S'AU

TRAS

DIN

ACEASTĂ

CARTE

TREI

MII

DOUĂ

SUTE i

EXEMPLARE ŞI PE HÂRTIE VIDALON, DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE NEPUSE IN COMERŢ, NUMEROTATE LA 26. DELA

FIZIOLOGIE FILOSOFICĂ

PROFESORUL PAULESCU 1869—1931 « Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat samă de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să deslege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi pentru ca revelaţia să se producă şi să se cunoască numărul şi însem nătatea descoperirilor lui. Aşa îşi începea profesorul N. Iorga, în « Neamul Românesc », articolul său de fond închinat profesorului Paulescu, la moartea lui x. Marele istoric, în acel timp şi prim-ministru, revela Ţării moartea unui «învăţat», despre care «mulţi ştiau numai că are în politică o anume direcţie, pe care, de altfel, n'o strămuta în activitatea sa profesională, plină de cea mai caldă iubire de oameni ». Şi adăoga: « Intr'o vreme când faima precede munca şi valorile adevărate sunt răspinse de obrăznicia care se îndeasă, viaţa şi moartea acestui om
de merit sunt un îndemn şi o învăţătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei răpede făcute ». Dar, dacă în ţara sa, profesorul Paulescu apărea necunoscut sau rău cunoscut, nu acelaşi lucru se petrecuse în străinătate, unde oameni de ştiinţă celebri şi-au dat seama,încă din vremea când Paulescu era student al Facultăţii de Medicină dela Paris, de însuşirile sale excepţionale. N. Iorga: Un învăţat: D-rul Paulescu, «Neamul Românesc», 1931, şi «Oameni cari au fost», t. III, p. 350.
1

August 1931: «Moartea prof. la spitalul « Hotel-Dieu ». Paulescu încheie în mod brutal un capitol de viaţă în chinată cu pasiune ştiinţei medicale. fără odihnă. — nemulţumit de rutina şi de obscurităţile clasicismului medical. TRIFU Primul care a descoperit în el « genialitatea » pe care. a fost perseverentă şi desinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. cărora avea să le infiltreze noţiunile de bază ale medicinii. fiindcă Lancereaux era un spirit larg. Aceasta corespundea unei înţelegeri hotărîte. Paulescu a atins uneori Genialitatea. . a fost ilustrul Lancereaux. Lancereaux simţea nevoia să-şi asigure colaborarea unui alt clinician. In serviciul lui Lancereaux nu se făcea numai « clinică ». t. după moarte. căci. V. a fost izbit de spiritul pătrunzător al harnicului său elev. prezident al Academiei de Medicină şi maestrul profesorului. fireşte. capabil să înţeleagă toate problemele răscolite de dânsul şi să le lumineze prin mijloacele noi de investigaţie pe care le putea oferi Fiziologia şi Chimia biologică. * Paoleieo: Lancereaux (1829—1910). care nu admitea decât numai catolici în personalul său. ». de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studenţii.. Paulescu nu înţeleagă să-şi schimbe credinţa strămoşească. . Viaţa lui. la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». IV.— a mers fără şovăire până la sacrificiul de sine. De o probitate exemplară în lucrările lui ştiinţifice. veşnic frământat de toate problemele în legătură cu Medicina. p. — a Dr. pe care o trecea în mare parte în laborator.. Clinician incomparabil şi neîntrecut anatomo-patologist. — a fost omul de geniu care. — pentru care punând continuu în joc făptura-i slabă. pentrucă o considera ca suprema ţintă a vieţii lui. Pe când era externul său. Iubirea pentru neam complecta la el. La plecarea sa din capul serviciului. ambele se uneau într'un tot indisolubil. Aurel Abramovici : Profesor Dr.—-dând o luptă aprigă cu patronajul spitalului. . a făcut toate sforţările ca să-1 ia cu dânsul. pe care el o avea despre rostul scurtului său popas pe pământ: îndeplinirea misiunii. « Lancereaux. prof. — scria Paulescu 2. 1 . una din gloriile ştiinţei franceze. cu prisosinţă dragostea pentru ştiinţă. fără cruţare. 5. Paulescu în «Bucureşti medical». un cercetător în permanentă acţiune. i-a recunoscut-o la noi până şi un medic evreu 1. în «Trăite de Medecine ». . .DR. In aceasta el punea tot sufletul. — internul şi colaboratorul său.

Lancereaux nu admitea nicio scăpare din vedere. . Paulescu 1-a secundat şi în acest domeniu. « Şi această afirmaţie. pietatea elevului se află aici în faţa datoriei profesorului. nu?. un palat măreţ şi splendid. că entuziasmul meu se explică prin faptul că am fost instruit la şcoala acestui Maestru. . îşi aminti că avea o loje la Odeon. Dar. adăoga Paulescu. ». ei bine. « Ei bine ! — o strig sus şi tare: « Omenirea n'a avut niciodată un medic mai mare ca Lancereaux... semnate prescurtat: «Paul. « Numai el a înţeles importanţa noţiunii filosofice de cauză şi. piatră cu piatră. uitând de reprezentaţie. — aceea ce a fost Pasteur pentru Microbiologic ».. ». scaunele din fundul lojii. în care se vede clar. La un moment dat. prin ea. Intr'o seară. . Lumea înceou să murmure indignată.. cu probe palpabile. aceea ce a fost Claude Bernard pentru Fiziologie. a pus Medicina pe calea adevăratei Ştiinţe ». Pasiunea lui Lancereaux pentru cercetările anatomo-patologice a făcut epocă. « Aţi putea bănui. . .INTRODUCERE 7 construit Medicinii. ai să vezi ». . « Pot spune că Lancereaux a fost. ca mai bătrâni. pentru el şi colaboratorii săi. . am găsit câteva piese grozave în cadavrul bietului bătrân care* a murit azi-noapte. după ce lucrase în sala de autopsie şi se pregătia să plece cu un ghiozdan foarte încărcat. . Lance reaux îi şopti lui Paulescu: « Ştii ce am în ghiozdan?. care păstrează cu religiozitate comoara de preparate anatomo-patologice. — care trebuie să-şi cântăriască toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. . . pentru Medicină. când era vorba de observarea unei maladii şi a leziunilor produse de ea în organism: a fost astfel cel mai mare anatomo-patologist al Medicinii franceze. unde Lancereaux şi Paulescu ocupară. . sunt extraordinare. cu o hărnicie şi o pricepere de care încă se minunează toţi eminenţii lor urmaşi la spitalul « NotreDame du Perpetuei Secours ». . . şi straşnic de edificatoare. .. Ii adună în grabă şi plecă cu dânşii la teatru. Lancereaux deslănţuit nu mai şoptia. o voi dovedi-o. .

cum s'ar cuveni. stingherit. între Medicină şi Fiziologie sunt deci legături strânse. Paris. să studieze el. p. îşi luă ghiozdanul şi. La sfârşitul secolului trecut. . 1 Paulesco: Expose des Titres et Travaux scientifiques. . la mine. trăgând de mânecă pe Paulescu. —fenomenele patologice nefiind. la Facultatea de Ştiinţe de la Paris. îi dădea dreptate. indignat. care imputa Fiziologiei că nu serveşte. 5. decât feno mene fiziologice deviate. lumea.8 DR. V. 1899... după ce Paulescu urmărise un mare număr de lucrări de Fiziologie. spre a le controla concluziile şi. » Puţin timp după venirea sa la « Notre-Dame du Perpetuei Secours »| Paulescu a început să urmeze şi cursurile de Fiziologie şi de Chimie biologică. . un alt chibrit. se porni să şuere şi să strige. în Laboratorul Sorbonei. îl lămuri Paulescu. —nu mai îndrăsniră decât să sufle că şubrezenia teatrului e prea ameninţată de f o c . cum spune Claude Bernard. Un inspector şi doi plasatori năvăliră în loje. — trage scaunul mai colea în fund » — şi nici una nici două. . după mai bine de 150 de ani. — şi aproape imediat: — « Ia să vezi. reîncepu: — « Mai ales leziunile cordului sunt interesante ». — şi-apoi. d'ăştia !. dragul meu. Lancereaux însă. .. în studiile şi în lucrările mele ». leziunea cu pri cina. TRIFU — « Pe noi ne sâsâie ». era încă valabil reproşul lui Leibnitz. Aceste consideraţmni m'au determinat să nu despart aceste două ştiinţe. îi zise: «Hai. în acelaşi timp. — « Imbecilii!. » mormăi Lancereaux şi tăcu. Dând cu ochii de Lancereaux rămaseră perplecşi. De astă dată. încă din 1896. Iar Claude Bernard. Peste câteva minute însă. — ilustrul Dastre îl însărcina « să reia unele experienţe publicate de diferiţi autori. unde nu ne plictisesc nepricepuţi.—lămuria Paulescu1. patologia şi terapeutica. câteva din numeroasele puncte obscure ale Fiziologiei sângelui ». . o clipă uimită. aprinse un chibrit ca să-i arate lui Paulescu. « Fiziologia constituie baza Medicinii. în plină reprezentaţie.

Dar se remarcase puterea de discernământ a minţii sale şi valoarea spiritului său critic. precise şi evidente.' mărturisia el însuşi: « Am o predilecţie specială pentru discuţia ştiinţifică ». Ştiinţa câştigă întotdeauna din asemenea discuţii. cum se face coagularea sângelui din ficat. 21. dar. In plus. au condus la rezolvarea unor probleme rămase până atunci obscure. Janv. era într'adevăr excepţională. nu sunt inerente Ştiinţei. 1 Paulescu: Gcneraţiunea spontanee şi Darwinismul. 2 Paulesco: Recherches sur la coaguîabilite du sang hepatique. Ea obligă pe fiecare adversar să caute şi să aducă probele cele mai evidente pentru susţinerea opiniei sale şi pentru combaterea argumentaţiei protivnicului. ca să-i combată. le-a completat şi le-a lărgit. — era o operă de savant cu foarte largă experienţă. p. a izbutit să demonstreze. în «Archives de Physiologie». pentru aceasta trebuie ca acei cari discută să întruniască câteva calităţi care. unui tânăr străin. fiindcă observase în cursul unor experienţe instituite în alt scop. Mai târziu. pentru ca rezultatele obţinute să fie clare. de multe ori. de 26 de ani.. fiindcă: <( Nimic nu este mai interesant şi mai instructiv ca polemica ştiinţifică. Februarie 1905 (vezi «Anexele»). Nimic însă nu este mai dificil ca menţinerea discuţiei pe tărâmul pur ştiinţific. — şi anume: un temperament calm. când întâmpina dificultăţi sau contradicţii. influenţa digestiei asupra acestei coagulabilităţi şi importanţa cunoaşterii acestei influenţe de către medicul sau chirurgul care s'ar afla în faţa unei plăgi a ficatului. Prima sa lucrare de Fiziologie. care se însufleţia şi lucra cu îndoită înverşunare pentru luminarea unei probleme. publicată. nu s'a mulţumit cu atât. . prin ele. Ea demonstra că doi valoroşi oameni de ştiinţă s'au înşelat în experienţele lor şi au ajuns la concluzii eronate. care. Paulescu ştia dinainte aceasta. din nefericire. ci a refăcut experienţele autorilor francezi.INTRODUCERE O asemenea misiune acordată de cea mai înaltă şcoală a lumii. — « Cercetări asupra coagulabilităţii sângelui hepatic » 2. . 1897. căci. o educaţie aleasă şi mai cu seamă o doză mare de stăpânire de sine » *. în « Spitalul».

cu Lancereaux. Gley şi Camus. posibilitatea absorpţiunii substanţelor lichide nedializabile. imitând Academia de Medicină. sau. injectate sub piele sau intraseros. 701. Gley şi Camus. într'o cavitate seroasă » l. tot cu Lancereaux. TRIFU Din 1897 până în 1900. unde Huchard raporta rezultatele bune. injectate în ţesutul celular. a expus la Academia de Medicină. In Octomvrie 1898. V. în cele din urmă. dar. care. ». pe care le-a obţinut adoptând acest tratament. două cazuri de anevrisme care s'ar fi terminat cu moartea. comunicare a Al XlII-lea Congres de Medicină. Paris. deşi anevrismul îi distrusese sternul şi trei cartilaje costale. 1 «Archives de Physiologie ». 1897. a descris pe larg noul tratament în « Journal de Medicine interne ». în « Bulletin de l'Academie de Mede-cine ». Vezi. 21. 1900. ca gelatina. Aduse în acelaşi timp. prin clinică şi prin experimentaţie. celebrii savanţi fiziologişti Laborde. acesta câştigă partida: «Am dovedit. . 1900. — dovadă sunt obiecţiunile ridicate de fiziologiştii eminenţi. a treia comunicare. p. «argumente fiziologice » şi îl combat cu severitate. — Nouvelles considerations sur le traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutantes de gelatine. Această noţiune fusese până atunci « necunoscută în Fiziologie ».10 DR. date noi la Academia de Medicină. cu Lancereaux. «tratamentul anevrismelor în general şi al anevrismelor aortei în special. ceea ce însemnează acelaşi lucru. La 22 Iunie 1897. îi opun energic. 1900. de asemeni: Traitement des anevrismes par Ies injections sous-cutanies de gelatine.— La guerison des anevrismes par la traitement gelatine. consacră şedinţe întregi expunerilor şi replicelor lui Paulescu . se pot absorbi şi pot fi întrebuinţate în terapeutică. cu Lancereaux. p. din pricina injecţiilor cu soluţia de gelatină. Paris. Laborde. mai ales că medicii Boinet şi Barth prezentaseră Academiei. cu injecţii subcutanate de gelatină » şi a prezentat un bolnav care după tratament şi-a putut relua ocupaţiile. Paulescu a studiat şi a lămurit o noutate de necrezut: unele lichide « nsdializabile ». în « Journal de Medecine int. Discuţia trecu şi la Academia de Ştiinţe.

In lucrările sale. de la aceeaşi Facultate. când e vorba de expunerea concepţiei şi a metodelor de lucru. 1905 (vezi «Analele» acestui volum). citat de Paulescu în articolul: Generatiunea spontanee şi Danvinismul. aproape formule matematice. expuşi greşelii în faţa dificultăţilor imense pe care ni le oferă investigaţia în fenomenele naturale »*. cu toţii. lucrarea se încheia cu un indice bibliografic. titlul de doctor în Medicină dela Facultatea de Medicină din Paris. în realitate. una din cele mai fer mecătoare figuri ale Medicinei pe care nici Leon Daudet. 1 . 1897. prea puţine lucruri şi suntem. In acelaşi an. din « Spi talul ». In plină activitate spitalicească şi de laborator. pp. care era o expunere critică. Nota tehnica pe care o adoptase şi planul expunerii sale. ţinea să anunţe dela început. de la Facultatea de Ştiinţe. însă. din niciuna din lucrările sale nu lipseşte calmul şi modestia. Jur ui tezei era prezidat de ilustrul Potain.INTRODUCERE . cu excelentul său studiu «preliminar» asupra structurii splinei: « Recherches sur la structure de la Rate » 2. 2 These pour le doctorat en medecine. în 1898. toţi. — « obiectul lucrării». certificatul de studii superioare pentru Fiziologia generală. o admiră în « Amintirile » sale. Noi. iar peste câteva luni. — discuţia rezultatelor obţinute — şi concluziile sale. Urma expunerea clară şi concisă^a experienţelor făcute de dânsul. ştim. 68— 69. zice Paulescu citând pe Claude Bernard.Q Concluziile lui Paulescu par uneori severe. Paris. în faimoasa lui şarjă împotriva profesorilor Facultăţii de Medicină din Paris. nu a putut-o atinge. Feb. fiindcă ele sunt întotdeauna foarte concise. trebuie să ne facă modeşti şi binevoitori. obţinu. făcea un scurt istoric al chestiunii. « Spiritul adevărat ştiinţific. cu elogii. In sfârşit. «Ies Morticoles ». apoi. profesorul Paulescu dobândea şi certificatul de studii superioare pentru Chimia biologică. Cercetările sale asupra sângelui şi asupra proprietăţilor lui îl conduseră la studiul amănunţit al organelor destinate să-i modifice Claude Bernard: Introduction â l'etude de la medecine experimentale. ci dimpotrivă.

(1895). Bouly de Lesdain: « Hype rmegalie hepatique et splenique d'origine pa lustre». 1896. în Oct. — efec al alteraţiilor anatomice sur venite la adult (mixoedemul). H. * Reynier et Paulesco: Glandes thyroides — Physiologie normale et pathologique (Considerations cliniques et experimentales). 15 juin 1898. care le-a consemnat în opera sa: « Trăite des maladies du foie et dş pancreas » 1. la om. în timpul copilăriei (cretinismul). Cercetările asupra Fiziologiei ficatului şi a pancreasului (acestea din urmă aveau să se termine peste 25 ani. b) Insuficienţa tiroidiană. (1897). d) Insuficienţa tiroidiană consecutivă scoaterii glandei. mai întâi. prin ope raţie. în labo-""ratorul de la Sorbona. au fost publicate: a) Intr'o comunicare ia Academia de Medicină. . de pe atunci. — efect al alteraţiilor anatomice ale glandei. I. — efect al lipsei congenitale a glandei. chirurgul Paul Reynier 2. Şi a studiat: a) Insuficienţa tiroidiană. cărora le-a dat o clasificaţie nouă. din îndemnul lui Lancereaux. la om. cu descoperirea remediului diabetului) au fost începute de profesorul Paulescu încă din 1893— 1894. această din urmă problemă. c) Insuficienţa tiroidiană. Idem: II. făcute în serviciul şi în laboratorul lui Lancereaux. Cu colegul său. 1 Mai multe alte cercetări clinice şi experimentale asupra Fiziologiei şi Patolo giei ficatului. V. e) Medicnţia tiroidiană şi efectele ei. dar. (1894). In plus. Saingery: «Sur l'etiologie des cirrhoses du foie». în « Journal de Medeeine interne ». TRIFU compoziţia. care însemna şi un program nou de studii lămuritoare. a întreprins studiul patogeniei guşii exoftalmice. Paris. b) I n te z e le i na u gu r a l e a le do c t o r il o r : J.12 DR. o lucrare. menită să încerce izolarea şi studierea principiului activ al secreaţiei interne a pancreasului. 1 Septembre 1898. asupra cirozei fica tul ui la copii . în lipsa cunoştinţelor precise asupra funcţiei glandelor tiroide.—glandele zise «vasculare sanguine». a început. şi-a luat sarcina să cerceteze. Boland: « Cirrhose chez Ies enfants i>. în colaborare cu Dastre.

noua sa metodă: « Pornind de la aceste date experimentale. de l'Academie de Medecine ». concepu un tratament nou al acestei maladii. 1 juillet 1900. Lancereaux et Paulesco: La medication thyr'iodienne dans le traitement des afjections dites rhumatisrnales. 3 Paulesco: Le traitement du goître "exophtalmique par le sulfate de quinine. seria afecţiunilor herpetice (sau artritice. care pot fi vindecate prin extrasul de glandă tiroidă. Lancereaux et Paulesco: L'Jodothyrine dans le traitement des afjcctions dites rhumatisrnales. — cu rezultate excelente. de escare ale extremităţilor. etc. cu rezultate într'adevăr impresionante: tratamentul cu sulfat de chinină. o substanţă necesară nutriţiei sistemului nervos ».—datorite lenevirii sistemului nervos simpatic). a continuat cercetările sale. în « Journal de Medecine interne ». este falsă. ci consecinţa unei « vaso-dilataţiuni active a vaselor gâtului şi ale capului ». In 1898. de ulcere trofice ale gambelor. 2. în «Journal de Medecine interne». pentru a demonstra că guşa exoftalmică nu este o afec ţiune propriu zis tiroidiană. aplicând tratamentul tiroidian într'o întreagă serie de afecţiuni. din cauza acţiunii lui vaso-constrictive asupra vaselor gâtului şi ale capului. în « Bull. etc. 3 janvier 1899. 694. 1898. odată cu congestia acestor vase. 1 . în arterioscleroză. în turburările vaso-motoni şi trofice ale extremităţilor. în alteraţiile unghiilor şi ale părului.. în colaborare cu Lancereaux. Paulescu a avut ideea de a institui medicaţia acestei afecţiuni cu sulfat de chinină.. relatând vindecările obţinute în cazuri de gangrena uscată.INTRODUCERE 13 A demonstrat că teoria care era pe-atunci admisă în ştiinţă şi după care glandele tiroide ar avea rolul de a neutraliza o toxină. toate turburările guşii exoftalmice 3. p. care face să dispară. în « Journal de Medecine interne ». etc. din sângele care trece prin ele. 2 Paulesco: ha medication thyro'idienne dans le traitement des troubles trophiques des extremites. în gută. Ilustrul Huchard aprecia. janvier 1899. In 1900. de turburări trofice ale unghiilor. în obezitate. — şi a emis o nouă teorie: « Glandele tiroide au funcţia de a elabora. astfel. 15 dec. a completat singur. în glicosurie. In 1898. — care au fost prezentate Academiei de Medicină 1. în sclerodermie. care rezultau din turburări ale funcţiei sistemului nervos simpatic: în reumatismul cronic.

4 Paulesco: Trăite de Physiologie medicale. II. * Paulesco: Recherches experimentales sur la physiologie des glandes surrenales. 31 dec. TRIFU Iată o bună terapeutică. Tot în 1898. Paulescu. 1 marş.. fiindcă ea se bazează pe experimentaţie şi pe Fiziologie. ibidem. 1 janv. 1899. Paulesco et Besancon: Etude d'une epithelioma thiroidienne: physiologie pathologique. -— adică mai mult ca ipotetice. pentru teza sa de doctor în ştiinţe. 1898. p. 1899. în « Journal de Medecine interne ». 844. p. Aceştia găsesc în ele. în laboratorul Sorbonii. I. I. 487. minuţioase şi foarte îndelungate. Huchard: Journal des Praticiens. 2 1 . 15 nov. Profesorul Paulescu socoteşte aşa zisele funcţiuni anti-microbiene ale acestor glande ca « imaginare ». t. profesorul Paulescu arăta eroarea pe care o comit unii savanţi care văd « finalitate » în maladii. ale căruia cercetări răbdătoare în terapeutica fiziologică merită elogiile noastre. In acest timp. 364. Consemnând aceste consideraţiuni. 1898. ele fiind în realitate.14 DR. nu opoziţie. t. p. a combătut «teoria indiferenţii celulare » în cancer. a evidenţiat în 1899. H. 399 şi. — capsulele supra-renale. Şi mai departe: « Atragem atenţia practicianului asupra acestei medicaţiuni recomandată de d. Studiind experimental glandele supra-renale. p. l-au condus să considere glandele limfatice ca jucând un rol important în asimilaţia nutritivă. — II. prepară un produs ce se localizează pe plăcile motoare şi serveşte ca un fel de capsă pentru producerea contracţiilor musculare 3. Cercetările sale. — contrariu ipotezei clasice a acţiunii antitoxice. fiindcă ele sunt încununate de succes 1 ». adevărate adăposturi pentru microbi. Paulescu începuse o altă serie de cercetări asupra funcţiunii glandelor limfatice. că o intoxicaţie mortală prin curara e vindecată cu o injecţie de extract supra-renal şi a arătat că. p. susţinută de celebrul profesor Cornii şi a demonstrat specificitatea celulară. când finalitatea nu există decât în Fiziologie *. organe asimilatoare. 298. V. în colaborare cu Besancon. — fapt de o importanţă capitală 2. ci hrană şi adăpost sigur. în « Journal de Medecine interne ».

1 et 15 dec. de un alt român. în diferite afecţiuni. aceea a Fiziologiei splenice ». că pentru investigaţia ştiinţifică. în liniile lor generale. în vasele organului. par a fi fost făcute după un model unic şi acest fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: Varietate a speciei în unitatea genului » 1. Nu se ştia bunăoară cum comunică între ele. Paulesco: Recherches sw la percussion de la rate. profesorul D. de aceea a altor glande ale economiei. In anul următor. Odată cu aceste studii de laborator. Cu acest prilej a arătat. Gerota. pisică. In acelaşi an (1897). a publicat un studiu vast asupra Istologiei patologice a splinei paludice 3. ci. între altele. studiind un caz de oprire a desvoltării splinei. a studiat splina la omul bolnav. în două articole: « Cercetări asupra percuţiei splinei » 2. au rămas definitive. la Berlin. splina în seria animală şi la diferite vârste (la om. fapt care i s'a părut de capitală importanţă. nu diferă. la câţiva peşti/la broască şi aşa mai departe). şi mai ales. A studiat structura splinei. Ia bou. la om şi la animale. o inovaţie. care fusese ilustrată. 15 octobre 1897. a'ţinut să precizeze valoarea percuţiei în evaluarea stării fizice a splinei şi să stabilească regulele acestei percuţii.INTRODUCERE ' 15 In momentul când Paulescu a început studiul său asupra splinei. la diferite pasări. fiind « nu numai cheia Istologiei. prin trei metode: A practicat injecţii cu substanţe colorate. clare şi precise. «maladia are o valoare cel puţin egală cu aceea a unei experienţe de laborator ». Ştiinţa nu poseda decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. Ele stabileau că dispoziţia «diverselor părţi constitutive ale splinei. Această metodă era pe-atunci. că «splina nu are nicio influenţă asupra Paulesco: Recherches sur la structure de la Rate. arterele şi vinele acestui organ. iepure. In sfârşit. pe care le-a desvoltat pe urmă. cobai. pe urmă. 3 Paulesco : Etude d'histologie pathologique sur une rate paludique. A studiat. Toate. 2 1 . Concluziile lui Paulescu. şobolan. într'adevăr. 1897. demonstrează. câine. în «Journal de Medecine interne ». încă odată. în « Journal de Medecine interne ».

cu E. a izbutit să realizeze pentru prima oară sutura. In schimb.16 DR. în « Journal de Medecine interne ». Paulcsco: Sur un cas d'arret dans le developpement de la rate. Alături de aceste preocupări dificile şi absorbitoare. « fiziologia patologică a clorozei de pinde de o turburare funcţională a splinei» 2. de Chirurgie de Paris ». — căutând un procedeu de sutură a vinelor secţionate experimental. 378. et Memoires de la Soc. a început să caute un nou compus al morfinei *. Geraudel. 3 Paulcsco: Le Moral dans la fiecre typhoîde. V. a fost profesor agregat de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris. 6 Paul Reynier. în serviciul şi sub direcţia lui Lancereaux. 1 avril 1898. Paulescu a făcut în laboratorul spitalului său şi o serie de cercetări experimentale asupra Fiziologiei mai multor substanţe medicamentoase şi în special asupra anestezicilor şi asupra somniferelor. a secţiunilor transversale ale choledocului şi ale ureterului. 1899. p. — operaţiune care nici nu fusese încercată până atunci 6. necesară experienţelor pe animale. membru al Academiei de Medicină şi chirurg al Spitalului Lariboisiere. Cu Paul Reynier s . în « Journal de Medecine interne». TRIFU creşterii omului şi absenţa ei nu se traduce prin nicio turburare funcţională manifestă »1. Paulescu. pe care îl numeşte. în teza sa de doctorat. 4 Recherches experimentales sur Vether diacetique de la morphine. emise ideea că până la o mai amplă informaţie. juillet 1897 et fevrier 1898. 1899. în « Journal de Medecine interne ». iar în colaborare cu E. la animale. 15 janvier 1899. 1 . 2 De la Chlorose. Lancereaux. — « primul meu Maestru ». 533. 6 Paulesco et Paul Reynier: Uretero-anaslamose. cap la cap. sprijinit pe observaţiile culese timp de mai mulţi ani. în « Journal de Medecine interne ». p. fiindcă învăţase cu dânsul tehnica operatorie. cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte tehnica operatorie. prieten şi colaborator al profesorului Paulescu. a publicat o lucrare asupra cloralului în febra tifoidă 3. în * Bull.

pe animale. Roger. Joffroy. Preocupat de fenomenul «morţii». Să-mi îngăduie să-i dedic această teză. 1899. din 1899 până în 1901. moartea subită şi mecanismul ei. Dedica lucrarea profesorului Dastre. sub influenţa diferitelor atitudini ale corpului şi cercetări asupra morţii rapide. Landouzy. — şi sincopa. toate în « Journal de Msdi-cine interne ». 1899. I. două articole. Hayem. Recherches experimentales sur Ies causes detenninantes et le mecanisme de la mort rapide consecutive au passage de l'attitude horizontale ă l'attitude verticale. pentru om. Chauffard. — studiu de Fiziopatologie. unde am avut fericirea să lucrez mai mulţi ani. Pierre Mărie. care « mi-a arătat întotdeauna o bunăvoinţă deosebită.INTRODUCERE 17 Tot înainte de a împlini 30 ani. De la syncope. A. din starea orizontală în starea verticală. asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace. De câţiva ani. titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii din Paris. având ca bază de clasificaţie a maladiilor. In Decemvrie 1899. profesorul Paulescu a mai publicat şi douăsprezece articole de « critică medicală ». 1901. — Etude sur le mecanisme de la mort subite. Brissaud. — etiologia. Huchard şi alţii.—adică. Mulţumită învăţământului său şi posibilităţilor falnicului său laborator. — umil omaj al viei mele recunoştinţe » 2. . — în care analiza lucrările unor autori cu reputaţie mondială: A. la ete en haut. juriul fiind prezidat de profesorul Duclaux. a obţinut cu această lucrare. prin înfăptuirea unui mare « Tratat de Medicină ». A mai făcut cercetări experimentale. — cauzele lor: 1 Paulesco: Etudes sur la mort subite. 8 Paulesco: Recherches experimentales sur Ies modijications du rythme des mouvements respiratoires el cardiaques sous l'influence des diverses attitudes du corps. îşi începuse desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux. asistat de profesorii Dastre şi Gaston Bonnier. am putut să-mi termin în condiţii excelente. Gilbert. studiul Fiziologiei. a studiat pe rând. 1899. în urma schimbării poziţiei. Paris. studiu experimental pentru animale 1.

1901. . Ei au arătat că poţi îmbrăţişa deodată toată Patologia. cu condiţia de-a te aşeza suficient de sus în observatorul tău. de idei generale. F. maladiile rinichiului. iar ilustrul profesor Landouzy scrise: <i Ideea conducătoarea d-lor Laneereaux şi Paulescu este filosofică.aceeaşi observaţie ni-a condus să privim. într'un cuvânt. împotriva « specializărilor ». cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabi lirea diagnosticului şi a prognosticului şi pe ea o are în vedere medicul în profilaxia şi terapia boalelor » 1. maladiile plămânului. ci o metodă terapeutică. în Revue moderne de Medecine et de Chirurgie. unde fiecare. localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia din ţesuturile eco nomiei ». le 6 oct. din priceperea cauzelor ce produc boalele şi au contribuit.18 DR. TRIFU « Cauza imprimă un caracter special desordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor. maladiile pielii. cărora li se datoreste scoborârea prestigiului medical din ultimele decenii. ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu. organul bolnav şi descriau: «maladiile stomacului. t. cu ochii fixaţi pe un fragment 1 Lancereaux et Paulesco: Trăite de Medecine. . 8 F. la lupta contra risipirii Medicinii în specialităţi. care se ridică pe bună dreptate. I. era cu totul nou. că îi îngrădeşte spiritul în cunoştinţe particulare — că îl lipseşte. VI. ca orice artă. etc. Helme. . o artă. V. ca anti-ştiinţifice. p. comportă specialităţi). . au dovedit tot avantajul ce poate fi cules din punct de vedere didactic. preface. Paris. astfel. maladiile sistemului nervos. Acest mod de a privi Medicina. fără care comprehensiunea Medicinii este imposibilă (Chirurgia însăşi nu este o specialitate medicală. care. fiindcă toţi autorii de până atunci priveau în primul rând. Helme relevă marea valoare a operei pornite 2. « ci numai maladii generale ale întregului organism. Concepţie perfect îndreptăţită. Nu există maladii ale organelor. toate specialităţile medicale al cărora principal desavantaj este că limitează câmpul de studiu al medicului.

p. 2. să vină la Bucureşti. . Solicitat să primească o catedră la Universitatea din Freiburg. mare valoare 3. s Paulesco: Etude comparative de l'action des chlorures alcalins sur la matiere vivante. sinistrul şi redutabilul «complot al Tăcerii». indiferent. în « Journ. căruia avea să-i urmeze o campanie surdă de insinuări. 4 articole. devine din ce în ce mai incapabil să prindă întregul şi să înţeleagă sensul »1. Paulescu. 2 1 . Paulesco: Recherches experimentales sur l'action des chlorures alcalins sur la levure de biere. 1901. obţinu titlul de Doctor al Universităţii din Paris. des Sciences de l'Universite de Paris. de Medecine interne ». Paulescu. lecţie la 27 Oetomvrie 1900. se mulţumiră să uzeze de vechea tactică a materialiştilor împotriva argu mentelor pe care nu le pot învinge. 1904. spre stupefacţia tuturor. cu o teză de « chimie biologică >>: « Studiu comparativ al acţiunii clorurilor alcalini asupra materiei vii ». p. şi au orânduit şi asigurat în jurul profesorului Paulescu. ftlOl.INTRODUCERE 19 de mozaic. — «între ai săi ». Paulescu preferă. în prima sa lecţie de deschidere â cursului. Prof. Intelectualii noştri. 82. urmaş al lui Lancereaux. în « Journal de Medecine interne ». Paulescu: Definiţia Fiziologiei. . ca în 1887 marele Victor Babeş. Paulesco: Methode et technique d'une etude sur Ies relations qui existent entre Ies fonctions physico-chimiques des corps bruts et la matiere vivante. Gloria dela Paris îl preceda şi lumea noastră ştiinţifică şi intelec tuală îl aştepta cu o vie curiozitate. 1037 şi 1047) şi 1902 (p. se declara « finalist ». 1901. These de doctorat â la Fac. sur Ies relations qui existent entre Ies poids atomiques et moleculaires des corps et leur toxicite. Paris. 8 şi 17). vezi «Anexele». Paulesco: Examen critique de quelques travaux. unde în Noemvrie 1901. se întoarse la Paris. 1021. p. 1901 (p. — rugat să rămână la Paris. definind Fiziologia. în Presse Medicale. unde i se oferiau condiţii excepţionale. Landouzy. 1015. Dar. în « Journal de Medecine interne ». materialişti-atei şi hotărât «mecanişti». — lucrare precedată şi urmată de o serie de publicaţii şi comunicări de.

dar în permanent contact cu Lancereaux până la moartea acestuia (1910). 1 Paulescu: L'Hypophise du cerveau. R. 1907. Paris. Bucarest. pentru « Chimia biologică ». V. recherches experimentales. ipofiza. fiindcă ea se găseşte pe faţa inferioară a creerului. Academie des Sciences». adoptat de atunci în ştiinţă. după ce izbutise să extragă. TRIFU îşi încunună astfel. 27 juin 1904. Sciinţelor medicale ». Se. 1906 şi « Rev. de Ştiinţe ». 1906. 1904. pusă de profesorul Gaston Bonnier. Paulesco: L'action des sels des metaux alcalino-terreux sur la substance vivante. . — publică celebra sa operă: « Ipofiza creerului » 1. p. Revenit în ţară. unde publică şi 11 de sene istologice. imaginat de dânsul. Acad. Paulescu îşi continuă cercetările sale multiple. aşa de greu de atins altfel. în « Journal de Physiologie et Pathologie generale ». Cu acelaşi prilej a desvoltat chestiunea: «Acţiunea antisepticelor asupra levurii » pusă de prezidentul tezei.. Continuându-şi în Bucureşti cercetările asupra sphnn. printr'un procedeu foarte delicat. p. Troost şi Riban pentru « Chimia generală ». edit. Duclaux şi chestiunea: « Influenţa diverselor radiaţiuni asupra structurii frunzelor». a dovedit Paulesco: Action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. Urmează: Paulesco: La Physiologie de l'hypopahise. 629. «C. « Procedeul Paulescu ». Vigot. des Sciences ». juillet 1904. Pauleaco: L action des sels des metaux alcalins sur la substance vivante. stingherit doar de slabele mijloace pe care 1 le oferea laboratorul. la pisici şi la câini şi să urmărească o lungă serie de experienţe cu totul noi. In 1906. 38 şi 49 şi « România medicală ». Buc. Paris. pentru « Chimia medicală ». 855. p. în « C. 1904. aşa de sărac. evita toate inconvenientele metodelor anterioare şi permitea toate experienţele pe această glandă. ibid. minuţios şi din toate punctele de vedere. Martie 1904. al Facultăţii noastre de Medicină. pe care a studiat-o îndelung. studiile făcute în laboratoarele profesorilor Armând Gautier. sept. R. Vezi şi « Bul. — Duclaux.20 DR. profesorul de Fiziologie vegetală.

la 22 Iunie 1921 şi publicată în August. Paulesco: Effets des tumeurs artificielles. substanţele albuminoide. — profesorul Paulescu a imaginat şi a realizat un procedeu operator personal. în «Rev. Moussu. 1931. p. Soc. 1920. s'a ocupat de problema glicogenului şi a făcut numeroase cercetări experimentale concludente cărora le-au urmat alte cercetări. Intre 1911 şi 1913. şi «Rev. necesare unei perfecte reuşite operatorii. Paulesco et Michailesco : Le glycogene dans le diabete phloridzique. 1911. p. p. 617. 1920. de Biologie». medicale». 1911. în revista: «Archives internationales de Physiologie ». I. Ştiinţ. med. 1911. R. Academie de Medecine ». p. de Biologie». Generalităţi. p. în « C. introduites ă la base du cerveau dans la region hypophysaire. în « C. 3 Paulesco: Effets des greffes de l'hypophyse. de Biologie ». Paulesco: Origines du glycogene. pe care a descris-o minuţios. el a arătat şi condiţiile de stare. 1913. Buc. Aca demie de Sciences ». Soc. împotriva părerii emise de Pugliese. asupra epifizei. Idem: în « Rev. R. Ştiinţ. 698. alcoolul etilic. R. Paulesco: Le glycogene dans le diabete par extirpation du pancreas.INTRODUCERE 21 că. 923. Charrin. Idem: în « C. Lucrarea: Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilaţia nutritivă.». 840. R. 397 şi 406. Soc. — splenectomia nu modifică secreţia bilei 1. în « C. acelaşi an. Hem: în « Bull. Idem: în «Journal de Physiologie et de Pathologie generale». cu rezultate ideale 3. substanţele grase. 1913. 229. 1905. Paris. Pe lângă tehnica operatorie. distribuţia glicogenului în ficat. 1906. med.». în « Annales de Biologie». t. prezenta lumii ştiinţifice. de Biologie ». descoperirea tratamentului ştiinţific al diabetului şi îi 1 Paulesco: La splenectomie ne modifie pas la secretion de la bile. 935. Paris. . în «Annales de Biologie». p. primită la Liege. glicerina. — operaţie foarte gingaşă şi foarte greu de executat perfect. la animale. acizii graşi. R. metoda operatorie. Soc. hidraţii de cărbune. asupra pancreasului şi asupra dia betului 2. Ştiinţ. Pentru extirparea completă a pancreasului. 1906. 1911. p. în « C. 2 Paulesco: Sur la formation du glicogene dans le foie par suite d'injections de divers sucres dans la veine porte.

peste un an şi jumătate. Până atunci. Am fost singurul său colaborator care am insistat să accepte propunerea profesorului american. de Physiologie ». pe care 1-a injectat în sângele unor câini diabetici. din România. şi-a reluat experienţele în 1919. până atunci cu totul necunoscuţi. 1921. în « Archives intern. îi scrise la 5 Noemvrie 1921. Doin. a clarificat datele şi le-a comunicat cu încredere. chestiunea nu era o noutate. lipsa mijloacelor materiale necesare. fiindcă bănuiam dificultăţile ce va întâmpina: lipsa unui mare laborator. din lumea întreagă. celebru cercetător al problemii. dar. Această revistă editată la Paris. — pe care profesorul Paulescu 1-a numit Pancreina. să nu ţină seamă de munca şi de descoperirile savanţilor din ţările mai puţin puternice. TRIFU oferea în cele mai mici amănunte posibilitatea de a-i controla experienţele făcute şi exactitatea concluziilor *. nimeni nu isbutise să izoleze şi să injecteze experimental. o scrisoare prin care îl ruga să-i încredinţeze prepararea şi răspândirea noului preparat. V. . la care colaborau toţi savanţii fiziologişti. la O. era perfect cunoscută de toţi fiziologiştii. făcând astfel să se suprime toate simptomele diabetului. profesor de Fiziologie la Columbia University din New-Vork. câţiva « savanţi » canadieni. revistei belgiene. binefăcătorul remediu. pentru *a. să se răspândiască în lume. el însuşi. Profesorul. fiindcă dânsul izbutise să prepare încă din 1916. Scott. « extrasul pancreatic ». Pentru profesorul Paulescu însuşi. — produsul secreţiei interne a pancreasului. Toţi ceilalţi au fost de părere ca descoperirea profesorului Paulescu să fie încredinţată unuia din laboratoarele noastre româneşti (?). întrerupt de război. s'au întrecut. un extract apos de pancreas. îşi însuşiră descoperirea 1 Paulesco: Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive.22 DR. Liege. rezerva compatrioţilor în asemenea împrejurări şi mai ales. Savantul american Ernest L. s'a mulţumit să aştepte câteva luni să i se pună un laborator la dispoziţie. de pe tot globul. încrezător în promisiunile ispititoare ale unor oameni bogaţi din ţară. întotdeauna. fiindcă ştiam că oamenii de ştiinţă din ţările puternice ori foarte bogate.

Ei pretindeau la început. 1926. Best au început cercetările lor». unul din ei. C. — într'o conferinţă « Nobel ». însă nu au reuşit. . « Şi totuşi. Gibbs şi A. John Murlin. el a trebuit să observe că eu resolvasem problema completamente » 3 . Harry Clough. 4 Noemvrie 1922. bine înţeles.. în 1926 E . F. în «The Journal of Biological Chemistry». după ce. prin Insulina » 1. Mai 1923. t. îşi asigurase premiul « Nobel». 1925. alături de alţi trei precursori. — Banting. 53. Banting şi C. Profesorul de Fiziologie dela Edimburg scria categoric: « In acelaşi an. la Stokholm. în faţa unor înalte foruri ştiinţifice. B. în « British Medical Journal». în «The endocrine Organs ».. Banting. 343—345. pentru ca mai târziu să prepare «insulina » exact ca profesorul Paulescu. îl menţionează. cari au încercat. B.. a refuzat. H. ci numai al insulelor Langerhans. Sir E. care îi încununa « furtul ». In schimb. Cloug. 1 Banting: Diabetul şi Insulina. unde profesorul Paulescu adu sese atâtea contribuţii strălucite ştiinţei franceze. Academia de Medicină de la Paris. * Paulesco: Trăite de Midecine. pp. Protestând. Edimburg. Fireşte. C. H. p. — s'a îndurat să-mi citeze o singură dată numele. Sherpey-Schaîer: Secreţia internă a pancreasului. ei nu rostiau niciun cuvânt despre vreuna din lucrările profesorului Paulescu. în treacăt. recunosc meritele profesorului Paulescu. * J. la 15 Sept. C.. cetind lucrarea mea. în colaborare cu Bantinş şi Best. niţeluş' Macleod: Insulina şi Diabetul. cu Macleod. în care Paulescu a publicat aceste prime experienţe. profesorul Paulescu scrie: . cu un zgomot asurzitor.« rezultă că F. să pună în evidenţă hormonul pancreatic. Murlin. Stokes: Extractele apoase ale pancrea sului.. conferinţă «Nobel». Gibbs şi Artur Stokes. F. că preparatul lor nu este extras un al pancreasului total. « noul tratament al diabetului. 1 . Sharpey-Schafer. ţinută la Stockholm.INTRODUCERE 23 românească şi anunţară lumii. a beneficiat de celebritatea mondială şi de numeroase recompense pecuniare. 6 Sir E. pentru premiul Nobel. pe care abia în Septemvrie 1925. în 1923 4 şi mai ales prof. — care. IV. în admiraţia lumii 2.

24 DR. — şi mai ignobil. TRIFU stingherită. Paulesco: Trăite de Pkysiologie. Din nenorocire. — care mi se pare o calitate esenţială a oricărui om care lucrează pentru Ştiinţă. . şi la fel. 5 Martie 1924. După o serie de cercetări asupra microorganismelor. V. ţinut la Stockholm. în 1924. nu am făcut nici un fel de «reclamă ». prin profesorul Achard. putând să atingă modestia. din toate puterile mele. care apăru însă în celebra revistă medicală franceză « Presse Medicale *. IV. care vor întreprinde lucrări ştiinţifice. 1 2 3 Presse Medicale. într'adevăr. să îi publice protestul. asupra diastazeîor lor şi a fermentaţiilor. Comitetul Nobel îi refuză protestarea. a studiat febra şi a arătat că ea este. rezultatul unei intoxicaţii a marelui simpatic. sunt silit să mărturisesc că m'am înşelat cu totul. elevilor mei. Insă. ar fi dezastruos dacă asemenea procedee necinstite s'ar introduce în Ştiinţă. Altă dată. în această privinţă. —V care este Furtul proprietăţii ştiinţifice a altuia. — fiindcă eram convins că data publicaţiilor sale îl pune la adăpost de orice nedreptate. t. Şi. din partea confraţilor puţin scrupuloşi. — pentru ca ei să ştie ce îi aşteaptă. astăzi. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a Oamenilor de ştiinţă! Cred că trebuie să semnalez aceste penibile trihulaţiuni. . publicând descoperirea mea. sub preşedinţia profesorului suedez Johansson: « Astfel. credeam şi propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea. Lancercaux et Paulesco: Trăite de Medecine. ca Adevărul al căruia reprezentant îi este. — în timp ce alţii caută să-mi înăbuşe protestele. » 3. întotdeauna. III. . acest viţiu blestemat 2. prin diastazele microbilor. care trebuie să fie curată şi nepătată. . t. pp. Congresul de Fiziologie din 1926. Nu sunt stăpânit de orgoliu şi combat. 64—64. îmi este imposibil să suport un alt viţiu. unii m'au furat. . Şi.

se datoreşte unei anemii a acestui plex nervos. C. II. un mijloc terapeutic simplu. în «C. Urmărind fenomenele clinice şi leziunile anatomo-patologice ale anginei pectorale. 5 V. juin 1904. Mihăilescu a obţinut rezultate cu totul extraordinare şi a scăzut mortalitatea aproape la zero *. iar în 1916. 1936. administrând bolnavilor mei. în 1928. în « Bull. 1916. R. Eu însumi am obţinut rezultate uimitor de bune în infecţiile orga nelor uro-genitale 5. — la îndemâna oricui şi cu efecte într'adevăr miraculoase. 3 Paulescu: Tratamentul febrei. în colaborare cu Gh. care îi propuPaulesco: Contributions ă l'etude de la fievre. în sute de cazuri de maladii infecto-contagioase foarte grave. et meni. teza de docenţă. Wien. repetate. N. pe care a trimis-o tuturor medicilor şi studenţilor în Medicină 3. f ev.INTRODUCERE 25 Febra e o « eclapsie sau convulsie toxică a marelui simpatic » 1. articolul despre « febră ». 2 Lancereaux et Pauleseo: Trăite de Medecine. la spitalul militar. Trifu: Contribuţie la tratamentul injecţiilor acute ale organelor uro-genitale prin medicamente antipiretice. în 1906. alte fapte experimentale şi a publicat. 268. Trifu: Les antipyretiqu.—a ţinut o lecţie despre «Tratamentul febrei» la dispensarul Bethleem şi a publicat-o într'o broşură. Din 1919. a început studiul funcţiei de eliminare a rinichilor. 6 Paulesco: Pathogenie de l'angine de poitrine. V. 1 . — prof. 1920. C. pentru a ajunge la doze zilnice masive. V. ţinând de plexul cardiac. Dr. antipiretice în doze slabe. Triîu: Sur Vaction des antipyreliques sur quelques infections aigues des organes ginito-urinaires. N. din « Tratatul de Medicină » a. Michăilescu: Comunicare la Soc. Mârza şi cu mine. medicilor militari. Soc. ideea că acest « sindrom ». în preajma războiului. în legătură cu o întreagă serie de afecţiuni diverse 6. p. în «VI. de l'Association francaise d'Urologie ». t. Aplicând acest tratament. în « Journal de Medecine interne». profesorul Paulescu concepuse de mult. de Biologie». 4 Prof. Kongress der Internationalen Gesellschaft fur Urologie ». 1929. pentru uree şi cloruri. Paris. 1928. A cules în sprijin. voind să pună la dispoziţia medicilor noştri.es dans le traitement des infections du rein. Bucureşti.

în « Journal d'Urologie ». Continuând experienţele asupra eliminaţiei renale. p. p. Paris. asupra scoarţei creerului. Să notăm că tot confraţi români s'au grăbit să salute cu entuziasm pe « plagia torii » canadieni şi să ignoreze meritele profesorului Paulescu.^—care habar nu aveau de cercetări fiziologice şi care au căzut repede. p. . bazate pe experienţe foarte numeroase şi precise. ca să poată întreprinde ei. t. pe care timp de douăzeci de ani se bizuiseră toţi chirurgii. în « Journal d'UroJogie ». TRIFU sesem să-mi îngăduie să verific în laboratorul său «legile lui Ambard » şi faimoasa « constantă » a acestui autor. deosebit de gingaşe. Marza et Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees (replique aux reponses de M. 129.26 DR. Paulesco. un criteriu primejdios şi fals. din Ştiinţă. După numeroase operaţii. care au provocat mare surprindere în lumea ştiinţifică. IV. profesorul Paulescu a reuşit să precizeze «sediul câtorva instincte ». premiul « Nobel». Paris. al doilea 1 Pauleseo. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat. mediei evrei m'au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-1 rog să nu mai combată jidovimea. Ambard et Chabanier). au fost total diferite de ale lui Ambard şi ale elevilor săi. Rezultatele consemnate în două articole. Trifu: Les lois d'Ambard et sa constante weo-secretoire sont erronees. o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine. cu siguranţă. In schimb. a publicat legi noi. s'au pus confraţi români. de-a se apăra « Constanta Ambard » 3. şi au arătat că atât « legile » cât şi « constanta Ambard » sunt false 1. 623. care s'au impus repede în toată lumea ştiinţifică.M. la animale. Celebrii Prof.— «Addendum physiologique ». juin 1926. în ridicol. Marion şi Cathelin au salutat cu entuziasm cele două articole din « Journal d'Urologie». marş 1924. 510. în 1922 şi 1931. şi a înlăturat astfel. în fruntea apărătorilor acestei «constante » (absolut «neconstantă»). A expus pe larg experienţele începute după război şi concluziile sale. evreii. în ciuda unor încercări stângace din Franţa şi de la noi. însă perfect reuşite. 2 Paulescu: Trăite de Medicine. V. geloşi. dar. 8 Ca întotdeauna. urmând să continuie cercetările. ca să-şi opereze bolnavii urinari 3. Marza et V. pe om şi animale.

Liege. care «de origină israelită ». In 1930. experimental. gata de imprimat. importanţa clasificaţiei bazată pe cauzele boalelor. 2 Paulesco: Trăite de Medecine. Volumul al V-lea aşteaptă ziua fericită pentru medici şi sănătatea publică. volumul al patrulea din « Tratatul de Medicină » (Lancereaux-Paulesco) redactat în întregime de dânsul. trimis la Liege. «foamea şi setea» fiind localizate la nivelul părţii inferioare şi posterioare a lobului frontal (1922). după multe dificultăţi. a lui F. Sibiu. artistice. care a rămas în manuscris. — clasificaţia « etiologică ». se găsesc şi acelea ale actelor voluntare (ştiinţifice. Demonstrează că noua clasificaţic a lui Widal. Imprimeria Şcoalei Militare de Infanterie. urinar şi genital ». etc). Paulesco: Localisation des Instincts sociaux sur l'icorce des lobes frontaux du ceiveau. t. împreună cu predecesoarele lui. 1930. din cauza observaţiilor (noastre) insuficient numeroase ».. de Physiologie». 676 pagini. Widal. lipsite de orice temei ştiinţific. şi anunţa: «E probabil că alături de aceste localizaţii' frontale ale actelor instinctive. IV. şi de « afecţiune familială ». bazată pe «sindrome ». în <i Arehives intern. — de « proprietate ». în « Archives intern. epuizate. a vrii 1922. când va putea să apară. . cu o lună înainte de moartea sa. A arătat. — de « reproducţie ». Această operă 2 cuprinde «Patologia aparatelor: asimilator. că «instinctul de nutriţie » îşi are sediul pe scoarţa cerebrală. a izbutit să vadă tipărit. A arătat de asemeni că lobii frontali sunt sediul instinctelor de « dominaţie ». Liege. « î n numele nemuritoarei scoale franceze». apărea când profesorul era pe patul său de moarte l. ca şi volumul al cincilea. valorează şi mai puţin decât clasificaţiile sprijinite pe « evoluţie » sau pe Anatomie patologică şi face să reiasă încă odată. de Physiologie ». 1 PauleSCO : Localisation des Instincte sur l'ecorce cerebrale. care nu au fost precizate.INTRODUCERE 27 articol. profesorul Paulescu atacă concepţia nouă. . a cutezat să combată cele mai frumoase cuceriri ştiinţifice ale acestei inegalabile scoale şi să le înlocuiască cu «inovaţii ». In prefaţă. aout 1931.

N. demnitatea şi măreţia unui oficiu sacerdotal. . a Prefaţa a fost scrisă la 15 August 1927.28 DB. evoca existenţa Dumnezeirii. atunci când în faţa unei studenţimi atente şi iubite. Angelcscu: Neonosa. Era sever. o maladie febrilă prelungită. Ştiinţelor medicale». — pe care a numit-o: Neonosa. Buc. 2 Paulescu: O nouă boală microbiană.. indicându-i simptomele. 15 Iulie 1930. microbiană şi contagioasă. pe care el ştia s'o evoce atât de magistral. în «România Medicală». V. mărturisia Prof. Paulescu. Michăilescu 3. ori că vreunui student î s'au făcut şicane sau a luat o notă mai mică fiind de altă confesiune ». C. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. C. Care din noi nu a fost cuprins de emoţia. pe rinichi. etc. Paulescu: Neonosa. «Cu toată şubreda lui sănătate. a descris o boală necunoscută. C. Buc. în 1930. pasionat de ştiinţa lui şi extrem de conştiincios în îndeplinirea datoriilor. In 1913. a fost un profesor model. Dr. Nu şi-a uitat niciodată această deviză: . când a dat Ia tipar volumul. « Ca profesor. — trebuie să fie adoptată de Ştiinţa Medicală » 1. cât a ocupat catedra de Fiziologie de la Facul tatea de Medicină din Bucureşti. N. spune categoric profesorul Paulescu. 1 . care a apărut abia după 3 ani. Nu cred să existe vreun student care să se poată plânge că a fost respins la examen ştiind materia sau să se laude că 1-a trecut fără să fi citit. clasificaţia definitivă care. nolens. X. 3 Prof. evoluţia şi tratamentul 2. . — a fost deviza profesorului Paulescu în timpul celor 31 de ani. Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă. savant. în « Rev. P. teză. 1913. Orele lui de curs aveau seriozitatea. pe artere. 1930. Paulescu era o figură covârşitoare. dar drept şi imparţial cu studenţii pe care-i iubea ca pe copiii săi. — volens. Michăilescu : Cuvântare rostită la înmormântarea Profesorului Dr. TRIFU « Aceasta este. caracterizată prin febră şi prin diverse localizaţii. pe seroasele viscerale sau articulare.

pentru policlinicele ce înfiinţase în Bucureşti. Dar starea mea agravându-se. pentru a-mi îndeplini datoria spitalicească. Nu a lipsit de la Facultate. profesori. hematuria a continuat şi s'a înteţit.INTRODUCERE 29 acelei forţe supreme. Fiind lipsit de cal şi de trăsură şi obligat să străbat distanţe mari pe jos. în preziua plecării. Orleanu. posibilitatea de-a sta acasă şi de-a-mi îngriji afecţia renală. —-deoarece eram bolnav. şi a redactat ultimele două volume din Tratatul de Medicină ale căruia prime trei volume. — m'am pomenit pe la sfârşitul lui August 1916. în care el credea cu o convingere neclintită ?. Am fost repartizat la spitalul Pitar Moşu. ». — care mi-a fost acordat.. Apoi nici nu puteam pleca. aşa că la începutul lui Noemvrie ajunsesem să fiu anemiat şi foarte slăbit ca forţe fizice. — să ofer serviciile mele pentru îngrijirea bieţilor răniţi. Puţin timp după aceea. către colegii săi. în cabinetul său de lucru. D-rul Aurel Abramovici 1. într'un memoriu. când a fost lăsat la Bucureşti: « Am stat pe loc. m'am dus la Crucea Roşie. că urinez sânge. . cuminte. . După ce am primit ordinul de-a rămâne. pe care un politician. Margulius. (2). Neputându-mă repauza. Cererea mea de-a fi dispensat fu refuzată. » mărturisia în acelaşi timp. S'a închis în casă. 1 Abramovici: vezi cit. pe atunci influent îl cocoţase medic-şef. decât în timpul războiului. . Totuşi făcui să mi se examineze urina şi prin buletinul de analiză. . . — spunea profesorul Paulescu. — într'o adunare în sala Tomis. Comandatura nemţească mă luă de corvoadă. — pentrucă şeful meu militar Doctorul Skupiewski mi-a dat un asemenea ordin verbal. şi pus sub ordinile unui anume Dr. obţinui de la d-1 Dr. . am fost obligat să părăsesc această situaţie oarecum umilitoare şi să cer un concediu.

sunt din 1912. alese de un medic adevărat. Volumul III: 1200 pagini. Volumul II: 1052 pagini (ediţia II în 1906). Ce este viaţa? Morfologia vitală. Pentru ca studenţii în Medicină să poată înţelege în ce consistă aceste turburări. 416. — II. eliminaţie). 732 pagini. Ori. Baillere. Paulesett: Biserica şi Sinagoga. Am scris-o. în total 3129 pagini compacte. Bucureşti. B. digestie. — suferă turburări în funcţiile sale vitale de nutriţie şi de relaţie. — III. care cuprindea în trei volume.. TRIFU le publicase cu Lancereaux 1. . 1924. Introducerea. cursul său de Fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti 2 şi — sfârşitul publicaţiilor sale din Fiziologia filosofică. un total de 2080 pagini compacte. răspuns unei întâmpinări eclesiastice. Fenomenele de nutriţie (respiraţie. 1925. doi ani după moartea lui Lancereaux şi cuprind: Volumul I: 940 pagini (ediţia I în 1903). trebuie ca ei să dobândiască un ansamblu de noţiuni de Fiziologie. Fiziologia vitală. 1921 şi Paulescu: Biserica şi Sinagoga faţă de Pacificarea Omenirii. 1924. 2 Aeest tratat de: Physiologie medicale. — ci pentru viitori medici. absorpţie. asimilaţie. Bucureşti. care vor avea în curând să îngrijiască bolnavi. — sub influenţa unei cauze patogene. Bucureşti. 1 Ultimele ediţii ale acestor volume apărute în editura J. I. de douăzeci de ani.30 DR. desasimilaţie. — două volume 3. II. V. 932 pagini. — un Tratat de fiziologie medicală. pe care-1 profesez. Fenomenele generaţiei. . Mediul interior. Care este cauza vieţii? 1921. completată ulterior: Paulescu: idem. p. Fenomenele de relaţie. Bucureşti. III. începută în 1905. un bolnav este omul care. In prefaţa « Tratatului de Fiziologie medicală ». 1920. 3 Paulescu: Cele patru patimi şi remediile lor. profesorul Paulescu lămurea: « Această carte este un rezumat succint al cursului de Fiziologie. Paris. publicat în limba franceză. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. — nu pentru fiziologişti. cuprinde în 3 volume: I. 1919.

Paulescu este cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii. în Fiziologie. — ilustrul fiziologist. în Chimia biologică. cu atenţie şi fără idei preconcepute. în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi 1. . . — al D-tale e complet. îi scria între altele: « Cartea D-tale e prin acest fapt. Tratatul meu are nevoie de un adaos de Fiziologie patologică şi Farmaeodinamie. Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate. unică. proclama Paulescu. « Tratatul de Fiziologie medicală ». un Tratat de Medicină ». din care am eliminat ceea ce nu era Fiziologie propriu zisă. înzestrat cu o putere egală de critică şi de sinteză. Michăilescu. — lecţie făcută la 18 Feb. — în Clinică. Prof. Salut cu plăcere şi respect. domina.INTRODUCERE 31 Sarcina acestui medic-fiziologist mi-am propus s'o îndeplinesc eu. antipodul cărţii mele.-—Paulescu. este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. Citindu-i acest tratat. care este o operă unică. care i-au îndepărtat mai mult sau mai puţin complet de Medicină. 1905. Arthus. Pentru acei care au citit. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. inegalabilă. — « Cauza primară »: « Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii. Dar nu mă gândesc de loc să pretind că metoda mea e mai bună. 1 Paulescu: Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu». ». în Istologie. fostul său şef de lucrări la Sorbona. în Anatomia propriu-zisă şi în aceea patologică. « vastul imperiu al fenomenelor biologice şi mecanismul complicat al boalelor ». pe Creator. Această cauză primară este Dumnezeu ». Paulescu a rămas întotdeauna medic: după cele mai minuţioase analize. M. acest nou venit printre tratatele de Fiziologie. nimic mai mult. ea e doar mai aproape de felul meu de a judeca. ca studentul să fie preparat pentru abordarea Clinicii. Astfel. Până la profesorul Paulescu. — prin studiul fenomenelor vitale. şi am redijat prezenta lucrare. . având sub ochi. cum spunea Prof. toţi fiziologiştii s'au cufundat în amănunte şi cercetări. nematerială. Clinica. — unde dovedia o putere de muncă şi de discernământ care uluia. înţeleaptă.

care par a fi o sfidare a legii naturaje a Iubirii. Patimi şi Conflicte. iar aceştia. încât la un moment dat. Cercetător şi de astădată. p. de triburi. — şi am putea zice chiar al omenirii» %. ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. resimt gratitudine pentru şefii lor binefăcători. — pe care o consideră « ramura culminantă a Biologiei » şi să deducă « principiile unei morale ştiinţifice ». — Bucureşti. la rândul lor. pe care o numeşte plin de admiraţie: împărăţia lui Dumnezeu. — este Iubirea ». — care conduce societăţile naturale. 1 Paulcscn: Instincte sociale. zice Paulescu. . au un fel de simpatie pentru supuşii lor. — şi ale unei terapii sociale. Ori. cărora orice fiinţă trebuie să li se supună pentru a se putea desvolta şi reproduce în linişte. — ca şi între animale. tribuală. Remedii morale. — şi admirabila armonie ce domină întreaga creaţie. părintească. de naţii. Dar. legea supremă. « Prin urmare. în ultima analiză. pe care Paulescu îl consideră « cel mai mare spirit filosofic şi ştiinţific al antichităţii. simpatia şi gratitudinea nu sunt. — se produc numeroase « conflicte ». « Aceste instincte se rezolvă şi ele în sentimente de Iubire. 141. între oameni. — voieşte să pătrundă legile naturale ale Sociologiei. — subiect pe care şi 1-a propus în cartea sa « Politica ». Paulescu studiază şi cauzele acestor « învrăjbiri » şi caută să vadă. TRIFU Profesorul Paulescu se înalţă aşa de sus. la oameni şi la animale. 1910. — căci capii de familii.32 DR. cari dintre filosofi le-au înţeles şi ce «remedii» au propus pentru înlăturarea lor. decât variante ale Iubirii ». Aristotel. strânsa dependenţă reciprocă. Constată şi evidenţiază că «instinctele» (individuale şi sociale) sunt «legi divine ». Relevă mai ales că « oamenii formează societăţi naturale » şi că « un sentiment puternic de Iubire » (conjugală. nu mai consideră materia şi nu vede decât uriaşa simbioză. V. naţională) prezida la constituirea şi la menţinerea acestor societăţi. — pe când organizaţia lor se face în virtutea instinctelor de dominaţie şi de subordinaţie.

Franc-Maponeria. După ce le cercetează. pe care le opune intenţiilor şi prescripţiunilor Evangheliei. — Minciuna ». Cahalul şi Francmasoneria. p. Remediul. — el nu se preocupă să găsească mijloacele de a remedia aceste conflicte » 1. este spiritul divin al Adevărului. în toată adâncimea lor. să adaog: « Şi în Iisus Christos ! » 2. într'o lecţie precedentă: «Cred în Dumnezeu ». excelent observator al naturii. Paulescu: Spitalul. Aristotel recomandă. şi al «Trufiei ». pe care-1 recomandă Paulescu. cauzele conflictelor. strigând din adâncul sufletului: Crez în Duhul sfânt!» 3 . al căror mijloc de luptă este « un mijloc scârbos şi blestemat. Dar. infamii. Paulescu: Instinctele Sociale. — trăsura distinctivă a Creştinismului. ca prescripţium morale. în acelaş timp remediile. al « Desfrâului ».m INTRODUCERE 33 < «Anstotel. care caracterizează Spiritul răului sau pe Diavol. — doctrina creştină. fără să caute să-1 vindece.Cahalul. In lucrarea sa « Cele patru Patimi ». Paulescu îşi încheie a doua carte de Fiziologie filosofică cu declaraţia: «Ştiinţa vieţii m'a condus să zic. reiese că numai Iisus Christos a înţeles. 1913. şi deci pacificarea Omenirii. Din analiza critică a profesorului Paulescu. Talmudul. Dar. al Hoţiei ». . cunoaşte importanţa instinctelor sociale şi parvine chiar să întrevadă că patimile de proprietate şi de dominaţie sunt principalele cauze ale conflictelor omeneşti. în învrăjbirea oamenilor. zicând: « înaintea aceslui spirit al Adevărului mă închin. — doctrina creştină. şi că el a dat. 1 2 3 In plus. De aceea. care constituiesc « o morală cu ade vărat ştiinţifică ».Coranul. a evidenţiat rolul « Beţiei ». critică: Coranul. Bucureşti. «Aceeaşi ştiinţă mă duce astăzi. asemenea unui medic care s'ar mulţumi să studieze un bolnav. 253. şi el îşi încheie a treia operă de Fiziologie filosofică. ca inîanticidul. are o serie de vrăjmaşi şi profesorul începe să le analizeze intenţiile şi prescripţiile. scrisă tot atunci. etc. Talmudul.

34

DP. V. TRIFU

Aceste patimi sunt produse de devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducţie, de Proprietate şi de Dominaţie, de la scopul lor firesc: «Animalul, încătuşat de instincte, nu înfrânge niciodată legile naturii. Omul însă, —lăsat mult mai liber, —a putut să lepede lanţul instinctelor şi a călcat în picioare aceste admirabile legi, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fericirea lui. El nu ţine seamă decât de sensaţiile plăcute, ce însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi, — în loc să se înalţe până la scopul instinctului, — el nu urmăreşte decât plăcerea. . . din care şi-a făcut ţinta activităţii sale. Astfel s'au născut
patimile sau viţiile, —^ care nu sunt altceva decât căutarea exclusivă a plăcerii, ce rezultă din satisfacerea unor trebuinţe instinctive. . . anor male, alterate, deviate » 1.

Vorbind despre « avort », profesorul Paulescu spune că « zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a cărora unire formează oul fecundat. In acel moment, Dumnezeu trimite Sufletul, adică artistul incomparabil care, — supunându-se poruncii divine, — se pune imediat pe lucru, ca să-şi construiască-trupul în care va vieţui. . . Ei bine ! Acest suflet, — ce iese desăvârşit din mâinele Creatorului, — e asasinat de propria lui mamă. Şi această grozavă nelegiuire e apanagiul dat de Satana, mamelor omeneşti. Nu veţi găsi o fiară, — oricât de sălbatecă şi oricât de feroce v'aţi închipui-o, — care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura » 2. Combătând « Hoţia », arată rostul « cartelurilor » şi al « trusturilor », întrunite în înaltă bancă, care e tartorul iadului pământesc, şi prevede criza socială, războaiele civile şi calamităţile ce aveau să se abată asupra Omenirii, care, pe-atunci, se credea pornită spre o fericire veşnică. Profesorul Paulescu recomandă o asociaţie de educaţie creştină, — « Asociaţia Bunilor-Creştini » şi-şi încheie cartea cu o serie de admi1 2

Paulescu: Cele patru Patimi, p. 12. Ibidem, p. 28. „

INTRODUCEIiE

gjj

rabile scrisori către diferitele categorii sociale, dintre care aceea către muncitori este de o mare frumuseţe. < « Munca e deci indispensabilă pentru întreţinerea vieţii; ea e continuarea şi îndeplinirea Creaţiei divine: « Intru sudoarea frunţii, vei mânca pâinea ». « De altfel, Dumnezeu s'a întrupat în chipul unui muncitor tâmplarşi şi-a luat ucenici dintre muncitori. Munca a fost astfel ridicată până la Dumnezeire, — şi se poate zice că ea echivalează cu o umilă rugăciune către Cel prea înalt » 1. Omenirea trebuie să se organizeze pentru ordine, muncă şi feri cire. Dar ea este pusă să aleagă între două învăţături:
Una, — bazată pe patimi, — e dogma fidăneascâ. Cealaltă, — combătând patimile, — constituie doctrina creştină.

Ori, Creştinismul dumnezeiesc, abia născut, a găsit în Jidănismu! diavolesc, un formidabil protivnic, — şi lupta uriaşă, pe viaţă şi p* moarte, între aceşti duşmani neîmpăcaţi, durează, înteţindu-se din ce în ce, de aproape 2000 de ani. « In această luptă uriaşă, Sinagoga, strâns unită şi puternică, nu poate fi învinsă decât de o Biserică strâns unită, care trebuie să fi( o şcoală unică pentru totalitatea creştinilor, sub conducerea unui « Şei suprem, — infailibil, uri*ic şi universal » 2. Această recomandaţie a fost interpretată cu vicleşug, ca o intenţie « catolicizantă » şi abil exploatată de câţiva prelaţi ortodoxi, pe care la aceea dată, îi găsim nu numai ca membrii ai Francmasoneriei, ci chiar membrii fondatori ai ziarului comunist « Social-Ţărănismul » 3. Intr'o a doua broşură, cu acelaşi titlu, — partea Ii-a,—apărută în acelaş an, Profesorul Paulescu, în continuare, vorbeşte despre « Biserica reală » şi « Biserica românească ».
1 2 3

Paulescu: Cele patru patimi, p. 160. Paulescu: Sinagoga şi Biserica, p. III, 87 şi 88. Social-Ţărănismul, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie 9.

36

DR. V. TRIFU

« Omenirea îşi găseşte, în Biserica creştină, zicea profesorul, — Organizaţia ideală,—stabilită de însuşi Dumnezeu, — graţie căreia, ea va scăpa de urgia războaielor şi de primejdia exterminării de către jidani. Pot, deci, să închei această lucrare, cu a patra formulă a Sim bolului creştinesc: Crez în Biserica Sfântă şi Apostolică, Infailibilă, Una şi Univer sală », — care aduce pe pământ Pacea fără sfârşit a împărăţiei lui Dumnezeu 2. Peste un an, în 1925, profesorul Paulescu publică o a treia broşură, în care dărâma, pentru orice om de bună credinţă, învinuirile ce i se aduceau, dovedind că a fost întotdeauna credincios fiu al Bisericii strămoşeşti. Peste câtva timp, profesorul Paulescu a ţinut două conferinţe la Biserica Sf. Anton, unde a recomandat numeroşilor săi ascultători, să cunoască şi să sprijine Biserica românească, care înţeleaptă şi cuminte nu a luat parte la desbinarea lumii creştine. Când cortegiul său mortuar trecea spre cimitirul Belu, el fu oprit în dreptul acestei bisericii, de către parohul ei, şi acesta într'o cuvântare înflăcărată, pronunţă şi aceste cuvinte: «L-am văzut pe profesor predicând studenţilor, pe care el i-a instruit, el i-a educat de pe amvonul bisericii mele şi m'am convins, alături de toţi ascultătorii, că prin. conferinţele religioase ţinute la mine sau la biserica sa iubită, Sf. Mina, nimeni nu a servit mai bine ideea creştină, ca savantul creştin care,—îmbrăcând în haina umilului vameş al evangheliei, admirabilele sale predici despre iubirea creştină, — aducea cuvântul autoritar al omului de ştiinţă pentru susţinerea subli melor precepte de morală ce străbat evanghelia de la un capăt la altul*şi cărora le stă într'adevăr la bază, dragostea,—-«caritatea» creştină, cum îi zicea el. ,
1 2

Social-Ţărănismid, Nr. 1, 16 Ianuarie 1922, vezi «Comitetul de Direcţie». Biserica şi Sinagoga, II, p. 178.

scris în colaborare cu Lancereaux. « La connaissance de l'âme humaine ne va pas sans celle du corps ». provocat de mine. ca şi corpul. medic. în 1928.« patimile » sau « viţiile » — nu-1 putuseră lăsa indiferent şi el le-a indicat. mai presus de orice. Mi-este fireşte nepermis să am vreo opinie asupra valorii lui ştiinţifice. Aceste boale ale sufletului —. după atâţia ani de migăloase cercetări. care. cari fac autoritate în ştiinţă.INTRODUCERE 37 A fost acuzat că întinde o cursă bisericii dominante. predicând sub forma unei confesiuni. ci să-1 folosim pentru deslegarea atâtor probleme. m'a făcut cândva să răsfoesc faimosul «Trăite de Medecine ». Rămânea astfel. pretinde Maurice de Fleury. în articolul de prezentare publicat în « Universul literar ». 1 JIanrice de Fleury: Le Medecin. Camil Petrescu. Se putuse deci avânta să studieze şi sufletul omenesc. — cum 1-a caracterizat aşa de fericit. p. mai mult decât savant cercetător în tărâmul rece al Ştiinţii. unde scria: «Pasiunea pe care o am pentru «memorii». este ceeace savanţii străini numesc «filosofia » acestui tratat şi ceeace nouă ni s'a părut o magnifică examinare a vieţii în legătură cu straturile ei vegetative. ca nimeni altul. . N'am cunoscut o mai leală mărturisire decât aceea a profesorului. . a dat răspunsul cel mai nefăţarnic prea făţarnicilor săi acuzatori. o serie de maladii grave. în cadrul principiilor unei alteia. corpul omenesc şi pătrunsese minunata lui fiziologie. — re mediile. care prezintă. Aceste opinii se găsesc exprimate de străini. Paris. în care viaţa e discutată cu exempli ficări din viaţă. 99. — Doctorul. precis şi concis. de la Academia de Medicină a Franţei 1.cunoştea. Ceea ce a consti tuit o voluptate pentru mine şi orice fost student în psihologie va în ţelege acest lucru. De atunci am învăţat nu numai să-1 preţuim şi să-1 iubim pe acest savant. care îl aşează printre cei mai proeminenţi susţinători al unei singure sfinte biserici a lui Christos ». clar.. pe care le pune arta ». Profesorul Paulescu. printr'o magistrală conferinţă. pentru tratatele de drept şi medicină. «documente». 1927.

între Ştiinţă şi Morală. care ai băgat de seamă această detestabilă lipsă. şi pe bună dreptate. zice M. Căci într'adevăr. de care vorbeşte chirurgul Andrea Majocchi 3. actulmedical a fost un act de la om la Omenire. 371). Andrea Majocchi: Une vie de chirurgien (Melancolie): « Când publicul asistă. zice Duhamel. p. Camil Petrescu încheia ca şi marele istoric: « Am vrea ca paginile alăturate să aducă spre acest mare savant. Dumnezeu a binevoit să-i atingă şi inima şi spiritul. la o conversiune miraculoasă. 1925. care ţi-a venit în ajutor.. —anume doaga prin care omul normal îşi pune în evidenţă şi în valoare lucrările. Arată. 1928. cu trei ani înaintea Profesorului N. m'ai.completat şi îţi mulţumesc din tot sufletul. « Actul medical. că sunt de un lirism prea revărsat în scrierile lor. Noi considerăm ca o datorie să i-1 înfăţişăm 1. G. este prin excelenţă. el zice că « Dumnezeu i-a atins inima ». 6. Profesorul Paulescu. el însuşi credincios fiu al Bisericii. expresie absolut exactă. a rămas perplex şi apoi. Iorga. Medecine. pentru Caritate. Pentru dânsul n'a existat nici când. — «un act de la om la om» 2 . nu e vorba de spirit» (p. mulţumirile mele recunoscătoare. Medicii au fost acuzaţi. — şi primeşte expresia sentimentelor mele de afecţie pururea devotată ». Domnului Camil Petrescu. cât mai mult dintre spiritele active ale generaţiei actuale. unde i se prezenta opera. Profesorului Paulescu. 4. V. neaşteptată. % 1 . a unui necredincios. Duhamel: Les exces de l'Etatisme et Ies responsabilites de la. Pentru Paulescu.38 DR. când a văzut « Universul literar ». un act singular ». şi chiar bombastici. inima e atinsă de Dumnezeu. de necrezut. Creerului meu îi lipseşte o doagă. mi-a trimis următoarea scrisoare: « Scumpul meu amic. în două pagini modeste de gazetă. Domnia-ta. « cruda neînţelegere dintre inimă şi spirit». El n'a ezitat niciodată între exigenţele raţiunii şi ale inimii. bunului şi distinsului nostru prieten. Profesorul Paulescu Camil Petrescn: Doctorul. No. te rog. în «Universul Literar» de la 26 Feb. Cahier Laennec. TR1FU Şi.

întotdeauna. v. . . conaţionali sau inamici. . Ion. care mi se pare cea mai frumoasă lecţie rostită undeva pe lume 1. cap. . » Sf. .. ». mai sunt puţin cu voi.. «Cu alte cuvinte. 1 . « Or. când te-am văzut bolnav. bolnav am fost şi ni aţi îngrijit. fără să se ţină seamă de meritele sau nemernicia lor t>. galopând pe dinaintea paturilor. el va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu. ovrei. ca unguri. Atunci vor răspunde lui. XXV. virtuoşi sau viţioşi. drepţii zicând: Doamne. « Iar când va veni Fiul omului întru mărire ... cuvenit omului de ştiinţă. să păstreze stilul calm şi rece. mie mi-aţi îăcut-o » 2 . Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii. Afară. fiindcă « Dumnezeu. 31—40. Şi termina astfel: « In spital veţi mai găsi şi oameni de alte naţii.. de «lecţia » Mântuitorului către Apostolii săi. la 12 Mai 1913. — primesc în spital aceleaşi îngrijiri. unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici. vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. vrea ca iubirea. să se reverse asupra bolnavilor săraci». nu a fost liric decât atunci când ne-a vorbit despre rolul « Spitalului ». să se reverse asupra bolnavilor săraci. Căci. greci.. zicea profesorul. . cari fac vizita în câteva minute. 2 Evanghelia Sfântului Matei: c.. de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. de câte ori aţi făcut aceasta. cupizi şi avari. naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. Sunt unii medici de spital. — buni sau răi. . ce-i datoresc oamenii. — o binefăcătoare creaţie a spiritului creştin. XIII—XVII. când a rostit această lecţie. bine înţeles.INTRODUCERE 39 care a ţinut.. toţi aceşti oameni. Am avut marea cinste să fiu de faţă. şi am venit la tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin zic vouă. în preziua patimilor sale: «Copilaşilor.

cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei. profesorul Paulescu a lămurit. iremediabile. în «Acţiunea Română». deşi de pe urma acestei practici. nu ca pe un frate ce suferă — ci ca pe însuşi Dumnezeu. — nu ca pe un om. desbrăcaţi-vă de patimile de cupi ditate şi de orgoliu. pe care totuşi. . asupra căruia vor putea să facă o comunicaţie la o societate savantă sau să-i publice observaţia într'o gazetă medicală. completând cu aceasta. Paulescu: Christos a înviat. pentru o leafă cât mai grasă. în lipsa unei educaţii cre ştine. 1 1 . lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bol navilor. tinere şi generoase. Coranul. Cu ace^t prilej. învierea lui Christos. să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. orgolioşi. însă. — dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav. Acest soiu de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituesc o adevărată plagă socială. Dr. TRIFU « Sunt alţi medici de spital. etc. Când veţi intra în vreun spital. atâţia naţionalişti-creştini ( ? ) l-au practicat şi îl practică încă. Mai sunt şi medici de spital cărora. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant. p. urmând preceptele carităţii. C. » 1 . D-voastră.40 DR. Paulescu: Spitalul. ci cu diavolul însuşi. şi au căzut în indiferenţă devenind pur şi simplu un fel de trântori care. ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. în care au aface nu cu sufletele morţilor. . fac cât pot mai puţin. începută cu 30 de ani înainte. din punct de vedere ştiinţific. vă vor per mite să vă instruiţi. li s'a atrofiat fibra idealului. N. culegeţi fructele ce se vor desvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele Dumneavoastră. şi consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu.V. — şi. verificarea ştiinţifică a Crezului creştin 2 . 15. Prof. el a combătut « Spiritismul ». 20 Aprilie 1930. îngrijiţi pe bolnavul mizerabil. — cărora să le fiţi recunoscători dacă îngrijindu-i. In 1930. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi. care nu prezintă decât un caz banal. — au comis greşeli cu consecinţe funeste.

. } ir. Jouin » de Chanoine Sauvetre. dela Iaşi. pot fi mai multe mijloace. o discuţie convenabilă din partea profesorului Darwinist.INTRODUCERE 41 Om de ştiinţă. . 1 . mai viclean. Deci. — care « nu reţine decât unele evenimente care o izbesc. Paulescu executa comandamentul Mântuitorului care a zis: « Caută şi vei afla ». ca şi pentru fiecare obiect. Şi totuşi. . el nu admitea să afirme nimic care să nu poată fi imediat « probat ». . era ignorantul. — şi vorbise de « o stare particulară » a sa. — Paulescu. « Mgr. 13. şi citindu-i-o « cu toată luarea aminte ». ». — pentru a lupta. 1936. indicată şi în cursul de Istoria Filosofiei contimporane cu ocazia teoriei evoluţioniste a lui Herbert Spencer. . lăsând restul uitării » x. cuvântul: « papistaş ». după ce îi mulţumeşte. cum credem noi. ca într'o doară. V. p. şi. « Pentru a trăi. 2 Panait Istrati: Vers l'autre flamme. ci în el însuşi 2. lan sase cuvântul de « ignorant ». — zicea Panait Istrate. aruncase.. Titu Maiorescu ar fi avut marele merit că a sprijinit luminarea intelectualităţii româneşti asupra materialismului. în plină « polemică ştiinţifică ». aşa au procedat adversarii profesorului Paulescu. Altul. Par s 1929. Adversar ireductibil al minciunii şi al dublului înţeles. că « va încerca să deştepte în « Convorbiri Lite rare ». cel puţin Haeckelian. pentru ca să se intereseze şi studenţimea noastră de foarte instructivă controversă. « Convorbirile » au dovedit părtinire faţă de adversarii Adevărului desvăluit de Paulescu şi grupul compact de atei dela Iaşi şi din Bucureşti au făcut tot ce au putut ca să exploateze «mania noastră de simplificaţie care se mulţumeşte pentru fiecare om. Astfel. p. cu o singură etichetă ». Unul dintre « transformişti ». Primindu-i lecţia asupra Darwinismului. Fernand Cabrol: în Prefaţa voi. nu în «ideile » lui. Paris. Fusese suficient pentru ca « Românii care e deştepţi» să conchidă că e vorba de un «maniac religios». dacă nu i-ar fi stat toată lumea împotrivă. adaugă. Titu Maiorescu. la 17/30 Decemvrie 1902. nu este decât unul: să loveşti în adversar» (frapper sur l'adversaire).

la argumentele lui clare şi hotărâtoare. 27—28. mai ales după înverşunarea nedreaptă. Paulescu: Spitalul. prea românească. « împărăţia cerurilor şi moştenirea pământului. Oficialitatea bisericească i-a fost astfel. I. 3 Broşura era vândută cu 5 lei de Librăria Stănciulescu din Bulevardul Elisaveta. uneltirile ca Biserica românească să-1 renege. Paulescu: Sinagoga şi Biserica. ucide-1. a adâncit studiul sectei francmasonice. din umbră. — adică totul pe lume. « Ei au imaginat o societate ocultă. pe care după ce o denunţase în 1913 2. TRIFU A fost deajuns pentru ca. — constituie răsplata celor nepătimaşi». mereu ostilă. Poate fiindcă insistase împotriva « arghirofiliei ». — neputând să extermine pe toţi creştinii. Cahalul. Talmudul. « Fericiţi cei blânzi. — că a acelora este împărăţia cerurilor ». a fost nimicită de răzbunarea masonică. şi a publicat. —adică să înveţe pe oameni ce e Caritatea şi cum să se feriască de patimile de proprietate şi de dominaţie ». — adică cei care nu au patima de dominaţie. — că aceia vor moşteni pământul ». 2 1 . prin Cuvânt. In curând această librărie. şebegoim harog » — pe cel mai bun dintre creştini.42 DR. — după cum le porunceşte formula talmudică: « tob. « Fericiţi cei săraci cu duhul » — adică cei care nu au patima de proprietate. broşura: « Complot Jidano-Franc-masonic în potriva Neamului Românesc» 3: « Jidanii. încheia profesorul Paulescu 1. Francmasoneria. care i s'a împotrivit. — patimă de care suferă unii chiriarhi şi împotriva « trufiei ». — s'au gândit să facă pe creştini să lupte între ei şi să doboare astfel Creştinismul. Profesorul Paulescu. Coranul. Urmaşii Apostolilor trebuie «să educe. în 1924. — dintr'o anumită umbră. a continuat a o urmări cu atenţie. — de care suferă alţii. deşi foarte mulţi episcopi şi mai ales preoţi îl admirau şi-1 vizitau foarte des. V. să înceapă. cu vicleşug. după cum cuvântul lui Dumnezeu i-a educat pre ei. pp. Omenirea. formată din caturi suprapuse (Franc-masoneria) ».

Paulescu. p. vicleană şi perfidă 1. în « Buletinul antiiudeo-masonic ». . şi încheia: «Franc-Masoneria îşi îndeplineşte. se pretinde astăzi. In acelaşi an. veritabil cameleon. Iar noi. în «Buletinul anti-iudeomasonic ». ca toţi masonii. 67. . Martie 1930. — deşi simţim bine că ne fuge pământul de subt picioare ». * Paulescu: Ce este Franc-Masoneria? vezi « Bul. Feb. dătătoare de viaţă şi individuale. mare. explicând studenţimii universitare. Cauza eficientă şi finală a Universului (Dumnezeu). Aprilie-Mai-Iunie 1930. punct cu punct. economică şi culturală şi îl realizează repede. denunţa intenţiile uzurpatoare ale instituţiilor puternice. a publicat un articol perfect documentat asupra Franc-Masoneriei în România. Paulescu: Societatea Naţiunilor şi Ţara Românească. naţionalist. 1930. am admis existenţa unui Spirit Suprem. Demnitarul vizat atunci de prof. după război 2 : « Franc-Masoneria trebuie imediat desfiinţată în Ţara românească. economice şi culturale. încheia profesorul Paulescu. această Franc-Masonerie. anti-iudeo-masonic». cu documente sdrobitoare. bazat pe probe decisive şi incontestabile. ce rezumă Misterele Religiilor păgâne din antichitate şi e cuprinsă în Cabala jidovească şi în Talmud ». odată şi pentru totdeauna ». In 1930. profesorul. în cursul meu de Fiziologie. — cu o tenacitate neînduplecată. nemernicii. Termina astfel: « Daţi-mi voe să vă reamintesc că. pentru fiecare fiinţă vieţuitoare (Sufletele). — planul de subjugare politică. a Paulescu: Franc-Masoneria în Ţara românească după Război. încheia cu o lecţie despre «Magie»—«ştiinţa filosofică ocultă. ţinută la « Cercul de studii» al Centrului Stu denţesc Bucureşti 3. — apoi a unei serii imense de Spirite create. pe care le conducea în străinătate. 1 . cu indiferenţa unor dobi toace. ce este Francmasoneria. desvăluia planurile ei politice. Intr'o conferinţă. stăm şi o privim.INTRODUCERE 43 Apoi.

Această asociaţie diabolică a simţit întotdeauna nevoia unui « idol ». — sprijinit pe dovezi şi mai palpabile. dirijată de Francmasonerie. în ceea ce mă priveşte. spunându-vă că mai există o a treia categorie de Spirite. căzut. Rămânea senin în faţa dârzeniilor. Nu ne putem închipui câte încercări s'au pus la cale pentru ca profesorul Paulescu să fie. .44 DR. -— prin elevul său. Francmasoneria a voit să-1 prezinte lumii pe Claude Bernard ca ateu. — «mare preot al ştiinţii triumfătoare şi senine ». THIFU « Astăzi. deşi el nu a fost nici când « materialist ». care' i-a publicat manuscrisul întitulat «Cugetări» şi prin Jacques Chevalier.neînţelegători şi chiar pe cei răi. V. ce se pot vedea cu ochii (în Spiritism şi Demonomancie). Claude Bernard (1813—1878). de « fraţii » Condorcet şi Dalembert. 139—158. o cauză ini ţială a l u m i i . păzit fără încetare. vezi: Pierro Mauriac: Claude Bernard. de Paul Bert. silit să renunţe la « unele » din ideile sale. — fie că au ales dintre «nemasoni ». Paris. care i-a publicat manuscrisul « Filosofie » 1. profesorul d'Arsonval. După moartea sa. ca pe Voltaire. — după moartea sa. — ci pentru restul Omenirii. ca pe Claude Bernard. ce sunt dăunătoare (Diavolii) ». în frica de « opinia publică ». n'a reuşit niciodată. răsunau mereu cuvintele sfântului Irineu: « Rămâi tare în lucrurile pe care le-ai învăţat şi care ţi-au fost încredinţate ». pp. în profesorul Paulescu. fie că a ales idolii dintre «masoni ». mai dârz decât marele Claude Bernard. — nu pentru ea însăşi. 1941. cu sau fără voie. fiindcă se adăpa din « Isvorul înţelepciunii ». împărtăşit în faţa morţii. Dar. Dar. A fost astfel. ca şi alţi oameni mari. însuşi marele învăţat a desminţit pe reprezentanţii materialismului-ateu. ca să nu le scape. — mă simt dator să-mi completez cursul de la Facultatea de Medicină. . mărturisia: « Admit. păzit pas cu pas.— Claude Bernard: Philosophie. Poate că deasupra acestei lumi locuite este o fiinţă 1 Claude Bernard: Pensees şi. . şi deplângea pe .

o lungă « scrisoare către ovrei » x.. cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune. nu mai voieşte să separe Ştiinţa de Filosofie. în care s'au scufundat. care orânduieşte totul sau care a orânduit totul. — şi binefacerile Păcii se vor revărsa şi asupra voastră. . asupra celulelor noastre. —«Scrisoare către Ovrei». Era prea afundată în « patimi ». în care le arăta. 182—211.. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos: «Nu mai chinuiţi Omenirea. Dar. intenţiile criminale şi viţiile. şi pentru Ştiinţă. .—nu mai sufe riţi !. . ». — prea slabă în mâinele Canalului şi ale Francmasoneriei. — de ce sunt urâţi de lume. El trebuie să aducă semenilor săi. mai presus de toate. p.—unic: căutarea Adevărului.INTRODUCERE 45 conştientă generală. întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie. — fiindcă amândouă au acelaşi scop. Profesorul Paulescu (1869—1931). — unul şi acelaşi pentru Filosofie. — de ce sunt exclusivi şi insociabili. însă care totuşi nu intervine direct asupra lumilor. cu propriile lor mărturii. cum nu intervenim noi asupra organelor noastre. fructul cercetărilor sale şi să le spună: «Iată. ». — prea mult robită Iudaismului neînduplecabil. fiindcă nu vedea cine ar fi putut. Lăsaţi lumea în pace. — ce soartă nenorocită îi aşteaptă. medic şi fiziologist şi dânsul. ca să nu mai persecutaţi Creşti nismul şi chiar să vă întoarceţi la doctrina sublimă a Iui Christos. urmând studiile începute de Claude Bernard. să izbutească s'o readucă pe drumul cel drept.. Profesorul Paulescu nu avea prea mare încredere în posibilităţile de curândă îndreptare a societăţii. A adresat în 1921. o conştiinţă supremă: e Dumnezeul luminii universale. pe atunci.. Omul de Ştiinţă nu are dreptul să se închidă în laboratorul său şi să-şi spună: « Caut şi sunt fericit ». 1 Paulescu: Cele patru Patimi.

citat de Leon de Poncins în La mysterieuse internaţionale juive.46 DR.. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta. şi ca străini primejdioşi. voia să combată totuşi Catolicismul. politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit. când prietenia cu ovreii era aşa de avantajoasă. zicea Marchizul de la Tour du Pin. pe numeroşii lor « prieteni ». profesorul publică o serie de broşuri. fireşte. scrise pe marginea mării. în starea actuală de turpitudine morală. în faţa durerii. prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului». cu aproape două veacuri înainte. o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului. Paris. Totuşi. In faţa acestor fapte. TRIFD pe care. — cel puţin pe atunci. Pentru a conchide. Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine.. care. 272. b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice. decât corupţia spiri telor care duce la descompunerea socială. « Ovreii au rămas o naţie. . n'o puteţi pricepe ». în « Dictionnaire Philosophique »: « Ovreii cred că într'adevăr. 1936. deşi nu era nici ateu. bun şi iertător. emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri: a) A nu se trata Ovreii decât ca străini. medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor. V. — nu s'a putut împiedeca să scrie categoric. Totuşi. p. să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele dis perate. şi. care ne făceau independenţi faţă de ei. într'o zi. ca şi în ordinea politică. Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. în care putreziţi. — ca să placă asociaţiei oculte a Maso neriei. nici materialist. pentru ca profesorul Paulescu. pe care o iubea mult şi unde îşi petrecea toate ve1 Marquis de la Tour diT^Pin: Vers un Ordre social chretien (1907). şi stă pâni la noi acasă ». organele vieţii proprii. cu două decenii înainte 1. c) Să se reconstituie în ordinea economică. Iar Voltaire.

— în care dovedia cu date ştiin ţifice că ovreii sunt iremediabili pierduţi. 1928. p. XVII). Paulescu: Tălmăcirea Apocalipsului. cu documente categorice arată că alcoolul este una din armele cu care jidanii degeneraţi caută să degenereze pe celelalte seminţii şi să le facă incapabile de mân tuire . In sfârşit.—în care demonstrează că Talmudul ordonă credincioşilor lui să prostituieze tot ce nu e jidovesc şi să facă tot posibilul să distrugă în special « familia creştină ». p. în casa poreclită de prietenii săi « Giamia de la Constanţa »: I. după Apocalips. p. In acelaşi timp. 1 a 3 4 Paulescu: Degenerarea Rasei jidăneşti. răspunde unei «circulari ministeriale » şi arată care ar putea fi măsurile prin care s'ar putea obţine suprimarea maladiilor venerice: înlăturarea cauzelor (desfrâul şi prostituţia) ca să se înlăture efectele (maladiile venerice şi desmembrarea familiilor) 3. Erezia masonică are un şef ocult: Jidănimea (Cap. profesorul Paulescu a ţinut să arate Ovreimii şi sprijinitorilor ei. 1928. — tălmăcit de dânsul *. « Acest atac infernal (Lupta de clasă) deslănţuieşte o reacţie ge nerală şi sângeroasă a Creştinilor. « Jidanii şi alcoolismul ». Buc. « Degenerarea Rasei jidăneşti ». Buc. XVI). «Desfrâul Jidanilor».INTRODUCERE 47 rile. 40. 32. II. — în care. fiind « degeneraţi » de pa timi 1 : «Degeneraţii sunt incapabili să priceapă «Cuvântul lui Dum nezeu ». pentru ca să combată pe Creştini (Cap. III. — şi prin urmare. Viţiile lor sunt incurabile». « Intr'adevăr. lucrând în linişte deplină. Paulescu: Desfrâul jidanilor. 1927. « Franc-Masoneria şi Internaţionala Marxistă le vin în ajutor şi cheamă Guvernele (stipendiate de jidani) ale Naţiilor Creştine. Buc.2. 32. Buc. -— împotriva Jidanilor. 36. Paulescu: Jidanii şi Alcoolismul. . p. — « soarta viitoare a Jidănimii ».

. înainte de a-i prescrie tratamentul.. unde îi primea cu o înfăţişare fermecătoare. TRIFU «Primul efect al reacţiei Creştinilor este exterminarea Jidanilor (Cap. pentru fiinţele vieţuitoare: Fiziologia ». — termină profesorul Paulescu. . Botanica. XVIII). pentru ce îi prescrie o medicaţie foarte simplă. îl examina totuşi. care îi cucerea şi impresiona adânc. apoi. cu răbdare şi bunăvoinţă. Nenumăraţi bolnavi săraci. arătase trei lucruri: I. în 1929. ca suplinitor al catedrei de «Chimie medicală » de la Facultate. pentru fiinţele vieţuitoare: Bio logia. să auză ». X I X ) . Geologia. «Iar Creştinii vor fi şi de data asta. anume: pentru corpurile brute: Fizica şi Chimia. dar. să-i explice bolnavului. Deşi. .48 DR. lăsa pe bolnav să-i povestiască în voie şi-1 asculta cu luare aminte. « Cine are urechi de auzit. care au profitat de faptul că era prea mult reţinut în laboratorul său de cercetări de la Facultate. curtenitor şi delicat. îi punea câteva întrebări. vrei D-ta să te desbraci mţeluş?» — diagnosticul era pus. neapărat. Istologia. nici un bolnav. V. « Al doilea efect e un război crâncen între Creştini şi Naţiile apo state. Zâmbitor şi calm. sub influenţa insinuărilor perfide ale confraţilor geloşi şi răi. învingători (Cap. Fiziologist şi chimist. amăgite şi ademenite de Franc-masonerie şi de Marxism. profesorul ţinea ca. Astronomia. — şi anume: pentru corpurile brute: Mineralogia. In lecţia sa de deschidere. Bacteriologia. ce cuprinde: Zoologia. îndelung. — se acreditase svonul că nu se ocupă de practica medicală. — şi. Anatomia. — uneori « banală ». b) « Altele sunt experimentale. îl găsiau la Facultate. Când îl ruga să se desbrace — « ei. Că Ştiinţele naturii sunt de două feluri: a) « Unele sunt pur descriptive. . el nu admitea administrarea fără rost a unui medicament şi voia ca organismul să fie ferit de substanţele ce l-ar putea vătăma. totuşi profesorul Paulescu n'a respins niciodată.

— « Şi ăsta fu cu păduchi! ». de la 15 Dec. E deci indispensabil să nu ocoliţi această frumoasă şi uşoară ştiinţă. care nu cunoaşte Chimia. Liniştit. 1929. îl şterse uşor cu palmele. ne-au lăsat mult înapoi » 1. pregătindu-se să asculte pe un bolnav adus de unul din servitorii Facultăţii. şi începu să-1 asculte lipindu-şi urechea pe spa tele gol. ca să înlăture păduchii. — « Moşule. Intr'o altă zi. . unul din duhovnicii lui Lancereaux. Se duse apoi într'o cameră vecină. înmagazinată în materie şi numită energia chimică. îi zise laborantului său. . ia dă niţeluş pe-aici cu petrol ». ea studiază mutaţiile energiei si ale materiei ce se petrec la fiinţele vieţuitoare şi sunt puse în serviciul agentului vital». .. El nu pricepe Farmacologia. îi aduse reţeta. nici Terapeutica. dăunează şi înjoseşte învăţământul nostru medical. parcă a vrut el să-i ia ». Chimia este neglijată în ţara românească şi asemenea defect. « Cât despre Fiziologie.. III. ca un năuc ce eşti. . este ca un om care umblă cu ochii închişi şi bâjbâie ca şi cum s'ar afla în întuneric. — « Ia mai taci.INTRODUCERE 49 II. în care înfăşurase o sumă de bani. . 4 . Că. moşule! şi nu te apuca. — ci din potrivă să o cultivaţi cu drag şi să faceţi ca România să îşi recapete un loc onorabil. şi după ce îi dete sfaturile cuvenite. Că «Un medic.. .. să nu-1 umileşti!. — Monseniorul Ernest Jouin. bietul om. ce nu este în realitate decât Fizica şi Chimia biologică. aruncându-i pe mozaicul laboratorului. cine ştie de unde i-a luat?. îl conduse prieteneşte până la uşe. . printre ţările care în această privinţă. ilustrul iniţiator al luptei anli-iudeo-ma1 Paulescu: Ce e Chimia?. . şi nu ştie să se servească de medicamente. . văzu păduchi pe spatele lui. să spui cuiva. care toate sunt substanţe chimice ». la Paris. . . El nu înţelege Fiziologia şi Patologia generală. Intr'o zi. în «România medicală». . «Chimia studiază materia — şi împreună cu dânsa. . energia latentă. « Din nefericire. ce e capital.

să-i spună vizitiului să pună calul la cupeul. un vizitiu chipeş. care nu îl pune deasupra semenilor săi. care nu a reţinut gestul lui Paulescu decât pentru a-1 compara cu al său. V. ce făcuse Paulescu. d-ta nu ştii că e beţiv?»'—«Nu. Oriunde vedea « trufia ». neînţelegând de unde putea veni acest refuz. . hamuri noui şi. pe care cu mare greutate 1-a înlocuit mai târziu cu un automobil.. mi-a răspuns molatec: «Vai.. hamuri vechi. acesta pe lângă un onorariu regesc. acesta i-a răspuns că nu primeşte nimic. . . —« E beat. întrebat de Zaharoff. care avea o trăsură modestă. Odată rugă pe nepoţii săi. ce om nesuferit era. Această nefastă patimă. fiii sorii sale. — adânc turburat. Paulescu. . ci a dat fuga la duhovnicul său. Doamne. . .. Mândria. avea naivităţi de copil.-— săracul!» Uneori. probabil cu inevitabila inso lenţă a magnatului financiar.. TRIFU sonice. Când a auzit numele lui Zaharoff.60 DR. Lancereaux primise totul bucuros. unchiule! — «Cum se poate?» întrebă Profesorul uimit. îngrijit de Lancereaux şi de Paulescu. Doamna Elena Angelescu. Zaharoff.. am încercat să aflu amănunte de la profesor. de unde vreţi să ştiu? Mie mi se pare un om cumsecade. — o ocolia cu silă. de ce nu i-aţi dat să cetiască ce-am scris eu despre beţie? Bietul om s'ar fi lăsat de băut ». — «Dar bine. ce îi datorează. întors.. — un cupeu de toată splendoarea. i-a spus lui Lancereaux. îi făcuse cadou lui Lancereaux. infectează pe orice om. . Orgoliul. şi să se revolte în contra lui Dum n e z e u. mi-a povestit impresia puternică pe care o făcuse profesorul Paulescu. voi sunteţi de vină. unchiule Naie. Nu-şi putea închipui că un om ar putea refuza să se îndrepteze. Şi dacă bea. — făcându-1 să nu se mulţumiască cu starea în care se află..«Trufi a. zicea profesorul Paulescu. ca să-1 întrebe dacă nu era mai bine să facă şi el. un cal şi un vizitiu bătrâni. asupra faimosului miliardar Zaharoff. un cal de rasă. dacă i s'ar face cunoscut adevărul. cu leafa plătită pe un an înainte. ... N'a spus nimic colaboratorului său.. refuzând doar înlocuirea bătrânii sale slugi.

încă de pe când trăia Profesorul. — într'un judeţ 1 Paulescu: Cele patru patimi. bogaţi şi săraci. tuturor oamenilor: mari şi mici. vatămă. flagelul mândriei şi al îngâmfării se întinde asupra întregei Omeniri »1. cu o înverşunare sălbatecă. In 1931. mai învăţaţi. mai sus puşi. în timp ce prefectul.. al căruia Creştinism. fiindcă nu făceau decât să imite pe un şef de organizaţie judeţeană.. mai deştepţi. — « Desfrâul »). măcar aceste câteva rânduri ale profesorului Paulescu!. mă întreba telefonic de ce nu vin delegaţii săi? Nu erau. ca şi când ar fi Dumnezei! Astfel. au avut cruzimea de a-mi reproşa. Toţi vor laude. Profesorul n'a mai voit să mai candideze. « dinamismul » necesar « isbânzii » naţionaliste. că nu sunt lăsaţi de autorităţi să se apropie de Tribunal. 4* . au găsit nimerit să petreacă şi să-i cheltuiască banii destinaţi taxei de înscriere. cu banii luaţi de la Profesorul Paulescu. Scârbit. —a candidat şi s'a ales el însuşi. vechi titrat universitar..— «cap de listă»..INTRODUCERE 51 « Veţi fi ca nişte Dumnezei ». un ad mirator al profesorului. onoruri. Ce bine ar fi fost dacă tinerii noştri naţionalişti ar fi citit şi ar fi reţinut. hosanale. plecaţi să-i depună candidatura la una din alegeri. că eu l-am inventat pe « savantul Paulescu ». cu trei luni înaintea morţii sale. ca să-i depună candidatura. . care. ca şi al meu. — adică: mai tineri. — « Orgoliul ». mai bogaţi. mai ales că taberile « naţionaliste » se mâncau între ele. * Alţii şi-au permis să-i corecteze un manuscris trimis spre publicare.. am fost însărcinat să-1 conving să-şi pună candidatura. Câţiva tineri «naţionalişti-creştini ». . în aşa fel încât să afle dânsul. mai puternici. prea vinovaţi. — unii dintre dânşii. Dar. .^ pe motiv că nu cunoaşte ortografia şi că scrie substantivele comune 1 cu literă mare (« Trufia ». Şi toţi sunt cuprinşi de dorinţa nebună de-a părea mai mult decât sunt în realitate. mai frumoşi. poate. — murmură Diavolul Trufiei în surdină. tineri şi bătrâni. Au telegrafiat apoi.

Delegaţia s'a dus senină să ia masa. cum se hotărâse. Intr'o zi. profesorul îmi dete. Voia să tipărească volumul al cincilea din « Tratatul de Medicină ». . mişcat şi zâmbitor. i se anunţară mai mulţi fruntaşi naţionalişti. fiindcă nu dânsul fusese « cap de listă ». pe care i-am scos-o.. . Nu ştia acest lucru şi foarte emoţionat. 0 operaţie era absolut necesară ca sâ încercăm o salvare. primi să se lase operat. . TRIFU din Bucovina. . la o grădină de vară. Profesorul pricepu imediat şi îl întrerupse: — «Da. şi lista noastră obţinu şi în judeţul acela. pe când era la masă. din 11 Iunie. foarte bine. foarte bi ne .. încercă să schiţeze o mulţumire. . ci un tânăr oarecare. eram amândoi foarte bucuroşi: tumoarea vesicală. la 11 Iulie 1931 (profesorul muria la 17 Iulie) şi Ia 25 Noembrie acelaşi an. când deodată. — « Daţi-mi răgaz doar câteva zile. . Era foarte grav. aşa cum fusese de atâtea ori acuzat acolo. . un loc în Parlament. că nu e «nebun ». în sfârşit. d a ! . da !. da. cu şervetul uitat în mâini. părea benignă şi profesorul suportase operaţia foarte bine. V. ». . . .52 DR. cele două anunţuri de interpelare contra Franc-masoneriei. . credea că a fost ales: va vedea. După intervenţia făcută de profesorul agregat Gh. foarte « abil ». . . banii necesari candidaturii. să-mi rânduiesc câteva che stiuni mai urgente. ca un copil. . Veni repede să-i întâmpine. Marinescu ajutat de mine. ce însemnez eu?. fără ca nimeni să protesteze. — şi pe care am izbutit să le desvolt în şedinţa de la 5 Februarie 1932.. Vă mulţumesc ». într'un fel de discurs. A doua zi. Dumneavoastră sunteţi tânăr. . . Dar — nu profesorul fu ales. Am depus la Iaşi. sunt bolnav şi istovit. adevăratul ales începu să-i spună. aveţi dreptate. A acceptat cu greu. scrise cu propria sa mână.—neîncrezător şi obosit: «Nu» mi-e bine deloc şi sunt foarte strâmtorat în momentul de f a ţ ă » . pe care le-am citit în Cameră. acest Parlament românesc. Profesorul Paulescu « figurase » al treilea pe listă. Deşi nu vedea cum ar putea fi scăpat. . . adevărul.

. dragul meu. pe Schumann. l a s ă . şi v ă d .. câteva bucăţi religioase). — de ieri. dar ripostai: — « Domnule Profesor. ». 1931». o cutioară pe care mi-o dădu binevoitor: — «Astea?... . te rog. profesorul îmi spunea: — « Toate bine. Prin urmare. o să vă prescriem însă. despre ce e vorba şi suportase totul cu o voinţă de fier. « Cu salutări afectuoase 20. ei. . îmi spuse: — « De astădată.. pe Lalo. pian şi orgă. ». dimpotrivă. pe care caută să o educe ». Paulescu . nu te turbura.. nu m'am gândit la nimic rău şi i-am schiţat o explicaţie. Uluit. . că e vorba de turburări uremice. . de ieri. voia Cuiva înainte de orice!. iată.—tot felul de per sonagii.. fiindcă. mă împiedică să urinez. pe la 9 dimineaţa. pe care a ascultat-o zâmbind prieteneşte.. care ştia de mult. uite. am primit de la profesor o carte de vizită pe care scria calm şi caligrafic: « Scumpe Amice. văd personagii. îşi întinse mâna şi luă de pe măsuţa de noapte. A doua zi însă. nu mă plictisesc numai « concerte » anapoda. ne înşelasem toţi.INTRODUCERE 53 Peste trei zile. şi nu văd nicio îndrep tare. In aceeaşi seară.. . . La 20 Martie. însă. . şi compusese chiar. afară de profesor. de pildă. şocul operator. . III. << Vino. pe Bach. . le iau.. — îmi dau seama de astădată. pilulele lui Lancereaux. ». se întâmplă. Ştiind că e un mare îndrăgostit de muzică (cânta perfect la vioară. . — căci tumoa rea sau un chiag. cât mai curând. ce însemnează asta? ». . . ci «opere»..—un cancer. aflam rezultatul analizei: tumora era de natură rea. cu patru luni înainte. în acelaşi timp. — aducând o sondă. propovăduise dânsul. mă plic tisesc nişte concerte bizare: aud.—voinţa unui adevărat creştin: « Biserica creştină se adresează Voinţei. mai bine spune-mi ceva de pe la Cameră. . domnule doctor.

— « D-ta ştii bine că nu mă pot decide să chinuiesc pe alţii. — te implor.. . nici o cruce. aseară? ». — «Scumpă domnişoară. pentru Dumnezeu.. — alţi nenorociţi. nu mă mai certa.. « asistentul său ». ne apucarăm să încercăm totul. ».. Când se apropia cineva de dânsul. halucinaţiile lui se îndesau şi . .—niciun cuvânt nu rostea decât perfect chibzuit. lângă patul său. La un moment dat. la plecare. . . — nu te mai chinui zadarnic. — o groază ce-1 desfigura: — « Du-te. .. .. ». fugi. şi putea să dispună de mine. te rog. Interna sanatoriului. era doar un Crucifix. . — ascultă aici. . nu a venit niciun « medic » să-1 vadă fără să izbucnească în lacrimi în faţa seninătăţii lui sguduitoare. Şi-apoi: — « Mi-ai redat viaţa. se pomeniau în genunchi. începui să-1 cert că nu m'a chemat imediat: eram doar « medicul » său şi în acelaşi timp. ». Nu urinase de mai bine de 30 de ore. . că-1 priveşte cu groază. frate. iartă-mă.se agravau. pe care nu-1 vedea. — nu trebuia să te iau deacolo. cu buzele lipite de mâna lui gingaşe. — pleacă de-aici!. câţiva.. A doua zi: — « Ce însemnează grozăvia asta de femei goale care se frământă în jurul m e u ? . îţi mulţumesc. TRIFU L-am găsit desfigurat de chinuri. — « Eri aţi avut lucrări cu studenţii. — e inutil. ». — te aşteaptă poate alţii. cu lacrimi în ochi.. că nu te pot conduce. — toate bazaconiile ! — dar nu văd. V. de altfel. îi făcea seara câte o injecţie. — te rog. — « Dar.— «el » ce vrea cu mine? Ia-mă Doamne !. — pleca apoi. . Vorbea cu toată lumea. bufnind în hohote de plâns. In realitate.54 DR. calm şi cuminte. şi colo-colo. . care se sbătea să scape şi să-i mângâie. ca totuşi să-1 salvăm. ». In Sanatoriu. acela. ».. — uite. sufăr eu destul. îl vedea uimit.. Ia-mă Doamne !. . . pe peretele din faţa sa.. mă uit pe pereţii ăştia şi văd toate semnele posibile şi imposibile. ». lasă-mă. . şi totuşi. . . te rog. îmi spuse: — « Dar bine.

te rog. « La moartea mea să nu se puie.. Ne dădurăm seama repede. « Un singur Preot ». . se lupta cu cineva. — uite-1 acolo.— se aşează în faţa lui. cu care fusese bun prieten). adormi. adăuga imediat. — nu mă lepăd de Christos. 17 Iulie 1931. Biserica lui Christos. Iar slujba reli gioasă să fie celebrată de un singur Preot ». şi un reprezentant al Bisericii catolice. Chemă pe toţi prietenii şi elevii săi. şi gemea: — «Nu. « Bustul Domnului nostru Iisus Christos. întotdeauna. — pe care va fi scris jos.INTRODUCERE 55 — « Iartă-mă. profesorul adaogă: « Eu mă duc.. pe un piedestal format dintr'o singură bucată de piatră. în genunchi. care părea că-i spune: «imbecilule». » îşi făcu o cruce. « Familia Paulescu ». parcă strâns de gât.. a oficiat. — parohul Bisericii ortodoxe al căreia epitrop fusese. le vorbea senin şi calm. Totuşi. l-am găsit congestionat. dar. nu. parcă dintr'o voinţă supremă. mereu acolo. Când îmi vine cineva drag. . ca doliu. După câteva cuvinte adresate sorii sale. Doamna Elena Angelescu. Dricul să fie negru şi să aibă numai doi cai. . deasupra nenorocitei Schisme. la ora când alte daţi se pregătia să meargă la Biserică. la poartă. cu patru zile înainte de a muri. sculptat în marmură alba (de Paciurea. Profesorul Paulescu a stat. nu. profesorul se linişti ca prin farmec. îşi închise ochii ş i . ». Dar nimic nu putea face să dispară vedenia înfricoşetoare şi boala se agrava. nevăzut de mine. în dimineaţa zilei de Duminică. — le da indicaţii. — şi pe « el » îl văd. cine era « el ». scria în testamentul său. care a frânt în două. decât un steag negru. ». fiindcă amândouă îi datorau recunoştinţă şi admiraţie. într'un colţ al camerii mortuare. A insistat să-1 ducem acasă. Intr'o zi. . îi fu prezentă «vedenia ». va fi aşezat la Belu. nu mă lepăd.—lasă-mă!. privi cu dispreţ spre colţul unde era « e l » . — le mulţumea. întotdeauna. . .. deşi agravarea aceasta se accentua. infamul. Doar în clipa morţii. şi. . făcu un gest.

pentru a obţine câteva informaţii. scris de unul din cei mai eminenţi fiziologişti în viaţă. 1 Manuscris aflat în păstrarea mea. . Nassali Rocca. am citit zilele acestea. — pentru ca să îndemne. care este eminamente clasic. moderno. V.. « îmi permit a mă adresa Excelenţei-voastre. în special în Franţa. să implore».1 R. modern. E puţin cunoscut în Italia. finalitatea şi existenţa unui Dumnezeu personal 3. afirmă în mod explicit şi cu adevărat genial. şi care. Biserica română «ar putea să profite de faptul incontestabil că n'a fost părtaşe la Schismă. fiind determinat de Eminenţa Sa. —ceea ce îi dă dreptul să-şi asume sarcina delicată de Intermediar. Mi le-a trimis monseniorul Doici (nunţiul apostolic de pe atunci). începurăm să silabisim următoarea scrisoare către Nunţiul Angelo Doici: Bari. făcător de Pace. Această scrisoare este de asemeni în păstrarea mea. TR1FU s'a rugat « pentru unirea Credinţii ». având. întrucât « ea nu a luat niciodată parte la Schismă ». Nu se poate spune ce mare valoare apologetică cuprinde acest tratat. D-ta poate ştii mai bine italieneşte ». la finalitâ e l'esistenza di un Dio personale. Prin Martie 1929. însă foarte mult în străinătate. . deşi se inspiră din izvoarele cele mai riguros ştiinţifice ale Fiziologiei experimentale.. să convingă. studenţimii universitare. care mi-ar fi deosebit de utile. pe care o visa realizată prin Biserica română. . tratatul său de Fiziologie. lecţia Ii-a făcută la Biserica Sf. B. ce sunt astea?» şi-mi întinse câteva scrisori.. în privinţa unor studii ale mele. profesorul Paulescu mă întâmpina la Facultate. Anton. fiziologistul şi medicul român Paulescu. Domnule. ca Păstor pe Dumnezeu » 1. zicându-mi cu zâmbetul pe buze: _^ — «Vezi. ilustru savant. să roage. Domnul Cardinal S. 2 «Afferma esplicitamente e in modo veramente geniale. «Creştinătatea întreagă să reintre în acelaşi staul şi să formeze o Turmă universală. 22 Februarie 1929 « Excelenţă Reverendisimâ. ».

Nu ştiu în mod pozitiv dacă este catolic. care.INTRODUCERE Aş vrea să fac cunoscut pe autor. pe cât posibil data naşterii sale. . unde colaborez. ». . 1921) este un document interesant pentru prietenii lui. — 1 Frumoasa scrisoare a lui Cincinat Pavelescu (17 Sept. « împărăteasa Irina ». în cel mai aspru înţeles al cuvântului. să ştiu dacă e religios practicant şi dacă mai deţine catedra şi azi. care plăcuse mult lui Delavrancea. vărul său primar Cincinat Pavelescu x. Pentru aceste însemnări. « N'am îndrăsneala să mă compar cu tine. . pierduse manuscrisul profesorului Paulescu. Guido Lami. — « Răspundeţi-i Domnule Profesor! ». vă deranjez. de la Paris. Cincinat Pavelescu.. arhiepiscopul Boloniei. cu mulţi ani înainte. boem cum era. Tu eşti un sfânt şi o minte largă. . După tine va rămânea o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol. — « Răspunde-i D-ta ! Poţi adăoga: idealul său este unirea Bise ricilor creştine ». Dr. şi de o putere de renunţare excepţională. îmi cer scuze pentru îndrăsneala ce mi-am luat şi mulţumindu-vă foarte călduros vă sărut inelul ». îi scria în 1921. descriindu-1 în revista noastră « Studium » sau eventual în ziarele noastre. cu o recomandaţie autografă. După zece ani. întărită de o voinţă neînduplecată. din Clinica medicală a Universităţii regale din Bari Scrisoarea era însoţită de o carte de vizită a Cardinalului Giovanni Battista Nassali Rocca. care era acum câţiva ani profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. Insă îmi lipsesc cele mai elementare indicaţii despre Profesorul Paulescu. — o piesă de teatru.. Universităţilor catolice din Italia. . care o pot afla la mine. — o viaţă curată de anahoret. profesorul Paulescu trăise cast. aş dori în plus. . « Dricul să fie negru ». el ar fi trebuit să fie alb. fiindcă după datină. .

ca interni. într'o vibrantă scrisoare de invitaţie în America. — aşa de mândrii de dânsul? Ilustrul Cushing de pildă. V. cu casă. — doi studenţi sau doi medici români. . . Pentru ce a voit profesorul Paulescu să rămână «cast»? Nimic nu l-ar fi putut împiedica să întemeieze o familie a sa.. — şi cele mai delicate atenţiuni. . un ortodox sau doi. . După plecarea sa de la spitalul « Notre-Dame du Perpetuel-Secours ». unde dânsul fusese primit aşa de greu. Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta » 1. Ca un sfânt printre ispite Visul te purta. . saluta în versuri. . N'ai cules din clipa vieţii Farmecul femeii. leafă. spunea dânsul cu o dureroasă resemnare. pentru ca. de ce a fost aşa de modest? « Strig ca din fundul unui puţ. bustul profesorului la Societatea studenţilor în Medicină: « Iată crisanteme albe Ca şi viaţa ta. . care să-l amintească şi mai bine. fiindcă era « ortodox ». i se adresa ca un elev. să fie primiţi acolo. . ». . . imediat. . — nimeni nu a mai admis să nu fie acolo. TRIFO cu flori în braţe. Dar. Bucuria vieţii tale Fost-a să găseşti Leacurile ideale Firii omeneşti. — femeile l-au stimat întotdeauna şi întotdeauna l-au înconjurat cu veneraţie. chiar şi după moartea 1 Vezi Spitalul. şi fără vreo discuţie. — nimeni nu mă aude ». . Era suficient un rând de prezentare al profesorului. —i se oferiseră căsătorii excelente. 1931. De ce a rămas mereu aşa de sobru. — cărora să li se vorbească mereu despre « notre cher bon docteur. cehii mai mare fiziologist al timpului. în permanenţă. când învăţaţii lumii i se adresau aşa de curtenitor. . . .58 DR. masă. .

— profesorul Paulescu i-a scris o scrisoare de îmbărbătare la care marele dramaturg i-a răspuns trimiţându-i volumul tipărit cu următoarea dedicaţie: <( Cel d'intâiu volum învăţatului şi illustrului meu amic prof. Huber. a venit la Bucureşti. binevoieşte s'o publice. ilustrul Dr. îl înalţă pe profesorul Paulescu. după reprezentarea piesei Hagi-Tudose. făcuse în adunarea generală a comitetului spitalului. sub prezidenţia arhiepiscopului Chaptal. la mormântul său.INTRODUCERE 59 lui. îi era «singurul răspuns 1. la care vor putea răspunde uşor. Paulescu carele cel dintâiu s'a răzvrătit împotriva « răului tratament ce i s'a administrat » lui Hagi- . un splendid necrolog. să se încline. Această operă. De ce profesorul Paulescu. încă neegalată. unde « negaţiunea » are încă o putere deplorabilă. Nu vom răspunde noi. personal. fiindcă Paulescu n'a murit pentru spitalul ilustrat de Lancereaux şi de dânsul. pe toţi foşti interni români de la spitalul Notre-Dame du Perpetuei Secours. să se asigure în numele lui. Doamne! ». şi apoi a strâns într'o grupare. care a atacat cu atâta irezistibilă evidenţă. cu braţele pline de flori. — deasupra învăţaţilor lumii. După moartea sa. — veacuri de-aci înainte. prezenţa unui Român la acest Spital. . ca un «îndreptar». dr. D. Julien Huber. El a murit doar pentru noi. cel mai mare 1 Când liarbu Delavrancea a fost atacat şi zeflemisit de critici. pentru ca astfel. dovedindu-1. a fost aşa de îngăduitor cu victimile ispitelor deşarte şi degeneratoare? « Iartă-le lor. acestor întrebări. în 1937. pe care cea mai importantă instituţie culturală românească. după părerea noastră. — savantul intransigent şi omul de bunătate fără margini. negaţiile divinităţii în Creaţie.—începând cu lecţiile sale: Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în Fiziologie. care nu-1 cunoscuse totuşi. actualul şef al Spitalului Notre-Dame du Perpetue! Secours. urmaşul lui Lancereaux şi al lui Variot. . profesorului «a căruia dispariţie a adus doliul Patriei sale şi al întregii Ştiinţe medicale ». toţi acei care vor citi opera lui fiziologică-filosofică.

prin studiul rece al Creaţiei însăşi. de şopârle şi alte lighioi care de care mai vâscoase şi mai neplăcute pentru « vălul său palatin ». — veşnic neliniştit. «oamenii mari». «Aş fi foarte fericit dacă ai citi vraful acesta de foi — cam rău lipările — cu aceiaşi plăcere cu care am citit eu scrisoarea D-tale de protestare şi do mângâere pentru mine. cinematograful şi radiourile americanizante. o lume harnică şi unită prin Iubire va putea gusta pacea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. — omul convins că ştie toate.. «Unii naivi — critici teatrali — m'au comparat cu Shakespeare. Paris. . — pretenţios. a oamenilor cu bunăvoinţă. şi «omul modern». că sunt romantic-modern. aceea rezervată acelora Tudose de către vechii mei duşmani — aş zice seculari dacă n'ar fi aşa de tineri şi aşa de necopţi la minte — ca amintire de noaptea în care sărmanul autor a tre buit să înghită şi să mistuie o « duzină » de şerpi. adânc turburată şi învrăjbită de concepţia ordinii « oarbe » din Univers. unii că sunt clasic antic. bătute de Crivăţ şi arse de soarele lui Cuptor. şi — niciodată mulţumit. — că o Voinţă supremă rânduieşte şi judecă. — înnebunit de pofte. — precursorul ştiinţific al ideii de pacificare a Omenirii prin Biserica lui Christos. — şi o pa înţelege] — va dispărea. «Al D-tale cu sinceră şi nestrămutată dragoste „ Barbu Delavrancea » 5 Febr. « A vroi alt-ceva ar fi să vreau ceea-ce nu pot să vreau. mai bine las natura în firescul ei. i 1 Rene Dumesnil: L'âme du medecin. 1928. Această Omenire. va trebui să înţeleagă că ordinea conştientă este cea adevărată. p. alţii eu Mo-' liere. în sfârşit. — alţii. nuFU interpret ştiinţific al Divinităţii. 53. ci şi pe o altă listă.—omul «iniţiat» de presa. Ce copilării? Am vrut să fiu ce mi-a fost dat să fiu: român sadea. v. burueană din pârloagele noastre. fiind fiecare vorbă caldă şi dătătoare de viaţă. Prună brumărie să fiu iar nu ananas de seră.60 un. Şi decât o opintire za darnică. agresiv şi stupid 1. Bucureşti. 1913. . « Până astăzi nici-o binevoitoare critică nu m'a satisfăcut ca vorbele pe care mi le-ai scris.. La urma urmelor chiar şi porumbe bătute de primele zăpezi. Şi-atunci. Atunci. Profesorul Paulescu nu va mai figura doar printre. decât fructe zaharisite dela Nisa. . Când o va înţelege.

uitându-se pe ei înşişi. ca o torţă luminoasă». călătorul care a pornit spre ţara absolutului şi în jurul căruia treptat-treptat s'a întins golul şi atunci. Deocamdată. Docent Dr. au trăit ca nişte martiri şi au murit ca sfinţii. el îşi con tinuă drumul prin imensitatea neagră.. în « Chroniqiics du Roşeau d'Or ».INTRODUCERE 61 cari. publicat în 1927. V. purtându-şi înainte mima. « Vocation du Savant ». . zice Bloy. Termier (1859—1930). TRIFU 1 P. el ne aminteşte cuvintele marelui geolog catolic Pierre Termier 1 : « Savantul este asemenea călătorului îndrăsneţ despre care ne vorbeşte Le'on Bloy. pentru semenii lor «bolnavi » sufleteşte ori trupeşte.. membru al Institutului Franţei.

.

Lecţia IlI-a: SUFLET ŞI DUMNEZEU.NOŢIUNILE „SUFLET" ŞI „DUMNEZEU" ÎN FIZIOLOGIE Lecţia Lecţia I-a: FINALITATEA IN BIOLOGIE. . Ii-a: MATERIALISMUL.

biologi a şi. trebuie să-şi pună întreba rea: Car e este cau za vieţi . Ştii nţa fiind cunoşti nţa prin cauze. în special.FINA LITA TEA IN BIOL OGIE D o m ni lo r. principala sa ramură . fiziolo gia. ' Biol ogia este ştiin ţa vieţi i.

Pent ru a răspund e la . ce a preocup at vreodat ă ştiinţa. dealtfel . fără preget. încă din vechim ea cea mai depărta tă.i? cu alte cuvi nte: Car e este cauz a care face că o fiinţ ă vieţ uieş te? Ace asta este cea mai importa ntă proble mă. omenir ea îi caută deslega rea cu ardoare şi tenacit ate.

pentru a se ridica de la cunoscu t la necunos cut: de la fiinţe şi de la fenome ne. la cauzele lor. să urmăm regulele metodei experim entale. Ori. să proced ăm în mod ştiinţifi c.asemen ea întrebar e şi pentru ca răspuns ul nostru să fie indiscu tabil şi definiti v. — adică regulele singurul ui procede u întrebui nţat de ştiinţele naturii. după cum am . metoda experi mental ă.

cu ajutoru l căruia se descop eră cauza căutată . 3° — veri fica rea expe rime ntal ăa aces tei ipot eze. 2° — ipoteza.stabilit anterio r2. cuprind e: 1° — obs erv aţia fiinţ ei sau a feno men ului a căru ia cauz ă se caut ă. . adică concluzi a raţiona mentulu i prin analogi e.

la 14 Febru arie 1905.1 Lecţi e făcut ă la Facul tatea de Medi cină din Bucur eşti. . 2 Paole scu: Vezi Meto da fiziol ogiei sau meto da exper iment ală. la Anex e.

printre care cele mai importante sunt: carbonul. prin analogie. într'un cuvânt. N. la Anexe. o fenomenologie sau fiziologie particulară. — protoplasma sau bioplasma. o morfologie particulară. o evoluţie. sunt: 1° — un corp. într'un cuvânt. OBSERVAŢIA FIINŢEI VIEŢUITOARE Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare posedă un anumit număr de caractere fundamentale care nu se întâlnesc la fiinţele nevieţuitoare sau brute. azotul. PAULESCU Vom avea deci: 1° — să supunem fiinţa vieţuitoare la o observaţie perfectă. sulful şi fosforul. o formă. C. com pletă şi făcută fără idei preconcepute. . — este compus din materie şi din energie1. să descoperim o cauză plauzibilă caracte relor vitale. pentru ca să găsim şi să putem pune în evidenţă caracterele esenţiale şi distinctive ale vieţii. 2° — să căutăm un termen de comparaţie convenabil. hidrogenul. comune tuturor fiinţelor vieţuitoare. — ca toate corpurile din natură. Aceste caractere vitale. Aceste elemente sunt combinate în proporţii diferite şi formează o substanţă complexă. 2° — fenomene de nutriţie şi de relaţie. oxigenul. —CORP Orice fiinţă vieţuitoare are un corp care.66 DB. o reproducţie. A) — MORFOLOGIE VITALĂ 1. pentru ca să ajungem. 3° — să verificăm în mod experimental realitatea ^acestei cauze. Analiza chimică elementară arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit dintr'un anumit număr de elemente. 1 Paulescu: Vezi Definiţia fiziologiei. — dar aproape identică la toate fiinţele vieţuitoare. o organizaţie.

neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. Dacă se divide o celulă în două segmente. celalt segment (lipsit de nucleu) moare şi se desagregă. . Cel mai important dintre aceste organe este nucleul. reprezintă deci un alt caracter distinctiv al acestor fiinţe. — F OR MĂ O părticică de protoplasma nu constituie o fiinţă vieţuitoare. 3. toate. 1 Vezi Lecţia Ii-a. I. care. Orice celulă are un nucleu. ci este diferenţiată în mai multe organe. — Celula. care o constituie. Forma celulară. care este aceea de celulă. trebuie să aibă o formă. în general. care formează corpul fiinţelor unicelulare. Intr'adevăr. întocmai ca sâmburele unui fruct. Pentru ca protoplasma să poată trăi. au un corp format. — ORGANIZAŢIE Organizaţia trebuie studiată la fiinţele unicelulare şi la fiinţele pluricelulare. sau de o singură celulă (fiinţe unicelulare).67 Fiind partea esenţială a corpului oricărei fiinţe vieţuitoare şi neexistând decât la fiinţele vieţuitoare. nu este omogenă. acest segment nucleiat îşi cicatrizează rana şi reformează celula . protoplasma-. protoplasma reprezintă deci unul din caracterele distinctive ale acestor fiinţe. posedă o organizaţie destul de complexă. dintre care numai unul să conţină nucleul. Nu există celulă fără nucleu şi excepţiile la această regulă nu sunt decât aparente 1. sau de mai multe celule (fiinţe pluricelulare). având fiecare un rol special în înmulţirea celulei şi în împlinirea fenomenelor ei vitale de nutriţie şi de relaţie. ocupă partea centrală a celulei. 2. după cum un bloc de marmoră nu constituie o statue. Celula este elementul morfologic comun al fiinţelor vieţuitoare care.

Protoplasma propriu zisă serveşte mai ales la îndeplinirea funcţiilor de relaţie (impresie. de exemplu.—La fiinţele pluricelulare. hemoglobina. PAULESCU Nucleul prezida deci la nutriţia celulei şi la reparaţia mutilaţiilor ei eventuale. C. iâr mai multe ţesuturi se reunesc pentru a forma organe şi aparate a cărora structură este foarte complexă. uneori extrem de complicată (kariokineza). organizaţia atinge un grad extrem de complicaţie. — aceea pe care am întâlnit-o la fiinţele unicelulare. iau o meserie în raport cu trebuinţele individului. care constituiesc corpul acestor fiinţe. conservă organizaţia sa fundamentală.). Ea are încă şi proprietăţile de a secreta diastazele digestiei alimentelor şi de a înmagazina rezer vele nutritive. nervos. Dar. Pe lângă protoplasma şi nucleu. organe ca centrosome. căci divizarea sa. Celulele diferenţiate în acelaşi sens formează ţesuturile (glandular.68 DR. la om şi la animalele superioare: 1° — Unele organe şi aparate servesc la procurarea unui mediu nutritiv optim şi de compoziţie constantă tuturor celulelor ce constituiesc corpul individului: a) — aparatul digestiv ia substanţele alimentare din mediul exterior şi le prepară ca să poată fi introduse în mediul interior (sângej. II. altele în fenomenele ei de nutriţie şi de relaţie. o funcţie particulară în vederea căreia protoplasma lor elaborează produse ca: diastaze. etc. precede întotdeauna pe aceea a restului celulei. muscular. un aparat glandular anex tu- . osos. Aşa. unele din ele se diferenţiază. adică se specializează. în plus. care intervin. unele în divizarea celulei. fiecare din celulele aglomerate. fibrilară sau striată. substanţă contractilă. etc. în unele celule. Organele şi aparatele sunt destinate să îndeplinească funcţii ale individului pluricelular. reacţie) ale celulei. Intr 'adevăr. El mai are însă un rol foarte important în multiplicaţia celulei. vacuole. etc. N. leucite. conjunctiv. se mai găsesc.

b) — aparatul respirator procură sângelui oxigenul de care celulele au trebuinţă şi elimină acidul carbonic care rezultă din combustiile vitale. ceva mai mult. au sarcina specială de a primi impresia diferitelor forme ale energiei mediului exterior. b) — aparatul nervos. în ou. glandele mamare ale mamei. facilitează fecundaţia şi satisface primele trebuinţe ale embrionului şi ale noului-născut. 3° — Sunt. In rezumat. ba. ia aceste substanţe direct din sângele mamei şi le introduce în acel al embrionului. — a căror acumulare în sânge l-ar face impropriu nutriţiei celulelor. în fine. are rolul de a conduce influxul nervos ce rezultă din impresia periferică. într'o fază ulterioară. după naştere. placenta. . embrionul adună. — laptele. trebuinţe schimbătoare cu vârsta. c) — aparatul circulator distribuie mediul interior optim (sângele) la toate celulele fiinţii vieţuitoare. părţile periferice ale organelor simţurilor. alte organe. d) — aparatul urinar dă afară resturile azotate ale combustiilor vitale. ele realizează astfel fenomenele de relaţie ale individului pluricelular: a) — aparatul tegumentar şi anexele sale. organizaţia fiinţelor vieţuitoare consistă într'o serie de acte. laptele îşi modifică chiar compoziţia după trebuinţele fiinţei. a căruia extremă complexitate întrece orice închipuire. — substanţele cali tativ şi cantitativ necesare nutriţiei şi desvoltării sale. un organ special. 2° — Alte organe şi aparate au drept scop să pună pe individ în raport cu mediul înconjurător (ambiant). sub formă de rezerve nutri tive. La unele fiinţe superioare.FINALITATEA IN BIOLOGIE 69 bului digestiv elaborează substanţele absorbite pentru ca să poată servi la nutriţia diferitelor celule. aliment complet care conţine toate principiile minerale şi organice ce-i sunt indispensabile. organe şi aparate care prezida la reproducţia individului pluricelular: Astfel este aparatul genital ale căruia organe produc celulele sexuale (ovule şi spermatozoizi). dându-i şi putinţa să se apere când este în pericol. având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta lor adaptare la funcţii determinate. — formate din materialul ce-i procură organismul mamei. de o complexitate extremă. — incapabilă încă de a-şi lua hrana din mediul exterior. La cele mai multe fiinţe. fabrică pentru noua fiinţă. Apoi. c) — aparatul locomotor (muscular şi osos) execută reacţiile.

Exerciţiul exagerat al unei funcţii şi lipsa de exerciţiu nu pot să determine decât unele « modificări ». PAULESCU — funcţii care concură la subsistenţa individului şi la perpetuarea speciei. nici mama. Astfel. — la toate celulele şi la toate organele fiinţei vieţuitoare 1. Organizaţia prezintă. — atât de minunată prin complexitatea şi mai ales prin finalitatea sa. . — fără excepţie. ale cărora celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare. după naştere. şi cu atât mai vârtos la animale şi la toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Şi. deci. — după cum s'a zis şi repetat. La om.70 DR. după caz. N. Vă rog să notaţi. celulele corneii şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intra-uterine pentru ca. nu vor intra în funcţie decât în urma unei sarcini. mai târziu. ca ficatul şi pancreasul. 1 Prin urmare. un caracter de finalitate de o evidenţă strălucitoare. după naştere să lase să treacă razele luminoase care vor trebui să cadă pe retină. organele genitale. — se îndeplineşte fără ştirea fiinţii vieţuitoare. ceeace spuserăm despre aceste câteva feluri de celule şi organe se aplică. — ci organul se face în vederea funcţiei. Vă mai fac să notaţi că această organizaţie. ale cărora celule se formează chiar dela începutul peri oadei fetale. nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu. în epoca pubertăţii. favorabile ori defavorabile. înainte de naştere.! nu au conştiinţă de actele organizaţiei care totuşi se realizează cu o perfecţie şi cu o precizie de neînchipuit. C. şi glandele mamare. de exemplu. nu funcţia face organul. ale cărora celule sunt diferenţiate deasemeni. nici fătul. pentru a lua câteva exemple din o mie: glandele digestive. Domnilor. organi zaţia diferenţiază celulele embrionului şi formează organe care nu cor funcţiona decât mai târziu. nu vor funcţiona decât mai târziu. la fiinţele multicelulare. că.

spermatozoidul. Ia un moment dat. care cuprinde două perioade: prima — perioada pregenitală sau de creştere. formată dintr'o singură celulă. scopul lor trebuie să fie ignorat de fiinţa vieţuitoare care le execută.FINALITATEA IN BIOLOGIE 71 Şi dacă actele organizaţiei sunt inconştiente. I. ca să zicem aşa. Ori. dar de sex diferit. II. la început. în spaţiu. Substanţa vieţuitoare a uneia din aceste fiinţe reprezintă o parte din substanţa vieţuitoare a unei alte fiinţe asemenea ei. nu mai rămâne nimic din vechiul individ. în două părţi care devin două noi celule. în mod spontaneu. Dar. celula primordială sau onila. Ea constituie un important caracter distinctiv al acestor fiinţe. fiecare dintrânşii creşte şi se divide. Observaţia arată că orice fiinţă vieţuitoare este. provenind dela o fiinţă de aceeaşi specie. Tot ce se poate zice despre ele este că evoluţia lor nu se termină prin moarte. — cu atributele sale esenţiale de finalitate şi inconştienţă. Fiinţele unicelulare au deci o evoluţie. două noi fiinţe vieţuitoare. Fiecare din aceşti indivizi noi manifestă. ca şi cel dintâi. a fortiori. — după ce s'a contopit cu o altă celulă. după ce a luat naştere. privită. 1 . — devine un ou fecundat care S'a zis că fiinţele unicelulare sunt nemuritoare (Weissmann). căci aceste fiinţe mor în mod accidental. după segmentaţie. el a făcut loc la doi indivizi noi. — La fiinţele pluricelulare. REPRODUCŢIE Studiarăm morfologia fiinţii vieţuitoare. se segmentează. celula creşte şi. după cum vom arăta mai departe. se poate zice acelaşi lucru şi despre fiinţele pluricelulare. Soarta ulterioară a acestei celule primordiale diferă după cum fiinţa este unicelulară sau pluricelulară. fenomene de nutriţie şi de relaţie. dând naştere la alţi doi indivizi vii — şi aşa mai departe. Organizaţia. — La fiinţele unicelulare. — se observă la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vieţuitoare. Să o considerăm acum şi în timp. 4. — prepară fiinţa în vederea celei de a doua — perioada genitală sau de reproducţie 1. — EVOLUŢIE. Asemenea termen este cu totul impropriu. la rândul său.

se aplică la toate fiinţele multicelulare. — contrar cu ceea ce se petrece la fiinţele unicelulare. — fie ea om. Pentru a putea prezice viitorul unui ou fecundat. Evoluţia unei fiinţe pluricelulare cuprinde trei perioade: 1° — o perioadă pregenitală. de când există specia om.— sublimă capodoperă. rămân lipite. C. N. — această microscopică massă de protoplasma. Această înmulţire nu este indefinită ca aceea a fiinţelor S'a calculat că numărul celulelor. ar fi de vre-o 50 trilioane. la rândul lor. primul va da naştere unui om. cu toate funcţiile şi aptitudinile lui. vierme sau plantă. căci originea imprimă celulei oului. iar secundul unui câine. Dar. — este el însuşi artistul desăvârşit care va construi minunea ce se numeşte fiinţă vieţuitoare. mii de miliarde de celule 1 se dispun cu o regularitate şi cu o ordine perfectă. că. toate. Asemenea «bipartiţii ». Remarcaţi şi faptul că acest plan există în oul fecundat. 1 . peşte. care conţine «in potentia ». ci rămân reunite şi. pasăre. Ori. care este acelaşi pentru toţi oamenii şi care întotdeauna a fost acelaşi. individul pîuricelular întreg cu toată organizaţia. pecetia specifică. — nu se separă pentru ca să constituie două fiinţe vieţuitoare noi. nu este destul să-i cunoaştem forma şi compoziţia chimică. şi se diferenţiază pentru a forma ţesuturile şi organele. cresc şi se segmentează fiecare în alte două celule. ca să zic aşa. câine. Notaţi. care prepară fiinţa în vederea reproducţiei şi în timpul căreia se face creşterea individului prin înmulţirea celulelor sale. după un plan. pentru a forma^ de exemplu corpul omului. o adevărată stupefacţie cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat. repetate de un mare număr de ori. pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de încercare copilărească.72 DR. a cărora totalitate constituie corpul individului multicelular. Aceste celule. au drept rezultat producerea unei mulţimi de celule care. şi ceea ce ziserăm despre om. ouăle fecundate ale diferi telor fiinţe vieţuitoare sunt identice ca formă şi ca compoziţie chi mică: oul omului seamănă perfect cu acel al câinelui şi totuşi. ci trebuie să-i ştim originea. PAULESCU creşte şi se divide în alte două celule. care formează corpul omului. Domnilor.

ea nu se efectuează decât încet şi progresiv. Aceea a fiinţelor pluricelulare. 1 . succesiv. mai curând sau mai târziu. ea se traduce prin încetarea actelor vieţii. în timpul căreia celulele somatice (adică toate celulele afară de cele reproducătoare). de atunci înainte. Toate fiinţele vii sunt muritoare. este totuşi termenul firesc al evoluţiei lor 1. adică a organizaţiei. scapă soartei comune. întradevăr. 2° — o perioadă genitală. — el nu mai este supus decât legilor energiei şi materiei. — are drept termen formaţia unei noi fiinţe. Prin urmare. în care se efectuează reproducţia individului cu ajutorul unor celule diferenţiate în acest scop (celule repro-ductoare. când organele au ajuns la o perfectă desvoltare (stare adultă). întradevăr după moarte. — ca şi corpurile inani mate. începând cu celulele ner voase şi ating apoi. 3° — o perioadă postgenitală. deşi de cele mai multe ori accidentală. într'un cuvânt într'o stare de bătrâneţe. şi fenomenele. Moartea fiinţelor unicelulare este întotdeauna accidentală şi nu poate fi decât accidentală. nu mai au semnul finalităţii care caracterizează viaţa. a reproducţiei şi a fenome nelor de nutriţie şi de relaţie. celulele musculare. nu mai mani festează fenomene vitale. într'o stare de atenuare progresivă a nutriţiei şi a funcţionării. sexuale). singure celulele sexuale (ovula şi spermatozoidul). — devenite de-acum înainte inutile. al căror sediu el este. întru câtva. celulele nu se mai multiplică şi creşterea indivi dului încetează . dintre toate celulele care constituiesc corpul fiinţelor multicelulare.\ FINALITATEA IN BIOLOGIE 73 unicelulare. glandulare. Moartea este oprirea definitivă a evoluţiei. adică morţii. care se termină prin moartea individului. etc. Ea diferă de viaţa latentă prin faptul că. Moartea unei fiinţe pluricelulare este moartea tuturor celulelor care constituiesc corpul său. cu aceea a fiinţelor unicelulare. şi evoluţia lor. cu alte cuvinte. care parvin a se întâlni şi a se contopi. — cad. — care constjtuesc corpul fiinţei multicelulare şi care par a nu avea alt rol decât să prepare condiţiile de mediu cel mai proprice celulelor reproductoare. corpul fiinţei intră în domeniul naturii brute. cadavrul pus în cele mai bune condiţii de mediu.— asemenea.

după ce s'a reprodus. Cu alte cuvinte.74 DR. funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate celelalte funcţii vitale. viaţa este cu neputinţă şi fiinţa moare. aceea a fiinţelor pluricelulare are.—are nevoie de un mediu înconjurător. nu îndepli neşte toate aceste condiţii. o cauză finală care este reproducţia. C. de lumină. grase). N. . acest mediu trebuie să conţină apă. ea constituie deci unul din cele mai importante caractere distinctive ale acestor fiinţe. în care materia şi energia să se afle sub forme şi în proporţii determinate. 1 Toate fiinţele vii se servesc de aceste substanţe organice spre a se nutri. Evoluţia. — este inconştientă şi că scopul ei este ignorat de fiinţa vieţuitoare. ca scop. viaţa persistă. — şi în general orice celulă. le iau de la plantele verzi. — la toate fiinţele vieţuitoare şi nu se observă decât la fiinţele vie ţuitoare . un grăunte de grâu poate să rămână inert. în lipsa apei. Şi întradevăr. ani îndelungaţi. există. Evoluţia fiinţelor unicelulare dre drept scop formarea a două noi fiinţe. PAULESCC In rezumat. altele. Prin urmare evoluţia are un scop. Astfel. unele ca plantele verzi şi le fabrică ele înseşi plecând dela substanţe anorganice. orice fiinţă vieţuitoare are o evoluţie. dar nu este aparentă (viaţa latentă). de presiune. ca animalele. în fine. corelativă cu reproducţia. B) — FENOMENOLOGIE VITALĂ Orice fiinţă vieţuitoare. şi totuşi să-şi manifesteze viaţa îndată ce întâlneşte umiditatea de care are trebuinţă. — pentru ca să-şi poată manifesta viaţa. el trebuie. — ca şi organizaţia. perpetuarea speciei. deasemenea. în care se află pusă o fiinţă vieţuitoare. Când mediul. adică după ce a atins acest scop suprem. formarea uneia sau a mai multor noi fiinţe. fiinţa vieţuitoare dispare. hidrocarbonate. oxigen şi anumite substanţe minerale şi organice 1 (albuminoide. care este repe tarea aceleia a ascendenţilor ei şi ale căreia principale faze sunt: creşterea şi înmulţirea. Uneori însă. Vă atrag atenţia asupra faptului că evoluţia. să aibe un anumit grad de căldură. — în act sau în putinţă.

desasimilaţie. decât mutări de energie şi de materie. identice cu acelea care constituiesc fenomenele naturii brute. şi dializabile sau absorbabile (digestie). —FENOMENE DE NUTRIŢIE Fiinţele vieţuitoare iau substanţele alimentare din mediul înconjurător şi le fac lichide (dacă sunt solide). absorbţie. Alimentele după ce au fost digerate şi făcute absorbabile. prezintă o serie de acte remarcabile. Aceste diverse acte (digestie. 2° — fenomene de relaţie. în fond. trăind într'un mediu care îndeplineşte toate condiţiile pe care Ie arătarăm. . — substanţe greu de descompus şi prin urmare inutile organismului. parte în substanţe organice (albuminoide. asimilaţie. — liberând astfel energie sub formă de mişcare. — nu sunt. (desasimilaţie). eliminaţie). apă. zise fenomene vitale. Fenomenele vitale pot fi grupate în doua categorii: 1° — fenomene de nutriţie. ele se descompun uşor şi produsele acestei descompuneri se combină cu oxigenul. substanţe care sunt înmagazinate în celule şi constituiesc rezerve nutritive.FINALITATEA IN BIOLOGIE 75 O fiinţă vieţuitoare. — şi se ştie că o aceeaşi fiinţă vieţuitoare este capabilă să secrete atâtea diastaze. parte în protoplasma. — cărora li s'a dat numele de fenomene vitale de nutriţie. etc. Ele execută aceste modificări cu ajutorul diastazelor. caractere distinctive importante ale acestor fiinţe. hidrocarbonate. şi constituiesc astfel. — pentru a forma acid carbonic. 1. grase) proprii fiinţei vieţuitoare. sunt incorporate [absorbţie) şi sunt supuse la o elaboraţie complexă (asimilaţie) care le transformă. Iar acidul carbonic. ureea. apa. câte sub stanţe pot să-i serviască de nutriment. Fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare. de căldură etc. — sunt date afară (eliminaţie). uree. ele nu există decât la fiinţele vieţuitoare. Aceste rezerve organice sunt analoage cu corpurile explozive. agenţi chimici pe care îi fabrică ele înseşi în acest scop.

La fiinţele vieţuitoare. adică de câte ori cărbunele întâlneşte oxigenul în condiţii determinate. în anumite condiţii de temperatură. pe lângă cauze eficiente. pe de alta oxigen. — este deci. c. ceea ce le deosibeşte de fenomenele naturii brute. Digestia are drept scop să facă posibilă absorbţia. adică formarea protoplasmei şi a rezervelor organice. cu dinadinsul. Remarcaţi. pe de o parte substanţe carbonate. — prezintă cu totul alt caracter. mai au şi cauze finale.N . finalitatea. această combinaţie având drept scop să elibereze energia necesară pentru îndeplinirea altor fenomene vitale (vezi Fenomene de relaţie). acelaşi fenomen. subsistenţa fiinţii vieţuitoare şi perpetuarea speciei. de câte ori întâmplarea realizează cauza sa eficientă.76 DR. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de nutriţie. nu le cunoaşte nici scopul. adică adaptarea lor la un scop. converg către un scop comun. . Fiinţele vieţuitoare introduc. In rezumat. adică a eliberării rezervelor organice .— FENOMENE DE RELAŢIE Fiinţele vieţuitoare sunt influenţate de energia mediului înconjurător. Dealtfel. legate între ele prin legături de finalitate. In natura brută. formarea acidului carbonic v este un fenomen a căruia cauză eficientă este aflarea faţă în faţă a cărbunelui şi a oxigenului. în corpul lor. eliminaţia serveşte ca să cureţe organismul de produse inutile sau vătămătoare. — fără excepţie. toate fenomenele de nutriţie. — prezintă un caracter evident de finalitate. tocmai pentru ca. nu mai este întâmplătoare. Aşa de exemplu. întâlnirea elementelor. care nu au decât cauze eficiente. în fine. 2. de scop.—formarea acidului carbonic. cărbune şi oxigen. adică pătrunderea substanţelor alimentare în corpul fiinţei vieţuitoare . Domnilor. cărbunele să se combine cu oxigenul. PAULESCU Dar. absorbţia are şi ea ca ţintă asimilaţia. — fenomenele vitale de nutriţie. Şi toate aceste acte. bine înţeles. asimilaţia se face în vederea desasimilaţiei. contrar fenomenelor naturii brute. că fenomenele de nutriţie sunt inconştiente. adică se împlinesc fără ştirea fiinţei care. acest fenomen se produce fără scop.

ea provoacă o adevărată explozie de energie (reacţie). apă. care posedă celule diferenţiate în vederea îndepli nirii lor.FINALITATEA IN BIOLOGIE 77 Această influenţă se produce la periferia corpului fiinţei (impresie) . cu mult mai intensă decât energia care a impresionat suprafaţa corpului fiinţei. Energia care constituie reacţia. Aceste modificări impre sionează fiinţa. uree. — spre a da acid carbonic. Reacţiile de apărare (defensive) se produc în următoarele îm prejurări: a) — când se măreşte sau când se micşorează intensitatea uneia din formele energiei (căldură. nu poate rezulta dintr'o simplă transformare a acesteia. de o complexitate extremă la fiinţele pluricelulare superioare. Mişcările de reacţie sunt întotdeauna perfect adaptate unui scop. Ea derivă din fenomenele de nutriţie (desasimilaţie). în care trăieşte fiinţa. care este fie procurarea alimentelor necesare nutriţiei. lumină) sau proporţia uneia din sub stanţele chimice (oxigen. c) — când fiinţa se afla în prezenţa unui inamic. ele sunt dimpotrivă. Fenomenele de relaţie sunt relativ simple la fiinţele unicelulare. 1 . iar produsele acestei descompuneri. fiind în general. apă) care intră în compoziţia mediului în stare optimă. — eliberează energia care este folosită ca reacţie. care reacţionează prin mişcări executate în scop de apărare. care de obicei. fiinţa vieţuitoare descompune o parte din rezervele ei organice. se manifestă sub formă de mişcare 1 . etc. adică scopul de a ieşi din sfera condiţiilor neprielnice şi de a se îndrepta către regiuni ale cărora condiţii de mediu se apropie mai mult de starea optimă. o formă a energiei (electricitate) sau o substanţă chimică (toxică sau excremenţială) care nu se găseşte în starea optimă. Dar mişcări de reacţie se produc mai ales când condiţiile mediului înconjurător se modifică în sens nefavorabil. recombinându-se între ele şi cu oxigenul. sub influenţa impresiei. adică a unei alte fiinţe capabilă să-i pună viaţa în primejdie. fie îndeplinirea unor acte de reproducţie. b) — când se introduce în mediul.

Aceeaşi plasmodie întinsă pe o fâşie de hârtie sugătoare. Paris. reacţie care se manifestă sub formă de mişcare. Hedonj. ale cărei capete sunt introduse în pahare cu apă la temperatura de 30°. ea fuge de apa prea rece sau prea caldă. — ră mâne imobilă sau se mişcă într'o direcţie oarecare. massa protoplasmică cufundată în apa desoxi genată iese deasupra lichidului pentru a veni în contact cu oxigenul de care are trebuinţă 1. ele sunt în raport cu actele nutriţiei. N. Iată câteva exemple de taxii: O plasmodie de Aethalium septicum (mixomicet). Loc. şi căreia i s'a dat numele de taxie. apoi la fiinţele superioare şi la om. .78 DR. 1900. se înlocuieşte apa de 30° prm apă de 45°. 3 Idem. Astfel de fenomene sunt numite chimiotaxie pozitivă sau trofotaxie. C. 1 Stalll: Zur Biologie der Myxomycelen. cit. întotdeauna perfect adaptată la un scop. 1884. apă la temperatura de 7° — apa din celălalt pahar fiind menţinută la 30°. capabilă s'o omoare. Puţin câte puţin. Botanische Zeitung. Dacă apoi. celălalt capăt rămânând în aer. mai întâi la fiinţele unicelulare. se introduce apoi. una de capetele acestei fâşii într'un pahar cu apă desoxigenată. — La fiinţele unicelulare. PAULESCU Vom studia aceste fenomene. I. şi caută regiuni a cărora temperatură să fie mai apropiată de gradul optim pentru dânsa. impresia periferică provoacă o reacţie a massei protoplasmice care constituie corpul lor. O asemenea plasmodie (care se nutreşte cu substanţa numită tan) se mişcă în direcţia fragmentelor de tan ce se află în jurul ei 2 . plasmodia îşi schimbă direcţia şi se mişcă în sens invers. este pusă pe o fâşie de hârtie sugătoare. — plasmodia se îndreptează spre acest din urmă pahar 3. cit. Cu alte cuvinte. Vezi şi Verworn: Physiologie generale (trad. Dar dacă se pune într'unul din pahare. 4 Stalil: Loc.

care constituiesc 1 Idem. — La fiinţele pluricelulare superioare 2 şi la om. realizarea actelor reproducţiei şi apărarea individului. — sunt uneori conştiente. pentru îndeplinirea fenomenelor de relaţie. neuroane. — Energia exterioară influenţează celula sensorială şi produce în ea modificări chimice. — fenomenele de relaţie ale individului prezintă mari analogii cu acelea ale fiinţelor unicelulare. II.FINALITATEA IN BIOLOGIE "9 La întuneric. a doua categorie cuprinde ceea ce se chiamă instincte şi acte voluntare. ceva mai mult. Astfel de fenomene numite termotaxie şi fototaxie. este o taxie în raport cu funcţia de reproducere. fibre musculare). elementele constitutive ale acestor fenomene. * La fiinţele multicelulare inferioare. sub influenţa unei lumini prea vii *. Ele se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui triplu scop: realizarea actelor nutriţiei. — care au celule diferenţiate (celule sensoriale. In rezumat. la fiinţele unicelulare. dar pătrunde în interiorul grămezii. — impresia şi reacţia. In prima categorie intră o mare parte din faptele cunoscute sub numele de acte automatice sau reflexe. . Trebuie deci să considerăm în mod separat: 1° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii inconştiente . nu sunt decât acte de apărare în contra condiţiilor nefavorabile ale mediului. ACTE AUTOMATICE SAU REFLEXE Impresii şi reacţii inconştiente. adică simţite. Dar. 2° — fenomenele de relaţie formate de impresii şi de reacţii conştiente. fenomenele de relaţie sunt remarcabile prin caracterul lor de finalitate. pricepute. aceste fenomene sunt foarte complexe. acest mixomicet vine la suprafaţa tanului în care trăieşte. Loc. Mişcarea spermatozoizilor către ovulele nefecundate. — care nu au un sistem nervos. A ) — FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. cit. de aceeaşi specie.

Influxul nervos străbate mai multe neuroane şi ajunge la o celulă contractilă (fibră musculară) care realizează reacţia. Aş putea să multiplic exemplele şi să aduc încă numeroase şi admirabile specimene de reflexe în raport cu funcţiile de reproducţie. Dar. cristalinul îşi măreşte sau îşi micşorează curburile. PAULESCU impresia şi dm care naşte influxul nervos (o formă a energiei. Aceste câteva exemple sunt suficiente pentru a pune în evidenţă existenţa unor fenomene de relaţie. — se îndeplinesc cu o precizie minunată. imediat muşchiul ciliar reacţionează. contractându-se sau relaxându-se şi. — . cu raporturile sale cu mediul ambiant sau cu reproducţia sa. — admirabil adaptate la scop. Aceste acte.80 DR. pentru ca imaginea obiectului luminos să se facă exact pe retină. trebuie să mă opresc. Când radiaţiile emise de un obiect luminos cad într'un ochi şi-i impresionează retina. deşi inconştiente. Actele reflexe sunt în legătură cu nutriţia fiinţei. Dacă obiectul se mişcă. Atât impresia cât şi reacţia se produc fără ştirea fiinţei vieţuitoare. care reacţionează prin mişcări. N. în caz contrar. contracţia muşchiului ciliar şi modificările curburilor cristalinului se fac în aşa mod ca imaginea să cadă mereu pe retină. — căci. C. Iată câteva exemple: ^ După ce au ajuns în stomac. — de a înlesni acţiunea diastazelor sucului gastric asupra acestor alimente. vederea nu ar fi clară. apropiindu-se sau îndepărtându-se de ochi. proprie fiinţelor vieţuitoare). se îndeplinesc întotdeauna în vederea unui scop util şi că. Ele mai demonstrează că asemenea fenomene. căci altfel aş avea să trec în revistă toată fiziologia. tot atât de inconştiente ca şi impresia care le-a provocat. fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi fina litatea. care se realizează fără ştirea fiinţei vieţuitoare. mişcări care se efectuează în scopul — ignorat de fiinţă. consecutiv. alimentele impresionează acest organ.

adică ale unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor. Fenomenele de relaţie inconştiente joacă. Reflexele inconştiente par a fi efectele organizaţiei (vezi mai sus). produse în organele cavitare şi chiar în intimitatea ţesuturilor. . Afară de aceste feluri de sensaţii. a băşicii urinare. —INSTINCTE a) — Impresii conştiente sau sensaţii. Aceste impresii simţite se numesc sensaţii. sensaţiile de sunet. s Noi nu ne putem da seama decât de propriile noastre sensaţii. corespund sensaţiile de lumină . care derivă din impresii exterioare. la aparatul auditiv. provoacă la alte fiinţe. 1 Dacă omul nu are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignorează scopul. de exemplu. — scopul lor nu a fost conceput de fiinţa care le execută. Idei particulare. 3. Cum însă. care face parte din aparatul termic sau tactil. la aparatul olfactiv. Există atâtea categorii de sensaţii. sensaţiile musculare. ele indică o atingere anormală a prelun girilor unei celule nervoase. un fenomen. 8 Sensaţiile de durere sunt patologice. mai sunt şi altele datorite unor impresii interioare. sensaţiile de gust. căci ea îl ignorează în mod absolut *. sensaţiile de căldură . reacţia a fost precedată de sensaţie. etc. la aparatul termic. impresiile devin conştiente. admitem că şi la ele. sensaţiile de contact sau de presiune. sensaţiile de foame şi de sete. mai ales a acelora ce se petrec în interiorul corpului.FINALITATEA IN BIOLOGIE 81 lucru greu de înţeles. — La om — şi probabil şi la alte fiinţe 2 — în unele cazuri. care la noi determină o anumită sensaţie urmată de o anumită reacţie. reacţii analoage cu a noastră. B) — FENOMENE DE RELAŢIE CONŞTIENTE 1. Astfel sunt. la aparatul tactil. cu atât mai mult celelalte fiinţe vieţuitoare. câte aparate sensorialc: la aparatul vederii. — un rol capital în îndeplinirea actelor vitale. — la toate fiinţele superioare şi chiar la om. la aparatul gustativ. sensaţiile de miros. sensaţiile provocate de umplerea rectului.

La fiinţele care nu au creer. aceste impresii nu devin toate conştiente. neuroanele sensitive şi prelungirile lor sunt firele de linie care transmit curentul. Faptul este exact. nu au altă funcţie decât să conducă influxul nervos. Orice sensaţie are calităţi. de înălţime. căci poate fi redeşteptată (memoria). celulele unor ganglioni nervoşi îndeplinesc func ţiile neuroanelor corticale ale omului. Dar cum nu se poate zice că receptoarele citesc telegrama. în acelaşi timp un mare număr de impresii. după cum stricarea receptoarelor telegrafice împiedică înscrierea şi citirea telegramii. dar nu sunt şi nu pot fi subiectul percepţiei conştiente. Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit. Pentru ca o impresie să poată da loc unei sensaţii. calităţi speciale. ori care ar fi ele. PAULESCU Omul primeşte. sensaţia dispare. tot asemenea nu se poate zice că neuroanele cerebrale percep impresia. zisă atenţie — sforţare de care îşi dă seama şi care. trebuie ca omul să facă un fel de sforţare. Acelea ale creerului sunt organele care transmit şi fixează impresiile. N. După un timp oarecare. în realitate însă. Toate celulele nervoase. Observaţia arată că leziunile care distrug celulele scoarţei cerebrale determină suprimarea sensaţiilor şi a memoriei. au fiecare. dar pe care este greu să o definim în mod mai precis. Dar. de gust. O sforţare asemenea atenţiei este necesară pentru a aduce aminte sensaţiile anterioare devenite latente. 1 . Leziunile scoarţei creerului alterează percepţia conştientă şi memoria. s'a admis că neuroanele corticale sunt organele unde se produce şi unde se înmagazinează sensaţiile 1. O comparaţie îmi va permite să-mi exprim mai clar cugetarea: un aparat sensorial are numeroase analogii cu un aparat de telegrafie: celulele sensoriale închipuiesc manipulatorii care dau telegrama. dar interpretarea sa are trebuinţă de câteva desluşiri. C. cele de contact. de timbru. prelungită. de miros. Astfel o sensaţie de lumină este mai mult sau mai puţin intensă şi are o culoare oarecare. neuroanele corticale reprezintă receptoarele centrale care înscriu telegrama. Plecând dela acest fapt. sensaţiile termice.82 DR. produce oboseală. ea trece în stare latentă. adică iau cunoştinţă de ea. o sensaţie de sunet se produce cu caracterele de intensitate.

o oarecare plăcere când vede o bucată de carne. mai multe organe de simţuri. care priveşte calm pe un alt om. sunt bazele cunoştinţelor omului şi animalelor superioare. Pun în apă o bucată din foia de hârtie. plăcute sau neplăcute. nu ne dau sensaţii speciale (hârtia este insipidă şi inodoră). ideile particulare capătă un caracter afectiv sau emotiv. împing mai departe investigaţiile simţurilor. de obicei. . simţul termic ne procură sensaţia de anumită temperatură. Aşa. pentru dânsul. care derivă din sensaţiile produse de fiinţele şi de fenomenele naturii. o mulţime de sensaţii. şi ne procură. energia care emană de la o fiinţă sau rezultă dintr'un fenomen. ajung să-i cunosc compoziţia chimică. După cum fiinţa sau fenomenul sunt favorabile sau defavorabile. care rămâne indiferent faţă de o bucată de lemn sau de piatră. dar nu se disolvă. de ordinar. Când fiinţa sau fenomenul interesează subsistenţa individului subiect sau perpetuarea speciei sale. ea se umflă. Instrumente ca lupa. de exemplu. de înălţime. gustul şi mirosul. Asemenea exemplu arată că ideile particulare sunt. se simte agreabil mişcat la 1 2 Graţie acestei asociaţii. impresionează. foarte complexe 2. care nu depinde de raţionament. utile sau vătămătoare subiectului. prin urmare. ideile particulare sunt. microscopul. Omul şi animalele superioare au facultatea de a asocia 1 aceste multiple sensaţii şi calităţi de sensaţii. Un om. Paulescu: Metoda fiziologiei sau metoda experimentală (vezi Anexe). o sensaţie de sunet cu calităţi speciale de intensitate. Dar putem să provocăm şi alte sensaţii. incontestabil. ne dau noţiunea sau ideea par ticulară despre această foaie de hârtie. ea arde lăsând un rezidiu negru de cărbune şi dacă urmăresc aceste îacercări după o anumită metodă. chiar bine făcut ca Apolon. Ghemuiesc foaia de hârtie sau o rup. pipăitul ne dă sensaţia de contact cu calităţile de neted şi de anumită consistenţă. simţul auzului îmi va da. termometrul. evocarea uneia dintre sensaţii aduce aminte de celelalte.FINALITATEA IN BIOLOGIE 83 Ori. se înmoaie. cu calităţilor lor. Totalitatea acestor sensaţii. simte. vederea ne dă o sensaţie de lumină cu calităţile de coloare albă şi de anumită intensitate. de-a le contopi într'un singur tot din care rezultă noţiunea sau ideea particulară despre acea fiinţă sau despre acel fenomen. Ideile particulare. în ambele cazuri. în acest caz. etc. Apropii de o flacără o altă bucată din foaia de hârtie. având fiecare mai multe calităţi. de timbru. un câine flămând. De exemplu: în prezenţa acestei foi de hârtie. în acelaşi timp.

ideile particulare emotive sunt urmate de reacţii care consistă în o trebuinţă sau impulsie. Distingem trei categorii de instincte. a rămas destul de vagă. la apărarea sau la reproducţia fnnţii vieţuitoare. şi. — Ideile particulare neemotive. care se traduce printr'un sentiment mai mult sau mai puţin viu. C. de trebuinţă. Elementul emotiv al acestor idei particulare se manifestă sub formă de atracţie.N. reflexe. — la nutriţia. s Am socotit că este necesar să conservăm numirile de acte instinctive. scop pe care însă îl ignorează. sub influenţa căreia fiinţa îndeplineşte acte complexe. I'AL'LESCU vederea unei femei frumoase. cu atât mai minunată cu cât nu este raţionată. sub aceia de repulsie. formează un tot pe care îl vom numi act instinctiv sau instinct 2. coordonate în vederea unui scop util. numiri consacrate de usaj. — de altfel ca toate fenomenele de relaţie. este cuprins de groază când zăreşte un lup. aceste reacţii sunt conştiente şi prezintă. de plăcere sau de neplăcere. de scârbă. Ca şi ideile particulare care le provoacă.84 Bit. b) — Reacţii conştiente instinctive. O idee particulară emotivă. vom încerca să le precizăm însemnarea care. voluntare. adesea irezistibilă. de spaimă 1. dar. Cunoştinţa ce avem despre lume cuprinde o parte estimativă. de cele mai multe ori. care trece liniştit pe lângă un câine. sau din contră. un caracter emotiv.— adică determinate de fiinţe sau de fenomene indiferente pentru individul subiect. apreciere admirabilă prin rapiditatea şi prin exactitatea ei. după cum elementul emotiv al ideii particulare este satisfăcut sau contrariat. \ 1 . Un cal. 1° — Iată un exemplu de instinct în raport cu nutriţia: omul şi animalele superioare simt trebuinţa de-a lua alimente şi băuturi (foame Din acest element emotiv decurge aprecierea avantajelor sau a pericolelor situaţiei în care se află fiinţa. Dimpotrivă. cu toată întrebuinţarea lor curentă. de dorinţă. independentă de raţionament. după cum ele se referă. — nu provoacă reacţii. împreună cu reacţia emotivă care îi urmează.

3° — Instinctele în raport cu reproducţia se manifestă prin atracţia între fiinţe de aceeaşi specie dar de sex diferit. — în scopul ignorat. ele se supun impulsiei de-a introduce aceste alimente în tubul lor digestiv şi simt plăcere sau suferinţă după cum trebuinţa lor este. 2° — Instinctul de apărare se manifestă prin repulsie. 2 Panlescu: Generaţia spontanee şi Dartvinismul. temere. facultatea de-a alege sau de-a aprecia calitatea alimentelor. Domnilor. Astfel. Această admirabilă apreciere se produce nu numai în ceea ce pri veşte calitatea. 1 In această categorie de instincte. prin dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă (iubire sexuală). (vezi Anexe). groază chiar. după părerea noastră. alcool. — printre mulţimea corpurilor de tot felul ce-o înconjoară. Să se ofere unui câine însetat diverse lichide transparente: apă. în fine prin impulsiunea irezistibilă de a îndeplini actele reproducătoare care sunt însoţite de o vie plăcere (voluptate). spaimă. scârbă. Remarcaţi. ci şi în ceea ce priveşte cantitatea alimentelor. etc. — pe acelea care conţin substanţele indispensabile nutriţiei sale. Frica iepurelui şi a omului sunt exemple asupra cărora ar" fi superfluu să mai insist 1.FINALITATEA IN BIOLOGIE 85 şi sete) şi ştiu să aleagă pe cele ce le sunt necesare .. glicerina. etc. şi unele acte (considerate în general ca reflexe). eter. satisfăcută. prin alegerea neraţionată a individului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei (frumuseţe). .. dintre toate aceste substanţe. intră. sau nu. precum: închiderea conştientă a pleoapelor când un obiect ameninţă să rănească ochiul. cu aprecierea neraţionată a pericolului. în virtutea căreia fiinţa distinge în mod neraţionat.. cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate în caz de împiedecare. retragerea conştientă a unui membra când a fost atins de un corp cald. etc. singura de care organismul său are trebuinţă. de-a conserva şi perpetua acest tip specific (selecţia sexuală) 2. animalul nu va bea decât apa care este. nici mai puţină. câinele va bea atâta apă câtă este necesară organismului său. nici mai multă.

chiar cu preţul vieţii sale. au o finalitate pe care pasărea o ignorează. văzând pe noul ei născut. — materialele care sunt nimerite pentru această lucrare. Domnilor. — deşi în mod neraţionat. se simte adânc mişcat. C. îmi pare rău că. care vrea să reflecteze. Nu este oare o minune faptul că actele instinctive sunt realizate. Instinctele sunt nişte adevărate minuni. Sub influenţa unei impulsii imperioase. — deşi probabil nici nu bănuieşte măcar că acest cuib va servi ca să adăpostiască ouăle pe care încă nu le-a ouat şi. o nouă impulsie o sileşte să clociască ouăle până la ieşirea puilor. deşi conştiente. — până în momentul când se vor putea duce s'o caute ei înşişi. — fără s'o fi învăţat. 1 . — pusă în urmă în libertate. PAULESCU De instinctul reproducţiei se leagă şi iubirea maternă. — fără ca totuşi să fi asistat vreodată la facerea unui asemenea cuib. — sugând perfect. —îl construieşte perfect adaptat la aceste folosiri. în faţa cărora omul. Domnilor. Nu voi face decât să menţionez instinctul familial şi instinctul social. El pare a fi înnăscut şi. — va şti să-şi construiască un cuib identic cu acel al păsărilor de specia sa. — din cauza timpului limitat. se desvoltă la pasărea mamă. de dispoziţii organice stabilite dela început. la un moment dat.aceste materiale cu o artă desăvârşită. Mecanismul producerii actelor instinctive este deci anterior* experienţii şi independent de ea. mai târziu. N. — şi.86 DR. In urmă. O tânără mamă. că toate aceste acte. — pus pentru prima oară la sân. o impulsie neraţionată de a-i proteja. trebuinţa de a construi un cuib şi ştie foarte bine să distingă. Apoi. ea aşează . legat până la un oarecare punct.— fără învăţătură prealabilă? 1. micii puişori ce vor ieşi din ele. — sunt obligat să trec repede peste aceste lucruri atât de frumoase încât ating sublimul. de pildă. ca acel al reflexelor. Şi cum aceste mici fiinţe plăpânde sunt incapabile de-a se apăra în contra numeroşilor inamici. după ouare. care au legături cu cel precedent şi care se observă la un mare număr de animale. Observaţi. impulsia se transformă şi obligă pasărea să caute şi să aducă noilor născuţi hrana de care au trebuinţă. născută şi crescută în colivie. — cu o îndemânare şi o precizie inimaginabile. îmi zicea mirată: «Cine 1-a învăţat aceasta? ». Iată un exemplu: Pasărea simte. o pasăre. Nu este oare o Aşa.

— pe când ea ignorează atât existenţa cât şi scopul actelor reflexe x . In realitate aceste acte sunt reflexe. — ca fluxul de suc gastric în stomac (Pavlow). de exemplu. se culcă. ele cunosc cutare fiinţă sau cutare fenomen. căci dânsa îl ignorează în mod categoric? In rezumat instinctele sunt. — intră toate în categoria instinc telor. sensaţii. căruia îi sunt perfect adaptate actele instinctive. . el posedă facultatea de a da la o parte. n'a fost conceput de fiinţa care le execută. pentrucă simte trebuirrţă. în acelaşi timp. mişcările respiratorii. Invers. — diferite după punctul de vedere Afară de reflexele inconştiente şi de instinctele conştiente. — ca şi animalele. de a face abstracţie de una sau de mai multe sensaţii sau calităţi de sensaţii care constituiesc ideea particulară şi de a nu reţine decât unele din ele. Aproape acelaşi lucru se poate zice şi despre om. ale căruia acte. câinele latră.acte ce se îndeplinesc în vederea subsistenţii individului sau a perpetuării speciei. contrar reflexelor. însă. — ca şi reflexele. Impresii inconştiente pot determina reacţii conştiente ca. — are idei particulare. instinctele sunt conştiente: fiinţa are cunoştinţă de îndeplinirea lor. . Instinctele există la toate fiinţele superioare şi joacă un rol atât de important încât afară de reflexe. —-. Dar. din impresia sau reacţia lor. De altfel ele diferă de instincte prin absenţa caracterului emotiv. bea. Omul.— provoca reacţii inconştiente. 1 . — acte remarcabile prin uniformitatea lor la acelaşi individ şi în aceeaşi specie. Aşa de pildă. 2. a re zultat influx nervos care s'a propagat până la creer şi a deşteptat conştiinţa. deliberări. — afară de cele reflexe şi voluntare. însă nu le ştie scopul. mănâncă. există acte care par că ţin. şi de reflexe şi de instincte.toate actele acestor fiinţe sunt de natură instinctivă. — ACTE VOLUNTARE a) — Idei abstracte şi generale. raţionamente. —adică în virtutea unui instinct. —. dar. — La animale. ideia este întotdeauna particulară. — ca vederea sau mirosul unei bucăţi de carne.FINALITATEA IN BIOLOGIE 87 altă minune faptul că scopul util. se împerechează.

astfel că l-am putea defini zicând: « omul este un animal ştiinţific ». ea trebuie să fie întotdeauna contro lată de experienţă. formează un tot pe care îl vom numi act voluntar. N. —este subînţeles în toate raţionamentele ştiinţifice. de unde deduce consecinţe. Or. Orice idee abstractă este în acelaşi timp şi generală". Dintre toate animalele superioare. termică. de la fiinţe şi de la fapte la cauze şi legi. auditivă) şi de calităţile lor şi nu va reţine decât compoziţia chimică. * Omul reprezintă ideile abstracte şi generale prin semne convenţionale care sunt cuvintele vorbite sau scrise.88 DR. — ca şi impresiile. chimistul va atribui tuturor foilor de hârtie compoziţia chimică a aceleia pe care a analizat-o 1. oxigen şi hidrogen. Aflându-se în posesia unei idei abstracte. Acest principiu — baza ştiinţe^ omeneşti. Aşa. a le asocia în raţionamente pentru a se ridica. — bazat pe principiul de cauzalitate 3 — plecând de la cunoscut. din ideea particulară de această foaie de hârtie. Astfel. faţă de această foaie de hârtie. este a face ştiinţă. el descoperă necunoscutul. derivă noţiunea de hârtie. Un raţionament. tactilă. b) — Reacţii voluntare. provoacă reacţii. PAULESCU din care le priveşte. de exemplu. pentru dânsul această foaie de hârtie nu este decât un compus de carbon. — Ideile abstracte şi generale dispuse în deliberări şi raţionamente. singur omul face ştiinţă. care presupune facultatea de a abstrage şi de-a generaliza ideile. omul o generalizează. un chimist va face abstracţie de diversele sensaţii (vizuală. Omul asociază între ele ideile abstracte şi generale şi construieşte deliberări şi raţionamente cu ajutorul cărora. care este o idee abstractă. . Acesta este caracterul său distinctiv. In exemplul nostru. Singur omul posedă un limbaj. a abstrage şi a generaliza ideile. C. 1 Generalizarea poate fi o cauză de eroare. plecând de la fiinţe şi de la fenomene. combinate în anumite proporţii. sensaţiile şi ideile particulare. se înalţă la cauze şi legi. împreună cu reacţia care îi urmează. * « Nimic nu se face fără o cauză proporţionată ».

—ca şi instinctele. Nu se poate lupta multă vreme împotriva impulsiei de a mânca şi mai ales de a bea. mişcările respiratorii. de pildă. care după raţionament doreşte să-şi fundeze o familie. — din nenorocire prea numeroşi. ea nu poate să oprească. omul face act de voinţă când. nu este voinţă care să reziste 2 . actele voluntare sunt în desacord cu scopul fiziologic al omului. — ştiind că zahărul. — în vederea unui scop util. comandată de o trebuinţă. este un act voluntar. până la un oarecare punct. cu ştire. de exemplu.FINALITATEA IN BIOLOGIE 89 Actele voluntare. este necesar nutriţiei celulelor sale. căsătoria omului. el nu ştie că organismul său are trebuinţă de hidraţi de cărbune şi nu cunoaşte scopul fiziologic al actului. 1-a conceput el însuşi. unicul mobil al acestor acte. ea nu poate să împiedice apropierea spasmodică a pleoapelor. — pe care. ca hidrat de carbon. Dar. Aşa. şi aceasta probează că singure ele sunt libere. — se îndeplinesc întotdeauna. 1 Voinţa nu are acţiune asupra reflexelor inconştiente şi nu are decât o slabă acţiune asupra reflexelor conştiente. mişcările şi secreţiile stomacului. uneori. — în mod criminal chiar. în faţa pericolului de a se îneca sau de a arde de viu. şi. pe când unirea sexuală a animalelor. — plăcerea instinctivă fiind pentru dânşii ca şi pentru bestii. singure actele voluntare pot fi în desacord cu scopul fi ziologic al fiinţei care le execută. Dintre toate reacţiile. împlinirea fina lităţii sale fiziologice (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei) şi transformând acte instinctive în acte voluntare 1. pe câtă vreme copilul caută instinctiv bucăţile de zahăr al cărora gust dulce îi este plăcut. o pasiune sau un raţionament defectuos. — care sunt apanajul exclusiv al omului. dar ele au o finalitate conştientă. — pe când el ignorează scopul instinctelor. cauza este ignoranţa acestui scop superior. decât pentru scurt timp. să reziste. este un act instinctiv cu finalitate inconştientă. — să împiedece realizarea scopului actelor generaţiei. uneori. Omul poate încă. această putere inhibitoare este limitată . — îl introduce în regimul său alimentar. impulsiilor instinctive. în virtutea unui raţionament. ea are acţiune numai atât timp cât individul nu încearcă vre-un risc serios şi dispare îndată ce existenţa îi este ame ninţată. pe care îl execută din plăcere sau din trebuinţă. Ea nu poate să modifice. . — care se forţează. In aceste exemple se vede omul căutând. omul care le execută cunoaşte scopul lor. 1 Dacă. când un corp străin a atins corneia. Astfel sunt oameni. De asemenea.

Această putere inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza sa finală. 1 . dacă voinţa inhibitoare are aşa de puţină influenţă asupra instinctelor în raport cu conservarea individului. Din faptul că actele voluntare. astăzi.: beţia. Apoi. fiinţele au avut o deplină conştiinţă de trebuinţele lor fiziologice. devin excesive şi deviază sau îşi depăşesc destinaţia lor naturală. C. distinsul naturalist J. puterea inhibitoare a voinţii este slăbită. în virtutea unei idei de ordin religios. contrar celor spuse de aceşti autori. Dar. păstrează în mod scrupulos castitatea. atunci pline de o minunată înţelepciune au retro gradat şi au devenit automatice. lăcomia. Pe lângă actele voluntare. mii de oameni şi de femei care. mai întâi. repetate. Scopul ei este de a regula. Se poate zice că toate operile ştiinţifice. H. acţiunea sa este mai prielnică asupra instinctelor relative la perpetuarea speciei. nu sunt decât efecte ale unor asemenea acte voluntare. ele pot deveni inconştiente 1. Actele voluntare sunt conştiente. în urma unui raţionament. PAULESCU Dar. şi că actele lor. au devenit inconştiente şi sunt astfel transmise prin hereditate. artistice. de pildă. Dacă. Fabre [Souvenirs entomologiques. uneori. care completează sau care inhibă instinctele. Autorii. — că. — ceea ce este inadmisibil. la un moment dat. există într'adevăr. Delagrâve). dar repetate de multe ori. atât de multe şi de complicate. Acest lucru se petrece. în urma repetiţiei şi a obişnuinţii. au confundat deci conştiinţa actului cu aceea a scopului actului. urmăreşte un scop pe care l-a conceput el însuşi. actele instinctive sunt conştiente. în asemenea condiţii.f 90 DR. ceea ce este inconştient este scopul lor. Iată un exemplu remarcabil care demonstrează până la evidenţă inadmisibilitatea unei asemenea păreri. sub influenţe diverse. mai sunt şi acte voluntare independente de instincte şi în care omul. ar trebui să se admită. — exemplu pe care îl împrumut de la un admirabil ob servator. pot deveni inconştiente. de a modera unele impulsii instinc tive care. cu mişcările scrierii. unii autori au conchis că instinctele nu sunt decât acte voluntare care. impulsiile devin predominante şi constituiesc ceea ce se chiamă pasiuni sau viţii (ex. etc). 2-eme serie. Paris. N. de care este vorba. desfrâul. industriale.

căci moare întot deauna pe când se află ascunsă în pământ. Ammophiles. prin mişcările ei. Asemenea presupunere este însă absurdă. . Dar ele diferă de acestea prin faptul că toate. — care constituiesc fenomenele vitale de relaţie. în fond. ar trebui să se mai admită că această insectă a avut. trebuie să fie hrănită cu ţesuturile vii ale unei omizi mari. Or. dar şi rolul fiziologic al acestor ganglioni. cu cele ce constituiesc fenomenele naturii brute. pe care ea nu o vede niciodată. pentru aceasta îi trebuie. Diversele acte (compuse dm impresii şi reacţii). de industrie. Finalitatea constituie deci. conform părerii autorilor de care este vorba. utile bunului trai al indivi dului. prezintă un caracter evident de finalitate şi se înlăntuiesc într'o ordine dată. dar de o importanţă fiziologică cu totul secundară. în acelaşi timp. de artă. în nouă puncte diferite şi. impusă omului şi nu s'a lăsat voinţii sale decât facultatea de a modera unele impulsii instinctive deviate de la scopul lor. a fost. Finalitatea instinctelor (subsistenţa individului şi perpetuarea speciei). — nu sunt decât nişte mutări de energie şi de materie. Larva unui himenopter. în vederea unui scop comun: conservarea indivi dului şi perpetuarea speciei. de care cu greu îşi dă seama. caracterul esenţial şi distinctiv al fenomenelor vitale de relaţie. ca să zicem aşa. precum şi efectele distrugerii lor. Şi într'adevăr. — opere. şi cu modul său prea adeseaori defectuos de a raţiona — omul n'ar fi putut interveni în acte de o gingăşie şi de o finalitate atât de minunate. distruge unul din aceşti centri nervoşi. nici mai puţin. cunoştinţa de tre buinţele viitoare ale larvei sale. —cu ignoranţa sa. De aci urmează o îndoită necesitate pentru insectă: să păstreze omida vie şi. De altfel.FINALITATEA IN BIOLOGIE 91 In rezumat. ar trebui să se admită că. şi ini ţiativa câtorva acte din care au rezultat operile de ştiinţă. nici mai mult. nu numai anatomia şi topografia centrilor nervoşi ai omizii. actele voluntare sunt un fel de complemente ale actelor instinctive. fără s'o omoare. fără contestare. la început Ammophiles a cunoscut. să nu aducă vreo vătămare larvei. fără să producă desordinile cele mai grave. — să suprime toţi centrii nervoşi multipli care prezida la mişcările omizii. fără excepţie. identice. Ammophiles trebuie deci să-şi paralizeze prada. o vedem înfigând acul ei în corpul omizii. pe care o împărtăşesc actele voluntare. Această operaţie este deci condusă cu o îndemânare şi cu o precizie extraordinară. de fiecare dată. pe linia mediană a feţii ventrale. deci. să o facă imobilă pentru ca.

Or. intensitatea. 1 . numai prin faptul că se îndeplinesc în vederea unui scop comun: subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. energia. se percep ele înseşi) Materia.92 DR. că lumina. — nu posedă alte atri bute decât pe acelea de massă şi de întindere. căldura. din cele ce vă spusei până acum. electricitatea. Or. ca şi cel de finalitate. rezultă în mod evident că. aceste fenomene prezintă uneori calitatea de a fi ştiente. C. N. PAULESCU Dar. se deosibesc de actele şi de fenomenele naturii brute şi de acelea ale naturii moarte. atât organizaţia şi evoluţia. nu fac parte din domeniul naturii brute. în plus. — nu poate să perceapă ea însăşi (ar fi un non-sens să zicem. Prin urmare. cât şi fenomenele vitale. Finalitatea morfologică şi fiziologică este deci marca distinctivă a fiinţelor vieţuitoare. având o organizaţie specială şi o evoluţie corelativă cu reproducţia . — caracter absolut ireductibil la proprietăţile conştient materiei şi e rcrifii *_ energiei Observaţia ştiinţifică arată că fiinţele vieţuitoare prezintă următoarele caractere esenţiale: 1° — un corp protoplasmic format din una sau mai multe celule. de exemplu. 2° — fenomene vitale de nutriţie şi de relaţie. — care nu era decât un singur atribut. Conştiinţa este perceperea energiei. caracterul de conştiinţă. — element inert care este substratul energiei.

întrebarea noastră. IPOTEZE ŞI VERIFICAŢII EXPERIMENTALE înainte de a vă expune ipotezele care răspund la întrebarea noastră. la 16 Februarie 1905. de a căuta soluţia problemii vieţii: a. 1 Lecţie tăcută la facultatea de medicină din Bucureşti. vom încerca să împlinim a doua parte a sarcinii ce ne-am luat. să-mi daţi voie să vă aduc aminte regulele metodei experimentale. b. — este finalitatea actelor morfologice şi a fenomenelor fiziologice. în mod experimental. realitatea acestei cauze. — vom verifica apoi. — Care este cauza vieţii? —poate fi acum precizată şi formulată în modul următor: care este cauza finalităţii morfologice ce există la fiinţele vieţuitoare? Astăzi. In lecţia precedentă v'am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am constatat împreună că marca esenţială a vieţii.r MATERIALISMUL Domnilor. — adică vom alege termeni de comparaţie convenabili pentru a putea. cu ajutorul căreia omul de ştiinţă poate să se ridice dela efecte la cauze. să descoperim o cauză plau zibilă caracterului distinctiv al fiinţelor vieţuitoare. . — vom face ipoteze. — ceea ce distinge fiinţa vieţuitoare de fiinţele nevieţuitoare (brute sau moarte). prin analogie.

inertă. Ştiinţa tolerează astfel de ipoteze cu condiţia ca ele să nu fie în contradicţie cu niciun fapt bine stabilit ». actele şi fenomenele ale cărora cauze îi sunt cunoscute. Corpurile brute prezintă o oarecare activitate. căci « o ipoteză. care. B. ori. Aceasta este ipoteza materialistă modernă. Savantul este dator să supună ipoteza controlului experimental. Iată raţionamentul prin analogie care i-a dat naştere: Se compară fiinţele vieţuitoare cu corpurile brute. Fiinţele vieţuitoare au şi ele o activitate proprie. că ipoteza materialistă nu răspunde la întrebarea noastră. ori. cauza lui A trebuie să fie analoagă cu cauza cunoscută a lui B. cauza unică şi exclusivă a activităţii lor nu poate fi decât energia. savantul procedează în modul următor: el alege printre fiinţele. materia fiind prin definiţie. energia fizică este cauza unică şi exclusivă a activităţii fiinţelor vieţuitoare. — cu alte cuvinte. energia fizică este cauza vieţii. PAUlESCU Când este vorba să se afleYauza necunoscută a unei fiinţe. pe aceea. . — ca şi corpurile brute. N. Concluzia unui asemenea raţionament prin analogie constituie o ipoteză. a unui act sau a unui fenomen A. investigaţia simţurilor nu descoperă la aceste fiinţe nici un alt agent afară de energie. — dm materie şi energie. A) — IPOTEZA MATERIALISTĂ Dintre ipotezele care au pretenţia să rezolve problema vieţii. C. neverificată de experienţă. şi conchide că. iar corpurile lor sunt constituite. . — că ea este chiar afară de chestiune. « Totuşi sunt ipoteze a cărora demonstraţie experimentală este imposibilă . imediat. redusă la liniile ei fundamentale. . nu poate fi admisă în ştiinţă ». se apropie mai mult de A. prin caracterele sale. Trebuie să vă atrag atenţia. singură ipoteza materialistă se bucură astăzi de favoarea marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă. ele sunt constituite din materie şi energie. deci.94 DR.

nu şi din acel al ştiinţei. — concepute în inteligenţă. şi ambele au ace leaşi drepturi de a fi primite în ştiinţă. actele şi fenomenele vitale sunt reduse. în fond. — se pot identifica lucrurile cele mai disparate. — neţmându-se seamă de caracterele distinctive. 338. Bailliere). Intr'adevăr. cum cred unii filozofi. ea este metafizică. însă. Edit. Contrar părerii acestui ilustru savant. conceput în inteligenţă. decât nişte mutaţii de energie şi de materie care nu se disting de acelea ale naturii brute. o lege raţională a spiritului. Este evident că. căci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinţe. adică. 1885. — zicea el. Paris. mai cu seamă. Paris. — nu este o lege fiziologică. 1 . Actele morfologice şi fenomenele fiziologice nu sunt. decât prin finalitatea lor. făcută fără parti pris. dacă li se neagă caracterul de finalitate. p. «Finalitatea. — atât una cât şi alta. Această afirmaţie este contrazisă de rezultatele observaţiei ştiinţifice. se suprimă singura lor trăsătură distinctivă. ci numai cauze eficiente x . Aceste două noţiuni sunt. Claudc Bernard. care este în obiect » (Leţons sur Ies plienomenes de la vie. iden tice cu acelea ale naturii brute. în lecţiunea noastră anterioară. nu poate tolera o asemenea procedare.MATERIALISMUL 95 Intr'adevăr. vezi Anexele) — că noţiunea de cauză nu este experimentală: ca şi aceea de scop. cu cauza eficientă. Ori. — am demonstrat într'o lecţie anterioară [Definiton de la physiologie. simţurile nu percep decât fenomenele şi modul lor de succesiune. celular sau individual. Ştiinţa. etc. dacă. ea este. — iar nu relaţiile de cauzalitate sau de finalitate. — căci nu există un singur fenomen vital. — scopul. — care nu este materialist. cu ajutorul căreia. în mod arbitrar. 15 juillet 1901. materialiştii resping a priori orice idee de finalitate: în natură — zic ei — nu există cauze finale. pe care o va exercita mai târziu. celular sau individual. dar artificial. — pretinde că ideea de finalitate face parte numai din domeniul filosof iei. nu este o lege a naturii. care să nu fie construit în vederea unei funcţii. care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat. în « Journal de Medecine interne ». căci nu există un singur organ.— fatal. ceea ce noi căutăm să descoperim este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice constatată la fiinţele vieţuitoare. — la simple mutaţii de energie şi de materie. Fiziologistul trebuie să se păzească de a confunda scopul cu cauza.

materialiştii nu au parvenit să răstoarne toate obstacolele care se opun stabilirii doctrinii lor. căci ea închide ochii în faţa caracterului de finalitate^ — caracter distinctiv al faptelor vitale. — şi care. —s'au despuiat în mod arbitrar. — iar materia nu are decât pe cele de întindere şi de massă. energia posedă un singur atribut. finalitatea. N. la natura vieţuitoare. — el le dărâmă dogma. nici materia nu implică atributul de finalitate. dar care nu convine materialiştilor pentru simplul motiv că. Astfel. ele nu pot deci explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice ale fiinţelor vieţuitoare. Ori. —nici mai mult nici mai puţin. nici pentru magnetism. doctrina materialistă păcătuieşte grav în contra regulelor celor mai elementare ale logicii: 1° — Ea este bazată pe o observaţie făcută cu prejudecată. după un Nu avem simţuri particulare nici pentru electricitate. — scapă acţiunii lor directe. 4° — Ea este incapabilă să explice faptele vitale morfologice şi fiziologice. a celor ce se petrec în natura neînsufleţită. termică. faptele vitale de caracterul lor esenţial. — cu alte cuvinte. aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute. într'o identifi care. pe care nu le percepem decât atunci când sunt transformate în vreuna din formele sensibile ale energiei (mecanică. luminoasă)—-vezi Paulescu: Definiţia fiziologiei. după cum am mai spus-o. intensitatea. Mai rămâne caracterul de conştiinţă al unor fapte vitale. — pentru trebuinţele pricinii. PAULESCU Dar. In rezumat. — aşa cum o concep materialiştii. într'o confuzie a fiinţei vii cu cadavrul său sau cu un corp brut. căci. 3° — Ea este rezultatul unui raţionament fals care presupune că în natură nu există nimic în afară de ceea ce cade direct sub simţurile noastre. — şi încă şi mai puţin pe acel de conştiinţă. Ori. nici energia. ea nu poate da seama nici de formarea. C. ca şi cel de finalitate. chiar negând finalitatea biologică. — caracter pe care nu mai pot să-1 nege. este absolut ireductibil la proprietăţile energiei şi ale materiei. Intr'adevăr. 1 . — generalizare nejustificată. se ştie că numai unele din formele energiei impresionează direct simţurile x şi chiar materia. 2° — Ea consistă într'o generalizare.96 UR.

— care nu este decât cunoştinţa prin cauze. —respingem. nici de evoluţia care se efectuează în vederea reproducţiei. aceea de a explica originea fiinţelor vieţuitoare. — din punctul de vedere al metodii experimentale 1.MATERIALISMUL 97 plan prestabilit. ea voieşte să limiteze ştiinţa la operaţia sa preliminară. pe care l-am studiat sub numele de acte instictive şi de acte voluntare. afară din ştiinţă. . — examenul critic al ipotezii « Generaţia spontanee ». Pauicscu: Generaţia spontanee şi Darwinismul. doctrina materialistă. Pentru aceşti filozofi. în legătură cu acest caracter. Bazaţi pe aceste motive. — în numele logicii ştiinţifice. — aşa cum este profesată astăzi. etc. — constatăm că e bazată numai pe analogii forţate şi pe întrebuinţarea unor numiri echivoce care spun mai mult ca faptele pe care le reprezintă. întreaga ştiinţă. — a unor organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. al cărora termen ultim este subsistenţa individului şi perpetuarea speciei. Dacă materialiştii propriu-zişi refuză să admită cauzele finale. la observaţie. cu cât examinând mai de aproape această doctrină. O şcoală filozofică. — protestează împotriva unei asemenea pretenţii. nici de înlănţuirea sau coordonarea fenomenelor vitale în vederea unei serii de scopuri. să rezolve o mare dificultate. B) — IPOTEZA «GENERAŢIE SPONTANEE» Celebra ipoteză zisă « Generaţia spontanee» nu este decât un complement al doctrinii materialiste. pentru această doctrină. născut din necesitatea absolută. Suntem cu atât mai mult autorizaţi a o face. — complement indispensabil. are pretenţia să oprească pe om de a se ridica deasupra investigaţiei simţurilor. pozitivismul. Şi mai puţin ea este în stare să explice caracterul conştient al unor fenomene de relaţie şi faptele admirabile. cauzele fiinţelor şi ale fenomenelor ne sunt inaccesibile şi nici nu trebuie să le căutăm. — chiar de la începutul vieţii. — pozitiviştii merg mai departe şi resping chiar cauzele eficiente. Am făcut — altă dată.

. în câteva cuvinte. E. — ea nu se produce niciodată ».. Pasteur i-a dat ultima lovitură arătând că microorganismele cele mai simple se supun legii generale care voieşte ca fiinţa vieţuitoare să nu se formeze decât prin filiaţie. care a expulzat « Generaţia spontanee » pentru totdeauna din ştiinţă. — ipoteza generaţiei spontanee trebue să fie res pinsă ca anti-ştiinţifică ». EUhct (profesor de fiziologie la facultatea de medicină din Paris) . în mod spontaneu. — şi demonstraţia irefutabilă a lui Pasteur că. în mod spontaneu. « Nefiind probată şi neîmplinind nici măcar smgura condiţie graţie căreia ar fi putut să fie tolerată. clar ca ziua. VII. C. X. doi fiziologişti renumiţi: « Ipoteza generaţiei spontanee a fiinţei vieţuitoare. că. 1 Iată ce zic. fondul acestei ipoteze şi concluziile la care ne-a condus discuţia ei critică.în articolul Generation spontanee. 1905. Dictionnaire de physiologie. această doctrină condamnată. Faţă de admirabila demonstraţie critică a lui Pasteur. — Ch. A. adică prin intervenţia unui organism viu preexistent». Ori. a fost succesiv dată afară din toate cadrele clasificaţiei... adică fără altă intervenţie decât aceea a energiei pe care o posedă materia acestei substanţe. von Haeckel (profesor de zoologie la universitatea din lena) susţine încă şi astăzi. Experienţe simple şi decisive au stabilit. — încheiam. « Cuvântul generaţie spontanee nu mai are decât un interes istoric. din substanţa brută. PAULESCU Nu voi mai reveni astăzi asupra celor spuse atunci. — toţi savanţii s'au înclinat chiar şi cei materialişti 1. . 1904. Dastre (profesor de fiziologie la facultatea de ştiinţe din Paris. nici fiin ţele vieţuitoare cele mai inferioare nu se nasc. Istoria ştiinţelor este însăşi istoria pierderilor încer cate de această doctrină. . astăzi. 242.DR. — adică de a nu fi contrazicere cu niciun fapt stabilit. imposibilitatea de a face sinteza artificială a substanţei vieţui toare. că această ipoteză nu este întemeiată. 73. membru al academiei de ştiinţe) în La vie et la mort. în această privinţă. . . Unul singur totuşi. — probează. Doctrina Generaţiei spontanee pretinde că fiinţele vieţuitoare derivă din substanţa brută.« Astăzi (1904) numai este un singur fiziologist care să îndrăznească să susţină ideea generaţiei spontanee ». p. T. p. Mă voi mul ţumi numai să vă reamintesc. — în condiţiile experimentale cele mai diverse pe care Ie putem imagina.

MATERIALISMUL

99

El afirmă că, din combinaţia fortuită a carbonului, cu azotul şi cu elementele apei, a rezultat o substanţă albuminoidă, amorfă, nediferenţiată în protoplasma şi nucleu. Pe această substanţă chimică, — ipotetică, — el o ridică — sans plus de fafons, —la rangul de fiinţă vieţuitoare şi îi dă numele de Moneră. Monerele sunt deci, după Haeckel, fiinţele vieţuitoare care iau naştere prin generaţia spontanee. Din nefericire, faptele experimentale, — care adesea-ori pricinuiesc încurcături supărătoare sistemelor filozofice, — veniră, şi încă în trei rânduri, să dea cele mai formale desminţiri fanteziei imaginative a lui Haeckel. 1° — Noţiunea de Moneră entuziasma pe savanţii materialişti care, în dorinţa de a-i da o existenţă reală, căutară s'o descopere în natură. In 1868, profesorul T. Huxley anunţă că a găsit în fundul mărilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideală pe care o numi Bathybius şi o dedică lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Această descoperire făcu mare sgomot. Ipoteza generaţiei spon tanee păru confirmată; dar triumful fu de scurtă durată. Câţiva ani mai târziu (în 1879), Bathybius era renegat în public de către însuşi Huxleyx care-1 inventase, şi, în 1882, Milne Edwards i-a dat lovitura de graţie, demonstrând în faţa academiei de ştiinţe din Paris, că ceea ce fusese luat drept fiinţă vieţuitoare primordială, nu era decât nişte mucozităţi pe care le excretă bureţii şi alte zoofite când sunt atinse de instrumentele de pescuit. 2°—Pe de altă parte, Haeckel, la rândul său, descoperea şi el monerele 2, într'un grup de fiinţe unicelulare care păreau constituite numai de protoplasma, fără nucleu. Dar progresele tehnicii microscopice nu întârziară ca să demonstreze că aceste celule, — considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu, —
Congresul Asociaţiei Britanice, ţinui la Sheffield. - E. Haeckel: Biologische Studien, I. fasc. Shidien ueber Moneren und andere Protislen, Leipzig, 1870.
1

100

UR. N. C. PAULESCU

posedă în realitate un nucleu şi că, în natură, nu există celulă fără nucleu 1.
1

Iată, în această privinţă, două mărturii autorizate şi irecuzabile: «Nucleul este oare un organ indispensabil oricării celule? Acum câţiva ani, asemenea chestiune nu încurca câtuşi de puţin. Insuficienţa vechilor metode de ob- serraţie, nepermiţând descoperirea prezenţii nucleului în toate organismele inferioare, se admitea că există două specii de celule, — unele simple, constituite numai dintr'o părticică de protoplasma, altele mai complexe, în care se formează un organ special, nucleul. Hacckel numia pe cele dintâi cytode, iar formele lor vii, Monere; pe celelalte el le dcnumia celule sau cyte. De la această epocă, starea chestiunii s'a modificat esenţialmente. Graţie perfecţionării instrumentelor de optică şi metodelor de coloraţie, existenţa organismelor fără nucleu este pusă în dis cuţie. La numeroase vegetale inferioare (alge, ciuperci, şi la protozoarele conside rate ca fiind lipsite de nucleu (vampirele, politalame, mixomicete), se poate demonstra fără greutate, prezenţa nucleului. Cum, pe de altă parte, s'a aprobat că oul matur posedă şi el un nucleu, putem zice că, în tot regnul animal, nu există niciun exemplu sigur de celulă fără nucleu ». — Oscar Hcrtwig (profesor şi director al Institutului de anatomie de la universitatea din Berlin) în La celulle et Ies tissus. Trad. Jnliin, Paris, 1894, p. 52. « Printre rizopodele unicelulare, libere, asupra cărora cercetările lui Max Schultze atrâsăseră atenţia, Haeckol descoperi o întreagă serie în care nu se vede nicio urmă de nucleu şi le dădu numele de Monere, pentrucă păreau constituite dintr'o simplă părticică de protoplasma şi reprezentau, astfel, organismele cele mai inferioare şi cele mai simple ce se puteau imagina. . . Totuşi, concepţia Monerelor cu celulele lipsite de nucleu, se modifică mult cu progresele tehnicei microscopice a colora ţilor, astăzi atât de perfecţionate. Graţie întrebuinţării noilor metode de coloraţie, un număr din ce în ce mai mare de organisme, — printre xele pe care Haeckel le descrisese sub numele de Monere,— fu recunoscut ca având caracterele de celule nucleate; la multe dintre ele se demonstra prezenţa unui mare număr de nuclee mici şi Gruber descoperi specimene în care substanţa nucleară se găseşte împrăştiată în toată protoplasma, sub forma de nenumărate granulaţii extrem de mici. Astfel, nu mărul monerelor primitive se reduse din ce în ce mai mult şi cei câţiva reprezen tanţi ai acestor organisme, care nu au putut fi supuşi la noi cercetări, sunt con sideraţi astăzi, de către cei mai mulţi observatori, ca fiind şi ei celule nucleate în care numai insuficienţa vechilor metode a fost cauza necunoaşterii nucleelor, — după cum s'a întâmplat şi cu cele ce se ştie acum că posedă nucleu. .. ». «Astfel, după starea actuală a cunoştinţelor, se pare că, printre organismele care trăiesc astăzi pe pământ, nu există nicio celulă care să nu prezinte o diferenţiere de două substanţe şi că orice celulă posedă, prin urmare, pe lângă protoplasma, şi un nucleu ». — Max Verworn (profesor de fiziologie la universitatea din lena, apoi la aceea din Goettingen) în Physiologie generale, Trad. Hedon, Paris, 1900, pp. 77—79.

MATERIALISMUL

101

Monera nu este deci decât o fiinţă fictivă, — o eroare datorită insuficienţii mijloacelor de observaţie de care s'a servit Haeckel. Cu dispariţia monerii se dărâmă întregul edificiu pe care Haeckel îl zidise pe dânsa. 3° — Cu toate acestea, Haeckel nu se dă învins; el găseşte cu cale să susţină încă monera şi generaţia spontanee. încearcă însă să ia chestiunea de pe tărâmul experimental pentru a o muta într'un trecut îndepărtat, adică în momentul apariţiei primii fiinţe vieţuitoare pe pământ, — manoperă foarte abilă, căci, făcând cu neputinţă orice control ştiinţific, el poate să-şi permită afirmaţiile cele mai arbitrare, fără teama de a fi desminţit. Şi într'adevăr, el afirmă, imperturbabil, că, dacă generaţia spontanee nu se mai produce astăzi, ea a avut loc în schimb, la început şi a dat naştere unei monere primordiale din care au derivat toate celelalte fiinţe vieţuitoare. Din nenorocire, — dacă histologia arată că monera nu există astăzi,—
fiziologia dovedeşte imposibilitatea existenţii ei la originea lumii vieţuitoare.

Este demonstrat ştiinţificeşte că orice fiinţă vieţuitoare se nutreşte cu trei feluri de substanţe: minerale, azotate şi hidrocarbonate. Este deasemeni demonstrat ştiinţificeşte că numai plantele verzi pot, — graţie clorofilii, — utilizând energia solară, — să descompună acidul carbonic din aer, să-i fixeze carbonul şi să-1 combine cu elementele apei, pentru a forma hidraţii de carbon. Prin urmare, numai plantele verzi, — sau, în general, fiinţele vieţuitoare care posedă o substanţă diferenţiată având proprietăţi analoage cu acelea ale clorofilei1, — pot subsista prin ele înseşi şi pot face faţă tuturor necesităţilor lor, fabricându-şi, cu substanţe anorganice, alimentele de care au trebuinţă pentru a trăi şi pentru a se reproduce. Se ştie, de altfel, că fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile să subsiste prin ele înseşi şi că utilizează pentru hrana lor, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi a.
1 Fermenţii nitrifianţi ai lui Winogradski intru, probabil, în această categorie de fiinţe vieţuitoare. 3 Dacă ar trebui să emitem o părere asupra primei fiinţe vieţuitoare apărută pe pământ, am zice, ţinând seamă de faptele bine stabilite de ştiinţa experimentala:

fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.

102

DR. N. C. PAULESCU

Este evident că, în asemenea condiţii, ipoteza Monerii lui Haeckel devine imposibil de susţinut. Cum a putut acea masşă de substanţă albuminoidă amorfă să subsiste prin ea însăşi? Cum a putut monera incoloră, — lipsită de clorofilă, — să-şi fabrice hidraţii de carbon şi, în general, substanţele organice absolut necesare nutriţiei sale? Este uşor să imaginezi o fiinţă fără organizaţie, o substanţă muciformă fără structură. Dar, când este vorba să faci din această massă amorfă, o fiinţă vieţuitoare, fiziologia protestează. Intradevăr, orice fiinţă vieţuitoare trebuie să prezinte, — pe lângă organizaţie, — fenomene de nutriţie şi de relaţie cu finalitate imanentă ; ea trebuie să aibe, încă, proprie tatea de a se reproduce. Oricât de simplă ar fi o fiinţă, — din punctul de vedere morfologic, — ea este, — din punct de vedere fiziologic, — tot aşa de complicată ca şi fiinţa superioară cea mai perfectă, căci fenomenele vitale sunt aceleaşi la toate fiinţele vieţuitoare (Vezi lecţia anterioară). Materialismul nu este deci decât un ţesut de erori. Şi, — ceva mai mult,—eroarea materialistă este departe de a fi inofensivă; ea este o doctrină răufăcătoare şi, printre relele pe care le pricinueşte, cel mai mic este că împiedecă progresul ştiinţii vieţii. Negând cauzele finale, — şi chiar cauzele eficiente, — şi afirmând a priori identitatea între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare, această doctrină scade orizontal cercetările ştiinţifice; ea astupă ochii cercetătorilor şi îi îndeamnă la trândăvie. Suntem datori, deci, să combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, că discuţia de faţă 1-a sdruncmat în deajuns ca să nu poată să se mai ridice vreodată în spiritul D-voastră.

APENDICE
Intr'o publicaţie recentă La vie et la mort (1904), un maestru al fiziologiei, A. Dastre din Paris (membru al academiei de ştiinţe, profesor la facultatea de ştiinţe, etc), a reunit, — expunându-le în mod admirabil, — niştte noi şi importante probe ale materialismului modern. A face examenul critic al argumentaţiei distinsului profesor dela Sorbona, este a urmări, până la capăt, această doctrină funestă ştiinţei. I. — Observaţia arată că corpul oricărei fiinţe vieţuitoare este constituit din protoplasma şi este format de una sau de mai multe celule Dastre recunoaşte că fenomenele vieţii nu se observă decât în protoplasma organizată având forma de celulă nucleată; totuşi el adaugă: « Dacă aceste legi ar fi absolute, dacă ar fi adevărat că viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma albuminoasă, decât în şi prin celulă, problema vieţii materiei ar fi rezolvată în mod negativ » (p. 248). Apoi, pentru a slăbi caracterul absolut al acestor legi, el invocă următoarea excepţie: «Experienţele de merotomie, adică de amputaţie, demonstrează necesitatea prezenţii corpului celular şi a nucleului, — cu alte cuvinte, întregimea celulei. Dar, ele mai arată că, în lipsa acestei întregimi, moartea nu vine imediat. O parte din actele vitale continuă să se producă în protoplasma anucleată, în celula mutilată, incompletă » (p. 249). Dacă examinăm cu atenţie faptele ce constituiesc această pretinsă excepţie, constatăm că fragmentul de celulă, lipsit de nucleu, nu mai posedă facultatea de a creşte şi de a se înmulţi şi, în general, nu mai prezintă nici unul din actele morfologice ce caracterizează viaţa ; iar fenomenele care se mai produc în el (mişcări corelative consumării

279). transformă substanţele alimentare (hidrocarbonate. împrumutând expresiile d-sale putem zice: Viaţa nu este posibilă decât în şi prin protoplasma. * cristalele. deşi nu este imediată. ca în celula completă. dacă cineva nu se mulţumeşte cu rezultatele unei observaţii superficiale. constată imediat că analogia perfectă nu* este . în urmă ea le asimilează. — răspunde Dastre. azotate. Observaţia arată că fiinţa vieţuitoare. adică în soluţia substanţii sale. nici un act vital propriu-zis nu continuă să se producă in protoplasma anucleată. pusă într'un mediu convenabil. decât în şi prin celulă. realizând un tip sau o varietate a tipului specific (p. Cu toate acestea. Există corpuri brute.— să le zicem indivizii cristalini. — faptele invocate de Dastre le confirmă în chip strălucit. Prin urmare. este totuşi foarte repede şi este urmată de desagregarea fragmentului protoplasmic. Intradevăr. din acest punct de vedere. îşi incorporează particulele ei. creşte conservându-şi forma.104 DR. între fiinţele vieţuitoare şi corpurile brute. dar care nu se mai pot reînnoi) nu durează decât puţin timp şi nu întârzie să înceteze definitiv. — le încorporează şi le creşte. — arată aceeaşi aptitudine (ca şi fiinţele vieţuitoare) să-şi repare mutilaţiile » (p. Ceva mai mult. O «analogie perfectă » există. 282). PAULESCU rezervelor nutritive conţinute în acest fragment. şi anume cristalele. grase) conţinute în acest mediu şi le face absorbabile. aşa că problema vieţii materiei este rezolvată în mod negativ. —adică le face asemenea cu substanţele ce intră în constituţia corpului ei. în momentul segmentării. o formă specifică şi are facultatea de a-şi cicatriza rănile. acest germen (cristalin) se desvoltă. El asimilează materia disolvată. astfel. întotdeauna fatală. Câtuşi de puţin. In rezumat. Iată un anumit număr de caractere ce par a fi proprii fiinţelor vieţuitoare. ea dobândeşte. deci. care posedă toate aceste proprietăţi. N. Moartea. — departe de a infirma legile unităţii chimice şi ale unităţii morfologice ale fiinţelor vieţuitoare. pus într'un mediu de cultură convenabil. C. II.

2° — Formarea cristalelor este. desagregate şi amestecate cu moleculele lichidului disolvat. prin juxtapunerea moleculelor acestei substanţe. în soluţia concentrată a substanţei chimice. el le supune la o elaboraţie foarte complexă şi le transformă în propria sa substanţă. Un cristal este compus din părticele cristaline. — şi asimilaţia fiinţelor vieţuitoare. — care se găsesc formate gata. — agregate de molecule ale unei aceleiaşi substanţe chimice. la rândul lor ele se juxtapun. în soluţie. — şi din această juxtapunere rezultă cristalul. deci. la două lucruri cu totul diferite: 1° — Dastre numeşte mediu de cultură al unui corp brut. de asemenea. se formează în mod izolat. adică transformarea în protoplasma. între o soluţie şi un mediu de cultură. — Ce asemănare poate exista' între această juxtapunere mecanică de molecule şi de părticele cristaline. — prin juxtapunerea de părticele cristaline. Prin urmare. homogene. într'o onentaţie constantă. o soluţie este constituită din moleculele corpului disolvat. care este cu totul diferită de aceea a mediului. nici o analogie între un cristal şi un microb. Dimpotrivă. (Se ştie că Pasteur şi elevii săi au reuşit să facă anumiţi microbi să trăiască şi să se desvolte în medii formate numai din săruri mine rale cărora le-au adăogat o oarecare cantitate de hidraţi de carbon).APENDICE 105 reală. Aceste părticele cristaline. Ori. când un microb este pus într'un mediu de cultură. a substanţelor heterogene ale mediului de cultură? — Ce raport poate exista între augmentarea volumului unui cristal. o soluţie a acelui corp. decorată de Dastre cu numele de asimilaţie şi de creştere. — perfect explicată prin acţiunea exclusivă a forţelor fizicochimice. el nu se mulţumeşte numai să adune la suprafaţa sa moleculele acestui mediu. ci constă numai în darea arbitrară a aceluiaş nume. sub forma de cristal şi sub forma de soluţie avem aceeaşi substanţă ale căreia molecule sunt agregate şi desagregate. Nu există. — şi creşterea fiinţelor vieţui- . moleculele lui se agregă din nou fără să-şi schimbe natura. Când corpul disolvat cristalizează.

La fiinţele pluricelulare.PACLESCC toare care se face prin mărimea celulelor şi prin înmulţirea lor. — pe când el se măreşte în toate sensurile printr'un depozit de părticele cristaline. această citaţie. «Consecinţa este evidentă: creşterea trebuie să fie acolo preponderentă. Dastre. a studiat bine acest fenomen. 281). vom vedea risipindu-se analogia iluzorie pe care materialiştii voiesc s'o stabilească între mecanismele reparaţiei formii la cristale şi la fiinţele vii. în punctul sfărâmat. la nivelul părţii mutilate. observaţia arată că nu se produce la locul rănit. înainte de a fi pentru celelalte » (p. prin apoziţie. — o vasodilataţie şi consecutiv. Nu este cu putinţă să se dea acelaşi nume unor fapte aşa de disparate. în câteva ore. -— ci că nutriţia întregii celule devine mai intensă. Gernez a arătat că. 3) — Să trecem acum la cicatrizaţia mutilaţiilor cristalelor. asimilaţia materialelor nutritive şi transformaţia lor în protoplasma devin mai active. Lucrurile nu se petrec altfel într'o fiinţă vieţuitoare (p.100 I)R . Reparaţia cristalelor mutilate este deci datorită unui fenomen pur fizic. Pasteur. între alţi savanţi. — la locul rănit.c. o segmentaţie şi o mulţi- . căruia » împrumut. pentrucă soluţia devine supra saturată pentru această parte. decât ar fi fost în condiţiile obişnuite. adaugă : « Cu alte cuvinte travaliul de formaţie al cristalului este mult mai activ. de materiale conţinute în mediul ambiant. Examinând faptele cu puţină atenţie. o exagerare a nutriţiei. Se poate spune oare acelaşi lucru şi despre cicatrizarea rănilor fiinţelor vieţuitoare? La fiinţele unicelulare. 280). « Dacă un cristal sfărâmat într'o parte. ci şi restabilirea regularităţii în partea mutilată ». se vede câ. cristalul este mai puţin solubil decât în altă parte. numai un simplu depozit. — contrar părticelelor cristaline. este pus din nou în soluţia în care s'a format. care apar în mod izolat în sânul soluţiei. — mai cu seamă când se Ştie că aceste celule nasc unele din altele. acest travaliu a satisfăcut nu numai regularitatea travaliului general pe toată suprafaţa cristalului. — un travaliu activ are loc -la partea sfărâmată sau deformată şi.N. se constată.

nu este absolut nimic comun între reparaţia mutilaţiilor cristalelor şi cicatrizarea fiinţelor vieţuitoare. Ba. el nu mai conţine decât 360 gr de sare. « anumite cristale. — nasc dintr'un individ precedent. constatăm că toată sarea se disolvă (la 34 grade.) se topeşte şi dispare în sânul lichidului. asemenea ei. Răcindu-se. o aşa de luminoasă expunere. restul rămâne pe fundul vasului. — restul s'a depus pe fundul vasului. o anumită cantitate din această sare (360 gr. menţinută la temperatura de 15 grade.. ele pot fi considerate ca posteritatea unui cristal anterior » (p. — imposibilă de explicat numai prin intervenţia forţelor fizico-chimice. pentru că.122 de grame de SO4Na2. din această sare.APENDICE 107 plicaţie a celulelor care se dispun în anumită ordine. Este demonstrat astăzi că orice fiinţă vieţuitoare se naşte dintr'o altă fiinţă vieţuitoare. 286). la temperatura de 15 grade. Toată lumea ştie ce este o soluţie saturată şi o soluţie suprasaturată. o parte din sarea disolvată şi când ajunge să aibe 15 grade. Ori. cristalizat). . de cele mai multe ori. Prin urmare. un litru de apă nu poate disolva mai mult de 360 gr. III. lichidul abandonează sub forma de cristale. formarea unei cicatrice fibroase. anterioară. Să punem această soluţie într'o cameră a căreia temperatură este de 15 grade. Dacă ridicăm temperatura lichidului până la 34 grade. Rezultatul acestor acte complexe este reconstituirea organelor distruse. sau. Materialiştii moderni pretind că sunt corpuri care posedă chiar o reproducţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. într'un litru de apă distilată. un litru apă distilată poate disolva 4. se observă la aceste cristale fenomene analoage cu « generaţia spontanee » a fiinţelor vieţuitoare şi chiar cu însămânţarea şi cu pululaţia microbilor într'un mediu de cultură. — au avut drept rezultat să stabiliască o apropiere neaşteptată între procedeele cristalizaţiei şi acelea ale generaţiei la animale şi la plante ». să introducem un kgr de Sulfat de Sodiu (SO 4Na2) şi să agităm. — zice Dastre. Avem astfel o soluţie de Sulfat de Sodiu care este zisă saturată. « O întreagă serie de cercetări. ceva mai mult. — despre care Leo Errera a dat în încercările sale de filozofie botanică.

1°. C. Soluţia se zice atunci suprasaturată. şi ea. Insă. dacă îl punem într'o soluţie supra-saturată de această sare. Iată acum analogiile pe care materialiştii caută să le stabiliască între aceste fapte ale naturii brute şi fenomenele vitale. dar nu s'a putut încă determina r ca pentru betol. Totuşi cristale au apărut spontaneu în glicerina. un minut sau două. este Insămânţarea analoagă cu aceea a unui microb într'un bulion de cultură. — ca şi cele introduse din afară. germeni (cristalini) vor apărea în lichid (p. condiţiile de apariţie a cristalelor. 292). cu un cristal de sulfat de sodiu. — Introducerea unei părticele cristaline. dimpotrivă. putem obţine altele. cristalizaţia se produce şi se propagă repede. asemenea fenomen se petrece cu betolul (salicilat de naftil): «lichefiaţi-1 la 100 grade. Scădeţi-i. un asemenea fenomen: «nu ştim în ce condiţii glicerina poate cristaliza spontaneu. Acelaşi lucru se poate zice şi despre supra-fuziune care este absolut analoagă cu suprasaturaţia. — după cum. la o temperatură mai mare de 30 grade. temperatura şi lăsaţi-1. — el va rămânea lichid. Şi întradevăr. în jurul acestui prim miez. mici cristale apar. O soluţie supra-saturată poate să rămână indefinit lichidă. în mod spontaneu. se poate întâmpla ca răcirea să nu provoace cristalizaţia. glicerina lichidă este în stare de supra-fuziune.—întâmplător. într'o soluţie suprasaturată. PAULESCU Totuşi. Acest fenomen este însoţit de liberare de căldură. obţinute astfel. — s'a putut provoca formarea altor cristale. cu ajutorul acestor cristale. în sânui soluţiei saturate şi devin. Glicerina prezintă.108 DB. dacă introducem în ea o părticică de sulfat de sodiu. aproape indefinit. In anumite condiţii. 293). în timpul iernii ». . — punctul de plecare al solidificaţiei. N. până când tot excesul de sare se depune. la 10 grade. Dar. într'un butoi trimis din Viena la Londra. S'au studiat ' aceste cristale şi s'a constatat că temperatura de fuziune a glicerinii solide este de 18 grade şi că dedesuptul acestei temperaturi. în tub închis şi menţineţi-1 într'o etuvă. Dacă se răceşte ea devine vâscoasă » (p.

vor da naştere. singur alături de cel dintâi. din întâmplare. '— urmărirea analogiilor între formele cristaline şi formele vieţuitoare. Prin urmare. . Dar. — după cum primul microb a născut pe al doilea. « Primul cristal a dat naştere unui al doilea asemenea lui. acesta s'a format. la alţi doi microbi. cu cele şase sisteme cristaline. creşte. « S'a împins şi mai departe încă. o asemenea comparaţie este monstruoasă ! Un microb însămânţat într'un mediu de cultură convenabil. 278 şi 279). iar aceştia la rândul lor. . 289) între pululaţia unui rnicî ob într'un mediu de cultură şi cristahzaţia unei soluţii suprasaturate. ajung materiaîiştii să afirme că analogia este completă (p. este generaţia spontanee a acestor cristale (p. —apariţia. împinsă la acest grad. şi aşa mai departe » (p. este generaţia cristalului introdus în ea. Ştiinţiîiceşte vorbind. prin simplul joc al forţelor moleculare. a putut fi perpetuată » (p. şi aproape până la abuz. 289). propriul său corp se divide în două părţi care vor constitui alţi doi microbi. 291). S'a comparat simetria internă şi externă a animalelor şi a plantelor cu aceea a cristalelor. nu se constată nici o diferenţă ». după ce vor creşte şi se vor segxnenta. fiecare. apoi. noi. acesta a născut un al treilea.APENDICE 109 2* — Cristalizaţia acestei soluţii supra-saturate este pululaţia. — căci nu substanţa celui dintâi cristal a dat naştere substanţii celui de al doilea cristal. S'a mers până a se pune în paralelă şase dintre principalele tipuri de clasă ale regnului animal. a cărora semnificaţie este cu totul străină de faptele ce vrea să numiască. este fals a zice că primul cristal a născut pe cel de al doilea. într'o soluţie supra-saturată. căci aceasta (specie cristalină) odată apărută. — mărturiseşte Dastre el însuşi. cristal care dă naştere la alte cristale asemenea lui. Cele spuse mai sus mă dispensează de a mai insista asupra analogiilor (?) următoare: —formarea spontanee a cristalelor. — teza ia un caracter copilăresc» (pp. numai graţie întrebuinţării unor termeni. — zice Dastre. . 293). a cristalelor de glicerina este « ceva comparabil cu creaţia ( ! ) unei specii vieţuitoare. « Dacă se compară acest fenomen cu acel al pululaţiei unei specii de microb însămânţat într'un bulion de cultură convenabil.

fără alteraţie. să privim în jurul nostru şi să întrebăm pe . . redevine opac. — şi aduce ca probă. 253). că corpurile brute au o evoluţie analoagă cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. care va fi urmată de o stingere finală. La temperatura ordinară. Când se toarnă. am crede că corpurile brute au chiar o evoluţie care are « ceva analog » cu aceea a fiinţelor vieţuitoare. 252). de ce să luăm exemple atât de îndepărtate? Lumânarea care-mi luminează în acest moment. prin exemple identice cu acesta. spre a o găsi. dur. nu cred însă să se afle cineva care să găsească. se obţine un sulf moale. ea a avut o perioadă de formaţie. « Cei vechi credeau că lumea siderală este neschimbătoare şi incoruptibilă ». — conchide Dastre. urmată de o stingere finală» (p. Dacă ne-am lua după materiahşti. şi de culoarea ambrei. Acelaşi lucru pot zice şi eu despre lumânarea mea. în apă rece. formă care este aceea a sulfului nativ.. C. n'a existat întotdeauna. — între evoluţia lumânării mele. « Nu trebuie să căutăm numai în spaţiile cereşti această mobilitate a materiei brute care imită pe aceea a materiei vieţuitoare. ea are deasemenea o perioadă de declin. acest sulf moale pierde. şi trece în stare de sulf octaedric. — zice Dastre. sulf topit. o frază a lui Faye: « Astrele nu au existat întotdeauna. elastic ca şi cauciucul. la temperatura obişnuită. PAULESCU Dar. a căruia temperatură este de vreo 230 grade. « Corpurile cereşti sunt eminamente evolutive ». « Aceasta nu este adevărat ». şi pe care o conservă indefinit. Dar. — « o analogie funciară a fenomenelor » (p. Ne este de ajuns. şi acelea pe care le adoptă. puţin câte puţin.HO DR. Există oare vreo analogie între acest fenomen şi evoluţia unei fiinţe vieţuitoare? Desigur că nu. — nu există oare decât numai o diferenţă de plus sau de minus? IV. ele vor avea deasemeni o perioadă de declin. transparent. ele au avut o perioadă de formaţie. între aceste analogii. — şi totuşi materialiştii au pretenţia să probeze. elesticitatea sa. şi aceea a unei fiinţe vieţuitoare. . — pe care Dastre le califică « copilăreşti ». N.

apoi. 253). naturalist şi medic. repaosul definitiv. de a evolua. numai forţând sensul cuvintelor poate găsi cineva analogii între aşa zisa evoluţie a corpurilor brute şi evoluţia fiinţelor vieţuitoare. « a atins o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos ». nu există la corpurile brute. în acelaşi timp matematician. întradevăr se nasc. . Giuvaergiii de astăzi spun acelaşi lucru despre anumite pietre preţioase. — fiinţa vieţuitoare execută reacţii dirijate în scop de apărare. sub influenţa cauzelor atmosferice. susţinea nu numai că pietrele trăiesc. în aceeaşi direcţie ». Jer6me Cardan. Observaţia arată că. — şi moare când.APENDICE IU geologi. — atunci când condiţiile de mediu se modifică şi nu mai sunt în starea optimă (sa. Fiinţele vieţuitoare. încet şi continuu. Aşa dar. când scopul lor a fost îndeplinit. « Aceste fapte. sau când i se adaogă o condiţie anormală. pe fizicieni şi pe chimişti. corelativă cu generaţia. 254). —acelea care sunt susceptibile să-şi schimbe structura. devenite inutile. pentru a deveni octaedric. în scopul de a eşi dm sfera condiţiilor defavorabile. In ceea ce priveşte pe geologi. despre unul dintrînşii care împărţia mineralele în stânci vii. V. Ei bine. recente. bunăoară despre turcoaze » (p. — şi în stânci moarte. sulful moale trăieşte.u cel puţin în starea pentru care fiinţa este adaptată). Desigur că exprimându-se astfel giuvaergiii nu şi-au închipuit că spusele lor vor fi invocate ca probe ştiinţifice în favoarea unei doctrine filosofice. ca argila. Dar Dastre vorbeşte încă şi de alte «fapte. — acelea care. ele declină şi dispar. constatate de cei mai abili experimentatori ». — adaogă savantul profesor. în sensul că ele se modifică. se formează. când « s e modifică. până ce ating o stare ultimă şi definitivă care este aceea a eternului repaos » (p. precise. care a fost un savant celebru în secolul al 16-lea. Nimic. Le Dantec vorbeşte într'iln loc. dar că ele suferă chiar boale. au găsit la sfârşitul tuturor acestor schimbări. devenit octaedric. în vederea reproducţiei care este funcţia lor primordială . încet şi continuu. întotdeauna în aceeaşi direcţie. bătrâneţea şi moartea. — stabilesc că formele determinate ale materiei pot trăi şi muri. care să semene cu aceasta. cresc.

lecţia î-a. Numai deasupra şi dedesuptul optimului se produce. la fiinţa vieţuitoare. în mediul ambiant. — au primit numele generic de excitanţi. « Pentru a manifesta fenomenele vitalităţii. ea însă devine un excitant deasupra sau dedesuptuj acestei temperaturi. în realitate. — zice Dastre. Pentru Dastre. — şi de altfel pentru cei mai mulţi. — adică modificările condiţiilor mediului. Astfel căldura nu constituie un excitant la temperatura optimă. oxigenul nu este un excitant decât atunci când proporţia sa. Numai condiţiile de mediu codificate. « Condiţiile extrinseci sau fizico-chimice. încurcate şi întunecate prin faptul că s'a dat o aceeaşi numire (excitanţi) unor lucruri cu totul deosebite. o activitate exagerată. . — şi de care au ^profitat materialiştii spre a-şi făuri argumente în favoarea doctrinei lor. constituiesc excitanţi. iar dacă modificaţia este împinsă mai departe. PAULESCU Cauzele reacţiilor. iar facultatea fiinţii vieţuitoare de a reacţiona sub influenţa excitaţiilor a fost numită excitabilitate sau iritabilitate. condiţiile mediului nu devin excitanţi decât atunci când. Astfel este electricitatea care con- . este superioară sau inferioară proporţiei optime (v. . — care domneşte şi astăzi în fiziologie. dacă nu pentru toţi fiziologiştii. aerul. sau condiţii extrinseci ale vitalităţii sale » (p. activitatea vitală se atenuează şi în cele din urmă se opreşte. Dar. căldura şi o anumită constituţie chimică a mediului » (p. N. 185). constituiesc excitanţi propriu zişi * şi numai reacţia pe care o provoacă 1 O altă categorie de excitanţi este constituită de formele energiei sau de substanţele chimice care nu există în mediul optim. sau mai bine zis. care pot fi numite excitanţi. De asemenea. sunt în număr de patru: umiditatea. — condiţiile mediului în stare optimă. o reacţie. Aceste noţiuni. Unii fiziologişti numesc excitanţi condiţiile mediului în stare optimă. Din acest fapt a rezultat o confuzie. unde găseşte anumite condiţii favorabile. taxii). 184). necesare manifestaţiilor vitale. au fost. modificate. ele nu se mai află în stare optimă. exagerate sau diminuate. din nenorocire. atât de simple şi atât de clare. C.112 DR. oxigenul. — fiinţa elementară. are trebuinţă de lumea exterioară. o tendinţă de a se apăra. fiinţa protoplasmică.

spontaneitatea oului fecundat şi a embrionului care se desvoltă şi. — când se găsesc în mediu în proporţiile optime. este efectul excitaţiei. a cărora aparentă spontaneitate nu este decât o iluzie. — nefiind în fond decât nişte mutări de materie şi de energie. starea optimă este reprezentată prin absenţa lor. stituie un adevărat excitant pentru nervi şi pentru muşchi. din acest punct de vedere. este manifestaţia unei activităţi independente de vreo influenţă exterioară. bună-oară. zice Dastre. nici umiditatea. 1 Activitatea fiinţei vieţuitoare nu este decât realizarea actelor ei morfologice şi a fenomenelor ei fiziologice cu finalitate imanentă. — nu obosesc fiinţele vieţuitoare. aceste acte şi aceste fe nomene. — funcţionarea celulelor ce formează diferitele ţesuturi. pusă In condiţii de mediu optim x. Principala consecinţă a acestei confuzii între lucruri aşa de diferite. fiziologia. se produce. Ori. «Legea inerţiei. avem faptul că numai asemenea condiţii sunt capabile să producă oboseală (diminuarea intensităţii reacţiei. 190). în virtutea căreia s'a proclamat inerţia. Văzurăm graţie cărei confuzii nenorocite. — ea se aplică la corpurile vii. sau mai bine zis. spontaneitatea oricării fiinţe vieţuitoare. — pe când condiţiile de mediu în stare optimă nu produc niciodată oboseală. Pentru această categorie de excitanţi. reuşesc să dea această desmmţire. Prin urmare s'au confundat condiţiile modificate sau anormale cu acelea ale stării optime. nici oxigenul. Spontaneitatea. lipsa de spontaneitate a fiinţelor vieţuitoare şi identitatea lor. care se crede că este apanajul corpurilor brute. nici căldura. nu le este specială. unii fiziologişti. . mai întâi o exagerare a intensităţii reac ţiei {fatiga sau oboseala). în general. în fine paralizia şi moartea. Intradevăr. Mă întreb cum poate cineva să nege. consecutivă activităţii prelungită şi isprăvirii rezervelor nutritive). Ca probă. este o eroare foarte gravă. intradevăr. — cu alte cuvinte un mediu optim. nu există o stare optimă sau mai bine zis. — nu pot să se îndeplinească dacă nu se dă fiinţei materie şi energie în anumite proporţii. cu corpurile brute. — şi numai deasupra acestui zero. ca şi în cazul precedent. — înainte de a suprima.APENDICE 113 ei. astfel sunt diversele substanţe toxice care excită. nici alimentele. desminţită de fiziologia întreagă » (p.

— va fi absolut inert. — sunt lipsite de activitatea spontană cu finalitate imanentă. . — pus în condiţiile de mediu optim. pusă într'un mediu optim pentru dânsa. fenomene adaptate unui scop de conservaţie. sunt excitanţii săi. C. — posedă o activitate spontanee. mi se pare că. Să luăm unul din aceste corpuri. Reacţia nu este niciodată indiferentă. — fenomene având caracterul de finalitate imanentă. nici colori. dar care. — faţă de inactivitatea forţată a bietului pictor. ar trebui zis: « Fiinţa vieţuitoare. — de exemplu. pentru fiinţa a căreia rămăşiţă este. Astfel stând lucrurile. — ca şi fiinţele. Corpurile brute sunt cu adevărat lipsite de spontaneitate. pentru a exprima adevărul. rămâne inertă. — se produce o excitare a fiinţei care reacţionează cât timp este vie. după moarte. nici pensulă. Când condiţiile mediului sunt modificate. morfologică şi fiziologică. ar fi absurd să conchidă că este supus legii «inerţiei » şi că pânza. căci în asemenea caz ea nu-şi va putea proba spontaneitatea. şi când intervin condiţii anormale. el va rămânea inert. şi nu va manifesta nici acte morfologice. culorile. Dacă cineva ar zice unui pictor: « probează că ştii să pictezi >. etc.H4 DR. cu finalitate imanentă. — exagerate sau atenuate. Ca şi corpurile brute — ca şi o bucată de cărbune din exemplul precedent — cadavrul. o bucată de cărbune. şi nu va manifesta nicio activitate independentă de influenţele exterioare. Dacă această inerţie a corpurilor brute nu există la fiinţele vii. de apărare. N. — adică un mediu optim. — şi să îl punem în orice mediu . ea se regăseşte în mod evident la fiinţele moarte ale căror corpuri sau cadavre — devenite adevărate corpuri brute. PAULESCU Când se cere fiinţei vieţuitoare să-şi probeze spontaneitatea. VI. — adică nicio activitate indepen dentă de condiţiile exterioare. Materialiştii mai afirmă că corpurile brute prezintă. în mod concret şi exact. nu ar consimţi să-i dea nici pânză. nu trebuie să i se refuze condiţiile necesare manifestării activităţii sale. ea are drept scop să scape fiinţa de condiţiile defavorabile în care se află pentru moment pusă ». nici fenomene fiziologice. cu finalitate imanentă. şi dacă în acelaşi timp.

Dar unde este aici vreo urmă de finalitate? Pentru ce să-i dăm acestui fenomen banal. este întrebuinţarea acestei facultăţi în anumite circumstanţe. Dar. — violentate în acest punct mai mult decât în orice alt loc. sferă.APENDICE 115 Printr'o ciudată paradoxă..— ea revine la forma ei primitivă. — este destinată să scoboare finalitatea fiinţelor vii la nivelul aparenţii de finalitate pe care ei se chinuiesc s'o găsească la corpurile neînsufleţite. Să luăm o lamă de oţel şi să încercăm s'o îndoim. dar. 267) J Iată acum cele două exemple. După ce a arătat că moleculele corpurilor brute. Forţele atracţiei moleculare. o dispoziţie nouă. când sforţarea a încetat. — virtutea în elasticităţii sale. 268). — cele două fapte însemnate cu pecetia teleologiei.ea se rupe. sforţarea tracţiunii. — pe care nimeni nu le contestă astăzi. vergeaua se va rupe ». o strictură. Dar. el nu se mai întinde » (p. numele de apărare eroică? Ce apără metalul? Forma sa? Dar. . dacă se suspendă. finalitatea pe care o refuză fiinţelor vieţuitoare. — Dastre încearcă să probeze că unele dintre aceste mişcări se îndeplinesc în scop de apărare. ei atribuie corpurilor brute. . ea se curbează şi. afară de forma cristalină. «Dacă sforţarea continuă. lichide şi chiar solide. într'un punct al vergelii. gazoase. — descoperite în lumea brută: 1° — « Când o vergea cilindrică de metal. — cusută cu aţă albă. starea sa în cutare sau în cutare punct. bară. Ceea ce este foarte curios. care era moale în celelalte puncte. se vede apărând. « metalul. «Această facultate de mişcare moleculară permite metalului să-şi modifice. el nu are alta proprie şi ia pe aceea care i se dă: lamă. prezintă mişcări. manopera. câtva timp. este supusă la o tracţiune puternică. căreia îi corespunde o schimbare de aspect al metalului. fir. la ocazie. I-a renit vreodată în minte cuiva să zică că acesta lamă se curbează în s* . vergea. etc. In acest punct. — au dat părticelelor metalice (când a încetat sfor ţarea care tindea să se separe). a luat aici aspectul metalului călit. ea suferă o lungire adesea considerabilă ». dacă sforţarea continuă. Această întrebuinţare seamănă mult cu adaptarea unui animal la mediul ambiant sau cu procedeele de apărare cu ajutorul cărora el rezistă » (p.

totuşi. Dar. fără să reziste. în fine. — o ripostă la intervenţia străina. — Dastre aduce încă o mulţime de expresii întrebuinţate de unii geologi. 270). decât să zică că sarea de argint se apără contra luminii care ii ameninţă existenţa» (p. o dispoziţie nouă în scopul de a-i conserva forma si de a-i apăra existenţa ? sau. 270). — pe care le cunoaştem. Avem aici a face cu un fapt fizico-chimic. . în timpul sforţării Ia care este supusă. « Iată o placă cenuşie de clorură sau de iodură de argint: O lumină roşie o izbeşte: ea devine repede roşie. ea devine verde » (p.— este « nu mai puţin remarcabil ». — care este astfel. după ce a trecut prin aspectele searbăd şi gălbui. — ar mai fi existând şi o oboseală a metalelor. ne mai aduc încă o altă probă. . C. ceva mai mult. — este adaptată la apărarea şi la conservarea corpului brut» (p. cu acelea ale lui Dastre. — şi căruia nici nu trebuie să ne gândim să-i descoperim un scop. totuşi. Ele arată că această activitate este. N. Dastre i-a găsit următoarea admirabilă explicaţie: « Dacă ar voi cineva să explice acest remarcabil fenomen. si că această ripostă. care se lasă să fie îndoită. exemplul meu este identic.— tot ca Ia animale. . 2°— Dastre aduce şi un alt exemplu care. . 269). Ca să ne convingă pe deplin că o analogie completă există între corpurile brute şi fiinţele vieţuitoare. pentru că este astfel. — ca aceea a animalelor. că o lamă de plumb. — ceeace nu împiedecă pe acest eminent savant să scrie: <( Acestea sunt exemple de activitatea intensă care domneşte în interiorul corpurilor brute. — după părerea sa. o oboseală a elasticităţii. Fără a mai aminti stâncile vii şi moarte şi rezistenţa eroică a unei bare de oţel cu nichel. n'ar avea mai bun mijloc. după cum nu se caută niciodată scopul reducţiei sărurilor de argint de către lumină. Dacă în urmă este expusă la o lumină verde. Şi. în fond. ar fi lipsită de această proprietate teleo logică? Şi. chimişti şi fizicieni. PAULESCU scopul de a rezista îndoirii? sau că moleculele ei iau. etc. de către o prismă de sticlă. o oboseală a tactului electric. nici scopul descompunerii unei raze de lumină albă în radiaţii colorate.J16 DR. aceste f a p t e .

o memorie şi un suvenir al sârmii de fier. adică în corpuri vieţuitoare şi corpuri brute)} (pag. — nu sunt ştiinţifice. măcar pentru a sdruncina confienţa ce se acordă. — care duc la sofism. o adaptare a sticlei. sau dau acelaşi nume la lucruri diferite. 2° — Ei se servesc de cuvinte cu două înţelesuri. — profitând de confuzia ce a rezultat din acest abuz de limbaj. — şi că le aduce ca argumente serioase în sprijinul tezei materialiste pe care o susţine. împărţirii corpurilor naturii în psihia şi'apsihia. Să recapitulăm cele ce preced şi să punem în evidenţă procedeele materialiştilor: 1° — Ei întrebuinţează expresii a cărora însemnare întrece pe aceea a faptelor. 257___258). generalizează în mod arbitrar. dela Aristotel. etc. Nu-mi închipuiesc că savantul profesor pune mult preţ pe asemenea produse ale unei imaginaţii. Dar este evident că asemenea procedee. el adaugă: «Nu este mai puţin adevărat că aceste analogii sunt bune de semnalat. nu voi insista mai mult asupra lor. apoi. Şi cu toateacestea. mai mult poetice decât ştiinţifice. — ei afirmă analogia şi chiar identitatea fiinţelor vieţuitoare cu corpurile brute. de unde trag argumente în favoarea doctrrnii lor. apoi. .APENDICE 117 o acomodare la torsiune. De aceea.

.

pe urmă. — şi că acest caracter de finalitate imanentă constituie trăsătura distinctivă a vieţii. îmi veţi zice: « Nu este de ajuns să dărâmi. — în natură. ca şi com plementul său « Generaţia spontanee ». trebuie să pui ceva în loc ». recunoaşte două feluri de cauze: 1 Lecţie făcută în ziua de 18 Februarie 1905. Ceeace noi căutăm să descoperim. — totul are o cauză.SUFLET Domnilor. care nu au nimic comun cu ştiinţa. am expus rezultatele observaţiei fiinţei vieţuitoare şi am ajuns să constatăm că toate actele sale morfologice. ŞI DUMNEZEU1 In lecţiile precedente. să încercăm să facem acest lucru împreună. Bucureşti. Ia Facultatea de Medicină din . i * Dar. căci. Ei bine. Ori finalitatea. Am făcut. considerată în general. examenul critic al principalelor ipoteze care au pretenţia să explice viaţa şi am arătat că « Materialismul ». Nu este oare cu putinţă să simplificăm această problemă? Este evident că finalitatea vitală trebuie să aibă o cauză. nu sunt decât nişte sisteme greşite. este cauza finalităţii morfologice şi fiziologice ce există la fiinţele vieţuitoare. precum şi toate fenomenele sale fiziologice se împlinesc în vederea unui scop util.

— adică al unor serii de circumstanţe a cărora întâlnire şi colaborare nu sunt voite. printre naturalişti.N. pe care. trebuia ca. Doctrina darwinistă (transformistă. care recunoaşte trei factori principali: variabilitatea. care rezultă din cauze pur mecanice. — să i se micşoreze cel puţin importanţa. — care este efectul întâmplării.PAULESCU 1° — ea poate fi efectul unei voinţe. din punct de vedere al metodei experimentale 1. 2° — ea poate fi efectul întâmplării. Ipoteza darwinistă răspundea perfect acestui deziderat şi numai astfel se explică celebritatea şi favoarea nemeritată de care ea se bucură şi azi. IPOTEZA DARWINISTĂ Negaţia brutală a cauzelor finale.120 I)R . într'o lecţie. In care din aceste două categorii intră cauza finalităţii vitale? Această întrebare mă conduce să vă vorbesc despre o ipoteză celebră: « Darwinismul ». . 1 Paulescu: Generaţia spontanee şi Darwinisniul. etc. la fiece pas. adică cu lucruri lipsite de caracterul finalităţii. înainte de toate. incompatibilă cu această dogmă.C. Totuşi pentru unii materialişti. Nu voi face astăzi decât să vă aduc aminte fondul acestei ipoteze şi principalele concluzii ce au rezultat din discuţia critică la care am supus-o atunci. acum doi ani. de selecţie. —în imposibilitatea de a nega finalitatea biologică. evoluţionistă) pretinde că fiinţele vieţuitoare sunt supuse la un fel de alegere. să se salveze doctrina materialistă. am cri ticat-o cu deamănuntul. ereditatea şi lupta pentru existenţă. — să se arate că. — adică al unui agent care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. trebuia ca. fiinţele vii nu prezintă decât o aparenţă de finalitate. în realitate. întâlnesc mijloace coordonate şi adaptate la anume scopuri. — nu putea conveni naturaliştilor care. — relativ uşoară pentru fizicieni şi pentru chimisti care au a face numai cu corpuri brute şi cu cadavre.

b) — Ereditatea face că fiinţele vieţuitoare transmit descendenţilor lor modificările de caracter dobândite prin variabilitate. c) — Lupta pentru existenţă are ca efect exterminarea fiinţelor care. Ceea ce dă teoriei selecţiei lui Darwin o aşa de mare valoare este. prin variabilitate. — adică concepută. vezi şi L. După părerea lui Darwin. 139. fiinţele vieţuitoare graţie modificărilor utile care se acumulează puţin câte puţin. T. 1904.. 77. alese şi fixate de lupta pentru existenţă (care elimină tot ce este inutil). 1901. capabilă să explice admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. Errera în Dar-winisme. — cu alte cuvinte. p. ea nu lasă să subsiste şi să se perpetueze decât acele fiinţe ale cărora caractere s'au modificat în sens util. 1 . Şi astfel toate actele şi fenomenele acestor fiinţe parcă se îndeplinesc în vederea unui scop imanent. Finalitatea vitală nu este deci o finalitate propriu zisă. — modi ficări produse de variabilitate transmise prin ereditate. — faptul că ea explică finalitatea în natura organică prin mijlocirea unor principii pur naturale. Rezultatul colaborării acestor trei factori este formarea de fiinţe cu organizaţie din ce în ce mai complicată. Dar ceva mai mult. au suferit modificări inutile sau vătămătoare ale caracterelor lor. p. Bruxelles. urcând progresiv scara biologică.SUFLET ŞI DUMNEZEU 121 a) —Variabilitatea produce modificări ale caracterelor vieţuitoarelor. căci ea salva sistemul lor de falimentul ce-1 ameninţa x. voită. — după cum o recunoaşte toată lumea. formarea de specii care se transformă unele de altele. modificări indiferente. ajung în cele din urmă să posede numai caractere folositoare. După Darwin. ereditatea perpetuează indefinit orice modificare a oricărui caracter. — fără să recurgă la intervenţia cauzelor finale. — ci numai o aparenţă de finalitate datorită întâmplării. 2eme edit. fără ajutorul niciunei idei teleologice. Teoria descendenţii datoreşte acestui caracter favoarea de a fi astăzi acceptată pretu tindeni » (De Vries: Mutationstheorie. în decursul timpului. I. ea se produce în direcţii nedeterminate şi este nelimitată. Această ingenioasă ipoteză. — a fost primită de materialişti cu un entuziasm indescriptibil. Lamertin). utile sau vătămătoare individului. variabilitatea poate atinge orice caracter.

împotriva afirmaţiei acestui savant. trebuie ca. . Pentru ca o asemenea ipoteză să fie admisă în ştiinţă. cel de al treilea. Am stabilit deasemeni. stejar. Am dovedit în fine. că fără ajutorul acestor doi factori. In cele din urmă ajung la concluzia că «trebuie să respingem. etc. lecţia Generaţia spontanee şi Darwinismul faţă de metoda experimentală. constată că omul rămâne om. 1 Vezi regulele metodei experimentale. ca antiştiinţifică. sunt iluzorii. Şi întradevăr. Ori. — că. înainte de toate. Darwin pretinde că speciile nu sunt fixe. că speciile sunt fixe. câinele. să fie probată x.PAULESCU Observaţia prelungită timp de mai multe mii de ani. ipoteza danvinistă pentrucă nu este probată Şi fiindcă este în contrazicere cu fapte bine stabilite ». nu poate efectua selecţia naturală. nici transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite. In această lecţie mai arăt că argumentele trase din paleontologie. este o pură iluzie. câine. făcând examenul critic al «Darwinismului». — argumente pe care transformiştii le invoacă în favoarea ipotezii lor. — sunt fundate pe raţionamente defectuoase. observaţia serioasă a faptelor demonstrează că lupta pentru viaţă împiedecă alterarea şi degradarea tipului specific şi constituie principala cauză a fixităţii speciilor 2. lupta pentru existenţă.c . ci se transforma unele în altele. a crede că Darwinismul explică în mod mecanic finalitatea şi o suprimă astfel din interpretarea lumii vieţuitoare. am arătat că Darwin nu aduce niciun fapt care să demonstreze în mod evident transformarea măcar a unei specii actuale în o altă specie actuală. pentru a admite transformarea speciilor. — tot atât de defectuoase ca sofismul post hoc. stejarul. că motivele pe care se bazează Darwin. în loc de a fi aceea a transformării lor. întradevăr variabilitatea caracterelor şi ereditatea presupun existenţa prealabilă a unei organizaţii primordiale şi a reproducţiei. a căror finalitate incontestabilă rămâne neexplicată. din embriologie Şi din anatomia comparată. în natură nu se produce nicio variabilitate nedeterminată şi nelimitată a oricărui caracter. 2 Vezi pentru detalii.—cu alte cuvinte. ergo propter hoc.122 DE . In realitate. cu probe palpabile.N .

I. — nefiind fortuită. Discuţia critică a Darwinismului. Observaţia arată că finalitatea oricării fiinţe îi este imanentă l. neavând o existenţă reală. iar nu şi pe aceea a altor fiinţe. Ori. fiecare fiinţă vie posedă într'însa agentul finalităţii sale vitale.SUFLET ŞI DUMNEZEU 128 Selecţia naturală imaginată de Darwin. explicaţia mecanică a finalităţii vitale are o valoare egală cu zero. — noţiune pe care o logică riguroasă o impune spiritului nostru. că finalitatea vitală nu este efectul întâmplării. un răspuns la chestiunea ce ne preocupă. Cu alte cuvinte. 1 imanent. nume consacrat de un uzaj de mai multe mii de ani. Pentru ca să putem aduce puţină lumină într'o chestiune aşa de obscură. — cu alte cuvinte finalitatea rămâne în această fiinţă. . — cum o finalitate nu poate fi decât fortuită sau voită. — ne-a dat în acelaşi timp. nu poate explica nimic. finalitatea vitală trebuie să fie voită. al cărora tărâm nu trebuie părăsit niciodată. — care ne-a permis să izgonim din ştiinţă această doctrină. cu care poate să vină în conflict. Din această discuţie rezultă. — şi mai ales pentru a nu ne rătăci pe căi extra-ştiinţifice. — agent căruia îi vom da numele de « suflet». — să luăm ca punct de plecare faptele de observaţie. Prin urmare. în mod clar şi lămurit. — SUFLETUL i Dar să încercăm să precizăm noţiunea de agent dl finalităţii vitale. finalitatea vitală recunoaşte drept cauză un agent care a conceput scopul morfologic şi fiziologic al fiinţei vieţuitoare şi care coordonează mijloacele pentru a ajunge la acest scop. ea are în vedere utilitatea numai a acestei fiinţe. Prin urmare. din in (în) şi mânere (a rămânea).

pentru fiecare fiinţă vieţuitoare. materia şi energia fiind nepieritoare. PAULESCU Să căutăm acum a determina principalele atribute ale sufletului.124 DR. care este inertă (nu este un agent) şi care. — din faptul că simţurile nu sunt impresionate decât de energia fizică. Observaţia arată că actele vitale ale fiecărei fiinţe formează o orupare armonioasă. în virtutea legii «nimic nu se pierde»-— este probabil că nici sufletul nu face excepţie de la legea comună. — care este cauza finalităţii vitale. 1 . N. Acest fapt se exprimă zicând că Sufletul este nemuritor. De altfel. nici energia (care constituiesc corpul fiinţii) pentrucă aceste elemente nu implică atributul de finalitate. Materia. Să luăm ca model şi să imităm. A fortiori el diferă de materia. prin natura sa. Prin urmare. Ea pune de asemenea în evidenţă atributele sufletului. Agentul finalităţii vitale nu cade sub simţurile noastre. în care totul concordă şi nimic nu se contrazice. Dar. Un. raportând toate actele şi toate fenomenele vitale la un « eu » unic. o emite sub diversele ei forme 1. substrat al energiei. am demonstrat în lecţia precedentă că agentul finalităţii vitale nu poate fi nici materia. Neputinţa « doctrinii materialiste » şi a complementelor ei: « Generaţia spontanee » şi « Darwinismul » de-a explica finalitatea vitală ne-a condus să admitem că în fiecare fiinţă vieţuitoare. pentru ca concluziile unei asemenea ipoteze să fie inatacabile. să urmăm unicul procedeu pe care îl întrebuinţează savanţii când caută să se ridice de la efecte la cauze. C. energia şi sufletul sunt cele trei elemente constitutive ale naturii. Pentru a exprima aceste fapte. există un suflet unic şi imaterial. — rezultă că acest agent diferă. fiziologia demonstrează existenţa sufletului. Ori. Mărturia eonştiinţii omului sprijineşte această demonstraţie. de energia fizică. — care e imaterial şi unic. Acest fapt ne conduce să admitem că finalitatea biologică este efectul unui agent unic pentru fiecare individ. Trebuie să adaog că existenţa sufletului poate fi demonstrată şi pe calea ipotezii. se zice că «sufletul este imate-terial » 2 .

Astfel.—adică pentru a-i determina cauza eficientă. De asemenea.— mici proectile. — fizicienii au comparat mai întâi acest fenomen cu mişcarea. savanţii s'au mulţumit să confrunte această ipoteză cu faptele de observaţie şi au admis-o în ştiinţă. — proiectile ale cărora traiectorii formează razele luminoase.. lichide (apa) şi gazoase (aerul). Aceasta este ipoteza cunoscută în fizică sub numele de teoria emisiunii. Cum era imposibd să fie verificată prin proba şi contra-proba experimentală. dar ea nu este propagată de vibraţiile moleculelor . de exemplu. refracţia ar fi ceva analog cu schimbarea direcţiei unui proiectil. Ei conchiseră că propagaţia luminii este analoagă cu propagaţia acestor unde. Ei au con chis că un focar luminos emite. care traversează medii de densitate diferită. pentrucă ea explica toate aceste fapte în mod satisfăcător.. Fizicienii căutară atunci un alt termen de comparaţie pe care să poată baza raţionamentul prin analogie şi îl găsiră în ceea ce se petrece când o piatră cade în apa liniştită a unui lac: unde concentrice parcurg suprafaţa apei. Ce vibrează în cazul propagaţiei luminii? Ştim că lumina traversează corpuri solide (sticla). trece oblic. Pentru a explica propagaţia luminii.după teoria emisiunii. din aer. reflecţia nu ar fi decât saltul părticelelor luminoase care întâlnesc un obstacol. — în toate direcţiile şi în linie dreaptă.. lumina. Dar propagaţia undelor la suprafaţa apei recunoaşte.— care. dr'ept cauză. cu transportul unei ghiulele aruncate de un tun. în apă.. părticele ale unui fluid subtil. când a fost vorba să găsească cauza propagaţiei luminii. vibraţiile moleculelor acestui lichid. ca difracţia. depărtându-se din ce în ce mai mult de un centru repre zentat prin punctul unde piatra a atins lichidul. o suprafaţă rezistentă. Teoria emisiunii părea definitiv stabilită când se observă că ea nu poate să interpreteze unele fenomene ca franjele luminoase.SUFLET ŞI DUMNEZEU 125 de exemplu. metoda pe care au întrebuinţat-o fizicienii. fenomene cu care ea este chiar în contradicţie. Atâta fu deajuns pentru a face să fie părăsită.

cu fiinţa vieţuitoare. Fizicienii fură deci obligaţi să imagineze un agent special. vidul experimental si acela al spaţiilor interplanetare şi interstelare. interplanetare şi vidul aerian. . analogii reale şi care să aibă o cauză cunoscută.. Să aplicăm această metodă la demonstraţia existenţii sufletului. Dar piatra nu seamănă de loc cu fiinţa vieţuitoare. pentru eter. după cum fizicienii au conchis. Totuşi.. care înconjoară toate corpurile solide. au afirmat sau au negat. cu pietrele. această ipoteză nu poate ţi verificată în mod direct prin proba şi contra-proba experimentală. Materialiştii au comparat fiinţa vieţuitoare cu corpurile brute. Asemenea defect însă n'a împiedecat pe savanţii fizicieni s'o introducă în ştiinţă şi să bazeze pe ea. Vom putea conchide de la această cauză la aceea a finalităţii vitale. la modul de propagaţie al luminii. — eterul fizic. că el este perfect elastic. interpretarea fenomenelor naturii. ipoteza. să alegem un termen de comparaţie convenabil. să urmăm pas cu pas procedeul acestor oameni de ştiinţă. —ale cărui vibraţii ar fi cauza propagaţiei luminii 1 . de la modul de propagaţie al undelor apei. Aceasta este ipoteza zisă teoria ondulaţiei. fizicienii au întrebuinţat raţionamentul prin analogie sau. molecule distincte de acelea ale corpurilor materiale. că nu opune nici o rezistenţă mişcărilor corpurilor cereşti.c.126 DR . că este imponderabil şi uniform răspândit în univers. un obiect care să prezinte. — ipoteză care explică toate faptele de observaţie şi nu este în contrazicere cu niciunul din ele. deasemenea. Pentru a descoperi cauza propagaţiei luminii şi pentru a defini eterul.PAULESCU acestor corpuri. cu alte cuvinte că este lipsit de densitate. principalele proprietăţi fizice ale apei. Astfel ei au fost conduşi să admită că eterul constituie un mediu continuu. ea nu Fizicienii au încercai chiar să definească proprietăţile sau atributele eterului şi iată cum au procedat: au comparat eterul cu apa şi — în urma unui control experimental al efectelor sensibile ale acestor agenţi. căci ea traversează. umple spaţiile interstelare. precum şi fiecare din moleculele lor şi care. mai bine zis. că acest mediu este format de molecule capabile de a vibra. lichide şi gazoase. în plus.N.

Prin analogie. — pentru a-i forma organele. să ne suim până la cauza maşinii vieţui toare. Intradevăr. — să fie greşită. Ori. care a ales materialele. Metoda experimentală cere ca orice ipoteză. un agent constructor şi conducător. vom putea. — să fie confirmată prin proba şi contraproba experimentală. Era deci fatal ca. — după un plan întocmit de un inginer. dirijind-o spre un scop determinat. constructor şi conducător. — sau. cel puţin. El este ceea ce am numit «Suflet». şi dânsa. Să căutăm un alt termen de comparaţie care să prezinte cu fiinţa vieţuitoare analogii mai intime. — de la cauza uneia la cauza celeilalte. — care le-a dispus. şi care îi dirijează mişcă rile în vederea unui scop. o maşină presupune un lucrător. — şi aceea a sufletului nu poate să facă excepţie. Cunoscând cauza unei asemenea maşini. Este deci evident că fiinţa vieţuitoare seamănă mai mult cu o maşină decât cu o piatră. — şi aceste fenomene sunt dirijate în vederea unui scop determinat de mai înainte (finalitate fiziologică). concluzia pe care ei au tras-o. — şi încă şi mai puţin conştiinţă. graţie unui raţionament prin analogie. ca şi acelea ale fiinţelor vieţuitoare.SUFLET ŞI DUMNEZEU 127 prezintă nici urmă de finalitate morfologică sau fiziologică. în imposibilitatea unei asemenea . — şi care prezida la funcţionarea lor. Acest lucrător este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a maşinii. Ceva mai mult. care construieşte organele corpului. Ori. — în urma unui raţionament prin analogie. noi conchidem că fiinţa vieţuitoare trebuie să aibă. o maşină care funcţionează seamănă cu fiinţa vieţuitoare mai mult decât o piatră inertă. Acest agent este cauza imediată a finalităţii morfologice şi fiziologice a fiinţii vieţuitoare. sunt construite şi îmbinate după un plan con ceput mai dinainte şi în vederea unei întrebuinţări ulterioare (finalitate morfologică). — după un plan prestabilit. ea îndeplineşte fenomene analoage cu funcţiile de nutriţie (combustia cărbunelui) şi cu funcţiile de relaţie (mişcări) ale fiinţelor vieţuitoare. o maşină prezintă ceva analog cu o finalitate morfologică şi fiziologică: Ea este formată de organe care.

DH. adică oprirea definitivă a evoluţiei şi supri marea finalităţii vitale în corpul care îi servia drept substrat şi care. C. Ea este deci o teorie care poate fi admisă în ştiinţă x . Tot sufletul coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi de relaţie în vederea unui scop util. — să le fie greu să admită un «Suflet» imperceptibil Pe calea ipotezei se poate ajunge chiar a defini atributele sufletului. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem imposibilitatea generaţiei spontanee şi a transformării speciilor. îndeplineşte în mod satisfăcător condiţiile cerute de ştiinţa experimentală. ea explică în mod satisfăcător caracterul de finalitate al faptelor vitale morfologice şi fiziologice. de-aici înainte. — a fost admisă în ştiinţă pentrucă îndeplineşte această din urmă condiţie. — deşi neputând fi demonstrată prin proba şi contra-proba experimentală. Absenţa lui constituie moartea. Acelaşi lucru se poate zice şi despre ipoteza sufletului. să explice toate faptele şi să nu fie în contrazicere cu niciunul din ele. Se poate ca printre D-voastră să se afle spirite pozitive. intră în domeniul naturii brute. — pro cedeu care consistă într'o comparaţie urmată de afirmaţie sau de negaţie. ipoteza eterului. — ur mând procedeul întrebuinţat de fizicieni pentru a defini atributele eterului. în fine. dispoziţia lor după un plan prestabilit. Ipoteza sufletului. care nu vor funcţiona decât mai târziu. — cu toată demon straţia mea. El. — organe. Astfel. are ca atribut conştiinţa şi este agentul minunilor ce am studiat sub numele de instincte şi acte voluntare. Sufletul este agentul care regulează divizia celulelor. — după control experimental. imposibilitate demon- strată de faptele experimentale. Intradevăr. obişnuite să nu privească decât lucruri concrete. PAULESCU demonstraţii. Sufletul prezida la evoluţia fiinţii şi realizează reproducţia ei. singură dintre toate ipotezele propuse. diferenţierea lor. — explicând toate faptele vitale şi'nefiind în contradicţie cu niciunul din ele. N. — deşi neprobată în mod direct. cărora. în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. .

Eterul nu ne este revelat de niciun simţ. — ca şi sufletul. Ipoteza eterului nu implică o abdicare din partea unui spirit ştiinţific şi critic 2. adaogă comentând-o: «Fundamentele logice ale acestei siguranţe sunt întradevăr. îl cunoaştem numai prin fenomenele al cărora factor necesar. pentru o asemenea inteligenţă. impresionează simţurile. ele sunt mai greu de definit decât cele ce leagă energia cu materia. In ceeace mă priveşte. îmi va fi de ajuns să le aduc aminte că fizica. — nu sunt atinse de simţuri. p. căruia îi împrumut această citaţie. Iar profesorul Dastre. Acestora. el este. Sir William Thompson (Lord Kelvin): « De un lucru suntem siguri: de realitatea şi de materia litatea eterului luminos ». . aceasta nu dovedeşte decât că el este altceva decât energia fizică. demonstrează existenţa sufletului şi îi defineşte principalele atribute.. astfel este eterul fizic.SUFLET ŞI DUMNEZEU 129 prin simţurţ. — ştiinţă experimentală per excellentiam. se vorbeşte de agenţi cari nu cad sub simţiri. în « Revue des Deux Mondes ». ale cărora limite de pătrundere. — DUMNEZEU Ştiinţa după cum văzurăţi. afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului cât şi de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. Cât despre relaţiile sufletului cu corpul. adică cu protoplasma. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă. cel puţin tot atât de puternice ca şi mărturia simţurilor. îl cunoaştem însă. 670. infirmităţi şi alteraţii sunt bine cunoscute. într'o ştiinţă expe rimentală ca fiziologia. prin actele şi fenomenele al căror factor necesar el este. . un mare fizician. pentru a-i convinge pe deplin. Acelaşi lucru zicem şi noi despre suflet: el nu ne este revelat de niciun simţ. Iată ce zice despre eter. — admite mai multe elemente şi agenţi care. Dastre: Les agents impoderables ei l'ether. 1901. Astfel este materia x. după cum am demonstrat. Dar ea nu poate să se oprească din Dacă sufletul scapă acţiunii simţurilor. spirite pozitive care să se mire că. 1 A. care singură. 1 . II. ci o convingere profundă dobândită în mod ştiinţific.

— care la început. PAULESCU mersul ei înainte. ca să zic aşa. — şi nu este în contrazicere cu mciunul din ele 8. * In demonstraţia existenţii sufletului. — şi cum este absolut imposibil ca sufletul 2 să fie efectul acestor elemente ale naturii brute. Ca şi sufletul. — « nimic nu se face fără cauză». care a stabilit planul maşinii şi modul ei de funcţionare. Raţiunea sprijinită pe principiul cauzalităţii. — se impune inteligenţii noastre cu o forţă irezistibilă. nu se găsiau pe pământ. în mod necesar la noţiunea existenţii unei cauze primare a sufletului. Dar aceste cauze nu pot fi decât cauze secundare a căror serie nu este nelimitată. ea este deci imaterială. Vezi Generaţia spontanee şi Danvinismul. — trebuie să conchidem că atunci. ea trebuie să se întrebe: Care este cauza sufletului? Este evident că sufletele fiinţelor vieţuitoare derivă din acelea ale părinţilor lor care sunt. Ori.—-care se mai întreabă: ce este această Cauză primară? Care îi sunt atributele? Pentru a răspunde la această întrebare. căci ea nu este concluzia unui raţionament prin analogie. a fost incandescent. decât materie şi energie. ar rămânea neexplicate). să revenim la faptele de observaţie care nu trebuiesc pierdute niciodată din vedere. Intradevăr. pe calea ipotezii. 1 1 . a avut loc intervenţia directă a Cauzei primare. N. — ne conduce. cauzele lor imediate. Şi notaţi că această noţiune. Cauza primară e reprezentată prin Inginerul. 1° — Cauza primară nu cade sub simţurile noastre. A şti că există o Cauză primară a sufletului nu poate satisface pe omul de ştiinţă. Prm urmare. —noţiune ştiinţifică. — care este mai mult decât o ipoteză. — cum în acel moment. principiul cauzalităţii fiind baza ştiinţii. viaţa n'a existat întotdeauna pe pământ 1. Fiind cunoştinţe prin cauze. Vezi lecţia II-a. sufletele au început să existe la un moment dat. C. — şi cu atât mai mult cu cât ea dă seama de toate faptele de observaţie (care fără dânsa.130 DR. Intradevăr sufletul este de o esenţă cu totul diferită de aceea a materiei şi a energiei.

Dar şi-au dat seama că « dacă descendenţa implică asemănare >). când e vorba de planul fiziologic . ergo propter hoc. tipurile diverselor specii prezintă între eleanalogii manifeste. ajunse la o stare de completă desvoltare. în cursul vieţii sale embrionare. Dar uniformitatea este şi mai aparentă. — ca următoarea: orice lucru. — premize analoage cu sofismul post hoc. de uniformitatea planului fiziologic. există o homologie. de acela al altor specii. o asemănare incontestabilă. de relaţie şi de reproduc ţie. constituţia chimică şi fenomenele fiziologice sunt identice la toate fiinţele vieţuitoare. — întradevăr. corpul fiecărui fiinţe vieţuitoare este construit după « o serie de ordine regulate de mai înainte » (Claude Bernard). De aici rezultă un fel de transiţie gradată a formelor. de specii diferite. după un plan prestabilit. Există deci o oarecare uniformitate a planului morfologic 1. deşi distincte. Ori. toate animalele vertebrate posedă cele trei feluri de organe: de nutriţie. Totuşi. Toate aceste fiinţe. invej-sul poate fi fals. derivă din el. — şi între aceleaşi organe. de exemplu. Dacă apropiem uniformitatea planului morfologic. ceea ce ne conduce să admitem că acest regn este efectul unei cauze primare unice. toate fără excepţie. — transformiştii au încercat să tragă probe în favoarea doctrinii transformării speciilor. fără excepţie. ajungem la concluzia că în regnul vieţuitor există o unitate în varietatea nelimitată a formelor şi a fenomenelor. dela cele mai simple la cele mai complicate. sunt formate de protoplasma şi. prin raţionamente bazate pe premize absurde. — considerat în evoluţia unui individ şi în seria fiinţelor vieţuitoare. Ceva mai mult.SUFLET ŞI DUMNEZEU -J^J 2° — Observaţia arată că. Astfel. — şi că acest plan este aproape acelaşi pentru toate fiinţele unei aceleiaşi specii. de relaţie şi de reproducţie. asemănarea neimplicând câtuşi de puţin descendenţa. prezintă aceleaşi fenomene vitale de nutriţie. din această asemănare. 1 . tipul morfologic al unei specii diferă mai mult sau mai puţin. reamintesc formele altor animale. Din această uniformitate de plan. care seamănă cu un altul. considerate la diverse vertebrate. formele succesive pe care le ia un animal superior.

deci.—anumiţi indivizi (părinţi. cauza acestei finalităţi. — altfel conformate. Ori. — această fiinţă pare a nu fi conceput ea însăşi scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de dânsa. singurul aliment care îi poate întreţine viaţa. C. care le execută. pe cari îi apără în caz de pericol. In urmă. De asemenea. — ordin căruia i s'au supus. — nu este el însuşi. finalitatea nu rriai este imanentă şi limitată la un individ. de asemenea. naţii). —care realizează finalitatea imanentă a fiinţei vieţuitoare pe care o animează. In toate aceste cazuri. triburi. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societăţile naturale (familii. — sau veghiază la siguranţa semenilor lor. Ea urmăreşte un plan prestabilit. Observaţia arată că organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale.N. Se pare. — care realizează conservarea individului. moşii şi strămoşii ei. devenite mamă. PAULESCU 3° — Observaţia mai arată că fiinţa vieţuitoare construieşte. — ale unui alt individ. construcţia organelor.132 DR . Bernard. în care. — prepară. — căci îl ignorează în mod absolut. că sufletul. încă din starea embrionară. servesc la nutriţia şi la desvoltarea embrionară a puiului. — adică. suverani) lucrează spre a asigura existenţa progeniturii. In plus. ea se supune orbeşte unui ordin primit «la origine ».-—adică. — şi a cărora funcţionare este perfect adaptată unui scop util. după naştere. al cărui autor nu este ea însăşi. propriu vorbind. — organe care nu vor funcţiona decât mai târziu. . — ci se referă la doi indivizi. de sex diferit. laptele. de când rasa şi specia ei există. ca şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţii vieţuitoare. cu o perfecţie minunată. — după expulsia uterină. părinţii. — alte organe ale mamei. — graţie instinctelor sociale. pentru noul născut. şefi. — există o întreagă serie de acte şi de fenomene care au drept scop perpetuarea speciei. anumite organe ale unei femele. — anume glandele mamare.—diferitele organe care îi constituiesc corpul. Alături de faptele vitale cu o finalitate imanentă. — cum zice CI.

ca să zic aşa. Ei îndeplinesc deci. importantul rol de gropari. microbii intră în scenă şi. plante incolore. nutresc întreg regnul vieţii. Observaţia arată deasemenea că. deci. ele fac aceasta prin acţiunea unor microbi care trăesc. — căci rezultatul putrefacţiei. . Dar în acelaşi timp. plecând de la substanţe anorganice.SUFLET ŞI DUMNEZEU 183 Se poate zice chiar că. — şi o redau lumii minerale din care ea derivă şi de unde este reluată de plante. — care. graţie lor. Aşa de exemplu. pentru a trăi. ceea ce ar face imposibilă viaţa fiinţelor noi. — numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune. în natură.'—fermentaţiile putrefacţiei ce ei determină. animale) sunt incapabile să subsiste prin ele înseşi. Existenţa tuturor fiinţelor vieţuitoare depinde. — este reducerea substanţii organice în stare minerală 1. mai bine zis. de crematori. viaţa e egoistă. sau. după moartea fiinţelor vieţuitoare superioare (animale şi plante). de aceea a plantelor verzi. trece prin lumea vieţui toare şi ajunge din nou în lumea anorganică. în special leguminoasele. în a doua. — dacă sufletul nu este cauza finalităţii imanente a fiinţii pe care o vivifică. în general. Fără ele viaţa pe pământ ar fi imposibilă. Ori. — orice fiinţă vieţuitoare are trebuinţă absolută de substanţe organice şi mai ales de hidraţi de cărbune.—a fortiori' el nu este cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi. — o aduc în cele din urmă la starea de substanţă anorganică. — cu un cuvânt. cercetări recente au dovedit că anumite plante. căci celelalte fiinţe vieţuitoare (microbi. — ca şi acela al cremaţiei. — şi altruistă. Ori. plecat dm lumea organică. pe ele. — o simplifică. — disolvă substanţa organică ce constituie corpurile acestor fiinţe superioare. suprafaţa pământului ar fi acoperită de nenumărate cadavre de animale şi de vegetale. Observaţia probează că pentru a-şi forma ţesuturile şi pentru a îndeplini fenomenele vitale. în prima jumătate. ca paraziţi. fixează azotul aerului şi-1 in troduc în combinaţii organice. se închide un imens ciclu de energie şi de materie. Fără microbi. — care. 1 Microbii nu produc numai distrugere. — după cum am amintit în lecţia precedentă.

— adevăratul autor al finalităţii ce constatăm la fiinţele vieţuitoare. cauza primară. cauza secundară sau Suflet. Acum putem da întrebării «care este cauza vieţii?». într'un grad suprem. Prin urmare. — ci trebuie să afirme: Ştiu că Dumnezeu este. . — şi de aceea ce există în întregul regn al vieţii. Ea nu poate fi decât opera cauzei lor primare. triburi. înţeleaptă. — care constituesc una din cele mai frumoase descoperiri ale ştiinţii moderne. — nu este desigur opera sufletelor lucrând în mod izolat. omul de ştiinţă nu se poate mulţumi zicând: Cred în Dumnezeu. Demonstraţia existenţii unei cauze primare a vieţii imaterială unică. « alta. — această minunată adaptare a mijloacelor la scopuri. este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. Şi această armonie. — unică.-N'. — au pus în evidenţă uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele vieţuitoare. considerate în particular şi în totalitate. următorul răspuns care îndeplineşte toate condiţiile cerute de metoda ştiinţifică: « Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una. precum şi admirabila armonie ce domină lumea vieţuitoare. pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare ». atributul de înţelepciune.134 DIi . — dacă apropii finalitatea morfologică şi fiziologica ce se observă la orice fiinţă vieţuitoare. — unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare.C. — ajungi la următoarea concluzie evidentă : Cauza primară. sau Dumnezeu. Această cauză primară este Dumnezeu. naţii).PAULESCU Aceste noţiuni. De aici rezultă că. — de aceea ce se întâlneşte în societăţile naturale (familii. — prezintă.

neavând spirit critic. — şi a otrăvit astfel. — sau dacă din nenorocire. Ca orice eroare. — aş fi şi astăzi. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă. pentru că. cum erau la acea vârstă. căzusem în cursa unei perfide afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. pentrucă raţiunea mea nu era încă desvoltată. eram materialist pentrucă nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii. La şaptesprezece ani. aşa că. incapabili să-i priceapă ipocrizia. ca sistem. — el care. — sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist. fie prin pasiune.. este negaţia ştiinţei. cu doctrinele sale răufăcătoare. nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr. a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente. Prin ei s'a introdus în şcoli. în mod laş. fie prin lipsă de inteligenţă.APENDICE IDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd. El s'a servit de prestigiul ştiinţei. mai multe generaţii. credeam tot ce auzeam şi citeam.. — dacă de atunci nu aş fi dobândit. — ca să impună mulţimii semi-savanţilor. noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui toare. care 1-a primit orbeşte pentru că el s'a dat drept expresia ştiinţei. . facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti. unde. materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură. o victimă a acestei doctrine. printr'un studiu con tinuu. drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. ' Ei bine.

Dumas. de Descartes. C. Faye. — Gratiolet. — Pasteur. — ArmandGautier. — Brogniard (tatăl). de Galileu.. — Cuvier. Milne-Edwards..— Thenard. — De Lapparent. — Cauchy.. pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă. Toate acestea s'au făcut în numele ştiinţei.— Chevreul şi Wiirtz .— Cfay-Lussac. — Calmette.—Fresnel. — A. B. — ei au ştiut să manevreze aşa de bine. — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul « Dumnezeu » faţă de martori. — Ber-nard de Jussieu. de Kepler. fiziologie. Şi totuşi. 2° — marii matematicieni: Euler. — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei vieţuitoare). de Verneuil. — Dupuytren. — Pierre Termier.— Liebig. — A. 4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur. — Linne. B. . — De Blainville. botanică. — Elie de Beaumont. — Cruveilhier. — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. — Le Verrier. — Barrande.— J. — Latreille. — Jurien de la Graviere. — Volta. — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire. —Laplace. — Ed. de Leibnitz.336 DR. — Hirn. care îi fac să admită existenţa lui Dumnezeu. — Hermite. — Berthollet. — Henri Gonthier. Iată de altfel. — Marconi___ 5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie. — Wiîliam Thompson (Lord Kelvin). — Branly.. — Hauy. — Homalius d'Halloy.— Flourens. — Van Beneden. — de preferinţă naturalişti.. şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu.. — Wilîrid Kilian. —Maxwell. sunt tocmai acelea pe care le-am expus mai sus: . de Quatrefages.—putem cita ca teişti declaraţi: 1° — marii astronomi: Herschell. marii savanţi. — Antoine de Jussieu. de Newton. — Louis Agassiz. — De Bonnard. 3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier. geologie şi paleontologie.. de Bacon. de Pascal.. N. — Brogniard (fiul). — Gaiidry. medicină. Biot. PAULESCU Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu ». — J. Laennec. — Haller. Fără a mai vorbi de Copernic. pentrucă principalele motive. — Faraday. creatorii şi gloriile ştiinţei. au admis toţi. anatomie.. — Ampere. — Claude Bernard. — Lancereaux. — Berzelius. — Roux. chimie biologică şi microbiologie): Buffou.

deduc această consecinţă: legile care domină societăţile insectelor. ». ». etc. a voit să perpetueze generaţiile. profesor la Universitatea din Cambridge) în De l'espece et de la classification en zoologie. 1850 —1860. Paris. II. 1831. necesse est ut unitatem illam progeniratricem Enti cuidam omnipotenţi et omniscio attribuamus. — (profesor de anatomie la facultatea de medicină din Paris) în Trăite d''Anatomie descriptive. adică lui: Dumnezeu. profesor de istorie naturală. Deo nempe cujus opus Creatio audit »).. — Systema naturae.. p. Paris. T. 252 (Ed. dând viaţă atâtor fiinţe diverse. J. este necesar să atribuim uni tatea progeneratoare unei Fiinţe atotputernice.. — (membru al academiei de ştiinţe. formează un sistem combinat cu înţelepciunea cea mai profundă. Etienne Geofîroy Saint-Hilaire. Bailliere): «Cât timp nu se va putea proba că materia sau forţele fizice pot să raţioneze.. I. 1822.. ca o probă directă a existenţii unui Dumnezeu care cugetă ». sistem stabilit la origine. — (celebru naturalist. ». 1869.) în Philosophie anatomique. Paris. a cărui operă este Creaţia» (« Cum unitas in ornni specie ordinem ducit. p. Paris. pentru a împărtăşi entuziasmul sfântului Profet şi pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu. p. Agassiz. T. Masson): « Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale. omul religios singur rămâne. p. etc. L. profesor la muzeul de istorie naturală. 1 (apud Levrault) : « Cum unitatea presupune ordinea în orice specie. Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire. în Cours a"Entomologie.SUFLET ŞI DUMNEZEU 137 C. suntem obligaţi să considerăm orice legătură inteligentă şi inteligibilă între feno mene. Parisiis. . M. franciise par Vogeli. . — (celebru naturalist. Latreille.) în Historie naturelle des regnes organises. T. trad. XXII. fizicianul dispare. Cruveilhier. Labe): . 1830. II. p. cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi. Paris 1851 (Ed. Linnaci. 499: «Ajuns la această limită. — (fundatorul Entomologiei. 12 (Ed. — şi cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Raţiune eternă care. 3-eme e'dition. p.. membru al academiei de ştiinţe. 266): «Din câte spusei până acum.

. cu o pricepere şi cu o înţelepciune infinite. p. 34. la muzeul de istorie naturală. des sciences. în care totul a fost prevăzut. p. profesor de zoologie la muzeul de istorie naturală. 17 Decembre 1864: « Este de mirat că. atât de rezistentă. membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. . . în planurile sale. ia oorbonna. Jurien de la Graviere.138 DR. se'ance du 27 Decembre 1886. . etc. 1293: Botanica « este o ştiinţă care. de la inteligenţă la suflet. membru al academiei de ştiinţe. că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului să-l cânte în onoarea Creatorului ». . se mulţumeşte să admire pe Creator în operile sale ». Flourens. 331 (Ed. Claude Beniard. aceste aberaţii ale minţii. cu 0alion. — (fiziologist celebru. de la viaţă la inteligenţă. Garnier): « Niciodată ştiinţa nu ne-a revelat lucruri aşa de mari. conference faite â la Sorbonne et recueillie par Emile Alglave. ne arată atâta armonie în întreg şi atâta perfecţiune în amănunt. naturaliştii nu le pot da crezământ şi azi. — (prezident al academiei de ştiinţe din Paris) în C. p. — ca în timpul lui BeaumuT. Delessert. care este anatomistul care să nu fie împins să strige. T. etc.) în Instinct et intelligence des animaux. cu umilinţă. . al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu. A. C. şi în acelaşi timp. 347 (Ed. — ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor decât atribuind operile creaţiei acţiunii unui Creator». La vederea acestei minunate organizaţii. etc. în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de nu meroase. a căruia structură atât de delicată. PAULESCU « Cât de mare trebuie să fie ardoarea noastră pentru studiul omului. Aceste zadarnice ipoteze sau. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. cel mai ilustru dintre fundatorii fiziologiei şi ai medicinii experimentale. Bailliere): . p. profesor la College de France. ». cel mai mare spirit ştiinţific al veacului al XlX-lea) în Lecons sur Ies phe'nomenes de la vie.. . mai bine zis. Acad. B. al lui Linneu. 2-eme anne'e. sunt respinse de adevărata ştiinţă. această capodoperă a creaţiei. — (naturalist renumit. care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă. se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. Dumnezeu înaintează mereu. I. N. el merge de la materie la viaţă. Becue des cours scientifiques de France et de VEtranger. coordonat. Paris 1857. Milne-Edwards.) în Eloge de B. etc.

de aceste idei. Paris. des sciences. Prin urmare. tată atotţiitor. legea prealabilă nu există decât la origine» (p. Chevreul. Acad. considerând-o ca autorul tuturor lucrurilor. etc. Sir William Thompson (Lord Kelvin). raportând la dânsa aceste splendori ale Cerurilor care au deşteptat cugetarea noastră şi. Ele ne arată natura supusă unei voinţe libere. Trebue să ne înălţăm până la Cauza primară» (p. Gauthier Villars): In jurul nostru avem mulţime de probe strălucite de o acţiune inteligentă. 9 (Ed. Gauthier-Villars): « Şi cum inteligenţa noastră nu s'a făcut ea însăşi.SUFLET ŞI DUMNEZEU 13Q « In realitate. ea est e în trecut. — (unul din cei mai mari fizicieni ai epocii actuale). făcător al cerului şi al pământului ». nu vedem decât o continuaţie periodică. Şi cu cât ideea ce ne vom face despre această inteligenţă supremă va fi mai mare. 336). 1895. înaintea lui British Association [Trad. citat de Lord Salisbury în Limites actuelles de notre science. la origine. aceasta e legea. de M. 14 Septembre. ele revin cu o forţă irezistibilă. Nu putem rezista plăcerii de a aduce aci frazele. R. fizicienii şi chimişti iluştri proclamă în mod solemn existenţa Cauzii primare şi vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur. în fine. membru al academiei de ştiinţe. numai la început se poate invoca prevederea sa: la origine. franc. — (astronom ilustru. membru al academiei de ştiinţe.) în Sur VOrigine du monde. iată-ne preparaţi a înţelege şi a primi formula tradiţională. «Pentru noi. de un plan binevoitor. Dumnezeu. p. Paris. 631 şi următoarele: . de Fonvielle. 1884. 1874.) în C. Raţiunea acestei creaţii aparente nu este deci în prezent. Nu putem s'o găsim în cauzele secunde sau actuale. şi dacă vreodată îndoeli metafizice ne depărtează. p. trebue să existe o inteligenţă superioară din care derivă a noastră. im riscăm să ne înşelăm. Faye. — (mare chimist. noi nu asistăm la naşterea niciunei fiinţe. trebuie s'o căutăm în Cauza primară ». Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un stăpân etern». la 8 August 1894. prin care astro nomii. 337). pentru câtva timp. — discurs prezidenţial pronunţat la Oxford. profesor de chimie şi director la muzeul de istorie naturală. ed. «Natura reface ce a mai făcut. etc. Theories Cosmogoniques des anciens et des modernes. cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr.

căutând adevărul. în auditorii săi. ca şi cuge tarea omenească. că lucrurile nu au în ele înseşi raţiunea lor de-a fi. membru al academiei de ştiinţe. «A doua este convingerea mea despre existenţa unei Fiinţe Divine. « Se spune că ilustrul fizician englez Faraday. profesor şi decan al facultăţii de medicină de la Paris. etc. nici materialist. nu este o datorie pentru un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul cărţilor şi într'un laborator de chimie. într'o zi prin excepţie. Faraday. Wiirtz. R. băgând de seamă. spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie. deşi era profund religios. etc. în lecţiile pe care le făcea la institutul regal din Londra nu pronunţa niciodată numele lui Dumnezeu. Deci. — în convingerea instinctivă. să fie efectele întâmplării». Lille. el (spiritul omului) voieşte să se înalţe mai sus şi. — el este condus să le subordoneze unei Cauze primare. — (membru al academiei de ştiinţe. să protesteze contra unei opinii diametrial opuse cu a sa şi aceasta este cauza care mă face să expun motivele pentru care zic că n'am fost niciodată nici sceptic. profesor de chimie la facultatea de medicină din Paris etc. Carre et JVaud): « Este o ştiinţă pe dos aceea care îndrăsneşte să asigure că numai materia există şi că numai legile ei guvernează lumea ». îşi întrerupse lecţia prin aceste cuvinte: « V'am uimit pronunţând numele . creatorul chimiei biologice şi al microbiologiei. originea lor. 1874. 23: « In zadar ştiinţa a revelat structura lumii şi ordinea tuturor fenomenelor. 1897 (Ed. n'am fost niciodată sceptic. vezi Association fran-caise pour V Avancernent des sciences. 27 Acrii 1882. Creatoare a unei îndoite armonii: armonia care domină lumea neînsufleţită şi pe care o reve lează ştiinţa mecanicii cereşti şi ştiinţa fenomenelor moleculare.) în Discours de re'ception a P Academie frangaise. raportul lor.. Deci.PAULESCU « M'am întrebat dacă într'o epocă în care de multe ori s'a zis că ştiinţa modernă duce la materialism. p. de la 3-eme Session.) în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces mate'rielles? Paris. Dumnezeu! >. C. universală.140 DR N c . apoi armonia care domină lumea organizată vieţuitoare. unică. — (chimist renumit. Armând Gautier.) în La theorie des atomes dans la conception generale du monde.. n'am fost materialist la nicio epocă a vieţii mele. o mişcare de aprobare simpatică. — (membru al academiei de ştiinţe şi al academiei franceze. Louis Pasteur. « Prima opinie se referă la siguranţa ce am despre existenţa materiei în afară de mine-însumi. acest nume îi scăpă din gură şi deodată se manifestă.

calitate sine qua non a adevăratului om de ştiinţă. de o violenţă rară x. — în Hislorie naturelle des animaux sans vertebres. Ori. I. « Peste tot în lume văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. căci nu va găsi. 2-eme edition. somităţilor ştiinţifice pe care le citarăm? Materialiştii pretind că ştiinţa modernă este opera doctrinii lor. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu. Prin ea supranaturalul este în fundul tuturor inimilor. Lamarck şi chiar Darwin. Lamarck. îi întunecă judecata şi îi ridică calmul şi imparţialitatea. — pe ale căror idei materialiştii moderni şi-au zidit sistemul. un reprezentant al ştiinţei experimentale. religia monistă. — ca om remarcabil. Haeckel: Enigmes de VUnivers. cine se află care să poată fi opus. Toate sunt lu minate de reflexele Infinitului ». pe vreunul din întemeetoni ştiinţei moderne. iar fanatismul sectar. « Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filosofice sau ştiinţifice. T. şi care i se supune: idealul artei. şi din care ele emană. Haeckel este un spirit cu totul anti-ştiinţific. un ideal de frumuseţe. printre cei ce neagă pe Dumnezeu. ele mi se par de esenţă eternă. se poate smulge din sufletul omului aceste înalte preocupaţii. el se crede fundatorul unei religii noi. ieşind din grămada mediocrităţilor. dacă aceasta nu mi s'a întâmplat încă. ca valoare. până acum. Paris. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit». « Mărimea acţiunilor omeneşti se măsoară după inspiraţia care le-a dat naştere. p. dar noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi acelea care ne conduc la adevărurile ordinii fizice ». — credeau în Dumnezeu. e pentrucă sunt.SUFLET ŞI DUMNEZEU 141 lui Dumnezeu. idealul ştiinţii. T. Paris. pentrucă misterul care învăluie Universul. In tabăra adversă. Ei bine. idealul patriei. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări şi ale marilor acţiuni. — decât pe faimosul zoologist Haeckel. 267. idealul virtuţilor Evangheliei. în zadar va căuta cineva să descopere printre dânşii. cu care caută să o propage. este el însuşi etern prin natura sa ». 1885 (edit. 1904. Creatorii transformismului. în aceste lecţii. Bailliere): 1 Vezi E. .

Totuşi această voinţă nu poate fi limitată. 363). pe căi măreţe ». constituind o putere peste tot supusă la legi. — cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor. ». nu de sentimente. 5: « Oricât de mici suntem. de exemplu: A. p. membru al Institutului Franţei) scria în «La Vocation du Savant». Ea este produsul sublim al voinţii sale atotputernice. este o plăcere şi chiar o datorie pentru noi. Astăzi o mişcare de reacţie în contra încălcărilor Materialismului şi ale corolarului său Ateismul. care ţine de raţiune iar. PAULESCU « Natura nefiind o inteligenţă.. Paris. — natura. — ca rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. pentrucă aceste legi vin de la Dânsul. 353). I. Mai mulţi transformişti. analog până la un oarecare punct cu acel al omului. zic. — începe sa se producă pretutindeni. dar o paralizează şi îi împiedecă progresul. Paris. puterea din care ea emană neavând limite ». împărtăşesc. nefiind nici măcar o fiinţă. ci numai o ordine a lucrurilor. în 1927: * Geologia ne conduce de mână. de altfel.) în Les enchaînements du monde animal dans les temps geologiques.it. voinţa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin executarea legilor naturii. . ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit care. . Să sperăm deci că. etc. — vezi La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny.. — (ilustru geolog.J42 DR N. T. — (membru al academiei de ştiinţe. Gaudry. 1883. în această privinţă. — asupra domeniului ştiinţei. Reinwald): « O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu. mă impresionează prin greutatea sa. căci natura este o oglindă pură în care se reflectă Frumuseţea divină ». Cugetând astfel. mă simt condus să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent. 1888 [ed. lângă Dumnezeu. peste puţin. adică până a nega existenţa lui Dumnezeu » (p. Astfel.. nu numai o compromite. Ch. profesor de paleontologie la muzeul de istorie naturală. Darwin. în Franţa şi mai ales în Germania. Ea provine din extrema dificultate sau mai bine zis din imposibilitatea de a concepe Universul prodigios şi imens. Pierre Termier. nu este însuşi Dumnezeu. <t Nu am mers niciodată până la ateism în adevăratul sens al cuvântului. « Astfel. să scrutăm natura. opiniile iniţiatorilor doctrinii. şi merit numirea de deist» (p.C.

1907. 1905.ANEXE Lecţiile: 1°. 1908. — TRAMSFORMISM ori PAULISM si FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ. —METODA EXPERIMENTALĂ. 3°. Articolele : 1°. 4°. 1901. care au precedat lecţiile despre „NOŢIUNILE de „SUFLET" şi „DUMNEZEU" în FIZIOLOGIE". 3°. 2°. 1902. . 1903. 2°. 1904. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. 4°. — GENERAŢIA SPONTANEE ŞI DARWINISMUL IN FAŢA METODEI EXPERIMENTALE. răspunsurile Profesorului PAULESCU la criticele ce i s'au făcut.—„DOVEZI" NEVALABILE. —STILUL LUCRĂRILOR FIZIOLOGICE. 1900. — GENERAŢIA SPONTANEE şi DARWINISMUL. — DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI.

.

Domnilor. care mi-au făcut deo sebita cinste de a-mi încredinţa această catedră şi mi-au dat astfel prilejul să servesc. O ţară. să-i delimităm teritoriul. ca să trimit omagiul recunoştinţei mele Franţei care este a doua mea Patrie. toate mijloacele de care am avut nevoie ca să-mi completez educaţia ştiinţifică. este ştiinţa fenomenelor ce se petrec în fiinţele vieţuitoare. cu ospitalitatea cea mai generoasă. 10 . Fiziologia. Ştiinţa şi Patria. 1 Lecţie făcută în ziua de 27 Octomvrie 1900. să-i precizam obiectul. Voi profita de prilejul pe care mi-1 oferă deschiderea acestui curs. a maestrului venerat. Ingăduiţi-mi.DEFINIŢIA FIZIOLOGIEI1 Domnilor. care are darul de a împărtăşi acelor care îl înconjoară. care ni-i scumpă tuturor. Am întâlnit acolo. e necesar să definim această ştiinţă. mi-a acordat timp de doisprezece ani. la Facultatea de Medicină din Bucureşti. înainte de a începe acest curs. înainte de a începe studiul fiziologiei. zice Claude Bernard. învăţătura profesorului ilustru. cu simpatia lor. în acelaşi timp. bărbaţi eminenţi care m'au onorat cu bunăvoinţa lor. dragostea sa pentru ştiinţă şi nesdruncmabilă sa credinţă în principiile sale. cu prietenia lor şi am avut fericirea să primesc acolo. să aduc viile mele mulţumiri domnilor Profesori ai Universităţii. Lancereaux.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful