S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. Paulescu a atins uneori Genialitatea. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ».. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. 1 . fiindcă Lancereaux era un spirit larg. 5. prof. Paulescu în «Bucureşti medical». V. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. în «Trăite de Medecine ».— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910). pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. In aceasta el punea tot sufletul. una din gloriile ştiinţei franceze. a fost ilustrul Lancereaux. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice. cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii.DR. TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. pe care o trecea în mare parte în laborator. Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. fără odihnă. după moarte. p. Pe când era externul său. . . fără cruţare. ambele se uneau într'un tot indisolubil. . — scria Paulescu 2. Aurel Abramovici : Profesor Dr. — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. Iubirea pentru neam complecta la el. — internul şi colaboratorul său. . August 1931: «Moartea prof. care nu admitea decât numai catolici în personalul său. In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. căci. La plecarea sa din capul serviciului. IV. . — a fost omul de geniu care. Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii. la spitalul « Hotel-Dieu ». cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă.. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. Viaţa lui. ». un cercetător în permanentă acţiune. fireşte. — a Dr. t. « Lancereaux.

. . . Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. scaunele din fundul lojii. un palat măreţ şi splendid. că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru. Dar. am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. semnate prescurtat: «Paul. . în care se vede clar. — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ». . Intr'o seară.. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice. adăoga Paulescu. . ai să vezi ». .. Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. sunt extraordinare. « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux.. piatră cu piatră. La un moment dat. . Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?.. o voi dovedi-o. pentru el şi colaboratorii săi. « Pot spune că Lancereaux a fost. prin ea.INTRODUCERE 7 construit Medicinii. . unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. .. Lumea înceou să murmure indignată. . ca mai bătrâni. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie. cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. « Şi această afirmaţie. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. . . uitând de reprezentaţie. a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». şi straşnic de edificatoare. pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. « Aţi putea bănui. pentru Medicină. ei bine. ». Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu. nu?. . — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. ». . cu probe palpabile. îşi aminti că avea o loje la Odeon.

câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ». o clipă uimită. la mine.8 DR. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. îşi luă ghiozdanul şi. . care imputa Fiziologiei că nu serveşte. . —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . — şi-apoi. în studiile şi în lucrările mele ». . era încă valabil reproşul lui Leibnitz. 1899. Lancereaux însă. .. se porni să şuere şi să strige. —fenomenele patologice nefiind. La sfârşitul secolului trecut. încă din 1896. îl lămuri Paulescu. V. în acelaşi timp. d'ăştia !. . un alt chibrit. să studieze el. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu. p. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. decât feno mene fiziologice deviate. trăgând de mânecă pe Paulescu. 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. — « Imbecilii!. în plină reprezentaţie..—lămuria Paulescu1. cum spune Claude Bernard. spre a le controla concluziile şi. în Laboratorul Sorbonei. îi dădea dreptate. indignat. după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. » mormăi Lancereaux şi tăcu. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. De astă dată.. « Fiziologia constituie baza Medicinii. între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse. îi zise: «Hai. 5. patologia şi terapeutica. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. stingherit. Peste câteva minute însă. leziunea cu pri cina. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. Paris. dragul meu. unde nu ne plictisesc nepricepuţi. lumea. Iar Claude Bernard. reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». cum s'ar cuveni. . după mai bine de 150 de ani. — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori.

fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. le-a completat şi le-a lărgit. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate. care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. a izbutit să demonstreze. de 26 de ani. . de multe ori. o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *.. pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. nu sunt inerente Ştiinţei. dar. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. unui tânăr străin. era într'adevăr excepţională. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. ca să-i combată. Mai târziu. — « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. . — şi anume: un temperament calm. cum se face coagularea sângelui din ficat. în « Spitalul». Prima sa lucrare de Fiziologie. Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. precise şi evidente. pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care. Janv. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. căci. Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic.INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». 1897. ci a refăcut experienţele autorilor francezi. nu s'a mulţumit cu atât. prin ele. 21. publicată. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure. în «Archives de Physiologie». Februarie 1905 (vezi «Anexele»). care. In plus. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. p. din nefericire. Paulescu ştia dinainte aceasta. Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului.

Paris. prin clinică şi prin experimentaţie. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. injectate în ţesutul celular. cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. In Octomvrie 1898. injectate sub piele sau intraseros. p. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. 1 «Archives de Physiologie ». ceea ce însemnează acelaşi lucru. a treia comunicare. mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. într'o cavitate seroasă » l. cu Lancereaux. date noi la Academia de Medicină. TRIFU Din 1897 până în 1900. pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. La 22 Iunie 1897. sau. cu Lancereaux. p. ». — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. Paris. V. Vezi. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. ca gelatina.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. 1900. deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. 21. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. 1900. în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». 1897. dar. «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . acesta câştigă partida: «Am dovedit. Laborde. cu Lancereaux. îi opun energic. unde Huchard raporta rezultatele bune. 1900. . imitând Academia de Medicină. Aduse în acelaşi timp. Gley şi Camus. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. 701. a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». a expus la Academia de Medicină. care. tot cu Lancereaux. în cele din urmă. în « Journal de Medecine int.10 DR. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. Gley şi Camus. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea.

titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. In sfârşit. iar peste câteva luni. In acelaşi an. de la Facultatea de Ştiinţe. 68— 69. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. cu elogii. « Spiritul adevărat ştiinţific. ţinea să anunţe dela început. cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. Paris. «Ies Morticoles ». profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. pp. ci dimpotrivă. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. nu a putut-o atinge. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. apoi. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. în realitate. Noi. cu toţii. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. — « obiectul lucrării». aproape formule matematice. o admiră în « Amintirile » sale. Feb. In plină activitate spitalicească şi de laborator. citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. obţinu. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. făcea un scurt istoric al chestiunii. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). zice Paulescu citând pe Claude Bernard. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru.INTRODUCERE . Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. 2 These pour le doctorat en medecine. însă. una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. In lucrările sale. din « Spi talul ». în 1898. care era o expunere critică. de la aceeaşi Facultate. ştim. 1897. prea puţine lucruri şi suntem. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. 1 . toţi.

1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. din îndemnul lui Lancereaux. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». chirurgul Paul Reynier 2. (1897). în labo-""ratorul de la Sorbona. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice.12 DR. In plus. care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului.—glandele zise «vasculare sanguine». în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide. H. această din urmă problemă. şi-a luat sarcina să cerceteze. b) Insuficienţa tiroidiană. în Oct. Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. (1895). prin ope raţie. de pe atunci. 1 Septembre 1898. 1896. Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. . la om. d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. în colaborare cu Dastre. mai întâi. TRIFU compoziţia. * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). Cu colegul său. Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». cărora le-a dat o clasificaţie nouă. c) Insuficienţa tiroidiană. asupra cirozei fica tul ui la copii . în timpul copilăriei (cretinismul). dar. o lucrare. care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. în « Journal de Medeeine interne ». a început. (1894). — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. V. Paris. e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. la om. Idem: II. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>. 15 juin 1898. I. — efect al lipsei congenitale a glandei. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină.

ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină. în sclerodermie. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor. în « Bull. din sângele care trece prin ele. 1898.. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. în glicosurie. în « Journal de Medecine interne ». — cu rezultate excelente. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. toate turburările guşii exoftalmice 3. din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales. — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. de escare ale extremităţilor. în «Journal de Medecine interne». 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. în arterioscleroză. etc. In 1898. Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. concepu un tratament nou al acestei maladii.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». 1 juillet 1900. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. este falsă. etc. care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă. în colaborare cu Lancereaux.INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. 2. în « Journal de Medecine interne ». janvier 1899.. astfel. în alteraţiile unghiilor şi ale părului. de l'Academie de Medecine ». a continuat cercetările sale. în obezitate. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. de turburări trofice ale unghiilor. 15 dec. seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. etc. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. In 1900. In 1898. p. 1 . 694. care face să dispară. în gută. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. odată cu congestia acestor vase. de ulcere trofice ale gambelor. a completat singur. noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. 3 janvier 1899. Ilustrul Huchard aprecia.

H. 31 dec. p. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. Consemnând aceste consideraţiuni.. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. 364. ci hrană şi adăpost sigur. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. Studiind experimental glandele supra-renale. 298. Cercetările sale. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. — II. I. Tot în 1898. 1899. a evidenţiat în 1899. ibidem. adevărate adăposturi pentru microbi. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. I. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. t. pentru teza sa de doctor în ştiinţe. Paulescu. în « Journal de Medecine interne ». In acest timp. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii.14 DR. 15 nov. în laboratorul Sorbonii. Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. ele fiind în realitate. p. TRIFU Iată o bună terapeutică. în « Journal de Medecine interne ». că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. minuţioase şi foarte îndelungate. în colaborare cu Besancon. 844. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. t. Huchard: Journal des Praticiens. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. p. nu opoziţie. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». 1898. 1898. 399 şi. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. 2 1 . 1899. Aceştia găsesc în ele. 1 marş. 487. 1 janv. V. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. p. -— adică mai mult ca ipotetice. p. — fapt de o importanţă capitală 2. — capsulele supra-renale. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. organe asimilatoare. II.

în liniile lor generale. clare şi precise. In anul următor. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. 1897. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). Toate. In sfârşit. pisică. care fusese ilustrată. iepure. Concluziile lui Paulescu. o inovaţie. şobolan. 2 1 . aceea a Fiziologiei splenice ». că pentru investigaţia ştiinţifică. la diferite pasări. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. Odată cu aceste studii de laborator. au rămas definitive. pe urmă. A studiat. A studiat structura splinei. într'adevăr. Ia bou. In acelaşi an (1897). 1 et 15 dec. de aceea a altor glande ale economiei. 15 octobre 1897. între altele. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. de un alt român. a studiat splina la omul bolnav. în diferite afecţiuni. Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. ci. Gerota. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. profesorul D. la om şi la animale. prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. Cu acest prilej a arătat.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. pe care le-a desvoltat pe urmă. în «Journal de Medecine interne ». nu diferă. cobai. în vasele organului. în « Journal de Medecine interne ». câine. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. încă odată. şi mai ales. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». Această metodă era pe-atunci. arterele şi vinele acestui organ. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. demonstrează. fiind « nu numai cheia Istologiei. la Berlin. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei.

fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. Cu Paul Reynier s . 1899. — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. a început să caute un nou compus al morfinei *. iar în colaborare cu E. la animale. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. cap la cap. 1899. In schimb. — « primul meu Maestru ». juillet 1897 et fevrier 1898. a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. 378. 2 De la Chlorose.16 DR. în « Journal de Medecine interne ». pe care îl numeşte. de Chirurgie de Paris ». p. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. V. 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. Paulescu. — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. 1 . Lancereaux. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. în * Bull. cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. et Memoires de la Soc. în teza sa de doctorat. 15 janvier 1899. membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. 6 Paul Reynier. necesară experienţelor pe animale. 533. în « Journal de Medecine interne ». 1 avril 1898. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. în « Journal de Medecine interne». cu E. Geraudel. sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. în « Journal de Medecine interne ». p.

a studiat pe rând. De la syncope. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier. I. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. Chauffard. — studiu de Fiziopatologie. din starea orizontală în starea verticală. .—adică. la ete en haut. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. — etiologia. două articole. Roger. Hayem. Huchard şi alţii. Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. în urma schimbării poziţiei. am putut să-mi termin în condiţii excelente. A mai făcut cercetări experimentale. Landouzy. toate în « Journal de Msdi-cine interne ». studiul Fiziologiei. Brissaud. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. — cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită. Joffroy. 1899. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. In Decemvrie 1899. Preocupat de fenomenul «morţii». din 1899 până în 1901. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. 1899. Paris. pe animale. Gilbert. Dedica lucrarea profesorului Dastre. 1899. studiu experimental pentru animale 1. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. moartea subită şi mecanismul ei. a obţinut cu această lucrare. pentru om. 1901.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. Pierre Mărie. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. A. — şi sincopa. De câţiva ani.

comportă specialităţi).18 DR. maladiile sistemului nervos. t. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. . cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. « ci numai maladii generale ale întregului organism. ca anti-ştiinţifice. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. ca orice artă. 1901. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. maladiile plămânului. o artă. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. era cu totul nou. p. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. Nu există maladii ale organelor. împotriva « specializărilor ». 8 F. le 6 oct. etc. preface. maladiile pielii. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. într'un cuvânt. . că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. maladiile rinichiului.aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. care se ridică pe bună dreptate. Acest mod de a privi Medicina. VI. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. astfel. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. ci o metodă terapeutică. I. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. V. unde fiecare. Paris. F. . de idei generale. care. Helme. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. . Concepţie perfect îndreptăţită.

p. în Presse Medicale. definind Fiziologia. p. 1901. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. Paulescu preferă. — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. 2. se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. în « Journal de Medecine interne ». These de doctorat â la Fac. Intelectualii noştri. ca în 1887 marele Victor Babeş. 2 1 . şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. se declara « finalist ». . Paulesco: Examen critique de quelques travaux. 1015. 1021. unde i se oferiau condiţii excepţionale. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». Paris. Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». spre stupefacţia tuturor.INTRODUCERE 19 de mozaic. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. indiferent. 1904. Prof. urmaş al lui Lancereaux. Paulescu: Definiţia Fiziologiei. des Sciences de l'Universite de Paris. — rugat să rămână la Paris. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». mare valoare 3. 8 şi 17). 1901 (p. vezi «Anexele». Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. Paulescu. 1901. Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. în « Journ. unde în Noemvrie 1901. Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. să vină la Bucureşti. căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. ftlOl. Paulescu. — «între ai săi ». 82. Dar. 4 articole. de Medecine interne ». Landouzy. 1037 şi 1047) şi 1902 (p. p. se întoarse la Paris. în « Journal de Medecine interne ». .

Vigot. adoptat de atunci în ştiinţă. recherches experimentales. In 1906. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». Martie 1904. edit. 1907. 38 şi 49 şi « România medicală ». la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. p. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910). pentru « Chimia medicală ». R. Vezi şi « Bul. de Ştiinţe ». Acad. imaginat de dânsul. 1906. Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. Paris. R. Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. pentru « Chimia biologică ». minuţios şi din toate punctele de vedere. 629. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». . 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau.20 DR. Buc. 1904. aşa de greu de atins altfel. 1906 şi « Rev. 27 juin 1904. după ce izbutise să extragă.. ipofiza. printr'un procedeu foarte delicat. profesorul de Fiziologie vegetală. pe care a studiat-o îndelung. ibid. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. V. 855. TRIFU îşi încunună astfel. unde publică şi 11 de sene istologice. Paris. p. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. Se. — Duclaux. în « C. p. 1904. a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». des Sciences ». Sciinţelor medicale ». «C. — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. al Facultăţii noastre de Medicină. stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. pusă de profesorul Gaston Bonnier. Bucarest. Revenit în ţară. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. juillet 1904. Academie des Sciences». Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. sept. Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. « Procedeul Paulescu ». Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. aşa de sărac.

prezenta lumii ştiinţifice. p. R. descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. R. 1920. în « C. 397 şi 406. 923. Ştiinţ. Buc. R. Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. împotriva părerii emise de Pugliese. med. Aca demie de Sciences ». în revista: «Archives internationales de Physiologie ». Paris. el a arătat şi condiţiile de stare. 1913. p. substanţele albuminoide. R. în « C. 1911. p. asupra epifizei. p. Generalităţi. în « Annales de Biologie». p. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. Academie de Medecine ». distribuţia glicogenului în ficat. 1911. Soc. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. Pentru extirparea completă a pancreasului. primită la Liege. Pe lângă tehnica operatorie. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». 1906. de Biologie ». de Biologie». acelaşi an.». acizii graşi. în «Annales de Biologie». medicale». Paris. Idem: în « Rev. 1913. în «Rev. substanţele grase. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. p. şi «Rev. în « C. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas.INTRODUCERE 21 că. alcoolul etilic. 229. med. t. 698. 1911. Soc. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. Moussu. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. 935. la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. Soc. Paulesco: Origines du glycogene. I. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. Idem: în « C. în « C. de Biologie». 1911. Soc. Charrin. 1905. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte. Ştiinţ. 1906. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. hidraţii de cărbune. de Biologie ». Intre 1911 şi 1913. cu rezultate ideale 3. pe care a descris-o minuţios. . la animale. 1931. Ştiinţ. Hem: în « Bull. p. 1920. metoda operatorie. 840. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. 617. necesare unei perfecte reuşite operatorii. R.». glicerina.

V. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?). « extrasul pancreatic ». pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. întrerupt de război. câţiva « savanţi » canadieni. din lumea întreagă. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. revistei belgiene. lipsa mijloacelor materiale necesare. fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. de Physiologie ». chestiunea nu era o noutate. să se răspândiască în lume. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. Profesorul. celebru cercetător al problemii. şi-a reluat experienţele în 1919. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. Liege. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive. — produsul secreţiei interne a pancreasului. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. Savantul american Ernest L. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate. Scott. Până atunci. un extract apos de pancreas. întotdeauna. 1921. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. de pe tot globul. până atunci cu totul necunoscuţi. în « Archives intern. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. pentru *a. Pentru profesorul Paulescu însuşi. binefăcătorul remediu. peste un an şi jumătate. la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. s'au întrecut. . dar. din România. Doin. Această revistă editată la Paris. la O. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental.22 DR. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. el însuşi. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales.

t. Fireşte. în «The Journal of Biological Chemistry». — într'o conferinţă « Nobel ». că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. în admiraţia lumii 2. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. cu un zgomot asurzitor. alături de alţi trei precursori. la Stokholm. Ei pretindeau la început. recunosc meritele profesorului Paulescu. cari au încercat. ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu.INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. Gibbs şi A. p. în « British Medical Journal». conferinţă «Nobel». 53. în 1923 4 şi mai ales prof. « Şi totuşi. pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu. în 1926 E . a refuzat. ţinută la Stockholm. H. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. IV. John Murlin. 1 Banting: Diabetul şi Insulina. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. Harry Clough.. în «The endocrine Organs ». In schimb. după ce. F. pentru premiul Nobel.. Cloug. C. « noul tratament al diabetului.. Protestând. B. * J. 1 . îl menţionează. 6 Sir E. Gibbs şi Artur Stokes. * Paulesco: Trăite de Midecine. 4 Noemvrie 1922. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. C. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. Banting. prin Insulina » 1. — care. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. B. la 15 Sept. cetind lucrarea mea. care îi încununa « furtul ».« rezultă că F. 343—345. Best au început cercetările lor». Sir E. îşi asigurase premiul « Nobel». profesorul Paulescu scrie: . pe care abia în Septemvrie 1925. Banting şi C. Mai 1923. — Banting. însă nu au reuşit. bine înţeles. unul din ei. pp. . cu Macleod. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 .. F. C. Murlin. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. 1925. în colaborare cu Bantinş şi Best. Edimburg. Sharpey-Schafer. ci numai al insulelor Langerhans. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. în treacăt. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. Academia de Medicină de la Paris. H.. 1926.

acest viţiu blestemat 2. din toate puterile mele. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. astăzi. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. — şi mai ignobil.24 DR. Şi. ţinut la Stockholm. IV. într'adevăr. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. Congresul de Fiziologie din 1926. pp. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». . 5 Martie 1924. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. să îi publice protestul. în 1924. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. » 3. întotdeauna. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. V. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. care trebuie să fie curată şi nepătată. publicând descoperirea mea. t. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. . Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. elevilor mei. . Paulesco: Trăite de Pkysiologie. prin diastazele microbilor. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. III. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. unii m'au furat. t. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. în această privinţă. a studiat febra şi a arătat că ea este. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. putând să atingă modestia. TRIFU stingherită. Din nenorocire. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. . prin profesorul Achard. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. Insă. Altă dată. Şi. 64—64. . şi la fel. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este. 1 2 3 Presse Medicale.

în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. C. p. în 1906. t. 1929. pentru uree şi cloruri. ideea că acest « sindrom ». Michăilescu: Comunicare la Soc. R. în preajma războiului. teza de docenţă. din « Tratatul de Medicină » a. un mijloc terapeutic simplu. f ev. V. de l'Association francaise d'Urologie ». se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. medicilor militari.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. 1920. N. et meni. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. Trifu: Les antipyretiqu. Bucureşti. 3 Paulescu: Tratamentul febrei. care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. — prof. Aplicând acest tratament. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. 1936. în 1928. la spitalul militar. 1928. alte fapte experimentale şi a publicat. în «C. Dr. profesorul Paulescu concepuse de mult. 268. 4 Prof. ţinând de plexul cardiac. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. repetate. în « Journal de Medecine interne». de Biologie». Wien. N. în «VI. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. 5 V. iar în 1916. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. 1916. Paris. Din 1919.es dans le traitement des infections du rein. articolul despre « febră ». Mârza şi cu mine. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. II. 1 . administrând bolnavilor mei. în « Bull. în colaborare cu Gh. Soc. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. pentru a ajunge la doze zilnice masive. A cules în sprijin.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri. V. C. juin 1904. antipiretice în doze slabe.

profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. 510. Rezultatele consemnate în două articole. 8 Ca întotdeauna. Paris. care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică. marş 1924. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. a publicat legi noi. deosebit de gingaşe. In schimb. .M. s'au pus confraţi români.— «Addendum physiologique ». la animale.26 DR. din Ştiinţă. t. în ridicol. Celebrii Prof. urmând să continuie cercetările. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. Ambard et Chabanier). de-a se apăra « Constanta Ambard » 3.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. p. însă perfect reuşite. care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică. asupra scoarţei creerului. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. p. în « Journal d'UroJogie ». p. Paris. evreii. cu siguranţă. V. în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi. 129. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. Paulesco. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. şi a înlăturat astfel. ca să poată întreprinde ei. IV. mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. pe om şi animale. dar. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. juin 1926. un criteriu primejdios şi fals. în « Journal d'Urologie ». pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. al doilea 1 Pauleseo. Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. în 1922 şi 1931. în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). premiul « Nobel». geloşi. După numeroase operaţii. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». 623. Marza et V.

urinar şi genital ». — clasificaţia « etiologică ». 676 pagini. IV. . . A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». trimis la Liege. «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). t. de Physiologie». ca şi volumul al cincilea. — de « proprietate ». care a rămas în manuscris. care «de origină israelită ». Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». experimental. 1930. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». când va putea să apară. Liege. a izbutit să vadă tipărit. etc). în <i Arehives intern. In prefaţă. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale.. a vrii 1922. Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. a lui F. lipsite de orice temei ştiinţific. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. In 1930. în « Archives intern. aout 1931. şi de « afecţiune familială ». apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. Liege. Sibiu. artistice. cu o lună înainte de moartea sa. A arătat. după multe dificultăţi. valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice. Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. gata de imprimat. — de « reproducţie ». de Physiologie ». împreună cu predecesoarele lui. care nu au fost precizate.INTRODUCERE 27 articol. epuizate. Widal. bazată pe «sindrome ».

C. Era sever. pe seroasele viscerale sau articulare. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. etc. în «România Medicală». . Paulescu. nolens. Michăilescu 3. microbiană şi contagioasă. — pe care a numit-o: Neonosa. P. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. evoluţia şi tratamentul 2. 1913. Buc. N. Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . — volens. 1930. 3 Prof. a descris o boală necunoscută. «Cu toată şubreda lui sănătate. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. Ştiinţelor medicale». în « Rev. o maladie febrilă prelungită. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. pe rinichi. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». TRIFU « Aceasta este. spune categoric profesorul Paulescu. teză. In 1913. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. N.28 DB. C. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. C. cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. . Paulescu era o figură covârşitoare. demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. 15 Iulie 1930. X. mărturisia Prof. savant.. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. când a dat Ia tipar volumul. Dr. Paulescu: Neonosa. Buc. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. « Ca profesor. 2 Paulescu: O nouă boală microbiană. indicându-i simptomele. V. Angelcscu: Neonosa. în 1930. care a apărut abia după 3 ani. 1 . clasificaţia definitivă care. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. evoca existenţa Dumnezeirii. pe artere. Orele lui de curs aveau seriozitatea. a fost un profesor model. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă.

Apoi nici nu puteam pleca. ». — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. . .. Orleanu. . Dar starea mea agravându-se. Nu a lipsit de la Facultate. . cuminte. în cabinetul său de lucru. într'un memoriu. — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. către colegii săi. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. D-rul Aurel Abramovici 1. Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. pe care un politician. m'am dus la Crucea Roşie.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. că urinez sânge. aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. obţinui de la d-1 Dr. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. hematuria a continuat şi s'a înteţit. profesori. în preziua plecării. Neputându-mă repauza. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. . — într'o adunare în sala Tomis. am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. După ce am primit ordinul de-a rămâne. » mărturisia în acelaşi timp. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. Puţin timp după aceea. Margulius. decât în timpul războiului. şi pus sub ordinile unui anume Dr. — care mi-a fost acordat. S'a închis în casă. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. —-deoarece eram bolnav. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. în care el credea cu o convingere neclintită ?. . pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. (2). — spunea profesorul Paulescu. 1 Abramovici: vezi cit.

2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. care cuprindea în trei volume. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. V. Am scris-o. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. Bucureşti.. — II. Ori. — un Tratat de fiziologie medicală. Baillere. Bucureşti. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. . — ci pentru viitori medici. Bucureşti. 1925. 1924. alese de un medic adevărat. — două volume 3. Fiziologia vitală. — sub influenţa unei cauze patogene. Paris. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). sunt din 1912. 932 pagini. — nu pentru fiziologişti. Bucureşti. publicat în limba franceză. Fenomenele de relaţie. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. răspuns unei întâmpinări eclesiastice. asimilaţie. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. Fenomenele generaţiei. cuprinde în 3 volume: I. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». I. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. absorpţie. III. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie.30 DR. 1920. începută în 1905. Ce este viaţa? Morfologia vitală. Introducerea. Care este cauza vieţii? 1921. 1924. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). pe care-1 profesez. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. . digestie. în total 3129 pagini compacte. p. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. de douăzeci de ani. completată ulterior: Paulescu: idem. II. Volumul III: 1200 pagini. Mediul interior. 416. un bolnav este omul care. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. — III. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. un total de 2080 pagini compacte. 1919. 732 pagini. B. eliminaţie). desasimilaţie.

inegalabilă. unică. Astfel. — prin studiul fenomenelor vitale. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. nematerială. Această cauză primară este Dumnezeu ». Michăilescu. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. — lecţie făcută la 18 Feb. nimic mai mult. Citindu-i acest tratat. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. în Istologie. ». în Chimia biologică. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. antipodul cărţii mele. ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. . — al D-tale e complet. fostul său şef de lucrări la Sorbona. în Fiziologie. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. Clinica. — ilustrul fiziologist. un Tratat de Medicină ». Arthus. pe Creator. M. . Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. care este o operă unică. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări. în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. Până la profesorul Paulescu. 1905. Prof.-—Paulescu. înţeleaptă. « Tratatul de Fiziologie medicală ». « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». cum spunea Prof. Salut cu plăcere şi respect. Pentru acei care au citit. .INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. şi am redijat prezenta lucrare. domina. având sub ochi. — în Clinică. cu atenţie şi fără idei preconcepute. proclama Paulescu. din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă.

Ori. Patimi şi Conflicte. — şi am putea zice chiar al omenirii» %. în ultima analiză. tribuală. încât la un moment dat. — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. — Bucureşti. strânsa dependenţă reciprocă. între oameni. — şi ale unei terapii sociale. 1 Paulcscn: Instincte sociale. iar aceştia. — este Iubirea ». « Prin urmare. simpatia şi gratitudinea nu sunt. pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ». de triburi. care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. legea supremă. — căci capii de familii. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. 141. — care conduce societăţile naturale. Dar. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor. p. părintească. decât variante ale Iubirii ». 1910. pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». la rândul lor. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. Remedii morale. resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. V. — ca şi între animale. Aristotel. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi.32 DR. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. la oameni şi la animale. Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. Cercetător şi de astădată. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. . ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. de naţii. au un fel de simpatie pentru supuşii lor. zice Paulescu. — se produc numeroase « conflicte ».

al « Desfrâului ». — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. — doctrina creştină. . să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. etc. — Minciuna ». al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat. ca inîanticidul. Cahalul şi Francmasoneria. Paulescu: Instinctele Sociale. Remediul. Din analiza critică a profesorului Paulescu. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. fără să caute să-1 vindece.Cahalul. După ce le cercetează. strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. 1 2 3 In plus. pe care-1 recomandă Paulescu. — trăsura distinctivă a Creştinismului. De aceea. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. 1913. excelent observator al naturii. şi că el a dat.Franc-Maponeria. Aristotel recomandă. Talmudul. ca prescripţium morale. p.Coranul. cauzele conflictelor. In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». şi deci pacificarea Omenirii. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. Paulescu: Spitalul. este spiritul divin al Adevărului. într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. în acelaş timp remediile. Talmudul. 253. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. în învrăjbirea oamenilor. Bucureşti. — doctrina creştină. în toată adâncimea lor. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. Dar. critică: Coranul. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. Dar. a evidenţiat rolul « Beţiei ». scrisă tot atunci. şi al «Trufiei ». care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ». infamii. al Hoţiei ».

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

« La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». Aceste boale ale sufletului —. . ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. 99. în cadrul principiilor unei alteia. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. Profesorul Paulescu. — Doctorul. provocat de mine. medic. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. care prezintă. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». printr'o magistrală conferinţă. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. o serie de maladii grave. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». după atâţia ani de migăloase cercetări. pe care le pune arta ». în 1928. 1927. Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. predicând sub forma unei confesiuni.cunoştea. este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. pentru tratatele de drept şi medicină. Paris. clar. care. p. .. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. — re mediile. a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. scris în colaborare cu Lancereaux. precis şi concis. cari fac autoritate în ştiinţă. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. Rămânea astfel. Camil Petrescu. pretinde Maurice de Fleury. Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru. «documente». ca şi corpul. 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. ca nimeni altul. mai presus de orice. de la Academia de Medicină a Franţei 1.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii.

zice Duhamel. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. a unui necredincios. V. Cahier Laennec. bunului şi distinsului nostru prieten. 371). El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii.. Iorga. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. Arată. un act singular ». care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. în două pagini modeste de gazetă. Medicii au fost acuzaţi. p. mulţumirile mele recunoscătoare. Pentru dânsul n'a existat nici când. în «Universul Literar» de la 26 Feb.38 DR. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. a rămas perplex şi apoi. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». Căci într'adevăr. TR1FU Şi. —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. 1928. Profesorul Paulescu. inima e atinsă de Dumnezeu. când a văzut « Universul literar ». cu trei ani înaintea Profesorului N. actulmedical a fost un act de la om la Omenire. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». 4. la o conversiune miraculoasă.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. şi chiar bombastici. neaşteptată. « Actul medical. Pentru Paulescu. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. nu e vorba de spirit» (p. 1925. Medecine. % 1 . Domnia-ta. expresie absolut exactă. şi pe bună dreptate. între Ştiinţă şi Morală. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. Creerului meu îi lipseşte o doagă. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. G. zice M. 6. te rog. pentru Caritate. Domnului Camil Petrescu. Profesorului Paulescu. care ţi-a venit în ajutor. Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. m'ai. este prin excelenţă. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». — «un act de la om la om» 2 . mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. No. unde i se prezenta opera. el însuşi credincios fiu al Bisericii. de necrezut.

. Căci. toţi aceşti oameni. Ion.. ce-i datoresc oamenii. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. vrea ca iubirea.. greci. mai sunt puţin cu voi.. cap. întotdeauna. să păstreze stilul calm şi rece. cupizi şi avari. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. fiindcă « Dumnezeu. «Cu alte cuvinte. care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. . Afară. Sunt unii medici de spital. conaţionali sau inamici. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. 31—40.. Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii. să se reverse asupra bolnavilor săraci». unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. când a rostit această lecţie. Atunci vor răspunde lui. ». la 12 Mai 1913. ca unguri. să se reverse asupra bolnavilor săraci. bine înţeles. XIII—XVII. 1 . când te-am văzut bolnav. zicea profesorul. galopând pe dinaintea paturilor. « Or. ovrei. cari fac vizita în câteva minute. şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . » Sf.. . el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. cuvenit omului de ştiinţă. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. de câte ori aţi făcut aceasta. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin.. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». mie mi-aţi îăcut-o » 2 .. fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. drepţii zicând: Doamne. . XXV. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor. Am avut marea cinste să fiu de faţă. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii.INTRODUCERE 39 care a ţinut. v. virtuoşi sau viţioşi. — buni sau răi. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c. . . ..

In 1930. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. li s'a atrofiat fibra idealului. . Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. . Paulescu: Christos a înviat. învierea lui Christos. D-voastră. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. — nu ca pe un om. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. 20 Aprilie 1930. 15. profesorul Paulescu a lămurit. — au comis greşeli cu consecinţe funeste. Mai sunt şi medici de spital cărora. vă vor per mite să vă instruiţi. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor.40 DR. p. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. care nu prezintă decât un caz banal. din punct de vedere ştiinţific. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. Când veţi intra în vreun spital. în lipsa unei educaţii cre ştine. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. urmând preceptele carităţii. Prof. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. Paulescu: Spitalul. pentru o leafă cât mai grasă. Dr. etc. Cu ace^t prilej. C. iremediabile. tinere şi generoase. însă. începută cu 30 de ani înainte. şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. — şi. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. fac cât pot mai puţin. în care au aface nu cu sufletele morţilor. el a combătut « Spiritismul ». ci cu diavolul însuşi. asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. pe care totuşi. în «Acţiunea Română». orgolioşi. Coranul. 1 1 .V. deşi de pe urma acestei practici. completând cu aceasta. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. N. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. » 1 . ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor.

Par s 1929. p. la 17/30 Decemvrie 1902. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». « Mgr. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. pot fi mai multe mijloace. — Paulescu. — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. lăsând restul uitării » x. V. } ir. cel puţin Haeckelian. . ci în el însuşi 2. nu în «ideile » lui. ca într'o doară. Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. 1936. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. Şi totuşi. . pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. 1 . p.. adaugă. Titu Maiorescu. ca şi pentru fiecare obiect. mai viclean. şi. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». cu o singură etichetă ». aruncase. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). cuvântul: « papistaş ». dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. era ignorantul. Paris. în plină « polemică ştiinţifică ». Unul dintre « transformişti ». aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios». Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». Deci. lan sase cuvântul de « ignorant ». Astfel. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. cum credem noi. Jouin » de Chanoine Sauvetre. Altul. . — zicea Panait Istrate. . 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. după ce îi mulţumeşte. « Pentru a trăi. — pentru a lupta. . dela Iaşi. Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. 13. ».

Cahalul. Talmudul. — neputând să extermine pe toţi creştinii. V. Profesorul Paulescu. încheia profesorul Paulescu 1. 2 1 . pp. — de care suferă alţii. şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. cu vicleşug. 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. ucide-1. I. In curând această librărie. a continuat a o urmări cu atenţie. Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». 27—28. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ». Francmasoneria. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. « Fericiţi cei blânzi. Omenirea. — adică totul pe lume. în 1924. din umbră. a fost nimicită de răzbunarea masonică. pe care după ce o denunţase în 1913 2. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. mereu ostilă. mai ales după înverşunarea nedreaptă. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. să înceapă. prea românească. « Ei au imaginat o societate ocultă. şi a publicat. broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. — că aceia vor moşteni pământul ». uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. a adâncit studiul sectei francmasonice. — constituie răsplata celor nepătimaşi». formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe.42 DR. care i s'a împotrivit. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». prin Cuvânt. la argumentele lui clare şi hotărâtoare. — dintr'o anumită umbră. Paulescu: Spitalul. TRIFU A fost deajuns pentru ca. — adică cei care nu au patima de dominaţie. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». Coranul.

Demnitarul vizat atunci de prof. explicând studenţimii universitare. ca toţi masonii.INTRODUCERE 43 Apoi. Feb. Aprilie-Mai-Iunie 1930. a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. cu indiferenţa unor dobi toace. pe care le conducea în străinătate. naţionalist. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. această Franc-Masonerie. Iar noi. 1930. 1 . In acelaşi an. — apoi a unei serii imense de Spirite create. nemernicii. stăm şi o privim. Martie 1930. cu documente sdrobitoare. In 1930. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. în «Buletinul anti-iudeomasonic ». Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. . — cu o tenacitate neînduplecată. economice şi culturale. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. veritabil cameleon. Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. în cursul meu de Fiziologie. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». desvăluia planurile ei politice. punct cu punct. Intr'o conferinţă. vicleană şi perfidă 1. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». economică şi culturală şi îl realizează repede. odată şi pentru totdeauna ». . 67. ce este Francmasoneria. Paulescu. a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. — planul de subjugare politică. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. anti-iudeo-masonic». am admis existenţa unui Spirit Suprem. profesorul. mare. se pretinde astăzi. dătătoare de viaţă şi individuale. bazat pe probe decisive şi incontestabile. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). încheia profesorul Paulescu. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». p.

răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». mai dârz decât marele Claude Bernard. — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. în ceea ce mă priveşte. mărturisia: « Admit. Dar. în frica de « opinia publică ». 1941. păzit pas cu pas. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. căzut. ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». A fost astfel. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». ca pe Voltaire. 139—158. silit să renunţe la « unele » din ideile sale. deşi el nu a fost nici când « materialist ». cu sau fără voie. fie că a ales idolii dintre «masoni ». fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». . în profesorul Paulescu. însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. n'a reuşit niciodată. vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. . dirijată de Francmasonerie. — ci pentru restul Omenirii. care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». profesorul d'Arsonval. spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. THIFU « Astăzi. Claude Bernard (1813—1878). Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. Dar. de Paul Bert. împărtăşit în faţa morţii. — nu pentru ea însăşi. pp. -— prin elevul său. păzit fără încetare.neînţelegători şi chiar pe cei răi. V. . Paris. — după moartea sa. şi deplângea pe . ca pe Claude Bernard. — fie că au ales dintre «nemasoni ».— Claude Bernard: Philosophie. o cauză ini ţială a l u m i i . ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. ca şi alţi oameni mari. ca să nu le scape.44 DR. După moartea sa.

A adresat în 1921.. în care le arăta. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. şi pentru Ştiinţă. asupra celulelor noastre. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea. medic şi fiziologist şi dânsul. 182—211. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. . Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». o lungă « scrisoare către ovrei » x. — fiindcă amândouă au acelaşi scop. ». ». — ce soartă nenorocită îi aşteaptă.INTRODUCERE 45 conştientă generală. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. Lăsaţi lumea în pace. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. . ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept. El trebuie să aducă semenilor săi.. întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie.—nu mai sufe riţi !. — unul şi acelaşi pentru Filosofie. p. urmând studiile începute de Claude Bernard.. nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie.. pe atunci. . — de ce sunt urâţi de lume. cu propriile lor mărturii.—unic: căutarea Adevărului. Dar. mai presus de toate. fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. Profesorul Paulescu (1869—1931). în care s'au scufundat. —«Scrisoare către Ovrei». intenţiile criminale şi viţiile. Era prea afundată în « patimi ». fiindcă nu vedea cine ar fi putut. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre.

bun şi iertător. zicea Marchizul de la Tour du Pin. Totuşi. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. pe numeroşii lor « prieteni ». profesorul publică o serie de broşuri. emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. şi.. într'o zi. 272.46 DR. în faţa durerii. fireşte. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr. şi ca străini primejdioşi. nici materialist. « Ovreii au rămas o naţie. în care putreziţi. c) Să se reconstituie în ordinea economică. Paris. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. n'o puteţi pricepe ». pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907).. care ne făceau independenţi faţă de ei. organele vieţii proprii. . Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine. 1936. TRIFD pe care. Totuşi. Iar Voltaire. In faţa acestor fapte. cu aproape două veacuri înainte. şi stă pâni la noi acasă ». — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. Pentru a conchide. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. care. p. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. deşi nu era nici ateu. cu două decenii înainte 1. pentru ca profesorul Paulescu. voia să combată totuşi Catolicismul. scrise pe marginea mării. în starea actuală de turpitudine morală. — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. V. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. ca şi în ordinea politică. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. — cel puţin pe atunci. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă.

cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . p. — « soarta viitoare a Jidănimii ». Buc. — tălmăcit de dânsul *. 1927. III. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». II. In sfârşit. Buc. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. 1928. — şi prin urmare. p. « Intr'adevăr.2. Buc. « Jidanii şi alcoolismul ». Viţiile lor sunt incurabile».INTRODUCERE 47 rile. « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. XVI). în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». 36. p. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap. 32. In acelaşi timp. 40. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. 1928. Paulescu: Desfrâul jidanilor. pentru ca să combată pe Creştini (Cap. — în care. Buc. după Apocalips. 32. « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. .—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». «Desfrâul Jidanilor». răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. p. lucrând în linişte deplină. -— împotriva Jidanilor. XVII). profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei.

vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. . Zâmbitor şi calm. apoi. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. care îi cucerea şi impresiona adânc. « Cine are urechi de auzit. Bacteriologia. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. Geologia. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte. arătase trei lucruri: I. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia. — şi. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. înainte de a-i prescrie tratamentul. — termină profesorul Paulescu. Nenumăraţi bolnavi săraci. cu răbdare şi bunăvoinţă. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». V.. Când îl ruga să se desbrace — « ei. dar. — uneori « banală ». el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. curtenitor şi delicat. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. . .48 DR. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală.. unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. să-i explice bolnavului. Deşi. îndelung. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. In lecţia sa de deschidere. Astronomia. ce cuprinde: Zoologia. b) « Altele sunt experimentale. să auză ». învingători (Cap. XVIII). îi punea câteva întrebări. îl găsiau la Facultate. Istologia. pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. Anatomia. în 1929. Fiziologist şi chimist. neapărat. profesorul ţinea ca. X I X ) . nici un bolnav. îl examina totuşi. Botanica.

la Paris. pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. de la 15 Dec. în care înfăşurase o sumă de bani. .. El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală. 1929. îl conduse prieteneşte până la uşe. cine ştie de unde i-a luat?. ca un năuc ce eşti. Se duse apoi într'o cameră vecină. energia latentă. văzu păduchi pe spatele lui. dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. — « Moşule. El nu pricepe Farmacologia. . unul din duhovnicii lui Lancereaux. — « Ia mai taci. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite.. . — « Şi ăsta fu cu păduchi! ». . Intr'o altă zi. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». — Monseniorul Ernest Jouin. îi zise laborantului său. 4 . III. . ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». îl şterse uşor cu palmele. « Din nefericire. . E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. . moşule! şi nu te apuca. aruncându-i pe mozaicul laboratorului. . . bietul om. Intr'o zi. . şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. să nu-1 umileşti!. ca să înlăture păduchii. Că «Un medic.. în «România medicală». — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. . parcă a vrut el să-i ia ».. şi nu ştie să se servească de medicamente. . ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. înmagazinată în materie şi numită energia chimică. « Cât despre Fiziologie. printre ţările care în această privinţă. ne-au lăsat mult înapoi » 1. . nici Terapeutica. care toate sunt substanţe chimice ».INTRODUCERE 49 II. ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. Că. să spui cuiva. îi aduse reţeta. ce e capital. care nu cunoaşte Chimia. Liniştit. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa.

întors. — adânc turburat. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. V. acesta pe lângă un onorariu regesc. neînţelegând de unde putea veni acest refuz. — «Dar bine. ci a dat fuga la duhovnicul său. îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic. — o ocolia cu silă. ce îi datorează. Mândria. refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. i-a spus lui Lancereaux. —« E beat. avea naivităţi de copil. Această nefastă patimă. infectează pe orice om.. . . un vizitiu chipeş. Doamne.. întrebat de Zaharoff. cu leafa plătită pe un an înainte. Paulescu. Odată rugă pe nepoţii săi.«Trufi a. . care avea o trăsură modestă. — un cupeu de toată splendoarea. . — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află. mi-a răspuns molatec: «Vai.. ce făcuse Paulescu. hamuri noui şi. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul.60 DR. Oriunde vedea « trufia ». unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. . hamuri vechi. probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar. un cal şi un vizitiu bătrâni. unchiule Naie. . fiii sorii sale. dacă i s'ar face cunoscut adevărul.-— săracul!» Uneori. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u.. TRIFU sonice.. care nu îl pune deasupra semenilor săi. asupra faimosului miliardar Zaharoff.. Lancereaux primise totul bucuros. Când a auzit numele lui Zaharoff. . ce om nesuferit era. . am încercat să aflu amănunte de la profesor. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». Doamna Elena Angelescu. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. Zaharoff. voi sunteţi de vină.. zicea profesorul Paulescu. N'a spus nimic colaboratorului său. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său.. d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu.. Şi dacă bea. Orgoliul. îi făcuse cadou lui Lancereaux. un cal de rasă..

în timp ce prefectul. — adică: mai tineri. vatămă. cu o înverşunare sălbatecă. cu trei luni înaintea morţii sale.. Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». încă de pe când trăia Profesorul. — unii dintre dânşii.. mai sus puşi. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel.— «cap de listă». Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. Au telegrafiat apoi.. — « Desfrâul »). — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. care. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. poate. vechi titrat universitar. Toţi vor laude. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. Dar. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». ca să-i depună candidatura.. . mai frumoşi. In 1931. prea vinovaţi. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. mai deştepţi. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. . Scârbit. — « Orgoliul ». .^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». ca şi al meu. mai învăţaţi. — murmură Diavolul Trufiei în surdină. mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. au avut cruzimea de a-mi reproşa. în aşa fel încât să afle dânsul. mai puternici. flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. —a candidat şi s'a ales el însuşi. tuturor oamenilor: mari şi mici. bogaţi şi săraci. un ad mirator al profesorului.. * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare.INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ». 4* . hosanale. au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. mai bogaţi. al căruia Creştinism. tineri şi bătrâni. onoruri. mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau.

. . banii necesari candidaturii. credea că a fost ales: va vedea. aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo. primi să se lase operat. mişcat şi zâmbitor. foarte bi ne . adevăratul ales începu să-i spună. . Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. TRIFU din Bucovina.. acest Parlament românesc. . . foarte bine. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. . 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. A doua zi. foarte « abil ». ce însemnez eu?. cum se hotărâse. la o grădină de vară. cu şervetul uitat în mâini.. . fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ».. Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. Veni repede să-i întâmpine. Am depus la Iaşi. Marinescu ajutat de mine. scrise cu propria sa mână. în sfârşit. şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. . sunt bolnav şi istovit. aveţi dreptate. Dumneavoastră sunteţi tânăr. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente. da !. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. profesorul îmi dete. . Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. Delegaţia s'a dus senină să ia masa. . când deodată. . Intr'o zi. . pe când era la masă. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. Dar — nu profesorul fu ales. ci un tânăr oarecare. ca un copil. Era foarte grav. părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. A acceptat cu greu. pe care i-am scos-o. . adevărul. din 11 Iunie. Vă mulţumesc ». că nu e «nebun ». . încercă să schiţeze o mulţumire. V. — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. . ». .52 DR. da. d a ! . . pe care le-am citit în Cameră. — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932. . Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. într'un fel de discurs.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . un loc în Parlament. i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. fără ca nimeni să protesteze. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ».

.. îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. . — aducând o sondă.. iată.—tot felul de per sonagii. se întâmplă. pe Schumann. ce însemnează asta? ». de pildă. mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. — căci tumoa rea sau un chiag. fiindcă. Paulescu . mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud.. . dragul meu. îmi spuse: — « De astădată. care ştia de mult.. ei. cât mai curând. şocul operator. te rog. uite. pian şi orgă. « Cu salutări afectuoase 20. şi v ă d . . In aceeaşi seară. . mă împiedică să urinez. pe Lalo. domnule doctor. Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. . .. că e vorba de turburări uremice. . despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. ». ».. o să vă prescriem însă. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda. afară de profesor. de ieri. << Vino. . pe Bach. câteva bucăţi religioase). ne înşelasem toţi. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea.—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei. . l a s ă .—un cancer. A doua zi însă. în acelaşi timp. . cu patru luni înainte. . şi compusese chiar. pe care caută să o educe ». . le iau. 1931». Uluit. propovăduise dânsul. ci «opere».. voia Cuiva înainte de orice!. ..INTRODUCERE 53 Peste trei zile. văd personagii. La 20 Martie. ». dimpotrivă.. — de ieri. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?. nu te turbura. . pilulele lui Lancereaux. — îmi dau seama de astădată. pe la 9 dimineaţa. dar ripostai: — « Domnule Profesor. Prin urmare. însă. am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice. şi nu văd nicio îndrep tare. III.

A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? .. şi putea să dispună de mine. nu mă mai certa. pe peretele din faţa sa. îmi spuse: — « Dar bine. — te implor. . nici o cruce. pentru Dumnezeu. . îţi mulţumesc... . ». ». şi totuşi.se agravau. de altfel. bufnind în hohote de plâns. . te rog. — nu te mai chinui zadarnic.. ». — ascultă aici. TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare.— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. — alţi nenorociţi. — uite. . lângă patul său. — pleacă de-aici!. şi colo-colo. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. câţiva. ». ne apucarăm să încercăm totul. acela. pe care nu-1 vedea. . la plecare. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile. ca totuşi să-1 salvăm. Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. Vorbea cu toată lumea. lasă-mă. In Sanatoriu.. îl vedea uimit.. Nu urinase de mai bine de 30 de ore. .. . sufăr eu destul. era doar un Crucifix. — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. cu buzele lipite de mâna lui gingaşe. cu lacrimi în ochi. . « asistentul său ». ». că-1 priveşte cu groază. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp. frate. care se sbătea să scape şi să-i mângâie. La un moment dat. te rog. — «Scumpă domnişoară. halucinaţiile lui se îndesau şi . . . iartă-mă. Interna sanatoriului. Ia-mă Doamne !. fugi. — pleca apoi. Când se apropia cineva de dânsul. calm şi cuminte. V.54 DR. că nu te pot conduce.. se pomeniau în genunchi. ». îi făcea seara câte o injecţie.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. — e inutil. aseară? ». — toate bazaconiile ! — dar nu văd... . — te aşteaptă poate alţii. — nu trebuia să te iau deacolo. . — « Dar. . ».. . — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. — te rog. . In realitate.

profesorul se linişti ca prin farmec. « Familia Paulescu ». — uite-1 acolo. nu. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » .— se aşează în faţa lui. parcă strâns de gât. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. — pe care va fi scris jos. Doamna Elena Angelescu. . care a frânt în două. — şi pe « el » îl văd.—lasă-mă!. Intr'o zi. în dimineaţa zilei de Duminică. pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. Ne dădurăm seama repede. A insistat să-1 ducem acasă. l-am găsit congestionat. adăuga imediat. se lupta cu cineva. îi fu prezentă «vedenia ». va fi aşezat la Belu. « La moartea mea să nu se puie. le vorbea senin şi calm. infamul. nevăzut de mine. ». cu care fusese bun prieten). dar.. . la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică. îşi închise ochii ş i . la poartă. profesorul adaogă: « Eu mă duc. După câteva cuvinte adresate sorii sale. . . cu patru zile înainte de a muri. în genunchi. decât un steag negru.. te rog. Profesorul Paulescu a stat. Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». 17 Iulie 1931. nu mă lepăd. ca doliu. parcă dintr'o voinţă supremă. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese.. sculptat în marmură alba (de Paciurea. » îşi făcu o cruce. . făcu un gest. Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. — le mulţumea. . — nu mă lepăd de Christos. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. — le da indicaţii. « Un singur Preot ». adormi. . Biserica lui Christos. Când îmi vine cineva drag. Totuşi. şi. Doar în clipa morţii. întotdeauna. a oficiat. întotdeauna. şi un reprezentant al Bisericii catolice. deşi agravarea aceasta se accentua. care părea că-i spune: «imbecilule». nu. deasupra nenorocitei Schisme.. ». « Bustul Domnului nostru Iisus Christos. Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. scria în testamentul său. şi gemea: — «Nu. într'un colţ al camerii mortuare. cine era « el ». mereu acolo.

Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. moderno.. care este eminamente clasic. făcător de Pace. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. fiind determinat de Eminenţa Sa. la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. însă foarte mult în străinătate. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. Anton.. . Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). să convingă. pentru a obţine câteva informaţii. tratatul său de Fiziologie. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». — pentru ca să îndemne. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». pe care o visa realizată prin Biserica română. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. V. profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. care mi-ar fi deosebit de utile. să roage. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. . Domnul Cardinal S. fiziologistul şi medicul român Paulescu. B. am citit zilele acestea. deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. în special în Franţa. E puţin cunoscut în Italia. având. —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. studenţimii universitare. Domnule. ca Păstor pe Dumnezeu » 1. Prin Martie 1929. «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. ilustru savant. afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial.. să implore». Nassali Rocca. . în privinţa unor studii ale mele. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. modern. Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. ». zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. şi care. ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ».1 R.

Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. . arhiepiscopul Boloniei. cu o recomandaţie autografă. fiindcă după datină. unde colaborez. îi scria în 1921. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ». în cel mai aspru înţeles al cuvântului. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. ..INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. de la Paris. descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. profesorul Paulescu trăise cast. întărită de o voinţă neînduplecată. pe cât posibil data naşterii sale.. care o pot afla la mine. pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. boem cum era. . aş dori în plus. Pentru aceste însemnări. din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. « împărăteasa Irina ». el ar fi trebuit să fie alb. După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. care. îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». Universităţilor catolice din Italia. — o viaţă curată de anahoret. care plăcuse mult lui Delavrancea. Guido Lami. . — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. Dr. cu mulţi ani înainte. « Dricul să fie negru ». — o piesă de teatru. . După zece ani. Tu eşti un sfânt şi o minte largă. şi de o putere de renunţare excepţională. . ». care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. vă deranjez. . Cincinat Pavelescu.

într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. Era suficient un rând de prezentare al profesorului. ca interni. în permanenţă. . . bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. unde dânsul fusese primit aşa de greu. cehii mai mare fiziologist al timpului. .58 DR. masă. Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. . cu casă. . i se adresa ca un elev. — doi studenţi sau doi medici români. — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. . . ». . şi fără vreo discuţie. —i se oferiseră căsătorii excelente. . leafă. 1931. . Dar. . După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». — nimeni nu mă aude ». De ce a rămas mereu aşa de sobru. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. . . . . un ortodox sau doi. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. V. — şi cele mai delicate atenţiuni.. spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. . pentru ca. Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. care să-l amintească şi mai bine. — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. imediat. să fie primiţi acolo. fiindcă era « ortodox ». TRIFO cu flori în braţe. — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. saluta în versuri. Ca un sfânt printre ispite Visul te purta.

prezenţa unui Român la acest Spital. un splendid necrolog. încă neegalată. D. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. dr.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. Huber. personal. El a murit doar pentru noi. — veacuri de-aci înainte. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. după părerea noastră. Această operă. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. binevoieşte s'o publice. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. îl înalţă pe profesorul Paulescu. la mormântul său. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. De ce profesorul Paulescu. care nu-1 cunoscuse totuşi. să se încline. a venit la Bucureşti. . — deasupra învăţaţilor lumii. şi apoi a strâns într'o grupare. După moartea sa. — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal.INTRODUCERE 59 lui. acestor întrebări. în 1937. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». negaţiile divinităţii în Creaţie. fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. . Nu vom răspunde noi. îi era «singurul răspuns 1. cu braţele pline de flori. Julien Huber. ilustrul Dr. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. pentru ca astfel. ca un «îndreptar». Doamne! ». să se asigure în numele lui. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. dovedindu-1. toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. la care vor putea răspunde uşor.

Când o va înţelege. La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. în sfârşit. agresiv şi stupid 1.—omul «iniţiat» de presa. «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. «oamenii mari». a oamenilor cu bunăvoinţă. de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». că sunt romantic-modern. — pretenţios.. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. ci şi pe o altă listă. . . — alţii. unii că sunt clasic antic. Şi-atunci. v. . 1928. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. Paris.. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. cinematograful şi radiourile americanizante. burueană din pârloagele noastre. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. Această Omenire. Şi decât o opintire za darnică. Atunci. va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. şi «omul modern». — veşnic neliniştit. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. Bucureşti.60 un. — omul convins că ştie toate. alţii eu Mo-' liere. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră. p. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. 53. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. — şi o pa înţelege] — va dispărea. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. decât fructe zaharisite dela Nisa. — înnebunit de pofte. şi — niciodată mulţumit. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. mai bine las natura în firescul ei. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. 1913. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre.

zice Bloy.. . el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy. Termier (1859—1930). Docent Dr. el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră. ca o torţă luminoasă». purtându-şi înainte mima. V. în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ». Deocamdată.INTRODUCERE 61 cari. călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. TRIFU 1 P. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte. uitându-se pe ei înşişi. « Vocation du Savant ». publicat în 1927. au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. membru al Institutului Franţei..

.

.NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE. Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU. Ii-a: MATERIALISMUL.

principala sa ramură . ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i. trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . fiziolo gia. biologi a şi.FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. în special. Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze.

fără preget.i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă. Pent ru a răspund e la . încă din vechim ea cea mai depărta tă. omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate. ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. dealtfel .

pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne. să proced ăm în mod ştiinţifi c.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii. metoda experi mental ă. să urmăm regulele metodei experim entale. Ori. la cauzele lor. după cum am .

. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă. 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze.stabilit anterio r2. cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată . 2° — ipoteza. adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e.

2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală.1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. la 14 Febru arie 1905. la Anex e. .

azotul. oxigenul.66 DB. într'un cuvânt. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. — protoplasma sau bioplasma. o morfologie particulară. . o reproducţie. hidrogenul. 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. pentru ca să ajungem. C. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. o organizaţie. N. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. Aceste caractere vitale. o fenomenologie sau fiziologie particulară. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. la Anexe. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. printre care cele mai importante sunt: carbonul. — este compus din materie şi din energie1. sulful şi fosforul. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. sunt: 1° — un corp. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii. o evoluţie. o formă. prin analogie. într'un cuvânt. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. — ca toate corpurile din natură. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil.

Pentru ca protoplasma să poată trăi. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). posedă o organizaţie destul de complexă. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. I. Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. protoplasma-. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. 2. întocmai ca sâmburele unui fruct. 1 Vezi Lecţia Ii-a. toate. Dacă se divide o celulă în două segmente. Forma celulară. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. dintre care numai unul să conţină nucleul. ci este diferenţiată în mai multe organe. Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. care o constituie. au un corp format. 3. Intr'adevăr. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. în general. ocupă partea centrală a celulei. trebuie să aibă o formă. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). care. care formează corpul fiinţelor unicelulare. Orice celulă are un nucleu. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. nu este omogenă. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. — Celula. . care este aceea de celulă.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie.

reacţie) ale celulei. care constituiesc corpul acestor fiinţe. II. etc. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular. conservă organizaţia sa fundamentală. Pe lângă protoplasma şi nucleu. etc. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. nervos.). în unele celule. organe ca centrosome.—La fiinţele pluricelulare. Aşa. altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. substanţă contractilă. fiecare din celulele aglomerate. un aparat glandular anex tu- . hemoglobina. care intervin. Dar. Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. conjunctiv. C. fibrilară sau striată. de exemplu. osos. se mai găsesc. etc. unele din ele se diferenţiază. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. uneori extrem de complicată (kariokineza). precede întotdeauna pe aceea a restului celulei.68 DR. în plus. unele în divizarea celulei. iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. leucite. N. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. muscular. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. adică se specializează. căci divizarea sa. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. vacuole. Intr 'adevăr.

trebuinţe schimbătoare cu vârsta. după naştere. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. ceva mai mult. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. 3° — Sunt. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. ba. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. . un organ special. de o complexitate extremă. La unele fiinţe superioare. placenta. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. embrionul adună. alte organe. în ou. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. b) — aparatul nervos. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). Apoi. dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. glandele mamare ale mamei. părţile periferice ale organelor simţurilor. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. fabrică pentru noua fiinţă. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. — laptele. în fine. într'o fază ulterioară.FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. La cele mai multe fiinţe. sub formă de rezerve nutri tive. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. In rezumat.

ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. N. — ci organul se face în vederea funcţiei. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu.70 DR. ca ficatul şi pancreasul. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. Vă rog să notaţi. la fiinţele multicelulare. şi glandele mamare. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. înainte de naştere. — după cum s'a zis şi repetat. mai târziu. Domnilor. nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. Astfel. în epoca pubertăţii. 1 Prin urmare. Organizaţia prezintă. de exemplu. nu funcţia face organul. nu vor funcţiona decât mai târziu. — fără excepţie. după naştere. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. nici mama. La om. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». după caz. organele genitale. nici fătul. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. Şi. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. .! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. că. deci. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. C. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. favorabile ori defavorabile. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca.

Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. I. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. Ori. se segmentează. Să o considerăm acum şi în timp. Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. după cum vom arăta mai departe. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. — EVOLUŢIE. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. celula creşte şi. spermatozoidul. Organizaţia. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută. fenomene de nutriţie şi de relaţie. în două părţi care devin două noi celule. la început. a fortiori. Asemenea termen este cu totul impropriu. după segmentaţie. — La fiinţele pluricelulare. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. privită. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. Dar. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. el a făcut loc la doi indivizi noi. celula primordială sau onila. 1 . formată dintr'o singură celulă. 4. ca şi cel dintâi. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. la rândul său. în spaţiu. — La fiinţele unicelulare. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. II. după ce a luat naştere. Ia un moment dat. două noi fiinţe vieţuitoare. dar de sex diferit. în mod spontaneu. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. ca să zicem aşa.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente.

care formează corpul omului. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. căci originea imprimă celulei oului. la rândul lor. Dar. — fie ea om. C. N. pasăre.72 DR. — această microscopică massă de protoplasma. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. că. de când există specia om. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. primul va da naştere unui om. pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. ar fi de vre-o 50 trilioane. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia. vierme sau plantă. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. pecetia specifică. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. ci rămân reunite şi. ca să zic aşa. iar secundul unui câine. şi ceea ce ziserăm despre om. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. toate.— sublimă capodoperă. rămân lipite. 1 . care conţine «in potentia ». — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. Notaţi. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. Asemenea «bipartiţii ». Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. Aceste celule. repetate de un mare număr de ori. Ori. se aplică la toate fiinţele multicelulare. după un plan. câine. Domnilor. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. ci trebuie să-i ştim originea. peşte. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi.

ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. cu alte cuvinte. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. întradevăr. etc. într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. succesiv. adică morţii. Aceea a fiinţelor pluricelulare. întru câtva. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. şi evoluţia lor. 3° — o perioadă postgenitală. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. de atunci înainte. sexuale). este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa.\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. Toate fiinţele vii sunt muritoare. care se termină prin moartea individului. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute. — devenite de-acum înainte inutile. adică a organizaţiei. în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. al căror sediu el este. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. — ca şi corpurile inani mate. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). scapă soartei comune.— asemenea. care parvin a se întâlni şi a se contopi. nu mai mani festează fenomene vitale. întradevăr după moarte. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. şi fenomenele. 2° — o perioadă genitală. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu. — cad. Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. 1 . când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). glandulare. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. celulele musculare. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. deşi de cele mai multe ori accidentală. dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. mai curând sau mai târziu. Prin urmare. cu aceea a fiinţelor unicelulare.

altele. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . el trebuie. aceea a fiinţelor pluricelulare are. Evoluţia. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. Astfel. Când mediul. Şi întradevăr. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. perpetuarea speciei. N. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. adică după ce a atins acest scop suprem. există. de presiune. — şi în general orice celulă. deasemenea.74 DR. de lumină. PAULESCC In rezumat. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. — în act sau în putinţă. dar nu este aparentă (viaţa latentă). Prin urmare evoluţia are un scop. Cu alte cuvinte. după ce s'a reprodus. grase). — ca şi organizaţia. hidrocarbonate. ca scop. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe.—are nevoie de un mediu înconjurător. o cauză finală care este reproducţia. în lipsa apei. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. viaţa persistă. în fine. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. . — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. ca animalele. să aibe un anumit grad de căldură. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. Uneori însă. corelativă cu reproducţia. C. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. le iau de la plantele verzi. ani îndelungaţi. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. fiinţa vieţuitoare dispare. un grăunte de grâu poate să rămână inert. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri. acest mediu trebuie să conţină apă.

Aceste diverse acte (digestie. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. parte în substanţe organice (albuminoide. sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. desasimilaţie. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. asimilaţie. apa. şi constituiesc astfel. Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. etc.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. ureea. uree. 1. — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. — pentru a forma acid carbonic. hidrocarbonate. — sunt date afară (eliminaţie). parte în protoplasma. eliminaţie). Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. de căldură etc. Iar acidul carbonic. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive. . grase) proprii fiinţei vieţuitoare. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. şi dializabile sau absorbabile (digestie). agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. — nu sunt. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). 2° — fenomene de relaţie. zise fenomene vitale. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe. identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. în fond. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. decât mutări de energie şi de materie. prezintă o serie de acte remarcabile. (desasimilaţie). apă. absorbţie. — liberând astfel energie sub formă de mişcare.

în anumite condiţii de temperatură. Aşa de exemplu. La fiinţele vieţuitoare.— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. pe de o parte substanţe carbonate. — prezintă cu totul alt caracter.N . In rezumat. Şi toate aceste acte. Dealtfel. Domnilor. In natura brută. cu dinadinsul. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă.76 DR. tocmai pentru ca. — este deci. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). Fiinţele vieţuitoare introduc. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. PAULESCU Dar. bine înţeles. cărbunele să se combine cu oxigenul. — prezintă un caracter evident de finalitate. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. contrar fenomenelor naturii brute. — fără excepţie. toate fenomenele de nutriţie. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. converg către un scop comun. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. 2. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. adică a eliberării rezervelor organice . pe lângă cauze eficiente. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia. cărbune şi oxigen. acelaşi fenomen. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului. adică adaptarea lor la un scop. nu le cunoaşte nici scopul. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare .—formarea acidului carbonic. care nu au decât cauze eficiente. . în corpul lor. de scop. — fenomenele vitale de nutriţie. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente. c. mai au şi cauze finale. Remarcaţi. finalitatea. pe de alta oxigen. întâlnirea elementelor. în fine. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia. legate între ele prin legături de finalitate. nu mai este întâmplătoare. acest fenomen se produce fără scop.

sub influenţa impresiei. etc. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. — spre a da acid carbonic.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . 1 . Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. apă. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. în care trăieşte fiinţa. care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. b) — când se introduce în mediul. Energia care constituie reacţia. nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). se manifestă sub formă de mişcare 1 . uree. ele sunt dimpotrivă. — eliberează energia care este folosită ca reacţie. fiind în general. Aceste modificări impre sionează fiinţa. c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. care de obicei. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). iar produsele acestei descompuneri. Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură.

celălalt capăt rămânând în aer. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. capabilă s'o omoare. impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). Loc.78 DR. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. N. PAULESCU Vom studia aceste fenomene. apoi la fiinţele superioare şi la om. Puţin câte puţin. — La fiinţele unicelulare. I. Botanische Zeitung. mai întâi la fiinţele unicelulare. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . Cu alte cuvinte. Dacă apoi. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. 1884. cit. se introduce apoi. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. . şi căreia i s'a dat numele de taxie. Hedonj. — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. 3 Idem. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. ele sunt în raport cu actele nutriţiei. întotdeauna perfect adaptată la un scop. Dar dacă se pune într'unul din pahare. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°. se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. cit. 4 Stalil: Loc. Paris. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. 1900. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. C.

care constituiesc 1 Idem. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. fibre musculare). fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. Dar. neuroane. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. adică simţite. la fiinţele unicelulare. elementele constitutive ale acestor fenomene. de aceeaşi specie. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. II. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. aceste fenomene sunt foarte complexe. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. — care nu au un sistem nervos. Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente . Loc. — sunt uneori conştiente. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. cit. pricepute. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. — impresia şi reacţia.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. * La fiinţele multicelulare inferioare. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. dar pătrunde în interiorul grămezii. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare. sub influenţa unei lumini prea vii *. ceva mai mult. . In rezumat. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. — care au celule diferenţiate (celule sensoriale.

— admirabil adaptate la scop. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. alimentele impresionează acest organ. imediat muşchiul ciliar reacţionează. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că. deşi inconştiente. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. Dar. proprie fiinţelor vieţuitoare). pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. — . trebuie să mă opresc. Dacă obiectul se mişcă. apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei.80 DR. contractându-se sau relaxându-se şi. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. vederea nu ar fi clară. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. Aceste acte. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. în caz contrar. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. — căci. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. — se îndeplinesc cu o precizie minunată. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. care reacţionează prin mişcări. C. N. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. consecutiv. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare.

s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. sensaţiile de foame şi de sete. un fenomen. mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. la aparatul olfactiv. a băşicii urinare. care face parte din aparatul termic sau tactil. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. care derivă din impresii exterioare. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. reacţii analoage cu a noastră. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. corespund sensaţiile de lumină . — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. Idei particulare. sensaţiile provocate de umplerea rectului. sensaţiile de contact sau de presiune. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. la aparatul auditiv. Afară de aceste feluri de sensaţii. sensaţiile musculare. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. la aparatul gustativ. la aparatul termic. — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. . Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. provoacă la alte fiinţe. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). căci ea îl ignorează în mod absolut *. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. 3. impresiile devin conştiente. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. sensaţiile de sunet. la aparatul tactil. admitem că şi la ele. Există atâtea categorii de sensaţii. adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. sensaţiile de căldură . — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. etc. 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. Cum însă. reacţia a fost precedată de sensaţie. sensaţiile de miros. de exemplu. Astfel sunt.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. sensaţiile de gust. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii.

produce oboseală. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. 1 . în acelaşi timp un mare număr de impresii. C. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. La fiinţele care nu au creer. Orice sensaţie are calităţi. de miros.82 DR. dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. N. Toate celulele nervoase. calităţi speciale. în realitate însă. PAULESCU Omul primeşte. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. căci poate fi redeşteptată (memoria). neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. ea trece în stare latentă. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. sensaţia dispare. sensaţiile termice. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. cele de contact. Dar. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. Faptul este exact. prelungită. adică iau cunoştinţă de ea. de timbru. Plecând dela acest fapt. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. ori care ar fi ele. au fiecare. de înălţime. de gust. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. După un timp oarecare. aceste impresii nu devin toate conştiente. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care.

o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. de ordinar. termometrul. mai multe organe de simţuri. o mulţime de sensaţii. împing mai departe investigaţiile simţurilor.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. ea se umflă. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. simte. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. impresionează. de înălţime. ideile particulare sunt. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. simţul auzului îmi va da. cu calităţilor lor. Aşa. foarte complexe 2. în ambele cazuri. gustul şi mirosul. de timbru. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. utile sau vătămătoare subiectului. . Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. care priveşte calm pe un alt om. Totalitatea acestor sensaţii. chiar bine făcut ca Apolon. incontestabil. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. de obicei. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. în acest caz. şi ne procură. Ideile particulare. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. de exemplu. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. etc. simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. prin urmare. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. în acelaşi timp. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. plăcute sau neplăcute. Un om. Instrumente ca lupa. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). care nu depinde de raţionament. microscopul. pentru dânsul. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. se înmoaie. dar nu se disolvă. având fiecare mai multe calităţi. un câine flămând.

— de altfel ca toate fenomenele de relaţie. Distingem trei categorii de instincte. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. — la nutriţia. sub aceia de repulsie. Ca şi ideile particulare care le provoacă. de scârbă. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. a rămas destul de vagă. de spaimă 1.N. de plăcere sau de neplăcere. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. C. care trece liniştit pe lângă un câine. numiri consacrate de usaj. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. b) — Reacţii conştiente instinctive. independentă de raţionament. este cuprins de groază când zăreşte un lup. voluntare. de trebuinţă. — Ideile particulare neemotive. un caracter emotiv. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. vom încerca să le precizăm însemnarea care. dar.84 Bit. adesea irezistibilă. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. coordonate în vederea unui scop util. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. O idee particulară emotivă. de cele mai multe ori. Dimpotrivă. de dorinţă. reflexe. şi. după cum ele se referă. Un cal. scop pe care însă îl ignorează. \ 1 . I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. sau din contră. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. — nu provoacă reacţii. cu toată întrebuinţarea lor curentă.

glicerina. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul. (vezi Anexe). temere. scârbă. satisfăcută. în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. singura de care organismul său are trebuinţă. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. dintre toate aceste substanţe. Astfel.. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. spaimă.. 1 In această categorie de instincte. nici mai puţină. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară. sau nu. în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). groază chiar. intră. etc. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald. — în scopul ignorat. cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. după părerea noastră. . şi unele acte (considerate în general ca reflexe). alcool. Remarcaţi. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. etc. animalul nu va bea decât apa care este. Domnilor. 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul.. — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. nici mai multă. etc. cu aprecierea neraţionată a pericolului. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). eter.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare . de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit.

86 DR. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. N. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. legat până la un oarecare punct.— fără învăţătură prealabilă? 1. o impulsie neraţionată de a-i proteja. văzând pe noul ei născut. născută şi crescută în colivie. care vrea să reflecteze. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. El pare a fi înnăscut şi. Domnilor. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. Observaţi. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». micii puişori ce vor ieşi din ele. Nu este oare o Aşa. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. deşi conştiente. — şi. PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. — sugând perfect. în faţa cărora omul. ca acel al reflexelor. C. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. că toate aceste acte. îmi pare rău că. se desvoltă la pasărea mamă. Domnilor. se simte adânc mişcat. de dispoziţii organice stabilite dela început. Apoi. chiar cu preţul vieţii sale. după ouare. ea aşează . o pasăre.aceste materiale cu o artă desăvârşită. O tânără mamă. Iată un exemplu: Pasărea simte. 1 . mai târziu. — din cauza timpului limitat. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. In urmă. — deşi în mod neraţionat. — pus pentru prima oară la sân. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa. — fără s'o fi învăţat. la un moment dat. Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. de pildă. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. — pusă în urmă în libertate. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. Sub influenţa unei impulsii imperioase.

mănâncă. — ca şi animalele. contrar reflexelor. din impresia sau reacţia lor. bea. se împerechează. n'a fost conceput de fiinţa care le execută. el posedă facultatea de a da la o parte. însă nu le ştie scopul. de exemplu. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). — ca şi reflexele. raţionamente. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale. 1 . şi de reflexe şi de instincte. 2. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. mişcările respiratorii. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . există acte care par că ţin. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. — afară de cele reflexe şi voluntare. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. câinele latră. —. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. se culcă. în acelaşi timp. Omul. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. sensaţii.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. pentrucă simte trebuirrţă. . — are idei particulare.— provoca reacţii inconştiente. In realitate aceste acte sunt reflexe. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. Aşa de pildă. ale căruia acte. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. — La animale. Dar. —adică în virtutea unui instinct. deliberări. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. ideia este întotdeauna particulară. dar. —-. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. însă. Invers. . — intră toate în categoria instinc telor. De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv.

1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. . de exemplu. Dintre toate animalele superioare. Or. C. N. Un raţionament. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. derivă noţiunea de hârtie. singur omul face ştiinţă. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. Astfel. el descoperă necunoscutul. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. a abstrage şi a generaliza ideile. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. Singur omul posedă un limbaj. oxigen şi hidrogen. combinate în anumite proporţii. auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. din ideea particulară de această foaie de hârtie. se înalţă la cauze şi legi. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora.88 DR. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. este a face ştiinţă. tactilă. faţă de această foaie de hârtie. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». b) — Reacţii voluntare. Acesta este caracterul său distinctiv. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. In exemplul nostru. omul o generalizează. PAULESCU din care le priveşte. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. de unde deduce consecinţe. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. sensaţiile şi ideile particulare. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. — ca şi impresiile. care este o idee abstractă. Aşa. provoacă reacţii. termică. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». împreună cu reacţia care îi urmează. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile.

comandată de o trebuinţă. în virtutea unui raţionament.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. Astfel sunt oameni. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. . această putere inhibitoare este limitată . — în mod criminal chiar. uneori. In aceste exemple se vede omul căutând. Aşa. De asemenea. impulsiilor instinctive. căsătoria omului. — care sunt apanajul exclusiv al omului. dar ele au o finalitate conştientă. — pe când el ignorează scopul instinctelor. este necesar nutriţiei celulelor sale. ca hidrat de carbon. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. cauza este ignoranţa acestui scop superior. — în vederea unui scop util. Ea nu poate să modifice. pe când unirea sexuală a animalelor. nu este voinţă care să reziste 2 . Dar. 1 Dacă. — pe care. când un corp străin a atins corneia. 1-a conceput el însuşi. Omul poate încă. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. — se îndeplinesc întotdeauna. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. — ştiind că zahărul. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. până la un oarecare punct. Dintre toate reacţiile. uneori. mişcările respiratorii. unicul mobil al acestor acte.—ca şi instinctele. o pasiune sau un raţionament defectuos. — care se forţează. — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. omul care le execută cunoaşte scopul lor. este un act voluntar. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. — îl introduce în regimul său alimentar. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. să reziste. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. cu ştire. omul face act de voinţă când. şi. de pildă. decât pentru scurt timp. de exemplu. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. mişcările şi secreţiile stomacului. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. — din nenorocire prea numeroşi. ea nu poate să oprească.

ceea ce este inconştient este scopul lor. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. Pe lângă actele voluntare. Delagrâve). Scopul ei este de a regula. pot deveni inconştiente. la un moment dat. de care este vorba. care completează sau care inhibă instinctele. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. în asemenea condiţii. Paris. atât de multe şi de complicate. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. uneori. mai întâi. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri.f 90 DR.: beţia. 2-eme serie. ele pot deveni inconştiente 1. Actele voluntare sunt conştiente. N. în virtutea unei idei de ordin religios. — ceea ce este inadmisibil. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. de pildă. mii de oameni şi de femei care. Dacă. H. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. Din faptul că actele voluntare. păstrează în mod scrupulos castitatea. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. în urma unui raţionament. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. există într'adevăr. C. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice. etc). repetate. astăzi. 1 . artistice. dar repetate de multe ori. şi că actele lor. PAULESCU Dar. Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. distinsul naturalist J. Acest lucru se petrece. — că. sub influenţe diverse. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. Dar. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. ar trebui să se admită. lăcomia. Autorii. Fabre [Souvenirs entomologiques. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. de a modera unele impulsii instinc tive care. actele instinctive sunt conştiente. desfrâul. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. cu mişcările scrierii. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. contrar celor spuse de aceşti autori. Apoi. industriale.

FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. precum şi efectele distrugerii lor. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. de industrie. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. fără excepţie. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). pentru aceasta îi trebuie. Larva unui himenopter. în nouă puncte diferite şi. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. fără să producă desordinile cele mai grave. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. nici mai puţin. pe care o împărtăşesc actele voluntare. la început Ammophiles a cunoscut. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. în fond. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. . pe linia mediană a feţii ventrale. a fost. ar trebui să se admită că. fără contestare. nici mai mult. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. Or. Asemenea presupunere este însă absurdă. Ammophiles. de fiecare dată. identice. de artă. utile bunului trai al indivi dului. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni. — opere. prin mişcările ei. conform părerii autorilor de care este vorba. —cu ignoranţa sa. să nu aducă vreo vătămare larvei. deci. în acelaşi timp. de care cu greu îşi dă seama. De altfel. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. distruge unul din aceşti centri nervoşi. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. fără s'o omoare. căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. ca să zicem aşa. să o facă imobilă pentru ca. pe care ea nu o vede niciodată. Şi într'adevăr. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. Finalitatea constituie deci. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii).

PAULESCU Dar. 1 . aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. energia. nu fac parte din domeniul naturii brute. din cele ce vă spusei până acum. Or. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. se percep ele înseşi) Materia. caracterul de conştiinţă. intensitatea. cât şi fenomenele vitale. de exemplu. — element inert care este substratul energiei. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie. atât organizaţia şi evoluţia. — care nu era decât un singur atribut. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere.92 DR. în plus. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. rezultă în mod evident că. ca şi cel de finalitate. că lumina. Or. Conştiinţa este perceperea energiei. numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. Prin urmare. electricitatea. C. N. căldura.

IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. de a căuta soluţia problemii vieţii: a. în mod experimental. . prin analogie. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. la 16 Februarie 1905. — vom verifica apoi. b. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti. — vom face ipoteze. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. întrebarea noastră.r MATERIALISMUL Domnilor. realitatea acestei cauze. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi.

94 DR. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. căci « o ipoteză. deci. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. nu poate fi admisă în ştiinţă ». savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. redusă la liniile ei fundamentale. materia fiind prin definiţie. inertă. B. care. Trebuie să vă atrag atenţia. cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia. a unui act sau a unui fenomen A. ori. iar corpurile lor sunt constituite. . investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. prin caracterele sale. imediat. Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. neverificată de experienţă. N. . ele sunt constituite din materie şi energie. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. pe aceea. actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. — că ea este chiar afară de chestiune. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. şi conchide că. — cu alte cuvinte. ori. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. . se apropie mai mult de A. — ca şi corpurile brute. — dm materie şi energie. C. Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. energia fizică este cauza vieţii.

cu cauza eficientă. cu ajutorul căreia. dacă. — concepute în inteligenţă. nu este o lege a naturii. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. decât prin finalitatea lor. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. Aceste două noţiuni sunt. Paris. ci numai cauze eficiente x . ea este metafizică.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. însă. cum cred unii filozofi. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. în lecţiunea noastră anterioară. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. căci nu există un singur organ. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. nu şi din acel al ştiinţei. Edit. — atât una cât şi alta. — nu este o lege fiziologică. în « Journal de Medecine interne ». dacă li se neagă caracterul de finalitate. Paris. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. p. nu poate tolera o asemenea procedare. făcută fără parti pris. iden tice cu acelea ale naturii brute. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza. dar artificial. — căci nu există un singur fenomen vital. Bailliere). care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. adică. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. pe care o va exercita mai târziu. — la simple mutaţii de energie şi de materie. 1 . — care nu este materialist. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. — scopul. — zicea el. în mod arbitrar. Intr'adevăr. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. Ştiinţa. Claudc Bernard. Contrar părerii acestui ilustru savant. Este evident că.— fatal. «Finalitatea. 1885. celular sau individual. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. o lege raţională a spiritului. celular sau individual. în fond. ea este. 15 juillet 1901. etc. mai cu seamă. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. Ori. conceput în inteligenţă. 338.

PAULESCU Dar. C. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. intensitatea. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. finalitatea. termică. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. Ori. — pentru trebuinţele pricinii. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. la natura vieţuitoare. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. — scapă acţiunii lor directe. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. căci. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. faptele vitale de caracterul lor esenţial. 1 . Intr'adevăr. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. — aşa cum o concep materialiştii. nici pentru magnetism. — şi care. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. ea nu poate da seama nici de formarea. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. 2° — Ea consistă într'o generalizare. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. într'o identifi care. — generalizare nejustificată. N. după cum am mai spus-o. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. In rezumat. pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. energia posedă un singur atribut. — cu alte cuvinte. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. —s'au despuiat în mod arbitrar. Ori. nici energia. — el le dărâmă dogma. ca şi cel de finalitate. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. chiar negând finalitatea biologică. nici materia nu implică atributul de finalitate. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. Astfel.96 UR. —nici mai mult nici mai puţin.

Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. născut din necesitatea absolută. aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. etc.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. — care nu este decât cunoştinţa prin cauze. afară din ştiinţă. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. pentru această doctrină. — aşa cum este profesată astăzi. în legătură cu acest caracter. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. — în numele logicii ştiinţifice. Bazaţi pe aceste motive. — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. O şcoală filozofică. întreaga ştiinţă. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. Pentru aceşti filozofi. — complement indispensabil. la observaţie. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. —respingem. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. doctrina materialistă. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. să rezolve o mare dificultate. — chiar de la începutul vieţii. Am făcut — altă dată. . Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. pozitivismul. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii.

von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc. . . . Experienţe simple şi decisive au stabilit. 1905. Dictionnaire de physiologie. — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. din substanţa brută. Ori.. T. astăzi.în articolul Generation spontanee. A. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare. în câteva cuvinte. — probează. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată.. în mod spontaneu.DR. — încheiam. Unul singur totuşi. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina. în această privinţă. în mod spontaneu. — ea nu se produce niciodată ». « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. . X. C. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. că această ipoteză nu este întemeiată. VII. 1904. 73. că. E. adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină. care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. . — Ch. — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. această doctrină condamnată.. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că. 1 Iată ce zic. p. EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) . 242. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. clar ca ziua. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută. p. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ».

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. 279). Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. îşi incorporează particulele ei. deci. Moartea. II. C. El asimilează materia disolvată. în urmă ea le asimilează. In rezumat. PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. pusă într'un mediu convenabil. Intradevăr. care posedă toate aceste proprietăţi. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. N. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. Câtuşi de puţin. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. în momentul segmentării. Ceva mai mult. acest germen (cristalin) se desvoltă. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. şi anume cristalele.104 DR. ca în celula completă. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. — le încorporează şi le creşte. Prin urmare.— să le zicem indivizii cristalini. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. O «analogie perfectă » există. din acest punct de vedere. astfel. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. Există corpuri brute. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. ea dobândeşte. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. creşte conservându-şi forma. constată imediat că analogia perfectă nu* este . adică în soluţia substanţii sale. Cu toate acestea. 282). între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. * cristalele. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. întotdeauna fatală. — răspunde Dastre. pus într'un mediu de cultură convenabil. azotate. decât în şi prin celulă. deşi nu este imediată.

— şi din această juxtapunere rezultă cristalul. Aceste părticele cristaline. Ori. când un microb este pus într'un mediu de cultură. 2° — Formarea cristalelor este. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. Un cristal este compus din părticele cristaline. Când corpul disolvat cristalizează. deci.APENDICE 105 reală. (Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). de asemenea. homogene. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. o soluţie a acelui corp. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. în soluţia concentrată a substanţei chimice. — care se găsesc formate gata. moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . se formează în mod izolat. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. Nu există. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. nici o analogie între un cristal şi un microb. într'o onentaţie constantă. în soluţie. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. la rândul lor ele se juxtapun. — prin juxtapunerea de părticele cristaline. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. care este cu totul diferită de aceea a mediului. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. între o soluţie şi un mediu de cultură. Prin urmare. adică transformarea în protoplasma. Dimpotrivă.

N. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. prin apoziţie. 280). numai un simplu depozit. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. La fiinţele pluricelulare. la nivelul părţii mutilate. Examinând faptele cu puţină atenţie. o exagerare a nutriţiei. în punctul sfărâmat. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă. în câteva ore. se constată. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p. se vede câ. 281). 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. Gernez a arătat că. — la locul rănit. această citaţie. Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic.100 I)R . observaţia arată că nu se produce la locul rănit. căruia » împrumut. Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului.c. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline. între alţi savanţi. — o vasodilataţie şi consecutiv. de materiale conţinute în mediul ambiant. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. Pasteur. o segmentaţie şi o mulţi- . adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. înainte de a fi pentru celelalte » (p. — contrar părticelelor cristaline. « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. Dastre. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. este pus din nou în soluţia în care s'a format. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. a studiat bine acest fenomen.

Prin urmare. ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p. ceva mai mult. Răcindu-se.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. sau. anterioară. un litru apă distilată poate disolva 4. o aşa de luminoasă expunere. asemenea ei. într'un litru de apă distilată. de cele mai multe ori.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade. Ba. restul rămâne pe fundul vasului. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. la temperatura de 15 grade. « anumite cristale. din această sare. pentru că. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. . — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ».122 de grame de SO4Na2. cristalizat). el nu mai conţine decât 360 gr de sare. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. o anumită cantitate din această sare (360 gr. III. Ori. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. « O întreagă serie de cercetări. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr. — nasc dintr'un individ precedent.. formarea unei cicatrice fibroase. — restul s'a depus pe fundul vasului. lichidul abandonează sub forma de cristale. 286). — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. — zice Dastre. să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. menţinută la temperatura de 15 grade.

mici cristale apar. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. N. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. — ca şi cele introduse din afară. un minut sau două. într'un butoi trimis din Viena la Londra.108 DB. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. Şi întradevăr. şi ea. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. — după cum. până când tot excesul de sare se depune. In anumite condiţii. — s'a putut provoca formarea altor cristale. în mod spontaneu. Insă. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. putem obţine altele. la 10 grade. — Introducerea unei părticele cristaline. Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. . este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. — punctul de plecare al solidificaţiei. condiţiile de apariţie a cristalelor. 292). obţinute astfel. 1°. Scădeţi-i. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia. 293). dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. Soluţia se zice atunci suprasaturată. în jurul acestui prim miez. C. cu un cristal de sulfat de sodiu. în sânui soluţiei saturate şi devin. la o temperatură mai mare de 30 grade. în timpul iernii ». Glicerina prezintă. — el va rămânea lichid. dimpotrivă. temperatura şi lăsaţi-1. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. Dar. aproape indefinit. cu ajutorul acestor cristale. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. într'o soluţie suprasaturată.—întâmplător. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. PAULESCU Totuşi.

. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui.APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. vor da naştere. Dar. nu se constată nici o diferenţă ». o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. Ştiinţiîiceşte vorbind. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. — mărturiseşte Dastre el însuşi. 278 şi 279). şi aproape până la abuz. 291). — zice Dastre. « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. creşte. într'o soluţie supra-saturată. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. la alţi doi microbi. Prin urmare. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. şi aşa mai departe » (p. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. numai graţie întrebuinţării unor termeni. din întâmplare. — teza ia un caracter copilăresc» (pp. a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. împinsă la acest grad. 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. cu cele şase sisteme cristaline. fiecare. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. acesta s'a format. S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. —apariţia. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. « S'a împins şi mai departe încă. apoi. este generaţia cristalului introdus în ea. S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor. singur alături de cel dintâi. căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. 293). . 289). a putut fi perpetuată » (p. — după cum primul microb a născut pe al doilea. . acesta a născut un al treilea. noi. propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. prin simplul joc al forţelor moleculare. iar aceştia la rândul lor.

la temperatura obişnuită. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. n'a existat întotdeauna. — zice Dastre. şi trece în stare de sulf octaedric. — între evoluţia lumânării mele. Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. 252). — pe care Dastre le califică « copilăreşti ».HO DR. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. N. se obţine un sulf moale. C. Dar. ea are deasemenea o perioadă de declin. fără alteraţie. redevine opac. şi acelea pe care le adoptă. formă care este aceea a sulfului nativ. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. care va fi urmată de o stingere finală. transparent. puţin câte puţin. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». urmată de o stingere finală» (p. că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. nu cred însă să se afle cineva care să găsească. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. acest sulf moale pierde. ea a avut o perioadă de formaţie. . şi pe care o conservă indefinit. . ele au avut o perioadă de formaţie. — conchide Dastre. dur. elesticitatea sa. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . — şi aduce ca probă. Când se toarnă. elastic ca şi cauciucul. o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. sulf topit. între aceste analogii. PAULESCU Dar.. « Aceasta nu este adevărat ». spre a o găsi. La temperatura ordinară. « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». Ne este de ajuns. Dacă ne-am lua după materiahşti. 253). Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. şi de culoarea ambrei. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. în apă rece. prin exemple identice cu acesta. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment.

Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . pe fizicieni şi pe chimişti. încet şi continuu. 254). repaosul definitiv. naturalist şi medic. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. In ceea ce priveşte pe geologi. când scopul lor a fost îndeplinit. când « s e modifică. dar că ele suferă chiar boale. în aceeaşi direcţie ». corelativă cu generaţia. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. « Aceste fapte. recente. se formează. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. — acelea care. Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. Ei bine. — adaogă savantul profesor. Aşa dar. sub influenţa cauzelor atmosferice. Observaţia arată că. de a evolua. sau când i se adaogă o condiţie anormală. care să semene cu aceasta. bătrâneţea şi moartea. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. întradevăr se nasc.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). încet şi continuu. devenit octaedric. în acelaşi timp matematician. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. devenite inutile. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. întotdeauna în aceeaşi direcţie. ca argila. precise. ele declină şi dispar. 253). — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. apoi. bunăoară despre turcoaze » (p. cresc. Fiinţele vieţuitoare. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. V. Nimic.APENDICE IU geologi. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. pentru a deveni octaedric. — şi moare când. — şi în stânci moarte. constatate de cei mai abili experimentatori ». nu există la corpurile brute. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». . sulful moale trăieşte. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. în sensul că ele se modifică. Jer6me Cardan.

constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. au fost. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. Dar. 184). sau mai bine zis. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. atât de simple şi atât de clare. în mediul ambiant. . dacă nu pentru toţi fiziologiştii. în realitate. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. aerul. la fiinţa vieţuitoare. constituiesc excitanţi. — au primit numele generic de excitanţi. din nenorocire. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. o activitate exagerată. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. exagerate sau diminuate. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. — zice Dastre. fiinţa protoplasmică. lecţia î-a. taxii). care pot fi numite excitanţi. . căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. PAULESCU Cauzele reacţiilor. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. — fiinţa elementară. unde găseşte anumite condiţii favorabile. 185). Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. o tendinţă de a se apăra. C. Numai condiţiile de mediu codificate. « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. Din acest fapt a rezultat o confuzie. o reacţie. necesare manifestaţiilor vitale. oxigenul. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. are trebuinţă de lumea exterioară. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. modificate.112 DR. N. ele nu se mai află în stare optimă. sunt în număr de patru: umiditatea. Pentru Dastre. — condiţiile mediului în stare optimă. iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. — şi de altfel pentru cei mai mulţi. — adică modificările condiţiilor mediului. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. Astfel este electricitatea care con- . De asemenea. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. Aceste noţiuni.

nu există o stare optimă sau mai bine zis. nici căldura. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. nici oxigenul. mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). Pentru această categorie de excitanţi. care se crede că este apanajul corpurilor brute. este efectul excitaţiei. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. 190). în general. reuşesc să dea această desmmţire. . este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. Spontaneitatea. Mă întreb cum poate cineva să nege. nu le este specială. zice Dastre. Ori. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. se produce. Intradevăr. pusă In condiţii de mediu optim x. lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. fiziologia. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare.APENDICE 113 ei. sau mai bine zis. în fine paralizia şi moartea. intradevăr. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. aceste acte şi aceste fe nomene. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. nici alimentele. desminţită de fiziologia întreagă » (p. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. Ca probă. bună-oară. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. din acest punct de vedere. este o eroare foarte gravă. — cu alte cuvinte un mediu optim. ca şi în cazul precedent. cu corpurile brute. unii fiziologişti. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. — înainte de a suprima. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. — ea se aplică la corpurile vii. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. nici umiditatea. — şi numai deasupra acestui zero. «Legea inerţiei. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii.

Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. — adică un mediu optim. ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. — pus în condiţiile de mediu optim. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. şi când intervin condiţii anormale. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. nici colori. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. sunt excitanţii săi. Astfel stând lucrurile. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». în mod concret şi exact. mi se pare că. — exagerate sau atenuate. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. C. de apărare.H4 DR. — posedă o activitate spontanee. Când condiţiile mediului sunt modificate. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. el va rămânea inert. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. şi nu va manifesta nici acte morfologice. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. nici fenomene fiziologice. Să luăm unul din aceste corpuri. N. rămâne inertă. o bucată de cărbune. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. şi dacă în acelaşi timp. pentru a exprima adevărul. Reacţia nu este niciodată indiferentă. morfologică şi fiziologică. culorile. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. — de exemplu. nici pensulă. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. — şi să îl punem în orice mediu . — ca şi fiinţele. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. cu finalitate imanentă. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. după moarte. — va fi absolut inert. . Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. dar care. cu finalitate imanentă. etc. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. VI.

într'un punct al vergelii. vergeaua se va rupe ». la ocazie. Forţele atracţiei moleculare. căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. manopera. sforţarea tracţiunii.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă. Dar. sferă. a luat aici aspectul metalului călit. etc. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. el nu se mai întinde » (p. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. fir. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. «Dacă sforţarea continuă. I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). 267) J Iată acum cele două exemple. ei atribuie corpurilor brute. — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal.. Dar. câtva timp. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. dacă se suspendă.— ea revine la forma ei primitivă. vergea. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. o strictură. afară de forma cristalină. dacă sforţarea continuă. prezintă mişcări. dar. — cusută cu aţă albă. care era moale în celelalte puncte. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. 268). bară. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă. ea se curbează şi. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». gazoase. se vede apărând. Ceea ce este foarte curios. când sforţarea a încetat. este supusă la o tracţiune puternică. .ea se rupe. In acest punct. o dispoziţie nouă. . « metalul. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. starea sa în cutare sau în cutare punct. lichide şi chiar solide. — virtutea în elasticităţii sale.

Ele arată că această activitate este. . o oboseală a tactului electric. — ca aceea a animalelor. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. ne mai aduc încă o altă probă. pentru că este astfel. decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. în timpul sforţării Ia care este supusă. totuşi. etc. N. . 269). aceste f a p t e . o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. n'ar avea mai bun mijloc. de către o prismă de sticlă. totuşi. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. în fond. . fără să reziste.J16 DR. si că această ripostă. o oboseală a elasticităţii. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. că o lamă de plumb. C.— este « nu mai puţin remarcabil ». — o ripostă la intervenţia străina. « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. 270). — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. Dar. ceva mai mult. chimişti şi fizicieni. . nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi. — după părerea sa. exemplul meu este identic. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. ea devine verde » (p. — pe care le cunoaştem.— tot ca Ia animale. după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. — care este astfel. cu acelea ale lui Dastre. 270). care se lasă să fie îndoită. în fine. Şi. Dacă în urmă este expusă la o lumină verde. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen.

. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. generalizează în mod arbitrar. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. mai mult poetice decât ştiinţifice. — nu sunt ştiinţifice. dela Aristotel. De aceea. o adaptare a sticlei. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. Şi cu toateacestea. 257___258). nu voi insista mai mult asupra lor. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. etc.APENDICE 117 o acomodare la torsiune. măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. Dar este evident că asemenea procedee. — care duc la sofism. apoi. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. apoi. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine.

.

să încercăm să facem acest lucru împreună. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». pe urmă. care nu au nimic comun cu ştiinţa.SUFLET Domnilor. Ei bine. — în natură. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. Ori finalitatea. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. Ceeace noi căutăm să descoperim. îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. căci. — totul are o cauză. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. nu sunt decât nişte sisteme greşite. Bucureşti. am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. Am făcut. i * Dar. este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». Ia Facultatea de Medicină din . considerată în general. trebuie să pui ceva în loc ».

etc. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. . în realitate.N.120 I)R . — care este efectul întâmplării. ereditatea şi lupta pentru existenţă. acum doi ani. la fiece pas. trebuia ca. care rezultă din cauze pur mecanice. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. să se salveze doctrina materialistă. — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. din punct de vedere al metodei experimentale 1. am cri ticat-o cu deamănuntul. Doctrina darwinistă (transformistă. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi. înainte de toate. — nu putea conveni naturaliştilor care. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri.C. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. de selecţie. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale. 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. într'o lecţie. trebuia ca. incompatibilă cu această dogmă. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. pe care. printre naturalişti. — să se arate că. Totuşi pentru unii materialişti.

— adică concepută. prin variabilitate. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. p. Dar ceva mai mult. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. utile sau vătămătoare individului. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. 1 . 1901. Această ingenioasă ipoteză. 2eme edit. Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. voită. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. fără ajutorul niciunei idei teleologice. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. Lamertin). 139. — după cum o recunoaşte toată lumea. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin. 1904. După Darwin. 77. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. vezi şi L. I.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. p. Errera în Dar-winisme. căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. — cu alte cuvinte. T. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. variabilitatea poate atinge orice caracter. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. urcând progresiv scara biologică. modificări indiferente. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. în decursul timpului.. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). Bruxelles. După părerea lui Darwin. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. formarea de specii care se transformă unele de altele. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale.

ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. stejarul. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. — că. ca antiştiinţifică. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. trebuie ca. constată că omul rămâne om. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. este o pură iluzie. înainte de toate. câine. sunt iluzorii. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem.c . că fără ajutorul acestor doi factori. cu probe palpabile. In realitate. să fie probată x. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. că motivele pe care se bazează Darwin. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. cel de al treilea. am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. că speciile sunt fixe. câinele. a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. făcând examenul critic al «Darwinismului». nu poate efectua selecţia naturală. din embriologie Şi din anatomia comparată.N . 2 Vezi pentru detalii. împotriva afirmaţiei acestui savant. ci se transforma unele în altele. în loc de a fi aceea a transformării lor. Am dovedit în fine. Am stabilit deasemeni. lupta pentru existenţă.122 DE . 1 Vezi regulele metodei experimentale.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. etc. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei. Şi întradevăr. stejar. Ori.—cu alte cuvinte. ergo propter hoc. a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare. pentru a admite transformarea speciilor. .

Din această discuţie rezultă. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. neavând o existenţă reală. în mod clar şi lămurit. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. finalitatea vitală trebuie să fie voită. 1 imanent. Cu alte cuvinte. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. Discuţia critică a Darwinismului. — ne-a dat în acelaşi timp. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. un răspuns la chestiunea ce ne preocupă.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. Prin urmare. din in (în) şi mânere (a rămânea). — nefiind fortuită. nu poate explica nimic. — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. . Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. Ori. cu care poate să vină în conflict. I. Prin urmare. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice.

Un. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. materia şi energia fiind nepieritoare. Dar. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. substrat al energiei. Să luăm ca model şi să imităm. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. — rezultă că acest agent diferă. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. Ori. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. N. — care este cauza finalităţii vitale. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. prin natura sa. de energia fizică. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. Pentru a exprima aceste fapte. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. A fortiori el diferă de materia. — care e imaterial şi unic. De altfel. care este inertă (nu este un agent) şi care. 1 . Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. există un suflet unic şi imaterial. Materia. o emite sub diversele ei forme 1. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 . în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună.124 DR. Prin urmare. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. C.

ca difracţia.— care. Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea... Astfel. Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii.după teoria emisiunii. în apă. Ei au con chis că un focar luminos emite. — în toate direcţiile şi în linie dreaptă. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun. care traversează medii de densitate diferită. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă.—adică pentru a-i determina cauza eficientă. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. lumina. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală. de exemplu. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii.— mici proectile.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător. vibraţiile moleculelor acestui lichid. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii. dr'ept cauză.. lichide (apa) şi gazoase (aerul). — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase. Pentru a explica propagaţia luminii. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor . Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei. trece oblic.. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla). părticele ale unui fluid subtil. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită. din aer. o suprafaţă rezistentă. De asemenea.

126 DR . cu fiinţa vieţuitoare. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. că este imponderabil şi uniform răspândit în univers. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. au afirmat sau au negat. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate. un obiect care să prezinte. după cum fizicienii au conchis. că el este perfect elastic. precum şi fiecare din moleculele lor şi care. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. pentru eter. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. .c. principalele proprietăţi fizice ale apei.. mai bine zis. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. interplanetare şi vidul aerian. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. deasemenea. care înconjoară toate corpurile solide. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare.N. la modul de propagaţie al luminii. să alegem un termen de comparaţie convenabil. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. în plus. umple spaţiile interstelare. cu pietrele. lichide şi gazoase.PAULESCU acestor corpuri. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. de la modul de propagaţie al undelor apei. ipoteza. interpretarea fenomenelor naturii. căci ea traversează. Totuşi. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă.. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. — eterul fizic.

noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. o maşină presupune un lucrător. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. în imposibilitatea unei asemenea . — să fie greşită. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). — pentru a-i forma organele. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. şi dânsa. — în urma unui raţionament prin analogie. graţie unui raţionament prin analogie. o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. care construieşte organele corpului. — după un plan întocmit de un inginer. care a ales materialele. Ceva mai mult. dirijind-o spre un scop determinat. Era deci fatal ca. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. El este ceea ce am numit «Suflet». — după un plan prestabilit.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. — sau. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. un agent constructor şi conducător. concluzia pe care ei au tras-o. — care le-a dispus. cel puţin. o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. Ori. Ori. Prin analogie. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. constructor şi conducător. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. — şi care prezida la funcţionarea lor. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). Intradevăr. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. vom putea.

— deşi neprobată în mod direct. Absenţa lui constituie moartea. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. C. de-aici înainte. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . în fine. Intradevăr. — după control experimental. dispoziţia lor după un plan prestabilit. intră în domeniul naturii brute. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. Astfel. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. Ipoteza sufletului. El. care nu vor funcţiona decât mai târziu. cărora. N. — organe. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. PAULESCU demonstraţii. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele.DH. diferenţierea lor. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. . singură dintre toate ipotezele propuse. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. — cu toată demon straţia mea. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. ipoteza eterului.

adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. — ca şi sufletul. pentru a-i convinge pe deplin. impresionează simţurile. Iar profesorul Dastre. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. 1 A. . Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». pentru o asemenea inteligenţă. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. Acestora. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. In ceeace mă priveşte. Astfel este materia x. spirite pozitive care să se mire că. II. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. — admite mai multe elemente şi agenţi care. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. — nu sunt atinse de simţuri. Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ.. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute. un mare fizician. . îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. îl cunoaştem însă. Iată ce zice despre eter. p. 670. el este. după cum am demonstrat. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. care singură. 1901. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. astfel este eterul fizic. 1 . în « Revue des Deux Mondes ». adică cu protoplasma. ale cărora limite de pătrundere.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. — ştiinţă experimentală per excellentiam. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. căruia îi împrumut această citaţie.

Fiind cunoştinţe prin cauze. Şi notaţi că această noţiune. să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. a fost incandescent. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii. PAULESCU mersul ei înainte. nu se găsiau pe pământ. — ne conduce. 1 1 . căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. ea este deci imaterială. cauzele lor imediate. — care la început.130 DR. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. C. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. Ca şi sufletul. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. * In demonstraţia existenţii sufletului. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. Prm urmare. ar rămânea neexplicate). — « nimic nu se face fără cauză». — trebuie să conchidem că atunci. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. N. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. sufletele au început să existe la un moment dat. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. Intradevăr. —noţiune ştiinţifică. Ori. decât materie şi energie. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. ca să zic aşa. pe calea ipotezii. Vezi lecţia II-a. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă. — care este mai mult decât o ipoteză. — cum în acel moment. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată.

derivă din el. de specii diferite. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. prin raţionamente bazate pe premize absurde. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. considerate la diverse vertebrate. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. în cursul vieţii sale embrionare. există o homologie. când e vorba de planul fiziologic . Astfel. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. de relaţie şi de reproduc ţie. Din această uniformitate de plan. — întradevăr. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. din această asemănare. — şi între aceleaşi organe. reamintesc formele altor animale. — premize analoage cu sofismul post hoc. de exemplu. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. fără excepţie. 1 . — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. ajunse la o stare de completă desvoltare. Ori. Toate aceste fiinţe. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. o asemănare incontestabilă. deşi distincte. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). Totuşi. formele succesive pe care le ia un animal superior. de acela al altor specii. de uniformitatea planului fiziologic. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. care seamănă cu un altul. Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. dela cele mai simple la cele mai complicate. de relaţie şi de reproducţie. ergo propter hoc. toate fără excepţie. după un plan prestabilit. Ceva mai mult. De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. invej-sul poate fi fals. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). — ca următoarea: orice lucru. sunt formate de protoplasma şi.

— există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii.deci.132 DR . — prepară.—anumiţi indivizi (părinţi. De asemenea. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. care le execută. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ. de asemenea. — căci îl ignorează în mod absolut. devenite mamă. construcţia organelor.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. In urmă. cu o perfecţie minunată.N. — după expulsia uterină. — ale unui alt individ. de când rasa şi specia ei există. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. naţii).-—adică. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. laptele. Bernard. al cărui autor nu este ea însăşi. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ». — adică. — altfel conformate. de sex diferit. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. — graţie instinctelor sociale. în care. In plus. anumite organe ale unei femele. cauza acestei finalităţi. Ori. —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. părinţii. moşii şi strămoşii ei. Se pare. — anume glandele mamare. C. — care realizează conservarea individului. Ea urmăreşte un plan prestabilit. încă din starea embrionară. pentru noul născut. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. In toate aceste cazuri. . Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. propriu vorbind. triburi. — cum zice CI. — nu este el însuşi. pe cari îi apără în caz de pericol. după naştere. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. — ci se referă la doi indivizi. că sufletul. şefi. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. — alte organe ale mamei. — ordin căruia i s'au supus.

suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. — care.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. plecat dm lumea organică.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. ca să zic aşa. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). . de crematori. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. — şi altruistă. în special leguminoasele. sau. — care. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. în prima jumătate. deci. cercetări recente au dovedit că anumite plante. Dar în acelaşi timp. — după cum am amintit în lecţia precedentă. ca paraziţi. în natură. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. graţie lor. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. plante incolore. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. în general. Aşa de exemplu. Fără microbi. mai bine zis. Ori. — căci rezultatul putrefacţiei. de aceea a plantelor verzi. nutresc întreg regnul vieţii. importantul rol de gropari. plecând de la substanţe anorganice. — ca şi acela al cremaţiei. ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. pentru a trăi. microbii intră în scenă şi. — cu un cuvânt. Observaţia arată deasemenea că. — o simplifică. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. Ei îndeplinesc deci. Ori. pe ele. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. în a doua. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. 1 Microbii nu produc numai distrugere. viaţa e egoistă. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică.

PAULESCU Aceste noţiuni. precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. naţii).-N'. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. « alta. triburi. — unică. — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii. considerate în particular şi în totalitate. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. — prezintă. într'un grad suprem. Prin urmare. omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu.134 DIi . atributul de înţelepciune. De aici rezultă că. . — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. cauza secundară sau Suflet. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare.C. înţeleaptă. — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». sau Dumnezeu. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. Şi această armonie. — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare. Această cauză primară este Dumnezeu. — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. cauza primară.

— dacă de atunci nu aş fi dobândit. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare.. incapabili să-i priceapă ipocrizia. o victimă a acestei doctrine. . — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. cu doctrinele sale răufăcătoare.APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. — aş fi şi astăzi. pentru că. printr'un studiu con tinuu. neavând spirit critic. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. fie prin pasiune.. ca sistem. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. — şi a otrăvit astfel. unde. Prin ei s'a introdus în şcoli. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. mai multe generaţii. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. Ca orice eroare. cum erau la acea vârstă. El s'a servit de prestigiul ştiinţei. — el care. este negaţia ştiinţei. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. fie prin lipsă de inteligenţă. în mod laş. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. — sau dacă din nenorocire. ' Ei bine. credeam tot ce auzeam şi citeam. La şaptesprezece ani. aşa că.

. — Van Beneden. fiziologie. — De Lapparent. — Latreille. de Pascal. — Ber-nard de Jussieu. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu.336 DR. Faye. de Verneuil. 2° — marii matematicieni: Euler. — de preferinţă naturalişti.— Cfay-Lussac. — Elie de Beaumont. Iată de altfel. — Louis Agassiz. — ArmandGautier. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. — Jurien de la Graviere. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă.. — Antoine de Jussieu..— Liebig. — De Bonnard. — J. de Quatrefages. — A. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. C. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin). — Haller. — Hirn. de Leibnitz.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. anatomie. — Lancereaux. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ». — Linne.—Fresnel. de Kepler. — Pasteur. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire.. — Berzelius. — Calmette.— Flourens. medicină. — Cauchy. de Galileu. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei. — Le Verrier.. de Newton. botanică. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. marii savanţi. — Pierre Termier. —Laplace. — Claude Bernard.— Chevreul şi Wiirtz . — Gaiidry. chimie biologică şi microbiologie): Buffou. — Faraday. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). au admis toţi. — Ampere.. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. — De Blainville. — Branly. — A. . Laennec. — Hauy. Fără a mai vorbi de Copernic.— J.. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur.— Thenard. de Descartes. geologie şi paleontologie. — Henri Gonthier. Milne-Edwards. B. creatorii şi gloriile ştiinţei. — Gratiolet. — Barrande. —Maxwell. — Volta. — Roux. — Dupuytren. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. Biot. — Brogniard (fiul). — Ed. — Berthollet.. Dumas. N. de Bacon. pentrucă principalele motive. — Homalius d'Halloy. — Cuvier. B.. — Cruveilhier. — Hermite. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. — Wilîrid Kilian. — Brogniard (tatăl). Şi totuşi.

. Cruveilhier. 266): «Din câte spusei până acum. Parisiis.) în Historie naturelle des regnes organises. suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. p. 499: «Ajuns la această limită. 252 (Ed. Linnaci. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. — (fundatorul Entomologiei. II. omul religios singur rămâne. deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor. Labe): . — Systema naturae. adică lui: Dumnezeu. în Cours a"Entomologie. formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. 1831. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. ». ». I.) în Philosophie anatomique. trad. . ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». T. p. — (membru al academiei de ştiinţe. Latreille. — (celebru naturalist.. etc. 3-eme e'dition. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice. 1822. a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. p. p.. — (celebru naturalist.. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. Paris. . membru al academiei de ştiinţe. etc. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi. Paris 1851 (Ed. Paris. 12 (Ed. 1830. profesor de istorie naturală. Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. J. Paris. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze. II. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). T. L. 1869. a voit să perpetueze generaţiile. Paris. fizicianul dispare. profesor la muzeul de istorie naturală.. Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. dând viaţă atâtor fiinţe diverse. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire.. XXII.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C. sistem stabilit la origine. franciise par Vogeli. p. T. ». 1850 —1860. M. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. p. Agassiz.

. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». . Flourens. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». 17 Decembre 1864: « Este de mirat că. etc. Acad. că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». al lui Linneu. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. . cu 0alion. 347 (Ed. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. C. cu umilinţă. în care totul a fost prevăzut. al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. se'ance du 27 Decembre 1886. el merge de la materie la viaţă. I. Paris 1857. Milne-Edwards. cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. — ca în timpul lui BeaumuT. des sciences. sunt respinse de adevărata ştiinţă. A. etc. — (fiziologist celebru. T. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. Aceste zadarnice ipoteze sau. etc. 34. aceste aberaţii ale minţii. Claude Beniard. . — (naturalist renumit. La vederea acestei minunate organizaţii. . 1293: Botanica « este o ştiinţă care. ». conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. această capodoperă a creaţiei. de la viaţă la inteligenţă. a căruia structură atât de delicată. Bailliere): . ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. la muzeul de istorie naturală. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. Jurien de la Graviere. p. profesor la College de France.. . de la inteligenţă la suflet. în planurile sale. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. ia oorbonna. Dumnezeu înaintează mereu. atât de rezistentă. B. etc. Delessert. se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. N. p. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari.) în Instinct et intelligence des animaux. 331 (Ed.138 DR. 2-eme anne'e. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. şi în acelaşi timp. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. membru al academiei de ştiinţe. p.) în Eloge de B. coordonat. . mai bine zis. p.

1895. tată atotţiitor.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. 631 şi următoarele: . ele revin cu o forţă irezistibilă. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. 337). Dumnezeu. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. la origine. raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. — (astronom ilustru. Paris. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. des sciences. Chevreul. de Fonvielle. 9 (Ed. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p. ea est e în trecut. — (mare chimist. Acad. aceasta e legea. de aceste idei. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. în fine. de un plan binevoitor. ed. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. la 8 August 1894. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr. pentru câtva timp. im riscăm să ne înşelăm. 1884. de M. 1874. Sir William Thompson (Lord Kelvin). Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. R. «Natura reface ce a mai făcut. 14 Septembre. înaintea lui British Association [Trad. p. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. făcător al cerului şi al pământului ». 336). profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. p. Paris. Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. «Pentru noi. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale).) în Sur VOrigine du monde. Faye. membru al academiei de ştiinţe. Prin urmare. prin care astro nomii. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». nu vedem decât o continuaţie periodică. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. franc. membru al academiei de ştiinţe. etc.) în C. trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. etc.

ca şi cuge tarea omenească.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. de la 3-eme Session. o mişcare de aprobare simpatică. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. — (chimist renumit.140 DR N c . el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. 1874. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. într'o zi prin excepţie. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. unică. — (membru al academiei de ştiinţe. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. R. să fie efectele întâmplării». profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc. deşi era profund religios. universală.) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. — în convingerea instinctivă.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. Lille. apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare. etc. îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele . căutând adevărul. membru al academiei de ştiinţe. nici materialist. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. p. raportul lor.. n'am fost niciodată sceptic. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. Wiirtz. Deci. Louis Pasteur. — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. în auditorii săi. C. Armând Gautier. etc. 27 Acrii 1882. Faraday. originea lor. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă.. Dumnezeu! >. Deci. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday. 1897 (Ed. băgând de seamă. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei.

Haeckel: Enigmes de VUnivers. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. până acum. pentrucă misterul care învăluie Universul. Bailliere): 1 Vezi E. In tabăra adversă. calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. cu care caută să o propage. T. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. p. — credeau în Dumnezeu. T. — ca om remarcabil. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». în aceste lecţii. 1885 (edit. idealul patriei. Lamarck. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. religia monistă. Paris. el se crede fundatorul unei religii noi. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. Creatorii transformismului. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. ele mi se par de esenţă eternă. ca valoare. cine se află care să poată fi opus. Lamarck şi chiar Darwin. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. un reprezentant al ştiinţei experimentale. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. şi care i se supune: idealul artei. . 267. ieşind din grămada mediocrităţilor. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. idealul ştiinţii. un ideal de frumuseţe. şi din care ele emană. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. căci nu va găsi. iar fanatismul sectar. Ori. pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. idealul virtuţilor Evangheliei. e pentrucă sunt. Ei bine. « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. 1904. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. de o violenţă rară x. este el însuşi etern prin natura sa ». — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. 2-eme edition. I. Paris. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit».

Pierre Termier. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. să scrutăm natura. în această privinţă. 1883. p. opiniile iniţiatorilor doctrinii. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. — (ilustru geolog. — (membru al academiei de ştiinţe. . Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. T. 363). Să sperăm deci că. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă.. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. Gaudry. Paris. Mai mulţi transformişti. 353). Ch. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. — asupra domeniului ştiinţei. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny. nu de sentimente. mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. şi merit numirea de deist» (p. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. . I. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul.it. voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii.J42 DR N. 1888 [ed.. mă impresionează prin greutatea sa. Astfel. împărtăşesc. nu numai o compromite. ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului.) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. 5: « Oricât de mici suntem. Darwin. constituind o putere peste tot supusă la legi. Paris. de exemplu: A. ». ci numai o ordine a lucrurilor. în Franţa şi mai ales în Germania.C. lângă Dumnezeu. Cugetând astfel. etc. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. nefiind nici măcar o fiinţă. care ţine de raţiune iar.. de altfel. zic. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu. pe căi măreţe ». puterea din care ea emană neavând limite ». — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». — natura. peste puţin. — începe sa se producă pretutindeni. « Astfel. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. nu este însuşi Dumnezeu.

Articolele : 1°. 1901. 2°. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1903. 1907. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ. 1908. 1904. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1900. 1905. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut.ANEXE Lecţiile: 1°. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. 4°. 1902. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE. care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". 2°. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI. —METODA EXPERIMENTALĂ. 3°.—„DOVEZI" NEVALABILE. 4°. 3°. .

.

mi-a acordat timp de doisprezece ani. Domnilor. O ţară. a maestrului venerat. e necesar să definim această ştiinţă. să-i precizam obiectul. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. 1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. Am întâlnit acolo. Lancereaux. înainte de a începe studiul fiziologiei. cu ospitalitatea cea mai generoasă. Ingăduiţi-mi. Ştiinţa şi Patria. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. înainte de a începe acest curs. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs. cu simpatia lor. Fiziologia. care ni-i scumpă tuturor. zice Claude Bernard. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. să-i delimităm teritoriul. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. învăţătura profesorului ilustru. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. 10 . în acelaşi timp. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful