S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

după moarte. — a fost omul de geniu care.DR. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. In aceasta el punea tot sufletul. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. 5. Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. un cercetător în permanentă acţiune. TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. fără cruţare. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice. . prof. pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. p. IV. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910). August 1931: «Moartea prof. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. fireşte. — scria Paulescu 2. « Lancereaux. . — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă. care nu admitea decât numai catolici în personalul său. In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. . — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. Viaţa lui. fiindcă Lancereaux era un spirit larg.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. — a Dr. Paulescu în «Bucureşti medical». Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. pe care o trecea în mare parte în laborator. la spitalul « Hotel-Dieu ». una din gloriile ştiinţei franceze. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului. V. t.. cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. Iubirea pentru neam complecta la el. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii. ambele se uneau într'un tot indisolubil. a fost ilustrul Lancereaux.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. ». fără odihnă. Paulescu a atins uneori Genialitatea. . Aurel Abramovici : Profesor Dr. cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă. . Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. în «Trăite de Medecine ». — internul şi colaboratorul său. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. Pe când era externul său. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. 1 . La plecarea sa din capul serviciului.. căci.

La un moment dat. pentru Medicină. . . . a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ».. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. unde Lancereaux şi Paulescu ocupară.. . . după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu. ei bine.. Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie. ». . prin ea. « Şi această afirmaţie. în care se vede clar. . « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. piatră cu piatră. pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. ca mai bătrâni. — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. un palat măreţ şi splendid.. nu?. « Aţi putea bănui. . care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice. ai să vezi ». . că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru..INTRODUCERE 7 construit Medicinii. adăoga Paulescu. . . . îşi aminti că avea o loje la Odeon. . am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. . Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. Lumea înceou să murmure indignată. uitând de reprezentaţie. cu probe palpabile. sunt extraordinare. ». scaunele din fundul lojii. Intr'o seară. « Pot spune că Lancereaux a fost. şi straşnic de edificatoare. semnate prescurtat: «Paul. . Dar. o voi dovedi-o. Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». pentru el şi colaboratorii săi. — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ».

Iar Claude Bernard. leziunea cu pri cina. indignat. » mormăi Lancereaux şi tăcu. între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse. 5. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. patologia şi terapeutica. la mine. . 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. d'ăştia !. . La sfârşitul secolului trecut.. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. Peste câteva minute însă. decât feno mene fiziologice deviate. cum s'ar cuveni. care imputa Fiziologiei că nu serveşte. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje.. în acelaşi timp. . stingherit. —fenomenele patologice nefiind. se porni să şuere şi să strige. spre a le controla concluziile şi. în plină reprezentaţie.. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. dragul meu. încă din 1896. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. cum spune Claude Bernard. . un alt chibrit. îl lămuri Paulescu. îi dădea dreptate. o clipă uimită.—lămuria Paulescu1. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . — şi-apoi. după mai bine de 150 de ani. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ».8 DR. să studieze el. — « Imbecilii!. lumea. 1899. îi zise: «Hai. — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. Paris. V. p. în Laboratorul Sorbonei. trăgând de mânecă pe Paulescu. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu. reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». unde nu ne plictisesc nepricepuţi. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. Lancereaux însă. « Fiziologia constituie baza Medicinii. . TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». . era încă valabil reproşul lui Leibnitz. îşi luă ghiozdanul şi. în studiile şi în lucrările mele ». De astă dată.

pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. — şi anume: un temperament calm. Prima sa lucrare de Fiziologie. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. nu s'a mulţumit cu atât. cum se face coagularea sângelui din ficat. Februarie 1905 (vezi «Anexele»). de 26 de ani. a izbutit să demonstreze. Paulescu ştia dinainte aceasta. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. precise şi evidente. publicată. In plus. care. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. era într'adevăr excepţională. . — « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. în « Spitalul». care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. din nefericire. nu sunt inerente Ştiinţei. 1897.. ca să-i combată. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. Janv. influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului. dar. p. o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. de multe ori. Mai târziu. ci a refăcut experienţele autorilor francezi. . Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate.INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. 21. Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic. prin ele. Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. căci. le-a completat şi le-a lărgit. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. unui tânăr străin.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». în «Archives de Physiologie». Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure.

celebrii savanţi fiziologişti Laborde. cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. prin clinică şi prin experimentaţie. Paris. . comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. ceea ce însemnează acelaşi lucru. 1900. a expus la Academia de Medicină. 1900. Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. 1897. ». mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. injectate în ţesutul celular. sau. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. cu Lancereaux. V. 1900. Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». Gley şi Camus. a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». 701. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. care. pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. 1 «Archives de Physiologie ». într'o cavitate seroasă » l. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . p.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. ca gelatina. «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. cu Lancereaux. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. imitând Academia de Medicină. 21. în cele din urmă. deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. îi opun energic. unde Huchard raporta rezultatele bune. p. în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. Laborde. dar. TRIFU Din 1897 până în 1900. La 22 Iunie 1897. cu Lancereaux. tot cu Lancereaux. Paris.10 DR. a treia comunicare. date noi la Academia de Medicină. In Octomvrie 1898. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. Vezi. Gley şi Camus. acesta câştigă partida: «Am dovedit. injectate sub piele sau intraseros. Aduse în acelaşi timp. în « Journal de Medecine int.

pp. — « obiectul lucrării». apoi. In lucrările sale. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. In plină activitate spitalicească şi de laborator. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. aproape formule matematice. în realitate. ţinea să anunţe dela început.INTRODUCERE . toţi. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain. 1 . cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. 2 These pour le doctorat en medecine. «Ies Morticoles ». ştim. zice Paulescu citând pe Claude Bernard. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. însă. din « Spi talul ». una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. ci dimpotrivă. In acelaşi an. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. cu toţii. făcea un scurt istoric al chestiunii. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. o admiră în « Amintirile » sale. în 1898. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). Paris. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. nu a putut-o atinge. cu elogii. de la aceeaşi Facultate. Feb. citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. 68— 69. In sfârşit. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. Noi.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. de la Facultatea de Ştiinţe. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. obţinu. « Spiritul adevărat ştiinţific. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. iar peste câteva luni. care era o expunere critică. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru. 1897. prea puţine lucruri şi suntem.

Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>. dar. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină. (1897). asupra cirozei fica tul ui la copii . această din urmă problemă. prin ope raţie. H. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. o lucrare. d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. b) Insuficienţa tiroidiană. — efect al lipsei congenitale a glandei. la om. Paris. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide. în colaborare cu Dastre. V. 1 Septembre 1898. — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. Cu colegul său. Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». în timpul copilăriei (cretinismul). de pe atunci. în « Journal de Medeeine interne ». . 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. In plus. c) Insuficienţa tiroidiană. la om. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului. (1894). TRIFU compoziţia. şi-a luat sarcina să cerceteze. I. cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. 1896. chirurgul Paul Reynier 2. Idem: II. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». 15 juin 1898. * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1.12 DR. mai întâi. (1895). din îndemnul lui Lancereaux. Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. a început.—glandele zise «vasculare sanguine». în Oct. cărora le-a dat o clasificaţie nouă. făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). în labo-""ratorul de la Sorbona. e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei.

din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. concepu un tratament nou al acestei maladii. toate turburările guşii exoftalmice 3. 1 . noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. de escare ale extremităţilor. 15 dec.. 3 janvier 1899. 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. In 1898. în arterioscleroză. Ilustrul Huchard aprecia. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor. 694. janvier 1899. în colaborare cu Lancereaux. de turburări trofice ale unghiilor. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. în «Journal de Medecine interne». odată cu congestia acestor vase. în « Journal de Medecine interne ». în obezitate. In 1900. etc. în glicosurie. In 1898. 1 juillet 1900. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină.INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. etc. din sângele care trece prin ele. de ulcere trofice ale gambelor. — cu rezultate excelente. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales. 2. 1898. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. care face să dispară. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. în alteraţiile unghiilor şi ale părului. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. p. a completat singur.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). este falsă. în « Bull. în « Journal de Medecine interne ». de l'Academie de Medecine ». ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales.. în gută. care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă. a continuat cercetările sale. o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». astfel. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. etc. în sclerodermie.

I. t. V. t. 844. a evidenţiat în 1899. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». II. p. 1 janv. H. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». Tot în 1898. organe asimilatoare. ibidem. 2 1 . 1 marş. în laboratorul Sorbonii. 487. minuţioase şi foarte îndelungate. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. -— adică mai mult ca ipotetice. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. în colaborare cu Besancon. 298. pentru teza sa de doctor în ştiinţe. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară.. 1898. I. că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. Consemnând aceste consideraţiuni. Huchard: Journal des Praticiens. în « Journal de Medecine interne ». TRIFU Iată o bună terapeutică. — fapt de o importanţă capitală 2. p. — capsulele supra-renale. — II. p. Paulescu. p. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. Studiind experimental glandele supra-renale. 364. nu opoziţie. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. Aceştia găsesc în ele. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. 31 dec. 399 şi. ci hrană şi adăpost sigur. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. 15 nov. 1899. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. adevărate adăposturi pentru microbi. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. în « Journal de Medecine interne ». 1898. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale.14 DR. ele fiind în realitate. Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. p. Cercetările sale. In acest timp. 1899.

Cu acest prilej a arătat. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». şi mai ales. aceea a Fiziologiei splenice ». Toate. că pentru investigaţia ştiinţifică. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. în vasele organului. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. Ia bou. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. la om şi la animale. au rămas definitive. de un alt român. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. arterele şi vinele acestui organ. încă odată. câine. In sfârşit. în « Journal de Medecine interne ». A studiat. în «Journal de Medecine interne ». într'adevăr. Concluziile lui Paulescu. care fusese ilustrată. profesorul D. pisică. pe care le-a desvoltat pe urmă. In anul următor. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). fiind « nu numai cheia Istologiei. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. 1897. cobai. 2 1 . între altele. în diferite afecţiuni. 1 et 15 dec. A studiat structura splinei. 15 octobre 1897. iepure. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. de aceea a altor glande ale economiei. nu diferă. a studiat splina la omul bolnav. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. şobolan. o inovaţie. la diferite pasări. Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei. Această metodă era pe-atunci. ci. pe urmă. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. clare şi precise. In acelaşi an (1897). demonstrează. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. la Berlin. Odată cu aceste studii de laborator. în liniile lor generale. Gerota. Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate.

la animale. juillet 1897 et fevrier 1898. 1 avril 1898. TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. 15 janvier 1899. pe care îl numeşte. 378.16 DR. 6 Paul Reynier. 533. în teza sa de doctorat. Lancereaux. Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. de Chirurgie de Paris ». p. a început să caute un nou compus al morfinei *. a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. 1899. cu E. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. 1 . Paulescu. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. p. în « Journal de Medecine interne». cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. în « Journal de Medecine interne ». în « Journal de Medecine interne ». — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. Cu Paul Reynier s . în « Journal de Medecine interne ». cap la cap. — « primul meu Maestru ». în * Bull. 2 De la Chlorose. sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. In schimb. 1899. et Memoires de la Soc. membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. Geraudel. V. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. necesară experienţelor pe animale. iar în colaborare cu E.

la ete en haut. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. A mai făcut cercetări experimentale. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. studiul Fiziologiei. — studiu de Fiziopatologie. asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier. Brissaud. — cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. Chauffard. a studiat pe rând. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. — etiologia. pentru om. studiu experimental pentru animale 1. moartea subită şi mecanismul ei. pe animale. Dedica lucrarea profesorului Dastre. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». Hayem. Să-mi îngăduie să-i dedic această teză.—adică. 1899. In Decemvrie 1899. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. 1899. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. Paris. . din 1899 până în 1901. Joffroy. în urma schimbării poziţiei. Pierre Mărie. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. De câţiva ani. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. De la syncope. — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. A. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. a obţinut cu această lucrare. am putut să-mi termin în condiţii excelente. Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. Gilbert. două articole. 1899. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani. 1901. Roger. I. — şi sincopa. din starea orizontală în starea verticală. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». Huchard şi alţii. Preocupat de fenomenul «morţii». toate în « Journal de Msdi-cine interne ». Landouzy.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită.

ci o metodă terapeutică. I. . iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică. era cu totul nou. de idei generale. Nu există maladii ale organelor. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. o artă. le 6 oct. etc. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. Concepţie perfect îndreptăţită. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. ca orice artă. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. într'un cuvânt. maladiile sistemului nervos. 8 F. preface. împotriva « specializărilor ». ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. care. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2.18 DR. V. maladiile plămânului. Helme. Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. .aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». Paris. . VI. . F. ca anti-ştiinţifice. 1901. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. unde fiecare. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. p. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. maladiile rinichiului. « ci numai maladii generale ale întregului organism. t. care se ridică pe bună dreptate. au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. Acest mod de a privi Medicina. astfel. comportă specialităţi). maladiile pielii. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului.

Landouzy. p. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. unde în Noemvrie 1901. Dar. Prof. 1901 (p. se declara « finalist ». ca în 1887 marele Victor Babeş. 4 articole. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. Paulescu. unde i se oferiau condiţii excepţionale. de Medecine interne ». se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. 1015. These de doctorat â la Fac. indiferent. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. spre stupefacţia tuturor. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». . obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris.INTRODUCERE 19 de mozaic. urmaş al lui Lancereaux. Paulescu: Definiţia Fiziologiei. în « Journal de Medecine interne ». în « Journal de Medecine interne ». în « Journ. ftlOl. — «între ai săi ». p. definind Fiziologia. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». 1037 şi 1047) şi 1902 (p. vezi «Anexele». mare valoare 3. — rugat să rămână la Paris. Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. 2 1 . 1901. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. Intelectualii noştri. căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. p. se întoarse la Paris. . 2. Paris. 8 şi 17). Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. să vină la Bucureşti. Paulescu. Paulescu preferă. materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». 1021. 1901. 82. Paulesco: Examen critique de quelques travaux. în Presse Medicale. Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. des Sciences de l'Universite de Paris. 1904.

minuţios şi din toate punctele de vedere. Buc. Vigot. edit. Academie des Sciences». Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. p. Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. 1904. profesorul de Fiziologie vegetală. R. 38 şi 49 şi « România medicală ». — Duclaux. printr'un procedeu foarte delicat. 1904. 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. In 1906. al Facultăţii noastre de Medicină. « Procedeul Paulescu ». Se. de Ştiinţe ». Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. 1907. Paris. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910).20 DR. aşa de greu de atins altfel. ibid. Paris. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. adoptat de atunci în ştiinţă. pentru « Chimia medicală ». Acad. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. p. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. după ce izbutise să extragă. în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. TRIFU îşi încunună astfel. pentru « Chimia biologică ». a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. Revenit în ţară.. unde publică şi 11 de sene istologice. 27 juin 1904. «C. Martie 1904. ipofiza. R. sept. 1906. Sciinţelor medicale ». V. 1906 şi « Rev. Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». recherches experimentales. stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». în « C. Vezi şi « Bul. aşa de sărac. Bucarest. imaginat de dânsul. pe care a studiat-o îndelung. juillet 1904. p. 855. . 629. pusă de profesorul Gaston Bonnier. des Sciences ».

R. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. acizii graşi. Moussu. prezenta lumii ştiinţifice. Soc. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. în « Annales de Biologie». de Biologie ». medicale». 1906. Paulesco: Origines du glycogene. 1920. distribuţia glicogenului în ficat. la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. R. Paris. 1920. de Biologie ». p. 1905. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte. p. Hem: în « Bull. de Biologie». 1931. Idem: în « Rev. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. 1913. Academie de Medecine ». Generalităţi. Paris. Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. substanţele albuminoide. 1911. în « C. Charrin. 397 şi 406. 1911. metoda operatorie. p. 1911. Buc. împotriva părerii emise de Pugliese. în « C. p. 935. în « C. la animale. hidraţii de cărbune. p. în « C. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. Idem: în « C. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. cu rezultate ideale 3. p. substanţele grase. 923. med. Ştiinţ. 840. Ştiinţ. necesare unei perfecte reuşite operatorii. 698. el a arătat şi condiţiile de stare. Aca demie de Sciences ». Ştiinţ. med. 617. Soc. primită la Liege. R. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. alcoolul etilic. 1913. 1911. R.». Soc. I. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas.INTRODUCERE 21 că. acelaşi an. t. Soc. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». 229. . de Biologie». 1906. în «Rev. asupra epifizei. descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. glicerina.». în «Annales de Biologie». Pe lângă tehnica operatorie. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». şi «Rev. p. Pentru extirparea completă a pancreasului. Intre 1911 şi 1913. R. pe care a descris-o minuţios.

Savantul american Ernest L. dar. întrerupt de război. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. câţiva « savanţi » canadieni. un extract apos de pancreas. din lumea întreagă. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. lipsa mijloacelor materiale necesare. fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. revistei belgiene. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. Pentru profesorul Paulescu însuşi. Doin. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. la O. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. să se răspândiască în lume. celebru cercetător al problemii. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. 1921. Liege. « extrasul pancreatic ». făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. Profesorul. V. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. Scott. de Physiologie ». pentru *a. până atunci cu totul necunoscuţi. binefăcătorul remediu. peste un an şi jumătate. Până atunci. de pe tot globul. la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. — produsul secreţiei interne a pancreasului. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. întotdeauna. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive. el însuşi. chestiunea nu era o noutate. s'au întrecut. în « Archives intern. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. din România. pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate.22 DR. . Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?). Această revistă editată la Paris. şi-a reluat experienţele în 1919. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară.

John Murlin. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. Banting şi C. . F. C. cu Macleod. 1 . 343—345. în « British Medical Journal».. în 1926 E . Murlin. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. Harry Clough. ţinută la Stockholm. pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu. în admiraţia lumii 2.. Ei pretindeau la început. 4 Noemvrie 1922. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. 1 Banting: Diabetul şi Insulina. — care. Edimburg. recunosc meritele profesorului Paulescu. — Banting. B. unul din ei. cu un zgomot asurzitor. t. C. prin Insulina » 1. Fireşte. în «The Journal of Biological Chemistry». — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. F. la Stokholm. Best au început cercetările lor». cetind lucrarea mea. Protestând. pp. în treacăt. « noul tratament al diabetului. Gibbs şi A. 1926. * Paulesco: Trăite de Midecine.. după ce. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. 1925. pentru premiul Nobel. îl menţionează. Academia de Medicină de la Paris.. însă nu au reuşit. îşi asigurase premiul « Nobel». a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. — într'o conferinţă « Nobel ». bine înţeles. H. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. conferinţă «Nobel». pe care abia în Septemvrie 1925. In schimb. « Şi totuşi. profesorul Paulescu scrie: . în 1923 4 şi mai ales prof. Sir E. în colaborare cu Bantinş şi Best.« rezultă că F. alături de alţi trei precursori. B. p. la 15 Sept.. Sharpey-Schafer. 53. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. ci numai al insulelor Langerhans. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. Mai 1923. în «The endocrine Organs ». Gibbs şi Artur Stokes. care îi încununa « furtul ».INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. IV. cari au încercat. * J. C. a refuzat. H. 6 Sir E. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. Cloug. Banting.

ţinut la Stockholm. pp. —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. într'adevăr. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este.24 DR. în această privinţă. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. t. şi la fel. Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. Din nenorocire. V. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. acest viţiu blestemat 2. III. 1 2 3 Presse Medicale. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. TRIFU stingherită. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. — şi mai ignobil. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. . din toate puterile mele. IV. astăzi. t. Şi. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. să îi publice protestul. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. Şi. putând să atingă modestia. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. prin diastazele microbilor. unii m'au furat. . întotdeauna. în 1924. Altă dată. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. . care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. . nu am făcut nici un fel de «reclamă ». 5 Martie 1924. . prin profesorul Achard. elevilor mei. Congresul de Fiziologie din 1926. 64—64. care trebuie să fie curată şi nepătată. Insă. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. » 3. publicând descoperirea mea. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. a studiat febra şi a arătat că ea este. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel.

antipiretice în doze slabe. II. pentru a ajunge la doze zilnice masive. în colaborare cu Gh. Dr. Soc. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. repetate. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. Trifu: Les antipyretiqu. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. alte fapte experimentale şi a publicat. t. Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. juin 1904. se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. 1929. C. — prof. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. în preajma războiului. C. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». la spitalul militar. 5 V. articolul despre « febră ». Wien. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. Michăilescu: Comunicare la Soc. 1916. Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. R. care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. din « Tratatul de Medicină » a. Bucureşti. în 1906. teza de docenţă. în «VI. în 1928. V. de Biologie». iar în 1916.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. medicilor militari. N. de l'Association francaise d'Urologie ». pentru uree şi cloruri. în « Journal de Medecine interne». et meni. în «C. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. V. ideea că acest « sindrom ». Paris. Mârza şi cu mine. 1 .es dans le traitement des infections du rein. 1928. f ev. ţinând de plexul cardiac. 1936. un mijloc terapeutic simplu. 4 Prof. A cules în sprijin. administrând bolnavilor mei. 1920. p. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. profesorul Paulescu concepuse de mult. Aplicând acest tratament. N. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. Din 1919. 3 Paulescu: Tratamentul febrei. în « Bull. 268.

Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. Paulesco. t. După numeroase operaţii. Marza et V. 129. pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. a publicat legi noi. 510. urmând să continuie cercetările. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. Paris.26 DR. profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». p. dar. cu siguranţă. în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi.— «Addendum physiologique ». p. care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. asupra scoarţei creerului. V. în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). deosebit de gingaşe. Rezultatele consemnate în două articole. 623. în ridicol. în « Journal d'UroJogie ». şi a înlăturat astfel. juin 1926. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. în 1922 şi 1931. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. s'au pus confraţi români. pe om şi animale. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. IV. geloşi. p. marş 1924. premiul « Nobel». Paris. Celebrii Prof. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. 8 Ca întotdeauna. ca să poată întreprinde ei. însă perfect reuşite. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. în « Journal d'Urologie ». evreii. un criteriu primejdios şi fals. al doilea 1 Pauleseo. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie».M. Ambard et Chabanier).^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. la animale. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. din Ştiinţă. In schimb. . care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică.

ca şi volumul al cincilea. lipsite de orice temei ştiinţific. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor. a vrii 1922. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică. experimental. In 1930. se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». In prefaţă. etc). cu o lună înainte de moartea sa. a lui F. care a rămas în manuscris. t. . Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. după multe dificultăţi. în <i Arehives intern.. Liege. în « Archives intern. — clasificaţia « etiologică ». artistice. care «de origină israelită ». că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. când va putea să apară. bazată pe «sindrome ». trimis la Liege. gata de imprimat. «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». — de « proprietate ». valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. Sibiu. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. şi de « afecţiune familială ». Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. A arătat. Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. — de « reproducţie ». Widal. împreună cu predecesoarele lui. şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. de Physiologie». 1930. urinar şi genital ». 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. de Physiologie ». Liege. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». aout 1931. .INTRODUCERE 27 articol. Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. IV. a izbutit să vadă tipărit. epuizate. 676 pagini. care nu au fost precizate.

Dr. Michăilescu 3. Paulescu. Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. Buc. 1913. evoca existenţa Dumnezeirii. «Cu toată şubreda lui sănătate. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». 2 Paulescu: O nouă boală microbiană. 1930. când a dat Ia tipar volumul. în « Rev. mărturisia Prof.28 DB. — volens. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . Era sever. indicându-i simptomele. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. în «România Medicală». demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. Paulescu era o figură covârşitoare. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. 15 Iulie 1930. X. a fost un profesor model. microbiană şi contagioasă. C. N. C. « Ca profesor. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. 1 . Buc. P. 3 Prof. teză. în 1930. . nolens. a descris o boală necunoscută. Angelcscu: Neonosa. clasificaţia definitivă care. V. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. TRIFU « Aceasta este.. pe rinichi. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. pe artere. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. — pe care a numit-o: Neonosa. spune categoric profesorul Paulescu. Orele lui de curs aveau seriozitatea. evoluţia şi tratamentul 2. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. In 1913. Paulescu: Neonosa. . pe seroasele viscerale sau articulare. savant. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. C. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. etc. Ştiinţelor medicale». N. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. o maladie febrilă prelungită. care a apărut abia după 3 ani.

» mărturisia în acelaşi timp. obţinui de la d-1 Dr. (2). în preziua plecării. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. — într'o adunare în sala Tomis. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. m'am dus la Crucea Roşie. Puţin timp după aceea. Nu a lipsit de la Facultate. pe care un politician. pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti. în care el credea cu o convingere neclintită ?. . când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. Orleanu. aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. . în cabinetul său de lucru. ». — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. D-rul Aurel Abramovici 1. hematuria a continuat şi s'a înteţit. — care mi-a fost acordat. Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. . pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. — spunea profesorul Paulescu. După ce am primit ordinul de-a rămâne. către colegii săi. şi pus sub ordinile unui anume Dr. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. 1 Abramovici: vezi cit. . S'a închis în casă.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. decât în timpul războiului. — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916.. că urinez sânge. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. Neputându-mă repauza. cuminte. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. Margulius. Apoi nici nu puteam pleca. —-deoarece eram bolnav. profesori. . într'un memoriu. . Dar starea mea agravându-se.

— II. p. sunt din 1912. care cuprindea în trei volume. — sub influenţa unei cauze patogene. Bucureşti. 1924. eliminaţie). — nu pentru fiziologişti. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. publicat în limba franceză. pe care-1 profesez. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. III. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. — un Tratat de fiziologie medicală. un bolnav este omul care. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. . B. 1924. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie. 1925. 932 pagini. absorpţie. asimilaţie. — ci pentru viitori medici. . cuprinde în 3 volume: I. II. Paris. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. răspuns unei întâmpinări eclesiastice. Volumul III: 1200 pagini. desasimilaţie. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). Care este cauza vieţii? 1921. în total 3129 pagini compacte. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). V.. 416. — două volume 3. Ce este viaţa? Morfologia vitală. I. Fenomenele de relaţie. Bucureşti. Bucureşti. completată ulterior: Paulescu: idem. de douăzeci de ani. Am scris-o. 732 pagini. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări.30 DR. Fiziologia vitală. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. Ori. Bucureşti. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. Baillere. — III. începută în 1905. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. digestie. 2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. 1919. Fenomenele generaţiei. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. Introducerea. alese de un medic adevărat. Mediul interior. 1920. un total de 2080 pagini compacte. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ».

M. Salut cu plăcere şi respect. având sub ochi. unică. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. Arthus. Citindu-i acest tratat. — al D-tale e complet. nematerială. « Tratatul de Fiziologie medicală ». nimic mai mult. ». . « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». pe Creator. inegalabilă. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt.-—Paulescu. Această cauză primară este Dumnezeu ». cum spunea Prof. fostul său şef de lucrări la Sorbona. Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. înţeleaptă. în Fiziologie. 1905.INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. — în Clinică. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. Pentru acei care au citit. . — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. antipodul cărţii mele. un Tratat de Medicină ». ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. care este o operă unică. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. şi am redijat prezenta lucrare. acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. Astfel. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. cu atenţie şi fără idei preconcepute. — prin studiul fenomenelor vitale. — lecţie făcută la 18 Feb. domina. în Chimia biologică. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». . în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări. Clinica. — ilustrul fiziologist. din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă. în Istologie. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. proclama Paulescu. Până la profesorul Paulescu. Michăilescu. Prof.

între oameni.32 DR. în ultima analiză. au un fel de simpatie pentru supuşii lor. tribuală. — Bucureşti. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. la oameni şi la animale. părintească. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. de triburi. Ori. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor. 141. Cercetător şi de astădată. iar aceştia. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. strânsa dependenţă reciprocă. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. zice Paulescu. 1910. Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. Remedii morale. care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. la rândul lor. pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. simpatia şi gratitudinea nu sunt. ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. « Prin urmare. V. . — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. — şi ale unei terapii sociale. — ca şi între animale. de naţii. — căci capii de familii. Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. p. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. 1 Paulcscn: Instincte sociale. legea supremă. — este Iubirea ». — care conduce societăţile naturale. încât la un moment dat. pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. — şi am putea zice chiar al omenirii» %. Dar. decât variante ale Iubirii ». — se produc numeroase « conflicte ». Patimi şi Conflicte. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. Aristotel. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ».

Dar.Coranul. 1 2 3 In plus. strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . Paulescu: Spitalul. 1913. Dar. excelent observator al naturii. critică: Coranul. ca prescripţium morale. al Hoţiei ». «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. şi deci pacificarea Omenirii. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin. a evidenţiat rolul « Beţiei ». şi al «Trufiei ». într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». infamii. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. este spiritul divin al Adevărului. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat. — doctrina creştină. ca inîanticidul. Cahalul şi Francmasoneria. — Minciuna ». 253.Cahalul. pe care-1 recomandă Paulescu. — trăsura distinctivă a Creştinismului. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ». fără să caute să-1 vindece. în acelaş timp remediile. şi că el a dat. — doctrina creştină. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. Paulescu: Instinctele Sociale. etc. Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. . — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. Bucureşti. Talmudul. cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. Remediul. al « Desfrâului ». în toată adâncimea lor. în învrăjbirea oamenilor.Franc-Maponeria. Aristotel recomandă. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. cauzele conflictelor. Din analiza critică a profesorului Paulescu. p. De aceea. scrisă tot atunci. După ce le cercetează. In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. Talmudul.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

pe care le pune arta ». Rămânea astfel. 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. după atâţia ani de migăloase cercetări. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant. 1927. Camil Petrescu.cunoştea. provocat de mine. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. . Paris. predicând sub forma unei confesiuni. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». p. Aceste boale ale sufletului —. în cadrul principiilor unei alteia.. «documente». cari fac autoritate în ştiinţă. scris în colaborare cu Lancereaux. a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. de la Academia de Medicină a Franţei 1. . precis şi concis. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. printr'o magistrală conferinţă. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii. N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. care. mai presus de orice. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». pentru tratatele de drept şi medicină. pretinde Maurice de Fleury. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru. care prezintă. o serie de maladii grave. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». — re mediile. clar. în 1928.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. ca şi corpul.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. — Doctorul. ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. Profesorul Paulescu. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». medic. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». 99. ca nimeni altul.

un act singular ». care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. p. % 1 . mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. Medecine. la o conversiune miraculoasă. a unui necredincios. unde i se prezenta opera. pentru Caritate. a rămas perplex şi apoi. Arată. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul.38 DR. inima e atinsă de Dumnezeu. zice Duhamel.. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. te rog. şi chiar bombastici. în «Universul Literar» de la 26 Feb. când a văzut « Universul literar ». 1928. Medicii au fost acuzaţi. Profesorul Paulescu. şi pe bună dreptate. —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. V. zice M. Pentru Paulescu. El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii. « Actul medical. între Ştiinţă şi Morală. în două pagini modeste de gazetă. Cahier Laennec. cu trei ani înaintea Profesorului N. este prin excelenţă. 4. Creerului meu îi lipseşte o doagă. actulmedical a fost un act de la om la Omenire. care ţi-a venit în ajutor. Profesorului Paulescu. nu e vorba de spirit» (p. Iorga. « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». 6. 1925. neaşteptată. el însuşi credincios fiu al Bisericii. m'ai. G. Căci într'adevăr. 371). Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. TR1FU Şi. Domnului Camil Petrescu. de necrezut. expresie absolut exactă. Pentru dânsul n'a existat nici când. bunului şi distinsului nostru prieten. — «un act de la om la om» 2 . el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». mulţumirile mele recunoscătoare. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. Domnia-ta. No.

galopând pe dinaintea paturilor. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. . virtuoşi sau viţioşi.. . «Cu alte cuvinte. ... — buni sau răi. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. zicea profesorul. mai sunt puţin cu voi. XXV. vrea ca iubirea. . XIII—XVII. mie mi-aţi îăcut-o » 2 . să păstreze stilul calm şi rece. Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c. cuvenit omului de ştiinţă. « Or. v. Ion.. de câte ori aţi făcut aceasta. şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă.. fiindcă « Dumnezeu. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . când a rostit această lecţie. . ovrei.INTRODUCERE 39 care a ţinut. toţi aceşti oameni. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor.. cupizi şi avari. greci. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii.. bine înţeles. Sunt unii medici de spital. Atunci vor răspunde lui. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. întotdeauna. . cari fac vizita în câteva minute. el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. » Sf. cap. Afară. Căci. conaţionali sau inamici. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. . fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. să se reverse asupra bolnavilor săraci. ca unguri. ce-i datoresc oamenii. nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». 1 . drepţii zicând: Doamne. Am avut marea cinste să fiu de faţă. 31—40.. când te-am văzut bolnav. ». să se reverse asupra bolnavilor săraci». la 12 Mai 1913. unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii.

profesorul Paulescu a lămurit. în lipsa unei educaţii cre ştine. In 1930. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . — nu ca pe un om. însă. . deşi de pe urma acestei practici. şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. Când veţi intra în vreun spital. 20 Aprilie 1930. completând cu aceasta. iremediabile. asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. D-voastră.40 DR. tinere şi generoase. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. 15. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. pe care totuşi. fac cât pot mai puţin. Coranul. din punct de vedere ştiinţific. Dr. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. începută cu 30 de ani înainte. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. li s'a atrofiat fibra idealului. p. învierea lui Christos. — au comis greşeli cu consecinţe funeste. C. N. 1 1 . . urmând preceptele carităţii. care nu prezintă decât un caz banal. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. în care au aface nu cu sufletele morţilor. pentru o leafă cât mai grasă. Paulescu: Christos a înviat. Mai sunt şi medici de spital cărora. şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. Prof. orgolioşi. Paulescu: Spitalul. — şi. el a combătut « Spiritismul ».V. ci cu diavolul însuşi. vă vor per mite să vă instruiţi. Cu ace^t prilej. » 1 . etc. desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. în «Acţiunea Română». Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant.

Astfel. ». mai viclean. Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. cel puţin Haeckelian. 1936. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». Unul dintre « transformişti ». . Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. aruncase. Jouin » de Chanoine Sauvetre. adaugă. — pentru a lupta. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». cum credem noi. p.. şi. cu o singură etichetă ». .INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». . nu în «ideile » lui. } ir. după ce îi mulţumeşte. Altul. ca şi pentru fiecare obiect. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. la 17/30 Decemvrie 1902. Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. lăsând restul uitării » x. . « Mgr. Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. — Paulescu. Titu Maiorescu. pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. 13. dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. V. 1 . Paris. era ignorantul. lan sase cuvântul de « ignorant ». nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). ca într'o doară. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. în plină « polemică ştiinţifică ». cuvântul: « papistaş ». — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. Şi totuşi. dela Iaşi. . — zicea Panait Istrate. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. Deci. « Pentru a trăi. pot fi mai multe mijloace. Par s 1929. p. ci în el însuşi 2. Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios».

« Fericiţi cei blânzi. şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. — constituie răsplata celor nepătimaşi». Profesorul Paulescu. I. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. a adâncit studiul sectei francmasonice. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». Coranul. prin Cuvânt. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. TRIFU A fost deajuns pentru ca. Paulescu: Spitalul. — că aceia vor moşteni pământul ». încheia profesorul Paulescu 1. să înceapă. în 1924. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». a continuat a o urmări cu atenţie. pe care după ce o denunţase în 1913 2. mai ales după înverşunarea nedreaptă. — dintr'o anumită umbră. 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. Francmasoneria. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. Cahalul. Omenirea. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. mereu ostilă. pp. 2 1 . din umbră. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. « Ei au imaginat o societate ocultă. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ».42 DR. V. 27—28. la argumentele lui clare şi hotărâtoare. In curând această librărie. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. şi a publicat. — adică totul pe lume. broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. cu vicleşug. — de care suferă alţii. a fost nimicită de răzbunarea masonică. — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. Talmudul. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». care i s'a împotrivit. — neputând să extermine pe toţi creştinii. — adică cei care nu au patima de dominaţie. ucide-1. prea românească.

punct cu punct. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». naţionalist. în cursul meu de Fiziologie. Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că.INTRODUCERE 43 Apoi. încheia profesorul Paulescu. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. . Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). veritabil cameleon. se pretinde astăzi. dătătoare de viaţă şi individuale. această Franc-Masonerie. şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. economică şi culturală şi îl realizează repede. Aprilie-Mai-Iunie 1930. 67. desvăluia planurile ei politice. p. In 1930. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». odată şi pentru totdeauna ». explicând studenţimii universitare. a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. nemernicii. Paulescu. Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. am admis existenţa unui Spirit Suprem. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. cu indiferenţa unor dobi toace. după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. pe care le conducea în străinătate. economice şi culturale. stăm şi o privim. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». In acelaşi an. Feb. vicleană şi perfidă 1. în «Buletinul anti-iudeomasonic ». bazat pe probe decisive şi incontestabile. ce este Francmasoneria. Martie 1930. ca toţi masonii. Intr'o conferinţă. — apoi a unei serii imense de Spirite create. 1930. Iar noi. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. — cu o tenacitate neînduplecată. profesorul. anti-iudeo-masonic». . 1 . a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. mare. — planul de subjugare politică. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). cu documente sdrobitoare. Demnitarul vizat atunci de prof.

n'a reuşit niciodată. mărturisia: « Admit. păzit fără încetare. de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. de Paul Bert. o cauză ini ţială a l u m i i . care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. ca pe Voltaire. care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. dirijată de Francmasonerie. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». 1941. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. V. în ceea ce mă priveşte. ca pe Claude Bernard. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. împărtăşit în faţa morţii. căzut. — ci pentru restul Omenirii. — fie că au ales dintre «nemasoni ». deşi el nu a fost nici când « materialist ». -— prin elevul său. Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. profesorul d'Arsonval. silit să renunţe la « unele » din ideile sale. Dar. — după moartea sa. pp. cu sau fără voie. THIFU « Astăzi. — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». Dar. . însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. mai dârz decât marele Claude Bernard. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. în frica de « opinia publică ».— Claude Bernard: Philosophie. A fost astfel. fie că a ales idolii dintre «masoni ». După moartea sa. Claude Bernard (1813—1878). ca să nu le scape. în profesorul Paulescu. şi deplângea pe .neînţelegători şi chiar pe cei răi.44 DR. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). 139—158. ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». ca şi alţi oameni mari. — nu pentru ea însăşi. — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». păzit pas cu pas. Paris. . .

ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos. Dar. mai presus de toate. în care le arăta. în care s'au scufundat. întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie. nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul.. Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. Era prea afundată în « patimi ».. — de ce sunt urâţi de lume. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. ». fiindcă nu vedea cine ar fi putut. — unul şi acelaşi pentru Filosofie. şi pentru Ştiinţă. însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. El trebuie să aducă semenilor săi. asupra celulelor noastre. ». . — fiindcă amândouă au acelaşi scop. —«Scrisoare către Ovrei».INTRODUCERE 45 conştientă generală. — ce soartă nenorocită îi aşteaptă. cu propriile lor mărturii. — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei.—nu mai sufe riţi !. . o lungă « scrisoare către ovrei » x. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră. Profesorul Paulescu (1869—1931). fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. A adresat în 1921.. Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». p. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre. 182—211. intenţiile criminale şi viţiile.. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. medic şi fiziologist şi dânsul. . urmând studiile începute de Claude Bernard. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea. pe atunci.—unic: căutarea Adevărului. Lăsaţi lumea în pace.

într'o zi. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. In faţa acestor fapte. şi stă pâni la noi acasă ». fireşte. cu două decenii înainte 1. bun şi iertător. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. profesorul publică o serie de broşuri. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. TRIFD pe care. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907). în faţa durerii.46 DR. scrise pe marginea mării. zicea Marchizul de la Tour du Pin. în care putreziţi. V. voia să combată totuşi Catolicismul. — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. cu aproape două veacuri înainte. care. în starea actuală de turpitudine morală. p. organele vieţii proprii. n'o puteţi pricepe ». emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive.. Totuşi. Pentru a conchide. . ca şi în ordinea politică. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr.. — cel puţin pe atunci. pe numeroşii lor « prieteni ». Paris. şi ca străini primejdioşi. 272. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. Totuşi. « Ovreii au rămas o naţie. 1936. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. c) Să se reconstituie în ordinea economică. care ne făceau independenţi faţă de ei. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. deşi nu era nici ateu. — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. pentru ca profesorul Paulescu. şi. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». nici materialist. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. Iar Voltaire.

pentru ca să combată pe Creştini (Cap. în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. -— împotriva Jidanilor. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap. Buc. . « Degenerarea Rasei jidăneşti ». XVII).2. — « soarta viitoare a Jidănimii ». p.INTRODUCERE 47 rile. « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. In sfârşit. Viţiile lor sunt incurabile». Buc. « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. «Desfrâul Jidanilor». II. 1928. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. p. « Intr'adevăr. 36. Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». p. Buc. — şi prin urmare. 1927. — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi.—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». Buc. cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . lucrând în linişte deplină. 32. XVI). Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. după Apocalips. — în care. « Jidanii şi alcoolismul ». Paulescu: Desfrâul jidanilor. In acelaşi timp. — tălmăcit de dânsul *. p. 32. III. 40. 1928.

sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. îi punea câteva întrebări. să-i explice bolnavului. Istologia. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. Fiziologist şi chimist.. . lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte. Astronomia. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. dar. — şi. îndelung. « Cine are urechi de auzit. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». îl examina totuşi. neapărat. în 1929. Bacteriologia. . pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia. X I X ) . pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. Botanica. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. In lecţia sa de deschidere. Anatomia. arătase trei lucruri: I. nici un bolnav.. Geologia. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. Deşi. apoi. vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. curtenitor şi delicat. V. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. — uneori « banală ».48 DR. Când îl ruga să se desbrace — « ei. unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. b) « Altele sunt experimentale. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. XVIII). învingători (Cap. — termină profesorul Paulescu. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. să auză ». cu răbdare şi bunăvoinţă. înainte de a-i prescrie tratamentul. care îi cucerea şi impresiona adânc. Zâmbitor şi calm. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. ce cuprinde: Zoologia. profesorul ţinea ca. Nenumăraţi bolnavi săraci. îl găsiau la Facultate. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. .

. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. îl conduse prieteneşte până la uşe. . III. . Liniştit. «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa. să spui cuiva. . energia latentă. El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală.. printre ţările care în această privinţă. . Intr'o altă zi. unul din duhovnicii lui Lancereaux. văzu păduchi pe spatele lui. cine ştie de unde i-a luat?. în «România medicală». dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. — Monseniorul Ernest Jouin. parcă a vrut el să-i ia ». « Din nefericire. . în care înfăşurase o sumă de bani.. la Paris. înmagazinată în materie şi numită energia chimică. — « Moşule. bietul om. El nu pricepe Farmacologia. . « Cât despre Fiziologie. Intr'o zi. pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?.. 1929. Că. de la 15 Dec. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». ce e capital. aruncându-i pe mozaicul laboratorului. ..INTRODUCERE 49 II. ne-au lăsat mult înapoi » 1. . îi zise laborantului său. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. . nici Terapeutica. moşule! şi nu te apuca. ca să înlăture păduchii. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. îi aduse reţeta. Că «Un medic. — « Şi ăsta fu cu păduchi! ». . să nu-1 umileşti!. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. ca un năuc ce eşti. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. şi nu ştie să se servească de medicamente. . care toate sunt substanţe chimice ». îl şterse uşor cu palmele. Se duse apoi într'o cameră vecină. — « Ia mai taci. — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. 4 . care nu cunoaşte Chimia. . ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ».

60 DR. Odată rugă pe nepoţii săi. — «Dar bine. refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi. . de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. Paulescu. Oriunde vedea « trufia ». întrebat de Zaharoff.. ce făcuse Paulescu. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. .. . mi-a răspuns molatec: «Vai. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic. fiii sorii sale. cu leafa plătită pe un an înainte. un vizitiu chipeş. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit.«Trufi a. ci a dat fuga la duhovnicul său. — adânc turburat. Orgoliul. neînţelegând de unde putea veni acest refuz. Zaharoff. i-a spus lui Lancereaux. infectează pe orice om.. . .-— săracul!» Uneori. hamuri vechi. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». care nu îl pune deasupra semenilor săi. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. Doamne.. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. un cal şi un vizitiu bătrâni. acesta pe lângă un onorariu regesc. asupra faimosului miliardar Zaharoff. care avea o trăsură modestă. d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu.. —« E beat. V. . întors.. — un cupeu de toată splendoarea. ce îi datorează. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află. îi făcuse cadou lui Lancereaux.. .. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. am încercat să aflu amănunte de la profesor. — o ocolia cu silă.. unchiule Naie. Doamna Elena Angelescu. să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul. ce om nesuferit era. voi sunteţi de vină. un cal de rasă. probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar. zicea profesorul Paulescu. Lancereaux primise totul bucuros. N'a spus nimic colaboratorului său. dacă i s'ar face cunoscut adevărul.. TRIFU sonice. Când a auzit numele lui Zaharoff. Această nefastă patimă. îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. Mândria. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. . avea naivităţi de copil. hamuri noui şi. Şi dacă bea.

* Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare. ca şi al meu. flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1.INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ».. —a candidat şi s'a ales el însuşi.— «cap de listă». plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. — adică: mai tineri. tuturor oamenilor: mari şi mici. mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau. onoruri. ca să-i depună candidatura. fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană.. mai învăţaţi. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi.. mai deştepţi. Toţi vor laude. . In 1931.. hosanale. un ad mirator al profesorului. prea vinovaţi. mai puternici. — « Orgoliul ». Dar.. mai sus puşi. în timp ce prefectul. mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. Scârbit. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste.^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». care. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. — unii dintre dânşii. Au telegrafiat apoi. că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel. cu trei luni înaintea morţii sale. cu o înverşunare sălbatecă. au avut cruzimea de a-mi reproşa. încă de pe când trăia Profesorul. tineri şi bătrâni. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. . cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. vatămă. — « Desfrâul »). poate. mai bogaţi. bogaţi şi săraci. Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. vechi titrat universitar. . în aşa fel încât să afle dânsul. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. 4* . au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. mai frumoşi. al căruia Creştinism. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». — murmură Diavolul Trufiei în surdină.

da !. fără ca nimeni să protesteze. . foarte bi ne . să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente. Delegaţia s'a dus senină să ia masa.. Marinescu ajutat de mine. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. . Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. ci un tânăr oarecare. scrise cu propria sa mână. primi să se lase operat. . V. A doua zi. Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. . pe care le-am citit în Cameră. părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. Am depus la Iaşi. Dar — nu profesorul fu ales. încercă să schiţeze o mulţumire. mişcat şi zâmbitor. . 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. în sfârşit. Dumneavoastră sunteţi tânăr. — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. credea că a fost ales: va vedea. . ». când deodată. Vă mulţumesc ». Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. cu şervetul uitat în mâini.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . A acceptat cu greu. TRIFU din Bucovina. adevăratul ales începu să-i spună. aveţi dreptate. foarte bine. . eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. adevărul.. d a ! . Intr'o zi. sunt bolnav şi istovit. . . cum se hotărâse. . Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. Veni repede să-i întâmpine. ca un copil. pe care i-am scos-o. .52 DR. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». . Era foarte grav. aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo. . . fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». ce însemnez eu?. . banii necesari candidaturii. foarte « abil ». da. acest Parlament românesc. — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932. . un loc în Parlament. . că nu e «nebun ». i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. la o grădină de vară. pe când era la masă. şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. . profesorul îmi dete. într'un fel de discurs. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an.. din 11 Iunie.

că e vorba de turburări uremice. La 20 Martie. în acelaşi timp. ». . << Vino.. voia Cuiva înainte de orice!. domnule doctor. se întâmplă. mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. « Cu salutări afectuoase 20. Prin urmare. A doua zi însă. am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice. îmi spuse: — « De astădată. . dar ripostai: — « Domnule Profesor. de ieri. — îmi dau seama de astădată. . cât mai curând... pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte. ». Paulescu . .. pe Lalo. . mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda. şi compusese chiar. dragul meu. şocul operator. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?.. . In aceeaşi seară. despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. nu te turbura. pe care caută să o educe ». ne înşelasem toţi.. pian şi orgă.—un cancer. le iau. însă. ce însemnează asta? ». III. l a s ă . cu patru luni înainte. propovăduise dânsul. . iată.—tot felul de per sonagii. pe Schumann. . . ci «opere». văd personagii...—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei. uite. . afară de profesor. .INTRODUCERE 53 Peste trei zile. Uluit.. o să vă prescriem însă. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară.. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. ». pilulele lui Lancereaux. care ştia de mult. . 1931». — căci tumoa rea sau un chiag. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. fiindcă. şi nu văd nicio îndrep tare. . . câteva bucăţi religioase). te rog. de pildă. şi v ă d . dimpotrivă. îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. pe Bach. pe la 9 dimineaţa. mă împiedică să urinez. — aducând o sondă. — de ieri. ei.

— uite. pe peretele din faţa sa. ». ca totuşi să-1 salvăm. pe care nu-1 vedea. . şi colo-colo. Ia-mă Doamne !. . Interna sanatoriului. îmi spuse: — « Dar bine. Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. — pleca apoi. A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . — « Dar. In realitate. şi totuşi. acela. halucinaţiile lui se îndesau şi .. Când se apropia cineva de dânsul.. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp. te rog. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. îl vedea uimit. — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. « asistentul său ». — e inutil. calm şi cuminte. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile. . cu lacrimi în ochi. — «Scumpă domnişoară. câţiva.. nu mă mai certa. — nu te mai chinui zadarnic. . lasă-mă. — nu trebuia să te iau deacolo. ». . Vorbea cu toată lumea. frate. sufăr eu destul. In Sanatoriu. pentru Dumnezeu. — pleacă de-aici!. . — ascultă aici. iartă-mă.— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. îi făcea seara câte o injecţie. la plecare. — te aşteaptă poate alţii. . nici o cruce. . — toate bazaconiile ! — dar nu văd. nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. ».. te rog. ».. ». . — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. . bufnind în hohote de plâns. . cu buzele lipite de mâna lui gingaşe.se agravau... — alţi nenorociţi. că-1 priveşte cu groază. ».. . TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. fugi.54 DR.. — te implor.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. care se sbătea să scape şi să-i mângâie. era doar un Crucifix. V. . . — te rog. aseară? ». ». Nu urinase de mai bine de 30 de ore... . . lângă patul său. se pomeniau în genunchi. La un moment dat. ne apucarăm să încercăm totul. de altfel. şi putea să dispună de mine. că nu te pot conduce. îţi mulţumesc.

— uite-1 acolo. . făcu un gest. se lupta cu cineva. — şi pe « el » îl văd. A insistat să-1 ducem acasă. a oficiat. cu care fusese bun prieten). l-am găsit congestionat. nu mă lepăd. — nu mă lepăd de Christos.. « Un singur Preot ». adormi. Totuşi.—lasă-mă!. în genunchi. ca doliu. .INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». cu patru zile înainte de a muri. le vorbea senin şi calm. întotdeauna. decât un steag negru. » îşi făcu o cruce. — pe care va fi scris jos. şi un reprezentant al Bisericii catolice. . sculptat în marmură alba (de Paciurea. scria în testamentul său. Intr'o zi. . « Familia Paulescu ». profesorul adaogă: « Eu mă duc.. deşi agravarea aceasta se accentua. nu. Doamna Elena Angelescu. Ne dădurăm seama repede. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. profesorul se linişti ca prin farmec.— se aşează în faţa lui. ». După câteva cuvinte adresate sorii sale. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. va fi aşezat la Belu.. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică. infamul. Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai.. îşi închise ochii ş i . şi. întotdeauna. parcă strâns de gât. nevăzut de mine. te rog. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » . . Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. adăuga imediat. dar. şi gemea: — «Nu. parcă dintr'o voinţă supremă. la poartă. care părea că-i spune: «imbecilule». îi fu prezentă «vedenia ». Când îmi vine cineva drag. Doar în clipa morţii. în dimineaţa zilei de Duminică. care a frânt în două. « Bustul Domnului nostru Iisus Christos. . ». deasupra nenorocitei Schisme. Profesorul Paulescu a stat. . pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. « La moartea mea să nu se puie. Biserica lui Christos. cine era « el ». — le da indicaţii. mereu acolo. — le mulţumea. nu. 17 Iulie 1931. într'un colţ al camerii mortuare.

1 Manuscris aflat în păstrarea mea. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». însă foarte mult în străinătate. ». «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». fiind determinat de Eminenţa Sa. . ca Păstor pe Dumnezeu » 1.1 R.. 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ. făcător de Pace. Domnule. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. am citit zilele acestea. care este eminamente clasic. pe care o visa realizată prin Biserica română. Prin Martie 1929. în privinţa unor studii ale mele. . Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. modern. lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. V. studenţimii universitare. şi care. . care mi-ar fi deosebit de utile. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». să roage. B. Domnul Cardinal S. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. având. profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. să convingă. fiziologistul şi medicul român Paulescu. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. ilustru savant. — pentru ca să îndemne. pentru a obţine câteva informaţii. să implore». moderno.. tratatul său de Fiziologie.. Anton. Nassali Rocca. E puţin cunoscut în Italia. în special în Franţa.

să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. cu o recomandaţie autografă. — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept.INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. Universităţilor catolice din Italia. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. . Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». . pe cât posibil data naşterii sale. « Dricul să fie negru ». profesorul Paulescu trăise cast. pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. unde colaborez. care. . din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca. Dr.. vă deranjez. ». — o piesă de teatru. care o pot afla la mine. Pentru aceste însemnări. Tu eşti un sfânt şi o minte largă. aş dori în plus. care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti.. Guido Lami. boem cum era. care plăcuse mult lui Delavrancea. — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ». — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. fiindcă după datină. . După zece ani. — o viaţă curată de anahoret. şi de o putere de renunţare excepţională. « împărăteasa Irina ». . în cel mai aspru înţeles al cuvântului. cu mulţi ani înainte. descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. arhiepiscopul Boloniei. Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. Cincinat Pavelescu. îi scria în 1921. . « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. de la Paris. întărită de o voinţă neînduplecată. . el ar fi trebuit să fie alb.

. . când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. cu casă. să fie primiţi acolo. — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. — doi studenţi sau doi medici români. — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. . bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. imediat. Era suficient un rând de prezentare al profesorului. TRIFO cu flori în braţe. ca interni. V. — şi cele mai delicate atenţiuni. chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. Dar. . saluta în versuri. . masă. şi fără vreo discuţie.. . spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. . . Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. care să-l amintească şi mai bine. 1931. i se adresa ca un elev. ». . . — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. cehii mai mare fiziologist al timpului. . pentru ca. N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. în permanenţă. de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. fiindcă era « ortodox ». De ce a rămas mereu aşa de sobru. . . — nimeni nu mă aude ». . După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». unde dânsul fusese primit aşa de greu. Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. leafă. .58 DR. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. . un ortodox sau doi. —i se oferiseră căsătorii excelente.

fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. la mormântul său. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. pentru ca astfel. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. să se asigure în numele lui. prezenţa unui Român la acest Spital. în 1937. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. Nu vom răspunde noi. dr. a venit la Bucureşti. pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. acestor întrebări. profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». îl înalţă pe profesorul Paulescu. Huber. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. . după părerea noastră. — veacuri de-aci înainte. . — deasupra învăţaţilor lumii. Doamne! ». un splendid necrolog. care nu-1 cunoscuse totuşi. şi apoi a strâns într'o grupare. binevoieşte s'o publice. toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. Julien Huber. încă neegalată. ilustrul Dr. îi era «singurul răspuns 1. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. Această operă. De ce profesorul Paulescu. să se încline. — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . negaţiile divinităţii în Creaţie.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. personal. ca un «îndreptar». El a murit doar pentru noi. După moartea sa. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. D.INTRODUCERE 59 lui. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. la care vor putea răspunde uşor. cu braţele pline de flori. dovedindu-1.

. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. Şi decât o opintire za darnică. alţii eu Mo-' liere. şi «omul modern». 53. «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. unii că sunt clasic antic. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. . p. a oamenilor cu bunăvoinţă. Atunci. Bucureşti. — omul convins că ştie toate. — şi o pa înţelege] — va dispărea. . La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». Când o va înţelege. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre.. în sfârşit. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. . — pretenţios. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. agresiv şi stupid 1. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. v. decât fructe zaharisite dela Nisa. ci şi pe o altă listă. — alţii. că sunt romantic-modern. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. Această Omenire. — înnebunit de pofte.—omul «iniţiat» de presa. mai bine las natura în firescul ei. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. burueană din pârloagele noastre. cinematograful şi radiourile americanizante. şi — niciodată mulţumit. — veşnic neliniştit. Paris. 1913. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. 1928.60 un. «oamenii mari». Şi-atunci.

Termier (1859—1930). « Vocation du Savant ». în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ». publicat în 1927.. el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră.. zice Bloy. membru al Institutului Franţei. Deocamdată. au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. Docent Dr. ca o torţă luminoasă». uitându-se pe ei înşişi.INTRODUCERE 61 cari. el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte. . purtându-şi înainte mima. călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. TRIFU 1 P. V.

.

Ii-a: MATERIALISMUL. Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU. .NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE.

în special. biologi a şi.FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. fiziolo gia. trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze. principala sa ramură . ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i.

fără preget. ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. încă din vechim ea cea mai depărta tă. dealtfel . omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate. Pent ru a răspund e la .i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă.

la cauzele lor. metoda experi mental ă. după cum am . Ori. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii. să proced ăm în mod ştiinţifi c. pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne. să urmăm regulele metodei experim entale.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v.

adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e. 2° — ipoteza.stabilit anterio r2. . cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată . 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă.

la 14 Febru arie 1905. la Anex e. .1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. 2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală.

66 DB. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. azotul. oxigenul. o evoluţie. o fenomenologie sau fiziologie particulară. la Anexe. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. pentru ca să ajungem. sunt: 1° — un corp. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. printre care cele mai importante sunt: carbonul. C. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. sulful şi fosforul. prin analogie. — ca toate corpurile din natură. — protoplasma sau bioplasma. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. o morfologie particulară. N. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. o reproducţie. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. într'un cuvânt. o formă. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. o organizaţie. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii. Aceste caractere vitale. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. . 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. — este compus din materie şi din energie1. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. hidrogenul. într'un cuvânt.

care formează corpul fiinţelor unicelulare. trebuie să aibă o formă. ocupă partea centrală a celulei. toate. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). protoplasma-. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . ci este diferenţiată în mai multe organe. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. Dacă se divide o celulă în două segmente. Orice celulă are un nucleu. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. 3. . Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. au un corp format. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. în general.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. 2. Intr'adevăr. care o constituie. I. dintre care numai unul să conţină nucleul. — Celula. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. 1 Vezi Lecţia Ii-a. nu este omogenă. posedă o organizaţie destul de complexă. care. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. Forma celulară. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. Pentru ca protoplasma să poată trăi. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. care este aceea de celulă. întocmai ca sâmburele unui fruct.

altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. hemoglobina. etc. Aşa. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. etc. II. Pe lângă protoplasma şi nucleu. Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. Intr 'adevăr. în plus. osos. unele în divizarea celulei. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. etc. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei.). vacuole. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. conjunctiv. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. căci divizarea sa. organe ca centrosome. uneori extrem de complicată (kariokineza). se mai găsesc. în unele celule. C.—La fiinţele pluricelulare. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. fibrilară sau striată. leucite. care constituiesc corpul acestor fiinţe. iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. un aparat glandular anex tu- . unele din ele se diferenţiază. de exemplu. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular.68 DR. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. care intervin. N. Dar. reacţie) ale celulei. substanţă contractilă. conservă organizaţia sa fundamentală. adică se specializează. muscular. fiecare din celulele aglomerate. nervos.

FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. glandele mamare ale mamei. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. trebuinţe schimbătoare cu vârsta. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte. 3° — Sunt. — laptele. ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. de o complexitate extremă. c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. ceva mai mult. după naştere. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). Apoi. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). b) — aparatul nervos. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. . dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. un organ special. fabrică pentru noua fiinţă. placenta. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. embrionul adună. în ou. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. într'o fază ulterioară. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. sub formă de rezerve nutri tive. ba. La unele fiinţe superioare. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. în fine. La cele mai multe fiinţe. alte organe. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. In rezumat. părţile periferice ale organelor simţurilor. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare.

nici mama.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1.70 DR. ca ficatul şi pancreasul. nu funcţia face organul. deci. . nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. Organizaţia prezintă. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. nu vor funcţiona decât mai târziu. după caz. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. — fără excepţie. în epoca pubertăţii. N. — ci organul se face în vederea funcţiei. La om. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. şi glandele mamare. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. C. mai târziu. — după cum s'a zis şi repetat. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. nici fătul. Şi. la fiinţele multicelulare. după naştere. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. de exemplu. Astfel. Domnilor. că. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. Vă rog să notaţi. pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. 1 Prin urmare. organele genitale. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. înainte de naştere. favorabile ori defavorabile.

Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. spermatozoidul. el a făcut loc la doi indivizi noi. Să o considerăm acum şi în timp. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. ca şi cel dintâi. II. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. celula creşte şi. Ia un moment dat. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). ca să zicem aşa. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. Asemenea termen este cu totul impropriu. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. dar de sex diferit. 4. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. 1 . privită. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. după cum vom arăta mai departe. două noi fiinţe vieţuitoare. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. după ce a luat naştere. — EVOLUŢIE. celula primordială sau onila. după segmentaţie. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. I. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. la început. Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. la rândul său. în două părţi care devin două noi celule. — La fiinţele unicelulare. Organizaţia. a fortiori. Dar. Ori. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută. fenomene de nutriţie şi de relaţie. în mod spontaneu. se segmentează. Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. în spaţiu. formată dintr'o singură celulă. — La fiinţele pluricelulare. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1.

Domnilor. Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat.72 DR. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. ci rămân reunite şi. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. Ori. pecetia specifică. toate. câine. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. ar fi de vre-o 50 trilioane. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. că. — această microscopică massă de protoplasma.— sublimă capodoperă. primul va da naştere unui om. iar secundul unui câine. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. ca să zic aşa. repetate de un mare număr de ori. Dar. 1 . peşte. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. Asemenea «bipartiţii ». pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi. au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. ci trebuie să-i ştim originea. Aceste celule. care formează corpul omului. după un plan. care conţine «in potentia ». C. de când există specia om. Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. — fie ea om. şi ceea ce ziserăm despre om. vierme sau plantă. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. se aplică la toate fiinţele multicelulare. Notaţi. la rândul lor. căci originea imprimă celulei oului. rămân lipite. N. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. pasăre. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule.

cu alte cuvinte. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. celulele musculare. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. întradevăr. într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa. scapă soartei comune. mai curând sau mai târziu. sexuale). în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). care se termină prin moartea individului. şi evoluţia lor. de atunci înainte. al căror sediu el este. — cad. 3° — o perioadă postgenitală. succesiv. Aceea a fiinţelor pluricelulare. etc. nu mai mani festează fenomene vitale. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. 1 . care parvin a se întâlni şi a se contopi. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. deşi de cele mai multe ori accidentală.— asemenea. întru câtva. — ca şi corpurile inani mate. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. — devenite de-acum înainte inutile. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. Prin urmare. Toate fiinţele vii sunt muritoare. glandulare. adică morţii. cu aceea a fiinţelor unicelulare. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute.\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu. întradevăr după moarte. adică a organizaţiei. 2° — o perioadă genitală. şi fenomenele.

adică după ce a atins acest scop suprem. Cu alte cuvinte. perpetuarea speciei. corelativă cu reproducţia. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia.—are nevoie de un mediu înconjurător. ca animalele. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. există. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . nu îndepli neşte toate aceste condiţii. dar nu este aparentă (viaţa latentă). acest mediu trebuie să conţină apă. . să aibe un anumit grad de căldură. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. el trebuie. fiinţa vieţuitoare dispare. grase). — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. N. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. ani îndelungaţi. altele. Astfel. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. în lipsa apei. — ca şi organizaţia. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. Şi întradevăr. o cauză finală care este reproducţia. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. Când mediul. după ce s'a reprodus. Evoluţia. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. hidrocarbonate. C. de lumină.74 DR. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. în fine. Prin urmare evoluţia are un scop. aceea a fiinţelor pluricelulare are. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. Uneori însă. PAULESCC In rezumat. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri. deasemenea. le iau de la plantele verzi. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. viaţa persistă. — şi în general orice celulă. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. — în act sau în putinţă. un grăunte de grâu poate să rămână inert. ca scop. de presiune.

— sunt date afară (eliminaţie). — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. 2° — fenomene de relaţie. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. — liberând astfel energie sub formă de mişcare. şi dializabile sau absorbabile (digestie). identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. 1. Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive. apa. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. hidrocarbonate. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. parte în substanţe organice (albuminoide. ureea. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. absorbţie. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. decât mutări de energie şi de materie. Iar acidul carbonic. prezintă o serie de acte remarcabile. de căldură etc. grase) proprii fiinţei vieţuitoare. în fond. apă. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. şi constituiesc astfel. — nu sunt. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). parte în protoplasma. . eliminaţie). (desasimilaţie). asimilaţie. sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. etc. Aceste diverse acte (digestie. zise fenomene vitale. uree. desasimilaţie. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. — pentru a forma acid carbonic.

— fenomenele vitale de nutriţie. acelaşi fenomen. mai au şi cauze finale. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. converg către un scop comun. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente. cărbune şi oxigen. cărbunele să se combine cu oxigenul. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. cu dinadinsul. . Dealtfel. PAULESCU Dar. pe de alta oxigen. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). contrar fenomenelor naturii brute. Aşa de exemplu.76 DR. In rezumat. La fiinţele vieţuitoare. tocmai pentru ca. în corpul lor. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei.—formarea acidului carbonic. — este deci. Fiinţele vieţuitoare introduc. care nu au decât cauze eficiente. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului. — prezintă cu totul alt caracter.N . 2. finalitatea. adică adaptarea lor la un scop. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. adică a eliberării rezervelor organice . legate între ele prin legături de finalitate. nu mai este întâmplătoare. în anumite condiţii de temperatură. nu le cunoaşte nici scopul. Remarcaţi. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare .— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. Domnilor. In natura brută. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. toate fenomenele de nutriţie. acest fenomen se produce fără scop. bine înţeles. de scop. pe lângă cauze eficiente. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă. Şi toate aceste acte. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia. pe de o parte substanţe carbonate. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia. în fine. c. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. — prezintă un caracter evident de finalitate. — fără excepţie. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. întâlnirea elementelor.

de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. etc. fiind în general. nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. iar produsele acestei descompuneri. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. Energia care constituie reacţia. sub influenţa impresiei. — spre a da acid carbonic. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. Aceste modificări impre sionează fiinţa.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor. în care trăieşte fiinţa. 1 . apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). se manifestă sub formă de mişcare 1 . Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. apă. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. ele sunt dimpotrivă. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. uree. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. b) — când se introduce în mediul. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. — eliberează energia care este folosită ca reacţie. Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). care de obicei.

Botanische Zeitung. . ele sunt în raport cu actele nutriţiei. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . întotdeauna perfect adaptată la un scop.78 DR. şi căreia i s'a dat numele de taxie. celălalt capăt rămânând în aer. 1900. — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. capabilă s'o omoare. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. Hedonj. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. 4 Stalil: Loc. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. cit. Dar dacă se pune într'unul din pahare. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. N. mai întâi la fiinţele unicelulare. se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. 1884. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). PAULESCU Vom studia aceste fenomene. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. Puţin câte puţin. 3 Idem. Loc. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. Paris. — La fiinţele unicelulare. Dacă apoi. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. cit. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. I. Cu alte cuvinte. impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. C. se introduce apoi. apoi la fiinţele superioare şi la om.

. elementele constitutive ale acestor fenomene. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. * La fiinţele multicelulare inferioare. fibre musculare). de aceeaşi specie.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. II. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. neuroane. dar pătrunde în interiorul grămezii. — impresia şi reacţia. — care au celule diferenţiate (celule sensoriale. — care nu au un sistem nervos. sub influenţa unei lumini prea vii *. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. care constituiesc 1 Idem. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente . cit. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. In rezumat. adică simţite. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. la fiinţele unicelulare. pricepute. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. Loc. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. — sunt uneori conştiente. ceva mai mult. Dar. aceste fenomene sunt foarte complexe. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare.

contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. alimentele impresionează acest organ. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. C. trebuie să mă opresc. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. Dar. proprie fiinţelor vieţuitoare). imediat muşchiul ciliar reacţionează. Aceste acte. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină.80 DR. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. care reacţionează prin mişcări. Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că. Dacă obiectul se mişcă. — . apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. consecutiv. vederea nu ar fi clară. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. — căci. contractându-se sau relaxându-se şi. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. — admirabil adaptate la scop. în caz contrar. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. deşi inconştiente. — se îndeplinesc cu o precizie minunată. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. N. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei.

impresiile devin conştiente. — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. reacţii analoage cu a noastră. provoacă la alte fiinţe.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. la aparatul gustativ. reacţia a fost precedată de sensaţie. — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. etc. care face parte din aparatul termic sau tactil. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. sensaţiile de căldură . de exemplu. sensaţiile de sunet. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. căci ea îl ignorează în mod absolut *. admitem că şi la ele. sensaţiile de miros. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. Există atâtea categorii de sensaţii. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. sensaţiile de gust. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. sensaţiile provocate de umplerea rectului. un fenomen. sensaţiile musculare. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. corespund sensaţiile de lumină . Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. sensaţiile de foame şi de sete. 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. a băşicii urinare. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. Astfel sunt. . Afară de aceste feluri de sensaţii. la aparatul olfactiv. Idei particulare. Cum însă. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. la aparatul termic. la aparatul tactil. 3. sensaţiile de contact sau de presiune. mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. la aparatul auditiv. care derivă din impresii exterioare. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie.

Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. 1 . în acelaşi timp un mare număr de impresii. aceste impresii nu devin toate conştiente. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. sensaţia dispare. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. adică iau cunoştinţă de ea. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. C. au fiecare. La fiinţele care nu au creer. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. PAULESCU Omul primeşte. După un timp oarecare. căci poate fi redeşteptată (memoria). ori care ar fi ele. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. de înălţime. de timbru. calităţi speciale. de miros. Plecând dela acest fapt. dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. ea trece în stare latentă. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. Toate celulele nervoase.82 DR. Faptul este exact. sensaţiile termice. produce oboseală. cele de contact. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. N. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. în realitate însă. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. prelungită. de gust. Dar. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. Orice sensaţie are calităţi.

de ordinar. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. impresionează. un câine flămând. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. gustul şi mirosul. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. dar nu se disolvă. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. în acelaşi timp. împing mai departe investigaţiile simţurilor. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). o mulţime de sensaţii. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. termometrul. care nu depinde de raţionament. mai multe organe de simţuri. incontestabil. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. Instrumente ca lupa. simte. prin urmare. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. cu calităţilor lor. plăcute sau neplăcute. o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. foarte complexe 2. ea se umflă. de obicei. în ambele cazuri. şi ne procură. ideile particulare sunt. simţul auzului îmi va da. pentru dânsul. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. în acest caz. microscopul. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. Ideile particulare. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. de timbru. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. Un om. de înălţime. . etc. utile sau vătămătoare subiectului. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). se înmoaie. care priveşte calm pe un alt om. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. Aşa. chiar bine făcut ca Apolon.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. de exemplu. Totalitatea acestor sensaţii. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. având fiecare mai multe calităţi. Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv.

la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. numiri consacrate de usaj. C. şi. — Ideile particulare neemotive. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. — nu provoacă reacţii. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. voluntare. independentă de raţionament. sub aceia de repulsie. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. adesea irezistibilă. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. — la nutriţia.84 Bit. un caracter emotiv. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. după cum ele se referă. a rămas destul de vagă. ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. de scârbă. care trece liniştit pe lângă un câine. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. Un cal. b) — Reacţii conştiente instinctive. reflexe. scop pe care însă îl ignorează. vom încerca să le precizăm însemnarea care. dar. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. de plăcere sau de neplăcere. de spaimă 1. coordonate în vederea unui scop util. Ca şi ideile particulare care le provoacă. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. cu toată întrebuinţarea lor curentă. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie.N. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. Distingem trei categorii de instincte. O idee particulară emotivă. de cele mai multe ori. de dorinţă. sau din contră. \ 1 . care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. este cuprins de groază când zăreşte un lup. de trebuinţă. Dimpotrivă.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect.

precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul. nici mai multă. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald.. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). nici mai puţină. Remarcaţi. intră. alcool. glicerina. Astfel. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său.. groază chiar. dintre toate aceste substanţe. satisfăcută. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul. etc. de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. după părerea noastră. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. sau nu. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. etc. (vezi Anexe). cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. spaimă. Domnilor. scârbă. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare .. — în scopul ignorat. 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit. temere. eter. cu aprecierea neraţionată a pericolului. animalul nu va bea decât apa care este. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). singura de care organismul său are trebuinţă. etc. . 1 In această categorie de instincte.

au o finalitate pe care pasărea o ignorează. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. la un moment dat. — fără s'o fi învăţat. Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. de dispoziţii organice stabilite dela început. ea aşează . PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. O tânără mamă. Domnilor. mai târziu. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa. deşi conştiente. — şi. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. după ouare. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. — pusă în urmă în libertate. Observaţi. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. C. se simte adânc mişcat. care vrea să reflecteze. In urmă. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. o pasăre. născută şi crescută în colivie. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. în faţa cărora omul. ca acel al reflexelor. îmi pare rău că. Sub influenţa unei impulsii imperioase. — sugând perfect. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. El pare a fi înnăscut şi. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. — pus pentru prima oară la sân. Nu este oare o Aşa. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. că toate aceste acte.86 DR. Iată un exemplu: Pasărea simte. N. de pildă. se desvoltă la pasărea mamă.— fără învăţătură prealabilă? 1. chiar cu preţul vieţii sale. 1 .aceste materiale cu o artă desăvârşită. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. o impulsie neraţionată de a-i proteja. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. micii puişori ce vor ieşi din ele. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. — deşi în mod neraţionat. — din cauza timpului limitat. legat până la un oarecare punct. Domnilor. văzând pe noul ei născut. Apoi.

— La animale.— provoca reacţii inconştiente. —. şi de reflexe şi de instincte. . sensaţii. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele. însă. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. Invers. In realitate aceste acte sunt reflexe. mănâncă. se împerechează. contrar reflexelor. 2.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. — ca şi reflexele. în acelaşi timp. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. — intră toate în categoria instinc telor. Dar.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. raţionamente. Aşa de pildă. există acte care par că ţin. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. de exemplu. însă nu le ştie scopul. — afară de cele reflexe şi voluntare. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor. din impresia sau reacţia lor. deliberări. dar. — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. — ca şi animalele. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. — are idei particulare. ideia este întotdeauna particulară. —-. el posedă facultatea de a da la o parte. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. n'a fost conceput de fiinţa care le execută. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. mişcările respiratorii. bea. ale căruia acte. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. pentrucă simte trebuirrţă. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. . câinele latră. —adică în virtutea unui instinct. 1 . Omul. se culcă. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale.

C. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. care este o idee abstractă. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. faţă de această foaie de hârtie. PAULESCU din care le priveşte. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. Or. oxigen şi hidrogen. tactilă. provoacă reacţii. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. împreună cu reacţia care îi urmează. Dintre toate animalele superioare. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. din ideea particulară de această foaie de hârtie. combinate în anumite proporţii. Un raţionament. b) — Reacţii voluntare. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. se înalţă la cauze şi legi. el descoperă necunoscutul. termică. este a face ştiinţă. derivă noţiunea de hârtie. auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. de exemplu. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. Acesta este caracterul său distinctiv. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. a abstrage şi a generaliza ideile. — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. Astfel. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. Singur omul posedă un limbaj. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». . Aşa. In exemplul nostru. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. — ca şi impresiile. sensaţiile şi ideile particulare. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora.88 DR. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. de unde deduce consecinţe. N. omul o generalizează. singur omul face ştiinţă. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare.

mişcările şi secreţiile stomacului. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. unicul mobil al acestor acte. uneori. — îl introduce în regimul său alimentar. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. — care sunt apanajul exclusiv al omului. omul care le execută cunoaşte scopul lor. — pe când el ignorează scopul instinctelor. In aceste exemple se vede omul căutând. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. impulsiilor instinctive. o pasiune sau un raţionament defectuos. şi. pe când unirea sexuală a animalelor. de exemplu. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. Dar. să reziste. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. ca hidrat de carbon. comandată de o trebuinţă. uneori. Dintre toate reacţiile. — ştiind că zahărul. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. această putere inhibitoare este limitată . De asemenea. cu ştire.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. — din nenorocire prea numeroşi. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. nu este voinţă care să reziste 2 . — se îndeplinesc întotdeauna. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. căsătoria omului. cauza este ignoranţa acestui scop superior. 1-a conceput el însuşi. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. mişcările respiratorii. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă.—ca şi instinctele. dar ele au o finalitate conştientă. actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. 1 Dacă. decât pentru scurt timp. ea nu poate să oprească. este un act voluntar. — în vederea unui scop util. când un corp străin a atins corneia. Astfel sunt oameni. — în mod criminal chiar. până la un oarecare punct. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. — care se forţează. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. Omul poate încă. Aşa. . în virtutea unui raţionament. — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. este necesar nutriţiei celulelor sale. — pe care. omul face act de voinţă când. de pildă. Ea nu poate să modifice. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii.

contrar celor spuse de aceşti autori. în urma unui raţionament. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. de pildă. desfrâul. N. etc). de care este vorba. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. Pe lângă actele voluntare. astăzi. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. pot deveni inconştiente. 1 . mii de oameni şi de femei care. Acest lucru se petrece. ceea ce este inconştient este scopul lor. ele pot deveni inconştiente 1. cu mişcările scrierii. Din faptul că actele voluntare. C. dar repetate de multe ori. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. ar trebui să se admită. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. Apoi. la un moment dat. Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. Autorii. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. Dar. PAULESCU Dar. sub influenţe diverse. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. şi că actele lor. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. 2-eme serie. artistice. în virtutea unei idei de ordin religios. Actele voluntare sunt conştiente. există într'adevăr. distinsul naturalist J. uneori. actele instinctive sunt conştiente.f 90 DR. mai întâi. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. păstrează în mod scrupulos castitatea.: beţia. repetate. atât de multe şi de complicate. industriale. — ceea ce este inadmisibil. Paris. — că. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. Dacă. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. în asemenea condiţii. Fabre [Souvenirs entomologiques. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. care completează sau care inhibă instinctele. H. Delagrâve). devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice. lăcomia. de a modera unele impulsii instinc tive care. Scopul ei este de a regula.

dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. pentru aceasta îi trebuie. nici mai mult. în fond. — opere. de fiecare dată. fără să producă desordinile cele mai grave. ca să zicem aşa. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. să o facă imobilă pentru ca. pe care ea nu o vede niciodată. în acelaşi timp. nici mai puţin. prin mişcările ei. identice. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). Finalitatea constituie deci. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. pe linia mediană a feţii ventrale. de industrie. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. ar trebui să se admită că. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. de artă. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. la început Ammophiles a cunoscut. fără s'o omoare. deci. căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. . pe care o împărtăşesc actele voluntare. în nouă puncte diferite şi. nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. Şi într'adevăr. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. utile bunului trai al indivi dului. fără contestare. De altfel. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară.FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. distruge unul din aceşti centri nervoşi. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. precum şi efectele distrugerii lor. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. Or. să nu aducă vreo vătămare larvei. —cu ignoranţa sa. Ammophiles. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. fără excepţie. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. Asemenea presupunere este însă absurdă. Larva unui himenopter. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. a fost. de care cu greu îşi dă seama. conform părerii autorilor de care este vorba.

atât organizaţia şi evoluţia. — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere. că lumina. energia. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie.92 DR. electricitatea. — element inert care este substratul energiei. Conştiinţa este perceperea energiei. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. ca şi cel de finalitate. — care nu era decât un singur atribut. rezultă în mod evident că. PAULESCU Dar. în plus. caracterul de conştiinţă. căldura. numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. C. cât şi fenomenele vitale. 1 . de exemplu. din cele ce vă spusei până acum. Prin urmare. nu fac parte din domeniul naturii brute. N. se percep ele înseşi) Materia. intensitatea. Or. Or. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule.

în mod experimental. realitatea acestei cauze. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. — vom verifica apoi. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. . să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. întrebarea noastră. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. prin analogie. IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. — vom face ipoteze. la 16 Februarie 1905. de a căuta soluţia problemii vieţii: a. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. b. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti.r MATERIALISMUL Domnilor. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte).

deci. . a unui act sau a unui fenomen A. actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. ori. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. se apropie mai mult de A. neverificată de experienţă. care. energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». Trebuie să vă atrag atenţia. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. ori. prin caracterele sale. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. — cu alte cuvinte. B. — că ea este chiar afară de chestiune. PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. . inertă. ele sunt constituite din materie şi energie. că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. căci « o ipoteză. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. şi conchide că. — ca şi corpurile brute. . pe aceea. iar corpurile lor sunt constituite. N. materia fiind prin definiţie. C. redusă la liniile ei fundamentale. savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. energia fizică este cauza vieţii.94 DR. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. — dm materie şi energie. imediat. Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. nu poate fi admisă în ştiinţă ». cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia.

conceput în inteligenţă. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. Este evident că. «Finalitatea. Claudc Bernard. Ori.— fatal. 1 . — nu este o lege fiziologică. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. o lege raţională a spiritului. nu şi din acel al ştiinţei. dacă li se neagă caracterul de finalitate. în lecţiunea noastră anterioară. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. însă. Paris.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. cu ajutorul căreia. cu cauza eficientă. 338. în mod arbitrar. ea este. dar artificial. ci numai cauze eficiente x . — zicea el. Aceste două noţiuni sunt. în fond. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. — atât una cât şi alta. ea este metafizică. celular sau individual. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. Bailliere). Contrar părerii acestui ilustru savant. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. — scopul. căci nu există un singur organ. cum cred unii filozofi. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. în « Journal de Medecine interne ». — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. nu poate tolera o asemenea procedare. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. — concepute în inteligenţă. celular sau individual. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. adică. 1885. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. 15 juillet 1901. pe care o va exercita mai târziu. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. dacă. — căci nu există un singur fenomen vital. decât prin finalitatea lor. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. mai cu seamă. — la simple mutaţii de energie şi de materie. nu este o lege a naturii. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. Edit. iden tice cu acelea ale naturii brute. etc. p. făcută fără parti pris. Ştiinţa. — care nu este materialist. Paris. Intr'adevăr.

pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. ea nu poate da seama nici de formarea. In rezumat. Astfel. — scapă acţiunii lor directe. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. nici pentru magnetism. faptele vitale de caracterul lor esenţial. chiar negând finalitatea biologică. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. într'o identifi care.96 UR. —nici mai mult nici mai puţin. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. după cum am mai spus-o. —s'au despuiat în mod arbitrar. la natura vieţuitoare. termică. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. Ori. N. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. — cu alte cuvinte. energia posedă un singur atribut. C. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. PAULESCU Dar. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. intensitatea. — generalizare nejustificată. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. — pentru trebuinţele pricinii. nici materia nu implică atributul de finalitate. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. finalitatea. — şi care. Ori. căci. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. ca şi cel de finalitate. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. — aşa cum o concep materialiştii. 2° — Ea consistă într'o generalizare. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. — el le dărâmă dogma. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. Intr'adevăr. nici energia. 1 .

aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. la observaţie. — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. doctrina materialistă. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. — complement indispensabil. Pentru aceşti filozofi. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. — aşa cum este profesată astăzi. — în numele logicii ştiinţifice. . — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. —respingem.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. în legătură cu acest caracter. pozitivismul. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. etc. născut din necesitatea absolută. Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». să rezolve o mare dificultate. Am făcut — altă dată. afară din ştiinţă. întreaga ştiinţă. are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. O şcoală filozofică. Bazaţi pe aceste motive. — care nu este decât cunoştinţa prin cauze. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. pentru această doctrină. — chiar de la începutul vieţii.

C. . — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». că această ipoteză nu este întemeiată. în mod spontaneu. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. T. — încheiam. Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci.. astăzi. — probează. clar ca ziua. Unul singur totuşi. — ea nu se produce niciodată ». E.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc. Dictionnaire de physiologie. p. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută. 1904. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare. EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) . A. . . în mod spontaneu. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. că. 1 Iată ce zic. . « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată. p. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină. din substanţa brută. Experienţe simple şi decisive au stabilit. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. 73. în această privinţă. von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. 242. Ori. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort.. ..DR. această doctrină condamnată. — Ch.în articolul Generation spontanee. în câteva cuvinte. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. VII. X. care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. 1905. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina.

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. acest germen (cristalin) se desvoltă. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. ea dobândeşte. Ceva mai mult. * cristalele. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. întotdeauna fatală. Cu toate acestea. Câtuşi de puţin. care posedă toate aceste proprietăţi. în urmă ea le asimilează. Intradevăr. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. Prin urmare. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute.104 DR. 282). decât în şi prin celulă. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. şi anume cristalele. — le încorporează şi le creşte. ca în celula completă. deci. N. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. C. din acest punct de vedere.— să le zicem indivizii cristalini. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. pusă într'un mediu convenabil. îşi incorporează particulele ei. In rezumat. constată imediat că analogia perfectă nu* este . este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. astfel. II. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. creşte conservându-şi forma. deşi nu este imediată. azotate. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. în momentul segmentării. O «analogie perfectă » există. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. 279). împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. — răspunde Dastre. Există corpuri brute. pus într'un mediu de cultură convenabil. adică în soluţia substanţii sale. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. El asimilează materia disolvată. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. Moartea. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale.

în soluţie. Prin urmare. homogene. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. o soluţie a acelui corp. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. într'o onentaţie constantă. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. deci. Aceste părticele cristaline. Ori. moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. de asemenea. în soluţia concentrată a substanţei chimice. când un microb este pus într'un mediu de cultură. (Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. se formează în mod izolat. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. între o soluţie şi un mediu de cultură. 2° — Formarea cristalelor este. Dimpotrivă. adică transformarea în protoplasma. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. nici o analogie între un cristal şi un microb. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. — care se găsesc formate gata. la rândul lor ele se juxtapun. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. Când corpul disolvat cristalizează. Un cristal este compus din părticele cristaline. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. — prin juxtapunerea de părticele cristaline. Nu există. care este cu totul diferită de aceea a mediului. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal.APENDICE 105 reală.

« Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. o exagerare a nutriţiei. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. 280). «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă. această citaţie. prin apoziţie. înainte de a fi pentru celelalte » (p. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. a studiat bine acest fenomen. Gernez a arătat că. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. Pasteur. adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. în câteva ore. o segmentaţie şi o mulţi- . — contrar părticelelor cristaline. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. se constată.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. între alţi savanţi. La fiinţele pluricelulare. este pus din nou în soluţia în care s'a format. — o vasodilataţie şi consecutiv. căruia » împrumut. Dastre. Examinând faptele cu puţină atenţie. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi. Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte.100 I)R . — la locul rănit. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. numai un simplu depozit. se vede câ. observaţia arată că nu se produce la locul rănit. 281). Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. de materiale conţinute în mediul ambiant. în punctul sfărâmat.c. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline.N. la nivelul părţii mutilate. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p. care apar în mod izolat în sânul soluţiei.

să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. ceva mai mult. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade. formarea unei cicatrice fibroase. Prin urmare. « anumite cristale. lichidul abandonează sub forma de cristale. cristalizat). sau. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. Ba. el nu mai conţine decât 360 gr de sare. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. Răcindu-se. menţinută la temperatura de 15 grade. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr.. o aşa de luminoasă expunere. o anumită cantitate din această sare (360 gr. 286). — nasc dintr'un individ precedent.122 de grame de SO4Na2. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. . — zice Dastre. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. — restul s'a depus pe fundul vasului. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ». pentru că. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. anterioară. Ori. la temperatura de 15 grade. « O întreagă serie de cercetări. asemenea ei. restul rămâne pe fundul vasului. din această sare. într'un litru de apă distilată. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. III. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. de cele mai multe ori. ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. un litru apă distilată poate disolva 4.

în jurul acestui prim miez. temperatura şi lăsaţi-1. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. un minut sau două. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. — punctul de plecare al solidificaţiei. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia.—întâmplător. Şi întradevăr. condiţiile de apariţie a cristalelor. 1°. mici cristale apar. până când tot excesul de sare se depune. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. . aproape indefinit. dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. N. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. într'o soluţie suprasaturată. cu un cristal de sulfat de sodiu. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. în sânui soluţiei saturate şi devin.108 DB. obţinute astfel. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia. Glicerina prezintă. 292). Soluţia se zice atunci suprasaturată. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. 293). Dar. — el va rămânea lichid. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. putem obţine altele. într'un butoi trimis din Viena la Londra. şi ea. în mod spontaneu. C. dimpotrivă. — ca şi cele introduse din afară. la o temperatură mai mare de 30 grade. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. Insă. la 10 grade. este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. în timpul iernii ». cu ajutorul acestor cristale. — s'a putut provoca formarea altor cristale. In anumite condiţii. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. — Introducerea unei părticele cristaline. PAULESCU Totuşi. — după cum. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. Scădeţi-i.

acesta s'a format. 278 şi 279). — mărturiseşte Dastre el însuşi. 293). numai graţie întrebuinţării unor termeni. prin simplul joc al forţelor moleculare. 289). a putut fi perpetuată » (p. 291). — zice Dastre. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. şi aşa mai departe » (p. vor da naştere. . — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. . '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor. şi aproape până la abuz. acesta a născut un al treilea. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. nu se constată nici o diferenţă ». a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. Dar.APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. Prin urmare. 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. noi. Ştiinţiîiceşte vorbind. cu cele şase sisteme cristaline. « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. împinsă la acest grad. « S'a împins şi mai departe încă. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. apoi. . S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. — după cum primul microb a născut pe al doilea. —apariţia. din întâmplare. la alţi doi microbi. fiecare. iar aceştia la rândul lor. — teza ia un caracter copilăresc» (pp. este generaţia cristalului introdus în ea. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. creşte. propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. singur alături de cel dintâi. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. într'o soluţie supra-saturată.

formă care este aceea a sulfului nativ. transparent. N. 252). Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. Ne este de ajuns. — pe care Dastre le califică « copilăreşti ».. care va fi urmată de o stingere finală. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. — conchide Dastre. dur. . că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. puţin câte puţin. Dacă ne-am lua după materiahşti. spre a o găsi. nu cred însă să se afle cineva care să găsească. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». 253). C. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. — zice Dastre. Dar. şi trece în stare de sulf octaedric. la temperatura obişnuită. ea are deasemenea o perioadă de declin. în apă rece. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. urmată de o stingere finală» (p. n'a existat întotdeauna. « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». ele au avut o perioadă de formaţie. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. fără alteraţie. se obţine un sulf moale. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . şi de culoarea ambrei. prin exemple identice cu acesta. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. sulf topit. între aceste analogii. redevine opac. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. ea a avut o perioadă de formaţie. — şi aduce ca probă. acest sulf moale pierde.HO DR. . şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. PAULESCU Dar. « Aceasta nu este adevărat ». elesticitatea sa. şi acelea pe care le adoptă. o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. elastic ca şi cauciucul. Când se toarnă. La temperatura ordinară. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. şi pe care o conservă indefinit. — între evoluţia lumânării mele.

bătrâneţea şi moartea. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. constatate de cei mai abili experimentatori ». In ceea ce priveşte pe geologi. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. — şi moare când. în acelaşi timp matematician. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. bunăoară despre turcoaze » (p. de a evolua. nu există la corpurile brute. întradevăr se nasc. « Aceste fapte. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. sau când i se adaogă o condiţie anormală. Observaţia arată că. când scopul lor a fost îndeplinit. recente. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. pentru a deveni octaedric. sub influenţa cauzelor atmosferice. Aşa dar. ele declină şi dispar. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. apoi. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. Jer6me Cardan. repaosul definitiv. Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . dar că ele suferă chiar boale. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. Fiinţele vieţuitoare. Nimic. naturalist şi medic.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. 254). devenit octaedric. cresc. V. Ei bine. — adaogă savantul profesor. corelativă cu generaţia.APENDICE IU geologi. . devenite inutile. încet şi continuu. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. se formează. 253). încet şi continuu. când « s e modifică. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. în aceeaşi direcţie ». « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». ca argila. sulful moale trăieşte. precise. — şi în stânci moarte. întotdeauna în aceeaşi direcţie. în sensul că ele se modifică. care să semene cu aceasta. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. — acelea care. pe fizicieni şi pe chimişti.

. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. 184). « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. care pot fi numite excitanţi. la fiinţa vieţuitoare. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. — au primit numele generic de excitanţi. modificate. N. o reacţie. ele nu se mai află în stare optimă. Dar. C. aerul. — fiinţa elementară. necesare manifestaţiilor vitale. Din acest fapt a rezultat o confuzie. Astfel este electricitatea care con- . — condiţiile mediului în stare optimă. Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. . constituiesc excitanţi. exagerate sau diminuate. unde găseşte anumite condiţii favorabile. iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. — şi de altfel pentru cei mai mulţi. 185). sau mai bine zis. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite.112 DR. o tendinţă de a se apăra. atât de simple şi atât de clare. în realitate. în mediul ambiant. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. Pentru Dastre. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. are trebuinţă de lumea exterioară. De asemenea. sunt în număr de patru: umiditatea. o activitate exagerată. oxigenul. din nenorocire. dacă nu pentru toţi fiziologiştii. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. au fost. lecţia î-a. constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. taxii). Numai condiţiile de mediu codificate. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. Aceste noţiuni. PAULESCU Cauzele reacţiilor. fiinţa protoplasmică. iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. — zice Dastre. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. — adică modificările condiţiilor mediului.

nu le este specială. se produce. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. nici umiditatea. sau mai bine zis.APENDICE 113 ei. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. intradevăr. — cu alte cuvinte un mediu optim. pusă In condiţii de mediu optim x. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. desminţită de fiziologia întreagă » (p. unii fiziologişti. bună-oară. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. care se crede că este apanajul corpurilor brute. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. reuşesc să dea această desmmţire. Ca probă. este o eroare foarte gravă. aceste acte şi aceste fe nomene. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. este efectul excitaţiei. cu corpurile brute. Mă întreb cum poate cineva să nege. Intradevăr. nici oxigenul. nici alimentele. — ea se aplică la corpurile vii. zice Dastre. Spontaneitatea. — înainte de a suprima. nici căldura. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. nu există o stare optimă sau mai bine zis. «Legea inerţiei. — şi numai deasupra acestui zero. lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. Ori. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. ca şi în cazul precedent. . — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). în general. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. în fine paralizia şi moartea. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. 190). din acest punct de vedere. fiziologia. Pentru această categorie de excitanţi.

cu finalitate imanentă. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. . de apărare. — exagerate sau atenuate. şi când intervin condiţii anormale. VI. nici colori. Astfel stând lucrurile. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. o bucată de cărbune. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. după moarte. nici pensulă. N. ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. pentru a exprima adevărul. Să luăm unul din aceste corpuri. dar care. el va rămânea inert. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. — ca şi fiinţele. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. nici fenomene fiziologice. — pus în condiţiile de mediu optim. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». cu finalitate imanentă. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. mi se pare că. — şi să îl punem în orice mediu . morfologică şi fiziologică. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. — posedă o activitate spontanee.H4 DR. — va fi absolut inert. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. în mod concret şi exact. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. rămâne inertă. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. şi nu va manifesta nici acte morfologice. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. — de exemplu. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. Când condiţiile mediului sunt modificate. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. etc. culorile. sunt excitanţii săi. şi dacă în acelaşi timp. — adică un mediu optim. Reacţia nu este niciodată indiferentă. C.

el nu se mai întinde » (p. «Dacă sforţarea continuă. I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . Dar. dacă se suspendă. o dispoziţie nouă. ea se curbează şi. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. In acest punct. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p. vergea. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar. sforţarea tracţiunii. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. prezintă mişcări. Ceea ce este foarte curios.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă.— ea revine la forma ei primitivă. câtva timp. etc. într'un punct al vergelii. gazoase. — virtutea în elasticităţii sale. la ocazie. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. este supusă la o tracţiune puternică. — pe care nimeni nu le contestă astăzi.ea se rupe. « metalul. Dar. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. Forţele atracţiei moleculare. 267) J Iată acum cele două exemple. — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). se vede apărând. o strictură. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. lichide şi chiar solide. 268). fir. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. . dar. . vergeaua se va rupe ». bară. ei atribuie corpurilor brute. sferă. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă.. manopera. dacă sforţarea continuă. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. starea sa în cutare sau în cutare punct. — cusută cu aţă albă. — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal. care era moale în celelalte puncte. a luat aici aspectul metalului călit. când sforţarea a încetat. afară de forma cristalină. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute.

— ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. de către o prismă de sticlă. ea devine verde » (p. . exemplul meu este identic. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. 269). totuşi. în timpul sforţării Ia care este supusă. etc. Şi.— tot ca Ia animale. ceva mai mult. pentru că este astfel. Ele arată că această activitate este. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi. « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. . N. 270). o oboseală a tactului electric. o oboseală a elasticităţii. — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. că o lamă de plumb. în fond. PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. — o ripostă la intervenţia străina. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. . Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. totuşi. Dar. Dacă în urmă este expusă la o lumină verde. Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. cu acelea ale lui Dastre. fără să reziste. ne mai aduc încă o altă probă. . C. aceste f a p t e . în fine.J16 DR. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. si că această ripostă. — ca aceea a animalelor. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. — care este astfel. 270). după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. — după părerea sa. chimişti şi fizicieni. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. n'ar avea mai bun mijloc. — pe care le cunoaştem. care se lasă să fie îndoită. Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi.— este « nu mai puţin remarcabil ».

— profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. nu voi insista mai mult asupra lor. mai mult poetice decât ştiinţifice. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat.APENDICE 117 o acomodare la torsiune. apoi. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. . — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine. — nu sunt ştiinţifice. Şi cu toateacestea. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. dela Aristotel. Dar este evident că asemenea procedee. apoi. etc. — care duc la sofism. De aceea. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. o adaptare a sticlei. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. 257___258). măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. generalizează în mod arbitrar. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite.

.

considerată în general. Bucureşti. recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. — totul are o cauză. Ei bine. nu sunt decât nişte sisteme greşite. am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. care nu au nimic comun cu ştiinţa. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». pe urmă. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. Ceeace noi căutăm să descoperim. Am făcut. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. Ia Facultatea de Medicină din .SUFLET Domnilor. i * Dar. să încercăm să facem acest lucru împreună. căci. este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. — în natură. Ori finalitatea. trebuie să pui ceva în loc ».

ereditatea şi lupta pentru existenţă. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. pe care. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». incompatibilă cu această dogmă. Totuşi pentru unii materialişti. să se salveze doctrina materialistă. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. din punct de vedere al metodei experimentale 1. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. am cri ticat-o cu deamănuntul. — să se arate că. printre naturalişti.C.120 I)R . care rezultă din cauze pur mecanice. la fiece pas. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. acum doi ani. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale. trebuia ca. în realitate. — nu putea conveni naturaliştilor care. Doctrina darwinistă (transformistă.N. — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. înainte de toate. etc. într'o lecţie. — care este efectul întâmplării. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi. 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. de selecţie. trebuia ca. . — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop.

variabilitatea poate atinge orice caracter. Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. Bruxelles. modificări indiferente. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. vezi şi L. Dar ceva mai mult. 1901. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. 77. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. Errera în Dar-winisme. — adică concepută. Această ingenioasă ipoteză. 139. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. Lamertin). T. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. — cu alte cuvinte. formarea de specii care se transformă unele de altele. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin. 1904. urcând progresiv scara biologică. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). 1 . După Darwin. p.. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. După părerea lui Darwin. voită. căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. 2eme edit. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. fără ajutorul niciunei idei teleologice. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. p. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. I. în decursul timpului. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. utile sau vătămătoare individului. Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. — după cum o recunoaşte toată lumea. prin variabilitate.

122 DE . ca antiştiinţifică. câine. pentru a admite transformarea speciilor. etc. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. Şi întradevăr. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. trebuie ca. făcând examenul critic al «Darwinismului». nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. stejar. că motivele pe care se bazează Darwin. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. Am stabilit deasemeni. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. din embriologie Şi din anatomia comparată. a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. — că. nu poate efectua selecţia naturală. în loc de a fi aceea a transformării lor. In realitate. înainte de toate. . este o pură iluzie. împotriva afirmaţiei acestui savant. că fără ajutorul acestor doi factori. Ori. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. stejarul. ci se transforma unele în altele. ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». că speciile sunt fixe. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. cel de al treilea. constată că omul rămâne om.c . ergo propter hoc. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei.—cu alte cuvinte. a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare.N . cu probe palpabile. câinele. am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. sunt iluzorii. Am dovedit în fine. 1 Vezi regulele metodei experimentale. lupta pentru existenţă. 2 Vezi pentru detalii. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem. să fie probată x.

Cu alte cuvinte. în mod clar şi lămurit. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. neavând o existenţă reală. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice. — nefiind fortuită. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale. din in (în) şi mânere (a rămânea). al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. . — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. Din această discuţie rezultă. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». cu care poate să vină în conflict. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. — ne-a dat în acelaşi timp. Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. Ori. 1 imanent. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. nu poate explica nimic.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. Discuţia critică a Darwinismului. un răspuns la chestiunea ce ne preocupă. I. finalitatea vitală trebuie să fie voită. Prin urmare. iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. Prin urmare. — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie.

Pentru a exprima aceste fapte. de energia fizică. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. Ori. A fortiori el diferă de materia. Un. Prin urmare.124 DR. există un suflet unic şi imaterial. 1 . Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului. Dar. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. — care e imaterial şi unic. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. care este inertă (nu este un agent) şi care. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. De altfel. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. — care este cauza finalităţii vitale. prin natura sa. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. Să luăm ca model şi să imităm. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. C. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 . fiziologia demonstrează existenţa sufletului. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. materia şi energia fiind nepieritoare. Materia. o emite sub diversele ei forme 1. — rezultă că acest agent diferă. N. substrat al energiei.

SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. lumina. — în toate direcţiile şi în linie dreaptă. ca difracţia. trece oblic.. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla).. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. Ei au con chis că un focar luminos emite. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă. vibraţiile moleculelor acestui lichid. care traversează medii de densitate diferită. o suprafaţă rezistentă. de exemplu. părticele ale unui fluid subtil. Pentru a explica propagaţia luminii. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală.. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii. dr'ept cauză. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. lichide (apa) şi gazoase (aerul). Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. Astfel. în apă. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii. De asemenea. — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun.— care. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător.— mici proectile. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor . Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte.după teoria emisiunii. din aer. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase..—adică pentru a-i determina cauza eficientă.

. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. că el este perfect elastic. precum şi fiecare din moleculele lor şi care.N. — eterul fizic. cu pietrele. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. în plus. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. deasemenea. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. interpretarea fenomenelor naturii. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . că este imponderabil şi uniform răspândit în univers.c. umple spaţiile interstelare.126 DR . interplanetare şi vidul aerian. lichide şi gazoase. să alegem un termen de comparaţie convenabil.. au afirmat sau au negat. la modul de propagaţie al luminii. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. cu fiinţa vieţuitoare. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. . un obiect care să prezinte. principalele proprietăţi fizice ale apei. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. căci ea traversează. ipoteza. Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. Totuşi. pentru eter.PAULESCU acestor corpuri. după cum fizicienii au conchis. de la modul de propagaţie al undelor apei. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. care înconjoară toate corpurile solide. mai bine zis. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei.

Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). El este ceea ce am numit «Suflet». Intradevăr. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). Cunoscând cauza unei asemenea maşini. — să fie greşită. — sau. Prin analogie. o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. — după un plan prestabilit.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. vom putea. — pentru a-i forma organele. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. Ori. — după un plan întocmit de un inginer. în imposibilitatea unei asemenea . şi dânsa. dirijind-o spre un scop determinat. Ori. — care le-a dispus. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. Ceva mai mult. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. cel puţin. o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. constructor şi conducător. concluzia pe care ei au tras-o. — în urma unui raţionament prin analogie. Era deci fatal ca. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. o maşină presupune un lucrător. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. — şi care prezida la funcţionarea lor. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. un agent constructor şi conducător. graţie unui raţionament prin analogie. care a ales materialele. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. care construieşte organele corpului.

— deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. Absenţa lui constituie moartea. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. diferenţierea lor. Astfel. în fine. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. N. — deşi neprobată în mod direct. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. intră în domeniul naturii brute. C.DH. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . Ipoteza sufletului. de-aici înainte. singură dintre toate ipotezele propuse. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. Intradevăr. — cu toată demon straţia mea. PAULESCU demonstraţii. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. — organe. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. care nu vor funcţiona decât mai târziu. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. cărora. . — după control experimental. dispoziţia lor după un plan prestabilit. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. ipoteza eterului. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. El. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete.

adică cu protoplasma. Acestora. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. — admite mai multe elemente şi agenţi care. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. 1 A. astfel este eterul fizic. Iată ce zice despre eter. . în « Revue des Deux Mondes ». afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. 670. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. ale cărora limite de pătrundere. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. un mare fizician. 1901. Iar profesorul Dastre. — ca şi sufletul. In ceeace mă priveşte. — ştiinţă experimentală per excellentiam. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. p. pentru o asemenea inteligenţă. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. după cum am demonstrat. Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. — nu sunt atinse de simţuri.. aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». el este. îl cunoaştem însă. 1 . pentru a-i convinge pe deplin. . ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. II. căruia îi împrumut această citaţie. care singură. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. Astfel este materia x. impresionează simţurile. spirite pozitive care să se mire că.

a fost incandescent. Ori. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. — ne conduce. — « nimic nu se face fără cauză». să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei. — cum în acel moment. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. — trebuie să conchidem că atunci. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. — care la început. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. * In demonstraţia existenţii sufletului. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. C. Prm urmare.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. Fiind cunoştinţe prin cauze. ar rămânea neexplicate). decât materie şi energie. Vezi lecţia II-a. PAULESCU mersul ei înainte. N. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată.130 DR. 1 1 . în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă. nu se găsiau pe pământ. — care este mai mult decât o ipoteză. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii. sufletele au început să existe la un moment dat. ea este deci imaterială. Ca şi sufletul. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. pe calea ipotezii. cauzele lor imediate. ca să zic aşa. —noţiune ştiinţifică. Intradevăr. Şi notaţi că această noţiune.

de exemplu. considerate la diverse vertebrate. sunt formate de protoplasma şi. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. de acela al altor specii. Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). în cursul vieţii sale embrionare. care seamănă cu un altul. formele succesive pe care le ia un animal superior. De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. ergo propter hoc. Din această uniformitate de plan. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. ajunse la o stare de completă desvoltare. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >).SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. Totuşi. deşi distincte. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. toate fără excepţie. din această asemănare. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. când e vorba de planul fiziologic . invej-sul poate fi fals. o asemănare incontestabilă. de uniformitatea planului fiziologic. derivă din el. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. — şi între aceleaşi organe. fără excepţie. dela cele mai simple la cele mai complicate. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. reamintesc formele altor animale. de relaţie şi de reproducţie. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. există o homologie. Astfel. de relaţie şi de reproduc ţie. 1 . — ca următoarea: orice lucru. Ceva mai mult. de specii diferite. — premize analoage cu sofismul post hoc. Ori. Toate aceste fiinţe. prin raţionamente bazate pe premize absurde. — întradevăr. după un plan prestabilit.

Se pare. — ale unui alt individ. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare.N. In plus. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei. cauza acestei finalităţi. că sufletul. De asemenea. al cărui autor nu este ea însăşi. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. — care realizează conservarea individului.132 DR . —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale. pe cari îi apără în caz de pericol. după naştere. naţii). . — adică. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ». de când rasa şi specia ei există. — ordin căruia i s'au supus. — alte organe ale mamei. Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. — anume glandele mamare. — după expulsia uterină. cu o perfecţie minunată. anumite organe ale unei femele. — altfel conformate.deci. — prepară. şefi. — căci îl ignorează în mod absolut. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor.-—adică.—anumiţi indivizi (părinţi. In toate aceste cazuri. construcţia organelor. de sex diferit. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. triburi. — cum zice CI. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. Bernard. C. care le execută. moşii şi strămoşii ei. pentru noul născut. de asemenea. — nu este el însuşi. Ea urmăreşte un plan prestabilit. propriu vorbind. Ori. — graţie instinctelor sociale. părinţii. — ci se referă la doi indivizi. în care. încă din starea embrionară. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte. devenite mamă. laptele. In urmă.

— orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. în prima jumătate. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). deci. ca paraziţi. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. pentru a trăi. ca să zic aşa. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. viaţa e egoistă. microbii intră în scenă şi. — şi altruistă. în a doua. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică. — o simplifică.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. în special leguminoasele. — căci rezultatul putrefacţiei. nutresc întreg regnul vieţii. — cu un cuvânt. Ori. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. Aşa de exemplu. Ei îndeplinesc deci. de aceea a plantelor verzi. în general. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. Fără microbi. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. — după cum am amintit în lecţia precedentă. importantul rol de gropari. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. . mai bine zis. — care. Ori. graţie lor. Dar în acelaşi timp. pe ele. cercetări recente au dovedit că anumite plante. sau. 1 Microbii nu produc numai distrugere. plecat dm lumea organică. în natură. de crematori.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. — care. plante incolore. — ca şi acela al cremaţiei. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. plecând de la substanţe anorganice. ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. Observaţia arată deasemenea că.

— au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. . Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică.134 DIi . — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare. triburi. atributul de înţelepciune. Şi această armonie. — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii.PAULESCU Aceste noţiuni. într'un grad suprem. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. De aici rezultă că. — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. considerate în particular şi în totalitate. înţeleaptă. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia.C. naţii).-N'. « alta. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. Această cauză primară este Dumnezeu. sau Dumnezeu. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. cauza secundară sau Suflet. omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. Prin urmare. — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. cauza primară. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. — prezintă. — unică.

— dacă de atunci nu aş fi dobândit. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. neavând spirit critic. o victimă a acestei doctrine. credeam tot ce auzeam şi citeam.APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. — şi a otrăvit astfel.. — el care. pentru că. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. printr'un studiu con tinuu. fie prin lipsă de inteligenţă. El s'a servit de prestigiul ştiinţei. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. în mod laş. ' Ei bine. — aş fi şi astăzi. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. — sau dacă din nenorocire. Prin ei s'a introdus în şcoli. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. cum erau la acea vârstă. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare. unde. fie prin pasiune. incapabili să-i priceapă ipocrizia. aşa că. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. . a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. ca sistem. La şaptesprezece ani. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. este negaţia ştiinţei. cu doctrinele sale răufăcătoare. mai multe generaţii.. Ca orice eroare.

—Maxwell. — De Bonnard. B.. de Pascal. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei. Şi totuşi. de Newton. — Calmette. anatomie. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu. — Berzelius. —Laplace. — Barrande. pentrucă principalele motive. au admis toţi. — Linne. — Latreille. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin). 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. Iată de altfel.. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. — Claude Bernard. — Volta.. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. de Kepler. — Gaiidry.. — Roux. . pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă. — Hauy. — Branly. — Wilîrid Kilian.. — Van Beneden.— Liebig. — Brogniard (tatăl). C. de Verneuil. — Cauchy. — Cruveilhier. B. Laennec. Dumas. — De Lapparent. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. — Hermite. — Gratiolet. — Louis Agassiz. 2° — marii matematicieni: Euler.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell.— Cfay-Lussac. Fără a mai vorbi de Copernic. — Brogniard (fiul). Faye. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. — Haller. — A. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ». — Elie de Beaumont.— Thenard. — Le Verrier. — Lancereaux.336 DR. chimie biologică şi microbiologie): Buffou. — Faraday. — Berthollet. — A. de Descartes.—Fresnel. — Henri Gonthier. de Bacon. — Ber-nard de Jussieu. — ArmandGautier. — Ed. — Hirn.— Chevreul şi Wiirtz . — Antoine de Jussieu. — Cuvier. — Pasteur. — de preferinţă naturalişti..— J.— Flourens. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . fiziologie. — Pierre Termier. — Jurien de la Graviere. creatorii şi gloriile ştiinţei. de Galileu. Milne-Edwards. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. de Quatrefages. — De Blainville. geologie şi paleontologie. botanică. — J. medicină. — Dupuytren. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur. de Leibnitz... Biot. — Homalius d'Halloy. marii savanţi. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). — Ampere. N.. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie.

p. XXII. — (celebru naturalist. 252 (Ed. etc. omul religios singur rămâne. J. Paris. Parisiis. Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. Paris. membru al academiei de ştiinţe. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ».. 1850 —1860. I. 1830. etc. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. T. 1822. II. M. profesor de istorie naturală. — (membru al academiei de ştiinţe. fizicianul dispare. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze. Latreille. 1831. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie.. p. a voit să perpetueze generaţiile. — (celebru naturalist. — Systema naturae. p.. T. ». formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. L.. p. suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene.. 3-eme e'dition. . Labe): . Cruveilhier. T. deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. — (fundatorul Entomologiei. . a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. Paris.. profesor la muzeul de istorie naturală. 1869.) în Historie naturelle des regnes organises. sistem stabilit la origine.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C. în Cours a"Entomologie. ». dând viaţă atâtor fiinţe diverse. p.) în Philosophie anatomique. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. trad. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. II. franciise par Vogeli. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. 12 (Ed. Paris. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi. Agassiz. ». p. 499: «Ajuns la această limită. adică lui: Dumnezeu. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire. Linnaci. Paris 1851 (Ed. 266): «Din câte spusei până acum.

se'ance du 27 Decembre 1886. . se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». B.) în Instinct et intelligence des animaux. . al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu. şi în acelaşi timp. atât de rezistentă. etc. . ia oorbonna.138 DR. 347 (Ed. profesor la College de France. aceste aberaţii ale minţii. 34. T. — (naturalist renumit. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. la muzeul de istorie naturală. coordonat. Acad. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. etc. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. de la inteligenţă la suflet. cu umilinţă. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. Aceste zadarnice ipoteze sau.. această capodoperă a creaţiei. N. profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. C. că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. La vederea acestei minunate organizaţii. al lui Linneu. ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. des sciences. . . cu 0alion. în planurile sale. — ca în timpul lui BeaumuT. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Milne-Edwards. p. conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. Claude Beniard. mai bine zis. . Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. Delessert. A. 2-eme anne'e. 17 Decembre 1864: « Este de mirat că. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. . sunt respinse de adevărata ştiinţă. I. cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. etc. p. p. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». a căruia structură atât de delicată. el merge de la materie la viaţă. 331 (Ed. de la viaţă la inteligenţă. ». — (fiziologist celebru. 1293: Botanica « este o ştiinţă care. Flourens. Jurien de la Graviere.) în Eloge de B. p. în care totul a fost prevăzut. Paris 1857. Bailliere): . etc. membru al academiei de ştiinţe. Dumnezeu înaintează mereu.

ed. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. p. im riscăm să ne înşelăm. prin care astro nomii. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr. des sciences. p. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. Paris. profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. de aceste idei. Faye. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. 1884. de M. Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. etc. 9 (Ed. Prin urmare. 336). iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. 1874.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. 1895. 14 Septembre. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». — (astronom ilustru. la 8 August 1894. franc. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. Paris. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). Acad. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p. ele revin cu o forţă irezistibilă. etc. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. tată atotţiitor. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine.) în C. la origine. de un plan binevoitor. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. aceasta e legea. Chevreul. «Pentru noi. Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. de Fonvielle. — (mare chimist. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. ea est e în trecut. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. Dumnezeu. raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. membru al academiei de ştiinţe. înaintea lui British Association [Trad. R. 631 şi următoarele: . 337). Sir William Thompson (Lord Kelvin). nu vedem decât o continuaţie periodică. în fine.) în Sur VOrigine du monde. «Natura reface ce a mai făcut. pentru câtva timp. făcător al cerului şi al pământului ». membru al academiei de ştiinţe.

o mişcare de aprobare simpatică. nici materialist. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. etc. p. în auditorii săi. Armând Gautier. să fie efectele întâmplării». într'o zi prin excepţie. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. membru al academiei de ştiinţe. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. căutând adevărul. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. Deci. Dumnezeu! >. Deci. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. etc. ca şi cuge tarea omenească. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday.. îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele . — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă. R. raportul lor. — în convingerea instinctivă. C. originea lor. — (membru al academiei de ştiinţe. băgând de seamă. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Louis Pasteur. de la 3-eme Session. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. n'am fost niciodată sceptic. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc.. Lille. 1897 (Ed. deşi era profund religios. unică. 1874. — (chimist renumit. Faraday. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi. în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. 27 Acrii 1882.140 DR N c . universală.) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei. Wiirtz. apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism.

în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. Ori. un ideal de frumuseţe. idealul patriei. idealul virtuţilor Evangheliei. idealul ştiinţii. Haeckel: Enigmes de VUnivers. cu care caută să o propage. « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. e pentrucă sunt. 1885 (edit. Ei bine. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. pentrucă misterul care învăluie Universul. el se crede fundatorul unei religii noi. ele mi se par de esenţă eternă. cine se află care să poată fi opus. Creatorii transformismului.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. Lamarck. ieşind din grămada mediocrităţilor. — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. . religia monistă. T. căci nu va găsi. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. T. Lamarck şi chiar Darwin. p. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. până acum. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. un reprezentant al ştiinţei experimentale. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». Paris. în aceste lecţii. iar fanatismul sectar. este el însuşi etern prin natura sa ». — credeau în Dumnezeu. Bailliere): 1 Vezi E. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. Paris. de o violenţă rară x. ca valoare. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. 267. 2-eme edition. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». 1904. şi din care ele emană. In tabăra adversă. calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. I. şi care i se supune: idealul artei. pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. — ca om remarcabil. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit.

profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. 1888 [ed. Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. în această privinţă. nu numai o compromite.. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului. . — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. — (membru al academiei de ştiinţe. Mai mulţi transformişti. . ci numai o ordine a lucrurilor. de exemplu: A. nu este însuşi Dumnezeu. 5: « Oricât de mici suntem. în Franţa şi mai ales în Germania. ». 363). Astfel. Darwin. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. Paris. mă impresionează prin greutatea sa. Pierre Termier. pe căi măreţe ». etc. opiniile iniţiatorilor doctrinii. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny. voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii. de altfel. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu. Ch. să scrutăm natura. Paris. 1883.it. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă..) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques. lângă Dumnezeu. împărtăşesc. — începe sa se producă pretutindeni. zic. puterea din care ea emană neavând limite ». T. I.J42 DR N. — (ilustru geolog. peste puţin. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». constituind o putere peste tot supusă la legi. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul.. Gaudry. Cugetând astfel. nefiind nici măcar o fiinţă. care ţine de raţiune iar. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. « Astfel.C. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. p. — natura. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». 353). şi merit numirea de deist» (p. Să sperăm deci că. — asupra domeniului ştiinţei. nu de sentimente.

2°. 1901. 1908. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE. 3°. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. —METODA EXPERIMENTALĂ. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ. 2°. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut. 3°. . care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". 1904. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 4°. 1900. 1903. 4°. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI.ANEXE Lecţiile: 1°. 1902. Articolele : 1°. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 1907. 1905.—„DOVEZI" NEVALABILE.

.

1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. mi-a acordat timp de doisprezece ani. Ştiinţa şi Patria. care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. să-i delimităm teritoriul.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. zice Claude Bernard. a maestrului venerat. care ni-i scumpă tuturor. cu ospitalitatea cea mai generoasă. Am întâlnit acolo. cu simpatia lor. Fiziologia. 10 . e necesar să definim această ştiinţă. Ingăduiţi-mi. înainte de a începe acest curs. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. O ţară. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară. Domnilor. să-i precizam obiectul. învăţătura profesorului ilustru. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. înainte de a începe studiul fiziologiei. în acelaşi timp. Lancereaux.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful