You are on page 1of 28

3.

ANALIZA PERFORMANŢELOR FINANCIARE Menţinerea şi dezvoltarea în afaceri a întreprinderilor sunt condiţionate de desfăşurarea de către acestea a unei activităţi raţionale, eficiente. În economia de piaţă, activitatea economică raţională este activitatea care generează profit. Profitul sau beneficiul este expresia bănească a câştigului obţinut în urma unei operaţiuni, acţiuni sau activităţi, iar condiţia generală a obţinerii profitului este activitatea economică rentabilă. Nivelul rezultatelor obţinute reprezintă, pentru orice manager, măsura eficienţei activităţii desfăşurate. Rezultatele sunt reflectate în contul de profit şi pierdere , situaţie care prezintă modul de obţinere al acestora pe tipuri de activităţi şi serveşte adoptării deciziilor la nivelul managementului, în vederea coordonării întregii activităţi a entităţii. Aspectele esenţiale ale analizei performanţei (rentabilităţii) financiare sunt următoarele: 1. Analiza de ansamblu a performanţei financiare pe baza contului de profit şi pierdere; 2. Analiza performanţei financiare cu ajutorul ratelor. 3.1. Analiza de ansamblu a performanţei financiare pe baza contului de profit şi pierdere Contul de profit şi pierdere permite urmărirea activităţii desfăşurate de întreprindere pe tipuri de activităţi, pe o perioadă de timp determinată, de obicei durata exerciţiului financiar. Desfăşurarea activităţii pentru atingerea scopului întreprinderii, nu este altceva decât o înlănţuire continuă de operaţiuni de achiziţii, plăţi, producţie, vânzări şi încasări care influenţează contul de rezultate. Fiecare dintre aceste operaţiuni este subordonată obţinerii unui rezultat net, prin realizarea unui surplus financiar la fiecare nivel de activitate. Contul de profit şi pierdere grupează veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi pe tipuri de activitate, şi anume: activitatea de exploatare activitatea financiară activitatea extraordinară

Contul de profit şi pierdere este una din situaţiile financiare care permite atât evidenţierea rezultatelor parţiale ale celor trei activităţi, cât şi a rezultatelor globale. Cu ajutorul acestei situaţii se explică modul de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite

etape, permiţând desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanţelor financiare ale activităţii desfăşurate de o întreprindere într-o anumită perioadă de timp. Pentru calculul şi analiza formării progresive a rezultatului exerciţiului se folosesc „soldurile intermediare de gestiune” (S.I.G.) , care reprezintă evidenţă etapele formării rezultatului exerciţiului. Un prim aspect urmărit în cadrul analizei de ansamblu a performanţelor financiare, vizează modul de formare al fiecărui indicator în parte, pe nivele de activitate, astfel: a). Nivelul de exploatare În acest segment de activitate sunt prezentaţi indicatorii care permit evaluarea performanţelor la nivelul activităţii principale (de bază), adică activitatea de exploatare. Mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare este reprezentată de rezultatul exploatării. REZULTATUL EXPLOATĂRII (RExpl) apare ca urmare a derulării fluxurilor de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu caracter specific, obişnuit şi repetitiv. Aceste operaţiuni vizează activitatea normală şi curentă a unei întreprinderi, excluzând influenţa unor factori cu caracter financiar sau extraordinar. RExpl = Venituri din exploatare (VExpl) – Cheltuieli de exploatare (CExpl) Formarea rezultatului exploatării are la bază contribuţia diferitelor componente (solduri intermediare de gestiune) din activitatea de exploatare la constituirea veniturilor, astfel: Cifra de afaceri netă (CAN) evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri realizate de o întreprindere în relaţiile cu diferiţi parteneri. Fiind un indicator de volum al activităţii unei întreprinderi, cifra de afaceri netă cuprinde „sumele provenind din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale persoanei juridice, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite şi taxe aferente”. Ca şi modalitate de calcul, CAN se determină prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii şi altor venituri realizate din relaţiile cu terţii, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor. CAN = QV + VVM – Ra + VS indicatori ce pun în

Ea include valoarea bunurilor şi serviciilor „realizate” de întreprindere pentru a fi vândute. pe de altă parte. Producţia exerciţiului este un indicator specific unităţilor industriale. din activităţi diverse: comisioane. servicii prestate în interesul personalului. alte venituri realizate din relaţiile cu terţii) VVM – venituri din vânzarea mărfurilor Ra – reduceri comerciale acordate VS – venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete Producţia exerciţiului (Qex) evidenţiază dimensiunea activităţii comerciale a unei întreprinderi productive atât în relaţia cu terţii (clienţii) prin producţia vândută şi variaţia producţiei stocate. cât şi în relaţia cu sine însăşi prin producţia imobilizată. stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. din lucrări executate şi servicii prestate. a produselor reziduale. punerea la dispoziţia terţilor a personalului unităţii. din studii şi cercetări. alte venituri realizate din relaţiile cu terţii). Qex = QV ± ΔQS + Qi unde: QV – producţia vândută (venituri din vânzarea produselor finite. din lucrări executate şi servicii prestate. din redevenţe. Qi – reprezintă producţia exerciţiului ce este conservată de întreprinderi sub forma imobilizărilor utilizate în scopuri proprii . măsurând volumul global al activităţii desfăşurate. locaţii de gestiune şi chirii. din valorificarea ambalajelor. din studii şi cercetări. a semifabricatelor. punerea la dispoziţia terţilor a personalului unităţii. a semifabricatelor. pe de o parte. din activităţi diverse: comisioane. locaţii de gestiune şi chirii. servicii prestate în interesul personalului. ΔQS – reprezintă variaţia în plus (caz de stocaj – sold creditor) sau în minus (caz de destocaj – sold debitor) între valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi producţia în curs de execuţie de la finele perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale a produselor şi producţiei în curs. din redevenţe. Atât în cazul . a produselor reziduale.unde: QV – producţia vândută (venituri din vânzarea produselor finite. din valorificarea ambalajelor.

