S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

IV. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. . . — a Dr. cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. Viaţa lui. fără cruţare. un cercetător în permanentă acţiune. Paulescu în «Bucureşti medical». Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. ». Aurel Abramovici : Profesor Dr. Iubirea pentru neam complecta la el. fireşte. TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. In aceasta el punea tot sufletul. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. Pe când era externul său. a fost ilustrul Lancereaux. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910). a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. . cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă. 5. ambele se uneau într'un tot indisolubil. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. în «Trăite de Medecine ». la spitalul « Hotel-Dieu ».DR. pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». Paulescu a atins uneori Genialitatea. prof. după moarte. . căci.. una din gloriile ştiinţei franceze. fără odihnă. — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă. 1 . la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». — internul şi colaboratorul său. . pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. care nu admitea decât numai catolici în personalul său. « Lancereaux. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească.. pe care o trecea în mare parte în laborator. — a fost omul de geniu care. — scria Paulescu 2. V. Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. t. De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice. fiindcă Lancereaux era un spirit larg. p. La plecarea sa din capul serviciului. de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. August 1931: «Moartea prof. — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului.

că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru. . îşi aminti că avea o loje la Odeon. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat.. . cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». . pentru Medicină. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. o voi dovedi-o. . « Pot spune că Lancereaux a fost. ». « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. în care se vede clar. Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. semnate prescurtat: «Paul. piatră cu piatră. prin ea. La un moment dat. pentru el şi colaboratorii săi. scaunele din fundul lojii.. un palat măreţ şi splendid. ». « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux.. . . . Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. . adăoga Paulescu. a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». şi straşnic de edificatoare. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie. Dar. Intr'o seară. uitând de reprezentaţie. ai să vezi ». . ca mai bătrâni. . . pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. sunt extraordinare. « Aţi putea bănui. . Lumea înceou să murmure indignată. — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ». ei bine. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice. nu?. unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu.INTRODUCERE 7 construit Medicinii... . . cu probe palpabile. — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. « Şi această afirmaţie. . Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru.

un alt chibrit. De astă dată. 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ». stingherit. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. . după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. în studiile şi în lucrările mele ». Lancereaux însă. . Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. era încă valabil reproşul lui Leibnitz. 1899. . .. dragul meu. « Fiziologia constituie baza Medicinii.—lămuria Paulescu1. să studieze el. îşi luă ghiozdanul şi. în Laboratorul Sorbonei. lumea. leziunea cu pri cina. d'ăştia !. în plină reprezentaţie. » mormăi Lancereaux şi tăcu. se porni să şuere şi să strige. la mine. cum spune Claude Bernard. cum s'ar cuveni. îl lămuri Paulescu. —fenomenele patologice nefiind. unde nu ne plictisesc nepricepuţi. .. Iar Claude Bernard. spre a le controla concluziile şi. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. după mai bine de 150 de ani.8 DR. — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. încă din 1896. îi zise: «Hai. — « Imbecilii!. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . patologia şi terapeutica. îi dădea dreptate. o clipă uimită. 5. V. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu. trăgând de mânecă pe Paulescu. Paris.. Peste câteva minute însă. — şi-apoi. între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse. La sfârşitul secolului trecut. în acelaşi timp. indignat. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». care imputa Fiziologiei că nu serveşte. p. reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». decât feno mene fiziologice deviate. .

. In plus. în «Archives de Physiologie». Janv. cum se face coagularea sângelui din ficat. publicată. dar. Februarie 1905 (vezi «Anexele»).INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. le-a completat şi le-a lărgit. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. în « Spitalul». — « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă.. Paulescu ştia dinainte aceasta. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate. precise şi evidente. unui tânăr străin. — şi anume: un temperament calm. a izbutit să demonstreze. de 26 de ani.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». ca să-i combată. Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. 21. Prima sa lucrare de Fiziologie. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure. era într'adevăr excepţională. Mai târziu. influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului. o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. din nefericire. p. pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic. ci a refăcut experienţele autorilor francezi. căci. prin ele. 1897. . pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care. nu sunt inerente Ştiinţei. care. de multe ori. nu s'a mulţumit cu atât. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop.

Gley şi Camus. imitând Academia de Medicină. tot cu Lancereaux. 701. a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». unde Huchard raporta rezultatele bune. pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. cu Lancereaux. . Laborde. ». 1 «Archives de Physiologie ». La 22 Iunie 1897. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. Aduse în acelaşi timp. 1900. ceea ce însemnează acelaşi lucru. dar. într'o cavitate seroasă » l. p. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. cu Lancereaux. 21. care. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. cu Lancereaux. mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». injectate în ţesutul celular. deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. ca gelatina. 1897. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. date noi la Academia de Medicină. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. prin clinică şi prin experimentaţie. injectate sub piele sau intraseros. a treia comunicare. In Octomvrie 1898. a expus la Academia de Medicină. p. îi opun energic. 1900. sau.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. 1900.10 DR. în cele din urmă. TRIFU Din 1897 până în 1900. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. Paris. Vezi. acesta câştigă partida: «Am dovedit. în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. în « Journal de Medecine int. V. Gley şi Camus. Paris.

Noi. una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. «Ies Morticoles ». 1897. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. zice Paulescu citând pe Claude Bernard. 1 . — « obiectul lucrării». de la aceeaşi Facultate. 2 These pour le doctorat en medecine. In sfârşit. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. ţinea să anunţe dela început. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. In plină activitate spitalicească şi de laborator. însă. o admiră în « Amintirile » sale. cu toţii. care era o expunere critică. toţi. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru. apoi.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. obţinu. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. de la Facultatea de Ştiinţe. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. nu a putut-o atinge. citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. Feb. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain. ştim.INTRODUCERE . ci dimpotrivă. 68— 69. în 1898. In acelaşi an. aproape formule matematice. Paris. pp. cu elogii. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). din « Spi talul ». iar peste câteva luni. In lucrările sale. « Spiritul adevărat ştiinţific. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. în realitate. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. făcea un scurt istoric al chestiunii. prea puţine lucruri şi suntem. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise.

1896. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». I. asupra cirozei fica tul ui la copii . făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. a început. o lucrare. prin ope raţie. mai întâi. chirurgul Paul Reynier 2. Paris. Idem: II. (1894). (1897). Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre».—glandele zise «vasculare sanguine». 1 Septembre 1898.12 DR. — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. c) Insuficienţa tiroidiană. Cu colegul său. H. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. In plus. în timpul copilăriei (cretinismul). dar. * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. TRIFU compoziţia. 15 juin 1898. de pe atunci. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină. (1895). V. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. cărora le-a dat o clasificaţie nouă. în labo-""ratorul de la Sorbona. . Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. b) Insuficienţa tiroidiană. la om. care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. în Oct. din îndemnul lui Lancereaux. la om. această din urmă problemă. şi-a luat sarcina să cerceteze. în « Journal de Medeeine interne ». — efect al lipsei congenitale a glandei. Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>. în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide. în colaborare cu Dastre. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului.

toate turburările guşii exoftalmice 3. Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină. ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». în obezitate. etc. care face să dispară. In 1898. o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». de escare ale extremităţilor. seria afecţiunilor herpetice (sau artritice.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). în « Bull. 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. în sclerodermie. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. de turburări trofice ale unghiilor. noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. etc. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. 694. janvier 1899. 2. în glicosurie.. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. 1 . Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. în arterioscleroză. etc. a continuat cercetările sale. odată cu congestia acestor vase.INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. — cu rezultate excelente. p. în « Journal de Medecine interne ». din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. 15 dec. 3 janvier 1899. în gută. 1898. de l'Academie de Medecine ». 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. In 1898. concepu un tratament nou al acestei maladii. Ilustrul Huchard aprecia. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor.. — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. In 1900. 1 juillet 1900. în alteraţiile unghiilor şi ale părului. a completat singur. de ulcere trofice ale gambelor. în colaborare cu Lancereaux. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. în «Journal de Medecine interne». din sângele care trece prin ele. astfel. în « Journal de Medecine interne ». este falsă.

298. t. Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. — II. In acest timp. Studiind experimental glandele supra-renale. Tot în 1898. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. -— adică mai mult ca ipotetice. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. p. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. în « Journal de Medecine interne ». I. 15 nov. p. Aceştia găsesc în ele. Cercetările sale.14 DR. 399 şi. nu opoziţie. H. I. 2 1 . 844. 1898. minuţioase şi foarte îndelungate. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. p. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. în colaborare cu Besancon. 31 dec.. TRIFU Iată o bună terapeutică. — capsulele supra-renale. în laboratorul Sorbonii. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. 1899. 364. p. 1 janv. Paulescu. 1898. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. a evidenţiat în 1899. 487. în « Journal de Medecine interne ». II. ibidem. Huchard: Journal des Praticiens. 1 marş. Consemnând aceste consideraţiuni. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». V. ci hrană şi adăpost sigur. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. ele fiind în realitate. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. adevărate adăposturi pentru microbi. p. — fapt de o importanţă capitală 2. pentru teza sa de doctor în ştiinţe. t. organe asimilatoare. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. 1899.

de aceea a altor glande ale economiei. în liniile lor generale. Ia bou. în vasele organului. a studiat splina la omul bolnav. In anul următor. la Berlin. ci. 1897. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. Cu acest prilej a arătat. Odată cu aceste studii de laborator. pisică. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. şi mai ales. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. 2 1 . Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. iepure. la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei. în «Journal de Medecine interne ». profesorul D. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. aceea a Fiziologiei splenice ». în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. A studiat structura splinei. au rămas definitive. In acelaşi an (1897). demonstrează. o inovaţie. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». Concluziile lui Paulescu. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. între altele. pe care le-a desvoltat pe urmă. de un alt român. încă odată. în « Journal de Medecine interne ». care fusese ilustrată. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. 15 octobre 1897. Toate. prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. la diferite pasări. arterele şi vinele acestui organ. într'adevăr. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. că pentru investigaţia ştiinţifică. cobai. Gerota. clare şi precise. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. 1 et 15 dec. fiind « nu numai cheia Istologiei. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. nu diferă. şobolan. pe urmă. în diferite afecţiuni. In sfârşit. la om şi la animale. câine. A studiat. Această metodă era pe-atunci.

1899. Cu Paul Reynier s . 1 . sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. iar în colaborare cu E. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. cap la cap. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. în « Journal de Medecine interne ». et Memoires de la Soc. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. Paulescu. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. cu E. în « Journal de Medecine interne». juillet 1897 et fevrier 1898. V. fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. a început să caute un nou compus al morfinei *. 533. In schimb. a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. de Chirurgie de Paris ». în « Journal de Medecine interne ». în * Bull.16 DR. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. 15 janvier 1899. p. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. în teza sa de doctorat. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. Lancereaux. pe care îl numeşte. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. 1899. — « primul meu Maestru ». Geraudel. la animale. — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. necesară experienţelor pe animale. 6 Paul Reynier. TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. p. 378. 1 avril 1898. în « Journal de Medecine interne ». — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. 2 De la Chlorose.

care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită. Brissaud. Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. Chauffard. — şi sincopa. a obţinut cu această lucrare. Landouzy. Gilbert. Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. 1899. — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. din 1899 până în 1901. toate în « Journal de Msdi-cine interne ». studiu experimental pentru animale 1. . asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier. pentru om.—adică. De câţiva ani. în urma schimbării poziţiei. De la syncope.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. 1901. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. In Decemvrie 1899. 1899. Hayem. două articole. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani. la ete en haut. din starea orizontală în starea verticală. moartea subită şi mecanismul ei. Preocupat de fenomenul «morţii». — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. Huchard şi alţii. am putut să-mi termin în condiţii excelente. A. Joffroy. studiul Fiziologiei. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. a studiat pe rând. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». pe animale. Dedica lucrarea profesorului Dastre. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. Paris. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. — studiu de Fiziopatologie. I. 1899. — cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. Roger. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. — etiologia. Pierre Mărie. A mai făcut cercetări experimentale.

de idei generale. care. VI. V. 1901. p. Concepţie perfect îndreptăţită. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». ca anti-ştiinţifice. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. preface.aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. maladiile rinichiului. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. maladiile pielii. . Acest mod de a privi Medicina. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. o artă. t. Helme. au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. era cu totul nou. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. comportă specialităţi). ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. ci o metodă terapeutică. . într'un cuvânt. Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. F. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie.18 DR. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. ca orice artă. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. împotriva « specializărilor ». etc. 8 F. Paris. Nu există maladii ale organelor. care se ridică pe bună dreptate. I. maladiile sistemului nervos. . . maladiile plămânului. « ci numai maladii generale ale întregului organism. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. unde fiecare. astfel. le 6 oct.

Landouzy. vezi «Anexele». se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. p. 2 1 . unde în Noemvrie 1901. în « Journ.INTRODUCERE 19 de mozaic. căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. 1901. indiferent. unde i se oferiau condiţii excepţionale. 1021. ftlOl. Paulescu preferă. 8 şi 17). urmaş al lui Lancereaux. mare valoare 3. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. 1901. 1015. în « Journal de Medecine interne ». des Sciences de l'Universite de Paris. Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. de Medecine interne ». definind Fiziologia. . 2. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. să vină la Bucureşti. se întoarse la Paris. — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. spre stupefacţia tuturor. 1901 (p. Paulesco: Examen critique de quelques travaux. . 4 articole. în Presse Medicale. Paulescu. p. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». — «între ai săi ». Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. p. Dar. obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. Paulescu. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. 82. 1904. Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. These de doctorat â la Fac. Intelectualii noştri. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. 1037 şi 1047) şi 1902 (p. ca în 1887 marele Victor Babeş. Prof. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». Paulescu: Definiţia Fiziologiei. se declara « finalist ». — rugat să rămână la Paris. Paris. în « Journal de Medecine interne ».

stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. des Sciences ». minuţios şi din toate punctele de vedere. Martie 1904. «C. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. 1906. TRIFU îşi încunună astfel. imaginat de dânsul. aşa de greu de atins altfel. Paris. « Procedeul Paulescu ». Vezi şi « Bul. — Duclaux. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». în « C. profesorul de Fiziologie vegetală. recherches experimentales. aşa de sărac. printr'un procedeu foarte delicat. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. 27 juin 1904. 1907. pentru « Chimia medicală ». în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». p. Academie des Sciences». ipofiza. 1904. p. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. Revenit în ţară. V. edit. p. 1906 şi « Rev.20 DR. unde publică şi 11 de sene istologice. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. după ce izbutise să extragă. Sciinţelor medicale ». R. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910). de Ştiinţe ». sept. Paris. Se.. Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. Vigot. Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. al Facultăţii noastre de Medicină. 38 şi 49 şi « România medicală ». pusă de profesorul Gaston Bonnier. pentru « Chimia biologică ». R. a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. juillet 1904. 1904. Bucarest. Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. adoptat de atunci în ştiinţă. — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. In 1906. 629. ibid. . Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. Acad. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. 855. 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. Buc. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. pe care a studiat-o îndelung.

