You are on page 1of 18

Marcus Tullius Cicero Unul dintre cei mai prolifici scriitori romani care deschide portile clasicismului in literatura

latina, Cicero, poate fi calificat un „homo novus” al timpului sau (nascut intr-o familie de cavaleri va fi primul care atinge toate treptele din „cursus homorum”), dar si un om al tuturor timpurilor, un „homo universalis”, gratie activitatii literare, politice si sociale concretizata in domenii atat de numeroase (oratorie, retorica, filosofie, politica, etc.). Prototipul umanistului, Marcus Tullius Cicero (106-43 a.Chr.), a fost in primul rand simbolul viu al artei oratorice, de fapt cel mai cunoscut orator din istoria culturii universale. Perioada ciceroniana este marcata de criza republicii romane cauzata de razboaiele civile inutile dintre „optimates” si „populares”, ai caror reprezentanti isi exercitau puterea manati de ambitie nemasurata in dorinta de ascensiune sociala, de imbogatire si de razbunari. Fire indecisa dar republican convins, Cicero este prins in disputa primilor triumviri, osciland intre Caesar si Pompei, pentru ca dupa asasinarea dictatorului sa-l sustina pe Octavianus, atacandu-l pe Marcus Antonius in vestitele „Filipice”, 14 discursuri ce-i vor grabi sfarsitul. Activitatea sa politica si oratorica il consacra pe Cicero ca rege al baroului – „optimus orator”. Discursurile judiciare, de aparare, se implestesc cu cele politice, de acuzare. Printre cele mai cunoscute discursuri se numara vestitele Catilinare, „In Catilinam orationes quattuor”, patru discursuri politice rostite in perioada consulatului (63 a.Chr.) împotriva lui Lucius Sergius Catilina. Cicero convoacă Senatul in templul lui Jupiter si rosteste pe 8 noiembrie 63 a.Chr. prima Catilinara, acuzandu-l pe Catilina de complot impotriva statului. (In Catilinam, I, 1) Pentru îndrăzneala neînfrânata a lui Catilina, oratorul il ataca „ex abrupto” (direct, fara introducere), nerespectand tiparul unui exordium pe care el insusi il impunea ca prima parte a unui discurs in lucrarile sale teoretice. Incalcandu-si propriile principii teoretice in celebra „Exordium ex abrupto”, Cicero realizeaza ceea ce criticii numesc o „estetica a uratului” in literartura. Vocativul repetativ „Catilinam”, precum si alte repere de personalizare a acuzativului, tiradele incisive si anafora lui „nihil” care favorizeaza climaxul, evidentiaza de o parte insensibilitatea acestuia si lipsa lui de scrupule. In a doua parte a discursului – narativ, Cicero prezinta uneltirile conjuratilor puse la cale in Etruria si la Roma, in casa lui M. Porcius Laeca. Povestirea propriu-zisa, asa cum isi doreste autorul este scurta, clara, verosimila. Consulul isi schimba atitudinea iar oratorul stilul. Cicero se comporta mai bland fata de Catilina, pentru binele general. Discurs către senatori Despre Cicero se poate spune ca a fost cel mai insemnat orator al Romei. Criticii il considera “homo universalis” intrucat aria sa de extindere artistica este foarte complexa. Cicero este intelectualul prin excelenta, omul de litere care reuseste sa anticipeze prin creatia sa marile personalitati culturale ale secolelor ce i-au urmat. Fragmentul face parte din „Catilinare” cele patru discursuri ale lui Cicero rostite impotriva lui Catilina. Primul discurs „Catilinara I” din care face parte si fragmentul nostru a fost pronuntat la data de 8 noiembrie in anul 63 a.Chr., in senat. Cicero afland de complotul lui Catilina il indeamna pe acesta sa plece in exil. In acea noapte Catilina paraseste Roma, iar Cicero soseste a doua zi, urmatoarea „Catilinara”, informand poporul de noua situatie politica creata si aratand care sunt categoriile sociale ale conjuratilor. Pe 3 decembrie Cicero rosteste a treia „Catilinara” in care trece in revista dezbaterile referitoare la pedepsirea acolitilor lui Catilina, ce fusesera deja arestati. Ultima „Catilinara” este cea in care Cicero propune pedeapsa cu moartea pentru conjurati. Fragmentul face parte din „peroratio” – incheierea discursului “Catilinara I”. In ultima parte a discursului Cicero se adreseaza senatorilor incercand sa starneasca mania, ura si sa atraga condamnarea acuzatului. In acelasi timp el cere ca personajul Catilina sa fie exilat si-i asigura pe senatori ca face tot posibilul ca cei vinovati sa plateasca pentru faptele lor. Cicero incheie discursul printr-o invocatie catre Jupiter (tatal zeilor) caruia ii cere sa-l indeparteze pe Catilina si pe complicii sai din templele sale si ale celorlalti zei si de zidurile orasului. Considera ca Cicero reuseste sa-si duca la bun sfarsit scopul propus de ai impresiona pe senatori. In realizarea artistica a fragmentului, Cicero foloseste adresarea directa, fraza lunga numita perioada precum si multe procedee retorice care duc la armonia discursului. Observam repetitia adjectivului „tantam” folosit pentru a intari ideea si marii increderea senatorilor in ceea ce el doreste sa faca. Cand propune exilarea lui Catilina foloseste interogatia retorica. In finalul fragmentului Cicero foloseste invocatia catre Jupiter cu acelasi scop de a-i impresiona pe colegii sai, starnindu-le ura impotriva acestui individ care pune in pericol siguranta statului. Cicero si-a propus sa scoata in evidenta rolul pe care l-a avut el insusi in al deconspira pe Catilina si a-i zadarnici planurile si reuseste foarte bine sa realizeze acest lucru.

un exemplu de arta oratorica: Cicero alterneaza magistral adresarile miscatoare catre Catilina cu monologul. Scopul unui astfel de exordium nu mai este acela de a placea. intre Laelius si ginerii sai. Lucrarea este un tratat de morala care aduce un elogiu sincer prieteniei. de a emotiona prin frumusete. in prima „Catilinara”. Pentru indrazneala lui neinfricata.Chr. “Sublata amicitia.Chr. Cicero il acuza pe Catilina de complot impotriva statului si-i cere sa plece din Roma. „Academica”. ci de a şoca. comunicandu-le si impartasindu-le. Porcius Laeca. in casa lui Laeca unde pun la cale uciderea lui Cicero (in dimineata zilei de 7 noiembrie). Cicero il ataca pe Catilina „ex abrupto” (direct. quae potest esse vitae incunditas” – Fiind inlaturata prietenia. prietenul. care se prezentase si el la sedinta. In viata fiecare om simte nevoia unui prieten pentru ca viata fara prieten este plina de capcane si teama. Plin de manie si indignare la vederea lui Catilina. Astfel in acest fragment autorul prezinta uneltirile conjuratilor puse la cale in Etruria si la Roma. „tuae”. „De legibus”. ci si omul. atata vreme cat nu ofera un drept la replica sau o anumita posibilitate de reactie. Textul constituie fara indoiala. Pericolul uzurparii puse la cale de Catilina impunerea unui asemenea debut. grandios prin aciditatea si furia cu care a fost rostit.Discursul lui Cicero Fragmentul face parte din „Catilinara I”. zei nemuritori!” menita a deplange starea degradanta a societatii romane din vremea sa si a scoate in evidenta tupeul (curajul) lui Catilina si sfidarea de care da dovada acesta participand la aceasta sedinta a Senatului. Observam tiradele incisive ale lui Cicero atunci cand se adreseaza lui Catilina. Compusa in toamna anului 44 a.Chr. senatorii au fost convinsi de realitatea conspiratiei. „De amicitia” este opera filosofica ciceroniana in care vorbeste nu numai oratorul si omul politic Cicero. ce placere mai poate …. putin dupa moartea misterioasa a lui Scipio Minor. Cicero reuseste sa faca acest lucru vorbind tot timpul de siguranta statului. Impresia pe care a avut-o acest discurs asupra senatorilor a fost atat de mare incat. reuniunea din casa lui M. Utilitatea prieteniei Fragmentul face parte din unul dintre tratatele de filosofie ale lui Cicero „se amicitia”. care prezinta farmecul prieteniei ce i-a creat atatea satisfactii. Nici adresarea catre Catilina nu reprezinta totusi un dialog real. Specific acestei prime Catilinare observam adresarea directa a lui Cicero catre Catilina printr-o serie de interogatii retorice cu scopul de a-si impresiona auditoriul (senatorii) si a scoate in evidenta tupeul lui Catilina de a parea in Senat atata timp cat planurile sale erau cunoscute de catre Cicero (de a-l ucide). Prietenia contine cele mai multe lucruri. 8 noiembrie. Mai intalnim in fragment si o exclamatie retorica “O. mai precis din naratio (expunerea faptelor). . Cicero rosteste prima „Catilinara”. Cicero zadarniceste planurile conspiratorilor si convoaca Senatul pentru ziua urmatoare. „De senectrite”. desi lipseau dovezile. Functia conotiva a limbajului ciceronian se remarca in adresarea directa: observam vocativul repetat „Catilina” precum si alte nenumarate repere de personalizare a receptorului: verbe la persoana a II a si formele pronominale de persoana a II a singular „tua”. Senatorii simţind pericolul la care sunt expusi ii acorda lui Cicero putere deplina pentru a inabusi conjuratia si pentru a-i pedepsi pe conspiratori. Uneltirile lui Catilina Fragmentul face parte din „Catilinara I”. Marii oratori adoptau partile discursului la scopul urmarit. Ea este mentinuta si se naste din virtute. iar pe cele nefavorabile mai usoare. face imprejurarile favorabile mai stralucitoare. mai precis din exordium (introducerea). precum si o favorizare a climaxului (gradatia ascendenta) (neque … nec). Pe langa acesta Cicero mai are si alte tratate de filosofie intre care „De republica”. lucrarea este imaginata ca un dialog ce ar fi avut loc in toamna anului 129 a.. iar ratiunea ne indeamna sa ne cautam prieteniile. Mai trebuiesc amintite si interogatiile retorice care abunda tot pasajul citat. fara introducere) procedeu retoric de mare efect utilizat de orator. ridicand astfel senatorilor un semnal de alarma. Informat la timp. Prietenia este „punerea laolaltă cu bunavointa si afectiune a tuturor lucrarilor divine si omenesti”. Conspiratorii se adunasera in noaptea de 6-7 noiembrie 63 a. a republicii care este pusa in pericol de acest conspirator Catilina.

Cel mai important dintre poetii noi a fost Valerius Cato si Licinius Crassus. acestia preferau poemele scurte cu subiecte mitologice. Climaxul (trecere crescanda de la o idee la alta) este bine utilizat in realizarea portretului uzurpatorului: „hostes” (dusman). . epigramele. cuvântări scurte urmand modelul antic. „timere”. „direptio” (jefuirea). Impresionabila este ultima interogatie retorica in care este sugerata adevarata pedeapsa pe care ar merita-o Catilina: “Nu vei porunci oare sa fie pus in lanturi.poezia impersonala care cuprinde poeme majoritatea cu subiecte mitologice. ci si prin fapte. redata pana acum prin Cicero. Din viata lui Catullus. De la introspectia in trecutul acuzatorului. cand iertatoare. „flagitum” (ticalosie). este personificarea de insusi statul roman. fiinta ideala a patriei isi uraste uzurpatorul. moartea fratelui in Troada.Hr. hendecasilabul falecian. Opera lui Catullus reprezinta o importanta recunoscuta de toti criticii literari. o hiperbolizare menita sa-i impresioneze pe Senatori. strofa safica – toate fiind preluate dupa metrica greceasca. In prima prosopopee. Opera lui Catullus a fost impartita in doua mari categorii: . Personificarea patriei este acum mai ampla specificandu-se aria geografica („cuncta Italia”) si forma guvernamant („respublica”). Catullus a fost adus la Roma unde si-a desavarsit studiile. Purtat de elanul sau oratoric. Prin intermediul climaxului (trecere crescanda de la o idee la alta cu rol in evidentierea ideii) sunt aduse argumente verosimile impotriva lui Catilina. iar pe participantii la conspiratie ii considera drojdia societatii romane. in orasul Verona. Caius Valerius Catullus S-a născut in anul 87 a. nu doar datorita formei si continutului.poezia personala sau de dragoste cuprinde poeme care oglindesc viata poetului cu bucuriile si durerile ei. in care oratorul da dovada de o mare abilitate si maiestrie in arta convingerii. Hortensius etc. Conotatiile negative ale lexicului zugravesc imaginea uzurpatorului: „flacinus” (nelegiuire). autorul personifica Patria. Vocea poporului. patria ii va reprosa consulului indulgenta fata de Catilina. cand tematoare. Ingaduinta de care daduse dovada pana acum statul fata de nelegiuitul Catilina trebuia sa ia sfarsit. care sugereaza din nou sentinta consulului: exilul. „principem coniurationis” (capetenia conjuratiei). A fost apreciat pentru calitatile lui si ajutat de personalitati recunoscute precum Cornelius. impacarea cu Caesar caruia ii adresase o serie de epigrame usturatoare. Acum este tematoare („me totam esse in metu”) ca noi crime se pot produce („tuo scelere”) si aceasta trebuie sa inceteze. „autores sceleris” (autorul crimelor). delicatete. duiosie fiind scrise intr-o limba destul de evoluata pe care Catullus a cizelat-o pentru a raspunde cerintelor lirice. „ducem belli” (comandantul razboiului). si cel mai grav in sanul Senatorilor incapabili sa reactioneze. ca este singura opera care ne-a parvenit in intregime din grupul poetilor noi. De foarte timpuriu.Prozopopeea patriei I Printr-un procedeu artistic de mare forta oratorica – prosopopeea. accentuand imposibilitatea amanarii sentintei. „timeri” evidentiaza spaima pe care o sadise Catilina in sufletele concetăţenilor in intreaga patrie. Patria isi recunoaste vina: daca l-ar fi pedepsit la timp aceasta situatie putea fi evitata si pericolul indepartat. „evocatorem servorum et civium perditorum” (instigatorul sclavilor si al cetatenilor pierduti). istoria literara a obtinut trei evenimente: relatiile sale de dragoste cu femeia pe care a cantat-o in poemele sale sub numele de Lesbia (Clodia pe numele adevarat). oratorul schimba spatiul temporar in prezent. Vom intalni distih elegiac. Patosul acuzator continua in gradatia ascendenta oferita de avalansa interogatiilor retorice. exprimata prin aliteratia (repetarea aceluiasi sunet) “summon supplicio”. . Prozopopeea patriei II In a doua prosopopee. gravitatea situatiei care devine din ce in ce mai insuportabila. de proportiile unui razboi. Cicero schimba interlocuitorii. Furia patriei insufletite se dezlantuie desemnand conspiratia lui Catilina ca pe o crima impotriva statului. cand ingrozita. Textul face parte din confirmatio (argumentarea faptelor). sa fie tarat la moarte. dar mai ales dornica sa stie adevarul. care i se adreseaza lui Catilina. „neces” (ucidere). „vexatio” (persecutare). Poeziile de dragoste se disting prin sinceritate. sa fie pedepsit cu cele mai groaznice chinuri?” Autorul discursului prefera sa aminteasca intai moartea si apoi pedeapsa fizica. Face parte din poetii neoterici. intr-o familie instarita care i-a asigurat o educatie solida. Hotararea ferma impotriva razvratitului este indicata prin formele verbale la conjugarea perifrastica pasiva „non est ferendum” (nu mai trebuie suportat) si prin imperativele „discede” si „eripe”. Polyptotonul (reluarea aceluiaşi cuvânt sub diferite forme flexionare) „timorem”. epigrame sau cantece de nunta.

poetul foloseste epitetele „cupido” „rapida”. cuprinde poeme cu subiect mitologic. Selectia lexicala facuta de Catullus se explica prin expresivitatea sporita a termenilor pentru care a optat. fire pătimaşa se dedica ani de zile unei iubiri chinuite pentru Clodia.poezia personala sau de dragoste. Către Lesbia (Clodia) (Despre infidelitate) – Poemul 70 Iubita mea. Stilistic intalnim invocatia. Era ruda cu Caesar.Poezia face parte din ciclul poeziilor de dragoste dedicate Clodiei (Lesbiei). rafinata si nestatornica. epitete. Aceste poezii oglindesc viata poetului cu bucuriile si durerile oferite de dragostea fata de Lesbia. Catullus se distanteaza de cei multi care de cand vestitul om politic dobandise o incontestabila putere se straduiau sa-i castige bunavointa. In acest catren laconic durerea si tristetea se exprima discret sub forma generalizarii filosofice a unei experiente proprii de indragostit patimas „cupido amanti”. delicatete. Stilistic. . apare de asemenea si prima indoiala. este o poezie de dragoste in care poetul exprima una din ipostazele iubirii (prima ipostaza: a iubirii). moartea fratelui sau si impacarea cu Caesar. „hohotul si durerea” ”. era mai adesea ofensat de ce vedea trist si urat. Opera lui Catullus prezinta o importanta recunoscuta de toti criticii literari. de fratele sau. Nepas. poemele scurte cu subiecte mitologice. Astfel promisiunile iubitei sale ca ale orcarei femei sunt vorbe desarte. Catullus isi afirma libertatea de opinie. nici unul obisnuit. Din viata lui Catullus istoria literara a retinut trei evenimente: relatiile sale de dragoste cu femeia pe care a cantat-o in poemele sale sub numele de Lesbia (Clodia pe numele ei adevarat). idee sugerata de epitetul „rapida”. Ipostaza poetului este aceea de indragostit patimas „cupido amanti”. Insa relatii destul de stranse le-a avut cu un grup de scriitori care-si orientau operele literare după modelul poeziei Alexandrine. femeie frumoasa. duiosia amintirilor la vederea mormantului. dar ce spune femeia indragostitului patimas/ Trebuie scris pe vant si pe apa cea iute. in orasul Verona provenind dintr-o familie instarita. ci unul care si-a dovedit cruzimea in campania de cucerire a Galiei. „Catullus a fost un tanar extrem de sincer si de aceea gata sa se avante in dragoste si in ura. Sugestia este faptul ca Caesar nu era un om pur. fiind scrise intr-o limba destul de evoluata pe care Catullus a cizelat-o pentru a raspunde cerintelor lirice. Catullus. durerea provocata de moartea acestuia. spune ca ea prefera sa nu se casatoreasca cu nimeni decat cu mine/ Nici chiar daca Jupiter insusi i-ar cerea-o/ Spune. Foarte devreme Catullus a fost dus la Roma unde si-a desavarsit studiile. Dupa cum apa curgatoare este navalnica asa sunt si sentimentele femeii fata de iubit. Lui Caesar Nu mă străduiesc prea tare Caesar sa vreau sa-ti fiu pe plac/ Si nici sa stiu daca esti un om alb sau negru. in locul discursurilor ample preferau cuvantarile scurte urmarind modelul etic. Sentimentele sunt de iubire sincera. De asemenea remarcam tonul familiar. A fost apreciat pentru calitatile sale si sprijinit de personalitati recunoscute precum: Cornelius. Caius Valerius Catullus S-a născut in anul 87 a. grup de scriitori care-si spuneau poetii noi. nu doar datorita formei si continutului. . duiosie. O prima ipostaza a iubirii la Catullus este iubirea ca prietenie. vorbe deşarte. cu posibilitati materiale si relatii de rang inalt. Cum avea o fire buna si aleasa. Aceasta este o iubire platonica. Poemele de dragoste se disting prin sinceritate. face parte din ciclul poeziilor de dragoste si exprima una din ipostazele iubirii personale – prima indoiala. Sentimentul de tristete al poetului la gandul ca iubita ii promite doar si nu-i ofera o dragoste sincera si eterna este exprimat in ultimul vers: „Sed mulier cupido quod dicit amanti/ In vento et rapida scribere oportet aqua”. Poezia este a 70 a din cele 116 poezii. Scrisa in distih elegiac. unite in volumul „Libellus”. Asimius Pallea si Hortensius. iar in viata stau alature surasul si lacrima. poezia surprinde prin tonul familiar si muzicalitate. Printr-o atitudine indrazneata. In acest catren durerea si tristetea se exprima discret sub forma generalizarii filosofice a unei experiente proprii.poezia impersonala sau Alexandrina. Sentimentul de tristeţe al poetului la gandul ca iubita doar ii promite si nu ii ofera o dragoste sincera si eterna. Repetitia anaforica (nil – nea) scoate in evidenta atitudinea sa indiferenta fata de Caesar.Hr. Astfel promisiunile iubitei sale sunt ca ale fiecarei femei. In ultimul vers adjectivele „albis an … „ puteau fi inlocuite cu „candidus” si „niger”. ci si prin faptul ca este singura opera care ne-a parvenit in intregime din grupul poetilor noi. dar consolat de bine si frumos … Poezia lui este „viata” transpusa. Aceştia preferau genurile clasice mari. iubire de idei care nu se concretizeaza. Opera sa poate fi impartita in doua capitole: .

au in plan psihologic rolul de a-l consola. Sentimentul este de nostalgie a omului care voia sa prelungeasca la infinit orele de iubire. Perspectiva este a unui tanar nonconformist care iţi exprima cu dezinvoltura atitudinea fata de un om care nu accepta estetismul poetilor noi (Alexandrismul). Prin acest procedeu autorul sugereaza ca iubita constituie o prezenta permanenta. Poetul isi exprima compasiunea fata de fiinta iubita. Metrul este in concordanta cu starea sufleteasca a poetului exprimand un geamat prelung. Poezia este scrisa in senar iambic scazon. dei. al chinului. Tanarul indragostit se amageste exprimandu-si compasiunea pentru fiinta iubita in speranta ca iubirea va fi mai putin chinuitoare. de a inlocui iubirea prin compasiune. Cati sunt si cati au fost Si cati vor fi dupa aceea in ceilalti ani! Ţie.” Poezia face parte din ciclul poeziilor de dragoste inchinate Lesbiei (Clodiei). Poezia prezinta. Iubirea este gandita ca fiind eterna „amor perpetuus” si reciproca „inter nos”.Lui Cicero (Tanarul poet catre marele orator…) „O Marcus Tullius cel mai ales dintre nepotii lui Romulus. Suferinta este exprimata de adjectivul „miser” asezat la inceputul poeziei in antiteza cu „obdura” (suferinta) asezat la sfarsit. ca iubirea aceasta dintre noi va fi incantatoare si vesnica:/ Zei atotputernici faceti-o sa poata sa-si tina promisiunea./ Incat sa ne fie permis acest legamant reciproc al iubirii care sa ne conduca de-a lungul intregii vieti. nici „dulce ridens” este „scelesta” (blestemata). sincer si din suflet acest juramant. In versificatie poetul foloseste distihul elegiac (un hexametru si pentametru).” Ca specie poezia este o epigrama inchinata lui Cicero. Ratiunea este roaba pasiunilor. Prin metafora „mea vita” iubita este identificata cu propria viata. . O prima ipostaza a iubirii la Catullus este iubirea platonica (iubirea de idei care nu se concretizeaza). asadar. Îndârjire Prezintă o alta etapa a iubirii. In a doua secventa poetul isi exprima hotararea de a rezista pasiunii care i-a pustiit sufletul. Sentimentele sunt de iubire sincera. dezamăgirea si suferinţa in iubire. Prevestirile pe care le face cu privire la viitorul iubitei./ Si chiar sa spuna cu adevarat. In sintagma „Romuli nepotum” ironia este evidentiata fiindca Cicero nu se nascuse la Roma si nu facea parte dintr-un neam nobil. di. epitetele „iocundum” (incantatoare) si forma arhaica a substantivelor deus. Sunt insa in text marci de atitudini ironice invaluite cu grija de Catullus. a infiriparii. viata mea. Portretul invoca zeii („Di magni facite ut …”) sa ocroteasca prin gratia lor aceasta iubire. „optimus” (cel mai bun) prin antiteza Catullus „pessimus poeta” Cicero „optimus patronus”. Intreaga poezie a lui Catullus sta sub semnul crucificarii. Tema este erotica. cel mai rău poet dintre toti Iţi aduce cele mai mari mulţumiri Atat de cel mai rău poet dintre toti Pe cat tu esti cel mai bun dintre toti avocaţii. Catullus da impresia ca intentioneaza sa elogieze meritele marelui orator. „Odi et amo” (iubire si ura) sentimente contradictorii care caracterizeaza marile pasiuni. In prima secventa poetul evoca farmecul ceasurilor de iubire pierduta. Fagaduinte – Poemul 109 „Îmi fagaduiesti. Atitudinea lui Catullus este ironica. Forma de prezentare a poeziei este monologul interior. este o poezie de dragoste in care poetul surprinde prima ipostaza a iubirii. Iubita nu mai e „mea vita”. nici „mulier”. lupta dintre ratiune si sentiment. hotararea de a rezista pasiunii copleşitoare. Adverbul „nunc” se opune lui „quondam” din prima parte. Termenul „patronus” nu intamplator ultimul cuvant din poezie este de o conditie depreciativa reducand valoarea culturala a lui Cicero la dimensiunea unui avocat. Catullus. Sursele ironiei Catullus foloseste tehnica invaluirii atitudinii ironice intr-o atitudine de admiratie prin superlativele „disertissime” (cel mai elocvent). Intre a uri si a iubi poetul alege compasiunea. Timpul verbului este prezentul in antiteza cu prima secventa. Compasiunea este o alta forma de existenta in fata unei pasiuni careia ratiune nu i se poate opune. Procedeul artistic in aceasta parte este dialogul imaginar cu iubita. In dialogul imaginar cu iubita intr-o serie de exclamatii si interogatii Catullus exprima ideea ca fara iubire viata iubitei nu va mai avea sens. Stilistic intalnim invocatia „mea vita”. de a rezista cu îndârjire. Timpul verbului este imperfectul care realizeaza o proiectie in eternitate a sentimentului.

Hr.. contemporan si prieten cu acesta. in localitatea Venusia. Morala poeziei este aceea ca pasiunea trebuie imbinata cu luciditatea. Conceptia poetului despre conduita omului in viata este clara inca din aceasta prima perioada a creatiei sale. opera pentru care Augustus il numeste „poetul oficial” al Romei. Ea este „aurea mediocritas” (calea de mijloc). Catul realizeaza de fapt o ironie la adresa unei mentalitati traditionale romane. cu multe expresii din vorbirea curenta. Despre parinti poetul vorbeste foarte putin. „aspexit”. Mama moare foarte devreme ramanand probabil necunoscuta poetului. Atunci cand o vede pe Lesbia (Clodia) limba ii amorteste. O vreme se pierde in multimea celor fara avere si pentru a-si asigura existenta incearca sa scrie poezie. unde sunt demascate unele vicii cum ar fi nestatornicia in dorinte. . El da exemple de scriitori greci de comedie care au procedat la fel sprijinindu-se pe traditie. caracterizandu-se unele pe celelalte. Studiile ii sunt intrerupte de razboiul civil. continutul acestora fiind prin excelenta roman. El afirma despre acestia ca sunt in afara realitatii vietii. Poetul satirizeaza pozitia filosofilor stoici ironizand paradoxul acestora prin care se afirma ca toate greselile ar fi egale. Ultima strofa nu mai are ca tema iubirea patimasa de care poetul este stapanit. dar pe un ton moderat si fara a aluneca in critica la adresa politicii augusteice ale carei principii le impartaseste in Carmen Saeculare. Catullus adaugand o a patra strofa – o aspra concluzie in spirit pur latin. Totul este calculat in alegerea si asezarea cuvintelor. Aspectul moral si literar al societatii din acea vreme. Dupa ce a invatat la Roma. poetul venusian critica moravurile societatii romane. Pasiunea este privita din perspectiva fizica. Alteori personajul este insusi autorul. insa.teme literare – in care poetul raspunde celor care-l criticasera sprijinindu-se pe traditie. Iubirea ajunge sa-i mistuie structura fizica. Primele trei strofe din „Introspectie lucida” sunt traduse cu virtuozitate dintr-o vestita oda a poetei eline Safo. un interlocutor. publica . Catul incearca o introspectie. Stapanit de aceasta pasiune mistuitoare. Aceasta este adusa nu cu scopul de a ascuti placerea. ci si pentru creatia literara dezvoltandu-i spiritul de observatie si simtul de demnitate umana. Un motiv care revine foarte des in „Ode” este ideea mortii. Odele Reprezinta o alternanta de forme lirice. patima pentru mancaruri alese. Poezia este scrisa in metrul grecesc – strofa safica.Hr. Horatius a plecat la Atena. ci pentru a indemna la pastrarea masurii juste sau la prudenta. De multe ori scriitorul nu mai este prezent lasandu-si personajele sa vorbeasca. Quintus Horatius Flaccus Viata Mai tanar cu cativa ani decat Vergilius. poetul mustranduse pe sine datorita trairilor care l-au dus la pieire. in sudul Italiei. in altele apare. stilul atingand o rara perfectiune. tendinta de parvenire. Temele lor sunt foarte variate: . Arta satirelor Unele dintre satire iau forma unor discutii libere. . s-a nascut la 8 decembrie 65 a. Exprimand spiritul critic al epocii lui. Forma de expresie este de analiza minutioasa a starilor sufletesti. In odele lui Horatius intalnim elemente de critica si de morala. atenteaza la integritatea acestuia. in alegerea ritmului. Influenta tatalui a fost favorabila nu numai pentru viata morala. Forma in care sunt scrise odele este desavarsita.teme filosofico – morale. femeie frumoasa. pentru continuarea studiilor unde se va intalni cu fiul lui Cicero si fii altor fruntasi politici. in structura versurilor. Starile sufletesti duc la pierderea propriei identitati si contopirea cu celalalt. Catul se daruieste ani de zile unei iubiri chinuitoare pentru Clodia (Lesbia). care se analizeaza in mod autocritic. Temele cele mai des intalnite sunt temele sociale si cele de meditatie. educatia primita de la tatal sau.Nepăsare Fire patimasa. Saracia nu-l descurajeaza. In primele trei strofe iubirea apare ca o forta mistuitoare. ramane fara pic de glas. ci tema este sugerata de cuvantul „otium” (tihna). a reacţiilor organice declansate de pasiune. De la inceput poetul se situeaza pe pozitia potrivnica atat curentului poetilor noi cat si contra scriitorilor arhaizanti.. Tatal s-a ingrijit de educatia copilului vrand neaparat ca fiul sau sa-si continue studiile la Roma. Horatius isi aminteste cum tatal sau se ingrijea de conduita sa morala aratandu-i pe cei care isi duceau viata in imoralitate. adica o analiza lucida a acestei pasiuni. Primele se incadreaza in lirica cetăţeneasca. Ca figuri de stil poetul foloseste epitetul autodefinindu-se „misero” (nefericit) in fata sentimentelor iubirii. In anul 34 a. Opera „Satirele” – poetul le-a intitulat „sermones” (discutii amicale). ci dimpotriva îl ambiţionează. „audit”. Este o autoadresare. Poetul foloseşte „verba sentiendi” (verbe de sentiment) definindu-si starea sufleteasca „spectat”. Anafora „otium … otium” sugereaza lipsa de preocupari. rafinata si nestatornica. originea sociala si talentul l-au indreptat spre satira. Multe dintre ele au si forma dialogata. Neputandu-se descurca astfel cauta o slujba de functionar. iar poetul se va intoarce la Roma cu „aripile tăiate” cum singur afirma. El se situeaza pe pozitia curentului clasic avandu-i drept model pe poetii Varius si Vergilius. satire pe care le intituleaza „Epode”. Pentru a exprima aceasta idee poetul foloseste o structura sintactica formata din subiect si predicat. Clodia apare cu numele de Lesbia un pseudonim care trimite la poezia erotica a lui Safo. Stilul este simplu. dispretuiti de lume.

El are in vedere literatura din perioada sa. Nu este exclus ca numele grecesc sa fi fost creat de Horatius din termenii „leucon” si „noum” care inseamna spirit naiv. organizarea materialului trebuie sa fie fireasca. simplu.rolul criticii seamănă cu cel al gresiei – ascute nu taie . Insetat de ordine si liniste. Altfel sa fie hexametrul din epopee si alt ton sa aibă cel din satira. chiasmului (inversarea determinantului fata de determinat intr-o succesiune de expresii sau sintagme) („spatio brevi”). Este vorba de o lucrare normativa izvorâta ca ideologie din cele mai vechi creaţii ale epocii adică din clasicism.sa aibă un plan bine întocmit si o expunere aleasa Fiecare idee sa fie la locul potrivit. echilibrul. Horatius considera periculoase pentru mintea umana aceste credinte astrologice. etic si estetic. in prima parte. uitând de viitor …” invita la transformarea fiecarei clipe intr-o entitate de sine stătătoare. morale. . Împotriva acestora vrea sa lupte „ars poetica” lui Horatius. Personajul caruia ii este dedicata oda este fictiv. „Ars poetica” lui Horatius este considerata „manifestul teoretic al clasicismului roman”. iar digresiunile oricat ar fi de frumoase. usoara sau grea. dar culoarea versurilor sa nu fie aceeaşi.poetul trebuie sa ştie ca arta are un scop social si ca este un factor puternic de progres. asa cum o găsim in literatura universala si chiar la Eminescu („Nu e păcat / Ca sa se lepede / Clipa cea repede / ce ni s-a dat? Stele-n cer). Horatius ofera o incantatoare muzicalitate textului liric intr-o permanenta gratie. filosof de bun simt si moderatie. armonia si eleganta care vor inspira clasicismul literaturii universale. folosit in aşa fel incat sa para ceva nou. O opera frumoasa se obţine prin talent. promovand atitudinea sobra si resemnata in fata destinului: „Nu cerceta hotarul ce zeii ni l-au pus / Ramanerii pe lume”. filosofice si literare. Imperativele celebrului vers din finalul textului „Te bucura de clipa. dar numai la nevoie si cu mare prudenta creaţii noi de vocabular „căci limba este intr-o continua mişcare”. Întreaga oda pare fi inchinata timpului si bucuriei prezente. teatrul – iambul). De le ideea stoica a acceptarii destinului si a infruntarii vietii asa cum se prezinta ea. poetul indeamna la fructificarea „clipei prezente”.tonul sa fie potrivit cu conţinutul operei In cea de-a doua parte poetul se ocupa de prelucrarea materialului – adică de forma insasi a poeziei: forma. nu prin inspiraţie mistica. Astfel. sa fie evitate. Cea mai importanta este „Epistola ad Pisones” intitulata si „Ars poetica” care constituie un tratat de doctrina literara cu scop formativ. Horatius va imprima operei sale precizia. Poetul poate folosi. anaforei („quem … quem”/ „seu … seu”). .opera trebuie sa fie unitara si simpla . Horatius – Arta poetica Pana la Horatius cel mai de seama tratat de poetica a fost al lui Aristotel. generatoare de nelinişti si angoase domina si aceste versuri. insa. Simţind ca literatura aluneca pe o panta şubreda el precizează anumite reguli cu scopul de a tine-n frâu acel moment de echilibru clasic. Leuconoei Poezia este o oda in care poetul surprinde inca una din realitatile vietii sociale. Se creaseră acum câteva curente literare in care Horatius nu era de acord. In ultima parte poetul se ocupa de creator: . oculte. dar cu măsura”. . .Epistolele Intalnim si aici teme sociale. Un alt motiv esenţial al odei este redat de conjunctivele „sapias” si „liques” care indeamna discret la gustarea cumpătata a micilor bucurii ale vietii menite sa asigure echilibrul interior (ataraxia). Climaxul se realizeaza astfel pe fundalul mesajul horatian cu ajutorul aliteraţiei („di dederint”). logica . prin munca.poetul trebuie sa fie un om cu o cultura adânca si cunoscător al realităţii. Se poate ca mai multe genuri literare sa folosească acelaşi ritm. unitatea este perfecta si toate aspectele redate in oda duc la aceeasi idee de baza: „Bucura-te de viata.anumite genuri literare sa folosească anumite forme metrice (epopeea – hexametru. Bineînţeles ca Horatius a cunoscut lucrarea existenta. insa. făcând astfel aluzie la naivitate. Ca si in alte poezii. patrunderea superstitiilor orientale la Roma si credinta in astrologie care era raspandita mai ales printre naivele femei. Ele sunt socotite ca fiind opera cea mai reunita a poetului. poetul se ocupa de reguli generale de arta fixând câteva norme: . Motivul fugii imbatabile a timpului. arta sa poetica isi are rădăcinile in societatea romana. trăita ca si cand ar fi fost ultima.vocabularul trebuie sa fie cel obişnuit. Mânuind cu abilitate excepţionala vocabularul latin si efectele stilistice.

in Sulmona. Drama exilului il apropie pe Ovidius de marele orator Cicero. Strofa a doua deschide suita de îndemnuri la viata. toti oamenii parasesc singuri limanurile trecătoare ale vietii si lasă altora tot ce au agonisit si tot ce le-a fost drag. Poezia ovidiana din aceasta perioada se caracterizeaza prin emoţie autentica. Grecia. Săraci sau bogaţi. egali in fata mortii. Cuvântul-cheie din aceasta strofa „merum” (vinul) denota caracterul bahic al odei. nici ofrandele. durerea despărţirii. de toate darurile vietii. . exilat intre anii 58-57 a. care constituie o invitaţie la viata. Thaliarchus in greaca însemnând „regele ospeţelor”. pentru evidentierea continutului ideatic al celor doi termeni) „tristi … unda”. al carui nume deriva din adjectivul „postumus” – ultimul nascut. personificarea apei infernului prin hyperbaton (îndepărtarea determinantului de determinat. Horatius foloseste verbul stet (a sta in picioare). Mai mult decat atat se observa o aglomerare a procedeelor stilistice: prin urmare menţionam antiteza (frigus . al mortii care egaleaza ierarhia valorilor pământene prin anulare. este sugerat de invitaţia înfruptării din micile bucurii ale vietii: iubirea decenta. Un alt precept horatian este acela de a privi viata ca pe un dar al sortii. imaginaţia prodigioasa (fantasmagorica. o invitaţie la viata. fac din Ovidius.Hr. hyperbatonul (plasarea la distanta a determinantului de determinat) „Sabina … diota”. Nici prudenta. iar pe de alta parte. Calatoria aceasta ii stimulează vocaţia poetica si il orientează definitiv spre Alexandrinism. Ovidius atinsese vârsta de 15 ani in timpul bătăliei de la Actium si facea parte dintr-o fericita generaţie destinata sa cunoască binefacerile păcii instaurate de Augustus. Concluzia acestei ode este ca cel înţelept se bucura cu măsura. iar la 18 ani vizitează Sicilia. increderea si susţinerea morala reciproca sau statornicia unor prieteni. idolul grupărilor rafinate si frivole. Poetul enumera si o serie de primejdii care-ar putea arunca omul in ghearele mortii.Hr. amintind de măreţia tabloului de iarna a lui Alecsandri din pastelul „Miezul iernii”. utilizand etimologia greceasca a numelui propriu se va observa ca el nu a fost ales aleatoriu de catre poet. iubirea si timpul care structurează simetric cele sase strofe pe cele doua planuri opuse: cel static al naturii moarte. fineţea spiritului de observatie si o neobişnuita uşurinţa a versificării. nuanţat de expresia temporala metaforica „donec virenti”. Thaliarchus este un personaj fictiv. in aceasta perioada. iar in final conduce la condamnarea exceselor si indeamna la cumpatare si la fructificarea prezentului. ieşita din comun). Oda este structurata in doua parţi – prima parte reprezinta un frumos pastel de iarna. nu pot intarzia sau înlătura sfarsitul. Lui Taliarh Oda 9 din cartea I a volumului „Carmina” reprezinta o oda morala in care Horatius pledează in fata unui interlocutor fictiv pentru aplicarea conceptului otium. a carui frumusete este creionata in alb de epitetele descriptive sau metaforice. Horatius l-a introdus in oda sa din doua motive: pe de-o parte din nevoia creării unui dialog fara importanta identitatii interlocutorului sau. ce-i conferă poetului relaxarea spirituala. Poemul de fata constituie in realitate. Talentul poetului manifestat de timpuriu. Poezia este o meditatie filosofica pe tema timpului care fuge. dintr-o familie de cavaleri. precum si o serie de epitete calificative: (nive) „candidum”. sugerând un elogiu adus tinereţii.foco). care se inscrie in seria verbelor ce denumesc actiuni tipic umane. evidentiata de epitetul metaforic „dulces” (amores) si dansul („choreas”). Motivul „carpe diem” (traieste clipa). iar cea de-a doua este o meditatie asupra tinereţii. Operele „Tristia” si „Pontica” au fost publicate dupa moartea autorului si dezvăluie trăinicia sentimentelor de iubire ale celor doi soţi. invocand cu ajutorul climaxului razboaiele. sugerate de epitetul metaforic din expresia „fractis fluctibus”. Publius Ovidius Naso Nascut la 20 martie a. Troada. In poezie intalnim trei mari teme literare: natura. Nimicnicia fiinţei este obsesiv evidentiata de o multitudine de elemente de variaţie care sugereaza moartea: personificarea lumii infernului cu ajutorul epitetului „illacrimabile”.Lui Postumus Poezia este o oda dedicata unui personaj fictiv – Postumus. iar celalalt dinamizat de tinereţe. Se observa in text o privilegiere a stilului figurat: astfel pentru a descrie muntele Soracte. „aequore fervido”. idealul esenţial horatian se detaşează ca fiind bucuria de a recepta sufleteşte minunile naturii. care contine idei hedoniste de influenta epicureica – cum este cea a cautarii fericirii in tihna vietii individuale. dublate de ambiţia de a cuceri gloria poetica. (silvae) „laborantes”. recomandări ce topesc frigul iernii. Începând cu strofa a IV a poezia este dedicata meditaţiei asupra tinereţii si a efemerităţii timpului. Peisajul hibernal din prima strofa a poemului se structurează pe imaginea vizuala a muntelui Soracte. acceptarea destinului si imposibilitatea cercetării viitorului constituind de aceasta data principii stoice. furtunile dezlantuite pe mare. La Roma studiază retorica si scrie versuri.

Repetarea insistenta a unor forme verbale de pasiv („relinquenda est”. dar mai ales de anafora (repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri) lui „aut”. „mora est”. iniţiate de retori in şcolile lor. atribuit scrisorii ce pleacă la Roma. In final autorul spune ca elevii „hrăniţi” in şcolile retorilor pierd simţul gustativ. „noaptea de pe urma”) si prin comparaţia oximoronica (mici fapte cu cele mari). care par sa-l apropie de Ulise prin dorinta de „a-si mai vedea măcar o singura data fumul iesind din vatra”. iar celelalte trei au fost scrise in Dobrogea. Poetul isi hiperbolizează amărăciunea prin superlative extreme (imagine amara. Ovidius vrea sa evidenţieze refuzul sau de a-si împodobi cartea. care ar fi diformat invatamantul. Primele doua carti au fost scrise de Ovidius in timpul calatoriei pe mare spre Tomis. Petronius exagerează totuşi cu defectele invatamantului retoric. polyptotonul („vivo – viva”. nu este noaptea. constituie un poem programatic: poetul se adresează cartii – liber – pe care o trimite la Roma. Descrierea cartii. naratorul întregii acţiuni. „fidae – fide”). Ultima noapte la Roma („in urbe”) pare sa corespunda ultimei nopţi a vieţii sale in care este plâns de soţia-i credincioasa si sclavi. lăsaţi atât de departe. descriind starea exilatului. Cartea I – către scrisoarea care pleacă spre Roma Culegerea „Tristia” cuprinde cinci carti de elegii epistolare. dar pledează activ pentru integrarea invatamantului in viata reala. Asonanta din expresia „loca grata saluta”. reliefeaza durerea singuratatii si nostalgia vremurilor trecute. si indirect constituie o aluzie la condiţiile improprii de a crea. Climaxul favorizează înşiruirea etapelor realizării si şlefuirii cartii. retorilor. sugerata de vocativul „liber” si imperativul „vade” (mergi). ascunde nevoia poetului de a comunica cu cei dragi. comparatia („fraterno … more”) sunt mijloacele prin care poetul isi nuanţează poetic durerea despărţirii si-si confesează sentimentele profunde. „datur”). atât de sugestiv si variat pastelata in culorile perfecţiunii si atât de minuţios prezentata in toate elementele ei arata chiar si in aceasta alcătuire epistolara cat de exigent este poetul cu sine. utilizat de Petronius cu valoare peiorativa. Personificarea epistolei. Dar elementul cel mai important al fragmentului este comparaţia „parca stropite cu mac si susan”. Epitetul „incultus”. ci amintirea plăcutei vieţi petrecute alături de cei dragi („amici”. Comparaţia subliniază lipsa de vigoare si rafinament excesiv al stilului desprins in şcolile retorilor. elementele vizuale fiind împletite cu cele auditive. Ovidius. Unicul leac („medicina”) care-i poate curma suferinţa. Defectele invatamantului roman din secolul I Romanul începe cu o serie de acuzaţii aduse de Encolpius. Antiteza epitetelor „candida” si „nigra” indica ornamentele din fildeş ce trebuiau aplicate la cele doua capete ale baghetei pe care se rula papyrusul. face trimitere la aspectul ei simplist. Redactate in atmosfera hibernala a ţinutului scitic. lipsit de orice podoaba literara. In aceasta scrisoare. Astfel fragmentul debutează cu folosirea unui diminutiv „adulescentulos” – tineri. „cara coniuge” – soţia draga) si a cadrului mirific al Romei („patriae meae”). Ovidius pare ca s-a impacat cu gândul ca traieste alături de geţi. . Suferinţa poetului este comparata cu macabrul rit de înmormântare. desemnaţi metaforic prin expresia „dulcia membra”. ar avea ca rezultat faptul ca elevi s-ar rupe de viata reala. Elegia I.Către Quintus Fabius Maximus Fragmentul face parte din culegerea „Epistulae ex Ponto” (Ponticele). epistolele pontice păstrează totuşi inca nestinsa speranţa ca împăratul Augustus ii va acorda graţierea. Practicare de exerciţii abstracte. calificat de epitetele „exulis” si „infelix” (exilat. dar dorul de casa inca nu-l paraseste. Cea din urma noapte la Roma Copleşit de tragedia ruperii de familie. care desprindea pe elevi cu un stil ateu construit si cu analiza psihologica pătrunzătoare. nefericit) reclama astfel liniştea si seninătatea atât de necesare actului poetic. Ovidius nu poate uita ultima noapte petrecuta la Roma. Aspectul acesteia trebuia sa corespunda stării interioare a poetului. accentuata in text prin polyptoton (reluarea aceluiaşi cuvânt sub diferite forme flexionare) „somnus – somnia”. rugând-o sa revadă locurile iubite si sa povestească oricui o întreabă cat de nefericita este autorul ei.

Chiar daca autorul caută sa-si impresioneze destinatarul si nu doar sa-l informeze despre starea lucrurilor. iarna cumplita. duioşia si luciditatea celui care le-a alcătuit. Tabloul iernii in tara geţilor este viu si colorat. conform epitetului personificator „moti” (capilli). viu si atrăgător. peisajul hibernal redat atât de plastic ne pune in fata un pastel de o valoare artistica impresionabila. enumera. Poetul este profund impresionat de starea de război aproape permanenta care domnea in Scythia Minor precum si de rigorile unui climat mult prea aspru decât cel din Italia. dar indata ce iarna aşternea peste fluviu un pod de gheata. Caracteristica acestor versuri sta in blândeţea. deoarece vorbesc despre natura tarii noastre si despre oamenii care locuiau aici. Ca un adevărat profet. Singura alinare a suferinţei morale ii ramane poezia nemuritoare „diuturna monumenta”. textul conţine si informaţii autentice privind ţinuta vestimentara a geţilor: ei poarta cojoace („pellibus”) si iţari strânşi pe picior. casa. bessii si geţii. este sugerat de „barba” si parul lung despletit. Conştient de valoarea operei sale. in care poetul prezintă obsesiv iarna prelungita de la an la an pana la zăpada următoare. râurile îngheţate pana in adânc constituie aspecte descrise in Elegia X a scrisorilor din exil. Numărul mare de epitete descriptive nuanţează un tablou cu siguranţa exagerat. Versurile au pentru noi o mare importanta. . prădau si mistuiau in flacari aşezările de pe celalalt mal. Din Nord năvăleau popoarele migratoare pentru care Istrul constituia o piedica in anotimpul cald. Iarna la Tomis Ovidius este primul cantaret in versuri al unui ţinut din tara noastră. Vocabularul este ales din cel obişnuit in vorbirea oamenilor culţi. Împăratul nu-i poate răpi bucuria cauzata de încrederea in nemurirea prin poezie. poetul moare privind îngăduitor la cei ce vor veni sa-i vadă mormântul. iar aspectul lor rudimentar. fapt ce s-a împlinit: faima lui de poet universal îl va purta peste veacuri. La început poetul precizează locul in care a fost exilat sub Ursa Mica si Ursa Mare. Acestea se opun calităţilor sufletului si ale talentului care-l salvează din condiţia de muritor si asupra cărora Augustus nu are nici o putere. constelaţii nordice din „media barbara” (lumea barbara). barbar. presărat cu epitete descriptive „terra candida”. creaţie – creator. Litota („noi stăpânim un pieritor nimic”) deschide suita de elemente efemere – patria. In ceea ce priveşte limba si stilul folosite de poet. apoi populaţiile in mijlocul cărora traieste sarmaţii. acestea au fost unanim apreciate. Stilul este de o perfecta claritate. Fie el si exagerat. Imaginile vizuale relevate cu ajutorul climaxului (gradaţie ascendenta) se împletesc cu cele auditive. Prima iarna petrecuta la Tomis. „nivem perpetuam”. crivatul sălbatic.Epitaful unui poet Textul ne dezvăluie nobila atitudine a exilatului in fata morţii pe care o simte aproape datorita condiţiilor de trai care-i îndurerează sufletul si trupul. Intr-adevăr el moare trist. Fara manie. Nu intalnim expresii încâlcite si preţioase. sau comparative „gelu marmoreo”. hoardele calări îl treceau. Ovidius este sigur ca elegiile sale vor supravieţui. Conţinutul ideatic este structurat astfel pe raportul efemeritate – eternitate. dar nu lipsit de consolarea de a supravieţui prin opera sa. care sugerează vântul si zgomotul turturilor de gheata provocat de mişcarea pletelor barbarilor. poetul sulmonez va relua motivul autoelogiului: „Si totuşi a mea faima prin veacuri va trai”. priveliştea măreaţa in grozăvia ei. viata.

Aliteraţia (cuvinte ce încep cu aceeaşi litera) „mero meridie” (miezul zilei). deşi conservat in stare lacunara. ci si un cod de existenta care transforma. „Satyricon” este un roman antiretoric si antimoralizator. Fiecare categorie sociala este caracterizata printr-un mod specific de a vorbi limba latina.Chr.” Autorii Renaşterii l-au citit si gustat.. marcat de transformări economice si sociale. „Satyriconul” a fost chiar pus in scena. al cărei răspuns ironic ramane in obscuritate ca si viata anterioara mizera. Romanul numit „Satyricon”. a femeii. Petronius isi va numi opera „Satyricon”. Umorul insoteste permanent aventurile personajelor. adică de fapt „carti de amestecuri” si in acelaşi timp „carti de satire” si chiar „carti despre „Satyrikoi” ”. antieroii acestei opere. autorul nu analizează fenomenul social. Fraza anaforica (repetarea unui cuvânt la începutul mai multor propoziţii) „Quam amat. dar ii conferă o noua si originala funcţie … Petronius reprezintă cel dintâi exemplu realist erotic. romanul a fost tradus si studiat de mai mulţi specialişti. In ultimii ani apar numeroase studii despre Petronius si sa constituit chiar o societate ştiinţifica internaţionala consacrata cercetării „Satyriconului”. la curtea căruia si-a desfăşurat activităţile politice si culturale autorul Petronius. Portretul fostei curtezane este zugrăvit prin intermediul aceluiaşi Hermeros. in manuscrisele operei sale. numele acestui autor apare sub forma de Petronius Arbiter. titlul sugerează o ampla satira sociala. de o remarcabila valoare conotativa. mesager de bârfe. coerenta interioara a naraţiei. evidenţiază ascensiunea personajului. Marcel Proust si James Joyce l-au admirat si au fost influenţaţi de acest roman. „catea”. singurul personaj feminin din „Cena Trimalchionis”. ce desemnează atât „soarta” cat si „norocul”. parodie. Tradus ad litteram „carti de satira”. cere explicaţii. Titus Petronius Niger este autorul unei fresce autentice a societatii si moravurilor din secolul I p. povestite la persoana I singular de personajul principal – Encolpius. Eroii sau mai bine spus. Nimic nu poate fi mai sugestiv decât numele pe care îl alege Petronius: un adjectiv format de la substantivul „fortuna”. referitoare la gazdele sale. quem non amat. tipul arivistului si al parvenitului este satirizat si prin imaginea soţiei sale. Honore de Balzac. caută nu numai mijloace uşoare de existenta. Trimalchio si alţi liberţi savarsesc greşeli grave de limba literara. Romanul era de dimensiuni considerabile. autorul recurge la o atenta observaţie a societatii. bazat insa pe filosofia lui Epicurus. care-i dezvăluise lui Encolpius averea lui Trimalchio. din care ni s-au mai păstrat doar puţine fragmente. plasata antitetic fata de „tenebras” (noapte). anunţata anterior de metonimia hiperbolizata (s-a cocoţat in cer. Parvenirea acesteia este sugerata de interogaţia retorica: „Si mai ieri. Sunt narate la persoana I. . care de multe ori ilustrează vorbirea cotidiana si procesul de trecere spre limbile romanice. „gaiţa”. firea ei dominatoare.Chr. De astfel. „Satyriconul” intr-un roman al condiţiei umane. La curtea regilor Franţei. La noi in tara. aventurile fictive ale unor intelectuali declasaţi. libertul Hermeros. destul de surprins de ceea ce găseşte la banchetul lui Trimalchio. consul in 62 a. realizata printr-un amalgam de stiluri: proza este presărata cu versuri. ceti închipui ca era?”. Din toate punctele de vedere (stil.Titus Petronius Niger Primul romancier al literaturii latine. dezvăluind prin titlu tehnica narativa.. de fapt. face dovada climatului ideologic in care apare. ci observa realitatea prin ochii personajelor sale cu scopul de a contura o anumita viziune despre lume. Totodată. Reporter modern. „Petronius adopta realismul si îl apăra in numele invataturii lui Epicurus. Portretul Fortunatei Fragmentul de fata reprezintă momentul in care Encolpius. de a realiza o meditaţie asupra condiţiei umane aflata in căutarea unui cod de viata. Modul in care acesta o caracterizează pe Fortunata are menirea de a stârni si mai mult hazul. de absolutismul împăratului Nero. Trimalchio. amat. creionează negativ portretul moral al Fortunatei. Vulgarismele metaforice „limba ascuţita”. unui vecin de masa. Întregul univers se rezuma la aventurile burleşti ale unor antieroi. construcţie desavarsita a personajelor). ironie si comic. descrierea banchetului dat de un libert. ca o zeitate). „Satyriconul” reprezintă una din cele mai fascinante romane ale literaturii universale. Fortunata. îndeosebi Cena Trimalchionis. Romanul fluviu. non amat) caracterizează firea dintr-o bucata a femeii incapabila de prefăcătorie. iar Federico Fellini l-a ecranizat. din care rezulta o fresca sociala complexa.

in semn de respect pentru cei care-i ocrotea negustoria. Mai mult decât atât. Comparaţia subliniază lipsa de vigoare si rafinament excesiv al stilului desprins in şcolile retorilor.Defectele invatamantului roman din secolul I Romanul începe cu o serie de acuzaţii aduse de Encolpius. pe care o imita parvenitul. Trimalchio este conceput ca un personaj grotesc. exces de podoabe si stridenta in vestimentaţie stârneşte rasul. care – prin ţinuta. Trimalchio. Practicare de exerciţii abstracte. însoţita de inscripţia care recomanda vizitatorului „Fereşte-te de câine!”. Cuvintele-cheie care anunţa bogatia stăpânului sunt nuanţate prin epitete metaforice: „ostiarius prasinatus” (portar imbracat in verde prăzuliu). el isi infatisa in aceasta fresca întreaga cariera de negustor. Noua condiţie a lui Trimalchio este evidenţiata si de imaginea câinelui. de pe mozaicul de la intrare. pletos ca orice sclav („capillatus”). utilizat de Petronius cu valoare peiorativa. pe fundalul căruia era pictat el însuşi la venirea in Roma. retorilor. prostia si viata ultrarafinata. Descrierea casei lui Trimalchio Partea cea mai bine păstrata a romanului îl aduce in prim plan pe libretul asiatic imbogatit Trimalchio: tanarul „capillatus” (sclav pletos) – invata sa socotească si ajunge intendent. zeiţa Minerva. Trimalchio nu se ruşina cu originea lui umila. Fereşte-te de câine! Interesat in mod deosebit de lumea liberţilor si de condiţia intelectualului si a culturii din epoca in care a trăit. Dar elementul cel mai important al fragmentului este comparaţia „parca stropite cu mac si susan”. parvenitul mai este pictat alături de simbolul ştiinţei si al înţelepciunii. de la primele socoteli şovăielnice pana la cinstea de mare comerciant. însoţita de inscripţia cu litere mari. in mana Trimalchio purta simbolul lui Mercur (caduceum) in semn de respect pentru cel care-i ocrotea negustoria. pletos ca orice sclav. naratorul întregii acţiuni. Trimalchio nu se ruşina cu originea lui umila. In final autorul spune ca elevii „hrăniţi” in şcolile retorilor pierd simţul gustativ. pe fundalul căruia era pictat el însuşi la venirea in Roma. Personajul principal al romanului. un sclav eliberat si imbogatit. Petronius surprinde in textul de fata. de aceea pusese sa se zugrăvească târgul de sclavi („venalicium”). care ar fi diformat invatamantul. Noua condiţie a lui Trimalchio este evidenţiata si de imaginea câinelui. scăldata intr-un lux exorbitant. dar însoţit de însemnele viitorului sau noroc. care recomanda vizitatorului: „Fereşte-te de câine!”. pe care o imita parvenitul. „pica varia” (coţofana baltata). care desprindea pe elevi cu un stil ateu construit si cu analiza psihologica pătrunzătoare. Pe langa bagheta lui Mercur. devine prototipul infatuatului. iniţiate de retori in şcolile lor. apoi prin afaceri nu totdeauna cinstite. purtând simbolul lui Mercur (caduceum). ca in orice casa din lumea buna. . aluzie la presupusa lui iscusinţa in arta comerţului. de pe mozaicul de la intrare. „cingo cerasino” (brâu de culoarea cireşei) sau epitete descriptive: „cavea aurea” (colivie de aur). ar avea ca rezultat faptul ca elevi s-ar rupe de viata reala. Encolpius reda uimirea invitaţilor la banchetul lui Trimalchio in fata unei opulente expusa chiar de la intrare. dar pledează activ pentru integrarea invatamantului in viata reala. pătrate. Petronius exagerează totuşi cu defectele invatamantului retoric. Astfel fragmentul debutează cu folosirea unui diminutiv „adulescentulos” – tineri. prin ochii povestitorului sau Encolpius – opulenta. ca in orice casa din lumea buna. Mai mult decât atât. mare negustor si latifundiar. zeul comerţului. de aceea pusese sa se zugrăvească târgul de sclavi. El pune sa i se zugrăvească propriul chip pe frontispiciul casei.

evidenţiate prin aliteraţii („armilla aurea”).Chr. o asemenea evidenţiere a decadentei lui Trimalchio este confirmata de etimologia numelui: „malchio” – reprezintă un adjectiv extrem de controversat semnificând „prost infatuat”. Fragmentul conţine si o aluzie la rafinamentul lui Nero sugerat prin menţionarea obiceiului si pericolelor musafirilor înainte de masa. Nu este prezentat caracterul snob al libertului. „hinc atque illinc”. Toata aceasta incarcatura neobişnuita de podoabe si haine numita ironic „lautitiis” (minunaţii) uimeşte povestitorul („mihi videbatur”). De pilda. „(anulum) subauratum” (inel puţin aurit). uitându-si condiţia joasa de libert. Una din caracteristicile romanului lui Petronius este povestirea lui Encolpius la persoana I. ca si calitatea si mărimea diferita a bijuteriilor. iar cel de-al doilea cognomen face aluzie ironica la adresa lui Maecenas. dar si lectorul. momentul începerii banchetului dat de Trimalchio. Astfel. şocat de extravaganta banchetului. gazda asociază culorile stridente si bijuteriile din diverse metale preţioase. aureum. „eboreo” (de fildeş). Comicul de caracter satirizează viciul parvenirii si pseudointelectualul anticipând romanul de moravuri al lui Balzac si Duiliu Zamfirescu. arogantei. implicit. cu fizic plăcut. Aspectul grotesc si ridicol a lui Trimalchio corespunde celui moral. portretizarea lui Trimalchio este realizata fara cusur: el un libret. Portretul lui Trimalchio Caracterizările lui Petronius sunt strălucite. dornic de grandoare si faima face tot posibilul pentru a-si câştiga autoritatea si gloria. făceau pedichiura si cântau. iar podoabele si vulgaritatea coloristica denota si ele un arivism evident si netemperat. protectorul artelor.Începutul banchetului dat de Trimalchio Fragmentul prezintă. Mai mult. snobismului si lipsei sale de bun gust. Exista in text numeroase elemente care confirma fuga după senzaţional a lui Trimalchio cum ar fi sclavii aduşi din Egipt. sugestive in acest sens fiind epitetele descriptive: „coccineo (pallio)” (manta stacojie). chiasm (inversarea determinantului fata de determinat intr-o succesiune de expresii sau sintagme) („eboreo circulo lamina splendente”). pe care erau întinşi comesenii. In descrierea vestimentara. Encolpius este personajul mirat. . infatuării. ferruminatum”). „splendente” (strălucitoare). Spectacolul oferit de cântecele sclavilor care nu încetau nici in timpul servirii mesei. aurea” hiperbolizează prostul gust. Petronius ingroasa tusele prostului gust pana la caricatura. care doreşte sa-si atragă oaspeţii oferindu-le o cina extrem de luxoasa. transformaseră acel triclinium intr-un adevărat teatru (de remarcat polyptotonul „cantabant” – cantaret – cantico). care transmite prin naraţia sa mesajul autorului. Lojele erau aici paturile de cate trei locuri. „ferruminatum” (incrustat). „(anulum) aureum” (inel de aur). ca si cel al pedichiurii făcute înaintea mesei de sclavii din Alexandria. mai cu seama ca sunt însoţite de un comic acid al numelor proprii. gest oriental. Prezenta polyptotonului „subauratum. Aceştia erau graţioşi. polyptoton („ferreis.. acesta isi insuseste dreptul senatorilor de a purta mantaua stacojie („coccineum pallium”) si fularul cu dunga lata („laticlavia mappa”) si al cavalerilor de a purta inelul („anulus”). întocmai ca in comediile caragialiene. emanând prin ţinuta sa vestimentara un parvenitism grosolan. rezonanta pe care o conferă numele personajelor este una amuzanta si elocventa din punct de vedere al viciilor la care se face. se imbraca strident. dar si numele îl indica pe fostul stăpân (Gaius Pompeius) făcând trimitere la celebrul rival al lui Caesar in războiul civil din 49-48 a. „sinistrae – dextrum”. aluzie. Din dorinţa de a-si etala luxul. evidenţiate si de antiteza „grandem – minorem”.

Intr-o limba aleasa. • • • „Eneida” – subiectul operei Epopeea naţională a romanilor. uitându-si pentru moment misiunea. prezentaţi in modul lor simplu. Din acest moment. făcând chiar aprecieri asupra acestora. având un limbaj necizelat. In prima carte. Vergilius vorbeşte despre albine si importanta mierii. prin care va ieşi victorios Eneas. ultimele sase carti prezintă luptele purtate de troieni cu o parte din populaţiile locale. . După acest popas. iar autorul prezintă cu lux de amănunte pregătirea de plecare a troienilor. Va trebui sa plece din nou pe mare. se simte atras de Didona. e aruncata de furtuna pe tărâmurile Africii. unde organizează o serie de manifestări in cinstea lui Anchises. Troienii sunt bine primiţi de regina cetăţii Cartagina. In cartea a doua. Eneas porneşte spre Italia. Pe de alta parte. făcând un popas in Sicilia. prin intermediul zeului Mercur. Vergilius infatiseaza calatoria lui Eneas si a tovarăşilor săi de la plecarea din Troia si pana la sosirea in Latium. sunt redate in cuvinte si versuri adecvate. care murise cu puţin timp ca fiul sa ajungă in Cartagina. unde trebuia sa construiască o noua cetate. „Georgicele” – este un poem didactic in patru carti care se opune vieţii de oraş cu luxul si zbuciumul ei. populaţiilor săteşti care trebuie sa suporte consecinţele. In cartea a patra.de exproprierile făcute de împăratul Augustus in favoarea veteranilor de război. Aceasta ii va fi reamintita de catre Jupiter. cat si nimicirea care i s-a încredinţat de a calatorii spre Italia. unde domnea Latius cu a cărei fiica Lavinia trebuia sa se căsătoreasca. Înaintea lui Vergilius. viata câmpeneasca renumita prin linişte si prin rodnicia muncilor agricole.Publius Vergilius Maro Opera lui Vergilius cuprinde: o culegere de poezie lirica pastorala intitulata „Bucolicele” poem didactic – „Georgicele” epopeea „Eneida” „Bucolicele” sunt rodul vieţii de la tara. discuţiile aprinse dintre cei doi. Vergilius descrie instrumentele agricole si muncile câmpului. Caracterul neobişnuit al intamplarilor povestite si infatisarea plăcuta a eroului. legenda începuturilor fabuloase ale Romei se confunda cu istoria. Atât liniştea celor care raman. Teocrit. Eneas. unde este mijlocirea in Infern. ei exprima sentimente proprii autorului. determina sentimentul plăcut al Didonei fata de Eneas. aspru. Eneas va povesti atât împrejurările in care a avut loc nimicirea Troiei. Războiul se va da intre Eneas ajutat de unele populaţii locale si rutulii de partea cărora se alăturaseră alte câteva popoare locale. înainte de a se stabili in noile ţinuturi. In prima parte. Spre deosebire de păstorii lui Teocrit. in special a vitei-de-vie si a măslinilor. Ideea principala a acestor poezii consta in prezentarea nenorocirilor aduse de războaie. pe care poetul a trăit-o in mijlocul naturii sub influenta poeţilor noi. Lupta finala se da intre Eneas si Turnus. In cartea a treia. Cele 10 „Bucolice” ii prezintă pe pastorii romani care se i-au la întrecere cântând iubirea sau alte teme potrivite împrejurărilor de atunci. politice si literare. vorbeşte despre creşterea animalelor. precum si moartea tragica a Didonei. păstorii lui Vergilius sunt mult mai evaluaţi. Personajele lui Vergilius discuta pe diferite teme. de aceea cititorul va avea in fata o întreaga epoca cu toate trăsăturile ei. vorbeşte despre îngrijirea si creşterea pomilor.framantarile provocate printre micii cultivatori de pamant. Limba si stilul folosite in „Bucolice” sunt potrivite stărilor sufleteşti prezente in poezia lui Vergilius. cuprinde două părţi corespunzătoare celor două epopei – comedia. Aici se va întâlni cu tatăl sau care ii va face cunoştinţa cu sufletele acelora care vor deveni eroii istoriei romane: Caesar si Pompeius. ce organizează in cinstea lor un mare banchet. A doua parte. Personajele din „Bucolice” cunosc foarte bine problemele politice si literare ale vremii. Ei cunosc evenimentele contemporane. Poetul este preocupat de evenimentele care au avut loc in cel de-al 7-lea an de rătăciri pe mare când flota lui Eneas aflându-se pe calea dintre Sicilia si Italia. el debarca in Latium. cea mai importanta fiind: . . pleacă mai departe spre Italia si mai are oprire la Cumae. numita Didona. mai scrisese „Bucolice”. Astfel ajunge la gurile Tibrului. cat si frământarea celor care trebuie sa plece din casa părinteasca. La cererea Didonei.

Imaginea lui Eneas. In primul rând. aceasta fiind redata si in antiteza cu toropeala troienilor din primele versuri. Cetatea este cuprinsa de o linişte adânca redata prin epitetul „fusi Teucri” (troienii risipiţi). sugerata de Eneas si fiul sau Iulus. poetul foloseşte enumeraţia. pântecul lui imens ascundea ostaşi. grecii au recurs la un vicleşug pentru a o cuceri. Sinon ii eliberează pe grecii ascunşi in cal la semnalul celorlalţi care se întorceau cu corăbiile. Textul debutează cu metafora „cerul se roteşte” – care semnifica scurgerea timpului. Rolul scriitorului este preluat de Eneas care devine „povestitorul”. motivul întunericului in antiteza cu Luceafărul – luminos. de a concentra intr-o opera poetica nu prea întinsa cunoştinţele. drept unul dintre cele mai poetice texte antice. epopeea naţională a romanilor. idealurile contemporanilor si înaintaşilor. lăsând insa pe mal un cal de lemn uriaş. învinşi. Opera lui Vergilius a apărut intr-un moment crucial din istoria statului sclavagist roman. Intalnim in fragment doua elemente prin care Vergilius. aspect pus in evidenta de sintagma „animus opibusque parati”. dar pe fundalul căruia se ridica o alta noua. anticipează romantismul din secolele următoare. dar si admiraţia fata de cei care deşi. iar spre zori. Spaţiul descris este învăluit de zorile dimineţii când Luceafărul se înalta pe firmament. Fragmentul „Pribegie” reprezintă sfarsitul cartii a II a si aici Vergilius ne arata cum după o noapte de lupte crâncene când după ce si-au văzut cetatea incendiata si rudele ucise. In urma sărbătoririi victoriei. Următorul vers ne sugerează optimismul grecilor cu ajutorul unui semn fonetic – abundenta in vers a vocalei „a” si „i”. motivul Luceafărului singuratic este valorificat de Vergilius cu rolul de a călăuzi. lasă pe tarm pe Sinon care. De asemenea. Deci troienii sunt pregătiţi in vederea unei pribegii pe mare atât spiritual „animis”. Prin Eneas. de a „lumina”. nu renunţa la misiunea lor. sărbătorind victoria si inselatorul trofeu. situata la câteva sute de metri de coasta unde se ascund aşteptând sa se lase seara. figurat vorbind. Cea de-a doua metafora „ruit Oceano nox” (noaptea se ridica din ocean) – sugerează lăsarea serii si învăluirea întregului univers in întuneric. Troienii bucuroşi aduc in cetate calul. La sosirea nopţii. purtându-si pe umeri tatăl bătrân si infirm. astfel. Ritmul folosit este hexametrul dactilic. Aceasta dubla raportare se numeşte ca figura de stil zeugma. După ce zece ani au asediat cetatea Troia. cat si material „opibus”. a fost reprezentata in pictura cu o valoare emblematica. troienii sunt ameţiţi de joc si de vin si adorm obosiţi de efortul depus pentru a aduce calul imens pana in inima cetăţii. am putea spune ca. unde aveau sa-si construiască o noua cetate. Înainte de a pleca. Pribegie Publius Vergilius Maro si-a asigurat perenitatea printr-o capacitate uluitoare de a unifica. troienii au fost nevoiţi sa accepte faptul ca fuseseră învinşi. dându-se drept victima a grecilor. Verbul „laxat” se leagă cu sens diferit de doua complemente directe: „inclusos Danaos” (elibereaza pe greci închişi) si „pinea claustra” (desface zăvoarele de brad). strălucitor. iar inversarea cronologica a faptelor hysteron proteron. indica prăbuşirea unei generaţii sleite de puteri. succesiunea zi-noapte. .Grecii in cetate Fragmentul face parte din „Eneida”. In realitate. Pentru sugerarea ideii. Astfel cade cetatea Troia după ce zece ani ţinuse piept numeroaselor atacuri ale grecilor. ca lupta s-a desfăşurat noaptea. Imaginea simbolica oferita de participiala absoluta a ultimului vers („sublato genitore”). Eneas devine in aceasta ipostaza simbolul tinereţii care este susţinut de înţelepciunea senectuţii. calatoria troienilor la început de drum. Aliteraţia „r” si multitudinea spondeilor are acelaşi scop de a sublinia rapiditatea acţiunii. Gloata adunata de Eneas este supusa. Tema fragmentului o constituie pribegia troienilor conduşi de Eneas către Italia. In textul nostru. Vergilius isi exprima sentimentele fata de troieni si anume uimirea si compasiunea fata de nefericirea gloata („miserabile vulgus”). Epitetele „tacitue lunae” si „amica silentia” sunt folosite pentru a sugera complicitatea astrului la viclenia grecilor. ca dar zeiţei Minerva. Cadrul Eneidei este homeric. romanii nu mai au nici o speranţa de a recapata Troia. S-au îmbarcat in corăbii si-au pornit spre casa. Grecii se retrag cu întreaga flota pe o insula – Tenedos. de arta baroca. cere adăpost troienilor si totodată le câştiga încrederea. Fragmentul a fost considerat de catre posteritatea literara. adică jocul rafinat de lumini si umbre care va fi valorificat in secolul al XVII-lea. Deducem. clarobscurul este evidenţiat prin sfârşitul nopţii – deci. in peisaj intervine clarobscurul.

comparabile cu cele ale lui Odiseu. Geniul major al literaturii latine. deşi fuseseră învinşi. prin faptele de arme si supunerea fata de zei. in cazul ablativ.000 de hexametri dactilici. O astfel de opera este „Eneida”. care concentrează intr-o sinteza artistica originala întreaga spiritualitate din care au izvorât. Epopeea începe cu „Prologul” care reprezintă expoziţiunea in cadrul căreia. Textul este remarcabil si din punct de vedere artistic. literara si artistica a poetului. va deveni ghid al literaturii universale. Prologul epopeii ni-l prezintă pe eroul central virum. Pentru a sublinia ideea ca întregul popor i se supune lui Eneas. apare structura lumea umana – lumea divina – destin. care atesta predestinarea lui Eneas. propoziţiilor principale li se subordonează completive infinitivale in care verbul este la trecut. Urmează figura de stil denumita hypallage din versul „saevae memorem Iunonis ob iram”. autorul foloseşte enumeraţia „matresque. la actele de eroism ale lui Eneas. aliteraţiile „atque altae” sau „musa mihi”. Stilul este indirect. . ştiinţifica. precum si repetiţia finala „volvere casus … tot adire labores”. lăsându-si vieţile in mâinile lui Eneas. dar si la calităţile sale umane. numerum).Eneida – Prolog Exista opere. Ritul folosit este hexametrul dactilic. Vergilius. in care spondeul imprima un ton grav textului. Se observa astfel un anticlimax profuges – iactatus – passus. in a cărei grandioasa viziune sunt contopite si transfigurate cele mai variate surse. unice in felul lor si inimitabile. sa întemeieze o noua Troia. Sărmana gloata nu pare interesata de ţinta finala a calatoriei lor si troienilor nu pare sa le mai pese de salvare. care descriu peregrinările eroului. de mania duşmanilor. Prin scurtul exordium. pentru evidenţierea conţinutului ideatic al celor doi termeni) „in quascumque … terras” (oricare ar fi aceasta) scoate la lumina cat de confuz putea fi in ochii troienilor viitorul. statutul sau echivalând cu cel al lui Shakespeare in literatura engleza sau Goethe in literatura germana. Se mai pot observa rejetele (ingambament) (aruncarea unui cuvânt in versul următor din necesitaţi metrice sau pentru a fi accentuat) „litora” si „impulerit”. legenda troiana si mitul eroului civilizator. iar pe de alta parte. edificatoare este si invocaţia către muza. admirans. O astfel de abordare diferenţiază clar epopeea lui Vergilius de poemele homerice unde zeii erau cei care alcătuiau forţa suprema. Fragmentul ne dezvăluie vers cu vers. energie a romanilor. iar dactilul imprima parca acea vioiciune. Ca element inovator pentru mentalitatea latina a epocii. Ambele componente reprezintă respectarea tradiţiei epice. exprima agentul care-i mana in acţiune atât pe erou cat si pe zei. începând cu insasi conjunctura istorica pana la vasta cultura filosofica. Eneas. este cel care trebuia sa aducă penaţii in Italia. ca si „multa quoque et bello passus” se refera la ultimele sase carti ale Eneidei. pe care Vergilius. Cuvântul-cheie din text – „fato” (destin). Conform legendei. sa inaugureze şirul strămoşilor latini si nu in ultimul rând. virosque pubem”. Muzicalitatea versurilor e pusa in evidenta in special de aliteraţie: consoana „m” alternează cu „n” (invenio. Sintagma „terris et alto” condeiaza primele sase carti. Astfel atât Eneas cat si divinitatea depind existenţial de voinţa Destinului. îl redactează după toate regulile genului literar in cei 10. Hyperbatonul (îndepărtarea determinantului de determinat. poetul latin schiţează generic tema. după cum îl numeşte Dante Alighieri. ilustru. rezumata de Vergilius in triada Aeneas – Iuno/ Venus – Fatum. poetul expune structura compoziţionala a epopeii: sintagma de debut „arma virumque cano”. dar si dorinţa aprinsa a acestora de a se îndepărta cat mai repede de locul sortit pieirii. cat de nesigura soarta.

Fascinat de istoria Romei. viitorul imparat Claudius.. relativ frecvent termeni împrumutaţi lexicului utilizat de poeţi. istoria cea mai completa a Romei scrisa de Titus Livius. nu va mai putea fi conceput fara Titus Livius. Moartea lui Cicero Fragmentul face parte din opera „Ab Urbe condita libri” („De la întemeierea Romei”). intr-o familie de cavaleri. si mai ales el a fixat chipul măreţ al Romei. Titus Livius. Traducere: Aceste ordine sunt repede aduse la îndeplinire si Caesar însuşi s-a îndreptat spre armata. Veneţii ca si celelalte neamuri când au auzit de sosirea lui.Chr. capabilă. este surprins de asasinii lui Marcus Antonius si Octavianus pe ţărmul mării. Cornelius Nepas – si abordează metoda analistica de scriere a istoriei – prezentarea cronologica. si-o desăvârşeşte la Roma. o expresie devenita celebra „Moriar in patria saepe servata!”. Ni s-au păstrat: prima decada (care marchează evenimentele de la origini pana in anul 493 a.Titus Livius Titus Livius s-a născut in anul 59 a. istoria Romei de la origini pana la principatul lui Augustus. Ultimele sale cuvinte sunt după cum ne spune Titus Livius. Oratorul le interzice sclavilor sa-l apere si le cere sa oprească lectica pentru a scoate capul afara. fara sa interprinda fapte de arme strălucite. chiar in timpul vieţii istoricului si impartite mai târziu in decade sau prezentate de alţi istorici sub forma unor rezumate. este cel al perioadelor mai dense si mai puţin simetrice decât cele întâlnite la Cicero. de a oferi tinerei generaţii exemple vii dintr-o serie de eroi care au luptat si s-au jertfit apărându-si patria. Natura este prezenta prin elemente potrivnice redate de Titus Livius cu ajutorul epitetelor „altum”. Titus Livius a adăugat istoriei amploarea construcţiei. a treia si a patra decada (al doilea război punic). echilibrul parţilor.vanturile potrivnice. Astfel observam ca mediul natural influenţează starea sufleteasca a lui Cicero.. Titus Livius se distanţează de înaintaşii săi din perioada Republicii – Caesar. care-i incredinteaza educaţia rudei sale. . Cicero. Opera sa are un scop bine precizat: acela de a servi ca îndreptar societăţii romane contemporane lui. Titus Livius. Fara sa ocupe funcţii politice in stat.). la Patavium (Padova de astăzi). Titus Livius îl considera pe Cicero un model demn de urmat pentru contemporanii săi. Trecut pe lista de proscrişi. nu se preocupa atât de respectarea adevărului. Sallustius. Din numărul mare de carti apărute in grupuri inegale (5 sau 10).talazul care se rostogoleşte.Chr. Se refera la faptul ca Cicero si-a salvat patria in timpul complotului lui Catilina aflând date importante despre acesta si reuşind sa-l înăbuşească. unde se retrăsese cu cativa ani . deoarece acesta nemaiputând suporta vântul potrivnic si zdruncinarea corăbiei este cuprins de sila si de fuga si de viata si se resemnează in fata destinului. Împrejurările morţii lui Cicero (7 decembrie 43 a. El este in acelaşi timp un scriitor de factura clasica si un precursor al autorilor din timpul imperiului. Istoricul secolului de aur al literaturii latine.) sunt povestite de Titus Livius in cartea 120. prin exemplele sale date. susţinute de un patriotism arzător.largul marii.Chr.Chr. cat de nararea unor fapte glorioase. Rolul educativ al istoriei si caracterul oratoric dominant sunt. Cultura. armonia. încep sa se pregătească de război si sa se îngrijească mai ales de întreţinerea flotei. In vocabularul sau apar. de asemenea recunoscute de Titus Livius. oferindu-l asasinilor. fiind cu timpul apreciat de Augustus. Stilul folosit de istoricul epocii lui Augustus. concepe istoria drept opera oratorica prin excelenta. relatează in ordine cronologica evenimentele petrecute de la originile Romei pana in anul 9 p. pentru prezent si viitor „historia magistra vitae”. „caecus fluctus”. lucru care reiese din descrierea făcută de acesta „mare bărbat … a cărui amintire merita sa dăinuiască”.. ca si Cicero si Sallustius. sa devina un îndrept de virtute. Despre întemeierea Romei Opera „Ab Urbe condita libri” („De la întemeierea Romei”). si-a câştigat o binemeritata glorie consacrând întreaga sa viata unei lucrări de căpetenie. jumătate din cea de-a cincea decada si alte fragmente. care de atunci in acolo. Titus Livius a fost toata viata un intelectual de o mare moderaţie si o proleitate remarcabila. oraş cu tradiţii republicane. in 144 de carti. plecat din Roma. „venti adversi”. începuta in oraşul natal. care a hrănit naţionalismul roman in timpul imperiului intre presiunea orientului si ameninţarea barbarilor si care s-a impus istoriei pana la sfârşitul secolului al XVII-lea – el încheie clasicismul roman. isi găseşte sfârşitul in oraşul sau natal. fermitatea continua a tratării.

Insa aceste însuşiri deosebite sunt concurate de vicii la fel de mari: cruzime. perspectiva autorului este una obiectiva.Chr. Autorul foloseşte antiteza ca modalitate principala de realizare a portretului. modestie. in ultima parte. Titus Livius. In prima parte. asupra lui Hannibal.Portretul lui Hannibal In cartea a XXI a. Evidenţierea calităţilor ne face sa concluzionam faptul ca Titus Livius recunoaşte meritele duşmanului sau. a fost fiul lui Hamilcar Barnas. Cu toate ca portretul este făcut de un duşman. considerat de către romani duşmanul chiar cel mai aprig. perfidie („perfidia plus quam punica – hiperbola). la Zama. descrie calităţile personajului si. curaj. In fragment intalnim de asemenea. Portretul său este unul dintre cele mai celebre portrete literare realizate de Titus Livius. fara teama de zei. . cu victoria romanilor conduşi de Scipio Africanul. Hannibal. fara sa respecte jurămintele. descrie conflictul dintre romani si cartaginezi – al doilea război punic. izbucnit in 219 a. sau credinţa.Chr. defectele acestuia. generozitate. comandantul armatei cartagineze in primul război punic (261-241 a. cumpătare.Chr. generalul cartaginez. si încheiat in 202 a. Titus Livius cunoscându-i (apreciindu-i) si calităţile si defectele. tenacitate. comparaţia. de la începutul fragmentului intre Hannibal si tatăl său Hamilcar tânăr.). Intalnim mai multe trăsături de caracter: disciplina.