P. 1
Ioan Griga-Drept Penal Parte Generala. Teorie, Jurisprudenta Si Aplicatii Practice, Ed. a 2-A, 2007

Ioan Griga-Drept Penal Parte Generala. Teorie, Jurisprudenta Si Aplicatii Practice, Ed. a 2-A, 2007

|Views: 93|Likes:
Published by iossefu
penal
penal

More info:

Published by: iossefu on Apr 07, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/02/2013

pdf

text

original

IOAN GRIGA

DREPT PENAL – PARTEA GENERALĂ
TEORIE, JURISPRUDENŢĂ ŞI APLICAŢII PRACTICE

I
Ediţia a II-a

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

GRIGA, IOAN
Drept penal: partea generală Ediţia a II-a / Ioan Griga. – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007 2 vol. ISBN 978-973-725-816-8 vol. I 2007. ISBN 978-973-725-817-5 343(498)(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Redactor: Constantin FLOREA Tehnoredactor: Marcela OLARU Coperta: Marilena BĂLAN Bun de tipar: 20.03.2007; Coli tipar: 27,25 Format: 16/70×100 Editura Fundaţiei România de Mâine Bulevardul Timişoara, nr. 58, Bucureşti, sector 6, Tel./Fax: 444.20.91; www.spiruharet.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Conf. univ. dr. IOAN GRIGA

DREPT PENAL – PARTEA GENERALĂ
TEORIE, JURISPRUDENŢĂ ŞI APLICAŢII PRACTICE I Ediţia a II-a

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2007

CUPRINS

TITLUL I
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL PENAL ŞI ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL
CAPITOLUL I DEFINIŢIA, OBIECTUL ŞI CARACTERELE DREPTULUI PENAL. SCOPUL DREPTULUI PENAL Secţiunea I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE REFERITOARE LA DREPTUL PENAL 1. Definiţia, obiectul şi caracterele dreptului penal ……………………………………. 2. Scopul şi funcţiile dreptului penal ………………………………………………….. Secţiunea II. NOŢIUNILE DE LICIT ŞI ILICIT. ILICITUL PENAL ŞI ALTE FORME DE ILICIT JURIDIC 1. Noţiunile de licit şi ilicit …………………………………………………………… 2. Ilicitul penal şi alte forme de ilicit ………………………………………………... Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă …………………….. CAPITOLUL II ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL Secţiunea I. DREPTUL PENAL – RAMURĂ A ŞTIINŢELOR JURIDICE 1. Noţiunea de ştiinţă a dreptului penal şi obiectul acesteia …………………………... 2. Metodica ştiinţei dreptului penal ………………………………………………….. 3. Diviziunile ştiinţei dreptului penal ………………………………………………... 4. Raporturile ştiinţei dreptului penal cu alte ramuri ale ştiinţei juridice ……………… 5. Diviziunile dreptului penal. Ramurile tradiţionale (clasice) ………………………... 6. Dreptul penal general (sau partea generală a dreptului penal) ………………………. 7. Dreptul penal special …………………………………….………………………… 8. Dreptul penal formal sau procedura penală ………………………………………... 9. Noile ramuri …………………………………….…………………………………. 31 32 32 32 33 33 35 35 35 23 23 27 11 21

5

Secţiunea II. ISTORICUL DREPTULUI PENAL 1. Consideraţii generale ………………………………. …………………………….. 2. Perioada nereglementării juridice …………………………………………………. 2.1. Reacţia instinctivă …………………………………………………………… 2.2. Răzbunarea nelimitată ……………………………………. ………………… 3. Perioada juridică ……………………………………. …………………………… 3.1. Antichitate ……………………………………. ………………………… 3.2. Perioada Evului Mediu …………………………………………………... 3.3. Perioada Renaşterii …………………………………….…………………. 3.4. Perioada reformelor ……………………………………………………… 3.5. Perioada Revoluţiei franceze …………………………………….………... 3.6. Perioada postrevoluţionară …………………………………….………… 3.7. Perioada modernă …………………………………….……………… .….. 3.8. Perioada actuală ……………………………………. ………………...….. 4. Evoluţia dreptului penal român ……………………………………. ……………… 4.1. Perioada anterioară Unirii Principatelor ……………………………………… 4.2. Perioada posterioară Unirii Principatelor ……………………………………. . 4.3. Perioada unificării legislaţiei ……………………………………. …………... Secţiunea III. IZVOARELE DREPTULUI PENAL 1. Noţiune ……………………………………………………………………………. 2. Clasificare ……………………………………. …………………………………... 3. Tratatele şi convenţiile internaţionale ……………………………………. ……….. 4. Structura şi conţinutul legii penale ……………………………………. ………….. 4.1. Structura legii penale ……………………………………. ………………..….. 4.1.1. Structura legii penale generale ……………………………………. .….. 4.1.2. Structura legii penale speciale …………………………………….......… 4.2. Consideraţii privind structura noului Cod penal ………………………………. Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă …………………….. CAPITOLUL III PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL Secţiunea I. DREPTUL PENAL ŞI PRINCIPIILE SALE FUNDAMENTALE 1. Noţiune şi consideraţii generale ………………………………………………..…... 2. Examinarea principiilor fundamentale ……………………………………………... Secţiunea II. NORMELE JURIDICE PENALE ŞI CLASIFICAREA LOR 1. Structura normelor juridice penale ……………………………….. ………………... 2. Clasificarea normelor juridice penale …………………………………… ………… Secţiunea III. INTERPRETAREA LEGILOR PENALE 1. Noţiune……………………………………………………………………………... 2. Formele interpretării………………………………………………………………... 3. Metodele sau procedeele de interpretare……………………………………………. 4. Rezultatele interpretării……………………………………………………………... 5. Limitele interpretării………………………………………………………………... 6 70 70 71 73 74 68 68 57 58 43 44 48 49 49 49 51 51 53 37 37 37 38 38 38 39 39 39 40 40 41 41 41 41 42 42

Secţiunea IV. APLICAREA LEGII PENALE 1. Aplicarea legii penale în timp……………………………………………….....……. 2. Aplicarea legii penale în spaţiu…………………………………………………….. 2.1. Consideraţii generale. Principiul teritorialităţii………………………….. 2.2. Principiul personalităţii legii penale……………………………………. 2.3. Principiul realităţii legii penale…………………………………………. 2.4. Principiul universalităţii………………………………………………… 2.5. Concurs de reglementări privind aplicarea legii penale în spaţiu . . . . . .. .. Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… 75 85 85 90 92 94 95 97

TITLUL II

INFRACŢIUNEA
CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVITOARE LA INSTITUŢIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL Secţiunea I. INFRACŢIUNEA – INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ A DREPTULUI PENAL 1. Definiţia infracţiunii………………………………………………………………… 2. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii…………………………………………………. 2.1. Prima trăsătură esenţială a infracţiunii – pericolul social……………………….. 2.2. Cea de a doua trăsătură a infracţiunii – vinovăţia………………………………. 2.3. Cea de a treia trăsătură esenţială a infracţiunii – fapta prevăzută de legea penală …………………………………………………………………………… ... 3. Definiţia infracţiunii în legislaţia şi doctrina altor state europene…………………… Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… Secţiunea II. TERMENII INFRACŢIUNII 1. Obiectul infracţiunii………………………………………………………………… 2. Subiecţii infracţiunii………………………………………………………………… 3. Locul infracţiunii…………………………………………………………………… 4. Timpul infracţiunii………………………………………………………………….. Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… 131 134 139 140 141 114 115 115 118 123 124 125

7

CAPITOLUL II STRUCTURA INFRACŢIUNII 1. Conţinutul juridic al infracţiunii…………………………………………………….. 1.1. Situaţia premisă………………………………………………………………... 1.2. Conţinutul constitutiv …………………………………………………………. 2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii………………………………………………… 2.1. Latura obiectivă………………………………………………………………... 2.2. Latura subiectivă………………………………………………………………. Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… CAPITOLUL III FORMELE INFRACŢIUNII 1. Fazele activităţii infracţionale ……………………………………………………. .. 2. Actele preparatorii………………………………………………………………….. 3. Tentativa……………………………………………………………………………. 4. Infracţiunea fapt consumat…………………………………………………………. 5. Infracţiunea fapt epuizat……………………………………………………………. Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… CAPITOLUL IV UNITATEA INFRACŢIUNII 1. Generalităţi privind unitatea şi pluralitatea de infracţiuni…………………………… 2. Unitatea naturală de infracţiune…………………………………………………….. 3. Unitatea legală de infracţiune………………………………………………………. Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… CAPITOLUL V PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI 1. Consideraţii generale………………………………………………………………... 2. Concursul de infracţiuni…………………………………………………………….. 3. Recidiva ……………………………………………………………………………. 4. Pluralitatea intermediară……………………………………………………………. Aplicaţii practice. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… 264 265 274 283 284 236 237 239 248 202 205 208 217 218 220 144 144 146 147 147 155 158

8

3.. 11. Autoratul……………………………………………………………………………. Cadru şi clasificare ………………………………………………………………… 4. Instigarea …………………………………………………………………… ... Aplicaţii practice. 5. Caracterizare ……………………………………………………………………… 3. Iresponsabilitatea …………………………………………………………………. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă ……………………. 8.. Reglementarea legală………………………………………………………….…. Constrângerea fizică şi constrângerea morală ……………………………………… 7. Eroarea de fapt …………………………………………………………………. 4. 5. 2.4. 3. Legitima apărare …………………………………………………………………. 6. 3. .. Minoritatea făptuitorului ………………………………………………………….2. Clasificări ……………………………………………………………………. 9... Formele pluralităţii de infractori……………………………………………………..... 3...1. Bibliografie generală ………………………………………………………………… 367 368 369 370 379 384 387 390 392 395 397 404 436 320 321 324 324 325 326 327 327 328 332 337 345 348 9 . 7. Starea de necesitate ………………………………………………………………. Participaţia penală propriu-zisă (perfectă) …………………………………………. Noţiunea şi caracterizarea pluralităţii de infractori ………………………………… 2.3. 8. Participaţia penală improprie (imperfectă) …………………………………………. Consideraţii generale ………………………………………………………………. Cazul fortuit ………………………………………………………………………. Generalităţi……………………………………………………. Complicitatea………………………………………………………………………. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţă……………………… CAPITOLUL VII CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 1. . Aplicaţii practice. 3. Participaţia penală. Condiţii……………………………………………………………………. Noţiune şi caracterizare………………………………………………………. 6.CAPITOLUL VI PLURALITATEA DE INFRACTORI 1. Beţia accidentală (fortuită) ………………………………………………………… 10. ….

10 .

apoi. dreptul penal are o diversitate de definiţii. Lumina Lex. suferinţă proporţională cu violarea săvârşită. La alţi autori care definesc dreptul penal. von Feuerbach susţine că dreptul penal 1 Viorel Paşca. chiar pedepsind pe cei care nesocotesc legile prin care sunt apărate aceste valori fundamentale. dedusă din raporturile individului cu societatea. Definiţia. susţinea că dreptul penal este „dreptul pe care îl are suveranul de a cauza o suferinţă supuşilor săi. 2000. obiectul şi caracterele dreptului penal În doctrină. sociologice şi juridice. În prima categorie includem definiţiile acelor autori care privesc norma penală ca fenomen filosofic. în Cursul de drept criminal. fost profesor la Toulouse. În acest sens. în doctrină i s-a imputat acestei definiţii că identifică în mod greşit dreptul penal obiectiv cu dreptul penal subiectiv1. susţine că dreptul penal este „acela care restabileşte liniştea în spirite” şi asigură apărarea valorilor fundamentale. alţi autori care prin definiţiile date identifică dreptul penal cu ştiinţa dreptului penal. care pot fi grupate în trei categorii: filosofice. în lucrarea Elements du droit penal. aspectul filosofic este îmbinat cu aspecte sociologice. Justificat.TITLUL I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL PENAL ŞI ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL CAPITOLUL I DEFINIŢIA. 11 . Prologomene în studiul dreptului penal. deci ca un produs al conştiinţei umane. în lucrarea Principes metaphysiques du droit. Georges Vidal. p. ameninţând cu pedepse şi. Astfel. în temeiul căreia societatea are dreptul de a „inflige o suferinţă” aceluia care „violează legile”. care. penalistul francez Ortolan. Există. OBIECTUL ŞI CARACTERELE DREPTULUI PENAL. când aceştia săvârşesc o infracţiune”. În acelaşi sens. Una dintre definiţiile filosofice reprezentative este cea a ilustrului filosof Immanuel Kant. la nevoie. SCOPUL DREPTULUI PENAL SECŢIUNEA I NOŢIUNI INTRODUCTIVE REFERITOARE LA DREPTUL PENAL 1. Ed. 15. susţine că dreptul penal este o concepţie a minţii omeneşti.

Levasseur. în lucrarea Science penale et droit positif. 1. susţine că dreptul penal este acea ramură a dreptului public intern care determină infracţiunile şi stabileşte pedepsele. menţionăm: – Adolphe Prins. în Tratat de drept şi procedură penală. G. dintre care menţionăm următoarele: – I. Hans. 12 . preponderent. – P. susţine că dreptul penal este „ansamblul dispoziţiunilor legale. Tanoviceanu. în tratatul său de drept penal. 1907. p. arată că dreptul penal este sistemul de norme juridice în puterea căruia autorul unei crime este constrâns să piardă sau să sufere o diminuare a drepturilor sale personale prin aplicaţiunea de pedepse. 1994. în scopul de a ataşa acţiunii. Stefani.J. 31. fost profesor de drept penal la Universitatea din Berlin. susţine că dreptul penal este „ordinamentul juridic prin care fapta ilicită a omului este sancţionată cu acea consecinţă juridică. în Principes generaux du droit penal belge. defineşte dreptul penal pe care îl denumeşte drept criminal. prin care se reglementează dreptul de a pedepsi”.este „Ştiinţa drepturilor pe care legile penale le dă statului contra supuşilor care le violează”. renumitul profesor de drept penal de la Universitatea din Cluj. aspectele juridice. care – constituie o infracţiune – pedeapsa. în lucrarea sa Principi di diritto penale. G. Levasseur şi B. În ştiinţa dreptului penal românesc există. Buloc. a definit dreptul penal ca fiind „ansamblul regulilor juridice stabilite de stat. Buloc afirmă că dreptul penal este „ramura dreptului având ca obiect studiul incriminării şi represiunii de către stat a acţiunilor de natură a crea o tulburare în societate”. Stefani. p. mai multe definiţii ale dreptului penal. fost profesor la Universitatea din Torino. B. – G.2 Tot aşa. G. Précis de droit criminel. în Traité theorique et pratique du droit penal français. Maggiore. susţine că dreptul penal este „ansamblul legilor stabilite şi publicate după formele Constituţiei fiecărui stat. susţine că dreptul penal „se ocupă de faptele 2 3 R. un renumit penalist belgian. în cursul său de drept penal. de asemenea. Paris. legi care reglementează exerciţiul dreptului social de a pedepsi”. – Traian Pop. în cursul său de drept penal. G. Sirey. reprezentant de elită al ştiinţei clasice penale din Franţa. fost profesor la Universitatea din Palermo. – Frantz von Listz. Ed.3 Din categoria definiţiilor care au în vedere. Garraud. Droit pénal général. numită pedeapsă”. adică sancţiunea”. Paris. ca fiind ansamblul dispoziţiilor legale ce reglementează dreptul de a pedepsi. – J. – Eugen Florian. Garrand. ilustrul profesor de drept penal la Universitatea din Bucureşti.

– Vintilă Dongoroz. în lucrările sale. Bulai. susţine că „dreptul penal reprezintă subsistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială. care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni. sancţiunile corespunzătoare lor. ca şi modul specific de realizare a acestui scop”. – C.antisociale declarate infracţiuni şi de mijloacele de apărare socială contra acestor fapte”. susţine că. la un moment dat. susţine că dreptul penal reprezintă „un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale în acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii. defineşte dreptul penal ca fiind „totalitatea normelor juridice. într-un stat sau o grupare socială. în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept”. 13 . prin interzicerea. „trebuie reţinute trăsăturile specifice ale acestei ramuri de drept cu privire la obiect. împotriva unor asemenea fapte”. dată de profesorul C. în definirea dreptului penal. fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le săvârşesc”. sancţiunile ce se aplică în cazul comiterii lor. Mitrache. considerat o somitate a dreptului penal modern. respectiv al societăţii. de a adopta normele de drept penal (jus puniendi). ale acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile sociale. norme care determină faptele ce constituie infracţiuni. dreptul penal subiectiv. a susţinut că dreptul penal are mai multe accepţiuni. – Matei Basarab. denumite pedepse. – C. precum şi răspunderea penală. adică acel conţinut cuprins în normele de drept penal. profesor la Universitatea din Bucureşti. în scopul apărării ordinii de drept. profesor la Universitatea din Bucureşti. felul acestor infracţiuni. profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. – Maria Zolyneak. care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează represiunea. condiţiile răspunderii penale. şi anume: dreptul penal pozitiv. metoda specifică de reglementare. dreptul penal obiectiv. prin care se înţelege substanţa juridică a regulilor de drept care reglementează represiunea. mai sus menţionată. autorul achiesează la definiţia dreptului penal. ca infracţiuni. profesor al Universităţii Cluj-Napoca. profesor la Universitatea din Bucureşti. În raport cu aceste repere. prin care se prevede în ce condiţii o faptă este infracţiune. prin puterea legislativă. sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti. precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora”. prin care înţelegem dreptul statului. legiferate de puterea legislativă. consideră că „dreptul penal este o ramură a sistemului de drept alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice. sub sancţiunile specifice. profesor la Universitatea din Bucureşti. – Alexandru Boroi. Bulai. în scopul apărării acestor valori. persoanelor care au săvârşit infracţiuni. fie prin prevenirea infracţiunilor. scopul acesteia.

considerăm că aceste definiţii. – Narcis Giurgiu. definesc dreptul penal ca fiind „acea ramură a sistemului de drept din România formată din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativă care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni. în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept”. prezintă totuşi unele particularităţi4. deşi sunt strâns legate între ele. în raport cu valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penală. consideră că dreptul penal cuprinde „totalitatea normelor juridice care reglementează conduita persoanelor. Drept penal. 14 . sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti. prof. În ceea ce ne priveşte. chiar atunci când reţin şi relevă aspecte de ordin filosofic. 2005. persoana cu drepturile şi libertăţile sale fundamentale. sub ameninţarea cu pedepse. care. Dobrinoiu. condiţiile răspunderii penale. prof. unitar şi indivizibil. – Gheorghe Nistoreanu şi V. stabilirea sancţiunilor aplicabile. susţine că dreptul penal este alcătuit din partea generală şi partea specială a unei singure ramuri a sistemului dreptului public intern.– Ilie Pascu. Europolis. – Gheorghe Alecu. univ. prin interzicerea. sociologic sau juridic. Alecu. a acţiunilor sau inacţiunilor care aduc atingere sau pun în pericol aceste valori... 16. dr. persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Partea generală. şi a sancţiunilor ce le sunt aplicabile”. precum şi relaţiile dintre ele. p. prin incriminarea unor fapte ca infracţiuni. Analiza lor raţională conduce la concluzia că. precum şi întreaga ordine de drept. a condiţiilor de aplicare şi executare a acestora”. profesor la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. conf. profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa. prin prevenirea infracţiunilor ori prin aplicarea pedepselor şi a altor sancţiuni de drept penal”. suveran şi independent. consideră că dreptul penal este „o ramură a sistemului de drept românesc. proprietatea sub orice formă. şi judecător la Curtea de Apel Bacău. 4 Gh. defineşte dreptul penal ca fiind „acea ramură a ştiinţelor juridice care studiază instituţiile fundamentale privitoare la criminalitate şi la reacţia socială faţă de aceasta”. Ed. – Augustin Ungureanu. univ. univ. – Rodica Mihaela Stănoiu. prin determinarea acţiunilor sau inacţiunilor care constituie infracţiuni. consideră că dreptul penal reprezintă „ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială şi combatere a criminalităţii. la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Constanţa a Universităţii Spiru Haret. profesori universitari dr. în scopul apărării lor. alcătuită din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce se nasc în acţiunea statului pentru apărarea României ca stat naţional. sunt numai aparent diferite sau contradictorii.

Dreptul penal. C. Cea de-a treia accepţiune. În concepţia noastră. Ordinea de drept presupune o atitudine şi o stare de respect din partea membrilor societăţii. Intrând într-o analiză ştiinţifică. economice etc. ca reprezentant al societăţii şi titular al ordinii de drept. este reprezentată de conţinutul normelor de drept penal7. morale. respectiv a întregii ordini de drept. prin organele sale. Cea de-a doua accepţiune. împotriva celor care nesocotesc şi încalcă aceste norme. p. Dongoroz. ele sunt corecte. iar în temeiul acestui interes. respectiv de Codul penal. 7 Ibidem. sancţiunile penale şi modul lor de aplicare în legislaţia unui stat6. ce alcătuiesc dreptul penal. V. raportat la natura temeiurilor şi criteriilor avute în vedere de fiecare autor. în scopul apărării celor mai importante valori sociale. de a pretinde ca ele să fie respectate şi de a porni şi exercita acţiunea în justiţie. şi. de drept penal subiectiv (jus puniendi). de legile penale speciale sau de dispoziţiile penale din legile generale. faţă de ordinea publică şi faţă de toate valorile fundamentale din societate. ca reprezentant al societăţii. sancţiunile şi măsurile care se aplică în cazul săvârşirii infracţiunilor. II. În accepţiunea de drept penal pozitiv trebuie incluse totalitatea regulilor de drept aflate în vigoare. condiţiile răspunderii penale. cuprinde ansamblul ideilor. de fapt. titularul unui interes public. dreptul penal. Iată de ce trebuie admis că. În mod concret. vol. general. este învestit de societate cu dreptul subiectiv de a emite norme penale. dreptul penal pozitiv este reprezentat de legea penală în vigoare. Drept penal. astfel. 198. ca ramură a sistemului de drept. 15 6 5 . de drept penal obiectiv. este. al prevenirii infracţiunilor şi reeducării autorilor acestora. sociologice (politice. în determinismul normelor penale. ale membrilor societăţii. 2000. 1992. care stabilesc faptele penale.în realitate. îşi găseşte raţiunea în necesitatea apărării ordinii publice şi a celorlalte valori fundamentale. Drept penal. ca ştiinţă a dreptului. stabileşte faptele care constituie infracţiuni. Bucureşti. Partea generală. p. Răspunderea pentru apărarea ordinii publice şi a acestor valori fundamentale care alcătuiesc ordinea de drept este încredinţată de societate statului. trebuie admisă concepţia dongoroziană a celor trei accepţiuni (înţelesuri) ale dreptului penal. Bulai. statul. 21-22. există componente filosofice. Asociaţia Română de Ştiinţe penale. în această accepţiune.) care sunt topite în formă juridică. reeditarea ediţiei din 1939. cuprinde totalitatea normelor juridice prin care statul. teoriilor şi concepţiilor privitoare la dreptul penal5 şi la instituţiile acestuia.

G. Didactică şi Pedagogică. furtul. însă. p. Vidal. În acelaşi sens.)9. Paris. Binding. Die Normen und ihre Ubertretung. Ed. 1920. Alţi autori. I. Drept penal. Levasseur. Oancea. prin drept penal subiectiv. în egală măsură. 15. V. J. proprii. p. Droit pénal général. 1. p. administrativ. creează. Dongoroz. Bucureşti. şi în V. 62. Programma del corso di diritto penale. B. 1908. Magnol. G. 1984. I. alţi autori au susţinut că dreptul penal nu reglementează relaţii sociale specifice. Obiectul dreptului penal Obiectul dreptului penal îl constituie disciplinarea vieţii de relaţie socială şi realizarea ordinii sociale prin asigurarea respectării valorilor fundamentale. Series Jurisprudentia”. au existat autori care au susţinut că obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile sociale de conflict. pentru fiecare membru al societăţii. au arătat că normele dreptului penal stabilesc şi reglementează nu numai relaţiile de conflict după momentul săvârşirii infracţiunilor. Traité theorique et pratique de droit pénal. În doctrină. Merle. Cours de droit pénal et de procedure pénale. 9 K. violul. ci doar intervine şi sancţionează încălcări mai grave ale relaţiilor sociale care sunt reglementate. 1916. proprietatea etc. 73. 1913. norma penală care incriminează. R.. de a exercita acţiunea de tragere la răspundere şi de aplicare a sancţiunilor de drept penal. 14. Paris. R. ca reprezentant al societăţii. vol. p. A. statul.Practic. În sens contrar. p. Buloc. Ludovic Biro. iar în cazul în care aceste drepturi sunt încălcate. prin organele sale specializate. Cours. Tanoviceanu. de alte ramuri ale dreptului (drept civil. Carrara.. au existat unele deosebiri de vederi. financiar etc. În acelaşi sens. cit. 1971. vezi F. 215-219. Vitu. 46. va pune în mişcare şi exercita acţiunea penală pentru a trage la răspundere şi aplica sancţiunile şi măsurile penale prevăzute de lege. a III-a. p. op. din oficiu sau la cerere. de a pretinde respectarea normelor penale în vigoare. 1966. vol. A. 39-40. Astfel. În raport cu argumentele prezentate. 16). 203. Paris. Partea generală. G. Lipsca. 16 8 . p. Paris. ed. dreptul subiectiv de a i se respecta viaţa. în „Studia Universitatis Babeş Bolyai. ceea ce determină tragerea la răspundere penală şi pedepsirea infractorilor8. p. Aspecte ale raportului juridic penal. p. 1984. Roux. înşelăciunea etc. p. 58 (citat de I. ci. iar în cazul nerespectării. Traité de droit criminel. după caz.. omorul. vitale ale societăţii şi care alcătuiesc ordinea de drept. înţelegem dreptul statului. Garraud. Stefani. putem concluziona că. Paris. cu o înţelegere mai amplă a obiectului dreptului penal. de exemplu. I. privitor la obiectul dreptului penal. libertatea sexuală. 85. Torino. care apar în urma săvârşirii infracţiunilor şi din momentul comiterii lor. 1921.

Ed. deoarece ele dau naştere unui raport juridic între societate şi membrii săi. următoarele: 1) Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de apărare socială împotriva faptelor prin care se vatămă ori se pun în pericol cele mai importante valori sociale (siguranţa naţională. p. Partea generală. are dreptul şi. 1939. de a achita obligaţiile legale de întreţinere etc. statul. cum ar fi obligaţia de a da ajutor celor aflaţi în primejdie. prin atitudinea conştientă de conformare. obligaţia legală de conformare este respectată. de a nu înşela etc. anumite obligaţii de a face. potrivit legii. sunt de două categorii: de conformare şi de conflict. 28. care înţeleg să respecte de bunăvoie conduita impusă prin aceste norme. Drept penal. iar infractorul este obligat să răspundă. prin săvârşirea unor infracţiuni. Dongoroz. Partea generală. Şansa SRL. are dreptul de a pretinde o conduită de conformare la normele dreptului penal. între societate şi infractor. respectiv. în baza căruia societatea.10 În acest sens. C-tin Mitrache. Relaţiile de conformare sunt cele care iau naştere. reglementate de dreptul penal. iar pe de altă parte. de a nu fura. ilustrul profesor Vintilă Dongoroz argumenta că normele dreptului penal acţionează activ. chiar din momentul intrării lor în vigoare. integritatea corporală. Rezumând. Bulai. 2) Relaţiile de apărare socială. liniştea şi securitatea publică etc. Bucureşti. 1994. care impune prin normele penale adoptate de Parlament o anumită conduită membrilor societăţii. reprezintă o necesitate pentru buna şi normala V. trebuie să reţinem.). 17 10 . potrivit legii. proprietatea.primul rând. All Educational SA. reprezentată de stat. Partea generală. 8-9. respectiv. De regulă. şi să suporte sancţiunile aplicate de instanţele judecătoreşti. ca reprezentant al societăţii şi. vol.). Drept penal. situaţie în care suntem în prezenţa unui raport juridic de conformare. din contră. 3-4. între stat. de titular al ordinii de drept şi al autorităţii. C. de a pretinde o anumită comportare din partea membrilor societăţii (abţinerea de a nu comite acte ostile împotriva statului. sau. p. în obligaţia membrilor societăţii de a se conforma conduitei pretinse prin normele penale. ca titular al ordinii de drept şi al autorităţii. Drept penal român. Numai în cazurile în care se încalcă dispoziţiile legii penale. obligaţia de a-l trage la răspundere şi de a-l sancţiona pe infractor. de a nu ucide. respectiv. apare un alt raport juridic. 3. Bucureşti. În baza acestui raport de conflict. Respectarea normelor penale. de a nu vătăma integritatea corporală. în calitate de reprezentant al societăţii. viaţa. în momentul intrării în vigoare a legii penale. libertatea. I. iar membrii societăţii au obligaţia de a respecta această conduită. Ed. de conflict. p. Conţinutul raportului juridic de conformare constă în dreptul statului. conduita pe care membrii societăţii trebuie să o aibă înainte şi independent de săvârşirea unei infracţiuni. şi destinatarii acestor norme. ca reprezentant al societăţii. de a nu delapida.

Aceste relaţii sunt relaţii de apărare socială.desfăşurare a vieţii. prin respectarea prevederilor normelor penale. deoarece reglementează relaţiile care se stabilesc între stat. subiect poate fi şi persoana juridică. ca ramură a sistemului de drept: – Caracterul de drept public. cea de-a doua categorie a relaţiilor de apărare socială. ocrotite prin normele penale încălcate. sub toate aspectele ei. intitulat „Răspunderea penală a persoanei juridice”. În noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 301/2004. în mod necesar.) şi autorii unor asemenea fapte vătămătoare sau periculoase. naşterea relaţiilor de conflict. şi membrii societăţii. şi persoane juridice) sunt raporturi de autoritate. însărcinat cu apărarea valorilor sociale fundamentale. Dreptul penal este o ramură distinctă a dreptului public. este persoana fizică.” Aşa fiind. integrităţii corporale. apar în cazurile în care membrii societăţii nu se conformează normelor penale şi săvârşesc fapte prin care se vatămă ori se pun în pericol una sau mai multe dintre valorile fundamentale ale societăţii. demnităţii etc. imensa majoritate a membrilor societăţii au o atitudine conştientă. Sub acest aspect. de către organele sau reprezentanţii acestora. de conformare. însărcinat cu apărarea acestor valori. răspund penal. pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanelor juridice. publicată în „Monitorul Oficial” nr. Neconformarea la aceste norme. ca reprezentant al societăţii. în cadrul cărora se 18 . în care unul dintre subiecţi este statul. 4. Se înţelege că relaţiile de conflict se nasc între: stat. Caracterele dreptului penal Din analiza raţională a elementelor ce alcătuiesc definiţia dreptului penal rezultă următoarele caractere ale dreptului penal. De aceea. determină. prin fapte care vatămă sau periclitează valorile sociale unanim acceptate ca fundamentale. proprietăţii. ca reprezentant al societăţii. Articolul 45 din acest capitol al noului Cod penal prevede că „persoanele juridice. respectiv. aceste raporturi între stat şi aceste persoane fizice (în noul Cod penal. potrivit Codului penal în vigoare. prin care se exercită puterea publică. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte. între titularii individuali ai acestor valori (în cazul infracţiunilor contra vieţii. în noul Cod penal a fost introdus capitolul VI. iar celălalt subiect. ca reprezentant al societăţii. 575/29 iunie 2004. a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice. cu excepţia statului. în cadrul cărora trebuie să se realizeze tragerea la răspundere a celor vinovaţi şi restabilirea relaţiilor de apărare socială. în cazurile prevăzute de lege. Relaţiile de conflict.

pentru apărarea acestor valori). Există împărţiri ale dreptului penal în: 11 12 C. cum sunt dreptul civil. Bulai. în cadrul raporturilor de conflict). de exemplu. Caracterul autonom derivă şi din aceea că dreptul penal este alcătuit din totalitatea normelor juridice care separă ilicitul penal de alte forme de ilicit şi apără. cât şi cele din legile extrapenale au asigurată unitatea prin unicitatea principiilor fundamentale generale şi instituţionale care stau la baza dreptului penal (principiul legalităţii. p. aparţin dreptului privat. 19 . – unitatea dreptului penal subzistă pentru aceleaşi considerente şi în cazul subdiviziunilor dreptului penal. prin mijloace specifice. al personalităţii răspunderii penale şi pedepsei etc.). Bulai. cit.12 – Caracterul unitar al dreptului penal trebuie înţeles şi reflectat sub mai multe aspecte: ¾ cele două categorii de norme care alcătuiesc dreptul penal. de către stat. dispoziţiile generale din Partea generală a Codului penal) şi normele penale speciale (care se aplică numai în raport cu o anumită incriminare. se intercondiţionează şi se completează reciproc. în cadrul raporturilor de conformare. p. măsuri educative şi măsuri de siguranţă). iar cele speciale se aplică numai prin raportarea la normele generale). cit. rezultă – aşa cum s-a arătat în doctrina de specialitate – şi din sistemul propriu de precepte şi reguli de conduită. cât şi represiv. neputând exista unele fără altele (normele generale se aplică numai prin intermediul normelor speciale. op. deoarece reglementează relaţii dintre persoanele private. cum sunt. C. dreptul familiei. precum şi dintr-un sistem de sancţiuni specifice (pedepse. 11.. al egalităţii în faţa legii. op. 12. întrucât ele sunt într-o strânsă conexiune. 11 Alte ramuri ale dreptului. aflată în partea specială a Codului penal sau într-o lege cu dispoziţii extrapenale) au o structură unitară. pe care şi l-a creat şi cu care operează dreptul penal (prevederea obligaţiei de abţinere de la comiterea faptelor care vatămă sau periclitează valorile fundamentale sau a obligaţiei de a îndeplini anumite activităţi. normele penale generale (cele cu valoare de principiu care se aplică în raport cu toate infracţiunile. Caracterul autonom al dreptului penal. ¾ atât normele penale cuprinse în Codul penal. – Caracterul autonom rezultă din faptul că dreptul penal are un obiect propriu de reglementare şi un obiect specific al ocrotirii juridice – relaţiile de apărare socială contra faptelor ce constituie infracţiuni (apărare socială care se realizează atât preventiv.exercită şi se înfăptuieşte funcţia de apărare socială a valorilor sociale fundamentale. în raport cu alte ramuri ale dreptului. valorile fundamentale ale statului de drept.

cât şi cele de protecţie nu sunt altceva decât pedepse „sui generis”. 1977. în mod evident. cutumiare sau convenţionale stabilite sau acceptate în relaţiile dintre state. Gr. al afacerilor.ƒ drept penal comun (ordinar. Academiei. comentând o hotărâre din 30. Sunset.) sau infracţiuni care se săvârşesc de către anumite categorii de persoane (de exemplu. financiar-contabil. militari) sau în anumite perioade istorice (în timp de război etc. ƒ drept penal special. pedeapsa este o măsură de constrângere şi ea reflectă caracteristica specifică dreptului penal de a opera cu sancţiuni ce au un caracter coercitiv-represiv. cu totul. Geamănu. Bucureşti. 15 Narcis Giurgiu (op. în lucrarea Reflecţii asupra puterii de mistificare a limbajului. Acest caracter este complex: preponderent coercitiv-represiv. 20 13 . spre deosebire de sancţiunile civile din alte ramuri ale dreptului. Drept internaţional penal şi infracţiunile internaţionale. în mod evident. obişnuite. 1977. în care se precizează că „pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. şi care se aplică tuturor persoanelor. bancar. p. reparatorii. ce considera că măsurile de siguranţă şi de protecţie nu ar fi dintre cele represive. pus în evidenţă de noua reglementare a textului art. caracterul dreptului penal decurge din specificul sancţiunilor de drept penal. Ed. în unele lucrări de specialitate. ci şi celelalte sancţiuni de drept penal (măsurile de siguranţă. cit. Drept penal general. 25. prin violarea dreptului internaţional public). care.VI. cu toată predominanţa elementelor de ordin protectiv şi educativ pe care le comportă.. care sunt considerate ca lipsite de caracter coercitiv. constă în aceea că. ci de ajutor şi de asistenţă. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. 57 din noul Cod penal. referitoare la represiunea infracţiunilor comise. Caracterul preponderent coercitiv-represiv rezultă. se susţine şi se argumentează că nu numai pedepsele. rutier etc. 12 şi 16) îl invocă pe Michel von Kerchave. În sprijinul acestei teze. chiar din definiţia dată pedepsei şi scopului acesteia în art.13 – Caracterul represiv al dreptului penal. Iaşi. care este alcătuit din norme penale ce incriminează infracţiuni din anumite domenii de activitate (vamal. 12.1988 a Camerei de Arbitraj din Belgia. 14 Narcis Giurgiu. măsurile educative şi de ocrotire). care defineşte pedeapsa şi scopul ei. deghizate sub o altă denumire.). care cuprinde incriminările clasice. existente în cvasimajoritatea legislaţiilor penale.15 În opinia noastră. care sunt. general). caracterul coercitiv. nu şi-au pierdut. specific pedepsei. susţine că atât măsurile de siguranţă. p. Ed. dar şi preventiv-educativ. p. 52 al actualului Cod penal. ƒ drept penal intern şi drept penal internaţional (definit ca ansamblul regulilor juridice.14 Esenţa acestui caracter. însă.

s-a susţinut că dreptul penal are caracter subsidiar. independenţa. precum şi întreaga ordine de drept”. Scopul şi funcţiile dreptului penal Scopul dreptului penal rezultă. care este menţinut şi de noul Cod penal. orice acţiuni ilicite. suveranitatea. în principal. p. Florin Streteanu. Astfel. Ed. în actuala reglementare a Codului penal. 2003. se prevedea că „pedeapsa este o măsură de constrângere. 17 G. Drept penal. Florin Streteanu. pentru că. Partea generală. se susţine că dreptul penal are un caracter selectiv. care are drept scop reeducarea condamnatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni18. În doctrina de specialitate. Manual de derecho penal. au fost enunţate şi explicate şi alte caractere ale dreptului penal. cea mai importantă sancţiune de drept penal. pentru că normele penale nu protejează orice valori sociale şi nu interzic. p.Trebuie să remarcăm că. prin procedeul enumerării unora dintre valorile considerate fundamentale. ca reprobabile. aşa cum este în toate ţările avansate din Uniunea Europeană. Quintero Olivares. ci operează prin selecţie.” 21 16 . drepturile şi libertăţile acesteia. Astfel. persoana. de ordin riguros ştiinţific. 47 alin. în cazurile în care sancţiunile prevăzute în normele altor ramuri de drept nu sunt suficiente pentru a asigura protecţia valorilor sociale16. dacă caracterul preponderent coercitiv-represiv al dreptului penal este conferit de pedeapsă. p. Rosetti. un caracter preventiv-educativ. În opinia noastră. pentru că normele penale intervin şi operează numai ca ultima soluţie. 1 din acest proiect. în sensul că pedeapsa nu este altceva decât o măsură de constrângere. 1 al actualei reglementări a Codului penal. Fiandaca. 27. Considerăm că scopul dreptului penal trebuie definit printr-o formulă concisă. din textul art. Musco. E. Procedeul enumerării valorilor fundamentale care ar trebui apărate prin legea penală îl considerăm criticabil. care trebuie apărate prin mijloace de drept penal. expres. 2. Rosetti. Partea generală. unitatea şi indivizibilitatea statului. aplicată în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. De asemenea. 2003. 28. Parte generale.108. Diritto penale. Drept penal. Parte general. ar fi trebuit să se renunţe la acest procedeu al enumerării unora dintre valorile considerate fundamentale. în care se prevede că „legea penală apără împotriva infracţiunii România. 18 În proiectul noului Cod penal (ultima variantă). sub ameninţarea sancţiunilor penale. protejând numai anumite valori sau incriminând. proprietatea. p. numai anumite acţiuni care lezează sau pun în pericol ordinea de drept 17. în textul art. 32-33. celelalte sancţiuni (măsurile educative şi de siguranţă) au. Ed. într-o lume şi o epocă a G. se renunţase la definirea scopului legii penale.

ea cuprinde totalitatea concepţiilor. are următoarele funcţii: • de prevenire a săvârşirii infracţiunilor. economic şi social. Pentru realizarea scopului său. se arată că ea trebuie înţeleasă sub George Antoniu şi alţii. All Educational SA. cultural-educativ. 20 C. menită să exprime scopul dreptului penal. op. prin mijloace de drept penal. apărarea valorilor sociale. politica penală. Funcţiile dreptului penal Dreptul penal este principalul instrument prin care statul realizează. care merită protecţie penală19. care să fie introduse într-o definiţie ermetică. comercial. 17. Ed. precum şi a măsurilor. p. financiar. implicit. 20. Dar. În mod justificat şi în acelaşi sens. Astfel. cit. mijloacelor şi procedeelor folosite de stat pentru a preveni şi combate criminalitatea. ca principal instrument al politicii penale. Apărarea valorilor sociale nu se realizează exclusiv prin intermediul dreptului penal. dacă nu chiar expus riscului erorii. 22 19 . În doctrina de specialitate au fost exprimate şi alte opinii referitor la funcţiile dreptului penal. adoptă şi foloseşte şi alte măsuri (de drept administrativ. financiar) de ordin economic. prin care asigură prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi. tezelor şi principiilor privitoare la prevenirea şi combaterea criminalităţii. Statul. p. a condiţiilor şi limitelor răspunderii penale. b) prin efectul inhibant al pedepselor care se aplică de către instanţele judecătoreşti în cazurile concrete. în Reforma legislaţiei penale. Referitor la funcţia protectoare. se susţine că funcţiile ce pot fi asociate dreptului penal sunt: funcţia protectoare şi funcţia educativă. Principiul legalităţii în dreptul penal impune ca stabilirea ilicitului penal (a faptelor ce constituie infracţiuni). să faci o selecţie şi o ierarhie a valorilor fundamentale. ci numai strict în conformitate cu normele riguroase ale dreptului penal. dreptul penal. într-o opinie relativ recentă.. dar. Bulai. este greu şi depăşit. a sancţiunilor şi celorlalte măsuri de drept penal să nu se facă oricum. funcţie care se realizează pe două căi: a) prin incriminarea faptelor care vatămă şi pun în pericol valorile sociale fundamentale. social. • de stabilire şi asigurare a cadrului legal în care se realizează apărarea socială20. trebuie subliniat că instrumentul cel mai eficient al politicii penale este întotdeauna dreptul penal. Politica penală a fost definită. în realitate. literatura de specialitate a subliniat necesitatea reevaluării lucide a valorilor sociale. cum este şi cum se vrea Europa unită. diferit în doctrină. 2003. pe baza programului ideologic politic. la un moment dat.drepturilor şi libertăţilor fundamentale. aparent. Academiei Române.

Ilicitul penal şi alte forme de ilicit Ilicitul este determinat şi calificat ca atare de către regulile de conduită. există reguli de conduită de ordin moral. Se precizează că această funcţie este auxiliară funcţiei protectoare. nu va fi considerată ilicită. ilicit financiar. – orice activitate. Noţiunile de licit şi ilicit Tot ceea ce regulile de conduită şi normele nu opresc şi tot ceea ce este conform cu aceste reguli şi norme formează sfera licitului (ceea ce este permis. un rol protector. orice fapt sau acţiune umană. ilicit religios. totodată. ceea ce regulile de conduită ordonă sau când facem ceva conform cu regula de conduită. ILICITUL PENAL ŞI ALTE FORME DE ILICIT JURIDIC 1. o problemă importantă care s-a ridicat în doctrină a fost aceea a distincţiei dintre ilicitul penal şi alte forme de ilicit. nu este îngăduit). Având în vedere că obiectul de studiu al dreptului penal îl formează doar ilicitul penal. ilicit economic. economic etc. 23 . ilicit contravenţional. când nu facem ceea ce regula de conduită ordonă sau când facem ceva altfel. asigură o protecţie a infractorului faţă de reacţiile disproporţionate sau abuzive ale puterii de stat. Pentru buna desfăşurare a vieţii şi pentru disciplinarea vieţii de relaţie. se arată că ea se realizează prin conştientizarea membrilor societăţii. – dimpotrivă. în sensul respectării dispoziţiilor legii penale. toate valorile sociale fundamentale ale vieţii în societate şi. ilicit administrativ. avem o conduită ilicită atunci când facem ceea ce regula de conduită opreşte. ori când reacţionăm în alt mod decât cel prescris de regula de conduită. religios. nefiind justificată elaborarea unor norme penale care să aibă în principal rol educativ şi. dacă nu este oprită sau îngrădită de vreo normă de conduită şi nu este considerată în această normă ca nepermisă. dreptul penal protejează. Prin urmare: – avem o conduită licită atunci când facem ceea ce regula de conduită nu opreşte. SECŢIUNEA II NOŢIUNILE DE LICIT ŞI ILICIT. diverse forme: ilicit civil. Din contră. Ilicitul juridic poate îmbrăca. 2. desigur. Încălcările sau nesocotirile acestor reguli ori abaterile de la ele înseamnă fapte sau acţiuni ilicite corespunzătoare genului de ilicit (ilicit moral. ilicit comercial.un dublu aspect. oricât de periculoasă ar fi. tot ceea ce este interzis ori contrar unor reguli de conduită sau norme formează sfera ilicitului (ceea ce nu este permis. în principal. numai în subsidiar. Privitor la funcţia educativă. neconform cu regula de conduită.). ilicit penal etc. este îngăduit). ilicit juridic etc. politic.

adepţii teoriei deosebirilor cantitative consideră că faptele penale prin care se manifestă ilicitul penal sunt întotdeauna mai periculoase ori mai dăunătoare decât cele prin care se manifestă ilicitul extrapenal.21 teoria deosebirilor calitative. teza de mai sus este infirmată însă de realitatea faptelor. 17. urmările ilicitului civil au în mod evident o încărcătură de pericol social mai mare decât în exemplul de mai sus.22 Teoria deosebirilor cantitative Adepţii acestei teorii susţin că între ilicitul penal şi cel extrapenal nu există decât o diferenţiere cantitativă (de gravitate). în doctrină au fost propuse o diversitate de criterii care pot fi grupate în două mari teorii: teoria deosebirilor cantitative. fapta rămâne în sfera ilicitului penal (înşelăciune). care separă ilicitul penal de cel extrapenal. De aici. în asemenea cazuri. prin care am ilustrat un posibil ilicit penal prin obţinerea unei sume de bani ca urmare a inducerii în eroare a unei persoane. de gravitate) este mult mai redusă decât în exemplele prin care am ilustrat ilicitul extrapenal (civil). şi în cazul în care o persoană obţine un folos mărunt sau un bun de o valoare redusă (o sumă de bani derizorie. 23 V. Ibidem. o haină etc. În concret şi în sinteză. Unii susţin că deosebirea calitativă dintre ilicitul penal şi cel extrapenal îşi are izvorul în atitudinea sufletească a autorilor unor asemenea fapte (criterii subiective).. Desigur. este mai periculoasă fapta de a obţine o sumă de bani prin inducere în eroare (înşelăciune) decât fapta de a obţine aceeaşi sumă de bani prin nerespectarea unei clauze contractuale. încărcătura de pericol social (respectiv. Revenind la acelaşi exemplu. 19. o servietă. prin care am ilustrat ilicitul penal. un stilou. Alţii susţin. la o analiză lipsită de profunzime. autorii care s-au pronunţat în sprijinul acestei teorii nu au argumente univoce în acest sens.. op. p. op. 24 .) prin inducere în eroare. Dongoroz. însă. 21 22 V. această teorie rezistă şi pare a fi convingătoare. p. cit. 18-19. că această deosebire este determinată de natura intrinsecă a faptului material (criterii obiective)23. La o analiză profundă. În acest caz. trebuie să admitem că. p. deşi este tot atât de evident că. este posibil ca aceeaşi persoană fizică. cit. ce nu-şi îndeplineşte obligaţia contractuală la timp.Pentru separarea ilicitului penal de alte forme de ilicit. Teoria deosebirilor calitative În doctrină. Într-adevăr. Astfel. să cauzeze prejudicii directe şi indirecte imense ori consecinţe ireparabile sau greu de reparat (prejudicii de sute şi mii de miliarde ori ruinarea persoanei creditoare). concluzia că există alte elemente decât cele invocate de adepţii teoriei cantitative. Dongoroz.

cauzat de diverse forme ale greşelii (culpa). este uşor de sesizat. considerăm şi noi că aceste criterii sunt relative şi nu li se poate atribui caracterul de criteriu general valabil pentru a delimita ilicitul penal de cel extrapenal. pe când cel extrapenal violează drepturi private. V. o îndatorire. însă. în teorie şi în jurisprudenţă. distrugerea din culpă etc. săvârşite cu intenţie. de milă. încalcă sentimentul de solidaritate socială. sentimentele de probitate (cinste şi corectitudine).Susţinătorii criteriilor subiective pun la baza separaţiei dintre ilicitul penal şi cel extrapenal intenţia frauduloasă (voinţa şi conştiinţa de a face un rău). jigneşte conştiinţa morală a opiniei publice a unui grup sau a unei colectivităţi. op. ilicitul penal nesocoteşte un drept. invocând drept criteriu obiectiv coloritul moral al faptului ilicit. totodată. activităţi ilicite penale care se săvârşesc din culpă (vătămarea corporală din culpă. pe când cel extrapenal. acest colorit moral ar putea fi identificat prin raportarea faptului ilicit la conştiinţa opiniei publice sau a grupului social. în drepturile subiective. În concepţia şi în înţelesul acestor autori. O altă grupare de autori a încercat să separe ilicitul penal de cel extrapenal. omniprezent la orice colectivitate umană. pe când cel extrapenal. că argumentele acestei teorii nu rezistă. lezează sau pune în pericol: sentimentele de pietate. cit. 25 .. p. Potrivit susţinătorilor acestor criterii subiective. 24 25 Ibidem. în raport cu acest criteriu. În acord cu aprecierile dongoroziene. Nici aceste criterii nu au fost confirmate decât parţial. pe când cel extrapenal încalcă o obligaţie. lezează sentimentele morale ale opiniei publice sau ale unei colectivităţi. şi nu în atitudinea sufletească a autorilor. ilicitul penal este potrivnic unei comenzi. s-a susţinut că. şi. La o analiză temeinică. Dongoroz. pentru că ele se verifică numai în cazul unor fapte ilicite mai grave. trebuie menţionate următoarele24: ilicitul penal loveşte în drepturile obiective. Adepţii teoriei criteriilor obiective susţin că separaţia dintre ilicitul penal şi cel extrapenal trebuie identificată în însăşi natura intrinsecă a faptului material. Dintre criteriile de ordin obiectiv propuse pentru a delimita ilicitul penal de cel extrapenal. ilicitul penal este identificat întotdeauna prin existenţa unei intenţii frauduloase. pe când ilicitul extrapenal este accidental. pentru că există multe fapte prin care se manifestă ilicitul extrapenal. uciderea din culpă.). ilicitul penal violează drepturile publice. izvorăşte din motive egoiste sau antisociale şi ofensează acel minim etic care formează conştiinţa medie a grupului social25. În concret. 19. ilicitul penal aduce atingere. întâmplător.

întotdeauna. 26 . iar în cazul celui extrapenal. o pedeapsă. Lumina Lex. – ilicitul penal se deosebeşte de cel extrapenal pe baza criteriului formal (normativ) al sancţiunii în sensul că în dreptul pozitiv se consideră ilicit penal acela pentru care norma juridică presupune o pedeapsă. răul este întotdeauna reparabil. Aşa se explică faptul că aceste elemente sunt folosite atât în opera de elaborare a legilor penale. 2000. În acord cu aprecierile făcute în doctrină. precum şi studiul jurisprudenţei au dovedit că deosebirea dintre ilicitul penal şi cel extrapenal se poate realiza. p.. un caracter difuz28. pe baza unor elemente26 caracteristice sui generis pentru ilicitul penal: – în ilicitul penal se identifică întotdeauna o acţiune violentă. ilicitul penal de cel extrapenal. Viorel Paşca. Ed. Dongoroz. o altă grupare a propus diferenţierea ilicitului penal de cel extrapenal. s-a susţinut că: – ilicitul penal tulbură liniştea publică prin alarmare. – ilicitul penal are pagube ireparabile care nu pot fi împiedicate decât prin ameninţarea cu pedepse. o fraudă sau un act de indisciplină socială. Prolegomene în studiul dreptului penal. în toate cazurile. considerăm şi noi că acestor criterii nu li se poate atribui valoarea de criteriu general-valabil care să separe. Cercetarea doctrinară. 6. El este expres şi limitativ determinat prin legea penală a fiecărui stat. pe când cel extrapenal determină vătămări de ordin privat sau individual. care sunt determinate doar generic şi au. – acţiunile sau inacţiunile ilicite penale se caracterizează întotdeauna prin aptitudinea lor de a cauza nelinişte şi nesiguranţă socială. 28 Ibidem.În sfârşit. În esenţă mai trebuie să reţinem că ilicitul penal este cea mai gravă formă a ilicitului juridic. cit. spre deosebire de alte forme de ilicit juridic. cât şi în doctrină şi jurisprudenţă. uneori. – ilicitul penal reprezintă un pericol social. pe când cel extrapenal constituie doar o daună particulară. ştiinţifică. p. – ilicitul penal cauzează un rău public şi social. op. iar cel extrapenal nu determină decât nemulţumiri individuale. – ilicitul penal evidenţiază o personalitate periculoasă. 21. În concret. în cele mai bune condiţii. 26 27 V. pornindu-se de la atitudinea intrinsecă a faptei în materialitatea ei de a cauza urmări sociale. întrucât aduce cea mai însemnată perturbare a ordinii juridice27. – ilicitul penal cauzează o dezordine socială şi necesită.

61/1991. Elemente constitutive Legea nr. Recursurile declarate de procuror în favoarea inculpatei şi de inculpată sunt fondate. activitate care a creat temere. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 535/2004. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Distincţie între ilicitul penal şi ilicitul extrapenal. o echipă a inspectoratului de poliţiei al judeţului şi pirotehniştii s-au deplasat la faţa locului şi au efectuat activităţi specifice de căutare a materialului exploziv. 38 Legea nr. Instanţa. fără un motiv întemeiat. Instanţa a reţinut că. fapta constituie contravenţia prevăzută în art. la 10 februarie 2005. 37 alin. Anunţul fiind considerat real. prin corespondenţă. cu privire la existenţa unei bombe. 2 pct. materiale. 535/2004. constând în alarmarea organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol. 38 din Legea nr. a apreciat în mod greşit că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. a unei persoane sau a publicului. 13 din Legea nr. s-a constatat că nu era amplasată nici o bombă. iar nu la alarmarea cu privire la amplasarea de material exploziv. substanţe. microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător. deşi a reţinut corect situaţia de fapt pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei. art. Curtea de Apel Craiova a condamnat pe inculpata P. respectiv între infracţiune şi contravenţie Calificarea greşită a unei fapte ca infracţiune în loc de contravenţie Alarmare cu privire la răspândirea sau folosirea de materiale de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau mediul înconjurător. după terminarea cursurilor şcolare. 100 din 24 octombrie 2005. întrucât textul menţionat se referă limitativ la alarmarea. a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice. Prin sentinţa penală nr. iar alarmarea fusese falsă.I. republicată. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. fără un motiv întemeiat. 535/2004. telefon sau orice 27 . 61/1991. art. cu privire la răspândirea sau folosirea de produse. 2 pct. evacuând liceul. În acest caz. 535/2004. inculpata a apelat de pe telefonul său mobil serviciul de urgenţă 112. constând în alarmarea. Ulterior. 13 Alarmarea falsă a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol. fără motiv întemeiat. 38 din Legea nr. art.APLICAŢII PRACTICE. (1) şi (2). 38 din Legea nr. anunţând că în incinta liceului a fost amplasată o bombă. 535/2004. Art. 38 din Legea nr.

pen se evaluează atât în raport cu criteriul obiectiv. 2 pct. b) din acelaşi cod. Pe de altă parte. împrejurare ce constituie caz de casare conform art. cu privire la existenţa unei bombe – material exploziv – în incinta unui liceu. cu privire la răspândirea sau folosirea de produse. substanţe. iar nu în ameninţarea cu folosirea de material exploziv şi cum aceasta nu s-a făcut în scop terorist. art. şi anume produse. 19 alin. 2 lit. fapta nu întruneşte nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 178 alin. 28 . 2 lit. b) C. microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediului înconjurător. materiale.proc. 37 alin. substanţe. de a prevedea rezultatul.C. 10 alin. 1001 1. care atrage răspunderea civilă delictuală Ucidere din culpă. (1) lit.alte mijloace de transmitere la distanţă. 38 din Legea nr. secţia penală. art. pentru ca în alin. I. recursul a fost admis.J. cât şi cu criteriul subiectiv al posibilităţii făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport cu însuşirile. (1) pct. 2. fără motiv întemeiat. în baza căruia a fost condamnată inculpata. acţiunea inculpatei a constat în alertarea telefonică. constând în alarmarea organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol.. republicată. microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător. a) raportat la art. aflat în aceleaşi împrejurări ca şi făptuitorul. materiale. între infracţiune şi ilicitul civil. Întrucât acţiunea inculpatei a constat numai în alarmarea. 13 din legea nr. al posibilităţii oricărui om atent. rezultă că alarmarea falsă cu amplasarea de material exploziv nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. materiale. 61/1991.C. (1) C.pen. materiale nucleare. Vinovăţie. 829 din 8 februarie 2006 Distincţie între ilicitul penal şi ilicitul extrapenal. 535/2004. 11 pct. respectiv. Existenţa vinovăţiei sub forma culpei prevăzute în art. fapta inculpatei constituie contravenţia prevăzută în art. fără motiv întemeiat.. capacitatea. (1) din aceeaşi lege. în art. 37 alin. 535/2004. substanţe. Criterii de apreciere. 19 alin. (1) pct. Distincţia este făcută de legiuitor care.. se referă limitativ la anumite mijloace. Răspundere civilă delictuală. civ. pen. 3859 alin. sentinţa recurată a fost casată şi s-a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. Cum textul menţionat. (2) din Legea nr. decizia nr. art. (1) pct. (2) să facă referire la arme biologice. se referă la produse.. În speţă. Răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale C. 13 C. Constatând că inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător. alte materiale radioactive sau materiale explozive.

Recursul în anulare declarat în cauză. nu este prevăzută de legea penală. constatată în raport cu aceste criterii.civ. 11 pct. 2 lit. se săvârşeşte cu vinovăţie. 2 C. (1) lit. În stabilirea culpei sale sub această din urmă formă este necesar a se avea în vedere atât criteriul obiectiv.pen.U. Hotărârea primei instanţe a rămas definitivă prin decizia penală nr. deşi înlătură existenţa infracţiunii de ucidere din culpă. Dacă în raport cu împrejurările cauzei se stabileşte că rezultatul nu era previzibil. Sub aspectul laturii subiective.. Prin sentinţa penală nr. ci o infracţiune distinctă prevăzută în art. deci autorul nu trebuia să-l prevadă. a) raportat la art. avea în momentul săvârşirii acesteia posibilitatea să prevadă rezultatul. fie sub forma culpei din uşurinţă.G. Judecătoria Bîrlad a dispus achitarea inculpatului A.experienţa de viaţă şi starea psiho-fizică a acestuia în momentul săvârşirii faptei. de vinovăţie în exercitarea pazei juridice şi pe ideea de garanţie din partea paznicului juridic al animalului. inculpatul a lăsat nesupravegheaţi 2 tauri. însă nu infracţiunea de ucidere din culpă.. deoarece această formă de răspundere se întemeiază pe prezumţia de culpă în supraveghere. este nefondat. fapta nu poate fi considerată ca fiind săvârşită cu vinovăţie. Sub aspect obiectiv.pen.I. Instanţa a constatat că fapta inculpatului A.proc. care au ucis prin împungere pe N. fapta este săvârşită din culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale. prevăzută în art. cât şi criteriul subiectiv. 10 alin. în stabilirea obligaţiei de a prevedea rezultatul se au în vedere împrejurările în care a fost săvârşită fapta. nr. (1) C. constând în neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin. 29 . la 4 decembrie 2001. Potrivit art. 55/2002. cu privire la greşita achitare a inculpatului. din categoria autorului faptei.pen. numai fapta proprietarului sau deţinătorului temporar al unui câine. infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută în art. 1001 C. b) C. dar nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei sale.pen.G. Instanţa a reţinut că. trebuie să se facă dovada că făptuitorul putea să-l prevadă. fie sub aceea a culpei din neprevedere. (1) C. 178 alin. nu înlătură răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de animale. iar dacă se stabileşte că rezultatul era previzibil. constituie infracţiune. 1232 din 17 octombrie 2002. În cazul uciderii unei persoane prin acţiunea animalelor aflate în proprietatea inculpatului. 178 alin. prin care au fost respinse recursurile declarate de procuror şi partea civilă. 19 alin. în temeiul prevederilor art. Potrivit legislaţiei române. pentru a constata dacă orice om atent. (1) pct. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevazută în art. 11 din O. 1005 din 28 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.I. lipsa culpei. deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

provocându-i un traumatism cranio-cerebral care i-a cauzat decesul. iar unul dintre tauri s-a îndreptat spre victimă şi a târât-o prin zăpadă. Animalele au alergat spre cişmea. cum a procedat. În speţă. Dacă în raport cu datele speţei făptuitorul nu a putut să prevadă rezultatul. proprietarul unui animal sau acela care se serveşte cu dânsul.J. Fundamentarea acestei răspunderi are la bază ideea unei prezumţii de culpă în supraveghere. Prin urmare. recursul în anulare declarat în cauză a fost respins. b) C. a dat drumul la 2 tauri.Cât priveşte criteriul subiectiv. proprietatea sa. chiar supravegheat. de ce paznicul juridic al animalului trebuie să răspundă şi în acele ipoteze în care animalul a scăpat de sub supravegherea sa ori. însă. vinovăţia sub forma culpei nu poate fi reţinută datorită imposibilităţii subiective a acestuia de a-l prevedea. iar inculpatul a mers în urma lor la cişmea. la 4 decembrie 2001. neputând a fi reţinută culpa sub nici una dintre formele prevăzute de lege. decizia nr. experienţa de viaţă şi starea psiho-fizică a făptuitorului în momentul săvârşirii faptei. de altfel. Rezultatul socialmente periculos nu era previzibil. la care se adaugă ideea de garanţie din partea paznicului juridic al animalului.. 1001 C.C. posibilitatea de prevedere este evaluată în raport cu însuşirile. 2259 din 4 aprilie 2005 30 . secţia penală. 19 alin.civ. procedând în acelaşi mod de fiecare dată. se consideră că nu poate fi reţinută vinovăţia inculpatului sub forma culpei prevăzute în art. este responsabil de prejudiciul cauzat de animal. inculpatul aflându-se în urma lor. incidente prevederile art. Prin urmare. sau că animalul se află sub paza sa. Ideea de garanţie explică. 2 lit. în cursul serviciului. numai prin examinarea conduitei făptuitorului în lumina ambelor criterii se poate decide dacă există sau nu vinovăţie sub forma culpei din neprevedere. ori că a scăpat. de vinovăţie în exercitarea pazei juridice. analizate sub aspectele menţionate. în mod corect. I.pen. capacitatea. Potrivit acestor prevederi. animalul a cauzat un prejudiciu. În cauză sunt. întrucât animalele nu s-au manifestat anterior violent. în fiecare zi. Din împrejurările concrete în care a fost comisă fapta. care urmează a fi aplicate în cadrul unei acţiuni civile separate.C. (1) pct. fără a se produce incidente.. răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă a fost. aşadar. înlăturată. pentru a-i duce la cişmea. În consecinţă. din actele dosarului rezultă că inculpatul.

să elaboreze mijloacele juridice de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional cu ajutorul dreptului penal29. Bulai. Noţiunea de ştiinţă a dreptului penal şi obiectul acesteia În doctrină. teoriile. structurii. şi anume: – pentru cunoaşterea determinismelor istorice ale apariţiei lor. principiile menite să explice şi să fundamenteze necesitatea. a instituţiilor penale. a jurisprudenţei penale şi a doctrinei de specialitate. – pentru determinarea lacunelor.CAPITOLUL II ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL SECŢIUNEA I DREPTUL PENAL – RAMURĂ A ŞTIINŢELOR JURIDICE 1. funcţiilor şi scopului normelor şi instituţiilor de drept penal. să stabilească metodele de investigaţie a fenomenelor juridice penale. erorilor sau imperfecţiunilor de reglementare prin examinarea critică a legislaţiei penale. a principiilor de drept penal. scopul şi sarcinile dreptului penal. cit. p. 29 C. ideile.. Obiectul ştiinţei dreptului penal îl constituie studierea şi cercetarea instituţiilor şi normelor dreptului penal sub toate aspectele. op. 22. – pentru cunoaşterea şi înţelegerea corectă a voinţei legiuitorului. Rolul ştiinţei dreptului penal este de a perfecţiona reglementările juridice pentru ca ele să fie în acord cu evoluţia realităţilor economico-sociale şi cu necesităţile de prevenire şi combatere a criminalităţii. ştiinţa dreptului penal a fost definită ca acea ramură a ştiinţelor juridice care cuprinde totalitatea cunoştinţelor privitoare la instituţiile juridice penale exprimate în concepţiile. adică a sensului şi spiritului legii penale. – pentru cunoaşterea riguroasă a conţinutului. 31 .

aceleaşi metode ca şi în celelalte ramuri ale dreptului. Este unanim admis că în studiul dreptului penal sunt folosite. a legii penale etc. Raporturile ştiinţei dreptului penal cu alte ramuri ale ştiinţei juridice Ştiinţa dreptului penal este una dintre ramurile ştiinţelor juridice.2. funcţiilor şi caracterelor dreptului penal. Partea specială cercetează şi studiază incriminările concrete ale unor fapte antisociale. dogmatică şi critică a conţinutului normelor penale. Astfel. teoria generală şi filosofia dreptului reprezintă ramurile care au menirea de a înlesni introducerea şi explicarea noţiunilor juridice şi principiilor fundamentale valabile şi aplicabile pentru fiecare ramură a dreptului (cum ar fi 32 . Metodica ştiinţei dreptului penal Prin metodica ştiinţei dreptului penal se înţelege totalitatea metodelor şi procedeelor folosite de către ştiinţa dreptului penal pentru studierea dreptului penal. – metoda istorică (aflarea sensului şi voinţei legiuitorului prin cercetarea condiţiilor istorice care au determinat adoptarea acelei norme penale). 4. ştiinţa dreptului penal se împarte în două părţi principale: partea generală. a instituţiilor penale etc. în general. condiţiile speciale ale răspunderii penale pentru fiecare infracţiune. Diviziunile ştiinţei dreptului penal În doctrină. structura. prin apelare la procedeele raţionale şi ale logicii). care trebuie să ofere primele explicaţii necesare pentru înţelegerea instituţiilor fundamentale ale dreptului penal. Acestea sunt: – metoda raţională sau logică (examinarea exegetică. 3. a scopului. a raportului juridic de drept penal. La nivelul noţiunilor şi principiilor. conţinutul juridic şi constitutiv al fiecărei infracţiuni. partea specială. a principiilor fundamentale ale dreptului penal. – metoda experimentului (apelare la experimente în aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere a criminalităţii sau delincvenţei sau la modalităţi de executare a unor sancţiuni de drept penal). sancţiunile de drept penal prevăzute pentru fiecare infracţiune în parte. – metoda comparativă (studiul comparativ al normelor şi instituţiilor penale din alte sisteme de drept penal pentru mai buna cunoaştere şi pentru perfecţionarea unei reglementări într-o anumită materie). Partea generală este destinată studiului introductiv. Ştiinţa dreptului penal are legături cu celelalte ramuri ale ştiinţelor juridice. ştiinţa dreptului penal are legături directe şi evidente cu teoria generală a statului şi dreptului şi cu filosofia dreptului.

respectiv crimele şi delictele în noul cod penal. 1996. care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele. 2002. umanizării sistemului de represiune şi reintegrării sociale a delincvenţilor33. prin care se realizează aplicarea practică a dreptului penal. 17. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal). p. raportul juridic. p. Bucureşti. conţinutul şi obiectul acestuia. Universul Juridic.). pentru orice penalist. Emilian Stancu. – ştiinţa dreptului execuţional penal – totalitatea normelor de drept referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal. în unele legi speciale şi. înscrise în legea pentru executarea pedepselor. Legăturile cele mai directe şi sub cele mai multe aspecte ale ştiinţei dreptului penal sunt însă cu: – dreptul procesual penal – studiază problematica procesului penal. ALL. Medicina legală. G. Terbancea. Oancea. Oscar Print. Didactică şi Pedagogică. Ed. Tratat de criminalistică. Scripcaru. noţiunea de acte şi de fapte juridice. destinate descoperirii. 125. constituie o ramură de drept. Ed. precum şi practica socială faţă de acesta. p. Dreptul penal general (sau partea generală a dreptului penal) Este acea parte a dreptului penal care are ca obiect studierea şi cunoaşterea principiilor fundamentale ale dreptului penal. 2002. principiul legalităţii etc. deoarece I. 32 M. cât şi măsuri cu caracter medico-social utile efortului de asanare a delincvenţei32. în special. Studierea şi cunoaşterea părţii generale a dreptului penal sunt indispensabile pentru orice jurist şi. Bucureşti. Diviziunile dreptului penal. mijloacele tehnice şi procedeele tactice. în parte. sănătatea şi activitatea omului ca fapte incriminate sau relaţii sociale ocrotite de lege. 33 Rodica Mihaela Stănoiu. în Codul penal. 6. Această totalitate de norme juridice. cercetării infracţiunilor. în scopul prevenirii criminalităţii. 33 31 30 . p. identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale31. în scopul de a oferi justiţiei probe cu caracter ştiinţific. Drept execuţional penal. a instituţiilor generale ale dreptului penal (infracţiunea. – criminologia – ştiinţa ce studiază factorii şi dinamica actului criminal. 13. 10. – criminalistica – ştiinţa judiciară cu caracter autonom şi unitar. 5. şi anume dreptul execuţional penal30. 1970.noţiunea de normă juridică. structura acesteia. – medicina legală – o ramură a ştiinţei medicale ce studiază acele probleme de patologie umană legate de viaţă. Criminologie. Ramurile tradiţionale (clasice) Doctrina clasică a dreptului penal împarte studiul dreptului penal în două mari părţi: partea generală a dreptului penal sau Dreptul penal general şi partea specială a dreptului penal sau Dreptul penal special.

dacă nu a studiat şi nu şi-a însuşit temeinic noţiunile. care se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. a măsurilor asiguratorii. Potrivit textului incriminator – art. subiecţii infracţiunii. Aşa. deviată. Or. cei care operează cu el trebuie să cunoască temeinic noţiunile. termenii. omorul este uciderea unei persoane. momentul 34 . într-un dosar penal. termenii şi elementele explicative şi de analiză pe care le găsim şi pe care ni le oferă numai studiul dreptului penal. crimele şi delictele în noul Cod penal). forma infracţiunii (infracţiunea consumată. ilustrativ. trăsăturile ei. Sub acest aspect. continuă. termenii şi elementele care alcătuiesc conţinutul juridic şi constitutiv al oricărei infracţiuni (crimă sau delict în noul Cod penal). să se înţeleagă şi să se asimileze temeinic dreptul penal general. continuată). de ocrotire şi de siguranţă. latura subiectivă cu elementele şi cerinţele ei). elementele şi cerinţele ei. rămasă în faza de tentativă sau în faza de act preparator). Între partea generală a dreptului penal şi partea specială a dreptului penal există un indispensabil raport de condiţionare care trebuie înţeles în sensul că sunt imposibile şi de neconceput înţelegerea şi operarea cu dreptul penal special fără ca în prealabil să se însuşească. a înţelesului termenilor şi expresiilor cu care operează legea penală. recurgem. la cazul infracţiunii de omor. 174 din actualul Cod penal –. pentru ca acest text atât de concis şi aparent simplu să fie înţeles şi aplicat profesional ştiinţific la un caz concret. anticipăm că partea generală a dreptului penal ne va explica şi ne va convinge că analiza existenţei sau inexistenţei oricărei infracţiuni (fie din Codul penal. respectiv situaţia premisă. latura obiectivă. a cauzelor justificative. Pentru a uşura înţelegerea acestui raport şi a convinge asupra modului cum funcţionează acest raport de condiţionare. structura. fie din alte legi penale sau cu dispoziţii penale) este supusă cunoaşterii şi înţelegerii unei adevărate grile de analiză care se referă la termenii infracţiunii (obiectul infracţiunii. a cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. a formelor şi felurilor infracţiunilor. de pildă. este de neconceput ca un penalist să examineze şi să se pronunţe într-o cauză penală. locul şi timpul infracţiunii). ori cea de evaziune fiscală. dacă există sau nu infracţiunea de omor. care incriminează cele două infracţiuni. a cauzelor care înlătură executarea pedepselor şi consecinţele condamnării. a celor care înlătură răspunderea penală (sau aplicarea pedepsei în noul Cod penal). conţinutul juridic şi constitutiv al acesteia. prin ipoteză. numai pe baza textului din Codul penal sau din legea specială. felul infracţiunii (simplă.examinarea şi înţelegerea existenţei sau inexistenţei oricărei infracţiuni din partea specială a Codului penal sau a oricărei alte infracţiuni din alte legi penale nu sunt posibile fără cunoaşterea şi înţelegerea noţiunilor generale privind infracţiunea (respectiv. a sancţiunilor de drept penal. structura infracţiunii (conţinutul juridic şi conţinutul constitutiv. partea generală.

Trebuie menţionat că. studiul fiecărei infracţiuni. Dreptul penal special are ca obiect studiul diferitelor categorii de infracţiuni. elementele conţinutului juridic şi constitutiv (situaţia premisă. se poate susţine că Dreptul penal general este cheia fără de care nu se poate opera în dreptul penal special. coautorat. Există opinii în doctrină potrivit cărora partea din dreptul procesual penal care se ocupă cu executarea pedepselor şi celorlalte sancţiuni de drept penal ar trebui să fie o ramură distinctă denumită drept penal executiv sau drept penal execuţional. instigare şi complicitate. obiect material. 8. Într-o exprimare sintetică. 9. respectiv crime şi delicte în reglementarea noului Cod penal (începând de la stabilirea faptului dacă s-a săvârşit sau nu o infracţiune şi de la identificarea autorului. căile ordinare şi extraordinare de atac. actele şi măsurile procesuale şi procedurale în raport de care şi prin care se realizează tragerea la răspundere penală a persoanelor care săvârşesc infracţiuni. forma de participaţie (autorat. deviată. de obicei). ci în mod sistematic. modul de executare a pedepselor şi celorlalte sancţiuni de drept penal). locul şi timpul infracţiunii. tentativă. nu se face oricum. act preparator). instigare şi complicitate. Noile ramuri La fel ca şi în alte ramuri ale ştiinţei.consumării infracţiunii. obiect juridic special (specific). Dreptul penal formal sau procedura penală Această ramură cuprinde toate normele juridice care stabilesc regulile. latura obiectivă şi subiectivă). grupată după criteriul obiectului juridic generic. participaţie improprie). la modul de efectuare a urmăririi penale şi apoi a judecăţii. consacrată în unele ţări. forma de participaţie (autorat-coautorat. continuă. în dreptul penal special. complexă. unde normele referitoare la executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept penal (măsuri educative şi de siguranţă) sunt incluse şi fac obiectul dreptului procesual penal. criteriu denumit obiectul juridic generic). subiecţii infracţiunii. sistematizate în titluri şi capitole în raport de anumite criterii stabilite în partea generală a dreptului penal (în raport de valoarea socială fundamentală lezată ori pusă în pericol. forma infracţiunii (consumată. iar la urmă. felul infracţiunii (unitate naturală – infracţiune simplă. unitate legală – continuată. nu a fost apreciată în ţara noastră. evoluţia şi progresele vieţii umane determină la un moment dat şi în domeniul dreptului penal divizări ale 35 . participaţie improprie). Această teză. în raport cu termenii şi elementele de structură stabilite şi explicate în partea generală a dreptului penal: obiect juridic generic. 7. momentul consumării infracţiunii.

în universităţi occidentale sunt studiate. mai rar întâlnită. de persoană – autorul acesteia (care poate fi naţional. apărute în raport de evoluţia şi progresele realităţilor economice şi sociale. al construcţiilor. consumul bunurilor. – Dreptul penal social – subdiviziune a dreptului penal special. menţionăm: – Dreptul penal internaţional Dezvoltarea relaţiilor internaţionale.).1990 (Legea societăţilor comerciale). în cadrul unei ramuri distincte. Descoperirea. şi cărora dreptul a trebuit să le facă faţă. schimburile economice. – Dreptul penal economic – o subramură a dreptului penal special care are ca obiect de studiu toate infracţiunile ce se săvârşesc în sfera economiei de piaţă (în producţie. şi creşterea criminalităţii transfrontaliere. care la noi sunt examinate în cadrul dreptului penal general. Asemenea probleme. cele mai frecvente infracţiuni în acest domeniu fac obiectul unor dispoziţii incriminatorii speciale în Legea nr.XI. circulaţie. – Dreptul penal financiar-bancar – subdiviziune a dreptului penal special care a trebuit să se nască şi funcţionează ca o necesitate a apariţiei şi creşterii criminalităţii în domeniul relaţiilor financiare şi bancare. în legătură cu care s-au publicat unele studii34. Studii de drept românesc. Editura Academiei Române. cetăţean străin sau apatrid) şi de specificul unor anumite categorii de infracţiuni. a circulaţiei persoanelor şi mărfurilor a determinat. Astfel. de afaceri. 31/17. În ţara noastră. cercetarea şi judecarea infracţiunilor săvârşite în asemenea situaţii ridică probleme juridice de aplicare în spaţiu. în industrie. 1993. legate de locul săvârşirii infracţiunii (în ţară sau în străinătate). din păcate. Dintre subramurile dreptului penal. Griga. care se ocupă de aspecte penale privind nerespectarea normelor de protecţie a muncii şi securităţii sociale în procesul muncii (infracţiuni de pericol şi de rezultat. – Dreptul penal al afacerilor – subdiviziune a dreptului penal special. unor societăţi comerciale. repartiţie. 34 I. bancare. denumită drept penal internaţional. au apărut opinii care se exprimă pentru un drept penal al societăţilor comerciale. 36 . În doctrină. în domeniul forestier etc. care are ca obiect studiul infracţiunilor ce periclitează sau aduc prejudicii în sfera relaţiilor comerciale.).ramurilor tradiţionale în unele subramuri sau domenii ca o cerinţă impusă de necesitatea unor noi specializări. în Legea societăţilor comerciale există 36 de asemenea infracţiuni. soldate cu vătămări corporale şi accidente mortale cauzate de încălcări ale legislaţiei de protecţie a muncii. în domeniul minier.). Prevenirea şi combaterea modalităţilor abile de criminalitate financiar-bancară au impus apariţia şi dezvoltarea acestei noi ramuri (se ocupă cu infracţiunile care se săvârşesc în sfera operaţiunilor fiscale. criminalitatea concurenţială etc. de bursă etc. separat.

37 . şi o reacţie represivă (de pedepsire).).– Dreptul penal al mediului înconjurător – se ocupă cu criminalitatea care a apărut şi se dezvoltă. defensivă. norme speciale privind tratamentul sancţionator al acestora şi norme speciale de executare a pedepselor pentru minori). SECŢIUNEA II ISTORICUL DREPTULUI PENAL 1. au perturbat ordinea colectivă şi au creat sentimentul insecurităţii colective. s-a format şi s-a dezvoltat în directă şi strânsă legătură cu apariţia. tâlhăria. – Dreptul penal al copilului – se ocupă de problematica ce apare ca urmare a necesităţii de a găsi şi utiliza forme şi mijloace penale adecvate delincvenţei juvenile care să ţină seama de caracteristicile personalităţii minorilor (norme speciale care să fixeze condiţiile răspunderii penale pentru minori. Reacţia instinctivă. formele de reacţie represivă şi modul cum au evoluat ele de-a lungul timpului. Ne interesează şi vom prezenta. a apărut. Orice fiinţă. sunt tot atât de vechi ca şi societatea omenească. Orice apărare durează. când este ameninţată de un pericol. atâta timp cât persistă răul care ameninţă. săvârşirea lor a determinat. furtul. formarea şi dezvoltarea societăţii umane. din păcate. norme speciale privind urmărirea şi judecarea lor. ci conţinutul social şi uman al acestuia. Crima şi represiunea sunt manifestări întâlnite în viaţa oricărei colectivităţi şi. este. prin urmare. succint. înşelăciunea etc. dar. disciplina în sistematizare şi urbanism etc. Ele au vătămat şi pus în pericol victimele acestora. în continuare. pe lângă o reacţie de apărare (defensivă). izvorâtă din instinctul de conservare. Desigur. în mod firesc. adică prin ea se încearcă o apărare. 2. Perioada nereglementării juridice 2. sunt crime şi delicte care au existat în orice colectivitate umană. prin natura sa.1. totodată. opune o rezistenţă şi reacţionează. noi trebuie să înţelegem că ceea ce este vechi ca şi omenirea nu este dreptul penal. Omorul. în legătură cu dreptul fundamental al omului la un mediu ecologic sănătos şi echilibrat (nerespectarea şi încălcarea normelor menite să prevină şi să combată poluarea. Drept urmare. distrugerea. Această reacţie. Aşa se explică susţinerea că dreptul penal este atât de vechi ca şi omenirea şi că istoria dreptului penal se confundă cu istoria societăţii omeneşti. Consideraţii generale Dreptul penal. ca fenomen social.

anumite limite ale răzbunării. dar se manifesta în formă colectivă când persoanele aflate în conflict făceau parte din grupuri sociale diferite (familii. s-a născut ideea de reglementare a răzbunării. găsim originile dreptului penal. de Seneca şi Cicero. Odată cu trecerea timpului. caracteristic uman. În această reglementare. care generează sentimente de teamă şi ură. Teama şi ura fac ca reacţia omului să depăşească limitele apărării imediate.Fiinţa umană. prin intimidarea celorlalţi de a săvârşi asemenea fapte. Aristotel şi Epicur. constând în aceea că prin represiune este apărată colectivitatea. În Roma antică. pentru a nu se slăbi forţa şi coeziunea dintre membrii comunităţilor. Ei considerau că represiunea are o menire complexă. de răzbunare a evoluat. nu avea îngrădiri decât cele determinate de limitele fizice ale individului sau grupului. În faţa unui pericol. 3. nefiind supusă vreunei reglementări. Păstrează însă şi amintirea pericolului sau vătămării suferite. la început nelimitat. treptat. această problemă i-a preocupat pe gânditorii acelor vremuri. prin 38 . Răzbunarea nelimitată. în sensul că omul trebuie să suporte o suferinţă pentru faptele sale vătămătoare. această formă de reacţie represivă a fost denumită perioada nereglementării juridice. în sensul că.1. încă de atunci. are o atitudine mai complexă. acest drept. că în orice agresor omul vede întotdeauna un duşman. cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei gândiri au fost Pitagora. Aceste îngrădiri s-au concretizat în transferarea către şeful grupului a rolului de a pedepsi pe cel vinovat. Esenţa acestei gândiri consta în ideea că represiunea era socotită ca o necesitate în sensul unui mijloc de ispăşire a unui act de supunere faţă de divinitate şi o măsură de apărare. triburi etc. care reflectă că. Perioada juridică 3. Ea prezenta forma individuală. în mod defensiv. În Grecia antică. 2. iar altul. în special. Prima formă de reacţie represivă cunoscută în istorie a fost cea de răzbunare din partea celui agresat sau vătămat. De aceea. evident. Antichitate Cele mai vechi legiuiri cunoscute în istoria dreptului penal conţin unele dispoziţii şi recomandări referitoare la represiune. Teama este determinată de sentimentul că actul criminal s-ar putea repeta. Platon. Astfel.2. Protagora. Ei considerau că represiunea împotriva actelor antisociale are un dublu scop: unul de expiaţiune. Şefii colectivităţilor sau ai familiilor au impus. omul reacţionează. Răzbunarea. de reprimare. adică la reacţia defensivă se adaugă o altă reacţie.). utilitar. apărându-se. represiunea a fost cercetată. Anaxagora. iar ura se naşte din sentimentul. înzestrată cu facultăţi psihice şi spirituale superioare. Răzbunarea se presupune că a fost singura formă de reacţie represivă în Comuna primitivă.

care să conducă la intimidare. Aceşti gânditori ai secolului al XVIII-lea s-au remarcat printr-o adevărată cruciadă pentru reuşita noilor idei care animau lumea pe plan social. în esenţă. În practica vremii. care a formulat-o. printr-un acord tacit. ceea ce era caracteristic era asprimea represiunii. Se observă. Thomas Hobbes. iar a doua constă. la început. Potrivit acestor teorii. Perioada reformelor Prima etapă. politic şi juridic. care a dezvoltat-o (la începutul Evului Mediu) şi pe Toma D’Aquino. Renaşterea s-a manifestat şi în privinţa dreptului penal. denumită a iluminismului. a fost reprezentată de Montesquieu. represiunea şi pedeapsa erau socotite. S-au născut două mari concepţii: teoria dreptului natural şi teoria contractului social.2. iar pedeapsa o ispăşire. ca şi actul de represiune. un scop utilitar. Voltaire şi Rousseau. aşadar. Dintre adepţii acestei concepţii. În concepţia vremii. că pedeapsa şi represiunea au evoluat. Samuel Pufendorf. renunţând la o parte din libertatea lor şi acceptând să se supună unor restricţii impuse de viaţa în colectivitate. în esenţă. ca fiind acte de delegaţie divină. Perioada Renaşterii Epocă de înflorire a spiritualităţii în toate domeniile. Adepţii acestor teorii sunt Hugo Grotius. iar această pedeapsă era considerată ca o ispăşire oferită de Dumnezeu. în concepţia dreptului natural. La baza acestei mişcări erau aşezate idei şi sentimente umanitariste a căror esenţă era condiţia nobilă a omului pe 39 . 3. caracterizată printr-o stagnare a mişcării spirituale. iar în concepţia adepţilor contractului social ca o urmare logică şi de neevitat a nerespectării celor convenite prin acordul dintre oameni privind convieţuirea lor în colectivitate. să convieţuiască împreună în societate. acesta din urmă având o mare influenţă în punerea bazelor dreptului canonic. Prima îşi are originea chiar în firea omului. pe Sfântul Augustin. născut liber. Gottfried Wilhelm Leibniz şi alţii. Cel care săvârşea o greşeală trebuia să se supună unei pedepse pentru a-şi purifica sufletul.4. şi în raporturile lui de convieţuire socială. 3. iar mai târziu.aplicarea pedepsei. Perioada Evului Mediu Această perioadă istorică. amintim pe Tertulian (în prima perioadă a creştinismului). ambele având.3. crima era considerată un păcat. Filosofii creştini au considerat justiţia. 3. în aceea că oamenii au acceptat. cât şi descurajarea celorlalţi membri ai colectivităţii. s-a reflectat şi în domeniul dreptului penal. John Locke. în principal. ca o necesitate pentru existenţa şi dezvoltarea societăţii. se realizează atât îndreptarea celui care a săvârşit fapta.

Bentham. reprezentat de iluştrii filosofi Kant. pentru că nu avea temeiuri şi limite bazate pe principii raţionale de justiţie. cât şi ideii de justiţie. şi se întinde până la începutul secolului al XIX-lea. În domeniul dreptului penal. În concepţia lor. Tot în această perioadă.5. În cadrul acesteia. precum şi prin temeiuri referitoare la limitele libertăţii morale. în 1764. 3. A fost cel dintâi care a pledat motivat pentru necesitatea unei politici penale de prevenire a crimelor şi a delictelor. printre reformele propuse. că pedeapsa trebuie să fie raportată la faptă şi la vinovăţia fiecăruia şi astfel să fie aptă să conducă condamnatul pe o cale onestă. Potrivit tezelor susţinute de ei. nu putem identifica o concepţie proprie privind represiunea. Perioada Revoluţiei franceze În această perioadă. iar fundamentul pedepsei era explicat prin temeiurile contractului social. Beccaria a făcut o virulentă critică la adresa sistemului inchizitorial şi a ferocităţii pedepselor. 40 . Bază a represiunilor din această epocă a fost concepţia utilitară a pedepsei impuse de stat. Ea s-a dovedit a fi fost retrogradă şi periculoasă. Fichte şi Hegel. care repun la temelia represiunii necesitatea celui care săvârşeşte crima de a suporta o pedeapsă (expiaţiunea). cu o clarviziune extraordinară. principalele necesităţi ale dreptului penal modern: umanismul şi raţiunea. lucrarea de referinţă Dei delitti e delle pene. Acesta. au apărut şi lucrări în care au fost exprimate idei progresiste privind fenomenul represiunii (J. chiar dacă societatea şi individul nu au nici un beneficiu de pe urma răului suferit (ideea de justiţie absolută). justiţia cere ca răul să fie răsplătit cu rău. În cadrul lucrărilor care susţineau aceste reforme. ca o reacţie la tendinţa naturalistă. El susţinea că cel condamnat rămâne o fiinţă umană. Esenţa acestor idei reformatoare avea la bază teza umanitaristă potrivit căreia raţiunea de a fi a represiunii era utilitatea ei socială. Trebuie remarcat că. la vârsta de 26 de ani. în această perioadă. ca şi judecătorii săi. Perioada postrevoluţionară Ceea ce caracterizează această perioadă este concepţia potrivit căreia represiunea trebuie să corespundă atât necesităţilor sociale. idealist-raţionalistă. a publicat. 1784-1832). pentru care trebuia realizate reforme de natură să creeze acestuia condiţii avansate de viaţă. apare în Germania un curent raţionalist. care începe în anul 1789. 3. cel mai ilustru reprezentant al acestei epoci a fost Cesare Beccaria (1738-1794). trebuie amintite şi cele care propuneau îmbunătăţirea regimului de detenţie în penitenciare. în care erau îmbinate ideile pozitiviste asupra etiologiei naturale a crimei cu cele clasice. odată cu izbucnirea revoluţiei franceze. pedepsirea crimelor şi delictelor constituie un imperativ categoric al societăţii.pământ. el a reuşit să anticipeze.6. la Livorno. La baza acestei concepţii stătea o doctrină eclectică.

dreptul penal cunoaşte o dezvoltare nemaiîntâlnită în istorie. Franţa. în 1881 Codul penal olandez. Carnevale).8. Perioada modernă Sub influenţa mişcărilor umanitariste provocate de marii cugetători. Italia. adică după rânduielile cutumiare. din 1795. poate fi menţionat Codul penal al lui Iosif al II-lea al Austriei (1787). cu mici modificări. Elveţia etc. Au fost apreciate şi elogiate şi au servit drept model pentru reglementările penale din multe ţări europene. Ele au fost preluate aproape integral. Ulterior. sub împăratul Napoleon Bonaparte. au fost puse bazele codificărilor moderne. Germania. Evoluţia dreptului penal român 4. Pellegrino Rossi. Aceste coduri sunt primele legiuiri penale moderne. În ele se regăsesc principiile umanitariste din Declaraţiunea drepturilor omului. Marea Britanie. cuprinsă în legiuirile penale. Pe baza lor. Ilustrativ în acest sens este Codul penal al lui Leopold al II-lea al Toscanei.Alimena şi E. 4.7. alături de rânduielile bazate pe cutumă. Austria. 3. care era inspirat de lucrările lui Cesare Beccaria (1786). B. Ulterior. Perioada anterioară Unirii Principatelor Perioada năvălirilor barbare Represiunea s-a manifestat şi s-a exercitat potrivit obiceiului pământului. Perioada actuală Concepţia actuală cu privire la represiune. au fost adoptate legiuiri penale moderne şi în celelalte ţări europene. Edificatoare sunt în acest sens codurile penale din Suedia. în 1871 a fost elaborat Codul imperial german. Concretizarea acestei evoluţii are loc prin Codul penal francez din 1810 şi Codul de instrucţie criminală din 1808. şi Codul pentru delicte. din Franţa. are la bază un sistem sancţionator diversificat. care conţine multiple şi variate modalităţi. au fost preluate şi reguli din dreptul bizantin (din legile împărăteşti ). iar în 1889 Codul penal italian. 3. De asemenea. recurgerea cu moderaţie la pedepsele privative de libertate şi aplicarea pe scară tot mai largă a unor mijloace sancţionatorii şi de reeducare neprivative de libertate. preponderent preventiv-educative. după încetarea invaziilor barbare. în mai multe ţări.1. din 1791. Treptat. Danemarca. respectarea riguroasă a drepturilor fundamentale ale infractorului şi victimei. sub influenţa acestor coduri. 41 . Cele mai reprezentative codificări sunt însă Codul pentru crime.privitoare la răspunderea morală (ducele de Broglie.

însă au suferit mai multe modificări şi s-au completat cu mai multe dispoziţii din legi speciale. În 1850. Bibescu şi B. unele fapte erau pedepsite. reguli procedurale în materie penală. care cuprindea texte din Basilicale. precum şi unele legi speciale. Codul penal a fost preluat şi copiat după Codul francez şi după unele dispoziţii ale Codului penal prusian. alături de unele legi speciale. care era inspirată din dreptul austriac. operă a lui Andronache Donici. erau neincriminate ori 42 . a fost adoptat Regulamentul organic. care a rămas în vigoare până în 1826. apare Condica domnitorului Al.Perioada primelor legiuiri Moldova. care conţinea. tot în Moldova a apărut o nouă pravilă. apar primele legiuiri propriu-zise. în 1864. Sturza. când apare Condica lui Caragea. apare Pravila lui Alexandru Ipsilanti. În anul 1814. În Transilvania. Această lucrare a fost începută sub domnia lui Al. 4. fiind o preluare adaptată după legea franceză.Ştirbei. Ghica şi continuată apoi în timpul domniei lui Gh. sub denumirea de Codul penal şi procedura penală Barbu Ştirbei. Codul de contravenţiuni şi Codul de procedură penală din 1898. şi anume Codul penal ungar din 1878. Primele reguli de drept penal au fost cuprinse în cele două mari pravile: Cartea pentru învăţături a lui Vasile Lupu (1646) şi Îndreptarea legii a lui Matei Basarab (1652). În 1832. iar în altele. precum şi rânduieli de drept cutumiar din obiceiul pământului. au fost aplicate prevederile legiuirilor penale ungare. Regulile înscrise în aceste pravile erau inspirate din texte preluate din dreptul bizantin (Digeste) şi din lucrarea lui Prosper Farinaceus. Pentru elaborarea unui cod penal. În anul 1826. însă el nu a fost acceptat. în principal. a fost desemnată o comisie care a întocmit un Cod penal şi un Cod de procedură penală. 4. Aici a fost aplicată Pravila lui Matei Basarab până în anul 1780. În anul 1780. Perioada posterioară Unirii Principatelor Primul proiect al unui cod penal a fost prezentat de Vasile Boerescu în 1850. Ele au fost aplicate alături de rânduielile dreptului cutumiar. s-au aplicat Codul penal austriac din 1852 şi Codul de procedură penală austriac din 1873. Ele au dăinuit 72 de ani. care a avut şi o parte de dispoziţii penale aplicate în paralel cu cele din Pravila lui Ipsilanti. Praxis et Theoricae. Perioada unificării legislaţiei Aplicarea acestor legiuiri diferite prezenta mari dezavantaje. Muntenia. Ea a fost aplicată până în anul 1817. În anumite regiuni. Novela penală din 1908. În Bucovina.3. Aceste coduri au fost votate în Parlamentul ţării în 1864 şi au intrat în vigoare în 1865.2. Codul de procedură penală a fost preluat şi copiat după Codul de instrucţie criminală francez din 1808.

în realitate. De aceea. Noţiune În doctrină. respectiv actul prin care se adoptă regulile de drept. adică la 29 iunie 2005. – izvor istoric al dreptului. Ambele au intrat în vigoare la 1 mai 1936. Aceste coduri au suferit numeroase modificări. 575/29 iunie 2004. a fost elaborat un nou Cod penal. la 1 an de la data publicării în „Monitorul Oficial”. SECŢIUNEA III IZVOARELE DREPTULUI PENAL 1. El a suferit numeroase modificări. în luna martie 1936. dar au rămas în vigoare până în 1969. au fost întocmite mai multe proiecte de legi penale. Reprezintă voinţa puterii publice. – izvor constitutiv sau sursa politică a dreptului. cu aportul ştiinţific al „Consiliului legislativ”. însă intrarea acestuia in vigoare a fost amânată. noţiunea de izvor de drept are mai multe accepţiuni: – izvor natural sau sursa socială a dreptului. 43 . izvoare propriu-zise. era necesară o unificare legislativă care să reflecte acelaşi spirit specific poporului român şi să facă posibilă aplicarea unitară a politicii penale. a fost adoptat noul Cod penal. încercându-se punerea lui de acord cu noile realităţi ale statului de drept. Prin Legea nr. Este reprezentat de nevoile. Nou Cod penal va avea la bază principiile de politică penală ale statului de drept. care urma să intre în vigoare.sancţionate diferit. au fost adoptate Codul penal Carol al II-lea şi Codul de procedură penală Carol al II-lea. Este reprezentat de regulile juridice anterioare de la care s-a inspirat norma actuală de drept. Între timp o comisie de specialişti lucrează în cadrul Ministerului Justiţiei pentru perfecţionarea reglementărilor din acest nou Cod penal. de către „comisiuni mixte parlamentare”. iar instituţiile sale vor fi puse de acord cu legislaţia penală din ţările Uniunii Europene. În urma unei munci laborioase. dintre care cele mai importante după anul 1990. în lipsa căreia orice regulă de conduită nu poate dobândi caracterul unei reguli de drept. Este actul în care se exprimă voinţa puterii publice. cerinţele şi aspiraţiile vieţii sociale. Acestea nu sunt. – izvor formal sau sursa juridică a dreptului. ci un material informativ (precedente istorice). În intervalul 1920-1936. publicată în „Monitorul Oficial” nr. care consacra şi apăra rânduielile comuniste. 301/2004. 512 din acest cod. potrivit art. În 1969.

Legi improprii sunt. noţiunea de izvor al dreptului este folosită în sensul de izvor formal. în art. unitar şi indivizibil). printre valorile sociale fundamentale. Exemple: Codul rutier. în mod indirect. Legile improprii sunt acelea care nu îndeplinesc cerinţele unei legi proprii. Legile proprii (perfecte sau propriu-zise) sunt acelea care au fost denumite de puterea legislativă. în doctrină şi în jurisprudenţă. decretele. 2. ordonanţele de urgenţă etc. implicit. Constituţia României Este cel dintâi şi cel mai important izvor pentru toate ramurile dreptului şi. Aceste acte legislative sau legi pot fi: – perfecte sau propriu-zise (legi proprii). noţiunea de izvor de drept desemnează actele normative care stabilesc faptele ce constituie infracţiuni. 2. pentru dreptul penal.În ştiinţa dreptului penal. din punct de vedere material. norme reale de conduită. prevăzându-se că legea penală apără împotriva infracţiunilor.1 din Codul penal actual. Aşa se explică faptul că. Codul silvic. în primul rând România. iar din punct de vedere funcţional. anumite atribute ale statului român (stat naţional. Codul penal etc. tratatele şi convenţiile internaţionale. – imperfecte. condiţiile răspunderii penale şi sancţiunile de drept penal. suveranitatea. care apoi sunt preluate în art. Ele conţin. în mod impropriu. Astfel. fie sub aspect formal. În ceea ce urmează. de exemplu. independenţa. Sunt considerate izvoare mediate sau subsidiare ale dreptului penal consuetudinea (obiceiurile). Izvoarele imediate sunt actele legislative în care este exprimată voinţa puterii publice. au aptitudinea de a asigura realizarea directă sau indirectă a ordinii publice. adică legile penale. 1. În Constituţia României. fie sub aspect material sau funcţional. independent. aşa cum arătam mai sus. adică de sursă juridică a dreptului.1 din Constituţie. care sunt denumite. decretele legi. sunt arătate. unitatea şi indivizibilitatea statului. în mod formal. suveran. legi. sunt prevăzute norme cu valoare de principiu pentru dreptul penal. legi. vom prezenta izvoarele formale ale dreptului penal în accepţiunea de legi penale sau legi care conţin dispoziţii penale. care defineşte scopul legii penale. anumite reguli sau norme de drept. Clasificare Izvoarele dreptului penal se clasifică în: izvoare imediate şi izvoare mediate. Izvoarele mediate sunt acele surse din care dreptul penal îşi extrage. 44 . Izvoarele formale ale dreptului penal Izvorul formal sau sursa juridică a dreptului reprezintă însuşi actul legislativ care conţine normele de drept penal. ca stat.

Trebuie făcută sublinierea că noţiunea de lege penală este mai restrânsă decât cea de normă penală.141 Cod penal nu mai emană de la puterea legislativă.2.f din Constituţie.15 alin. care garantează libertatea individuală.f.16 din Constituţie. în condiţiile art.72 lit. prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete. adică prin lege organică. – art. există următoarea împărţire: lege penală generală. lege nepenală cu dispoziţii penale. – art. În sens larg. lege penală specială. deoarece normele penale sunt uneori cuprinse şi în legi extrapenale.19 din Constituţie.Alte texte din legea fundamentală care se referă la reglementări de drept penal: – art. acordarea amnistiei şi graţierii colective se fac numai prin lege organică. legile se clasifică după următoarele criterii: A. potrivit art. Codul penal şi legile penale-principalul izvor de drept penal Legea penală poate fi definită în două moduri: în sens larg şi în sens restrâns. prin lege penală se înţelege actul normativ emis de Parlament. Decretele care conţin dispoziţii penale. În sens restrâns. care prevede principiul neretroactivităţii legii.23 din Constituţie.72 lit. 99 din Constituţie.49 din Constituţie. După sfera de incidenţă sau domeniul de aplicare În raport de acest criteriu. şi art. care prevede că reglementarea infracţiunilor.15 alin. lege penală complinitoare. Clasificarea legilor penale În doctrină. Din acest motiv. 45 .1 din Constituţie. care se referă la retroactivitatea legii penale mai favorabile. – art. a pedepselor şi executarea acestora. rămân în vigoare în măsura în care nu contravin acesteia. care prevede că cetăţeanul român nu poate fi extrădat şi că cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai pe bază de convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. – art. Trebuie făcută observaţia că „decretele” la care se referă art. ci de la preşedintele României. ele nu mai pot avea statut de lege penală. emise înainte de adoptarea Constituţiei. pentru că numai printr-o asemenea lege se pot incrimina faptele ce constituie infracţiuni. iar expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie. care consacră egalitatea în faţa legii penale. care prevede situaţiile în care se poate restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. Aceasta este accepţiunea recunoscută şi acceptată. se pot prevedea pedepsele şi regimul executării acestora. – art.

sunt cuprinse normele penale cu caracter general. infracţiuni contra patrimoniului.a) Legea penală generală. El cuprinde o parte generală şi o parte specială. În partea specială. În partea generală. în titlul X „Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României”. divizată şi ea în mai multe titluri. infracţiuni de fals. participaţia. Ele au ca obiect reglementarea unui anumit Codul justiţiei militare. în asemenea cazuri. fie modifică Codul penal (de exemplu.35 Trebuie făcută menţiunea că. Au existat şi legi penale speciale care au avut ca obiect reglementarea răspunderii penale a unei anumite categorii de persoane. publicat la 20 martie 1937 şi care s-a aplicat până la 31 decembrie 1968. infracţiuni contra păcii şi omenirii. infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. suntem în prezenţa unui concurs între legea penală specială şi legea penală generală. denumit al obiectului juridic generic. pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal. o lege care incriminează fapte penale noi care până atunci nu au fost prevăzute ca infracţiuni sau o lege care modifică pedepsele pentru anumite infracţiuni). sistematizate după criteriul ştiinţific al valorilor sociale. sunt cuprinse norme speciale. ori de câte ori intervine o lege penală specială. b) Legea penală specială. Infracţiunile prevăzute în acest Cod al justiţiei militare au fost incluse în actualul Cod penal. la infracţiune şi la instituţiile legate de aceasta (tentativa. Este acea lege în care se prevăd numai dispoziţii penale speciale. infracţiuni contra autorităţii. infracţiuni contra persoanei. care modifică o reglementare penală din legea penală generală. când a intrat în vigoare actualul Cod penal. infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice. întotdeauna are prioritate de aplicare legea penală specială. care fie completează Codul penal. vătămate sau puse în pericol. c) Legi nepenale cu dispoziţii penale. unitatea şi pluralitatea de infracţiuni. Legea penală generală. Acest concurs se rezolvă în sensul că.). o împărţire pe grupe a infracţiunilor. cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării etc. şi anume: infracţiuni contra siguranţei statului. prin infracţiunile incriminate. răspunderea penală a minorilor. împărţite în capitole şi secţiuni. 46 35 . potrivit principiului specialia derogant generalium. Este acea lege care reglementează regulile cele mai generale privind instituţiile fundamentale ale dreptului penal: infracţiunea. referitor la aplicarea legii penale în spaţiu şi timp. Aceste legi poartă şi denumirea de legi speciale cu dispoziţii penale. infracţiuni contra capacităţii de apărare a României. A fost alcătuită pe baza acestui criteriu. este Codul penal. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. în dreptul nostru penal. infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

– au stabilitate şi durată îndelungată de activitate. b) Legea penală cu durată determinată (legea penală temporară). care este în vigoare şi în prezent. B. până la 1 ianuarie 1969. denumite şi legi permanente. Codul rutier etc. Codul penal din 1936 a durat.domeniu de activitate şi în cuprinsul unei asemenea legi. 47 36 .). – adoptarea lor. Normele cu caracter penal din aceste legi nu au caracterul unor norme penale generale. Caracteristicile acestor legi sunt următoarele: – în cuprinsul lor este fixat doar momentul intrării lor în vigoare. din caracterul şi din împrejurările care au impus apariţia legii şi care. legile penale se clasifică în legi penale cu durată nedeterminată şi legi penale temporare. După durata de aplicare În raport de acest criteriu. răspunderea penală ori sancţiunile de drept penal. fără să se fi prestabilit durata lui de aplicare şi care urmează să fie înlocuit cu noul Cod penal. Legile cu durată nedeterminată. prin încălcarea unor obligaţii impuse de legea specială (de exemplu. este impusă de anumite condiţii şi considerente social-economice importante şi. La expirarea datei stabilite expres. a cărui punere în aplicare a fost amânată. a) Legea penală cu durată nedeterminată. Sunt acele legi care au durată de aplicare limitată. impun ieşirea din vigoare a legii. Codul penal din 1864 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865 şi a durat până la intrarea în vigoare a Codului penal din 1936 (1 ianuarie 1937). Ele sunt exclusiv norme speciale de incriminare a unor fapte care interesează obiectul acelui domeniu de activitate. într-un capitol sau într-o secţiune. sunt acele legi în cuprinsul cărora nu este stabilită durata aplicării lor. Limitele duratei de aplicare pot rezulta. după cum urmează: în mod expres din lege. nu şi cel al încetării acţiunii lor. sub acest aspect. iar în cuprinsul acestuia nu s-a fixat durata de aplicare. Codul vamal. Nu cuprind principii şi nu se referă la instituţii cum ar fi infracţiunea. Legile din prima categorie. de regulă. Codul fiscal. ele ies automat din vigoare. când a intrat în vigoare actualul Cod penal. sunt denumite legi formal temporare. apoi. sunt înlăturate prin abrogare sau înlocuite cu alte legi numai în momentul când se schimbă structural şi fundamental condiţiile care au determinat adoptarea lor. sunt prevăzute norme penale care prevăd infracţiunile ce se pot săvârşi în acel domeniu de activitate. care reprezintă o lucrare legislativă stabilă şi de lungă durată36. Edificator este. printr-o dispoziţie care stabileşte limita finală de aplicare. drept urmare. a căror durată de aplicare rezultă expres din lege. atunci când nu mai subzistă. Codul penal.

37 Dintre izvoarele indirecte de acest fel. cu o durată nedeterminată. Referitor la aplicarea lor în timp. Bucureşti. speciale. izvor indirect de drept penal pentru România. aplicându-se tuturor infracţiunilor care au fost săvârşite în intervalul de timp cât a fost ea în vigoare. tocmai ca urmare a acestor condiţii excepţionale ori impun agravări ale regimului sancţionator al unor fapte deja incriminate prin legile ordinare. în sensul că se aplică şi după ieşirea lor din vigoare. Ed.). 3. Legile extraordinare. După caracterul lor În raport de caracterul lor. Sunt denumite izvoare indirecte. pot fi exemplificate următoarele: 37 Ilie Pascu. Drept penal.Legile din cea de a doua categorie sunt denumite legi temporare prin conţinut. ele sunt guvernate de regula ultraactivităţii legii penale. Partea generală. Tratatele şi convenţiile internaţionale Tratatele şi convenţiile internaţionale reprezintă o categorie de izvoare indirecte de drept penal. Codul silvic. Ele sunt denumite şi izvoare mediate. în sensul că produce efecte şi după data ieşirii din vigoare. ci în temeiul unei legi speciale. sunt cele care se adoptă în situaţii deosebite. neobişnuite. Asemenea legi sunt. legile penale se împart în legi penale ordinare şi legi penale extraordinare. Stabilirea caracterului de lege temporară prezintă importanţă în ceea ce priveşte aplicarea legii penale în timp. de obicei. în majoritatea cazurilor. iar urmare a angajamentelor prin ratificarea convenţiei sau tratatului. pentru că aceste tratate şi convenţii internaţionale incumbă o serie de obligaţii la care s-a angajat statul român cu privire la incriminarea unor fapte periculoase referitor la care există un interes de reprimare interstatal. dar care nu au fost urmărite şi judecate în acea perioadă de timp.Aceste legi sunt. Codul vamal. care impun incriminări în regim de urgenţă ale unei fapte periculoase. prin care aceste convenţii şi tratate sunt introduse în ordinea internă a statului român. întrucât legea penală temporară reprezintă o excepţie de la principiul activităţii legii penale.34. ele devin lege şi. Codul rutier etc. cu privire la faptele săvârşite sub imperiul lor în acele condiţii speciale care au determinat adoptarea lor. fiindcă apar şi se aplică într-un interval de timp determinat de situaţiile excepţionale apărute şi acţionează numai atâta timp cât persistă aceste situaţii. cu caracter temporar. uneori chiar al tuturor statelor. p. 2001. deci. denumite legi obişnuite. denumite şi excepţionale. Ea ultraactivează. Legile penale ordinare. în diverse domenii de activitate (de exemplu. întrucât nu se aplică în mod nemijlocit. C. 48 . Codul penal. sunt adoptate în fluxul normal al activităţii Parlamentului şi reglementează o problematică normală. Europa Nova.

tratatele sau convenţiile României cu un alt stat. Legislaţia comunitară şi legea penală. în „Revista de drept penal” nr. care sunt izvoare indirecte. a fost modificat şi completat art. privind măsura de siguranţă a expulzării şi s-a incriminat tortura prin art. 20 din 9 octombrie 1990. fie de asistenţă juridică. iar ca efect al aderării. Structura legii penale generale Codul penal.38 4. iar urmare a aderării. b) partea specială. O categorie specială de tratate şi convenţii sunt cele de asistenţă juridică internaţională în materie penală. George Antoniu. fie în materia extrădării. conţine totalitatea normelor juridice cu privire la cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal: infracţiunea.1. Spre deosebire de prima categorie. Aşadar. 19 din 9 octombrie 1990. – structura legii penale speciale.1.1. cum sunt. 112 din 30 martie 1990. Structura şi conţinutul legii penale 4. de exemplu. a fost modificat art. 49 38 .– Decretul lege nr. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal (în prima parte. a) Partea generală a Codului penal este grupată în mod sistematic. aşezate pe capitole după criteriul ştiinţific al obiectului juridic generic (al unui anumit grup de valori sociale ocrotite prin incriminările fiecărui capitol). răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. 9-16. se aplică în dreptul intern fără să mai fie necesar un alt act normativ special de introducere în ordinea internă a acestor dispoziţii şi tratate. prin care România a aderat la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime. Structura legii penale Studiul structurii legii penale trebuie să se raporteze la două aspecte: – structura legii penale generale care este Codul penal. prin Decretul lege nr. la 10 octombrie 1984. care reprezintă legea penală generală a României. 4.2671 din actualul Cod penal. denumită Partea generală) şi normele incriminatoare şi sancţionatoare din Partea specială. inumane sau degradante. încheiată la New York. Legea nr. acestea sunt izvoare directe de drept penal.117 din Codul penal. p. după ratificare. întrucât ele. studiul structurii legii penale generale trebuie realizat cu privire la cele două părţi ale Codului penal. – Legea nr. prin care România a aderat la Convenţia internaţională contra luării de ostatici din 16 decembrie 1979. pe cele trei instituţii fundamentale: infracţiunea. 111 din 30 martie 1990.2/2000. şi anume: a) partea generală.189 Cod penal.

99-110 şi se referă la particularităţile răspunderii penale ale minorilor infractori şi la sistemul sancţionator diferenţiat al acestora faţă de infractorii majori. ƒ infracţiuni contra păcii şi omenirii (titlul XI. ƒ Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (titlul VII. ƒ infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (titlul IX. 16-51 şi se referă la dispoziţiile generale cu privire la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. de la art. 244). ƒ infracţiuni contra autorităţii (titlul V. ƒ Măsurile de siguranţă (titlul VI. 155 la art. ƒ infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege (titlul VI. care cuprinde art. care cuprinde art. 363). 331 la art. 222). de la art. după cum urmează: ƒ infracţiuni contra siguranţei statului (titlul I. aşezate pe titluri. participaţie. de la art. ca sancţiuni specifice de drept penal). de la art. 295 la art. ƒ Înlocuirea răspunderii penale (titlul IV. ƒ infracţiuni contra capacităţii de apărare a României (titlul X. 1-16 şi se referă la norme ce reglementează scopul legii penale. de la art. ƒ Pedepsele (titlul III. 335). 111-1181). 330).Această grupare au fost realizată pe titluri. care cuprinde art. ƒ Infracţiunea (titlul II. tentativa. constând în prioritatea măsurilor educative. de la art. categoriile şi limitele generale ale pedepselor. termeni şi expresii folosite în conţinutul Codului penal). de la art. 90-98). care cuprinde art. 281). 282 la art. ƒ infracţiuni contra patrimoniului (titlul III. care cuprinde art. care cuprinde art. după cum urmează: ƒ Legea penală şi limitele ei de aplicare (titlul I. de la art. 336 la art. ƒ infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice (titlul VIII. de la art. 119-139). 303 la art. b) Partea specială a Codului penal actual este structurată pe grupuri de infracţiuni. care cuprinde art. legalitatea incriminării şi aplicarea legii penale în spaţiu şi timp). 236 la art. în raport de criteriul obiectului juridic generic. 207). ƒ infracţiuni de fals (titlul VII. care cuprinde art. ƒ Minoritatea (titlul V. 246 la art. 52-89 şi se referă la dispoziţii generale cu privire la pedeapsă şi scopul ei. 174 la art. 173). 50 . 140-154 şi care reprezintă un titlu final explicativ al unor noţiuni. 3022). pluralitatea de infracţiuni şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei). de la art. 208 la art. ƒ infracţiuni contra persoanei (titlul II. ƒ Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală (titlul VIII. individualizarea acestora). 294).

pentru că. s-a dat satisfacţie argumentelor constant prezentate de doctrina noastră penală şi de cea europeană39.2. – a fost sistematizată problematica aplicării legii penale.32. Există însă şi legi speciale care introduc noi forme de tentativă. Codul fiscal. care împarte infracţiunile după gravitatea lor. în sensul că ea începe cu aplicarea legii penale în timp. Dintre modificările importante şi semnificative ale Părţii generale ale noului Cod penal în forma şi conţinutul adoptate prin Legea nr. structura lor este asemănătoare cu cea din partea specială a Codului penal (de exemplu.2. înainte de a examina o aplicare în spaţiu a unei legi penale.). Majoritatea sunt legi care incriminează noi fapte şi prevăd pedepse sau alte sancţiuni corespunzătoare. altfel. 301/2004. Consideraţii privind structura noului Cod penal Structura noului Cod penal a fost modificată pentru a se asigura compatibilizarea legii noastre penale cu legislaţia penală din statele europene în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.2). pentru că. relevăm următoarele: a. 51 .VI. „Revista de drept penal” nr. Codul silvic.2 alin. cum este în actualul Cod penal. În acest caz. publicată în „Monitorul Oficial” nr. aşadar. în crime şi delicte. 3 din noul Cod penal. – au fost introduse soluţii noi şi referitor la aplicarea în timp a actelor normative neconfirmate sau confirmate cu modificări ori completări de către 39 G. aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate. 4. Ea urmează o cerinţă logică. nu s-ar putea vorbi de o aplicare în spaţiu. şi nu cu aplicarea legii penale în spaţiu. realizându-se astfel o cuprindere şi o acoperire sub cupola acestui principiu fundamental. Codul rutier etc. Antoniu. ci şi a celorlalte sancţiuni de drept penal (măsurile educative şi măsurile de siguranţă). – a fost introdus art. nu numai a pedepsei. Structura legii penale speciale Legile penale speciale au o structură care diferă în raport de caracterul fiecărei legi în parte. Asemenea legi vor conţine.2004. care prevăd noi pedepse sau care modifică termenele de prescripţie. – a fost introdusă teza nouă a anteriorităţii legii în raport cu săvârşirea faptei incriminate şi cu pedeapsa aplicată (art.În acest fel. În Titlul I: – a fost reformulat principiul legalităţii incriminării sub denumirea de „legalitatea incriminării şi a sancţiunilor de drept penal”. norme penale care ţin de instituţiile fundamentale ale Părţii generale a dreptului penal.4. în lipsa ei. Codul vamal. 575/29.1/2004. trebuie să existe o lege penală intrată în vigoare. Partea I.1. p.

dacă mai multe persoane săvârşesc nemijlocit. precum şi a legilor declarate neconstituţionale (art. din noul Cod penal). potrivit căruia.57 din noul Cod penal. b.50 din noul Cod penal recidivei (sistemul recidivei relative cu trepte.2. au fost diversificate pedepsele. închisoarea între 15 zile şi 1 an. şi munca în folosul comunităţii între 100 şi 500 de ore. prin revenirea la soluţia reglementării cauzelor justificative din Codul penal Carol al II-lea (1937). a fost ordonată instituţia cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. prevăzându-se pentru crime detenţiunea pe viaţă şi detenţiunea severă între 15 şi 30 de ani. prin împărţirea acestora în cauze justificative şi cauze care înlătură caracterul penal al faptei. – prin art.58 din noul Cod penal. iar prin art.38 alin. 52 . cea a trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii. administrativă a pedepsei în faza de executare (art. o faptă prevăzută de legea penală. – a fost pus de acord regimul de executare a pedepselor privative de libertate cu legea de executare a pedepselor.Parlament. – modificări importante sunt aduse prin art. între 5 şi 360 de zile. de la 1 la 5 ani şi peste 5 ani închisoare şi renunţarea la mica recidivă). Pe de altă parte.58 din acelaşi Cod. legea noastră penală s-a aliniat celorlalte legislaţii europene. art. amenda sub forma zilelor amendă. – tot în art.60 şi urm. pentru a se alinia regimul de executare cu regimul din celelalte ţări europene (capitolul III. concursul ideal din actuala reglementare este reglementat sub denumirea de concurs formal şi este prevăzut cu o sancţiune autonomă (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă). aceste cauze au fost aduse aproape de materia de care sunt strâns legate. pedepsele au fost împărţite în pedepse pentru crime şi pedepse pentru delicte.2 din noul Cod penal).6 alin. care reglementează aceste cauze după pluralitatea de infracţiuni. ca modalitate de individualizare postjudiciară. fiecare dintre ele va fi pedepsită ca autor. împreună. c. În Titlul III: – a fost modificată definiţia pedepsei prin art.45 din noul Cod penal a fost introdusă răspunderea penală a persoanei juridice.71-73 din noul Cod penal). Astfel. iar pentru delicte. În Titlul II: – după conceptul de infracţiune şi după definirea trăsăturilor esenţiale ale acesteia. – în materia pluralităţii de infracţiuni. renunţându-se la sistemul din actualul Cod penal. – au fost aduse modificări şi liberării condiţionate. închisoarea strictă între 1 an şi 15 ani. – participaţia penală introduce noutatea în sensul arătat în art.

APLICAŢII PRACTICE. 189 alin. nu are calitatea de funcţionar. – în materia minorităţii. infracţiune ce se urmăreşte la plângerea adunării asociaţilor. 31/1990. Art..89 lit. În Partea specială. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Concurs între o lege penală generală (Codul penal) şi o lege nepenală (specială) cu dispoziţii penale. pen. Aplicarea principiului Specialia generalibus derogant Folosirea.f şi lit. 189 alin (1) lit. 320 din 13 iunie 2004.g din noul Cod penal).– a fost introdus un capitol separat privind regimul de executare a pedepselor aplicate persoanelor juridice (art. cu rea-credinţă. art. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. c şi d din noul Cod penal). precum şi la unele dezincriminări. Multe modificări se referă şi la incriminarea unor noi fapte. între altele. în folosul propriu. prevăzută în art. potrivit art. 31/1990. – în materia circumstanţelor atenuante legale au fost introduse două noi circumstanţe: săvârşirea faptei cu un mobil sau cu un scop care pune în evidenţă pericolul redus al persoanei făptuitorului şi cea constând în atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi care. cât şi în sistematizarea lor.. au fost operate multiple modificări. art. a bunurilor societăţii comerciale. Art. a fost introdusă o nouă măsură educativă. c) din aceeaşi lege. prin conţinutul ei. c) din aceeaşi lege. – au fost introduse noi circumstanţe agravante legale (art. 226. (2) din Legea nr. atât în structura grupării crimelor şi delictelor. 215 alin. (2) C. 31/1990. 266 pct. 266 alin. (1) lit. Prin sentinţa penală nr. prezintă o gravitate redusă (art.117 şi 118 din noul Cod penal). 2 Administratorul. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare prevăzută în art. 2 din Legea nr. pen. 31/1990. 53 .88 lit. 2151 Legea nr. 2 din Legea nr. Ca atare. 266 pct. Delapidare C. (1) lit. ci aceea de abuz de bunurile şi creditul societăţii. folosirea de către el a bunurilor societăţii în folosul lui propriu nu constituie infracţiunea de delapidare. Urmărirea administratorului pentru daunele pricinuite societăţii. acţionar majoritar al unei societăţi comerciale. 189 alin.F. cea a libertăţii sub supraveghere (art. Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul D. c). art. pct.80-86 din noul Cod penal).

folosind în interes personal sumele de bani reprezentând preţul încasat. (2) C. de a decide urmărirea administratorilor sau cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii. f) C. republicată.. şi nu era interesat să delapideze banii propriei sale societăţi comerciale unde deţine 96% din acţiuni. 2151 alin. 41 din 30 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi. între atribuţiile adunării acţionarilor. pen. a încheiat o convenţie cu SC „L” Focşani pe baza căreia a cumpărat de la aceasta produse metalurgice în valoare de 13. texte în baza cărora a condamnat pe inculpat. 189 pct.690 de lei pe care le-a livrat mai multor clienţi. în speţă sunt aplicabile toate dispoziţiile acesteia. 266 alin. (2) din Legea nr. inculpatul. Apelul procurorului a fost admis prin decizia nr.I. Recursul este fondat. cu motivarea că fapta sa nu poate constitui infracţiunea de delapidare.578. ceea ce constituie infracţiunea prevăzută în art.. recursul inculpatului a fost admis şi..” Bucureşti. Din examinarea dosarului rezultând că o asemenea plângere nu există.J. el neavând calitatea de funcţionar. care a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de delapidare prevăzută în art. în temeiul art. 1 lit. 11 pct.907. secţia penală.C. proc. 2 raportat la art. c) care prevede. (2) cu aplicarea art. Legea menţionată este o lege specială. administrator al SC „AIP” Bucureşti. inclusiv art.Instanţa a reţinut că. a folosit cu rea-credinţă bunurile şi creditul societăţii în interesul său propriu. derogatoare de la norma generală. 31/1990. a folosit în interes propriu suma de 9. Inculpatul a declarat recurs. şi deţinător a 96% din acţiunile acesteia. administrator al societăţii comerciale. În speţă. care este Codul penal. 31/1990. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul.121. pen.P.C. s-a dispus încetarea procesului penal pentru această infracţiune. constatând că SC „AIP” Bucureşti nu s-a constituit parte civilă. desemnând şi persoana care să o exercite. decizia nr. 41 alin. Infracţiunea fiind prevăzută într-o lege specială. ale cărei dispoziţii prevalează în raport cu dispoziţiile legii generale. (1) lit. în calitate de administrator al societăţii comerciale „A. 10 alin. Este stabilit că inculpatul era acţionar majoritar şi administrator al unei societăţi comerciale ce-şi desfăşura activitatea în temeiul Legii nr. I. 3066 din 4 iunie 2004 54 .775 de lei din patrimoniul societăţii pentru a achita datorii pe care le-a avut la diferite persoane fizice şi societăţi comerciale.

25 1. art. 19 Legea nr. În urma unui control efectuat de poliţişti. a confiscat de la inculpat suma de 2.C. 118 lit. Instanţa a reţinut că. cunoscând că dispozitivele electronice găsite de aceştia în autoturism erau folosite la falsificarea cardurilor 55 . d) din acelaşi cod. la 8 februarie 2005. iar nu în temeiul art. 25 din Legea nr. inculpatul se afla la volanul unui autoturism. e) C. 78/2000. prin deţinerea lor fiind realizate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în acest text de lege. În baza art. întrucât aceste bunuri nu sunt dobândite prin săvârşirea infracţiunii menţionate. 78/2000. 7 alin. 365/2002. art. 118 lit. 7 alin. art. 2. dispozitivele electronice apte să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică. 118 lit. ci sunt deţinute în contra dispoziţiilor art. (1) C. 118 lit. 118 lit. 25 din Legea nr. în care avea dispozitive de falsificare a instrumentelor de plată electronică. b) C. 78/2000. 19 din Legea nr. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 78/2000. 359 din 6 iulie 2005. pen. Temeiurile confiscării C. pen. Prin sentinţa penală nr. pen. referitor la bunurile deţinute în contra dispoziţiilor legale. 7. şi nu în temeiul art. cum sunt poliţiştii cu atribuţii de constatare a infracţiunilor. Sume de bani oferite uneia dintre persoanele prevăzute în art. 365/2002.. 118 Legea nr. se dispune în temeiul art. Dispozitive electronice apte să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică. confiscarea specială a sumelor de bani se dispune în temeiul art. Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul M. (2) din Legea nr. pen. 365/2002. iar în baza art. normă cuprinsă în legea specială având prioritate faţă de norma generală. Dare de mită. 255 alin. pen.000 de euro. 25 din Legea nr.Concurs de legi penale în materia măsurii de siguranţă a confiscării speciale Confiscare specială. în cazul săvârşirii infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării unor astfel de instrumente de plată prevăzută în art. (2) din Legea nr. Confiscarea specială a dispozitivelor apte să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică. art. 365/2002 privind comerţul electronic şi a infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. În cazul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prin oferirea de bani uneia dintre persoanele prevăzute în art. d) din acelaşi cod. b) C.

118 lit. Curtea de Apel Craiova a admis apelul procurorului şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de dare de mită. din prevederile art. 118 lit. iar nu ale art. cum prin deţinerea acestor dispozitive electronice au fost realizate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. recursul procurorului a fost admis şi s-a dispus confiscarea sumei de bani în temeiul art. inculpatul a oferit poliţiştilor suma de 2. fiind apte să servească la săvârşirea unei infracţiuni. în prevederile art. În ceea ce priveşte suma de 2. cu privire la temeiul confiscării speciale. 78/2000.. I. 285 din 23 septembrie 2005.J. (1) C. decizia nr. e) C. 473 din 25 ianuarie 2006 56 . 255 alin... b) C. (2) din Legea nr. 78/2000. (1) C. iar a dispozitivelor electronice.C. În consecinţă.. pen. pen. normă cuprinsă în legea specială având prioritate faţă de norma generală. pen. 78/2000. secţia penală.bancare. pen. 118 li. 19 din Legea nr.t d) C. 365/2000. ci deţinute de către inculpat împotriva unor dispoziţii legale. acestea au fost confiscate în temeiul art. 255 alin. pen. 25 din Legea nr. 118 lit. pen. 19 din Legea nr. Prin decizia penală nr.C. 7 alin. Recursul declarat de procuror. deşi ele nu au fost dobândite prin săvârşirea infracţiunii. Cu privire la dispozitivele electronice găsite în autoturismul inculpatului. este fondat. Ca atare. sunt incidente prevederile art. raportat la art.000 de euro oferită de inculpat poliţiştilor sunt incidente prevederile art.000 de euro pentru a-i restitui bunurile. în temeiul art. între altele. e) C. a-l lăsa în libertate şi a scăpa de răspundere penală.

Au fost denumite principii fundamentale sau de bază. o principiul individualizării sancţiunilor de drept penal. la aplicarea legii penale în timp (al 57 .CAPITOLUL III PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL SECŢIUNEA I DREPTUL PENAL ŞI PRINCIPILE SALE FUNDAMENTALE 1. o principiul incriminării numai a faptelor care prezintă un anumit grad de pericol social. Pe baza acestor reguli cu caracter general. ale dreptului penal. denumite principii fundamentale. ƒ Distincţia dintre principiile fundamentale şi alte principii speciale ale dreptului penal Principiile enumerate. denumite de bază sau fundamentale. o principiul personalităţii răspunderii penale. Noţiune şi consideraţii generale Prin principii fundamentale ale dreptului penal înţelegem acele reguli cu caracter general care călăuzesc şi străbat întreaga reglementare juridică penală şi care îşi găsesc reflectarea în instituţiile şi normele de drept penal. o principiul potrivit căruia infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. al realităţii. al personalităţii. o principiul umanismului. Aceste principii de bază sau fundamentale sunt următoarele: o principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal. o principiul prevenirii faptelor prevăzute de legea penală. o principiul democratismului. al universalităţii). o principiul instituirii unui regim sancţionator special pentru minorii infractori . Sunt considerate principii speciale cele referitoare la aplicarea legii penale în spaţiu (al teritorialităţii. nu trebuie confundate cu alte principii. denumite speciale. o principiul egalităţii în faţa legii penale. întrucât aceste reguli cu caracter general sunt direct şi intim legate de instituţiile cele mai importante ale dreptului penal: infracţiunea. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. care privesc şi se referă la un cadru problematic mai restrâns. este construit întreg dreptul penal.

Examinarea principiilor fundamentale Principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal Sursa acestui principiu este constituţională. 1958. prevede că reglementarea infracţiunilor. dar şi faptul că aceste principii alcătuiesc un adevărat sistem care stă la baza întregului drept penal. studiul şi cunoaşterea principiilor de bază ale dreptului penal răspund necesităţii unei corecte şi juste orientări în activitatea de interpretare şi aplicare în viaţa de zi cu zi a normelor penale. al neretroactivităţii. al retroactivităţii. 2. 72 lit. Această realitate a unui sistem al principiilor de bază ale dreptului penal este unanim admisă în doctrina de specialitate. Ed. acordarea amnistiei şi graţierii colective se fac numai prin lege organică. Astfel. p. p. exprimă şi reflectă politica penală a statului nostru şi delimitează dreptul penal de celelalte ramuri ale dreptului. Ştiinţifică. care. are următorul conţinut: „Legea prevede care fapte constituie infracţiuni. constituite în sistem. art.activităţii. Sub aspect practic. În doctrină. Partea generală I. în actuala reglementare. 36-60. Fundaţiei Chemarea. În concepţia noastră. alţi autori admit şi tratează ca principii fundamentale şi altele decât cele enunţate40. pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte. Principii de bază. pentru a fi infracţiune. matematică a principiilor fundamentale. Totalitatea acestor principii. Ed. f din Constituţia României. Papadopol. Drept penal. nu există o delimitare fixă. 531. Principiul a fost preluat în Codul penal şi îşi are sediul în art. Trebuie remarcate însă nu numai existenţa incontestabilă a acestor principii fundamentale. a pedepselor şi executarea acestora.” Esenţa acestui principiu fundamental constă în aceea că: o faptă. Bucureşti. 58 . Interesul şi importanţa teoretică rezidă în aceea că aceste principii caracterizează dreptul penal ca o ramură distinctă a ştiinţelor juridice şi oferă grila unor criterii ştiinţifice de cunoaştere şi apreciere a dreptului penal. nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru o faptă care în momentul săvârşirii nu era prevăzută 40 V. 1992. Unii autori concep şi tratează ca principii fundamentale numai unele dintre principiile mai sus enunţate. Studiul şi cunoaşterea acestor principii fundamentale sunt de mare interes teoretic şi practic. revizuită. al aplicării legii penale mai favorabile. al aplicării legii penale temporare). precum şi de diferenţiere a acestuia în raport cu alte ramuri de drept. acest sistem este alcătuit din principiile fundamentale mai sus enumerate. Maria Zolyneak. Iaşi. 2. trebuie să fie prevăzută de lege.

. Aşa-zisa libertate a judecătorilor în această materie este una raţională. întrucât se aplică aşa-numitul principiu fair warning.U.ca infracţiune. legile privitoare la infracţiuni. pedepsele şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii infracţiunilor nu pot fi decât cele prevăzute de lege. În acest mod. h din Constituţie. şi-a dovedit însă eficienţa practică. S. cum ar fi ordonanţele Guvernului sau ordonanţele de urgenţă. acordând o libertate de neconceput judecătorilor. în cazurile în care o atare urgenţă nu a existat în realitate. ceea ce este de competenţa exclusivă a puterii legislative. adoptate de Parlament. printr-o evaluare a acesteia de către judecător. Sub acest aspect. 73 lit. care poate constata că ea nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. trebuie să ne raportăm la explicaţia dată în art. sediul faptelor care constituie infracţiuni nu poate fi decât în legile organice. Tot ca o abatere de la principiul legalităţii. Provincia Québec din Canada etc. care arată că „prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete”. trebuie amintite criticile justificate făcute în doctrina penală referitor la practica adoptării de norme penale prin asemenea ordonanţe ale Guvernului. pedepse şi regimul executării acestora pot fi adoptate numai de Parlament şi numai prin legi organice. 141 din actualul Cod penal. criticat pentru că ar încălca principiul legalităţii incriminării. care îşi are originea în Anglia. Aşadar. potrivit 59 . În sistemul de drept common law. justificat. ci multe dintre ele au fost create de jurisprudenţă (aşa-numitul common law crimes). care permite să se înlăture caracterizarea ca infracţiune a faptei. Acest sistem. Aceasta înseamnă că sunt excluse actele normative inferioare legii. principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal reprezintă cea mai puternică garanţie juridică a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. potrivit art. că o asemenea prevedere legislativă încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. infracţiunile nu sunt stabilite numai prin legi scrise. trebuie subliniat că. 181 din Codul penal actual (text menţinut şi în noul Cod penal). permiţând o reducere a criminalităţii. prin aceea că dă prioritate nejustificată autorităţii judecătoreşti în domeniul incriminării şi sancţionării faptelor antisociale. h din Constituţia României. În acest sens.). s-a arătat.A. În legătură cu abateri de la dispoziţiile art. 73 lit. adică în actele normative cu forţă juridică superioară. a pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept penal nu poate avea loc decât prin lege. Referitor la conţinutul noţiunii de lege. sistem extins şi în alte state (Australia. a fost criticat justificat în doctrină art. deoarece stabilirea faptelor ce constituie infracţiuni.

care se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi pentru a preveni săvârşirea altor infracţiuni prevăzute de legea penală. destinatarii legii trebuie să cunoască dinainte care sunt faptele interzise şi consecinţele lor. adoptată de regele Ioan fără de ţară. Este meritul lui Feuerbach de a fi precizat că norma de incriminare are o funcţie de prevenţie generală.7 şi 65. Prima analiză filosofică şi ştiinţifică a principiului legalităţii o găsim la juristul german Anselm Feuerbach.39 din acest act prevedea că orice sancţiune nu poate fi aplicată oamenilor liberi decât pe baza legii.2 din noul Cod penal are următorul conţinut: „Legea prevede faptele care constituie infracţiuni. El subliniază că. prevăzute de asemenea de către lege..În concret. acestea sunt măsurile educative prevăzute de lege în cazul infractorilor minori şi măsurile de siguranţă. la care se referă textul art. Nimeni nu poate fi sancţionat pentru o faptă care nu era prevăzută de lege ca infracţiune la data săvârşirii ei. prin constrângerea psihologică pe care o exercită asupra destinatarilor legii penale. El este consacrat şi în Declaraţia Universală a drepturilor omului (10 decembrie 1948). este caracterizat pentru prima dată principiul legalităţii. exprimată prin regula „nu există infracţiune fără lege” (nullum crimen sine lege). celui care a săvârşit o infracţiune i se va aplica numai pedeapsa prevăzută de lege şi numai în condiţiile stabilite de lege. Unele cerinţe ale principiului legalităţii au fost identificate încă în Codul lui Hammurabi (secolul al XVIII-lea î. principiul legalităţii este consacrat în toate constituţiile statelor şi în toate legislaţiile penale. Privitor la celelalte măsuri. potrivit acestei reguli.).42 Principiul legalităţii în noul Cod penal Art. în Anglia. Primul act legislativ în care găsim formulat principiul legalităţii contra abuzurilor statului feudal a fost Magna Charta Libertatum.e. că el are următoarele componente: legalitatea incriminării. nulla poena sine lege. rezultă. La Fave. Principiul legalităţii a fost cunoscut şi de jurisconsulţii romani. Acest principiu este cunoscut în vechile formulări romane nullum crimen sine lege şi nulla poena sine lege. reprezentant ilustru al iluminismului german (1775-1833). prin formulele latine cunoscute: nullum crimen sine poena legali.căruia este obligatorie înştiinţarea prealabilă a tuturor cu privire la faptele care sunt infracţiuni şi la pedepsele aplicabile41. în anul 1215. pe care îi determină să respecte legea şi să nu săvârşească fapte antisociale. pedepsele care se aplică şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte. Criminal Law. Nu se poate aplica o pedeapsă sau nu se Wayne R. în Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile (15 decembrie 1966) şi în Convenţia Europeană a drepturilor omului (5 decembrie 1950). pentru ca legea să poată realiza această constrângere. 2 din Codul penal.n. legalitatea pedepsei şi a celorlalte sancţiuni de drept penal. p. prin urmare. în sensul că nimeni nu trebuie pedepsit fără ca mai înainte să existe o lege care să descrie faptele ilicite (în lucrarea Digeste). În lucrarea sa Lehrbuch des Peintlichen Recht. exprimată prin regula „nu există pedeapsă fără lege” (nulla poena sine lege). Art. în sensul că trebuie să existe legi clare care să definească faptele ce se pedepsesc şi sancţiunile. 60 42 41 . Făcând o succintă analiză a acestui principiu. În prezent.

infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.18 Cod penal. În acest sens. prin urmare. rezultă următoarele: Primul alineat al art. în raport cu momentul comiterii faptei. că au calificare penală (deci. legiuitorul a stabilit un criteriu legal de distincţie şi de separare categorică a infracţiunilor de alte fapte periculoase. Codul penal arată ce se înţelege prin pericol social în sensul legii penale: „Faptă care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile arătate în art. O altă observaţie este că denumirea marginală a textului este mai cuprinzătoare decât în actuala reglementare în vigoare. Intensitatea pericolului social care califică anumite fapte ca infracţiuni. a aplicării pedepsei şi a luării măsurii de siguranţă sau educative. 17 şi 18 din actualul Cod penal. persoana şi drepturile ei şi ordinea de drept. proprietatea. a fost amânată. din economia textului art. formulează mai precis şi mai complet principiul legalităţii penale. 1 din actualul Cod penal. Potrivit art. Pentru a cuantifica pericolul social şi a avea o măsură a acestui pericol specific infracţiunii. 17 şi 18 din Codul penal. legiuitorul a creat un principiu fundamental care guvernează întreaga materie a dreptului penal.” Prin această definire a pericolului social în accepţiunea legii penale. cum am arătat.2 reproduce. prin cele două texte ale art.” Dintr-o succintă analiză. rezultă. şi anume acela că incriminarea unor fapte ca infracţiuni nu poate cuprinde orice fapte periculoase. enumerate în art. dar şi a celorlalte sancţiuni de drept penal (măsurile educative şi de siguranţă). Aşadar. 18. art. În concluzie. cu atributele sale. a cărui punere în aplicare. criteriul care separă categoric aceste fapte de orice alte 61 . constituie. ci numai pe acelea care prezintă un anumit grad de periculozitate socială.poate lua o măsură de siguranţă ori o măsură educativă neprevăzută de lege la data comiterii faptei. sunt infracţiuni) numai acele fapte care aduc atingere celor mai importante valori sociale: orânduirea de stat. 17 din Codul penal. este de observat că noul Cod penal. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. în mod clar. Principiul incriminării numai a faptelor care prezintă un anumit grad de pericol social Acest principiu rezultă din economia textelor art. pentru că priveşte nu numai legalitatea incriminării şi a pedepselor. cu mici modificări neesenţiale.2 din actualul cod în vigoare. prevederile textului art. Al doilea alineat este nou introdus şi precizează anterioritatea legii penale şi a sancţiunilor de drept penal.

Acest principiu poate fi formulat în sensul că întreaga activitate de reglementare penală. chiar şi atunci când acesta ajunge să fie infractor. că „întregul drept penal constituie o tabelă de valori sociale care sunt apărate împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interese colective şi de conştiinţa morală a întregii societăţi”. prin dezincriminarea faptelor al căror grad de pericol social se diminuează. Principiul democratismului Acest principiu.fapte socialmente periculoase. omul ocupă cel mai important loc. prejudiciază sau pun în pericol persoana umană. precum şi la interese individuale legitime ale tuturor cetăţenilor. ce atrag alte forme de răspundere nepenală (de natură administrativă. 62 .1 din Codul penal. În esenţă. – modul în care sunt incriminate faptele care vatămă.). care reprezintă valori ale democraţiei ce se referă la interese de ordin public. principiul democratismului poate fi exprimat prin formularea că toată reglementarea juridică penală exprimă şi reflectă voinţa şi conştiinţa societăţii româneşti şi serveşte interesele întregii colectivităţi.1 din actualul Cod penal. prin raportare la valorile arătate în art. ci. că. în doctrină s-a subliniat. Acest principiu operează în activitatea de legiferare sub două aspecte: prin incriminarea de către legiuitor numai a faptelor ce prezintă un anumit grad de pericol social. materiale şi morale apărate prin normele de drept penal. în fiecare dintre aceste valori. disciplinară etc. de ordin social. în mod clar. Sub acest aspect. societatea. le califică drept infracţiuni şi tot ei vor stabili prin lege acele pedepse şi măsuri care exprimă voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii. din întreaga reglementare a instituţiilor dreptului penal. Că este aşa rezultă chiar din art. În baza acestui principiu. rezultă. individual sau colectiv. contravenţională. în mod justificat. care. Sub acest aspect. rezultă implicit din întreaga reglementare a instituţiilor cu care operează dreptul penal. ca valoare supremă. din enumerarea făcută de art. prin aceşti reprezentanţi. între valorile apărate. vor incrimina numai acele fapte pe care membrii societăţii. pentru că el se regăseşte. Umanismul dreptului penal este reflectat în: – valorile sociale. în mod implicit. precum şi cea de aplicare a legilor penale privesc omul. 1 din actualul Cod penal. prevăzând scopul legii penale. prin reprezentanţii ei. deşi nu are o consacrare expresă. aleşi în puterea legiuitoare. enumeră tocmai această tabelă de valori sociale. Principiul umanismului Principiul umanismului nu rezultă nici el în mod expres din formularea unor texte ale Codului penal. direct sau indirect.

1 şi 2. Principiul egalităţii în faţa legii penale Sursa acestui principiu este de ordin constituţional. fără privilegii şi fără discriminări. sunt edificatoare noile instituţii din noul Cod penal.. Conform acestui principiu. Situaţiile de excepţie trebuie să se întemeieze numai pe dispoziţiile legii şi să fie bazate. Astfel. potrivit art. Principiul potrivit căruia infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale Acest principiu este consacrat expres în art. cert dovedite şi arătate expres de lege. „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. textul enunţat prevede că infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. – gama largă a instituţiilor şi posibilităţilor de individualizare a sancţiunilor de drept penal. s-a prevăzut un regim sancţionator special. iar atunci când săvârşesc infracţiuni. precum şi în activitatea de aplicare a legii penale. 17 alin. toţi infractorii răspund potrivit faptei şi vinovăţiei şi nici unul nu este exceptat de la aplicarea legii penale. nu pot exista imunităţi sau privilegii care să permită „inegalităţi de tratament nejustificate de împrejurările concrete ale cauzei penale şi neîntemeiate pe dispoziţiile legii”43. cit. atunci când au vârsta răspunderii penale. nici în opera de legiferare şi nici în cea de aplicare concretă a legii penale şi. p. în cazul cărora au fost fixate praguri raţionale de vârstă până la care minorii nu răspund penal şi în privinţa cărora. El are însă o certă şi reală aplicare şi în materia dreptului penal în ambele planuri: în activitatea de reglementare a legii penale. – reglementările privind răspunderea penală a minorilor. în fiecare caz. În concret. aşa cum se ştie. Nimeni nu este mai presus de lege”. toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii penale. 16 din Constituţia României.– modul în care a fost reglementat noul sistem de pedepse. de înfăptuire a justiţiei penale. 63 . alin. referitoare la cazurile în care se poate renunţa la aplicarea pedepsei ori se poate amâna aplicarea pedepsei. op. în raport de persoana autorului faptei. respectiv. Astfel. pe împrejurări reale. au fost înlăturate prevederea şi aplicarea pedepsei cu moartea şi s-au diversificat mijloacele de individualizare a pedepsei (sub acest aspect. în cadrul căruia. Evident că acest principiu are valabilitate cu privire la toate ramurile de drept. 2 din actualul Cod penal.11. precum şi cele referitoare la pedepsele neprivative de libertate).Dongoroz. – reglementările referitoare la executarea pedepsei. 43 V. care trebuie să nu cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.

Acestea sunt următoarele: – răspunderea penală nu poate fi antrenată dacă se constată numai existenţa vinovăţiei. ea nu poate fi trasă la răspundere penală. dar el rezultă din economia altor texte ale Codului penal. care constituie infracţiune. să suporte sancţiunile de drept penal prevăzute de lege.). presupune obligaţia persoanei care a săvârşit o faptă ce prezintă pericol social. rezultă câteva consecinţe ale principiului potrivit căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. în structura căreia se află atât elemente obiective. text care impune aplicarea pedepsei numai autorului infracţiunii. Aşadar. luarea unui bun din proprietatea altuia etc. cu privire la faptă şi urmările ei. Astfel. infracţiunea este o categorie complexă. cât şi elemente subiective sau morale care demonstrează atitudinea psihică a autorului. Pentru a interveni răspunderea penală. care să producă un rezultat sau să aibă aptitudinea de a produce un rezultat ori o stare de pericol. Concret. 2 din Codul penal prevede că „pedeapsa se aplică infractorilor”. nesocotind obligaţia de a respecta 64 . cu vinovăţie şi care este prevăzută de legea penală. dacă se dovedeşte prin probe că o persoană a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune. iar bunul să fi fost luat din proprietatea altuia fără intenţia de însuşire pe nedrept. art. Din textul art. ca formă a răspunderii juridice. materiale. răspunderea penală are caracter personal. premisa răspunderii penale o reprezintă infracţiunea. 72 din acelaşi Cod penal arată că „la stabilirea pedepsei se va ţine seama de persoana infractorului”. nu se pedepseşte. pentru că simpla hotărâre infracţională. – de asemenea. nu poate fi antrenată răspunderea penală decât dacă din probe rezultă că ea a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţie sau culpă). 17 alin. strâns şi intim legate de alineatul 1 al aceluiaşi text. în urmarea produsă şi în legătura de cauzalitate dintre acţiune sau inacţiune şi rezultatul produs. Neexistând vinovăţie. hotărârea infracţională trebuie să se concretizeze într-o acţiune sau inacţiune. art. Dar. precum şi celelalte consecinţe ce decurg din condamnare pentru fapta comisă. fapta nu mai are caracter penal sau nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. atunci când este dovedită săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (suprimarea vieţii unei persoane. constând în acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează fapta. Potrivit acestui principiu. 2 din actualul Cod penal. De asemenea. Principiul personalităţii răspunderii penale Acest principiu nu este consacrat expres printr-un text special.Răspunderea penală.Este posibil ca omorul să fi avut loc în condiţiile unei legitime apărări. care nu se materializează într-o faptă periculoasă. Ea incumbă şi revine exclusiv persoanei care.

prin săvârşirea cu vinovăţie a faptei prevăzute de norma incriminatoare. În momentul săvârşirii infracţiunii. să fie aptă să-l corijeze pe infractor şi să-l redea reeducat societăţii. în aşa fel încât ea să fie în măsură să descurajeze şi să prevină săvârşirea altor infracţiuni şi. spre deosebire de alte genuri de răspunderi (civilă.53 şi urm. comercială. în care statul. ia naştere raportul juridic de conflict dintre stat şi infractor. în calitate de titular al ordinii de drept şi de reprezentant al societăţii. care este cel de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi. este necesară o justă individualizare a pedepsei. Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal Acest principiu este impus de scopul pedepsei. cu identificarea autorilor acestora şi cu tragerea lor la răspundere. decurge din specificul acestui raport juridic penal. Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal operează şi funcţionează în cele trei faze: – elaborarea normelor penale de către legiuitor (prin stabilirea în Partea generală a Codului penal a categoriilor şi limitelor generale ale pedepselor – Titlul III. Ea constă în alegerea sancţiunilor ca natură şi durată. astfel încât sancţiunile să fie în concordanţă cu gradul de pericol social al faptei. este mandatat cu obligaţia constatării infracţiunilor care vatămă sau pun în pericol valorile sociale fundamentale. Faptul că răspunderea penală este personală şi că ea nu poate fi transmisă asupra altei persoane o demonstrează împrejurarea că decesul autorului infracţiunii stinge raportul juridic penal. Operaţia de individualizare a sancţiunilor de drept penal este acea operaţie de adaptare a sancţiunii în raport de fapta şi persoana infractorului. totodată.legea penală. dar şi obligaţia de a constata infracţiunea. în cadrul căruia statul are dreptul. art. iar infractorul este titularul obligaţiei de a răspunde faţă de stat pentru încălcarea legii penale. – aplicarea normelor penale de către instanţele judecătoreşti cu ocazia judecării fiecărei cauze penale. pentru fapta comisă. cu persoana infractorului şi cu circumstanţele săvârşirii infracţiunii. Aşadar.). administrativă etc. de a identifica autorul acesteia şi de a-l trage la răspundere potrivit legii. potrivit legii. iar infractorul are obligaţia de a se supune constrângerii şi de a răspunde. din Codul penal actual şi prin stabilirea limitelor minime şi maxime ale pedepsei în cazul fiecărei infracţiuni în Partea specială a Codului penal şi în legile cu dispoziţii penale). Pentru realizarea acestui scop. 65 . a devenit subiect pasiv al răspunderii penale. totodată. caracterul personal al răspunderii penale. de reeducare a infractorului. prin săvârşirea infracţiunii.

99 Cod penal. la data săvârşirii infracţiunii. care reglementează măsurile educative: mustrarea. 101-105 Cod penal. regimul diferenţiat este concretizat prin următoarele dispoziţii derogatorii: ƒ art. Principiul instituirii unui regim sancţionator special pentru minorii infractori Acest principiu răspunde necesităţii impuse de realitatea că minorii. arătând că faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. 100 Cod penal. libertatea supravegheată. ƒ art. dar şi prin posibilităţile lor mai mari de a fi educaţi şi reeducaţi. Această realitate este recunoscută de toate legislaţiile şi ea se reflectă în plan legislativ prin norme penale derogatorii în ceea ce priveşte regimul sancţionator pentru minorii care săvârşesc infracţiuni. cu menţiunea expresă că limitele acestor pedepse se reduc la jumătate în cazul infractorilor minori.– executarea sancţiunilor de drept penal (prin mijloacele de individualizare administrativă cu care se operează în timpul executării pedepsei. Cod penal. internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ. Principiul prevenirii faptelor prevăzute de legea penală Acest principiu decurge din întreaga reglementare penală care trebuie să asigure prevenirea săvârşirii infracţiunilor. 60 alin. 129 Cod penal). care prevăd pedepsele pentru minori. faţă de cel al infractorilor majori. iar între 14 şi 16 ani. de exemplu. Regimul special diferenţiat de tratament penal al minorilor se răsfrânge şi în rândul altor instituţii ale dreptului penal. 38 alin. care reglementează consecinţele răspunderii. prin lipsa de maturitate şi experienţă. erau minori (art. prin particularităţile lor psiho-fizice. 109 şi urm. trebuie să beneficieze de un regim diferenţiat de tratament penal.1 lit. liberarea condiţionată pentru minori are condiţii mai avantajoase decât pentru majori (art. de exemplu. ƒ art. prin instituţia liberării condiţionate). termenele de prescripţie a răspunderii penale şi a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care. cu precizarea expresă că pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. ƒ art. 66 . o condamnare pentru o infracţiune săvârşită în timpul minorităţii nu atrage starea de recidivă (art. a Cod penal). răspund penal numai dacă se dovedeşte că au săvârşit fapta cu discernământ). care stabileşte limitele în care intervine răspunderea penală a minorilor infractori (până la vârsta de 14 ani nu răspund penal. În legislaţia noastră penală. Astfel.2 Cod penal). ca.

fixează limitele minime şi maxime ale fiecărei pedepse. Prevenţia generală este asigurată prin opera de legiferare. ci şi prin celelalte sancţiuni de drept penal care se aplică infractorului (de exemplu. în mai multe texte ale Codului penal şi constituie. care prevede că scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Prevenţia generală se realizează. Legiuitorul stabileşte în Codul penal. Partea generală. favorizează sau înlesnesc săvârşirea infracţiunilor.1. Prevenţia specială se realizează nu numai prin aplicarea pedepsei concrete. totodată. ori prin aplicarea unor măsuri de siguranţă prin care se înlătură anumite stări de pericol generatoare de noi infracţiuni). care să înlăture aceste cauze şi să determine scăderea criminalităţii. Pe de altă parte. 67 . în mod expres. În acest mod. trebuie să conducă la luarea unor măsuri complexe pe plan social. prevăzându-se că pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. comandamentul fundamental al politicii penale a statului nostru.Deşi nu există un text expres care să consacre acest principiu. prin pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie. legiuitorul avertizează prin Codul penal (şi prin legile penale speciale sau cu dispoziţii penale) pe toţi cetăţenii statului asupra consecinţelor încălcării legii penale şi realizează astfel descurajarea marii majorităţi. Comandamentele principiului prevenirii faptelor se realizează prin prevenţia generală şi prevenţia specială. 52 din actualul Cod penal. care prin soluţiile de condamnare pronunţate descurajează şi inhibă pe fiecare infractor condamnat. mijloacele de individualizare a pedepselor. determinându-l să nu mai săvârşească şi alte infracţiuni.52 din actualul Cod penal este reglementat într-un mod mai precis în art. acest principiu este art. el se regăseşte fie expres. cadrul general al pedepselor. de altfel. Unul dintre textele care exprimă. şi prin rolul exemplificativ pe care îl au soluţiile de condamnare pronunţate de instanţele judecătoreşti asupra membrilor societăţii predispuşi să săvârşească infracţiuni. determinând respectarea din convingere a legii penale de către cei mai mulţi din membrii societăţii. economic şi juridic. trebuie subliniată importanţa identificării cauzelor care generează. Prevenţia specială este asigurată prin activitatea de judecată a instanţelor judecătoreşti. iar în Partea specială.57 alin. fie implicit. pentru fiecare infracţiune. În noul Cod penal. precum şi a condiţiilor care determină sau favorizează infracţiunile. acest principiu la care se referă textul art. Identificarea şi studierea acestor cauze. categoriile şi limitele acestora.

Ceea ce diferenţiază însă norma penală de normele juridice extrapenale este particularitatea că. Referitor la structura normei penale. Într-o altă opinie. Drept penal.I. prin descrierea faptei incriminate. 2. „uciderea unei persoane” este ipoteza. cu precizarea că ipoteza constă din descrierea faptei. vom prezenta aceste criterii şi categoriile de norme de drept penal. Ed. fiind alcătuită din dispoziţie şi sancţiune45. Clasificarea normelor juridice penale În doctrină. dispoziţia este contopită în ipoteză. Iaşi. adepţii acestei teze consideră că ea nu este prevăzută explicit în norma penală.16. ci rezultă. art. din incriminare şi din sancţiunea prevăzută în cazul săvârşirii faptei44. Normele penale generale sunt situate în partea generală a Codului penal şi conţin reguli care reglementează principiile şi instituţiile fundamentale ale Matei Basarab. în baza cărora s-a procedat la o clasificare a acestora. iar sancţiunea este explicită. Privitor la dispoziţie. dispoziţia se deduce şi constă în preceptul de a nu ucide. vol. Partea generală. o dispoziţie şi o sancţiune. şi reprezintă pedeapsa arătată expres de lege). această structură care cuprinde cele trei elemente este denumită trihotomică. 62. în acest caz. În doctrină. în literatura de specialitate nu există o unitate de opinii. Structura nomelor juridice penale Orice normă juridică se compune din trei elemente: o ipoteză. În ceea ce ne priveşte. După conţinutul şi sfera de aplicare a regulii pe care o conţin. 1992. 174 din Codul penal prevede că „uciderea unei persoane” constituie infracţiunea de omor şi se pedepseşte cu închisoare de la zece la douăzeci de ani şi interzicerea unor drepturi. ca şi ipoteza. Astfel. 45 Costică Bulai. considerăm că în orice normă penală se regăsesc cele trei elemente: ipoteza. grupate în raport de aceste criterii. iar sancţiunea este reprezentată de pedeapsa aplicată pentru fapta săvârşită. se disting două categorii de norme penale: norme penale generale. dispoziţia şi sancţiunea. 68 44 . 1. p. Fundaţiei „Chemarea”. În cele ce urmează. legiuitorul include în norma respectivă o anumită regulă de conduită.SECŢIUNEA II NORMELE JURIDICE PENALE ŞI CLASIFICAREA LOR 1. în cazul normei penale. norme penale speciale. care trebuie înţeleasă în sensul dispoziţiei de a nu săvârşi o asemenea faptă (de exemplu. analiza normelor juridice penale a condus la elaborarea unui sistem de criterii. Unii autori susţin că norma penală de incriminare este alcătuită din cele trei elemente. p. Partea generală. implicit. se consideră că norma penală are o structură dihotomică. Drept penal.

165. cu ajutorul lor.). oprind. Normele onerative conţin. se operează în cazul oricărei infracţiuni din partea specială. Aşadar. În cazul acestora. norme în alb.174 Cod penal. 181 Cod penal. 2. 189 Cod penal. norme onerative. ci stabilesc doar obiectul reglementării şi sancţiunea. săvârşirea faptei prevăzute în normă. îndatorirea de a săvârşi o anumită faptă. dispoziţia şi sancţiunea. urmând ca ele să fie stabilite în mod complet prin alte legi speciale. suntem în prezenţa aşa-numitei 69 . dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale. se poate uşor observa că norma incriminatorie din acest text impune obligaţia celui care are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni împotriva statului de a denunţa organelor judiciare competente fapta săvârşită.211 Cod penal etc. infracţiunea de furt prevăzută de art. sub ameninţarea pedepsei. Ele nu determină faptele care intră sub incidenţa legii penale ori nu le determină integral. infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.208 Cod penal. atrage răspunderea penală şi sancţiunea care poate fi aplicată. ele se clasifică în: norme complete. în mod concret. ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale. Normele prohibitive sunt cele care impun o interdicţie. 3. De exemplu. în sensul că. se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă).170 Cod penal prevede că omisiunea de a denunţa săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de art. în sensul că prima normă (norma de referire) se completează prin cea de a doua (norma complinitoare). art. Normele penale complete sunt cele care cuprind cele trei elemente: ipoteza. art. Normele penale în alb sunt denumite şi norme cadru. de regulă. în ce condiţii o anumită faptă constituie infracţiune. norme de referire. iar faptele sunt descrise într-un alt act normativ (de exemplu. Normele penale speciale sunt normele de incriminare care prevăd. 1661 şi 167 Cod penal se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. interpretul nu trebuie să apeleze la alte norme pentru a le întregi. infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. Ele sunt de aplicaţie generală. infracţiunea de viol prevăzută de art.155-163.Această normă cadru nu determină decât parţial faptele. normele penale se împart în: norme prohibitive. Cele mai multe norme penale sunt complete. Cele mai multe norme penale sunt norme prohibitive care interzic anumite acţiuni sau inacţiuni (a se vedea infracţiunea de omor prevăzută de art. După conţinutul normelor. norme de trimitere. 197 Cod penal.dreptului penal. Normele de referire sunt acele norme care se referă la alte norme. Într-un asemenea caz.281 Cod penal prevede că „exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie. După caracterul regulii de conduită prescrisă.

face trimitere la acea normă. Astfel.În acest caz. respectiv. În concret. Desigur. şi. este necesară interpretarea dispoziţiilor legii penale. Noţiune Interpretarea este operaţiunea logico-raţională prin care se caută cunoaşterea voinţei legiuitorului. una din norme.182 Cod penal. luate din alte norme. de exemplu. pe de o parte. cuprinsă în norma penală. 3022 Cod penal etc. Ele presupun completarea acestor elemente cu altele. în fiecare dintre cele două activităţi. astfel încât să permită cunoaşterea exactă a voinţei legiuitorului. art.155 şi 156 Cod penal. precise şi categorice. în total. cunoaşterea sau aplicarea normei. pentru a nu o mai repeta integral. care nu domiciliază pe teritoriul statului român. denumită de trimitere. Aceste două momente marchează două activităţi succesive: prima activitate aparţine legiuitorului. În ambele momente şi. SECŢIUNEA III INTERPRETAREA LEGILOR PENALE 1. prin simpla lor lectură (in claris non fit interpretatio).158 Cod penal este de referire şi se completează prin normele din art. norma din art. o altă normă.211 alin. adică judecătorului. 255.155 şi 156 din Codul penal. se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi). Asemenea norme mai pot fi exemplificate şi prin art. 290. interpretarea corectă şi completă presupune un proces logic de examinare a 70 . Formele interpretării Problema interpretării normelor de drept penal este dependentă şi strâns legată de două momente succesive ale normei: adoptarea ei. săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie. în art. 218. Normele de trimitere sunt şi ele norme incomplete. 2. care să exprime clar.norme de referire (de exemplu. În realitate însă. dacă pirateria a avut vreuna din urmările arătate în art.158 Cod penal privind infracţiunea de acţiuni duşmănoase contra statului prevede că faptele prevăzute în art. De aceea. adoptă.159. denumită normă împrumutată. nu este posibil întotdeauna să se realizeze o redactare perfectă a legii penale. Calificarea normei penale ca fiind de trimitere sau de referire se face prin interpretarea raţională a textelor de lege. pedeapsa este de la 5 la 20 de ani.2 din Codul penal se prevede că. 287. dispoziţiile legii penale trebuie să fie întotdeauna clare. iar a doua aparţine interpretului. sub aspectul ipotezei sau al unor trăsături ale ipotezei sau al sancţiunii. pe de altă parte. precis şi categoric voinţa legiuitorului.

3. Interpretarea legală (sau autentică) se face de către legiuitor însuşi. Procedeele şi metodele utilizate sunt: interpretarea literală (gramaticală). Interpretarea normelor de drept penal poate fi clasificată în raport de anumite criterii. integral şi corect. pentru a se stabili. 46 V. după sensul în care a fost folosit de legiuitor. În raport de subiectul interpretării. aceleaşi procedee valabile şi la interpretarea oricărei alte norme de drept. a) Interpretarea literală (gramaticală) constă în căutarea şi stabilirea voinţei legiuitorului prin înseşi înţelesul şi sensul cuvintelor prin care se exprimă această voinţă. La interpretarea literală. Ea are valoare ştiinţifică. substanţa şi finalitatea ei”. Interpretarea judiciară este cea făcută de organele judiciare în momentul aplicării legii la cazurile concrete. specialiştilor în teoria dreptului. Ea constată şi arată imperfecţiunile şi lacunele dreptului penal. la sistematizarea dreptului penal şi. cit. chiar excepţională. sub mai multe aspecte. respectiv a celor care studiază domeniul dreptului. Prin cercetarea şi analiza etimologică. reprezintă un îndreptar în aplicarea practică a dreptului şi astfel contribuie la formarea jurisprudenţei. cum ar fi: subiectul care face interpretarea. în general. prin rolul ei ştiinţific. doctrinară. a conţinutului normei. există trei categorii de interpretări: legală. profesori universitari. Interpretarea legală este ocazională. examinarea şi analiza au loc sub aspectul a trei elemente: elementul etimologic. Această interpretare contribuie la elaborarea şi clasificarea unor controverse. teoretică. adică intervine numai în cazurile în care legiuitorul consideră necesar. interpretarea raţională (logică). Interpretarea judiciară este permanentă şi se efectuează de judecător zilnic în cazurile judecate. autorităţi intelectuale. Metodele sau procedeele de interpretare Pentru interpretarea normelor penale se folosesc. op.normei. elementul stilistic. Elementul etimologic. se caută şi se stabileşte înţelesul fiecărui cuvânt. înţelesul acesteia în „structura. judiciară. Această interpretare are forţă obligatorie. printr-o cercetare morfologică.Dongoroz. asupra modului şi formei de redactare. elementul sintactic. 71 . interpretarea analogică. metodele pe care le foloseşte pentru interpretare sau rezultatele interpretării. Prin interpretarea judiciară se formează jurisprudenţa. anatomică şi fiziologică a normei46. pentru că emană de la personalităţi. Interpretarea doctrinară (sau ştiinţifică) este opera cercetătorilor. critic. însă nu are putere obligatorie.

respectiv aşezarea dispoziţiei supuse interpretării. cu exactitate.. Pentru aflarea înţelesului real al normei penale. secţiunii etc. Elementul stilistic. economice şi istorice ale elaborării normei. Elementul realistic. El constă în legătura explicită sau implicită. elementul realistic. acest element este denumit şi elementul de conformare. cât şi denumirea titlului capitolului. care reglementează aceeaşi materie sau materii asemănătoare ori conexe.). se vor examina şi conexiunea gramaticală dintre cuvinte. în operaţiunea de interpretare literală trebuie să se ţină seama şi de stilul redacţional. de sensul lor în construcţia propoziţiei sau frazei. prin care se caută stabilirea exactă a înţelesului unei norme penale. topica cuvintelor în propoziţie şi frază. b) Interpretarea raţională (logică) constă în folosirea unor procedee logice. cuvintele trebuie examinate şi din punct de vedere sintactic. acest element este denumit şi elementul de corelaţie. În operaţia de stabilire a corelaţiilor. între fiecare dispoziţie dintr-o lege şi celelalte dispoziţii din aceeaşi lege sau din alte legi. adică de modul aşezării cuvintelor.). În doctrină. Elementul sistematic. El presupune cunoaşterea şi stabilirea. În doctrină. precum şi legătura dintre părţile unei propoziţii sau fraze sau dintre diferitele propoziţii şi fraze (singularul se aplică şi pluralului. dispoziţiile din vechea reglementare şi din alte legi străine. este de presupus că întotdeauna este acela indicat chiar de etimologia cuvântului (valoarea semantică). expunerile de motive. care au servit ca material informativ. Trebuie avut în vedere că redactorul unei norme este permanent preocupat să nu folosească în textele legii cuvinte fără rost.sens care. se examinează tot ce a precedat şi contribuit la elaborarea legii respective (lucrările pregătitoare. Elementul sintactic. Se are în vedere că legea penală 72 . În operaţiunea de interpretare. substantivele se examinează împreună cu atributele lor. în general. actele sau raporturile pe care legiuitorul le-a supus reglementării prin dispoziţia supusă interpretării. Elementul politic (istoric) presupune cunoaşterea momentului şi circumstanţelor în care s-a elaborat norma penală. în care este inclusă dispoziţia respectivă. elementul sistematic. directă sau indirectă. La interpretarea raţională se folosesc următoarele elemente: elementul politic (istoric). trebuie avute în vedere poziţia. Pentru a afla acest complex de date şi informaţii. La interpretarea literală. a situaţiei reale cu privire la faptele. iar verbele cu complementele etc. dezbaterile parlamentare. bazate pe raţionamente. doctrina şi jurisprudenţa avute în vedere la elaborarea legii respective etc. a cauzelor şi determinismelor politice. pentru găsirea înţelesului exact al voinţei legiuitorului. Aceste legături ne vor ajuta să înţelegem spiritul legii (mens legis) şi principiile care guvernează materia respectivă.

c) Interpretarea analogică rezidă în căutarea şi stabilirea voinţei legiuitorului prin recurgerea la alte dispoziţii penale mai cuprinzătoare şi mai explicite. respectiv cu practicile greşite de aplicare a legii pe cale de analogie. fiindcă ea porneşte şi se bazează pe o anumită realitate şi este destinată să fie aplicată la o anumită realitate. restrictivă şi extensivă. interpretul va trebui să extindă. trebuie făcută precizarea expresă că identitatea trebuie să privească situaţii sau modalităţi ale 73 . Interpretarea analogică nu trebuie confundată cu extinderea legii prin analogie. în mod logic. per a contrario. folosind procedeele de interpretare. prin interpretare. a fortiori. reductio ad absurdum. ajunge să stabilească faptul că între redactarea normei penale şi intenţia legiuitorului este concordanţă perfectă. formulări complexe lipsite de rigoare ştiinţifică etc.nu este şi nu poate fi izolată de realitate. Evident. care reglementează cazuri sau situaţii asemănătoare cu cele din norma supusă interpretării. Interpretarea extensivă este opusul interpretării restrictive şi o întâlnim în cazurile şi situaţiile în care se constată că litera normei penale exprimă un sens mai limitat decât intenţia reală a legiuitorului. Extinderea se efectuează cu ajutorul raţionamentelor: a pari. Deci. evident. Interpretarea declarativă există în situaţiile în care interpretul. distingem trei categorii de interpretare: declarativă. interpretarea analogică nu trebuie confundată cu suplimentul analogic. care reprezintă un mijloc de completare a lacunelor din legea penală. interpretarea declarativă este aceea care constată că textul normei penale redă exact voinţa legiuitorului. ibi eadem ius). Cauzele depăşirii voinţei legiuitorului de către litera normei penale pot fi diverse: redactare defectuoasă. Raţionamentul a pari are la bază argumentul de logică potrivit căruia acolo sau atunci când există o identitate de situaţii este raţional să avem acelaşi tratament juridic (ubi eadem ratio. Totodată. Rezultatele interpretării În raport de rezultatele interpretării. ceea ce. în sensul că litera legii spune mai mult decât a voit să spună legiuitorul şi. şi la alte ipoteze care se subînţeleg. trebuie să se restrângă înţelesul normei la limitele impuse de voinţa legiuitorului. prin folosirea unui termen sau a unui cuvânt greşit. Interpretarea restrictivă există în cazurile şi situaţiile în care interpretul constată o neconcordanţă (nepotrivire) între textul normei şi intenţia legiuitorului. drept urmare. este periculos şi deci inadmisibil. aplicaţiunea normei penale dincolo de sensul limitat al textului. În asemenea situaţii. 4. prin interpretare. susceptibil de mai multe înţelesuri.

inculpatului. adică în raporturile de drept penal şi drept procesual penal – care sunt raporturi de putere – învinuitului şi. o vom adopta pe aceea care se armonizează mai bine şi care este mai unitară cu întregul complex al dreptului pozitiv. O întâlnim în situaţiile în care. implicit permite şi mai puţin (maiori ad minus). potrivit căreia îndoiala trebuie să profite totdeauna celui mai slab. De aici. decât cea propusă ca fiind corectă. ar conduce. se recurge la principiile de drept comun. 74 . Normele de drept se presupune că întotdeauna converg către un ansamblu unitar şi armonios. totodată. în mod evident. ceea ce este greşit şi deci inadmisibil. implicit. iar nu către aceea care reprezintă o reglementare juridică retrogradă. vom înclina către soluţia care reprezintă un progres. şi niciodată la crearea normei. dar mai ales practic. respectiv. şi mai mult (a minori ad maius) şi că acolo şi atunci când legea permite mai mult. Regula expusă în ecuaţia de mai sus este cunoscută în dreptul penal sub forma maximei in dubio pro reo. existând dubiu care nu poate fi înlăturat. la un rezultat absurd. iar nu pe aceea care este în dezacord şi în lipsă de armonie cu întregul. pentru că altfel se ajunge la o extindere prin analogie. Raţionamentul per a contrario are la bază regula de logică potrivit căreia atunci când se afirmă ceva. o idee cu valoare de principiu. potrivit căruia interpretarea trebuie să conducă întotdeauna la cunoaşterea normei de drept. Aşadar. rezultatul obţinut este îndoielnic. Ea exprimă. 5. în caz de îndoială. se neagă contrariul. Aşadar. opreşte. Interpretarea îndoielnică. În asemenea situaţii. Răspunsul la această problemă trebuie să se bazeze pe un principiu unanim admis. Limitele interpretării Problema limitelor între care şi până la care poate opera mintea interpretului este de mare interes teoretic. în raport de care se raţionează astfel: În orice stat de drept. legile trebuie să reprezinte un progres. Raţionamentul reductio ad absurdum are la bază argumentul impus de logica situaţiilor în care se ajunge la concluzia că orice altă interpretare a normei penale. aşa cum a fost ea creată de legiuitor. este limitată la rolul lui de a ne lămuri înţelesul normei de drept.aceluiaşi caz şi nicidecum să se refere la similitudinea de cazuri. Raţionamentul a fortiori are la bază argumentul logic că acolo sau atunci când legea opreşte mai puţin. în operaţiunea de interpretare. concluzia că libertatea îngăduită interpretului. în caz de îndoială între două sau mai multe soluţii. prin folosirea şi epuizarea tuturor procedeelor de interpretare. iar nu un regres.

executarea acestor prevederi. Legea se aplică din momentul intrării sale în vigoare. de bunăvoie.Pop. aplicarea legii penale trebuie tratată sub două aspecte: timpul şi spaţiul47. prin săvârşirea de infracţiuni. Aşadar.cit. atunci când ea este încălcată. Sediul Unii autori. sub constrângerea sancţiunilor specifice. Legea penală. respectiv obligativitate din momentul intrării sale în vigoare. spaţiul. realizarea dispoziţiilor legii penale are loc.SECŢIUNEA IV APLICAREA LEGII PENALE Prin aplicarea legii se înţeleg îndeplinirea prevederilor unei legi. tuturor cetăţenilor. abrogarea ei. 48 T. fac referire la patru aspecte de aplicare a legii: timpul. normele legii penale se adresează organelor chemate să aplice legea penală. Legea penală are putere. fie printr-o atitudine de conformare. teritoriu. Normele legii penale se adresează. eficienţă şi operează în timp şi se aplică unui anumit spaţiu. legea penală aplicabilă pentru o anumită infracţiune este legea în vigoare la data săvârşirii acelei infracţiuni. ca orice lege. prin săvârşirea faptelor care constituie infracţiuni. De la această dată curge obligativitatea aplicabilităţii legii. iar momentul final îl constituie scoaterea din vigoare. Acesta este momentul iniţial al aplicării. care au obligaţia să-şi conformeze conduita la cerinţele acestor norme. aplicarea legii penale se realizează între două momente: al intrării în vigoare şi al ieşirii din vigoare. T. va opera principiul activităţii legii penale.. printre care V. în primul rând. de către cei îndatoraţi să o respecte. p. 1. Aceste două momente marchează limitele de timp ale legii. 201.Pop. op. are eficienţă juridică. În al doilea rând. Aplicarea legii penale în timp a) Noţiune şi consideraţii generale În raport de acest criteriu al timpului. Potrivit acestui principiu. Aşadar. În aceste cazuri. între ele întinzându-se durata legii şi deci aplicarea ei tuturor faptelor şi raporturilor ce se nasc în timpul duratei sale48. b) Principiul activităţii legii penale Regula generală aplicabilă este cea a imediatei aplicări şi este guvernată de adagiul tempus regit actum.Dongoroz. fie prin exercitarea constrângerii şi a sancţiunilor penale de către organele de stat obligate să aplice legea faţă de cei care intră în conflict cu legea penală. 75 47 . persoanele şi actele.

Momentul intrării în vigoare prezintă mare importanţă pentru că din acest moment intră în acţiune şi se aplică legea penală şi operează principiul că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo censetur ignorare legem).materiei este articolul 10 din actualul Cod penal. există prevederea că ea se aplică numai până la o anumită dată. O asemenea modalitate o întâlnim în cazul legilor temporare sau excepţionale. Intrarea în vigoare a unei legi penale are loc prin două modalităţi: prin prevederea expresă a datei (de regulă. ca modalitate şi moment al încetării activităţii legii penale. Ieşirea din vigoare se realizează prin aşa-numita operaţiune de abrogare. prin simplul fapt al împlinirii termenului fixat în lege sau prin încetarea situaţiei excepţionale. intrată în vigoare. poate fi de două feluri: – abrogarea totală. care înseamnă ieşirea din vigoare a întregii legi. Abrogarea. legea penală nu se va aplica decât pentru infracţiunile săvârşite în intervalul de timp cuprins între cele două momente: al intrării în vigoare şi al ieşirii din vigoare. atunci când încetarea aplicării este prevăzută printr-un text de lege care arată expres că întreaga lege sau o parte din lege se abrogă. această precizare o găsim în dispoziţiile finale ale legii respective).). – tacită. care prevede că legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. abrogată. de fiecare dată trebuie să se determine exact durata de aplicabilitate a fiecărei legi penale. Durata de aplicare a unei legi penale este intervalul de timp dintre cele două momente sus-menţionate: data intrării în vigoare şi data ieşirii din vigoare a legii respective. Această abrogare este denumită implicită sau subînţeleasă. Edificator. care înseamnă încetarea aplicării legii. pe care o întâlnim în cazul în care în cuprinsul legii noi. care înlocuieşte legea veche. raportat la definiţia iniţială. în cazul cărora abrogarea are loc în mod automat. c) Durata şi limitele de aplicare a legii penale în timp Pentru o corectă aplicare în practică a legii penale în conformitate cu principiul activităţii. dar abrogarea rezultă în mod implicit din împrejurarea că noua lege reglementează în alt mod aceeaşi materie. dinainte stabilită. fie într-o lege specială de abrogare. – abrogarea parţială. Ea operează atunci când lipseşte dispoziţia expresă de abrogare. Abrogarea este de mai multe feluri: – expresă. – autoabrogarea. moment din care legea poate fi cunoscută de către toate persoanele care au obligaţia de a o respecta. în 76 . Dispoziţia expresă de abrogare se poate găsi fie în corpul legii noi. titluri sau capitole etc. la data publicării legii în „Monitorul Oficial”. Aşadar. care presupune scoaterea din vigoare numai a unor părţi din lege (anumite articole.

Raţiunea caracterului retroactiv al legilor care prevăd măsuri de siguranţă sau educative este motivată în doctrină. Ea constă în aceea că.2 Cod penal.sensul abrogării parţiale. este exemplul actualului Cod penal. modificarea sau completarea anumitor texte. În doctrina penală. Pentru asemenea situaţii.2 Cod penal. Aceste situaţii de excepţie sunt: retroactivitatea. cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. de la data intrării lui în vigoare şi până în prezent. • În cazul legilor penale care prevăd măsuri de siguranţă sau măsuri educative. pentru aceeaşi faptă. 12 alin. în sensul că ea urmează să se aplice şi unor fapte săvârşite înainte de data intrării ei în vigoare. rezultă că. 77 . care a suferit numeroase abrogări parţiale prin eliminarea. care prevede că „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche. în articolul 12. deşi ele nu erau prevăzute de lege în momentul săvârşirii acelei fapte. în anumite situaţii. măsuri de siguranţă sau măsuri educative. în actualul Cod penal este consacrat principiul subsidiar al retroactivităţii legii penale. potrivit prevederilor art. legea retroactivează. considerăm inacceptabile şi inadmisibile asemenea situaţii. Noţiune şi consideraţii generale Prin extraactivitatea legii penale înţelegem o extindere a activităţii legii penale. În asemenea cazuri. extraactivitatea reprezintă derogări de la principiul activităţii legii penale. din economia textului art. Cu alte cuvinte. 15 alin 2 din Constituţia României. În ceea ce ne priveşte. Astfel. Prin efectele ei. invocându-se natura juridică şi rolul exclusiv preventiv al măsurilor de siguranţă şi al celui preponderent educativ al măsurilor educative. apare o lege nouă care prevede. asemenea legi ar fi neconstituţionale. pentru că ele contravin textului art. peste momentul intrării ei în vigoare. fie după momentul ieşirii ei din vigoare. • În cazurile în care într-o nouă lege există prevederi exprese. acestea au efect retroactiv. care prevede că „legea dispune numai pentru viitor. se consideră că legea penală are acţiune retroactivă în următoarele situaţii: • În cazul legii care dezincriminează – care scoate din sfera ilicitului penal anumite fapte. dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă”. aceste măsuri urmează să fie dispuse faţă de autorul faptei. d) Extraactivitatea legii penale. o lege penală îşi extinde acţiunea în trecut. atunci când de la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi până la judecarea definitivă a acesteia. 12 alin. Retroactivitatea reprezintă o excepţie de la principiul activităţii legii penale. fie înainte de momentul intrării ei în vigoare. ultraactivitatea. Ea este acceptată numai în mod excepţional. pe care legea veche nu le prevedea.

Prevederile unor asemenea legi ar fi în mod categoric neconstituţionale. este uşor de înţeles că. Sub acest aspect. potrivit art. Or. pentru că măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal. 15 alin. Astfel.2 din Constituţia României. ceea ce este inadmisibil. în opinia noastră singurele legi penale care au caracter retroactiv sunt cele care dezincriminează anumite fapte. eliminarea acestora poate şi trebuie să se realizeze prin modificarea legii respective. interzicerea de a se afla în anumite localităţi. interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată prevăzută de art. se aplică legea cea mai favorabilă. 12 alin. în cazurile în care legea nouă este mai favorabilă. atunci când de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. precum şi legile penale mai favorabile. care prevăd că „legea dispune numai pentru viitor. de asemenea. d. • În cazul legii interpretative. 112 lit. Potrivit acestei reguli. 78 . 15 alin. expulzarea străinilor.2 Cod penal contravin textului art. sunt extrem de rare situaţiile în care s-a recurs la adoptarea unor legi exclusiv interpretative. cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. tocmai din raţiunile şi considerentele mai sus arătate.• În cazul legii penale mai favorabile. inadmisibil să se admită caracterul retroactiv pentru legile penale în conţinutul cărora ar exista prevederi exprese în sensul aplicării lor şi unor fapte săvârşite anterior intrării în vigoare a acelei legi. prin aplicarea retroactivă a unor asemenea măsuri de siguranţă se încalcă cert principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal. 15 alin. apreciem că trebuie formulate următoarele precizări: ƒ în situaţiile în care legiuitorul simte nevoia să explice anumite expresii sau termeni dintr-o anumită lege. 13 Cod penal. care cuprind în conţinutul lor restrângeri ale unor libertăţi şi drepturi ale persoanelor fizice (de exemplu. 15 alin. în mod obligatoriu. Analizând fiecare dintre aceste situaţii în care se susţine că legea penală retroactivează. Pentru considerentele sus-menţionate. precum şi dispoziţiile art.2 din legea fundamentală a României. şi nu în legi ulterioare. 2 din Constituţia României. avem de formulat următoarele observaţii: În raport de dispoziţiile art. Referitor la retroactivitatea legii penale interpretative. dar ea va acţiona în trecut. 2). ƒ în cazurile în care există neclarităţi într-o anumită lege. aceste explicaţii pot fi date şi trebuie cuprinse în corpul aceleiaşi legi. apreciem. Se ştie că legea penală interpretativă se adoptă ulterior legii penale interpretate. pentru că ar fi contrare dispoziţiilor aceluiaşi text din Constituţia României (art. considerăm că dispoziţiile art. prin aceea că explică voinţa legiuitorului din momentul intrării în vigoare a legii interpretate. efecte retroactive. e şi g Cod penal). ƒ de altfel. ea va avea.

„Şansa” S. – în cazul legii mai favorabile. Dintre teoriile şi soluţiile avansate. când. după ieşirea ei din vigoare. partea generală. în temeiul ultraactivităţii prevăzut de art. 13 din Codul penal. intervin una sau mai multe legi penale. legiuitorul a admis ca legea temporară sau excepţională încălcată la o dată când ea se afla în vigoare. 101. când. în doctrină şi legislaţiile penale s-au avansat şi susţinut mai multe teorii şi soluţii49. chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp”. Ed.. sunt următoarele: – în cazul legilor penale temporare sau excepţionale care se aplică şi după momentul ieşirii lor din vigoare. iar urmărirea penală şi judecata se realizează sub imperiul unei alte legi penale mai aspre.Bulai. Aplicarea legii penale mai favorabile Noţiune şi consideraţii generale Există situaţii în activitatea practică de aplicare a legii penale. 16 din actualul Cod penal. Drept penal. Drept penal. 1992. au intervenit una C. vol. Ed.Pentru aceste considerente.L. Iaşi. în situaţia în care infracţiunea a fost săvârşită când această lege era în vigoare. de la data săvârşirii unei infracţiuni şi până la data judecării definitive a acelei cauze. să fie aplicată în asemenea cazuri ulterior. se ridică problema de a se şti care dintre legile intervenite în acest interval de timp sunt incidente cu privire la infracţiunea săvârşită. Fundaţiei „Chemarea”. interval în care de multe ori nu este posibil să fie descoperite şi judecate toate faptele incriminate de acest legi (mai ales în situaţiile în care autorii unor asemenea fapte care intră sub incidenţa acestor legi se sustrag de la urmărire sau judecată şi îngreunează soluţionarea operativă a acestor cauze). În căutarea unui răspuns. de asemenea. care prevede că „legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare. după momentul ieşirii ei din vigoare. în asemenea situaţii. 16 din Codul penal. În asemenea situaţii. Temeiul legal al acestei excepţii îl găsim în acelaşi art. 79 49 .Ultraactivitatea Ultraactivitatea legii penale reprezintă. în care legea penală ultraactivează. Maria Zolyneak. cu privire la fapte săvârşite sub imperiul ei. cea care a triumfat a fost soluţia extraactivităţii legii penale mai blânde. de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei. Aceste situaţii de excepţie.R. Ea presupune aplicarea legii penale în viitor. Partea generală. Potrivit acestui principiu. I. Raţiunea ultraactivităţii acestor legi rezidă în aceea că legile temporare sau excepţionale rămân în vigoare o perioadă scurtă de timp. cunoscută şi sub denumirea de principiul mitior lex. p. Sediul materiei pentru acest situaţii este art. o situaţie de excepţie de la principiul activităţii legii penale. Bucureşti.

cum ar fi cele continue. a fost extinsă de către doctrină şi referitor la cazurile în care s-au pronunţat condamnări definitive în temeiul unei legi vechi. Argumentele care susţin această soluţie sunt.sau mai multe legi penale. este logic şi firesc să se aplice legea ale cărei dispoziţii sunt mai favorabile infractorului (deci. pentru că aceasta a fost legea cunoscută de infractor în momentul săvârşirii faptei. 14 şi 15 din actualul Cod penal. care prevede că. nefiind posibilă aplicarea legii penale mai favorabile. care. după cum una sau cealaltă are dispoziţii mai favorabile pentru autorul infracţiunii). pe lângă momentul consumării. Anticipând. continuate sau de obicei. în practică. cunosc. prin dispoziţiile art. pentru că aceste infracţiuni se consideră săvârşite în momentul epuizării. continuată sau de obicei s-a consumat sub legea veche. se pot ridica. fie legea veche. atunci când de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. bazată pe aceste argumente. fie legea nouă. 80 . este necesar să fie întrunite următoarele condiţii: ƒ succesiunea de legi penale să intervină între data săvârşirii infracţiunii şi data judecării definitive a autorului acesteia. s-a ajuns la reglementarea aplicării legii penale mai favorabile şi în cazul pedepselor definitive. însă epuizarea acesteia s-a realizat sub legea nouă. pentru aplicarea legii penale mai favorabile. probleme referitoare la momentul în care se consideră săvârşite anumite infracţiuni. deoarece ea corespunde mai bine nevoilor reale ale luptei împotriva criminalităţii decât legea veche. infracţiunea va intra sub incidenţa legii penale noi. se impune aplicarea acesteia. Având la bază aceste argumente. ea trebuie să se aplice. care. Această soluţie. deşi mai severă. cu dispoziţii mai favorabile. În cele ce urmează. 1) Aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu infracţiunile care nu au fost definitiv judecate Sediul materiei este art. în esenţă. şi un moment al epuizării. trebuie precizat că în cazul în care o infracţiune continuă. următoarele: – în cazul în care legea veche este mai favorabilă. – în cazul în care legea nouă este mai favorabilă. însă până la executarea integrală a pedepselor aplicate a intervenit o lege nouă. aşa cum vom vedea în capitolele aferente formelor unităţii naturale şi legale de infracţiune. Pentru corecta înţelegere şi aplicare a acestei prime condiţii. Din economia acestui text rezultă că. s-a constatat că nu mai era eficientă (ceea ce a şi impus abrogarea ei de către legiuitor). se aplică legea cea mai favorabilă. 13 din actualul Cod penal. referitor la ipotezele mai sus arătate. vom examina şi trata pe rând cele trei situaţii de aplicare a legii penale mai favorabile.

referitor la condiţiile tragerii la răspundere penală. apoi. va fi mai favorabilă legea penală care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse. că legea care prevede posibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate este mai favorabilă decât cea care prevede punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă. deci. nu suntem în prezenţa aplicării legii penale mai favorabile. pentru a se stabili care dintre ele este. prin aplicarea oricăreia dintre legi. pentru determinarea legii penale mai favorabile. trebuie aplicat procedeul aprecierii în concret a tuturor efectelor pe care le produce aplicarea uneia sau alteia dintre legile intervenite între momentul săvârşirii infracţiunii şi cel al judecării definitive a cauzei. În situaţia în care legile succesive incriminează identic aceeaşi faptă şi prevăd aceleaşi sancţiuni pentru infracţiunea săvârşită. care constă în interdicţia de creare pe cale judiciară a unei 81 . b) Lex tertia În aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea. În sfârşit. legea nouă este mai favorabilă. trebuie respectată întotdeauna o regulă de bază. S-a ajuns la această concluzie. atunci când legea nouă conţine prevederi suplimentare referitoare la existenţa infracţiunii. se va constata. o examinare comparativă a dispoziţiilor fiecăreia dintre legile succesive. o evaluare concretă a efectelor fiecăreia dintre aceste legi. cât şi cu privire la sancţiunile de drept penal prevăzute în fiecare dintre aceste legi şi.ƒ toate legile penale intervenite în intervalul sus-menţionat să incrimineze fapta săvârşită. ƒ legile penale intervenite în acelaşi interval să prevadă condiţii de incriminare şi un tratament sancţionator diferit pentru infracţiunea săvârşită. în cazul dat. dominantă. mai blândă va fi legea penală a cărei pedeapsă principală este mai uşoară. În cazul în care legile succesive prevăd pedepse complementare. este exclusă problema aplicării legii penale mai favorabile (a intervenit dezincriminarea). întrucât este demonstrat că nu întotdeauna o lege care prezintă aparenţa de a fi mai favorabilă in abstracto este mai favorabilă şi in concreto. Astfel. efectele pe care le va suporta inculpatul sunt aceleaşi. s-a decis că. În ipoteza în care una dintre legile adoptate în acest interval nu mai prevede fapta ca infracţiune. va trebui să constatăm că suntem în prezenţa unei restrângeri a incidenţei vechii legi şi că. a) Criteriile pe baza cărora se determină legea penală mai favorabilă În doctrină şi în jurisprudenţă. va trebui să constatăm că legea mai favorabilă este legea veche. a condiţiilor de tragere la răspundere. în cazul în care legea nouă adaugă o agravantă neprevăzută de legea veche. întrucât. desigur. Operaţiunea presupune. de exemplu. atât cu privire la condiţiile de incriminare a faptei. de exemplu. mai favorabilă inculpatului. Dimpotrivă.

care se referă la legile şi celelalte acte normative declarate neconstituţionale. ţinându-se seama 82 . după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei. c) Prevederile Noului Cod penal în materie Noul Cod penal. pentru că astfel se creează. 13 din actualul Cod penal. o a treia lege. reproduce integral alineatul 1 al textului art. Această regulă trebuie înţeleasă în sensul că. fără ca aceasta să poată depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. arată că prevederile alin. art. este mai favorabilă. b) aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. 301/2004. şi nu a recurgerii la posibilitatea combinării unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în legile succesive diferite apărute în această perioadă. sancţiunea aplicată. detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune. în cazul în care în intervalul de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti privitor la infracţiunea comisă au intervenit una sau mai multe legi penale. a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară. în materia aplicării legii penale mai favorabile în cazul pedepselor nedefinitive. Astfel. a) Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile Sediul materiei este în art. 6 alin. 2) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive În actuala reglementare a Codului penal. a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii.lex tertia prin combinarea unor dispoziţii mai favorabile din mai multe legi. (1) se aplică şi legii declarate neconstituţionale. există obligaţia identificării legii penale care. pe cale de interpretare judiciară. – când. ceea ce este inadmisibil.14 din actualul Cod penal. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii. 2. aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive se prezintă sub două forme: a) aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile. însă conţine un alineat suplimentar în art. – când legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda. adoptat prin Legea nr. 6 alin. în asemenea cazuri. în ansamblul ei. aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori neaprobate. dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită. pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda. care prevede următoarele: – când. precum şi altor acte normative. dacă în timpul cât s-au aflat în vigoare acestea au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. 2 din noul Cod penal. se reduce la acest maxim.

a intervenit o lege care prevede acelaşi fel de pedeapsă. 15 alin. iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege. În esenţă. fie reducerea pedepsei. precum şi al pedepselor executate integral. măsurile de siguranţă şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a detenţiunii severe. intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. al pedepselor executate parţial. iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă. se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă. a închisorii stricte sau a închisorii. în mod justificat legiuitorul a decis că trebuie înlăturată acea diferenţă de pedeapsă aplicată. de persoana condamnatului.1 din actualul Cod penal. au fost executate parţial ori au fost executate integral. dar cu un maxim special mai mic. prevede pentru aceeaşi faptă o specie de pedeapsă mai uşoară decât cea aplicată de instanţa care a judecat cauza sau. s-a avut în vedere că legea nouă. prin care s-a dat instanţei de judecată posibilitatea de a aprecia dacă se impune sau nu aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive care nu au fost executate. deşi prevede o pedeapsă din aceeaşi specie. maximul special prevăzut de noua lege este mai redus decât pedeapsa aplicată în cauză. aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile se referă la trei situaţii diferenţiate. – pedepsele complementare. În asemenea cazuri. 15 din actualul Cod penal. b) Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile Sediul materiei este art. iar soluţiile oferite de legiuitor sunt raţionale şi pe deplin justificate. ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită. potrivit art. Aşa cum vom vedea în cele ce urmează. respectiv a principiului legalităţii sancţiunilor de drept penal). dar care în noua lege nu se mai regăseşte (este o aplicare a regulii nulla poena sine lege. Prevederile textului sus-menţionat referitoare la cele patru situaţii de aplicare obligatorie a legii penale mai favorabile sunt clare. ţinându-se seama de următoarele criterii: natura infracţiunii.de partea executată din pedeapsa închisorii. 83 . Astfel. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită. se dispune fie menţinerea. conduita condamnatului în timpul executării pedepsei. persoana condamnatului. după cum pedepsele definitive nu au fost executate.

legea nouă să prevadă pentru infracţiunea săvârşită un maxim special mai redus decât cel din legea veche. 1 teza finală din actualul Cod penal. de 9 ani. rezultă următoarele: Raţiunea reglementării are ca premisă o reducere a pedepsei prin legea nouă. adică ea nu va putea fi mai mică de 6 ani. urmează o altă etapă. 15 alin. 15 alin. Aşa fiind. Mecanismul aplicării facultative a legii penale mai favorabile este următorul: Nu este suficient să se dovedească îndeplinirea primelor trei condiţii arătate pentru reducerea duratei pedepsei. în raport cu limitele prevăzute de legea veche.În alineatul 2 al aceluiaşi text se prevede că dispoziţiile art. pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime. instanţa să aprecieze că reducerea duratei este justificată în raport de posibilităţile de atingere a scopului pedepsei. dacă pedeapsa aplicată iniţial a fost. şi anume: toate legile succesive intervenite în perioada sus-menţionată să prevadă pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii. este necesară executarea integrală a pedepsei pronunţate iniţial în cauză. care are următoarele repere: infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea. Din economia celor două alineate ale textului menţionat. dimpotrivă. dacă maximul special în vechea lege era de 15 ani. 2 din actualul Cod penal se referă la situaţia condamnărilor executate până la data intrării în vigoare a legii noi. în sensul că pedeapsa nu va putea fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită. Ultima ipoteză a textului art. de exemplu. În raport de aceste repere. Pentru a putea să opereze reducerile la care se referă textele menţionate trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii. această reducere trebuie efectuată în conformitate cu prevederile art. pedeapsa concret aplicată prin hotărârea definitivă să nu depăşească maximul prevăzut de legea nouă. însă. în urma acestei evaluări. iar maximul special în legea nouă este de 10 ani. dacă instanţa hotărăşte să 84 . reducerea pedepsei este tot facultativă. instanţa va decide să procedeze la reducerea pedepsei. ceea ce înseamnă că reducerea pedepsei poate fi de cel mult o treime. datele ce caracterizează persoana condamnatului. În ipoteza în care. (5) se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în acest articol. prin ipoteză. executate până la data intrării în vigoare a legii noi. instanţa va aprecia dacă pentru reeducarea condamnatului este suficientă o pedeapsă mai redusă sau. 14 alin. Astfel. durata executată din pedeapsă. ea poate fi redusă de instanţă cu cel mult 1/3. În acest caz. în cadrul căreia instanţa realizează o operaţie de evaluare. înseamnă că legiuitorul a operat o reducere a maximului pedepsei cu 1/3. După etapa constatării că cele trei condiţii sunt îndeplinite. deci cu 3 ani. conduita condamnatului după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei.

în primul rând. următoarele componente: – suprafaţa terestră. Principiul teritorialităţii Aplicarea în spaţiu este guvernată de principiul teritorialităţii legii penale. pedeapsa pronunţată prin hotărârea anterioară se reduce întotdeauna cu o treime. trebuie clarificat înţelesul a două noţiuni. Aşadar. se întemeiază pe realitatea că în nici un alt loc o faptă penală nu poate fi mai bine cercetată. în aceleaşi limite. Referitor la frontiera de stat a României în cazul apelor curgătoare. expresia suveranităţii statului nostru. iar în al doilea rând. indiferent dacă făptuitorul este sau nu cetăţean român. – apele interioare curgătoare sau stătătoare. cu subsolul şi spaţiul aerian. respectiv. Acest principiu îşi are sediul în art. trebuie să înţelegem că legea penală română se aplică pentru toate infracţiunile săvârşite pe teritoriul ţării. şi. Aceste linii de bază sunt limitele celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului sau liniile drepte care unesc cele mai avansate puncte ale ţărmului (potrivit art. – marea teritorială. precum şi marea teritorială. iar pedepsirea infractorului mai eficientă decât acolo unde a fost săvârşită infracţiunea. 142 din Codul penal. şi anume: teritoriul României.opereze reducerea. aşadar. care este întinderea de pământ între frontierele politico-geografice ale statului. Apele maritime interioare sunt cuprinse între ţărmul mării şi liniile de bază. Teritoriul cuprinde. anume acela că frontiera trece pe mijlocul canalului navigabil principal (în cazul fluviului Dunărea şi al apelor curgătoare navigabile) şi. drept urmare. precum şi apele maritime interioare. stabilite prin convenţii de frontieră încheiate cu statele vecine. care cuprinde fâşia de mare aferentă ţărmului sau apelor maritime interioare cu o lăţime de 12 mile marine. Aplicarea legii penale în spaţiu 2. Consideraţii generale. locul comiterii infracţiunii. subsolul şi spaţiul aerian al acesteia. pe la mijlocul pânzei de apă în cazul apelor curgătoare care nu sunt navigabile. începând de la liniile de bază. 1 pct. cu solul. 2 din Legea nr. Pentru a stabili sfera de incidenţă a acestui principiu. potrivit căruia legea penală îşi exercită acţiunea pentru realizarea scopului său. în limitele teritoriului ţării. prin noţiunea de „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” şi „teritoriul ţării” se înţeleg întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere. Noţiunea de teritoriu Potrivit art.1. operează principiul general acceptat în dreptul internaţional fluvial. trebuie să-şi găsească întotdeauna aplicarea. care prevede că legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României. 2. Nu intră în teritoriul României fâşia de mare care se întinde dincolo de 85 . 3 din actualul Cod penal. 17/1990). Principiul teritorialităţii este.

Partea generală. 2001. nu există încă prevederi speciale în convenţiile şi tratatele internaţionale. precum şi referitor la explorarea. Din teritoriul ţării fac parte şi următoarele locaţii: sediile reprezentanţelor diplomatice. socotindu-se aceste localuri ca o prelungire a teritoriului statului reprezentat. protecţia şi gestionarea mediului. – subsolul aferent solului terestru şi acvatic.limita exterioară a mării teritoriale şi care poartă denumirea de zonă contiguă şi zonă economică exclusivă50. În doctrină. exploatarea. p. ceea ce conduce la considerarea infracţiunilor săvârşite în localurile reprezentanţelor străine ca fiind săvârşite pe teritoriul statului străin respectiv. fiscal. 86 50 . Drept penal român. 57. 51 S. măsurată de la linia de bază. stabilite de către state fie pe bază de convenţie. sediile reprezentanţelor consulare acreditate în România. În realitate. 815. unii autori51 susţin că spaţiul aerian naţional se întinde până la altitudinea la care există aer suficient pentru zborul aeronavelor convenţionale (aproximativ 30 km). care se întinde până la 24 mile marine de la liniile de bază. 53 J. Referitor la dimensiunea pe verticală a spaţiului aerian. Există şi alte opinii52. 110/1996. Mitrache. România exercită controlul pentru a preveni şi reprima încălcări ale legilor din domeniul vamal. Această întindere a zonei economice are loc prin acordul cu statele vecine limitrofe. al regimului de frontieră şi sanitar. vol. până la limita la care se poate ajunge în raport de evoluţia tehnică modernă. 52 C. până la 200 mile marine. Zona economică exclusivă a României este formată din fâşia de mare care se întinde dincolo de marea teritorială. p. care cuprinde coloana de aer situată deasupra teritoriului suveran al României. în Actualidad penal. ratificată de România prin Legea nr.R. care include şi pe cel al mării teritoriale. ci rezultatul unor concesiuni reciproce. inviolabilitatea localului reprezentanţelor statelor străine. Pe baza tezei că sediile reprezentanţelor străine sunt considerate inviolabile. – spaţiul aerian naţional. Trebuie făcută precizarea că în prezent este abandonată teza potrivit căreia aceste locaţii aparţin teritoriului statului pe care îl reprezintă ambasadele şi consulatele. România îşi exercită dreptul suveran de exploatare a resurselor naturale ale fundului mării. în doctrină s-a creat o ficţiune a extrateritorialităţii. potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării.53 Zona contiguă este acea porţiune de mare adiacentă mării teritoriale.I. Malanda. p. în sensul că acest spaţiu se întinde până la altitudinea celui mai de jos perigeu care face posibilă rămânerea pe orbită a unui satelit (90-110 km).195. În această zonă. ale subsolului acestuia şi coloanei de apă situate deasupra acestei suprafeţe. În această zonă. Curso de derecho penal espanol. ca şi imunitatea corpului diplomatic nu sunt consecinţe ale pretinsului principiu al extrateritorialităţii. fie pe baza regulilor de drept internaţional. Cerezo Mir.

Pentru determinarea locului săvârşirii infracţiunii. Aşa. care este locul săvârşirii infracţiunii. teoria subiectivă şi teoria ubicuităţii. o infracţiune de trafic de persoane. fie în parte pe teritoriul ţării şi în parte în străinătate. Infracţiunea este socotită a fi săvârşită acolo unde s-a produs rezultatul ilicit.Noţiunea de loc al săvârşirii infracţiunii Potrivit art. în Anglia şi în S. în alineatul 2 prevede că infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. au existat mai multe teorii. Această teorie foloseşte drept criteriu pentru determinarea locului infracţiunii apariţia vinovăţiei suficiente să angajeze răspunderea penală a infractorului. după cum s-a arătat mai sus. Austriei şi Italiei. Conform acestei teorii. prin sintagma „infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării” se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. prima activitate pedepsită (acte preparatorii pedepsibile. Infracţiunea este socotită.A. nu interesează dacă rezultatul acţiunii s-a produs sau nu în acelaşi loc unde s-a desfăşurat activitatea infracţională. începută pe teritoriul României continuă pe teritoriul Ungariei. Această teorie a prevalat în Elveţia. aceea a ilegalităţii. în raport de desfăşurarea activităţii infracţionale. 143 din Codul penal. teoria preponderenţei. Rezoluţia votată la 7 septembrie 1883 de Institutul de drept internaţional la München a îmbrăţişat punctul de vedere al acestei teorii: competenţa teritorială a legii penale este aceea a ţării unde se găseşte autorul în timpul activităţii sale infracţionale. şi anume: teoria acţiunii.U. În locul unde s-a produs prima încălcare a legii penale. fie în străinătate (în afara teritoriului ţării). iar apoi. a) Teoria acţiunii propune drept criteriu activitatea materială a agentului. săvârşită în locul unde s-a efectuat activitatea care constituie elementul obiectiv al infracţiunii şi care a condus la rezultatul ilicit. c) O altă teorie este. se ridică problema stabilirii locului unde se consideră săvârşită infracţiunea. Acelaşi text. tentativă pedepsibilă). b) Opusă teoriei acţiunii este teoria rezultatului. în acel loc se consideră săvârşită infracţiunea. infracţiunile pot fi săvârşite fie în ţară (adică pe teritoriul ţării). ce întregeşte latura materială a infracţiunii. În practică. teoria rezultatului. potrivit acestei teorii. de exemplu. adică urmarea tipică. chiar dacă activitatea care l-a produs a fost efectuată pe un alt teritoriu. 87 . 142 sau pe o navă ori aeronavă română. Răspunsul la această întrebare presupune a se determina. care foloseşte drept criteriu rezultatul produs prin activitatea infracţională. de a se stabili dacă acest loc se află sau nu în limitele teritoriale ale statului nostru. teoria ilegalităţii. În această situaţie.

Faptul că dintre toate teoriile enunţate mai sus cea care până la urmă domină în doctrina dreptului penal este teoria ubicuităţii dovedeşte superioritatea acestei teorii. criteriul ubicuităţii nu poate fi folosit pentru efectuarea unei judecăţi în prezenţa infractorului decât în statul pe teritoriul căruia se află făptuitorul. va fi aplicată legea penală a acelui stat. astfel încât conflictele se pot evita. Locul săvârşirii infracţiunii este deci locul unde a fost efectuat actul cel mai important pentru realizarea infracţiunii. bazându-se pe principiul său (acţiune. f) În sfârşit. se consideră ca având competenţă exclusivă. dimpotrivă. Toate celelalte teorii limitează artificial locul infracţiunii. Astfel. dominantă astăzi în doctrină. 1951. Potrivit acestei teorii. iar pe de altă parte. Dimpotrivă. în contradicţie cu complexitatea şi varietatea activităţii infracţionale. orice loc unde s-a realizat un act de executare din activitatea infracţională este socotit a fi locul săvârşirii infracţiunii. oricare alt stat nu va putea obţine extrădarea decât în cazul când statul de refugiu nu procedează la o urmărire penală. în acest caz. în cazul teoriei ubicuităţii. Conflictele apar. în baza principiului teritorialităţii. când infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul unor ţări care nu aplică principiul ubicuităţii. chiar dacă acest rezultat s-a produs pe un alt teritoriu. Argumentul a fost combătut în sensul că. Soluţia aceasta a fost adoptată şi de Institutul de Drept Internaţional. deoarece. de exemplu. criteriul pentru determinarea locului săvârşirii infracţiunii este acela unde se desfăşoară integral sau în parte activitatea infracţională. dacă pe teritoriul unui anumit stat s-a efectuat o parte din activitatea infracţională sau o parte a acestui rezultat. această teorie apare inoperantă în cazul activităţilor infracţionale care n-au depăşit faza tentativei sau în cazul infracţiunilor formale a căror consumare nu depinde de producerea unui rezultat. teoria rezultatului nu ţine seama că ordinea publică a locului unde s-a desfăşurat activitatea ilicită este întotdeauna încălcată. Se exceptează însă locurile care au servit numai de tranzit activităţii ilicite. este socotit ca loc al infracţiunii locul unde infractorul a înţeles. care susţine şi promovează criteriul voinţei infractorului. e) Teoria subiectivă. în sensul că dacă toate legislaţiile ar adopta soluţii simetrice. infracţiunea este socotită a fi săvârşită pe teritoriul acelui stat şi. Aşadar. După teoria ubicuităţii. rezultat).d) Teoria preponderenţei are în vedere actul socotit ca esenţial în conţinutul infracţiunii şi în desfăşurarea activităţii infracţionale. în teoria ubicuităţii. la sesiunea Cambridge. conflictele pozitive de competenţă s-ar multiplica. dintre statele faţă de care s-a realizat ubicuitatea. a urmărit să realizeze rezultatul activităţii sale infracţionale. 88 . fiecare stat. În doctrină s-a arătat că soluţia comportă totuşi un inconvenient. infracţiunea este considerată a fi săvârşită oriunde s-a desfăşurat măcar o parte din activitatea ilicită sau oriunde s-a produs vreunul din rezultatele acestei activităţi.

142 C. Ele nu au nici o relevanţă (de exemplu. intră sub prevederile art. nu vor juca niciun rol în determinarea locului infracţiunii. fie pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. „prin infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării” se înţeleg atât infracţiunile comise pe teritoriul României (precizat in art. În cazurile când actele preparatorii constituie infracţiuni de sine stătătoare. Este dominantă. uneori. – actele anterioare sau concomitente săvârşirii infracţiunii. pretutindeni unde s-a prelungit această activitate. opinia la care achiesăm. Faptul însă că multe legislaţii penale folosesc încă criteriul acţiunii şi. pen.). 143 C. reglementate de Codul penal. În alin. 89 . – la infracţiunile continue şi continuate. 143. pe baza principiului ubicuităţii: – infracţiunile din omisiune – potrivit celor mai sus arătate – se socotesc a fi săvârşite în acel loc unde ar fi trebuit să se desfăşoare activitatea pe care infractorul a omis-o sau acolo unde s-a produs rezultatul acelei inactivităţi. va fi locul în care ele au fost efectuate. dar care nu sunt acte de complicitate. Aşadar. cât şi cele săvârşite pe o navă sau aeronavă română. fie în parte – pe teritoriul României. orice loc în care s-a efectuat vreun act de executare din conţinutul laturii obiective a infracţiunii în vederea căreia au fost îndeplinite actele preparatorii. care privesc conţinutul infracţiunii. care explică înţelesul expresiei de „infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării”. 3 C. în cazul infracţiunii de înşelăciune. însă. cu ocazia încheierii unui contract. locul unde a avut loc inducerea în eroare. altfel spus. Situaţii speciale. – în ce priveşte tentativa. dar care ulterior devin acte de complicitate – va fi. potrivit căreia acestea se consideră a fi săvârşite oriunde a avut loc la un moment dat o parte din activitatea infracţională sau. Potrivit dispoziţiei din alin. potrivit principiului ubicuităţii. locul săvârşirii lor va fi acela unde ele au fost efectuate. ea se consideră a fi săvârşită acolo unde s-au efectuat diversele acte de executare. toate infracţiunile săvârşite – fie în întregime. părerile sunt neunitare. Dacă toate legislaţiile penale ar consacra principiul ubicuităţii. 2 al art. atunci când sunt incriminate. al rezultatului determină apariţia unor conflicte privind incidenţa legii penale. Locul săvârşirii acestor acte – atunci când nu sunt pedepsibile prin ele însele. conflictele cu privire la aplicarea legii penale în spaţiu ar putea – aşa cum arătam – să fie evitate. pen. 143. se consideră că infracţiunea este săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu. – locul de comitere a actelor preparatorii. în ce priveşte determinarea locului săvârşirii acestor infracţiuni. nu are nici o relevanţă sub aspectul legii aplicabile). pen.Teoria ubicuităţii este consacrată în Codul penal art.

Condiţiile de tragere la răspundere penală a infractorului sunt. Problema se pune atunci când unele acte de participaţie au fost săvârşite în afara teritoriului pe care a fost comisă infracţiunea. ar rămâne în afara protecţiei legii penale unele fapte ce lovesc sau pun în 90 . pedeapsa se va atenua sau agrava în cazurile şi condiţiile prevăzute de acest Cod. complici) la infracţiune. Pentru faptele săvârşite pe teritoriul român se vor aplica numai pedepsele prevăzute de Codul nostru penal şi. Apreciem că textele din legislaţia acestor state. care conţin asemenea formulări. în mod logic şi pe baza principiilor generale ale dreptului penal. Dacă legea penală ar fi aplicată numai pe baza principiului teritorialităţii. În cazul participaţiei la o infracţiune săvârşită pe teritoriul unui stat. Aplicarea legii penale bazate numai pe principiul teritorialităţii nu oferă soluţii pentru toate situaţiile care se pot ivi în practică. care resping orice ficţiune cu privire la noţiunea de teritoriu. Consecinţele principiului teritorialităţii. Acest fel de a concepe noţiunea de teritoriu îl întâlnim şi în legislaţiile unor state.Situaţia participanţilor (coautori. cele prevăzute de legea noastră penală. În acest sens. Nu interesează şi nu are importanţă dacă acea faptă este considerată infracţiune în ţara al cărei cetăţean este autorul (în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită de un cetăţean străin). faptele concrete sunt socotite ca fiind infracţiuni numai când condiţiile de incriminare sunt îndeplinite potrivit legii penale a statului nostru. În aceste cazuri. aplicarea legii penale a statului are loc ca urmare a extinderii efectului legii penale a acelui stat. – cazul infracţiunilor săvârşite în ţară de persoane care aparţin echipajului unei nave sau aeronave străine aflate pe teritoriul ţării. 8 din actualul Cod penal).2. iar nu ca urmare a extinderii teritoriului său. Faptul că tuturor infracţiunilor săvârşite pe teritoriul statului nostru li se aplică legea penală română dă naştere. În literatura juridică penală. trebuie interpretate în lumina noilor concepţii. actele prin care participantul contribuie la săvârşirea infracţiunii. în caz de ocupaţie militară. Principiul personalităţii legii penale. la anumite consecinţe. – cazul infracţiunilor săvârşite de militarii care fac parte din trupele străine. atrag aplicarea legii statului respectiv. Nu se admite nici invocarea necunoaşterii legii. 2. este şi reglementarea din actualul Cod penal român în vigoare. Infracţiunile săvârşite pe nave şi aeronave. chiar dacă sunt efectuate în afara teritoriului acelui stat. sunt autori care includ în noţiunea juridico-penală a teritoriului şi navele. Astfel. de asemenea. desigur. Excepţii de la principiul teritorialităţii: – cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul ţării de persoane care beneficiază de imunitate de jurisdicţie (art. instigatori.

ori rezultatul s-a produs pe acest teritoriu. A. o dispoziţie care consacră principiul personalităţii legii penale.pericol valorile sociale pe care această lege este chemată să le apere. infracţiunea va fi considerată săvârşită în întregime în România şi legea română se va aplica potrivit principiului teritorialităţii. chemată să umple golul lăsat de principiul teritorialităţii. Condiţii de aplicare. În ceea ce priveşte condiţia personală – cetăţenia română sau absenţa oricărei cetăţenii şi domiciliul în ţară –.. fiind suficient ca fapta să fie pedepsită de legea română.. care au domiciliul în România. 4 C. nu mai cere alte condiţii. Pentru o astfel de situaţie a fost înscrisă în art. 4 C. deci este vorba de încălcarea acestei legi). dar care are domiciliul în ţară. ci şi străinilor lipsiţi de cetăţenie care au domiciliul în ţară. Acest principiu se bazează pe regula că cetăţeanul unei ţări sau persoana fără cetăţenie care are domiciliul într-o anumită ţară trebuie să respecte legile acestei ţări şi să aibă o conduită corespunzătoare exigenţelor acestor legi chiar atunci când se află în străinătate. pen. prevedea în 91 . care. Dacă un act de executare este săvârşit pe teritoriul României. Caracter şi fundament. B. conform teoriei ubicuităţii. de exemplu. ea trebuie să existe în momentul în care a fost săvârşită infracţiunea în străinătate. Această raţiune explică de ce dispoziţia din art. 4 C. Dispoziţia din art. se cere ca fapta penală să fie în întregime săvârşită în afara teritoriului statului nostru. c) infractorul să fie un cetăţean român sau o persoană lipsită de cetăţenie. deci pentru orice infracţiune sunt incidente prevederile art. Principiul personalităţii legii penale a fost necesar ca o reglementare complementară. Din interpretarea textului – care nu face nici o precizare în acest sens – reiese că. 4 din actualul Cod penal. b) fapta să constituie infracţiune potrivit legii penale române (textul prevede că legea penală română se aplică. pentru tragerea la răspundere penală. la infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării de către cetăţeni români sau de către persoane fără cetăţenie. spre deosebire de Codul penal din 1936. această denumire a devenit inexactă.pen. nu interesează natura infracţiunii. Din economia textului art. pen. Aşadar. Principiul personalităţii legii penale este cunoscut şi sub denumirea de principiul naţionalităţii active. pen. Ne referim. 4 C. nu condiţionează aplicarea legii penale române de dubla incriminare. fiindcă astăzi principiul nu se aplică numai naţionalilor. în ceea ce priveşte a doua condiţie. fiindcă numai în acest caz suntem în prezenţa încălcării unei obligaţii impuse de legea penală română. rezultă următoarele condiţii pentru aplicarea principiului personalităţii: a) fapta să fie săvârşită în afara teritoriului ţării. atunci.

Acest principiu este cunoscut şi sub denumirea de „principiul protecţiunii reale” sau „principiul naţionalităţii pasive”. Principiul realităţii legii penale. ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale ori sănătăţii unui cetăţean român. o suficientă apărare a intereselor sale şi ale cetăţenilor săi. Caracter şi fundament. sunt însă îndreptate împotriva intereselor altui stat şi chiar de cele săvârşite contra cetăţenilor străini. În raport cu principiul teritorialităţii şi al personalităţii. 11 conduita dublei incriminări. în general. aşa încât infracţiunile contra securităţii unui stat străin nu intră sub incidenţa legii penale a statului pe teritoriul căruia au fost săvârşite şi. a fost înscris în art. nepedepsite. oricine ar fi autorul lor. prin propriile legi. 8 şi condiţia prezenţei voluntare a infractorului în ţară sau prezenţa acestuia ca urmare a extrădării. În cazul infracţiunilor contra siguranţei statului. pen. împotriva faptelor penale săvârşite în afara teritoriului ţării. Noul Cod penal revine la prevederile Codului penal din 1936 şi reintroduce în art. principiul realităţii legii penale. 92 . denumire mai uzuală decât cea folosită de actualul Cod. Principiul teritorialităţii legii penale. completat cu principiul personalităţii legii penale. dispoziţiile bazate pe principiul realităţii legii reprezintă şi ele o reglementare complementară. deci. Pentru completarea acestui ultim gol. nu acoperă absolut toate situaţiile care pot apărea în practică. şi nu pe aceea a statelor străine. deşi oferă împreună un larg câmp de aplicare a legii penale. care are scopul de a înlătura situaţiile ce ar rămâne neacoperite prin aplicarea celor două principii. aceste infracţiuni ar rămâne. sunt avute în vedere şi următoarele considerente: – statele se dezinteresează. Potrivit acestui principiu. dispoziţiile din legea penală a fiecărui stat nu ocrotesc decât securitatea statului respectiv. de infracţiunile care. Pentru a justifica aplicarea legii penale naţionale în aceste cazuri. 5 C. sub condiţia însă ca acele infracţiuni să fie îndreptate contra statului român sau contra vieţii unui cetăţean român.3. A. legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin sau de către o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază în ţară. Justificarea acestui principiu stă în dreptul pe care îl are fiecare stat de a-şi organiza. deşi săvârşite pe teritoriul lor.art. fără principiul realităţii legii penale. 2. – diversele legislaţii penale care acordă o ocrotire statelor străine sunt foarte limitate şi se referă în special la infracţiunile îndreptate împotriva şefului unui stat străin sau a membrilor corpului diplomatic.

În noul Cod penal. nu se cere prezenţa pe teritoriul statului a infractorului.pen. Condiţii de aplicare. o ocrotire principală pentru statul român şi o ocrotire subsidiară pentru cetăţenii români în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune în ţară străină contra securităţii statului român sau contra unui cetăţean român de către un cetăţean străin sau o persoană lipsită de cetăţenie care domiciliază în străinătate. reglementarea acestui principiu în art. în situaţiile avute în vedere de principiul realităţii fiind pusă în pericol. dacă sunt săvârşite într-o ţară străină de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie care domiciliază în România. aşa cum am mai arătat. deci. realiza şi în lipsă. ori lezată. iar nu aceea a statului pe teritoriul căruia s-a comis fapta. aşadar. c) să existe autorizarea prealabilă a Procurorului General pentru a se pune în mişcare acţiunea penală. În cazul faptelor îndreptate contra unui cetăţean român. subiectul pasiv trebuie să aibă această calitate în momentul săvârşirii infracţiunii.. Aceleaşi fapte prevăzute în art. Urmărirea şi judecarea se pot. – pentru asemenea infracţiuni. b) făptuitorul să fie un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie care domiciliază în ţară. potrivit principiului realităţii. Singura condiţie pe care textul o cere din punct de vedere procesual este. pen. acordarea unei autorizări prealabile a Procurorului General. 4 C. B. principiul realităţii funcţionează ca o garanţie pentru ipoteza în care statul străin ar manifesta un dezinteres sau o minimalizare a faptelor. deci. se justifică aplicarea legii penale a statului a cărui siguranţă a fost vătămată. Pentru a fi urmărit şi judecat. siguranţa statului împotriva căruia infracţiunea a fost îndreptată. 93 . se cer întrunite următoarele condiţii: a) infracţiunea săvârşită în ţară străină să fie îndreptată contra siguranţei statului român. principiul realităţii se aplică şi în cazul în care victima a fost o persoană juridică. Principiul realităţii creează. pedepsele cu detenţiunea severă sau pe viaţă. contra vieţii unui cetăţean român. ori prin care este adusă o vătămare gravă integrităţii corpora/e sau vieţii unui cetăţean român. 12 este diferită sub următoarele aspecte: – infracţiunile săvârşite în ţară străină contra unui cetăţean român sunt numai acele infracţiuni pentru care legea penală română prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a detenţiunii severe.În esenţă. În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite în ţară străină contra vieţii sau integrităţii corporale ori sănătăţii unui cetăţean român.5 C. Pentru ca legea penală română să fie aplicabilă. intră sub incidenţa prevederilor art.

Caracter şi fundament. indirect. adică infracţiune îndreptată contra siguranţei statului român sau contra vieţii. 6. B.pen. privitoare la universalitatea legii penale împiedică transformarea teritoriului ţării într-un loc de refugiu comod pentru infractorii care vin de peste hotare şi reduce posibilităţile acestora de a se sustrage de la urmărirea penală. 6. Principiul universalităţii este consacrat prin dispoziţiile art. un sprijin pe care statele şi-l datorează reciproc în lupta pe care o duc contra criminalităţii. În al doilea rând. 4 şi 5 C. constituie şi ele o soluţionare complementară a reglementării principale. b) făptuitorul să fie cetăţean străin sau o persoană lipsită de orice cetăţenie şi care nu are domiciliul în România. Pentru ca legea penală română să fie aplicată potrivit principiului universalităţii. Faptele care intră sub incidenţa legii penale române potrivit acestui principiu nu au totdeauna o legătură directă cu obiectivele scopului legii penale. în măsura în care legea penală română concură la reprimarea celor care au săvârşit fapte penale în străinătate. Condiţia ca făptuitorul să fie cetăţean străin priveşte momentul săvârşirii faptei: nu se ţine seama de pierderea sau dobândirea cetăţeniei după săvârşirea infracţiunii. acesta. Aducerea lor sub incidenţa legii penale române serveşte însă. ale Codului penal în vigoare. judecată şi sancţionare a infracţiunilor săvârşite în străinătate. 1. dar de necontestat. El asigură legii penale române limita maximă până la care această lege îşi poate găsi aplicaţiunea. 4. 6 din actualul Cod penal. d) făptuitorul să se afle în ţară sau să se fi obţinut extrădarea lui în cazul anumitor infracţiuni. c) fapta să fie incriminată atât de legea română. A. integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român. 6 C. Din conţinutul şi succesiunea art.5 alin. trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: a) infracţiunea săvârşită în afara teritoriului ţării să nu fie dintre cele arătate în art. Dispoziţiunile din art. 94 . acestui scop. dar şi existenţa unei gradaţii în ceea ce priveşte posibilitatea de urmărire. în aceeaşi măsură ea determină un tratament similar din partea altor state. Este. existenţa dispoziţiilor din art. cât şi de legea ţării unde a fost săvârşită.2. faţă de cei care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul României şi s-ar refugia apoi pe teritoriul altor state. 5 şi 6 se pot constata nu numai caracterul complementar al reglementărilor din aceste texte. consacrat de art. bazate pe acest principiu. În primul rând.4. întemeiată pe principiul teritorialităţii. Condiţii de aplicare. după cum reglementări complementare sunt şi normele înscrise în art.pen.

şi anume numai pentru infracţiuni deosebit de grave.Extrădarea infractorului nu poate fi cerută decât în cazul când fapta săvârşită a fost îndreptată contra intereselor statului român sau contra unui cetăţean român. bineînţeles. Condiţii de urmărire. 6 C. 7 C.pen.6 C. 2.. nu este posibilă dacă. Prezenţa pe teritoriul ţării se consideră de bună voie până la proba contrară. C.pen. ult. C.pen.6 C. În situaţia infractorului care. până la rezolvarea acesteia.pen. există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei. dacă infractorul nu se găseşte în ţară. Inaplicabilitatea principiului funcţionează. Prezenţa în ţară trebuie să fie datorată venirii făptuitorului de bunăvoie pe teritoriul ţării.). Aşadar. Având în vedere că principiul universalităţii are la bază interesul comun pe care statele îl au de a nu tolera prezenţa pe teritoriul lor a unor infractori nepedepsiţi şi voinţa acestora de a colabora la realizarea represiunii faţă de orice infractor.. acest principiu n-ar trebui să fie admis decât în limite mai restrânse. potrivit legii de la locul săvârşirii infracţiunii. şi atunci când urmărirea nu mai este posibilă potrivit legii române. Nu se consideră că a venit de bunăvoie acela care. plângerea prealabilă) sau infractorul a fost judecat şi a executat condamnarea sau aceasta s-a stins. întrucât nu este vorba de o atingere adusă direct statului pe teritoriul căruia infractorul s-a refugiat. urmărirea persoanelor care au săvârşit infracţiuni în străinătate în condiţiile art. În afară de condiţiile de aplicare a legii penale române. O asemenea opinie a fost acceptată şi a fost consacrată în Codul penal din Grecia (art. Codul penal conţine o prevedere privind situaţia în care vin în concurs mai multe reglementări juridice privind aplicarea legii penale în spaţiu. potrivit art. se poate cere extrădarea infractorului şi dacă acesta se află involuntar în ţară.pen. deşi condamnat în ţara unde a săvârşit infracţiunea. acţiunea penală este stinsă (prescripţie. se va proceda potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine (art. nu a executat sau a executat numai în parte pedeapsa. dispoziţiile din art. el poate fi reţinut dacă s-a cerut extrădarea. 8). Ne referim la art. sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată executată. Concurs de reglementări privind aplicarea legii penale în spaţiu. în doctrină s-a susţinut că. amnistie. Textul arată că infractorul nu poate fi urmărit dacă. datorită unui caz fortuit sau constrâns de alţii. În cazurile în care. abrogarea incriminării) sau subordonată unei condiţii care lipseşte (de exemplu.5. 6 alin. potrivit legii statului în care infractorul a săvârşit infracţiunea. mai prevăd şi anumite condiţii cu privire la urmărire. a fost adus pe teritoriul ţării. care consacră prioritatea convenţiilor internaţionale referitoare 95 . bineînţeles.

pe cale de interpretare. că art. aşadar. se vor aplica dispoziţiile cuprinse în convenţii. desigur. fiindcă în acest caz o aplicare a legii române nu e posibilă (neexistând în cuprinsul acestei legi dispoziţiuni care să permită aplicarea). 5 şi 6 C. iar în aceste cazuri. implicit nu există nici posibilitatea de a aplica legea penală. încheia convenţii privitoare la situaţiile reglementate în art. dispoziţiilor reglementate de ele. 8 C. 96 . traficului de publicaţii obscene. 5 şi 6 C. îşi vor găsi aplicarea numai dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională. cerută în cazul art. este de precizat că principiul universalităţii funcţionează în special în legătură cu angajamentele care decurg din convenţiile semnate şi ratificate de statul nostru (pentru sancţionarea traficului de femei. nu pot fi chemate înaintea instanţelor judecătoreşti din ţara unde se află temporar.pen. fără ca prin aceasta să se înlăture caracterul infracţional al faptei săvârşite (fapta săvârşită rămâne infracţiune. 6 C. deşi există infracţiune.pen. deoarece acolo unde nu există posibilitatea de tragere la răspundere penală. în privinţa dublei incriminări.la aplicarea dispoziţiilor în art. prevederile art. În aceste cazuri. Trebuie subliniat însă că. iar nu şi absenţa incriminării în legea penală română. ceea ce poate fi suplinit prin convenţii internaţionale este absenţa incriminării în legea ţării unde a fost săvârşită infracţiunea. Potrivit acestui text. Imunitatea de jurisdicţie. aşadar. în completarea acestora. ca efect înlăturarea incidenţei legii penale pentru infracţiunile săvârşite de anumite categorii de persoane.pen. legea penală română nu se aplică infracţiunilor săvârşite de persoanele care se bucură de imunitate de jurisdicţie.). 5 şi 6 îşi vor găsi aplicarea numai în lipsa convenţiilor internaţionale sau. Prin acordarea imunităţii de jurisdicţie se urmăreşte asigurarea bunelor raporturi între state. când nu contravin. 7 rezultă. Imunitatea de jurisdicţie are. adăugăm noi. Statul nostru poate. Potrivit dispoziţiei înscrise în art. Imunitatea de jurisdicţie este o excepţie de ordin procedural. Din formularea art. imunitatea de jurisdicţie se răsfrânge pe planul dreptului penal material. falsificării de monedă. Deşi de ordin procedural. abandonului de familie. actelor de punere în stare de sclavie. actelor de terorism. O derogare indirectă de la principiile care stau la baza reglementărilor privitoare la aplicarea în spaţiu a legii penale izvorăşte din existenţa imunităţii de jurisdicţie. deci. traficului de stupefiante. însă infractorul nu poate fi tras la răspundere penală).pen. piraterie etc..pen. 5 şi 6 din C. pentru aplicarea legii penale române nu este necesară condiţia dublei incriminări. De altfel. datorită calităţii sau situaţiei lor. potrivit căreia anumite categorii de persoane.

Instanţa a reţinut că. 124 din 6 octombrie 2004.. care a înlesnit migraţia ilegală în spaţiul Schengen a persoanelor ce nu îndeplineau condiţiile pentru intrare în mod legal în acest spaţiu european. cetăţean străin. şi ale celorlalte nave şi aeronave. nu şi de cele anterioare. Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de inculpat şi a desfiinţat hotărârea atacată sub aspectul încadrării juridice date faptelor. fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracţională s-a încheiat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. pen. INFRACŢIUNE CONTINUĂ C.. în anii 2002 şi 2003.. imunitatea de jurisdicţie se stabileşte pe calea convenţiilor internaţionale. între altele. 39/2003. iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început şi a durat o perioadă de timp. O altă imunitate de jurisdicţie priveşte pe şefii statelor străine atunci când aceştia se găsesc în ţară sau în trecere pe teritoriul ţării. Notă. iar în anumite condiţii.pen. APLICAŢII PRACTICE. tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpatul R. 343 din 13 decembrie 2004. Conform dispoziţiei din art. în cauza Puhk contra Estoniei. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP. pe care a schimbat-o din prevederile art.S. 8 C. în cazul infracţiunilor continue sau continuate. Prin decizia penală nr. inculpatul a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat. art. dar se ţine seama numai de actele comise după incriminare. 7 din Legea nr. Prin sentinţa penală nr. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 10 În cazul în care în timpul duratei unei infracţiuni continue se adoptă mai multe legi penale.Stabilirea imunităţii de jurisdicţie se face prin convenţii încheiate de la stat la stat sau între un grup de state. privesc echipajele vaselor de război şi ale aeronavelor militare. a decis că. în principal prin trecerea frauduloasă a frontierei dintre Ungaria şi Austria a unor cetăţeni din republica Moldova şi ţările arabe. contra unor sume de bani. 7 din 97 . stabilite tot prin convenţii internaţionale. Alte imunităţi de jurisdicţie. fapta se încadrează potrivit legii de incriminare. Acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte membrii delegaţiilor diplomatice străine la organizaţii sau conferinţe internaţionale. dacă în prima perioadă a săvârşirii faptelor acestea nu au fost incriminate.

Recursul declarat de procuror este fondat. fiecare membru al lui executând propriile atribuţii ce constau în racolarea cetăţenilor moldoveni sau arabi ce doreau sa migreze ilegal. 10 C. racolarea lor. fapta inculpatului de a adera şi a sprijini grupul infracţional organizat prin coordonarea grupurilor de cetăţeni moldoveni. întruneşte 98 . şi prin aceasta şi a inculpatului. 39/2003. inculpatul era cetăţean moldovean şi. art. că inculpatul. 252/2002 şi l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare. Pornind de la calificarea corectă a acestei activităţi ca fiind o infracţiune comisivă continuă şi având în vedere momentul la care aceasta a luat sfârşit. Aceasta înseamnă că activitatea infracţională continuă de aderare şi sprijinire a unui grup organizat. Este de necontestat. dată la care nu era în vigoare Legea nr. Necontestat este şi faptul că activitatea infracţională desfăşurată de acest grup s-a încheiat la sfârşitul anului 2003. 39/2003.G. organizarea cazării şi a transportului pe teritoriul românesc sau maghiar.G.. desfăşurată de inculpat începând din anul 2002. În motivarea soluţiei.U. a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care a înlesnit migraţia ilegală în spaţiul Schengen a persoanelor ce nu îndeplineau condiţiile pentru intrare legală în acest spaţiu. or. când au fost arestaţi unii dintre participanţi. nr. inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională comisivă continuă care s-a epuizat atunci când a încetat activitatea grupului. nr.U. (2) din O. Or. 2 alin. (1) din O. instanţele trebuiau să facă o corectă aplicare a legii penale în timp. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. a continuat şi s-a încheiat în decembrie 2003. 112/2001 care. Potrivit art. instanţa de apel a reţinut că participarea inculpatului la grupul infracţional organizat având ca obiect traficul de migranţi a avut loc şi în cursul anului 2002.G. 7 din această lege.U. 112/2001 aprobată prin Legea nr. pen. Acest grup organizat a acţionat în perioada 2002-2003. nr. În conformitate cu principiul activităţii legii penale prevăzut în art. aşa încât infracţiunea săvârşită intră sub incidenţa art. până au ajuns în Austria sau în Italia.Legea nr. 112/2001. 39/2003 în cele ale art. ca atare. 3 din O. publicată la 29 ianuarie 2003 şi intrată în vigoare la 1 martie 2003. 2 alin. 112/2001 incriminează fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie. în raport cu probatoriul administrat. călăuzirea şi transportarea în teritoriul românesc şi maghiar. iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. sub imperiul Legii nr. infracţiunea comisă de el corespunde elementelor constitutive ale art. Din datele cauzei rezultă că instanţa de apel a făcut o greşită încadrare juridică uneia din faptele comise de inculpat.G. călăuzirea lor în scopul evitării autorităţilor maghiare şi a patrulelor de poliţie. Ca atare. la acea dată. nr.U. Pe de altă parte. împreună cu alte persoane. respectiv în decembrie 2003. 3 din O. incrimina fapta.

prevăzându-se data ieşirii din vigoare. recursul declarat de procuror a fost admis. în baza art. fără repartiţie şi contract de închiriere. 10 alin. art. moment în care decretul-lege sus menţionat nu mai era în vigoare. şi J. 252/2002. modificată prin Legea nr. 2 lit. 16 Legea temporară are acest caracter numai dacă limitarea ei în timp rezultă. Prin decizia penală nr. (1) lit. sau dacă aplicarea este limitată prin natura situaţiei temporare care a impus-o. Decretul-lege nr. 24/1990 nu are caracterul unei legi temporare. nr. 24/2990. b) C. În consecinţă. a unor locuinţe din fondul locativ de stat constituie o faptă a cărei săvârşire nu se limitează la o perioadă de timp depăşită. Condiţii C. potrivit cărora infracţiunile. inculpaţii au ocupat o locuinţă în imobilul aparţinând părţii vătămate SC L.elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. pedepsele şi regimul executării acestora pot fi reglementate numai prin legi organice.. în cursul anului 1991. 363 din 3 iulie 2002. 2570 din 18 aprilie 2005 Lege temporară. secţia penală. fiind în vigoare şi în prezent. s-a casat decizia atacată şi s-a schimbat încadrarea juridică a faptei potrivit considerentelor ce preced. 3 din O. instanţa a conchis că nu au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. cum greşit a reţinut instanţa de apel. Judecătoria Târgu Mureş a achitat pe inculpaţii N. actul normativ având. proc. Întrucât ocuparea abuzivă. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. cu funcţionare provizorie. 72 pct.K. 11 pct. 99 . care prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani. fără a încheia contract de închiriere. Tribunalul Mureş a respins apelul procurorului. fără să încheie contract de închiriere. iar prin decizia penală nr. dispunându-se condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare. f) din Constituţie.G. 1 din Decretul-lege nr.S. tot un caracter provizoriu. 39/2003. Curtea de Apel Târgu Mureş a respins recursul acestuia. Prin sentinţa penală nr. Pentru infracţiunea prevăzută în art. 1397 din 25 iunie 2001.). 24/1990. I. fără echivoc. 24/1990 a fost adoptat de un organ revoluţionar (C. pen.C. Cum inculpaţii au ocupat imobilul în cursul anului 1991. decizia nr.N. deci. 7 din Legea nr.F. Târgu Mureş. 917 din 27 decembrie 2001. pen.. Prima instanţă a motivat achitarea cu aceea că Decretul-lege nr.C. ceea ce contravine dispoziţiilor art.U. din însuşi textul ei. 112/2001. Instanţa a reţinut că. a) raportat la art.N. 3 lit. decretul-lege nr. art. 10. şi nu pe cele ale infracţiunii prevăzute în art.J.

se aplică legea cea mai favorabilă. cât şi din conţinutul actului normativ menţionat nu rezultă că ar avea caracter temporar. art. Scoaterea din vigoare a unei legi se face fie prin abrogare expresă sau tacită. 852 din 12 noiembrie 1992. (2).C. (2) teza I din Decretul-lege nr.J. 24 din 14 ianuarie 1990. (1) eliberează locuinţa din proprie iniţiativă. Recursul extraordinar declarat în cauză este întemeiat. art.C. pen. 1 din Decretul-lege nr. se aplică legea cea mai favorabilă.Potrivit art.. I. iar în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. 13 alin. 10. ocuparea unei locuinţe din fondul locativ de stat înainte de încheierea contractului de închiriere constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. Este de observat că atât din expunerea de motive. 249 alin. Prin sentinţa nr. 3 alin. în cauză nefiind incidentă nici una dintre aceste situaţii. iar conform art. Potrivit art. 3 alin. iar în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. fie prin ajungerea la termen a legilor temporare sau încetarea condiţiilor care au determinat adoptarea unor legi excepţionale. iar dacă eliberarea s-a făcut după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. pen.. aceasta fiind repartizată altei persoane. Cum până la soluţionarea recursului în anulare partea civilă SC L. 13. instanţele aveau temeiuri să constate că fapta dedusă judecăţii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. Aşadar. 24/1990 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor.. Tribunalul Militar Bucureşti a condamnat pe inculpat la 75. art. 10 C. dacă persoanele prevăzute la alin. urmărirea sau judecata încetează. în temeiul art. Aplicarea legii mai favorabile C. pen. în mod greşit au dispus achitarea inculpaţilor.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. decizia nr. în timpul procesului penal. conform art. 24/1990 şi. Împrejurarea că prin decretul-lege nu s-a stabilit un moment al încetării aplicării sale exclude concluzia că acesta este lăsat la aprecierea organelor judiciare. 63 Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. în consecinţă. secţia penală. 300 din 14 ianuarie 2005 Succesiunea legilor penale în timp. (1) din acelaşi cod. 100 . legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. pedeapsa nu se mai execută. 1 din Decretul-lege nr. Târgu Mureş a comunicat instanţei că inculpaţii au eliberat locuinţa ocupată abuziv. (1) C.

pen. 109 C. Prin sentinţa penală nr. pen. La stabilirea acestei situaţii trebuie avut în vedere că pentru minorii care au săvârşit fapte deosebit de grave prevăzute de legea penală. Din examinarea sentinţei se constată că prima instanţă. Ţinând seama de faptul că infracţiunea de neglijenţă în serviciu. secţia militară. Decretul nr.. în ziua de 1 mai 1991. dar judecată ulterior. inculpatul a aplicat părţii vătămate o puternică lovitură de cuţit în spate. (1). S-a reţinut că. cum greşit a procedat. 218/1977. Tentativă la infracţiunea de omor C. C.J.În cauză. instanţa trebuia să aplice inculpatului o amendă între 3000 şi 15.. Minor. 24 din 2 decembrie 1992. cu închisoarea. În raport cu principiul legii penale mai favorabile..I. în cazul în care până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale. 109. prevăzută în art. potrivit art. Recursul declarat de inculpat este întemeiat. 20 raportat la art. 13 din acelaşi cod referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. 109 Decretul nr.000 de lei. 109 C. născut la 18 august 1973. 104/1992 prin care s-au modificat prevederile art. nemodificat. 13. art. art. cu aplicarea art. în timp ce Codul penal sancţionează astfel de fapte.I. instanţa a fost sesizată cu o infracţiune săvârşită la 5 august 1991. pen. se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă. făcând aplicarea dispoziţiilor art.S. 63 alin. decizia nr. se aplică legea mai favorabilă. la 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. instanţa era obligată să individualizeze pedeapsa amenzii în limitele prevăzute în art. 249 alin. 218/1977 prevedea măsuri educative. 174. Infracţiunea a fost săvârşită de minor înainte de abrogarea decretului menţionat. iar nu o amendă de 75. în sensul majorării acestuia. va fi sancţionată potrivit art. 218/1977 O infracţiune deosebit de gravă săvârşită de un minor înainte de abrogarea Decretului nr. 3 din acel decret. 101 . Tribunalul judeţean Ialomiţa a condamnat pe inculpatul S. pen. cum este cazul inculpatului S.. 12 din 17 iunie 1994 Lege penală mai favorabilă.. prin trimitere într-o şcoală specială de muncă şi reeducare. nu a avut în vedere prevederile art. (3) C. aceasta fiind legea penală mai favorabilă în raport cu dispoziţiile din Codul penal care prevăd pentru asemenea fapte pedeapsa închisorii. Potrivit textului menţionat.000 de lei. până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intrat în vigoare Legea nr. 63 referitoare la cuantumul amenzii.

legea nouă este mai favorabilă şi. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. ca infracţiune de fals intelectual. 289 C. ca atare. 87/1994 publicată la 24 octombrie 1994 şi intrată în vigoare la 23 noiembrie 1994. C. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.A. nu se sancţionează potrivit art. legea mai favorabilă pentru recurent este Decretul nr. 1818 din 18 octombrie 1995 a Judecătoriei Slobozia. având drept consecinţă denaturarea veniturilor şi cheltuielilor. secţia penală. raportat la art. C. art. dar alternativ cu pedeapsa amenzii. săvârşită în septembrie 1994 şi judecată în octombrie 1995. legea nouă este mai favorabilă şi. 13 C. cum s-a procedat în cauză. Între data săvârşirii faptei şi până la judecarea definitivă a cauzei. ca atare.077 lei. 13 Între data săvârşirii faptei şi judecarea definitivă a cauzei intervenind o lege care prevede aceleaşi limite ale pedepsei închisorii ca şi legea anterioară. în perioada iulie-septembrie 1994. 40 din Legea nr. este aplicabilă conform prevederilor art. ci potrivit art.. pen. dispunându-se înlocuirea pedepsei închisorii cu trimiterea inculpatului în şcoala specială de muncă şi reeducare pe o durată de 2 ani. 82/1991 raportat la art.S. pen. 218/1977..J. este aplicabilă conform prevederilor art. rămasă definitivă prin neapelare. 40 din Legea nr. nu a înscris. 2427 din 1 noiembrie 1996 102 . pen. pen. dar alternativ cu pedeapsa amenzii. de înregistrări inexacte în contabilitate. cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. cu ştiinţă. 13 din Legea nr. ca evaziune fiscală. recursul a fost admis. în sumă de 188. Efectuarea. intervenind o lege care prevede aceleaşi limite ale pedepsei închisorii ca şi legea anterioară. secţia penală. fiind aplicabile dispoziţiile acesteia şi nu ale Codului penal. decizia nr. Aplicarea legii penale mai favorabile C.În această situaţie. inculpata D. pen. s-a casat hotărârea atacată. Fals intelectual. În consecinţă. 289 C. Instanţa a reţinut că inculpata. decizia nr. 82/1991.S.. 908 din 27 mai 1993 Evaziune fiscală. asociată la o societate comercială. prevăzută în art. cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă de la 1 la 10 milioane lei.J. Prin sentinţa penală nr. sustrăgându-se astfel de la plata impozitului datorat. cinci facturi în evidenţele contabile.. 13 C.

iar pedeapsa la care a fost condamnat este în alte limite decât cele prevăzute în textul de lege ce-i era aplicabil. nerespectând prevederile art. inculpatul minor P. prin Legea nr. astfel cum acesta a fost completat şi modificat prin Legea nr.. 99 şi art. 209 lit. 209 lit.. (1) lit. 572 din 18 februarie 1999 103 . secţia penală. pen. C. Împotriva sentinţei s-a declarat recurs în anulare. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prevăzută în art.. pentru ambele infracţiuni. trebuia să se observe că. pen. bunuri în valoare de 400. 13 C.. faptei de furt calificat săvârşite de inculpat i s-a dat o încadrare juridică greşită. 209 C. în conformitate cu art. pen.. S-a reţinut că. pen. s-a admis recursul în anulare şi. 140 din 14 noiembrie 1996. au fost stabilite limite mai mari ale pedepsei pentru furtul calificat (săvârşit „în timpul nopţii” sau „prin efracţie”). 109 C. 209 alin. prin Legea nr. pen. Or. rămasă definitivă.Aplicarea legii penale în timp. iar nu în art. 209 C. 13 C. şi de furt calificat prevăzută în art. prevederile de agravare din această lege nu sunt aplicabile. inculpatul şi-a însuşit. susţinându-se că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii. pen. se aplică legea cea mai favorabilă. 208 alin. Reţinându-se că inculpatul a săvârşit fapta de însuşire a bunurilor aparţinând părţii vătămate D. 209 În caz de succesiune a unor legi penale prin care pentru aceeaşi infracţiune sunt prevăzute pedepse diferite. prin care furtul săvârşit „în timpul nopţii” sau „prin efracţie” era pedepsit cu închisoare de la unu la 5 ani. pen. 208 alin. e) şi g) C.J.M. decizia nr. se aplică legea care prevede limitele cele mai mici de pedeapsă. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. pen. 209 lit. 140/1996. Dacă o faptă de furt calificat a fost săvârşită anterior completărilor şi modificărilor aduse art. 13.000 de lei de la partea vătămată D. art. e) şi g) cu aplicarea art. pen. inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă stabilită în limitele acestor dispoziţii mai favorabile. la data de 3 martie 1996. 99 şi a art. Recursul în anulare este fondat. Ca urmare. Lege penală mai favorabilă C. În acest fel. în noaptea de 3 martie 1996. (1) raportat la art. g) şi i) C. 13 C.M.V. schimbându-se încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 140 din 14 noiembrie 1996.. în urma modificării aduse art. instanţa a încadrat fapta în art. art.. pen. iar în dimineaţa zilei de 19 septembrie 1997 şi-a însuşit o bicicletă aparţinând părţii vătămate V. g) şi i).. potrivit cărora. pen. cu aplicarea art. (1) raportat la art.P. (1) C. 13 C. pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani. Prin sentinţa penală nr. prin efracţie. 238 din 12 mai 1998 a Judecătoriei Olteniţa.S. prin încălcarea prevederilor art.D. în redactarea anterioară adoptării acestei legi. 208 alin.

pen. nealternativă cu amenda. Recursul în anulare declarat în cauză. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se afla în vigoare. rămasă definitivă prin neapelare. (1) şi (2). pen. Infracţiunea de furt prevăzută în art. Întrucât infracţiunea s-a consumat după modificarea limitelor speciale ale pedepsei. C. 234 din 30 aprilie 1997 a Judecătoriei Târgu Secuiesc. 2514 din 17 iunie 1999 104 . (1) şi (2) C. a intervenit Legea nr. pen. 13 În cazul infracţiunii continue a cărei executare a fost începută sub legea veche mai favorabilă şi consumată sub legea nouă mai nefavorabilă. 13 C. a fost condamnat la 100.. furtului săvârşit de inculpat aplicându-i-se legea nouă care prevede numai pedeapsa închisorii. pen. în speţă nu are semnificaţie succesiunea în timp a legilor penale. în cazul succesiunii de legi penale în timp. Instanţa a reţinut că. momentul consumării infracţiunii este acela al epuizării activităţii materiale. 10. Lege mai favorabilă. 13 C. nefiind incidente. iar în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. 208 alin. în luna noiembrie 1996.S. nefiind aplicabile.. se aplică legea nouă. Potrivit art.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută în art. având caracterul unei infracţiuni continue. art. decizia nr. cu motivarea că s-a făcut o greşită aplicare a art. inculpatul Z. prevederile art.Aplicarea legii penale în timp. pen. pen. este fondat. 13 C. Între momentul începerii activităţii infracţionale – noiembrie 1996 şi momentul consumării acesteia – martie 1997. se aplică legea cea mai favorabilă. 140 din 14 noiembrie 1996. iar după modificare. furtul constituind o infracţiune continuă.J... se pedepsea anterior modificării prin Legea nr. prevederile art.C. Prin sentinţa penală nr. În cauză s-a stabilit că inculpatul a sustras energia electrică în perioada noiembrie 1996 – martie 1997. cu aplicarea art. presupune existenţa unei activităţi infracţionale săvârşite până în momentul apariţiei noii legii. 13 C. astfel ca energia consumată să nu poată fi înregistrată în perioada noiembrie 1996 – martie 1997. 208 alin. pen. Când activitatea ilicită a infractorului începută sub legea veche s-a prelungit în timp şi sub legea nouă. inculpatul a făcut modificări la tabloul electric exterior şi la contor. 10 şi art. 140/1996 cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. art. Infracţiune continuă C. cu închisoare de la unu la 12 ani. secţia penală. Aplicarea legii mai favorabile. 13 C.

7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 9/A din 11 ianuarie 2001. potrivit căreia consecinţele infracţiunii săvârşite de inculpat nu mai sunt considerate deosebit de grave. în furt calificat fără consecinţe deosebit de grave C. de la partea vătămată. în condiţiile agravante menţionate. Tribunalul Hunedoara a condamnat.Legea penală mai favorabilă Pedeapsă. secţia penală. pen. art. intervine o lege penală mai favorabilă. 109 C. aplicând inculpatului o pedeapsă mai uşoară. schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei privind consecinţele deosebit de grave. totuşi. ca urmare a modificării art. g). art. 209.P. suma de un milion de lei şi un kg de bijuterii din aur. 2831 din 1 iunie 2001 105 . la 10 ani şi. trebuie să modifice. Furt calificat care a produs consecinţe deosebit de grave. trebuia să aibă ca efect şi o nouă individualizare a pedepselor. În consecinţă. reţinute în sarcina inculpaţilor. Schimbarea încadrării juridice. Prin sentinţa penală nr. Instanţa de apel. şi A. 319 din 20 septembrie 2000. instanţa de apel sau cea de recurs. cu privire la individualizarea pedepsei de către instanţa de apel în urma schimbării încadrării juridice a faptelor.. Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile inculpaţilor şi a schimbat încadrarea juridică prin eliminarea aplicării art.S. (1) lit. în sensul reducerii duratei acestora.J. sunt fondate. între alţii. Recursurile declarate de procuror şi de inculpaţi. a). în limitele noii încadrări juridice. 209 alin. a schimbat în mod corect încadrarea juridică a faptelor din furt cu consecinţe deosebit de grave. aplicând prevederile legii penale mai favorabile. 208 raportat la art. Reconsiderarea individualizării pedepsei în sensul arătat trebuie făcută şi în cazul în care durata pedepsei aplicate conform vechii încadrări juridice se situează între limitele de pedeapsă prevăzute de lege potrivit noii încadrări. în infracţiunea de furt calificat fără asemenea consecinţe.. respectiv. după condamnarea în primă instanţă a inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni care a produs consecinţe deosebit de grave. Instanţa a reţinut că inculpaţii au furat. pen. totodată.T. Or. pen. 209 alin. pentru cel din urmă inculpat. la 24 mai 2000. pedepsele aplicate de prima instanţă. recursurile au fost admise şi s-au aplicat pedepse mai uşoare. dar a menţinut. şi pedeapsa aplicată de prima instanţă. (3) C. C. 207/2000. prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. pen.. schimbând încadrarea juridică potrivit legii noi mai favorabile. decizia nr. 146 C. 146 În cazul în care. (3). cu aplicarea art. dar a menţinut pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima instanţă. i) şi alin. ca urmare a intervenirii unei legi penale mai favorabile.. pe inculpaţii L. Prin decizia penală nr.

Instanţa a reţinut că. a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat care a produs consecinţe deosebit de grave prevăzută în art. (1) C. ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită. 209 alin. (1) lit.. 209 alin. 15 alin.000 de lei. art. Tribunalul Timiş. Potrivit art. se poate dispune fie menţinerea. pen. ultim C. reducerea pedepsei de 12 ani închisoare nu se justifică. (1). inculpatul a săvârşit 35 de infracţiuni de furt din locuinţe. a). pen. nu mai constituie consecinţe deosebit de grave. iar în timpul executării pedepsei inculpatul a avut un comportament caracterizat ca bun. 35 de furturi calificate în decurs de un an.. 15 C. (1) raportat la art. Curtea de Apel Timişoara a respins apelul procurorului. iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă. 380/A din 13 septembrie 2001.000. în condiţiile infracţiunii continuate. g) şi i) şi alin. 208 alin. în cazul unui recidivist care a săvârşit. 173 din 2 martie 1998 a Tribunalului Timiş. pen. Instanţa a avut în vedere că prejudiciul cauzat de inculpat. şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. Recursul declarat de procuror este fondat. ca aparatură electronică. tablouri. 208 raportat la art.C. precum şi de persoana condamnatului. (1) lit. de persoana condamnatului. a admis contestaţia la executare şi. 15 alin. Prin sentinţa penală nr. de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă.. împreună cu un alt inculpat. sustrăgând din locuinţe bunuri în valoare de aproape 400 de milioane de lei. bijuterii. pen. pen. 106 . Condamnatul a formulat contestaţie la executare întemeiată pe prevederile art. Ca atare. valută şi alte bunuri. a). Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de inculpat. a redus pedeapsa de la 12 la 10 ani închisoare. (1) C. schimbând încadrarea juridică a faptelor în prevederile art. pen. nu este suficient să se constate că în timpul detenţiei condamnatul a avut o bună comportare. 209 Pentru a reduce pedeapsa definitivă în temeiul art.. de 390. 207/2000. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară. solicitând reducerea pedepsei aplicate. Aplicarea legii penale mai favorabile C.Aplicarea legii penale în timp. în aplicarea acestui text de lege trebuie să se ţină seama şi de infracţiunea săvârşită. 482 din 4 iulie 2001. Prin decizia penală nr. art. prin efracţie şi în timpul nopţii. inculpatul T. prin sentinţa penală nr. sustrăgând lucruri de valoare. g) şi i) C. în perioada iulie 1996 – iulie 1997. 15 alin. fie reducerea pedepsei.

în baza art. în timp ce Codul penal prevede pentru astfel de fapte. 35 de furturi săvârşite într-un timp relativ scurt. d) Decretul nr.L. pen. dintre prevederile Decretului nr. secţia penală. trimiterea inculpatei I. legea mai favorabilă este Decretul nr.În cauză. nu s-a ţinut seama de gravitatea infracţiunilor.J. se impune concluzia că reducerea pedepsei aplicate nu se justifică. pen. impunându-se menţinerea ei. 3 din Decretul nr. Pruncucidere. 218/1977. de la 3 la 15 ani închisoare faţă de 10 la 20 de ani prin legea în baza căreia a fost condamnat. condamnatul a avut o comportare corespunzătoare. şi nici de persoana inculpatului. art. art. instanţele au avut în vedere numai faptul că. Abrogarea Decretului nr... decizia nr. 218/1977. art. C. trimiterea făptuitorului minor într-o şcoală specială de muncă şi reeducare. Concluzia se impune ţinând seama că decretul menţionat prevede pentru săvârşirea unor fapte penale deosebit de grave. Inculpat minor. la locul de deţinere. fiind recidivist. Astfel. 177 C. 101 lit. dar abrogat la data judecării recursului. Tribunalul Municipiului Bucureşti. care este vădit defavorabilă. 107 . şi prevederile Codului penal referitoare la consecinţele răspunderii penale a minorului. prin sentinţa penală nr. 218/1977. 15 alin. pen. fără a ţine seama de celelalte criterii prevăzute în art. în vigoare la data săvârşirii faptei. Pentru a reduce pedeapsa.S. 218/1977 În cazul săvârşirii infracţiunii de pruncucidere. cum este infracţiunea de pruncucidere. instanţele au reţinut corect că a intervenit o lege nouă. pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere prevăzută în art. 24 din 19 martie 1992. iar pentru această infracţiune legea nouă prevede o pedeapsă mai uşoară. într-o şcoală specială de muncă şi reeducare pe o perioadă de 3 ani. (1) C. 2069 din 18 aprilie 2002 Lege penală mai favorabilă. 13. hotărârile atacate au fost casate şi s-a dispus respingerea contestaţiei introduse de condamnat. când luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. care prezintă periculozitate accentuată. 218/1977 C. a dispus. În consecinţă. potrivit căreia fapta de furt calificat reţinută în sarcina inculpatului nu se mai consideră că a avut consecinţe deosebit de grave. 177. Faţă de această situaţie. pedeapsa închisorii.

în momentul săvârşirii faptei. o stare depresivreactivă situaţională. La stabilirea legii mai favorabile trebuie avut în vedere. instanţa de recurs a motivat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei. Pentru a decide astfel. Decretul nr. 218/1977 şi sunt aplicabile dispoziţiile acestuia. d) C. Decretul nr. decizia nr. în cazul în care până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale. 109 C. 104/1992 s-a abrogat. se aplică legea cea mai favorabilă. pen. Recursul extraordinar declarat în cauză este întemeiat. Ca atare. în raport cu aceste constatări ale expertizei psihiatrice. potrivit textului arătat mai sus. unui copil viu şi. este închisoarea de la 2 la 7 ani care. iar la data expertizării. Decretul nr. pen. pen. potrivit art. Potrivit dispoziţiilor art. l-a ucis prin sugrumare. într-adevăr.. C. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpata.. inculpata a dat naştere. 218/1977. 104 din 22 septembrie 1992. neavând nevoie de tratament medical şi de un regim special de educaţie. se constată că dispoziţiile cuprinse în Codul penal cu privire la minori nu sunt. secţia penală.. 105 C. în speţă. pedeapsa privativă de libertate care exprimă.. prin decizia nr. 101 lit. a admis recursul declarat de inculpată şi a dispus. d) C. cum. Pentru minorii care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală. închisoarea sau amenda.S. 218/1977 prevedea numai măsuri educative. a prezentat. iar Codul penal prevede şi pedepse care pot fi. din cauza stării sale fizice sau psihice. pe fondul imaturităţii afective. pen.. Pedeapsa prevăzută în lege pentru infracţiunea de pruncucidere prevăzută în art. aflându-se într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. gradul de pericol social al faptei. Or.J. prin Legea nr. Pe de altă parte. 2139 din 15 octombrie 1992. se reţine că inculpata nu se află în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 218/1977 şi a reintrat în vigoare Titlul V al părţii generale a Codului penal. pen. însă. legea cea mai favorabilă este Decretul nr. în principal. 113 din 14 decembrie 1992 108 . Ulterior judecării cauzei în primă instanţă. Potrivit art. 218/1977 a fost abrogat. pen. dispoziţie favorabilă inculpatei în raport şi cu starea sănătăţii acesteia. pen. cu unele modificări. se reduce la jumătate în cazul infractorului minor. mai favorabile inculpatei faţă de dispoziţiile Decretului nr. 105 C. 101 lit. în noaptea de 4 iunie 1991. se va lua faţă de recurentă măsura internării într-un institut medical educativ prevăzută în art. 177 C.Instanţa a reţinut că. ulterior judecării. Completul de 7 Judecători. în primul rând.. măsura educativă a internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care. 13 C. o tulburare psihică pricinuită de naştere. are nevoie de tratament medical şi de un regim special de educaţie. internarea acesteia într-un institut medical-educativ. prin Legea nr. în internatul liceului unde era elevă. Curtea Supremă de Justiţie. în baza art..

85 pct.000 de lei. constituia infracţiune continuarea activităţii după ce s-a dispus încetarea acesteia.T. nr. 1108 din 16 decembrie 2002. Of. p) din Legea nr. (1) lit. art. În urma modificării textului prin ordonanţa menţionată. inculpatul B. aplicându-i o amendă de 700. Condiţii. 3 lit. 80 lit. a) şi art. a interzis inculpatului să desfăşoare activitatea de morărit. c) din Legea nr. 91/2002. ca sancţiune administrativă. 85 pct. Lege penală mai favorabilă C. deşi inspectoratul de protecţie a mediului.G. prin decizia penală nr. 80 lit.. Curtea de Apel Galaţi. din 28 iunie 2002. pen. Continuarea activităţii după dispoziţia de încetare a acesteia. Împotriva acestor hotărâri. 137/1995. infracţiune potrivit art. a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii. 2 lit. Instanţa a reţinut că. lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii.G. pen. raportate la art. proc. intervenită înainte de judecarea definitivă a cauzei. Prin sentinţa penală nr. 91 din 20 iunie 2002. p) raportat la art. Prin O. necondiţionat. 85 pct. art. 85 pct. Tribunalul Vrancea. s-a declarat recurs în anulare. fiind mai favorabilă. prevederile art. 1113 din 8 mai 2002 a Judecătoriei Focşani. a admis recursul procurorului. nr. 3 lit. 137/1995. 137/1995. 10 alin. a casat decizia tribunalului şi a menţinut sentinţa pronunţată de judecătorie. fapta de a desfăşura o activitate după ce inspectoratul de protecţie a mediului a dispus încetarea acesteia constituia.U. 3 lit. c) din Legea nr. p) din Legea nr.U. el a continuat această activitate. care a devenit 109 . p) raportat la art. Recursul în anulare este fondat. 3 lit. nr. Noua reglementare.. în baza art. fapta constituie infracţiune dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană. cu motivarea că inculpatul trebuia achitat pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii. 137/1995. Potrivit art. în redactarea aflată în vigoare la data săvârşirii faptei. 85 O. 11 pct. fapta săvârşită sub legea veche nu se pedepseşte dacă nu este de natură să producă urmările prevăzute în legea nouă. prin decizia penală nr.Legea mai favorabilă. 137/1995. 91/2002 Până la intrarea în vigoare. b1) C. a admis apelul declarat de inculpat şi. la 28 iunie 2002. a O. prin adresa din 20 februarie 2001.G.U. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii la protecţia mediului prevăzută în art. animală sau vegetală. Protecţia mediului. 13 Legea nr. 181 C. publicată în M. pen. 676 din 20 septembrie 2002.

(1) lit. se aplică legea cea mai favorabilă. ca lege penală mai favorabilă.J. decizia nr. 90 C. potrivit cărora.. 211 alin. 13 din acelaşi cod. 10 alin. cu aplicarea art. animală ori vegetală. pen. proc. 91 lit. d) C. În raport cu cele menţionate.art.. art. a) raportat la art. Curtea de Apel Bucureşti. În baza art. Probele administrate în cauză confirmă că. (1) lit. întrucât la data săvârşirii faptei. b1) C. secţia I penală. inculpatul a continuat această activitate. se aplică legea anterioară. pen. 3417 din 4 august 2003 Aplicarea legii penale în timp. s-a dispus înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea administrativă şi s-a dispus aplicarea amenzii administrative de un milion de lei. au fost modificate în sensul că fapta de a continua activitatea după ce s-a dispus încetarea acesteia constituie infracţiune dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană. pen. întrucât zgomotul produs depăşea limita maximă admisă. dar aceasta nu constituie un pericol pentru viaţa sau sănătatea umană. 85 lit. pen. proc. 10 decembrie 1999. (3) raportat la art. 13 din acelaşi cod. Prin sentinţa nr. 10 alin. în condiţiile în care prin noua lege s-a prevăzut condiţia ca fapta să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană. 181 alin. în temeiul prevederilor art.T. t). a) raportat la art. Amenda aplicată inculpatului este nelegală. instanţele de control judiciar având obligaţia aplicării legii penale mai favorabile. 13. în temeiul prevederilor art. 398 din 27 mai 2004. iar instanţa nu a ţinut seama de prevederile art. art. a înlăturat aplicarea art. Din adresa Institutului de Cercetare şi Inginerie a Mediului rezultă că activitatea de morărit desfăşurată de inculpat depăşea cu 3. 13 C. 91 În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei art. secţia penală. Prin decizia nr. 90. recursul în anulare a fost admis. 2 lit. 110 . c) din acelaşi cod. Tribunalul Bucureşti. 181. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. şi. c) C.. 513 din 13 aprilie 2004. art.. 11 pct. pen. animală ori vegetală. în baza art. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. 11 pct. 20 raportat la art. a aplicat inculpatului amenda administrativă de 10 milioane de lei. (2) lit. a admis apelul procurorului. s-au casat hotărârile atacate şi s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. Această modificare a legii a intervenit în cursul judecării cauzei în apel.. 90 C. se modifică în sensul majorării limitelor amenzii administrative. C. animală ori vegetală.4 d B (A) limita maximă admisă. 91 lit. pen. c) C. pen. 2 lit. deşi activitatea de morărit desfăşurată de inculpat fusese interzisă de inspectoratul de protecţie a mediului. Aplicarea legii C. a dispus achitarea inculpatului R. Recursurile declarate de procuror şi de inculpat sunt fondate. art.. secţia I penală.S. limita maximă a acesteia era de un milion de lei.

încă neintrat în vigoare. măsuri de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Prin urmare. 11. 12 al acestei legi. Cum legea anterioară cuprinde prevederi mai favorabile inculpatului sub aspectul cuantumului amenzii administrative şi instanţa.Având în vedere că până la 22 noiembrie 2000 amenda administrativă prevăzută de Codul penal era de la 100. este greşită. nr. rezultă că în cauză legea penală mai favorabilă este cea anterioară intrării în vigoare a ordonanţei. 143/20000. prevăd. Deţinerea de droguri pentru consum propriu.C. 143/2000. limite pe care Legea nr.J. 6. limita maximă s-a majorat la 10 milioane de lei. rezultă numai din diferenţa de încadrare juridică dată faptei. art. pentru deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu. prevede. modificat prin Legea nr. art. 191 şi art. secţia penală. Art. în mod greşit. între altele. 4 alin. Motivarea instanţei de apel. le menţine. Ca atare. (1) din Legea nr. I. a aplicat inculpatului amenda prevăzută de legea nouă. 1 din Legea nr. În cazul în care inculpatul săvârşeşte. 522 este o lege mai favorabilă sub acest ultim aspect. iar instanţa are obligaţia să aplice legea penală care este mai favorabilă inculpatului cu privire la toate măsurile susceptibile a fi luate în cauză. 4 Legea nr. Legea nr. aceste ultime instituţii penale fiind prevăzute în noul Cod penal. U. infracţiunea prevăzută în art. neprevăzând o pedeapsă privativă de libertate mai uşoară. 522/2004. 522/2004. iar prin intrarea în vigoare a O.. recursurile au fost admise şi s-a dispus reducerea amenzii administrative de la 10 milioane la un milion de lei. II Art. pen. dacă inculpatul le respectă. potrivit căreia eficienţa prevederilor art. din punctul de vedere al pedepsei. 522. mai favorabilă sub aspectul menţionat. G. 13 C. decizia nr. care potrivit art. 6795 din 15 decembrie 2004 Aplicarea în timp a legii penale. se aplică o pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 2 ani închisoare. 207/2000. instanţa poate să nu îi aplice nici o pedeapsă sau să amâne aplicarea pedepsei. întrucât Codul penal nu prevede nici un criteriu de determinare a legii penale mai favorabile. înainte de 7 decembrie 2004. II vor intra în vigoare la data intrării în vigoare a noului Cod penal. 143/2000. art. 4 alin. art. dar şi pedeapsa alternativă a amenzii. pentru stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să se ţină seama de toate normele penale care îşi pot găsi aplicarea în cauză.C. inclusiv de cele care stabilesc cuantumul sancţiunilor administrative. pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani. 522/2004. ca şi anterior modificării. Succesiunea legilor în timp. Legea penală mai favorabilă Legea nr. data intrării în vigoare a Legii nr. 111 . 192 introduse prin art.000 la un milion de lei.

recursul declarat de procuror a fost respins. secţia penală. invocarea în acest sens a prevederilor menţionate şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei privative de libertate. cât şi prin măsurile adoptate.M. în principiu. faţă de persoanele consumatoare de droguri care au săvârşit infracţiunile prevăzute în art. prin decizia penală nr. Prin sentinţa penală nr. un criteriu de orientare în stabilirea modului de executare a pedepsei. 522/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. având în vedere orientarea generală a legiuitorului care a optat şi optează în viitor pentru un regim penal mai uşor aplicabil persoanelor care săvârşesc această infracţiune.. 191 şi art. cum temeinic şi legal a motivat instanţa de apel. instanţa de apel procedând corect şi în spiritul legii făcând aplicarea dispoziţiilor art. dacă măsura nu este incompatibilă cu criteriile de individualizare prevăzute în art. că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia. 72 C. în general. precum şi comportarea acestora în cursul procesului penal. 143/2000. I. Acest tratament penal – în general mai blând pentru consumatorii de droguri – adoptat de legea nouă poate constitui. inclusiv de prevederile art. a admis apelurile declarate de inculpaţi. decizia nr. pen. şi alţii la câte un an închisoare. 16 din aceeaşi lege. Instanţa a motivat că prin Legea nr. 192 încă neintrate în vigoare. Curtea de Apel Piteşti. 4 (chiar dacă unele prevederi nu au intrat încă în vigoare).C. al Legii de modificare. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. cu aplicarea art. la evaluarea pedepsei în cadrul individualizării. alături de elementele personale favorabile ce caracterizează pe inculpaţi. în general. instanţa poate ţine seama de caracterul mai favorabil. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 143/2000. Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpaţii A. aplicarea unor pedepse (după intrarea în vigoare a noului Cod penal) cu un regim mai favorabil pentru deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu. prin reducerea limitelor pedepsei pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. în raport cu intenţia legiuitorului de a institui o procedură prealabilă în privinţa consumatorilor de droguri prin includerea acestora într-un program integrat de asistenţă şi. în subsidiar. pen. conform art. consumatorii de droguri beneficiind. constituie legea penală mai favorabilă. pen. Recursul declarat de procuror este nefondat. Legea nr.. Ca atare. Fără îndoială.C.. a) C. în sensul art.J. 861 şi art. 863 lit.Cu toate acestea. nu sunt criticabile. 13 C. 4178 din 7 iulie 2005 112 . 4 din Legea nr. 861 C. 79 din 17 martie 2005. 537 din 21 octombrie 2004. În acest sens s-a apreciat. În consecinţă. ceea ce s-ar justifica şi în raport cu elementele ce caracterizează persoana făptuitorilor. 522/2004 au fost modificate unele dispoziţii din Legea nr. de un tratament sancţionator mai uşor. pen. dispunând suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

TITLUL II INFRACŢIUNEA CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVITOARE LA INSTITUŢIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL SECŢIUNEA I INFRACŢIUNEA – INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ A DREPTULUI PENAL Instituţiile fundamentale ale dreptului penal sunt: infracţiunea. se comit şi anumite fapte care vatămă sau pun în pericol valorile sociale pe care orice societate civilizată le promovează şi înţelege să le apere. obligaţia de tragere la răspundere penală a autorului acesteia. dăunătoare (de exemplu. imorale (de exemplu. aceste fapte pot fi: inumane (de exemplu. este cunoscut în doctrină ca teoria generală a infracţiunii. ce generează pentru stat. Fapta antisocială primeşte din partea voinţei legiuitoare a statului calificarea de infracţiune şi prin aceasta devine o faptă juridică.Toate aceste fapte tulbură ordinea publică şi din acest motiv au un caracter antisocial. măsurile educative şi măsurile de siguranţă). distrugerea). În raport cu consecinţele păgubitoare pe care le produc. prin diferite mijloace. Obiectul de studiu al teoriei generale a infracţiunii îl formează analiza trăsăturilor şi condiţiilor comune tuturor infracţiunilor sau unor categorii ori genuri de infracţiuni. ca titular al ordinii de drept. 113 . omorul. Ele nu devin însă infracţiuni decât în momentul în care legea penală le apreciază ca atare şi le sancţionează cu pedepse. Examinarea infracţiunii presupune un studiu asupra acelor trăsături şi condiţii în prezenţa cărora o faptă constituie infracţiune şi atrage o sancţiune penală. furtul. ca instituţie fundamentală a dreptului penal. În acest capitol. pe lângă imensa majoritate a acţiunilor umane pozitive. răspunderea penală şi pedeapsa (în instituţia pedepsei înţelegând că sunt incluse toate sancţiunile de drept penal: pedepsele. infracţiunea. tortura). violul). În viaţa socială. Considerăm că prima problemă care revine teoriei generale a infracţiunii este definirea infracţiunii. vom examina prima dintre aceste instituţii. Acest studiu. sub aspectele sus-menţionate.

5-ème edition. autorii definesc infracţiunea în raport de consecinţele juridice pe care le atrage săvârşirea acesteia. este şi definiţia care susţine că prin infracţiune se înţelege „orice acţiune sau omisiune (inacţiune) pe care societatea o interzice sub ameninţarea unei pedepse”55. atât în doctrină.57 Doctrina penală din ţara noastră a elaborat. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. în definiţiile materiale. ca fiind „fapta care prezintă pericol social. 12. În prima categorie. infracţiunea este definită ca „acţiunea unui individ. infracţiunea de furt. diverse definiţii. au fost elaborate. J. când am prezentat.Pradel. corespunzătoare şi în prezent. revoltată împotriva societăţii al cărei membru este”. ultraj. este definirea infracţiunii ca fiind „orice faptă umană căreia legea îi asociază o sancţiune penală”54.). Această definire dată de F. p. Levasseur. legea penală defineşte numai anumite tipuri de infracţiuni (de exemplu. complot etc. Dalloz.262. în decursul vremii. Antolisei. Pagliaro. În acelaşi sens. ea fiind. Droit pénal général. p. Parte generale. pe care o vom prezenta în cadrul cursului. 17 alin. ori juridică. a definiţiilor formale. omor. 1. autorii acestora relevă caracteristicile de substanţă ale infracţiunii.56 În aceeaşi viziune sociologică. grupate. Spre deosebire de aceste definiţii. în mare parte. Ele pot fi clasificate în definiţii formale şi materiale. Paris. infracţiunea reprezintă un act imoral. şi în cazul infracţiunii. 1990. denumite formale. În actualul Cod penal român. 1972. doctrina occidentală consideră că definirea noţiunii de infracţiune este o chestiune care priveşte în exclusivitate ştiinţa dreptului penal. Droit pénal général. p. reprobabil. 217. Aşa se explică faptul că există coduri penale în care noţiunea de infracţiune nu este definită. sub aspect moral. în timp ce. 114 55 54 . filosofică. În mare parte. În doctrină. fiinţă umană şi socială. definiţiile materiale au o natură sociologică. Ed. potrivit actualei reglementări a instituţiei infracţiunii în Codul Penal în vigoare. o concepţie ştiinţifică unitară cu privire la noţiunea de infracţiune. cât şi în dreptul pozitiv opiniile şi soluţiile sunt diferite. Aşa cum arătam în secţiunea I. înşelăciune. 56 A. mai exact.1. Definiţia infracţiunii Cu privire la noţiunea de infracţiune sau. legiuitorul a optat pentru definirea infracţiunii. mărturie mincinoasă. sub acest aspect. G. Manuale di diritto penale. Reprezentativă. Stefani. Principi di diritto penale. p. Paris. 57 G. Parte generale. definiţiile dreptului penal date în doctrină. în art. la definirea acesteia. 163. în lucrarea Explicaţii teoretice ale codului penal. infracţiunea este definită ca fiind orice fapt care tulbură grav ordinea socială. În multe state. Din punct de vedere sociologic.

În sfârşit. care. Pericolul social. Aşadar. din punct de vedere ştiinţific. Este necesar să fie lămurit înţelesul noţiunii de faptă. de om sau de o energie pusă în mişcare de el. În al doilea rând. fapta nu poate fi concepută decât ca un rezultat al unei acţiuni sau inacţiuni a omului. în primul rând. nu poate exista nici infracţiune. Prima trăsătură esenţială a infracţiunii – pericolul social A. fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social. infracţiunea prezintă anumite trăsături esenţiale. Pe cale de consecinţă. deci câtă vreme rămâne neexteriorizată. prin natura lor sau prin urmările produse. De asemenea. În acelaşi sens. acţiunea sau inacţiunea au produs-o sau puteau s-o producă în lumea exterioară.1. rezultă că. Cogitationis poena nemo punitur spunea marele juristconsult Ulpian. comune tuturor infracţiunilor şi care alcătuiesc conţinutul noţiunii de infracţiune. 2. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii Fiind o manifestare social-umană. deci. ci doar să teoretizeze şi să explice. premisa de existenţă a unei infracţiuni este întotdeauna săvârşirea unei fapte.legiuitor a determinat doctrina să nu recurgă la alte definiţii. Aceasta înseamnă că substanţa materială a infracţiunii este fapta. Atunci şi acolo unde nu se poate constata existenţa unei fapte. fiindcă ea nu este o faptă. este susceptibilă de a fi percepută de simţurile omului. un act. marele filosof german Feuerbach arăta că simpla intenţie de a săvârşi o infracţiune încă nu este infracţiune. Un simplu gând sau orice alt proces psihic neexteriorizat nu constituie o faptă. nu poate fi considerată ca o faptă. Infracţiunea este în primul rând o faptă a omului. chiar atunci când ar avea un caracter neconvenabil. Pentru a constitui infracţiune. atâta timp cât nu este manifestată în afară. constituie infracţiune. prin faptă se înţelege nu numai un act. rupe un dig.). nu orice faptă a omului. o acţiune sau inacţiune. 2. întrucât nu s-a concretizat într-o acţiune. Prin faptă se înţelege. componentele acestei definiţii. adică acea modificare pe care actul. Nici hotărârea de a săvârşi o infracţiune. întrucât ele nu sunt percepute de simţurile noastre. asmute un câine ori deschide în mod intenţionat cuşca în care se află un animal sălbatic etc. în al treilea rând. ci şi urmarea acestora. o acţiune sau inacţiune. în sensul dreptului penal. duşmănia cuiva faţă de o persoană) nu pot fi socotite fapte în înţelesul dreptului penal. evenimentele naturii ori reacţiile animalelor sunt excluse din sfera faptelor penale. în afară de cazul când omul se serveşte de acestea pentru comiterea faptelor (de exemplu. Aşadar. produs efectuat. 115 . sentimentele ostile (de exemplu.

15. în afară de rezultatul pe care-l produc imediat. prin atingerea adusă valorilor fundamentale ocrotite de legea penală58. Între pericolul social pe care îl prezintă infracţiunile şi pericolul social al altor fapte ilicite există o deosebire de grad.În înţelesul legii penale.). El este evaluat de legiuitor în abstract. Dar aceste fapte. Tipicitate şi antijuridicitate. de a distruge bunurile sau valorile altuia. S-a motivat că definiţia infracţiunii ar trebui să cuprindă doar două trăsături esenţiale: fapta să fie prevăzută de legea penală şi să fie săvârşită cu vinovăţie59. Rosetti. a) Pericolul social generic desemnează acel pericol pe care îl prezintă în abstract o anumită infracţiune (subminarea puterii de stat. acţiunea de a înşela. Caracterul social al pericolului decurge din natura valorilor vătămate sau puse în pericol prin fapta comisă. ca fapta săvârşită (acţiune sau inacţiune) să producă sau să poată produce o urmare răufăcătoare. abateri disciplinare. Ed. prejudicii materiale. în primul rând. 2003. Florin Streteanu. omor. nr. prin urmare. Ceea ce caracterizează infracţiunea nu este un pericol social general. toate faptele ilicite. 59 George Antoniu. Ed. de specialitate. pentru că acesta este caracteristic oricărei forme de ilicit. p. s-a susţinut că noţiunea de pericol social ar trebui eliminată din definiţia infracţiunii. Partea generală. 1. Drept penal. în comunitate sau societate (stări de nelinişte şi îngrijorare socială care dăunează desfăşurării normale a relaţiilor sociale). În doctrina recentă. 2003. înşelăciune. trafic de droguri etc. în George Antoniu. sunt fapte periculoase. viol. civile sunt fapte care au mai mult sau mai puţin un caracter socialmente periculos. fiindcă produc urmări păgubitoare (suprimarea vieţii. acţiunea de a ucide. administrative. de a depune mărturie mincinoasă. În ştiinţa dreptului penal şi în legislaţie se face deosebire între pericolul social generic al infracţiunii şi pericolul social concret. 4/1997. în „Revista de Drept Penal”. furt. Forme de pericol social. mai produc şi urmări de proporţii mai mari. pentru că legiuitorul nu incriminează decât faptele care prezintă pericol social. pericolul social trebuie să aibă caracter penal. Reforma legislaţiei penale. 116 58 . În al doilea rând. Astfel. B. Academiei Române. În al treilea rând. fapta care prezintă pericol social este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale pe care legea penală le apără şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. p. Se ştie că pericol social prezintă orice faptă care încalcă o regulă de drept. acest pericol trebuie să fie social. de a falsifica un act. Pentru existenţa acestei trăsături trebuie. 291. stări de pericol pentru buna înfăptuire a justiţiei sau pentru încrederea care trebuie să existe în actele oficiale). ci un anumit grad de pericol social care diferenţiază infracţiunea de faptele ilicite extrapenale.

să nu prezinte gradul de pericol social al unei infracţiuni. La aprecierea. deşi apreciem justeţea 60 Florin Streteanu. prin conţinutul ei concret. în consecinţă. pedeapsa ce corespunde acestui grad de pericol şi care să fie de natură să prevină săvârşirea de noi infracţiuni şi să aibă aptitudinea de a reeduca. Prin excepţie de la regula consacrată în Codul penal în vigoare. în cadrul aceluiaşi tip de infracţiune. potrivit căreia orice faptă incriminată prezintă in abstracto pericol social. Pericolul social generic este diferit de la un tip de infracţiune la altul. urmările faptei. pentru a hotărî dacă fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. gravitatea vătămării sau periclitării. posibilitatea ca o faptă săvârşită de o anumită persoană. urmările fireşti. 181 din Codul penal s-a prevăzut. din lucrările de doctrină. Dar care este criteriul potrivit căruia legiuitorul stabileşte gradul generic al pericolului social al unei infracţiuni? Stabilirea gradului generic de pericol social se face de către legiuitor. modul şi mijloacele de săvârşire. În ceea ce ne priveşte. timpul şi locul săvârşirii. de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. în concret. de împrejurările în care fapta a fost comisă. Astfel. Pericolul social concret este reflectat în pedeapsa concretă aplicată de către instanţă fiecărui infractor. din textul sus-menţionat. În ultimă instanţă. a făcut obiectul multor controverse şi critici în doctrină60. Această excepţie. politica penală.primul rând. op. b) Pericolul social concret este pericolul pe care îl prezintă fapta concretă. obiectul. a gradului de pericol social. se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei.. cit. de scopul urmărit. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. care are în vedere: importanţa valorii sociale vătămate sau puse în pericol. fiind lipsită în mod vădit de importanţă. prin textul art. săvârşită de o anumită persoană. de la o faptă concretă la alta. in concreto. calitatea făptuitorului. textul de lege menţionat prevede că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. în anumite împrejurări. pericolul social abstract este ilustrat prin pedeapsa stabilită de lege pentru o anumită infracţiune. pentru a evalua gradul de pericol şi a stabili. Aceste date legiuitorul le obţine din rapoartele privind statistica judiciară. p. precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. subiectul. Pericolul social concret diferă. El este evaluat de organele judiciare ţinând seama de acţiunea sau inacţiunea săvârşită. iar în al doilea rând. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege. 117 . 292. în anumite condiţii. frecvenţa unor asemenea fapte etc. din analiza practicii judiciare etc.

fie prin a nu face tot ceea ce trebuie pentru cunoaşterea caracterului ilicit al actului săvârşit şi. Vinovăţia. suntem pentru deschidere şi compatibilizare a prevederilor actualului Cod penal cu legislaţiile penale europene. obiectivă. nu există vinovăţie.2. Conştiinţa deliberează asupra săvârşirii faptei şi asupra tuturor motivelor care pot determina luarea unei hotărâri şi tot conştiinţa decide dacă fapta asupra căreia s-a deliberat urmează a fi săvârşită. Întrucât majoritatea persoanelor dispun de capacitatea psihică de a se autodetermina şi de a fi stăpâne pe actele lor. se produce o trecere de la manifestarea de conştiinţă la manifestarea de voinţă. ci este necesar ca fapta să fie comisă cu vinovăţie. pentru respectarea legii. Pentru existenţa vinovăţiei este necesar însă ca voinţa să se poată exprima în mod liber.ştiinţifică a criticilor formulate la adresa acestui text. moderne. infracţiunea are. Odată terminat procesul de luare a unei hotărâri. fapta şi urmările ei sunt concepute. În acest din urmă caz. Voinţa de a săvârşi o faptă antisocială trebuie să existe ca trăsătură esenţială a infracţiunii în situaţia în care fapta are atât forma acţiunii. Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a autorului faptei faţă de faptă şi de urmările ei. care conţin prevederi noi. şi o latură subiectivă. amânarea aplicării pedepsei şi renunţarea la pedeapsă în cazurile în care pericolul social al faptei nu este de interes public şi sunt posibile restabilirea ordinii de drept încălcate şi repararea răului produs. Dacă voinţa nu a fost liberă şi persoana a acţionat sub imperiul unei constrângeri. 118 . pe lângă o latură materială. psihică. exterioară. Latura subiectivă a infracţiunii cuprinde doi factori: unul de conştiinţă şi altul de voinţă. Astfel. Cea de a doua trăsătură esenţială a infracţiunii – vinovăţia A. Pentru existenţa infracţiunii nu este suficientă săvârşirea unei fapte care prezintă pericol social. fie prin ignorarea obligaţiei legale. voinţa de a săvârşi o faptă antisocială este prezumată până la proba contrară. 2. În conştiinţă apare ideea de a se săvârşi o faptă şi tot în conştiinţă apare reprezentarea urmărilor ei. Voinţa de a săvârşi o faptă antisocială este factorul care determină ca fapta respectivă să fie imputată persoanei care a săvârşit-o. deci. internă. La fel ca orice act de conduită a omului. cât şi forma omisiunii. încetarea acţiunii penale. ea neputând însă să-i fie imputată psihic. meditate şi orientate de conştiinţă. întrucât fapta aparţine numai fizic făptuitorului. voinţa constă în actul de conduită contrar legii. prin mediere). aşadar. ce permit introducerea formelor de justiţie restaurativă (renunţarea la urmărirea penală.

urmarea firească. Criteriul legal care determină stabilirea vinovăţiei sub cele două forme ale intenţiei este. prin urmare. a) Intenţia şi modalităţile ei. De exemplu. Formele vinovăţiei. sub impulsul căruia este realizată fapta. Prin „rezultatul faptei” se înţelege urmarea imediată. În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între două forme tipice de vinovăţie: intenţia (dolul) şi culpa (greşeala). distrugerea unui bun) sau forma unei stări de pericol pentru o anumită valoare socială. atunci când persoana care săvârşeşte o faptă ce prezintă pericol social prevede rezultatul faptei pe care şi-a propus să o săvârşească şi urmăreşte sau acceptă producerea lui. în unele cazuri speciale. Voinţa condusă de conştiinţă mobilizează şi dinamizează energiile necesare în vederea şi pentru punerea în executare a hotărârii luate. ceea ce făptuitorul trebuie să fi prevăzut pentru a exista vinovăţia sub forma intenţiei este „rezultatul faptei”. efectiva prevedere a rezultatului faptei. la care se adaugă.Între factorul de conştiinţă şi factorul de voinţă există o legătură de interdependenţă. ca formă a vinovăţiei. Aşadar. B. cel care sustrage bunul altuia prevede rezultatul faptei şi urmăreşte producerea acestui rezultat. o atitudine a conştiinţei în raport cu urmările faptei şi un act de voinţă. denumită intenţie depăşită sau praeterintenţie. fapte săvârşite din culpă şi fapte săvârşite cu formă mixtă. Prevederea este. Prin „a prevedea rezultatul” se înţelege a avea reprezentarea acestuia. se creează o stare de pericol cu privire la încrederea nezdruncinată care trebuie să existe în actele oficiale). dintre cele apărate de legea penală (de exemplu. Vinovăţia presupune deci un act de conştiinţă. Există intenţie (dol). în cazul mărturiei mincinoase se creează o stare de pericol pentru buna înfăptuire a justiţiei. Acest rezultat poate îmbrăca forma unui prejudiciu material (deposedarea de un bun sau o sumă de bani. suprimarea vieţii unei persoane. adică modificarea produsă în lumea externă de acţiunea sau inacţiunea efectuată de către făptuitor. a-şi da seama că rezultatul se va produce dacă va fi efectuată o anumită acţiune sau inacţiune. deci. fără a fi urmărit. o anticipare a ceea ce se va întâmpla ulterior. o formă mixtă. Prevederea este o cunoaştere dedusă din cunoaşterea prealabilă a acţiunii sau inacţiunii săvârşite şi a împrejurărilor în care a avut loc acţiunea sau inacţiunea. Intenţia prezintă deci două modalităţi: una în care rezultatul faptei este urmărit (intenţie directă) şi alta în care rezultatul. este acceptat (intenţie indirectă). Vor exista deci fapte săvârşite cu intenţie. în cazul falsului intelectual în acte oficiale. intenţie şi culpă (praeterintenţie). 119 . Autorul faptei realizează mental această deducţie pe baza datelor de experienţă generală.

a armat pistoletul. ar fi susceptibile de a produce. a apăsat pe trăgaci şi a ucis victima prin împuşcare. când făptuitorul urmăreşte producerea rezultatului în vederea realizării unui scop prevăzut în norma 120 . dar prevede ca posibile şi celelalte rezultate. a smuls poşeta cu diverse valori din mâna părţii vătămate etc. pentru că. prin aplicarea unor asemenea lovituri. eventual. dar neurmărit. Această modalitate a intenţiei există atunci când făptuitorul îşi reprezintă acţiunea sau inacţiunea sa. Va exista intenţie indirectă ori de câte ori autorul omorului a aplicat victimei multiple lovituri. a. acceptă implicit riscul eventualei produceri a rezultatelor neurmărite. Va exista intenţia directă atunci când autorul faptei a îndreptat arma asupra victimei. eventual. la întâmplare. înseamnă deci adoptarea unei atitudini de indiferenţă faţă de eventualitatea producerii acelui rezultat. o culpă. acceptând eventualitatea producerii lui. în diverse zone ale corpului. şi intenţia calificată. inclusiv în zone vitale. când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui.a) Intenţia directă. Această atitudine constituie. o intenţie indirectă. indiferent de condiţiile în care 1-a conceput acesta. în raport cu rezultatul eventual. a aplicat lovituri cu cuţitul în zona inimii sau a altor organe vitale. cu instrumente contondente. săvârşeşte totuşi fapta. Pentru existenţa intenţiei directe este necesar ca rezultatul urmărit să corespundă rezultatului firesc al unei fapte care prezintă pericol social şi acel rezultat să fi fost prevăzut de făptuitor. cel care urmăreşte unul dintre rezultate. În teoria dreptului penal se cunosc şi alte modalităţi ale intenţiei. suprimând viaţa victimei. În asemenea cazuri. modul de înfăptuire şi rezultatul socialmente periculos la care conduce fapta şi urmăreşte producerea acestui rezultat.b) Intenţia indirectă (eventuală) există atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi. după cum urmează: • intenţia simplă. Modalitatea intenţiei indirecte este posibilă numai în cazul acţiunilor sau inacţiunilor care. deşi nu urmăreşte acel rezultat. şi totuşi efectuează acţiunea sau inacţiunea respectivă. nu a prevăzut rezultatul faptei. a acceptat posibilitatea de a provoca rezultatul letal. prin felul lor sau datorită modului în care sunt efectuate. nu poate fi considerat că a avut intenţie.Cel care.c) Alte modalităţi ale intenţiei. din cauza cunoaşterii greşite a împrejurărilor în care efectuează acţiunea sau inacţiunea (eroare de fapt) sau din cauza survenirii unor împrejurări de neprevăzut (caz fortuit). ci un alt rezultat. inofensiv. putându-i-se reţine. mai multe rezultate. a. A accepta eventualitatea producerii unui rezultat prevăzut. a. inclusiv în zone vitale.

• intenţia supravenită. dar nu urmăreşte producerea lui. • intenţia premeditată. sau n-a prevăzut rezultatul. Din definiţie rezultă că vinovăţia sub forma culpei prezintă şi ea două modalităţi: culpa cu prevedere (uşurinţă) şi culpa simplă (greşeala). fiindcă în ambele situaţii făptuitorul prevede rezultatul. este necesar să se dovedească faptul că luarea fără drept a bunului de la proprietar. b. atunci când făptuitorul. modalitatea culpă cu prevedere (uşurinţă) se aseamănă cu modalitatea intenţiei indirecte. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: – făptuitorul să fi prevăzut rezultatul faptei sale. Există. • intenţia iniţială. Din acest punct de vedere. ca formă a vinovăţiei. atunci când infractorul a hotărât săvârşirea unei singure fapte. aflat într-o locuinţă. în timpul executării faptei. prin urmare. când infractorul ia hotărârea de a săvârşi infracţiunea înainte de începerea executării. • intenţia spontană.a) Culpa cu prevedere (uşurinţa). când infractorul a prevăzut rezultatul chiar în momentul săvârşirii faptei. dar nu urmăreşte producerea lui şi crede. să fi avut realmente reprezentarea rezultatului. fiind surprins. Există culpă. săvârşind o faptă care prezintă pericol social. a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale.incriminatoare (de exemplu. s-a realizat în scopul însuşirii pe nedrept). are reprezentarea unui alt rezultat decât cel prevăzut iniţial şi se hotărăşte să-l realizeze şi pe acesta (de exemplu. ucide). când infractorul. 121 . în modalitatea culpei cu prevedere (uşurinţă). o asemănare între vinovăţie sub forma intenţiei şi vinovăţie sub forma culpei (modalitatea uşurinţei). reflectând. sub raportul condiţiei privitoare la prevederea efectivă. b) Culpa şi modalităţile sale. • intenţie unică. se hotărăşte să fure un obiect şi imediat execută această hotărâre). când infractorul a hotărât să comită mai multe fapte sau a urmărit producerea mai multor rezultate. posesor sau detentor. că acest rezultat nu se va produce. Deosebirea rezultă însă din atitudinea de conştiinţă diferită pe care făptuitorul o are faţă de rezultatul prevăzut. când fapta a urmat imediat momentului luării hotărârii (hoţul. – făptuitorul să nu fi urmărit producerea rezultatului prevăzut. hoţul care. dar nu a urmărit şi nu a acceptat eventualitatea producerii lui. pregătind şi luând o serie de măsuri ca fapta să aibă rezultatul urmărit. • intenţie complexă. Există culpa cu prevedere (uşurinţa) atunci când infractorul prevede rezultatul faptei sale. fără temei. la infracţiunea de furt. însă a acţionat socotind fără temei că acel rezultat nu se va produce. deşi trebuia şi putea să-l prevadă. Pentru existenţa vinovăţiei sub forma culpei.

deşi el trebuia şi putea să-l prevadă. deci. dar. nepricepere (lipsa cunoştinţelor necesare efectuării activităţii). Neprevederea rezultatului apare. accidentul s-a produs (în acest caz. Aşadar. faţă de împrejurările în care se efectuează acţiunea sau inacţiunea sa. ca o greşeală. În cazul în care făptuitorul nu numai că nu a prevăzut. cu toate acestea. nu a avut deloc reprezentarea acelui rezultat. culpa cu prevedere (uşurinţă) de intenţia indirectă este că. ca o nejustificată lipsă de previziune. Această apreciere a fost însă greşită. nu există culpă şi. făptuitorul şi-a dat seama că producerea rezultatului e posibilă şi a acceptat riscul producerii lui. bazându-se pe performanţele autoturismului şi pe aptitudinile sale de conducător. însă. fapta săvârşită este infracţiunea de vătămare gravă din culpă cu prevedere sau uşurinţă). în sensul că orice om normal şi atent ar fi trebuit să-l prevadă. acel rezultat nu se va produce. deşi a prevăzut că acţiunea sau inacţiunea sa este de natură să producă alt rezultat decât cel urmărit de el. deci.c) Alte modalităţi ale culpei. b. pe când în a doua situaţie. – rezultatul să fi fost previzibil. cel care a efectuat acţiunea sau inacţiunea. conducând cu viteză excesivă printr-un oraş cu circulaţie intensă.– făptuitorul să fi socotit fără temei că acel rezultat nu se va produce. dar nici nu putea să prevadă producerea rezultatului. În teoria dreptului penal sunt cunoscute şi alte modalităţi ale culpei. Pentru existenţa vinovăţiei în modalitatea de culpă simplă (greşeală) trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: – făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale. Cu alte cuvinte. – făptuitorul trebuia şi putea să prevadă rezultatul care s-a produs. De exemplu. îşi dă seama că ar putea provoca un accident. deci. Ceea ce deosebeşte. făptuitorul. 122 . ci ne găsim în faţa unui caz fortuit. Posibilitatea de prevedere se verifică în raport cu felul activităţii în cadrul căreia s-a produs fapta din culpă şi în raport cu persoana celui care a comis-o. făptuitorul a crezut în mod greşit că rezultatul nu se va produce. socoteşte că nu se va produce un asemenea accident. nebăgare de scamă (neatenţie). nici vinovăţie. nedibăcie (lipsa aptitudinilor sau deprinderilor necesare). după cum urmează: – în raport de cauza care a determinat atitudinea culpabilă se face deosebire între: imprudenţă sau nesocotinţă (comportare nechibzuită). în primul caz. b. fiindcă rezultatul s-a produs. datorită căreia s-a produs rezultatul. neglijenţă (comportare fără grija necesară). ceea ce dovedeşte că ea nu a fost sprijinită pe temeiuri serioase. un şofer. că ea a fost făcută cu uşurinţă. totuşi a socotit că.b) Culpa simplă (greşeala). Există culpă simplă atunci când făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale.

chiar dacă a fost săvârşită cu vinovăţie. ci poate fi considerată ca atare dacă se constată că sunt îndeplinite şi celelalte două trăsături esenţiale ale infracţiunii (pericol social şi vinovăţie).– în raport cu natura comportării. poate fi considerată ca faptă penală. activităţile de acest fel sunt incriminate fie ca infracţiuni de sine stătătoare (exemplu. persoana care loveşte o altă persoană. se face distincţia între culpa in agendo şi culpa in omitendo.3 C. Incriminarea este acea operaţiune prin care o anumită faptă.pen. acţiunea iniţială (primum delictum) este săvârşită cu intenţie. Aşadar.pen. urmărind producerea unui anumit rezultat.. după cum aceasta s-a manifestat în cadrul unei acţiuni sau al unei omisiuni. astfel încât intenţia iniţială a făptuitorului a fost depăşită (exemplu. 2. Cea de a treia trăsătură esenţială a infracţiunii – faptă prevăzută de legea penală O faptă care prezintă pericol social.183 C. mai grav şi suplimentar. făptuitorul. dar se produce un rezultat mai grav sau un rezultat suplimentar faţă de acela prevăzut şi urmărit. respectiv ca infracţiune. în anumite condiţii. O faptă se consideră ca fiind prevăzută de legea penală atunci când o dispoziţie din Codul penal ori dintr-o lege penală specială sau dintr-o lege generală cu dispoziţii penale incriminează o anumită faptă ca infracţiune. specific unei infracţiuni mai grave. însă produce un rezultat mai grav sau suplimentar. cât şi culpa. vătămarea corporală gravă – art. Incriminarea nu trebuie confundată deci cu prevederea faptei de către legea penală. iar aceasta. care reuneşte atât intenţia. încetează din viaţă). fie ca variante agravante ale unor infracţiuni în al căror conţinut complex s-au prevăzut şi aceste situaţii (exemplu. În toate aceste cazuri. săvârşeşte o faptă ce constituie elementul material al unei infracţiuni (primum delictum).pen. Este o formă mixtă.).3. lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte – art. prevăzând condiţiile în care această faptă este considerată infracţiune. cade şi.182 C. sau o variantă mai gravă a aceleiaşi infracţiuni (majus delictum). în cadrul căreia s-a manifestat. Aceasta există atunci când făptuitorul săvârşeşte cu intenţie o faptă prevăzută de legea penală. violul care a avut ca urmare moartea victimei – art. în această situaţie. nu poate fi considerată şi calificată ca infracţiune decât dacă este prevăzută şi sancţionată de lege. este săvârşit din culpă.197 alin. În asemenea cazuri. pierzându-şi echilibrul. în legislaţia penală. după cum fapta prevăzută de legea penală nu este identică cu noţiunea de faptă penală. iar rezultatul. Fapta prevăzută de legea penală nu este prin ea însăşi infracţiune.). 123 . c) Intenţia depăşită (praeterintenţia). care depăşeşte intenţia făptuitorului şi conduce la o infracţiune mai gravă. izbindu-se cu capul de pardoseala de ciment.

Aşadar. Aşadar. decurge din principiul legalităţii incriminării. ea trebuie să întrunească şi această trăsătură de a contraveni ordinii juridice. op. şi anume aceea ca fapta să fie pedepsibilă62. însă. 158. cât şi la cele subiective din conţinutul juridic şi constitutiv al normei de incriminare64. Orice infracţiune trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală. p. antijuridică. Noţiunea de infracţiune şi cea de faptă prevăzută de legea penală nu sunt. ca trăsătură generală a infracţiunii. Fiore. 117 şi urm. este definită ca o faptă tipică. fapta prevăzută de legea penală trebuie să întrunească şi celelalte două trăsături esenţiale: să prezinte pericol social şi să fie săvârşită cu vinovăţie. Există şi opinii potrivit cărora infracţiunea are patru trăsături esenţiale. 64 Ibidem. pentru ca o faptă tipică să fie infracţiune. Referitor la vinovăţie. Definiţia infracţiunii în legislaţia şi doctrina altor state europene Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt tratate diferit în legislaţia altor state. Derecho penal. 245 şi urm. Fiore. antijuridicităţii şi vinovăţiei. desemnează. în concepţia acestor autori. Manual de derecho penal. Parte general. infracţiunea. Quintero Olivares. Parte generale. explică faptul că noţiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective. fapta prevăzută de legea penală nu este infracţiune şi nu poate fi sancţionată cu pedeapsă decât atunci când ea a fost săvârşită cu vinovăţie şi nu există vreo situaţie în care legea exclude pericolul social al faptei. 63 C. în concepţia majorităţii autorilor. Antijuridicitatea este explicată ca fiind acea trăsătură care rezidă în caracteristica faptei de a contraveni ordinii juridice. p. denumită tipicitate. Garcia Aran. toţi autorii reţin această trăsătură. C. pentru existenţa infracţiunii.. germană. Munoz Conde. corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract din norma de incriminare63. Prima trăsătură. 3. M. spaniolă sau elveţiană. Autorii acestei opinii. dar nu orice faptă prevăzută de legea penală constituie infracţiune. ca trăsătură esenţială a infracţiunii.. Prevederea în lege a faptei. p. 124 61 . Pentru a fi infracţiune. p. adaugă la trăsăturile tipicităţii. cit. Doctrina majoritară. o trăsătură suplimentară. G. Diritto penale. 62 F. care recunoaşte tipicitatea. în doctrina italiană. 223. Parte general. ca fiind obligatorie. săvârşită cu vinovăţie61. identice. Astfel.

145 din acelaşi cod. 249 alin. Lipsa pericolului social al faptei. sancţiunile contravenţionale aplicate nu au fost puse în executare şi s-au prescris la trecerea unui an de la data aplicării sancţiunii. Instanţa a reţinut că inculpatul a lucrat ca subofiţer de poliţie la Poliţia oraşului Moineşti. 125 . (1) Fapta poliţistului. Prin sentinţa penală nr. Neglijenţă în serviciu.M. constituie infracţiunea de neglijenţă în serviciu. (1) C. că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Trăsăturile infracţiunii. între altele. de a nu-şi îndeplini timp de peste un an această obligaţie. nefiind incidente într-un atare caz. având ca obligaţii de serviciu. nu este fondat. Potrivit art. art.. Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul M. însărcinat cu evidenţa proceselor-verbale de contravenţie şi valorificarea lor prin dare în plată. pen. 249 alin. pen. trimiterea lor la circumscripţiile fiscale şi la judecătorie pentru definitivare şi încasarea sumelor prin darea în debit. pen. ţinerea evidenţei proceselor-verbale de contravenţie şi a contestaţiilor. Prin decizia penală nr.APLICAŢII PRACTICE. Elemente constitutive. sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane. prevederile art. consecinţa fiind şi în aceste cazuri prescrierea executării lor. art. iar ca urmare.895. Evaluare greşită. începând cu anul 1999. Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondate apelurile declarate de procuror şi de inculpat. înregistrarea acestora.. care susţine. între altele.000 de lei despăgubiri civile către Ministerul Finanţelor Publice. cu urmarea că amenzi contravenţionale de peste 150 de milioane de lei s-au prescris. C. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 100 din 6 aprilie 2004. 181 C. 181.895. dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art.000 de lei. aceste obligaţii de serviciu nu au mai fost îndeplinite în mod corespunzător de inculpat. alte contravenţii s-au prescris după trecerea unei perioade de o lună de la data întocmiri proceselor-verbale ori înştiinţările de plată ale amenzilor nu au fost comunicate contravenienţilor în termenul prevăzut de lege. 249 C. pen. 49 din 12 februarie 2004. prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă. şi l-a obligat la plata sumei de 153. Recursul declarat de inculpat. infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă în încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu. Expertiza efectuată în cauză a stabilit că valoarea totală a contravenţiilor prescrise a fost de 153.

242 din 31 martie 1998 a Curţii de Apel Alba Iulia. cu condiţiile concrete în care a comis fapta. în locuinţa părţii vătămate T. 181 La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte prevăzute în legea penală. prin forţarea ferestrei.. de unde şi-a însuşit o haină de blană. iar recursul s-a respins prin decizia penală nr. Elemente de apreciere a gradului de pericol social C. secţia penală. cu pregătirea sa. în raport cu aptitudinile. pen. 126 . Ca urmare. recursul inculpatului a fost respins.C. Prin sentinţa penală nr.M. art. Declarându-se recurs în anulare. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr..C. În consecinţă. s-a susţinut că prin condamnarea inculpatului s-a făcut o greşită aplicare a legii.Pentru stabilirea culpei este necesar să se constate că făptuitorul. pen. trebuie să se ţină seama de toate criteriile de apreciere prevăzute în art. (1) lit. însuşirea în timpul nopţii a unei haine din blană dintr-o locuinţă. (2) C.. 65 din 27 martie 1997 a Judecătoriei Orăştie a fost condamnat inculpatul C. în aşa fel ca faptele prezentând un real pericol social să nu fie considerate vădit lipsite de importanţă. 209 alin. 208 raportat la art.V. 5204 din 13 octombrie 2004 Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. date şi fapte în raport cu care fapta inculpatului nu poate fi considerată ca lipsită de pericolul social al unei infracţiuni. inculpatul a intrat. Recursul în anulare nu este fondat. cauzând prin aceasta o pagubă de peste 150 milioane de lei.G. 1363 din 24 noiembrie 1997 a Tribunalului Hunedoara. nu poate fi considerată o faptă lipsită în mod vădit de importanţă. putea să aibă reprezentarea consecinţelor acţiunii sau inacţiunii sale. Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. I. decizia nr. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art.J. în noaptea de 5 decembrie 1996. pen. în urma pătrunderii în acea locuinţă prin forţarea şi escaladarea unei ferestre. g) şi i) C. chiar dacă valoarea acelei haine este relativ redusă. 181 alin.. rezultatul ei dăunător. timp de peste un an nu a depus nici o activitate pentru valorificarea proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a dat dovadă de delăsare în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. deoarece fapta săvârşită de el nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. S-a reţinut că.

pen. 328/1966.. pentru noua infracţiune nu se justifică. nu constituie infracţiune fapta prevăzută în legea penală. constituie împrejurări de care instanţa trebuie să ţină seama la stabilirea pedepsei. Or. de împrejurările în care fapta a fost comisă. dimpotrivă. decizia nr. a stabilit o pedeapsă redusă substanţial sub minimul special prevăzut în lege. constatând circumstanţe atenuante în favoarea sa. nu poate fi considerată. cu scopul de a o vinde ulterior. că este în mod vădit lipsită de importanţă. 1405 din 14 aprilie 1999 Trăsăturile infracţiunii. art. o atare faptă prezintă chiar un accentuat grad de pericol social.707 lei. prin modul în care a fost săvârşită şi conţinutul ei concret. Faptul că la scurt timp după săvârşirea infracţiunii inculpatul a obţinut permisul de conducere. la locul de muncă. o haină de blană. în cazul dat aplicarea amenzii în locul închisorii fiind cea corespunzătoare. 181 C. după ce a întrerupt curentul electric de la reţeaua publică şi a sărit peste gard în curte. pe care a ascuns-o la domiciliul său. (1) C. 127 . fiind lipsită în mod vădit de importanţă. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. (2) al aceluiaşi articol de lege. Ca urmare. la stabilirea în concret a gradului de pericol social. tot pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art.. C. 181 Decretul nr. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret. că a fost sincer în cursul procesului şi are. 36 alin. de a fi intrat în locuinţa părţii vătămate prin forţarea şi escaladarea ferestrei. Conducerea autovehiculului fără permis pe drumurile publice C.. 181 alin. Împrejurarea că partea vătămată a evaluat haina la un milion de lei şi că salariaţii unei societăţi comerciale private au estimat că valoarea ei ar fi de numai 93. recursul în anulare a fost respins. De altfel. Pericol social. fapta inculpatului. secţia penală. 328/1966. aplicarea prevederilor art.S. se mai prevede că. de scopul urmărit. art. precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. însuşindu-şi apoi. În alin. dintr-un dulap. 36 Faţă de împrejurarea că inculpatul a mai fost anterior condamnat. o bună comportare. pen. (1) din Decretul nr. cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. ca şi conduita anterioară bună a inculpatului nu justifică aprecierea că fapta ar fi vădit lipsită de importanţă. conduita anterioară bună a inculpatului şi împrejurarea că valoarea hainei sustrase nu este mare au fost avute în vedere de prima instanţă care.J.Potrivit art. cât timp modul în care el a acţionat şi locul din care a sustras bunul în timpul nopţii demonstrează că. pen. se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei.

Potrivit art.. ulterior. de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. inculpatul a dovedit perseverenţă în comiterea acestui gen de infracţiuni. Of. În consecinţă.Notă: Decretul nr. de scopul urmărit. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret. 328/1966. 556 din 6 mai 1999. şi a dispus revocarea suspendării condiţionate a unei pedepse anterioare de un an şi 6 luni închisoare. 181 C. inculpatul a obţinut permisul de conducere. C.2002). (1) din Decretul nr. în prezent fiind angajat în calitate de şofer în cadrul unei staţii de salvare.12. a unei noi infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. pen. ca şi conduita bună la locul de muncă constituie circumstanţe personale care au fost avute în vedere de instanţa de recurs la individualizarea pedepsei. iar la locul de muncă are o conduită bună. 328/1966 a fost abrogat în temeiul art. cu aplicarea art. (1) C. pen. Din probele administrate rezultă că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere. recursul în anulare a fost respins. inculpatul manifestând sinceritate în cursul procesului. în mai 1997. de împrejurările în care fapta a fost comisă. Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs în anulare. (2) al aceluiaşi articol prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei. Împrejurarea că. 79 din actul menţionat. fiind lipsită în mod vădit de importanţă. prevederile art. 3692 din 15 decembrie 1998. nr. în art. 958/2002 (M. 38 din Decretul nr. Prin sentinţa penală nr.. Alin. 709 din 20 octombrie 1999. 37 şi. şi la 6 luni închisoare. la puţin timp după comiterea faptei a obţinut permisul de conducere. 37 lit. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis prevăzută în art. 181 alin. 36 alin.. Apelul declarat de inculpat a fost respins de Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr. Instanţa a reţinut că.J. 958/28. nefiind justificată. aplicarea în cauză a prevederilor art. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. pen.G. în cursul termenului de încercare. 118 din O.U.S. Judecătoria Medgidia a condamnat pe inculpatul Z. inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. 328/1966. 181 C. cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. secţia penală. 1125 din 28 februarie 2002 128 . Recursul în anulare nu este fondat. 36 regăsindu-se în art. pentru alte două infracţiuni prevăzute în art. deşi anterior a mai fost condamnat la un an şi 6 luni. prin decizia penală nr. nr. respectiv.000 de lei amendă.S. Curtea de Apel Constanţa. decizia nr. pen. Prin săvârşirea. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. a admis recursul inculpatului şi a casat hotărârile modificând pedeapsa din închisoare în 300.. a) C. cu motivarea că erau aplicabile prevederile art.

în unele cauze. art. deoarece autorul unei atare fapte nu are calitatea de „încorporat”. iar nu şi la o instituţie publică. deoarece.Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. „neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştinţare. pen. În alte cauze. 354 alin.G. adoptată în temeiul art. refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme. a faptelor de neprezentare pentru 129 . 354 Legea nr. Din aceste dispoziţii ale legii rezultă. Prevederea faptei în legea penală C. 46/1996. 354 alin. 4 din Legea nr. la care se referă acest text de lege. neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară” constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. s-a constatat că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în aprecierea faptelor de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ a cetăţenilor repartizaţi să presteze acest serviciu. „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi”. în conformitate cu alin. nr. (1) C. Potrivit art. din motive religioase. În aceste din urmă cauze s-a procedat corect. dimpotrivă. 354 alin. (2) C. deci. din moment ce chemarea pentru satisfacerea stagiului militar în una din aceste două modalităţi nu se poate realiza decât prin repartizarea celor încorporaţi sau concentraţi la o unitate militară. că infracţiunea menţionată se poate comite şi prin neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi. este evident că legiuitorul nu a vizat încriminarea. 4 din Legea nr. Totodată. iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile.. din convingeri religioase. pen. art. constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare prevăzută în art. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. iar prin termenul „unitate”. 4 H. 618 din 6 octombrie 1997.G. În aplicarea dispoziţiilor art. pen. pen. prin dispoziţiile menţionate. s-a hotărât că fapta de neprezentare în vederea executării serviciului utilitar alternativ nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme. (2) C. Dar.. s-a considerat că neprezentarea pentru executarea serviciului utilitar alternativ a cetăţenilor repartizaţi să presteze acest serviciu pe motiv că. 618/1997 Fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ a celor repartizaţi să presteze acest serviciu nu este prevăzută de legea penală.. nu se poate înţelege decât o unitate militară sau o formaţiune militară şi nu una din cele denumite „angajator” în înţelesul H. nr. 46/1996. în cadrul cărora nu se pot desfăşura activităţi specifice îndeplinirii serviciului militar. Astfel. regie autonomă sau societate comercială. (2) al aceluiaşi articol.

Ca urmare. răspunderea disciplinară. VI din 15 octombrie 2001 SECŢIUNEA II TERMENII INFRACŢIUNII Noţiune. 618/1997. potrivit legii” nu poate avea altă semnificaţie decât aceea care decurge din natura încălcărilor aduse Legii nr. nr. 618/1997. singura abilitată să primească cetăţeni într-un asemenea scop. nr. 46/1996 şi H.G. (2) C. 46/1996 a prevederii potrivit căreia „cetăţenii care. regia autonomă sau societatea comercială unde se organizează executarea serviciului utilitar alternativ. dată în conformitate cu dispoziţiile art. nu este posibilă o infracţiune fără o persoană care să o săvârşească (infractor) şi aproape întotdeauna fără o altă persoană (fizică sau juridică).G. s-a constatat că fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu este prevăzută de legea penală. prin care este încriminată „neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi”.G. 46/1996 a obligativităţii executării serviciului utilitar alternativ de către cei care. 354 alin. care să fie 130 . 354 alin.G. Astfel. sau la o altă dispoziţie a legii penale. regia autonomă sau societatea comercială. unitate care. pen. Prin termenii infracţiunii înţelegem anumiţi factori. nr. nu poate fi echivalată cu neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea unde au fost repartizaţi. (1) al art. 2 alin. Înscrierea în alin. (2) C.S. 618 din 6 octombrie 1997. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul utilitar alternativ” nu poate justifica încriminarea neprezentării acestora la instituţia publică. nu se poate concepe o infracţiune fără o valoare socială care să fie vătămată ori periclitată prin săvârşirea faptei care constituie infracţiune. 4 din Legea nr. C. în conformitate cu art. 4 alin. după caz. nu poate fi decât o unitate militară. (2) din H. 618/1997 că „nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri sau a clauzelor contractuale de către executanţii serviciului utilitar alternativ atrage. neprezentarea celor repartizaţi la instituţia publică.. din motive religioase. În consecinţă.. fără de care nu s-ar putea concepe. refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme. 4 din Legea nr. nu poate suplini o normă de trimitere la textul art. 354 C. în accepţiunea art. cum sunt şi preceptele invocate de adepţii Organizaţiei „Martorii lui Iehova”. (2) din acea lege.J. nr. existenţa infracţiunii.executarea serviciului utilitar alternativ la care se referă art. decizia nr. în abstract. Reglementarea prin art. din motive religioase. materială sau penală. sau la o altă dispoziţie de lege cu caracter penal. 4 din Legea nr. pen. 21 din H. pen.. anumite entităţi. iar nu şi aceea de referire la art. Dispoziţia de la art. pentru executarea serviciului utilitar alternativ prin participarea la activităţi de natura celor menţionate în art. Secţiile Unite. în concret. noţiunea de infracţiune şi fără de care nu ar fi posibilă. 2 din H.

Aşa.vătămată sau ameninţată în interesele sale. Trebuie reţinut că toţi aceşti factori sau termeni sunt preexistenţi infracţiunii. una dintre condiţiile prevăzute expres de textul incriminator pentru existenţa subiectului activ este ca autorul să aibă calitatea de gestionar ori de administrator al bunurilor sau valorilor care constituie obiectul material al infracţiunii. aşadar. prevăzută de art. Se consideră. nu ne putem imagina săvârşirea unei infracţiuni fără un loc unde s-a comis şi fără un timp în care aceasta a fost săvârşită. unii autori care pun semnul egalităţii între termenii infracţiunii şi elementele care alcătuiesc conţinutul infracţiunii. deci. În fiecare dispoziţie incriminatoare identificăm o îmbinare a celor două noţiuni. 4) Timpul infracţiunii. Există. fără ca această incriminare să nu privească o realitate. A. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite. Obiectul infracţiunii În doctrină. la infracţiunea de delapidare. De asemenea. o faptă care să fi fost incriminată ca atare. 3) Locul infracţiunii. Aceste valori sociale nu se formează şi nu există în neant. de exemplu. În asemenea cazuri. Există. Prin urmare. îmbinare care oglindeşte sintetic ideea de justiţie penală. respectiv o valoare preexistentă care necesită ocrotire şi care este expusă unor acţiuni ori inacţiuni vătămătoare ori periculoase. Incriminarea oricărei fapte care prezintă pericol social reprezintă un mijloc de apărare şi protecţie contra acelei fapte şi o măsură de ocrotire corespunzătoare pentru societate. Ocrotirea are ca obiect valorile sociale a căror existenţă ar putea fi vătămată sau primejduită prin comiterea faptelor antisociale. vor constitui un element al conţinutului infracţiunii. Obiectul juridic. însă. obiectul infracţiunii este tratat sub două aspecte: ca obiect juridic şi ca obiect material. precum şi urmarea (răul) împotriva căreia se creează acea ocrotire. 131 . fapta nu va putea fi încadrată juridic în infracţiunea de delapidare. 2) Subiecţii infracţiunii. iar nu termenul la care se referă. ca obiect juridic al infracţiunii (sau obiect al protecţiunii penale) valorile sociale pe care normele penale de incriminare le ocrotesc. 2151 Cod penal. situaţii în care anumite condiţii referitoare la unul sau altul din termenii infracţiunii să reprezinte o cerinţă pentru existenţa acesteia. ci în jurul unor realităţi şi ele se obiectivează în anumite interese. adică ei nu intră în conţinutul juridic şi constitutiv al acesteia. Nu există. Termenii infracţiunii sunt: 1) Obiectul infracţiunii. 1. ceea ce considerăm că este o eroare. la elaborarea oricărei norme de incriminare se au întotdeauna în vedere o valoare socială care se ocroteşte. însă. acele condiţii.

în funcţie de atributele esenţiale ale persoanei. ca obiect juridic secundar al infracţiunii. ocrotirea lui este inerentă fiecărei dispoziţii incriminatoare şi pentru acest motiv normele de drept penal sunt considerate a fi de ordine publică. pe care norma incriminatoare îl protejează indirect. Acest criteriu se află şi la baza sistematizării. pe capitole şi grupe de infracţiuni. B. Interesul general aparţine societăţii şi se numeşte ordinea publică. 132 . înşelăciune. C. Între obiectul juridic generic sau de grup şi obiectul juridic specific există un raport de subordonare. iar cealaltă valoare. delapidare etc. Prin obiectul juridic generic sau de grup se înţelege obiectul juridic comun unui grup de infracţiuni. se consideră ca fiind obiectul juridic principal al infracţiunii valoarea socială preponderentă. Obiectul material. În asemenea situaţii. pe care norma incriminatoare îl ocroteşte în mod direct. integritatea corporală şi sănătatea.În toate faptele incriminate vom găsi întotdeauna un interes ocrotit în general. valoarea special ocrotită. autorul acţionează fizic asupra unui bun sau a unei persoane. de exemplu. toate infracţiunile contra patrimoniului au ca obiect juridic generic valoarea socială care este proprietatea. şi un interes ocrotit în special. au fost împărţite în mai multe grupe. Sunt fapte prevăzute de legea penală a căror săvârşire este îndreptată asupra unui lucru (bun. libertatea şi moralitatea vieţii sexuale. cuprinse în Titlul II al părţii speciale a Codului nostru penal. Dimpotrivă. care reprezintă tot atâtea valori sociale ocrotite penal: viaţa. Sunt infracţiuni la care găsim protejate mai multe valori sociale.). demnitatea. prin fiecare normă incriminatoare. unul din termenii infracţiunii. această valoare constituind obiectul juridic al infracţiunii şi. libertatea. Obiectul juridic generic şi obiectul juridic specific (special). Astfel. infracţiunile contra persoanei. Prin obiectul juridic specific se înţelege obiectul juridic propriu-zis al infracţiunii. cum ar fi persoana umană. proprietatea etc. deci. În asemenea cazuri.). Distincţia între obiectul juridic generic şi obiectul juridic specific se bazează pe ierarhia sistemului de valori existent în cadrul societăţii. persoană etc. fizice sau juridice. acest interes general al ordinei publice este un factor comun şi nu comportă comentarii. Astfel. Din cauza prezenţei sale în conceptul tuturor infracţiunilor. în sensul că obiectul juridic special reprezintă o parte din obiectul generic. specific fiecărei infracţiuni în parte. a părţii speciale a Codului penal. fiecare din infracţiunile ce compun acest grup are ca obiect specific apărarea proprietăţii (infracţiunea de furt. persoana sau bunul suferă o vătămare ori un prejudiciu sau este expus unui pericol. iar prin asemenea acţiuni. prezintă o deosebită importanţă.

mijloc de săvârşire pentru o altă infracţiune (de exemplu. bunul. act scris. o anumită stare a obiectului material. deci.216 şi 230 C. trebuie să se dovedească faptul că bunul însuşit. Astfel. că obiectul material al infracţiunii reprezintă unul din termenii infracţiunii. valoarea sau persoana asupra căreia este îndreptată acţiunea autorului (subiectului activ) constituie obiect material al infracţiunii. însă. sunt însă cazuri când şi infracţiunile de inacţiune (omisive) pot avea obiect material (exemplu. calitatea sau starea obiectului. au obiect material infracţiunile de acţiune (comisive). şi-l însuşeşte. Obiectul material al infracţiunii nu trebuie să fie confundat cu instrumentele (mijloacele) materiale care au servit la săvârşirea infracţiunii. mijlocul de săvârşire poate fi în acelaşi timp şi obiect material al infracţiunii (de exemplu. Astfel. la infracţiunea de abuz de încredere. instalaţia cu ajutorul căreia au fost confecţionate bancnotele false sunt mijloace. bun material. a unui asemenea bun. şi nu obiect material al infracţiunii de omor). în timp ce obiectul juridic există la orice infracţiune. arma cu care a fost ucisă victima este corp delict. iar nu obiectul în sine. Nu trebuie confundat obiectul material al infracţiunii cu urmele lăsate de aceasta sau cu corpurile delicte (de exemplu. ulterior. era deţinut cu un anumit titlu de cel care. Trebuie reţinut. iar nu obiect material al infracţiunii. ceea ce este obiect material pentru o infracţiune poate deveni. înscrisul falsificat este obiect material în infracţiunea de fals şi poate deveni instrument pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune în convenţii). în urma acelei acţiuni. în concluzie. Această stare. fără îndeplinirea căreia nu va putea exista acea infracţiune. bani. Există. dispoziţii incriminatorii. care pretind o calitate. arma cu care a fost ucisă victima. constituie o cerinţă pentru existenţa infracţiunii.). uneori. Pot exista cazuri în care obiectul material poate fi chiar produsul infracţiunii (exemplu: moneda falsificată). iar nu un element al acesteia. suferă o vătămare ori un prejudiciu sau care este expusă unui anumit pericol.Obiectul. fiindcă este preexistent infracţiunii şi nu intră în alcătuirea conţinutului acesteia. 133 . prin obiect material al unei infracţiuni lucrul material (obiect. ci numai la acelea la care valoarea socială ocrotită şi asupra căreia se acţionează se exprimă într-o entitate materială. Uneori. Alteori. portul ilegal de uniformă sau de decoraţii). Din cele arătate reiese deci că. animal etc. pen. va reprezenta o cerinţă. nepredarea unui bun găsit – art. Se înţelege. care este obiectul material al infracţiunii.) sau persoana fizică asupra căreia este îndreptată acţiunea subiectului activ şi care. ulterior. produs. În asemenea cazuri. În general. obiectul material nu există la orice infracţiune.

adică fără ca unul dintre destinatarii legii penale să fi încălcat această lege şi. minorul a avut discernământ. Această prezumţie poate fi răsturnată dacă se face dovada că. Legiuitorul a avut în vedere că simplul fapt al împlinirii vârstei de 14 ani nu este întotdeauna suficient pentru a se concluziona. până la împlinirea vârstei de 14 ani. aceste condiţii nu sunt expres definite într-un anumit text din Codul penal.). Subiectul activ – persoană fizică Condiţiile subiectului activ. însă. la data săvârşirii faptei. respectiv că acesta nu are dezvoltarea psiho-fizică necesară pentru a înţelege şi conştientiza actele şi faptele săvârşite şi consecinţele acestora. aproape întotdeauna. În actuala reglementare. faţă de care s-a comis infracţiunea. pentru minorul între 14 şi 16 ani. în raport cu valoarea socială generală ocrotită (ordinea publică). 48. 99 din Codul penal. Ele se desprind.2. în mod justificat s-a explicat în 134 . 2 C. s-a menţinut o prezumţie relativă a lipsei de discernământ. deci. A. În actuala reglementare. 17. cu uşurinţă din economia textelor art. Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal. art. Aşa se explică faptul că. – Titulari sunt: societatea. Subiecţii infracţiunii sunt. numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ (art. fără ca o persoană să fi suferit o vătămare ori un prejudiciu ori să fi fost expusă unui pericol din cauza infracţiunii. există o prezumţie absolută că minorul nu are discernământ. Subiect activ poate fi o persoană fizică ori. şi persoanele fizice sau juridice al căror interes este special ocrotit (interes ce exprimă valoarea socială în concret ocrotită şi care constituie obiectul juridic al infracţiunii). Aşa cum arătam la începutul acestui capitol. 46. minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal (art. destinatarul care nu a respectat norma incriminatoare şi titularii interesului ocrotit. săvârşirea unei infracţiuni nu se poate concepe fără un făptuitor. în mod cert. Sub acest aspect. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească autorul infracţiunii sunt următoarele: vârsta. pen. 99 C. – Destinatari sunt: toţi membrii societăţii cărora legea penală li se adresează. o persoană juridică. că minorul a dobândit discernământul necesar. Subiectul activ. Se numeşte subiect activ al infracţiunii cel care a săvârşit infracţiunea. Aşadar. Persoana fizică trebuie să aibă o anumită vârstă. deci infractorul.). 99 alin. ori nu este întotdeauna deplin stăpân pe aceste acte şi fapte. responsabilitatea.pen. libertatea de voinţă şi acţiune. 50 şi art. Subiecţii infracţiunii Subiecţii de drept penal se împart în titulari şi destinatari. art. art. potrivit ultimelor modificări intervenite în Codul penal.

însă. cu privire la săvârşirea faptei. 135 . controla şi dirija în mod conştient. p. pen. Această condiţie se deduce. 3 C. Responsabilitatea În doctrina penală. ci este obligatoriu să se dovedească faptul că minorul a avut discernământ în raport cu fapta concretă săvârşită. fie din cauza alienaţiei mintale. de semnificaţia socială a acestora şi de a-şi putea controla şi dirija. căreia făptuitorul nu i-a 65 66 Vintilă Dongoroz. responsabilitatea este definită ca aptitudinea persoanei de a-şi da seama de acţiunile şi inacţiunile comise. Aceşti doi factori trebuie îndepliniţi în mod cumulativ. se constată iresponsabilitatea subiectului activ. care presupune capacitatea subiectului activ de a înţelege semnificaţia acţiunilor sau inacţiunilor săvârşite şi a urmărilor acestora. aceasta diferă de la legislaţie la legislaţie. în raport cu acţiunile sau inacţiunile săvârşite66. Partea generală. George Antoniu. Prin această dispoziţie. Din economia acestui text. fie din alte cauze. minorul are capacitate penală. • un factor volitiv. Dacă lipseşte unul dintre aceştia. Drept penal. pe cale de interpretare. nu este de ajuns să se constate că minorul îndeplineşte condiţia de a avea vârsta între 14 şi 16 ani. 46 al actualului Cod penal. în sensul de a le determina. p. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal (art. 48 Cod penal care. legiuitorul român a prezumat că. potrivit propriei sale voinţe. a responsabilităţii subiectului activ.407. rezultă. 99 alin. definind iresponsabilitatea. Referitor la vârsta minimă la care o persoană fizică poate fi subiect activ. la împlinirea vârstei de 16 ani. ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. întrucât prin discernământ se înţelege capacitatea persoanei de a-şi manifesta conştient voinţa.doctrină că.80. aşadar. care prevede că atunci când fapta prevăzută de legea penală este săvârşită din cauza unei constrângeri fizice. „Revista Română de Drept” nr. rezultă. prevede că se află în această stare făptuitorul care. pe cale de interpretare. nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea fi stăpân pe ele.8/1969. din dispoziţiile art. în raport cu o anumită faptă concretă65. Această condiţie. Libertatea de voinţă şi acţiune Această condiţie înseamnă capacitatea subiectului activ de a decide şi acţiona. Evident. conştient.). voinţa. că responsabilitatea are două componente: • un factor intelectiv. că această prezumţie poate fi înlăturată dacă se face dovada iresponsabilităţii autorului faptei (întotdeauna printr-o expertiză medico-legală psihiatrică). ceea ce înseamnă că lipseşte vinovăţia. din textul art. 1939. în mod liber. care presupune capacitatea aceluiaşi subiect activ de a fi stăpân pe acţiunile sau inacţiunile sale.

Drept penal. în orice mod. se prevede că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit. 1928.). joc de noroc etc.II. – angajat al căilor ferate. persoanele juridice. – funcţionar. Unii autori. Persoana juridică. care afirmă că societăţile nu pot săvârşi infracţiuni68. respectiv.putut rezista. care resping teza introducerii în legea penală a subiectului activ-persoană juridică. autorităţilor publice şi a instituţiilor publice. Infracţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane se numesc infracţiuni colective sau cu subiecţi activi plurali (bigamie. pen. potrivit căreia persoanele juridice nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii. în cazul infracţiunii de luare de mită (art. o ficţiune a legii. sunt evidenţiate şi alte condiţii pe care trebuie să le întrunească subiectul activ în cazul săvârşirii anumitor infracţiuni. p. pentru că ele nu au o existenţă proprie.). 155. care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat. exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod. invocă aşa-numita teorie a ficţiunii.272. ci sunt o creaţie a legii şi.). 155. Acest argument se întemeiază pe principiul societas delinquere non potest. 191. Unele din aceste infracţiuni se mai numesc şi bilaterale. cum ar fi: – gestionar sau administrator. fapta nu mai este imputabilă făptuitorului. dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.). de abuz sau neglijenţă în serviciu (art. în cazul infracţiunii de trădare (art. pen. răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. În alin. Referitor la recunoaşterea calităţii de subiect activ al infracţiunii unei persoane juridice. pen. în cazul infracţiunii de delapidare (art. Traian Pop. p. cu excepţia statului. În sprijinul acestei teze. 156 C. au existat şi există controverse. Aceste condiţii speciale se referă la anumite calităţi pe care trebuie să le aibă subiectul activ al anumitor infracţiuni. se invocă următoarele considerente: 67 68 Costică Bulai. 248 şi 249 C. 247. 2151 C. la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. vol. Dreptul penal comparat. ca subiect activ al infracţiunii Potrivit modificării intervenite în Codul penal. Condiţiile speciale ale subiectului activ În doctrina de specialitate67. pen.). ori din cauza unei constrângeri morale. prin art. 136 . Partea generală. Cluj. 246. 254 C. 2 al aceluiaşi text. întrucât este săvârşită fără vinovăţie. 273 şi 274 C.pen. în cazul infracţiunilor prevăzute de art. – cetăţean român.

Gheorghe Nistoreanu. de aceea. Alexandru Boroi. care alcătuiesc conducerea. întrucât ei nu au fost consultaţi şi nici nu au participat la luarea acelei hotărâri sau decizii. pedeapsa nu ar avea nici o eficacitate. • a accepta o întreagă colectivitate. Partea generală. se argumentează că împotriva unor asemenea persoane juridice pot fi dispuse şi măsuri de siguranţă. pentru că ele sunt în măsură să determine o schimbare de comportament a întregii colectivităţi care formează persoana juridică. a-i atrage răspunderea penală şi a o pedepsi înseamnă a accepta ca autori ai faptei penale pe acei membri ai colectivităţii care sunt nevinovaţi. iar atunci când ar exista o asemenea posibilitate. atunci când faptele lor constituie infracţiuni. 107. care sunt puse în executare potrivit hotărârii acestora. numai aceste persoane. ele putând săvârşi chiar şi infracţiuni. interdicţia de a avea sediul în anumite localităţi69. precum şi necesitatea de aliniere a legislaţiei noastre penale la legislaţia penală a statelor din Uniunea Europeană au determinat legiuitorul român să introducă în Codul penal persoana juridică. Considerentele avute în vedere de susţinătorii acestei teze sunt următoarele: • persoanele juridice nu sunt ficţiuni. pentru că persoana juridică nu ar simţi efectele acestei pedepse. Răspunderea lor în calitate de subiect activ trebuie să intervină pentru actele care reflectă voinţa consimţită de toţi membrii colectivităţii. • în cazul persoanei juridice există pedepse specifice persoanelor juridice: dizolvarea. p. ci o realitate care are voinţă şi conştiinţă proprie. ci realităţi juridice. trebuie să răspundă penal. Totodată.• orice persoană juridică nu are o voinţă şi o inteligenţă proprie. Potrivit acestei teorii. persoana juridică nu este o ficţiune. ca subiect activ al infracţiunii. care se manifestă în diverse moduri în societate. în calitate de subiecţi activi. Ediţia a IV-a. Aceste ultime considerente. • persoanei juridice nu i se pot aplica pedepsele prevăzute de lege pentru persoanele fizice. cum ar fi expulzarea de pe teritoriul naţional. reprezentanţi ai doctrinei penale moderne. întrucât ea acţionează numai aşa cum hotărăsc şi dispun cei care alcătuiesc conducerea intereselor acesteia. • pedepsele specifice aplicate persoanelor juridice au eficienţă. Drept penal. 137 69 . bazându-se pe teoria realităţii cu privire la persoanele juridice. suspendarea întregii activităţi sau a unei părţi din aceasta. în sensul de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni şi de a respecta legea penală. Alţi autori. interzicerea de a participa la anumite activităţi ori achiziţii publice etc. susţin contrariul. ca subiect activ al infracţiunii.

Sunt infracţiuni în care găsim ocrotite mai multe valori sociale. Streteanu. Rosetti. constând într-un prejudiciu sau vătămare materială ori morală sau într-o stare de pericol. Astfel. Bucureşti. reprezentată prin stat. Radu Chiriţă. Acest titular poate fi o persoană sau o colectivitate. oraş etc. persoana fizică victimă a denunţului calomnios. de exemplu. ca titular al valorii sociale care este buna înfăptuire a justiţiei. autorii fac diferite clasificări ale subiecţilor pasivi ai infracţiunii. ca titular al valorilor sociale agresate.Din economia textului art.) are ca subiect pasiv principal statul. în interesul ori în numele persoanei juridice. Se numeşte subiect pasiv al infracţiunii sau persoană vătămată. Fl. după cum valoarea ocrotită de norma penală priveşte un bun individual sau colectiv. titulară a valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat acţiunea sau inacţiunea autorului şi asupra căreia s-a răsfrânt nemijlocit urmarea imediată. 2002. Subiectul pasiv. când fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. pen. această calitate sau stare. la infracţiunea de ultraj). acea persoană fizică sau juridică. iar ca subiect pasiv secundar sau adiacent. D) Uneori. Răspunderea penală a persoanei juridice. iar cealaltă în secundar.) sau constituită (comună. B. În astfel de cazuri. publicul care asistă la un spectacol. Colectivitatea poate fi: amorfă (de exemplu. 138 70 . Introducerea acestei noi instituţii în Codul nostru penal face obiectul multor lucrări de specialitate în care se tratează vasta problematică pe care o ridică antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice70. iar nu subiectul pasiv constituie un element al infracţiunii. În asemenea cazuri. Persoana poate fi: o persoană fizică sau juridică. alături de subiectul pasiv principal (sau primar) vom avea şi un subiect pasiv special subsidiar (sau secundar). rezultă că persoana juridică va fi subiect activ al infracţiunii atunci când se va dovedi că infracţiunea a fost săvârşită în următoarele condiţii: în realizarea activităţilor care alcătuiesc obiectul ei de activitate. 191. dintre care una este ocrotită în principal.259 C.). Cele mai importante sunt următoarele: – Subiect pasiv general sau mediat în toate infracţiunile este societatea. funcţionar. Ed. călătorii într-un mijloc de transport în comun etc. C) Subiectul pasiv principal şi subiectul pasiv secundar. În doctrina dreptului penal. infracţiunea de denunţare calomnioasă (art. prejudiciate ori periclitate. legea cere ca subiectul pasiv special principal sau subsidiar să aibă o anumită calitate sau să se afle într-o anumită stare (exemplu. – Subiect pasiv special sau imediat al infracţiunii este titularul valorii special ocrotite prin norme incriminatoare. şi care sunt ocrotite prin incriminarea fiecărei fapte.

Infracţiunea concretă manifestându-se printr-o activitate umană exteriorizată. Subiectul pasiv al infracţiunii este aproape întotdeauna şi persoana vătămată prin infracţiune. Locul unde s-a săvârşit infracţiunea este un termen al infracţiunii. incriminată.) este necesar ca fapta să fie săvârşită „în public” (art. De acest termen depind: alegerea legii penale ce trebuie să fie aplicată (lex loci) şi fixarea competenţei teritoriale a organelor judiciare (ratione loci). există însă cazuri când o persoană poate fi subiect pasiv al infracţiunii. firesc şi inevitabil ea îşi are un loc în spaţiu şi o durată în timp. Ca termen al infracţiunii. viol etc. Există infracţiuni la care subiectul pasiv este chiar persoana vătămată (în cazul infracţiunilor de furt. În alte cazuri.). Referitor la criteriile care servesc la determinarea locului infracţiunii ne-am ocupat de ele în Partea introductivă. fără să fie şi persoană vătămată şi invers. a adoptat criteriul ubicuităţii în ceea ce priveşte determinarea locului infracţiunii (art. la infracţiunea de mărturie mincinoasă incriminată. Subiecţii pasivi ai infracţiunii sau persoana vătămată sunt aceia care au suferit urmarea vătămătoare sau primejdioasă a acţiunii sau inacţiunii incriminate. ca şi legislaţia noastră. locul nu influenţează asupra existenţei infracţiunii. subiectul pasiv principal este întotdeauna statul. pentru existenţa infracţiunilor de calomnie (art. în raport cu orice infracţiune se pune problema de a determina unde şi când a fost comisă. trăsăturile esenţiale şi conţinutul acesteia putându-se realiza în orice loc unde s-a săvârşit fapta.206 C. De aceea. iar persoana vătămată sunt soţia şi copiii celui ucis. de exemplu. lovire sau vătămare corporală. prin însăşi această exteriorizare. pentru a apăra valoarea socială pe care o reprezintă buna înfăptuire a justiţiei.pen. fie gravitatea infracţiunii de natura locului unde s-a comis infracţiunea. Locul infracţiunii Orice activitate umană care se traduce printr-o manifestare externă. pentru a apăra valoarea socială care este autoritatea statală a funcţionarului public etc. De exemplu. se plasează în spaţiu şi se desfăşoară în timp. pen.).). furtul este 139 . subiectul pasiv al infracţiunii este cel care şi-a pierdut viaţa (victima). aşa că trimitem la cele expuse acolo. sau la infracţiunea de ultraj. cum sunt cele denumite formale ori de pericol. Astfel. Uneori. săvârşirea faptei într-un anumit loc constituie element circumstanţial în conţinutul calificat al anumitor infracţiuni. însă. 3. în cazul infracţiunii de omor.Nu trebuie să se confunde subiecţii pasivi cu persoanele vătămate prin infracţiune. Astfel. însă. legea condiţionează fie existenţa. Doctrina. pen.). La alte infracţiuni.206 C. în calitate de titular şi de apărător al valorii sociale lezate sau puse în pericol (de exemplu.143 C.

d) aplicarea legilor de amnistie şi graţiere. furtul este calificat atunci când este săvârşit în timpul nopţii (art. Durata infracţiunii începe din momentul în care a început executarea acţiunii sau inacţiunii subiectului activ şi ia sfârşit în momentul în care au încetat acţiunea sau inacţiunea ori urmările vătămătoare sau periculoase ale acestora. e) determinarea stării de recidivă. în aceeaşi măsură se desfăşoară şi în timp. iar nu timpul în sine. Timpul infracţiunii este şi el un termen ai infracţiunii. de care depind anumite consecinţe. 156 C. a prescripţiei executării pedepsei şi a termenului pentru introducerea plângerii prealabile etc. iar nu locul în sine.pen. starea lui psihofizică în momentul săvârşirii infracţiunii. gravitatea faptei depinde de anumite împrejurări care caracterizează natura sau durata intervalului de timp. pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art.209 lit.). Alteori. constituie o condiţie pentru existenţa sau calificarea infracţiunii.. împrejurarea ce caracterizează sau delimitează intervalul de timp. În toate aceste cazuri.pen. 140 . Timpul infracţiunii În măsura în care o activitate se desfăşoară în spaţiu. constituie o condiţie în conţinutul incriminării sau o circumstanţă modificatoare a acesteia.calificat atunci când este săvârşit într-un loc public sau în vreun mijloc de transport în comun (art. se cere ca aceasta să fie comisă „în timp de război”). legea condiţionează existenţa infracţiunii de anumite împrejurări care caracterizează sau delimitează timpul (de exemplu. c) determinarea datei de la care încep să curgă termenele de prescripţie a răspunderii penale. În aceste cazuri.209 alin. Uneori.e). natura locului. şi anume: a) determinarea legii ce trebuie aplicată în caz de succesiune a legilor în timp. 4. b) stabilirea discernământului infractorului.c şi d C.l lit. De exemplu.

decizia nr. şi O. ca în speţă. primind în schimb suma de 2.pen. recursul în anulare nu este fondat.400 de Euro. (2) lit. în luna mai 2002. pentru practicarea prostituţiei şi transportarea lor în străinătate în vederea realizării de foloase materiale. 32 din 14 februarie 2005 141 . nu pentru câte una dintre acestea. I. a) Recrutarea mai multor persoane în acelaşi timp şi loc. numai pericolul social al faptelor săvârşite şi constituie element de circumstanţiere în individualizarea judiciară a pedepsei. Sub aspectul acestei critici.L. Prin decizia nr. a) şi b) C. inculpatul a recrutat şi transportat în străinătate părţile vătămate M. în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituţiei. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. şi la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.APLICAŢII PRACTICE. 390 din 13 noiembrie 2003. pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. 678/2001. Prin sentinţa penală nr. Curtea de Apel Alba Iulia.1701 din 26 martie 2004. casând hotărârile sub alte aspecte. a) din Legea nr.C.64 lit. 329 alin. în baza unei rezoluţii infracţionale unice. acţiunea inculpatului este caracterizată prin unitatea de timp şi de loc. secţia penală a menţinut condamnarea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca atare. se constată că recursul în anulare este nefondat sub aspectul acestei critici. constituie câte o unică infracţiune de trafic de persoane şi de proxenetism. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. Subiecţi pasivi la infracţiunea de proxenetism C. 12. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Termenii infracţiunii. Tribunalul Hunedoara a condamnat inculpatul G.329 alin. (2) lit. a) şi b) C. iar nu atâtea infracţiuni câţi subiecţi au fost recrutaţi în acest scop. pen. între altele cu motivarea că inculpatul trebuia condamnat pentru două infracţiuni de proxenetism şi două infracţiuni de trafic de persoane.. Completul de 9 judecători.J.C.D.E. Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută în art. fără a da loc unui concurs de infracţiuni. prin decizia penală nr.12 alin.223 din 2 octombrie 2003. (2) Legea nr.. Instanţa a reţinut că. s-a declarat recurs în anulare. între altele. art. alin. (2) din acelaşi cod. el fiind admis pentru alte motive. a admis apelul declarat de procuror şi a majorat pedeapsa rezultantă prin aplicarea unui spor. pen.678/2001. art. 64 lit. numărul subiecţilor pasivi caracterizează. În cazul în care.

instanţele au reţinut la încadrarea juridică a faptei de furt calificat şi forma agravată prevăzută în art. 211 Smulgerea unei bancnote din mâna victimei nu constituie violenţă în sensul prevederilor art. se constată că. 6308 din 8 noiembrie 2005 Furt-tâlhărie. (3) lit. art. art.. art. secţia penală. (3) lit. Violenţe.. întrucât aceste bunuri constituie componente ale mijloacelor de transport aferente traficului feroviar. aflate în stare funcţională. a) şi g) şi alin.L. 209. publicate. f) Furtul de arcuri de suspensie ale unor vagoane. (3) lit. 2025 din 17 aprilie 2002. 209 alin. Recursul declarat de inculpaţi... în mod corect. 209 alin. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. (1) lit. 142 . între altele. rutier. (3) lit. cu privire la încadrarea juridică a faptei de a smulge un obiect din mâna victimei. 209 alin. f) C. pen. art. şi V. pen.C. Cum inculpaţii au sustras arcuri de suspensie de vagon. prin care s-a solicitat.C. a respins apelurile inculpaţilor. Notă: în sens contrar. Smulgerea unei bancnote din mâna victimei C. unele fiind în stare funcţională. pen.. 209 alin. Curtea de Apel Craiova. decizia nr. f) C. Instanţa a reţinut că. 1719 din 4 mai 1999 şi decizia nr. pen. pen. naval şi aerian şi componente ale acestora.. Tribunalul Olt a condamnat pe inculpaţii V. constituie infracţiunea de furt calificat. furtul de instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar. de unde au sustras 11 bucăţi de arcuri de suspensie ale unor vagoane. f) C. Prin sentinţa penală nr. Componente ale mijloacelor de transport aferente traficului feroviar C. decizia nr. 11 din 24 ianuarie 2005. pen. 137 din 21 aprilie 2005.J. I. 208. f) C. f) C. dacă victima şi-a dat seama de existenţa actului de deposedare ulterior săvârşirii acestuia. (3) lit.. (3) lit. precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente. cei doi inculpaţi au pătruns în incinta unui atelier de reparaţii. Ca atare. 209 alin. iar nu pe cele ale infracţiunii de tâlhărie. în noaptea de 29 martie 2004.Obiectul material al infracţiunii de furt calificat. prin decizia penală nr. fiind surprinşi de o patrulă a poliţiei. pen.I. schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea prevederilor art. recursul inculpatului a fost respins. este nefondat. se încadrează în prevederile art. Potrivit art. 211 C. fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt. pen. 208 raportat la art. 209 alin.

Elementul material al infracţiunii de tâlhărie are o structură complexă. pen. (1) raportat la art.M. e) din acelaşi cod şi a dispus achitarea inculpatului L. 2 lit. 711 din 24 decembrie 2004. care se coroborează cu declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate. Instanţa a reţinut că. recursul procurorului a fost respins. Prin acţiunea de violenţă prevăzută în textul incriminator se înţelege numai acea acţiune prin intermediul căreia se exercită o constrângere fizică sau psihică asupra unei persoane. e) C. pen. (1) lit. în momentul în care inculpatul fugea de la locul faptei.C. (1) raportat la art. 11 pct. în baza art. fiind reţinut în imediata apropiere a locului faptei de către lucrătorii de poliţie. În speţă. 10 alin. Tribunalul Prahova a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. proc. decizia nr. 209 alin. inculpatul a smuls din mâna victimei aflate în faţa unei patiserii o bancnotă de 50. Ca atare. secţia penală. în împrejurări de natură a exclude orice formă de violenţă. s-a stabilit că inculpatul a acţionat numai asupra bancnotei de 50.Prin sentinţa penală nr. (1) lit. c) C. întrucât victima şi-a dat seama de existenţa actului de deposedare ulterior săvârşirii acestuia. (2) lit. reprezentat de violenţa fizică sau psihică prin intermediul căreia autorul realizează însuşirea bunului. Recursul declarat de procuror cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice este nefondat.. iar nu de tâlhărie. (1) lit.000 de lei. a) raportat la art. fiind alcătuit din elementul material al infracţiunii de furt. în infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. încadrarea juridică corectă a faptei fiind aceea de furt calificat. 211 alin. care constituie componenta principală. pen. Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul procurorului şi a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. Prin decizia penală nr. 5380 din 23 septembrie 2005 143 . 209 alin. prin procesul-verbal de constatare. 208 alin.C.. şi elementul adiacent. 208 alin. 136 din 24 martie 2005. pentru săvârşirea acestei infracţiuni. b1) C.J. la 4 august 2004.. I.000 de lei.

cum este firesc. Atunci când unei fapte prevăzute de legea penală îi lipseşte o trăsătură esenţială. ale fiecărei infracţiuni. păstrând astfel caracterul penal (exemplu. în loc de tîlhărie. ca primă instituţie fundamentală a dreptului penal. eventual. calitate. în particular. Trăsăturile esenţiale sunt calităţi.) pe care trebuie să se întemeieze săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Conţinutul juridic al infracţiunii În Capitolul I am definit infracţiunea ca fiind o faptă ce prezintă pericol social. ucidere din culpă. niciodată că această definiţie relevă. dimpotrivă. deci. în loc de omor. orice infracţiune aparte. acea faptă poate constitui. furt. stare. când faptei îi lipseşte un element constitutiv al unei anumite infracţiuni. preexistentă.CAPITOLUL II STRUCTURA INFRACŢIUNII l. 1. Textul de lege care incriminează o anumită faptă stabileşte însă pentru fiecare infracţiune în parte conţinutul (abstract) al acesteia. elementele esenţiale. Aşadar. denumirea de conţinut juridic al infracţiunii şi este format din totalitatea elementelor care.1. elementele constitutive intră ca părţi componente în conţinutul fiecărei infracţiuni privite în special şi particularizează astfel fapta prevăzută de legea penală. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. însă îşi găsesc reflectarea în acest conţinut şi reflectă caracterul lui penal. în loc de furt sau delapidare. ele nu intră în conţinutul diferitelor fapte care constituie infracţiuni. trăsăturile generale ale oricărei infracţiuni. care caracterizează infracţiunea în genere şi. Nu trebuie uitat. raport etc. nu trebuie să fie confundate cu trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. îi atribuie unei fapte caracter penal. insultă. dimpotrivă. În doctrină se susţine şi se argumentează că situaţia premisă este o condiţie extrinsecă. abuz de încredere etc.). ca instituţie fundamentală a dreptului penal. o altă infracţiune. ea pierde caracterul penal şi nu poate constitui o infracţiune. în doctrină. Situaţia premisă. denumite constitutive. în loc de ultraj. Este o condiţie prealabilă pentru existenţa infracţiunii şi constă în preexistenţa unei realităţi (situaţie. spre deosebire de alte asemenea condiţii 144 . Acest conţinut poartă. însuşiri. potrivit legii. însă. care.

p. 2005. fapta respectivă poate întruni elementele constitutive ale altei infracţiuni (de exemplu. potrivit prevederilor art. p. ca reprezentând modalităţi normative de realizare a elementului material al laturii obiective. pentru existenţa acesteia legiuitorul a prevăzut următoarea situaţie premisă: bunul care face obiectul uneia dintre acţiunile enumerate. nu face parte din conţinutul constitutiv. ci exonerează asemenea realităţi preexistente de care depind aceste infracţiuni ca fiind condiţii prealabile implicite din conţinutul infracţiunii. În doctrină s-a constatat72. 145 71 . La infracţiunea de provocare ilegală a avortului (art. în cazul când autorul a exercitat manopere avortive asupra corpului femeii care era însărcinată şi ca urmare a acestora suferă leziuni grave care prin complicaţii cauzează decesul acesteia. la elementul material). nu încalcă acel text de lege incriminator. 82. asemenea realităţi preexistente conţinutului constitutiv al infracţiunii şi faţă de care acea Dragoş Bărcănescu. trebuie să fie deţinut cu orice titlu (adică în baza unui act sau contract civil de depozit. Ed. în asemenea cazuri. 72 C. el săvârşeşte doar o faptă putativă şi. în doctrină. Or.pen. respectiv conţinutul juridic71. situaţia prevăzută constă în preexistenţa sarcinii femeii care îşi întrerupe ilegal ori i se întrerupe ilegal cursul acesteia. Trebuie arătat că. Situaţia premisă trebuie să fie cunoscută de către autorul faptei. de exemplu. însă. 268. Aşa. la calitatea subiectului.(cerinţele esenţiale referitoare la obiectul material. ca infracţiune. atunci când autorul unei asemenea fapte are o reprezentare greşită asupra existenţei situaţiei premisă.. 51 C. Situaţia premisă nu este prevăzută de lege la toate infracţiunile. iar jurisprudenţa a confirmat prin soluţiile pronunţate că.). Trebuie reţinut. 213 C. ci dintr-un conţinut mai larg. că la acele infracţiuni la care înainte de enumerarea elementelor care alcătuiesc conţinutul constitutiv. Manual de drept penal. de comodat etc. în cazul infracţiunii de abuz de încredere. Conţinutul infracţiunii şi principiul legalităţii. depinde de o anumită realitate preexistentă. 185 C. 404 (cu referire la fapta putativă şi eroarea în sens invers). p. referitoare la eroarea de fapt. lipsa acesteia determină concluzia inexistenţei elementelor constitutive ale conţinutului juridic al respectivei infracţiuni. legiuitorul prevede mai întâi condiţia unei anumite realităţi preexistente. Bulai. se va reţine infracţiunea de ucidere din culpă). Bucureşti. prevăzută de art. iar recunoaşterea ei înlătură caracterul penal al faptei. Partea generală.). unii autori nu tratează situaţia premisă. Desigur. pen. All Beck. pen. pentru că ea reprezintă o anumită realitate indispensabilă pentru existenţa acelei infracţiuni. ci numai la acele fapte la care legiuitorul a prevăzut în mod expres sau în mod implicit că existenţa acelei fapte. deci.

Aceste condiţii pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii. Sunt specifice acele condiţii pe care le întâlnim numai în conţinutul 146 .infracţiune nu există nu pot fi condiţii prealabile implicite în conţinutul acelei infracţiuni. fie extrinseci. De regulă. În general. au un tratament sancţionator mai sever (de exemplu. de bază. B. Toate aceste condiţii sunt denumite intrinseci. Acest conţinut este. Condiţii esenţiale şi accidentale. furtul care a produs consecinţe deosebit de grave. prevăzut de art. La asemenea condiţii preexistente (privind locul. 1. iar cele care privesc persoana (fie subiectul activ.). ca manifestare fizică (latură obiectivă). pentru că ceea ce este prealabil nu intră în conţinut. E. 209 C. subiecţii infracţiunii) ne-am referit în capitolul privind „Termenii infracţiunii”. precum şi ca manifestare psihică (latura subiectivă). însă. Condiţiile care privesc fapta în sine se numesc şi reale. bineînţeles. Condiţiile care sunt adăugate pentru a crea o variantă se numesc condiţii accidentale sau circumstanţiale. Uneori. legea penală prevede şi anumite variante ale infracţiunilor tipice. D. fără ele nu se poate concepe o infracţiune. secundele la latura subiectivă. faptele antisociale sunt prevăzute de legea penală în forma lor tipică (omor. situaţii sau împrejurări existente anterior săvârşirii infracţiunii. fie intrinseci. fiindcă fără ele nu poate să existe infracţiunea. Condiţii obiective şi condiţii subiective. adăugând la conţinutul de bază al infracţiunii tip una sau mai multe condiţii care formează astfel alte variante ale formei tipice. Condiţiile de bază care alcătuiesc conţinutul infracţiunii tipice. Conţinutul constitutiv. de bază sunt forme agravante ale aceleiaşi infracţiuni. lipsa uneia din aceste condiţii este suficientă pentru ca să nu ne mai găsim în faţa unei infracţiuni. după cum s-a arătat mai sus. se numesc condiţii esenţiale sau constitutive. furt. Menţionăm în cele ce urmează pe cele mai importante: A. timpul. prin realizarea lor. fals etc. fie subiectul pasiv) se numesc personale. variantele formei tipice. C. Primele se raportează la latura materială a infracţiunii. întrucât.). F. Condiţii generice şi specifice. este posibil ca în conţinutul incriminării să găsim şi unele condiţii care se referă la stări. pentru că ele pot interveni întâmplător şi de ele nu depinde existenţa infracţiunii. Condiţii intrinseci. o componentă a conţinutului juridic şi constă din acele condiţii prevăzute de lege ca fiind necesar să fie realizate de făptuitor pentru existenţa infracţiunii. Condiţii extrinseci.pen. Sunt generice acele condiţii care figurează în conţinutul oricărei infracţiuni. pentru că includ condiţii şi împrejurări care sporesc gradul de pericol social şi. Sunt acele condiţii care privesc substanţa activităţii incriminate. Condiţii reale şi personale. se săvârşeşte infracţiunea. Pe lângă condiţiile ce privesc substanţa fizică şi psihică a infracţiunii.2.

de verbum regens. în cazul furtului. ceea ce presupune două subacţiuni: acţiunea de deposedare a victimei de acel bun şi acţiunea de împosedare cu acel bun a infractorului. Poate consta şi din două sau mai multe acţiuni alternative. În concreto. un prejudiciu material sau moral sau dintr-o stare de pericol) şi o legătură de cauzalitate între urmarea imediată şi elementul material. Drumul pe care îl parcurge această desfăşurare poartă denumirea de iter criminis. fie printr-un cuvânt (de exemplu. însuşeşte. ce o deosebeşte de alte activităţi. 208 C. Elementului material i se mai spune şi element extern sau fizic. pen. cumulative. distruge. este alcătuit dintr-o latură obiectivă şi o latură subiectivă. fie din mai multe acţiuni şi fiecare acţiune din mai multe acte. De exemplu. Activitatea fizică. 2. Aceste activităţi. falsifică. Latura obiectivă cuprinde un element material singur sau însoţit de anumite cerinţe esenţiale. activitatea fizică. în doctrină. Cuvântul sau expresia care ne indică activitatea fizică ce constituie elementul material al laturii obiective a oricărei infracţiuni poartă denumirea.1. adică o consumare sau o înfrânare de energie fizică ce a produs o modificare în lumea externă. constând dintr-o vătămare. Fiecare activitate fizică prin care se realizează elementul material conţine în ea o notă caracteristică. la orice infracţiune. ucide). Textul incriminator desemnează activitatea fizică. este aceea pe care o prevede fiecare text incriminator. face afirmaţii mincinoase). constă într-o acţiune de luare a unui bun din posesia sau detenţia altuia. adică o anumită atitudine fizică specifică acelei activităţi şi denumită acţiune tipică. Aceste condiţii particulare fiecărei infracţiuni formează conţinutul specific. în limbajul practic i se mai spune şi act material. elementul material constă într-o activitate fizică (actus reus). în descrierea infracţiunii. Conţinutul constitutiv al infracţiunii Conţinutul constitutiv. În abstracto. poate consta fie dintr-un singur act. A. altele extrinseci. elementul material prevăzut de art. care parcurge o serie de momente. ce constituie elementul material al laturii obiective. 147 . necesită de cele mai multe ori o desfăşurare în timp. fie printr-o expresie (de exemplu. ce constituie elementul material al fiecărei infracţiuni. o urmare imediată (un rezultat. Elementul material constă dintr-o acţiune (comisiune) sau dintr-o inacţiune (omisiune). a) Substanţă. 2. denumite complexe. unele intrinseci. loveşte. ori dintr-o acţiune sau inacţiune alternative.incriminării uneia sau unor anumite infracţiuni.

distrugere etc. În genere.. fiindcă energiile străine nu au fost decât simple mijloace de care infractorul s-a servit sau a profitat. în atitudinea negativă. şi anume: prin cuvinte. infracţiuni comisive sau omisive mixte acelea care se pot realiza şi prin comisiune şi prin omisiune. individul foloseşte energia lui fizică pentru a realiza rezultatul dăunător. individul ţine inertă energia sa fizică şi lasă ca alte energii să creeze acelaşi rezultat păgubitor. la locul sau timpul realizării. Din punct de vedere dinamic.b) Realizare. prin scris. injurii. activitatea care constituie elementul material se poate realiza printr-o atitudine pozitivă – acţiune (comisiune) sau printr-o atitudine negativă – inacţiune (omisiune). calomnii. de una sau mai multe cerinţe esenţiale care se pot referi: la mijloacele de realizare a acţiunii care constituie acest element. de cele mai multe ori. Unii autori numesc infracţiuni comisive sau omisive pure pe acelea care nu se pot comite decât. animată sau neanimată. pentru situaţiile mixte. În atitudinea pozitivă. infracţiuni omisive care se pot săvârşi prin comisiune. din contră. însă. cerinţele devin. la natura sau la anumite particularităţi ale obiectului material etc. de exemplu. Activitatea care constituie elementul material poate fi realizată exclusiv şi nemijlocit prin energia omului. de exemplu. Activitatea care constituie elementul material se poate realiza în mai multe moduri. B. infracţiunile comisive se săvârşesc printr-o atitudine pozitivă. la unele infracţiuni. însuşire. În toate aceste cazuri. ca activitatea să fie realizată cu ajutorul mediat al unei alte energii. Urmarea imediată este rezultatul pe care trebuie să-l producă acţiunea sau inacţiunea prin care s-a realizat elementul material. de omisiune prin omisiune şi infracţiune comisivă prin comisiune. de exemplu. Sunt însă infracţiuni comisive care se pot săvârşi prin omisiune şi invers. respectiv. deci prin omisiune. iar cele omisive printr-o atitudine negativă. dar activată de infractor sau lăsată de acesta să-şi urmeze cursul. mărturie mincinoasă etc. deşi el avea îndatorirea să-i opună rezistenţă. falsul în înscrisuri etc. Alţi autori folosesc. Este posibil. denunţarea calomnioasă prin scris. prin comisiune sau omisiune. c) Modalităţi.. Elementul material este însoţit.. expresia de: infracţiune comisivă prin omisiune. prin acte materiale. toate încercând să acopere multitudinea şi complexitatea situaţiilor care pot apărea în realitatea faptică şi care imprimă o notă specifică acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material. se numesc. cauze de agravare sau calificare. adică prin comisiune. lovire. dimpotrivă. 148 . activitatea care constituie elementul obiectiv în acţiunea ei tipică aparţine infractorului. La infracţiunile care au variante agravante sau calificate.

acestea constituind atingeri aduse valorii sociale apărate de legea penală. omorul. furt. C. întrucât. în timp ce consecinţele subsecvente (grave sau deosebit de grave) pot fi doar cauze de agravare a aceleiaşi infracţiuni (de exemplu. 149 . Urmarea imediată (rezultatul) poate consta fie într-o vătămare materială (un rău fizic cauzat prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii). din punct de vedere fizic. Urmarea imediată care constă într-o vătămare nu trebuie confundată cu paguba (dauna civilă) care ar putea deriva din comiterea infracţiunii. într-o formă explicită sau implicită. adică un raport de cauzalitate (nexum causal). înşelăciune sau delapidare cu consecinţe deosebit de grave). În astfel de cazuri nu este nevoie să se prevadă în conţinutul incriminării această stare. inacţiune) ce constituie elementul obiectiv şi urmarea imediată (rezultat sau stare de pericol) să existe o legătură de la cauză la efect. o acţiune sau inacţiune ilicită şi o urmare socialmente periculoasă.Urmarea. Pentru a se realiza latura obiectivă a infracţiunii este necesar ca între activitatea materială (acţiune. dacă această urmare reprezintă efectul celei dintâi. delapidarea. Într-adevăr. vătămarea ce constituie urmarea imediată este întotdeauna indicată.). este o modificare pe care activitatea materială a produs-o în lumea externă. urmările care au decurs din modificarea produsă. Infracţiunile la care urmarea constă dintr-o vătămare se numesc infracţiuni materiale sau de rezultat (furtul. Infracţiunile la care urmarea imediată constă într-o stare de pericol se numesc infracţiuni formale sau de pericol. dacă lipseşte urmarea imediată. La aceste infracţiuni. înşelăciunea. Deşi acest element (cel de-al treilea) al laturii obiective nu este prevăzut în mod expres în legea penală. de existenţa urmării imediate depinde existenţa laturii obiective a infracţiunii. chiar dacă ele corespund perfect modelului descris de lege. nu pot constitui elemente ale infracţiunii decât în măsura în care acţiunea sau inacţiunea săvârşită constituie cauza vătămării sau a stării de pericol produse. distrugerea etc. lovirea. lipseşte un element al laturii obiective. fiindcă aceasta se subînţelege. fie într-o stare de pericol. fie într-un prejudiciu material sau moral. Legătura de cauzalitate. Urmarea imediată (rezultatul) are existenţă juridică independentă de consecinţele subsecvente ale infracţiunii. Prin cauză se înţelege energia sau energiile care au condus la realizarea unei modificări oarecare în lumea exterioară. iar prin efect. în norma incriminatoare. cu alte cuvinte. el este un element constitutiv în conţinutul oricărei infracţiuni.

Prin antecedenţă cauzală (genetică) se înţelege orice manifestare. condiţii favorizatoare sau contributive ori secundare. această antecedenţă poate fi simplă. suferă leziuni corporale două persoane. de la cauză la efect. cu viteză excesivă şi. adică de acele împrejurări adjuvante. dar conducătorul acestuia se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. când prin conduita sa conştientă omul se abţine de la o acţiune la care este obligat. orice activitate care a intervenit în procesul dinamic datorită căruia s-a produs o urmare. şoferul Salvării. amintim: – condiţii cauzale sau decisive ori principale. De exemplu: A conduce autoturismul pe străzile oraşului. în mod evident. În urma puternicului impact. datorate unor energii fizice diferite. unuia dintre cei doi răniţi i se agravează starea iniţială. între cele două existând un raport direct. o primă operaţie este cea de diferenţiere a cauzelor care au produs rezultatul de condiţiile care au înlesnit ori favorizat producerea acestui rezultat. dar şi când îmbracă forma inacţiunii. care au fost acţiunile sau inacţiunile ce reprezintă cauzele sau care a fost acţiunea ori inacţiunea ce constituie cauza rezultatului este una deosebit de delicată şi uneori dificilă. cauza. Există cazuri când antecedenţa cauzală este mult mai complexă. care ar fi putut produce rezultatul şi. fiind alcătuită dintr-o singură manifestare. iar moartea victimei reprezintă rezultatul acestei acţiuni.Fapta conştientă a omului are valoare cauzală nu numai când ia forma acţiunii. grăbindu-se. apar mai multe cauze. intră în coliziune cu alt autoturism. aflate în autoturismul condus de B. iar la Serviciul de Urgenţă al spitalului. iar o altă persoană din autoturismul condus de A decedează. iar urmarea este moartea victimei. intră pe o stradă cu sens interzis şi maşina este izbită de un alt autovehicul. Într-o asemenea speţă. fiind alcătuită dintr-o serie de acţiuni ori inacţiuni. 150 . aşadar. Problema de a determina şi stabili. care era condus de B cu viteză legală. antecedenţa cauzală este descărcarea armei. care avea defecţiuni la sistemul de frânare. Chemată de urgenţă. medicul chirurg intervine cu întârziere şi rănitul moare. De exemplu: A descarcă un foc de armă şi îl ucide pe B. iar celelalte ajută doar la producerea acestuia. acţiunea prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective este cea de descărcare a armei şi ea reprezintă. deci. În doctrină. iar în timp ce îi transporta pe cei doi răniţi. în mod cert. Pentru soluţionarea acestei probleme. legătura de cauzalitate este uşor de stabilit. avem o antecedenţă cauzală complexă. Uneori. maşina Salvării ajunge cu întârziere. a) Clasificarea condiţiilor. lăsând libere alte energii care provoacă rezultatul. drept urmare. în acest caz. întâlnim o multitudine de clasificări ale acestora. Dintre acestea. primele sunt cele care produc rezultatul. Urmare a coliziunii.

celelalte. • Teoriile pluraliste. potrivit căreia trebuie considerată drept cauză a rezultatului acea condiţie care a contribuit cel mai mult la producerea rezultatului. adică anterioare. – condiţii imediate şi condiţii mediate: primele sunt în legătură nemijlocită cu rezultatul (de exemplu. – Teoria cauzei eficiente. toate celelalte rămân simple condiţii ale rezultatului. din această cauză. • Teoria complexă. celelalte înlesnesc sau favorizează producerea acelui rezultat (de exemplu. • Teorii moniste. – condiţii preexistente. fie că toate condiţiile trebuie să fie socotite cauze ale rezultatului. în procesul dinamic. care intervin deodată în procesul dinamic (de exemplu. acele condiţii care pot fi considerate drept cauză a acesteia. acţiunea celui care nu dă ajutor unui rănit care. decedează). dimpotrivă. înjunghierea unei persoane). deci. Prezintă mai multe variante: – Teoria cauzei preponderente. Fiecare din aceste teorii prezintă mai multe variante. potrivit căreia trebuie considerată drept cauză acea condiţie care a creat (declanşat) procesul genetic. care se bazează pe unitatea indisolubilă dintre latura fizică şi latura psihică a activităţii ilicite. fiindcă ele produc rezultatul. care pot fi grupate în trei categorii: • Teoriile moniste. A. – condiţii directe şi condiţii indirecte. simultane sau posterioare activităţii fizice care constituie elementul material (obiectiv) al infracţiunii. care intervin. rând pe rând. b) Teorii cu privire la legătura de cauzalitate. un fascicol cauzal sau un concurs cauzal.– condiţii calificate şi condiţii ocazionale: primele nu pot lipsi. caz în care avem o serie cauzală sau un lanţ cauzal. care admit fie că o parte din condiţii pot fi socotite drept cauze ale rezultatului celelalte rămânând simple condiţii. propulsând celelalte energii angrenate în acest proces. în antecedenţa urmării socialmente periculoase. primele acţionează cu tendinţa de a produce prin ele însele rezultatul. – condiţii simultane. concomitente şi survenite. B şi C lovesc în acelaşi moment pe D). celelalte pot înlesni producerea rezultatului. avem. care susţin că numai una dintre condiţii trebuie să fie socotită cauză. – condiţii succesive. Una dintre cele mai controversate probleme în doctrina dreptului penal este aceea cu privire la stabilirea acelor criterii cu ajutorul cărora să se poată determina. În jurul acestei probleme s-au formulat mai multe teorii. Ne vom opri numai asupra acelor teorii care au avut sau au o anumită audienţă în doctrină ori în practica judiciară. 151 . În caz de condiţii simultane. pot lipsi.

pe de o parte. – Teoria cauzei necesare. Pentru ca o condiţie să fie însă echivalată drept cauză. în consecinţă. fără intervenţia acelei condiţii rezultatul să nu se fi putut 152 . se aplică. din moment ce o condiţie poate fi legată de un rezultat. iar pe de altă parte. În general. în loc ca aceste criterii să se aplice la o singură condiţie. la două sau mai multe condiţii. Dacă determinarea este întâmplătoare. cu deosebirea că. aceeaşi condiţie putând fi socotită de unii ca având valoarea unei cauze. adică să fi fost o condiţie sine qua non a acestui rezultat. conform experienţei comune. de unde şi denumirea de teoria echivalenţei. Teoriile pluraliste propriu-zise prezintă două subvariante: – Teoria însumării condiţiilor. potrivit căreia sunt considerate drept cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care l-au precedat. normal. trebuie ca ea să fi contribuit la producerea rezultatului. Potrivit acestei teorii. după care este socotită cauză acea condiţie ce a precedat nemijlocit rezultatul – Teoria cauzei adecvate (tipice). energia respectivă n-ar putea fi considerată. aplicarea în practică se loveşte de aceleaşi dificultăţi. Se porneşte în această teorie de la constatarea că orice activitate. Prezintă. eficiente. adecvate etc. conduce la un anumit rezultat şi. este socotită drept cauză acea condiţie care. care au o legătură cu rezultatul. cauza rezultatului este una singură. simple condiţii. mai multe variante: – În prima variantă se grupează acele teorii care consideră că o parte din condiţii constituie cauze. Deci. echivalente cu cauzele. prin însumarea tuturor condiţiilor. Această teorie a fost criticată pentru faptul că. iar o parte. se folosesc aceleaşi criterii ca în cazul teoriilor moniste. trebuie să fie considerată cauză numai acea condiţie care a determinat în mod necesar acel rezultat. potrivit acestei teorii. este proprie (adecvată) rezultatului produs. în mod firesc. adică. Prin urmare. Potrivit acestei teorii. drept cauză. iar de alţii ca având valoarea unor simple condiţii. cumulativ. orice rezultat are o cauză firească. după care toate condiţiile (toate antecedentele genetice) laolaltă alcătuiesc cauza. trebuie considerat că acea condiţie constituie una din cauzele rezultatului. conduc la aprecieri arbitrare în stabilirea cauzei unice. fiindcă ele conduc la aprecieri arbitrare. dar această cauză unică este alcătuită din toate condiţiile. – Teoria echivalenţei condiţiilor. vor fi socotite cauze şi sunt. • Teorii pluraliste. Toate condiţiile. socotindu-le drept cauze preponderente. se dă valoare cauzală şi acelora care nu au această calitate. Dacă în cadrul acestor teorii se lărgeşte mai mult conceptul de cauză. deci.– Teoria cauzei terminale (sau cauzei proxime). Principala critică adusă acestor teorii este că. în consecinţă. dacă fără ele rezultatul nu s-ar fi produs. de asemenea. ele limitează răspunderea penală la o singură cauză.

Spre deosebire de celelalte elemente ale laturii obiective. dacă o condiţie a fost sau nu cauzală. pe toate. ca o condiţie sine qua non. rezultatul s-ar fi produs: dacă se constată că rezultatul s-ar fi produs în aceleaşi proporţii şi fără condiţia A. pe cele două laturi. Dacă. Din acest motiv. D şi E. Astfel. şi anume: să presupunem că în antecedenţa genetică a unui rezultat găsim cinci condiţii: A. Verificarea. se va elimina condiţia A. Potrivit acesteia. obiectivă şi subiectivă. Condiţiile care se vor dovedi că au fost sine quibus non pentru rezultat vor fi toate considerate drept cauză. le verificăm pe rând şi le eliminăm pe rând. deci ca şi o cauză a rezultatului. D şi E. Această teorie se bucură de o mare audienţă. În acelaşi mod se vor verifica şi condiţiile B. Vintilă Dongoroz. lărgindu-se astfel considerabil şi adeseori nejustificat sfera persoanelor care pot fi trase la răspundere penală. pot fi examinate şi separat. atunci înseamnă că această condiţie (A) era necesară. D şi E. C. legătura de cauzalitate cu 153 . este determinată numai de raţiuni de ordin didactic. constatăm că fără condiţia A rezultatul nu s-ar fi produs aşa cum s-a produs. cu excepţia acelora sau aceleia fără de care rezultatul nu s-ar fi produs. legătura de cauzalitate impune atât analiza aspectului fizic. adică numai cu condiţiile B. fiind îmbrăţişată de o mare parte a doctrinei şi practicii. B. C. deci. neavând nici o legătură cu acesta. Celelalte condiţii. C. examinarea conţinutului constitutiv al infracţiunii. În cadrul legăturii cauzale în infracţiune. cauza este totdeauna fapta unei persoane (acţiune sau inacţiune) care constituie elementul material. De aceea. care. pentru a şti care din aceste condiţii au contribuit la producerea rezultatului. atunci se va constata că această condiţie nu era necesară (sine qua non) pentru producerea rezultatului şi. care nu au fost necesare producerii rezultatului. şi apoi se va examina dacă fără această condiţie. aşa cum arătam. între acestea existând. fără a se ţine cont de contribuţia diferită a acestora la producerea rezultatului. se face prin procedeul eliminării. mai ales pentru faptul că pune pe acelaşi plan toate condiţiile necesare. iar efectul este urmarea imediată prevăzută de lege.produce aşa cum s-a produs. teoriei echivalenţei i se mai spune şi teoria condiţiei sine qua non. ca şi cum nici nu ar fi existat. vor fi eliminate din antecedenţa cauzală. din raţiuni de ordin didactic. ea neputând fi examinată exclusiv în cadrul unei laturi sau alteia a infracţiunii. nu o vom considera cauză şi o vom elimina din lanţul cauzal. • Teoria complexă a fost dezvoltată pe larg în doctrina din ţara noastră. în realitate. cât şi pe aceea a aspectului psihic. îndeosebi în lucrările prof. Ea nu este însă scutită de critici. dimpotrivă. o legătură de interdependenţă.

fiindcă noua serie de condiţii nu era aptă. se constată că rănile sunt grave. Dacă au fost identificate mai multe contribuţii. importantă este în această concepţie stabilirea legăturii de cauzalitate. trebuie să se stabilească rolul fiecăreia în producerea rezultatului. Dacă s-ar stabili. iar verificarea caracterului necesar se face prin procesul de eliminare pe care l-am amintit. considerate contribuţii esenţiale sau cauzal necesare.relevanţă penală apare totdeauna ca un raport între activitatea voluntară infracţională şi rezultatul socialmente periculos al acestei activităţi. însă. această operaţiune urmând a se face ulterior. legătura dintre ele. În cercetarea complexă a legăturii cauzale. cât şi sub acela al proceselor psihice. Ceea ce deosebeşte această teorie de teoria condiţiei sine qua non este încercarea de a se face o diferenţă. Dacă în antecedenţa rezultatului nu există decât o singură contribuţie umană. De exemplu. consumând alimente alterate. În cazul pluralităţii contribuţiilor. A îl agresează pe B. Se observă că în antecedenţa cauzală de mai sus a rezultatului letal (moartea lui B) avem două lanţuri (serii) de condiţii. în antecedenţa cauzală. fără conexiune cu primul. să producă rezultatul. încât numai ultima din aceste serii rămâne legată de rezultatul letal. lanţul lor neîntrerupt. Apare evident că primei serii de condiţii nu li se poate atribui decât rezultatul pe care l-au produs: loviri şi vătămări. aceasta nu poate fi decât cauzal necesară. independente. fără să observe că venea un vehicul cu mare viteză. c) Ruperea legăturii de cauzalitate. aşa cum arătam. şi cele care constă în favorizarea producerii rezultatului. atunci legătura de cauzalitate nu mai este frântă. acesta speriat fuge şi traversează neatent strada. 154 . trebuie să se constate. dar viaţa lui nu este în pericol. dar legătura de cauzalitate s-a rupt. B se intoxică grav şi după 5 ore moare. Legătura de cauzalitate se consideră prin urmare frântă când intervenţia unei alte acţiuni sau a unei alte surse ori energii. transportat la domiciliu. considerate contribuţii înlesnitoare sau operativ necesare. între contribuţiile care constă în producerea nemijlocită a rezultatului. atât sub aspectul manifestării exterioare. Legătura de cauzalitate poate fi însă ruptă prin intervenţia unui nou lanţ cauzal. determinându-se care dintre ele sunt contribuţii esenţiale sau cauzal necesare şi care sunt contribuţii înşelătoare sau operativ necesare. prin ea însăşi. ci a căpătat această aptitudine numai datorită primei serii de condiţii. este trântit la pământ şi rănit. că intoxicarea nu ar fi fost mortală dacă B nu ar fi fost foarte slăbit din cauza pierderii de sânge suferite în urma accidentului de automobil. iar nu stabilirea vinovăţiei persoanei respective pentru producerea rezultatului. a produs rezultatul.

aşa cum legea o prevede (intenţie. aşa cum acestea au fost descrise în Capitolul I. Elementul subiectiv. Nu trebuie să confundăm vinovăţia. fără să existe vinovăţie ca element subiectiv al unei infracţiuni anume. Latura subiectivă se compune din elementul subiectiv la care sunt ataşate. deşi există vinovăţia ca trăsătură esenţială.d. Cu alte cuvinte. şi anumite condiţii şi cerinţe esenţiale. A. Prin mobil sau motiv se înţelege acel impuls intern. vinovăţia există ori de câte ori se constată una din formele şi modalităţile vinovăţiei. Pentru existenţa vinovăţiei ca element subiectiv al infracţiunii este necesar să se constate că elementul material al infracţiunii respective a fost săvârşit cu vinovăţie în forma cerută de lege pentru acea infracţiune. Pentru existenţa laturii obiective a oricărei infracţiuni. cu vinovăţia ca element constitutiv al conţinutului unei anumite infracţiuni. Ca element subiectiv. Cerinţe esenţiale În conţinutul constitutiv al unor infracţiuni intră. B. faţă de urmarea imediată şi faţă de legătura de cauzalitate dintre acestea. În asemenea situaţii. deci ca intenţie. culpă sau praeterintenţie. Acestea se referă la mobilul şi la scopul infracţiunii. Latura subiectivă cuprinde acele condiţii referitoare la atitudinea psihică a făptuitorului faţă de acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii. 2. Astfel. vinovăţia apare sub una din formele sale. dacă fapta este săvârşită din culpă nu există elementul subiectiv. În raport cu precizările făcute anterior cu privire la urmare. ca trăsătură esenţială a infracţiunii. prin urmare. ca trăsătură esenţială a infracţiunii. alături de elementul subiectiv. în care urmarea constă dintr-o stare de pericol ce rezultă din însăşi săvârşirea actului material. este. În cazul infracţiunilor formale. trebuie să înţelegem că poate exista vinovăţie în general. stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie să se facă în cazul infracţiunilor materiale. una sau mai multe condiţii sau cerinţe esenţiale. dacă în cazul infracţiunilor pentru a căror existenţă este necesară vinovăţia sub forma intenţiei.2. Concluzie. În conţinutul constitutiv al fiecărei infracţiuni trebuie să se prevadă forma de vinovăţie necesară pentru ca fapta să constituie infracţiune. a) Mobilul. Ca trăsătură esenţială a infracţiunii. Aşadar. pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii este necesar să se constate că făptuitorul a fost determinat de un anumit mobil ori că a urmărit un anumit scop prin săvârşirea faptei. necesar ca între elementul material (acţiune sau inacţiune) şi urmarea imediată să existe o legătură de cauzalitate. uneori. legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea acţiunii desfăşurate de făptuitor (ex re). stabilirea legăturii de cauzalitate este necesară în toate cazurile în care legea cere producerea unui anumit rezultat. culpă sau praeterintenţie). acea dorinţă care face să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârşirii unei 155 .

).pen. Mobilul sau motivul infracţiunii este denumit şi cauza internă a actului de conduită. gelozie.g şi lit. cerinţa esenţială este îndeplinită atunci când făptuitorul a urmărit realizarea scopului urmărit de lege. în general. 208 C.69. În luarea rezoluţiei infracţionale. obiectivul propus şi reprezentat de autor. activităţii voluntare şi nu face parte nici el din conţinutul laturii subiective decât în anumite situaţii pe care legea le prevede expres.). pe temei de rasă. prevăzută de art. II.. indiferent dacă acest scop a fost atins sau nu prin săvârşirea faptei. scopul este caracteristic. printre altele. pe lângă elementul subiectiv (intenţia). răzbunare etc.b C. Cu toate acestea.247 C. O astfel de cerinţă este prevăzută. pentru a evidenţia trăsăturile de personalitate ale făptuitorului. 175 lit.h C. Astfel.). legiuitorul nu a prevăzut mobilul ca o cerinţă esenţială ataşată elementului subiectiv în cazul oricărei infracţiuni. Mobilul contribuie la luarea deciziei. mobilul constituie un element circumstanţial de ordin subiectiv ce impune o altă variantă normativă a infracţiunii tip care. p. arestarea sau executarea pedepsei sau pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni (art.Bulai. pen. Ca mobiluri ale infracţiunii pot fi dorinţa de a obţine bunuri sau avantaje.175 lit. 73 C. de exemplu. Cercetarea mobilului este însă întotdeauna importantă sub aspect criminologic. la unele infracţiuni. pen. Astfel. pen. omorul este calificat. Bucureşti. La fel ca şi mobilul. Partea generală. pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. impulsuri de ură. expres arătată de legiuitor prin sintagma „în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept”. reprezintă o variantă agravantă. la infracţiunea de furt. b) Scopul reprezintă finalitatea urmărită prin săvârşirea faptei. Numai în anumite cazuri. de exemplu. aspectele patologice. Drept penal. sex sau religie (art. şi existenţa unui anumit mobil sau motiv. de regulă. 1981. identificăm un anumit mobil. naţionalitate. Astfel. care animă sau determină pe infractor să săvârşească fapta penală. gradul de periculozitate a acestuia. vol.anumite activităţi conştient orientate într-o anumită direcţie şi în vederea satisfacerii acelei dorinţe73. Există cazuri în care urmărirea unui scop anumit constituie un element circumstanţial în conţinutul calificat al unor infracţiuni. forma de vinovăţie este cea a unei intenţii directe calificate. legea consideră necesară. 156 . Alteori. de obicei. de exemplu: săvârşirea omorului pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire. şi atunci când este săvârşit din interes material (art. sub aspectul laturii subiective.

19 alineat ultim C. trebuie reţinut că acestea influenţează numai gradul de pericol social al infracţiunii. 157 . a cazului când pentru anumite infracţiuni legea ar dispune altfel). Numai la un număr restrâns de infracţiuni. trebuie să fie săvârşite cu intenţie. deci. aceasta din urmă neputând fi exclusă decât atunci când în partea specială a Codului penal se prevede în mod expres ca fapta de inacţiune să fie săvârşită cu ştiinţă (de exemplu. formele şi modalităţile elementului subiectiv în conţinutul laturii subiective.) sau cu „rea-credinţă” (în art. În temeiul acestei reguli. situaţie în care intenţia indirectă nu este suficientă. elementul subiectiv poate avea şi forma culpei. devin în mod corespunzător. 305 lit. l 9 alin. Regula generală în legislaţia penală este că faptele prevăzute de legea penală. acest element are forma intenţiei.pen.Drept pozitiv. 274 C. La majoritatea infracţiunilor. când legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie (art. În consecinţă. cu alte cuvinte. bineînţeles. în raport de fiecare faptă incriminată. cât şi culpa. 246.pen.). pentru a constitui infracţiuni. cu excepţia cazurilor în care legea condiţionează existenţa infracţiunii de un anumit scop.pen. în art. ultim şi penultim ale art. Incriminarea faptelor din culpă are caracter de excepţie. în conţinutul diferitelor infracţiuni nu este prevăzută în mod explicit intenţia ca element constitutiv. pen. 2 C. şi nu existenţa infracţiunii (cu excepţia. aceasta fiind subînţeleasă în mod implicit. În cazul infracţiunilor la care elementul material constă dintr-o inacţiune. În ceea ce priveşte infracţiunile la care elementul subiectiv se manifestă sub forma intenţiei. aşa cum prevăd alin. forma vinovăţiei pot fi atât intenţia. b şi c C. ori de câte ori în conţinutul infracţiunii nu se prevede elementul subiectiv. 19 C. Atunci însă când fapta constă dintr-o acţiune săvârşită din culpă. aceasta constituie infracţiune numai dacă în lege se prevede în mod explicit aceasta (art. 19 C. Referitor la modalităţile intenţiei şi culpei. pen. acesta îmbracă forma intenţiei.).pen..). Formele şi modalităţile vinovăţiei prevăzute în art. Codul penal dă intenţiei indirecte acelaşi efect ca şi intenţiei directe.

pen.I. Situaţia premisă la infracţiunea de favorizare a infractorului. în infracţiunea de denunţare calomnioasă prevăzută în art.proc. şi au determinat-o pe inculpată să le remită suma de 2000 de USD şi să le promită că le va da încă 3000 de USD.I. şi B. însă. Tribunalul Bucureşti. În cazul în care se dovedeşte că persoana căreia i-a fost dat ajutorul nu a săvârşit o infracţiune şi că fapta la săvârşirea căreia i-a dat ajutor nu exista sau nu constituie infracţiune. 2) din acelaşi cod. 264 C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art.I. având asupra lor două arme de foc. pen. proc. inculpata R. secţia I penală.pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzută în art. a unei fapte prevăzute de legea penală inexistentă în realitate. Sesizarea organelor de poliţie cu privire la săvârşirea de către anumite persoane. şi schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpata R. (21) lit. inculpaţii G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă. După ce inculpaţii G.I. care au procedat la audierea acesteia. Curtea de Apel Bucureşti. 158 . şi B. din infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută în art. şi B. inculpata R. 2 lit.V. achitarea inculpaţilor G. pe inculpaţii G. a) C. (2) lit. b) şi alin. 237 din 25 februarie 2005.V. a condamnat. 10 alin. Prin sentinţa nr. avem situaţia premisă constând în preexistenţa unui infractor căruia i s-a dat ajutor.I. a) raportat la art.V. care nu au luat. între alţii. dacă cel căruia i-a dat ajutor a fost achitat în temeiul art. 264 C. 211 alin.I..V. 2 lit. ci alte persoane necunoscute. a) C. Inculpatul nu poate fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.. 11 pct. (1) lit. 1. a revenit asupra declaraţiei iniţiale.I. 192 alin. La 3 octombrie 2002. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Conţinutul juridic al infracţiunii. 10 alin. a admis apelurile inculpaţilor şi a dispus. între alţii. (1) lit. (1) din acelaşi cod. a) raportat la art. 11 pct. a). în scop de răzbunare. Instanţa a reţinut că.. 309 din 25 aprilie 2005. şi B. susţinând că agresorii nu au fost inculpaţii G. a sesizat organele de poliţie. întrucât fapta nu există. b) şi c) C.V. secţia I penală.pen. pe care i-a indicat anterior în scop de răzbunare.I. şi de violare de domiciliu prevăzută în art.. 2. în baza art.I. iar pe inculpata R.pen. s-au deplasat la imobilul unde locuia.I. s-au retras.APLICAŢII PRACTICE. nimic din imobil. prin decizia nr.. inculpata R. 259 alin. şi B. în noaptea de 30 septembrie 2002.

inculpaţii. a fost insultat şi lovit de inculpaţi până la pierderea cunoştinţei. 239 alin. pen. c) şi alin. este nefondat. 44 din 12 februarie 2004. cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpata R. acestea nefiind săvârşite pentru comiterea furtului. văzând staţia şi cătuşele pe jos. În raport cu această stare de fapt. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj. pen. Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpaţii T. Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză. (21) lit. secţia penală. 64 din 6 aprilie 2004. între altele. art.proc. (2) lit.T.I. c). după care au părăsit locul faptei. din lipsa intenţiei de folosire a violenţei în scopul săvârşirii sustragerii. întrucât decurge din achitarea inculpaţilor G..Recursul declarat de procuror. 209 alin. 211 alin. art. prevăzută în art. de către instanţa de apel. Curtea de Apel Oradea a respins apelurile inculpaţilor. văzând staţia de emisie-recepţie şi o pereche de cătuşe. 387 din 23 ianuarie 2006 Structura infracţiunii. pen. în baza art. legală şi temeinică.M.C. în timp ce partea vătămată H.. la rândul său. 211 C. şi de tâlhărie.. 159 . a) Agresarea poliţistului în timpul exercitării funcţiunii şi în legătură cu actele îndeplinite de el. efectua controlul unui autoturism. a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpata R. art. încadrarea juridică dată faptei de sustragere în prevederile art. (2) lit. căzute pe jos în timpul agresiunii. şi C. Cerinţe ale laturii obiective C. şi B. aparţinând părţii vătămate. În continuare. În consecinţă... a) şi e). a) C. 208. I. prevăzută în art.. fiind greşită. Prin sentinţa penală nr. pen. decizia nr. ci în legătură cu exercitarea funcţiei de poliţist de către partea vătămată. ci aceea de furt. este legală şi temeinică.J.I.O. din infracţiunea de favorizare a infractorului în cea de denunţare calomnioasă. după încetarea actelor de violenţă inculpatul C. 211 alin.T. (21) lit. Conţinutul juridic. nu constituie infracţiunea de tâlhărie.V. Instanţa a reţinut că. iar soluţia de achitare a acestora este. deoarece fapta nu există. la 20 august 2003. (2) şi (3) C. le-au însuşit şi apoi le-au aruncat.C. 10 alin. poliţist aflat în misiune. Schimbarea. recursul procurorului a fost respins. Prin decizia penală nr.. se constată că actele de violenţă nu realizează acţiunea adiacentă din conţinutul elementului material al laturii obiective a infracţiunii complexe de tâlhărie. a) C. le-a luat şi le-a dat inculpatului T. Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate.M.pen.. (1) lit. (1) lit. alin. ce căzuseră pe drum. urmată de însuşirea unor lucruri aparţinând acestuia..I..

D. care să se lupte între ele. pen.C. i).. Situaţia premisă la infracţiunea de încăierare. presupune o pluralitate de subiecţi activi. în timp ce inculpaţii G. voind să părăsească locul faptei. constituiţi în cel puţin două grupări. şi S. împreună cu S. Ca atare. victima D.C.D. după admiterea recursurilor şi casarea hotărârilor atacate. agresiunea lor fiind oprită de S.I. a) şi e) C.M. întrucât fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare. text de lege în baza căruia. cu pumnii şi picioarele. (1) lit. şi D. Aşa fiind. decizia nr... Prin sentinţa penală nr. Instanţa a reţinut că. Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. Existenţa unei pluralităţi de subiecţi activi constituiţi în cel puţin două grupări. cu privire la greşita încadrare juridică în infracţiunea de omor calificat. Curtea de Apel Ploieşti a respins apelurile inculpaţilor. 174 raportat la art. După ce inculpatul G. secţia penală. să fi fost constituiţi în cel puţin două grupuri. Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpaţii G. art. atunci când există numai gruparea inculpaţilor. la 24 iunie 2004. acesta din urmă trântind pe inculpat la pământ.. prevăzută în art. şi N.D.J. care să se lupte între ele. 160 . aceştia trebuie.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Încadrare juridică C. 322 C. a decedat. 209 alin. art. art. ambii inculpaţi au lovit pe D. este nefondat. şi S. pen. pen. să-l lovească. 174. 3307 din 16 iunie 2004 Conţinut juridic. se îndreptau spre casele lor. 175 lit. Omor. care a reproşat inculpatului G. fapta se încadrează în prevederile referitoare la infracţiunea de omor. Recursul declarat de inculpatul N. victima căreia i-au cauzat moartea fiind singură. s-a dispus condamnarea inculpaţilor. pen.I.A.M. în momentul în care. că.A. Ulterior.M. 175 lit. 208 raportat la art.D. ceea ce l-a determinat pe inculpatul N. şi-au aplicat lovituri reciproce. să-şi aplice lovituri reciproce. însă. 98 din 15 februarie 2005.D..I. să-şi aplice lovituri reciproce. anterior. l-a lovit în faţa căminului cultural. au întâlnit pe D.Hotărârea de a însuşi lucrurile menţionate aparţinând acesteia a fost luată de inculpaţi ulterior săvârşirii actelor de violenţă. s-a ridicat de la pământ. pen.M. le-au văzut căzute pe drum. i) C. 322 C. I. 164 din 18 aprilie 2004. Prin decizia penală nr. încadrarea corectă a acestei fapte în drept este aceea de furt calificat prevăzută în art. 322 Infracţiunea de încăierare prevăzută în art.D. Inculpatul G. implică o pluralitate de subiecţi activi.I. şi N.

deliberând asupra recursului în interesul legii. III din 23 mai 2005 Publicată în „Monitorul Oficial”.C. de orice natură. constată următoarele: În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art.. 5991 din 25 octombrie 2005 Elementul material al laturii obiective la infracţiunea de viol şi perversiuni sexuale. 198. precum şi cu privire la înţelesul atribuit expresiei „acte de perversiune sexuală” prin art.C. 201 din Codul penal. cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex” se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale. Astfel. recursul inculpatului a fost respins. victima fiind singură şi. Partea I. 174 raportat la art. cu privire la înţelesul ce trebuie atribuit actelor la care se referă art. 1 şi art. cât şi prin orice alt act. susceptibil a fi considerat chiar şi de perversiune sexuală. instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar. 867 din 27/09/2005 Dosar nr. 198 din Codul penal. cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex” în sensul prevederilor art. fiind prezenţi 83 de judecători din totalul de 111 în funcţie. 197 alin. dacă 161 . În consecinţă. art. conformându-se dispoziţiilor art. 175 lit. I. nr.J. pen. 198 şi ale art.În cauză. fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. i) C. 1 şi art. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii. atât prin raport sexual cu o persoană de sex diferit sau prin relaţii sexuale cu o persoană de acelaşi sex. 1. iar infracţiunea de perversiune sexuală are ca element material orice alte acte privind viaţa sexuală decât raportul sexual sau relaţiile homosexuale. de orice natură. 3/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite. Distincţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite – Decizia nr. 201 din Codul penal. 197 alin. Secţiile unite. 201 din Codul penal. formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 23 lit. a existat numai grupul inculpaţilor. s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii. deci. 304/2004 privind organizarea judiciară. precum şi relaţiile homosexuale între bărbaţi sau între femei. precum şi art. unele instanţe s-au pronunţat în sensul că prin „act sexual. pronunţându-se în mod diferit cu privire la înţelesul expresiei „act sexual. secţia penală. a) din Legea nr. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii. cerând să fie admis în sensul de a se stabili că infracţiunea de viol are ca element material raportul sexual între persoane de sex diferit. decizia nr. 197 alin.

iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. în tendinţa de a obţine satisfacţii ale instinctului sexual în afara a ceea ce este admis ca 162 . Prin natura ei. Potrivit art. ci doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate. poate fi obligată fie să suporte actul sexual din partea făptuitorului. nu sunt apte să producă orgasm şi. 197 alin. prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”. constituie acte de perversiune sexuală. 198 din Codul penal. este de observat că. în cazul actelor sexuale săvârşite între persoane de acelaşi sex. 197 alin. indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin. penetraţia sexuală. mai este de observat că victima infracţiunii de viol. se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului. actul sexual înseamnă. concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual. atât în cazul când are acelaşi sex cu agresorul. nu pot fi considerate „acte sexuale” în accepţiunea legii. fiziologic. diferite de cele cu caracter homosexual. impunându-se sublinierea că. fapta constituie infracţiunea de viol. Tot astfel. deci. între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex. Celelalte practici sexuale care. prin care s-a incriminat şi violul între bărbaţi sau între femei. exhibiţionismul şi bestialitatea. 1 din Codul penal. cum sunt sodomia. cum ar fi mângâierile obscene. 1 din Codul penal. 1 şi art. cât şi atunci când este de sex diferit. dimpotrivă. precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex constituie act sexual. fie să îndeplinească ea însăşi actul sexual. Alte instanţe. orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit. 1 din Codul penal. s-au pronunţat în sensul că prin „act sexual. voyeurismul. Rezultă deci că. 1 din Codul penal. nu s-ar mai justifica reglementarea de la art. perversiunea sexuală viciu. spre deosebire de actul de perversiune sexuală. în primul rând. fetişismul. 197 alin. obscene. prin care nu se urmăreşte realizarea unui raport sexual. în accepţiunea prevederilor art. dacă asemenea practici ar fi considerate doar acte de perversiune sexuală. 201 din Codul penal. în înţelesul art. cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex. infracţiunea de viol se realizează prin constrângerea victimei la oricare dintre relaţiile ce se practică în acest scop între bărbaţi sau între femei. felaţia sau cunilingusul. evident prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei respective de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. perversiunea sexuală constă în practicarea de acte nefireşti privind viaţa sexuală. sub constrângere. Aceste din urmă instanţe au procedat corect. Dar. de orice natură. În această privinţă. asupra acestuia. care constă în practicarea de acte lascive. de lubricitate. cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex”. de orice natură. 197 alin. 197 alin.a fost săvârşit prin constrângerea unei persoane sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. infracţiunea de viol constă în „Actul sexual. În raport cu prevederile art.

1. vampirismul. între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex. 23 lit. în infracţiunea prevăzută de art. evident. se înţelege orice modalitate de 163 . Asemenea manifestări. stabileşte: 1. ci pun. Între aceste forme de perversiune sexuală ce vizează în mod vădit anormalitatea s-au remarcat. se înţeleg orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale. susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 4142 din Codul de procedură penală. 197 din Codul penal şi. În consecinţă. cu vădit caracter patologic. a stabilirii măsurilor de siguranţă ce se impune a fi luate. este necesar să intervină reacţiunea penală numai atunci când actele de perversiune sexuală au fost săvârşite în public sau au produs scandal public. mixoscopia. 198 şi 201 din Codul penal. în temeiul dispoziţiilor art. prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. în accepţiunea prevederilor art. următoarele: sadismul. Aşa fiind. poate duce la săvârşirea unor fapte deosebit de periculoase contra persoanei. la care satisfacţia sexuală este determinată numai de suportarea de către subiect a unei dureri fizice. ţinând de psihopatologia sexuală. 198 din acelaşi cod. ceea ce face necesar un tratament penal diferenţiat şi eficient. Spre deosebire de perversiunea sexuală viciu. 197 alin. a) din Legea nr. necesită nu numai alegerea celor mai adecvate măsuri de coerciţiune penală. masochismul. în raport cu considerentele sus-arătate. susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului. în cazul căreia excitaţia sexuală este provocată de vederea actului sexual practicat între alte persoane sau la privirea nudităţii. nu rareori. care să îndeplinească şi rolul de a preveni astfel de manifestări. la care excitaţia sexuală este produsă de vederea sângelui victimei. cu referire la art. Pentru aceste motive În numele legii D E C I DE: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. respectiv. 201 din Codul penal. 197 din Codul penal.firesc. prin frecvenţă şi trăsături distinctive. iar prin „acte de perversiune sexuală”. În aplicarea dispoziţiilor art. Prin act sexual de orice natură. care constă în provocarea excitaţiei sexuale prin producerea de suferinţe victimei. perversiunea sexuală ca manifestare anormală. se impune concluzia că prin „act sexual de orice natură”. urmează a se admite recursul în interesul Legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se decide în sensul concluziei menţionate. problema verificării responsabilităţii persoanelor în cauză şi.

când Secţiile unite. 17 Şedinţa publică de la 8 mai 1995 În şedinţa publică de la 6 martie 1995 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva hotărârii nr. o raportat la art. 2 lit. o.. 816 din 12 iunie 1945 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. fiind redactori la diverse ziare şi alte publicaţii. 1 din Legea nr. în accepţiunea prevederilor art. 2 din 4 iunie 1945. între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex.R. 3 alin.G. D.R. V. 2. 312/1945.. 2 din Legea nr. H. unii dintre ei ocupând şi funcţii de directori ai acestora.I.. ori chiar funcţii importante în aparatul guvernamental. 4142 alin. 82 din 7 mai 1947 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a. pentru infracţiunea de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război prevăzută de art. Obligatorie. privind pe inculpaţii S. Pronunţată în şedinţă publică. Tribunalul Bucureşti – Completul de judecată Bucureşti a condamnat. 23 mai 2005. Secţia a II-a şi Deciziei nr. îndeosebi în domeniul 164 Dosar nr.S şi D.. S. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din 6 martie 1995.obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului. 3 alin.A.P. Prin acte de perversiune sexuală. j raportat la art. raportat la art.. 1.I. 18/1994 . S-a reţinut. 3 alin. între alţii..A.P. Asupra recursului în anulare de faţă. P. 2 lit.P. prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. deciziei nr. 1 din Legea nr. 2 lit. C. 10 ani degradare civică şi confiscarea întregii averi pentru infracţiunea de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război prevăzută de art. azi. constată următoarele: Prin hotărârea nr... Conţinutul constitutiv al infracţiunii. B. se înţeleg orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele arătate la pct. 312/1945. 1995. iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 10 aprilie şi apoi. Inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii Român ia Curtea Supremă de Justiţie Secţii unite – Decizia nr. pe inculpatul S. Structura infracţiunii. în esenţă. D. 2 din 4 iunie 1945 a Tribunalului Poporului – Completul de Judecată din Bucureşti. 201 din Codul penal. potrivit art. 2 din Codul de procedură penală. În baza lucrărilor din dosar. iar pe ceilalţi inculpaţi pentru infracţiunea de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război prevăzută de art. 312/1945 şi la detenţiune grea pe viaţă. că inculpaţii susmenţionaţi. pentru azi 8 mai.

achitarea sa şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii. trebuia să se aprecieze că acele păreri nu depăşeau limitele uzuale atunci pentru comunicarea opiniilor ca manifestări ale libertăţii de conştiinţă. prin conţinutul său.culturii şi al propagandei. buletinul radio-informativ din 2 februarie 1945. 3 alin. care constituie singura probă pe care este întemeiată reţinerea acestui aspect al vinovăţiei sale.C. 2 lit. neîmbrăcând caracterul unei puneri în slujba hitlerismului sau fascismului. au desfăşurat o susţinută activitate de propagandă pentru influenţarea opiniei publice în vederea aservirii României scopurilor politice urmărite de Germania hitleristă şi Italia fascistă şi sprijinirii continuării celui de-al doilea război mondial. în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului S. În sprijinul acestei susţineri. susţinându-se că nici fapta reţinută în sarcina acestui inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. susţinând în esenţă că activitatea desfăşurată de primii 9 inculpaţi. fără a da posibilitatea să se deducă şi faptul că el s-ar fi pus în slujba hitlerismului şi fascismului după data de 12 august 1944. j raportat la art. când a plecat din ţară. Totodată. Împotriva hotărârilor susmenţionate. chiar dacă au conţinut idei şi previziuni greşite. comentariile făcute.P. ca ministru al Propagandei. 410 alin. astfel că greşit s-a considerat că au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor politice ale acestor sisteme totalitare. întemeiat pe dispoziţiile art. 2 lit. se subliniază că. deoarece articolele şi notele publicate. procurorul general a declarat recurs în anulare. nu a avut alt rol decât acela de a contribui la instaurarea ordinei după înlăturarea legionarilor de la putere. în raport de epoca în care inculpaţii şi-au exprimat părerile considerate dăunătoare prin hotărârile pronunţate. 1 partea I-a pct. prin presă şi în cadrul funcţiilor deţinute de o parte dintre ei. 165 . conferinţele şi interviurile la care au participat constituie doar modalităţi concrete de realizare a activităţilor specifice profesiilor îndeplinite. se cere casarea hotărârilor pronunţate şi cu privire la acest inculpat. o raportat la art. 312/1945 se susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acelei infracţiuni întrucât. Ulterior.I.. iar scurta prezenţă în guvern. 3 alin. având scopul de a aservi viaţa economică a ţării în detrimentul intereselor poporului român. Ca urmare. 1 din Legea nr. 2 din Legea nr. zis N. mai ales că diversitatea lor justifica tragerea concluziei că modul cum ei au acţionat poate fi urmarea unei greşite înţelegeri a interesului naţional din acea perioadă. recursul în anulare a fost extins cu privire la inculpatul D. iar nu a punerii lor în slujba altui stat. nu confirmă decât o atitudine critică şi de îngrijorare din partea lui cu privire la acţiunea României de la 23 august 1944. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. deoarece articolele şi reportajele ce le-a publicat. Recursul în anulare este întemeiat cu privire la toţi cei 10 inculpaţi pe care îi vizează ca urmare a extinderii făcute. 312/1945 şi nici ale vreunei alte infracţiuni. nu pot fi considerate acte de punere în slujba hitlerismului sau fascismului de natură a contribui la realizarea scopurilor politice urmărite de aceste regimuri. 2 din Codul de procedură penală.

327 alin. vreo atitudine de instigare la genocid sau la săvârşirea de alte infracţiuni contra păcii şi omenirii. ţinându-se seama la aprecierea lor de factorii conjucturali ce-i puteau influenţa pe inculpaţi şi de modul în care. ca ziarişti şi scriitori purtători de opinii convenţional sensibile pentru epoca şi regimul social-politic în care s-au format şi dezvoltat. în scris sau prin viu grai. prin activitatea publicistică pe care au desfăşurat-o. ceea ce nu este cazul în speţă. prin care s-ar fi încălcat drepturile fireşti ale omului într-un stat democratic.Potrivit art. iar nu şi exprimarea unor opinii politice ori susţinerea. nu justifică aprecierea că ei au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor politice ale hitlerismului sau 166 . opţiunile exprimate de inculpaţi pentru anumite regimuri social-politice. ideile ce se vehiculau în mod obişnuit în epoca respectivă şi. pentru a contribui la realizarea scopurilor politice ale acestor regimuri totalitare. Or. la un moment dat. din partea lor. care fusese repusă în vigoare anterior adoptării Legii nr. Pentru caracterizarea de ansamblu a activităţii fiecăruia dintre inculpaţii vizaţi prin recursul în anulare. erau consideraţi „vinovaţi de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război. modalităţi de manifestare a ideilor ce le-au avut. 2 din Codul penal pe atunci în vigoare. imputarea şi chiar reprimarea unor atare manifestări. 312/1945. a anumitor acţiuni ale conducerii statului român şi ale armatei. prin pregătirea şi concepţia lor. în raport de cerinţele textului de lege la care s-a făcut referire. o din Legea nr. pentru perioade scurte de timp. prin articolele scrise în presa şi prin comentariile ce le-au făcut în diverse ocazii. Ca urmare. 2 lit. toate scrierile pe baza cărora s-a ajuns la condamnarea celor 10 inculpaţi constituie. îşi puteau reprezenta interesul naţional real. se impune să se aibă în vedere şi specificul profesiei ce au exercitat-o. nu pot fi consideraţi că s-au pus în slujba hitlerismului sau fascismului. inculpaţii condamnaţi în cauză. ar constitui o vădită prohibire a libertăţii de opinie. 312/1945. În acest context. conţinutul concret al părerilor ce le-au exprimat. Este de subliniat în această privinţă că. care s-au pus în slujba hitlerismului sau fascismului şi au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice sau la aservirea vieţii economice a ţării în detrimentul intereselor poporului român”. De aceea. libertatea presei şi celelalte libertăţi instituite prin Constituţia din 1923. între care chiar şi purtarea războiului. şi în diverse funcţii din aparatul de propagandă al guvernului prezidat de Ion Antonescu. 2 lit. mai ales. incriminarea prin art. în esenţa lor. aşa cum se relevă în motivarea recursului în anulare. o din această lege a celor „care s-au pus în slujba hitlerismului sau fascismului şi au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice sau la aservirea vieţii economice a ţării în detrimentul intereselor poporului român” nu poate avea ca obiect decât pe cei care au săvârşit fapte concrete de natură a servi unor atari scopuri. fără a se decela. în accepţiunea art. ca şi susţinerea de către ei. a acţiunilor întreprinse de conducerea de atunci a ţării. iar unii dintre ei. cât timp prin ele nu se îndeamnă la săvârşirea vreunei crime sau delict.

vădit nejustificată. se constată că. 3 alin. din care să reiasă conţinutul concret al criticilor formulate de inculpatul S. ar fi atacat România. În atare situaţie. 1 raportat la art. Dar. 2 din legea nr. V). 3859 pct. 3 alin. inculpatul S. rezultă că acest inculpat a plecat oficial din ţară. anexată recursului în anulare. 2 lit. nu se ajunge la concluzia că această atitudine a sa. nu justifică în mod neîndoielnic constatarea primei instanţe că.proc. sub aspectul laturii obiective. 2 lit. în lipsa oricărei alte probe. nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.P. se constată că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut la art. 2 lit. 12 din C. 3 alin. d din acelaşi cod pentru infracţiunile ce li s-au reţinut în sarcină. este de subliniat că din adresa nr. în legătură cu acţiunea României de la 23 august 1944. 1 din Legea nr. această faptă a inculpatului S. 167 . actele dosarului nu confirmă că el a părăsit ţara pentru a se pune în slujba hitlerismului sau fascismului. a plecat din România în august 1944. 312/1945. a. j raportat la art. prin art. 9-1240 din 8 iunie 1992 a Direcţiei Instanţelor Militare. faptele lor au fost greşit apreciate. în limba germană. 4141 alin. raportat la art. că ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. j din Legea nr. Aşa fiind şi cum faptele inculpaţilor nu erau susceptibile a fi examinate nici sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale altor infracţiuni. În această privinţă. Or. a „criticat în mod serios greşelile făcute de români la 23 august 1944” (fila 15 vol. 2 lit. precum şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii. se mai constată că în ceea ce priveşte pe inculpatul S. 11 pct.fascismului ori la aservirea vieţii economice a ţării în detrimentul poporului român.45 din ziua precedentă. Sub acest aspect. sub aspectul laturii obiective şi a celei subiective. În acelaşi timp. pen. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război prevăzută de art. astfel că în conformitate cu prevederile art. 312/1945. 2 lit. în cuprinsul buletinului respectiv se menţionează că postul Bratislava transmisese la ora 19.P. proc. a constituit un atac la adresa ţării noastre săvârşit de pe poziţia unei persoane ce s-a pus în slujba hitlerismului sau fascismului. stabilindu-se în Spania. a se casa hotărârile vizate prin acesta şi de a se dispune achitarea celor 10 inculpaţi în temeiul art.312/1945. prin cuvintele adresate de la postul de radio Viena. b din C.P. j raportat la art. 38515 pct. dacă este adevărat că inculpatul S. Ca urmare. că acest inculpat.pen. Astfel. Buletinul radio informativ din 2 februarie 1945. 10 lit. pe baza căruia s-a reţinut fapta menţionată. o raportate la art.P. urmează a se admite recursul în anulare astfel cum a fost completat. 2 lit. Pe de altă parte. 312/1945 erau consideraţi „vinovaţi de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război cei care au părăsit teritoriul naţional pentru a se pune în slujba hitlerismului sau fascismului şi au atacat ţara prin scris.. vorbind la Viena. prin grai sau în orice alt mod”.P. 2 din Legea nr.

S.R. B.. mai urmează a se dispune ca onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor D.. P. D. În baza art. în sensul achitării inculpaţilor în baza art. a raportat la art.G..A. D.A. B.. H. D. 816 din 12 iunie 1945 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a şi decizia nr.I. V.000 lei. numai cu privire la inculpaţii S. 312/1945..R. D.. B.G. 2 lit.R. 2 din Legea nr..pen.R..G. a din C. achită pe inculpatul S.I. 2 lit. 3 alin. 2 lit.P.A.I. 2 din 4 iunie 1945 a Tribunalului Poporului – Completul de Judecată din Bucureşti. a raportat la art. D. Pentru aceste motive în numele legii d e c i d e: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general. C. Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată acestor inculpaţi. 10 lit.pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1 din Legea nr.G.. să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei. şi D. V.R. 312/1945.A..P. 1 din Legea nr.A. 168 . o raportat la art. B..A. C..I. C...proc. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. şi D. D.I. H.. iar pe inculpaţii D.P. 11 pct. 11 pct.. H.S. P.. Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor D. în sumă de câte 20. decizia nr. Casează hotărârea nr. S. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.I. H.. d din C... 2 lit. o raportat la art. 2 lit. Cu opinie separată a domnului judecător Paul Florea.Totodată... C... S.R..I...R. S.I. 82 din 7 mai 1947 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a..A. 10 lit.. 3 alin. D.S. 312/1945 şi de art.A. 3 alin. j raportat la art.R.proc.P.

59/1934. Astfel. fără acoperirea necesară. unele instanţe au considerat că fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane. republicată. 2 din Legea nr. 215 al. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor prevăzute în art. 304/2004. pen şi art. s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii. 4 din Codul penal. instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar. Elemente de distincţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite – Decizia nr. fiind prezenţi 74 de judecători din totalul de 111 judecători în funcţie. iar în cazul când s-a făcut prin inducerea lui în eroare. atunci când situaţia este cunoscută şi acceptată de beneficiar. 1 pct. în scopul inducerii în eroare a beneficiarului. constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii. 1 pct. 34 din Legea nr. 59/1934. dacă s-a produs o pagubă beneficiarului cecului. 4 din Codul penal. constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. Partea I. fără acoperirea necesară. constatându-se că au fost pronunţate soluţii diferite în legătură cu încadrarea juridică a faptei de emitere a unui cec.Structura infracţiunilor prevăzute de art. a) din Legea nr. (1) pct. republicată. 84 al. declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. deliberând asupra recursului în interesul legii de faţă. dacă s-a produs o 169 . cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. faptelor de înşelăciune săvârşite în legătură cu emiterea unui cec. 215 din Codul penal. precum şi a faptei de emitere a cecului. în cazul când situaţia este cunoscută şi acceptată de beneficiar. 84 alin. 25 lit. constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Codul penal. (4) C. cu consecinţa păgubirii acestuia. prin art. în sensul de a se stabili că emiterea unei file cec fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracţiunea prevăzută în art. 7/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 123 din 09/02/2006 Dosar nr. 215 alin. nr. constată următoarele: În aplicarea dispoziţiilor art. 304/2004 privind organizarea judiciară. în scopul obţinerii unui fals material injust. 2 din Legea nr. punând concluzii pentru admiterea acestuia. ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară. Secţiile unite. IX din 24 octombrie 2005 Publicată în „Monitorul Oficial”. 2 al Legii nr. 84 alin. 215 alin. 59/1934 în raport cu reglementarea dată. 215 alin.

59/1934. este singura ce se impune a fi adoptată. 2 din Legea nr. provizia. alte instanţe au încadrat distinct cele două fapte în raport cu împrejurarea dacă beneficiarul a cunoscut şi a acceptat completarea cecului fără ca acesta să aibă acoperirea necesară. constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 1 pct. în ambele ipoteze. că se pedepseşte cu sancţiunea stabilită în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient. În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că lipsa intenţiei de inducere în eroare. Într-adevăr. în momentul emiterii. în infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. Este de observat că legiuitorul. numai în infracţiunea prevăzută în art. în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. În fine. 1 pct. precum şi fapta de a retrage. dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut”. ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare. prin art. 2 din Legea nr. 4 al art. 84 alin. la alin. între altele. 1 pct. considerând că art. Alte instanţe au încadrat faptele. dedusă din cunoaşterea şi acceptarea de către beneficiar a completării cecului fără acoperirea necesară. 215 alin. prin reglementarea în art. 215 din actualul Cod penal. Au fost şi instanţe care au încadrat fapta. 59/1934. nu justifică încadrarea unei atari fapte în infracţiunea prevăzută în art. 215 alin. în momentul emiterii. că nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului. referindu-se la faptele pe care le-a incriminat. 84 alin. dacă beneficiarul a avut cunoştinţă. nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului. cât timp a avut ca urmare producerea unui prejudiciu. 59/1934 au fost indicate faptele care constituie infracţiuni comise în legătură cu emiterea cecurilor. precum şi ca urmare a încriminării aceleiaşi fapte prin alin.pagubă beneficiarului cecului. 59/1934 a fost implicit abrogat la data intrării în vigoare a Codului penal adoptat în anul 1936. 553 a infracţiunii de înşelăciune în legătură cu emiterea de cecuri. 1 pct. cât şi în cazul în care beneficiarul a avut cunoştinţă de această situaţie. în totul sau în parte. 2 din Legea nr. în ambele modalităţi de săvârşire. fapta trebuie încadrată în infracţiunea prevăzută în art. sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare. 84 alin. dacă s-a produs o pagubă beneficiarului cecului. 170 . 84 din Legea nr. prevăzându-se. ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară. 2. 4 din Codul penal. 84 alin. Tot aceste instanţe au ajuns la concluzia că. 1 pct. Ultimele instanţe au procedat corect. după emitere. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. în care caz se aplică această pedeapsă”. 59/1934. 4 din Codul penal. atât în cazul în care beneficiarul nu a avut cunoştinţă că. fiind prevăzută într-o lege specială. apreciind că această încadrare juridică. a precizat că pedeapsa prevăzută în textul de lege menţionat este aplicabilă „afară de cazul când faptul constituie un delict sancţionat cu o pedeapsă mai mare. Aceste din urmă instanţe au considerat că fapta de emitere a unui cec. 2 din Legea nr.

constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 din Codul penal. după emitere. în total sau în parte de disponibilul avut”. În această privinţă este de reţinut că prevederile art. dându-se un nou cuprins articolului 215 prin Legea nr. 4 din Codul penal. ceea ce corespundea şi reglementării date în acea perioadă cumulului ideal de infracţiuni.Rezultă deci că prin însăşi această lege specială a fost reafirmat principiul potrivit căruia incriminarea era determinată de dispoziţia care prevedea pedeapsa cea mai grea. provizia. preluată ulterior în art. 84 alin. fapta nu mai poate constitui însă infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară. 59/1934 şi prin art. dispune altfel. respectiv inducerea în eroare. 215 din Codul penal. că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras. 140/1996. sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare. 4 în art. erau aplicabile aceste din urmă dispoziţii. deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial. 4 al art. 1 pct. atât fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane. s-a prevăzut. 2 din Legea nr. În cazul în care beneficiarul are cunoştinţă. 215 alin. 2 din Legea nr. 84 alin. 103 din Codul penal adoptat în anul 1936. 4 al acestui articol. precum şi fapta de a retrage. prin actualul alin. ca urmare a introducerii alin. după emitere. 1 al aceluiaşi articol. prin săvârşirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare arătate mai sus. Dar o atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 59/1934. cât şi fapta de a retrage. potrivit căruia săvârşeşte infracţiunea prevăzută în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient. dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului. faţă de incriminarea faptei la care se referă art. În acest fel. în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust. În actualul Cod penal. că „emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane. în alin. 1 pct. 1. legiuitorul a incriminat ca infracţiune de înşelăciune. nu pot fi considerate scoase din vigoare. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2”. în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. 2 din Legea nr. Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului cecului emis. ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare. 215 alin. condiţie cerută fără echivoc prin alin. Ca urmare. în totul sau în parte. în momentul emiterii. provizia. ele producându-şi efectele. 59/1934. 84 alin. şi nici prin dispoziţii anterioare. 4 din Codul penal. 140/1996. în scopul arătat în alin. dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului. nefiind abrogate prin Legea nr. 171 . care prevedeau pedeapsa cea mai grea. ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară. 553 din Codul penal menţionat. 1 pct. în totul sau în parte. ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare.

precum şi fapta de a retrage. 84 alin. stabileşte: 1. 304/2004 privind organizarea judiciară. după emitere. 215 din Codul penal. provizia. ori de câte ori beneficiarul are cunoştinţă. În consecinţă. fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. astfel că lipseşte elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane. 1 pct. 172 . ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare. 2 din Codul de procedură penală. republicată. fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. în totul sau în parte. În aplicarea dispoziţiilor art. a) din Legea nr. că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras. în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. şi ale art. 4 din Codul penal. 84 alin. astăzi. iar nu infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras. după emitere. în momentul emiterii. 2 din Legea nr. în totul sau în parte. 4 din Codul penal. în momentul emiterii. fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 2. ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare. 25 lit. 215 alin. precum şi fapta de a retrage. 4142 din Codul de procedură penală. 215 alin. 4142 alin. dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului. în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. 4 din Codul penal. Pentru aceste motive în numele legii decide: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane. 2 din Legea nr. 84 alin. ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară. că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras. 2 din Legea nr. constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 24 octombrie 2005. dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului. Dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă. în momentul emiterii cecului. Obligatorie. 1 pct. 59/1934. 1 pct. 1 din Codul penal. constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art.De aceea. 215 alin. ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară. iar dacă beneficiarul a avut cunoştinţă. 59/1934. în temeiul dispoziţiilor art. 59/1934. potrivit art. Pronunţată în şedinţă publică. provizia.

pen. h). chiar dacă. 291 din 31/03/2006 Dosar nr. Astfel. 25 lit. Cerinţe ale laturii obiective la infracţiunea prevăzută de art. în cazul în care acestea nu sunt efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite – Decizia Nr. 3 lit. 304/2004 privind organizarea judiciară. nr. 34 din Legea nr. 209 alin. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii. s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii. în raport cu structura de redactare a art. Secţiile unite. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor art. declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. liniile. deliberând asupra recursului în interesul legii. C. 209 alin. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii.Structura infracţiunii. h) din Codul penal chiar şi în cazul în care cablurile. precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. (3) lit. a) din Legea nr. 30/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Partea I. constată următoarele: În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de opinii cu privire la încadrarea juridică ce trebuie dată faptei de însuşire pe nedrept de cabluri. cu privire la încadrarea juridică a faptei de însuşire pe nedrept de cabluri. unele instanţe s-au pronunţat în sensul că o atare faptă constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 304/2004. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii. 209 alin. linii. II din 16 ianuarie 2006 Publicată în „Monitorul Oficial”. se impune să se considere că legiuitorul a urmărit să încadreze în infracţiunea de furt calificat prevăzută de acest text de lege însuşirea pe nedrept a oricăruia dintre elementele ce intră în compunerea unei reţele sau a 173 . republicată. radiocomunicaţii. precum şi componente de comunicaţii. linii. radiocomunicaţii. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii. linii. 3 lit. nu erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii. constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. echipamentele şi instalaţiile de telecomunicaţii sau de radiocomunicaţii şi componentele acestora nu sunt efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii. republicată. S-a motivat că. radiocomunicaţii. fiind prezenţi 85 de judecători din totalul de 108 în funcţie. punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că fapta de sustragere de cabluri. 208-209 al. h) din Codul penal. precum şi de componente de comunicaţii. în momentul sustragerii. h) din Codul penal. 3 lit.

209 alin. h) din Codul penal se referă la cabluri. s-au pronunţat în sensul că fapta de însuşire pe nedrept de cabluri. h) din Codul penal numai dacă. 276 alin 1 din Codul penal vizează instalaţii sau sisteme în întregul lor. 208 alin. în art. iar nu doar componente neintegrate în acestea. separate. în sfera infracţiunii de furt calificat. Altfel. într-o altă agravantă sau doar ca simplu act de sustragere vizat de dispoziţiile art. iar nu doar la elemente componente. radiocomunicaţii. atari fapte nu pot fi considerate că întrunesc trăsăturile specifice ale agravantei menţionate. ori de câte ori sustragerile privesc doar cabluri. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii. precum şi componente de comunicaţii efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii. 209 alin. h) din Codul penal este inclusă. 217 alin. 1 din Codul penal. după caz. neintegrate efectiv în reţea sau sistem de comunicaţii. radiocomunicaţii. 3 lit. Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii. aflat sau nu în funcţiune. 3 lit. 3 din Codul penal. 174 . 1 raportat la art. ci şi a elementelor din compunerea lor. rămânând astfel susceptibile de a fi încadrate. Într-adevăr. dimpotrivă. De aceea. independent dacă ele sunt sau nu integrate într-o astfel de reţea sau în sistem. echipamente sau alte elemente disparate. în momentul sustragerii. linii. însă numai în măsura în care sunt integrate efectiv în aceste sisteme.unui sistem de telecomunicaţii ori radiocomunicaţii. linii. În această privinţă este de observat că şi forma agravată a infracţiunii de distrugere prevăzută în art. precum şi componente de comunicaţii”. dispoziţia de agravare nu ar fi aplicabilă. sustragerea de „cabluri. acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune. 209 alin. 208 alin. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii. Alte instanţe. 3 lit. deoarece din însăşi reglementarea ce i s-a dat rezultă voinţa legiuitorului ca protecţia penală mai eficientă să asigure ocrotirea nu numai a sistemelor de comunicaţii aflate sau nu în funcţiune. 3 lit. Raţiunea unei asemenea cerinţe este firească dacă se are în vedere că numai integrarea efectivă a componentelor de comunicaţii într-o reţea sau într-un sistem le conferă valoarea deosebită impusă de posibilitatea de a fi folosite numai asamblate potrivit destinaţiei lor specifice. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii. 209 alin. Din această prevedere explicită a legii rezultă că oricare dintre aceste componente de comunicaţii poate face obiectul infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. h) din Codul penal. precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. este necesar ca respectivele componente să fi fost integrate efectiv într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune. se impune să se considere că dispoziţiile art. Dar pentru ca fapta de însuşire pe nedrept a unuia sau mai multor elemente componente dintr-o reţea sau dintr-un sistem de comunicaţii să fie susceptibilă de a fi încadrată în agravanta prevăzută de acest text de lege. ale acestora. Aşa fiind. radiocomunicaţii. precum şi infracţiunea de distrugere prevăzută de art. linii.

În aplicarea dispoziţiilor art. 3 din aceeaşi lege Legea nr. linii. acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune. 25 lit. a fost găsit având ascunsă în căptuşeala vestonului cantitatea de 6. Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2006. 143/2000. stabileşte: Fapta de însuşire pe nedrept de cabluri. 304/2004 privind organizarea judiciară. a) din Legea nr. h) din Codul penal. pentru consum propriu întruneşte numai elementul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. prima faptă fiind absorbită de prevederile celei din urmă. linii. 4 Fapta de a introduce în ţară droguri pentru propriul consum se încadrează în prevederile art. radiocomunicaţii. h) din Codul penal numai dacă.D. în momentul sustragerii. Prin sentinţa penală nr. Instanţa a reţinut că. Pentru aceste motive în numele legii d e c i d e: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută în art. la 6 octombrie 2004. Introducerea în ţară de droguri. Conţinut constitutiv. 3 din aceeaşi lege. 2 din Codul de procedură penală. 3 alin. 1 din Legea nr. fără drept. 143/2000 şi nu şi al celei de trafic de droguri prevăzută de art. inculpatul Ţ.2 g canabis. (1) din Legea nr. potrivit art. apelul inculpatului a fost respins. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii. 3. art. republicată. în temeiul dispoziţiilor art. (1) din aceeaşi lege. În cursul cercetărilor s-a stabilit că drogul a fost achiziţionat de inculpat în Republica Moldova şi l-a introdus în ţară pentru a-l folosi pentru consum propriu. 88 din 14 martie 2003 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul Ţ. în momentul sustragerii. precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de textul de lege menţionat numai dacă. 4142 din Codul de procedură penală. art. 3 lit. 4142 alin. 2 alin. (1) din Legea nr. şi ale art.D. 132 din 25 aprilie 2005 a Curţii de Apel Suceava. urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că fapta de însuşire pe nedrept de cabluri. acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune. Obligatorie.În consecinţă. radiocomunicaţii. 4 alin. 143/2000. 4 alin. 143/2000 şi de introducere în ţară de droguri de risc prevăzută în art. echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii. 209 alin. 175 . 209 alin. 3 lit. iar nu şi în cele ale art. precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. Prin decizia penală nr.

a condamnat pe inculpaţii T. în scopul comiterii imediate a unei infracţiuni. neavând continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru fiecare membru. încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă şi confirmată în apel nefiind corectă. 39/2003. punerea în vânzare. R. Faţă de această situaţie. experimentarea. extragerea. oferirea.C. prepararea. pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori prevăzută în art. 2 alin. R. I. în raport cu situaţia de fapt reţinută. prepararea.V. deţinerea şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc. precum şi importul ori exportul de droguri de risc. 143/2000 prevede că introducerea sau scoaterea din ţară. transportul. procurarea. (1) din Legea nr. cultivarea. transformarea. 3619 din 10 iunie 2005 În sens contrar. (1) din Legea nr. decizia nr. 7 alin. (1) din Legea nr. Art. distribuirea. 7 alin. 4 alin.. fabricarea. Art. 143/2000 şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit noii încadrări. 710 Conţinutul constitutiv al infracţiunii.. 39/2003 referitoare la iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat. producerea. dacă grupul infracţional este format ocazional. vânzarea. Potrivit art. se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.Recursul declarat de inculpat este fondat. decizia nr. Elemente constitutive Legea nr. 3 alin. Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat. producerea. fapta se încadrează în prevederile art. Prin sentinţa nr. (1) din aceeaşi lege. se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă.J.T. În conformitate cu art. (1) din Legea nr. experimentarea. 4769/2003 în „Buletin Juridic” p. (1) din Legea nr. 143/2000 care absoarbe în conţinutul său fapta de trecere a drogurilor peste frontieră. se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. extragerea. secţia a II-a penală. 282 alin. 395 din 23 martie 2004. (1) Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. recursul inculpatului a fost admis. (1) din Legea nr. Din examinarea textelor menţionate. fără drept. rezultă că în cazul în care trecerea peste frontieră a drogurilor se face exclusiv pentru consum propriu şi nu pentru trafic de droguri. s-a schimbat încadrarea juridică într-o singură infracţiune prevăzută în art. (2) raportat 176 . s-au casat decizia atacată şi sentinţa primei instanţe. fără drept. 143/2000. cultivarea. cumpărarea sau deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept.. fabricarea. 7 alin. livrarea cu orice titlu. transformarea. art.Ş. cumpărarea. 39/2003. secţia penală. trimiterea. 4 alin. Tribunalul Bucureşti.C.

deplasările în Bulgaria. acesta din urmă fiind prins de poliţişti. (2) C. întâlnirea lor în Bucureşti.V. 7 alin. pen. a adus valuta contrafăcută în ţară. a) raportat la art. Instanţa a reţinut că. iar pe inculpatul P. constituind un grup care a existat o perioadă de timp (iunie-iulie 2003) şi a acţionat pentru a obţine un beneficiu financiar.T. prin care au solicitat. 75 alin. (1) din Legea nr. inculpaţii T. în realitate. şi R. între altele. Toate activităţile desfăşurate de cei cinci inculpaţi.. între alţii. iar pe teritoriul Bulgariei. Inculpatul R. 530 din 20 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti. 2 lit. întrucât a ajutat pe inculpatul R. în scopul comiterii unei infracţiuni grave. 282 alin. cu aplicarea art. (2) raportat la art. în iunie 2003. constituie. (1) din Legea nr. 39/2003. a fost admis prin decizia nr. 282 alin. Apelul declarat de procuror cu privire la greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. discuţiile telefonice dintre inculpaţi. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. (2) raportat la art. (1) lit.C. secţia I penală. 11 pct. 7 alin. Instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 7 alin. întrucât cei cinci inculpaţi au acţionat în mod coordonat. pen. împreună cu inculpatul R.C. (1) lit. 39/2003 şi greşita achitare a inculpatului N. proc. transportul valutei în ţară constituind acte ce intră în conţinutul infracţiunii de 177 .la art. pen. instanţa de apel a condamnat pe inculpatul N. Recursurile declarat de inculpaţi.C. prin săvârşirea infracţiunii.. beneficiarul acestor bani fiind inculpatul P. Inculpaţii au acţionat coordonat în calitate de autori sau complici ai infracţiunii prevăzute în art.T. 284 C. a inculpatului N. cunoscând că acesta urmează să cumpere valută contrafăcută. împreună cu inculpatul N. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori.000 de euro şi 800 de USD contrafăcuţi.. 282 alin. au cerut inculpatului R. 10 alin. s-a dispus achitarea.C. a) C. (1) din Legea nr. (1) din Legea nr.Ş..Ş. elemente ale infracţiunii de punere în circulaţie a valutei falsificate.V. (1) din Legea nr.000 de euro contrafăcuţi. instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. sunt fondate. achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art.V. deşi nu erau întrunite elementele constitutive ale acesteia. unde a fost preluată de inculpatul T. 39/2003. pen. 284 C. s-a deplasat în Bulgaria. Toţi inculpaţii au fost achitaţi. 7 alin. pen.G. pentru tentativă la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.. 284 C. să procure din Bulgaria 100. şi anume falsificare de monede sau de alte valori prevăzută în art. în baza art.G.. 7 alin. 284 C. a) din acelaşi cod. pen. (2) raportat la art. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 39/2003. Totodată. În mod greşit. În scopul de a procura banii contrafăcuţi. să se deplaseze în Bulgaria. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. reţinute de instanţa de apel ca fapte ce intră în conţinutul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.. 282 alin. 39/2003. inculpatul R. Prin aceeaşi sentinţă. a obţinut suma de 100.T.

recursurile au fost admise şi s-a dispus. constituirea unui grup (intrarea în acel grup.. b) şi c) C. 211 alin. îndeplinirea unui ritual. partea 178 . achitarea.J. I. 2573 din 18 aprilie 2005 Distincţie între conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz de încredere şi tâlhărie C. 333 din 9 martie 2003. punerea la dispoziţie a unui local pentru ca membrii să se întâlnească. (1) din Legea nr. 39/2003 dacă grupul este format ocazional. ajutor bănesc. a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul D. iar nu pe cele ale infracţiunii de tâlhărie. 2 lit. sprijinirea unui grup infracţional organizat prin furnizarea de informaţii. Prin sentinţa nr. nu se poate constata existenţa unui grup infracţional organizat. în urma discuţiilor purtate.G. a condamnat pe inculpat.. pen. Instanţa a reţinut că. aderarea printr-o declaraţie formală de aderare. (1) din Legea nr. orală sau scrisă. adică efectuarea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea unui astfel de grup (propuneri. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere. (1) lit.C.C. secţia I penală. dorinţa de a face parte din grup. cu consimţământul părţii vătămate. ca în cauza de faţă. din infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. b) şi c).. pen. 10 alin. pen. În consecinţă. decizia nr. în scopul comiterii imediate a unei infracţiuni. 39/2003 este o formă de manifestare a criminalităţii organizate şi constă în iniţierea unui grup infracţional organizat. (2) lit. proc. în baza acestui text de lege. de aceea. instruirea acestora). Nu sunt întrunite elementele infracţiunii prevăzute în art. reunirea mai multor persoane pe o anumită durată). în seara zilei de 31 martie 2003. urmată de refuzul de a-l restitui. a) raportat la art. în infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. d) C. (2) lit. Activitatea grupului infracţional compus din cei cinci inculpaţi nu s-a desfăşurat în mod coordonat şi. 7 alin. 11 pct. Infracţiunea prevăzută în art. determinarea unor persoane. partea vătămată şi inculpatul s-au întâlnit într-un autobuz şi. 7 alin. Tribunalul Bucureşti. în baza art. 213 din acelaşi cod şi. în scopul de a-l repara în schimbul unei sume de bani. art. indicaţii. iar nu în conţinutul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. 213 Luarea de către inculpat a unui telefon mobil.falsificare de monede sau de alte valori în varianta punerii în circulaţie a valutei falsificate. întrucât inculpatul a intrat în posesia bunului mobil în baza unui raport juridic patrimonial. art. secţia penală. depunerea unui jurământ. 211 alin. şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru fiecare membru.

(1) lit.C. secţia I penală.C. cu consimţământul părţii vătămate. 439 din 20 ianuarie 2005 Conţinut constitutiv. Inculpatul a luat telefonul. 211 alin. prin care a cerut schimbarea încadrării juridice în prevederile art. s-a dispus achitarea inculpatului A. (21) lit.. de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia. în schimbul sumei de 400. (2) lit. Or.vătămată a înmânat inculpatului telefonul mobil pentru a-l repara. e) din acelaşi cod şi a condamnat pe inculpatul B. în baza art. (1) lit. pen. în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept şi o acţiune adiacentă de exercitare a violenţei. urmată de întrebuinţarea de violenţe de către o altă persoană pentru păstrarea bunului furat. a) Fapta inculpatului de a sustrage un bun. Tâlhărie. Recursul declarat de inculpat. Prin sentinţa penală nr. 396 din 26 mai 2004.000 de lei.. se încadrează în prevederile art. (21) lit. decizia nr.I. 211 C.J. pentru a-l repara contra unei sume de bani. 179 . (1) raportat la art. art. (21) lit. de ameninţare sau de folosire a altor mijloace de constrângere. 211 alin. proc. 213 C. pen. Cerinţe care atribuie faptei caracter calificat. c) şi alin. I. b) şi c) C. (2) lit. d) C. (2) lit. 211 alin. 208 alin. pen. pen. Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este necesară o acţiune principală de furt. pen. 209 alin. pen. încadrarea juridică corectă a faptei este în prevederile art. Prin decizia nr. în scopul reparării acestuia. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. a) referitoare la tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. 213 C.. recursul a fost admis. urmând ca inculpatul să i-l restituie după două zile.. pen. 211 alin. Tribunalul Braşov. deci pe baza unui raport juridic patrimonial. 211 alin. dar după ce a constatat că nu-l poate repara. 351 din 22 iunie 2004. 11 pct. Săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună C. în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie. pen.. în baza acestor texte de lege.C. iar nu în condiţiile art. c) C. este fondat. 2 lit. 334 C. 10 alin. a admis apelul procurorului şi a schimbat încadrarea juridică în prevederile art. în infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. deoarece partea vătămată a dat telefonul de bună-voie inculpatului. Fiind dovedit că inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil.. a) C. fără consimţământul acestuia. privind infracţiunea de abuz de încredere. a) raportat la art. proc. secţia penală. Curtea de Apel Bucureşti. nu l-a mai restituit părţii vătămate. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. pen. În consecinţă. În temeiul art. decizia atacată a fost casată şi s-a dispus menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă.

din art.C. în art.I. inculpatul a cerut părţii vătămate să-i mai lase telefonul. inculpatul B. a) C. a) C. într-un local. schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea prevederilor art. între altele.. la 24 februarie 2003. (2) lit.C. inculpatul a vândut telefonul mobil pentru suma de 1. c) din acelaşi cod. (1) lit. inculpatul şi-a asigurat păstrarea bunului furat beneficiind de ajutorul persoanei care se afla în dreapta şoferului şi care a împins partea vătămată. 11 pct. a deschis portiera din dreapta faţă şi s-a aruncat peste pasagerul din dreapta încercând să prindă volanul maşinii pentru a împiedica pornirea acesteia şi a solicitat inculpatului restituirea telefonului mobil. după sustragerea telefonului.I. După ce a vorbit la telefon. Partea vătămată a urmărit pe inculpat. pen. iar după aproximativ 10 minute inculpatul a ieşit din local şi s-a urcat într-un taxi în care se afla şi o altă persoană. 2 lit. în consecinţă. 158 din 12 mai 2005. tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane împreună se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 20 de ani. d) C. inculpatul a scăpat de urmărirea sa de către partea vătămată. proc. prin care a cerut. la sustragerea telefonului. I. (21) lit. 10 alin. Potrivit art. este persoana care a ajutat pe inculpatul B. (21) lit. însă pasagerul din dreapta faţă i-a cerut să coboare din taxi şi l-a împins.Instanţa a reţinut că.. întrucât urma să primească un apel telefonic. este nefondat. a) raportat la art. 6519 din 18 noiembrie 2005 180 . pen. cererea inculpatului în sensul înlăturării textului menţionat nu poate fi primită şi. pen.I. Curtea de Apel Braşov. c) şi alin. secţia penală. 211 alin.000 de lei. a admis apelul procurorului şi a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul B. În acest mod. Din actele dosarului rezultă că. (21) lit. 10 alin.200. împiedicând-o astfel să intre în taxi pentru a-şi recupera telefonul. 11 pct. (1) lit. recursul acestuia a fost respins. Aşa fiind. 211 alin. pen. şi a schimbat temeiul achitării inculpatului A.C. 2 lit. a) C. a cerut părţii vătămate să-i împrumute telefonul mobil pentru a da un telefon. prin decizia penală nr. 211 alin. a) raportat la art.J. întrucât nu s-a demonstrat că inculpatul A. Recursul declarat de inculpatul B.. în infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. Ulterior.I.C.. decizia nr.

S. (1) C.. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art.A. şi F. şi P. Pe parcursul cercetării judecătoreşti. şi P. pen. 260 alin. au fost audiaţi în calitate de martori propuşi prin rechizitoriu. B. face afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.A.G. Recursurile formulate nu sunt fondate. Prin sintagma împrejurări esenţiale se înţeleg orice fapte. cu scopul de a zădărnici şi îngreuna cercetarea judecătorească.. pen. Declaraţii nesincere înlăturate de instanţă. fiind determinante în soluţia care se dă în procesul respectiv.S. fapta martorului care. şi F.S. Momentul consumării infracţiunii C. Potrivit art. (1) C. şi F. în cauza în care participă în această calitate. În cursul cercetării judecătoreşti la Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. şi F.S. date. inculpaţii P. în folosul inculpaţilor B. în scopul de a zădărnici şi îngreuna cercetarea judecătorească.P. între altele. că inculpaţii P. 35 din 22 iunie 2005. participând în această calitate într-o cauză.S.I.A. Instanţa a reţinut. la termenul de judecată din 24 octombrie 2003. şi F. Curtea de Apel Oradea. pe baza probelor administrate. solicitând achitarea. face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. inculpaţii P. 260 Potrivit art.Conţinut constitutiv la infracţiunea de mărturie mincinoasă.P.P. situaţii sau circumstanţe care au legătură cu fondul cauzei. la termenul din 24 octombrie 2003.P.. 181 .I. întrucât infracţiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale... Lipsă de relevanţă a înlăturării acestora. 2371/2003 al Curţii de Apel Oradea. Împotriva acestei sentinţe. Prin sentinţa penală nr. în care au fost cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie G. pen. 2371/2003. au formulat recurs. au fost audiaţi în calitate de martori în dosarul nr. au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi. 260 alin. în termen legal. pen. şi P. în folosul inculpaţilor B. art. indiferent dacă instanţa care a soluţionat cauza a înlăturat din ansamblul probator administrat declaraţiile date de acesta ca fiind nesincere. între alţii.. inculpaţii P.I. (1) C. a condamnat pe inculpaţii P.P. neavând relevanţă dacă au influenţat sau nu soluţia pronunţată. ambii făcând afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi. mărturia mincinoasă este fapta martorului care. 260 alin.

.. Împrejurarea că instanţa care a soluţionat cauza nr.F. a Tâlhăria săvârşită de două persoane împreună nu se încadrează în prevederile art. cum în cauză nu s-a comis o eroare gravă de fapt. pen. a fost respins.S. 211 alin.C. (2) lit. În cauză a fost dovedit caracterul mincinos al mărturiilor inculpaţilor de la termenul din 24 octombrie 2003. prin raportarea afirmaţiilor acestora la celelalte probe administrate. recursurile declarate de inculpaţi au fost respinse. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art. 211 alin. în perioada 2 iulie 2002 – 30 iulie 2003. Recursurile declarate de procuror şi de inculpaţi sunt fondate. 211 alin. şi F. pen. nefiind în contradicţie cu ansamblul probator administrat. 1319 din 28 februarie 2006 Conţinutul constitutiv al infracţiunii C. Acest aspect rezultă şi din faptul că infracţiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale. s-a dispus internarea într-un centru de reeducare a inculpatului C. În consecinţă. Instanţa a reţinut că. Curtea de Apel Craiova a admis apelul procurorului şi al inculpatului C. Prin sentinţa penală nr. neavând importanţă dacă au avut relevanţă sau nu asupra soluţiei pronunţate. ci constituie o dovadă în plus atât a existenţei faptei. iar nu de două. (21) lit. deoarece prin expresia „mai multe persoane” folosită în text se înţelege săvârşirea tâlhăriei de cel puţin trei persoane..D. secţia penală. a) C.P. (21) lit. (2) lit. ci se întemeiază pe probele cauzei.. probă necesară rezolvării cauzei. 182 . I.C.D. 2371/2003 a înlăturat din ansamblul probator administrat declaraţiile de martori date de inculpaţii din prezenta cauză ca fiind nesincere nu înseamnă că infracţiunii îi lipseşte unul din elementele sale constitutive. soluţia de condamnare a inculpaţilor P. pen.F. ca în speţă. art. decizia nr. c1) C. inculpaţii au sustras ori au încercat să sustragă prin violenţă bijuterii din aur de la mai multe părţi vătămate. Apelul inculpatului C.Caracterul esenţial al împrejurărilor asupra cărora martorul relatează se determină prin raportare la obiectul probei. a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii.J.. respectiv a complicităţii sau tentativei la această infracţiune. Prin decizia penală nr. 2293 din 31 martie 2004. şi a fost condamnat inculpatul C. 412 din 21 septembrie 2004. cât şi a comiterii acesteia de către recurenţii inculpaţi. c) şi alin.

(21) lit. din încadrarea juridică a faptelor săvârşite de acest inculpat. care a afirmat că are 18 ani. iar prezenţa lor nu a fost rezultatul unei înţelegeri prealabile sau concomitente. 211 alin. nu a avut contribuţie o altă persoană în afara celor 2 inculpaţi. noţiune ce presupune existenţa a cel puţin trei persoane. că are 18 ani. În consecinţă.C. pen. este în vârstă de 14 ani. Latura subiectivă C. deci. Astfel fiind. că s-a aflat în eroare cu privire la vârsta minorei. fie să cunoască vârsta de sub 15 ani a persoanei vătămate. Prin decizia nr.. (1) C. Astfel fiind. 2907 din 10 mai 2005 Conţinut constitutiv. anterior actului. Chiar dacă la comiterea faptelor au fost prezente în preajmă şi alte persoane. a condamnat pe inculpatul C.. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută în art. Tribunalul Bucureşti. secţia penală. trezeşte în mod evidente făptuitorului matur conştiinţa riscului că fata poate fi o minoră care nu a împlinit 15 ani..F.J. a) C. În ceea ce-l priveşte pe acest inculpat.. secţia penală. pen. Aceasta înseamnă că făptuitorul trebuie. 198. prin două persoane neînţelegându-se „mai multe persoane” la care se referă textul. Curtea de Apel Bucureşti. întreţinerea de raport sexual cu o persoană în situaţia în care aceasta afirmă. că minora a acceptat să întreţină raportul sexual şi a afirmat că are vârsta de 17 sau 18 ani.Din probele administrate a rezultat că la săvârşirea infracţiunilor la care a participat inculpatul C. Act sexual cu un minor. I. ce echivalează cu intenţia indirectă şi. Prin sentinţa nr. risc pe care şi-l asumă din indiferenţă. hotărârile atacate au fost casate şi s-a dispus înlăturarea aplicării art. angajează răspunderea sa penală. alin. secţia a II-a penală. a respins apelul inculpatului. dar care. susţinând. Instanţa a reţinut. recursurile procurorului şi al inculpatului C. M. acestea nu au acţionat în nici un fel. 183 . fie să accepte posibilitatea ca ea să nu fi împlinit această vârstă la data producerii actului sexual. Inculpatul a declarat recurs. 198 alin. pen. decizia nr. (21) lit. 58 din 26 ianuarie 2005. este nejustificată aplicarea prevederilor art.S. pe baza declaraţiilor unor martori. între altele. un raport sexual.C. (1) Infracţiunea de act sexual cu un minor se săvârşeşte cu intenţie. Recursul este fondat. pen. art. fiindu-i indiferent acest aspect. 1567 din 9 decembrie 2004. au fost admise.P. A mai reţinut că inculpatul a întreţinut cu minora de 14 ani.F. a) C. 211 alin. în realitate. la 7 ani închisoare.

Deosebiri C. (1) şi (2) Legea nr. 2948 din 11 mai 2005 Conţinut constitutiv. 12 alin. este suficientă aplicarea minimului special prevăzut de lege. 120 din 30 martie 2004. nu poate fi primită. 678/2001. decizia nr. art. între care nu se identifică manopere de amăgire ori de presiune asupra părţii vătămate. dar au fost opriţi de poliţia de frontieră. În raport însă de împrejurările concrete de săvârşire a faptei. 678/2001. care în acest timp au rezolvat formalităţile pentru ieşirea din ţară. în cursul lunii martie 2003. şi alţi 4 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. de prevenire şi de reeducare a sancţiunii şi a scopului prevăzut în art.. (1) din Legea nr..Susţinerea inculpatului că nu a cunoscut vârsta reală a minorei.A. s-au casat hotărârile atacate şi s-a redus pedeapsa aplicată de 7 la 3 ani închisoare. 329 alin.C. dar la determinarea acesteia şi la întreţinerea cu ea a raportului sexual îi era indiferent dacă fata avea sau nu vârsta de până la 15 ani. că nu a împlinit 15 ani. avea la data comiterii faptei vârsta de 14 ani şi 1 lună. urmând ca din câştigul ce-l vor obţine acestea o parte să revină inculpaţilor. secţia penală. Prin sentinţa penală nr. situaţie în care vinovăţia inculpatului pentru fapta săvârşită nu se exclude. Trafic de persoane. fiind indus în eroare de aceasta. (1) şi (2) din Legea nr. Era evident şi pentru inculpat că minora nu putea avea vârsta invocată. Partea vătămată. 52 C.C. În consecinţă. 12 alin. Instanţa a reţinut că.. 184 . 1 În cazul în care persoana recrutată a ştiut că scopul inculpaţilor este acela ca ea să practice prostituţia şi să primească de la ea o parte din banii câştigaţi pe această cale. pen. fapta constituie infracţiunea de proxenetism. Proxenetism. cu asumarea însă a riscului decurgând din necunoaşterea corectă a vârstei părţii vătămate. inculpatul a încercat să treacă tinerele peste graniţă cu autoturismul. aceasta cedând cu uşurinţă propunerilor inculpatului care a tratat evenimentul ca pe o aventură. iar nu trafic de persoane incriminată de legea menţionată. inculpaţii s-au înţeles să racoleze din diferite localităţi tinere pentru practicarea prostituţiei în cluburi de noapte din străinătate. Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpata B. Fetele alese au fost găzduite o vreme de inculpaţi. născută la 4 aprilie 1990. I. pen. se constată că pentru realizarea funcţiei de constrângere. 678/2001. art. recursul inculpatului a fost admis.J. La 2 aprilie 2003. fără a fi constrânsă ori a se folosi una din modalităţile prevăzute în art.

Or. 2939 din 11 mai 2005 185 . s-a casat decizia atacată şi s-a dispus înlăturarea măsurii confiscării autoturismului. critica este fondată.. 329 alin.. Faptele săvârşite de inculpaţi. cazarea. la comiterea infracţiunii. Totodată a dispus confiscarea autoturismului folosit la săvârşirea infracţiunii. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile de trafic de persoane în cea de proxenetism prevăzută în art. Decizia atacată fiind deci legală şi temeinică sub aspectul învederat. ele ştiind că vor lucra ca prostituate. În speţă. nu motivează care sunt temeiurile confiscării autoturismului. bunurile care au servit sau au fost destinate să servească. abuz de autoritate sau alte modalităţi prevăzute în text.. prin răpire. Curtea de Apel Oradea a admis apelurile declarate de inculpaţi. I. Este nereală susţinerea potrivit căreia modalitatea folosită în scopul exploatării tinerelor a fost frauda. Recursul declarat de procuror este nefondat. secţia penală.Prin decizia penală nr. ele cunoscând scopul plecării în străinătate. cu scopul de a trage foloase materiale în urma asigurării condiţiilor de practicare a prostituţiei de către acestea.C. Potrivit art. pen. profitând de starea lor materială precară. deşi invocă dispoziţiile art. (1) şi (2) din Legea nr. Recrutarea tinerelor s-a făcut cu acordul acestora. constând în discuţiile purtate cu tinerele cu prilejul diferitelor întâlniri. (4) C. (1) şi (2).J. una din modalităţile alternative ale laturii obiective ale infracţiunii de trafic de persoane. (2) C. 329 alin. iar o parte din banii câştigaţi va urma să o dea inculpaţilor. el nefiind folosit nici indirect în acest scop. se confiscă. În ceea ce priveşte critica formulată în recursul inculpatului cu privire la confiscarea maşinii. şi anume recrutarea. primirea unei persoane prin ameninţare. violenţă sau prin alte forme de constrângere. direct sau indirect. prin contribuţii diferite. 678/2001. din probe nu rezultă că autoturismul aparţinând inculpatului a fost folosit la săvârşirea infracţiunii. demersurile făcute în vederea încheierii formalităţilor necesare ieşirii din ţară. constituie infracţiunea de proxenetism în varianta recrutării de persoane în vederea practicării prostituţiei. Din probele administrate în cauză rezultă că. iar instanţa. 41 alin. pen. fraudă sau înşelăciune. cazarea acestora pe anumite perioade. cu aplicarea art. (4) C. 177/2004. recursul inculpatului a fost admis. cât timp tinerele racolate nu au fost induse în eroare în legătură cu o anumită situaţie de fapt. între altele. transferarea. recursul procurorului a fost respins. 12 alin. 329 alin. decizia nr.C. nu este realizată sub aspectul laturii obiective nici una din modalităţile alternative ale laturii obiective ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. În consecinţă. pen. în cursul lunilor martie şi aprilie 2003. inculpaţii au recrutat şi cazat patru tinere pe care intenţionau să le transporte în străinătate.

dând o declaraţie autentificată prin care îşi exprimau acordul eliberării paşaportului pentru minoră.. Cu un autocar aceasta a fost transportată în străinătate unde a fost aşteptată şi cazată de C. cele două surori urmau să fie duse în Spania unde acestea ar fi practicat prostituţia. pen. sora lui A.M. Induşi astfel în eroare. (1) şi (2) lit. 329 Legea nr. au cumpărat un televizor şi un radiocasetofon pe care le-au oferit părinţilor pentru a le obţine consimţământul ca minora A. 12 din Legea nr. 678/2001. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori prevăzută în art.. fac parte dintr-un grup care se ocupă de recrutarea de tinere pentru a fi trimise în străinătate în scopul practicării prostituţiei. Trafic de minori. sub pretextul angajării acesteia la atelierul de croitorie al cărui patron a pretins că este inculpata. respectiv în art.678/2001. l1 alin. Inculpaţii au adăpostit pe minoră în apartamentul lor.Conţinut constitutiv. Fapta săvârşită faţă de o minoră. aşa cum a fost încredinţată prin înşelăciune de către inculpat. soţi. În acest scop inculpatul s-a ocupat de formalităţile privind eliberarea paşaportului. 510 din 20 septembrie 2004. a). care la data de 18 septembrie 2003 au efectuat o descindere la apartamentul 186 . 13 În cazul în care persoana recrutată nu ştie că. nu va obţine un loc de muncă. În luna mai 2003 inculpatul C. Instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi.. art. 12 alin. iar părinţilor li s-au oferit foloase pentru obţinerea consimţământului la plecarea minorei constituie infracţiunea de trafic de minori prevăzută în art. Conform înţelegerii dintre inculpaţi.V.P.. convingând-o să plece cu promisiunea că o va sprijini să lucreze ca damă de companie într-un bar de noapte.P. fapta constituie infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. Prin sentinţa penală nr. 13 pct. convenind cu femeia ca să împartă sumele pe care le va obţine. 16 din Legea nr. Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpaţii C. Proxenetism. 13 din Legea nr. iar nu de proxenetism. căreia i s-a promis prin înşelăciune un loc de muncă în străinătate. (1) şi (2) lit. a recrutat pe A. Trafic de persoane. a). Elemente constitutive de diferenţiere C. ci va trebui să practice prostituţia împărţind banii câştigaţi cu el. să plece în Spania. art. 678/2001. 678/2001. art.V. 1 şi 4 raportat la art. după ce va fi dusă în străinătate. părinţii minorei s-au prezentat la notarul public. o parte din banii obţinuţi de acestea revenind inculpaţilor. şi C.S. practicând apoi prostituţia în cadrul unui bar. inculpaţii au racolat pe A.S. Finalizarea acestui nou trafic a fost împiedicată de organele de poliţie.M. În septembrie 2003. în vârstă de 17 ani.

pentru săvârşirea infracţiunilor de omor prevăzută în art. unde au găsit pe cele două tinere şi au luat măsuri ca ele să fie trimise la părinţi. pen. art. inducându-i şi în eroare în privinţa scopului deplasării în străinătate. la 22 mai 2002.C. secţia penală. Decizia a fost atacată cu recurs de inculpaţi.S.. a condamnat pe inculpatul C.. prin decizia nr. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. Curtea de Apel Ploieşti a respins apelurile inculpaţilor. Prin sentinţa nr. aşa cum au fost reţinute de instanţele care s-au pronunţat în cauză. care avusese anterior o relaţie extraconjugală cu victima. c) C.inculpaţilor. a strangulat femeia. Stabilind corect existenţa tuturor condiţiilor pentru tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute. d). inculpatul a sustras telefonul fix. art.142 din 29 martie 2005. Tribunalul Bucureşti. art. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. pen. d) din acelaşi cod. Recursurile nu sunt fondate. secţia I penală.N. I. 211 alin. cu motivarea că fapta lor constituia infracţiunea de proxenetism prevăzută în art.. iar nu de trafic de persoane şi de minori. motiv pentru care recursurile inculpaţilor au fost respinse. Prin decizia penală nr. 208. inculpatul. 4968 din 7 septembrie 2005 Conţinut constitutiv. pen. 565 din 25 iulie 2005. a mers la domiciliul acesteia unde. care a decedat. în urma unor certuri. (3) lit. pen. (1). şi pe minora A. 678/2001. 176 lit.C. Curtea de Apel Bucureşti. 208 alin. Nefiind stabilit un atare mobil. folosind cablul telefonului. 187 . După săvârşirea omorului. Latură subiectivă în cadrul căreia nu este dovedit mobilul C. oferind foloase părinţilor acesteia din urmă pentru obţinerea consimţământului lor. 211 Uciderea în urma unei certe între foşti concubini şi apoi însuşirea de către inculpat a unor obiecte ale victimei nu confirmă neîndoielnic intenţia acestuia de a o ucide pentru a săvârşi o tâlhărie. 174 raportat la art. art. 329 alin. (1) C. 176 lit. 174 şi de furt prevăzută în art.V.J.. Faptele inculpaţilor de a fi recrutat pe A. realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 469 din 7 aprilie 2005. 174. Instanţa a reţinut că. pen. 174 C. 208 alin. un telefon mobil şi bijuteriile din aur aflate asupra victimei. decizia nr.. (1) C. a respins apelurile inculpatului şi al părţilor civile. şi de furt prevăzută în art. secţia I penală. hotărârile atacate se constată a fi legale şi temeinice. faptele se încadrează în infracţiunile de omor prevăzută în art.

fapta fiind săvârşită asupra unui poliţist în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestuia. inculpatul a aplicat victimei M. 176 lit. f) C. 176 lit.. Recursurile nu sunt fondate. secţia penală. în baza probelor administrate. pe stradă.. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. victima aflându-se în 188 . 5931 din 21 octombrie 2005 Conţinut constitutiv. Prima instanţă a stabilit că probele administrate nu au dus la concluzia că mobilul omorului ar fi fost jaful şi că hotărârea de însuşire a unor bunuri aflate asupra victimei a fost ulterioară uciderii acesteia. Prin sentinţa penală nr. pen. Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului.J.D. inculpatul urmărind probabil să însceneze o tâlhărie comisă de altul ca mobil al omorului. Atât în cursul urmăririi penale. primul cu motivarea că nu a comis fapta. recursurile declarate de procuror şi de părţile civile au fost respinse. a stabilit corect. la 10 septembrie 2004. 174 raportat la art. 192 din 13 iunie 2005. i) şi art. Se constată. care a dus la deces. provocându-i o plagă penetrantă în trahee. decizia nr. f) Omorul săvârşit asupra unui poliţist. neîndoielnic. a ameninţat-o că o va ucide din cauza acestei condamnări. o lovitură de cuţit în zona gâtului. pe care. f) C. referitoare la omorul deosebit de grav.. 175 lit. Instanţa a reţinut că. a stabilit temeinic faptele inculpatului şi.Inculpatul şi părţile civile au declarat recurs împotriva deciziei. art. pen. pen. cele două infracţiuni pentru care a dispus condamnarea. şeful postului de poliţie. cu privire la greşita încadrare juridică a faptei.C.C. de către inculpatul condamnat anterior pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj asupra victimei. este lipsit de temei. cât şi în cursul judecăţii au fost administrate probe pertinente din care rezultă. că prima instanţă. Cerinţe care atribuie faptei caracter calificat C. după liberarea din penitenciar.C. I. 176 lit. săvârşirea faptelor de către inculpat astfel cum au fost reţinute de instanţe. iar părţile civile susţinând că faptele inculpatului constituie infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie. deci. 157 din 20 aprilie 2005. Prin decizia penală nr. se încadrează în prevederile art. Motivul de recurs susţinut de părţile civile. În consecinţă. prin care a susţinut că. cu secţionarea jugularei interne. Tribunalul Botoşani a condamnat pe inculpatul B. procedând la schimbarea încadrării juridice în sensul menţionat. sub toate elementele lor constitutive.

. 189 . f) C. a ameninţat victima că o va ucide pentru că din cauza acesteia a fost condamnat. în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art. nu sunt aplicabile prevederile art. f) C.2. I. (3) lit. 44 alin. (3) lit. 176 lit. în noaptea de 10 august 2004. 8 leviere verticale.F. o cheie fixă 31-32. Prin sentinţa penală nr.F. Recursul este. anterior inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj asupra victimei.C. fondat. 209 alin. acesta poate interveni pentru păstrarea ordinii şi liniştii publice în orice împrejurare. 62 din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Călăraşi.C. aşa cum au reţinut prima instanţă şi cea de apel. 208 alin.. pen. fapta fiind săvârşită asupra unui poliţist în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestuia şi. Pe de altă parte. fapta nu poate fi încadrată în prevederile art. Recursul declarat de inculpat cu privire la greşita încadrare juridică a faptei în prevederile art. În ceea ce priveşte susţinerea că victima nu se afla în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu. Necesitatea reprezentării de către autor a naturii acestor bunuri C.. ca atare. 360/2002 privind Statutul poliţistului. f) În cazul în care o persoană sustrage de pe câmp.. 5531 din 30 septembrie 2005 Conţinut constitutiv. 209 lit. Furt calificat.R. (1) din Legea nr. decizia nr. 176 lit. secţia penală. f) C. (3) lit. g) şi alin. 488 din 24 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti. 176 lit. pen. patent şi un cleşte de tăiat sârmă. 5 leviere atârnător. recursul inculpatului a fost respins. piese metalice disparate. este nefondat. pen.concediu de odihnă la data săvârşirii faptei. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs. f) C. inculpatul a sustras din patrimoniul căilor ferate 7 obloane KS. pen. 6 buloane atârnător. fără a-şi da seama că acestea constituie piese ale unor vagoane de pe care au fost demontate. pen. în parte. f) C. Instanţa a reţinut că. cum au reţinut instanţele. potrivit art. Prin urmare. 8 saboţi de frână. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. iar după liberarea din penitenciar. pen. 209 alin. art. 4 buloane leviere verticale. inculpatul E. Latură subiectivă. recursul inculpatului a fost respins. (1) raportat la art. chiar dacă nu s-ar reţine incidenţa acestor prevederi legale. la marginea triajului C. cu motivarea că lucrurile menţionate le-a găsit în câmp şi nu le-a demontat de la vagoane.J. Însuşirea de echipamente ale mijloacelor de transport aparţinând traficului feroviar. Prin decizia nr. cleşti. secţia I penală.

profitând de neputinţa acesteia de a se apăra. 209 alin. În consecinţă. g) C.. g) şi nu în alin. Cerinţe care atribuie faptei caracter calificat. fiind surprinşi de ploaie şi aflându-se în apropierea unui schit. nu avea capacitatea de apreciere a felului acelor bunuri.495. referitoare la tâlhăria săvârşită într-o locuinţă. 211 alin. pen. au fost casate hotărârile atacate. decizia nr. unde. prejudiciul produs fiind de 40. Călăraşi.Coroborând probele administrate în cauză se reţine că inculpatul. ulterior. f) al aceluiaşi articol.128 lei. a luat aparatul telefonic şi ceasul părţii vătămate. (3) lit. pen.C. În momentul sustragerii fierului. (1) lit. au fost primiţi de partea vătămată să se adăpostească în vagonul dormitor amplasat lângă schit. fapta inculpatului întruneşte conţinutul infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. pen. 208 raportat la art. inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnii şi picioarele şi. 211 alin. recursul inculpatului a fost admis. Tâlhărie. inculpatul nu şi-a putut da seama de natura lor. în timp ce se întorcea cu căruţa în care avea lucernă spre municipiul Călăraşi. Tribunalul Neamţ a condamnat pe inculpatul F. Instanţa a reţinut că. (21) lit. circa 400 kg. Ulterior s-a stabilit că piesele sustrase de inculpat reprezintă componente de la vagoane de marfă aparţinând căilor ferate. pe fondul consumului de băuturi alcoolice. c) din acelaşi cod. (l) lit. se încadrează în prevederile art.N. fiind depistat pe drum de către un echipaj al Jandarmeriei.I.. la marginea triajului C.J. (1) C. la marginea triajului C. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în forma agravată prevăzută în art. inculpatul împreună cu martorul R. (21) lit.R. pe care le-a încărcat şi a aruncat peste ele lucernă. 209 alin. precum şi în raport cu persoana inculpatului care. a observat grămada de fier. (1). art. pen.C. Prin sentinţa penală nr. 211 alin. constând din piese de diferite dimensiuni şi greutăţi. în care partea vătămată locuia şi care era adaptat condiţiilor de locuit. şi anume pe drum. Curtea constată că fapta inculpatului. c) Infracţiunea de tâlhărie săvârşită într-un vagon. 190 . I.. nefiind montate la vagoane. în raport cu locul şi poziţia unde acestea se aflau. (21) lit. având ca pregătire numai 8 clase. fără a cunoaşte felul şi natura pieselor. s-a schimbat încadrarea juridică în sensul menţionat şi s-a dispus condamnarea acestuia potrivit noii încadrări. care a sustras în timpul nopţii o cantitate de fier.F. 5512 din 29 septembrie 2005 Conţinut constitutiv.. 208 alin. Aşadar. 23 din 4 februarie 2004. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art.F. c) C. raportat la art. 211 alin. la 28 august 2004. pe drum.R.. secţia penală. constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. Săvârşirea faptei într-un vagon în care locuia partea vătămată C.

I. inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi un topor şi s-a deplasat cu autoturismul spre imobilul în care locuia fosta sa soţie împreună cu părinţii săi. anterior faptei. prin decizia nr. a admis apelul procurorului. deci era adaptat condiţiilor de locuit. pen. parcând maşina pe un alt drum. iar apoi a intrat în dormitorul în care se afla fosta sa soţie.Curtea de Apel Bacău. pe care a prins-o cu mâna de gât şi i-a aplicat repetat lovituri în zona inimii. sobă. La organele de poliţie locale au fost primite. decizia nr. a) C. pen. urmată de deplasarea inculpatului înarmat cu topor şi cuţit la domiciliul victimei şi uciderea acesteia.C. 191 . Prin decizia penală nr. Inculpatul a pătruns în curtea imobilului prin escaladarea gardului. Recursul este nefondat. 136 din 26 mai 2005. 174 raportat la art. susţinând că fapta sa constituie infracţiunea de omor prevăzut în art. c) C. recursul inculpatului a fost respins. (1) raportat la art. o durată mai mare de timp.C. pen. a forţat încuietoarea uşii de acces. repetate plângeri ale victimei prin care făcea cunoscut că este ameninţată cu moartea de inculpat. 103 din 15 martie 2005. pen. a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. Împrejurări relevante C. secţia penală. pen. Intenţie calificată. este cea legală. 211 alin. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. a) C. a) Ameninţarea repetată a unei persoane cu moartea. lumină electrică şi telefon instalat. în seara zilei de 16 mai 2004. art.. (1) raportat la art. Conţinut constitutiv. 211 alin. 29 din 16 martie 2005. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs. prin care a solicitat menţinerea hotărârii primei instanţe. 3120 din 18 mai 2005 Omor calificat. nefiind prevăzut cu motor şi roţi şi având un pat. 211 alin. 175 lit. 211 alin. Prin urmare. Instanţa a reţinut că. art. după care şi-a provocat o plagă înţepată în abdomen. Prin sentinţa penală nr. pen. c) C. întruneşte elementele caracteristice ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 lit. Premeditare. este nefondat.J. 174 C. Recursul declarat de inculpat. 175 lit. Tribunalul Vâlcea a condamnat pe inculpatul M.. (21) lit. 174. Curtea de Apel Piteşti a respins apelul inculpatului. (21) lit.C. astfel încât încadrarea juridică în prevederile art. În mod corect instanţa de apel a reţinut că vagonul avea destinaţia exclusivă pentru locuit. pentru a nu fi observat de aceştia.

Instanţa a reţinut că.I.. pen.C. art. a cuţitului în direcţia unei persoane. c) Aruncarea cu intensitate. pen. reţinând că fapta inculpatului a fost corect încadrată juridic de instanţe. Cuţitul a lovit partea vătămată. inculpatul a venit acasă însoţit de două persoane. reprezintă acţiuni neîndoielnice de premeditare şi de pregătire a omorului. inculpatul a aruncat cu cuţitul de la mică distanţă spre aceasta. În consecinţă. Aflându-se într-o stare de nervozitate accentuată. prin decizia nr. rezultată din arma folosită. 182 alin. se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că prin acţiunea sa ar putea ucide victima. constituie tentativă la infracţiunea de omor. Recursul declarat de inculpat este nefondat. inculpatul s-a enervat şi. care au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale şi au pus viaţa victimei în primejdie. Prin sentinţa penală nr. 20 raportat la art. Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul J.Se constată. Curtea de Apel Târgu-Mureş. în zona pieptului. secţia penală. cauzându-i o plagă înţepată penetrantă toracică. recursul a fost respins. 176 din 6 mai 2004. Încadrare juridică C. 175 lit. Tentativă.. Deplasarea inculpatului la domiciliul victimei înarmat cu toporul şi un cuţit. cu leziuni cardiace. aflată în stare de ebrietate. la 10 ianuarie 2003. I.. art. modul de acţionare a făptuitorului şi urmarea produsă. (2) C. cu intensitate. iritat de comportarea victimei. care se afla la distanţă de un metru. 139 din 3 septembrie 2004.J. c) din acelaşi cod. deci. că hotărârea de a ucide victima a fost luată de inculpat mult anterior săvârşirii faptei. schimbând încadrarea juridică din art. iar pedeapsa a fost corect individualizată. 20. 192 . 174 şi art. l-a prins de vârf şi l-a aruncat în direcţia acesteia. iar nu vătămare corporală gravă. lovind-o în piept. fapta fiind săvârşită cu intenţia de a ucide.C. cu urmarea producerii unei plăgi înţepate toracice cu leziuni cardiace şi primejduirea vieţii victimei. de la mică distanţă. În urma atitudinii provocatoare a soţiei sale. luând de pe masă un cuţit. Omor calificat. (2). Faţă de modul cum a acţionat şi de urmările survenite. a admis apelul procurorului. viaţa fiindu-i salvată în urma intervenţiei chirurgicale efectuate la timp. 182 alin. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 175 lit. Intenţia de a ucide. Vătămare corporală gravă. Intenţia ca element al laturii subiective. decizia nr. art. 4582 din 3 august 2005 Conţinut constitutiv. a schimbat încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat şi a condamnat pe inculpat potrivit acestei încadrări.

chiar dacă nu a urmărit. 193 . 280 al. instanţa a contopit pedepsele. numărul zilelor de îngrijiri medicale şi împrejurarea că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei nu au semnificaţie în stabilirea intenţiei de a ucide. raportat la art. a şi a art. la 12 iulie 1999. dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare. plasând toate aceste obiecte într-un colet poştal trimis părţii vătămate. în condiţii artizanale. iar fragmente ale coletului capcană i-au provocat tăieturi şi excoriaţii necesitând 5-6 zile de îngrijiri medicale. explozibilul pe bază de nitroceluloză şi nitroglicerină.rezultat pe care. 126/1995. Apelul inculpatului a fost respins. partea vătămată a deschis un colet expediat prin poştă de inculpat. precum şi mecanismul confecţionat pentru producerea exploziei erau apte să lezeze zone vitale ale corpului. a prevăzut rezultatul faptei sale şi. I. prin explozie. recurgând la acest mijloc. În baza art. Conţinut constitutiv Trimiterea prin poştă a unui colet părţii vătămate. încadrarea faptei de instanţa de apel fiind corectă.. 1 şi 4 din acelaşi cod. recursul inculpatului a fost respins. Prin expertiza criminalistică efectuată în cauză s-a stabilit că fragmentele proiectate de explozie puteau secţiona vase de sânge importante sau produce vătămări grave unor persoane aflate în zonă. a şi e C.J. împrejurarea că leziunile nu au pus în pericol viaţa victimei fiind lipsită de relevanţă: Inculpatul a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 33 lit. Din probele administrate în cauză rezultă că substanţa explozivă folosită. reflectă intenţia făptuitorului de a ucide. b C. a conceput apoi un dispozitiv care folosea ca sursă de alimentare electrică mai multe baterii. ceea ce din punctul de vedere al vinovăţiei corespunde săvârşirii faptei cu intenţie. cu motivarea că nu a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide şi. l-a acceptat. 31 din Legea nr. în subsidiar. decizia nr. pen. că pedeapsa este prea grea. 34 lit. 175 lit. conţinând exploziv şi un mecanism de declanşare a exploziei. S-a reţinut că. secţia penală. a acceptat posibilitatea uciderii victimei. iar inculpatul. Într-un asemenea caz. şi la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor explozive prevăzută în art. moment în care s-a produs o puternică explozie. ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide. 20 raportat la art. cu urmarea producerii.C. chiar dacă nu l-a urmărit. În consecinţă. a unor leziuni vindecabile de 5-6 zile de tratament medical. nu este fondat. Recursul declarat de inculpat.C. Inculpatul a confecţionat.. 5532 din 27 octombrie 2004 Structura infracţiunii. 174 şi art. pen.

174 raportat la art. b) C. să se aducă. decizia 2432/2001 Structura infracţiunii. prima instanţă nu a reţinut. recursul declarat de inculpat a fost respins. 319 C. întrucât elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu sunt întrunite sub aspectul laturii subiective. În speţă elementele infracţiunii nu sunt întrunite. În esenţă. CSJ. după care. Prin recursul declarat de procuror se susţine că inculpaţii trebuiau condamnaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre prevăzută în art. scoaterea victimei ucise din casă. împreună cu cel de-al treilea inculpat. suprimarea. Justificat. lăsarea ei pe câmp şi apoi incendierea cadavrului în scopul de a şterge urmele unui omor. pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. pen. infracţiunea de profanare de cadavre. întoarcerea acestuia în altă poziţie. Apelul procurorului a fost admis şi s-a majorat pedeapsa aplicată unuia dintre inculpaţi. 319 C. În consecinţă. cu intenţie. rezultă că pot fi încadrate în această infracţiune lovirea. 319 C. 175 lit. Profanare de cadavre Pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. deoarece lipseşte intenţia specifică laturii subiective ce caracterizează această infracţiune. de natură a aduce o lezare 194 . În consecinţă. tăierea. pen. o alterare a sentimentului de respect datorat morţilor şi amintirii acestora. Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat prevăzută în art. Latura subiectivă.. Din interpretarea prevederilor art. este necesar ca. deci. murdărirea cadavrului.De asemenea. au scos cadavrul din casă şi l-au dus pe un câmp unde i-au dat foc. în modalitatea profanării unui cadavru. dezgroparea. degradarea. Recursul este nefondat sub acest aspect. vătămarea. întrucât inculpaţii nu au comis nici unul din actele de executare menţionate. pen. străpungerea cadavrului.. în urma extinderii procesului penal pentru alte fapte faţă de inculpaţi. secţia penală. la stabilirea pedepselor instanţele au aplicat corect criteriile generale de individualizare a pedepsei. sustragerea cadavrului. o atingere. a cenuşei. aruncarea rămăşiţelor pământeşti ori a cenuşei. dezbrăcarea cadavrului. pen. pen. este necesar ca acţiunile materiale de vătămare. ataşarea unui obiect sau însemn de natură a leza memoria persoanei decedate. degradare etc. distrugerea. de nedenunţare a infracţiunii şi de favorizare a infractorului. respectiv complicitate la această infracţiune. nu constituie profanare. prin acţiunea ce constituie elementul său material. 319 C. să fie comise cu intenţia de a leza sentimentul de respect datorat morţilor şi amintirii acestora. Instanţa a reţinut că doi dintre inculpaţi au ucis o persoană.

C. c) C. şi pe inculpata O. Inculpata O. 10 alin. inculpatul O.. 211 alin.S. Prin decizia penală nr. între altele. cu privire la greşita achitare a inculpatei O. 188 din 31 mai 2004. secţia penală. şi.C. recursul procurorului fiind admis pentru alte motive. a) raportat la art. Inexistenţa elementului constitutiv Potrivit art. Curtea de Apel Braşov a admis apelul inculpatei O. fiind audiată ca martor. împreună cu soţul acesteia. care a asigurat părăsirea de către inculpatul O. CSJ. constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă. 2 lit. face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. În consecinţă. într-o cauză penală.C. 179 din 17 aprilie 2003. în temeiul art.C. proc. a dispus achitarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. de procuror. Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul O. 260 din acelaşi cod. disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori. la 6 iulie 2002.S. decizia nr.. pen.C. Potrivit art. constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care.. Mărturie mincinoasă. şi E. fapta acestuia de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă. această critică nu a fost primită. (1) lit. 907/2003 Structura infracţiunii. a smuls din mâna părţii vătămate o borsetă şi s-a suit în autoturismul condus de inculpatul E. (2) lit. şi a respins apelurile inculpaţilor O.. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. Recursul declarat. dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art.S. intenţia lor fiind aceea de a şterge urmele faptei săvârşite. a declarat că în ziua săvârşirii faptei a fost plecată într-o altă localitate. 260 C. pen. pen. Prin urmare. Instanţa a reţinut că.C. constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni... este nefondat. d) C. fapta martorului care într-o cauză penală nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.C. civilă. pen.C. în timp ce se afla într-o piaţă. 260 C.. a locului faptei. pen. (1) C.S. Prin sentinţa penală nr. 195 . inculpatul O. 11 pct.respectului faţă de persoana decedată. pe inculpatul E. 264 alin. între alţii.

I.C. cauzându-i leziuni ce au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale şi erau de natură să-i pună viaţa în pericol. prin decizia nr. ce exclude o atare intenţie. a admis recursul în anulare declarat în cauză. întrebarea expresă adresată martorului asupra împrejurărilor esenţiale constituie o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă.S. Întrucât faptul că declaraţia de martor nu este completă şi detaliată.C. iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă. în această localitate. în localitatea unde domiciliază părinţii acesteia şi că. 20. Din declaraţia inculpatei rezultă. secţia penală. a fost plecat din localitatea unde domiciliază părinţii acesteia. pen.C.V. 2823 din 1 iunie 2001. existând intenţia de a ucide.Prin urmare. În declaraţia care i-a fost luată. cu coada unui topor în cap. a lovit partea vătămată C.S. Nefiind întrebată asupra acestei împrejurări. la 23 iunie 1995. Curtea Supremă de Justiţie. prin sentinţa penală nr. (1) C. art. Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. nu poate atrage răspunderea penală a persoanei care a făcut declaraţia.. prin aceea că. secţia penală. 174. art. art. precum şi o infirmitate fizică permanentă cu invaliditate în proporţie de 15%. inculpatul O. Conţinutul constitutiv.. Intenţia de a ucide ca element al laturii subiective C. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata O. 1557 din 18 noiembrie 1999. inculpatei nu i se poate imputa faptul că declaraţia a fost dată la modul general şi sumar. 182 Lovirea unei persoane în cap cu o coadă de topor. că aceasta nu a fost întrebată asupra împrejurărilor esenţiale. cu urmarea unei fracturi craniene cu pierdere de substanţă osoasă şi infirmitate fizică permanentă şi invaliditate caracterizează tentativa infracţiunii de omor. deci.. 5430 din 22 octombrie 2004 Structura infracţiunii. au stat circa 10 zile.. decizia nr.J. 182 alin. a condamnat pe inculpat. pen. a casat sentinţa şi a trimis 196 .C. şi anume dacă la 6 iulie 2002 inculpatul O. nu ar fi plecat din localitate în perioada cât au stat la părinţii ei. a fost ascultată o singură dată în cursul urmăririi penale. fără să se fi adresat întrebările necesare asupra unor împrejurări esenţiale. sentinţa rămânând definitivă prin neapelare. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. Inculpata nu a fost întrebată în mod expres asupra datei de 6 iulie 2002 şi nici nu a afirmat că inculpatul O. Judecătoria Suceava.C. recursul procurorului a fost respins. inculpata nu a susţinut decât că la 5 iulie 2002 a plecat împreună cu soţul său.

C.N. art 254 Fapta de a pretinde şi primi bani. Judecătoria Suceava a schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul menţionat şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Suceava. decizia nr. şi M. Potrivit probelor administrate în cauză. Curtea de Apel Suceava. În consecinţă. inducând în eroare persoana vătămată cu privire la împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit banii priveşte îndatoririle sale de serviciu. Tribunalul Suceava. pen.. acţionând.J. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat pe inculpaţii G. 174 C... 254 alin. pen. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. 19 din 28 ianuarie 2004. a respins apelul procurorului. cu motivarea că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 221 din 12 iulie 2004. 174 C. Conţinut constitutiv. 147 din 30 septembrie 2003. rezultă că inculpatul a lovit partea vătămată cu o coadă de topor. iar pe inculpatul B. cu intenţie.C. (1) C. art. s-au casat hotărârile atacate. Împotriva acestor hotărâri procurorul a declarat recurs. prin sentinţa penală nr. pentru complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni.R. iar nu pe cele ale infracţiunii de luare de mită. materializată în gravitatea leziunilor şi consecinţele acestora. 20 raportat la art. M. apt de a ucide şi cu intensitate. Lovirea părţii vătămate în regiunea tempo-parietală cu un obiect dur. a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. deci. pen.A. 20 raportat la art.. s-a admis recursul. (1) C. şi o infirmitate fizică permanentă cu invaliditate.. 6002 din 18 noiembrie 2004 Structura infracţiunii.C. şi s-a dispus condamnarea inculpatului în temeiul acestor texte de lege. I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. care este fondat. pen. impune concluzia că inculpatul a prevăzut posibilitatea morţii părţii vătămate şi. 215. 197 .cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor. secţia penală. chiar dacă nu a urmărit acest rezultat. Intenţia ca element al laturii subiective C. pen. prin decizia penală nr. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. Prin sentinţa nr. 182 alin. cauzându-i un traumatism cranio cerebral cu fractură deschisă şi pierdere de substanţă osoasă pe o suprafaţă de 4 cm2. l-a acceptat.

I. (1) C. Recursurile declarate de inculpaţi. recursurile au fost admise şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei şi condamnarea inculpatului în sensul considerentelor ce preced.A. inculpatul B. pentru a nu fi sancţionat contravenţional potrivit Decretului nr. şi M.D.R. în care se aflau cetăţenii străini B..N. în scopul obţinerii pentru ei a unui folos material injust. şi. Prin urmare. au oprit pentru control autoturismul înmatriculat în străinătate. celor 2 ocupanţi ai autoturismului li s-a permis să-şi continue drumul. 16 din 4 martie 2004..R. constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care. În cauză.R.. În consecinţă. După primirea sumei de bani.R.. poliţist. Ajungând la punctul de trecere a frontierei. a respins apelurile inculpaţilor. a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. nu vor întocmi actele de constatare a faptei. se afla în serviciul de patrulare. pen. şi inculpatul sergent major M.. Fapta inculpaţilor G. împreună cu inculpatul G. pen..C. 215 C. M.. care au sesizat inspectoratul de poliţie. împreună cu inculpatul sergent major M. inculpaţii l-au indus în eroare afirmând că este pasibil de amendă sau chiar de închisoare şi că.R. B. în noaptea de 18 februarie 1997.R. Inculpaţii. Potrivit prevederilor art. la solicitarea celor 3 inculpaţi poliţişti.. care la rândul său i-a dat-o inculpatului M.C. între altele. prin care s-a cerut. 3622 din 30 iunie 2004 198 .R. secţia penală. Curtea Militară de Apel. ci prin inducerea în eroare a părţii vătămate au cauzat acesteia un prejudiciu. din actele dosarului rezultă că. se constată că inculpaţii nu au pretins şi primit bani pentru a nu îndeplini un act ce intră în atribuţiile lor de serviciu. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. B. direct sau indirect.N.A... pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge.J. dacă le remite suma de 500 de USD. 215 alin. sunt fondate. între altele. în realitate. pe cele ale complicităţii la săvârşirea acestei infracţiuni. şi K. a reclamat fapta vameşilor români.C.N. nu a încălcat legea privind circulaţia pe drumurile publice. iar fapta inculpatului B.Instanţa a reţinut că.C. Prin decizia nr. schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. la acea dată angajat ca jandarm. în scopul de a îndeplini. 254 C. pen. 328/1966. decizia nr. i-a dat suma de 500 de USD inculpatului B. B.

întrucât acesta a acţionat pentru a induce şi menţine în eroare partenerii de afaceri cu privire la solvabilitatea şi credibilitatea sa financiară.751. 215. Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că din valoarea produselor petroliere livrate de societatea comercială P. în mod corect.V. (4) şi (5) C. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu societatea comercială P..G. 2 Emiterea de cecuri în numele unor societăţi comerciale. aceasta fiind prejudiciată cu suma de 4. reprezentată de inculpat a primit cantităţi de benzină şi motorină. pen. 84 alin. sunt nefondate. 215 alin. 84 alin..O. în baza căruia societatea comercială C. a desfiinţat în parte sentinţa.. inculpatul a emis alte file cec în valoare de un miliard de lei în numele societăţii comerciale G. (1) pct. Curtea de Apel Constanţa.905. 2 din Legea nr. 72 din 12 februarie 2002.V. ştiind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară şi pricinuindu-se astfel o pagubă posesorului cecurilor. introduse la plată nu pot fi achitate din lipsa disponibilului în cont. a admis apelul inculpatului. inculpatul a emis file cec în numele societăţii comerciale C.. 199 . iar nu pe cele ale infracţiunii prevăzute în art. şi girate de societatea comercială C. 59/1934. şi G.027 de lei. (3). (3).O.248. Prin sentinţa penală nr. prin decizia penală nr. Intenţia ca element al laturii subiective C. Recursurile declarate de procuror şi de inculpat. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. de asemenea. Ulterior. (1) pct. Instanţa a reţinut că. Instanţele de judecată. art. au încadrat fapta săvârşită de inculpat în infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. pen. Profitând de calitatea sa de asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale. pen.G. având ca obiect de activitate vânzarea cu amănuntul de carburanţi. alin. agent economic aflat. (4) şi (5) Legea nr. 84 alin. (4) şi (5) C. 324 din 23 decembrie 2002. administrator şi asociat la societăţile comerciale C. în iulie 1998. 3 file cec în valoare de 750 de milioane de lei. 2 din Legea nr. până în noiembrie 1998 când banca a înştiinţat societatea comercială P. 215 alin.. Pentru plata acestora. deşi societatea comercială se afla în interdicţie bancară. 59/1934 asupra cecului. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. că 8 file cec emise de inculpat pe numele societăţii comerciale C. Conţinut constitutiv. inculpatul C. (3). 59/1934. achitând o parte din contravaloarea produselor petroliere achiziţionate. În august 1998.974 de lei. în interdicţie bancară. la 30 ianuarie 1998. art.O.. inculpatul a emis. dispunând reducerea pedepsei şi a respins apelul procurorului. s-a achitat suma de 594.Structura infracţiunii. Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpatul C. între altele. (1) pct. cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută în art.

. pen. în realitate el urmărind şi obţinând. dimpotrivă. Conţinutul constitutiv. poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.C. (1) C. acest procedeu a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a eforturilor depuse de debitor pentru plata datoriilor sale. în scopul obţinerii unui folos material injust. secţia penală. deşi ştia că toate societăţile comerciale erau în interdicţie bancară şi că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor.inculpatul a emis succesiv file cec pe numele acestora. din dorinţa de a încerca achitarea creanţelor. În consecinţă. Că aşa stau lucrurile o dovedeşte şi faptul că. că îşi vor încasa debitele. la 4 pedepse pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită prevăzute în art. 200 . 254 Condiţia prevăzută în art.C. dar făptuitorul. 254 alin. la biroul de administrare a fondului locativ. inculpatul a fost încadrat în muncă la Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă Târgu Mureş. 2839 din 26 mai 2004 Structura infracţiunii. 254 alin. Prin urmare. în acest mod. Condiţii sau cerinţe ale laturii obiective C. în anul 1996.L. emiterea filelor cec în condiţiile inexistenţei disponibilului bancar făcându-se prin inducerea în eroare a furnizorului. amânarea momentului sistării livrărilor de produse petroliere de către societatea comercială P. pen. I.. sumă plătită pentru a menţine cât mai mult timp aparenţa unei iminente plăţi şi a induce în eroare pe reprezentanţii societăţii comerciale P. 372 din 20 decembrie 2002.. prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu. constatându-se că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei. având între principalele sarcini de serviciu să ia măsuri pentru evacuarea persoanelor care ocupă ilegal un spaţiu administrat de regie. inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune. motiv pentru care livrarea mărfii a fost sistată numai în octombrie 1998. (1) C.J. ci. pen. deşi inculpatul a valorificat toată cantitatea de produse petroliere achiziţionată.027 de lei. ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar.248. art. Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul B. Inculpatul nu a acţionat în numele mai multor societăţi comerciale cu bună-credinţă. Instanţa a reţinut că. el nu a achitat furnizorului decât suma de 594. recursurile au fost respinse. decizia nr. Prin sentinţa penală nr.

Critica este nefondată.. inculpatul a pretins şi primit sume de bani şi alte foloase materiale de la mai multe persoane. emiterea somaţiilor pentru eliberarea acestora.Spaţiile eliberate se puneau la dispoziţia primăriei care emitea ordin de repartizare persoanelor îndreptăţite. În recursul declarat. I. (1) C. prin modul în care îşi realiza sarcinile de serviciu inculpatul putea să influenţeze rezolvarea cererilor de repartizare a locuinţelor. pe baza cărora se încheiau contracte de închiriere între titular şi R.L. deoarece nu a avut putere de decizie în ceea ce priveşte repartizarea spaţiului locativ. inculpatul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. în calitate de administrator al spaţiului locativ. Pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Deşi repartizarea locuinţelor era de competenţa primăriei. secţia penală. faptele inculpatului de a pretinde şi primi bani şi alte foloase materiale în legătură cu sarcinile sale de serviciu au fost încadrate corect în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 3334 din 17 iunie 2004 201 .G. avea între atribuţiile de serviciu identificarea spaţiilor locative ocupate fără forme legale..C. Apelul inculpatului a fost respins prin decizia penală nr. obţinerea deciziilor de evacuare de la consiliul local şi asigurarea evacuării forţate.A.J. funcţionar la Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă Târgu Mureş. În consecinţă.C. decizia nr.C. Biroul de administrare a fondului locativ. Din dosarul cauzei rezultă că inculpatul. pen. 170 din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş. motiv pentru care recursul a fost respins.

de regulă. La rândul ei. fiecare acţiune poate fi realizată prin unul ori mai multe acte. – o perioadă externă sau de executare a deciziei de a săvârşi infracţiunea. în timp şi spaţiu. săvârşirea faptei este precedată de o perioadă internă. 202 . – decizia sau rezoluţia infracţională. Având în vedere că toate aceste momente ce caracterizează perioada internă se petrec în psihicul făptuitorului. la toate aceste infracţiuni. a oricărui act de conduită exterioară a omului. implică din partea acestuia o activitate ce se desfăşoară. ca de altfel. a avantajelor şi dezavantajelor atrase de fiecare alternativă. a alternativelor săvârşirii sau nesăvârşirii infracţiunii. Momentele sau fazele formării laturii subiective a infracţiunii.CAPITOLUL III FORMELE INFRACŢIUNII 1. Perioada internă cuprinde intervalul în care au loc în conştiinţa făptuitorului procesele psihice care caracterizează atitudinea lui psihică faţă de săvârşirea faptei şi faţă de urmările acesteia. de concepţie şi decizie. – deliberarea. săvârşirea infracţiunii poate parcurge mai multe momente sau faze în drumul ei spre producerea rezultatului socialmente periculos. Aceste momente sau faze există în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie. distingem două perioade pe care le parcurge autorul acesteia: – o perioadă internă sau psihică. în vederea deciziei. În această perioadă se formează latura subiectivă a infracţiunii. Desfăşurarea activităţii infracţionale. adică compararea. ele nu pot fi cunoscute decât în măsura în care latura subiectivă s-a manifestat în acte de conduită care ţin de perioada externă a săvârşirii infracţiunii. adică apariţia şi conturarea ideii de a comite fapta prevăzută de legea penală. Aşadar. Fazele activităţii infracţionale A. Săvârşirea infracţiunii. caracteristice perioadei interne. Această activitate poate consta din una sau mai multe acţiuni. sunt următoarele: – conceperea activităţii infracţionale. În desfăşurarea activităţii prin care se realizează orice infracţiune. fiindcă. adică hotărârea de a săvârşi infracţiunea.

• Faza actelor pregătitoare este caracterizată prin săvârşirea de acte care pregătesc comiterea acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii. nu există problematica perioadei interne şi a fazelor desfăşurării activităţii infracţionale. În cazul infracţiunilor praeterintenţionate sau din culpă. 203 .Perioada internă precede totdeauna perioada externă. faza actelor de executare şi faza urmărilor. câtă vreme nu este abandonată ori înlocuită cu altă rezoluţie. în care se trece la executarea hotărârii infracţionale prin acte care pregătesc din punct de vedere material sau moral săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. însă. Aşa cum se arată în literatura de specialitate. adică toate acţiunile şi actele efectuate în vederea punerii în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. decizia de a săvârşi fapta poate fi urmată de punerea ei în executare. realizarea ei. nu poate avea loc decât prin desfăşurarea în timp şi prin parcurgerea mai multor momente sau faze. Raportat la factorul timp. Indiferent. perioada internă ia sfârşit şi prin aceasta se realizează integral latura subiectivă a infracţiunii. inclusiv la cele săvârşite spontan (impetu animo). faza actelor preparatorii sau de pregătire. desfăşurarea activităţii infracţionale parcurge aşa-numitul drum al infracţiunii (iter criminis). Sunt cunoscute ca faze ale desfăşurării activităţii infracţionale. se trece la realizarea deciziei. odată adoptată. care aparţine fazei următoare. Fiecare dintre aceste momente ori faze reprezintă tot atâtea stadii progresive. Perioada externă sau de executare cuprinde întreaga manifestare exterioară. iar în final. perioada internă există la toate infracţiunile intenţionate. rămâne identică cu ea însăşi. în perioada externă. după luarea deciziei. de la prima manifestare externă în executarea rezoluţiei infracţionale până la producerea rezultatului socialmente periculos şi până la ultima evoluţie eventuală a acestui rezultat. prin săvârşirea activităţii care formează latura obiectivă a infracţiunii. variabile în conţinut în raport cu apropierea lor de momentul sau faza finală. urmată de luarea hotărârii de a fi săvârşită. Este prima fază a perioadei externe. În această perioadă. fără să se treacă la executarea propriu-zisă a acesteia. Atitudinea psihică a făptuitorului se exprimă întotdeauna în decizia de a săvârşi fapta. Odată cu adoptarea deciziei de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală. ce rămâne neschimbată pe tot parcursul perioadei externe în care se realizează hotărârea infracţională luată. fiindcă totdeauna apare mai întâi ideea de a săvârşi fapta. dacă. la un interval mai mic ori mai mare. Prin aceste acţiuni şi acte se realizează latura obiectivă a infracţiunii. spre deosebire de rezoluţia sau hotărârea infracţională care. autorul a trecut imediat sau mai târziu la punerea ei în executare.

• Faza urmărilor se caracterizează. În unele cazuri. urmată de producerea efectivă a urmării imediate. se realizează în timp. la rândul ei. clasificarea lor. se pot ivi situaţii în care latura subiectivă este realizată în întregime. 204 . B. cea a urmărilor. dar să nu se producă rezultatul cerut de lege pentru realizarea integrală a laturii obiective a respectivei infracţiuni. adică săvârşirea faptei şi producerea urmărilor. aşa cum s-a arătat. ori. fie datorită prelungirii în timp a însăşi acţiunii care duce la amplificarea urmărilor. în următoarea fază. condiţiile în care formele atipice ale infracţiunii pot fi incriminate şi sancţionate alături de formele tipice au făcut obiectul de studiu al ştiinţei dreptului penal. Aceste forme ale infracţiunii. S-a admis în unanimitate că astfel de forme atipice ale faptelor deja incriminate pot fi şi ele incriminate şi sancţionate din aceleaşi raţiuni pentru care sunt incriminate şi sancţionate faptele în forma lor tipică. acela al săvârşirii în întregime a faptei. fie din cauza amplificării ulterioare a rezultatului produs. faza urmărilor poate dura mai mult. deşi a fost în realizată în întregime. prin producerea rezultatului care este necesar pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii. Astfel. Spre deosebire de latura subiectivă. prin săvârşirea de acte de natură să realizeze însăşi acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii. dimpotrivă. rezultatul produs a suferit o amplificare deosebită. Noţiunea de forme ale infracţiunii şi caracterizarea acestora. aşa cum arată denumirea sa. latura obiectivă. ce reprezintă forme atipice ale faptelor prevăzute de legea penală. este posibil ca executarea faptei să fie întreruptă. De asemenea. În sfârşit. din diferite cauze. din cauză că executarea faptei a fost întreruptă sau. care reprezintă elementul material al laturii obiective. dar urmările sau rezultatul se vor produce abia ulterior. Datorită acestei deosebiri. Asemenea realităţi au creat necesitatea incriminării şi sancţionării şi a acestor faze.• Faza actelor de executare se caracterizează. în timp ce latura obiectivă este realizată în parte. în practică. nu s-a ajuns la producerea urmării necesare pentru existenţa infracţiunii. se poate ca executarea faptei să fie completă. Momentul iniţial al acestei faze este. adică să se săvârşească fapta care constituie elementul material al infracţiunii. este posibilă realizarea întregii acţiuni sau inacţiuni. pe parcursul mai multor momente sau faze. care se realizează în întregime în momentul luării deciziei infracţionale. în aşa fel încât nu se realizează decât o parte din acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii. În această fază se trece deci de la pregătirea săvârşirii faptei la săvârşirea efectivă a acesteia. Executarea hotărârii de a săvârşi fapta poate prezenta mai multe modalităţi.

Noţiune şi caracterizare. 2) forma tentativei. infracţiuni fapt preparat (corespunzătoare actelor preparatorii). în ceea ce priveşte latura sa obiectivă. iar infracţiunile corespunzătoare faptelor atipice sunt denumite. aşa încât pot exista atâtea forme ale infracţiunii câte faze şi modalităţi ale acestora există. deşi odată cu luarea deciziei de săvârşire a faptei s-a realizat în întregime latura subiectivă a infracţiunii. Astfel. de asemenea. În cadrul perioadei externe sau de executare a rezoluţiei infracţionale. în urma săvârşirii faptei. corespunzătoare fazei urmărilor în situaţia în care. în raport cu fazele desfăşurării activităţii infracţionale. deşi a fost dusă până la capăt. Sunt denumite acte preparatorii toate acele acte prin care se pregăteşte săvârşirea acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii. infracţiuni fapt tentat (corespunzătoare tentativei) şi infracţiuni fapt epuizat (corespunzătoare rezultatului epuizat). Fiind efectuate în realizarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea pe 205 . în infracţiuni tip. după caz. În ce priveşte determinarea formelor infracţiunii. în ipoteza în care. sunt cunoscute ca forme ale infracţiunii: 1) forma actelor preparatorii sau de pregătire. corespunzătoare formelor tipice sau de bază. Actele preparatorii A. deci după momentul consumării. acesta se amplifică în mod deosebit. s-a produs rezultatul în condiţiile cerute de lege pentru ca acesta să realizeze integral latura obiectivă a infracţiunii. Această formă corespunde perfect formei tipice în care fapta este prevăzută în textul incriminator. deoarece. în situaţia în care executarea a fost întreruptă sau. după producerea rezultatului. este exclusă existenţa unei forme a infracţiunii în perioada internă. 4) forma faptului epuizat. pot exista forme ale infracţiunii în raport cu toate fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale. Infracţiunile tip sunt denumite şi infracţiuni fapt consumat. în dreptul nostru penal. şi infracţiuni derivate. 2. corespunzătoare. este de asemenea unanim admis în teoria dreptului penal că. în perioada internă. datorită prelungirii în timp a acţiunii sau inacţiunii sau agravării ulterioare a rezultatului. infracţiunile au fost clasificate. în raport cu fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale. însă. nu se pune problema existenţei unei forme a infracţiunii. În teoria dreptului penal. De aceea. fazei urmărilor. determinând o altă calificare a faptei. corespunzătoare fazei de desfăşurare care poartă aceeaşi denumire. corespunzătoare fazei actelor de executare. nu există încă nimic din latura obiectivă a acesteia.Prin forme ale infracţiunii se înţeleg formele pe care infracţiunea le poate îmbrăca. a rămas totuşi fără rezultat. corespunzătoare formelor atipice sau derivate ale infracţiunii. 3) forma faptului consumat. după forma lor.

fiindcă lucrurile procurate ar putea servi nu numai unor scopuri periculoase. asigurarea mijloacelor de transport şi a locului de refugiu după săvârşirea faptei ori de depozitare a bunurilor sustrase. procurarea unui cuţit sau a unei substanţe toxice nu exprimă prin ea însăşi intenţia făptuitorului. având un caracter echivoc (de exemplu. în aceeaşi concepţie. adică în crearea de condiţii psihice sau morale favorabile săvârşirii faptei. prin aceasta. înlăturarea unor obstacole materiale în calea săvârşirii faptei. deoarece. creând o stare de pericol pentru valoarea socială împotriva căreia urma să se îndrepte fapta pregătită. B. actele preparatorii presupun existenţa unei rezoluţii infracţionale şi deci nu sunt posibile decât la infracţiunile intenţionate. în principiu. creează condiţii favorabile pentru săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi. – Teza incriminării actelor preparatorii susţine necesitatea incriminării acestor acte ţinând seama de pericolul social pe care ele îl prezintă. Actele preparatorii sau pregătitoare pot consta din: – acte de pregătire materială a săvârşirii faptei. În teoria dreptului penal au fost formulate mai multe puncte de vedere cu privire la incriminarea actelor pregătitoare. actele preparatorii nu evidenţiază prin ele însele intenţia de a săvârşi o anumită infracţiune. cum ar fi culegerea de informaţii asupra condiţiilor în care urmează să fie comisă fapta.care o pregătesc. atragerea de complici la săvârşirea infracţiunii. Actele preparatorii sunt posibile. Incriminarea şi sancţionarea actelor preparatorii sunt deci necesare. 206 . Verificarea acestei cerinţe este dificilă. dar şi unor scopuri cu totul inofensive). Ele trebuie să fie efectuate în vederea săvârşirii unei infracţiuni. în cadrul acestora evidenţiindu-se două teorii sau teze principale. să reflecte rezoluţia infracţională în realizarea căreia au fost efectuate. Incriminarea actelor preparatorii. chiar dacă acest rezultat nu s-a produs. şi anume teza incriminării actelor de pregătire şi teza neincriminării acestor acte. trebuie incluse în antecedenţa cauzală a rezultatului socialmente periculos. Caracteristic actelor preparatorii este faptul că ele pregătesc săvârşirea faptei şi deci sunt premergătoare trecerii la comiterea acţiunii. de cele mai multe ori. Actele preparatorii nu corespund deci acţiunii tipice indicate în conţinutul juridic al infracţiunii prin ceea ce am denumit verbum regens. cum ar fi producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor ori adaptarea lor în vederea săvârşirii faptei. studierea mijloacelor ori a locului unde urmează să fie comisă fapta. se susţine în această opinie. Actele preparatorii. – acte de pregătire morală. la orice infracţiune intenţionată. opuse una alteia. adică în crearea de condiţii materiale favorabile pentru săvârşirea faptei.

s-ar ajunge la sancţiuni reduse şi deci inutile. care nu prezintă pericol social prin ele însele. precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii unor infracţiuni deosebit de grave contra securităţii statului. caracter echivoc. Legea nu prevede. Majoritatea prevăd sistemul neincriminării. la infracţiunile de împiedicare a exploatării aeronavei (art. 2 C. deoarece ele rămân în afara faptei şi nu se înscriu în antecedenţa cauzală propriu-zisă a rezultatului infracţional. incriminate. – Teza neincriminării susţine. Actele de pregătire sunt. nici o dispoziţie generală privitoare la aceste acte. iar potrivit dispoziţiei din primul alineat al aceluiaşi articol. unele. iar altele. 107 alin. Prin excepţie. 123 alin. nu şi actele de pregătire. ultim C. sistemul neincriminării. legea nu trebuie să incrimineze decât actele de executare a faptei. aşa încât acesta ar putea susţine oricând că a renunţat la săvârşirea faptei. în cazul unor infracţiuni grave. dacă s-ar incrimina astfel de acte. într-adevăr. oricare ar fi infracţiunea pregătită. fiind asimilate cu tentativa şi sancţionate ca atare. ceea ce înseamnă că ele nu sunt incriminate. În sfârşit. în sensul că nu arată clar ce voieşte autorul lor.. aerian) şi de împiedicare a exploatării navei (art. Argumentul principal al tezei că incriminarea actelor preparatorii nu este indicată este însă acela că ele au. Potrivit acestei ultime opinii.tocmai pentru a preveni săvârşirea faptei pregătite şi pentru a apăra valoarea socială ameninţată. s-a invocat că actele pregătitoare nu numai că nu produc o vătămare efectivă. Legislaţiile penale contemporane consacră. tot prin asimilare cu tentativa. că actele pregătitoare nu trebuie să fie incriminate. 173 alin. însă. astfel că. Astfel. Potrivit acestei concepţii. şi alta partizană a ideii incriminării limitate. în mod contrar. sistemul incriminării actelor preparatorii. potrivit dispoziţiei din art. se consideră totuşi că incriminarea acestora nu este necesară decât în cazul infracţiunilor grave. 443 din 1972 privind navigaţia civilă). Codul penal în vigoare a consacrat sistemul neincriminării actelor de pregătire. de asemenea. C. Regimul actelor preparatorii in dreptul penal românesc. În cadrul tezei incriminării s-au conturat însă două opinii: una care susţine necesitatea incriminării nelimitate a actelor preparatorii. pen. unele acte preparatorii au fost incriminate. 207 . dar nu creează nici o stare de pericol social pentru valoarea socială către care se îndreaptă ele. în general. ci creează doar condiţii pentru săvârşirea faptei. se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor. tentativa acestor infracţiuni se pedepseşte. ultim din Decretul nr. fiindcă numai la astfel de infracţiuni actele pregătitoare prezintă gradul de pericol social caracteristic infracţiunii. deşi se recunoaşte că actele preparatorii prezintă pericol social şi că deci ar putea fi în principiu incriminate.

1) Teoriile subiective propun drept criteriu de deosebire între cele două categorii de acte aptitudinea sau capacitatea acestora. de a „trăda” sau a da în vileag rezoluţia infracţională în realizarea căreia au fost comise. din diverse cauze. ce se caracterizează prin punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. este necesară delimitarea precisă a actelor de pregătire de actele de executare. prin ele însele sau raportate la împrejurările în care au fost efectuate. Pentru existenţa tentativei..). deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. aceste teorii au fost sistematizate. a executării. 285 C. În literatura de specialitate. iar ca moment terminal. 28 alin. De aceea. g din Legea nr. actele preparatorii au fost incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. Tentativa implică trecerea de la acte de pregătire la acte de executare a faptei. Noţiune şi caracterizare. deşi a fost efectuată în întregime. l lit. în trei grupe principale. Dificultatea deosebită a acestei probleme a determinat apariţia în ştiinţa dreptului penal a numeroase teorii care au încercat să formuleze criterii de deosebire între cele două categorii de acte. n-a produs rezultatul cerut de lege pentru existenţa infracţiunii în forma tip. cât şi cu faza faptei consumate. şi anume teorii subiective. pen. teorii obiective şi teorii formale. Astfel. art. Trebuie arătat că actele preparatorii săvârşite de o altă persoană decât autorul pot constitui acte de complicitate anterioară atunci când autorul a săvârşit cel puţin o tentativă pedepsibilă. Tentativa aparţine fazei executării şi are ca prim moment începerea executării faptei.În câteva cazuri. executare care a fost însă întreruptă sau. 3. Tentativa cuprinde toate actele de executare a rezoluţiei infracţionale efectuate de la terminarea actelor preparatorii şi până la consumarea infracţiunii. Tentativa este o formă atipică a infracţiunii. pentru a le putea distinge. 12/1974 privind piscicultura şi pescuitul etc. Ele se referă la acte determinate şi univoce de pregătire a anumitor infracţiuni (de exemplu. fie întreruperea. deţinerea ilicită de mijloace de pescuit. în cea mai cunoscută dintre teoriile 208 . Se porneşte de la premisa că actele de executare au această capacitate sau însuşire pe care actele de pregătire nu o au. art. fie terminarea acesteia fără ca rezultatul să se fi produs. 2) Rezoluţia sau hotărârea infracţională să fie pusă în executare prin efectuarea de acte de executare propriu-zisă. Tentativa A. adică de săvârşire a acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii. după criteriile de soluţionare pe care le propun. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: 1) Să existe hotărârea făptuitorului de a săvârşi o anumită infracţiune. Cercetarea tentativei implică delimitarea ei precisă în raport atât cu faza actelor de pregătire.

care consideră acte de executare pe acelea orientate precis contra valorii sociale care formează obiectul infracţiunii. iar câtă vreme rămâne echivocă. pentru a intra în faza tentativei. Astfel. teoria echivocităţii. pe când înjunghierea cu acel cuţit a unei persoane reprezintă un act de executare.subiective. această activitate este numai pregătitoare. Aplicarea strictă a criteriilor propuse de ele duce la o restrângere a sferei actelor de executare. nu lasă să se vadă în ce scop a fost efectuat. De aceea. Spre deosebire de actul preparator. Potrivit acestui criteriu. în sensul că lasă să se vadă limpede legătura sa cu infracţiunea la comiterea căreia făptuitorul se decisese. actele care nu au fost orientate către acest obiect. echivoc. Potrivit teoriilor subiective. prin însăşi substanţa sa. procurarea armei sau otrăvii în vederea uciderii unei persoane constituie acte preparatorii. astfel că se poate presupune fie că are legătură cu săvârşirea infracţiunii. În caz contrar. lăsând în afara acesteia acte care au. teoria a propus. modul în care se diferenţiază actele preparatorii de tentativă. adică poziţia lui în procesul dinamic care trebuie să conducă la comiterea infracţiunii. deşi în realitate este vorba de un simplu act preparator. pentru că nu trădează prin el însuşi intenţia de a agresa. cumpărarea sau procurarea în orice mod a unui cuţit constituie un act preparator. iar ca acte preparatorii. Aceste teorii s-au dovedit a fi insuficiente şi inexacte. şi anume cel al „trecerii la act”. acest caracter. în mod cert. se arată că actul preparator este. s-a exemplificat că luarea pe ascuns a amprentei cheii de la casa de bani este considerată un act de executare. Toate aceste teorii nu au fost în măsură să stabilească clar. în timp ce punerea otrăvii în mâncarea servită unei persoane sau îndreptarea armei împotriva acesteia reprezintă acte de executare. 2) Teoriile obiective propun drept criteriu de distincţie între actul preparator şi actul de executare dinamismul actului. fiindcă n-au fost încă orientate spre obiectul infracţiunii. Este tipică pentru aceste teorii obiective cea a cauzalităţii inerte. Dacă actul săvârşit corespunde acţiunii indicate de verbum regens. Teoriile subiective au fost criticate pentru că extind în mod nejustificat sfera actelor de executare. fie că nu are o astfel de legătură. prin criterii precise. 209 . actul de executare este univoc. actul respectiv constituie numai un act preparator. 3) Teoriile formale propun drept criteriu de distincţie identitatea formală între actul săvârşit şi acţiunea prevăzută ca element material în conţinutul unei anumite infracţiuni. deoarece reflectă clar scopul în care este realizat actul. iar practica a confirmat un criteriu pragmatic de delimitare a actelor preparatorii de tentativă. făptuitorul trebuie să „treacă la act”. Trecerea de la acte pregătitoare la acte de executare este marcată tocmai de apariţia acestui caracter univoc al activităţii infracţionale. pentru că dă în vileag intenţia de furt. este act de executare. Potrivit acestor teorii.

trebuie reţinut că. 3. Momentul iniţial al tentativei este marcat tocmai de începerea săvârşirii unui astfel de act de executare. iar întreruperea acţiunii sau executarea ei până la capăt. 4) descărcarea armei asupra unei persoane. se consideră tentativă: 1) introducerea mâinii în buzunarul altei persoane în scop de furt. ca celălalt moment final al tentativei. Începerea executării faptei este momentul iniţial sau limita inferioară a tentativei. obiectul material al infracţiunii lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află. se prevede că nu există tentativă atunci când consumarea infracţiunii nu este posibilă din cauza modului cum a fost concepută executarea. nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite. se face distincţie între tentativa neterminată sau imperfectă şi tentativa terminată sau perfectă. adică ajungerea ei în faza urmărilor. Caracteristic întreruperii. adică poate prezenta mai multe forme. 2) pătrunderea într-o curte sau încăpere străină cu chei false ori instrumente de spargere asupra sa.Aşadar. însă intervine un factor care împiedică producerea rezultatului. Modalităţi. În alineatul secund al aceluiaşi articol se precizează că există tentativă şi atunci când consumarea infracţiunii. care consacră instituţia tentativei. pentru existenţa tentativei. în timpul când s-au săvârşit actele de executare. B. reprezintă momentul final sau limita superioară a acesteia. În textul alineatului l al art. este faptul că realizarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea este împiedicată în desfăşurarea ei de un obstacol care face ca ea să nu fie dusă până la capăt. îşi are sediul în art. este împrejurarea că săvârşirea faptei nu este împiedicată. se distinge între tentativa proprie şi tentativa improprie. 210 . 3) forţarea uşii unei locuinţe sau a unui autoturism. ori datorită împrejurării că. Astfel. A treia condiţie de existenţă a tentativei este ca acţiunea începută să fie întreruptă sau să nu-şi producă efectul. pe baza criteriului sus-arătat. iar în raport cu cauzele care au făcut imposibilă consumarea infracţiunii. În sfârşit. 20 se prevede că tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. Din examinarea acestui text. ceea ce caracterizează neproducerea rezultatului. este necesar ca făptuitorul să „treacă la act”. ci este dusă până la capăt. executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. 5) punerea otrăvii în mâncarea sau băutura servită unei persoane etc. Din contră. realizând un început al actului. rezultă că tentativa se poate realiza în mai multe modalităţi. ca moment al tentativei. fără să se producă rezultatul. Tentativa. care are ca denumire marginală „conţinutul tentativei”. În acest sens. în actuala reglementare. 20 C. adică să treacă la punerea în executare a acţiunii incriminate. în alineatul 3 al aceluiaşi articol. în raport cu gradul de realizare a acţiunii începute..pen.

un funcţionar ce falsifica un înscris cu prilejul întocmirii acestuia este împiedicat să ducă până la capăt activitatea infracţională etc. a executat în întregime. iar procesul dinamic este şi el curmat în desfăşurarea sa.a) Tentativa neterminată sau imperfectă (întreruptă) se realizează în situaţia în care executarea faptei care constituie elementul material al infracţiunii a fost oprită şi împiedicată să se desfăşoare până la capăt. dar şi la producerea rezultatului urmărit de făptuitor. dar banii fuseseră anterior depuşi la bancă). infractorul agresor este împiedicat de o altă persoană să descarce arma sau să lovească victima. care se consumă prin efectuarea în întregime a acţiunii tipice. prin mijloacele utilizate de făptuitor şi prin prezenţa obiectului material al infracţiunii la locul în care infractorul credea sau ştia că se află. sub raportul mijloacelor folosite şi al obiectului material al infracţiunii. 211 . pentru consumarea acesteia. însă din cauze diferite. hoţul a deschis seiful. dar rezultatul caracteristic pentru infracţiunea tip nu s-a produs. fapta celui ce descarcă arma în direcţia victimei fără să o nimerească reprezintă o tentativă proprie. hoţul nu reuşeşte să deschidă seiful. fiindcă mijlocul folosit este perfect apt pentru producerea rezultatului urmărit şi numai inabilitatea sau emoţia infractorului ori alte cauze asemănătoare au făcut ca rezultatul să nu se producă). Caracteristică acestei modalităţi a tentativei este deci împrejurarea că făptuitorul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru realizarea hotărârii infracţionale. infractorul descarcă arma asupra victimei. fără să fie împiedicat. iar dacă această consumare nu a avut loc. activitatea de realizare a hotărârii infracţionale este proprie sau aptă să ducă nu numai la efectuarea în întregime a acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii. Tentativa proprie presupune existenţa tuturor condiţiilor necesare. aceasta se datorează modului defectuos în care au fost utilizate mijloacele sau altor cauze (de exemplu.). acţiunea tipică este trunchiată. Nu are relevanţă natura sau sursa forţei de opunere. rezultatul urmărit de el nu s-a produs (de exemplu. fapta ce constituie elementul material al infracţiunii. nu şi în cazul infracţiunilor formale. efectuată numai în parte. a căror natură ori sursă nu interesează nici în acest caz. dacă aceasta aparţine altei persoane sau făptuitorului însuşi. Acţiunea începută n-a fost deci săvârşită în întregime. fiind oprită. întreruptă şi împiedicată să continue de o forţă de opunere ce n-a putut fi depăşită (de exemplu. fără să fie necesară producerea unei anumite vătămări materiale. La tentativa neterminată. Această modalitate a tentativei poate exista numai în cazul infracţiunilor materiale. b) Tentativa terminată sau perfectă (fără efect) se realizează atunci când acţiunea tipică a fost executată in întregime. însă nu nimereşte ţinta sau nu reuşeşte să săvârşească decât o vătămare corporală. c) Tentativa proprie se realizează atunci când.

De asemenea. ca de altfel şi în legislaţie. în vederea angajării. făcând cu neputinţă producerea rezultatului. cauzele care determină neproducerea rezultatului sunt preexistente activităţii infracţionale. Tentativa relativ improprie se caracterizează prin imposibilitatea numai relativă a producerii rezultatului. prin prezentarea unor acte de studii grosier falsificate. este o tentativă absolut improprie acţiunea îndreptată împotriva unui obiect inexistent. în condiţiile în care a fost săvârşită fapta. în condiţiile în care hotărârea infracţională a fost pusă în executare. inapte să producă consecinţe juridice. cum ar fi încercarea unei persoane de a induce în eroare cu ocazia unui concurs. aceste mijloace s-au dovedit fie insuficiente. la care rezultatul nu poate fi realizat din cauzele sus-menţionate. imposibilitate determinată de: – inaptitudinea absolută a mijloacelor folosite de a produce rezultatul. în vederea uciderii unor persoane. – inexistenţa absolută a obiectului infracţiunii. de exemplu. destinată eşecului. există tentativă absolut improprie atunci când producerea rezultatului este exclusă datorită modului absurd în care a fost concepută executarea faptei. În cazul tentativei improprii. Această imposibilitate este urmarea insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite sau lipsei accidentale a obiectului material al infracţiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află. există tentativă relativ improprie. – modul absurd în care este concepută executarea. dar în cazul concret. apte să producă rezultatul. din întâmplare. care este astfel. iar nu inaptitudinii absolute a mijloacelor sau inexistenţei absolute a obiectului. în cazul tentativei de omor. rezultatul nu era posibil. cu infracţiunea putativă (săvârşirea unei fapte care are caracter infracţional numai în mintea făptuitorului). 212 . există tentativă relativ improprie atunci când se încearcă uciderea unei persoane cu o doză insuficientă de otravă sau atunci când.d) Tentativa improprie. Astfel. aceleaşi mijloace ar putea totuşi să producă rezultatul urmărit. de exemplu. de la început. Tentativa absolut improprie se caracterizează prin imposibilitatea absolută a producerii rezultatului urmărit. În toate aceste situaţii. Tot aşa. în camera incendiată de infractor. dar. în condiţii schimbate. este o tentativă absolut improprie încercarea de a ucide o persoană prin împuşcare cu o armă artizanală. fie defectuoase. atunci când bunul pe care hoţul voia să-l fure fusese mutat în alt loc sau când. În teoria dreptului penal. Nu trebuie confundată tentativa absolut improprie. De asemenea. Astfel. Mijloacele folosite în cazul tentativei relativ improprii sunt. se face însă distincţie între tentativa relativ improprie şi tentativa absolut improprie. infractorul a folosit o cantitate insuficientă de explozibil pe care a plasat-o defectuos sub clădirea în care se aflau victimele. prin natura lor. victima nu se afla. decorativă ori veche şi devenită inutilizabilă.

deosebirile privesc conţinutul constitutiv al infracţiunii şi. În cazul tentativei neterminate. de exemplu. În ceea ce priveşte urmarea imediată sau rezultatul. tentativa terminată nu se deosebeşte cu nimic de infracţiunea fapt consumat. 213 . în general. Aşa cum s-a arătat. în inacţiunea tipică de verbum regens şi care constituie elementul material al infracţiunii. poate avea ca rezultat material o vătămare corporală a victimei. în genere. prin neproducerea rezultatului. Legătura de cauzalitate are şi ea anumite particularităţi. În cazul tentativei relativ improprii. cercetarea acestei aptitudini cauzale reprezintă o obligaţie pentru stabilirea existenţei laturii obiective a tentativei. tentativa are acelaşi conţinut ca şi infracţiunea consumată. hotărâtoare pentru existenţa tentativei este aptitudinea cauzală a acestor mijloace de a vătăma sau pune în pericol valoarea socială împotriva căreia se îndreaptă fapta. odată cu rezoluţia infracţională. împiedicată să se desfăşoare în întregime.C. rezultatul tentativei se caracterizează prin crearea unei stări de pericol mai reduse decât în cazul infracţiunii fapt consumat. tentativa este posibilă numai în cazul infracţiunilor materiale sau de rezultat. Aceasta nu înseamnă însă că săvârşirea tentativei nu poate produce un rezultat sau o vătămare materială. în cazul tentativei. Deosebirile decurg din întreruperea procesului dinamic de realizare a faptei ce constituie elementul material al infracţiunii sau din neproducerea rezultatului urmărit. Într-adevăr. elementul material al tentativei este format din unul sau mai multe acte de executare care se încadrează. tentativa se deosebeşte evident de infracţiunea fapt consumat. conţinutul tentativei nu se deosebeşte de acela al infracţiunii tip. direct sau indirect. În cazul infracţiunilor formale. mai exact. această legătură rezultând din materialitatea actului. specific infracţiunii consumate de omor. dar ea se caracterizează prin neproducerea rezultatului urmărit. Ea are ca element material acţiunea tipică ce formează elementul material al infracţiunii şi care este săvârşită în întregime. stabilirea legăturii de cauzalitate în cazul tentativei nu ridică. la care urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol. În ceea ce priveşte latura subiectivă. adică moartea victimei. Sub aspectul elementului material. În modalitatea sa terminată sau perfectă. în special. şi a tentativei improprii. latura obiectivă a acestuia. De aceea. Conţinutul tentativei În principiu. acea stare de periclitare a valorii sociale spre care s-a îndreptat acţiunea autorului tentativei se produce chiar în momentul comiterii actului sau actelor de executare care constituie elementul material al tentativei. trunchiată. mai ales în ipoteza folosirii unor mijloace insuficiente sau defectuoase. acţiunea tipică este întreruptă. De aceea. La infracţiunile de pericol. O tentativă de omor. Practic. adică ex re. probleme în practică.

214 . latura subiectivă a tentativei este deci identică cu aceea a infracţiunii fapt consumat. pentru că ele au ca element material repetarea acţiunii tipice de un număr de ori. ca şi la faptul consumat. această cerinţă trebuie să fie realizată şi pentru existenţa laturii subiective a tentativei la acea infracţiune. de exemplu. încât să rezulte săvârşirea faptei din obicei sau ca îndeletnicire (de exemplu. De asemenea. În cazul în care. luarea de mită. fapte care. Intră în această categorie infracţiunile săvârşite prin cuvinte (verbis). prin modul cum sunt săvârşite. La aceste infracţiuni.. tentativa nu este posibilă: a) la infracţiunile omisive. În ambele cazuri s-a susţinut însă şi opinia. adică referitor la obiect. Infracţiuni la care tentativa nu este posibilă Există unele categorii de infracţiuni la care tentativa nu este posibilă datorită specificului elementului obiectiv ori specificului elementului subiectiv din conţinutul constitutiv al acestor infracţiuni. nu lasă loc pentru iter criminis. tentativa nu este posibilă. care se poate săvârşi prin simpla acceptare sau nerespingere a unei promisiuni sau oferte de mită (art. mărturia mincinoasă etc.cu care se încheie perioada internă în săvârşirea infracţiunii. fiindcă neîndeplinirea obligaţiei de a face înseamnă însăşi consumarea infracţiunii.). se formează latura subiectivă a acesteia. pentru că. calomnia. nu este posibilă tentativa la infracţiunile de consumare anticipată. legea prevede cerinţa esenţială a unui anumit scop sau a unui mobil. ele nu pot avea o desfăşurare în timp şi spaţiu (iter criminis). la locul şi timpul săvârşirii acesteia. la care elementul material trebuie să se prelungească în mod natural în timp pentru consumarea infracţiunii. în sensul că tentativa este posibilă şi în cazul acestor infracţiuni. s-a susţinut opinia că nu sunt susceptibile de tentativă nici infracţiunile continue. infracţiunile de cerşetorie. aceştia sunt identici. la care elementul material constă într-o inacţiune. în cazul tentativei. cum este. cum sunt insulta.pen. atitudinea psihică a autorului se raportează la un rezultat care nu s-a realizat. care rămâne neschimbată pe tot parcursul activităţii infracţionale. la subiecţii infracţiunii. Aşadar. b) la infracţiunile cu consumare instantanee (de execuţie promptă). Cu privire la termenii infracţiunii. De asemenea. de asemenea. pe care o considerăm corectă. pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii. tentativa nu este posibilă. c) la infracţiunile de obicei. Unica deosebire este aceea că. aceiaşi la tentativă. În raport de specificul elementului material.254 C. fiindcă actele săvârşite sunt licite până la acumularea unui număr suficient de repetări din care să rezulte îndeletnicirea. prostituţie şi jocul de noroc). săvârşite oral.

rezultatul mai grav se produce din culpă. l C.În raport de specificul elementului subiectiv al infracţiunii. Actualul Cod penal consacră sistemul incrimării limitate a tentativei. Regimul incriminării tentativei. care prevăd că tentativa se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta. nici reprezentarea unui iter criminis şi. la care însăşi infracţiunea fapt consumat prezintă un grad de pericol social redus. este totdeauna necesară apărarea socială împotriva tentativei prin incriminarea ei nelimitată şi prin luarea măsurilor de apărare socială corespunzătoare. aceea a incriminării limitate. nu şi la infracţiunile uşoare.. faptul că actele de executare. tentativa nu este posibilă: a) la infracţiunile din culpă. se încadrează în antecedenţa cauzală a rezultatului socialmente periculos şi prezintă prin ele însele pericolul social al unei infracţiuni. care formează elementul material al tentativei şi exprimă hotărârea de a săvârşi infracţiunea tip. nu există o rezoluţie infracţională. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune. fără excepţie. la acestea. nu se poate vorbi despre o punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. ceea ce rezultă din dispoziţiile art. tentativa infracţiunii respective nu se pedepseşte. Aceste prevederi exprese le găsim în Partea specială a Codului penal. Teza opusă. ceea ce exclude. Cauzele de nepedepsire a tentativei Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului Potrivit art. de asemenea. în cazul acestora. în sprijinul acestei teze. mai înainte de descoperirea faptei. pentru că. De aceea. ideea de rezoluţie infracţională şi de reprezentare a unui iter criminis. 21 alin. precum şi în legile extrapenale cu dispoziţii de drept penal. b) la infracţiunile praeterintenţionate. deşi tentativa prezintă. în general. În ceea ce priveşte incriminarea tentativei. În lipsa unei astfel de dispoziţii exprese. Teza incriminării nelimitate a tentativei susţine că tentativa trebuie să fie incriminată la toate infracţiunile. pericol social incriminarea ei nu este necesară decât la infracţiunile grave. la fel ca şi în cazul infracţiunilor din culpă. este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat. 215 . Se invocă. în legătură cu fiecare infracţiune sau grup de infracţiuni la care se consideră necesar că tentativa se pedepseşte. oricare ar fi gravitatea acestora. pentru că. se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune. există două teze: cea a incriminării nelimitate şi cea a incriminării limitate a tentativei. pen. 22 din actualul Cod penal. susţine că. prin urmare. producerea rezultatului.

22 alin. atunci când. la continuarea acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii. natura juridică a unor cauze de nepedepsire.. 1 C. Prin desistare trebuie să înţelegem renunţarea de către făptuitor. Efectele desistării Din economia aceluiaşi text de lege (art. cumulativ.pen. 216 . împiedică consumarea acesteia. Iaşi. • desistarea trebuie să fie de bunăvoie şi din iniţiativa proprie a făptuitorului. Ei pot beneficia de impunitate în condiţiile speciale prevăzute de art.). p. încetarea sau curmarea executării începute trebuie să fie realizate mai înainte ca aceasta să se fi terminat şi mai înainte de descoperirea faptei.pen. în raport cu infracţiunea încercată.pen. din proprie iniţiativă. 30 C. în cursul executării. de bună voie şi din proprie iniţiativă. făptuitorul va beneficia de impunitate. 1997. Aşadar. analizând textul art.Doctrina penală. 22 alin. 1 C. Ceilalţi participanţi (instigatorii sau complicii) nu pot beneficia de impunitate. Drept penal general. Ed. dar înainte de descoperirea faptei. doctrina şi jurisprudenţa au reţinut următoarele condiţii pe care trebuie să le întrunească. În cazul în care actele îndeplinite până în momentul desistării constituie o altă infracţiune. a atribuit întreruperii executării acţiunii şi împiedicării producerii rezultatului de către făptuitor. Sunset. desistarea autorului nu va produce efecte faţă de ceilalţi participanţi.1 C. de bună voie şi din proprie iniţiativă. în situaţia faptelor săvârşite în participaţie (instigare sau complicitate). care. din proprie iniţiativă.pen. în baza art. 22 C.pen. producerea rezultatului. • desistarea trebuie să fie efectivă şi definitivă74. rezultă că desistarea are efecte de cauză legală de nepedepsire numai cu privire la autorul faptei. Prin împiedicarea producerii rezultatului se înţelege acea atitudine a făptuitorului.. dar va răspunde penal pentru infracţiunea consumată până în momentul desistării. desistarea pentru a reprezenta o cauză de nepedepsire: • desistarea trebuie să se manifeste printr-o întrerupere. 191.. • întreruperea. mai înainte ca fapta să fie descoperită. intervin şi. încetare sau curmare a executării începute. Desistarea Condiţiile desistării Din economia textului art. a împiedicat. 74 Narcis Giurgiu. 22 alin.

atunci când. Infracţiunea fapt consumat reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii. prin acţiuni din proprie iniţiativă şi de bunăvoie. întotdeauna. împiedică consumarea acesteia. Aşadar. 22 alin. Noţiune şi caracterizare. dar înainte de descoperirea faptei. Ea se realizează atunci când activitatea infracţională a dus la producerea rezultatului infracţional urmărit şi prezintă toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii în configuraţia tipică a acesteia. se realizează integral latura obiectivă şi. în baza art. Persoanele care au calitatea de coautori. se înţelege. în raport cu fazele desfăşurării activităţii infracţionale. 22 alin. Ceilalţi participanţi (instigatorii sau complicii) nu pot beneficia de impunitate.1 C. Infracţiunea fapt consumat A.Împiedicarea producerii rezultatului Din analiza aceluiaşi text de lege (art. vor putea beneficia de impunitate. doctrina şi jurisprudenţa au desprins că această cauză de nepedepsire se referă exclusiv la tentativa perfectă şi presupune. Efectele împiedicării producerii rezultatului Din economia aceluiaşi text de lege (art. în sensul de a se dovedi că neproducerea rezultatului a fost determinată exclusiv de acţiunea făptuitorului. 4. • acţiunile făptuitorului de împiedicare a producerii rezultatului să aibă loc după epuizarea executării. în cazul infracţiunii consumate. Condiţii pentru ca împiedicarea producerii rezultatului să constituie o cauză de nepedepsire: • făptuitorul să manifeste. • acţiunea de împiedicare să fie efectivă şi hotărâtoare. o atitudine evidentă de renunţare la scopul urmărit. 22 alin. pen. la activitatea de împiedicare a producerii rezultatului.pen. numai în cazul în care se dovedeşte că au intervenit. executarea fără efect a unei infracţiuni de rezultat.pen. 1 C.). • acţiunea de împiedicare a producerii rezultatului să intervină mai înainte ca fapta să fie descoperită. din proprie iniţiativă. Ei pot beneficia de impunitate în condiţiile speciale prevăzute de art.. rezultă că împiedicarea producerii rezultatului atrage impunitatea numai cu privire la autorul faptei. 217 . dar mai înainte de producerea rezultatului. de bunăvoie şi din proprie iniţiativă. intervin şi.). în cursul executării.pen. 1 C. 30 C. deci.

după momentul consumării ei. pentru consumarea infracţiunii nu este suficientă desfăşurarea integrală a acţiunii. Infracţiunea fapt epuizat A. ca element al laturii obiective. ca în cazul tentativei. se poate concretiza fie într-un rezultat. la infracţiunile fapt consumat. Infracţiunea fapt epuizat este tot o formă atipică a infracţiunii. ci. fie ca urmare a amplificării rezultatului iniţial. dată care este cea a momentului consumării infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care fapta săvârşită produce rezultatul tipic. – incidenţa amnistiei şi graţierii. întotdeauna. pe care o găsim în toate codurile penale. consumarea infracţiunilor este şi ea diferită. 218 . Forma infracţiunii consumate este forma obişnuită a infracţiunii. dimpotrivă.există o concordanţă perfectă a acesteia cu latura subiectivă. prin producerea după momentul consumării faptei a unor noi urmări. şi de aceea dispoziţiile legale privind reglementarea relaţiilor de apărare socială se referă în mod firesc. ci este necesar să se producă vătămarea materială. La infracţiunile formale. La infracţiunile materiale. Noţiune şi caracterizare. pentru existenţa infracţiunii în forma tip a acesteia. numit al epuizării faptei. Momentul consumării infracţiunii şi importanta stabilirii acestuia a) Momentul consumării. – reţinerea stării de recidivă. formată încă în momentul luării hotărârii infracţionale. fie prin prelungirea activităţii infracţionale. cum sunt: – determinarea legii penale aplicabile la data săvârşirii infracţiunii. b) Stabilirea momentului consumării infracţiunii prezintă importanţă datorită interesului practic al soluţionării unor probleme. – calcularea termenului de prescripţie a răspunderii penale. consumarea are loc atunci când s-a efectuat în întregime acţiunea ce constituie elementul material. adică rezultatul necesar. după cum este vorba despre infracţiuni materiale sau despre infracţiuni formale. fie într-o stare de pericol. Ea se caracterizează însă nu prin neproducerea rezultatului tipic. aceste urmări posterioare momentului consumării continuă să se producă până la un alt moment. care constituie rezultatul cerut de lege pentru existenţa infracţiunii. B. 5. pentru că în acest moment se produce şi starea de pericol. potrivit legii. la care rezultatul îmbracă forma unei vătămări materiale. Practic. Momentul consumării infracţiunii în acest caz este momentul producerii rezultatului. – calcularea termenelor de reabilitare etc. sub forma unei vătămări materiale. Având în vedere că urmarea imediată. care este de regulă acelaşi cu momentul încetării acţiunii.

corespunzătoare unei infracţiuni mai grave. Amplificarea progresivă a rezultatului iniţial poate fi atât de însemnată încât să corespundă conţinutului unei infracţiuni mai grave în care se absoarbe fapta iniţială. art. în chip natural. de asemenea. pen.) sau prin vătămare corporală gravă (art. Un moment al epuizării există şi în cazul infracţiunilor de obicei sau din obişnuinţă. iar săvârşirea celorlalte acţiuni şi inacţiuni reprezintă o amplificare a activităţii infracţionale şi a rezultatului iniţial. De asemenea. infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se săvârşeşte în urma amplificării progresive a unei urmări iniţiale produse prin lovire sau alte violenţe (art. la intervale de timp diferite. pen.. pen. art. 182 C. 41 alin. sunt acele infracţiuni la care elementul material al laturii obiective (acţiune sau inacţiune) se prelungeşte în timp. Repetarea faptei poate continua însă şi după atingerea momentului consumării până în momentul epuizării.). prin definiţie. progresive şi de obicei. pen. Caracteristic acestor infracţiuni este faptul că elementul lor material se realizează prin repetarea acţiunii tipice de un număr suficient de ori încât din această repetare să rezulte obişnuinţa sau îndeletnicirea făptuitorului. 285 C. continuate. până în momentul încetării acţiunii sau inacţiunii care reprezintă momentul epuizării (de exemplu. lipsirea de libertate în mod nelegal a unei persoane. etc. Astfel. prin vătămare corporală (art. 180 C. pe lângă momentul consumării există şi un moment al epuizării. art. 208 şi 224 C.). Infracţiunea continuată se consumă în momentul comiterii primei acţiuni sau inacţiuni. 2 C. Infracţiunile progresive se caracterizează. pen. pen). fie prin producerea de noi urmări vătămătoare. Această amplificare durează până în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. fie prin agravarea urmării iniţiale. furtul de energie. Astfel. peste momentul consumării. 189 C. la infracţiunile continue.. cum sunt infracţiunile continue. 181 C. pentru că ele se caracterizează prin săvârşirea de către aceeaşi persoană.Asemenea forme sunt posibile numai în cazul anumitor categorii de infracţiuni. acest moment fiind considerat cel al epuizării faptei. 219 . a unor acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni (art. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii. de exemplu. la infracţiunile continuate.). pen. întrucât ele.

inculpatul a înlăturat instalaţia cu robinet existentă şi.APLICAŢII PRACTICE. este nefondat. (1) lit.C. la adăpostul întunericului. decizia nr.. recursul inculpatului a fost respins. potrivit prevederilor art.C. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. art. 209 alin. în baza cărora efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a unei conducte de transport al produselor petroliere este asimilată tentativei.. pen. având cunoştinţă de faptul că prin acel loc trece o conductă petrolieră. a fugit în casă. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Formele infracţiunii. Prin urmare. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a cunoscut existenţa conductei petroliere şi locul exact prin care aceasta trecea în curtea domiciliului său. Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul inculpatului. (5) C. în locul în care pământul era tasat şi l-a decopertat tocmai acolo unde era montată o instalaţie prevăzută cu un robinet demonstrează intenţia acestuia de a sustrage motorină. (3) lit. 208 alin. 209 alin. 6746 din 30 noiembrie 2005 220 . întrucât a fost stropit de un jet de motorină. Efectuarea de săpături în zona de protecţie a unei conducte de transport al produselor petroliere C. a înlăturat instalaţia cu robinet existentă şi.. a) şi alin. inculpatul a săpat în curtea casei unde domiciliază. Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul N.D. I. 20 raportat la art. a fugit în casă. Instanţa a reţinut că. 171 din 20 iulie 2005. precum şi săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat fiind dovedite. având cunoştinţă de faptul că în locul unde a săpat este amplasată o conductă petrolieră. (5) Fapta inculpatului care a efectuat săpături pe un teren aflat în curtea casei sale. în noaptea de 7 iunie 2004. fiind stropit de un jet de motorină. După ce a săpat o groapă de aproximativ 75/75 cm. 209 alin. 358 din 14 septembrie 2005. pen. vinovăţia sa. în cauză nu se impune achitarea inculpatului. constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat.J. prin care a solicitat achitarea pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat. În consecinţă. Împrejurarea că a săpat noaptea. (1) şi art. Recursul declarat de inculpat. Prin sentinţa penală nr. secţia penală. g). alin. pen. Infracţiunea fapt consumat – tentativă la furt calificat. Prin decizia penală nr. (5) C.

constituie atât infracţiunea de omor – simplu. în sensul de a se stabili că actele de violenţă cu intenţia directă sau indirectă de a ucide. Partea I. Astfel. 1 lit. declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. săvârşite în aceeaşi împrejurare asupra a două persoane. dintre care una a decedat. fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 106 judecători în funcţie. constituie o singură infracţiune. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii. după caz. aflate în concurs. 304/2004. a) din Legea nr. În motivarea acestei opinii s-a relevat că finalitatea avută în vedere prin art. Distincţie între tentativă şi infracţiunea fapt consumat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite – Decizia nr. V din 20 februarie 2006 Publicată în „Monitorul Oficial”. republicată. cu intenţia directă sau indirectă de a ucide. s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii. 1 lit. republicată. constată următoarele: În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. b) din Codul penal. 492 din 07/06/2006 Dosar nr. 1 lit. cu intenţia directă sau indirectă de a ucide. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. cât şi tentativa de omor. constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 176 alin. b) din Codul penal în cazul actelor de violenţă săvârşite în aceeaşi împrejurare. punând concluzii pentru admiterea acestuia. calificat sau deosebit de grav – comisă asupra unei singure persoane. 1 lit. b) din Codul penal în cazul actelor de violenţă săvârşite în aceeaşi împrejurare. calificat sau deosebit de grav. Secţiile unite. asupra a două persoane. 176 alin. cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. nr. simplu. considerându-se că este suficient ca autorul să fi acţionat cu 221 . asupra a două persoane. dintre care una a decedat. dintre care una a decedat. 176 alin.Formele infracţiunii. cu intenţia de a ucide. b) din Codul penal este îndeplinită şi în cazul în care a decedat numai una dintre cele două persoane vizate prin actele de violenţă comise în scopul de a ucide. 34 din Legea nr. prevăzută în art. 176 alin. dintre care una a decedat. 32/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 304/2004 privind organizarea judiciară. asupra a două persoane. de omor deosebit de grav. 25 lit. deliberând asupra recursului în interesul legii. unele instanţe s-au pronunţat în sensul că actele de violenţă comise în aceeaşi împrejurare.

pentru existenţa infracţiunii de omor deosebit de grav în forma menţionată. Într-adevăr. b) din Codul penal se prevede că omorul săvârşit „asupra a două sau mai multor persoane” constituie infracţiune de omor deosebit de grav. cu intenţia de a ucide. după cum o astfel de faptă nu ar putea fi încadrată în tentativă la această infracţiune decât în cazul când nu s-a produs decesul nici uneia dintre cele două victime vizate de agresor. În consecinţă. câtă vreme actele de violenţă comise în aceeaşi împrejurare. 176 alin. 175. asupra a două persoane. În ipoteza în care acţiunea îndreptată împotriva mai multor persoane. asupra a două persoane. în temeiul dispoziţiilor art. iar rezultatul acţiunii să constea în producerea decesului a cel puţin unei persoane. prevăzută în art. 174. calificat sau deosebit de grav – comisă asupra unei singure persoane. 176 alin. 304/2004 privind organizarea judiciară. este necesar ca acţiunea. cu intenţia directă sau indirectă de a ucide. 1 lit. precum şi în tentativă la una dintre aceste infracţiuni. urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că actele de violenţă săvârşite în aceeaşi împrejurare. în scopul de a ucide. Din această prevedere a legii rezultă că. nu se poate reţine existenţa agravantei determinate de pluralitatea de victime la care se referă art. Prin urmare. 25 lit. are ca rezultat moartea unei singure victime. exprimată explicit în cadrul reglementării date prin acest text de lege. nu au produs decesul ambelor victime. fapta nu poate fi încadrată în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. calificat sau deosebit de grav. 1 lit. prevăzută în art. Aşa fiind. A considera altfel ar însemna să fie depăşită voinţa legiuitorului. dintre care una a decedat. 1 lit. au decis că actele de violenţă săvârşite în aceeaşi împrejurare. prevăzută în art. dimpotrivă. comisă cu intenţia de a ucide. dintre care una a decedat. republicată. prin art. după caz. potrivit căreia actele de violenţă îndreptate în aceeaşi împrejurare împotriva unei pluralităţi de victime sunt susceptibile de a fi considerate săvârşite în condiţiile unei atari agravante numai dacă au avut ca rezultat producerea morţii a cel puţin două persoane. 4142 din Codul de procedură penală. aflate în concurs. b) din Codul penal. simplu. cu intenţia de a ucide. b) din Codul penal. respectiv de omor calificat. a) din Legea nr. deoarece într-un asemenea caz unitatea infracţională legală nu poate subzista. 1 lit. cu excepţia lit. b) din Codul penal. fapta nu va putea fi încadrată în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. în cazul în care a decedat numai una dintre cele două persoane asupra cărora s-au exercitat actele de violenţă cu scopul de a ucide. constituie atât infracţiunea de omor – 222 .intenţia de a ucide două sau mai multe persoane. să fie îndreptată împotriva a două sau mai multe persoane şi să aibă ca rezultat decesul a cel puţin două dintre ele. ori de omor deosebit de grav. 176 alin. b). Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii. constituie atât infracţiunea de omor – simplu. Alte instanţe. din Codul penal. 1. 176 alin. şi ale art. ci într-o singură infracţiune consumată de omor. cât şi tentativa de omor. 176 alin.

între timp. calificat sau deosebit de grav. în seara zilei de 31 octombrie 1999. art. pen. aflate în concurs. inculpaţii au sustras dintr-o conductă. au fost condamnaţi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt prevăzută în art. abandonând autocamionul cu care au venit şi butoaiele cu motorina sustrasă.I. art. cantitatea sustrasă din conductă şi pusă în recipiente a fost scoasă din posesia părţii vătămate. după caz. Pentru aceste motive În numele legii d e c i d e: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 1 lit. cât şi tentativa de omor. dintre care una a decedat. (1) şi art. după ce au umplut mai multe butoaie cu produsul sustras până în acel moment. Întrucât. a) şi g) C. 209. simplu. săvârşite în aceeaşi împrejurare asupra a două persoane. când le-au abandonat şi au fugit de la locul faptei.simplu. inculpaţii H. Instanţa a reţinut că. Furt. (1) lit. deci. după caz..C. B. umplând 7 butoaie din cele cu care veniseră. constituie atât infracţiunea de omor – simplu. Pronunţată în şedinţă publică. Formele infracţiunii. 208 alin. 20 februarie 2006. 4142 alin. în astfel de situaţii nefiind aplicabilă agravanta prevăzută în art. 1700 l de motorină. cu folosirea unui furtun. 20 raportat la art.. 2 din Codul de procedură penală. aflate în concurs. Distincţie între infracţiunea consumată şi tentativă C. 176 alin. 223 . b) din Codul penal nu este aplicabilă în cazul faptelor menţionate. pen. Obligatorie. în urma schimbării încadrării juridice din infracţiunea consumată de furt calificat. Stabileşte că actele de violenţă cu intenţia de a ucide. simplu. astăzi. consumat. 176 alin. calificat sau deosebit de grav – comisă asupra unei singure persoane. calificat sau deosebit de grav. cât şi tentativa de omor. b) din Codul penal. inculpaţii au fugit. 20 Împrejurarea că făptuitorii au fost surprinşi sustrăgând produse petroliere din conductă. 209 alin. potrivit art. Agravanta prevăzută în art. calificat sau deosebit de grav – comisă asupra unei singure persoane. furtul acesteia fiind. Prin sentinţa penală nr. 3620 din 27 decembrie 1999 a Judecătoriei Medgidia. nu atribuie acesteia caracterul de tentativă la infracţiunea de furt. 1 lit.. de locul faptei se apropiau mai mulţi poliţişti şi jandarmi.F. şi I.

C. astfel. Prin decizia penală nr.S.R. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. fapta nu a fost consumată. cu bunurile sustrase asupra sa. fiind surprinşi în timp ce sustrăgeau motorină din conductă. infracţiune consumată şi tentativă C. din autoturismul părţii vătămate o geantă şi alte bunuri. constituie furt consumat. 485 din 9 martie 2000. 181 C. art.. până în momentul prinderii lor în flagrant. 181 Sustragerea unor bunuri dintr-un autoturism şi surprinderea de către poliţie a făptuitorului lângă maşină. decizia nr. iar nu tentativă la această infracţiune.. 11 pct.. fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpaţii. Curtea de Apel Constanţa. în timp de noapte şi prin efracţie. nu au reuşit să scoată întreaga cantitate pe care şi-au propus să o însuşească. până la surprinderea lor în flagrant. a admis recursul declarat de inculpaţi şi a menţinut încadrarea juridică dată faptei de prima instanţă. Distincţie între furt. în baza art. pen.. prin decizia penală nr. pen. 10 alin. art. apelul declarat de procuror a fost admis. (1) lit. 1770 din 3 aprilie 2002 Formele infracţiunii. Judecătoria Constanţa a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea consumată de furt calificat. Potrivit probelor administrate. de tentativă la infracţiunea de furt calificat. a) raportat la art. s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de furt consumat şi s-a dispus condamnarea inculpaţilor potrivit noii încadrări. 224 . prevăzută în art. 10 din 10 ianuarie 2001. recursul în anulare a fost admis. considerând că fapta de a fi sustras. (1) raportat la art.J. şi la art. 208 alin.Instanţa a reţinut că inculpaţii. a). pen. (1) lit. g) şi i) C. 2 lit. fiind surprinşi de organele de poliţie pe când încercau să fugă. 20. 209. furtul fiind consumat în limita cantităţii de motorină scoasă din posesia părţii civile. pen.C. partea civilă a fost deposedată de cantitatea de motorine scoasă din conductă. s-au casat sentinţa şi decizia instanţei de recurs şi s-a dispus condamnarea inculpaţilor potrivit încadrării juridice menţionate. b1) C. secţia penală. 209 alin. ci a rămas în faza de tentativă. Prin sentinţa penală nr. nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. activitatea lor a fost întreruptă şi. În consecinţă. proc. 1700 de litri motorină pe care au introdus-o în butoaie. e). În acest fel. inculpaţii au fixat un furtun la un robinet montat anterior pe conducta petrolieră şi au sustras. art. şi R. 680 din 29 iunie 2000 a Tribunalului Constanţa. în tentativă la această infracţiune şi a achitat pe inculpaţii R.

Constatându-se că fapta săvârşită. o trusă de scule şi un extinctor. menţinându-se decizia pronunţată în apel de tribunal. 225 . o lampă de control auto. 20 raportat la art. a casat hotărârea instanţei de apel şi a menţinut sentinţa primei instanţe. în momentul în care bunul trece din posesia sau detenţia unei persoane în cea a făptuitorului.J. o pereche de mănuşi. C. în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept. În procesul verbal de constatare întocmit de agentul de poliţie s-a menţionat că inculpaţii au fost surprinşi lângă autoturism. în urma schimbării încadrării juridice din infracţiunea consumată de tâlhărie. deoarece din acel moment posesorul sau detentorul nu mai poate dispune de acel bun.. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. fapta. 20 Pentru ca infracţiunea complexă de tâlhărie să fie consumată. s-au casat sentinţa şi decizia instanţei de recurs. recursul în anulare a fost admis. constituie tentativă la infracţiunea de tâlhărie. 27 din 8 februarie 2001. (2) lit. 211 alin. 687 din 30 iunie 2000.S. 181 C. Curtea de Apel Constanta. cu bunurile sustrase asupra lor. a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă în furt calificat consumat şi a condamnat pe inculpaţi pentru această infracţiune. admiţând apelul declarat de procuror. din probe rezultă că inculpaţii au pătruns prin efracţie în autoturism şi au sustras o geantă. decizia nr.. să se fi epuizat prin însuşirea bunului. furtul fiind. Tâlhărie.Tribunalul Constanţa. Ca atare. Distincţie între tentativă şi infracţiunea consumată C. Infracţiunea de furt constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia. consumat. furtul. art. bunurile au ieşit din sfera de dispoziţie a părţii vătămate. pen. toate în valoare de 700. pen. pen. art. 211. 843 din 1 noiembrie 2000. în întregul ei. Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul G. întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări.. În cauză.. se cere ca principala sa componentă. astfel. secţia penală. prezintă pericolul social al unei infracţiuni. dacă acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţia altuia a fost întreruptă. 1124 din 28 februarie 2002 Formele infracţiunii. prin decizia penală nr. prin decizia penală nr. s-a consumat. în raport cu criteriile prevăzute în art. rămânând în faza de tentativă. Prin sentinţa penală nr. Infracţiunea se consumă. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. a) şi f) C.000 de lei. împrejurare confirmată de martori şi recunoscută de inculpaţi. iar componenta sa adiacentă. deci.M. fără consimţământul acestuia.

211 alin. Susţinerea din recursul procurorului. 20 alin. nici unul din acestea nu a intrat în stăpânirea sa. decizia nr. secţia penală. În conformitate cu prevederile art. în cursul căreia partea vătămată a fost lovită de inculpat. secţia penală. rămasă în faza de tentativă. constituie infracţiunea de tâlhărie.. iar nu tentativă. la 4 octombrie 2000. a sosit acasă partea vătămată însoţită de o altă persoană. Potrivit art.. tentativă la infracţiunea complexă de tâlhărie. Recursul declarat de procuror este întemeiat în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei. în sensul că prin mutarea unor lucruri de la locul lor furtul s-ar fi consumat.Instanţa a reţinut că. C. Din examinarea acestor texte se constată că infracţiunea de tâlhărie este consumată când executarea acţiunii principale. în locuinţa persoanei vătămate şi a răvăşit lucrurile din casă în căutarea unor valori. tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. inculpatul a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate. Zgomotul produs de încercarea acestora de a descuia uşa a alertat pe inculpat care a voit să iasă din locuinţa. între altele. de furt. În cauză. executare care a fost întreruptă. Constatându-se că pedeapsa aplicată inculpatului este prea uşoară. dar persoanele de afară au blocat uşa pentru a nu-i permite să plece. dar critica referitoare la încadrarea juridică a faptei nu este fondată. de vreme ce. a admis apelul procurorului şi a majorat pedeapsa. fapta săvârşită a fost corect încadrată de instanţe ca tentativă la infracţiunea de tâlhărie.S. prin decizia nr. 1204 din 6 martie 2002 226 . fapta constituie. inculpatul. Curtea de Apel Bacău. căutând lucruri de valoare în sertare şi dulapuri. nu a fost primită. nu poate fi primită.J. furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Când după întreruperea executării acţiunii principale de furt. în întregul sau. pentru a le fura. fără a-şi apropria vreunul dintre bunuri. recursul procurorului a fost admis numai pentru acest motiv. În timp ce inculpatul se afla în apartament. (1) C. după ce a pătruns prin efracţie. pen. făptuitorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea pentru asigurarea scăpării. (1) din acelaşi cod. susţinerea din recurs că fapta constituie infracţiune consumată de tâlhărie. 155 din 29 mai 2001. dispunându-se majorarea pedepsei de la 5 la 7 ani închisoare. a fost consumată. activitatea de executare a furtului fiind întreruptă de apariţia părţii vătămate asupra căreia a exercitat violenţe pentru asigurarea scăpării prin fugă. suferind o fractură la picior. aşa cum s-a arătat. aşa cum rezultă din probe. În aceasta situaţie s-a produs o încăierare. în scopul de a fura.

Distincţie între tentativă şi infracţiunea fapt consumat În cazul în care, după încercarea de inducere în eroare a persoanei vătămate cu prilejul încheierii unui contract comercial, aceasta îşi dă seama că i-au fost prezentate drept adevărate fapte mincinoase şi sesizează organele de poliţie înainte de livrarea mărfii, fapta constituie tentativă la infracţiunea de înşelăciune. Împrejurarea că organul de cercetare penală, în vederea descoperirii şi dovedirii infracţiunii, a luat măsura ca marfa să fie livrată sub supravegherea acoperită a poliţiei nu constituie acte de executare a contractului, cauzator de pagubă pentru persoana vătămată şi, ca atare, nu atribuie faptei caracterul unei infracţiuni de înşelăciune consumată.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 al. 2 şi:5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune consumată. Instanţa a reţinut că, la 12 mai 1997, inculpatul s-a prezentat la S.C. Beta Ţăndărei ca delegat al firmei S.C. Andi Mi Secom Bucureşti, pentru achiziţionarea unei cantităţi de zahăr. Pentru obţinerea mărfii şi efectuarea plăţii, inculpatul a prezentat un ordin de plată şi alte documente falsificate pe care le-a lăsat la biroul de desfacere al firmei, cu solicitarea ca marfa să fie predată, în lipsa lui, şoferilor celor trei autocamioane cu care venise, pretextând că are probleme urgente de rezolvat şi se grăbeşte. Întrucât partea vătămată a mai fost păgubită în împrejurări asemănătoare, a contactat banca indicată în ordinul de plată şi s-a constatat că firma pe care inculpatul pretinde că o reprezintă nu era clienta acelei bănci. În aceste împrejurări, conducerea societăţii a sesizat organele de poliţie, care, pentru a descoperi făptuitorii, a dispus să se facă. livrarea zahărului, urmând ca maşinile să se deplaseze în coloană spre locul unde camioanele erau aşteptate de un complice al inculpatului, care a cerut ca zahărul să fie descărcat la un depozit din oraş. În timpul descărcării au intervenit organele de poliţie care circulaseră în spatele autocamioanelor şi, astfel, fapta şi autorii au fost descoperiţi. Curtea de apel a admis apelul declarat de procuror şi a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă în infracţiune consumată de înşelăciune. Apelul inculpatului a fost respins. Cu privire la încadrarea juridică a faptei, instanţa de apel a motivat că din moment ce inculpatul, prin manoperele frauduloase folosite, a reuşit să determine partea vătămată să-i livreze cantitatea de zahăr cerută, infracţiunea de
227

înşelăciune se consumase şi nu se afla în stare de tentativă, cum greşit s-a reţinut. Recursurile declarate de procuror şi de inculpat, între altele cu privire la încadrarea juridică dată faptei, sunt fondate. În legătură cu infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului se constată că aprecierea primei instanţe, în sensul că fapta a rămas în stadiul tentativei, cu motivarea că în speţă infracţiunea de înşelăciune nu s-a consumat, fiind condiţionată de producerea pagubei în patrimoniul părţii vătămate, este corectă. Din modul în care s-a acţionat rezultă că partea vătămată nu a fost indusă în eroare, ci că, dându-şi seama că poate fi înşelată, nu a început executarea contractului şi a sesizat organele de poliţie. Livrarea zahărului s-a efectuat din dispoziţia acestor organe în vederea descoperirii făptuitorului, iar nu în executarea contractului ca urmare a inducerii în eroare a părţii vătămate de către inculpate, cerinţa prevăzută în art. 215 al. 1 C. pen., de a se fi pricinuit o pagubă nefiind, deci, îndeplinită. Critica formulată de procuror şi de inculpate cu privire la încadrarea juridică a faptei de înşelăciune, în sensul că fapta constituie tentativă şi nu infracţiune consumată, este fondată şi, în consecinţă, recursurile au fost admise în acest sens. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 3841/2001

Formele infracţiunii. Tentativă absolut improprie. Înşelăciune C. pen., art. 20 alin. (3), art. 215 Nu este absolut improprie tentativa de a încasa prima de asigurare declarând în mod mincinos că autoturismul asigurat a fost furat, plata fiind refuzată ca urmare a descoperirii de către poliţie că făptuitorul, în realitate, vânduse autoturismul. Împrejurarea că societatea de asigurare este astfel organizată încât încercarea de inducere în eroare poate fi relativ uşor descoperită nu atribuie cererii de despăgubiri bazate pe declaraţii false caracterul unei tentative absolut improprii, în sensul prevederilor art. 20 alin. (3) C. pen., acest mod de executare a infracţiunii putând duce, în anumite împrejurări, la consumarea infracţiunii de înşelăciune.
Prin sentinţa penală nr. 1216 din 20 decembrie 2000, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpatul I.M. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) şi a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C. pen. Instanţa a reţinut că, în februarie 2000, după ce a vândut autoturismul său, inculpatul a reclamat la poliţie că acesta fusese furat şi s-a adresat SC G.A.S. din
228

Cluj-Napoca, unde autoturismul era asigurat pentru caz de furt, cerând să i se plătească prima de asigurare. Descoperindu-se realitatea, societatea de asigurări nu a achitat despăgubirile cerute de inculpat. Curtea de Apel Timişoara, prin decizia penală nr. 110 din 12 martie 2000, a admis apelul declarat de inculpat şi a redus pedepsele aplicate de prima instanţă. Recursul declarat de inculpat, cu motivarea, între altele, că s-a reţinut greşit tentativa la infracţiunea de înşelăciune, deoarece consumarea infracţiunii era imposibilă datorită modului cum a fost concepută executarea, este nefondat. Potrivit art. 20 alin. (3) C. pen., nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorată modului cum a fost concepută executarea. Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a înţeles să lase în afara încriminării tentativa care, prin modul cum a fost concepută executarea, este cu neputinţă să producă o urmare socialmente periculoasă. Instanţele au considerat în mod corect că modul cum a fost concepută executarea faptei şi mijloacele folosite de inculpat în acest scop făceau posibilă consumarea infracţiunii, deoarece a încerca încasarea unor despăgubiri de la societatea de asigurare prin fals în declaraţii nu constituie un mod absurd de a gândi şi plănui obţinerea unor foloase materiale injuste. Cel mult, s-ar putea reţine că inculpatul a folosit mijloace defectuoase care nu au dus la realizarea scopului urmărit, ceea ce constituie o tentativă relativ improprie, sancţionată de lege. Faptul că societatea de asigurare este în aşa fel organizată încât încercarea de încasare a unei despăgubiri prin înşelăciune poate fi descoperită nu înseamnă că încercarea ce s-ar face în această privinţă ar fi absurdă. Absurditatea modului de a concepe săvârşirea unei infracţiuni, la care se referă art. 20 alin. (3) C. pen., are în vedere o reprezentare a căilor de atingere a rezultatului care reflectă ignorarea legilor naturii ori a relaţiilor, obiectiv determinate, dintre fenomenele lumii înconjurătoare. Orice alte reprezentări greşite asupra eficienţei unor mijloace ori asupra unor modalităţi de a comite o infracţiune nu înseamnă o concepere absurdă a executării în sensul art. 20 alin. (3) şi, ca atare, nu atrag incidenţa acestor dispoziţii. În cauză, executarea începută prin prezentarea declaraţiilor false în vederea plăţii nu era absolut lipsită de posibilitatea de a duce la cauzarea unui prejudiciu societăţii de asigurare şi, deci, la consumarea infracţiunii; o neatentă verificare a situaţiei inculpatului de către funcţionarul însărcinat cu aceasta ar fi fost suficientă pentru ca inculpatul să încaseze despăgubirea necuvenită şi, deci, ca infracţiunea de înşelăciune să se consume. În consecinţă, recursul declarat de inculpat a fost respins. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 5137 din 23 noiembrie 2001

229

Formele infracţiunii. Furt şi tentativă. Distincţie. Infracţiune consumată C. pen., art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), art. 20 Este autor al infracţiunii consumate de furt, iar nu al tentativei la această infracţiune, inculpatul surprins la locul faptei după ce a luat o parte din bunuri din locul în care se găseau şi le-a pus în recipiente aduse de el pentru transport.
Prin sentinţa penală nr. 1425 din 28 august 1997, rămasă definitivă prin neapelare, Judecătoria Târgu Mureş a condamnat pe inculpaţii S.V., B.I. şi P.N. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat consumat. Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 24 mai 1997, cei trei inculpaţi, sustrăgând ţiţei de la Schela de Petrol Ţicleni, au fost surprinşi la locul faptei după ce au umplut două bidoane cu motorină. Recursul în anulare declarat în cauză, cu motivarea că, în speţă, furtul a fost consumat, este fondat. Potrivit art. 208 alin. (1) C. pen., furtul constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept. Din conţinutul textului de lege rezultă că infracţiunea de furt se consumă în momentul în care bunul trece din posesia sau detenţia unei persoane în aceea a făptuitorului, deoarece din acel moment posesorul ori detentorul nu mai dispune de acel bun. Împrejurarea că, în momentul în care fapta a fost descoperită, bunul nu era scos din incinta locului unde se afla, nu are relevanţă, deoarece acţiunea de luare în posesie are loc în momentul în care bunul a trecut în sfera de dispoziţie a făptuitorului. În speţă, inculpaţii, în vederea sustragerii de produse petroliere, s-au deplasat la Schela de Petrol Ţicleni, având asupra lor mai multe bidoane pe care intenţionau să le umple cu motorina furată. În timp ce umpleau bidoanele, inculpaţii au fost surprinşi de organele de pază. Faptul că nu au reuşit să umple toate bidoanele nu are relevanţă din punctul de vedere al laturii obiective a infracţiunii, deoarece în momentul în care au fost surprinşi cantitatea de 80 l de motorină aflată în bidoane trecuse din posesia părţii vătămate în cea a inculpaţilor şi, ca urmare, infracţiunea era consumată. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 2442 din 15 iunie 1999

230

Trafic de droguri de mare risc. Tentativă. Infracţiune consumată. Distincţie Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) şi (2) Fapta inculpaţilor de a oferi spre vânzare unei persoane mai multe doze de heroină şi de a le transporta la locul tranzacţiei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în forma consumată, iar nu ale tentativei la această infracţiune, chiar dacă tranzacţia nu a avut loc datorită intervenţiei organelor de poliţie şi a procurorului, întrucât art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 incriminează, ca modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii, şi punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul sau deţinerea drogurilor de mare risc.
Prin sentinţa nr. 784 din 11 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii D.A., S.C., L.T. şi D.B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Instanţa a reţinut că, la 17 septembrie 2003, F.P. a formulat un autodenunţ prin care a arătat că este consumator de heroină de circa 4 luni, heroina fiind procurată la preţul de 200.000 de lei doza de la D.A. şi asociaţii acestuia. În baza autodenunţului, în seara zilei de 17 septembrie 2003, organele de poliţie au pus la dispoziţia denunţătorului suma de 8 milioane de lei în bancnote identificate prin serie, în vederea cumpărării de către acesta a 5 g de heroină de la inculpatul D.A. Denunţătorul a contactat telefonic pe inculpatul D.A., care i-a comunicat că îi poate oferi 40 de doze de heroină, la preţul total de 8 milioane de lei, ofertă acceptată de denunţător. La ora stabilită, la locul întâlnirii au venit inculpaţii D.A., D.B. şi L.T., iar ulterior şi inculpatul S.C., acesta din urmă având asupra sa cele 40 de doze de heroină, primite anterior de la inculpatul D.A., căruia i le-a înmânat, acesta la rândul său înmânându-le inculpatului L.T. În momentul în care inculpatul L.T. se pregătea să înmâneze dozele de heroină denunţătorului şi să primească banii, organele de poliţie şi procurorul au intervenit în vederea imobilizării inculpaţilor. Prin decizia nr. 572 din 3 august 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins apelurile inculpaţilor cu privire la individualizarea pedepselor. Apelul declarat de procuror, de asemenea, cu privire la individualizarea pedepselor a fost soluţionat separat prin decizia nr. 876 din 18 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind respins. Recursurile declarat de inculpaţi, între altele, cu privire la greşita încadrare juridică dată faptelor, sunt nefondate. Din examinarea probelor administrate rezultă că inculpaţii au conlucrat pentru împărţirea cantităţii de 5 g de heroină achiziţionate în scopul revânzării,
231

confecţionând mai multe doze, iar ulterior şi-au împărţit rolurile în vederea realizării tranzacţiei. Astfel, drogurile au fost transportate la locul întâlnirii de către inculpatul S.C., care s-a deplasat cu o bicicletă, în scopul de a supraveghea zona, ceilalţi inculpaţi venind separat cu un autoturism. Inculpatul S.C. a înmânat pachetul cu droguri inculpatului D.A., care, la rândul său, le-a predat inculpatului L.T., acesta din urmă fiind desemnat să le remită cumpărătorului. Prin urmare, inculpaţii au săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în forma coautoratului. Totodată, apărarea în sensul că, neprimind banii, tranzacţia nu a fost finalizată şi, ca atare, fapta a rămas în faza de tentativă, nu poate fi reţinută, întrucât art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 incriminează, între altele, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul sau deţinerea drogurilor de risc, modalităţi alternative în care se încadrează faptele săvârşite de inculpaţi. În consecinţă, recursurile inculpaţilor au fost respinse. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 334 din 17 ianuarie 2005

Desistare. Infracţiune continuă. Lege aplicabilă C. pen., art. 22, art. 312 alin. (1) În cazul infracţiunii continue, este aplicabilă legea penală în vigoare în momentul încetării activităţii materiale cu caracter infracţional. Pentru a exista desistare, renunţarea autorului la fapta a cărei executare se află în curs trebuie să aibă ca efect curmarea săvârşirii acesteia, în măsura în care este voluntară, nesilită şi produsă mai înainte de descoperirea faptei.
Prin sentinţa penală nr. 194 din 30 octombrie 1997 a Tribunalului Braşov au fost condamnaţi inculpaţii A.P. şi M.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 312 alin. (1), cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. S-a reţinut că, în vara anului 1996, inculpatul M.I. a încredinţat coinculpatului A.P. cantitatea de 1945 g mercur, urmând ca acesta din urmă să o vândă, iar banii obţinuţi să-i împartă. Întreaga cantitate de mercur a fost găsită la domiciliul inculpatului A.P., cu ocazia percheziţiei ce i s-a făcut în februarie 1997. Curtea de Apel Braşov, prin decizia penală nr. 21 din 3 februarie 1996, a respins apelul declarat de inculpatul M.I. Acelaşi inculpat a declarat recurs, susţinând că trebuia să se facă aplicarea art. 22 C. pen., deoarece s-a desistat efectiv în august 1996, când a încredinţat mercurul celuilalt inculpat, precum şi că nu putea fi condamnat în temeiul art. 312 alin. (1) C. pen., modificat prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1996, deoarece el nu a mai avut nici o contribuţie la deţinerea acelei substanţe după ce a cedat-o.
232

Recursul este nefondat. Din examinarea textului art. 312 alin. (1) C. pen. se constată că traficul de substanţe toxice, în modalitatea deţinerii, este o infracţiune continuă, la care activitatea infracţională de păstrare a substanţei constă într-o acţiune continuă în timp, care durează până când o intervenţie a făptuitorului sau a autorităţii curmă activitatea. Este adevărat că, potrivit art. 22 alin. (1) C. pen., este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Desistare nu poate exista decât când renunţarea autorului se referă la fapta a cărei executare se află în curs şi are ca efect oprirea săvârşirii acesteia, în măsura în care este voluntară, nesilită şi se produce mai înainte de descoperirea faptei. În sfârşit, aplicarea legii mai favorabile, conform art. 13 C. pen., în cazul succesiunii de legi penale în timp, presupune existenţa unei activităţi infracţionale consumate până la apariţia noii legi. Când, însă, această activitate începe sub legea veche şi se prelungeşte sub legea nouă, având caracterul de infracţiune continuă, se aplică legea nouă, în vigoare la momentul epuizării activităţii materiale infracţionale. Or, din actele dosarului se constată că, în vara anului 1996, inculpatul M.I. a achiziţionat cantitatea de 1945 g mercur, substanţă toxică, pe care a dat-o inculpatului A.P. în vara anului 1996 pentru a o comercializa, cu obligaţia acestuia din urmă de a-i remite primului preţul plătit şi un beneficiu în funcţie de suma obţinută din vânzare. Substanţa toxică a fost găsită la 17 februarie 1997 asupra inculpatului A.P. de către organele poliţiei, în timp ce acesta încerca să o vândă. Cum împuternicirea coinculpatului A.P. de a vinde mercurul presupunea păstrarea acestuia în numele şi pe seama inculpatului M.I., ceea ce constituie o activitate ilicită comună de deţinere fără drept a acelei substanţe, împrejurarea că inculpaţii nu s-au mai văzut ori căutat din vara anului 1996 până la 17 februarie 1997 nu are semnificaţia juridică a unei desistări, câtă vreme înţelegerea dintre ei nu a fost stinsă prin revocarea împuternicirii de păstrare şi valorificare a substanţei toxice. Ca atare, corect instanţele au reţinut că activitatea infracţională a inculpatului M.I. a durat până la 17 februarie 1997, când a fost curmată prin intervenţia autorităţilor, că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 312 alin. (1) C. pen., iar legea penală aplicabilă este cea în vigoare la respectiva dată, adică textul în redactarea ce i s-a dat prin modificarea adusă de Legea nr. 140/1996. Faţă de considerentele arătate, recursul declarat de inculpat a fost respins. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 2302 din 16 septembrie 1998

233

Desistare. Tâlhărie. Furt. Infracţiune unică. Fapte săvârşite asupra aceluiaşi patrimoniu, în aceeaşi împrejurare. Încadrare juridică C. pen., art. 20, art. 22 alin. (1), art. 209, art. 211 Faptele succesive de furt consumat, de tentativă de furt şi de tentativă de furt prin întrebuinţare de violenţe, săvârşite în aceeaşi împrejurare şi asupra aceluiaşi patrimoniu, constituie, pentru toate faptele, infracţiunea unică de tâlhărie prevăzută în art. 211 C. pen., agresiunea finală având ca scop scăparea făptuitorului de tragerea la răspundere pentru toate sustragerile, consumate şi tentate, comise anterior actelor de violenţă sau, după caz, pentru păstrarea bunurilor sustrase succesiv.
Prin sentinţa nr. 983 din 15 octombrie 2002, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul G.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b), d) şi f) şi a tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. Instanţa a reţinut că, în noaptea de 26 decembrie 2001, inculpatul a pătruns prin escaladare în curtea părţii vătămate şi a luat din garaj o bicicletă pe care a dus-o la poarta curţii pentru a o lua la plecare. De asemenea, a încercat să fure autoturismul aflat în curte, dar, după ce a pătruns în interiorul acestuia prin efracţie, nu a reuşit să-l pornească şi a renunţat. Apoi, inculpatul a intrat în locuinţă pentru a sustrage alte bunuri; fiind surprins de partea vătămată, a lovit-o cu cuţitul pentru a-şi asigura scăparea, cauzându-i leziuni vindecabile în 8 zile. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 81 din 13 februarie 2003, a admis apelul procurorului şi a schimbat încadrarea juridică a faptei de furt calificat privind sustragerea bicicletei, din tentativă în infracţiune consumată. Încercarea de a sustrage autoturismul nu a fost reţinută ca infracţiune, instanţa de apel motivând că inculpatul s-a desistat, întrerupând din proprie iniţiativă executarea faptei. Procurorul a declarat recurs, cu motivarea că faptele săvârşite de inculpat constituie o unică infracţiune de tâlhărie, iar nu tâlhărie şi furt aflate în concurs. Recursul este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că instanţa de apel a considerat greşit că inculpatul s-a desistat de la furtul autoturismului; în realitate, el a făcut acte de executare specifice acţiunii de sustragere, dar, cu toate încercările, el nu a reuşit să pornească autoturismul, furtul rămânând, astfel, în fază de tentativă.

234

pen. furtul autoturismului şi al altor bunuri rămânând în fază de tentativă. ceea ce a şi reuşit în privinţa bicicletei. împreună cu furtul bicicletei şi încercarea de a sustrage bunuri din locuinţa părţii vătămate nu au fost comise în condiţiile unei pluralităţi de infracţiuni. Cum faptele de sustragere au vizat acelaşi patrimoniu. În consecinţă recursul declarat de procuror a fost admis. secţia penală. în aceeaşi împrejurare.Această faptă. 3582 din 9 septembrie 2003 235 . (2) lit. fiind săvârşite prin mai multe acte de executare. decizia nr. b). 211 alin. în sarcina inculpatului trebuia să se reţină infracţiunea unică de tâlhărie prevăzută în art.S. C. iar pentru a păstra bunul şi a-şi asigura scăparea a lovit partea vătămată.J. d) şi f) C. s-a schimbat încadrarea juridică în sensul celor ce preced şi s-a dispus condamnarea inculpatului în baza textului de lege menţionat. inculpatul a acţionat cu intenţia de a sustrage bunuri ale părţii vătămate..

În teoria dreptului penal şi în legislaţie. Unitatea sau pluralitatea de infracţiuni se pune ca problemă atunci când trebuie să se stabilească dacă mai multe acţiuni. B. şi anume între: infracţiunea simplă. Noţiuni generale. Generalităţi privind unitatea şi pluralitatea de infracţiuni A. Termenii de unitate şi pluralitate au. identificăm conţinutul unei singure infracţiuni şi că există pluralitate de infracţiuni atunci când în acea activitate identificăm conţinuturile a două ori mai multe infracţiuni. în cadrul unităţii legale de infracţiune se face distincţie între patru tipuri de unitate infracţională. care este o creaţie a legiuitorului pe baza unei pluralităţi de fapte. în domeniul dreptului penal. săvârşite de aceeaşi persoană. se face distincţie între trei tipuri diferite de unitate de infracţiune. în raport de natura acţiunii sau inacţiunii care constituie elementul material al infracţiunii. la care unitatea juridică se întemeiază pe unitatea faptei care constituie elementul material al infracţiunii. s-a decis că există unitate de infracţiune atunci când. în sens larg. formează o singură infracţiune sau. Obiectul evaluării îl formează deci un ansamblu de acte (acţiuni sau inacţiuni). infracţiunea progresivă şi infracţiunea de obicei. 236 .CAPITOLUL IV UNITATEA INFRACŢIUNII 1. Categorii şi tipuri de unitate infracţională. în activitatea desfăşurată de o persoană. iar baza de evaluare o constituie însăşi noţiunea de infracţiune creată de legiuitor. În doctrină şi în jurisprudenţă. infracţiunea continuă şi infracţiunea deviată. Cercetarea unităţii de infracţiune presupune examinarea tuturor acestor categorii şi tipuri de unitate. În mod corespunzător. două sau mai multe infracţiuni. se face distincţie între două categorii de unitate de infracţiune: • unitatea naturală. acelaşi înţeles pe care îl au în limbajul comun. În cadrul unităţii naturale de infracţiune. • unitatea legală. şi anume între: infracţiunea complexă. dimpotrivă. infracţiunea continuată.

uciderea prin repetate lovituri cu corpuri tăioase. 305 C.). chiar după momentul consumării. contondente etc. şi anume una comisivă. ca element material al laturii obiective (de exemplu.). 331 C. până când încetează activitatea infracţională (momentul epuizării). În literatura de specialitate se face distincţie între: 237 . se săvârşeşte cu aceeaşi formă de vinovăţie.) etc. calomnierea prin multiple afirmaţii sau imputări etc. dobândirea de obiecte a căror deţinere este ilicită etc. fie din mai multe acte (de exemplu. B. De asemenea. Multiplele acte de executare se integrează în chip natural în activitatea infracţională unică ce constituie elementul material al infracţiunii. a subiectului pasiv.). pen.). efectuarea ilicită de branşamente la reţeaua electrică în vederea sustragerii de energie. sub aspectul laturii subiective. 220 C.). sechestrarea ilegală a unei persoane. Este infracţiunea al cărei element material. Infracţiunea continuă. dezertarea (art. În felul acesta. fapta ce constituie elementul material al infracţiunii continue durează până când un act contrar celui iniţial pune capăt acţiunii sau inacţiunii. prin care autorul nu mai intervine pentru a pune capăt acţiunii sau inacţiunii şi lasă ca acţiunea sau inacţiunea să dureze. este unanim admis în teoria dreptului nostru penal şi recunoscut în practica judiciară că infracţiunea continuă ia sfârşit prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a făptuitorului.2. uciderea unei persoane prin descărcarea unui foc de armă. furtul de curent electric (art. Sunt infracţiuni continue: lipsirea de libertate în mod ilegal (art. vătămarea corporală produsă prin repetate lovituri aplicate victimei în aceeaşi împrejurare.). singură acţiune sau inacţiune. pen. a rezoluţiei psihice etc. chiar dacă hotărârea nu este definitivă. se prelungeşte în chip natural. Infracţiunea simplă.pen. sub aspectul laturii obiective. autorităţi etc. 208. 332 C.). constă dintr-o activitate unică. pen. Acest act contrar se poate datora făptuitorului însuşi. pen. Unitatea naturală de infracţiune A. constând dintr-o acţiune sau o inacţiune.). prin care se realizează acţiunea sau inacţiunea. pen. unei alte persoane. tulburarea de posesie (art. abandonul de familie (art. Este acea formă de unitate naturală la care infracţiunea.. astfel încât nu se pune în discuţie unicitatea obiectului infracţiunii. 189 C. Ceea ce caracterizează elementul material al infracţiunilor continue este faptul că acesta se realizează printr-o dublă atitudine a făptuitorului. 224 C. Activitatea infracţională caracteristică infracţiunii simple poate consta fie dintr-un singur act (de exemplu. vătămarea corporală prin aplicarea unei lovituri de cuţit etc. absenţa nejustificată (art. urmată de un singur rezultat şi care. şi alta omisivă.

Legea penală în vigoare nu cuprinde dispoziţii speciale privitoare la infracţiunea continuă. Infracţiunea deviată. care depind de momentul consumării infracţiunii. În funcţie de acest moment al încetării faptei se determină: legea penală aplicabilă. pen. conducerea unui autovehicul. Infracţiunea continuă se consideră deci săvârşită în momentul încetării acţiunii sau inacţiunii infracţionale. • infracţiunea continuă succesivă. deţinerea. de la obiectul sau persoana împotriva căreia fusese îndreptată.. în cazul infracţiunii continue. exact. în dispoziţiile din partea specială a dreptului penal sunt prevăzute relativ numeroase infracţiuni. care ţin de natura faptei. diferitele întreruperi. nu se poate realiza decât prin durata acţiunii sau inacţiunii respective. Dacă verbum regens indică o acţiune de durată. oricât ar fi durat aceasta. a acţiunii sau inacţiunii care constituie elementul material al infracţiunii. care necesită intervenţia succesivă a făptuitorului (de exemplu. dar el trebuie completat cu analiza atentă. reţinând drept infracţiune continuă pe aceea al cărei element material. Criteriul este. În cazul infracţiunilor continue succesive. 241 C. C. adică de încetarea activităţii infracţionale. prin însăşi natura sa. în principal. purtarea de uniforme sau semne distinctive etc. art. se recomandă. 2 C. se soluţionează problema incidenţei unei legi de amnistie ori graţiere. Trebuie reţinut că unele efecte juridice. în teoria dreptului penal. cum ar fi reţinerea.) etc. desigur. 122 alin. furtul de curent electric la care prelungirea în timp nu reclamă intervenţia autorului). singurele referiri fiind cele din articolul mai sus citat privitor la momentul din care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale. şi anume natura acţiunii. caracterizată prin prelungirea elementului material peste momentul consumării. ci se integrează în chip natural în activitatea infracţională unică. portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive. indicată de verbum regens. în fiecare caz. sunt legate. ci prin intervenţia făptuitorului.. la care continuitatea activităţii infracţionale se realizează fără intervenţia făptuitorului (de exemplu. infracţiunea continuă este o formă atipică a infracţiunii. până la un moment denumit al epuizării faptului. curge termenul de prescripţie a răspunderii penale (art. infracţiunea este continuă. un criteriu formal. datorită greşelii făptuitorului. Aşadar. care trebuie să îmbrace din nou uniforma cu decoraţia sau haina cu decoraţia ilicit purtată).• infracţiunea continuă permanentă. care sunt prin natura lor infracţiuni continue. la care prelungirea nu se realizează automat. Este desemnată prin această denumire infracţiunea care este săvârşită fie prin devierea acţiunii. nu schimbă caracterul continuu al infracţiunii şi unitatea naturală a acesteia. de momentul epuizării. prin care este desemnat în conţinutul infracţiunii elementul material al infracţiunii. pen. În schimb. Pentru identificarea infracţiunilor continue. la 238 .

aceea săvârşită prin devierea de la proiectul iniţial. în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale). după o prealabilă înţelegere şi conform unui plan prestabilit. în situaţia în care aceasta se săvârşeşte. nu există în realitate o pluralitate de infracţiuni formată din tentativa infracţiunii pe care făptuitorul se hotărâse să o săvârşească şi infracţiunea consumată săvârşită prin devierea acţiunii. există o singură infracţiune. în decurs de 3 luni. de exemplu. Dongoroz). sustragerea de către A şi B. care este în prezent majoritară în literatura de specialitate şi a fost însuşită de practica judiciară. • în caz de săvârşire a faptei asupra altei persoane. pen.. însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Unitatea legală de infracţiune A. îl confundă şi îl ucide pe C. este fără relevanţă pentru existenţa unei infracţiuni unice. iar faptul că infractorul. datorită erorii făptuitorului. ci viaţa sau integritatea corporală. la intervale de timp diferite. fie prin îndreptarea acţiunii. în cazul infracţiunii deviate.un alt obiect sau la altă persoană (de exemplu. datorită erorii făptuitorului. deoarece legea nu ocroteşte viaţa sau bunurile unei anumite persoane. fie de devierea acţiunii (aberratio ictus). 41 alin. de exemplu. aparţinând altei persoane decât aceea căreia făptuitorul credea că îi aparţine (aşa-numita error in persona). fie că este vorba de o eroare asupra identităţii persoanei (error in persona). Infracţiunea continuată a) Noţiune şi caracterizare. a ucis ori a lovit o altă persoană pe care a confundat-o cu aceea pe care urmărea să o lovească. în doctrină. Astfel. a 9 autoturisme. trăgând cu arma asupra unei persoane pe care voia să o ucidă sau încercând să o lovească pentru a-i produce o vătămare corporală. s-a ridicat. dar. 2 C. deoarece rezoluţia infracţională unică a fost realizată integral. problema de a şti dacă. ca valori sociale care aparţin tuturor persoanelor. 239 . Infracţiunea deviată se poate săvârşi deci în două situaţii distincte. şi anume: • în caz de deviere a acţiunii. datorită greşelii făptuitorului. asupra altei persoane ori asupra altui obiect decât acela pe care făptuitorul voia să-l vatăme sau să-l pună în pericol. făptuitorul a nimerit din greşeală o altă persoană). Într-o opinie (V. 3. infracţiunea continuată se realizează prin săvârşirea de către aceeaşi persoană. A vrea să-l ucidă pe B. asupra unui alt obiect sau asupra altei persoane (aşa-numita aberratio ictus). Potrivit art. Cu privire la infracţiunea deviată. se susţine că. ori asupra altui obiect. fiind întuneric. ori pe care a lovit-o sau eventual a ucis-o prin devierea loviturii. a unor acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni (de exemplu.

240 . infracţiunea continuată este existenţa unei pluralităţi de acte care. esenţială fiind identitatea obiectului juridic al infracţiunii. ar putea constitui tot atâtea infracţiuni de sine stătătoare. decizia nr. şi anume: unitatea de subiect activ. Nu se cere. 41 alin. Această unitate infracţională legală.).) că. Ne exprimăm acordul privitor la această soluţie. Din aceste trăsături caracteristice ale infracţiunii continuate rezultă condiţiile de existenţă a acesteia.D. însă cu precizarea că trebuie să existe./1971. Suprem. b) Condiţii de existenţă. dar infracţiunea continuată poate fi săvârşită şi în participaţie.Ceea ce caracterizează. acţiunile sau inacţiunile care alcătuiesc infracţiunea continuată sunt legate între ele printr-o triplă unitate. îmbrăţişată în doctrină şi confirmată de jurisprudenţă75. În această din urmă situaţie. ci se întemeiază pe anumite legături care unesc între ele faptele din care este alcătuită. p. în mod obligatoriu. aceeaşi persoană poate participa la săvârşirea unora dintre acţiuni sau inacţiuni în calitate de autor. prevăzând în mod explicit (art. care răspunde unor raţiuni de politică penală şi de tehnică legislativă pusă în slujba aceleiaşi politici. Săvârşirea în participaţie poate să privească toate acţiunile sau inacţiunile care compun infracţiunea continuată sau numai unele dintre acestea. care sunt săvârşite în aceeaşi împrejurare sau cu aceeaşi ocazie (de exemplu. aceeaşi 75 Trib. ca acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în acelaşi loc. nu este însă o creaţie arbitrară. • Acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. unitatea de rezoluţie infracţională (toate sunt săvârşite în realizarea aceleiaşi hotărâri) şi unitatea de conţinut (fiecare prezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni). pen. Din această pluralitate însă legiuitorul a construit o infracţiune unică. Existenţa infracţiunii continuate presupune săvârşirea a cel puţin două acţiuni sau inacţiuni. totuşi. l C. 246-248. uciderea prin mai multe lovituri. care constituie fiecare în parte elementul material al aceleiaşi infracţiuni. deci o pluralitate de infracţiuni. 1670/1971. aşadar. Într-adevăr. Această condiţie este necesară pentru a deosebi infracţiunea continuată de infracţiunea simplă în al cărei element material sunt absorbite în mod natural două sau mai multe acte sau acţiuni. la altele în calitate de complice. Secţia penală. în C. Nu interesează dacă unele dintre acţiuni au forma faptului consumat. furtul mai multor obiecte din locuinţa unei persoane etc. Este însă necesar ca acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite la un anumit interval unele de altele. în cazul infracţiunii continuate. iar altele au rămas în faza tentativei. nu există pluralitate de infracţiuni. Este necesar ca diferitele acţiuni sau inacţiuni să fie săvârşite de aceeaşi persoană (autorul). prezentând fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Pentru existenţa infracţiunii continuate şi deci pentru realizarea trăsăturilor caracteristice sus-menţionate trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: • O pluralitate de acţiuni sau inacţiuni săvârşite la diferite intervale de timp.

cit./1963. ceea ce înseamnă că infracţiunea continuată nu este posibilă decât la infracţiunile al căror element subiectiv îmbracă forma intenţiei. delapidare. condiţiile de săvârşire sau urmările fiecăreia. chiar dacă nu sunt prevăzute exact aceste acţiuni sau inacţiuni. luată anterior de infractor. în mod evident. Este suficientă o reprezentare în linii generale a acţiunilor sau inacţiunilor proiectate. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. a persoanei vătămate.). analizate în parte. în cursul desfăşurării actelor materiale care alcătuiesc latura obiectivă a infracţiunii continuate76. op. Cerinţa unităţii de rezoluţie presupune întotdeauna. Decizia de îndrumare nr. Toate aceste acţiuni sau inacţiuni au de la început şi până la sfârşit aceeaşi unică hotărâre. 76 77 M. respectiv a actelor de executare. a locului. iar jurisprudenţa a confirmat că. trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa conţinutului aceleiaşi infracţiuni (furt. De asemenea. în C. să le urmărească sau să le accepte. • Acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Zolyneak. vor fi avute în vedere unitatea obiectului infracţiunii.1/1963 a Plenului Trib.unică rezoluţie infracţională între participanţi. pe parcursul desfăşurării acţiunilor sau inacţiunilor. Doctrina a relevat. printre elementele care reprezintă temeiuri pentru stabilirea unităţii de rezoluţie. cu privire la toate acţiunile realizate prin schimbarea rolurilor între autori şi complici. Pentru existenţa unităţii de rezoluţie trebuie să se constate că acest interval nu este prea mare. de a repeta activitatea infracţională până la realizarea proiectului său. înşelăciune etc. Fiecare dintre acţiunile sau inacţiunile săvârşite. p. Suprem. deoarece un interval prea mare poate determina concluzia că autorul a renunţat la rezoluţia iniţială şi a luat o nouă rezoluţie infracţională. Unitatea de rezoluţie rezultă din modul în care au fost săvârşite diferitele acţiuni sau inacţiuni ce compun infracţiunea continuată şi este dependentă şi de mărimea intervalului de timp în care se săvârşesc acţiunile. precum şi unitatea de timp77. trebuie să se verifice dacă nu a intervenit. 52. reprezentarea de către făptuitor a rezultatului faptei sale. Această rezoluţie unică trebuie să fie întotdeauna anterioară activităţii infracţionale şi să se menţină în linii generale. • Acţiunile sau inacţiunile săvârşite să prezinte. Unitatea de rezoluţie pentru toate acţiunile sau inacţiunile presupune ca autorul să prevadă rezultatele actelor de executare. fiecare în parte. vreo cauză care să determine pe făptuitor să renunţe la rezoluţia iniţială şi să adopte o nouă rezoluţie infracţională. Această legătură subiectivă reprezintă principalul liant al pluralităţii de acte componente care alcătuiesc latura obiectivă a acestei infracţiuni continuate. 241 .D.

însă în varianta calificată sau agravată a acesteia. aceste acte nu se iau în considerare. bineînţeles. 1974/1969. p. care marchează consumarea infracţiunii continuate. V.Actele de executare nu este obligatoriu să fie identice. o altă unitate infracţională. pen. începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale (art. Această condiţie se consideră realizată şi atunci când actele de executare nu reprezintă toate infracţiuni. când unele acte se săvârşesc prin modalitatea însuşirii. 143 C. Dacă în conţinutul juridic al infracţiunii unele condiţii sunt prevăzute în două ori mai multe variante. aplicarea legii penale în timp va fi cea în vigoare la acea dată. există infracţiune unică continuată chiar dacă în acţiunile sau inacţiunile săvârşite au fost realizate unele sau altele dintre condiţiile alternative. dacă au fost săvârşite cu discernământ. să fie săvârşite în acelaşi loc sau să aibă acelaşi subiect pasiv. Dacă făptuitorul a început executarea când nu avea împlinită vârsta de 14 ani. Secţia penală. cit. – în raport de acelaşi moment..D. Fodor. Nu este necesar ca acţiunile sau inacţiunile care formează infracţiunea continuată să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect material. fiind suficient ca fiecare să se realizeze şi să se integreze în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. esenţial fiind ca în toate să fie realizat conţinutul infracţiunii respective. în formă consumată. p. 294. precum şi atunci când aceste acte sunt săvârşite în variantele alternative ale elementului material al laturii obiective ale aceleiaşi infracţiuni (de exemplu. unele putând rămâne în fază de tentativă78. iar jurisprudenţa a confirmat că infracţiunea continuată nu este posibilă la acele infracţiuni al căror obiect material nu poate fi divizat. iar altele prin traficare)./1969. în C. 242 78 . dacă o parte din aceste acte ori rezultatul s-a produs pe teritoriul României (art. în cazul infracţiunii de delapidare. I.Dongoroz. în Explicaţii…. va fi incidentă legea penală română. Infracţiuni care nu sunt susceptivbile de a fi săvârşite în formă continuată Doctrina a relevat. 2 C. se stabileşte incidenţa legii penale în raport cu vârsta făptuitorului.284. 122 alin. în acest din urmă caz urmând să se verifice însă dacă schimbarea persoanei vătămate a determinat o nouă rezoluţie infracţională şi. ci numai acelea săvârşite după împlinirea acestei vârste şi.). op. se determină incidenţa actelor de amnistie şi graţiere. c) Efectele juridice: – de la momentul încetării ultimei acţiuni sau inacţiuni. Unele dintre acţiunile sau inacţiunile săvârşite pot prezenta conţinutul aceleiaşi infracţiuni. altele prin folosire. – dacă actele de executare s-au săvârşit pe teritoriile mai multor ţări. pen. deci. decizia nr.). – tot în funcţie de momentul încetării ultimei acţiuni sau inacţiuni. Tribunalul Suprem. – tot în raport de acelaşi moment.

) de ameninţare (art. în cazul lor.). 2 C. l şi în parte şi alin. 174 C. 160 C. B. într-o unitate infracţională. l C.). de exemplu. Ea este un tip de unitate infracţională creată de legiuitor prin absorbirea în conţinutul acesteia a uneia sau a unor fapte diferite care prezintă. în conţinutul infracţiunii de atentat care pune în pericol securitatea statului (art.).) sunt reunite conţinuturile infracţiunilor de lovire sau alte violenţe art. 3 C. Potrivit unui concept unanim acceptat în literatura noastră de specialitate şi consacrat şi în legislaţia penală (art. pen.Astfel. conţinutul unei anumite infracţiuni. De asemenea.) etc. 2 şi 3 C.).) sunt incluse conţinuturile infracţiunilor de vătămare corporală (art. iar în conţinutul agravat al aceleiaşi infracţiuni (art. care.). în conţinutul de bază al infracţiunii (art. nu este de conceput forma continuată la infracţiunile de obicei. pen. 211 alin.) şi de omor (art. fie ca element constitutiv. fie un simplu element constitutiv în conţinutul de bază al infracţiuni complexe. fie ca element circumstanţial o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. 41 alin. 2 C. în conţinutul infracţiunii de tâlhărie se găsesc reunite. 239 alin. pen. 180 C. îşi pierd autonomia infracţională originară. de vătămare corporală gravă (art. pen. devenind. pen. 208 C. fiind incluse în conţinutul infracţiunii complexe. pen. rezoluţia infracţională este exclusă. fie un element circumstanţial în conţinutul agravat sau calificat al acesteia. conţinuturile infracţiunilor de insultă (art.).211 alin. 182 C. presupun repetarea acţiunilor sau inacţiunilor. pen.) şi de ameninţare (art. În conţinutul unic al infracţiunii complexe se găsesc. pen.l C.). dar care. după caz. 193 C. 205 C.) şi de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. pen. conţinuturile infracţiunilor de furt (art. 183 C. aşadar. 2. 182 C. pen. comprimate. 193 C. 181. infracţiunea complexă este infracţiunea ce cuprinde în conţinutul său. pen. pen. în conţinutul infracţiunii de ultraj sunt incluse. infracţiunea de omor nu poate fi săvârşită în formă continuată. pen. 181 C. în conţinutul de bază al acestei infracţiuni (art. pen.) şi de vătămare corporală (art. 181 C. conţinuturile a două sau mai multe infracţiuni. pen. iar în conţinutul său agravat (art. pen. pentru că. pen. 180 alin. pen.). 206 C. 180 alin. 2 C. 180 alin. Infracţiunea complexă a) Noţiune şi caracterizare.). pen. 239 alin.) sunt cuprinse conţinuturile infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (art. până când rezultă obişnuinţa. Astfel. 243 . fiecare în parte. În sfârşit.). pentru a-şi realiza existenţa sub raportul laturii obiective. de lovire sau alte violenţe (art. prin voinţa legiuitorului. de calomnie (art. forma continuată nu este de conceput nici în cazul infracţiunilor din culpă.). aşa cum se ştie. pen. chiar şi atunci când ea ar fi precedată de mai multe tentative de omor. de vătămare corporală (art.

dintre care pot fi menţionate atentatul care pune în pericol securitatea statului (art. Astfel. purtarea abuzivă (art. b) Forme şi modalităţi Forme. 239 C. pen. 163 C. distrugerea şi semnalizarea falsă (art. reprezintă o soluţie a legiuitorului pentru a răspunde unei necesităţi de politică penală şi unor raţiuni de tehnică legislativă. ca element circumstanţial al acestuia. În cazul acestei forme a infracţiunii complexe.) etc. ci se bazează pe existenţa unei legături obiective şi subiective dintre infracţiunile ce intră în cadrul infracţiunii complexe. ci numai furt. în doctrină se distinge între: – infracţiune complexă sub forma tip. În cazul faptei incluse în conţinutul agravat al infracţiunii complexe. tâlhăria (art. 160 C. această legătură are forma legăturii de la mijloc la scop. în raport de rolul îndeplinit de acţiunea sau inacţiunea care intră în conţinutul infracţiunii complexe. de exemplu. pen. luate individual. pen. pen.Crearea infracţiunii unice complexe. pornind de la o pluralitate de fapte diverse care. în prima situaţie nu există tâlhărie. Aşa cum rezultă din însăşi noţiunea de infracţiune complexă. care constituie infracţiune-scop. 250 C. 244 . actele de diversiune (art. Această construcţie nu este expresia unei voinţe arbitrare a legiuitorului. De regulă. Contopirea mai multor fapte penale într-o infracţiune unică este destinată să asigure o caracterizare mai precisă a activităţii infracţionale a făptuitorului în ansamblul acesteia. ca element ori ca circumstanţă agravantă. o evaluare mai exactă a gradului de pericol social al acesteia şi a periculozităţii autorului. lipsa din conţinutul ei a infracţiunii absorbite duce la inexistenţa infracţiunii complexe ca tip particular de infracţiune. iar în cea de a doua situaţie.). dacă se constată că furtul a fost săvârşit fără violenţă sau ameninţare sau că aceste fapte au fost săvârşite fără nici o legătură cu furtul. de regulă. există două infracţiuni distincte care îşi păstrează autonomia infracţională (furt şi lovire sau furt şi ameninţare). În raport de acest criteriu.). constituie tot atâtea infracţiuni. pen. simplă sau complexă. legătura ei cu infracţiunea tip. ca element constitutiv. pen. ultrajul (art. în sensul că una dintre infracţiuni serveşte ca mijloc pentru realizarea celeilalte. aceasta se prezintă sub două forme diferite. iar drept urmare.). întrucât acest element circumstanţial este. a unei acţiuni sau inacţiuni ce constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Infracţiunea complexă ca infracţiune tip este creată prin includerea în conţinutul său. este şi mai evidentă. o consecinţă a infracţiunii-tip. – infracţiune complexă agravantă.). 211 C. 276 C. o mai adecvată reacţie de apărare socială. cu privire la tâlhărie. Au această formă toate infracţiunile complexe propriu-zise.).

furtul calificat – art. 212 alin. forma de vinovăţie la infracţiunea complexă tip (de bază) este intenţia. la infracţiunea complexă.. pen. elementul material al infracţiuniiscop este realizat prin acţiunea de luare. desigur. 2 C. obiectul juridic principal este cel referitor la apărarea patrimoniului. Astfel. 209 alin. la infracţiunea de ultraj. ultrajul – art. Această formă a infracţiunii complexe poate exista şi în cazul în care infracţiunea. Legislaţia noastră penală cunoaşte astfel de infracţiuni care în forma lor de bază sunt infracţiuni simple. 3 şi 4 C. Sub aspectul laturii obiective. elementele componente ale laturii obiective şi subiective ale acestor infracţiuni.. l lit. deoarece făptuitorul prevede rezultatul acţiunilor sale şi 245 . sunt infracţiuni complexe (lipsirea de libertate în mod ilegal. pe de altă parte. în elementul material al infracţiunii complexe. 189 alin. 2 şi 3 C. 198 alin. etc). iar cel adiacent priveşte protecţia persoanei. identificăm un obiect juridic principal şi. g C. pirateria – art. variante agravate sau calificate în al căror conţinut poate intra o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. în forma ei de bază. obiectul juridic principal se referă la apărarea autorităţii statale. Sub aspectul laturii subiective.. termenii infracţiunilor reunite sau absorbite şi. vom identifica reunite acţiunile prin care se realizează elementul material al infracţiunilor absorbite (la tâlhărie. varianta complexă nu va mai exista şi va rămâne infracţiunea în forma ei de bază. pen. un obiect juridic adiacent (la infracţiunea de tâlhărie. Având în vedere că infracţiunea complexă este rezultatul reunirii în conţinutul unei infracţiuni unice a două sau mai multor infracţiuni. ca orice alte infracţiuni. 2 şi 3 C. infracţiunea complexă cuprinde. 2 C. etc). dar care. structura acesteia este una complexă. pen. iar cel adiacent la protecţia persoanei). pen.Infracţiunile complexe ca infracţiuni tip pot avea ele însele. pen. printr-o acţiune de ameninţare sau de exercitare a violenţei). în mod comprimat. iar elementul material al infracţiunii de mijloc. 239 alin. este tot o infracţiune complexă (tâlhăria – art. Dacă din această formă a infracţiunii complexe lipseşte acea faptă ce constituie elementul circumstanţial. cu supunerea victimei la suferinţe sau cu punerea în pericol a vieţii ori sănătăţii acesteia – art. în conţinutul său. 211 alin.. Infracţiunea complexă ca variantă agravantă a unei infracţiuni simple cuprinde în conţinutul său agravat sau calificat o acţiune sau inacţiune care reprezintă o altă infracţiune. În concret. în variantele lor agravate sau calificate. raportul sexual cu o minoră – art. Structură. pen. de sine stătătoare. Aceasta înseamnă că o infracţiune complexă tip poate exista şi în forma infracţiunii complexe ca variantă agravată.

Infracţiunea sau infracţiunile absorbite în infracţiunea complexă îşi pierd autonomia infracţională. infracţiunile absorbite păstrează autonomia infracţională79. infracţiunea mai gravă nu devine o infracţiune complexă. ci rămâne o infracţiune simplă. 43 C. p. La infracţiunea complexă în variantă agravantă. forma de vinovăţie este praeterintenţia. infracţiunea rămâne în faza de tentativă).218 şi jurisprudenţa constantă în această materie. 79 C. Efectele juridice. Distincţia privitoare la complexitatea naturală prezintă interes practic. infractorul este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. în momentul în care se săvârşesc acţiunile prin care se realizează elementele materiale specifice laturilor obiective ale infracţiunilor absorbite. în mod natural. care cuprinde în elementul său material şi elementul material al unei alte infracţiuni simple. însă deposedarea victimei nu a fost posibilă.. c) Complexitatea naturală În cadrul infracţiunii complexe există şi o complexitate naturală creată prin absorbirea în chip natural în conţinutul unei infracţiuni a elementului material specific altei infracţiuni (în conţinutul infracţiunii de omor.urmăreşte ori acceptă producerea acestui rezultat. În pofida complexităţii naturale. Infracţiunea complexă nu constituie o cauză de agravare a răspunderii penale. deoarece în cazul în care nu se poate reţine în sarcina făptuitorului infracţiunea mai gravă. deci. În toate aceste cazuri este vorba de o infracţiune simplă. identificăm incluse. elementele infracţiunii de vătămare corporală. infracţiunea de calomnie cuprinde în conţinutul ei. pen. 246 . întrucât nu presupune o prelungire în timp a acţiunii sau inacţiunii ori a consecinţelor acesteia. Infracţiunea complexă este o infracţiune momentană.). se va reţine infracţiunea mai puţin gravă. În cazul în care. Nerealizarea sub raportul laturii obiective a conţinutului unei infracţiuni absorbite poate conduce la calificarea faptei ca tentativă (exemplu: în cazul infracţiunii de tâlhărie. absorbite în mod natural. op. elementele insultei.). dacă se consumă ameninţarea sau violenţa. cit. mai puţin grave. după condamnarea definitivă pentru o infracţiune complexă. infracţiunea fapt consumat absoarbe întotdeauna în mod natural elementele tentativei acestei infracţiuni etc. Infracţiunea complexă se consumă. Dacă însă nu sunt realizate toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii complexe.Bulai. pedeapsa se recalculează ţinându-se seama de activitatea săvârşită în întregul ei (art. astfel că tratamentul sancţionator este cel prevăzut de lege fără vreo agravare specială.

l C. Această absorbţie are loc prin voinţa legiuitorului. fie prin agravarea urmării produse. În cazul în care urmările s-au agravat excesiv şi se ajunge la moartea victimei. adică numai amplificarea lui sau producerea unui nou rezultat. deci. 183 C. mai grav. fapta va constitui infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. pen. absorb în conţinutul lor infracţiunile mai uşoare.) este posibil ca vătămarea corporală să se agraveze progresiv şi să se ajungă la încadrarea faptei în infracţiunea de vătămare corporală (art. pen.). fie prin producerea unor noi urmări. fără o nouă intervenţie a făptuitorului. Astfel.). corespunzător unei anumite infracţiuni. Apare. 180 alin. şi în cazul infracţiunii progresive. realizate ca urmare a amplificării progresive a rezultatului. în asemenea situaţii. b) Efectele juridice. în cazul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe cu provocarea unor vătămări corporale (art. încadrarea juridică a faptei se va face în raport cu acest ultim rezultat şi de aceea. 181 C. se amplifică progresiv fără intervenţia făptuitorului. Ţinându-se seama de specificul infracţiunii progresive. caracterizată prin elementele definitorii arătate mai sus. Denumirea de infracţiune progresivă este dată acelei infracţiuni a cărei latură obiectivă. un moment al epuizării. În consecinţă. pen. Este denumită infracţiune de obicei sau de obişnuinţă acea infracţiune ce se săvârşeşte prin repetarea acţiunii sau 247 . care a incriminat ca infracţiuni de sine stătătoare fapte.) sau chiar în infracţiunea de vătămare corporală gravă (art. momentul consumării acesteia coincide cu momentul epuizării rezultatului. Infracţiunea progresivă a) Noţiune şi caracterizare. Se observă că. în funcţie de acest moment se determină şi legea penală aplicabilă. Ceea ce se prelungeşte dincolo de momentul consumării unei anumite infracţiuni iniţiale este numai rezultatul. Amplificarea producerii urmărilor ori producerea de noi urmări determină apariţia unei noi infracţiuni în care se absorb toate infracţiunile corespunzătoare rezultatului celui mai grav. D. De asemenea. ca infracţiune unică. Tot în raport de acest moment se determină şi incidenţa actelor de amnistie şi graţiere. corespunzătoare unei infracţiuni mai grave. trebuie să se aştepte epuizarea rezultatului. pentru calificarea corectă a faptei săvârşite. 182 C. infracţiunile mai grave. Această infracţiune este singura care urmează să fie reţinută. rezultat al agravării progresive a faptului iniţial. după ce a atins momentul consumării.C. în raport de diferitele grade de amplificare a rezultatului socialmente periculos al acestora. pen. în cazul infracţiunilor progresive. infracţiunea progresivă este şi ea o formă atipică a infracţiunii. Aşadar. Infracţiunea de obicei a) Noţiune şi caracterizare. De la data epuizării rezultatului se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale.

). Infracţiunea de obicei este şi ea o formă atipică a infracţiunii. prevăzută de art. prevăzut de art. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. se determină legea penală aplicabilă şi incidenţa unor eventuale acte de clemenţă. 330 alin. fiecare în parte. nu atribuie faptei semnificaţia unei infracţiuni continuate de trafic de influenţă.. Are. ele se integrează în infracţiunea unică de obicei. În schimb. această unitate nu este incompatibilă cu existenţa unei pluralităţi de acte materiale. de un număr de ori suficient de mare pentru ca din această repetare să rezulte că autorul desfăşoară acea activitate infracţională ca un obicei. 328 C. Luate izolat. ci constituie o unitate naturală de infracţiune. chiar dacă se săvârşesc după stingerea momentului consumării. considerate în ansamblul lor. să alcătuiască o singură acţiune în vederea aceluiaşi rezultat.pen. Ea este. adică după acumularea unui număr suficient de repetări din care rezultă obişnuinţa. prostituţia.. iar în raport de această dată.inacţiunii.pen. 327 C. prevăzută de art. vagabondajul. de care sunt legate toate consecinţele juridice. în sensul că se prelungeşte în timp după ce a atins momentul consumării. prin legătura firească dintre ele. APLICAŢII PRACTICE. infracţiunea de obicei este o infracţiune unică. o unitate legală creată de legiuitor dintr-o pluralitate de acte ce corespund prin trăsăturile lor faptei incriminate. aceste fapte nu constituie infracţiune. deci. Aşadar. 248 . cu condiţia ca acestea. înglobând în continuare în conţinutul său noile repetări ale faptei. însă. 326 C. pe lângă momentul consumării. şi în cazul infracţiunii de obicei. pen. urmate de primirea unor foloase de la acestea în acelaşi timp şi loc. b) Efectele juridice. Unitate naturală. apare un moment al epuizării faptei. un moment al epuizării. 2 C. De la aceeaşi dată începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Infracţiune. susceptibilă de o formă atipică. prevăzut de art. Infracţiunea de obicei nu este susceptibilă de forme imperfecte. jocul de noroc.. caracterizată prin săvârşirea repetată a unor acţiuni care prezintă. cum este tentativa. din obişnuinţă sau ca o îndeletnicire (cerşetoria. Acest moment este marcat de săvârşirea ultimei repetări. prin care se realizează elementul material al laturii obiective. Trafic de influenţă Purtarea unor discuţii repetate cu mai multe persoane aflate împreună. pen. dar care nu constituie infracţiune decât dacă se săvârşesc în mod repetat şi într-un număr suficient de ori pentru a constitui un obicei sau o obişnuinţă a făptuitorului. şi nu unitate legală sub forma infracţiunii continuate.

recursul în anulare a fost admis. reprezintă o unitate naturală de infracţiune. decizia nr. suma de 64 de milioane de lei şi alte bunuri. considerate în ansamblul lor. de la 13 membri ai acelor familii. 41 al. În consecinţă. în condiţiile speţei. alcătuind o singură acţiune şi. acţiuni considerate de prima instanţă.. 2 C. inculpatul a pretins şi apoi a primit. iar nu o infracţiune continuată de trafic de influentă. cu motivarea că pedeapsa aplicată este prea uşoară. au fost casate hotărârile atacate. cu aceleaşi ocazii. Împotriva deciziei procurorul a declarat recurs. urmate de verificarea paşapoartelor de către inculpat şi apoi de primirea foloaselor. Curtea Supremă de Justiţie. ca atare. În cauză s-a declarat recurs în anulare. în realitate. 41 al. cu acelaşi prilej. 2. scurtele întreruperi în desfăşurarea activităţii infracţionale. secţia penală. 257 C. iar suspendarea executării nu se justifică. şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit noii încadrări. pen. în cele ale art. pentru a-i ajuta să obţină vize pentru şedere în străinătate. susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari de la ambasada ţării respective. Completul de 9 judecători. Instanţa a reţinut că. între altele. s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia. ICCJ. veniţi împreună la domiciliul său. în aceeaşi zi. având la bază o unică formă de vinovăţie. după discuţii repetate purtate. s-a schimbat încadrarea juridică din prevederile art. Recursul în anulare este fondat. ca fiind componente ale infracţiunii continuate de trafic de influenţă. în favoarea membrilor celor două familii. a admis recursul. nu au. 257. Din situaţia de fapt. ocazionate de primele discuţii. pen. pen. semnificaţia unor acţiuni autonome. fiind determinate de natura infracţiunii. în unicul scop de a trafica presupusa sa influenţă asupra unor funcţionari de ambasadă. corect reţinută de instanţe. Discuţiile repetate avute de inculpat cu reprezentanţi ai celor două familii. cu aplicarea art. 41 al. 2 C. între altele. Apelul inculpatului a fost admis. a casat decizia atacată şi a menţinut hotărârea primei instanţe. urmate de primirea banilor şi bunurilor de la cele 13 persoane. cu motivarea. s-a înlăturat aplicarea art. cu aceeaşi promisiune de a le obţine pe paşapoarte vize de şedere temporară.. pen. că infracţiunea de trafic de influenţă nu a fost săvârşită în formă continuată.Inculpatul a fost condamnat. în luna martie 1998. în sensul prevederilor art. rezultă că inculpatul a săvârşit mai multe acte materiale. ca şi de cea de recurs. 257. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. cu persoane din două familii. 604/2003 249 . 2 C. cu aplicarea art. se constată că aceste activităţi sunt legate între ele în mod natural. 41 al. Activităţile menţionate ale inculpatului au urmărit un singur rezultat.

c) C. Infracţiunea de abandon de familie. 305 alin. din martie 2002.C. secţia penală. 305 alin. pen. nr. a admis apelul inculpatei. a constatat graţiată pedeapsa aplicată inculpatei. Recursul în anulare declarat în cauză. Data la care se consideră săvârşită infracţiunea. 543/2002. a respins ca nefondat recursul inculpatei. 543/2002. În raport cu această dată.C. art. instanţa de apel şi cea de recurs au pronunţat hotărâri nelegale. (4) Legea nr. considerat ca fiind momentul săvârşirii acesteia.. a suspendat condiţionat executarea pedepsei. 180 din 24 aprilie 2003. este fondat. Instanţa a reţinut că. nu a plătit pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească în favoarea minorului M.. se produc şi consecinţele juridice referitoare la actul de graţiere. fiind o infracţiune continuă.. Prin sentinţa penală nr. art.. c) C. U. 1 şi art. Abandon de familie. 543/2002. 543/2002. pen. data intrării în vigoare a Legii nr.. (1) lit. 8 O. U. 305 alin. modificată prin O. în baza art. inculpata. 401 din 11 decembrie 2002. prin decizia penală nr. 305 alin. este ulterior datei de 4 octombrie 2002. c) C. a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi. Curtea de Apel Alba Iulia. este cea a epuizării infracţiunii constând fie în plata pensiei de întreţinere. pen. 405 din 26 iunie 2003. În cauză. Judecătoria Blaj a condamnat pe inculpata A. este o infracţiune continuă. astfel că inculpatei nu-i erau aplicabile dispoziţiile actului de clemenţă.C. Graţiere C. acordându-i inculpatei beneficiul graţierii pedepsei aplicate. a epuizării infracţiunii continue. în varianta prevăzută în art. deciziile au fost casate şi s-a dispus înlăturarea graţierii pedepsei aplicate inculpatei. cu privire la greşita aplicare a prevederilor Legii nr. (1) lit. momentul epuizării infracţiunii. în raport cu care se stabileşte incidenţa legilor de graţiere. prin decizia penală nr. (1) lit. ci continuă până în momentul efectuării plăţii sau până când intervine o condamnare.L. Tribunalul Alba. 18/2003. 18/2003 Infracţiunea de abandon de familie prevăzută în art. 2022 din 15 aprilie 2004 250 . art. în baza art. G. nr. deoarece activitatea infracţională nu se epuizează la expirarea termenului pentru plata pensiei. pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. în condiţiile în care obligaţia nu a fost îndeplinită. cu rea-credinţă. Întrucât. (4) C. (1) lit.J. I. data săvârşirii infracţiunii.Unitate naturală de infracţiune continuă. pen. pen. fie în condamnarea inculpatului. Totodată. G. 1. 305 alin. c) şi alin. decizia nr. 8 din Legea nr. recursul în anulare a fost admis.

G.. 328/1966 este absorbită. Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de procuror şi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută în art. 1 din 4 ianuarie 2001. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.. (2) în cea prevăzută în art. 37 alin. nr. Rejudecând cauza. prin sentinţa penală nr. 178 alin. Recursul declarat de inculpat este fondat. (1). este greşită. 178 alin. în care infracţiunea prevăzută în art. inculpatul s-a deplasat cu autoturismul pe drumurile publice. Ucidere din culpă. Of. şi l-a condamnat pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina sa cu ocazia primei judecăţi. 75 din 21 iunie 2001. 78 din actul menţionat. şi nu concurs de infracţiuni. Distincţie C. de asemenea. Curtea Militară de Apel a admis apelurile declarate de procuror. 328/1966.U. Prin decizia nr. 178 Decretul nr. la un moment dat. o persoană a decedat şi mai multe au suferit leziuni traumatice. În urma impactului. Instanţa a reţinut că. Conducerea autovehiculului cu o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. (3) C. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. pen. (2).2002). 118 din O. 37 regăsindu-se în art. Prin decizia nr. condamnarea făptuitorului pentru ambele aceste infracţiuni. 41 alin. pen. 184 alin. şi a mai multor infracţiuni de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. Notă: Decretul nr. (2) C. 328/1966 a fost abrogat în temeiul art.4‰ alcool în sânge.. a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută în art. pen. inculpatul avea 1. (3) C.G.Unitatea legală de infracţiune. 251 . 958/28. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat pe inculpatul M. care. nr. pen. (1) din Decretul nr. în concurs. 37 alin. 37 alin. după ce a consumat băuturi alcoolice. art. Infracţiune complexă. şi a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută în art. în seara zilei de 17 iulie 1998. 328/1966. (3) şi (4) din acelaşi cod. Potrivit buletinului de analiză toxicologică. 178 alin. 328/1966. 958/2002 (M. a format obiectul trimiterii în judecată.12. 117 din 14 iunie 1999. 37 alin. art. (1) Uciderea unei persoane din culpa conducătorului de autovehicul a cărui alcoolemie depăşeşte limita legală constituie infracţiunea complexă prevăzută în art. Ca atare. (1) din Decretul nr. prevederile art. (3). 178 alin. Prin sentinţa nr. a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus. 22 din 16 februarie 2000. (1) din Decretul nr. art. inculpat şi părţile civile şi a dispus rejudecarea cauzei de prima instanţă.

J. 37 alin.. toate prin efracţie. Instanţa de apel. pen. C. art. fiind absorbită. conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate este prevăzută ca infracţiune distinctă în art. (3) C. secţia penală. 209 alin. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. în timpul nopţii. ca o agravantă a infracţiunii de ucidere din culpă. 178 alin. (3) C. pentru aceeaşi împrejurare. pen.S. 41 alin. decizia nr. în conţinutul infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. ca element sau circumstanţă agravantă.. din magazine din aceeaşi localitate. cu aplicarea art. Furt calificat C. 3169 din 20 iunie 2002 Unitate legală. 41 alin. pen. impune concluzia că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii unice. în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. 126 din 3 iunie 1999. valoarea totală a bunurilor furate caracterizând fapta ca având consecinţe deosebit de grave. 328/1966 îşi pierde autonomia infracţională. s-a casat decizia. 328/1966. ca circumstanţă agravantă. 37 alin. (1) raportat la art. s-a schimbat încadrarea juridică şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit încadrării menţionate. 208 alin. infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută în art. condamnând pe inculpat atât pentru infracţiunea prevăzută în art. a pronunţat o decizie nelegală. Pentru aceste considerente. două agravante. 178 alin.V. (2). pen. în condiţiile infracţiunii continuate prevăzute în art. pen. (2) C. (3) C. potrivit art. g) şi i) şi alin. (1) din Decretul nr... (1) lit. În atare situaţie. infracţiunea prevăzută în art. (1) din Decretul nr. 41 alin. pen. Instanţa a reţinut că. Infracţiune continuată. Prin sentinţa penală nr. o infracţiune este complexă când în conţinutul său intră. săvârşirea faptei de către un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică având o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate. 178 alin. cât şi pentru cea prevăzută în art. 41 alin. În acelaşi timp. 252 . recursul declarat de inculpat a fost admis. reţinând. 328/1966. constituie. (2) C.. pen. 209 Săvârşirea unui număr de 20 de furturi într-o perioadă de 10 luni. (3). Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpatul N. în acest caz. În acest sens. 41 alin. o infracţiune complexă. (3) care. inculpatul a săvârşit numeroase furturi de la persoane fizice şi societăţi comerciale. într-o perioadă de 10 luni. (3) C. 37 alin. art. deoarece conţine. e). este o infracţiune complexă. (1) din Decretul nr.Potrivit art.

a admis apelul declarat de inculpat.000 de lei. 19. 2. 3. C. pen. din Piteşti. după ce a pătruns în interior. a) şi 34 lit. precum şi zona în care a comis actele infracţionale (cu o singură excepţie. şi-a însuşit bunuri în valoare de peste 2.K. pe timp de noapte).S. din Piteşti şi. pen. 33 lit. reprezentarea acţiunilor sale. decizia atacată a fost casată. 41 alin. ultim şi art. făcând aplicarea art. ceea ce caracterizează existenţa rezoluţiei infracţionale unice. în noaptea de 16 iunie 1997.000 de lei. în seara zilei de 22 iunie 1997. decizia nr. de unde a sustras bunuri în valoare de 500. b) din acelaşi cod.000 lei.H. de asemenea. 12 şi 15 decembrie 1997.700 de lei.000. în nopţile de 1. în seara zilei de 16 mai. 2403 din 30 mai 2000 253 . În consecinţă. prin decizia penală nr.I. tot prin efracţie. pe timp de noapte. 4. procurorul a criticat decizia instanţei de apel cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptei.000 de lei. Din modul în care a acţionat inculpatul.Gh. obiecte de îmbrăcăminte şi alte bunuri. inculpatul a pătruns în incinta magazinului W. 41 alin. inculpatul a spart vitrina magazinului W. 209 alin. a pătruns în magazinul N. de la început. 4.J. pe raza municipiului Piteşti). a furat. mijloacele folosite (de regulă efracţie). a pătruns. de unde şi-a însuşit îmbrăcăminte în valoare de 900. numeroase bunuri de la alte 13 magazine. de unde şi-a însuşit bunuri în valoare de 4. a spart vitrina magazinului N. Prin recursul declarat. L de unde şi-a însuşit bunuri în valoare de 2. prin efracţie. prin efracţie. în noaptea de 24 august 1997. a pătruns în incinta barului aparţinând SC I. 256 din 23 noiembrie 1999. precum şi timpul în care a acţionat (în toate cazurile. recursul procurorului a fost admis.467. prin efracţie. secţia penală. 26 noiembrie 1997. Recursul este fondat. (2) C. prin efracţie. în incinta SC W. în seara zilei de 30 aprilie 1997. Curtea de Apel Argeş.000 de lei. în seara zilei de 22 februarie 1997. de unde şi-a însuşit bunuri în valoare de 2.M.Astfel. menţinându-se hotărârea primei instanţe. a pătruns. prin efracţie. 8. a schimbat încadrarea juridică a faptei prin înlăturarea prevederilor art. 15.836.500. 25 septembrie 1997. rezultă că el a avut. în locuinţa părţii vătămate T.. şi. 11. (2) C. de unde şi-a însuşit aparate electronice. la 19 mai 1997. a redus pedeapsa. şi anume perseverenţa cu care a săvârşit faptele la intervale scurte de timp. în condiţiile prevăzute în art.

urmează a se înlătura aplicarea dispoziţiilor art. prin sentinţa penală nr. a) şi 34 lit. este nelegală hotărârea prin care fapta se încadrează în prevederile art. a) Săvârşirea infracţiunii de omor asupra a două sau mai multor persoane constituie o singură infracţiune de omor prevăzută în art. 174 raportat la art. pen.Unitate legală de infracţiune. 34 lit. a) şi art. pen. deci. b) C. Fiind vorba. 176 lit. condamnând pe inculpat la două pedepse de câte 3 ani închisoare. Tribunalul Judeţean Buzău. a condamnat pe inculpatul G. cu aplicarea unui spor. b) C. 73 lit. dar se face şi aplicarea art. A. şi nu concurs de infracţiune C. 30 din 11 decembrie 1991. b). sau. 33 lit. după caz. Aşa fiind. 174 şi art. b). săvârşirea unei singure tentative la infracţiunea de omor deosebit de grav. 76 alin. în consecinţă. Omor asupra a două persoane în aceeaşi împrejurare constituie infracţiune complexă. (2) C. pen. Recursurile declarate de procuror şi de inculpat sunt întemeiate. Instanţa a reţinut că. o singură tentativă la această infracţiune şi se aplică o singură pedeapsă în limitele prevăzute în lege.. 176 lit. 34 lit. în aceeaşi împrejurare. inculpatul a încercat să le ucidă prin lovituri aplicate cu un cuţit. 176 lit. şi PA. 174 şi art. la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. art. 33 lit. sporul de 6 luni închisoare. cu un spor de 6 luni.. s-a dispus ca inculpatul să execute 3 ani închisoare. 33 lit. în cazul în care.. 176 lit. a) şi art. 34 lit.J. de o infracţiune unică. pen. în concurs real.P. 2048 din 11 decembrie 1991 254 . Conform art. aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni. în urma acţiunilor provocatoare ale celor două părţi vătămate. prin încadrarea juridică dată faptei. fapta fiind săvârşită cu ocazia aceleiaşi altercaţii dintre părţi. 33 lit. art. chiar prin săvârşirea unor acţiuni diferite. 20 raportat la art. Prima instanţă a reţinut în mod corect. 174. s-a încercat uciderea a două persoane. a) din acelaşi cod. 20 raportat la art. Infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. şi. secţia penală. însă a făcut. a) C. pen.. decizia nr. art. art. pen. cu aplicarea art. cum este cazul în speţă.G. C. b) C. a) din acelaşi cod. b) şi art. este o infracţiune complexă care cuprinde în conţinutul său cel puţin două fapte de omor. Ca atare. a). stabilindu-se două pedepse contopite conform textelor de lege menţionate. în mod greşit.S. în total 3 ani şi 6 luni închisoare. 176 lit. în sarcina inculpatului urmează a se reţine o singură tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav. iar nu două tentative de omor.

B. nu se cere existenţa unui mandat de arestare emis de solicitant. Potrivit art. Examinând hotărârea şi actele dosarului în raport cu motivele de recurs. În cazul în care cererea de extrădare este însoţită de hotărârea executorie de condamnare. în 255 . 24 din Legea nr. a admis cererea de extrădare formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Germania privind pe cetăţeanul german L. a declarat recurs. 296/2001. 2 din Legea nr. art. şi a dispus extrădarea acestuia în vederea executării deciziei din 25 martie 1999 a Tribunalului Landului Bielefeld. Lipsa mandatului ar fi putut constitui un temei al neprimirii cererii de extrădare numai dacă hotărârea executorie de condamnare nu s-ar fi aflat la dosar. lipsind mandatul de arestare.B. Ucidere din culpă. 33 Cererea de extrădare trebuie formulată în scris şi poate fi transmisă de partea solicitantă şi prin fax. 296/2001 se prevede că cererea de extrădare se formulează în scris. prin sentinţa penală nr. 296/2001. se constată că prima instanţă a reţinut în mod corect regularitatea cererii de extrădare şi că actele pe care se sprijină sunt complete. 296/2001. şi nu concurs de infracţiune agravantă Legea nr. care a expirat. şi a menţinut arestarea provizorie. fără a se referi la formele de transmitere. arestarea provizorie durează în continuare până la soluţionarea definitivă a cererii de extrădare. Recursul este nefondat. ceea ce nu este cazul. motiv pentru care a cerut respingerea cererii de extrădare şi punerea de îndată în libertate. cum este cazul în speţă. Curtea de Apel Bacău.Unitate de infracţiune. întrucât arestarea sa este provizorie. Transmiterea cererii de extrădare prin fax nu constituie un impediment la admiterea cererii. 24 pct. 1 al Legii nr. fiind supusă unui termen de 40 de zile. 13 din 30 august 2001. 24. întrucât în art. 296/2001 se referă la termenul în care partea solicitată trebuie să primească cererea de extrădare şi celelalte înscrisuri necesare. 33 pct. Durata de 40 de zile a arestării prevăzute în art. Împotriva acestei sentinţe L. 4 din Legea nr. dacă aceste forme au fost îndeplinite în termen. în lipsa unei reglementări speciale. inclusiv faxul. prin care s-a dispus revocarea liberării condiţionate dintr-o pedeapsă anterioară şi executarea restului de pedeapsă neexecutat. susţinând că prima instanţă a reţinut în mod greşit că cererea îndeplineşte cerinţele prevăzute în art. art. 24 pct. în condiţiile în care cererea de extrădare a fost transmisă prin fax şi actele sunt incomplete. înseamnă că legea permite să se folosească orice mijloace care lasă o urmă scrisă şi asigură predarea cererii.

pen. respectiv tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. pen. inculpatul G. constituie infracţiunea unică de tentativă la omor calificat prevăzută în art. Prin decizia penală nr. (2). Prin sentinţa penală nr. inculpatul a insultat şi ameninţat pe un ofiţer de poliţie aflat în exerciţiul funcţiunii. după care i-a aplicat o lovitură de cuţit în abdomen. 239 alin. cauzându-i leziuni grave pentru vindecarea cărora s-a intervenit chirurgical şi au fost necesare 35-40 de zile de îngrijiri medicale. recursul a fost respins ca nefondat. S-a reţinut că. 2. iar nu două infracţiuni distincte. decizia nr. secţia penală. iar cererea de extrădare a fost primită la 30 august 2001..A. neatacată cu recurs. art. 94 din 8 mai 1997 a Tribunalului Bacău. 239 alin. f). astfel încât şi această critică adusă hotărârii este nefondată. 175 lit. pen. 174 C. cu aplicarea art. 174 C. Infracţiune complexă. 117 din 12 august 1997. Unitate infracţională C. 20 raportat la art.. Art.sprijinul cererii de extrădare trebuie să se prezinte fie hotărârea de condamnare executorie. şi a infracţiunii de ultraj prevăzută în art. Cererea inculpatului de a fi pus în libertate. aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. 174 şi art. nu este întemeiată. art. şi infracţiunea de ultraj prevăzută în art.J. (2). punându-i viaţa în pericol. statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare şi prin documentele menţionate în art. f) C. 20 Fapta inculpatului. 20 raportat la art. 33 pct. se constată că durata arestării provizorii nu a depăşit 40 de zile la data formulării cererii de extrădare şi că menţinerea arestării în continuare este legală în ambele faze ale procesului. fie mandatul de executare. pen. în termen de 18 zile de la arestarea persoanei urmărite. 296/2001 prevede că arestarea provizorie va putea înceta dacă. de a aplica o lovitură de cuţit în abdomen unui ofiţer de poliţie. pentru motivul că măsura arestării provizorii ar fi încetat prin depăşirea termenului de 40 de zile. la 12 octombrie 1996. art. Ultraj cu violenţă.. 175 lit. 4 din Legea nr. 20 raportat la art. a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 13 C. În consecinţă. 239 alin. Curtea de Apel Bacău. (2) C. pen. Cum din actele dosarului rezultă că recurentul a fost arestat provizoriu la 24 iulie. şi că arestarea provizorie va înceta după 40 de zile dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare. 3829 din 17 septembrie 2001 Unitate legală. când a fost admisă de curtea de apel.S. pen. Tentativă de omor calificat. admiţând apelul declarat de inculpat. C. 24 pct. a schimbat încadrarea 256 .

în raport cu numărul persoanelor agresate.. prin aplicarea loviturii de cuţit în abdomen. după ce a adresat insulte şi ameninţări ofiţerului de poliţie. pen. pen. care se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. (2) C. în noaptea de 21 aprilie 1994. 13 C. pen. constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat. Din actele dosarului rezultă că inculpatul. 20 raportat la art. fără drept. 174 şi art. f) C. a menţinut condamnarea inculpaţilor. 109 din 19 ianuarie 1999 Unitate legală de infracţiune. pen.000 de lei. prin sentinţa penală nr. 174. f). 138 A din 7 martie 1995.000. pen. şi nu concurs de infracţiuni C. deoarece exprimarea folosită în acest text de lege este fără echivoc. acţiunea sa de ultragiere fiind absorbită în modalitatea arătată în art. viaţa ofiţerului de poliţie care se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.. decizia nr. pen. (2) şi de violare de domiciliu prevăzută în art. Infracţiune complexă. art. Tâlhărie. cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în pericol. art. 175 lit. cu aplicarea art. 211 alin. f) C. 257 . 13 C. Împotriva celor două hotărâri s-a declarat recurs în anulare. 175 lit. 140/1996.A. omorul este calificat dacă a fost săvârşit în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau obşteşti ale victimei. a) Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe asupra mai multor persoane.S. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. tentativă de omor prevăzută în art. Instanţa a reţinut că inculpaţii. constituie o infracţiune unică de tâlhărie. dar având ca obiect material bunuri din patrimoniul comun al acestora. 192 alin.juridică a faptelor într-o singură infracţiune. familie compusă din patru persoane. 211. Ca urmare. 175 lit. pe care le-au lovit. Judecătoria Făgăraş. Tribunalul Braşov. fapta inculpatului de a pune în pericol. secţia penală. Or. a condamnat pe inculpatul D. cauzându-le leziuni ce au necesitat până la 12 zile de îngrijiri medicale şi au sustras bunuri ale acestora în valoare de 2. recursul în anulare a fost admis şi s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 410 din 22 august 1994. iar nu o pluralitate de infracţiuni aflate în concurs. în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. C. Potrivit art. cu aplicarea art.. şi pe alţi patru coautori pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzută în art. 75 lit.. au pătruns. 20 raportat la art. prin decizia penală nr.J. care este fondat. i-a aplicat o lovitură de cuţit în abdomen. în locuinţa părţilor vătămate.

dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii. în noaptea de 20 spre 21 iulie 1995. critica referitoare la concursul de infracţiuni de tâlhărie. 1291 din 24 mai 1996 Unitate legală de infracţiune. a) C. rămasă definitivă prin neapelare. 209. iar altele au rămas în fază de tentativă. pen. au săvârşit faptele în condiţii similare şi la intervale foarte scurte de timp. pen. instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 33 lit. în noaptea de 20 iulie 1995. constituie circumstanţă agravantă săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.. c).A. (1) raportat la art. 208 alin. cu aplicarea art. 41 alin.. pentru a le valorifica.M. e) şi g) C. Faptul că unele dintre elementele componente ale activităţii infracţionale au rămas în fază de tentativă nu duce la existenţa concursului de infracţiuni.Potrivit art. (2) C. Judecătoria Olteniţa. însă. 209 Săvârşirea. art. art. întrucât bunurile sustrase constituiau patrimoniul lor comun. şi a patru tentative la aceeaşi infracţiune. a) din acelaşi cod.. pen. din 258 . Furt. iar nu concurs de infracţiuni. prin sentinţa penală nr. Tentativă. iar pentru doi dintre inculpaţi se impunea şi aplicarea art. decizia nr. pen. (1) raportat la art. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. este de observat că nu sunt realizate toate trăsăturile specifice acestei infracţiuni în raport cu fiecare dintre părţile vătămate. secţia penală. 75 lit. În ceea ce priveşte.. 41 alin. pen. 37 lit. reţinerea unei singure infracţiuni de tâlhărie pentru toţi inculpaţii este corectă. şi C. în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut în art. Cum în cauză infracţiunile de tâlhărie au fost comise de cinci inculpaţi împreună.. iar nu patrimoniul distinct al fiecăreia dintre ele. dintr-un autoturism. deşi acestea au fost supuse unor violenţe. 41 alin. Ca atare. 88 din 29 februarie 1996. a). a) C. potrivit art. (2) C. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpaţii au acţionat. C. instanţa trebuia să reţină că activitatea inculpaţilor realizează conţinutul unei infracţiuni continuate de furt calificat prevăzută în art. a condamnat pe inculpaţii C.J. (2). Infracţiune consumată C. la intervale diferite de timp. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. inculpaţii au sustras. pen. 208 alin. indiferent dacă unele acţiuni au fost consumate. infracţiune continuată. 209 lit. Aşa fiind. pe baza unei hotărâri prealabile de a fura bunuri din autoturisme. a unor acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni constituie. Instanţa a reţinut că. 75 lit. prin efracţie. Infracţiune continuată.S. în realizarea acestei unice rezoluţii infracţionale. a) din acelaşi cod. diferite bunuri şi au încercat să-şi însuşească bunuri din alte patru autoturisme.

409 şi art.. cât şi cea tentată. în aceeaşi noapte. constituie o singură infracţiune. 643 din 132 noiembrie 1993. 208 şi art. 7 C. Împrejurarea că numai unele dintre actele componente au fost furturi consumate. se înţelege. a). bunuri în valoare de 31. prin efracţie. continuată. a). secţia penală. decizia nr. prin săvârşirea infracţiunii. bunuri din două autoturisme şi de a încerca să comită sustrageri din alte două. pen. cât şi tentativa.. 208 raportat la art. 209 lit. conform art. proc. e) şi g) C. Judecătoria Câmpina a condamnat pe inculpatul C.. (2) C. de furt calificat. pen.000 de lei din două autoturisme şi a încercat să sustragă bunuri din alte trei. cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei este greşită. făcând aplicarea art.. 403 din 19 februarie 1997 Unitate legală de infracţiune. art. prin efracţie. 209 Fapta inculpatului de a sustrage. 33 lit. C.O. 208 raportat la art. a) şi 34 lit.J. 41 alin. C. (2). în formă continuată. (1).S. Întrucât inculpatul a acţionat pe baza unui plan prealabil şi în executarea unei hotărâri unice. partea I. rămasă definitivă prin nerecurare. (2) C.moment ce. în sensul art. pen.S. 106 din 25 ianuarie 1994 259 . inculpatului trebuia să i se aplice o singură pedeapsă. a) din acelaşi cod. pătrunzând în aceeaşi noapte. (2) C. 410 alin. pen..J. 209 lit. c). inculpatul a sustras. În temeiul încadrării faptei în prevederile art. Prin sentinţa penală nr. c). toate parcate în acelaşi loc. la mai multe pedepse pentru săvârşirea a două furturi calificate prevăzute în art. 144. pen. de furt calificat. se înţelege. decizia nr. trebuia să se constate că el a comis o infracţiune unică. în timp ce altele au rămas în fază de tentativă nu este relevantă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei. Instanţa a reţinut că. Furturi consumate şi tentativă la infracţiunea de furt C. pen. 41 alin.. pen. atât infracţiunea consumată. s-a declarat recurs în anulare. Infracţiune continuată. art. 20 raportat la art.. 209 lit. e) şi g) cu aplicarea art. din două reuşind să sustragă unele bunuri. a). e) şi g) C.. toate aflate în acelaşi loc.. 41 alin. secţia penală. c). şi a tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. de vreme ce prin „săvârşirea” infracţiunii. conform art. 41 alin. în sensul prevederilor art. pct. atât infracţiunea consumată. Conform art. caracterul de infracţiune consumată al unora dintre fapte şi de infracţiune tentată al altora neprezentând relevanţă sub acest aspect. 144 din acelaşi cod. în cinci autoturisme. Recursul în anulare este fondat. în noaptea de 6 august 1992.

secţia penală. 176 lit. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat prevăzută în art. c) din acelaşi cod. c) şi art. 175 lit. inculpatul G. c). 73 lit. inculpatul. găsind pe soţia sa G. 176 lit. b) C. art.. decizia nr. 176 lit. cu aplicarea art. pen.. 174. a ucis pe loc.. 23 din 13 mai 1993 a Tribunalului Brăila. întemeindu-se pe probele administrate. 176 lit. b) din acelaşi cod. Pentru sentinţa penală nr.B. 174 raportat la art. 73 lit.J. la scurt timp una de cealaltă. b) C. 176 lit. b) din acelaşi cod. pen. 175 lit. asupra victimei G. ca urmare a unui conflict cu acestea. constituie o singură infracţiune de omor deosebit de grav prevăzută în art. într-o situaţie de vădită intimitate. b) C. dacă între cele două fapte nu a trecut decât un timp foarte scurt. au stabilit corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului. c).B. b) C. pen.M. pe S. şi nu concurs de infracţiuni C. iar nu o infracţiune de omor prevăzută în art.C.M. pen. Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele.. în seara zilei de 25 septembrie 1992. cu lovituri aplicate asupra capului cu un băţ. art. 73 lit.B. Instanţa a reţinut că. b) C. pen. c).. În speţă. art. 117 din 11 mai 1994. asupra victimei S. iar nu concurs de infracţiuni şi să încadreze în drept fapta ca infracţiune de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. b) şi c). pen. şi a infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. inculpatul. iar pe soţia sa a ucis-o în curtea domiciliului lor. 175 lit. cu aplicarea art. 174 cu aplicarea art. C. Stabilindu-se că inculpatul a ucis ambele victime în aceeaşi împrejurare. însă au dat o încadrare juridică greşită faptelor de omor săvârşite de acesta. în cadrul aceluiaşi conflict şi în aceeaşi împrejurare. 175 lit. c). 174 raportat la art. în aceeaşi împrejurare..S. 174 raportat în art. 73 lit. în locuinţa vecinului său S. Prin decizia penală nr. instanţele trebuiau să constate că actele de violenţă săvârşite de inculpat constituie o unitate infracţională. cu aplicarea art.. cu aplicarea art. Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpat şi a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art. aflată în concurs cu aceea de omor deosebit de grav prevăzută în art. c) şi art. 73 lit. 174 Uciderea a două persoane. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. unde o adusese de la locuinţa primei victime. 174 raportat la art. 176 lit. le-a aplicat lovituri ce au avut ca urmare moartea acestora. 2938 din 30 noiembrie 1995 260 . datorită atitudinii provocatoare a celor două victime. Infracţiune complexă. şi de omor deosebit de grav prevăzută în art.Unitate legală de infracţiune.

261 . constituie numai infracţiunea de ultraj.A.. la 18 aprilie 2003. care exclude concursul de infracţiuni în raport cu pluralitatea de subiecţi pasivi. şi M. asupra a doi agenţi de poliţie aflaţi în exerciţiul funcţiunii constituie o infracţiune unică de ultraj. pen.A. 270 1. urmată de fuga acestora..A. existând o unitate naturală de infracţiune. agenţii de poliţie P. după care ambii inculpaţi au fugit.Unitate naturală de infracţiune. iar părţii vătămate P.C.. În urma agresiunii. În faţa sediului poliţiei. art. care a încercat să-l elibereze pe inculpatul M. a lovit cu picioarele şi pumnii pe cei doi agenţi de poliţie. respectiv. art.A. Tribunalul Caraş-Severin a condamnat pe inculpaţii M. (2) C. 269. agenţii de poliţie au fost atacaţi de inculpatul M. Prin sentinţa penală nr. Mai mulţi subiecţi pasivi. 99 din 31 mai 2004.A. a sărit în spatele agentului de poliţie P. 1136 din 6 martie 2003. i-au fost cauzate leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 5 zile de îngrijiri medicale. Notă: cu privire la existenţa unei infracţiuni unice de ultraj. Instanţa a reţinut că. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi având de pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care s-a ordonat arestarea condamnatului M. (2) şi (3) C. proc.A. a) raportat la art. Infracţiune unică de ultraj.. a achitat pe inculpatul M. pen. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută în art. părţii vătămate D. pentru infracţiunea de evadare prevăzută în art. lovindu-l. şi nu evadare când lipseşte intenţia C... 11 pct. (1) lit. 10 alin. în temeiul art. publicată. pentru infracţiunea de înlesnire a evadării prevăzută în art.A. (3) şi (4) C. 239 alin. iar pe inculpatul M.A. înlesnire a evadării. Fapta de vătămare corporală săvârşită în aceeaşi împrejurare.C. 2 lit. iar inculpatul M.. leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 2 zile de îngrijiri medicale.C. 2. şi D. Fapta de vătămare corporală săvârşită de doi inculpaţi asupra agenţilor de poliţie care aduc la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii emis împotriva unuia dintre inculpaţi.A.. 239 alin. (3) şi (4). în sens contrar decizia nr. inculpatul M. pen. d) C.C. pen. 269 alin. iar nu şi infracţiunea de evadare şi. l-au imobilizat pe acesta şi l-au condus spre sediul poliţiei. dacă nici unul dintre inculpaţi nu cunoştea faptul că pe numele unuia dintre aceştia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii şi că are de executat o pedeapsă. 270 alin.. întrucât lipseşte intenţia.A. şi. Astfel. în mod neîntrerupt şi pe baza unei unice rezoluţii infracţionale. art.

întrucât lipseşte intenţia. referitoare la aprecierea probelor. pen.C. proc. (3) şi (4) C. iar părţii vătămate P. au lovit pe agenţii de poliţie D. cu privire la greşita achitare a inculpatului M. iar inculpatul M. întrucât cei doi inculpaţi. secţia penală. nu cunoştea faptul că mai are de executat vreo pedeapsă. sub aspect subiectiv. aflaţi în îndeplinirea unei atribuţii de serviciu.C. recursul procurorului a fost respins. s-a dat eficienţă prevederilor art. În cauză. întrucât au acţionat cu aceeaşi ocazie şi în mod neîntrerupt.A. 239 alin. 270 alin. leziuni traumatice care au necesitat 2 zile de îngrijiri medicale. prin urmare. Recursul declarat de procuror. proc. (2) C. I. nu cunoşteau nici că agenţii de poliţie aveau de executat un mandat de executare a pedepsei şi nici că ar exista o pedeapsă de executat de către M.A. iar nu şi al celor de evadare sau de înlesnire a evadării. În aceste condiţii.. pen. leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 5 zile de îngrijiri medicale.C. are de executat o pedeapsă şi că pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. pentru infracţiunea prevăzută în art. şi M. au vătămat pe cei doi agenţi de poliţie. se circumscriu numai conţinutului constitutiv al infracţiunii de ultraj. 3 din 29 noiembrie 2004. în speţă nu au fost respectate prevederile art. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. au săvârşit fiecare dintre aceştia o infracţiune unică de ultraj.Prin decizia penală nr. stabilindu-se că faptele inculpaţilor care. Curtea de Apel Timişoara a admis apelul procurorului. referitoare la executarea mandatului în ceea ce priveşte înmânarea unui exemplar al acestuia. la 18 aprilie 2003. şi a inculpatului M. 63 alin.. precum şi pentru greşita nereţinere a două infracţiuni de ultraj.C.A.A. Inculpaţii care.A. ce exclude existenţa unui concurs de infracţiuni în raport cu pluralitatea de subiecţi pasivi. şi P.A.. în baza unei unice rezoluţii infracţionale. în aceeaşi împrejurare. În consecinţă. şi a inculpatului M.A. fiind liberat la 9 octombrie 2002. existând. decizia nr. pentru infracţiunea prevăzută în art. şi anume punerea în executare a unui mandat privind pe inculpatul M. Aşa cum rezultă din probele administrate. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare. o unitate naturală de infracţiune. este nefondat. (2) şi (3) din acelaşi cod.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înlesnire a evadării.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută în art. nu cunoştea că M. producând părţii vătămate D. Instanţele au reţinut în mod corect nevinovăţia inculpatului M. 422 C.. majorând pedepsele aplicate inculpaţilor şi a respins apelurile acestora.J. în mod corect instanţele au constatat că actele de violenţă săvârşite de inculpaţii M.C. 269 alin. 5197 din 15 septembrie 2005 262 . (2) C.A. pen.A. pen.C. Din înscrisurile existente la dosar rezultă că inculpatul M.

prin decizia nr. la 23 iulie 2002. Potrivit art. Tribunalul Bucureşti. Distincţie între infracţiunile care alcătuiesc infracţiunea complexă şi concursul de infracţiuni C. furtul săvârşit prin violenţă constituie infracţiunea de tâlhărie. urmată de îndată de sustragerea unor bunuri din autoturismul persoanei vătămate aflat în apropiere constituie infracţiunea complexă de tâlhărie. a). 208 alin. împărţind conţinutul. inculpaţii au lovit partea vătămată şi au căutat dacă are bani asupra ei. decizia nr..C. 5886 din 10 noiembrie 2004 263 .J.C. art. Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate. iar nu tentativă de tâlhărie în prima fază şi furt în cea de-a doua.D. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie şi a complicităţii la infracţiunea de furt calificat.M. în urma agresiunii. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie pentru ambii inculpaţi. iar pe inculpatul B. nu se poate disocia activitatea inculpaţilor de lovire de cea de însuşire a bunurilor. secţia a II-a penală. iar inculpaţii au mers la autoturismul din care partea vătămată coborâse. art. Curtea de Apel Bucureşti. 211 alin. În consecinţă. Prin sentinţa nr.Formele unităţii legale – infracţiune complexă. 209 alin. art. În speţă. e) şi g). secţia penală. 211 C. iar sustragerea din autoturism a fost considerată furt. b) şi c). alin. pentru complicitate la tentativa de tâlhărie şi furt calificat. motiv pentru care recursul inculpaţilor a fost respins. a admis apelul procurorului. art. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor şi a condamnat pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. a condamnat pe inculpatul I. secţia a II-a penală. încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de apel este în concordanţă cu probele administrate şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie. Instanţă a considerat că prima faptă a inculpaţilor constituie tentativă la tâlhărie. cum nici poziţia lor psihică. au sustras de acolo borseta acesteia. (2) lit.. (1). (1) lit. găsindu-şi refugiu în scara unui bloc. din moment ce partea vătămată nu mai avea posesia bunurilor.. Aceasta a reuşit să fugă. (3). pen. S-a reţinut că. (21) lit. 41 alin. negăsirea unor bunuri asupra ei şi fuga acesteia spre a se salva. cu timpul şi locul săvârşirii faptei şi cu scopul urmărit de făptuitor. respectiv complicitate la aceasta. 413 din 2 iunie 2004. respectiv complicitate la aceasta. I. 1050 din 14 noiembrie 2003. deoarece fapta are caracterul unei infracţiuni unice în raport cu persoana victimei. faţă de modul cum au acţionat şi perioada scurtă de timp între lovire şi furt. a) Lovirea persoanei vătămate aflate în stradă în scopul de a o jefui.

CAPITOLUL V PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI 1. ci are la bază logica potrivit căreia. datorită consecinţelor pe care le poate avea pe planul răspunderii penale a făptuitorului. desemnează un grup de două sau mai multe infracţiuni. se înţelege un număr de două sau mai multe infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană. ƒ recidiva. ca principale forme ale pluralităţii de infracţiuni. al modului şi mijloacelor de reacţie împotriva acestuia. se impune a fi reglementat cadrul legal de existenţă al pluralităţii. O pluralitate de infracţiuni nu este însă relevantă din punct de vedere juridic decât dacă între cele două sau mai multe infracţiuni care o alcătuiesc există o anumită legătură din care decurg anumite consecinţe juridice. Legea noastră penală prevede în mod expres. în textele art. prin pluralitate de infracţiuni. 46-53. Astfel. înainte de a se stabili formele de manifestare a pluralităţii infracţionale. Sediul materiei. 32-40. Formele pluralităţii de infracţiuni În teoria dreptului penal şi în legislaţia penală sunt cunoscute mai multe forme de pluralităţi de infracţiuni. de cauzalitate etc. În noul Cod penal. pluralitatea de infracţiuni a fost aşezată în capitolul VII din Titlul II. Pluralitatea de infracţiuni. C. IV din Titlul V al Părţii generale. de timp. Consideraţii generale A. În accepţiunea restrânsă a termenului. în art. ca instituţie a dreptului penal. Codul penal în vigoare reglementează pluralitatea de infracţiuni în Cap. într-o accepţiune largă. în teoria dreptului penal şi în legislaţia penală. sau reală (in rem) atunci când între infracţiunile care alcătuiesc pluralitatea există o legătură obiectivă de loc. Noţiune. prezintă interes teoretic şi practic. B. dintre care cele mai importante sunt: ƒ concursul de infracţiuni. 32 264 . Termenul de „pluralitate de infracţiuni”. în sensul că toate infracţiunile au fost săvârşite de aceeaşi persoană. Localizarea materiei pluralităţii de infracţiuni nu este întâmplătoare. în textul art. Această legătură poate fi personală (in personam). concursul de infracţiuni şi recidiva. ƒ pluralitatea intermediară.

între concurs şi recidivă.33 lit. a C. Condiţiile de existenţă ale concursului de infracţiuni sunt următoarele: • să se fi săvârşit două sau mai multe infracţiuni. l C. reguli speciale de sancţionare a infractorului care. o pluralitate de infracţiuni care nu constituie nici concurs de infracţiuni. altele din culpă sau cu intenţie depăşită. prezintă întotdeauna forma concursului de infracţiuni. deci. concursul de infracţiuni şi recidiva. Noţiune şi caracterizare. Toate infracţiunile săvârşite de aceeaşi persoană.). săvârşeşte din nou o infracţiune înainte de începerea executării pedepsei. legea penală consacră în mod implicit şi forma pluralităţii intermediare de infracţiuni. după cum pot consta în participarea la săvârşirea acestora în calitate de autor. 2. însă. 144 C. pentru una sau mai multe infracţiuni. putând fi săvârşite unele cu intenţie. pen. se realizează atunci când o persoană. pen. săvârşeşte din nou o infracţiune. oricare ar fi natura sau gravitatea acestora. după caz. după condamnarea definitivă pentru o infracţiune. concursul de infracţiuni este definit ca o formă a pluralităţii de infracţiuni constând din două sau mai multe infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. instigator sau complice (art. şi anume. înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv. Infracţiunile care alcătuiesc concursul de infracţiuni pot fi de aceeaşi natură sau de natură 265 . recidiva. nici recidivă. printr-o hotărâre judecătorească. pen. În teoria dreptului penal şi în legislaţia penală (art. îl constituie existenţa (sau inexistenţa) unei hotărâri judecătoreşti definitive. Pluralitatea intermediară. în timpul executării acesteia ori în stare de evadare şi nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă. fie concurs de infracţiuni. alcătuiesc cea de a doua formă de bază a pluralităţii.alin. Criteriul de distincţie între cele două forme de bază ale pluralităţii de infracţiuni. pen. 40 C. prevăzând în dispoziţiile din art. fără să fie îndeplinite condiţiile pentru existenţa stării de recidivă. Pluralitatea intermediară este. Infracţiunile săvârşite de aceeaşi persoană. a treia formă a pluralităţii. Nu interesează forma de vinovăţie cu care sunt săvârşite diferitele infracţiuni. după ce a fost condamnată definitiv pentru una sau mai multe infracţiuni. se arată că pluralitatea de infracţiuni constituie. după ce aceasta a fost condamnată definitiv. În acelaşi timp. Concursul de infracţiuni A. de condamnare.). fie recidivă. Infracţiunile pot avea forma faptului consumat sau a unei tentative pedepsibile. Ea prezintă anumite trăsături caracteristice ale celor două forme de bază şi reprezintă o formă intermediară între ele.

câtă vreme această hotărâre nu a rămas definitivă în cazurile şi modurile prevăzute de lege (art. pr. două sau trei infracţiuni de furt. Nu pot constitui concurs de infracţiuni decât infracţiunile pentru care făptuitorul încă n-a fost condamnat definitiv. acesta poartă denumirea de concurs omogen. • infracţiunile săvârşite sau cel puţin două dintre ele să poată fi supuse judecării. 260 alin. iar altele împreună cu alte persoane. trei sau cinci furturi săvârşite de aceeaşi persoană) nu trebuie confundat cu infracţiunea continuată. lipsa plângerii prealabile etc. • infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. 416-417 C.). persoana poate săvârşi singură unele dintre infracţiuni.) sau dacă intervine ulterior o cauză care înlătură răspunderea penală (amnistie. art. când infracţiunile care alcătuiesc concursul nu sunt de aceeaşi natură. 220 C.). alta de lipsire de libertate şi alta de perversiuni sexuale. eroare de fapt etc. la altele de complice. art. pen. dimpotrivă. Identitatea subiectului activ al infracţiunilor ce alcătuiesc pluralitatea este de esenţa concursului de infracţiuni. 2 C. când infracţiunile care alcătuiesc concursul sunt de aceeaşi natură. pen. chiar dacă este urmărit sau chiar trimis în judecată şi chiar dacă s-a pronunţat împotriva sa o hotărâre de condamnare. în participaţie. Nu se cere ca făptuitorul să săvârşească cele două sau mai multe infracţiuni în aceeaşi calitate. cu care se aseamănă.. alta de ucidere din culpă şi alta de părăsire a locului accidentului etc. contribuţia sa putând fi la unele de autor. în toate aceste cazuri. Esenţial pentru existenţa concursului este ca infracţiunile să fie săvârşite înainte de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru vreuna dintre ele. prescripţie. În prima situaţie. 266 . caz fortuit. împiedicarea săvârşirii faptei. etc. două sau trei infracţiuni de înşelăciune. pen.) sau speciale (de exemplu. nu există concurs de infracţiuni. desistarea sau împiedicarea rezultatului. retragerea mărturiei mincinoase. o infracţiune de furt. acest concurs se numeşte eterogen. chiar dacă descoperirea lor ar fi ulterioară acestei date.diferită (de exemplu.. • infracţiunile să fie săvârşite înainte de condamnarea definitivă a făptuitorului pentru vreuna dintre ele. 30 C. ori. pen. iar în cealaltă situaţie. Concursul omogen (două. două sau mai multe infracţiuni de fals. De asemenea. 3 C. la altele de instigator. Astfel. dacă în legătură cu două din cele două presupuse infracţiuni se constată existenţa unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei (legitimă apărare. art. etc. denunţarea de către mituitor a luării de mită. o infracţiune de viol. pen. dar de care se deosebeşte prin pluralitatea de rezoluţii infracţionale. corespunzătoare pluralităţii faptelor săvârşite. Acelaşi efect îl produce şi intervenţia unor cauze de nepedepsire generale (de exemplu. 255 alin. adică să aibă şi să-şi păstreze caracterul infracţional şi să poată atrage răspunderea penală a făptuitorului. două sau mai multe infracţiuni de trafic de droguri etc. rămânând o singură infracţiune susceptibilă de a fi supusă judecăţii.). art.

oricare ar fi caracterul legăturii reale dintre infracţiunile concurente. Aceste forme sunt prevăzute şi descrise în prevederile art. făptuitorul loveşte şi insultă sau calomniază în acelaşi timp o persoană. ceea ce face să existe două modalităţi ale concursului de infracţiuni: – concurs simplu. În cazul în care între infracţiunile concurente există legătură. Infracţiunile pot fi diferite (concurs eterogen) sau de acelaşi fel (concurs omogen). prevăzând. – concurs cu conexitate (caracterizat). dimpotrivă. pot fi săvârşite în acelaşi loc sau în locuri diferite etc.B. concursul poartă denumirea de concurs cu conexitate (caracterizat). dar uneori pot fi săvârşite simultan (de exemplu. Precizarea pe care legiuitorul o face în legătură cu cele două forme ale concursului cu conexitate are ca scop să excludă confuzia pe care o creează teoria zisă a unităţii infracţionale între infracţiunea mijloc şi infracţiunea scop. teorie susţinută în trecut de unii autori şi însuşită şi de practica judiciară mai veche. după ce a săvârşit o tâlhărie. Această formă a concursului se caracterizează prin împrejurarea că cele două sau mai multe infracţiuni care îl alcătuiesc sunt săvârşite prin două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni distincte. că legiuitorul a vrut să precizeze tocmai contrariul. 33 lit. În practică. falsificarea unui înscris oficial pentru a se putea comite sau ascunde o evaziune 267 . a) Concursul real (material) de infracţiuni. iar la intervenţia organelor poliţiei a proferat insulte şi ameninţări la adresa acestora). Forme şi modalităţi.). Concursul de infracţiuni se prezintă sub două forme diferite în raport cu modul în care se săvârşesc infracţiunile concurente. adică prin tot atâtea acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul unei infracţiuni de sine stătătoare (de exemplu. a şi b din actualul Cod penal. format din infracţiuni între care există o asemenea legătură. că există concurs de infracţiuni chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea alteia (concurs cu conexitate etiologică) sau pentru ascunderea ei (concurs cu conexitate consecvenţională). în dispoziţia din art. Potrivit acestei teorii. Faptul că legea se referă doar la aceste două forme ale conexităţii nu înseamnă că numai în aceste cazuri poate exista concurs cu conexitate. şi anume concursul real sau material şi concursul ideal sau formal de infracţiuni. deci oricare ar fi forma conexităţii acestora. pătrunde fără drept în locuinţa unei persoane şi o loveşte etc. 33 lit. Legea penală în vigoare se referă în mod explicit la concursul cu conexitate. făptuitorul a tulburat grav liniştea publică. a partea finală. Nu interesează dacă între infracţiunile concurente există sau nu vreo legătură obiectivă. asemenea situaţii se întâlnesc relativ frecvent. la care între infracţiunile ce îl compun nu există legătură obiectivă (in rem). ci. atunci când o infracţiune serveşte ca mijloc pentru comiterea sau ascunderea alteia (de exemplu. şi anume că există concurs de infracţiuni. se săvârşesc de regulă succesiv.

a teza finală a actualului Cod penal.fiscală). legiuitorul a soluţionat această falsă problemă prin reglementarea din textul art. o persoană a fost ucisă. iar alte două au suferit vătămări corporale grave. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs. există concurs ideal de infracţiuni. o periculozitate socială care impune sisteme de sancţionare adecvate. prin perseverenţa sa infracţională. această teorie a fost şi este infirmată în mod constant prin soluţiile pronunţate.). Pe de altă parte. cele două fapte alcătuiesc o singură infracţiune. în aceleaşi condiţii ca şi la concursul real. cu singura deosebire că aici elementele obiective au fost comprimate într-o singură acţiune sau inacţiune. dar că în realitate ar exista o singură infracţiune. b) Concursul ideal (formal) de infracţiuni. şi anume infracţiunea scop în care se absoarbe. în cazul în care este ucisă o persoană pentru a se ascunde un furt). în măsură să asigure realizarea cât mai eficace a funcţiilor 268 . în pofida unei aparenţe de unitate. în urma unui accident de circulaţie. se găsesc realizate elementele constitutive ale două sau mai multor infracţiuni. Astfel. pentru că ignoră existenţa a două infracţiuni de sine stătătoare din care legiuitorul nu înţelege să construiască o unitate. numai în chip „ideal” s-ar putea concepe o pluralitate de infracţiuni. fiind săvârşită o singură acţiune sau inacţiune. argumentându-se că. inclusiv de către instanţa supremă. Ceea ce caracterizează şi diferenţiază concursul ideal de concursul real este împrejurarea că cele două sau mai multe infracţiuni care îl compun sunt săvârşite nu prin tot atâtea acţiuni sau inacţiuni. pierzându-şi autonomia. o persoană a decedat. Tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni Cazul concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică Sisteme de sancţionare Persoana fizică ce săvârşeşte mai multe infracţiuni demonstrează. 33 lit. În jurisprudenţă. printr-o acţiune de împuşcare. ci printr-o singură acţiune sau inacţiune în care sunt comprimate elementele caracteristice obiective şi subiective ale acestor infracţiuni. b C. iar alte două au suferit leziuni grave. atunci când. Teoria infracţiunii unice mijloc-scop este neconvingătoare şi evident greşită. 33 lit. ca în cazul concursului real. aplicarea acestei teorii ar duce la soluţii inadmisibile în cazul în care infracţiunea mijloc ar fi mai gravă decât infracţiunea scop (de exemplu. argumentîndu-se că. când. concursul de infracţiuni îmbracă forma concursului zis ideal sau formal atunci când în acţiunea sau inacţiunea săvârşită de o persoană. în realitate. În teoria dreptului penal şi potrivit legii penale (art. În teoria dreptului penal a fost susţinută în trecut teza că în cazul concursului ideal sau formal ar exista numai aparent o pluralitate de infracţiuni. există o pluralitate reală de infracţiuni. pen. De altfel. de exemplu. soldate cu infirmităţi etc. fiecare cu trăsăturile sale caracteristice. infracţiunea mijloc. Această teză a fost combătută.

Acest sistem este cel mai frecvent prevăzut în legislaţiile statelor şi este cel mai agreat în doctrina penală. care. poartă denumirea marginală de „pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică”. cu cele două componente: constrângere şi reeducare. iar dintre acestea. Acest sistem este criticat şi rar aplicat în legislaţia unor state. 34 din C. Potrivit art. Sistemul cumulului juridic este adoptat şi de actualul Cod penal român.şi rolului preventiv-educativ ale pedepsei. A fost criticat şi acest sistem. instanţa de judecată va aplica pedeapsa cea mai grea. potrivit căruia instanţa de judecată stabileşte pentru fiecare infracţiune câte o pedeapsă. în cazul pedepselor privative de libertate. în caz de concurs de infracţiuni. 269 . se aplică pedeapsa după cum urmează: a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă.pen. după care le adiţionează şi dispune executarea pedepsei rezultate din adunarea aritmetică a acestora. se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă. mai puţin grave.pen. 34 C. potrivit căruia. acest sistem reprezintă o încurajare. Acest sistem. poate conduce la pedepse executabile care depăşesc durata de viaţă a unui om). • sistemul absorbţiei. astfel. În doctrina penală şi în legislaţia penală există trei sisteme de sancţionare a concursului de infracţiuni. fix sau variabil... pedepsele mai mici să fie absorbite în pedeapsa cea mai mare care urmează să fie executată. să comită şi alte infracţiuni. că. potrivit recentei modificări. Vom prezenta în continuare modul în care este reglementat în actualul Cod penal şi cum funcţionează acest sistem. susţinându-se. Aplicarea pedepsei principale în cazul concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică Sediul materiei este art. inducând infractorului impresia că infracţiunile mai puţin grave rămân nepedepsite şi că. se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte. în aşa fel încât să asigure o justă proporţionalizare a pedepsei în fiecare caz concret. întrucât este considerat rigid şi excesiv de aspru (s-a susţinut. în esenţă. Acest spor poate fi obligatoriu sau facultativ. este unic pentru ambele forme ale concursului. potrivit căruia. că este excesiv de blând. denumit al cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil. şi anume: • sistemul cumulului aritmetic. pentru care pedepsele vor fi absorbite în pedeapsa pentru infracţiunea mai gravă. pentru infractorul care săvârşeşte o infracţiune gravă. la care se poate adăuga un spor. • sistemul cumulului juridic. printre altele. având unele particularităţi în raport cu felul şi genul sancţiunilor de drept penal. după stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune concurentă. după stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune concurentă.

rezultă că aplicarea pedepsei principale se face în două etape obligatorii.pen. care alcătuieşte concursul. Sediul materiei pedepselor complementare. iar când acest maxim nu este îndestulător. din cele care formează pluralitatea. d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă. etapa aplicării pedepsei rezultante (care urmează a fi executată).pen. 2 C. destinat instituţiei sancţiunilor de drept penal. în aşa fel încât pedeapsa rezultantă care urmează să fie executată să reflecte şi să corespundă gradului de pericol social rezultat din săvârşirea infracţiunilor concurente. Cea de a doua etapă. la care se poate adăuga amenda. iar dacă aest maxim nu este îndestulător. nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente. făcând abstracţie de celelalte infracţiuni care alcătuiesc concursul. instanţa procedează la izolarea fiecărei infracţiuni din cele concurente şi. se aplică cea mai mare. aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii. Practic. aplicarea pedepsei rezultante. se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim. pentru fiecare infracţiune în parte. care prevede următoarele: • dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară. stabileşte pedeapsa concretă. care poate fi sporită până la maximul ei special. 35 C. Aplicarea pedepselor complementare Pedepsele complementare sunt cele arătate în art. potrivit dispoziţiei de la lit. potrivit dispoziţiei de la lit. se aplică pedeapsa închisorii. şi urmează să fie examinate într-un alt capitol. şi anume: etapa stabilirii pedepsei pentru fiecare infracţiune. se poate adăuga un spor de până la 5 ani. c) când s-au stabilit numai amenzi. prin aplicarea criteriilor legale şi judiciare de individualizare. Etapa stabilirii pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte constă în activitatea instanţei de judecată de individualizare a pedepsei. Din economia textului de lege menţionat.pen. b.pen. care poate fi sporită până la maximul ei special.b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare. e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă. a-d C.. potrivit dispoziţiilor mai sus-arătate ale art. Stabilirea pedepsei rezultante se realizează de către instanţă. în raport cu genul şi felul pedepselor principale stabilite pentru fiecare infracţiune concurentă. se realizează printr-o evaluare a întregii activităţi infracţionale. în cazul concursului de infracţiuni. la care se poate adăuga amenda. se aplică pedeapsa închisorii. Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent. 72 C. prevăzută de art. 270 . 53 pct. se aplică pedeapsa cea mai grea. este art. în totul sau în parte.. c. 34 lit.

faţă de acelaşi infractor. se cumulează. luate conform art.a-e C. În ipoteza în care s-au dispus mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. 34 şi 35 C. de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură. 111 C.. se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă. Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente săvârşite de persoana fizică În cazul în care toate infracţiunile care alcătuiesc concursul fac obiectul aceluiaşi dosar penal. 5 al art. în faţa aceleiaşi instanţe.pen. a celor date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a-l răsplăti pe infractor. legiuitorul a raţionat că atunci când instanţa decide să aplice măsuri de siguranţă. a tuturor lucrurilor produse prin fapta penală săvârşită. prevede că măsurile de siguranţă de natură diferită sau de aceeaşi natură. care se judecă deodată. dar pe durate diferite. 271 . dar cu un conţinut diferit. 35 C.1 lit.pen. mai sus examinate.pen. 118 alin.pen. Această teză se referă la măsura de siguranţă a confiscării speciale. 35 C. Sub acest aspect. alineatul 4 al art. prevede că „în cazul măsurilor de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. Examinarea acestora urmează a fi realizată într-un alt capitol referitor la instituţia sancţiunilor de drept penal.• dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare. 35 C. dar pe durate diferite.pen. stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal se realizează potrivit textelor art.. se aplică cea mai grea dintre acestea. potrivit recentei modificări. Această nouă ipoteză constituie o reglementare nouă.pen. dar cu conţinut diferit. când se impune luarea faţă de aceeaşi persoană a mai multor măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. a celor dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii.). precum şi a celor deţinute contra dispoziţiilor legale. luate în cazul infracţiunilor concurente. Aplicarea măsurilor de siguranţă Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală (art.. Avându-se în vedere scopul măsurilor de siguranţă de a înlătura stări de pericol. în cazurile în care se impune luarea acestei măsuri într-o cauză penală. acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii. şi ea are raţiunea de a completa reglementarea cu o soluţie necesară unor situaţii apărute în realitatea procesual penală. pentru infracţiunile concurente. aceste măsuri se cumulează. acestea se cumulează”.. teza ultimă a alineatului 5. a celor care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunii. pentru a preveni săvârşirea altor infracţiuni. • dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. introdusă prin alin. În sfârşit. recent introdus la art.

În asemenea situaţii. iar apoi va proceda la recontopirea pedepselor. potrivit prevederilor art. • când infractorul a fost condamnat definitiv pentru toate infracţiunile concurente. Denumirea marginală a acestui text. în final. dacă pedepsele anterioare au fost supuse contopirii cu aplicarea unui spor. este următoarea: „Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente săvârşite de persoana fizică”. va trebui să evalueze atât numărul. Sediul materiei este art. împreună cu noile pedepse. ele vor fi descontopite. de aceeaşi instanţă ori de instanţe diferite. 34 C. operaţia de contopire se poate realiza. însă prin hotărâri judecătoreşti diferite. la care va trebui să aplice un spor cel puţin egal cu cel mai mare care a fost înlăturat la descontopire. la termene diferite. condamnat definitiv pentru una sau mai multe infracţiuni. Asemenea situaţii se întâlnesc în practică. vor fi repuse fiecare în individualitatea lor şi apoi vor fi recontopite.Există însă cazuri când acelaşi infractor este judecat pentru infracţiuni concurente. instanţa învestită cu cererea de contopire a tuturor pedepselor va descontopi pedepsele contopite anterior. va înlătura sporurile aplicate şi va repune pedepsele în individualitatea lor. Potrivit reglementării din acest text de lege. Modificarea a fost impusă de introducerea în Codul penal a persoanei juridice. Aşadar. Trebuie menţionat că. operaţiunea prin care se realizează aplicarea dispoziţiilor referitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni poartă denumirea de contopire a pedepselor. instanţa care judecă ultimele infracţiuni concurente va stabili câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune din cele deduse judecăţii ulterioare.pen. Într-o asemenea situaţie. în cauze diferite. cât 272 . ca un nou subiect activ al infracţiunii şi al răspunderii penale. În asemenea cazuri. destul de frecvent. recent modificată. în cazul unor condamnări separate pentru infracţiuni concurente. după cum urmează. instanţa va face şi aplicarea art. În cazul în care au fost aplicate şi pedepse complementare ori măsuri de siguranţă. iar apoi le va contopi cu pedepsele stabilite anterior şi. deoarece nu toate infracţiunile sunt descoperite şi instrumentate în acelaşi timp şi în aceeaşi cauză penală. în două ipoteze: • când infractorul. aplicând cea mai grea dintre pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente. este judecat ulterior pentru alte infracţiuni concurente. contopirea pedepselor reprezintă acea operaţiune prin care instanţa de judecată face aplicarea dispoziţiilor legale privind sancţionarea concursului de infracţiuni. Evident că atunci când instanţa stabileşte sporul pentru întreaga pluralitate de infracţiuni. 36 din actualul Cod penal. va aplica pedeapsa cea mai grea.pen. cu aplicarea unui spor cel puţin egal cu cel anterior (deoarece sporul anterior fusese aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă şi dobândise autoritate de lucru judecat). 35 C.

în alin. se va aplica amnistia ori graţierea. după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă. pentru o infracţiune concurentă. se va dispune descontopirea pedepselor. 401. respectiv. se va reaprecia sporul (dacă rămâne de executat numai o singură pedeapsă. art. 711 alin. sporul iniţial va putea fi redus şi chiar înlăturat). Situaţii speciale În cazul în care. în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică. la fiecare pedeapsă. după care pedepsele rămase executabile se vor recontopi şi. precum şi atunci când. Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente săvârşite de persoana juridică Potrivit art. care poate fi sporită până la maximul special. care vor fi repuse în individualitatea lor şi. 273 . 36 alin. 2 sau 3. ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. intervine amnistia sau graţierea. sporul va fi înlăturat. bineînţeles. graţierea nu se vor aplica la pedeapsa rezultantă.pen. aşa cum prevăd dispoziţiile art.pen. referitoare la modul de aplicare a acestor pedepse şi măsuri în cazul persoanei fizice. se poate adăuga un spor de până la o treime din acel maxim. 36 alin.). pen. iar dacă acest maxim nu este îndestulător. 4 C. prevede că sunt aplicabile dispoziţiile art. după contopirea pedepselor. – când actul de amnistie sau graţiere este incident numai unora dintre infracţiuni ori dintre pedepse. 401. mai sus arătate. În ipoteza în care o persoană juridică definitiv condamnată este judecată ulterior pentru o infracţiune concurentă. În ipoteza în care condamnatul a executat integral sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea judecătorească anterioară. 401. instanţa va proceda conform dispoziţiilor art. C. 3 C. recent introdus prin ultima modificare a Codului penal. 35.şi natura pedepselor stabilite anterior şi care reflectă gradul de pericol social al infracţiunilor judecate anterior definitiv. se va proceda după cum urmează: – amnistia şi. se constată că persoana juridică suferise şi o altă condamnare definitivă. 3. prevăzut în art. ci la fiecare infracţiune concurentă şi. iar dacă nu se mai execută majoritatea pedepselor. Referitor la modul în care se aplică pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă luate faţă de o persoană juridică pentru infracţiuni concurente. aceasta se va contopi după aceleaşi reguli mai sus arătate (art. se stabileşte pedeapsa amenzii pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică amenda cea mai mare. În situaţia în care pedeapsa detenţiei pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. apoi. respectiv.

una sau eventual mai multe infracţiuni. acest infractor atrage atenţia că este incorigibil şi. 274 . de la beneficiul unor acte de clemenţă (amnistie. apoi. denumirea de infractor recidivist este dată infractorului care a mai fost condamnat şi care. deci. Recidiva este o altă formă de bază a pluralităţii de infracţiuni. graţiere) şi sunt prevăzute în lege şi alte condiţii restrictive în privinţa acestora. determină o anumită structurare a infracţiunilor care alcătuiesc această formă a pluralităţii. pentru două sau mai multe infracţiuni). ca trăsătură caracteristică a recidivei. după condamnarea definitivă sau după executarea pedepsei. că existenţa recidivei stă la baza distincţiei ce se face între infractorul primar şi infractorul recidivist. Infractorii recidivişti sunt. eventual. Această împrejurare determină pe planul dreptului penal necesitatea elaborării unor măsuri de apărare specifice. mai săvârşeşte ulterior. exceptaţi. Este de reţinut. Prin săvârşirea uneia sau mai multor noi infracţiuni. Structura. săvârşeşte din nou o infracţiune. în condiţiile cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă. săvârşind din nou o infracţiune sau mai multe. pentru un concurs de infracţiuni. Această deosebire dintre autorul unui concurs de infracţiuni şi acela al unei recidive este dublată de o deosebire esenţială. Distincţia între infractorii primari şi infractorii recidivişti este importantă. care constă în săvârşirea din nou a unei infracţiuni. în acest sens. În mod corespunzător. Ceea ce caracterizează recidiva este deci împrejurarea că pluralitatea de infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană este realizată într-un anumit mod. în timpul executării acesteia ori în stare de evadare sau după ce a executat pedeapsa. B. Denumirea de infractor primar este dată infractorului care nu a mai fost anterior condamnat pentru una sau. precum şi celui care a mai fost condamnat. însă condamnarea nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă. Deosebirea evidentă fată de concursul de infracţiuni o constituie intervenţia unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare. în anumite condiţii. Noţiune şi caracterizare. că prezintă un grad mare de pericol pentru societate. înainte de a începe executarea pedepsei. de către o persoană care a fost condamnată definitiv pentru o altă infracţiune. fiindcă legea penală prevede un tratament sancţionator mai sever pentru infractorul recidivist. în dispreţul căreia infractorul continuă activitatea infracţională. şi anume: după ce făptuitorul a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune (eventual.3. Existenţa unei condamnări definitive a infractorului. de regulă. Recidiva A. precum şi la obţinerea reabilitării. care constă în periculozitatea celui care recidivează. după ce a fost condamnat definitiv pentru o altă sau alte infracţiuni. referitor la liberarea lor condiţionată.

Dimpotrivă. Cele mai cunoscute dintre modalităţile recidivei sunt: a) Recidiva după condamnare (denumită şi recidivă postcondamnatorie sau recidiva fictivă) şi recidiva după executare (denumită şi recidiva postexecutorie sau recidivă reală). În teoria dreptului penal s-a dat denumirea de modalităţi ale recidivei felului în care se prezintă în concret recidiva în raport cu variaţiunile la care sunt supuşi cei doi termeni ai recidivei. conceptul de recidivă este condiţionat de: existenţa unei condamnări definitive a infractorului pentru una ori mai multe infracţiuni săvârşite anterior. recidiva se consideră după executare atunci când săvârşirea din nou a unei infracţiuni are loc după ce infractorul a executat în întregime pedeapsa anterioară sau după ce aceasta a fost considerată ca executată în 275 . Se consideră recidivă după condamnare săvârşirea din nou a unei infracţiuni mai înainte ca infractorul să fi executat în întregime pedeapsa la care a fost anterior condamnat sau mai înainte ca pedeapsa să fi fost eventual considerată ca executată. să se afle în curs de executare sau ca pedeapsa să fie în întregime executată sau considerată ca executată. C. de acelaşi fel cu infracţiunea sau infracţiunile săvârşite anterior sau diferită de acestea. Modalităţi ale recidivei în cazul persoanei fizice. hotărârea de condamnare poate fi pronunţată uneori de către o instanţă judecătorească străină. pedeapsa solicitată poate privi o singură infracţiune sau un concurs de infracţiuni etc. iar al doilea termen al recidivei este format totdeauna din săvârşirea din nou a unei infracţiuni. de exemplu. Astfel. Acestor două elemente în teoria dreptului penal li s-a dat denumirea de termeni ai recidivei. Cei doi termeni ai recidivei sunt ei înşişi susceptibili de numeroase variaţiuni. Primul termen al recidivei este format totdeauna dintr-o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. ca elemente constitutive ale stării de recidivă.Aşa cum am arătat. cel de-al doilea termen al recidivei poate consta din săvârşirea unei infracţiuni de gravitate diferită. primul termen al recidivei poate fi o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii variabilă ca durată. săvârşirea din nou de către acesta a unei infracţiuni. se pot prezenta sub forme diferite. Reglementarea recidivei a trebuit să ţină seama de trăsăturile esenţiale şi de variaţiunile pe care le prezintă cei doi termeni ai recidivei. este posibil ca hotărârea să nu fie pusă încă în executare. determină la rândul lor o anumită configuraţie a stării de recidivă. La rândul său. aşadar. Cunoaşterea acestor modalităţi este importantă pentru mai buna cunoaştere a înseşi reglementărilor legale privind recidiva. Condamnarea definitivă şi infracţiunea săvârşită din nou apar. la un interval mai mare sau mai mic de timp de la executarea pedepsei etc.

recidivei după condamnare. primul termen îl constituie o condamnare la o pedeapsă de o gravitate mai mare. Pornind de la această deosebire. adică infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea definitivă. indiferent de intervalul la care s-ar săvârşi din nou o infracţiune. la care proba incorigibilităţii prin pedeapsă nu este făcută. deoarece şi recidiva după condamnare este tot aşa de reală ca şi recidiva după executare. care dovedeşte că cel condamnat nu s-a reeducat sub influenţa pedepsei. care relevă prin ea însăşi periculozitatea infractorului care perseverează. de la condamnare sau de la executarea pedepsei. ci din mai multe condamnări la pedepse mici. recidiva este perpetuă atunci când se realizează. ce nu depăşesc o anume gravitate. e) Recidiva temporară şi recidiva perpetuă. De aceea. Distincţia are în vedere intervalul de timp. c) Recidiva absolută şi recidiva relativă. în care trebuie să se săvârşească din nou o infracţiune pentru a exista recidivă. este admis că recidiva poate exista în ambele modalităţi. recidiva nefiind condiţionată de o asemănare între infracţiunile ce intră în compunerea celor doi termeni. unii autori au dat denumirea de „reală” recidivei după executare şi „fictivă” sau „formală”. şi infracţiunea săvârşită din nou sunt diferite ca gen sau specie. Din contră. adică ele sunt de aceeaşi natură. săvârşind noi infracţiuni. Recidiva este denumită generală atunci când infracţiunile săvârşite. diferenţierea dintre ele determinând numai o oarecare deosebire de tratament. dar şi o deosebire de fond.întregime. decurgând din caracterul specific al recidivei după executare. considerându-se că numai după mai multe condamnări la pedepse mai uşoare infractorul relevă acea periculozitate specifică recidivistului. şi temporară atunci când se realizează numai dacă săvârşirea din nou a unei infracţiuni a avut 276 . Recidiva este denumită absolută atunci când existenţa ei nu este condiţionată de gravitatea primei condamnări şi relativă atunci când pedeapsa anterioară este de o anumită gravitate şi dovedeşte perseverenţa infracţională a infractorului. La recidiva mare. Recidiva după condamnare este şi ea o dovadă a perseverenţei infracţionale a infractorului. săvârşeşte totuşi din nou o infracţiune. b) Recidiva generală şi recidiva specială. Denumirile acestea nu sunt însă justificate. care. d) Recidiva mare şi recidiva mică. în aceste condiţii. ea dovedind o anume specializare a infractorului şi deci o perseverenţă infracţională. spre deosebire de recidiva după condamnare. denumirea de mică recidivă a fost atribuită recidivei la care primul termen este format nu din una singură. Dimpotrivă. recidiva este specială atunci când între infracţiunile respective există asemănare. Recidiva specială este considerată mai periculoasă. Din acest punct de vedere. Între cele două modalităţi există nu numai o deosebire formală. în dispreţul unei condamnări definitive pronunţate împotriva sa.

Potrivit dispoziţiilor art. cu fiecare nouă recidivă. a C. recidiva după executare şi mica recidivă... 37-39 C. De asemenea. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. f) Recidiva cu efect unic şi recidiva cu efecte progresive. Pedeapsa prevăzută în hotărârea de condamnare poate fi aplicată de instanţă pentru o 277 . Recidiva se numeşte teritorială atunci când existenţa ei este condiţionată de cerinţa ca primul său termen să fie o hotărâre de condamnare pronunţată de o instanţă naţională. sediul materiei pentru instituţia recidivei. nu va exista recidivă. la care primul termen poate fi o condamnare pronunţată în străinătate. Recidiva cu efecte progresive este aceea ale cărei consecinţe se agravează progresiv. iarăşi nu va exista recidivă. a) Recidiva după condamnare. Reglementarea recidivei în legea penală în vigoare în cazul persoanei fizice. Această modificare a fost impusă de introducerea în Codul penal a persoanei juridice. ci de 6 luni sau mai mică. pen. cu privire la primul termen se cer îndeplinite următoarele condiţii: • să existe o hotărâre definitivă de condamnare a infractorului la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. În reglementarea instituţiei recidivei în dreptul nostru penal au fost avute în vedere modalităţile sus-examinate. spre deosebire de recidiva zisă internaţională. Distincţia are în vedere efectele pe care le produce recidiva asupra pedepsei pentru infracţiunea săvârşită în această stare. înainte de începerea executării pedepsei. g) Recidiva teritorială şi recidiva internaţională. Admiterea recidivei internaţionale implică recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi este determinată de necesitatea cooperării internaţionale în lupta cu criminalitatea. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. Dacă hotărârea nu era definitivă în momentul săvârşirii celei de-a doua infracţiuni. există recidivă pentru persoana fizică atunci când. ci concurs de infracţiuni. 37 alin. a fost modificată recent. 37. Este admisă în general recidiva temporară.pen. Reglementarea se face prin dispoziţiile din art. Din analiza dispoziţiei legale. Recidiva cu efect unic este aceea ale cărei efecte sunt aceleaşi ori de câte ori s-ar repeta starea de recidivă. Astfel. D. care poate fi după condamnare sau după executare. dacă pedeapsa nu este închisoarea mai mare de 6 luni. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an. rezultă condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa recidivei în această modalitate. Denumirea marginală a art. având denumirea „recidiva în cazul persoanei fizice”. ca un nou subiect activ al infracţiunii şi al răspunderii penale. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. modalităţile principale ale recidivei fiind recidiva după condamnare. l lit.loc înlăuntrul unui anumit termen de la condamnare sau de la executarea pedepsei anterioare.

la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la: – infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii. – infracţiunile amnistiate. chiar dacă pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente. Prin prevederea acestei condiţii a fost subliniată trăsătura caracteristică a recidivei.. care trebuie să fie mai mare de 6 luni. nu se tine seama la stabilirea stării de recidivă. Această dispoziţie a fost introdusă prin Legea nr. Amnistia fiind o cauză care înlătură răspunderea penală a făptuitorului pentru infracţiunea săvârşită (art. 38 alin. pen. 38 C.singură infracţiune sau pentru un concurs de infracţiuni. de urmările prejudiciabile ale unor fapte săvârşite în perioada minorităţii. care prevede că la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite din culpă. 519 şi urm. În acest din urmă caz. dispoziţie introdusă prin Legea nr. pen. aşa-numita recidivă internaţională. Potrivit acestor dispoziţii. în aceste cazuri. care prevede că pentru stabilirea stării de recidivă. dezincriminarea unei fapte (abolitio criminis) prin legea nouă face să 278 . dacă acea hotărâre a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii. l lit. – faptele nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală. potrivit legii. o serie de cazuri în care o hotărâre de condamnare definitivă nu poate constitui primul termen al recidivei. Legea noastră penală consacră. este firesc ca hotărârea de condamnare privitoare la o infracţiune amnistiată să nu mai poată constitui primul termen al recidivei. 2 al art. După cum este ştiut. • hotărârea de condamnare să fi fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. C. în viitor. a C. este vorba de pedeapsa rezultată. pr. pentru o faptă prevăzută şi de legea română. 6/1973 de modificare a Codului penal. Poate constitui primul termen al recidivei după condamnare. – infracţiunile săvârşite din culpă. Aceasta rezultă din dispoziţia din alin. chiar şi o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate. pen.. luate separat. Această dispoziţie are raţiunea de a-l degreva pe minor. 6/1973 şi are ca scop să restrângă sfera recidivei la faptele săvârşite cu intenţie. aşadar. Aceste dispoziţii sunt cele din art. când personalitatea sa era în curs de formare. aceea de a exprima perseverenţa infracţională a infractorului recidivist. Această condiţie rezultă din dispoziţia prevăzută în art. perseverenţă care nu este posibilă decât în cazul infracţiunilor cu intenţie. deoarece numai în cazul acestor infracţiuni poate exista perseverenţa infracţională caracteristică stării de recidivă. pen. 37 C. ca de altfel şi al recidivei după executare. • hotărârea de condamnare să nu fie dintre acelea în care. Legea prevede în art. nu depăşesc nici una durata de 6 luni.). se poate ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate. 119 C. pen.

Maximul special al pedepsei închisorii pentru această infracţiune trebuie să depăşească un an. Nu se cere ca infracţiunea să fie de aceeaşi natură ca aceea pentru care infractorul a fost condamnat anterior. Noua infracţiune trebuie să fie săvârşită deci în intervalul cuprins între data rămânerii 279 . Este necesar. infracţiunea săvârşită nu poate constitui al doilea termen al recidivei.pen. indirectă sau depăşită (praeterintenţie). Cu privire la cel de-al doilea termen al recidivei. ca infracţiunea săvârşită din nou să fie intenţionată. prevăzută prin modificarea Codului penal din 1973. • pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită din nou să fie închisoarea mai mare de un an.înceteze toate consecinţele penale ale hotărârii judecătoreşti. pentru existenţa recidivei după condamnare este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: • infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie. instigator sau complice (art. Această cerinţă. Legea are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune în configuraţia tipică a acesteia.). însă. fiindcă numai în cazul săvârşirii acestora se poate vorbi de perseverenţa infracţională a recidivistului. a cărui gravitate se exprimă în pedeapsa aplicată de instanţa judecătorească. Spre deosebire deci de primul termen. pronunţate în baza legii vechi cu privire la acea faptă (art. are şi ea ca scop restrângerea sferei recidivei la infracţiuni de o anumită gravitate. are ca scop restrângerea sferei recidivei la infracţiunile săvârşite cu intenţie. În ce priveşte asimilarea intenţiei depăşite cu intenţia directă sau indirectă ca o condiţie pentru existenţa atât a primului termen. 12 C. pen. gravitatea celui de-al doilea termen al recidivei se exprimă în pedeapsa prevăzută de lege. Dacă această pedeapsă este închisoarea de un an sau mai mică ori amendă. aceasta se justifică prin împrejurarea că primum delictum din compunerea infracţiunii praeterintenţionate este săvârşit cu intenţie şi el stă la baza rezultatului mai grav. Printre consecinţele penale ale dezincriminării faptei. dezincriminatoare este şi aceea ca hotărârea de condamnare pronunţată pentru fapta dezincriminată să nu poată constitui primul termen al recidivei. • infracţiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei după condamnare trebuie să fie săvârşită înainte de începerea executării pedepsei anterioare. introdusă prin modificarea din 1973 a Codului penal. Această cerinţă. Infracţiunea poate avea forma tentativei sau a faptului consumat sau poate consta în participarea la săvârşirea acestora ca autor. înlăturate prin intrarea în vigoare a legii noi. cât şi a celui de-al doilea termen al recidivei. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. într-o variantă agravată sau atenuată. Pedeapsa ce se ia în considerare este aceea prevăzută de lege pentru infracţiunea tip.). adică să fie săvârşită cu intenţie directă. Legea consacră deci aşa-numita recidivă generală. sau. după caz.144 C. chiar dacă infracţiunea săvârşită din nou are forma tentativei. chiar dacă acesta este produs din culpă.

Astfel. Desigur. care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. condiţiile de existenţă a recidivei după executare sunt identice cu acelea prevăzute pentru recidiva după condamnare. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. pen. pentru existenţa primului termen al recidivei după executare se cere. În acest caz. de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa 280 . să existe o hotărâre definitivă de condamnare a infractorului la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. constituind deci un caz în care concursul de infracţiuni se întâlneşte cu recidiva. 38 alin. în stare de libertate condiţionată sau în stare de evadare. În acelaşi timp. Cel de-al doilea termen al recidivei constă din săvârşirea unei singure infracţiuni. Nu interesează deci dacă hotărârea anterioară a fost sau nu pusă în executare. distincţia dintre recidiva după condamnare şi recidiva după executare. b C. este necesar ca pedeapsa să fie în întregime executată sau considerată ca executată ca urmare a graţierii totale sau a restului de pedeapsă pe care condamnatul o mai avea de executat la data apariţiei decretului de graţiere. sau ca urmare a prescripţiei executării acelei pedepse. Cu această deosebire. De asemenea. Recidiva după executare nu se deosebeşte. deci. în cazul recidivei după executare. în cazul dat. l C. l lit. pen. să nu existe vreunul din cazurile în care condamnarea nu poate constitui primul termen al recidivei (art. putând exista deci o dublă sau multiplă recidivă. legea prevede că nu se ţine seama. cu deosebirea însă că. după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni. în esenţă. la stabilirea stării de recidiva. ca şi în cazul recidivei după condamnare. Această modalitate a recidivei este reglementată prin dispoziţia din art. Aceasta constituie. Celelalte condiţii sunt identice. Trăsăturile distinctive privesc primul termen al recidivei.definitive a hotărârii de condamnare şi data la care pedeapsa este în întregime executată sau considerată ca executată. dacă executarea pedepsei a fost suspendată condiţionat sau dacă s-a dispus obligarea condamnatului la muncă corecţională. care prevede că există recidivă şi atunci cînd. cele două sau mai multe infracţiuni săvârşite după condamnarea definitivă formează un concurs de infracţiuni. 37 alin. două.). după graţierea totală a restului de pedeapsă. în aceste condiţii. b) Recidiva după executare. de recidiva după condamnare decât prin împrejurarea că săvârşirea din nou a unei infracţiuni are loc după ce infractorul a executat în întregime pedeapsa anterioară sau după ce aceasta a fost considerată ca executată. ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse. ori mai multe infracţiuni. starea de recidivă trebuie să se verifice în raport cu fiecare infracţiune în parte. dacă condamnatul se află în penitenciar. după cum se ştie. Bineînţeles că se cere şi pentru existenţa recidivei după executare ca. este posibil ca infractorul să săvârşească.

este firesc ca o condamnare.).) sau reabilitarea judecătorească (art. 134. legea prevede aceleaşi condiţii ca şi la recidiva după condamnare.. Este vorba de termenele a căror împlinire atrage reabilitarea de drept sau a celor după împlinirea cărora este posibilă reabilitarea judecătorească (art. respectiv. Dacă sunt mai puţin de trei condamnări sau dacă acestea nu se referă la pedepse cu închisoare. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.cărora s-a împlinit termenul de reabilitare (art. Săvârşirea infracţiunii trebuie să aibă loc după data terminării executării pedepsei. 135 C. 6 C. 135 şi urm. c C. pen.). 38 alin. după data publicării decretului de graţiere totală sau a restului de pedeapsă sau. 86. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. nu poate exista primul termen al recidivei. dimpotrivă. ca şi în cazul celorlalte modalităţi ale 281 . după data la care s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei anterioare. care se deosebeşte de marea recidivă prin structura primului termen. Legiuitorul a considerat că după trecerea acestor termene de la executarea pedepsei. l lit. există recidivă şi atunci când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare. Legea reglementează deci aşa-numita mică recidivă. Pentru existenţa primului termen al recidivei mici. nu se mai poate vorbi de o perseverenţă infracţională caracteristică recidivei. Infracţiunea săvârşită din nou poate fi de orice natură. • toate cele trei infracţiuni pentru care au fost pronunţate pedepsele respective să fie săvârşite cu intenţie. pen. 37 alin. termene în cursul cărora fostul condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Cu privire la cel de-al doilea termen ai recidivei după executare. consacrând. ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse. pen. în privinţa căreia a intervenit reabilitarea de drept (art. fiecare dintre ele la pedeapsa închisorii de 6 luni sau mai mică (recidivă după condamnare) sau infractorul să fi executat în întregime ori să fi beneficiat de graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori de prescripţia executării a cel puţin trei asemenea pedepse (recidivă după executare). C.). însă trebuie să fie săvârşită cu intenţie. Potrivit dispoziţiei din art. care este multiplu. să nu mai poată constitui primul termen al recidivei. c) Recidiva mică. Reabilitarea fiind o cauză care înlătură consecinţele condamnării. pen. 62 alin. Legea prevede însă că acelaşi efect îl produce şi împlinirea termenelor de reabilitare. Legea noastră penală nu admite deci aşa-numita recidivă perpetuă. fie ca recidivă după executare. recidiva temporară. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune trebuie să fie închisoarea mai mare de un an. Recidiva mică poate exista fie ca recidivă după condamnare. 2 C. pen. printre care şi starea de recidivă. legea prevede următoarele condiţii: • să existe cel puţin trei condamnări definitive.

persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. în care condamnarea anterioară nu poate constitui primul termen al recidivei. 38 alin. în cazul recidivei prevăzută în alin. fie după o condamnare definitivă şi înainte să se fi executat amenda ce i-a fost aplicată. condiţiile cerute pentru existenţa sa sunt aceleaşi ca şi în cazul marii recidive.. 401 alin. • să nu existe vreunul din cazurile prevăzute în art. potrivit art. Starea de recidivă constituie o cauză de agravare a pedepsei. în acest din urmă caz. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare. care. contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior (art. aşadar. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare. în cazul micii recidive. l şi 2 C.. au fost reglementate. În ce priveşte cel de-al doilea termen al micii recidive. – când. două noi modalităţi ale recidivei. Ca şi în cazul marii recidive. amenda stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc. iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată. pen. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune să fie închisoarea mai mare de un an. cu condiţia.pen. săvârşeşte din nou infracţiuni intenţionate. 282 . fie după o condamnare definitivă. să fie comisă cu intenţie. aplicată persoanei juridice a fost executată în parte. Toate condamnările trebuie să fie pronunţate de instanţe judecătoreşti române. Recidiva în cazul persoanei juridice Noul text al art. iar amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată. Tratamentul sancţionator al recidivei persoanei juridice Potrivit art. 401 alin. cu precizarea că sporul prevăzută de art. aplicată pentru toate infracţiunile concurente.2 din C.recidivei şi tot pentru a se dovedi perseverenţa infracţională a infractorului recidivist.a. 1 şi 3.1 poate fi mărit până la jumătate. 402 alin. care poate fi diferită ca natură de celelalte (cel puţin trei) săvârşite anterior. specifice persoanei juridice. urmată de executarea amenzii sau după ce aceasta a fost considerată ca executată.3 C. Prin aceste două alineate. ca nici una dintre pedepse luate separat şi nici pedeapsa rezultantă. persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. 1 lit. 402 alin. fiecare dintre pedepse poate fi aplicată pentru o singură infracţiune sau pentru un concurs de infracţiuni.pen. aşa-numita recidivă internaţională.). perseverând în încălcarea legii penale. în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. 402. Se cere ca infracţiunea săvârşită din nou. recent introdus în Codul penal. legea neadmiţând. să nu depăşească 6 luni închisoare. În ipoteza în care amenda anterioară. prevede că există recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri: – când.

săvârşeşte din nou o infracţiune. iar neîndeplinirea acestor condiţii duce la inexistenţa stării de recidivă.Pentru cea de a doua modalitate a recidivei. aşadar. se poate adăuga un spor de până la două treimi din acel maxim. se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special. deşi priveşte o infracţiune intenţionată. 1 lit. 4. 711alin. soluţionează şi situaţia în care. deci înainte de executarea în întregime a pedepsei. 1 lit. sau deşi este o infracţiune săvârşită cu intenţie pedeapsa pe care legea o prevede este închisoarea de 6 luni sau mai mică. Este vorba. iarăşi nu există recidivă. 1 lit. deoarece infractorul a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune (sau pentru un concurs de infracţiuni) şi apoi. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. 4 ale aceluiaşi text.b. de o pluralitate de infracţiuni care nu constituie concurs de infracţiuni. iar în cazul recidivei prevăzute în alin. De asemenea. considerată drept criteriu de deosebire între concursul de infracţiuni şi recidivă. nu constituie nici stare de recidivă. textul prevede că instanţa va aplica dispoziţiile din alin. astfel realizată. Astfel. a. în timpul executării sau în stare de evadare. Pluralitatea intermediară A. Există pluralitate intermediară de infracţiuni atunci când. dacă condamnarea anterioară. în cazul în care este realizat primul termen al recidivei. cât şi cu privire la cel de-al doilea termen al acesteia. 283 . 2 sau 3. este privitoare la o infracţiune săvârşită din culpă sau. Într-adevăr. şi nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă. nu este suficientă pentru a caracteriza respectiva pluralitate de infracţiuni ca recidivă. În asemenea situaţii. iar dacă acest maxim nu este îndestulător. b. legea prevede şi anumite condiţii atât cu privire la primul termen al recidivei. 402 alin. se descoperă că persoana juridică condamnată se află în stare de recidivă. înainte de începerea executării pedepsei. nu poate exista stare de recidivă. înainte de începerea executării pedepsei. prevăzută în art.pen. de exemplu. Aceeaşi pluralitate de infracţiuni.pen. pedeapsa aplicată este închisoarea de 6 luni sau o pedeapsă mai uşoară. 402 C. prevăzut în art. 2 ale art. indiferent de durata pedepsei. dar infracţiunea săvârşită din nou este o infracţiune din culpă. după condamnarea definitivă a infractorului pentru o infracţiune săvârşită anterior. din reglementarea legală a recidivei s-a putut constata că existenţa unei condamnări definitive a infractorului. în cazul recidivei prevăzute în alin. 402 C.. Pe lângă cerinţa unei condamnări definitive. Noţiune şi caracterizare. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a persoanei juridice şi mai înainte ca amenda să fi fost executată sau considerată ca executată. acesta comite din nou o infracţiune. Ultimul alineat al art. va face aplicarea dispoziţiilor din alin. deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru existenţa recidivei.

pedeapsa se aplică potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni. cât şi în infracţiunea de incest prevăzută de art. 32 C. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii. nr.. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie. II din 23 mai 2005 Publicată în „Monitorul Oficial”. cât şi pe cele ale infracţiunii de incest. 304/2004 privind organizarea judiciară. 197 alin. 284 . membru al familiei. 2/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite. 867 din 27/09/2005 Dosar nr. nici recidivă. b1) din Codul penal. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Pluralitate de infracţiuni. fiind prezenţi 83 de judecători din totalul de 111 în funcţie. s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii. Partea I. Concurs ideal Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite – Decizia nr. în aplicarea dispoziţiilor art. săvârşit prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de viol. b) din Codul penal. declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. APLICAŢII PRACTICE. a) din Legea nr. Trăsăturile caracteristice pluralităţii intermediare impun o reglementare specială a consecinţelor juridice pe care le antrenează în legătură cu stabilirea şi aplicarea pedepsei în asemenea situaţii. să fie încadrat atât în infracţiunea de viol prevăzută de art. 203 din acelaşi cod. B.Toate aceste cazuri formează o situaţie intermediară între concursul de infracţiuni şi recidiva după condamnare. nu constituie nici concurs de infracţiuni. pentru pluralitatea intermediară. art. în raport cu conţinutul lor concret. conformându-se dispoziţiilor art. 33 lit. Sub acest aspect. cu privire la încadrarea juridică a faptelor care. pen. 23 lit. se impune ca raportul sexual cu o persoană de sex diferit. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii. 2 lit. 40 din actualul Cod penal prevede că. Consecinţe juridice. contrar dispoziţiei art. 1 şi alin. în concurs ideal. cu care autorul este rudă în linie directă sau frate ori soră. o pluralitate de infracţiuni care. învederând că.

s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar. 33 lit. 285 . b1) şi ale art. pronunţându-se în mod diferit cu privire la încadrarea juridică ce trebuie dată faptei de a întreţine raport sexual cu o persoană de sex diferit. 2 lit. fapta este susceptibilă de a fi încadrată şi în infracţiunea de incest.Secţiile unite. cât şi infracţiunea de incest prevăzută de art. întruneşte elementele mai multor infracţiuni”. privind infracţiunea de incest. 2 lit. 203 din Codul penal. 1 şi alin. care este rudă în linie directă cu autorul sau frate ori soră cu acesta. 203 din acelaşi cod. în forma calificată prevăzută de art. este de observat că. Aceste din urmă instanţe au procedat corect. 197 din Codul penal. Astfel. 1 şi alin. în concurs ideal. dacă victima este membru al familiei în accepţiunea art. b1) din Codul penal. s-au pronunţat în sensul că o atare faptă. infracţiunea de viol constă în „Actul sexual de orice natură. 197 alin. care este rudă în linie directă sau frate ori soră. b) din acelaşi cod. Aşa fiind. 2 lit. cât şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. 203 din Codul penal se prevede că „Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori” constituie infracţiunea de incest. prin art. b1) din acelaşi articol. în raport cu prevederile art. 203 din acelaşi cod. 197 alin. săvârşită de autor asupra unui membru al familiei. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs. 1491 din Codul penal. 33 lit. care se referă la situaţia când „victima violului este membru al familiei”. b1) din Codul penal. b1) din Codul penal. cu care este rudă în linie directă sau frate ori soră. Din prevederile acestui din urmă text de lege rezultă astfel că. Pe de altă parte. 197 alin. 197 alin. 1 din Codul penal. Potrivit art. dimpotrivă. b1) al art. b) din Codul penal. prin constrângerea acesteia ori profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. este absorbită în dispoziţia de agravare de la alin. constată următoarele: În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. deliberând asupra recursului în interesul legii. raportul sexual cu o persoană de sex diferit. constituie atât infracţiunea de viol. membru al familiei şi rudă în linie directă sau frate ori soră. 2 lit. considerând că încadrarea juridică în art. constituie atât infracţiunea de viol prevăzută de art. în cazul în care violul a fost săvârşit asupra unui membru al familiei. prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”. în raport cu prevederile art. 203 din acelaşi cod. există concurs de infracţiuni (ideal) atunci „când o acţiune sau inacţiune. 1 şi alin. faţă de prevederea menţionată. săvârşită prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. 2 lit. unele instanţe s-au pronunţat în sensul că fapta respectivă constituie numai infracţiunea de viol prevăzută de art. săvârşită de aceeaşi persoană. împrejurarea dacă „victima este membru al familiei” constituie agravantă. Alte instanţe. Sub acest aspect. în concurs ideal. cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex. iar în conformitate cu alin.

prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. b1) din Codul penal. 197 alin. 197 alin. în temeiul dispoziţiilor art.De aceea. în concurs ideal cu infracţiunea de incest prevăzută de art. locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul. 1 din Codul penal. fapta acestuia trebuie încadrată. ţinându-se seama şi de înţelesul restrâns dat noţiunii de „membru de familie” prin art. referitoare la „membru de familie”. cât şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal. 33 lit. În consecinţă. iar dacă victima – rudă apropiată – locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul. 4142 din Codul de procedură penală. A considera altfel ar însemna a lipsi de eficienţă dispoziţia din art. constituie atât infracţiunea de viol prevăzută de art. dacă victima. 203 din acelaşi cod. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. în raport cu care nici nu ar putea fi absorbit în forma agravată a infracţiunii de viol. ar însemna să nu se dea nici o semnificaţie penală situaţiei când victima. 197 alin. pentru că ar contraveni principiului echivalenţei în incriminarea actelor infracţionale. nu ar locui şi gospodări împreună cu făptuitorul. 2 lit. locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul. b1) din Codul penal. sau în infracţiunea de viol prevăzută de art. după caz. 2 lit. b) din Codul penal. 203 din Codul penal. 1 şi alin. victimă a violului. decât cazul în care ruda apropiată. rudă în linie directă sau frate ori soră. Pentru aceste motive În numele legii d e c i d e: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. stabileşte: 286 . rudă în linie directă sau frate ori soră. În aplicarea dispoziţiilor art. privind cumulul ideal de infracţiuni. 1491 din acelaşi cod. prevăzută în art. 23 lit. în infracţiunea de viol prevăzută de acest text de lege şi în infracţiunea de incest prevăzută de art. ceea ce ar fi contrar reglementării de ansamblu a concursului de infracţiuni în sistemul de drept penal românesc. ceea ce ar fi inadmisibil. urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se stabili că raportul sexual cu o persoană de sex diferit. 33 lit. în concurs ideal. dacă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 203 din acelaşi cod. 2 lit. 1491 din Codul penal. în măsura în care victima raportului sexual săvârşit în condiţiile prevăzute de art. b1) din Codul penal şi în infracţiunea de incest prevăzută de art. b) din Codul penal. 197 alin. referitoare la concursul de infracţiuni. 197 alin. 1 din Codul penal este rudă în linie directă sau frate ori soră cu autorul. o atare faptă constituie infracţiunea de viol prevăzută de art. Ca urmare. a) din Legea nr. 1 şi alin. care este rudă în linie directă sau frate ori soră.

Distincţie între concurs şi infracţiune unică. Instanţa a reţinut că. b1) din acelaşi articol (dacă victima locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul). a lovit-o cu cuţitul pentru a-şi asigura scăparea. potrivit art. în aceeaşi împrejurare. Infracţiune unică. 1lit. azi. cât şi infracţiunea de incest prevăzută de art. Apoi inculpatul a intrat în locuinţă pentru a sustrage alte bunuri. după caz. agresiunea finală având ca scop scăparea făptuitorului de tragerea la răspundere pentru toate sustragerile consumate şi tentate. Furt. dar după ce a pătruns în interiorul acestuia prin efracţie. 1 şi art. pentru toate faptele. nu a reuşit să-I pornească şi a renunţat. 211 al. 209 al. 197 alin. cauzându-i leziuni vindecabile în 8 zile. instanţa de apel motivând că inculpatul s-a desistat. 2 lit. Încadrare juridică Faptele succesive de furt consumat. 2 din Codul de procedură penală. 208 al. întrerupând din proprie iniţiativă executarea faptei. 23 mai 2005. care este rudă în linie directă sau frate ori soră. 4142 alin. pentru păstrarea bunurilor sustrase succesiv. din tentativă în infracţiune consumată. g şi i C. Fapte săvârşite asupra aceluiaşi patrimoniu. Obligatorie.Raportul sexual cu o persoană de sex diferit.pen. inculpatul a pătruns prin excaladare în curtea părţii vătămate şi a scos din garaj o bicicletă pe care a dus-o la poarta curţii pentru a o lua la plecare. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. de tentativă de furt şi de tentativă de furt prin întrebuinţare de violenţe săvârşite în aceeaşi împrejurare şi asupra aceluiaşi patrimoniu constituie. b. 1 din Codul penal şi alin. d şi f şi a tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. Concurs. fiind surprins de partea vătămată. a încercat să fure autoturismul aflat în curte. Încercarea de a sustrage autoturismul nu a fost reţinută ca infracţiune. infracţiunea unică de tâlhărie. constituie atât infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 287 . în şedinţă publică. 2 lit. comise anterior actelor de violenţă sau. Pronunţată. 203 din Codul penal. Pluralitate de infracţiuni. Apelul procurorului a fost admis şi s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de furt calificat privind sustragerea bicicletei. De asemenea. Tâlhărie. prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. în concurs ideal. în noaptea de 26 decembrie 2001.

Prin sentinţa penală nr.G. 5 lit. întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută în art. inculpatul a acţionat cu intenţia de a sustrage bunuri ale părţii vătămate. creând convingerea compărătorilor că produsele sunt fabricate de această societate. astfel. dar. cu toate încercările. Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul N. (1) lit. modificată prin Legea nr. a) şi b) din Legea nr. 11/1991. furtul rămânând.pen. în fază de tentativă. b.Procurorul a declarat recurs. s-a schimbat încadrarea juridică în sensul celor ce preced şi s-a dispus condamnarea inculpatului în baza textului de lege menţionat.. a) şi b) Fapta inculpatului de a confecţiona produse calitativ necorespunzătoare şi de a le vinde ambalate şi etichetate ca cele fabricate de o altă societate comercială. În consecinţă recursul declarat de procuror a fost admis. 211 al.. art. 158 din 17 martie 2005. furtul autoturismului şi al altor bunuri rămânând în fază de tentativă.. 5 lit. în realitate el a făcut acte de executare specifice acţiunii de sustragere. 298/2001. Recursul este fondat. C. pen. 11/1991..J. decizia 3582/2003 Pluralitate de infracţiuni. ceea ce a şi reuşit în privinţa bicicletei. Din probele administrate în cauză rezultă că instanţa de apel a considerat greşit că inculpatul s-a desistat de la furtul autoturismului. 11/1991. iar nu tâlhărie şi furt aflate în concurs. pen. fiind săvârşite prin mai multe acte de executare..S. Cum faptele de sustragere au vizat acelaşi patrimoniu. d şi f C. iar pentru a păstra bunurile şi a-şi asigura scăparea a lovit partea vătămată. 297 Legea nr. 5 alin. (1) lit. cât şi pe cele ale infracţiunilor de concurenţă neloială prevăzute în art. şi a două infracţiuni de concurenţă neloială prevăzute în art. art. în sarcina inculpatului trebuia să se reţină infracţiunea unică de tâlhărie prevăzută în art. pen. cu motivarea că faptele săvârşite de inculpat constituie o unică infracţiune de tâlhărie. Concurs de infracţiuni C. 297 C. el nu a reuşit să pornească maşina. împreună cu furtul bicicletei şi încercarea de a sustrage bunuri din locuinţa părţii vătămate nu au fost comise în condiţiile unei pluralităţi de infracţiuni. Această faptă. 2 lit. 288 . secţia penală. b) din Legea nr. a) şi art. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută în art. 297 alin. 5 alin. în aceeaşi împrejurare. (1) C. administrator şi asociat unic al societăţii comerciale G.

secţia penală. decizia nr. ambalat şi etichetat ca cel produs de societatea comercială M.. Analizele de laborator efectuate asupra cartonului asfaltat ridicat de la societăţile comerciale R.C. 33 lit. Concurs real între infracţiunea mijloc şi infracţiunea scop C. I. cele două infracţiuni aflându-se în concurs real. şi că inculpatul a susţinut că sulurile de carton pe care le vindea erau primite în compensare de la această societate. la 26 mai 2003. ca element al laturii subiective. inculpatul a recunoscut că a confecţionat carton asfaltat falsificat. administratorii celor două societăţi. martorii au declarat că modul de ambalare şi etichetele aplicate le-au creat convingerea că marfa este fabricată la societatea comercială M. 26.. şi P. primeşte sau acceptă promisiunea unor foloase care nu i se cuvin. că preţul de vânzare practicat de inculpat era mai mic decât cel al societăţii comerciale M. iar nu de la societatea comercială M. întrucât sunt limitate pentru o temperatură de 40 grade Celsius faţă de 80 de grade Celsius cât prevăd actele normative pentru asemenea materiale. scopul.. au confirmat că sulurile de carton provin de la societatea comercială G.. iar martorii au declarat că au cumpărat de la inculpat carton asfaltat. unde au constatat că materialele achiziţionate – carton asfaltat pentru hidroizolaţii – de la societatea inculpatului erau inscripţionate cu sigla societăţii comerciale M. În cauză.M. recursul inculpatului a fost respins.. este nefondat. art.Instanţa a reţinut că. în scopul de a îndeplini.J. aceasta nu este absorbită în luarea de mită. şi P. a). calitativ necorespunzător. pen. Prin decizia penală nr.. în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor şi ale infracţiunilor de concurenţă neloială. organele de poliţie au efectuat un control la societăţile comerciale R.C. martorii T. art. încadrarea juridică în infracţiunile de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor şi concurenţă neloială fiind corectă. pe care l-a vândut mai multor societăţi comerciale. ci constituie o faptă penală distinctă. Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul inculpatului. 289 . declarând că le-au cumpărat de la societatea comercială G. nu presupune realizarea lui pe linia laturii obiective a infracţiunii. şi P. 5241 din 16 septembrie 2005 Pluralitate de infracţiuni. În cazul în care scopul se realizează prin săvârşirea unei fapte ce întruneşte trăsăturile unei infracţiuni. a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestora. (2) Infracţiunea de luare de mită se caracterizează prin aceea că funcţionarul pretinde. Totodată. 254 alin. În raport cu situaţia de fapt. art.C. şi că aceste materiale nu pot fi încadrate în clasa materialelor hidroizolante. 246 din 1 iunie 2005.. Recursul declarat de inculpat.

V.. Inculpaţii nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. prin decizia nr. unde judecarea cauzei a fost strămutată. Instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă. recursul declarat de procuror a fost admis. pretinse sau acceptate aceste foloase.M. astfel. pentru a înlesni. Introducerea ilegală în ţară a bunurilor a fost înlesnită de inculpaţii R. neavând caracterul unei fapte penale de sine stătătoare. este cuprins în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită. astfel. cu motivarea că elementul material al acesteia. a efectuat nouă transporturi prin care a introdus ilegal în ţară 552.V. Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul C. secţia penală.C.952 de pachete ţigări. secţia I penală. şi C. această activitate infracţională de sine stătătoare constituind realizarea scopului în care s-au primit foloasele. 254 C. omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispoziţiilor legale.M. vamal şi pe inculpaţii R. considerând greşit că neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu reprezintă un element constitutiv al infracţiunii de luare de mită. prezentând autorităţii vamale documente de transport vamale cu conţinut nereal. Curtea de Apel Bucureşti. 26 C. I.C. pen. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de contrabandă prevăzută în art. iar nu un element al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită. prezintă patru modalităţi alternative. a desfiinţat parţial sentinţa şi. 178 C. care şi-au încălcat. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. în vederea căruia sunt luate. Îndeplinirea. în perioada 13 iulie 2001 – 17 ianuarie 2002. Recursul declarat de procuror este fondat. raportat la art. a achitat pe inculpaţi pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă. decizia nr. pen. 254 alin. 618 din 21 octombrie 2003. Elementul material al infracţiunii de luare de mită prevăzute în art. pretinderea.V. inculpatul C. controlori vamali.J. Instanţa a reţinut că.M. vamal şi a infracţiunii de luare de mită prevăzută în art.V..pen. toate privind foloase injuste. îndatoririle de serviciu. şi C.Prin sentinţa penală nr.. şi C. pe fond. (2) C. în mod intenţionat. În consecinţă. în speţă luarea de mită aflându-se în concurs real cu complicitatea la infracţiunea de contrabandă. acceptarea sau nerespingerea unei promisiuni. săvârşirea contrabandei de către inculpatul C.V. s-a casat decizia atacată şi s-a menţinut sentinţa tribunalului. 27 din 22 ianuarie 2003. a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii R. care se poate realiza sau nu. Neîndeplinirea efectivă a atribuţiilor de serviciu constituie infracţiune prin ea însăşi. 178 C. primind pentru aceasta diferite sume de bani. prin introducerea ilegală în ţară a ţigărilor. 2083 din 20 aprilie 2004 290 .V. neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu constituie numai scopul. constând în primirea.

inculpatul i-a cerut să plătească o amendă de 30. iar nu aceea de furt calificat.. pen. 208 alin. găsind cheile de la locuinţa părţii vătămate I. În consecinţă. (2) C.000 de lei. fiecare în parte. inculpatul.. dar în realizarea aceleaşi rezoluţii. sustragerile săvârşite la intervale de mai multe luni.000 de lei. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat prevăzută în art. între altele. 41 alin. la 11 martie 1994. infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp. Împreună. într-o sală de jocuri mecanice. ca făptuitorul să săvârşească acţiunile sau inacţiunile în realizarea aceleaşi rezoluţii. conform art. art. pen. după ce s-a asigurat că acelaşi minor este singur în casă. fiecare. în vârstă de 7 ani. Instanţa a reţinut că. 209. iar altele tâlhării. fără a fi observat. Prin sentinţa penală nr.I. încuind-o într-o încăpere. dintre care unele sunt furturi.. inculpatul a sustras 100 de dolari SUA şi 100 de mărci germane.A. ca. 211 Pentru a se reţine infracţiunea continuată se cere. sub pretextul că nu avea voie să intre în acel local. (2) C. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. prielnice (iniţial a profitat de naivitatea unui copil de 7 ani. apoi 291 . (1) raportat la art. rămasă definitivă prin neapelare. acţiuni sau inacţiuni care prezintă. fiecare în parte. a sunat la intrare şi după deschiderea uşii a pătruns prin forţă în apartament. pen. că pentru a se reţine existenţa infracţiunii continuate este necesar. Or. conţinutul aceleaşi infracţiuni. Potrivit art. art. inculpatul să-şi fi reprezentat. Fapta de a pătrunde cu forţa într-o locuinţă şi de a izola o persoană. 215. toate acţiunile repetate comise să prezinte. 209. 41 alin. în întregul ei. (2) C. şi nu infracţiune continuată C.Pluralitate de infracţiuni sub forma concursului.. Cu acelaşi prilej. La 31 mai 1994..000 de lei. s-au deplasat la locuinţa minorului şi acesta i-a înmânat suma cerută. iar pe de altă parte. în împrejurări diferite. iar acţiunile sau inacţiunile să prezinte. l-a încuiat pe minor în dormitor şi a sustras suma de 45. (2). art. în speţă. pen. pe de o parte. Rezultă. art. constituie infracţiunea de tâlhărie. 41 alin. în momentul luării rezoluţiei unice. nu pot constitui o unică infracţiune continuată. 2190 din 16 noiembrie 1994 a Judecătoriei Constanţa. pentru a sustrage bunuri. La 14 martie 1994. conjuncturale. 41 alin. văzându-l pe minorul N. inculpatul G. conţinutul aceleaşi infracţiuni. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. a pătruns în apartamentul acesteia şi a sustras un videocasetofon şi suma de 13.V. cele 4 fapte comise de inculpat în condiţii diferite. activitatea infracţională pe care o va desfăşura. deci. cu aplicarea art.

2 alin. b). în loc de art. 37 alin. Prin sentinţa penală nr. 37 alin. 37 alin. pen.. a) C. făcând aplicarea art. (1) lit.. a) C. 37 alin.F. a) C. sunt aplicabile prevederile art. a) Legea nr. Prima instanţă a reţinut că. (1) lit. în cursul termenului de încercare a suspendării condiţionate a executării unei pedepse anterioare şi care a fost descoperită după împlinirea duratei acelui termen. cu alt prilej.J. b) C. pen.de neatenţia acestuia şi. (1) lit. întrucât a săvârşit fapta în condiţiile infracţiunii continue. Curtea de Apel Bacău. (1) lit. inculpatul a deţinut droguri de mare risc. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei anterioare şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. pen. pe care a încercat să le vândă. inculpatul aflându-se în starea de recidivă prevăzută în art. pen. în perioada noiembrie 2000 – august 2002. Totodată. situaţie în care există concurs real de infracţiuni. art. 37 alin. prin decizia penală nr. a). Texte de lege aplicabile C. 292 . (1) lit.S. iar autorul lor a acţionat pe baza unor hotărâri autonome. 1017 din 26 aprilie 1996 Pluralitate de infracţiuni. 2 alin. şi a modificat pedeapsa.. (1) lit. 143/2000. a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpat.. luate de fiecare dată în raport cu prilejul ivit. art. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art. înlăturând revocarea suspendării executării pedepsei. 37 alin. 37 alin. C. întrucât noua infracţiune a fost descoperită după împlinirea termenului de încercare. (1) lit. privitoare la recidiva de după executare. secţia penală. 442 din 28 noiembrie 2002. iar ulterior de găsirea cheilor de la locuinţa celei de-a doua părţi vătămate). cu motivarea că în mod greşit au fost aplicate prevederile art. prin modul cum faptele au fost concepute şi realizate într-un interval mare de timp. dar se consumă după expirarea termenului. Prima instanţă a reţinut că infracţiunea a fost săvârşită în condiţiile recidivei de după condamnare prevăzută în art. (2) din Legea nr. (1) lit. decizia nr. de neputinţa de a se apăra a minorului. Infracţiune continuă. 75 din 18 decembrie 2003. împrejurări care. Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul R. Recursul nu este fondat. a desfiinţat în parte sentinţa. (2) În cazul în care infracţiunea continuă este săvârşită în cursul termenului de încercare al suspendării executării unei pedepse anterioare. Împotriva deciziei procurorul a declarat recurs. impun concluzia că fiecare dintre ele prezintă conţinutul altei infracţiuni. Recidivă postexecutorie. 143/2000. pen. 37 alin. b) C. cu aplicarea art. pen.

executarea pedepsei închisorii care nu depăşeşte 2 ani. Chiar dacă infracţiunea. prin sentinţa penală nr. pen. 38 alin. 2193 din 13 noiembrie 2000.. 37 alin. pe inculpatul L. a reţinut că a fost săvârşită în condiţiile recidivei de după executare prevăzută în art. 38 alin. Închisoare militară. între altele. b) C. secţia penală. 37 alin. Ca atare.. constând în deţinerea drogurilor. a fost începută în cursul duratei termenului de încercare. b). cel condamnat este. (2) C. pen. Judecătoria Târgu Mureş. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. a condamnat. b) C. între alţii. au respins apelul şi recursul declarate de inculpat. art. 62 alin. pen. (2) din acelaşi cod. (1) şi (5) C. reabilitat de drept.. cu intenţie. Tribunalul Mureş. în momentul descoperirii ei. prin decizia penală nr. 45 din 31 ianuarie 2002. 638/A din 18 decembrie 2002. starea de recidivă nu poate fi reţinută. 37 lit. cu aplicarea art. conform art. (1) lit. pen. În consecinţă. dar s-a prelungit şi după împlinirea duratei termenului. se face într-o 293 . art. 321 alin. 62 alin. 37 alin (1) lit. decizia nr. pen. pen. art. Recursul în anulare este fondat. Reabilitare de drept C. 37 alin. prin decizia penală nr.S. conform art. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea. Totodată..I.J.. (1) lit. întreaga infracţiune continuă se consideră ca fiind consumată după executarea pedepsei anterioare. 37 alin. cum este cazul în speţă. potrivit art. b) C. b) C. când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni. (1) lit. (1) lit. şi Curtea de Apel Târgu Mureş. pen. există recidivă. (5) C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută în art. C. Potrivit art. 3003 din 24 iunie 2003 Pluralitate de infracţiuni. (5). pen. (1). pen. 38 alin. iar conform art.. iar revocarea suspendării executării pedepsei anterioare nu este legală. de către militarii în termen. a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.Instanţa de apel. constatând că infracţiunea a fost consumată şi descoperită după expirarea duratei termenului de încercare. recursul declarat de procuror a fost respins. b) C. Soluţia instanţei de apel este cea corectă. în cazul săvârşirii din nou. (2) După executarea pedepsei într-o închisoare militară. Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs în anulare. cu motivarea că în mod greşit s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. Recidivă. 62 alin. deci în condiţiile art.

S. precum şi în cazurile când instanţa judecătorească. a) şi 34 lit. 209 lit.închisoare militară în cazurile prevăzute de lege. că pedeapsa de 3 luni închisoare este graţiată conform art. art.. decizia nr. rămasă definitivă prin neapelare. 294 . (1) lit. 239 alin. a) şi de ultraj. În consecinţă. constatându-se. 33 lit. ci de tâlhărie şi ultraj. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. 332 alin. art. recursul în anulare a fost admis. Furt calificat. secţia penală. pen. pen. a) C. (1) C. 211. când s-a împlinit durata pedepsei. 62 din acelaşi cod.. 239. săvârşită la 17 februarie 1999. s-au casat hotărârile pronunţate în cauză şi s-a înlăturat aplicarea art. totodată. Potrivit art. 33 Sustragerea unor bunuri de către patru persoane. ci de tâlhărie şi ultraj. Concurs ideal şi real de infracţiuni C.J. 4236 din 3 octombrie 2003 Pluralitate de infracţiuni. 195 din 14 septembrie 1995 a Tribunalului Militar Timişoara. Prin sentinţa penală nr. 37 alin. ţinând seama de împrejurările cauzei şi de persoana condamnatului. Sustragerea unor bunuri de către patru persoane. urmată de ameninţarea şi lovirea celor doi poliţişti care au încercat să-i legitimeze şi să-i împiedice să plece cu bunurile sustrase nu constituie infracţiunea de furt calificat în concurs cu cea de ultraj. rămasă definitivă prin neapelare. art. pentru fapta dedusă judecăţii. pen.. i-au lovit pentru a-şi asigura scăparea. prevăzută în art. cei patru inculpaţi au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat. inculpatul a fost condamnat la un an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dezertare prevăzută în art. Prin sentinţa nr. la 13 iulie 1994. Tâlhărie. 7 din Legea nr. b) C. inculpatul a executat pedeapsa începând cu 18 iulie 1995 până la 13 martie 1997. Instanţa a reţinut că. (1) raportat la art. iar după executarea ei cel condamnat este reabilitat de drept. nu constituie infracţiunea de furt calificat în concurs cu cea de ultraj. inculpaţii au sustras de la o fermă pomicolă 132 kg de prune şi fiind surprinşi de doi poliţişti. când a fost liberat condiţionat şi a fost reabilitat de drept la 17 mai 1997. s-a dispus executarea pedepsei în închisoarea militară. prevăzută în art. urmată de ameninţarea şi lovirea celor doi poliţişti care au încercat să-i legitimeze şi să-i împiedice să plece cu bunurile sustrase. 208 alin. dispune aceasta. 543/2002. nu sunt întrunite condiţiile stării de recidivă. Ca atare. pen. (2). C. cu aplicarea art. 1 şi art. 29 din 17 ianuarie 1995 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov.

75 lit. Infracţiunea de ultraj împotriva poliţistului se află în concurs ideal cu cea de tâlhărie. 34 alin. două roţi de la un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Slobozia. 295 . pen. 211 alin. 1665 din 3 septembrie 1996 a Judecătoriei Slobozia. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea. faptele săvârşite de către fiecare dintre inculpaţi constituie câte o singură infracţiune de tâlhărie prevăzută în art. a). câte persoane au fost vătămate prin această infracţiune. Concurs de infracţiuni. cu aplicarea art. pen. 211 alin. 37 alin. la pedeapsa cea mai grea. 209 alin.Tâlhăria prevăzută în art. iar în decembrie 1993 a prins pe o persoană de spate.. secţia penală. într-o seară din luna martie 1993. 33 lit. pen. de 2 ani şi 4 luni închisoare. Tratament sancţionator. secţia I penală. în raport cu fiecare poliţist agresat. S-a reţinut că. (1) lit. s-a susţinut că sporul de un an şi 8 luni închisoare a fost aplicat cu încălcarea prevederilor art. (1) lit. C. decizia nr. (1) C. 208 raportat la art. 34 alin. 239 alin. nu poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente. dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare. 34 lit. iar Curtea de Apel Bucureşti. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. (1) lit. În adevăr..S. e) şi g).. pen. a) C. Spor de pedeapsă aplicabilă C. art. pen. inculpatul C. Tribunalul Ialomiţa a respins apelul declarat de procuror. nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente. (2) În caz de concurs de infracţiuni. în art. cu aplicarea art. pen. b) şi alin. pedeapsa rezultată din adăugarea sporurilor prevăzute în art. ultim C. cu aplicarea art. (1) lit. după care i-a luat geanta şi a fugit. prin decizia penală nr. sporită cu un an şi 8 luni. (1) lit. art. a) şi la 2 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. se prevede că.. Declarând recurs în anulare. (2). 765 din 31 octombrie 1997. în baza art.J. c). dar există atâtea infracţiuni de ultraj aflate în concurs real. în total 4 ani închisoare. dispunându-se. prin demontare. b) C. pen. 211 alin. inculpatul şi-a însuşit. a admis recursul procurorului. 34 alin. a) şi art. (1) şi câte două infracţiuni de ultraj prevăzute în art. (2) C. În consecinţă. prin decizia penală nr. 285/A din 2 iulie 1997. a). 34 alin. Recursul în anulare este fondat. 37 alin. (1) C. 34 alin. prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la sporul de pedeapsă ce poate fi adăugat în caz de concurs de infracţiuni. (1). Prin sentinţa penală nr.V. 2611 din 26 noiembrie 1996 Pluralitate de infracţiuni. trebuie reţinută în modalitatea furtului urmat de întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări pentru păstrarea bunului furat şi pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

C. deci cu două luni mai mic decât pedeapsa de 4 ani închisoare ce s-a dispus să fie executată în final.M.N. Apelul declarat de inculpaţi a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti. a suferit o plagă cranio-cerebrală parietală dreapta şi o fractură craniană occipitală şi parietală dreapta. b). rezultând că. pen. Concurs.N. 723 din 26 februarie 1999 Pluralitate de infracţiuni. pen. a decedat în aceeaşi seară. Prin sentinţa penală nr. prin decizia nr.. a aplicat mai multe lovituri lui M. moartea datorându-se contuziei şi hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă şi bază. în urma unei altercaţii. În atare situaţie. 175 lit. Victima M.M. doborându-l la pământ.. 176 lit.M. art.D. pen. i) În cazul în care.J. 175 lit. de mai multe ori în cap şi umăr. i) şi art. inculpatul P. 296 . Omor. în urma unei agresiuni săvârşite cu intenţia de a ucide două persoane. 174 raportat la art. după care a lovit pe D. pentru îngrijirea cărora au fost necesare 35-40 de zile. 175 lit. şi că pedeapsa este. 8 din 11 ianuarie 2002.. de 2 ani şi 4 luni închisoare. şi pe inculpatul P. există concurs între infracţiunea consumată de omor şi tentativa la infracţiunea de omor. (2) C. 174 raportat la art. Instanţa a reţinut că. Fapta constituie infracţiune unică de omor deosebit de grav săvârşită asupra a două sau mai multor persoane numai dacă toate victimele decedează şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav asupra a două sau mai multor persoane numai dacă infracţiunea a rămas în fază de tentativă în raport cu toate victimele. prin adăugarea sporului de un an şi 8 luni închisoare. aplicată în alte limite decât cele prevăzute în lege. secţia I penală. s-au încălcat prevederile art. decizia nr. iar viaţa celeilalte este salvată. la 6 ianuarie 2001.M. totalul celor două pedepse stabilite de instanţă. Omor deosebit de grav asupra a două sau mai multor persoane C. b) C. 176 lit. Victima D. pen. 127 din 19 martie 2002. recursul în anulare a fost admis şi s-a redus sporul de pedeapsă adăugat la pedeapsa cea mai grea. a aplicat o lovitură puternică cu ciocanul în cap lui M. de un an şi 5 luni şi. este de 3 ani şi 10 luni închisoare.S. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. art. 34 alin. cu un obiect contondent în zona capului.D. ca urmare a adăugării sporului de un an şi 8 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea.Or. în timp ce acesta era căzut. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. respectiv. una dintre victime moare. Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul P.M. Inculpatul P. i) C. Tentativă la infracţiunea de omor. secţia penală. astfel.

Soţul victimei decedate nu poate renunţa la despăgubirile datorate copilului minor al acesteia. Concurs ideal. 90/1996.5 tone.N. încadrarea juridică a fost schimbată în sensul celor ce preced şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit noii încadrări. 34 C. conform art. b) din acelaşi cod. secţia penală. s-ar fi justificat în situaţia în care ambele victime ar fi decedat. ceea ce nu este cazul în speţă. pen.. proc. 90/1996 şi în art. Examinând actele dosarului. 90 din 20 mai 1998 a Judecătoriei Moldova Nouă. decizia nr. b) C. 33 lit. 34 din Legea nr.. 90/1996. art.. Ucidere din culpă. aflate în concurs ideal. prin uciderea victimei M. angajat la SC Moldova Nouă. 178 alin. cu ajutorul unei macarale. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prevăzută în art. (2) C. b). pen. deoarece inculpatul a comis două fapte în concurs. art. 34 din Legea nr. a) şi 34 alin. şi anume infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. Instanţa a reţinut că. art. rămasă definitivă prin neapelare. 176 lit. 17 alin. b) C. i) C. În consecinţă. pen.M. 178 alin. inculpatul. 3507 din 4 iulie 2002 Pluralitate de infracţiuni. pen. 34 Nerespectarea regulilor de protecţie a muncii. pen. (2). art. 174 raportat la art.Recursul declarat de inculpaţi este fondat. a fost însărcinat să coordoneze o echipă de muncitori la montarea unui buncăr-pâlnie metalic de 1. S-a luat act că soţia victimei nu s-a constituit parte civilă. cu urmarea decesului unei persoane constituie infracţiunile prevăzute în art. în golul de fixare. Agravanta prevăzută în art. la 27 iunie 1997. şi tentativă la aceeaşi infracţiune împotriva victimei D. 33 lit. (4) Legea nr. pen. Prin sentinţa penală nr.. pen. 17 alin. şi de nerespectare a măsurilor de protecţie a muncii prevăzută în art.P. pen. conform art. art. cu aplicarea art. acţiunea civilă se exercită din oficiu. aceasta a fost greşit încadrată în infracţiunea unică de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. 33 lit.J.M. proc. Nerespectarea regulilor de protecţie a muncii C. 297 . se constată că ambele instanţe au stabilit corect împrejurările în care inculpaţii au săvârşit faptele împotriva celor două victime.. în acest caz. 178 alin. C. (4) C. pen. În ceea ce priveşte fapta inculpatului P. (2) C. 176 lit. 175 lit.S. inculpatul M. recursul inculpatului a fost admis. (1) lit.. b) C.

(1) lit. într-un astfel de caz. 117/1996. pen. nu sunt incidente. aflate în concurs ideal. 903 din 7 martie 2000 Recividă. inculpatul a încălcat normele de protecţie a muncii. a desfiinţat în parte sentinţa şi a înlăturat aplicarea art. b) Condamnarea privitoare la o infracţiune săvârşită cu praeterintenţie poate constitui termen al recidivei.Deşi era interzisă rămânerea. pen. pen. 34 din Legea nr. C. 37 lit. (1) lit. iar nu real. inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art.J. 33 lit. În consecinţă.. cum inacţiunea inculpatului. Ca atare. săvârşită de aceeaşi persoană. b) C. ca urmare a răsturnării buncărului. pen. 38 al. a avut ca urmare producerea unui accident de muncă mortal. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs. a1) C. secţia penală. întruneşte elementele mai multor infracţiuni. fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. Infracţiune din culpă. 33 lit. recursul în anulare a fost admis.. Instanţa a reţinut că. fie şi temporară. decizia nr. a1) C. În speţă. constând în nerespectarea măsurilor referitoare la protecţia muncii pentru efectuarea unei operaţii de montaj. Conform art. pen. inculpatul a lovit victima puternic cu pumnul în faţă. art.S. a unui asemenea dispozitiv în echilibru instabil. 183. producerea rezultatului prin depăşirea acesteia este irelevantă sub aspectul considerării infracţiunii ca fiind săvârşită din culpă. b) C. cu consecinţa uciderii din culpă a victimei. Acţiunea iniţială fiind caracterizată subiectiv prin intenţie. a admis apelurile procurorului şi inculpatului. Prin sentinţa penală 8/1996 a Tribunalului Vâlcea.. 38 alin. suferind un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a decedat. 1 lit. cu motivarea că infracţiunile au fost săvârşite în concurs ideal. prevederile art. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. a1). cu motivarea că în cauză nu există stare de recidivă în raport cu prevederile art. Condamnări care nu atrag starea de recidivă C. 37 lit. conform art. la 9 iunie 1995. hotărârea atacată casată şi soluţia dată acţiunii penale îndreptată. 37 lit. pen. prin decizia penală nr.. a căzut şi s-a lovit. b) din acelaşi cod. Infracţiunea săvârşită cu praeterintenţie. 90/1996 şi în art. 298 . Curtea de Apel Piteşti. pen. b) C. Recursul în anulare declarat în cauză. cu aplicarea art. 38 alin. aceasta s-a dezechilibrat. 178 alin. art. există concurs ideal de infracţiuni când o acţiune sau inacţiune. (2) C.

după caz. Instanţa a reţinut că. condamnatul săvârşeşte o infracţiune praeterintenţionată pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de un an închisoare.R. secţia penală. C. înainte de începerea executării pedepsei. art. pen. Într-o stare situaţie..Potrivit art. atrage revocarea suspendării în condiţiile prevederilor art. inculpatul C. a respins recursul inculpatului. Potrivit art. şi prevederile art. 487/1996. 37 alin. 36 alin. a). (1) lit. a) C. pen. 328/1966. Prin sentinţa penală 3327/1995 a Judecătoriei Bacău. decizia nr. 81 C. a admis apelul declarat de procuror şi a majorat pedeapsa. 83 Săvârşirea unei infracţiuni după expirarea termenului de apel privind o sentinţă anterioară de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. fără să modifice esenţa infracţiunii şi să o transforme într-o infracţiune din culpă.. există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. 37 sau 40 C. prin decizia penală nr. 37 lit. pen. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile din culpă. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 83 C. pen. 81. 487/1996. cu motivarea că inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. iar numai consecinţele mai grave se produc din culpă. În consecinţă. art. există starea de recidivă la care se referă art. atunci când după executarea unei pedepse mai mari de 6 luni. deoarece acţiunea sau inacţiunea inculpatului este întotdeauna intenţionată. pen. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei C. pen.J. (1) din Decretul nr. fiind aplicabile. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.S. pen. infracţiunile nu se află în concurs. 38 lit. Curtea de Apel Bacău. art. art. Infracţiunea praeterintenţionată nu poate fi considerată o infracţiune din culpă. aceasta survine în desfăşurarea procesului cauzal ce a generat rezultatul... în timpul executării acesteia sau în stare de 299 . cel condamnat săvârşeşte din nou infracţiune cu intenţie. 37 lit. b) C. pen. Tribunalul Bacău. a1) C. faptele fiind concurente. la data de 16 martie 1995. 40. 2070 din 24 septembrie 1997 Recidivă. înlăturând aplicarea art. inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism fără permis. dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C.. prin decizia penală nr. când apelul împotriva primei sentinţe a fost respins ca tardiv.

81 C. Din actele dosarului rezultă că. pen. Potrivit art. 37 alin. 2 lit. 880/1995. pen. 300 . pen. instanţele trebuiau să revoce suspendarea condiţionată a pedepsei de un an închisoare şi să dispună executarea ei alături de pedeapsa aplicată. în cursul termenului de încercare. 38 alin.. inculpatul fiind prezent la dezbateri. inculpatul a fost condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. potrivit art. Condiţii. aceasta constituie al doilea termen al recidivei de după condamnare. Tribunalul Bacău. secţia penală. (2). 134 C. dispunând executarea în întregime a pedepsei. iar fapta dedusă ulterior judecăţii a fost săvârşită la 16 martie 1995. 36 alin. când a expirat termenul de declararea apelului. decizia nr. a) C. prin decizia penală nr. (1) lit. art. a) C. În asemenea situaţie. după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. hotărârea de condamnare atacată cu apel a rămas definitivă. b). 2131 din 30 septembrie 1997 Recidivă postexecutorie. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an. pen. instanţa revocă suspendarea condiţionată. proc. la 14 martie 1995. art. (1) din Decretul nr.J. 37 lit. art. care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Împlinirea termenului de reabilitare pentru condamnarea anterioară C. Cum această hotărâre a rămas definitivă la 14 martie 1995. iar în temeiul art.S. socotit de la pronunţarea sentinţei. deoarece pentru acea condamnare a intervenit reabilitarea de drept prevăzută în art. deci ulterior rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. pen. 134 Nu poate fi reţinută starea de recidivă postexecutorie în cazul când condamnarea anterioară constă în pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an. aşa cum s-a arătat. situaţie în care instanţele trebuiau să facă aplicarea art. pedeapsa de un an închisoare aplicată anterior constituie primul termen al recidivei. noua infracţiune a fost săvârşită. În această situaţie. 416 pct. 83 C.. prin sentinţa penală 1082/1995 a Judecătoriei Bacău.evadare. În speţă. dacă în decurs de 3 ani persoana condamnată nu săvârşeşte nici o altă infracţiune. pen... 328/1966. a respins ca tardiv apelul declarat de inculpat. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită ulterior fiind mai mare de un an închisoare. C. dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă.

deci ulterior trecerii termenului de 3 ani. este de un an închisoare. nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea. la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. Recursul în anulare este fondat. 134 C. aparţinând părţii vătămate G.600.. Ca urmare. 37 alin. în seara de 25 februarie 1997. decizia nr. la stabilirea stării de recidivă. sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.J.S. (1) lit. (1) lit. Cum inculpatul a săvârşit noua faptă. admiţându-se recursul în anulare. pen. inculpatul a ajutat pe alţi doi inculpaţi să sustragă dintr-un autoturism. e) şi g). b) C. C. bunuri în valoare de 1. 26 raportat la art. după care. din actele dosarului rezultă că pedeapsa anterioară. pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. Pe de altă parte. secţia penală.000 de lei. 746 din 10 decembrie 1992 a Judecătoriei Câmpina. 1915 din 7 iulie 1998 301 . are loc reabilitarea de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an. pen. 38 alin.. b) C. la data comiterii faptei. 395 din 24 aprilie 1997 a Judecătoriei Câmpina.. reţinerea stării de recidivă este greşită. b C. care ulterior au fost restituite. Potrivit art.Gh. şi s-a procedat la o nouă individualizare a pedepsei. 208 şi 209 lit. rămasă definitivă prin neatacare cu apel. conform art. 37 alin. a). cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. se mai prevede că. era împlinit termenul de reabilitare pentru condamnarea anterioară. (2) C. susţinându-se că reţinerea stării de recidivă este greşită deoarece. la data de 25 februarie 1997. pen.Prin sentinţa penală nr.. a fost condamnat inculpatul P. Împotriva acestei hotărâri. ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse. Or.V. în art. a fost înlăturată reţinerea stării de recidivă prevăzută în art. iar executarea acesteia s-a împlinit la 18 ianuarie 1994 ca urmare a începerii executării ei la 19 ianuarie 1993. s-a declarat recurs în anulare. pen. pen. S-a reţinut că. constituind al doilea termen al recidivei. dacă în cursul acelui termen condamnatul nu comite o altă infracţiune. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă. luată în considerare ca prim termen al recidivei. cu aplicarea art. există recidivă când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni. 37 lit.

(1) lit. astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. Ca urmare. art. 37 alin. ci în curs de executare. Prin sentinţa penală nr.. 685/1995 a Judecătoriei Horezu. 37 alin. inculpatul a ocupat. b) C. acea pedeapsă nu poate fi considerată executată la împlinirea duratei ei. în situaţia în care cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune în interiorul termenului de încercare pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării primei pedepse. art. pen. pen. Condamnare anterioară la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiţionat C. b) C. ci numai la expirarea termenului de încercare pe durata căruia s-a dispus suspendarea condiţionată. Totodată. S-a reţinut că. a). referitoare la recidiva postexecutorie. 575 din 6 august 1997 a Judecătoriei Buzău. a fost condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută în art.I. a) şi 37 lit. b) C. după graţierea totală a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse.N. Împotriva acestei sentinţe. b) C. adică în total 2 ani închisoare. între altele. iar nu cele ale art. (1) lit. 37 alin. o suprafaţă de 2236 mp aparţinând părţilor vătămate Gh. a) şi b). pen. 37 alin. Recursul în anulare este fondat. priveşte o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiţionat. 75 lit.. începând din luna iunie 1996.. această pedeapsă. constituind primul termen al recidivei. pen. cu intenţie. (1). şi Gh. (1) lit. s-a dispus ca inculpatul să execute şi această pedeapsă. există recidivă când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni. inculpatul S. pen. nu poate fi considerată executată. împreună cu alte şase persoane. care constituie primul termen al recidivei. în cazul când condamnarea anterioară. cu aplicarea art. în baza unei hotărâri judecătoreşti. pen.Recidivă postcondamnatorie. rămasă definitivă prin neatacare cu apel. Or. aplicată prin sentinţa penală nr. (1) lit. s-a declarat recurs în anulare susţinându-se. 82 În cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. revocându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare. că în mod greşit s-a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea în condiţiile stării de recidivă postexecutorie. dar în interiorul termenului de încercare stabilit potrivit art. sunt aplicabile prevederile art. după condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni pentru care s-a suspendat condiţionat executarea. 271 alin. 302 . (1) lit. Potrivit art. 82 C. 37 alin. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.Al.

. trebuia să se constate că îi erau aplicabile dispoziţiile art. (2) C. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. ca urmare a împlinirii de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei a unui termen de 3 ani în care condamnatul nu a săvârşit nici o altă infracţiune. 134 C. În consecinţă. recursul în anulare a fost admis şi. 37 alin. dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit nici o altă infracţiune.. 38 alin. la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Condamnare care nu atrage starea de recidivă.J.. Or. b) C. 208 alin. 209 lit. privind recidiva postcondamnatorie. s-a dispus aplicarea prevederilor art. art. Prin sentinţa penală nr. pen. în ziua de 22 aprilie 1997. b) C. Potrivit art.Cum inculpatul a săvârşit cea de a doua infracţiune în luna iunie 1996. Cum.S.. (1) Nu constituie prim termen al recidivei o condamnare la pedeapsa de un an închisoare. înlăturându-se aplicarea prevederilor art. 134 C. iar noua infracţiune a fost 303 . pen. 449 din 26 februarie 1993 a Judecătoriei Brăila. conform art. (1) lit. 134. 37 alin. (1) raportat la art. Infracţiune pentru care a intervenit reabilitarea de drept C. Declarându-se recurs în anulare. pen. potrivit art. pen. art. a) şi e) C. a) C. inculpatul. în cazul când pentru acea condamnare a intervenit reabilitarea de drept. reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an.D. pen. 2060 din 23 iulie 1998 Recidivă. S-a reţinut că. 36 alin. prevăzută în art.. art. 37 alin. cu aplicarea art. a executat integral această pedeapsă de la 8 iulie 1992 până la 7 iulie 1993. (1) lit. 37 alin. pen. 253 din 2 iulie 1997 a Judecătoriei Însurăţei. rămasă definitivă. rămasă definitivă prin neatacare cu recurs. s-a susţinut că reţinerea stării de recidivă este greşită. b). inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism fără a avea permis de conducere. care a fost condamnat. 136 alin. 38 alin. prin sentinţa penală nr. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. decizia nr. (2). pen.. pen.. (1) din Decretul nr. (1) lit. (1) lit. pen. a fost condamnat inculpatul C. 37 alin. a) C. 328/1966. care se referă la săvârşirea noii infracţiuni înainte de începerea executării pedepsei. (1) lit. secţia penală. art. C. deci în interiorul termenului de încercare. acesta expirând la 24 mai 1999. Recursul în anulare este fondat.

C. (2) C. impunându-se revocarea liberării condiţionate potrivit art. de asemenea. impunându-se şi aplicarea prevederilor art. Revocarea liberării condiţionate C. Totodată. se impunea să se constate că acea condamnare anterioară nu poate constitui prim termen al recidivei. (1) C. trebuie să se reţină starea de recidivă în ambele forme prevăzute în art.. În cazul condamnării inculpatului pentru două infracţiuni de tâlhărie. (1) lit. 37. nu este legală. dintre care unele au fost executate. 39 alin. pen. decizia nr.săvârşită la 22 aprilie 1997.. trebuie reţinute. 37 alin. 61 alin. în mod greşit s-a reţinut că inculpatul a săvârşit noua infracţiune în starea de recidivă prevăzută la art. d) şi e). dar durata pedepsei nu s-a împlinit. 61 În cazul săvârşirii unei infracţiuni după condamnarea definitivă a făptuitorului la mai multe pedepse. secţia penală. În atare caz. (4) care conţine dispoziţii specifice de stabilire a pedepsei în cazul recidivei prevăzute în art. pen.J. socotit. aplicarea numai a prevederilor art.. 39 alin. (1) C. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art. pen. iar pentru altele s-a dispus liberarea condiţionată. 37 alin. pen. (1) şi (2) C. menţinerea liberării condiţionate din executarea uneia din acele pedepse nu este justificată.L. art. b) care. (1) lit. admiţându-se recursul în anulare. 304 . în raport cu prevederile art. a fost înlăturată starea de recidivă reţinută de prima instanţă. b) C. art. (1) lit. a) şi art. (1) lit. 37 alin. (1) lit. art. pen. s-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de 410 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa anterioară aplicată prin sentinţa penală nr. 839 din 5 martie 1999 Recidivă postexecutorie concurentă cu recidiva postcondamnatorie. 104 din 9 noiembrie 2000 a Tribunalului Călăraşi. conform art. inculpatul I. deci ulterior datei de 7 iulie 1996. a) şi în art. la care s-a împlinit termenul de reabilitare de 3 ani. b) C. 37 alin. după condamnarea sa anterioară prin hotărâri definitive pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt. a) C. în baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. 39.. În consecinţă. pen. în raport cu gravitatea infracţiunilor de tâlhărie. pen. 38 alin.. cu aplicarea art. pen.S. pen. 211 alin. Prin sentinţa penală nr. 37 alin. Aşa fiind. (2) lit. 136 alin. de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale. 329/1997 a Judecătoriei Călăraşi. 37 lit. Aplicarea pedepsei.

În consecinţă. inculpatul a urmărit partea vătămată la ieşirea dintr-un bar şi. nu sunt întrunite. care se contopeşte cu noua pedeapsă. instanţele trebuiau să reţină şi starea de recidivă de după executare prevăzută în art. la 2 ani şi 6 luni şi la 3 ani închisoare. (1) C. pentru restul de 410 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr. recursul procurorului a fost admis. care este fondat. ceea ce înseamnă că. apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost respinse. C.J. conform art. fiind observat de partea vătămată. la pedepse până la 6 luni închisoare.. Pentru incidenţa acestui caz de recidivă trebuie să existe cel puţin trei condamnări. (3) C. în raport cu gravitatea infracţiunilor săvârşite. 40 Condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare. a lovit-o pentru a-şi asigura scăparea. pen. b) C. 228 din 19 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti. Împotriva acestei decizii procurorul a declarat recurs. decizia nr. pen.S. fiind prins de persoane aflate în incinta spitalului. Din cazierul inculpatului aflat în dosar rezultă că acesta a fost anterior condamnat prin sentinţe rămase definitive la 2 ani. 61 alin... pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de tâlhărie reţinute în prezenta cauză. pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt. se impunea revocarea liberării condiţionate în baza art. c) C. cât şi cu periculozitatea persoanei inculpatului. dacă pedeapsa anterioară. Când condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. pen. 40 C.. 36 alin. art. 458 din 1 septembrie 1992 a Judecătoriei Olteniţa. iar nu o singură condamnare la pedeapsă rezultantă de 6 luni. 37 alin. nu constituie primul termen al recidivei prevăzute în art. 329/1997 a Judecătoriei Călăraşi. urmare a contopirii a trei pedepse stabilite pentru infracţiuni aflate în concurs. pe care inculpatul a executat-o. rezultată din contopirea a trei pedepse cu închisoare stabilite pentru infracţiuni concurente. dispunându-se potrivitconsiderentelor ce preced. conform art. (1) lit. succesive. 36. Prin decizia nr. pen. În seara aceleiaşi zile. după ce a lovit-o cu pumnii şi cu picioarele. Pe de altă parte. pen. ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei rezultante. În raport cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. i-a sustras jacheta cu care aceasta era îmbrăcată. 5188 din 28 noiembrie 2001 Pedeapsa în cazul când nu există recidivă. în seara zilei de 16 martie 2000. secţia I penală. a fost executată în totul sau în parte. 37. asistent medical. pen.Instanţa a reţinut că. art. Mica recidivă C. secţia penală. inculpatul a sustras dintr-o secţie a Spitalului Judeţean Călăraşi două perdele şi. 305 . 37 lit. art. pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.

pen. împreună cu un alt făptuitor. C. iar noua infracţiune fiind săvârşită la 25 februarie 2000. 36 alin. rezultă că prevederile art. la o pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare. s-a înlăturat aplicarea art. Potrivit art. (1) lit. (1) lit. c) C. de 2 luni şi de 3 luni închisoare stabilite pentru infracţiuni concurente. urmare a contopirii pedepselor de 6 luni. 209 alin. trebuia să se constate că pedeapsa rezultantă aplicată conform art.Prin sentinţa penală nr. cu motivarea că starea de recidivă s-a reţinut greşit şi s-a omis aplicarea art. (1) lit. pen. 40 C. 74 şi art. sunt aplicabile. 208 alin. situaţie în care prevederile art. 37 alin. iar nu cele trei pedepse componente. potrivit cărora dacă pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară a fost executată.C.800. la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. pen. pen.. recursul în anulare a fost admis.. c) C.S.. rămasă definitivă prin neapelare. pen. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse. 76 lit. a).J. pen. (3) C. Recursul în anulare este fondat. c) C. 37 alin. 1087 din 27 februarie 2002 306 . 40 C. Instanţa a reţinut că inculpatul. rămasă definitivă la 30 ianuarie 2000. pedeapsa aplicată anterior este de 6 luni închisoare. Ca atare. Hotărârea anterioară de condamnare a inculpatului la 6 luni închisoare rămânând definitivă la 30 ianuarie 2000. Sub acest din urmă aspect se constată că sunt incidente prevederile art. 40 şi art. 36 alin. în noaptea de 24 februarie 2000. există recidivă când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare. a pătruns. pen.000 de lei.. prin sentinţa penală nr. în locuinţa părţii vătămate de unde au sustras 1. (3) C. Cum inculpatul a executat integral pedeapsa de 6 luni închisoare. Judecătoria Vatra Dornei a condamnat pe inculpatul I. secţia penală. (1) raportat la art. În consecinţă. art. Împotriva sentinţei s-a declarat recurs în anulare. c) C. durata acesteia se scade din durata aplicată pentru infracţiunile concurente. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. (1) lit. 37 alin. ceea ce înseamnă că această pedeapsă şi cea stabilită în cauza de faţă trebuiau contopite conform regulilor pentru concursul de infracţiuni. prin forţarea încuietorii. c). pen. 37 alin. s-a descontopit pedeapsa anterioară de 6 luni închisoare în cele trei pedepse componente care au fost contopite cu pedeapsa de 6 luni aplicată pentru noua infracţiune şi s-a constatat că pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare a fost executată. Din actele cauzei rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior. 16 a Judecătoriei Vatra Dornei. 297 din 15 noiembrie 2000. a fost executată. iar condamnarea priveşte această pedeapsă rezultantă. decizia nr. cu aplicarea art. nu sunt aplicabile. după rămânerea definitivă a primei condamnări. g) şi i). (1) lit.

(2) din acelaşi cod. în timpul patrulării.E. Agenţii de pază au cerut inculpatului să părăsească incinta societăţii şi au transportat bunurile în cabina postului de pază. inculpatul a luat un cablu de cupru şi. 239 alin. Concurs de infracţiuni C. în art. (2) din acelaşi cod. 211. între altele. 239 alin. cea dintâi prevăzută în art. 53 din 1 martie 2005. Prin sentinţa penală nr. constituie tâlhărie furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra. (1) C. întrucât agentul de pază O. prin care a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat. cât şi elementele constitutive a două infracţiuni de ultraj. iar în momentul în care aceştia au lăsat bunurile lângă cabină. art. angajaţi la SC D. a unei infracţiuni de ultraj prevăzută în art. aruncându-le pe geam şi au constatat că inculpatul avea asupra sa o rangă de fier şi mai multe chei fixe pe care le-a folosit la demontarea celulelor electrice. agenţii de pază B. pen. au efectuat un tur de verificare a obiectivului avut în pază şi. aflate în concurs.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. şi O. Tâlhărie... 239 alin. Prin decizia penală nr.E.. şi a unei infracţiuni de ultraj prevăzută în art. s-a opus. la 8 iunie 2002.E. (1) şi alin.. Agenţii de pază au observat lângă zid mai multe obiecte din cupru şi aluminiu care proveneau din dezmembrarea celulelor electrice din staţia de transformare pe care inculpatul le-a demontat.V. art.Pluralitate de infracţiuni... precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. b) C. inculpatul l-a lovit pe acesta peste mână şi piciorul stâng cu ranga pe care o avea asupra sa. iar cea de-a doua. Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul D. Recursul declarat de inculpat. Instanţa a reţinut că.I. în timp ce ieşea pe un geam din clădirea postului de transformare aflat în incinta societăţii. au surprins pe inculpatul D. 211 alin. 994 din 20 decembrie 2004.. (3) C. a lovit pe unul dintre agenţii de pază ai societăţii şi a ameninţat pe cel de-al doilea. pen. (2) şi (3) Fapta inculpatului care. 239 alin. 307 . după ce a sustras bunuri aparţinând unei societăţi comerciale. este nefondat. (3) C. Potrivit art. pen. Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului. (21) lit. pentru a păstra bunurile furate şi a-şi asigura scăparea. pen.I. Ultraj.. care intervenise în ajutorul lui O. pen. întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie. Inculpatul a ameninţat şi a adresat injurii agentului de pază B. 239 alin. 211 alin.

furtul fiind consumat. de a tăia fire din cupru de la reţeaua de telecomunicaţii a CFR. Încadrare juridică C. c). întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută în art. a). art.. (2) din acelaşi cod. c) din acelaşi cod. (1) lit. a ameninţat pe agentul de pază B.J.. au aşteptat să se întunece şi s-au deplasat la o distanţă de 308 .A. 208. după ce a furat bunurile. Prin sentinţa penală nr. art. şi R.R. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută în art. Concurs de infracţiuni Distrugere şi semnalizare falsă. ci şi atunci când făptuitorul. I. fiind surprinşi de către poliţişti după ce acestea au fost rulate pentru a fi transportate. inculpatul C. cât şi pe cele ale infracţiunii de furt calificat. În consecinţă. întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută în art.Din acest text de lege rezultă că tâlhăria este o infracţiune complexă. la 14 octombrie 2004. pentru a-şi asigura scăparea şi a păstra bunul sustras. Furt calificat. a). pentru complicitate la săvârşirea acestor infracţiuni. rezultă că există infracţiunea de tâlhărie nu numai în cazul când furtul este comis printr-o acţiune violentă îndreptată contra unei persoane. decizia nr. 276 alin. Totodată.C.I. în împrejurările arătate.. (1) Fapta inculpaţilor. Aşa fiind. după ce a sustras componentele electrice din postul de transformare al societăţii. (3) lit. 209 alin. în componenţa căreia intră infracţiunea de furt şi o acţiune violentă îndreptată contra persoanei. art.. Instanţa a reţinut că. în forma consumată. 239 alin. 209 alin.. după comiterea furtului. împreună cu coinculpatul D.E. a lovit pe agentul de pază O. secţia penală.R. alin. 278 alin. 208 raportat la art. 5971 din 24 octombrie 2005 Pluralitate de infracţiuni.D. inculpatul a lovit pe unul dintre agenţii de pază. recursul inculpatului a fost respins. (1) C.. fapta săvârşită constituie infracţiunea de tâlhărie în concurs cu infracţiunea de ultraj prevăzută în art. (3) C. exercită acţiuni violente pentru a păstra bunurile sustrase şi a-şi asigura scăparea.C. şi a infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 276 alin. iar pe inculpaţii D. pen. 239 alin. (1) C. Fapta aceluiaşi inculpat care. 115 din 15 februarie 2005. după ce au ajuns la o haltă CFR.. pentru a-şi asigura scăparea. În cauză. g) şi i).D. pen. (1) lit. g) şi i) şi alin. (3) lit. Atâta vreme cât inculpatul. care avea asupra sa o lanternă şi un cleşte. pen. elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie sunt întrunite. cu scopul de a-şi asigura scăparea. pen. Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul C.

a mai multor funcţionari publici aflaţi în exerciţiul unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Sub aspectul formei de vinovăţie nu se poate reţine culpa. (1) lit. ci a infracţiunii fapt consumat. pen.C. în aceeaşi împrejurare. 129 din 25 mai 2005. după care au tăiat de la sol cablurile şi celelalte capete pe care le-au rulat pentru a le putea transporta. le-au rulat. g) şi i) şi alin. s-a urcat pe un stâlp şi a tăiat cu ajutorul cleştelui 10 fire din cupru de la reţeaua de telecomunicaţii a CFR.. şi R. 26 raportat la art. secţia penală. 309 .R. Prin decizia penală nr. (3) lit. pen. c) C. întrucât au tăiat efectiv 10 fire din cupru de la reţeaua de telecomunicaţii a CFR. 276 alin. 276 alin. pen. de a tăia cabluri telefonice aparţinând reţelei de telecomunicaţii a CFR.A. (1) C. ceea ce ar conduce la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută în art. şi D. recursurile inculpaţilor au fost respinse. Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate. Curtea de Apel Cluj a respins apelurile inculpaţilor D. iar nu o singură infracţiune sub formă continuată. obţinând 20 de fire de cabluri. au fost prinşi de către poliţişti. a). 26 raportat la art. În ceea ce priveşte infracţiunea de furt calificat. în timp ce rulau cablurile.. unde inculpatul C.C. (1) şi art. 276 alin. chiar dacă nu au urmărit producerea rezultatului. în complicitate la săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută în art. constituie tot atâtea infracţiuni de ultraj săvârşite în concurs. precum şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat în tentativă la această infracţiune. după ce cablurile au fost rulate. Agresarea mai multor funcţionari publici în aceeaşi împrejurare Lovirea. întrucât inculpaţii au acţionat pe baza unei înţelegeri prealabile. inculpaţii au avut reprezentarea posibilităţii producerii unor consecinţe mai grave. Surprinderea lor de către poliţişti. 26 raportat la art. este legală. 208-209 alin.500 m de haltă de-a lungul căii ferate. Încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor. decizia nr. a tăiat de la sol cablurile şi celelalte capete. În consecinţă. 26 raportat la art. acceptând astfel toate urmările faptelor săvârşite. prin care au solicitat schimbarea încadrării juridice din complicitate la săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută în art. activitatea inculpaţilor nu a rămas în faza tentativei. în infracţiunile prevăzute în art.D. au acceptat posibilitatea producerii acestuia. (4) C. 4431 din 18 iulie 2005 Concurs de infracţiuni.A. (4) din acelaşi cod. Luând hotărârea de a tăia cabluri de cupru de la reţeaua de telecomunicaţii a CFR.R. au prevăzut rezultatul faptelor şi.. pe care împreună cu inculpaţii R. I. aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel. 276 alin. Ulterior..J. nu justifică reţinerea tentativei.

2 şi art. din pedeapsa anterioară de 8 ani închisoare. C. la cea mai grea adăugându-se un spor de 3 ani. stabilindu-se că. aplicând astfel greşit legea. pen. conform art. b. şi nu o singură infracţiune. este legală aplicarea unui spor atât pentru concurs. părţi vătămate aflaţi în exerciţiul funcţiunii. 2 C. A fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. cât şi a unui alt spor în urma contopirii pedepsei. 34 lit. cu restul de pedeapsă ce a rămas de executat din pedeapsa anterioară. sub formă continuată. prin aceeaşi hotărâre. Referitor la infracţiunea de ultraj se constată că inculpaţii au lovit trei gardieni aflaţi în exerciţiul funcţiunii. 75 lit. ambele cu aplicarea art.Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzute în art. pen. 33 lit. Inculpatul a fost condamnat la câte 12 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol şi la câte 5 ani închisoare pentru două infracţiuni de incest. potrivit art.. aflaţi în locuri publice. prin admiterea recursului în anulare şi casarea hotărârilor. Revocarea liberării condiţionate. de 1594 de zile. astfel stabilite. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.J. decizia nr. 1. în ziua de 23 noiembrie 2001.S. inculpaţii au proferat cuvinte şi expresii injurioase şi au comis acte de natură a aduce atingere bunelor moravuri şi. 239 al. 2 şi a art. Aplicarea sporului În cazul condamnării inculpatului pentru infracţiuni aflate în concurs şi al revocării. 41 al. pen. cum au reţinut instanţele. cauzându-le leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale. în total 15 ani închisoare. care a fost contopită cu pedeapsa aplicată. Instanţa a reţinut că. în total 13 ani închisoare. a C. 41 al. sub formă continuată. a şi 34 lit. Pedepsele au fost contopite. câte părţi vătămate au fost lezate. Apelul inculpatului a fost admis şi s-au înlăturat sporurile aplicate de instanţa de fond. 321 al. În consecinţă. şi nu o singură infracţiune. b C. inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. Concurs. 1136/2003 Contopire de pedepse. 1 partea finală C. Şi s-a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de ultraj aflate în concurs real. în temeiul art. la care s-a adăugat un spor de 2 ani. inculpatul să execute 17 ani închisoare. stabilindu-se ca. secţia penală. fiecare dintre ei săvârşind tot atâtea infracţiuni de ultraj câte părţi vătămate au fost lezate. 61 alin. au lovit trei gardieni publici. s-a înlăturat aplicarea art. Instanţa de apel a motivat că în urma contopirii pedepselor pentru infracţiunile concurente şi a contopirii cu restul rămas 310 .. sporită cu un an. de asemenea. pen. a liberării condiţionate din executarea unei pedepse anterioare. în final.

Tâlhărie. 41 alin. decizia nr. 311 . a). neavând în momentul luării hotărârii reprezentarea activităţii infracţionale pe care urma să o desfăşoare. CSJ. art. între altele.neexecutat din pedeapsa anterioară ca urmare a revocării liberării condiţionate. b C. aflându-se într-o gară. potrivit cărora. art. pen. la un interval de timp. greşit instanţa de apel a considerat că s-a aplicat „spor la spor”. 41 alin. de 3 ani închisoare pentru concursul de infracţiuni şi de 2 ani închisoare aplicat ca urmare a revocării liberării condiţionate şi a contopirii restului de pedeapsă în pedeapsa aplicată în cauză.. Prin sentinţa penală nr. Cum aplicarea sporurilor de pedeapsă s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale. reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să comită o nouă faptă penală. (2) lit. 211 alin. 34 lit.. Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul R. 61 C. Recursul declarat de procuror este fondat. Deosebiri C.. 3736/2000 Concursul real de infracţiuni. pen. de vreme ce sporurile au fost aplicate pe baza unor temeiuri juridice diferite. în cazul revocării liberării condiţionate. putându-se aplica un spor până la 5 ani. c) Sustragerea. (2) din acelaşi cod. inculpatul. Privitor la sporurile aplicate de prima instanţă. la 28 iulie 2003. deoarece făptuitorul a acţionat pe baza unor rezoluţii distincte. prin modalităţi şi în locuri diferite. Sub acest aspect. pen. pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc. (1) şi alin. prin violenţe. împotriva voinţei acesteia. pen.B.C. Infracţiune continuată. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. cu aplicarea art. şi. iar aplicarea sporului de 2 ani închisoare îşi are justificarea legală în dispoziţiile art. 33 lit. sentinţa primei instanţe a fost menţinută ca fiind legală. 81 din 11 februarie 2004. în contexte diferite. a tras de mână şi de tricou pe partea vătămată S. Sporul de 3 ani închisoare are ca temei juridic dispoziţiile art. chiar dacă toate bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea. 211 alin. se poate aplica un singur spor de pedeapsă. c) C. se constată că s-a făcut o corectă aplicare a legii. de bunuri de la două părţi vătămate. art. (2) lit. (2). constituie două infracţiuni de tâlhărie în concurs real. în ansamblul său. (1) şi alin.. iar nu o infracţiune de tâlhărie în forma continuată.. secţia penală. Instanţa a reţinut că.

pen. 34 alin. 211 alin. nu permite aplicarea unui nou spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă. 202 din 7 aprilie 2004.C. este nelegală hotărârea prin care instanţa de control judiciar a majorat cu un spor pedeapsa rezultantă aplicată de prima instanţă. (2) lit. (1). este fondat.T.C. decizia nr. pen. a). 33 lit. după puţin timp. 3389 din 18 iunie 2004 Concurs de infracţiuni. pen. b) În caz de concurs de infracţiuni. În cauză. sunt aplicabile prevederile art.. iar nu cele ale art. Pentru existenţa infracţiunii unice continuate este necesar ca toate acţiunile sau inacţiunile care prezintă.. c) C.B. (1) lit. a respins apelurile procurorului şi inculpatului. să se stabilească faptul că în momentul luării hotărârii făptuitorul a avut reprezentarea activităţii infracţionale pe care urma să o desfăşoare. 556 din 18 noiembrie 2004..i-a luat telefonul mobil. prin decizia penală nr.J. În consecinţă. 211 alin. Tribunalul Galaţi a condamnat. în ansamblul său. (1) şi alin. pen. deci. Curtea de Apel Galaţi. fiind necesar. recursul a fost admis şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul considerentelor ce preced. prin modalităţi şi în locuri diferite. 211 alin. (1) lit.. (1) şi alin. ci la pedeapsa cea mai grea stabilită pentru infracţiunile concurente. (2) din acelaşi cod. 312 . Pedeapsa rezultantă. pen. c) şi alin. conţinutul aceleiaşi infracţiuni să fi fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii. una împotriva părţii vătămate S. Recursul declarat de procuror. prin urmare. care era prins de gât cu un şnur. ceea ce impune concluzia că inculpatul nu a avut de la început reprezentarea concretă şi de ansamblu a activităţii infracţionale desfăşurate ulterior. 41 alin. întrucât art. cu privire la greşita încadrare juridică a faptei în prevederile art. în loc de două infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art. a) C.. a) C. iar cea de-a doua împotriva părţii vătămate B. între altele. şi i-a sustras o brăţară de la mână. pe inculpatul T. art. I. între alţii. la un interval de timp. s-a realizat în contexte diferite. (21) lit. (2) C. chiar dacă toate bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea. secţia penală. reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să comită o nouă faptă penală şi. fiecare în parte. alin. c) cu aplicarea art. 33 lit. Prin sentinţa penală nr. Spor de pedeapsă C. la patru pedepse a câte 7 ani fiecare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art.. ulterior. deposedarea celor două părţi vătămate. 41 alin. pen. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis două infracţiuni de tâlhărie în concurs real. (2) lit. art.A. (2) lit. 34 alin.A. a imobilizat pe partea vătămată B. ci a acţionat pe baza unor hotărâri distincte. b) C.

Recursul inculpatului cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. decizia nr. inculpatului i s-a aplicat în mod nelegal un spor de pedeapsă pe lângă sporul deja aplicat de prima instanţă. operaţie neprevăzută nici de textul de lege menţionat. după care urmează operaţiunea de aplicare a pedepsei celei mai grele. 34 C. 202 din 13 ianuarie 2006 313 . pen. a procedat la aplicarea sporului de pedeapsă pe lângă pedeapsa rezultantă. să se poată obţine o pedeapsă rezultantă mai mare. de procuror şi. 34 alin. pen. recursul a fost admis. 34 alin. a) şi art.J. se poate adăuga un spor de până la 5 ani. b) din acelaşi cod. în acest fel. 33 lit. În cauză. operaţiunea de stabilire a pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte. Aşa fiind. pen. care poate fi sporită până la maximul special. şi nici de vreun alt text de lege în vigoare. a) şi art. de la 7 ani şi 4 luni închisoare la 8 ani şi 6 luni. Această din urmă modalitate de majorare a pedepsei de executat constă în înlăturarea duratei sporului aplicat de prima instanţă şi aplicarea noului spor majorat. prin decizia penală nr. Procedând în acest mod.În temeiul art. în mod nelegal. Aplicarea corectă a prevederilor art. pen.C. instanţa de control judiciar a majorat pedepsele aplicând un spor de pedeapsă la alt spor de pedeapsă deja aplicat de prima instanţă. a majorat pedeapsa rezultantă aplicată. b) C. b) C. în baza art. este fondat. Ca atare. care se adaugă la pedeapsa cea mai grea.. presupune. instanţa de control judiciar putea fie să descontopească pedeapsa rezultantă şi. 34 C. cum legea penală în vigoare nu prevede această modalitate de sporire a pedepsei de executat în cazul în care un inculpat a comis mai multe infracţiuni în concurs real. între alţii.C. I. mai întâi. iar nu la rezultantă. (1) lit. pen. după înlăturarea sporurilor aplicate de prima instanţă. sporită la 7 ani şi 4 luni. de 7 ani închisoare. (1) lit. 34 alin. a admis apelul declarat. Curtea de Apel Galaţi. fie putea să majoreze pedepsele aplicate printr-o unică majorare a sporului după contopire. (1) lit. (1) lit. secţia penală. b) C. să majoreze una sau toate pedepsele componente şi. 34 alin. contrar art. 54 din 2 septembrie 2005. iar când acest maxim nu este îndestulător. 33 lit. s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea. Instanţa de apel.. decizia atacată cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. a fost casată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel..

după stabilirea pedepselor pentru fiecare infracţiune aflată în concurs. declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. dispunând 314 . Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. Nicolae Popa. dintre care pentru unele s-au stabilit pedepse ce intră sub incidenţa graţierii. pedepsele au fost graţiate condiţionat. Contopire Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite – Decizia nr. dimpotrivă. dintre care pentru unele. 120 din Codul penal. 34 cu referire la art. considerând că pedeapsa rezultantă reflectă întregul ansamblu infracţional. deliberând asupra recursului în interesul legii de faţă. în sensul de a se stabili că. iar graţierea individuală vizează pedeapsa rezultantă aplicată. din care pentru unele s-au stabilit pedepse ce intră sub incidenţa graţierii. X din 24 octombrie 2005 Publicată în „Monitorul Oficial”. 123 din 09/02/2006 Dosar nr. în sensul că au aplicat pedeapsa cea mai grea. au constatat graţierea acesteia. constată următoarele: În aplicarea dispoziţiilor art. Alte instanţe. republicată. Partea I. cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. în caz de concurs de infracţiuni. 304/2004 privind organizarea judiciară. cu adăugarea unui eventual spor. cu referire la art. 34 din Codul penal. b) din Codul penal. punând concluzii pentru admiterea acestuia. în cazul intervenirii graţierii pentru unele dintre infracţiunile aflate în concurs. după care. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie. 304/2004. fiind prezenţi 74 de judecători din totalul de 111 judecători în funcţie.Concurs de infracţiuni. republicată. nr. le-au contopit în conformitate cu art. preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. unele instanţe. dr. Astfel. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii. 34 alin. 25 lit. dispoziţiile referitoare la contopire se aplică numai cu privire la pedepsele executabile. pentru care au stabilit numai pedepse cu închisoarea. instanţele judecătoreşti s-au pronunţat în mod diferit cu privire la modalitatea în care trebuie efectuată contopirea pedepselor în caz de concurs de infracţiuni. au procedat la contopirea acestora şi au dispus să fie executată pedeapsa cea mai grea. în caz de concurs de infracţiuni. 1 lit. constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. univ. 34 din Legea nr. a) din Legea nr. s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii. 10/2005 Sub preşedinţia domnului prof. 120 din acelaşi cod. Secţiile unite.

sau colectiv. pedeapsa principală. conform art. (2) să se precizeze că „în cazurile prevăzute la alin. au constatat graţierea fiecărei pedepse căreia îi era aplicabilă această măsură de clemenţă. graţierea colectivă îşi produce efectele potrivit regulilor instituite prin art. d) din Constituţia României. Fiind o cauză de înlăturare a convenţiilor condamnării.apoi descontopirea pedepsei rezultante astfel calculate în pedepsele componente. 546/2002. 1 din Codul penal se prevede că „graţierea are ca efect înlăturarea. ele vor fi descontopite. g) din Constituţie”. prin decret al Preşedintelui României. pentru toate infracţiunile concurente. În cazul pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului. 1. 546/2002 se prevede la alin. fiind aplicată în final o singură pedeapsă. în totul sau în parte. la care se stabilesc pedepse pentru fiecare infracţiune în parte. Prin aceeaşi lege s-a prevăzut. iar dacă a rămas o singură pedeapsă din pedeapsa rezultantă. iar potrivit alin. obiectul graţierii colective îl constituie pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracţiuni şi nu pedeapsa rezultantă”. la art. care nu este graţiată. se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată”. prin art. a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară”. Aceste din urmă instanţe au procedat corect. alte instanţe. în art. 2. în art. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii. potrivit art. pentru fapte săvârşite anterior. va fi înlăturat şi sporul eventual aplicat”. 2 al aceluiaşi articol. de către Parlament. dacă pentru unele dintre aceste pedepse este incidentă graţierea. iar „dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată. Astfel. 14 din Legea nr. 120 alin. (3) lit. în care caz „partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător”. a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară”. de regulă. s-a subliniat că „graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea. Într-adevăr. 14 din Legea nr. rezultantă. În această privinţă. 72 alin. stabilind pedepse distincte pentru toate infracţiunile aflate în concurs. că „graţierea poate fi acordată individual. pentru ca în alin. În dezvoltarea dispoziţiilor din Codul penal menţionate. 546/2002. graţierea are ca obiect. precum constatarea graţierii celor pentru care a intervenit această măsură de clemenţă. că „graţierea colectivă poate avea ca obiect numai pedepse aplicate de instanţă pentru fapte săvârşite anterior datei prevăzute în legea de graţiere”. (1) din aceeaşi Lege nr. 1 din Legea nr. prin lege organică. indiferent de modalitatea de executare. 13 alin. prin art. (1) că „în situaţia pluralităţii de infracţiuni pentru care s-au aplicat pedepse ce au fost contopite. legiuitorul a admis implicit posibilitatea ca actul de graţiere colectivă să intervină şi înainte de pronunţarea condamnării. „graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat”. Prevăzând. care nu au făcut obiectul graţierii sau au fost graţiate parţial. prin 315 . în total sau în parte. În fine. iar în final au contopit numai pedepsele executabile. 94 lit.

republicată. potrivit art. O atare soluţie se impune. pentru care nu a intervenit graţierea sau care au fost graţiate parţial. din moment ce graţierea individuală priveşte pedeapsa rezultantă în ansamblu. 304/2004 privind organizarea judiciară. 34. graţierea îşi produce efectele numai de la data rămânerii definitive a hotărârii”. în această din urmă pedeapsă neputând fi absorbite. în caz de concurs de infracţiuni. dispoziţiile referitoare la contopire se aplică numai cu privire la pedepsele executabile ce nu au făcut obiectul graţierii sau au fost graţiate doar parţial. În aplicarea dispoziţiilor art. şi ale art. operaţiunea de contopire. este de observat că. Ca urmare. cu referire la art. urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că. În ceea ce priveşte graţierea individuală. care sunt vizate prin actul de clemenţă. a) din Legea nr. bătrâni. neputând privi decât pedepsele executabile. deoarece graţierea individuală. pentru infracţiunile aflate în concurs. (2) al art. „se acordă la cerere sau din oficiu. stabileşte: 316 . pentru alte infracţiuni concurente. prin hotărâri ulterioare. privind natura faptelor penale vizate prin actul de clemenţă sau îndeplinirea de către unele categorii restrânse de persoane a anumitor criterii selective (tineri. 546/2002. în raport cu natura pe care o are. în urma unor atente verificări. conform prevederilor art. efectele sale nu pot viza. a fiecăreia dintre pedepsele stabilite. 4142 din Codul de procedură penală. De aceea.). prin contopire. totală sau. rezultă că nu pot face obiectul contopirii. Pe de altă parte. Pentru aceste motive În numele legii d e c i d e: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. decât pedeapsa rezultantă. care. 120 din Codul penal.alin. în situaţia în care graţierea intervine înainte de soluţionarea definitivă a cauzei. decât pedepsele executabile. precum şi că graţierea individuală vizează numai pedeapsa rezultantă. 25 lit. 34 din Codul penal. femei cu copii minori etc. 13 din aceeaşi lege s-a subliniat că „atunci când legea intră în vigoare înaintea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. în cazul concursului de infracţiuni. în temeiul dispoziţiilor art. În consecinţă. dacă pentru unele infracţiuni s-au stabilit pedepse ce intră sub incidenţa graţierii. are ca temei considerente referitoare la persoana condamnatului. după caz. operaţiunea de contopire nu poate avea loc decât după constatarea graţierii. efectele sale se limitează la pedepsele componente ale pedepsei rezultante. 3 din Legea nr. Aşadar. nu va putea fi efectuată decât în situaţia în care au rămas de executat cel puţin două pedepse privind infracţiuni concurente. care se acordă numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. eventuale pedepse stabilite. parţială. iar nu criterii de ordin obiectiv. numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”. în cazul intervenirii graţierii totale sau parţiale a unora dintre pedepsele stabilite pentru infracţiunile aflate în concurs.

inculpatul a pătruns prin escaladare în magazia unei societăţi comerciale de unde a sustras diferite bunuri. Obligatorie. pen. 209 al. cu aplicarea art. conform art. Texte de lege aplicabile În cazul în care infracţiunea continuă este săvârşită în cursul termenului de încercare al suspendării executării unei pedepse anterioare. recursul a fost admis. 2 C. 2. 39 al. pen. secţia penală. Recursul este fondat. în noaptea de 7 martie 2000. 37 lit. 1 lit. sunt aplicabile prevederile art. 2 din acelaşi cod. 37 lit.. 1. Graţierea individuală. 39 al. iar nu între noua pedeapsă şi restul neexecutat din pedeapsa anterioară la data sesizării instanţei. Art. 39 al. În consecinţă. 2 din Codul de procedură penală. Contopirea de pedepse. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. dispunându-se contopirea pedepselor conform considerentelor ce preced. C. 317 . decizia nr. inculpatul nu începuse executarea pedepsei aplicate anterior. a C. privitoare la recidiva după executare. 4142 alin. a C. 39 C. potrivit art. pedeapsa a fost contopită cu restul neexecutat din pedeapsa aplicată printr-o condamnare anterioară. contopirea făcându-se conform art. între pedepsele luate în întregimea lor. a şi i. 2342/2001 Recidivă. 39 al. pen. pen.. împreună cu alte persoane. 24 octombrie 2005. procurorul a criticat hotărârile cu privire la greşita aplicare a art. 39 al. pen. La data de 6 martie 2000. b C. când a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii. vizează numai pedeapsa rezultantă. pen. În baza art. În cazul recidivei prevăzute în art. 1 lit. astăzi.J. constatându-se că inculpatul se află în executarea acelei pedepse.S. Prin recursul de faţă.1. În caz de concurs de infracţiuni. 37 al. dintre care pentru unele s-au stabilit pedepse ce intră sub incidenţa graţierii. Infracţiune continuă. în cazul concursului de infracţiuni. 34 şi 35 din acelaşi cod. 208 raportat la art. Pronunţată în şedinţă publică. contopirea se efectuează între pedepsele luate în întregimea lor. dar se consumă după expirarea acestui termen. şi nu cele ale art. dacă făptuitorul nu începuse executarea pedepsei anterioare la data săvârşirii noii infracţiuni.. dispoziţiile referitoare la contopire se aplică numai cu privire la pedepsele executabile ce nu au făcut obiectul graţierii sau care au fost graţiate parţial. 1. Instanţa a reţinut că. astfel încât erau aplicabile prevederile art. Recidivă. 2 C. Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost respinse.

2 al. cu motivarea că în mod greşit au fost aplicate prevederile art. a. Recursul nu este fondat. dar săvârşirea ei s-a prelungit şi după împlinirea duratei termenului. constatând că infracţiunea a fost consumată şi descoperită după expirarea duratei termenului de încercare. b. a C. În consecinţă recursul declarat de procuror a fost respins. 3003/2003 Pluralitate de infracţiuni. Instanţa a reţinut că. Chiar dacă infracţiunea. întrucât a săvârşit fapta în condiţiile infracţiunii continue. Împotriva deciziei. iar revocarea suspendării executării pedepsei anterioare nu este legală. procurorul a declarat recurs. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei anterioare şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. a reţinut că a fost săvârşită în condiţiile recidivei de după executare prevăzută în art.S. în perioada noiembrie 2000 – august 2002. 175 lit. după săvârşirea violului. în cursul termenului de încercare a suspendării condiţionate a executării unei pedepse anterioare şi care a fost descoperită după împlinirea duratei acelui termen. astfel.. pentru a o împiedica să ţipe şi a ascunde. cu aplicarea art. 37 lit. 37 lit. art. Viol. întreaga infracţiune continuă se consideră ca fiind consumată după executarea pedepsei anterioare. (1) şi de omor calificat prevăzută în art. 318 . pen. Omor. şi s-a modificat pedeapsa. 175 Uciderea victimei infracţiunii de viol. 143/2000. Concurs de infracţiuni. în momentul descoperirii ei. înlăturându-se revocarea suspendării executării pedepsei. secţia penală.J. pen. b C. 37 lit. pen. a fost începută în cursul duratei termenului de încercare. 174 raportat la art. pen. constituie infracţiunile de viol prevăzută în art. 197. 37 lit. în loc de art. Soluţia instanţei de apel este cea corectă. h) C. pen. săvârşirea faptei. pe care a încercat să le vândă. Instanţa de apel. cum este cazul în speţă. 197 alin. Viol care a avut ca urmare moartea victimei C. pen. decizia nr. art. Totodată. 37 lit.Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 37 lit. s-a făcut aplicarea art. pen.. 197 alin. pen. a C. constând în deţinerea drogurilor. a C.. inculpatul aflându-se în starea de recidivă prevăzută în art. aflate în concurs.. deci în condiţiile art. b C. (3) din acelaşi cod. Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost admise. 37 lit. inculpatul a deţinut droguri de mare risc.. iar nu aceea de viol având ca urmare moartea victimei prevăzută în art. b C. 2 din Legea nr. întrucât noua infracţiune a fost descoperită după împlinirea termenului de încercare. Prima instanţă a reţinut că infracţiunea a fost săvârşită în condiţiile recidivei de după condamnare prevăzută în art. 37 lit. C.

inculpatul a acţionat în baza a două rezoluţii distincte. aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. prin acte materiale diferite. Victima a ţipat din nou şi.J. victima a început să ţipe.S. deoarece. Tribunalul Olt a condamnat pe inculpatul V. în raport cu succesiunea acţiunilor sale agresive. (1) şi (3) teza a II-a C. Instanţele au greşit condamnând pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol urmat de moartea victimei. inculpatul a sugrumat-o. pen. secţia penală. Din datele cauzei rezultă că moartea victimei nu a fost urmarea violului. survenită pe fondul panicii create de strigătele victimei. texte în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului. Sub acest aspect. există concurs real de infracţiuni. după care a început să caute lucruri pentru a le fura. pe baza unei noi rezoluţii. ci a fost provocată pentru ascunderea acestei infracţiuni. de teamă că vor auzi vecinii şi va fi descoperit.S. a admis apelul declarat de procuror şi a majorat pedeapsa. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. 193 din 13 mai 2002. în seara zilei de 31 iulie 2001. Recursul declarat de procuror cu privire la încadrarea juridică dată faptelor este fondat..Prin sentinţa penală nr. 4569 din 29 octombrie 2002 319 . Curtea de Apel Craiova. 27 din 19 februarie 2002. 197 alin. prin decizia penală nr. 174 raportat la art. decizia nr. inculpatul. Ori de câte ori există o asemenea situaţie. a pătruns în locuinţa victimei cu intenţia de a fura. Văzându-l. iar inculpatul i-a acoperit gura cu palma şi a violat-o. pen.. h) C. recursul declarat de procuror a fost admis şi s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de viol prevăzută în art. impunându-se astfel reţinerea a două infracţiuni concurente. C. Instanţa a reţinut că. ea producându-se ulterior. sugrumarea victimei nu s-a produs în cadrul acţiunii de constrângere a victimei la raport sexual. În adevăr. (1) şi de omor calificat prevăzută în art. 175 lit.

Realizarea acestor condiţii deosebeşte pluralitatea de infractori de un simplu lot sau grup de infractori care au săvârşit fiecare câte o infracţiune distinctă. Este o situaţie simetric opusă pluralităţii de infracţiuni. fiindcă nu există voinţa de cooperare la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. două casiere ale unei bănci. se cer îndeplinite următoarele cerinţe: – sub raportul laturii obiective. între care există coeziune materială şi coeziune psihică. săvârşesc aceeaşi infracţiune. Unicitatea faptei prevăzute de legea penală face din pluralitatea de persoane. chiar dacă între infracţiunile săvârşite există conexitate cronologică sau topografică ori chiar etiologică (de exemplu. care contribuie la săvârşirea ei. să existe o contribuţie efectivă a două sau mai multor persoane la săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. să existe voinţa acestor persoane de a coopera la săvârşirea faptei respective. Caracterizare. fără înţelegere între ele. Pentru existenţa unei pluralităţi de infractori.). nu există pluralitate de infractori. există pluralitate de infractori ori de câte ori două sau mai multe persoane. iar această pluralitate de făptuitori constituie şi o pluralitate de infractori. Noţiunea şi caracterizarea pluralităţii de infractori A. prin ea însăşi. în măsura în care aceasta constituie. – sub raportul laturii subiective. B. împreună cu altul sau cu alţii care au acţionat din culpă sau fără vinovăţie. Noţiune. Aşadar. În astfel de cazuri. de cel puţin doi dintre făptuitori.CAPITOLUL VI PLURALITATEA DE INFRACTORI 1. în forma cerută de lege. fiecare făptuitor urmând să răspundă pentru propria sa faptă. Prin pluralitatea de infractori se înţelege situaţia în care două sau mai multe persoane săvârşesc. prin eforturi conjugate. sustrag periodic sume de bani din acelaşi seif ori din seifuri diferite ale aceleiaşi bănci etc. Rezultă din cele ce precedă că o pluralitate de făptuitori prezintă caractere specifice şi produce efecte juridice deosebite datorită 320 . aceeaşi infracţiune. când aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni. o pluralitate de făptuitori. o infracţiune de sine stătătoare. în măsura în care fapta este săvârşită cu vinovăţie. ori chiar de un singur făptuitor care săvârşeşte fapta cu intenţie.

– unitatea obiectivă a faptei nu are nici o influenţă asupra participaţiei subiective a fiecăreia dintre persoanele care acţionează conjugat la săvârşirea aceleiaşi fapte. încadrarea ei juridică. datorită cooperării mai multor participanţi la săvârşirea aceleiaşi fapte (cooperarea măreşte curajul şi sporeşte forţa de acţiune a autorilor. care nu poate fi săvârşită decât prin contribuţia a două sau mai multe persoane. pluralitatea constituită şi pluralitatea ocazională. Din această categorie putem exemplifica infracţiunile de incest (art. astfel încât ele poartă denumirea de infracţiuni bilaterale. rezultă că răspunderea penală a acestora trebuie să fie. pluralitatea naturală de infractori mai este denumită şi pluralitate necesară.). ca element al laturii obiective a infracţiunii.). cele mai multe sunt acelea care nu pot fi săvârşite decât prin contribuţia a două persoane. 203 C. – fapta fiind săvârşită prin acţiunea conjugată a tuturor făptuitorilor. unitatea infracţiunii nu este influenţată. – existenţa unicităţii infracţiunii. să producă efecte faţă de toţi făptuitorii. – urmarea imediată (socialmente periculoasă). – calificarea faptei. inexistenţa unui element constitutiv al infracţiunii etc. determină ca toate eventualele cauze. aceeaşi. care înlătură răspunderea penală (amnistia. Este o formă a pluralităţii de infractori determinată de însăşi natura faptei prevăzute de legea penală.) etc. pen. Dintre faptele prevăzute de legea penală care constituie o pluralitate naturală de infractori. sub acest aspect.unicităţii infracţiunii săvârşite de aceştia. de bigamie (art. în general. Pluralitatea naturală. 162 321 . se produce prin cooperarea tuturor participanţilor la săvârşirea faptei. De aceea. participanţi la săvârşirea aceleiaşi fapte. – pluralitatea de infractori. A. prescripţia) ori care o exclud (abrogarea incriminării. contribuţia fiecăruia dintre participanţi se înscrie ca un antecedent cauzal în lanţul de cauzalitate care determină şi produce rezultatul infracţiunii.). măreşte posibilitatea de ascundere a urmelor infracţiunii etc. ca temei al răspunderii penale. aşa cum sunt infracţiunile de subminare a puterii de stat (art. 303 C. Formele pluralităţii de infractori În ştiinţa dreptului penal sunt cunoscute trei forme ale pluralităţii de infractori: pluralitatea naturală. 2. pentru toţi participanţii. Aceste caractere şi efecte sunt următoarele: – indiferent de numărul subiecţilor activi participanţi la săvârşirea infracţiunii. pen. Există alte infracţiuni care nu pot fi săvârşite decât prin contribuţia mai multor persoane (mai mult de două). reflectă o periculozitate socială sporită. determinarea locului şi timpului săvârşirii faptei se răsfrâng asupra tuturor făptuitorilor.

– este fără relevanţă dacă această asociere a fost sau nu urmată de contribuţia efectivă a persoanelor respective la săvârşirea uneia dintre infracţiunile avute în vedere la constituirea asociaţiei. de dare şi luare de mită etc. pen. pen. la infracţiunea de primire de foloase necuvenite).). 330 C. Pluralitatea naturală proprie este aceea în care toţi participanţii sunt traşi la răspundere şi sancţionaţi penal (de exemplu. pen. pericol social. creată prin asocierea sau gruparea mai multor persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni. în condiţii specifice fiecărei infracţiuni. – datorită scopului său antisocial.). Faptele cu pluralitate naturală de subiecţi activi au fost special incriminate şi sancţionate ca atare.). Aşadar. alături de ceilalţi făptuitori. În literatura de specialitate. independent de săvârşirea infracţiunilor programate. simpla înjghebare sau încercare de creare a unei astfel de asociaţii sau grupări prezintă. pluralitatea constituită este acea formă a pluralităţii de infractori. 322 . 167 C. Este suficient ca numai unul sau numai unii dintre făptuitori să acţioneze cu vinovăţie şi deci să aibă calitatea de infractori.. Din această categorie de infracţiuni cu pluralitate constituită de infractori putem exemplifica: complotul (art. legiuitorul nostru a incriminat-o ca infracţiune de sine stătătoare. pen. în cazul infracţiunii de incest. Pluralitatea naturală improprie este aceea în care nu toţi participanţii sunt traşi la răspundere şi sancţionaţi penal (de exemplu. 323 C. prevăzută în art. Nu este necesar ca toţi făptuitorii să aibă şi calitatea de infractori.). sau jocul de noroc. se face distincţie între pluralitatea naturală proprie şi pluralitatea naturală improprie. 322 C. B. şi răspunde de rezultatul produs. prevăzut de art. În raport cu celelalte forme ale pluralităţii de infractori. prin ea însăşi. de încăierare.pen. asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art.C. Pluralitatea naturală de infractori nu este reglementată prin norme cu caracter general. Caracteristic pluralităţii naturale de infractori este faptul că fiecare participant la săvârşirea faptei este tratat ca autor al infracţiunii. Pluralitatea constituită a) Noţiune şi caracterizare Prin pluralitate constituită se înţelege acea situaţie în care legea penală incriminează simplul fapt că mai multe persoane se asociază în vederea săvârşirii de infracţiuni. Ţinând seama de caracterul pluralităţii constituite de infractori. pluralitatea constituită se caracterizează prin: – împrejurarea că ea se creează prin simplul fapt al asocierii sau grupării mai multor persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În esenţă. b) Condiţii de existenţă Din examinarea dispoziţiilor incriminatoare ale faptelor care constituie pluralităţi constituite şi ţinând seama de conceptul acestei forme a pluralităţii de infractori. pluralitatea constituită de infractori se deosebeşte de pluralitatea ocazională. în calitate de complici la acele acte la care se dovedeşte că au acordat ajutor sau sprijin membrilor asocierii sau grupării (rezoluţia Congresului AIDP de la Budapesta din perioada 5-11 septembrie 1999 este în acelaşi sens). însă majoritară este opinia. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: 1) să existe o grupare de cel puţin două persoane. Opinia majoritară. aceste probleme se referă la următoarele: – dacă membrii conducători ai asociaţiilor de crimă organizată răspund în mod automat pentru oricare dintre faptele săvârşite de membrii asociaţiei criminale sau grupului criminal. – dacă persoanele care nu sunt membri ai asociaţiei sau grupării criminale răspund penal în cazul în care comit acte de sprijin sau ajutor. oricare ar fi forma incriminării. este aceea că aceşti specialişti. nu şi pentru acţiunile şi faptele comise din iniţiativa acestora despre care ei nu au avut cunoştinţă. însă dominantă a fost opinia că asemenea persoane trebuie să răspundă penal. 2) gruparea să aibă un anumit program în care să intre săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni. angajaţi sau folosiţi în cadrul asociaţiei. pentru existenţa ei. nu au răspundere penală pentru activitatea membrilor asociaţiei criminale dacă nu se dovedeşte că au o participaţie conştientă la acţiuni criminale şi dacă nu şi-au depăşit limitele profesiei. rezultă că. În literatura de specialitate. o concepţie unică de conducere. care nu sunt membri ai asociaţiei sau grupării. Au fost exprimate opinii diferite. 3) gruparea să aibă o anumită organizare. juriştii. în funcţie de natura şi numărul infracţiunilor proiectate. potrivit căreia membrii cu funcţii de conducere ai asociaţiei sau grupării criminale răspund numai dacă se dovedeşte că au determinat sau ajutat la săvârşirea acelor infracţiuni de către ceilalţi membri ai asociaţiei. o structură ierarhică. bazată pe o înţelegere prealabilă între participanţi. – dacă anumitor angajaţi ai asociaţiei criminale (cum sunt contabilii. pe care o considerăm raţională şi corectă. va exista un concurs real de infracţiuni.În cazul în care se săvârşeşte vreuna dintre infracţiunile-scop. medicii). le poate fi antrenată răspunderea penală. prevăzute în programul asocierii. au fost dezbătute mai multe probleme referitoare la situaţia participanţilor în cazul crimei organizate. Prin aceste trăsături caracteristice. care să asigure coeziunea şi stabilitatea grupului. Au existat şi sub acest aspect controverse. 323 . în favoarea asociaţiei sau grupării respective. pe care o considerăm raţională şi corectă. avocaţii.

nu este determinată de natura faptei sau de condiţiile în care aceasta ar putea fi realizată. este amplu reglementată în cadrul materiei Părţii generale a dreptului penal. cooperarea mai multor persoane la săvârşirea acelei infracţiuni este determinată. Noţiune şi caracterizare Pluralitatea ocazională sau participaţia. ceea ce vom realiza în capitolul următor. Astfel. în cazul unui furt prin efracţie dintr-o bancă. participanţii.C. pot exista cazuri când infracţiunea de incest se săvârşeşte ca urmare a unei instigări sau cu ajutorul unui complice. Spre deosebire de celelalte forme ale pluralităţii de infractori. care ar putea acţiona fiecare de unul singur. Participaţia penală. Generalităţi 3. dar şi prin poziţia juridică a făptuitorilor. de interesul uşură-rii executării faptei (de exemplu. ci are caracter întâmplător. un furt sau un omor. ocazional. Pluralitatea ocazională (participaţia penală). Aşa se explică de ce participaţia se poate adăuga unei pluralităţi naturale sau unei pluralităţi constituite de infractori. sunt comise după o prealabilă înţelegere a trei persoane). În cadrul acestei forme a pluralităţii de infractori. 3. în care realizarea prin cooperare a unei infracţiuni apare mai eficace ori mai uşoară sub raportul săvârşirii sau al ascunderii urmelor ei. ce presupune operaţii multiple şi complexe. în doctrină s-a arătat că există pluralitate ocazională ori de câte ori fapta prevăzută de legea penală ar putea fi săvârşită de un număr mai mare de persoane. Aşa se explică faptul că. cit. 324 . Participaţia penală se deosebeşte însă de celelalte forme ale pluralităţii de infractori nu numai prin caracterul său ocazional. pentru a acoperi această compatibilitate a pluralităţii ocazionale cu pluralitatea naturală şi cu cea constituită. se înţeleg. pluralitatea ocazională. Este situaţia în care o infracţiune care ar putea fi săvârşită de o singură persoană este comisă întâmplător prin cooperarea mai multor persoane (de exemplu. Ea intervine în anumite condiţii concrete. în general. de exemplu. Această formă a pluralităţii este denumită participaţie în dreptul penal. dacă în cazul pluralităţii naturale sau al pluralităţii constituite fiecare dintre făptuitori în parte 80 V. pentru o mai bună reuşită. op. Astfel. decât ar fi fost necesar pentru existenţa pluralităţii naturale ori constituite80.1. care pot fi săvârşite de o singură persoană. denumită şi participaţie penală. neobligatoriu pentru realizarea faptei. Ea poate coexista cu pluralitatea naturală sau constituită. Dongoroz. îşi împart rolurile şi acţionează în cooperare). spre deosebire de celelalte forme ale pluralităţii.

trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: – să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. numai prima este 325 . cât şi atunci când contribuţiile făptuitorilor îmbracă forme diferite (de autori. Dintre cele două legături psihice. De esenţa pluralităţii ocazionale este că fiecare făptuitor răspunde. pe de o parte. Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate. în care caz participaţia este complexă. căreia i se suprapune. iar nu pentru contribuţia dată. participaţia. adică o acţiune sau o inacţiune prevăzută de lege ca element material al unei anumite infracţiuni. Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceeaşi formă la săvârşirea infracţiunii (toţi fiind autori. – fapta să fie săvârşită în cooperare de către două sau mai multe persoane. Numărul acestora trebuie să fie de cel puţin doi. şi anume. în doctrină şi în legislaţie se face distincţie între diferite forme ale acesteia. în cazul pluralităţii ocazionale. scopul sau rezultatul comun urmărit de participanţi prin săvârşirea faptei. în cazul infracţiunilor care ar putea fi săvârşite de o singură persoană. cum sunt: autoratul (executarea). Nu este necesar ca toţi făptuitorii să aibă calitatea de infractori. aşadar. – să existe voinţa comună a participanţilor de a săvârşi în continuare aceeaşi faptă prevăzută de legea penală. adică să îndeplinească condiţiile generale şi speciale cerute pentru existenţa subiectului activ al infracţiunii şi să fi acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei.este considerat că a săvârşit infracţiunea şi răspunde pentru săvârşirea acesteia. fiecare făptuitor este considerat că a participat la săvârşirea infracţiunii. voinţa lor comună de a coopera la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. este de ajuns ca unul dintre ei să aibă această calitate. în cazul pluralităţii naturale sau pluralităţii constituite. de unde şi denumirea de „participaţie” dată acestei forme a pluralităţii de infractori. Pe baza acestei însuşiri a participaţiei penale. pentru existenţa participaţiei penale. Condiţia este îndeplinită atunci când activitatea săvârşită de participant reprezintă o contribuţie la o infracţiune fapt consumat sau la o tentativă pedepsibilă la acea infracţiune. şi mai mare decât numărul necesar pentru săvârşirea infracţiunii. eventual. felul contribuţiei făptuitorilor la săvârşirea faptei. pentru existenţa participaţiei. că a adus o parte de contribuţie la infracţiune. instigarea şi complicitatea. 3. deci să existe o pluralitate de făptuitori. deci coautori). Este irelevant. instigatori sau complici).2. pentru participarea lui la infracţiune şi în măsura acestei participări. în care caz se spune că există participaţie simplă. Condiţii În ştiinţa dreptului penal este în general admis că. existenţa şi caracterul participaţiei penale sunt determinate de existenţa unei duble legături psihice între participanţi. iar pe de altă parte.

fiindcă fără voinţa comună de a coopera la săvârşirea faptei nu poate exista această formă a pluralităţii de infractori. aceasta condiţionează nu existenţa neparticipaţiei penale. care constă în luarea sau întreţinerea hotărârii de a săvârşi infracţiunea. adică toţi cu intenţie. 326 .indispensabilă pentru existenţa participaţiei. În literatura de specialitate. atunci când toţi participanţii contribuie la săvârşirea aceleiaşi fapte. participaţia este denumită perfectă sau propriu-zisă. adică fără de care fapta nu se putea săvârşi. fie toţi din culpă. – participaţie eterogenă sau complexă. participaţia este improprie. – participaţie materială. în aceeaşi calitate de coautori. se mai fac şi următoarele distincţii: – participaţie omogenă sau simplă. instigator. în raport cu atitudinea psihică a participanţilor se face distincţie între participaţia proprie (propriu-zisă sau perfectă) şi participaţia improprie (imperfectă). – participaţie indispensabilă. În situaţia în care toţi participanţii contribuie cu intenţie la săvârşirea faptei şi urmăresc acelaşi scop sau acţionează cu toţii din culpă. – participaţie morală. – participaţie preordinată. – fapta prevăzută de legea penală. 3. Aşa cum am arătat. Această clasificare este consacrată şi în sistemul codului nostru penal. iar atunci când lipseşte coeziunea psihică între participanţi. atunci când participanţii contribuie la săvârşirea aceleiaşi fapte. săvârşită de două sau mai multe persoane trebuie să constituie infracţiune. – participaţie spontană. altfel neexistând participaţie penală. unii dintre ei acţionând cu intenţie. fie atitudinea subiectivă a participanţilor.3. care exclude o înţelegere anterioară între participanţi. Participaţia este denumită improprie sau imperfectă atunci când unii dintre făptuitori acţionează cu intenţie. iar alţii din culpă ori fără vinovăţie. folosindu-se drept criterii fie felul contribuţiei participanţilor la săvârşirea faptei. Clasificări În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între mai multe genuri sau feluri de participaţie penală. În ce priveşte cea de a doua legătură. având calităţi diferite (autor. adică aceea realizată ca urmare a unei înţelegeri anterioare. ci numai caracterul său perfect (propriu) sau imperfect (impropriu). iar alţii din culpă ori chiar fără vinovăţie. când contribuţia este de natură materială. Participaţia este denumită proprie sau perfectă atunci când toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie. complice). fie modul în care contribuţiile acestora se integrează în activitatea care a dus la săvârşirea infracţiunii.

Aceste clasificări servesc la mai buna cunoaştere a instituţiei participaţiei şi la soluţionarea corectă a problemei răspunderii penale a participanţilor. condiţiile în care aceste contribuţii antrenează răspunderea penală a participanţilor etc. formele tipice de cooperare la săvârşirea unei fapte oarecare şi deci şi a unei fapte prevăzute de legea penală sunt următoarele: 1) efectuarea de acte prin care se realizează latura obiectivă a infracţiunii (acte de executare). adică aceea care a contribuit la producerea rezultatului.– participaţie favorizatoare sau înlesnitoare. respectiv participaţiei. participaţia apare ca o conlucrare din culpă a două sau mai multor persoane la săvârşirea în mod nemijlocit a unei fapte prevăzute de legea penală. instigatori.4. incompatibilă cu ideea de participaţie penală proprie sau perfectă. La infracţiunile intenţionate. Reglementarea legală Sediul materiei este în Capitolul III din titlul II. Aceste forme corespund deci diferitelor moduri de cooperare la săvârşirea infracţiunii. b) Forme. Orice contribuţie cu intenţie este. 327 . 23 – 31 C. 3. Participaţia penală propriu-zisă (perfectă) Aspecte generale a) Noţiune. la care toţi participanţii la infracţiune (autori. Aceste reglementări privesc activitatea participanţilor. Participaţia penală propriu-zisă este forma participaţiei cea mai întâlnită. Orice contribuţie neintenţionată este în acest caz incompatibilă cu ideea de participaţie penală proprie. participaţia penală apare ca o conlucrare cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. în acest caz. dar este şi tipică pluralităţii ocazionale. este firesc ca instituţia participaţiei penale să fie reglementată în cadrul instituţiei infracţiunii. Aşa fiind. Participaţia penală se prezintă sub mai multe forme. în raport cu natura contribuţiei pe care diferiţii participanţi o au la săvârşirea faptei. complici) acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (toţi cu intenţie ori toţi din culpă). art. şi poartă denumirea de „Participaţia”. Participaţia penală propriu-zisă sau perfectă reprezintă acea formă a participaţiei.pen. La infracţiunile din culpă. formele contribuţiei lor la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. 4. 2) efectuarea de acte prin care se determină formarea hotărârii de a săvârşi fapta şi de a trece la realizarea acestei hotărâri (acte de determinare). Aşa cum s-a arătat în literatura noastră de specialitate.

În raport cu celelalte forme ale participaţiei. autoratul (ca şi termenul „autor”) nu poate fi înţeles decât în corelaţie cu termenii de complicitate (complice) şi de 328 . 5.1. Autoratul este singura formă de contribuţie la infracţiune. autoratul. În acest sens. instigarea şi complicitatea. Principalele forme ale participaţiei penale sunt. 23-26 C. care prevăd că este autor persoana ce săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Această definiţie rezultă şi din dispoziţiile legale în vigoare (art. întrucât contribuţia autorului constă tocmai în săvârşirea faptei (acţiunii sau inacţiunii) care constituie infracţiune. În ştiinţa dreptului penal şi în legislaţia penală. nici complicitatea nu pot exista în afara autoratului. fiecare din ele va fi pedepsită ca autor”. care poate exista şi în afară şi independent de celelalte forme ale participaţiei. în sensul tehnic al termenului. în sensul introducerii textului care prevede că „dacă mai multe persoane săvârşesc nemijlocit.). Cu toate acestea. în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător. 24 din actualul Cod penal. activitatea care constă în executarea faptei prevăzute de legea penală este denumită autorat sau executare. 24 C. în art. iar persoana care săvârşeşte astfel de acte poartă denumirea de autor sau executant. iar persoana care a săvârşit astfel de acte poartă denumirea de instigator sau autor moral. Autoratul a) Noţiune şi caracterizare. continuând cu acte de sprijin material şi moral la realizarea laturii obiective şi până la acte prin care se sprijină executarea şi producerea rezultatului. Ele sunt prevăzute şi de legea penală în vigoare (art. aşadar. a fost preluat integral textul art. Noul Cod penal reglementează identic noţiunea de autor.3) efectuarea de acte prin care se ajută la săvârşirea faptei. autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar. deoarece fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare şi alte contribuţii. începând cu acte de susţinere a hotărârii de a o săvârşi. pen. împreună. Contribuţia dată prin acte de ajutor şi de sprijin la săvârşirea faptei poartă denumirea de complicitate. 38 alin. Nici instigarea.). Contribuţia dată prin acte care determină formarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea este denumită instigare. Noutatea apare prin alineatul 2 al articolului 38 din noul Cod penal. pen. Autoratul este acea formă de participaţie care constă din săvârşirea de acte de executare a faptei prevăzute de legea penală. o faptă prevăzută de legea penală. iar persoana care a săvârşit astfel de acte este denumită complice.

este considerată complicitate.pen. o astfel de contribuţie. este autor al infracţiunii doar persoana care deţine controlul funcţional asupra faptei. el desemnând o anumită formă de contribuţie la săvârşirea unei infracţiuni. Interesul cercetării este evident şi cu privire la aşa-numita participaţie simplă (omogenă) sau coautorat. de asemenea. potrivit căreia autor este numai persoana care a realizat elementul material al laturii obiective. cetăţean român. La acele infracţiuni.instigare (instigator). şi nu coautorat. Aceasta înseamnă realizarea actelor de executare specifice laturii obiective a infracţiunii (însăşi acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii). în esenţă. în special de complicitatea concomitentă. în raport cu alte forme de contribuţie posibile. reprezintă o contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. este de actualitate noua teorie a dominaţiei asupra faptei. denumite proprii. care. Prin aceste trăsături caracteristice. În locul acestor teorii. În doctrina modernă asupra conţinutului noţiunii de autor au fost abandonate: – teoria formală. Aceste trăsături rezultă din însăşi caracterizarea legală a autoratului (art. este considerată autorat numai executarea faptei de către persoana care are calitatea cerută de lege (funcţionar. prin acte de executare săvârşite de o persoană fără calitatea cerută de lege. – teoria materială obiectivă. acea persoană să decidă comiterea sau renunţarea la săvârşirea faptei. Potrivit acesteia. potrivit căreia trebuie considerat autor doar persoana care comite infracţiunea pentru sine sau în interesul său. constând în sprijinirea sub orice formă a executării de către autor a acţiunii sau inacţiunii incriminate. militar etc. descrisă în norma incriminatorie. Mai întâi este important să fie relevate şi subliniate trăsăturile caracteristice ale autoratului. autoratul se deosebeşte şi de complicitate. Cercetarea autoratului prezintă interes.). care sunt. – teoria subiectivă. autoratul se deosebeşte net de instigare. care constă în acţiunea de determinare a unei persoane la săvârşirea faptei. obiectivă. în orice moment. mai vechi. Caracterul de act de executare a unei contribuţii la săvârşirea infracţiunii nu este totdeauna suficient pentru existenţa autoratului. în aşa fel încât. autoratul reprezintă activitatea materială realizată de persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.). următoarele: – Sub raportul laturii obiective. pentru a-l putea deosebi în mod clar de celelalte forme de participaţie. Totodată. 329 . nu şi contribuţia identică a altui subiect. în primul rând. În cazul acestor infracţiuni. în sensul exercitării unei dominaţii asupra acesteia. care susţine că autor este doar persoana a cărei acţiune este aptă să producă urmarea socialmente periculoasă (rezultatul). 24 C. deci într-o contribuţie indirectă la executarea acesteia.

împreună cu alţi inculpaţi. în timp ce un alt participant o loveşte. vom avea o participaţie improprie sau imperfectă. şi acele acte prin care se contribuie. prin contribuţiile lor. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe (eterogene). Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. fapta prevăzută de legea penală se numesc coautori. autoratul. pentru a sustrage bunuri. este considerat act de coautorat acţiunea de a 330 . poartă denumirea de coautorat. de asemenea.– Sub raportul laturii subiective. la comiterea faptei incriminate. la realizarea nemijlocită a laturii obiective a infracţiunii. aflându-se într-o locuinţă. În cazul participaţiei complexe (eterogene). care acţionează cu intenţie. la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori (coautori). de cooperare a acestor persoane. În acest sens. iar alţii au calitatea de instigatori sau de complici. prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară prin care se realizează direct acţiunea sau inacţiunea incriminată. Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de act de executare a faptei incriminate. datorită specificului său de contribuţie esenţială. cât şi în cadrul unei participaţii simple (omogene). iar persoanele care realizează. ca act de coautorat. Această activitate conjugată. provocându-i moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii. care fusese alarmată. Astfel. chiar indirect. Este situaţia în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit prin eforturile conjugate a două sau mai multor persoane care au calitate de autori. fiind însă determinat de un instigator sau sprijinit de un complice. respectiv că au efectuat acte de executare a acesteia. 1. s-a arătat că trebuie să fie considerate ca acte de executare. deci ca acte de coautor. cum ar fi actele de paralizare a energiei de opunere sau înlăturarea unui obstacol din calea săvârşirii faptei. la plecare. Latura obiectivă. iar dacă el a săvârşit fapta din culpă sau fără vinovăţie. au împachetat şi ei unele lucruri dintre cele care au făcut obiectul material al infracţiunii de furt. În sensul strict al termenului. de teama poliţiei. În ştiinţa dreptului penal şi în practica judiciară au fost aduse unele precizări şi clarificări deosebit de importante pentru înţelegerea noţiunii de act de executare. actele prin care victima este imobilizată sau împiedicată să se apere. dacă autorul a acţionat cu intenţie există participaţie propriu-zisă sau perfectă. b) Coautoratul. poate fi realizat cu orice formă de vinovăţie. au fost calificate drept coautorat faptele inculpaţilor care. la care toţi participanţii au calitatea de autori (coautori). chiar dacă aceştia. nu au reuşit să ia decât un singur bun dintre cele împachetate. constând din însăşi săvârşirea faptei incriminate. sunt considerate acte de coautorat. şi nu de complicitate.

Este suficient ca acestea să se completeze unele pe altele într-o activitate unică. fie culpă. simultan ori succesiv. contribuţiile putând fi date succesiv. fiind o formă de participaţie propriu-zisă sau perfectă. s-a decis că pentru existenţa coautoratului nu este necesar ca diferitele contribuţii ale coautorilor să conste din acte de executare identice. acte de executare a faptei ilicite prin care s-a produs acelaşi rezultat socialmente periculos. Vasile Papadopol) sunt de părere că nu poate exista coautorat în cazul infracţiunilor neintenţionate. acţionând din culpă.pune piedică victimei infracţiunii de tâlhărie. dacă contribuţia diferiţilor coautori este de regulă simultană. dar şi în cazul altor infracţiuni care. într-o înlănţuire de acte de executare a infracţiunii unice. Credem însă că nu se poate nega existenţa 331 . cealaltă acţiune de lovire fiind realizată de un alt coautor). Latura subiectivă. coautoratul se realizează cu intenţie.pen.). făptuitorii care cooperează la realizarea din culpă a aceluiaşi rezultat fiind consideraţi ca autori ai unor infracţiuni autonome. pentru a o dezechilibra şi a uşura deposedarea ei. de exemplu. indivizibilă. De regulă. Coautoratul astfel realizat poate exista atât în cazul unei participaţii complexe. 160 C. s-a precizat că. Coautoratul. Unii autori (de exemplu. nu pot fi realizate decât prin contribuţii succesive (de exemplu. al cărei rezultat socialmente periculos îl prevăd şi îl urmăresc. în cazul infracţiunilor complexe. în cazul infracţiunii de atentat care pune în pericol siguranţa statului – art. se caracterizează. prin smulgere de bijuterii etc. din punct de vedere subiectiv. chiar dacă nu toate aceste lovituri au fost mortale. Intervenţia succesivă a coautorilor este posibilă nu numai în cazul infracţiunilor continue şi continuate. De asemenea. în timp. fiecare dintre ele apărând ca indispensabilă pentru realizarea faptei prevăzute de legea penală. aceasta poate fi totuşi şi succesivă. prin natura lor complexă. au săvârşit fiecare. s-a stabilit că trebuie să fie considerate ca acte de coautorat loviturile aplicate victimei unei infracţiuni de omor. Coautoratul poate exista şi în cazul infracţiunilor din culpă şi el se realizează atunci când două sau mai multe persoane. În legătură cu aceasta s-a decis că. ameninţarea în cazul ultrajului. este coautor acela care săvârşeşte una dintre acţiunile ce formează elementul material al infracţiunii complexe respective (de exemplu. cât şi în cazul participaţiei simple sau omogene. prin existenţa la toţi participanţii a aceleiaşi forme de vinovăţie. adică fie intenţie. Tot aşa. la care în afară de coautori există instigatori şi complici. O altă precizare priveşte momentul în care pot fi săvârşite diferitele acte de coautorat. la care nu există decât coautori. sau acţiunea unui inculpat de a primi imediat şi ascunde bunul sustras din buzunarul victimei de către alt inculpat etc. Astfel. în sensul că toţi coautorii sunt conştienţi că săvârşesc şi vor să săvârşească acte de executare a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. 2.

dezertarea. Nu pot fi săvârşite în coautorat nici infracţiunile omisive.participaţiei atunci când se constată voinţa comună a mai multor persoane de a coopera la săvârşirea unei fapte al cărei rezultat socialmente periculos nu l-au prevăzut sau au crezut că nu se va produce. În situaţia în care nici una dintre persoanele respective nu îşi realizează obligaţia. pe care o determină. Prin excepţie. care nu pot fi săvârşite nemijlocit decât de o singură persoană (infracţiuni care se săvârşesc in persona propria). cum sunt mărturia mincinoasă. fiecare va răspunde individual. ci de o singură infracţiune săvârşită prin cooperare. în doctrină. deşi sunt susceptibile de săvârşire în participaţie sub forma instigării sau complicităţii. În cazul în care acea obligaţie legală ar reveni mai multor persoane. În cazul acestor infracţiuni. printr-o activitate 332 . membrii acestei colectivităţi trebuie trataţi ca şi coautori la infracţiunea omisivă. Sub acest aspect. în propria persoană. 25 din actualul Cod penal. fiecare făptuitor săvârşeşte o infracţiune de sine stătătoare. de către una din persoanele obligate. o altă persoană (instigat) să săvârşească o fapta prevăzută de legea penală. Instigarea a) Noţiune şi caracterizare Sediul materiei este art. Este cazul infracţiunilor cu autor unic. deci de coautorat. instigarea este fapta unei persoane (instigator) care. Există infracţiuni la care coautoratul nu este cu putinţă. fără modificări. nu se poate vorbi de o pluralitate de infracţiuni. nedenunţarea etc. în asemenea cazuri. instigarea se deosebeşte de complicitate. 39. cerşetoria. 6. care ia cel dintâi hotărârea de a săvârşi infracţiunea. îndeplinirea acelei obligaţii la termenul stabilit. 3. profită şi celorlalte. într-un anumit termen. ci transmite această hotărâre altei persoane. S-a opinat că. cu intenţie. De esenţa instigării este faptul că instigatorul realizează acţiunea de instigare înainte ca cel instigat să fi luat hotărârea de a acţiona. a fost acceptat coautoratul în situaţia în care o obligaţie legală aparţine unei anumite colectivităţi determinate. Caracteristic instigării este deci faptul că instigatorul. Noul Cod penal a preluat. prin orice mijloace. care prevede că este instigator persoana care determină cu intenţie o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Infracţiuni incompatibile cu coautoratul. în art. Ca formă a participaţiei penale. 25 din actualul Cod penal. deoarece neîndeplinirea unei obligaţii legale are aproape întotdeauna un caracter individual. în cazul căreia activitatea de înlesnire sau ajutorare are loc după ce autorul a luat hotărârea de a comite fapta sau în timpul când acesta săvârşeşte fapta. datorită contribuţiei lor comune la nerealizarea obligaţiei legale. determină. textul art. Faţă de unitatea acţiunii şi a rezultatului produs. nu trece la săvârşirea faptei respective.

Există. instigarea este posibilă şi la infracţiunile ce se săvârşesc in persona propria. aşadar. În astfel de cazuri există deci doi sau mai mulţi coinstigatori (coinstigare). să săvârşească ea acea faptă.materială (îndemnuri. ameninţări etc. dar şi de două sau mai multe persoane care determină. va exista un concurs de instigări. Dacă. Instigatorul contribuie deci la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvârşirii infracţiunii şi prin determinarea hotărârii acestuia de a săvârşi fapta. Dacă însă între instigatori nu a existat o astfel de înţelegere. aceeaşi persoană la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. la rândul ei. la săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. trece la săvârşirea acesteia. participând astfel şi ca autor la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. pe lângă activitatea de instigare. b) Condiţii de existenţă 1. ca efect al determinării. la infracţiunile comisive. Instigarea trebuie. 333 . Instigarea poate fi săvârşită nu numai de o singură persoană. aşa încât s-au realizat întâmplător acte de instigare a aceleiaşi persoane. devenind autor al infracţiunii.). după cum este posibilă şi la infracţiunile intenţionate. Instigatorul realizează. ca şi la cele de culpă (în acest caz participaţia fiind improprie sau imperfectă). el fiind cel care inoculează şi determină luarea hotărârii de săvârşire a faptei prevăzute de legea penală. de asemenea. dacă aceştia au acţionat în înţelegere unii cu alţii şi cu voinţa de a coopera. Pentru existenţa instigării este necesară prezenţa a două persoane: una care realizează activitatea de instigare (instigatorul). o persoană săvârşeşte şi acte de executare. ca şi la infracţiunile omisive. alta asupra căreia se exercită această activitate (instigatul). Instigator poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a putea fi subiect al infracţiunii. Nu este necesară o calitate specială. instigarea este posibilă şi la infracţiunile proprii. localizată în sfera laturii subiective a infracţiunii. Acest conţinut psihic al instigării explică denumirea dată instigatorului. care determină direct pe autor să săvârşească fapta. Explicaţia derivă din caracterul de participaţie secundară al instigării. De aceea. Subiecţii. coinstigare în cazul în care o persoană determină o altă persoană ca aceasta. iar acea persoană. care reprezintă forma de participaţie principală. rugăminţi. cauzalitatea psihică. fără să fie necesar ca instigatorul să aibă calitatea cerută de lege autorului infracţiunii. simultan ori succesiv. contribuţia de instigator (instigarea) se absoarbe în aceea de autor. de „autor moral” al infracţiunii. În astfel de cazuri există instigare mediată din partea primului instigator şi instigare imediată din partea celui de-al doilea. împreună cu cel instigat. faţă de autorat. De asemenea. să determine o a treia persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. şi nu coinstigare.

d) activitatea de instigare să aibă efect. instigatul trebuie să aibă calitatea cerută de lege în persoana autorului infracţiunii pe care instigatul urmează să o săvârşească. În cazul în care este adresată unui număr nedeterminat de persoane. În cazul infracţiunilor proprii. Mijloacele prin care se realizează determinarea pot fi diverse. de asemenea. la acceptarea de către acesta a ideii de a săvârşi fapta şi la hotărârea lui de a o săvârşi. în astfel de cazuri fiind vorba de o participaţie improprie. e) cel instigat să fi trecut la săvârşirea faptei şi să realizeze cel puţin o tentativă pedepsibilă. săvârşeşte ea însăşi acte de executare şi devine autor al infracţiunii. ea este denumită instigare colectivă. ci fapta constituie o infracţiune de sine stătătoare (de exemplu. adică o hotărâre preexistentă a instigatului de a săvârşi fapta respectivă. În situaţia în care instigarea este adresată unei singure persoane sau unor persoane determinate. mijloacele de instigare. a) Efectuarea unei activităţi de determinare. după ce instigă. 2. adică să ducă la determinarea instigatorului.). b) activitatea de determinare să se refere la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. În prima situaţie vom avea o formă a participaţiei penale. 324 C. pluralitatea ei de contribuţii va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei. pentru existenţa instigării este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să existe o activitate de determinare de către o persoană (instigator) asupra unei alte persoane (instigat). este de esenţa instigării. în asemenea situaţii. nici enunţiativ. pen. ea este denumită instigare individuală. Spre deosebire de unele legislaţii penale străine. un minor care nu a împlinit 14 ani ori o persoană lipsită de libertate de voinţă ori de acţiune. Acestea pot fi 334 . instigarea publică şi apologia infracţiunilor prevăzute în art. prin care instigatorul inoculează în mintea instigatului ideea săvârşirii faptei incriminate. Latura obiectivă Sub raportul laturii obiective. c) să nu existe o determinare anterioară. orice persoană fizică. Sunt necesare unele explicaţii cu privire la aceste condiţii.Evident că. indiferent dacă îndeplineşte sau nu condiţiile generale pentru a fi subiect activ al infracţiunii la care a fost instigat. în timp ce în a doua nu se realizează o participaţie penală. Instigat sau persoană asupra căreia se exercită instigarea poate fi. Poate fi deci instigată şi o persoană iresponsabilă. Codul penal român nu enumeră nici limitativ. când o persoană.

la care se folosesc mijloace materiale cum ar fi promisiunile de daruri sau alte foloase (corupere) sau exercitarea de presiuni prin diferite forme de constrângere asupra instigatului. Aşa cum s-a arătat. ci complicitate la instigare). pe ascuns. se distinge între: – instigarea simplă. inoculându-i instigatului o stare de spirit care îl determină să ia hotărârea de a săvârşi fapta (stârnirea geloziei. ci indirect. Fapta la care se instigă să fie individualizată în aşa fel încât cel instigat să cunoască obiectul instigării şi să poată lua hotărârea în cunoştinţă de cauză. rugăminţi sau insinuări. chiar dacă nu-i înţelege caracterul. În raport cu mijloacele folosite în activitatea de determinare. – instigare calificată. în cazul infracţiunilor proprii. fiindcă el trebuie să săvârşească fapta. Fapta trebuie să fie susceptibilă de a fi săvârşită ca autor de cel instigat. insinuări). – între instigarea evidentă. primul mediat. pe cel care va săvârşi fapta (instigare mediată). În raport de modul în care instigatorul face cunoscut instigatului obiectul instigării. de determinare a voinţei instigatului (rugăminţi. b) Obiectul activităţii de determinare trebuie să-l constituie o faptă prevăzută de legea penală. la care instigatorul acţionează din umbră. fără ca cel instigat să-şi dea seama că este determinat la săvârşirea unei fapte penale. şi instigarea indirectă. dar existenţa unei instigări calificate va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei. ca împrejurare ce relevă un grad de pericol social sporit al faptei şi de periculozitate al făptuitorului. până la constrângere sau corupere. instigarea trebuie să se îndrepte asupra unei persoane care are calitatea cerută de lege pentru autorul infracţiunii. la care instigatorul nu transmite direct ideea săvârşirii faptei. În acest caz există deci doi coinstigatori. altfel nu poate fi vorba de participaţie penală. nu se va reţine instigare. direct sau indirect. îndemnuri persuasive. la care instigatorul acţionează deschis. Pentru existenţa instigării este suficientă instigarea simplă. ci să realizeze la rândul său activitatea de determinare. pe faţă. bineînţeles cu condiţia ca cel de-al doilea instigator să nu se limiteze la simpla transmitere a îndemnului sau ameninţării din partea celui dintâi (în ultima situaţie. la care se folosesc mijloace imateriale. şi instigarea insiduoasă sau ascunsă. 335 . în doctrină se distinge: – între instigarea directă. de la simple îndemnuri. la rândul său.). al doilea imediat. la care instigatorul comunică instigatului în mod direct şi explicit îndemnul şi fapta pe care urmează să o săvârşească. care să aibă drept efect săvârşirea faptei de către cel instigat. Activitatea de instigare poate fi săvârşită direct asupra persoanei ce urmează să săvârşească fapta prevăzută de legea penală (instigare imediată) sau asupra unei persoane ce urmează să determine.deci cele mai diferite. a ideii de răzbunare ctc.

Persoana instigată să fi trecut la săvârşirea faptei la care a fost determinată şi să comită acea faptă sau cel puţin o tentativă pedepsibilă.Cel instigat să nu fi luat anterior hotărârea de a săvârşi fapta la care este îndemnat. deşi a trecut la executare. dar. chiar dacă în mintea lui se ivise.. în mod spontan ori ca urmare a unei instigări anterioare rămase fără efect. În concret. instigatorul va răspunde numai pentru infracţiunea de furt. nu a săvârşit decât o tentativă nepedepsibilă. comite acel furt prin violenţe sau ameninţări. Esenţial este deci ca hotărârea de a săvârşi fapta luată de cel instigat. Condiţia pe care o examinăm este îndeplinită atunci când instigatul. întâlnit în practică. 28 alin. care nu produce consecinţe juridice. pen. evident că instigatorul va răspunde numai pentru fapta la care a instigat (cel mai frecvent exemplu. să fie ulterioară. asupra tuturor participanţilor. pen. când autorul săvârşeşte o faptă mai puţin gravă decât aceea la care a fost instigat. iar autorul pentru tâlhărie. iar nu anterioară activităţii de instigare. fie împotriva altor obiecte juridice decât acelea cu privire la care s-a desfăşurat instigarea. 2 C. În acest caz. sub aspectul laturii subiective. cel instigat realizează o activitate mai complexă. Dacă activitatea instigatorului întruneşte elementele constitutive ale altei infracţiuni. el va răspunde pentru acea infracţiune de sine stătătoare. Pot exista situaţii în care autorul instigat săvârşeşte o faptă care depăşeşte limitele instigării. Nu este necesar ca autorul să fie pedepsit. neexistând o faptă prevăzută de legea penală. această împrejurare se răsfrânge. este acela când o persoană este instigată să săvârşească un furt. fie împotriva aceluiaşi obiect juridic. în sensul că aceştia vor răspunde pentru acea infracţiune mai uşoară. adică însuşirea de către acesta a ideii de săvârşire a faptei prevăzute de legea penală şi luarea hotărârii de a o săvârşi. în momentul în care are loc activitatea de instigare. Fără îndeplinirea acestei condiţii nu există instigare propriu-zisă. Nu poate exista instigare faţă de o persoană care era deja hotărâtă să săvârşească fapta. ulterior. nu poate exista nici instigare ca formă a participaţiei. soluţie impusă de dispoziţiile art. datorită unor împrejurări de moment.. au avut o altă reprezentare (soluţia derivă din dispoziţiile art. activitatea instigatorului ar putea constitui eventual o complicitate morală. nu era hotărât să săvârşească fapta la care este instigat. În cazul în care cel instigat nu a trecut la săvârşirea faptei sau. ca urmare a instigării. ideea săvârşirii acestei fapte. chiar dacă. dar nu o instigare. în mod obiectiv. iar instigatorul nu a cunoscut şi nici nu a prevăzut o asemenea depăşire. În asemenea cazuri. ci o instigare fără efect sau o instigare neizbutită. în această situaţie. În ipoteza contrară. Activitatea de instigare trebuie să aibă ca efect determinarea celui instigat. 51 C. care prevăd că circumstanţele referitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut). privind eroarea de 336 .

înlesneşte sau ajută în orice mod. Nu poate exista însă instigare din culpă. chiar dacă. 7. De asemenea. chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. este necesar ca activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie. nu interesează. o circumstanţă atenuantă se va răsfrânge asupra participanţilor. Latura subiectivă. fără conştiinţa şi voinţa de a determina la săvârşirea faptei ilicite. fără modificări. că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor. cât şi în cea a noului Cod penal. Instigatorul poate acţiona deci şi cu intenţie indirectă. pentru existenţa instigării. de asemenea. mobilul sau scopul urmărit de instigator. cu intenţie. în sensul că urmăreşte sau acceptă producerea rezultatului socialmente periculos al faptei.). ajută sau înlesneşte în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Ceea ce caracterizează deci complicitatea. De aceea. fapta nu constituie instigare. 31 C. chiar dacă ei nu au cunoscut-o). printr-o interpretare per a contrario. complice persoana care promite. Pentru existenţa instigării nu interesează însă dacă cel instigat (autorul) acţionează cu intenţie sau din culpă. există instigare şi în cazul persoanei care instigă cu scopul de a prinde pe cel instigat în momentul începerii executării faptei (este cazul agentului provocator). 40 acelaşi text. menţinând astfel definiţia complicităţii. este caracterul său de contribuţie indirectă. 26 din actualul Cod penal. cu intenţie. Pentru existenţa instigării ca formă a participaţiei penale. după săvârşirea faptei.fapt. în raport cu celelalte forme de participaţie penală. De aceea. dacă o circumstanţă agravantă nu se răsfrânge asupra participanţilor. Instigatorul este conştient de faptul că prin activitatea sa îl determină pe cel instigat să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. atunci când aceştia nu au cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. Complicitatea a) Noţiune şi caracterizare Sediul materiei este art. inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor. care prevede: „Complice este persoana care. Noul Cod penal a preluat în art. pen. prin cuvinte rostite imprudent ori printr-un îndemn făcut în glumă sau într-un moment de surescitare. avem o participaţie improprie – art. complicitatea este o formă de participaţie penală ce constă în fapta persoanei care. per a contrario. atât în concepţia actualului Cod penal. dacă o persoană determină din culpă o altă persoană.” Este. promisiunea nu este îndeplinită. mediată la 337 . Aşadar. înainte sau în timpul săvârşirii faptei. întrucât este posibilă instigarea şi la o faptă pe care autorul o săvârşeşte din culpă sau chiar fără vinovăţie (în acest caz.

În raport cu autoratul sau cu instigarea. potrivit căruia circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. accesorie. în care autorul săvârşeşte o faptă mai puţin gravă decât cea care a făcut obiectul înţelegerii. în momentul în care a dat ajutorul. Fiind o contribuţie la săvârşirea faptei. În ipoteza contrară. complicitatea se inserează însă în antecedenţa cauzală a acesteia. trebuie să fie îndeplinite trei condiţii principale: a) să se fi săvârşit în mod nemijlocit. în forma infracţiunii fapt consumat ori a unei tentative pedepsibile.. La săvârşirea unei infracţiuni îşi pot da contribuţia unul sau mai mulţi complici.pen. în funcţie de complexitatea faptei prevăzute de legea penală. Actele de ajutor. Nu sunt necesare îndeplinirea unor condiţii speciale. fie că sunt infracţiuni cu pluralitate naturală sau constituită de subiecţi activi. complicitatea apare deci ca o participaţie secundară. de sprijin sau de înlesnire trebuie să se refere fie la realizarea laturii obiective a infracţiunii de către autor (complicitate materială). propria contribuţie prin ajutorul dat la săvârşirea infracţiunii. ci doar pentru aceea la care a intenţionat să-i dea ajutor autorului. b) să se fi efectuat de către complice acte de înlesnire sau de ajutor la săvârşirea acelei fapte. fie la realizarea laturii subiective a infracţiunii (complicitate morală). potrivit tezei finale a textului sus-menţionat. în acelaşi text al art. ca acesta să săvârşească mai uşor.2 C. făcând. inclusiv în cazul infracţiunilor proprii. mai repede şi mai sigur fapta incriminată. Sub raportul laturii obiective. complice putând fi orice persoană. Soluţia îşi are raţiunea. fie că este vorba de infracţiuni cu autor unic. complicele va răspunde pentru fapta săvârşită de autor. acesta nu va răspunde pentru fapta mai gravă. Latura obiectivă. Răspunderea penală a complicelui pentru o faptă mai gravă a autorului ar putea fi antrenată. o faptă prevăzută de legea penală. Fiecare complice îşi aduce. prin sprijinul pe care îl dă. alături de celelalte contribuţii. Complice poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a fi subiect activ al infracţiunii. În ipoteza în care autorul comite o faptă mai gravă decât aceea referitor la care s-a înţeles cu complicele. atrăgând calitatea de participant a complicelui. nici nu realizează în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Subiectul. pentru existenţa complicităţii. 338 . Complicele nu determină. în acest caz. a prevăzut posibilitatea comiterii unei fapte mai grave de către autor. de către o altă persoană (autor). 28 alin. 2. b) Condiţii de existenţă 1. ci îi înlesneşte autorului această realizare.săvârşirea infracţiunii. în cazul în care s-ar dovedi că el. existenţa anumitor calităţi.

fără semnificaţie juridică penală.c) contribuţia complicelui să fie efectivă. În cazul în care ajutorul sau sprijinul nu ajunge să fie dat. întărind hotărârea autorului de a săvârşi fapta. din partea autorului. (de exemplu. În raport cu natura sprijinului acordat de complice. cele două persoane vor fi coautori ai acelei fapte. se disting următoarele modalităţi: a) Complicitatea prin înlesnire. Această modalitate presupune realizarea unor acte prin care complicele acordă sprijin autorului înainte de începerea executării. În ipoteza existenţei unei înţelegeri prealabile între autor şi complice. fie sub cea a unei tentative pedepsibile. 4. Aceste acte de înlesnire vor avea relevanţă penală numai cu condiţia de a fi urmate de executare. 3. tot irelevant este dacă. complicitatea constă într-un sprijin dat cu intenţie directă sau indirectă la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Sub aspect subiectiv. în care caz va exista participaţie proprie. fiindcă nu poate exista complicitate din culpă. cu momentul şi cu modul în care este dat acest sprijin. autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. Autorul. însă. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate şi cum a confirmat jurisprudenţa. adică să fi folosit în fapt la săvârşirea de către autor a acţiunii sau inacţiunii respective. deoarece orice contribuţie materială îndeplineşte totdeauna şi rolul de contribuţie morală. Modalităţi. Este irelevant pentru existenţa complicităţii dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere prealabilă. activitatea desfăşurată de complice rămâne o simplă tentativă de complicitate.). Este necesar şi suficient ca complicele să acţioneze cu intenţie. fie din culpă sau fără vinovăţie. aceasta relevă premeditarea în săvârşirea faptei. De asemenea. o persoană contribuie la săvârşirea tot din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală. cu privire la locul şi timpul propice pentru săvârşirea faptei. urmând ca de aceasta să se ţină seama la individualizarea pedepsei. împrejurare care va spori încărcătura de pericol social a faptei. fie cu intenţie. în momentul săvârşirii faptei. poate săvârşi fapta. a uşura săvârşirea faptei etc. Sprijinul poate fi dat pentru a pregăti. fie sub forma unei infracţiuni consumate. Latura subiectivă. culegerea de date şi informaţii cu privire la programul de lucru al victimei. contribuţia materială a complicelui trebuie să fie considerată efectivă chiar dacă nu a fost folosită la săvârşirea faptei. Dacă prin actele sale săvârşite din culpă. deoarece complicele a fost împiedicat ori dacă acest ajutor sau sprijin dat de complice nu este folosit de autor. situaţie în care va exista participaţie improprie. întrucât este apreciat impropriu ori de prisos. Sunt principalele ipoteze în care autorul nu trece la 339 . procurarea mijloacelor necesare comiterii faptei etc.

în cazul în care autorul bunurilor furate este ajutat să le încarce într-un autovehicul şi să le transporte). procurarea armei sau a autovehiculului necesar etc.). pe baza căruia acesta perseverează în săvârşirea faptei. în sensul favorizării. c) Complicitatea prin promisiunea de tăinuire sau de favorizare. prin care se contribuie la realizarea laturii obiective a infracţiunii (paznicul care permite inculpaţilor să intre în curtea fabricii şi să sustragă produsele). complicitatea poate fi materială sau morală. b) Complicitatea prin ajutare. întrucât întăreşte hotărârea autorului de a săvârşi infracţiunea. Este irelevant că promisiunea făcută anterior sau în timpul săvârşirii faptei nu este ulterior. 340 . Esenţială este existenţa promisiunii pe care complicele o face autorului. fie în favorizarea autorului. judecata ori executarea pedepsei. după săvârşirea faptei. Complicitatea prin promisiune de tăinuire sau de favorizare este o participaţie morală. care ar urma să-i fie aplicată autorului. în cumpărarea acestor bunuri de către complice. care se constituie din acel moment într-un ajutor moral dat autorului. poate consta din: ajutor dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală. aruncarea unei arme în mâna autorului etc. În raport de natura actelor de înlesnire sau de ajutor. Aceste acte de sprijin material pot fi acte de înlesnire sau de ajutor. ci o infracţiune distinctă. Complicitatea este materială atunci când constă din acte de sprijin material la săvârşirea infracţiunii (procurarea ori adaptarea mijloacelor necesare săvârşirii faptei. şi totul rămâne în fază preparatorie. Sprijinul promis autorului. pentru că el ştie şi contează pe promisiunea şi posibilitatea oferită de complice de a valorifica bunurile sustrase ori pe promisiunea că va fi el însuşi protejat. în înlesnirea valorificării unor bunuri provenite din săvârşirea faptei etc. Acest sprijin constă fie în promisiunea de a tăinui bunurile. îndeplinită de către tăinuitor sau favorizator. acest ajutor nu mai reprezintă un act de participaţie sub forma complicităţii. aceste acte ale complicelui nu vor avea relevanţă penală. În ipoteza în care ajutorul este dat după ce fapta s-a consumat. prin acte efectuate concomitent cu executarea (asigurarea pazei. Sprijinul promis autorului de a tăinui bunurile poate consta: în primirea acelor bunuri în locuinţa complicelui. Constă în contribuţii acordate în cursul executării faptei.executare.). de sine-stătătoare: tăinuire sau favorizare (de exemplu. contând pe promisiunea de tăinuire sau de favorizare. înlăturarea unor obstacole materiale din calea autorului faptei. deschiderea unei uşi prin care autorul poate fugi de la locul faptei. Este modalitatea care constă în promisiunea unui sprijin de care autorul faptei va avea nevoie după săvârşirea faptei.

promisiunea de a asigura paza locului infracţiunii etc. complicitate la complicitate şi instigare la complicitate. Complicitate mijlocită există atunci când sprijinul este dat autorului. Complicitatea anterioară este aceea în care contribuţia complicelui este dată înainte de săvârşirea faptei şi constă în acte de înlesnire. acte preparatorii. în doctrină. îi oferă sfaturi de specialitate pentru reuşita acţiunii autorului etc.). • Complicitatea la instigare constă în sprijinul acordat de complice instigatorului în acţiunea acestuia de determinare a autorului la săvârşirea faptei (de exemplu. • Complicitatea la complicitate constă în sprijinul dat de complice unui alt complice pentru ca acesta să poată sprijini eficient săvârşirea de către autor a faptei (de exemplu. prin intermediul altui participant. 341 . realizând cel puţin o tentativă pedepsibilă. se distinge între complicitatea anterioară şi complicitatea concomitentă. se face distincţie.Complicitatea morală este acea formă a participaţiei care constă din acte ce întreţin sau consolidează hotărârea autorului de a săvârşi fapta. prin care se pregăteşte săvârşirea faptei sau se netezesc condiţiile pentru comiterea acesteia. promisiunea de a tăinui bunurile rezultate din infracţiune ori de a-l favoriza ulterior pe infractor (însoţirea autorului la săvârşirea omorului ori la urmărirea victimei jefuite. Complicitate nemijlocită avem atunci când sprijinul este dat de complice direct autorului.). La complicitatea concomitentă. Complicitatea concomitentă este cea în care contribuţia este dată concomitent cu realizarea laturii obiective de către autor şi constă din acte de ajutor în activitatea de executare. între complicitatea nemijlocită şi complicitatea mijlocită. este prezent complicele. care se comit de altă persoană decât autorul şi care devin acte de complicitate în momentul în care autorul a trecut la săvârşirea faptei. prin procurarea de bani sau daruri cu ajutorul cărora instigatorul determină pe cel instigat să săvârşească fapta). pune la dispoziţia celuilalt complice o armă. şi anume complicitate la instigare. Actele de complicitate anterioară sunt. la locul şi momentul actelor de executare. în realitate. un autovehicul cu care acesta transportă pe autor la locul săvârşirii faptei. În raport de momentul în care intervine actul de înlesnire sau ajutor din partea complicelui pentru săvârşirea faptei. alături de autor. darea de sfaturi ori indicaţii. În raport de modul direct sau indirect în care intervine contribuţia complicelui la săvârşirea faptei. Complicitatea mijlocită se poate realiza în trei modalităţi diferite. care poate fi instigatorul sau alt complice.

instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală. pen. nemodificat. constituie complicitate la acea infracţiune. astfel. pe care cel care rămâne inactiv să o încalce. modul cum se exteriorizează sprijinul dat de complice. În aceste cazuri. deoarece în cazul nedenunţării sau al neintervenţiei nu există o înlesnire sau un ajutor la săvârşirea infracţiunii. 262 C. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. 72 C. S-a argumentat că atâta vreme cât toţi participanţii (autori. înlesnind astfel pătrunderea autorilor furtului). nu a intervenit pentru a împiedica consumarea acesteia. nedenunţarea constituie infracţiune. menţinând. portarul de la bancă omite intenţionat să închidă sau să controleze poarta. iar promisiunea de nedenunţare. Atât complicitatea nemijlocită. tratamentul sancţionator în cazul participaţiei.).pen. precum şi de dispoziţiile art. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. 41. prin acte de complicitate de orice fel.• Instigarea la complicitate constă în determinarea unei persoane de a sprijini săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. S-a susţinut că o astfel de atitudine negativă ar constitui de fapt o complicitate negativă sau o complicitate prin adeziune tacită. Această concepţie nu poate fi admisă. laolaltă cu celelalte contribuţii. Acest sistem sancţionator este denumit al parificării. Pedeapsa în caz de participaţie Potrivit prevederilor art. neîndeplinire care constituie o înlesnire sau un ajutor dat cu intenţie la săvârşirea faptei ilicite (de exemplu. cât şi cea mijlocită se integrează în antecedenţa cauzală a rezultatului faptei. 170. Complicitatea prin acţiune (comisivă) şi complicitatea prin inacţiune (omisivă). fiindcă nu există o obligaţie legală de denunţare sau împiedicare. În doctrină. acest text. este cunoscută şi aşa-numita complicitate negativă. Noul Cod penal a preluat în art. făcută anterior sau în timpul săvârşirii faptei. instigatori sau complici) contribuie la 342 . Este acea formă a complicităţii ce se referă la situaţia în care se află o persoană ce a luat cunoştinţă că se va săvârşi o infracţiune şi nu informează autorităţile sau care. Această distincţie are în vedere aspectul dinamic al contribuţiei complicelui. fiind de faţă la săvârşirea unei infracţiuni. În dreptul nostru a fost incriminată nedenunţarea unor infracţiuni numai în mod excepţional (art. 27 din actualul Cod penal. săvârşită cu intenţie. Complicitatea prin acţiune constă în efectuarea de acte de înlesnire sau de ajutor la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. pe când complicitatea prin inacţiune constă din neîndeplinirea de către complice a unor acte pe care era obligat să le îndeplinească.

iar jurisprudenţa a confirmat că prin sintagma „pedeapsa prevăzută de lege pentru autor” trebuie să înţelegem numai aceeaşi pedeapsă din punct de vedere al speciei (detenţie pe viaţă. calităţi ori alte date. referitoare la criteriile generale de individualizare. în art. Noţiune. calităţi. în esenţă. rudă apropiată etc. întrucât efectele lor sunt diferite. s-a decis. 89-90. cu caracter accidental. Drept penal. 1992. în privinţa modului cum se răsfrâng asupra participanţilor şi. În acest sens. dar care însoţesc fapta sau privesc situaţia personală a făptuitorului şi care sporesc sau atenuează gradul de pericol social al faptei ori periculozitatea infractorului. confirmată în jurisprudenţă. situaţii. Bulai. întâmplări. este raţional ca instigatorul şi complicele să fie sancţionaţi cu pedepse între aceleaşi limite ca şi autorul. recidivist. căsătorit. Circumstanţele personale sunt cele care privesc făptuitorul. implicit. ţinându-se seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. care stau în afara conţinutului infracţiunii. cu mici deosebiri. închisoare sau amendă). p. Noul Cod penal a preluat. situaţii. în doctrină. potrivit căreia circumstanţele sunt acele stări. 28 din actualul Cod penal. Pedeapsa concretă pentru instigator şi complice se va stabili întotdeauna. fără modificări. În ceea ce ne priveşte. circumstanţele sunt definite ca fiind acele stări. 42.producerea rezultatului şi acţionează subiectiv. În accepţiunea mai restrânsă. 81 C. cum ar fi: calitatea de funcţionar. se înţeleg împrejurările în care are loc săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi care se referă fie la faptă. Prin circumstanţe. există şi alte definiţii ale circumstanţelor. acelaşi text. vol. fie la persoana făptuitorului. condamnat. în fiecare caz în parte. asupra tratamentului sancţionator. Evident că sistemul nu presupune aplicarea aceleiaşi pedepse pentru toţi participanţii. cu intenţia de a săvârşi fapta prevăzută de lege. II. împrejurări. 72. Circumstanţele personale şi circumstanţele reale Sediul materiei este art. Împărţirea circumstanţelor în personale şi reale prezintă importanţă. care trebuie să fie aceleaşi pentru toţi participanţii. În doctrină. cât şi obiective (care ţin de particularităţile individuale ale participantului. în accepţiunea largă a dreptului penal. Datorită caracterului lor strâns şi intim legat de persoană. ne raliem acelei părţi a doctrinei. Ele sunt atât subiective (referitor la atitudinea psihică cu privire la fapta săvârşită).). precum şi limitele minime şi maxime ale acestor pedepse. Partea generală. precum şi de dispoziţiile art. dar. potrivit art. însuşiri şi orice alte date ale realităţii sau date susceptibile să particularizeze fapta sau făptuitorul81. 27 teza a doua din Codul penal. aceste definiţii sunt asemănătoare. reabilitat. 343 .

pen. înainte de descoperirea faptei. Noul Cod penal preia.pen. împiedică consumarea infracţiunii şi. Textul sus-menţionat instituie o cauză de nepedepsire pentru participantul la săvârşirea unei infracţiuni. dar înainte de a se descoperi fapta. În cazul în care desistarea aparţine chiar autorului. În ipoteza în care sunt mai mulţi participanţi. în art. trebuie arătat că. se înţelege că această renunţare la executare va profita şi participanţilor (instigatorului şi complicelui). stau în afara conţinutului infracţiunii. fie să-l denunţe pe autor. rezultă că. în cursul executării. dar numai unul dintre ei împiedică săvârşirea faptei. 344 . în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut (art. Împiedicarea săvârşirii faptei. Împiedicarea săvârşirii infracţiunii poate aparţine nu numai autorului. deci.). 43. care prevede că participantul nu se pedepseşte dacă. concomitente sau posterioare comiterii faptei. în mod eficient. ci şi instigatorului sau complicelui. Este uşor de observat că raţiunea acestei cauze de impunitate reprezintă o încurajare a acelor participanţi care. Din economia textului. Dacă actele săvârşite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală. participantul să fi intervenit. alin. participantului i se aplică pedeapsa pentru această faptă. 28 alin. Ele se referă la împrejurările anterioare. 30 C. 1 C. împiedică consumarea acesteia. fie să-l determine ca acesta să înceteze executarea.circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi (art. ceilalţi urmând să răspundă pentru tentativă la acea infracţiune (bineînţeles. dar înainte de descoperirea faptei.pen. pentru ca împiedicarea consumării de către participant să constituie cauză de nepedepsire. va beneficia de cauza de nepedepsire doar acesta. Circumstanţele reale (denumite şi circumstanţe obiective) sunt cele privitoare la faptă. – în cursul executării. ei trebuie. producerea rezultatului socialmente periculos. 2 C. dacă tentativa este pedepsibilă). pentru a beneficia de cauza de nepedepsire. în cursul executării. şi să împiedice consumarea infracţiunii. În privinţa acţiunii de împiedicare a instigatorului sau complicelui. practic. Aceste circumstanţe se răsfrâng asupra participanţilor. 28. în mod voluntar. fără modificări. aceleaşi texte. – intervenţia participantului care determină neconsumarea infracţiunii să fie anterioară descoperirii faptei. cu condiţia ca acesta. în cursul executării. să împiedice consumarea acesteia. dar atenuează sau agravează pericolul social al faptei.. conştientizând consecinţele la care se expun.). trebuie îndeplinite următoarele condiţii: – să se fi început executarea faptei de către autor. Sediul materiei este art.

ori ca o faptă săvârşită fără vinovăţie. fără modificări. ci de autor al unei infracţiuni de sine stătătoare. 29 din actualul Cod penal. şi anume: instigarea care nu este urmată de un început de executare. Participaţia improprie este acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc. În cea de a doua situaţie. Actualul Cod penal a menţinut. la complicitate. în cazul în care unul sau unii dintre coautori acţionează cu intenţie. iar alţii din culpă sau fără vinovăţie. 345 . în cazul săvârşirii. neavând aceeaşi atitudine psihică. cit. 82 C. 31 din actualul Cod penal. în cazul în care se săvârşesc acte de determinare cu intenţie la săvârşirea de către o altă persoană. Participaţia penală improprie (imperfectă) A. dar ulterior s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului. ca o infracţiune intenţionată. Participaţia improprie poate exista la toate formele de participaţie penală cunoscute în dreptul nostru. Este uşor de observat că. op. 8. în participaţie improprie. Aceste forme improprii de participaţie pot exista separat. în sensul că unii participanţi acţionează cu intenţie. Ca urmare a acestui dezacord în planul laturii subiective. a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. instigatorul va fi pedepsit. Bulai. participaţia improprie poate exista la coautorat. sunt îndeplinite condiţiile instigării. a unei fapte prevăzute de legea penală. sub această denumire. fapta săvârşită în participaţie apare. în art. de comun acord. două situaţii. p. Prima situaţie poate apărea în situaţia în care persoana determinată să comită o faptă prevăzută de legea penală (instigatul) se răzgândeşte şi nu trece la executare ori începe executarea. într-un asemenea caz. instigarea care nu este urmată de o executare pedepsibilă82. Noul Cod penal a preluat acest text. iar alţii din culpă ori fără vinovăţie. care pot fi întâlnite. când instigatorul a trecut la executare.Instigarea neurmată de executare. dar şi laolaltă. deci fără caracter penal. la instigare. pentru unii dintre participanţi. În această situaţie. dar nu în calitate de participant. 44. dacă actele îndeplinite constituie o altă infracţiune. În această situaţie. dar reuşeşte doar o tentativă nepedepsibilă. Astfel.. pentru că nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală. din culpă ori fără vinovăţie. Noţiune şi caracterizare. o faptă prevăzută de legea penală. nu sunt realizate condiţiile participaţiei. iar pentru alţii ca o infracţiune de culpă. în cazul în care o persoană înlesneşte sau ajută cu intenţie o altă persoană care săvârşeşte din culpă sau fără vinovăţie o faptă prevăzută de legea penală. Sediul materiei este art. cel instigat nu va fi pedepsit. Sediul materiei este art. nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie. 88.

iar alta săvârşeşte fapta fără vinovăţie. pe care o considerăm întemeiată. Persoana care săvârşeşte nemijlocit fapta legea penală este şi rămâne autorul chiar dacă nu răspunde penal. Potrivit acestei teorii. fiind determinată de o acţiune de instigare efectuată cu intenţie de o altă persoană. Argumentul invocat a fost acela că participaţia penală n-ar putea fi concepută fără o înţelegere prealabilă între participanţi. ceea ce înseamnă că participaţia nu este posibilă decât la infracţiunile intenţionate şi la cele din culpă. se susţine un punct de vedere contrar. iar cel care l-a instigat cu intenţie trebuie să fie considerat ca autor mediat. adică autorul mediat. nepedepsibil. participaţia improprie a fost uneori contestată. în absenţa unui autor neputând exista instigare. Adepţii acestei teze au arătat că atunci când o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală fără intenţie (din culpă) sau fără vinovăţie. s-a argumentat că instigatorul trebuie să fie considerat autor mediat. Modalităţi. şi niciodată pe cea de autor. B. de vreme ce autorul imediat nu răspunde penal (pentru că este iresponsabil. S-a precizat. indus în eroare etc. participaţia improprie se poate realiza în patru modalităţi: 1) modalitatea intenţie şi culpă. adică participarea cu intenţie la o faptă săvârşită de autor din culpă. Într-o altă opinie. În acelaşi timp.În literatura de specialitate. Această teorie a fost denumită a autorului mediat. 346 . pedepsibil. iar reglementarea ei legală o necesitate. adevăratul autor trebuie considerat cel care l-a determinat cu intenţie să săvârşească fapta. că pentru existenţa participaţiei penale este necesară o înţelegere cu privire la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. s-a susţinut că nu ar exista participaţie în cazul în care o persoană acţionează cu intenţie. adică participarea din culpă la o faptă săvârşită de autor cu intenţie. de la distanţă sau a autorului de mână lungă (longa manus). instigatorul sau numai complicele să acţioneze conştient.) şi nu poate fi subiect al infracţiunii. persoana care determină cu intenţie o altă persoană să săvârşească fapta are întotdeauna calitatea de instigator. Pe de altă parte. Cu atât mai mult. acesta din urmă putând acţiona din culpă sau chiar fără vinovăţie. care s-a folosit de autorul imediat ca de o simplă unealtă. minor sub 14 ani. 2) modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie. urmărind săvârşirea faptei şi cooperând în acest scop cu autorul. arătându-se că participaţia improprie este o realitate. În raport cu natura contribuţiei date la săvârşirea faptei şi cu atitudinea psihică a celui care a avut acea contribuţie. cu deplin temei. 3) modalitatea culpă şi intenţie. adică participarea cu intenţie la o faptă săvârşită de autor fără vinovăţie. cel care a executat fapta trebuie să fie considerat ca autor imediat. atâta vreme cât el nu a săvârşit nemijlocit acea faptă. fiindcă altfel el ar rămâne nesancţionat. şi chiar în practica judiciară.

reprezentantul unui organ de control. iar săvârşirea nemijlocită din culpă a faptei reprezintă autorat la infracţiunea săvârşită din culpă (bineînţeles. este împrejurarea că autorul săvârşeşte fapta din culpă. 31 C. celelalte fiind considerate ca lipsite de semnificaţie juridică penală. astfel. a unei fapte prevăzute de legea penală. de exemplu. Este reglementată prin dispoziţiile alineatului 2 al art.. dacă legea incriminează fapta respectivă şi atunci când este săvârşită din culpă). Modalitatea intenţie şi culpă. l C. Contribuţiilor diferiţilor participanţi. Spre deosebire de modalitatea intenţie şi culpă. complicitate la infracţiunea intenţionată. aflat într-o acţiune de verificare a unei gestiuni. încredere în cel controlat. fiecare acţionând cu altă formă de vinovăţie. cum prevedeau atribuţiile de serviciu. care asigură coeziunea psihică între participanţi. respectiv. profitând. ajutare sau înlesnire în orice mod cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care acţionează fără vinovăţie. de către o altă persoană. Participaţia realizată în aceste condiţii este improprie sau imperfectă sub raport subiectiv. în urma determinării cu intenţie de către o altă persoană (instigator). acceptă dictarea acestora de către cel controlat. la un moment dat. Este reglementată prin dispoziţiile din art.4) modalitatea lipsă de vinovăţie şi intenţie. Codul penal reglementează numai primele două. Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie.. pen. sau sprijinit în executarea faptei prin înlesnire sau ajutare în orice mod. 1. Această modalitate o întâlnim atunci când autorul este instigat sau sprijinit cu intenţie în săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Dintre aceste modalităţi. în loc să numere şi să cântărească produsele personal. Într-o asemenea situaţie. înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă. cu intenţie. Ceea ce caracterizează participaţia improprie. potrivit cărora există participaţie improprie şi atunci când are loc o determinare. îi transmite şi îl determină să înscrie în actele de control date fictive şi. pen. în modalitatea intenţie şi culpă. îşi acoperă lipsa din gestiune. Aşa. fiindcă lipseşte unitatea de scop. la modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie. determinat şi în acest caz cu intenţie sau sprijinit prin înlesnire sau ajutor cu intenţie. săvârşeşte 347 . autorul. de către o altă persoană (complice). deoarece este indus sau lăsat în eroare de fapt şi în această situaţie el săvârşeşte din culpă fapta respectivă. fără ca el să-şi dea seama de aceasta. pentru persoana controlată care a determinat înscrierea unor date false şi acoperirea lipsei din gestiune se va reţine instigare. constituie instigare şi. care. având. 2. iar pentru reprezentantul organului de control se va reţine o neglijenţă în serviciu (prin încălcarea din culpă a atribuţiilor de serviciu). 31 alin. în cadrul acestei modalităţi a participaţiei improprii (determinarea cu intenţie şi înlesnirea ori ajutorul dat cu intenţie la săvârşirea faptei). adică participarea fără vinovăţie la o faptă săvârşită de autor cu intenţie. potrivit cărora constituie participaţie improprie determinarea.

pen. pen. oricare dintre cauzele la care ne-am referit trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei.M. iar inculpatul M. 48 C. cauzându-i leziuni care au dus la deces. 174 Fapta participantului. complicitate la infracţiunea săvârşită cu intenţie. Autorul însă nu va răspunde penal.fapta prevăzută de legea penală fără vinovăţie. pentru săvârşirea complicităţii la tentativă de furt calificat. 176 lit. 50 C.M. pen. iar cealaltă a 348 . întrucât nu a acţionat cu vinovăţie. Soluţia se impune ţinând seama că făptuitorii au acţionat împreună.). APLICAŢII PRACTICE. pen. datorită iresponsabilităţii (art. Complicitate. minorităţii făptuitorului (art.). art. Instanţa a reţinut că. 26.M. (1) C.). Contribuţiile date de participanţi (determinarea şi înlesnirea sau ajutorul) constituie şi în acest caz instigare şi. conjugat. iar nu complicitate. au pătruns într-o locuinţă în scop de jaf. lovindu-le cu bara de fier. Trebuie precizat că. pen. constituie coautorat la omor. amândoi intrând în casa victimei înarmaţi. În cauză au mai fost condamnaţi inculpaţii M. Coautorat. 211 alin. folosind împotriva lor sprayul paralizant. 46 C.).G. în timp ce inculpatul S. urmată de lovirea repetată a acesteia de către cel de al doilea participant cu un corp dur asupra zonei capului. iar cel de al doilea cu o bară metalică. l C. erorii de fapt (art. pen. unul cu un spray paralizant. de a folosi împotriva victimei un spray paralizant. 49 alin. inculpaţii L. pentru a înlătura vinovăţia făptuitorului. beţiei fortuite complete (art. d) şi de tâlhărie prevăzută în art. 174 raportat la art. 24. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav prevăzută în art. asigura paza în curte. În locuinţă. ambele folosite la suprimarea vieţii persoanei. PROBLEME IVITE ŞI SOLUŢIONATE ÎN JURISPRUDENŢĂ Participaţie..I. inculpatul L. inculpaţii au agresat două persoane care s-au trezit din somn.G. primul fiind înarmat cu un spray paralizant. pen. 46 din 16 decembrie 1993 a Tribunalului CaraşSeverin.I. Omor B. art. Una dintre victime a reuşit să fugă. constrângerii fizice sau morale (art. la săvârşirea infracţiunii de omor. în noaptea de 26 iulie 1992. respectiv.). pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi de tâlhărie şi S. 61 C.I. Prin sentinţa penală nr. iar cel de al doilea cu o bară metalică. şi M. art. inculpatul L.

constituind complicitate la infracţiunea de omor. Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul P. pen. pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie şi a unei infracţiuni de furt calificat.I. i-a aplicat multiple lovituri. 1262 din 22 mai 1997 Participaţia penală. 211 alin. fapta inculpatului L. s-au înţeles să sustragă bani sau bunuri de la persoanele pe care le vor întâlni. Prezenţa inculpatului şi omisiunea de a interveni în favoarea persoanei vătămate C. fractură craniană. inculpatul B. fiecare desfăşurând activităţi materiale îndreptate direct împotriva vieţii victimei. În cauză.C. secţia penală. împreună. (2) lit. decizia nr. 26. şi P. a mai fost condamnat inculpatul B. art.N.. după care ambii inculpaţi au fugit. Din examinarea deciziei atacate şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele. inculpaţii B. inculpatul L. inculpatul 349 . săvârşirea infracţiunii de către autor. întrucât prin folosirea sprayului împotriva victimei a ajutat pe autor la săvârşirea omorului.N. au stabilit şi reţinut corect starea de fapt. Complicitate. pen. 26 raportat la art.C. În baza acestei înţelegeri. 50 din 14 martie 1996. timp în care inculpatul M. întemeindu-se pe probele administrate în cauză. Instanţa a reţinut că. şi i-a smuls de la gât lănţişorul de aur. art. în acest fel.M. Cei doi inculpaţi au acţionat. astfel că nejustificat s-a reţinut că inculpatul L. Curtea de Apel Timişoara. deci.M. care a aplicat cu bara de fier loviturile care au cauzat decesul victimei.R. prin decizia penală nr. a) C. a prins de mână persoana vătămată B. a admis apelul declarat de procuror şi a condamnat pe inculpatul L. (21) lit. ruperea arterei carotide şi alte vătămări. Ulterior. este complice şi nu coautor la infracţiunile de omor deosebit de grav. constituie complicitate la infracţiunea de tâlhărie. C.M. înlesnind cu intenţie. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art.. pentru săvârşirea complicităţii la omor deosebit de grav.I. prin schimbarea încadrării juridice din coautorat în complicitate.J. punând-o în imposibilitatea de a se apăra.M. la 19 mai 2004. a pulverizat asupra victimei o substanţă paralizantă. c) şi alin. Prin sentinţa penală nr.. Recursul declarat de procuror este fondat. Pentru a adopta această soluţie instanţa de apel a motivat că autor al infracţiunii de omor este inculpatul M. conjugat şi simultan.decedat în urma leziunilor produse prin lovire. Tâlhărie. Aşa cum s-a reţinut.S.N. 41 din 4 februarie 2005. 211 Prezenţa inculpatului alături de autorul unei infracţiuni de tâlhărie şi omisiunea de a interveni în favoarea persoanei vătămate.

Prin prezenţa sa alături de autorul faptei. Infracţiuni „în nume propriu” C. prezenţa sa intimidând persoana vătămată şi facilitând săvârşirea faptei. 36 alin. decizia nr. complice este persoana care.000 de lei. I. Curtea de Apel Oradea a respins apelurile procurorului şi ale inculpaţilor. de un inculpat major şi de unul minor. 23 din acelaşi cod.. pen.N. (1) lit. succesiv. 328/1966. pen...165 din 22 decembrie 2003.C.B. De asemenea. Prin sentinţa penală nr. Instanţa a reţinut participarea sub forma complicităţii morale a inculpatului P. ulterior. 6665 din 25 noiembrie 2005 Autorat – coautorat. secţia penală. 103 din 24 mai 2005. Recursul declarat de inculpatul P. (1) din Decretul nr. neintervenind în favoarea persoanei vătămate. b) şi art. (1) lit.C. 328/1996. fiecare săvârşind o infracţiune distinctă ca autor. cu intenţie. Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul M. 75 alin. a vândut lănţişorul pentru suma de 400. (1) lit.. Prin decizia penală nr.G. 26 C. prin natura ei fapta nefiind susceptibilă de coautorat. cu privire la greşita condamnare a acestuia pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. între altele. 75 alin. inculpatul P. 350 .C. Infracţiuni la care nu poate exista coautorat.. 37 alin. în condiţiile participaţiei penale prevăzute în art. c) C. este nefondat. a înlesnit. 23. (1) lit. art. în aceste condiţii. bani pe care i-a cheltuit împreună cu inculpatul P. pentru săvârşirea. în principal.C. la activitatea infracţională. art. ambii fără a avea permis de conducere nu realizează cerinţa ca infracţiunea să fie comisă împreună. pen. c) Decretul nr.N. cu intenţie.N. săvârşirea faptei de tâlhărie de către inculpatul B. inculpatul a beneficiat de banii obţinuţi din vânzarea lănţişorului din aur sustras de inculpatul B. recursul a fost respins. Potrivit art.C. art.J. întrucât nu se poate accepta apărarea inculpatului referitoare la neparticiparea la săvârşirea faptei de tâlhărie în calitate de complice. infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis prevăzută în art. cu aplicarea art. Or. 36 Circumstanţa agravantă prevăzută în art. c) C. presupune săvârşirea infracţiunii de către un infractor major şi unul minor împreună.C. 75 alin. Conducerea unui autovehicul. pen. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

constituie pentru cel dintâi infracţiunea de favorizare a infractorului. pen. au fost condamnaţi inculpaţii I. 74 şi art.. de a transporta bunurile furate cu autoturismul. şi T. s-au casat sub acest aspect hotărârile atacate şi s-a înlăturat aplicarea art. Prin decizia nr. în atare situaţie aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia fiind lipsită de temei. 209 Înţelegerea între o persoană şi autorii furtului.. art. (1) raportat la art. pen. ajutaţi de favorizator. (1) lit. secţia penală.. primii 3 inculpaţi au pătruns prin escaladare în incinta depozitului unei societăţi comerciale. Curtea de Apel Bucureşti. în condiţii de coautorat.C..R. c) C.R. 612 din 28 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti. 75 alin. la câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. în noaptea de 14 august 2002. A. de unde 351 . art. iar inculpaţii I. 264. 76 C. În consecinţă recursul a fost admis. a) şi g) şi alin. dintre care unul minor. c) C. decizia nr. fără existenţa unei înţelegeri anterioare. 75 alin. inculpatul şi alţi doi inculpaţi condamnaţi în cauză.I. 3666 din 1 iulie 2004 Favorizarea infractorului. pen. pen. (1) lit. natura acestei infracţiuni excluzând săvârşirea acesteia împreună de cei trei autori. la aceeaşi pedeapsă pentru complicitate la furt calificat. deoarece ajutorul nu a fost dat autorului înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.V. 209 alin.M. Recursul declarat de inculpat este fondat sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. I. la care au participat 5 participanţi coautori şi complici. nu se justifică suspendarea executării pedepsei. cu aplicarea art.Instanţa a reţinut că. şi M. în noaptea de 17 august 1999.C. art. au condus pe drumurile publice un autoturism fără permis de conducere.P. iar nu complicitate. 208 alin. Prin sentinţa nr. secţia I penală a admis apelurile inculpaţilor şi a desfiinţat hotărârea cu privire la soluţia dată laturii civile. Complicitate. Instanţa a reţinut că. (3). secţia I penală. pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. 190 din 16 martie 2004. fiecare dintre aceştia săvârşind infracţiunea în mod individual. M. (1) lit.J. Criterii de distincţie C. 26. În cazul furtului unor bunuri în valoare de 51 milioane de lei în 1999. survenită intr-un moment când bunurile fuseseră scoase din depozit şi erau duse spre a fi aruncate peste gardul curţii. ci a survenit după consumarea acesteia.

au sustras 10 saci cu cafea în valoare de 51 milioane de lei, cu complicitatea agenţilor de pază I.I. şi M.R. După ce au sustras sacii cu cafea, unul dintre autori l-a contactat telefonic pe inculpatul T.M., cerându-i să vină şi să ridice cu autoturismul său cafeaua furată. Sacii cu cafea au fost încărcaţi în autoturism şi transportaţi în locuri unde, ulterior, au fost împărţiţi între inculpaţi. Prin decizia nr. 91/A din 15 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile inculpaţilor, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor alin. (3) al art. 209 C. pen. ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 şi a condamnat la câte 2 ani şi 10 luni închisoare pe autori şi la câte 2 ani şi 6 luni pe complici, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepselor. Împotriva deciziei au declarat recurs procurorul, cerând înlăturarea suspendării executării pedepselor, şi inculpatul T.M. Recursurile sunt fondate. În ceea ce priveşte recursul inculpatului T.M., prima instanţă şi cea de apel au reţinut, corect, că el a fost chemat de inculpatul I.R. în timp ce autorii furtului se pregăteau să arunce sacii cu cafea peste gardul societăţii comerciale. S-a mai reţinut că inculpatul a ajuns la locul faptei în timp ce autorii aruncau sacii furaţi peste gard, neexistând o înţelegere anterioară între acesta şi autorii furtului. În raport cu această stare de fapt, încadrarea juridică de complicitate la furt dată faptelor recurentului este greşită. Potrivit art. 26 C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Pe de altă parte, conform art. 264 C. pen., constituie infracţiunea de favorizare a infractorului ajutorul dat unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Din examinarea comparativă a textelor, rezultă că ceea ce deosebeşte în mod esenţial complicitatea de favorizare este faptul că în primul caz înţelegerea între autor şi complice este anterioară sau concomitentă cu săvârşirea faptelor autorului, în timp ce în cazul favorizării înţelegerea de a-l ajuta pe autor are loc după săvârşirea faptelor. În cauză, deposedarea părţii civile de către autori a avut loc în momentul în care sacii cu cafea au fost scoşi din depozitul societăţii comerciale; în acel moment infracţiunea de furt era consumată. Ulterior, după ce sacii cu cafea au fost duşi din depozit pentru a fi aruncaţi peste gard, a fost chemat inculpatul T.M. care a transportat cu maşina lui bunurile furate. Prin urmare, inculpatul recurent nu a ajutat la comiterea furtului, care se consumase atunci când a fost chemat la telefon, ci i-a sprijinit pe autori să-şi asigure folosul bunurilor dobândite prin infracţiune.
352

Aşa fiind, fapta recurentului constituie infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., şi nu complicitate la furt calificat, cum greşit au reţinut instanţele. Aşa fiind, recursurile au fost admise şi, în urma casării în parte a hotărârilor atacate, inculpatul T.M. a fost condamnat în temeiul art. 264, iar cu privire la toţi inculpaţii aplicarea art. 81 C. pen. a fost înlăturată. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 1072 din 27 februarie 2002

Complicitate morală. Omor C. pen., art. 26, art. 174 Fapta inculpatului de a însoţi, după o prealabilă înţelegere de a comite agresiunea, pe autorul omorului, amândoi înarmaţi cu pari, de a pătrunde în curtea casei victimei şi de a ataca pe fratele acesteia în timp ce coinculpatul aplica victimei lovituri cu parul în cap, cauzându-i moartea, constituie complicitate la infracţiunea de omor. Acţionând în modul arătat, complicele a dat un ajutor moral autorului faptei, prin încurajarea şi prin întărirea intenţiei acestuia de a ucide, ceea ce, în lipsa acestui ajutor, autorul nu ar fi îndrăznit să facă în împrejurările date.
Prin sentinţa penală nr. 395 din 14 decembrie 2000, Tribunalul Maramureş a condamnat pe inculpatul V.A., între altele, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de omor prevăzută în art. 26 raportat la art. 174 C. pen. Instanţa a reţinut că, la 9 aprilie 1999, J.G. a avut în stradă o altercaţie cu inculpatul M.V., condamnat în cauză pentru infracţiunea de omor, după care cel din urmă a mers la un bar unde, întâlnindu-l pe inculpatul V.A., a cerut acestuia să-l însoţească la locuinţa lui J.G. spre a-i cere socoteală pentru un pretins furt. Înarmaţi cu câte un par, cei doi inculpaţi au mers la casa lui J.G., unde se afla şi fratele acestuia, J.V. Primul a intrat în curte inculpatul V.A., urmat de inculpatul M.V. care l-a atacat pe J.G. lovindu-l cu parul în cap, timp în care inculpatul V.A. l-a atacat cu parul pe J.V. În cele din urmă, inculpaţii au abandonat parii în curte şi au plecat; J.G. a fost dus la spital unde s-a constatat decesul acestuia. Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că moartea victimei s-a datorat unei hemoragii intracraniene şi contuziei cerebrale şi de trunchi cerebral produse prin loviri active, repetate, cu un corp contondent. Prin decizia penală nr. 110 din 27 martie 2001, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului V.A. Recursul declarat de inculpat, cu motivarea că fapta sa nu constituie complicitate la omor, este nefondat.
353

Încadrarea juridică dată faptei în complicitate la infracţiunea de omor prevăzută în art. 26 raportat la art. 174 C. pen. este corectă. Prin complicitate se înţelege, în general, sprijinul dat de o persoană, în orice mod şi prin orice mijloace, unei alte persoane, la săvârşirea unei infracţiuni. Complicele colaborează la săvârşirea faptei şi prin acţiuni indirecte şi mediate, care atribuie acţiunii sale caracterul unei participaţii accesorii, secundare. Complicitatea imaterială sau morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreţinerea intenţiei autorului de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală. În speţă se constată că, deşi inculpatul recurent nu a săvârşit acte materiale de agresiune asupra victimei, el a fost de acord să însoţească pe inculpatul M.V. la casa acesteia pentru a-i cere socoteală pentru o pretinsă sustragere, s-a înarmat cu un par şi, pătrunzând primul în curtea casei, a avut o influenţă esenţială asupra psihicului celuilalt inculpat, care a căpătat o îndrăzneală sporită pentru atacarea şi uciderea victimei. Prin urmare, activitatea inculpatului recurent a constituit o încurajare a autorului faptei care, singur, nu ar fi îndrăznit să intre în curtea casei familiei victimei şi să o agreseze pe aceasta, prezenţa recurentului, înarmat, în curtea casei şi agresarea unuia dintre membrii familiei întărind, neîndoielnic, hotărârea inculpatului M.V. de a ucide victima. Hotărârile atacate fiind, deci, temeinice şi legale, recursul declarat de inculpat a fost respins. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 5478 din 11 decembrie 2001

Furt. Coautorat. Complicitate. Diferenţiere C. pen., art. 209 Sustragerea, într-o aglomeraţie de persoane, a portofelului din buzunarul părţii vătămate şi transmiterea lui, de îndată, celui de-al doilea făptuitor în scopul de a asigura însuşirea lucrului fără riscul descoperirii constituie, şi pentru cel din urmă, coautorat la săvârşirea infracţiunii de furt, iar nu complicitate la aceasta. Stabilirea împreună a modului de săvârşire a infracţiunii, prin distribuirea rolurilor în scoaterea bunului din buzunar de către unul şi preluarea lui de îndată de către celălalt făptuitor constituie, ambele, o unică acţiune de luare a lucrului, ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii de furt, săvârşită în condiţii de coautorat.
Prin sentinţa nr. 245 din 3 aprilie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii D.F. şi S.G. la câte 4 ani închisoare pentru
354

săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen. Instanţa a reţinut că, la 13 iulie 2000, în jurul orei 3,30, inculpaţii se aflau în locul de îmbarcare în autocar a pasagerilor cursei cu destinaţia Germania. După ce partea vătămată A.O. s-a urcat pe scara autocarului, inculpata D.F. i-a băgat mâna în buzunar, sustrăgându-i portofelul cu bani şi acte, pe care l-a transmis, în spate, inculpatului S.G. care, în aglomeraţie, a părăsit locul faptei. Sustragerea portofelului a fost simţită de partea vătămată şi observată de un martor, inculpata fiind reţinută în autocar. Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 349 din 14 iunie 2001, a respins apelurile inculpaţilor. În recursul declarat de inculpatul S.G., acesta a susţinut că a săvârşit fapta în calitate de complice, iar nu de autor, cum greşit au reţinut instanţele. Recursul nu este fondat. Din probele administrate rezultă că cei doi inculpaţi au conceput împreună modul de operare în săvârşirea furtului în calitate de coautori, şi-au distribuit rolurile şi au acţionat în mod conjugat, activitatea fiecăruia fiind necesară pentru producerea rezultatului urmărit. În această situaţie nu se poate considera că inculpatul S.G. a acordat un simplu ajutor inculpatei D.F. la comiterea infracţiunii, fapta acestora caracterizându-se prin participarea ambilor inculpaţi la realizarea laturii obiective a furtului, ceea ce este specific formei de participaţie a coautoratului. În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 5161 din 27 noiembrie 2001

Tâlhărie. Complicitate. Tăinuire. Distincţie. Încadrare juridică C. pen., art. 211, art. 221 Fapta de a lua parte la adoptarea hotărârii de a săvârşi o tâlhărie, la stabilirea modului de a acţiona, la pândirea victimei şi la urmărirea ei, urmată de participarea la împărţirea bunurilor sustrase acesteia de către autor prin violenţă, caracterizează complicitatea la infracţiunea de tâlhărie, iar nu infracţiunea de tăinuire, care constă, între altele, în primirea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fără vreo contribuţie cu caracter de înlesnire a săvârşirii acesteia de către autor.
Prin sentinţa penală nr. 390 din 7 decembrie 2000, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpaţii B.L. şi T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., pe inculpatul P.V. pentru
355

complicitate la această infracţiune şi pe inculpaţii M.D., D.C. şi D.S. pentru infracţiunea de tăinuire prevăzută în art. 221 C. pen. Instanţa a reţinut că inculpaţii, tineri care se cunoşteau de mai multă vreme, au hotărât, la sugestia şi pe baza semnalmentelor date de inculpatul P.V., să agreseze o femeie, factor poştal, şi să-şi însuşească prin violenţă banii destinaţi plăţii pensiilor, aflaţi asupra ei. La 15 februarie 2000, inculpaţii au aşteptat ieşirea din oficiul poştal a factorului; aceasta neapărând, inculpaţii au pornit în urmărirea altei femei, partea vătămată I.M., de asemenea factor poştal la acel oficiu, cu intenţia de a o jefui. Dându-şi seama că aceasta îl cunoştea pe inculpatul M.D., grupul s-a întors lângă oficiul poştal, în urmărirea părţii vătămate rămânând inculpatul P.V., care îi ţinea pe ceilalţi la curent cu traseul parcurs de femeie, folosind un telefon mobil. Când partea vătămată a intrat într-un imobil, grupul de inculpaţi a fost anunţat de P.V., iar inculpaţii B.L. şi T.M. au mers în acel loc, au intrat în holul imobilului şi au atacat pe postaş, sustrăgându-i 63 de milioane de lei. În acest timp, inculpaţii M.D., D.C. şi D.S. au rămas lângă oficiul poştal unde, după săvârşirea tâlhăriei, au revenit şi ceilalţi inculpaţi si, apoi, au împărţit, toţi cei 6, banii jefuiţi. Curtea de Apel Braşov, prin decizia penală nr. 87 din 18 aprilie 2001, a admis apelul părţii civile, majorând despăgubirile, precum şi apelul inculpatului P.V., pentru care a schimbat încadrarea juridică din complicitate la tâlhărie în tăinuire. Apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii T.M., B.L., M.D. şi D.C. au fost respinse. Recursul declarat de procuror, cu motivarea că instanţele au încadrat greşit faptele inculpaţilor P.V., M.D., D.C. şi D.S. ca infracţiuni de tăinuire, în loc de complicitate la tâlhărie, este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt. Această instanţa şi, apoi, cea de apel au considerat însă greşit că cei patru inculpaţi la care se referă recursul sunt tăinuitori, atât timp cât ei au hotărât împreună să săvârşească infracţiunea şi să participe efectiv la aceasta, lucru ce nu s-a realizat în condiţiile stabilite de ei datorită unui concurs de împrejurări, iar nu datorită voinţei lor. Sub acest din urmă aspect este de reţinut că persoana vizată ca victimă nu a apărut, motiv pentru care planul a fost schimbat de inculpaţi, victima devenind I.M., faţă de care s-a acţionat în modalitatea stabilită iniţial, dar nu cu participarea efectivă a tuturor inculpaţilor, în principal datorită faptului că victima îl cunoştea pe D.M. şi exista riscul ca făptuitorii să fie uşor identificaţi. Aceste modificări ale planului privind persoana vizată şi participarea efectivă a inculpaţilor nu prezintă relevanţă juridică. Odată ce au hotărât împreună să săvârşească tâlhăria, chiar dacă în cele din urmă nu toţi au participat la aceasta, efectiv, ca autori, iar după comiterea ei au împărţit cu toţii banii sustraşi prin violenţă, inculpaţii care nu sunt autori ai tâlhăriei au acţionat în calitate de complici, şi nu de tăinuitori.
356

În consecinţă, recursul declarat de procuror a fost admis, hotărârile atacate au fost casate şi s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor conform considerentelor ce preced. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 769 din 12 februarie 2002

Participaţie. Complicitate la infracţiunea de furt. Tăinuire. Latură obiectivă C. pen., art. 26, art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), art. 221 Pentru existenţa complicităţii la infracţiunea de furt, în modalitatea promisiunii de a tăinui bunurile sustrase, nu se cere ca promisiunea să fie expres formulată. În cazul în care, în mod repetat, o persoană cumpără de la autorul unor furturi de autoturisme, numeroase piese ale acestora ştiind că ele provin din furt, fapta sa constituie un ajutor moral dat autorului la săvârşirea furturilor, acesta ştiind că are asigurată valorificarea bunurilor sustrase.
Prin sentinţa nr. 867 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul M.V. a fost condamnat, între altele, în baza art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat. Instanţa a reţinut că inculpatul, în cursul anului 1999, a cumpărat în patru rânduri de la autorul unor infracţiuni repetate de furt de autoturisme, piese ale acestora, ştiind că ele provin din infracţiune. Prin decizia nr. 179 din 11 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, după rejudecare în urma casării, apelul inculpatului. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Critica adusă hotărârilor atacate sub aspectul încadrării juridice a faptelor comise de inculpat, în sensul că se impune schimbarea încadrării în infracţiunea de tăinuire, nu este întemeiată. Examinând datele cauzei se constată că inculpatul a cunoscut provenienţa ilicită a bunurilor, ştiind că cel de la care le achiziţionează se ocupă cu furtul de autoturisme, atitudinea sa contribuind la încurajarea activităţii infracţionale a acestuia. Chiar dacă inculpatul recurent nu a promis expres autorului că va tăinui bunurile sustrase, înainte sau în timpul săvârşirii furturilor, faptul că în mod repetat a achiziţionat numeroase piese auto în schimbul unor sume derizorii reprezintă un ajutor dat autorului la săvârşirea infracţiunilor, acesta ştiind că are asigurată valorificarea bunurilor furate. Încadrarea juridică a faptelor fiind corectă, recursul inculpatului a fost respins. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 166 din 11 ianuarie 2005
357

Participaţie cu persoane lipsite de discernământ. Încadrare juridică. Tâlhărie C. pen., art. 211 alin. (2) lit. a) Cerinţa de la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie de două sau mai multe persoane împreună este îndeplinită şi în cazul când una dintre cele două persoane participante la săvârşirea acestei infracţiuni nu are discernământ. Această agravantă, în cazul persoanelor care acţionează împreună, pentru a intimida mai uşor şi a reduce posibilitatea victimei de a se apăra în faţa acţiunii de deposedare, nu poate fi omisă în cazul lipsei de discernământ a unuia dintre participanţi, cât timp textul de lege nu face nici o distincţie în această privinţă. De aceea, făptuitorului care a acţionat cu discernământ îi este aplicabilă agravanta prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. şi atunci când cea de-a doua persoană participantă la săvârşirea infracţiunii este lipsită de discernământ.
Prin sentinţa penală nr. 20 din 10 februarie 1998 a Tribunalului Olt, inculpatul N.N. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. S-a reţinut că, în seara zilei de 19 august 1997, inculpatul, împreună cu o altă persoană, iresponsabilă, din cauza alienaţiei mintale, au lovit partea vătămată M.N., luându-i bicicleta cu care aceasta circula. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 320 din 11 iunie 1998 a Curţii de Apel Craiova. Inculpatul a declarat recurs, cerând schimbarea încadrării juridice în art. 211 alin. (1) C. pen. Recur