S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. . — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă. căci. fără cruţare. p. prof. după moarte. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă. IV. fără odihnă. — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii. Paulescu în «Bucureşti medical». TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. fiindcă Lancereaux era un spirit larg. August 1931: «Moartea prof. Aurel Abramovici : Profesor Dr. a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. în «Trăite de Medecine ». fireşte. pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. . In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». 5.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine.. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. — a Dr. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte.. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. Pe când era externul său. — a fost omul de geniu care. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». . — scria Paulescu 2. Iubirea pentru neam complecta la el. ». De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice.DR. « Lancereaux. 1 . care nu admitea decât numai catolici în personalul său. pe care o trecea în mare parte în laborator. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. t. Viaţa lui. un cercetător în permanentă acţiune. Paulescu a atins uneori Genialitatea. In aceasta el punea tot sufletul. ambele se uneau într'un tot indisolubil. la spitalul « Hotel-Dieu ». — internul şi colaboratorul său. a fost ilustrul Lancereaux. una din gloriile ştiinţei franceze.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. V. . La plecarea sa din capul serviciului. . cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910).

Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. . « Şi această afirmaţie. .. « Aţi putea bănui. . La un moment dat. ai să vezi ». pentru el şi colaboratorii săi. piatră cu piatră. adăoga Paulescu. . . ». « Pot spune că Lancereaux a fost. Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. . . şi straşnic de edificatoare. . « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux. scaunele din fundul lojii. ei bine. sunt extraordinare. Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. Intr'o seară. .INTRODUCERE 7 construit Medicinii. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie.. uitând de reprezentaţie.. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice. a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». un palat măreţ şi splendid. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu. cu probe palpabile. după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. . . ». am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. prin ea. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze.. ca mai bătrâni. . îşi aminti că avea o loje la Odeon. Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru. semnate prescurtat: «Paul. Lumea înceou să murmure indignată. unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. nu?. o voi dovedi-o. . — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ».. în care se vede clar. . — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. Dar. pentru Medicină. pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. .

spre a le controla concluziile şi. 1899. De astă dată. . leziunea cu pri cina. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. trăgând de mânecă pe Paulescu. patologia şi terapeutica. Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. dragul meu. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. . V. îşi luă ghiozdanul şi. » mormăi Lancereaux şi tăcu. în studiile şi în lucrările mele ». reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». indignat. —fenomenele patologice nefiind. cum spune Claude Bernard. cum s'ar cuveni. să studieze el. — şi-apoi. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ».8 DR. în plină reprezentaţie. o clipă uimită. stingherit. lumea. La sfârşitul secolului trecut. îi dădea dreptate. 5. — « Imbecilii!. decât feno mene fiziologice deviate. Peste câteva minute însă. Lancereaux însă.. . după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse.. Paris. . d'ăştia !. se porni să şuere şi să strige. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. îi zise: «Hai. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». Iar Claude Bernard. 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. « Fiziologia constituie baza Medicinii. în acelaşi timp. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . care imputa Fiziologiei că nu serveşte. încă din 1896. în Laboratorul Sorbonei. un alt chibrit. p. la mine. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu. . unde nu ne plictisesc nepricepuţi..—lămuria Paulescu1. după mai bine de 150 de ani. era încă valabil reproşul lui Leibnitz. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. . îl lămuri Paulescu.

Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. dar. Prima sa lucrare de Fiziologie. în « Spitalul». o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. nu sunt inerente Ştiinţei.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». ci a refăcut experienţele autorilor francezi. In plus. care. p. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. 1897. 21. Paulescu ştia dinainte aceasta. cum se face coagularea sângelui din ficat. nu s'a mulţumit cu atât. de multe ori. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate. . Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic.. — « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. de 26 de ani. — şi anume: un temperament calm. în «Archives de Physiologie». prin ele. Janv. care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. publicată. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. a izbutit să demonstreze. Februarie 1905 (vezi «Anexele»). au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure. ca să-i combată. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. precise şi evidente. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. din nefericire. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. era într'adevăr excepţională.INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. unui tânăr străin. Mai târziu. căci. . le-a completat şi le-a lărgit. influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului.

«tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. cu Lancereaux. mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. imitând Academia de Medicină. ». pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. 701. cu Lancereaux. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. injectate sub piele sau intraseros. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . acesta câştigă partida: «Am dovedit. prin clinică şi prin experimentaţie. sau. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. unde Huchard raporta rezultatele bune. 1900. a treia comunicare. a expus la Academia de Medicină. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. ceea ce însemnează acelaşi lucru. în cele din urmă. In Octomvrie 1898. care. p. Laborde. Vezi. Paris. TRIFU Din 1897 până în 1900. în « Journal de Medecine int.10 DR. Gley şi Camus. 21. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. p. în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. 1 «Archives de Physiologie ». deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». La 22 Iunie 1897. . dar. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. Paris. 1897. Gley şi Camus. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. într'o cavitate seroasă » l. Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». V. date noi la Academia de Medicină. ca gelatina. 1900. Aduse în acelaşi timp. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. 1900.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. tot cu Lancereaux. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. îi opun energic. cu Lancereaux. injectate în ţesutul celular.

prea puţine lucruri şi suntem. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. 2 These pour le doctorat en medecine. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. 68— 69. toţi. In lucrările sale. apoi. care era o expunere critică. cu elogii. zice Paulescu citând pe Claude Bernard. în realitate. însă. ştim. o admiră în « Amintirile » sale. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. Paris. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. — « obiectul lucrării». de la aceeaşi Facultate. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. iar peste câteva luni. « Spiritul adevărat ştiinţific. de la Facultatea de Ştiinţe. în 1898. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). din « Spi talul ». Noi. 1 . «Ies Morticoles ». Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. aproape formule matematice. In acelaşi an. ţinea să anunţe dela început.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. In sfârşit. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. Feb. 1897. In plină activitate spitalicească şi de laborator. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. ci dimpotrivă.INTRODUCERE . cu toţii. făcea un scurt istoric al chestiunii. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. nu a putut-o atinge. obţinu. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain. citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. pp. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru.

făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. V. — efect al lipsei congenitale a glandei. în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide. în timpul copilăriei (cretinismul). In plus. * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). în labo-""ratorul de la Sorbona. H. — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. 1896.—glandele zise «vasculare sanguine». de pe atunci. din îndemnul lui Lancereaux. (1894). — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>.12 DR. d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. b) Insuficienţa tiroidiană. în Oct. la om. (1897). Idem: II. e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. Paris. în « Journal de Medeeine interne ». care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. . I. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. Cu colegul său. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. a început. 15 juin 1898. mai întâi. (1895). şi-a luat sarcina să cerceteze. c) Insuficienţa tiroidiană. cărora le-a dat o clasificaţie nouă. prin ope raţie. dar. la om. 1 Septembre 1898. asupra cirozei fica tul ui la copii . Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. această din urmă problemă. o lucrare. Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». TRIFU compoziţia. în colaborare cu Dastre. chirurgul Paul Reynier 2. 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină.

p. a continuat cercetările sale. în «Journal de Medecine interne». Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. 1 juillet 1900. toate turburările guşii exoftalmice 3. Ilustrul Huchard aprecia. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. 694. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales. janvier 1899. o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». este falsă. noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. 1 . — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. care face să dispară. seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. etc. astfel. de l'Academie de Medecine ». în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor.. Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. în glicosurie. In 1898. în gută. în alteraţiile unghiilor şi ale părului. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. etc. în « Bull. de turburări trofice ale unghiilor. etc. In 1900. odată cu congestia acestor vase.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). concepu un tratament nou al acestei maladii. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. în « Journal de Medecine interne ». 15 dec. în obezitate. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. — cu rezultate excelente. 3 janvier 1899. în arterioscleroză. în sclerodermie. 1898. în « Journal de Medecine interne ». în colaborare cu Lancereaux. de ulcere trofice ale gambelor. ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă.. de escare ale extremităţilor.INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. a completat singur. din sângele care trece prin ele. 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. 2. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. In 1898.

487. Paulescu. Huchard: Journal des Praticiens.. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. nu opoziţie. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. V. adevărate adăposturi pentru microbi. că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. 1899. p. 31 dec. ele fiind în realitate. p. p. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. în colaborare cu Besancon. ci hrană şi adăpost sigur. organe asimilatoare. p. ibidem. -— adică mai mult ca ipotetice. 399 şi. t. — fapt de o importanţă capitală 2.14 DR. t. în « Journal de Medecine interne ». 1898. a evidenţiat în 1899. H. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. 2 1 . 1898. 1 marş. minuţioase şi foarte îndelungate. pentru teza sa de doctor în ştiinţe. TRIFU Iată o bună terapeutică. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. 15 nov. Cercetările sale. 1899. I. Tot în 1898. în « Journal de Medecine interne ». fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». în laboratorul Sorbonii. Studiind experimental glandele supra-renale. Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii. I. — capsulele supra-renale. Consemnând aceste consideraţiuni. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. 1 janv. Aceştia găsesc în ele. 844. II. — II. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». 364. p. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. 298. In acest timp. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3.

pe care le-a desvoltat pe urmă. Concluziile lui Paulescu. încă odată. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. într'adevăr. Cu acest prilej a arătat. şobolan. în «Journal de Medecine interne ». In acelaşi an (1897). la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. care fusese ilustrată. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. la om şi la animale. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». arterele şi vinele acestui organ. profesorul D. A studiat. de aceea a altor glande ale economiei. cobai. Gerota. pisică. Toate. a studiat splina la omul bolnav. de un alt român. o inovaţie. aceea a Fiziologiei splenice ». la Berlin. 15 octobre 1897. ci. In anul următor. 1897. A studiat structura splinei. şi mai ales. clare şi precise. au rămas definitive. Odată cu aceste studii de laborator. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. Această metodă era pe-atunci. iepure. la diferite pasări. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. în « Journal de Medecine interne ». în vasele organului. nu diferă. în diferite afecţiuni. în liniile lor generale. 1 et 15 dec. pe urmă. 2 1 . prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. Ia bou. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. că pentru investigaţia ştiinţifică. In sfârşit. câine. între altele. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. fiind « nu numai cheia Istologiei. demonstrează. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2.

în « Journal de Medecine interne ». a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. necesară experienţelor pe animale. în « Journal de Medecine interne». în teza sa de doctorat. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. et Memoires de la Soc. 533. în * Bull. Paulescu. p. — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. 378. 2 De la Chlorose. — « primul meu Maestru ». p. în « Journal de Medecine interne ». a început să caute un nou compus al morfinei *. TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. la animale. Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate.16 DR. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. 1 avril 1898. Lancereaux. de Chirurgie de Paris ». în « Journal de Medecine interne ». cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. V. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. Cu Paul Reynier s . cu E. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. 6 Paul Reynier. Geraudel. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. iar în colaborare cu E. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. 15 janvier 1899. cap la cap. 1899. sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. 1 . — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. juillet 1897 et fevrier 1898. 1899. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. pe care îl numeşte. In schimb. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine.

1899. Hayem. 1899. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani.—adică. Brissaud. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. din starea orizontală în starea verticală. Chauffard. 1899. pe animale. Preocupat de fenomenul «morţii». Dedica lucrarea profesorului Dastre. două articole. Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. 1901. Paris. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. — studiu de Fiziopatologie. asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier. la ete en haut. a studiat pe rând. am putut să-mi termin în condiţii excelente. In Decemvrie 1899. Gilbert. De câţiva ani. A mai făcut cercetări experimentale. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. pentru om. A. — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. Joffroy. Pierre Mărie. din 1899 până în 1901. — etiologia. toate în « Journal de Msdi-cine interne ». având ca bază de clasificaţie a maladiilor. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». a obţinut cu această lucrare. .INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. Roger. studiu experimental pentru animale 1. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. moartea subită şi mecanismul ei. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. — şi sincopa. studiul Fiziologiei. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. De la syncope. care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită. în urma schimbării poziţiei. I. — cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. Landouzy. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. Huchard şi alţii.

maladiile plămânului. împotriva « specializărilor ».aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. . astfel. . 8 F. V. ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. F. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». ca orice artă. le 6 oct. 1901. VI. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. comportă specialităţi). t. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. etc. Paris. ca anti-ştiinţifice. au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. Concepţie perfect îndreptăţită. maladiile pielii. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. care. Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. maladiile sistemului nervos. ci o metodă terapeutică. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. . cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău.18 DR. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. de idei generale. Acest mod de a privi Medicina. era cu totul nou. o artă. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică. p. Nu există maladii ale organelor. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. într'un cuvânt. unde fiecare. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. I. « ci numai maladii generale ale întregului organism. . care se ridică pe bună dreptate. Helme. maladiile rinichiului. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. preface.

Paulescu preferă. — rugat să rămână la Paris. . Paulescu: Definiţia Fiziologiei.INTRODUCERE 19 de mozaic. 2. 4 articole. unde i se oferiau condiţii excepţionale. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». se întoarse la Paris. Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. ftlOl. 1901. p. — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. vezi «Anexele». 1904. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. mare valoare 3. definind Fiziologia. 1015. 82. — «între ai săi ». căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. p. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. p. să vină la Bucureşti. 1901. Paris. . unde în Noemvrie 1901. obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. ca în 1887 marele Victor Babeş. These de doctorat â la Fac. Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. spre stupefacţia tuturor. des Sciences de l'Universite de Paris. în « Journal de Medecine interne ». în prima sa lecţie de deschidere â cursului. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». 1021. Paulescu. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. urmaş al lui Lancereaux. Dar. Intelectualii noştri. 2 1 . devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». de Medecine interne ». se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. Prof. Paulescu. 1037 şi 1047) şi 1902 (p. se declara « finalist ». Landouzy. 8 şi 17). în Presse Medicale. Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. în « Journ. indiferent. în « Journal de Medecine interne ». 1901 (p. Paulesco: Examen critique de quelques travaux.

Academie des Sciences». juillet 1904. după ce izbutise să extragă. Buc. p. aşa de sărac. In 1906. Martie 1904. Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. Bucarest. TRIFU îşi încunună astfel. edit. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. R. al Facultăţii noastre de Medicină. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». 27 juin 1904. — Duclaux. profesorul de Fiziologie vegetală. — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. în « C. pe care a studiat-o îndelung. « Procedeul Paulescu ». 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910).. 629. R. printr'un procedeu foarte delicat. ipofiza. 855. Paris. aşa de greu de atins altfel. 1906. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. . ibid. unde publică şi 11 de sene istologice. de Ştiinţe ». Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». 1904. 1904. minuţios şi din toate punctele de vedere. des Sciences ». pusă de profesorul Gaston Bonnier. Se. Revenit în ţară. 1906 şi « Rev. p. a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. 1907. imaginat de dânsul. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. «C. Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. V. Acad. 38 şi 49 şi « România medicală ». stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. p. recherches experimentales. pentru « Chimia medicală ». adoptat de atunci în ştiinţă. Vigot. pentru « Chimia biologică ». sept. Sciinţelor medicale ». Vezi şi « Bul. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». Paris.20 DR.

Soc. R. în « C. Academie de Medecine ». alcoolul etilic. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. Paris. primită la Liege. Charrin. Aca demie de Sciences ».INTRODUCERE 21 că. I. R. 1911. Idem: în « Rev. în « C. de Biologie». Ştiinţ. 617. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. 923. t. în « C. 1913. şi «Rev. 1931. Generalităţi. Pentru extirparea completă a pancreasului. p. împotriva părerii emise de Pugliese. 1913. Paulesco: Origines du glycogene. metoda operatorie. cu rezultate ideale 3. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. substanţele grase. Ştiinţ. p. el a arătat şi condiţiile de stare. Hem: în « Bull. glicerina. acelaşi an. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. în «Rev. hidraţii de cărbune. 1906. R. Soc. 1920. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas. 1911. 1911. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. Intre 1911 şi 1913. 229. p. în «Annales de Biologie». Pe lângă tehnica operatorie. p. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. Ştiinţ. 1920. . 1905. de Biologie ». la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. p. de Biologie ». necesare unei perfecte reuşite operatorii. med. distribuţia glicogenului în ficat. R. Soc. la animale. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. p. în « Annales de Biologie». Moussu. medicale». descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. R. 840. de Biologie». prezenta lumii ştiinţifice. med.». în « C.». 698. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». asupra epifizei. 1911. p. Soc. substanţele albuminoide. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». acizii graşi. Idem: în « C. Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte. Paris. 1906. pe care a descris-o minuţios. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. 397 şi 406. 935. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. Buc.

pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. Această revistă editată la Paris. peste un an şi jumătate. Liege. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. Doin. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. revistei belgiene. Savantul american Ernest L. V. întrerupt de război. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?). la O. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive. lipsa mijloacelor materiale necesare. . câţiva « savanţi » canadieni. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *.22 DR. să se răspândiască în lume. — produsul secreţiei interne a pancreasului. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. întotdeauna. « extrasul pancreatic ». să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. din lumea întreagă. celebru cercetător al problemii. binefăcătorul remediu. Până atunci. un extract apos de pancreas. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. din România. până atunci cu totul necunoscuţi. în « Archives intern. Scott. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate. dar. de pe tot globul. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. Pentru profesorul Paulescu însuşi. el însuşi. pentru *a. de Physiologie ». la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. Profesorul. 1921. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. chestiunea nu era o noutate. şi-a reluat experienţele în 1919. s'au întrecut. fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator.

— Banting.. p. ci numai al insulelor Langerhans. bine înţeles. 343—345. Banting şi C.. pe care abia în Septemvrie 1925. 1925. H. că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. unul din ei. prin Insulina » 1.. — care. după ce. cari au încercat. ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. Best au început cercetările lor». Gibbs şi Artur Stokes. * J. C. la Stokholm. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. Sharpey-Schafer. Academia de Medicină de la Paris. — într'o conferinţă « Nobel ». 1 . Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. în «The endocrine Organs ». B. profesorul Paulescu scrie: . IV. a refuzat. 53. care îi încununa « furtul ». H. Cloug. * Paulesco: Trăite de Midecine. « noul tratament al diabetului. In schimb. 1 Banting: Diabetul şi Insulina. recunosc meritele profesorului Paulescu. ţinută la Stockholm. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. F. în admiraţia lumii 2. pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu. F. Protestând. cu Macleod. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. în 1926 E . C. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . John Murlin. în colaborare cu Bantinş şi Best. însă nu au reuşit. pp. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. Ei pretindeau la început. în treacăt. cu un zgomot asurzitor. în «The Journal of Biological Chemistry». B. cetind lucrarea mea.. « Şi totuşi. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. Murlin.« rezultă că F. — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. Fireşte. . îl menţionează. Harry Clough. îşi asigurase premiul « Nobel». 6 Sir E. 1926. Sir E. C. conferinţă «Nobel».INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. 4 Noemvrie 1922. în « British Medical Journal». în 1923 4 şi mai ales prof. la 15 Sept.. Gibbs şi A. Edimburg. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. Banting. alături de alţi trei precursori. Mai 1923. pentru premiul Nobel. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. t. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze.

După o serie de cercetări asupra microorganismelor. acest viţiu blestemat 2. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. Congresul de Fiziologie din 1926. să îi publice protestul. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. t. . unii m'au furat. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. . . din toate puterile mele. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. într'adevăr. 64—64. care trebuie să fie curată şi nepătată. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. . Din nenorocire. pp. întotdeauna.24 DR. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. IV. 1 2 3 Presse Medicale. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. ţinut la Stockholm. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. Şi. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. 5 Martie 1924. prin profesorul Achard. prin diastazele microbilor. TRIFU stingherită. Insă. putând să atingă modestia. —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. Şi. . V. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. astăzi. » 3. t. publicând descoperirea mea. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. elevilor mei. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. III. Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». în 1924. a studiat febra şi a arătat că ea este. şi la fel. în această privinţă. — şi mai ignobil. Altă dată.

în «C. în 1906. 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. C. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. antipiretice în doze slabe. în « Bull. în 1928. alte fapte experimentale şi a publicat. repetate. Trifu: Les antipyretiqu. de Biologie». medicilor militari. administrând bolnavilor mei. juin 1904. un mijloc terapeutic simplu. Dr. 5 V. de l'Association francaise d'Urologie ». se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. 1929. V. Soc. N. II. pentru uree şi cloruri. ideea că acest « sindrom ».es dans le traitement des infections du rein. pentru a ajunge la doze zilnice masive. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. din « Tratatul de Medicină » a. Michăilescu: Comunicare la Soc. R. Paris. 1928. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. C. V. et meni.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. Aplicând acest tratament. Wien. — prof. în « Journal de Medecine interne».—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. 268. la spitalul militar. 1 . Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». 3 Paulescu: Tratamentul febrei. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. Din 1919. în colaborare cu Gh. Bucureşti. în preajma războiului. Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. N. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. t. 4 Prof. iar în 1916. 1916. profesorul Paulescu concepuse de mult. ţinând de plexul cardiac. 1936. p. în «VI. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri. A cules în sprijin. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. articolul despre « febră ». Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. teza de docenţă. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. f ev. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. Mârza şi cu mine. 1920.

în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi. 129. însă perfect reuşite. s'au pus confraţi români. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică. în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). juin 1926. la animale. ca să poată întreprinde ei. deosebit de gingaşe. în « Journal d'Urologie ». mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. p. . care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică. asupra scoarţei creerului.M. Ambard et Chabanier). Paris. urmând să continuie cercetările. în ridicol. p. 510.— «Addendum physiologique ». 623. geloşi. marş 1924. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. un criteriu primejdios şi fals. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. în « Journal d'UroJogie ». în 1922 şi 1931. pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. şi a înlăturat astfel. pe om şi animale. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. din Ştiinţă. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. evreii. Rezultatele consemnate în două articole. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. t. Celebrii Prof. IV. al doilea 1 Pauleseo. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. V.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede.26 DR. TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. cu siguranţă. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. a publicat legi noi. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. După numeroase operaţii. Paris. premiul « Nobel». Marza et V. p. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. In schimb. 8 Ca întotdeauna. dar. Paulesco.

a izbutit să vadă tipărit. trimis la Liege. gata de imprimat. IV. lipsite de orice temei ştiinţific. când va putea să apară. etc). 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. urinar şi genital ». — clasificaţia « etiologică ». Liege. Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). « î n numele nemuritoarei scoale franceze». ca şi volumul al cincilea. experimental. şi de « afecţiune familială ». A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. bazată pe «sindrome ». în <i Arehives intern. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. Sibiu. care a rămas în manuscris. a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. artistice. împreună cu predecesoarele lui. de Physiologie». . A arătat. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». In prefaţă. a lui F. de Physiologie ». Liege. care «de origină israelită ». şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. aout 1931. cu o lună înainte de moartea sa. In 1930. epuizate. valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. 1930. Widal. se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice.INTRODUCERE 27 articol. — de « reproducţie ». Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor.. care nu au fost precizate. după multe dificultăţi. 676 pagini. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică. t. — de « proprietate ». în « Archives intern. . a vrii 1922. apărea când profesorul era pe patul său de moarte l.

Buc. V.28 DB. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. — volens. Dr. evoluţia şi tratamentul 2. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. spune categoric profesorul Paulescu. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. etc. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. pe rinichi. a descris o boală necunoscută. 3 Prof. . Angelcscu: Neonosa. care a apărut abia după 3 ani. In 1913. C. Paulescu. — pe care a numit-o: Neonosa. Paulescu: Neonosa. microbiană şi contagioasă. Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . Paulescu era o figură covârşitoare. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. mărturisia Prof. «Cu toată şubreda lui sănătate. P. N. Michăilescu 3. 1913. pe artere. N. C. C. pe seroasele viscerale sau articulare. clasificaţia definitivă care. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. în 1930. a fost un profesor model. în «România Medicală». Orele lui de curs aveau seriozitatea. evoca existenţa Dumnezeirii. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. când a dat Ia tipar volumul. . 15 Iulie 1930. demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. 1 . Buc. TRIFU « Aceasta este. o maladie febrilă prelungită. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. « Ca profesor. X. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. Era sever. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». savant. cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. indicându-i simptomele. Ştiinţelor medicale». în « Rev. 1930. nolens.. teză. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. 2 Paulescu: O nouă boală microbiană.

decât în timpul războiului. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. că urinez sânge.. cuminte. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. în care el credea cu o convingere neclintită ?. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. m'am dus la Crucea Roşie. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. » mărturisia în acelaşi timp. — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. . într'un memoriu. profesori.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. Nu a lipsit de la Facultate. Apoi nici nu puteam pleca. . S'a închis în casă. hematuria a continuat şi s'a înteţit. — care mi-a fost acordat. (2). pe care un politician. către colegii săi. am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. — într'o adunare în sala Tomis. . . După ce am primit ordinul de-a rămâne. Orleanu. pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. în cabinetul său de lucru. pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. 1 Abramovici: vezi cit. Margulius. Puţin timp după aceea. —-deoarece eram bolnav. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. şi pus sub ordinile unui anume Dr. obţinui de la d-1 Dr. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. — spunea profesorul Paulescu. Dar starea mea agravându-se. . în preziua plecării. Neputându-mă repauza. . — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916. D-rul Aurel Abramovici 1. ».

2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. II. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). 1919. Bucureşti. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. 1925. un bolnav este omul care. 1924. Baillere. sunt din 1912. Fiziologia vitală. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie. de douăzeci de ani. . digestie. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. — două volume 3. 932 pagini. I.. Ce este viaţa? Morfologia vitală. Introducerea. Ori. cuprinde în 3 volume: I. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». Bucureşti. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. Care este cauza vieţii? 1921. desasimilaţie. începută în 1905. absorpţie. — nu pentru fiziologişti.30 DR. III. — II. pe care-1 profesez. în total 3129 pagini compacte. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. — III. Fenomenele generaţiei. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. — un Tratat de fiziologie medicală. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. V. p. Bucureşti. alese de un medic adevărat. Fenomenele de relaţie. un total de 2080 pagini compacte. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. Am scris-o. care cuprindea în trei volume. asimilaţie. 732 pagini. . completată ulterior: Paulescu: idem. — ci pentru viitori medici. eliminaţie). publicat în limba franceză. Bucureşti. Paris. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. — sub influenţa unei cauze patogene. Mediul interior. B. 416. 1924. Volumul III: 1200 pagini. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. 1920. răspuns unei întâmpinări eclesiastice.

inegalabilă. Clinica. — prin studiul fenomenelor vitale. în Chimia biologică. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări.INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. « Tratatul de Fiziologie medicală ». Prof.-—Paulescu. în Fiziologie. — lecţie făcută la 18 Feb. — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. — al D-tale e complet. — ilustrul fiziologist. cum spunea Prof. Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. şi am redijat prezenta lucrare. « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». 1905. . cu atenţie şi fără idei preconcepute. Această cauză primară este Dumnezeu ». antipodul cărţii mele. în Istologie. ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. M. Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. Pentru acei care au citit. pe Creator. . Până la profesorul Paulescu. care este o operă unică. Astfel. este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. nimic mai mult. unică. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. un Tratat de Medicină ». nematerială. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. Citindu-i acest tratat. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă. în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt. Michăilescu. înţeleaptă. . Salut cu plăcere şi respect. având sub ochi. Arthus. — în Clinică. ». fostul său şef de lucrări la Sorbona. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. proclama Paulescu. domina. ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate.

pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. la rândul lor. strânsa dependenţă reciprocă. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. — şi am putea zice chiar al omenirii» %. legea supremă. Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. au un fel de simpatie pentru supuşii lor. decât variante ale Iubirii ». . nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor. « Prin urmare. — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. Cercetător şi de astădată. tribuală. ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. Patimi şi Conflicte. 141. V. simpatia şi gratitudinea nu sunt.32 DR. în ultima analiză. Remedii morale. Ori. părintească. — se produc numeroase « conflicte ». — ca şi între animale. zice Paulescu. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». 1910. — Bucureşti. la oameni şi la animale. — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. încât la un moment dat. Aristotel. — şi ale unei terapii sociale. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. Dar. — căci capii de familii. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. — este Iubirea ». care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. p. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. de naţii. de triburi. — care conduce societăţile naturale. între oameni. iar aceştia. Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». 1 Paulcscn: Instincte sociale. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ».

Cahalul. Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. 1913. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ». — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. — Minciuna ». şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. etc.Coranul. fără să caute să-1 vindece.Franc-Maponeria. După ce le cercetează. ca prescripţium morale. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. pe care-1 recomandă Paulescu. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. Talmudul. scrisă tot atunci. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. — doctrina creştină. «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. infamii. şi deci pacificarea Omenirii. Dar. Remediul. 1 2 3 In plus. Cahalul şi Francmasoneria. şi că el a dat. cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. Paulescu: Instinctele Sociale. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. p. Paulescu: Spitalul. Din analiza critică a profesorului Paulescu. 253. a evidenţiat rolul « Beţiei ». Dar.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. cauzele conflictelor. al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat. în acelaş timp remediile. în învrăjbirea oamenilor. ca inîanticidul. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin. în toată adâncimea lor. excelent observator al naturii. — doctrina creştină. — trăsura distinctivă a Creştinismului. De aceea. . Talmudul. într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». al « Desfrâului ». pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. şi al «Trufiei ». al Hoţiei ». strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». este spiritul divin al Adevărului. Bucureşti. Aristotel recomandă. critică: Coranul. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

. provocat de mine. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru. Profesorul Paulescu. medic.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. în cadrul principiilor unei alteia. cari fac autoritate în ştiinţă.cunoştea. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. pretinde Maurice de Fleury. predicând sub forma unei confesiuni. Paris. — Doctorul. printr'o magistrală conferinţă. 99. pentru tratatele de drept şi medicină. precis şi concis. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. — re mediile. după atâţia ani de migăloase cercetări. Aceste boale ale sufletului —. clar. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. care prezintă. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii. o serie de maladii grave. Camil Petrescu. în 1928. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. de la Academia de Medicină a Franţei 1. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. p.. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. care. mai presus de orice. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». ca nimeni altul. pe care le pune arta ». scris în colaborare cu Lancereaux. . Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. Rămânea astfel. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. 1927. ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. ca şi corpul. «documente».

Domnului Camil Petrescu. neaşteptată.38 DR. — «un act de la om la om» 2 . şi chiar bombastici. 1925. Profesorului Paulescu. G. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. Domnia-ta. Pentru Paulescu. % 1 . 1928. zice Duhamel. Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. între Ştiinţă şi Morală. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». mulţumirile mele recunoscătoare. şi pe bună dreptate. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. cu trei ani înaintea Profesorului N. mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii. la o conversiune miraculoasă. a rămas perplex şi apoi. Arată. inima e atinsă de Dumnezeu. te rog. expresie absolut exactă. Pentru dânsul n'a existat nici când. TR1FU Şi. care ţi-a venit în ajutor. când a văzut « Universul literar ».. în două pagini modeste de gazetă. pentru Caritate. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. Medicii au fost acuzaţi. care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. 371). Cahier Laennec. zice M. în «Universul Literar» de la 26 Feb. 4. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». Creerului meu îi lipseşte o doagă. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1. bunului şi distinsului nostru prieten. nu e vorba de spirit» (p. Căci într'adevăr. « Actul medical. m'ai. un act singular ». cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. Profesorul Paulescu. No. unde i se prezenta opera. a unui necredincios. p. Medecine. Iorga. —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. V. 6. el însuşi credincios fiu al Bisericii. « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». este prin excelenţă. de necrezut. actulmedical a fost un act de la om la Omenire.

cap.INTRODUCERE 39 care a ţinut. «Cu alte cuvinte. fiindcă « Dumnezeu. să se reverse asupra bolnavilor săraci». zicea profesorul. Atunci vor răspunde lui. ovrei. v. Ion. el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. . ca unguri.. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii. — buni sau răi. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte.. mie mi-aţi îăcut-o » 2 . unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici.. Am avut marea cinste să fiu de faţă. mai sunt puţin cu voi. XIII—XVII. XXV. vrea ca iubirea.. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. Afară. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor. greci. drepţii zicând: Doamne. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c. 31—40. toţi aceşti oameni. Căci. conaţionali sau inamici. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. să se reverse asupra bolnavilor săraci. . « Or. când te-am văzut bolnav... Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii. virtuoşi sau viţioşi. bine înţeles.. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . când a rostit această lecţie. . Sunt unii medici de spital. cuvenit omului de ştiinţă. la 12 Mai 1913.. . galopând pe dinaintea paturilor. nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». . . vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. ». cupizi şi avari. cari fac vizita în câteva minute. fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. întotdeauna. 1 . care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. de câte ori aţi făcut aceasta. » Sf. . şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. ce-i datoresc oamenii. să păstreze stilul calm şi rece.

D-voastră. fac cât pot mai puţin. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. vă vor per mite să vă instruiţi. din punct de vedere ştiinţific. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. în «Acţiunea Română». care nu prezintă decât un caz banal.V. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. învierea lui Christos. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. li s'a atrofiat fibra idealului. ci cu diavolul însuşi. 15. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. » 1 . şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. pe care totuşi. ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. el a combătut « Spiritismul ». — şi. . orgolioşi. Cu ace^t prilej. p. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. deşi de pe urma acestei practici. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. etc. Coranul. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. Prof. începută cu 30 de ani înainte. — nu ca pe un om. Mai sunt şi medici de spital cărora. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. N. Paulescu: Christos a înviat. asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. 1 1 . 20 Aprilie 1930. completând cu aceasta. Paulescu: Spitalul. Când veţi intra în vreun spital. C. . Dr. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. In 1930. iremediabile.40 DR. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. în lipsa unei educaţii cre ştine. — au comis greşeli cu consecinţe funeste. profesorul Paulescu a lămurit. urmând preceptele carităţii. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. în care au aface nu cu sufletele morţilor. însă. pentru o leafă cât mai grasă. tinere şi generoase.

— Paulescu. 13. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». Paris. « Mgr. p. dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. după ce îi mulţumeşte. Titu Maiorescu. cum credem noi. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». . în plină « polemică ştiinţifică ». Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». — zicea Panait Istrate. Jouin » de Chanoine Sauvetre. Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. 1936. aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. .. ci în el însuşi 2. lăsând restul uitării » x. pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. ca şi pentru fiecare obiect. era ignorantul. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». Şi totuşi. la 17/30 Decemvrie 1902. pot fi mai multe mijloace. ca într'o doară. Astfel. } ir. aruncase. adaugă. Unul dintre « transformişti ». « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. 1 . dela Iaşi. ». . p. . . V. — pentru a lupta. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. mai viclean. cu o singură etichetă ». nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). cel puţin Haeckelian. lan sase cuvântul de « ignorant ». 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. şi. Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios». cuvântul: « papistaş ». Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. « Pentru a trăi. Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. Altul. Deci. nu în «ideile » lui. Par s 1929.

— s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. « Fericiţi cei blânzi. TRIFU A fost deajuns pentru ca. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. mai ales după înverşunarea nedreaptă. Talmudul. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. In curând această librărie. I. prin Cuvânt. a continuat a o urmări cu atenţie. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. mereu ostilă. ucide-1. — că aceia vor moşteni pământul ». în 1924. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. cu vicleşug. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. Omenirea. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. V. Paulescu: Spitalul. prea românească. a adâncit studiul sectei francmasonice. şi a publicat. şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. Coranul. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». la argumentele lui clare şi hotărâtoare. — de care suferă alţii. — constituie răsplata celor nepătimaşi». 27—28. Francmasoneria. din umbră. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. Cahalul. broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. « Ei au imaginat o societate ocultă. 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta.42 DR. Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». 2 1 . — adică totul pe lume. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ». — adică cei care nu au patima de dominaţie. — neputând să extermine pe toţi creştinii. care i s'a împotrivit. — dintr'o anumită umbră. a fost nimicită de răzbunarea masonică. pe care după ce o denunţase în 1913 2. încheia profesorul Paulescu 1. să înceapă. Profesorul Paulescu. pp.

în «Buletinul anti-iudeomasonic ». în cursul meu de Fiziologie. pe care le conducea în străinătate. a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. Intr'o conferinţă. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. anti-iudeo-masonic». profesorul. explicând studenţimii universitare. 1 . Feb. ca toţi masonii. am admis existenţa unui Spirit Suprem. nemernicii. Martie 1930. dătătoare de viaţă şi individuale. odată şi pentru totdeauna ». naţionalist. — planul de subjugare politică. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. vicleană şi perfidă 1. . după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. — cu o tenacitate neînduplecată. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». . cu indiferenţa unor dobi toace. Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. — apoi a unei serii imense de Spirite create. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). Iar noi. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. încheia profesorul Paulescu. punct cu punct. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». ce este Francmasoneria. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. Demnitarul vizat atunci de prof. cu documente sdrobitoare. mare. se pretinde astăzi. Paulescu. veritabil cameleon. desvăluia planurile ei politice. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». In acelaşi an. Aprilie-Mai-Iunie 1930. această Franc-Masonerie. bazat pe probe decisive şi incontestabile.INTRODUCERE 43 Apoi. p. Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. stăm şi o privim. 67. economică şi culturală şi îl realizează repede. 1930. economice şi culturale. In 1930.

ca şi alţi oameni mari. După moartea sa. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi.neînţelegători şi chiar pe cei răi. fie că a ales idolii dintre «masoni ». silit să renunţe la « unele » din ideile sale. — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. ca pe Claude Bernard. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». Dar. A fost astfel. în frica de « opinia publică ». deşi el nu a fost nici când « materialist ». V. — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. Claude Bernard (1813—1878). ca să nu le scape. în ceea ce mă priveşte. .— Claude Bernard: Philosophie. care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. 139—158. însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. dirijată de Francmasonerie. n'a reuşit niciodată. Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. o cauză ini ţială a l u m i i . — după moartea sa.44 DR. păzit fără încetare. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). de Paul Bert. 1941. căzut. împărtăşit în faţa morţii. — fie că au ales dintre «nemasoni ». pp. ca pe Voltaire. mărturisia: « Admit. în profesorul Paulescu. . care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. -— prin elevul său. THIFU « Astăzi. cu sau fără voie. — nu pentru ea însăşi. — ci pentru restul Omenirii. Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». . de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». mai dârz decât marele Claude Bernard. ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. Dar. profesorul d'Arsonval. păzit pas cu pas. spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. Paris. şi deplângea pe .

INTRODUCERE 45 conştientă generală. — fiindcă amândouă au acelaşi scop.—nu mai sufe riţi !. 182—211. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea.. cu propriile lor mărturii. în care s'au scufundat. Profesorul Paulescu (1869—1931). însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. — ce soartă nenorocită îi aşteaptă. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil.. —«Scrisoare către Ovrei».—unic: căutarea Adevărului. A adresat în 1921. şi pentru Ştiinţă. fiindcă nu vedea cine ar fi putut. mai presus de toate. Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. Dar.. — de ce sunt urâţi de lume. asupra celulelor noastre. ». — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. pe atunci. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept.. El trebuie să aducă semenilor săi. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre. Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». Lăsaţi lumea în pace. — unul şi acelaşi pentru Filosofie. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. medic şi fiziologist şi dânsul. . nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie. ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos. intenţiile criminale şi viţiile. p. Era prea afundată în « patimi ». . cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. urmând studiile începute de Claude Bernard. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră. ». în care le arăta. o lungă « scrisoare către ovrei » x. . întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie. fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată.

— ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. bun şi iertător. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. TRIFD pe care. Paris. fireşte. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». 1936. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive. Pentru a conchide. pe numeroşii lor « prieteni ». c) Să se reconstituie în ordinea economică. V. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. care. în faţa durerii. pentru ca profesorul Paulescu. în care putreziţi. . emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. n'o puteţi pricepe ». într'o zi. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr. ca şi în ordinea politică. Totuşi. care ne făceau independenţi faţă de ei. — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. voia să combată totuşi Catolicismul. profesorul publică o serie de broşuri. Totuşi. şi.46 DR. In faţa acestor fapte. cu două decenii înainte 1. Iar Voltaire. « Ovreii au rămas o naţie. şi stă pâni la noi acasă ». deşi nu era nici ateu. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. organele vieţii proprii.. p. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. nici materialist. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. cu aproape două veacuri înainte. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907).. — cel puţin pe atunci. în starea actuală de turpitudine morală. şi ca străini primejdioşi. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine. 272. zicea Marchizul de la Tour du Pin. scrise pe marginea mării. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta.

— şi prin urmare. In sfârşit. în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. 1928. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». XVI). « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. după Apocalips. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. 36. p. III. — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. Buc. — în care. Paulescu: Desfrâul jidanilor. 40.INTRODUCERE 47 rile. — « soarta viitoare a Jidănimii ».2. 32. lucrând în linişte deplină. « Jidanii şi alcoolismul ». Buc. Viţiile lor sunt incurabile». 1928. cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . 1927. p. Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. « Intr'adevăr. XVII). Buc. profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei. p. II. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». pentru ca să combată pe Creştini (Cap. « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. p.—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». In acelaşi timp. 32. — tălmăcit de dânsul *. Buc. . -— împotriva Jidanilor. «Desfrâul Jidanilor». Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap.

Zâmbitor şi calm. în 1929. X I X ) . Anatomia. V. Bacteriologia. arătase trei lucruri: I. profesorul ţinea ca. Fiziologist şi chimist. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. Astronomia. . — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. Deşi. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. nici un bolnav. îi punea câteva întrebări. « Cine are urechi de auzit. ce cuprinde: Zoologia.. In lecţia sa de deschidere. Geologia. curtenitor şi delicat.. Botanica. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. îl examina totuşi. Istologia. îndelung. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. cu răbdare şi bunăvoinţă. pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. învingători (Cap. b) « Altele sunt experimentale. amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. dar. — termină profesorul Paulescu. să-i explice bolnavului. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. . — uneori « banală ». să auză ». « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. Când îl ruga să se desbrace — « ei. . unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. îl găsiau la Facultate. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. neapărat.48 DR. Nenumăraţi bolnavi săraci. — şi. apoi. înainte de a-i prescrie tratamentul. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. care îi cucerea şi impresiona adânc. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». XVIII). lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte.

. . Intr'o zi. îl conduse prieteneşte până la uşe. El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală... . văzu păduchi pe spatele lui.. îl şterse uşor cu palmele. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric.INTRODUCERE 49 II. ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». Că «Un medic. . — « Ia mai taci. parcă a vrut el să-i ia ». El nu pricepe Farmacologia. moşule! şi nu te apuca. ce e capital. aruncându-i pe mozaicul laboratorului. îi zise laborantului său. 4 . Se duse apoi într'o cameră vecină. — « Moşule. cine ştie de unde i-a luat?. ne-au lăsat mult înapoi » 1. energia latentă. . . înmagazinată în materie şi numită energia chimică. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. printre ţările care în această privinţă. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. la Paris. pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. . « Din nefericire. îi aduse reţeta. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. Intr'o altă zi. unul din duhovnicii lui Lancereaux. bietul om. — Monseniorul Ernest Jouin. în «România medicală». ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. III. « Cât despre Fiziologie. — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. să spui cuiva. dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. care toate sunt substanţe chimice ». . . ca un năuc ce eşti. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. şi nu ştie să se servească de medicamente. care nu cunoaşte Chimia. să nu-1 umileşti!. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». . . Că. ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. ca să înlăture păduchii. Liniştit. . «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa.. în care înfăşurase o sumă de bani. — « Şi ăsta fu cu păduchi! ». . de la 15 Dec. nici Terapeutica. 1929.

Şi dacă bea. care nu îl pune deasupra semenilor săi. Oriunde vedea « trufia ». V. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. ci a dat fuga la duhovnicul său. un vizitiu chipeş. —« E beat. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. — «Dar bine. refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. mi-a răspuns molatec: «Vai. Mândria. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. un cal şi un vizitiu bătrâni. asupra faimosului miliardar Zaharoff. zicea profesorul Paulescu.. Această nefastă patimă.. întrebat de Zaharoff. am încercat să aflu amănunte de la profesor. Odată rugă pe nepoţii săi. unchiule Naie. ce îi datorează. ce om nesuferit era.. voi sunteţi de vină. dacă i s'ar face cunoscut adevărul. . d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». avea naivităţi de copil. întors.. Zaharoff. un cal de rasă.. neînţelegând de unde putea veni acest refuz. Când a auzit numele lui Zaharoff. acesta pe lângă un onorariu regesc. . îi făcuse cadou lui Lancereaux. . hamuri vechi. N'a spus nimic colaboratorului său. fiii sorii sale. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. . mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. ce făcuse Paulescu. ..«Trufi a. — adânc turburat. Doamna Elena Angelescu. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. . îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. Paulescu. Orgoliul. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află. — o ocolia cu silă. hamuri noui şi. care avea o trăsură modestă. infectează pe orice om.-— săracul!» Uneori. Lancereaux primise totul bucuros.. — un cupeu de toată splendoarea. . probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar.. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul. Doamne.. TRIFU sonice. i-a spus lui Lancereaux. cu leafa plătită pe un an înainte. ..60 DR. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic.

încă de pe când trăia Profesorul.. bogaţi şi săraci. Dar. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare. Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. — unii dintre dânşii. vatămă.. mai frumoşi. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. ca să-i depună candidatura. hosanale.INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ».. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel.. . — adică: mai tineri. mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau. mai învăţaţi. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. tuturor oamenilor: mari şi mici. mai bogaţi. Scârbit. un ad mirator al profesorului. că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. . — « Orgoliul ». poate. au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. 4* . . am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele.— «cap de listă». mai deştepţi. In 1931. — murmură Diavolul Trufiei în surdină. mai sus puşi. cu trei luni înaintea morţii sale. — « Desfrâul »). prea vinovaţi. Toţi vor laude. onoruri. în timp ce prefectul. al căruia Creştinism. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. —a candidat şi s'a ales el însuşi. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. ca şi al meu. care. tineri şi bătrâni. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. cu o înverşunare sălbatecă. în aşa fel încât să afle dânsul. Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană. au avut cruzimea de a-mi reproşa.^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. Au telegrafiat apoi.. mai puternici. vechi titrat universitar.

. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. adevărul. foarte bi ne . într'un fel de discurs. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei.. Vă mulţumesc ». . — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932. Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo. d a ! . cu şervetul uitat în mâini. mişcat şi zâmbitor. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. . Am depus la Iaşi. când deodată. banii necesari candidaturii. părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. Marinescu ajutat de mine. că nu e «nebun ». un loc în Parlament. . ce însemnez eu?. ci un tânăr oarecare. Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. fără ca nimeni să protesteze. V. . . adevăratul ales începu să-i spună. din 11 Iunie. . ca un copil. i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. cum se hotărâse. Veni repede să-i întâmpine. foarte bine. — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. . aveţi dreptate. profesorul îmi dete. scrise cu propria sa mână. . fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». . Intr'o zi. pe care le-am citit în Cameră. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». Dar — nu profesorul fu ales. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. sunt bolnav şi istovit. pe care i-am scos-o.. . . la o grădină de vară. Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. primi să se lase operat. credea că a fost ales: va vedea. TRIFU din Bucovina. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . încercă să schiţeze o mulţumire. A acceptat cu greu. da. Era foarte grav. . . pe când era la masă. A doua zi. da !.. ». Dumneavoastră sunteţi tânăr. . în sfârşit. . . .52 DR. acest Parlament românesc. foarte « abil ». Delegaţia s'a dus senină să ia masa.

că e vorba de turburări uremice. ce însemnează asta? ». pe Bach. însă. . văd personagii. iată. . nu te turbura. Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. . dragul meu. pilulele lui Lancereaux. afară de profesor. mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. propovăduise dânsul. ... In aceeaşi seară. şocul operator. de pildă. se întâmplă. am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice. A doua zi însă. şi nu văd nicio îndrep tare. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud. te rog. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. << Vino. — aducând o sondă. câteva bucăţi religioase).—tot felul de per sonagii. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda. ». despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. şi v ă d . pian şi orgă. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?. La 20 Martie. . . Paulescu . domnule doctor... pe Lalo.. l a s ă . ..INTRODUCERE 53 Peste trei zile. dar ripostai: — « Domnule Profesor. . Prin urmare.. pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte. îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte.. — îmi dau seama de astădată. . ci «opere». cât mai curând. fiindcă. ». pe Schumann. cu patru luni înainte. uite. ei. pe la 9 dimineaţa. — căci tumoa rea sau un chiag. . şi compusese chiar. — de ieri. care ştia de mult. .—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei.. le iau. ne înşelasem toţi. o să vă prescriem însă. . dimpotrivă. de ieri. voia Cuiva înainte de orice!. . în acelaşi timp.. 1931». « Cu salutări afectuoase 20. mă împiedică să urinez. Uluit. III. . pe care caută să o educe ». ».—un cancer. îmi spuse: — « De astădată.

lasă-mă. sufăr eu destul.. — alţi nenorociţi. calm şi cuminte. ». şi totuşi. — ascultă aici.— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. — pleca apoi. . ». pe peretele din faţa sa.. — te implor. şi putea să dispună de mine. Nu urinase de mai bine de 30 de ore. acela. — nu te mai chinui zadarnic. iartă-mă. cu buzele lipite de mâna lui gingaşe. pe care nu-1 vedea. de altfel. că nu te pot conduce. ». TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. Ia-mă Doamne !. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp.. — e inutil.. ». îi făcea seara câte o injecţie. — uite.. . şi colo-colo. — te rog. . ». te rog. cu lacrimi în ochi.. . V. îţi mulţumesc.. — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. . . la plecare. se pomeniau în genunchi. nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. . — « Dar. — toate bazaconiile ! — dar nu văd. A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . îl vedea uimit. In Sanatoriu. care se sbătea să scape şi să-i mângâie. nici o cruce. că-1 priveşte cu groază.. « asistentul său ». .. ». . . Vorbea cu toată lumea. ... aseară? ». câţiva. ca totuşi să-1 salvăm. — pleacă de-aici!. te rog. bufnind în hohote de plâns.54 DR. ». îmi spuse: — « Dar bine.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. pentru Dumnezeu. — nu trebuia să te iau deacolo. ne apucarăm să încercăm totul. halucinaţiile lui se îndesau şi . Când se apropia cineva de dânsul. La un moment dat. nu mă mai certa. — te aşteaptă poate alţii. lângă patul său. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile.se agravau. Interna sanatoriului. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. . . In realitate. fugi. . Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. . . frate. — «Scumpă domnişoară. era doar un Crucifix.

îşi închise ochii ş i . le vorbea senin şi calm. După câteva cuvinte adresate sorii sale. . 17 Iulie 1931. la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică. întotdeauna. ». nu mă lepăd. Doar în clipa morţii. mereu acolo. decât un steag negru. . infamul. . l-am găsit congestionat. adormi. făcu un gest. . — şi pe « el » îl văd. în dimineaţa zilei de Duminică. Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai.. Totuşi. nu.—lasă-mă!. într'un colţ al camerii mortuare. Când îmi vine cineva drag. profesorul se linişti ca prin farmec. — uite-1 acolo. deşi agravarea aceasta se accentua.. parcă strâns de gât. Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». care a frânt în două. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. ca doliu. şi gemea: — «Nu. » îşi făcu o cruce. a oficiat. îi fu prezentă «vedenia ». « Un singur Preot ». şi. « La moartea mea să nu se puie. care părea că-i spune: «imbecilule». şi un reprezentant al Bisericii catolice. — nu mă lepăd de Christos. cu patru zile înainte de a muri. va fi aşezat la Belu. întotdeauna. . nu.— se aşează în faţa lui. pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. sculptat în marmură alba (de Paciurea. Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. profesorul adaogă: « Eu mă duc. « Familia Paulescu ». cine era « el ». — le da indicaţii. .. ». deasupra nenorocitei Schisme. parcă dintr'o voinţă supremă.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. te rog. — le mulţumea. — pe care va fi scris jos. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. Doamna Elena Angelescu. în genunchi. Intr'o zi. . Ne dădurăm seama repede.. dar. se lupta cu cineva. Profesorul Paulescu a stat. A insistat să-1 ducem acasă. « Bustul Domnului nostru Iisus Christos. la poartă. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. scria în testamentul său. adăuga imediat. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » . cu care fusese bun prieten). nevăzut de mine. Biserica lui Christos.

în privinţa unor studii ale mele. moderno. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. făcător de Pace. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». modern. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». B. «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. E puţin cunoscut în Italia. . să implore». Anton. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. însă foarte mult în străinătate. afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ.. care mi-ar fi deosebit de utile.1 R. am citit zilele acestea. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. ca Păstor pe Dumnezeu » 1. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. Domnule. Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. Nassali Rocca. să convingă. la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. V. fiind determinat de Eminenţa Sa. fiziologistul şi medicul român Paulescu. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. Domnul Cardinal S. care este eminamente clasic. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. pe care o visa realizată prin Biserica română. profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. studenţimii universitare. deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. în special în Franţa. ilustru savant. — pentru ca să îndemne. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. . şi care. ». pentru a obţine câteva informaţii. tratatul său de Fiziologie.. având. . lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf.. Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). Prin Martie 1929. să roage.

INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. ». Dr. arhiepiscopul Boloniei. de la Paris. Tu eşti un sfânt şi o minte largă. . îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». Guido Lami. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. — o viaţă curată de anahoret. Cincinat Pavelescu. din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca. — o piesă de teatru. Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. aş dori în plus. — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ». Universităţilor catolice din Italia. . care plăcuse mult lui Delavrancea. întărită de o voinţă neînduplecată. şi de o putere de renunţare excepţională. — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. . fiindcă după datină. . . După zece ani. cu o recomandaţie autografă. pe cât posibil data naşterii sale. care o pot afla la mine. 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. « împărăteasa Irina »... el ar fi trebuit să fie alb. cu mulţi ani înainte. Pentru aceste însemnări. vă deranjez. boem cum era. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. care. profesorul Paulescu trăise cast. . După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. îi scria în 1921. unde colaborez. în cel mai aspru înţeles al cuvântului. « Dricul să fie negru ». .

pentru ca. masă. N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. . de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. . fiindcă era « ortodox ». . . cehii mai mare fiziologist al timpului. chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». 1931. bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. să fie primiţi acolo. cu casă. Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. V. . Era suficient un rând de prezentare al profesorului. i se adresa ca un elev. ». — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. —i se oferiseră căsătorii excelente. un ortodox sau doi.58 DR. spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. — doi studenţi sau doi medici români. Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. Dar. care să-l amintească şi mai bine. şi fără vreo discuţie.. . — şi cele mai delicate atenţiuni. imediat. unde dânsul fusese primit aşa de greu. . — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. . saluta în versuri. De ce a rămas mereu aşa de sobru. . . — nimeni nu mă aude ». Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. în permanenţă. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. . leafă. TRIFO cu flori în braţe. . — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. . — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. . . . ca interni.

personal. îi era «singurul răspuns 1.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. prezenţa unui Român la acest Spital. Julien Huber. pentru ca astfel.INTRODUCERE 59 lui. Doamne! ». urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. ilustrul Dr. şi apoi a strâns într'o grupare. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». negaţiile divinităţii în Creaţie. în 1937. Nu vom răspunde noi. pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. încă neegalată. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. să se încline. — deasupra învăţaţilor lumii. a venit la Bucureşti. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. Această operă. la care vor putea răspunde uşor. care nu-1 cunoscuse totuşi. dr. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . acestor întrebări. dovedindu-1. . după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. — veacuri de-aci înainte. îl înalţă pe profesorul Paulescu. la mormântul său. ca un «îndreptar». El a murit doar pentru noi. . fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. D. cu braţele pline de flori. un splendid necrolog. — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. după părerea noastră. să se asigure în numele lui. Huber. binevoieşte s'o publice. toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. De ce profesorul Paulescu. După moartea sa.

Această Omenire. . adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. . «oamenii mari». — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. — alţii. v. Atunci. alţii eu Mo-' liere. . cinematograful şi radiourile americanizante. — pretenţios. 53. Când o va înţelege.60 un. Bucureşti. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre. La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. burueană din pârloagele noastre. decât fructe zaharisite dela Nisa. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. Şi-atunci. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. a oamenilor cu bunăvoinţă. 1928. şi «omul modern». « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. şi — niciodată mulţumit. de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. 1913. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. Şi decât o opintire za darnică. ci şi pe o altă listă. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. în sfârşit. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. mai bine las natura în firescul ei. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. — înnebunit de pofte. va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea... — şi o pa înţelege] — va dispărea. că sunt romantic-modern. p. — omul convins că ştie toate. Paris. — veşnic neliniştit.—omul «iniţiat» de presa. unii că sunt clasic antic. agresiv şi stupid 1.

. el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră. zice Bloy. călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. V. au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. TRIFU 1 P.INTRODUCERE 61 cari. în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ».. purtându-şi înainte mima. publicat în 1927. Termier (1859—1930). ca o torţă luminoasă». el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy.. uitându-se pe ei înşişi. Deocamdată. « Vocation du Savant ». Docent Dr. membru al Institutului Franţei. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte.

.

Ii-a: MATERIALISMUL.NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE. . Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU.

biologi a şi. fiziolo gia.FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. principala sa ramură . în special. Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze. ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i. trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi .

încă din vechim ea cea mai depărta tă. ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. Pent ru a răspund e la . omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate.i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă. dealtfel . fără preget.

să proced ăm în mod ştiinţifi c. metoda experi mental ă. să urmăm regulele metodei experim entale. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii. la cauzele lor. după cum am . pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. Ori.

adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e. .stabilit anterio r2. cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată . 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze. 2° — ipoteza. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă.

2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală. la 14 Febru arie 1905. .1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. la Anex e.

pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. Aceste caractere vitale. o organizaţie. o formă. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. N. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. . 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. într'un cuvânt. hidrogenul. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. — ca toate corpurile din natură. o morfologie particulară. azotul. o evoluţie. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. pentru ca să ajungem. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. C. o fenomenologie sau fiziologie particulară. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. prin analogie.66 DB. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. — este compus din materie şi din energie1. sunt: 1° — un corp. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. printre care cele mai importante sunt: carbonul. într'un cuvânt. oxigenul. o reproducţie. la Anexe. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. sulful şi fosforul. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. — protoplasma sau bioplasma.

1 Vezi Lecţia Ii-a. Dacă se divide o celulă în două segmente. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. trebuie să aibă o formă. I. care este aceea de celulă. nu este omogenă. protoplasma-. ci este diferenţiată în mai multe organe. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. dintre care numai unul să conţină nucleul. Pentru ca protoplasma să poată trăi. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. care formează corpul fiinţelor unicelulare. care. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. în general. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. au un corp format. care o constituie. Orice celulă are un nucleu. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. posedă o organizaţie destul de complexă. întocmai ca sâmburele unui fruct. . Forma celulară. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. 3. — Celula. toate. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. Intr'adevăr. ocupă partea centrală a celulei. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). 2.

un aparat glandular anex tu- . N. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. fiecare din celulele aglomerate. unele în divizarea celulei. organe ca centrosome.68 DR. etc. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. se mai găsesc. Pe lângă protoplasma şi nucleu. Dar. osos. hemoglobina. vacuole. care intervin. adică se specializează. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. unele din ele se diferenţiază. etc. Aşa. uneori extrem de complicată (kariokineza). Intr 'adevăr. iau o meserie în raport cu trebuinţele individului.). fibrilară sau striată. conjunctiv. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. leucite. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. în unele celule. în plus. nervos. II.—La fiinţele pluricelulare. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. muscular. substanţă contractilă. etc. de exemplu. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. C. reacţie) ale celulei. căci divizarea sa. care constituiesc corpul acestor fiinţe. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. conservă organizaţia sa fundamentală.

placenta. în ou. un organ special. într'o fază ulterioară. după naştere. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. în fine. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. glandele mamare ale mamei. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. 3° — Sunt. dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. părţile periferice ale organelor simţurilor. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). ba. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului.FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. de o complexitate extremă. embrionul adună. alte organe. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. sub formă de rezerve nutri tive. trebuinţe schimbătoare cu vârsta. La unele fiinţe superioare. — laptele. fabrică pentru noua fiinţă. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. La cele mai multe fiinţe. Apoi. ceva mai mult. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. . organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte. b) — aparatul nervos. In rezumat.

. de exemplu. înainte de naştere. pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. Domnilor. — după cum s'a zis şi repetat. favorabile ori defavorabile. La om. organele genitale. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. că. — fără excepţie. nu vor funcţiona decât mai târziu. şi glandele mamare. nici fătul. C. nici mama. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. Şi. N.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. Vă rog să notaţi. mai târziu. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. după naştere. în epoca pubertăţii. — ci organul se face în vederea funcţiei. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. 1 Prin urmare. deci. la fiinţele multicelulare. nu funcţia face organul.70 DR. Astfel. ca ficatul şi pancreasul. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. Organizaţia prezintă. după caz.

Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. două noi fiinţe vieţuitoare. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. el a făcut loc la doi indivizi noi. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. — La fiinţele unicelulare. spermatozoidul. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. după segmentaţie. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. fenomene de nutriţie şi de relaţie. după cum vom arăta mai departe. dar de sex diferit. celula primordială sau onila. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. în două părţi care devin două noi celule. Ori. — La fiinţele pluricelulare. I. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. Organizaţia. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. se segmentează.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. 4. în mod spontaneu. 1 . II. Asemenea termen este cu totul impropriu. — EVOLUŢIE. ca şi cel dintâi. formată dintr'o singură celulă. Dar. Să o considerăm acum şi în timp. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. ca să zicem aşa. Ia un moment dat. la rândul său. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. după ce a luat naştere. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. celula creşte şi. în spaţiu. privită. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. a fortiori. la început.

cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. peşte. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi. Dar. ci rămân reunite şi. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. că. ar fi de vre-o 50 trilioane. — această microscopică massă de protoplasma. Asemenea «bipartiţii ». iar secundul unui câine. au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat.72 DR. care conţine «in potentia ». primul va da naştere unui om. repetate de un mare număr de ori. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. Notaţi. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. ci trebuie să-i ştim originea. pasăre. C. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. de când există specia om. pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. la rândul lor. Aceste celule. — fie ea om. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. Ori.— sublimă capodoperă. toate. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. ca să zic aşa. după un plan. şi ceea ce ziserăm despre om. rămân lipite. 1 . Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. căci originea imprimă celulei oului. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. care formează corpul omului. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. vierme sau plantă. N. Domnilor. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. pecetia specifică. Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat. se aplică la toate fiinţele multicelulare. câine. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia.

întru câtva. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. care se termină prin moartea individului. întradevăr după moarte. nu mai mani festează fenomene vitale. celulele musculare. într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. şi fenomenele. — devenite de-acum înainte inutile. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. Aceea a fiinţelor pluricelulare. succesiv. ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. scapă soartei comune. deşi de cele mai multe ori accidentală. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează .\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. adică a organizaţiei. al căror sediu el este. şi evoluţia lor. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). — ca şi corpurile inani mate. cu alte cuvinte. Toate fiinţele vii sunt muritoare. — cad. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. 3° — o perioadă postgenitală. este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. care parvin a se întâlni şi a se contopi. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). sexuale). etc. întradevăr. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu.— asemenea. 2° — o perioadă genitală. glandulare. 1 . în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. adică morţii. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute. mai curând sau mai târziu. cu aceea a fiinţelor unicelulare. de atunci înainte. Prin urmare. dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare.

de lumină. grase). un grăunte de grâu poate să rămână inert. în lipsa apei. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. ani îndelungaţi. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. le iau de la plantele verzi. de presiune. există. Prin urmare evoluţia are un scop. după ce s'a reprodus. ca scop. el trebuie. să aibe un anumit grad de căldură. — în act sau în putinţă. — şi în general orice celulă. — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. — ca şi organizaţia. acest mediu trebuie să conţină apă. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. dar nu este aparentă (viaţa latentă). adică după ce a atins acest scop suprem. — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. Şi întradevăr. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. Astfel. Evoluţia. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. altele. o cauză finală care este reproducţia. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. corelativă cu reproducţia. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri.74 DR. Cu alte cuvinte. Când mediul. Uneori însă. hidrocarbonate. C. în fine. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. N. fiinţa vieţuitoare dispare. PAULESCC In rezumat. aceea a fiinţelor pluricelulare are. perpetuarea speciei.—are nevoie de un mediu înconjurător. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. . viaţa persistă. deasemenea. ca animalele. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea.

— substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. Aceste diverse acte (digestie. — liberând astfel energie sub formă de mişcare. absorbţie. în fond. eliminaţie). apa. — nu sunt. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. grase) proprii fiinţei vieţuitoare. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). desasimilaţie. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. hidrocarbonate. zise fenomene vitale. uree. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. apă. sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. — pentru a forma acid carbonic. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe. etc. de căldură etc. ureea. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. şi constituiesc astfel. decât mutări de energie şi de materie. şi dializabile sau absorbabile (digestie). identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. 1. prezintă o serie de acte remarcabile. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. Iar acidul carbonic. 2° — fenomene de relaţie. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. — sunt date afară (eliminaţie). — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. (desasimilaţie). trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. . Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. parte în protoplasma. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. parte în substanţe organice (albuminoide. asimilaţie. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive.

— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. In rezumat. — este deci. contrar fenomenelor naturii brute. adică adaptarea lor la un scop. adică a eliberării rezervelor organice . pe de alta oxigen. în anumite condiţii de temperatură. Fiinţele vieţuitoare introduc. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. nu mai este întâmplătoare. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare . La fiinţele vieţuitoare. de scop. Şi toate aceste acte. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. acest fenomen se produce fără scop. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. care nu au decât cauze eficiente. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente.N . cărbune şi oxigen. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. bine înţeles. — fenomenele vitale de nutriţie. Aşa de exemplu. Dealtfel. converg către un scop comun. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). pe de o parte substanţe carbonate. — fără excepţie. mai au şi cauze finale. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia. legate între ele prin legături de finalitate. — prezintă un caracter evident de finalitate. 2. în corpul lor.—formarea acidului carbonic. — prezintă cu totul alt caracter. In natura brută. Remarcaţi. pe lângă cauze eficiente. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. Domnilor. PAULESCU Dar. cărbunele să se combine cu oxigenul. nu le cunoaşte nici scopul. întâlnirea elementelor. tocmai pentru ca. formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului.76 DR. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. . toate fenomenele de nutriţie. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. acelaşi fenomen. c. în fine. cu dinadinsul. finalitatea.

apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. fiind în general. Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. sub influenţa impresiei. uree. — spre a da acid carbonic. apă. ele sunt dimpotrivă. etc. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). Aceste modificări impre sionează fiinţa. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. b) — când se introduce în mediul. se manifestă sub formă de mişcare 1 . adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). care de obicei. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. în care trăieşte fiinţa. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. — eliberează energia care este folosită ca reacţie. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. Energia care constituie reacţia. nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. 1 . Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. iar produsele acestei descompuneri. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) .

impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. 3 Idem. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. celălalt capăt rămânând în aer. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. ele sunt în raport cu actele nutriţiei. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. Puţin câte puţin. mai întâi la fiinţele unicelulare. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. PAULESCU Vom studia aceste fenomene. C. se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. I. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. N. se introduce apoi. şi căreia i s'a dat numele de taxie. apoi la fiinţele superioare şi la om. Dacă apoi. întotdeauna perfect adaptată la un scop. cit. — La fiinţele unicelulare. 1884. cit. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . Dar dacă se pune într'unul din pahare. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. Botanische Zeitung. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. Hedonj. 1900. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. Loc. . — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°.78 DR. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. 4 Stalil: Loc. capabilă s'o omoare. Cu alte cuvinte. Paris. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet).

In rezumat. II. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente . de aceeaşi specie. * La fiinţele multicelulare inferioare. . — care au celule diferenţiate (celule sensoriale. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. adică simţite. Dar. ceva mai mult. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. — sunt uneori conştiente. pricepute. fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. — care nu au un sistem nervos. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. la fiinţele unicelulare. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. cit. elementele constitutive ale acestor fenomene. Loc. aceste fenomene sunt foarte complexe. neuroane. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. dar pătrunde în interiorul grămezii. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. — impresia şi reacţia. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. sub influenţa unei lumini prea vii *. care constituiesc 1 Idem. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. fibre musculare). Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice.

— admirabil adaptate la scop. trebuie să mă opresc. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. Dacă obiectul se mişcă. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. contractându-se sau relaxându-se şi. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. în caz contrar. Dar. deşi inconştiente. N. Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. proprie fiinţelor vieţuitoare). Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. vederea nu ar fi clară. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. — se îndeplinesc cu o precizie minunată. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. — căci. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. consecutiv.80 DR. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că. — . PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. care reacţionează prin mişcări. Aceste acte. imediat muşchiul ciliar reacţionează. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. alimentele impresionează acest organ. C.

provoacă la alte fiinţe. sensaţiile de foame şi de sete. un fenomen. admitem că şi la ele. la aparatul olfactiv. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. la aparatul tactil. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. 3. corespund sensaţiile de lumină . — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. sensaţiile de gust. reacţii analoage cu a noastră. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. sensaţiile de miros. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. la aparatul gustativ. 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. sensaţiile musculare. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. sensaţiile de sunet. care face parte din aparatul termic sau tactil. impresiile devin conştiente. Astfel sunt. Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. sensaţiile provocate de umplerea rectului. la aparatul auditiv. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. etc. căci ea îl ignorează în mod absolut *. de exemplu. reacţia a fost precedată de sensaţie. Cum însă. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. . Idei particulare. a băşicii urinare. sensaţiile de contact sau de presiune. sensaţiile de căldură . adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). Există atâtea categorii de sensaţii. Afară de aceste feluri de sensaţii. care derivă din impresii exterioare. la aparatul termic.

adică iau cunoştinţă de ea. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. Toate celulele nervoase. prelungită. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. de gust. După un timp oarecare. de miros. aceste impresii nu devin toate conştiente. sensaţiile termice. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. sensaţia dispare. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. au fiecare. C. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. cele de contact. Plecând dela acest fapt. Orice sensaţie are calităţi. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. Faptul este exact. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama.82 DR. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. ea trece în stare latentă. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. N. PAULESCU Omul primeşte. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. Dar. de înălţime. în acelaşi timp un mare număr de impresii. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. căci poate fi redeşteptată (memoria). La fiinţele care nu au creer. calităţi speciale. în realitate însă. 1 . dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. de timbru. ori care ar fi ele. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. produce oboseală.

un câine flămând. care priveşte calm pe un alt om. o mulţime de sensaţii. de obicei. Totalitatea acestor sensaţii. etc. impresionează. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. Aşa. se înmoaie. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). şi ne procură. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. Ideile particulare. în acelaşi timp. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. ea se umflă. plăcute sau neplăcute. Un om. mai multe organe de simţuri. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. în acest caz. o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. de înălţime. incontestabil. care nu depinde de raţionament. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. ideile particulare sunt. de ordinar. simte. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. Pun în apă o bucată din foia de hârtie.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. Instrumente ca lupa. foarte complexe 2. microscopul. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. simţul auzului îmi va da. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. de exemplu. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. dar nu se disolvă. în ambele cazuri. prin urmare. chiar bine făcut ca Apolon. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. utile sau vătămătoare subiectului. având fiecare mai multe calităţi. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. pentru dânsul. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. de timbru. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. cu calităţilor lor. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. . Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. împing mai departe investigaţiile simţurilor. termometrul. gustul şi mirosul.

un caracter emotiv. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. b) — Reacţii conştiente instinctive. Ca şi ideile particulare care le provoacă. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. Un cal. voluntare. de plăcere sau de neplăcere. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. dar.N. sau din contră. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. scop pe care însă îl ignorează. şi. sub aceia de repulsie. ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. adesea irezistibilă. vom încerca să le precizăm însemnarea care. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. de trebuinţă. care trece liniştit pe lângă un câine. O idee particulară emotivă. de dorinţă. după cum ele se referă. reflexe. Dimpotrivă. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. independentă de raţionament. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. — Ideile particulare neemotive.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. C. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie. a rămas destul de vagă. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. cu toată întrebuinţarea lor curentă. este cuprins de groază când zăreşte un lup. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. de cele mai multe ori. — nu provoacă reacţii. \ 1 . coordonate în vederea unui scop util. de spaimă 1. de scârbă. — la nutriţia.84 Bit. numiri consacrate de usaj. Distingem trei categorii de instincte.

ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. dintre toate aceste substanţe. satisfăcută. cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. groază chiar.. de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. Remarcaţi.. precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul.. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald. — în scopul ignorat. după părerea noastră.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare . scârbă. etc. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. cu aprecierea neraţionată a pericolului. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. etc. alcool. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). (vezi Anexe). 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit. 1 In această categorie de instincte. 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară. etc. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). animalul nu va bea decât apa care este. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. . Domnilor. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. glicerina. spaimă. nici mai puţină. Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. eter. în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). Astfel. singura de care organismul său are trebuinţă. intră. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. nici mai multă. sau nu. temere.

îmi pare rău că. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. Iată un exemplu: Pasărea simte. se simte adânc mişcat. — sugând perfect. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. — şi. — fără s'o fi învăţat. ca acel al reflexelor. — deşi în mod neraţionat. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa. după ouare. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. în faţa cărora omul. El pare a fi înnăscut şi. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». se desvoltă la pasărea mamă. Observaţi.aceste materiale cu o artă desăvârşită. mai târziu.86 DR. o impulsie neraţionată de a-i proteja. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. ea aşează . In urmă. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. — pus pentru prima oară la sân. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. — pusă în urmă în libertate. că toate aceste acte. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. legat până la un oarecare punct. Domnilor. N. văzând pe noul ei născut. la un moment dat. — din cauza timpului limitat. care vrea să reflecteze. de pildă. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. Apoi. Nu este oare o Aşa. Domnilor. o pasăre. C. micii puişori ce vor ieşi din ele. PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. Sub influenţa unei impulsii imperioase. O tânără mamă. — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. deşi conştiente.— fără învăţătură prealabilă? 1. chiar cu preţul vieţii sale. de dispoziţii organice stabilite dela început. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. născută şi crescută în colivie. 1 .

n'a fost conceput de fiinţa care le execută. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). . se culcă. —-. —adică în virtutea unui instinct. — ca şi animalele. de exemplu. există acte care par că ţin.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. câinele latră. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor. —.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. bea. Aşa de pildă.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. raţionamente. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. Dar. şi de reflexe şi de instincte. . Omul. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. mănâncă. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. însă. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. — afară de cele reflexe şi voluntare. dar.— provoca reacţii inconştiente. Invers. se împerechează. — La animale. pentrucă simte trebuirrţă. — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. însă nu le ştie scopul. — ca şi reflexele. sensaţii. — are idei particulare. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. în acelaşi timp. 1 . ideia este întotdeauna particulară. mişcările respiratorii. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele. — intră toate în categoria instinc telor. contrar reflexelor. din impresia sau reacţia lor. ale căruia acte. In realitate aceste acte sunt reflexe. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. deliberări. el posedă facultatea de a da la o parte. 2. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale.

— ca şi impresiile. Un raţionament. C. N. împreună cu reacţia care îi urmează. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. Or. a abstrage şi a generaliza ideile. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. care este o idee abstractă. In exemplul nostru.88 DR. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. el descoperă necunoscutul. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. provoacă reacţii. derivă noţiunea de hârtie. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. Dintre toate animalele superioare. singur omul face ştiinţă. termică. omul o generalizează. de exemplu. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». PAULESCU din care le priveşte. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. Astfel. b) — Reacţii voluntare. chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora. se înalţă la cauze şi legi. este a face ştiinţă. oxigen şi hidrogen. Singur omul posedă un limbaj. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. Acesta este caracterul său distinctiv. . — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. din ideea particulară de această foaie de hârtie. tactilă. combinate în anumite proporţii. Aşa. faţă de această foaie de hârtie. sensaţiile şi ideile particulare. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. de unde deduce consecinţe.

— pe când el ignorează scopul instinctelor. cu ştire. când un corp străin a atins corneia. în virtutea unui raţionament. ea nu poate să oprească. — îl introduce în regimul său alimentar. dar ele au o finalitate conştientă. De asemenea. — care se forţează. nu este voinţă care să reziste 2 .FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. uneori. Ea nu poate să modifice. este necesar nutriţiei celulelor sale. . Omul poate încă. — ştiind că zahărul. 1-a conceput el însuşi. — pe care. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. — se îndeplinesc întotdeauna. omul face act de voinţă când. căsătoria omului. mişcările şi secreţiile stomacului. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. până la un oarecare punct. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. este un act voluntar. o pasiune sau un raţionament defectuos. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. impulsiilor instinctive. Dar. pe când unirea sexuală a animalelor. de exemplu. ca hidrat de carbon. mişcările respiratorii. Dintre toate reacţiile. In aceste exemple se vede omul căutând. — care sunt apanajul exclusiv al omului. — în mod criminal chiar.—ca şi instinctele. cauza este ignoranţa acestui scop superior. 1 Dacă. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. şi. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. comandată de o trebuinţă. decât pentru scurt timp. — din nenorocire prea numeroşi. să reziste. uneori. Aşa. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. omul care le execută cunoaşte scopul lor. de pildă. Astfel sunt oameni. această putere inhibitoare este limitată . — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. unicul mobil al acestor acte. — în vederea unui scop util.

distinsul naturalist J. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. Paris. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. Apoi. actele instinctive sunt conştiente. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. ar trebui să se admită. 1 . lăcomia. de pildă. Pe lângă actele voluntare. artistice. în urma unui raţionament. există într'adevăr. Dar. desfrâul. ele pot deveni inconştiente 1. Din faptul că actele voluntare. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. industriale. Actele voluntare sunt conştiente. Fabre [Souvenirs entomologiques. — ceea ce este inadmisibil. cu mişcările scrierii.f 90 DR. — că. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. PAULESCU Dar. contrar celor spuse de aceşti autori. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice.: beţia. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. repetate. Autorii. C. în virtutea unei idei de ordin religios. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. Acest lucru se petrece. păstrează în mod scrupulos castitatea. atât de multe şi de complicate. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. Delagrâve). Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. şi că actele lor. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. N. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. 2-eme serie. mii de oameni şi de femei care. pot deveni inconştiente. astăzi. la un moment dat. în asemenea condiţii. sub influenţe diverse. ceea ce este inconştient este scopul lor. dar repetate de multe ori. care completează sau care inhibă instinctele. de care este vorba. H. Dacă. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. etc). Scopul ei este de a regula. de a modera unele impulsii instinc tive care. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. mai întâi. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. uneori. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice.

cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. pentru aceasta îi trebuie. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. conform părerii autorilor de care este vorba. — opere. .FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. Finalitatea constituie deci. de industrie. fără contestare. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. Or. fără excepţie. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. pe linia mediană a feţii ventrale. pe care ea nu o vede niciodată. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. prin mişcările ei. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. să o facă imobilă pentru ca. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). Ammophiles. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. să nu aducă vreo vătămare larvei. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). Larva unui himenopter. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. ar trebui să se admită că. Şi într'adevăr. deci. precum şi efectele distrugerii lor. nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. de artă. fără să producă desordinile cele mai grave. —cu ignoranţa sa. în acelaşi timp. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară. de care cu greu îşi dă seama. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. Asemenea presupunere este însă absurdă. pe care o împărtăşesc actele voluntare. ca să zicem aşa. distruge unul din aceşti centri nervoşi. utile bunului trai al indivi dului. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. în fond. de fiecare dată. în nouă puncte diferite şi. nici mai mult. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. la început Ammophiles a cunoscut. nici mai puţin. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. a fost. De altfel. identice. fără s'o omoare. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni.

căldura. că lumina. rezultă în mod evident că. Or. se percep ele înseşi) Materia. — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . de exemplu. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie. electricitatea. 1 . nu fac parte din domeniul naturii brute. cât şi fenomenele vitale. atât organizaţia şi evoluţia. — element inert care este substratul energiei. N. energia. Or. din cele ce vă spusei până acum. Prin urmare. intensitatea. C.92 DR. ca şi cel de finalitate. numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. Conştiinţa este perceperea energiei. Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. PAULESCU Dar. în plus. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. caracterul de conştiinţă. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. — care nu era decât un singur atribut.

prin analogie. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea.r MATERIALISMUL Domnilor. — vom verifica apoi. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti. realitatea acestei cauze. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. întrebarea noastră. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. . de a căuta soluţia problemii vieţii: a. în mod experimental. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). la 16 Februarie 1905. să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. b. IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. — vom face ipoteze.

savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. a unui act sau a unui fenomen A. inertă. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. care. se apropie mai mult de A. imediat. Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. ori. . PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. — că ea este chiar afară de chestiune. N. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. deci. pe aceea. C. ele sunt constituite din materie şi energie. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. — cu alte cuvinte. . energia fizică este cauza vieţii. nu poate fi admisă în ştiinţă ». Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. redusă la liniile ei fundamentale. ori. energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. materia fiind prin definiţie. — dm materie şi energie. cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia.94 DR. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. prin caracterele sale. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . iar corpurile lor sunt constituite. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. şi conchide că. — ca şi corpurile brute. B. Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». . că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. Trebuie să vă atrag atenţia. neverificată de experienţă. căci « o ipoteză.

mai cu seamă. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. decât prin finalitatea lor. — atât una cât şi alta.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. adică. 15 juillet 1901. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. 338. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate.— fatal. p. căci nu există un singur organ. nu poate tolera o asemenea procedare. 1885. cum cred unii filozofi. celular sau individual. «Finalitatea. conceput în inteligenţă. cu ajutorul căreia. celular sau individual. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. iden tice cu acelea ale naturii brute. însă. ea este metafizică. dacă. — la simple mutaţii de energie şi de materie. Paris. — care nu este materialist. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. ci numai cauze eficiente x . — zicea el. Bailliere). în lecţiunea noastră anterioară. Ori. — căci nu există un singur fenomen vital. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. pe care o va exercita mai târziu. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. dar artificial. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. Paris. nu şi din acel al ştiinţei. Claudc Bernard. cu cauza eficientă. etc. — scopul. în fond. Edit. făcută fără parti pris. în mod arbitrar. Contrar părerii acestui ilustru savant. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. Este evident că. o lege raţională a spiritului. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. ea este. dacă li se neagă caracterul de finalitate. Aceste două noţiuni sunt. nu este o lege a naturii. Ştiinţa. în « Journal de Medecine interne ». — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. 1 . ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. — concepute în inteligenţă. Intr'adevăr. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. — nu este o lege fiziologică. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune.

ea nu poate da seama nici de formarea. după cum am mai spus-o. — scapă acţiunii lor directe. într'o identifi care. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. N. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. C. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. termică. căci. —s'au despuiat în mod arbitrar. — pentru trebuinţele pricinii. nici energia. pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. ca şi cel de finalitate. — generalizare nejustificată. — el le dărâmă dogma. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. Ori. Ori. Astfel. chiar negând finalitatea biologică. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. la natura vieţuitoare. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. PAULESCU Dar. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. Intr'adevăr. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. faptele vitale de caracterul lor esenţial. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. energia posedă un singur atribut. nici materia nu implică atributul de finalitate.96 UR. nici pentru magnetism. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. — cu alte cuvinte. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. — aşa cum o concep materialiştii. — şi care. 2° — Ea consistă într'o generalizare. —nici mai mult nici mai puţin. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. intensitatea. finalitatea. 1 . In rezumat.

Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. întreaga ştiinţă. Am făcut — altă dată. — în numele logicii ştiinţifice. — care nu este decât cunoştinţa prin cauze. —respingem. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». născut din necesitatea absolută. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. O şcoală filozofică. etc. în legătură cu acest caracter. — aşa cum este profesată astăzi. la observaţie. are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. . al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. să rezolve o mare dificultate. doctrina materialistă. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. — chiar de la începutul vieţii. pozitivismul. — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. Pentru aceşti filozofi.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. — complement indispensabil. afară din ştiinţă. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. pentru această doctrină. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. Bazaţi pe aceste motive.

. — Ch. Ori. — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută. E. . . von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. clar ca ziua. această doctrină condamnată. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că.. Experienţe simple şi decisive au stabilit. astăzi. p. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină.DR. « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. . A. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. . care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. 1 Iată ce zic. X. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. VII. — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. în această privinţă. adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. că. C. — ea nu se produce niciodată ». 242. 1904. . 73. în câteva cuvinte. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare.. că această ipoteză nu este întemeiată. T. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. în mod spontaneu. Dictionnaire de physiologie. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina. din substanţa brută. p. — încheiam. — probează.în articolul Generation spontanee. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. în mod spontaneu. Unul singur totuşi.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». 1905. EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) . nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc.

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

* cristalele. In rezumat. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. — le încorporează şi le creşte.104 DR. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. acest germen (cristalin) se desvoltă.— să le zicem indivizii cristalini. ea dobândeşte. deşi nu este imediată. II. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. 282). El asimilează materia disolvată. creşte conservându-şi forma. — răspunde Dastre. Există corpuri brute. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. îşi incorporează particulele ei. care posedă toate aceste proprietăţi. în urmă ea le asimilează. ca în celula completă. Câtuşi de puţin. în momentul segmentării. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. pus într'un mediu de cultură convenabil. Ceva mai mult. astfel. şi anume cristalele. Prin urmare. deci. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. azotate. pusă într'un mediu convenabil. Moartea. decât în şi prin celulă. Cu toate acestea. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. Intradevăr. din acest punct de vedere. C. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. adică în soluţia substanţii sale. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. N. întotdeauna fatală. O «analogie perfectă » există. 279). —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. constată imediat că analogia perfectă nu* este .

(Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). între o soluţie şi un mediu de cultură. adică transformarea în protoplasma. când un microb este pus într'un mediu de cultură. Prin urmare. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. — care se găsesc formate gata. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . care este cu totul diferită de aceea a mediului. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. Aceste părticele cristaline. moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. Când corpul disolvat cristalizează. o soluţie a acelui corp. Un cristal este compus din părticele cristaline. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. — prin juxtapunerea de părticele cristaline. deci. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. se formează în mod izolat. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. în soluţia concentrată a substanţei chimice. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. homogene. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. într'o onentaţie constantă. în soluţie.APENDICE 105 reală. nici o analogie între un cristal şi un microb. Ori. de asemenea. 2° — Formarea cristalelor este. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. la rândul lor ele se juxtapun. Nu există. Dimpotrivă.

o segmentaţie şi o mulţi- . căruia » împrumut. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. se vede câ. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. Examinând faptele cu puţină atenţie. la nivelul părţii mutilate. Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. — contrar părticelelor cristaline. numai un simplu depozit.100 I)R . ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. între alţi savanţi. Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. prin apoziţie. « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. este pus din nou în soluţia în care s'a format. — la locul rănit. această citaţie. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. în câteva ore. se constată. adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. în punctul sfărâmat. «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă. o exagerare a nutriţiei. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. 280). acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. de materiale conţinute în mediul ambiant. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline. Gernez a arătat că. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. înainte de a fi pentru celelalte » (p. La fiinţele pluricelulare. Pasteur. a studiat bine acest fenomen. 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. Dastre. — o vasodilataţie şi consecutiv.c. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. 281).N. observaţia arată că nu se produce la locul rănit.

— restul s'a depus pe fundul vasului. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade. lichidul abandonează sub forma de cristale. Ori. să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. un litru apă distilată poate disolva 4. III. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. el nu mai conţine decât 360 gr de sare. .122 de grame de SO4Na2. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. ceva mai mult. menţinută la temperatura de 15 grade. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. 286). restul rămâne pe fundul vasului. ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p. asemenea ei. Răcindu-se. cristalizat). Prin urmare. — nasc dintr'un individ precedent. o anumită cantitate din această sare (360 gr. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ». « O întreagă serie de cercetări. o aşa de luminoasă expunere. « anumite cristale. de cele mai multe ori. din această sare. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade. pentru că. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. sau. Ba. la temperatura de 15 grade. într'un litru de apă distilată.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. formarea unei cicatrice fibroase. — zice Dastre. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. anterioară..

se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia. Dar. PAULESCU Totuşi. C. cu ajutorul acestor cristale. — s'a putut provoca formarea altor cristale. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu.108 DB. într'un butoi trimis din Viena la Londra. . — punctul de plecare al solidificaţiei. în sânui soluţiei saturate şi devin. la o temperatură mai mare de 30 grade. cu un cristal de sulfat de sodiu. Şi întradevăr. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. Glicerina prezintă. dimpotrivă. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. mici cristale apar. şi ea. aproape indefinit. în timpul iernii ». putem obţine altele. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. Scădeţi-i. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. — Introducerea unei părticele cristaline. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. — ca şi cele introduse din afară. în mod spontaneu. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. un minut sau două. dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. In anumite condiţii. până când tot excesul de sare se depune. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. într'o soluţie suprasaturată. în jurul acestui prim miez. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. 292).—întâmplător. la 10 grade. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. condiţiile de apariţie a cristalelor. 293). temperatura şi lăsaţi-1. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. Insă. Soluţia se zice atunci suprasaturată. Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. 1°. obţinute astfel. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. — el va rămânea lichid. — după cum. N. este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură.

cu cele şase sisteme cristaline. — după cum primul microb a născut pe al doilea. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. a putut fi perpetuată » (p. este generaţia cristalului introdus în ea. a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. — mărturiseşte Dastre el însuşi. acesta s'a format. căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. din întâmplare. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. acesta a născut un al treilea. singur alături de cel dintâi. nu se constată nici o diferenţă ». prin simplul joc al forţelor moleculare. iar aceştia la rândul lor.APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. —apariţia. într'o soluţie supra-saturată. . '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. Dar. Ştiinţiîiceşte vorbind. — zice Dastre. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor. « S'a împins şi mai departe încă. fiecare. . şi aşa mai departe » (p. 289). 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. vor da naştere. numai graţie întrebuinţării unor termeni. apoi. . 278 şi 279). împinsă la acest grad. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. 291). la alţi doi microbi. şi aproape până la abuz. Prin urmare. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. noi. propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. creşte. 293). « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. — teza ia un caracter copilăresc» (pp.

ea a avut o perioadă de formaţie. acest sulf moale pierde. şi pe care o conservă indefinit. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». — şi aduce ca probă. PAULESCU Dar. Ne este de ajuns. fără alteraţie. « Aceasta nu este adevărat ». între aceste analogii.HO DR. Când se toarnă. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. prin exemple identice cu acesta. şi trece în stare de sulf octaedric. N. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. ea are deasemenea o perioadă de declin. că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. se obţine un sulf moale. Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. Dar. nu cred însă să se afle cineva care să găsească. n'a existat întotdeauna. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. spre a o găsi. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . transparent. în apă rece. care va fi urmată de o stingere finală. C. . Dacă ne-am lua după materiahşti. — zice Dastre. ele au avut o perioadă de formaţie. şi acelea pe care le adoptă. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. sulf topit. urmată de o stingere finală» (p. elastic ca şi cauciucul. . redevine opac. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. — conchide Dastre.. — între evoluţia lumânării mele. formă care este aceea a sulfului nativ. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. dur. 252). La temperatura ordinară. — pe care Dastre le califică « copilăreşti ». o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. elesticitatea sa. 253). de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. puţin câte puţin. şi de culoarea ambrei. la temperatura obişnuită.

253). Fiinţele vieţuitoare. Aşa dar. constatate de cei mai abili experimentatori ». devenite inutile. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. — acelea care. Jer6me Cardan. — adaogă savantul profesor. naturalist şi medic. de a evolua. devenit octaedric. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . Le Dantec vorbeşte într'iln loc. Observaţia arată că. încet şi continuu. bunăoară despre turcoaze » (p. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. sulful moale trăieşte. corelativă cu generaţia. sau când i se adaogă o condiţie anormală. « Aceste fapte. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. V.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). — şi moare când. întotdeauna în aceeaşi direcţie. Nimic. încet şi continuu. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. cresc. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. apoi. se formează. în aceeaşi direcţie ». când « s e modifică. In ceea ce priveşte pe geologi. Ei bine. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. în sensul că ele se modifică. care să semene cu aceasta. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. pe fizicieni şi pe chimişti. bătrâneţea şi moartea. 254). — şi în stânci moarte. pentru a deveni octaedric.APENDICE IU geologi. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. când scopul lor a fost îndeplinit. dar că ele suferă chiar boale. . recente. în acelaşi timp matematician. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». susţinea nu numai că pietrele trăiesc. nu există la corpurile brute. ele declină şi dispar. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. ca argila. sub influenţa cauzelor atmosferice. repaosul definitiv. întradevăr se nasc. precise. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase.

lecţia î-a. Aceste noţiuni. fiinţa protoplasmică.112 DR. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. în mediul ambiant. modificate. din nenorocire. exagerate sau diminuate. iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. aerul. unde găseşte anumite condiţii favorabile. — şi de altfel pentru cei mai mulţi. constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. atât de simple şi atât de clare. 184). iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. la fiinţa vieţuitoare. — au primit numele generic de excitanţi. Dar. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. sau mai bine zis. o activitate exagerată. « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. C. o reacţie. — condiţiile mediului în stare optimă. care pot fi numite excitanţi. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. Pentru Dastre. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. constituiesc excitanţi. taxii). are trebuinţă de lumea exterioară. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. Numai condiţiile de mediu codificate. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. . ele nu se mai află în stare optimă. N. oxigenul. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. — fiinţa elementară. — zice Dastre. PAULESCU Cauzele reacţiilor. în realitate. sunt în număr de patru: umiditatea. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. 185). necesare manifestaţiilor vitale. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. . au fost. — adică modificările condiţiilor mediului. De asemenea. Astfel este electricitatea care con- . oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. dacă nu pentru toţi fiziologiştii. Din acest fapt a rezultat o confuzie. o tendinţă de a se apăra.

Ori. — şi numai deasupra acestui zero. 190). cu corpurile brute.APENDICE 113 ei. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. pusă In condiţii de mediu optim x. în fine paralizia şi moartea. care se crede că este apanajul corpurilor brute. bună-oară. — cu alte cuvinte un mediu optim. aceste acte şi aceste fe nomene. — înainte de a suprima. . este o eroare foarte gravă. desminţită de fiziologia întreagă » (p. «Legea inerţiei. mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). nici umiditatea. se produce. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. intradevăr. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. sau mai bine zis. — ea se aplică la corpurile vii. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. Mă întreb cum poate cineva să nege. nici oxigenul. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. zice Dastre. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. ca şi în cazul precedent. nici căldura. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. fiziologia. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. reuşesc să dea această desmmţire. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. Ca probă. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. unii fiziologişti. în general. nu există o stare optimă sau mai bine zis. Spontaneitatea. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. din acest punct de vedere. nu le este specială. nici alimentele. este efectul excitaţiei. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. Pentru această categorie de excitanţi. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. Intradevăr.

ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. — de exemplu. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. VI. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. nici pensulă. — pus în condiţiile de mediu optim. N. rămâne inertă. ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. şi nu va manifesta nici acte morfologice. cu finalitate imanentă. el va rămânea inert. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. — şi să îl punem în orice mediu . — adică un mediu optim. mi se pare că. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. Astfel stând lucrurile. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. — ca şi fiinţele. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. — posedă o activitate spontanee. şi când intervin condiţii anormale. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». C. etc. o bucată de cărbune. dar care. culorile. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. după moarte.H4 DR. — va fi absolut inert. morfologică şi fiziologică. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. Când condiţiile mediului sunt modificate. Reacţia nu este niciodată indiferentă. nici colori. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. şi dacă în acelaşi timp. pentru a exprima adevărul. în mod concret şi exact. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. cu finalitate imanentă. nici fenomene fiziologice. — exagerate sau atenuate. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. Să luăm unul din aceste corpuri. sunt excitanţii săi. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. de apărare. .

bară. dacă se suspendă. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p. — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal. căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. sforţarea tracţiunii. starea sa în cutare sau în cutare punct. vergea..ea se rupe. fir. gazoase. Ceea ce este foarte curios. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar. 268). «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. a luat aici aspectul metalului călit. vergeaua se va rupe ». manopera. dar. dacă sforţarea continuă. când sforţarea a încetat. Dar. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. ei atribuie corpurilor brute. care era moale în celelalte puncte. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. este supusă la o tracţiune puternică. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. Forţele atracţiei moleculare. ea se curbează şi. etc. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. el nu se mai întinde » (p. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. câtva timp. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». se vede apărând. o strictură. . . afară de forma cristalină. prezintă mişcări. 267) J Iată acum cele două exemple.— ea revine la forma ei primitivă. într'un punct al vergelii. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. o dispoziţie nouă. la ocazie. — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . «Dacă sforţarea continuă. Dar. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. In acest punct. sferă. — virtutea în elasticităţii sale.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. — cusută cu aţă albă. « metalul. lichide şi chiar solide.

C. în fine. Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. Dacă în urmă este expusă la o lumină verde. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. de către o prismă de sticlă. o oboseală a elasticităţii. totuşi. — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. Şi. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. n'ar avea mai bun mijloc. — după părerea sa. . decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. . după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. ceva mai mult. Dar. în timpul sforţării Ia care este supusă. — care este astfel. ea devine verde » (p. ne mai aduc încă o altă probă.— tot ca Ia animale. chimişti şi fizicieni. — pe care le cunoaştem. cu acelea ale lui Dastre. aceste f a p t e . ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi. 270). pentru că este astfel. fără să reziste. 270). — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. . « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. care se lasă să fie îndoită. etc. o oboseală a tactului electric. — o ripostă la intervenţia străina. Ele arată că această activitate este.— este « nu mai puţin remarcabil ». PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. N.J16 DR. că o lamă de plumb. totuşi. exemplul meu este identic. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. 269). si că această ripostă. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. — ca aceea a animalelor. în fond. .

Dar este evident că asemenea procedee. apoi. Şi cu toateacestea. — nu sunt ştiinţifice. mai mult poetice decât ştiinţifice. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine. de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. De aceea. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. . Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor.APENDICE 117 o acomodare la torsiune. o adaptare a sticlei. nu voi insista mai mult asupra lor. generalizează în mod arbitrar. etc. 257___258). împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. — care duc la sofism. dela Aristotel. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. apoi. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier.

.

să încercăm să facem acest lucru împreună. Ori finalitatea. considerată în general. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. Am făcut. Ia Facultatea de Medicină din . am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice.SUFLET Domnilor. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. care nu au nimic comun cu ştiinţa. Ceeace noi căutăm să descoperim. nu sunt decât nişte sisteme greşite. — totul are o cauză. căci. i * Dar. îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. Bucureşti. Ei bine. pe urmă. — în natură. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. trebuie să pui ceva în loc ».

etc.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. trebuia ca. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. — care este efectul întâmplării. — să se arate că. să se salveze doctrina materialistă. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea. am cri ticat-o cu deamănuntul. —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. care rezultă din cauze pur mecanice. Doctrina darwinistă (transformistă.N.120 I)R . de selecţie. incompatibilă cu această dogmă.C. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. trebuia ca. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. din punct de vedere al metodei experimentale 1. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. acum doi ani. printre naturalişti. 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. — nu putea conveni naturaliştilor care. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. ereditatea şi lupta pentru existenţă. în realitate. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. într'o lecţie. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. pe care. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale. . — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. la fiece pas. înainte de toate. Totuşi pentru unii materialişti.

1 . 1904. voită. 139. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. Această ingenioasă ipoteză. I.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. T. — după cum o recunoaşte toată lumea. — cu alte cuvinte. utile sau vătămătoare individului. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. Bruxelles. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. variabilitatea poate atinge orice caracter. 1901. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. Errera în Dar-winisme. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. modificări indiferente. 2eme edit. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin. p. Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. p. — adică concepută. După părerea lui Darwin. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. în decursul timpului. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. După Darwin. formarea de specii care se transformă unele de altele.. Lamertin). căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. 77. prin variabilitate. vezi şi L. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. fără ajutorul niciunei idei teleologice. urcând progresiv scara biologică. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. Dar ceva mai mult.

să fie probată x. pentru a admite transformarea speciilor. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. nu poate efectua selecţia naturală. Ori. că fără ajutorul acestor doi factori. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc. câinele. trebuie ca. lupta pentru existenţă. este o pură iluzie. constată că omul rămâne om. din embriologie Şi din anatomia comparată. sunt iluzorii. făcând examenul critic al «Darwinismului». am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. câine. că motivele pe care se bazează Darwin. Am dovedit în fine. Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. stejar. etc. . 2 Vezi pentru detalii. In realitate. în loc de a fi aceea a transformării lor. a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem. împotriva afirmaţiei acestui savant. stejarul.122 DE . Am stabilit deasemeni.N . cel de al treilea. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei. 1 Vezi regulele metodei experimentale. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. că speciile sunt fixe. — că. ergo propter hoc.—cu alte cuvinte. ca antiştiinţifică. cu probe palpabile.c . Şi întradevăr. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. ci se transforma unele în altele. înainte de toate.

— agent căruia îi vom da numele de « suflet». neavând o existenţă reală. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. finalitatea vitală trebuie să fie voită. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. nu poate explica nimic. Din această discuţie rezultă. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. Cu alte cuvinte. 1 imanent. din in (în) şi mânere (a rămânea). un răspuns la chestiunea ce ne preocupă. — ne-a dat în acelaşi timp. I. . — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. în mod clar şi lămurit. Prin urmare. cu care poate să vină în conflict. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. Discuţia critică a Darwinismului. — nefiind fortuită. — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. Prin urmare. Ori. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale.

Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului. De altfel. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. Prin urmare. de energia fizică. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. materia şi energia fiind nepieritoare. există un suflet unic şi imaterial. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. care este inertă (nu este un agent) şi care. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. Pentru a exprima aceste fapte. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. Materia. 1 . Un. Dar. — care e imaterial şi unic. o emite sub diversele ei forme 1. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. Ori. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. substrat al energiei. — care este cauza finalităţii vitale. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare.124 DR. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. Să luăm ca model şi să imităm. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. N. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 . prin natura sa. C. — rezultă că acest agent diferă. A fortiori el diferă de materia. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile.

vibraţiile moleculelor acestui lichid.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil.— mici proectile.după teoria emisiunii.. în apă. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală.. care traversează medii de densitate diferită. Ei au con chis că un focar luminos emite. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă. De asemenea. părticele ale unui fluid subtil. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor . Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii.. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun. o suprafaţă rezistentă. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol.— care. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase. de exemplu. ca difracţia. Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte. — în toate direcţiile şi în linie dreaptă. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei.. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător. lichide (apa) şi gazoase (aerul). din aer. — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase. trece oblic. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. Pentru a explica propagaţia luminii.—adică pentru a-i determina cauza eficientă. Astfel. dr'ept cauză. lumina. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla).

Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. în plus. . că este imponderabil şi uniform răspândit în univers. interpretarea fenomenelor naturii.126 DR .N. care înconjoară toate corpurile solide. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. căci ea traversează. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. deasemenea. principalele proprietăţi fizice ale apei. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. mai bine zis. cu pietrele. după cum fizicienii au conchis. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. un obiect care să prezinte.c.PAULESCU acestor corpuri. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. cu fiinţa vieţuitoare. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. pentru eter. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare. au afirmat sau au negat. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. umple spaţiile interstelare.. precum şi fiecare din moleculele lor şi care. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 .. că el este perfect elastic. lichide şi gazoase. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. — eterul fizic. la modul de propagaţie al luminii. Totuşi. ipoteza. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. de la modul de propagaţie al undelor apei. să alegem un termen de comparaţie convenabil. interplanetare şi vidul aerian.

constructor şi conducător. dirijind-o spre un scop determinat.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. o maşină presupune un lucrător. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. Ori. Prin analogie. o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. care a ales materialele. — în urma unui raţionament prin analogie. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. — pentru a-i forma organele. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. vom putea. — sau. Intradevăr. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. un agent constructor şi conducător. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. Era deci fatal ca. Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. cel puţin. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. El este ceea ce am numit «Suflet». — şi care prezida la funcţionarea lor. graţie unui raţionament prin analogie. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). — şi încă şi mai puţin conştiinţă. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). şi dânsa. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. — după un plan întocmit de un inginer. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. Ori. Ceva mai mult. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. concluzia pe care ei au tras-o. care construieşte organele corpului. — să fie greşită. o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. — după un plan prestabilit. — care le-a dispus. în imposibilitatea unei asemenea .

N. de-aici înainte. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. intră în domeniul naturii brute. Absenţa lui constituie moartea. . Astfel. diferenţierea lor. — după control experimental. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. — cu toată demon straţia mea. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. care nu vor funcţiona decât mai târziu. dispoziţia lor după un plan prestabilit. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. Intradevăr. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. ipoteza eterului. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. — deşi neprobată în mod direct. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. cărora. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. El. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. singură dintre toate ipotezele propuse. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului.DH. PAULESCU demonstraţii. — organe. Ipoteza sufletului. în fine. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. C.

— admite mai multe elemente şi agenţi care. pentru a-i convinge pe deplin. Iată ce zice despre eter.. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. după cum am demonstrat. — nu sunt atinse de simţuri. Astfel este materia x. afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. un mare fizician. Acestora. pentru o asemenea inteligenţă. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». . aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. II. 1 . ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. spirite pozitive care să se mire că. — ştiinţă experimentală per excellentiam. In ceeace mă priveşte. Iar profesorul Dastre. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. p. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. astfel este eterul fizic. . căruia îi împrumut această citaţie. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. el este. îl cunoaştem însă. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. adică cu protoplasma. în « Revue des Deux Mondes ». 1901. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. — ca şi sufletul. ale cărora limite de pătrundere. care singură. 670. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. 1 A. impresionează simţurile.

Şi notaţi că această noţiune. a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. N. sufletele au început să existe la un moment dat. să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. 1 1 . — ne conduce. — « nimic nu se face fără cauză». viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. PAULESCU mersul ei înainte. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă.130 DR. Ca şi sufletul. ea este deci imaterială. —noţiune ştiinţifică. decât materie şi energie. Prm urmare. ca să zic aşa. căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. a fost incandescent. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. * In demonstraţia existenţii sufletului.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. — cum în acel moment. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. — care la început. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată. C. pe calea ipotezii. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. nu se găsiau pe pământ. Intradevăr. Vezi lecţia II-a. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. cauzele lor imediate. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei. Ori. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. — trebuie să conchidem că atunci. ar rămânea neexplicate). Fiind cunoştinţe prin cauze. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. — care este mai mult decât o ipoteză.

după un plan prestabilit. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. din această asemănare. fără excepţie. — şi între aceleaşi organe. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. de uniformitatea planului fiziologic. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. — premize analoage cu sofismul post hoc. de acela al altor specii. invej-sul poate fi fals. de relaţie şi de reproduc ţie. ajunse la o stare de completă desvoltare. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. prin raţionamente bazate pe premize absurde. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. o asemănare incontestabilă.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. ergo propter hoc. reamintesc formele altor animale. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). — ca următoarea: orice lucru. sunt formate de protoplasma şi. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. Astfel. Ceva mai mult. de specii diferite. De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. considerate la diverse vertebrate. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. de relaţie şi de reproducţie. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. de exemplu. Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. care seamănă cu un altul. Din această uniformitate de plan. dela cele mai simple la cele mai complicate. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. Totuşi. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare. în cursul vieţii sale embrionare. există o homologie. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. Ori. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. 1 . Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). Toate aceste fiinţe. — întradevăr. când e vorba de planul fiziologic . formele succesive pe care le ia un animal superior. deşi distincte. toate fără excepţie. derivă din el.

— după expulsia uterină. Se pare. In urmă. — prepară. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. devenite mamă. Ea urmăreşte un plan prestabilit. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ».132 DR . — căci îl ignorează în mod absolut. al cărui autor nu este ea însăşi. Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii. In toate aceste cazuri. de când rasa şi specia ei există. Bernard. şefi. — alte organe ale mamei. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ. propriu vorbind. în care. laptele. — nu este el însuşi.-—adică.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. părinţii. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. pe cari îi apără în caz de pericol. De asemenea. Ori. care le execută. încă din starea embrionară. — care realizează conservarea individului. . — anume glandele mamare.deci. de sex diferit. naţii). construcţia organelor. de asemenea. — adică. — graţie instinctelor sociale. — ale unui alt individ. moşii şi strămoşii ei. — altfel conformate. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. după naştere. că sufletul. — ordin căruia i s'au supus. pentru noul născut. anumite organe ale unei femele. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte.N. In plus. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. cauza acestei finalităţi. —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. — ci se referă la doi indivizi. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. C.—anumiţi indivizi (părinţi. — cum zice CI. triburi. cu o perfecţie minunată.

— numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. pentru a trăi. pe ele. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. Fără microbi. — cu un cuvânt. în special leguminoasele. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. în a doua. ca să zic aşa.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. deci. plecat dm lumea organică. în prima jumătate. — o simplifică. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. Ori. în general. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. de crematori. viaţa e egoistă. cercetări recente au dovedit că anumite plante. Ori. — şi altruistă. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. — căci rezultatul putrefacţiei.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. ca paraziţi. graţie lor. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. Aşa de exemplu. importantul rol de gropari. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. mai bine zis. Dar în acelaşi timp. în natură. microbii intră în scenă şi. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. . ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde. 1 Microbii nu produc numai distrugere. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune. — care. nutresc întreg regnul vieţii. sau. — după cum am amintit în lecţia precedentă. plante incolore. Observaţia arată deasemenea că. de aceea a plantelor verzi. — care. plecând de la substanţe anorganice. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). Ei îndeplinesc deci. — ca şi acela al cremaţiei. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale.

într'un grad suprem. naţii). precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. Această cauză primară este Dumnezeu. . omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. cauza primară. — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii. Şi această armonie. — unică.C. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. considerate în particular şi în totalitate. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare. atributul de înţelepciune. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. înţeleaptă. cauza secundară sau Suflet.134 DIi . — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. sau Dumnezeu.-N'. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. « alta. Prin urmare.PAULESCU Aceste noţiuni. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. triburi. De aici rezultă că. — prezintă.

— sau dacă din nenorocire. mai multe generaţii.APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. — el care. printr'un studiu con tinuu. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. neavând spirit critic. unde. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. ca sistem. aşa că. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. cum erau la acea vârstă. incapabili să-i priceapă ipocrizia. — şi a otrăvit astfel. . fie prin pasiune.. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. o victimă a acestei doctrine. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. credeam tot ce auzeam şi citeam. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. Prin ei s'a introdus în şcoli. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. Ca orice eroare.. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. — aş fi şi astăzi. cu doctrinele sale răufăcătoare. La şaptesprezece ani. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. El s'a servit de prestigiul ştiinţei. pentru că. fie prin lipsă de inteligenţă. ' Ei bine. — dacă de atunci nu aş fi dobândit. este negaţia ştiinţei. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. în mod laş.

. N. — Wilîrid Kilian. de Newton. Laennec. — Gaiidry. — Brogniard (fiul).—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. — Latreille. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. — ArmandGautier. — de preferinţă naturalişti. Iată de altfel.—Fresnel. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin). — Ber-nard de Jussieu. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ». de Leibnitz. — Haller.336 DR. de Kepler. — Ed. — Pasteur. de Pascal. Biot. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă..— J. pentrucă principalele motive.. — Cauchy. — Gratiolet. creatorii şi gloriile ştiinţei. — De Lapparent. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . — A. — De Bonnard. geologie şi paleontologie.— Thenard. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. — Calmette. — Jurien de la Graviere. de Verneuil. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. — Hauy.. — Faraday. — Le Verrier. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur.— Cfay-Lussac. — Louis Agassiz. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). — Berthollet. —Laplace.. 2° — marii matematicieni: Euler. anatomie. de Galileu. — Hermite. — Dupuytren. — Volta. C. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. — Barrande. B. botanică. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. — A. — Branly. au admis toţi. de Quatrefages. — Brogniard (tatăl). — Homalius d'Halloy. de Bacon. — Hirn. — Roux. Fără a mai vorbi de Copernic.— Flourens. — Antoine de Jussieu.. — Berzelius..— Liebig. — J. — Claude Bernard. — Linne.— Chevreul şi Wiirtz . medicină. — Pierre Termier. B. — Lancereaux. — Ampere. —Maxwell. — Cruveilhier.. Faye. Dumas. — Elie de Beaumont. — Van Beneden. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. Şi totuşi.. marii savanţi. — De Blainville. fiziologie. de Descartes. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. chimie biologică şi microbiologie): Buffou. — Henri Gonthier. — Cuvier.. Milne-Edwards.

. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. franciise par Vogeli. p. . Parisiis. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice.. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire. T. Cruveilhier. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze.. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi. Paris. profesor de istorie naturală. p. XXII. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. dând viaţă atâtor fiinţe diverse. Linnaci. p. 1850 —1860. Latreille. — (celebru naturalist. fizicianul dispare. Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. adică lui: Dumnezeu. formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. Labe): . Agassiz. în Cours a"Entomologie. sistem stabilit la origine. I. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. membru al academiei de ştiinţe. profesor la muzeul de istorie naturală. — (fundatorul Entomologiei. etc. J. M.. p. 1869. 1831. T. Paris. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. . 1830. deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor.) în Philosophie anatomique. p. Paris. 12 (Ed. — (membru al academiei de ştiinţe. 499: «Ajuns la această limită. Paris.. ». suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. a voit să perpetueze generaţiile. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). ». — (celebru naturalist. etc.) în Historie naturelle des regnes organises. 266): «Din câte spusei până acum. trad. 1822.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C. omul religios singur rămâne. Paris 1851 (Ed. L. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. 3-eme e'dition. p. T. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». ». Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. — Systema naturae. II.. II. 252 (Ed.

de la inteligenţă la suflet. atât de rezistentă. N. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi.. cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. Delessert. . La vederea acestei minunate organizaţii. această capodoperă a creaţiei. 331 (Ed. etc. . că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». I. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. în care totul a fost prevăzut. . al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. în planurile sale. 1293: Botanica « este o ştiinţă care. 17 Decembre 1864: « Este de mirat că. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». coordonat. p. Bailliere): . Flourens. sunt respinse de adevărata ştiinţă.) în Instinct et intelligence des animaux. Milne-Edwards. el merge de la materie la viaţă. aceste aberaţii ale minţii. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. profesor la College de France. des sciences. cu umilinţă. etc. p. 347 (Ed. A. p. Dumnezeu înaintează mereu. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. Paris 1857. al lui Linneu. şi în acelaşi timp. ia oorbonna. B. T. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. etc. la muzeul de istorie naturală. p. Jurien de la Graviere. ». . Claude Beniard. 2-eme anne'e. membru al academiei de ştiinţe. cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. mai bine zis. 34. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. — (fiziologist celebru. C. Acad. ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. a căruia structură atât de delicată. de la viaţă la inteligenţă.) în Eloge de B.138 DR. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. — (naturalist renumit. . Aceste zadarnice ipoteze sau. se'ance du 27 Decembre 1886. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. . profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. . cu 0alion. se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. — ca în timpul lui BeaumuT. etc. conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave.

— discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. ea est e în trecut. — (astronom ilustru. tată atotţiitor. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. des sciences. 336). aceasta e legea. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. Paris. etc. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». la 8 August 1894. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. Sir William Thompson (Lord Kelvin). iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. «Natura reface ce a mai făcut. 631 şi următoarele: . trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră.) în Sur VOrigine du monde. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. ed. — (mare chimist.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). Acad. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». Chevreul. im riscăm să ne înşelăm. etc. profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. 9 (Ed. 14 Septembre. de un plan binevoitor. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. 1895. ele revin cu o forţă irezistibilă. 337). raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. Prin urmare. 1874. membru al academiei de ştiinţe. de aceste idei. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. 1884. p. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. Paris. p. nu vedem decât o continuaţie periodică. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. «Pentru noi. în fine. R. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. membru al academiei de ştiinţe. de M. înaintea lui British Association [Trad. de Fonvielle. făcător al cerului şi al pământului ».) în C. la origine. Dumnezeu. Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. Faye. pentru câtva timp. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. franc. prin care astro nomii. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p.

că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi.. raportul lor. — (chimist renumit. etc. R. Dumnezeu! >. — (membru al academiei de ştiinţe. apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. C. Deci. unică. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. o mişcare de aprobare simpatică.140 DR N c . în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. universală. deşi era profund religios. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. n'am fost niciodată sceptic. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc. Lille. 1874.. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. Faraday. — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. 1897 (Ed. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. Deci. 27 Acrii 1882. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ».) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. să fie efectele întâmplării». — în convingerea instinctivă. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. nici materialist. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. într'o zi prin excepţie. căutând adevărul. de la 3-eme Session. creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei. membru al academiei de ştiinţe. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. în auditorii săi. originea lor. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday. Armând Gautier. etc.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. ca şi cuge tarea omenească. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele . Wiirtz.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. băgând de seamă. Louis Pasteur. p. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi.

Ori. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. Lamarck şi chiar Darwin.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. T. 1904. cu care caută să o propage. — ca om remarcabil. este el însuşi etern prin natura sa ». 2-eme edition. Paris. idealul patriei. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. 1885 (edit. Haeckel: Enigmes de VUnivers. Lamarck. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. şi care i se supune: idealul artei. calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. în aceste lecţii. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. — credeau în Dumnezeu. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. . « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. el se crede fundatorul unei religii noi. pentrucă misterul care învăluie Universul. idealul ştiinţii. Creatorii transformismului. până acum. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. religia monistă. 267. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». ele mi se par de esenţă eternă. ca valoare. ieşind din grămada mediocrităţilor. idealul virtuţilor Evangheliei. căci nu va găsi. In tabăra adversă. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. Ei bine. un ideal de frumuseţe. e pentrucă sunt. cine se află care să poată fi opus. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. de o violenţă rară x. I. Paris. şi din care ele emană. Bailliere): 1 Vezi E. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». p. un reprezentant al ştiinţei experimentale. T. iar fanatismul sectar. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific.

nu este însuşi Dumnezeu. etc. ci numai o ordine a lucrurilor. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. opiniile iniţiatorilor doctrinii. — natura. « Astfel.. ». mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. I. 1883. Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. Să sperăm deci că. peste puţin.C. în Franţa şi mai ales în Germania. să scrutăm natura. lângă Dumnezeu. pe căi măreţe ».) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques. — (ilustru geolog. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu.J42 DR N. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului. T.it. în această privinţă. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. — începe sa se producă pretutindeni. 353). . Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. Ch. — asupra domeniului ştiinţei. Mai mulţi transformişti. constituind o putere peste tot supusă la legi. Darwin. ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. Astfel. profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. împărtăşesc. 5: « Oricât de mici suntem. nefiind nici măcar o fiinţă. Pierre Termier. mă impresionează prin greutatea sa. nu numai o compromite. şi merit numirea de deist» (p. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. puterea din care ea emană neavând limite ». voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii. — (membru al academiei de ştiinţe. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. de exemplu: A. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. 363). nu de sentimente. zic.. Cugetând astfel. . Paris. de altfel. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». 1888 [ed. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. p.. Gaudry. care ţine de raţiune iar. Paris.

1903.—„DOVEZI" NEVALABILE. 1905. 4°. 2°. 2°. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1900. 1907. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1901. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut. 1904. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI. Articolele : 1°. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE.ANEXE Lecţiile: 1°. . care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ. 1902. 3°. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. 1908. 3°. 4°. —METODA EXPERIMENTALĂ.

.

care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. zice Claude Bernard. să-i precizam obiectul. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. O ţară. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. Domnilor. mi-a acordat timp de doisprezece ani. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. 1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. Ştiinţa şi Patria. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. care ni-i scumpă tuturor. Lancereaux. în acelaşi timp. a maestrului venerat. Am întâlnit acolo. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. 10 . cu ospitalitatea cea mai generoasă. Ingăduiţi-mi. să-i delimităm teritoriul. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs. învăţătura profesorului ilustru. Fiziologia. înainte de a începe studiul fiziologiei. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. cu simpatia lor. înainte de a începe acest curs. e necesar să definim această ştiinţă.