S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

— pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă.. un cercetător în permanentă acţiune. de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. IV. August 1931: «Moartea prof. Pe când era externul său. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910). — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. — internul şi colaboratorul său. p. pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. . ». Aurel Abramovici : Profesor Dr. a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. pe care o trecea în mare parte în laborator. De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice. — a fost omul de geniu care. la spitalul « Hotel-Dieu ». Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. . Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist.. după moarte. . Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. t. « Lancereaux.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. a fost ilustrul Lancereaux. prof. fireşte. una din gloriile ştiinţei franceze. Paulescu în «Bucureşti medical». a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. Iubirea pentru neam complecta la el.DR. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». La plecarea sa din capul serviciului. Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. fiindcă Lancereaux era un spirit larg. Viaţa lui. ambele se uneau într'un tot indisolubil. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. fără cruţare. fără odihnă. In aceasta el punea tot sufletul. — a Dr. In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». 1 . cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. — scria Paulescu 2. Paulescu a atins uneori Genialitatea. cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. în «Trăite de Medecine ». căci. TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. . . 5. V. care nu admitea decât numai catolici în personalul său. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului.

« Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. . cu probe palpabile. « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux. că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie. — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ». . unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. « Pot spune că Lancereaux a fost. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. şi straşnic de edificatoare. după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. o voi dovedi-o. un palat măreţ şi splendid. Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. . . . a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». Intr'o seară. prin ea. în care se vede clar. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice. ca mai bătrâni. . La un moment dat. . . ai să vezi ». . cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». nu?. . « Şi această afirmaţie. ». .. « Aţi putea bănui. — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu.. am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. . Dar. ». . semnate prescurtat: «Paul. Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. ei bine. Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. Lumea înceou să murmure indignată. pentru el şi colaboratorii săi..INTRODUCERE 7 construit Medicinii. . uitând de reprezentaţie.. pentru Medicină. îşi aminti că avea o loje la Odeon. piatră cu piatră. . scaunele din fundul lojii.. sunt extraordinare. adăoga Paulescu.

Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. lumea. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu. o clipă uimită. 1899.8 DR. în plină reprezentaţie. Iar Claude Bernard. — « Imbecilii!. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. . . în Laboratorul Sorbonei. 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. în studiile şi în lucrările mele ». . dragul meu. îi zise: «Hai. reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. . decât feno mene fiziologice deviate. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. Lancereaux însă. spre a le controla concluziile şi. — şi-apoi. stingherit.. — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. « Fiziologia constituie baza Medicinii. se porni să şuere şi să strige. Peste câteva minute însă. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. să studieze el. în acelaşi timp. p. îi dădea dreptate. trăgând de mânecă pe Paulescu. V. » mormăi Lancereaux şi tăcu. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . 5. patologia şi terapeutica. după mai bine de 150 de ani. De astă dată. după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie.. leziunea cu pri cina. unde nu ne plictisesc nepricepuţi. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ». între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse. indignat.—lămuria Paulescu1.. . cum s'ar cuveni. era încă valabil reproşul lui Leibnitz. încă din 1896. La sfârşitul secolului trecut. d'ăştia !. care imputa Fiziologiei că nu serveşte. îşi luă ghiozdanul şi. . —fenomenele patologice nefiind. cum spune Claude Bernard. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. la mine. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. un alt chibrit. îl lămuri Paulescu. Paris.

. nu sunt inerente Ştiinţei. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. care. ca să-i combată. în «Archives de Physiologie». Paulescu ştia dinainte aceasta. Prima sa lucrare de Fiziologie. Mai târziu. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. unui tânăr străin. căci. Janv. Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. prin ele. publicată. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. — şi anume: un temperament calm. pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care.INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. dar. era într'adevăr excepţională. Februarie 1905 (vezi «Anexele»). care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. . — « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. . de multe ori. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. cum se face coagularea sângelui din ficat.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. p. influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. 1897. pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure. a izbutit să demonstreze. 21. ci a refăcut experienţele autorilor francezi. precise şi evidente. In plus. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate. nu s'a mulţumit cu atât. le-a completat şi le-a lărgit. de 26 de ani. din nefericire. în « Spitalul».

imitând Academia de Medicină. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. Gley şi Camus. care.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ». Gley şi Camus. Laborde. p. ca gelatina. TRIFU Din 1897 până în 1900. injectate sub piele sau intraseros. în « Journal de Medecine int. prin clinică şi prin experimentaţie. acesta câştigă partida: «Am dovedit. a treia comunicare. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. 1900. La 22 Iunie 1897. într'o cavitate seroasă » l. Vezi. Aduse în acelaşi timp. tot cu Lancereaux. se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. unde Huchard raporta rezultatele bune. pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. 1 «Archives de Physiologie ». în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. ». mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. p. 1900. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe. . cu Lancereaux. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. sau. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. 701. date noi la Academia de Medicină. In Octomvrie 1898. dar. Paris. ceea ce însemnează acelaşi lucru. V. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». 1897. 1900. 21. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. Paris. cu Lancereaux. în cele din urmă. cu Lancereaux.10 DR. injectate în ţesutul celular. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. îi opun energic. a expus la Academia de Medicină.

ţinea să anunţe dela început. In sfârşit. 1 . iar peste câteva luni. de la aceeaşi Facultate. zice Paulescu citând pe Claude Bernard. apoi. Paris. In plină activitate spitalicească şi de laborator.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. Feb. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain. ci dimpotrivă. «Ies Morticoles ». din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. o admiră în « Amintirile » sale. citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. 2 These pour le doctorat en medecine. — « obiectul lucrării». care era o expunere critică. făcea un scurt istoric al chestiunii. în realitate. în 1898. însă. pp. In acelaşi an. ştim. cu elogii. obţinu.INTRODUCERE . toţi. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. 68— 69. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. « Spiritul adevărat ştiinţific. aproape formule matematice. prea puţine lucruri şi suntem. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. din « Spi talul ». 1897. In lucrările sale. Noi. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru. cu toţii. nu a putut-o atinge. de la Facultatea de Ştiinţe.

de pe atunci. dar. Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). cărora le-a dat o clasificaţie nouă. din îndemnul lui Lancereaux. In plus. — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. (1894). care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. şi-a luat sarcina să cerceteze. Idem: II. făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». Paris. 1896. — efect al lipsei congenitale a glandei. b) Insuficienţa tiroidiană. această din urmă problemă. d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J. prin ope raţie. 1 Septembre 1898. e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. la om. (1897). asupra cirozei fica tul ui la copii . Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. a început. chirurgul Paul Reynier 2. c) Insuficienţa tiroidiană. în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide. care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. V. 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. TRIFU compoziţia. I. mai întâi. — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). în « Journal de Medeeine interne ». (1895). Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. o lucrare. în Oct. în labo-""ratorul de la Sorbona. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului. în colaborare cu Dastre.—glandele zise «vasculare sanguine». H. în timpul copilăriei (cretinismul). . 15 juin 1898. Cu colegul său. la om. Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>.12 DR.

In 1898.. 2. o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ». aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. în gută. p. a continuat cercetările sale. In 1900. 1 juillet 1900. Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină. 694. Ilustrul Huchard aprecia. din sângele care trece prin ele. de ulcere trofice ale gambelor. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. de turburări trofice ale unghiilor. toate turburările guşii exoftalmice 3.. etc. 1898. care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă.—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. în colaborare cu Lancereaux. concepu un tratament nou al acestei maladii. în sclerodermie. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor. astfel. odată cu congestia acestor vase. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. a completat singur. etc. în arterioscleroză. pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. janvier 1899. ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». etc. în glicosurie. In 1898. este falsă. de escare ale extremităţilor. în « Journal de Medecine interne ». 1 .INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. — cu rezultate excelente. în « Journal de Medecine interne ». 15 dec. seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. în obezitate. în alteraţiile unghiilor şi ale părului. care face să dispară. 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. în «Journal de Medecine interne». în « Bull. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic. Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. de l'Academie de Medecine ». 3 janvier 1899. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales.

H. în « Journal de Medecine interne ». în « Journal de Medecine interne ». p. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. ibidem. Paulescu. în colaborare cu Besancon. 487. Tot în 1898. Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. 399 şi. 31 dec. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. Huchard: Journal des Praticiens. p. — capsulele supra-renale. II. In acest timp. — II. I. în laboratorul Sorbonii. pentru teza sa de doctor în ştiinţe. 1899. 15 nov. t. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. minuţioase şi foarte îndelungate. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. ele fiind în realitate. t. — fapt de o importanţă capitală 2. 1898. 1898. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. nu opoziţie. 364. p. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. 1899. p. 298. Studiind experimental glandele supra-renale.14 DR. 4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. V.. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. adevărate adăposturi pentru microbi. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. a evidenţiat în 1899. p. Consemnând aceste consideraţiuni. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. ci hrană şi adăpost sigur. TRIFU Iată o bună terapeutică. organe asimilatoare. 2 1 . I. -— adică mai mult ca ipotetice. Cercetările sale. 1 janv. Aceştia găsesc în ele. 844. 1 marş. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice.

profesorul D. nu diferă. 1897. că pentru investigaţia ştiinţifică. Ia bou. A studiat. încă odată. Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei. Odată cu aceste studii de laborator. Cu acest prilej a arătat. Toate. în « Journal de Medecine interne ». pe care le-a desvoltat pe urmă. în vasele organului. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. într'adevăr. 15 octobre 1897. în diferite afecţiuni. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii. Concluziile lui Paulescu. şobolan. Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. pe urmă. ci. pisică. A studiat structura splinei. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. cobai. clare şi precise. în «Journal de Medecine interne ». Gerota. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. între altele. arterele şi vinele acestui organ. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. la om şi la animale. de aceea a altor glande ale economiei. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. la diferite pasări. de un alt român. iepure. In anul următor. o inovaţie. aceea a Fiziologiei splenice ». splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. In acelaşi an (1897). la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». câine. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. au rămas definitive. 2 1 . a studiat splina la omul bolnav. 1 et 15 dec. Această metodă era pe-atunci. demonstrează. şi mai ales.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. fiind « nu numai cheia Istologiei. a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. In sfârşit. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. în liniile lor generale. la Berlin. care fusese ilustrată.

Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. 378. cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. 1 avril 1898. iar în colaborare cu E. cu E. în * Bull. fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. 533. p. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. de Chirurgie de Paris ». 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. cap la cap. Lancereaux. a început să caute un nou compus al morfinei *. 15 janvier 1899. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. în « Journal de Medecine interne ». 2 De la Chlorose. — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. juillet 1897 et fevrier 1898. Geraudel. p. necesară experienţelor pe animale. In schimb. în « Journal de Medecine interne ». sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. Paulescu. et Memoires de la Soc. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. în « Journal de Medecine interne». TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. 1 . în teza sa de doctorat. pe care îl numeşte. V. 1899. membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. la animale. — « primul meu Maestru ». 6 Paul Reynier. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. 1899. în « Journal de Medecine interne ».16 DR. Cu Paul Reynier s .

prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». toate în « Journal de Msdi-cine interne ». care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită. Hayem. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. Paris. Joffroy. am putut să-mi termin în condiţii excelente. Landouzy. Dedica lucrarea profesorului Dastre. 1899. din 1899 până în 1901. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. a studiat pe rând. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. Roger. I. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. moartea subită şi mecanismul ei. A mai făcut cercetări experimentale. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. studiul Fiziologiei. De la syncope. pentru om. la ete en haut. A. 1899. Pierre Mărie. 1899. De câţiva ani. Chauffard. . Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. a obţinut cu această lucrare. Brissaud. — şi sincopa. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». — cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. Gilbert. asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier.—adică. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani. pe animale. din starea orizontală în starea verticală. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. în urma schimbării poziţiei. — studiu de Fiziopatologie. — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. In Decemvrie 1899. 1901. Huchard şi alţii. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. Preocupat de fenomenul «morţii». două articole. studiu experimental pentru animale 1. — etiologia.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani.

astfel. VI. Acest mod de a privi Medicina. maladiile rinichiului. Helme. 8 F. Nu există maladii ale organelor. ca orice artă. p. le 6 oct. t.18 DR. ci o metodă terapeutică. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. de idei generale. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. unde fiecare. maladiile sistemului nervos. care se ridică pe bună dreptate. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului. . o artă. ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». ca anti-ştiinţifice. era cu totul nou. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. I. V. F. care. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. maladiile plămânului. . au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. Concepţie perfect îndreptăţită. « ci numai maladii generale ale întregului organism. preface. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. etc. maladiile pielii. . . împotriva « specializărilor ». 1901. Paris. într'un cuvânt. comportă specialităţi). Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi.aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică.

82. în « Journal de Medecine interne ». s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. — rugat să rămână la Paris. Paulesco: Examen critique de quelques travaux. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. Prof. — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de. . 2. obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». unde în Noemvrie 1901. se întoarse la Paris. în Presse Medicale. 1021. să vină la Bucureşti. devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. 2 1 . vezi «Anexele». Paulescu. spre stupefacţia tuturor. Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. mare valoare 3.INTRODUCERE 19 de mozaic. Landouzy. urmaş al lui Lancereaux. 1015. ca în 1887 marele Victor Babeş. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. unde i se oferiau condiţii excepţionale. 1901 (p. 8 şi 17). sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. indiferent. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». These de doctorat â la Fac. 1037 şi 1047) şi 1902 (p. — «între ai săi ». definind Fiziologia. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. Intelectualii noştri. Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. 4 articole. în « Journ. Paris. 1901. p. ftlOl. Dar. 1901. Paulescu: Definiţia Fiziologiei. se declara « finalist ». . de Medecine interne ». se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. Paulescu. în « Journal de Medecine interne ». Paulescu preferă. p. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. des Sciences de l'Universite de Paris. p. 1904. Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ».

R. Acad. 1904. pusă de profesorul Gaston Bonnier. p. «C. pentru « Chimia medicală ». p. 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. unde publică şi 11 de sene istologice. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. Vigot. Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei. 855. 27 juin 1904. imaginat de dânsul. de Ştiinţe ». . Paris. 629. Paris. ibid. edit. R. Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. Vezi şi « Bul. sept. « Procedeul Paulescu ». 1906. aşa de sărac. Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. In 1906. 1906 şi « Rev. stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. adoptat de atunci în ştiinţă. dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910). Martie 1904. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. aşa de greu de atins altfel. pentru « Chimia biologică ». des Sciences ». juillet 1904. — Duclaux. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. Revenit în ţară. 1907. în « C. Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. Sciinţelor medicale ».20 DR. TRIFU îşi încunună astfel. a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. Buc. recherches experimentales. ipofiza.. Se. Bucarest. V. p. profesorul de Fiziologie vegetală. printr'un procedeu foarte delicat. pe care a studiat-o îndelung. după ce izbutise să extragă. 1904. — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. al Facultăţii noastre de Medicină. minuţios şi din toate punctele de vedere. 38 şi 49 şi « România medicală ». Academie des Sciences». fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». Troost şi Riban pentru « Chimia generală ».

