S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. pe care o trecea în mare parte în laborator. Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. — scria Paulescu 2. 5. de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii. una din gloriile ştiinţei franceze. — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. . cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă. pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă. August 1931: «Moartea prof. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. un cercetător în permanentă acţiune. ambele se uneau într'un tot indisolubil. Viaţa lui. a fost ilustrul Lancereaux. în «Trăite de Medecine ». Pe când era externul său. . căci.DR. La plecarea sa din capul serviciului. — a fost omul de geniu care. Iubirea pentru neam complecta la el. t. Aurel Abramovici : Profesor Dr. a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. p. De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. după moarte. Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. fără odihnă. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910).. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. ». care nu admitea decât numai catolici în personalul său. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». 1 . V.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. prof. fireşte. . — a Dr.. .—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. Paulescu în «Bucureşti medical». — internul şi colaboratorul său. « Lancereaux. In aceasta el punea tot sufletul. . la spitalul « Hotel-Dieu ». fiindcă Lancereaux era un spirit larg. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului. fără cruţare. Paulescu a atins uneori Genialitatea. IV.

ei bine. Lumea înceou să murmure indignată. Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. adăoga Paulescu..INTRODUCERE 7 construit Medicinii. pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. Intr'o seară. Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. . . Dar. pentru el şi colaboratorii săi. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie. — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ». . « Şi această afirmaţie.. a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». în care se vede clar. sunt extraordinare. nu?. . Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu. ai să vezi ». piatră cu piatră. semnate prescurtat: «Paul. « Pot spune că Lancereaux a fost. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice.. . — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. prin ea. La un moment dat. . . o voi dovedi-o. îşi aminti că avea o loje la Odeon.. am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. scaunele din fundul lojii. « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux. ». . « Aţi putea bănui. pentru Medicină. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. . uitând de reprezentaţie. . după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. cu probe palpabile. şi straşnic de edificatoare. un palat măreţ şi splendid. . . unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. ca mai bătrâni. . . ». . că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru.. « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi.

între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse. în studiile şi în lucrările mele ». dragul meu. îi dădea dreptate. să studieze el. după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. încă din 1896. . unde nu ne plictisesc nepricepuţi. cum s'ar cuveni. era încă valabil reproşul lui Leibnitz. indignat. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. p. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. un alt chibrit. o clipă uimită. — şi-apoi. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ». Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. — « Imbecilii!. .. după mai bine de 150 de ani. în Laboratorul Sorbonei.. la mine. care imputa Fiziologiei că nu serveşte. La sfârşitul secolului trecut. patologia şi terapeutica. Iar Claude Bernard. 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. Lancereaux însă. leziunea cu pri cina. Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. îşi luă ghiozdanul şi. lumea. îl lămuri Paulescu. V. . Peste câteva minute însă. . spre a le controla concluziile şi. . — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. se porni să şuere şi să strige. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu.8 DR. îi zise: «Hai.—lămuria Paulescu1. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». trăgând de mânecă pe Paulescu. » mormăi Lancereaux şi tăcu. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. . 5.. —fenomenele patologice nefiind. decât feno mene fiziologice deviate. Paris. « Fiziologia constituie baza Medicinii. stingherit. cum spune Claude Bernard. 1899. în acelaşi timp. De astă dată. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . în plină reprezentaţie. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». d'ăştia !.

— « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. nu s'a mulţumit cu atât. pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care. Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic. precise şi evidente. din nefericire. — şi anume: un temperament calm. Prima sa lucrare de Fiziologie. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. In plus. prin ele. Paulescu ştia dinainte aceasta. 21.. 1897. dar. în « Spitalul». care. p. de 26 de ani. unui tânăr străin. ci a refăcut experienţele autorilor francezi. le-a completat şi le-a lărgit.INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. . 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. era într'adevăr excepţională. Janv. nu sunt inerente Ştiinţei. în «Archives de Physiologie». Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. . de multe ori. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. Februarie 1905 (vezi «Anexele»). publicată. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate. a izbutit să demonstreze. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului. Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. Mai târziu. căci. ca să-i combată. cum se face coagularea sângelui din ficat.

cu Lancereaux. imitând Academia de Medicină. 1897. ». unde Huchard raporta rezultatele bune. acesta câştigă partida: «Am dovedit. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. injectate sub piele sau intraseros. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». Paris. sau. Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». în cele din urmă. cu Lancereaux. TRIFU Din 1897 până în 1900. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. îi opun energic. 701. a expus la Academia de Medicină. In Octomvrie 1898. prin clinică şi prin experimentaţie. care. în « Journal de Medecine int. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. ceea ce însemnează acelaşi lucru. Paris. 1900. dar. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . 1900. injectate în ţesutul celular. într'o cavitate seroasă » l. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. tot cu Lancereaux. . Vezi. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. date noi la Academia de Medicină. Aduse în acelaşi timp. 1 «Archives de Physiologie ». mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. 1900. 21. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine.10 DR. Gley şi Camus. Laborde. p. La 22 Iunie 1897. Gley şi Camus. cu Lancereaux. a treia comunicare. V. p. ca gelatina. a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ».

apoi. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain. zice Paulescu citând pe Claude Bernard. din « Spi talul ». aproape formule matematice. 68— 69. ştim. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. pp. In lucrările sale. In acelaşi an. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). ci dimpotrivă. o admiră în « Amintirile » sale. care era o expunere critică. toţi. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. în realitate.INTRODUCERE . citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. ţinea să anunţe dela început. — « obiectul lucrării». — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. nu a putut-o atinge. 2 These pour le doctorat en medecine. Noi. In plină activitate spitalicească şi de laborator. de la Facultatea de Ştiinţe. iar peste câteva luni. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. 1897. «Ies Morticoles ». prea puţine lucruri şi suntem. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. cu elogii. Feb. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. însă. de la aceeaşi Facultate. una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. Paris. obţinu.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. « Spiritul adevărat ştiinţific. 1 . cu toţii. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. In sfârşit. în 1898. făcea un scurt istoric al chestiunii.

în colaborare cu Dastre. în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide. cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. mai întâi. prin ope raţie. care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină. H. (1897). dar. Paris. TRIFU compoziţia. cărora le-a dat o clasificaţie nouă. Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>. chirurgul Paul Reynier 2. de pe atunci. asupra cirozei fica tul ui la copii . 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. a început. Cu colegul său. In plus. * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei.12 DR. (1894). e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. . la om. 1896. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. o lucrare. Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. c) Insuficienţa tiroidiană. în timpul copilăriei (cretinismul). menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului. şi-a luat sarcina să cerceteze. b) Insuficienţa tiroidiană. în Oct. 1 Septembre 1898. în « Journal de Medeeine interne ». V. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». la om. — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). în labo-""ratorul de la Sorbona. din îndemnul lui Lancereaux. care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei.—glandele zise «vasculare sanguine». această din urmă problemă. I. 15 juin 1898. (1895). — efect al lipsei congenitale a glandei. Idem: II.

seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. în gută. Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. în «Journal de Medecine interne». cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). In 1898. concepu un tratament nou al acestei maladii. a continuat cercetările sale. 15 dec. în « Bull. 3 janvier 1899. 1 . o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». p. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. 1898. care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă. de turburări trofice ale unghiilor. în glicosurie. odată cu congestia acestor vase. în « Journal de Medecine interne ». din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. din sângele care trece prin ele. în colaborare cu Lancereaux. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. etc. este falsă. care face să dispară. în arterioscleroză. în obezitate.INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. janvier 1899. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor. etc. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales. de escare ale extremităţilor. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. toate turburările guşii exoftalmice 3. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. în alteraţiile unghiilor şi ale părului. de l'Academie de Medecine ». a completat singur. In 1900. In 1898. — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. 694. 1 juillet 1900. Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină.. — cu rezultate excelente. noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. în sclerodermie. ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». de ulcere trofice ale gambelor.. astfel. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. etc. 2. 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. în « Journal de Medecine interne ». Ilustrul Huchard aprecia.

— contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. 487. t. p. Tot în 1898. — II. p. 1899. 2 1 . Cercetările sale. p. pentru teza sa de doctor în ştiinţe.14 DR. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. Aceştia găsesc în ele. 1898. 364. TRIFU Iată o bună terapeutică. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. I. p. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. In acest timp. organe asimilatoare. 844. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii.. 15 nov. 31 dec. II. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». Consemnând aceste consideraţiuni. — fapt de o importanţă capitală 2. minuţioase şi foarte îndelungate. 1 marş. 1899. ibidem. -— adică mai mult ca ipotetice. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. 1 janv. în « Journal de Medecine interne ». V. ele fiind în realitate. Paulescu. 298. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. în laboratorul Sorbonii. Studiind experimental glandele supra-renale. a evidenţiat în 1899. 1898. I. — capsulele supra-renale. t. p. ci hrană şi adăpost sigur. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. Huchard: Journal des Praticiens. nu opoziţie. în colaborare cu Besancon. în « Journal de Medecine interne ». Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. H. adevărate adăposturi pentru microbi. 399 şi. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer.

nu diferă. Odată cu aceste studii de laborator. fiind « nu numai cheia Istologiei. încă odată. iepure. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. aceea a Fiziologiei splenice ». pe urmă.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. Toate. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. Concluziile lui Paulescu. ci. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. Gerota. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. într'adevăr. la diferite pasări. o inovaţie. în vasele organului. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. că pentru investigaţia ştiinţifică. 15 octobre 1897. între altele. In acelaşi an (1897). 2 1 . a studiat splina la omul bolnav. demonstrează. câine. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. în «Journal de Medecine interne ». Această metodă era pe-atunci. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. In anul următor. Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei. de un alt român. pisică. In sfârşit. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». 1 et 15 dec. arterele şi vinele acestui organ. în liniile lor generale. Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. la om şi la animale. au rămas definitive. de aceea a altor glande ale economiei. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. şobolan. în diferite afecţiuni. 1897. la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). A studiat structura splinei. şi mai ales. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. Ia bou. clare şi precise. la Berlin. Cu acest prilej a arătat. cobai. în « Journal de Medecine interne ». prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. pe care le-a desvoltat pe urmă. care fusese ilustrată. profesorul D. A studiat.

în teza sa de doctorat. necesară experienţelor pe animale. în « Journal de Medecine interne». 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. 15 janvier 1899. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. 533.16 DR. în * Bull. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. cu E. p. în « Journal de Medecine interne ». membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. p. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. 1899. Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. juillet 1897 et fevrier 1898. cap la cap. Cu Paul Reynier s . In schimb. pe care îl numeşte. TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. 6 Paul Reynier. Lancereaux. cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. et Memoires de la Soc. 1899. 1 avril 1898. în « Journal de Medecine interne ». în « Journal de Medecine interne ». 1 . fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. de Chirurgie de Paris ». a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. 2 De la Chlorose. V. a început să caute un nou compus al morfinei *. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. Paulescu. iar în colaborare cu E. 378. Geraudel. la animale. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. — « primul meu Maestru ».

— cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. Brissaud. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani. toate în « Journal de Msdi-cine interne ». Preocupat de fenomenul «morţii». am putut să-mi termin în condiţii excelente. Huchard şi alţii. Chauffard. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. 1901. — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. Roger. A. a obţinut cu această lucrare. Dedica lucrarea profesorului Dastre. din 1899 până în 1901. 1899. pentru om. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. De la syncope.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. In Decemvrie 1899. Paris. Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. Pierre Mărie. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». Joffroy. care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită. studiu experimental pentru animale 1. din starea orizontală în starea verticală. Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. la ete en haut. în urma schimbării poziţiei. 1899. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». Gilbert. De câţiva ani. studiul Fiziologiei. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. moartea subită şi mecanismul ei. Hayem. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. A mai făcut cercetări experimentale.—adică. Landouzy. — şi sincopa. 1899. . a studiat pe rând. I. două articole. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. — studiu de Fiziopatologie. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier. pe animale. — etiologia. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide.

TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. ca orice artă. VI. maladiile plămânului. era cu totul nou. Helme. Concepţie perfect îndreptăţită. maladiile rinichiului. care se ridică pe bună dreptate. maladiile pielii. « ci numai maladii generale ale întregului organism. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. maladiile sistemului nervos. . . o artă. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. astfel. . ca anti-ştiinţifice. t. . toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. Nu există maladii ale organelor. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. Acest mod de a privi Medicina. I.aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. care. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. V. unde fiecare. ci o metodă terapeutică. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. Paris. F. preface.18 DR. p. le 6 oct. 1901. ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. etc. într'un cuvânt. comportă specialităţi). 8 F. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. de idei generale. împotriva « specializărilor ». fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală.

se întoarse la Paris. unde i se oferiau condiţii excepţionale. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. indiferent. să vină la Bucureşti. 82. des Sciences de l'Universite de Paris. în « Journal de Medecine interne ». devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». 2. se declara « finalist ». Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. 4 articole. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. Paris. spre stupefacţia tuturor. Paulesco: Examen critique de quelques travaux. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. p. Dar. Paulescu preferă. ca în 1887 marele Victor Babeş. 1021. în « Journal de Medecine interne ». ftlOl. 1901. căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. 1037 şi 1047) şi 1902 (p. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. Prof. Intelectualii noştri. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. 1901 (p. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante.INTRODUCERE 19 de mozaic. Paulescu: Definiţia Fiziologiei. p. 1901. unde în Noemvrie 1901. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». . 1904. — «între ai săi ». — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. mare valoare 3. Landouzy. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. Paulescu. obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. 8 şi 17). de Medecine interne ». 2 1 . p. în « Journ. These de doctorat â la Fac. Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. definind Fiziologia. Paulescu. 1015. urmaş al lui Lancereaux. în Presse Medicale. — rugat să rămână la Paris. . vezi «Anexele».

în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. 855. recherches experimentales. profesorul de Fiziologie vegetală. edit. imaginat de dânsul. Paris. . Bucarest. — Duclaux. printr'un procedeu foarte delicat. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă.. Revenit în ţară.20 DR. adoptat de atunci în ştiinţă. 1904. al Facultăţii noastre de Medicină. Academie des Sciences». Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. ipofiza. des Sciences ». Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. Sciinţelor medicale ». sept. 38 şi 49 şi « România medicală ». R. Buc. Acad. a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. pe care a studiat-o îndelung. 1906 şi « Rev. Se. Vigot. Paris. TRIFU îşi încunună astfel. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. p. 27 juin 1904. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910). după ce izbutise să extragă. «C. pusă de profesorul Gaston Bonnier. p. 1906. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. 1907. pentru « Chimia medicală ». Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. aşa de greu de atins altfel. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». p. Martie 1904. 1904. în « C. de Ştiinţe ». 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. V. pentru « Chimia biologică ». Vezi şi « Bul. aşa de sărac. 629. ibid. minuţios şi din toate punctele de vedere. In 1906. « Procedeul Paulescu ». — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. R. juillet 1904. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. unde publică şi 11 de sene istologice.

şi «Rev. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». la animale. glicerina. R. 1911. p. Intre 1911 şi 1913. împotriva părerii emise de Pugliese. R. Generalităţi. t. med. p. 1913. metoda operatorie. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. în «Rev. p. Paulesco: Origines du glycogene. Soc. prezenta lumii ştiinţifice. Idem: în « C. . 229. Paris. cu rezultate ideale 3. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. R. p. 840. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte. substanţele grase. Soc. 397 şi 406. Pe lângă tehnica operatorie. asupra epifizei. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. Ştiinţ. 1913. necesare unei perfecte reuşite operatorii. medicale». 1931. Paris. de Biologie ». introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. în «Annales de Biologie». p. el a arătat şi condiţiile de stare. 1911. p. 923. Moussu. R. în « C. R. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. 1911. Hem: în « Bull. în « Annales de Biologie». alcoolul etilic.». 1920. 698. de Biologie». în « C. Idem: în « Rev. 1920. acelaşi an. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. în « C. Aca demie de Sciences ». Buc. Pentru extirparea completă a pancreasului. 1906. de Biologie». 935. la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. distribuţia glicogenului în ficat. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. Soc. hidraţii de cărbune. 1906. pe care a descris-o minuţios. 1905. med. 1911. Ştiinţ. 617. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas. substanţele albuminoide.». I. Soc. Charrin. p. acizii graşi. Ştiinţ. descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. de Biologie ». Academie de Medecine ».INTRODUCERE 21 că. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. în « C. primită la Liege.

la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. Doin. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. de Physiologie ». fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. dar. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. Această revistă editată la Paris. lipsa mijloacelor materiale necesare. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. câţiva « savanţi » canadieni. Profesorul. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive. la O. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. chestiunea nu era o noutate. celebru cercetător al problemii. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. de pe tot globul. . Pentru profesorul Paulescu însuşi. şi-a reluat experienţele în 1919. întotdeauna. întrerupt de război. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. el însuşi. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. peste un an şi jumătate. 1921. « extrasul pancreatic ». fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate. Scott. până atunci cu totul necunoscuţi. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?).22 DR. să se răspândiască în lume. un extract apos de pancreas. Savantul american Ernest L. Liege. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. V. — produsul secreţiei interne a pancreasului. din România. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. binefăcătorul remediu. s'au întrecut. pentru *a. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. în « Archives intern. Până atunci. din lumea întreagă. revistei belgiene. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere.

Sir E. F. — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. Fireşte. « Şi totuşi. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. cu Macleod. — într'o conferinţă « Nobel ». — care. ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. pe care abia în Septemvrie 1925. la Stokholm. 1926. 1925. pp. profesorul Paulescu scrie: . el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . a refuzat. că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. Cloug..INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii.. 343—345. 1 Banting: Diabetul şi Insulina. cari au încercat. în «The endocrine Organs ». în 1923 4 şi mai ales prof. p. conferinţă «Nobel». niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. ţinută la Stockholm. în treacăt.« rezultă că F. Harry Clough. care îi încununa « furtul ». în « British Medical Journal». Gibbs şi Artur Stokes. In schimb. C.. 1 . B. Ei pretindeau la început. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. Edimburg. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. H. cetind lucrarea mea. Banting şi C. în colaborare cu Bantinş şi Best. IV. John Murlin. bine înţeles. însă nu au reuşit. îl menţionează. 53. ci numai al insulelor Langerhans. * Paulesco: Trăite de Midecine. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. în «The Journal of Biological Chemistry». în 1926 E . Academia de Medicină de la Paris. Murlin. t. unul din ei. la 15 Sept. Gibbs şi A. F. Sharpey-Schafer. C. pentru premiul Nobel. recunosc meritele profesorului Paulescu. Banting. H. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. alături de alţi trei precursori. cu un zgomot asurzitor. îşi asigurase premiul « Nobel». Protestând. B. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. — Banting.. * J. . « noul tratament al diabetului. prin Insulina » 1. 4 Noemvrie 1922. după ce. Best au început cercetările lor».. Mai 1923. C. 6 Sir E. în admiraţia lumii 2. pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu.

care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. Congresul de Fiziologie din 1926. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. 1 2 3 Presse Medicale. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. . credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. IV. care vor întreprinde lucrări ştiinţifice.24 DR. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. 64—64. . a studiat febra şi a arătat că ea este. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. t. prin diastazele microbilor. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este. . acest viţiu blestemat 2. care trebuie să fie curată şi nepătată. putând să atingă modestia. TRIFU stingherită. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. într'adevăr. III. — şi mai ignobil. Şi. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. . 5 Martie 1924. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. Insă. Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. din toate puterile mele. » 3. . să îi publice protestul. publicând descoperirea mea. V. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. Altă dată. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. pp. prin profesorul Achard. unii m'au furat. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. Şi. în 1924. în această privinţă. întotdeauna. şi la fel. t. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. ţinut la Stockholm. astăzi. Din nenorocire. elevilor mei.

teza de docenţă. administrând bolnavilor mei. ţinând de plexul cardiac. A cules în sprijin. la spitalul militar. Soc. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. 5 V. pentru a ajunge la doze zilnice masive. 1929. alte fapte experimentale şi a publicat. juin 1904. repetate. p. în «VI. care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. N. profesorul Paulescu concepuse de mult. de l'Association francaise d'Urologie ». C. — prof. Paris. Din 1919. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. din « Tratatul de Medicină » a. în «C. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. de Biologie». ideea că acest « sindrom ». 1928. t. în « Journal de Medecine interne». medicilor militari. Aplicând acest tratament. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. Michăilescu: Comunicare la Soc. Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires.es dans le traitement des infections du rein. 268.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. Mârza şi cu mine. Dr. în 1928. 1 . f ev. un mijloc terapeutic simplu. în colaborare cu Gh. în « Bull. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. pentru uree şi cloruri. 1936. 1916. 4 Prof. Bucureşti. V. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri. în preajma războiului. 1920. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. iar în 1916.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. N. Wien. R. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. antipiretice în doze slabe. articolul despre « febră ». 3 Paulescu: Tratamentul febrei. C. Trifu: Les antipyretiqu. II. în 1906. se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. et meni. V.

In schimb. din Ştiinţă. t.26 DR. TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. Paris. . în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi. juin 1926. care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. Marza et V.— «Addendum physiologique ». a publicat legi noi. marş 1924. în 1922 şi 1931. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. un criteriu primejdios şi fals. mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. în « Journal d'UroJogie ». în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). cu siguranţă. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. deosebit de gingaşe. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. După numeroase operaţii. p. evreii. al doilea 1 Pauleseo. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. Paulesco. dar. 510. geloşi. Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. urmând să continuie cercetările. Rezultatele consemnate în două articole.M. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. p. însă perfect reuşite. asupra scoarţei creerului. 8 Ca întotdeauna. 129. ca să poată întreprinde ei. premiul « Nobel». Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. la animale. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». în « Journal d'Urologie ». Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. s'au pus confraţi români. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. şi a înlăturat astfel. p. Paris. V. Celebrii Prof. Ambard et Chabanier). care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. pe om şi animale. în ridicol.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. IV. profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. 623.

a lui F. bazată pe «sindrome ». A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». cu o lună înainte de moartea sa. Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor.. t. apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. In 1930. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. Widal. — clasificaţia « etiologică ». a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». 676 pagini. în « Archives intern. după multe dificultăţi. etc). . a izbutit să vadă tipărit. Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. — de « proprietate ». lipsite de orice temei ştiinţific. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică. ca şi volumul al cincilea. IV. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. a vrii 1922. artistice. . «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). — de « reproducţie ». împreună cu predecesoarele lui. Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. A arătat. Sibiu. In prefaţă. de Physiologie». experimental.INTRODUCERE 27 articol. Liege. se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice. trimis la Liege. şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. care a rămas în manuscris. epuizate. gata de imprimat. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». care «de origină israelită ». 1930. care nu au fost precizate. 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». urinar şi genital ». când va putea să apară. şi de « afecţiune familială ». în <i Arehives intern. aout 1931. Liege. de Physiologie ».

Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. când a dat Ia tipar volumul. clasificaţia definitivă care. pe artere. în 1930. 15 Iulie 1930. Buc. Buc. Ştiinţelor medicale». cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. Dr. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. pe rinichi. 1913. evoca existenţa Dumnezeirii. etc. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. o maladie febrilă prelungită. N. — volens. Paulescu: Neonosa. « Ca profesor. . N. C. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. care a apărut abia după 3 ani. în «România Medicală». evoluţia şi tratamentul 2. Michăilescu 3. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal.. 2 Paulescu: O nouă boală microbiană. In 1913. . Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . 1 . dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. a descris o boală necunoscută. Angelcscu: Neonosa. P. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. microbiană şi contagioasă. nolens. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. în « Rev. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. Paulescu era o figură covârşitoare. mărturisia Prof. Era sever. C. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. 1930. TRIFU « Aceasta este. pe seroasele viscerale sau articulare. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. Paulescu. savant. a fost un profesor model.28 DB. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». teză. Orele lui de curs aveau seriozitatea. indicându-i simptomele. — pe care a numit-o: Neonosa. C. V. spune categoric profesorul Paulescu. «Cu toată şubreda lui sănătate. 3 Prof. X.

» mărturisia în acelaşi timp. în care el credea cu o convingere neclintită ?. — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916. — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. —-deoarece eram bolnav. . . — într'o adunare în sala Tomis. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. Orleanu. — spunea profesorul Paulescu. După ce am primit ordinul de-a rămâne. profesori. Nu a lipsit de la Facultate. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. hematuria a continuat şi s'a înteţit. . obţinui de la d-1 Dr. . în cabinetul său de lucru. m'am dus la Crucea Roşie. ». pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti. aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. şi pus sub ordinile unui anume Dr. Puţin timp după aceea.. decât în timpul războiului. către colegii săi. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. 1 Abramovici: vezi cit. Neputându-mă repauza. pe care un politician. într'un memoriu. (2). în preziua plecării. Dar starea mea agravându-se. Margulius. cuminte. pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. — care mi-a fost acordat. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. D-rul Aurel Abramovici 1. că urinez sânge. S'a închis în casă. Apoi nici nu puteam pleca. . .

Fenomenele de relaţie. 932 pagini. completată ulterior: Paulescu: idem. un bolnav este omul care. Am scris-o. eliminaţie). desasimilaţie. I. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. Ori. B. 2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. 1925. Bucureşti. începută în 1905. — două volume 3. Paris. III. — sub influenţa unei cauze patogene. Bucureşti. 1919. — III. — un Tratat de fiziologie medicală. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. publicat în limba franceză. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. p. Fiziologia vitală. Care este cauza vieţii? 1921. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. un total de 2080 pagini compacte. 1920. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. II. răspuns unei întâmpinări eclesiastice. Bucureşti.30 DR. 416. în total 3129 pagini compacte. — II. — ci pentru viitori medici. alese de un medic adevărat. Mediul interior. . profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. Volumul III: 1200 pagini. Bucureşti. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). . 1924. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». care cuprindea în trei volume. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. Baillere. pe care-1 profesez. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. 1924. de douăzeci de ani. Ce este viaţa? Morfologia vitală.. 732 pagini. Introducerea. Fenomenele generaţiei. asimilaţie. — nu pentru fiziologişti. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. digestie. V. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). Fenomenele de nutriţie (respiraţie. sunt din 1912. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. absorpţie. cuprinde în 3 volume: I. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor.

. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. fostul său şef de lucrări la Sorbona. în Chimia biologică. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. — în Clinică. Această cauză primară este Dumnezeu ». ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări. Arthus. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. — lecţie făcută la 18 Feb. Michăilescu. pe Creator. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». un Tratat de Medicină ». Pentru acei care au citit.-—Paulescu. şi am redijat prezenta lucrare. — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». Astfel. din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă.INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. unică. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. — al D-tale e complet. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. în Istologie. . ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. — ilustrul fiziologist. Citindu-i acest tratat. Prof. antipodul cărţii mele. domina. cu atenţie şi fără idei preconcepute. « Tratatul de Fiziologie medicală ». în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. nimic mai mult. în Fiziologie. M. Clinica. având sub ochi. care este o operă unică. . Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. nematerială. proclama Paulescu. Salut cu plăcere şi respect. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. Până la profesorul Paulescu. 1905. cum spunea Prof. înţeleaptă. — prin studiul fenomenelor vitale. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. inegalabilă. ».

— voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. de triburi. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. Cercetător şi de astădată. iar aceştia. ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. — şi am putea zice chiar al omenirii» %. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. simpatia şi gratitudinea nu sunt. pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. — Bucureşti. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. — este Iubirea ». — care conduce societăţile naturale. zice Paulescu. în ultima analiză. de naţii. strânsa dependenţă reciprocă. decât variante ale Iubirii ». 1910. Dar. resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. la oameni şi la animale. — se produc numeroase « conflicte ». Patimi şi Conflicte. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. la rândul lor. — căci capii de familii. legea supremă. 1 Paulcscn: Instincte sociale. — şi ale unei terapii sociale. încât la un moment dat. « Prin urmare. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ». — ca şi între animale. părintească. 141. . tribuală. au un fel de simpatie pentru supuşii lor. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. p. între oameni. Ori. Remedii morale. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». V. — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. Aristotel. cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte.32 DR.

In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. în învrăjbirea oamenilor. strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . 1913. 253. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin. ca prescripţium morale. — Minciuna ». cauzele conflictelor. în acelaş timp remediile. De aceea. Talmudul. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. 1 2 3 In plus. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ». Talmudul. Aristotel recomandă. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. excelent observator al naturii. — doctrina creştină. Din analiza critică a profesorului Paulescu. Dar.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. al « Desfrâului ». . şi că el a dat. pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. Remediul. etc. — doctrina creştină. — trăsura distinctivă a Creştinismului. şi deci pacificarea Omenirii. p. După ce le cercetează. Dar. pe care-1 recomandă Paulescu. a evidenţiat rolul « Beţiei ». critică: Coranul. ca inîanticidul. al Hoţiei ». fără să caute să-1 vindece. infamii.Franc-Maponeria. într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. şi al «Trufiei ». în toată adâncimea lor. al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. Bucureşti. scrisă tot atunci. este spiritul divin al Adevărului. Paulescu: Spitalul. Paulescu: Instinctele Sociale. Cahalul şi Francmasoneria.Coranul.Cahalul.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. — Doctorul. care. clar. printr'o magistrală conferinţă. a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. Rămânea astfel. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ».. ca nimeni altul. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». pretinde Maurice de Fleury. « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». Profesorul Paulescu. Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. care prezintă. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. precis şi concis. ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». . mai presus de orice. Paris. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant. 99. în 1928. 1927. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. provocat de mine. p. cari fac autoritate în ştiinţă. după atâţia ani de migăloase cercetări. Camil Petrescu. Aceste boale ale sufletului —.cunoştea. «documente». scris în colaborare cu Lancereaux. medic. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii. ca şi corpul. predicând sub forma unei confesiuni. de la Academia de Medicină a Franţei 1. pentru tratatele de drept şi medicină. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. în cadrul principiilor unei alteia. o serie de maladii grave. — re mediile. N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. pe care le pune arta ».INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru.

Domnului Camil Petrescu. expresie absolut exactă. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1.38 DR. Iorga. mulţumirile mele recunoscătoare. în două pagini modeste de gazetă. Arată. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. te rog. cu trei ani înaintea Profesorului N. bunului şi distinsului nostru prieten. Pentru dânsul n'a existat nici când. Medecine. p. este prin excelenţă. % 1 . a rămas perplex şi apoi. care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. zice Duhamel. Căci într'adevăr. în «Universul Literar» de la 26 Feb. 1928. pentru Caritate. 371). Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. zice M. — «un act de la om la om» 2 . un act singular ».completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. care ţi-a venit în ajutor. inima e atinsă de Dumnezeu. No. El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii. V. la o conversiune miraculoasă. m'ai. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». Creerului meu îi lipseşte o doagă. nu e vorba de spirit» (p. actulmedical a fost un act de la om la Omenire. şi chiar bombastici. Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». TR1FU Şi. Domnia-ta. 1925. Medicii au fost acuzaţi. şi pe bună dreptate. 6. 4. el însuşi credincios fiu al Bisericii.. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». « Actul medical. Pentru Paulescu. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. Profesorul Paulescu. Profesorului Paulescu. când a văzut « Universul literar ». G. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. Cahier Laennec. —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. între Ştiinţă şi Morală. a unui necredincios. neaşteptată. de necrezut. unde i se prezenta opera.

Atunci vor răspunde lui. Căci. Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii. . Sunt unii medici de spital. greci. nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. conaţionali sau inamici.. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c. întotdeauna. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . virtuoşi sau viţioşi. când te-am văzut bolnav. cap. XIII—XVII. zicea profesorul. unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor.. . drepţii zicând: Doamne.. ce-i datoresc oamenii. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. toţi aceşti oameni. fiindcă « Dumnezeu. XXV. 31—40. « Or. galopând pe dinaintea paturilor. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii... cuvenit omului de ştiinţă. » Sf. de câte ori aţi făcut aceasta. ovrei. mai sunt puţin cu voi. Afară. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. «Cu alte cuvinte. . v.. la 12 Mai 1913. . să se reverse asupra bolnavilor săraci». . fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. — buni sau răi. 1 .INTRODUCERE 39 care a ţinut. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. când a rostit această lecţie. ». vrea ca iubirea. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. cari fac vizita în câteva minute. mie mi-aţi îăcut-o » 2 .. . Ion.. să se reverse asupra bolnavilor săraci. să păstreze stilul calm şi rece. ca unguri. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. . Am avut marea cinste să fiu de faţă. bine înţeles. cupizi şi avari. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit.

Mai sunt şi medici de spital cărora. iremediabile. profesorul Paulescu a lămurit. el a combătut « Spiritismul ». 15. completând cu aceasta. care nu prezintă decât un caz banal. 1 1 . şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. — şi. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. li s'a atrofiat fibra idealului. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. In 1930. Paulescu: Christos a înviat. C. . tinere şi generoase. urmând preceptele carităţii. Dr. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . vă vor per mite să vă instruiţi. . însă. orgolioşi. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. pe care totuşi. în lipsa unei educaţii cre ştine. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. 20 Aprilie 1930. D-voastră. N. Coranul. în «Acţiunea Română». pentru o leafă cât mai grasă. ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. Prof. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. Paulescu: Spitalul. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. din punct de vedere ştiinţific. — au comis greşeli cu consecinţe funeste. Când veţi intra în vreun spital. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. ci cu diavolul însuşi. desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. fac cât pot mai puţin.40 DR. — nu ca pe un om. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. etc. p. în care au aface nu cu sufletele morţilor. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. Cu ace^t prilej. învierea lui Christos. începută cu 30 de ani înainte. » 1 . deşi de pe urma acestei practici.V. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră.

Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. la 17/30 Decemvrie 1902. « Mgr. aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. după ce îi mulţumeşte. Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». dela Iaşi. Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios». era ignorantul. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». Deci. în plină « polemică ştiinţifică ». 1936. cuvântul: « papistaş ». } ir. Titu Maiorescu. dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. lăsând restul uitării » x. . o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. 13. ci în el însuşi 2.. mai viclean. — zicea Panait Istrate. 1 . Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. ca şi pentru fiecare obiect. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. nu în «ideile » lui. — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. ca într'o doară. pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. Şi totuşi. cel puţin Haeckelian. p. Unul dintre « transformişti ». cu o singură etichetă ». Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. . — pentru a lupta. Altul. Par s 1929. — Paulescu. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». « Pentru a trăi. . 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. aruncase. . Jouin » de Chanoine Sauvetre. p. pot fi mai multe mijloace. şi. Paris. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). . ». cum credem noi. adaugă. Astfel. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. V. Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. lan sase cuvântul de « ignorant ».

V. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. TRIFU A fost deajuns pentru ca. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. care i s'a împotrivit. a continuat a o urmări cu atenţie. în 1924. ucide-1. — dintr'o anumită umbră. Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. I. Cahalul. 27—28. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». prin Cuvânt. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. Talmudul. din umbră. — constituie răsplata celor nepătimaşi». Omenirea. a fost nimicită de răzbunarea masonică. « Fericiţi cei blânzi. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». — de care suferă alţii. mereu ostilă. cu vicleşug. Coranul. Profesorul Paulescu.42 DR. — adică totul pe lume. prea românească. Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». la argumentele lui clare şi hotărâtoare. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». încheia profesorul Paulescu 1. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. pp. şi a publicat. — adică cei care nu au patima de dominaţie. — că aceia vor moşteni pământul ». 2 1 . şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. — neputând să extermine pe toţi creştinii. broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. pe care după ce o denunţase în 1913 2. mai ales după înverşunarea nedreaptă. « Ei au imaginat o societate ocultă. — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. Paulescu: Spitalul. In curând această librărie. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. a adâncit studiul sectei francmasonice. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ». 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. să înceapă. Francmasoneria.

punct cu punct.INTRODUCERE 43 Apoi. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). nemernicii. şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. explicând studenţimii universitare. odată şi pentru totdeauna ». Aprilie-Mai-Iunie 1930. Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. în «Buletinul anti-iudeomasonic ». veritabil cameleon. — cu o tenacitate neînduplecată. desvăluia planurile ei politice. In acelaşi an. vicleană şi perfidă 1. 1930. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. anti-iudeo-masonic». economice şi culturale. Feb. — apoi a unei serii imense de Spirite create. 1 . după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. stăm şi o privim. Demnitarul vizat atunci de prof. . a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. naţionalist. — planul de subjugare politică. cu indiferenţa unor dobi toace. am admis existenţa unui Spirit Suprem. Intr'o conferinţă. 67. mare. Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. ce este Francmasoneria. această Franc-Masonerie. Paulescu. bazat pe probe decisive şi incontestabile. pe care le conducea în străinătate. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». . ca toţi masonii. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». economică şi culturală şi îl realizează repede. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». în cursul meu de Fiziologie. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). In 1930. cu documente sdrobitoare. profesorul. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. încheia profesorul Paulescu. se pretinde astăzi. dătătoare de viaţă şi individuale. Iar noi. Martie 1930. a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. p.

însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. — nu pentru ea însăşi. Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. mai dârz decât marele Claude Bernard. Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. de Paul Bert. în profesorul Paulescu. o cauză ini ţială a l u m i i . — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. ca pe Voltaire. Paris. Claude Bernard (1813—1878). spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. păzit fără încetare. mărturisia: « Admit. THIFU « Astăzi. V. care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». silit să renunţe la « unele » din ideile sale.neînţelegători şi chiar pe cei răi. şi deplângea pe . pp. păzit pas cu pas. ca pe Claude Bernard. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). în ceea ce mă priveşte. Dar. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu.— Claude Bernard: Philosophie. 139—158. . Dar. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. în frica de « opinia publică ». profesorul d'Arsonval. După moartea sa. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». fie că a ales idolii dintre «masoni ». n'a reuşit niciodată. căzut. — după moartea sa. . ca să nu le scape. cu sau fără voie. — ci pentru restul Omenirii. împărtăşit în faţa morţii. A fost astfel. dirijată de Francmasonerie. -— prin elevul său. vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. — fie că au ales dintre «nemasoni ». deşi el nu a fost nici când « materialist ». 1941. care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. . — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». ca şi alţi oameni mari.44 DR.

— unul şi acelaşi pentru Filosofie. . să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. — fiindcă amândouă au acelaşi scop. cu propriile lor mărturii. o lungă « scrisoare către ovrei » x. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre. şi pentru Ştiinţă. nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie. pe atunci.—nu mai sufe riţi !. ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos. —«Scrisoare către Ovrei». .INTRODUCERE 45 conştientă generală. întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie.. Era prea afundată în « patimi ». ». — ce soartă nenorocită îi aşteaptă. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. El trebuie să aducă semenilor săi.. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. Lăsaţi lumea în pace. intenţiile criminale şi viţiile. Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. medic şi fiziologist şi dânsul. . ». — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră.. urmând studiile începute de Claude Bernard. p. — de ce sunt urâţi de lume. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. Dar. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. 182—211. mai presus de toate. Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». în care le arăta. însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. A adresat în 1921.. fiindcă nu vedea cine ar fi putut. — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. Profesorul Paulescu (1869—1931). asupra celulelor noastre. în care s'au scufundat.—unic: căutarea Adevărului.

b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. Iar Voltaire. Pentru a conchide. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. c) Să se reconstituie în ordinea economică. şi stă pâni la noi acasă ». p. TRIFD pe care. fireşte. cu aproape două veacuri înainte. deşi nu era nici ateu. . în starea actuală de turpitudine morală. care ne făceau independenţi faţă de ei. zicea Marchizul de la Tour du Pin. Totuşi. care. în faţa durerii. pe numeroşii lor « prieteni ». — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. organele vieţii proprii. n'o puteţi pricepe ». prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». In faţa acestor fapte. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine..46 DR.. voia să combată totuşi Catolicismul. cu două decenii înainte 1. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. ca şi în ordinea politică. profesorul publică o serie de broşuri. Totuşi. şi ca străini primejdioşi. şi. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. într'o zi. 1936. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. 272. Paris. emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. bun şi iertător. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive. « Ovreii au rămas o naţie. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. — cel puţin pe atunci. pentru ca profesorul Paulescu. în care putreziţi. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907). — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. V. scrise pe marginea mării. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr. nici materialist. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială.

« Intr'adevăr. lucrând în linişte deplină. Viţiile lor sunt incurabile». 1927. -— împotriva Jidanilor. în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. Paulescu: Desfrâul jidanilor. 32. — tălmăcit de dânsul *. In acelaşi timp. p. p. profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei.—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». pentru ca să combată pe Creştini (Cap.INTRODUCERE 47 rile. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. 40. p. . 32. după Apocalips. In sfârşit. — şi prin urmare. « Jidanii şi alcoolismul ». Buc. III. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». — în care. « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. 36. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap.2. Buc. — « soarta viitoare a Jidănimii ». « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. 1928. 1928. cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . p. XVI). fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». XVII). Buc. «Desfrâul Jidanilor». Buc. Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. II.

apoi. nici un bolnav. ce cuprinde: Zoologia. — termină profesorul Paulescu. Astronomia. să-i explice bolnavului. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate.48 DR. neapărat.. . care îi cucerea şi impresiona adânc. Nenumăraţi bolnavi săraci. Botanica. profesorul ţinea ca. b) « Altele sunt experimentale. V. cu răbdare şi bunăvoinţă. Anatomia. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia. In lecţia sa de deschidere. Deşi. dar. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. « Cine are urechi de auzit. unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». Când îl ruga să se desbrace — « ei. îi punea câteva întrebări. X I X ) . îl examina totuşi. în 1929. amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. — uneori « banală ». înainte de a-i prescrie tratamentul.. vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. XVIII). Istologia. Geologia. Zâmbitor şi calm. lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte. . anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. arătase trei lucruri: I. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. . — şi. el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. îndelung. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. îl găsiau la Facultate. învingători (Cap. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. Bacteriologia. Fiziologist şi chimist. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. să auză ». curtenitor şi delicat.

— « Moşule. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital».. îl şterse uşor cu palmele. cine ştie de unde i-a luat?. « Cât despre Fiziologie. ne-au lăsat mult înapoi » 1. să nu-1 umileşti!. Intr'o altă zi. ca să înlăture păduchii. — « Ia mai taci. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. Că «Un medic. . . văzu păduchi pe spatele lui. . înmagazinată în materie şi numită energia chimică. . — « Şi ăsta fu cu păduchi! ». şi nu ştie să se servească de medicamente. . ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». care toate sunt substanţe chimice ». Că. îl conduse prieteneşte până la uşe. în «România medicală». El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală. aruncându-i pe mozaicul laboratorului.. Liniştit. III. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. unul din duhovnicii lui Lancereaux. « Din nefericire. ca un năuc ce eşti. la Paris. 1929. — Monseniorul Ernest Jouin. Intr'o zi. . ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. nici Terapeutica. 4 . ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. să spui cuiva. de la 15 Dec. «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa. — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil.. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. care nu cunoaşte Chimia. . . printre ţările care în această privinţă. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. moşule! şi nu te apuca.INTRODUCERE 49 II. în care înfăşurase o sumă de bani. . energia latentă. ce e capital. bietul om. .. . îi aduse reţeta. . parcă a vrut el să-i ia ». îi zise laborantului său. Se duse apoi într'o cameră vecină. . El nu pricepe Farmacologia.

Paulescu. avea naivităţi de copil. întors.. Doamna Elena Angelescu. Mândria. zicea profesorul Paulescu.. să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul. cu leafa plătită pe un an înainte. Când a auzit numele lui Zaharoff. i-a spus lui Lancereaux. — adânc turburat. un vizitiu chipeş. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ».. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. acesta pe lângă un onorariu regesc..«Trufi a. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. hamuri noui şi. un cal de rasă. ce îi datorează... neînţelegând de unde putea veni acest refuz. care nu îl pune deasupra semenilor săi. am încercat să aflu amănunte de la profesor. N'a spus nimic colaboratorului său. — «Dar bine. un cal şi un vizitiu bătrâni. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. hamuri vechi. care avea o trăsură modestă. . ci a dat fuga la duhovnicul său. dacă i s'ar face cunoscut adevărul.. Zaharoff. probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar. —« E beat.. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află. Orgoliul. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. ce făcuse Paulescu. . refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi. voi sunteţi de vină. . asupra faimosului miliardar Zaharoff. . Odată rugă pe nepoţii săi.. infectează pe orice om. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. Doamne. — o ocolia cu silă. Şi dacă bea.-— săracul!» Uneori. Lancereaux primise totul bucuros. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. V. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. . mi-a răspuns molatec: «Vai. TRIFU sonice. d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu. ce om nesuferit era. întrebat de Zaharoff.60 DR. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic.. . unchiule Naie. îi făcuse cadou lui Lancereaux. Această nefastă patimă. — un cupeu de toată splendoarea. Oriunde vedea « trufia ». îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. . fiii sorii sale. .

4* . ca şi al meu. * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare.. Dar. Toţi vor laude. mai bogaţi. mai puternici.. . tuturor oamenilor: mari şi mici. . vechi titrat universitar. mai învăţaţi. prea vinovaţi. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. hosanale.. poate. — murmură Diavolul Trufiei în surdină... încă de pe când trăia Profesorul. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. un ad mirator al profesorului. Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. în timp ce prefectul. mai frumoşi. Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. Scârbit. — « Orgoliul ». au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. onoruri. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. vatămă. cu trei luni înaintea morţii sale. ca să-i depună candidatura. care. al căruia Creştinism.^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană. mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau. — unii dintre dânşii. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. în aşa fel încât să afle dânsul. —a candidat şi s'a ales el însuşi. mai deştepţi. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. — « Desfrâul »).— «cap de listă». bogaţi şi săraci. tineri şi bătrâni. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel. cu o înverşunare sălbatecă. Au telegrafiat apoi.INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ». au avut cruzimea de a-mi reproşa. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». — adică: mai tineri. In 1931. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. . mai sus puşi.

i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». adevărul. profesorul îmi dete. Intr'o zi. . . adevăratul ales începu să-i spună. aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo. ci un tânăr oarecare. pe când era la masă. din 11 Iunie. V. cu şervetul uitat în mâini. da !. . părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. . . Marinescu ajutat de mine. pe care le-am citit în Cameră. în sfârşit. aveţi dreptate. Veni repede să-i întâmpine. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. Dumneavoastră sunteţi tânăr. .. cum se hotărâse. . . încercă să schiţeze o mulţumire. Dar — nu profesorul fu ales. . da. . Am depus la Iaşi. . că nu e «nebun ». la o grădină de vară.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . . şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. mişcat şi zâmbitor. d a ! . ca un copil. acest Parlament românesc. Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. Vă mulţumesc ». scrise cu propria sa mână. pe care i-am scos-o. . Delegaţia s'a dus senină să ia masa. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. banii necesari candidaturii. . A doua zi. foarte bine. Era foarte grav. Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. fără ca nimeni să protesteze. ». primi să se lase operat.. când deodată. A acceptat cu greu. 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare.. un loc în Parlament. . . sunt bolnav şi istovit. TRIFU din Bucovina. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. ce însemnez eu?. Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. .52 DR. foarte « abil ». . foarte bi ne . într'un fel de discurs. — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932. Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. credea că a fost ales: va vedea.

. câteva bucăţi religioase). pe Schumann. ei.. că e vorba de turburări uremice.. A doua zi însă. cât mai curând. în acelaşi timp. . . ». l a s ă . îmi spuse: — « De astădată. afară de profesor. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. — de ieri. . îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. o să vă prescriem însă. . însă. de pildă. pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte. ce însemnează asta? ». le iau. << Vino. pe care caută să o educe ». nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda. de ieri. ne înşelasem toţi. fiindcă. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. . . mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud.—un cancer. domnule doctor. . te rog. — căci tumoa rea sau un chiag.. 1931».. ». pilulele lui Lancereaux. mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. ci «opere». dragul meu. Paulescu . şi nu văd nicio îndrep tare. . . Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. « Cu salutări afectuoase 20. mă împiedică să urinez. — îmi dau seama de astădată. pe Lalo.. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. Uluit.INTRODUCERE 53 Peste trei zile. .. voia Cuiva înainte de orice!. In aceeaşi seară. pe Bach. am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice.—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei.. nu te turbura. văd personagii. III. La 20 Martie. pian şi orgă. şocul operator. şi compusese chiar. se întâmplă. şi v ă d . cu patru luni înainte. Prin urmare. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?. . dimpotrivă. iată.—tot felul de per sonagii. ». pe la 9 dimineaţa.. care ştia de mult. . . despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. uite.. . dar ripostai: — « Domnule Profesor. propovăduise dânsul. — aducând o sondă.

. ». îl vedea uimit. îmi spuse: — « Dar bine. . — ascultă aici. . . nu mă mai certa.. ».— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. — pleca apoi. . Când se apropia cineva de dânsul. îi făcea seara câte o injecţie. te rog. In realitate. — uite. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp.. — nu te mai chinui zadarnic.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. . Vorbea cu toată lumea. . iartă-mă. fugi. V. — «Scumpă domnişoară. era doar un Crucifix. de altfel. bufnind în hohote de plâns. pentru Dumnezeu. lângă patul său. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile. şi colo-colo. . . — te aşteaptă poate alţii. . . ». pe peretele din faţa sa. nici o cruce. cu lacrimi în ochi. . la plecare. halucinaţiile lui se îndesau şi . In Sanatoriu. şi totuşi. ». ». — « Dar. aseară? ». La un moment dat. Ia-mă Doamne !. — alţi nenorociţi. A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . pe care nu-1 vedea. Interna sanatoriului. — te rog. se pomeniau în genunchi. . — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. — e inutil. .. . — pleacă de-aici!.. . sufăr eu destul. nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii.. ne apucarăm să încercăm totul. te rog. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii.. şi putea să dispună de mine. câţiva..se agravau.. acela. ». TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. că nu te pot conduce. « asistentul său ».54 DR.. lasă-mă. îţi mulţumesc. cu buzele lipite de mâna lui gingaşe. care se sbătea să scape şi să-i mângâie. .. — te implor. că-1 priveşte cu groază. calm şi cuminte. Nu urinase de mai bine de 30 de ore. Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. ca totuşi să-1 salvăm. ». — nu trebuia să te iau deacolo. frate. — toate bazaconiile ! — dar nu văd.

infamul. mereu acolo. care a frânt în două. . nevăzut de mine. . Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai. . nu mă lepăd. ca doliu.. scria în testamentul său. îi fu prezentă «vedenia ». Totuşi. făcu un gest. « Un singur Preot ». Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». Profesorul Paulescu a stat. profesorul adaogă: « Eu mă duc. ». « Bustul Domnului nostru Iisus Christos. — şi pe « el » îl văd. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. profesorul se linişti ca prin farmec. « La moartea mea să nu se puie. într'un colţ al camerii mortuare. în genunchi. ». şi un reprezentant al Bisericii catolice. După câteva cuvinte adresate sorii sale. va fi aşezat la Belu.—lasă-mă!.— se aşează în faţa lui. cu patru zile înainte de a muri. care părea că-i spune: «imbecilule». decât un steag negru. Ne dădurăm seama repede. cine era « el ». nu. Doar în clipa morţii. — le mulţumea.. îşi închise ochii ş i . Intr'o zi. » îşi făcu o cruce. întotdeauna. dar. cu care fusese bun prieten). adăuga imediat. în dimineaţa zilei de Duminică. parcă strâns de gât.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. întotdeauna. l-am găsit congestionat. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » . parcă dintr'o voinţă supremă. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. nu. — le da indicaţii. şi. sculptat în marmură alba (de Paciurea. . la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică. adormi. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. deasupra nenorocitei Schisme. te rog. — pe care va fi scris jos. .. — uite-1 acolo. Biserica lui Christos. . şi gemea: — «Nu. 17 Iulie 1931.. — nu mă lepăd de Christos. Când îmi vine cineva drag. deşi agravarea aceasta se accentua. se lupta cu cineva. A insistat să-1 ducem acasă. a oficiat. « Familia Paulescu ». Doamna Elena Angelescu. le vorbea senin şi calm. . la poartă.

ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. . şi care. Nassali Rocca. studenţimii universitare. pentru a obţine câteva informaţii. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. V. pe care o visa realizată prin Biserica română. Prin Martie 1929.1 R. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. B. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. ». lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. modern.. la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ.. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. ilustru savant. care este eminamente clasic. având. — pentru ca să îndemne. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. Domnule. fiziologistul şi medicul român Paulescu. ca Păstor pe Dumnezeu » 1. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. Domnul Cardinal S. în privinţa unor studii ale mele. însă foarte mult în străinătate. să implore». —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. să roage. fiind determinat de Eminenţa Sa. . moderno. . să convingă. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. care mi-ar fi deosebit de utile. făcător de Pace. întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». E puţin cunoscut în Italia. în special în Franţa. tratatul său de Fiziologie.. Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. am citit zilele acestea. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. Anton.

de la Paris. profesorul Paulescu trăise cast. el ar fi trebuit să fie alb. Tu eşti un sfânt şi o minte largă. . După zece ani. pe cât posibil data naşterii sale.. pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. cu o recomandaţie autografă. în cel mai aspru înţeles al cuvântului. vă deranjez. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. . Cincinat Pavelescu. care o pot afla la mine. — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. « Dricul să fie negru ». — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ». boem cum era. . îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». . descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. ». Pentru aceste însemnări. fiindcă după datină. Guido Lami. Dr. — o piesă de teatru. . care plăcuse mult lui Delavrancea. care. întărită de o voinţă neînduplecată.. 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. arhiepiscopul Boloniei. şi de o putere de renunţare excepţională. unde colaborez. — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. — o viaţă curată de anahoret. « împărăteasa Irina ». aş dori în plus. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. Universităţilor catolice din Italia. îi scria în 1921. cu mulţi ani înainte. Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. . din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca. .INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor.

de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. . bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. De ce a rămas mereu aşa de sobru. şi fără vreo discuţie. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. . leafă. Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. . ». masă. spunea dânsul cu o dureroasă resemnare.. saluta în versuri. — nimeni nu mă aude ». — şi cele mai delicate atenţiuni. imediat. . . . pentru ca. . . într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. . Era suficient un rând de prezentare al profesorului. — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. V. care să-l amintească şi mai bine. — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. fiindcă era « ortodox ». — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. TRIFO cu flori în braţe.58 DR. . Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. . Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. 1931. cu casă. . . Dar. în permanenţă. unde dânsul fusese primit aşa de greu. să fie primiţi acolo. . cehii mai mare fiziologist al timpului. — doi studenţi sau doi medici români. N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. —i se oferiseră căsătorii excelente. i se adresa ca un elev. . ca interni. un ortodox sau doi. După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». . chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul.

în 1937. a venit la Bucureşti. acestor întrebări. El a murit doar pentru noi. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. negaţiile divinităţii în Creaţie. să se încline. dovedindu-1. dr. D. ca un «îndreptar». pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. După moartea sa. care nu-1 cunoscuse totuşi. binevoieşte s'o publice. încă neegalată. De ce profesorul Paulescu. la care vor putea răspunde uşor. Huber. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. Această operă. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. . prezenţa unui Român la acest Spital. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. pentru ca astfel. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. îi era «singurul răspuns 1. după părerea noastră. — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. cu braţele pline de flori. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. — deasupra învăţaţilor lumii. la mormântul său. Julien Huber. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. şi apoi a strâns într'o grupare. să se asigure în numele lui. profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. — veacuri de-aci înainte. Doamne! ». Nu vom răspunde noi. .INTRODUCERE 59 lui. personal. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. îl înalţă pe profesorul Paulescu. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. un splendid necrolog. ilustrul Dr.

agresiv şi stupid 1. 53. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. p. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. cinematograful şi radiourile americanizante. alţii eu Mo-' liere. Atunci. a oamenilor cu bunăvoinţă. — alţii. ci şi pe o altă listă. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers.. .—omul «iniţiat» de presa. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. . şi — niciodată mulţumit. — omul convins că ştie toate. de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. Această Omenire.60 un. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. că sunt romantic-modern. 1913. Bucureşti. Paris. Când o va înţelege. v. burueană din pârloagele noastre. mai bine las natura în firescul ei. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. . — pretenţios. şi «omul modern». — veşnic neliniştit. — înnebunit de pofte. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. decât fructe zaharisite dela Nisa. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. — şi o pa înţelege] — va dispărea. Şi decât o opintire za darnică. în sfârşit. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine.. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. unii că sunt clasic antic. Şi-atunci. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. «oamenii mari». 1928. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau.

Termier (1859—1930). publicat în 1927. în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ». au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. . membru al Institutului Franţei. el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră. uitându-se pe ei înşişi. Docent Dr. ca o torţă luminoasă». V. călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. TRIFU 1 P.. Deocamdată. el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy.INTRODUCERE 61 cari. zice Bloy. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte. purtându-şi înainte mima.. « Vocation du Savant ».

.

Ii-a: MATERIALISMUL. . Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU.NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE.

fiziolo gia.FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i. trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . biologi a şi. principala sa ramură . în special. Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze.

omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate.i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă. ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. încă din vechim ea cea mai depărta tă. dealtfel . Pent ru a răspund e la . fără preget.

— adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. după cum am . Ori. pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne. metoda experi mental ă. să proced ăm în mod ştiinţifi c. la cauzele lor. să urmăm regulele metodei experim entale.

. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă. adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e. 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze.stabilit anterio r2. 2° — ipoteza. cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată .

la Anex e. .1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. 2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală. la 14 Febru arie 1905.

o organizaţie. pentru ca să ajungem. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. o reproducţie. o fenomenologie sau fiziologie particulară. N. o formă. azotul. sunt: 1° — un corp. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. — este compus din materie şi din energie1. o evoluţie. o morfologie particulară. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. la Anexe. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. .66 DB. 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. Aceste caractere vitale. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii. hidrogenul. prin analogie. într'un cuvânt. oxigenul. printre care cele mai importante sunt: carbonul. — ca toate corpurile din natură. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. într'un cuvânt. C. — protoplasma sau bioplasma. sulful şi fosforul. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1.

. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). — Celula. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. întocmai ca sâmburele unui fruct. care formează corpul fiinţelor unicelulare. care. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. Intr'adevăr. I. Dacă se divide o celulă în două segmente. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . ci este diferenţiată în mai multe organe. care o constituie. Pentru ca protoplasma să poată trăi. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. 2. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. trebuie să aibă o formă. posedă o organizaţie destul de complexă. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. ocupă partea centrală a celulei. au un corp format. Forma celulară. 1 Vezi Lecţia Ii-a. toate. protoplasma-. 3.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. care este aceea de celulă. în general. nu este omogenă. Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. Orice celulă are un nucleu. dintre care numai unul să conţină nucleul.

N. vacuole. în plus.—La fiinţele pluricelulare. care constituiesc corpul acestor fiinţe. căci divizarea sa. etc. hemoglobina. C. adică se specializează. Aşa. Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. reacţie) ale celulei. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. conservă organizaţia sa fundamentală. uneori extrem de complicată (kariokineza). iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. se mai găsesc. II. în unele celule. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. fiecare din celulele aglomerate. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. leucite. Intr 'adevăr. muscular. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. unele în divizarea celulei. organe ca centrosome. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. osos. etc. fibrilară sau striată. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. nervos. care intervin. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. de exemplu. Pe lângă protoplasma şi nucleu.68 DR. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular. altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. conjunctiv. etc.). un aparat glandular anex tu- . El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. substanţă contractilă. unele din ele se diferenţiază. Dar.

a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. In rezumat. ceva mai mult.FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. părţile periferice ale organelor simţurilor. 3° — Sunt. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. în ou. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. placenta. un organ special. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. fabrică pentru noua fiinţă. într'o fază ulterioară. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. după naştere. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. ba. b) — aparatul nervos. Apoi. La cele mai multe fiinţe. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. în fine. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. alte organe. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. La unele fiinţe superioare. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. . ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. trebuinţe schimbătoare cu vârsta. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. embrionul adună. de o complexitate extremă. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). — laptele. glandele mamare ale mamei. c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. sub formă de rezerve nutri tive. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte.

după caz. — ci organul se face în vederea funcţiei. C. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. nici mama. de exemplu. nu funcţia face organul. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. — după cum s'a zis şi repetat. pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. înainte de naştere. Vă rog să notaţi. 1 Prin urmare. Astfel. favorabile ori defavorabile. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. Organizaţia prezintă. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. . nu vor funcţiona decât mai târziu. organele genitale. la fiinţele multicelulare. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. în epoca pubertăţii. nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. deci. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. N. nici fătul. ca ficatul şi pancreasul. — fără excepţie. mai târziu. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». şi glandele mamare. după naştere. La om.70 DR. Domnilor. Şi. că.

1 . I. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. spermatozoidul. Să o considerăm acum şi în timp. Ori. după cum vom arăta mai departe. Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. în spaţiu. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. II. Organizaţia. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. după segmentaţie. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. celula creşte şi. Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. fenomene de nutriţie şi de relaţie. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. ca şi cel dintâi. celula primordială sau onila. la început. se segmentează. formată dintr'o singură celulă. a fortiori. Dar. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. Ia un moment dat. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. Asemenea termen este cu totul impropriu. — La fiinţele unicelulare. două noi fiinţe vieţuitoare. ca să zicem aşa. în mod spontaneu. privită. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. în două părţi care devin două noi celule. el a făcut loc la doi indivizi noi.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. dar de sex diferit. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. la rândul său. 4. după ce a luat naştere. — La fiinţele pluricelulare. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. — EVOLUŢIE. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută.

Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. Dar. iar secundul unui câine. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. Asemenea «bipartiţii ». Notaţi. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. ci rămân reunite şi. peşte. pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. — fie ea om. repetate de un mare număr de ori. după un plan. câine. rămân lipite. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. N. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. vierme sau plantă. căci originea imprimă celulei oului. C. care formează corpul omului.72 DR. Domnilor. că. ci trebuie să-i ştim originea. care conţine «in potentia ». care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi. ca să zic aşa. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. la rândul lor. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. se aplică la toate fiinţele multicelulare. şi ceea ce ziserăm despre om. pasăre. Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat.— sublimă capodoperă. ar fi de vre-o 50 trilioane. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. — această microscopică massă de protoplasma. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. primul va da naştere unui om. toate. Ori. de când există specia om. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. Aceste celule. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. 1 . pecetia specifică. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia.

Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. adică morţii. Aceea a fiinţelor pluricelulare. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa. cu alte cuvinte. 2° — o perioadă genitală. sexuale). ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. scapă soartei comune. şi evoluţia lor. în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. nu mai mani festează fenomene vitale. într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. etc. glandulare. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. întru câtva. care parvin a se întâlni şi a se contopi. mai curând sau mai târziu. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare. întradevăr. deşi de cele mai multe ori accidentală. — devenite de-acum înainte inutile. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute. — ca şi corpurile inani mate. 1 . Prin urmare. şi fenomenele. întradevăr după moarte. celulele musculare. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). 3° — o perioadă postgenitală. adică a organizaţiei. care se termină prin moartea individului.\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. al căror sediu el este.— asemenea. Toate fiinţele vii sunt muritoare. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. succesiv. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). — cad. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. cu aceea a fiinţelor unicelulare. de atunci înainte.

fiinţa vieţuitoare dispare. există. le iau de la plantele verzi. ca scop. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. Prin urmare evoluţia are un scop. de presiune. altele. Astfel. — ca şi organizaţia. — şi în general orice celulă. — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. grase). — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri. acest mediu trebuie să conţină apă. Evoluţia.—are nevoie de un mediu înconjurător. Şi întradevăr. corelativă cu reproducţia. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. — în act sau în putinţă. aceea a fiinţelor pluricelulare are. dar nu este aparentă (viaţa latentă). o cauză finală care este reproducţia. Cu alte cuvinte. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. de lumină. să aibe un anumit grad de căldură. C.74 DR. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. PAULESCC In rezumat. hidrocarbonate. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. N. Uneori însă. adică după ce a atins acest scop suprem. perpetuarea speciei. el trebuie. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. Când mediul. după ce s'a reprodus. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. un grăunte de grâu poate să rămână inert. ca animalele. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. în lipsa apei. ani îndelungaţi. . deasemenea. viaţa persistă. în fine.

decât mutări de energie şi de materie. parte în substanţe organice (albuminoide. etc. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. Iar acidul carbonic. în fond. — sunt date afară (eliminaţie). — liberând astfel energie sub formă de mişcare. — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. — pentru a forma acid carbonic. — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. şi dializabile sau absorbabile (digestie). identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. — nu sunt.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. prezintă o serie de acte remarcabile. grase) proprii fiinţei vieţuitoare. uree. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). şi constituiesc astfel. sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. absorbţie. (desasimilaţie). eliminaţie). . câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. 2° — fenomene de relaţie. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. ureea. de căldură etc. Aceste diverse acte (digestie. apa. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. asimilaţie. apă. desasimilaţie. parte în protoplasma. hidrocarbonate. zise fenomene vitale. 1.

mai au şi cauze finale. toate fenomenele de nutriţie. de scop. 2. întâlnirea elementelor. bine înţeles. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. — prezintă cu totul alt caracter. acest fenomen se produce fără scop. care nu au decât cauze eficiente. PAULESCU Dar. In natura brută.N . această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. converg către un scop comun. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. Domnilor. c. In rezumat. cu dinadinsul. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. adică adaptarea lor la un scop. finalitatea. pe lângă cauze eficiente. Fiinţele vieţuitoare introduc.— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. pe de o parte substanţe carbonate. pe de alta oxigen. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia.—formarea acidului carbonic. cărbunele să se combine cu oxigenul. nu mai este întâmplătoare. cărbune şi oxigen. în anumite condiţii de temperatură. legate între ele prin legături de finalitate. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia. — este deci. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare . tocmai pentru ca. în fine. — fără excepţie. Remarcaţi. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. La fiinţele vieţuitoare. — fenomenele vitale de nutriţie. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. .76 DR. — prezintă un caracter evident de finalitate. nu le cunoaşte nici scopul. Dealtfel. acelaşi fenomen. contrar fenomenelor naturii brute. Şi toate aceste acte. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. în corpul lor. Aşa de exemplu. adică a eliberării rezervelor organice . formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului.

care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. sub influenţa impresiei. care de obicei. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. ele sunt dimpotrivă. în care trăieşte fiinţa. uree. c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. etc. Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. iar produsele acestei descompuneri. fiind în general. ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). 1 . apă. — eliberează energia care este folosită ca reacţie. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. — spre a da acid carbonic. Energia care constituie reacţia.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . b) — când se introduce în mediul. Aceste modificări impre sionează fiinţa. Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. se manifestă sub formă de mişcare 1 . care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei.

Dacă apoi. celălalt capăt rămânând în aer. se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. se introduce apoi. capabilă s'o omoare. Cu alte cuvinte. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. mai întâi la fiinţele unicelulare. . cit.78 DR. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . 1884. N. 4 Stalil: Loc. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. Dar dacă se pune într'unul din pahare. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. Loc. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. Botanische Zeitung. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°. PAULESCU Vom studia aceste fenomene. şi căreia i s'a dat numele de taxie. Paris. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. apoi la fiinţele superioare şi la om. întotdeauna perfect adaptată la un scop. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. C. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. cit. impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. Hedonj. 3 Idem. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. I. Puţin câte puţin. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. ele sunt în raport cu actele nutriţiei. — La fiinţele unicelulare. 1900.

FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. dar pătrunde în interiorul grămezii. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. Loc. de aceeaşi specie. ceva mai mult. nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. care constituiesc 1 Idem. fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. II. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. aceste fenomene sunt foarte complexe. sub influenţa unei lumini prea vii *. — care nu au un sistem nervos. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. — sunt uneori conştiente. Dar. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. * La fiinţele multicelulare inferioare. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. cit. — care au celule diferenţiate (celule sensoriale. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. elementele constitutive ale acestor fenomene. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. adică simţite. In rezumat. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. la fiinţele unicelulare. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. fibre musculare). — impresia şi reacţia. pricepute. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare. neuroane. . — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente .

Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. N.80 DR. C. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. consecutiv. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. — se îndeplinesc cu o precizie minunată. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. Dacă obiectul se mişcă. deşi inconştiente. — . — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că. Dar. — căci. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. alimentele impresionează acest organ. pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. imediat muşchiul ciliar reacţionează. Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. Aceste acte. contractându-se sau relaxându-se şi. în caz contrar. proprie fiinţelor vieţuitoare). — admirabil adaptate la scop. trebuie să mă opresc. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. care reacţionează prin mişcări. vederea nu ar fi clară.

mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. căci ea îl ignorează în mod absolut *. la aparatul gustativ. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. sensaţiile de căldură . 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. sensaţiile de gust. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. la aparatul tactil. Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. 3. la aparatul olfactiv. — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. care derivă din impresii exterioare. corespund sensaţiile de lumină . Idei particulare. la aparatul auditiv. de exemplu. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. reacţia a fost precedată de sensaţie. sensaţiile de miros. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. sensaţiile de sunet. — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. reacţii analoage cu a noastră.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. provoacă la alte fiinţe. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. la aparatul termic. sensaţiile provocate de umplerea rectului. adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. Cum însă. Există atâtea categorii de sensaţii. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. sensaţiile de foame şi de sete. etc. a băşicii urinare. care face parte din aparatul termic sau tactil. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. un fenomen. impresiile devin conştiente. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. sensaţiile de contact sau de presiune. admitem că şi la ele. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. Astfel sunt. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. . Afară de aceste feluri de sensaţii. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. sensaţiile musculare.

ori care ar fi ele. dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. în acelaşi timp un mare număr de impresii. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. prelungită. adică iau cunoştinţă de ea. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. După un timp oarecare. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. de gust. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. Dar. Orice sensaţie are calităţi. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. au fiecare. aceste impresii nu devin toate conştiente. N. căci poate fi redeşteptată (memoria). ea trece în stare latentă. 1 . de timbru. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. PAULESCU Omul primeşte. cele de contact. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. produce oboseală. C. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama.82 DR. calităţi speciale. de înălţime. sensaţia dispare. Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. Toate celulele nervoase. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. Faptul este exact. La fiinţele care nu au creer. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. de miros. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. în realitate însă. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. sensaţiile termice. Plecând dela acest fapt.

de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. incontestabil. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. prin urmare. care priveşte calm pe un alt om. Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. microscopul. în ambele cazuri. de timbru. simţul auzului îmi va da. ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. Un om. dar nu se disolvă. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. Instrumente ca lupa. şi ne procură. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. Aşa. ea se umflă. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. împing mai departe investigaţiile simţurilor. un câine flămând.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. simte. pentru dânsul. de obicei. se înmoaie. utile sau vătămătoare subiectului. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). în acelaşi timp. care nu depinde de raţionament. o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. gustul şi mirosul. simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. foarte complexe 2. de ordinar. Ideile particulare. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. o mulţime de sensaţii. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. având fiecare mai multe calităţi. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. de exemplu. impresionează. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). ideile particulare sunt. Totalitatea acestor sensaţii. . etc. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. de înălţime. termometrul. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. mai multe organe de simţuri. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. în acest caz. chiar bine făcut ca Apolon. plăcute sau neplăcute. cu calităţilor lor. ajung să-i cunosc compoziţia chimică.

\ 1 . Un cal. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie. de cele mai multe ori. — nu provoacă reacţii. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. cu toată întrebuinţarea lor curentă. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. sau din contră. de scârbă. de plăcere sau de neplăcere. un caracter emotiv. O idee particulară emotivă.84 Bit. voluntare. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. — la nutriţia.N. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. C. ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. de dorinţă. reflexe. de spaimă 1. vom încerca să le precizăm însemnarea care. dar. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. — Ideile particulare neemotive. care trece liniştit pe lângă un câine. Dimpotrivă. independentă de raţionament. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. de trebuinţă. sub aceia de repulsie. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. b) — Reacţii conştiente instinctive. numiri consacrate de usaj. şi. Distingem trei categorii de instincte. a rămas destul de vagă. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. Ca şi ideile particulare care le provoacă. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. este cuprins de groază când zăreşte un lup. adesea irezistibilă.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. după cum ele se referă. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. coordonate în vederea unui scop util. scop pe care însă îl ignorează.

sau nu. satisfăcută. animalul nu va bea decât apa care este.. etc. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald. cu aprecierea neraţionată a pericolului. singura de care organismul său are trebuinţă. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. scârbă. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. temere. cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. (vezi Anexe). de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). spaimă. — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. groază chiar. 1 In această categorie de instincte. eter. etc. în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. Remarcaţi.. după părerea noastră. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). Domnilor. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare . glicerina. alcool. . nici mai puţină. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul. — în scopul ignorat. în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). etc. Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul.. intră. Astfel. dintre toate aceste substanţe. nici mai multă.

PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. se desvoltă la pasărea mamă.— fără învăţătură prealabilă? 1. — din cauza timpului limitat. — fără s'o fi învăţat. la un moment dat. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. de pildă. după ouare. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. o pasăre. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». văzând pe noul ei născut. legat până la un oarecare punct. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. 1 . — şi. Sub influenţa unei impulsii imperioase. născută şi crescută în colivie. In urmă. C. Domnilor. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. îmi pare rău că. Observaţi. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. se simte adânc mişcat. mai târziu. ea aşează . — deşi în mod neraţionat. micii puişori ce vor ieşi din ele. — pusă în urmă în libertate. chiar cu preţul vieţii sale. Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. Nu este oare o Aşa. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. N. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. Iată un exemplu: Pasărea simte. — pus pentru prima oară la sân. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. El pare a fi înnăscut şi. ca acel al reflexelor. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. O tânără mamă. că toate aceste acte. — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa.aceste materiale cu o artă desăvârşită. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. o impulsie neraţionată de a-i proteja. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. Apoi. — sugând perfect. deşi conştiente.86 DR. Domnilor. în faţa cărora omul. care vrea să reflecteze. de dispoziţii organice stabilite dela început.

Invers. — La animale. şi de reflexe şi de instincte. — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. ideia este întotdeauna particulară. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. pentrucă simte trebuirrţă. 2. — ca şi reflexele. din impresia sau reacţia lor. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. de exemplu. mănâncă. — afară de cele reflexe şi voluntare. In realitate aceste acte sunt reflexe. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. ale căruia acte.— provoca reacţii inconştiente.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. raţionamente. — intră toate în categoria instinc telor. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . se împerechează. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. contrar reflexelor. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). — ca şi animalele. există acte care par că ţin. în acelaşi timp. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale. Dar. . 1 . Aşa de pildă. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele. mişcările respiratorii. De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. —. bea. însă.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. n'a fost conceput de fiinţa care le execută. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. —-. Omul. dar. deliberări. se culcă. sensaţii. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. el posedă facultatea de a da la o parte. . —adică în virtutea unui instinct. — are idei particulare. câinele latră. însă nu le ştie scopul.

Singur omul posedă un limbaj. provoacă reacţii. a abstrage şi a generaliza ideile. . se înalţă la cauze şi legi. tactilă. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. Dintre toate animalele superioare. de exemplu. oxigen şi hidrogen. de unde deduce consecinţe. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. termică. — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. C. b) — Reacţii voluntare. el descoperă necunoscutul. faţă de această foaie de hârtie. Acesta este caracterul său distinctiv. N. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. din ideea particulară de această foaie de hârtie. împreună cu reacţia care îi urmează. auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. PAULESCU din care le priveşte. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. Astfel.88 DR. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. este a face ştiinţă. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. combinate în anumite proporţii. Un raţionament. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. omul o generalizează. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». care este o idee abstractă. derivă noţiunea de hârtie. chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. — ca şi impresiile. sensaţiile şi ideile particulare. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. Aşa. In exemplul nostru. singur omul face ştiinţă. Or. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală.

pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. cauza este ignoranţa acestui scop superior. cu ştire. unicul mobil al acestor acte. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. uneori. această putere inhibitoare este limitată . o pasiune sau un raţionament defectuos. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. — ştiind că zahărul. Astfel sunt oameni. 1-a conceput el însuşi.—ca şi instinctele. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. — care se forţează. ea nu poate să oprească. de pildă. comandată de o trebuinţă. — din nenorocire prea numeroşi. în virtutea unui raţionament. De asemenea. ca hidrat de carbon. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. 1 Dacă. — în vederea unui scop util. decât pentru scurt timp. şi. — îl introduce în regimul său alimentar. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. este necesar nutriţiei celulelor sale. Dintre toate reacţiile. pe când unirea sexuală a animalelor. — pe când el ignorează scopul instinctelor. este un act voluntar. nu este voinţă care să reziste 2 . Dar. — se îndeplinesc întotdeauna. . până la un oarecare punct. de exemplu. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. impulsiilor instinctive. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. — care sunt apanajul exclusiv al omului. Aşa. Ea nu poate să modifice. actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. uneori. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. Omul poate încă. — pe care. să reziste. — în mod criminal chiar. mişcările şi secreţiile stomacului. omul face act de voinţă când. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. omul care le execută cunoaşte scopul lor. căsătoria omului. mişcările respiratorii. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. când un corp străin a atins corneia. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. dar ele au o finalitate conştientă.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. In aceste exemple se vede omul căutând.

2-eme serie. Autorii. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. în virtutea unei idei de ordin religios. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. de pildă. ceea ce este inconştient este scopul lor. ele pot deveni inconştiente 1. PAULESCU Dar. ar trebui să se admită. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. etc). N. Apoi. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. uneori. 1 . — că. H. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. şi că actele lor. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. distinsul naturalist J. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. Acest lucru se petrece. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. Scopul ei este de a regula. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice.: beţia. Din faptul că actele voluntare. care completează sau care inhibă instinctele. contrar celor spuse de aceşti autori. cu mişcările scrierii. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. Dacă. Dar. industriale. în urma unui raţionament. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. pot deveni inconştiente. păstrează în mod scrupulos castitatea. de care este vorba. de a modera unele impulsii instinc tive care. în asemenea condiţii. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. — ceea ce este inadmisibil. Pe lângă actele voluntare. Fabre [Souvenirs entomologiques. atât de multe şi de complicate. artistice.f 90 DR. astăzi. mai întâi. Delagrâve). Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. dar repetate de multe ori. există într'adevăr. Actele voluntare sunt conştiente. actele instinctive sunt conştiente. C. desfrâul. la un moment dat. sub influenţe diverse. mii de oameni şi de femei care. repetate. lăcomia. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. Paris. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei.

de artă. pe care ea nu o vede niciodată. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. la început Ammophiles a cunoscut. în acelaşi timp. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). de fiecare dată. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. să nu aducă vreo vătămare larvei. fără s'o omoare. prin mişcările ei. deci. ca să zicem aşa. —cu ignoranţa sa. nici mai puţin. — opere. fără contestare. în fond. Larva unui himenopter. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. . nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. de care cu greu îşi dă seama. în nouă puncte diferite şi. distruge unul din aceşti centri nervoşi. precum şi efectele distrugerii lor. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. pe linia mediană a feţii ventrale. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară.FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. pentru aceasta îi trebuie. a fost. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. fără excepţie. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. De altfel. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. conform părerii autorilor de care este vorba. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. nici mai mult. utile bunului trai al indivi dului. fără să producă desordinile cele mai grave. Ammophiles. să o facă imobilă pentru ca. Finalitatea constituie deci. ar trebui să se admită că. de industrie. identice. pe care o împărtăşesc actele voluntare. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. Şi într'adevăr. Or. Asemenea presupunere este însă absurdă. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni.

caracterul de conştiinţă. intensitatea. în plus. — element inert care este substratul energiei. numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. Or. PAULESCU Dar. se percep ele înseşi) Materia. din cele ce vă spusei până acum. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. căldura. 1 . având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. electricitatea. Prin urmare. energia. că lumina. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. nu fac parte din domeniul naturii brute. de exemplu. cât şi fenomenele vitale. — care nu era decât un singur atribut. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. N. Conştiinţa este perceperea energiei. atât organizaţia şi evoluţia. ca şi cel de finalitate. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie. Or. rezultă în mod evident că.92 DR. C. — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere.

la 16 Februarie 1905. realitatea acestei cauze. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. întrebarea noastră. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. de a căuta soluţia problemii vieţii: a. . IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră.r MATERIALISMUL Domnilor. în mod experimental. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. — vom verifica apoi. prin analogie. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). b. să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. — vom face ipoteze. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti.

. imediat. Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. ele sunt constituite din materie şi energie.94 DR. actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. energia fizică este cauza vieţii. care. — cu alte cuvinte. se apropie mai mult de A. B. N. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. C. — că ea este chiar afară de chestiune. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. materia fiind prin definiţie. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . Aceasta este ipoteza materialistă modernă. Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. inertă. cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia. — ca şi corpurile brute. a unui act sau a unui fenomen A. Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. iar corpurile lor sunt constituite. deci. ori. pe aceea. nu poate fi admisă în ştiinţă ». prin caracterele sale. . ori. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. şi conchide că. energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. Trebuie să vă atrag atenţia. redusă la liniile ei fundamentale. PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. neverificată de experienţă. căci « o ipoteză. . Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. — dm materie şi energie. că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră.

Paris. Edit. o lege raţională a spiritului. Aceste două noţiuni sunt. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. dacă. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. Intr'adevăr. nu şi din acel al ştiinţei. Ori. conceput în inteligenţă. cum cred unii filozofi. «Finalitatea.— fatal. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. — căci nu există un singur fenomen vital. însă. căci nu există un singur organ. nu poate tolera o asemenea procedare. 338. cu ajutorul căreia. ea este metafizică. în « Journal de Medecine interne ». în lecţiunea noastră anterioară. în mod arbitrar. — nu este o lege fiziologică. Bailliere). Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. Claudc Bernard. ea este. 1 . p. — zicea el. Contrar părerii acestui ilustru savant. etc. în fond. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. — atât una cât şi alta. iden tice cu acelea ale naturii brute. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. pe care o va exercita mai târziu. adică. nu este o lege a naturii. Ştiinţa. cu cauza eficientă. celular sau individual. — scopul. dar artificial. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. decât prin finalitatea lor. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. celular sau individual. — care nu este materialist. 15 juillet 1901. — concepute în inteligenţă. Este evident că. dacă li se neagă caracterul de finalitate. mai cu seamă. — la simple mutaţii de energie şi de materie. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. făcută fără parti pris. 1885. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. Paris. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. ci numai cauze eficiente x .

— scapă acţiunii lor directe. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. — pentru trebuinţele pricinii. nici pentru magnetism. In rezumat. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. într'o identifi care. 1 . pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. Astfel. după cum am mai spus-o. N. la natura vieţuitoare. Ori. faptele vitale de caracterul lor esenţial. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. Intr'adevăr. —nici mai mult nici mai puţin.96 UR. finalitatea. căci. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. nici materia nu implică atributul de finalitate. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. — şi care. intensitatea. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. ea nu poate da seama nici de formarea. —s'au despuiat în mod arbitrar. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. — aşa cum o concep materialiştii. 2° — Ea consistă într'o generalizare. nici energia. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. ca şi cel de finalitate. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. energia posedă un singur atribut. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. C. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. — el le dărâmă dogma. termică. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. Ori. chiar negând finalitatea biologică. — cu alte cuvinte. PAULESCU Dar. — generalizare nejustificată. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate.

Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. născut din necesitatea absolută. — chiar de la începutul vieţii. . nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. — care nu este decât cunoştinţa prin cauze.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. — în numele logicii ştiinţifice. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. etc. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. — aşa cum este profesată astăzi. să rezolve o mare dificultate. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. la observaţie. doctrina materialistă. Bazaţi pe aceste motive. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. —respingem. — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. întreaga ştiinţă. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. afară din ştiinţă. pozitivismul. Am făcut — altă dată. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. în legătură cu acest caracter. — complement indispensabil. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. pentru această doctrină. Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. O şcoală filozofică. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. Pentru aceşti filozofi.

clar ca ziua. X. 73. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată. Dictionnaire de physiologie. VII. în câteva cuvinte. — probează. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. 1904. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». p. din substanţa brută. 242. . C. Experienţe simple şi decisive au stabilit. nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. în mod spontaneu. că. von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. . Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că. că această ipoteză nu este întemeiată. Ori. în mod spontaneu. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. . — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. — Ch.. Unul singur totuşi.în articolul Generation spontanee. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută.. E. . Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare.DR. în această privinţă. astăzi. 1 Iată ce zic. p. Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina. — încheiam. care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. această doctrină condamnată. A. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. .. « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) . adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. 1905. — ea nu se produce niciodată ». T. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris.

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

282). Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. Există corpuri brute. adică în soluţia substanţii sale. ea dobândeşte. ca în celula completă. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. II. Prin urmare. Câtuşi de puţin. îşi incorporează particulele ei. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. Ceva mai mult. întotdeauna fatală. 279).— să le zicem indivizii cristalini. creşte conservându-şi forma. azotate. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. O «analogie perfectă » există. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. pusă într'un mediu convenabil. PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. N. astfel. C. El asimilează materia disolvată. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. Intradevăr. în urmă ea le asimilează. din acest punct de vedere. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. Cu toate acestea. în momentul segmentării. deşi nu este imediată. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. — răspunde Dastre. Moartea. deci. care posedă toate aceste proprietăţi. acest germen (cristalin) se desvoltă. şi anume cristalele. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. decât în şi prin celulă. * cristalele. — le încorporează şi le creşte. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. In rezumat. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată.104 DR. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. constată imediat că analogia perfectă nu* este . pus într'un mediu de cultură convenabil.

— prin juxtapunerea de părticele cristaline. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate.APENDICE 105 reală. deci. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. Prin urmare. — care se găsesc formate gata. care este cu totul diferită de aceea a mediului. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. Un cristal este compus din părticele cristaline. într'o onentaţie constantă. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . 2° — Formarea cristalelor este. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. în soluţie. homogene. adică transformarea în protoplasma. Aceste părticele cristaline. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. nici o analogie între un cristal şi un microb. Când corpul disolvat cristalizează. între o soluţie şi un mediu de cultură. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. Dimpotrivă. moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. la rândul lor ele se juxtapun. Nu există. se formează în mod izolat. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. când un microb este pus într'un mediu de cultură. în soluţia concentrată a substanţei chimice. o soluţie a acelui corp. de asemenea. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. Ori. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. (Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat.

această citaţie. 281). se vede câ. — o vasodilataţie şi consecutiv. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». în câteva ore. Pasteur. Dastre. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. Gernez a arătat că. Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. numai un simplu depozit. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p. prin apoziţie. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor.100 I)R . — la locul rănit. «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă.c.N. La fiinţele pluricelulare. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. observaţia arată că nu se produce la locul rănit. în punctul sfărâmat. — contrar părticelelor cristaline. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. Examinând faptele cu puţină atenţie. între alţi savanţi. de materiale conţinute în mediul ambiant. Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. la nivelul părţii mutilate. « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. căruia » împrumut. este pus din nou în soluţia în care s'a format. se constată. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. 280). o segmentaţie şi o mulţi- . înainte de a fi pentru celelalte » (p. o exagerare a nutriţiei. a studiat bine acest fenomen.

— nasc dintr'un individ precedent. la temperatura de 15 grade. 286). ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. pentru că. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. — zice Dastre. Răcindu-se. o anumită cantitate din această sare (360 gr.122 de grame de SO4Na2. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. o aşa de luminoasă expunere. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. de cele mai multe ori. sau. din această sare. restul rămâne pe fundul vasului. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. un litru apă distilată poate disolva 4. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. Ori. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. cristalizat). lichidul abandonează sub forma de cristale. asemenea ei. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr.. menţinută la temperatura de 15 grade. « anumite cristale. într'un litru de apă distilată. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ». . el nu mai conţine decât 360 gr de sare. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. formarea unei cicatrice fibroase. ceva mai mult. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade. — restul s'a depus pe fundul vasului. Prin urmare. Ba. III. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. « O întreagă serie de cercetări. anterioară.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine.

germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia. la 10 grade. Soluţia se zice atunci suprasaturată. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. condiţiile de apariţie a cristalelor. un minut sau două. mici cristale apar. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. — el va rămânea lichid. dimpotrivă. până când tot excesul de sare se depune. 293). — Introducerea unei părticele cristaline. Scădeţi-i.—întâmplător. . dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. — s'a putut provoca formarea altor cristale. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. cu ajutorul acestor cristale. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. în jurul acestui prim miez. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. la o temperatură mai mare de 30 grade. Dar. Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. Şi întradevăr. este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. Insă. în sânui soluţiei saturate şi devin. PAULESCU Totuşi. într'o soluţie suprasaturată. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. 1°. obţinute astfel. putem obţine altele. Glicerina prezintă. şi ea. C. temperatura şi lăsaţi-1. — punctul de plecare al solidificaţiei. N. — ca şi cele introduse din afară.108 DB. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. într'un butoi trimis din Viena la Londra. aproape indefinit. în timpul iernii ». Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. cu un cristal de sulfat de sodiu. 292). — după cum. In anumite condiţii. în mod spontaneu.

APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. este generaţia cristalului introdus în ea. . într'o soluţie supra-saturată. apoi. la alţi doi microbi. cu cele şase sisteme cristaline. — teza ia un caracter copilăresc» (pp. a putut fi perpetuată » (p. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. — zice Dastre. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. Dar. 293). « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. vor da naştere. —apariţia. şi aproape până la abuz. prin simplul joc al forţelor moleculare. acesta a născut un al treilea. numai graţie întrebuinţării unor termeni. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. nu se constată nici o diferenţă ». « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. — mărturiseşte Dastre el însuşi. S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor. împinsă la acest grad. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. şi aşa mai departe » (p. iar aceştia la rândul lor. fiecare. căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. . cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. acesta s'a format. S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. din întâmplare. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. 289). este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. . noi. propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. Prin urmare. '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. Ştiinţiîiceşte vorbind. singur alături de cel dintâi. o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. — după cum primul microb a născut pe al doilea. creşte. a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. 291). « S'a împins şi mai departe încă. 278 şi 279).

C. La temperatura ordinară. n'a existat întotdeauna. 253). să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . — între evoluţia lumânării mele. şi de culoarea ambrei. formă care este aceea a sulfului nativ. de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. ea a avut o perioadă de formaţie. Ne este de ajuns. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. — conchide Dastre. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. 252). acest sulf moale pierde. prin exemple identice cu acesta. Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». se obţine un sulf moale. elastic ca şi cauciucul. la temperatura obişnuită. urmată de o stingere finală» (p. puţin câte puţin. între aceste analogii. elesticitatea sa. Dacă ne-am lua după materiahşti. şi trece în stare de sulf octaedric. care va fi urmată de o stingere finală. o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. PAULESCU Dar. fără alteraţie. spre a o găsi. transparent.. « Aceasta nu este adevărat ». dur. . Dar. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. ea are deasemenea o perioadă de declin. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. . sulf topit. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. — pe care Dastre le califică « copilăreşti ». — zice Dastre. Când se toarnă. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. şi acelea pe care le adoptă. — şi aduce ca probă. că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. în apă rece. nu cred însă să se afle cineva care să găsească.HO DR. redevine opac. « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». ele au avut o perioadă de formaţie. şi pe care o conservă indefinit. N. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p.

care să semene cu aceasta. nu există la corpurile brute. încet şi continuu. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. în aceeaşi direcţie ». în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. Nimic. pentru a deveni octaedric. — şi moare când. ele declină şi dispar. încet şi continuu. constatate de cei mai abili experimentatori ». întotdeauna în aceeaşi direcţie. bătrâneţea şi moartea. se formează. recente. devenite inutile. V. — acelea care. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. 254). Ei bine. . — adaogă savantul profesor. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. In ceea ce priveşte pe geologi. sau când i se adaogă o condiţie anormală. precise. naturalist şi medic. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. de a evolua. 253). repaosul definitiv. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. Jer6me Cardan. Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. Observaţia arată că. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. în sensul că ele se modifică. — şi în stânci moarte. corelativă cu generaţia. în acelaşi timp matematician. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. sub influenţa cauzelor atmosferice. pe fizicieni şi pe chimişti. întradevăr se nasc. bunăoară despre turcoaze » (p. devenit octaedric. « Aceste fapte. Aşa dar. când « s e modifică. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . cresc.APENDICE IU geologi. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. apoi. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». Fiinţele vieţuitoare. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. ca argila.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). când scopul lor a fost îndeplinit. sulful moale trăieşte. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. dar că ele suferă chiar boale.

— şi de altfel pentru cei mai mulţi. sunt în număr de patru: umiditatea. Din acest fapt a rezultat o confuzie. modificate. — au primit numele generic de excitanţi. 184). activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. Pentru Dastre.112 DR. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. Astfel este electricitatea care con- . Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. De asemenea. ele nu se mai află în stare optimă. iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. PAULESCU Cauzele reacţiilor. oxigenul. are trebuinţă de lumea exterioară. — fiinţa elementară. — adică modificările condiţiilor mediului. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. au fost. din nenorocire. constituiesc excitanţi. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. C. N. Dar. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. taxii). dacă nu pentru toţi fiziologiştii. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. . constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. — condiţiile mediului în stare optimă. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. lecţia î-a. 185). aerul. care pot fi numite excitanţi. o reacţie. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. atât de simple şi atât de clare. Aceste noţiuni. sau mai bine zis. — zice Dastre. exagerate sau diminuate. necesare manifestaţiilor vitale. o tendinţă de a se apăra. la fiinţa vieţuitoare. o activitate exagerată. fiinţa protoplasmică. în mediul ambiant. în realitate. unde găseşte anumite condiţii favorabile. . Numai condiţiile de mediu codificate. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când.

mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). aceste acte şi aceste fe nomene. Intradevăr. intradevăr. nu le este specială. lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor.APENDICE 113 ei. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. Mă întreb cum poate cineva să nege. fiziologia. Ca probă. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. pusă In condiţii de mediu optim x. — înainte de a suprima. «Legea inerţiei. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). nici oxigenul. în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. Spontaneitatea. Pentru această categorie de excitanţi. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. nici căldura. se produce. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. 190). în fine paralizia şi moartea. sau mai bine zis. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. ca şi în cazul precedent. — ea se aplică la corpurile vii. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. nici umiditatea. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. nu există o stare optimă sau mai bine zis. în general. bună-oară. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. desminţită de fiziologia întreagă » (p. unii fiziologişti. din acest punct de vedere. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. care se crede că este apanajul corpurilor brute. este efectul excitaţiei. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. cu corpurile brute. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. este o eroare foarte gravă. nici alimentele. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. — şi numai deasupra acestui zero. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. zice Dastre. — cu alte cuvinte un mediu optim. . spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. reuşesc să dea această desmmţire. Ori. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei.

căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. — exagerate sau atenuate. o bucată de cărbune. morfologică şi fiziologică. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. după moarte. ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. şi nu va manifesta nici acte morfologice. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. rămâne inertă. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. sunt excitanţii săi. — va fi absolut inert. . C. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. N. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. nici colori. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». — pus în condiţiile de mediu optim. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. el va rămânea inert. şi dacă în acelaşi timp. cu finalitate imanentă. culorile. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. Când condiţiile mediului sunt modificate. — ca şi fiinţele.H4 DR. mi se pare că. pentru a exprima adevărul. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. şi când intervin condiţii anormale. — posedă o activitate spontanee. — şi să îl punem în orice mediu . cu finalitate imanentă. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. nici fenomene fiziologice. — adică un mediu optim. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. Astfel stând lucrurile. dar care. — de exemplu. Să luăm unul din aceste corpuri. VI. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. nici pensulă. Reacţia nu este niciodată indiferentă. în mod concret şi exact. de apărare. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. etc.

o strictură. fir. Forţele atracţiei moleculare. la ocazie. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. ea se curbează şi. Dar. vergeaua se va rupe ». finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. vergea. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. într'un punct al vergelii. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. este supusă la o tracţiune puternică. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. . el nu se mai întinde » (p. când sforţarea a încetat.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. sferă. manopera. starea sa în cutare sau în cutare punct. lichide şi chiar solide. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. — cusută cu aţă albă. — virtutea în elasticităţii sale. se vede apărând. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. o dispoziţie nouă. câtva timp. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar.. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». ei atribuie corpurilor brute. « metalul.ea se rupe. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. sforţarea tracţiunii. «Dacă sforţarea continuă. I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p. dacă se suspendă. afară de forma cristalină. bară. prezintă mişcări. dacă sforţarea continuă. In acest punct. etc. 268). Dar. 267) J Iată acum cele două exemple.— ea revine la forma ei primitivă. căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. dar. gazoase. care era moale în celelalte puncte. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă. . — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). Ceea ce este foarte curios. a luat aici aspectul metalului călit. — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal.

Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. fără să reziste. si că această ripostă.J16 DR. Şi. — ca aceea a animalelor. o oboseală a elasticităţii. . exemplul meu este identic. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. . Dar. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. ea devine verde » (p. în timpul sforţării Ia care este supusă. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. de către o prismă de sticlă. N. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. chimişti şi fizicieni. care se lasă să fie îndoită. în fine. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi. 270). ceva mai mult. Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. . — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. ne mai aduc încă o altă probă. totuşi. — care este astfel. cu acelea ale lui Dastre. că o lamă de plumb. « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. aceste f a p t e . o oboseală a tactului electric. Ele arată că această activitate este.— este « nu mai puţin remarcabil ». — după părerea sa. 269). — pe care le cunoaştem. după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. Dacă în urmă este expusă la o lumină verde.— tot ca Ia animale. etc. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. în fond. — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. pentru că este astfel. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. 270). Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. n'ar avea mai bun mijloc. — o ripostă la intervenţia străina. . PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. C. totuşi.

— ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. apoi. măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. nu voi insista mai mult asupra lor. . de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. De aceea. 257___258). adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. dela Aristotel. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine. apoi.APENDICE 117 o acomodare la torsiune. împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. etc. — nu sunt ştiinţifice. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. — care duc la sofism. mai mult poetice decât ştiinţifice. Dar este evident că asemenea procedee. Şi cu toateacestea. generalizează în mod arbitrar. o adaptare a sticlei.

.

ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». căci. Ceeace noi căutăm să descoperim. trebuie să pui ceva în loc ». examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. — totul are o cauză. Ei bine. pe urmă. să încercăm să facem acest lucru împreună. Ori finalitatea. care nu au nimic comun cu ştiinţa. am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. i * Dar. Bucureşti. Ia Facultatea de Medicină din .SUFLET Domnilor. nu sunt decât nişte sisteme greşite. considerată în general. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. Am făcut. recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. — în natură. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente.

—în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. de selecţie. pe care. Doctrina darwinistă (transformistă. trebuia ca.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. — care este efectul întâmplării. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale. 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. din punct de vedere al metodei experimentale 1. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. — nu putea conveni naturaliştilor care. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci.N. să se salveze doctrina materialistă. în realitate. — să se arate că. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. trebuia ca. . am cri ticat-o cu deamănuntul. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi. într'o lecţie. etc. care rezultă din cauze pur mecanice. — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea. acum doi ani. Totuşi pentru unii materialişti. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate.C. — să i se micşoreze cel puţin importanţa.120 I)R . incompatibilă cu această dogmă. la fiece pas. ereditatea şi lupta pentru existenţă. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». înainte de toate. printre naturalişti.

Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. 139. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. Errera în Dar-winisme. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. p. T. Dar ceva mai mult. voită. — după cum o recunoaşte toată lumea. — cu alte cuvinte. I. variabilitatea poate atinge orice caracter. — adică concepută. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. Bruxelles. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. modificări indiferente. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. 1 . Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. urcând progresiv scara biologică. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale. formarea de specii care se transformă unele de altele. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). în decursul timpului. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. 77. 1904. Lamertin). După părerea lui Darwin. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. prin variabilitate. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. utile sau vătămătoare individului. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. 2eme edit. vezi şi L. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. După Darwin. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. p. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. 1901. fără ajutorul niciunei idei teleologice.. Această ingenioasă ipoteză.

a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare. că fără ajutorul acestor doi factori. Am dovedit în fine. făcând examenul critic al «Darwinismului». stejar. a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată.—cu alte cuvinte. etc. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. sunt iluzorii. înainte de toate. să fie probată x. . In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem. trebuie ca. câine. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. constată că omul rămâne om. împotriva afirmaţiei acestui savant. Ori. Am stabilit deasemeni. câinele. cu probe palpabile. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe.N . observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. nu poate efectua selecţia naturală. ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ».c . în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc. în loc de a fi aceea a transformării lor. In realitate. lupta pentru existenţă. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. 2 Vezi pentru detalii. este o pură iluzie. am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. ergo propter hoc. — că. stejarul. că speciile sunt fixe. din embriologie Şi din anatomia comparată. 1 Vezi regulele metodei experimentale. că motivele pe care se bazează Darwin. Şi întradevăr. pentru a admite transformarea speciilor. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. ci se transforma unele în altele. cel de al treilea. ca antiştiinţifică.122 DE .

iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice. . nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale. I. Ori. finalitatea vitală trebuie să fie voită. Prin urmare. 1 imanent. Din această discuţie rezultă. — nefiind fortuită. din in (în) şi mânere (a rămânea). — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». un răspuns la chestiunea ce ne preocupă. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură. Cu alte cuvinte. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. neavând o existenţă reală. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. Prin urmare. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. cu care poate să vină în conflict. Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. Discuţia critică a Darwinismului. — ne-a dat în acelaşi timp. — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. nu poate explica nimic. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. în mod clar şi lămurit.

C. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. — rezultă că acest agent diferă. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. Materia. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. de energia fizică. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. Dar. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului.124 DR. De altfel. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 . N. care este inertă (nu este un agent) şi care. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. Ori. o emite sub diversele ei forme 1. Pentru a exprima aceste fapte. substrat al energiei. Să luăm ca model şi să imităm. — care e imaterial şi unic. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. Prin urmare. materia şi energia fiind nepieritoare. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. prin natura sa. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. A fortiori el diferă de materia. 1 . există un suflet unic şi imaterial. — care este cauza finalităţii vitale. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. Un.

Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte. Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii. Pentru a explica propagaţia luminii. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase.după teoria emisiunii. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea.— mici proectile. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită. trece oblic. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor . De asemenea.— care. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. lichide (apa) şi gazoase (aerul). metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală. de exemplu. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla). — în toate direcţiile şi în linie dreaptă. care traversează medii de densitate diferită. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase.. din aer..—adică pentru a-i determina cauza eficientă. vibraţiile moleculelor acestui lichid. ca difracţia.. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei. o suprafaţă rezistentă.. în apă. lumina. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. părticele ale unui fluid subtil. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. Astfel. Ei au con chis că un focar luminos emite. dr'ept cauză.

— eterul fizic.c. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . mai bine zis.PAULESCU acestor corpuri. cu pietrele. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. ipoteza. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare. că el este perfect elastic. în plus.126 DR . Totuşi. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. cu fiinţa vieţuitoare.. interpretarea fenomenelor naturii. că este imponderabil şi uniform răspândit în univers. lichide şi gazoase. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. umple spaţiile interstelare. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare. interplanetare şi vidul aerian. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. care înconjoară toate corpurile solide. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă. precum şi fiecare din moleculele lor şi care. Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. să alegem un termen de comparaţie convenabil. au afirmat sau au negat. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate. pentru eter. . după cum fizicienii au conchis. căci ea traversează.N. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. principalele proprietăţi fizice ale apei. un obiect care să prezinte.. deasemenea. de la modul de propagaţie al undelor apei. la modul de propagaţie al luminii.

o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. Ceva mai mult. — care le-a dispus. cel puţin. şi dânsa. — sau. — în urma unui raţionament prin analogie. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. o maşină presupune un lucrător. Ori. — după un plan prestabilit. constructor şi conducător. — pentru a-i forma organele. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. El este ceea ce am numit «Suflet». o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. — şi care prezida la funcţionarea lor. concluzia pe care ei au tras-o. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. graţie unui raţionament prin analogie. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. Intradevăr. un agent constructor şi conducător. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. vom putea. Ori. — să fie greşită. care construieşte organele corpului. în imposibilitatea unei asemenea . care a ales materialele. dirijind-o spre un scop determinat. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. Prin analogie. — după un plan întocmit de un inginer.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. Era deci fatal ca. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică).

să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. Astfel. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. PAULESCU demonstraţii. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. care nu vor funcţiona decât mai târziu. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. — organe. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. Intradevăr. — deşi neprobată în mod direct. în fine. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. de-aici înainte. N. El. cărora. Absenţa lui constituie moartea.DH. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. — după control experimental. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. intră în domeniul naturii brute. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. diferenţierea lor. Ipoteza sufletului. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. . — cu toată demon straţia mea. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. singură dintre toate ipotezele propuse. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. ipoteza eterului. C. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. dispoziţia lor după un plan prestabilit.

1 . 1 A. care singură. ale cărora limite de pătrundere. în « Revue des Deux Mondes ». In ceeace mă priveşte. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. — ştiinţă experimentală per excellentiam. aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. . infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. 1901. Acestora. după cum am demonstrat. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. spirite pozitive care să se mire că. Iar profesorul Dastre. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. el este. — nu sunt atinse de simţuri. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. impresionează simţurile. p. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. Astfel este materia x. Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». Iată ce zice despre eter. căruia îi împrumut această citaţie. — admite mai multe elemente şi agenţi care. pentru o asemenea inteligenţă. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. II. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. îl cunoaştem însă. astfel este eterul fizic.. 670. adică cu protoplasma. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. . — ca şi sufletul. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. un mare fizician. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. pentru a-i convinge pe deplin. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute.

sufletele au început să existe la un moment dat. — care este mai mult decât o ipoteză.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. — care la început. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii. Intradevăr. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. Prm urmare. viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1.130 DR. 1 1 . C. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. Ori. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. —noţiune ştiinţifică. Ca şi sufletul. ca să zic aşa. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. — cum în acel moment. cauzele lor imediate. pe calea ipotezii. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. ea este deci imaterială. Şi notaţi că această noţiune. căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. N. Vezi lecţia II-a. să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. nu se găsiau pe pământ. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată. — trebuie să conchidem că atunci. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. PAULESCU mersul ei înainte. * In demonstraţia existenţii sufletului. — « nimic nu se face fără cauză». — ne conduce. a fost incandescent. Fiind cunoştinţe prin cauze. a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. ar rămânea neexplicate). Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. decât materie şi energie.

o asemănare incontestabilă. considerate la diverse vertebrate. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. Totuşi. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. de acela al altor specii. — şi între aceleaşi organe. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. Toate aceste fiinţe. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare. prin raţionamente bazate pe premize absurde. — întradevăr. de relaţie şi de reproduc ţie. de relaţie şi de reproducţie. 1 . invej-sul poate fi fals. — premize analoage cu sofismul post hoc. de uniformitatea planului fiziologic. în cursul vieţii sale embrionare. — ca următoarea: orice lucru. de specii diferite. toate fără excepţie. dela cele mai simple la cele mai complicate. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). Astfel. din această asemănare. Ceva mai mult. De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. Din această uniformitate de plan. formele succesive pe care le ia un animal superior. există o homologie. Ori. după un plan prestabilit. derivă din el. ajunse la o stare de completă desvoltare. reamintesc formele altor animale. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. fără excepţie. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. care seamănă cu un altul. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. deşi distincte. când e vorba de planul fiziologic . sunt formate de protoplasma şi. de exemplu. ergo propter hoc.

de asemenea. — altfel conformate. de când rasa şi specia ei există. şefi. cauza acestei finalităţi. Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. construcţia organelor. — ordin căruia i s'au supus. Bernard. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. laptele. In toate aceste cazuri. De asemenea. — căci îl ignorează în mod absolut. In urmă. după naştere. moşii şi strămoşii ei. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ. — anume glandele mamare. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. cu o perfecţie minunată. . propriu vorbind. Ea urmăreşte un plan prestabilit. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei. pe cari îi apără în caz de pericol. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale. — după expulsia uterină. care le execută. anumite organe ale unei femele. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ». — care realizează conservarea individului. — ale unui alt individ. — nu este el însuşi. C. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. pentru noul născut.deci. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. — cum zice CI.—anumiţi indivizi (părinţi. că sufletul. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. în care. Ori. al cărui autor nu este ea însăşi. încă din starea embrionară. devenite mamă. triburi. In plus. Se pare.-—adică. — prepară. de sex diferit. părinţii. — ci se referă la doi indivizi.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. — alte organe ale mamei. — adică.132 DR .N. — graţie instinctelor sociale. naţii).

— căci rezultatul putrefacţiei. importantul rol de gropari. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. plecat dm lumea organică. cercetări recente au dovedit că anumite plante. plante incolore. Fără microbi. în a doua. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune. ca să zic aşa. pentru a trăi. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. Ori. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. în prima jumătate. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică. ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. . Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde. deci. nutresc întreg regnul vieţii. Ori. mai bine zis. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. — cu un cuvânt.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. Ei îndeplinesc deci. Observaţia arată deasemenea că. — şi altruistă. — ca şi acela al cremaţiei. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. viaţa e egoistă.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. — o simplifică. pe ele. Dar în acelaşi timp. în special leguminoasele. de crematori. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. în natură. graţie lor. Aşa de exemplu. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. 1 Microbii nu produc numai distrugere. sau. — care. ca paraziţi. de aceea a plantelor verzi. plecând de la substanţe anorganice. microbii intră în scenă şi. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. — care. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. în general. — după cum am amintit în lecţia precedentă.

cauza secundară sau Suflet. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare.134 DIi . Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. sau Dumnezeu. « alta. Prin urmare. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ».C. într'un grad suprem. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare. înţeleaptă. cauza primară. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». — unică. triburi. — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. naţii). — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat.-N'. — prezintă. omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. De aici rezultă că. Şi această armonie. considerate în particular şi în totalitate.PAULESCU Aceste noţiuni. — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. atributul de înţelepciune. Această cauză primară este Dumnezeu. — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. .

El s'a servit de prestigiul ştiinţei. cum erau la acea vârstă. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. — şi a otrăvit astfel. mai multe generaţii. ca sistem. — sau dacă din nenorocire. Ca orice eroare. — dacă de atunci nu aş fi dobândit. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare. neavând spirit critic. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente.. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. — el care.APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd.. Prin ei s'a introdus în şcoli. — aş fi şi astăzi. La şaptesprezece ani. unde. fie prin lipsă de inteligenţă. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. incapabili să-i priceapă ipocrizia. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. pentru că. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. ' Ei bine. în mod laş. . aşa că. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. printr'un studiu con tinuu. fie prin pasiune. cu doctrinele sale răufăcătoare. o victimă a acestei doctrine. credeam tot ce auzeam şi citeam. este negaţia ştiinţei. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor.

Şi totuşi. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). — Wilîrid Kilian. — Roux. — Brogniard (fiul). — Gratiolet. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. de Verneuil. . — De Lapparent.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. Laennec. — Ampere. Milne-Edwards.— Liebig. — Faraday. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin).. — Branly. — A... N.. de Descartes. Faye. — ArmandGautier. — Claude Bernard..336 DR. de Leibnitz.. — A. — Haller. — Hauy. — Ed. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. — Berzelius.— Cfay-Lussac. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur.— J. — J. — Pasteur.—Fresnel. medicină. — Louis Agassiz. creatorii şi gloriile ştiinţei. — Cruveilhier. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. B. —Maxwell.. — Barrande. — Linne. Biot. B.— Thenard. marii savanţi. — de preferinţă naturalişti. de Newton. — Van Beneden. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. — Henri Gonthier. Fără a mai vorbi de Copernic. —Laplace. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. — Lancereaux.— Chevreul şi Wiirtz . — Latreille. — De Blainville. — Jurien de la Graviere. de Quatrefages. chimie biologică şi microbiologie): Buffou. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . — De Bonnard. — Hermite. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ».— Flourens. — Gaiidry. botanică. — Hirn. pentrucă principalele motive. Dumas. de Kepler. — Brogniard (tatăl). Iată de altfel. C. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. — Le Verrier. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă. fiziologie. — Elie de Beaumont. — Cauchy. — Antoine de Jussieu. — Homalius d'Halloy. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. au admis toţi. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu. 2° — marii matematicieni: Euler. geologie şi paleontologie. anatomie.. — Calmette. — Volta.. de Pascal. — Ber-nard de Jussieu. — Dupuytren. de Galileu. — Pierre Termier. de Bacon. — Cuvier. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei. — Berthollet.

p. ». Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu.. Cruveilhier. 3-eme e'dition. XXII. — (celebru naturalist.. T. 252 (Ed.. Paris. . Labe): . a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. profesor la muzeul de istorie naturală. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. membru al academiei de ştiinţe. sistem stabilit la origine. în Cours a"Entomologie. suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. Latreille. 1869. ». II.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C. — (membru al academiei de ştiinţe. 1831.) în Philosophie anatomique. — (celebru naturalist. a voit să perpetueze generaţiile. p.. II. Paris 1851 (Ed. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). p. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire. adică lui: Dumnezeu. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi.. etc. Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. trad. L. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. . T. 1850 —1860. p. dând viaţă atâtor fiinţe diverse. franciise par Vogeli.. profesor de istorie naturală. 499: «Ajuns la această limită. p. J. Parisiis. Linnaci. 1830. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze.) în Historie naturelle des regnes organises. 12 (Ed. deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor. fizicianul dispare. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. omul religios singur rămâne. Paris. — (fundatorul Entomologiei. ». 1822. formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». T. I. 266): «Din câte spusei până acum. Agassiz. Paris. — Systema naturae. Paris. p. etc. M.

în planurile sale. des sciences.. A. . şi în acelaşi timp. etc. Aceste zadarnice ipoteze sau. al lui Linneu. se'ance du 27 Decembre 1886. . la muzeul de istorie naturală. ia oorbonna.138 DR. etc. — ca în timpul lui BeaumuT. cu umilinţă. I.) în Instinct et intelligence des animaux. p. că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». B. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». . cu 0alion. — (fiziologist celebru. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. Milne-Edwards. ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. 34. . al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu. ». în care totul a fost prevăzut. a căruia structură atât de delicată. atât de rezistentă. Flourens. el merge de la materie la viaţă. p. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. N. — (naturalist renumit. . această capodoperă a creaţiei. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. . se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. mai bine zis. . naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. Claude Beniard. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». Dumnezeu înaintează mereu. Jurien de la Graviere. cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. Acad. Bailliere): . aceste aberaţii ale minţii. p. Delessert. C. T. de la inteligenţă la suflet. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. de la viaţă la inteligenţă. 17 Decembre 1864: « Este de mirat că. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. coordonat. sunt respinse de adevărata ştiinţă. profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. Paris 1857. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. La vederea acestei minunate organizaţii.) în Eloge de B. 331 (Ed. 2-eme anne'e. membru al academiei de ştiinţe. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. etc. conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. p. 347 (Ed. 1293: Botanica « este o ştiinţă care. etc. profesor la College de France.

«Natura reface ce a mai făcut. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. 631 şi următoarele: . la origine. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. 1874. făcător al cerului şi al pământului ». de aceste idei. iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr.) în Sur VOrigine du monde. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). 337). raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. pentru câtva timp. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. 9 (Ed. Acad. ea est e în trecut. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. membru al academiei de ştiinţe. Chevreul. 1884. Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. 1895. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. ed. — (astronom ilustru. de Fonvielle. des sciences. trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. aceasta e legea. Faye. p. Paris. tată atotţiitor. Prin urmare. etc. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. R. nu vedem decât o continuaţie periodică. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. Sir William Thompson (Lord Kelvin).) în C. de un plan binevoitor. franc. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. Dumnezeu. în fine. p. 336). 14 Septembre. prin care astro nomii. înaintea lui British Association [Trad. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. im riscăm să ne înşelăm. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. — (mare chimist. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p. «Pentru noi. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. de M. ele revin cu o forţă irezistibilă. membru al academiei de ştiinţe. la 8 August 1894. Paris. etc.

Deci. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. n'am fost niciodată sceptic. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Wiirtz. apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. în auditorii săi. Deci. în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. etc. — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. ca şi cuge tarea omenească. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc. nici materialist. — în convingerea instinctivă. o mişcare de aprobare simpatică. — (membru al academiei de ştiinţe. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. într'o zi prin excepţie. să fie efectele întâmplării». Louis Pasteur. că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. p. de la 3-eme Session.. C. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday.) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. originea lor.140 DR N c . creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei. raportul lor.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. — (chimist renumit. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă. universală. Dumnezeu! >. Lille. R. etc. unică. îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele . deşi era profund religios. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi. băgând de seamă. Armând Gautier. căutând adevărul.. 1897 (Ed. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. 1874. 27 Acrii 1882. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». Faraday.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. membru al academiei de ştiinţe.

Ei bine. căci nu va găsi. un ideal de frumuseţe. calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. 2-eme edition. e pentrucă sunt. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. un reprezentant al ştiinţei experimentale. . el se crede fundatorul unei religii noi. 267. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. şi care i se supune: idealul artei. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. religia monistă. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. ieşind din grămada mediocrităţilor. şi din care ele emană. T. de o violenţă rară x. Lamarck. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. — ca om remarcabil. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. este el însuşi etern prin natura sa ». 1885 (edit. pentrucă misterul care învăluie Universul. — credeau în Dumnezeu. Paris. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. Lamarck şi chiar Darwin. ca valoare. Creatorii transformismului. In tabăra adversă. până acum. în aceste lecţii. Bailliere): 1 Vezi E. iar fanatismul sectar. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. cine se află care să poată fi opus. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». ele mi se par de esenţă eternă.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». 1904. I. cu care caută să o propage. — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. Ori. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. T. Haeckel: Enigmes de VUnivers. idealul ştiinţii. idealul virtuţilor Evangheliei. p. Paris. idealul patriei. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii.

Gaudry. zic. — asupra domeniului ştiinţei. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu. 353). Mai mulţi transformişti.) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques.. Să sperăm deci că. voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii. Cugetând astfel. mă impresionează prin greutatea sa. I. nu numai o compromite. — începe sa se producă pretutindeni. 1883. în această privinţă. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă. « Astfel. nu este însuşi Dumnezeu. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. pe căi măreţe ». . 363). membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». în Franţa şi mai ales în Germania.. — (membru al academiei de ştiinţe. 1888 [ed.it. Ch. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului. constituind o putere peste tot supusă la legi. p. peste puţin. Pierre Termier. ci numai o ordine a lucrurilor. Darwin. etc. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. de exemplu: A. nefiind nici măcar o fiinţă. Paris.J42 DR N. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. Paris. de altfel. . împărtăşesc. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny.C.. profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. lângă Dumnezeu. puterea din care ea emană neavând limite ». pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. opiniile iniţiatorilor doctrinii. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. — (ilustru geolog. nu de sentimente. să scrutăm natura. Astfel. Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. ». care ţine de raţiune iar. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». şi merit numirea de deist» (p. 5: « Oricât de mici suntem. — natura. T.

1905. 1902. 4°. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL.—„DOVEZI" NEVALABILE. 1908. —METODA EXPERIMENTALĂ. 3°. 1907. . 1901. care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". 1904. Articolele : 1°.ANEXE Lecţiile: 1°. 2°. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1900. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ. 2°. 3°. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI. 4°. 1903. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE.

.

care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. 10 . cu simpatia lor. a maestrului venerat. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară. 1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. Ingăduiţi-mi. Ştiinţa şi Patria. O ţară. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs. Domnilor. înainte de a începe studiul fiziologiei. în acelaşi timp. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. să-i precizam obiectul. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. Lancereaux. mi-a acordat timp de doisprezece ani. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. e necesar să definim această ştiinţă. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. Fiziologia. care ni-i scumpă tuturor. Am întâlnit acolo. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. zice Claude Bernard. să-i delimităm teritoriul. învăţătura profesorului ilustru.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. cu ospitalitatea cea mai generoasă. înainte de a începe acest curs.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful