Superba, nevăzuta cămilă…

De Dumitru Solomon

Popescu şade pe o buturugă şi mestecă fără poftă un fir de iarbă. În jurul lui e pustiu. Apare Ionescu. Ionescu: Bună ziua. Popescu: Bună să-ţi fie inima, străine. I: Nu-s străin. Sunt autohton. P: De prin partea locului? I: Nu. Din altă parte. P: Ce vînt te-aduce? I: Nici un vînt. Autobuzul. (pauză) Văd că nu mai e nimeni. P (uşor ofuscat): Eu ce-s? I (senin): Habar n-am. P: Ai venit cu vreun gînd anume? I: Negreşit. P: Tainic? I: Văd că s-a vîndut tot. P: Şi pielea ursului din pădure. I: N-a mai rămas nimic? P: Ce se vede. I: Nu se vede. P (filozofic) : Sigur că nu se vede. I: Am bătut drumul degeaba. P: Voiai să cumperi? I: Nu mai este.

P: Ce? I: Dacă nu mai este… P: Fireşte că nu mai este. P: Nu vezi că-i pustiu? I: Tocmai. I: Care va să zică. P: Nu mai sunt cuie. I: Au plecat toţi. P: Parcă spuneai că nu eşti de prin partea locului… . I (priveşte în jur): Văd că-i deşert. (pauză) Ba ar mai fi ceva. P: Nu. nu mai e nimic de cumpărat. I: Atunci? P: Ar mai fi de vînzare… Ar fi de vînzare cămila. P: Nici. nici fără. P: Tocmai. P: Pustiu fără cămilă ai mai văzut? I: N-am văzut nici cu. I: Nici altele nu mai sunt. I: S-a vîndut tot. I (sondează împrejurimile): Care cămilă? P (semn cu capul peste umăr): Asta. P: Absolut toţi. P: Tot. P: Pustiu. I: Nu văd nici o cămilă. I: E pustiu. Ce voiai să cumperi? I: Cuie. (Nici spectatorul n-o vede).

Dacă n-ai văzut în viaţa dumitale o cămilă. I: Cum o să cumpăr ceva ce nu se vede? P: Dacă n-o vezi. P (plictisit): Iar o luăm de la-nceput? I: (plin de convingere): Nu văd nimic. P: Prin urmare. nu ţi-o vînd. v e z i cămila.I: Sunt din altă parte. (tac amîndoi. cum ai s-o vezi pe asta? . Sunt om cinstit.Nu-i nicio nenorocire…’’) I: N-aş zice că mă pricep.te pui cu nebunii?!’’) : O vinzi scump? P: Uită-te şi dumneata cît face. P: Tot n-aveai de gînd s-o cumperi… I: Ce să cumpăr? P: Cămila. I (ruşinat): N-am văzut. (brusc) Şi de ce vrei s-o vinzi? P: Ca să-mi fac casă.. I: Nici eu nu cumpăr pe nevăzute. I (. I (se mai uită o dată împrejur) : Nu văd nici o cămilă. I (exasperat): N-o văd! P: Poate că nu te pricepi la cămile… (. I: Văd pentru prima oară. P: Înseamnă că ai mai văzut pustiu. I (se enervează): Unde să mă uit. Nu vînd pe nevăzute.. P: De ce n-ai spus de la-nceput? Nu-mi răceam gura de pomană. P: E clar. După o pauză) Mă tem că n-ai văzut în viaţa dumitale o cămilă. P: Nici cămila? I: Mai ales cămila. domnule? P (calm): La cămilă.

I (foarte sincer): Nu văd. P (jignit): Şi cămila mea n-arată bine? I (repară): N-am spus asta. ce zici? . Hai. Aşa-s cămilele. suple. dacă această cămilă ar exista…. P: Se odihneşte săraca. I (şi mai încurcat). E un animal blînd şi-ascultător. e din Sud. I (încurcat): Da… adică… în sfîrşit… Ar trebui s-o văd. Dar ştiu şi eu cum arată o cămilă. Ştiu că eşti obosită. I (îi vine în întîmpinare): Ca şi cu un om.. hai. P: Poate că nu-ţi place… I: De ce să nu-mi placă? P (fericit) : Va să zică iţi place. (mîndru) Ei. Trebuie doar să ştii cum să te porţi cu ea. P: Poţi să te-apropii.) Uită-te numai ce picioare are! Solide şi. Îşi ţine picioarele dedesupt.cămilei’’ cu voce blîndă) Ridică-te. Clitemnestra! I: Clitemnestra? P: Aşa o cheamă. dar fă un mic efort… Aşa! Bravo. nu-i cu supărare. apropie-te fără nici o grijă! (Îl ia de braţ şi-l aduce mai aproape de locul unde ar trebui să fie cămila. I (speriat de perspectivă): Cum o să cred asta? P: E foarte docilă. în picioare. te rog. nu fi leneşă. Am să-I spun să se ridice în picioare. Fără cocoaşă nu există. Hai. P (bucuros că a fost înţeles): Exact. I (doct): Ştim. Să nu crezi balivenele ălora care pretind că ar fi un animal încăpăţînat. domnule. (Vorbeşte . Te uiţi că are două cocoaşe. ţi s-a terminat şi rezerva din cocoaşă.I: N-am văzut. P: Vezi-o. I: Lasă! Nu-I nevoie… P: Dar de ce? E vietatea cea mai răbdătoare şi cea mai ascultătoare de pe lume. E frîntă de oboseală. în acelaşi timp. Şi… ce să văd? P (a găsit!): Ştiu. altele două. Unele au o cocoaşă.

că alta nu mai găseşti. Cînd merge o femeie frumoasă în faţa dumitale. Dacă te uiţi la copite sigur n-ai ce să vezi. efectiv) P: Să vezi ce mers are! I: Nu văd P: Are o călcătură energică. Dacă vrei să ştii. I: Nu vreau să traversez Sahara. I: Nu căutam cămilă. domnule. (pauză) Cămila e mai folositoare! . I (se apără): Nu. te uiţi la pantofi? I (stingherit) : Nu. P: Ascultă-mă pe mine: Cămila cu două cocoaşe e mai bună decît cămila cu o cocoaşă. dar… P: Înţeleg. Se mulţumeşte cu foarte puţin. Te deranjează faptul că are două cocoaşe. nu şi nu! P: Nu te uita la copite. Cocoaşele sunt ca nişte rezervoare. cum calcă! I: Mă uit. (Către Ionescu) Vezi ce frumos merge? Ca o regină a deşertului. Căutam cuie. Uită-te cum se mişcă. P: Aşa-i şi cu cămila. Ţine la drum lung. cum păşeşte. ia mergi tu niţel. ( se adresează . I (nu se lasă ademenit): Nu văd! Nu. n-ai ce face în pustiul ăsta cu nişte cuie. P: Nu mai sunt cuie.cămilei’’) Clitemnestra. I: N-aş putea să spun că a s t a mă deranjează.I: Nu ştiu nici eu ce să zic… ( şi nu ştie. domnule. I: Am auzit. sigură. P: Uită-te şi la dinţi. nu te face de rîs nici la traversarea Saharei.. Dacă o cumperi. de ce…? P: O iei fără să te uiţi la dinţi? I: De ce s-o iau? P: Ia-o. P: Te cred! E drum greu. să vadă şi domul. Degeaba cauţi. Dacă i-ai făcut plinul. princiară. nu te mai doare capul cîteva săptămîni.

una singură! I (viteaz): Cîte vrei. O cămilă e bună la toate… În gospodărie. I: Mai bine o păstrezi. N-am mers cu ea mai mult de două mii cinci sute de kilometri.. Şi stai şi te gîndeşti. la servici!. liniştită. cînd eşti în impas: . P: Nici nu-ţi dai seama ce înseamnă o cămilă pe lîngă casa omului! Mai ales azi. E o cămilă cuminte. Ia cămila şi n-o să-ţi pară rău. P: I a una la întîmplare. . Să iau una la întîmplare. I (timid): Or mai fi şi probleme pe care nu le poţi rezolva cu o cămilă… P (sare): Ce probleme? Spune numai una. I (maliţios): Nici n-o vezi! P: Ţi-o las mai ieftin. la servici… I (sceptic): Ei. I: Ce să fac cu ea? P: Orice.Nu se poate’’) Toţi am trecut prin asta..e nebun sau pungaş?’’) : Ceri mult pe ea? P: O vînd în pierdere. Nici n-o auzi. I: Fără să mă gîndesc prea mult… P: Fără. domnule. I: Aşa… la nimereală… P: La nimereală. P: Nu mai găseşti..Mă. O cumperi? I: Voiam cuie. I: Cu ochii închişi. orice. ce bine-ar fi să am eu acum o cămilă! Cum le-aş rezolva pe toate!’’ I: Chiar pe toate? P: Binenţeles.I (. P: Nu te-ai aflat niciodata într-o încurcătură? (...

brutal. de faţă cu ea! . I (răspicat): N-o cumpăr! P(trist): Şi-o spui aşa. I (copleşit de argumente) : Mda! P: Bate palma şi să fie cu noroc! I (îşi fereşte palma): De ce? P: Fiindcă ai făcut afacere bună.. P: O faci acum. a găsit!) : Să zicem… problema relativităţii.Trece cu cămila prin urechile acului’’.. I: Nu… Nu cred. îi construieşti un grajd… I: S-o iau numai pentru atît? P: Doar o cumperi la un preţ de nimic. I (după o pauză disperată): Uite că nu-mi vine nici una-n minte… P (triumfător): Păi vezi? I (nu abandonează) : Să zicem. nu poţi s-o rezolvi? Cu ce te-ncurcă biata cămilă? I: Nu mă încurcă. În definitiv ce să fac eu cu o cămilă? P: O ţii pe lîngă casă. P: Cu o cămilă poţi să rezolvi orice problemă.P: Cu.. I: N-am făcut-o. P (net): Dar fără cămilă nu poţi s-o rezolvi? I (evaziv): Dacă te pricepi… P: Şi cu cămila de ce. P (furios): Ce-i cu ea? I (nu mai ştie precis): Ce să fie? O oroblemă… (îşi aduce aminte) Problema relativităţii. să zicem… P: Dar zi odată! I (în sfîrşit. îi dai să mănînce. Altfel înţelepciunea populară nar spune: . de exemplu. nu poţi s-o rezolvi cu o cămilă. mă rog.

Acum am să plec. n-am vrut să te jignesc. Uite ce priviri triste şi dezamăgite are! De ce-ţi place să chinui un biet animal fără apărare? I (se disculpă cu disperare): Nu vreau să chinui pe nimeni. descoperă . dar nu… P: Nu-mi mulţumi. nevăzuta cămilă îl urmează…) . Clitemnestra… (Porneşte încet spre ieşire.) P (împietrit): Am înţeles… I (Înalţă stînjenit din umeri): Te rog să mă ierţi. Rămîi cu bine. Ia-o şi ai grijă de dînsa… E atît de blîndă şi de duioasă! I (se apără cu ultimele puteri): Nu…nu e nevoie… zău… P: Ţi-am dăruit-o. Adio.) P: Stai! Ca să încheiem odată tîrgul ăsta murdar. Darul e sfînt. I (sleit): Bine. I: Nu trebuie… nu pot primi… De ce mi-o dăruieşti? Nu văd nimic! NIMIC! P: Mi-ar fi ruşine să mă mai întorc acasă cu ea. privind din cînd în cînd peste umăr pentru a se convinge dacă superba. (Face cîţiva paşi.I (speriat): Domnule.se întoarce încet. fii liniştită…Să mergem.. N-am să te uit niciodată. O să am grijă de tine. ţi-o dau gratis. domnule… Te rog să mă crezi… Poate că m-ai înţeles greşit… P (cu speranţă): Atunci o cumperi? I: Nu… nu ştiu cum să-ţi explic… (caută în jur vreun ajutor. Adio! (iese) I (urlă): Stai domnule! Hei! (trist) A plecat! S-a dus… (pauză..cămilă’’) Şi acum să ne despărţim. Clitemnestra.cămila’’ şi-l cuprinde o imensă duioşie.. Numai cei mici la suflet îşi retrag darurile. dar în jur e pustiu. (îi strînge mîna) Stăpîneşte-o sănătos! Ţi-o încredinţez ca unui frate.) Ce să fac cu tine? Nu pot să te las singură în pustiul ăsta… (afabil) Să mergem… Văd că te bucuri. (către . cămilă blîndă şi ascultătoare! Adio! Nu fi tristă. Ţi-o dăruiesc. P(cu adîncă dezolare): Parcă de mine e vorba! De ea e vorba.