Cu toate acestea.Ca unde: VVM – venituri din vânzarea mărfurilor Ca – costul de achiziţie al mărfurilor vândute (cheltuieli privind mărfurile) Ca = Preţul mărfii + Cheltuielile accesorii Cheltuielile accesorii se referă la taxe vamale. De obicei mărfurile sunt vândute în aceeaşi stare în care au fost achiziţionate sau pot suferi unele mici transformări (ambalare. iar metoda de evaluare a stocurilor poate modifica rezultatul. necesită interpretări detaliate şi nuanţate. Marja comercială trebuie tratată nuanţat în funcţie de tipul politicii de vânzare promovată de întreprindere şi tipul activităţii comerciale (cu amănuntul. în cazul întreprinderilor din alte domenii. altele la cost de producţie). prime de asigurare. producţia exerciţiului. precum şi valori semnificative ale producţiei stocate şi imobiliazte. comisioane. MC = VVM . În cazul întreprinderilor industriale. performanţele rezultate din activitatea de comerţ prin magazinele proprii. datorită faptului că producţia exerciţiului este formată din elemente eterogene (unele evaluate în preţ de vânzare. ca indicator de volum.). vor avea o marjă comercială mai ridicată. producţia exerciţiului este formată din cifra de afaceri la care se adaugă producţia stocată. În general. produse industriale etc. en gros. . atunci producţia exerciţiului oferă o imagine mai fidelă a activităţii întreprinderii decât cifra de afaceri. entităţile specializate în comerţul cu mărfuri de lux faţă de cele care comercializează mărfuri prin autoservire. cât şi a celor necorporale evaluarea se face la nivelul costului de producţie. divizare.imobilizărilor corporale. Marja comercială (MC) determină performanţele entităţilorr care funcţionează în sfera distribuţiei şi comercializării iar. respectiv imobilizată. acestea fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi revândute în aceeaşi stare. Activitatea comercială presupune cumpărarea şi revânzarea mărfurilor.). cheltuielile de transport. sortare etc. Dacă la nivelul întreprinderilor industriale există decalaje între momentul fabricării şi cel al facturării. onorarii aferente. produse de larg consum.

Pornind de la această modalitate de repartizare a valorii adăugate. sub formă de impozite.Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea productivă desfăşurată de o entitatee într-o perioadă determinată de timp. putem utiliza pentru calculul indicatorului o altă metodă. numită metoda aditivă. sub forma cheltuielilor cu personalul. Această creştere de valoare. vărsăminte asimilate şi impozit pe profit. entităţii. care presupune însumarea elementelor componente a acestuia: VA = S + I + Db + Pn + Am sau VA = S + I + Db + Div + Af unde: S – salarii. VA = MC + MI Valoarea adăugată reprezintă pentru întreprinderi sursa de acumulări băneşti care este utilizată pentru remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea sa. Valoarea adăugată va reveni: personalului şi organismelor sociale. I – impozite. Pn – profit net. sub forma dividendelor şi cheltuielilor financiare. statului. peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi. Db – dobânzi. taxe şi vărsăminte asimilate. acţionarilor şi băncilor. este generată de activităţi de producţie şi comercializare (calcul prin metoda deductivă). taxe. . respectiv durata exerciţiului financiar. Am – amortizarea anuală. MI = Qex – Consumul intermediar Consumul intermediar = Cumpărări de materii prime (CM) + Alte cheltuilei şi cumpărări externe (Cheltuieli privind prestaţiile externe sau Lucrări şi servicii executate de terţi (Lt)) Valoarea adăugată (VA) exprimă creşterea sau plusul de valoare realizat de entitate prin utilizarea factorilor de producţie într-o perioadă de gestiune. sub formă de autofinanţare (amortizare şi profit net nerepartizat).

Div – dividende. Pentru două întreprinderi cu aceeaşi cifră de afaceri. Ratele utilizate în aprecierea contribuţiei fiecărui element component la realizarea valorii adăugate (numite şi rate de remunerare a valorii adăugate ) sunt: pentru personal: pentru stat: pentru creditori: pentru acţionari: pentru întreprindere: compararea întreprinderilor în vederea măsurării contribuţiei lor într-un anumit sector. măsurarea gradului de integrare a întreprinderii . Valoarea adăugată este un instrument de analiză foarte util. pe când valoarea adăugată indică exact care este rolul întreprinderii în realizarea producţiei sale. atunci şi contribuţia fiecăreia la activitatea economică a sectorului este diferită. cealaltă la realizarea de produse. deoarece permite: măsurarea contribuţiei fiecărui factor de producţie la crearea bogăţiei întreprinderii. corespunzătoare producţiei vândute şi valoare adăugată produsă. una limitându-se la vânzarea de mărfuri. vărsăminte / Valoarea adăugată Cheltuieli cu dobânzile / Valoarea adăugată Dividende / Valoarea adăugată Autofinanţare / Valoarea adăugată . aprecierea creşterii întreprinderii în mod real . cu atât întreprinderea este mai Cheltuieli cu salariile / Valoarea adăugată Impozite. cu cât rezultatul raportului este mai mare. aferentă producţiei stocate şi imobilizate. valoarea adăugată este descompusă în funcţie de structura producţiei în valoare adăugată vândută. Valoarea adăugată are o semnificaţie mult mai mare decât cifra de afaceri. Utilizarea acestor noţiuni obigă întreprinderea producătoare să separe costurile de producţie în costuri externe şi costuri interne sau costuri adăugate. Dacă se compară două întreprinderi cu o cifră de afaceri comparabilă. pe baza raportului VALOAREA ADĂUGATĂ / CIFRA DE AFACERI NETĂ. comparativ cu rata creşterii cifrei de afaceri. taxe. cu ajutorul metodei ratelor. Af – autofinanţarea (amortizarea + profitul nerepartizat) În ultima perioadă. deoarece cifra de afaceri însumează toate cifrele de afaceri situate în amonte de întreprindere.

fără a recurge la serviciile altor întreprinderi (pentru executarea unor lucrări sau furnizarea unor subansamble). valoarea adăugată reprezintă sursa de remunerare a personalului. valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a activităţii entităţii. valoarea adăugată constituie sursa de finanţare a obligaţiilor bugetare. Analiza valorii adăugate trebuie efectuată cu prudenţă deoarece creşterea sa nu este neapărat un semn al prosperităţii entităţii. Paris. cu grad înalt de modernizare) şi randamentul activelor imobilizate este mai mare. 1996. Această rată este de 12-20% în sectorul comercial. Dacă pornim de la relaţia productivităţii muncii exprimată cu ajutorul valorii adăgate. Analyse financiere. dacă are loc majorarea cheltuielilor cu personalul şi a preţurilor produselor finite fără ca vânzările să urmeze aceeaşi tendinţă. Ed. rezultatul şi rentabilitatea întreprinderii se pot reduce brusc.integrată. în ceea ce priveşte importanţa analizei valoarii adăugate. utilizarea factorilor de producţie poate fi diferită. putem aprecia faptul că: valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a rezultatului din exploatare şi a rezultatului net al exerciţiului. valoarea adăugată reprezintă sursa de sporire a rezervelor entităţii. În concluzie. . putându-se înregistra în acelaşi timp o scădere a rezultatelor comerciale şi o înrăutăţire a trezoreriei. Rata valorii adăugate (VA / CAN) arată structura producţiei întreprinderii care va avea o influenţă asupra nevoilor de finanţare. Astfel. Josette. Prin integrare înţelegem o întreprindere care a asimilat un număr mare de faze de fabricaţie. 23) aprecierea gradului de utilizare a factorilor de producţie . Pentru două întreprinderi cu acelaşi nivel al valorii adăugate şi cu structuri de exploatare identice. mai mare de 30% în sectorul industrial şi de 40% în sectorul tipografiei şi sticlăriei. avem: Valoarea adăugată/Număr de personal = (Active imobilizate / Număr de personal) * (Valoarea adăgată / Active imobilizate) Productivitatea muncii = Gradul de înzestrare tehnică a muncii * Randamentul activelor imobilizate Se observă că productivitatea muncii va fi cu atât mai mare cu cât gradul de înzestrare tehnică (dotări cu echipamente moderne. (Peyrard. valoarea adăugată exprimă gradul de integrare economică a unei entităţii. Vuibert. pag.

pe de o parte. Cu alte cuvinte. fiind considerat primul sold intermediar de gestiune cu semnificaţie în termeni de rentabilitate. Rezultatul brut din exploatare (RBExp) sau insuficienţa brută de exploatare. VS – venituri din subvenţii de exploatare (reprezintă subvenţiile primite de întreprindere pentru acoperirea pierderilor. . excluderea altor venituri şi cheltuieli din exploatare se justifică prin faptul că aceşti indicatori se referă la perioade de activitate. Ca indicator care evidenţiază performanţele economice ale unei întreprinderi legate de activitatea de exploatare (operaţii legate de producţie. pentru diferenţele de preţ la produsele subvenţionate şi alte subvenţii din partea statului sau a altor unităţi patrimoniale) . Relaţia de calcul a excedentului brut al exploatării este: EBE = VA + VS – (It + CP) unde: VA – valoarea adăugată. valoarea adăugată reprezintă sursa de remunerare a capitalului străin (împrumutat). Pe de altă parte. indicatorul nu este influenţat de politica economică internă a întreprinderii reflectată în amortizări şi provizioane. iar pe de altă parte. Din acest motiv se consideră că excedentul brut al exploatării reflectă contribuţia capitalului la crearea bogăţiei întreprinderii. de activitatea comercială sau prestări de servicii). altele decât cele ale exerciţiului financiar curent. în sensul că nu ţine cont de toate cheltuielile suportate de entitate în activitatea sa de exploatare (neluând în calcul cheltuielile cu amortizarea şi nici provizioanele din exploatare). rezultat neinfluenţat de volumul altor venituri din exploatare. Excedentul brut al exploatării (EBE). respectiv de volumul amortizărilor şi provizioanelor. reflectă rezultatul economic brut al entităţii degajat de activitatea de exploatare. Acest indicator reflectă rezultatul obţinut de o întreprindere din activitatea de exploatare. excedentul brut al exploatării este resursa principală a entităţii care influenţează atât indicatorii de eficienţă cât şi capacitatea de autofinanţare a acesteia.- valoarea adăugată reprezintă sursa de remunerare a capitalurilor proprii. valoarea adăugată măsoară contribuţia entităţii la obţinerea PIB al unei ţări . se consideră că indicatorul constituie un rezultat parţial.

impozitul pe clădiri. permiţând menţinerea şi dezvoltarea capitalului tehnic şi remunerarea capitalurilor investite. taxe şi vărsăminte asimilate. ajutorul de şomaj etc. cum ar fi: impozitul pe salarii ca urmare a depăşirii fondului de salarii.It – cheltuieli privind impozite. CP – cheltuieli cu personalul (reprezintă cheltuielile cu salariile cuvenite personalului cât şi alte cheltuieli cu personalul suportate de entitate: asigurări sociale.Alte venituri din exploatare = Excedentul brut al exploatării O altă modalitate se bazează pe diferenţa dintre veniturile din exploatare încasabile (venituri monetare) şi cheltuielile de exploatare plătibile (cheltuieli monetare): EBE = Venituri monetare – Cheltuieli monetare Veniturile monetare îmbracă forma intrărilor de disponibilităţi (imediat sau la termen) şi sunt aferente vânzărilor de mărfuri. precum şi impozite. taxa asupra mijloacelor de transport). cheltuielile de personal. consumurile intermediare provenite de la terţi. Excedentul brut al exploatării obţinut prin deducerea remunerării statului şi a personalului din valoarea adăugată reprezintă de fapt contribuţia capitalului la crearea bogăţiei întreprinderii. Dacă EBE se calculează prin metoda aditivă atunci se porneşte de la rezultatul exploatării: Rezultatul exploatării + Amortizări şi provizioane + Alte cheltuieli de exploatare (Cheltuieli privind despăgubiri. donații și activele cedate) . taxa pentru folosirea terenurilor.). Cheltuielile monetare constituie ieşiri de numerar (imediat sau la termen) şi se concretizează în costul de achiziţie al mărfurilor vândute.Venituri din provizioane privind exploatarea . cu excepţia impozitului pe profit. taxele şi vărsămintele suportate de către întreprindere. taxe şi vărsăminte asimilate (cuprind cheltuielile cu impozitele. . producţiei exerciţiului şi subvenţiilor pentru exploatare.

deoarece momentul înregistrării veniturilor nu coincide cu momentul încasării. Relaţia de mai sus devine: Excedentul brut al exploatării Venituri din = exploatare încasate (în cursul exerciţiului ) Venituri din + exploatare de încasat (în exerciţiul următor) Cheltuieli de exploatare plătite (în cursul exerciţiului) Cheltuieli de exploatare de plătit (în exerciţiul următor) de unde: Excedentul brut al exploatării = Excedentul de trezorerie al exploatării (ETE) + Venituri din exploatare de încasat Cheltuieli de exploatare de plătit Veniturile şi cheltuielile realizabile în exerciţiul următor au o influenţă directă asupra variaţiei nevoii de fond de rulment pentru exploatare (ΔNFRE). iar momentul înregistrării unor cheltuieli nu coincide cu momentul plăţii. EBE este utilizat pentru: remunerarea capitalurilor investite. Ca şi destinaţie. . dezvoltarea entităţii prin sumele repartizate din profitul net. proprii sau împrumutate (plata dividendelor şi plata dobânzilor către creditori). menţinerea echipamentului pe baza amortizării. rambursarea împrumuturilor.În acest caz. excedentul brut al exploatării este o rezultantă a fluxului potenţial de disponibilităţi aferent ciclului de exploatare. Excedentul brut al exploatări = Excedentul de trezorerie al exploatării (ETE) + Variaţia stocurilor Producţia + imobilizată + Variaţia creanţelor de exploatare Variaţia datoriilor de exploatare De unde rezultă că: EBE = ETE + ΔNFRE Când indicatorul EBE are valoare negativă el se numeşte Insuficienţă brută sau Deficit brut al exploatării. plata impozitului pe profit.

Cu alte cuvinte. R RE = EBE ⋅ 100 C Inv Cheltuieli financiare ⋅ 100 EBE . acţionarilor (dividende) şi entităţii (autofinanţare).Ratele utilizate în aprecierea eficienţei utilizării (destinaţiei.rata cheltuielilor financiare = Im prumuturi rambursate ⋅ 100 EBE .rata dividendelor = Amortizare ⋅ 100 EBE . rata rentabilităţii economice) . se vor putea reînnoi imobilizările pe seama amortizării şi se vor acoperi riscurile din provizioanele constituite.permite acoperirea obligaţiilor întreprinderii. de politica fiscală (nu ia în considerare modul de calcul al impozitului pe profit) şi de elementele extraordinare ale activităţii desfăşurate (rezultatul extraordinar). de politica de dividend (reflectată în repartizarea profitului net).permite măsurarea performanţelor economice ale întreprinderii prin calculul indicatorilor relativi ai rentabilităţii (rata marjei brute a exploatării.rata amortizării = Analiza excedentului brut al exploatării evidenţiază rolul pe care acest indicator îl deţine în cadrul entităţii: .rata de rambursare a împrumuturilor = Dividende ⋅ 100 EBE . dacă nivelul indicatorului este suficient de mare.rata rentabilităţii economice calculată ca raport între excedentul brut al exploatării şi capitalul investit.excedentul brut al exploatării este independent de de politica financiară a entităţii (nu este influenţat de structura financiară a întreprinderii care modifică nivelul cheltuielilor şi veniturilor financiare). În acest caz se vor putea rambursa împrumuturile şi plăti dobânzile aferente. . de politica de provizioane (nu ia în considerare provizioanele). determinată ca raport între excedentul brut al exploatării şi cifra de afaceri netă. RMB = EBE ⋅ 100 CAN . de politica de investiţii (reflectată în amortizare). EBE reflectă rezultatul exploatării obţinut doar din efortul propriu al întreprinderii. .rata marjei brute a exploatării. repartiţiei) EBE sunt: . Diferenţa va fi distribuită: statului (impozit pe profit).

RBF = Venituri financiare brute (VFB) – Cheltuieli financiare brute (CFB) unde: RBF – rezultatul brut financiar VFB – venituri financiare brute calculate ca diferenţă între veniturile financiare totale şi veniturile financiare privind provizioanele. repetitiv şi specific. Alte cheltuieli de exploatare se referă la pierderile de creanţe provenind de la clienţii în litigiu sau incerţi. Veniturile din provizioane privind exploatarea constituie venituri care provin din diminuarea sau anularea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli. precum şi provizioanele constituite pentru deprecierea activelor imobilizate şi circulante. Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele din exploatare Alte venituri din exploatare cuprind veniturile din creanţe recuperate de la clienţi şi debitori diverşi şi alte venituri din exploatare. altele decât cele enumerate la categoriile anterioare. Amortizările şi provizioanele reprezintă cheltuieli de exploatare privind amortizările imobilizărilor corporale şi necorporale.[Cheltuieli financiare – (Alte cheltuieli financiare + Cheltuieli privind provizioanele şi amortizarea)] . b). RF = Venituri financiare (VF) – Cheltuieli financiare (CF) În sfera activităţii financiare. CFB – cheltuieli financiare brute calculate ca diferenţă între cheltuielile financiare totale şi cheltuielile privind amortizările şi provizioanele. datoriile şi împrumuturile. Venituri din provizioane privind exploatarea Alte cheltuieli din exploatare. Sau: RBF = [Veniturile financiare – (Alte venituri financiare + Venituri privind provizioanele)] . Derularea acestor operaţiuni stă la baza determinării REZULTATULUI FINANCIAR (RF). pentru deprecierea activelor imobilizate şi a activelor circulante. Nivelul financiar Acest nivel evidenţiază operaţiunile economice care se referă la activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit. rezultatul care reflectă efortul propriu al întreprinderii în ceea ce priveşte această activitate este Rezultatul brut financiar (RBF). Rezultatul financiar ar trebui să exprime eficienţa operaţiunilor financiare ale întreprinderii ca: plasamentele financiare sau participaţiile întreprinderii.Astfel. rezultă că: Rezultatul exploatării ( Rexpl) = Excedentul brut al exploatării (EBE) + Alte venituri din exploatare.

Venituri privind provizioanele + Alte cheltuieli extraordinare. RExtr = Venituri extraordinare (VExtr) – Cheltuieli extraordinare (CExtr) iar: RBExtr = Venituri extraordinare brute (VExtrB) – Cheltuieli extraordinare brute (CExtrB) unde : RBExtr – rezultatul brut extraordinar VExtrB – venituri extraordinare brute calculate ca diferenţă între veniturile extraordinare totale şi veniturile extraordinare privind provizioanele. RC = Rezultatul exploatării (RExpl) + Rezultatul financiar (RF) c). Cheltuieli privind provizioanele şi amortizarea O categorie aparte de indicatori care reflectă rezultatele parţiale ale întreprinderii o constituie REZULTATUL CURENT (RC). Sau: RBExtr = [Veniturile extraordinare – (Alte venituri extraordinare + Venituri privind provizioanele)] . CExtrB – cheltuieli extraordinare brute calculate ca diferenţă între cheltuielile extraordinare totale şi cheltuielile privind amortizările şi provizioanele. Operaţiunile din această categorie au un caracter accidental şi stau la baza determinării REZULTATULUI EXTRAORDINAR (RExtr). Nivelul extraordinar Pune în evidenţă fluxurile financiare care rezultă din operaţiuni ce nu au legătură directă cu obiectul normal de activitate al entităţii. Venituri privind provizioanele + Alte cheltuieli financiare.[Cheltuieli extraordinare – (Alte cheltuieli extraordinare + Cheltuieli privind provizioanele şi amortizarea)] Sau: RBExtr = Rezultatul Extraordinar (RExtr) Alte venituri extraordinare.Sau: RBF = Rezultatul financiar (RF) Alte venituri financiare. Cheltuieli privind provizioanele şi amortizarea .

Rezultatul brut total (RBT) RBT = RBExp + RBF + RBExtr 2. destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende). degajat de ansamblul operaţiunilor de gestiune în cadrul unei anumite perioade. capacitatea de autofinanţare constituie un indicator mai global al performanţelor entităţii. care se referă la numai la activitatea de exploatare. Capacitatea de autofinanţare (CAF) Capacitatea de autofinanţare este indicatorul care reflectă potenţialul financiar determinat de activitatea rentabilă a unei entităţi la sfârşitul unei perioade. 3. spre deosebire de Rezultatul brut al exploatării (RBExp) sau de Excedentul brut al exploatării (EBE). Rezultatul net al exerciţiului (RNE) RNE = RBE – IP 5. financiară şi extraordinară). să finanţeze dezvoltarea viitoare (prin partea din profit repartizată pentru constituirea rezervelor) precum şi să menţină şi să reînnoiască activele corporale (prin amortizări). CAF ţine cont de toate laturile activităţii întreprinderii (de exploatare. efectiv sau potenţial. Capacitatea de autofinanţare nu reprezintă propriu-zis un sold intermediar de gestiune. Rezultatul net comparabil al exerciţiului (RNEC) RNEC = unde: RNE IR RNE – reprezintă rezultatul net al exerciţiului IR – reprezintă rata anuală a inflaţiei 6. CAF reprezintă surplusul monetar net global.d). Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (RBDI) RBDI = RC + RExtr + CHD unde: RC – reprezintă rezultatul curent RExtr – reprezintă rezultatul extraordinar CH – reprezintă cheltuieli privind dobânzile Acest indicator evidenţiază capacitatea entităţii de a finanţa din resurse proprii serviciul datoriei faţă de banca finanţatoare. Înseamnă că faţă de EBE. care rămâne la . Astfel. Rezultatul brut al exerciţiului (RBE) RBE = RC + RExtr 4. Nivelul global 1.

Capacitatea de autofinanţare reprezintă un indicator monetar privind rezultatul exerciţiului care rezultă din confruntarea veniturilor monetare cu cheltuielile monetare (inclusiv impozitul pe profit). Metoda aditivă a). Adică: EBE + Alte venituri din exploatare .Alte cheltuieli din exploatare + Venituri financiare (cu excepţia veniturilor din provizioane) .Cheltuieli extraordinare (cu excepţia cheltuielilor extraordinare privind amortizarea şi provizioanele) .Cheltuieli financiare (cu excepţia cheltuielilor financiare privind amortizarea şi provizioanele) + Venituri extraordinare (cu excepţia veniturilor extraordinare din provizioane) . financiară şi extraordinară) şi se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite (din activitatea de exploatare. calculul CAF pune în evidenţă elementele contabile negeneratoare de fluxuri monetare . corespunzătoare unor plăţi efective sau viitoare). Caracterul net se explică prin determinarea acestui indicator după deducerea impozitului pe profit. iar caracterul global prin faptul că este degajat de întreaga activitate a întreprinderii. corespunzătoare unor încasări efective sau viitoare) şi cheltuielile monetare (plătibile. Prin metoda deductivă CAF este calculată ca diferenţă între veniturile monetare (încasabile. de autofinaţare se poate determina prin două metode: . Prin metoda aditivă. Metoda deductivă b). financiară şi extraordinară). În acest caz se porneşte de la rezultatul net al exerciţiului la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări şi provizioane). Capacitatea a).dispoziţia entităţii pe termen lung. Punctul de plecare în determinarea capacităţii de autofinanţare este excedentul brut din exploatare (EBE) la care se adaugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate (din activitatea de exploatare.Impozitul pe profit = CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE A EXERCIŢIULUI b).

financiară şi extraordinară) . a politicii fiscale şi a acţiunii întreprinderii pe linia creşterii rentabilităţii. creşterea fondului de rulment. modificarea sa fiind rezultatul politicii de amortizare.Venituri din provizioane (din activitatea de exploatare. Adică: Rezultatul net al exerciţiului (RNE) + Amortizări şi provizioane calculate (din activitatea de exploatare. în corespondenţă cu rentabilitatea întreprinderii ► optimizarea cheltuielilor de exploatare şi financiare . Ca şi resursă. CAF este un indicator care reflectă performanţele entităţii. CAF permite finanţarea totală sau parţială a noilor investiţii. punând în evidenţă capacitatea acesteia de a degaja resurse interne de finanţare din propria activitate. Astfel. factorii care determină creşterea CAF se referă la: ► creşterea veniturilor pe seama: creşterii cantităţii vândute creşterii ponderii produselor cu un grad ridicat de prelucrare creşterii preţurilor ca urmare a creşterii nivelului calitativ creşterii productivităţii muncii diversificarea portofoliului de produse (a gamei sortimentale) prin asimilarea unor produse care asigură o marjă mai mare a profitului plasarea eficientă a surplusului de disponibilităţi îmbunătăţirea tehnicilor de fabricaţie modernizarea tehnologiilor controlul riguros al cheltuielilor obţinerea unor dobânzi acceptabile la credite. CAF este un indicator al esenţei financiare a entităţii. reflectând un flux de trezorerie real sau potenţial (pentru că se transformă treptat în disponibilităţi pe măsura încasărilor efective). prin: . În concluzie. rambursarea împrumuturilor şi remunerarea capitalurilor investite. finanţarea unor nevoi ale activităţii curente.neplătibile la o anumită scadenţă şi se scad veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor). financiară şi extraordinară) = CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE A EXERCIŢIULUI Indiferent de modul de calcul.

Avantajele pe care le oferă autofinanţarea întreprinderii se regăsesc în: constituie resursa internă. necesarului de fond de rulment şi de asemenea creşterii lichidităţii întreprinderii. investiţilor. iar recurgerea la finanţările externe adiţionale are loc atunci când autofinanţarea este insuficientă în raport cu amploarea proiectelor de investiţii. Astfel. atunci se poate recurge la finanţări externe. Capacitatea de autofinanţare (CAFN) Autofinanţarea = Capacitatea de autofinanţare (CAF) Dividende . comerciale. destinată finanţării. în totalitate sau parţial. Cealaltă parte va fi destinată remunerării aportului acţionarilor sub forma dividendelor . Capacitatea de autofinanţare rămasă după distribuirea dividendelor este reprezentată de Autofinanţare sau de Capacitatea de autofinanţare netă (CAFN) care pune în evidenţă aptitudinea reală a întreprinderii de a se finanţa din resurse proprii. Din acest surplus financiar numai o parte va fi destinată finanţării dezvoltării entităţii .- practicarea unor politici salariale coerente. Autofinanţarea sau Capacitatea de autofinanţare netă (CAFN) Capacitatea de autofinanţare reflectă surplusul financiar degajat în cursul exerciţiului de activităţile industriale. Autofinanţarea este o sursă permanentă de finanţare la dispoziţia întreprinderii. proprie esenţială. .vărsate(DIV) Dacă resursele degajate prin autofinanţare nu sunt suficiente pentru a susţine dezvoltarea entităţii prin investiţii. -redă posibilitatea entităţii de a-şi finanţa investiţiile -indică numărul de ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor pe baza CAF degajată de entitate -reflectă participarea fluxului potenţial de disponibilităţi rezultate din activitatea de exploatare la formarea fluxului de disponibilităţi aferente activităţii totale a entităţii Pe baza CAF se pot determina următoarele mărimi: ► CAF / Investiţii ► Datorii financiare / CAF ► EBE / CAF ► RNE / CAF -reflectă participarea rezultatului net la formarea CAF 7. financiare şi extraordinare. autofinanţarea desemnează resursele financiare degajate de activitate în scopul finanţării creşterii viitoare.

în viitor. pe lângă evoluţia autofinanţării în mărimi absolute. pe de o parte reducerea cheltuielilor financiare. poate genera neîncrederea acţionarilor. adică în condiţiile obţinerii unui nivel ridicat al autofinanţării. de dezvoltare) permite. condiţionează recurgerea la noi împrumuturi. fie prin reducerea dividendelor. cu speranţa unui câştig mai important. creşterea nivelului calitativ al produselor) poate avea consecinţe nefavorabile asupra rezultatelor şi rentabilităţii comerciale a întreprinderii. privilegierea autofinanţării prin înlocuirea plăţii imediate a dividendelor. De asemenea. În analiza financiară. În schimb. lucru care contribuie la creşterea autonomiei faţă de bănci care impun anumite restricţii în a acorda credite. se urmăresc şi ratele autofinanţării (în mărimi relative): ► Rata autofinanţării imobilizărilor corporale ► Rata autofinanţării imobilizărilor corporale şi financiare ►Rata de autofinanţare a nevoilor globale unde : = CAFN / Nevoia de finanţare = CAFN / (ACP +∆NFR) CAFN –reprezintă capacitatea de autofinanţare netă (autofinanţarea) ACP – reprezintă imobilizările corporale AF – reprezintă imobilizările financiare ∆NFR – reprezintă variaţia nevoii de fond de rulment = CAFN / ACP = CAFN / (ACP + AF) . Astfel. iar pe de altă parte. De asemenea. Creşterea CAFN se poate realiza fie prin creşterea CAF.- asigură entităţii libertatea totală în alegerea investiţiilor (de menţinere. precum şi creşterea valorii bursiere a acţiunilor. autofinanţarea măreşte independenţa financiară a întreprinderii şi consolidează capacitatea ei de îndatorare. dar incert. sporirea CAF şi a CAFN printr-o politică de sporire a preţurilor nejustificată sau nesusţinută pe baze economice (competitivitate. ea permite o strategie de preţ mai competitivă. entitatea nu are nevoie să apeleze la resurse de finanţare externe (acestea presupunând costuri).

se poate considera că ratele de rentabilitate sunt o formă de măsurare sintetică a eficienţei activităţii economice. Interpretarea ratelor trebuie să aibă în vedere. Ratele de rentabilitate reprezintă. dar ele prezintă şi anumite limite de care trebuie să se ţină seama.3. strategia adoptată de întreprindere pe piaţă. c). De asemenea. performanţa se poate reflecta prin următorul sistem de rate. performanţa entităţii. b). Ratele reprezintă instrumente utile de analiză care sintetizează un volum mare de date într-o formă mai uşor de înţeles. Ratele utilizate au putere informativă diferită. stoc. Analiza performanţei cu ajutorul ratelor de rentabilitate Analiza performanţei cu ajutorul ratelor de rentabilitate urmăreşte să evidenţieze raportul de eficienţă dintre efectele de natura profitului şi eforturile ocazionate de obţinerea acestor efecte. un raport în care este „aşezat faţă în faţă” un rezultat (efect) de natura profitului. Fiind un raport între efectele totale şi efortul depus. şi anume: a). gradul de maturitate şi poziţia întreprinderii în cadrul sectorului . urmărind să caracterizeze cât mai bine. oglindind eficienţa diferitelor laturi ale activităţii desfăşurate de întreprindere. în mărimi relative. a procesului productiv. Ratele rentabilităţii economice. În funcţie de mărimile utilizate în construcţia ratelor de rentabilitate. modificarea condiţiilor economice. pe de o parte. De aceea. Ratele rentabilităţii capitalurilor proprii. cu un flux de activitate. poate conduce la concluzii eronate în ceea ce priveşte situaţia performanţei acesteia.2. de interpretat şi comparat. în general. iar pe de altă parte. analiza separată a unei singure rate sau interpretarea ratelor de rentabilitate fără o analiză corelată cu alte informaţii privind condiţiile economice concrete în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea. Ratele de randament bursier (Ratele rentabilităţii investiţiilor de capital). atât natura activităţii întreprinderii. în analiza ratelor de rentabilitate trebuie ţinut cont de toţi factorii enumeraţi pentru a putea stabili schimbările ce pot interveni în funcţionarea entităţii şi posibilul impact pe care aceste schimbări îl pot produce asupra echilibrului financiar al întreprinderii. . atunci când se compară rate din perioade diferite trebuie avute în vedere: condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea . a diferitelor linii de producţie sau a pieţelor geografice deservite. pentru fiecare caz în parte. Astfel. capitaluri avansate (eforturi) .

se determină ca un raport procentual între profitul net şi valoarea activelor totale ale întreprinderii şi măsoară gradul de rentabilitate a întregului capital investit în entitate. Rata rentabilităţii exploatării exprimă contribuţia activelor totale la obţinerea rezultatelor din exploatare şi măsoară eficienţa cu care sunt utilizate activele entităţii în activitatea operaţională. R PA = RBDI ⋅ 100 AB . Rata profitului activelor calculată ca un raport procentual între profitul înainte de plata dobânzilor şi impozitelor şi totalul activelor. eficienţa politicii comerciale (a procesului de aprovizionare. indicatorul mai poartă denumirea de Rata rentabilităţii activelor totale (Return on Total Assets – ROA) sau Rata rentabilităţii investiţiei (Return on Investment – ROI). RATELE RENTABILITĂŢII ECONOMICE Ratele rentabilităţii economice măsoară. În literatura anglo-americană. deosebim: 1. În cadrul acestei grupe de rate.reprezintă activul bilanţier (activul total) 2. performanţa activului total al entităţii fără a ţine seama de modul de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate) alocate pentru constituirea acestui activ. stocare şi vânzare) precum şi eficienţa resurselor consumate. iar pe de altă parte. pe de o parte. R RExp = RExpl ⋅ 100 AB unde: RExpl – reprezintă rezultatul exploatării În opinia altor specialişti. Rata rentabilităţii economice se determină ca raport procentual între rezultatul brut al exerciţiului şi activele totale şi pune în evidenţă contribuţia elementelor patrimoniale la obţinerea rezultatelor RRE = RBE ⋅ 100 AB unde: RBE – reprezintă rezultatul brut al exerciţiului AB .a). ROA( ROI ) = RNE ⋅ 100 AB 3. indicatorul este denumit Rata rentabilităţii activelor .

. R RF ( ROE ) = RNE ⋅ 100 CPR RBE ⋅ 100 CPR În literatura de specialitate străină indicatorul este întâlnit sub denumirea de Return on Equity – ROE şi măsoară gradul de rentabilitate a investiţiilor făcute de acţionari atât în activitatea de exploatare cât şi în activitatea financiară. numită Rata rentabilităţii financiare. RATELE RENTABILITĂŢII CAPITALURILOR PROPRII 1. RR = RBE . Rata rentabilităţii generale exprimă eficienţa consumului de resurse. RRCPR = unde: CPR – reprezintă capitalurile proprii 2.unde: RBDI – reprezintă rezultatul brut înainte de plata impozitelor şi dobânzilor 4. Rata rentabilităţii brute/nete (Rata marjei brute/nete a exerciţiului sau Rata rentabilităţii comerciale) indică eficienţa globală a întreprinderii. Importanţa acestui indicator rezultă din următoarele considerente: . Rentabilitatea capitalului propriu mai poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul unei alte rate care se exprimă prin raportul procentual dintre rezultatul net al exerciţiului şi capitalul propriu. R RG = RNE ⋅ 100 CTE unde: CTE – reprezintă cheltuielile totale ale exerciţiului (mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit) b). respectiv eficienţa globală a întreprinderii dar influenţată de nivelul impozitului pe profit (nivelul net reflectat de indicator). adică arată capacitatea entităţii de a degaja profit (nivelul brut reflectat de indicator). Rata rentabilităţii capitalului propriu evidenţiază eficienţa capitalului investit într-o afacere. RNE ⋅ 100 CAN unde: RNE – reprezintă rezultatul net al exerciţiului CAN – reprezintă cifra de afaceri netă 5.

Marja netă a exerciţiului arată capacitatea întreprinderii de a obţine profit. deoarece entitatea utilizează atât resurse atrase şi împrumutate. şi anume: marja profitabilităţii (rata rentabilităţii comerciale). fiind funcţie atât a levierului de exploatare.- indicatorul pune în evidenţă gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în activitatea curentă. Levierul financiar exprimă de fapt. Viteza de rotaţie a activelor. pune în evidenţă eficienţa cu care sunt utilizate activele. ca factor de influenţă al ratei rentabilităţii financiare. constituie o funcţie a structurii activelor şi reprezintă o măsură a încrederii creditorilor în capacitatea entităţii de a genera suficient numerar şi echivalente ale numerarului necesar pentru rambursarea datoriilor. ea reprezentând un indicator specific al performanţei financiare. reflectând vânzările realizate de fiecare unitate monetare a activelor utilizate. sintetizând câştigurile obţinute de fiecare unitate monetară rezultată din vânzări. cât şi sursele acţionarilor. indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în entitate. . - indicatorul reflectă rentabilitatea capitalului acţionarilor constituind o măsură a capacităţii întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora. rentabilitatea financiară se egalizează la nivelul întreprinderilor. atitudinea întreprinderii faţă de risc şi rentabilitate. această competiţie acerbă va redirija spre medie. precum şi eficienţa cu care entitatea angajează capitalul acţionarilor. rentabilitatea capitalului propriu obţinută de entitatea prosperă. RRF ( ROE ) = RNE CAN AB ⋅ ⋅ ⋅ 100 = RR ⋅ N r ⋅ L f CAN AB CPR unde: RR – reprezintă marja netă a exerciţiului (Rata rentabilităţii comerciale) Nr – reprezintă viteza de rotaţie a activelor (număr de rotaţii) Lf – reprezintă levierul financiar Ca urmare a competiţiei. prezintă în mod sintetic datoriile întreprinderii. Rentabilitatea financiară este influenţată de trei factori. În timp. Levierul financiar (Factorul de multiplicare a capitalului propriu): reflectă dimensiunea fondurilor utilizate de întreprindere pentru finanţarea activelor. cât şi a valorii adăugate. Atingerea unui grad ridicat al rentabilităţii financiare de către o întreprindere atrage competitori dornici să atingă şi ei o astfel de performanţă. viteza de rotaţie a activelor şi levierul financiar.

efectul regăsindu-se în creşterea ratei rentabilităţii financiare. condiţie care va PB conduce la reducerea pasivului. cu condiţia ca rata rentabilităţii economice să fie mai mare decât rata dobînzii. fie pe calea creşterii capitalurilor proprii. În funcţie de corelaţia dintre rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii. care se va PB reflecta şi în creşterea raportului CPR (PB – reprezintă pasivul bilanţier. În acest caz. în timp ce influenţa levierului financiar depinde de raportul existent între între rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii practicate pe piaţă .Înseamnă că rata rentabilităţii financiare este influenţată de trei politici ale întreprinderii: .politica îndatorării. . Pentru a constitui un stimulent pentru potenţialii investitori. fie pe calea creşterii îndatorării. rata rentabilităţii financiare a entităţii trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii de pe piaţa financiară. Între primii trei factori şi rata rentabilităţii financiare există o relaţie directă. care exprimă comportamentul comercial al întreprinderii. . Riscul nerambursării resurselor împrumutate limitează accesul entităţii la contractarea de credite şi determină rambursarea creditelor contractate anterior. efectul fiind de micşorare a ratei rentabilităţii financiare. care joacă rolul de amplificator a deciziilor comerciale şi industriale. dobânzile de pe piaţă sunt mai mari decât rata rentabilităţii economice.politica ratei rentabilităţii comerciale . . respectiv a raportului CPR . entitatea se poate afla în una din următoarele situaţii: dobânzile de pe piaţă sunt mai mici decât rata rentabilităţii economice.politica vitezei de rotaţie a capitalului investit . care contribuie la maximizarea ratei rentabilităţii financiare prin îmbunătăţirea structurii financiare. Maximizarea ratei rentabilităţii financiare se poate realiza prin creşterea rezultatului net al exerciţiului pe seama sporirii volumului de activitate şi a ameliorării marjelor. iar PB=AB). maximizarea ratei rentabilităţii financiare se poate obţine prin creşterea randamentului activelor totale prin utilizări a imobilizărilor corporale şi reducerea nevoii de fond de rulment. Apelarea la resurse externe pentru finanţare va determina creşterea pasivului.

RR – reprezintă rata marjei nete a exerciţiului (rata rentabilităţii comerciale). Din analiza indicatorului se desprind următoarele concluzii: .În scopul evidenţierii contribuţiei capitalului investit în active imobilizate.în cazul în care investiţia în imobilizări finanţată din capitalul propriu creşte. modelul ratei rentabilităţii financiare se poate descompune astfel: RRF ( ROE ) = AI CAN RNE ⋅ ⋅ ⋅ 100 = G F ⋅ N r ⋅ RR CPR AI CAN unde: GF – reprezintă gradul de acoperire a activelor imobilizate din capitalul propriu. Având în vedere ratele de rentabilitate prezentate anterior.în situaţia în care numărul de rotaţii a activelor imobilizate este mai mare faţă de exerciţiul financiar precedent. sau devansarea ritmului de creştere a cheltuielilor de către ritmul de creştere a veniturilor. Rata de acoperire a dobânzilor reflectă capacitatea profitului rezultat din activitatea entităţii de a acoperi dobânzile bancare. atunci se înregistrează o creştere a rentabilităţii financiare. la obţinerea profitului financiar. atunci se va înrergistra o sporire a ratei rentabilităţii financiare. cu randamente superioare. .utilizarea cât mai completă şi mai eficientă a capacităţii de producţie existentă.automatizarea.sporirea fondului de timp efectiv utilizat prin eliminarea pierderilor de timp de orice natură. . . Nr – viteza de rotaţie a activelor imobilizate (ca număr de rotaţii).dacă rata marjei nete a exerciţiului este în creştere în comparaţie cu perioada precedentă. 3. căile de sporire a rentabilităţii trebuie să urmărească două direcţii: minimizarea eforturilor şi maximizarea efectelor. R ADOB = RBDI ⋅ 100 CHD unde: RBDI – reprezintă rezultatul brut înainte de plata impozitelor şi dobânzilor CHD – reprezintă cheltuieli privind dobânzile Indiferent de modul de analiză utilizat. .introducerea de noi utilaje şi tehnologii. putem evidenţia următoarele căi de creştere a performanţei financiare: ► Reducerea costurilor bazată pe diminuarea cheltuielilor materiale şi a celor cu munca vie prin: . . sporeşte rentabilitatea financiară a entităţii. mecanizarea şi modernizarea utilajelor şi instalaţiilor existente. .

dar aceasta se poate face doar în corelaţie cu creşterea nivelului calitativ şi a complexităţii produselor.. RATELE DE RANDAMENT BURSIER (RATELE RANDAMENTULUI INVESTIŢIILOR DE CAPITAL) Ratele de randament bursier.scurtarea duratei de timp de efectuare a reviziilor şi reparaţiilor. ►Folosirea pârghiei de preţuri stimulează întreprinderile în vederea asigurării şi creşterii rentabilităţii. ►Creşterea volumului producţiei constituie o cale indirectă de creştere a ratei rentabilităţii activităţii. . produse în curs de execuţie şi produse finite. ► Realizarea unei structuri eficiente a producţiei trebuie să fie corelată cu cerinţele pieţei şi să urmărească asimilarea de produse noi. în primul rând.perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie. prezentând interes. numite şi rate ale acţiunilor şi dividendelor. . . prin reducerea costurilor.ridicarea nivelului calificării forţei de muncă. exprimă rentabilitatea prin prisma remunerării investitorilor în acţiuni . O structură eficientă a producţiei se reflectă în nivelul ratei medii a rentabilităţii. deoarece creşterea ponderii produselor cu o rată a rentabilităţii mai mare decât rata rata medie a perioadei de bază va conduce la creşterea ratei medii a rentabilităţii în perioada analizată. finanţarea de pe piaţa de capital este o alternativă a finanţării de pe piaţa monetară. respectiv scurtarea duratei unui circuit are. pentru acţionari. ► Accelerarea vitezei de rotaţie a resurselor. de asemenea. ca urmare a faptului că se obţine un volum mai mare a profitului. . deoarece costurile fixe şi cele lent variabile nu cresc sau cresc într-un ritm inferior creşterii volumului producţiei.aprovizionarea la timp cu materii prime şi materiale într-o cantitate şi calitate corespunzătoare procesului de producţie. precum şi îmbunătăţirea structurii pe calităţi a producţiei.reducerea tipului normat pe unitate de produs. cu performanţe superioare. efecte pozitive asupra ratelor de rentabilitate. . prin măsuri de creştere a productivităţii muncii. c).dimensionarea optimă a stocurilor de materii prime. . Importanţa acestor rate a crescut în ultima perioadă deoarece. deoarece ea acţionează indirect. fără a fi necesară sporirea volumului resurselor.

să speculeze valoarea titlului la bursă . În acest sens.să încaseze un dividend mai mare decât în cazul în care îşi investesc capitalul întro altă afacere sau dacă îşi constituie un depozit bancar.PER) este forma inversă a ratei capitălizării profitului care arată de câte ori investitorii sunt dispuşi să plătească nivelul profitului net pe o acţiune. Analiza ratelor de randament bursier se poate efectua pe baza profitului net sau pe baza dividendelor repartizate .Acţionarii sau investitorii care achiziţionează acţiuni ale entităţii urmăresc un scop dublu: . RCP = RCP = EPS ⋅ 100 PPA RNE RNE ⋅ 100 = ⋅ 100 Capitaliza re bursieră PPA ⋅ NA unde: EPS– reprezintă câştigul pe acţiune PPA – reprezintă preţul de piaţă al unei acţiuni (cursul acţiunii) Capitalizare bursieră = Ultimul curs bursier la încheierea exerciţiului (PPA) x Numărul de acţiuni emise (NA) 3. Câştigul pe acţiune (Earning per Share – EPS) evidenţiază randamentul intern al unei acţiuni şi se determină ca raport între rezultatul net al exerciţiului şi numărul de acţiuni emise şi aflate în circulaţie. PER = PPA ⋅ 100 EPS . asumându-şi riscul scăderii cursului acţiunilor cotate la bursă. informaţiile fiind destinate acţionarilor care manifestă interese diferite în funcţie de opţiunea de investiţii a fiecăruia. idicatorii de interes major pentru acţionari/investitori sunt: 1. Coeficientul de capitalizare bursieră (Price to Earning Ratio . asumându-şi în acest caz riscul neîncasării dividendelor prognozate . Rata capitălizării profitului arată profitul net generat de capitalul investit într-o acţiune. EPS = RNE NA unde: RNE – reprezintă rezultatul net al exerciţiului NA – reprezintă numărul de acţiuni 2.

R DIV = DIV ⋅ 100 RNE unde: DIV – reprezintă dividende totale anuale repartizate 6. Rata distribuirii dividendelor arată proporţia din rezultatul net al exerciţiului care este repartizată pentru remunerarea acţionarilor. Rata de acoperire a dividendelor (Capacitatea de acoperire a dividendelor) se determină ca un raport procentual între rezultatul net al exerciţiului şi dividendele care se cuvin acţionarilor. În cazul în care entitatea repartizează întregul profit sub formă de dividende. R RD = DIVA ⋅ 100 PPA RRD = DIV ⋅ 100 Capitalizare bursieră DIVA = DIV NA unde: DIVA – reprezintă dividendul net pe o acţiune 7. Rata capitalizării dividendului (Randamentul dividendelor) se determină ca raport procentual între dividendul pe o acţiune şi preţul de piaţă al unei acţiuni (cursul acţiunii). piaţa nu permite obţinerea unor profituri suplimentare cu acelaşi capital investit şi atunci este de aşteptat ca profitul să rămână constant. R ADIV = RNE ⋅ 100 DIV Indicatorul măsoară proporţia în care profitul net al exerciţiului este distribuit acţionarilor sub formă de dividende.PER = Capitalizarea bursieră PPA ⋅ NA ⋅ 100 = ⋅ 100 RNE RNE 4. MTBR = PPA VCA unde: VCA – reprezintă valoarea contabilă a unei acţiuni 5. iar acţiunile . Raportul dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a unei acţiuni (Market to Book Ratio – MTBR) indică valoarea pe care pieţele financiare o conferă echipei manageriale şi structurii entităţii în funcţiune.

întreprinderii să fie cotate la acelaşi preţ. . Indicatorul oferă un indiciu despre politica entităţii în ceea ce priveşte reinvestirea profitului şi plata dividendelor.