TERAPIA CENTRATA PE CLIENT.

ASPECTE GENERALE “Psihoterapia centrata pe client (sau pe persoana) s-a dezvoltat incepand cu anii 1940 ca o puternica reactie fata de psihanaliza. Rogers a negat opiniile lui Freud cu privire la primatul instinctelor irationale asupra comportamentului uman, cat si rolul dominant al psihoterapeutului in calitate de interpret si conducator al procesului psihoterapeutic. “(Irina Holdevici, 1998). In 1942, Carl Rogers “publica lucrarea Psihoterapia non-directiva , in cadrul careia propune inlocuirea termenului de pacient cu cel de client. De fapt, Rogers prefera termenul de „facilitator” in locul celui de „terapeut” si numea persoanele cu care lucra „clienti” si nu „pacienti”, deoarece in conceptia sa dificultatile emotionale nu erau privite ca boli ce trebuie tratate medical. Ulterior, el isi va denumi propunerea psihoterapeutica, terapie centrata pe client (sau pe persoana). Teoria lui Rogers era inovativa si, ca si in cazul lui Freud, a fost la inceput considerata eretica, pentru ca mai apoi sa fie acceptata si raspandita in multe domenii, nu numai in psihoterapie (educatie, relatii interpersonale etc.)” (Angela Ionescu, 2006). “Teoria rogersiana se bazeaza pe doua prezumtii majore: 1. Comportamentul uman este ghidat de tendinta unica a fiecarei persoane catre autoactualizare. 2. Toti oamenii au nevoie de acceptare neconditionata pentru a se dezvolta. In termenii autoactualizarii, acceptarea neconditionata este inalt dezirabila, pentru ca, atunci cand o experimenteaza, oamenii se afla intr-o stare optima pentru a fi ghidati de tendintele actualizarii de sine. Dimpotriva, judecatile de valoare specifice acceptarii conditionate pot interfera cu aceste tendinte. Nevoia de a fi acceptat de ceilalti poate deveni uneori atat de puternica, incat sa substituie procesul natural de dezvoltare. In mod concret, oamenii au posibilitatea de a functiona la capacitatea maxima a disponibilitatilor lor atunci cand se simt valorizati de cei din jur (de parinti, de profesori, de sot/sotie, de prieteni, de colegi etc.), chiar daca atitudinile, comportamentele sau sentimentele lor nu sunt ideale. In procesul de dezvoltare a personalitatii umane, o deosebita importanta o au relatiile parentale si modalitatile de crestere si de educare a copiilor. Daca parintii ofera doar acceptare conditionata, adica valorizeaza copilul numai daca el se comporta, gandeste sau simte „corect”, apare pericolul unor incongruente in dezvoltarea acestuia (imagine de sine fragila sau distorsionata, reprimari etc.) De exemplu, la aparitia unui nou copil in familie, fratele mai mare

are in mod firesc sentimente de ostilitate. el le va internaliza treptat si va ajunge sa isi impuna o serie de solicitari nerealiste. In oricare dintre aceste cazuri se produce o distorsiune a realitatii: in primele doua situatii aceasta afecteaza imaginea de sine. competitie care se materializeaza in bruscarea celui mic. gelozie.” (Adrian Luca. ca potentiale. De pilda. El sugereaza ca modalitatea optima de abordare a copilului consta in a-i recunoaste si accepta sentimentele. In evolutia ulterioara a individului. De regula. de a se inlelege pe ea insasi si de a-si rezolva problemele sufficient pentru satisfacerea si eficacitatea necesara funclionarii adecvate. 2000) Capacitatea individului este manifestarea psihologica a ceea ce se numeste in limbaj mai abstract. aceasta traducandu-se astfel: fiinta umana are capacitatea. in acelasi timp. fie ca parintii nu-l mai plac si se simte respins. respectiv ajutarea pacientului sa se accepte pe sine. Poate intelege fie ca este rau si se simte vinovat si rusinat. Acesta receptioneaza dezaprobarea si incearca sa o inteleaga si sa o integreze in conceptia de sine. etichetate social ca negative: ura. daca acesta a experimentat numeroase constrangeri si evaluari critice din mediu. Negand realitatea unor astfel de trairi.a. persoana pierde contactul cu experienta sa autentica. (Irina Holdevici.altfel spus. Exercitarea acestei capacitate reclama un context de relatii umane pozitive.ea reclama relatii lipsite de amenintare sau de sfidare (provocare) cu ideea ca subiectul se amelioreaza pe el insusi. latent daca nu manifesta. tendinta la actualizare a organismului. furie. acestea sunt impinse in inconstient si produc o stare de discomfort. ce se intampla cu sentimentele celor din jurul sau si de ce comportamentele agresive nu sunt acceptabile. ca are deasemenea o tendinta sa exerseze aceasta capacitate. parintii sanctioneaza prompt astfel de gesturi. 1998) “Ideea principala a acestei conceptii terapeutice este capacitatea individului. decide ca nu simte ostilitate si ca nu vrea sa loveasca bebelusul. Rogers numeste aceste discrepante intrapsihice incongruente (intre conceptia de sine si realitate sau intre sentimentele reale si cele afirmate). 2006). Obiectivul principal al psihoterapiei rogersiene este rezolvarea acestei incongruente. “Aceasta capacitate de dezvoltare. certand si pedepsind copilul pentru ceea ce face. favorabile conversatiei si ridicarii "Eului" .” (Angela Ionescu. in cazul negarii sentimentelor reale. explicandu-i. fie isi neaga sentimentele. se „falsifica” si nu mai este constienta de natura reactiilor sale. indiferent de coloratura lor (pozitive/negative). mai explicit. isi autopretinde sa nu traiasca un anumit gen de sentimente. de adaugat. invidie. aceasta capacitate si aceasta tendinta sunt inerente oricarui om. “tendinta de . ostilitate s.

inclusiv pentru rezolvarea problemelor sale. conduce la formarea de persoane mature. independent de cultura si mediu. structura de character democratic. fiind singurul responsabil pentru propriul comportament. a propriilor experiente. Psihoterapeutul rogersian nu are sarcina de a dirija procesul de vindecare. certitudine etica. Mediul de viata isi pune amprenta asupra acestei tendinte. este inerenta oricarei fiinte umane. ci este mai degraba un fel de „catalizator” care-l ajuta pe client sa isi descopere si sa isi valorifice disponibilitatile latente. spontaneitate. prospetime continua a aprecierii.actualizare”. adica intr-o dezvoltare a persoanei in directia maturitatii. “ ( Angela Ionescu. dar nu direct. simt neostil al umorului si spirit creator. se manifesta atat la nivel fizic. 2008). relatii sociale profunde.” (Iolanda Mitrofan. “Dupa Carl Rogers si Abraham Maslow. acceptare a Eului. de obiect al unui experiment psihologic si pentru a sublinia faptul ca clientul este cel care solicita activ si voluntar ajutor in solutionarea problemelor sale. Procesul autoactualizarii nu are un punct terminus. dar selective. 2008) Daca tendinta de autoactualizare nu este impiedicata in desfasurarea ei. autoactualizate. Aceasta forma de psihoterapie porneste de la prezumtia ca fiecare individ este cel mai bun expert in rezolvarea propriilor probleme. daca conditiile exterioare o permit. sentimental sociabil. el dispune de motivatia si de abilitatile necesare pentru a decide care sunt schimbarile necesare pentru dezvoltarea sa. 2006) . El se conduce dupa principiul ca individul aflat in terapie este responsabil pentru el insusi si este de dorit sa isi asume aceasta responsabilitate. “Rogers propune sintagma de „terapie centrata pe client” si notiunea de „client” pentru a evita conotatiile de persoana bolnava. a celorlalti si a naturii umane. ci indirect. centrare pe problema. ci dureaza toata viata.” (Iolanda Mitrofan. o persoana autoactualizata are urmatoarele caracteristici: perceptive corecta a realitatii. detasare. orizonturi nelimitate. cat si psihic si consta intr-o organizare pozitiva.actionand asupra persoanei prin intermediul perceptiei (subiective) pe care individual o are asupra realitatii. in sens evolutiv.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful