1

REFLEX SPONTAN

de Strugatki Arkadi & Strugatki Boris

Traducerea Ion Hobana

2

Tuburile luminescente erau stinse. încă mai puţin. dar URM vedea perfect datorită luminii infraroşii şi impulsiunii radarurilor sale. trebuia să le caute. Această ultimă circumstanţă nu era lipsită de însemnătate. de tavanul scund şi de uşa de fier. Când în preajma lui nu se aflau nici fapte. Aici domnea totdeauna acelaşi miros de metal încins şi de ulei izolant. dar pe care URM îl auzea foarte bine. URM nu 3 . Pentru a te plictisi trebuie să ai un sistem nervos perfect organizat. După plecarea Stăpânului. Într-o zi. Şi totuşi fu cuprins de plictiseală. în jurul lui nu mai rămăsese nici un lucru demn de reţinut. Or. pe care oamenii nu puteau să-l distrugă decât cu ajutorul aparatelor. De la plecarea Stăpânului trecuse jumătate de ceas. Îşi amintea din primul moment al existenţei sale de această vastă încăpere pătrată cu pereţii cenuşii şi aspri. Toate faptele şi fenomenele necunoscute erau bune pentru el. până la cea mai subtilă nuanţă.I. nici fenomene necunoscute. pierderea interesului pentru viaţă – nu este proprie decât omului şi câtorva animale. până la cel mai mic amănunt. Nu ştia decât să perceapă. nemulţumirea de sine însuşi. Şi URM ştia din experienţă că nu se va întoarce curând. Deci URM se plictisea şi hotărî să pornească în căutarea unor impresii noi. URM nu avea sistem nervos în sensul obişnuit al acestui cuvânt. acumularea de amintiri devenise scopul existenţei sale. Era posedat de o curiozitate niciodată satisfăcută. devorat de curiozitate. Or. El nu putea să gândească şi. tot ceea ce se găsea împrejurul lui în acea clipă îi era cunoscut şi răscunoscut. Trebuie să poţi să gândești sau. să sufere. De undeva de sus răzbătea un zgomot surd şi nelămurit. de o sete fără leac de a percepe şi a înregistra cât mai mult. De fapt plictiseala – reacţie la uniformitate şi monotonie. Stăpânul îl surprinsese şi făcuse astfel încât. URM făcuse de capul său o mică plimbare prin încăpere. URM se plictisea. să înregistreze şi să acţioneze. să suferi. cu condiţia ca poziţia lor în timp şi spaţiu să facă din ele o sursă de senzaţii pentru cel puţin unul dintre cele cincisprezece organe de simţ ale sale. cel puţin.

comparând ceea ce vedea cu ceea ce ştia dinainte. aşa că cilindrii îi atraseră atenţia. o altă scară – de lemn şi cu zece trepte – ducea mai sus. URM nu văzuse niciodată calorifere. După o clipă de ezitare. O examină o clipă. când mai repede. un lucru interesant. În sfârșit. desprinse din carapacea care-i acoperea pieptul tijele suple ale micromanipulatoarelor şi studie cu atenţie ruptura cilindrului. urmat de un zgomot de metal sfărâmat şi un nor des de aburi calzi țâșni spre plafon. De pe palier. N-avea deci de ce să-l ia în seamă. Se aplecă şi apucă unul dintre ei. Nu era chiar uşor s-o deschidă. Atunci URM făcu stângamprejur. Podeaua de ciment răsună sub tălpile sale groase de cauciuc. O țâșnitură de apă împroşcă picioarele lui URM. de asemenea. Era cald şi coridorul era viu luminat de razele infraroşii care izvorau din cilindrii suspendaţi chiar deasupra parchetului. bălăcindu-se în băltoacele de apă. Peretele mirosea a beton umed şi a fier ruginit. Când ajunse la capătul coridorului. Dar în gama de sunete a vibraţiilor cimentului nu era nici unul necunoscut şi URM îşi reluă mersul către peretele din faţă. Uşa se deschise cu un scârțiit prelung. E drept că aceasta era mult mai strâmtă. Apoi micromanipulatoarele îşi reluară locul. strălucind ca o bucată de soare. care era luminat. că el se adresa totdeauna oamenilor. URM numără instantaneu optsprezece până la primul palier. „Atenţie! Nu intraţi fără costum de protecţie!”. dar ştia. URM o luă la dreapta. cu trepte de piatră. citi URM. 4 . zgâriind peretele cu cotul său de oţel. Cunoştea sensul cuvântului „Atenţie!”. cu amândoi cleştii. ascultând şi înregistrând. acesta ridică cilindrul la înălţimea capului. când mai încet. Coridorul nu era mai interesant decât scara. Nimic nou.mai putuse o vreme să se mişte şi nici măcar să-şi rotească antena radarului. URM se opri o clipă să asculte şi chiar se aplecă. Întinse braţul şi împinse uşa. Se apropie. cilindrul căzu pe parchet şi URM plecă. Apoi trecu pragul şi se pomeni în faţa unei scări înguste şi destul de înalte. traversă camera în diagonală şi se opri în faţa uşii. gata să-l atingă. Fără să-i dea atenţie. Şi timp de câteva minute URM deschise şi închise uşa. o inscripţie roşie se aprinse deasupra unei uşi scunde. URM se legănă şi înainta greoi. Ştia ce sunt treptele şi începu să le urce fără grabă. La dreapta se deschidea un coridor larg. Nu ştia de ce. Se auzi un trosnet sec. apucă cu dibăcie mânerul şi-l întoarse. îl examină. Apoi întinse cleştele zimţat al mâinii sale stângi.

antenele radarurilor tremurau. nici puternicele fluxuri de particule nu puteau să-i facă vreun rău. Capul său rotund ca un glob se mişca prudent la dreapta şi la stânga. pline cu obiecte de metal. devenite transparente. atârnau din tavan. Şocul provocat de afluxul de particule radioactive înregistrat de aparatele sale de control îl împingea să părăsească sala. Nenumărate cabluri porneau din ea către pereţii pe care se aflau mari panouri de marmură înţesate cu mânere şi cadrane lucitoare. Atunci URM întinse piciorul şi trecu fără greutate prin grilaj. Tije strălucitoare. plin de o pulbere luminoasă. luând cu el câteva sfărâmături agăţate de umeri. Dar de acolo pornea şi o radiaţie necunoscută.Înăuntru nu lipseau lucrurile noi şi interesante. Un val de raze gama îl orbi. Ar fi putut chiar să poposească fără urmări în zona 5 . Mergând fără zgomot pe lespezile podelei. Se opri la doi paşi de construcţia de beton. de piatră şi material plastic. lăsă capacul şi spuse cu o voce de bas răguşit: — Pericol! Gefahr! Danger! Ecoul se rostogoli prin sală şi se stinse. URM făcu stângamprejur şi se grăbi spre ieşire. Desigur. Scoicile de ebonit ale receptoarelor sale acustice se agitau în toate sensurile. acoperită în partea superioară cu o placă de fier sau de plumb. Curiozitatea fu mai puternică. Construcţia de beton era împrejmuită cu un grilaj de aramă. cu un efort. Nu exista nici o trecere. Prin mâinile sale. URM se afla la intrarea unei săli vaste. nici cea mai penetrantă radiaţie. URM zări interiorul puţului de beton. nu se supuse. terminate cu cleşti asemănători mâinilor lui URM. Se aplecă asupra construcţiei de beton. sesizabile chiar în această sală foarte încălzită. În mijloc se înălţa o construcţie cilindrică de beton. Se opri o clipă şi-l înconjură din nou. Fără îndoială că îl cunoştea venind pe lume. ridică acoperişul de plumb. URM vedea foarte bine datorită aparatelor sale cu raze X şi gama şi i se păru că acoperişul era transparent şi că dedesubtul lui se deschidea un puţ strâmt şi fără capăt. Din adâncurile memoriei sale. URM se apropie de grilaj şi-i făcu înconjurul. Acoperişul de plumb emitea raze infraroşii. Pe panourile de marmură se aprinseră becuri roşii şi o sirenă începu să urle. Totuşi. după cum cunoştea multe alte lucruri pe care nu le văzuse şi nu le încercase niciodată. URM primi un ordin: Părăseşte imediat aceste locuri! Nu ştia când şi cine îi dăduse acest ordin. întinse cleştii şi.

— Înapoi. Nu i se întâmplase niciodată ca un om să nu-i răspundă la salut. Încăperea cu cele două birouri. cu umeri cuirasaţi de o lărgime de necrezut şi cu braţe mari. cu ochi mici de sticlă. Dar acest sunet straniu. până la comanda „Stop”. cu scaunele. până ce ajunse la intrarea unei camere mici. Ieşind din întuneric. fără îndoială. stăpânii lui îl dăruiseră cu reflexul de a ocoli cât mai pe departe sursele de radiaţie intensă. — Înapoi! Înapoi! Înapoi! striga fata. ascultând. în timp ce scara din spatele fetei era viu luminată. Treptele de lemn scârțâiau sub paşii lui. Interesat. foarte. nu se mai oprea. ea îi auzi paşii şi se opri. Aspiră un pic de aer şi simţi mirosul cunoscut de liliac alb. articulate. În timp ce trăgea sertarele. La această comandă trebuia să se întoarcă şi sa facă câțiva paşi în direcţia opusă. deschidea dosarele şi citea cu voce tare explicaţiile scrise îngrijit cu tuş dedesubtul 6 . Dar. URM puse piciorul pe prima treaptă de lemn şi fata ţipă din nou. monstrule! Cunoştea cuvântul „înapoi”. Acolo zări imediat o persoană care cobora iute pe scara de lemn. trecând peste caloriferul pe care-l smulsese. o umbră cu un cap rotund şi strălucitor. URM avea chef să-şi continue cercetările. închise cu grijă uşa în urma lui şi. Purta veşminte de culoare deschisă. Dar URM. dar mai slab. Fata scoase un strigăt. planşa de desen şi dulapurile sale pline cu cărţi şi dosare groase îl interesa. Urcă deci mai departe. ce mai faceţi? spuse URM cu vocea lui răguşită. nu corespundea cu nici unul dintre răspunsurile standard cunoscute de URM. pe deasupra. o umbră imensă înainta spre ea. ajunse din nou pe palier. Pe palier era semiîntuneric. şi părul de culoarea aurului îi era extrem de lung. — Înapoi! strigă fata. creându-l. Stăpânul avea câteodată acelaşi miros. luminoase. pătrunzător şi. Fără să observe imediat silueta lui enormă. întrebând enervată: — Cine-i acolo? Tu eşti Ivaşev? — Bună ziua. URM nu văzuse niciodată ceva asemănător. nearticulat. foarte largi.activă a reactorului. URM ieşi pe coridor. Persoana era mult mai mică decât Stăpânul. Dar ordinele le dădea de obicei Stăpânul şi. URM se opri şi îşi înclină capul. el înainta cu hotărâre către fata care se retrăgea. cu toate că înainta mai încet decât ar fi putut.

Dar nu asta îl uluia pe URM. fără să dea atenţie paznicului palid ca un mort care se agăţase de semnalul de alarmă.. URM o vedea. URM al dumneavoastră! UrsulaRobert-Maria. Ceva strălucitor şi rece era suspendat pe peretele din faţă.. În spatele lui. nu! URM nu întârzie s-o asculte. Aţi înţeles?. o mirosi..... a fost în sala reactorului. Intră în oglinda care se sfărâmă în bucăţi şi.. se opri. Era limpede că nu mai avea ce face aici. indicând: „Nu e nimic în afara unei suprafeţe verticale netede.. înmulţită cu doi. Telemetrul vizual îl informase că până la obiectul necunoscut sunt doisprezece metri şi opt centimetri.. URM nu mai văzuse niciodată ceva asemănător şi niciodată radarul şi receptorii vizuali nu-i furnizaseră informaţii atât de contradictorii.. Da. Era uluit. notând şi înregistrând ceea ce stabilea: „Distanţa dată de telemetru este egală cu cea indicată de radar. fata striga la telefon: — Nikolai Petrovici! Nikolai Petrovici! Eu sunt.”. URM râcâi tencuiala. îşi continuă excursia. părea un pătrat cenuşiu de nepătruns. dar radarul dezminţise imediat această informaţie. În pătratul straniu vedea un monstru negru. URM a intrat în birou. În razele infraroşii. dar această mică făptură cu păr lung nu-l mai interesa..desenelor. căci avea un receptor optic la ceafă. fata se strecură în camera alăturată. se întoarse şi. lovindu-se de perete. da. Cum? Pe cât se pare. Ieşi în salon şi încremeni ca lovit de trăsnet. Galea! Nikolai Petrovici. 7 . Antenele negre ale radarurilor sale se agitau în toate direcţiile. se îndreptă spre ieşire. se ghemui îndărătul unui divan şi puse mâna pe telefon.. şase metri şi patru centimetri”.. De la început organismul său fusese astfel conceput încât simţea nevoia să clarifice şi să înţeleagă tot ceea ce întâlnea. Întunecimi albe îl învăluiră. Afară ningea şi vântul sufla în rafale. cu un cap rotund. Aşa că înaintă cu hotărâre. şi în razele obişnuite strălucea cu reflexe de argint. care se află la. Nu ştiu.. Călcând peste hârtiile răspândite pe parchet. împănat cu antene care se agitau şi nu reuşea să priceapă unde se afla această fiinţă. L-am întâlnit când ieşea din sala reactorului.

Caută să afli unde-i URM şi telefonează imediat la garaj. — Nu te grăbi! Trebuie mai întâi să hotărâm ce-avem de făcut. da. tovarăşi! Blestematul! Numai de n-ar trece dincolo de porţi! Îmbrăcându-și hainele. Riabkin alunecă şi-l lovi cu capul în spate pe Kostenko.. Kostenko. aleargă la garaj.. — Am găsit.. mormăi: — Uşor de zis... Piskunov făcu o strâmbătură şi Riabkin.. Dacă maşina asta începe să zburde prin centrală. care căzu în patru labe. — Trebuie să alergăm acolo cu toţii. în oraş? Nikolai Petrovici reflecta. Du-te totuşi şi găseşte cel puţin trei şoferi. Şi dacă vine aici. De acord... sărea de pe un picior pe altul. cu mâna pe mânerul uşii.. care răsucea cuierul căutându-şi haina. De unde vrei să-l apuci? De fundul pantalonilor?. O greutate de jumătate de tonă. Riabkin...... merge. te duci la institut. Pe naiba! E sâmbătă şi toţi sunt la club. Piskunov ajunsese în antreu şi se apucase să-şi îmbrace şuba. depozitele. concentrat. Şi mai iute.. — Centrala încă n-ar fi nimic. ieşiră pe uşă cu toţii odată.. Kostenko... trei sute de kilograme de forţă vie în fiecare pumn. Piskunov... propuse timid Kostenko. Piskunov? — Da. spuse Riabkin. nerăbdător. şi. — Unde te duci? — Acolo..II. du-te cu el. mai iute. spuse Nikolai Petrovici cu o voce hotărâtă. Ai face mai bine să taci. 8 . să-l imobilizăm. Piskunov. — Neîndemânaticule! — Ţi-ai pierdut ochelarii? — Nu. Eşti nou aici şi nu ştii nimic.. Eu am să telefonez la dormitor ca să-i chem pe stagiari.. Tu.. — Tu. şi mai ales repede! Numai că. Dar laboratoarele. Când Nikolai Petrovici puse receptorul în furcă. Să-l găsim. Trebuie să scoată buldozerele.

. Fiecare şurub. înjurând furtuna asta blestemată. Kostenko îl urmă încă nelămurit. Îşi ridică poalele şubei şi trecu peste un morman de zăpadă. spuse Riabkin. . De cealaltă parte a drumului se afla centrala electrică.. Şi iată că-şi părăsise pivniţa „fără autorizaţie” şi se plimba acum prin centrală. dincolo de el un drum.Vântul mâna rafalele de zăpadă cu furie. căzu şi timp de un minut se agită în zăpadă. în general. fiecare electrod. Devine dificil. construit din spumă de germaniu şi de platină şi din ferită. aceste organe elementare care 9 .. Kostenko îl auzi bombănind. Piskunov intră pe un loc viran.. Credea că poate să prevadă fiecare dintre mişcările lui în orice împrejurare. Apoi şuba sa de culoare deschisă apăru la poarta grădinii şi el dispăru în vârtejurile de zăpadă. pe acest porc de URM şi. un aparat extrem de complex şi subtil. În rest. totul era cufundat în întuneric. Luminile institutului abia se mai zăreau prin învârtejirea de zăpadă. şuiera printre fire şi urla în dantelăria de oţel a stâlpilor de înaltă tensiune. De ce? Comportarea lui URM e comandată de „creierul” său. Începea să fie greu de mers.Ce se întâmplase oare? Îl cunoşteau pe URM mai bine decât oricine de la institut. Ferestrele vilei desenau dreptunghiuri de lumină de un galben murdar pe nămeţi. Fiţi atenţi. — Nu înţeleg. În faţa lor se întindea un câmp înzăpezit... Luând-o mai de-a dreptul. — Aşteaptă. Pur şi simplu nu înţeleg. spuse în sfârșit Kostenko. Vreţi să-l distrugeţi pe URM? Piskunov suspină: — Vrem să-l oprim. unde în toamnă fuseseră puse temeliile unei noi clădiri. prieteni! Nu vă primejduiţi inutil! Se împiedică din nou.. Maşinile de calculat obişnuite au câteva zeci de mii de celule. pe toţi cei care aveau vreun amestec oarecare în această treabă. în timp ce se împiedica de grămezile de cărămizi îngheţate şi de fiarele armaturii.. fiecare bucăţică de sticlă a acestui splendid mecanism trecuse prin mâinile sale.. Piskunov se lăsă pe vine lângă el. — Mă duc. de ce buldozere? spuse Kostenko. — Ai altă propunere? — Nu-i vorba de asta. Să ne odihnim un pic. Piskunov şi Kostenko o apucară pe şosea.

— Transformatorul! spuse Piskunov cu voce înăbuşită. URM e acolo. Atunci receptorii? Nu.. O sirenă urlă. Ce putuse influenţa „creierul” lui URM. smulgând din întuneric dunele de zăpadă şi pilonii liniei 10 . — Priveşte! strigă deodată Kostenko.. Iată despre ce-i vorba! Piskunov se ridică încet. e un reflex spontan! Idiotul de mine! Kostenko îl privi speriat: — Cum? N-am înţeles.. — Eu am înţeles! E de la sine.. Piskunov. — E un reflex spontan! spuse el. pe fondul acestei aurore. În program. la diferitele variaţii de împrejurări. astă seară încă erau în perfectă stare. — Să alergăm! strigă Kostenko. Linia luminoasă care marca limita institutului tremură şi se stinse. ca şi executarea unui număr uriaş de operaţii. În mod practic. păstrează şi dau semnale. îi îngheţau pe gene.. gadoliniu şi oţel cu bor. Un fulger albastru tremurător lumină cerul cenuşiu închis de deasupra institutului şi. Explicaţia comportării lui URM trebuie deci căutată în însuşi „creierul” lui. se cufundau în găuri pline de zăpadă. nici un neutron... Îl apucă pe Kostenko de mână şi îl târî după el. ale căror programe prevedeau reacţiile la o multitudine de situaţii. mai repede! spunea Piskunov.. Dar cui i-ar fi dat prin cap? Totul mergea atât de bine. Substaţia se află exact în fata turnului reactorului. Scoase un „Ah!” şi sări în picioare. Programul. acesta era înconjurat de un puternic ecran protector de zirconiu. Vântul îi răsturna. siluetele negre ale clădirilor se conturară foarte precise şi. aproape ireale în furtună. continuând să mormăie: — Mai repede! Mai repede! Fulgerul de deasupra institutului fusese observat şi în oraş.. îl împiedicau să vadă. Raza orbitoare a unui proiector mătură câmpul deschis.. nici o singură rază gama nu poate să străpungă acest ecran. pe care l-a stabilit chiar el. Evident. Creierul lui URM cuprindea aproape optsprezece milioane de celule logice. Lacrimi smulse de vânt şi de emoţie îi curgeau pe obraji. Se năpustiră. un program nou şi complicat.primesc.. în acelaşi timp. programul său? Radiaţia motorului atomic? Nu. — Mai repede.. ferestrele vilelor în care locuiau gardienii se luminară. se ridicau şi cădeau din nou. Cădeau.

cu o puşcă în mână. Priveşte atent. — Să fi.. asupra porţilor lângă care se agitau mici siluete negre. Brusc. fără îndoială. Miliţia. Cineva înjură. se frecă la ochi şi continuă. Vârtejuri de zăpadă dansau în lumina lor albastră. fusese dată alarma. URM este încă acolo. Priveşte cu atenţie. cu vocea sugrumată: — Porţile. în sfârșit. Apoi lunecă pe zidul de piatră care înconjura institutul şi se opri. Kostenko nu înţelese imediat ce se schimbase. Piskunov nu-şi isprăvi fraza. Printre urletele vântului se auziră strigăte. Apoi începură să uruie nişte motoare şi se auzi zgomot de şenile. buldozerele uriaşe ieşeau din garaj. Kostenko. — Paznicii. spuse Piskunov. Se fixaseră asupra porţilor care erau acum larg deschise şi în preajma cărora nu se mai afla nimeni. — Cine-i..... Kostenko! Kostenko îi aruncă o privire piezişă şi i se păru că faţa inginerului e scăldată în lacrimi.. motoarele buldozerelor uruiau mereu.. Îmboldiţi de acelaşi elan.. de-a lungul zidurilor institutului. — Ce e? Celălalt. Bravo! Deci. Buldozerele ajunseseră pe şosea. vârtejurile de zăpadă continuau să măture solul. omul urlă şi sări într-o parte dar Piskunov îl apucă de umăr şi-l opri. le-au închis. zgomotul şenilelor se deplasase spre dreapta. Furtuna urla mai departe. Piskunov se opri. Doar reflectoarele nu mai scotoceau câmpul. Evident. Se distingeau luminile farurilor lor. Erau la abia două sute de paşi de porţi când Piskunov se lovi aproape de un om care alerga în sens invers. murmură Piskunov.de înaltă tensiune.. care se sufoca. Asistăm la cea mai extraordinară vânătoare din istoria umană. 11 .. voia să se elibereze. — Ce naiba se-ntâmplă? spuse Kostenko. — Cinci contra unu. se petrecu parcă o schimbare de decor.. Între timp. înnebunit. Acum nu unul. dar curând îşi recapătă sângele rece şi scoase o înjurătură. — Priveşte. Poate că din pricina vântului. alergară spre institut. ci trei proiectoare scormoneau spaţiul.. acolo? întrebă Kostenko. Înspăimântat. N-are nici o şansă. inexorabile şi ameninţătoare.

Să mergem! Deodată. A scăpat. 12 . Pe şosea. cu o voce disperată. Kostenko îl văzu pe miliţian alergând.. ivindu-se din vijelie.. Eu alerg după întăriri.. opreşte-te! strigă Piskunov. pe Piskunov ridicând braţele şi agitându-și pumnii.— El a scăpat. — Atunci o să întâlnească buldozerele. Lumini roşii şi verzi îi făcură să clipească din ochi şi o voce aspră pronunţă fără nici o intonaţie: — Bună ziua.. ceva enorm înainta spre ei. înconjurată de un nor de aburi. — Încotro a luat-o? Miliţianul făcu un gest vag spre stânga: — Parcă pe-acolo.. Apoi silueta enormă. A dărâmat porţile şi a fugit. spuse el. ridicând sus picioarele şi dispăru în zăpadă. Era gata să-l calce în picioare pe Makşev.. ce mai faceţi? — URM. trecu prin faţă lui.

Fără zgomot. hotărî URM şi spuse: — Bună ziua. Fulgii de zăpadă se roteau cu milioanele prin văzduh. care profitaseră de asta ca să se baricadeze îndărătul mesei şi al dulapului şi îşi scoteau în grabă revolverele. — Tovarăşul Piskunov? întrebă unul dintre ei. Găsi intrarea imediat. ghemuită într-un colţ. mult mai rapid decât orice animal. arătându-şi dinţii albi ascuţiţi şi se ghemui şi mai mult. cu ferestre mari zăbrelite. nu e om”. Edificiul era înconjurat de un rând de brăduţi şi URM întârzie puţin ca să frângă un trunchi şi să-l examineze. privindu-l înspăimântați. are un miros pătrunzător. Spaţiul înconjurător era plin de sunete. În aceeaşi clipă 13 . URM făcu un pas şi se opri. Foarte absorbit de câine.III. URM rămăsese absolut indiferent faţă de miliţieni. după cărarea care ducea până acolo. într-atât încălzise motorul atomic carapacea sa de oţel. ale cărei ziduri radiau o strălucitoare lumină infraroşie. la treisprezece metri cincizeci. Un foc bengalic de unde radio ilumina noaptea. vie. Dintr-acolo se auzea un bâzâit puternic. în colţul său. Ce să-i transmit? Oamenii nu-l interesau. Cu coada între picioare. răspunse URM pe un ton indiferent. După ce închise cu grijă uşa. „E caldă. braţul i se alungi şi prinse câinele. URM închise uşa. corpul său se întoarse. Apoi deschise uşa şi intră într-o încăpere strâmtă. Cei doi oameni aşezaţi la masă săriră în picioare. câinele scheună şi vru să fugă. se afla o clădire scundă. Ceea ce-i reţinea atenţia era o făptură mică şi păroasă. ca totdeauna. şi cei care se aşezau pe URM se topeau şi se evaporau imediat. Dar URM era mult mai rapid decât el. — Ce mai faceţi? spuse el. de mişcări. — Tovarăşul Piskunov e plecat. ba chiar trase zăvorul şi se imobiliză în faţa lor. de radiaţii. cu iuţeala fulgerului. ce mai faceţi? — Mr-r-r-r! răspunse făptura cu curajul disperării. În faţa lui URM. năucit. URM întoarse capul şi hotărî că obiectul de studiu cel mai interesant era clădirea scundă.

telefonează. se năpustiră pe urmele lui: — Stai! Înapoi! Înapoi! Se agăţau de şoldurile lui blindate. — Sidorenko! Fug în camera de gardă. URM lăsă câinele care tremura tot şi-i fixă pe cei doi oameni palizi. URM nu fusese atacat niciodată până atunci. marcate de un fulger roşu. Unul se refugie îndărătul tabloului de distribuţie. Stupefiaţi. Miliţienii se despărţiră. încărcându-și în grabă revolverul. desigur.răsună o împuşcătură. O bucată de tencuială căzu pe podea. miliţienii îl văzură pipăind încuietoarea cu degetele sale ca nişte cleşti. cu cleştii săi groaznici întinşi ameninţător. nu trage! strigă celălalt miliţian. pierduţi de groază la gândul a ceea ce putea să facă monstrul de oţel pătrunzând în centrală. care stăteau în faţa lui cu armele în mâini. Atunci venindu-şi în fire. Scoica de ebonit a receptorului său acustic drept zbură în ţăndări. Antena curbă a radarului fu smulsă şi rămase atârnată de un fir. Se întoarse şi se îndreptă către cealaltă uşă. să tragă concluzii logice şi să aleagă o linie de conduită care să-i garanteze maximum de securitate. trase întregul încărcător cu ţeava revolverului lipită de capul robotului. Atunci. dându-l înlături pe celălalt. ricoşă şi se înfipse în perete. iar celălalt sări după blindajul de otel masiv al celui mai apropiat transformator. unul dintre miliţieni îşi pierduse sângele rece. Lovind cuirasa care alcătuia spatele lui URM. Dar URM nici nu-i băgă în seamă. Bucăţi de sticlă sfărâmată căzură zăngănind. uitând totul pe lume. unul dintre ei. El adulmecă curios aerul îmbibat de mirosul necunoscut al pulberii fără fum. 14 . El nu avea instinctul autoapărării şi. n-avea şi nu putea să aibă nici o experienţă de luptă împotriva omului. Câinele se refugiase între picioarele miliţienilor. dar URM nu-l mai luă în seamă. Uşa se deschise. glonţul scoase un sunet metalic. dar hotărâți. — Sidorenko. Sala de umplu de zgomotul detunăturilor. Toate aceste operaţii mentale nu-i luară decât câteva fracţiuni de secundă. dă alarma! strigă el. Dar putea să confrunte faptele. pe care se vedeau un craniu şi două tibii încrucişate. Eforturile lor n-aveau nici un efect. Era ca şi cum ar fi vrut să oprească un tractor din mers. Apoi se răsuci şi înaintă spre oameni. URM se clătină.

Buimăciţi. URM alerga de la tablou la transformator cu viteza unui expres. El mergea orientându-se după radar. Ştia foarte bine că în ziduri există totdeauna deschizături. URM se deplasa mult mai iute decât un om şi. înfundânduse în zăpadă şi ridicându-şi picioarele mai sus ca de obicei. Un miros acru de metal ars. Erau nişte porţi mari de fier. imediat ce miliţianul ieşea dindărătul tabloului. uşor fosforescente. Se opri brusc în faţa transformatorului şi-şi băgă mâna sub blindajul de protecţie. Întunecimea era atât de mare încât organul său vizual în infraroşu nu-i slujea în mod practic la nimic. mai ales. printr-o crăpătură. pe care se topeau şi se evaporau fulgii de zăpadă. pătrundea o rază de lumină de un albastru strălucitor. uşa scârțâi. tabloul se crăpase în două. Curând ajunse la una dintre ele. Zadarnic. Miliţienii profitară de acest răgaz ca să țâșnească în camera de gardă. Îl interesau luminile îndepărtate ale oraşului care scânteiau prin neguri şi pe care fasciculele albastre ale proiectoarelor le făceau şi mai captivante. Şi. Merse până lângă zid. Vântul sufla prin geamurile sparte de gloanţe. De dincolo se auzeau voci neliniştite şi. URM îşi continuă călătoria în curtea institutului. În cele din urmă. miliţienii nu înţeleseră imediat ce se întâmplase.Dar Sidorenko nu izbuti să ajungă la uşă. acest joc îl plictisi pe URM şi el hotărî să nu se mai ocupe de cei doi oameni. erau încuiate. de fum. În aceeaşi clipă răsună un trosnet asurzitor şi un fulger albastru umplu încăperea cu strălucirea sa orbitoare. silueta colţuroasă a monstrului de metal apăru o clipă în prag şi uşa se închise din nou. din doi paşi era lângă el. şi o voce metalică spuse în întuneric: — Bună ziua. Dar URM nu le dădu nici o atenţie. Lumina se stinse. de lac topit se răspândi pretutindeni. Atunci încercară să iasă în acelaşi timp. Câteva siluete umane. — Bună ziua. 15 . nu cedară. Apoi zgomotul unor paşi grei răsună în camera în care se refugiaseră. bine închise. Nu distingea decât un slab halou împrejurul pântecului şi al picioarelor sale. ezită şi o luă la stânga. În urma unei mişcări neîndemânatice a robotului. cu toate că nu mai putea să evalueze distanţele din pricina antenei smulse de gloanţe. se iviră printre clădiri. ce mai faceţi? Zăvorul căzu. spuse URM şi împinse porţile care.

Stăpânul rămase în urmă şi dispăru în vârtejurile de zăpadă. URM îşi amintea foarte bine de asta. la cinci paşi de primul buldozer. în stânga. URM ajunse pe şosea şi. se agitau trei siluete umane Mai departe se auzea uruitul unor maşini care înaintau una după alta către porţi. rămase o clipă nemişcat. URM îşi rotea capul de la stânga la dreapta. genunchii i se îndoiră şi el se ridică. Se opriră. ce mai faceţi? 16 . care se evapora în contact cu metalul încins. nu trageţi asupra diavolului ăsta! — Bună ziua. suflând cu mânie. Monştri metalici gigantici. aşa că grăbi pasul. cercetând ceea ce se petrecea în jurul lui. În spatele porţilor se petreceau fără îndoială lucruri foarte interesante. se năpusti încă o dată. URM nu mai căzuse niciodată.De departe se auzea un zornăit metalic. imediat. ce mai faceţi? spuse URM. smulse din țâțânile care se dovediseră mai fragile decât broasca. Odată în picioare. În faţă. lăsă capul pe spate şi se năpusti asupra porţilor. apoi cineva strigă pe un ton șovăitor: — Înapoi! Atenţie. în timp ce miliţienii se dădeau în lături. Trecând pe lângă oameni. şi se pomeni în plin câmp. luminile vilelor scânteiau în noapte. repetând: — Bună ziua. URM împinse mai tare. cel care putea să-l priveze de posibilitatea de a se deplasa. Şi. veneau spre el. apoi se dădu înapoi. În picioare. purtând în faţa lor scuturi grele. Totuşi se sprijini imediat în mâini. recunoscând întrunul dintre ei pe Stăpân. foarte aproape. Vocile de dincolo tăcură. o lumină strălucitoare îl scălda din cap până-n picioare. URM îi salută. braţele i se alungiră la maximum. abia reuşind să-şi păstreze echilibrul pe pământul arat şi acoperit cu zăpadă mişcătoare. Deodată. Porţile se prăbuşiră. luându-și din nou avânt. Înainta. solul se prăbuşi sub paşii lui şi căzu în zăpadă. unde vijelia de zăpadă se dezlănţuia cu furie. lovindu-le cu pieptul său blindat. URM trecu peste ele ca peste o punte.

cu nişte urechi clăpăuge şi cu antena radarului ridicată ca un corn. URM făcu cale-ntoarsă. cu mâinile înfundate în buzunarele şubei. tovarăşe inginer? În aceeaşi clipă. băieţi! strigă el. 17 . el alerga după URM. Degetele îi alunecară rapid pe cuirasă. care se temea de el mai mult ca de orice. În timp ce buldozerele înaintau de ambele părţi ale şoselei. ascultă-mi ordinele! URM răspunse: — Sunt gata. el ocoli buldozerul şi se opri în faţa lui URM. Încercuiţi-l cu buldozerele! Tăiaţi-i drumul spre porţi. şoferul strigă: — Încotro.. Piskunov apăru pe şosea. pântecele înconjurat de un nor de aburi îi era umed. Capul său rotund. Degetele lui Piskunov abia atinseseră cheia.. te ducea cu gândul la măştile stranii şi caraghioase pe care băieţii de la ţară le fac din pepeni ca să sperie fetele. căutând punctul esenţial. Şoldurile îi străluceau în lumina farurilor. Atunci se petrecu un lucru neaşteptat pentru toţi. — Ei. Piskunov! Dar Piskunov nu-l asculta. care se feri în ultima clipă. Memoria lui URM păstrase asociaţii.IV. Speriat. întrerupătorul circuitului care lega creierul robotului cu sistemul de forţă şi de mişcare. în afară de Piskunov. Braţul său de oţel trecu pe deasupra capului lui Piskunov. Piskunov! Ei. Fără să se grăbească. El îşi legăna capul în cadenţă şi urmărea fiecare mişcare a lui Piskunov. Cineva izbucni într-un râs nervos. Nikolai Petrovici fu cel dintâi care-şi recapătă sângele rece. ridicând nori de zăpadă. Piskunov făcu câțiva paşi şi puse mâna lui înmănuşată pe pieptul lui URM. când robotul se întoarse cu tot corpul dintr-o dată. Între ei erau abia cinci paşi. legând acest gest al Stăpânului de o bruscă incapacitate de a se mişca. Asemenea unui turn. Nikolai Petrovici sări de pe buldozer. URM îl domina pe inginer cu întreaga lui statură. cu ochii mici de sticlă ca scoicile receptoarelor acustice. — URM. Zburlit tot (îşi pierduse căciula de blană alergând).

E ca şi cum ai lăsa trenurile să-şi aleagă ele însele oraşul şi ruta. băgă batista în buzunar şi reluă: — Nu se mai supune! Asta-i bună. blocând ultimele ieşiri. Îşi suflă nasul cu zgomot. Piskunov păru să nu-l fi auzit. fără să le dea atenţie.— Stop. — Ce-nseamnă reflex spontan? întrebă timid Kostenko. micromanipulatoarele țâșniră de sub carapacea care-i acoperea pieptul. împinse. îşi luă vânt şi se aruncă asupra maşinii. buldozerul se mişcă puţin şi şoferul apucă manetele de comandă.. Alte două buldozere se apropiară din stânga şi din dreapta. îşi băgă mâinile-n buzunare şi. — Să mergem! hotărî Piskunov. al doilea buldozer îşi lipi scutul de spatele lui URM. Între timp. URM! strigă cu o voce ascuţită. Îl privi pe URM îndepărtându-se. Nikolai Petrovici şi Riabkin îl ajunseră din urmă. e magnific! spuse Nikolai Petrovici.. continuă să înainteze până ce lovi unul dintre ele cu pieptul. — Chiar avea rost să fugi! spuse Nikolai Petrovici supărat. animalule! Înapoi! Înapoi! Abia mai putea să respire. URM observase de mult că încearcă să-l înconjure dar. În aceeaşi clipă. Ce să-i transmit? spuse URM. — Tovarăşul Piskunov e plecat. rotindu-şi doar capul de jur împrejur. Kostenko sosi ultimul. care se imobiliză. altul venea din spate. cu capul vârât între umeri. Unul dintre ele îi ieşi în faţă pe şosea. scoțând scântei. iar celelalte trei se grăbeau din laturi. — Nu se mai supune. Nimeni nu-i răspunse. pipăiră partea superioară a scutului şi dispărură din nou.. — Ce poveste! exclamă Riabkin. URM se dădu înapoi. — Tovarăşi ingineri! Tovarăşe Piskunov! Ce facem acum? strigă şoferul primului buldozer. E limpede ca apa de izvor. Se auzi un zgomot de fiare care se ciocnesc. Nikolai? Nu se mai supune. Asemenea unor şerpi negri. Înţelegi. Un reflex spontan. două din stânga şi unul din dreapta. buldozerele se desfăşuraseră în semicerc şi se apropiau de URM. — Oricum.. În sfârșit. URM era prizonier. Piskunov se opri. URM mergea din ce în ce mai repede şi distanţa dintre ei se mărea. Nikolai Petrovici dădu din cap: — Şi eu m-am gândit la fel. care-şi vedea de drum liniştit. Opreşte-te. murmură el. 18 .

— Lasă-mă.. Riabkin! E o prostie! Eu însumi trebuie să. Nikolai Petrovici. Nikolai Petrovici aştepta momentul favorabil. Piskunov. lovind scuturile buldozerelor cu pumnii săi de fier. Piskunov se urcă pe şenila buldozerului. ceva. Jerbe de scântei izvorau de sub pumnii săi enormi. prietene! Nu lovi atât de tare. mai sprinteni.Ridică pumnul şi lovi scutul de metal.. — Mă duc eu. Ştia că URM îl observase. îl sprijini Nikolai Petrovici. — Are dreptate. Nu-l lăsaţi pe Piskunov să se apropie! Îşi scoase şuba şi se urcă pe buldozer. Piskunov încercă să se smulgă din strânsoarea lui Riabkin. Din când în când. — Trebuie să facem ceva. Partea inferioară a trupului său era ţinută solid de buldozere. e o treabă care poate dura luni de zile.. Cu dinţii strânși. Nikolai Petrovici le aruncă o privire ironică: — Cine dintre voi ştie ce trebuie făcut? Tăcură. el se întorcea dintr-o parte într-alta. îşi aminti Kostenko. Trebuie să încerce altcineva. Lovea cu regularitate. — Încetişor. repede. murmura Nikolai Petrovici din vârful buzelor. prostule! 19 . — Vedeţi? Numai eu ştiu. spuse Riabkin neliniştit. ca un boxer la antrenament. şi... Kostenko trecu de cealaltă parte şi-şi lăsă mâna greu pe umărul lui Piskunov. înclinându-se uşor de fiecare dată. — Eşti singurul care-l cunoaşte pe URM în cele mai mici amănunte. care se linişti.. dar partea superioară era liberă. începu să-l urmărească pe Nikolai Petrovici.. Rotogoale de aburi urcau în jurul lui în întuneric. Riabkin şi Kostenko sosiră în goană. mușcându-și buzele. Încetişor. — Ce faci? îl întrebă Piskunov iritat. spuse Kostenko. O să se schilodească! Fără un cuvânt. Aşa că dacă mi se întâmplă. Iute ca fulgerul. ghemuit între buldozere la picioarele lui URM. Zgomotul metalului lovit îi răsuna dureros în urechi. ochii de sticlă se opreau asupra lui. încetişor. dar Riabkin îl apucă de poalele şubei şi îl trase înapoi. URM continua să se zbată. cu un aer sumbru.. Dacă te loveşte. Am să. chemaţi-i pe asistenţi. Riabkin nu răspunse.. răspunse Riabkin.. Unul dintre muncitorii care-i înconjurau pe ingineri interveni: — Alegeţi dintre noi! Suntem mai tineri. Apoi reîncepu. „Trei sute de kilograme de forţă vie în fiecare pumn”.

Era braţul lui URM sau scutul unui buldozer? Nu se mai putea aştepta. Palid şi scăldat în sudoare. Zgomotul încetă. Se auzi un pocnet sec. Ceva cedase.. — Acum. Dar e necesar să-l descotorosim pe URM de capriciile lui şi să facem din el un adevărat instrument universal de lucru. Avem de lucru. Şoferii îl ajutară pe Nikolai Petrovici să coboare. spuse el. pretutindeni se auziră râsete şi glume. Piskunov îl îmbrăţişă. 20 . Braţele îi căzură. — S-a făcut! suspină Piskunov şi închise ochii. o lună.. un sunet nou se auzi sub lovituri. Se auziră din nou urletul furtunii pe câmp şi uruitul motoarelor.Deodată. Nikolai Petrovici plonjă sub pumnul lui URM şi se lipi de trupul lui. Imediat toată lumea începu să vorbească exagerat de tare. Nikolai Petrovici se ridică şi întinse mâna către pieptul lui URM. Şi din nou URM îi ului pe toţi. Ne va trebui poate o săptămână. haidem la Institut. Luminile roşii şi verzi care străluceau pe umerii lui URM se stinseră.

fără capcane. În vederea unor astfel de eventualităţi. putem să-l „deprindem” pe robot să caute vadurile.. De pildă. să se înece sau să se înnămolească. o busolă giroscopică şi câteva relee.. a florei şi faunei etc.. de mlaştini? Robotul nostru riscă să se sfărâme. să-i furnizăm un program mult mai amănunţit. Din păcate.V.. — Ce s-a petrecut deci cu URM? întrebă Kostenko. De pildă. închipuie-ţi că trimitem o maşină cibernetică să prospecteze un loc necunoscut: să constate natura terenului. apoi să traverseze cercul astfel trasat prin mijloc. Zeci de mii de maşini de felul acesta conduc actualmente tractoarele şi secerătoarele-legătoare automotoare pe câmpurile sovhozurilor. să-i interzicem să se aventureze în locurile adânci sau să se apropie de marginea râpelor. cum se spune... Dar cum să facem dacă nu-l cunoaştem? Dacă e plin de râpe. cu chipul tras după această noapte albă şi agitată. Putem să-l „învăţăm” să evite obstacolele sau. să descopere existenţa mineralelor. repet. nivelul actual al ciberneticii nu ne îngăduie să-i învăţăm să „gândească” abstract. poate că de junglă sau de lavă arzătoare. Şi ce este un reflex spontan? Rupt de oboseală. Nu e posibil să trimiţi acolo oameni. Nikolai Petrovici răspunse: — Vezi tu.. URM a fost construit la comanda Departamentului comunicaţiilor interplanetare.. Noi vrem să facă înconjurul locului respectiv. de râuri adânci. Pentru asta. Aşa că vor fi trimişi zeci de URM-i. trebuie ca terenul să fie relativ neted şi. — Adică? — Ei bine. E prea periculos.. Ceea ce-l deosebeşte de cele mai complexe maşini cibernetice este faptul că a fost conceput să lucreze în condiţii pe care nici programatorul cel mai genial nu le poate prevedea. maşina cibernetică poate fi extrem de simplă: unul sau două receptoare. cine poate şti care vor fi condiţiile pe Venus? Poate că planeta e acoperită în întregime de oceane sau de pustiu.. Dacă ştim că terenul e neted ca masa asta. de la Nord la Sud. trebuie să-l înzestrăm cu un „creier” mai complex. Dar ce program să le impui?. dacă e 21 .

Piskunov socotea că URM. neprevăzut. De asta l-am şi înzestrat cu braţe şi picioare. Înseamnă că. Într-un cuvânt. turba – care nu prezintă nici o primejdie. aflându-se în faţa unui factor nou. URM trebuia să aleagă linia de conduită cea mai 22 . Piskunov a propus atunci să creăm o maşină care să-şi stabilească singură programul. spuse Kostenko nerăbdător. — Altceva. să „înţeleagă” că un desiş poate să prezinte aceleaşi caracteristici ca un zid. Dar n-am ţinut seama că pe teren poate fi un desiş. dacă poate fi depăşit. şi că poate fi străbătut... Acest program (pe care-l numim program intern) a fost aplicat pe programul principal şi se află în interacţiune cu el.posibil. Cu alte cuvinte. Pentru robot va fi acelaşi lucru ca un zid şi se va apuca să-l ocolească. continuă Nikolai Petrovici imperturbabil. utilizând diverse dispozitive. temându-se să nu se înnămolească. de vreme ce ar fi putut foarte bine să treacă prin el. — Înţeleg. nu va da înapoi. sau va utiliza noile cunoştinţe în folosul programului principal. de a căuta să afle lucruri noi. spuse Kostenko. chiar cele despre care n-avem cea mai mică idee. — Sau.. căci roţile sau şenilele sunt departe de a face faţă în toate cazurile. Şi el evită arăturile. Ceea ce mă interesează. Iată motivele pentru care trebuia săl „învăţăm” pe robot să acţioneze în orice condiţii. „Creierul” lui URM a fost dotat cu un program care-l incită în primul rând să umple celulele goale ale memoriei lui. nisipurile. fără ajutorul omului. nu va trece nepăsător. cum ar fi puternicul sistem stabilizator al lui URM sau braţele şi picioarele sale. i-au inoculat lui URM „pasiunea” de a experimenta. Că dacă mlaştina declanşează semnalul „teren moale”. Să spunem că programul nostru prevede că dacă robotul întâlnește un zid trebuie să-l ocolească. robotul trebuia să se deprindă să facă abstracţie de relaţiile logice particulare de genul „teren moale-mlaştină” sau „obstacol gros oprind lumina-zid”... Maşina noastră trebuia să dobândească noi calităţi. ci va căuta – în cadrul posibilităţilor oferite de programul principal – să ştie despre ce-i vorba şi apoi va depăşi obstacolul. nu e totuşi singura în stare să producă acest efect. chiar cele mai extraordinare. — Toate sunt clare.. fiind de fapt altceva. să treacă peste ele. Dar cum să-l „înveţi” asta?. l-am „deprins” să evite terenurile moi.

Ia ascultă. 23 .. răspunse Nikolai Petrovici. La drept vorbind.. URM-ii vor fi totuşi cei dintâi care vor pleca pe planetele necunoscute şi vor prospecta adâncurile submarine.. noi credeam că teoretic e posibil. Combinarea programului intern cu programul principal a zămislit mii de posibilităţi noi şi neprevăzute în reacţie la influenţele exterioare.. O să perfecţionăm capacităţile analitice ale „creierului”.. Aceste mici programe ivite spontan au înăbuşit. — Şi reflexul spontan? Nimeni nu se interesează de el? — Şi încă cum! Piskunov are de pe acum o idee.. ce-ar fi să ne culcăm? Ai să lucrezi cu noi şi ai să ştii totul. pe cuvântul meu!. întinzându-se şi căscând. programul principal. Kostenko. dacă se poate spune astfel. Piskunov le-a calificat drept reflexe spontane. sistemul de recepţie. — Şi ce-i de făcut? — O să apucăm pe alt drum. Programul intern a devenit determinant şi URM a început „să se conducă” el însuşi..avantajoasă în fiecare caz dat. Nu va fi nevoie să primejduim vieţi omeneşti. dar practic..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful