You are on page 1of 3

Raportându-ne la educaţie ca la un subsistem social, putem defini funcţiile acesteia ca un complex de roluri (proprietăţi) esenţiale pe care le exercită în condiţiile

raportării sale la alte sisteme sau subsisteme cu care se află în relaţie. Sistemele la care se raportează în mod explicit educaţia şi în relaţie cu care se definesc funcţiile sale sunt societatea şi individul. “Funcţia educaţiei, aşa cum preciza Sorin Cristea, concentreză, pe de o parte, atributul activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane, realizabil printr-un ansamblu de acţiuni şi operaţii determinate la nivelul sistemului social global şi al principalelor sale subsisteme. Pe de altă parte, funcţia eduaţiei susţine relaţia dintre cerinţele de formare exprimate la nivel social şi necesităţile de dezvoltare psihologică, resimţite la nivelul structurii personalităţii umane” (2000, p. 161). Funcţiile educaţiei angajate la nivel general au un caracter obiectiv, asigurând echilibrul dinamic al sistemului a cărui activitate specifică este orientată valoric la nivelul finalităţilor sale. Abordarea globală a funcţiilor educaţiei acoperă, în planul conţinutului şi al metodologiei de interpretare pedagogică, diverse modele analitice care evidenţiază diverse categorii de funcţii. Aşa, de exemplu: Ioan Nicola: 1. Funcţia de selectare şi transmitere a valorilor de la societate la individ. 2. Funcţia de dezvoltare conştientă a potenţialului biopsihic al omului. 3. Funcţia de pregătire a omului pentru integrarea activă în viaţa socială. Oisie Şafran: 1. Funcţia cognitivă a educaţiei. 2 3 4 5 2.Funcţia economică a educaţiei (pregătirea forţei de muncă). 3. Funcţia axiologică a educaţiei (capacitatea omului de a valoriza, de a aprecia, de a judeca, de a ajunge la o scară de valori care să-i confere o anumită autonomie funcţională). 2. Funcţia naţional-culturală (formarea personalităţii morale). 3. Funcţia internaţională a educaţiei (pregătirea omului pentru a deveni “cetăţean al lumii”). Aplecându-se cu mai multă profunzime asupra rolurilor educaţiei din zilele noastre şi luând în seamă deopotrivă funcţiile sociale şi funcţiile individuale, D. Potolea elaborează un model al acestora mult mai complex şi mai profund, structurat pe cele două categorii de funcţii ale educaţiei:  Funcţilei sociale ale educaţiei:

George Văideanu:1. Funcţia formării competenţelor şi calificărilor necesare societăţii.

Calificarea şi dezvoltarea profesională joacă un rol important în creşerea economică a unei societăţi. a persoanei capabile să participe la viaţa publică a societăţii.  Funcţia ştiinţifică şi tehnologică – se referă la formarea şi acomodarea individului uman la spiritul ştiinţei şi al tehnicii actuale. culturale.  Funcţia cultural-artistică. funcţiile individuale se pot grupa în : a) funcţia generică. fireşte.integrarea individului în tradiţiile şi fizionomia cultural-artistică a societăţii Funcţiile individuale/psihopedagogice ale educaţiei Acestea sunt funcţii cu centrare pe individ. În acelaşi spirit vorbim astăzi de predarea integrată şi predarea interdisciplinară. Funcţia profesional-economică – pregătirea individului pentru lumea muncii. ca membru al societăţii. religioase. Dezvoltarea spectaculoasă a ştiinţei şi a tehnologiei (creşterea exponenţială a descoperirilor) a impus o nouă atitudine faţă de acestea şi a generat noi forme de alfabetizare prin educaţie: vezi “alfabetizarea informatică”. în prezent asistăm la creşterea rolului social al ştiinţei şi al tehnologiei. care vizează 2 planuri: . Această funcţie ne permite să vedem educaţia în două ipostaze: bun de consum (dezvoltarea personalităţii). b) funcţii particulare  . înţelegem că educaţia este un tip special de investiţie = investiţie umană.funcţia semiotică – asimilarea limbii materne şi a cel puţin 2 limbi de circulaţie internaţională. Aşa cum ştim. Având în vedere finalitatea lor. . culturale. politice etc eficiente. Altfel spus. mai ales pe termen mediu şi termen lung. care s-a dovedit a fi cea mai rentabilă. Mai mult. pregătit pentru opţiuni morale. trecându-se de la predarea ştiinţei ca produs (centrată pe scheme ştiinţifice) la predarea ştiinţei ca proces (familiarizarea elevilor cu metodele şi strategiile de cunoaştere). morale. această funcţie vizează formarea cetăţeanului. factor de producţie (pregăteşte forţa de muncă necesară societăţii). dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiei a schimbat optica predării. în condiţiile în care viaţa societăţii se compune din instituţii sociale ale statului ce promovează anumite norme juridice. care vizează în mod expres formarea viitorului cetăţean capabil.  Funcţia social-politică şi ideologică. În această accepţiune.

capacitatea individului de a adopta decizii autonome. plăcerea de a învăţa etc). Comparativ cu alte specii. asigură controlul impulsurilor prin instanţele raţiunii. intereselor. dorinţa. curs. educaţia trebuie să asigure sănătatea biologică a individului. protecţia împotriva drogurilor.  Funcţii particulare:  Funcţia de îngrijire şi umanizare. Ca atare.  Funcţia de formare a conştiinţei de sine. c) capacitatea de a-şi propune propriile proiecte de dezvoltare. având în vedere ceea ce trebuie să asimileze pentru a se integra în societate. să ajungă la o imagine corectă. dar şi optimistă pentru valoarea proprie faza subculturii negaţiei (în adolescenţă) – negarea adultului examenul de conştiinţă (vârsta metafizică) gustul competiţiei. al afirmării de sine Imaginea de sine duce la conducerea de sine. protecţia sănătăţii mintale. D. să conştientize potenţialităţile şi limitele. vine în întâmpinarea trebuinţelor. Funcţia generică vizează dezvoltarea şi autonomia persoanei. Fundamentele educaţiei. . aptitudinilor. grija pentru o alimentaţie nutriţională sănătoasă etc. are copilăria cea mai lungă.  Funcţia de detectare. Educaţia are datoria de a-l ajuta pe individ să se cunoască. Universitatea din Bucureşti. d) motivaţia intrinsecă a învăţării – cea care susţine din interior efortul de învăţare (gustul. aspiraţiilor individului. a capacităţii de autoeducaţie şi autoconducere.).. la rându-i. b) metacogniţie – abilitatea individului de a-şi autocontrola procesele de învăţare şi gândire. la dezvoltarea capacităţii de autoeducare. dezvoltarea fizică armonioasă (educaţia în spiritul sănătăţii. identificare şi cultivare a dispoziţiilor individuale originale ( a aptitudinilor şi a talentelor) Potolea. ce surse să folosească. să ştie să prelucreze informaţia colectată. care. Această funcţie are în vedere unicitatea individului. fiinţa umană este cel mai slab pregătită pentru viaţă şi. opoi. Capacitatea de autoeducare presupune: a) asigurarea de către elev a tehnicilor muncii intelectuale (elevul să ştie unde să identifice informaţia necesară. apoi. capacitatea de a comunica rezultatele învăţării). (2001).