Soc. glicerina. Soc. 1920. Academie de Medecine ». 1931. Ştiinţ. împotriva părerii emise de Pugliese. de Biologie». R. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». p. substanţele grase. 698. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. în «Rev. Paris. descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. acelaşi an. p. în « C. t. Soc. primită la Liege. 1913. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă. în « C. Paulesco: Origines du glycogene. R. Ştiinţ. Buc. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. Intre 1911 şi 1913. 923. Hem: în « Bull. alcoolul etilic. de Biologie ». 1906. med. p. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. medicale». cu rezultate ideale 3. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. acizii graşi. Idem: în « Rev. 1911. pe care a descris-o minuţios. şi «Rev. în «Annales de Biologie».INTRODUCERE 21 că. 1906. substanţele albuminoide. 1911. R. în « Annales de Biologie». în « C. de Biologie». de Biologie ». Paris. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». med.». s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. 397 şi 406. Idem: în « C. asupra epifizei. 617. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. Ştiinţ. 1913. 935. în « C. la animale. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. el a arătat şi condiţiile de stare. R. 229. p. distribuţia glicogenului în ficat. Soc. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte. p. 1911. prezenta lumii ştiinţifice. . Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. 840. Aca demie de Sciences ». hidraţii de cărbune. 1905. 1920. p. Pentru extirparea completă a pancreasului.». metoda operatorie. 1911. p. R. necesare unei perfecte reuşite operatorii. I. Moussu. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas. Charrin. Pe lângă tehnica operatorie. Generalităţi. la 22 Iunie 1921 şi publicată în August.

îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive. pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. peste un an şi jumătate. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. câţiva « savanţi » canadieni. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. şi-a reluat experienţele în 1919. îi scrise la 5 Noemvrie 1921.22 DR. celebru cercetător al problemii. Savantul american Ernest L. Profesorul. până atunci cu totul necunoscuţi. dar. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. Scott. în « Archives intern. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. un extract apos de pancreas. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. s'au întrecut. « extrasul pancreatic ». — produsul secreţiei interne a pancreasului. binefăcătorul remediu. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. din România. Această revistă editată la Paris. din lumea întreagă. chestiunea nu era o noutate. lipsa mijloacelor materiale necesare. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate. Liege. întotdeauna. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. V. 1921. Doin. întrerupt de război. el însuşi. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. pentru *a. Până atunci. de Physiologie ». fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. Pentru profesorul Paulescu însuşi. să se răspândiască în lume. de pe tot globul. . la O. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. revistei belgiene. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?).

în treacăt. H. în admiraţia lumii 2.. Fireşte. la 15 Sept. îl menţionează. cetind lucrarea mea. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. la Stokholm. * Paulesco: Trăite de Midecine. « Şi totuşi. în «The Journal of Biological Chemistry». în 1923 4 şi mai ales prof. îşi asigurase premiul « Nobel». cu un zgomot asurzitor. John Murlin. însă nu au reuşit. recunosc meritele profesorului Paulescu. 1 . alături de alţi trei precursori. conferinţă «Nobel». ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. H. Banting. în colaborare cu Bantinş şi Best. p. în «The endocrine Organs ». în 1926 E . pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu. 4 Noemvrie 1922. Banting şi C. C. unul din ei. a refuzat. ci numai al insulelor Langerhans. că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. 343—345. Murlin. pe care abia în Septemvrie 1925.. prin Insulina » 1. 53. Edimburg. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului. Gibbs şi A.. pp. 6 Sir E. t. cari au încercat.« rezultă că F. F. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. după ce. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. C. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . Ei pretindeau la început. Harry Clough. Gibbs şi Artur Stokes. Protestând. care îi încununa « furtul ». F.. în « British Medical Journal». * J. Academia de Medicină de la Paris. — care. . Mai 1923. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. — într'o conferinţă « Nobel ». IV. B. cu Macleod.. pentru premiul Nobel. 1926. profesorul Paulescu scrie: . 1 Banting: Diabetul şi Insulina. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. Cloug. « noul tratament al diabetului. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. In schimb. — Banting. Sir E. Sharpey-Schafer. ţinută la Stockholm. 1925. C.INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. bine înţeles. Best au început cercetările lor». B. — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele.

» 3. în 1924. . Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. t. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. . Şi. putând să atingă modestia. V. Congresul de Fiziologie din 1926. care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. . 64—64. — şi mai ignobil. să îi publice protestul. şi la fel. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. Din nenorocire. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. elevilor mei. t. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. Şi. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. TRIFU stingherită. întotdeauna. a studiat febra şi a arătat că ea este. pp. ţinut la Stockholm. din toate puterile mele. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». Altă dată. într'adevăr. IV. astăzi. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. Insă. unii m'au furat. 1 2 3 Presse Medicale. prin profesorul Achard. . publicând descoperirea mea. III. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. în această privinţă. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. care trebuie să fie curată şi nepătată. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. prin diastazele microbilor. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. 5 Martie 1924. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este.24 DR. . ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. acest viţiu blestemat 2.

de l'Association francaise d'Urologie ». 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. 5 V. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. ideea că acest « sindrom ». II. la spitalul militar. p. C.es dans le traitement des infections du rein. medicilor militari. 268. teza de docenţă. în « Bull. Wien. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. administrând bolnavilor mei. 1920. N. t. Din 1919. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. Soc. V. Bucureşti. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. Trifu: Les antipyretiqu. C. Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. R. repetate. un mijloc terapeutic simplu. în «VI. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. în « Journal de Medecine interne». articolul despre « febră ». Paris. 1929. V. Michăilescu: Comunicare la Soc.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. în 1928. Aplicând acest tratament. f ev. 1928. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. et meni. din « Tratatul de Medicină » a. pentru a ajunge la doze zilnice masive. în preajma războiului. 3 Paulescu: Tratamentul febrei. în «C. Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. Dr. în colaborare cu Gh. ţinând de plexul cardiac. Mârza şi cu mine. 1 . 1936. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. profesorul Paulescu concepuse de mult. pentru uree şi cloruri. N. alte fapte experimentale şi a publicat. — prof. 4 Prof. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri. 1916. iar în 1916.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. de Biologie». pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. în 1906. juin 1904. antipiretice în doze slabe. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. A cules în sprijin.

ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. în ridicol. Rezultatele consemnate în două articole. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». Paris. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. în « Journal d'Urologie ». care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică. din Ştiinţă. şi a înlăturat astfel. TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. Ambard et Chabanier). t. In schimb. 510. premiul « Nobel». a publicat legi noi. s'au pus confraţi români. Paulesco. Marza et V. asupra scoarţei creerului. Paris. bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. p. ca să poată întreprinde ei. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. 8 Ca întotdeauna. După numeroase operaţii. deosebit de gingaşe. mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. al doilea 1 Pauleseo. cu siguranţă. marş 1924. Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu. A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. însă perfect reuşite.26 DR. care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică.— «Addendum physiologique ». geloşi. urmând să continuie cercetările. în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). evreii. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ».M. în 1922 şi 1931. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. la animale. pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. p. 129. au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. Celebrii Prof. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. V. juin 1926. IV. 623. p. în « Journal d'UroJogie ». un criteriu primejdios şi fals. dar. în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi. pe om şi animale. .

1930. care «de origină israelită ». când va putea să apară. Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. ca şi volumul al cincilea. gata de imprimat.INTRODUCERE 27 articol. 676 pagini. Liege. — de « proprietate ». în « Archives intern. «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). a lui F. bazată pe «sindrome ». In 1930. Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». A arătat. aout 1931. care nu au fost precizate. şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. — de « reproducţie ». a izbutit să vadă tipărit. care a rămas în manuscris. Liege. Sibiu. artistice. t. de Physiologie ». Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică. IV. şi de « afecţiune familială ». Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». împreună cu predecesoarele lui. etc). că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. în <i Arehives intern. experimental. — clasificaţia « etiologică ». volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. . valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. lipsite de orice temei ştiinţific. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. trimis la Liege. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». 2 Paulesco: Trăite de Medecine. epuizate. a vrii 1922. de Physiologie». In prefaţă. urinar şi genital ». Widal. apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ». se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice. după multe dificultăţi. .. cu o lună înainte de moartea sa. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor.

1930. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante.. cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. TRIFU « Aceasta este. In 1913. etc. Michăilescu 3. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. Dr. C. «Cu toată şubreda lui sănătate. spune categoric profesorul Paulescu. când a dat Ia tipar volumul. nolens. a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927. Era sever. 1 . care a apărut abia după 3 ani. . . clasificaţia definitivă care. — pe care a numit-o: Neonosa. — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. Orele lui de curs aveau seriozitatea. Paulescu era o figură covârşitoare. 15 Iulie 1930. în 1930. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». « Ca profesor. mărturisia Prof. în « Rev. C. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. N. teză. Buc. pe artere. P. — volens. în «România Medicală». demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. a fost un profesor model. Buc. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. o maladie febrilă prelungită. C. Paulescu: Neonosa. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . N. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. Angelcscu: Neonosa. indicându-i simptomele. Ştiinţelor medicale». 1913. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. pe rinichi. V. pe seroasele viscerale sau articulare. a descris o boală necunoscută. evoca existenţa Dumnezeirii. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. evoluţia şi tratamentul 2. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. savant. Paulescu. 2 Paulescu: O nouă boală microbiană. X. microbiană şi contagioasă.28 DB. 3 Prof.

pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. (2). . — într'o adunare în sala Tomis. ». în preziua plecării. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. cuminte. S'a închis în casă. şi pus sub ordinile unui anume Dr. într'un memoriu. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. Neputându-mă repauza. Apoi nici nu puteam pleca. în cabinetul său de lucru. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. că urinez sânge. aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. — care mi-a fost acordat. pe care un politician. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. . obţinui de la d-1 Dr. — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. 1 Abramovici: vezi cit. . Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. Dar starea mea agravându-se. . am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu. m'am dus la Crucea Roşie. pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. Puţin timp după aceea. » mărturisia în acelaşi timp. Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. După ce am primit ordinul de-a rămâne.. Nu a lipsit de la Facultate. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. D-rul Aurel Abramovici 1. hematuria a continuat şi s'a înteţit. . decât în timpul războiului. profesori. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. Orleanu. către colegii săi. —-deoarece eram bolnav. Margulius. în care el credea cu o convingere neclintită ?. — spunea profesorul Paulescu. . — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916.

1920. Volumul III: 1200 pagini. 932 pagini. cuprinde în 3 volume: I. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. — două volume 3. de douăzeci de ani. publicat în limba franceză. în total 3129 pagini compacte. trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. 2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. Paris. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. . Bucureşti. Fiziologia vitală. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). 1924. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie.30 DR. eliminaţie). desasimilaţie. p. III.. Mediul interior. 1919. — un Tratat de fiziologie medicală. care cuprindea în trei volume. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. 1925. B. completată ulterior: Paulescu: idem. 732 pagini. răspuns unei întâmpinări eclesiastice. Bucureşti. V. Care este cauza vieţii? 1921. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. 416. începută în 1905. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. II. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. — nu pentru fiziologişti. I. asimilaţie. — III. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. Baillere. Ori. 1924. Introducerea. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. sunt din 1912. Fenomenele generaţiei. digestie. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). pe care-1 profesez. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. — sub influenţa unei cauze patogene. — ci pentru viitori medici. Bucureşti. un total de 2080 pagini compacte. absorpţie. alese de un medic adevărat. Bucureşti. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. Fenomenele de relaţie. — II. . Am scris-o. un bolnav este omul care. Ce este viaţa? Morfologia vitală.

pe Creator. acest nou venit printre tratatele de Fiziologie.INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. M. înţeleaptă. . antipodul cărţii mele. — al D-tale e complet. domina. care este o operă unică. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună.-—Paulescu. Astfel. « Tratatul de Fiziologie medicală ». Până la profesorul Paulescu. şi am redijat prezenta lucrare. « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». Arthus. — în Clinică. având sub ochi. . Prof. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». un Tratat de Medicină ». în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. — ilustrul fiziologist. din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă. — prin studiul fenomenelor vitale. în Fiziologie. Citindu-i acest tratat. în Chimia biologică. . ». — lecţie făcută la 18 Feb. inegalabilă. fostul său şef de lucrări la Sorbona. cu atenţie şi fără idei preconcepute. ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. Această cauză primară este Dumnezeu ». Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. nematerială. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări. 1905. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. cum spunea Prof. Salut cu plăcere şi respect. în Istologie. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. nimic mai mult. Pentru acei care au citit. Clinica. unică. proclama Paulescu. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. Michăilescu.

pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu.32 DR. p. care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. încât la un moment dat. 141. iar aceştia. ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie. la oameni şi la animale. . de naţii. resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. între oameni. — şi am putea zice chiar al omenirii» %. Ori. părintească. la rândul lor. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. 1910. Dar. decât variante ale Iubirii ». — ca şi între animale. — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. — căci capii de familii. strânsa dependenţă reciprocă. în ultima analiză. Remedii morale. 1 Paulcscn: Instincte sociale. tribuală. « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. « Prin urmare. — este Iubirea ». — care conduce societăţile naturale. — Bucureşti. de triburi. legea supremă. — şi ale unei terapii sociale. zice Paulescu. V. Patimi şi Conflicte. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». — se produc numeroase « conflicte ». cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ». au un fel de simpatie pentru supuşii lor. simpatia şi gratitudinea nu sunt. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. Cercetător şi de astădată. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. Aristotel. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor.

Talmudul. pe care-1 recomandă Paulescu. fără să caute să-1 vindece. — doctrina creştină. Cahalul şi Francmasoneria.Franc-Maponeria. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». excelent observator al naturii. în acelaş timp remediile. Aristotel recomandă. Paulescu: Spitalul. Remediul. al « Desfrâului ». etc. şi deci pacificarea Omenirii. 253.Coranul. şi al «Trufiei ». cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. p. şi că el a dat. — trăsura distinctivă a Creştinismului. — Minciuna ». Bucureşti. în toată adâncimea lor. cauzele conflictelor. critică: Coranul. ca inîanticidul. a evidenţiat rolul « Beţiei ». In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin. în învrăjbirea oamenilor. Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. Din analiza critică a profesorului Paulescu. al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat. . De aceea. — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. este spiritul divin al Adevărului. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ».Cahalul. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. al Hoţiei ». Dar.m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. Dar. După ce le cercetează. infamii. Paulescu: Instinctele Sociale. 1913. ca prescripţium morale. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. Talmudul. scrisă tot atunci. 1 2 3 In plus. pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. — doctrina creştină.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

ca şi corpul. provocat de mine. . a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. după atâţia ani de migăloase cercetări. Aceste boale ale sufletului —. N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru. în cadrul principiilor unei alteia. precis şi concis. 1927. în 1928. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant. 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. pe care le pune arta ». pretinde Maurice de Fleury. o serie de maladii grave. «documente». Rămânea astfel. pentru tratatele de drept şi medicină.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat.cunoştea. 99. — Doctorul. scris în colaborare cu Lancereaux. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». . în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». Paris. p. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. mai presus de orice. de la Academia de Medicină a Franţei 1. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii. care prezintă. cari fac autoritate în ştiinţă. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. printr'o magistrală conferinţă. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. — re mediile. clar. Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice.. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». ca nimeni altul. Camil Petrescu. predicând sub forma unei confesiuni. ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. care. medic. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». Profesorul Paulescu.

El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii. care ţi-a venit în ajutor. Profesorul Paulescu. şi chiar bombastici. Creerului meu îi lipseşte o doagă. Domnia-ta. 6. — «un act de la om la om» 2 . V. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». te rog. 1928. —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. nu e vorba de spirit» (p. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. este prin excelenţă. el însuşi credincios fiu al Bisericii. cu trei ani înaintea Profesorului N. Pentru dânsul n'a existat nici când. TR1FU Şi. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1.. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. bunului şi distinsului nostru prieten. Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. unde i se prezenta opera. pentru Caritate.38 DR. neaşteptată. « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». a unui necredincios. Medecine. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. « Actul medical. % 1 . Căci într'adevăr. Iorga. zice M. zice Duhamel. expresie absolut exactă. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. No. inima e atinsă de Dumnezeu. care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. la o conversiune miraculoasă. a rămas perplex şi apoi. Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. şi pe bună dreptate. p. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». Profesorului Paulescu. Cahier Laennec. mulţumirile mele recunoscătoare. de necrezut. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. 4. G. actulmedical a fost un act de la om la Omenire. Arată. în două pagini modeste de gazetă. între Ştiinţă şi Morală. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. când a văzut « Universul literar ». Pentru Paulescu. în «Universul Literar» de la 26 Feb. un act singular ». Medicii au fost acuzaţi. 1925. m'ai.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. 371). Domnului Camil Petrescu.

şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. să păstreze stilul calm şi rece.INTRODUCERE 39 care a ţinut. .. toţi aceşti oameni.. Afară.. greci. v. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor. care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1.. 1 . unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. când te-am văzut bolnav. . drepţii zicând: Doamne. virtuoşi sau viţioşi. galopând pe dinaintea paturilor. cuvenit omului de ştiinţă. . cap. ca unguri. mie mi-aţi îăcut-o » 2 . să se reverse asupra bolnavilor săraci. nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». Atunci vor răspunde lui. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c. cari fac vizita în câteva minute. ce-i datoresc oamenii. de câte ori aţi făcut aceasta.. — buni sau răi. XXV. Căci. Am avut marea cinste să fiu de faţă. Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire . — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. conaţionali sau inamici. .. la 12 Mai 1913. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. bine înţeles. .. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. să se reverse asupra bolnavilor săraci». . ». Ion. «Cu alte cuvinte. fiindcă « Dumnezeu. fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. XIII—XVII. vrea ca iubirea. mai sunt puţin cu voi. « Or. întotdeauna. ovrei. el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu.. Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii. când a rostit această lecţie. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. . » Sf. cupizi şi avari. zicea profesorul. 31—40. Sunt unii medici de spital. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi.

In 1930. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. Mai sunt şi medici de spital cărora. profesorul Paulescu a lămurit. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. » 1 . p. completând cu aceasta. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. Dr. etc. în care au aface nu cu sufletele morţilor. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. . orgolioşi. 20 Aprilie 1930. Paulescu: Christos a înviat. . asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. fac cât pot mai puţin. Coranul. ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. tinere şi generoase. Cu ace^t prilej. vă vor per mite să vă instruiţi. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. învierea lui Christos. D-voastră. desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. Prof. lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. 15. N. pe care totuşi. C. 1 1 . — şi. însă. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . în «Acţiunea Română». Când veţi intra în vreun spital. în lipsa unei educaţii cre ştine. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. el a combătut « Spiritismul ». — au comis greşeli cu consecinţe funeste. şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. iremediabile. Paulescu: Spitalul. urmând preceptele carităţii. deşi de pe urma acestei practici. care nu prezintă decât un caz banal. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. ci cu diavolul însuşi. din punct de vedere ştiinţific.V. — nu ca pe un om. cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. pentru o leafă cât mai grasă. începută cu 30 de ani înainte. li s'a atrofiat fibra idealului.40 DR. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil.

. ci în el însuşi 2. cel puţin Haeckelian. aruncase. adaugă. 1 . dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. 13. pot fi mai multe mijloace. Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. V. Titu Maiorescu. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». Unul dintre « transformişti ». ». cuvântul: « papistaş ». . p. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. Par s 1929. Şi totuşi. Jouin » de Chanoine Sauvetre. — Paulescu. dela Iaşi. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». . Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. — pentru a lupta. ca şi pentru fiecare obiect. era ignorantul. cum credem noi. . pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. Paris. în plină « polemică ştiinţifică ». 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. . « Pentru a trăi. nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire). Altul. nu în «ideile » lui. Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». — zicea Panait Istrate. şi. . cu o singură etichetă ». lăsând restul uitării » x. — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. mai viclean. după ce îi mulţumeşte. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». 1936. « Mgr. Astfel. Deci. p. lan sase cuvântul de « ignorant ». } ir. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist. aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. ca într'o doară.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. la 17/30 Decemvrie 1902. Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios».

Francmasoneria. « Ei au imaginat o societate ocultă. să înceapă. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. pe care după ce o denunţase în 1913 2. Talmudul. — adică totul pe lume. a continuat a o urmări cu atenţie. — de care suferă alţii. care i s'a împotrivit. V. a adâncit studiul sectei francmasonice. 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. « Fericiţi cei blânzi. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. pp. — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. Coranul. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. 2 1 . din umbră. a fost nimicită de răzbunarea masonică. prea românească. Profesorul Paulescu. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». în 1924. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». mai ales după înverşunarea nedreaptă. — constituie răsplata celor nepătimaşi». broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. şi a publicat.42 DR. — că aceia vor moşteni pământul ». — neputând să extermine pe toţi creştinii. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. TRIFU A fost deajuns pentru ca. mereu ostilă. Omenirea. Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. prin Cuvânt. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. 27—28. In curând această librărie. — adică cei care nu au patima de dominaţie. ucide-1. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ». Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». Cahalul. la argumentele lui clare şi hotărâtoare. cu vicleşug. — dintr'o anumită umbră. I. Paulescu: Spitalul. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ». şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini. încheia profesorul Paulescu 1.

— planul de subjugare politică. economică şi culturală şi îl realizează repede. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». economice şi culturale. după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. . bazat pe probe decisive şi incontestabile. această Franc-Masonerie. Demnitarul vizat atunci de prof. cu documente sdrobitoare. 1 . anti-iudeo-masonic». p. desvăluia planurile ei politice. în «Buletinul anti-iudeomasonic ». dătătoare de viaţă şi individuale. Martie 1930. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). se pretinde astăzi. In acelaşi an. In 1930. stăm şi o privim. odată şi pentru totdeauna ». pe care le conducea în străinătate. punct cu punct. Iar noi. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. explicând studenţimii universitare. . încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». 67. veritabil cameleon. a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. în cursul meu de Fiziologie. mare. Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. Aprilie-Mai-Iunie 1930. * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. încheia profesorul Paulescu. cu indiferenţa unor dobi toace. am admis existenţa unui Spirit Suprem. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. 1930. Paulescu. — cu o tenacitate neînduplecată. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). ce este Francmasoneria. profesorul.INTRODUCERE 43 Apoi. — apoi a unei serii imense de Spirite create. vicleană şi perfidă 1. ca toţi masonii. nemernicii. Intr'o conferinţă. Feb. Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. naţionalist.

cu sau fără voie.44 DR. . ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». ca şi alţi oameni mari. o cauză ini ţială a l u m i i . căzut. — după moartea sa. A fost astfel. Dar. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». ca pe Voltaire. ca să nu le scape.neînţelegători şi chiar pe cei răi. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. şi deplângea pe . După moartea sa. păzit pas cu pas. 139—158. . în profesorul Paulescu. . V. profesorul d'Arsonval. de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). de Paul Bert.— Claude Bernard: Philosophie. vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. dirijată de Francmasonerie. — nu pentru ea însăşi. — fie că au ales dintre «nemasoni ». deşi el nu a fost nici când « materialist ». THIFU « Astăzi. mai dârz decât marele Claude Bernard. păzit fără încetare. Claude Bernard (1813—1878). n'a reuşit niciodată. -— prin elevul său. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier. fie că a ales idolii dintre «masoni ». împărtăşit în faţa morţii. 1941. pp. Paris. — ci pentru restul Omenirii. în ceea ce mă priveşte. silit să renunţe la « unele » din ideile sale. Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. mărturisia: « Admit. Dar. spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. în frica de « opinia publică ». ca pe Claude Bernard. — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile.

Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». în care s'au scufundat. Lăsaţi lumea în pace. ». ». — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. fiindcă nu vedea cine ar fi putut. — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre. —«Scrisoare către Ovrei». Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii.INTRODUCERE 45 conştientă generală. — unul şi acelaşi pentru Filosofie.—unic: căutarea Adevărului.. p. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. . însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. El trebuie să aducă semenilor săi. Era prea afundată în « patimi ». medic şi fiziologist şi dânsul. în care le arăta. cu propriile lor mărturii. întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie. asupra celulelor noastre. şi pentru Ştiinţă. — de ce sunt urâţi de lume. mai presus de toate. Profesorul Paulescu (1869—1931).. intenţiile criminale şi viţiile. 1 Paulescu: Cele patru Patimi. 182—211. Dar. ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos. pe atunci. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept. — ce soartă nenorocită îi aşteaptă. . .. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea.—nu mai sufe riţi !. — fiindcă amândouă au acelaşi scop. nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie. A adresat în 1921. o lungă « scrisoare către ovrei » x. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. urmând studiile începute de Claude Bernard.. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră.

pentru ca profesorul Paulescu. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine. p. TRIFD pe care. care. pe numeroşii lor « prieteni ». în faţa durerii. şi ca străini primejdioşi. într'o zi. deşi nu era nici ateu. în care putreziţi. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. « Ovreii au rămas o naţie. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. . ca şi în ordinea politică. şi. fireşte. în starea actuală de turpitudine morală. Paris. care ne făceau independenţi faţă de ei. Iar Voltaire. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. scrise pe marginea mării. citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive. n'o puteţi pricepe ». decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei.. 1936. Pentru a conchide. cu aproape două veacuri înainte.46 DR. voia să combată totuşi Catolicismul. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. 272. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. In faţa acestor fapte. — cel puţin pe atunci. Totuşi. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. c) Să se reconstituie în ordinea economică. zicea Marchizul de la Tour du Pin. în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr.. cu două decenii înainte 1. nici materialist. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. Totuşi. V. profesorul publică o serie de broşuri. organele vieţii proprii. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». bun şi iertător. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907). şi stă pâni la noi acasă ».

1928. Buc. In sfârşit. cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire .INTRODUCERE 47 rile.2. Buc. XVII). pentru ca să combată pe Creştini (Cap. 1928. III. Buc. în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. — şi prin urmare. Buc. p. 32. XVI). « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. « Jidanii şi alcoolismul ». lucrând în linişte deplină. 36. 1927. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. Paulescu: Desfrâul jidanilor. p. — în care. . « Intr'adevăr. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei. Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. «Desfrâul Jidanilor». după Apocalips. II. 32. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. p. — în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. 40. Viţiile lor sunt incurabile».—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. -— împotriva Jidanilor. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». p. — tălmăcit de dânsul *. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. — « soarta viitoare a Jidănimii ». In acelaşi timp.

Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive.. Fiziologist şi chimist. învingători (Cap. unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. « Cine are urechi de auzit. îl găsiau la Facultate. neapărat. îi punea câteva întrebări. Nenumăraţi bolnavi săraci. lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte. arătase trei lucruri: I. V. îndelung. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. Astronomia. XVIII). curtenitor şi delicat. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. . să-i explice bolnavului. ce cuprinde: Zoologia. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. Istologia. — uneori « banală ». X I X ) . dar. b) « Altele sunt experimentale. îl examina totuşi. profesorul ţinea ca. Zâmbitor şi calm.48 DR. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. să auză ». înainte de a-i prescrie tratamentul. — şi. In lecţia sa de deschidere. — termină profesorul Paulescu. cu răbdare şi bunăvoinţă. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. nici un bolnav. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia.. Geologia. în 1929. . apoi. Când îl ruga să se desbrace — « ei. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. care îi cucerea şi impresiona adânc. Deşi. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. Bacteriologia. Botanica. Anatomia. vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. .

îl conduse prieteneşte până la uşe.INTRODUCERE 49 II. aruncându-i pe mozaicul laboratorului. îl şterse uşor cu palmele. — Monseniorul Ernest Jouin. care toate sunt substanţe chimice ». să nu-1 umileşti!. ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. îi zise laborantului său. El nu pricepe Farmacologia. III. pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii.. . .. nici Terapeutica. la Paris. dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. parcă a vrut el să-i ia ». în «România medicală». ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. ca să înlăture păduchii. — « Şi ăsta fu cu păduchi! ».. ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». ce e capital. şi nu ştie să se servească de medicamente. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. Liniştit. . Intr'o zi. ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». « Din nefericire. este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. moşule! şi nu te apuca. 1929. de la 15 Dec. în care înfăşurase o sumă de bani. Se duse apoi într'o cameră vecină. cine ştie de unde i-a luat?. bietul om. ca un năuc ce eşti. îi aduse reţeta. Intr'o altă zi. 4 . «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa. — « Moşule. înmagazinată în materie şi numită energia chimică. . — « Ia mai taci. . care nu cunoaşte Chimia.. « Cât despre Fiziologie. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. energia latentă. . . . printre ţările care în această privinţă. văzu păduchi pe spatele lui. — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. . . şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. ne-au lăsat mult înapoi » 1. Că «Un medic. Că. Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. . să spui cuiva. . unul din duhovnicii lui Lancereaux. El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală. .

Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. fiii sorii sale. ce făcuse Paulescu. Orgoliul.. acesta pe lângă un onorariu regesc. .. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar. . cu leafa plătită pe un an înainte..60 DR. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. Această nefastă patimă.-— săracul!» Uneori. Odată rugă pe nepoţii săi.«Trufi a. Doamne. Lancereaux primise totul bucuros. care nu îl pune deasupra semenilor săi. — «Dar bine. ce îi datorează. care avea o trăsură modestă. . d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu. Oriunde vedea « trufia ». să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul.. îi făcuse cadou lui Lancereaux. un cal de rasă. hamuri vechi. — o ocolia cu silă.. — un cupeu de toată splendoarea. Doamna Elena Angelescu. hamuri noui şi. întrebat de Zaharoff. asupra faimosului miliardar Zaharoff. voi sunteţi de vină. mi-a răspuns molatec: «Vai. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află.. V. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». . refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi. ce om nesuferit era. .. Paulescu.. un vizitiu chipeş. am încercat să aflu amănunte de la profesor. zicea profesorul Paulescu. . Zaharoff.. . ci a dat fuga la duhovnicul său. Şi dacă bea. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. i-a spus lui Lancereaux. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. un cal şi un vizitiu bătrâni. —« E beat. întors. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. . Când a auzit numele lui Zaharoff. dacă i s'ar face cunoscut adevărul. avea naivităţi de copil. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic. infectează pe orice om. — adânc turburat.. unchiule Naie. Mândria. N'a spus nimic colaboratorului său. neînţelegând de unde putea veni acest refuz. TRIFU sonice.

tuturor oamenilor: mari şi mici. mai frumoşi. mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. . Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». Toţi vor laude. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. — unii dintre dânşii. ca şi al meu. că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. mai sus puşi. măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. prea vinovaţi.. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel. 4* . — « Desfrâul »). cu o înverşunare sălbatecă. în aşa fel încât să afle dânsul. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. Au telegrafiat apoi.INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ». . vatămă. un ad mirator al profesorului. — adică: mai tineri. tineri şi bătrâni. Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. mai bogaţi. * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană.— «cap de listă». Dar. cu trei luni înaintea morţii sale.. . — murmură Diavolul Trufiei în surdină. în timp ce prefectul. poate.^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau. — « Orgoliul ». Profesorul n'a mai voit să mai candideze. care. au avut cruzimea de a-mi reproşa. mai puternici. hosanale. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. vechi titrat universitar. In 1931. Scârbit. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. bogaţi şi săraci.. încă de pe când trăia Profesorul. al căruia Creştinism. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. onoruri... —a candidat şi s'a ales el însuşi. mai învăţaţi. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. ca să-i depună candidatura. mai deştepţi.

aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . da !.. într'un fel de discurs. . .. Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. . — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932. d a ! . Vă mulţumesc ». când deodată. da. fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». din 11 Iunie. . V. Marinescu ajutat de mine. . părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. . profesorul îmi dete. primi să se lase operat. . Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. adevăratul ales începu să-i spună. . că nu e «nebun ». . credea că a fost ales: va vedea. Era foarte grav. pe care le-am citit în Cameră. fără ca nimeni să protesteze. Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. Am depus la Iaşi. foarte bine. . ». Dumneavoastră sunteţi tânăr. . şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. foarte « abil ». Dar — nu profesorul fu ales. . i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. . la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente.. A doua zi. 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. Veni repede să-i întâmpine. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. un loc în Parlament. în sfârşit. TRIFU din Bucovina. Intr'o zi. adevărul. încercă să schiţeze o mulţumire. mişcat şi zâmbitor. . cum se hotărâse.52 DR. ca un copil. A acceptat cu greu. . pe când era la masă. foarte bi ne . banii necesari candidaturii. sunt bolnav şi istovit. scrise cu propria sa mână. ci un tânăr oarecare. acest Parlament românesc. . pe care i-am scos-o. Delegaţia s'a dus senină să ia masa. cu şervetul uitat în mâini. aveţi dreptate. . la o grădină de vară. ce însemnez eu?. Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. .

— căci tumoa rea sau un chiag. .INTRODUCERE 53 Peste trei zile. 1931». l a s ă . pilulele lui Lancereaux. pe Schumann. In aceeaşi seară.. fiindcă. te rog. . cu patru luni înainte. care ştia de mult. .. . câteva bucăţi religioase). ci «opere». domnule doctor. iată.. .—tot felul de per sonagii. — aducând o sondă. « Cu salutări afectuoase 20.. . mă împiedică să urinez. Paulescu . Uluit. propovăduise dânsul. despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. ce însemnează asta? ». dar ripostai: — « Domnule Profesor. că e vorba de turburări uremice. văd personagii... La 20 Martie. o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda.. . . se întâmplă. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. . Prin urmare. . de ieri. dragul meu. şi v ă d . am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice. dimpotrivă. cât mai curând. nu te turbura. . ei. ». pe Lalo. voia Cuiva înainte de orice!. însă.. ne înşelasem toţi. III. uite. . îmi spuse: — « De astădată. şocul operator. << Vino.. afară de profesor. şi compusese chiar. în acelaşi timp. îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. şi nu văd nicio îndrep tare. pian şi orgă. A doua zi însă. pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. ». ». mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. pe care caută să o educe ».—un cancer. Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. le iau. . pe la 9 dimineaţa. de pildă. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. o să vă prescriem însă. — de ieri. .. — îmi dau seama de astădată. pe Bach. mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud.—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei.

câţiva. pentru Dumnezeu. . că nu te pot conduce.. ». îi făcea seara câte o injecţie. . ». ».. — nu trebuia să te iau deacolo. pe peretele din faţa sa. . — te aşteaptă poate alţii. Vorbea cu toată lumea. sufăr eu destul. iartă-mă. . era doar un Crucifix. aseară? ». — te implor. .. .. . A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . . . .. — e inutil.se agravau. acela. te rog. ne apucarăm să încercăm totul. . — toate bazaconiile ! — dar nu văd.— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. care se sbătea să scape şi să-i mângâie. . nu mă mai certa. te rog. « asistentul său ».. — «Scumpă domnişoară. lângă patul său. se pomeniau în genunchi.. îţi mulţumesc. La un moment dat. — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. Când se apropia cineva de dânsul.. bufnind în hohote de plâns. de altfel. — ascultă aici. îmi spuse: — « Dar bine. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp. Ia-mă Doamne !. . fugi. calm şi cuminte. nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. la plecare. . şi totuşi. îl vedea uimit. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile. ». . . şi colo-colo. Nu urinase de mai bine de 30 de ore. — « Dar. nici o cruce. TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. pe care nu-1 vedea. ca totuşi să-1 salvăm. V. — pleca apoi. şi putea să dispună de mine. — nu te mai chinui zadarnic. ». cu buzele lipite de mâna lui gingaşe.. Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. ». cu lacrimi în ochi. — alţi nenorociţi.—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. halucinaţiile lui se îndesau şi . ». frate. In realitate.. — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. lasă-mă. că-1 priveşte cu groază.54 DR.. — pleacă de-aici!. Interna sanatoriului. — uite. — « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. In Sanatoriu. — te rog.

Doamna Elena Angelescu. 17 Iulie 1931. Biserica lui Christos. Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai. le vorbea senin şi calm. decât un steag negru. adăuga imediat. Profesorul Paulescu a stat. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » .— se aşează în faţa lui. ». pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. îşi închise ochii ş i . . parcă strâns de gât. « Familia Paulescu ». va fi aşezat la Belu. — uite-1 acolo. deasupra nenorocitei Schisme. în dimineaţa zilei de Duminică. nu. mereu acolo. şi. Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». — le da indicaţii. întotdeauna. Doar în clipa morţii. Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. ». sculptat în marmură alba (de Paciurea. scria în testamentul său. — le mulţumea.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. parcă dintr'o voinţă supremă. care a frânt în două. Intr'o zi. la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică.. După câteva cuvinte adresate sorii sale. . în genunchi. cu care fusese bun prieten). Ne dădurăm seama repede. infamul. A insistat să-1 ducem acasă. într'un colţ al camerii mortuare. « Bustul Domnului nostru Iisus Christos.. adormi.. dar. . nu. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. — nu mă lepăd de Christos.. deşi agravarea aceasta se accentua. care părea că-i spune: «imbecilule». se lupta cu cineva. . . profesorul adaogă: « Eu mă duc. nevăzut de mine. întotdeauna. ca doliu. şi gemea: — «Nu. cu patru zile înainte de a muri. l-am găsit congestionat. nu mă lepăd. te rog. — şi pe « el » îl văd. . la poartă. Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. — pe care va fi scris jos. « La moartea mea să nu se puie. a oficiat. cine era « el ». « Un singur Preot ». profesorul se linişti ca prin farmec. îi fu prezentă «vedenia ». Totuşi. . » îşi făcu o cruce.—lasă-mă!. făcu un gest. şi un reprezentant al Bisericii catolice. Când îmi vine cineva drag.

deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale. afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. . ca Păstor pe Dumnezeu » 1. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. modern. B. care este eminamente clasic. pe care o visa realizată prin Biserica română. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea.1 R. Domnule. Prin Martie 1929. ilustru savant. în special în Franţa.. profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. V. 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ.. ». . —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. moderno. . Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. tratatul său de Fiziologie. fiind determinat de Eminenţa Sa. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. E puţin cunoscut în Italia. pentru a obţine câteva informaţii. să convingă. ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. Domnul Cardinal S. lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. să implore». Nassali Rocca. la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. am citit zilele acestea. Anton. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». făcător de Pace. începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. şi care. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci).. însă foarte mult în străinătate. în privinţa unor studii ale mele. să roage. întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». care mi-ar fi deosebit de utile. având. «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. studenţimii universitare. — pentru ca să îndemne. fiziologistul şi medicul român Paulescu. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale.

. descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». pe cât posibil data naşterii sale. unde colaborez. întărită de o voinţă neînduplecată. . După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. Guido Lami. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. el ar fi trebuit să fie alb. — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. îi scria în 1921. care plăcuse mult lui Delavrancea. « împărăteasa Irina ». care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. vă deranjez. de la Paris. cu mulţi ani înainte. « Dricul să fie negru ». fiindcă după datină. — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ».. Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». Tu eşti un sfânt şi o minte largă.INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. boem cum era. După zece ani. . profesorul Paulescu trăise cast. . cu o recomandaţie autografă. ». . arhiepiscopul Boloniei. — o piesă de teatru. Cincinat Pavelescu. care o pot afla la mine. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. . şi de o putere de renunţare excepţională. 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. aş dori în plus. Pentru aceste însemnări. pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. Dr. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. . din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca.. — o viaţă curată de anahoret. Universităţilor catolice din Italia. în cel mai aspru înţeles al cuvântului. care. Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu.

— şi cele mai delicate atenţiuni. După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». masă. Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa. un ortodox sau doi. cehii mai mare fiziologist al timpului. . i se adresa ca un elev. . — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. ca interni. N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. saluta în versuri. cu casă. . în permanenţă. pentru ca. . ». V. Era suficient un rând de prezentare al profesorului. . fiindcă era « ortodox ». — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. . —i se oferiseră căsătorii excelente. de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. să fie primiţi acolo. . — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. De ce a rămas mereu aşa de sobru. unde dânsul fusese primit aşa de greu. leafă.. TRIFO cu flori în braţe.58 DR. . — nimeni nu mă aude ». . . . — doi studenţi sau doi medici români. spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. . Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. imediat. . şi fără vreo discuţie. . 1931. . — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. . bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. care să-l amintească şi mai bine. Dar. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America.

pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. un splendid necrolog. De ce profesorul Paulescu. D. personal. negaţiile divinităţii în Creaţie. ca un «îndreptar». După moartea sa. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. binevoieşte s'o publice. să se încline. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. Această operă. Doamne! ». îi era «singurul răspuns 1. Julien Huber. care nu-1 cunoscuse totuşi. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. în 1937. — deasupra învăţaţilor lumii. El a murit doar pentru noi. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. prezenţa unui Român la acest Spital. acestor întrebări. pentru ca astfel. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică. . şi apoi a strâns într'o grupare. — veacuri de-aci înainte. la mormântul său. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . ilustrul Dr. dovedindu-1. fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul.INTRODUCERE 59 lui. Nu vom răspunde noi. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. după părerea noastră. încă neegalată. cu braţele pline de flori. urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. a venit la Bucureşti. dr. — profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. . profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». la care vor putea răspunde uşor. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. să se asigure în numele lui. Huber. îl înalţă pe profesorul Paulescu.

că sunt romantic-modern. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. . cinematograful şi radiourile americanizante.60 un. a oamenilor cu bunăvoinţă. v. Când o va înţelege. Şi-atunci. mai bine las natura în firescul ei. — şi o pa înţelege] — va dispărea. Atunci. alţii eu Mo-' liere. .. Paris. agresiv şi stupid 1. şi — niciodată mulţumit. în sfârşit. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. — pretenţios. 1928. p. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră. « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. — omul convins că ştie toate. unii că sunt clasic antic. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. decât fructe zaharisite dela Nisa. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. Bucureşti. La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. Această Omenire. ci şi pe o altă listă. burueană din pârloagele noastre.. «oamenii mari». . «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. — alţii. — veşnic neliniştit. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. 1913. şi «omul modern».—omul «iniţiat» de presa. 53. — înnebunit de pofte. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. prin studiul rece al Creaţiei însăşi. Şi decât o opintire za darnică. de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ».

publicat în 1927. ca o torţă luminoasă».. el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy. Termier (1859—1930). membru al Institutului Franţei. au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. uitându-se pe ei înşişi. « Vocation du Savant ». TRIFU 1 P. călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ». Deocamdată. Docent Dr. el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră.INTRODUCERE 61 cari.. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte. . purtându-şi înainte mima. zice Bloy. V.

.

.NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE. Ii-a: MATERIALISMUL. Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU.

trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . fiziolo gia. biologi a şi. în special. principala sa ramură .FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze. ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i.

încă din vechim ea cea mai depărta tă. ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. Pent ru a răspund e la . fără preget. dealtfel .i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă. omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate.

după cum am . Ori. să urmăm regulele metodei experim entale. să proced ăm în mod ştiinţifi c. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. metoda experi mental ă. pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne. la cauzele lor.

.stabilit anterio r2. cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată . 2° — ipoteza. 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze. adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă.

1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. . la Anex e. 2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală. la 14 Febru arie 1905.

o fenomenologie sau fiziologie particulară. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. hidrogenul. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. o evoluţie. 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. C. într'un cuvânt. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. o reproducţie. — este compus din materie şi din energie1. — protoplasma sau bioplasma. sunt: 1° — un corp. azotul. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie.66 DB. N. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. o morfologie particulară. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii. la Anexe. pentru ca să ajungem. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. printre care cele mai importante sunt: carbonul. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. Aceste caractere vitale. . — ca toate corpurile din natură. prin analogie. sulful şi fosforul. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care. într'un cuvânt. o formă. o organizaţie. oxigenul.

. Forma celulară. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. posedă o organizaţie destul de complexă. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. nu este omogenă. în general. Orice celulă are un nucleu. 2. 1 Vezi Lecţia Ii-a. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). ci este diferenţiată în mai multe organe. Intr'adevăr. trebuie să aibă o formă. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. dintre care numai unul să conţină nucleul. care formează corpul fiinţelor unicelulare.67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. ocupă partea centrală a celulei. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. Pentru ca protoplasma să poată trăi. I. Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care. — Celula. care este aceea de celulă. neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . toate. care o constituie. având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. care. protoplasma-. au un corp format. 3. întocmai ca sâmburele unui fruct. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. Dacă se divide o celulă în două segmente. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare). Cel mai important dintre aceste organe este nucleul.

vacuole. Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. C. uneori extrem de complicată (kariokineza). etc.). altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. un aparat glandular anex tu- . iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. căci divizarea sa. care constituiesc corpul acestor fiinţe. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. etc. Dar. nervos. în plus. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. conjunctiv. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. osos. organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. substanţă contractilă.68 DR. N. se mai găsesc. fiecare din celulele aglomerate. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. leucite. unele din ele se diferenţiază. muscular. Pe lângă protoplasma şi nucleu. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular.—La fiinţele pluricelulare. etc. fibrilară sau striată. iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. Aşa. hemoglobina. unele în divizarea celulei. Intr 'adevăr. Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. reacţie) ale celulei. de exemplu. adică se specializează. conservă organizaţia sa fundamentală. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular. în unele celule. II. organe ca centrosome. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. care intervin.

b) — aparatul nervos. fabrică pentru noua fiinţă. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. . alte organe. în fine. ba. Apoi. b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. după naştere. sub formă de rezerve nutri tive. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. de o complexitate extremă. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). embrionul adună. ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte.FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. La unele fiinţe superioare. trebuinţe schimbătoare cu vârsta. într'o fază ulterioară. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile. un organ special. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. ceva mai mult. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. La cele mai multe fiinţe. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. în ou. In rezumat. dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. glandele mamare ale mamei. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). placenta. — laptele. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. 3° — Sunt. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. părţile periferice ale organelor simţurilor.

nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. de exemplu. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. — fără excepţie.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. nu vor funcţiona decât mai târziu. că. Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». organele genitale. nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. înainte de naştere. N. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. nu funcţia face organul. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. C. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare.70 DR. nici fătul. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. — după cum s'a zis şi repetat. Şi. în epoca pubertăţii. Organizaţia prezintă. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. 1 Prin urmare. ca ficatul şi pancreasul. la fiinţele multicelulare. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. favorabile ori defavorabile. Domnilor. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. după naştere. — ci organul se face în vederea funcţiei. deci. mai târziu. La om. . pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. Vă rog să notaţi. nici mama. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. după caz. şi glandele mamare. PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. Astfel.

Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. celula creşte şi. în mod spontaneu. Asemenea termen este cu totul impropriu. — La fiinţele pluricelulare. el a făcut loc la doi indivizi noi. Organizaţia. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. — La fiinţele unicelulare. 1 . în spaţiu. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. dar de sex diferit. — EVOLUŢIE. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. la rândul său. se segmentează. căci aceste fiinţe mor în mod accidental. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. după cum vom arăta mai departe. la început. celula primordială sau onila. Dar. 4. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. I. privită. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. Ia un moment dat. spermatozoidul. formată dintr'o singură celulă. ca şi cel dintâi. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. în două părţi care devin două noi celule.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. fenomene de nutriţie şi de relaţie. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. II. — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. ca să zicem aşa. Să o considerăm acum şi în timp. după segmentaţie. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. a fortiori. Ori. după ce a luat naştere. două noi fiinţe vieţuitoare. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare.

au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. peşte. — această microscopică massă de protoplasma. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. şi ceea ce ziserăm despre om. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. pasăre. pecetia specifică. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. se aplică la toate fiinţele multicelulare.— sublimă capodoperă. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. repetate de un mare număr de ori. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. rămân lipite. Notaţi. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare.72 DR. căci originea imprimă celulei oului. Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. Aceste celule. că. la rândul lor. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. — fie ea om. care formează corpul omului. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. Ori. de când există specia om. N. primul va da naştere unui om. ci rămân reunite şi. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. C. după un plan. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi. Domnilor. 1 . ca să zic aşa. Dar. Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat. care conţine «in potentia ». pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească. iar secundul unui câine. câine. ar fi de vre-o 50 trilioane. vierme sau plantă. ci trebuie să-i ştim originea. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia. toate. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. Asemenea «bipartiţii ».

a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. şi fenomenele. în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa. Aceea a fiinţelor pluricelulare. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare. 3° — o perioadă postgenitală. şi evoluţia lor. scapă soartei comune. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. de atunci înainte. Toate fiinţele vii sunt muritoare. etc. singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). deşi de cele mai multe ori accidentală.— asemenea. adică a organizaţiei. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. mai curând sau mai târziu. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute. întru câtva. succesiv. celulele musculare. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. sexuale). ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. al căror sediu el este. — cad. adică morţii. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu. cu aceea a fiinţelor unicelulare. 1 .\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. glandulare. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. care se termină prin moartea individului. 2° — o perioadă genitală. — devenite de-acum înainte inutile. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. nu mai mani festează fenomene vitale. este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. cu alte cuvinte. întradevăr. Prin urmare. — ca şi corpurile inani mate. care parvin a se întâlni şi a se contopi. întradevăr după moarte.

altele. ca scop. . ca animalele. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. C. perpetuarea speciei. de presiune. Astfel. adică după ce a atins acest scop suprem. Cu alte cuvinte. Şi întradevăr. în fine. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. — în act sau în putinţă. deasemenea. viaţa persistă. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare.74 DR. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. hidrocarbonate. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. ani îndelungaţi. în lipsa apei. aceea a fiinţelor pluricelulare are. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. acest mediu trebuie să conţină apă. Uneori însă. după ce s'a reprodus. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. N. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. o cauză finală care este reproducţia.—are nevoie de un mediu înconjurător. un grăunte de grâu poate să rămână inert. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri. — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . el trebuie. PAULESCC In rezumat. grase). fiinţa vieţuitoare dispare. să aibe un anumit grad de căldură. există. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. — ca şi organizaţia. corelativă cu reproducţia. dar nu este aparentă (viaţa latentă). Când mediul. Evoluţia. Prin urmare evoluţia are un scop. — şi în general orice celulă. le iau de la plantele verzi. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. de lumină.

1. în fond. uree. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. şi dializabile sau absorbabile (digestie). Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. hidrocarbonate. — sunt date afară (eliminaţie). identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. apa. decât mutări de energie şi de materie. zise fenomene vitale. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. — liberând astfel energie sub formă de mişcare. Iar acidul carbonic. (desasimilaţie). Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. desasimilaţie. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. grase) proprii fiinţei vieţuitoare. 2° — fenomene de relaţie. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. şi constituiesc astfel. —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). eliminaţie). apă. — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe. parte în protoplasma. de căldură etc. prezintă o serie de acte remarcabile. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. absorbţie. — pentru a forma acid carbonic. . — nu sunt. etc. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop. asimilaţie. ureea.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. Aceste diverse acte (digestie. parte în substanţe organice (albuminoide.

bine înţeles.N . întâlnirea elementelor. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. nu le cunoaşte nici scopul. acelaşi fenomen. de scop. 2. adică adaptarea lor la un scop. — este deci. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. — prezintă cu totul alt caracter. în anumite condiţii de temperatură. — fără excepţie. In rezumat. Remarcaţi. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia.76 DR. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. Domnilor. acest fenomen se produce fără scop. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. La fiinţele vieţuitoare. toate fenomenele de nutriţie. în fine. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). mai au şi cauze finale. nu mai este întâmplătoare. cărbunele să se combine cu oxigenul. In natura brută. pe lângă cauze eficiente. pe de alta oxigen. cu dinadinsul. Aşa de exemplu. pe de o parte substanţe carbonate. converg către un scop comun. tocmai pentru ca. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente. în corpul lor. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. finalitatea. care nu au decât cauze eficiente. Şi toate aceste acte. . Fiinţele vieţuitoare introduc. Dealtfel. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă. cărbune şi oxigen. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia.— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. PAULESCU Dar.—formarea acidului carbonic. — prezintă un caracter evident de finalitate. contrar fenomenelor naturii brute. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare . c. legate între ele prin legături de finalitate. adică a eliberării rezervelor organice . formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. — fenomenele vitale de nutriţie.

uree. iar produsele acestei descompuneri. o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. care de obicei. cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. fiind în general. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. ele sunt dimpotrivă. în care trăieşte fiinţa. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. se manifestă sub formă de mişcare 1 . Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. b) — când se introduce în mediul. — eliberează energia care este folosită ca reacţie. — spre a da acid carbonic. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor. etc. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. Energia care constituie reacţia. Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). 1 . c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. apă. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. Aceste modificări impre sionează fiinţa. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. sub influenţa impresiei.

— plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. C. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. Dacă apoi. Dar dacă se pune într'unul din pahare. 3 Idem. 1900. cit. întotdeauna perfect adaptată la un scop. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. — La fiinţele unicelulare. Loc. Cu alte cuvinte. Puţin câte puţin. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . cit. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°. I. impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. celălalt capăt rămânând în aer. Botanische Zeitung. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. mai întâi la fiinţele unicelulare. Hedonj. . capabilă s'o omoare. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). PAULESCU Vom studia aceste fenomene. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. N. apoi la fiinţele superioare şi la om. ele sunt în raport cu actele nutriţiei.78 DR. şi căreia i s'a dat numele de taxie. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. se introduce apoi. plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. Paris. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. 1884. 4 Stalil: Loc.

2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. Loc. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. — impresia şi reacţia. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. pricepute. — care nu au un sistem nervos. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. — care au celule diferenţiate (celule sensoriale. de aceeaşi specie. elementele constitutive ale acestor fenomene. sub influenţa unei lumini prea vii *. aceste fenomene sunt foarte complexe. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. ceva mai mult. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. In rezumat. la fiinţele unicelulare. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. neuroane. dar pătrunde în interiorul grămezii. fibre musculare). realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. * La fiinţele multicelulare inferioare. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. care constituiesc 1 Idem. cit. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. II. adică simţite. Dar. — sunt uneori conştiente. . Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente .

Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. N. — se îndeplinesc cu o precizie minunată. — admirabil adaptate la scop. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. alimentele impresionează acest organ. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. proprie fiinţelor vieţuitoare). — . apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi.80 DR. pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. consecutiv. vederea nu ar fi clară. trebuie să mă opresc. Aceste acte. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. care reacţionează prin mişcări. C. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. imediat muşchiul ciliar reacţionează. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. contractându-se sau relaxându-se şi. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. Dacă obiectul se mişcă. în caz contrar. — căci. Dar. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. deşi inconştiente. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că.

impresiile devin conştiente. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. reacţia a fost precedată de sensaţie. la aparatul auditiv. reacţii analoage cu a noastră. de exemplu. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. care face parte din aparatul termic sau tactil. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. Cum însă. a băşicii urinare. Astfel sunt. sensaţiile de sunet. Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. sensaţiile de gust. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. sensaţiile de căldură . 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. la aparatul termic. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. la aparatul gustativ. — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. Idei particulare. . Afară de aceste feluri de sensaţii. 3. căci ea îl ignorează în mod absolut *. Există atâtea categorii de sensaţii. un fenomen. etc. sensaţiile de contact sau de presiune.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). admitem că şi la ele. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. sensaţiile musculare. la aparatul tactil. corespund sensaţiile de lumină . sensaţiile provocate de umplerea rectului. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. sensaţiile de miros. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. sensaţiile de foame şi de sete. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului. care derivă din impresii exterioare. la aparatul olfactiv. provoacă la alte fiinţe. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii.

sensaţia dispare. ea trece în stare latentă. în realitate însă. C. Plecând dela acest fapt. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. PAULESCU Omul primeşte. Toate celulele nervoase. prelungită. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. de timbru.82 DR. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. de înălţime. La fiinţele care nu au creer. 1 . Orice sensaţie are calităţi. ori care ar fi ele. N. de gust. După un timp oarecare. sensaţiile termice. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. adică iau cunoştinţă de ea. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. căci poate fi redeşteptată (memoria). Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. produce oboseală. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. calităţi speciale. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. de miros. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. au fiecare. în acelaşi timp un mare număr de impresii. Faptul este exact. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. Dar. cele de contact. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. aceste impresii nu devin toate conştiente.

ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. Instrumente ca lupa. Aşa. de înălţime. Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. un câine flămând. având fiecare mai multe calităţi. în acelaşi timp. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. Ideile particulare. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). chiar bine făcut ca Apolon. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. simţul auzului îmi va da. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. ea se umflă. de obicei. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. de ordinar. o mulţime de sensaţii. gustul şi mirosul. foarte complexe 2. şi ne procură. care priveşte calm pe un alt om. dar nu se disolvă. de exemplu. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. incontestabil. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. pentru dânsul. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. Un om. în acest caz. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. cu calităţilor lor. plăcute sau neplăcute. ideile particulare sunt. microscopul. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. Totalitatea acestor sensaţii. împing mai departe investigaţiile simţurilor. . prin urmare. în ambele cazuri. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. etc. simte. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. termometrul. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. utile sau vătămătoare subiectului. mai multe organe de simţuri. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte. o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. de timbru. o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. se înmoaie.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. impresionează. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. care nu depinde de raţionament. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt.

sau din contră. O idee particulară emotivă. un caracter emotiv. şi. ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. dar. de dorinţă. coordonate în vederea unui scop util. cu toată întrebuinţarea lor curentă. a rămas destul de vagă. voluntare. adesea irezistibilă. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. de spaimă 1.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. b) — Reacţii conştiente instinctive. de cele mai multe ori. este cuprins de groază când zăreşte un lup. reflexe. numiri consacrate de usaj. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă.N. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe.84 Bit. Un cal. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. după cum ele se referă. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. — Ideile particulare neemotive. — la nutriţia. Dimpotrivă. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează. C. sub aceia de repulsie. vom încerca să le precizăm însemnarea care. de plăcere sau de neplăcere. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie. \ 1 . — nu provoacă reacţii. de scârbă. de trebuinţă. Distingem trei categorii de instincte. care trece liniştit pe lângă un câine. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. independentă de raţionament. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie. scop pe care însă îl ignorează. Ca şi ideile particulare care le provoacă.

eter. temere. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. groază chiar. precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul. Domnilor. intră.. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este.. etc. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. (vezi Anexe). în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat. sau nu. cu aprecierea neraţionată a pericolului. alcool. scârbă. 1 In această categorie de instincte. dintre toate aceste substanţe. nici mai multă. — în scopul ignorat. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară.. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. etc. ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare . Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). Remarcaţi. 3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit. nici mai puţină. 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul. după părerea noastră. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). . glicerina. Astfel. animalul nu va bea decât apa care este. satisfăcută. singura de care organismul său are trebuinţă. de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. spaimă. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. etc. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald.

îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». deşi conştiente. născută şi crescută în colivie. ca acel al reflexelor. legat până la un oarecare punct. îmi pare rău că. In urmă. Observaţi. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. de pildă. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. Domnilor. văzând pe noul ei născut. se desvoltă la pasărea mamă. Iată un exemplu: Pasărea simte. — şi. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. Domnilor. ea aşează . — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. — deşi în mod neraţionat. — fără s'o fi învăţat. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. de dispoziţii organice stabilite dela început.86 DR. Nu este oare o Aşa. N. mai târziu. Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. o pasăre. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa.aceste materiale cu o artă desăvârşită. Apoi. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. chiar cu preţul vieţii sale. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. o impulsie neraţionată de a-i proteja. se simte adânc mişcat. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. — din cauza timpului limitat. că toate aceste acte.— fără învăţătură prealabilă? 1. PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. — sugând perfect. micii puişori ce vor ieşi din ele. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. El pare a fi înnăscut şi. O tânără mamă. — pus pentru prima oară la sân. — pusă în urmă în libertate. după ouare. C. 1 . care vrea să reflecteze. la un moment dat. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. Sub influenţa unei impulsii imperioase. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. în faţa cărora omul.

— La animale. există acte care par că ţin. contrar reflexelor. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. . — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. 1 . din impresia sau reacţia lor. mişcările respiratorii. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor. însă. 2. în acelaşi timp. pentrucă simte trebuirrţă. —-. sensaţii. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt.— provoca reacţii inconştiente. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. ideia este întotdeauna particulară. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). se culcă. — ca şi reflexele. Dar.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. —adică în virtutea unui instinct. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne. Invers. se împerechează. — afară de cele reflexe şi voluntare. deliberări.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. el posedă facultatea de a da la o parte. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele. mănâncă. In realitate aceste acte sunt reflexe. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. dar. bea. ale căruia acte. —. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. — are idei particulare. însă nu le ştie scopul. — intră toate în categoria instinc telor. raţionamente. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. şi de reflexe şi de instincte. n'a fost conceput de fiinţa care le execută. de exemplu. — ca şi animalele. De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. câinele latră. Aşa de pildă. Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. — pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . Omul. .

Aflându-se în posesia unei idei abstracte. Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora. singur omul face ştiinţă. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. sensaţiile şi ideile particulare. se înalţă la cauze şi legi. tactilă. provoacă reacţii. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise. termică. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. faţă de această foaie de hârtie. Aşa. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ». omul o generalizează. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. de exemplu. care este o idee abstractă. derivă noţiunea de hârtie. a abstrage şi a generaliza ideile. chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. este a face ştiinţă. combinate în anumite proporţii. el descoperă necunoscutul. — ca şi impresiile. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. C. astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. din ideea particulară de această foaie de hârtie. Singur omul posedă un limbaj. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. N. oxigen şi hidrogen.88 DR. Or. In exemplul nostru. Acesta este caracterul său distinctiv. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. Astfel. Dintre toate animalele superioare. Un raţionament. . formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. de unde deduce consecinţe. b) — Reacţii voluntare. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. PAULESCU din care le priveşte. împreună cu reacţia care îi urmează.

mişcările respiratorii. De asemenea. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. omul face act de voinţă când. Astfel sunt oameni. — care sunt apanajul exclusiv al omului. cauza este ignoranţa acestui scop superior. Ea nu poate să modifice. o pasiune sau un raţionament defectuos. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. nu este voinţă care să reziste 2 . uneori.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. cu ştire. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. omul care le execută cunoaşte scopul lor. este necesar nutriţiei celulelor sale. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. — în mod criminal chiar. 1 Dacă. In aceste exemple se vede omul căutând. Dar. Dintre toate reacţiile. dar ele au o finalitate conştientă. această putere inhibitoare este limitată . ea nu poate să oprească. de pildă. decât pentru scurt timp. Omul poate încă. până la un oarecare punct. Aşa. şi. de exemplu.—ca şi instinctele. comandată de o trebuinţă. . — din nenorocire prea numeroşi. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. este un act voluntar. să reziste. în virtutea unui raţionament. — ştiind că zahărul. — care se forţează. impulsiilor instinctive. — pe care. căsătoria omului. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. — se îndeplinesc întotdeauna. mişcările şi secreţiile stomacului. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. — în vederea unui scop util. ca hidrat de carbon. unicul mobil al acestor acte. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. — pe când el ignorează scopul instinctelor. când un corp străin a atins corneia. pe când unirea sexuală a animalelor. uneori. — îl introduce în regimul său alimentar. 1-a conceput el însuşi.

contrar celor spuse de aceşti autori. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. în virtutea unei idei de ordin religios. ar trebui să se admită. pot deveni inconştiente. există într'adevăr. Apoi. 1 . sub influenţe diverse. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. artistice. — că. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. Din faptul că actele voluntare. etc). atât de multe şi de complicate. Pe lângă actele voluntare. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate.f 90 DR. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. în asemenea condiţii. actele instinctive sunt conştiente. Scopul ei este de a regula. PAULESCU Dar. ceea ce este inconştient este scopul lor. dar repetate de multe ori. Dar. în urma unui raţionament. şi că actele lor. care completează sau care inhibă instinctele. C. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. de a modera unele impulsii instinc tive care. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. Actele voluntare sunt conştiente. H. de pildă. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. astăzi. Autorii. desfrâul. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. distinsul naturalist J. mii de oameni şi de femei care. mai întâi. Acest lucru se petrece. Delagrâve). Paris. de care este vorba. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. — ceea ce este inadmisibil. cu mişcările scrierii. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice. industriale. dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. la un moment dat. uneori. Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. ele pot deveni inconştiente 1. 2-eme serie. repetate. păstrează în mod scrupulos castitatea.: beţia. lăcomia. Fabre [Souvenirs entomologiques. Dacă. N. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care.

căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. la început Ammophiles a cunoscut. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. în acelaşi timp. de fiecare dată. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). să o facă imobilă pentru ca. să nu aducă vreo vătămare larvei. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. fără contestare. Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. Finalitatea constituie deci. precum şi efectele distrugerii lor. conform părerii autorilor de care este vorba. nici mai mult. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. De altfel. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. distruge unul din aceşti centri nervoşi. pe linia mediană a feţii ventrale. Larva unui himenopter. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. de care cu greu îşi dă seama. — opere. pentru aceasta îi trebuie. în nouă puncte diferite şi. nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. Şi într'adevăr. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. identice. a fost. deci. fără excepţie. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. ar trebui să se admită că. pe care ea nu o vede niciodată. de artă. . dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni. fără s'o omoare. utile bunului trai al indivi dului. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. ca să zicem aşa. fără să producă desordinile cele mai grave. nici mai puţin. prin mişcările ei.FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. Asemenea presupunere este însă absurdă. în fond. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară. Ammophiles. Or. — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. pe care o împărtăşesc actele voluntare. de industrie. —cu ignoranţa sa.

caracterul de conştiinţă. în plus. Or. se percep ele înseşi) Materia. din cele ce vă spusei până acum. Conştiinţa este perceperea energiei. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. 1 . cât şi fenomenele vitale. atât organizaţia şi evoluţia. — element inert care este substratul energiei. Prin urmare. nu fac parte din domeniul naturii brute. energia. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie. căldura. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. Or. Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere. rezultă în mod evident că. PAULESCU Dar.92 DR. electricitatea. că lumina. — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. de exemplu. intensitatea. ca şi cel de finalitate. C. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . — care nu era decât un singur atribut. N.

de a căuta soluţia problemii vieţii: a. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii. — vom face ipoteze. IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). . — vom verifica apoi. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti.r MATERIALISMUL Domnilor. la 16 Februarie 1905. în mod experimental. prin analogie. realitatea acestei cauze. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. b. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. întrebarea noastră.

C. imediat. ori. iar corpurile lor sunt constituite. . şi conchide că. Trebuie să vă atrag atenţia. B. — dm materie şi energie. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă.94 DR. se apropie mai mult de A. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. . savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. a unui act sau a unui fenomen A. Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. ele sunt constituite din materie şi energie. deci. care. — că ea este chiar afară de chestiune. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. redusă la liniile ei fundamentale. căci « o ipoteză. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. nu poate fi admisă în ştiinţă ». cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia. energia fizică este cauza vieţii. ori. că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. materia fiind prin definiţie. Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. prin caracterele sale. pe aceea. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . . inertă. neverificată de experienţă. actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. — ca şi corpurile brute. energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. N. — cu alte cuvinte. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute.

Edit. în fond. ea este. conceput în inteligenţă. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. Aceste două noţiuni sunt. ci numai cauze eficiente x . — căci nu există un singur fenomen vital. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. — atât una cât şi alta. 338. în « Journal de Medecine interne ». pe care o va exercita mai târziu. cum cred unii filozofi. 1885. nu poate tolera o asemenea procedare. p. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. Ştiinţa. dar artificial. celular sau individual. Este evident că.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. cu cauza eficientă. în lecţiunea noastră anterioară. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. în mod arbitrar. Ori. 15 juillet 1901. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. iden tice cu acelea ale naturii brute. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. — scopul. căci nu există un singur organ. «Finalitatea. — la simple mutaţii de energie şi de materie. — care nu este materialist. 1 . mai cu seamă. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. dacă. ea este metafizică. Contrar părerii acestui ilustru savant. Intr'adevăr. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. etc. adică. nu şi din acel al ştiinţei.— fatal. decât prin finalitatea lor. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. Bailliere). Paris. Claudc Bernard. dacă li se neagă caracterul de finalitate. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. o lege raţională a spiritului. — concepute în inteligenţă. celular sau individual. — zicea el. nu este o lege a naturii. cu ajutorul căreia. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza. — nu este o lege fiziologică. Paris. făcută fără parti pris. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. însă.

Ori. — generalizare nejustificată. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. — cu alte cuvinte. căci. nici materia nu implică atributul de finalitate. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. 2° — Ea consistă într'o generalizare. finalitatea. energia posedă un singur atribut. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. C. Intr'adevăr. după cum am mai spus-o.96 UR. chiar negând finalitatea biologică. intensitatea. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. —s'au despuiat în mod arbitrar. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. într'o identifi care. — el le dărâmă dogma. faptele vitale de caracterul lor esenţial. — şi care. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. termică. N. PAULESCU Dar. 1 . luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. nici pentru magnetism. — pentru trebuinţele pricinii. nici energia. Astfel. ea nu poate da seama nici de formarea. In rezumat. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. la natura vieţuitoare. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. — scapă acţiunii lor directe. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. ca şi cel de finalitate. pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. —nici mai mult nici mai puţin. — aşa cum o concep materialiştii. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. Ori. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă.

. — chiar de la începutul vieţii. Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. pozitivismul. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. pentru această doctrină. în legătură cu acest caracter. Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. — aşa cum este profesată astăzi. la observaţie. — care nu este decât cunoştinţa prin cauze. —respingem. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. să rezolve o mare dificultate. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. — complement indispensabil. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. Bazaţi pe aceste motive. Pentru aceşti filozofi. afară din ştiinţă. — în numele logicii ştiinţifice. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. etc. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. doctrina materialistă.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. Am făcut — altă dată. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1. O şcoală filozofică. întreaga ştiinţă. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. născut din necesitatea absolută.

Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică. în mod spontaneu. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. . . T. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. această doctrină condamnată. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că. în această privinţă.în articolul Generation spontanee. . EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) . astăzi. 73. 1904. din substanţa brută. — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată. Experienţe simple şi decisive au stabilit. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. C. — ea nu se produce niciodată ». a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei. 242. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută. A. în câteva cuvinte.. p. p. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. că. — încheiam. VII. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare. 1905. că această ipoteză nu este întemeiată. clar ca ziua. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. — Ch. — probează. Unul singur totuşi. Ori. E. adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. X. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină. 1 Iată ce zic. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». în mod spontaneu. .DR. . « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. Dictionnaire de physiologie.. nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc..

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

In rezumat. acest germen (cristalin) se desvoltă. N. care posedă toate aceste proprietăţi. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. Ceva mai mult. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. întotdeauna fatală. * cristalele. în urmă ea le asimilează. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. şi anume cristalele. El asimilează materia disolvată. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. azotate. PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. Există corpuri brute. pus într'un mediu de cultură convenabil.104 DR. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. în momentul segmentării. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. constată imediat că analogia perfectă nu* este . dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. deşi nu este imediată. II. Moartea.— să le zicem indivizii cristalini. din acest punct de vedere. 282). ea dobândeşte. Câtuşi de puţin. Intradevăr. C. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. ca în celula completă. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. deci. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. îşi incorporează particulele ei. 279). — le încorporează şi le creşte. decât în şi prin celulă. pusă într'un mediu convenabil. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. Cu toate acestea. astfel. adică în soluţia substanţii sale. O «analogie perfectă » există. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. — răspunde Dastre. creşte conservându-şi forma. Prin urmare. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare.

la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. Un cristal este compus din părticele cristaline. — prin juxtapunerea de părticele cristaline.APENDICE 105 reală. deci. într'o onentaţie constantă. la rândul lor ele se juxtapun. când un microb este pus într'un mediu de cultură. Când corpul disolvat cristalizează. moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. (Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon). de asemenea. se formează în mod izolat. — care se găsesc formate gata. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. care este cu totul diferită de aceea a mediului. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. în soluţia concentrată a substanţei chimice. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . nici o analogie între un cristal şi un microb. Aceste părticele cristaline. 2° — Formarea cristalelor este. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. între o soluţie şi un mediu de cultură. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. Ori. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. adică transformarea în protoplasma. Nu există. Prin urmare. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. în soluţie. o soluţie a acelui corp. Dimpotrivă. homogene.

a studiat bine acest fenomen. la nivelul părţii mutilate. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. se vede câ. în câteva ore. între alţi savanţi.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. 281). — contrar părticelelor cristaline. o exagerare a nutriţiei. Examinând faptele cu puţină atenţie. se constată. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. în punctul sfărâmat. adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active.c. căruia » împrumut. Pasteur.N. Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. La fiinţele pluricelulare. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi. observaţia arată că nu se produce la locul rănit. prin apoziţie. «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă. de materiale conţinute în mediul ambiant. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. numai un simplu depozit. Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. 280). această citaţie. — la locul rănit. este pus din nou în soluţia în care s'a format. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p. o segmentaţie şi o mulţi- . « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. înainte de a fi pentru celelalte » (p. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline. — o vasodilataţie şi consecutiv. vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii.100 I)R . Dastre. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. Gernez a arătat că.

III. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. o aşa de luminoasă expunere. să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. asemenea ei. menţinută la temperatura de 15 grade. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. Prin urmare. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. într'un litru de apă distilată. « O întreagă serie de cercetări. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ».. — nasc dintr'un individ precedent. ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică. ceva mai mult.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. 286). anterioară. formarea unei cicatrice fibroase. el nu mai conţine decât 360 gr de sare. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. — restul s'a depus pe fundul vasului. Răcindu-se. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr. Ori. cristalizat). restul rămâne pe fundul vasului. din această sare. de cele mai multe ori. lichidul abandonează sub forma de cristale.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. un litru apă distilată poate disolva 4.122 de grame de SO4Na2. « anumite cristale. . la temperatura de 15 grade. sau. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. pentru că. — zice Dastre. o anumită cantitate din această sare (360 gr. Ba.

N. — Introducerea unei părticele cristaline. Soluţia se zice atunci suprasaturată. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia.—întâmplător. Insă. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. Scădeţi-i. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. Glicerina prezintă. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune. aproape indefinit. la 10 grade. C. condiţiile de apariţie a cristalelor. în mod spontaneu. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. . Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. mici cristale apar. în timpul iernii ». — ca şi cele introduse din afară. cu ajutorul acestor cristale. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. — el va rămânea lichid. într'un butoi trimis din Viena la Londra. Dar. putem obţine altele. în sânui soluţiei saturate şi devin. PAULESCU Totuşi. obţinute astfel.108 DB. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p. într'o soluţie suprasaturată. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. — punctul de plecare al solidificaţiei. până când tot excesul de sare se depune. dimpotrivă. dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. un minut sau două. şi ea. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. 1°. în jurul acestui prim miez. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. 293). la o temperatură mai mare de 30 grade. — s'a putut provoca formarea altor cristale. cu un cristal de sulfat de sodiu. este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. Şi întradevăr. — după cum. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. 292). temperatura şi lăsaţi-1. In anumite condiţii.

'— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. singur alături de cel dintâi. Prin urmare. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. este generaţia cristalului introdus în ea. împinsă la acest grad. şi aşa mai departe » (p. cu cele şase sisteme cristaline.APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. 289). . . a putut fi perpetuată » (p. —apariţia. acesta a născut un al treilea. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. — zice Dastre. şi aproape până la abuz. — după cum primul microb a născut pe al doilea. vor da naştere. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil. Dar. din întâmplare. S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. fiecare. 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. creşte. — mărturiseşte Dastre el însuşi. propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. noi. acesta s'a format. iar aceştia la rândul lor. într'o soluţie supra-saturată. 291). la alţi doi microbi. 278 şi 279). a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. după ce vor creşte şi se vor segxnenta. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. apoi. numai graţie întrebuinţării unor termeni. « S'a împins şi mai departe încă. 293). Ştiinţiîiceşte vorbind. prin simplul joc al forţelor moleculare. nu se constată nici o diferenţă ». o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. — teza ia un caracter copilăresc» (pp. . căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor.

Dar. de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». elesticitatea sa. spre a o găsi. La temperatura ordinară. Când se toarnă. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. se obţine un sulf moale. şi pe care o conservă indefinit. . o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . PAULESCU Dar. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. — pe care Dastre le califică « copilăreşti ». Dacă ne-am lua după materiahşti.. 252). — între evoluţia lumânării mele.HO DR. — zice Dastre. puţin câte puţin. — conchide Dastre. — şi aduce ca probă. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. N. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. care va fi urmată de o stingere finală. Ne este de ajuns. ea are deasemenea o perioadă de declin. n'a existat întotdeauna. « Aceasta nu este adevărat ». şi trece în stare de sulf octaedric. urmată de o stingere finală» (p. 253). sulf topit. transparent. ea a avut o perioadă de formaţie. şi de culoarea ambrei. că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. redevine opac. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. între aceste analogii. C. la temperatura obişnuită. elastic ca şi cauciucul. prin exemple identice cu acesta. acest sulf moale pierde. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. în apă rece. nu cred însă să se afle cineva care să găsească. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. dur. ele au avut o perioadă de formaţie. fără alteraţie. . şi acelea pe care le adoptă. formă care este aceea a sulfului nativ.

precise. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. pe fizicieni şi pe chimişti. sulful moale trăieşte. când scopul lor a fost îndeplinit. Jer6me Cardan. apoi. în sensul că ele se modifică. nu există la corpurile brute. repaosul definitiv. « Aceste fapte. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. când « s e modifică. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. de a evolua. sub influenţa cauzelor atmosferice. — adaogă savantul profesor. Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». încet şi continuu.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). Ei bine. recente. devenite inutile. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. — şi în stânci moarte. bunăoară despre turcoaze » (p. naturalist şi medic. bătrâneţea şi moartea. — acelea care. întradevăr se nasc. constatate de cei mai abili experimentatori ». — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. In ceea ce priveşte pe geologi. devenit octaedric. Observaţia arată că. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. Aşa dar. Fiinţele vieţuitoare.APENDICE IU geologi. cresc. ca argila. în aceeaşi direcţie ». în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . dar că ele suferă chiar boale. în acelaşi timp matematician. Nimic. încet şi continuu. 254). care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. întotdeauna în aceeaşi direcţie. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. . ele declină şi dispar. 253). pentru a deveni octaedric. V. corelativă cu generaţia. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. sau când i se adaogă o condiţie anormală. se formează. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. care să semene cu aceasta. — şi moare când.

— şi de altfel pentru cei mai mulţi. — adică modificările condiţiilor mediului. Pentru Dastre. C. constituiesc excitanţi. PAULESCU Cauzele reacţiilor. — fiinţa elementară. Aceste noţiuni. — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. din nenorocire. Numai condiţiile de mediu codificate. 185). Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. Din acest fapt a rezultat o confuzie. — care domneşte şi astăzi în fiziologie. exagerate sau diminuate. are trebuinţă de lumea exterioară. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. dacă nu pentru toţi fiziologiştii. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. ele nu se mai află în stare optimă. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. De asemenea.112 DR. Astfel este electricitatea care con- . sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. aerul. oxigenul. Dar. atât de simple şi atât de clare. o tendinţă de a se apăra. 184). necesare manifestaţiilor vitale. . . « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. — condiţiile mediului în stare optimă. o reacţie. unde găseşte anumite condiţii favorabile. taxii). condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. în realitate. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. N. — au primit numele generic de excitanţi. modificate. sau mai bine zis. o activitate exagerată. lecţia î-a. iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. sunt în număr de patru: umiditatea. — zice Dastre. la fiinţa vieţuitoare. care pot fi numite excitanţi. au fost. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. fiinţa protoplasmică. iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. în mediul ambiant.

reuşesc să dea această desmmţire. . în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. nici oxigenul. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). bună-oară. fiziologia. nu există o stare optimă sau mai bine zis. mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). ca şi în cazul precedent. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. în general. sau mai bine zis. spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. nici căldura. desminţită de fiziologia întreagă » (p. aceste acte şi aceste fe nomene. pusă In condiţii de mediu optim x. din acest punct de vedere. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. — şi numai deasupra acestui zero.APENDICE 113 ei. 190). intradevăr. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. nu le este specială. Intradevăr. cu corpurile brute. — înainte de a suprima. lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. este efectul excitaţiei. Ori. Spontaneitatea. — cu alte cuvinte un mediu optim. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. este o eroare foarte gravă. se produce. care se crede că este apanajul corpurilor brute. nici umiditatea. Mă întreb cum poate cineva să nege. zice Dastre. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. în fine paralizia şi moartea. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. nici alimentele. «Legea inerţiei. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. Pentru această categorie de excitanţi. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. — ea se aplică la corpurile vii. Ca probă. unii fiziologişti.

— exagerate sau atenuate. rămâne inertă. nici colori. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. şi când intervin condiţii anormale. — de exemplu. — ca şi fiinţele. — adică un mediu optim. culorile. Să luăm unul din aceste corpuri. şi nu va manifesta nici acte morfologice. şi dacă în acelaşi timp. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate.H4 DR. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. mi se pare că. sunt excitanţii săi. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. după moarte. nici fenomene fiziologice. N. — pus în condiţiile de mediu optim. de apărare. Reacţia nu este niciodată indiferentă. el va rămânea inert. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. Astfel stând lucrurile. — şi să îl punem în orice mediu . — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. — posedă o activitate spontanee. VI. dar care. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. . etc. — va fi absolut inert. în mod concret şi exact. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. o bucată de cărbune. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. pentru a exprima adevărul. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». Când condiţiile mediului sunt modificate. morfologică şi fiziologică. cu finalitate imanentă. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. cu finalitate imanentă. ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. nici pensulă. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. C. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale.

— descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă. etc. când sforţarea a încetat. «Dacă sforţarea continuă. dar. el nu se mai întinde » (p. vergea. la ocazie. într'un punct al vergelii. sforţarea tracţiunii. câtva timp. Dar. ea se curbează şi. Forţele atracţiei moleculare. — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p. gazoase.— ea revine la forma ei primitivă. prezintă mişcări. se vede apărând. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă.. afară de forma cristalină. Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. bară. manopera. ei atribuie corpurilor brute. lichide şi chiar solide. vergeaua se va rupe ». sferă. 267) J Iată acum cele două exemple. 268). o strictură. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». Dar. Ceea ce este foarte curios. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. . numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar.ea se rupe. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. — cusută cu aţă albă. I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . este supusă la o tracţiune puternică. « metalul. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. dacă se suspendă. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. — virtutea în elasticităţii sale. a luat aici aspectul metalului călit. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. o dispoziţie nouă. care era moale în celelalte puncte. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. dacă sforţarea continuă. starea sa în cutare sau în cutare punct. In acest punct. fir. căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). .

cu acelea ale lui Dastre.— este « nu mai puţin remarcabil ». totuşi. în fond. — o ripostă la intervenţia străina. N. PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. totuşi.J16 DR. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. . — care este astfel. — ca aceea a animalelor. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. 270). Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. — după părerea sa. Ele arată că această activitate este. că o lamă de plumb. — pe care le cunoaştem. care se lasă să fie îndoită. ceva mai mult. . aceste f a p t e . — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. . — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. exemplul meu este identic. etc. fără să reziste. C. o oboseală a elasticităţii.— tot ca Ia animale. chimişti şi fizicieni. Dacă în urmă este expusă la o lumină verde. o oboseală a tactului electric. de către o prismă de sticlă. n'ar avea mai bun mijloc. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. Dar. 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. . « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. ne mai aduc încă o altă probă. după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi. în timpul sforţării Ia care este supusă. Şi. nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate. în fine. 270). Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. pentru că este astfel. si că această ripostă. ea devine verde » (p. 269).

Şi cu toateacestea. mai mult poetice decât ştiinţifice. apoi. — care duc la sofism. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine. o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. etc. apoi. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. dela Aristotel. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. . adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. Dar este evident că asemenea procedee. nu voi insista mai mult asupra lor. 257___258). măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. — nu sunt ştiinţifice. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. o adaptare a sticlei. împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. De aceea.APENDICE 117 o acomodare la torsiune. generalizează în mod arbitrar.

.

— în natură. am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. care nu au nimic comun cu ştiinţa. Bucureşti. Ori finalitatea. considerată în general. să încercăm să facem acest lucru împreună. îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. Ceeace noi căutăm să descoperim. nu sunt decât nişte sisteme greşite. recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. Am făcut. examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». Ei bine. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». Ia Facultatea de Medicină din . — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. i * Dar. — totul are o cauză.SUFLET Domnilor. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util. pe urmă. căci. trebuie să pui ceva în loc ».

2° — ea poate fi efectul întâmplării. să se salveze doctrina materialistă. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere.C. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. am cri ticat-o cu deamănuntul. din punct de vedere al metodei experimentale 1. pe care. — nu putea conveni naturaliştilor care.120 I)R . care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea. trebuia ca. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi. —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale. — care este efectul întâmplării. înainte de toate. — adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. care rezultă din cauze pur mecanice. — să se arate că. incompatibilă cu această dogmă. ereditatea şi lupta pentru existenţă.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. etc. printre naturalişti. 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. de selecţie. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. Totuşi pentru unii materialişti. Doctrina darwinistă (transformistă. . adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre. într'o lecţie. trebuia ca. acum doi ani. în realitate.N. la fiece pas.

T. Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. 1904. 1901. După Darwin. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). p. formarea de specii care se transformă unele de altele. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. 2eme edit. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. prin variabilitate. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. în decursul timpului. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. variabilitatea poate atinge orice caracter. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. 77. Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. După părerea lui Darwin.. Errera în Dar-winisme. utile sau vătămătoare individului. Bruxelles. Dar ceva mai mult. p. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale. vezi şi L. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. voită. modificări indiferente. Această ingenioasă ipoteză. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. — după cum o recunoaşte toată lumea. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. 139. b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. fără ajutorul niciunei idei teleologice. — adică concepută. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. 1 . căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. Lamertin). — cu alte cuvinte. urcând progresiv scara biologică. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. I.

ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». stejarul. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc. nu poate efectua selecţia naturală. Şi întradevăr. a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. câine. Am dovedit în fine. 2 Vezi pentru detalii.N . constată că omul rămâne om. trebuie ca. înainte de toate. că motivele pe care se bazează Darwin. că fără ajutorul acestor doi factori. pentru a admite transformarea speciilor. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. 1 Vezi regulele metodei experimentale. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. să fie probată x. . In realitate. a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare. Ori. stejar. este o pură iluzie. din embriologie Şi din anatomia comparată. câinele.c . lupta pentru existenţă. ergo propter hoc. — că. nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. făcând examenul critic al «Darwinismului». ci se transforma unele în altele. Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. sunt iluzorii. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. cel de al treilea. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem.122 DE . în loc de a fi aceea a transformării lor. am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. Am stabilit deasemeni.—cu alte cuvinte. ca antiştiinţifică. că speciile sunt fixe. împotriva afirmaţiei acestui savant. etc. cu probe palpabile.

Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. — ne-a dat în acelaşi timp. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. Prin urmare. un răspuns la chestiunea ce ne preocupă. — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. din in (în) şi mânere (a rămânea). . neavând o existenţă reală. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. Prin urmare. Cu alte cuvinte. 1 imanent. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice. Din această discuţie rezultă. I. finalitatea vitală trebuie să fie voită. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. Discuţia critică a Darwinismului. în mod clar şi lămurit. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. — nefiind fortuită. nu poate explica nimic. Ori. — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. cu care poate să vină în conflict. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale.

124 DR. Ori. — care este cauza finalităţii vitale. materia şi energia fiind nepieritoare. există un suflet unic şi imaterial. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. — care e imaterial şi unic. Dar. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. N. De altfel. Prin urmare. Să luăm ca model şi să imităm. A fortiori el diferă de materia. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. C. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. Un. o emite sub diversele ei forme 1. Materia. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 . în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. Pentru a exprima aceste fapte. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. care este inertă (nu este un agent) şi care. 1 . de energia fizică. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. — rezultă că acest agent diferă. substrat al energiei. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. prin natura sa.

lichide (apa) şi gazoase (aerul). Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte. — în toate direcţiile şi în linie dreaptă. Pentru a explica propagaţia luminii. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. lumina. părticele ale unui fluid subtil. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor . vibraţiile moleculelor acestui lichid. Ei au con chis că un focar luminos emite. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase.. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla). — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei. de exemplu. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală.— care.—adică pentru a-i determina cauza eficientă. dr'ept cauză. din aer. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător.după teoria emisiunii. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă.— mici proectile. ca difracţia. trece oblic. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun... care traversează medii de densitate diferită. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. Astfel. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită. Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii.. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. o suprafaţă rezistentă. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. De asemenea. în apă. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii.

să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă. să alegem un termen de comparaţie convenabil. principalele proprietăţi fizice ale apei. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. în plus. — eterul fizic. cu fiinţa vieţuitoare. precum şi fiecare din moleculele lor şi care. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. umple spaţiile interstelare. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare.. căci ea traversează. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută. .N. pentru eter. ipoteza. un obiect care să prezinte. Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. că el este perfect elastic. lichide şi gazoase. mai bine zis.PAULESCU acestor corpuri. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. interplanetare şi vidul aerian. la modul de propagaţie al luminii. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. cu pietrele.c. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate.126 DR . deasemenea. au afirmat sau au negat. după cum fizicienii au conchis. de la modul de propagaţie al undelor apei. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. Totuşi.. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. care înconjoară toate corpurile solide. interpretarea fenomenelor naturii. că este imponderabil şi uniform răspândit în univers.

Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. — care le-a dispus. în imposibilitatea unei asemenea . care a ales materialele. constructor şi conducător. concluzia pe care ei au tras-o. Ori. graţie unui raţionament prin analogie.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. Era deci fatal ca. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). un agent constructor şi conducător. Ori. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. — după un plan întocmit de un inginer. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. Ceva mai mult. care construieşte organele corpului. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. — să fie greşită. şi dânsa. — după un plan prestabilit. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. — sau. cel puţin. — şi care prezida la funcţionarea lor. — în urma unui raţionament prin analogie. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. dirijind-o spre un scop determinat. Intradevăr. o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. El este ceea ce am numit «Suflet». o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. o maşină presupune un lucrător. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). — pentru a-i forma organele. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare. vom putea. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. Prin analogie.

N. — deşi neprobată în mod direct. Intradevăr. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. . — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. Astfel. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. El. singură dintre toate ipotezele propuse. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . cărora. de-aici înainte. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. diferenţierea lor. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. — după control experimental. care nu vor funcţiona decât mai târziu. dispoziţia lor după un plan prestabilit. PAULESCU demonstraţii. — organe. — cu toată demon straţia mea. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util.DH. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. intră în domeniul naturii brute. Absenţa lui constituie moartea. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. Ipoteza sufletului. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. în fine. ipoteza eterului. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. C. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice.

Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. — ca şi sufletul. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute. 670. ale cărora limite de pătrundere.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. — nu sunt atinse de simţuri. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. Acestora. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. pentru a-i convinge pe deplin. impresionează simţurile. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute.. pentru o asemenea inteligenţă. un mare fizician. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. Iată ce zice despre eter. care singură. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. 1901. după cum am demonstrat. 1 A. Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific. spirite pozitive care să se mire că. astfel este eterul fizic. II. 1 . îl cunoaştem însă. — ştiinţă experimentală per excellentiam. în « Revue des Deux Mondes ». el este. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. . — admite mai multe elemente şi agenţi care. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. . aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. p. afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. In ceeace mă priveşte. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. adică cu protoplasma. Iar profesorul Dastre. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. căruia îi împrumut această citaţie. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». Astfel este materia x.

ca să zic aşa. să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. Ca şi sufletul. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. — care este mai mult decât o ipoteză. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. — cum în acel moment. — care la început. Şi notaţi că această noţiune. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată. 1 1 . pe calea ipotezii. N. PAULESCU mersul ei înainte. — « nimic nu se face fără cauză». a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. nu se găsiau pe pământ. ea este deci imaterială. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei. ar rămânea neexplicate). viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. C. cauzele lor imediate. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa. a fost incandescent. decât materie şi energie.130 DR. Fiind cunoştinţe prin cauze. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. — trebuie să conchidem că atunci. Vezi lecţia II-a.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii. care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. * In demonstraţia existenţii sufletului. —noţiune ştiinţifică. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. — ne conduce. sufletele au început să existe la un moment dat. Intradevăr. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. Prm urmare. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. Ori.

De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. de relaţie şi de reproduc ţie. de uniformitatea planului fiziologic. — premize analoage cu sofismul post hoc. ajunse la o stare de completă desvoltare. tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. 1 . toate fără excepţie. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. derivă din el. — ca următoarea: orice lucru. de specii diferite. Totuşi. sunt formate de protoplasma şi. formele succesive pe care le ia un animal superior. dela cele mai simple la cele mai complicate. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. invej-sul poate fi fals. din această asemănare. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. considerate la diverse vertebrate. — întradevăr. Ori. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. reamintesc formele altor animale. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. de relaţie şi de reproducţie. există o homologie. deşi distincte. ergo propter hoc. când e vorba de planul fiziologic . după un plan prestabilit. Astfel. Din această uniformitate de plan. o asemănare incontestabilă. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare. Toate aceste fiinţe. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. care seamănă cu un altul. de acela al altor specii. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. — şi între aceleaşi organe. de exemplu. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). Ceva mai mult.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. prin raţionamente bazate pe premize absurde. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. în cursul vieţii sale embrionare. fără excepţie.

după naştere. — anume glandele mamare.N. — cum zice CI. — care realizează conservarea individului. In urmă. C. — căci îl ignorează în mod absolut. Ea urmăreşte un plan prestabilit. cu o perfecţie minunată.deci. De asemenea. încă din starea embrionară. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. Bernard. care le execută. naţii). In plus. pe cari îi apără în caz de pericol.—anumiţi indivizi (părinţi. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale.-—adică. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ». Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. anumite organe ale unei femele. In toate aceste cazuri. moşii şi strămoşii ei. — după expulsia uterină. de sex diferit.132 DR . — ci se referă la doi indivizi. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. pentru noul născut. devenite mamă. în care. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte. cauza acestei finalităţi. Se pare. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. — ale unui alt individ. — altfel conformate. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. — alte organe ale mamei. . părinţii. — ordin căruia i s'au supus. —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. că sufletul. Ori. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii. — nu este el însuşi. al cărui autor nu este ea însăşi. şefi. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ. de asemenea. de când rasa şi specia ei există. — graţie instinctelor sociale. — prepară. — adică. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. triburi. laptele. propriu vorbind. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. construcţia organelor.

deci.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. 1 Microbii nu produc numai distrugere. în natură. — ca şi acela al cremaţiei. plante incolore. Dar în acelaşi timp. — cu un cuvânt. ca paraziţi. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. în general. Ori. în prima jumătate. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. sau. de aceea a plantelor verzi. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). — care. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. pe ele. în special leguminoasele. cercetări recente au dovedit că anumite plante. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. Aşa de exemplu. — şi altruistă. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune. plecând de la substanţe anorganice. microbii intră în scenă şi. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. — după cum am amintit în lecţia precedentă. — căci rezultatul putrefacţiei. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. Fără microbi. de crematori. ca să zic aşa. Observaţia arată deasemenea că. mai bine zis. ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. graţie lor. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică. plecat dm lumea organică.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. — care. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. pentru a trăi. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. Ori. nutresc întreg regnul vieţii. viaţa e egoistă.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. în a doua. Ei îndeplinesc deci. — o simplifică. . importantul rol de gropari. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde.

într'un grad suprem. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. De aici rezultă că. — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. . omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. considerate în particular şi în totalitate. sau Dumnezeu. triburi.C.-N'. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». înţeleaptă. — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. Prin urmare. atributul de înţelepciune. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. — unică. — adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare. naţii). cauza primară.PAULESCU Aceste noţiuni. « alta. — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». cauza secundară sau Suflet. — prezintă. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. Şi această armonie. Această cauză primară este Dumnezeu.134 DIi .

pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. în mod laş. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. — dacă de atunci nu aş fi dobândit. printr'un studiu con tinuu. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. ca sistem. facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. pentru că. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. ' Ei bine. este negaţia ştiinţei. aşa că. Ca orice eroare. fie prin pasiune. — aş fi şi astăzi. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. La şaptesprezece ani. — şi a otrăvit astfel. Prin ei s'a introdus în şcoli. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei..APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. — el care. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. cum erau la acea vârstă. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare.. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. mai multe generaţii. . unde. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. neavând spirit critic. credeam tot ce auzeam şi citeam. — sau dacă din nenorocire. incapabili să-i priceapă ipocrizia. fie prin lipsă de inteligenţă. El s'a servit de prestigiul ştiinţei. o victimă a acestei doctrine. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. cu doctrinele sale răufăcătoare.

. — Branly. Milne-Edwards.—Fresnel. — Cruveilhier. — Louis Agassiz. marii savanţi. 2° — marii matematicieni: Euler. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier.336 DR. — Linne. — Pierre Termier. — Haller. B.— Flourens. — Hirn.. — Faraday. — De Lapparent.— Liebig. — Dupuytren. creatorii şi gloriile ştiinţei. Fără a mai vorbi de Copernic.. de Leibnitz. de Pascal.— J. anatomie. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. de Descartes. Şi totuşi.. — Cuvier. — Henri Gonthier. . — Lancereaux. — Calmette. au admis toţi. — Brogniard (fiul). — A. —Maxwell. — ArmandGautier. — De Bonnard.— Thenard. — Ed. — Roux. de Kepler. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). medicină. — Ber-nard de Jussieu. pentrucă principalele motive. — Hermite. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ». Biot.. — Wilîrid Kilian. botanică. — Homalius d'Halloy. — Claude Bernard. — Gratiolet. fiziologie. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu. de Newton. — Brogniard (tatăl). Laennec. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur. — de preferinţă naturalişti. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei. de Quatrefages. — Pasteur. — Van Beneden. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin). — A. de Galileu. — Gaiidry. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. — Ampere. N. —Laplace. — Elie de Beaumont. — Latreille. C. Iată de altfel.— Cfay-Lussac. chimie biologică şi microbiologie): Buffou... — Le Verrier. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă. — Berzelius. — J. — Hauy. — Cauchy. — Jurien de la Graviere.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. B.— Chevreul şi Wiirtz . — De Blainville.. — Berthollet. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. geologie şi paleontologie. — Barrande. — Volta. de Bacon. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. Faye.. de Verneuil. — Antoine de Jussieu. Dumas.

252 (Ed.. Parisiis. p. T. trad. Paris. etc. Paris. M. L. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze. p. 1830.. omul religios singur rămâne. 1869. a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. J. Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. Latreille. ». Paris. 12 (Ed. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi. — Systema naturae. profesor la muzeul de istorie naturală. etc. Deo nempe cujus opus Creatio audit »). 1822. Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. 266): «Din câte spusei până acum. franciise par Vogeli. 1831. Labe): . II. II. formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. membru al academiei de ştiinţe. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. T. ». în Cours a"Entomologie.) în Philosophie anatomique. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. I. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. fizicianul dispare.. 1850 —1860.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C. — (membru al academiei de ştiinţe. — (fundatorul Entomologiei. Cruveilhier. p. T. p. Agassiz. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. p. p. — (celebru naturalist. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. . Paris 1851 (Ed.. profesor de istorie naturală. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire. Linnaci. ».) în Historie naturelle des regnes organises. — (celebru naturalist.. Paris. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. 3-eme e'dition. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice. sistem stabilit la origine.. a voit să perpetueze generaţiile. . XXII. deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor. 499: «Ajuns la această limită. adică lui: Dumnezeu. dând viaţă atâtor fiinţe diverse.

de la viaţă la inteligenţă. această capodoperă a creaţiei. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. p.) în Eloge de B. B. profesor la College de France. La vederea acestei minunate organizaţii. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». 1293: Botanica « este o ştiinţă care. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. . al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu. I. cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie. Acad.. mai bine zis. 34. T. ». ia oorbonna. la muzeul de istorie naturală. membru al academiei de ştiinţe. — (naturalist renumit. p. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C.) în Instinct et intelligence des animaux. 347 (Ed. cu 0alion. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Paris 1857. şi în acelaşi timp. el merge de la materie la viaţă. . conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. Flourens. . etc. etc. — ca în timpul lui BeaumuT. ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. . Dumnezeu înaintează mereu. Delessert. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. — (fiziologist celebru. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. Aceste zadarnice ipoteze sau. că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». atât de rezistentă. al lui Linneu. sunt respinse de adevărata ştiinţă. C. cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. N. etc. se'ance du 27 Decembre 1886. coordonat. . p. 17 Decembre 1864: « Este de mirat că. în care totul a fost prevăzut. Milne-Edwards.138 DR. Jurien de la Graviere. de la inteligenţă la suflet. în planurile sale. 331 (Ed. se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. etc. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. Bailliere): . p. cu umilinţă. . 2-eme anne'e. profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. A. Claude Beniard. aceste aberaţii ale minţii. se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. a căruia structură atât de delicată. des sciences. .

trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. 631 şi următoarele: . Paris. de M. aceasta e legea. raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. p. de Fonvielle. Prin urmare. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). 336). cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr. nu vedem decât o continuaţie periodică. Dumnezeu. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. im riscăm să ne înşelăm. etc. de aceste idei. 1874. Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. ea est e în trecut. ed. tată atotţiitor. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. în fine. prin care astro nomii. iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. des sciences. Sir William Thompson (Lord Kelvin). «Natura reface ce a mai făcut. la 8 August 1894. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. făcător al cerului şi al pământului ». Acad. 337). citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. 1895. «Pentru noi. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. etc. înaintea lui British Association [Trad. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p.) în C. — (astronom ilustru. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. ele revin cu o forţă irezistibilă. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. Faye. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. franc. Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. Chevreul. de un plan binevoitor. — (mare chimist.) în Sur VOrigine du monde. membru al academiei de ştiinţe. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. la origine. 1884.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. Paris. pentru câtva timp. profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. R. p. 9 (Ed. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». membru al academiei de ştiinţe. 14 Septembre. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern».

în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. universală. Deci. nici materialist. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. R.. creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei. 1897 (Ed. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. — (chimist renumit. îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele .) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă. etc. C. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. Dumnezeu! >. etc. n'am fost niciodată sceptic. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. raportul lor. în auditorii săi. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Deci. 27 Acrii 1882. p. unică.140 DR N c . — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. Lille. băgând de seamă. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi.) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde. deşi era profund religios. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. — (membru al academiei de ştiinţe. de la 3-eme Session. membru al academiei de ştiinţe. căutând adevărul. ca şi cuge tarea omenească. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. o mişcare de aprobare simpatică.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. Wiirtz. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc. să fie efectele întâmplării». Faraday. Louis Pasteur. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. într'o zi prin excepţie. Armând Gautier. originea lor. 1874. că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. — în convingerea instinctivă. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine..

— pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. Haeckel: Enigmes de VUnivers. iar fanatismul sectar. până acum. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. Bailliere): 1 Vezi E. un reprezentant al ştiinţei experimentale. şi din care ele emană. este el însuşi etern prin natura sa ». Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». — ca om remarcabil. — credeau în Dumnezeu. In tabăra adversă. ieşind din grămada mediocrităţilor. cine se află care să poată fi opus. religia monistă. e pentrucă sunt. T. idealul virtuţilor Evangheliei. cu care caută să o propage. de o violenţă rară x. idealul ştiinţii. calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. 267. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. Lamarck. un ideal de frumuseţe. T.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. căci nu va găsi. Paris. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. ca valoare. Creatorii transformismului. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. p. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. 1904. şi care i se supune: idealul artei. pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. 2-eme edition. ele mi se par de esenţă eternă. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. I. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». el se crede fundatorul unei religii noi. Lamarck şi chiar Darwin. Ei bine. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. Ori. . pentrucă misterul care învăluie Universul. 1885 (edit. Paris. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. idealul patriei. în aceste lecţii.

ci numai o ordine a lucrurilor. — (ilustru geolog. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu. să scrutăm natura. mă impresionează prin greutatea sa. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. 363). în 1927: * Geologia ne conduce de mână. împărtăşesc. constituind o putere peste tot supusă la legi. Paris. « Astfel. în Franţa şi mai ales în Germania. 1883. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». peste puţin. mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. lângă Dumnezeu. Pierre Termier. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. şi merit numirea de deist» (p. T. care ţine de raţiune iar. Astfel. — asupra domeniului ştiinţei. Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. Să sperăm deci că. de altfel. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. 353). ». nu de sentimente. 1888 [ed. puterea din care ea emană neavând limite ». de exemplu: A. 5: « Oricât de mici suntem. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». Cugetând astfel.C. — (membru al academiei de ştiinţe. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă. Paris. — începe sa se producă pretutindeni. în această privinţă. — natura. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe.. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. zic. opiniile iniţiatorilor doctrinii. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. nefiind nici măcar o fiinţă.J42 DR N. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny.it. Gaudry. Ch. Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. pe căi măreţe ». voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii. profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. p. etc. nu numai o compromite.. I. Darwin. nu este însuşi Dumnezeu..) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. . . Mai mulţi transformişti. ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care.

2°. 1904. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ.ANEXE Lecţiile: 1°. 1903. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI. 1900. —METODA EXPERIMENTALĂ. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. Articolele : 1°. 1901. 1908. . 1902. 4°. 3°. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". 1905. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE. 2°. 1907. 4°. 3°.—„DOVEZI" NEVALABILE.

.

O ţară. în acelaşi timp. să-i precizam obiectul. 10 . înainte de a începe studiul fiziologiei. Lancereaux. Domnilor. mi-a acordat timp de doisprezece ani. care ni-i scumpă tuturor. Am întâlnit acolo. Ingăduiţi-mi. zice Claude Bernard. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. 1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. Fiziologia. Ştiinţa şi Patria. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. cu simpatia lor. a maestrului venerat. să-i delimităm teritoriul. e necesar să definim această ştiinţă. înainte de a începe acest curs. cu ospitalitatea cea mai generoasă. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. învăţătura profesorului ilustru.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful