S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

». — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă. La plecarea sa din capul serviciului. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910). — a fost omul de geniu care. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul.. a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. « Lancereaux. Iubirea pentru neam complecta la el. pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. la spitalul « Hotel-Dieu ». — scria Paulescu 2. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. fireşte. după moarte. . — internul şi colaboratorul său. cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. . de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii. una din gloriile ştiinţei franceze. . In aceasta el punea tot sufletul. Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. căci. a fost ilustrul Lancereaux. care nu admitea decât numai catolici în personalul său. Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. în «Trăite de Medecine ». fără cruţare. p. Viaţa lui. . pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. prof. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. Aurel Abramovici : Profesor Dr.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. Paulescu a atins uneori Genialitatea. V. t. Pe când era externul său. 1 . August 1931: «Moartea prof. IV.. Paulescu în «Bucureşti medical». In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. . fiindcă Lancereaux era un spirit larg. De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice. cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. un cercetător în permanentă acţiune. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului. pe care o trecea în mare parte în laborator. 5.DR. — a Dr. ambele se uneau într'un tot indisolubil. fără odihnă.

. « Pot spune că Lancereaux a fost. un palat măreţ şi splendid. piatră cu piatră. am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. . Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă.. . . . aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie... . . că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru. « Aţi putea bănui. . Intr'o seară.INTRODUCERE 7 construit Medicinii. « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. prin ea. — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. ». cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. ca mai bătrâni. Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. uitând de reprezentaţie. ai să vezi ». în care se vede clar. . a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». Lumea înceou să murmure indignată. . sunt extraordinare. . semnate prescurtat: «Paul. ei bine. . « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux. Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. adăoga Paulescu. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice. după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. . cu probe palpabile... îşi aminti că avea o loje la Odeon. pentru el şi colaboratorii săi. — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ». Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu. nu?. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. pentru Medicină. . La un moment dat. şi straşnic de edificatoare. scaunele din fundul lojii. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. . ». « Şi această afirmaţie. Dar. o voi dovedi-o.

se porni să şuere şi să strige.. — şi-apoi. după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. patologia şi terapeutica. 5. Lancereaux însă. între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. lumea. îi dădea dreptate. spre a le controla concluziile şi. De astă dată. —fenomenele patologice nefiind.. « Fiziologia constituie baza Medicinii. îi zise: «Hai. în plină reprezentaţie. stingherit. în acelaşi timp. după mai bine de 150 de ani. . leziunea cu pri cina. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. era încă valabil reproşul lui Leibnitz. » mormăi Lancereaux şi tăcu. — « Imbecilii!. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». . trăgând de mânecă pe Paulescu. . Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. îl lămuri Paulescu. . — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. Iar Claude Bernard. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ». cum s'ar cuveni. o clipă uimită. încă din 1896. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c .8 DR. dragul meu. unde nu ne plictisesc nepricepuţi. p. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu. cum spune Claude Bernard. indignat. îşi luă ghiozdanul şi. care imputa Fiziologiei că nu serveşte. d'ăştia !. 1899. V. în studiile şi în lucrările mele ». » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. la mine. un alt chibrit. La sfârşitul secolului trecut. Peste câteva minute însă.. în Laboratorul Sorbonei. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». . decât feno mene fiziologice deviate. . Paris.—lămuria Paulescu1. 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. să studieze el. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi.

pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului. era într'adevăr excepţională. .INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. p. o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. nu s'a mulţumit cu atât. din nefericire. a izbutit să demonstreze. Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. ca să-i combată. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. le-a completat şi le-a lărgit. de multe ori. Janv.. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure. cum se face coagularea sângelui din ficat. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. . prin ele. care. pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. ci a refăcut experienţele autorilor francezi. precise şi evidente. 21. în « Spitalul». când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. Mai târziu. publicată. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. In plus. Februarie 1905 (vezi «Anexele»). în «Archives de Physiologie». Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic. Prima sa lucrare de Fiziologie. — şi anume: un temperament calm. de 26 de ani. 1897. nu sunt inerente Ştiinţei. Paulescu ştia dinainte aceasta. Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. căci. — « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. unui tânăr străin. dar. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică.

prin clinică şi prin experimentaţie. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. 1 «Archives de Physiologie ». ». din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. cu Lancereaux. Paris. Vezi. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. a treia comunicare. a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». unde Huchard raporta rezultatele bune. Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. V. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. La 22 Iunie 1897. Aduse în acelaşi timp. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. 21. imitând Academia de Medicină. în cele din urmă. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. In Octomvrie 1898. tot cu Lancereaux. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. 1900. dar. 1897. date noi la Academia de Medicină. îi opun energic. în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». ca gelatina. Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. a expus la Academia de Medicină. mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. în « Journal de Medecine int. ceea ce însemnează acelaşi lucru. injectate în ţesutul celular. care. 1900. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. într'o cavitate seroasă » l. p. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . sau. . Laborde. Paris.10 DR. 701.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. acesta câştigă partida: «Am dovedit. injectate sub piele sau intraseros. p. TRIFU Din 1897 până în 1900. cu Lancereaux. Gley şi Camus. cu Lancereaux. 1900. Gley şi Camus.

apoi. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. ţinea să anunţe dela început. «Ies Morticoles ». însă. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. de la aceeaşi Facultate. Paris. 68— 69. In plină activitate spitalicească şi de laborator. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. care era o expunere critică. « Spiritul adevărat ştiinţific. nu a putut-o atinge. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. 1 . prea puţine lucruri şi suntem. obţinu. Feb. — « obiectul lucrării». pp. de la Facultatea de Ştiinţe. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. ci dimpotrivă. zice Paulescu citând pe Claude Bernard. ştim. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. iar peste câteva luni. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. In acelaşi an. o admiră în « Amintirile » sale. toţi. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru. In sfârşit. cu toţii. făcea un scurt istoric al chestiunii. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. cu elogii. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). din « Spi talul ». 1897. In lucrările sale. Noi. în realitate. 2 These pour le doctorat en medecine.INTRODUCERE . aproape formule matematice. în 1898. una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet.

a început. dar. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. în timpul copilăriei (cretinismul). Cu colegul său. în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide.—glandele zise «vasculare sanguine». în « Journal de Medeeine interne ». au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină. la om. In plus. chirurgul Paul Reynier 2. e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. (1895). — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. V. H. I. — efect al lipsei congenitale a glandei. Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». c) Insuficienţa tiroidiană. — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). (1894). Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>. în colaborare cu Dastre. 1896. 15 juin 1898. Paris. (1897). * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales).12 DR. mai întâi. la om. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». . care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. cărora le-a dat o clasificaţie nouă. această din urmă problemă. făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. o lucrare. în Oct. şi-a luat sarcina să cerceteze. TRIFU compoziţia. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului. 1 Septembre 1898. de pe atunci. b) Insuficienţa tiroidiană. din îndemnul lui Lancereaux. d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. asupra cirozei fica tul ui la copii . 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. Idem: II. în labo-""ratorul de la Sorbona. Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. prin ope raţie.

— şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. în obezitate. în gută. în colaborare cu Lancereaux. odată cu congestia acestor vase. de escare ale extremităţilor.. în alteraţiile unghiilor şi ale părului. In 1898. 1 . toate turburările guşii exoftalmice 3. Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. a completat singur. 1 juillet 1900. în glicosurie. p. 1898. etc. în arterioscleroză. în « Journal de Medecine interne ». care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă. care face să dispară. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. etc. 694. în sclerodermie. etc. astfel.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic).INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor.. In 1898. janvier 1899. 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. în «Journal de Medecine interne». Ilustrul Huchard aprecia. este falsă. de ulcere trofice ale gambelor. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». 15 dec. din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. în « Journal de Medecine interne ». seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. concepu un tratament nou al acestei maladii. în « Bull. de l'Academie de Medecine ». din sângele care trece prin ele. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales. 2. noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. a continuat cercetările sale. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. — cu rezultate excelente. 3 janvier 1899. ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». de turburări trofice ale unghiilor. Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. In 1900.

V. Aceştia găsesc în ele. ibidem. 31 dec. Tot în 1898. 487. p. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. 1898.14 DR. în colaborare cu Besancon. 298. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. 1899. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». 15 nov. că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. In acest timp. I. TRIFU Iată o bună terapeutică. — fapt de o importanţă capitală 2. minuţioase şi foarte îndelungate. p. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. 1 marş. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii. ele fiind în realitate. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. II. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. Huchard: Journal des Praticiens. în « Journal de Medecine interne ».. Studiind experimental glandele supra-renale. în laboratorul Sorbonii. Consemnând aceste consideraţiuni. organe asimilatoare. p. t. — II. Paulescu. 844. 1 janv. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. 399 şi. H. pentru teza sa de doctor în ştiinţe. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. nu opoziţie. — capsulele supra-renale. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. 1899. în « Journal de Medecine interne ». Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. 1898. 364. -— adică mai mult ca ipotetice. I. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. p. Cercetările sale. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». t. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. a evidenţiat în 1899. ci hrană şi adăpost sigur. p. 2 1 . adevărate adăposturi pentru microbi.

de un alt român. prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. la Berlin. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. In anul următor. pe urmă. Această metodă era pe-atunci. Cu acest prilej a arătat. 15 octobre 1897. Gerota. iepure. la om şi la animale. la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). de aceea a altor glande ale economiei. care fusese ilustrată. fiind « nu numai cheia Istologiei. Concluziile lui Paulescu. cobai. pisică. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. ci. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. Toate. A studiat. 2 1 . Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. Odată cu aceste studii de laborator. In acelaşi an (1897). studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. şobolan. demonstrează. Ia bou. într'adevăr. o inovaţie. în «Journal de Medecine interne ». în diferite afecţiuni. în liniile lor generale.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. clare şi precise. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. în vasele organului. câine. la diferite pasări. 1 et 15 dec. că pentru investigaţia ştiinţifică. 1897. In sfârşit. arterele şi vinele acestui organ. între altele. a studiat splina la omul bolnav. în « Journal de Medecine interne ». A studiat structura splinei. aceea a Fiziologiei splenice ». Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. nu diferă. pe care le-a desvoltat pe urmă. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». încă odată. profesorul D. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. au rămas definitive. şi mai ales.

membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. p. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. Cu Paul Reynier s . 378. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. cu E. pe care îl numeşte. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. necesară experienţelor pe animale. 1 avril 1898. In schimb. 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. 6 Paul Reynier. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. de Chirurgie de Paris ». în * Bull. 1899. Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. în teza sa de doctorat. V. sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. în « Journal de Medecine interne ». 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. 15 janvier 1899. în « Journal de Medecine interne ». et Memoires de la Soc. — « primul meu Maestru ». 533. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. în « Journal de Medecine interne». în « Journal de Medecine interne ». cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. a început să caute un nou compus al morfinei *. iar în colaborare cu E. cap la cap. 1899. 1 . Paulescu.16 DR. Lancereaux. a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. la animale. TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. Geraudel. p. juillet 1897 et fevrier 1898. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. 2 De la Chlorose. fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie.

— cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. studiul Fiziologiei. a studiat pe rând. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. Chauffard. din starea orizontală în starea verticală. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani. A. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. pentru om. Dedica lucrarea profesorului Dastre. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. De câţiva ani. în urma schimbării poziţiei.—adică. Roger. — etiologia. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. A mai făcut cercetări experimentale. — studiu de Fiziopatologie. pe animale. la ete en haut. — şi sincopa. In Decemvrie 1899. Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. De la syncope. Huchard şi alţii. am putut să-mi termin în condiţii excelente. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». 1901. Pierre Mărie. — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. studiu experimental pentru animale 1. două articole. toate în « Journal de Msdi-cine interne ». 1899. . îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. I. din 1899 până în 1901. 1899. Brissaud. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. 1899. Paris. Preocupat de fenomenul «morţii». moartea subită şi mecanismul ei. Landouzy. a obţinut cu această lucrare. Hayem. Gilbert. Joffroy.

aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. care se ridică pe bună dreptate. . o artă. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». . Nu există maladii ale organelor. . 8 F. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. « ci numai maladii generale ale întregului organism. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. 1901. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. VI. ca orice artă. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. împotriva « specializărilor ». ca anti-ştiinţifice. care. etc. t. preface.18 DR. maladiile sistemului nervos. maladiile plămânului. astfel. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. p. era cu totul nou. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. comportă specialităţi). într'un cuvânt. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. F. Paris. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. unde fiecare. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică. Concepţie perfect îndreptăţită. V. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. . maladiile rinichiului. de idei generale. I. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. Acest mod de a privi Medicina. maladiile pielii. ci o metodă terapeutică. le 6 oct. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. Helme. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii.

. definind Fiziologia. ca în 1887 marele Victor Babeş. These de doctorat â la Fac. 2. Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. 1904. în « Journal de Medecine interne ». mare valoare 3. indiferent. se declara « finalist ». se întoarse la Paris. p. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. de Medecine interne ». căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. 2 1 . Dar. des Sciences de l'Universite de Paris. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. 1901. obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. în « Journal de Medecine interne ». urmaş al lui Lancereaux. 1021. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. în Presse Medicale. 82. să vină la Bucureşti. p. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. 1901 (p. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. Paris. Paulesco: Examen critique de quelques travaux. unde în Noemvrie 1901. vezi «Anexele». . Paulescu: Definiţia Fiziologiei. materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». Landouzy. Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. p. Prof. Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. spre stupefacţia tuturor. — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. — «între ai săi ». unde i se oferiau condiţii excepţionale. 1901. în « Journ.INTRODUCERE 19 de mozaic. Paulescu. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. 1015. Intelectualii noştri. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. Paulescu preferă. 1037 şi 1047) şi 1902 (p. 8 şi 17). sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». ftlOl. — rugat să rămână la Paris. 4 articole. Paulescu.

pe care a studiat-o îndelung. Vigot. R. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante.20 DR. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». adoptat de atunci în ştiinţă. sept. p. 1904. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. Se. stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. Bucarest. R. unde publică şi 11 de sene istologice. 1904. Paris. printr'un procedeu foarte delicat. 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. aşa de greu de atins altfel. pentru « Chimia medicală ». V. des Sciences ». minuţios şi din toate punctele de vedere. 38 şi 49 şi « România medicală ». 1906. ibid. Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. aşa de sărac. profesorul de Fiziologie vegetală. — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. ipofiza. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910).. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. Buc. . recherches experimentales. Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. după ce izbutise să extragă. Paris. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. «C. de Ştiinţe ». Revenit în ţară. 1907. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. imaginat de dânsul. — Duclaux. în « C. 1906 şi « Rev. TRIFU îşi încunună astfel. Martie 1904. în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. pusă de profesorul Gaston Bonnier. 629. Acad. In 1906. Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». edit. Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. al Facultăţii noastre de Medicină. pentru « Chimia biologică ». p. 27 juin 1904. « Procedeul Paulescu ». juillet 1904. 855. Academie des Sciences». p. Sciinţelor medicale ». Vezi şi « Bul.

Paris. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». necesare unei perfecte reuşite operatorii. Soc. Ştiinţ. Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. Moussu. 1913. Soc. Idem: în « C. 923. metoda operatorie. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2.». hidraţii de cărbune. 1920. 1911. 1911. alcoolul etilic. prezenta lumii ştiinţifice. acelaşi an. de Biologie ». medicale». 1931. Soc. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas. glicerina.». Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. Intre 1911 şi 1913. Aca demie de Sciences ». primită la Liege. p. p. de Biologie». Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. în « C. substanţele grase. pe care a descris-o minuţios. 617. p. 397 şi 406. Academie de Medecine ». la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. p. Generalităţi. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. de Biologie ». Charrin. R. în «Rev. distribuţia glicogenului în ficat. 1920. 1906. med. p. la animale. în « Annales de Biologie». 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. I. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. Buc. Hem: în « Bull. Ştiinţ. în « C. p. Paris. 1913. substanţele albuminoide. 1905. 935.INTRODUCERE 21 că. el a arătat şi condiţiile de stare. Pentru extirparea completă a pancreasului. p. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». 840. asupra epifizei. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. t. . cu rezultate ideale 3. 698. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. R. R. Idem: în « Rev. 1911. împotriva părerii emise de Pugliese. 1911. med. 1906. în «Annales de Biologie». Pe lângă tehnica operatorie. Soc. de Biologie». în « C. 229. R. Ştiinţ. şi «Rev. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. în « C. acizii graşi. R. Paulesco: Origines du glycogene. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte.

de Physiologie ». binefăcătorul remediu. — produsul secreţiei interne a pancreasului. el însuşi. întrerupt de război. din România. celebru cercetător al problemii. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. în « Archives intern. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. Pentru profesorul Paulescu însuşi. pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. chestiunea nu era o noutate. Liege. lipsa mijloacelor materiale necesare. din lumea întreagă. s'au întrecut. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?). 1921. . de pe tot globul. câţiva « savanţi » canadieni. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. revistei belgiene. Această revistă editată la Paris. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. Doin. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. « extrasul pancreatic ».22 DR. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. Savantul american Ernest L. la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. întotdeauna. la O. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. Profesorul. şi-a reluat experienţele în 1919. un extract apos de pancreas. dar. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. Până atunci. până atunci cu totul necunoscuţi. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. V. peste un an şi jumătate. Scott. să se răspândiască în lume. pentru *a.

în 1926 E .. * Paulesco: Trăite de Midecine. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. C. 1 Banting: Diabetul şi Insulina. — într'o conferinţă « Nobel ». « noul tratament al diabetului.. ci numai al insulelor Langerhans. Banting şi C. în colaborare cu Bantinş şi Best. Sharpey-Schafer. îl menţionează. IV. în «The Journal of Biological Chemistry». în admiraţia lumii 2. cu Macleod. 1926. însă nu au reuşit. conferinţă «Nobel». — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. Banting. Gibbs şi Artur Stokes. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. cetind lucrarea mea. p. Ei pretindeau la început. care îi încununa « furtul ». t. că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. Edimburg. 343—345. Best au început cercetările lor». — care. * J. 4 Noemvrie 1922. alături de alţi trei precursori. cu un zgomot asurzitor. a refuzat. unul din ei. prin Insulina » 1. In schimb. 6 Sir E. în « British Medical Journal». Sir E. F. cari au încercat. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. 1925. pentru premiul Nobel. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. F. Protestând. bine înţeles. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. pp. C. Gibbs şi A. profesorul Paulescu scrie: . Academia de Medicină de la Paris. B. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. Mai 1923. « Şi totuşi. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. John Murlin. la Stokholm. în «The endocrine Organs ». pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu.. Harry Clough. la 15 Sept.INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. ţinută la Stockholm. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. Cloug. H. Fireşte. 53.« rezultă că F.. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. B. în treacăt. 1 . în 1923 4 şi mai ales prof. — Banting. recunosc meritele profesorului Paulescu. îşi asigurase premiul « Nobel». C. Murlin. .. după ce. H. pe care abia în Septemvrie 1925.

—V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. V. a studiat febra şi a arătat că ea este. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. acest viţiu blestemat 2. unii m'au furat. IV. Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. şi la fel. elevilor mei. să îi publice protestul.24 DR. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. Altă dată. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. Insă. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. într'adevăr. 1 2 3 Presse Medicale. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. TRIFU stingherită. ţinut la Stockholm. . . în această privinţă. III. » 3. prin profesorul Achard. putând să atingă modestia. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. Şi. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. în 1924. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». pp. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. 64—64. — şi mai ignobil. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. Congresul de Fiziologie din 1926. care trebuie să fie curată şi nepătată. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. 5 Martie 1924. t. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. astăzi. Şi. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. . . întotdeauna. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este. Din nenorocire. t. publicând descoperirea mea. din toate puterile mele. . prin diastazele microbilor. din partea confraţilor puţin scrupuloşi.

antipiretice în doze slabe. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. Soc. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». N. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. 5 V. Aplicând acest tratament. — prof. f ev. profesorul Paulescu concepuse de mult. C. în «C. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. de Biologie». 4 Prof. în « Journal de Medecine interne». Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. et meni. 1916. se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. alte fapte experimentale şi a publicat. 268. Dr. pentru a ajunge la doze zilnice masive. administrând bolnavilor mei. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. N. Bucureşti. la spitalul militar. Michăilescu: Comunicare la Soc. Mârza şi cu mine. Trifu: Les antipyretiqu. 1929. repetate. 1936. pentru uree şi cloruri. în colaborare cu Gh.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. în 1906. Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. de l'Association francaise d'Urologie ». Wien. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. în «VI. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri. medicilor militari. în « Bull. 1928. Paris. ideea că acest « sindrom ». 3 Paulescu: Tratamentul febrei. Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. 1920. în 1928. 1 . în preajma războiului. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. teza de docenţă. A cules în sprijin. p. iar în 1916. un mijloc terapeutic simplu. II. Din 1919. ţinând de plexul cardiac. care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. V.es dans le traitement des infections du rein. R. juin 1904. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. C. V. articolul despre « febră ». t. din « Tratatul de Medicină » a.

Paris. profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». Paulesco. urmând să continuie cercetările. s'au pus confraţi români. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. la animale. un criteriu primejdios şi fals.— «Addendum physiologique ». în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). ca să poată întreprinde ei. premiul « Nobel». Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor.M. în ridicol. In schimb. care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică. în « Journal d'Urologie ». Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. 623. mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. dar. evreii. însă perfect reuşite. marş 1924. asupra scoarţei creerului. Ambard et Chabanier). V. Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. 8 Ca întotdeauna. Rezultatele consemnate în două articole. p. geloşi. pe om şi animale. în 1922 şi 1931. al doilea 1 Pauleseo. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. Paris. pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. . o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. t. p. a publicat legi noi. IV. din Ştiinţă. După numeroase operaţii. Marza et V. 510. şi a înlăturat astfel.26 DR.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică. p. Celebrii Prof. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. 129. juin 1926. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. cu siguranţă. în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. deosebit de gingaşe. în « Journal d'UroJogie ».

artistice. t. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. . gata de imprimat. a lui F. care «de origină israelită ». Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor.. după multe dificultăţi. bazată pe «sindrome ». a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». în « Archives intern. care a rămas în manuscris. aout 1931. de Physiologie ». — de « proprietate ». A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. urinar şi genital ». valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică.INTRODUCERE 27 articol. Sibiu. 1930. Liege. împreună cu predecesoarele lui. — clasificaţia « etiologică ». IV. lipsite de orice temei ştiinţific. 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. şi de « afecţiune familială ». Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. epuizate. — de « reproducţie ». care nu au fost precizate. Widal. a izbutit să vadă tipărit. când va putea să apară. «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). Liege. de Physiologie». ca şi volumul al cincilea. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice. cu o lună înainte de moartea sa. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». a vrii 1922. A arătat. şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. In prefaţă. trimis la Liege. 676 pagini. In 1930. Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. experimental. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». în <i Arehives intern. etc). .

Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. Paulescu. pe rinichi. N. Buc. « Ca profesor. nolens. Paulescu era o figură covârşitoare. Buc. . în 1930. clasificaţia definitivă care. 15 Iulie 1930. Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. 1913. evoluţia şi tratamentul 2. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. Orele lui de curs aveau seriozitatea. 1930. V. — volens. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. Ştiinţelor medicale». cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. care a apărut abia după 3 ani. când a dat Ia tipar volumul. «Cu toată şubreda lui sănătate. teză. a descris o boală necunoscută. a fost un profesor model. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. în « Rev. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. indicându-i simptomele. o maladie febrilă prelungită. Michăilescu 3. N. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. 2 Paulescu: O nouă boală microbiană. savant.. 1 . Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . în «România Medicală». evoca existenţa Dumnezeirii. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral.28 DB. Paulescu: Neonosa. In 1913. pe seroasele viscerale sau articulare. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. microbiană şi contagioasă. Dr. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. . pe artere. TRIFU « Aceasta este. P. mărturisia Prof. X. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». Era sever. C. C. spune categoric profesorul Paulescu. etc. C. 3 Prof. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. Angelcscu: Neonosa. — pe care a numit-o: Neonosa.

— spunea profesorul Paulescu. profesori. în care el credea cu o convingere neclintită ?. . — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. cuminte. — într'o adunare în sala Tomis. că urinez sânge. . aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. . Nu a lipsit de la Facultate.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. Neputându-mă repauza. — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916. . am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. Margulius. . m'am dus la Crucea Roşie. decât în timpul războiului. — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. . — care mi-a fost acordat. Dar starea mea agravându-se. Apoi nici nu puteam pleca. D-rul Aurel Abramovici 1. Orleanu. După ce am primit ordinul de-a rămâne. S'a închis în casă. în preziua plecării. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. hematuria a continuat şi s'a înteţit. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. pe care un politician. într'un memoriu. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. (2). » mărturisia în acelaşi timp. şi pus sub ordinile unui anume Dr. 1 Abramovici: vezi cit. Puţin timp după aceea. în cabinetul său de lucru. —-deoarece eram bolnav. pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti.. către colegii săi. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. ». Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. obţinui de la d-1 Dr.

eliminaţie). V. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). completată ulterior: Paulescu: idem. 1919. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). Volumul III: 1200 pagini. . răspuns unei întâmpinări eclesiastice. — II. de douăzeci de ani. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. B. 2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. 1924. — nu pentru fiziologişti. un bolnav este omul care. I. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. Fenomenele de relaţie. . Ori. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. 732 pagini. — III. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». — două volume 3. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. în total 3129 pagini compacte. alese de un medic adevărat. un total de 2080 pagini compacte. desasimilaţie. Introducerea. care cuprindea în trei volume. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. 416. Bucureşti. digestie. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. Paulesett: Biserica şi Sinagoga.. pe care-1 profesez. — un Tratat de fiziologie medicală. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie. 1925. Paris. II. Bucureşti. Am scris-o. Baillere. 932 pagini. absorpţie. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. — ci pentru viitori medici. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. p. 1920. — sub influenţa unei cauze patogene. Fenomenele generaţiei. cuprinde în 3 volume: I. Ce este viaţa? Morfologia vitală. Bucureşti. Bucureşti. Care este cauza vieţii? 1921. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. 1924. Mediul interior. III. asimilaţie. sunt din 1912. Fiziologia vitală.30 DR. publicat în limba franceză. începută în 1905.

şi am redijat prezenta lucrare. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt.-—Paulescu. ». Arthus. din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă. în Fiziologie. proclama Paulescu. este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. . fostul său şef de lucrări la Sorbona. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. . — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. cum spunea Prof. « Tratatul de Fiziologie medicală ».INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. . ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». în Chimia biologică. M. pe Creator. — în Clinică. Prof. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. în Istologie. « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. — ilustrul fiziologist. în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. care este o operă unică. inegalabilă. Salut cu plăcere şi respect. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. Pentru acei care au citit. antipodul cărţii mele. — al D-tale e complet. înţeleaptă. având sub ochi. Această cauză primară este Dumnezeu ». acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. — prin studiul fenomenelor vitale. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. Clinica. Michăilescu. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. 1905. Până la profesorul Paulescu. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. — lecţie făcută la 18 Feb. Citindu-i acest tratat. unică. nematerială. un Tratat de Medicină ». Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. domina. cu atenţie şi fără idei preconcepute. nimic mai mult. Astfel.

Remedii morale. — este Iubirea ». Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. Ori. cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. p. în ultima analiză. — şi am putea zice chiar al omenirii» %.32 DR. părintească. Cercetător şi de astădată. — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. 141. au un fel de simpatie pentru supuşii lor. legea supremă. simpatia şi gratitudinea nu sunt. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». decât variante ale Iubirii ». la oameni şi la animale. — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. strânsa dependenţă reciprocă. resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. 1 Paulcscn: Instincte sociale. Patimi şi Conflicte. V. . Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. — Bucureşti. « Prin urmare. Dar. — şi ale unei terapii sociale. — ca şi între animale. la rândul lor. încât la un moment dat. Aristotel. — care conduce societăţile naturale. de naţii. iar aceştia. — se produc numeroase « conflicte ». ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. 1910. — căci capii de familii. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. tribuală. zice Paulescu. de triburi. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ». naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. între oameni. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor.

reiese că numai Iisus Christos a înţeles. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin. Remediul. într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». 1913. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. Din analiza critică a profesorului Paulescu. cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. — Minciuna ». «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. este spiritul divin al Adevărului. Dar. al « Desfrâului ». ca prescripţium morale. — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. etc. — doctrina creştină. p. — trăsura distinctivă a Creştinismului. 1 2 3 In plus. în toată adâncimea lor. Aristotel recomandă. Talmudul. fără să caute să-1 vindece. şi că el a dat. 253. — doctrina creştină. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. şi al «Trufiei ». asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. De aceea. pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. infamii. excelent observator al naturii.Franc-Maponeria. . Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. pe care-1 recomandă Paulescu. scrisă tot atunci. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. Paulescu: Spitalul. cauzele conflictelor. al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat.Cahalul. ca inîanticidul. în învrăjbirea oamenilor. In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». După ce le cercetează. Talmudul. strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . Dar. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ». critică: Coranul. şi deci pacificarea Omenirii. în acelaş timp remediile.Coranul. a evidenţiat rolul « Beţiei ». care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. al Hoţiei ». Bucureşti.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. Cahalul şi Francmasoneria. Paulescu: Instinctele Sociale.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

care prezintă. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii. o serie de maladii grave. Camil Petrescu.cunoştea. N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. printr'o magistrală conferinţă. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». mai presus de orice. Rămânea astfel. predicând sub forma unei confesiuni. p. ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». care. 1927. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. provocat de mine. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. — Doctorul. în cadrul principiilor unei alteia. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. Paris. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». 99.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. pretinde Maurice de Fleury. Aceste boale ale sufletului —. . — re mediile. ca şi corpul. pe care le pune arta ». clar. . cari fac autoritate în ştiinţă. medic.. după atâţia ani de migăloase cercetări. pentru tratatele de drept şi medicină. Profesorul Paulescu. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. de la Academia de Medicină a Franţei 1. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant. scris în colaborare cu Lancereaux. a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. ca nimeni altul. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». «documente». Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». în 1928. precis şi concis.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative.

zice M. El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii.. neaşteptată. un act singular ». a rămas perplex şi apoi. şi pe bună dreptate. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1.38 DR. unde i se prezenta opera.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. m'ai. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. de necrezut. te rog. nu e vorba de spirit» (p. actulmedical a fost un act de la om la Omenire. mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. mulţumirile mele recunoscătoare. p. Iorga. care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. în două pagini modeste de gazetă. Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. zice Duhamel. V. Căci într'adevăr. este prin excelenţă. Creerului meu îi lipseşte o doagă. 1925. « Actul medical. 4. Domnului Camil Petrescu. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». pentru Caritate. Medicii au fost acuzaţi. Pentru Paulescu. expresie absolut exactă. Profesorul Paulescu. Domnia-ta. Pentru dânsul n'a existat nici când. el însuşi credincios fiu al Bisericii. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. şi chiar bombastici. când a văzut « Universul literar ». bunului şi distinsului nostru prieten. a unui necredincios. 6. — «un act de la om la om» 2 . TR1FU Şi. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. Medecine. Profesorului Paulescu. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». cu trei ani înaintea Profesorului N. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. Arată. 1928. la o conversiune miraculoasă. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. între Ştiinţă şi Morală. % 1 . « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». 371). G. Cahier Laennec. inima e atinsă de Dumnezeu. care ţi-a venit în ajutor. No. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. în «Universul Literar» de la 26 Feb.

Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii.. când te-am văzut bolnav.. conaţionali sau inamici.. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. drepţii zicând: Doamne. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. să păstreze stilul calm şi rece.. Afară. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii. greci. — buni sau răi. «Cu alte cuvinte. fiindcă « Dumnezeu. virtuoşi sau viţioşi. de câte ori aţi făcut aceasta.. şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. . de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. Atunci vor răspunde lui. Am avut marea cinste să fiu de faţă. nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». « Or. Sunt unii medici de spital. întotdeauna. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. ce-i datoresc oamenii. când a rostit această lecţie. 1 . bine înţeles. cuvenit omului de ştiinţă. v. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. mai sunt puţin cu voi.. mie mi-aţi îăcut-o » 2 .. cari fac vizita în câteva minute.. ca unguri. Căci. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c. care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. . zicea profesorul. să se reverse asupra bolnavilor săraci». la 12 Mai 1913. toţi aceşti oameni. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. . Ion. .INTRODUCERE 39 care a ţinut. ». XXV. . el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. vrea ca iubirea. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. să se reverse asupra bolnavilor săraci. ovrei. XIII—XVII. 31—40. » Sf. cupizi şi avari. fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. cap. . galopând pe dinaintea paturilor. .

li s'a atrofiat fibra idealului. etc. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. care nu prezintă decât un caz banal. Paulescu: Spitalul.40 DR. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. N. Coranul. In 1930. în lipsa unei educaţii cre ştine. ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. însă. deşi de pe urma acestei practici. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. Paulescu: Christos a înviat. pentru o leafă cât mai grasă. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. C. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. Dr. D-voastră. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. din punct de vedere ştiinţific. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. — nu ca pe un om. p. » 1 . îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. Prof. . completând cu aceasta. asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. pe care totuşi. Cu ace^t prilej. — au comis greşeli cu consecinţe funeste. . 1 1 . desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. fac cât pot mai puţin. învierea lui Christos. 20 Aprilie 1930. Mai sunt şi medici de spital cărora. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. ci cu diavolul însuşi. în «Acţiunea Română». şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. iremediabile. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. tinere şi generoase. urmând preceptele carităţii. 15. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. orgolioşi. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav.V. profesorul Paulescu a lămurit. vă vor per mite să vă instruiţi. şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. — şi. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . începută cu 30 de ani înainte. el a combătut « Spiritismul ». Când veţi intra în vreun spital. în care au aface nu cu sufletele morţilor.

. lăsând restul uitării » x. pot fi mai multe mijloace. cum credem noi. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. } ir. şi. cel puţin Haeckelian. Deci. « Mgr. nu în «ideile » lui. « Pentru a trăi. p. la 17/30 Decemvrie 1902. lan sase cuvântul de « ignorant ». Altul. adaugă. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. Paris. . nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. dela Iaşi. Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. p. ca şi pentru fiecare obiect. cuvântul: « papistaş ». — zicea Panait Istrate.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». aruncase.. 1936. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». 13. mai viclean. Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». Titu Maiorescu. Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. era ignorantul. . ci în el însuşi 2. ». Astfel. Şi totuşi. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios». Unul dintre « transformişti ». Par s 1929. . . — pentru a lupta. 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. V. după ce îi mulţumeşte. — Paulescu. 1 . Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. cu o singură etichetă ». — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. Jouin » de Chanoine Sauvetre. în plină « polemică ştiinţifică ». ca într'o doară.

3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. a adâncit studiul sectei francmasonice. cu vicleşug. Profesorul Paulescu. să înceapă. I. mereu ostilă. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. mai ales după înverşunarea nedreaptă. din umbră. în 1924. şi a publicat. care i s'a împotrivit. In curând această librărie. — adică totul pe lume. ucide-1. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. Omenirea. 27—28. şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. Cahalul. a continuat a o urmări cu atenţie. — adică cei care nu au patima de dominaţie. « Fericiţi cei blânzi. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ». — că aceia vor moşteni pământul ». 2 1 . « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. — dintr'o anumită umbră. Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. pp. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». — de care suferă alţii. pe care după ce o denunţase în 1913 2. TRIFU A fost deajuns pentru ca. la argumentele lui clare şi hotărâtoare. — neputând să extermine pe toţi creştinii. V. Coranul. Paulescu: Spitalul. — constituie răsplata celor nepătimaşi». încheia profesorul Paulescu 1. « Ei au imaginat o societate ocultă. Talmudul.42 DR. prea românească. Francmasoneria. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. a fost nimicită de răzbunarea masonică. prin Cuvânt.

în cursul meu de Fiziologie. Iar noi. şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. pe care le conducea în străinătate. Intr'o conferinţă. 67. a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. — planul de subjugare politică. Martie 1930. bazat pe probe decisive şi incontestabile. profesorul. anti-iudeo-masonic». . — cu o tenacitate neînduplecată. punct cu punct. 1 . am admis existenţa unui Spirit Suprem. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. ce este Francmasoneria. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. desvăluia planurile ei politice. vicleană şi perfidă 1. Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. Demnitarul vizat atunci de prof. p. explicând studenţimii universitare. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). economice şi culturale. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. — apoi a unei serii imense de Spirite create. economică şi culturală şi îl realizează repede.INTRODUCERE 43 Apoi. stăm şi o privim. In 1930. In acelaşi an. veritabil cameleon. această Franc-Masonerie. cu documente sdrobitoare. dătătoare de viaţă şi individuale. 1930. în «Buletinul anti-iudeomasonic ». pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). mare. se pretinde astăzi. ca toţi masonii. cu indiferenţa unor dobi toace. Feb. Paulescu. Aprilie-Mai-Iunie 1930. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. odată şi pentru totdeauna ». . naţionalist. nemernicii. încheia profesorul Paulescu.

V. mărturisia: « Admit. silit să renunţe la « unele » din ideile sale. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. deşi el nu a fost nici când « materialist ». ca pe Claude Bernard. ca să nu le scape. de Paul Bert. 139—158. fie că a ales idolii dintre «masoni ». care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. pp. 1941. Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». — după moartea sa. ca şi alţi oameni mari. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». Paris. de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. o cauză ini ţială a l u m i i .neînţelegători şi chiar pe cei răi. Dar. După moartea sa.— Claude Bernard: Philosophie. mai dârz decât marele Claude Bernard. căzut. Claude Bernard (1813—1878). — fie că au ales dintre «nemasoni ». — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. . ca pe Voltaire. dirijată de Francmasonerie. . vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. în ceea ce mă priveşte. împărtăşit în faţa morţii. cu sau fără voie. -— prin elevul său. păzit pas cu pas. — ci pentru restul Omenirii. şi deplângea pe . păzit fără încetare. . — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». — nu pentru ea însăşi. ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». Dar. THIFU « Astăzi. în frica de « opinia publică ». în profesorul Paulescu. profesorul d'Arsonval. însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ».44 DR. n'a reuşit niciodată. A fost astfel. spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite.

Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. Lăsaţi lumea în pace. — de ce sunt urâţi de lume. în care le arăta. A adresat în 1921. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea. p. —«Scrisoare către Ovrei».—nu mai sufe riţi !. El trebuie să aducă semenilor săi.—unic: căutarea Adevărului. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre.. asupra celulelor noastre.. fiindcă nu vedea cine ar fi putut.INTRODUCERE 45 conştientă generală. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. medic şi fiziologist şi dânsul. întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie. nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie... Profesorul Paulescu (1869—1931). ». — de ce sunt exclusivi şi insociabili. intenţiile criminale şi viţiile. însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. pe atunci. în care s'au scufundat. . ». Era prea afundată în « patimi ». fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. o lungă « scrisoare către ovrei » x. — fiindcă amândouă au acelaşi scop. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. mai presus de toate. . cu propriile lor mărturii. ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos. Dar. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept. — unul şi acelaşi pentru Filosofie. urmând studiile începute de Claude Bernard. . şi pentru Ştiinţă. — ce soartă nenorocită îi aşteaptă. Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». 182—211.

în starea actuală de turpitudine morală. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr. în faţa durerii. . nici materialist. emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. bun şi iertător. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. V. TRIFD pe care. pentru ca profesorul Paulescu.. care ne făceau independenţi faţă de ei. într'o zi. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive. — cel puţin pe atunci. Totuşi. — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. 1936. p.46 DR. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. c) Să se reconstituie în ordinea economică. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. Iar Voltaire. « Ovreii au rămas o naţie. şi stă pâni la noi acasă ». cu aproape două veacuri înainte. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907). 272. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. care. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. zicea Marchizul de la Tour du Pin. Paris. n'o puteţi pricepe ». în care putreziţi. profesorul publică o serie de broşuri. voia să combată totuşi Catolicismul. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine. fireşte. Pentru a conchide.. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». şi. In faţa acestor fapte. deşi nu era nici ateu. organele vieţii proprii. pe numeroşii lor « prieteni ». cu două decenii înainte 1. ca şi în ordinea politică. scrise pe marginea mării. Totuşi. — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. şi ca străini primejdioşi.

p. profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei. . în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. 40. II. -— împotriva Jidanilor. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. — în care. p. Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. XVI). «Desfrâul Jidanilor». 1927. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». 32. Paulescu: Desfrâul jidanilor. XVII). lucrând în linişte deplină. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». 1928. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap. In acelaşi timp. p. « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. « Intr'adevăr. Buc. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. după Apocalips. 32. — tălmăcit de dânsul *. Buc. Viţiile lor sunt incurabile». — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. 36. « Jidanii şi alcoolismul ». — şi prin urmare. In sfârşit. « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. pentru ca să combată pe Creştini (Cap. cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . 1928.INTRODUCERE 47 rile. p. III. Buc.2. — « soarta viitoare a Jidănimii ».—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». Buc.

Fiziologist şi chimist. să auză ». neapărat. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. Geologia. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. dar.48 DR. unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. arătase trei lucruri: I.. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. Istologia. îl găsiau la Facultate. — uneori « banală ».. în 1929. îndelung. « Cine are urechi de auzit. Deşi. — termină profesorul Paulescu. Botanica. curtenitor şi delicat. Bacteriologia. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte. profesorul ţinea ca. învingători (Cap. îi punea câteva întrebări. Nenumăraţi bolnavi săraci. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. înainte de a-i prescrie tratamentul. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. Astronomia. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia. X I X ) . să-i explice bolnavului. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. . — şi. Anatomia. care îi cucerea şi impresiona adânc. Când îl ruga să se desbrace — « ei. b) « Altele sunt experimentale. XVIII). ce cuprinde: Zoologia. . . amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. îl examina totuşi. apoi. cu răbdare şi bunăvoinţă. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. In lecţia sa de deschidere. V. pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. Zâmbitor şi calm. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. nici un bolnav.

bietul om. . . — « Şi ăsta fu cu păduchi! ». şi nu ştie să se servească de medicamente. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. cine ştie de unde i-a luat?..INTRODUCERE 49 II. «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa. — Monseniorul Ernest Jouin. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. . unul din duhovnicii lui Lancereaux. .. îi zise laborantului său. III. Liniştit. . ce e capital. îl conduse prieteneşte până la uşe.. ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. El nu pricepe Farmacologia. . nici Terapeutica. dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. parcă a vrut el să-i ia ». . în «România medicală». — « Moşule. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. . printre ţările care în această privinţă. văzu păduchi pe spatele lui. la Paris.. în care înfăşurase o sumă de bani. să nu-1 umileşti!. . « Din nefericire. . Intr'o zi. El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală. ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. îl şterse uşor cu palmele. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. . pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. Intr'o altă zi. Se duse apoi într'o cameră vecină. 1929. energia latentă. moşule! şi nu te apuca. . aruncându-i pe mozaicul laboratorului. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». « Cât despre Fiziologie. care toate sunt substanţe chimice ». înmagazinată în materie şi numită energia chimică. ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». care nu cunoaşte Chimia. ca un năuc ce eşti. Că. — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. — « Ia mai taci. 4 . să spui cuiva. . îi aduse reţeta. ne-au lăsat mult înapoi » 1. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. ca să înlăture păduchii. Că «Un medic. de la 15 Dec.

fiii sorii sale. neînţelegând de unde putea veni acest refuz. Doamne. întrebat de Zaharoff. cu leafa plătită pe un an înainte. Doamna Elena Angelescu. un vizitiu chipeş. — o ocolia cu silă. dacă i s'ar face cunoscut adevărul. ci a dat fuga la duhovnicul său. hamuri vechi. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. ce făcuse Paulescu. Oriunde vedea « trufia ». care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. ce om nesuferit era. îi făcuse cadou lui Lancereaux. d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu. să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul. Lancereaux primise totul bucuros. mi-a răspuns molatec: «Vai... întors. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. TRIFU sonice. N'a spus nimic colaboratorului său. .. i-a spus lui Lancereaux.... Şi dacă bea. Orgoliul. care nu îl pune deasupra semenilor săi.«Trufi a. hamuri noui şi. care avea o trăsură modestă. îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află. . — adânc turburat. Odată rugă pe nepoţii săi. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». Zaharoff. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar. voi sunteţi de vină. —« E beat.-— săracul!» Uneori.. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. . zicea profesorul Paulescu... . un cal şi un vizitiu bătrâni.. Paulescu. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. infectează pe orice om. . un cal de rasă. Când a auzit numele lui Zaharoff. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. ce îi datorează. unchiule Naie. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic. . Mândria. asupra faimosului miliardar Zaharoff. refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi. . acesta pe lângă un onorariu regesc. — «Dar bine. am încercat să aflu amănunte de la profesor. . Această nefastă patimă. V. avea naivităţi de copil. — un cupeu de toată splendoarea.60 DR.

. — adică: mai tineri. că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». mai puternici.. — murmură Diavolul Trufiei în surdină. — unii dintre dânşii. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau. fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut.INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ».. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. bogaţi şi săraci.. al căruia Creştinism. prea vinovaţi. Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel. au avut cruzimea de a-mi reproşa. tuturor oamenilor: mari şi mici. poate. Toţi vor laude. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». cu o înverşunare sălbatecă.. tineri şi bătrâni. onoruri. care. cu trei luni înaintea morţii sale. în timp ce prefectul. mai învăţaţi. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. hosanale. au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. ca să-i depună candidatura.— «cap de listă». — « Orgoliul ». 4* . mai sus puşi.^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». — « Desfrâul »). flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. Dar. * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare. vatămă. un ad mirator al profesorului. mai bogaţi. . mai frumoşi. Scârbit. . Au telegrafiat apoi. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. In 1931. ca şi al meu. în aşa fel încât să afle dânsul. vechi titrat universitar. . mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. —a candidat şi s'a ales el însuşi. încă de pe când trăia Profesorul. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. mai deştepţi.

cu şervetul uitat în mâini. Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. adevărul. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. banii necesari candidaturii. Vă mulţumesc ». . . . într'un fel de discurs. d a ! .—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . . ca un copil. când deodată. . scrise cu propria sa mână.52 DR. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente. foarte « abil ». primi să se lase operat. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. Delegaţia s'a dus senină să ia masa. foarte bine. pe care i-am scos-o. . A acceptat cu greu. adevăratul ales începu să-i spună. Era foarte grav. . aveţi dreptate. . părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. cum se hotărâse. ». Intr'o zi. că nu e «nebun ». ce însemnez eu?. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. acest Parlament românesc. Dumneavoastră sunteţi tânăr. şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. un loc în Parlament. . mişcat şi zâmbitor. . fără ca nimeni să protesteze. Marinescu ajutat de mine. . cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. Am depus la Iaşi. Veni repede să-i întâmpine. foarte bi ne . credea că a fost ales: va vedea. în sfârşit. pe care le-am citit în Cameră. TRIFU din Bucovina. profesorul îmi dete. — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. . . din 11 Iunie. la o grădină de vară. pe când era la masă. i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti.. ci un tânăr oarecare. fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». . Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. da !. . A doua zi. . Dar — nu profesorul fu ales. aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo. V. sunt bolnav şi istovit. Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. încercă să schiţeze o mulţumire.. da. — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932.. . .

nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. se întâmplă. . .. A doua zi însă. şi v ă d . voia Cuiva înainte de orice!.. fiindcă. In aceeaşi seară. dar ripostai: — « Domnule Profesor. — îmi dau seama de astădată. le iau. Paulescu . şi compusese chiar. şocul operator. afară de profesor. Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. ei. şi nu văd nicio îndrep tare. am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice. o să vă prescriem însă. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda.. în acelaşi timp. cât mai curând. 1931». pilulele lui Lancereaux. văd personagii. pe la 9 dimineaţa. . « Cu salutări afectuoase 20.INTRODUCERE 53 Peste trei zile. că e vorba de turburări uremice. propovăduise dânsul. ce însemnează asta? ». care ştia de mult. .. — aducând o sondă. << Vino. ». ». l a s ă . cu patru luni înainte. te rog. III.. .. La 20 Martie. . mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud. pe care caută să o educe ». îmi spuse: — « De astădată. — căci tumoa rea sau un chiag. .. .. de pildă. . însă. dragul meu. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?.. ne înşelasem toţi. nu te turbura. domnule doctor. de ieri. — de ieri. ci «opere». .—un cancer. . Uluit. ». uite. mă împiedică să urinez. iată. . pe Lalo. câteva bucăţi religioase).—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei. . pian şi orgă. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte. dimpotrivă.. pe Bach. Prin urmare.—tot felul de per sonagii. pe Schumann. .

— te implor. — pleacă de-aici!. nici o cruce. ne apucarăm să încercăm totul. . câţiva.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. — nu trebuia să te iau deacolo.. — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. — ascultă aici. — te aşteaptă poate alţii. bufnind în hohote de plâns. . şi putea să dispună de mine. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile. lângă patul său.se agravau.. sufăr eu destul. . — e inutil. lasă-mă.— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !.. — nu te mai chinui zadarnic. ca totuşi să-1 salvăm.54 DR. ». . era doar un Crucifix. Ia-mă Doamne !. — «Scumpă domnişoară. aseară? ». îţi mulţumesc. se pomeniau în genunchi. nu mă mai certa. . cu buzele lipite de mâna lui gingaşe. ». — alţi nenorociţi. că nu te pot conduce. te rog. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp. îl vedea uimit. .. ». cu lacrimi în ochi.. . calm şi cuminte. la plecare. Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. Vorbea cu toată lumea. şi colo-colo. In Sanatoriu. — pleca apoi... Când se apropia cineva de dânsul. . halucinaţiile lui se îndesau şi . care se sbătea să scape şi să-i mângâie. . ». îi făcea seara câte o injecţie. . . fugi. . ». şi totuşi. . — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. de altfel. pentru Dumnezeu. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. acela. V. — uite. îmi spuse: — « Dar bine. A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . . pe peretele din faţa sa. In realitate. ». ». « asistentul său ». Interna sanatoriului.. — toate bazaconiile ! — dar nu văd.. te rog. — te rog. frate.. că-1 priveşte cu groază. pe care nu-1 vedea. Nu urinase de mai bine de 30 de ore.. — « Dar. . iartă-mă. . La un moment dat.

va fi aşezat la Belu. — pe care va fi scris jos. adormi. într'un colţ al camerii mortuare. Doamna Elena Angelescu. întotdeauna. cu patru zile înainte de a muri. parcă strâns de gât. Intr'o zi. pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. şi un reprezentant al Bisericii catolice. — uite-1 acolo. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie.—lasă-mă!. cine era « el ». . le vorbea senin şi calm. . — nu mă lepăd de Christos. — le mulţumea. Totuşi.. « Un singur Preot ». decât un steag negru. Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. a oficiat. dar. scria în testamentul său. ». Profesorul Paulescu a stat. ». Ne dădurăm seama repede. Doar în clipa morţii. care părea că-i spune: «imbecilule». Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». şi.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. făcu un gest. deasupra nenorocitei Schisme.. întotdeauna. în genunchi. cu care fusese bun prieten). nu. 17 Iulie 1931. parcă dintr'o voinţă supremă. Biserica lui Christos. la poartă. care a frânt în două.— se aşează în faţa lui. mereu acolo. nu. se lupta cu cineva. la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică. infamul. — şi pe « el » îl văd. » îşi făcu o cruce. profesorul se linişti ca prin farmec. profesorul adaogă: « Eu mă duc. l-am găsit congestionat. După câteva cuvinte adresate sorii sale. . îşi închise ochii ş i . adăuga imediat. deşi agravarea aceasta se accentua. nu mă lepăd. . sculptat în marmură alba (de Paciurea. şi gemea: — «Nu. în dimineaţa zilei de Duminică. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. « La moartea mea să nu se puie.. îi fu prezentă «vedenia ». — le da indicaţii. . Când îmi vine cineva drag. Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai. A insistat să-1 ducem acasă. . « Familia Paulescu ».. ca doliu. . nevăzut de mine. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » . te rog. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. « Bustul Domnului nostru Iisus Christos.

. Prin Martie 1929. fiziologistul şi medicul român Paulescu. ». întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». . la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. făcător de Pace. pe care o visa realizată prin Biserica română. modern. în privinţa unor studii ale mele. ca Păstor pe Dumnezeu » 1. Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. în special în Franţa. ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». Anton. însă foarte mult în străinătate. «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. ilustru savant. care mi-ar fi deosebit de utile. B. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar.1 R. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. Domnule. Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. şi care. fiind determinat de Eminenţa Sa. deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. . având.. — pentru ca să îndemne. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. Nassali Rocca. care este eminamente clasic. studenţimii universitare. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. E puţin cunoscut în Italia. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». moderno. 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. pentru a obţine câteva informaţii. V. să convingă. tratatul său de Fiziologie. să roage. Domnul Cardinal S. . să implore». am citit zilele acestea. profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate..

vă deranjez. « împărăteasa Irina ». 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. Tu eşti un sfânt şi o minte largă.. îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». cu o recomandaţie autografă. ». care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». — o viaţă curată de anahoret. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. care. el ar fi trebuit să fie alb. care plăcuse mult lui Delavrancea. unde colaborez. aş dori în plus. cu mulţi ani înainte. — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ».INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. în cel mai aspru înţeles al cuvântului. . « Dricul să fie negru ». Pentru aceste însemnări. — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. boem cum era. pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. . şi de o putere de renunţare excepţională. arhiepiscopul Boloniei. Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. Guido Lami. întărită de o voinţă neînduplecată. de la Paris. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. Cincinat Pavelescu. — o piesă de teatru. fiindcă după datină. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. pe cât posibil data naşterii sale. . profesorul Paulescu trăise cast. . descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca. care o pot afla la mine. Universităţilor catolice din Italia.. . . . După zece ani. Dr. îi scria în 1921.

. saluta în versuri. — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. — doi studenţi sau doi medici români. Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. V. Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. . masă. cu casă. unde dânsul fusese primit aşa de greu. . un ortodox sau doi. . . . . — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. . . leafă. . ca interni. şi fără vreo discuţie. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. imediat. i se adresa ca un elev. — nimeni nu mă aude ». Era suficient un rând de prezentare al profesorului. . . să fie primiţi acolo. — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. fiindcă era « ortodox ». ». de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. 1931. După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». în permanenţă.. într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. . . Dar. . N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. —i se oferiseră căsătorii excelente. TRIFO cu flori în braţe. cehii mai mare fiziologist al timpului. Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. De ce a rămas mereu aşa de sobru. — şi cele mai delicate atenţiuni. — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo.58 DR. care să-l amintească şi mai bine. pentru ca. .

la mormântul său. personal. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. . — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. să se asigure în numele lui. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. — deasupra învăţaţilor lumii. Nu vom răspunde noi. prezenţa unui Român la acest Spital. îi era «singurul răspuns 1. Doamne! ». pentru ca astfel. ilustrul Dr. fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». a venit la Bucureşti.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. dovedindu-1. care nu-1 cunoscuse totuşi. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. acestor întrebări. la care vor putea răspunde uşor. după părerea noastră. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. De ce profesorul Paulescu. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. . urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. cu braţele pline de flori. un splendid necrolog. Julien Huber.INTRODUCERE 59 lui. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. El a murit doar pentru noi. Această operă. îl înalţă pe profesorul Paulescu. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. D. să se încline. şi apoi a strâns într'o grupare. După moartea sa. — veacuri de-aci înainte. negaţiile divinităţii în Creaţie. în 1937. ca un «îndreptar». făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. Huber. binevoieşte s'o publice. încă neegalată. dr. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă.

i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin.60 un. p. şi «omul modern». — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». cinematograful şi radiourile americanizante. Şi-atunci. Atunci. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. 53. 1913. Această Omenire. . va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. . o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. a oamenilor cu bunăvoinţă. — alţii. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. alţii eu Mo-' liere. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. 1928. Când o va înţelege. «oamenii mari». Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. în sfârşit. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. Bucureşti. mai bine las natura în firescul ei. că sunt romantic-modern. burueană din pârloagele noastre. ci şi pe o altă listă. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. — înnebunit de pofte. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră.—omul «iniţiat» de presa. — omul convins că ştie toate. — pretenţios.. — veşnic neliniştit. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. Paris. unii că sunt clasic antic.. «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. . Şi decât o opintire za darnică. La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. decât fructe zaharisite dela Nisa. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. — şi o pa înţelege] — va dispărea. agresiv şi stupid 1. şi — niciodată mulţumit. v.

zice Bloy. el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy. călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. « Vocation du Savant ». TRIFU 1 P. în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ». au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. V. . purtându-şi înainte mima. el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră. Termier (1859—1930). membru al Institutului Franţei.. publicat în 1927. ca o torţă luminoasă». pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte.. Deocamdată. Docent Dr. uitându-se pe ei înşişi.INTRODUCERE 61 cari.

.

. Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU. Ii-a: MATERIALISMUL.NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE.

trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . principala sa ramură .FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. în special. biologi a şi. Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze. fiziolo gia. ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i.

dealtfel . Pent ru a răspund e la . fără preget.i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă. ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. încă din vechim ea cea mai depărta tă. omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate.

pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii. metoda experi mental ă.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. Ori. la cauzele lor. după cum am . să urmăm regulele metodei experim entale. să proced ăm în mod ştiinţifi c.

2° — ipoteza.stabilit anterio r2. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă. . adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e. 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze. cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată .

1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. la Anex e. 2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală. . la 14 Febru arie 1905.

2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. într'un cuvânt. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. o morfologie particulară. — protoplasma sau bioplasma. — ca toate corpurile din natură. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. . Aceste caractere vitale. 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. o formă. hidrogenul. prin analogie. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. o organizaţie. C. oxigenul.66 DB. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. într'un cuvânt. pentru ca să ajungem. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. — este compus din materie şi din energie1. la Anexe. o reproducţie. azotul. N. sulful şi fosforul. o evoluţie. sunt: 1° — un corp. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. o fenomenologie sau fiziologie particulară. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. printre care cele mai importante sunt: carbonul. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii.

Orice celulă are un nucleu. posedă o organizaţie destul de complexă. care este aceea de celulă. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). întocmai ca sâmburele unui fruct. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. . după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. 3. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . nu este omogenă. — Celula. trebuie să aibă o formă. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. care o constituie. în general.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. Dacă se divide o celulă în două segmente. protoplasma-. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. Intr'adevăr. ci este diferenţiată în mai multe organe. ocupă partea centrală a celulei. dintre care numai unul să conţină nucleul. au un corp format. 2. care. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). care formează corpul fiinţelor unicelulare. I. Pentru ca protoplasma să poată trăi. toate. Forma celulară. 1 Vezi Lecţia Ii-a. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1.

Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. căci divizarea sa. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. care constituiesc corpul acestor fiinţe. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. uneori extrem de complicată (kariokineza). iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. care intervin. Aşa.). substanţă contractilă. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. C. în unele celule. II. de exemplu. unele în divizarea celulei. în plus.68 DR. muscular. conservă organizaţia sa fundamentală. hemoglobina. fibrilară sau striată. etc. Dar. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. reacţie) ale celulei. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. nervos. adică se specializează. organe ca centrosome. etc. Intr 'adevăr. leucite.—La fiinţele pluricelulare. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. unele din ele se diferenţiază. vacuole. N. altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. fiecare din celulele aglomerate. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. un aparat glandular anex tu- . Pe lângă protoplasma şi nucleu. etc. se mai găsesc. osos. conjunctiv.

FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. ba. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. în fine. un organ special. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). fabrică pentru noua fiinţă. Apoi. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. placenta. ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. La unele fiinţe superioare. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. In rezumat. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. sub formă de rezerve nutri tive. de o complexitate extremă. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. alte organe. embrionul adună. părţile periferice ale organelor simţurilor. după naştere. ceva mai mult. c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. b) — aparatul nervos. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. 3° — Sunt. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. în ou. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. — laptele. La cele mai multe fiinţe. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. . — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte. glandele mamare ale mamei. într'o fază ulterioară. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. trebuinţe schimbătoare cu vârsta.

ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. deci. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. — fără excepţie. la fiinţele multicelulare. înainte de naştere. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. — după cum s'a zis şi repetat. pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. organele genitale. C. nu vor funcţiona decât mai târziu. Domnilor. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. după naştere. Vă rog să notaţi. nu funcţia face organul. nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. ca ficatul şi pancreasul. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». favorabile ori defavorabile. nici mama. . — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. 1 Prin urmare. mai târziu. Organizaţia prezintă. La om. Şi. N. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. Astfel. nici fătul. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. de exemplu. — ci organul se face în vederea funcţiei. că. şi glandele mamare. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. în epoca pubertăţii. după caz. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare.70 DR.

în mod spontaneu. — La fiinţele unicelulare. după ce a luat naştere. celula primordială sau onila. II. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. dar de sex diferit. 4. Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. Asemenea termen este cu totul impropriu. formată dintr'o singură celulă. spermatozoidul. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. fenomene de nutriţie şi de relaţie. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. Dar. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). ca să zicem aşa. privită. la început. a fortiori. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. în două părţi care devin două noi celule. la rândul său. celula creşte şi. Ia un moment dat. după cum vom arăta mai departe. două noi fiinţe vieţuitoare. Organizaţia. — La fiinţele pluricelulare. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. I. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. — EVOLUŢIE. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. Să o considerăm acum şi în timp. ca şi cel dintâi. în spaţiu. Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. după segmentaţie. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută. se segmentează. Ori. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. 1 . el a făcut loc la doi indivizi noi.

Dar. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. vierme sau plantă. — această microscopică massă de protoplasma. care formează corpul omului. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi.— sublimă capodoperă. pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. după un plan. N. la rândul lor. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. C. au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. ci trebuie să-i ştim originea. câine. rămân lipite. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. ca să zic aşa. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. repetate de un mare număr de ori. ci rămân reunite şi. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. se aplică la toate fiinţele multicelulare. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia. Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat.72 DR. pecetia specifică. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. primul va da naştere unui om. Notaţi. peşte. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. — fie ea om. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. ar fi de vre-o 50 trilioane. de când există specia om. Domnilor. 1 . Ori. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. că. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. pasăre. căci originea imprimă celulei oului. care conţine «in potentia ». Aceste celule. Asemenea «bipartiţii ». — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. iar secundul unui câine. şi ceea ce ziserăm despre om. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. toate.

este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa. — ca şi corpurile inani mate. cu aceea a fiinţelor unicelulare. Toate fiinţele vii sunt muritoare. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. — devenite de-acum înainte inutile. 2° — o perioadă genitală. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. adică a organizaţiei. dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). Prin urmare. întradevăr după moarte. de atunci înainte. mai curând sau mai târziu. într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. al căror sediu el este. întru câtva. succesiv. 3° — o perioadă postgenitală. glandulare. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. 1 . adică morţii. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu. scapă soartei comune. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. Aceea a fiinţelor pluricelulare. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). începând cu celulele ner voase şi ating apoi. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. cu alte cuvinte. nu mai mani festează fenomene vitale. care se termină prin moartea individului. — cad. întradevăr. celulele musculare.— asemenea. şi evoluţia lor. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. sexuale).\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. etc. şi fenomenele. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. care parvin a se întâlni şi a se contopi. deşi de cele mai multe ori accidentală. ea nu se efectuează decât încet şi progresiv.

o cauză finală care este reproducţia. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. grase). în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. le iau de la plantele verzi. Când mediul. să aibe un anumit grad de căldură. aceea a fiinţelor pluricelulare are. — ca şi organizaţia. Evoluţia. perpetuarea speciei.74 DR. viaţa persistă. el trebuie. dar nu este aparentă (viaţa latentă). funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. altele. de lumină. — şi în general orice celulă. în lipsa apei. Uneori însă. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. deasemenea. PAULESCC In rezumat. — în act sau în putinţă. după ce s'a reprodus. ca animalele. Prin urmare evoluţia are un scop. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. acest mediu trebuie să conţină apă. — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . . există. C. în fine. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. hidrocarbonate. corelativă cu reproducţia. Cu alte cuvinte. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. N. de presiune. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. Şi întradevăr. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. ani îndelungaţi. adică după ce a atins acest scop suprem. fiinţa vieţuitoare dispare. ca scop.—are nevoie de un mediu înconjurător. un grăunte de grâu poate să rămână inert. Astfel. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri.

— sunt date afară (eliminaţie). şi dializabile sau absorbabile (digestie). etc. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). desasimilaţie. Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. — liberând astfel energie sub formă de mişcare. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. parte în substanţe organice (albuminoide. apa. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. (desasimilaţie). hidrocarbonate. uree. — nu sunt. asimilaţie. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. apă. — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. de căldură etc. ureea. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. absorbţie. 2° — fenomene de relaţie. 1. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. . grase) proprii fiinţei vieţuitoare. — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. eliminaţie). substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive. şi constituiesc astfel. decât mutări de energie şi de materie. identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. parte în protoplasma. Iar acidul carbonic. prezintă o serie de acte remarcabile. Aceste diverse acte (digestie. în fond. zise fenomene vitale. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. — pentru a forma acid carbonic. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm.

pe de o parte substanţe carbonate. Domnilor. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. în fine. Şi toate aceste acte. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. Fiinţele vieţuitoare introduc. — prezintă cu totul alt caracter. adică adaptarea lor la un scop. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia.— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare . c. PAULESCU Dar. Remarcaţi. pe de alta oxigen. cu dinadinsul. Aşa de exemplu. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente. contrar fenomenelor naturii brute. nu mai este întâmplătoare. mai au şi cauze finale. — fenomenele vitale de nutriţie. întâlnirea elementelor. In natura brută. formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului. converg către un scop comun. legate între ele prin legături de finalitate.—formarea acidului carbonic. în corpul lor. în anumite condiţii de temperatură. cărbunele să se combine cu oxigenul. — prezintă un caracter evident de finalitate. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. — este deci. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. toate fenomenele de nutriţie. La fiinţele vieţuitoare. acelaşi fenomen. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. Dealtfel. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă. In rezumat. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). acest fenomen se produce fără scop. finalitatea. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute.76 DR. pe lângă cauze eficiente. tocmai pentru ca. 2. cărbune şi oxigen. adică a eliberării rezervelor organice . absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice.N . — fără excepţie. de scop. nu le cunoaşte nici scopul. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. bine înţeles. care nu au decât cauze eficiente. .

— eliberează energia care este folosită ca reacţie. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. sub influenţa impresiei. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. ele sunt dimpotrivă. b) — când se introduce în mediul. apă. se manifestă sub formă de mişcare 1 . c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. etc. nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. uree. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. 1 . care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . fiind în general. iar produsele acestei descompuneri. care de obicei. o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. — spre a da acid carbonic. în care trăieşte fiinţa. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). Energia care constituie reacţia. Aceste modificări impre sionează fiinţa.

se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. I. Cu alte cuvinte. 1900. capabilă s'o omoare. — La fiinţele unicelulare. impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. Loc. apoi la fiinţele superioare şi la om. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°. celălalt capăt rămânând în aer. mai întâi la fiinţele unicelulare. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . Botanische Zeitung. 3 Idem. se introduce apoi. N. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. 4 Stalil: Loc. şi căreia i s'a dat numele de taxie. cit. Dar dacă se pune într'unul din pahare. — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). întotdeauna perfect adaptată la un scop. C. Paris. 1884. . Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. Dacă apoi. Puţin câte puţin.78 DR. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. Hedonj. cit. ele sunt în raport cu actele nutriţiei. PAULESCU Vom studia aceste fenomene.

fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. . Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. Dar. Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente . Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. In rezumat. — impresia şi reacţia. neuroane. la fiinţele unicelulare. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare. aceste fenomene sunt foarte complexe. — care nu au un sistem nervos. ceva mai mult. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. elementele constitutive ale acestor fenomene. de aceeaşi specie. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. fibre musculare). care constituiesc 1 Idem. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. Loc. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. cit. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. — care au celule diferenţiate (celule sensoriale. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. dar pătrunde în interiorul grămezii. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. II. * La fiinţele multicelulare inferioare. sub influenţa unei lumini prea vii *. — sunt uneori conştiente. adică simţite. pricepute. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE.

— se îndeplinesc cu o precizie minunată. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. trebuie să mă opresc. în caz contrar. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. proprie fiinţelor vieţuitoare). Dacă obiectul se mişcă. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. alimentele impresionează acest organ. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că.80 DR. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. imediat muşchiul ciliar reacţionează. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. N. Dar. consecutiv. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. deşi inconştiente. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. Aceste acte. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. C. — admirabil adaptate la scop. — . pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. care reacţionează prin mişcări. vederea nu ar fi clară. — căci. contractându-se sau relaxându-se şi.

— scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. etc. admitem că şi la ele. sensaţiile de căldură . Astfel sunt. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. reacţii analoage cu a noastră. reacţia a fost precedată de sensaţie. provoacă la alte fiinţe. sensaţiile de contact sau de presiune. un fenomen. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. Există atâtea categorii de sensaţii. Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. sensaţiile de foame şi de sete. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. Idei particulare. sensaţiile musculare. căci ea îl ignorează în mod absolut *. impresiile devin conştiente. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. Cum însă. la aparatul tactil. sensaţiile de miros. sensaţiile de gust. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. sensaţiile provocate de umplerea rectului. 3. la aparatul gustativ.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. corespund sensaţiile de lumină . la aparatul olfactiv. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. de exemplu. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). Afară de aceste feluri de sensaţii. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. la aparatul auditiv. a băşicii urinare. la aparatul termic. care face parte din aparatul termic sau tactil. . — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. sensaţiile de sunet. 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. care derivă din impresii exterioare. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare.

Faptul este exact. La fiinţele care nu au creer. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. ori care ar fi ele. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente.82 DR. 1 . în acelaşi timp un mare număr de impresii. sensaţiile termice. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. calităţi speciale. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. de miros. Orice sensaţie are calităţi. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. în realitate însă. căci poate fi redeşteptată (memoria). Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. au fiecare. produce oboseală. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. de înălţime. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. Plecând dela acest fapt. Dar. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. ea trece în stare latentă. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. Toate celulele nervoase. aceste impresii nu devin toate conştiente. de gust. C. adică iau cunoştinţă de ea. N. PAULESCU Omul primeşte. cele de contact. prelungită. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. După un timp oarecare. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. sensaţia dispare. de timbru.

o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. un câine flămând. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. de exemplu. şi ne procură. se înmoaie. în ambele cazuri. simţul auzului îmi va da. împing mai departe investigaţiile simţurilor. în acelaşi timp. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). chiar bine făcut ca Apolon. Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. gustul şi mirosul. etc. de înălţime. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. Instrumente ca lupa. impresionează. microscopul. Totalitatea acestor sensaţii. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. dar nu se disolvă. în acest caz. simte. cu calităţilor lor. Aşa. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. având fiecare mai multe calităţi. ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. utile sau vătămătoare subiectului. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. de timbru. care nu depinde de raţionament. de obicei. . prin urmare. mai multe organe de simţuri. care priveşte calm pe un alt om. o mulţime de sensaţii. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră).FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. pentru dânsul. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. plăcute sau neplăcute. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. ideile particulare sunt. de ordinar. incontestabil. simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. foarte complexe 2. Ideile particulare. termometrul. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. Un om. ea se umflă. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate.

ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. este cuprins de groază când zăreşte un lup. independentă de raţionament. sau din contră. numiri consacrate de usaj.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. vom încerca să le precizăm însemnarea care. de spaimă 1. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. de plăcere sau de neplăcere. dar. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. de trebuinţă. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase.84 Bit. coordonate în vederea unui scop util. Un cal. — nu provoacă reacţii. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. a rămas destul de vagă. reflexe. b) — Reacţii conştiente instinctive. de dorinţă. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. voluntare. C. adesea irezistibilă. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. O idee particulară emotivă. de scârbă. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. care trece liniştit pe lângă un câine. cu toată întrebuinţarea lor curentă. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie. Ca şi ideile particulare care le provoacă. de cele mai multe ori. după cum ele se referă. un caracter emotiv. sub aceia de repulsie. — Ideile particulare neemotive. şi.N. Dimpotrivă. \ 1 . — la nutriţia. Distingem trei categorii de instincte. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. scop pe care însă îl ignorează.

animalul nu va bea decât apa care este. Domnilor. spaimă. Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. scârbă.. 1 In această categorie de instincte. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară. etc. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. nici mai multă. etc. dintre toate aceste substanţe. ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. Astfel. alcool. în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate).FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare . Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă.. (vezi Anexe). precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul. — în scopul ignorat. — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. singura de care organismul său are trebuinţă. groază chiar. 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. eter. glicerina. sau nu. cu aprecierea neraţionată a pericolului. intră. satisfăcută.. temere. nici mai puţină. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. etc. Remarcaţi. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald. după părerea noastră. . în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală).

Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. o impulsie neraţionată de a-i proteja. se simte adânc mişcat. care vrea să reflecteze. Nu este oare o Aşa. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. — deşi în mod neraţionat. mai târziu. născută şi crescută în colivie. ea aşează . In urmă. 1 . Iată un exemplu: Pasărea simte. o pasăre. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. chiar cu preţul vieţii sale.— fără învăţătură prealabilă? 1. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa. de dispoziţii organice stabilite dela început. Observaţi. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. în faţa cărora omul. ca acel al reflexelor. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. Domnilor. Apoi. micii puişori ce vor ieşi din ele. Domnilor. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. Sub influenţa unei impulsii imperioase. îmi pare rău că. — pusă în urmă în libertate. că toate aceste acte. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. la un moment dat. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. — fără s'o fi învăţat. — pus pentru prima oară la sân.aceste materiale cu o artă desăvârşită. deşi conştiente. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». O tânără mamă. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. se desvoltă la pasărea mamă. — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. — sugând perfect. legat până la un oarecare punct. N.86 DR. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. C. văzând pe noul ei născut. după ouare. — din cauza timpului limitat. PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. El pare a fi înnăscut şi. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. — şi. de pildă. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi.

ale căruia acte. Omul. 1 . din impresia sau reacţia lor. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. există acte care par că ţin. — intră toate în categoria instinc telor. 2. pentrucă simte trebuirrţă. contrar reflexelor. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. mişcările respiratorii. — ca şi animalele. însă. raţionamente. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x .toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. de exemplu. —-. Aşa de pildă. — La animale. In realitate aceste acte sunt reflexe. în acelaşi timp. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. însă nu le ştie scopul. câinele latră. — are idei particulare. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale. n'a fost conceput de fiinţa care le execută. se împerechează. sensaţii. — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. — afară de cele reflexe şi voluntare. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. el posedă facultatea de a da la o parte. ideia este întotdeauna particulară. Dar. se culcă. mănâncă. deliberări. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. —adică în virtutea unui instinct.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. Invers. dar. —. De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). . . — ca şi reflexele.— provoca reacţii inconştiente. bea. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. şi de reflexe şi de instincte.

88 DR. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora. derivă noţiunea de hârtie. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. Aşa. combinate în anumite proporţii. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. — ca şi impresiile. b) — Reacţii voluntare. . C. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. faţă de această foaie de hârtie. Acesta este caracterul său distinctiv. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. Un raţionament. PAULESCU din care le priveşte. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. In exemplul nostru. se înalţă la cauze şi legi. de exemplu. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. împreună cu reacţia care îi urmează. el descoperă necunoscutul. singur omul face ştiinţă. Dintre toate animalele superioare. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. provoacă reacţii. sensaţiile şi ideile particulare. termică. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». omul o generalizează. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. Astfel. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. este a face ştiinţă. oxigen şi hidrogen. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. din ideea particulară de această foaie de hârtie. de unde deduce consecinţe. a abstrage şi a generaliza ideile. Or. N. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. care este o idee abstractă. tactilă. — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. Singur omul posedă un limbaj.

— să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. . impulsiilor instinctive. actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. de pildă. 1-a conceput el însuşi. comandată de o trebuinţă. Aşa. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. dar ele au o finalitate conştientă. De asemenea. când un corp străin a atins corneia. ca hidrat de carbon. uneori.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. căsătoria omului. nu este voinţă care să reziste 2 . — din nenorocire prea numeroşi. cauza este ignoranţa acestui scop superior. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. mişcările respiratorii. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. decât pentru scurt timp. — îl introduce în regimul său alimentar. unicul mobil al acestor acte. In aceste exemple se vede omul căutând. în virtutea unui raţionament. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. este necesar nutriţiei celulelor sale. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. — pe când el ignorează scopul instinctelor. — în vederea unui scop util. să reziste. Omul poate încă. — se îndeplinesc întotdeauna. Dintre toate reacţiile. uneori. pe când unirea sexuală a animalelor. omul care le execută cunoaşte scopul lor. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. — care sunt apanajul exclusiv al omului. şi. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. — care se forţează. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. — ştiind că zahărul. de exemplu. până la un oarecare punct. — pe care. Dar. Astfel sunt oameni. o pasiune sau un raţionament defectuos. este un act voluntar. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. Ea nu poate să modifice. 1 Dacă. — în mod criminal chiar. această putere inhibitoare este limitată . mişcările şi secreţiile stomacului.—ca şi instinctele. omul face act de voinţă când. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. cu ştire. ea nu poate să oprească.

contrar celor spuse de aceşti autori. Dacă. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. uneori. ceea ce este inconştient este scopul lor. Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. în virtutea unei idei de ordin religios. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită.f 90 DR. H. distinsul naturalist J. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. şi că actele lor. Actele voluntare sunt conştiente. astăzi. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. Din faptul că actele voluntare. Paris. la un moment dat. lăcomia. — ceea ce este inadmisibil. în asemenea condiţii. sub influenţe diverse. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii.: beţia. desfrâul. — că. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice. de a modera unele impulsii instinc tive care. PAULESCU Dar. Scopul ei este de a regula. repetate. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. dar repetate de multe ori. 2-eme serie. de pildă. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. Pe lângă actele voluntare. există într'adevăr. C. Fabre [Souvenirs entomologiques. păstrează în mod scrupulos castitatea. ele pot deveni inconştiente 1. actele instinctive sunt conştiente. N. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. atât de multe şi de complicate. industriale. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. Acest lucru se petrece. cu mişcările scrierii. care completează sau care inhibă instinctele. etc). Dar. în urma unui raţionament. ar trebui să se admită. de care este vorba. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. 1 . impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. Autorii. artistice. pot deveni inconştiente. Delagrâve). mii de oameni şi de femei care. Apoi. mai întâi. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului.

nici mai mult. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. —cu ignoranţa sa. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară. căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. fără s'o omoare. Or. utile bunului trai al indivi dului. . — opere. să nu aducă vreo vătămare larvei. identice. de artă.FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. pe care ea nu o vede niciodată. să o facă imobilă pentru ca. de care cu greu îşi dă seama. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. a fost. precum şi efectele distrugerii lor. Şi într'adevăr. prin mişcările ei. nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. fără să producă desordinile cele mai grave. pe care o împărtăşesc actele voluntare. ar trebui să se admită că. ca să zicem aşa. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. conform părerii autorilor de care este vorba. pentru aceasta îi trebuie. nici mai puţin. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. în nouă puncte diferite şi. în fond. Finalitatea constituie deci. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. Ammophiles. Larva unui himenopter. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. distruge unul din aceşti centri nervoşi. Asemenea presupunere este însă absurdă. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). în acelaşi timp. de industrie. la început Ammophiles a cunoscut. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). deci. De altfel. pe linia mediană a feţii ventrale. de fiecare dată. fără contestare. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. fără excepţie. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară.

că lumina. C. N. Or. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. electricitatea. din cele ce vă spusei până acum. rezultă în mod evident că. în plus. intensitatea. atât organizaţia şi evoluţia. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. cât şi fenomenele vitale. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. 1 . — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere. Prin urmare. Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. nu fac parte din domeniul naturii brute. se percep ele înseşi) Materia. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie. caracterul de conştiinţă. Conştiinţa este perceperea energiei. energia. Or.92 DR. căldura. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . — care nu era decât un singur atribut. de exemplu. — element inert care este substratul energiei. numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. ca şi cel de finalitate. PAULESCU Dar.

— ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti. la 16 Februarie 1905. . IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. de a căuta soluţia problemii vieţii: a. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. — vom verifica apoi. — vom face ipoteze. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. în mod experimental. realitatea acestei cauze. prin analogie. întrebarea noastră. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. b.r MATERIALISMUL Domnilor.

B. ele sunt constituite din materie şi energie.94 DR. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. inertă. a unui act sau a unui fenomen A. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. — cu alte cuvinte. cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. ori. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. N. pe aceea. . energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. şi conchide că. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. care. C. deci. căci « o ipoteză. se apropie mai mult de A. energia fizică este cauza vieţii. — dm materie şi energie. PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. — ca şi corpurile brute. nu poate fi admisă în ştiinţă ». Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. neverificată de experienţă. — că ea este chiar afară de chestiune. materia fiind prin definiţie. actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. imediat. Trebuie să vă atrag atenţia. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . iar corpurile lor sunt constituite. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. redusă la liniile ei fundamentale. . savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. ori. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. . prin caracterele sale. Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ».

celular sau individual. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. Edit. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. Contrar părerii acestui ilustru savant. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. dacă li se neagă caracterul de finalitate.— fatal. — concepute în inteligenţă. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. în lecţiunea noastră anterioară. mai cu seamă. Aceste două noţiuni sunt. 1 . care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. cu ajutorul căreia. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. dar artificial. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. ea este. — zicea el. 338. Ştiinţa. — care nu este materialist. 15 juillet 1901. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. — atât una cât şi alta.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. însă. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. Este evident că. — scopul. Ori. în mod arbitrar. în « Journal de Medecine interne ». nu şi din acel al ştiinţei. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. Paris. pe care o va exercita mai târziu. etc. p. Bailliere). ci numai cauze eficiente x . dacă. adică. «Finalitatea. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. făcută fără parti pris. 1885. Paris. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. — nu este o lege fiziologică. cum cred unii filozofi. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. — căci nu există un singur fenomen vital. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. conceput în inteligenţă. — la simple mutaţii de energie şi de materie. Intr'adevăr. o lege raţională a spiritului. căci nu există un singur organ. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. nu poate tolera o asemenea procedare. decât prin finalitatea lor. iden tice cu acelea ale naturii brute. cu cauza eficientă. celular sau individual. în fond. Claudc Bernard. ea este metafizică. nu este o lege a naturii. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă.

faptele vitale de caracterul lor esenţial. 1 . N. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. In rezumat. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. nici pentru magnetism. PAULESCU Dar. la natura vieţuitoare. C. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. —nici mai mult nici mai puţin. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale.96 UR. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. — şi care. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. ea nu poate da seama nici de formarea. —s'au despuiat în mod arbitrar. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. Ori. — generalizare nejustificată. Ori. — scapă acţiunii lor directe. — aşa cum o concep materialiştii. într'o identifi care. pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. ca şi cel de finalitate. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. nici materia nu implică atributul de finalitate. 2° — Ea consistă într'o generalizare. căci. după cum am mai spus-o. nici energia. termică. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. — pentru trebuinţele pricinii. chiar negând finalitatea biologică. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. finalitatea. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. — el le dărâmă dogma. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. energia posedă un singur atribut. Astfel. intensitatea. Intr'adevăr. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. — cu alte cuvinte.

— aşa cum este profesată astăzi. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. pentru această doctrină. Pentru aceşti filozofi. Bazaţi pe aceste motive. — chiar de la începutul vieţii. — care nu este decât cunoştinţa prin cauze. —respingem. O şcoală filozofică. afară din ştiinţă. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. întreaga ştiinţă. — în numele logicii ştiinţifice. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. doctrina materialistă. — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. pozitivismul. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. în legătură cu acest caracter. — complement indispensabil. născut din necesitatea absolută. la observaţie. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. . aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. etc. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. să rezolve o mare dificultate. Am făcut — altă dată.

EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) .în articolul Generation spontanee. în mod spontaneu. Experienţe simple şi decisive au stabilit. în această privinţă. Ori. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină. — încheiam. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că.DR. . care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. că. . — probează. p. — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». 1904. C. — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. 1905. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. că această ipoteză nu este întemeiată. nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc. . astăzi. « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ».. — Ch. 1 Iată ce zic. 73. Unul singur totuşi. . « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare. în câteva cuvinte. VII. — ea nu se produce niciodată ». în mod spontaneu. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. clar ca ziua. T. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. A. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. E. această doctrină condamnată. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent».. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. 242.. . Dictionnaire de physiologie. X. din substanţa brută. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. p. Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur.

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. în urmă ea le asimilează. El asimilează materia disolvată. PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. * cristalele. care posedă toate aceste proprietăţi. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. — răspunde Dastre. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. pus într'un mediu de cultură convenabil. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. în momentul segmentării. Există corpuri brute. creşte conservându-şi forma. astfel. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. Intradevăr. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. Cu toate acestea. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. ca în celula completă. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. deşi nu este imediată.104 DR. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. 279). 282). ea dobândeşte. întotdeauna fatală. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. In rezumat.— să le zicem indivizii cristalini. Câtuşi de puţin. acest germen (cristalin) se desvoltă. azotate. din acest punct de vedere. Prin urmare. decât în şi prin celulă. Ceva mai mult. — le încorporează şi le creşte. deci. N. Moartea. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. constată imediat că analogia perfectă nu* este . — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. II. şi anume cristalele. O «analogie perfectă » există. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. C. îşi incorporează particulele ei. pusă într'un mediu convenabil. adică în soluţia substanţii sale.

(Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). se formează în mod izolat.APENDICE 105 reală. în soluţie. deci. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. Ori. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. 2° — Formarea cristalelor este. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. când un microb este pus într'un mediu de cultură. în soluţia concentrată a substanţei chimice. Prin urmare. între o soluţie şi un mediu de cultură. homogene. într'o onentaţie constantă. Nu există. Dimpotrivă. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. o soluţie a acelui corp. la rândul lor ele se juxtapun. Un cristal este compus din părticele cristaline. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. care este cu totul diferită de aceea a mediului. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. — care se găsesc formate gata. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . adică transformarea în protoplasma. — prin juxtapunerea de părticele cristaline. Când corpul disolvat cristalizează. de asemenea. Aceste părticele cristaline. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. nici o analogie între un cristal şi un microb. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare.

«Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă. — contrar părticelelor cristaline. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. a studiat bine acest fenomen. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». — o vasodilataţie şi consecutiv. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă.100 I)R . — la locul rănit. în punctul sfărâmat. numai un simplu depozit. Dastre. « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. această citaţie.c. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. este pus din nou în soluţia în care s'a format. Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. prin apoziţie. căruia » împrumut. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi. se vede câ. Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. observaţia arată că nu se produce la locul rănit. 281). — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline. o segmentaţie şi o mulţi- . Gernez a arătat că. 280). înainte de a fi pentru celelalte » (p. de materiale conţinute în mediul ambiant. 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. la nivelul părţii mutilate. adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. Examinând faptele cu puţină atenţie. Pasteur. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. între alţi savanţi. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. în câteva ore. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p. o exagerare a nutriţiei.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. La fiinţele pluricelulare. se constată. Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate.N.

.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. ceva mai mult. asemenea ei.. să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. pentru că. la temperatura de 15 grade. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. — nasc dintr'un individ precedent. o anumită cantitate din această sare (360 gr. anterioară. cristalizat). lichidul abandonează sub forma de cristale. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade.122 de grame de SO4Na2. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. 286). din această sare. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. — zice Dastre. sau. — restul s'a depus pe fundul vasului. într'un litru de apă distilată. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. Răcindu-se. « O întreagă serie de cercetări. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ». ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p. un litru apă distilată poate disolva 4. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. Prin urmare. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. restul rămâne pe fundul vasului. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. « anumite cristale. Ba. Ori. de cele mai multe ori. o aşa de luminoasă expunere. el nu mai conţine decât 360 gr de sare. menţinută la temperatura de 15 grade. formarea unei cicatrice fibroase. III.

un minut sau două. Scădeţi-i. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia. . este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. C.108 DB. — punctul de plecare al solidificaţiei. condiţiile de apariţie a cristalelor. PAULESCU Totuşi. dimpotrivă. în sânui soluţiei saturate şi devin. în jurul acestui prim miez. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. obţinute astfel. — el va rămânea lichid. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. — s'a putut provoca formarea altor cristale. 1°. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. — ca şi cele introduse din afară. Soluţia se zice atunci suprasaturată. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. N. putem obţine altele. la 10 grade. în mod spontaneu. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. Şi întradevăr. la o temperatură mai mare de 30 grade. până când tot excesul de sare se depune. cu ajutorul acestor cristale. dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. — după cum. 292). mici cristale apar. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. Dar. 293). In anumite condiţii. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. într'o soluţie suprasaturată. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. aproape indefinit. Glicerina prezintă. într'un butoi trimis din Viena la Londra. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. în timpul iernii ». şi ea. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. Insă.—întâmplător. — Introducerea unei părticele cristaline. cu un cristal de sulfat de sodiu. temperatura şi lăsaţi-1.

din întâmplare. 291). este generaţia cristalului introdus în ea. nu se constată nici o diferenţă ». « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. acesta a născut un al treilea. a putut fi perpetuată » (p. — zice Dastre. Dar. căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. vor da naştere. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. acesta s'a format. împinsă la acest grad. 278 şi 279). S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. şi aproape până la abuz. creşte. cu cele şase sisteme cristaline. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. —apariţia. S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor.APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. iar aceştia la rândul lor. şi aşa mai departe » (p. Prin urmare. '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. într'o soluţie supra-saturată. . « S'a împins şi mai departe încă. Ştiinţiîiceşte vorbind. prin simplul joc al forţelor moleculare. 293). 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. la alţi doi microbi. fiecare. noi. a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. . 289). — teza ia un caracter copilăresc» (pp. . numai graţie întrebuinţării unor termeni. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. apoi. singur alături de cel dintâi. — mărturiseşte Dastre el însuşi. — după cum primul microb a născut pe al doilea. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor.

între aceste analogii. La temperatura ordinară. care va fi urmată de o stingere finală. n'a existat întotdeauna. elesticitatea sa. « Aceasta nu este adevărat ». de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. N. ea are deasemenea o perioadă de declin. se obţine un sulf moale. prin exemple identice cu acesta. nu cred însă să se afle cineva care să găsească.. — pe care Dastre le califică « copilăreşti ». « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». — între evoluţia lumânării mele. şi trece în stare de sulf octaedric. şi acelea pe care le adoptă. PAULESCU Dar. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. 252). transparent. puţin câte puţin. formă care este aceea a sulfului nativ. elastic ca şi cauciucul. că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. . C. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin.HO DR. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. fără alteraţie. Dacă ne-am lua după materiahşti. ele au avut o perioadă de formaţie. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. şi de culoarea ambrei. acest sulf moale pierde. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. — şi aduce ca probă. — zice Dastre. la temperatura obişnuită. — conchide Dastre. o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. sulf topit. Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. şi pe care o conservă indefinit. . — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. Ne este de ajuns. în apă rece. ea a avut o perioadă de formaţie. redevine opac. Dar. Când se toarnă. urmată de o stingere finală» (p. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. 253). dur. spre a o găsi.

cresc. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. — şi în stânci moarte. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. recente. întotdeauna în aceeaşi direcţie. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. care să semene cu aceasta. Fiinţele vieţuitoare. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. constatate de cei mai abili experimentatori ». bunăoară despre turcoaze » (p. Observaţia arată că. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. — acelea care. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. — şi moare când. . Ei bine. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. devenite inutile.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). când scopul lor a fost îndeplinit. de a evolua. bătrâneţea şi moartea. nu există la corpurile brute. In ceea ce priveşte pe geologi. sau când i se adaogă o condiţie anormală. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». încet şi continuu. se formează. în acelaşi timp matematician. repaosul definitiv. în sensul că ele se modifică. V. pe fizicieni şi pe chimişti. corelativă cu generaţia.APENDICE IU geologi. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . încet şi continuu. Nimic. precise. în aceeaşi direcţie ». naturalist şi medic. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. ele declină şi dispar. 253). Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. apoi. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. 254). Aşa dar. pentru a deveni octaedric. dar că ele suferă chiar boale. sub influenţa cauzelor atmosferice. Jer6me Cardan. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. când « s e modifică. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. sulful moale trăieşte. ca argila. devenit octaedric. « Aceste fapte. — adaogă savantul profesor. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. întradevăr se nasc.

care pot fi numite excitanţi. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. C. N. Aceste noţiuni. o tendinţă de a se apăra. aerul. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce.112 DR. modificate. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. la fiinţa vieţuitoare. taxii). sau mai bine zis. — şi de altfel pentru cei mai mulţi. din nenorocire. lecţia î-a. atât de simple şi atât de clare. — fiinţa elementară. exagerate sau diminuate. « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. oxigenul. sunt în număr de patru: umiditatea. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. Pentru Dastre. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. . iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. — zice Dastre. — au primit numele generic de excitanţi. o reacţie. necesare manifestaţiilor vitale. o activitate exagerată. Din acest fapt a rezultat o confuzie. . unde găseşte anumite condiţii favorabile. constituiesc excitanţi. Astfel este electricitatea care con- . Numai condiţiile de mediu codificate. — condiţiile mediului în stare optimă. fiinţa protoplasmică. Dar. în mediul ambiant. — adică modificările condiţiilor mediului. 184). iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. 185). De asemenea. dacă nu pentru toţi fiziologiştii. constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. în realitate. au fost. Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. PAULESCU Cauzele reacţiilor. ele nu se mai află în stare optimă. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. are trebuinţă de lumea exterioară.

intradevăr. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. — înainte de a suprima. în general. este o eroare foarte gravă. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. în fine paralizia şi moartea. Spontaneitatea. Mă întreb cum poate cineva să nege. din acest punct de vedere. . avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. — cu alte cuvinte un mediu optim. mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). — şi numai deasupra acestui zero. Ori. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. bună-oară. Ca probă. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. nici alimentele. pusă In condiţii de mediu optim x. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. sau mai bine zis. unii fiziologişti. reuşesc să dea această desmmţire. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. desminţită de fiziologia întreagă » (p. Pentru această categorie de excitanţi. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). care se crede că este apanajul corpurilor brute. ca şi în cazul precedent. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. nu există o stare optimă sau mai bine zis. zice Dastre. cu corpurile brute. nici oxigenul. este efectul excitaţiei. — ea se aplică la corpurile vii. fiziologia. 190). — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. nu le este specială. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. se produce. în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. aceste acte şi aceste fe nomene. nici umiditatea. nici căldura. Intradevăr.APENDICE 113 ei. «Legea inerţiei. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară.

nici fenomene fiziologice. de apărare. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. — pus în condiţiile de mediu optim. VI. — va fi absolut inert. rămâne inertă. pentru a exprima adevărul. — posedă o activitate spontanee. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. Reacţia nu este niciodată indiferentă.H4 DR. — ca şi fiinţele. şi când intervin condiţii anormale. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. — adică un mediu optim. ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. — exagerate sau atenuate. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. el va rămânea inert. sunt excitanţii săi. în mod concret şi exact. — de exemplu. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. o bucată de cărbune. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. etc. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. nici pensulă. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. . C. mi se pare că. culorile. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». morfologică şi fiziologică. Când condiţiile mediului sunt modificate. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. — şi să îl punem în orice mediu . şi nu va manifesta nici acte morfologice. cu finalitate imanentă. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. dar care. nici colori. după moarte. şi dacă în acelaşi timp. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. N. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. cu finalitate imanentă. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. Să luăm unul din aceste corpuri. Astfel stând lucrurile.

manopera. . — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). câtva timp. care era moale în celelalte puncte. dacă sforţarea continuă. vergeaua se va rupe ». gazoase. — cusută cu aţă albă. dar. căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. o strictură. sforţarea tracţiunii. vergea. Dar. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. . etc. I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . Ceea ce este foarte curios. afară de forma cristalină. 268). 267) J Iată acum cele două exemple. a luat aici aspectul metalului călit. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. la ocazie. Forţele atracţiei moleculare. lichide şi chiar solide. ea se curbează şi.. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. fir. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». «Dacă sforţarea continuă. Dar.— ea revine la forma ei primitivă. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p.ea se rupe. se vede apărând. starea sa în cutare sau în cutare punct. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. dacă se suspendă. este supusă la o tracţiune puternică. prezintă mişcări. « metalul. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. când sforţarea a încetat. o dispoziţie nouă. — virtutea în elasticităţii sale. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar. ei atribuie corpurilor brute. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă. In acest punct. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. bară. el nu se mai întinde » (p. într'un punct al vergelii. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă. sferă.

J16 DR. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. . exemplul meu este identic. aceste f a p t e . o oboseală a elasticităţii. o oboseală a tactului electric. Ele arată că această activitate este. 269). după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. care se lasă să fie îndoită. N. — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. ceva mai mult. 270). — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. — după părerea sa. în fine.— tot ca Ia animale. de către o prismă de sticlă. — pe care le cunoaştem. 270). Dacă în urmă este expusă la o lumină verde. ea devine verde » (p. pentru că este astfel. PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel.— este « nu mai puţin remarcabil ». Dar. ne mai aduc încă o altă probă. cu acelea ale lui Dastre. . nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. totuşi. etc. si că această ripostă. — care este astfel. totuşi. decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. . chimişti şi fizicieni. în fond. C. — o ripostă la intervenţia străina. Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. . după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. — ca aceea a animalelor. că o lamă de plumb. Şi. fără să reziste. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. în timpul sforţării Ia care este supusă. n'ar avea mai bun mijloc. — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie.

. — care duc la sofism. Dar este evident că asemenea procedee. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. dela Aristotel. generalizează în mod arbitrar. nu voi insista mai mult asupra lor. mai mult poetice decât ştiinţifice. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine.APENDICE 117 o acomodare la torsiune. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. 257___258). De aceea. o adaptare a sticlei. etc. măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. Şi cu toateacestea. împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. — nu sunt ştiinţifice. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. apoi. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. apoi.

.

considerată în general. nu sunt decât nişte sisteme greşite. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. Ori finalitatea. Am făcut. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. Ei bine. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». trebuie să pui ceva în loc ». am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. — în natură. căci. îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. — totul are o cauză. Ceeace noi căutăm să descoperim. Ia Facultatea de Medicină din .SUFLET Domnilor. să încercăm să facem acest lucru împreună. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. Bucureşti. i * Dar. care nu au nimic comun cu ştiinţa. examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». pe urmă.

120 I)R . întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. care rezultă din cauze pur mecanice. într'o lecţie. înainte de toate. am cri ticat-o cu deamănuntul.C. acum doi ani. Totuşi pentru unii materialişti. incompatibilă cu această dogmă. Doctrina darwinistă (transformistă. la fiece pas. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». trebuia ca. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. — nu putea conveni naturaliştilor care. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi. pe care. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale. . de selecţie. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. — care este efectul întâmplării.N. trebuia ca. etc. din punct de vedere al metodei experimentale 1. ereditatea şi lupta pentru existenţă. — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. — să se arate că. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. să se salveze doctrina materialistă. 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. printre naturalişti. —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea. — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. în realitate.

. T. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale. — după cum o recunoaşte toată lumea. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. 1 . căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. 1901. Lamertin). — adică concepută. fără ajutorul niciunei idei teleologice. După părerea lui Darwin. p. p. în decursul timpului. După Darwin.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. I. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. formarea de specii care se transformă unele de altele. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. 139. urcând progresiv scara biologică. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. Această ingenioasă ipoteză. 77. 2eme edit. variabilitatea poate atinge orice caracter. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. Bruxelles. Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. vezi şi L. Errera în Dar-winisme. — cu alte cuvinte. voită. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. Dar ceva mai mult. prin variabilitate. modificări indiferente. utile sau vătămătoare individului. 1904.

pentru a admite transformarea speciilor. lupta pentru existenţă. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem. cu probe palpabile. că fără ajutorul acestor doi factori. împotriva afirmaţiei acestui savant. Am stabilit deasemeni.122 DE . — că. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. . stejar. am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. ergo propter hoc. în loc de a fi aceea a transformării lor.c . să fie probată x. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare. înainte de toate. ca antiştiinţifică. nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. cel de al treilea. stejarul. Ori. sunt iluzorii. ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». In realitate. făcând examenul critic al «Darwinismului». că motivele pe care se bazează Darwin. 1 Vezi regulele metodei experimentale. din embriologie Şi din anatomia comparată. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. nu poate efectua selecţia naturală. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. câine. este o pură iluzie.N . trebuie ca.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. etc. a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. că speciile sunt fixe. Am dovedit în fine. constată că omul rămâne om.—cu alte cuvinte. ci se transforma unele în altele. Şi întradevăr. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. câinele. 2 Vezi pentru detalii.

— nefiind fortuită. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale. finalitatea vitală trebuie să fie voită. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. Prin urmare. — ne-a dat în acelaşi timp. un răspuns la chestiunea ce ne preocupă. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. din in (în) şi mânere (a rămânea). Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură. cu care poate să vină în conflict. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. Discuţia critică a Darwinismului. Prin urmare. iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. Ori. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. Cu alte cuvinte. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. 1 imanent. — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. I. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. neavând o existenţă reală. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». nu poate explica nimic. Din această discuţie rezultă. în mod clar şi lămurit. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. .

prin natura sa. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. Dar. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. — rezultă că acest agent diferă. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. există un suflet unic şi imaterial. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. Un. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. — care este cauza finalităţii vitale. 1 . Pentru a exprima aceste fapte. Prin urmare. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. C. materia şi energia fiind nepieritoare. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. de energia fizică. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. care este inertă (nu este un agent) şi care. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. De altfel. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 . Să luăm ca model şi să imităm. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. substrat al energiei. — care e imaterial şi unic. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. N. A fortiori el diferă de materia. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. Ori. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. o emite sub diversele ei forme 1. Materia. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare.124 DR.

. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea. Ei au con chis că un focar luminos emite. dr'ept cauză. lichide (apa) şi gazoase (aerul). reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. vibraţiile moleculelor acestui lichid. în apă. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. lumina. Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor . din aer.. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla). — în toate direcţiile şi în linie dreaptă.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. care traversează medii de densitate diferită. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. De asemenea.. Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii.. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie.după teoria emisiunii. Astfel. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun.— care. — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase. trece oblic. ca difracţia. Pentru a explica propagaţia luminii. părticele ale unui fluid subtil. de exemplu.— mici proectile. o suprafaţă rezistentă. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei.—adică pentru a-i determina cauza eficientă.

Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. . că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. — eterul fizic. interpretarea fenomenelor naturii.c. la modul de propagaţie al luminii. Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. au afirmat sau au negat. căci ea traversează. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. să alegem un termen de comparaţie convenabil. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. lichide şi gazoase. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . deasemenea. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. că el este perfect elastic. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. în plus. precum şi fiecare din moleculele lor şi care. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare.N. ipoteza. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. că este imponderabil şi uniform răspândit în univers. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare.. de la modul de propagaţie al undelor apei. cu pietrele. după cum fizicienii au conchis. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. interplanetare şi vidul aerian.126 DR . cu fiinţa vieţuitoare.PAULESCU acestor corpuri. umple spaţiile interstelare. pentru eter.. un obiect care să prezinte. care înconjoară toate corpurile solide. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă. mai bine zis. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. Totuşi. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. principalele proprietăţi fizice ale apei. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate.

care construieşte organele corpului. concluzia pe care ei au tras-o. constructor şi conducător. o maşină presupune un lucrător. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. — pentru a-i forma organele. care a ales materialele.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). şi dânsa. — după un plan prestabilit. — să fie greşită. Prin analogie. o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. Ori. El este ceea ce am numit «Suflet». o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. — care le-a dispus. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. cel puţin. Ceva mai mult. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. — în urma unui raţionament prin analogie. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. vom putea. Era deci fatal ca. un agent constructor şi conducător. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. — sau. dirijind-o spre un scop determinat. — după un plan întocmit de un inginer. Ori. graţie unui raţionament prin analogie. în imposibilitatea unei asemenea . Intradevăr. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. — şi care prezida la funcţionarea lor.

DH. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. Ipoteza sufletului. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. . are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. de-aici înainte. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. diferenţierea lor. cărora. intră în domeniul naturii brute. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . PAULESCU demonstraţii. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. singură dintre toate ipotezele propuse. N. El. dispoziţia lor după un plan prestabilit. — deşi neprobată în mod direct. — cu toată demon straţia mea. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. în fine. ipoteza eterului. Astfel. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. Absenţa lui constituie moartea. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. care nu vor funcţiona decât mai târziu. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. C. Intradevăr. — organe. — după control experimental. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale.

1901. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. Iată ce zice despre eter. el este. Acestora. 1 . aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. p. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. — admite mai multe elemente şi agenţi care. adică cu protoplasma. spirite pozitive care să se mire că. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute. — nu sunt atinse de simţuri. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. . după cum am demonstrat. 670. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. . Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. căruia îi împrumut această citaţie. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. care singură. pentru a-i convinge pe deplin. — ştiinţă experimentală per excellentiam. astfel este eterul fizic. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. 1 A. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. impresionează simţurile. pentru o asemenea inteligenţă. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». In ceeace mă priveşte. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. II. Astfel este materia x. îl cunoaştem însă. Iar profesorul Dastre. — ca şi sufletul..SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. ale cărora limite de pătrundere. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. în « Revue des Deux Mondes ». afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. un mare fizician.

C. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei. decât materie şi energie. — cum în acel moment. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. pe calea ipotezii. a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. — care la început. Prm urmare. — care este mai mult decât o ipoteză. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. 1 1 . — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. PAULESCU mersul ei înainte. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii.130 DR. să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. ar rămânea neexplicate). ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. cauzele lor imediate. sufletele au început să existe la un moment dat. ea este deci imaterială. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. — « nimic nu se face fără cauză». a fost incandescent. Fiind cunoştinţe prin cauze. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. Intradevăr. —noţiune ştiinţifică. N. — trebuie să conchidem că atunci. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată. * In demonstraţia existenţii sufletului. Ori. Vezi lecţia II-a. Ca şi sufletul. căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. — ne conduce.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. nu se găsiau pe pământ. ca să zic aşa. Şi notaţi că această noţiune. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă.

Toate aceste fiinţe. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. deşi distincte. de exemplu. — ca următoarea: orice lucru. Din această uniformitate de plan. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. Ceva mai mult. Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. în cursul vieţii sale embrionare. dela cele mai simple la cele mai complicate. 1 . de relaţie şi de reproduc ţie. de acela al altor specii. după un plan prestabilit. derivă din el. de specii diferite. reamintesc formele altor animale. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). Totuşi. — întradevăr. o asemănare incontestabilă. De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. care seamănă cu un altul. — premize analoage cu sofismul post hoc. ajunse la o stare de completă desvoltare. de relaţie şi de reproducţie.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. ergo propter hoc. toate fără excepţie. Astfel. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. sunt formate de protoplasma şi. există o homologie. prin raţionamente bazate pe premize absurde. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare. invej-sul poate fi fals. Ori. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. când e vorba de planul fiziologic . formele succesive pe care le ia un animal superior. considerate la diverse vertebrate. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. din această asemănare. de uniformitatea planului fiziologic. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. fără excepţie. — şi între aceleaşi organe. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie.

deci. — după expulsia uterină. —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. Bernard. naţii). — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. al cărui autor nu este ea însăşi. cu o perfecţie minunată. — ci se referă la doi indivizi. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. construcţia organelor. — adică. de sex diferit. încă din starea embrionară.132 DR . Se pare. că sufletul. propriu vorbind. pe cari îi apără în caz de pericol. C.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. moşii şi strămoşii ei. în care.—anumiţi indivizi (părinţi. şefi. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ». laptele. — anume glandele mamare. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. De asemenea. — ordin căruia i s'au supus. — alte organe ale mamei. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii. — nu este el însuşi. anumite organe ale unei femele. care le execută. In plus. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. cauza acestei finalităţi.N. pentru noul născut. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. părinţii. . — care realizează conservarea individului. — graţie instinctelor sociale. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. triburi. — căci îl ignorează în mod absolut. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. — cum zice CI. — ale unui alt individ. — altfel conformate. In urmă. de asemenea. In toate aceste cazuri. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ.-—adică. — prepară. Ea urmăreşte un plan prestabilit. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale. Ori. de când rasa şi specia ei există. devenite mamă. Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. după naştere. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei.

fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. . ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. Dar în acelaşi timp.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. — o simplifică. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. Ei îndeplinesc deci. Fără microbi. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune. importantul rol de gropari. plante incolore. — care. — după cum am amintit în lecţia precedentă. de aceea a plantelor verzi. plecând de la substanţe anorganice. 1 Microbii nu produc numai distrugere. pe ele. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. Aşa de exemplu. nutresc întreg regnul vieţii. mai bine zis.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. ca paraziţi. cercetări recente au dovedit că anumite plante. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. în special leguminoasele. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. pentru a trăi. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. în natură. ca să zic aşa. Observaţia arată deasemenea că. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. Ori. viaţa e egoistă. — care. sau. — şi altruistă. în general. — ca şi acela al cremaţiei. deci. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. Ori. de crematori. — căci rezultatul putrefacţiei. — cu un cuvânt. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. microbii intră în scenă şi. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. în prima jumătate. plecat dm lumea organică. în a doua. graţie lor. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde.

cauza primară. — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia.PAULESCU Aceste noţiuni. naţii). . triburi. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. atributul de înţelepciune. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. considerate în particular şi în totalitate.134 DIi . precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. De aici rezultă că. — unică. « alta. Şi această armonie. — prezintă. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?».-N'. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. înţeleaptă. — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. într'un grad suprem. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. sau Dumnezeu. Această cauză primară este Dumnezeu.C. Prin urmare. — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii. omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. cauza secundară sau Suflet.

cum erau la acea vârstă. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. fie prin lipsă de inteligenţă. mai multe generaţii. — sau dacă din nenorocire. El s'a servit de prestigiul ştiinţei. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. în mod laş. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. aşa că. ' Ei bine. incapabili să-i priceapă ipocrizia. ca sistem. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii.APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. credeam tot ce auzeam şi citeam. printr'un studiu con tinuu. . unde. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. fie prin pasiune. este negaţia ştiinţei. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. — dacă de atunci nu aş fi dobândit. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare. — şi a otrăvit astfel. neavând spirit critic. Prin ei s'a introdus în şcoli. — aş fi şi astăzi. pentru că. o victimă a acestei doctrine. Ca orice eroare. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură.. cu doctrinele sale răufăcătoare. La şaptesprezece ani. — el care..

— Branly. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . — Hirn. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu. — ArmandGautier. — Louis Agassiz. de Bacon. — Ed. 2° — marii matematicieni: Euler.. Laennec. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine... —Laplace. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). — A. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. — Brogniard (tatăl). de Verneuil. medicină. — Jurien de la Graviere. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. — Volta. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ».. anatomie.. Biot. — Haller. Fără a mai vorbi de Copernic. — Dupuytren. — de preferinţă naturalişti.. — Pasteur.. — A. pentrucă principalele motive. B. — Elie de Beaumont.— Flourens. — Cauchy. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin). care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. Faye.— J. de Kepler. — Henri Gonthier. — Brogniard (fiul). — Ampere. Şi totuşi. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. — Lancereaux. — De Lapparent.— Thenard. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. — Hermite. chimie biologică şi microbiologie): Buffou. — Gaiidry. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. — Barrande. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. marii savanţi.. —Maxwell. Dumas. — Gratiolet. de Galileu.— Cfay-Lussac. — Homalius d'Halloy. N. — Pierre Termier. — Hauy. — Linne. — De Blainville. B. — Wilîrid Kilian. — Latreille. — Le Verrier. — Faraday. — Calmette.. Iată de altfel. au admis toţi. de Pascal. — Cuvier. de Descartes. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur. — Claude Bernard.— Liebig. — Antoine de Jussieu. — Cruveilhier. Milne-Edwards. — Van Beneden. de Quatrefages.336 DR. — J. creatorii şi gloriile ştiinţei. — Roux. botanică. fiziologie. de Leibnitz.— Chevreul şi Wiirtz . .—Fresnel. — De Bonnard. de Newton. — Ber-nard de Jussieu. geologie şi paleontologie. — Berthollet. C. — Berzelius.

adică lui: Dumnezeu.) în Philosophie anatomique. Parisiis. II. — (membru al academiei de ştiinţe. p. profesor la muzeul de istorie naturală. Paris. 266): «Din câte spusei până acum. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. trad. 252 (Ed. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C. Paris 1851 (Ed. T. a voit să perpetueze generaţiile. dând viaţă atâtor fiinţe diverse. p. 1822. — (fundatorul Entomologiei. deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor. suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. 1869. L. omul religios singur rămâne. 499: «Ajuns la această limită. . 1830. profesor de istorie naturală. 1850 —1860. ». T. fizicianul dispare. Labe): . Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. 12 (Ed. p. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. — Systema naturae. Cruveilhier.. etc. ». membru al academiei de ştiinţe. Paris. p. p. a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. I. în Cours a"Entomologie. Latreille. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. — (celebru naturalist. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. ». este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice.. — (celebru naturalist. etc... T. Agassiz. p. J. Paris. Linnaci. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire.. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). M. Paris. XXII. 1831. sistem stabilit la origine. franciise par Vogeli. formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă.) în Historie naturelle des regnes organises. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze.. . 3-eme e'dition. II.

347 (Ed. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. Jurien de la Graviere. Delessert. atât de rezistentă. el merge de la materie la viaţă. etc. p. 34. de la inteligenţă la suflet. se'ance du 27 Decembre 1886. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. sunt respinse de adevărata ştiinţă. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. şi în acelaşi timp. etc. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. ia oorbonna. p. al lui Linneu.. — (fiziologist celebru. aceste aberaţii ale minţii. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Milne-Edwards. N. ». . . B. profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. T. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. . 17 Decembre 1864: « Este de mirat că.) în Eloge de B. de la viaţă la inteligenţă. — ca în timpul lui BeaumuT. profesor la College de France. în planurile sale. se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. coordonat. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. C. La vederea acestei minunate organizaţii. . Bailliere): . la muzeul de istorie naturală. p. Dumnezeu înaintează mereu. Paris 1857. I. A. 2-eme anne'e. cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. cu 0alion. mai bine zis. des sciences. . cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite.) în Instinct et intelligence des animaux. . . etc. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. Flourens. Claude Beniard. Acad. 1293: Botanica « este o ştiinţă care. această capodoperă a creaţiei. 331 (Ed. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. cu umilinţă. al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu.138 DR. conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. în care totul a fost prevăzut. p. etc. că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». membru al academiei de ştiinţe. — (naturalist renumit. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». Aceste zadarnice ipoteze sau. a căruia structură atât de delicată.

14 Septembre. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. membru al academiei de ştiinţe. de aceste idei. Dumnezeu. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. tată atotţiitor. Prin urmare. 1895. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. de M. trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». — (mare chimist. «Pentru noi. etc. etc. Paris. nu vedem decât o continuaţie periodică. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. Faye. des sciences. R. 631 şi următoarele: . de un plan binevoitor. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. p. Paris. im riscăm să ne înşelăm. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. la 8 August 1894. iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. ea est e în trecut. pentru câtva timp. «Natura reface ce a mai făcut. aceasta e legea. prin care astro nomii. ed. profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p. 1874. la origine. p. ele revin cu o forţă irezistibilă. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. făcător al cerului şi al pământului ». Chevreul. 337). 336).) în Sur VOrigine du monde.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor.) în C. — (astronom ilustru. Acad. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. în fine. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. 9 (Ed. membru al academiei de ştiinţe. Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. Sir William Thompson (Lord Kelvin). de Fonvielle. 1884. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr. franc. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). înaintea lui British Association [Trad.

PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. Louis Pasteur. Armând Gautier. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. 1874. membru al academiei de ştiinţe. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. n'am fost niciodată sceptic. — în convingerea instinctivă. băgând de seamă. Deci. — (membru al academiei de ştiinţe. că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. 27 Acrii 1882.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. Wiirtz. etc. unică. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. în auditorii săi. Faraday. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. ca şi cuge tarea omenească. Lille. să fie efectele întâmplării». acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă. originea lor. în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. R. apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare. 1897 (Ed. p. de la 3-eme Session. universală. Dumnezeu! >.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. — (chimist renumit. etc. deşi era profund religios. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi. C. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. o mişcare de aprobare simpatică. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc. Deci. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday.) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele.. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei..140 DR N c . căutând adevărul. raportul lor. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. nici materialist. într'o zi prin excepţie. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele .

ca valoare. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. şi care i se supune: idealul artei. 1904. Ei bine. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. cine se află care să poată fi opus. Ori. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. idealul ştiinţii. un ideal de frumuseţe. cu care caută să o propage. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. . Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. T. Paris. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. 267. idealul virtuţilor Evangheliei. ele mi se par de esenţă eternă. 1885 (edit.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. căci nu va găsi. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. pentrucă misterul care învăluie Universul. Creatorii transformismului. până acum. un reprezentant al ştiinţei experimentale. Lamarck şi chiar Darwin. ieşind din grămada mediocrităţilor. p. e pentrucă sunt. — credeau în Dumnezeu. Paris. religia monistă. pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. idealul patriei. — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. I. Bailliere): 1 Vezi E. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». — decât pe faimosul zoologist Haeckel. este el însuşi etern prin natura sa ». calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. de o violenţă rară x. « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». 2-eme edition. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. Lamarck. T. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. — ca om remarcabil. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. el se crede fundatorul unei religii noi. şi din care ele emană. Haeckel: Enigmes de VUnivers. în aceste lecţii. iar fanatismul sectar. In tabăra adversă. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ».

Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice.J42 DR N. în această privinţă. T. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. peste puţin. Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. Paris. 363). Mai mulţi transformişti.it. lângă Dumnezeu. care ţine de raţiune iar. Să sperăm deci că. .) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques.. de altfel. împărtăşesc. . opiniile iniţiatorilor doctrinii. voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii. Gaudry. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe.. — (membru al academiei de ştiinţe. 1888 [ed. constituind o putere peste tot supusă la legi. Cugetând astfel. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. Astfel. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului. în Franţa şi mai ales în Germania. profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. etc. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. nu numai o compromite. — (ilustru geolog. să scrutăm natura. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. « Astfel. nu de sentimente. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». — începe sa se producă pretutindeni. zic. Pierre Termier. 5: « Oricât de mici suntem. mă impresionează prin greutatea sa. — natura. ». PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă. de exemplu: A. Darwin. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. 1883. 353). şi merit numirea de deist» (p. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. nu este însuşi Dumnezeu. puterea din care ea emană neavând limite ». pe căi măreţe ».. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny. — asupra domeniului ştiinţei. I. p. Paris. ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. nefiind nici măcar o fiinţă.C. ci numai o ordine a lucrurilor. Ch.

— GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 3°.—„DOVEZI" NEVALABILE. 2°. 1901. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1902. 1908. 2°. 1900. .ANEXE Lecţiile: 1°. 4°. 1905. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. 4°. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut. 1907. 3°. 1904. —METODA EXPERIMENTALĂ. Articolele : 1°. 1903. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE. care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ.

.

1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. învăţătura profesorului ilustru. cu simpatia lor. să-i delimităm teritoriul. Domnilor. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. să-i precizam obiectul. zice Claude Bernard. Fiziologia. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. O ţară. cu ospitalitatea cea mai generoasă. Lancereaux. Am întâlnit acolo. 10 . Ingăduiţi-mi. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. înainte de a începe acest curs. Ştiinţa şi Patria. e necesar să definim această ştiinţă. mi-a acordat timp de doisprezece ani. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. înainte de a începe studiul fiziologiei. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. a maestrului venerat. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. în acelaşi timp. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. care ni-i scumpă tuturor. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful