In varful celor trei stanci ale bastionului se vedeau spanzuratii, leganandu -se in bataia vantului –toti aveau caftane, cum

nu puteau sa poarte prizonierii, ci numai paznicii lor, piratii. Peretele stancii din stanga, unde pesemne fusese o grota, era prabusit, dezvelind o adancitura hada; dupa fumul risipit pe piatra, dupa forma rupturii, se vedea ca in grota se produsese o explozie cumplita, care desigur miscase intreaga temelie a insulei. Dar nu, degeaba ii statea inima in cumpana capitanului, zbuciumandu-se, toate starvurile aveau caftane, innegrite de sangele putred. Si daca zaceau aici, pare-se de multa vreme, in bataia soarelui ai a vantului, insemna ca ei fusesera invinsi, altfel ai lor s-ar fi ingrijit sa le faca morminte. Ieremia nu zabovi, ci trimise unul din gloantele lui care ii facusera faima; fierul pustii dusmane sari in sus, prefacut in farame.Indata ce se dusera suierand otelele faramate, din spatele tufisurior se ridica o aratare, un om odata, astazi o umbra cocarjata, cuprinsa de spaima jivinei incoltite care nu mai vede scapare. Cand fura la zece pasi, aratarea, care ii urmarea tremurand, cu privirile innebunite, dadu sa faca un salt in laturi, o ultima incercare de fuga, cu aceeasi lipsa de judecata pe care o arata si fiara cand o impresoara vanatorii. -Cine esti tu, il intreba capitanul, vorbindu-i cum putea, in limba greceasca pe care o folosise si prizonierul. -Unde-i frantuzul? -=A fugit, nu e? -Cand a fugit? -De trei luni, stapane. Fireste ca aratarea din fata lui nu putea sa stie incotro s-a dus prizonierul, dar ce se intamplase in aceste trei luni, unde ajunsese Pierre, cum de nu-i daduse un semn de viata, cu nu ii gasisera urma? Nu-si dadea seama daca avea in suflet bucurie sau dezamagire; daca prietenul sau fugise insemna ca era liber si isi luase iar soarta in mana, dupa ce aproape cinci ani i -o stapanise Spanu. Dar incotro sa porneasca, in ce fel sa -i ia urma, cand intre ei se asternuse iar timp lung, timpul din iulie pana acum, si sute, poate mii de mile? Cand fugise el de aici, Speranta se afla la Stambul, abia plecase de cateva zile de la gurile Dunarii. Daca Pierre i-ar fi iesit in intampinare, la ce data oare ar fi putut el sa fie in Dardanele? Dar nu, ii era peste putinta sa faca socoteli acuma… Oamenii statea in jurul piratului, cu pustile in maini, amutiti de uimire, neputand sa scoata un cuvant, sa intrebe, banuind ce se intampla cu capitanul, dar nestiind nici ei daca sa se bucure sau sa se lase in prada dezamagirii. Numai Mihu ramasese deoparte, ingenucheat pe pietre. _Lasa-l ma baiete, il linisti Gherasm, socotind ca faptele celelalte sunt mai insemnate decat rana cainelui.O sa -l ingrijim si o sa se faca bine. Doar nu i-o fi rupt osul! _Ba da, nene Gheraime. Tot plimbandu-si in nestire privirile asupra oamenilor, piratul ajunse cu ochii la Adnana si , vazand-o abia acuma, incepu sa tremure.Ochii piratului se marira si incepura sa se roteasca iar in nestire. Soarele ajunsese in inaltul cerului, si, cu toata vremea de toamna, caldura, in mijlocul recifelor incinse, ajunsese ucigatoare. S-au razvratit prinsii, stapane, erau paisprezece, cu frantuzul, oamenii nostri dormeau si i -au rapus cu viclenie.Pe ceilalti, raniti sau teferi, i-au pus in fiare si i-au dus cu dansii pe corabie. -Spanzuratii de le Suez! -S-ar putea, domnule. -Nu ca s-ar putea, sunt sigur! Spune, tu cum ai scapat? -Am fugit inot pana la insula de acolo, am stat ascuns, ca ma cautau anume, si cand i -am vazut plecati, m-am intors. Credeam ca mai scapasera si altii, dar cei care nu fusesera luati erau morti. -De atunci stai aici? -Da, am avut merinde. -Si ce asteptai? Ce credeai ca o sa se intample? -Nadajduiam ca o sa vina Spanu. =Spanu n-o sa mai vina nicidoata. L-au mancat si pe el rechinii.