Moldova – un toponim dac?

Etimologii propuse pentru denumirea Moldova S-au elaborat numeroase teorii cu privire la constituirea statului medieval Moldova şi la etimologia numelui său deşi în mentalul colectiv s-a înrădăcinat ca moment al întemeierii şi originii numelui principatului de la răsărit de Carpaţi legenda lui Dragoş şi a căţelei sale Molda. Deşi legenda este reprodusă încă din 1646 de către de către misionarul italian M Bandini, cu siguranţă după izvoare orale mult mai vechi, noi oferim varianta găsită în „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir: „...când Imperiul Roman a început să decadă, barbarii – şi anume sarmaţii, hunii şi goţii - au pustiit Moldova de mai multe ori şi au silit pe coloniştii romani (?) să fugă în munţi, ca să caute loc de adăpost împotriva cruzimii lor,în martea muntoasă a Maramureşului. După ce au vieţuit acolo câteva sute de ani,apăraţi ca într-o cetate naturală, cu voievozii şi legile lor, deoarece populaţia s-a înmulţit peste măsură, Dragoş, un fiu al voievodului lor Bogban, se hotărâ în cele din urmă către anul (1359, stabilesc cronicile-n.n) să cuteze un marş peste munţi, spre răsărit,însoţit la început de numai trei sute de oameni, ca si cum ar pleca la vânătoare. Pe drum dădu din întâmplare peste un bou sălbatic,numit de moldoveni zimbru, şi, tot gonindu-l,ajunse la poalele munţilor. Când căţeaua lui de vânătoare, căreia-i zicea Molda, şi pe care o iubea foarte mult, se repezi întărâtată asupra fiarei, bourul se azvârli într-un râu, unde săgeţile îl uciseră; dar şi căţeaua, care sărise în apă după fiara fugărită, fu luată de undele repezi. Întru pomenirea acestei întâmplări, Dragoş fu cel dintâi care numi acest râu Moldova, iar locului unde se precuseră acestea îi dădu numele de Roman, după numele seminţiei sale şi luă ca stemă a noului său principat capul bourului” Această legendă „de întemeiere” a fost studiată în mod absolut magistral de către Vasile Lovinescu în lucrarea „Dacia Hiperboreană”. Am luat şi eu în discuţie simbolismul acestei legende în articolul intitulat „Legendele desălecatelor. Sacralitatea instituţiei voievodale româneşti” Tributar şi el, asemenea lui Dimitrie Cantemir, învăţatul domn al Moldovei, concepţiei latiniste, C Negruzzi spune că „Moldova este un nume dat de romani, cărora, plăcându-le ţara, pentru frumuseţea ei, au numit-o „Mollis Dacia” sau „Mollis Davia” iar râul şi-a luat numele după ţară” . Explicaţia lui Negruzzi şi aserţiunea lui Dimitrie Cantemir referitoare originea latină a toponimului Moldova ar putea fi valabile dacă ar avea suport istoric. Or, datele istorice existente nu confirmă ocupaţia de către romani a teritoriului numit Moldova. Din contră, acesta provincie românească a fost „focarul” rezistenţei daco-getice aici avându-şi „reşedinţa” carpii şi costobocii, daci liberi care în coaliţie cu diferite alte neamuri atacau Imperiul Roaman ori de câte ori se ivea ocazia! Prin urmare, toate încercările de explicaţie a toponimului Moldova prin descendenţă romană cad, neavând suport istoric real! Probabil considerată nesatisfăcătoare etimologia latină a toponimului Moldova s-au căutat alte explicaţii. Astfel B. P. Haşdeu marşând pe influienţa

gotică în zona Moldovei spune , nici mai mult nici mai puţin, că Moldova este un nume de influienţă germanică întrucât Mulda - de la care ar deriva toponimul Moldova - în limba gotă ar însemna praf. Pornind de la această tălmăcire lingvistul român consideră că hidronimul Moldova înseamnă „apă prăfoasă” şi că ţinutul şi-a luat numele după apa Moldovei. Majoritatea istoricilor şi lingviştilor români au preluat această etimologie fără a se gândi la două aspecte , zic eu deloc de neglijat: 1) identitatea dintre daci şi goţi afirmată cu claritate de izvoarele antice pe care le-am menţionat în articolul intitulat „Etnonimele dacilor:dac-got” şi 2) germanii saşi colonizaţi de maghiari la hotarele Moldovei erau minoritari şi nu puteau influienţa toponimia deja existentă în teritoriul