I.». de Biologie». 1913. Soc. 1920. la animale. med. şi «Rev. R. împotriva părerii emise de Pugliese. Academie de Medecine ». în « C. 397 şi 406. 1911. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. cu rezultate ideale 3. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». Ştiinţ. t. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. prezenta lumii ştiinţifice. Moussu.INTRODUCERE 21 că. acizii graşi. Charrin. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. p. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. Intre 1911 şi 1913. Generalităţi. în « Annales de Biologie». pe care a descris-o minuţios. Soc. substanţele albuminoide. R. necesare unei perfecte reuşite operatorii. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. în «Annales de Biologie». 935. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. med. 1911. primită la Liege. Idem: în « Rev. alcoolul etilic. p. în « C. 1911. Paulesco: Origines du glycogene. R. distribuţia glicogenului în ficat. de Biologie ». 840. R. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. 1906. Aca demie de Sciences ». de Biologie ». în « C. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. medicale». p. Idem: în « C. acelaşi an. Pentru extirparea completă a pancreasului. p. în «Rev. 1913. în « C. Ştiinţ. Soc. de Biologie». Ştiinţ. 1920. substanţele grase. 923. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas. descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. 617. Paris. 229. p. glicerina. Hem: în « Bull. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». asupra epifizei. 698. 1905. p. Soc. Buc.». Pe lângă tehnica operatorie. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. R. 1906. 1931. 1911. la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. el a arătat şi condiţiile de stare. . p. metoda operatorie. Paris. hidraţii de cărbune.

Profesorul. şi-a reluat experienţele în 1919. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. s'au întrecut. câţiva « savanţi » canadieni. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. întrerupt de război. la O. chestiunea nu era o noutate. să se răspândiască în lume. întotdeauna. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?). Liege.22 DR. el însuşi. Doin. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate. Această revistă editată la Paris. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive. 1921. pentru *a. la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. lipsa mijloacelor materiale necesare. V. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. Până atunci. de pe tot globul. Savantul american Ernest L. « extrasul pancreatic ». a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. un extract apos de pancreas. până atunci cu totul necunoscuţi. celebru cercetător al problemii. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. dar. binefăcătorul remediu. de Physiologie ». din România. peste un an şi jumătate. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. din lumea întreagă. — produsul secreţiei interne a pancreasului. . Scott. pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. Pentru profesorul Paulescu însuşi. revistei belgiene. în « Archives intern. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului.

unul din ei. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. în 1923 4 şi mai ales prof. H.. pp. după ce. îşi asigurase premiul « Nobel». — care. în 1926 E . In schimb. pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu. în admiraţia lumii 2. 53. recunosc meritele profesorului Paulescu. 1 . C. C.. conferinţă «Nobel». Harry Clough. Banting. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. Banting şi C. Best au început cercetările lor». bine înţeles. cetind lucrarea mea. Academia de Medicină de la Paris. 343—345. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. ţinută la Stockholm. a refuzat. Protestând. Sharpey-Schafer. profesorul Paulescu scrie: . că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. în colaborare cu Bantinş şi Best.INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. alături de alţi trei precursori. H. cari au încercat. F. îl menţionează. — Banting. John Murlin. Ei pretindeau la început. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. cu Macleod.. 1 Banting: Diabetul şi Insulina. în treacăt. * Paulesco: Trăite de Midecine. — într'o conferinţă « Nobel »... în « British Medical Journal». 1926. la Stokholm. . * J. Gibbs şi A. ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. ci numai al insulelor Langerhans. Gibbs şi Artur Stokes. cu un zgomot asurzitor. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. B. în «The endocrine Organs ». 4 Noemvrie 1922. în «The Journal of Biological Chemistry». — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. F. care îi încununa « furtul ». la 15 Sept. p. pentru premiul Nobel. C. însă nu au reuşit. Edimburg. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. 1925. prin Insulina » 1. IV. « noul tratament al diabetului.« rezultă că F. pe care abia în Septemvrie 1925. « Şi totuşi. B. t. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . Sir E. Fireşte. Mai 1923. Cloug. Murlin. 6 Sir E.

Comitetul Nobel îi refuză protestarea. în această privinţă. care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. prin diastazele microbilor. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. Din nenorocire. publicând descoperirea mea.24 DR. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. acest viţiu blestemat 2. t. 5 Martie 1924. din toate puterile mele. Şi. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». să îi publice protestul. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. t. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este. III. care trebuie să fie curată şi nepătată. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. . ţinut la Stockholm. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. 1 2 3 Presse Medicale. —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. putând să atingă modestia. . şi la fel. . întotdeauna. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. Insă. 64—64. într'adevăr. Congresul de Fiziologie din 1926. . unii m'au furat. » 3. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. TRIFU stingherită. a studiat febra şi a arătat că ea este. prin profesorul Achard. Altă dată. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. în 1924. V. IV. astăzi. Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. Şi. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. pp. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. . — şi mai ignobil. elevilor mei.

4 Prof. 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. alte fapte experimentale şi a publicat. profesorul Paulescu concepuse de mult. în «C. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». articolul despre « febră ». 1936. ideea că acest « sindrom ». Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. Bucureşti. C. A cules în sprijin.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. 1929. în « Bull. 1916. N. repetate. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. în 1928. C. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri. în 1906. — prof. f ev.es dans le traitement des infections du rein. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. în « Journal de Medecine interne». care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. R. N. pentru a ajunge la doze zilnice masive. Paris. 5 V. medicilor militari. Din 1919. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. t. Dr. Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. teza de docenţă. ţinând de plexul cardiac. din « Tratatul de Medicină » a.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. de Biologie». Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. Wien. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. p. Trifu: Les antipyretiqu. 1928. în colaborare cu Gh. Aplicând acest tratament. 3 Paulescu: Tratamentul febrei. antipiretice în doze slabe. Michăilescu: Comunicare la Soc. V. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. de l'Association francaise d'Urologie ». la spitalul militar. 1920. et meni. în preajma războiului. un mijloc terapeutic simplu. V. Soc. pentru uree şi cloruri. în «VI. 268. iar în 1916. administrând bolnavilor mei. juin 1904. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. Mârza şi cu mine. 1 . II.

După numeroase operaţii. V. la animale. Paris. Paris. Marza et V. pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. deosebit de gingaşe. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. Ambard et Chabanier). . juin 1926. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. cu siguranţă. p. 510. Paulesco. t. în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi.— «Addendum physiologique ». Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». ca să poată întreprinde ei. geloşi. 623. din Ştiinţă. Celebrii Prof. în ridicol.26 DR. p. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. 8 Ca întotdeauna. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». urmând să continuie cercetările. în « Journal d'Urologie ». mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. a publicat legi noi. în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. p. un criteriu primejdios şi fals. asupra scoarţei creerului. evreii. dar. In schimb. IV.M. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică. marş 1924. Rezultatele consemnate în două articole. Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. s'au pus confraţi români. însă perfect reuşite. în « Journal d'UroJogie ». 129. al doilea 1 Pauleseo. şi a înlăturat astfel. în 1922 şi 1931. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. pe om şi animale. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. premiul « Nobel».

care nu au fost precizate. A arătat. — clasificaţia « etiologică ». de Physiologie ». Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. lipsite de orice temei ştiinţific. 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. — de « reproducţie ». de Physiologie». bazată pe «sindrome ». că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. gata de imprimat. a vrii 1922. . valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. experimental. cu o lună înainte de moartea sa. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». în <i Arehives intern. t. Liege. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică.. şi de « afecţiune familială ». etc). după multe dificultăţi. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. care a rămas în manuscris. urinar şi genital ». epuizate. aout 1931. IV. 1930. «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). In 1930. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». care «de origină israelită ». Widal. a izbutit să vadă tipărit. când va putea să apară. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor. a lui F. în « Archives intern. Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. 676 pagini. A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». trimis la Liege.INTRODUCERE 27 articol. Liege. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. . apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». Sibiu. Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. ca şi volumul al cincilea. — de « proprietate ». In prefaţă. împreună cu predecesoarele lui. artistice. se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice.

evoluţia şi tratamentul 2. C. Ştiinţelor medicale». evoca existenţa Dumnezeirii. în « Rev. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. savant. a descris o boală necunoscută. Dr. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. în 1930.. C. pe seroasele viscerale sau articulare. o maladie febrilă prelungită. Paulescu era o figură covârşitoare. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. Michăilescu 3. pe artere. . 2 Paulescu: O nouă boală microbiană. spune categoric profesorul Paulescu. 1 . etc. clasificaţia definitivă care. P. care a apărut abia după 3 ani. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. când a dat Ia tipar volumul. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». «Cu toată şubreda lui sănătate. 1913. 1930. pe rinichi. Angelcscu: Neonosa. Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. Orele lui de curs aveau seriozitatea. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. . indicându-i simptomele. a fost un profesor model. cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . C. teză. TRIFU « Aceasta este. demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. Buc. V. In 1913. 15 Iulie 1930. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. N. microbiană şi contagioasă. Era sever. — volens. Paulescu. — pe care a numit-o: Neonosa. N.28 DB. Paulescu: Neonosa. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. nolens. Buc. X. 3 Prof. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. « Ca profesor. mărturisia Prof. în «România Medicală».

— spunea profesorul Paulescu. — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916. într'un memoriu. profesori. am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. 1 Abramovici: vezi cit. Margulius.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. .. Orleanu. decât în timpul războiului. către colegii săi. şi pus sub ordinile unui anume Dr. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. » mărturisia în acelaşi timp. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. Apoi nici nu puteam pleca. . în care el credea cu o convingere neclintită ?. în preziua plecării. . hematuria a continuat şi s'a înteţit. Puţin timp după aceea. — într'o adunare în sala Tomis. . posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. Neputându-mă repauza. (2). — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. — care mi-a fost acordat. Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. m'am dus la Crucea Roşie. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. Dar starea mea agravându-se. S'a închis în casă. D-rul Aurel Abramovici 1. —-deoarece eram bolnav. pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti. că urinez sânge. După ce am primit ordinul de-a rămâne. în cabinetul său de lucru. pe care un politician. cuminte. ». obţinui de la d-1 Dr. pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. Nu a lipsit de la Facultate. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. . aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. .

416. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. de douăzeci de ani. V. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie. alese de un medic adevărat. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. B. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. 1919. — ci pentru viitori medici. desasimilaţie. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. Ce este viaţa? Morfologia vitală. absorpţie. 1924. începută în 1905. Baillere. 1920. Bucureşti. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. — nu pentru fiziologişti. completată ulterior: Paulescu: idem. — sub influenţa unei cauze patogene. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. 732 pagini. 1925. Bucureşti. II. — II. . III. care cuprindea în trei volume. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». răspuns unei întâmpinări eclesiastice. Paris. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. Bucureşti. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. Care este cauza vieţii? 1921. I. publicat în limba franceză. — un Tratat de fiziologie medicală. 932 pagini. Bucureşti. sunt din 1912. Volumul III: 1200 pagini. asimilaţie.30 DR. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). un bolnav este omul care. Am scris-o. Ori. p. pe care-1 profesez. — III. Introducerea. 1924. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. — două volume 3. Fiziologia vitală. eliminaţie). Fenomenele de relaţie. în total 3129 pagini compacte. un total de 2080 pagini compacte. . 2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. digestie. Mediul interior. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. Fenomenele generaţiei. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). cuprinde în 3 volume: I..

având sub ochi. antipodul cărţii mele. proclama Paulescu. inegalabilă. pe Creator. Arthus. Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». Clinica. . ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. unică. Prof. un Tratat de Medicină ». Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. domina.INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. Această cauză primară este Dumnezeu ». toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări. 1905. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă. nimic mai mult.-—Paulescu. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt. Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. nematerială. « Tratatul de Fiziologie medicală ». înţeleaptă. Până la profesorul Paulescu. — ilustrul fiziologist. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. . acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. M. — prin studiul fenomenelor vitale. Pentru acei care au citit. în Istologie. — în Clinică. cum spunea Prof. în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. Salut cu plăcere şi respect. Citindu-i acest tratat. Astfel. cu atenţie şi fără idei preconcepute. în Chimia biologică. — lecţie făcută la 18 Feb. — al D-tale e complet. şi am redijat prezenta lucrare. în Fiziologie. . ». fostul său şef de lucrări la Sorbona. care este o operă unică. Michăilescu. — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia.

în ultima analiză. — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. — care conduce societăţile naturale. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. de naţii. Cercetător şi de astădată. la oameni şi la animale. pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. — Bucureşti. între oameni. . — şi am putea zice chiar al omenirii» %. 1 Paulcscn: Instincte sociale. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. tribuală. Remedii morale. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. Aristotel. zice Paulescu. p. — este Iubirea ». — ca şi între animale. — se produc numeroase « conflicte ». — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. legea supremă. — şi ale unei terapii sociale. ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. V. — căci capii de familii. simpatia şi gratitudinea nu sunt. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor. părintească. de triburi. resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. Patimi şi Conflicte.32 DR. iar aceştia. — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. încât la un moment dat. 1910. decât variante ale Iubirii ». strânsa dependenţă reciprocă. Ori. 141. « Prin urmare. care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ». au un fel de simpatie pentru supuşii lor. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. la rândul lor. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. Dar.

şi al «Trufiei ». în toată adâncimea lor. ca inîanticidul. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ». al « Desfrâului ». Talmudul. a evidenţiat rolul « Beţiei ». — Minciuna ». excelent observator al naturii. Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. Remediul.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. al Hoţiei ». infamii. p. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. şi deci pacificarea Omenirii. strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. ca prescripţium morale. Aristotel recomandă. Dar. 253. Cahalul şi Francmasoneria. critică: Coranul. Talmudul. In lucrarea sa « Cele patru Patimi ».Cahalul. este spiritul divin al Adevărului. De aceea. cauzele conflictelor. cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. — trăsura distinctivă a Creştinismului. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». Bucureşti. pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. Paulescu: Spitalul. Paulescu: Instinctele Sociale. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. fără să caute să-1 vindece. — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. şi că el a dat. După ce le cercetează. 1913. 1 2 3 In plus. pe care-1 recomandă Paulescu. etc. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. în învrăjbirea oamenilor. în acelaş timp remediile.Coranul. — doctrina creştină. scrisă tot atunci. Din analiza critică a profesorului Paulescu. al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat.Franc-Maponeria. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. . Dar. — doctrina creştină. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». 99. — Doctorul. precis şi concis. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. o serie de maladii grave. Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. . p. Rămânea astfel. 1927.cunoştea. scris în colaborare cu Lancereaux. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. clar. care prezintă. cari fac autoritate în ştiinţă.. 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. Paris.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. «documente». medic. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. ca nimeni altul. a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. mai presus de orice. este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. ca şi corpul. pe care le pune arta ». Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. provocat de mine. pretinde Maurice de Fleury. pentru tratatele de drept şi medicină. de la Academia de Medicină a Franţei 1. Camil Petrescu. printr'o magistrală conferinţă. în 1928. . unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii. Aceste boale ale sufletului —. predicând sub forma unei confesiuni. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant. în cadrul principiilor unei alteia. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». — re mediile. care. Profesorul Paulescu. după atâţia ani de migăloase cercetări.

1925. care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. 6. Iorga. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. Pentru dânsul n'a existat nici când. el însuşi credincios fiu al Bisericii.38 DR. 1928. între Ştiinţă şi Morală. de necrezut. când a văzut « Universul literar ». Profesorul Paulescu. Cahier Laennec. cu trei ani înaintea Profesorului N. m'ai. — «un act de la om la om» 2 . Medecine. a unui necredincios. Profesorului Paulescu. zice Duhamel. mulţumirile mele recunoscătoare. « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». pentru Caritate. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. 4. mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. Pentru Paulescu. în «Universul Literar» de la 26 Feb. « Actul medical. Creerului meu îi lipseşte o doagă. te rog. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. nu e vorba de spirit» (p. bunului şi distinsului nostru prieten. neaşteptată.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul.. Medicii au fost acuzaţi. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». şi chiar bombastici. inima e atinsă de Dumnezeu. expresie absolut exactă. în două pagini modeste de gazetă. este prin excelenţă. G. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. 371). V. zice M. şi pe bună dreptate. Domnia-ta. p. Arată. un act singular ». unde i se prezenta opera. % 1 . —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. la o conversiune miraculoasă. TR1FU Şi. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». Căci într'adevăr. No. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. a rămas perplex şi apoi. Domnului Camil Petrescu. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1. Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. care ţi-a venit în ajutor. actulmedical a fost un act de la om la Omenire.

cari fac vizita în câteva minute. unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. . nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». mai sunt puţin cu voi. drepţii zicând: Doamne. bine înţeles. să se reverse asupra bolnavilor săraci».. când a rostit această lecţie. — buni sau răi. ce-i datoresc oamenii. . cuvenit omului de ştiinţă. conaţionali sau inamici. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii. toţi aceşti oameni. 1 . .. XIII—XVII. el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. cupizi şi avari. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. . — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. să se reverse asupra bolnavilor săraci. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c. ovrei. « Or. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. XXV. .. Am avut marea cinste să fiu de faţă. greci. virtuoşi sau viţioşi. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. fiindcă « Dumnezeu. Atunci vor răspunde lui. Căci. care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . «Cu alte cuvinte. ca unguri. când te-am văzut bolnav.. ..INTRODUCERE 39 care a ţinut. v. să păstreze stilul calm şi rece. cap. şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. » Sf. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. la 12 Mai 1913. ... întotdeauna. zicea profesorul.. Ion. mie mi-aţi îăcut-o » 2 . de câte ori aţi făcut aceasta. 31—40. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor. ». Afară. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. vrea ca iubirea. Sunt unii medici de spital. fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. galopând pe dinaintea paturilor.

orgolioşi. tinere şi generoase. şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. în care au aface nu cu sufletele morţilor. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. învierea lui Christos. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. li s'a atrofiat fibra idealului. vă vor per mite să vă instruiţi. 15. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. însă. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. D-voastră. — şi. el a combătut « Spiritismul ». Paulescu: Spitalul. In 1930. Dr. Când veţi intra în vreun spital. etc. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . . şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. 1 1 . în «Acţiunea Română». Mai sunt şi medici de spital cărora. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. completând cu aceasta. din punct de vedere ştiinţific. p. . C. iremediabile. profesorul Paulescu a lămurit. ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. Paulescu: Christos a înviat. pentru o leafă cât mai grasă. care nu prezintă decât un caz banal. 20 Aprilie 1930. — nu ca pe un om. ci cu diavolul însuşi. Coranul. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. Cu ace^t prilej. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. Prof. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. începută cu 30 de ani înainte.40 DR. desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. urmând preceptele carităţii. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. pe care totuşi. deşi de pe urma acestei practici.V. N. în lipsa unei educaţii cre ştine. — au comis greşeli cu consecinţe funeste. fac cât pot mai puţin. » 1 .

cu o singură etichetă ». aruncase. aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. . Astfel. p. Şi totuşi. « Mgr. după ce îi mulţumeşte. Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. cel puţin Haeckelian. era ignorantul. Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. în plină « polemică ştiinţifică ». Unul dintre « transformişti ». ca şi pentru fiecare obiect. lăsând restul uitării » x. p. cum credem noi. nu în «ideile » lui. . Jouin » de Chanoine Sauvetre. 1 . . Deci.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios». Paris. la 17/30 Decemvrie 1902. . pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. mai viclean. dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. 1936. pot fi mai multe mijloace. adaugă. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. dela Iaşi. Altul. 13. lan sase cuvântul de « ignorant ». « Pentru a trăi. cuvântul: « papistaş ». că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». ». } ir. — zicea Panait Istrate. 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. . V. — Paulescu. Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. Titu Maiorescu. — pentru a lupta. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. ci în el însuşi 2. Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ».. ca într'o doară. şi. — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. Par s 1929.

pe care după ce o denunţase în 1913 2.42 DR. prin Cuvânt. « Fericiţi cei blânzi. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. Cahalul. « Ei au imaginat o societate ocultă. din umbră. în 1924. Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. să înceapă. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. mai ales după înverşunarea nedreaptă. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. a continuat a o urmări cu atenţie. încheia profesorul Paulescu 1. Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». Coranul. In curând această librărie. şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. 27—28. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». — de care suferă alţii. la argumentele lui clare şi hotărâtoare. 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. a adâncit studiul sectei francmasonice. TRIFU A fost deajuns pentru ca. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. I. cu vicleşug. — că aceia vor moşteni pământul ». Omenirea. Paulescu: Spitalul. — constituie răsplata celor nepătimaşi». Paulescu: Sinagoga şi Biserica. a fost nimicită de răzbunarea masonică. 2 1 . broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». ucide-1. — dintr'o anumită umbră. Francmasoneria. — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ». şi a publicat. care i s'a împotrivit. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. pp. prea românească. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». mereu ostilă. Profesorul Paulescu. Talmudul. — adică totul pe lume. V. — adică cei care nu au patima de dominaţie. — neputând să extermine pe toţi creştinii.

în cursul meu de Fiziologie. această Franc-Masonerie. bazat pe probe decisive şi incontestabile. Demnitarul vizat atunci de prof. nemernicii. 1930. şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. se pretinde astăzi. In acelaşi an. profesorul. veritabil cameleon. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. — cu o tenacitate neînduplecată. — apoi a unei serii imense de Spirite create. pe care le conducea în străinătate.INTRODUCERE 43 Apoi. explicând studenţimii universitare. . naţionalist. . In 1930. stăm şi o privim. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. economică şi culturală şi îl realizează repede. a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. vicleană şi perfidă 1. cu documente sdrobitoare. anti-iudeo-masonic». odată şi pentru totdeauna ». am admis existenţa unui Spirit Suprem. 67. ca toţi masonii. Intr'o conferinţă. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). în «Buletinul anti-iudeomasonic ». Aprilie-Mai-Iunie 1930. p. mare. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. încheia profesorul Paulescu. Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. punct cu punct. cu indiferenţa unor dobi toace. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. Paulescu. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». Martie 1930. Feb. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). economice şi culturale. — planul de subjugare politică. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. desvăluia planurile ei politice. 1 . ce este Francmasoneria. Iar noi. dătătoare de viaţă şi individuale.

o cauză ini ţială a l u m i i . — fie că au ales dintre «nemasoni ». Claude Bernard (1813—1878). Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. V. păzit pas cu pas. profesorul d'Arsonval. Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». THIFU « Astăzi. fie că a ales idolii dintre «masoni ». -— prin elevul său. deşi el nu a fost nici când « materialist ».— Claude Bernard: Philosophie. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». — nu pentru ea însăşi. După moartea sa. care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. 1941. ca să nu le scape. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). mărturisia: « Admit. . în profesorul Paulescu. Dar. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. ca şi alţi oameni mari. A fost astfel. în frica de « opinia publică ». . — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. de Paul Bert. n'a reuşit niciodată. Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. în ceea ce mă priveşte. — după moartea sa. de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. şi deplângea pe . — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. dirijată de Francmasonerie. silit să renunţe la « unele » din ideile sale.44 DR. Paris. ca pe Voltaire. împărtăşit în faţa morţii. pp. 139—158. Dar.neînţelegători şi chiar pe cei răi. ca pe Claude Bernard. căzut. . păzit fără încetare. — ci pentru restul Omenirii. cu sau fără voie. însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. mai dârz decât marele Claude Bernard. ce sunt dăunătoare (Diavolii) ».

urmând studiile începute de Claude Bernard. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre. mai presus de toate. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept. Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». El trebuie să aducă semenilor săi. Lăsaţi lumea în pace. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. — de ce sunt urâţi de lume. . medic şi fiziologist şi dânsul. —«Scrisoare către Ovrei». în care le arăta. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. 182—211. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. cu propriile lor mărturii. Dar. pe atunci. A adresat în 1921.. — ce soartă nenorocită îi aşteaptă.. Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. ». — unul şi acelaşi pentru Filosofie. . asupra celulelor noastre. o lungă « scrisoare către ovrei » x.—unic: căutarea Adevărului.—nu mai sufe riţi !.INTRODUCERE 45 conştientă generală.. nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie.. Era prea afundată în « patimi ». întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie. fiindcă nu vedea cine ar fi putut. şi pentru Ştiinţă. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră. ». intenţiile criminale şi viţiile. Profesorul Paulescu (1869—1931). — fiindcă amândouă au acelaşi scop. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea. fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. în care s'au scufundat. . p. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos.

pe numeroşii lor « prieteni ». p. în care putreziţi. emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. n'o puteţi pricepe ». o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. voia să combată totuşi Catolicismul. şi stă pâni la noi acasă ». în faţa durerii. — cel puţin pe atunci. 272.. Paris. cu aproape două veacuri înainte. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine.. TRIFD pe care. Totuşi. Pentru a conchide. bun şi iertător. V. In faţa acestor fapte. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907). organele vieţii proprii. zicea Marchizul de la Tour du Pin. Totuşi. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. şi ca străini primejdioşi. fireşte. cu două decenii înainte 1. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. care. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. ca şi în ordinea politică. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive. c) Să se reconstituie în ordinea economică. profesorul publică o serie de broşuri. pentru ca profesorul Paulescu. într'o zi. 1936. scrise pe marginea mării. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr. « Ovreii au rămas o naţie.46 DR. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. nici materialist. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». . în starea actuală de turpitudine morală. care ne făceau independenţi faţă de ei. şi. deşi nu era nici ateu. Iar Voltaire.

după Apocalips. Buc. Buc. 1927. p. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. . Viţiile lor sunt incurabile». « Intr'adevăr. — şi prin urmare. In acelaşi timp. — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. 36. «Desfrâul Jidanilor». III. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap. 1928. 32. Paulescu: Desfrâul jidanilor. 1928. cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . — « soarta viitoare a Jidănimii ». « Jidanii şi alcoolismul ». în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. pentru ca să combată pe Creştini (Cap. p. — în care. 32.INTRODUCERE 47 rile. In sfârşit. XVII). — tălmăcit de dânsul *. II. Buc. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». Buc. XVI). -— împotriva Jidanilor. « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». lucrând în linişte deplină. profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei. Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. 40. p.—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ».2. p. « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine.

ce cuprinde: Zoologia. Anatomia. XVIII). Zâmbitor şi calm. care îi cucerea şi impresiona adânc. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. să-i explice bolnavului. el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. îndelung. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. în 1929. Deşi. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. profesorul ţinea ca. b) « Altele sunt experimentale. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». curtenitor şi delicat. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. « Cine are urechi de auzit..48 DR. Bacteriologia. . . Fiziologist şi chimist. — termină profesorul Paulescu. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia. învingători (Cap.. unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. — şi. arătase trei lucruri: I. înainte de a-i prescrie tratamentul. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. Astronomia. să auză ». îl găsiau la Facultate. lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte. nici un bolnav. amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. . neapărat. Istologia. Geologia. apoi. Când îl ruga să se desbrace — « ei. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. V. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. dar. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. îl examina totuşi. îi punea câteva întrebări. cu răbdare şi bunăvoinţă. pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. Nenumăraţi bolnavi săraci. — uneori « banală ». X I X ) . In lecţia sa de deschidere. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. Botanica. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia.

bietul om. nici Terapeutica. ne-au lăsat mult înapoi » 1. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. . Intr'o altă zi. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». ca un năuc ce eşti. în «România medicală». ce e capital. . dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. . ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. în care înfăşurase o sumă de bani. energia latentă. la Paris. . . care nu cunoaşte Chimia. . — « Moşule. . . . III. .. Intr'o zi. unul din duhovnicii lui Lancereaux. parcă a vrut el să-i ia ». cine ştie de unde i-a luat?. Se duse apoi într'o cameră vecină. El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală. . să spui cuiva. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. Liniştit. « Din nefericire. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. îl şterse uşor cu palmele.. 1929. — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. Că. îi aduse reţeta. văzu păduchi pe spatele lui. — « Şi ăsta fu cu păduchi! ». — Monseniorul Ernest Jouin.INTRODUCERE 49 II. înmagazinată în materie şi numită energia chimică. «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa. îl conduse prieteneşte până la uşe. ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. El nu pricepe Farmacologia. « Cât despre Fiziologie. 4 . care toate sunt substanţe chimice ». şi nu ştie să se servească de medicamente. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. aruncându-i pe mozaicul laboratorului. — « Ia mai taci. ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. îi zise laborantului său. moşule! şi nu te apuca. . printre ţările care în această privinţă. să nu-1 umileşti!. . ca să înlăture păduchii.. de la 15 Dec.. Că «Un medic.

hamuri noui şi. . . — un cupeu de toată splendoarea.«Trufi a. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic. acesta pe lângă un onorariu regesc... îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. — «Dar bine. care nu îl pune deasupra semenilor săi. voi sunteţi de vină.60 DR. ce îi datorează. . TRIFU sonice. cu leafa plătită pe un an înainte. — adânc turburat. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. zicea profesorul Paulescu. Doamne. ce făcuse Paulescu. Orgoliul. . probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar. N'a spus nimic colaboratorului său. unchiule Naie. întors. dacă i s'ar face cunoscut adevărul. d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu.. . — o ocolia cu silă. avea naivităţi de copil. Paulescu. am încercat să aflu amănunte de la profesor. Doamna Elena Angelescu.. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». un cal şi un vizitiu bătrâni.. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el.-— săracul!» Uneori. V.. întrebat de Zaharoff. Această nefastă patimă. să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul. ci a dat fuga la duhovnicul său.. care avea o trăsură modestă. Oriunde vedea « trufia ».. un vizitiu chipeş. Zaharoff. hamuri vechi. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. neînţelegând de unde putea veni acest refuz. —« E beat. Şi dacă bea. i-a spus lui Lancereaux. fiii sorii sale. Mândria. Când a auzit numele lui Zaharoff. asupra faimosului miliardar Zaharoff. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. Odată rugă pe nepoţii săi.. mi-a răspuns molatec: «Vai. un cal de rasă.. îi făcuse cadou lui Lancereaux. . ce om nesuferit era. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. . . infectează pe orice om. Lancereaux primise totul bucuros.

mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau... în timp ce prefectul. — unii dintre dânşii. încă de pe când trăia Profesorul. mai sus puşi. tuturor oamenilor: mari şi mici. Toţi vor laude.. vechi titrat universitar. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». — « Orgoliul ». că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. onoruri. mai bogaţi. Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. care. cu trei luni înaintea morţii sale. — murmură Diavolul Trufiei în surdină. ca şi al meu. un ad mirator al profesorului. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. . — « Desfrâul »). cu o înverşunare sălbatecă. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. Dar. ca să-i depună candidatura. poate. mai puternici. în aşa fel încât să afle dânsul. mai deştepţi. . mai învăţaţi.. mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. al căruia Creştinism.. hosanale. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel. * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. vatămă. flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. —a candidat şi s'a ales el însuşi. — adică: mai tineri. au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere.— «cap de listă». mai frumoşi. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. bogaţi şi săraci. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. In 1931. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu.^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». Au telegrafiat apoi. Scârbit. . au avut cruzimea de a-mi reproşa. 4* . prea vinovaţi.INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ». fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană. Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. tineri şi bătrâni.

. da !. foarte « abil ». adevărul. Dumneavoastră sunteţi tânăr. fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». . Era foarte grav. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente. când deodată. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . credea că a fost ales: va vedea. . aveţi dreptate. — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. Am depus la Iaşi. Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat.. . Delegaţia s'a dus senină să ia masa. i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. A acceptat cu greu. . pe care le-am citit în Cameră. ce însemnez eu?. — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932. .52 DR.. în sfârşit. încercă să schiţeze o mulţumire. cum se hotărâse. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». . într'un fel de discurs. mişcat şi zâmbitor. primi să se lase operat. Marinescu ajutat de mine. d a ! . foarte bine. A doua zi. 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. adevăratul ales începu să-i spună. TRIFU din Bucovina. . . Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. Intr'o zi. sunt bolnav şi istovit. aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo. . la o grădină de vară. da. cu şervetul uitat în mâini. pe care i-am scos-o. V. ci un tânăr oarecare. . un loc în Parlament. . După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. foarte bi ne . ». . Dar — nu profesorul fu ales. Veni repede să-i întâmpine. acest Parlament românesc. Vă mulţumesc ». . pe când era la masă. Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. . . Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. banii necesari candidaturii. din 11 Iunie. profesorul îmi dete. că nu e «nebun ». şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. . fără ca nimeni să protesteze. ca un copil. . . scrise cu propria sa mână.

pe la 9 dimineaţa. câteva bucăţi religioase). mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud. ». şocul operator. In aceeaşi seară. cu patru luni înainte. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda. domnule doctor. pe care caută să o educe ». .—tot felul de per sonagii. propovăduise dânsul. dar ripostai: — « Domnule Profesor. — îmi dau seama de astădată. 1931». aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. de ieri. — de ieri. « Cu salutări afectuoase 20. . uite. .. ce însemnează asta? ». voia Cuiva înainte de orice!. ne înşelasem toţi. nu te turbura. mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. dimpotrivă.. . şi nu văd nicio îndrep tare. Paulescu . despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. iată. ». .INTRODUCERE 53 Peste trei zile. pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte.. le iau. A doua zi însă. şi v ă d . profesorul îmi spunea: — « Toate bine. ci «opere»... . că e vorba de turburări uremice. Prin urmare. pe Lalo. îmi spuse: — « De astădată. care ştia de mult. în acelaşi timp. îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. de pildă. Uluit. . şi compusese chiar. o să vă prescriem însă.. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?.—un cancer. III. pe Schumann. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. dragul meu. însă. << Vino. se întâmplă. văd personagii. La 20 Martie. . . .. — aducând o sondă. ».. mă împiedică să urinez. pe Bach. l a s ă . .. cât mai curând. . — căci tumoa rea sau un chiag.—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei. fiindcă. pilulele lui Lancereaux.. . afară de profesor. ei. . pian şi orgă. am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice. te rog.

In realitate. Nu urinase de mai bine de 30 de ore.— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. bufnind în hohote de plâns. TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. pe peretele din faţa sa.. fugi. ». lasă-mă.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. de altfel. — te rog. Ia-mă Doamne !. . ne apucarăm să încercăm totul. Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. calm şi cuminte. ». La un moment dat. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile. — «Scumpă domnişoară. . V. — uite.. Când se apropia cineva de dânsul. . nici o cruce. — « Dar. — nu te mai chinui zadarnic. îmi spuse: — « Dar bine. Interna sanatoriului. — pleacă de-aici!. cu buzele lipite de mâna lui gingaşe.. In Sanatoriu. . . ca totuşi să-1 salvăm. nu mă mai certa. câţiva. — ascultă aici. îţi mulţumesc.. — toate bazaconiile ! — dar nu văd. . aseară? ». — te implor. iartă-mă.54 DR. halucinaţiile lui se îndesau şi . ... Vorbea cu toată lumea. se pomeniau în genunchi. . nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. îl vedea uimit. şi totuşi. — alţi nenorociţi. . că-1 priveşte cu groază. ». A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . — te aşteaptă poate alţii. ».se agravau. ».. . — e inutil. — pleca apoi.. era doar un Crucifix. . « asistentul său ». la plecare. sufăr eu destul. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp. .. pentru Dumnezeu.. că nu te pot conduce. ». . — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. ». . şi colo-colo. şi putea să dispună de mine. îi făcea seara câte o injecţie. care se sbătea să scape şi să-i mângâie. . . te rog. — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. acela. frate. pe care nu-1 vedea. lângă patul său.. te rog. — nu trebuia să te iau deacolo. cu lacrimi în ochi.

Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi.. cu patru zile înainte de a muri. la poartă. a oficiat. deasupra nenorocitei Schisme. şi. Doamna Elena Angelescu. . Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai. l-am găsit congestionat. va fi aşezat la Belu. Doar în clipa morţii.. . parcă strâns de gât. « Familia Paulescu ». — şi pe « el » îl văd. pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. . care a frânt în două. îşi închise ochii ş i . sculptat în marmură alba (de Paciurea. cine era « el ». parcă dintr'o voinţă supremă. Totuşi. decât un steag negru. profesorul se linişti ca prin farmec. « Bustul Domnului nostru Iisus Christos. . . Profesorul Paulescu a stat. — pe care va fi scris jos. — le mulţumea. într'un colţ al camerii mortuare. se lupta cu cineva. — uite-1 acolo. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » ..—lasă-mă!. « Un singur Preot ». A insistat să-1 ducem acasă. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. întotdeauna. « La moartea mea să nu se puie. . şi gemea: — «Nu.— se aşează în faţa lui. După câteva cuvinte adresate sorii sale. ca doliu. infamul. scria în testamentul său. nu. — nu mă lepăd de Christos. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. ». nevăzut de mine. — le da indicaţii. le vorbea senin şi calm. ». Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». nu. Ne dădurăm seama repede. cu care fusese bun prieten). care părea că-i spune: «imbecilule». . profesorul adaogă: « Eu mă duc. întotdeauna.. Când îmi vine cineva drag. la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică. 17 Iulie 1931. şi un reprezentant al Bisericii catolice. Biserica lui Christos. dar. nu mă lepăd. în genunchi. adăuga imediat. în dimineaţa zilei de Duminică. » îşi făcu o cruce. te rog. îi fu prezentă «vedenia ». făcu un gest. deşi agravarea aceasta se accentua. mereu acolo. Intr'o zi.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. adormi.

profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. făcător de Pace. E puţin cunoscut în Italia. Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). în privinţa unor studii ale mele. şi care. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». ». — pentru ca să îndemne. . modern. Prin Martie 1929.1 R. «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. ilustru savant. afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. să convingă. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. ca Păstor pe Dumnezeu » 1. însă foarte mult în străinătate.. Anton. care este eminamente clasic. Domnule. să roage. . să implore». am citit zilele acestea. fiind determinat de Eminenţa Sa. Nassali Rocca.. lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. moderno. care mi-ar fi deosebit de utile. pentru a obţine câteva informaţii. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. fiziologistul şi medicul român Paulescu. tratatul său de Fiziologie. B. Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. în special în Franţa. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. studenţimii universitare. 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ. Domnul Cardinal S. la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. . V. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. având. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». pe care o visa realizată prin Biserica română..

INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. pe cât posibil data naşterii sale. Universităţilor catolice din Italia. care plăcuse mult lui Delavrancea. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. profesorul Paulescu trăise cast. — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ». . Guido Lami. Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. care o pot afla la mine. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. . După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. . el ar fi trebuit să fie alb. unde colaborez. « Dricul să fie negru ». Pentru aceste însemnări. cu mulţi ani înainte. aş dori în plus. care. în cel mai aspru înţeles al cuvântului. descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. După zece ani. boem cum era.. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. îi scria în 1921. de la Paris. . fiindcă după datină. îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. arhiepiscopul Boloniei. Tu eşti un sfânt şi o minte largă. ». pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. Dr. cu o recomandaţie autografă. . şi de o putere de renunţare excepţională. Cincinat Pavelescu. 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. întărită de o voinţă neînduplecată. . — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». — o piesă de teatru. « împărăteasa Irina ». — o viaţă curată de anahoret. . care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. vă deranjez.. din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca.

. fiindcă era « ortodox ». Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. . într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. — doi studenţi sau doi medici români. . . — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. în permanenţă. Era suficient un rând de prezentare al profesorului. şi fără vreo discuţie. . . Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. . . . leafă. . . După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». un ortodox sau doi. De ce a rămas mereu aşa de sobru. — şi cele mai delicate atenţiuni. cu casă. V. TRIFO cu flori în braţe. i se adresa ca un elev. Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. —i se oferiseră căsătorii excelente. 1931. cehii mai mare fiziologist al timpului. bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. pentru ca. . ca interni. masă. de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. ». — nimeni nu mă aude ». chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. . unde dânsul fusese primit aşa de greu. . spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. saluta în versuri. Dar. . . — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. să fie primiţi acolo. imediat.58 DR. care să-l amintească şi mai bine.. — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă.

actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. După moartea sa. toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. . De ce profesorul Paulescu. . — deasupra învăţaţilor lumii. pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. prezenţa unui Român la acest Spital. îi era «singurul răspuns 1. negaţiile divinităţii în Creaţie. — veacuri de-aci înainte.INTRODUCERE 59 lui. profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». dr. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . a venit la Bucureşti. ilustrul Dr. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. la care vor putea răspunde uşor. fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. Huber. Doamne! ». pentru ca astfel. în 1937. un splendid necrolog. Nu vom răspunde noi. D. acestor întrebări.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. şi apoi a strâns într'o grupare. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. care nu-1 cunoscuse totuşi. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. la mormântul său. cu braţele pline de flori. după părerea noastră. îl înalţă pe profesorul Paulescu. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. Julien Huber. dovedindu-1. ca un «îndreptar». să se încline. personal. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. să se asigure în numele lui. binevoieşte s'o publice. încă neegalată. Această operă. urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. El a murit doar pentru noi.

cinematograful şi radiourile americanizante. Când o va înţelege. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos.—omul «iniţiat» de presa. în sfârşit. . . 53. şi «omul modern». aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. 1913. decât fructe zaharisite dela Nisa. «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. — şi o pa înţelege] — va dispărea.. mai bine las natura în firescul ei. că sunt romantic-modern. — alţii.60 un. şi — niciodată mulţumit. . Atunci. «oamenii mari». de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». — înnebunit de pofte. Şi-atunci. agresiv şi stupid 1. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. a oamenilor cu bunăvoinţă. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. Paris. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. — pretenţios. — omul convins că ştie toate. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. 1928. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră. Şi decât o opintire za darnică. unii că sunt clasic antic. alţii eu Mo-' liere. — veşnic neliniştit. va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată.. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. Bucureşti. ci şi pe o altă listă. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. Această Omenire. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. burueană din pârloagele noastre. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. v. p.

ca o torţă luminoasă». publicat în 1927.INTRODUCERE 61 cari. membru al Institutului Franţei. . el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră. uitându-se pe ei înşişi. purtându-şi înainte mima. Deocamdată. zice Bloy. Docent Dr.. Termier (1859—1930). călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. TRIFU 1 P. au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii.. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte. V. el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy. în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ». « Vocation du Savant ».

.

NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE. Ii-a: MATERIALISMUL. . Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU.

principala sa ramură . ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i. biologi a şi. trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . în special. Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze.FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. fiziolo gia.

fără preget. omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate. încă din vechim ea cea mai depărta tă. Pent ru a răspund e la . ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. dealtfel .i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă.

pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. Ori. să proced ăm în mod ştiinţifi c. să urmăm regulele metodei experim entale. metoda experi mental ă. la cauzele lor. după cum am .

adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e. . cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată . cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă. 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze.stabilit anterio r2. 2° — ipoteza.

. la Anex e.1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. la 14 Febru arie 1905. 2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală.

Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. la Anexe. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. C. o formă. hidrogenul. o reproducţie. 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. o organizaţie. printre care cele mai importante sunt: carbonul. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. N. sunt: 1° — un corp. — protoplasma sau bioplasma. — este compus din materie şi din energie1. — ca toate corpurile din natură.66 DB. azotul. Aceste caractere vitale. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. oxigenul. într'un cuvânt. o evoluţie. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. pentru ca să ajungem. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii. . într'un cuvânt. o fenomenologie sau fiziologie particulară. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. prin analogie. sulful şi fosforul. o morfologie particulară. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute.

Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. — Celula. . acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . Dacă se divide o celulă în două segmente. protoplasma-. întocmai ca sâmburele unui fruct. I. care este aceea de celulă. 3. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. Intr'adevăr. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. care o constituie. ci este diferenţiată în mai multe organe. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). Orice celulă are un nucleu. care formează corpul fiinţelor unicelulare.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). posedă o organizaţie destul de complexă. nu este omogenă. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. Forma celulară. ocupă partea centrală a celulei. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. 1 Vezi Lecţia Ii-a. toate. în general. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. Pentru ca protoplasma să poată trăi. dintre care numai unul să conţină nucleul. au un corp format. care. 2. trebuie să aibă o formă.

se mai găsesc. un aparat glandular anex tu- . iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. conjunctiv. unele în divizarea celulei. etc. vacuole. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze.68 DR. altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. uneori extrem de complicată (kariokineza). organe ca centrosome. adică se specializează. care intervin. în plus. care constituiesc corpul acestor fiinţe. Aşa. Intr 'adevăr. căci divizarea sa. Pe lângă protoplasma şi nucleu. muscular. în unele celule. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. unele din ele se diferenţiază. etc. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular. C. nervos. fibrilară sau striată. conservă organizaţia sa fundamentală. reacţie) ale celulei. etc. leucite. de exemplu. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. II. fiecare din celulele aglomerate.). hemoglobina.—La fiinţele pluricelulare. substanţă contractilă. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. N. Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. Dar. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. osos. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale.

d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. părţile periferice ale organelor simţurilor. alte organe. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut.FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. b) — aparatul nervos. într'o fază ulterioară. embrionul adună. sub formă de rezerve nutri tive. în fine. In rezumat. La cele mai multe fiinţe. după naştere. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. . — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. trebuinţe schimbătoare cu vârsta. ba. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. La unele fiinţe superioare. Apoi. 3° — Sunt. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. placenta. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. de o complexitate extremă. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. — laptele. ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. ceva mai mult. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. un organ special. fabrică pentru noua fiinţă. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). în ou. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte. glandele mamare ale mamei.

70 DR. după naştere. Domnilor. pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. 1 Prin urmare. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. nu vor funcţiona decât mai târziu. favorabile ori defavorabile. N. că. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. — după cum s'a zis şi repetat. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. mai târziu. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». Vă rog să notaţi. — ci organul se face în vederea funcţiei. Organizaţia prezintă. nici mama. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. Astfel. în epoca pubertăţii. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. organele genitale. La om.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. . la fiinţele multicelulare. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. şi glandele mamare. înainte de naştere. de exemplu. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. ca ficatul şi pancreasul. C. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. — fără excepţie. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Şi. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. nu funcţia face organul. deci. nici fătul. după caz.

— La fiinţele pluricelulare. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. I. privită. ca şi cel dintâi. 1 . — EVOLUŢIE. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. 4. Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. după ce a luat naştere. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. după segmentaţie. ca să zicem aşa. Ori. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. dar de sex diferit. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. fenomene de nutriţie şi de relaţie. celula primordială sau onila. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). nu mai rămâne nimic din vechiul individ. II. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. în două părţi care devin două noi celule. el a făcut loc la doi indivizi noi. Asemenea termen este cu totul impropriu. Dar. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. — La fiinţele unicelulare. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. două noi fiinţe vieţuitoare. în spaţiu. Ia un moment dat. în mod spontaneu. spermatozoidul. după cum vom arăta mai departe. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. a fortiori. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. la rândul său. formată dintr'o singură celulă. Să o considerăm acum şi în timp. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. Organizaţia. celula creşte şi. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. la început. se segmentează. Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe.

ci trebuie să-i ştim originea. Notaţi. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. — această microscopică massă de protoplasma. Aceste celule. iar secundul unui câine. C. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi. N. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. se aplică la toate fiinţele multicelulare. căci originea imprimă celulei oului. ar fi de vre-o 50 trilioane. că. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. toate. Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia. Ori. Dar. rămân lipite. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. la rândul lor. vierme sau plantă. 1 . după un plan. pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. care conţine «in potentia ». de când există specia om. şi ceea ce ziserăm despre om. care formează corpul omului.72 DR. ci rămân reunite şi. — fie ea om. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. pasăre. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. câine. peşte. repetate de un mare număr de ori. Asemenea «bipartiţii ». au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică.— sublimă capodoperă. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. ca să zic aşa. Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. Domnilor. pecetia specifică. primul va da naştere unui om. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule.

dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare. scapă soartei comune. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. întradevăr după moarte. de atunci înainte. care parvin a se întâlni şi a se contopi. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu.\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. întradevăr. sexuale). într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. 2° — o perioadă genitală. Toate fiinţele vii sunt muritoare. nu mai mani festează fenomene vitale. şi fenomenele. etc. întru câtva. glandulare. este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. — ca şi corpurile inani mate. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . — cad. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. mai curând sau mai târziu. adică a organizaţiei. al căror sediu el este. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). celulele musculare. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). 1 . 3° — o perioadă postgenitală. care se termină prin moartea individului. Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). adică morţii. succesiv. — devenite de-acum înainte inutile. cu alte cuvinte. şi evoluţia lor. deşi de cele mai multe ori accidentală. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. cu aceea a fiinţelor unicelulare. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa.— asemenea. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. Aceea a fiinţelor pluricelulare. Prin urmare.

în fine. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . Prin urmare evoluţia are un scop. deasemenea. C. fiinţa vieţuitoare dispare. o cauză finală care este reproducţia. aceea a fiinţelor pluricelulare are. corelativă cu reproducţia. grase). după ce s'a reprodus. altele. de presiune. — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. Când mediul. N. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. — şi în general orice celulă. — ca şi organizaţia. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. perpetuarea speciei. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. — în act sau în putinţă. Uneori însă. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. adică după ce a atins acest scop suprem. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. acest mediu trebuie să conţină apă. să aibe un anumit grad de căldură. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. viaţa persistă. de lumină. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. Cu alte cuvinte. dar nu este aparentă (viaţa latentă). unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. Şi întradevăr. PAULESCC In rezumat. ani îndelungaţi. în lipsa apei.74 DR. există. un grăunte de grâu poate să rămână inert. le iau de la plantele verzi. hidrocarbonate. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. ca animalele. Evoluţia. Astfel. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă.—are nevoie de un mediu înconjurător. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. . ca scop. el trebuie. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie.

apa. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. Aceste diverse acte (digestie. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. — nu sunt. — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. etc. prezintă o serie de acte remarcabile. — sunt date afară (eliminaţie). — liberând astfel energie sub formă de mişcare. ureea. desasimilaţie. parte în protoplasma. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. eliminaţie). hidrocarbonate. parte în substanţe organice (albuminoide. Iar acidul carbonic. asimilaţie. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. şi constituiesc astfel. — pentru a forma acid carbonic. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. 1. şi dializabile sau absorbabile (digestie). (desasimilaţie). grase) proprii fiinţei vieţuitoare. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. de căldură etc. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. zise fenomene vitale. în fond. absorbţie. . 2° — fenomene de relaţie. decât mutări de energie şi de materie. uree. apă.

mai au şi cauze finale. nu le cunoaşte nici scopul. 2. în anumite condiţii de temperatură. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia. cărbune şi oxigen. pe lângă cauze eficiente. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. Şi toate aceste acte. — fenomenele vitale de nutriţie. în fine. converg către un scop comun. tocmai pentru ca. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. — este deci. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. pe de alta oxigen. c. legate între ele prin legături de finalitate. Aşa de exemplu. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. PAULESCU Dar. Remarcaţi. — prezintă un caracter evident de finalitate. La fiinţele vieţuitoare. cu dinadinsul. nu mai este întâmplătoare.— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. — fără excepţie. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare . de scop. . caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. Domnilor. Dealtfel. întâlnirea elementelor. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. contrar fenomenelor naturii brute. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă. In natura brută. în corpul lor. toate fenomenele de nutriţie. In rezumat. finalitatea. pe de o parte substanţe carbonate. adică a eliberării rezervelor organice . acelaşi fenomen. bine înţeles. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie).76 DR. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente. Fiinţele vieţuitoare introduc. adică adaptarea lor la un scop. care nu au decât cauze eficiente. — prezintă cu totul alt caracter. cărbunele să se combine cu oxigenul. formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia.N .—formarea acidului carbonic. acest fenomen se produce fără scop.

cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. sub influenţa impresiei. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor. apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. se manifestă sub formă de mişcare 1 . fiind în general. — eliberează energia care este folosită ca reacţie. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. apă. o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. Aceste modificări impre sionează fiinţa. c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). Energia care constituie reacţia. b) — când se introduce în mediul. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . iar produsele acestei descompuneri. 1 . nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. — spre a da acid carbonic. etc. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. în care trăieşte fiinţa. uree. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. care de obicei. ele sunt dimpotrivă. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop.

se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°.78 DR. C. N. Paris. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). ele sunt în raport cu actele nutriţiei. întotdeauna perfect adaptată la un scop. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. Hedonj. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. 3 Idem. Botanische Zeitung. Puţin câte puţin. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. 1884. — La fiinţele unicelulare. cit. PAULESCU Vom studia aceste fenomene. 1900. Loc. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. Dar dacă se pune într'unul din pahare. I. celălalt capăt rămânând în aer. apoi la fiinţele superioare şi la om. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. şi căreia i s'a dat numele de taxie. Dacă apoi. cit. se introduce apoi. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. capabilă s'o omoare. Cu alte cuvinte. mai întâi la fiinţele unicelulare. 4 Stalil: Loc. . 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen.

nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. adică simţite. . ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. dar pătrunde în interiorul grămezii. neuroane. — sunt uneori conştiente. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. II. pricepute. Loc. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. care constituiesc 1 Idem. — care au celule diferenţiate (celule sensoriale. de aceeaşi specie.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. sub influenţa unei lumini prea vii *. elementele constitutive ale acestor fenomene. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. ceva mai mult. — care nu au un sistem nervos. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. * La fiinţele multicelulare inferioare. aceste fenomene sunt foarte complexe. cit. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. fibre musculare). la fiinţele unicelulare. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. — impresia şi reacţia. Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente . fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. Dar. In rezumat.

Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare.80 DR. Dar. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. consecutiv. N. vederea nu ar fi clară. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. trebuie să mă opresc. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. — . Dacă obiectul se mişcă. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. — admirabil adaptate la scop. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că. în caz contrar. proprie fiinţelor vieţuitoare). — se îndeplinesc cu o precizie minunată. imediat muşchiul ciliar reacţionează. apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. alimentele impresionează acest organ. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. care reacţionează prin mişcări. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. contractându-se sau relaxându-se şi. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. C. — căci. Aceste acte. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. deşi inconştiente.

mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. sensaţiile de miros. provoacă la alte fiinţe. sensaţiile de gust. la aparatul tactil. care face parte din aparatul termic sau tactil. — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. căci ea îl ignorează în mod absolut *. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. sensaţiile de contact sau de presiune. Idei particulare. sensaţiile provocate de umplerea rectului. reacţia a fost precedată de sensaţie. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. sensaţiile de căldură . a băşicii urinare. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. . Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. un fenomen.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. Afară de aceste feluri de sensaţii. — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. reacţii analoage cu a noastră. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. Astfel sunt. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. care derivă din impresii exterioare. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. sensaţiile de foame şi de sete. 3. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. sensaţiile musculare. etc. Există atâtea categorii de sensaţii. la aparatul olfactiv. la aparatul gustativ. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. la aparatul auditiv. sensaţiile de sunet. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). Cum însă. la aparatul termic. impresiile devin conştiente. de exemplu. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. corespund sensaţiile de lumină . admitem că şi la ele.

C. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. adică iau cunoştinţă de ea. Orice sensaţie are calităţi. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. cele de contact. de înălţime. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. produce oboseală. calităţi speciale. N.82 DR. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. Toate celulele nervoase. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. aceste impresii nu devin toate conştiente. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. Plecând dela acest fapt. sensaţia dispare. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. După un timp oarecare. La fiinţele care nu au creer. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. în acelaşi timp un mare număr de impresii. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. sensaţiile termice. de miros. de gust. PAULESCU Omul primeşte. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. Faptul este exact. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. în realitate însă. de timbru. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. Dar. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. 1 . după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. au fiecare. ori care ar fi ele. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. ea trece în stare latentă. căci poate fi redeşteptată (memoria). prelungită.

Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. ea se umflă. de timbru. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. mai multe organe de simţuri. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. utile sau vătămătoare subiectului. Un om. de ordinar. ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). pentru dânsul. de exemplu. de înălţime. gustul şi mirosul. plăcute sau neplăcute. microscopul. Ideile particulare. simţul auzului îmi va da. o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. chiar bine făcut ca Apolon. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. Instrumente ca lupa. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. se înmoaie. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. foarte complexe 2. etc. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. . având fiecare mai multe calităţi. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). prin urmare. împing mai departe investigaţiile simţurilor. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. o mulţime de sensaţii. Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. şi ne procură. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. Aşa. de obicei. în ambele cazuri. impresionează.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. ideile particulare sunt. un câine flămând. incontestabil. cu calităţilor lor. simte. Totalitatea acestor sensaţii. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. care priveşte calm pe un alt om. în acest caz. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. care nu depinde de raţionament. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. în acelaşi timp. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. dar nu se disolvă. termometrul.

Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. de cele mai multe ori. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. cu toată întrebuinţarea lor curentă. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. de plăcere sau de neplăcere. — la nutriţia. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. de dorinţă. de scârbă. este cuprins de groază când zăreşte un lup. după cum ele se referă. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu.N. de spaimă 1. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. un caracter emotiv. Ca şi ideile particulare care le provoacă. scop pe care însă îl ignorează. Un cal. C.84 Bit. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. O idee particulară emotivă. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. a rămas destul de vagă. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. — nu provoacă reacţii.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. Dimpotrivă. de trebuinţă. Distingem trei categorii de instincte. coordonate în vederea unui scop util. b) — Reacţii conştiente instinctive. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. vom încerca să le precizăm însemnarea care. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie. dar. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. şi. adesea irezistibilă. care trece liniştit pe lângă un câine. — Ideile particulare neemotive. sau din contră. voluntare. reflexe. \ 1 . sub aceia de repulsie. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. independentă de raţionament. numiri consacrate de usaj.

glicerina. temere. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). groază chiar. dintre toate aceste substanţe. ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. . câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. nici mai puţină. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. 1 In această categorie de instincte. satisfăcută. intră. sau nu. etc.. de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. animalul nu va bea decât apa care este. Remarcaţi. spaimă. etc. cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. singura de care organismul său are trebuinţă. după părerea noastră. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald. în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul.. Astfel.. eter. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare . — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). scârbă. Domnilor. (vezi Anexe). 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit. — în scopul ignorat. alcool. cu aprecierea neraţionată a pericolului. etc. Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. nici mai multă.

— sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. — din cauza timpului limitat. O tânără mamă. după ouare. de pildă. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa. se simte adânc mişcat. — fără s'o fi învăţat. Domnilor. Iată un exemplu: Pasărea simte. născută şi crescută în colivie. Sub influenţa unei impulsii imperioase. legat până la un oarecare punct. ca acel al reflexelor. In urmă. mai târziu. PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. — deşi în mod neraţionat. îmi pare rău că. o pasăre. la un moment dat. deşi conştiente. se desvoltă la pasărea mamă. o impulsie neraţionată de a-i proteja. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. Apoi. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. că toate aceste acte. — pus pentru prima oară la sân. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. care vrea să reflecteze. văzând pe noul ei născut. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. Domnilor. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. — sugând perfect. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. — şi. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. ea aşează . — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. de dispoziţii organice stabilite dela început. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». Nu este oare o Aşa. 1 . micii puişori ce vor ieşi din ele. C.86 DR. — pusă în urmă în libertate. N. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. chiar cu preţul vieţii sale. Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social.— fără învăţătură prealabilă? 1.aceste materiale cu o artă desăvârşită. Observaţi. El pare a fi înnăscut şi. în faţa cărora omul.

. —adică în virtutea unui instinct.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. Omul. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. sensaţii. câinele latră. şi de reflexe şi de instincte. în acelaşi timp. contrar reflexelor. — La animale.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. însă nu le ştie scopul.— provoca reacţii inconştiente. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. mănâncă. — ca şi animalele. bea. el posedă facultatea de a da la o parte. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. de exemplu. se împerechează. ideia este întotdeauna particulară. Dar. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale. există acte care par că ţin. Aşa de pildă. mişcările respiratorii. . dar. se culcă. n'a fost conceput de fiinţa care le execută. ale căruia acte. — intră toate în categoria instinc telor. —.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele. pentrucă simte trebuirrţă. din impresia sau reacţia lor. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. In realitate aceste acte sunt reflexe. 1 . însă. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . 2. — afară de cele reflexe şi voluntare. Invers. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor. — are idei particulare. De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. deliberări. — ca şi reflexele. raţionamente. —-. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow).

de unde deduce consecinţe. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. derivă noţiunea de hârtie. Or. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. Singur omul posedă un limbaj. Aşa. PAULESCU din care le priveşte. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. provoacă reacţii. oxigen şi hidrogen. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". este a face ştiinţă. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică.88 DR. de exemplu. Acesta este caracterul său distinctiv. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. Astfel. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. In exemplul nostru. — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. tactilă. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora. Un raţionament. combinate în anumite proporţii. faţă de această foaie de hârtie. omul o generalizează. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. b) — Reacţii voluntare. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. care este o idee abstractă. el descoperă necunoscutul. Dintre toate animalele superioare. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. . N. împreună cu reacţia care îi urmează. se înalţă la cauze şi legi. chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. — ca şi impresiile. sensaţiile şi ideile particulare. singur omul face ştiinţă. termică. a abstrage şi a generaliza ideile. C. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. din ideea particulară de această foaie de hârtie.

actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. Omul poate încă. In aceste exemple se vede omul căutând.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. 1-a conceput el însuşi. — în vederea unui scop util. — pe când el ignorează scopul instinctelor. este un act voluntar. nu este voinţă care să reziste 2 . împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. 1 Dacă. Aşa. o pasiune sau un raţionament defectuos. de pildă. când un corp străin a atins corneia. în virtutea unui raţionament. ca hidrat de carbon. unicul mobil al acestor acte. Ea nu poate să modifice. . în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. cauza este ignoranţa acestui scop superior. omul care le execută cunoaşte scopul lor. dar ele au o finalitate conştientă. — se îndeplinesc întotdeauna.—ca şi instinctele. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. şi. uneori. decât pentru scurt timp. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. de exemplu. comandată de o trebuinţă. omul face act de voinţă când. cu ştire. De asemenea. uneori. căsătoria omului. este necesar nutriţiei celulelor sale. această putere inhibitoare este limitată . — ştiind că zahărul. — în mod criminal chiar. Dar. pe când unirea sexuală a animalelor. ea nu poate să oprească. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. impulsiilor instinctive. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. mişcările şi secreţiile stomacului. până la un oarecare punct. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. — din nenorocire prea numeroşi. să reziste. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. — care se forţează. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. — care sunt apanajul exclusiv al omului. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. Dintre toate reacţiile. Astfel sunt oameni. — pe care. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. — îl introduce în regimul său alimentar. mişcările respiratorii.

Actele voluntare sunt conştiente. distinsul naturalist J. desfrâul. ar trebui să se admită. N. ele pot deveni inconştiente 1. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice. Acest lucru se petrece. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. uneori. pot deveni inconştiente. etc). sub influenţe diverse. Paris. Pe lângă actele voluntare. cu mişcările scrierii. dar repetate de multe ori. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. Dacă. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. în asemenea condiţii. — că. actele instinctive sunt conştiente. Autorii. Din faptul că actele voluntare. H. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. C. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. PAULESCU Dar. păstrează în mod scrupulos castitatea. există într'adevăr. mai întâi. care completează sau care inhibă instinctele. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. — ceea ce este inadmisibil. industriale. astăzi. mii de oameni şi de femei care. de a modera unele impulsii instinc tive care. în virtutea unei idei de ordin religios. Fabre [Souvenirs entomologiques. de pildă.: beţia. de care este vorba. lăcomia. 2-eme serie. artistice. atât de multe şi de complicate. ceea ce este inconştient este scopul lor. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. la un moment dat. Delagrâve). Scopul ei este de a regula. repetate. Apoi.f 90 DR. şi că actele lor. 1 . Dar. în urma unui raţionament. contrar celor spuse de aceşti autori.

şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. pe care o împărtăşesc actele voluntare. — opere. nici mai puţin. nici mai mult. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. deci. fără excepţie. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. Larva unui himenopter. fără să producă desordinile cele mai grave. în nouă puncte diferite şi. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. Şi într'adevăr.FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. a fost. Ammophiles. identice. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. la început Ammophiles a cunoscut. fără s'o omoare. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. De altfel. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. să nu aducă vreo vătămare larvei. utile bunului trai al indivi dului. în acelaşi timp. prin mişcările ei. în fond. conform părerii autorilor de care este vorba. —cu ignoranţa sa. ca să zicem aşa. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. precum şi efectele distrugerii lor. pe care ea nu o vede niciodată. de industrie. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. pentru aceasta îi trebuie. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). ar trebui să se admită că. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. de artă. să o facă imobilă pentru ca. căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. distruge unul din aceşti centri nervoşi. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. Finalitatea constituie deci. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. . Or. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. fără contestare. pe linia mediană a feţii ventrale. de fiecare dată. Asemenea presupunere este însă absurdă. de care cu greu îşi dă seama.

Conştiinţa este perceperea energiei. PAULESCU Dar. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. din cele ce vă spusei până acum. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. se percep ele înseşi) Materia.92 DR. 1 . se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. Or. cât şi fenomenele vitale. electricitatea. atât organizaţia şi evoluţia. nu fac parte din domeniul naturii brute. căldura. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. intensitatea. rezultă în mod evident că. de exemplu. Prin urmare. Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. N. — care nu era decât un singur atribut. caracterul de conştiinţă. C. în plus. — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere. că lumina. Or. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. — element inert care este substratul energiei. ca şi cel de finalitate. energia. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie.

IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. de a căuta soluţia problemii vieţii: a. să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. în mod experimental. . realitatea acestei cauze. b. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze.r MATERIALISMUL Domnilor. prin analogie. — vom face ipoteze. la 16 Februarie 1905. întrebarea noastră. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. — vom verifica apoi.

cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. redusă la liniile ei fundamentale. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. — ca şi corpurile brute. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. . energia fizică este cauza vieţii. a unui act sau a unui fenomen A. . ori. — cu alte cuvinte. Trebuie să vă atrag atenţia. actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. materia fiind prin definiţie. că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. pe aceea. neverificată de experienţă. deci. Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. N.94 DR. B. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». prin caracterele sale. — că ea este chiar afară de chestiune. nu poate fi admisă în ştiinţă ». se apropie mai mult de A. C. . energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. ori. ele sunt constituite din materie şi energie. iar corpurile lor sunt constituite. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. — dm materie şi energie. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. şi conchide că. căci « o ipoteză. inertă. care. imediat.

vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. p. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza.— fatal. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. 1 . — nu este o lege fiziologică. Paris. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. dacă li se neagă caracterul de finalitate. — care nu este materialist. ea este. o lege raţională a spiritului. în fond. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. adică. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. — la simple mutaţii de energie şi de materie. celular sau individual. Ştiinţa. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. Edit. 338. căci nu există un singur organ. Claudc Bernard. Aceste două noţiuni sunt. însă. Intr'adevăr. — atât una cât şi alta. Este evident că. — scopul. mai cu seamă. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. — concepute în inteligenţă. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. dacă. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. iden tice cu acelea ale naturii brute. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. ci numai cauze eficiente x . cu ajutorul căreia. 15 juillet 1901. cu cauza eficientă.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. celular sau individual. — zicea el. 1885. nu poate tolera o asemenea procedare. în mod arbitrar. nu şi din acel al ştiinţei. nu este o lege a naturii. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. Ori. cum cred unii filozofi. în lecţiunea noastră anterioară. ea este metafizică. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. — căci nu există un singur fenomen vital. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. conceput în inteligenţă. Paris. «Finalitatea. Contrar părerii acestui ilustru savant. făcută fără parti pris. pe care o va exercita mai târziu. Bailliere). dar artificial. etc. în « Journal de Medecine interne ». decât prin finalitatea lor.

căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. faptele vitale de caracterul lor esenţial. — el le dărâmă dogma. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită.96 UR. nici pentru magnetism. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. după cum am mai spus-o. 2° — Ea consistă într'o generalizare. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. In rezumat. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. căci. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. nici energia. termică. —s'au despuiat în mod arbitrar. energia posedă un singur atribut. — cu alte cuvinte. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. —nici mai mult nici mai puţin. — şi care. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. Astfel. chiar negând finalitatea biologică. 1 . — scapă acţiunii lor directe. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. ea nu poate da seama nici de formarea. N. C. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. ca şi cel de finalitate. Intr'adevăr. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. — generalizare nejustificată. Ori. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. la natura vieţuitoare. — pentru trebuinţele pricinii. finalitatea. pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. — aşa cum o concep materialiştii. într'o identifi care. intensitatea. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. PAULESCU Dar. nici materia nu implică atributul de finalitate. Ori.

la observaţie. doctrina materialistă. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. etc. Am făcut — altă dată. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». . — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. O şcoală filozofică. — în numele logicii ştiinţifice. — complement indispensabil. are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. pentru această doctrină. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. Bazaţi pe aceste motive. — chiar de la începutul vieţii. aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. afară din ştiinţă. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. — care nu este decât cunoştinţa prin cauze. în legătură cu acest caracter. — aşa cum este profesată astăzi. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. născut din necesitatea absolută. pozitivismul. întreaga ştiinţă. să rezolve o mare dificultate.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. Pentru aceşti filozofi. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. —respingem.

că..în articolul Generation spontanee. că această ipoteză nu este întemeiată. T. . 73. din substanţa brută. 1905. EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) . în mod spontaneu. adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că. X.. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. . — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. această doctrină condamnată. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină. Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. — ea nu se produce niciodată ». — Ch. Dictionnaire de physiologie. Experienţe simple şi decisive au stabilit.DR. — probează. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. Unul singur totuşi. C.. 1 Iată ce zic. 1904. clar ca ziua. p. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată. . în mod spontaneu. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută. care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». 242. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina. — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. VII. p. A. în această privinţă. nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc. astăzi. Ori. . . E. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». — încheiam. în câteva cuvinte. « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare.

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

creşte conservându-şi forma. C. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. în urmă ea le asimilează. din acest punct de vedere. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. pus într'un mediu de cultură convenabil. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. decât în şi prin celulă. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. acest germen (cristalin) se desvoltă.104 DR. 282). deşi nu este imediată. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. * cristalele. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. In rezumat. O «analogie perfectă » există. şi anume cristalele. pusă într'un mediu convenabil. care posedă toate aceste proprietăţi. Intradevăr. constată imediat că analogia perfectă nu* este . ca în celula completă. deci. II. Câtuşi de puţin. întotdeauna fatală. astfel.— să le zicem indivizii cristalini. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. Ceva mai mult. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. 279). aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. Există corpuri brute. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. N. Moartea. ea dobândeşte. azotate. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. Cu toate acestea. adică în soluţia substanţii sale. El asimilează materia disolvată. Prin urmare. PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. — le încorporează şi le creşte. în momentul segmentării. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. îşi incorporează particulele ei. — răspunde Dastre. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p.

Ori. într'o onentaţie constantă. Aceste părticele cristaline. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. Prin urmare. (Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. în soluţie. în soluţia concentrată a substanţei chimice. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. de asemenea. Nu există. Dimpotrivă. 2° — Formarea cristalelor este. se formează în mod izolat. când un microb este pus într'un mediu de cultură. homogene. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. între o soluţie şi un mediu de cultură. — prin juxtapunerea de părticele cristaline. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. la rândul lor ele se juxtapun. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. Un cristal este compus din părticele cristaline. adică transformarea în protoplasma. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice.APENDICE 105 reală. o soluţie a acelui corp. — care se găsesc formate gata. nici o analogie între un cristal şi un microb. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. deci. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. Când corpul disolvat cristalizează. care este cu totul diferită de aceea a mediului.

La fiinţele pluricelulare. de materiale conţinute în mediul ambiant. — o vasodilataţie şi consecutiv. între alţi savanţi. în punctul sfărâmat. o segmentaţie şi o mulţi- . a studiat bine acest fenomen. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. Pasteur. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi. 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. Examinând faptele cu puţină atenţie.c. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». căruia » împrumut. se constată. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. observaţia arată că nu se produce la locul rănit. o exagerare a nutriţiei. 281). se vede câ. această citaţie. înainte de a fi pentru celelalte » (p. în câteva ore. numai un simplu depozit. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline. 280). Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. prin apoziţie. Dastre. — la locul rănit. la nivelul părţii mutilate. este pus din nou în soluţia în care s'a format.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor.100 I)R . Gernez a arătat că. Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă.N. adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. — contrar părticelelor cristaline.

Răcindu-se. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. el nu mai conţine decât 360 gr de sare. să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. asemenea ei. restul rămâne pe fundul vasului. formarea unei cicatrice fibroase. ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. . cristalizat). Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. « anumite cristale. o anumită cantitate din această sare (360 gr. o aşa de luminoasă expunere. un litru apă distilată poate disolva 4. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. pentru că. 286). — restul s'a depus pe fundul vasului. ceva mai mult. Ba.122 de grame de SO4Na2. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade. — nasc dintr'un individ precedent. într'un litru de apă distilată. Prin urmare. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. III. de cele mai multe ori. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ».) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. « O întreagă serie de cercetări. la temperatura de 15 grade. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade.. menţinută la temperatura de 15 grade. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr. din această sare. Ori. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. anterioară. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. lichidul abandonează sub forma de cristale. — zice Dastre.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. sau.

Şi întradevăr. — s'a putut provoca formarea altor cristale.108 DB.—întâmplător. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. în sânui soluţiei saturate şi devin. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. în mod spontaneu. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. In anumite condiţii. într'un butoi trimis din Viena la Londra. — Introducerea unei părticele cristaline. — ca şi cele introduse din afară. mici cristale apar. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. Glicerina prezintă. aproape indefinit. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. putem obţine altele. cu ajutorul acestor cristale. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. şi ea. — după cum. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. 292). la o temperatură mai mare de 30 grade. C. — punctul de plecare al solidificaţiei. Scădeţi-i. PAULESCU Totuşi. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. dimpotrivă. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. Soluţia se zice atunci suprasaturată. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. în jurul acestui prim miez. într'o soluţie suprasaturată. Insă. condiţiile de apariţie a cristalelor. până când tot excesul de sare se depune. 293). N. temperatura şi lăsaţi-1. în timpul iernii ». Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. la 10 grade. Dar. 1°. cu un cristal de sulfat de sodiu. este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. obţinute astfel. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. . Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. un minut sau două. — el va rămânea lichid.

278 şi 279). — mărturiseşte Dastre el însuşi. prin simplul joc al forţelor moleculare. creşte. S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor. şi aşa mai departe » (p. 293). iar aceştia la rândul lor. a putut fi perpetuată » (p. S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. este generaţia cristalului introdus în ea. . — zice Dastre. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. 289). noi. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. fiecare. Prin urmare. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. « S'a împins şi mai departe încă. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. Dar. împinsă la acest grad. — teza ia un caracter copilăresc» (pp. vor da naştere. şi aproape până la abuz. din întâmplare. la alţi doi microbi. '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. — după cum primul microb a născut pe al doilea.APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. singur alături de cel dintâi. a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. acesta s'a format. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. într'o soluţie supra-saturată. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. . nu se constată nici o diferenţă ». propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. . Ştiinţiîiceşte vorbind. cu cele şase sisteme cristaline. apoi. 291). —apariţia. numai graţie întrebuinţării unor termeni. acesta a născut un al treilea.

acest sulf moale pierde. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. Când se toarnă. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . — între evoluţia lumânării mele. La temperatura ordinară. « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». transparent. n'a existat întotdeauna. 253). şi trece în stare de sulf octaedric. ea a avut o perioadă de formaţie. în apă rece. elesticitatea sa. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. şi acelea pe care le adoptă. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. PAULESCU Dar. elastic ca şi cauciucul. sulf topit. spre a o găsi. Dacă ne-am lua după materiahşti. 252). redevine opac. care va fi urmată de o stingere finală. puţin câte puţin. Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. « Aceasta nu este adevărat ». de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. fără alteraţie. . şi de culoarea ambrei. C. Dar. ele au avut o perioadă de formaţie. prin exemple identice cu acesta. dur. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. urmată de o stingere finală» (p. şi pe care o conservă indefinit. nu cred însă să se afle cineva care să găsească. — zice Dastre. . N. între aceste analogii. — conchide Dastre. la temperatura obişnuită.HO DR. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. — pe care Dastre le califică « copilăreşti ». se obţine un sulf moale. că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. Ne este de ajuns. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. ea are deasemenea o perioadă de declin. formă care este aceea a sulfului nativ. — şi aduce ca probă.. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ».

APENDICE IU geologi. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. — adaogă savantul profesor. bătrâneţea şi moartea. naturalist şi medic. încet şi continuu. bunăoară despre turcoaze » (p. întradevăr se nasc. Observaţia arată că. V. în sensul că ele se modifică. se formează. sau când i se adaogă o condiţie anormală. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. pentru a deveni octaedric. când scopul lor a fost îndeplinit. cresc. Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. — şi în stânci moarte. In ceea ce priveşte pe geologi. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». « Aceste fapte. care să semene cu aceasta. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. precise. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. încet şi continuu. Ei bine. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. . devenite inutile. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . ca argila. Fiinţele vieţuitoare. sulful moale trăieşte. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. când « s e modifică. — şi moare când. Nimic. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. 253). sub influenţa cauzelor atmosferice. dar că ele suferă chiar boale. Jer6me Cardan. devenit octaedric. recente. — acelea care. constatate de cei mai abili experimentatori ». apoi. pe fizicieni şi pe chimişti. nu există la corpurile brute.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). ele declină şi dispar. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. în aceeaşi direcţie ». în acelaşi timp matematician. corelativă cu generaţia. de a evolua. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. repaosul definitiv. Aşa dar. 254). întotdeauna în aceeaşi direcţie. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura.

o reacţie. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. dacă nu pentru toţi fiziologiştii. lecţia î-a. aerul. exagerate sau diminuate. din nenorocire. au fost. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. N. care pot fi numite excitanţi. fiinţa protoplasmică. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. sau mai bine zis. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. modificate. constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. . C. — adică modificările condiţiilor mediului. constituiesc excitanţi. — condiţiile mediului în stare optimă. . o tendinţă de a se apăra. iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. oxigenul. Numai condiţiile de mediu codificate. unde găseşte anumite condiţii favorabile. Dar. o activitate exagerată. 185). ele nu se mai află în stare optimă. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. în mediul ambiant. necesare manifestaţiilor vitale. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. Pentru Dastre. Astfel este electricitatea care con- . atât de simple şi atât de clare. Din acest fapt a rezultat o confuzie. — fiinţa elementară. PAULESCU Cauzele reacţiilor. — zice Dastre. la fiinţa vieţuitoare.112 DR. are trebuinţă de lumea exterioară. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. — şi de altfel pentru cei mai mulţi. Aceste noţiuni. De asemenea. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. sunt în număr de patru: umiditatea. 184). — au primit numele generic de excitanţi. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. în realitate. iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. taxii).

— nu obosesc fiinţele vieţuitoare. ca şi în cazul precedent. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. 190). lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. cu corpurile brute. nu le este specială. fiziologia. Ori. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. nici umiditatea. bună-oară. — cu alte cuvinte un mediu optim. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. aceste acte şi aceste fe nomene. — înainte de a suprima. nici căldura. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. nu există o stare optimă sau mai bine zis. nici oxigenul. Pentru această categorie de excitanţi. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. sau mai bine zis. este efectul excitaţiei. — ea se aplică la corpurile vii. este o eroare foarte gravă. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. «Legea inerţiei. intradevăr. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. desminţită de fiziologia întreagă » (p. în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. Intradevăr. — şi numai deasupra acestui zero. unii fiziologişti. se produce. nici alimentele. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. care se crede că este apanajul corpurilor brute. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. pusă In condiţii de mediu optim x. Spontaneitatea. Ca probă. în general. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. reuşesc să dea această desmmţire. în fine paralizia şi moartea. mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive).APENDICE 113 ei. . din acest punct de vedere. zice Dastre. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. Mă întreb cum poate cineva să nege.

pentru a exprima adevărul. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. în mod concret şi exact. Reacţia nu este niciodată indiferentă. nici pensulă. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă.H4 DR. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. cu finalitate imanentă. rămâne inertă. Să luăm unul din aceste corpuri. . ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. etc. — adică un mediu optim. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». culorile. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. şi când intervin condiţii anormale. C. de apărare. — de exemplu. şi nu va manifesta nici acte morfologice. morfologică şi fiziologică. — va fi absolut inert. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. — ca şi fiinţele. — exagerate sau atenuate. Astfel stând lucrurile. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. dar care. — şi să îl punem în orice mediu . mi se pare că. nici fenomene fiziologice. el va rămânea inert. cu finalitate imanentă. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. o bucată de cărbune. Când condiţiile mediului sunt modificate. — pus în condiţiile de mediu optim. şi dacă în acelaşi timp. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. după moarte. N. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. sunt excitanţii săi. VI. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. nici colori. — posedă o activitate spontanee.

dacă sforţarea continuă. Ceea ce este foarte curios. o strictură. — cusută cu aţă albă. la ocazie. dacă se suspendă. ei atribuie corpurilor brute. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». sferă. o dispoziţie nouă. . . vergea. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar. gazoase. prezintă mişcări. vergeaua se va rupe ». căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal. In acest punct.ea se rupe. el nu se mai întinde » (p.. — virtutea în elasticităţii sale.— ea revine la forma ei primitivă. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. fir. într'un punct al vergelii. când sforţarea a încetat. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. 268). este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. se vede apărând. etc. Forţele atracţiei moleculare. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. lichide şi chiar solide. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. 267) J Iată acum cele două exemple. a luat aici aspectul metalului călit. afară de forma cristalină. Dar. dar. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. Dar. bară. « metalul. care era moale în celelalte puncte. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p. starea sa în cutare sau în cutare punct. este supusă la o tracţiune puternică. sforţarea tracţiunii.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă. — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. «Dacă sforţarea continuă. manopera. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. câtva timp. ea se curbează şi. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă.

în timpul sforţării Ia care este supusă. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. de către o prismă de sticlă. după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. fără să reziste.J16 DR. 270). PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. 270). în fine. si că această ripostă. . Dacă în urmă este expusă la o lumină verde. aceste f a p t e . ceva mai mult. — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. . Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. pentru că este astfel. nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. o oboseală a tactului electric. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop.— este « nu mai puţin remarcabil ». — pe care le cunoaştem. 269). . ne mai aduc încă o altă probă. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. o oboseală a elasticităţii. exemplul meu este identic.— tot ca Ia animale. — care este astfel. totuşi. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. — după părerea sa. — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. etc. Dar. Ele arată că această activitate este. . ea devine verde » (p. Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. chimişti şi fizicieni. că o lamă de plumb. n'ar avea mai bun mijloc. care se lasă să fie îndoită. — o ripostă la intervenţia străina. C. N. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. — ca aceea a animalelor. Şi. totuşi. cu acelea ale lui Dastre. în fond. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi.

dela Aristotel. . De aceea. generalizează în mod arbitrar. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. apoi. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine. o adaptare a sticlei. măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. mai mult poetice decât ştiinţifice. etc. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. nu voi insista mai mult asupra lor.APENDICE 117 o acomodare la torsiune. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. apoi. Şi cu toateacestea. Dar este evident că asemenea procedee. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. — care duc la sofism. 257___258). împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. — nu sunt ştiinţifice. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri.

.

căci. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. trebuie să pui ceva în loc ». Ceeace noi căutăm să descoperim. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». pe urmă. recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. să încercăm să facem acest lucru împreună.SUFLET Domnilor. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. i * Dar. am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. Am făcut. examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». considerată în general. îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. — în natură. nu sunt decât nişte sisteme greşite. Bucureşti. Ori finalitatea. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. Ia Facultatea de Medicină din . care nu au nimic comun cu ştiinţa. — totul are o cauză. Ei bine.

Doctrina darwinistă (transformistă. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale. — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. — nu putea conveni naturaliştilor care. să se salveze doctrina materialistă. incompatibilă cu această dogmă. printre naturalişti. — care este efectul întâmplării. de selecţie. am cri ticat-o cu deamănuntul. acum doi ani. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. trebuia ca. trebuia ca. la fiece pas. Totuşi pentru unii materialişti. — să se arate că. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi.120 I)R . evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. în realitate. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. pe care.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. care rezultă din cauze pur mecanice. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea. etc.C. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. ereditatea şi lupta pentru existenţă. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. . —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. înainte de toate. din punct de vedere al metodei experimentale 1. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii.N. într'o lecţie.

Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. Dar ceva mai mult. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. 1904. voită. 1 . căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. T. formarea de specii care se transformă unele de altele. utile sau vătămătoare individului. După părerea lui Darwin. modificări indiferente. 2eme edit. Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. în decursul timpului. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. p. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. p. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale. fără ajutorul niciunei idei teleologice. Bruxelles. urcând progresiv scara biologică. 139. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin.. 77. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. variabilitatea poate atinge orice caracter. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. I. — adică concepută. Errera în Dar-winisme. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). vezi şi L. prin variabilitate. — după cum o recunoaşte toată lumea. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. Această ingenioasă ipoteză. 1901. Lamertin). Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. După Darwin. — cu alte cuvinte. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor.

a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. Am stabilit deasemeni. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. sunt iluzorii. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei. ergo propter hoc. a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare. Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. este o pură iluzie. cel de al treilea. nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. împotriva afirmaţiei acestui savant. ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». ci se transforma unele în altele. Ori.122 DE . . — că. că fără ajutorul acestor doi factori. Am dovedit în fine. stejarul. înainte de toate. ca antiştiinţifică. în loc de a fi aceea a transformării lor. că motivele pe care se bazează Darwin. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. etc. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc. 2 Vezi pentru detalii. făcând examenul critic al «Darwinismului». constată că omul rămâne om. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. trebuie ca. nu poate efectua selecţia naturală. că speciile sunt fixe. să fie probată x. In realitate.c . din embriologie Şi din anatomia comparată.N . am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. pentru a admite transformarea speciilor. 1 Vezi regulele metodei experimentale. câine. stejar. Şi întradevăr. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. cu probe palpabile. câinele. lupta pentru existenţă. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem.—cu alte cuvinte. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter.

Prin urmare. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale. Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. — nefiind fortuită. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. nu poate explica nimic. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. — ne-a dat în acelaşi timp. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. 1 imanent. Discuţia critică a Darwinismului. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. în mod clar şi lămurit. neavând o existenţă reală. din in (în) şi mânere (a rămânea). cu care poate să vină în conflict. .SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură. un răspuns la chestiunea ce ne preocupă. finalitatea vitală trebuie să fie voită. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». Prin urmare. Cu alte cuvinte. Din această discuţie rezultă. I. — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice. iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. Ori.

1 . — rezultă că acest agent diferă. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. o emite sub diversele ei forme 1. Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. de energia fizică. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. N. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. există un suflet unic şi imaterial. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. Să luăm ca model şi să imităm. — care e imaterial şi unic. substrat al energiei. care este inertă (nu este un agent) şi care. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. Materia. Ori.124 DR. Un. De altfel. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. — care este cauza finalităţii vitale. A fortiori el diferă de materia. Dar. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. prin natura sa. materia şi energia fiind nepieritoare. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. C. Prin urmare. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. Pentru a exprima aceste fapte. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 .

— proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase. lumina. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător.. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. Pentru a explica propagaţia luminii. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală. vibraţiile moleculelor acestui lichid. părticele ale unui fluid subtil. care traversează medii de densitate diferită. de exemplu.. din aer. lichide (apa) şi gazoase (aerul). Ei au con chis că un focar luminos emite.. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei. Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii. trece oblic. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla). în apă. o suprafaţă rezistentă. Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii. ca difracţia. De asemenea. — în toate direcţiile şi în linie dreaptă. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită.— mici proectile.—adică pentru a-i determina cauza eficientă.. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul.după teoria emisiunii. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor .— care. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. dr'ept cauză. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. Astfel. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii.

cu fiinţa vieţuitoare. Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. de la modul de propagaţie al undelor apei. un obiect care să prezinte. au afirmat sau au negat. mai bine zis. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. în plus.c. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. la modul de propagaţie al luminii. căci ea traversează. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare. .PAULESCU acestor corpuri. ipoteza. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. să alegem un termen de comparaţie convenabil. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. precum şi fiecare din moleculele lor şi care. care înconjoară toate corpurile solide. după cum fizicienii au conchis. interpretarea fenomenelor naturii. pentru eter. interplanetare şi vidul aerian. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. că este imponderabil şi uniform răspândit în univers. lichide şi gazoase.N. principalele proprietăţi fizice ale apei. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă.. cu pietrele. deasemenea. umple spaţiile interstelare. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . — eterul fizic. Totuşi..126 DR . vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. că el este perfect elastic.

— de la cauza uneia la cauza celeilalte.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. Ori. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. El este ceea ce am numit «Suflet». o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. — sau. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. şi dânsa. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. care a ales materialele. o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. — şi care prezida la funcţionarea lor. în imposibilitatea unei asemenea . sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. Intradevăr. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. constructor şi conducător. — după un plan prestabilit. — care le-a dispus. vom putea. Prin analogie. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. graţie unui raţionament prin analogie. cel puţin. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. Era deci fatal ca. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). — după un plan întocmit de un inginer. concluzia pe care ei au tras-o. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. o maşină presupune un lucrător. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. Ori. — pentru a-i forma organele. un agent constructor şi conducător. — să fie greşită. Ceva mai mult. — în urma unui raţionament prin analogie. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. dirijind-o spre un scop determinat. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. care construieşte organele corpului.

de-aici înainte. Absenţa lui constituie moartea.DH. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. dispoziţia lor după un plan prestabilit. singură dintre toate ipotezele propuse. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. — deşi neprobată în mod direct. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. Intradevăr. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. — organe. PAULESCU demonstraţii. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. ipoteza eterului. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. C. care nu vor funcţiona decât mai târziu. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. . Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. Ipoteza sufletului. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. în fine. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. — după control experimental. diferenţierea lor. cărora. — cu toată demon straţia mea. Astfel. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. El. N. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. intră în domeniul naturii brute. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x .

adică cu protoplasma. — ca şi sufletul. Astfel este materia x. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. îl cunoaştem însă. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute. care singură. după cum am demonstrat. 1 A. — nu sunt atinse de simţuri. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. — ştiinţă experimentală per excellentiam. un mare fizician. 1 . Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. ale cărora limite de pătrundere. aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. . Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». . se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. spirite pozitive care să se mire că. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. pentru o asemenea inteligenţă. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. Iar profesorul Dastre. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. căruia îi împrumut această citaţie.. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. astfel este eterul fizic. Iată ce zice despre eter.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. — admite mai multe elemente şi agenţi care. pentru a-i convinge pe deplin. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. el este. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. II. 1901. impresionează simţurile. Acestora. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. p. In ceeace mă priveşte. 670. în « Revue des Deux Mondes ». afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală.

Ori. Intradevăr. să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată. a fost incandescent. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. 1 1 . — care este mai mult decât o ipoteză. Fiind cunoştinţe prin cauze. * In demonstraţia existenţii sufletului. N. ar rămânea neexplicate). A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă. — « nimic nu se face fără cauză». căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. Prm urmare. viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. — trebuie să conchidem că atunci. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. decât materie şi energie. a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare.130 DR. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. ca să zic aşa. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. Vezi lecţia II-a. — care la început. ea este deci imaterială. Ca şi sufletul. C. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. PAULESCU mersul ei înainte. —noţiune ştiinţifică. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. — ne conduce. pe calea ipotezii. nu se găsiau pe pământ. — cum în acel moment.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. Şi notaţi că această noţiune. sufletele au început să existe la un moment dat. cauzele lor imediate. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă.

ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). Astfel. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. — premize analoage cu sofismul post hoc. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. de uniformitatea planului fiziologic. din această asemănare. Ori. Totuşi. derivă din el. de exemplu. dela cele mai simple la cele mai complicate. considerate la diverse vertebrate. fără excepţie. toate fără excepţie. Toate aceste fiinţe. care seamănă cu un altul. prin raţionamente bazate pe premize absurde. Din această uniformitate de plan. de relaţie şi de reproduc ţie. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. formele succesive pe care le ia un animal superior. De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. o asemănare incontestabilă. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. după un plan prestabilit. există o homologie. Ceva mai mult. ajunse la o stare de completă desvoltare. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. 1 . deşi distincte. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. reamintesc formele altor animale. — ca următoarea: orice lucru. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. ergo propter hoc. de relaţie şi de reproducţie. — întradevăr. în cursul vieţii sale embrionare. sunt formate de protoplasma şi. invej-sul poate fi fals. când e vorba de planul fiziologic . de acela al altor specii. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. — şi între aceleaşi organe. de specii diferite.

— ale unui alt individ. şefi. că sufletul. moşii şi strămoşii ei. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. — cum zice CI. propriu vorbind. — graţie instinctelor sociale. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ». — nu este el însuşi. —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. — anume glandele mamare. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte.—anumiţi indivizi (părinţi. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ. laptele. părinţii. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. de asemenea. De asemenea. al cărui autor nu este ea însăşi. Se pare.-—adică. — căci îl ignorează în mod absolut. . — ordin căruia i s'au supus. în care. după naştere. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. — după expulsia uterină. In urmă. — prepară. care le execută. In plus.132 DR . Ori.N. cu o perfecţie minunată. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. Ea urmăreşte un plan prestabilit. pe cari îi apără în caz de pericol. încă din starea embrionară. cauza acestei finalităţi. de când rasa şi specia ei există. — altfel conformate. — care realizează conservarea individului. de sex diferit. devenite mamă. naţii). Bernard. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. — adică. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii. anumite organe ale unei femele. — ci se referă la doi indivizi.deci. In toate aceste cazuri. — alte organe ale mamei. construcţia organelor. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale. C. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. pentru noul născut. triburi.

în natură. — ca şi acela al cremaţiei. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. — după cum am amintit în lecţia precedentă. Ori. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. pentru a trăi. deci. Dar în acelaşi timp. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. Aşa de exemplu. . importantul rol de gropari. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune. ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. mai bine zis. — şi altruistă. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică. în prima jumătate. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. — care. plecând de la substanţe anorganice. ca paraziţi. nutresc întreg regnul vieţii. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. pe ele. în special leguminoasele. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. Ei îndeplinesc deci. plecat dm lumea organică. Fără microbi. viaţa e egoistă. în general.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. plante incolore. graţie lor. cercetări recente au dovedit că anumite plante. Observaţia arată deasemenea că. sau. în a doua. Ori. — cu un cuvânt.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. de crematori. — o simplifică. — căci rezultatul putrefacţiei. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). microbii intră în scenă şi. 1 Microbii nu produc numai distrugere. ca să zic aşa. de aceea a plantelor verzi. — care.

De aici rezultă că. cauza primară. considerate în particular şi în totalitate. — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. . precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. Şi această armonie. Prin urmare. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. într'un grad suprem.PAULESCU Aceste noţiuni. atributul de înţelepciune. cauza secundară sau Suflet. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare.134 DIi . Această cauză primară este Dumnezeu. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. naţii). înţeleaptă.C. « alta. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». — prezintă. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una.-N'. sau Dumnezeu. — unică. — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. triburi. — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare.

este negaţia ştiinţei.. ca sistem.APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. ' Ei bine. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. Ca orice eroare. credeam tot ce auzeam şi citeam. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. o victimă a acestei doctrine. neavând spirit critic. — aş fi şi astăzi. . printr'un studiu con tinuu. cum erau la acea vârstă. aşa că. pentru că.. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. — el care. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. unde. La şaptesprezece ani. cu doctrinele sale răufăcătoare. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. incapabili să-i priceapă ipocrizia. fie prin pasiune. — sau dacă din nenorocire. Prin ei s'a introdus în şcoli. mai multe generaţii. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. în mod laş. — dacă de atunci nu aş fi dobândit. El s'a servit de prestigiul ştiinţei. — şi a otrăvit astfel. fie prin lipsă de inteligenţă.

botanică.336 DR. — Lancereaux.— Cfay-Lussac. 2° — marii matematicieni: Euler. — Wilîrid Kilian. — Calmette. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. — Hirn. de Verneuil. Laennec.. — Dupuytren. de Pascal. — Ber-nard de Jussieu. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. — Cruveilhier. — Ed. —Laplace. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă. — Louis Agassiz.— J. — de preferinţă naturalişti. — Berzelius. — Branly. geologie şi paleontologie. — Van Beneden. chimie biologică şi microbiologie): Buffou. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin). şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu.. — Jurien de la Graviere. — Le Verrier. — Cuvier. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. — Antoine de Jussieu. Fără a mai vorbi de Copernic. anatomie. B. de Leibnitz.. de Kepler. Faye. de Descartes. — Hauy. — Ampere. — De Lapparent. pentrucă principalele motive. au admis toţi. — Berthollet.— Liebig. — Latreille. C. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. — Elie de Beaumont.. creatorii şi gloriile ştiinţei. de Galileu. Şi totuşi. — ArmandGautier. —Maxwell. Biot.. B. — Roux. — Volta. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei. — J. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. de Quatrefages.— Chevreul şi Wiirtz . — Hermite. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. — De Bonnard.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. — De Blainville.. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. — Homalius d'Halloy. Milne-Edwards. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ». — Barrande. — Brogniard (tatăl). — Gratiolet. — Haller. Iată de altfel. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur. — A.— Flourens.—Fresnel. — Brogniard (fiul). — Faraday. N. marii savanţi. — Linne.— Thenard. — Gaiidry. fiziologie. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . — Cauchy.. Dumas. — A. — Pierre Termier. medicină. de Newton... — Henri Gonthier. — Claude Bernard. — Pasteur. de Bacon. .

— (membru al academiei de ştiinţe. Paris 1851 (Ed. 3-eme e'dition. p. 1822. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. . deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor. II. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). Parisiis. — Systema naturae. Latreille. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». Cruveilhier.. Agassiz. Linnaci.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C.) în Historie naturelle des regnes organises. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. fizicianul dispare. franciise par Vogeli. 266): «Din câte spusei până acum. ». I. în Cours a"Entomologie. T. . membru al academiei de ştiinţe. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze. Labe): . Paris. p. 1830. ». a voit să perpetueze generaţiile. 499: «Ajuns la această limită. Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. omul religios singur rămâne. XXII. adică lui: Dumnezeu. a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. Paris. — (celebru naturalist. trad. T. etc. profesor de istorie naturală.) în Philosophie anatomique. M. J. profesor la muzeul de istorie naturală. T. p. II. etc. L. Paris. 252 (Ed... — (fundatorul Entomologiei.. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. — (celebru naturalist. sistem stabilit la origine. ». formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. p. 1869. 1850 —1860. dând viaţă atâtor fiinţe diverse.. Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. p.. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi. Paris. 12 (Ed. p. 1831. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie.

— ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». de la inteligenţă la suflet. conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu. Paris 1857. atât de rezistentă.) în Eloge de B. etc. 1293: Botanica « este o ştiinţă care. . care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. în care totul a fost prevăzut. I. că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». B. . etc. Dumnezeu înaintează mereu. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze.. cu 0alion. al lui Linneu. . cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. mai bine zis. Delessert. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. această capodoperă a creaţiei.138 DR. el merge de la materie la viaţă. 17 Decembre 1864: « Este de mirat că.) în Instinct et intelligence des animaux. C. p. A. ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. — ca în timpul lui BeaumuT. şi în acelaşi timp. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. . 34. sunt respinse de adevărata ştiinţă. Bailliere): . des sciences. Milne-Edwards. profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. p. aceste aberaţii ale minţii. Claude Beniard. profesor la College de France. . 347 (Ed. de la viaţă la inteligenţă. se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. T. în planurile sale. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. ia oorbonna. . N. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. Acad. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. p. etc. 331 (Ed. coordonat. membru al academiei de ştiinţe. Flourens. Jurien de la Graviere. — (naturalist renumit. p. etc. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. La vederea acestei minunate organizaţii. Aceste zadarnice ipoteze sau. ». se'ance du 27 Decembre 1886. la muzeul de istorie naturală. a căruia structură atât de delicată. 2-eme anne'e. . cu umilinţă. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. — (fiziologist celebru.

Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. 1895. 14 Septembre. 9 (Ed. aceasta e legea. Paris. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. etc. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. tată atotţiitor. Faye. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. Sir William Thompson (Lord Kelvin). Prin urmare. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. în fine. raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. — (astronom ilustru. profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. prin care astro nomii. pentru câtva timp. trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. Chevreul. ea est e în trecut. de M. de Fonvielle. Acad. franc. des sciences. de aceste idei. 1874. membru al academiei de ştiinţe.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. Dumnezeu. de un plan binevoitor. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. la 8 August 1894. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. Paris.) în C. «Natura reface ce a mai făcut. im riscăm să ne înşelăm. 631 şi următoarele: . făcător al cerului şi al pământului ». Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». p. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. membru al academiei de ştiinţe. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. înaintea lui British Association [Trad. ele revin cu o forţă irezistibilă. 337). 336). R. la origine. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. p. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes.) în Sur VOrigine du monde. etc. ed. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. nu vedem decât o continuaţie periodică. «Pentru noi. 1884. — (mare chimist.

vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. în auditorii săi. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. 1874. membru al academiei de ştiinţe. C. — (membru al academiei de ştiinţe. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. etc. o mişcare de aprobare simpatică. Armând Gautier. p. Dumnezeu! >. Deci. unică. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. să fie efectele întâmplării». apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare.140 DR N c .) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. căutând adevărul. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. 27 Acrii 1882. Wiirtz. Louis Pasteur. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». deşi era profund religios. R.) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă. — (chimist renumit. ca şi cuge tarea omenească. — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc.. îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele . universală. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. de la 3-eme Session. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. etc. Deci. creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. băgând de seamă. 1897 (Ed. originea lor. că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. Lille. n'am fost niciodată sceptic. Faraday. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor.. într'o zi prin excepţie. nici materialist. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. — în convingerea instinctivă. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. raportul lor.

Ori. Lamarck şi chiar Darwin. Paris. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». 1885 (edit. Creatorii transformismului. 1904. Lamarck. ieşind din grămada mediocrităţilor. p. ca valoare. pentrucă misterul care învăluie Universul. — ca om remarcabil. iar fanatismul sectar. idealul virtuţilor Evangheliei. — credeau în Dumnezeu. în aceste lecţii. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. Haeckel: Enigmes de VUnivers. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. căci nu va găsi. idealul patriei. un reprezentant al ştiinţei experimentale. un ideal de frumuseţe. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. cine se află care să poată fi opus. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. 2-eme edition. pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. el se crede fundatorul unei religii noi. « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. şi care i se supune: idealul artei. I. cu care caută să o propage. — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. religia monistă. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. T. calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. Ei bine. idealul ştiinţii. ele mi se par de esenţă eternă. 267. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. este el însuşi etern prin natura sa ». şi din care ele emană. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. . Bailliere): 1 Vezi E. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. până acum. de o violenţă rară x. In tabăra adversă. e pentrucă sunt.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. Paris. T.

mă impresionează prin greutatea sa. ci numai o ordine a lucrurilor.it. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. « Astfel. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. împărtăşesc. Să sperăm deci că.. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. T. 5: « Oricât de mici suntem. puterea din care ea emană neavând limite ». profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. 363). ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». în Franţa şi mai ales în Germania. în această privinţă. Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. Ch. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. I. şi merit numirea de deist» (p. peste puţin. Mai mulţi transformişti. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului.J42 DR N. Astfel. pe căi măreţe ». să scrutăm natura. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. Pierre Termier. nefiind nici măcar o fiinţă. Paris. constituind o putere peste tot supusă la legi. voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. 1883. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant».. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. de exemplu: A. — asupra domeniului ştiinţei. p. opiniile iniţiatorilor doctrinii. Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. Gaudry. . — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. de altfel. care ţine de raţiune iar. lângă Dumnezeu. — (membru al academiei de ştiinţe. zic. Cugetând astfel. Paris.. nu numai o compromite. nu de sentimente. Darwin. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă. nu este însuşi Dumnezeu. ». analog până la un oarecare punct cu acel al omului. 1888 [ed. — natura. etc. . — începe sa se producă pretutindeni.C.) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques. 353). — (ilustru geolog.

ANEXE Lecţiile: 1°. 1900. Articolele : 1°. 1901. 1908. 3°. 1902. 4°. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 2°. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ. —METODA EXPERIMENTALĂ. 3°. 1903. 2°. 1907. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI. 1904. care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. 1905. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. . — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE.—„DOVEZI" NEVALABILE. 4°.

.

la Facultatea de Medicină din Bucureşti. să-i precizam obiectul.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. învăţătura profesorului ilustru. înainte de a începe studiul fiziologiei. O ţară. cu ospitalitatea cea mai generoasă. 10 . ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. a maestrului venerat. 1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. să-i delimităm teritoriul. mi-a acordat timp de doisprezece ani. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. Fiziologia. care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. care ni-i scumpă tuturor. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. înainte de a începe acest curs. în acelaşi timp. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. Am întâlnit acolo. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. Ingăduiţi-mi. Lancereaux. zice Claude Bernard. cu simpatia lor. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară. e necesar să definim această ştiinţă. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs. Ştiinţa şi Patria. Domnilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful