Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi Centrul de Studii Europene

Strategii si politici europene de dezvoltare durabila

Prof.dr. Ion POHOAŢĂ

CUPRINS I. Delimitări conceptuale.............................................................................................................2 1. Dezvoltarea durabilă în raport cu celelalte concepte ale teoriei cu privire la dezvoltare .................................................................................. 2 2. Ce este dezvoltarea durabilă? Punerea problemei .......................................................... 5 3. Dezvoltarea durabilă - concept multidimensional .......................................................... 6 II. De ce dezvoltare durabilă? Sau, de ce este acuzat tipul actual de creştere economică? .............................................................................................................. 14 1. A poluat mediul şi a afectat sănătatea oamenilor ........................................................... 15 2. A antrenat şi încurajat risipa şi a epuizat rezervele cunoscute ....................................... 20 3. A frustrat lumea a treia, aducându-şi decalajele faţă de cea a bogaţilor ............................................................................................................. 26 4. A creat iluzia bunăstării printr-o statistică mincinoasă .................................................. 27 5. A pervertit valori recunoscute şi a redus individul la o singură dimensiune - homo oeconomicus ................................................................................... 30 III. Marile provocări ale dezvoltării durabile...........................................................................32 1. Constrângerea demografică ............................................................................................ 32 2. Constrângerea tehnică ..................................................................................................... 36 3. Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii ................................................................. 38 4. Eficienţa .......................................................................................................................... 44 5. Economia mediului ......................................................................................................... 50 IV. Politicile dezvoltării durabile...............................................................................................59 IV.1. Creşterea zero-soluţie utopică dar generatoare de soluţii realiste........................................60 A. Plusuri şi minusuri ale teoriei creşterii zero......................................................................60 B. Soluţii realiste şi de perspectivă desprinse din critica teoriei creşterii zero ..................................................................................................................... 62 1. Economia valorii în locul teoriei valorii ...................................................................... 63 2. Un nou mod tehnic de producţie .................................................................................. 64 2.1. "Intreprinderea trivalentă" .................................................................................. 65 2.2. Producţiile curate................................................................................................ 67 2.3. Agricultura biologică.......................................................................................... 71 3. Un nou mod de consum ................................................................................................ 73 IV.2. Politici unidimensionale.......................................................................................................75 IV.2.1. Pledoarie pentru soluţii pur liberale..................................................................................75 IV.2.2. Pentru un liberalism moderat ............................................................................... 78 IV.2.3. Soluţia pieţei......................................................................................................... 80 IV.3. Politici multidimensionale....................................................................................................89 IV.3.1. Caracteristici generale........................................................................................................89 IV.3.2. Tipuri şi instrumente de politică multidimensională ............................................ 91 2

3

Bibliografie

1. Ion Pohoaţă, Dezvoltarea durabilă, Note de curs. 2. Camelia Cămăşoiu, Economia şi sfidarea naturii, Editura Economica, Bucureşti, 1994. 3. Victor Platon, Protecţia mediului şi dezvoltarea economică, Editura Didactrică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997. 4. Vladimir Rojanschi ş.a. Economia şi protecţia mediului, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1997. 5. Mihai Manoliu, Cristina Ionescu, Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, H.G.A., Bucureşti, 1998. 6. Maria Popescu, Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă, Editura Export, Bucureşti, 1999. 7. George Georgescu, Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 1995. 8. Nicholas Georgescu Roegen, Legea entropiei şi procesul economic, Editura Expert, Bucureşti, 1996. 9. Jean Marie Harribey, Le Développement soutenable, Economica, Paris, 1998. 10. Davidw Pearce, Jeremy J., Warford, World Without End. Economics, Environment and Sustainable Development, Oxford University Press, 1994. 11. * * *, Sustainable Development, VUB Press, 1996. 12. Lucas Bretschger, Growth Theory and Sustainable Development, Bookcraft (Bath) Ltd., 1999.

4

Delimitări conceptuale
1. Dezvoltarea durabilă în raport cu celelalte concepte ale teoriei cu privire la devoltare Conceptul de dezvoltare susţinută (sustenabilă) sau durabilă aparţine teoriei noi a dezvoltării economice, ea însăşi ramură relativ nouă a teoriei economice generale de care s-a desprins şi individualizat ca un corp teoretic autonom la nivelul anilor ′50-′60. Deşi generoasă şi acoperitoare prin temele pe care le problematizează, trimiţând, consistent, pentru atingerea scopurilor sale demonstrative la sociologie, filosofie, etică, morală, drept, etc. teoria dezvoltării economice şi-a făurit un minim soclu epistemologic propriu; un sistem noţional şi categorial la care recurge spre a opera şi expune. Din această perspectivă, socotim necesară o explicitare, chiar expeditivă, a acestui uzual bagaj metodologic la care teoria despre dezvoltare recurge în mod curent. La modul sintetic exprimat, principalele categorii operante în domeniul supus discuţiei sunt: expansiune, creştere, progres, dezvoltare, subdezvoltare. Dorim a prefaţa demersul nostru cu precizarea că teoria dezvoltării economice şi, implicit, semantica, etimologia şi metodologia ei, a captat atenţia unui mare număr de economişti, sociologi, filosofi etc.1 Opiniile exprimate de ei, inclusiv în direcţia elementelor conceptuale, nu se suprapun totalmente. Dimpotrivă, dincolo de zonele de contact şi interfaţă, logic de înţeles, există şi puncte de vedere diferite, mergând de la nuanţări ale aceleiaşi probleme până la contraste de natură să arunce umbre asupra înţelegerii fenomenelor şi proceselor ce dau conţinut dezvoltării economice. De aceea, o minimă încercare de desluşire conceptuală prin sublinierea a ceea ce este relativ constant în aceste opinii este cu atât mai necesară. Începem, aşadar, prin a reţine că, în linii generale, expansiunea este privită ca fiind o creştere economică pe termen scurt şi cu deschidere spre reversibilitate2. Este, dacă se vrea, vârful de val care defineşte faza ascendentă a unui ciclu economic privit în desfăşurarea lui clasică şi în care criza şi depresiunea se suprapun pe faza descendentă iar înviorarea şi avântul pe faza de boom, de expansiune. Spre deosebire de expansiune creşterea economică este asimilată limbajului curent (şi explicată, în acest sens, de un mare număr de cercetători) cu o mărire în dimensiuni absolute a indicatorilor macroeconomici venit naţional sau produs global. "Creşterea pe termen lung a
1

Amintim, aici, pe cei consacraţi domeniului cum ar fi: Fr. Perroux, G. Myrdal, J. Timbergen, Y. Lacoste, M. Guernier, P. Moussa, A. Sauvy, C. Furtado, P. Guillaumont, G. Meyr, M. Todoro, W. Rostow, D. Gabor, U. Colombo, A. Iancu, C. Cămăşoiu, M. Falque E. James, etc. 2 Vezi, Fr. Perroux, Pour une philosophie de nouveau developpement, PUF, Paris, 1981, p.49 şi următoarele.

5

capacităţilor de producţie şi a volumului de producţie sau a potenţialului economic"3 capătă, de obicei, aceeaşi semnificaţie - de creştere economică. Atunci când creşterea în valoare absolută a indicatorilor macroeconomici este raportată şi privită la modul relativ, înfuncţie de dinamica populaţiei, un alt concept vine în ajutor pentru a explica ce se întâmplă în economie şi societate - preogresul economic. El reprezintă o creştere a venitului naţional pe locuitor. In raport cu acesta, creşterea economică poate fi: • • • progresivă, atunci când creşterea venitului naţional este, proporţional, mai mare decât cea a populaţiei; creşterea este, altfel spus, însoţită de un progres economic. recesivă, atunci când creşterea venitului naţional este, proporţional, mai mică decât cea a populaţiei; în alţi termeni, creşterea economică este însoţită de un regres economic. statică, atunci când procentul creşterii venitului naţional este egal cu cel al creşterii populaţiei, moment în care se poate vorbi de o creştere economică dar nu şi de progres. Cu precizarea că asemenea fenomene, în toate ipostazele prezentate, şi-au avut reprezentare în realitatea faptică, adăugăm că principala acuză care se aduce indicatorilor prezentaţi vizează latura lor predominant cantitativă; li se reproşează, adică, orientarea lor predilectă spre latura cuantificabilă a fenomenelor şi proceselor economice, lăsând deoparte aspectele calitative şi schimbările structurale produse odată cu creşterea economică. Acesta este temeiul pentru care s-a făcut apel şi s-a uzat consistent de un alt concept, cel de dezvoltare. Mai ales aici, pe terenul dezvoltării, opiniile celor preocupaţi de analiza fenomenului nu sunt unanime, dimpotrivă, se înscriu pe o gamă suficient de variată. Dincolo însă de notele deosebitoare care, cel mai adesea, nuanţează tratarea problemei, la modul unanim se admite că dezvoltarea este un concept multidimensional. În afară de aspectul economic, precumpănitor şi acoperitor care trimite, concomitent, la creştere şi progres, la fel de importante sunt considerate, aici, şi aspectele legate de social, politic, cultural, ambiental, ştiinţific, spiritual, uman, etc. În acelaşi timp, şi tot la modul unanim, se admite că dezvoltarea înglobează în mod obligatoriu creşterea şi progresul economic. Dincolo de aceste componente de bază dezvoltarea înseamnă mutaţii calitative ce ţin de ansamblul vieţii astfel încât, pe total, ea să se traducă "în faptul că oamenii se hrănesc mai bine, se îngrijesc mai bine şi capătă o mai bună cunoaştere"4. Ca să-şi atingă atari deziderate trebuie concepută ca fiind "ansamblul schimburilor de structuri mentale şi de comportamente sociale care permit creşterea produsului real global şi care transformă progresele particulare într-un progres social generalizat"5.
3 4 5

N.Clipa, Fenomenul şi teoria creşterii în capitalism, Edit. Univ. "Al.I. Cuza" Iaşi, 1989, p.49. Fr. Perroux, lucr.cit., p.50 P. Guillaumont, Economie du developpment, vol. 1, Le sous - developpement, PUF, Paris, 1985, p.44.

6

politic etc. social. Acest lucru este reliefat atunci cănd dezvoltarea este contrapusă subdezvoltării. politic. subdezvoltarea. cultural etc. 1997. Apoi. Tot atât de clar este şi faptul că progresele dorite a se realiza într-unul dintre domeniile enumerate depind de rezultatele din celelalte domenii. M. relaţia dintre componentele progresului social generalizat este una de interdependenţă şi că o verigă lipsă sau cu o dimensiune aflată sub nivel atrage consecinţe asupra ansamblului. că. trei decenii. Durata mare este impusă de anvergura procesului. Guillaumont (şi ea are suficiente calităţi care o recomandă în acest sens) am putea spune că progresul social generalizat reprezintă scopul suprem al dezvoltării. raţionalizarea sistemului politic şi a celui decizional. prin eliberarea din starea de dependenţă nu numai în relaţiile cu alţi oameni şi alte state dar şi faţă de ignoranţa şi mizeria umană în general. se 6 Vezi. de tehnologia lui internă ca şi de finalitatea lui ultimă. susţinut pe parcursul a două. asigurarea unui nivel cât mai înalt de ocupare a forţei de muncă.. Spre a întregi imaginea asupra a ceea ce analiza economică modernă reţine a fi dezvoltarea. adăugăm că in discuţie sunt aduse şi aspecte legate de durata procesului.14 şi următoarele. o mai bună educaţie şi un mai mare acces la valorile culturale şi umane. Longman Ed. se acreditează ideea că dezvoltarea este un proces şi nu o stare de fapt. altfel spus. ridicarea standardului de viaţă prin creşterea generală a veniturilor. 7 . • • • • îmbunătăţirea performanţelor factorilor de producţie şi a producţiei însăşi. Este clar că dezvoltarea presupune o ascensiune a întregului sistem social. • extinderea gamei de alegeri economice şi sociale atât pentru indivizi cât şi pentru naţiune. Iar progresul social generalizat înseamnă atingerea unor obiective precum6: • • • promovarea progresului economic printr-o mai judicioasă repartizare a rezultatelor creşterii spre a se elimina disparităţile intolerabile de avere şi poziţie socială. London. Todoro. ameliorarea instituţiilor şi înnoirea permanentă a cunoştinţelor.7 Se subliniază astfel că dezvoltarea este un proces de lungă durată. Altfel nici n-ar fi posibile amplele schimbări pe care le presupune în întreaga textură a organismului economic. etc. p. În timp ce dezvoltarea trebuie privită ca un proces de evoluţie fără limite superioare.Dacă socotim de referinţă această definişie a lui P. economic. apriori stabilite. Economic developpement. eliminarea sărăciei şi asigurarea unui nivel de trai decent pentru întreaga populaţie.

intitulat "Limitele creşterii". pozitive. în care includem. Raportul Clubului de la Roma.732. o situaţie de subordonare economică. p. la prima Conferinţă ONU asupra dezvoltării. în contrast cu posibilităţile de hrană ale populaţiei etc.susţine. Admitem că nu există limite superioare ale dezvoltării . Ca stare de dezvoltare. o stare proprie ţărilor ocolite de procesul devoltării. într-adevăr. însumând o sumă de însuşiri. Doctrine economice contemporane. neasigurarea acoperirii nevoilor fundamentale la nivelul "minimului vital" sau a "costului de subzistenţă". p. al omului de azi dar şi de mâine. În acelaşi timp. structuri sociale înapoiate. 8 Vezi. Editura Junimea. atât ca proces cât şi ca stare. agricultură. New York. Iaşi. 7 8 .179-188. Leading issues in Economic Developpement. 1978. azi. ţinută la Stokholm în 1972 s-a vorbit despre eco-dezvoltare. prin care aceste ţări se departajează de cele slab dezvoltate. caracterizată printr-o sumă de însuşiri tipice ţărilor rămase în urmă printre care se reţin ca importante8: un nivel redus de dezvoltare a principalelor ramuri ale economiei (industrie. un venit naţional pe locuitor scăzut şi foarte inegal repartizat. ţările civilizate ale lumii. Pentru a teoretiza pe un asemenea subiect analiza economică a introdus în limbajul ei termenul de "durabilă" sau "sustenabilă".). servind ştiinţa. Cât priveşte finalitatea ultimă a dezvoltării. o subutilizare cronică a forţei de muncă. a încins spiritele şi a obligat omenirea să conştientizeze că problemele creşterii economice sunt inseparabile de cele ale poluării mediului. s-a coabitat pe terenul tatonărilor. o natalitate ridicată. la nivelul normativ aflaţi. Vezi. nu au realizat în acelaşi moment ameninţarea la dimensiunea sa reală. Tot în acel an. socotim că dezvoltarea trebuie privită bidimensional. creşterii explozive a populaţiei. conceptualizarea sa teoretică. una care să aibă în vedere binele general al omului. Decalajul se explică prin neconcordanţa între cei care. şi o slabă integrare a lor în ansamblu. Suntem de acord că subdezvoltarea este. Ca proces de evoluţie cantitativă şi calitativă a întregului organism economic. au conştientizat că a păstra ruta modului tehnic de producţie şi a tipului de creştere postbelice înseamnă a confisca dreptul la o existenţă mai bună a generaţiilor viitoare şi cei care. Ce este dezvoltarea durabilă? Punerea problemei Vocabularul uzual al teoriei dezvoltării durabile ţine de începutul anilor '80 deşi preocupările de a găsi o alternativă viabilă tipului de creştere economică postbelică prefaţează. toate punctele de vedere converg spre ideea forţă că aceasta nu poate fi decât o "dezvoltare umană". Până când acest lucru a trebuit să se producă. un nivel scăzut de instrucţie. înseamnă tocmai o stare de fapt. Gerald Meir. Astfel.nici o ţară nu se poate considera vreodată pe deplin dezvoltată. construcţii etc. Oxford University Press. social şi politic. Mihai Todosia. cu mult timp înainte. 2. 1995.

Deşi utilizat la începutul anilor '80 la Conferinţa Internaţională asupra Conservării Mediului şi în textele PNUD. Factorii de decizie politică au luat act că semnalele transmise de oamenii de ştiinţă au în vedere o realitate ce nu mai poate fi ignorată. trebuia să asigure continuarea creşterii (şi nu stoparea ei aşa cum sugera Raportul Clubului de la Roma) dar şi îmbunătăţirea condiţiei de viaţă şi a relaţiei om-mediu. dimensiuni. p. Atunci. ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndepărtat"9. servind ca bază de raportare dar şi de analize controversate cu privire la obiective. s-a realizat dorita conexiune între pozitiv şi normativ. În aceşti termeni definit. concomitent. între ştiinţă şi politică. WCED.4. Expresia acestei noi atitudini s-a reflectat în iniţiativa ONU de a înfiinţa Comisia Mondială asupra mediului şi dezvoltării. Oxford University Press.concept multidimensional Definiţia dezvoltării durabile formulată prin Raportul Brundtland în 1987 este socotită oficială. Tot în această direcţie pledează şi decizia Băncii Mondiale de a ţine conferinţe anuale începând din 1994 pe tema sustenabilităţii dezvoltării. 3. în unanimitate. termenul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) este lansat odată cu publicarea Raportului Brundtland (după numele primului ministru norvegian de atunci) al Comisiei Mondiale asupra Mediului din 1987 intitulat sugestiv "Viitorul nostru comun". Dezvoltarea durabilă . 1987. raportul ţinteşte spre a găsi "o cale de dezvoltare care să susţină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani. Aceasta a avut ca primă sarcină să realizeze studii şi să ofere recomandări spre a găsi conceptul acoperitor pentru acel gen de dezvoltare ce trebuia amorsat şi care. Din disputa teoretică alimentată de această încercare de definire considerăm că merită a fi reţinute următoarele aspecte: a) Se consideră. cerinţe faptice ale realizării ei etc. Tot în viziunea acestui raport. conceptul dezvoltării durabile a fost acceptat şi preluat la conferinţa pe aceeaşi temă organizată de ONU la Rio de Janeiro în 1992. Faptul că aşa stau lucrurile este confirmat de nelipsita prezenţă a subiectului dezvoltare durabilă la principalele conferinţe internaţionale organizate de atunci sub egida ONU sau la iniţiativa şi cu susţinerea unor organisme nonguvernamentale. dezvoltarea durabilă (viabilă şi susţinută) este privită ca fiind acel tip de dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor proprii. numind pentru realizarea acestui obiectiv. Pledând pentru o reconciliere între economie şi mediul înconjurător. pentru prima dată. că introducerea sintagmei dezvoltare durabilă în vocabularul uzual al ştiinţei economice a reprezentat o necesitate obiectivă. Noţiunea a 9 Our Common Future. New York.epuizării resurselor etc. 9 . un vicepreşedinte cu problemele dezvoltării sustenabile.

filosofia specifică de viaţă etc. Ąn acelaşi timp. drept răspuns la criza economică şi ecologică pe care o parcurge lumea la sfârşit de secol XX şi început de nou mileniu. substanţă concretă şi contur. dezvoltarea durabilă este şi o realitate mozaicată. c) Dezvoltarea durabilă va deveni tot mai mult o constantă a politicilor economice şi sociale ale fiecărui stat. indiferent unde se produce ea. a dezvoltării durabile. este de datoria generaţiei actuale. dezvoltarea durabilă este un concept mondo. Specificul naţional înţelegând prin aceasta concreteţea situaţiei proprii fiecărei ţări. în plan teoretic. Dar fapt demn de reţinut.dă configuraţie. de la premisa realistă că. b) Tot la nivelul unanimităţii. merită a fi reţinut că dezvoltarea durabilă comportă un tratament diferit ca nivel. întărind prin aceasta latura comună. se află ideea după care dezvoltarea durabilă are o puternică încărcătură morală. comun în măsura în care: • • nu există graniţe economice sau ideologice ale poluării.fost chemată şi impusă să servească. 10 . particularităţile de mediu. Se poate afirma că sub raportul obiectivelor şi cerinţelor generale. globală. situaţie privind populaţia. atunci. nevoile proprii de creştere. din punctul acesta de vedere. deşi pământul este rotund. mod de abordare şi înţelegere. dacă se vrea este o obligaţie testamentară. resursele sale de mediu şi viaţă sunt limitate. globalizarea acţiunilor necesare a contracara asemenea trend va fi singura soluţie. în sondajul opiniei publice. a pervertit valori ce definesc progresul general. d) În strânsă legătură şi în prelungirea celor menţionate la punctul "c". • etc. mai ales. pe zestrea pe care o moşteneşte. gradul de suportabilitate atât al poluării cât şi al sărăciei. tocmai această "specializare" în configurarea şi aplicarea unor politici de dezvoltare durabilă de către fiecare ţară obligă la colaborare spre rezolvare reciprocă a unor probleme cu grad mare de intercondiţionare. Împrejurări diverse dar obiective impun acest lucru. nu poate fi acceptată la infinit degradarea umană indusă de un tip de creştere care a convertit dar. politicilor de dezvoltare durabilă în interiorul fiecărui perimetru naţional. de producţie şi de consum. Se pleacă. Or. . se va pune în termenii supravieţuirii şi. • • nu mai poate fi tolerată risipa. ca ea să ofere noilor şi viitorilor veniţi cel puţin aceleaşi şanse pe care ea le-a moştenit. aici. fiecare generaţie îşi construieşte viitorul. dacă lucrurile îşi păstrează tendinţele actuale.

pe alocuri. Cu cât nivelul pe scara bogăţiei sociale este mai ridicat cu atât atitudinea faţă de natură este mai respectuoasă. Astfel. Efectul de seră şi încălzirea pământului nu se datorează. e de înţeles ce ordine de prioritate ocupă dezvoltarea durabilă în politica acestor ţări. nu va acorda aceeaşi importanţă parcurilor sau depozitării gunoaielor ca atunci când ar fi un locuitor al Vienei". şi dragostea pentru frumos. problema depoluării.10 Problema. Pentru schimbarea tipului de creştere economică există. de 11 . chestiunea nu este una de calitate a vieţii ci chiar a vieţii. condiţia lui mizeră nu i-a îngheţat. a supravieţuirii. dar nu numai. ne convine să credem. este una de mentalitate şi culturală. Surprinzând un asemenea aspect. instituţionale şi manageriale care se impun. în mod fundamental. a apei etc. Iar cercul nu are nici o şansă să se rupă pentru că rata redusă a creşterii economice.tehnologie. Şi. la situaţia materială deja mizeră. scria autoarea. tocmai aici. fără apă şi fără canalizare din Ferentari sau Cornetu. Astfel. şi voinţă politică şi tehnologică şi resurse. Şansele de reuşită sunt foarte mari. O natură nepoluată. de aici. săracilor. spaţiu. pentru ţările dezvoltate. poluante. este una de transformare. nu eliberează fondurile necesare pentru investiţii în echipamente de control şi tehnologie antipoluantă pentru restructurările tehnologice. Nu are cum să-şi permită o astfel de plăcere pentru că lista lui de priorităţi este invadată de lucruri care ţin. semnificaţie aparte pentru conturarea conceptului dezvoltării durabile are departajarea ţărilor lumii în bogate şi sărace. În mod contradictoriu însă. ca un blestem. cu date indubitabile. structurile de producţie arierate. zonă geografică etc. că ţările sărace ale lumii exercită cea mai slabă presiune asupra planetei. adaugă. Camelia Cămăşoiu exemplifică. ca un cerc vicios. adaptare şi modernizare. în următorii termeni: "Este evident. În interiorul acestei matrici teoretice.. că locuitorul unui bloc «ghetou» neîncălzit. aici. resurse la care se poate face apel şi şanse de reuşită. problema se pune în cu totul alţi termeni. Capătă. sensuri şi semnificaţii diferite funcţie de timp. Dar. primitoare şi reconfortantă îi produce tot atâta plăcere ca şi vienezului. primordial. noi factori agravanţi. pe terenul oferit chiar de România. Pentru ţările slab dezvoltate. a îmbunătăţirii calităţii vieţii etc. practic la jumătate faţă de ţările OECD. Relaţia dintre bogăţie şi sărăcie are ceva de comunicat şi pe linia "contribuţiei" la poluare ca şi a respectului faţă de natură. SO2 şi NO2. grija şi respectul pentru tot ceea ce înseamnă mediu se pare că este o atitudine ce ţine de mentalitatea celor bogaţi. socotim noi. ce ţin nu de scena modernizării ci de dramă. altfel spus. statisticile dovedesc. Locuitorului din Ferentari îi lipseşte instrucţia şi cultura proprii vienezului. Nivelurile scăzute de dezvoltare economică fac din ele cei mai mici poluatori cu CO2. care mai are de hrănit şi o groază de copii. cu urmări nefaste pentru degradarea solului. Dacă.

nu este suficient să-ţi placă natura şi. ea este de mult durabilă.existenţa lui zilnică . Economia şi sfidarea naturii.inflaţie. nu i-ar face plăcere să se plimbe într-un parc sau pe un lac de agrement. întinderea în timp a procesului. trebuie să ai şi şansa materială spre a-ţi satisface plăcerea. a se asigura o ascendenţă a calităţii în defavoarea creşterii cantităţii bunurilor produse şi consumate. este filosofia economică după care s-a fasonat şi s-a dat configuraţie modului de producţie şi de consum. Şi. politicului. Acestor dimensiuni aparţinătoare fenomenului dezvoltării trebuie să li se asigure. două secole şi. p. g) Tot de un tratament privilegiat. în timp. e) Strict etimologic vorbind. De aceea. orientată prioritar spre calitatea vieţii şi a mediului. în primul rând dimensiunea temporală. creşterea economică. o adevărată durabilitate. logică potrivit căreia degradarea mediului şi pagubele aduse sănătăţii omului n-au fost luate în calcul. în economia teoriei cu privire la dezvoltarea durabilă. logică după care resursele naturale şi mediul ambiant au fost tratate ca simple instrumente. Bucureşti. puse în slujba creşterii. Or. Explicaţia ţine de împrejurarea că vinovată de degradarea ecologică şi de mutaţiile. ale cărei origini se duc spre secolele XVII-XVIII. unele cu consecinţe negative asupra socialului. Mai mult. Despre creştere economică s-a vorbit de cca. se pare că artizanii conceptului n-au avut în vedere. odată aceste probleme rezolvate. f) Atenţie merită şi constatarea că abordarea şi tematizarea fenomenului cu numele dezvoltare durabilă s-a făcut şi se face de pe poziţii predominant economice. Se vrea. . Editura Economică. şi odată în plus. neîndoios că şi el va fi tentat să privească dezvoltarea durabilă ca pe un capriciu. moralului. a perpetuat o criză a relaţiilor omului cu mediul şi a relaţiilor omului cu valorile sociale şi morale care au definit întotdeauna progresul general.dar aceasta nu înseamnă că. locul de muncă. etc. noţiunea de durabil trimite la durată. din punctul acesta de vedere. 1994. pe cale de consecinţă. 12 . Aşadar. se bucură mediul şi politica de mediu. căutările de soluţii pentru a asigura cutezantul obiectiv de reconciliere a omului cu el însuşi şi a omului cu natura vor păstra aceeaşi direcţie. în mod predominant ele vor constitui un răspuns impus la efectele perverse induse de fatidica logică care a inspirat creşterea şi dezvoltarea economică postbelică. Ceea ce pare a fi punctul forte în sprijinul definiţiei dezvoltării durabile ţinteşte spre anatomia internă a fenomenului. la un interval de timp îndelungat.18. condiţia de locuit. pe scurt. Cadenţa degradării ecosferei oferă singură explicaţie în 10 Camelia Cămăşoiu (coordonator). hrană etc. procesul trebuie convertit spre o dezvoltare umană durabilă. prin educaţie şi cultură. Dacă vienezul din exemplul citat ar fi presat şi pus în faţa unor ecuaţii ingrate de ale căror soluţii ar depinde existenţa sa şi a familiei sale. să-ţi cultivi gustul în acest sens.

uzând de logica pieţei. 1996. importante sunt resursele şi mediul natural. Există chiar pericolul ca preocuparea preponderentă pe această temă. cer o definiţie mai generoasă. în schimb. p. sau dacă sporul populaţiei scapă de sub control. dezvoltarea nesustenabilă. ca 11 12 Jan S.11 Încercând să surprindă esenţa dezvoltării sustenabile prin negativul ei. sau dacă terenul agricol este fragmentat şi. în acelaşi timp. Hagendorn consideră că "Ideea de dezvoltare sustenabilă este mai convingătoare dacă este interpretată în sensul că o anumită rată de creştere poate fi greu de susţinut dacă mediul se degradează. pleacă de la premisa că o bună parte din ceea ce astăzi înseamnă universul planetar este o necunoscută. pentru biologi şi ecologişti. chiar dacă şansele prezente nu-i sunt compromise şi confiscate. Third Edition Harper Collins College Publishers. Din unghiul lor de vedere. Hogendorn atrage atenţia şi asupra unei posibile interpretări a definiţiei din Raportul Brundtland după care generaţia viitoare. Hogendorn. continuă Hogendord. mai acoperitoare a dezvoltării durabile decât cea oferită prin Raportul Brundtland.d. Interesează. sunt de acord că nu poate fi acceptată o dezvoltare cu costuri de mediu foarte ridicate.a. optimişti. să reducă nepermis de mult atenţia şi eforturile necesare pentru limpezirea şi soluţionarea celorlalte probleme pe care fenomenul şi conceptul dezvoltării durabile le subsumează. sensibilizaţi de sporirea accentuată a populaţiei în ultimii 50 de ani. Sociologii şi moraliştii sunt preocupaţi de clivajele mari la care conduce repartiţia veniturilor. cu alte cuvinte. se reduce productivitatea. a politicii de mediu. ori dacă inechitatea crescândă a veniturilor duce la revoluţie. dar.m. semnalul pieţei. că ştiinţa şi progresele cunoaşterii ne vor ajuta să accedem spre resurse noi şi spre noi metode de exploatare a lor. Astfel. 13 .această direcţie. Aceste împrejurări. se întreabă autorul citat. va fi acela ca respectiva resursă să fie înlocuită. h) Conotaţia termenului ca şi anatomia internă a fenomenului dezvoltării durabile sunt influenţate şi de "specialitatea" celor care-şi consumă energia şi talentul pe această temă.594. demografii. O definiţie potrivită. Ibidem. prin intermediul preţului. poate fi la fel de săracă ca şi actuala generaţie. îşi axează cercetarea pe costuri şi preţuri. acceptă că este de neimaginat dezvoltarea viitoare fără încălcarea regulilor care definesc şi stabilesc stocul mondial de resurse. rezolvă problema cu o piruetă. Inc. Şi atunci. Futurologii. poate fi aceea că dezvoltarea nesustenabilă este dezvoltarea în cadrul căreia efectele negative asupra mediului afectează creşterea economică". nutresc convingerea că de îndată ce o resursă costă prea scump din cauza internalizării costurilor de mediu. Jan S. Economiştii. Economic Development. În această direcţie. Ş. "cine ar accepta o sărăcie sustenabilă"12. şi multe altele. astfel.

individual şi colectiv. • Plasarea omului. respectarea unor principii generale şi a unor cerinţe printre care. Dezvoltarea durabilă cu tot arsenalul de politici pe care le antrenează pentru a-şi atinge ţintele. ICREI. 1992. Realizarea unui obiectiv formulat în termenii de mai sus. cu condiţia ca tipul de creştere ales să nu devină un duşman al mediului şi al omului.individ. p. singura cale. şi încă la nivel optim. p. cu nevoile sale diverse. în general. pe alocuri. În paranteză. prin necompromiterea şanşelor lor de către tipul actual de creştere. nu este o chestiune facilă. uman. confuzie între cauze şi efecte. Ţinând seama de aceste aspecte mai puţin fundamentate din Raportul Brundtland şi încercând tentativa de a da extensia cuvenită termenului ca atare. fără excepţie. de fapt. în centrul atenţiei. Falque M. mai importante par a fi următoarele: • Asigurarea durabilităţii în timp a creşterii economice pentru toate ţările. 14 . cultura ca şi sănătatea sa fizică şi psihică. fie spus. de a ieşi din marasmul economic şi social în care se află şi. scopul este binele omului. pentru cele slab dezvoltate la care creşterea.. mai ales atunci când încearcă să explice starea de sărăcie cronică din Cornul Africii prin degradarea mediului şi nu ca urmare a conflictelor perpetue dintre triburi . o viaţă tot mai prosperă şi de o tot mai bună calitate. prosperitatea sa materială.13. inclusiv cea de protecţie a mediului nu reprezintă decât mijlocul. Paris. dezvoltarea tehnologică. lucr. Camelia Cămăşoiu. pentru cele dezvoltate cu reconsiderarea condiţiilor de desfăşurarea a ei în vederea asigurării calităţii mediului şi a calităţii vieţii. Developpement: pour un nouveau contenue. el presupune asumarea unor responsabilităţi majore. proprietate privată . spre a suplimenta argumentaţia în favoarea unei definiri mai cuprinzătoare.9-10. ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare"15. autoarea consideră că "obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim al interacţiunii dintre patru sisteme: economic. creşterea producţiei şi orientarea investiţiilor în armonie cu satisfacerea în prezent a nevoilor pentru toţi membrii societăţii fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi asigura propriile lor necesităţi"14. 13 14 Vezi.etc. nu sunt acestea singurele critici aduse Raportului Brundtland.cit.dezvoltarea durabilă să asigure generaţiilor viitoare. libertate. 15 Ibidem.. El este acuzat că face. Şi. Camelia Cămăşoiu consideră că "Această nouă sintagmă promovează conservarea şi regenerarea resurselor naturale.14. în ritmuri accelerate reprezintă o chestiune vitală.. Dimpotrivă.. că nu ţine seama în formularea soluţiilor de valorile supreme pe care se sprijină democraţiile occidentale azi prospere . că nu spune o vorbă despre criza ecologică din fostul bloc sovietic deşi ar fi trebuit s-o facă. aici.

venite din fostul spaţiu socialist au cutezat să afirme că nu există bază tehnică în general. că baza tehnico-materială a socialismului diferă de cea a 15 .• Cu un fundal de drum stabilit în notă generală.multidimensional şi multidisciplinar. Angajând eforturile pe o paletă atât de variată. eliminarea sărăciei şi asigurarea condiţiilor satisfacerii nevoilor esenţiale de muncă. apă. teorii aberante. restructurarea tehnologiilor de producţiei şi menţinerea sub control a riscurilor acestora. istorie. comună. mediul înconjurător şi resursele de energie. Dacă acest lucru este benefic sau nu rămâne o chestiune discutabilă. fiecare ţară trebuie lăsată să-şi formuleze şi stabilească de o manieră proprie priorităţile ca şi mijloacele de realizare a lor. dezvoltarea durabilă nu poate fi abordată decât aşa cum se dechide ea studiului . locuinţă şi sănătate. Cu toate acestea. Este indubitabil că puritatea aerului sau a apei înseamnă acelaşi lucru în Cuba lui Fidel Castro şi în Franţa lui Jacques Chirac după cum smogul face la fel de rău londonezului ca şi moscovitului. orientarea proceselor de creştere economică spre o nouă calitate. dezvoltarea durabilă îmbracă haină concretă trecând prin specificul naţional al fiecărei ţări. conservarea şi sporirea resurselor naturale. asigurarea unei creşteri controlate a populaţiei. La modul tehnic vorbind. pe toate dimensiunile procesului dezvoltării durabile plecându-se de la premisa intercondiţionării elementelor ce ţin de tehnologia sa internă. specificul cultural. religie. priorităţi concrete funcţie de baza economică de plecare. • Etc. • Asigurarea simultaneităţii progresului. de la cele sociale şi politice la cele economice demografice şi tehnice. energie. i) Deşi s-ar dori să nu fie aşa. Raportul Brundtland cuprinde câteva obiective potrivit cărora realizarea dezvoltării durabile înseamnă: • • • • • • • asigurarea în continuare a creşterii economice cu respectarea condiţiei de bază a conservării resurselor naturale. fenomenul dezvoltării durabile a avut şi are tot mai mult o încărcătură politică. asigurarea unei abordări integrate a deciziilor privind creşterea economică. etc. ţinându-se seama că sănătatea populaţiei şi a mediului sunt surse ale câştigurilor de productivitate după cum numai plusurile de productivitate pot susţine eliberarea de fonduri necesare luptei împotriva poluării şi sărăciei. hrană. supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului. Este uşor de constatat că respectarea cerinţelor dezvoltării durabile reclamă soluţii ce se înscriu pe toată gama.

într-adevăr. Dacă în SUA preponderenţa reglementărilor statale pentru protecţia mediului induce acuza de "totalitarism al verzilor" în Franţa. nu poate fi neutră de viziunea sa ideologică. 323. religioasă etc. un Henri Lepage îşi garniseşte discursul liberal cu tema "Pentru o abordare liberală a mediului"16. Implicarea lui în dezvoltarea economică şi socială a fost şi a rămas un fapt cert. Tocmai prezenţa ideologicului în conturarea fizionomiei politicii de dezvoltare economică postbelică a explicat diferenţa între condiţia materială şi socială a germanului din est faţă de cea a celui din vest şi explică azi. economică. 16 Vezi. ca o prelungire a unor astfel de "judecăţi". 16 . s-a afirmat şi susţinut că poluarea este un fenomen tipic capitalismului. culturală. iar o analiză asupra lor nu poate fi realizată fără a se ţine seama de zestrea de plecare a cercetătorului care. în care ele se desfăşoară. politică. Hachette. Paris. Vom vedea. problemele creşterii şi dezvoltării nu pot fi rupte de textura socială. culturală etc. 1989. a dezvoltării durabile. Problema mediului este doar o dimensiune. atunci dezvoltarea durabilă se pretează acestei logici. în cele ce urmează. Dacă mintea umană a fost capabilă să polueze atmosfera ideatică pe o temă aflată prin însăşi natura sa la adăpost de ideologie cu atât mai mult o recunoaştere a neutralităţii politicului şi ideologicului faţă de mediu s-ar impune. structural de strânga. că şi din perspectiva soluţiilor necesare pentru a se realiza creşterea durabilă culoarea politică nu este absentă. e adevărat importantă. pentru atingerea scopului contează mai puţin mijloacele. Pe aceste din urmă componente nu se poate reclama neutralitatea politicului.capitalismului şi. La nouvelle économie industrielle. între viaţa chinezului insular faţă de cea a chinezului care trăieşte pe continent. Chestiunea nu este însă atât de simplă. Dacă există un loc unde. aceeaşi diferenţă. Henri Lepage. p. alături de cea socială. Dorind să obiectivăm poziţiile celor care se ocupă de problema dezvoltării durabile vom constata că ne consumăm de prisos energia. Până la urmă se doreşte ca viaţa să fie trăită la cei mai înalţi parametri calitativi şi acest lucru contează în primul rând.

Nepermiţându-şi nici cea mai mică indiferenţă faţă de această problemă şi în pofida puţinătăţii resurselor sale financiare. Numai reaua credinţă ar împiedica pe cineva să recunoască că efectele obţinute au fost peste aşteptări. problema dezvoltării durabile s-a pus şi se impune cu obiectivitate. toate acestea deci. cu o pondere încă mare a proprietăţii de stat. pervertirea unor valori umane recunoscute dublate de conştientizarea faptului că a continua în această direcţie înseamnă a exercita o presiune dramatică asupra viitorului şi a confisca însuşi viitorul. Aceasta până când stagflaţia anilor '70 a pus economia şi societatea în faţa unui rău inedit cu trei simultane dimensiuni: inflaţie. deţinătoare a unor "puncte fierbinţi" de poluare industrială. La nivelul anilor '60-'70. Se pleacă însă de la premisa că aceste pierderi. cu un cadru legislativ încă insuficient elaborat. vor fi. O bună bucată de vreme s-a acceptat ca inflaţia să fie socotită un preţ plătit pentru fericirea de a ocupa un loc de muncă. risipa. de ce este acuzat tipul actual de creştere economică? Din marea criză a anilor '29-'33 omenirea a ieşit în baza unor reţete de politică economică keynesiană. Pentru România. Deşi artizanul acestei politici. cu o populaţie slab informată şi puţin interesată în probleme de mediu etc. ea trebuie să se cupleze la efortul planetar antrenat pe această direcţie şi să găsească repede răspunsurile care să o ducă pe drumul unei dezvoltări economice şi sociale viabile. cu structuri economice energofage şi poluante. Efectele nu s-au dovedit a fi însă pozitive pe toată linia. va afecta câştigurile de productivitate. Keynes şi-a dorit doar "treizeci de ani de supravieţuire". economiştii au conststat că această creştere s-a plătit cu un preţ dur. că s-a ieşit din marasmul în care criza aruncase cea mai mare parte a ţărilor lumii dar că s-au obţinut şi sporuri de bogăţie materială cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai şi a calităţii vieţii. Chestiunea tranziţiei de la o creştere şi dezvoltare economică bazată pe o natură mijloc la una în care mediul ca şi relaţia omului cu natura să reprezinte un scop este una matricială. în mod indubitabil. cu acumulări serioase în degradarea mediului.II. compensate pe termen lung printr-un plus în calitatea vieţii 17 .M. au pus problema redefinirii creşterii şi dezvoltării economice. dar cu intenţii serioase de a intra în Uniunea Europeană. ca nişte însoţitori nedoritţi. dificilă şi realizabilă doar pe termen lung. Statisticile au înregistrat în această perioadă cea mai înaltă rată de creştere cunoscută vreodată. cu tendinţe crescânde şi de deteriorare a geografiei folosinţelor. strict economice şi pe termen scurt. şomaj şi stagnare economică. moştenită. faptic ei s-au dovedit a fi "treizeci de ani glorioşi". şi în mod cert. cu o pondere mare a despăduririlor. Ea implică costuri serioase. cu o atitudine. adâncirea decalajelor dintre bogaţi şi săraci. de agresivitate asupra mediului. Şi. atât în cazul României cât şi al altor ţări antrenate deja pe această direcţie. De ce dezvoltare durabilă? Sau. numit inflaţie. J. ca modalitate de realizare şi finalitate. poluarea.

există o puternică relaţie de intercondiţionare. Mediul va trebui. Or. pe de altă parte. să ofere suport pentru sănătatea oamenilor. Logica elementară duce pe oricine la concluzia că între dezvoltarea economică şi starea mediului. Dar. va trebui să fie acceptată şi ideea că parametrii de calitate a mediului vor trebui să fie socotiţi ca determinanţi în competiţia naţională şi internaţională. atunci reţinem că: În primul rând.12. nedorite dar prezente. pun în pericol însăşi existenţa umanităţii. şi statistic constatat. Problema poluării mediului a fost şi a rămas un subiect generos de dispută teoretică şi iniţiativă politică. Lumea va trebui să se obişnuiască cu ideea că un mediu natural şi social sănătos care asigură şi susţine bucuria de a trăi atârnă mai mult în balanţă decât un spor cantitativ. care asigură plusuri fără corespondent în planul calităţii vieţii. în producţie şi consum. sociali şi estetici îşi au locul bine definit. la care a condus tipul de creştere economică postbelică se numeşte poluare. dezvoltarea durabilă se va impune cu necesitate pentru toată lumea. să fie tratat drept resursă în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi bunăstării".17 Înscrierea în Carta OMS a unui atare deziderat nu este deloc o chestiune întâmplătoare. Până când să se realizeze această echilibrare între minusurile economice cantitative prezente şi plusurile calitative viitoare sunt necesare mutaţii atât în criteriile de stabilire a nevoilor şi preferinţelor umane cât şi în structura indicatorilor competiţiei interne şi internaţionale. mediul şi poluarea lui se pretează unei abordări filosofico-etice. pe această cale. Şi se va impune pentru că tipul de creştere economică postbelică este acuzat de faptul că: 1. p. este lucru ştiut. OMS. A poluat mediul şi a afectat sănătatea oamenilor Mediul este suportul şi izvorul vieţii.oamenilor. că dezvoltarea economică are şi efecte perverse ce privesc în mod direct mediul şi. la Charte europééne et son commentaire. A-l polua şi distruge echivalează cu a submina existenţa umană. în această situaţie. 1989. Frankfurt. Tocmai de aceea. prin gradul lor de acuitate. Suma acestor efecte. Lucru nu uşor de realizat dacă avem în vedere împrejurarea că ţările lumii a treia nu au resursele financiare pentru a realiza asemenea obiective. psihologici. 18 . indiferent de locul pe care-l ocupă în economia mondială. În acelaşi timp. Important pentru tema noastră este ca dezvoltarea economică să fie şi socială. Dacă ne este permisă o maximă concizie pe această temă. pe de o parte. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia că "menţinerea sănătăţii şi bunăstării cer un mediu înconjurător propice şi armonios în care toţi factorii fizici. şi sănătatea umană. 17 Environement et Santé. să influenţeze pozitiv mediul şi. indiferent de gradul de percepţie a obiectivităţii fenomenului.

Opere. împotriva mediului. Ea este într-adevăr acest izvor împreună cu natura . p. Editura Didactică şi Pedagogică.. animat de aceleaşi gânduri nota: "Munca este izvorul oricărei avuţii spun economiştii. după asemănarea noastră. p. 19 K. omul a fost "abilitat" să fie stăpân asupra Naturii şi să o exploateze în mod liber. cu câteva excepţii. Editura Politică. a resurselor naturale şi a omului însuşi. citat de Victor Platon în protecţia mediului şi dezvoltarea economică. adică să schimbe numai formele substanţelor. în primul rând. 1967. Îndrăgostiţi de valorile care au definit întotdeauna liberalismul şi. Science 155. Prima excepţie trimite la Wiliam Petty care afirma convins că "munca este tatăl avuţiei iar pământul mama ei". Ideea forţă a omului dominator şi arogant cu natura a inspirat şi a călăuzit întreaga gândire economică.1203 . Bucureşti. The Historical Roots of Ecologic Crisis. Friedrich Engels. acesta nu-şi va orienta tehnologia şi economia spre energia care vine direct de la soare. greu de crezut. şi aceasta spre propria sa bunăstare. Opere. Editura Politică. în însăşi această muncă de transformare el se sprijină în permanenţă pe forţele naturii". istoricul Lyn White reţine următorul pasaj din documentul amintit: "Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după Chipul Nostru. "economistul mileniului trei". Se crede că tocmai această viziune egocentrică.468. March 10. inspirată şi derivată din religie a explicat în bună măsură inconştienţa cu care natura a fost. 18 19 . Fr. O manieră indirectă de analiză. alarmant.18 Ideea concluzivă pe care citatul o dezvoltă este următoarea: prin însuşi actul Facerii.1207. zestrea de materie cu entropie joasă a Pământului va pune existenţa umană sub un dramatic semn de întrebare. 1964. că entropia este măsura omului economic şi că dacă.20 Mai aproape de zilele noastre. peste vite.. peste păsările cerului. Iar finalul de drum al implementării acestei filosofii este astăzi ştiut: o societate care şi-a gândit dezvoltarea plecând de la premisa profitului maxim a sfârşit prin a constata că a realizat poluarea maximă. 1997. de dominator. Bucureţti. Excepţii în care se admite că natura este în mod direct participantă la producţie.8. pe viitor. omul nu poate să acţioneze decât aşa cum acţionează natura însăşi. vol. În acest sens. Marx. 20 K. avea să constate.19 Prietenul lui Marx.Comportamentul agresiv al omului faţă de natură şi mediul înconjurător se pare că are o explicaţie istorică ce trimite tocmai la Vechiul Testament. Nicolae Georgescu Roegen.57-58. 1996. aparţine economiştilor de orientare liberală. Bucureşti. Engels. p. p. lui Marx care la rându-i scria că "În procesul de producţie. 23. A doua abatere de la linia productivismului îngust al economiştilor aparţine. el să stăpânească peste peştii mării.". vol. Marx. Mai mult. contingentă problemei. peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ" (Facerea 1:26). Engels. White Lyn. exploatată prădalnic. F. 2o. vreme impardonabil de îndelungată. de la predecesori şi fondatori până la contemporani.

1980. Influenţa negativă directă a poluării vizează sănătatea oamenilor. în general. Or. Dacă viaţa omului este o resursă ce nu poate fi stocată. Paris. inclusiv cele privitoare la posibilitatea de a te bucura de o locuinţă corespunzătoare sau de a accede la educaţie. aceste poziţii particulare nu au influenţat şi nu au inspirat politica economică. să fie protejaţi contra maladiilor controlabile în raport cu starea cunoştinţelor. interesează faptul că poluarea afectează sănătatea şi pe cale de consecinţă capacitatea de a munci. implicit. Editions Économie et Humanisme. Un Henri Lepage. Exemple se mai pot da. Ignacz Sachs. Lepage. poluarea înseamnă un rău produs mediului. Hachette. Deşi venite dinspre corifei ai gândirii economice. 20 . să asigure copiilor lor hrana necesară pentru a evita malformaţiile cerebrale. care se reclamă a se trage direct din Ludwig Mises şi Friedrick Hayek exemplifică cu fidelitate această orientare. În al doilea rând. 1989. din punctul acesta de vedere. Stratégies de l'écodeveloppement. Plecând de la premisa că "proprietatea nu înseamnă dreptul de a face ce vrei cu ceea ce ai ci dreptul de a decide în mod liber de folosirea resurselor sub condiţia ca prin aceasta să nu aduci atingeri drepturilor similare ale altora" el concluzionează că "A polua echivalează cu o agresiune pentru că ea. Cu alte cuvinte. să locuiască sub un acoperiş decent. dar notabile. Pentru a-i cunoaşte dimensiunile este logic să ştim ce se pierde prin poluare. ei construiesc un discurs îndreptat nu împotriva naturii poluate ci împotriva proprietăţii private "poluate". Aici. problema angajează discuţii pe terenul eticii. este bine să ştim care este oferta pe care mediul o face vieţii. de stânga sau de dreapta. nu multe. Nu mai vorbim de efectele perverse ale modului în care roadele creşterii economice sunt repartizate. privează pe alţii de bucuria pe care le-o conferă folosinţa în mod liber a drepturilor de proprietate"21.22 În ce măsură se realizează aceste drepturi şi cât ţine acest lucru de contribuţia fiecărui individ la opera de creştere economică este o altă chestiune ce nu-şi găseşte analiză aici. Egalitatea şanselor înseamnă. Cel puţin secolul XX a fost pus sub zodia acestei filosofii păguboase în care natura a jucat rolul pasiv de factor exploatabil. Paris. "Toţi locuitorii acestei plante. egalitatea de a te bucura de frumuseţea şi darurile naturii.21. poluarea. şi acum. cu ce este vinovat un individ care se naşte şi trăieşte într-un oraş poluat de alţi indivizi ce-şi urmăresc interesele lor de profit? Dreptul lui de a se bucura de o viaţă în deplină sănătate este afectat. cu toate consecinţele negative care decurg de aici. p. fără limite. La nouvelle économie industrielle.proprietatea privată. să aibă acces la "educaţie".324. Pentru că nu toţi poluează iar efectele poluării sunt suportate în mai mare măsură de cei săraci. p. scrie Ignacy Sachs au dreptul să mănânce atunci când le este foame. mediul a fost 21 22 H.

poluarea este un fenomen concret. energie etc.G. durabiul. Dacă avem în vedere toate aceste funcţii. pe domenii ale vieţii sau sfere de activitate economică. furnizor de materii prime. pădurilor. şi. Vezi Mihai Manoliu şi Cristina Ionescu. din consumul de resurse energetice fosile sau din tăierea masivă a pădurilor.. N2O etc. aer curat şi apă potabilă. capacitate de absorbţie şi reciclare a deşeurilor. substanţe întrebuinţate în industria cosmeticelor. etc. Toate aceste cauze conduc la efecte directe sau indirecte cum ar fi: • • schimbări climaterice dezechilibrante prin intensificarea fenomenului de seră şi creşterea temperaturii medii a globului ca urmare a emisiilor de CO2. lacurilor etc. Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului. În al treilea rând. fie de utilitate directă pentru indivizi. foarte generoasă. Se poate. literatura de specialitate. p. CH4. în cea mai mare măsură. Măsurile anti-poluare nu îşi ating ţinta dacă fenomenul nu este cunoscut la adevărata sa dimensiune şi în multitudinea formelor de manifestare. mediul înseamnă:23 • • • • • • • • peisaj minunat şi mediu de agrement.A. H. frigorifică şi ventilaţie. de cauze şi efecte. vorbi de poluare provenită din dezvoltarea industriei sau din modelul agroalimentar practicat. Din perspectiva aceasta. oportunităţi investiţionale cu consecinţe pozitive privind creşterea PIB şi crearea de locuri de muncă. astfel. cu efecte devastatoare asupra culturilor. etc. din supraexploatarea nemiloasă a unor resurse sau din neexploatarea lor din lipsă de fonduri. Punctual vorbind. măsurabil.. Bucureşti.redus la ambient în condiţiile în care funcţiile şi aut-puturile lui sunt mult mai generoase. protector al vieţii prin păduri şi bazine hidrografice. • acidifierea aerului cu SO2 sau NOx rezultaţi prin arderea combustibililor fosili. fie indirectă (prin susţinerea proceselor economice) problema conservării mediului şi a dezvoltării durabile câştigă în obiectivitate.. deprecierea stratului de ozon stratosferic ca urmare a concentraţiilor crescute de cloruri şi bromuri prezente în clorofluorocarburi. pune în evidenţă o complexitate de factori poluanţi.. 23 21 . 1998. sursă de oxigen şi ozon.21-24. din deversarea în apele potabile a dejecţiilor din zootehnie sau a apelor uzuale din industrie.

Australia. imposibilitatea microorganismelor de a degrada deşeurile). prin ea însăşi. • • poluarea aerului cu SO2. cu cele radioactive. pesticide. în mod deosebit. pot fi tot atâtea cauze ale deteriorării mediului ambiant şi a vieţii în general. izotopi radioactivi şi alţi componenţi toxici foarte puţin biodegradabili. • • • degradarea oraşelor printr-un urbanism neadaptat şi arhaic. dezvoltarea economică poate coexista cu menţinerea calităţii mediului. poluarea solului care îşi poate găsi concreteţe în: eroziune. coastele Americii Latine. sau dispariţia unora. după cum. cauzată de suprasolicitare în căutarea de randamente mari în ţările dezvoltate şi lipsa unor mijloace eficiente de exploatare în ţările slab dezvoltate. a căilor ferate etc. Subdezvoltarea. murdărirea apelor potabile ca urmare a deversării unor deşeuri sau unor ape uzate industrial. dezvoltarea nu este opusă mediului şi deci nu orice tribut pentru poluare trebuie plătit de către dezvoltare. compuşi organici volatili etc. CO. poate oferi sursa constituirii şi susţinerii mijloacelor şi măsurilor antipoluante. Pb. etc. industrializare. Cu alte cuvinte. agricultură intensivă. dereglarea circuitului apei potabile (odată poluată. fie a suprasolicitătii în zonele cu terenuri agricole puţine fie a uniformizării culturilor fără a ţine seama de diversitatea sa naturală. merită a fi reţinut şi faptul că. şi 22 .. metale grele. salinizarea şi alcalinizarea excesive graţie sistemelor de irigare intensivă. secătuirea lui ca urmare. nitraţi. modul lor de gândire şi acţiune etc. măsurată prin PIB/locuitor. agricol sau casnic. reducerea speciilor de animale. extinderea construcţiilor. Asia. peşte etc. industrializare. dacă se iau măsurile corespunzătoare. reducerea cantităţii de apă potabilă prin "inundarea" ei cu fosfaţi. ca urmare a vânatului şi pescuitului prădalnic. deşertificarea. Preocupat de impactul dezvoltării asupra mediului ambiant Simon Kuznetz a avansat ipoteza potrivit căreia dependenţa dintre nivelul de dezvoltare economică. fie că obturează lumina fie că reduce cantitatea de oxigen şi. distrugerea structurii lui interne ca urmare a folosirii unor îngrăşăminte chimice active. hidrocarburi. suprasaturarea lui cu deşeuri industriale şi. transformarea apei infestate în agent purtător de viruşi şi bacterii. cu efecte negative asupra echilibrului ecologic. În al patrulea râmd. reducerea suprafeţei solului agricol prin urbanizare. dereglarea circuitului apei pe planetă ca urmare a infiltrărilor de profunzime a carbonului cu efecte asupra temperaturii pământului. Sud-Estul Americii de Nord. păsări. NOx. prin resursele financiare create. cu efecte devastatoare în Africa.. de aici. dezvoltarea.• poluarea apei care poate să însemne: reducerea cantităţii de apă potabilă prin urbanizare. ignoranţa oamenilor.

de orientări 24 Vezi S. 1966 şi Economic Growth and Structural Change. Important este ca acele naţiuni care au în faţă un asemenea proces să "ardă" etapele fără "fum".. Impotante sume de bani sunt dislocate de la buget şi orientate spre protecţia mediului. în sectorul terţiar în care industriile prelucrătoare ocupă un loc dominant. a industriilor informatice şi eco-industriilor. Yale University Press. Se atinge un punct de maxim al poluării în jurul unei creşteri de 3000$/loc (cadranul II). este maximă.terţiar pe care-l realizează economia. Presiunea asupra factorilor de producţie. Acumularea de deşeuri şi poluarea masivă conduc la conştientizarea populaţiei despre preţul plătit pentru dezvoltare. Făcându-şi loc şi manifestându-se printr-o mare varietate de cazuri particulare.000 $ se produce o modificare semnificativă. 2. A antrenat şi încurajat risipa şi a epuizat rezervele cunoscute Risipa de resurse la care tipul clasic de creştere şi dezvoltare economică a condus reprezintă obiectul unei severe critici din partea unor economişti. Atenţia este concentrată spre dezvoltare cantitativă. atunci. a atragerii resurselor şi a acumulărilor cantitative.secundar . Abia pe la nivelul de 1000-1200$/loc. eliminând din curbă bucla maximului de poluare şi încercând. Este faza demarajului economic. degradarea mediului devine o problemă. Se intră. Moder Economic Growth. În faza de început (cadranul I) economia este dominată de sectoarele primare şi îndeosebi de agricultură. Se creează cadrul legal de luptă împotriva poluării şi a poluatorilor.inversat este o realitate. Cu toate acestea. curba de tip U . Ea exprimă un fenomen specific tuturor statelor care şi-au urmat calea dezvoltării după modelul clasic cunoscut. pădurilor etc. ca în figura alăturată: S= X (1 + r ) T Curba lui Kuznetz ne spune că evoluţia relaţiei dintre cele două mărimi analizate (grad de poluare şi nivel de dezvoltare economică) parcurge traseul primar .gradul de poluare se prezintă sub forma unei funcţii al cărui grafic este un U inversat24. Aceştia se vor orienta spre industrii mai performante şi mai "curate". Mediul are capacitatea să absoarbă poluanţii degajaţi. Se intră în terţiar prin dezvoltarea serviciilor. Abia la niveluri ale PIB/loc de cca 10. Kuznetz. New York. 1966 23 . sociologi etc. protecţia mediului ocupă un loc minor în politicile guvernamentale. terenurilor agricole. Urbanizarea masivă însoţeşte procesul dezvoltării industriale ceea ce duce la atingerea unor cote maxime de poluare. filosofi. prin promovarea şi dezvoltarea eco-industriilor şi a tehnologiilor curate să aplatizeze cât mai mult curba.

I. Lenin scria. îndeosebi în primul sens al definiţiei. viitorul va fi pus sub un dramatic semn de întrebare. o risipă angajată de modul de producţie şi de modul de consum. Bucureşti.386.25 Or. vol. Opere. 1964. K. ca urmare. În felul său specific Marx nota că "De îndată ce sistemul de fabrică a căpătat o anumită amploare şi a atins un anumit grad de maturitate. p. Capitalismul este acuzat că păcătuieşte din start deoarece încă din faza maşinismului. de îndată ce au fost în genere realizate condiţiile generale de producţie corespunzătoare marii industrii. op. p.. maşina. Şi. la aceeaşi cotă a radicalităţii în planul soluţiilor.27 25 26 27 Ignacy Sachs. În raport de specificitatea acestei atitudini distingem: a) O critică marxisto . metalurgia şi transporturile au fost revoluţionate. Marx. la rândul ei. dar mai ales de îndată ce propria lui bază tehnică. O atare critică se raportează la o logică desprinsă dintr-o definiţie a risipei ca cea oferită de un Ignacy Sachs după care "Se poate vorbi de risipă. se poate vorbi de risipă atunci când resurse abundente sau potenţial abundente nu sunt valorificate în vederea producerii de bunuri şi servicii esenţiale pentru existenţa umană".26 Pentru faza monopolistă. 24 . este produsă.20. a antrenat "foamea" de creştere economică care.socialistă care are în vedere tarele capitalismului ca mod de viaţă şi de organizare a economiei şi societăţii. din punctul de vedere al celor cu orientare de stânga. mai devreme sau mai târziu. 23. o capacitate de expansiune bruscă şi în salturi ale căror limite le pot constitui numai materiile prime şi piaţa de desfacere".cit. a maturizării sale. tocmai capitalismul este societatea care risipeşte resurse. a antrenat foamea de materii prime şi energie. F. cu ajutorul maşinilor. vol. acest mod de a produce dobândeşte o elasticitate. Comun tuturor acestora este constatarea că lumea resurselor fizice şi a forţei de muncă este una finită şi că dacă tipul de creştere economică gândit pe baze clasice continuă. V. Poziţia celor ce se ocupă de această problemă nu se înscrie la aceeaşi amplitudine critică şi. Editura Politică. cu atât mai simţită se face lipsa de materii prime. de fiecare dată când sunt folosite resurse rare pentru realizarea unor bunuri de utilitate superfluă. în aceeaşi notă: "Cu cât este mai înalt gradul de dezvoltare a capitalismului.doctrinare diferite. 1996. la "facerea" căreia era martor. Bucureşti. în mod simetric. Engels. 27. Lenin. la rându-i. Marx şi Lenin pot fi citaţi pentru acest început de critică. cu cât mai ascuţite sunt concurenţa şi goana după izvoare de materii în lumea întreagă". de îndată ce extracţia de cărbune şi de fier. Editura Politică. Opere complete.

PUF.P. Paris.P. Se arată că obiectivul suprem al producătorului nu mai este multiplicarea valorilor de întrebuinţare ci maximizarea profitului. PUF. PUF. J. La trahison de l'opulence. Galbrait. că a creat mitul paradisului artificial în care fericirea este sinonimă cu posesiunea obiectelor. A Attali.K.Sartre. Guillaume. J. Consecinţa directă este reducerea ciclului de viaţă al produselor. că se trece de la adevărate la false nevoi. PUF.Urmaşii de ieri şi de azi ai lui Marx. de maximă generalitate. Galbraith. Manevrat prin reclamă şi publicitate. S. socialiştii de pretutindeni sau cei cu simpatii în această direcţie28 privesc critic capitalismul prin prisma faptului că a creat şi dezvoltat forme de consum artificiale şi superflue. Paris. Se susţine că în această nouă societate obiectele şi serviciile achiziţionate sugerează mult mai mult decât reprezintă ele în sine. The Afluent Society. Le capital et son double. 25 . The Costes of Economic Growth. H. PUF. că se trece de la omul stăpân pe situaţie când consumul era chemat să acopere nevoi fundamentale la consumul pentru consum şi la omul stăpânit de obiecte.Didier. Depuis.K. Robert. Miffin. J. Paris. că se produce nu pentru a acoperi şi satisface un consum ci se consumă pentru a crea ocazia unei noi producţii. stabilesc ierarhii (J. Mishan. M.Stoleru. Goux. 1989. La nivelul consumatorului. locul şi modul în care consumă şi ce consumă. este că se produce mai mult pentru a se reproduce decât pentru a se consuma iar o societate în care producţia se realizează doar de dragul producţiei nu poate fi decât o societate a risipei. Moda şi competiţia în consum modifică şi reduc ciclul de viaţă al dorinţelor. Paris. 1976. Grasset. că filiera producţie-consum este inversată (J. M. Concluzia. Guillaume). a imaginarului. Gallimard. Galbraith). Le nouvel Etat industriell. Sortir de la crise. 1974. J. La parole et l'outil. ceea ce operează este "sensul de diferenţiere": statutul social al fiecăruia depinde şi este funcţie de felul. Paris. Paris. 1974. Houghton. Vaincre la pauvreté dans les pays riches. 1980. Staples Press. Meritul lor rămîne însă acela al unui semnal de alarmă vis-à-vis de efectele nedorite ale tipului de creştere postbelică. Mitul consumatorului suveran pare a fi o himeră. PUF. Paris. E. J. 1988. 1975. Paris. etc. 1979. De menţionat şi reţinut că asemenea critici au avut un puternic ecou până la nivelul anilor '70 când revenirea în forţă a liberalismului a însemnat şi repunerea în drepturi a "consumatorului rege". supus "imperialismului codului social (M. Ch. L. în acest sens. 1977: L`ordre canibale. 28 Vezi.J.K. Obiectele cumpărate personalizează. Les règles du jeu. 1975: Bruits. Marcuse. el este condamnat la un rol pasiv. că distrugând simbolistica societăţilor tradiţionale unde consumul era destinat a satisface nevoi reale. 1967. a creat o nouă simbolistică. acuzate a fi şi mincinoase. Economica. Paris. Lukacs).

din punctul acesta de vedere.29 Dintre acestea. tipul de creştere economică şi modul tehnic de producţie concepute în perioada postbelică antrenează risipa de resurse şi că. Gabor. ceva trebuie schimbat. Meadows ş. lumea a luat act că resursele cunoscute sunt epuizabile. Punctul de vedere al lui N. Catastrofă sau o nouă societate? Un model latino-american al lumii. alarmist .30 Soluţia desprinsă dintr-o astfel de analiză a fost de oprire a creşterii economice. asfixierea oraşelor suprapopulate şi poluate. realizată în formula unor Rapoarte ale Clubului de la Roma. Editura Politică. Omenireea la răspântie. în parte îndreptăţite. 30 Donella H. 1982. Roegen se sprijină pe o severă şi argumentată critică a teoriei economice "standard". O critică doctă. lucr.. Editura Politică. el a avut marele merit că. o cutezantă încercare de schimbare de paradigmă şi conştientizare a lumii sfârşitului de secol XX că trăieşte într-un univers finit. New York. Ricardo şi Th. poluarea apei şi aerului prin produşii industriei chimice etc. U. Pe fondul unei puternice atitudini critice realizate de autori cu orientare politică de stânga.T. graţie acestui fapt. reţinem pentru moment că. Donella H. cel care oferă acoperire savantă domeniului este Nicolae Georgescu Roegen. de la nivelul unei instituţii consacrate şi cu bonitate recunoscută în materie de cercetare. a poluării. clasice şi neoclasice. severe şi. 1981. limitele creşterii pe această planetă vor fi atinse la un moment oarecare în următorul secol". 26 . Colombo. Malthus. au adunat date statistice pentru a conştientiza omenirea asupra unor pericole referitoare la creşterea excesivă a populaţiei. p. dincolo de toate criticile administrate Raportului. Dennis L.b. autorii citaţi au ajuns la concluzia că "dacă actualele tendinţe de creştere a populaţiei globului. 1975.G.. Meadows ş. degradarea solului.constatativă. în manieră interdisciplinară Deşi primii care au iniţiat o astfel de critică au fost "pesimiştii" D. epuizarea resurselor de materii prime nereproductibile. Meadows. pe bază de statistici. The Limits to Growth. Amilcar Herrera ş. Bucureşti. Cu precizarea că soluţia "creşterii zero" a dat naştere unei adevărate dezbateri internaţionale şi că asupra acestui lucru vom reveni în paginile următoare. O critică instituţionalizată.a.. R. că. topirea gheţurilor polare şi posibilitatea unor inundaţii catastrofale. a producţiei de alimente şi de epuizare a resurselor continuă neschmbate. 1972.a. Bucureţti. D. Mihailo Mesarovič şi Eduard Pestel. multe. raportul institulat Limitele creşterii este reprezentativ pentru tema noastră.. Analizând aceste fenomene. Univers Books.a.23. realizată cu uneltele ştiinţei. Lucrarea sa Legea entropiei şi procesul economic31 este. Editura Politică. a industrializării.cit. c. Să ieşim din epoca risipei. Aceasta este acuzată de un mecanicism newtonian care a dezvoltat convingerea că activitatea economică se prezintă ca o mişcare circulară cu mari 29 Vezi.I. soţii Meadows şi ceilalţi cercetători de la M. Bucureşti.

nu este reversibil. nimic nu se pierde nimic nu se crează ci totul se transformă. Editura Expert. O bucată de cărbune. unde orice dereglare determinată de factori aleatorii poate fi surmontată printr-un "preţ corect". a fost făcută într-un mediu abstract. rezultatul final va fi tot mai multă poluare. Procesul. Concepţia amintită. tot aşa. de mediu etc. Roegen ajunge la următoarele concluzii: • procesul economic nu este unul izolat. practic.. Judecând lucrurile în acest mod. îşi concretizează Roegen teoria. 31 32 Nicolae Georgescu Röegen. 1996. Ceea ce rămâne. Ataşaţi "cu încăpăţânare" acestui soclu epistemologic. Punând sub semnul întrebării întreaga teorie clasică dar mai ales neoclasică. de fapt. între cerere şi ofertă. Posibilitatea epuizării resurselor naturale n-a reprezentat un subiect de reflecţiune demn de interesul economiştilor standard. împreună cu fumul şi cenuşa rezultate. dacă se continuă procesul economic fără a ţine seama că energia disponibilă se transformă continuu în energie nedisponibilă. spune Roegen. politic. în discordanţă cu marea majoritate a economiştilor "standard". însumează aceeaşi cantitate de energie conţinută în bucata de cărbune. cea de-a doua lege a termodinamii care. Odată atrase în circuitul economic entropia joasă se transformă în entropie înaltă sau. moral. Ibidem. odată amorsat. adică. într-o interpretare apropiată scopului nostru. este un "gunoi". 27 . potrivit căreia. În viziunea acestei legi. este o substanţă cu entropie joasă. este consonantă cu prima lege a termodinamicii.276. cu alte cuvinte. care nu poate fi decât al pieţei libere. rupt complet de mediul fizic. Ele susţine că "procesul economic este prin natura lui entropic şi că legea entropiei guvernează atât acest proces cât şi evoluţia lui"32. aşa cum nici un proces de reciclare nu poate recupera toată energia liberă din bucata de cărbune care a ars. economiştii standard au făcut din legea cererii şi ofertei alfa şi omega discursului lor. şi. el nu se desfăşoară în sine. Prin ardere ea dezvoltă căldură. Legea entropiei este. Au prezentat activitatea economică ca pe o mişcare de pendul.şi reale posibilităţi de autoregenerare şi dominată de echilibru. p. Legea entropiei şi procesul economic. Toată această demonstraţie. spune Roegen. neoclasici dar şi contemporani lui. dintr-o resursă valoroasă. Dar. Aceasta. energia liberă a bunurilor primare devine energie legată dar disipată şi nefolositoare în urma unui proces productiv. eliberată prin ardere energia poate fi folosită odată pentru totdeauna. el ia de la toate acestea câte ceva şi oferă ceva. substanţele primare şi materiile prime au o entropie joasă. înseamnă că "energia disponibilă se transformă continuu în energie nedisponibilă până când dispare complet". Bucureşti. rupt de contextul social. pur ideatic. Roegen îşi impune propria-i paradigmă.

R. Dacă nu o recunoaştem şi nu introducem noţiunea de plăcere de a trăi în arsenalu nostru analitic. Aşa cum altădată Malthus socotea că poporul este cauza propriei sale mizerii pentru că. De fapt. poluare"34. această convingere se vrea a fi sădită nu doar în mintea generaţiilor prezente ci.R) sau. 33 34 35 Ibidem. Şi. Roegen vrea să ne convingă. or. • "Confortul aproape fabulos. "vor vorbi pe limba sa" şi vis-à-vis de care nu avem dreptul să irosim resursele şi să reducem perioada de timp în care omul poate trăi pe pământ. la fel N.G. ca să nu mai vorbin de luxul extravagant al multor societăţi trecute şi prezente ne-a făcut să uităm cea mai elementară realitate a vieţii economice. deşi Malthus a atras atenţia asupra acestui fapt.275. atât economiştii "standard" cât şi cei marxişti au ignorat problema resurselor. alimentat de "marşul" entropic al mediului natural.271. cu un termen actual. mai ales. şi este dependentă pentru că "adevăratul « produs» al procesului economic nu constă dintr-un flux fizic de reziduuri ci din plăcerea de a trăi (sublinierea lui N. rămânem în afara lumii economice. nu putem descoperi adevărata sursă a valorii economice. şi soluţiile vor fi pe măsură.G.) .G. se înmulţeşte prea repede. Ibidem. azi. care este valoarea pe care o are viaţa pentru fiecare organism viu"35... consumator în permanenţă de resurse rare fără a pune ceva în loc. inevitabil. Punând în aceşti termeni problema N. nu este altul decât poluarea şi risipa unor resurse finite. p.• procesul economic nu este autoreproductiv. 28 . Săracii nu au avut cum s-o uite". natural. Mai mult. a celor viitoare care. pretinde Roegen. procesul economic este unul cu sens unic.G. lumea este dependentă de acest proces. Roegen se va dovedi mai tranşant şi mai radical în concluzii decât autorii Raportului Limitele creşterii. Ibidem.33 • "procesul economic constă dintr-o continuă transformare a entropiei joase în entropie înaltă. că plăcerea de a trăi are un preţ şi că acest preţ. • deşi legea entropiei guvernează procesul economic şi deşi în baza ei "nu poţi obţine ceva decât cu o cheltuială mult mai mare de entropie joasă". anume că din toate lucrurile necesare traiului numai cele pur biologice sunt absolut indispensabile supravieţuirii. în mod fatal. aşa cum vom vedea. adică în reziduuri nerecuperabile (sublinierea lui N. p.

3. aici. 29 . p. s-a manifestat ca una indusă atât sub raportul modelului. această cifră s-a redus la 1. au fost şi sunt preocupaţi de unul din cele mai mari paradoxuri pe care le trăieşte lumea de azi .marea discrepanţă dintre cei bogaţi şi cei săraci. De fapt. una ştie carte. au explicat şi explică această structură mozaicată a globului. O litereatură generoasă scrisă pe această temă este de natură să pună în lumină originea şi evoluţia fenomenului numit subdezvoltare. Or. dimpotrivă. Ceea ce. 1998. Pe noi ne interesează.3% din venitul mondial. 20% din bogaţii lumii au reuşit să-şi crească partea din venitul mondial de la 70% la 85%. una este industrială şi urbană. cealaltă lumea săracilor. a mijloacelor financiare şi tehnice cât şi a resurselor umane. Şi-au construit. A frustat lumea a treia. faptul că dezvoltarea economică a lumii a treia din perioada postbelică. Cauzele care fac ca disparităţile dintre cele două lumi să crească se înscriu pe o gamă extrem de variată.. cealaltă este în mare măsură analfabetă. dacă ân 1960.12]. Este.1% în 1997. Cei preocupaţi de problemă nu sunt frapaţi de existenţa fenomenului ca atare. Încercând să iasă din impas. Le développement soutenable. cunoscut că Europa Occidentală şi ulterior SUA sunt artizanii principali ai geografiei economice a lumii. aşa cum spunea Jan Timberger într-unul din rapoartele Clubului de la Roma "Deşi vorbim despre omenire. cu ajutor. PNUD relatează că în ultimii 50 de ani (judecata se face la nivelul anului 1997) decalajele dintre cei bogaţi şi cei săraci s-au adâncit mai mult decât în ultimele cinci secole. [După Jean . Dimpotrivă. ţările slab dezvoltate s-au ruinat. Economica. clivajele de avere şi poziţia în lume s-au adâncit în permanenţă în defavoarea celor săraci. de asemenea. atât cât a fost. Este ştiut că împrejurări istorice. să "ardă" etapele şi să se modernizeze rapid. Împărţirea lumii în bogaţi şi săraci nu este de dată recentă. Astfel.4% în 1991 şi 1. îndeosebi cei cu orientare de stânga. geografice etc. enclave industriale care s-au dovedit a fi simpli 36 Potrivit analizelor realizate în baza "Indicatorului de dezvoltare umană" şi a "Indicatorului de sărăcie umană". inegalităţile şi inechităţile din sistemul internaţional au dat naştere la două lumi şi nepotrivirile dintre aceastea cresc. în mod particular.Marie Marriebey. reţine atenţia este faptul că decalajele dintre cele două lumi în loc să se atenueze se adâncesc. Una este lumea bogăţiilor. De modelul de creştere postbelică lumea a treia s-a crezut îndreptăţită să profite. una este orientată spre consum. Dimpotrivă. acest lucru nu s-a întâmplat. politice. cealaltă este predominant agrară şi rurală. 20% din săracii lumii posedau 2. Paris. cealaltă spre supravieţuire"37. adâncindu-i decalajele faţă de cea a bogaţilor Analiştii problemei dezvoltării durabile. În acelaşi timp. nu puteau să lase deoparte problemele lumii a treia. Şi aceasta în pofida tuturor aşteptărilor36. în ultimii 30 ani.

aici. ceea ce dă o notă aparte risipei din aceste ţări vizează două resurse: munca şi timpul. pusă în slujba intereselor străine. artizanii creşterii durabile socotesc că aceasta poate fi şi o gravă ameninţare pentru pacea şi securitatea lumii. Ţările dezvoltate recrutează şi îşi formează. pe o cale indirectă. că dezvoltarea este un concept multidimensional dar că. din orice direcţie am privi lucrurile. pe parcursul acestei lucrări. s-a lăsat să se înţeleagă. deci. modelul cultural importat se dovedeşte a fi pervers şi alienant. A creat iluzia bunăstării printr-o statistică mincinoasă Am încercat să convingem. Tot sub forma "ajutorului". ţările dezvoltate au fost interesate să "exporte". a tipului de creştere economică s-a produs şi un transfer cultural. Principiu fundamentat de laureatul premiului Nobel pentru economie Gunnar Myrdal potrivit căruia ţările bogate devin tot mai bogate iar cele sărace tot mai sărace. Majoritatea populaţiei întreţine un consum de supravieţuire. Odată cu transferul. partea I. "o poluare a sărăciei şi prin sărăcie" (I. Condiţiile de exploatare a oportunităţilor locale ca şi de expatriere a profiturilor au favorizat ţările bogate. că ţările lumii nu se găsesc la acelaşi nivel de dezvoltare şi. pentru ca paralizia ei să nu afecteze întreaga lume se cer soluţii pentru atenuarea decalajelor explozive care despart cele două lumi. puternica dependenţă din exterior ca şi poluarea. În acelaşi timp. Dimpotrivă. Aşa se face că bruma de creştere economică nu se traduce şi în dezvoltare. Dimpotrivă. Îngrijoraţi de faptul că principiul cauzaţiunii circulare şi cumulative38 adânceşte disparităţile dintre cele două lumi. Bună parte a resurselor rămân nefolosite. dependente material.3. financiar şi tehnic. II. cap. Inegalităţile sociale la care a condus şi conduce. de plusul de bogăţie profită o minoritate naţională. fără succese notabile. ea urmăreşte ca scop suprem binele omului. atâta vreme cât dezvoltarea se vrea a fi o dezvoltare umană. Sachs) înseamnă tot atâtea nemulţumiri faţă de tipul de creştere economică postbelică. deşi se înregistrează uneori plusuri de PIB. nu asigură realizarea binelui individual şi colectiv la aceeaşi aplitudine. Raport către Clubul de la Roma. paragraf 2. şi acest lucru ţine de evidenţa direct observabilă. Şi. în ţările sărace. În mod paradoxal şi de neînţeles faţă de situaţia economică în care se află şomajul deghizat dar real al lumii a treia este nu numai un paradox dar o mare umilinţă şi dramă umană. neantrenant şi insuficient pentru susţinerea unei cereri efective şi a unei producţii de proporţii. În plus. propriile elite. aici. Spre a avea măsura exactă a 37 38 *** Pentru revizuirea ordinii internaţionale. rezultatul final este unul negativ. Dar. drama lumii a treia nu poate fi tratată de la distanţă. industriile lor poluante. 30 . 4.apendice ai ţărilor dezvoltate.

c) PIB maschează repartiţia veniturilor. în ţară sau în străinătate. solului etc. susţinătorii dezvoltării durabile consideră că statisticienii PIB ar trebui să ţină seama de pierderile pe care creşterea economică le produce mediului înconjurător prin poluarea apei. b) Creşterea "reală". Tocmai această imagine este avută în vedere de promotorii teoriei dezvoltării durabile. la procesul de adaptare a deciziilor. a) Nu orice creştere a PIB-ului poate fi identificată cu un plus de bunăstare. Ca o "compensaţie". s-a mers pe linia cuantificării a ceea ce poate fi cuantificabil în viaţa umană. cu deosebire la PIB. dimensiunea timpului liber. PNB cuprinde rezultatele obţinute numai de către agenţii economici naţionali. Recursul la acest din urmă indicator a creat o imagine falsă asupra configuraţiei bogăţiei şi bunăstării pe glob. asistenţă medicală. acest lucru nu este posibil atâta timp cât economiştii "standard" interpretează relaţia dintre economie şi natura înconjurătoare de o manieră univocă: economia ia tot ceea ce-i trebuie de la natură şi-i cedează tot ceea ce o incomodează. Ei susţin ca "reuşita" calculată numai cu PIB este o amăgire statistică. În principiu. în termeni fizici a producţiei şi a PIB poate semăna iluzie şi în condiţiile în care bunăstarea şi calitatea vieţii pot primi un plus prin miniaturizarea bunurilor sau creşterea ponderii serviciilor. În felul acesta s-a procedat. la identificarea dezvoltării cu creşterea economică.acestei amplitudini teoria dar mai ales practica economică au recurs la anumite instrumente de măsură. de o manieră reducţionistă. aerului. şi cele ale unor activităţi cu efect distructiv. etc. lăsându-se deoparte multe dar importante aspecte care ţin de domeniul calitativ al vieţii: acces la educaţie. Ca orice medie statistică el poate ascunde discrepanţe considerabile între diferitele categorii de venituri ale populaţiei. Procedând astfel. Pledează pentru această susţinere faptul că în structura acestui indicator se includ. 39 PIB însumează rezultatele activităţii economice obţinute în interiorul economiei naţionale de agenţii economici naţionali şi de cei străini. pe lângă rezultatele unor activităţi productive şi utile. fapt care rezultă din următoarele împrejurări. teoria cât şi practica economică s-au oprit la Produsul Intern Brut (PIB) şi Produsul Naţional Brut (PNB) ca la principalii indicatori de măsurare a creşterii economice39 şi. 31 . Tentaţia de a încerca însă asemenea performanţe a existat. Este neîndoios că nu e uşor să măsori bunăstrarea şi binele omului. se caracterizează printr-un mare grad de "incivism". de exemplu) sau cele ale unor îndeletniciri care după expresia lui Bertrand de Jouvenel. Or. poluante (producţia de armament.

) pun mari semne de întrebare relativ la veridicitatea şi valoarea informatică a PIB. activitatea femeilor casnice care. p. • Pentru a înlătura inconvenientele rezultate din faptul că prin cursul de schimb oficial nu se reflectă întotdeauna raportul real între puterile de cumpărare ale celor două monede. Gh. mai recent. Editura Politică. Echilibru şi dezvoltare economică. Cursul de schimb oficial nu reflectă întotdeauna raportul real între puterile de cumpărare ale celor două monede"42. Cypher. Plusul dobândit în acest sens se materializează în iniţiative care privesc următoarele aspecte:43 • Pentru a pune în evidenţă şi disparităţile de venituri dintre grupurile şi categoriile sociale. 43 32 . a 40 41 John Kenneth Galbraith. se folosesc PIB şi PNB recalculaţi pe baza parităţii puterii de cumpărare. 42 p. James M. De fapt s-au sensibilizat mai mult instituţiile internaţionale din sistemul ONU. ascunse de PIB/loc. Bucureşti. e) Luarea în considerare a efectelor economiei subterane. Luţac. Routlege. se compară partea din venitul total primit de cea mai săracă quintilă (a cincea parte a populaţiei) a populaţiei cu cea obţinută de quintila cea mai bogată. dar şi traficul de droguri. London and New York.K. În faţa unor astfel de provocări.214 . James L. pentru comparaţiile internaţionale.216. p. p. 2000. Dietz. 1997. după statisticile lui J. cu motivaţii şi finalităţi ambigui şi diverse (servicii de autoconsum. f) "Comparaţiile între ţări privind nivelul creşterii economice sunt denaturate de modul de transformare a venitului naţional exprimat în moneda indigenă în mărime comparabilă exprimată în dolari. The process of economic developpement. rata alfabetizării.218. ştiinţa economică a reacţionat. Ştiinţa economică şi interesul public. respectiv banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional cu vocaţiile lor de statisticieni mondiali şi unele instituţii neguvernamentale. Ibidem. Indicatorul este calculat în baza unor mărimi reprezentative pentru calitatea vieţii cum vor fi: speranţa de viaţă la naştere. după James Cypher şi James Dietz chiar 50 de procente41. teză de doctorat. îndeosebi. 1982.d) O mare parte a serviciilor gratuite. nu sunt luate în considerare la calculul PIB. care nu fac obiectul pieţii. "Mihai Eminescu". troc ajutor interfamilial etc.. • Pentru a aprecia realizările calitative obţinute în planul dezvoltării economice s-a introdus indicatorul compozit numit "indicele dezvoltării umane" (IDU) calculat şi publicat anual prin PNUD.49. Biblioteca Univ. Se are în vedere. prostituţia etc.. Galbraith40 ar fi reprezentat o pătrime din PIB iar.40. Iaşi.

ambiental. de câştig. nepermis de mult. Propensiunea exagerat mercantilistă pune în umbră laturile calitative ale vieţii. indicatorul compozit publicat în Raportul dezvoltării umane prin PNUD reflectă. etc. pe bună dreptate. de mediul său natural (mediul fizic. accesul la presă şi televiziune etc. dacă plusul de creştere economică înseamnă sau nu dezvoltare umană durabilă. se arată că modelul capitalist actual este construit pe logica unei creşteri economice predominant cantitative. producător sau consumator. pe mecanisme oprimante şi inechitabile. Aceasta a indus individului un comportament achizitiv şi o psihoză a acumulării. familial etc. pe multiple planuri. fără adresă. Această entitate abstractă. Mai mult. că el se bazează pe "violenţe structurale" (Modelul Bariloche). a se releva este că actualul tip de creştere şi dezvoltare a convertit şi pervertit valorile tradiţionale. Chiar dacă la cantitate se ajunge prin mijloace admisibile şi raţionale (industrializare. pure. un homo oeconomicus fără suflet.) ceea ce rezultă de aici este un om desprins.câştigul. pe valori paralizante care relativizează sau anulează finalitatea socio-umană a creşterii economice. Reprezentarea lumii devine obsesiv materială. la valorile umane în general. Ceea ce se vrea.). în baza unui cod. A pervertit valori recunoscute şi a redus individul la o singură dimensiune-homo oeconomicus Modelul capitalist de creştere economică a fost şi este. Numai reaua credinţă poate determina pe cineva să pună în discuţie progresele incontestabile. în principiu. creşterea economică postbelică a avut şi are imperfecţiunile ei. animat de satisfacţie directă şi imediată. numită. În această ultimă variantă şi completat cu aşa numitul index al dezvoltării pe sexe. omenirea n-a inventat ceva mai bun. fără inimă dar eficient. aşa cum spune Popper. criticii scot în evidenţă şi pe acelea care fac trimitere la valorile sociale şi culturale. acumulare. 5. Cifra câştigă ascendent asupra importanţei. Comunicarea între oameni se realizează prin intermediul obiectelor. Dar. Omul achizitiv este acela care se înconjoară de bunuri. numărul caloriilor asigurate în medie populaţiei. socotit a fi cel mai performant din câte s-au cunoscut. reuşeşte să se simtă bine în căutarea unicului scop ce-i generează energia . Pe această cale logica lui "a fi" este surclasată de logica lui "a avea". dobândite în baza acestei creşteri.scolarizării. Dacă plăcerea de a stăpâni cât mai multe obiecte este o reacţie la penibilitatea condiţiei de muncă şi viaţă. a unei anumite discipline ale cărei origini se regăsesc în ierarhia veniturilor. ea devine alienantă. În analitic. simple. deocamdată. investiţii. accesul populaţiei la serviciile de sănătate. de dragul profitului el 33 . ca orice proces şi fenomen. Nu ideal dar. într-adevăr. Mercantilizarea obsesivă şi excesivă a relaţiilor interumane are ca rezultat un monstru. directe şi nesofisticate în valori feţis. a nivelului ajustat al venitului. Pe lângă cele arătate.

reuşeşte să facă şi "compensările" necesare şi să nu vadă că reuşita lui înseamnă şi o exploatare prădalnică a resurselor şi o poluare a mediului. Înconjurat de cifre şi obiecte, produsul actualului tip de creştere se pare că uită de valorile umane, de generozitate şi fraternitate. Devine egoist, cinic, mărginit. Modelul de creştere economică postbelică se pare că este reflectarea unui anumit model de gândire economică. Un model care a scos economia din sistem, aneantizând socialul, politicul, culturalul etc. Acest mod de gîndire este la originea unor construcţii aritmamorfice abstracte, rupte de real (Walras, Hicks, Samuelson, Keynes etc.); construcţii în care ecuaţiile de profit spun totul iar viaţa individului este redusă la o singură dimensiune - câştigul; construcţii în care neutralismul pieţei faţă de sentimentele umane sau indiferenţa sa la limitele suportabile ale resurselor şi biosferei sunt prezentate drept calităţi; în care dimensiunea şi structura consumului se află sub zodia unor factori neraţionali precum setea de satisfacţii, miopia, nechibzuinţa, ostentaţia, risipa (Keynes). Ştiinţa care alimentează asemenea judecăţi pare a fi în criză pentru că, aşa cum inspirat scrie Tiberiu Brăilean, "Obiectul adevăratei cunoaşteri economice nu este avuţia, unul din viţeii de aur la care prea s-a închinat omenirea, ci Omul deplin miraculos, atât de puţin înţeles şi, Binele pe care trebuie să-l slujească acesta, ca pe o cale de raportare la Fiinţă, pe care poate înainta prin muncă, prin dar, prin virtute"44. Omul este, aşadar, nu numai economic; el este şi biologic, social, cultural. Hrana, îmbrăcămintea, adăpostul sunt , într-adevăr, bunuri de nelipsit dar ele nu definesc singure calitatea vieţii. Puritatea aerului şi apei, serviciile recreative, calitatea educaţiei, asistenţei sociale şi juridice, accesul la valorile democraţiei, la treburile publice, la informaţie, dreptul de a-şi apăra opiniile, nevoia de demnitate, echitate etc., toate acestea şi multe altele, sunt de natură să imprime evoluţiei un sens nou, de la homo oeconomicus spre homo socialis şi homo culturalis. Or, tocmai modul de viaţă hedonist, de fapt, axcesele acestuia, se pare că a înăbuşit aceste valori şi a redus individul la o singură ipostază, aceea de homo oeconomicus. Cu ani în urmă, Edgar Morin scria că, "omul este o fiinţă naturală prin cultură"45. Anunţând chiar prin titlul cărţii din care s-a citat că marea paradigmă pierdută este chiar natura umană, E. Morin avertizează că omul este o sinteză, în dublu sens: ca produs al naturii dar şi ca o creaţie a culturii. Şi, ca orice sinteză, trebuie lăsată să-şi trăiască propriu-i echilibru. Dacă dorim ca finalitatea creşterii şi dezvoltării economice să fie una umană, atunci trebuie ca prin această

44 45

Tiberiu Brăilean, Noua Economie. Sfărşitul certitudinilor, Instititul European, Iaşi, 2001, p.12. Edgar Marin, Un paradigme perdu: La nature humane, Seuil, Paris, 1973, p. 100 - 101.

34

dezvoltare să nu contrapunem omul naturii pe calea culturii capitaliste46 pe care el o asimilează şi căreia, în cele din urmă îi este aservit. Aceasta cu atât mai mult cu cât se cunoaşte că relaţia de interdependenţă om - cultură - dezvoltare este foarte puternică. O cultură precară subminează dezvoltarea după cum dezvoltarea nu se sprijină şi nu se produce decât susţinută de valori reale autentice. Atunci când valorile sunt deformate sau deformante tipul de dezvoltare antrenat nu numai că nu are şanse de reuşită dar el conduce la rezultate perverse, nedorite. Şi aceasta, pentru că, "Tentaţia puterii, bogăţia de dragul bogăţiei şi plăcerea de dragul plăcerii înăbuşă în om vocaţia sa fundamentală: înlţarea spirituală, desensibilizându-l şi deresponsabilizându-l în trecerea vieţii, cât şi în petrecerea morţii"47. Dacă mai adăugăm, la cele deja spuse, că în baza şi din cauza actualului tip de creştere economică relaţiile dintre oameni ca şi relaţia omului cu el însuşi este pusă sub semnul incertitudinii; că mutaţiile foarte rapide pe care ea le antrenează în planul vieţii cotidiene, mobilitatea profesională şi geografică dezechilibrantă, dezrădăcinările unui mare număr de oameni atraşi de marile aglomeraţii urbane etc. provoacă profunde tulburări psihice, vom înţelege de ce excrescenţele şi "reziduurile" tipului actual de creştere sunt supuse tirului criticii.
III. Marile provocări ale dezvoltării durabile

Ca orice proiect de anvergură, dezvoltarea durabilă presupune o evoluţie procesuală realizabilă prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, aparţin procesului dezvoltării în general, altele sunt specifice. Cum dezvoltarea durabilă nu este decât o secvenţă a dezvoltării generale, vom încerca o succintă trecere în revistă a premelor, pentru a poposi, mai analitic, asupra ultimelor.
1. Constrângerea demografică

Dezvoltarea durabilă se vrea a fi, prin definiţie, o dezvoltare umană; realizabilă prin voinţa omaneilor şi având ca finalitate binele individual şi colectiv al acestora. Nimic nu poate fi gândit, aici, dincolo de ceea ce înseamnă populaţie. Factorul populaţie şi influenţa sa asupra dezvoltării în general, a celei durabile, în special, pot fi analizate din foarte multe puncte de vedere. Consonante obiectivului preocupării noastre sunt însă numărul, structura şi sănătatea populaţei. Oprindu-ne la prima coordonată, întrebarea la care dezvoltarea durabilă trebuie să găsească răspuns este, în termenii cei mai direcţi, următoarea: ce număr de populaţie poate suporta

46

Vezi, sensul culturii capitaliste în: Ion Pohoaţă, Capitalismul. Itinerare economice, Editura Polirom, Iaşi, 2000, Tiberiu Brăilean, lucr. cit., p.16.

p.70-79.
47

35

planeta Pământ? Sau, cu alte cuvinte, care sunt, capacitatea biotică şi putinţa de a hrăni o populaţie în continuă creştere ale planetei noastre? De fapt, ca să rămânem în termenii definiţiei dezvoltării durabile, ce şanse sunt ca această populaţie tot mai numeroasă să trăiască într-un mediu perfect conservat şi să se hrănească tot mai bine? Deşi preocupări serioase au existat şi există, nimeni nu poate spune cu exactitate care este numărul maxim de oameni pe care planeta Pământ îl poate nutri Jean - Marie Harribey arată că estimările oamenilor de ştiinţă, pornindu-se de la dinamica prezentă şi cea imediat următoare (7,5 miliarde în 2015 şi 11,5 miliarde în 2150) conduc spre o cifră situată între 30 - 150 miliarde48. Însăşi marja de siguranţă pe care cercetătorii problemei şi-o iau vorbeşte singură despre dificultăţile enorme pe care le comportă determinarea acestui maxim. Cu toate acestea, problema este una reală. Ea a înfierbântat şi încinge şi astăzi minţi. Primul, fascinat de cutezanţa necesară unei întreprinderi ştiinţifice pe această direcţie, a fost Thomas Robert Malthus49. Maniera în care a formulat problema dar, mai ales, soluţiile furnizate pentru a înlătura răul provocat de cei care "vin prea târziu la praznicul împărătesc" (abstinenţa, viciul şi nenorocirea) au stârnit oprobiul conaţionalilor săi şi nu numai. Malthus a fost şi este criticat, de unii chiar foarte dur. Problema ridicată de el însă a rămas iar dezvoltarea durabilă este pusă azi în situaţia de a-i găsi soluţii; problemă devenită foarte complexă graţie unor împrejurări printre care amintim: • • • • • • chestiunea populaţiei este, concomitent una naţională dar şi una mondială, globală; rata creşterii populaţiei nu este corelată peste tot cu rata creşterii economice; densitatea populaţiei, pe regiuni, ţări etc. nu este corelată cu structura, fertilitatea şi randamentul pământului; explozia demografică are loc, de obicei, în zonele sărace ale lumii; acolo unde se produce, creşterea explozivă a populaţiei conduce la urbanizări masive, în dauna mediului şi a suprafeţelor agricole cultivabile; creşterea populaţiei se realizează cu mari disparităţi între zone, ţări, continente; astfel, Asia cuprinde două treimi din populaţia urbană a lumii; Africa, cea mai puţin urbanizată, are rata cea mai mare de urbanizare din lume, cu grave dezechilibre ecologice şi economice; • • în timp ce urbanizarea Europei a fost însoţită de industrializare, acest lucru nu se intâmplă în toate ţările în curs de dezvoltare; etc.

48

Jean Marie Harribey, Le developpement soutenable ..., p.16.

36

Th. generator de probleme. 49 50 Vezi. din punctul de vedere al dezvoltării durabile. Dietz. de cele mai multe ori. locuinţelor. În al doilea rând. James L. abundente şi de calitate. dezvoltarea durabilă nu poate fi opera unor analfabeţi. cu atât mai mult cu cât aceste două fenomene pot fi influenţate de aceleaţi variabile (schimbarea mentalităţilor. nu există un optim al populaţiei care ar permite atingerea unei creşteri maximale. p.)50. prezintă importanţă. Pe total. defavorizarea zonelor rurale sub raportul investiţiilor publice şi private dar şi în plan social. repartiţia populaţiei în creştere pe cele două mari zone: urban. rural. atât cantitativ cât şi calitativ. aceasta se pune în următorii termeni: exact acolo unde creşterea economică trebuie să câştige. exact acolo nivelul de educaţie al populaţiei suferă. indubitabil. Bucureşti. civic. structura socio-profesională. Tocmai acolo. cu toate avantajele ce decurg de aici pe linia locurilor de muncă. • etc. Creşterea populaţiei este în acelaşi timp cauză şi consecinţă a progresului economic. Se ştie că o caracteristică a creşterii economice clasice a fost exodul masiv al populaţiei de la sat spre oraş. Eseu asupra principiului populaţiei.cit. analfabetă sau semianalfabetă trebuie hrănită în condiţiile în care produce puţin sau foarte puţin. Şi interesează pentru că. Robert Malthus... bulversarea tehnicilor de producţie . Pentru oraş. Or. asimilat cu mizeria şi incultura. calitatea populaţiei. serviciilor urbane.Iată. serviciilor ieftine. gradul de instrucţie. Interesează aici. Strategie dificil de pus în operă şi din motivul că "Nu există o relaţie de cauzalitate între creşterea demografică şi creşterea economică pe care s-o putem considera universală. Editura Ştiinţifică. adică în ţările lumii a treia. Structura populaţiei nu pune mai puţine probleme decât numărul ei.40. câte întrebări şi tot atâtea provocări care vor trebui să-şi găsească ecou în strategia dezvoltării durabile. 1992. legată de împrejurări cum ar fi: • • accelerarea industrializării. Mai mult. James M. lucr. Cypher. modelul de structurare a populaţiei oraş-sat s-a dovedit a fi dezechilibrant şi.. dacă dezvoltarea durabilă este confruntată cu şi are de rezolvat o problemă. în primul rând. o lume în creştere. cultural. Exod care şi-a avut logica lui. de unde o forţă şi o reacţie de respingere a satului. 37 . suprapopularea a condus la apariţia unor fenomene negative în planul: • • • ocupării forţei de muncă (şomaj masiv).

poluare cu insecticide.. la rându-i. violenţă. dificultăţilor administrative. Agricultura intensivă angajează. radioactive etc. contrastante. epuizarea unor resurse. că problema sănătăţii nu mai este una strict naţională. de sistematizare şi. dificultăţilor de aprovizionare cu alimente. energie. problemele nu au lipsit şi nu lipsesc. de hrănire a întregii colectivităţi. Populaţia rămasă (3-10%) trebuie să facă faţă unei sarcini colosale. pesticide etc. transporturile internaţionale. culturală. facem şi precizarea că ea se pune în termeni diferiţi pentru ţările slab dezvoltate şi cele dezvoltate. ecologică. apă etc. marea mobilitate a viruşilor. cu centrele opulente. Şi pentru că aşa stau lucrurile. cu alte cuvinte. programele de dezvoltare durabilă ale ţărilor dezvoltate plasează degradarea sănătăţii şi obiectivele majore pentru înlăturarea acestei stări de fapt alături de cele legate de degradarea şi politica mediului. realizabilă prin mijloacele cunoscute: mecanizare. droguri etc. dimpotrivă. "mondializând-o" şi impunând-o ca pe una globală. că logica dezvoltării durabile nu mai permite ca sănătatea să fie sacrificată avantajelor economice. degradarea unor terenuri. Aceasta înseamnă o agricultură intensivă. sănătatea oamenilor apare în dublă ipostază: de condiţie a dezvoltării dar şi de obiectiv al ei. Vrem să spunem. Aceasta cu atât mai mult cu cât acest fapt s-a ântâmplat în trecut. gazelor toxice. nu în ultimul rând. până când şi în ce condiţii? Care sunt factorii implicaţi ce influenţează raportul optim populaţie urbană/populaţie rurală şi unde se situează pragul critic al acestei proporţii? Revoluţia verde. consumuri mari de energie. Amintind. determinării climatului ambiental dar şi a celui social (delicvenţă. De aici şi întrebările cărora dezvoltarea durabilă trebuie să le dea răspuns: • • Migrarea populaţiei dinspre sat spre oraş poate continua? Dacă da. prostituţie. în treacăt. par a fi răspunsurile la această problemă. irigare etc. sfidător. Pentru satul depopulat. sărăciei şi promiscuităţii. Dezvoltarea durabilă este cea care face din calitatea vieţii oamenilor obiectivul suprem. Dacă lucrul acesta nu este nou pentru ştiinţa şi politica economică. În procesul dezvoltării. industriile curate. politică. fluxurile marfare şi de persoane. chimizare. Pentru 38 .). insule ale mizeriei.• • • • apariţiei unor periferii. Or. nu se poate concepe şi nu se poate vorbi despre calitatea vieţii în afara sănătăţii. de mare randament. programe de dezvoltare în care dimensiunea economică trebuie corelată cu cea socială. nouă este maniera în care se pune această problemă în contextul dezvoltării durabile.

paludism. Angajat cu cercetarea pe o asemenea temă Victor Platon ajunge la concluzia că următoarea formulă pune în evidenţă relaţia triunghiulară dintre dezvoltare. deci. starea generală de neputinţă şi incapacitatea de a avea acces la resurse şi de a le controla51. să răspundă este următoarea: Care este nivelul maxim posibil al producţiei ce se poate realiza. fără a afecta echilibrul mediului? Întrebarea este legitimă în condiţiile în care ştim că dezvoltarea implică creştere economică. δ = capacitatea de absorbţie a mediului (considerată constantă). a rezolva alte probleme. accidente. mai întâi. 2.31. mobilitate excesivă. legate de malnutriţie. analfabetismul. SIDA etc. Protecţia mediului şi dezvoltarea economică. dizenterie. 1992. Editura Didactică şi Pedagogică. inclusiv România. antrenează poluare. malnutriţie. Creşterea dimensiunilor producţiei.5. Victor Platon. productivitatea scăzută şi slaba capacitate de cîştig. programele OMS cuprind seturi de măsuri cu referire directă la sursele unor boli. Pentru a înlătura aceste "vulnerabilităţi" (de observat că se intercondiţionează). 51 52 Vezi. Geneva. etc.şi abia apoi a face faţă bolilor asociate industrializării. qf şi qc = coeficienţi specifici de măsurare a emisiilor poluante. Kr = capitalul aferent instalaţiilor antipoluante. riscurilor etc. stres. Capacitatea de absorbţie de către mediu a poluării este. 39 . V = volumul sau suprafaţa de dispersie a poluanţilor. de unde şi preocuparea de a găsi o linie de echilibru între aceste mărimi. mărirea producţiei. Bucureşti.dezvoltării excesive a oraşelor. poluare şi progres tehnic52: Qmax . = (δ + hK r ) V . Sante et reformes économiques. h = capacitatea instalaţiilor antipoluante de a reţine emisiile poluante. p. Constrângerea tehnică Întrebarea la care dezvoltarea durabilă trebuie. din păcate. p. schimbării modului de viaţă.primele. pe de altă parte. a asigura sănătatea fizică şi mentală a populaţiei înseamnă. Studiu OMS. în condiţiile date ale progresului tehnic. 1997. aici. = producţia maximă ce se poate realiza cu menţinerea echilibrului ecologic. limitată. în care: q f + qc Qmax. inegalităţi sociale. În această direcţie. specialiştii OMS îşi subordonează programele cerinţelor dezvoltării durabile atunci când înserează sănătatea într-un grup de alţi trei factori pentru a defini ceea ce ei numesc "sisteme de vulnerabilitate" şi în care includ: înrăutăţirea stării de sănătate. cum ar fi: poluare.

cu suport diferit. 40 .. funcţie de zonă. ceea ce justifică importanţa mare a investiţiilor antipoluante în cadrul politicilor de dezvoltare care au în vedere menţinerea şi chiar refacerea mediului". gradul de poluare al mediului etc. Punctul de echilibru între emisiile poluante şi capacitatea de absorbţie a mediului poate fi menţinut. la rândul lor. legate de cuantificarea unor fenomene şi factori prin natura lor greu cuantificabili. • invers proporţională cu emisiile poluante care. • "Progresul tehnic este factorul cheie în menţinerea unei rate acceptabile a dezvoltării economice cu menţinerea calităţii mediului ambiant. menţinerea calităţii mediului echivalează cu condiţia ca densitatea poluanţilor existenţi în mediul ambiant să fie constantă) analiza ei permite formularea unor concluzii de maximă importanţă pentru politica dezvoltării durabile53: • Nivelul maxim al producţiei ce se poate realiza fără modificarea calităţii mediului se află în relaţie: direct proporţională cu capacitatea de absorbţie a mediului. • Se dovedeşte a fi cu putinţă dezvoltarea economică cu menţinerea calităţii mediului ambiant. acţiunea celor două grupe de factori este exact inversă. capitalul investit în instalaţii antipoluante şi volumul sau suprafaţa de dispersie a poluanţilor. a instalaţiilor antipoluante de a reţine emisiile poluante. în sens invers acţionează tehnologiile antipoluante performante şi investiţiile masive de capital în această direcţie. în ţările dezvoltate. p. Între acţiunea factorilor surprinşi de formulă se pot realiza compensări. pentru ţările slab dezvoltate. prin mărirea ratelor de economisire. a eficienţei instalaţiilor de reţinere şi control al poluării şi prin creşterea suprafeţelor sau a volumului de dispersie a poluanţilor. depind de nivelul producţiei şi cel al consumului. în condiţiile unei creşteri dinamice. a producţiei.Chiar dacă aplicarea în practică a unei asemenea formule comportă suficiente dificultăţi. vechimea capitalului productiv. şi în pofida unor ipoteze de lucru cărora li se găseşte greu un corespondent în realitatea faptică (de exemplu. 53 Ibidem. volumul mare al producţiei şi consumului ca şi capacitatea de absorbţie limitată a unui mediu deja poluat pot coborî nivelul lui Qmax. • Stabilitatea punctului de echilibru este dependentă de factori importanţi precum: structura economiei.48.

Nu este nici posibil şi nici moral. Spunem aceasta pentru că. 54 Vilfredo Pareto. acest lucru place sau nu. 241 . bunăstarea nu poate fi decât relativă. Padova . în grade diferite. Cu alte cuvinte.• Indiferent dacă. Antonio Milani. în nici un fel. din momentul în care emitem pretenţia că suntem atenţi şi vrem să fim şi echitabili cu generaţiile viitoare. că.267. Fiecare generaţie îşi are timpul ei. Pentru a încerca un răspuns în această direcţie plasăm problema la trei rubrici: a) Echitate între generaţii Problema echităţii între generaţii este. nu poate fi definit nici ca o sumă a utilităţilor individuale dar nici în afara repartiţiei veniturilor. la rându-i. 1974. Considerând că nu se pot adiţiona utilităţi individuale pentru a obţine măsura bunăstării colective pe motivul că. este imposibil de a ameliora situaţia unuia fără a diminua bunăstarea altuia sau altora54. trebuie să devină o problemă de planificare seculară şi nu anuală sau decenală. dar. Manuale di Economia Politica. îndeosebi cele naturale. Amintim că sociologul şi economistul italian s-a declarat potrivnic modului în care teoreticienii echilibrului au determinat bunăstarea colectivă ca o sumă aritmetică a bunăstărilor individuale. nu se pot face comparaţii interpersonale ale utilităţilor pentru că utilităţile ţin de parametrii personali ai fiecăruia. unul în virtutea căruia binele şi bunăstarea unuia nu trebuie. Plasarea intereselor generaţiei prezente în faţa celor ale generaţiilor viitoare nu se vrea a fi o sacrificare a celor dintâi. să afecteze fericirea altuia. 3. prin extensie la judecata lui Pareto se face apel pentru a se vedea ce rămâne din echitate atunci când cererea populaţiei este raportată la oferta de capital mediu". solidaritate şi grijă reciprocă.Cedam. De aici plecând. 41 . menţinerea stării de echilibru şi asigurarea unui Qmax presupun intervenţia autorităţilor publice prin politici de dezvoltare care să fie armonizate cu politicile de protecţie a mediului. Pareto şi-a dat seama că optimul. fac apel la "optimul Pareto" pentru a explica măsura în care echitatea poate fi susţinută şi realizată odată cu creşterea bogăţiei individuale şi colective. deopotrivă. proiectul dezvoltării durabile duce la optimul lui Pareto. Toţi teoreticienii dezvoltării durabile. în plan ideologic. în situaţia în care veniturile sunt date. practic. Pareto defineşte optimul ca fiind aceea poziţie de echilibru de la care plecând. una de solidaritate. atunci problema resurselor. de toleranţă. Mai mult. Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii Definiţia dezvoltării durabile induce ideea că realizarea ei devine fezabilă doar în condiţiile în care între generaţii şi în intereriorul aceleeaşi generaţii se manifestă un spirit asociativ. indiferent de natura lor. p. generozitate dar şi de timp. Casa Editrice Datt.

De aici şi nevoia obiectivă de a manifesta atenţie faţă de soarta celor care vor trăi în viitor. va trebui să fim toţi astfel de artizani. agresivitatea asupra mediului şi păstrând calitatea vieţii. indiferent dată el trăieşte în secolul V sau XXI. pe de altă parte. conservarea totală. a intereselor generaţiei prezente. existenţa unei generaţii este ea însăşi o "resursă" unică. etice dar şi politice. dimensiunea resursei numită Pământ este limitată. între nevoile şi aspiraţiile ei pe de o parte. Dimensiunea resurselor cunoscute de o generaţie este. o exploatare prădalnică. provocând schimbări şi şocuri ireparabile şi ireversibile. Natura sau Dumnezeu au făcut această resursă nu numai unică dar oferită o singură dată pentru toţi. Experienţa dobândită deja pe drumul dezvoltării sustenabile pare să inducă ideea că asigurarea spiritului de echitate nu poate evita politicul. reducând. • Apelând la raţionalitate. Dacă se acceptă că. oamenii au găsit întotdeauna mijloacele necesare pentru a evita risipa. indiferent când ne facem apariţia în lume. printre altele. prin găsirea unei linii de echilibru. se reduc suprafeţele agricole prin construcţii civile. Odată înţelese aceste lucruri. după opinia noastră. indiferent de nivelul cunoştinţelor dobândite. iraţională a tuturor resurselor. în consecinţă. Simpla percepţie 42 . o politică economică şi socială echitabilă poate găsi calea de echilibru plecând de la şi ţinând seama de faptul că: • • • Există o relaţie specifică. pe calea politicii. Esenţa dezvoltării durabile pleacă chiar de la această ipoteză. Este un drept care vine de DINCOLO de noi iar accesul la resursa numită Pământ este un drept fundamental al omului. de dragul conservării. vor fi puşi în faţa unor probleme de principiu. Mai mult decât atât. apă potabilă). şi. proprie fiecărei generaţii. funcţie de gradul ei de pregătire tehnică şi economică. cu evitarea a două borne extreme: • • pe de o parte. a afla complementarităţile între procesele de producţie sau a încuraja reciclarea unor resurse. dreptul la existenţă al generaţiilor viitoare nu poate fi pus sub nici o formă în discuţie. astfel. ozon. nevoile proprii şi matricea culturală care o defineşte. Între aceste limite. a substitui resurse rare sau limitate. generaţiile prezente sunt pregătite să înţeleagă că celor viitoare trebuie să li se asigure cel puţin aceleaşi şanse. se reduc factorii pozitivi de mediu care oferă suport vieţii (oxigen. artizanii dezvoltării durabile. pe de altă parte.interesele ei.. se pare. fiecare generaţie îşi aduce "contribuţia" la reducerea dimensiunii acestei resurse. grija realizabilă. a rezultatelor existente şi sacrificarea. şi resursele necesare şi cunoscute pentru a le satisface. industriale etc. Din punct de vedere pur intelectual. În plus.

pozitivă, la nivel mental, nu este însă suficientă. În plan atitudinal apare o problemă care va trebui să-şi găsească soluţii în arhitectura dezvoltării sustenabile; problemă legată de relaţia planpiaţă în a asigura manifestarea echităţii între generaţii. Este ştiut că piaţa liberă operează cu principiul alocării resurselor după regula celui mai eficient: ele trebuie să intre în posesia şi spre utilizarea celor care ştiu să le folosească cu maxim randament. Pe această cale se asigură prosperitatea lor, a utilizatorilor, dar şi a celorlalţi. Discursul liberal întreţine şi susţine ideea că săracii lumii bogate (recunoscându-se existenţa lor într-o structură socială piramidală socotită normală, firească) sunt, uneori, mai bogaţi decât bogaţii lumii sărace graţie proceselor de redistribuire prin care plusul de bogăţie ajunge şi la primii. Acest avantaj este însă diluat de faptul că piaţa liberă este întemeiată pe şi promovează o filosofie a prezentului. În ansamblul de reguli clasice ale pieţei libere, interesul pentru viitor este palid reprezentat sau chiar absent. Preocuparea de a internaliza costurile provenite din poluare, de a contabiliza pasivele acesteia, de a stabili o strategie a exploatării resurselor şi de protecţie a mediului etc. nu par a fi consonante şi rezolvabile, prin arbitrajul pieţei libere. În acest context, strategia dezvoltării durabile, mai ales atunci când se pune problema echităţii şi compensării între generaţii, pare de neconceput în afara unui plan şi a intervenţiei statale. Pe aceeaşi direcţie, a necesităţii unei strategii etatiste, vine şi argumentează, odată în plus, şi împrejurarea că e nevoie de o schimbare de optică chiar la nivelul mentalului; una care să convingă că mediul este, concomitent, obiect de exploatare dar şi obiectiv de protejat. E greu de crezut că această necesară schimbare se poate realiza într-o cadenţă dorită fără un program educaţional. De aceea, alegerea între cât plan şi câtă piaţă, ca instrumente operaţionale, reprezintă, şi din punctul acesta de vedere, o problemă serioasă ce cade în sarcina strategilor dezvoltării durabile.
b. Echitate intrageneraţii

Când vorbim de aceeaşi generaţie, strategia dezvoltării durabile trebuie să ţină seama de faptul că: În primul rând, o generaţie nu e, de fapt, o generaţie unică; coexistă, în acelaşi timp, trei generaţii: tinerii, maturii, vârstnicii. Plecând de la această realitate, amintim că fiecare dintre cele trei segmente ale piramidei sociale îşi are matricea sa culturală. Acest fapt explică de ce atunci când se raportează la aceeaşi ofertă de mediu cererea este diferită, ca nivel dar, mai ales, ca structură. Astfel, tinerii, cu viitorul în faţă, sunt interesaţi în păstrarea pe termen lung a caracteristicilor de mediu şi a nivelului resurselor. Sunt mai conservativi cu ceea ce au şi cu ceea ce-i înconjoară. Vârstnicii, în schimb, sunt puşi în faţa altei ecuaţii, ingrate, a scurtimii vieţii. Pe acest temei ei sunt mai egoişti şi mai "consumatorişti". Dacă le place, la fel ca şi tinerilor, un parc curat şi un aer ozonat, spre deosebire de aceştia ei sunt tentaţi spre o exploatare mai intensă a resurselor spre a profita, cât 43

mai este timp, de binefacerile pe care progresul economic dobândit astfel le poate oferi. Spiritul de echitate ar trebui să-i îndemne în aceeaşi măsură să recurgă la resurse ieftine şi procedee economicoase: să apeleze la lemne de foc, la îngrăţăminte animale pentru agricultură, să recicleze reziduuri vegetale etc.55 Este greu de crezut însă că o persoană în vârstă va proceda astfel. Dacă toată viaţa s-a încălzit de la o sobă cu lemne ea va fi tentată să încerce bucuria unei instalaţii de aer condiţionat, dacă venitul îi permite şi dacă piaţa îi oferă aşa ceva. În al doilea rând, situaţia socială a celor care compun o generaţie în viaţă este foarte diferită. Toţi sunt interesaţi în menţinerea la parametri înalţi a "capitalului de mediu". Acest lucru costă. Contrribuţia la acest cost este diferită. Pe de altă parte, se pare că nici accesul la capitalul natural nu este egal. Bunurile de mediu sunt, prin natura lor, bunuri publice. Ar trebui ca de ele să se profite public, echitabil, deci fără restricţii induse de poziţia socială. Nu există nici un motiv ca un grup social să fie exclus beneficiilor pe care le oferă mediul. Puterea materială şi politică schimbă, în fapt, această schemă de gândire. La această schimbare contribuie şi diversitatea condiţiilor de mediu. Calitatea apei şi a aerului nu sunt peste tot aceleaşi, ele variază, spaţial. Cei înstăriţi au de partea lor şansa de a-şi alege locul unde să muncească sau să trăiască. Este logic ca aceste locuri să fie cel mai bine poziţionate sub raportul "capitalului de mediu". Pe această cale, însă, bunuri globale, publice devin bunuri locale sau chiar private. Instituţia dreptului de proprietate poate opera, în acest context, delimitări ale bunurilor (publice - private) contrare spiritului de echitate. Nu trebuie să uităm însă că plusurile calitative ale mediului pot fi naturale dar şi artificiale, realizate prin intervenţia oamenilor, cu costuri. La acoperirea lor, indiferent ce politică s-ar aplica, contribuţia nu este egală. Acelaşi procent, aplicat la venituri diferite, înseamnă, în valoare absolută, aport diferit la lupta împotriva poluării. Acest fapt ar putea justifica pentru unii, de ce bogaţii profită mai mult de pe urma calităţii mediului fără ca aceasta să însemne un atentat la echitate. Mai reţinem, în context, şi faptul că cel mai utilizat procedeu de luptă împotriva poluării este PPP (principiul poluatorul plăteşte). Iar cei care poluează şi, deci, cei care plătesc sunt, preponderent, cei bogaţi. Se realizează, pe această cale, echitatea? Greu de răspuns în condiţiile în care măsurarea efectelor negative pe care le produce poluarea este şi ea o problemă. În materie, există numeroase studii. Nici unul nu surprinde însă cu exactitate incidenţa efectelor poluării asupra

55

Vezi, David W. Pearce, Jeremy J. Warford, World withaut End. Economics, Environment, and Sustainable

Development, Published for the World Bank Oxford University Press, 1994, p.45-48.

44

deprecierii stratului de ozon, a încălzirii planetei etc. Cum am putea, atunci, să repartizăm cu exactitate partea de "contribuţie" la poluare care revine bogaţilor faţă de cea care revine săracilor pentru a stabili, astfel, echitatea? În al treilea rând, componenţii aceleiaşi generaţii sunt "repartizaţi" în spaţii diferite, aceasta însemnând zone, ţări, continente. La această "repartiţie" omul nu are nici o contribuţie, ea este opera lui Dumnezeu sau a hazardului. Ceea ce poate el face este să se mişte dintr-un loc în altul, în căutarea unui alt loc de muncă sau a unui nou mod de viaţă. Dar această mişcare a lui nu este de anvergură şi nu are semnificaţie în faţa principiului după care fiecăruia îi este predestinat să se nască şi să trăiască într-un loc anume. În termenii teoriei economice, cererea de mediu nu are, aici, prea mare relevanţă, ea este un dat, cu borne relativ fixe. Cât priveşte oferta de mediu, la scară planetară, ea este foarte diversificată dar şi foarte inegală. E greu dacă nu imposibil să se vorbească despre echitate în acest perimetru. Cât de echitabil este faptul că tânărul John se naşte şi trăieşte în Londra bogată şi curată, Hans în "grădina" numită Austria iar micul Atef în Sahara africană şi, ca urmare a acestor împrejurări, perspectiva lor de viaţă este atât de diferită? "Aşezarea" spaţială, la start inechitabilă, a celor care vin în acelaşi timp pe lume este o problemă care, deocamdată, scapă voinţei şi deciziei politice iar strategia dezvoltării durabile nu întrevede nici ea o soluţie.
c. Compensare între generaţii

Ideea de compensare între generaţii derivă din cea de echitate. Se pleacă, şi aici, de la premisa că resursa Pământ, în condiţiile unui grad dat al cunoaşterii, este limitată şi, ca urmare, prin producţie şi consum, generaţiile prezente reduc, vrând, nevrând, dimensiunea acestei resurse. Pentru a da dezvoltării durabile conţinut, e nevoie să se pună în funcţiune un mecanism de compensaţie de ale cărei rezultate să profite generaţiile viitoare spre a nu fi văduvite de minusurile produse în resurse de către generaţiile prezente. În general, se pune problema asigurării constanţei unui stoc de capital pentru ca generaţiile viitoare să plece cel puţin de la aceeaşi zestre ca generaţiile prezente, idee pusă pentru prima dată în discuţie de Robert Solow.56 Plecând de la această idee a lui Solow, economiştii David Pearce şi Jeremy Warford57 consideră că problema compensării ar putea fi rezolvată în două moduri.

56

R- Solow, On the Intergenerational Alocation of Natural Resources, in "Scandinavian Journal of Economic", D. Pearce şi J. Warford, lucr.cit., p.51-54.

1986, 88(1): 141 - 149.
57

45

Kh reprezintă capitalul uman (cunoştinţe. Şi. cărbune. obligată să-l predea celor care urmează. se pare că anumite elemente ale capitalului de mediu sunt nesubstituibile. autorii propun includerea lui Kh în Km pe temeiul că. oricum. În momentul în care dorim să-l calculăm pe S. gradul de substituibilitate. În ceea ce priveşte gradul de substituibilitate. În baza unor astfel de raţionamente formula de mai sus devine: * . unde K = Km + Kn + Kn 46 . străzi etc. în plus. capitalul material include inteligenţă. generaţiilor viitoare. aplicarea practică a formulei pune probleme. Km reprezintă capitalul material creat de om (maşini.). Formula propusă este următoarea: K = K m + K h + K n . determinabilă după formula: S= X .Prima metodă spre a transfera resurse pentru viitor astfel încât generaţiile viitoare să nu sufere de pe urma acţiunilor generaţiilor prezente este de a se constitui o sumă (S) compensatorie. pe când X şi T sunt mărimi ex post. Chiar autorii formulei propuse au ajuns la concluzia că aceasta este o manieră simplistă de a aborda chestiunea. Dacă la lemn. Complică lucrurile şi faptul că r nu rămâne aceeaşi pe intervalul de calcul. nu acelaşi lucru se poate spune despre oxigen sau ozon. r reprezintă rata dobânzii. la modul generic vorbind. se pot găsi substituienţi.). format din valori refugiu a căror dimensiune nu scade în timp. pescăriile. X şi T sunt necunoscute.). moralmente. spre compensare. pădurile. T reprezintă perioada (socotită în ani) după care vor apărea costurile X generate de acţiunea generaţiilor prezente. S este o mărime ex ante. petrol etc. Kn reprezintă capitalul natural (fertilitatea solului. aptitudini. petrolul. că ei trebuie să nu lipsească din "bagajul compensatoriu" pe care fiecare generaţie este. fabrici. fără de care viaţa este de neconceput. A doua metodă trimite la ideea compensării cu ajutorul unui stoc de capital. Aceste din urmă elemente trebuie individualizate în formulă tocmai pentru a atrage atenţia. pentru a arăta că în strategia dezvoltării durabile factorii de mediu rari şi valoroşi. în speţă. unde: - K reprezintă stocul total de capital transmisibil. trebuie să-şi găsească un tratament aparte. în care: (1 + r ) T X reprezintă costurile determinate de o acţiune aparţinând generaţiei prezente dar plătibile de către generaţiile următoare. cărbunele etc. gazele naturale. Astfel. deprinderi etc. În interiorul formulei se poate umbla la aranjarea elementelor componente funcţiei de gradul lor de importanţă şi.

tocmai dintr-o atare direcţie dezvoltarea durabilă îşi propune să remedieze. predominant. este o utopie. În acest demers se pleacă de la ipoteza. eficienţa este definită ca fiind acea calitate a unei activităţi umane de a produce efecte utile maxime. prin logica profitului a pus stăpânire pe gândul şi fapta oamenilor.- Kh este inclus în Km. şi că. că ea presupune valorificarea resurselor unei societăţi pe toate planurile. Eficienţa În manieră clasică. că a decis. Şi. tocmai acest aspect a fost şi este relativizat. întreprinzător după cum. că logica eficienţei. 47 . în formula termenilor de recuperare). Atât definiţia cât şi modul de determinare a eficienţei trimit spre cantitativ şi. asupra oricărei politici economice. culturale etc. politică sau culturală celei hedoniste. accesul la învăţământ. afirmarea identitităţii sale spirituale. a profitului.. în ultimă instanţă. Cu alte cuvinte. Deşi. existenţa spiritului antreprenorial dincolo de ceea ce înseamnă motivaţia câştigului. 4. eficienţa a mercantilizat până la saţietate însuşi rezultatul dezvoltării. Potrivit acestei concepţii. traductibilă. determinarea eficienţei se face prin raportarea efectelor la eforturi (sau invers. că a subordonat orice filosofie socială. punându-şi eticheta asupra întregului proces al dezvoltării. în teoria economică şi în manualele standard se face sublinierea că eficienţa trebuie să fie privită şi sub raportul finalităţii sale sociale. la cultură. că ea însăşi înseamnă punerea în valoare a personalităţii omului. pentru individ şi societate. în mod suveran. O societate prosperă şi civilizată nu poate exista în afara spiritului managerial. parcul îmbietor. determină direcţia de mişcare şi dau contur şi fizionomie rezultatelor dezvoltării nu înseamnă un atentat la adresa eficienţei. pe cale de consecinţă. principala motivaţie a consumului de energie umană. că. de fiecare dată. în sfârşit. susţinută de argumente faptice. dezvoltarea trebuie să asigure satisfacţie şi bunăstare dar că şi acestea înseamnă şi altceva decât consumul unor bunuri şi servicii de o calitate şi într-o cantitate indestulată. spre latura economică a activităţii umane. în general. Faptul că aceste din urmă elemente. strada îngrijită. Interesul şi profitul au fost şi rămân principala sursă de emulaţie. să aducă conceptului şi fenomenului numit eficienţă interpretarea şi înţelegerea necesară. Kn* reprezintă capitalul pentru care substituţia este dificilă sau chiar imposibilă. dezvoltarea durabilă îşi propune să demonstreze că profitul nu este totul. aerul curat. nonmateriale. apa potabilă. dezvoltarea spirituală. sunt şi devin componente cu o pondere crescândă în ansamblul elementelor care definesc calitatea vieţii. Locul profitului în ansamblul factorilor care asigură dinamica unei societăţi nu poate fi schimbat. cu costuri minime. În opoziţie cu aceste vederi. în ultimă instanţă.

. a pasivelor ecologice. cu remarcabile succese. este legat de comensurarea costurilor de mediu. de asemenea.P. filosofia dezvoltării durabile nu este şi nu poate fi potrivnică eficienţei. marea problemă sau marea confruntare pe care o încearcă dezvoltarea durabilă este să găsească compatibilităţile necesare între mecanismele economice propulsate de obţinerea profitului şi finalitatea socio-umană a dezvoltării. să demonstreze că profitul nu este totul şi. Un aspect sondat.. reţinerea poluanţilor atmosferici. • VPF (valoarea potenţiala de folosire) "constă în premiul acordat de anumiţi consumatori pentru nefolosirea (sublinierea V. de care ne vom ocupa în paragraful următor. Analiza cost-beneficiu aplicată acestui domeniu a condus. cele două etaje ale problemei şi-au găsit deja locul în cercetarea economică şi socio-biologică. Cu puternice interferenţe şi zone de contact. VET cuprinde: • • VFD (valoarea de folosire directa) în care se include contribuţia factorilor de mediu la procesul de producţie sau de consum. la concluzii demne de interes. reţinerea apei în sol. 144-145. fixarea carbonului din atmosferă etc"59. pe cercetători. Ea nu-şi propune să înlăture profitul din ecuaţia dinamicii economiei şi societăţii. 48 .58 Structural privită. ea îşi propune. de aici. în plus. Din acest ultim punct de vedere ni se pare interesantă încercarea lui Victor Platon de a încorpora valorile noneconomice în ceea ce el numeşte valoarea economică totală a resurselor ecologice (VET). numai. Mai dificil şi mai puţin pretabil unei analize în termenii cost-beneficiu se dovedeşte a fi domeniul valorilor noneconomice dar spre care dezvoltarea durabilă ţinteşte. p. Si.14-16. VFI (valoarea în folosire indirectă) care "se referă la beneficii sau costuri legate de «serviciile» pe care factorii de mediu le furnizează pentru susţinerea indirectă a procesului de producţie sau de consum. că acesta nu poate fi gândit prin el însuşu. În această categorie sunt incluse funcţii ecologice cum ar fi: purificarea apei prin filtrare naturală. prevenirea eroziunii solului prin împăduriri. Nu. Abordarea concretă a acestei dificile probleme se traduce de principiu în: • încercarea de a compara plusurile şi beneficiile social-culturale şi ecologice cu minusurile rezultate ca urmare a unor costuri suplimentare induse de industriile curate şi tehnologiile antipoluante.Conştientizând această realitate. Protecţia mediului .) unui anumit bun ecologic în dorinţa de a evita 58 Victor Platon. • încercarea de a compatibiliza calitatea de producător cu cea de consumator.

• VNF (valoarea de nefolosire) a cărei componentă importantă este VE (valoarea existenţială) privită ca "expresie monetara a satisfacţiei morale de a şti că o anumită componentă ecologică există fără intenţia de a o folosi.riscul de a nu-l mai avea disponibil pentru viitor. unde: VF reprezintă valoarea de folosire (utilizare) VNF reprezintă valoarea de neutilizare. componenta de bază a VNF. autorul citat oferă exemplul consimţământului ţărilor sărace debitoare de a lua măsuri efective de protejare a mediului în schimbul transferului datoriei lor de la bănci comerciale creditoare către organizaţii de protejare a mediului.15. Şi cum. În al doilea rând. practic este greu de găsit o măsură a lor exactă. 49 . că şi în acest plan se pot obţine rezultate satisfăcătoare. Pentru a da concreteţe acestui gând el introduce în uz noţiunea de "consimţămând de plată" care surprinde tocmai înclinaţia indivizilor de a plăti pentru serviciile ecologice de care beneficiază. analitic. Cu toate acestea. p. deşi conceptual elementele componente ale VET par logice.. de înţeles şi cu o existenţă perceptibilă. Pe această cale. Şi. Victor Platon susţine. altruismul interpersonal etc. Această mutaţie în structura preferinţelor va obliga teoria neoclasică bazată pe utilităţi (măsurabile şi ierarhizabile) la serioase reconsiderări determinate de faptul că valorile etice nu se pretează în mod strict calculului raţional bazat pe utilitate. întemeiat. spre a fi şi mai concret. facilitată de 59 60 61 Ibidem. Ibidem. VET devine: VET = VFD + VFI + VPF + VNF În baza analizei datelor oferite de Victor Platon. în prezent sau viitor"61 şi în care se includ echitarea între generaţii. indică şi o schimbare în ierarhia preferinţelor individuale prin creşterea de accent pe care o dobândesc valorile cu conotaţii calitative (valori etice. tendinţa de trecere. de mişcare. Ibidem. se referă în special la protejarea biodiversităţii etc."60. trei concluzii ni se par demne a fi reţinute: Întâi. VF = VFD + VFI + VPF. În baza celor de mai sus se poate scrie că: VET = VF + VNF. morale şi existenţiale) în defavoarea celor cantitative şi monetare. în interiorul VET de la VFD spre VE.

ca o încercare cutezantă de a aduce teoria neoclasică a utilităţii marginale pe terenul ofertei de mediu. La această analiză îl trimite noţiunea de "consimţământ de plată".) curba cererii pentru acel serviciu va arăta astfel: Din grafic rezultă că utilitatea totală a serviciilor furnizate de resursa de mediu este dată de suprafaţa trapezului curbiliniu OPEQ1. Astfel. organizaţiile de protecţie a mediului . Faţă de această sitiaţie iniţială sunt posibile două mutaţii. În acest sens. "Surplus" deoarece se observă că. 50 . vînzând titlurile privind această datorie la o valoare mai mică decât cea nominală. Costul total de achiziţie al acestui serviciu este reprezentat prin dreptunghiul OP1EQ1.acordul băncilor. cumpărătoare devin creditori oficiali. aer nepoluat. corespunzător. preţul maxim pentru care cererea devine nulă. teoretic privind lucrurile. Diferenţa dintre cele două arii. o piaţă specifică a lor. triunghiul curbiliniu P1EP (haşurat) reprezintă "surplusul consumatorului". Punctul P reprezintă.62 milioane de dolari datorie externă sunt convertiţi în fonduri pentru protecţia mediului. băncile creditoare îşi dau acordul pentru scontarea datoriei externe a unor ţări debitoare. În felul acesta. tocmai graţie "consimţământului de plată" de care vorbeşte Victor Platon. Graficul iniţial devine: 62 Faptic. pentru cantitatea serviciului de mediu cuprinsă între O şi Q1. parc îngrijit etc. deci. Prima vizează o creştere a cererii pentru serviciul de mediu în condiţiile în care preţul rămâne constant. Victor Platon propune o analiză prin intermediul cunoscutului "surplus al consumatorului". la un preţ dat (p1) al unui serviciu de mediu (apă curată. consumatorul ar fi dispus să plătească şi un preţ mai mare decât P1. În al treilea rând. "Surplusul" apare. se presupune că există (deşi foarte greu de determinat şi estimat) o curbă a cererii pentru resurse şi servicii ecologice şi.

de obicei. El este mai mare sau mai mic în funcţie de proporţionalitatea dintre creşterea de preţ şi creşterea cererii. o creştere a calităţii serviciului de mediu a condus la creşterea cererii de la Q1 la Q2 şi la deplasarea curbei cererii din C1 la C2. Oricum. Creşterile de costuri antrenate de cheltuielile privind îmbunătăţirea srviciilor de mediu sunt acoperite de autoritatea publică. A doua mutaţie se referă la împrejurarea în care creşterea calităţii este însoţită de o creştere corespunyătoare a preţului serviciului respectiv de mediu. că cererea la un serviciu de mediu poate să crească atât în condiţiile unui preţ stabil cât şi a unui preţ în creştere. Beneficiul suplimentar faţă de situaţia iniţială este dat de aria haşurată EFP.Se observă că la acelaşi preţ (p1). la modul sintetic exprimat. Noul "surplus al consumatorului". Şi în această situaţie se poate obţine un "surplus al consumatorului". posibil prin consimţământul său de plată. el este mai mic decât atunci când preţul rămânea constant. În cel de-al 51 . este dat de triunghiul curbiliniu P1FP. În primul caz avem de-a face. Din aceste împrejurări rezultă. însă. În această sitiaţie graficul devine: Creşterea calităţii a determinat creşterea cererii de la Q1 la Q2 şi deplasarea curbei cererii din C1 în C2. cu un preţ subvenţionat.

să ajungem la noi paradigme. este plasat faţă în faţă cu furnizorul serviciului de mediu. toţi producătorii acestor servicii calitazive sunt şi beneficiarii lor. economiştii şi sociologii încearcă şi reuşesc să demonstreze. Exact în aceeşi termeni se pune şi problema tutunului. Din punctul acesta de vedere. dacă dorim ca cei care vin după noi să se nască sănătoşi. încearcă în ultima vreme să extindă analiza cost-beneficiu unor domenii care în mod tradiţional s-au plasat în afara unor astfel de cercetări. deşi producţia de alcool este una dintre cele mai rentabile. odată ce judecăţile pur cantitative sau de strictă eficacitate nu vor mai domina. Iată-ne în faţa unui aspect care deja a atras atenţia economiştilor. odată ce se va înţelege că achiziţia 52 . înseamnă mai mult decât pierderea materială în dimensiunea profitului. reducerea procentului de handicapaţi la naştere etc. atunci va trebui să ne schimbăm şi modul de a gândi despre eficienţă. De acest preţ profită producătorul. De un parc îngrijit. Odată situaţi aici. cu proba datelor statistice. în numele său. în cea de-a doua. în felul acesta. În ambele cazuri cumpărătorul acestui serviciu suportă diferenţa de cheltuială.. Beneficiarul serviciului de mediu de o calitate mai înaltă suportă direct. În acelaşi timp. de inputuri suficiente pentru produsele de care au nevoie. în mod deosebit. indiferent ce cale. creşterea duratei active de viaţă. chiar dacă el ar ceda la preţ şi ar încasa un profit mai mic ar fi recompensat din plin de calitatea şi puritatea mediului în care el însuşi trăieşte. În aparenţă. Ei. indirectă (stat protector) sau directă (piaţă) serviciul pentru un mediu sănător trebuie plătit. că reducerea cantităţii de alcool şi. am ajuns la cel de-al doilea palier al problemei cu care se confruntă dezvoltarea durabilă. asemenea iniţiative sau acţiuni par a atenta direct la eficienţă. putem afirma că. să beneficieze de un aer respirabil. Deosebirea ţine de faptul că în prima ipostază plăteşte indirect. acela în care se încearcă compatibilitatea calităţii de producător cu cea de consumator pe fundalul asigurării eficienţei. fără de care nu este de conceput o viaţă de calitate. lupta împotriva alcoolismului se soldează cu rezultate pozitive compensatorii cum ar fi: creşterea gradului de sănătate. şi nu numai. de apă potabilă etc. nu beneficiază doar cel care "consumă" acest serviciu. în general.doilea caz piaţa liberă este lăsată să-şi facă datoria. din punctul de vedere al producătorului. Pentru că. Iar sănătatea dobândită pe această cale. Şi într-un caz şi în altul serviciul de mediu de o calitate mai ridicată costă mai scump. pescuit etc. pe calea preţului plătit. Oricum am judeca lucrurile plata serviciului se face de către sonsumatorul său iar încasarea lui se face de către ofertantul producător. prin impozite şi taxe către stat care. plusul de confort. Şi. reducerea numărului de şomeri. fizic şi psihic. în aceeaşi postură se poate afla şi cel care a contribuit la "producţia lui". Aşa de exemplu. subvenţionează costurile ridicate ale producătorului în timp ce. Dacă dorim însă să ţinem seama de tot ceea ce înseamnă progres social uman. de un loc de recreere. vânătoare.

prin aceasta. Spunem aceasta pentru că demersul neoclasic pe terenul economiei a fost şi a rămas. atunci. Această viziune a stat la baza "triunghiului magic" clasic (preţuri stabile. Pe acest sistem de judecată au fost construite celebrele modele ale echilibrului. Şi. chiar dacă PPP (principiul poluatorul plăteşte) va fi aplicat cu rigurozitate. la problematica specifică mediului. prin semnalul numit preţ. academic. îndeosebi. neutră. odată ce. odată ce profitul nu va mai fi alfa şi omega oricărei acţiuni practice şi se va înţelege că bunăstarea.cea a integrării mediului şi a problemelor sale în structura şi filosofia teoriei economice neoclasice. Altfel. pendula. la rându-le. în numele pricipiilor pe care le susţine şi care.1. oferta se comprima sau dilata pentru a corespunde dimensiunilor cererii. nici măcar eficienţa. parţial şi. piaţa. mai ales. creştere economică permanentă 53 . inclusiv a celui care urmăreşte. dacă vom plasa în continuare profitul pe primul plan. superformalizat şi. Atitudinea îşi trage seva din adevărurile formulate de economiştii şi filosofii economiei politice clasice care. între cerere şi ofertă. finalitatea social-umană a creşterii va fi plasată pe primul plan. 5. una frustrantă şi. atât innerţiile puternice ale unui sistem teoretic. în mare parte. epatant dar desprins de realitate. Abordarea neoclasică Am mai avut prilejul să spunem că teoria neoclasică este. Or. Economia mediului Economia mediului reprezintă o provocare pentru teoria dezvoltării durabile în măsura în care ea încearcă. că. Dacă cele două componente care au definit sistemul nu se împăcau. dominant. 5. doct. obiectiv. şi numai atunci. Univers în care orologiul suprem. în pofida tuturor criticilor. cât şi limitele impuse teoriei de concreteţea fenomenologiei mediului ca atare. importanţa faptelor contează mai mult decât numărul lor. asimilau economia şi regulile ei modelului newtonian al unui univers mecanic şi repetitiv. Fac dificilă sarcina.nesfârşită de bunuri şi creşterea permanentă a profitului nu înseamnă automat dezvoltare şi progres. în mod explicit. Iar adaptarea sa la cerinţele dezvoltării durabile şi. general. faţă de mediu. nu este o chestiune facilă. există şanse reale de a îngusta baza resurselor. aşa cum sublinia la vremea sa Pareto. de a degrada mediul. se va înţelege că dând curs dezvoltării durabile nimeni nu va avea de suferit. cererea se adapta ofertei sau invers. cauzal şi imperturbabil. filosofia dezvoltării durabile îşi propune să ne conştientizeze că urmărind finalitatea socio-umană a dezvoltării nu avem ce pierde. obţinerea profitului înseamnă şi altceva decât diferenţa între ceea ce încasează şi ceea ce cheltuieşte. dacă îşi fixează atari ţinte. atunci ea se confruntă cu o problemă . printre altele şi tentativa de a umaniza şi ecologiza economia. în afârşit. prezentă şi viitoare. sunt subordonate vieţii în general ca valoare fundamentală. cu mici excepţii. de a încuraja risipa şi.

Deşi statisticile mondiale au reliefat. Resursele naturale au fost privite în forma lor de stocuri exploatabile iar accesul la ele a fost gândit exclusiv prin prisma logicii pieţei: trebuie să acceadă acolo mâinile şi minţile care se pricep cel mai bine să le pună în valoare. piaţa va constata existenţa unor distorsiuni în modul clasic de alocare a resurselor. aşa cum în rândul clasicilor au fost şi economişti care au făcut excepţie de la regulă. ruptă de natură. ambii au vrut să atragă atenţia asupra împrejurării că. l-a sprijinit pe Walras sau Pareto în elegantele lor construcţii. Important pentru tema noastră este de reţinut că sub zodia acestei filosofii economia a fost tratată unidimensional. Cu alte cuvinte. Sau. aici. persoanelor sau naturii. între economie şi natură există o relaţie de interdependenţă şi că în virtutea acestei legături resursele. Singura condiţie pusă este ca piaţa să fie lăsată să-şi exerseze rolul rău de regulator principal al vieţii economice. caracterul lor epuizabil. Este relevant în acest sens faptul că primele şocuri ale petrolului n-au fost percepute drept crize în termeni fizici ci crize ale preţului acestuia. astfel spus. I-au atras în mod special atenţia externalităţile negative. teoria neoclasică a susţinut un discurs în baza căruia totul este reglabil. Interesează. Citabili sunt A. finitatea lor n-a interesat. cu timpul. Chemată să rezolve problema. în principal. Abordând totul în termeni monetari. Situaţia de externalitate se defineşte prin existenţa unui efect extern pozitiv sau negativ (câştig sau pierdere) rezultat al unei acţiuni iniţiate de un producător sau consumator şi pentru care lipseşte compensaţia. Chiar Pigou a expediat problema prin celebrul său exemplu al activităţilor horticole şi apicole care se intercondiţionează şi-şi oferă servicii reciproce.Gestiunea resurselor naturale n-a intrat nicicum în conflict cu mediul exterior pentru că de mediul exterior s-a făcut abstracţie. mai puţin externalităţile externe pozitive. exemplul fumului produs de furnalele uzinelor cu efecte negative asupra celor din jur este. construcţii care se vor dovedi. totuşi. Soluţia lui Pigou a fost de internalizare a efectelor externe.şi ocuparea deplină a forţei de muncă) după cum. sau nu în primul rând. al doilea pe cel de externalităţi. cunoscut. cutii goale. nu odată. calitatea şi cantitatea lor. Procesele economice se soldează. valorică sau de orice altă natură. Pigou. şi cu externalităţi. construcţii în care o eventuală deviaţie sau disfuncţionalitate nu e decât un simplu accident. au ieşit din rând. deasemeni. pierderea provocată prin actul producţiei sau 54 . Prin aceasta. pot fi afectate. cu ambalaj strălucitor dar al căror conţinut trimite la ireal şi impersonal. s-a plecat de la premisa păguboasă că dacă ceva face bine economiei nare cum să facă rău naturii şi mediului înconjurător. Primul a introdus termenul de economii externe.Şi acest fapt nu este întâmplător pentru că tocmai externalităţile negative înseamnă pierderi de utilitate cauzate bunurilor. Marshall şi A. Revenim spre a sublinia ideea de bază că în concepţia neoclasică relaţia economiei cu natura înconjurătoare a fost una neutră.C. şi în cazul neoclasicilor s-au găsit reprezentanţi care prin ideile lor. Dar. tot ea. măsurabil şi adaptabil nevoilor umane. ruptă din realul existenţial şi.

optimizarea sistemului economic nu mai poate fi gândită după un registru de judecată potrivit căruia natura sau omul intră la "factori reziduali". că este obligată la relaţii de armonie cu mediul social-cultural. În căutarea soluţiilor. Bernstein.1.2. Renunţând la favorurile modei intelectuale a vremii de a trata totul prin prisma legii cererii şi ofertei în manieră neoclasică. în general. începând cu Von Neumann. cineva trebuie să răspundă pentru ele. în PPP a însemnat o breşă în modelul clasic şi neoclasic de a privi problema relaţiei economie . un singur economist adoptă o atitudine radicală. R. OECD. în acest cadru. se arată că "cel care poluiază trebuie să suporte toate cheltuielile necesitate pentru a asigura o stare acceptabilă mediului"63.a.al consumului să fie suportată de cel responsabil. că. Îl numim pe Nicolae Georgescu Roegen. Roegen. Murota (Japonia). peste ani. 63 *** Economic Instruments for Environmental Protection. 5. că ea nu este un sac fără fund din care toţi întreprinzătorii pot lua cât vor fără consecinţe. Slesser. P.natură. Mai mult. Norgaard. în principal de ordin metodologic. (Franţa) şi încheind cu revoluţia iniţiată de N. realitate ea însăşi finită şi măsurabilă. 5. Paris. printre altele. M. natural etc. nu mai reprezintă doar surse de materii prime. P. 1989. Christensen (SUA). R. că soluţia lui Pigou concretizată. Una în care economia nu este decât un subsistem. pentru moment. al realităţii înconjurătoare. R.1. Passet ş. 55 . Abordarea neo-neoclasică Înţelegem prin abordarea neo-neoclasică linia de cercetare care. E. încearcă o analiză multidimensională a economiei. În cadrul acestui ansamblu economia trebuie să ia act că nu are o existenţă de sine stătătoare. furnizori de oxigen sau receptori pasivi de poluare ci sisteme proprii cu legile lor de mişcare şi echilibre proprii. textual. Dintr-o atare concepţie s-a năascut Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP) care în 1985 şi-a primit consfiţirea ţărilor membre OECD printr-o "Declaraţie cu privire la viitorul resurselor de mediu" în care. în sfârşit. Atenţionând că vom reveni asupra acestui principiu spre a-i dezvălui plusurile şi minusurile. că lipsa armoniei poate atrage consecinţe cu efecte grave. Tamanoi. s-a luat act că resursele de mediu au un preţ de care piaţa trebuie să ţină seama.G. faţă de care se află în raporturi obiective de cauzalitate. Ea a avut semnificaţia unui semnal că naturii i se poate întâmpla ceva ca urmare a procesului de producţie sau de consum. Morin şi continuând cu H. Ekins (Anglia). natura şi mediul ambiant. dimpotrivă. şi că. Roegen propune.1. ca urmare. Dally. Principalele probleme ale trecerii de la abordarea unidimensională la cea multidimensională Trecerea de la un mod de analiză la altul a pus tuturor celor interesaţi probleme serioase. în urma acestei acţiuni a lor se poate produce poluare sau risipă şi. reţinem.

pe fundalul oferit de exemplu poluării. în timp.. criteriul lui Pareto este satisfăcut şi aceasta. tocmai evoluţia structurii drepturilor de proprietate de la una haotică colectivistă la una individualistă. 64 65 66 Jean Marie Haribez. dimpotrivă. al servituţilor comune generate de administrarea bunurilor colective la unul al responsabilităţilor precise şi clar determinate. Până când acest lucru să se producă.49-64. O astfel de situaţie nu este însă nici compatibilă şi nici consonantă cu un echilibru consurenţial.. Simpla lor prezenţă împiedică atingerea unui optim de tip Pareto. în paranteză fie spus. în acest sens. la: a) Dificultăţi în definirea optimului Acestea rezultă. Ibidem.50. p. proprietarul rezultatelor. explică progresul societăţii. aici.după o severă critică adusă teoreticienilor standard. Numai "dacă victimele poluării cotizează pentru a finanţa depoluarea. Doctrine economice universale.ce îngreunează integrarea mediului în teoriile cunoscute ale echilibrului general64."65. vol. (critică care. teza lui Ronald Coase sau Douglas North despre proprietatea privată ca rezultantă a unui proces evolutiv de rentabilizare socială şi contractuală. p. Vezi. Limitele logice se referă. Şi tocmai dintr-o asemenea perspectivă explică ei cum o firmă particulară oferă garanţia unei maxime eficacităţi graţie unei maxime motivaţii din partea deţinătorilor de capital în timp ce firma publică are toate perspectivele de a fi mai puţin rentabilă întrucât.cit. 2 Contemporani. Jean-Marie Harribey consideră că există două mari categorii de limite . Despre optim nici nu poate fi vorba. Nici această tentativă nu se dovedeşte a fi facilă. 56 . de înglobare în paradigma standard a problemelor mediului.gândit spre a realiza o tranziţie. victimele îşi ameliorează propria lor situaţie fără ca cea a poluatorilor să se degradeze. 1993. Zane" Iaşi. îl va costa premiul Nobel pentru economie) un mod total nou de abordare a temei: desprinderea de teoria neoclasică şi încercarea de a construi o nouă paradigmă care să susţină o nouă teorie adaptată problemelor mediului. de la un cadru esenţialmente haotic. individualiceşte. merită subliniat efortul celorlalţi economişti de a adapta teoria standard la noile cerinţe impuse de luarea în considerare a mediului natural. "Gh. "Şcoala Drepturilor de Proprietate" în Ion Pohoaţă. Edit. lucr. 1997. faimoasa teză a "Şcolii Drepturilor de Proprietate"66. Le développement soutenable. în primul rând din existenţa externalităţilor. deoarece. în concepţia autorului citat. După opinia reprezentanţilor şcolii amintite. teză potrivit căreia proprietatea privată nu este produsul unei spoliaţiuni pe calea acumulării primitive ci rezultatul evoluţiei în linie dreaptă a unui contract social conceput spre a face economie de costuri. Preocupat de greutăţile acestui demers. În plus se pune în discuţie.logice şi metodologice .. nimeni nu este.

ordinal sau cardinal. Este. nu odată. cu toate compensările băneşti realizate între poluatori şi poluanţi. odată afectat de poluare. ecuaţia de egalitate (sau inegalitate) între raportul preţurilor şi raportul utilităţilor marginale. se poate stabili un preţ. apoi. indiferent de forma teoriei valorii (bazată pe utilitate sau pe muncă consumată) munca rămâne în înlănţuirea de circumstanţe care conduc la valoare ca sursa principală. că aplicarea PPP poate rezolva o problemă financiară legată de mediu dar nu poate acoperi 100% efectul negativ al agresivităţii asupra naturii. b) Dificultăţi în evaluarea monetară a elementelor naturale Teoria economică clasică şi neoclasică şi-a făcut din calculul economic monetar un suport al rigorii şi modernităţii sale. Nu mai puţin dificil este de a stabili costurile de reproducţie a elementelor naturale. aici. utilitatea unui kilogram de carne sau a unui autoturism. sau. Vrem să spunem. Aceasta pentru că nu putem vorbi de echilibru general fără să includem. Şi. de a apropia teoria de realitate prin înlocuirea termenilor monetari cu analize în termeni fizici au frizat. căutând echilibrul ecologic putem crea surse pentru dezechilibre economice. fără îndoială. în ultimă instanţă. Or. din păcate. dezechilibre ecologice după cum. În acelaşi timp. poluatul. Numai că recunoaşterea calităţii de proprietar de poluare nu este chiar la îndemână. nu este ajutat de mecanismul concurenţial şi trebuie să facă apel la autoritatea publică pentru a fi protejat? În al doilea rând. atunci. Nu de puţine ori autoritatea publică trebuie să intervină pentru a impune aplicarea "principiului poluatorul plăteşte". de înţeles că tot ce ţine de mediul natural are o utilitate care poate fi apreciată şi. cei preocupaţi de problemele dezvoltării durabile constată că există anumite dificultăţi legate tocmai de modul de comensurare valorică a elementelor de mediu. Este dificil de a formula o funcţie de utilitate derivabilă pentru a stabili. nu există nici un motiv pentru a se renunţa la un bun câştigat. la analizele valorice. Intervin aici greutăţi de calcul. cu alte cuvinte. Or. rămâne cu această "traumă".Acest impecabil raţionament păleşte. în condiţiile în care se admite şi faptul că 57 . ridicolul. posesorii drepturilor de proprietate ei ar trebui să fie şi proprietarii absoluţi ai "rezultatului" numit poluare. În condiţiile în care poluatorii sunt. atunci când în analiză este acceptată poluarea. externalităţile nu sunt altceva decât un reflect al poluării iar poluarea poate pune serioase probleme realizării echilibrului. Dar a aprecia utilitatea unui parc. nevoia de echilibru economic induce. mediul. ce relevanţă mai are noţiunea de progres al societăţii dacă cel aflat la capăt de drum. a aerului curat sau a covorului de flori dintr-o grădină publică nu e acelaşi lucru cu a stabili. Relativ şi la o astfel de experienţă nereuşită. şi echilibrul ecologic. trebuie să admitem şi teza că valoarea în general nu este dată de munca necesară pentru producerea bunurilor ci pentru reproducerea lor în condiţiile curente ale pieţei. în baza acestui fapt. Dacă se admite că. de fapt. Încercările venite dinspre răsărit.

formarea şi funcţionarea unei pieţe a activelor naturale întâmpină dificultăţi. pescuitul. c) Dificultăţi în crearea unei pieţe a mediului Elementele ce dau configuraţie a ceea ce numim la modul generic natură nu se pliază perfectamente pe o logică a pieţei libere aşa cum ne-a obişnuit teoria economică clasică şi neoclasică. economiştii stabilesc "bilanţuri materiale" unde inputurile şi autputurile sunt descrise în formă materială. şi care asigură sincronizarea şi stabilitatea ciclurilor de viaţă pe pământ. graţie neconcordanţelor dintre durata ciclului biologic. natural şi cea a ciclului economic. atmosferă. este un timp scurt. Apoi. măsurabile. vânatul. flora şi fauna sălbatică. Unii autori67 vorbesc chiar de "metabolismul energetic al oraşelor" pentru a demonstra că mediul înconjurător nu este doar un simplu receptacol pasiv şi că activităţile economice se pot exprima şi în termeni energetici pentru a afla. litosferă etc. De asemenea. nu e simplu de identificat actorii pieţei. graţie contribuţiei unor autori. Dar. Tocmai diferenţa de decalaj şi de ritm între ciclurile economice şi cele naturale impune adaptarea calculelor de actualizare acestui specific pe care-l oferă natura. solul. nici actualizarea valorilor elementelor naturale nu se supune calculelor tradiţionale cunoscute. de asemenea. este clar că e nevoie de o altă logică decât cea a mărfii clasice care se ofertează sau se cere pe piaţă după toate regulile cunoscute. dimensionate băneşte. fizică. Fie la propunerea ONU. În pofida argumentelor unor susţinători fervenţi ai valenţelor atotcuprinzătoare a mecanismelor de piaţă. pentru gestiunea economică a bunurilor. cu ceea ce poartă numele de "Conturi ale patrimoniului natural" în care Franţa are deja o tradiţie recunoscută şi pe baza cărora se poate urmări şi analiza orice mişcare şi mutaţie privind pădurile. teoria economică a înregistrat deja progrese. de principiu. în principal. apele. hidrosferă. impactul lor asupra mediului natural. în primul rând. astfel. aerul. în pofida tuturor acestor greutăţi. uneori imposibil să privatizezi un parc naţional aşa cum e dificil să privatizezi 58 . lucru care nu este uşor de realizat. problema costurilor de reproducţie devine superfluă. Este scurt faţă de ceea ce înseamnă secolul sau chiar mileniu pentru ciclurile vitale care se derulează în biosferă. în bani. raportarea la un timp determinat care.elementele naturale sunt epuizabile. Şi nu se supune. fie din proprie iniţiativă. din specificul evaluării monetare. În plus. contabilitatea naţională tradiţională s-a îmbogăţit. Ele derivă. prin definiţie. bunuri colective. Bunurile naturale sunt. Actualizarea presupune. din partea poluatorilor sau chiar dacă se procedează la constituirea unor fonduri tampon de compensaţie între generaţii. Chiar dacă aplicarea PPP implică consimţăminte de plată. eroziunea etc. E greu.

capitalul sub forma sa financiară"68. n-a fost o 67 68 H. Or. Pe un registru similar al analizei va trebui încadrată şi problematica naturii. sub bagheta cunoscutului commissaire-priseur walrasian. L´economique et le vivant. cu caracter preventiv sau reparatoriu privind sănătatea mediului. Individul a fost plasat în afara mediului său natural. Producţia. ruptă de mediul în care s-a născut şi s-a format pentru a se afirma într-alt mediu. îndeosebi. găsirea echilibrului. în al treilea rând.o centrală nucleară. Este vorba despre Stat. Cu aceste nume impersonale. Odum. Numai că. Ele se referă. New York. unde principalele coordonate ale acţiunii sale sunt satisfacţia. Aşa cum s-a spus deja. maximizarea profitului. 1996. fără drepturi de proprietate individuală clar stabilite piaţa nu poate funcţiona în mod normal. Dacă aceeaşi schemă. pentru producător. instituţiile. ca preocupări punctuale ale ştiinţei economice clasice şi neoclasice. Passet. Am putea spune. Prezenţa lui este reclamată de impunerea unor taxe sau stabilirea unor măsuri. dar şi invers. că şi în cazul unei pieţe obişnuite vânzătorul poate fi şi cumpărat. este bine ştiut că asemenea acţiuni perturbă sistemul de prteţuri şi transformă piaţa concurenţială într-o piaţă dirijată. pentru consumator. R. în cazul bunurilor ce configurează natura întâlnim un actor a cărei prezenţă face dificilă sau imposibilă funcţionarea unei pieţe concurenţiale. sub forma sa de capital bănesc. 59 . manifestă exclusiv în actul producţiei şi al consumului. au lăsat în exteriorul analizei universul ambiental. Paris. Regimul de bunuri colective a elementelor naturale induce o mare labilitate a statutului de poluator sau poluat. mediul etc. p. al concurenţtei dure. de producător sau consumator ca actori principali "ştiinţa economică s-a dovedit a fi ştiinţa gestiunii unui lucru mort . prietenii. Unul poate trece foarte bine în locul altuia fără ca problema de fond să fie în vre-un fel rezolvată. Individul a interesat doar în dubla calitate amintită şi ca forţă de muncă reproductibilă prin reproducerea mijloacelor care asigură consumul acestei forţe de muncă. Mc Graw Hill. a fost o chestiune ce n-a interesat ştiinţa economică. reproducţia sau echilibrul. Mediul a fost perceput doar în calitatea sa de capital şi. trecerea de la cercetarea unidimensională la cea multidimensională presupune şi depăşirea unor obstacole metodologice. Ceea ce a contat a fost doar raţionalitatea sa perfectă. Or. 1983. a raţionalităţii fără greş a operat şi monitorizat acţiunea individului în relaţiile sale cu familia. Energy Basis for Man and Nature. entitate abstractă. Cu ipoteza resurselor naturale inepuizabile. în principal. la: a) Locul omului şi a naturii în cadrul analizei economice Întreaga gândire neoclasică este construită pe suportul lui homo oeconomicus raţionalis.39. Marea problemă pe care o are de rezolvat analiza multidimensională este de a schimba sensul relaţiei spre a vedea în om o finalitate căruia i se subordonează celelalte calităţi şi funcţii atribuite de piaţa liberă. Economica.

recursul la principiul cauzalităţii s-a făcut din dorinţa şi necesitatea ca discursul teoretic să devină unul ştiinţific. reconstituirea sa înseamnă de principiu. c) Tipul de cauzalitate În marea lor majoritate. formalizare. era explicat prin voinţa umană. Şi totuşi. capitalul a reprezentat o ipoteză comodă pentru economia standard. după care atunci când există un fenomen oarecare A (efect). Şi. dacă nu imposibil. din dorinţa şi nevoia de obiectivizare a înţelegerii. neîndoios că o asemenea împrejurare va zdruncina serios paradigma neoclasică şi va obliga ştiinţa economică la mutaţii şi reconsiderări radicale. În condiţiile în care creşterea productivităţii muncii a fost privită ca o lege economică obiectivă iar sporul produsului intern brut s-a identificat cu bunăstarea şi civilizaţia e greu. să capete logică şi coerenţă. se pare că ştiinţa economică va trebui. indiferent de pe ce pozişie privim lucrurile. că drumul. b) Ireversibilitatea şi inevitabilitatea procesului de rentabilizare Atât economia cât şi ştiinţa economică tradiţională care a inspirat-o au privit rentabilitatea şi eficienţa ca pe procese intime legate de însăşi esenţa progresului. şi-au dat seama că acest lucru nu înseamnă. îl înstrăinăm de perspectiva sa naturală care este una de tip acţionalist. Existent fără probleme şi exploatabil raţional spre a asigura maximum de rentabilitate. calea analitică de la cauză la efect sau. în condiţiile în 60 . Între acestea au căutat să stabilească sensul relaţiei de cauzalitate. economiştii şi-au dat seama că fenomenele şi procesele economicosociale sunt interdependente. Au văzut apoi.chestiune dificilă. Au văzut că. Dacă legea entropiei va cuceri minţile celor ce au în mâini soarta economiei şi a societăţii şi dacă generaţiile viitoare vor vorbi pe limba lui Georgescu Roegen.autput nu poate fi tot timpul favorabilă pentru ieşiri. în individualitatea sa fizică. scoatem omul.subiectivă în care totul. recurs la matematică. O analiză multidimensională va trebui să ia act că ceea ce se numeşte capital. reprezintă o parte a unei naturi finite şi fragile care-şi poate pierde cu uşurinţă echilibrul atunci când este perturbată sistematic spre a satisface dorinţele lui homo oeconomicus. în mod cert există şi un fenomen B (cauză) care l-a precedat şi l-a produs. Or. dimpotrivă. Şi au recurs la acest lucru. Şi-au dat seama că principiul îşi are limitele lui. automat. pedalând excesiv în această direcţie. Cu timpul. s-a vrut ca prin această strategie să se depăşească vechea schemă raţionalist . Raţiuni de analiză şi de facilitare a înţelegerii i-au condus însă la a împărţi variabilele modelelor în dependente şi interdependente. sau aproape totul. Cu alte cuvinte. sub raport metodologic să accepte că balanţa input . obiectivizarea ştiinţei economice. să convingi pe cineva de contrariu. mai mult. cei care au recurs la schema relaţiei cauzale obiective. Şi. după caz. această idee este atât de adânc înrădăcinată şi atât de organic prinsă în textura filosofiei pieţei libere că a încerca să schimbi sensul acestei matrici pare o sarcină sortită eşecului dacă nu o iluzie. au încercat să explice cauzal fenomenele economice.

dorim să reamintim că la soluţii şi instrumente necesare pentru a implementa dezvoltarea sustenabilă nu se recurge acum. excesul de matematică poate duce. Pe aceeaşi schemă logică va trebui plasată şi natura. cel al formalismului. obiect de studiu. este transmisibilă. explicând o natură capabilă să se hrănească din propriile ei deşeuri. la acelaşi grad de obiectivitate ca în fizică sau chimie. ca o capcană. Atâta vreme cât. nevrând. în măsura în care a dat roade. Apoi. e bine a se şti că discursul pe tema dezvoltării durabile a antrenat dispute doctrinare plasabile pe o gamă variantă. pentru prima dată. este privit în circumstanţe diferite de consumator sau producător. aici. o va readuce la marea familie a ştiinţelor sociale din care face parte şi în care elementul moral şi uman constituie principalul material de reflecţie şi căutare. IV. Dimpotrivă. când omul nu mai poate fi privit ca instrument sau obiect de analiză ci ca finalitate. În al doilea rând. Unii îşi situiază soluţiile în registrul gândirii socialiste sau social-democrate. individul.care s-a recurs la calea logică a cauzalităţii pentru a ieşi de sub "mitul naturii umane" şi a intra pe terenul raţionalului şi obiectivului. relaţia de cauzalitate nu poate să fie pusă şi nu conduce. că ştiinţa economică îşi are o specificitate a ei. mai mult decât oricând. va oferi adevărată măsură şi oglindă a unei realităţi ea însăşi circulară. întoarcerea la perspectiva unei analize în care omul se află în centrul universului nu va însemna un deserviciu adus ştiinţei economice. relaţiile de interdependneţă ţin de perenitatea naturii şi de puterea ei regeneratorie. Aici. în relaţia de cunoaştere. această experienţă. în domeniu. circularitatea. o experienţă începuse deja să se câştige. acest lucru nu numai că nu va deranja pe nimeni dar va fi asimilat cu normalitatea. Încă înainte ca termenul să fie consacrat. vocile liberale. Astăzi. de exemplu. Astăzi.Nu puţine sunt. la un alt mit. În perspectiva dezvoltării durabile. funcţional. care concurează cu cele 61 . Chiar dacă acelaşi obiect. Politicile dezvoltării durabile Începem discursul pe această problemă prin a face câteva precizări: Întâi de toate. Dimpotrivă. în acelaşi timp. este asimilabilă în grade şi proporţii diferite funcţie de situaţia socio-economică a fiecărei ţări ca şi de potenţialul tehnic şi uman de care se dispune pentru a pune în practică politici de dezvoltare durabilă. subiectul este. cauzalitatea liniară directă în genul cauză-efect nu-şi mai găseşte nici locul şi nici forţa explicativă. vrând. economiştii sunt obligaţi să conştientizeze şi să recunoască.

pe terenul mediului înconjurător. degradarea solului. s-au neglijat celelalte aspecte ale dezvoltării durabile. epuizarea resurselor de materii prime nereproductibile. cel puţin sub raportul instrumentelor de politică la care se recurge. Nu spunem că s-a greşit făcându-se din mediu o preocupare serioasă şi absolut necesară. În al patrulea rând. asfixierea oraşelor suprapopulate şi poluate. indiferent pe ce fundal doctrinar se produc. 62 . În baza analizei acestor date s-a ajuns la concluzia că o stopare a creşterii economice ar stăvili şi tendinţa spre o evoluţie negativă a indicatorilor amintiţi. studiul soţilor Meadows a atras cu atât mai mult atenţia. Şi.1. la început. Sau poate mai inspirat. IV. De altfel. statul nu rămâne un simplu "paznic de noapte". preponderent. politicile dezvoltării durabile au excelat. deopotrivă. topirea gheţurilor polare cu posibilitatea unor inundaţii catastrofale. se impune din start constatarea că. Spunem doar că. Chiar şi atunci când dezbaterile sunt angajate de liberali convinşi că piaţa este soluţia cea mai potrivită pentru reuşită. în sfârşit. politicile dezvoltării durabile poartă amprenta etaticului. după cum există şi opinii ale unor personalităţi sau instituţii internaţionale exprimate cu pretenţia neutralităţii faţă de vre-o ideologie. În al treilea rând. ecodezvoltarea s-a dovedit a fi. prin canalizarea eforturilor pe o singură direcţie. o creştere excesivă a populaţiei.soluţie utopică dar inspiratoare de soluţii realiste A) Plusuri şi minusuri ale teoriei creşterii zero Dintre soluţiile cu mare ecou şi care a generat vii şi serioase dispute cea care a sugerat o creştere zero pentru a ieşi din impas ocupă un loc special. termenul inspirat pentru a desemna procesul prin care problemele mediului trebuiau incluse în teoria dezvoltării economice. în al cincilea rând. Venind dinspre o instituţie serioasă cum este aceea a Clubului de la Roma. de toţi laolaltă şi de fiecare în parte. experienţa o arată. poluarea apei şi aerului prin produşii derivaţi ai industriei etc. îndeosebi sociale şi culturale. ca să-şi găsească sorţi de izbândă. Reamintim că cei doi autori ai proiectului au plecat de la datele statistice mondiale care indicau. şi înainte de a defini principalele direcţii ale unei reale politici în domeniu. Creşterea zero .etatiste. dezvoltarea durabilă trebuie să devină o stare de spirit trăibilă. la nivelul anilor '70. socotim necesară sublinierea că dezvoltarea durabilă trebuie privită mai mult ca o filosofie decât ca o reţetă de măsuri pe care cineva le fixează şi altcineva le execută.

Încercarea a rămas la nivel de sugestie pentru că. studiul amintit a atras atenţia asupra unui fapt real: resursele existente. cu bună ştiinţă sau din neştiinţă. nu s-a avut în vedere posibilitatea ca tipul cunoscut de creştere. În plus. la creşterea gradului de ştiinţificitate şi obiectivitate a unei ştiinţe în formare cum este Economia mediului. Spre exemplu. Catastrofă sau o nouă societate? Un model latino . îndeosebi cele de materii prime şi energie. nediferenţiat. ferit de ideologie. În al treilea rând. de la această constatare. atunci când se propune ca societatea viitorului să fie una egalitară. ceea ce nu e puţin. bazat pe o altă matrice de valori şi pe un alt mod tehnic de producţie şi de consum. în mod egal la avantajele ce pot fi obţinute pe calea schimburilor internaţionale. care să permită participarea tuturor ţărilor. Fără vre-o umbră de ideologie. aceste proiecte de dezvoltare a lumii au pus sub tirul criticii intolerabilele decalaje dintre lumea bogată şi cea săracă. Apoi. până la a sugera o soluţie de stopare a creşterii drumul a fost prea simplist ales. Numai că. Pe acest traseu deschis. Dar. imoralitatea risipei din lumea dezvoltată în comparaţie cu lipsa acută şi cauterizantă din lumea a treia. sunt limitate.Nu încercăm o reeditare a criticilor produse în vreme la adresa acestei soluţii.american al lumii? al Fundaţiei Bariloche din Argentina avându-l pe Amilcar Herrera drept coordonator şi Omenirea la răspântie a lui Mhailo Mesarovit şi Eduard Pestel nu sunt decât un exemplu. raportul intitulat Limitele creşterii a amorsat vii şi interesante dezbateri pe tema caracterului limitat al resurselor concretizate în valoroase studii ce se constituie şi azi în serioase baze de sprijin pentru reflecţiuni asupra viitorului. deşi baza de studiu o reprezintă lumea dezvoltării. studiul se vrea unul global. care a alarmat prin risipă. consumul material a atins proporţiile unei risipe absurde"69. în principal de obiectivizare a analizei pe domeniu. cu toate consecinţele ce decurg de aici. S-a eludat. Încercarea şi-a avut însă meritul ei. odată în plus. pe total. soluţiile 63 . construit însă pe premise şi valori aparţinând lumii bogate. au reliefat faptul contrariant "că în regiunile dezvoltate ale lumii. proiectul creşterii zero a fost o încercare de a sugera că orice model de creştere economică trebuie gândit pe canoanele logicii. realistă şi necesară. În al patrulea rând. şansa promiţătoare ca dimensiunea resurselor cunoscute să fie multiplicată pe baza noilor descoperiri sprijinite de noile realizări ale ştiinţei şi tehnicii. nu s-a reuşit o demonstraţie a faptului că dezvoltarea poate fi desprinsă de textura socio-politică. se constată lesne că această propoziţie conţine o mare doză de ideologie. eforturile de modelare şi formalizare matematică au contribuit. Mai întâi. să fie schimbat cu unul raţional. Ne interesează doar câteva concluzii desprinse din multitudinea atitudinilor exprimate pentru a arăta pe acest fundal că soluţia creşterii zero a grăbit apariţia soluţiei creşterii durabile.

al lumii. Astfel.se pretind a fi valabile peste tot. Edgar Faure . Oprirea sau încetinirea ratei natalităţii pentru ţările sărace. de altfel. tip care. Iar problema unei părţi majoritare a acestei lumi a fost şi este subdezvoltarea. Şi l-au pregătit pentru că autorii acestor critici au arătat că: 69 70 M. 64 . politic şi economic. la utopie şi rasism. studiile de genul Limitele creşterii procedează la extrapolări curajoase dar hazardante care trimit. cu stabilirea unor venituri minime pentru locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare? B. asemenea piste? Cum se poate remodela consumul în sensul raţionalizării lui. lucr. Pestel.. A propune acestei lumi o creştere zero este un act imoral şi perfid. cea mai bună cale a controlului naşterilor". decât prin soluţii de tip malthusianist care. adaugă autorul. în analizele întreprinse ca şi în planul soluţiilor propuse. În plus. A opri creşterea economică nu este nici posobil şi nici necesar. Omenirea la răspântie. în Economie et société humaine. câtă utopie şi cât realism prezintă soluţia prin care se propune ca societatea viitoare să fie una care se bazează nu pe profit ci pe satisfacerea nevoilor fundamentale? Nu pe inegalităţi ci pe egalităţi între oameni şi ţări? Cum pot fi urmate.13. sunt.spunea. faptic. pe de altă parte. o atare soluţie este potrivnică concepţiei dezvoltării durabile. cum poate fi stopată creşterea populaţiei în această lume. dar ridicarea nivelului de viaţă cultural.cit. în mare parte semianalfabetă. Multiplele consecinţe negative ale genului cunoscut de creşterea economică nu se datorează celor câteva procente în plus cu care PIB-ul se amplifică după cum. este bine ştiut că fiecare ţară şi zonă îşi are problemele ei. la vremea respectivă. sporul de populaţie este o cauză atât de importantă asupra falimentului creşterii economice? Sau. nici creşterea zero nu implică o înlăturare a tuturor acestor consecinţe. În al cincilea rând. nu odată. în ultimă instanţă. E. Paris. finalmente. este desigur necesară. Dacă se acceptă creşterea zero generaţiile viitoare din ţările slab dezvoltate sunt condamnate să trăiască nu mai bine ci în mizerie perpetuă.274. dezvoltarea educaţiei etc. au atras oprobiul contemporanilor şi s-au expus unor virulente critici? Şi.70 Ceea ce a spus la nivelul anilor '70 Edgar Faure este valabil şi astăzi. pe alt plan. acesta ar friza absurdul şi risipa corelat. criticile aduse modelului creşterii zero au pregătit şi au deschis calea spre un nou tip de creştere şi dezvoltare. p. indiferent de peisajul mozaicat. prin stabilirea unor "praguri critice" dincolo de care. 1972. în fond. Mesarović. p. va căpăta atributul de durabilă sau sustenabilă. ce catastrofă se evită prin stoparea creşterii economice în lumea slab dezvoltată? Sau. "Incomensurabilă va fi ipocrizia ţărilor bogate . Denöel. Soluţii realiste şi de perspectivă desprinse din critica teoriei creşterii zero Conştientizînd asupra impasului unei societăţi bazate pe un consum iraţional de resurse.dacă în numele poluării şi al protecţiei materiilor prime vor cere oprirea creştereii economice. Edgar Faure. Or.

trebuie să fie privit ca om multidimensional. pentru a repopula râurile cu peşte. o adevărată finalitate a creşterii economice trebuie să fie una social-umană şi nu mercantilă. Teama de a avea prea puţin potenţial economic pentru plăcerile omului sau pentru refacerea componentelor recunoscute de diferitele tipuri de teorii (când numai omul. umane etc. când omul şi 65 . la ea concură puritatea aerului. energia pentru mijloacele de muncă şi sursa pentru informaţiile de produs şi tehnologie. trebuie însoţite de analize realizate în perimetrul unor regiuni sau ţări. cu nevoi fizice dar şi social-culturale. ca o fiinţă biologică care trăieşte în puternică interdependenţă cu mediul natural de care e bine să aibă grijă. ca scop suprem al creşterii economice. Socotim însă că principala "trezire" se traduce în sădirea convingerii că trăim pe o planetă limitată şi. cu privire la starea şi folosirea resurselor. pentru a repara terenurile degradate. Şi direcţiile în care critica teoriei creşterii zero a deschis ochii şi noi orizonturi de creştere şi abordare ar putea continua. După fiecare proces de producţie. substanţa pentru obiectele muncii. În tot acest timp natura a fost tratată drept "cenuşăreasă". Fie în forma obiectivă a valorii . factorii principali care s-au concurat spre a da substanţă valorii au fost capitalul şi munca. juridice. • noţiunea de calitate a vieţii înseamnă ceva mai mult decât consumul propriu-zis de bunuri materiale.muncă fie în cea subiectivă a valorii bazată pe utilitate. achizitivismului în sine etc. Economia valorii în locul teoriei valorii Atât teoria clasică cât şi cea neoclasică au făcut din valoarea şi din umbra ei pe piaţă preţul. dacă privim lucrurile în evoluţia lor secvenţial istorică. o parte din potenţialul economic tip servicii sa îndreptat spre elementul Natură pentru a reface ecosistemul afectat. De aici şi soluţiile propuse: 1. noul mod de consum trebuie să fie potrivnic inutilului. pentru a replanta pădurea transformată în mobilă. sanitare. omul. sau munca şi capitalul. probleme nodale.• • • • noul mod de producţie trebuie să fie raţional cu utilizarea resurselor materiale. religioase etc. • abordările globale. financiare. Şi aceasta în condiţiile în care "Ea a furnizat hrană pentru forţa de muncă. a apei. interesante şi necesare. În mare parte şi după procesul de consum premiul a fost similar.. în plus.. că folosim resursele limitate ale planetei în mod nesăbuit. a asistenţei sociale. Natura a încasat doar deşeurile materiale şi de energie. în plus. în puţine cazuri. artificialului. calitatea educaţiei.

să fie redusă. impus de împrejurările sfârşitului de secol XX şi începutule de secol XXI înseamnă. Dacă întregul rămâne acelaşi. s-ar putea spune că o asemenea soluţie poate doar amâna momentul epuizării resurselor. exigenţe care vin dinspre resurse. natura este "premiată" doar cu deşeuri şi că vechile teorii ale valorii în care doar munca şi capitalul sunt socotiţi actori principali nu mai oferă o bază explicativă reală. 66 . fără a pune sub semnul întrebării însăşi existenţa bunului. Ibidem. Un nou mod tehnic de producţie Este un adevăr spus. repetat şi cunoscut că epocile se deosebesc nu numai prin ceea ce produc ci şi prin modul cum produc. Aşa s-a născut valoarea entropică care ne spune. Aşa s-a impus preocuparea pentru economia valorii care mută centrul analizei de la explicarea cauzelor valorii la găsirea soluţiilor de economie a valorii. noul mod de producţie. furt însoţit. ca să folosim o expresie preferată de Keynes.71 A fost nevoie ca "vaccinarea" să fie puternică. spre un nou mod de producţie şi de consum. căi şi metode prin care substanţa valorii. Editura Ştiinţa. a fost nevoie să se producă dezastre pentru ca lumea să ia act că într-adevăr. de a găsi. De o asemenea concluzie pesimistă nu putem scăpa decât dacă avem în vedere şi celelalte "îndemnuri" la care critica teoriei creşterii zero ne angajează. p. aşa cum avertizează acelaşi Paul Bran. Prejudiciind grav natura şi resursele ei. altfel spus. devine un imperativ pentru că. tehnica aleasă. finită prin natura ei. 2. o întoarcere spre om şi spre adevăratele sale nevoi. p. să neglijeze Natura". Cum ştim că substanţa naturală a bunurilor nu poate fi micşorată dincolo de un anumit prag. Economia valorii. că utilizăm resurse dintr-un depozit finit şi că nu punem la loc în aceeaşi măsură în care consumăm. Şi angajează spre un nou tip de creştere.87. în multe cazuri. dar totuşi vom ajunge. inconfortabil. capitalul şi pământul) l-a determinat pe decidentul principal în ale repartiţiei. "Înclinaţia spre calitate" şi nu spre cantitate. natură etc. cu păstrarea calităţii bunului în care se încorporează.capitalul. spre 71 72 Paul Bran. adaptat noilor exigenţe. cerinţele consumatorilor. de crimă ecologică". omul.72 Economia valorii trimite direct spre reducerea consumurilor specifice de materii prime şi energie. sintetic exprimat.98. "Legea valorii entropice nu ne va ierta dacă nu vom trece de urgenţă la hrănirea Naturii cu servicii care să reducă poluarea şi să repare ce am stricat în anii «dezlănţuirii industriale». Chişinău. vom ajunge mai târziu la consumul său total angajând şi utilizând în descreştere din conţinutul său. altul nou. printrun proces al "distrugerii creatoare". a furtului de entropie joasă. 1991. Din critica unui mod tehnic de producţie ia naştere. spre un nou mod de a privi timpul şi informaţia.

b) Deteriorează grav natura şi bazele generale ale vieţii . În prezent. caracterizarea făcută de Constantin Sârbu modului tehnic de producţie specific sfârşitului de secol XX rămâne în picooare. în plină atmosferă critică vis-à-vis de raportul Limitele creşterii. c) Generează numeroase suprastraturi de conducere a proceselor de producţie. (anul 1980 . cheltuieli materiale.) aproximativ 97% din producţia de energie industrială provine din conbustibili fosili (cărbune. acesta. În picioare şi valabil rămâne şi mesajul său. f) Valorifică insuficient şi incomplet resursele naturale . la nivelul întreprinderilor.. venit naţional. Este. cu efecte negative asupra utilizării resurselor materiale şi umane. mesaj care incită şi obligă la schimbări radicale de atitudine. g) A creat aglomeraţii umane de mari proporţii.agricultura biologică şi industriile curate. adică din resurse care nu se regenerează .. ponderea muncii intelectuale în detrimentul celei fizice.. în ultimă instanţă. răspunsul cerut de tarele unui mod tehnic de producţie care a impus schimbarea. cu efecte negative asupra organismului uman. costisitoare sau imposibilă. Resurse. care sustrag un mare număr de oameni producţiei nemijlocite. ramurilor şi pe ansamblul economiei naţionale. Deşeurile unor întregi ramuri de producţie industrială nu sunt utilizate în producţia agricolă şi o serie de produse secundare ale agriculturii rămân nevalorificate prin prelucrarea industrială. incomplet produsele lor secundare..n. e) Este puţin integrat.n.. d) Sporeşte. totodată. Editura Politică. dincolo de măsura cuvenită în producţia materială. Ramurile de producţie sunt încă mult prea autonome şi divizate.73 Cu precizarea că unele trăsături.153-154. petrol. prin următoarele trăsături: " a) Se întemeiază în prea mare măsură pe folosirea resurselor neregenerabile ajunse într-un stadiu înaintat de exploatare. Un asemenea mesaj îşi 73 Constantin Sârbu. Bucureşti. spre marginalizarea industriilor "grele" şi promovarea industriilor bazate pe informaţie. Industriile folosesc. 67 . un mod caracterizat de Constantin Sârbu.. gaze naturale). sunt ineficiente economic şi social mai ales dacă avem în vedere că ele sunt concepute şi realizate inconsecvent ecologic". p. Din acest motiv reciclarea unor produse secundare este greoaie. 1980. care. precum cele de la punctul d) necesită explicaţii suplimentare şi actualizări.

restricţiile de ordin ecologic şi social. Deci acestea sunt întreprinderi trivalente: răspund criteriilor de eficienţă. reciclare cauzatoare de noi locuri de muncă. organizarea întreprinderii devine un proces de transformare permanentă. capabil să realizeze auto-ecoorganizare. socoteşte autoarea.1. urmează să fie «reinventat» rolul întreprinderii care nu se mai poate rezuma la obţinerea rentabilităţii şi competitivităţii cu preţul poluării şi şomajului. să integreze în finalităţile sale. poluarea şi creând noi locuri de muncă. Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă.cit. Editura Politică. în industriile curate. preluat şi fructificat în Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă75 conceptul întreprinderii trivalente se vrea unul radical şi sintetizator.. Iniţiat şi desluşit în lucrarea Un posibil răspuns la dilemele dezvoltării: procesul circular activ74 şi. alături de criteriile economico. printr-o modificare a viziunii omului faţă de locul şi rolul său în societate şi o înţelegere profundă a limitelor şi consecinţelor acţiunii sale asupra mediului natural. 75 76 68 . Sugerând o integrare verticală dar şi orizontală a întreprinderii şi funcţionarea ei fără deşeuri după exemplul naturii. ". de orientare a fluxurilor tehnologice spre captarea şi prelucrarea tuturor componentelor materiale şi energetice ale resurselor. continuă ea. lucr. ecologicul şi socialul. în agricultura biologică în informaţia generalizată etc.. 2.găseşte azi concreteţe aşa cum s-a arătat în "întreprinderea trivalentă". autoarea vrea să desemneze acea viziune care ".. permite restructurarea întreprinderilor strict specializate prin crearea în jurul lor a unei adevărate familii de întreprinderi mici şi mijlocii care să preia (sublinierea autoarei) o parte din produse. Întreprinderea de tip trivalent apare ca un organism viu. Ea consideră că ideea întreprinderii trivalente se impune cu forţa unei necesităţi obiective. trivalenţa vizează economicul. civilizaţia actuală a atins în evoluţia ei un «punct critic» pe care nu-l poate depăşi decât printr-o inovaţie socială majoră. Aceasta pentru că. Maria Popescu.. subproduse şi reziduri şi. evitarea pierderilor şi a 74 Maria Popescu. ale industriei dar şi altor ramuri. Ibidem. 1985. Bucureţti. "Întreprinderea trivalentă" Conceptul aparţine reputatei şi prolificei cercetătoare Maria Popescu. să le valorifice. Maria Popescu a răspuns punctului "e" din critica făcută de Constantin Sârbu. vizează o integrare circulară activă care să permită reciclarea produselor secundare.76 Cu alte cuvinte. Un posibil răspuns la dilemele dezvoltării: procesul circular activ. p. Dintr-o atare perspectivă. evitând pierderile. În locul fixităţii modelului linear. prin prelucrări ulterioare. Prin el. restricţiilor ecologice şi sociale".109-110.financiare.

informarea salariaţilor asupra constrângerilor economice şi sociale şi asupra restricţiilor de mediu cuprinse în proiectele de dezvoltare teritorială. Şi aceasta.Consiliul mondial al întreprinderilor pentru dezvoltarea durabilă) acest ultim termen de eco-eficienţă are următoarea semnificaţie: 77 Ibidem. închizând cercul şi creând bunuri fără poluare şi şomaj. al necesităţilor şi posibilităţilor.96]. spre social dar şi spre mediu. Stricta specializare a firmei este înlocuită cu o triplare a responsabilităţii ei pe trei paliere. economic..110. social. etc. "abandonarea criteriilor de strictă specializare şi recurgerea la fluxuri adoptate conţinutului material şi energetic al materiilor prime" [p. a demonstrării verosimilităţii şi fezabilităţii concepţiei întreprinderii trivalente.110]. Maria Popescu oferă şi exemple de întreprindere trivalentă. cantităţi mai mari de produse şi servicii din aceleaşi cantităţi de materii prime. mărindu-se randamentul costurilor materiale". spre eficientizare dar şi ecologizare. p. • etc.poluării. astfel. "cu scopul redefinirii acţiunii lor şi a redefinirii profilului întreprinderii de auto-ecoorganizare" [p. Tot pe această direcţie. obişnuirea firmei de "a trăi în reţea". Este uşor constatabil că ceea ce propune Maria Popescu echivalează cu o schimbare de optică. Pentru a-i da concreteţe. pentru a arăta că ea are şi acoperire faptică. Potrivit WBCSD (World Business Council for Sustainable Development . a orientării activităţii economice spre industriile curate şi a eco-eficienţei. după exemplul naturii. formula întreprinderii trivalente pare a se plasa în zona idealului. ecologic. reorientarea tehnologică. racordarea activităţii întreprinderilor la programele de amenajare a teritoriului. concomitent cu angajarea responsabilităţii salariaţilor. pe aceleaşi direcţii. 103) sunt edificatoare pentru demonstraţia autoarei. redimensionarea firmelor şi reorganizarea şi restructurarea lor funcţie de perspectivele de ansamblu ale dezvoltării. integrarea firmei în contextul local. 98) şi a lânii oilor din Dobrogea (p. Maria Popescu insistă şi explică în ce constă şi ce implică tehnologia trivalenţei78: • • • • • • • • orientarea întreprinderilor numai spre produse pe care le solicită piaţa.77 Trimiţând expres spre economia valorii. potenţialul de resurse energetice şi de materii prime. regională sau naţională. adică a eficienţei cu care resursele ecologice sunt atrase şi utilizate spre binele omului. preluând din amonte şi furnizând în aval. 69 . Totul pe fondul reconversiei tehnologice. Se obţin. Cel al prelucrării lemnului (pag.

aşadar.furnizarea de bunuri şi servicii la preţuri competitive.96-112. Sub primul aspect. p. reducând progresiv impactele ecologice şi intensitatea resurselor asupra ansamblului ciclului de viaţă. ca soluţie la îndemână pentru reducerea poluării. la un nivel cel puţin compatibil cu capacitatea de absorbţie estimată a Terrei. sistematic. Tot cu obiective vizând industriile curate au luat fiinţă Asociaţia de Afaceri pentru Dezvoltarea Durabilă şi Forumul Industrial pentru Mediu şi 78 79 Ibidem.2. estimările statistice prevăd o creştere permanentă a pupulaţiei globului. Cum însăşi denumirea o sugerează. conferinţe pentru dezvoltarea industrială durabilă şi managementul mediului. Producţiile curate Una din principalele căi ce duce spre firma trivalentă este cea a realizării producţiilor curate. După Maria Popescu. lucr." . amintim că începând din 1991 UNIDO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) a organizat. Noi sunt tendinţele de instituţionalizare cât mai amănunţită a preocupărilor pe această temă şi de accelerare şi schimbare a tehnicilor de dezvoltare a ecoindustriilor sau a managementului de mediu. producţia curată se vrea a fi. Iar soluţia la soluţie rămâne angajarea şi dezvoltarea producţiilor curate. În general. în principal. Termenul. diminuarea gradului de intensitate al poluării cuprinsă în unitatea de PIB. Pe de altă parte. Preocuparea pentru "curăţirea producţiei". Relativitatea sub care termenul de producţie curată se lasă perceput ţine. nu este nouă. se consideră că nivelul poluării (P) este un produs între numărul populaţiei (N).129. indiferent de ce ramură a economiei aparţine.. 70 . p. una cu cât mai puţini poluanţi evacuaţi în mediul natural şi cu cît mai puţine deşeuri. absolută cât şi relativă (pe cap de locuitor) este necesară. În plus. esenţialmente. care să satisfacă nevoile fiinţelor umane şi care să contribuie la calitatea vieţii. minusurile din unele ţări fiind mai mult decât compensate de explozia demografică din alte zone. reprezintă forma actuală a conceptelor mai vechi de industrie curată sau tehnologie curată. intrat în limbajul uzual al Comunităţii Europene.cit. Rămâne. creşterea economică. de existenţa poluării ca fenomen general care se dovedeşte a fi un însoţitor nedorit dar permanent al dezvoltării economice."79 2. nivelul veniturilor pe cap de locuitor (PIB/N) şi gradul de intensitate al poluării indusă de creşterea economică (P/PIB): P = N ⋅ PIB / N ⋅ P / PIB Este ştiut că numărul populaţiei este o variabilă greu controlabilă.

nădejdea rămâne în producţiile curate. revine eco-industriilor.) în scopul. energie solară. Primele stabilesc concentraţiile acceptabile ale diverselor categorii de poluanţi şi se adresează abordării de tip diluţie sau tratare. Pe această direcţie. aici. presupune colectarea poluanţilor în vederea separării. sistemele naturale având o capacitate limitată de asimilare. La zece ani de la conferinţa de la Rio. pe calea producţiei curate. În 71 . A doua. depozitările acide şi cele care provoacă deteriorarea ecosistemelor acvatice dar şi cele rezultate din accidente nucleare ca cel de la Cernobâl nu sunt decât câteva exemple că disiparea nu e echivalentă cu neutralizarea şi că reducerea încărcăturii totale de poluanţi. la Johannesburg. acea de a împăca cerinţele creşterii cu cele ale exploziei demografice. Este cunoscut că dezvoltarea acestei ramuri a activităţii economice a cunoscut în ultimii ani ai deceniului XX o dezvoltare fără precedent. au devenit dramatice şi au arătat că cercetările ştiinţifice s-au înşelat asupra consecinţelor unor poluanţi. numită şi tratare la capătul conductei. Japonia şi SUA. Prima metodă înseamnă evacuarea poluanţilor în mediu plecând de la ipoteza capacităţii asimilative a acestuia de a dilua sau neutraliza impactul acestora. a mareelor etc. cu depozitarea ulterioară a lor în alt loc. dacă se poate până la cota zero. Europa Unită. a făcut un bilanţ şi a stabilit noi jaloane. eforturile depuse înseamnă: • Trecerea de la abordarea de tip diluţie sau tratare la abordarea de tip evitare. contrar presupunerilor. realităţi care. care a amorsat problema dezvoltării durabile. în mărime absolută . • Substituirea combustibililor fosili (gaz. Efectul de seră. Un loc important. petrol) cu resurse regenerabile şi nepoluante (biomasă. • Asigurarea ascendenţei metodelor de prevenire a poluării faţă de cele de eliminare a ei. neutralizării decantării etc. O Comisie a Comunităţii Europene se ocupă în permanenţă cu lansarea de programe pentru producţiile curate iar Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (organizată sub forma unei asociaţii universale de corpuri de standarde naţionale) elaborează Sisteme de Management de Mediu şi stabileşte linii directoare pentru aplicarea acestora. în august 2002. reprezintă adevărata soluţie. ale protejării mediului şi ale economisirii de resurse. Sub cel de-al doilea unghi. Întrucât aceste soluţii nu rezolvă problema. încălzirea atmosferei. "curăţirea producţiei" este subordonată unei probleme mai generale. Pentru a forţa evoluţia lucrurilor într-o atare direcţie UNIDO a propus trecerea de la standardele ambiante la standarde ale încărcăturii totale de poluanţi. Vizând domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnicii aplicate eco-industria a oferit teren de concurenţă pentru trei mari competitori: Europa Unită. eoliană.Dezvoltare. de economisire a resurselor neregenerabile şi de reducere a emisiilor poluante pe unitatea de produs. dublu. Cele privind încărcătura totală de poluanţi pleacă de la realităţile sfârşitului de secol XX.

protecţia armosferei. emanaţie a unor instituţii internaţionale abilitate angajarează producţia şi desfacerea acesteia pe noi coordonate. odată poluat. aceasta este o a treia tendinţă ce se manifestă benefic pentru toţi locuitorii Terrei. Olanda şi Danemarca. Se au în vedere echipamente şi utilaje pentru tratarea apei. echipamente cu destinaţii speciale etc. de la premisa că. atât în Europa occidentală cât şi SUA şi Japonia obligă producţia la adaptări şi readaptări permanente. limita sau corecta poluarea mediului. nu-şi mai revine 100% la faza iniţială. Măsurile de reglementare. cu toate metodele de "curăţire". Italia. administrare şi contabilitate a mediului precum şi normele de incinerare. indiferent din ce latură l-am privi. aici. Fenomenul de globalizare ca şi interdependenţele crescânde dintre economiile naţionale fac ca severitatea legislaţiei antipoluante din ţările dezvoltate ale lumii să se repercuteze asupra mediului economic şi social al celorlalte ţări. deopotrivă. depozitare etc. De la procesele de extracţie a materiei prime si până la valorificarea deşeurilor rezultate prin scoaterea din uz a bunurilor finite managementul industrial trebuie să-şi asume totala responsabilitate. De aceea. Franţa. a unor ramuri curate reprezintă soluţia cea mai potrivită în lupta cu poluarea. Chiar dacă ţările dezvoltate.până în mormânt". a deşeurilor periculoase.cadrul Europei. Anglia. internaţionalizarea pieţelor pentru produsele eco-industriilor prin transferurile dintre ţări şi abordarea şi asimilarea acestor bunuri de către ţările mai puţin dezvoltate reprezintă. la asigurarea finalităţii închiderii 72 . Aceasta presupune ca gestiunea ciclului de viaţă al produselor să fie preluată în întregime de către industria producătoare. De altfel. dezvoltarea cu prioritate a industriei de prevenire a poluării cât şi crearea. Faptul relevă preocuparea insistentă manifestată azi în lume pentru problemele legate de mediu. • Accelerarea extinderii procedeelor de închidere a ciclurilor de materiale şi produse după principiul de tipul "din leagăn . În general eco-industria nu produce doar bunuri având menirea de a preveni poluarea. în funcţie de problemele de mediu concrete cu care se confruntă şi de legislaţia naţională. cu semnificaţie. şi a celor de dezvoltare a industriei. De altfel. o necesitate şi o oportunitate pentru dezvoltare şi gradul de ocupare a forţei de muncă. O tendinţă manifestă în interiorul dinamicii eco-industriilor este cea de dezvoltare a producţiei de bunuri care ajută la prevenirea poluării. severa legislaţie în domeniu. a deşeurilor. se orientează spre specializarea într-un anumit segment al ecoindustriei. Concură. mediul. protagoniştii domeniului sunt Germania. transport. în special de către ritmul de creştere a eco-industriilor.O altă tendinţă. este devansarea ritmurilor de creştere economică. din start. Se pleacă. Sunt incluse aici şi bunurile şi serviciile destinate a măsura. în general.

calităţii pământului. Imperativul unei agriculturi biologice rezultă din necesitatea înlăturării consecinţelor negative ale unei gestionări predominant intensive a acestei activităţi. agricultura intensivă înseamnă şi: deteriorarea structurii naturale a solului. ţările AELS şi din Europa Centrală şi de Est nu este decât un exemplu în acest sens. nu sunt decât direcţii comune ce pot căpăta forme şi nume specifice în funcţie de domeniul concret unde se aplică. apei. Domeniul merită o tratare distinctă doar pentru că în ansamblul ramurilor producătoare agricultura (şi. orientarea către surse regenerabile de energie. proiectarea şi reproiectarea bunurilor plecând de la cerinţele unui mediu curat. naturală. există chiar iniţiative comume. extinderea aplicării standardelor încărcăturii totale a poluanţilor în defavoarea standardelor ambiante şi a tehnologiilor de depoluare la capătul conductei etc. 73 .ciclurilor de materiale şi produse după exemplul naturii. este agricultura biologică sau alternativă. 2. pe lângă randamente economice înalte. Important este ca aceste măsuri să facă obiectul unor politici economice serioase. legat de ea. ca populaţia să fie conştientă de utilitatea lor pentru conservarea vieţii pe pământ. distrugerea bazei vitale pentru multe specii de plante şi animale. practica unor metode care să scoată din pământ şi animale maximum de randament. schimbarea compoziţiei produselor agricole ca urmare a aceleiaşi măsuri şi a tratamentelor chimice sau cu hormoni etc. a consecinţelor asupra vieţii oamenilor. Agricultura biologică Cu agricultura biologică nu se iese din perimetrul producţiilor curate. specificitatea sa. Găsirea de înlocuitori pentru materiile prime şi energia nerecuperabile. din acest punct de vedere. aparţinând unor ţări aflate în spaţii continentale diferite. Tehnicile şi procedeele pentru asigurarea producţiei curate sunt multiple. ca factorii de decizie să creieze cadrul juridic permisibil şi sancţionator al acestor măsuri. pădurilor etc.3. îndeosebi în a doua jumătate a secolului XX. costuri de recuperare a sănătăţii şi de readucere a structurilor agricole şi a produselor acestei ramuri la starea normală. reciclarea etc. Soluţia la consecinţele negative ale agriculturii. Mai mult. Nevoia unor performanţe comparabile cu cele ale industriei a indus. Proiectul intitulat "Europa durabilă" al grupului "Prietenii pământului" (Friends of the Eart) din Uniunea Europeană. stării mediului. numită de acum convenţională. optimizarea unor parametri funcţionali. Fiecare proces tehnologic îşi are. Apreciate strict sub raportul eficienţei economice. poluarea solului şi apei cu produşii chimici utilizaţi în suprafertilizări artificiale. Toate acestea se repercutează negativ asupra sănătăţii oamenilor şi asupra costurilor. Şi nu încântă pentru că. silvicultura) îşi are o anumită specificitate. rezultatele agriculturii intensive nu încântă în planul eficienţei sociale. eliminarea evacuărilor de deşeuri până la cota zero. Atât Europa apuseană cât şi celelalte state dezvoltate au instituţionalizat de mult această iniţiativă.

asigurarea. bilanţului zero al unei naturi care ştie întotdeauna să-şi reintegreze produşii secundari pentru a-şi conserva echilibrul. fertilizării sau consolidării terenului etc.. de dragul randamentelor. De fapt. 74 .Premisa de plecare în această cutezantă întreprindere este că agricultura (se are în vedere şi silvicultura şi piscicultura) este parte integrantă a mediului natural. se deschide acţiunii ciclului natural. economii de costuri privind navetismul. integrarea socială sau sănătatea (prin consumul de produse ecologice). piscicultură. ceea ce se urmăreşte prin agricultura biologică este mai mult decât un echilibru al naturii. a sistemului de "pârloagă".. exploataţia agricolă alternativă pare a fi soluţia pentru a asigura acelaşi obiectiv în agricultură. Prin exploataţia alternativă se doreşte realizarea unui proces în sens invers. obţinute pe bază vegetală. creşterea fertilităţii solului prin folosirea îngrăşămintelor naturale. atunci când necesităţile o impun. a decuplat de la întreg diferite sectoare de activitate. pe cale de consecinţă. cultura plantelor. posibilitatea petrecerii timpului liber la "curtea ţărănească ecologică" sau a practicării agroturismului. zootehnie. pentru odihna şi refacerea solului. mai buna protecţie a biotopului. Aşa cum întreprinderea. eficientizându-le dar dezintegrându-le. Se adaugă la aceasta şi alte avantaje: • • • • • disiparea riscurilor specifice strictei specializări. de hrană completă. vegetariană. stropirii etc. utilizarea de culturi propice fixării azotului în sol. Ea este o soluţie la consecinţele nedorite ale unei agriculturi care. obţinut prin circuitul închis al respectivei exploataţii agricole. se confundă practic cu el şi. Expresia faptică a acestei iniţiative este ferma complexă. cuprinzând activităţi agricole multiple. dacă e posibil. a mediului. diversificarea structurii de producţie a exploataţiilor agricole. Spre a se atinge asemenea obiective. se acţionează în direcţii precum: • • • • • • • creşterea raselor de animale şi cultivarea soiurilor de plante rezistente la dăunători. practicarea. prin aceasta. sericicultutră etc. etc. Pe această cale se asigură circuitul natural închis mult dorit: creşterea animalelor serveşte la valorificarea produselor vegetale după cum exploataţiile cu animale asigură îngrăşămintele naturale necesare. sănătatea omului.. planificată. fără deplasări majore. utilizarea de preparate pentru tratamente. a speciilor etc. trivalentă este un model de urmat pentru a asigura dezvoltarea durabilă a industriilor. specializându-le. se vrea un circuit pământ-planetă-animal-om avînd ca scop final conservarea valorilor naturii şi.

Relativ la aceste adevăruri generale. Din punctul acesta de vedere. şi multe alte motive. şi. pentru ţările dezvoltate. epoca postbelică a fost. informatizarea. nivelul şi structura consumului ca şi modul tehnic de a consuma pot influenţa la fel de bine modul de a produce ca şi nivelul producţiei. De exacerbarea trebuinţelor şi satisfacerea lor la parametrii cantitativi cât şi calitativi superiori. mai grave în Europa ca niciodată. să ştim că: • Relaţia producţie-consum nu este una cu sens unic. Nu întâmplător este faptul că tocmai în această perioadă creşterea economică susţinută a fost dobândită în baza unor reţele de politică economică bazate pe stimularea cererii. un loc comun în ştiinţa economică. biologice-psihosociale. individuale-colective. tendinţa manifestată în lume a fost aceea de creştere a ponderii trebuinţelor psiho-sociale şi culturale în defavoarea celor legate de nevoile fundamentale ale omului: hrană. miniaturizarea. în creştere din PIB. • Există o mare varietate de trebuinţe. obiective-subiective. una "consumatoristă". spre dezvoltarea fiinţei umane în direcţia a ceea ce este ea în esenţă . mixte. Poluarea şi distrugerea naturii. Acestea. clasificabile după multiple criterii: materialespirituale. fundamentale-derivate etc. este pregătit modul de consum spre a oferi răspuns unui nou mod de producere a valorilor? Economisirea. o prezenţă a peisajului agriculturii ţărilor dezvoltate. de mult. Ferme fără sector zootehnic au devenit foarte rare în Europa apuseană. orientarea spre natural şi lipsa risipei din producţie îşi găsesc un corespondent fidel în planul consumului? Pentru a răspunde acestor întrebări trebuie. În acelaşi timp. 3. ciclul se rupe şi momentele reproducţiei nu-şi mai găsesc raţiunea. Un nou mod de consum Faptul că oricărui mod tehnic de producţie trebuie să-i corespundă un anumit mod de consum este.una culturală.• etc. Altfel. mai întâi. socială şi politică. îmbrăcăminte etc. al exacerbării trebuinţelor dincolo de ceea ce înseamnă logic. Faptul în sine reflectă un progres: dezvoltarea economică a permis satisfacerea deplină şi cu uşurinţă a nevoilor fundamentale pentru a rămâne o parte suficientă. ascendenţa trebuinţelor psihosociale în faţa celor 75 . Şi nu întâmplător este şi faptul că "epoca opulenţei" a fost criticată tocmai pentru risipa din acest domeniu. au impus şi impun acest lucru. fac din prezenţa fermelor complexe. raţional. În evoluţia consumului în general. Toată lumea ştie că oricărei producţii trebuie să-i iasă în întâmpinare un anumit consum. Dimpotrivă. a fost legată condiţia vieţii civilizate.

şi anume: prudenţă. plecând de la premisa că tipul de dezvoltare durabilă obligă la conştientizarea caracterului limitat al resurselor cunoscute şi. 76 . miopia. generozitatea. a deformat judecăţi asupra adevăratelor nevoi. la profilarea unui consum raţional. necesar şi consonant cu progresul societăţii. "imperialismul codului social" a învins. • Consumul şi dimensionarea sa nu trebuie lăsate pradă ofensivei publicitare. în linii mari înseamnă: • Reconsiderarea noţiunii de trebuinţe plecând de la intercondiţionarea dintre ele. • Procesul de diversificare a trebuinţelor. de eliminat însă efectele sale fetişizante. cu înlăturarea risipei şi a falselor nevoi. de aici. există opt "mobiluri" care determină indivizii să se abţină de la cheltuielile din veniturile lor.80 Analiza structurii consumului şi a evoluţiei sale arată că tocmai aceste "mobiluri" au avut o influenţă covârşitoare şi că în lumea dezvoltată. Dezvoltarea durabilă îşi propune drept ţintă finală tocmai înflorirea personalităţii umane. imitativ. în condiţiile unui venit mult mai redus. "imperialismul burţii". trebuie scos de sub logica determinantă a maximizării profitului. asupra unor opţiuni şi. Demn de interes este şi faptul că prin imitaţie. independenţă. El vizează şi obligă la un nou mod de consum care. spirit de afaceri. prin aceasta. trebuinţele şi satisfacerea lor au cunoscut o permanentă dinamică. Singura în măsură să determine. • În evoluţia societăţii. Factorul de bază. J. Bunurile nu pot fi scopuri în sine aşa după cum trebuinţele satisfăcute nu trebuie să ducă la dependenţe şi constrângeri. în condiţiile unui venit dat. Dar el nu este singurul. calcul. ierarhizeze şi fasoneze aici este filosofia raţionalului. acest model de consum a prins şi în ţările mai puţin dezvoltate. culturală etc. • Satisfacerea tuturor trebuinţelor reprezintă un mod esenţial de afirmare a personalităţii umane. mândrie şi avariţie şi alte şase "mobiluri" care le stimulează apetitul pentru consum. Keynes spunea că. răspunsul la întrebările precedente se oferă singur.biologice a avut un preţ: a creat teren propice pentru o ofensivă publicitară care a creat şi false nevoi. sete de propăşire. nechibzuinţa. în multiplele sale ipostaze: economică. De recunoscut funcţia informatică şi promoţională a acesteia. prevedere. politică. socială. Referindu-se la această împrejurare. care susţine această dinamică este venitul. Odată cunoscute aceste aspecte. Mai există şi importanţi factori subiectivi care influenţează comportamentul individual în actul de consum. a condus la un consum alienant.M. manipulant şi generator de risipă. obiectiv. modelul de consum şi tipul de dezvoltare. precum setea de satisfacţii. ostentaţia şi risipa.

Limitele progresului şi progresul limitelor. p. IV. Societatea perfectă. latura economică. raţionalitate şi stabilitate în sistem . să nu se aducă atingere drepturilor similare ale altora"83. În plus. între cea individuală şi universală . 1981.2. automat. p. că a polua. Bucureşti. Pentru că. o ingerinţă în drepturile altora de a se bucura de satisfacţia pe care le-ar produce-o uzul proprietăţii lor.1. "la o reconciliere între componenta subiectivă şi cea obiectivă. b) Statul liberal are la îndemână un singur instrument pentru reglementarea raporturilor dintre oameni.. J. Galbraith. Ea obligă la reconsiderări de concepte şi la noi priorităţi. şi la o mai raţională aşezare în ordinea priorităţilor a trebuinţelor nemateriale. toate acestea. 1997. Obligă. pentru a introduce în mod real mai multă echitate. "Proprietatea. chiar în subtitlul uneia din cărţile sale. omul. Politici unidimensionale Sub această denumire literatura de specialitate surprinde şi analizează acele soluţii la problemele de mediu care vizează. La ordinea zilei: binele omului. prin aceasta. Acoperirea faptică a acestei concepţii este asigurată prin Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP).. concluziv. Galbraith. este "la ordinea zilei". a dobânzii şi a banilor. predominant. a «murdări» natura ci a comite o «agresiune». abordarea economică se dezvoltă sub imperiul filosofiei liberale şi pleacă de la premisa că piaţa este calea cea mai bună de urmat spre a ajunge la ţintă. adăugăm noi. în sens liberal. în mod direct.. responsabilitate pentru că ea.K.81 Şi. Existenţa proprietăţii private înseamnă. 81 82 77 . 1970. obligă la mai buna determinare a trebuinţelor fundamentale. Keynes. Plecând de la aceste două ipoteze se înţelege. spre binele prezent şi viitor al omului. Şi. Eurosong & Book.K. dacă poluarea 80 J.Dar nu oricum şi nu cu orice preţ.. altfel spus.298. Bucureşti.2. el. Editura Ştiinţifică şi Ioniţă Olteanu. nu înseamnă. inclusiv în relaţiile cu mediul: proprietatea privată.M. Editura Politică. fără ca aceasta să frizeze un reducţionism instinctiv. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru. aşa cum inspirat remarca J.". Pledoarie pentru soluţii pur liberale Filosofia liberală tradiţională în probleme de mediu se sprijină pe două mari principii: a) Ecologia nu vizează raporturile omului cu mediul ci raporturile dintre oameni în legătură cu folosirea unor bunuri aparţinând mediului.82 IV.135-136. nu înseamnă «dreptul de a face ce vrei cu ceea ce ai» ci dreptul de a decide în mod liber de folosirea resurselor cu condiţia ca. Enciclopedică.

prin taxe pe poluare. subvenţii pentru poluatori în scopul de a-i orienta spre producţii curate. 78 . de fapt. decizii care. stabilesc (după ce criterii?) dimensiunea costurilor externe şi. În al doilea rând. Altfel. deşeurile industriale.324. publice statul nu are ce căuta. limitele sunt legate de procedură. Ibidem. într-un areal cu un proprietar nominal căruia i-au fost.cit. nu pot di decât arbitrare. susţin ei. piaţa şi nu intervenţia statală oferă soluţii optime. astfel. a răspunde la întrebări problemă. La nouvelle économie industrielle. liberalii nu invită. calea ferată. orice intervenţie a acestuia este socotită neavenită. La întrebarea cine şi cum trebuie făcută reparaţia. Este vorba. Neavenită în dublu sens: • Întâi. Ele trebuie supuse logicii pieţii spre a le afla dimensiunea. iau decizii. industria extractivă etc. socotindu-le monopoluri naturale. externalităţile nu pot urma decât acelaşi traseu. emisiile de bioxid de carbon. "omnipotenţi". de limite legate de relativitatea pe care lipsa pieţei o conferă dimensiunii externalităţilor. intervenţia statului este neavenită chiar în condiţiile admiterii existenţei externalităţilor. reprezintă «violarea unei proprietăţi». Ele. chiar în cazul bunurilor socotite prin însăşi natura lor. A te angaja la "reparaţia" provocată de poluare pe calea unei justiţii restitutive înseamnă. în asemenea ciscumstanţe. încălcate drepturile. liberalii opun propriile contraargumente. Într-o economie de piaţă. după liberali. Ei arată că orice intervenţie se loveşte de anumite limite. în viziunea liberală. p. şi. în baza acestor "măsurători". deşeurile. Acest lucru este obligatoriu pentru că. E un lucru ştiut de toată lumea că doar piaţa oferă adevărata măsură a valorilor. se pot privatiza ca orice alt bun.326. Pretenţiei susţinută de adepţii măsurilor intervenţioniste după care doar statul are şanse. p. Liberalii susţin că bunurile colective au acest statut nu pentru că aşa au impus împrejurările ci pentru că un stat intervenţionist a furnizat şi impus un cadru legal care nu a permis privatizarea lor. înfiinţarea unor parcuri naturale administrate public etc. lucr. de genul84: Poate fi stabilită o relaţie de cauzalitate netă între pagubă şi comportamentul celui care a produs-o? 83 84 Henri Lepage. a dovedit că nu există monopoluri naturale. Or. în nici un caz. plumb etc. • Al doilea. practica. Dimpotrivă. mai întâi. statul. Pentru îndepărtarea acestora. nu sunt aruncate într-un teritoriu al nimănui ci întrun teritoriu cu stăpân. se ajunge în situaţia în care funcţionari publici. fără de răspuns. cel sau cei care o comit trebuie să aducă o reparaţie spre a o repune în starea de origini. telefonul. economică şi juridică.se înţelege în aceşti termeni.

- Ce se întâmplă atunci când cel culpabil este insolvabil sau de negăsit? Atunci când pierderea se referă la sănătatea oamenilor. sau chiar moartea lor. angajate efectiv în determinarea. Exemplul dispariţiei unor rase de animale sălbatice este o confirmare în acest sens. Or. p.331 . e de natură a inspira şi susţine un sentiment pe măsură. Apoi. Şi ele nu pot fi decât tot globaliste. exploatarea prădalnică a solului. disocierea drepturilor de proprietate asupra pădurilor de dreptul de vânătoare conduce adesea la o atitudine iresponsabilă faţă de zestrea cinegentică. În sfârşit. creionat de ameninţările ce provin prin rarefierea stratului de ozon. de finitudine a lumii. consecinţele asupra faunei ar fi altele. dacă ar vâna sau pescui doar cel care este proprietar asupra terenului respectiv sau cel care. În sprijinul argumentaţiei lor. 85 Ibidem. evaluarea şi combaterea fenomenelor de poluare. că proprietatea privată este cel mai bun apărător al naturii. Alternativa liberală la această stare indusă de sindromul prometeic se traduce într-o concretizare a fenomenelor şi politicilor ecologice. Dacă statului liberal i se recunoaşte vre-o atribuţie pe această direcţie.337. nu au avut aici limite tocmai pentru că nu a existat un interes direct în folosirea raţională a acestor resurse. Mai adăugăm că liberalismului tradiţional îi repugnă şi maniera de abordare globală a problemelor de mediu. este confruntată adesea cu o exploatare nechibzuită a faunei sale atunci când legislaţia internaţională nu stabileşte cu exactitate abilităţile şi competenţele de folosire a ei şi când platourile continentale nu sunt clar şi precis delimitate. deversarea. marea. nu-i pot răspunde decât politici pe măsură. Degradarea. pădurilor. colectiviste. liberalii oferă atenţiei unele împrejurări. în care statul (sau statele) este obligat să se implice. se înţelege. unde proprietatea a fost în majoritatea ei publică sau de stat. topirea gheţurilor polare etc. Cu alte cuvinte. în schimbul unei plăţi dobândeşte acest drept în condiţii strict definite. atunci ea trebuie să se concretizeze nu în soluţii împotriva surselor de poluare ci în reglementări care să oblige la respectarea drepturilor de proprietate ale celor care au fost lezaţi prin poluare. reparaţia bănească are vre-o relevanţă? Etc. Tabloul sumbru. 79 . interes fixat printr-un drept concret de proprietate. apelor etc. nu au încurajat o bună gestionare a resurselor. care este un exemplu tipic de bun liber. fostele ţări socialiste. într-o difuzare a deciziilor la nivelul indivizilor şi a colectivităţilor restrânse.85 Astfel. unei atari stări de spirit. de fatalitate. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ochiurilor de apă.

În materie de gestionare a resurselor naturale şi a mediului. Statul nu poate angaja un aparat poliţienesc atât de numeros încât fiecare individ să fie păzit şi sancţionat atunci când poluiază aerul sau aruncă deşeurile acolo unde nu trebuie. De ce? Pentru că accesul la astfel de bunuri. vânat etc. în gestiunea bunurilor publice se lovesc de faptul că: Nu te ocupi şi nu te îngrijeşti bine decât de ceea ce posezi în mod direct. un exemplu ce pledează pentru proprietatea privată. să intervină. în mod obiectiv. Militând pentru piaţă ca mecanism autoreglator în problemele de mediu. finalmente. De existenţa preoprietăţii private este legată. apă. Ce fel de responsabilitate se poate stabili dacă statul este. Clasicii liberali nu au admis nici o ingerinţă a guvernului în mecanismele antipoluante. această afirmaţie rămâne valabilă. în acelaşi timp. că nu poţi. că există bunuri care. Cum preţul accesului la astfel de bunuri este mic sau inexistent. va conduce la epuizarea ei. Oferta intervenţiei statale nu înseamnă însă punerea în mişcare a unor mecanisme restrictive ci punerea în mişcare a pieţei. ceea ce. Se consideră că numai existenţa acesteia fixează repere clare asupra: subiecţilor care au acces la resurse. De aceea. este ştiut că cel mai bun stat este acela care guvernează cel mai puţin.2. Pe calea alternativei de preţ se crede în dobândirea unui comportament responsabil din partea poluatorilor. proprietar. Încercările de a demonstra că statul trebuie. în principal. responsabilitatea în gestiunea bunurilor. existenţa bunurilor socotite libere (aer. Nu există nici o corelare între utilizatori cu 80 . să privatizezi nici aerul nici marea.) este. întotdeauna va fi o cerere foarte mare pentru acea resursă. sunt sortite a rămâne publice.2. poluator şi plătitor? De altfel. este ştiut. Liberalii de astăzi nu pot face abstracţie de faptul că piaţa mediului nu este o piaţă liberă în totalitate. Eficacitatea unei legislaţii pe terenul ecologiei este pusă serios în discuţie în afara existenţei proprietăţii private. Pentru un liberalism moderat Istoric vorbind. Dimpotrivă. aceasta rămâne ipoteza de bază în demersul lor. prin ea însăţi. peste tot. avantajele care rezultă din folosirea resurselor dar şi a responsabilităţii suportării costurilor. nivelului până la care resursele pot fi exploatate. prin natura lor. chiar dacă ţi-ai dori. se produce după principiul "primul venit .IV. în general. Interesul direct şi imediat pentru a proteja acea resursă este foarte mic sau nu există. liberalii moderaţi nu concep existenţa unei pieţe ecologice în afara proprietăţii private.primul servit". ei admit că statul are anumite responsabilităţi şi că el poate interveni în a oferi politici stimulent în lupta cu poluarea.

costurile cu poluarea se suportă de cei care au produs-o dar dacă aceste elemente de cost sunt şi componente ale preţului produselor realizate. Cum costurile de exploatare sunt. nonrivalitatea şi nonexcluziunea. lui B nu-i poate fi refuzat consumul. consumatorul (fie el poluator sau poluat) suportă externalităţile. Cu referire la ele. mici. odată în plus. cel aflat la capăt de drum. Asemenea judecăţi fac tentantă încercarea de a scoate bunurile ambientale din categoria bunurilor publice. Or. în alţi termeni. În acelaşi timp. Pe un registru de judecată similar. în principal. şi. poluate. în cazul bunurilor ambientale aceste două atribute ale bunurilor publice nu funcţionează corect. poluarea. în aceleaşi condiţii.). nonrivalitatea vrea să spună că dacă un bun este disponibil pentru un individ. odată produsă. negativ impresionaţi de gestiunea frauduloasă a 81 . siguranţă publică. protecţie socială etc. fără restricţii (apărare naţională. social privind lucrurile. sută la sută. Or. Prin internalizare. firma probează un comportament iresponsabil şi. afectează iremediabil această relaţie. Şi aceasta pentru că fiecare persoană sau firmă este tentată. puţin la potrivit principiului "primului venit" să profite cât mai mult de pe urma mediului şi să contribuie cât mai suportarea costurilor (sau deloc). Ronald Coase şi Douglas North. Accesul la un bun colectiv trebuie să fie direct şi liber. nu îşi găsesc pe deplin acoperire. B nu este exclus consumului însă nu mai poate profita de un consum la aceiaşi parametri. În acelaşi timp. Cu toate aceste neajunsuri. sunt bunuri colective. de principiu. poluarea bunurilor ambientale pune probleme în realizarea corelaţiei dintre optimul individual şi cel social. caracteristici ale bunurilor publice. că internalizarea rezolvă doar în aparenţă contradicţia dintre optimul individual şi cel social de tip Pareto.privire la exploatarea ei. tocmai pentru a responsabiliza. Doar adepţii teoriei drepturilor de proprietate. Se ştie că bunurile publice sunt acelea care se oferă tuturor consumatorilor. ineficient. Producerea ei nu ne permite să spunem că aerul sau apa. nonexcluziunea se referă la împrejurarea în care dacă A este acceptat la consum. poluarea este o externalitate negativă. el este la fel de disponibil şi altuia sau altora. în cazul bunurilor ambientale. Dar el nu poate fi satisfăcut din perspectiva accesului la un bun public poluat. dacă A participă la consum şi poluiază. acest fapt poate să însemne foarte bine şi degradarea sau epuizarea totală a respectivei resurse. Un argument suplimentar în această direcţie ţine de împrejurarea că. Vrem să spunem. curajul de a merge până la capăt şi de a scoate bunurile ambientale din categoria celor publice nu există. În realitate însă. Cel care a poluat se poate simţi fericit graţie profitului obţinut pe calea producţiei (sau consumului) poluante. Pentru cel poluat răul este absolut. modul lor de gestionare. Profitând şi aruncând în mediu deşeurile fără a-şi aduce o contribuţie pe măsură la "repararea" bunurilor ambientale. Fiecare se va opri atunci când ecuaţia de egalitate între câştigul marginal şi costul marginal de exploatare îi va dicta acest lucru.

Concurenţa ecologică Instituirea mecanismelor concurenţiale şi crearea. vol. concesii (scutiri de impozite. cred că şi aici. şi important pentru România. Pentru a rezolva o astfel de problemă. II.2. îşi va spune cuvântul86. Zane" Iaşi. pe această cale. problema care se pune este de a "jugula" acest cost. pe calea concurenţei pe care o întreţine. Chiar dacă acest lucru nu este uşor de realizat şi chiar dacă preţul plătit pentru creşterea economică nu poate primi atributele exactităţii. a unei pieţe ecologice. el trebuie totuşi determinat. menirea pieţei este de a face ca. esenţial. Există deja o experienţă în materie a ţărilor OECD.170. cu suport într-o legislaţie clară şi suplă. ajustat cu cheltuielile de combatere a poluării.mediului în fostul sistem socialist. 1993. în materie de protecţie a mediului. nu înseamnă mutaţii radicale în paradigma pieţei libere. să determine ca resursele să intre în posesia celor care ştiu să le folosească cel mai eficient. Soluţia pieţei Din nefericire. implică un cost extern. p. Contemporani. pe care trebuie să o aplicăm creşterii economice cu scopul de afla. facilităţi de import) etc. mărimea unui PIB "verde". negativă. în Ion Pohoaţă "Doctrine economice universale". Acceptând că orice dezvoltare. b) Aplicarea principiului poluatorului plăteşte.3. Dar. costurile externe trebuie evaluate spre a determina cât mai exact corecţia. colectivistă. s-a dovedit un însoţitor nedorit dar permanent al activităţii economice. pe terenul bunurilor ambientale. În principiu. oricât de curată ar fi ea. Orice proiect de 86 Vezi "Şcoala drepturilor de proprietate". Noutatea pieţei ecologice ţine de împrejurarea că eficienţa folosirii resurselor nu este suficientă. În realizarea acestui obiectiv se crede că piaţa este cel mai bun instrument. de a-l menţine în limite suportabile spre a nu pune sub semnul întrebării derularea pe termen lung a procesului de creştere. nu scăpăm de efectele externe negative pe care orice dezvoltare economică le provoacă asupra mediului şi. Oricât am aplatiza curba lui Kuznetz. de evoluţie generală a drepturilor de proprietate de la una haotică. Statul poate ajuta la alocarea selectivă a resurselor prin subvenţii la importul de tehnologie nepoluantă. ca şi inflaţia sau şomajul. statul poate ajuta şi la o privatizare ecologică. IV. a. asupra oamenilor. Potrivit matricei obişnuite. poluarea. trebuie ca ele să fie folosite fără poluare. 82 . O asemenea piaţă poate fi incurajată şi întreţinută. astfel. raţionamentul lor. la una individualistă. pe această cale. Editura "Gh.167 . soluţia pieţei înseamnă două mari lucruri: a) Instituirea mecanismelor concurenţiale în alocarea resurselor.

Growth Theory and Sustainable Development. pe cale contractuală. Pe de altă parte. Dezvoltarea sustenabilă nu înseamnă stoparea creşterii. Dacă. cea mai directă cale prin care piaţa poate regla problemele poluării este cea a mecanismului preţurilor. MA.237. dreptul de a-şi creşte dimensiunile producţiei. Aşadar. Cheltenhan. Cu cât nivelul său va fi mai ridicat. ca urmare. Analiştii în domeniu au ajuns la concluzia că ". de exemplu. Iar susţinerea creşterii nu e realizabilă în afara principiilor eficienţei şi. de prevederile legale privind protecţia mediului pe care se obligă să le respecte. Acest standard poate fi socotit un preţ.. Politica de preţ promovată de guvernele ţărilor lumii se confruntă însă cu o problemă. dimpotrivă. p. 1999. pe fundalul oferit de existenţa drepturilor de proprietate privată. se poate crea o adevărată piaţă de cumpărare a acestora. inclusiv cele cu poluare. astfel. preţul cărbunelui poate creşte proporţional cu conţinutul în carbon şi sulf al acestuia. obţinerea de energie prin arderea cărbunilor se soldează cu ploi acide şi efect de seră. schimbările sectoriale cerute de dezvoltarea sustenabilă trebuie să se realizeze la costuri economice joase. cu atât el va responsabiliza mai mult firma achizitoare în folosirea unei resurse. noul cumpărător ia act. Piaţa este socotită preferabilă măsurilor restrictive şi atunci când. Un preţ liber care să reflecte toate cheltuielile antrenate de realizarea unui bun. UK. consideră că e posibilă o astfel de negociere şi atunci când poluarea capătă dimensiuni globale. Sau. dezvoltarea poate deveni nesustenabilă"87. pe multiple direcţii. Se poate vorbi de succes atunci când preţul ridicat obligă pe producător să introducă şi să utilizeze o tehnologie nepoluantă.privatizare este însoţit de un "Program de conformitate" prin care se transferă noului proprietar cumpărător toate obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu pe care trebuie să le respecte. USA. se traduce într-un climat de negociere. Costuri înalte pot însemna o încetinire a procesului de creştere şi. poate fi un semnal operativ şi util pentru un comportament responsabil. adept şi susţinător al unei asemenea idei. politica de preţ poate întinde capcane. Odată devenit proprietar. riscurile ecologice la care se expune ca şi costurile acoperitoare. aceea a libertăţii lui. Aceasta este prima ţintă care trebuie atinsă. Un Ronald Coase. Dar. Achiziţia unei licenţe permite firmei să poluieze până la un nivel standard prestabilit. 83 . pe calea 87 Lucas Pretschger. poate prini ajutor în schimbul abţinerii de la despăduriri.. În condiţiile în care şi cel poluat beneficiază de un drept de proprietate individuală apare o piaţă a externalităţilor. preţurile la resursele naturale trebuie ridicate prin măsuri politice. în cazul licenţelor de poluare. Climat în care poluatorul pare dispus să plătească pe cel aflat în suferinţă pentru a dobândi. Avantajele dobândite prin responsabilizarea faţă de mediu. O ţară. lucru important de reţinut. de exemplu. a unor costuri reduse. deci. Northampton.

b. practică subvenţii pentru importul unor bunuri scumpe care provin din ţările dezvoltate şi care includ. uneori revoltător de "competitiv". 2. şi România nu face excepţie. Lipsa unei legislaţii clare şi severe de protecţie a mediului sau nivelul scăzut al standardelor de mediu existente. Exemplul tipic în acest sens îl oferă preţul lemnului. Judecata este valabilă şi pentru preţul de achiziţie. dezvoltarea durabilă îşi pierde suportul. ţările dezvoltate au la îndemână soluţia implantării directe a industriilor lor în ţările slab dezvoltate. regiile autonome primesc subvenţii care. George Georgescu pune în evidenţă trei asemenea distorsiuni88: 1. dimpreună cu neinspirata obişnuinţă de a nu lua în calcul costuri de mediu la privatizare crează o falsă competiţie în procesul de apropriere a firmelor româneşti. Pentru a le ocoli. "Perversitatea" acestei false ieftinătăţi este tocmai expresia preţului plătit prin neluarea în calcul a rarităţii resurselor şi a cheltuielilor pentru conservarea acestora. Neincluderea în preţul unor resurse a cheltuielilor cu repararea sau conservarea mediului de unde aceste resurse s-au obţinut. Coroborat cu inexistenţa unui real mediu concurenţial în domeniu. sau pentru a rămâne competitive. Pentru România perioadei de tranziţie funcţionarea unor asemenea mecanisme este îngreuiată de existenţa unor distorsiuni ale pieţei care împiedică punerea în valoare a funcţiei preţului de revelator de informaţii dar şi de măsură fidelă a raportului tensional cerere-ofertă. 84 . Existenţa unor monopoluri naturale. şi costuri de mediu. Ţările slab dezvoltate. situat mult sub cheltuielile reale de exploatare. capătă destinaţii străine celor dictate de acoperirea unor cheltuieli de mediu. subvenţionate de stat. preţurile arbitrare impuse de regiile autonome sunt departe de a reflecta şi problemele de mediu. cu care străinii cumpără firmele româneşti. exact în domeniul resurselor naturale. De cele mai multe ori cheltuielile administrative sau salariale absorb aceste subvenţii. Prin această subevaluare a imputurilor economice se obţine o falsă competitivitate în relaţiile cu străinătatea. de obicei. şi a unei legislaţii incoerente. trebuie să compenseze riscurile pe care acelaşi preţ mare le poate avea asupra cadenţei creşterii. graţie acestui fapt. Pentru că exercită presiuni tipice monopolurilor. acolo. au toate "şansele" să importe industrii poluante. Altfel. principiul PPP este principalul instrument de internalizare a costurilor cu poluarea. 3. Intenţia le este facilitată de nivelul redus al standardelor de mediu din aceste din urmă ţări care. Aplicarea lui permite satisfacerea a două mari cerinţe: Determinarea dimensiunii răspunderii pentru paguba adusă mediului. Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP) Tehnic vorbind.unui preţ ridicat.

şi internalizarea lor nu este una facilă. Bucureţti. p. noţiunea uzuală limbajului dezvoltării durabile de "stare acceptabilă a mediului" implică un mare grad de relativitate. de comandă. Ceea ce vor adepţii drepturilor de proprietate şi. protagonistul Ronald Coase. 20-22. liberali prin crezul lor. Permiţând acest lucru. Definirea clară şi respectarea strictă a drepturilor de proprietate. în vederea suportării lor de către poluator. în principal. Apoi. prin natura lor. este o privatizare totală. Cum poţi să măsori cu exactitate paguba dacă nu ştii cu exactitate ce înseamnă întregul căruia i-ai adus daune? Aceste dificultăţi. predominant economice şi nu administrative. nu se supun. stratul de ozon etc. Reforma economică şi dezvoltarea durabilă. fiecare va căuta să scoată din exploatarea ei profit maxim ştiind că. şi dincolo de orice interpretare. 85 . ceilalţi vor proceda la fel. sunt: 1. 88 George Georgescu. Numai privatizarea va face pe fiecare responsabil de exploatarea raţională şi conservarea pe termen lung a resurselor. Caracteristica lor principală este că lasă agenţilor economici care folosesc resurse de mediu alternativa de a răspunde la anumiţi stimuli. instrumentele la care se face apel pentru aplicarea PPP sunt.- Posibilitatea practicării de preţuri în baza determinărilor făcute la resursele de mediu în vederea inducerii unui comportament responsabil din partea utilizatorilor acestora. în absenţa vreunei îngrădiri determinată de un drept de proprietate. simplă. acestei logici. Costul unei investiţii într-o tehnologie nouă este însă greu departajabil în cheltuieli pentru schimbarea tehnologiei. adică în locul unde raritatea şi costul de oportunitate al utilizării lor îşi vor dobândi reala semnificaţie şi dimensiune. Editura Economică. şi cheltuieli aferente aspectului "curat" al acestei tehnologii. Toţi reprezentanţii "Şcolii drepturilor de proprietate". aplicarea PPP are ca efect introducerea resurselor de mediu în mecanismul pieţei libere. susţin că o resursă se exploatează prădalnic atâta vreme cât proprietatea asupra ei nu este clar definită. Deşi. În orice caz. O instalaţie de control sau de prevenire a poluării se ştie exact ce cheltuieli a antrenat. Ţinând seama de aceste caracteristici şi dificultăţi principalele modalităţi de internalizare a costurilor. a resurselor şi a bunurilor de mediu. pur şi simplu. 1995. Dacă în atragerea şi folosirea resursei respective sunt interesaţi mai mulţi agenţi economici. experienţa faptică a dovedit că aerul. problema determinării costurilor de mediu. plus implicaţiile pe care internalizarea unor cheltuieli le au asupra exficienţei sau asupra raportului dintre eficienţă şi echitate au condus nu numai la interpretări diferite ale modului de aplicare a PPP dar şi asupra instrumentelor prin care el este pus în practică. Reţinând ideea că proprietatea privată responsabilizează. în aparenţă. Pentru păstrarea lor nealterată trebuie găsite soluţii situate dincolo de proprietatea privată. din păcate. apa mărilor şi oceanelor.

şi de o manieră unidimensională. Negocierea directă între agenţii economici. Tot în spiritul pieţei libere. Al doilea nu face acest lucru şi atunci lotul său va fi învadat de boli şi dăunători care. de aceste taxe. determinată de bunul mers al afacerii. vizând doar interesele individuale ale celor implicaţi într-o activitate economică şi eludând interesul social. se ajunge la egalizarea costurilor marginale antrenate de măsurile de protecţie a mediului. de asemenea. Procedând astfel. Pigou) că taxa se va regăsi în preţuri şi că.C. Numai că trenul lui Coase este condus de o locomotivă cu aburi care poluiază. Agricultorii sunt interesaţi de existenţa unei căi de transport în apropierea culturilor lor. proprietarul primului lot va fi obligat la o negociere cu cel de-al doilea. pentru toţi agenţii. "Actualizat". în deciziile lor. Mecanismul care stă la baza acestei idei este următorul: fiecare agent va fi tentat şi incitat să reducă daunele pe care le aduce mediului atâta vreme cât costul marginal al măsurilor necesare în această direcţie este mai mic decât taxa pe care ar plăti-o pentru poluare. Unul îşi tratează pomii cu insecticidele şi fungicidele necesare şi prescrise. Un alt exemplu îl pot oferi proprietarii vecini a două livezi de pomi fructiferi. Nefiindu-i indiferentă producţia. O asemenea terapeutică antipoluare se sprijină pe ipoteza (inspirată tot din logica lui A. se urmăreşte nu de a 86 . Prin taxare. acest lucru va influenţa procesul de afectare a resurselor conducând la o situaţie optimală. din nefericire. 3. prin taxele preconizate. Pigou. este superior costului pe care poluatul ar trebui să-l suporte dacă s-ar angaja să se ocupe cu eliminarea poluării. Coase şi adepţii "Şcolii drepturilor de proprietate" au întrevăzut şi posibilitatea unei negocieri directe între agenţii economici.2. cele două părţi vor fi dispuse să negocieze în privinţa costului cu poluarea. Coase oferă exemplul unei căi ferate ce traversează un lan de cereale. negocieri bazate pe logica desprinsă din filosofia lui A. se va ajunge la situaţia de optim gen Pigou în care costul marginal al polării va fi egal pentru cele două părţi. Cum taxele se regăsesc în preţurile de achiziţie ale produselor. El va oferi acestuia o sumă stimulativă (spre a-şi achiziţiona substanţele chimice necesare combaterii dăunătorilor) atâta timp cât aceasta se va afla sub nivelul plusurilor de productivitate posibil de obţinut prin combaterea dăunătorilor pe ambele livezi. vor migra şi în lotul vecin. Dacă situaţia se inversează. poluatul va fi interesat să ofere poluatorului o taxă pentru a-l stimula să reducă emisiile poluante. consumatorii vor fi influenţaţi. Marele avantaj al acestui sistem ţine de împrejurarea că. exemplul său ar însemna o şosea pe care grânele sunt transportate cu maşini grele cu emisii poluante.C. Internalizarea pe calea taxelor. poluantă. Şi iată cum! Transportatorul va fi dispus să plătească agricultorului poluat o taxă compensatoare atâta vreme cât avantajul marginal obţinut prin activitatea sa. Interesaţi de coabitarea reciprocă. modificând preţurile relative ale bunurilor produse.

prin standarde de mediu). în acelaşi timp. Este de dorit ca firmele poluante să nu plătească taxa ci să ia măsuri extipoluante. fie de a pereniza existenţa unei resurse rare.2. stabilirea unui nivel optim. o resursă definită în sensul clasic al termenului dar şi deşeurile industriale sau menajere. Această din urmă cerinţă este foarte importantă. dar şi a unor drumuri publice) poate conduce la o conduită responsabilă a beneficiarului dreptului concedat dacă redevenţa impusă de titularul bunului este suficient de mare şi. Taxa pe poluare.plăti pentru poluare ci de a determina o conduită responsabilă şi traductibilă în măsuri antipoluante sau de reducere a acesteia. printre care: • • • posibilitatea măsurării pagubei produse prin poluare. Întrucât sunt componente ale preţurilor bunurilor. Efecte similare au. În categoria de resurse intră. În marea categorie a taxelor (şi impozitelor) intră: 3. neregenerabile. Este menită. Pentru a se realiza un asemenea obiectiv e necesară realizarea unor condiţii. Pentru aceasta trebuie ca impozitul să fie suficient de mare şi să antreneze sporirea investiţiilor în tehnologii şi echipamente antipoluante (Olanda. Taxe pentru utilizarea unei resurse. petrol. în aceeaşi direcţie. Pentru că. teoretic. spre a le da o utilizare economică sau a le neutraliza efectele nedorite. stabilirea cât mai exactă a parametrilor calitativi ai mediului ambiant (eventual. Ipoteza de la care se pleacă este aceea a proporţionalităţii mărimii taxei cu poluarea produsă. Acest inconvenient poate fi depăşit dacă fondurile adunate la buget prin plata taxelor pe poluare capătă o destinaţie specială: finanţarea măsurilor de protecţie a mediului. 3. O taxă instituită în această direcţie are menirea. Danemarca etc. asemenea taxe pot avea şi rezultate perverse: efectul lor stimulator poate să se reducă dacă produsele vizate se vând foarte bine şi măresc încasările deţinătorilor. Iar pentru aceasta e nevoie de un stat responsabil şi interesat în binele general. poluarea rămâne. scopul pentru care au fost stabilite rămânând colateral. să incite la reducerea poluării şi la introducerea unor producţii curate.1. raportarea la 87 . fie de a încuraja un serviciu de tratare a deşeurilor.Taxe pe produs. lucru rar întâlnit.). este cuplată cu norma de protecţie a mediului pe domeniul respectiv. aici.3. gaz etc. în atari circumstanţe. redevenţele. Concesiunea dreptului de folosinţă a unui bun public (zăcăminte de minereuri. Atunci când taxa este prea mică (Franţa) principiul de judecată se respectă. Sunt menite a acoperi cheltuielile necesare înlăturării eventualelor pagube pe care producerea şi consumul unor bunuri le-ar provoca. 3. stimulativ al taxei. firmele suportă taxa dar obiectivul nu este atins.

Atunci când produse diferite se adresează aceleiaşi nevoi se aplică taxe diferenţiate pe produs pentru a încuraja producţia şi consumul celor mai puţin poluante.. Dezavantajul taxelor administrative este legat tocmai de lipsa posibilităţii stabilirii unei legături directe între contribuţia poluatorilor şi costurile pe care le implică implementarea programelor de mediu. reciclării deşeurilor. Economica. Paris. Se colectează. dificultăţi legate de identificarea exactă a poluatorului. nu sunt de neglijat efectele perverse. 2. În plus. În plus. ca şi altele. tendinţa întreprinderilor existente de a subevalua poluarea produsă şi de a fi. 4. să menţină aceste servicii pentru mediu sau cu caracter social. «premiate» cu sume mult mai mari decât merită . Dacă un agent economic este la originea acestora el trebuie să fie subvenţionat şi încurajat. Accizele la carburanţi.1842. O asemenea aserţiune nu poate fi susţinută şi în cazul în care fondurile colectate sunt destinate investiţiilor antipoluante. transportul în comun sau mersul pe jos şi de a reduce traficul auto poluant după cum. astfel... la eliberarea unor licenţe de funcţionare etc. Environnment et biosphère. Subvenţiile. crearea de întreprinderi poluante cu scopul de a primi prime de epurare. la înregistrarea unor firme poluante.PPP are slabă relevanţă. astfel. p. în fine ipoteza limită în care o firmă continuă să primească prima şi după ce şi-a închis porţile din raţiunea că.. recuperării unor resurse. printre asemenea rezultate nedorite: ". Referindu-se la acest fapt René Passet enumera.a. vol. sunt gândite pentru a reduce consumul lor dăunător sănătăţii şi a favoriza colectarea de fonduri necesare proiectelor de asistenţă socială şi sanitară. a costurilor de epurare etc. 1990. Sunt justificate de existenţa unor externalităţi pozitive. 88 . implementarea unor 89 René Passet. la băuturi alcoolice şi tutun. Şi această măsură comportă. tocmai pentru că fondurile necesare subvenţiilor provin de la surse administrative. nu produce poluare". Pentru ca aceste taxe să-şi justifice sorgintea din PPP e necesar ca veniturile colectate pe această cale să se concretizeze în măsuri clare de rezolvare a unor probleme de mediu. taxele pe produs îşi găsesc justificarea doar prin includerea lor într-un sistem de alte taxe. astfel de taxe. Pentru ca prima să-şi merite numele ea trebuie să fie mai mare decât costurile cu depoluarea.4.89 Atâta vreme cât sursa primelor nu vine de la poluator ci de la puterea administrativă. se impută acestei metode că este neconformă cu PPP. a cuantumului poluării. au menirea de a încuraja consumul de combustibil fără plumb. 3. Sunt instituite în vederea colectării fondurilor necesare finanţării unor acţiuni de management al mediului. de exemplu.. efectele nedorite sunt de aşteptat. Encyclopédie économique. Taxe administrative. În acest sens el trebuie să primească o primă pentru orice investiţie antipoluantă efectuată sau pentru evitarea sau suprimarea poluării. în Xavier Greffe ş. astfel. aceleaşi accize.

raritatea. Ele sunt emise de stat şi puse în vânzare pe o piaţă specifică. privind potenţialul. statul proprietar poate emite permise de exploatare. constă în emiterea şi vânzarea drepturilor de poluare. În baza unei bune cunoaşteri a problemelor de mediu. Olanda. permisiunea unor amortismente accelerate. investiţii directe din partea administraţiei publice etc. Deşi criticate pentru dezavantajele lor şi deşi sunt socotite puţin conforme cu PPP. mai puţin în SUA. Dacă pare şocant să vinzi drepturi de poluare a unui bun ambiental. credite guvernamentale cu dobândă redusă sau fără dobândă. Cantitatea totală de poluare tolerabilă îşi găseşte concreteţe într-un număr determinat de permise de poluare. Plecând de la norme clar definite. reduceri de impozite.. pe cât de şocantă. sistemul subvenţiilor este întâlnit în ţări europene ca Germania. cote. nu aceleaşi sentimente le provoacă vinderea drepturilor de exploatare a unei resurse. Permisele de poluare sau exploatare a resurselor O metodă. 5. de data aceasta. Se pot cumpăra. Numărul de permise deţinute va indica şi nivelul maxim admis pentru poluatorul proprietar ca şi perioada pentru care dreptul de poluare este valabil. A exploata dincolo de cantitatea determinată de cotele deţinute înseamnă a suporta cheltuieli suplimentare. Ca formă concretă pe care subsidiile o pot lua. adică atunci când problemele de mediu cu care sunt confruntate firmele sunt severe şi asistenţa financiară se impune. amintim: primele directe. mai e nevoie ca statul să deţină în permanenţă controlul asupra drepturilor de poluare emise şi repartizate între competitori. durabilitatea şi eficienţa cu care poate fi atrasă şi exploatată o resursă.măsuri restrictive de mediu. Concurenţa va asigura o optimizare a exploatării resurselor pentru că fiecare agent economic va fi incitat să se încadreze 89 . Mai mult. Franţa. autoritatea publică stabileşte norme maxime admisibile de poluare pentru fiecare domeniu. el poate înnăspri condiţiile impuse agenţilor economici prin variaţii de curs ale permiselor de poluare. O asemenea piaţă poate funcţiona numai dacă este perfect fluidă şi informată. Italia etc. care de cele mai multe ori este un bun public. În plus. curăţirea unor lacuri afectate de depozite toxice etc. Între agenţii economici interesaţi se instalează un climat concurenţial. Fiecare va fi interesat să cumpere permise de poluare până când costul marginal al unui asemenea permis devine egal cu cel de depoluare. tratarea apei poluate. pe atât de seducătoare. De achiziţia lor prin cumpărare sunt interesaţi agenţii economici a căror activitate produce poluare în domeniul vizat de guvern. Statul deţine controlul prin fixarea normei generale admise a emisiilor poluante. A produce poluare dincolo de ceea ce se oferă ca admisibil prin permisele cumpărate înseamnă a suporta cheltuieli cu depoluarea.

Sistemul de garanţie . de asemenea. baterii auto. Caracteristici generale Denumirea acestor politici sugerează. rămân în quasiintegritatea lor fizică dar a căror prezenţă în mediu ar prejudicia calitatea acestuia. susţine că 90 .refinanţare). Potrivit acestei metode. pot fi extinse şi pe piaţa asigurărilor pentru accidentele de mediu. să determine o colectare a acestora în vederea refolosirii sau. Nivelul primei de asigurare reprezintă. Metoda este aplicabilă produselor returnabile care. Regimul de restituire a ambalajelor poate. poate. Toate au însă rolul de a stimula minimă piaţă concurenţială şi să disciplineze atitudinea faţă de mediu şi de folosirea rersurselor.în cotele cumpărate atâta vreme cât costul marginal de achiziţie al unei cote va rămâne inferior cheltuielilor suplimentare antrenate de depăşirea nivelului arondat. butelii de spray-uri etc. toate aceste metode au în vedere aplicarea faptică a PPP. la finele ciclului său de viaţă. în acest caz. Odată cu returnarea bunului. consumatorilor li se cere să plătească o supra-taxă la achiziţia unei produs a cărei eventuală nereturnare şi colectare. ar produce poluare.liberalismul. Altele mai puţin. că ele refuză reducţionismul economic şi vizează. În general. ele işi justifică prezenţa. preiau de la agenţii economici riscurile pentru pagubele aduse mediului. anvelope. din start. Se departajează de politicile unidimensionale prin următoarele trăsături: a) Acceptarea intervenţiei statale Poziţia etatistă este rezultanta neîncrederii în mecanismele pieţei libere pe terenul economiei mediului şi a filosofiei susţinătoare . după utilizarea sa deplină. socialul.3. elementul care angajează piaţa concurenţială. pur şi simplu a determinării unei destinaţii neproducătoare de poluare. George Georgescu de pildă. Şi. IV. după utilizarea lor. Politici multidimensionale IV. concomitent. să fie supus acestei logici. În rezumat.colectare (colectare. politicul. 6. companiile de asigurări. subvenţiile se pliază mai puţin filosofiei acestui principiu întrucât ele se suportă prin buget. culturalul etc. ca instituţii specializate.1. Principiul. În virtutea acestora. Este cazul unor bunuri de genul sticle. din punctul acesta de vedere. Unele sunt în măsură să răspundă în totalitate cerinţelor de conformitate cu acest principiu. ulei auto. de exemplu. Un sistem de credite rambursabile la predarea ambalajelor. ca şi modul de acţiune. supra-taxa se restituie consumatorului. economicul.3.

Economia mixtă. în condiţii raţionale. Galbraith . Chiar autoarea citată oferă exemplul concesionării pădurilor din Amazonia care au fost tăiate prădalnic fără ca "întreprinzătorii" în cauză să poată da socoteală de faptele lor. necesare şi în ceea ce priveşte alocarea resurselor. Suedia. Camelia Cămăşoiu nu exclude şi posibilitatea unui parteneriat. ecologice şi pe bază privată a bunurilor publice.37. Numai că lipsa proprietăţii private angajează iresponsabilităţi în exploatarea privată.cit. Alternative. 43 . La ordinea zilei: binele omului. în aplicarea conceptului dezvoltării durabile. 1997 . Citând şi inspirându-se consistent din cartea lui I. Stratégies pour le XX-è siècle. Rolul acesta revine guvernului care. 1997. Syros. Eurosong and Book. în contrasens pentru că numai o economie mixtă care să pună în funcţiune "o reglementare accentuată a pieţelor" şi care să asigure.44. p. pentru poziţia ei faţă de rolul statului.Maria Popescu pare a-i împărtăşi opiniile acestuia considerând că eşecul speranţelor formulate prin Reuniunea de la Rio din 1992 se datorează tocmai ascensiunii. Danemarca. pe această cale. utile pentru a asigura pacea şi echilibrul. p. şi nu numai.exploatare privată nu poate fi respinsă de facto."Acţiunea liberă a legilor economice nu a creat mecanisme de protecţie. Chiar dacă "utilizarea mai largă a mecanismelor de piaţă" şi "stimularea democratizării deciziei privind mediul înconjurător" par a-i sublinia poziţia. 91 . poate influenţa comportamentul autorităţilor agenţilor economici şi populaţiei. Maria Popescu. pur şi simplu.. Maria Popescu ajunge la concluzia.92 Aşa ar fi făcut. Maria Popescu consideră. Cochetăria cu un "parteneriat între puterea publică şi sectorul privat" se plasează în acelaşi registru de judecată. sunt. ca poziţie şi argumentaţie. lucr. ecologic şi economic" ar fi în consonanţă cu cerinţele dezvoltării durabile. 1992 şi a lui J. ca subiecţi ai instrumentelor politicii de mediu". Jumătate capitalistă. că "Transformarea statului în furnizor general de resurse şi de securitate materială va avea ca scop şi rezultat parţial integrarea în societăţi mai puţin conflictuale a naţiunilor europene". Ibidem. în general. lucr.K. O legislaţie severă.. a neoliberalismului. inclusiv a resurselor de mediu. p.Societatea perfectă. chiar dacă implică un "compromis ştiinţific" al mezalianţei stat . în această perioadă. o mai "bună articulare între social.cit.90 Mai radicală. Consensul social şi dialogul social. sub influenţa cărţii lui Matei Dogan şi Dominique Pelassy .39. că "liberalismul este incompatibil cu dezvoltarea durabilă".93 Ideea exploatării. socotim. Olanda. şi de protecţie a mediului. p. lucr.cit. emblematică. după aceeaşi autoare. în contrasens cu cerinţele istoriei. după autoarea noastră. prin care obligaţiile ce revin 90 91 92 93 George Georgescu.91 Mai mult decât atât. Camelia Cămăşoiu. în particular.. Sachs - L'écodéveloppement. jumătate socialistă.43.

L. aici. cu multe interferenţe.. VUBPRESS. social. este supusă unor strategii sociale. pe de o parte. pe proprietatea privată. pentru că.concesionarilor să fie precizate la modul riguros s-a dovedit în timp un surogat. Din acest motiv. p. numai atunci. a cărei bună înţelegere nu permite ocolirea sau neglijarea lumii a treia. What is Sustainable Development" in B. în mod durabil. lume privită nu numai în termeni monetari ci. b) Gestiunea patrimoniului. bogaţii risipesc iar săracii subutilizează resurse din lipsa unor mijloace tehnice şi financiare. 94 92 . funcţiile de producţie de tip Cobb . cu deosebire. De aici.Douglas sau CES (Constant Elasticity of Substitution) nu-şi găsesc corespondent şi aplicaţie. repetăm. există interesul real de a utiliza şi conserva o resursă. deşi strategiile. în acelaşi timp. lumea bogată. sub raportul explicaţiilor şi al soluţiilor propuse este. reglementări prin care natura este ajutată să se conserve. Aceasta. Nath.94 f) Nu lipsesc trimiterile la etic şi moral. ce pretenţie putem emite de la structura relaţiilor dintre generaţiile viitoare? IV. Aşa cere dezvoltarea durabilă. se poate mişca fără a afecta calitatea mediului. Numai în condiţiile proprietăţii private. În deplină concordanţă cu ea.3. 1996. Devuyst. politic şi ecologic pe de altă parte. vizează. numai când bornele competenţelor obligaţiilor işi trag rigoarea şi claritatea. Tipuri şi instrumente de politică multidimensională a) Standardele şi alte măsuri restrictive de reglementare şi control Sunt principalele măsuri de reglementare prin care statul intervine spre a stabili jaloanele între care activitatea economică. dacă relaţiile dintre cei prezenţi sunt atât de inegale. indiferent de natura ei. e) Dezvoltarea sustenabilă este privită ca un proces global. şi economic. Sustainable Development.38. Nath.2. nu se poate face o insulă sustenabilă într-o mare nesustenabilă". viziunea entropică. S Talay. Acestea au în vedere şi pleacă de la caracterul finit al acestei lumi. în termeni fizici. şi se sprijină. mai ales. susţin vocile autorizate. băncile de resurse naturale sau băncile de date energetice. Trecere şi putere explicativă au modelele de tip input-output. în baza unei riguroase reglementări cu privire la dreptul de folosinţă a bunurilor naturale. ". o argumentare generoasă pentru o abordare socio-culturală şi politică a dezvoltării. Au B.. tehnic. În condiţiile în care se pleacă de la premisa că. potrivit modulului actual de producţie. stabilirea unor raporturi mai armonioase între oameni pare a se impune cu necesitate. D. c) Se mizează mult pe responsabilitatea civilă vis-à-vis de distrugerile provocate naturii. d) Se pune accent pe o schimbare de paradigmă în relaţia om. şi nu numai. Hens. ele nu-şi vor găsi finalitatea reală pentru că. de resurse sau ambiental. Acoperitoare. pe rol astăzi.

În stabilirea standardelor se pleacă de la premisa esenţială că entităţile economice. conţinutul etc. respectarea lor implică monitorizarea potenţialilor poluanţi. şi aici.fixează tipul de tehnologie la care o firmă. în viitor. Victor Platon. Operează. Preocuparea pentru stabilirea de norme şi normative de natură să asigure sănătatea mediului şi a oamenilor este internaţională. Toate acestea înseamnă cheltuieli. perioade etc. tehnice. În plus. etc. Prin măsurile de reglementare se urmăreşte. Principalele tipuri de standarde cunoscute sunt95: • • • • Standardele de mediu . Standarde de produs . sancţionarea lor. se preferă plata ei. la rându-le. Dacă amenda este mai mică decât cheltuielile pentru schimbarea unei tehnologii sau a reţelei de fabricaţie. De la acest nivel se stabilesc principalele elemente care definesc managementul de mediu. nu-şi vor putea desface bunurile şi serviciile produse în acele zone în care standardele de mediu sunt respectate fără ca ele.un caracter imperativ. Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) îşi are corespondent în fiecare ţară prin Corpuri de Standarde Naţionale.146.stabilesc volumul maxim sau concentraţia maximă a unui poluant ce provine de la o anumită sursă.aer. apă. nu-şi mai pot stabili planul de afaceri fără să ţină seama că. în faţa lor neexistând decât alternativa confirmării sau a plăţii amenzii. de merceologie. Caracterul normativ poate să se traducă în: • • • • • măsuri de reglementare a proceselor sau produselor fabricate sau utilizate. p. de asemenea. competiţia va încorpora şi problemele de mediu. procentul. se încadrează în parametrii de mediu sănătos. Stabilirea nivelului lor nu este. recurgând în realizarea produsului său.. o chestiune facilă. ISO furnizează aceste elemente şi auditează organizaţiile naţionale în realizarea obiectivelor de mediu.stabilesc nivelul admis al unui poluant într-o anumită componentă a mediului . volumul.stabilesc cantitatea. controlul şi. Standarde de emisii sau efluenţi . logica costului de oportunitate.cit. lucr. interdicţii privind realizarea sau utilizarea unor produse sau servicii. indiferent de profilul lor. de calitate a mediului. 93 . tehnologice. maxime de substanţă poluantă pe care poate să le conţină un produs.. interdicţii privind emisii de poluanţi sau depuneri de deşeuri. Stabilirea unor asemenea standarde presupune cunoştinţe serioase. dacă este cazul. Or. să le respecte. precizări privind nivelul permis al unor activităţi pe zone. Standarde tehnologice . sol etc. nu acesta este obiectivul. odată fixate şi instituţionalizate. ca şi prin instrumentele 95 Vezi.

. C. Ionescu reţin: "• reducerea cantităţii de deşeuri şi diminuarea epuizării resurselor. obiectivele şi ţintele unui management de mediu. administrative sau penale. Manoliu.90. Purtând amprenta etatismului. Prin ele se urmăreşte totuşi realizarea unor avantaje. la modul concret. "mai curat" înseamnă şi "mai competitiv". Ionescu. firmele sunt determinate să realizeze bunuri cu costuri mai joase. standardele.cit. • minimizarea oricărui impact negativ asupra mediului. • reducerea sau eliminarea poluanţilor în mediu. De subliniat şi reţinut importanţa ultimei ţinte stabilită de autorii citaţi .conştientizarea angajaţilor şi a oamenilor. Pentru a realiza competitivitatea necesară în relaţiile cu alte firme este nevoie de măsuri pe linia restructurării costurilor. Fixând. • se stabilesc şi se aplică sancţiuni. În primul rând. se emit autorizaţii prin care sunt stabilite cerinţele de mediu şi se definesc parametrii calitativi ai acestuia. nu întotdeauna. pe calea măsurilor de reglementare şi control: • • • • se stabilesc tipurile de standarde pentru fiecare domeniu de activitate. 94 . celelalte sămân simple tentative. agreate. nu-şi găsesc finalitate dacă nu sunt impuse de guverne spre aplicare. amenzi . în M. Fără acoperirea acestui obiectiv. Din moment ce costurile de mediu grevează asupra preţurilor. în general. se poate constata că firmele care aplică reglementările de mediu sunt dezavantajete. p. lucr. aceste activităţi pot fi îndeplinite de personal calificat în acest sens sau cu ajutorul unor aparate de măsură şi control.civile.economice. se precizează activităţile ce trebuie întreprinse pentru implementarea şi respectarea standardelor. • promovarea conştiinţei de mediu printre angajaţi şi membrii comunităţii"96. în sine. în general.. Standardele.. Dezvoltarea durabilă . În prelungirea acestei judecăţi. provocat de noile produse.. despre importanţa conservării unui mediu ambiental sănător. se emit dispoziţii de monitorizare în deplin acord cu cerinţele precizate în autorizaţii. • proiectarea produselor în aşa fel încât să se reducă impactul lor asupra mediului la nivelul producţiei utilizării şi eliminării. • controlul impactului asupra mediului. Manoliu şi C. însănătoşirea şi conservarea la parametrii calitativi a mediului şi nu sancţionarea în sine a agenţilor poluatori. sub raportul 96 M. În acest sens. ca şi celelalte măsuri de reglementare şi control nu sunt.

aplicarea standardelor poate obliga la o mai bună folosire a resurselor cunoscute şi deja atrase sau la descoperirea şi exploatarea unor noi resurse. în perspectivă. a unei tehnologii. Un produs nou. De aici o presiune generală. care stăpâneşte economia aşa cum stăpâneşte şi viaţa în general. adică din mersul entropic al omenirii. din partea primelor. În al doilea rând. aproape. Pesemismul roegenian îşi trage sorgintea din : • • ireversibilitatea constatată a proceselor reale. dimpotrivă. Caracterul finit este impus de legea entropiei. Exemplul pieţei agricole comunitare unde până şi lungimea castraveţilor care pot ajunge pe piaţă este standardizată este edificator. durabilitatea dezvoltării implică şi realizarea unor produse cu atribute calitative superioare. Înlocuirea. a omului modern care. şi că deşi Alfred Marshall a înţeles că "adevărata Meccă" a economistului este biologia. În al treilea rând. fatalistă. astfel. faţă de cele care nu aplică astfel de măsuri. se lasă în continuare sedus de plăcerea unor cerinţe deşarte. cu o mai "sănătoasă" adresabilitate sau o tehnologie mai "verde" nu pot primi decât percepţia pozitivului. nu mecanica. respectarea standardelor stabilite se poate solda cu avantaje pe linia fiabilităţii. • inerţia fatidică şi. a funcţionalităţii. a benzinei cu nepoluantul şi inepuizabilul hidrogen sau folosirea câmpului magnetic drept mijloc de propulsie a trenurilor ultrarapide pot exemplifica un astfel de avantaj. Roegen Reamintim că universul pe coordonatele căruia judecă şi operează Roegen este unui finit. Standardele pot impune schimbarea sau înnoirea unui produs şi. Acestea pot face obiectul unor reglementări stricte şi în detaliu. ale modului de producţie sau a celui de consum. de la surse generoase la epuizarea lor lentă dar sigură. imposibilitatea economiştilor contemporani şi "încăpăţânarea" lor condamnabilă de a nu lua în serios avertismentele cu privire la caracterul finit al resurselor pentru a-şi schimba concepţia şi a sugera soluţii pe măsură. În al patrulea rând. şi că în virtutea acestei convingeri 95 . risipind. b) Politici şi soluţii desprinse din teoria lui N. Iar asemenea mutaţii pot antrena schimbări de anvergură. pentru ca reglementările ce compun managementul de mediu să fie implementate de toată lumea.G. resurse şi apropiind sfârşitul lor. La rându-i. perspectiva desprinsă dintr-o astfel de viziune şi analiză nu este optimistă. pe cale de consecinţă.costurilor. mai puţin poluante. • împrejurarea "că ireversibilitatea este o trăsătură generală a tuturor legilor economice dar că acest fapt a rămas neobservat"97. nereuşind să-şi reconsidere şi adapteze "plăcerea de a trăi" la posibilităţile oferite.

la un moment dat. procesul entropic nu ar fi irevocabil. p. Nici măcar creşterea populaţiei. la infinit. Roegen nu va avea.el a făcut remarcabila descoperire a ireversibilităţii curbei ofertei pe termen lung. Georgescu Roegen. spune Roegen. subliniază el. această descoperire a eminentului economist neoclasic nu a lăsat urme durabile. a unui întreg care se consumă pe zi ce trece şi în locul a ceea ce se consumă nu se pune nimic la loc. Astfel. Până să ajungă acolo. al jocului conflictual cu sumă nulă în care omenirea este prinsă ca într-o horă entropică mondială fără putinţa de a i se sustrage.. respectiv dacă energia dintr-un bulgăre de cărbune sau de uraniu ar putea fi folosită iarăşi şi iarăşi. spune el. Ibidem. Roegen a sugerat totuşi soluţii.. La modul global privite. Nu numărul maxim al populaţiei ce poate fi hrănită la un moment dat este cel mai important lucru. în ceea ce priveşte populaţia globului. Roegen oferă o analiză originală şi intertesantă despre populaţie cu elemente inspiratoare şi comunicabile pentru toţi demografii şi ecologiştii secolului XXI. aproape că nu ar mai exista insuficienţă economică în viaţa omului. Cum stocurile existente sunt finite. "S-ar putea. o privire analitică a ceea ce a lăsat el moştenire permite o minimă departajare a unor soluţii pe "felii" mari ale întregului. omenirea nu are de partea sa şansa acestei atitudini confortabile . până la o anumită limită nu ar crea insuficienţă economică: omenirea nu ar trebui decât să accelereze viteza de folosire a stocurilor existente"99. p. Mai întâi.cit. ca pământul să poată hrăni 45 de miliarde de oameni. Legea entropiei . 96 . dar este cert că nu ar putea-o face la infinit. atenţie. Iar dacă răspunsul este să zicem o mie de ani va trebui să ne întrebăm: «ce se va întâmpla după aceea».. ne arată că 97 98 99 N. finit. Acuzabil de accente marxiste.22. unde plusul unuia devine minusul altuia. • "împrejurarea că specia umană este supusă unui conflict social ireductivil"98. soluţiile lui Roegen par a nu putea fi desprinse din organica întregului. pentru că plăcerea de a trăi a fiecăruia trebuie să se producă într-un cadru dat. trebuie să ne întrebăm: «cât timp poate pământul să hrănească o populaţie de 45 de miliarde de oameni?». Toate acestea. De aceea.. Din această conexiune extrage o concluzie pesimistă. Roegen leagă în mod direct numărul populaţiei de nivelul resurselor planetei. Dar. Totuşi. mai ales din acest ultim unghi. "Dacă. concluzionează economistul şi filosoful nostru. soluţii care poartă la rându-le pecetea originalităţii analizelor sale.de a se "strădui" în a-şi consuma resursele. nu acesta este modul corect de a pune problema populaţiei.18. reţineri în a sugera o reducere a numărului populaţiei până la o limită compatibilă a se grăni de pe urma unei "agriculturi organice". lucr. Ibidem.

e mai important de ştiut cum şi cât timp decât ce număr de populaţie poate nutri pământul. Şi cum "întregul fond de resurse naturale nu valorează mai mult decât câteva zile de lumină solară"101.30. în afara "compasiunii" faţă de cei care vor veni după noi. aceasta ar însemna o schimbare radicală a modului tehnic de producţie. Numai generaţiile prezente participă la spectacolul pieţei. spre deosebire de acesta. În condiţiile în care "cantitatea de viaţă poate fi definită drept suma anilor trăiţi de toţi oamenii. că el n-ar reflecta doar o fracţiune din dimensiunea sa reală. în propri-i săi termeni. Ibidem. Pesimismul lui Roegen are aceeaşi origine ca cel al lui Malthus. Roegen întrevede posibilitatea ca omul să-şi reorienteze tehnologia şi economia spre energia care vine direct de la soare. nici energia solară şi nici fuziunea controlată nu par a fi soluţiile aşteptate. Şi ele se adresează tot unei lumi finite. Şi nu are pentru că piaţa este expresia sintetică a unui prezent. dar. 97 . miniaturizarea şi un plus de grijă faţă de generaţiile viitoare sunt absolut 100 101 102 Ibidem. A doua. important este de cunoscut. crede Roegen. p. Sau. Roegen aminteşte că s-au mai înregistrat în istorie două asemenea revoluţii prometheice. Aşadar. concluzia lui Roegen nu este deloc optimistă. Ibidem. Din păcate. Prima vizează descoperirea focului şi a sursei sale de energie lemnul. epuizabili. Roegen invită autoritatea statală pentru a stabili regulile jocului şi pentru a reglementa consumul de resurse. soluţia pentru a mări. intervenită după "criza lemnului". a fost inventarea motorului termic bazat pe energie produsă prin arderea combustibililor fosili. viciu şi nenorocire". Generaţiilor viitoare li se refuză "azi" această şansă.31. p. Roegen nu este un fatalist. Dacă "viitorii noştri semeni" ar fi intrebaţi despre preţul petrolului ar fi sigur. Important de reţinut că în continuarea vre-unei soluţii pe acest teren piaţa nu are la Roegen un rol semnificativ.stocul de resurse. Şi tot din păcate. implică colaborarea (sau conflictul dintre generaţii) în folosirea sursei de viaţă . la limita posibilului. După acest scenariu. "cantitatea maximă de viaţă care poate trăi din zestrea naturală a omului până la completa epuizare a acesteia". acest "stoc de viaţă". Marea problemă a acestei schimbări înseamnă reconversia energetică. Lasă doar să se întrevadă că producţiile curate. ne aflăm acum în faţa celei de-a treia descoperiri prometheice. Ea trebuie să asigure înlăturarea dependenţei de energia combustibililor fosili. Roegen nu oferă o soluţie clară. În alţi termeni. prezenţi şi viitori"102. De aceea.până şi noţiunea de populaţie optimă concepută ca o coordonată determinată ecologic nu are decât o valoare artificială"100 [sublinierile autorului]. În loc de "abstinenţă.

dacă este necesar. trebuie să devenim cu toţii "sacerdoţi ai ecologiei". ale soarelui) cu tractorul şi îngrăşămintele chimice. în alţi termeni. În studiul său "Nicholas Georgescu . Ne invită. "să fim îngrijoraţi". ne atrage atenţia că "trebuie să limităm foamea noastră nesăţioasă după lucruri giganteşti".Roegen: entropia. Roegen nu ne spune exact în ce constă cu exactitate această a treia revoluţie. Peste toate acestea. măsura omului economic". Mai mult. Ea oferă răgazul necesar pentru ca "Prometheu III" să se producă. prin reglementări. toate pierderile de energie . productive dar mari consumatoare de entropie joasă şi. o agrocultură mecanizată este eficientă doar pentru generaţiile prezente dar este o afacere proastă pentru generaţiile viitoare. • Până când folosirea directă a energiei solare devine un procedeu generalizat sau până se realizează fuziunea controlată. cea mai legată de natură. o povară care va apăsa cel mai greu pe umerii ţărilor subdezvoltate. totuşi. 98 .trebuie evitate. antiecologice. ţările industrializate trebuie să ajute ţările subdezvoltate să ajungă cât mai repede posibil la o viaţă bună (dar nu de lux). Dar este sigur că ea va veni. trebuie să fim mai conservativi. şi. altfel spus. în stilu-i specific. • Omenirea trebuie să-şi reducă treptat populaţia la un nivel la care să poată fi hrănită numai prin agricultura organică. să înţelegem şi să luăm aminte că atunci când fabricăm un tanc sau un Cadillac consumăm din fierul cu care generaţiile viitoare şi-ar putea face un plug. agricultura organică roegeniană va trebui să fie tot mai puţin intensivă. pe mecanizare. mai ales. şi care. în plus. pentru a nu secătui solul şi a-i permite refacerea lui ciclică naturală. . Singura consonantă cu vederile sale este agricultura organică. Nicholas Wade "adună" elementele care compun acel "program bioeconomic minimal" pe care Roegen îl are în vedere. Agricultura. să înţelegem. care este contrară intereselor de durată ale omenirii. Ea "a înlocuit bivolul şi bălegarul" (daruri. suprarăcire. consideră el. Revoluţia verde nu-l inspiră. pe scurt cuprinde următoarele propoziţii: "• Producerea tuturor instrumentelor de război trebuie interzisă complet.prin supraîncălzire. Faţă de această lume naturală. aproape gratuite. zestre moştenită. Ea va trebui să se "hrănească" din propri-i săi produşi şi să se dezvolte în afara îngrăşămintelor chimice. Tentantă. Ne atenţionează. Mai mult. supraccelerare etc. ea se bazează. că grija faţă de mediu este o datorie ce se impune cu obiectivitatea unei legi naturale. • Cu forţele de producţie eliberate astfel. la miniaturizare. nu avea cum să-i scape lui Roegen.necesare. "Conservarea sistematică" este o soluţie necesară dar de tranziţie.

Cu referiri concrete la Franţa. din ale cărei realităţi se inspiră. • Instalarea de dispozitive de alertă. mai puţin vulnerabile sau mai puţin populate. Editura Expert. Omul şi opera..Roegen. fabricanţii trebuie să pună accentul pe durabilitate. • Impunerea unui sistem de indicatori. • Instituirea şi impunerea unor planuri de ocupare a suprafeţelor de pământ de natură să limiteze instalarea unor firme poluante în anumite zone. 1. 99 . vol. Caracterul globalist al soluţiilor. un avizat în materie. Dovadă stă şi faptul că nu există lucrare serioasă pe tema dezvoltării durabile fără să facă trimitere la analizele sale originale. în raport cu normele de calitate a mediului. Cu toată nota de utopie şi de abstract. p. proiectânduşi produsele pentru o durată de viaţă mare şi reparaţii facile"103. dintr-o analiză chiar şi sumară a acestui program: • • Nota uşor utopică cu care autorul îşi formulează unele dintre obiectivele sale. autorii nu uită să precizeze că ele sunt conforme cu viziunea entropică de sorginte roegeniană. • Impunerea de norme de emisie la produsele toxice . chiar dacă pe autor l-a animat tot timpul grija pentru săracii lumii şi a înţeles că problemele lor sunt specifice şi cer soluţii la fel de specifice.26. cum ar fi producerea unei noi maşini în fiecare an trebuie considerat crimă bioeconomică. 103 Articol publicat în volumul Nicholas Georgescu . Chiar şi atunci când se propun planuri concrete în lupta cu poluarea.. Aşa face şi Réne Passet. plasate dincolo de "imperialismul" pieţei libere şi zgomotul seduisant al reclamei. Pentru implementarea lor este chemat în ajutor Statul. el propune următoarele măsuri preventive şi curative cu caracter normativ: "• Eliminarea directă a poluării prin colectarea şi tratarea directă a deşeurilor solide sau lichide.• Consumul de dragul modei. Soluţiile de anvergura celor propuse de Roegen sunt "indigeste" pieţei libere. fizici sau biologici. citare de la p. 1996. De remarcat. propunerile lui Roegen au suscitat şi încă mai suscită un viu şi real interes. • Apelul la un consum decent şi la o producţie durabilă. Iar pentru unele dintre măsuri se pare chiar că statul naţional nu este de ajuns.257 - 263. • Etatismul poziţiei. care să permită aprecierea calităţii mediului.

la scară planetară. imparţiale. Nu sunt puţine studiile care încearcă să demonstreze că nu putem vorbi de progres în general fără să avem în vedere situaţia lumii a treia. pănă la studii serioase şi. p. cu preluarea inegalităţilor sociale. de la un tiermondism de stânga. grădini zoologice şi botanice. de pildă. Este clar pentru toţi. Cei care işi încep discursul pe tema soluţiilor viitoare la problemele creşterii cu această susţinere pleacă de la constatarea că neglijarea intolerabilă şi de durată a lumii a treia reprezintă o diminuare esenţială a amintitei crize şi că o dezvoltare durabilă care să ocolească această lume echivalează cu un eşec lamentabil.cit. între poluatori şi administraţie pe linia elaborării de norme privind mediul. cel puţin din perspectiva dezvoltării durabile. inclusiv pentru analiştii problemei. într-un program riguros şi coerent. regăsibil între coperţile multor lucrări. • Gestiunea privind mediul. 100 . • Gestiunea diversităţii patrimoniale prin constituirea de bănci de gene. Dimpotrivă. • Practicarea de contracte. Acel "ceva" nu se concretizează. i se pare că starea actuală a acestei lumi se datorează unei creşteri mimetice. c) Participarea mai insistentă a lumii a treia la procesul dezvoltării şi la roadele acestuia Ceea ce caracterizează astăzi lumea nu este o criză obişnuită ci una a civilizaţiei a cărei soluţie nu poate fi decât de anvergură. aglomeraţie urbană (Japonia). Lui Ignacy Sachs.. • Crearea de Agenţii a Bazinelor de Apă cu scopul de a asigura calitatea apelor"104. Environnement et biosphère. • Protecţia esteticii peisajului printr-o politică de reglementare şi constituirea de peisaje amenajate. Tot la fel de clar e că "ceva" trebuie făcut pentru ca aceasta să surmonteze starea de derivă în care se află. literatura pe tema subdezvoltării şi a perspectivelor de ieşire din impas este generos acoperită. întreprindere.• Impunerea de autorizaţii prealabile privind impactul asupra mediului a marilor proiecte publice sau private. că soluţia "creşterii zero" sau a "populaţiei zero" sunt nepotrivite lumii a treia. Soluţii şi sugestii nu lipsesc însă. la nivel de ramură (Franţa). pe cât posibil. în lucr. vegetale sau animale. parcuri naţionale de conservare a unor specii. de zone protejate. a disparităţilor regionale şi a atitudinii de 104 René Passet. acuzator şi revendicativ. 1849.

Devuyst. trebuie să fie mai atent cu interesele umanităţii în general. Din moment ce. soluţiile ar însemna respectarea următoarelor jaloane105: • • • • • Păstrarea autonomiei de decizie în găsirea şi gestionarea unor modele de dezvoltare proprie.cit. 43. după autorii citaţi. exprimare democratică. şi aici.. Bhaskar Nath şi Ilkden Talaz consideră. e clar că amorsarea unei strategii de dezvoltare durabilă pare. că este esenţial transferul substanţial de fonduri dinspre nordul dezvoltat înspre sudul subdezvoltat106. la rându-le. Ibidem. nu şi-a îndeplinit misiunea asumată atunci. Reforme instituţionale pentru a asigura populaţiei un acces mai echitabil la resurse ca şi la creaţie. din start. p. Bhaskar Nath. Un asemenea transfer ar fi necesar. Nu pe toate. în mod echitabil. sau chiar deloc. Ilkden Talaz. Obiectivul ei nobil de a ajuta ţările lumii a fost convertit şi pervertit în acela de a îndatora ţările lumii. Luarea în considerare. p. Sustainable Development. problemelor mediului sau 105 106 Ignacy Sachs. Dar. în funcţie de contextul istoric. pentru a schimba priorităţile din lumea sudului sărac. e adevărat. fără să sacrifice interesele generaţiei prezente. cu atenţia necesară. decizie. Noile proiecte implementate în ţările debitoare acordă foarte puţină atenţie. Ignacy Sachs nu e singurul preocupat de modul de integrare şi de participare a lumii a treia la procesul dezvoltării durabile.Woods în 1994. 107 101 . De aici plecând. Rezultatul final al unui asemenea proces s-a tradus în dramatica situaţie în care economiile celor mai debitoare ţări au fost zdrobite de povara datoriilor.42 şi următoarele. pentru a face posibil ca problemele de mediu şi de calitate a vieţii să fie tratate. cultural.cit. Aceasta deoarece banca Mondială.. ale tuturor oamenilor. Mai multă prudenţă ecologică printr-o dezvoltare în armonie cu natura. "privind prin prisma ţărilor în curs de dezvoltare. caducă. D. instituţia cheie a acestui sistem. cu resursele lor sărăcăcioase abia dacă pot să-şi plătească dobânzile. Nath. a nevoilor materiale şi nemateriale.. "Ajustările structurale" întreprinse aici par a răspunde mai degrabă nevoilor creditorilor care. ecologic etc. L. social. de fapt. Înlăturarea economismului abuziv care distruge natura pentru un profit efemer şi înlocuirea lui cu un ecologism conservativ care. impactul activităţilor Băncii Mondiale a fost de a face pe bogaţi creditori şi mai bogaţi iar pe săraci să sărăcească şi mai mult"107. Soluţia unei asemenea mişcări de fonduri nu e posibilă în condiţiile actualului sistem monetar internaţional ale cărei baze au fost puse la Bretton .distrugere a mediului de la cei bogaţi. le impun.32. lucr. lucr. Technology and Sustainable Development" în B. Science. de a face ca fluxul plăţitor dobânzilor să nu fie întrerupt. p. Hens. Man.

44. materiale şi nemateriale. ca şi a mediului. că starea economiei. Lucas Bretschger.. o exploatare a lor neraţională şi. autorii amintiţi socotesc că "este foarte greu de întrevăzut cum pot fi convinşi actorii implicaţi să abandoneze vechile metode şi să adopte noi politici care să asigure un transfer substanţial de fonduri din nord spre sud aşa încât unul din importantele criterii ale dezvoltării sustenabile să fie îndeplinit"108. p. spune Lucas Bretschger. prădalnică. Despre ce este vorba? Cheltuielile pentru protecţia mediului sunt infinit mai mici în ţările slab dezvoltate. dezbaterile teoretice pe problema sustenabilităţii deschid pepsrepctive noi privitoare la configuraţia diviziunii internaţionale a muncii. p. Lucas Bretschger pleacă şi el de la premisa că dezvoltarea durabilă. sunt puternic influenţate de relaţiile economice dintre naţiuni sau regiuni şi că. instituţie creată după Rio 1992 în ideea de a asigura necesarele transformări dinspre nord spre sud pentru a sprijini perspectivele dezvoltării sustenabile. De aceste preţuri scăzute beneficiază ţările bogate importatoare. artizanii creşterii durabile au 108 109 Ibidem. c) O nouă atitudine faţă de creşterea economică şi de rezultatele acesteia Inputurile creşterii economice sunt resursele. La întrebarea ce-i de făcut. Ca să răspundă criticilor administrate tipului de creştere economică postbelică. Singura "licărire de speranţă" este legată de înfiinţarea Global Environmental Facility (GEF). Dar aceste economii se închid cu false costuri competitive. o compensare internaţională: transferurilor de resurse ieftine să le corespundă transferuri internaţionale de know-haw şi tehnologie ieftină şi ecologică109. lucr. "aranjamentele de ajutor" în beneficiul celor bogaţi care se fac aici reprezintă cauze la fel de serioase.cit. fără oprelişti. ca şi subdezvoltarea. Nu numai Banca Mondială sau FMI sunt "artizanii" "sclaviei economice" în care se găsesc ţările lumii a treia. în sfârşit. sunt răspunzători pentru marile inegalităţi care în loc să se reducă se reproduc la scară tot mai mare. finanţat de Banca Mondială şi "garantat" de guvernul filipinez. 102 . Growth Theory and Sustainable Development. realizat într-o zonă ameninţată de cutremure. Sub zodia acestei filosofii s-a produs. Un exemplu tipic de investiţie iresponsabilă este Amplasamentul Nuclear Batung din Filipine. sunt probleme care aparţin întregii lumi. Instituţiile în sine nu sunt blamabile pentru rezultatele activităţii lor. Deschidereea acestor economii circulaţiei fluxurilor marfare şi monetare internaţionale poate fi benefică printr-o alocare mai eficientă a resurselor.236-237. oamenii. Este justificată."dislocărilor sociale" pe care le generează. Atitudinea standard faţă de acestea a fost una dominată de ideea caracterului lor nelimitat. adesea. Cei care le dau însufleţire. Preţul resurselor lor nu înglobează cheltuieli cu managementul mediului. Comerţul internaţional.

o însoţesc. asimilarea şi considerarea individualismului şi a egoismului. Teoria clasică şi neoclasică a considerat lăcomia. dacă acest lucru e posibil şi soldabil cu rezultate pozitive asupra caracteristicilor lor funcţionale. cosmopolit dar nu şi cu cerinţele economisirii resurselor şi. În al doilea rând. s-a susţinut. Cultura risipei este asimilată "culturii aruncatului la gunoi" a bunului. asemuibilă doar dragostei de mamă. de obicei. ca şi împotriva aroganţei şi ignoranţei care. Prin ea e posibil să li se inoculeze tinerilor acea dragoste străveche faţă de Pământ. În al treilea rând. Cu cât efortul de economisire al generaţiei prezente este mai mare cu atât şansele. lupta antirisipă implică o căutare permanentă de substituienţi şi tehnologii alternative. De aici.pornit o campanie severă impotriva risipei. motivate de creşterea profitului. de timp dar şi materiale. Succesul în realizarea acestui obiectiv este scontat a fi obţinut printr-o luptă pe multiple planuri. produs al publicităţii şi reclamei agresive ca şi vanităţii şi lăcomiei oamenilor. prin educaţie şi instrucţie. ale generaţiilor viitoare de a găsi 103 . Realizarea unui atare deziderat obligă în mod obiectiv la colaborare între generaţii. ale dezvoltării durabile. a valorilor de întrebuinţare şi nu a valorilor de schimb. Adepţii soluţiilor multidimensionale îşi pun. noul tip de creştere. trebuie găsite explicaţii şi justificări de natură etică şi morală pentru "ce facem". aici. pentru caracteristicile şi calităţile sale care au ca adresă nevoile fundamentale ale oamenilor. ca ţinând de natura umană.Smitht). Ascensiune de dorit pentru că. Prin ea. animat de creşterea profitului şi de ascensiunea sa materială. "explozivă" este centrat cu deosebire asupra calităţii. chiar de esenţa ei (A. este preocupat în obţinerea. speranţa în educaţie. Creşterea economică viitoare nu-şi poate permite luxul de a folosi resurse într-o cadenţă mai mare decât capacitatea naturii de a le regenera. sugestiv. De aici construcţia manchesteriană a acelui homo-oeconomicus. cu prioritate. egoist. A arunca un frigider sau o maşină în loc de a le repara. imediat ce uzura morală îi afectează imaginea de marcă. Întâi de toate. Dacă lăcomia este legată de instinctele noastre primare. este foarte greu de luptat cu ea. Fără a friza primitivismul. Pe un asemenea fundal. spiritul de avariţie. "cum facem" şi "de ce facem". numai "bogăţia aduce nobleţe". noua filosofie este opusă falselor nevoi. drept calităţi umane esenţiale. numită. se consideră că lăcomia umană este unul din marile obstacole impotriva dezvoltării durabile. pare consonant cu un consumatorism modern. în mod cert. Reconsiderarea importanţei reciclării. implicit. rapace. unul chiar mai mare decât explozia demografică din ţările lumii a treia. "raţionalitatea cetăţeanului" accede logicii profitului. Iar raţionalitatea cetăţeanului înseamnă: Un cult pentru durabilitatea produsului. numită "implozivă" şi contrapusă celei anterioare.

Economisirea prezentă înseamnă însă consum sacrificat. Or. e posibil de observat că mesajul de fond ce vine chiar dintr-o astfel de direcţie merită a fi reţinut. Importanţa factorului politic este reţinută în acest context ca fiind foarte importantă. Pe canalul socialului statul este invitat să facă redistribuirile necesare până la limita la care clivajele sociale nu dau naştere la conflicte. atunci vom avea imaginea completă a ceea ce înseamnă un program socialist de creştere durabilă. criteriul sustenabilităţii. Artizanii creşterii durabile îşi propun ca acestea să fie însoţite de progres social. Pe fondul creşterii continue a PIB se doreşte. înlăturarea disparităţilor regionale în repartizarea rezultatelor creşterii. le dau viaţă. o planificare riguroasă a ofertei ţinând seama de nevoile fundamentale ale societăţii. Pentru ca fiecare generaţie să aibă un punct de plecare pe care să-şi construiască bunăstarea e nevoie ca fiecărei generaţii să i se impună. a consumului colectiv în dauna celui privat nu este exclusă. la cele de mai sus se adaugă: • • • modificarea stilului de viaţă în sensul creşterii ponderii bunurilor de durată în total consum şi o mai bună satisfacere a nevoilor sociale. ca o "constrângere". cei prezenţi. În cazul socialiştilor accentul cade pe utopie. ceva. "Foloasele nerealizate" aici sunt însă compensate de sănătatea viitoare a mediului şi a generaţiilor cărora. îndeosebi de guvernele de orientare socialistă. O nouă atitudine faţă de creştere implică şi o nouă politică a distribuirii rezultatelor ei. El înseamnă coparticipare la procesul creşterii. al conservării mediului dar şi la rezultatul acestor acţiuni. Dacă e posibilă departajarea de această notă care trimite spre egalitarism şi ficţiune. E posibil ca acest lucru să nu coincidă şi cu calea eficienţei prescrisă de teoria economică standard. se sugerează şi un control serios al preţurilor la produsele de bază spre a permite accesul la consum al celor mai puţin favorizaţi. problema relaţiei între generaţii trebuie să fie mai mult o problemă de etică decât de eficienţă. Dacă. vor fi şi ele mari. progresul social presupune o mai echitabilă împărţire a rezultatelor producţiei. la rându-i. generaţia prezentă trebuie. să fie beneficiara unui "cadou" făcut de generaţia precedentă. Cu alte cuvinte.soluţii alternative. să fie obligată în a lăsa moştenire o zestre în capital de mediu cel puţin la fel de generoasă ca cea pe care a moştenit-o. Conotaţia politică spune desigur. 104 . Spre a fi motivată într-un atare demers. o reducere a marilor discrepanţe de avere şi poziţie socială. Tot dintr-o astfel de direcţie doctrinară. pe această cale. de fapt. Soluţia echipamentelor colective şi a dezvoltării. cu privire la gradul de utopie sau realism al unor soluţii.

NOTĂ: Pentru problematica legată de mediul înconjurător în politica europeană. Datorită faptului că daunele aduse mediului înconjurător au devenit din ce în ce mai grave. Capitolul 7 Politica privind protecţia mediului înconjurător 7.7."pe aripile vântului". martie 1999) a relevat faptul că 86% din cetăţenii UE consideră îmbunătăţirea mediului înconjurător drept o prioritate politică. atât pe plan intern. Protecţia mediului înconjurător . autori Marius Profiroiu şi Irina Popescu. p. Singura soluţie este ca toate ţările să coopereze. 160 Acesta este produs de arderea combustibililor fosili pe bază de sulf.o problemă ce vizează viitorul planetei Protecţia mediului înconjurător este o problemă care interesează şi afectează toţi cetăţenii. „Politica privind protecţia mediului înconjurător” p. cât şi extern prin participarea Comunităţii la diferite acorduri internaţionale. Probleme ca poluarea aerului şi distrugerea stratului de ozon de către clorfluorocarburi nu depind de graniţele naţionale Exemplul poluării aerului pe plan global arată clar că orice încercare a unui stat de a-şi păstra mediul curat este sortita eşecului dacă celelalte state nu sunt şi ele pregătite să facă un efort în domeniul protecţiei mediului. 159-181. dorinţa de a face sacrificii pentru îmbunătăţirea mediului a crescut considerabil. cum ar fi uleiul sau cărbunele.în adevăratul sens al cuvântului . Bucureşti 2003 (textul de mai jos este preluat prin scanare). în cadrul legislaţiei europene. lupta împotriva sărăciei şi a crimei organizate şi menţinerea păcii au fost cotate mai sus. Doar şomajul. Odată degajat în atmosferă.1. dioxidul de sulf este . Cetăţenii din Europa aşteaptă. a se citi cap. Problemele de mediu internaţionale căpăta o importanta din ce în ce mai mare. din lucrarea POLITICI ERUOPENE. 105 . ca UE să joace un rol activ în protecţia şi conservarea mediului. Amestecul dioxidului de sulf cu umiditatea din nori provoacă ploi acide care adeseori contribuie la acidificarea solului şi a apei la mii de kilometri distanţă de zona de emisie a noxelor. Concepte de bază privind mediul înconjurător Protecţia mediului înconjurător . Economică. ed. aşadar. O anchetă întreprinsă pe întreg cuprinsul UE (Eurobarometer.o provocare internaţională Problemele mediului înconjurător nu pot fi rezolvate eficient decât prin acţiunea tuturor părţilor implicate.

măsuri în acest sens. aceleaşi state au pus piatra de temelie a Comunităţii Economice Europene (CEE). lărgirea găurii din stratul de ozon. Un mare număr de acorduri şi convenţii internaţionale ar trebui să ajute ca problemele de mediu să poată fi ţinute sub control. Belgia. Luxemburg şi Franţa au fondat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) în 1951. dispariţia diferitelor specii de faună şi floră sălbatică sau poluarea celor şapte mări atrag şi mai serios atenţia asupra nevoii de măsuri comune. mai târziu. multe probleme pot fi soluţionate în mod semnificativ doar la nivel internaţional. este mult mai dificil să se verifice dacă angajamentele sunt respectate şi să se impună sancţiuni dacă este necesar. Olanda. Mai mult de 94% din poluarea provocată de emisiile de sulf apărută în Austria a fost aşadar ''importată" din străinătate. de obicei. Din aceste date se poate observa unde ia naştere poluarea aerului. Când. la nivel global. Eforturile uriaşe făcute de către Olanda pentru a purifica Rhinul ar fi fost sortite eşecului dacă Germania şi alte ţări riverane n-ar fi adoptat şi ele. Cu toate acestea. mai puţin de 6% din poluarea cu sulf detectată în Austria era autohtonă. decât aceea de a elabora legi naţionale. 106 . puternica interdependenţă în domeniul protecţiei mediului este binecunoscută. Globalizarea problemelor mediului înseamnă că. Şi în cazul poluării apei situaţia este similară. acum. încheierea de acorduri internaţionale pe probleme de mediu este. UE este un forum potrivit pentru rezolvarea problemelor de mediu. în 1957. cere acţiuni concertate. Ameninţarea schimbării climei. de exemplu. centrul de interes era împiedicarea unui alt război în Europa. Istoricul politicii de mediu Când Germania. 161 7. se găsesc o serie de lacuri ale căror rezerve de peşte s-au diminuat drastic din cauza ploilor acide. Cu toate acestea. reconstrucţia în Europa era principala problemă. este o cale mult mai înceată şi mai grea aceea de a ajunge la acorduri eficiente. Acelaşi lucru este valabil în cazul încetării producerii şi folosirii substanţelor responsabile de subţierea stratului de ozon din stratosfera (în special clorfluorocarburi). Reducerea la nivel mondial a emisiilor de noxe. Măsurile adoptate de către state în mod individual n-ar reprezenta decât o picătură în ocean. în special de dioxid de carbon (CO2) care este necesară pentru a evita schimbările climatice periculoase.2. Comisia Economică pentru Europa Naţiunilor Unite adună periodic date despre mişcările agenţilor poluanţi ai aerului din Europa. Cu toate acestea. cea mai mare parte provenind din regiunile industriale ale Europei Centrale şi din Marea Britanie.În nordul Suediei. un proces lent. simultan. de vreme ce în cazul acordurilor este nevoie de un compromis între mai mulţi participanţi. De asemenea. În zilele noastre. numai o parte neglijabilă din aerul poluat ce a provocat ploile acide provine din Suedia. Italia. Situaţii similare pot fi întâlnite şi în Austria. în multe zone nu există nici o alternativă la lungile şi greoaiele negocieri ale acordurilor internaţionale. dar în multe cazuri constituie singura soluţie viabilă p. Conform acestor date.

Când a intrat în vigoare. energie. în special industrie. Elementele cheie pentru atingerea dezvoltării durabile sunt: ƒ menţinerea calităţii vieţii. Aceste principii au fost parţial reluate. a încercat să ofere o strategie generală de protejare a mediului şi a resurselor naturale la nivelul Uniunii Europene. Acest program prezenta o serie de măsuri care trebuiau adoptate în vederea controlării problemelor legate depoluare. agricultură şi dezvoltare regională. p. Pe lângă aceasta. Deşi primele măsuri s-au concentrat pe repararea daunelor deja apărute. în acelaşi an. la 1 noiembrie 1993. în 1972. social şi de mediu. reprezentanţii a 178 de naţiuni s-au întâlnit la Rio de Janeiro. ƒ îmbunătăţirea accesului publicului la informaţia privind mediul. protecţia mediului nu era o preocupare la acea vreme. punând accent pe acţiunea de prevenire a poluării în loc de controlul acesteia şi pe integrarea politicilor de mediu în celelalte politici comunitare. deschizând noi căi de comunicare între organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale care acţionează pentru realizare aceluiaşi ţel şi conştientizând publicul asupra soluţiilor la îndemână. Dezvoltarea politicilor de mediu Ia nivelul Uniunii Europene a demarat la începutul anilor '60. ƒ reglementarea impactului asupra mediului produs de "sursele de poluare". adoptat în 1983. Tratatul de la Maastricht ridicat protecţia mediului la unul dintre cele mai înalte ranguri printre obiectivele Comunităţii. În iunie 1992. ƒ menţinerea accesului permanent la resursele naturale. program ci stat la bata elaborării politicilor naţionale de mediu în statele membre şi ţări candidate. ţinută la Stockholm. în Brazilia. prin elaborarea primelor legislaţii legate de produse (în special substanţe periculoase. primul PAM a enunţat principiile de prevenire. Summitul de la Rio a catalizat interesele guvernelor în transpunerea scopurilor politicii generale de mediu în acţiuni concrete. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu a stimulat activităţile naţionale în domeniul protecţiei mediului în multe ţări europene. nici în restul lumii. 162 Al patrulea Program de Acţiune pentru Mediu s-a derulat în perioada 1987-1992. Statele membre au cerut Comisiei Europene să elaboreze un Program de Acţiune pentru Mediu. ƒ crearea de noi locuri de muncă. tratatele ce stau la baza Comunităţii Europene nu oferă nici o bază legală pentru activităţile Comunităţii în domeniul politicii de mediu. Primul Program de Acţiune pentru Mediu (1973 . detergenţi şi alte produse industriale) în strânsă concordanţă cu încercarea statelor membre de armonizare a reglementărilor care "afectează direct stabilirea şi/sau funcţionarea pieţei comune". schimbările procedurale au facilitat promulgarea măsurilor pentru mediu necesare la nivel comunitar. Politicile de mediu ale Uniunii Europene pentru perioada 1993-1999 au $j formulate în cel de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu.Nici în Europa. De aceea. cel de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu avea la bază două principii majore: ƒ integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale. pentru a decide care sunt acţiunile necesare pentru promovarea unei dezvoltări durabile în domeniul economic. El a fost conceput pentru a îndruma Comunitatea Europeană pe un curs de dezvoltare durabilă.1982). ƒ împiedicarea degradării mediului. incluzând un calendar precis. în special în cea privind planificarea teritoriului. cheia atingi obiectivelor privind 107 . Prima încercare a Comunităţii Europene de a rezolva probleme de mediu a avut loc la cea dintâi Conferinţă globală pe probleme de mediu -„Despre mediul înconjurător". transport. statele membre ale CEE au subliniat importanţa politicii mediului la Summitul de la Paris. chiar împotriva voinţei statelor membre mai puţin preocupate de mediu. Cel de-al treilea Program de Acţiune pentru Mediu. asupra aspectelor globale de mediu.1977) elaborat de către şefii de state şi de guverne din cadrul Comunităţii a reprezentat începutul politicii de mediu a UE. Plecând de la ideea că succesul pe termen lung al politicilor privind Uniunea Monetară şi piaţa internă depinde de durabilitatea politicilor sectoriale. focalizânduse pe integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale şi cuprinzând patru elemente cheie: ƒ implementarea efectivă a legislaţiei de protecţie a mediului existentă. ridicând nivelul de conştientizare. lărgite şi completate de al doilea Program de Acţiune pentru Mediu (1978 .

industrie. p. mediul urban. acest termenlimită pentru revizuire a fost prelungit. ƒ utilizarea unui spectru mai larg de instrumente de politici. Comisia Europeană a pregătit cel de-al şaselea Program de Acţiune pentru Mediu. gestionarea resurselor de apă.prin prisma a şapte probleme de mediu: schimbările climatice. gestionarea deşeurilor. ƒ siguranţa nucleară. ƒ protecţia împotriva radiaţiilor. ca de exemplu: informaţia. ƒ instrumentele orizontale. să-şi adapteze aceste standarde la cele mai stricte ale statelor membre nou incluse. ƒ instrumentele economice care trebuie să încurajeze producţia şi utiliza rea produselor şi proceselor tehnologice care nu pun în pericol mediul. La 10 ianuarie 1996 Comisia a elaborat o propunere de Decizie a Parlamentului European110 privind revizuirea celui de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu prin identificarea a cinci domenii prioritare. 164 Pornind de la "Evaluarea Globală a celui de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu" şi de la Raportul privind starea mediului în Europa: "Mediul în Uniunea Europeană la sfârşitul secolului". zonele costiere. Legat de managementul riscului. public etc. O dată cu intrarea în UE a Austriei. transport. Al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu se adresa unor sectoare ţintă. In anumite domenii. înlocuirea instrumentelor de "comandă şi control" cu instrumente împart responsabilitatea privind protecţia mediului între diferiţi ac ca de exemplu: guverne. respectiv: ƒ îmbunătăţirea integrării politicilor de mediu în politicile sectoriale: agricultură. cercetarea. energie. ƒ ajutorul financiar necesar pentru implementarea politicilor. transport. acidificarea şi calitatea aerului. 163 protecţia mediului. industrii. Documentul sintetizează politicile de mediu ce trebuie implementate în perioada imediat următoare. educaţia. Acolo unde această revizuire a fost efectuată. fiind finalizat de către Comisia Europeană sub forma unui program 110 111 Decizie adoptată în iulie 1998 Tratatul a intrat in vigoare la 1 mai 1999 108 . ƒ creşterea rolului Uniunii pe plan internaţional Următorul pas în domeniul politicii de mediu europene a fost Tratatul de la Amsterdam111 (1997) care subliniază din nou importanţa protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile.ţări având reputaţia de a fi sensibile la problema mediului -. în special instrumente economice şi orizontale. Suediei şi Finlandei (1995) . pe o 1 perioadă de patru ani şi. ƒ dezvoltarea proceselor de implementare şi control prin îmbunătăţirea şi simplificarea legislaţiei legate de mediu. şi anume .ƒ p. respectiv: ƒ legislaţia prin care sunt impuse standardele de mediu. energie. intensificarea campaniilor de conştientizare a publicului. turism şi industrie. programul avea în vedere trei elemente: ƒ riscul asociat industriei. elaborate de către Agenţia Europeană pentru Mediu. ƒ derularea unor acţiuni suplimentare de comunicare şi informare. strategia recunoştea necesitatea folosirii unui număr însemnat de instrumente. se poate spune că politica de mediu a Europei a primit un impuls pozitiv. acolo unde este necesar. agricultură şi turism . UE a fost de acord să-şi revizuiască propriile standarde de mediu în anumite domenii ale legislaţiei. Pentru atingerea obiectivelor propuse. precum şi protecţia civilă. protecţia naturii şi biodiversitatea.

• Promovarea măsurilor internaţionale pentru rezolvarea problemelor de mediu regionale sau globale. la cerere. • exploatarea resurselor naturale. • prin intermediul organizaţiilor internaţionale. care presupune acoperirea costurilor legate de prevenirea şi remedierea daunelor aduse mediului de către poluator. Acest obiectiv se bazează pe principiul precauţiei şi pe principiul necesităţii acţiunii preventive. • Utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale. Acestea se referă la: • principiul prevenirii poluării. ţinând cont de tipul de poluare.intitulat „Viitorul nostru. 7. pe de o parte. Principiile. Directiva cu privire la accesul la informaţia despre mediu prevede că autorităţile din cadrul statelor membre trebuie să furnizeze anumite date despre starea mediului tuturor cetăţenilor lor. • activităţile dintr-un stat membru nu trebuie să cauzeze deteriorări ale mediului în alt stat. • responsabilitatea privind protecţia mediului revine fiecăruia dintre noi. Având în vedere că. Principiile politicii de mediu Principiile care stau la baza politicii de mediu au fost formulate de primul Program de Acţiune pentru Mediu. 109 . perioada de implementare a celui de-al şaselea Program de Acţiune pentru Mediu va coincide cu perioada în care cele 12 ţări candidate vor adera la Uniunea Europeană şi. ca şi îmbunătăţirea calităţii lui. • principiul "poluatorul plăteşte". cu atât el poate să-şi asume mai bine rolul său în ceea ce priveşte co-responsabilitatea în crearea politicii de mediu europene. B. • informaţiile ştiinţifice legate de mediu trebuie aprofundate în vederea îmbunătăţirii deciziilor care trebuie adoptate în legătură cu acţiunile. Comisia Europeană şi statele membre trebuie să iniţieze acţiuni de promovare a problemelor legate de protecţia mediului cu efecte globale. • politicile de mediu din statele membre trebuie să ţină cont de interesele ţărilor în curs de dezvoltare. • Protecţia sănătăţii umane. • în procesul de adoptare a deciziei cu privire la un nou proiect trebuie avut în vedere impactul realizării acestuia asupra mediului. trebuie redusă. având la bază un concept comun dezvoltat pe termen lung.3. de aceea educaţia ecologică este esenţială. Cerinţele de protecţie a mediului trebuie să fie integrate în definirea şi implementarea altor politici comunitare. programele naţionale de protecţia mediului trebuie armonizate cu programul Comisiei Europene. încă din faza iniţială. alegerea noastră" (2001-2010). Cu cât publicul este mai bine informat despre starea mediului. finanţând în acest sens un proiect coordonat de Centrul Regional pentru Mediu din Europa Centrală şi de Est. care produce un dezechilibru major la nivelul ecosistemelor. 165 • • principiul subsidiarităţii: măsurile de protecţia mediului trebuie adoptate la nivelul cel mai adecvat. • Protecţia de nivel înalt. Obiectivele politicii de mediu Principalele obiective ale politicii de mediu au în vedere: • Conservarea şi protecţia mediului. devenit principiu de bază în cel de-al patrulea program de acţiune. p. că protecţia mediului în contextul aproximării legislative reprezintă un sector cheie pentru toate ţările candidate. a combaterii sursei care provoacă deteriorarea mediului şi a obligaţiei celui responsabil să plătească. pe de altă parte. de acţiunile necesare şi de zona geografică ce trebuie protejată. obiectivele şi instrumentele politicii de mediu A. • Un mai bun acces la informaţiile despre starea mediului oferit populaţiei. Comisia Europeană a invitat aceste ţări să participe efectiv la elaborarea Programului. luând în considerare diversitatea situaţiilor din diferite regiuni ale Comunităţii.

cerinţe de mediu mai stricte pentru agenţii industriali deja existenţi) pentru a rămâne sub limita valorilor specificate.pentru a îmbunătăţi performanţele în procesul de integrare trebuie sa se prezinte obiective şi măsuri clare. Un înalt nivel de protecţie a mediului care să fie cât de uniform posibil . C2. german sau italian. precum şi indicatori de evaluare a eficienţei acestui proces. eficiente şi transferabile în alte zone. Obiectivele comune pot fi cel mai bine atinse prin măsuri de adaptare cât mai bună la diferitele condiţii climatice.• • Minimizarea diferenţelor dintre standardele legate de mediu ale statelor membre luate individual. Instrumentele financiare Cel mai important instrument financiar pentru mediu al Uniunii Europene este programul LIFE (L’Instrument Financier pur l’Environement). fără a mai fi necesară o lege sau o ordonanţă naţională adiţională. O asemenea lege naţională nici măcar nu este permisă.implementarea măsurilor de conservare pentru protecţia naturii. Programul are două componente: ƒ LIFE NATURA . Directivele sunt adresate statelor membre şi. la respectiva structură legală şi la diferitele tradiţii din cadrul fiecărui stat membru. 166 C. dar lasă în seama statelor membre alegerea măsurilor ce se impun (de exemplu.iată ţelul pentru a întruni cerinţele pentru o dezvoltare durabilă şi conştientă de mediu. diferite directive privind puritatea aerului impun valori limită ale calităţii aerului pentru anumiţi agenţi poluanţi. menţionează obiectivele ce trebuie atinse cu ajutorul fiecărei directive în parte. ca de exemplu: utilizarea rezultatelor cercetării. precum cele legate de calitatea apei. turism). Scopul acestui program este de a contribui la dezvoltarea şi implementarea politicii şi legislaţiei de mediu a Comunităţii. pe cât posibil cuantificabile. Aceasta înseamnă că regulamentele UE sunt obligatorii pentru flecare cetăţean al unuia dintre statele membre. planificarea utilizării 110 . Instrumentele utilizate de către Uniunea Europeană în vederea implementării politicii de mediu C1. naţionale şi locale. directivele sunt mult mai des utilizate pentru a implementa politica de mediu europeană decât regulamentele.există sectoare în care integrarea politicilor de mediu este avansată (sectorul industrial). mai presus de toate. la atitudinea populaţiei.trebuie să se dezvolte noi instrumente de politici. Modul în care această legislaţie se integrează în sistemul legal naţional rămâne şi el la latitudinea statelor respective. bazându-se pe prevederile legale din Tratatul Uniunii Europene. De exemplu. gestionarea deşeurilor.sprijinirea proiectelor demonstrative flexibile.167 ƒ LIFE MEDIU . să se dezvolte indicatori de monitorizare a progreselor înregistrate în procesul de integrare. Integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale. să se includă componente europene. utilizarea studiilor de evaluare. Directivele lasă proporţia implementării lor la latitudinea statelor membre care sunt obligate să adopte legi pentru a îndeplini cerinţele directivei într-o anumită perioadă de timp. . p. Instrumentele legislative Comunitatea elaborează regulamente şi directive în conformitate cu programele de acţiune pentru mediu. De exemplu. LIFE sprijină proiectele de protecţie a mediului în statele membre şi candidate la UE. Se poate spune că: . . interdicţia de a trimite deşeurile în anumite ţări în curs de dezvoltare. Măsurile de mediu necesită un grad înalt de flexibilitate. Regulamentele sunt direct aplicate în statele membre şi sunt adresate tuturor subiecţilor din cadrul Comunităţii. este obligatorie pentru fiecare francez. dar şi sectoare în care integrarea nu s-a realizat (agricultură. Din acest motiv. impusă de regulamentul UE în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul transportului de deşeuri. p.

ƒ gestionarea deşeurilor solide şi a deşeurilor periculoase. în primul rând. Din acest punct de vedere. în special a celor toxice şi periculoase. o prevenirea poluării apei. ƒ tratarea apelor uzate. Politicile de mediu pe domenii specifice ƒ Controlul poluării aerului (evaluarea calităţii pentru anumite produse. Ungaria. Slovenia şi Slovacia). din care 47% pentru componenta NATURA şi 47% pentru componenta MEDIU. 7. p. în vederea facilitării integrării în politica planificării zonale.4.168 ƒ ƒ ƒ ƒ ƒ ƒ Chimicale. obiectivul ISPA este să sprijine ţările beneficiare în alinierea standardelor UE din domeniul protecţiei mediului. Sprijinul financiar LIFE este. Politica deşeurilor (incinerarea deşeurilor. Legislaţia orizontală Legislaţia orizontală a fost dezvoltată de către UE în scopul: 111 . accidente industriale şi biotehnologie. o măsuri împotriva poluării şi acidificării aerului. ca şi menţinerea varietăţii lor). limitarea sau interdicţia deversării anumitor substanţe în apă). România.terenurilor. Conservarea naturii (conservarea faunei şi florei. o reducerea deşeurilor. destinat: ƒ proiectelor inovatoare şi acţiunilor pe scară demonstrativă. cum ar fi combustibilii. ca şi împotriva acidizării ozonului din troposferă. tehnologii nepoluante etc. reducerea poluării). promovând dezvoltarea susţinută în domeniul activităţii industriale. D. ƒ poluarea aerului. standarde ale calităţii aerului. Politica privind protecţia apei (standarde de calitate pentru anumite ape. inclusiv tratarea canalizărilor. Programul LIFE este deschis tuturor persoanelor fizice şi juridice înregistrate în UE şi în anumite ţări candidate (Estonia. Acestea se referă la următoarele domenii: ƒ furnizarea apei potabile. ƒ proiectelor cu efect demonstrativ sau proiectelor de sprijin tehnic în beneficiul autorităţilor locale. controlul nivelului maxim admis de emisii în cazul centralelor industriale). bateriile folosite). Politica cu privire la controlul poluării industriale (managementul d1 mediu şi schemele de verificare. Letonia. transporturile de deşeuri. Implementarea acestor directive este strâns legată de îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii cetăţenilor şi are un impact pozitiv asupra coeziunii sociale şi economice a ţărilor beneficiare. ca şi în planificarea utilizării terenurilor. contribuind la dezvoltarea sănătoasă a mediului. deversarea deşeurile provenite din ambalaje. Poluarea fonică (stabilirea nivelului maxim admis pentru poluare fonic de către vehicule şi maşini industriale). ƒ proiectelor pregătitoare ce contribuie la implementarea politicii şi legislaţiei de mediu ale Comunităţii. ISPA se concentrează asupra aplicării directivelor de protecţie a mediului care necesită mari costuri de implementare. Acest program dispune de un buget total de 640 milioane euro. în special: o protecţia şi utilizarea raţională a Zonelor de coastă. LIFE III (2000-2004). în ceea ce priveşte protecţia mediului. Programul ISPA finanţează proiecte mari de infrastructură în sectorul protecţiei mediului şi al transporturilor.

Regulamentul 1973/92 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu: LIFE. Tot prin prevederile acestei directive. să disemineze această informaţie. pe de altă parte. secretul comercial şi/sau industrial. Pentru informaţiile furnizate.Regulamentul 1210/90 privind înfiinţarea Agenţiei Europene de 'Mediu şi a reţelei europene de informaţie şi observare pentru mediu (EIONET). iar în cazul unui proiect cu impact semnificativ transfrontalier asupra mediului. statele membre sunt obligate ă facă publice. aerului. p. când pot fi afectate: securitatea publică.ƒ ƒ de a oferi metode şi mecanisme unitare menite să conducă la îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor. la fiecare trei ani. Informaţiile de mediu trebuie furnizate în maxim două luni oricărei persoane fizice sau juridice care le solicită. precum şi interacţiunile dintre acestea. Agenţia Europeană de Mediu a fost înfiinţată în anul 1993. inclusiv publicul. solului. Directiva pune un accent deosebit pe accesul la informaţia de mediu şi pe rolul consultativ pe care trebuie să-1 joace toţi actorii implicaţi în proiect. cu privire la modul de implementare a 27 de directive din sectoarele aer. pe de o parte. . pentru dezvoltarea şi facilitarea procesului de implementare a legislaţiei. 169 . O cerere de furnizare de informaţii poate fi refuzată doar în condiţii bine definite prin directivă. care ar putea avea un potenţial impact asupra mediului. la Copenhaga. Agenţia este responsabilă cu elaborarea şi publicarea periodică a rapoartelor privind starea mediului în Europa. să asigure accesul publicului la informaţia de mediu şi. pe baza unei analize caz cu caz sau a unui set de criterii stabilite pe grupe de activităţi. Directiva 692/91 privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor asupra implementării unor directive referitoare la mediu impune statelor membre elaborarea de rapoarte standard (pe baza unor chestionare transmise de către Comisie). cu copul de a colecta informaţiile de mediu prin EIONET şi de a ajuta Comisia Europeană şi statele membre în pregătirea informaţiilor necesare implementării politicilor de mediu. De asemenea. produsele sau 3 tipurile de emisii specifice. climei. ƒ cele pentru care fiecare stat membru hotărăşte dacă le supune sau nu procedurii. datele privind starea mediului. modificată prin Directiva 11/97. Principalele reglementări incluse în acest sector sunt: . fără o justificare a cererii. celelalte state membre posibil afectate. periodic. Directiva împarte proiectele în două categorii: ƒ cele pentru care procedura de evaluare a impactului asupra mediului este obligatorie. autorităţile pot percepe tarife. apă şi deşeuri. patrimoniului cultural. peisajului. apei. relaţiile internaţionale. florei.Directiva 337/85 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. precum şi de a monitoriza modul în care se implementează legislaţia europeană şi se aplică măsurile de mediu. În această categorie intră acea legislaţie legată mai mult de problemele generale ale managementului de mediu decât de sectoarele. procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.Directiva 313/90 privind accesul liber la informaţia de mediu impune autorităţilor publice. . Orice evaluare a impactului asupra mediului trebuie să cuprindă efectele directe şi indirecte pe care proiectul le are asupra sănătăţii umane. faunei. dar cuantumul acestora trebuie să fie rezonabil. Această directivă impune supunerea oricărei noi investiţii. 112 .

care a fost revăzută de către Consiliu în 1997. 113 . Pe lângă aceste obiective. a fost principala motivaţie pentru prioritatea clară acordată împiedicării risipirii resurselor şi reciclării deşeurilor înainte de distrugerea lor finală. observaţiile s-au axat pe deşeurile radioactive. Politica europeană în domeniul deşeurilor După definirea politicii generale în ceea ce priveşte protecţia mediului a Uniunii Europene. Legislaţia europeană din sectorul deşeurilor este structurată pe cinci categorii şi acoperă: ƒ prevenirea producerii deşeurilor prin tehnologii şi produse. 7. Acest principiu nu se aplică deşeurilor ce urmează a fi reutilizate. economisirea materialelor folosite şi a energiei. Iniţial.. politica în domeniul deşeurilor trebuie să respecte următoarele principii: ƒ în cadrul principiului autosuficienţei în depozitarea deşeurilor. Această prevenire are prioritate asupra reciclării şi distrugerii finale a deşeurilor. în acest caz. ƒ reciclarea şi reutilizarea. obiectivele şi măsurile pe termen mediu şi lung care vor guverna legislaţia şi acţiunile întreprinse de către Comisie în acest sector. deoarece dispunerea neuniformă a deşeurilor industriale sau conductele sparte ce poluează pânza freatică au dus la daune asupra mediului. Abia mai târziu s-a hotărât că această prioritate ar trebui să prevaleze. ƒ Recuperarea şi reciclarea au prioritate asupra distrugerii finale. ca şi prin produse sănătoase pentru mediu. prin intermediul celor şase Programe de Acţiune pentru Mediu. datorate rarelor tratamente ale deşeurilor şi ale resurselor depozitate. ƒ Distrugerea finală (în special închiderea în rezervoare şi incinerarea deşeurilor) trebuie optimizată. pentru a fi capabil să-şi asigure singur reintegrarea deşeurilor. ca resurse. dar eforturile s-au concentrat în curând mai mult pe problema deşeurilor non-nucleare. pentru a evita riscul încurcăturilor din cadrul facilităţilor de depozitare a deşeurilor. Comisia Europeană a trecut la elaborarea strategiilor sectoriale din domeniu.5. ƒ Principiul responsabilităţii producătorului menţionează că preţurile distrugerii unui produs trebuie evaluate la gradul de planificare al produsului. respectând efectul asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. observate cu mult timp înaintea găurii din stratul de ozon sau a schimbărilor climatice. a stabilit obiectivele prioritare: ƒ Împiedicarea poluării cu deşeuri este promovată prin tehnologii de producţie ce evită deşeurile. Comunitatea se bazează pe mecanismele pieţei libere şi concurenţei între tehnologiile de reciclare.Decizia Consiliului 672/97 privind Programul de Acţiune pentru Promovarea Organizaţiilor Neguvernamentale a fost adoptată pentru a asigura un instrument financiar pentru proiectele de mediu propuse de ONG-uri care acţionează la nivel european. prima elaborată fiind Strategia privind Gestionarea Deşeurilor. fiecare stat membru trebuie să creeze o reţea adecvată de instalaţii pentru distrugerea deşeurilor. ƒ Principiul proximităţii în dispunerea de deşeuri susţine că deşeurile neaprobate pentru distrugerea finala trebuie depozitate într-una dintre cele mai apropiate facilităţi de depozitare. Această strategie defineşte principiile. Strategia Comunităţii pentru o administrare eficientă a deşeurilor. La început.

Directivele specifice pe tipuri de deşeuri . iar reciclarea deşeurilor s-a dezvoltat foarte mult. în timp ce în ţările central şi est-europene cele mai importante sunt deşeurile din sectorul rninier. să dezvolte sisteme de reglementare şi control specifice. campaniile de conştientizare a publicului s-au intensificat. construcţiile. să încurajeze refolosirea şi reciclarea deşeurilor. Propunerile de reglementări privind încheierea ciclului de viaţă al vehiculelor. ƒ în ultimii ani. ƒ sursele de deşeuri diferă. recuperare şi reciclare. Analiza eficienţei politicii europene în domeniul deşeurilor se poate realiza pe baza rapoartelor privind evoluţia sectorului în ultimii ani. bifenil şi terfenil policloruraţi (403/76). informaţiile legate de producţia. industria. 2. Directivele privind depozitarea deşeurilor . iar impactul negativ cel mai semnificativ asupra mediului îl au deşeurile industriale. majoritatea deşeurilor municipale sunt depozitate în gropi de gunoi şi doar foarte puţine ţări europene au introdus taxe de depozitare.p.000 milioane tone.uleiuri uzate (439/75). ƒ principalele surse de deşeuri sunt: agricultura. 10%.6. 172 ƒ ƒ ƒ ƒ deşeurile municipale în ţările OECD au crescut cu 11%. Directiva privind deşeurile de ambalaje (Directiva 62/94) impune acţiuni de reducere a volumului ambalajelor prin elaborarea de standarde de înregistrare. organice şi de plastic au ponderea cea mai mare. Directiva deşeurilor periculoase (Directiva 904/94) impune statelor membre să dezvolte planuri de gestionare a deşeurilor periculoasei să înregistreze şi să identifice locurile de depozitare a acestor deşeuri. dintre care cea. 7. în ţările cu un management eficient în domeniu. Principalele reglementări în domeniu sunt: Directiva Cadru privind deşeurile (Directiva 156/95) cere statelor membre să întreprindă toate acţiunile necesare pentru prevenirea generării deşeurilor. reglementarea transportului de deşeuri. incinerarea deşeurilor în instalaţii noi şi existente (369/89 şi 429/89). dioxid de titan (883/82). atingând aproximativ 200 milioane tone.incinerarea deşeurilor periculoase (67/94). acţiunile de remediere a amplasamentelor poluate. Directivele privind transportul deşeurilor. Politica europeană în domeniul apei Politica în domeniul apei a fost unul dintre primele domenii de acţiune ale politicii europene a mediului. care precizează: ƒ cantitatea totală de deşeuri generată în fiecare an în Europa este de cea. 40 milioane tone fac parte din categoria deşeurilor periculoase. să se asigure că depozitarea deşeurilor se realizează astfel încât să nu pună în pericol sănătatea umană sau mediul. sectorul minier şi zonele urbane. 171 ƒ ƒ ƒ optimizarea procesului de depozitare finală. astfel. Regulamentul privind eco-etichetarea (Regulamentul 880/92) pentru evidenţierea produselor care au un impact redus asupra mediului pe toată perioada deviată. deşeurile electrice şi electronice. cele mai importante junt deşeurile din agricultură. ţările vestice produc în special deşeuri industriale şi urbane. cantitatea de deşeuri generate în Europa a crescut cu cea. depozitele de deşeuri şi incinerarea. Cantitativ. transportul şi tratarea deşeurilor nu se fac într-un mod uniform în Europa şi de aceea există dificultăţi în redactarea rapoartelor specifice. iar în cadrul acestora deşeurile de hârtie. 114 .

ƒ gestionarea apelor pe bazine hidrografice. amendată prin Directiva 692/91. Evaluarea politicilor comunitare din domeniul apei a impus o abordare modernă. noua Directivă privind apa potabilă (83/98). bazată pe o combinaţie a celor două sisteme anterioare evidenţiată şi în Directiva Cadru privind Apa (2000). care defineşte următoarele principii ale politicii UE în sectorul calităţii apei: ƒ nivel ridicat al protecţiei. Directiva privind utilizarea apelor de suprafaţă pentru captarea apei potabile (440/75). ƒ acţiunea preventivă. ƒ simplificarea legislaţiei. Directiva privind substanţele periculoase (464/76) etc. protecţia naturii. integrarea politicilor de mediu în alte politici sectoriale. în special: legislaţia orizontală. ƒ monitorizarea şi raportarea: Directiva privind măsurarea şi prelevarea de probe din apele de suprafaţă (869/79) amendată prin Directiva 855/81 şi procedura comună privind schimbul de informaţii cu privire la calitatea apei (Decizia 795/77. apă pentru creşterea monistelor. Legislaţia UE din domeniul apei este strâns corelată cu reglementările din celelalte sectoare de mediu. ƒ Pe de altă parte. Obiectivele principale ale Directivei Cadru privind Apa sunt: ƒ extinderea conceptului de protecţie a apelor la toate categoriile de ape de suprafaţă sau subterane. într-o perioadă de timp bine definită. ƒ principiul precauţiei. amendată prin Directivele 869/79 şi 692/91. ƒ diminuarea poluării la sursă. Politica europeană în domeniul purităţii aerului 115 . corespunzătoare standardelor de calitate. Legislaţia UE privind apa este foarte bogată. apă de scăldat. în principal.Începând cu mijlocul anilor 70. gestionarea deşeurilor. amendată prin Directiva 15/98 şi Decizia 481/93. Uniunea Europeană a elaborat două politici privind gestionarea apei. Directiva privind nitraţii (676/9IX Directiva privind apele subterane (68/80). ƒ stabilirea corectă a preţurilor apei. apă pentru pescuit. Comunitatea a adoptat o serie de prevederi legale în domeniul prevenirii poluării apelor. controlul poluării industriale şi managementul riscului. apă potabilă). Directiva privind calitatea apelor piscicole (659/78).7. 574/86 şi 2/90). ƒ atingerea statutului de "apă bună" pentru toate apele. ƒ valori limită de emisii: Directiva privind tratarea apelor uzate din mediul urban (271/91). combinând instrumentele specifice valorilor limită de emisii cu standardele de calitate. 173 ƒ ƒ principiul poluatorul plăteşte. valorilor limită de emisii. Comunitatea a adoptat prevederi pentru a proteja apele împotriva deversării de substanţe periculoase şi împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole. ƒ implicarea mai mare a publicului în adoptarea deciziilor. prima bazându-se pe obiectivele privind calitatea apei şi cea de-a doua pe valorile limită de emisie. fiind clasificată în trei grupe. amendată prin Directiva 692/91. 7. amendată prin Deciziile 422/84. monitorizării şi raportării. o serie de directive separate stabilesc standarde de calitate pentru fiecare tip de apă (apă de suprafaţă pentru provizii de apă potabilă. În toată perioada de dezvoltare a legislaţiei din domeniul apei. există două mari domenii de regulamente: ƒ Pe de o parte. astfel: ƒ standarde de calitate: Directiva privind apa pentru scăldat (110/76).

116 . prevenirea sau reducerea efectelor negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului înconjurător. 175 . la informarea şi avertizarea publicului.Legislaţia privind calitatea combustibililor este cea de-a treia grupă din cadrul sectorului privind calitatea aerului. cadmiu. prin obligativitatea unor teste amănunţite în timpul fabricaţiei. amendată în 1998 prin Directiva 70/98. Detaliile pentru fiecare poluant în parte sunt prevăzute într-o serie de "directive fiice".noile valori limită pentru aceşti poluanţi au fost adoptate în aprilie 1999. ƒ Monoxid de carbon. inclusiv pentru măsurarea nivelului emisiei de noxe. inclusiv cu privire la cantitatea de plumb. ƒ difuzarea corectă a informaţiilor atunci când se înregistrează depăşiri ale pragurilor de alertă sau ale concentraţiilor relevante. ƒ Benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice. particule fine şi în suspensie şi plumb . Comunitatea a căpătat un rol activ oarecum târziu. Lista iniţială de poluanţi include: ƒ Dioxid de sulf. nichel şi mercur. oxizi de azot. Reducerea emisiilor ce provin de la autovehicule şi motoare se realizează prin îmbunătăţirile tehnologice aduse autovehiculelor noi şi prin inspectarea şi întreţinerea celor în uz. ƒ în timpul utilizării .306/72.În domeniul politicii privind puritatea aerului. cerinţele cu privire la monitorizarea şi evaluarea calităţii aerului. . astfel încât controlul emisiilor să se realizeze în două stadii diferite: ƒ în timpul fabricaţiei . Această directivă are următoarele obiective: ƒ evitarea. necesare omologării.A doua grupă de reglementări cuprinse în sectorul privind calitatea aerului o reprezintă acelea care se referă la emisiile provenind de la autovehicule şi motoare.Politica Uniunii Europene cu privire la calitatea aerului este definită în Directiva Cadru privind evaluarea şi managementul calităţii aerului. arsen. ƒ Directiva 32/99 care a introdus o normă de 1% sulf pentru păcura grea. care a introdus norme mai stricte cu privire la calitatea combustibililor. ƒ menţinerea calităţii aerului atunci când această calitate atinge un nivel optim şi îmbunătăţirea calităţii în zonele în care se înregistrează o deteriorare a acesteia. ƒ evaluarea calităţii aerului pe baza unor criterii şi metode comune.conform Directivei 96/96. incluzându-se aici teste pentru măsurarea emisiilor. care actualizează şi extind normele existente cu privire la calitatea aerului. 174 .77/88 şi 537/77 şi amendamentelor ulterioare. De asemenea. directiva stabileşte principiile de bază cu privire la selectarea poluanţilor atmosferici. care include cerinţe cu privire la inspecţiile periodice şi verificările în trafic. poluant tratat iniţial prin Directiva 210/85. stabilind valorile limită şi de prag. Legislaţia purităţii aerului cuprinde patru grupe.conform Directivelor 220/70. acţiunile pe termen scurt care se iau în cazurile de poluare peste limitele admise şi planurile pe termen lung pentru încadrarea în valorile limită în perioada de timp prevăzută. p. În această categorie intră: ƒ Directiva 12/93 privind concentraţiile maxim admise pentru sulf în anumiţi combustibili lichizi. ƒ Ozon.

în mod special. controlul riscului la accidente industriale majore. ƒ desfăşurarea activităţii nu conduce la o poluare semnificativă a mediului. întărirea acţiunilor de prevenire a poluării şi producerii deşeurilor. acolo unde nu este posibil. cuprinde reglementări care susţin principiile politicilor de mediu formulate în această perioadă. economic sau tehnic. în special a valorilor limită de emisii şi a obligativităţii aplicării principiului celor mai bune tehnici disponibile (BAT). care a impus introducerea unor norme tehnice minime pentru prevenirea. Pentru atingerea scopului se prevăd măsuri de prevenire şi. astfel încât să se întărească condiţiile de siguranţă şi să se amelioreze calitatea vieţii. sistemul de autorizare integrată cu specificarea condiţiilor de autorizare. 117 . de reducere a emisiilor în aer. acest proces este imposibil. reducerea utilizării surselor de energie neregenerabile. emisiilor de COV datorate depozitării şi distribuţiei benzinei de la terminale la staţiile de benzină. de aceea. apă. depozitarea " lor se face astfel încât impactul asupra mediului să fie minim.Directiva 61/96 privind prevenirea şi controlul integral al poluării are drept scop prevenirea şi controlul integrat al poluării datorate unei categorii largi de activităţi. Directiva 360/84 privind poluarea atmosferei produsă de surse industriale îşi propune să prevină şi. ƒ s-au luat masurile necesare pentru prevenirea producerii accidentelor şi limitarea efectelor acestora. iar pentru acelea la care. pentru a se atinge un nivel ridicat de protecţie a mediului 176 în ansamblu. s-a aplicat principul BAT. sol. Principalele reglementări în legătură cu această problemă sunt: .Ultima grupă de legislaţie din acest sector o reprezintă reglementările cu privire la manipularea combustibililor.8. să impună obligativitatea obţinerii autorizaţiilor de mediu pentru anumite unităţi industriale înainte de începerea funcţionării acestora. 7. inclusiv prin măsuri de reducere a deşeurilor. Centralele industriale şi evaluarea impactului lor asupra mediului Problema poluării industriale a fost cel mai bine dezvoltată în perioada de acţiune a celui de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu şi. respectiv: deşeurile produse sunt în cea mai mare parte reciclate. să identifice condiţiile în care aceste autorizaţii pot fi emise. ƒ s-au luat măsuri de stopare temporară a unor activităţi pentru care evaluarea riscului stabileşte efecte deosebite asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. energia este utilizată în mod eficient. să reducă poluarea atmosferică produsă de unităţile industriale. Principiile conceptului de prevenire şi control integrat al poluării pleacă de la ideea că instalaţiile industriale trebuie să. ƒ ƒ ƒ Reglementările privind controlul poluării industriale acoperă trei zone: controlul emisiilor industriale. respectiv: gestionarea resurselor naturale pe termen lung. pentru toate activităţile listate în anexa ei. ƒ deşeurile produse sunt gestionate în conformitate cu prevederile directivelor UE şi în special cu Directiva 442/75. auditurile de mediu şi etichetarea ecologică. în această categorie intrând Directiva 63/94 cu privire la emisiile de compuşi organici volatili.. îmbunătăţirea sistemului de alegere a amplasamentelor pentru activităţile industriale. în cazul în care nu este posibil. Directiva introduce. funcţioneze doar dacă: ƒ s-au luat măsurile cele mai potrivite pentru prevenirea poluării şi.

Ecosistemele bogate. gestionarea unor astfel de habitate presupune o abordare integrată.9. Ţările candidate consideră că succesul implementării politicilor de mediu este dependent de eficienta integrare a acestora în politicile sectoriale. cu specii protejate. a capacităţii instituţionale din ţările candidate de a adopta acquis-ul comunitar. Ţările candidate consideră că succesul implementării legislaţiei de mediu în regiunile pe care le gestionează depinde de utilizarea instrumentelor financiare de tipul LIFE. De aceea se consideră că. Directiva 82/96 privind accidentele industriale SEVESO îşi propune prevenirea accidentelor industriale care implică substanţe periculoase şi reducerea impactului acestora asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului. în special industria. Îmbunătăţirea procesului de integrare a politicilor de mediu în celelalte politici sectoriale. Protecţia naturii şi biodiversitatea. Ţările membre consideră că. se consideră că Uniunea Europeană trebuie să joace rolul de reglementator la un anumit nivel. oxizi de azot şi. Regulamentul privind eco-etichetarea 880/92 îşi propune să ajute la reducerea poluării prin încurajarea agenţilor economici să participe la o acţiune voluntară de eco-etichetare a produselor. precum şi numărul mare de reglementări din cadrul acquis-ului de mediu care trebuie aproximate conduc la lipsa de eficienţă în implementarea legislaţiei de mediu în ţările candidate. în perspectiva extinderii Uniunii Europene. pe baza unor criterii bine stabilite. având capacităţile şi resursele necesare atingerii acestui obiectiv. Din această cauză. care să coroboreze dezvoltarea rurală principiul conservării biodiversităţii. Viitorul politicii de mediu Priorităţile politicii de mediu în contextul extinderii Uniunii au în vedere: Dezvoltarea principiului subsidiariiăţii şi promovarea de către Uniunea Europeană a unei legislaţii cadru. în special. O dată cu extinderea Uniunii Europene. 7. iar structurile naţionale şi subnaţionale trebuie să reprezinte forţele responsabile pentru protejarea mediului în zonele geografice pe care le gestionează. Întărirea procesului de implementare a legislaţiei de mediu şi. Participanţilor la această schemă li se cere elaborarea şi implementarea politicilor. Susţinerea procesului de dezvoltare durabilă prin politici locale. a particulelor provenite de la marile instalaţii de ardere. de fondurile structurale şi de Fondul de Coeziune pentru promovare acţiunilor inovante în regiune. complexitatea şi varietatea problemelor de mediu vor creşte. odată cu extinderea. a emisiilor de dioxid de sulf. evaluarea performanţelor de mediu pe aceste amplasamente şi informarea publicului cu privire la acţiunile întreprinse şi rezultatele obţinute. Politicile. 118 . Regulamentul EMAS nr. specifice regiunilor forestiere şi de deltă vor fi integrate Uniunii Europene. cantitatea şi calitatea fondului biologic şi peisagistic al acesteia vor creşte. transportul. în procesul de aproximare implementarea legislaţiei trebuie să devină prioritară în raport cu transpunerea. energia. şi nu ca un proces costisitor şi inutil. precum şi de întărirea efectivă instituţională prin dezvoltarea cooperării instituţiilor de mediu din Uniunea Europeană cu aceste ţări. de larga mediatizare a acestor acţiuni. agricultura şi turismul. în anumite situaţii. ceea ce va conduce la necesitatea diversificării instrumentelor de politici elaborate pentru rezolvarea acestor probleme. programele şi sistemele de management de mediu trebuie evaluate de verificatori independenţi pentru a fi stabilită conformitatea cu reglementările existente. Capacitatea instituţională redusă de a adopta acquis-ul comunitar. prosperitate şi îmbunătăţire a calităţii vieţii locuitorilor Europei. Protecţia mediului trebuie privită ca un factor de creştere economică. programelor şi sistemelor de management de mediu I pentru fiecare amplasament unde îşi desfăşoară activitatea.Directiva 609/88 privind limitarea emisiilor provenite de la instalaţii mari de ardere îşi propune reducerea poluării atmosferei prin reglementarea. 1836/93 (Schema de ecomanagement şi audit) îşi propune îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu a unităţilor industriale prin încurajarea acestora să participe la schema voluntară de audit şi management de mediu. pentru încurajarea producerii şi utilizării tehnologiilor curate care reduc impactul asupra mediului pe tot ciclul de viaţă al produsului şi pentru informarea populaţiei cu privire la impactul asupra mediului pe care îl au produsele. dezvoltând legislaţia orizontală şi legislaţia cadru necesară implementării politicilor de mediu. De aceea.

fame and shame". pentru acestea din urmă trebuie avute în vedere două noi probleme îi formularea politicilor de mediu pentru următoarea perioadă. Pentru : aceste zone. Toate iniţiativele privind politicile comunitare ar trebui serios evaluate din punct de vedere al implicaţiilor de mediu. . Reforma fiscală . 179 Având la bază aceste priorităţi şi ţinând cont de procesul de extindere a Uniunii Europene. ƒ Cooperarea cu "piaţa" ţinând cont de interesul consumatorului şi de mediul de afaceri: . Programul de Acţiune pentru Mediu „Viitorul nostru.Gestionarea resurselor şi deşeurilor. Corelarea politicilor de mediu cu politicile de dezvoltare regională. transportul şi agricultura. . Sănătatea în raport cu mediul. ƒ O mai bună integrare a politicilor de mediu în alte politici comunitare. 119 . . la începutul anului 2001. la un consum foarte ridicat de resurse naturale pe locuitor. întâlnesc în aşa-numitele "hotspot”-uri. pe termen lung. se impun programe de asistenţă financiară care să acopere costurile necesare remedierii arealelor poluate şi care să deblocheze astfel dezvoltarea economică şi socială a acestora.2010) a identificat patru domenii care necesită o atenţie deosebită: A. ci şi premiaţi pentru bune practici. unde speranţa de viaţă a populaţiei este mult diminuată faţă de nivelurile naţionale sau din Uniunea Europeană. candidate. Obiectivul major este stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care nu provoacă variaţii anormale ale climei Pământului. Comisia considera ca acţiuni prioritare: ƒ ratificarea şi implementarea de către statele membre a Protocolului de la Kyoto. Comisia Europeană a elaborat.subvenţiile publice periculoase pentru mediu trebuie oprite şi industria trebuie să inoveze şi să dezvolte noi tehnologii curate. alegerea noastră". Comisia trebuie să dezvolte o bază de date privind utilizarea teritoriului şi să ofere informaţii legate de cele mai bune practici. ceea ce conduce. Schimbările climatice. Cele mai mari probleme de mediu se .producătorii nu trebuie doar penalizaţi pentru greşeli.consumatorii au nevoie de informaţie (ca de exemplu: Schema Europeană de Eco-etichetare) pentru a fi capabili să aleagă produsele puţin nocive pentru mediu. Programul de Acţiune pentru Mediu (2001 . ƒ contribuţia esenţială pe care industria grea o are în PIB-urile din aceste ţări. ƒ O mai bună planificare a teritoriului. Deşi gestionarea neadecvată a resurselor naturale şi a deşeurilor este o problemă comună a statelor membre şi a ţărilor.introducerea eco-taxelor în regiune. Comisia îşi propune să intensifice acţiunile legale prin intermediul Curţii Europene de Justiţie şi să informeze periodic publicul asupra progresului înregistrat de statele membre în implementarea legislaţiei de mediu utilizând strategia "Name. care propune: ƒ Îmbunătăţirea procesului de implementare a legislaţiei de mediu existente.implicarea cetăţeanului prin ale cărui acţiuni zilnice este afectat' mediul: utilizând o mai mare transparenţă a procesului de adoptare a deciziei şi oferind informaţii practice cu privire la protecţia mediului. Acesta reprezintă primul pas în atingerea obiectivului de reducere a emisiilor cu 70% şi presupune restructurarea principalelor sectoare răspunzătoare pentru emisii cu efect de seră. în perioada 20082012. Intensificarea acţiunilor pentru prevenirea poluării transfrontaliere. energia. ƒ reducerea emisiilor cu efect de seră cu 8% faţă de nivelul anului 1990. respectiv: ƒ asumarea răspunderilor de mediu pentru daunele aduse în perioada comunistă şi remedierea în aceste cazuri.

Obiectivele majore sunt: protejarea şi. inclusiv în domeniile privind comerţul. chimicalele. Printre acţiunile imediate identificate de către Comisie se numără: ƒ Realizarea unui sistem unic de gestionare a chimicalelor care să elimine cele mai periculoase substanţe şi să efectueze un control riguros al utilizării pesticidelor. reutilizare. doar în final. propunerea de noi iniţiative. refacerea sistemului natural. deşertificarea) să fie implementate. Comisia considera că acţiunile cheie pentru atingerea acestor obiective trebuie să urmărească noi iniţiative în gestionarea deşeurilor. Uniunea Europeană trebuie să aibă în vedere în relaţiile externe problemele de mediu. Acţiuni pentru mediu în raport cu sănătatea. 120 . care să conducă la minimizare şi apoi la reciclare. Acţiunile cheie identificate de către Comisie au în vedere implementarea legislaţiei de mediu. Obiective: asigurarea consumului durabil al resurselor regenerabile şi neregenerabile şi. Protecţia naturii şi a vieţii sălbatice.180 ƒ ƒ ƒ B. "decuplarea" consumului de energie de creşterea economică prin creşterea eficienţei. mai ales. acolo unde este necesar. protejarea solului împotriva eroziunii şi poluării. ƒ noi strategii care să aibă în vedere diminuarea riscului asupra sănă4 taţii datorat poluării atmosferei şi zgomotului. incinerare şi. Obiectivul: asigurarea unui mediu în care expunerea umană nu conduce la impact semnificativ sau risc pentru sănătatea acestuia. conservarea biodiversităţii. Pe plan internaţional. C. inclusiv elaborarea unei strategii privind solul în Europa. Resursele naturale şi deşeurile. la depozitare. D. dezvoltarea. securitatea şi. stoparea pierderilor la nivelul biodiversităţii în cadrul Uniunii Europene şi la nivel global. să exercite presiuni pentru ca cele mai importante convenţii globale de mediu (în special cele referitoare la schimbările climatice.