luat in discuţie chiar dacă în limba limba lor Mulda inseamnă atât praf cât şi mină! Oare majoritarii daco-români nu aveau o denumire preexistentă deja la venirea saşilor pentru teritoriul pe care-l locuiau? Mă indoiesc. În plus, o minoritate chiar dacă în limba ei maternă foloseşte o anumită denumire pentru a desemna un anume loc nu o poate impune în mentalul colectiv al autohtonilor. Bunăoară, 1000 de ani de convieţuire ( paşnică sau nu) cu maghiarii nu au putut schimba denumirea Ardealului în „Erdely Fold” sau a oraşului Tg Mureş în Marosvasarhely! Fie şi numai atât şi această teorie a originii germanice a numelui Moldova pentru ţinutul românesc de la răsărit de Carpaţi are un eşafodaj şubred. Mai există o etimologie, la care subscriu istoricii Dinu C Giurăscu şi Constantin C Giurăscu, ce propune drept etimon al hidronimului si toponimului Moldova cuvântul molid, în varianta mai veche molift, prezent în altitudine în regiunea de obârşie a râului Moldova. Nici una dintre dintre etimologiile propuse de istorici pentru denumirea de Moldova nu se impune criticii cu forţa evidenţei. Moldova rămâne un termen greu de explicat dar nu atât datorită neînţelegerii lexicale a cuvântului în sine cât mai ales datorită, în primul rând, menţinerii formei arhaice. Această rezistenţă particulară a formei arhaice româneşti ascunde in sine însăşi un crâmpei din istoria continuităţii daco-româneşti pe meleagurile moldovene. Moldova – un nume dacic? Există oare posibilitatea ca nominaţia Moldova să depăşească ca vechime anul 1359, an stabilit de cronici pentru apariţia statului medieval de la răsărit de Carpaţi? Există oare posibilitatea ca numele Moldova să fie mult mai vechi decât influienţa germanică asupra teritoriului de la răsărit de Carpaţi? Între disciplinele care au jucat un rol important în descifrarea trecutului poporului român şi a limbii române un rol important îl joacă fonetica istorică care poate stabili cu exactitate fenomenele evolutive ale unor sunete astfel încât se poate reconstitui forma veche a unor cuvinte care altfel, în stadiul împiterit în care se află nu mai pot transmite nici un mesaj sau informaţie semantică. În cele ce urmează penru a explica originea autohtonă a numelui Moldova vom apela la fenomenul palatizării lui V şi respectiv înlocuirea lui cu H, fenomen ce reprezintă o importanţă deosebită pentru lingvistica românească.

Se cunoşte şi chiar se recunoaşte îndeobşte, că elementul lexical „dava” este de origine dacică, autohtonă având sensul de oraş-cetate sau aşezare întărită.Acest termen se aşează în general în partea finală a toponimelor compuse, uneori putând apărea şi sub formă singulară ca în cazul toponimului „Deva”. Ca urmare amarii sale vechimi dacicul „-dava” a suferit unele mutaţii fonetice păstrându-se până în zilele noastre sub diferite forme. Cea mai importantă transormare a termenului „dava” este legată de palatizarea lui „v” prin care forma incipientă „dava” capătă aspectul „daha” (dava>daha). Transformarea lui v>h este caracteristica de bază a dialectelor româneşti actuale deşi fenomenul s-a petrecut cu mult timp înainte de apariţia pe firmamentul istoriei a românilor şi a limbii române. Pentru exemplificare şi lămurire vom oferi câteva cuvinte din limba română care au cunoscut acest fenomen : Moldova> Moldoha; măduvă>măduhă;Vorbă>horbă; fier>hier; a fierbe> a heierbe, herbu. Prin urmare în cazul sunetului v dar şi al lui f exemplicate mai sus avem aceeasi evoluţie a lui în h ca şi în cazul Dava>Daha. Trecerea de la iniţialul Dava la Daha/ Dahae ne relevă o schimbare semantică importantă care constă în trecererea de la sensul de locuitor al davei la aceea de etnonim. O altă fază evolutivă a acestui termen autohton constă în trecerea lui H în C fenomen care permite trasformarea lui Daha în Daca . Dacă dacicul Dava devine Daca prin forma intermediară obligatorie Daha este normal ca şi forma Davia>Dahia>Dakia să fie viabilă prin aceasta probându-se etimologia autohtonă dacică a denumirii Moldova. Pentru a proba această demonstraţie vom face paralela între Dava – Davia şi Moldova-Moldavia nume uzitat şi azi in vorbirea curentă deşi are o vechime importantă în limba română Moldavia aparând in izvoare istorice şi acte de cancelarie . În documentele de epocă medievală întâlnim şi forma Moldoha şi chiar Molduha iar într-un document din 1592 apare forma Moldoua şi Moldua într-unul din 1593. Şi pentru a nu crede ca vorbim despre un fenomen unicat în lumea veche, adică de ticluirea unei evoluţii fonetice doar pentru a trage spuza pe partea noastră, şi pentru a nu putea fi acuzaţi de naţionalism deşănţat neîntemeiat pe fapte istorice temeinice, vom spune că toponimul italian Padova , pentru a da doar un singur exemplu deşi ele sunt mult mai multe, a cunoscut aceeşi evoluţie: Padava>Padavia>Padvium>Patavium. Acestea fiind spuse, cu toată reticenţa unor autori în a crede afirmaţia lui Strabon că dacii s-ar mai numi şi Davi, vedem că terminaţia Dava a toponimului şi hidronimului Moldova/ Moldava este cât se poate de viabilă în cadrul transfomărilor sematice ale limbii române şi prin urmare face parte din fondul lexical autohton traco-daco-românesc. Rămâne acum de lămurit particula „Mol” din prima parte a numelui Moldova. Deşi s-a crezut că este un radical latinesc din care a derivat lexemul Mollis „moale, plăcut, molatic” credem totuşi cu toată tăria pe care ne-o poate oferi fonetica şi sematica istorică că „Mol” este un radical autohton dacoromânesc. Afimaţia nu este gratuită deoarece descălecătorii Moldovei îţi au originile în Ardeal, mai exact in Ţara Maramureşului. Ori, În Ardeal, încă se mai foloseşte termenul arhaic (s)mol pentru a desemna noroiul, pământul ud, tina.

Se foloseşte încă expresia „s-o-nsmolit” cu sensul de „a se impotmoli în noroi” ! Dicţionarul explicativ al limbii române ne dă varianta mâl oferindu-ne şi sinonimul (nă) mol amândouă având sensul de noroi, tină, pământ ud. Optăm pentru varianta autohtonă a radicalului „mol” cu atât mai mult cu cât la frigieni, traci şi ei, poate fi întâlnită varianta „mel” a radicalului „mol” de la care derivă însuşi numele zeiţei pământ Zemele/ Semele. Ceva mai mult. Grecii îi numeau pe daci, geţi iar numele zeiţei pământului , deci a pământului personificat, era Geea, care pierzând terminaţia „ea”, posibil transformată într-un „e” lung, s-a transformat în Gee, desemnându-i astfel pe daci ca fii ai pământului sau autohtoni. În această ordine de idei, în condiţiile în care după 106 o parte a Daciei intră sub administraţie romană, ni se pare absolut normal şi firesc să se facă o delimitare clară între „pământul romanilor” şi „pământul dacilor” sau „ţara romanilor” şi „ţara dacilor” desemnată sub nume Mol+Davia/Dac(k)ia. Pe de altă parte atunci când vorbim despre hidronimul Moldova care, este de presupus prin cele spuse până acum că şi-a primit numele de la regiunea pe care o uda cu undele sale, în cursul său superior, în regiunea montană, este năvalnic mai ales în perioada topirii zăpezilor şi adună pământ şi alte aluviuni iar atunci când ajunge in zona de cmpie, undele sale se domolesc având un aspect noroios şi culoarea pământlui ud. În această ordine de idei hidronimul Moldova ar însemna „”apa/râul care udă) pământul dacilor/davilor sau Dacia/Davia. Având in vedere toate cele spuse până acum considerăm că Moldova este o denumire autohtonă daco-românească şi nu latină şi nici gotică sau slava. Spuneam aceasta intrucât ea se poate explica în virtutea legilor gramaticale şi evolutive interne ale limbii române aşa cum am văzut deja în cele spuse mai sus. În cocluzie, considerăm noi, că Mol+Doha/Dova/Dava/ Davia înseamnă Pământul dacilor. Bibliografie: D. Cantemir, Descrierea Moldovei, ed Minerva Al.Pele, Etnonimele dacilor,dac/get, Ed Abaddaba D. Oltean, Religia Dacilor, Ed Saeculum I.O http://valentinro.blogspot.ro/2013/03/moldova-un-nume-cu-originiantice.html D.Moldovanu, Etimologia hidronimului Moldova, în Studii

Moldova – un toponim dac? Etimologii propuse pentru denumirea Moldova

S-au elaborat numeroase teorii cu privire la constituirea statului medieval Moldova şi la etimologia numelui său deşi în mentalul colectiv s-a înrădăcinat ca moment al întemeierii şi originii numelui principatului de la răsărit de Carpaţi legenda lui Dragoş şi a căţelei sale Molda. Deşi legenda este reprodusă încă din 1646 de către de către misionarul italian M Bandini, cu siguranţă după izvoare orale mult mai vechi, noi oferim varianta găsită în „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir: „...când Imperiul Roman a început să decadă, barbarii – şi anume sarmaţii, hunii şi goţii - au pustiit Moldova de mai multe ori şi au silit pe coloniştii romani (?) să fugă în munţi, ca să caute loc de adăpost împotriva cruzimii lor,în martea muntoasă a Maramureşului. După ce au vieţuit acolo câteva sute de ani,apăraţi ca într-o cetate naturală, cu voievozii şi legile lor, deoarece populaţia s-a înmulţit peste măsură, Dragoş, un fiu al voievodului lor Bogban, se hotărâ în cele din urmă către anul (1359, stabilesc cronicile-n.n) să cuteze un marş peste munţi, spre răsărit,însoţit la început de numai trei sute de oameni, ca si cum ar pleca la vânătoare. Pe drum dădu din întâmplare peste un bou sălbatic,numit de moldoveni zimbru, şi, tot gonindu-l,ajunse la poalele munţilor. Când căţeaua lui de vânătoare, căreia-i zicea Molda, şi pe care o iubea foarte mult, se repezi întărâtată asupra fiarei, bourul se azvârli într-un râu, unde săgeţile îl uciseră; dar şi căţeaua, care sărise în apă după fiara fugărită, fu luată de undele repezi. Întru pomenirea acestei întâmplări, Dragoş fu cel dintâi care numi acest râu Moldova, iar locului unde se precuseră acestea îi dădu numele de Roman, după numele seminţiei sale şi luă ca stemă a noului său principat capul bourului” Această legendă „de întemeiere” a fost studiată în mod absolut magistral de către Vasile Lovinescu în lucrarea „Dacia Hiperboreană”. Am luat şi eu în discuţie simbolismul acestei legende în articolul intitulat „Legendele desălecatelor. Sacralitatea instituţiei voievodale româneşti” Tributar şi el, asemenea lui Dimitrie Cantemir, învăţatul domn al Moldovei, concepţiei latiniste, C Negruzzi spune că „Moldova este un nume dat de romani, cărora, plăcându-le ţara, pentru frumuseţea ei, au numit-o „Mollis Dacia” sau „Mollis Davia” iar râul şi-a luat numele după ţară” . Explicaţia lui Negruzzi şi aserţiunea lui Dimitrie Cantemir referitoare originea latină a toponimului Moldova ar putea fi valabile dacă ar avea suport istoric. Or, datele istorice existente nu confirmă ocupaţia de către romani a teritoriului numit Moldova. Din contră, acesta provincie românească a fost „focarul” rezistenţei daco-getice aici avându-şi „reşedinţa” carpii şi costobocii, daci liberi care în coaliţie cu diferite alte neamuri atacau Imperiul Roaman ori de câte ori se ivea ocazia! Prin urmare, toate încercările de explicaţie a toponimului Moldova prin descendenţă romană cad, neavând suport istoric real! Probabil considerată nesatisfăcătoare etimologia latină a toponimului Moldova s-au căutat alte explicaţii. Astfel B. P. Haşdeu marşând pe influienţa gotică în zona Moldovei spune , nici mai mult nici mai puţin, că Moldova este un nume de influienţă germanică întrucât Mulda - de la care ar deriva toponimul Moldova - în limba gotă ar însemna praf. Pornind de la această tălmăcire

lingvistul român consideră că hidronimul Moldova înseamnă „apă prăfoasă” şi că ţinutul şi-a luat numele după apa Moldovei. Majoritatea istoricilor şi lingviştilor români au preluat această etimologie fără a se gândi la două aspecte , zic eu deloc de neglijat: 1) identitatea dintre daci şi goţi afirmată cu claritate de izvoarele antice pe care le-am menţionat în articolul intitulat „Etnonimele dacilor:dac-got” şi 2) germanii saşi colonizaţi de maghiari la hotarele Moldovei erau minoritari şi nu puteau influienţa toponimia deja existentă în teritoriul luat in discuţie chiar dacă în limba limba lor Mulda inseamnă atât praf cât şi mină! Oare majoritarii daco-români nu aveau o denumire preexistentă deja la venirea saşilor pentru teritoriul pe care-l locuiau? Mă indoiesc. În plus, o minoritate chiar dacă în limba ei maternă foloseşte o anumită denumire pentru a desemna un anume loc nu o poate impune în mentalul colectiv al autohtonilor. Bunăoară, 1000 de ani de convieţuire ( paşnică sau nu) cu maghiarii nu au putut schimba denumirea Ardealului în „Erdely Fold” sau a oraşului Tg Mureş în Marosvasarhely! Fie şi numai atât şi această teorie a originii germanice a numelui Moldova pentru ţinutul românesc de la răsărit de Carpaţi are un eşafodaj şubred. Mai există o etimologie, la care subscriu istoricii Dinu C Giurăscu şi Constantin C Giurăscu, ce propune drept etimon al hidronimului si toponimului Moldova cuvântul molid, în varianta mai veche molift, prezent în altitudine în regiunea de obârşie a râului Moldova. Nici una dintre dintre etimologiile propuse de istorici pentru denumirea de Moldova nu se impune criticii cu forţa evidenţei. Moldova rămâne un termen greu de explicat dar nu atât datorită neînţelegerii lexicale a cuvântului în sine cât mai ales datorită, în primul rând, menţinerii formei arhaice. Această rezistenţă particulară a formei arhaice româneşti ascunde in sine însăşi un crâmpei din istoria continuităţii daco-româneşti pe meleagurile moldovene. Moldova – un nume dacic? Există oare posibilitatea ca nominaţia Moldova să depăşească ca vechime anul 1359, an stabilit de cronici pentru apariţia statului medieval de la răsărit de Carpaţi? Există oare posibilitatea ca numele Moldova să fie mult mai vechi decât influienţa germanică asupra teritoriului de la răsărit de Carpaţi? Între disciplinele care au jucat un rol important în descifrarea trecutului poporului român şi a limbii române un rol important îl joacă fonetica istorică care poate stabili cu exactitate fenomenele evolutive ale unor sunete astfel încât se poate reconstitui forma veche a unor cuvinte care altfel, în stadiul împiterit în care se află nu mai pot transmite nici un mesaj sau informaţie semantică. În cele ce urmează penru a explica originea autohtonă a numelui Moldova vom apela la fenomenul palatizării lui V şi respectiv înlocuirea lui cu H, fenomen ce reprezintă o importanţă deosebită pentru lingvistica românească. Se cunoşte şi chiar se recunoaşte îndeobşte, că elementul lexical „dava” este de origine dacică, autohtonă având sensul de oraş-cetate sau aşezare întărită.Acest termen se aşează în general în partea finală a toponimelor

compuse, uneori putând apărea şi sub formă singulară ca în cazul toponimului „Deva”. Ca urmare amarii sale vechimi dacicul „-dava” a suferit unele mutaţii fonetice păstrându-se până în zilele noastre sub diferite forme. Cea mai importantă transormare a termenului „dava” este legată de palatizarea lui „v” prin care forma incipientă „dava” capătă aspectul „daha” (dava>daha). Transformarea lui v>h este caracteristica de bază a dialectelor româneşti actuale deşi fenomenul s-a petrecut cu mult timp înainte de apariţia pe firmamentul istoriei a românilor şi a limbii române. Pentru exemplificare şi lămurire vom oferi câteva cuvinte din limba română care au cunoscut acest fenomen : Moldova> Moldoha; măduvă>măduhă;Vorbă>horbă; fier>hier; a fierbe> a heierbe, herbu. Prin urmare în cazul sunetului v dar şi al lui f exemplicate mai sus avem aceeasi evoluţie a lui în h ca şi în cazul Dava>Daha. Trecerea de la iniţialul Dava la Daha/ Dahae ne relevă o schimbare semantică importantă care constă în trecererea de la sensul de locuitor al davei la aceea de etnonim. O altă fază evolutivă a acestui termen autohton constă în trecerea lui H în C fenomen care permite trasformarea lui Daha în Daca . Dacă dacicul Dava devine Daca prin forma intermediară obligatorie Daha este normal ca şi forma Davia>Dahia>Dakia să fie viabilă prin aceasta probându-se etimologia autohtonă dacică a denumirii Moldova. Pentru a proba această demonstraţie vom face paralela între Dava – Davia şi Moldova-Moldavia nume uzitat şi azi in vorbirea curentă deşi are o vechime importantă în limba română Moldavia aparând in izvoare istorice şi acte de cancelarie . În documentele de epocă medievală întâlnim şi forma Moldoha şi chiar Molduha iar într-un document din 1592 apare forma Moldoua şi Moldua într-unul din 1593. Şi pentru a nu crede ca vorbim despre un fenomen unicat în lumea veche, adică de ticluirea unei evoluţii fonetice doar pentru a trage spuza pe partea noastră, şi pentru a nu putea fi acuzaţi de naţionalism deşănţat neîntemeiat pe fapte istorice temeinice, vom spune că toponimul italian Padova , pentru a da doar un singur exemplu deşi ele sunt mult mai multe, a cunoscut aceeşi evoluţie: Padava>Padavia>Padvium>Patavium. Acestea fiind spuse, cu toată reticenţa unor autori în a crede afirmaţia lui Strabon că dacii s-ar mai numi şi Davi, vedem că terminaţia Dava a toponimului şi hidronimului Moldova/ Moldava este cât se poate de viabilă în cadrul transfomărilor sematice ale limbii române şi prin urmare face parte din fondul lexical autohton traco-daco-românesc. Rămâne acum de lămurit particula „Mol” din prima parte a numelui Moldova. Deşi s-a crezut că este un radical latinesc din care a derivat lexemul Mollis „moale, plăcut, molatic” credem totuşi cu toată tăria pe care ne-o poate oferi fonetica şi sematica istorică că „Mol” este un radical autohton dacoromânesc. Afimaţia nu este gratuită deoarece descălecătorii Moldovei îţi au originile în Ardeal, mai exact in Ţara Maramureşului. Ori, În Ardeal, încă se mai foloseşte termenul arhaic (s)mol pentru a desemna noroiul, pământul ud, tina. Se foloseşte încă expresia „s-o-nsmolit” cu sensul de „a se impotmoli în noroi” ! Dicţionarul explicativ al limbii române ne dă varianta mâl oferindu-ne şi sinonimul (nă) mol amândouă având sensul de noroi, tină, pământ ud. Optăm

pentru varianta autohtonă a radicalului „mol” cu atât mai mult cu cât la frigieni, traci şi ei, poate fi întâlnită varianta „mel” a radicalului „mol” de la care derivă însuşi numele zeiţei pământ Zemele/ Semele. Ceva mai mult. Grecii îi numeau pe daci, geţi iar numele zeiţei pământului , deci a pământului personificat, era Geea, care pierzând terminaţia „ea”, posibil transformată într-un „e” lung, s-a transformat în Gee, desemnându-i astfel pe daci ca fii ai pământului sau autohtoni. În această ordine de idei, în condiţiile în care după 106 o parte a Daciei intră sub administraţie romană, ni se pare absolut normal şi firesc să se facă o delimitare clară între „pământul romanilor” şi „pământul dacilor” sau „ţara romanilor” şi „ţara dacilor” desemnată sub nume Mol+Davia/Dac(k)ia. Pe de altă parte atunci când vorbim despre hidronimul Moldova care, este de presupus prin cele spuse până acum că şi-a primit numele de la regiunea pe care o uda cu undele sale, în cursul său superior, în regiunea montană, este năvalnic mai ales în perioada topirii zăpezilor şi adună pământ şi alte aluviuni iar atunci când ajunge in zona de cmpie, undele sale se domolesc având un aspect noroios şi culoarea pământlui ud. În această ordine de idei hidronimul Moldova ar însemna „”apa/râul care udă) pământul dacilor/davilor sau Dacia/Davia. Având in vedere toate cele spuse până acum considerăm că Moldova este o denumire autohtonă daco-românească şi nu latină şi nici gotică sau slava. Spuneam aceasta intrucât ea se poate explica în virtutea legilor gramaticale şi evolutive interne ale limbii române aşa cum am văzut deja în cele spuse mai sus. În cocluzie, considerăm noi, că Mol+Doha/Dova/Dava/ Davia înseamnă Pământul dacilor. Bibliografie: D. Cantemir, Descrierea Moldovei, ed Minerva Al.Pele, Etnonimele dacilor,dac/get, Ed Abaddaba D. Oltean, Religia Dacilor, Ed Saeculum I.O http://valentinro.blogspot.ro/2013/03/moldova-un-nume-cu-originiantice.html D.Moldovanu, Etimologia hidronimului Moldova, în Studii

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful