Paulescu, Dr. N.C. - Fiziologie Filozofica

S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

— a Dr. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. una din gloriile ştiinţei franceze. . cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. fireşte. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. 5. . Paulescu în «Bucureşti medical». — a fost omul de geniu care.. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. — scria Paulescu 2. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. . prof. pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. fără cruţare. căci. Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. un cercetător în permanentă acţiune. Paulescu a atins uneori Genialitatea. In aceasta el punea tot sufletul. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. ». TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. . * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910). Iubirea pentru neam complecta la el. . « Lancereaux.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. p. după moarte. Pe când era externul său. fiindcă Lancereaux era un spirit larg. IV. care nu admitea decât numai catolici în personalul său. la spitalul « Hotel-Dieu ». prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului. a fost ilustrul Lancereaux. Aurel Abramovici : Profesor Dr. t. în «Trăite de Medecine ». — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă. cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. pe care o trecea în mare parte în laborator. V. ambele se uneau într'un tot indisolubil.DR. In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». — internul şi colaboratorul său.. de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii. 1 . fără odihnă. La plecarea sa din capul serviciului. August 1931: «Moartea prof. — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. Viaţa lui.

.. că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru.INTRODUCERE 7 construit Medicinii. uitând de reprezentaţie. Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. adăoga Paulescu. Lumea înceou să murmure indignată. după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. . ca mai bătrâni. un palat măreţ şi splendid. . ». prin ea. scaunele din fundul lojii. cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». . a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». pentru el şi colaboratorii săi. « Aţi putea bănui. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. . .. . . Dar. ei bine. semnate prescurtat: «Paul. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice.. — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. ». . pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie. ... îşi aminti că avea o loje la Odeon. şi straşnic de edificatoare. . Intr'o seară. . în care se vede clar. « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux. piatră cu piatră. unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. La un moment dat. « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. « Şi această afirmaţie. . — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ». ai să vezi ». « Pot spune că Lancereaux a fost. pentru Medicină. . nu?. sunt extraordinare. . Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu. o voi dovedi-o. cu probe palpabile. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere.

reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». . Iar Claude Bernard. Peste câteva minute însă. se porni să şuere şi să strige. între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse.. trăgând de mânecă pe Paulescu. 1899. după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. . » mormăi Lancereaux şi tăcu. în studiile şi în lucrările mele ». îi dădea dreptate. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ». după mai bine de 150 de ani. —fenomenele patologice nefiind. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. patologia şi terapeutica. — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. p. . cum spune Claude Bernard. unde nu ne plictisesc nepricepuţi. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu.. leziunea cu pri cina. Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. Lancereaux însă. era încă valabil reproşul lui Leibnitz. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . dragul meu. Paris. o clipă uimită. — « Imbecilii!. încă din 1896. d'ăştia !. 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques.8 DR. la mine. să studieze el. La sfârşitul secolului trecut. V. . . . îi zise: «Hai. care imputa Fiziologiei că nu serveşte. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. un alt chibrit. îl lămuri Paulescu. « Fiziologia constituie baza Medicinii. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. spre a le controla concluziile şi. în acelaşi timp. cum s'ar cuveni.—lămuria Paulescu1. în plină reprezentaţie. 5. decât feno mene fiziologice deviate. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». îşi luă ghiozdanul şi. stingherit. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi.. indignat. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. în Laboratorul Sorbonei. — şi-apoi. lumea. De astă dată.

— « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. a izbutit să demonstreze. în « Spitalul». pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. 1897. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. era într'adevăr excepţională. nu s'a mulţumit cu atât. p. unui tânăr străin.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. în «Archives de Physiologie». dar. care. ci a refăcut experienţele autorilor francezi. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. din nefericire. In plus. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. — şi anume: un temperament calm. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate.INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. prin ele. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure.. Paulescu ştia dinainte aceasta. cum se face coagularea sângelui din ficat. o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. precise şi evidente. căci. Prima sa lucrare de Fiziologie. influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului. le-a completat şi le-a lărgit. pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care. de multe ori. Janv. care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. . Mai târziu. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. . publicată. ca să-i combată. nu sunt inerente Ştiinţei. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. de 26 de ani. 21. Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. Februarie 1905 (vezi «Anexele»).

mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. în « Journal de Medecine int. într'o cavitate seroasă » l.10 DR. V. Gley şi Camus. Vezi. ca gelatina. p. pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. 21. Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». dar. Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». 701. In Octomvrie 1898. cu Lancereaux. TRIFU Din 1897 până în 1900. Aduse în acelaşi timp. 1 «Archives de Physiologie ». acesta câştigă partida: «Am dovedit. tot cu Lancereaux. cu Lancereaux. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. a treia comunicare. cu Lancereaux. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. .— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. prin clinică şi prin experimentaţie. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. 1900. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. La 22 Iunie 1897. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. ». p. Paris. 1900. 1900. injectate în ţesutul celular. Gley şi Camus. a expus la Academia de Medicină. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. sau. în cele din urmă. ceea ce însemnează acelaşi lucru. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. date noi la Academia de Medicină. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. 1897. Paris. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». unde Huchard raporta rezultatele bune. a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». care. îi opun energic. cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. injectate sub piele sau intraseros. imitând Academia de Medicină. Laborde.

din « Spi talul ». însă.INTRODUCERE . lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. 68— 69. cu toţii. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. iar peste câteva luni. prea puţine lucruri şi suntem. aproape formule matematice. cu elogii. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. apoi. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). pp. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. o admiră în « Amintirile » sale. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru. în realitate. în 1898. obţinu. In sfârşit. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. 1 . — « obiectul lucrării». ţinea să anunţe dela început. care era o expunere critică. 1897. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain. zice Paulescu citând pe Claude Bernard. cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. Noi. Paris. de la aceeaşi Facultate. ci dimpotrivă. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. toţi. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. «Ies Morticoles ». Feb. 2 These pour le doctorat en medecine. citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. In lucrările sale. făcea un scurt istoric al chestiunii. In plină activitate spitalicească şi de laborator. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. « Spiritul adevărat ştiinţific. ştim. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. In acelaşi an. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. de la Facultatea de Ştiinţe. nu a putut-o atinge. una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală.

1 Septembre 1898. Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». în Oct. — efect al lipsei congenitale a glandei. la om. 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. în « Journal de Medeeine interne ». V. In plus. mai întâi. asupra cirozei fica tul ui la copii .12 DR. Paris. TRIFU compoziţia. care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. de pe atunci. chirurgul Paul Reynier 2. — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). a început. Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani.—glandele zise «vasculare sanguine». b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. această din urmă problemă. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină. o lucrare. la om. în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide. I. în labo-""ratorul de la Sorbona. prin ope raţie. b) Insuficienţa tiroidiană. — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. dar. (1895). 15 juin 1898. cărora le-a dat o clasificaţie nouă. H. care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. în timpul copilăriei (cretinismul). Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. în colaborare cu Dastre. c) Insuficienţa tiroidiană. Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului. d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. 1896. Cu colegul său. (1897). Idem: II. (1894). şi-a luat sarcina să cerceteze. . a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. din îndemnul lui Lancereaux. cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894.

în obezitate. în alteraţiile unghiilor şi ale părului.. de escare ale extremităţilor. noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. care face să dispară. seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. în «Journal de Medecine interne». în colaborare cu Lancereaux. toate turburările guşii exoftalmice 3. în « Journal de Medecine interne ». din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. In 1898. a continuat cercetările sale. concepu un tratament nou al acestei maladii. care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. a completat singur. 1 juillet 1900. In 1898. ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. astfel. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. etc. de ulcere trofice ale gambelor.INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. 15 dec. etc. janvier 1899.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. 2. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. în gută. o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». în glicosurie. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. de l'Academie de Medecine ». în « Journal de Medecine interne ». relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor. este falsă. Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. în arterioscleroză. Ilustrul Huchard aprecia. de turburări trofice ale unghiilor.. 694. Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină. din sângele care trece prin ele. odată cu congestia acestor vase. p. 3 janvier 1899. 1 . In 1900. — cu rezultate excelente. etc. în sclerodermie. în « Bull. 1898. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales.

15 nov. minuţioase şi foarte îndelungate. Paulescu. în « Journal de Medecine interne ». Cercetările sale. 1898. — II. p. Huchard: Journal des Praticiens. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. p. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. a evidenţiat în 1899. ibidem. In acest timp. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. Tot în 1898. V. în laboratorul Sorbonii. Aceştia găsesc în ele. 844. Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. I. 31 dec. II. 1899. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». p. 1 marş. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. p. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii. 1898. adevărate adăposturi pentru microbi. TRIFU Iată o bună terapeutică. 2 1 . 364.. — capsulele supra-renale.14 DR. 1 janv. t. — fapt de o importanţă capitală 2. că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. 1899. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. nu opoziţie. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. Studiind experimental glandele supra-renale. 298. p. ci hrană şi adăpost sigur. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. -— adică mai mult ca ipotetice. Consemnând aceste consideraţiuni. ele fiind în realitate. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. I. 399 şi. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». t. 487. organe asimilatoare. în « Journal de Medecine interne ». pentru teza sa de doctor în ştiinţe. H. în colaborare cu Besancon.

3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. In sfârşit. iepure. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. 15 octobre 1897. într'adevăr. a studiat splina la omul bolnav. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. au rămas definitive. fiind « nu numai cheia Istologiei. Odată cu aceste studii de laborator. Concluziile lui Paulescu. 1897. Cu acest prilej a arătat. Gerota. la om şi la animale. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. In acelaşi an (1897). în «Journal de Medecine interne ». la Berlin. Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei. de un alt român. pe care le-a desvoltat pe urmă. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. în diferite afecţiuni. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». Această metodă era pe-atunci. A studiat structura splinei. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. profesorul D. în liniile lor generale. în « Journal de Medecine interne ». 1 et 15 dec. câine. în vasele organului. nu diferă. de aceea a altor glande ale economiei. între altele.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. încă odată. 2 1 . şobolan. Ia bou. ci. o inovaţie. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. demonstrează. Toate. A studiat. arterele şi vinele acestui organ. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. pisică. prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. pe urmă. şi mai ales. la diferite pasări. că pentru investigaţia ştiinţifică. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. In anul următor. care fusese ilustrată. aceea a Fiziologiei splenice ». Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. cobai. clare şi precise. la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe).

fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. In schimb. în « Journal de Medecine interne ». a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. în * Bull. et Memoires de la Soc. 378. 533. cu E. 6 Paul Reynier. 1899. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. 15 janvier 1899. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. Lancereaux. — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. p. cap la cap. iar în colaborare cu E. sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. Geraudel. cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. 2 De la Chlorose. Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. în « Journal de Medecine interne». Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. Paulescu. p. Cu Paul Reynier s . 1 avril 1898. în « Journal de Medecine interne ». — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. — « primul meu Maestru ». juillet 1897 et fevrier 1898. a început să caute un nou compus al morfinei *. V. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. necesară experienţelor pe animale. 1 . 1899. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. pe care îl numeşte.16 DR. de Chirurgie de Paris ». în « Journal de Medecine interne ». TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. la animale. în teza sa de doctorat.

Dedica lucrarea profesorului Dastre. asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier. In Decemvrie 1899. la ete en haut. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. din starea orizontală în starea verticală. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. De la syncope. — şi sincopa. Chauffard. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. Paris. pentru om. Huchard şi alţii. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. 1899. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. — cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. Pierre Mărie. Roger. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. din 1899 până în 1901. moartea subită şi mecanismul ei. . A. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. 1899.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. De câţiva ani. A mai făcut cercetări experimentale. Landouzy. Joffroy. a obţinut cu această lucrare. 1899. toate în « Journal de Msdi-cine interne ». 1901. studiul Fiziologiei. Preocupat de fenomenul «morţii». studiu experimental pentru animale 1. Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A.—adică. Gilbert. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. — etiologia. în urma schimbării poziţiei. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. pe animale. Hayem. — studiu de Fiziopatologie. am putut să-mi termin în condiţii excelente. I. a studiat pe rând. două articole. care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită. Brissaud. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani.

maladiile rinichiului. maladiile plămânului. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. Acest mod de a privi Medicina. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. maladiile sistemului nervos. I. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. de idei generale. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. Nu există maladii ale organelor. care se ridică pe bună dreptate. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. 1901. . « ci numai maladii generale ale întregului organism.aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. t. . Concepţie perfect îndreptăţită. .18 DR. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. ci o metodă terapeutică. le 6 oct. ca anti-ştiinţifice. F. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. 8 F. Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. maladiile pielii. Helme. preface. împotriva « specializărilor ». ca orice artă. etc. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. astfel. comportă specialităţi). era cu totul nou. o artă. p. V. unde fiecare. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică. VI. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. . Paris. într'un cuvânt. care.

urmaş al lui Lancereaux. 1015. 4 articole. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». 1901. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. 2. materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. Dar. — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. p. Paulescu preferă. Intelectualii noştri. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. se declara « finalist ». Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. Paulescu: Definiţia Fiziologiei. Paris. 1901. p. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. 1901 (p. în « Journ. în « Journal de Medecine interne ». des Sciences de l'Universite de Paris. Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. p. 1904. se întoarse la Paris. definind Fiziologia. Paulescu. 1021. ftlOl. Prof. mare valoare 3. 2 1 . ca în 1887 marele Victor Babeş. Paulescu. Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. These de doctorat â la Fac. se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. — rugat să rămână la Paris. Paulesco: Examen critique de quelques travaux. . să vină la Bucureşti. în Presse Medicale. — «între ai săi ». unde i se oferiau condiţii excepţionale. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. de Medecine interne ». căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. 8 şi 17). . 1037 şi 1047) şi 1902 (p. unde în Noemvrie 1901. Landouzy. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. vezi «Anexele». indiferent. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. 82. în « Journal de Medecine interne ». spre stupefacţia tuturor.INTRODUCERE 19 de mozaic.

1906. Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. Martie 1904. Revenit în ţară. 1906 şi « Rev. 27 juin 1904. după ce izbutise să extragă. imaginat de dânsul. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». «C. adoptat de atunci în ştiinţă. « Procedeul Paulescu ».. de Ştiinţe ». — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. pusă de profesorul Gaston Bonnier. Acad. profesorul de Fiziologie vegetală. Sciinţelor medicale ». Paris. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. 1907. Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. în « C. Vezi şi « Bul. Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. Bucarest. TRIFU îşi încunună astfel. stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. 1904. Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. V. pentru « Chimia medicală ». Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. Buc. aşa de greu de atins altfel. 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. juillet 1904. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910). — Duclaux. pe care a studiat-o îndelung. a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. des Sciences ». evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. recherches experimentales. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor».20 DR. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. 855. 629. Vigot. . Se. Academie des Sciences». ipofiza. printr'un procedeu foarte delicat. p. R. edit. aşa de sărac. minuţios şi din toate punctele de vedere. 38 şi 49 şi « România medicală ». In 1906. 1904. în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». R. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. p. Paris. sept. al Facultăţii noastre de Medicină. pentru « Chimia biologică ». p. unde publică şi 11 de sene istologice. ibid.

1905. 397 şi 406. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. R. Soc. Idem: în « Rev. Soc. primită la Liege. 1920. Charrin. de Biologie». Paulesco: Origines du glycogene. el a arătat şi condiţiile de stare. Ştiinţ. în « Annales de Biologie». substanţele albuminoide. 1920. 1913. 935. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». p. p.INTRODUCERE 21 că. de Biologie». şi «Rev. hidraţii de cărbune. med. Soc. Generalităţi. R. Ştiinţ. Pe lângă tehnica operatorie. Intre 1911 şi 1913. R. med. 840. Idem: în « C. Aca demie de Sciences ».».». . Buc. la animale. glicerina. 617. în « C. 1911. la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. 229. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. de Biologie ». Academie de Medecine ». t. cu rezultate ideale 3. în « C. Ştiinţ. R. în «Rev. 1931. distribuţia glicogenului în ficat. 1913. Paris. p. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. p. prezenta lumii ştiinţifice. medicale». p. de Biologie ». împotriva părerii emise de Pugliese. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas. 1906. metoda operatorie. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». 698. în « C. pe care a descris-o minuţios. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. 1911. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. 1911. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte. acizii graşi. Hem: în « Bull. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. 1906. acelaşi an. Moussu. Paris. I. R. p. alcoolul etilic. necesare unei perfecte reuşite operatorii. 923. asupra epifizei. 1911. p. Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. în « C. substanţele grase. Soc. Pentru extirparea completă a pancreasului. în «Annales de Biologie».

Liege. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. V. în « Archives intern. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate. la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. întrerupt de război. celebru cercetător al problemii. de Physiologie ». nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. chestiunea nu era o noutate. 1921. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. « extrasul pancreatic ». Scott. — produsul secreţiei interne a pancreasului. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. şi-a reluat experienţele în 1919. pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. Doin. un extract apos de pancreas. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. Profesorul. pentru *a. Această revistă editată la Paris. până atunci cu totul necunoscuţi. din lumea întreagă. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. peste un an şi jumătate. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice.22 DR. din România. Savantul american Ernest L. întotdeauna. . să se răspândiască în lume. el însuşi. binefăcătorul remediu. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. de pe tot globul. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. la O. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. dar. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?). Până atunci. fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. Pentru profesorul Paulescu însuşi. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. lipsa mijloacelor materiale necesare. s'au întrecut. câţiva « savanţi » canadieni. revistei belgiene. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive.

4 Noemvrie 1922. C. C. In schimb. C. după ce. ţinută la Stockholm. Sir E. . « Şi totuşi. Mai 1923. H. Murlin. B. în «The endocrine Organs ». îşi asigurase premiul « Nobel». în colaborare cu Bantinş şi Best.. conferinţă «Nobel». 1926. cu Macleod. pe care abia în Septemvrie 1925. Best au început cercetările lor». — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. * Paulesco: Trăite de Midecine. pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu. că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. în treacăt. în 1923 4 şi mai ales prof. F. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. — Banting. cetind lucrarea mea. profesorul Paulescu scrie: .INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. Gibbs şi A. cu un zgomot asurzitor. a refuzat. alături de alţi trei precursori. bine înţeles. Banting. 1925. Harry Clough. 1 . H. îl menţionează. — într'o conferinţă « Nobel ». recunosc meritele profesorului Paulescu. B. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. Sharpey-Schafer. p. în « British Medical Journal». 343—345. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. în 1926 E . Protestând. t. « noul tratament al diabetului. Ei pretindeau la început. — care. Gibbs şi Artur Stokes. prin Insulina » 1. Edimburg.. în admiraţia lumii 2.. IV. 1 Banting: Diabetul şi Insulina.. în «The Journal of Biological Chemistry». 6 Sir E. Banting şi C.. F. la Stokholm. Fireşte. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. însă nu au reuşit. la 15 Sept. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. 53. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. Cloug. care îi încununa « furtul ». în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. ci numai al insulelor Langerhans. pp. pentru premiul Nobel. cari au încercat.« rezultă că F. unul din ei. John Murlin. Academia de Medicină de la Paris. ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. * J.

care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. pp. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. şi la fel. Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. care trebuie să fie curată şi nepătată. Din nenorocire. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. Şi. elevilor mei. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. unii m'au furat. într'adevăr. publicând descoperirea mea. t. —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. . sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. TRIFU stingherită. Congresul de Fiziologie din 1926. Şi. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. Altă dată. a studiat febra şi a arătat că ea este.24 DR. . — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. 5 Martie 1924. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. astăzi. acest viţiu blestemat 2. III. în 1924. — şi mai ignobil. » 3. . în această privinţă. din toate puterile mele. prin profesorul Achard. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. 1 2 3 Presse Medicale. putând să atingă modestia. IV. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. întotdeauna. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. prin diastazele microbilor. t. să îi publice protestul. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. V. 64—64. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. . ţinut la Stockholm. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». Insă. .

un mijloc terapeutic simplu. f ev. Trifu: Les antipyretiqu. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. V. 1928. Bucureşti. care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. Michăilescu: Comunicare la Soc. Paris. în 1928. 3 Paulescu: Tratamentul febrei.es dans le traitement des infections du rein. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. 268. p. ideea că acest « sindrom ». articolul despre « febră ». N. teza de docenţă. în «C. din « Tratatul de Medicină » a. de Biologie». Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. în colaborare cu Gh. A cules în sprijin. — prof. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri. C. medicilor militari. Din 1919. pentru uree şi cloruri. administrând bolnavilor mei. profesorul Paulescu concepuse de mult. V. juin 1904. 1920. 5 V. în preajma războiului. antipiretice în doze slabe. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. Dr. 1 . ţinând de plexul cardiac. II. alte fapte experimentale şi a publicat. C. pentru a ajunge la doze zilnice masive. N. t. 1916. în « Journal de Medecine interne». R. Aplicând acest tratament. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. iar în 1916. 1929. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». et meni.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. Mârza şi cu mine. în 1906. Wien. 1936. 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. 4 Prof. Soc. în « Bull. în «VI. la spitalul militar.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. de l'Association francaise d'Urologie ». repetate. Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale.

ca să poată întreprinde ei. în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. Celebrii Prof. mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. urmând să continuie cercetările. al doilea 1 Pauleseo. din Ştiinţă. In schimb. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. în ridicol. premiul « Nobel». care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică. în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. Paris. geloşi. . Paris. 129. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. p. p. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. După numeroase operaţii. însă perfect reuşite. Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. V. în « Journal d'UroJogie ». profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». a publicat legi noi. şi a înlăturat astfel. TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. Rezultatele consemnate în două articole. în 1922 şi 1931. IV. 510. Marza et V. Ambard et Chabanier). cu siguranţă. marş 1924. în « Journal d'Urologie ». dar. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». p. 623. evreii. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise.26 DR.— «Addendum physiologique ». deosebit de gingaşe. care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică. juin 1926. pe om şi animale. s'au pus confraţi români. asupra scoarţei creerului. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. la animale. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. un criteriu primejdios şi fals. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. 8 Ca întotdeauna.M. Paulesco. pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. t. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi.

de Physiologie».. se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice. gata de imprimat. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. în « Archives intern. lipsite de orice temei ştiinţific. apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. a izbutit să vadă tipărit. . . IV. Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. după multe dificultăţi. a lui F. împreună cu predecesoarele lui. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». a vrii 1922. şi de « afecţiune familială ». artistice. care a rămas în manuscris. urinar şi genital ». trimis la Liege. 676 pagini. epuizate. In 1930. de Physiologie ». importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor. Liege. A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». — de « proprietate ». «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). când va putea să apară. Sibiu. etc).INTRODUCERE 27 articol. Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. cu o lună înainte de moartea sa. Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». în <i Arehives intern. 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. bazată pe «sindrome ». experimental. — de « reproducţie ». aout 1931. t. care «de origină israelită ». şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. care nu au fost precizate. Liege. Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. A arătat. 1930. ca şi volumul al cincilea. — clasificaţia « etiologică ». Widal. In prefaţă. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată.

Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. N. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. care a apărut abia după 3 ani. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. . 3 Prof.. pe artere. a fost un profesor model. Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. 2 Paulescu: O nouă boală microbiană. «Cu toată şubreda lui sănătate. 15 Iulie 1930. mărturisia Prof. Buc. în «România Medicală». pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. indicându-i simptomele. spune categoric profesorul Paulescu. cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. clasificaţia definitivă care. C. 1930. în 1930. V. evoluţia şi tratamentul 2. . teză. Orele lui de curs aveau seriozitatea. Angelcscu: Neonosa. Paulescu era o figură covârşitoare. Buc. nolens. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. microbiană şi contagioasă. N. In 1913. pe rinichi. Paulescu: Neonosa. C. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. în « Rev.28 DB. demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. etc. 1913. Ştiinţelor medicale». TRIFU « Aceasta este. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. C. a descris o boală necunoscută. 1 . caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. — volens. Era sever. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. Paulescu. când a dat Ia tipar volumul. savant. o maladie febrilă prelungită. P. pe seroasele viscerale sau articulare. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. Michăilescu 3. — pe care a numit-o: Neonosa. Dr. evoca existenţa Dumnezeirii. « Ca profesor. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». X.

Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. obţinui de la d-1 Dr. ». Puţin timp după aceea. » mărturisia în acelaşi timp.. în cabinetul său de lucru. pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. Orleanu. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. — într'o adunare în sala Tomis. — spunea profesorul Paulescu. — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. . — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. pe care un politician. — care mi-a fost acordat. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. în preziua plecării. cuminte. Dar starea mea agravându-se. Nu a lipsit de la Facultate. . şi pus sub ordinile unui anume Dr. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. decât în timpul războiului. Apoi nici nu puteam pleca. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. . După ce am primit ordinul de-a rămâne. aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. —-deoarece eram bolnav. către colegii săi. (2). am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. Margulius. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. S'a închis în casă. 1 Abramovici: vezi cit. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. m'am dus la Crucea Roşie. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. profesori. . Neputându-mă repauza. că urinez sânge. hematuria a continuat şi s'a înteţit. D-rul Aurel Abramovici 1. în care el credea cu o convingere neclintită ?. pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti. într'un memoriu. . .

Paris. p. 1920. Mediul interior. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. eliminaţie). publicat în limba franceză. — III. de douăzeci de ani. 416. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. Bucureşti. — II. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. Am scris-o. 1925. 932 pagini. absorpţie. V. pe care-1 profesez. I. sunt din 1912. — un Tratat de fiziologie medicală. — două volume 3. digestie. răspuns unei întâmpinări eclesiastice. — nu pentru fiziologişti. — ci pentru viitori medici.. cuprinde în 3 volume: I. . asimilaţie. Bucureşti. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. 1919. un total de 2080 pagini compacte. 732 pagini. Volumul III: 1200 pagini. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). III. II.30 DR. alese de un medic adevărat. începută în 1905. 2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. Ori. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. Fenomenele de relaţie. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. 1924. — sub influenţa unei cauze patogene. Care este cauza vieţii? 1921. Ce este viaţa? Morfologia vitală. în total 3129 pagini compacte. Bucureşti. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). B. un bolnav este omul care. care cuprindea în trei volume. desasimilaţie. . Baillere. Introducerea. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. Fenomenele generaţiei. completată ulterior: Paulescu: idem. Bucureşti. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». Fiziologia vitală. 1924. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii.

— al D-tale e complet. — lecţie făcută la 18 Feb. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. în Istologie. 1905. Salut cu plăcere şi respect. — ilustrul fiziologist. proclama Paulescu. care este o operă unică. ». este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. — în Clinică. în Chimia biologică. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări.-—Paulescu. domina. Prof. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». inegalabilă. având sub ochi. fostul său şef de lucrări la Sorbona. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». Această cauză primară este Dumnezeu ». M. Până la profesorul Paulescu. antipodul cărţii mele. cum spunea Prof. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. nematerială. Citindu-i acest tratat. cu atenţie şi fără idei preconcepute. « Tratatul de Fiziologie medicală ». ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. înţeleaptă. Pentru acei care au citit. în Fiziologie. unică. Clinica. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. pe Creator. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. . Michăilescu. . din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă. . un Tratat de Medicină ». — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt. — prin studiul fenomenelor vitale. nimic mai mult.INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. Astfel. ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. Arthus. şi am redijat prezenta lucrare. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii.

— pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor. . Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. V. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ». resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. de naţii. Aristotel. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». 1 Paulcscn: Instincte sociale. — care conduce societăţile naturale. strânsa dependenţă reciprocă. — se produc numeroase « conflicte ». părintească. în ultima analiză. au un fel de simpatie pentru supuşii lor. — este Iubirea ». p. care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. legea supremă. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. încât la un moment dat. iar aceştia. simpatia şi gratitudinea nu sunt. — Bucureşti. Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. 1910. zice Paulescu. Remedii morale. « Prin urmare. — ca şi între animale.32 DR. ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. tribuală. la rândul lor. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. — şi ale unei terapii sociale. la oameni şi la animale. Dar. cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. — căci capii de familii. 141. decât variante ale Iubirii ». Cercetător şi de astădată. de triburi. — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. între oameni. — şi am putea zice chiar al omenirii» %. Patimi şi Conflicte. Ori. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie.

Bucureşti. Aristotel recomandă. 1913. şi deci pacificarea Omenirii. . Dar. «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi.Franc-Maponeria. infamii. — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. şi al «Trufiei ». Dar. în acelaş timp remediile. De aceea. p. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. — Minciuna ». fără să caute să-1 vindece. 1 2 3 In plus.Coranul. al Hoţiei ». într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». scrisă tot atunci. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin. şi că el a dat. Talmudul. etc. După ce le cercetează. — doctrina creştină. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. al « Desfrâului ».Cahalul. strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . Din analiza critică a profesorului Paulescu. în învrăjbirea oamenilor. Cahalul şi Francmasoneria. cauzele conflictelor. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ». este spiritul divin al Adevărului. excelent observator al naturii. — trăsura distinctivă a Creştinismului. cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. Paulescu: Instinctele Sociale. al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat. 253. a evidenţiat rolul « Beţiei ». Talmudul. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. Paulescu: Spitalul. Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». Remediul. ca inîanticidul. ca prescripţium morale. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. critică: Coranul. în toată adâncimea lor. — doctrina creştină. pe care-1 recomandă Paulescu. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

1927. de la Academia de Medicină a Franţei 1. Profesorul Paulescu. — re mediile. predicând sub forma unei confesiuni. . — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. în cadrul principiilor unei alteia. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant. ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. care. Camil Petrescu. . provocat de mine. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ».cunoştea. în 1928. clar. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». «documente».« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. scris în colaborare cu Lancereaux. printr'o magistrală conferinţă. o serie de maladii grave. mai presus de orice. 99. a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. după atâţia ani de migăloase cercetări. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. care prezintă. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. ca nimeni altul. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». p. precis şi concis. Paris. cari fac autoritate în ştiinţă. este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru. Rămânea astfel. ca şi corpul. Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. medic. Aceste boale ale sufletului —. pentru tratatele de drept şi medicină. « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. pretinde Maurice de Fleury. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. — Doctorul. pe care le pune arta »..

între Ştiinţă şi Morală. expresie absolut exactă. neaşteptată. m'ai. mulţumirile mele recunoscătoare. la o conversiune miraculoasă. « Actul medical. unde i se prezenta opera. bunului şi distinsului nostru prieten. de necrezut. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. un act singular ». care ţi-a venit în ajutor. a unui necredincios. 4. el însuşi credincios fiu al Bisericii. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1. când a văzut « Universul literar ». —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. Iorga. Profesorului Paulescu. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. 371). actulmedical a fost un act de la om la Omenire. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. Domnului Camil Petrescu. Domnia-ta. pentru Caritate. nu e vorba de spirit» (p. 1925.. — «un act de la om la om» 2 . Cahier Laennec. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. No. inima e atinsă de Dumnezeu. şi chiar bombastici. Medicii au fost acuzaţi. El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii. Profesorul Paulescu. 1928. Căci într'adevăr.38 DR. V. este prin excelenţă. în «Universul Literar» de la 26 Feb. Arată. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. zice Duhamel.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. Creerului meu îi lipseşte o doagă. TR1FU Şi. zice M. G. p. în două pagini modeste de gazetă. Medecine. te rog. şi pe bună dreptate. Pentru Paulescu. % 1 . Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. cu trei ani înaintea Profesorului N. 6. Pentru dânsul n'a existat nici când. a rămas perplex şi apoi.

. vrea ca iubirea. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. drepţii zicând: Doamne. . . să se reverse asupra bolnavilor săraci». Afară. toţi aceşti oameni. Căci. cupizi şi avari. 1 .. ». întotdeauna. să păstreze stilul calm şi rece. XXV. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c.. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. ovrei.INTRODUCERE 39 care a ţinut. virtuoşi sau viţioşi. Sunt unii medici de spital. Atunci vor răspunde lui. mie mi-aţi îăcut-o » 2 . « Or. care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor. » Sf. Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii. XIII—XVII. . cuvenit omului de ştiinţă. — buni sau răi. să se reverse asupra bolnavilor săraci. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. greci. «Cu alte cuvinte.. ce-i datoresc oamenii. . mai sunt puţin cu voi. bine înţeles. cap. nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». Ion. v. galopând pe dinaintea paturilor. zicea profesorul. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. conaţionali sau inamici. Am avut marea cinste să fiu de faţă.. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. . când te-am văzut bolnav.. 31—40. când a rostit această lecţie. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . la 12 Mai 1913.. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii.. de câte ori aţi făcut aceasta. fiindcă « Dumnezeu. . unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. . şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. ca unguri. cari fac vizita în câteva minute.

ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . începută cu 30 de ani înainte. pe care totuşi. învierea lui Christos. Paulescu: Spitalul. 1 1 . iremediabile. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. Paulescu: Christos a înviat. TRIFU « Sunt alţi medici de spital.40 DR. însă. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. din punct de vedere ştiinţific. Cu ace^t prilej. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. . şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. Coranul. 15. orgolioşi. N. vă vor per mite să vă instruiţi.V. ci cu diavolul însuşi. D-voastră. Dr. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. li s'a atrofiat fibra idealului. — şi. el a combătut « Spiritismul ». — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. In 1930. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. profesorul Paulescu a lămurit. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. tinere şi generoase. urmând preceptele carităţii. — au comis greşeli cu consecinţe funeste. deşi de pe urma acestei practici. completând cu aceasta. etc. în care au aface nu cu sufletele morţilor. Mai sunt şi medici de spital cărora. » 1 . Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. C. Când veţi intra în vreun spital. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. fac cât pot mai puţin. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. în «Acţiunea Română». — nu ca pe un om. care nu prezintă decât un caz banal. 20 Aprilie 1930. Prof. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. . pentru o leafă cât mai grasă. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. p. în lipsa unei educaţii cre ştine.

cu o singură etichetă ». dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. 13. . — Paulescu. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». Deci. p. după ce îi mulţumeşte. V.. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. adaugă. lan sase cuvântul de « ignorant ». mai viclean. . indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. lăsând restul uitării » x.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. Paris. 1936. aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. — pentru a lupta. 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. . Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. şi. nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). era ignorantul. pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». Astfel. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. la 17/30 Decemvrie 1902. Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». Şi totuşi. ca într'o doară. Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. « Mgr. Par s 1929. aruncase. Altul. cel puţin Haeckelian. . 1 . în plină « polemică ştiinţifică ». pot fi mai multe mijloace. — zicea Panait Istrate. Jouin » de Chanoine Sauvetre. « Pentru a trăi. p. cum credem noi. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». } ir. Titu Maiorescu. ca şi pentru fiecare obiect. ci în el însuşi 2. . nu în «ideile » lui. dela Iaşi. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. cuvântul: « papistaş ». Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. ». Unul dintre « transformişti ». Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios».

— constituie răsplata celor nepătimaşi». 27—28. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». In curând această librărie. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. pe care după ce o denunţase în 1913 2. şi a publicat. Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». Coranul. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. Paulescu: Spitalul. — dintr'o anumită umbră. — adică cei care nu au patima de dominaţie. a adâncit studiul sectei francmasonice. Francmasoneria. ucide-1. încheia profesorul Paulescu 1. broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. a fost nimicită de răzbunarea masonică. la argumentele lui clare şi hotărâtoare. 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. pp. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». — că aceia vor moşteni pământul ». după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei.42 DR. cu vicleşug. Omenirea. din umbră. — adică totul pe lume. a continuat a o urmări cu atenţie. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. care i s'a împotrivit. în 1924. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». mereu ostilă. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. — de care suferă alţii. Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. V. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. « Ei au imaginat o societate ocultă. prea românească. Cahalul. Profesorul Paulescu. « Fericiţi cei blânzi. 2 1 . prin Cuvânt. să înceapă. TRIFU A fost deajuns pentru ca. şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. Talmudul. I. — neputând să extermine pe toţi creştinii. mai ales după înverşunarea nedreaptă. — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ».

p. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». ca toţi masonii. . In acelaşi an. mare. naţionalist. bazat pe probe decisive şi incontestabile. şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. Intr'o conferinţă. punct cu punct. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). economică şi culturală şi îl realizează repede. . se pretinde astăzi. odată şi pentru totdeauna ». explicând studenţimii universitare. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). 67. ce este Francmasoneria. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. această Franc-Masonerie. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». Demnitarul vizat atunci de prof. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. In 1930. 1 . pe care le conducea în străinătate. — cu o tenacitate neînduplecată. — apoi a unei serii imense de Spirite create. după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. dătătoare de viaţă şi individuale. în cursul meu de Fiziologie. Martie 1930. cu documente sdrobitoare. Aprilie-Mai-Iunie 1930. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. încheia profesorul Paulescu. 1930. stăm şi o privim.INTRODUCERE 43 Apoi. anti-iudeo-masonic». cu indiferenţa unor dobi toace. în «Buletinul anti-iudeomasonic ». — planul de subjugare politică. am admis existenţa unui Spirit Suprem. economice şi culturale. vicleană şi perfidă 1. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. Paulescu. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. Feb. nemernicii. profesorul. Iar noi. veritabil cameleon. desvăluia planurile ei politice.

însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. în ceea ce mă priveşte. 1941. — după moartea sa. pp. de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. V. şi deplângea pe . spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». — nu pentru ea însăşi. — fie că au ales dintre «nemasoni ». . fie că a ales idolii dintre «masoni ». de Paul Bert. mărturisia: « Admit. -— prin elevul său. Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». ca pe Voltaire. După moartea sa. Claude Bernard (1813—1878). în frica de « opinia publică ». ca să nu le scape. A fost astfel. . silit să renunţe la « unele » din ideile sale. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». o cauză ini ţială a l u m i i . vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. Dar. 139—158. păzit pas cu pas.neînţelegători şi chiar pe cei răi. — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. dirijată de Francmasonerie. . Rămânea senin în faţa dârzeniilor. păzit fără încetare. căzut. — ci pentru restul Omenirii. Dar. împărtăşit în faţa morţii. cu sau fără voie. mai dârz decât marele Claude Bernard. — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. Paris. ca şi alţi oameni mari. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. deşi el nu a fost nici când « materialist ». răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». THIFU « Astăzi. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie).— Claude Bernard: Philosophie.44 DR. n'a reuşit niciodată. ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». în profesorul Paulescu. ca pe Claude Bernard. care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. profesorul d'Arsonval.

— unul şi acelaşi pentru Filosofie. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept. Lăsaţi lumea în pace. în care s'au scufundat. — de ce sunt urâţi de lume. ». care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. Dar. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre. Profesorul Paulescu (1869—1931). .INTRODUCERE 45 conştientă generală. —«Scrisoare către Ovrei». nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie.—nu mai sufe riţi !. întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie.—unic: căutarea Adevărului. mai presus de toate.. — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. p. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». — fiindcă amândouă au acelaşi scop. . însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor.. medic şi fiziologist şi dânsul. fiindcă nu vedea cine ar fi putut. Era prea afundată în « patimi ». o lungă « scrisoare către ovrei » x. cu propriile lor mărturii. şi pentru Ştiinţă. 182—211. Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră. ». pe atunci. . urmând studiile începute de Claude Bernard. ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos.. fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. El trebuie să aducă semenilor săi. în care le arăta. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. intenţiile criminale şi viţiile. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. — ce soartă nenorocită îi aşteaptă. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. asupra celulelor noastre. A adresat în 1921.. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale.

. « Ovreii au rămas o naţie. cu două decenii înainte 1. cu aproape două veacuri înainte. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907).. emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. bun şi iertător. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. 272.46 DR. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. ca şi în ordinea politică. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive. voia să combată totuşi Catolicismul. în starea actuală de turpitudine morală. în care putreziţi. care ne făceau independenţi faţă de ei. scrise pe marginea mării. şi. într'o zi. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. şi ca străini primejdioşi. Totuşi. pentru ca profesorul Paulescu. — cel puţin pe atunci. — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. V. în faţa durerii. Totuşi. zicea Marchizul de la Tour du Pin. organele vieţii proprii. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. pe numeroşii lor « prieteni ». profesorul publică o serie de broşuri. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. 1936. p. Paris. In faţa acestor fapte. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine. deşi nu era nici ateu. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. Pentru a conchide. fireşte.. nici materialist. şi stă pâni la noi acasă ». Iar Voltaire. care. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr. c) Să se reconstituie în ordinea economică. TRIFD pe care. — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. n'o puteţi pricepe ».

1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. « Jidanii şi alcoolismul ».INTRODUCERE 47 rile. 32. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei. XVII). p. Buc. 1927. . « Intr'adevăr. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. Buc. III. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. — în care. — şi prin urmare. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap.2. p. lucrând în linişte deplină. Buc. Viţiile lor sunt incurabile». cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . pentru ca să combată pe Creştini (Cap. — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. In acelaşi timp. « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. In sfârşit. « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. II. p. XVI). după Apocalips. p. — tălmăcit de dânsul *. 36. în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. — « soarta viitoare a Jidănimii ». 1928. 32. Paulescu: Desfrâul jidanilor. 40. Buc.—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. 1928. «Desfrâul Jidanilor». -— împotriva Jidanilor. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ».

îndelung. învingători (Cap. — termină profesorul Paulescu. îl găsiau la Facultate. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. îi punea câteva întrebări. In lecţia sa de deschidere. Bacteriologia. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. îl examina totuşi. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. înainte de a-i prescrie tratamentul. XVIII). Botanica. Fiziologist şi chimist. — şi. . să-i explice bolnavului. arătase trei lucruri: I. Anatomia. să auză ». curtenitor şi delicat. amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. b) « Altele sunt experimentale. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. « Cine are urechi de auzit. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. dar. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». ce cuprinde: Zoologia. . vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. cu răbdare şi bunăvoinţă. V. care îi cucerea şi impresiona adânc. Istologia. pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. profesorul ţinea ca. apoi. neapărat. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. — uneori « banală ». Zâmbitor şi calm. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia.48 DR. Deşi. Nenumăraţi bolnavi săraci.. nici un bolnav.. . TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. în 1929. Geologia. Astronomia. X I X ) . unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. Când îl ruga să se desbrace — « ei. lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte.

pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. . moşule! şi nu te apuca. Intr'o zi. cine ştie de unde i-a luat?. bietul om. . îl şterse uşor cu palmele.INTRODUCERE 49 II. nici Terapeutica. care toate sunt substanţe chimice ». 1929. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală. . . « Cât despre Fiziologie. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. ce e capital.. .. ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. ca un năuc ce eşti. în care înfăşurase o sumă de bani. printre ţările care în această privinţă.. care nu cunoaşte Chimia. — Monseniorul Ernest Jouin. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. îi zise laborantului său. Intr'o altă zi. . . îl conduse prieteneşte până la uşe. . — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. de la 15 Dec. îi aduse reţeta. energia latentă. ca să înlăture păduchii. înmagazinată în materie şi numită energia chimică.. « Din nefericire. III. 4 . să nu-1 umileşti!. — « Şi ăsta fu cu păduchi! ». Că «Un medic. Că. Liniştit. aruncându-i pe mozaicul laboratorului. El nu pricepe Farmacologia. unul din duhovnicii lui Lancereaux. parcă a vrut el să-i ia ». Se duse apoi într'o cameră vecină. la Paris. — « Moşule. . . . ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. şi nu ştie să se servească de medicamente. văzu păduchi pe spatele lui. ne-au lăsat mult înapoi » 1. — « Ia mai taci. . «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». în «România medicală». . să spui cuiva.

de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». mi-a răspuns molatec: «Vai.60 DR. ce făcuse Paulescu. hamuri noui şi. voi sunteţi de vină.. fiii sorii sale. îi făcuse cadou lui Lancereaux.. i-a spus lui Lancereaux. unchiule Naie. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află. d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu. Şi dacă bea.. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. am încercat să aflu amănunte de la profesor.. TRIFU sonice. — un cupeu de toată splendoarea.. . avea naivităţi de copil.. cu leafa plătită pe un an înainte. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. — adânc turburat. Doamne. asupra faimosului miliardar Zaharoff. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. care nu îl pune deasupra semenilor săi. Când a auzit numele lui Zaharoff. neînţelegând de unde putea veni acest refuz. dacă i s'ar face cunoscut adevărul. . Această nefastă patimă. Doamna Elena Angelescu. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. Orgoliul. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade.«Trufi a. infectează pe orice om. zicea profesorul Paulescu. V. ce îi datorează. Lancereaux primise totul bucuros. ci a dat fuga la duhovnicul său. Mândria. să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul.. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. . Odată rugă pe nepoţii săi. Paulescu.. . acesta pe lângă un onorariu regesc. care avea o trăsură modestă. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic. N'a spus nimic colaboratorului său. întors. un cal şi un vizitiu bătrâni. Oriunde vedea « trufia ». . . ce om nesuferit era. —« E beat. . şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. hamuri vechi.. — o ocolia cu silă. Zaharoff. întrebat de Zaharoff. un cal de rasă. refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi.-— săracul!» Uneori. — «Dar bine. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar. . un vizitiu chipeş..

Scârbit. cu trei luni înaintea morţii sale. — adică: mai tineri. au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau. Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. al căruia Creştinism. . Dar. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. .INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ». bogaţi şi săraci. ca să-i depună candidatura. mai învăţaţi. onoruri. au avut cruzimea de a-mi reproşa. — « Desfrâul »).^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». cu o înverşunare sălbatecă. — unii dintre dânşii. —a candidat şi s'a ales el însuşi. ca şi al meu. mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. vatămă. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ».— «cap de listă».. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. Au telegrafiat apoi. hosanale. Toţi vor laude. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare. că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. în timp ce prefectul.. In 1931. mai bogaţi. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. mai frumoşi. prea vinovaţi. care. încă de pe când trăia Profesorul. tuturor oamenilor: mari şi mici.. . tineri şi bătrâni. — « Orgoliul ». fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană. mai puternici. în aşa fel încât să afle dânsul. — murmură Diavolul Trufiei în surdină. Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». mai deştepţi. 4* . flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri.. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. vechi titrat universitar. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel.. poate. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. mai sus puşi. un ad mirator al profesorului.

ce însemnez eu?. . credea că a fost ales: va vedea. .. . ca un copil. TRIFU din Bucovina. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. . profesorul îmi dete. cum se hotărâse. Am depus la Iaşi. aveţi dreptate. A doua zi. Dumneavoastră sunteţi tânăr.. banii necesari candidaturii. primi să se lase operat. da !.52 DR. . Veni repede să-i întâmpine. la o grădină de vară. i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. . d a ! . un loc în Parlament. Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. . într'un fel de discurs. scrise cu propria sa mână.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . . — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932. pe care le-am citit în Cameră. pe care i-am scos-o. . — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. când deodată. . . . Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. cu şervetul uitat în mâini. sunt bolnav şi istovit. Vă mulţumesc ». fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». pe când era la masă. da. în sfârşit. foarte bi ne . din 11 Iunie. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. Era foarte grav. Dar — nu profesorul fu ales. Marinescu ajutat de mine. încercă să schiţeze o mulţumire. Delegaţia s'a dus senină să ia masa. . . 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. V. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente. ci un tânăr oarecare. Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. foarte « abil ». foarte bine. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. adevăratul ales începu să-i spună. A acceptat cu greu. acest Parlament românesc. . aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo.. Intr'o zi. mişcat şi zâmbitor. şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. că nu e «nebun ». adevărul. ». fără ca nimeni să protesteze. . părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. . .

însă. La 20 Martie. voia Cuiva înainte de orice!. mă împiedică să urinez.—tot felul de per sonagii. care ştia de mult. . ». cu patru luni înainte.—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei. dragul meu. şi nu văd nicio îndrep tare.. pe Schumann. . Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. « Cu salutări afectuoase 20. pian şi orgă. A doua zi însă. ci «opere». îmi spuse: — « De astădată. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?. de pildă. despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. o să vă prescriem însă.. şocul operator. nu te turbura. de ieri. Paulescu . pe Bach. pilulele lui Lancereaux. . ce însemnează asta? ». fiindcă. că e vorba de turburări uremice. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. ». afară de profesor. ei. — aducând o sondă. uite. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. . III. — căci tumoa rea sau un chiag. ... îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. ne înşelasem toţi. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda. 1931». — de ieri. te rog.INTRODUCERE 53 Peste trei zile.. mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud. Uluit. le iau. dimpotrivă. domnule doctor.. Prin urmare. cât mai curând. se întâmplă. . dar ripostai: — « Domnule Profesor... propovăduise dânsul. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. pe care caută să o educe ». pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte. . văd personagii. . şi compusese chiar. pe la 9 dimineaţa. . l a s ă . . câteva bucăţi religioase). am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice.—un cancer.. . pe Lalo. — îmi dau seama de astădată. . mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. << Vino.. In aceeaşi seară. . . şi v ă d . ». iată. în acelaşi timp.

nici o cruce.. pe care nu-1 vedea. ». . . . pe peretele din faţa sa. .. se pomeniau în genunchi. ne apucarăm să încercăm totul. aseară? ».. şi totuşi.54 DR. . fugi. că-1 priveşte cu groază. . la plecare. . îl vedea uimit. nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. — te implor. ».. A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . — te rog. sufăr eu destul. . .. şi putea să dispună de mine. te rog. . care se sbătea să scape şi să-i mângâie. pentru Dumnezeu. îţi mulţumesc. ca totuşi să-1 salvăm. La un moment dat. ». calm şi cuminte.. . cu lacrimi în ochi. V. — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. bufnind în hohote de plâns. te rog. — ascultă aici.. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp. — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te.. .. — toate bazaconiile ! — dar nu văd. . frate. de altfel.. Vorbea cu toată lumea. .. — uite. îmi spuse: — « Dar bine. Nu urinase de mai bine de 30 de ore. — e inutil. nu mă mai certa. — «Scumpă domnişoară. ». ».— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. lângă patul său. halucinaţiile lui se îndesau şi . Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. ». — pleacă de-aici!.se agravau. câţiva. In realitate. — alţi nenorociţi. Interna sanatoriului. — pleca apoi. — te aşteaptă poate alţii. şi colo-colo. — nu trebuia să te iau deacolo. « asistentul său ». Când se apropia cineva de dânsul. . ». era doar un Crucifix. lasă-mă. . iartă-mă. Ia-mă Doamne !. — nu te mai chinui zadarnic. In Sanatoriu. că nu te pot conduce. — « Dar. cu buzele lipite de mâna lui gingaşe. acela. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. îi făcea seara câte o injecţie.

. adormi. Profesorul Paulescu a stat. Doamna Elena Angelescu. — şi pe « el » îl văd. sculptat în marmură alba (de Paciurea. « Familia Paulescu ». îi fu prezentă «vedenia ». Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. Totuşi. — uite-1 acolo. întotdeauna. adăuga imediat. profesorul adaogă: « Eu mă duc. nu. « Un singur Preot ». Doar în clipa morţii. care a frânt în două. Biserica lui Christos. deşi agravarea aceasta se accentua. Intr'o zi. — le da indicaţii.— se aşează în faţa lui. infamul. parcă strâns de gât. ».. A insistat să-1 ducem acasă. deasupra nenorocitei Schisme. parcă dintr'o voinţă supremă. la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică.. l-am găsit congestionat. la poartă. ca doliu. care părea că-i spune: «imbecilule». — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. ». Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». mereu acolo. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. le vorbea senin şi calm. « Bustul Domnului nostru Iisus Christos. . îşi închise ochii ş i . nu. făcu un gest. « La moartea mea să nu se puie. a oficiat. decât un steag negru. » îşi făcu o cruce. . Ne dădurăm seama repede. pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. — nu mă lepăd de Christos. . în genunchi. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. — pe care va fi scris jos. te rog. şi.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. în dimineaţa zilei de Duminică. nu mă lepăd. întotdeauna. — le mulţumea. . cu care fusese bun prieten). . privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » .—lasă-mă!.. . dar. . scria în testamentul său. După câteva cuvinte adresate sorii sale. Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai. cine era « el ». şi gemea: — «Nu. într'un colţ al camerii mortuare. profesorul se linişti ca prin farmec. şi un reprezentant al Bisericii catolice. va fi aşezat la Belu. nevăzut de mine. cu patru zile înainte de a muri. se lupta cu cineva. 17 Iulie 1931. Când îmi vine cineva drag.

22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ. deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. care este eminamente clasic. ». scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. B. să implore». în privinţa unor studii ale mele. «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. ca Păstor pe Dumnezeu » 1. şi care. am citit zilele acestea. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. care mi-ar fi deosebit de utile. fiind determinat de Eminenţa Sa. profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. studenţimii universitare. Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. făcător de Pace. . afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. modern. având. moderno. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. în special în Franţa. însă foarte mult în străinătate.. tratatul său de Fiziologie. — pentru ca să îndemne. la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. Domnule. .. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». Anton.. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. Prin Martie 1929. . întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. pe care o visa realizată prin Biserica română.1 R. Domnul Cardinal S. —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. să convingă. Nassali Rocca. pentru a obţine câteva informaţii. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. V. fiziologistul şi medicul român Paulescu. să roage. E puţin cunoscut în Italia. ilustru savant. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ».

care. 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. care o pot afla la mine. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. şi de o putere de renunţare excepţională. După zece ani. Cincinat Pavelescu. . în cel mai aspru înţeles al cuvântului. Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. « împărăteasa Irina ». de la Paris. îi scria în 1921. . pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. Guido Lami. el ar fi trebuit să fie alb. . Tu eşti un sfânt şi o minte largă. cu mulţi ani înainte. arhiepiscopul Boloniei. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. Universităţilor catolice din Italia. . profesorul Paulescu trăise cast. din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca. îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». « Dricul să fie negru ». vă deranjez. După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. fiindcă după datină. ».. Dr.INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. boem cum era. . unde colaborez. Pentru aceste însemnări.. Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. aş dori în plus. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. — o viaţă curată de anahoret. care plăcuse mult lui Delavrancea. pe cât posibil data naşterii sale. — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. . — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ». — o piesă de teatru. . cu o recomandaţie autografă. descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. întărită de o voinţă neînduplecată. — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ».

pentru ca. . . . — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. unde dânsul fusese primit aşa de greu.. . . — nimeni nu mă aude ». să fie primiţi acolo. chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. . într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. Dar. . care să-l amintească şi mai bine. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. Era suficient un rând de prezentare al profesorului. Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. cehii mai mare fiziologist al timpului. — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. TRIFO cu flori în braţe. bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. De ce a rămas mereu aşa de sobru. ca interni. . ». V. Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. . leafă. i se adresa ca un elev. —i se oferiseră căsătorii excelente. — şi cele mai delicate atenţiuni. — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. saluta în versuri. . Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. . masă. . N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. imediat. fiindcă era « ortodox ». cu casă. un ortodox sau doi. şi fără vreo discuţie. — doi studenţi sau doi medici români. spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. . . — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. în permanenţă. . . 1931.58 DR.

unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. să se încline. după părerea noastră. El a murit doar pentru noi. Nu vom răspunde noi. Această operă. dovedindu-1. la care vor putea răspunde uşor. Julien Huber. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. a venit la Bucureşti. urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. îi era «singurul răspuns 1. Huber. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. negaţiile divinităţii în Creaţie. un splendid necrolog. ca un «îndreptar». acestor întrebări. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. care nu-1 cunoscuse totuşi. După moartea sa. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. îl înalţă pe profesorul Paulescu. pentru ca astfel. profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. în 1937. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. — deasupra învăţaţilor lumii. prezenţa unui Român la acest Spital. la mormântul său. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose.INTRODUCERE 59 lui. . cu braţele pline de flori. pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. ilustrul Dr. — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. încă neegalată. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. — veacuri de-aci înainte. şi apoi a strâns într'o grupare. De ce profesorul Paulescu. . Doamne! ». dr. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. binevoieşte s'o publice.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. să se asigure în numele lui. personal. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . D.

— şi o pa înţelege] — va dispărea.. Atunci. Bucureşti. 1928. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. . cinematograful şi radiourile americanizante. — înnebunit de pofte. . . de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». Şi-atunci. agresiv şi stupid 1. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. Paris. mai bine las natura în firescul ei. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. p. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre. — omul convins că ştie toate. ci şi pe o altă listă. a oamenilor cu bunăvoinţă. Când o va înţelege.. La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. că sunt romantic-modern. decât fructe zaharisite dela Nisa. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. Şi decât o opintire za darnică. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. — veşnic neliniştit. 1913. unii că sunt clasic antic. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. «oamenii mari». va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. şi «omul modern». — pretenţios. în sfârşit. 53. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi.60 un. Această Omenire. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. v. — alţii. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. şi — niciodată mulţumit.—omul «iniţiat» de presa. alţii eu Mo-' liere. «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. burueană din pârloagele noastre.

zice Bloy. membru al Institutului Franţei. ca o torţă luminoasă». el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră. Deocamdată. .. Termier (1859—1930). V. au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte.INTRODUCERE 61 cari. TRIFU 1 P.. « Vocation du Savant ». în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ». călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. publicat în 1927. el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy. Docent Dr. purtându-şi înainte mima. uitându-se pe ei înşişi.

.

NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE. Ii-a: MATERIALISMUL. Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU. .

în special.FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . biologi a şi. Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze. principala sa ramură . ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i. fiziolo gia.

dealtfel .i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă. Pent ru a răspund e la . fără preget. omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate. ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. încă din vechim ea cea mai depărta tă.

asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. să urmăm regulele metodei experim entale. metoda experi mental ă. după cum am . să proced ăm în mod ştiinţifi c. la cauzele lor. Ori. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii. pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne.

adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă.stabilit anterio r2. cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată . 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze. 2° — ipoteza. .

2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală. la Anex e. la 14 Febru arie 1905.1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. .

. — ca toate corpurile din natură. — este compus din materie şi din energie1. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. o evoluţie.66 DB. pentru ca să ajungem. N. într'un cuvânt. sunt: 1° — un corp. la Anexe. într'un cuvânt. hidrogenul. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. prin analogie. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. o formă. — protoplasma sau bioplasma. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. azotul. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. C. o organizaţie. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. o reproducţie. printre care cele mai importante sunt: carbonul. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. o morfologie particulară. sulful şi fosforul. Aceste caractere vitale. oxigenul. o fenomenologie sau fiziologie particulară. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii.

celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. ci este diferenţiată în mai multe organe. Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. care o constituie. 1 Vezi Lecţia Ii-a. Dacă se divide o celulă în două segmente. — Celula. Forma celulară. Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. Intr'adevăr. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . care formează corpul fiinţelor unicelulare. . Pentru ca protoplasma să poată trăi. posedă o organizaţie destul de complexă. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. care. dintre care numai unul să conţină nucleul.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. toate. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. ocupă partea centrală a celulei. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. au un corp format. protoplasma-. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). întocmai ca sâmburele unui fruct. nu este omogenă. I. Orice celulă are un nucleu. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. care este aceea de celulă. 3. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). în general. 2. trebuie să aibă o formă.

un aparat glandular anex tu- . conservă organizaţia sa fundamentală. Dar. altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. fibrilară sau striată. căci divizarea sa. Intr 'adevăr.68 DR. Aşa. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular. nervos. de exemplu. reacţie) ale celulei. care constituiesc corpul acestor fiinţe. etc. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. în unele celule. unele în divizarea celulei. Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. în plus. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. Pe lângă protoplasma şi nucleu. N. etc. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. osos. substanţă contractilă. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. vacuole. C. conjunctiv. unele din ele se diferenţiază. muscular. adică se specializează. uneori extrem de complicată (kariokineza). PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. organe ca centrosome. hemoglobina.—La fiinţele pluricelulare. care intervin. se mai găsesc. leucite.). iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. etc. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. fiecare din celulele aglomerate. II.

ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). La cele mai multe fiinţe. c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. într'o fază ulterioară. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. fabrică pentru noua fiinţă. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. un organ special. Apoi. părţile periferice ale organelor simţurilor. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte. ba. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. placenta. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). trebuinţe schimbătoare cu vârsta. glandele mamare ale mamei. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. . 3° — Sunt. alte organe. La unele fiinţe superioare. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. sub formă de rezerve nutri tive. de o complexitate extremă. dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. în ou. embrionul adună. în fine. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. — laptele. b) — aparatul nervos. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale.FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. In rezumat. după naştere. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. ceva mai mult.

Vă rog să notaţi. mai târziu. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. Domnilor. nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. Organizaţia prezintă. nici fătul. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. de exemplu. după naştere. după caz. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. şi glandele mamare. în epoca pubertăţii. nu vor funcţiona decât mai târziu. ca ficatul şi pancreasul. la fiinţele multicelulare. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. — după cum s'a zis şi repetat. favorabile ori defavorabile. Astfel. organele genitale. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. 1 Prin urmare. — ci organul se face în vederea funcţiei. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. N. Şi. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. . pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. deci. nu funcţia face organul. La om. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. — fără excepţie. că. nici mama. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. înainte de naştere. C. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei.70 DR.

fenomene de nutriţie şi de relaţie. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. ca şi cel dintâi. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. formată dintr'o singură celulă. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. spermatozoidul. Ia un moment dat. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. celula creşte şi. — EVOLUŢIE. — La fiinţele unicelulare. el a făcut loc la doi indivizi noi. 4. în spaţiu. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. — La fiinţele pluricelulare. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. privită. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. a fortiori. Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. I. Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. în două părţi care devin două noi celule. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. Asemenea termen este cu totul impropriu. Organizaţia. celula primordială sau onila. la început. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. Ori. două noi fiinţe vieţuitoare. se segmentează. după segmentaţie. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. 1 . Să o considerăm acum şi în timp. Dar. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. la rândul său. după ce a luat naştere. după cum vom arăta mai departe. II. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. ca să zicem aşa. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. dar de sex diferit. în mod spontaneu. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann).

Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. căci originea imprimă celulei oului. repetate de un mare număr de ori. pecetia specifică. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. iar secundul unui câine. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. care formează corpul omului. la rândul lor. C. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. după un plan. Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. Ori. pasăre. toate. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. de când există specia om.— sublimă capodoperă. vierme sau plantă. Aceste celule. primul va da naştere unui om. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. câine. că. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. Notaţi. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. peşte. care conţine «in potentia ». pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi. Domnilor. N. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. — fie ea om. ci trebuie să-i ştim originea. Dar. ar fi de vre-o 50 trilioane. Asemenea «bipartiţii ». rămân lipite. — această microscopică massă de protoplasma. şi ceea ce ziserăm despre om. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. 1 . se aplică la toate fiinţele multicelulare.72 DR. ca să zic aşa. ci rămân reunite şi. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor.

nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa. şi fenomenele. întru câtva. cu aceea a fiinţelor unicelulare. — ca şi corpurile inani mate. de atunci înainte. deşi de cele mai multe ori accidentală. al căror sediu el este. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. — devenite de-acum înainte inutile. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. întradevăr. este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. celulele musculare. 3° — o perioadă postgenitală. Toate fiinţele vii sunt muritoare. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . mai curând sau mai târziu. Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. sexuale). — cad. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu. care se termină prin moartea individului. adică morţii. întradevăr după moarte. Prin urmare. Aceea a fiinţelor pluricelulare. succesiv. scapă soartei comune. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). 1 .— asemenea. în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. cu alte cuvinte. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. glandulare. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. care parvin a se întâlni şi a se contopi. adică a organizaţiei. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare. nu mai mani festează fenomene vitale. etc.\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. 2° — o perioadă genitală. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. şi evoluţia lor. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute.

74 DR. acest mediu trebuie să conţină apă. adică după ce a atins acest scop suprem. — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. Cu alte cuvinte. le iau de la plantele verzi. el trebuie. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. de lumină. Astfel. în lipsa apei. perpetuarea speciei. să aibe un anumit grad de căldură. Prin urmare evoluţia are un scop. Când mediul. deasemenea. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. — în act sau în putinţă. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. C. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. dar nu este aparentă (viaţa latentă). un grăunte de grâu poate să rămână inert. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. N. — şi în general orice celulă. viaţa persistă. de presiune. o cauză finală care este reproducţia. ca scop. hidrocarbonate. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. Şi întradevăr. grase). — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . corelativă cu reproducţia. altele. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. . în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. Uneori însă. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. în fine. ani îndelungaţi. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri. există. după ce s'a reprodus. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă.—are nevoie de un mediu înconjurător. PAULESCC In rezumat. — ca şi organizaţia. fiinţa vieţuitoare dispare. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. aceea a fiinţelor pluricelulare are. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. ca animalele. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. Evoluţia.

asimilaţie. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. parte în substanţe organice (albuminoide. — nu sunt. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. ureea. desasimilaţie. parte în protoplasma. eliminaţie). Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. etc. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. şi dializabile sau absorbabile (digestie). — sunt date afară (eliminaţie). zise fenomene vitale. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. apă. Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. (desasimilaţie). sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. decât mutări de energie şi de materie. prezintă o serie de acte remarcabile. 2° — fenomene de relaţie. de căldură etc. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive. — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. 1. Aceste diverse acte (digestie. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. hidrocarbonate. — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. — liberând astfel energie sub formă de mişcare. .FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. uree. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. — pentru a forma acid carbonic. apa. în fond. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. şi constituiesc astfel. grase) proprii fiinţei vieţuitoare. absorbţie. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. Iar acidul carbonic.

ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. în corpul lor. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului. — prezintă un caracter evident de finalitate. c. în fine. în anumite condiţii de temperatură. tocmai pentru ca. 2. In rezumat. — este deci. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. contrar fenomenelor naturii brute. adică a eliberării rezervelor organice . PAULESCU Dar. converg către un scop comun. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia. pe de alta oxigen.— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. finalitatea.76 DR. In natura brută. acelaşi fenomen. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. mai au şi cauze finale. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă. legate între ele prin legături de finalitate. acest fenomen se produce fără scop. întâlnirea elementelor. pe de o parte substanţe carbonate. cărbunele să se combine cu oxigenul.—formarea acidului carbonic. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. La fiinţele vieţuitoare. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. — fenomenele vitale de nutriţie. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. toate fenomenele de nutriţie. Dealtfel.N . cu dinadinsul. adică adaptarea lor la un scop. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare . de scop. Fiinţele vieţuitoare introduc. pe lângă cauze eficiente. Şi toate aceste acte. Remarcaţi. nu le cunoaşte nici scopul. — fără excepţie. care nu au decât cauze eficiente. . — prezintă cu totul alt caracter. bine înţeles. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. nu mai este întâmplătoare. Domnilor. Aşa de exemplu. cărbune şi oxigen. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente.

— spre a da acid carbonic. c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. uree. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor. 1 . — eliberează energia care este folosită ca reacţie. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. Energia care constituie reacţia. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. în care trăieşte fiinţa. fiind în general. care de obicei. apă. etc. Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. ele sunt dimpotrivă. Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. Aceste modificări impre sionează fiinţa. ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. sub influenţa impresiei. nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. iar produsele acestei descompuneri. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. b) — când se introduce în mediul.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . se manifestă sub formă de mişcare 1 .

— ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. 3 Idem. Loc. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. ele sunt în raport cu actele nutriţiei. Hedonj. cit. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. 1900. capabilă s'o omoare. celălalt capăt rămânând în aer. şi căreia i s'a dat numele de taxie. cit. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. PAULESCU Vom studia aceste fenomene. Botanische Zeitung. impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. mai întâi la fiinţele unicelulare. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°. se introduce apoi. 4 Stalil: Loc. — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. Puţin câte puţin. 1884. întotdeauna perfect adaptată la un scop. Dacă apoi. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. C. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. Paris. . apoi la fiinţele superioare şi la om. — La fiinţele unicelulare. Dar dacă se pune într'unul din pahare. I. N. Cu alte cuvinte. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare.78 DR. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 .

— care au celule diferenţiate (celule sensoriale. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. — sunt uneori conştiente. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. II. Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente . elementele constitutive ale acestor fenomene. aceste fenomene sunt foarte complexe. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. — care nu au un sistem nervos. la fiinţele unicelulare. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. In rezumat. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. pricepute. Dar. sub influenţa unei lumini prea vii *. cit. — impresia şi reacţia. Loc. adică simţite. * La fiinţele multicelulare inferioare. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. de aceeaşi specie. care constituiesc 1 Idem. fibre musculare). este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. . dar pătrunde în interiorul grămezii. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. ceva mai mult. neuroane.

— căci. Aceste acte. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. contractându-se sau relaxându-se şi. — admirabil adaptate la scop. vederea nu ar fi clară. care reacţionează prin mişcări. — se îndeplinesc cu o precizie minunată. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. deşi inconştiente. Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. proprie fiinţelor vieţuitoare). N. pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. imediat muşchiul ciliar reacţionează. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. Dacă obiectul se mişcă. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. trebuie să mă opresc.80 DR. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. consecutiv. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. Dar. alimentele impresionează acest organ. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. C. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. în caz contrar. — .

FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. la aparatul tactil. — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. reacţia a fost precedată de sensaţie. căci ea îl ignorează în mod absolut *. la aparatul gustativ. a băşicii urinare. Cum însă. sensaţiile de miros. sensaţiile de sunet. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. Există atâtea categorii de sensaţii. mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. provoacă la alte fiinţe. . adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. un fenomen. sensaţiile provocate de umplerea rectului. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. sensaţiile de contact sau de presiune. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). admitem că şi la ele. etc. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. care derivă din impresii exterioare. corespund sensaţiile de lumină . —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. Idei particulare. la aparatul auditiv. reacţii analoage cu a noastră. Astfel sunt. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. sensaţiile musculare. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. 3. sensaţiile de foame şi de sete. sensaţiile de gust. sensaţiile de căldură . care face parte din aparatul termic sau tactil. 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. la aparatul termic. la aparatul olfactiv. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. de exemplu. impresiile devin conştiente. Afară de aceste feluri de sensaţii.

După un timp oarecare. căci poate fi redeşteptată (memoria). dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. de miros. Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. de gust. calităţi speciale. 1 . La fiinţele care nu au creer. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. Toate celulele nervoase. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. de înălţime. sensaţia dispare. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. PAULESCU Omul primeşte. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. ea trece în stare latentă. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. au fiecare. Plecând dela acest fapt. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. sensaţiile termice. aceste impresii nu devin toate conştiente. în realitate însă. în acelaşi timp un mare număr de impresii. Orice sensaţie are calităţi. prelungită. produce oboseală. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. C. Dar. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. adică iau cunoştinţă de ea. N. cele de contact. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului.82 DR. de timbru. ori care ar fi ele. Faptul este exact. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit.

microscopul. un câine flămând. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. plăcute sau neplăcute. ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. utile sau vătămătoare subiectului. de ordinar. chiar bine făcut ca Apolon. Aşa. impresionează. etc. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. pentru dânsul. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. prin urmare. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. simte. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. . şi ne procură. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. Ideile particulare. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. în acest caz. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. mai multe organe de simţuri. gustul şi mirosul. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. în ambele cazuri. o mulţime de sensaţii. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. de timbru.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. Instrumente ca lupa. care nu depinde de raţionament. dar nu se disolvă. simţul auzului îmi va da. termometrul. de obicei. simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. Un om. în acelaşi timp. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. care priveşte calm pe un alt om. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. de înălţime. Totalitatea acestor sensaţii. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. împing mai departe investigaţiile simţurilor. ideile particulare sunt. foarte complexe 2. de exemplu. având fiecare mai multe calităţi. ea se umflă. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. incontestabil. se înmoaie. cu calităţilor lor.

Ca şi ideile particulare care le provoacă. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. vom încerca să le precizăm însemnarea care. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. O idee particulară emotivă. \ 1 .N.84 Bit. — Ideile particulare neemotive. adesea irezistibilă. coordonate în vederea unui scop util. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. voluntare. după cum ele se referă. Un cal. este cuprins de groază când zăreşte un lup. de trebuinţă. C. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. — nu provoacă reacţii.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. scop pe care însă îl ignorează. şi. de cele mai multe ori. b) — Reacţii conştiente instinctive. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie. de dorinţă. dar. un caracter emotiv. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. numiri consacrate de usaj. sub aceia de repulsie. Distingem trei categorii de instincte. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. — la nutriţia. Dimpotrivă. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. de scârbă. de spaimă 1. a rămas destul de vagă. de plăcere sau de neplăcere. independentă de raţionament. sau din contră. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. care trece liniştit pe lângă un câine. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. reflexe. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. cu toată întrebuinţarea lor curentă.

2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare . Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. după părerea noastră. Domnilor. — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. etc. în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. intră. eter. cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit. singura de care organismul său are trebuinţă. dintre toate aceste substanţe. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). etc. etc. cu aprecierea neraţionată a pericolului. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară.. Astfel. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). nici mai multă. satisfăcută. nici mai puţină. spaimă. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul. glicerina.. animalul nu va bea decât apa care este. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. groază chiar. (vezi Anexe).. — în scopul ignorat. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). alcool. Remarcaţi. 1 In această categorie de instincte. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. temere. . sau nu. de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). scârbă.

la un moment dat. o impulsie neraţionată de a-i proteja. Observaţi. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. — din cauza timpului limitat. în faţa cărora omul. de pildă.aceste materiale cu o artă desăvârşită. o pasăre. — fără s'o fi învăţat. — pus pentru prima oară la sân. 1 . El pare a fi înnăscut şi. PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. Domnilor.86 DR. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. se simte adânc mişcat. — deşi în mod neraţionat. O tânără mamă. N. mai târziu. se desvoltă la pasărea mamă. că toate aceste acte. născută şi crescută în colivie. chiar cu preţul vieţii sale. In urmă. C. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. deşi conştiente. micii puişori ce vor ieşi din ele. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. Domnilor. legat până la un oarecare punct. care vrea să reflecteze. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. — pusă în urmă în libertate. de dispoziţii organice stabilite dela început. îmi pare rău că. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. ca acel al reflexelor.— fără învăţătură prealabilă? 1. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. văzând pe noul ei născut. Iată un exemplu: Pasărea simte. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. Apoi. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. — şi. ea aşează . Sub influenţa unei impulsii imperioase. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa. Nu este oare o Aşa. — sugând perfect. după ouare. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile.

. In realitate aceste acte sunt reflexe. ale căruia acte. De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. câinele latră.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. Aşa de pildă. contrar reflexelor. —-. de exemplu. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. — are idei particulare. mişcările respiratorii. există acte care par că ţin. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. pentrucă simte trebuirrţă. —. Invers. se împerechează. 2. şi de reflexe şi de instincte. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. — La animale. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. — afară de cele reflexe şi voluntare. în acelaşi timp. raţionamente. din impresia sau reacţia lor. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor. se culcă. deliberări. . — ca şi reflexele. bea. —adică în virtutea unui instinct. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. dar. sensaţii. 1 . n'a fost conceput de fiinţa care le execută. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . — ca şi animalele. ideia este întotdeauna particulară. mănâncă. însă nu le ştie scopul. însă. Dar. — intră toate în categoria instinc telor.— provoca reacţii inconştiente.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. Omul. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele. el posedă facultatea de a da la o parte. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale.

faţă de această foaie de hârtie. el descoperă necunoscutul. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. . singur omul face ştiinţă. b) — Reacţii voluntare.88 DR. In exemplul nostru. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». omul o generalizează. auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. de exemplu. derivă noţiunea de hârtie. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. împreună cu reacţia care îi urmează. care este o idee abstractă. a abstrage şi a generaliza ideile. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. Un raţionament. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. tactilă. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. provoacă reacţii. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». Acesta este caracterul său distinctiv. Or. termică. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. Aşa. Dintre toate animalele superioare. — ca şi impresiile. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". sensaţiile şi ideile particulare. combinate în anumite proporţii. Singur omul posedă un limbaj. oxigen şi hidrogen. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. N. se înalţă la cauze şi legi. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. PAULESCU din care le priveşte. este a face ştiinţă. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. din ideea particulară de această foaie de hârtie. Astfel. de unde deduce consecinţe. C. Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora. — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut.

şi. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. o pasiune sau un raţionament defectuos. nu este voinţă care să reziste 2 . este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. de pildă. — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. — care sunt apanajul exclusiv al omului. uneori. pe când unirea sexuală a animalelor. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. omul care le execută cunoaşte scopul lor. 1-a conceput el însuşi. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. — din nenorocire prea numeroşi. ea nu poate să oprească. Omul poate încă. când un corp străin a atins corneia. Dintre toate reacţiile. Aşa. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. în virtutea unui raţionament. De asemenea. este necesar nutriţiei celulelor sale. — se îndeplinesc întotdeauna.—ca şi instinctele. ca hidrat de carbon. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. de exemplu. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. căsătoria omului. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. Ea nu poate să modifice. actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. dar ele au o finalitate conştientă. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. In aceste exemple se vede omul căutând. unicul mobil al acestor acte. până la un oarecare punct. — pe care. uneori. 1 Dacă. — în vederea unui scop util. Astfel sunt oameni. mişcările şi secreţiile stomacului. impulsiilor instinctive. Dar. această putere inhibitoare este limitată . cauza este ignoranţa acestui scop superior. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. este un act voluntar. . cu ştire. omul face act de voinţă când. să reziste. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. — care se forţează. — pe când el ignorează scopul instinctelor. — ştiind că zahărul.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. comandată de o trebuinţă. — în mod criminal chiar. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. decât pentru scurt timp. — îl introduce în regimul său alimentar. mişcările respiratorii.

artistice. ele pot deveni inconştiente 1. Apoi. C. lăcomia. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. industriale. — că. Scopul ei este de a regula. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. contrar celor spuse de aceşti autori. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice. mai întâi. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. de care este vorba. Pe lângă actele voluntare. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. Fabre [Souvenirs entomologiques. astăzi. — ceea ce este inadmisibil. distinsul naturalist J. care completează sau care inhibă instinctele. păstrează în mod scrupulos castitatea. cu mişcările scrierii. de pildă. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. N. Autorii. dar repetate de multe ori. etc). în asemenea condiţii. există într'adevăr. Acest lucru se petrece. H. PAULESCU Dar. repetate. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. Paris. şi că actele lor. ceea ce este inconştient este scopul lor. uneori. la un moment dat. în urma unui raţionament. Delagrâve). urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. sub influenţe diverse. desfrâul.f 90 DR. de a modera unele impulsii instinc tive care. mii de oameni şi de femei care. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. actele instinctive sunt conştiente. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. în virtutea unei idei de ordin religios. Dacă. Dar.: beţia. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. 2-eme serie. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. 1 . Din faptul că actele voluntare. pot deveni inconştiente. Actele voluntare sunt conştiente. atât de multe şi de complicate. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. ar trebui să se admită.

trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. distruge unul din aceşti centri nervoşi. ca să zicem aşa. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. de care cu greu îşi dă seama. Or. pentru aceasta îi trebuie. fără contestare. precum şi efectele distrugerii lor. nici mai puţin. — opere. pe care ea nu o vede niciodată. . actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. pe linia mediană a feţii ventrale. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni. Larva unui himenopter. nici mai mult. de industrie. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. să o facă imobilă pentru ca. Şi într'adevăr. ar trebui să se admită că. fără s'o omoare. pe care o împărtăşesc actele voluntare. în acelaşi timp. să nu aducă vreo vătămare larvei. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. la început Ammophiles a cunoscut. în nouă puncte diferite şi. de fiecare dată. prin mişcările ei. utile bunului trai al indivi dului. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. identice.FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. în fond. căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. Finalitatea constituie deci. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. de artă. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară. nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. fără să producă desordinile cele mai grave. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. De altfel. Asemenea presupunere este însă absurdă. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). —cu ignoranţa sa. conform părerii autorilor de care este vorba. a fost. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. Ammophiles. deci. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. fără excepţie. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată.

1 . intensitatea. cât şi fenomenele vitale. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. rezultă în mod evident că. energia. N. de exemplu. nu fac parte din domeniul naturii brute. atât organizaţia şi evoluţia. Conştiinţa este perceperea energiei. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. C. că lumina. caracterul de conştiinţă. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. — element inert care este substratul energiei. Prin urmare. Or. în plus. din cele ce vă spusei până acum. ca şi cel de finalitate. PAULESCU Dar. — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere. — care nu era decât un singur atribut. electricitatea. căldura. Or. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia .92 DR. se percep ele înseşi) Materia. Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare.

să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. la 16 Februarie 1905. prin analogie. realitatea acestei cauze. b. întrebarea noastră. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice.r MATERIALISMUL Domnilor. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). în mod experimental. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti. — vom verifica apoi. . IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. de a căuta soluţia problemii vieţii: a. — vom face ipoteze. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare.

Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». ori. cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia. . Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. inertă. savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. neverificată de experienţă. energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. se apropie mai mult de A. nu poate fi admisă în ştiinţă ». actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. materia fiind prin definiţie. pe aceea. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . B. — ca şi corpurile brute. căci « o ipoteză. C. PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. şi conchide că. N. . Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. imediat. iar corpurile lor sunt constituite. că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. — că ea este chiar afară de chestiune. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. ele sunt constituite din materie şi energie. . deci. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. ori. energia fizică este cauza vieţii. Trebuie să vă atrag atenţia. care. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. a unui act sau a unui fenomen A. — cu alte cuvinte.94 DR. — dm materie şi energie. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. prin caracterele sale. redusă la liniile ei fundamentale.

în fond. nu poate tolera o asemenea procedare. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. celular sau individual. o lege raţională a spiritului. Contrar părerii acestui ilustru savant. 1 . — concepute în inteligenţă. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. — la simple mutaţii de energie şi de materie.— fatal. cum cred unii filozofi. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. în mod arbitrar. Intr'adevăr. — care nu este materialist. făcută fără parti pris. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. etc. — zicea el. 338. p. Claudc Bernard. în « Journal de Medecine interne ». simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. cu ajutorul căreia. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. dar artificial. decât prin finalitatea lor. căci nu există un singur organ. «Finalitatea. ea este. cu cauza eficientă. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. conceput în inteligenţă. — atât una cât şi alta. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza. — nu este o lege fiziologică. însă. iden tice cu acelea ale naturii brute. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. dacă. Paris. celular sau individual. Aceste două noţiuni sunt. nu şi din acel al ştiinţei. Paris. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. pe care o va exercita mai târziu. — scopul. — căci nu există un singur fenomen vital. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. Ştiinţa. Este evident că. în lecţiunea noastră anterioară. 1885. mai cu seamă. 15 juillet 1901. Bailliere). dacă li se neagă caracterul de finalitate. Edit.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. nu este o lege a naturii. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. adică. Ori. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. ea este metafizică. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. ci numai cauze eficiente x . — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat.

— aşa cum o concep materialiştii. intensitatea. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. nici pentru magnetism. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. —s'au despuiat în mod arbitrar. N. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. la natura vieţuitoare. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. faptele vitale de caracterul lor esenţial. Astfel. nici materia nu implică atributul de finalitate. Intr'adevăr. termică. energia posedă un singur atribut. pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. — generalizare nejustificată. ea nu poate da seama nici de formarea. 2° — Ea consistă într'o generalizare. — şi care. 1 . 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. Ori. — el le dărâmă dogma. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. ca şi cel de finalitate. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. Ori. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare.96 UR. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. nici energia. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. într'o identifi care. In rezumat. PAULESCU Dar. —nici mai mult nici mai puţin. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. — pentru trebuinţele pricinii. — scapă acţiunii lor directe. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. chiar negând finalitatea biologică. după cum am mai spus-o. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. căci. — cu alte cuvinte. C. finalitatea. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale.

are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. —respingem. O şcoală filozofică. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. — aşa cum este profesată astăzi. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. . născut din necesitatea absolută. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». — care nu este decât cunoştinţa prin cauze. întreaga ştiinţă. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. — complement indispensabil. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. la observaţie. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. etc. afară din ştiinţă. — în numele logicii ştiinţifice. în legătură cu acest caracter. Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. Am făcut — altă dată. — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. să rezolve o mare dificultate. — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. doctrina materialistă. — chiar de la începutul vieţii. pentru această doctrină. pozitivismul. Bazaţi pe aceste motive. Pentru aceşti filozofi.

. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină.în articolul Generation spontanee. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina. « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. 1904. 1 Iată ce zic. clar ca ziua. — Ch. . — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. X. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că. — ea nu se produce niciodată ». Ori. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». A. astăzi. . PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. E. din substanţa brută. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare.DR.. în mod spontaneu. 1905. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». această doctrină condamnată. — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. că această ipoteză nu este întemeiată. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. VII. — probează. în această privinţă.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». 242. Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. . fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. T. . C. — încheiam. Unul singur totuşi. Dictionnaire de physiologie. « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) .. p. că.. în mod spontaneu. 73. nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc. în câteva cuvinte. Experienţe simple şi decisive au stabilit. care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare. p.

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. 279). PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment.— să le zicem indivizii cristalini. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. ca în celula completă. îşi incorporează particulele ei. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. 282). El asimilează materia disolvată. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. N. Intradevăr. acest germen (cristalin) se desvoltă. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. pusă într'un mediu convenabil. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. O «analogie perfectă » există. constată imediat că analogia perfectă nu* este . Câtuşi de puţin. Cu toate acestea. Moartea. C. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. care posedă toate aceste proprietăţi. Prin urmare. deci. * cristalele. In rezumat. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. decât în şi prin celulă. ea dobândeşte. în momentul segmentării. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. Ceva mai mult. în urmă ea le asimilează. pus într'un mediu de cultură convenabil. Există corpuri brute. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. astfel. — le încorporează şi le creşte.104 DR. — răspunde Dastre. adică în soluţia substanţii sale. deşi nu este imediată. şi anume cristalele. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. creşte conservându-şi forma. azotate. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. din acest punct de vedere. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. întotdeauna fatală. II.

în soluţia concentrată a substanţei chimice. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice.APENDICE 105 reală. Un cristal este compus din părticele cristaline. moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. Ori. Nu există. în soluţie. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. homogene. Prin urmare. deci. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. 2° — Formarea cristalelor este. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. de asemenea. care este cu totul diferită de aceea a mediului. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . într'o onentaţie constantă. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. (Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). Când corpul disolvat cristalizează. Aceste părticele cristaline. nici o analogie între un cristal şi un microb. la rândul lor ele se juxtapun. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. — prin juxtapunerea de părticele cristaline. adică transformarea în protoplasma. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. Dimpotrivă. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. o soluţie a acelui corp. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. între o soluţie şi un mediu de cultură. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. când un microb este pus într'un mediu de cultură. — care se găsesc formate gata. se formează în mod izolat.

înainte de a fi pentru celelalte » (p. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». se vede câ. este pus din nou în soluţia în care s'a format. observaţia arată că nu se produce la locul rănit. în câteva ore. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. Dastre. între alţi savanţi.c. — o vasodilataţie şi consecutiv. prin apoziţie. la nivelul părţii mutilate. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. 281). adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. a studiat bine acest fenomen. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. căruia » împrumut. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. această citaţie. «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă. Pasteur. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. 280). Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. se constată. o exagerare a nutriţiei. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. de materiale conţinute în mediul ambiant. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. în punctul sfărâmat. Gernez a arătat că. — la locul rănit. La fiinţele pluricelulare. — contrar părticelelor cristaline.N. Examinând faptele cu puţină atenţie. numai un simplu depozit. o segmentaţie şi o mulţi- .100 I)R . Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte.

el nu mai conţine decât 360 gr de sare. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. « anumite cristale. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade. într'un litru de apă distilată. anterioară. « O întreagă serie de cercetări. ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p. un litru apă distilată poate disolva 4. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade. III. pentru că.. sau. 286). — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. menţinută la temperatura de 15 grade. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. — restul s'a depus pe fundul vasului. de cele mai multe ori. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. o aşa de luminoasă expunere. din această sare. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. . asemenea ei. restul rămâne pe fundul vasului. cristalizat). Prin urmare. Ba. la temperatura de 15 grade. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ». — zice Dastre. Răcindu-se. ceva mai mult. formarea unei cicatrice fibroase.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. Ori. lichidul abandonează sub forma de cristale. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. — nasc dintr'un individ precedent. o anumită cantitate din această sare (360 gr. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare.122 de grame de SO4Na2.

Şi întradevăr. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. — ca şi cele introduse din afară. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. — punctul de plecare al solidificaţiei. în jurul acestui prim miez. în sânui soluţiei saturate şi devin. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. dimpotrivă. până când tot excesul de sare se depune. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. la o temperatură mai mare de 30 grade. cu ajutorul acestor cristale. mici cristale apar. la 10 grade. C. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. PAULESCU Totuşi. Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. 292). în timpul iernii ». temperatura şi lăsaţi-1. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. In anumite condiţii. aproape indefinit. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. într'un butoi trimis din Viena la Londra. condiţiile de apariţie a cristalelor. Insă. obţinute astfel. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. într'o soluţie suprasaturată. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia.—întâmplător. Scădeţi-i. 293). dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. în mod spontaneu. — după cum. putem obţine altele. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. — el va rămânea lichid. un minut sau două. — s'a putut provoca formarea altor cristale. Glicerina prezintă. cu un cristal de sulfat de sodiu. Dar. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. — Introducerea unei părticele cristaline. . şi ea.108 DB. 1°. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. N. este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. Soluţia se zice atunci suprasaturată.

293).APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. apoi. — după cum primul microb a născut pe al doilea. 291). « S'a împins şi mai departe încă. noi. a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. 278 şi 279). prin simplul joc al forţelor moleculare. vor da naştere. . Dar. nu se constată nici o diferenţă ». căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. Ştiinţiîiceşte vorbind. creşte. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. . numai graţie întrebuinţării unor termeni. singur alături de cel dintâi. acesta s'a format. — zice Dastre. — teza ia un caracter copilăresc» (pp. o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. şi aproape până la abuz. Prin urmare. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. —apariţia. este generaţia cristalului introdus în ea. împinsă la acest grad. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. fiecare. 289). într'o soluţie supra-saturată. '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. acesta a născut un al treilea. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. iar aceştia la rândul lor. a putut fi perpetuată » (p. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. — mărturiseşte Dastre el însuşi. din întâmplare. şi aşa mai departe » (p. la alţi doi microbi. cu cele şase sisteme cristaline. . S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor.

elesticitatea sa. — zice Dastre. spre a o găsi. la temperatura obişnuită. Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. formă care este aceea a sulfului nativ. — între evoluţia lumânării mele. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. transparent. care va fi urmată de o stingere finală. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . n'a existat întotdeauna. elastic ca şi cauciucul. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». a căruia temperatură este de vreo 230 grade. Când se toarnă. puţin câte puţin. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. . 252). fără alteraţie. Dar. nu cred însă să se afle cineva care să găsească. o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. şi acelea pe care le adoptă. prin exemple identice cu acesta. Ne este de ajuns. se obţine un sulf moale. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. — pe care Dastre le califică « copilăreşti ». redevine opac. acest sulf moale pierde. de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. şi de culoarea ambrei. — şi aduce ca probă. 253). ea are deasemenea o perioadă de declin. sulf topit.HO DR. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. N. La temperatura ordinară. şi pe care o conservă indefinit. că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. Dacă ne-am lua după materiahşti. şi trece în stare de sulf octaedric. . « Aceasta nu este adevărat ». ea a avut o perioadă de formaţie. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». urmată de o stingere finală» (p.. ele au avut o perioadă de formaţie. dur. C. între aceste analogii. PAULESCU Dar. — conchide Dastre. în apă rece.

devenite inutile. — adaogă savantul profesor. pentru a deveni octaedric. — acelea care. devenit octaedric. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . bătrâneţea şi moartea. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. naturalist şi medic. sub influenţa cauzelor atmosferice. apoi. — şi moare când. recente. Observaţia arată că. întradevăr se nasc. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. bunăoară despre turcoaze » (p. Fiinţele vieţuitoare. repaosul definitiv. ca argila. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. Ei bine. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). « Aceste fapte. precise. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. care să semene cu aceasta. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. în aceeaşi direcţie ». constatate de cei mai abili experimentatori ». se formează. Nimic. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. In ceea ce priveşte pe geologi. în sensul că ele se modifică. dar că ele suferă chiar boale. Jer6me Cardan. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». sulful moale trăieşte. corelativă cu generaţia. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa.APENDICE IU geologi. ele declină şi dispar. V. nu există la corpurile brute. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. 254). când scopul lor a fost îndeplinit. — şi în stânci moarte. în acelaşi timp matematician. cresc. întotdeauna în aceeaşi direcţie. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. 253). Aşa dar. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. pe fizicieni şi pe chimişti. . încet şi continuu. încet şi continuu. Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. sau când i se adaogă o condiţie anormală. de a evolua. când « s e modifică. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p.

o activitate exagerată. taxii). o reacţie. oxigenul. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. sau mai bine zis. fiinţa protoplasmică. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii.112 DR. sunt în număr de patru: umiditatea. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. în realitate. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. dacă nu pentru toţi fiziologiştii. PAULESCU Cauzele reacţiilor. ele nu se mai află în stare optimă. constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. au fost. iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. unde găseşte anumite condiţii favorabile. — condiţiile mediului în stare optimă. constituiesc excitanţi. Din acest fapt a rezultat o confuzie. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. . — au primit numele generic de excitanţi. la fiinţa vieţuitoare. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. lecţia î-a. . iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. Dar. « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. exagerate sau diminuate. Aceste noţiuni. 184). din nenorocire. — fiinţa elementară. Pentru Dastre. N. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. aerul. în mediul ambiant. De asemenea. o tendinţă de a se apăra. necesare manifestaţiilor vitale. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. care pot fi numite excitanţi. Numai condiţiile de mediu codificate. modificate. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. 185). — şi de altfel pentru cei mai mulţi. C. — adică modificările condiţiilor mediului. atât de simple şi atât de clare. — zice Dastre. Astfel este electricitatea care con- . are trebuinţă de lumea exterioară. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte.

— înainte de a suprima. din acest punct de vedere. — ea se aplică la corpurile vii.APENDICE 113 ei. Ori. cu corpurile brute. este efectul excitaţiei. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. nici oxigenul. lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. Ca probă. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. bună-oară. Intradevăr. pusă In condiţii de mediu optim x. nu le este specială. în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. este o eroare foarte gravă. 190). în general. «Legea inerţiei. nici alimentele. desminţită de fiziologia întreagă » (p. unii fiziologişti. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. Pentru această categorie de excitanţi. sau mai bine zis. care se crede că este apanajul corpurilor brute. zice Dastre. — şi numai deasupra acestui zero. Mă întreb cum poate cineva să nege. ca şi în cazul precedent. nici umiditatea. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. aceste acte şi aceste fe nomene. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. nu există o stare optimă sau mai bine zis. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). Spontaneitatea. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). nici căldura. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. în fine paralizia şi moartea. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. intradevăr. . fiziologia. — cu alte cuvinte un mediu optim. reuşesc să dea această desmmţire. se produce. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime.

cu finalitate imanentă. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. şi când intervin condiţii anormale. etc. Să luăm unul din aceste corpuri. rămâne inertă. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. VI. — ca şi fiinţele. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. sunt excitanţii săi. el va rămânea inert. dar care. nici fenomene fiziologice. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. culorile. ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. o bucată de cărbune.H4 DR. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. mi se pare că. — pus în condiţiile de mediu optim. morfologică şi fiziologică. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. după moarte. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. . Când condiţiile mediului sunt modificate. pentru a exprima adevărul. şi dacă în acelaşi timp. C. de apărare. nici colori. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. în mod concret şi exact. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. N. cu finalitate imanentă. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. Reacţia nu este niciodată indiferentă. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. şi nu va manifesta nici acte morfologice. Astfel stând lucrurile. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. — adică un mediu optim. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. — va fi absolut inert. nici pensulă. — de exemplu. — posedă o activitate spontanee. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. — şi să îl punem în orice mediu . — exagerate sau atenuate. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor.

— virtutea în elasticităţii sale. bară. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. Ceea ce este foarte curios. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. se vede apărând. Forţele atracţiei moleculare. Dar.ea se rupe. la ocazie. a luat aici aspectul metalului călit. — cusută cu aţă albă. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». In acest punct. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. când sforţarea a încetat. o strictură. «Dacă sforţarea continuă. vergeaua se va rupe ». etc. manopera. ei atribuie corpurilor brute. « metalul. Dar.— ea revine la forma ei primitivă. — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). fir. el nu se mai întinde » (p. 267) J Iată acum cele două exemple. care era moale în celelalte puncte. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă. prezintă mişcări. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. . dacă se suspendă. afară de forma cristalină. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. ea se curbează şi. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. . dacă sforţarea continuă. I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă. lichide şi chiar solide. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar. dar. câtva timp. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. într'un punct al vergelii. sforţarea tracţiunii. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. gazoase.. este supusă la o tracţiune puternică. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. vergea. starea sa în cutare sau în cutare punct. o dispoziţie nouă. sferă. 268).

chimişti şi fizicieni. ne mai aduc încă o altă probă. exemplul meu este identic. N. pentru că este astfel. C. în fond. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi.— este « nu mai puţin remarcabil ». cu acelea ale lui Dastre.J16 DR. Şi. . — după părerea sa. — o ripostă la intervenţia străina. n'ar avea mai bun mijloc. — care este astfel. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. care se lasă să fie îndoită. PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. etc. ea devine verde » (p. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute.— tot ca Ia animale. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. Ele arată că această activitate este. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. . totuşi. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. 270). — ca aceea a animalelor. . fără să reziste. totuşi. în fine. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. aceste f a p t e . si că această ripostă. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. de către o prismă de sticlă. după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. o oboseală a tactului electric. 270). ceva mai mult. — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. — pe care le cunoaştem. Dar. că o lamă de plumb. Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. 269). în timpul sforţării Ia care este supusă. o oboseală a elasticităţii. . Dacă în urmă este expusă la o lumină verde.

De aceea. .APENDICE 117 o acomodare la torsiune. mai mult poetice decât ştiinţifice. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. Dar este evident că asemenea procedee. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine. nu voi insista mai mult asupra lor. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. Şi cu toateacestea. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. generalizează în mod arbitrar. etc. adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. apoi. măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. — care duc la sofism. o adaptare a sticlei. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. dela Aristotel. — nu sunt ştiinţifice. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. apoi. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. 257___258). de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor.

.

este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». căci. recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. pe urmă. Ia Facultatea de Medicină din .SUFLET Domnilor. considerată în general. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. nu sunt decât nişte sisteme greşite. Am făcut. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. — în natură. Bucureşti. să încercăm să facem acest lucru împreună. Ei bine. care nu au nimic comun cu ştiinţa. — totul are o cauză. Ori finalitatea. trebuie să pui ceva în loc ». am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. Ceeace noi căutăm să descoperim. i * Dar.

am cri ticat-o cu deamănuntul. — care este efectul întâmplării. 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. ereditatea şi lupta pentru existenţă. într'o lecţie. — să se arate că. acum doi ani.C. . — nu putea conveni naturaliştilor care. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. incompatibilă cu această dogmă. trebuia ca. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. etc.120 I)R . printre naturalişti. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. la fiece pas. trebuia ca. înainte de toate. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale.N. — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. pe care. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea. care rezultă din cauze pur mecanice. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. Doctrina darwinistă (transformistă. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». din punct de vedere al metodei experimentale 1. Totuşi pentru unii materialişti. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. să se salveze doctrina materialistă. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. de selecţie. — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. în realitate.

— fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale. modificări indiferente. căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. formarea de specii care se transformă unele de altele. p. prin variabilitate. După părerea lui Darwin. utile sau vătămătoare individului. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. Dar ceva mai mult. Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. Bruxelles. — cu alte cuvinte. Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. 77. — după cum o recunoaşte toată lumea. 1901. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. variabilitatea poate atinge orice caracter. T.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. urcând progresiv scara biologică.. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. 1 . ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. 2eme edit. în decursul timpului. I. Această ingenioasă ipoteză. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin. vezi şi L. Errera în Dar-winisme. 1904. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. p. fără ajutorul niciunei idei teleologice. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. După Darwin. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. Lamertin). 139. — adică concepută. voită. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter.

Am dovedit în fine. cu probe palpabile. lupta pentru existenţă. Şi întradevăr. câinele. ci se transforma unele în altele. constată că omul rămâne om. că fără ajutorul acestor doi factori.122 DE . făcând examenul critic al «Darwinismului». a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. nu poate efectua selecţia naturală. este o pură iluzie. am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. ergo propter hoc. Am stabilit deasemeni. Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. stejar. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. . a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani.N . etc. stejarul.c . cel de al treilea. trebuie ca. Ori. In realitate. ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. — că. în loc de a fi aceea a transformării lor. ca antiştiinţifică. câine. sunt iluzorii. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. din embriologie Şi din anatomia comparată. că motivele pe care se bazează Darwin. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. 2 Vezi pentru detalii. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem. să fie probată x. împotriva afirmaţiei acestui savant.—cu alte cuvinte. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. că speciile sunt fixe. înainte de toate. pentru a admite transformarea speciilor. 1 Vezi regulele metodei experimentale. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc.

— cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. . Prin urmare. Ori. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale. — nefiind fortuită. finalitatea vitală trebuie să fie voită. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. nu poate explica nimic. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. Prin urmare. Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. din in (în) şi mânere (a rămânea). — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice. cu care poate să vină în conflict. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură. în mod clar şi lămurit. neavând o existenţă reală. — ne-a dat în acelaşi timp. Din această discuţie rezultă. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. un răspuns la chestiunea ce ne preocupă.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. Cu alte cuvinte. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. I. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. 1 imanent. Discuţia critică a Darwinismului.

Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. Să luăm ca model şi să imităm. C. Un. materia şi energia fiind nepieritoare. — care este cauza finalităţii vitale. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 . Prin urmare. există un suflet unic şi imaterial. 1 . prin natura sa. Dar. — rezultă că acest agent diferă. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. Pentru a exprima aceste fapte. de energia fizică. Ori. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. substrat al energiei. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. Materia. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului.124 DR. N. — care e imaterial şi unic. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. care este inertă (nu este un agent) şi care. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului. De altfel. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. A fortiori el diferă de materia. o emite sub diversele ei forme 1.

din aer. părticele ale unui fluid subtil. De asemenea. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii. lumina.după teoria emisiunii.—adică pentru a-i determina cauza eficientă. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. — în toate direcţiile şi în linie dreaptă.. — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. de exemplu. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală. Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor .. Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte. trece oblic. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei.— mici proectile.. Ei au con chis că un focar luminos emite. Astfel. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii. Pentru a explica propagaţia luminii. lichide (apa) şi gazoase (aerul). cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită. o suprafaţă rezistentă. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla). dr'ept cauză. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător. ca difracţia. vibraţiile moleculelor acestui lichid. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase.— care.. care traversează medii de densitate diferită. în apă.

principalele proprietăţi fizice ale apei. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă. . după cum fizicienii au conchis. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . umple spaţiile interstelare. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. Totuşi.PAULESCU acestor corpuri. au afirmat sau au negat. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală.N. Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. la modul de propagaţie al luminii. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. care înconjoară toate corpurile solide. interplanetare şi vidul aerian.. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare. lichide şi gazoase. cu fiinţa vieţuitoare. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale.c.. ipoteza. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. pentru eter. să alegem un termen de comparaţie convenabil. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare.126 DR . că este imponderabil şi uniform răspândit în univers. cu pietrele. în plus. — eterul fizic. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. de la modul de propagaţie al undelor apei. mai bine zis. căci ea traversează. interpretarea fenomenelor naturii. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. un obiect care să prezinte. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. deasemenea. că el este perfect elastic. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate. precum şi fiecare din moleculele lor şi care.

— şi care prezida la funcţionarea lor. Intradevăr. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. care construieşte organele corpului. graţie unui raţionament prin analogie. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. Prin analogie. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. care a ales materialele. în imposibilitatea unei asemenea . Era deci fatal ca. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). — să fie greşită. o maşină presupune un lucrător. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. constructor şi conducător.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. — pentru a-i forma organele. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). — care le-a dispus. — în urma unui raţionament prin analogie. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. dirijind-o spre un scop determinat. un agent constructor şi conducător. Ceva mai mult. o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. concluzia pe care ei au tras-o. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. — sau. cel puţin. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. — după un plan prestabilit. o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. El este ceea ce am numit «Suflet». — după un plan întocmit de un inginer. şi dânsa. Ori. Ori. vom putea. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză.

Intradevăr. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. Absenţa lui constituie moartea. El.DH. — deşi neprobată în mod direct. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. — cu toată demon straţia mea. N. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. dispoziţia lor după un plan prestabilit. Astfel. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. ipoteza eterului. . Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. de-aici înainte. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. Ipoteza sufletului. intră în domeniul naturii brute. diferenţierea lor. — organe. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. în fine. — după control experimental. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. care nu vor funcţiona decât mai târziu. C. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. cărora. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. PAULESCU demonstraţii. singură dintre toate ipotezele propuse.

aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. 1 . spirite pozitive care să se mire că. In ceeace mă priveşte. — ca şi sufletul. 670. îl cunoaştem însă.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. în « Revue des Deux Mondes ». Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. Astfel este materia x. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. Iată ce zice despre eter. Iar profesorul Dastre. Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». 1901. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. el este. — ştiinţă experimentală per excellentiam. pentru a-i convinge pe deplin. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor.. adică cu protoplasma. ale cărora limite de pătrundere. . — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. după cum am demonstrat. căruia îi împrumut această citaţie. p. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. 1 A. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. . impresionează simţurile. — nu sunt atinse de simţuri. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. — admite mai multe elemente şi agenţi care. astfel este eterul fizic. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. Acestora. II. pentru o asemenea inteligenţă. un mare fizician. afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. care singură.

Şi notaţi că această noţiune. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. cauzele lor imediate. ar rămânea neexplicate). nu se găsiau pe pământ. N. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă. ea este deci imaterială. — « nimic nu se face fără cauză». viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii.130 DR. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. 1 1 . Prm urmare. C. Vezi lecţia II-a. — care este mai mult decât o ipoteză. a fost incandescent. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. sufletele au început să existe la un moment dat. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. Intradevăr. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. Fiind cunoştinţe prin cauze. Ori. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată. decât materie şi energie. Ca şi sufletul. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. ca să zic aşa. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei. a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. pe calea ipotezii. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. PAULESCU mersul ei înainte. —noţiune ştiinţifică. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. * In demonstraţia existenţii sufletului. — trebuie să conchidem că atunci. — ne conduce. — care la început. — cum în acel moment.

corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). de acela al altor specii. după un plan prestabilit. ergo propter hoc. de relaţie şi de reproduc ţie. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. — şi între aceleaşi organe. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. dela cele mai simple la cele mai complicate. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. — întradevăr. când e vorba de planul fiziologic . Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. — ca următoarea: orice lucru. fără excepţie. Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. considerate la diverse vertebrate. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. există o homologie. Ori. Din această uniformitate de plan. prin raţionamente bazate pe premize absurde. Astfel. sunt formate de protoplasma şi. invej-sul poate fi fals. 1 . reamintesc formele altor animale. de exemplu. de specii diferite. Toate aceste fiinţe. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. de relaţie şi de reproducţie. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. formele succesive pe care le ia un animal superior. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare. care seamănă cu un altul. în cursul vieţii sale embrionare. de uniformitatea planului fiziologic. toate fără excepţie. deşi distincte. Totuşi. o asemănare incontestabilă. Ceva mai mult. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. derivă din el. — premize analoage cu sofismul post hoc. din această asemănare. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. ajunse la o stare de completă desvoltare.

laptele. — ordin căruia i s'au supus. părinţii. In urmă. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale. de asemenea. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. — alte organe ale mamei. construcţia organelor. De asemenea. C. Ea urmăreşte un plan prestabilit. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ». —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. moşii şi strămoşii ei. că sufletul.N. Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. al cărui autor nu este ea însăşi. Se pare. devenite mamă. — graţie instinctelor sociale. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte. In toate aceste cazuri.-—adică. naţii).—anumiţi indivizi (părinţi.deci. pentru noul născut. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. — adică. — ale unui alt individ. după naştere. — cum zice CI. . — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. în care. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. — după expulsia uterină. — nu este el însuşi. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. — prepară.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. — altfel conformate. In plus. cauza acestei finalităţi. — care realizează conservarea individului. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. care le execută. triburi. pe cari îi apără în caz de pericol. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ.132 DR . Bernard. de sex diferit. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii. — anume glandele mamare. — ci se referă la doi indivizi. cu o perfecţie minunată. Ori. şefi. — căci îl ignorează în mod absolut. propriu vorbind. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. încă din starea embrionară. de când rasa şi specia ei există. anumite organe ale unei femele.

de aceea a plantelor verzi. deci. ca să zic aşa. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. 1 Microbii nu produc numai distrugere. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. Ei îndeplinesc deci. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. în a doua. Dar în acelaşi timp. în prima jumătate. — ca şi acela al cremaţiei. plecat dm lumea organică. Ori. viaţa e egoistă. în natură. — căci rezultatul putrefacţiei. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. importantul rol de gropari. — care. sau. mai bine zis. graţie lor. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. — după cum am amintit în lecţia precedentă. plante incolore. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune. . de crematori. ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. în special leguminoasele. — şi altruistă.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. pe ele. microbii intră în scenă şi. ca paraziţi. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică. — care. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. Fără microbi.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. cercetări recente au dovedit că anumite plante. Ori. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde. în general. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. Observaţia arată deasemenea că.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. nutresc întreg regnul vieţii. — cu un cuvânt. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. Aşa de exemplu. plecând de la substanţe anorganice. pentru a trăi. — o simplifică. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante).

— ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. cauza primară. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. cauza secundară sau Suflet. Şi această armonie. Prin urmare. triburi. înţeleaptă.134 DIi . Această cauză primară este Dumnezeu. De aici rezultă că. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». . — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. sau Dumnezeu. — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii.C. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. într'un grad suprem.PAULESCU Aceste noţiuni. atributul de înţelepciune. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. — prezintă.-N'. « alta. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. naţii). — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. — unică. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». considerate în particular şi în totalitate. — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare.

El s'a servit de prestigiul ştiinţei. este negaţia ştiinţei. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. aşa că. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. — şi a otrăvit astfel. incapabili să-i priceapă ipocrizia. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. pentru că. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. — el care. fie prin lipsă de inteligenţă. ca sistem. fie prin pasiune. cu doctrinele sale răufăcătoare. La şaptesprezece ani..APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. Ca orice eroare. credeam tot ce auzeam şi citeam. mai multe generaţii. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. — dacă de atunci nu aş fi dobândit. cum erau la acea vârstă. ' Ei bine. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. neavând spirit critic. în mod laş. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. — aş fi şi astăzi. — sau dacă din nenorocire. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente.. o victimă a acestei doctrine. . unde. printr'un studiu con tinuu. Prin ei s'a introdus în şcoli. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist.

— Brogniard (tatăl). — Cauchy.. — A. — Latreille. — Ampere.—Fresnel.. Fără a mai vorbi de Copernic. de Verneuil. — Calmette. Dumas. — Barrande. — J. — Volta. — Jurien de la Graviere. — Henri Gonthier. — De Bonnard. — Pasteur. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. N. de Kepler. — Gaiidry.. — Louis Agassiz. marii savanţi. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ». — Homalius d'Halloy. — Hirn. chimie biologică şi microbiologie): Buffou. Biot. —Laplace. fiziologie. — Hauy. — Berzelius.. Faye. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. — Dupuytren. — A. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. Şi totuşi. anatomie. C. — Ber-nard de Jussieu. B. de Galileu. — Van Beneden. 2° — marii matematicieni: Euler. creatorii şi gloriile ştiinţei. — Antoine de Jussieu. — de preferinţă naturalişti. — Gratiolet..— Thenard. —Maxwell. B. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. — Berthollet. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). — Le Verrier. — Cuvier. — De Lapparent. Laennec. au admis toţi. — Brogniard (fiul). — Lancereaux. — Pierre Termier. — Faraday.. — Wilîrid Kilian. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă. — Linne. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu. Iată de altfel. de Quatrefages. — Cruveilhier. Milne-Edwards. de Descartes. — Elie de Beaumont. geologie şi paleontologie. — Hermite. — Ed.336 DR. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin).. — ArmandGautier.— Chevreul şi Wiirtz . botanică.— Flourens.. — De Blainville. de Newton. medicină. — Branly. de Leibnitz. .— Liebig. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . de Pascal. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. de Bacon.— Cfay-Lussac. — Claude Bernard.. pentrucă principalele motive.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. — Haller. — Roux.— J.

499: «Ajuns la această limită. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire. deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor.) în Philosophie anatomique. Paris. Latreille.) în Historie naturelle des regnes organises. Paris 1851 (Ed. etc. p. ». necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. I. p. — (membru al academiei de ştiinţe. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. profesor la muzeul de istorie naturală. 1830. 252 (Ed.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C.. Paris. Paris. suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. în Cours a"Entomologie. 266): «Din câte spusei până acum. a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. T... sistem stabilit la origine. J. ». Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. omul religios singur rămâne. — (celebru naturalist. p. franciise par Vogeli. XXII. formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. — Systema naturae. p. II. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). II. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze. fizicianul dispare. . trad. Paris. Cruveilhier. Parisiis. profesor de istorie naturală. 12 (Ed.. Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. L. Labe): . 1831. ». membru al academiei de ştiinţe. M. Agassiz.. T. adică lui: Dumnezeu. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi. 3-eme e'dition. a voit să perpetueze generaţiile. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. etc. . T. dând viaţă atâtor fiinţe diverse. 1850 —1860. p. 1822. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». 1869. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. — (fundatorul Entomologiei. — (celebru naturalist. p.. Linnaci. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice.

ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. al lui Linneu.) în Eloge de B. etc. p. Dumnezeu înaintează mereu. el merge de la materie la viaţă. T. conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. — ca în timpul lui BeaumuT. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. 347 (Ed. cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. p. Aceste zadarnice ipoteze sau. în planurile sale. — (naturalist renumit. Flourens. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Paris 1857. etc. 331 (Ed. sunt respinse de adevărata ştiinţă.) în Instinct et intelligence des animaux. cu umilinţă. de la viaţă la inteligenţă. p. de la inteligenţă la suflet. Jurien de la Graviere. . această capodoperă a creaţiei. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. Delessert. profesor la College de France. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. în care totul a fost prevăzut. Acad. mai bine zis. C. B. 1293: Botanica « este o ştiinţă care. a căruia structură atât de delicată. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». la muzeul de istorie naturală. şi în acelaşi timp.. membru al academiei de ştiinţe. Milne-Edwards. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. des sciences. . profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. etc. 2-eme anne'e. 34. . ». se'ance du 27 Decembre 1886. — (fiziologist celebru. . cu 0alion. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. 17 Decembre 1864: « Este de mirat că. ia oorbonna. . că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale.138 DR. aceste aberaţii ale minţii. . N. etc. . Bailliere): . atât de rezistentă. La vederea acestei minunate organizaţii. coordonat. Claude Beniard. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. I. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. p. A. al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu.

Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. «Natura reface ce a mai făcut. prin care astro nomii. tată atotţiitor. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. în fine. ea est e în trecut. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr. im riscăm să ne înşelăm. R. Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. etc. Paris. 1895.) în C. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. 337). legea prealabilă nu există decât la origine» (p. raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. membru al academiei de ştiinţe. — (astronom ilustru. Acad. Sir William Thompson (Lord Kelvin). trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. «Pentru noi. 336). membru al academiei de ştiinţe. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. pentru câtva timp. Paris. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). — (mare chimist. p. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. ed. de un plan binevoitor. 1874. la 8 August 1894. Dumnezeu. nu vedem decât o continuaţie periodică. Chevreul. făcător al cerului şi al pământului ». profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. 9 (Ed. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. 14 Septembre. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. franc. înaintea lui British Association [Trad. de aceste idei. 1884. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». de Fonvielle. Prin urmare. 631 şi următoarele: . aceasta e legea. la origine.) în Sur VOrigine du monde. etc. de M. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. ele revin cu o forţă irezistibilă. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. p. Faye. Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. des sciences.

— (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». n'am fost niciodată sceptic..) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi. Armând Gautier. etc. unică.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. să fie efectele întâmplării». că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele . Louis Pasteur. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei. C. Lille. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. ca şi cuge tarea omenească. căutând adevărul. o mişcare de aprobare simpatică. universală. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. Deci. într'o zi prin excepţie. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. — (membru al academiei de ştiinţe.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. 1874. Wiirtz. membru al academiei de ştiinţe. — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc. originea lor. Deci. raportul lor. de la 3-eme Session. în auditorii săi. 1897 (Ed. nici materialist. R. etc.. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. deşi era profund religios. Dumnezeu! >. băgând de seamă. 27 Acrii 1882. în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. p. — (chimist renumit. Faraday. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise.140 DR N c . — în convingerea instinctivă.

T. în aceste lecţii. Ori. un reprezentant al ştiinţei experimentale. ele mi se par de esenţă eternă. e pentrucă sunt. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. Paris. In tabăra adversă. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. p. calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. 267. « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. — credeau în Dumnezeu. Lamarck. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. . I. religia monistă. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. şi din care ele emană. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. 1885 (edit. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. idealul ştiinţii. până acum. 2-eme edition. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. 1904. — ca om remarcabil. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». pentrucă misterul care învăluie Universul. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. ca valoare. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. Creatorii transformismului. Bailliere): 1 Vezi E. el se crede fundatorul unei religii noi. iar fanatismul sectar. Lamarck şi chiar Darwin. este el însuşi etern prin natura sa ». de o violenţă rară x. Haeckel: Enigmes de VUnivers. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. un ideal de frumuseţe. idealul virtuţilor Evangheliei. Paris. cu care caută să o propage. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. Ei bine. şi care i se supune: idealul artei. T. cine se află care să poată fi opus. căci nu va găsi. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. idealul patriei. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. ieşind din grămada mediocrităţilor. — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul.

I. care ţine de raţiune iar. ci numai o ordine a lucrurilor. ». de altfel. opiniile iniţiatorilor doctrinii. 353). ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. T. — (ilustru geolog. .C. în Franţa şi mai ales în Germania. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului. pe căi măreţe ». peste puţin. de exemplu: A. nu este însuşi Dumnezeu. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». p. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. Cugetând astfel. « Astfel.. Mai mulţi transformişti. şi merit numirea de deist» (p. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. Pierre Termier. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. . profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny. împărtăşesc. Ch. mă impresionează prin greutatea sa. etc. — (membru al academiei de ştiinţe. lângă Dumnezeu. Paris.. Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. 363). dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu.J42 DR N. nefiind nici măcar o fiinţă. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. 1888 [ed. nu de sentimente. Paris. zic. 5: « Oricât de mici suntem. Darwin. puterea din care ea emană neavând limite ».it. 1883. Astfel. — natura. Să sperăm deci că. — asupra domeniului ştiinţei. să scrutăm natura. Gaudry. constituind o putere peste tot supusă la legi. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. nu numai o compromite. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii.) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ».. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă. în această privinţă. — începe sa se producă pretutindeni. mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent.

2°. 1904. 2°. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut. 3°. 4°.ANEXE Lecţiile: 1°. 4°. Articolele : 1°.—„DOVEZI" NEVALABILE. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ. 1908. 1901. 3°. care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". 1903. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1907. 1905. 1902. . —METODA EXPERIMENTALĂ. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1900.

.

învăţătura profesorului ilustru. a maestrului venerat. Am întâlnit acolo. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. înainte de a începe studiul fiziologiei. să-i precizam obiectul. care ni-i scumpă tuturor. care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară. 10 . cu simpatia lor. O ţară. zice Claude Bernard. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. cu ospitalitatea cea mai generoasă. 1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. Ştiinţa şi Patria. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. să-i delimităm teritoriul. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Fiziologia. mi-a acordat timp de doisprezece ani. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. înainte de a începe acest curs. în acelaşi timp. e necesar să definim această ştiinţă. Domnilor. Ingăduiţi-mi. Lancereaux.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful