ASPECTE METODICO - PRACTICE ALE KINETOTERAPIEI LA DOMICILIU

Editura PIM 2oo8

PROGRAM DE PREGĂTIRE COMPLEMENTARĂ A KINETOTERAPEUTULUI PENTRU RECUPERAREA MEDICALĂ LA DOMICILIUL ÎN VEDEREA INTEGRĂRII ÎN SISTEMUL ACTUAL AL ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE

2

CUPRINS
Prefaţă ………………………………………………………………..4 I. Pregătirea complementară a kinetoterapeutului pentru recuperarea medicală, prof.dr. Veronica Bălteanu ….…………………………………….5 II. Îngrijirile medicale la domiciliu, Denisa Irimia………………....18 III. Îngrijirile medicale de bază ce trebuie acordate persoanelor cu deficienţă fizică, conf. dr. Adriana Albu……………………………………30 IV. Particularităţile alimentaţiei persoanelor cu dizabilităţi, conf. dr. Adriana Albu …………………………………………………………….…44 V. Kinetoterapia gravidei şi lăuzei la sala de fitness şi la domiciliu, conf. dr. Bogdan Alexandru Hagiu ………………………………….….......58 V. Elemente de psihologia bolnavului şi consiliere psihopedagogică. Ghid pentru kinetoterapeuţi, asist. dr. Camelia Soponaru ………………....86 VI. Noţiuni interdisciplinare în formarea kinetoterapeutului, asist. drd. Oana Rusu ………………………………………………………………..113 VI. Adaptarea locuinţei, prep. drd. Marius Neculăeş ...………...…124

3

Aceasta ar conduce la diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor existente prin dezvoltarea unor structuri de servicii integrate (medicale. Conform serviciilor de îngrijire la domiciliu pe plan internaţional şi experimental la noi. Realizarea acestor obiective vor fi utile specialiştilor prin crearea de noi locuri de muncă şi beneficiarilor (bolnavilor) – care vor fi bine trataţi. utilizând propriile lor contribuţii anterioare la CASS. “Program de pregătire complementară a kinetoterapeutului pentru recuperarea medicală la domiciliu în vederea integrării în sistemul actual al asigurărilor de sănătate” va permite persoanelor asigurate CAS aflate în stare de dependenţă (pe o durata determinată sau nelimitată) şi care necesită neaparat tratament recuperator să beneficieze de acesta în condiţiile propriei alegeri. managementul specific. c) crearea unei documentaţii cu această tematică (cunoaşterea legislaţiei. Proiectul realizat a avut următoarele obiective: a) conceperea unui model de pregătire complementară a kinetoterapeutului în vederea prestării serviciilor de recuperare medicală la domiciliu (plan de studiu). prin publicaţii. activitatea de kinetoterapie poate fi inclusă într-o echipă pluridisciplinară. atât pentru beneficiari cât şi pentru specialişti. Casa Asigurărilor de Sănătate (CAS). Experienţa acumulată în acest domeniu în sectorul neguvernamental. formularea contractelor între părţi). d) popularizarea acestui tip de asistenţă medico-socială. de la caz la caz. Soluţia pe care dorim să o promovăm în urma derulării proiectului. sau poate funcţiona independent.PREFAŢĂ Ideea dezvoltării unei strategii de înfiinţare a serviciilor de recuperare medicală la domiciliu este o necesitate în actualul context al schimbărilor la care sunt supuse în prezent sistemele de îngrijire de sănătate şi de asistenţa socială din România. pentru diferite câtegorii de persoane în situaţii speciale. sociale) care să se constituie într-o alternativă eficientă la instituţionalizare. considerăm că ar trebui extinsă şi în sistemul asigurărilor de sănătate. conform propriei lor dorinţe. 4 . b) experimentarea acestei pregătiri în condiţii specifice.

Veronica Bălteanu Universitatea „Al. numit Bătrâni Ajutaţi la Domiciliu (BAD) a fost diseminat în ţară. Acestea sunt oferite în principal în instituţii (spitale. Bistriţa şi Constanţa. Cluj Napoca. efectuate de o echipă multidisciplinară la domiciliul acestor persoane. Sunt cunoscute problemele financiare cu care se confruntă în prezent Ministerul Sănătăţii. PREGĂTIREA COMPLEMENTARĂ A KINETOTERAPEUTULUI PENTRU RECUPERAREA MEDICALĂ LA DOMICILIUL PACIENTULUI prof. Satu Mare. I. Se constată că serviciile medico-sociale sunt intens medicalizate. orientate spre a vindeca. nu poate fi lăsată numai în seama organizaţiilor neguvernamentale. care au promovat tipuri şi modele de servicii pentru diverse categorii de persoane în nevoie.I. Alternativa eficientă şi economică. Soluţii alternative instituţionalizării în România au fost oferite de organizaţiile neguvernamentale după 1990. este noua cale firească ce se impune a fi dezvoltată pentru a asigura la domiciliu servicii de îngrijire medicală şi socială eficiente. dr. 5 . aşa cum este demonstrată în alte ţări vest . prin organizaţii neguvernamentale.socială suficiente. precum şi cu CAS. care nu poate cuprinde şi satisface toate solicitările bolnavilor cronici (internări de lungă durată care implică costuri foarte mari – nu numai prin medicamente şi personal. la Botoşani. Oneşti. cât şi ca resurse umane). Pe această linie se înscrie activitatea Fundaţiei de Îngrijiri Comunitare din Bucureşti. care a creat o reţea (1995) de îngrijiri medico-sociale integrate. Piatra Neamţ. Considerăm că aceste servicii au avut un impact favorabil în rândul populaţiei. Cuza” Iaşi În prezent populaţia României nu dispune de servicii alternative de îngrijire medico . Necesitatea stringentă a acestor servicii fiind atât de mare. care au posibilităţi limitate (atât financiare. Bacău. cămine). deschizând calea unei organizări noi prin colaborarea cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. dar mai ales prin asigurarea hranei şi a celorlalte utilităţi).europene şi în Statele Unite ale Americii. Proiectul acestei fundaţii. către afecţiunile cronice care nu pot fi vindecate – ci doar îngrijite. care puteau fi vindecate. Realitatea indică deplasarea morbidităţii dinspre bolile acute. prea puţin spre a îngriji – cu toate că acest aspect se impune.

schimb de experienţă) pot grăbi implementarea acestor servicii în vederea alinierii la sistemul medico-social european. sus menţionate. s-au prezentat analize ale acestei probleme pe plan mondial (chiar în ţări cu un nivel economic dezvoltat. şi nu numai. Această problemă nu este numai a ţării noastre. 1). . a tuturor bolnavilor cronici care pot primi îngrijiri medicale la domiciliu. Pe plan mondial se vorbeşte chiar de criza îngrijirii pacienţilor cronici. Anglia. cu tendinţă de creştere până la peste 25% în următoarea decadă (Fig. legate de remuneraţie şi de crearea mai multor locuri de muncă. personal de îngrijire. independent sau în cadrul unei echipe pluridisciplinare. complementar. spre exemplu: Canada.în ţările. Ideea dezvoltării unei strategii de înfiinţare a serviciilor de recuperare medicală la domiciliu este o necesitate în actualul context al schimbărilor la care sunt supuse în prezent sistemele de îngrijire de sănătate şi de asistentă socială din toată lumea. dacă nu apar îmbunătăţiri (inovaţii).Acestea sunt mai puţin costisitoare. Noua Zeelandă.există un procent semnificativ de pacienţi care deşi au avut nevoie şi au apelat la servicii medicale de îngrijire. Statele Unite. După părerea specialiştilor. ea constituie o problemă la nivel mondial. din anul 1999 de la Sydney. pot fi plătite chiar din contribuţia fiecărei persoane la CAS şi ar degreva considerabil Ministerul Sănătăţii de sume importante. nu le-au putut obţine şi consideră accesul la acestea extrem de dificil (Fig. o criză este inevitabilă. . exact cum ne-am propus prin prezentul proiect. asistenţi medicali. atât de necesare în etapa actuală. Australia) prin care s-au reliefat următoarele aspecte: . În cadrul Symposium Internaţional on Health Care Policy. Foarte importantă pentru realizarea acestei restructurări a serviciilor medicale este formarea unor specialişti pregătiţi adecvat. asistenţi sociali) atât individuale cât şi de echipă. kinetoterapeuţi. precum şi deschiderea spre surse noi de informare prin colaborări externe (documentaţie. serviciile medicale de recuperare la domiciliu funcţionează prin intermediul 6 . altul de cât cel bazat pe internare. cu toate că există şi un segment al populaţiei nemulţumite pentru că nu au toţi acces la aceste îngrijiri.numărul mare al populaţiei în vârstă care necesită şi solicită îngrijiri medicale este în prezent de peste 12%. Exemplele oferite până în prezent. maseuri. care ar putea fi trataţi printr-un sistem de asistenţă medicală.2). Cercetători din toate ţările caută soluţii pentru rezolvarea crizei în privinţa acoperirii cerinţelor pentru îngrijirea pacienţilor în vârstă. dorite de populaţie. pentru a presta servicii medicale (kinetoterapie) de înaltă calitate la domiciliu. Nu trebuie neglijate nici aspectele profesionale (privitoare la medici.

5) – sprijinirea dezinstituţionalizării (Fig.unor echipe pluridisciplinare. 4) – furnizarea unor forme alternative de îngrijire. altele decât internarea (Fig. În urma analizei literaturii de specialitate. 6) 7 . în prezent mulţi pacienţi în vârstă sunt trataţi prin internări de durată (unele chiar de peste 30 de zile). din Aprilie 2003. la Londra. costurile sunt tot mai mari şi creşte necesarul de personal în spitale. Statisticile mondiale recente indică faptul ca aproximativ 10% din totalul internărilor. au fost reprezentate de vârstnici internaţi peste o luna de zile. Întrebările pe care şi le pun cercetătorii sunt: • Ce noi concepte de îngrijire inovatoare ar trebui adoptate pentru această situaţie? • Ce forme eficiente şi economice de spitalizare pot fi create? • Care ar fi efectele pe termen lung? Unele dintre acestea au fost exprimate şi în cadrul Conferinţei The Health Roundtable Annual General Meeting. În consecinţă. plătiţi prin programe guvernamentale din asigurările de sănătate – situatie ilustrată în Figura 3. cercetătorul Stuart Parker şi colaboratorii au precizat că există 3 strategii principale în privinţa serviciilor. care vizează: • • • – evitarea internărilor (Fig. în toate spitalele. inclusiv kinetoterapeuţi. Totuşi.

8 .

100 90 80 70 Procente 60 50 40 30 20 10 0 Australia Canada Noua Zeelanda Marea Britanie SUA 62% 71% 80% 67% 80% Fig. Exprimarea în procente a pacienţilor. 9 . plătite prin asigurările de sănătate. beneficiari ai serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu. 3.

10 .

după cum reiese din diagramele prezentate mai sus. sociale) care să se constituie într-o alternativă eficientă la instituţionalizare. Experienţa acumulată în acest domeniu în sectorul neguvernamental considerăm că ar trebui extinsă şi în sistemul asigurărilor de sănătate CAS. nu s-a găsit încă varianta ideală. 11 . Prezentul proiect de cercetare se înscrie pe aceeaşi linie. să beneficieze de acestă în conditiile propriei alegeri.Cele mai bune soluţii propuse sunt cele organizate la interfaţa spital/comunitate. tradiţii. de a găsi soluţiile cele mai bune care să se raporteze la condiţiile concrete şi specifice ale ţării noastre. cerinţe şi resursele de specialişti disponibile. Soluţia pe care dorim să o promovăm va permite persoanelor asigurate CAS. Aceasta ar conduce la diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor existente prin dezvoltarea unor structuri de servicii integrate (medicale. Deşi sunt propuse multiple modele. fiecare ţară urmând să-si creeze propriul sistem de asistenta medico-socială în funcţie de posibilităţile economice. aflate în stare de dependenţă (pe o durată determinata sau nelimitată) şi care necesită neaparat tratament recuperator.

cu care am încheiat un protocol de colaborare. În cadrul acestor activităţi de pregătire complementară s-a pus un accent deosebit pe activitatea practică aplicativă în condiţiile lucrului le domiciliul pacienţilor sub formă de voluntariat. sub formă de voluntariat. către afecţiunile cronice care nu pot fi vindecate ci doar îngrijite este doar un aspect legat de practicarea kinetoterapiei la domiciliu. Iniţial în program au fost cuprinşi 23 de studenţi din anul IV. pe lângă multe altele. sfera de intervenţie a kinetoterapeutului se poate aprecia ca fiind foarte mare. la lucrări practice ce privesc aspecte particulare ale lucrului la domiciliu. Prin aceasta s-a urmărit buna organizare a activităţii din punct de vedere admnistrativ şi legislativ în conformitate cu experienţele anterioare în domeniu. Cuza” Iaşi. folosind surse bibliografice şi schimburi de experienţă cu centre de specialitate care au aplicat deja această formă de practicare a kinetoterapiei. este pregătirea complementară a studenţilor. medici şi kinetoterapeuţi asociaţi. Durata pregătirii lor specializate a fost de un an. intitulat „Program de pregătire complementară a kinetoterapeutului pentru recuperarea medicală la domiciliu.Importanţa de necontestat a implementării serviciilor de kinetoterapie la domiciliul pacienţilor rezultă din multe studii realizate în această direcţie la nivel mondial dar şi în ţara noastră. cu desfăşurare pe 3 ani (20062008) care este în derulare. specializarea kinetoterapie. Dacă ne referim la gama foarte variată şi complexă a posibilităţilor de a interveni în acest mod în tratamentul ce vizează pacienţii de toate vârstele. una dintre direcţiile de cercetare a cadrelor didactice de la specializarea kinetoterapie a FEFS a Univ. seminarii. I. starea de maternitate pre şi post natală). Înscrierea la acest curs a fost facultativă (nu este cuprinsă în planul de învăţământ). Pentru a răspunde acestor cerinţe. Întrucât realitatea indică deplasarea morbidităţii dinspre bolile acute care puteau fi vindecate. activităţi practice. Pregătirea complementară vizează participarea la prelegeri (cursuri) cu tematici din această arie de interes. Restructurarea serviciilor medicale impune formarea unor specialişti foarte bine pregătiţi care să poată aplica recuperarea medicală şi în această situaţie. Pentru familiarizarea cu problemele studiate. Acestea s-au desfăşurat sub conducerea directă a cadrelor didactice şi a kinetoterapeuţilor din echipa grantului şi a personalului medical al Asociaţiei „Centrul Diecezan Caritas” Iaşi (pentru a elimina orice risc). viitori kinetoterapeuţi. În acest scop am conceput un proiect. pentru aplicarea tratamentului de recuperare medicală la domiciliul pacienţilor. am prevăzut la final (ultimele 3 luni). masteranzi). prezentate de membrii echipei de cercetare (cadre didactice ale facultăţii. în vederea integrării în sistemul actual al asigurărilor de sănătate”. 12 . „Al. de la copilul mic la persoanele în vârstă dar şi la aspectele profilactice ale kinetoterapiei (starea generală de sănătate.

prin activităţi de voluntariat. sub mai multe aspecte care privesc atât instituţiile de profil (spitale. Cu atât mai mult în România diversificarea posibilităţilor de intervenţie se impune. reglementate prin lege. şi-a dovedit eficienţa. Dintre diferitele moduri de abordare a recuperării medicale. Contractul cu CAS. voluntariatul presupune un anumit nivel al solidarităţii şi conştiinţei civice care să conducă la participarea liber consimţită a persoanei ce doreşte să se implice într-o astfel de activitate. dar şi pentru evitarea disconfortului psihic la care este supus bolnavul în perioada de internare. de reabilitare fizică. celor ce nu-şi pot plăti costurile acestor servicii atunci când au nevoie de ele. Din motive obiective. acolo unde este posibil. În situaţia în care serviciile medicale (şi de recuperare) sunt indicate la domiciliul pacienţilor şi nu pot fi decontate de CAS. precum şi 13 . între care şi oferirea de asistenţă medicală gratuită. foarte puţine dintre acestea sunt în prezent decontate de CAS. din fondul asigurărilor de sănătate. soluţia prin care se pot aborda unele cazuri sunt serviciile sociale de voluntariat. policlinici) dar şi pe beneficiari. 58/2008-2008). rezolvă atât problema unor locuri de muncă pentru specialişti. atât pentru reducerea timpului de internare care presupune costuri mari. cât şi libera practică. atât pentru pacient cât şi pentru specialişti De asemenea eliberarea unui certificat de atestare a activităţii de voluntariat este utilă studenţilor voluntari pentru a demonstra ulterior experienţa practică în domeniu pe care orice angajator o solicită. urmând ca la noi să se dezvolte pe măsura în care pot contribui la îmbunătăţirea unor aspecte legate de calitatea vieţii unor categorii de persoane aflate în dificultate. pe pacienţii care îl solicită. nici plătite de către pacient specialiştilor cu drept de liberă practică. În prezent. Activităţile de voluntariat au diverse arii de interes pentru organizaţiile comunitare neguvernamentale.Regulile şi indicaţiile specifice acestor aplicaţii au stat la baza întregii noastre activităţi. Serviciile sociale au caracteristici fundamentale care se referă la antrenarea şi implicarea resursei umane care să susţină organizaţiile şi instituţiile specializate în diferite domenii. Serviciile sociale de voluntariat sunt recunoscute în toată lumea şi foarte apreciate. tratamentul la domiciliul pacientului este una din variantele considerate deosebit de avantajoase. Reglementat prin lege (Legea 195/20-04-2001 şi Ordonanţa nr. despre asistenţa medicală la domiciliu (includem aici şi kinetoterapia la domiciliu) se vorbeşte din ce în ce mai mult. Tratamentul aplicat în diferite alte moduri de organizare. de recuperare. Un segment important al populaţiei are nevoie de acestea. dar nu toţi pacienţii ştiu că au dreptul de a beneficia de ele inclusiv în mod gratuit.

sub formă de voluntariat. Activităţi de voluntariat ale studenţilor de la specializarea kinetoterapie la domiciliul persoanelor aflate în evidenţa Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi. conform regulilor de management existente. prin decontarea serviciilor de către CAS din contribuţia fiecărei persoane la această instituţie. 6. Am considerat necesară o perioadă de cinci luni de pregătire teoretică şi practică de specialitate. Durata convenţiei: 1 martie – 15 mai 2007 (în primul an aplicaţii practice) Drepturile şi obligaţiile părţilor Art. membri ai unui proiect de cercetare CNCSIS (în calitate de prestator de servicii) cât şi specialişti (medici. se obligă să se prezinte la programul stabilit împreună cu pacientul. 4.avantajele tratamentului de recuperare la domiciliul pacientului. urmând ca după aceasta. au fost evaluaţi. Pentru realizarea acestei pregătiri am stabilit etapele necesare pentru instruirea studenţilor. 3. specializarea kinetoterapie după care studenţi participanţi la această formă voluntară de instruire. 5. Voluntarii. bine conturate şi logic parcurse. studenţi ai specializării kinetoterapie. sub îndrumarea cadrelor didactice de la specializarea kinetoterapie. 2. cunoştinţele dobândite să fie implementate în practică. Centrul Diecezan Caritas Iaşi asigură accesul la documentele medicale ale pacienţilor aflaţi în program. La pregătirea studenţilor au contribuit cadrele didactice de specialitate. Centrul Diecezan Caritas Iaşi asigură posibilitatea de aplicare a tratamentelor kinetoterapeutice prescrise de către un cadru medical de specialitate. Durata Art. Dispoziţii finale 14 . Prin acest contract s-au stabilit: Obiectivul proiectului Art. sociolog) din cadrul Asociaţiei „Centrul Diecezan Caritas” Iaşi cu care am încheiat un protocol de colaborare (în calitate de beneficiar). psiholog. 1. medici kinetoterapeuţi. Voluntarii asigură desfăşurarea activităţilor de recuperare adaptate diagnosticului. Art. printr-un program metodic. Art. adresată studenţilor din ultimul an de studii. Art.

Conform planificării. grupa constituindu-se foarte uşor. cazuri sociale. fiind apreciat cu un punctaj foarte bun. Centrul Diecezan Caritas Iaşi se obligă ca după primirea datelor necesare din partea partenerului din prezentul protocol. diagnosticul şi timpul de intervenţie. Sub aspectul rezultatelor obţinute. cu vârste între 10 ani . 15 . Au fost cuprinse în program persoane cu diferite afecţiuni cronice. Modificarea prezentului protocol se va face numai prin acordul părţilor şi numai cu încheierea de act adiţional. • Interesul studenţilor a fost foarte mare. înţelegerea. • Centrul Caritas a acceptat colaborarea. să păstreze confidenţialitatea acestora. Atragerea şi motivarea voluntarilor spre activităţi din cadrul unor organizaţii au la bază convingeri personale şi valori morale.  desfăşurarea activităţilor în concordanţă cu nivelul de pregătire profesională al voluntarilor. cerând acordul celor selectaţi pentru participarea la studiu şi pentru folosirea datelor personale. dorinţa de a proteja. dorinţa de dezvoltare profesională.Art. 7. acestea au fost considerate satisfăcătoare pentru condiţiile date. Programul a fost reluat şi este în derulare şi în prezent ceea ce confirmă contribuţia activităţii la ameliorarea stării de sănătate a pacienţilor. deschizându-se în perspectivă un parteneriat de lungă durată. perioada de aplicare a tratamentului kinetoterapeutic sub formă de voluntariat la domiciliul pacienţilor recomandaţi de medicii aflaţi în serviciul ACDC Iaşi s-a derulat în bune condiţii. Pe parcursul derulării activităţilor propuse cele mai importante aspecte au fost prezentate în cadrul sesiunilor de comunicări ştiinţifice pentru a le face cunoscute celor interesaţi. deschiderea socială. ceea ce a făcut posibilă bugetarea. stima de sine.70 ani. Art.  respectarea timpului de lucru stabilit pentru fiecare caz în parte. aceştia fiind deschişi pentru activităţi facultative şi de voluntariat. ambele părţi respectându-şi obligaţiile. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.  participarea la formele de instruire propuse de beneficiarul voluntariatului. De asemenea în cadrul protocolului de colaborare au fost prevăzute (obligaţii ale protocolului de servicii):  elaborarea şi derularea programelor de kinetoterapie aplicate de către voluntari. 8. pentru a promova interesul pentru această formă de activitate şi de a realiza schimburi de experienţă. Concluzii • Proiectul a fost considerat de interes major.

Leal. Managementul serviciilor de asistenţă psihopedagocică şi socială Polirom Iaşi 6. Health care for older people. Întrucât practica profesională (asistată) din perioada de voluntariat. 2003. Gherguţ Alois. The Elderly Patient Care Crisis. • Aduc un ton optimist şi entuziasm în activităţile organizaţiei. Bucureşti 5. 315: 441-442.. The 16 • . Activitatea voluntarilor poate contribui la diversificarea serviciilor sociale. Petcu I. 1998 – Serviciile de îngrijiri la domiciliu .• • • • Pacienţii (persoane cu diferite afecţiuni) doresc aceste servicii şi le apreciază în mod deosebit. Polirom. 10: 211-217. în vederea integrării în sistemul actual al asigurărilor de sănătate Grant CNCSIS 3. Primary care arrangements for elderly people inresidential and nursing homes. 9. Groenewegen PP. Bibliografie: 1. 2006 Program de pregătire complementară a kinetoterapeutului pentru recuperarea medicală la domiciliu. Ed.. Bălteanu V. 8. Public Release Version. 7. Kavanagh S.. Rochon PA. tot mai mulţi studenţi sunt interesaţi de a participa la această formă de activitate. Psihosociologia organizaţiilor şi a conducerii.. 4. Medicală Bucureşti. Knapp M 1999. Gurwitz JH. Albu C. M. Ed. Black D. Vlăsceanu.. van der Wal G.Ghid de Practică – Ed. Fundaţia de Îngrijiri Comunitare . 2003. Albu A. Bucureşti. 2001 Asistenţa în familie a persoanei cu deficienţă funcţională. 2001 The effectiveness of quality systems înnursing homes: a review. BMJ. se finalizează şi cu o certificare a activităţii prestate. Iaşi. 318: 666. BMJ. Tudor Sbenghe 1996 – Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului. 2. 324: 1231-1232. Voluntarii pot susţine activităţi importante în cadrul unor organizaţii. Bronskill SE. 1997 Community institutional care for frail elderly people. 11. Editura Paideia. Wagner C. 10. Prin voluntariat se pot rezolva diferite probleme care fac obiectul unor organizaţii care vizează domeniile de interes din cadrul comunităţii. BMJ 2002. 1993. de Bakker DH. Asigură resurse umane suplimentare pentru acoperirea unor activităţi profesionale. Bowman C. Quality and Safety înHealth Care.

longtermcarelink.html 14. The Elderly’s Experiences with Health Care înFive Nations.longtermcarelink.Health Roundtable Annual General Meeting Mini-Workshop Londra Policy Survey 12.pdf 17 .pdf 13. and Robert J. Home Care .http://www. Erin Strumpf.net/comprehensive. The Elderly Patient Care Crisis .html 15. Karen Donelan.org. Comprehensive Web Sites for Aging and Long-term Care http://www. Câthy Schoen. Robin Osborn. Karen Davis.org/programs/international/schoen_5nat_387.Public Release Version.cmwf.The Health Roundtable Annual General Meeting MiniWorkshophttp://www. Findings from the Commonwealth Fund 1999 International Health Policy Survey http://www.net/disability. Disability (Government and private services and assistive devices) http://www.com/ 16. 2003 .asgm.lifehome.au/documents/ElderlyPatientPre sentation.

18 .

145/1997. În România. atribuţiile şi responsabilităţile Ministerului Sănătăţii ca principal factor al sistemului. renunţându-se astfel la modelul de finanţare de către stat a sistemului sanitar şi adoptându-se sistemul sanitar bazat pe asigurări de sănătate. 95/2006 asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. au fost treptat transferate. Având în vedere organizarea sistemului de sănătate din România pe nivele de acordare a asistenţei medicale. ÎNGRIJIRILE MEDICALE LA DOMICILIU Denisa Irimia Consilier Juridic Superior CAS Iaşi E foarte probabil ca mulţi dintre dvs.) nr. abrogată la rândul ei odată cu intrarea în vigoare a Titlului VIII .U. 19 . aşa-numitul sistem Bismarkian. să fi auzit deja de îngrijirile medicale la domiciliu.Asigurările Sociale de Sănătate . Potrivit prevederilor Legii nr.II. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. la situaţia actuală în care majoritatea unităţilor sanitare sunt unităţi autonome. vizând în special prevenţia şi menţinerea stării de sănătate a populaţiei. Sistemul presupune obţinerea de venituri prin contribuţii obligatorii şi modalităţi specifice de redistribuire şi de alocare a fondurilor în sistemul de sănătate.din Legea nr. sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost introdus prin Legea nr. noi suntem abia la început de drum. denumit astfel după numele celui care l-a introdus în Germania la sfârşitul secolului al XIX-lea.se acordă sub formă de îngrijiri la domiciliu. sistemul sanitar se află într-o perioadă de transformări profunde. Această lege a fost abrogată de Ordonanţă de Urgenţă (O. secundară şi terţiară. de la faza în care era aproape în întregime proprietatea statului şi era coordonat de Ministerul Sănătăţii prin direcţiile judeţene de sănătate publică. în secţiile cu profil oncologic sau cronic.U. în proprietatea autorităţilor locale sau judeţene. În ţara noastră. prin asigurarea accesului fiecărui cetăţean asigurat la servicii medicale calitative. primară. Îngrijirile paliative . unde există paturi pentru îngrijiri paliative şi în sistem de hospice. O. în premieră. Comparativ cu serviciile dezvoltate în Europa de Est.raza de umanitate . Scopul introducerii acestui sistem de asigurări sociale de sănătate este acela de a contribui la dezvoltarea activităţii medicale. dreptul pacienţilor de a primi îngrijiri la domiciliu în orice situaţie de boală. 150/2002 care precizează. îngrijiri acordate în spitale generale.

ca de altfel în întreaga lume. 20 . Despre asistenţa medicală la domiciliu se vorbeşte mult în ultima vreme. Pentru a beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu este necesar ca persoana în cauză să fie asigurată. lista serviciilor medicale. reglementează în principal. inclusiv la domiciliu. Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical. modul de decontare şi actele necesare în acest scop. criteriile şi standardele calităţii pachetului de servicii. a serviciilor de îngrijiri. Contractul – cadru. măsuri de îngrijire la domiciliu şi de recuperare. Proiectul se avizează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În condiţiile Legii 95/2006 asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază. precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond. Populaţia vârstnică înregistrează o creştere rapidă şi constantă în Europa. Biologilor şi Chimiştilor. Schimbările demografice constituie o reală provocare pentru guvernele Statelor Membre. a medicamentelor. în condiţiile prezentei legi. dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru asiguraţi. Drepturile asiguraţilor se stabilesc pe baza contractuluicadru care se elaborează de CNAS pe baza consultării Colegiului Medicilor din România. tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de bază. inclusiv pentru România. condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la: pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate. care sunt suportate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se numără şi serviciile medicale de îngrijiri la domiciliu. internarea şi externarea bolnavilor. Colegiului Farmaciştilor din România. Colegiului Medicilor Dentişti din România. Mulţi sunt şi aceia care au nevoie de ea şi care nu ştiu că au dreptul să beneficieze inclusiv GRATUIT de aceasta. Ordinului Biochimiştilor. alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al fondului. până la data de 31 octombrie a anului în curs pentru anul următor.Care sunt persoanele asigurate? Legea 95 prevede: sunt asiguraţi toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară. aferente pachetului de servicii de bază. Printre alte drepturi de care beneficiază asiguraţii.

din domeniul asistenţei sociale. Consecinţele medicale şi medico .sociale vizează creşterea nevoilor de îngrijiri complexe datorate polipatologiei specifice vârstei a treia. în sensul că. Comparativ cu ţările dezvoltate din lume. a crescut rapid numărul de pensionari.3% din totalul populaţiei României. în primul rând. ţara noastră se confruntă cu un dezechilibru între numărul salariaţilor şi numărul pensionarilor. În prezent. în cadrul metodei deschise de coordonare a politicii de combatere a excluziunii sociale. reprezentau în anul 1990 un procent de 10. în multe ţări membre ale Uniunii Europene. Numai în ultimii 8 ani populaţia vârstnică a înregistrat o creştere de peste două procente. în 2003 un procent de 19. mai ales. iar pentru anul 2030 se preconizează un procent de 22. social şi medical. medicale şi a îngrijirii de lungă durată. s-a precizat că. În ultimii ani însă. Legea privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice a fost primul act normativ care a reglementat serviciile sociale destinate unei anumite 21 . în timp ce numărul salariaţilor a scăzut.9%. „persoanele vârstnice au fost menţionate ca fiind cele mai vulnerabile în ce priveşte riscul de excluziune socială.economice ale fenomenului de îmbătrânire a populaţiei având implicaţii majore în elaborarea. De altfel. În România. inclusiv în documentele Comisiei Europene ce vizează elaborarea unor obiective şi planuri de acţiune socială comune. familiei şi comunităţii. sau acordarea de suport pentru persoanele vârstnice grav bolnave aflate în stadii terminale. Ca atare. mai ales prin emigrarea tinerilor în afara graniţelor ţării. datorită.7%. cât şi creşterea solicitărilor pentru asistare în instituţii de asistenţă socială. politicii de stimulare a pensionării timpurii de după 1990. afectând în principal domeniile economic. protecţia socială a persoanelor vârstnice se regăseşte ca temă prioritară. Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei conduce la consecinţe multiple.economic actual. precum şi în contextul socio . persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste. cât şi sistemul de asigurări şi de asistenţă socială. În acest context.3%. datorită nivelului insuficient al pensiilor”. în primul raport al CE privind sărăcia şi incluziunea socială. de perspectivă. enunţată la Summitul Consiliului European de la Lisabona din martie 2000. Bătrâneţea nu este o boală. extrem de complex care impune o altă abordare din perspectiva politicilor sociale.sociale. a politicilor publice. apariţia stărilor de invaliditate severă generatoare de situaţii de dependenţă care creează probleme deosebite persoanei în cauză. bătrâneţea a început să fie considerată din ce în ce mai mult drept un risc de excludere socială. în anul 2000 un procent de 18. îmbătrânirea populaţiei accentuează o problemă resimţită deja în societatea românească: persoanele vârstnice au nevoie de îngrijire medicală şi asistenţă personală cu mult peste resursele de care dispun atât ei înşişi. Ea reprezintă un proces evolutiv. durata medie de viaţă a românilor este mult mai mică. Acestea necesită un număr mare de servicii medico .consecinţele socio .

250 de persoane vârstnice dependente care reprezintă grupa celor care necesită sigur servicii de îngrijire. Persoanele vârstnice care se află în riscul cel mai crescut de dependenţă sunt cele cu vârsta de 80 de ani şi peste (470. 10 sunt în situaţie de pierdere accentuată a autonomiei. 3% din persoanele cu vârsta de peste 60 de ani se pot găsi în situaţie de dependenţă. respectiv 40. ştiut fiind că îngrijirea la domiciliu este mai puţin costisitoare.404. Din totalul de persoane vârstnice. ar rezulta un număr de aproximativ 125. După cinci ani de la implementarea legii au fost constatate o serie de puncte slabe referitoare la incapacitatea sistemului de a asigura accesul tuturor persoanelor vârstnice care întrunesc condiţiile de eligibilitate la serviciile de îngrijire necesare.284. cum de altfel şi titulatura precizează sunt acele îngrijiri acordate de personal medical calificat. materiale şi umane insuficiente au determinat întârzieri majore în ce priveşte dezvoltarea structurilor publice de la nivelul autorităţilor locale cu responsabilităţi în administrarea şi coordonarea măsurilor de protecţie socială destinate persoanelor vârstnice. direct la domiciliul bolnavului. un număr de 2. Din aceste echipe fac parte medici.994. cât şi nevoii de a administra resursele cât mai eficient. cu excepţia cazurilor care necesită îngrijire permanentă. Scopul acestui concept modern. Dintr-un număr de 35 persoane vârstnice dependente. răspunzând astfel atât dorinţei şi dreptului persoanei vârstnice de a trăi în mediul său propriu de viaţă. În prezent. Aplicat acest procent la numărul de persoane vârstnice din România cu vârsta de peste 60 de ani. este pe lângă cel de reducere a costurilor generate de spitalizarea prelungită sau inutilă şi cel de umanizare a actului medical. alternativa complementară la spitalizare. Prin urmare este imperios necesar să fie dezvoltată reţeaua de îngrijiri la domiciliu. 22 . Îngrijirile medicale la domiciliu. în România.378 în prezent) şi reprezintă grupa de potenţiali beneficiari de servicii de îngrijire.348 sunt femei în vârstă de 60 de ani şi un număr de 1.363 sunt persoane vârstnice definite conform legii (persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare). din care un număr de 3.015 sunt bărbaţi în vârstă de 65 de ani şi peste. Totodată. kinetoterapeuţi etc. precum şi la o serie de măsuri de suport ce ar fi putut conduce la diminuarea numărului de solicitări pentru admiterea în cămine.000 de persoane care necesită îngrijiri permanente. în urma unei solicitări sau indicaţii din partea medicului.categorii de populaţie şi a creat premizele dezvoltării infrastructurii necesare susţinerii sistemului de îngrijire a persoanelor vârstnice dependente la domiciliu şi în regim instituţionalizat. există un număr de 5. asistente medicale. între localităţile prospere şi cele mai puţin dezvoltate economic. precum şi o repartiţie inechitabilă a serviciilor de îngrijire între mediul urban şi rural. resursele financiare.829 pensionari. Conform unor calcule prevăzute de literatura de specialitate.688.

ş. a temperaturii sale. Pentru cotizaţia de o viaţă sunt în sfârşit recompensaţi. în anturajul său social şi aducerea actului medical la patul bolnavului s-a dovedit benefic în multe cazuri atât pentru pacient cât şi pentru familia sa. a tensiunii arteriale. precum şi a autonomiei pacientului. SIDA. Printre cauzele care determină frecvenţa crescută a cazurilor care necesită îngrijiri de acest tip se numără îmbătrânirea populaţiei. În asistenta medicală. cronicii. care fac fericiţi în special pacienţii. Îngrijirea la domiciliu a pacienţilor cu boli cronice şi pentru care vindecarea nu mai este posibilă este considerată în toată lumea ca o alternativă la reducerea numărului de paturi de spital ocupate şi un pas înainte către creşterea calităţii vieţii şi a actului medical. În cazul bolnavilor cu boli incurabile.. care nu se văd astfel părăsiţi la mijlocul sau chiar la începutul drumului spre un final bun post-tratamentul din spital. de îngrijirile medicale la domiciliu beneficiază cei asiguraţi la o casă de asigurări de sănătate. de nutriţie. Conceptul este relativ nou în România. medicii. Personalul medical al organizaţiilor de îngrijiri la domiciliu pe lângă urmărirea stării generale a bolnavului. cei greu sau imposibil de deplasat. aşa cum sunt bolile neoplazice. încep să aibă încredere şi să vadă în îngrijirile medicale la domiciliu avantaje şi satisfacţia continuării actului lor medical chiar şi după ce pacienţii părăsesc spitalul. administrează medicaţia prescrisă de medic. demenţele.a.Păstrarea pacientului în mediul său. neurologice. Dar şi cadrele medicale. dar trebuie ştiut faptul că mişcarea în favoarea îngrijirilor paliative a început în Europa cu aproximativ 30 de ani în urmă. Prin cele arătate mai sus am enumerat doar o parte din serviciile acoperite de îngrijirile medicale la domiciliu. fără un sprijin socio – financiaro – familial. experimente reuşite. comunicarea. În general. cardiovasculare. cazurile sociale sau bătrânii singuri. Există astfel de modele. Îngrijirile medicale la domiciliu sunt printre puţinele motive pentru care bătrânii spun că a meritat să plătească de când se ştiu contribuţia la asigurările sociale de sănătate. prelungirea duratei de viaţă a pacienţilor cu boli cronice sau incurabile ca urmare a progreselor tehnologice sau succeselor înregistrate în tratamentul lor. mobilizează pacientul. care 23 . îngrijeşte pacienţii în faza terminală. comunicarea este o nevoie fundamentală şi trebuie să fie o artă pe care slujitorii ştiinţei medicale o înnobilează în relaţia cu omul bolnav şi familia acestuia. bolnavii în vârstă. presupune unele abilităţi relaţionale. dar şi alte boli degenerative. bătrânii. în casa sa. poate face manevre terapeutice pentru evitarea escarelor. cei cu episoade de acutizare a bolii. ajută la administrarea alimentaţiei pe cale artificială. urmăreşte evoluţia plăgilor postoperatorii până la vindecare. care reprezintă o nevoie stringentă a acestora.

ţinând seama de starea de sănătate a asiguratului şi de gradul de dependenţă al acestuia. Aceste rezultate bune au condus şi la finanţarea îngrijirilor medicale la domiciliu de către instituţiile statului . bolnavul incurabil este abordat plenar. cu principiile sale de viaţă şi cu credinţele sale. cultural şi spiritual.social.psihice. să amelioreze calitatea vieţii şi să asigure respectarea demnităţii condiţiei umane. Recomandarea pentru efectuarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se face de către medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate şi de către medicii de specialitate la externarea asiguraţilor din spitale. îngrijirea plăgii postoperatorii şi tratament parenteral. În demersul paliativ. În funcţie de gradul de dependenţă. bolnavul poate fi: a) total dependent . Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă pe bază de recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu. autorizate şi evaluate în condiţiile legii. Demersul paliativ. în funcţie de patologia bolnavului şi gradul de dependenţă al acestuia. 95/2006. b) parţial dependent . în interrelaţie permanentă cu mediul familial şi cu valorile.îngrijirile medicale la domiciliu se acordă de către furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu. persoane fizice sau juridice. c) independent . Medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate recomandă îngrijiri medicale la domiciliu pentru asiguraţii aflaţi în fază terminală ca urmare a unor afecţiuni oncologice sau AVC.Casa de Asigurări de Sănătate.pacientul care nu poate îndeplini trei sau mai multe activităţi zilnice de bază fără ajutorul altei persoane şi are nevoie de îngrijire medicală. ca de exemplu: îngrijirea stomelor. alţii decât medicii de familie şi spitalele. datorită afecţiunii cronice acute. aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.pacientul care îndeplineşte activităţile zilnice de bază fără ajutorul altei persoane dar care. terapeutice şi de recuperare. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. destinate să aline suferinţele somato . care se află în complementaritatea celor preventive. adică este abordat global integrativ sau holistic. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. vizează satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale şi cuprinde pe lângă tratamentele medico-chirurgicale. care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru servicii de îngrijiri medicale la domiciliu. titlul VIII .pacientul care nu poate îndeplini cel puţin două activităţi zilnice de bază fără ajutorul altei persoane şi din cauza stării de sănătate are nevoie de îngrijire medicală. empatice. toate îngrijirile "nursing" şi toate susţinerile psihologice şi spirituale. necesită următoarele servicii de îngrijire medicală la domiciliu. îngrijirea canulei traheale. bio – psiho . 24 .constau în abordarea unor strategii menite să stabilească relaţii interpersonale.

Cererea şi recomandarea primită de către casa de asigurări de sănătate sunt analizate de către aceasta într-un interval de 24 de ore de la data depunerii şi este aprobată în limita sumei prevăzute pentru această destinaţie. răspunsul la cerere în termen de maximum 24 de ore de la data luării deciziei. unul dintre membrii de familie (părinte. urmând a fi predat furnizorului de îngrijiri medicale la domiciliu care îi va acorda serviciile respective. fiu/fiică). de către unul dintre membrii de familie (părinte. La analiza cererilor şi recomandărilor primite. dacă cererea a fost aprobată.Recomandarea pentru îngrijiri medicale la domiciliu se eliberează în trei exemplare. o persoană împuternicită de acesta sau aparţinătorul legal. fiu/fiică). din care un exemplar rămâne la medic. Casa de asigurări de sănătate este obligată să transmită asiguratului prin adresă scrisă. Casa de asigurări de sănătate va verifica şi numărul de zile de îngrijiri medicale la domiciliu de care a beneficiat asiguratul respectiv în ultimele 11 luni. soţ/soţie. aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate şi care este inclus în lista de furnizori pusă la dispoziţie de către aceasta. Un exemplar împreună cu o cerere de acordare de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se depun de către asigurat. Termenul de valabilitate a recomandării pentru îngrijiri medicale la domiciliu este de 5 zile calendaristice de la data emiterii acesteia. expediată prin poştă sau direct asiguratului/aparţinătorului. 25 . Asiguratul. astfel încât să nu se depăşească numărul de 56 zile calendaristice. pe baza cererii aprobate de casa de asigurări de sănătate se adresează unui furnizor de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu. casa de asigurări de sănătate va lua în considerare şi gradul de dependenţă al asiguratului. iar un exemplar rămâne la asigurat. soţ/soţie. de o persoană împuternicită de acesta sau aparţinătorul legal al acestuia la casa de asigurări de sănătate la care se află în evidenţă asiguratul.

| SERVICIU DE ÎNGRIJIRE MEDICALĂ LA DOMICILIU | TARIF |.15 | |____|________________________________________________|________| | 2 | Monitorizarea parametrilor fiziologici: puls + TA | 1.| | | |____|________________________________________________|________| | 1 | Monitorizarea parametrilor fiziologici: | | | | temperatură + respiraţie | 1. inclusiv administrarea medicamentelor per | | | | os.67 | |____|________________________________________________|________| | 8 | Recoltarea produselor biologice | 3.80 | |____|________________________________________________|________| | 6 | Sondaj vezical la femei şi administrarea medicamentelor | | | | intravezical pe sondă vezicală | 3.Lista serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu şi tarifele aferente sunt următoarele: ANEXA 24 Norme metodologice de aplicare a contractului .cadru pe anul 2007 PACHET DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ PENTRU ÎNGRIJIRI MEDICALE LA DOMICILIU ______________________________________________________________ |Nr.LEI |crt.15 | |____|________________________________________________|________| | 3 | Monitorizarea parametrilor fiziologici: diureză + scaun | 0.84 | |____|________________________________________________|________| | 4 | Administrarea medicamentelor intramuscular */subcutanat*/ | | | intradermic*/oral**/pe mucoase** | 2.54 | |____|________________________________________________|________| | 11 | Clismă cu scop evacuator | 2.40 | |____|________________________________________________|________| | 5 | Administrarea medicamentelor intravenos sub supravegherea | | | | medicului* | 3.14 | |____|________________________________________________|________| | 7 | Administrarea medicamentelor prin perfuzie endovenoasă sub | | | | supravegherea medicului* | 8.70 | |____|________________________________________________|________| | 10 | Alimentarea pasivă.82 | |____|________________________________________________|________| 26 .14 | |____|________________________________________________|________| | 9 | Alimentarea artificială pe gastrostomă/sondă gastrică | | | | şi educarea asiguratului/aparţinătorilor | 4.82 | |____|________________________________________________|________| | 12 | Spălătură vaginală în cazuri de deficit motor | 2. pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie | 5.

Se decontează maximum 2 mijloace ajutătoare pentru absorbţia urinei/zi pentru asiguraţii total dependenţi sau parţial dependenţi.70 | |____|________________________________________________|________| | 23 | Aplicarea** de ploscă.14 | |____|________________________________________________|________| | 24 | Aplicarea de mijloc ajutător pentru absorbţia urinei *** | 5.54 | |____|________________________________________________|________| | 15 | Îngrijirea plăgilor simple/suprimarea firelor | 5. bazinet. NOTĂ: În tarife sunt incluse şi costurile materialelor sanitare utilizate pentru realizarea serviciului de îngrijire la domiciliu.70 | |____|________________________________________________|________| | 19 | Îngrijirea fistulelor | 5.00 | * În afara injecţiilor şi perfuziilor cu produse de origine umană.54 | |____|________________________________________________|________| | 20 | Îngrijirea tubului de dren | 4. fizioterapie respiratorie | 5. 27 .| 13 | Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor | | | | vasculare ale membrelor inferioare/escarelor de decubit: | 6. *** În tariful serviciului este inclus costul mijlocului ajutător pentru absorbţia urinei.84 | |____|________________________________________________|________| | 17 | Îngrijirea escarelor multiple | 7. utilizarea | | | | colacilor de cauciuc şi a rulourilor | | |____|________________________________________________|________| | 14 | Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor pulmonare: | | | | schimbarea poziţiei.70 | |____|________________________________________________|________| | 21 | Îngrijirea canulei traheale şi instruirea asiguratului | 4. cu obligativitatea precizării ritmicităţii/periodicităţii serviciilor.27 | | | mobilizare. masaj. aplicaţii medicamentoase.84 | |____|________________________________________________|________| | 18 | Îngrijirea stomelor | 4. condom urinar | 3. tapotaj. Fiecare set nou de îngrijire se recomandă utilizând o nouă foaie de recomandare. consemnate în formularul "Recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu" dar nu mai mult de 56 zile calendaristice/an în una sau mai multe etape (seturi de îngrijire).70 | |____|________________________________________________|________| | 22 | Monitorizarea dializei peritoneale | 4. Perioada pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabileşte de medicul care a făcut recomandarea.54 | |____|________________________________________________|________| | 16 | Îngrijirea plăgilor suprainfectate | 7. ** Pentru pacienţii total dependenţi sau parţial dependenţi.

Acestea vor informa asupra modificărilor apărute în actele normative şi vor stabili împreună cu furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu. totodată. incurabile. a persoanei împuternicite de acesta sau a aparţinătorului legal. semnătura persoanei care a furnizat serviciul medical. a unuia dintre membrii de familie (părinte. de ajutor psihologic şi de readaptare a persoanelor în cauză şi a familiilor lor care înfruntă dificultăţi serioase în viaţa curentă. Decontarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se face în funcţie de numărul serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu realizat lunar în limita celor aprobate de casa de asigurări de sănătate pentru fiecare caz aprobat şi de tariful pe serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu valabil la data emiterii aprobării. duminica şi în timpul sărbătorilor legale. furnizorul întocmeşte factura lunară şi desfăşurătorul Furnizorul depune la casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală factura lunară însoţită de copiile fişelor de îngrijiri medicale şi desfăşurătorul în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face decontarea. sociale.Furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu acordă servicii conform unui plan de îngrijiri în conformitate cu recomandările făcute de către medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate şi din spital. soţ/soţie. pentru serviciile medicale acordate în decursul unei luni calendaristice. Neparticiparea furnizorilor la aceste întâlniri nu îi exonerează de răspunderea nerespectării hotărârilor luate cu aceste prilej. Nu trebuie uitat. permiţându-i să ducă o viaţă independentă şi să asigure înfăptuirea unei serii întregi de activităţi menajere. că scopul îngrijirilor la domiciliu este să ofere îngrijiri de cea mai bunã calitate pacienţilor cu boli cronice. ameninţătoare de viaţă. Serviciile de ajutor la domiciliu ar trebui să faciliteze menţinerea persoanei în mediul său obişnuit. În baza fişelor de îngrijiri medicale la domiciliu. fiu/fiică). data şi ora la care acestea au fost efectuate. inclusiv sâmbăta. precum şi evoluţia stării de sănătate. măsurile ce se impun pentru îmbunătăţirea activităţii. zilnic. tipul serviciilor de îngrijiri medicale acordate. care confirmă efectuarea acestor servicii. 28 . Dezvoltarea îngrijirilor la domiciliu este un segment important al acordării îngrijirilor care se cere dezvoltat şi susţinut. semnătura asiguratului. Casele de asigurări de sănătate şi autorităţile de sănătate publică au obligaţia de a organiza trimestrial (sau ori de câte ori este nevoie) întâlniri cu furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu pentru a analiza aspecte privind calitatea serviciilor medicale precum şi respectarea prevederilor actelor normative în vigoare. Furnizorul de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu completează pentru fiecare asigurat căruia îi acordă servicii o fişă de îngrijire care conţine datele de identitate ale acestuia.

atât de multe în România care are ca particularitate dorinţa locuitorilor să trăiască şi să moară acasă. Îngrijirea la domiciliu a pacienţilor cu boli cronice şi pentru care vindecarea nu mai este posibilă este considerată în toată lumea ca o alternativă la reducerea numărului de paturi de spital ocupate şi un pas înainte către creşterea calităţii vieţii şi a actului medical, precum şi a autonomiei pacientului. Acest tip de îngrijire va deveni din ce in ce mai complex, iar medicii şi în special medicii de familie se vor confrunta cu rezolvarea unor probleme medicale cu grad sporit de dificultate şi pentru care nu sunt întotdeauna suficient instruiţi. Specialiştii spun că, pentru acoperirea nevoilor din domeniu, ar fi necesare derularea unui program naţional de îngrijiri paliative, crearea unei reţele naţionale - centre zonale cu paturi, înfiinţarea de echipe mobile care să acorde îngrijirile la domiciliu sau care să acorde consultanţă medicilor şi asistenţilor în domeniul îngrijirilor la domiciliu, modificarea legii opioidelor în sensul acordării dreptului de a prescrie opioide medicilor de toate specialităţile şi schimbarea contractului - cadru şi acordarea dreptului profesioniştilor din sănătate competenţi în acordarea îngrijirilor paliative de a contracta acest tip de servicii pentru toţi pacienţii care au nevoie şi atât timp cât este nevoie. Politicile sanitare s-au schimbat şi, în context, “rolul îngrijirilor la domiciliu a crescut" spune medicul Moisa Cornel, coordonatorul unei echipe de îngrijire paliativă la domiciliu, unul dintre cei mai importanţi specialişti români în domeniu. "Probabil că înlăturarea sau reducerea durerii constituie componenta cea mai întâlnită a tratamentului simptomatic. Pe lângă problemele respiratorii sau digestive, pe lista de priorităţi se numără asigurarea igienei corporale şi găsirea unei poziţii antalgice. În plus faţă de consilierea pacientului, echipa trebuie să aibă în vedere şi susţinerea familiei. Prin urmare, pe lângă medici, asistenţi medicali, kinetoterapeuţi, din echipa care oferă îngrijiri paliative fac parte şi psihologi, sociologi sau preoţi. Programul medical româno-olandez Matra, intitulat PACARO (PAlliative CAre ROmania), şi-a propus, printre altele, evaluarea satisfacţiei familiilor care au primit îngrijiri de acest fel. Cele mai multe dintre acestea au fost extrem de mulţumite de îngrijirile acordate la domiciliu, ceea ce recomandă de la sine preluarea acestui tip de îngrijiri în pachetul de bază al îngrijirilor acordate populaţiei. Din punct de vedere al finanţării activităţii de îngrijiri la domiciliu în România, bugetul alocat este cu totul insuficient. Ministrul belgian al sănătăţii, Inge Vervotte, prezent la reuniunea cu tema "Îngrijiri la domiciliu", organizată la Bucureşti, a menţionat performanţele sistemului de finanţare întocmit în Belgia, în ceea ce priveşte îngrijirea la domiciliu. Ministrul belgian a declarat că în ţara sa îngrijirile la domiciliu beneficiază de dublă finanţare. Cele medicale primesc 4% din 18 29

miliarde de euro şi cele nemedicale 13% din 2,5 miliarde de euro. La polul opus se afla, bineînţeles, ţara noastră, care pentru îngrijirea la domiciliu nu primeşte de la buget decât 0,1%. Toate statele sunt puternic angajate în asigurarea accesului la servicii medicale şi la asistenţă medicală pe termen lung de calitate. Cu toate acestea, acest fapt nu se traduce neapărat prin acces universal şi se menţin inegalităţi semnificative. Plăţile efective au crescut considerabil în urma excluderii anumitor tipuri de asistenţă din pachetul de beneficii şi a unor creşteri ale contribuţiilor pentru a mări venitul şi a reduce consumul excesiv. Distribuţia îngrijirii este uneori neuniformă. Diferenţele regionale în acordarea acesteia rezultă nu numai din caracteristici geografice ci şi instituţionale. Deşi a permis serviciilor să se adapteze la situaţiile locale, descentralizarea a condus şi la o acordare variabilă a tratamentelor şi la practici variabile. Fondurile structurale ale Uniunii Europene sprijină îmbunătăţirea infrastructurii sanitare pentru a reduce asemenea diferenţe. Există un consens asupra acordării priorităţii pentru îngrijirile la domiciliu şi pentru introducerea de noi tehnologii care pot permite oamenilor să trăiască în propriul cămin cât mai mult timp posibil. Statele membre accentuează de asemenea importanţa reabilitării, ajutându-i pe cei dependenţi să se întoarcă la o viaţă activă. Există o recunoaştere crescândă a nevoii de a crea o bază solidă pentru finanţarea îngrijirii pe termen lung, iar unele state membre se îndreaptă în această direcţie. Dezvoltarea îngrijirilor paliative a luat amploare în ultimii zece ani, în mare parte sub influenţa unor programe internaţionale. Aderarea la Uniunea Europeană necesită alinierea la standardele europene şi va stimula pe mai departe dezvoltarea acestui tip de îngrijiri. Bibliografie: 1. Decizia CNAS nr. 249/2003 pentru aprobarea standardelor pentru acreditarea furnizorilor de îngrijiri medicale la domiciliu 2. H.G. 1842/2006 pentru aprobarea contractului - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2007 3. Legea nr. 17/2000 cu modificările ulterioare privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice 4. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul VIII asigurările sociale de sănătate 5. Ordin MS şi CNAS nr.1781/CV 558/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a contractului - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2007 30

III. ÎNGRIJIRILE MEDICALE DE BAZĂ CE TREBUIE ACORDATE PERSOANELOR CU DEFICIENŢĂ FIZICĂ
conf. dr. Adriana Albu Univ. de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi În condiţiile reducerii mişcării asistăm la reducerea activităţii musculare însoţită de apariţia atrofiei de repaus, la scăderea metabolismului şi la demineralizarea osoasă. Aceste trei modificări generale vor fi însoţite de perturbări ale activităţii majorităţii sistemelor şi organelor, modificări ce trebuie atent monitorizate pentru a preveni apariţia unor complicaţii grave. În acest context vom insista asupra sistemului muscular şi osteo - articular, asupra aparatului cardio-vascular, respirator, digestiv şi renal precum şi asupra stării tegumentelor. La nivelul sistemului muscular se manifestă hipotrofia musculară, contractura musculară şi retracţia musculo - tendinoasă. Hipotrofia muscular reprezintă fenomenul de reducere a diametrului fibrelor, dar fără modificarea structurii lor. În aceste condiţii fibra musculară este lipsită de reacţiile de alungire şi scurtare ce contribuie la menţinerea troficităţii lor. Contractura musculară reprezintă un fenomen de creştere a tonusului muscular până la valori ce depăşesc limitele fiziologice. Retracţia musculo - tendinoasă apare ca urmare a contracturii musculare. Fenomenul are efecte serioase la vârsta de creştere când apare un dezechilibru între creşterea osoasă, care este normală şi cea a musculaturii spastice care este lentă. Musculatura spastică determină într-o primă etapă creşterea rigiditatii articulare, urmată de instalarea redorilor articulare însoţite de anchiloză. În acest context kinetoterapeului va interveni cât mai rapid posibil executând mobilizări pasive şi îndrumând familia în acest sens. Chiar la un pacient care prezintă leziuni ireversibile, mobilizările pasive permit menţinerea unui anumit grad de troficitate a muşchilor evitând apariţia atrofiilor musculare grave. Programul de recuperare va fi executat la domiciliul pacientului zilnic şi chiar de 2 sau 3 ori pe zi în reprize de 10 - 15 minute. În acelaşi timp specialistul va insista asupra poziţionării corecte a corpului ce permite menţinerea unui tonus muscular normal. Poziţiile alese vor fi funcţionale, confortabile şi sănătoase. Poziţia funcţională permite contactul cu mediul înconjurător şi manevrarea obiectelor, ceea ce asigură independenţa relativă a pacientului. Poziţia confortabilă contribuie la menţinerea stării de sănătate şi permite realizarea unor mobilizări uşoare atunci când situaţia o impune. Poziţia sănătoasă contribuie la menţinerea 31

Aceşti pacienţi au frecvent şi tulburări de sensibilitate astfel că fractura poate apare fără a fi pus diagnosticul şi a interveni terapeutic. La o persoana sănătoasă apariţia unei fracturi se însoţeste rapid de deplasarea oaselor datorită contracţiei musculare. Pacienţii şi familiile lor trebuie să fie conştienţi de aceste probleme şi să recurgă la exerciţii fizice ori de câte ori este posibil. În acest context pacientul va prezenta o vindecare deficitară a fracturii însoţită de deformări osoase ce complică situaţia. În condiţiile unei solicitări reduse apare un dezechilibru între cele două procese. legea lui Delpech explică creşterea lentă a segmentelor corporale afectate şi apariţia deformărilor osoase. însoţită de menţinerea aspectului histologic al traveelor osoase şi asigurarea unui conţinut mineral normal. creşterea în lungime şi grosime a oaselor este stimulată de excitaţia funcţională a muşchilor. Lapierre) În acest context la copil apare iniţial o creştere inegală în lungime. creşterea în lungime fiind urmată de cea în grosime. Fenomenul care ridică cele mai multe probleme este reprezentat de demineralizarea osoasă ce determină apariţia osteoporozei. puseele de creştere apar la intervale de 6 luni. În mod normal există un echilibru între activitatea formatoare şi cea de resorbţie a osului. în articulatiile la care cartilajul articular transmite o presiune scăzută apare activarea cartilajului de conjugare vecin şi invers. La pacienţii cu afecţiuni neurologice osteoporoza se însoţeste de scăderea circulaţiei la nivelul osului ce devine sensibil la acţiunea factorilor mecanici. proces ce se realizează respectând patru legi enunţate de Lapierre: osificarea şi creşterea oaselor este diferită de la un segment la altul. Persoanele cu paraplegie prezintă o contracţie musculară redusă astfel că oasele nu se vor deplasa. Problema este complexă pentru kinetoterapeut care trebuie să realizeze mobilizări pasive eficiente. predominând cel de resorbţie osoasă ce determină apariţia osteoporozei. Este vorba de o adevarată atrofie osoasă în care se constată scăderea antităţii de ţesut osos mineralizat.stării de sănătate a adultului şi reducerea contracturilor musculare. (Eloise Judd) La nivelul sistemului osteo . În etapa urmatoare apar deformările osoase datorită dezechilibrului de forţă ce 32 . situaţie în care se asigură circulaţia sangelui şi menţinerea troficităţii musculare. deci de mişcare. Situaţia este şi mai dificilă la copil la care are loc procesul de crestere şi dezvoltare.articular apar fenomene de demineralizare osoasă şi redoare articulară. dar fără a produce fracturi pe os patologic. acest proces rea-lizându-se mai târziu la nivelul epifizelor plasate aproape de genunchi şi departe de cot. dar diferenţa nu va depasi 3 cm. (A. mai ales la nivelul membrelor inferioare.

Redoarea articulară apare în momentul în care cartilajul este înlocuit de ţesut fibros ce poate ajunge pană la nivelul osului. Primele încercări de mers sunt dificile datorită contracturii musculare. Din păcate uneori specialistul întâmpină rezistenţă din partea familiei care se teme de căderi însoţite de traumatisme şi reactii psihice (teama). Cel puţin în primele etape ale tratamentului mobilizările pasive vor fi executate cu blândeţe urmărindu-se apariţia durerilor. Chiar dacă se întâmplă unele mici accidente acestea trebuie minimalizate. prin care organismul se exprimă în situaţia expunerii la stimuli algogeni: durerile de intensitate mică şi medie se însoţesc de creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale.Epstein) La nivelul articulaţiilor are loc un proces de organizare fibroasă a colagenului.18 luni de imobilizare. Kinetoterapeutul şi apoi părinţii vor învăţa copilul să cadă prin imitaţie. Gestionarea durerii este importantă în kinetoterapie. existând o abordare relaxată în care importanţa căderilor este dedramatizată. În funcţie de reacţiile individuale la durere vom distinge două categorii de pacienţi: cei hiperexcitabili la care durerea depăşeste gravitatea leziunii. de creşterea frecvenţei respiratorii. Treptat echilibrul static şi dinamic se perfecţionează.Cook) Kinetoterapeutul trebuie să aprecieze cu multă atenţie această reacţie care poate fi un obstacol în faţa obţinerii unui progres. înainte să apară cele mai mici modificări la acest nivel şi va fi urmat permanent. Fără intervenţi specialistului redoarea articulară se transformă în anchiloză. În acest moment forţarea articulaţiei se însoţeste de smulgeri ale unor fragmente cartilaginoase. dar şi un aliat în dozarea intensităţii solicitărilor impuse. (M. (J. începerea mersului cu ajutor şi apoi independent cât mai rapid posibil. de transpiraţie. iar copilul începe să se relaxeze. 33 . iar copilul îl va imita reuşind să cadă relaxat şi fără accidente. (J.Saragea) Programul recuperator trebuie început rapid. fenomen în care apare sudarea extremitaţilor osoase prin punţi fibroase. Această reacţie apare datorită atrofiei sinoviale ce se însoţeste de tulburări nutriţionale la acest nivel.apare între grupele musculare agoniste şi antagoniste şi datorită tulburărilor de reglare a lungimii muşchilor în timpul procesului de creştere. chiar dacă este vorba de unele leziuni ireversibile. reacţie ce apare cam dupa 12 . paloare şi hipertonie musculară. cei hipoexcitabili la care leziunea este extinsă astfel că manifestările clinice devin doar fruste. deoarece prezenţa ei poate perturba realizarea planului terapeutic. Rezolvarea acestor probleme impune o muncă susţinută din partea kinetoterapeutului care va recomanda exerciţii fizice recuperatorii. Ei îşi vor lăsa corpul să cadă lent către sol. El poate folosi unele criterii fiziologice. Continuarea programului va permite evitarea apariţiei unor complicaţii şi reducerea riscului agravării bolii.

Activitatea cardiacă suplimentară se însoţeşte de creşterea consumului miocardic de oxigen ceea ce duce la oboseală însoţită de scăderea randamentului cardiac. Această cantitate de sânge solicită efort suplimentar din partea inimii.Mungiu) Reducerea mişcării se însoţeste de apariţia unor modificări cu caracter general la nivelul aparatului cardio . greaţă sau vertij.D. speriati pot beneficia de o reducere modestă a durerii. La persoana sănătoasă există mecanisme eficiente de reglare care previn apariţia acestui fenomen. deoarece suprimarea ei este periculoasă pentru pacient în situaţia în care solicitările impuse sunt prea mari şi pentru recuperator care poate acţiona cu o intensitate prea mare asupra segmentelor corporale afectate. (O. executându-se iniţial un program global pentru ca ulterior să se treacă la o acţiune localizată. Practic durerea trebuie atent controlată evitandu-se situaţiile de hipo sensibilitate ce pot fi periculoase. efort manifestat prin creşterea presiunii arteriale şi tahicardie. edeme declive şi formarea trombilor. în scopul obţinerii decontracturării şi executării mişcărilor necesare programului terapeutic.Swanson) În abordarea acestei probleme kinetoterapeutul va trebui să realizeze o ierarhizare corectă a priorităţilor reprezentate de calcularea durerii şi realizarea planului terapeutic. Un alt aspect legat de durere este reprezentat de memoria durerii apărute la o anumită mişcare. În acest context mişcarea executată va fi de o amplitudine redusă sau chiar refuzată. Calcularea durerii este esenţială pentru desfăşurarea planului terapeutic. La aceşti pacienţi ridicarea bruscă în ortostatism se însoţeşte de 34 . de senzaţii de slăbiciune. în timp ce pacienţii echilibraţi suportă durerea fără probleme fiind conştienţi de rolul programului recuperator. modificări ce trebuie atent monitorizate pentru a preveni apariţia unor complicaţii cu repercursiuni grave asupra stării de sănătate a pacientului. Pacienţii agitaţi. Din acest motiv regiunea respectivă va trebui atent pregătită.vascular. Nu acelaşi lucru se întâmplă la persoanele în vârstă care prezintă perturbări ale acestor mecanisme de reglare. În realizarea acestui deziderat este necesară colaborarea cu medicul. (W. Aceste modificări sunt reprezentate de redistribuirea sângelui. hipotensiune ortostatică. La ridicarea din clinostatism în ortostatism apare fenomenul invers de acumulare a sângelui la nivelul membrelor inferioare. de reducerea numărului de respiraţii pe minut.C. În poziţia culcat apare redistribuirea sângelui care stagnează la nivelul membrelor inferioare. dar şi cunoaşterea tipului de activitate nervoasă superioară a pacientului.durerile de intensitate ridicată se însoţesc de scăderea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale. În acest context mobilizarea pacientului se va face cu prudenţă existând riscul depăşirii capacitătii de efort a inimi. Este vorba de o cantitate de aproape un litru care ajunge suplimentar la nivel cardiac şi care trebuie introdus în circulaţie. Tot din acest motiv se impune mobilizarea cât mai rapidă a pacientului şi ridicarea în poziţia aşezat sau chiar în ortostatism cu sprijin.

Fenomenul este prezent la toţi pacienţii. Această aparatură poate fi realizată artizanal cu ajutorul unor plăci de lemn căptuşite cu buret. tulburări de vedere. determinând apariţia simptomelor de ischemie cerebrală reprezentate de ameţeli. dar devine periculos la cei care suferă de ateroscleroză cerebrală la care pot apare chiar accidente cerebrale. lipotimii. Staza venoasă alături de perturbarea echilibrului coagulolitic (produsă uneori de o alimentaţie neadecvată) determină formarea trombilor. acumulare favorizată de staza venoasă şi de creşterea presiunii intravasculare. iniţial până în poziţia aşezat. Edemele pot genera discomfort din cauza presiunii exercitate asupra nervilor şi duc la modificarea schimburilor de nutrienţi la nivelul ţesuturilor ceea ce favorizează apariţia necrozelor. Dacă măsurăm circumferinţa gambei observăm o creştere a valorilor comparativ cu cealaltă gambă situaţie în care trebuie să suspectăm staza venoasă. poziţie în care se ia o pauză ce permite reglarea circulaţiei sângelui.vascular măsurile de prevenire a efectelor imobilizării cuprind: realizarea mobilizărilor pasive şi pasiv . Cea mai afectată este circulaţia cerebrală. În acest context tratamentul recuperator se opreşte. 35 . În acest context mobilizarea pacientului se va face cu multă atenţie. Fenomenul este agravat de scăderea tonusului muscular care limitează contracţiile musculare ce favorizează întoarcerea venoasă. Acestea reprezintă o acumulare de lichid în zonele declive ale corpului. iar pacientul va fi manevrat cât mai puţin posibil. Situaţia este mai simplă dacă avem la îndemână un pat mobil ce permite ajungerea pacientului în toate poziţiile dorite sau dacă există aparatura necesară poziţionărilor. În etapa următoare se încearcă ajungerea în poziţie ortostatică. poziţie ce va fi menţinută doar pentru o scurtă perioadă de timp. melană sau lână. În acest caz pacientul prezintă dureri la nivelul unui anumit segment corporal (în special la nivelul gambelor). edem. acesta fiind ridicat treptat. ele crescând riscul migrării trombilor însoţită de apariţia unor zone de infarct (problema cea mai gravă apare în situaţia în care chiagul migrează la nivel cerebral existând riscul apariţiei unui accident cerebral major ce determină decesul pacientului). La nivelul aparatului cardio . schimbarea permanentă a poziţiei corpului ce asigură stimularea tonusului vascular. Apariţia edemelor poate fi prevenită prin monitorizarea aportului de apă şi sare ca şi prin realizarea mobilizărilor rapide ce permit circulaţia adecvată a sângelui.acumularea sângelui în porţiunile declive ale corpului şi scăderea tensiunii arteriale. Manevrele insistente nu sunt benefice. tegumente reci şi palide. Placa susţine greutatea pacientului permiţând aşezarea acestuia în poziţia dorită şi ajungerea treptată în poziţia ortostatică. (Lucille Whaley) O altă complicaţie ce poate să apară în condiţii de imobilizare este reprezentată de formarea edemelor.active ce vor asigura o întoarcere venoasă eficientă.

( Eloise Judd) Poziţia culcată determină modificarea mecanicii respiratorii însoţită de perturbarea ventilaţiei pulmonare şi staza secreţiilor. Scăderea ventilaţiei determină apariţia unor zone de atelectazie (zone în care nu pătrunde aerul) iniţial reversibilă şi apoi ireversibilă. mucus ce nu poate fi eliminat eficient datorită tusei care este puţin productivă. care reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea germenilor microbieni. La primele mobilizări este necesară dozarea adecvată a efortului. iar la nivelul diafragmului apare o distribuţie neuniformă a presiunii exercitate de organele abdominale. monitorizarea atentă a regimului alimentar şi a aportului hidric pentru a evita apariţia edemelor dar şi a deshidratărilor.adaptarea solicitărilor la capacitatea reală de efort a pacientului. În acest context apare o scădere a ventilaţiei pulmonare în special la nivelul segmentelor posterioare şi mediane. Schimbarea poziţiei pacientului la un interval de minim 2 ore favorizează scăderea ventilaţiei în alte teritorii pulmonare însoţită de apariţia unei atelectazii reversibile. La persoana imobilizată sau puţin mobilă apare scăderea metabolismului general însoţită de reducerea necesarului de oxigen. Drenajul se va realiza înainte de masă în şedinţe ce durează maxim 36 . dozare ce se poate realiza prin monitorizarea creşterii frecvenţei cardiace şi respiratorii. Confruntat cu aceste probleme specialistul va interveni prin: asigurarea unor poziţii ce permit mişcările libere ale cutiei toracice şi schimbare acestora la anumite intervale de timp. În poziţia culcat mişcările cuştii toracice sunt reduse. (Lucille Whaley) Scăderea ventilaţiei pulmonare şi tusea ineficientă determină staza secreţiilor. drenajul postural va fi aplicat sistematic la patul bolnavului sau la sală. Frecvent respiraţia superficială declanşează o reacţie iritativă bronşică care se manifestă prin hipersecretie de mucus. pacientul va fi învăţat să tuşească şi să respire profund. Este un aspect ce trebuie cunoscut de kinetoterapeut deoarece mobilizare va fi însoţită de creşterea necesarului de oxigen. Situaţia este agravată de consumul redus de apă ce determină deshidratare însoţită de creştereă vâscozităţii secretiilor. în primele etape după un accident orice încercare de a grăbi vindecarea prin efectuarea unui număr prea mare de exerciţii poate avea efecte negative. Drenajul postural implică plasarea pacientului în anumite poziţii ce facilitează trecerea secreţiilor în bronhii şi în trahee de unde vor fi eliminate prin tuse. creştere asigurată prin tahicardie şi tahipnee fenomene periculoase pentru un pacient în vârstă. Aceşti pacienţi fac frecvent afecţiuni infecţioase respiratorii ce necesită tratamente intensive cu antibiotice.

3 şedinţe pe zi folosind 4 până la 6 poziţii. drenarea segmentului anterior implică plasarea bolnavului în decubit dorsal cu ridicarea unui hemitorace. ceea ce reprezintă o problemă: pentru drenarea segmentului apical se recomandă realizarea unei piramide din perne pe care se asează pacientul. ce nu este la îndemana unui pacient aflat la domiciliu. La adult educarea se poate realiza cu ajutorul spirometrelor.bronşic. Poziţiile de drenaj pentru lobul mijlociu şi lingula impun plasarea pacientului în decubit lateral şi cu trunchiul făcând un unghi de 45° faţă de planul patului. 37 . Pentru realizarea acestei poziţii este necesară folosirea unui pat rabatabil. Menţinerea acestei poziţii este dificilă de aceea se recomandă sprijinirea capului şi a trunchiului cu o pernă. ceea ce duce la creşterea presiunii aerului în bronhii.20 . Poziţiile de drenaj pentru lobii inferiori sunt tot declive cu capul plasat mai jos faţă de trunchi şi membre. (C. Această poziţie nu poate fi menţinută timp îndelungat de pacienţii în vârstă ce suferă de hipertensiune arterială din cauza distribuţiei excesive a sângelui la nivelul porţiunii superioare a corpului în special la nivelul capului. drenarea segmentului lateral impune folosirea poziţiei de decubit lateral cu plasarea unei perne sub hemitoracele corespunzator.Albu) Poziţiile de drenaj pentru lobii superiori: drenarea segmentului apical impune plasarea pacientului în poziţia aşezat cu trunchiul înclinat spre dreapta sau spre stânga. iar la copii folosind jocuri în care se practică suflatul (este o activitate prin care se realizează prelungirea timpului expirator şi cresterea presiunii). pentru drenarea segmenului posterior se foloseşte poziţia aşezat cu trunchiul flectat anterior. vârful piramidei fiind plasat la nivelul bazinului. Alături de drenajul postural putem folosi şi terapia fizică a toracelui ce implică educarea respiraţiei şi a tusei şi realizarea masajului. Educarea respiraţiei implică folosirea respiraţiilor profunde în timpul drenajului postural ceea ce favorizează lărgirea arborelui traheo . Se pot face 2 . motiv pentru care aceştia vor fi monitorizati cu multă atenţie. pentru drenarea segmentului posterior pacientul este plasat în poziţie declivă şi în decubit ventral. În acest caz recomandăm pacientului plasarea la marginea patului cu trunchiul situat în afara acestuia.iniţial pacientul inspiră profund şi reţine aerul în plămâni. drenarea segmentului anterior se obţine prin plasarea pacientului în decubit dorsal în poziţie declivă. Educarea tusei parcurge două etape în care: .30 minute.

Inaniţia apare în condiţiile unui post total şi duce la decesul pacientului. Aprecierea greutăţii corporale se face cu ajutorul Indicelul de Masă Corporală ce calculează raportul dintre greutate şi talie: I. 5% pe lună sau 10% în câteva luni.9. insuficientă respiratorie şi căi false pe care le iau alimentele. Acest fenomen parcurge 3 etape reprezentate de scădere în greutate. de încetinirea tranzitului intestinal şi de apariţia unor tulburări de deglutiţie. - 38 . Prima problemă este reprezentată de reducerea necesarului energetic datorită scăderii consumului de energie solicitat de activităţile fizice voluntare. deformări mandibulare şi macroglosie. În condiţiile neadaptării aportului alimentar la necesităţi apare subnutriţia sau obezitatea. Diagnosticul de subnutriţie se pune atunci când apare o pierdere neintenţionată în greutate ce ajunge la 1 .ulterior pacientul expiră brusc pe gură ceea ce determină eliminarea cât mai completă a acestuia. ea reprezintă o problemă în condiţiile în care depăşeste 10% din greutatea recomandată în funcţie de talia persoanei. distrofie alimentară şi inaniţie. Nu orice scădere în greutate este un semnal de alarmă. Tapotamentul se execută sub formă de "tocat" ce se realizează cu mâinile paralele şi degetele uşor depărtate şi sub forma de "bătătorit" ce se execută cu palma sub formă de cupă.) Rezultatele vor fi interpretate în funcţie de următoarea schemă: .39.cuprins intre 30 .C.M.obezitate gradul III . stres şi abstinenţă pre şi postoperatorie.= Greutate (kg.2% pe săptămană.obezitate gradul II I. peste 40.)/Talie² (m.C. anorexie. I. Manevrele de masaj ce se aplică la nivel toracic sunt reprezentate de tapotament şi vibraţii.C. La persoanele cu deficenţă fizică subnutriţia poate apare din diverse motive reprezentate de: tulburări de motricitate digestivă.M.M. Vibraţiile sunt mişcări oscilatorii realizate ritmic şi aplicate doar în timpul expiraţiei Reducerea mişcării se însoţeşte de modificări majore ale funcţiei digestiv modificări reprezentate de reducerea necesarului energetic. Cel mai frecvent apare subnutriţia datorită scăderii apetitului ceea ce determină reducerea ingestiei de alimente. Distrofia alimentară este un fenomen grav în care se ajunge iniţial la epuizarea rezervelor de principii nutritive şi în final la alterarea structurilor organismului.

În plus manevrarea unei persoane cu obezitate se face foarte greu. La persoanele obeze operaţiile sunt mai dificile.Saragea) Situaţia este gravă în afecţiunile localizate primar la nivelul muşchilor striaţi în care poate apare afectarea muşchilor aparatului digestiv şi ai vezicii urinare.M. I.5 . sub 16. Din păcate corectarea excesului ponderal la o persoană cu deficienţă fizică este dificilă. afectiuni pulmonare şi biliare.0.4 . în condiţiile în care regimurile restrictive pot agrava tulburările musculare şi nervoase. I. iar exerciţiile recuperatorii sunt dificil de executat din cauza toleranţei cardiace şi respiratorii scăzute. iar complicaţiile postoperatorii apar mai des.subnutriţie gradul I . Ideal este să oferim pacientului doar acel aport nutritiv de care are nevoie pentru menţinerea greutăţii corporale la un nivel apropiat de cel recomadat. O altă problemă cu care se confruntă pacienţii noştri este reprezentată de apariţia unui tranzit intestinal lent.0. Aceasta se însoţeşte de o toleranţă redusă la exerciţii şi o oboseală nejustificată ca şi de creşterea riscului pentru diabet. osteoartrite şi hernii. Constipaţia se manifestă prin eliminarea materiilor fecale la intervale mai mari de 48 de ore.Este vorba de valorile de referinţă cunoscute sub numele de standarde naţionale care ia în considerare caracteristicile ereditare şi economice ale populaţiei noastre. Materiile fecale se vor acumula sub forma unei mase solide cunoscută sub numele de fecalom.cuprins intre 18. La acesti pacienţi apare incontinenţa manifestată prin pierderea necontrolată şi incompletă a materiilor fecale. Ea este favorizată de: reducerea mişcărilor peristaltice intestinale.subnutriţie gradul II .9 . I.C.M. Acestea devin uscate.cuprins intre 18.16. capată o culoare brun închisă şi o reacţie alcalină.subnutriţie gradul III I.17.M. Cantitatea redusă de alimente consumate şi deshidratarea organismului vor contribui la reducerea cantităţii de materi fecale din colon.29.M.C. de slăbirea diafragmului şi a muşchilor abdomnali.valori normale .9. hipertensiune arterială. de scăderea aportului de lichide si alimente.. Uneori persoana cu deficienţă fizică găseşte în mâncare un refugiu.C. (L. 39 .24.cuprins intre 25 . (M.cuprins intre 16.M.9.C.obezitate gradul I .C.Cynober) La copiii se preferă folosirea valorilor de referinţă obţinute prin măsurarea unui eşantion de copii statistic din ţara noastră semnificativ statistic. I. astfel că apare obezitatea.

legume şi fructe. Prevenirea acestor complicatii se realizează prin adoptarea unui program strict de eliminare a materiilor fecale prin aşezarea pacientului pe W. Administrarea alimentelor se realizează în poziţia aşezat cu capul în poziţie verticală. iar cea faringiană apare în momentul în care alimentele sunt impinse către esofag. (Eloise Judd) Aparatul renal este adaptat la funcţionarea în poziţia ortostatică. dar în cantitaţi moderate deoarece la unii pacienţi poate apare balonarea însoţită de dureri abdominale. La pacienţi cu afecţiuni neurologice tulburările de deglutiţie sunt frecvent întâlnite. descendent şi în final pe sigmoid. Uneori apare o falsă diaree ce maschează fecalomul deja format. Faza orală începe în momentul în care alimentele pătrund în cavitatea bucală şi sunt mestecate. Manevra se execută cu pacientul aşezat şi ajutorul plasat în spatele lui. Kinetoterapeutul poate interveni prin realizarea şedinţelor de masaj la nivelul peretelui abdominal şi pe cadrul colic de la cec către colonul ascendent. Din această poziţie se exercită o presiune la nivelul peretelui abdominal. zilnic la aceeaşi oră.C. Deglutiţia are o fază orală voluntară şi una faringiană reflexă. În această fază alimentele străbat faringele. astfel că în clinostatismul prelungit apar reacţii reprezentate de eliminarea dificilă a urinei. transvers. În situaţia în care musculatura palatului moale şi a gâtului este slabă. pierd o parte din apă şi formează un fecalom. Mult mai recomandabilă este evitarea acestor accidente prin plasare corectă a pacientului în timpul hrănirii. iar orificiul superior al laringelui (glota) este acoperit de epiglotă.În acest caz materiile fecale ce nu au fost eliminate în totalitate se acumulează la nivelul rectului. Nu se recomandă folosirea produselor bogate în celuloze dure de tipul leguminoaselor uscate ce oferă un aport energetic crescut şi sunt greu digerabile. Consumul acestor alimente trebuie să se realizeze zilnic. 40 . alimentele trec în căile aeriene determinând înecarea pacientului. În acelaşi timp specialiştii vor lua legatura cu un dietetician care va recomanda alimentele ce participă la formarea bolului fecal respectiv cereale. infecţia urinară şi litiaza renală la care se adaugă lipsa controlului voluntar al eliminărilor urinare. presiune care acţionează asupra diafragmului comprimând brusc plămânii şi generând un expir brusc ce antrenează corpul străin pătruns la nivelul căilor respiratorii. evitandu-se extensia acestuia ce favorizează înecarea. În situaţii grave se recurge la schimbarea alimentaţiei cu renunţarea la alimentele solide şi utilizarea celor lichide sau semilichide. În acest caz kinetoterapeutul va învăţa familia modul de aplicare al manevrei Heimlich. Persoana ce execută manevra îşi pune braţele la nivelul părţilor laterale ale trunchiului ajungând cu palmele pe peretele abdominal. manevră ce permite eliminarea corpului străin de la nivelul căilor respiratorii.

Specialiştii au deosebit trei mari tipuri de incontinenţă reprezentate de: incontinenţa de efort se caracterizează prin pierderi mici de urină apărute cu ocazia unor solicitări de mică intensitate. intervalul de timp optim. activă şi involuntară a urinei. Acumularea urinei la nivel renal este favorizată de poziţia culcat în care mişcările peristaltice ale ureterelor nu reusesc să învingă gravitaţia pentru a trimite eficient urina în vezica urinară. şi îşi asigură golirea vezicii cu ajutorul unor stimuli reprezentaţi de masaj sau tapotament la nivel suprapubian sau pe partea internă a coapselor. iar cel secundar apare după o perioadă în care copilul a avut control sfincterian. (M. Dacă relaxarea musculaturii este insuficientă eliminarea urinei este dificilă şi se realizează în special prin prea plin. ceea ce va permite realizarea unui anumit program. alături de deshidratare şi de eliminarea crescută a calciului prin urină creează condiţii favorabile apariţiei calculilor. Enurezisul primar este caracteristic copilului mic care nu a căpătat controlul eliminărilor urinare.Eliminarea urinei implică relaxarea musculaturii perineale şi a sfincterelor.C. Eliminarea incompletă a urinei favorizează apariţia infecţiilor urinare şi mai ales a litiazei renale. Ulterior infecţiile. uneori pacienţii 41 . Situaţia este agravată de modificarea reacţiei urinii în sensul apariţiei unei reacţii alcaline în locul celei acide normale. incontinenţa de urgenţă sau de prea plin apare în situaţia prezenţei unor obstacole la nivelul căilor urinare sau în situaţia în care vezica urinară prezintă un tonus scăzut.6 micţiuni pe zi. Pentru a preveni apariţia unor complicaţii este necesară abordarea următoarelor măsuri: pacientul va fi învăţat să meargă la toaletă pentru a elimina urina la anumite interval de timp. În raport de momentul în care apar pierderile de urină enurezisul poate fi nocturn. Persistenţa urinei în vezică stimulează dezvoltarea germenilor microbieni determinând apariţia infecţiilor urinare într-o primă faza. În funcţie de frecvenţa pierderilor urinare acestea por fi permanente (zilnice) sau intermitente (la anumite intervale de timp).Saragea) Incontinenţa trebuie deosebită de enurezis ce reprezintă o eliminare urinară completă. este reprezentat de 2 ore ceea ce asigură un număr de 5 . Cea mai dificilă problemă ce apare frecvent la pacienţii cu afecţiuni neurologice este reprezentată de eliminarea involuntară a urinei fenomen cunoscut şi sub numele de incontinenţă urinară. la momentul optim pacientul se aşează pe W. incontinenţa vezicală este caracteristică în special bătrânilor care prezintă senzaţia unei micţiuni imperioase urmată de pierderea necontrolată a unei anumite cantităţi de urină. Eliminarea dificilă a urinei se însoţeste de acumularea acesteia la nivelul vezicii urinare şi în final chiar la nivelul rinichilor. diurn sau mixt. mecanism prin care se pierd doar 100 ml urină.

urinează după exercitarea unei presiuni uşoare la nivel perineal. reeducarea impune folosirea unor şedinţe scurte. iar cele de sex masculin urinează mai uşor în poziţie aşezat cu plosca plasată între picioare sau în decubit lateral. culoare ce dispare la presiune. La persoanele cu deficienţe fizice executarea acestor mişcări este redusă sau chiar imposibilă. Ulcerul superficial este rapid diagnosticat datorită modificării 42 . pe partea laterală a coapselor sau în zona lombară şi sacrată. cu ajutorul unui jet de apă sau după consumul unui pahar de apă calduţă ce antrenează mişcările peristaltice ce se vor transmite vezicii urinare.. reacţie ce poarte numele de ulcer de decubit. (Lucille Whaley) Un ultim aspect ce trebuie menţionat este reprezentat de menţinerea integrităţii tegumentelor. în final se ajunge la necroză manifestată prin pierdere de ţesut într-o anumită zonă tegumentară. ulterior zona tegumentară afectată devine albastră sau intens roşie. La o persoana sănătoasă menţinerea unei anumite poziţii timp îndelungat se însoţeste de executarea unor mişcări permanente de mică amplitudine. permitand astfel evitarea aparitiei compresiilor pe o anumită zonă tegumentară. Poate să apară un ulcer superficial sau profund. reducerea consumului de lichide este generatoare de deshidratare deci nu este o opţiune viabilă. dar frecvente de aşezare pe W. astfel că apare o creştere a presiunii la nivelul punctelor de sprijin. urinarea este mai uşoară în poziţie aşezat sau verticală: persoanele de sex feminin urinează mai uşor în poziţie aşezat pe bazinet sau pe oală. cateterizarea impune măsuri speciale de igienă deoarece riscul apariţiei complicaţiilor este foarte mare. Ca o consecinţă a acestor reacţii apare iniţial distrugerea celulară localizată la nivelul zonei tegumentare afectate urmată de necroză. (Eliose Judd) Ulcerul de decubit apare cel mai frecvent în zonele în care osul este puţin acoperit de muşchi respectiv la nivelul gleznelor. căldura dispare ca şi reacţia de decolorare la presiune. în situaţii grave se recurge la cateterizarea temporară sau chiar permanentă a vezicii urinare. există pacienţi la care controlul eliminărilor nu se poate obţine. dar apoi reapare. Acesta evoluează în trei etape: iniţial tegumentul este cald şi are culoarea roşie. astfel că este necesară recurgerea la chiloţi speciali de tip Pampers pentru adulţi. ea se poate pune în practică doar seara înainte de culcare pentru a reduce eliminările urinare nocturne. Mişcările de mică amplitudine şi intensitate asigură redistribuirea greutătii corporale.C. În condiţii de imobilizare aceste compresii apar rapid fiind însoţite de perturbarea circulaţiei sângelui şi a oxigenării ţesuturilor.

schimbarea poziţiei pacientului se realizează cu multă atenţie folosind pentru prize doar zonele recomandate în acest sens (în special umărul şi şoldul) pentru a evita apariţia "forţelor de rupere". iar altele mobile. obiectele de îmbrăcăminte trebuie adaptate la dimensiunile pacientului. examinarea permanentă a tegumentului cu renunţarea la anumite poziţii pentru anumite perioade de timp în situaţia în care apar cele mai mici modificări (pacientul nu va mai fi culcat în decubit dorsal în situaţia apariţiei unei zone eritematoase la nivelul sacrului). măsurile de igienă locală şi generală se vor aplica de câte ori este nevoie. rezolvarea problemei depăşirii greutăţii corporale. existând tendinţa apariţiei infecţiilor ceea ce complică situaţia. preferându-se cele puţin mai mari ce nu exercită presiune prin elastic sau nasturi.aspectului tegumentelor. manevrarea se face încet şi cu multă blândeţe chiar dacă sunteţi grăbiţi. existând riscul macerării acestora în situaţia expunerii îndelungate la transpiraţie. se vor folosi metode adecvate de igienă şi îngrijre a tegumentelor. Tratamentul ulcerului de decubit este îndelungat. astfel că se renunţă la folosirea lor sau la schimbarea lor de câteva ori pe zi. Cunoaşterea şi respectarea acestor recomandări contribuie la menţinerea stării generale de sănătate a pacientului şi grăbeşte vindecarea acestuia. În acest context măsurile de prevenire a apariţiei sunt esenţiale fiind reprezentate de: schimbarea permanentă a poziţiei pacientului. Cel profund este favorizat de apariţia "forţelor de tăiere" (forţe ce apar în situaţia în care unele ţesuturi sunt fixe. din păcate acesti chiloţi sunt scumpi. ţesuturile mobile alunecă determinând apariţia rupturilor) şi se manifestă sub forma unui nodul tare. iar familia are posibilităţi materiale reduse. se va evita deshidratarea pacientului ce se însoţeşte de deshidratarea tegumentelor şi pierderea elasticităţii acestora. vara hainele vor fi din bumbac asigurând preluarea transpiraţiei de pe tegumente. schimbare realizată de familie sau chiar de pacient cu ajutorul recului. care imprimă tegumentelor culoarea roşie şi care poate evolua către necroză. în situaţia în care obezitatea accentuează creşterea presiunii la nivel tegumentar. scaunele şi aparatele vor fi tapetate cu perne speciale. în condiţii de incontinenţă urinară se recomandă respectarea riguroasă a măsurilor de igienă cu folosirea chiloţilor speciali şi schimbarea lor permanentă deoarece urina are reacţie acidă şi irită rapid tegumentul din regiunea fesieră. La pacienţii cu leziuni ireversibile respectarea tuturor 43 . iar patul va avea saltele adecvate.

recomandărilor prezentate în acest material este esenţială. contribuind la evitarea apariţiei complicaţiilor ce pot avea uneori efecte nefaste. 44 .

. Toronto. La Découverte et Syros.Algeziologie generală.Polirom. Ed.Stiţi să respiraţi corect?. Eloise Judd . 6. Ed.Exploration de l'état nutritionel. The C. Éditions Médicales Internationales. 8. Adriana Albu. Cynober L.. Gabriela Rascarachi . 7. 3. Mungiu O. . Epstein P. 2000. . Albu C. Iasi.Aussel C. Ed.Nursing care of the adult.All. 2. 1998. Plaisir du jeu. 1987.D.Clinica Mayo. .Wong Donna . Radiguet C. 4. Décuverte du monde.. Ed.L'explorateur NU. St. Cook J.Davis Company. Saragea M. 1982. Whaley Lucille. F.. Bucureşti.II. 1982.Louis.V.Philadelphia. 9.Fiziopatologie vol.Mosby Company.Nursing care of infant and children. . 1998. Iaşi. Rascarachi I.A..Academiei.. 1983. 5. Anne Tursz . 2001.C.L'enfant et la douleur. Polirom.Washington D. Swanson W.Bibliografie: 1.Despre durerea cronică. 2002. 45 . Bucureşti. Édition Universitaires.C. .

Popa” Iaşi Alimentaţia este un factor ce joacă un rol important în menţinerea stării de sănătate a populaţiei. Alimentaţia va fi studiată pe principii nutritive şi pe grupe de alimente. În condiţiile reducerii mişcării apar unele modificări metabolice reprezentate de accentuarea reacţiilor catabolice şi de diminuarea necesarului de oxigen. în menţinerea constantă a tensiunii arteriale. Adriana Albu Univ. În linii mari aceste roluri sunt structurale. în situaţia în care ele participă la: transportul oxigenului (hematii). În acest context pacientul prezintă o scădere a apetitului ce se însoţeşte de reducerea aportului alimentar. săruri minerale şi vitamine. ele reprezentând un element de baza al ţesuturilor -oase. Din aceste motive kinetoterapeutul va trebui să controleze atent alimentaţia pacientului solicitând sfatul unui specialist atunci când situaţia o impune. Acest factor devine esenţial în situaţia unei persoane ce prezintă abateri de la starea de sănătate. de Medicină şi Farmacie „Gr. Proteinele sunt esenţiale pentru alimentaţia persoanelor cu dizabilităţi datorită multiplelor roluri pe care le îndeplinesc în organism. Practic ele participă la menţinerea integrităţii ţesuturilor prin refacerea uzurilor. muşchi. Rolul structural al proteinelor este esenţial. Tot în cadrul rolului funcţional intră şi intervenţia proteinelor în reacţiile de apărare ale organismului (prin imunoglobuline). Din păcate alimentaţia dezechilibrată poate favoriza apariţia unor complicaţii sau a agravării situaţiei deja existente. Pentru pacienţii cu dizabilităţi alimentaţia echilibrată poate contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate.şi endocrine). în transportul vitaminelor. funcţionale şi energetice. hormonilor. glucide. contracţii (muşchi). astfel că apare obezitatea care reprezintă un factor de risc pentru multe afecţiuni. în menţinerea constantă a pH-ului sanguin.IV. lipidelor şi 46 . T. ionilor. glande. secreţii (glandele exo . Rolul funcţional este şi el foarte important în condiţiile în care proteinele intră în structura tuturor enzimelor şi a unor hormoni. Uneori pacienţii găsesc în mâncare un refugiu. În situaţia în care această reducere este prea mare se poate ajunge la o pierdere marcată în greutate. organe. geneza şi transmiterea influxului nervos. PARTICULARITĂŢILE ALIMENTAŢIEI PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI conf. la creşterea şi dezvoltarea normală a acestora în perioada copilăriei şi la reproducere. scade posibilitatea de mişcare a pacientului şi capacitatea acestuia de recuperare. dr. Alimentaţia pe principii nutritive impune cunoaşterea aportului de proteine. ca şi monitorizarea necesarului energetic total. lipide. în coagulare şi fibrinoliza (toţi factorii plasmatici şi o parte din factorii plachetari sunt proteine).

iar cei prezenţi sunt în cantitate neadecvată. dar persoanele cu deficienţă fizică. ouă. iar produşii finali sunt toxici solicitând efort excretor pentru eliminare. Rolul energetic este secundar. lapte.proteinele cu valoare biologică medie ce conţin toţi aminoacizii esenţiali. . proteinele oferind doar 4 kcal. legume şi fructe. datorită sedentarismului impus de boală. peşte. menţinerea bilanţului azotat impune suplimentarea aportului. La proteine este esenţial conţinutul de aminoacizi şi în special cel de aminoacizi esenţiali.(S. 47 .medicamentelor. În această categorie intră proteina din porumb şi colagenul prezent în ligamentele şi tendoanele din carne.proteinele cu valoare biologică mare ce conţin toţi aminoacizii esenţiali în cantităţile necesare organismului uman . leguminoase uscate. leguminoase uscate. au nevoi mult mai mici. legume şi fructe). Necesarul zilnic de proteine este la adult de 1 gram/kilogramul de greutate corporală. situaţie în care sinteza unei proteine se opreşte dacă lipseşte un aminoacid. produse lactate. preparate din carne şi peşte) şi vegetale (cereale. Mănescu). dar unul este în cantităţi mici (amionacid limitativ). ceilalţi 8 nu pot fi sintetizaţi ei fiind aduşi doar prin alimentaţie motiv pentru care au fost denumiţi aminoacizi esenţiali. În acest context poate apare o stagnare a progreselor sau chiar o regresie fiind afectată practic baza anatomică pe care se clădesc rezultatele recuperării. Practic un adult de 70 kg are nevoie zilnic de 70 g proteine.proteinele cu valoare biologică inferioară nu conţin toţi aminoacizii esenţiali. În această categorie intră proteinele din cereale. În organismul uman se găsesc 20 de aminoacizi din care 12 pot fi sintetizaţi. (Magda Badescu). Proteinele provin din două surse alimentare reprezentate de produsele animale (carne. nu eliberează toată energia conţinută în moleculă (ureea şi acidul uric conţin încă energie).este vorba de proteinele de origine animală. Este foarte importantă sursa proteinelor datorită conţinutului diferit de aminoacizi din cele două categorii de proteine. În acest context aportul de proteine trebuie să fie de cel puţin 43 g/zi. din care jumătate vor avea o valoare biologică mare. . Aceste aspecte sunt foarte importante pentru persoanele cu deficienţă fizică care au tendinţa de a ţine post anumite perioade sau de a face economii consumând produse de calitate medie sau inferioară. Pornind de la acest aspect proteinele au fost împărţite în trei clase în funcţie de valoarea lor biologică: . ceea ce nu este recomandabil pentru o persoană cu dizabilitate. pe gram. Constrâns de codul genetic organismul nu sintetizează proteine malformate. Utilizarea proteinelor ca sursă de energie nu este raţională în condiţiile în care acestea sunt scumpe.

peşte. intră în structura celulelor creierului şi a celulelor nervoase. pe gram. asigură absorbţia vitaminelor liposolubile. legume şi fructe oleaginoase). Ele reprezintă modalitatea de depozitare a energiei în organism. în funcţie de poziţia primei duble legături faţă de grupul metil: . depozitul realizându-se la nivelul celulelor adipoase sub formă de trigliceride. 48 .acizii graşi cu prima legătură dublă la carbonul 3 . lapte. (Viochiţa Hurgoiu). este materia prima pentru sinteza unor hormoni (hormonii sexuali) şi pentru cea a vitaminei D. ele intrând în structura membranelor celulare sub formă de lipoproteine. În organism ele îndeplinesc un rol energetic. Cele complexe conţin în plus acid fosforic. Lipidele sunt substanţe organice solubile în solvenţi organici şi insolubile în apă.acizii graşi polinesaturaţi sunt prezenţi în special la nivelul membranelor suple. Lipidele se împart în lipide simple şi complexe. Lipidele simple conţin în moleculă doar acizi graşi şi alcooli împărţindu-se în trei mari categorii reprezentate de: gliceride (conţin glicerol).Exprimat în procente din aportul caloric total se recomandă o raţie ce reprezintă 10 . Lipidele apar prin esterificarea acizilor graşi cu diverşi alcooli.ω 6 sunt reprezentaţi de acidul linoleic şi arahidonic. preparate din carne sau peşte. cel mai important element fiind reprezentat de caracteristica acidului gras: acesta poate fi saturat sau nesaturat (pot fi mononesaturaţi sau polinesaturaţi).acizii graşi saturaţi sunt predominanţi la nivelul membranelor rigide. în această categorie intrând fosfolipidele (în special lecitina) şi sfingolipidele. fiind asiguraţi doar prin alimentaţie. ele reduc pierderea de căldură din organism influenţând termoreglarea. Rolul energetic este esenţial oferind 9 kcal. eicosapentaenoic şi docosahexaenoic. ouă. Acizii graşi polinestaturaţi se mai numesc şi esenţiali deoarece nu se sintetizează în organism.14 % din cheltuiala energetică zilnică.50 %. iar din acestea proteinele animale trebuie să reprezinte 40 . caracteristici ce le conferă o oarecare specificitate funcţională: .acizii graşi cu prima legătură dublă la carbonul 6 . steride (conţin steroli) şi ceride. Rolul structural este de asemenea esenţial. aminoacizi şi glucide. structural şi funcţional.ω 3 sunt reprezentaţi de acidul linolenic. . Acizii graşi care intră în structura lipoproteinelor vor juca un rol esenţial în determinarea caracteristicilor membranelor celulare. Acizii graşi esenţiali se împart în două categorii. Colesterolul este un precursor al bilei. . Lipidele provin din două surse alimentare reprezentate de produsele de origine animală (carne. brânzeturi) şi vegetală (cereale. Rolul funcţional este foarte important deoarece lipidele protejează organele vitale pe care le înconjoară.

neomicinele). (Viorica Gavat).Acizii graşi din familia acidului linoleic au rol în menţinerea integrităţii tegumentelor şi fanerelor. a galactolipidelor din sistemul nervos (rol structural).7 . Ca şi principiile nutritive prezentate anterior glucidele îndeplinesc în organism un rol energetic. de floarea soarelui. de asemenea ei vor reduce grăsimea de origine animală. în sinteza hormonilor hipofizari. Acizii graşi din familia acidului linolenic intră în structura membranelor celulare. Acizii graşi din seria ω 3 ce joacă un rol important în prevenirea bolilor cardiovasculare se găsesc în cantităţi mari în uleiul de peşte. La persoanele sedentare se recomandă un aport zilnic de lipide ce nu depăşeşte 0. În acest context este necesară cunoaşterea şi respectarea normelor alimentaţiei raţionale. Acidul arahidonic este precursor al prostaglandinelor compuşi cu efect citoprotector asupra mucoasei gastro-intestinale. Rolul energetic este esenţial. Nu este posibilă renunţarea definitivă la consumul de lipide datorită rolurilor lor foarte importante (în special a celor bogate în acizi graşi polinesaturaţi). În concluzie aceşti compuşi sunt esenţiali în alimentaţia unei persoane sănătoase ca şi în cea a unei persoane cu deficienţă fizică. a acizilor nucleici. menţin integritatea pereţilor vasculari. a imunopolizaharidelor (rezistenţa la infecţii).1g/kg corp. 49 . împiedică agregarea trombocitară. slănină. în metabolismul colesterolului. Rolul funcţional se manifestă prin intervenţia glucidelor în următoarele procese :  intermediază unele biosinteze. Exprimat în consum energetic total se recomandă un aport de lipide ce nu depăşeşte 20%.  favorizează secreţia mucinelor care protejează în special mucoasa tractului digestiv de acţiunea mecanică a alimentelor. în sinteza lipoproteinelor serice. au un rol antiinflamator şi un efect vasodilatator coronarian. unt). favorizează menţinerea echilibrului hidro-electrolitic. structural şi funcţional. cerebrale şi globulele roşii folosesc glucidele drept unică sursă de energie. Glucidele intră în structura heparinei. de soia. glucidele constituind principala sursă de energie pentru celule. crescând aportul celei vegetale bogată în acizi graşi esenţiali. din care jumătate este reprezentat de uleiuri vegetale bogate în acizi graşi esenţiali. iar cei mononesaturaţi se găsesc în uleiul de măsline.  protecţie faţă de acţiunea agresivă a germenilor microbieni (intră frecvent în compoziţia unor antibiotice cum ar fi streptomicinele. Acizii graşi polinesaturaţi sunt prezenţi în cantităţi mari în uleiurile vegetale (de germene de grâu. Glucidele sunt sintetizate de plante pornind de la bioxid de carbon şi apă sub acţiunea energiei solare şi folosind clorofila drept catalizator. Pacienţii în vârstă trebuie să reducă aportul de lipide până la un nivel considerat de siguranţă. Acizii graşi saturaţi se găsesc în cantităţi mari în grăsimea de origine animală (untură. de germene de porumb. dar şi în uleiul de peşte).

în balanţa hidrică şi în excitabilitatea neuromusculară. dizaharide (reprezentate de zaharoză.trigliceridele rezultate furnizează cantităţi mult mai mari de energie comparativ cu glucidele. extrinseci şi cele ale laptelui. . (Voichiţa . calciul. Sărurile minerale se găsesc în organism în cantităţi mari (macroelemente) sau mici (microelemente). Sinteza de trigliceride pornind de la glucide este esenţială în condiţiile în care: . leguminoase uscate. din care 75% sunt glucide intrinseci şi doar 25% extrinseci. fructoză şi galactoză).Hurgoiu). mai ales atunci când apar unele complicaţii cum ar fi obezitatea sau diabetul. Necesarul zilnic de glucide este cuprins între 6 si 8 g/zi. în reglarea presiunii osmotice. totuşi aportul zilnic de glucide nu poate fi scăzut sub 100 g/zi. respectiv glucidele din fructe. Sodiul are rol în menţinerea echilibrului acidobazic. cereale. Alimentaţia obişnuită aduce suficient sodiu chiar dacă nu se introduce sare în produse. legume. Glucidele intrinseci sunt cele prezente în structura celulelor. iar în cea a microelementelor intră fierul. potasiul. Alimentaţia bogată în glucide este urmată de folosirea acestora pentru producerea de energie sau stocarea sub forma de glicogen. glicuronoconjugarea şi acetilarea reprezintă modalităţi de luptă a organismului faţă de unele substanţe toxice endogene sau exogene. clorul. Excesul de sodiu este asociat cu retenţia de apă ceea ce determină creşterea tensiunii arteriale situaţie ce apare în condiţiile introducerii unei cantităţi mari de sare în alimente. maltoză si lactoză) şi polizaharide (reprezentate de amidon. zincul şi iodul. fructe şi cereale.  participă la formarea bolului fecal prevenind astfel apariţia constipaţiei . recomandându-se un aport zilnic de până la 15g/zi ceea ce ar asigură prevenirea apariţiei constipaţiei. magneziul şi sulful. dar persoanele cu deficienţe fizice au nevoi mai mici. În general necesarul de fibre alimentare nu este precizat. Exprimat în procente faţă de aportul caloric total raţia recomandată este cuprinsă între 50 . 50 . Glucidele extrinseci sunt adăugate în timpul preparării alimentelor. În categoria macroelementelor intră sodiul.puţine celule din organism au posibilitatea de a depozita glucoza în exces (depozitarea se realizează doar sub formă de glicogen în ficat şi muşchi).acest rol este îndeplinit de fibrele alimentare reprezentate de celuloză. Glucidele alimentare sunt intrinseci.68%. celuloză şi hemiceluloză). fosforul. în timp ce excesul este transformat în trigliceride ce vor fi stocate la nivelul ţesutului adipos. Glucidele folosite in organismul uman sunt monozaharide (cele mai importante sunt cele cu 6 atomi de carbon în moleculă reprezentate de glucoză. hemiceluloză şi pectină compuşi prezenţi în legume.

Deficienţa de magneziu se însoţeşte de confuzie. dificultăţi la înghiţire fenomene clinice care vor agrava patologia deja existentă la pacienţii cu afecţiuni neurologice. la nivel osos el intervine în formarea matricei proteice pe care se va depozita calciu insolubil. în reglarea ritmului cardiac. La polul opus se plasează deficienţa de calciu care generează la copil rahitism. Potasiul intervine în contracţia musculară. participă la menţinerea echilibrului acidobazic. intră în structura unor enzime implicate în procesele de metabolizare a proteinelor. împreună cu magneziu determină reducerea excitabilităţii neuromusculare. El este prezent în toate celulele vegetale şi animale fiind prezent în toate alimentele. favorizează coagularea sângelui prin transformarea protrombinei în trombină. deoarece homeostazia este bine reglată. În aceste acţiuni. Excesul de potasiu de origine alimentară nu este întâlnit în practică. Alimentele bogate în calciu sunt reprezentate de lapte şi brânzeturi la care se adaugă legumele şi fructele ce prezintă un conţinut mai mic de calciu care este mai puţin absorbabil la nivel intestinal. în menţinerea echilibrului acidobazic şi a balanţei hidrice. scade excitabilitatea şi conductibilitatea miocardului. În condiţii de reducere a mişcării calciul din oase este mobilizat ceea ce duce la creşterea calcemiei situaţie în care este contraindicată administrarea suplimentelor de calciu pentru rezolvarea problemei osteoporozei. activează amilaza pancreatică şi intră în structura acidului din sucul gastric. iar la adult osteoporoză.Clorul influenţează echilibrul acidobazic. este un component de bază al acizilor nucleici şi al sistemului nervos. Administrarea de magneziu trebuie făcută cu atenţie deoarece poate apare fenomenul de 51 . lipidelor si glucidelor. Basdevant). dar legumele şi fructele se particularizează prin cantităţile cele mai mari. participă la activarea vitaminelor din grupul B. în transmiterea influxului nervos. Magneziul scade excitabilitatea neuromusculară. mişcări musculare bizare. Excesul alimentar de calciu nu are efecte negative asupra organismului. de asemenea el este larg răspândit în alimente astfel că nu se pune problema carenţei alimentare. Fosforul intră în structura oaselor şi a dinţilor. intervine în mecanismul contracţiei musculare şi în reglarea permeabilităţii membranare. reglează presiunea osmotică. El este încorporat în sarea de bucătărie astfel că excesul de clor însoţeşte excesul de sodiu. potasiu intervine alături de sodiu şi clor. Calciul se concentrează în oase şi în dinţi în proporţie de 99%. la procesele eliberatoare de energie şi la menţinerea echilibrului acidobazic. menţine potasiul la nivel intracelular. Este necesară realizarea unui echilibru între aportul de magneziu şi cel de calciu deoarece cele două elemente competiţionează în absorbţie. Potasiu este prezent în cantităţi mari în majoritatea alimentelor. (A. stimulează sinteza imunoglobulinelor compuşi cu rol în apărarea antiinfecţioasa a organismului. participă la numeroase procese metabolice şi la contracţia musculară. favorizează acţiunea vitaminei B6 în neuron.

experimental deficienţa de zinc ar avea efect teratogen. ficat. cu excepţia grăsimilor şi a zahărului. astfel că apar probleme legate de aportul acestui microelement.(J. a lichidului sinovial. Magneziul se găseşte în cantităţi mari în majoritatea alimentelor. cu cât solul este mai bogat în iod cu atât alimentele şi apa vor conţine mai mult iod. pe când cel trivalent prezent în produsele vegetale se absoarbe în proporţie de 5 . Vitaminele sunt substanţe necesare organismului în cantitati mici. somatotrop. Cabane). Deficienţa de zinc apare în regimurile vegetariene sau în situaţia consumului crescut de cereale bogate în acid fitic ceea ce scade biodisponibilitatea. favorizează sinteza acizilor nucleici şi a aminoacizilor. E si K pe când cele hidrosolubile sunt reprezentate de complexul B şi vitamina C. scădere în greutate. leguminoase uscate şi unele legume. lapte. (Viorica Gavăt). a bilei. Din păcate în ţara noastră solul este sărac în iod.15%. prelungeşte activitatea insulinei. Zincul participă la activitatea a peste 300 de enzime. Fierul bivalent prezent în produsele de origine animală se absoarbe în proporţie de 12 . Principalele surse alimentare de sulf sunt reprezentate de carne.ului sau care limitează biosinteza catecolaminelor. Principala sursă de magneziu este reprezentată de legumele verzi ce conţin clorofilă (magneziul este un constituent al clorofilei). a mioglobinei şi a unor enzime cu rol în transportul oxigenului şi în respiraţia celulară. Principala sursă de iod este solul de unde el trece în alimente şi în apă. Vitaminele liposolubile sunt reprezentate de vitamina A. Deficienţa de sulf nu este cunoscută deoarece cea proteică se manifestă cu repeziciune. viscere. intră în structura ţesutului conjunctiv. Cel neheminic (fierul trivalent) intră în structura unor enzime cu rol în sinteza ADN . Iodul face parte din structura hormonilor tiroidieni. reducerea tonusului muscular şi a excitabilităţii nervoase. stimulează activitatea hormonilor tiroidieni. participând la dezvoltarea organismului şi în mod deosebit a sistemului nervos. ouă. 52 . Fierul intră în compoziţia hemoglobinei.7%. cereale şi apa de băut. lapte. D. participă la procesele de detoxifiere celulară. totuşi sunt esenţiale datorită rolului lor de bioreglatori cu acţiune asupra metabolismului în general. Cantităţi mari de sulf dar mai puţin asimilabile se găsesc în cereale. brânzeturi. ceea ce determină manifestarea distrofiei endemice tireopate. Absorbţia fierului în intestin este redusă la 10% din cantitatea prezentă la acest nivel şi depinde de forma sub care acesta se găseşte. Sulful este un component al aminoacizilor intrând astfel în compoziţia proteinelor celulare. În funcţie de particularităţile fizico-chimice vitaminele se împart în lipsolubile şi hidrosolubile. gălbenuşul de ou. Zincul se găseşte în cantităţi mari în carne. peste. necesitând prezenţa unor factori de conversie reprezentaţi de vitamina C sau zaharuri.hipermagnezemie manifestat clinic prin anorexie.

organismul face depozit astfel că nu se recomandă administrarea suplimentară .Vitamina A se găseşte sub formă de retinol în produsele alimentare de origine animală şi sub formă de caroteni în cele de origine vegetală. în condiţii de deficienţă poate apare moartea embrionului. Fiind o vitamina liposolubilă organismul face depozite astfel că poate apare şi hipervitaminoza. are acţiune antiinfecţioasă favorizând proliferarea limfocitelor T şi acţionează asupra celulelor canceroase din colon. Principala sursă de vitamina o reprezintă uleiul de peste. urzici. În deficienţa de vitamină apare creşterea lentă. (G. Vitamina participă la sinteza hormonilor steroizi. Vitamina D cuprinde un grup de compuşi cu structură sterolică ce intervin în metabolismul fosfocalcic. Vitaminei i se atribuie un rol important în prevenirea bolilor cardio-vasculare. scăderea rezistenţei la infecţii şi pierderea vederii nocturne. a îmbătrânirii celulare. unt. De asemenea ea participă la menţinerea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor. spanac. în menţinerea troficităţii sistemului muscular în menţinerea sănătăţii aparatului reproducător şi în prevenirea apariţiei cancerului. La nivel intestinal vitamina stimulează sinteza unei proteine specifice care leagă calciul şi-l transportă în celulele epiteliale. Carotenii se găsesc în produsele de origine vegetală: morcovi. La nivel tegumentar vitamina stimulează creşterea foliculilor pilosi. la nivelul membranelor celulare joacă un rol antioxidant puternic îndepărtând radicalii liberi de oxigen. Aportul neadecvat de vitamina D determină apariţia rahitismului la copil şi a osteoporozei la adult. iar la nivel celular reglează transmiterea informaţiei genetice. urmat de ficat. efectul principal manifestânduse la nivelul alveolelor pulmonare şi al hematiilor. salată. La nivelul osului vitamina stimulează sinteza matricei proteice favorizând transformarea preosteoclastilor în osteoclasti. Ea are rol şi în troficitatea epiteliului genital. pătrunjel. plămân şi sân. iar la nivel renal vitamina controlează reabsorbţia tubulară proximală a calciului şi fosforului. Vitamina E are proprietăţi antioxidante puternice protejând membranele celulare de acţiunea oxigenului. O persoană normal hrănită şi care se expune vara la soare nu are nevoie de suplimente vitaminice. la proteinogeneză şi osteogeneză. avortarea lui sau naşterea unor feţi cu malformaţii congenitale. gălbenuş de ou şi peşte. Vitamina intră în structura rodopsinei din celulele cu conuri ale retinei contribuind la vederea nocturnă. în muşchi intervine în sinteza proteinei contractile şi în încorporarea fosfatului anorganic în ATP (influenţează practic tonusul muscular şi forţa de contracţie). Fiind o vitamină liposolubilă. gălbenuş şi brânzeturi grase. Ea scade sinteza colesterolului. Neamţu). reduce adezivitatea trombocitelor la nivelul vaselor de sânge şi 53 . Principala sursă de vitamina A este reprezentată de ficat. Organismul sintetizează vitamina la nivel tegumentar pornind de la colesterol sub acţiunea razelor solare. lapte gras.

limitează proliferarea limfocitelor T. Organismul uman are rezerve mari de vitamină astfel că deficienţa apare foarte rar. Cele mai importante surse alimentare de vitamină sunt uleiurile vegetale, în special cele de germene de grâu, legumele cu frunze verzi, laptele, untul, ficatul şi cerealele. Vitamina K participă la transformarea acidului glutamic în carboxiglutamic compus care contribuie la legarea calciului şi a fosfolipidelor necesare formarii trombinei. Ea are rol în hemostază participând la activarea a patru factori ai coagulării şi îndeplineşte un rol esenţial în formarea osului. Osteocalcina sintetizată de osteoblasti şi odontoblasti este o proteină dependentă de această vitamină iar proteina ce conţine acid carboxiglutamic, sintetizată de osteoblasti, participă la formarea matricei şi a cartilajelor. Vitamina poate fi obţinută din sursă alimentară, dar există şi sursă endogenă, fiind sintetizată de flora intestinală de putrefacţie. Alimentele bogate în vitamina K sunt legumele verzi, varza, conopida, tomatele, ficatul, carnea şi gălbenuşul de ou. Vitamina K de sinteză este toxică determinând apariţia hiperbilirubinemiei. (Voichita Hurgoiu). Vitamina B 1 sau tiamina are rol de cofactor al enzimelor ce intervin în procesele de decarboxilare, reacţii esenţiale pentru metabolismul glucidelor. De asemenea, vitamina este esenţială pentru transmiterea influxului nervos, mai ales la nivelul sistemului nervos periferic. Vitamina poate fi obţinută din sursă alimentară, dar există şi sursa endogenă reprezentată de sinteza realizată de microorganismele prezente la nivelul colonului. Alimentele bogate în vitamină sunt carnea, laptele, ouăle, cerealele şi legumele. Vitamina B 2 sau riboflavina intră în structura enzimelor (flavin mononucleotid şi flavin-adenin - dinucleotid) ce participă la metabolismul intermediar al lipidelor şi proteinelor, ce catalizează reacţii de oxidoreducere la nivel celular, ce intervin în metabolismul vitaminei B 6 si al fosfaţilor, ce determină sinteza vitaminei PP din triptofan precum şi sinteza vitaminei B 12. Sursele alimentare de vitamina sunt reprezentate de ficat, rinichi, peste, lapte şi brânzeturi, ouă şi unele legume (soia, mazăre, varză). Există şi sinteza endogenă asigurată de microorganismele tubului digestiv. Vitamina B 6 sau piridoxina joacă rol de cofactor în activitatea a peste 100 de enzime ce intervin în metabolismul proteinelor, în cel al neurotransmiţătorilor (dopamina, serotonina, histamina), în sinteza hemului şi încorporarea fierului în molecula de hemoglobină, în imunitatea celulară, precum şi în metabolismul acizilor graşi polinesaturaţi şi a glicogenului. Sursele alimentare sunt reprezentate de ficat, carne, cereale, legume şi fructe. Vitamina B 12 sau cobalamina participă la o serie de reacţii enzimatice din cadrul metabolismului proteinelor, glucidelor, lipidelor şi acizilor nucleici. 54

Ea contribuie la sinteza bazelor purinice şi pirimidinice prin transfer de radicali metil şi formil şi participă la menţinerea mielinei la nivelul sistemului nervos. Principala sursă de vitamină este reprezentată de ficat, cantităţi mai mici găsindu-se în lapte, carne, peşte si ouă. Vitamina C sau acidul ascorbic este un agent reducător ce intervine în procesele de oxidoreducere eliberatoare de energie, participă la sinteza colagenului, favorizează absorbţia fierului şi includerea lui în molecula de hemoglobină, stimulează fagocitoza, favorizează hidroxilarea şi excreţia colesterolului prin bilă, participă la sinteza hormonilor steroidici corticosuprarealieni, protejează unele substanţe din alimente în schimbul oxidării ei şi i se atribuie un rol anticanceros. Sursele alimentare de vitamină sunt reprezentate de legumele şi fructele consumate proaspete deoarece tratamentele termice o distrug. Nevoile energetice ale organismului uman sunt asigurate pornind de la energia oferită de principiile nutritive. Astfel un gram de proteine ofera 4 kcal., un gram de lipide eliberează 9 kcal. (acizii graşi cu lanţ scurt dau 5,3 kcal., cei cu lanţ mediu 8,3 kcal., iar cei cu lanţ lung 9 kcal.), iar un gram de glucide 4 kcal. (monozaharidele oferă 4,2 kcal., iar polizaharidele 3,7 kcal.). Aprecierea necesarului energetic total impune cunoaşterea formelor de consum energetic reprezentate de:  metabolismul bazal cuprinde consumul energetic necesar menţinerii funcţiilor vitale reprezentate de activitatea cardiacă şi respiratorie permanentă, contracţiile involuntare ale muşchilor, activitatea de secreţie şi excreţie. Valoarea metabolismului bazal este la adult de 1 kcal. pe kg. corp şi pe oră, ajungând la 1700 kcal. pe zi;  necesarul energetic pentru creştere reprezintă energia consumată pentru sinteza ţesuturilor, creşterea în greutate cu un gram solicitând un efort energetic de 6 - 7 kcal.;  efectul termogenetic al hranei reprezintă energia consumată pentru digestia, absorbţia şi utilizarea principiilor nutritive. Această energie reprezintă cam 10% din metabolismul bazal ajungând la valori de 150 kcal.;  activitatea musculară solicită un consum energetic variabil în funcţie de intensitatea şi durata efortului depus. În această categorie intră mişcările spontane, activitatea ocupaţională legată de stilul de viaţă şi gimnastică totuşi la persoanele cu deficienţe fizice acest consum energetic este mult diminuat. Pe total persoanele cu deficienţe fizice au un necesar energetic de cel puţin 1900 kcal. pe zi. Pe grupe de alimente vom deosebi 11 mari categorii reprezentate de lapte şi produse lactate, carne şi derivate din carne, peşte, ouă, grăsimi 55

animale şi vegetale, pâine şi derivate de cereale, leguminoase uscate, legume, fructe, produse zaharoase, băuturi alcoolice şi nealcoolice. Laptele şi produsele lactate (iaurt, lapte bătut, brânzeturi) se particularizează prin bogăţia în proteine cu valoare biologică mare. Lipidele sunt reprezentate de trigliceride, colesterol şi fosfolipide. Cantitatea mare de colesterol ridică probleme pentru alimentaţia persoanelor în vârstă la care se preferă sortimentele degresate. O altă problemă este reprezentată de sărăcia în acizi graşi saturaţi, raportul acizi graşi saturaţi/acizi graşi nesaturaţi are valoarea 3. Laptele şi produsele lactate sunt bogate în glucide cu moleculă mică reprezentate de lactoză. Aceste produse sunt o sursă importantă de calciu şi fosfor, de vitamine liposolubile (vitamina A în special) şi hidrosolubile (vitamina B 1, B 2 şi PP în mod deosebit). Carnea şi preparatele din carne (salamuri) se caracterizează printr-un conţinut crescut de proteine de calitate superioară. Grăsimea ţesutului muscular al bovinelor, porcinelor şi ovinelor conţine cantităţi mari de acizi graşi saturaţi, în timp ce grăsimea din carnea de găină se particularizează printr-un conţinut crescut de acizi graşi polinesaturaţi. Glucidele din carne se transformă în acid lactic în timpul sacrificării animalului, astfel că aceste produse conţin cantităţi nesemnificative de hidraţi de carbon. Carnea este o sursă importantă de săruri minerale (fosfor, fier, calciu), vitamine liposolubile (vitamina A ) şi hidrosolubile (vitamina B1, B6, B12 şi PP). (A. Basdevant). Peştele reprezintă o sursă importantă de proteine cu valoare biologică ridicată şi de lipide în care predomină acizii graşi polinesaturaţi (în special ce din seria ω 3). Peştii marini sunt o sursă importantă de iod şi flor, conţinând şi cantităţi mari de vitamine liposolubile (în special vitamina A si D). Ouăle se particularizează printr-un conţinut ridicat de proteine de calitate superioară, dar şi prin cantităţi crescute de lipide (concentrate în gălbenuş). Lipidele din ou sunt reprezentate de gliceride, steride (colesterol) şi fosfolipide (lecitine). Lecitina din ou are o acţiune protectoare faţă de steatoza hepatică produsă de colesterol, astfel că oul conţine colesterol dar şi antidotul acestuia. Sărurile minerale se găsesc, în special în gălbenuş fiind reprezentate de fier, sulf, fosfor, potasiu, sodiu şi magneziu. Vitaminele liposolubile (vitaminele A, D şi E) se concentrează în gălbenuş pe când cele hidro-solubile (vitaminele B1, B2, B12) se găsesc atât în gălbenuş cât şi în albuş. Grăsimile animale şi vegetale sunt surse energetice importante, dar oferă un aport scăzut de proteine. În categoria grăsimilor animale intră untul, smântâna şi slănina, iar în categoria celor vegetale intră uleiurile vegetale şi margarina. Aceste produse sunt surse importante de vitamine liposolubile, în special grăsimile animale şi de steride. În funcţie de originea lor steridele pot 56

Ele sunt bogate în celuloză şi hemiceluloză. Celuloza poate fi moale ca în dovlecei sau dură ca în leguminoasele uscate. Sărurile minerale se găsesc în cantităţi mari fiind reprezentate de calciu. B1. Leguminoasele uscate (fasole. soia) se caracterizează printrun conţinut crescut de proteine cu valoare biologică medie şi de amidon ce le conferă o valoare energetică crescută. deci uleiurile vegetale categoric nu pot conţine colesterol. Legumele oferă organismului un aport energetic scăzut fiind recomandate în regimurile de slăbire sau în cele de menţinere a unei anumite greutăţi corporale. Legumele conţin cantităţi mari de apă (75 . mazăre. B2. B6 şi PP. biscuiţi) au un conţinut crescut de proteine cu valoare biologică medie şi de glucide cu moleculă mare (amidon) ce oferă un aport energetic crescut. Ricour). Vitaminele liposolubile se găsesc sub formă de provitamine reprezentate de caroteni (provitamina A) sau fitosteroli (provitamina D) sau sub forma vitaminei E si K. Proteinele şi sterolii din soia cresc excreţia acizilor biliari şi cererea de colesterol pentru sintetizarea lor la nivel hepatic. În fructe se mai găsesc pectine ce participă la sudarea membranelor celulare între ele favorizând formarea gelurilor şi 57 . Sărurile minerale se găsesc în cantităţi mari la nivelul straturilor exterioare ale bobului de grâu ce sunt îndepărtate prin măcinare. potasiu. Chiar pentru făina neagră prezenţa acestor straturi exterioare nu determină creşterea valorii nutritive în condiţiile în care sărurile minerale reacţionează cu acidul fitic şi formează compuşi insolubili. Vitaminele sunt prezente în legume în cantităţi mari predominând vitamina C. compuşi ce contribuie la formarea bolului fecal prevenind astfel apariţia constipaţiei. dar sunt bogate în elemente minerale (potasiu.fi animale (colesterol) sau vegetale (sitosterol şi stig-masterol). Vitaminele se găsesc tot în straturile exterioare ale bobului de grâu fiind îndepărtate în mare parte prin măcinare. este un aspect important pentru pacienţii cu probleme de tranzit care vor evita produsele cu celuloza dură ce produc tulburări. Fructele se particularizează printr-un conţinut mare de apă şi de glucide cu moleculă mică (glucoză sau fructoză). totuşi pâinea şi derivatele de cereale conţin cantităţi apreciabile de vitamina B1. B6 şi PP. magneziu sau sulf. Totodată raportul calciu/fosfor nu este cel necesar pentru absorbţia celor două elemente minerale. Pâinea şi derivatele de cereale (orez. Din păcate calciul formează cu acidul oxalic săruri insolubile de oxalat de calciu. în timp de conţinutul de proteine şi lipide este nesemnificativ. Aceste produse conţin cantităţi mici de lipide. (C.95% ) şi de glucide cu moleculă mare reprezentate de amidon şi celuloză sau hemiceluloză (ce contribuie la formarea bolului fecal). magneziu) şi în unele vitamine hidrosolubile (vitamina B2 în special). sodiu. fier. iar fosforul se găseşte mai ales sub formă de acid fitic puţin utilizabil la nivel intestinal. fosfor. paste făinoase.

calciu. alunele şi nucile. Pe treapta a patra a piramidei se plasează grăsimile ce vor fi consumate în cantităţi mai mici. fiind puţin indicat persoanelor cu deficienţe fizice. afectează judecata şi scade abilitatea necesară execuţiei mişcărilor.5 porţii. pastele făinoase.. fiecare porţie oferind un aport energetic de 110 kcal. Fructele sunt surse importante de săruri minerale (potasiu. în condiţiile în care o porţie de legume oferă 25 de kcal. (Viorica Gavăt). În alegerea alimentelor consumate zilnic se vor urma 5 paşi esenţiali: . Este preferabil consumul produselor obţinute din cereale integrale ce au un conţinut ridicat de fibre alimentare. Produsele de origine animală sunt surse bogate de grăsimi saturate (în special de colesterol) motiv pentru care se recomandă consumarea celor degresate. fier) şi vitamine hidrosolubile (în special vitamina C. doar 3 .Vitamina C se distruge uşor prin fierbere motiv pentru care aceste produse vor fi consumate proaspete. fosfor. Specialiştii de la clinica Mayo au realizat Piramida Greutăţii Sănătoase ce reprezintă un ghid pentru o alimentaţie sănătoasă. mai ales celor care prezintă tulburări neurologice. Alcoolul este un drog ce deprimă centrii superiori. B2 şi B1). soia sau porumb. Băuturile alcoolice şi nealcoolice reprezintă ultima categorie de alimente ce trebuie luate în discuţie. Băuturile nealcoolice au o valoare nutritivă scăzută datorită conţinutului mare de apă.în primul rând se impune stabilirea corectă a aportului energetic necesar organismului uman. Se pot consuma zilnic 3 până la 7 porţii. Hensrud).. Urmează apoi grupul proteinelor/produselor lactate reprezentat de leguminoase uscate. Urmează apoi cele bogate în acizi graşi polinesaturaţi reprezentate de uleiul de floarea soarelui. peşte şi carne slabă.întârziind golirea gastrică şi intestinală (în special merele). Cele mai sănătoase sunt cele ce conţin acizi graşi mononesaturaţi reprezentate de uleiul de măsline. (D. Se recomandă consumul zilnic a 4 până la 8 porţii în condiţiile în care o porţie oferă 70 kcal. iar una de fructe ajunge la 60 kcal. fiecare porţie oferind 45 kcal. produse lactate degresate. magneziu. Următoarea treaptă este reprezentată de hidraţii de carbon (glucidele) ce cuprind cerealele integrale. Chiar în condiţiile unui aport energetic 58 . La baza piramidei stau legumele şi fructele ce pot fi consumate în cantităţi nelimitate recomandându-se minim 4 porţii de legume şi 3 porţii de fructe. pâinea şi orezul.. În vârful piramidei se plasează dulciurile reprezentate de bomboane sau prăjituri care trebuie să ofere doar un aport caloric modest ce nu depăşeşte 75 de kcal. ele contribuind la reechilibrarea hidrică a organismului.

1985.Popa" U. Ed.Tratat de igienă. Bucureşti.. Mănescu S. Basdevant A. Ed. Bibliografie: Magda Bădescu. 2.Sciences Flammarion. 59 . Goulet O. Ed. 1999.Traité de nutrition pédiatrique. II. 7. Hensrud D. 1. 1985. . Ceres.. Paris. Putet G. 5.F. Iaşi. 8. Bucureşti. Ed. Ed.Substanţe naturale biologic active. Cantes. Laville M..Maloine. Ed. Aceste informaţii se obţin din tabelele de compoziţie a alimentelor sau de pe ambalajul produselor.Alimentaţia şi patologia nutriţională. Mengès.M.. "Gr.. 4. Mariana Roşca. Paris. vol. .Clinica Mayo . 2002. ajungem la momentul ţinerii evidenţei rezultatelor obţinute cu ajutorul unui jurnal alimentar personal în care se specifică alimentele consumate şi cele care ar fi trebuit consumate. Bucuresti. în funcţie de meniul ales şi de valoarea energetică a produselor respective. 6. Lerebours E.Le guide des vitamines. 1996. Medicală. 2003. Cabane J. 2001. Ghisolfi J. Paris. Neamţu G. Este o etapă esenţială pentru persoanele cu deficienţă fizică la care obezitatea sau subnutriţia reprezintă o problema dificilă.T. Cătălina Bohotin Fiziopatologie generală.. 1993. 3. . .Despre menţinerea unei greutăţi sănătoase. în al doilea rând se impune identificarea corectă a numărului de porţii ce pot fi consumate zilnic. Ed.Traité de nutrition clinique de l'adulte. etapa următoare implică cunoaşterea mărimii porţiilor pentru fiecare din cele 5 categorii de alimente prezentate anterior. Iaşi. Ricour C.. Mèdecine . ultimul aspect ce trebuie studiat este reprezentat de realizarea unei diversificări a alimentaţiei care va fi variată stimulând astfel apetitul persoanei . BIC ALL.- - - modest este necesară alegerea alimentelor ce provin din toate cele cinci grupe fără a omite dulciurile. Viorica Gavăt . .

Un alt beneficiu al exerciţiilor fizice este reprezentat de uşurarea disconfortului dat de durerile lombare provocate de schimbarea centrului de greutate. Generalităţi privind exerciţiul fizic în puerperalitate Exerciţiile fizice sunt deosebit de utile pentru mame ajutându-le să depăşească problemele ivite în timpul sarcinii şi naşterii. în absenţa unor probleme medicale. Pentru a întâmpina ivirea unor procese patologice. Ca urmare a dezvoltării sarcinii. astfel încât femeia să dispună de o musculatură bine dezvoltată şi suplă. antrenamentele trebuie începute din timp. varicele. Un alt beneficiu este reprezentat de sentimentul unei vieţi normale pe care îl are gravida care. ajungându-se astfel la solicitarea inadecvată a articulaţiilor. fapt ce produce scăderea randamentului acestora. Aceste modificări posturale pot afecta desfăşurarea normală a mişcărilor. KINETOTERAPIA GRAVIDEI ŞI LĂUZEI. practicarea sporturilor caracterizate de solicitări fizice mari se poate solda cu tulburări ale echilibrului datorită modificărilor posturale produse de schimbarea centrului de greutate. Practicarea anumitor exerciţii fizice în perioada pre şi postnatală are ca scop prevenirea unor afecţiuni cardiovasculare cum sunt hipertensiunea.1. a cifozei dorsale. LA SALA DE FITNESS ŞI LA DOMICILIU conf. capacitatea maximă respiratorie fiind diminuată. constipaţia. Astfel. datorită modificărilor fiziologice ce survin în timpul sarcinii.V. I. Bogdan Alexandru Hagiu Universitatea „Al. prin compensare. atonia la nivelul abdomenului şi zonei lombare atrăgând în mod obişnuit apariţia hiperlordozei lombare şi. Trebuie ţinut cont de faptul că în sarcină oxigenul disponibil pentru efortul fizic este mai scăzut. Cuza” Iaşi V. dr. Se impun totuşi anumite limitări ale efortului fizic. se modifică raportul dintre presiunea intratoracică şi cea intraabdominală şi în consecinţă este afectată expansiunea pulmonară. În plus. În timpul lăuziei ajută la refacerea mai rapidă a organismului la starea anterioară. Utilitatea unui program kinetic rezultă din importanţa tonusului musculaturii striate pentru postura femeii gravide. se recomandă anumite exerciţii fizice ce au ca scop prevenirea instalării insuficienţei respiratorii. osteoporoza. Referitor la acest ultim aspect. odată cu creşterea în greutate a femeii gravide apare tendinţa la aplatizare a bolţii plantare. rămâne activă prin practicarea exerciţiilor fizice. anxietateai şi depresia (1). Consecinţa este apariţia precoce a oboselii. 60 .

grădinărit sau activitate casnică (1. Ca mecanism de adaptare menit să protejeze fătul. Studiile clinice efectuate pe gravide normale au infirmat unele teorii conform cărora efortul ar creşte riscul de naştere prematură prin secreţia unor hormoni care ar putea declanşa contracţii uterine sau ar scădea greutatea fătului prin furt de sânge de la uter în muşchii activi.născuţii ai căror mame au avut o activitate fizică intensă în cursul sarcinii. ce presupune 30 de minute pe zi de activitate fizică moderată. Astfel. în afara sarcinii. 2). creşte riscul pentru apariţia defectelor de tub neural. În timpul sarcinii femeia suportă o greutate adiţională. Cu excepţia sportului de performanţă. Exerciţiul fizic moderat nu afectează nici gravida şi nici fătul. la om nu s-au evidenţiat aceste efecte negative (decât cel mult unele efecte tranzitorii asupra fătului). Intervenţia mecanismului de adaptare respectiv. Astfel. ciclism. Există un studiu. Substratul acestui mecanism adaptativ este reprezentat de faptul că în primele 3 luni de sarcină creşterea temperaturii peste 39° C. fapt ce contribuie la apariţia senzaţiei de oboseală şi a dispneei. o femeie sedentară nu trebuie determinată să înceapă un program agresiv de gimnastică în timpul sarcinii. Cu toate că la animale activitatea fizică intensă maternă poate să afecteze nutriţia şi oxigenarea fetală şi se poate solda chiar cu efect teratogen. Programele de gimnastică recomandate în timpul sarcinii sunt diferenţiate în funcţie de stilul de viaţă avut anterior. ce pot provoca scăderea fluxului sangvin uterin şi apariţia vertijului. ci un program de exerciţii uşoare care cresc flexibilitatea şi tonusul muscular. explică probabil de ce la sportivele de performanţă gravide incidenţa malformaţiilor fetale nu este crescută. temperatura corporală creşte cu 1. cântăresc cu 61 .În schimb necesarul de oxigen al femeii gravide este crescut chiar şi în repaus. stil de viaţă. efectuat la Case Western University în 1996. în sarcină disiparea căldurii corporale se face cu o eficienţă sporită. efortul fizic poate fi menţinut pe toată perioada sarcinii şi a lehuziei la acelaşi nivel ca şi în afara sarcinii. după 20 de minute de exerciţiu fizic. Institutul Naţional de Sănătate din SUA a recomandat în 1996 un stil de viaţă activ pentru gravidele care nu doresc sau nu au timp să urmeze un program de exerciţii. fiind diferenţiat pe cele două perioade pre şi postpartum şi efectuându-se după o serie de indicaţii metodice specifice fiecărei perioade. hipotensiunii. Mai trebuie ţinut cont de faptul că după luna a 4-a decubitul dorsal duce la compresia vaselor mari cu apariţia bradicardiei. adică plimbare. Concluzia este că în timpul sarcinii supraîncălzirea în timpul exerciţiilor trebuie evitată. deşi se situează în limitele normale de greutate. care împreună cu laxitatea articulară predispune la accidente. pe când la gravide rămâne constantă sau chiar scade uşor.6° C. care arată că nou .

Programul kinetic trebuie efectuat de cel puţin 3 ori pe săptămână. Costumul de gimnastică să fie adecvat vârstei sarcinii. Scad riscul de avorturi spontane cu cariotip cromozomial normal (trebuie specificat că avorturile spontane cu cariotip anormal au alt mecanism de producere). copiii respectivi au avut un coeficient de inteligenţă şi o dezvoltare a vorbirii superioare celorlalţi copii. cu influenţarea favorabilă a stării psihice postpartum. De asemenea trebuiesc evitate băile fierbinţi şi sauna. Pentru ultimele luni de sarcină trebuie să prezinte susţinătoare abdominale. Efecte benefice 1. Scade riscul de depresie şi starea de anxietate a viitoarei mame. În schimb.220 de grame mai puţin decât nou .născuţii mamelor sportive care şi-au încetat activitatea pe parcursul sarcinii. Scade riscul de feţi mici pentru vârsta gestaţională. • • • Aceste recomandări sunt: Camera în care se execută exerciţiile fizice să fie bine aerisită. adică antrenamentul şi adaptarea la efort. 4. Diferenţa este nesemnificativă şi se realizează exclusiv pe seama ţesutului adipos. 5. Reversează rezistenţa la insulină existentă în trimestrul al treilea de sarcină. • 62 . cu modificarea răspunsurilor aparatelor şi sistemelor în repaus şi la solicitare. acest fapt având drept consecinţă scăderea riscului de feţi mari pentru vârsta gestaţională prin ameliorarea toleranţei la glucoză şi prin reducerea depozitelor de grăsimi. ţinând cont de particularităţile de sarcină sau de cele de lehuzie. iar proporţia de ţesut adipos a rămas în continuare mai mică. în acest mod menţinându-se tonusul psihic al femeii în această perioadă. Trebuie evitată supraîncălzirea organismului prin îmbrăcăminte inadecvată ce nu permite dispersia căldurii în primul trimestru de sarcină şi în zilele călduroase. 3. 2. evaluaţi la vârsta de 5 ani. 6. Din acest motiv programul kinetic este parte componentă a modului de viaţă la gravida cu diabet zaharat gestaţional. elaborate în anul 1994 de către Colegiul American al Obstetricienilor şi Ginecologilor (2).Se evită exerciţiile ce se pot solda cu traumatisme sau cu pierderea echilibrului. Reduce riscul de incontinenţă urinară postpartum. Realizează o condiţionare fizică aerobă. Gravidele cu sarcină normală şi prognostic bun stabilit de medic beneficiază de unele recomandări privind siguranţa exerciţiului fizic în sarcină.

Sunt contraindicate scufundarea. înot subacvatic. Pentru femeia gravidă care nu a practicat în mod constant exerciţii fizice înaintea sarcinii se poate începe cu mers pe jos în ritm propriu cu accelerarea ritmului timp de 20 . patinaj. greaţă. călărie. rezistenţei şi vitezei de lucru excesive. de aceea nu se recomandă începerea unui sport solicitant în timpul sarcinii. Activitatea fizică a femeii gravide trebuie să fie în concordanţă ca tip şi intensitate cu cea de dinaintea stării de graviditate. sauna. cu efecte benefice ale descărcării de greutate a organismului constând în uşoare diminuări ale frecvenţei cardiace fetale şi ale tensiunii arteriale materne. • Se recomandă exerciţii cu îngreuieri mici sau exerciţii la bicicleta ergometrică. Temperatura apei trebuie să nu depăşească 37°C deoarece temperaturile mai mari au risc teratogen. • Numărul de repetări creşte progresiv odată cu adaptarea organismului la efort. metroragii. • Exerciţiile fizice de orice fel vor fi oprite imediat dacă apar: oboseală. situaţii în care se pot doza bine îngreuierea şi timpul de lucru. • Pentru cazurile patologice apărute după naştere se folosesc mijloace fizice speciale. • Exerciţiile în decubit dorsal trebuie reduse în ultimele două trimestre de sarcină pentru că reduc fluxul sangvin uterin. contracţii uterine. Sunt indicate aproape toate tipurile de exerciţii. apa fierbinte sau rece. • Efortul fizic trebuie să fie moderat. • Pragul de efort nu trebuie depăşit. • Exerciţiile se corelează cu o dietă alimentară adecvată (cel puţin 300 calorii suplimentare pe zi). totuşi există reţineri cu privire la sporturile cu impact mare aşa cum ar fi schiatul pe pante abrupte sau alpinismul. dispnee. cefalee.30 de minute. • Sporturile indicate sunt înotul şi tirul.Programul kinetic trebuie efectuat cu o oră înainte de masă sau la 2 ore după. Se execută de trei ori pe săptămână. dureri toracice. Răspunsul organismului acesteia la efortul fizic este asemănător cu al femeii negravide (de exemplu se înregistrează aproximativ 70 -75% din alura ventriculară maximă). Poate fi practicat înotul. • Sporturi contraindicate: ski. exerciţiile trebuie oprite când apare senzaţia de oboseală. În general parametrii cardio . 63 • . Este cunoscut faptul că femeia gravidă este tot atât de aptă de a face exerciţii fizice ca şi o femeie negravidă.respiratori variază la fel ca şi la femeia negravidă. fără solicitarea forţei. astenie musculară.

• vor fi evitate activităţile fizice care necesită simulări. • se contraindică efortul fizic în timpul febrei sau al altor afecţiuni intercurente. cu atenţie însă la poziţia adoptată. împingeri bruşte.10 minute de încălzire (mers pe jos. • este contraindicată cura de slăbire în cursul sarcinii. flexie completă de genunchi. baschet) pot fi practicate doar de către atletele antrenate şi cu o condiţionare bună la efort. în sensul că se va evita flexia anterioară a trunchiului. Joggingul.Se pot efectua exerciţii la bicicleta ergometrică. ridicarea ambelor membre inferioare (de tip sărituri) şi aplecările complete cu flexie de şold (de tip “atinge degetele de la picioare cu mâinile”). • după a treia lună de sarcină se vor evita exerciţiile din decubit dorsal. 64 . care poate genera durere lombară. În sarcina avansată este recomandată prudenţă la exerciţiile din ortostatism deoarece acestea prezintă riscul scăderii frecvenţei cardiace datorită compresiunii venei cave inferioare de către uterul gravid.10 minute de “răcire” (exerciţii respiratorii). • exerciţiile fizice nu se vor practica în atmosferă caldă şi umedă. tenisul. antrenamentul de forţă. • şedinţele de exerciţii fizice se încep cu 5 . • oprirea efortului fizic nu se face brusc – sunt necesare 5 . cu atenţie însă la eventualele accidente ce pot surveni. • sarcina şi efortul fizic necesită o suplimentare a aportului caloric cu 300 calorii/zi. bicicletă ergometrică cu rezistenţă mică). • se vor evita perioadele lungi de repaus în special ortostatismul prelungit fără mişcări asociate. sporturile de contact (volei. • în timpul exerciţiului fizic este indicată măsurarea frecvenţei contracţiilor cardiace care în mod normal nu trebuie să depăşească 140 bătăi/minut. În stabilirea metodologiei programului de exerciţii se ţine cont de următoarele prescripţii: • şedinţele de exerciţii fizice vor avea frecvenţa de cel puţin 3 pe săptămână şi durata de minim 20 de minute. • durata unui exerciţiu cu efort intens nu trebuie să depăşească 15 minute. • se recomandă un sutien potrivit pentru a susţine sânii modificaţi în timpul sarcinii şi o încălţăminte comodă care să asigure un spijin corect al plantei pe sol.

Întârzierea în creşterea intrauterină a fătului. sau în regiunea pubiană. Ruperea spontană prematură a membranelor. contracţii uterine persistente. tulburări vizuale. 65 . aşa cum sunt: scurgerile de lichide din vagin (în caz de ruptură de membrane) sau hemoragie vaginală. Iminenţa de naştere prematură. Sarcina multiplă. Insuficienţa coronariană. apariţia aritmiilor. creşterea frecvenţei contracţiilor cardiace. creşterea tensiunii arteriale. cefalee. Trebuie avut în vedere faptul că în timpul parcurgerii programului de exerciţii pot să survină unele evenimente care să necesite oprirea acestuia. care pot sugera debutul unei naşteri premature. încetarea mişcărilor fetale. Câştig ponderal insuficient (sub 1 kg/lună în ultimele trimestre). sau lombară joasă. oboseală accentuată.istmică. care se menţine şi după încetarea efortului fizic. Hemoragiile de trimestru 2 sau 3.Contraindicaţii pentru efectuarea exerciţiilor fizice în sarcină (stabilite de Colegiul American al Obstetricienilor şi Ginecologilor) (2): Hipertensiunea arterială indusă de sarcină. Placenta praevia (placenta jos inserată). durere bruscă abdominală.8 pe oră. Insuficienţa cervico . tumefierea feţei şi a extremităţilor. vertij. Abdomenul cicatricial. durere toracică. Naştere prematură în antecedentele obstetricale. durere în gambe (sugerează debutul unei flebite). mai dese de 6 .

. Mijloace folosite Exerciţii libere. Menţinerea unei greutăţi corporale adecvate vârstei sarcinii – în primele două săptămâni este permisă o creştere de maximum 2 kg.exerciţiile de viteză. Profilaxia vergeturilor. Adaptarea prin exerciţii de respiraţie a mişcărilor respiratorii toracice şi diafragmatice la noile condiţii fiziologice impuse de sarcină. 66        1. Având în vedere acest fapt. 4.2. . Menţinerea unei capacităţi de efort adecvate. Obiectivele programului de kinetoterapie Deprinderea unui autocontrol prin care gravida să îşi menţină o postură corectă şi implicit un aliniament corporal fiziologic. sâni pentru prevenirea apariţiei vergeturilor. Exerciţii la aparate. 7. Exerciţii de stretching.supra încălzirea organismului (poate fi afectat fătul). Exerciţii cu obiecte de gimnastică (mingi. . fiind recomandată în mod special bicicleta ergometrică. 1. 2. plimbări în aer liber. Se vor evita: . bastoane). 3. Jogging. programul kinetic trebuie să cuprindă exerciţiile globale de menţinere a sănătăţii fizice şi psihice a gravidei.V. 6. benzi elastice. coapse. deoarece există posibilitatea ca embrionul să nu fie bine fixat în uter. Indicaţii metodice Pentru evitarea dezechilibrărilor.exerciţiile de forţă sau de rezistenţă.săriturile. 2. . Refacerea tonusului şi elasticităţii muşchilor şi articulaţiilor. Educarea musculaturii pelviperineale în vederea îmbunătăţirii autocontrolului. se vor adopta poziţii de lucru cu baza lărgită.exerciţiile în care este solicitat excesiv abdomenul. Masaj plantar cu ajutorul plăcii cu role şi masaj cu creme cosmetice pe abdomen. şi mai ales metoda Bob Anderson. . cu obiective specifice şi contraindicaţii (1). Kinetoterapia în primul trimestru de sarcină Cu toate că în primul trimestru de sarcină capacitatea de efort a organismului nu este afectată. gradul de solicitare prin exerciţii fizice trebuie să fie inferior celui dinaintea sarcinii. 5. Exerciţii cu îngreuieri reduse cum ar fi gantere uşoare.

aşezat cu trunchiul înclinat înainte şi braţele sprijinite pe un suport. în timp ce mâna aşezată pe torace rămâne fixă. o palmă pe torace şi alta pe abdomen şi execută mişcări respiratorii ample. urmând o pauză de 12 sec. dorsal sau din aşezat (sedestatism).pe genunchi cu antebraţele sprijinite pe un scaun. cu durata de 6 sec. cu sprijin pe palme. Reeducarea mişcărilor respiratorii se face şi în vederea coordonării acestora cu mişcările de distensie. medie şi inferioară).adaptarea ventilaţiei şi implicit a hematozei pulmonare la necesităţile crescute din timpul sarcinii (se adaugă consumul de oxigen al fătului). 4. . .pe genunchi. ceea ce uşurează coborârea diafragmului. Aceste exerciţii de respiraţie diafragmatică se execută după următoarea tehnică: subiectul stă în decubit dorsal cu genunchii flectaţi. coapsele în abducţie. determină micşorarea distanţei dintre simfiza pubiană şi coccis precum şi a celei dintre tuberozităţile ischiatice prin auto înălţări ale planşeului pelvin. b) în expiraţie. După însuşirea acestei tehnici se poate trece la conştientizarea respiraţiei toraco . Din acest motiv se recomandă învăţarea unor poziţii din care se poate realiza uşor autocontrolul pelvin: a) contracţiile voluntare ale muşchilor pelviperineali se realizează din decubit lateral. aceste contracţii ale musculaturii planşeului pelvin. a mişcărilor respiratorii. deoarece un autocontrol eficient al acesteia este necesar pentru: .abdominale inferioare. tălpile pe sol. Se pune accent pe exerciţiile de respiraţie (se reeducă respiraţia diafragmatică şi respiraţia costală pe regiunile superioară. tălpile pe sol.poziţia genupectorală: sedestatism. ceea ce determină un plus de ascensiune diafragmatică. . (se efectuează 5-6 serii de 2-3 ori pe zi). atât în cursul naşterii (fazele de dilatare şi de expulzie) cât şi în timpul lăuziei.utilizarea ritmică. pentru refacerea musculaturii abdominale şi pelviperineale. în cursul ultimei luni de sarcină. 67 . în mod conştient. relaxarea abdomenului cu bombarea acestuia. genunchii flectaţi. sucţiunea abdomenului prin contracţia musculaturii. . Respiraţia diafragmatică se îmbunătăţeşte cu ajutorul exerciţiilor de respiraţie abdominală: a) în inspiraţie.3. a căror amplitudine este urmată de mâna aşezată pe abdomen. b) controlul distensiei perineale se face din poziţii ce împreună cu gravitaţia facilitează coborârea fătului: . spatele rezemat.

e) Sunt indicate exerciţiile de stretching după metoda Bob Anderson. eventualele poziţii vicioase sau chiar deformaţii ale corpului. ce vor avea ca principiu o extensie axială neforţată a corpului.stare de sănătate.  poziţia de lucru: aşezat. . . genunchii trebuie să fie plasaţi puţin mai sus decât şoldurile.. Se începe cu o întindere musculară uşoară ce durează 10 –30 sec.La controlul distensiei perineale contribuie şi diafragmul. Se vor recomanda anumite poziţii de lucru. timp de 30 sec. membrele superioare în abducţie uşoară şi cu palmele sprijinite pe pat. 68 .vârstă.  poziţia de relaxare: decubit dorsal. odihnă şi de relaxare. genunchii în uşoară flexie.mobilitatea articulară. d) Programul kinetic trebuie adaptat în funcţie de următorii factori: . Capul şi genunchii se vor sprijini pe o pernă mică şi respectiv pe un sul.  poziţia de odihnă: decubit dorsal cu introducerea unei perne mici în regiunea toracală pentru a preveni apariţia cifozei. realizând o împingere de sus în jos însoţită de o senzaţie de distensie perineală. urmând o întindere mai pronunţată. Se ţine cont de faptul că întinderea musculară nu trebuie să provoace durere (se are în vedere elasticitatea musculară individuală a gravidei). Pentru aceasta gravida se va examina la oglindă împreună cu kinetoterapeutul vor căuta prin examen din faţă şi din profil. coloana dreaptă (spatele sprijinit) şi tălpile pe un suport. de aceea este indicat următorul exerciţiu: inspiraţie cu bombarea abdomenului urmată de contracţia muşchilor abdominali. c) Instituirea unui autocontrol postural.

mers cu mişcări de respiraţie. . atât alternative cât şi simultane. . Variante de mers: .Program de kinetoprofilaxie destinat primului trimestru de sarcină: 1. 69 . braţul din direcţia mişcării trăgând de braţul opus şi menţinând astfel întinderea. Exerciţii de stretching pentru partea superioară a corpului:  Poziţia iniţială: stând depărtat: a. c) exerciţii pentru cap şi gât: flexii. .mers pe marginea externă a plantei.alergare cu paşi laterali. halucele atingând podeaua. 4. 3. înclinarea laterală a trunchiului.alergare obişnuită. extensii. Inspiraţia se face cu ridicarea braţelor pentru lărgirea diametrelor toracice. .alergare cu paşi încrucişaţi. 2. precum şi translări în plan sagital. . rotaţii.  Poziţia iniţială: aşezat pe mingea Physioball.alergare cu pendularea succesivă a gambelor înapoi. rotaţii ale umerilor în ambele sensuri. La fiecare pas gravida ridică braţele la verticală şi concomitent flectează un genunchi la piept. Variante de alergare: . înclinări. cu braţele întinse. . cu braţele sus. Se recomandă ca aceste exerciţii să se facă în faţa oglinzii. . cu sau fără îngreuiere.lergare cu genunchii întinşi. .alergare cu opriri şi adoptarea atitudinii corporale corecte. b) exerciţii destinate centurii scapulo-humerale: ridicări şi coborâri ale umerilor.mers cu extensia verticală şi orizontală a braţelor.mers încrucişat.mers cu palmele pe umeri. Se face apoi aceeaşi mişcare în sens invers. . folosit după alergări. Exerciţii destinate părţii superioare a corpului:  Poziţia iniţială: stând a) adoptarea unei poziţii corecte. d) exerciţii pentru membrele superioare pe diagonalele Kabat.mers fandat cu trunchiul aplecat şi braţele în extensie. se execută: a) fandări laterale cu trunchiul drept şi palmele pe umeri. . b) translări laterale ale bazinului.

pacienta răsuceşte trunchiul menţinând poziţia obţinută şi insistând pe alungire. Exerciţii de reeducare a musculaturii pelviperineale:  Poziţia iniţială: decubit lateral şi apoi din aşezat (pentru contracţiile voluntare perineale). aceeaşi mişcare se face apoi şi pe cealaltă parte. Din decubit lateral cu genunchii flectaţi se pot face contracţii ale musculaturii planşeului pelvin urmate de contracţii ale muşchilor fesieri concomitent cu ridicarea gambelor şi menţinerea lor un timp în această poziţie. 7. Poziţia iniţială: aceeaşi ca mai sus. cu palmele pe torace. menţinând întinderea cu braţul corespunzător direcţiei rotirii. menţinerea întinderii şi apoi relaxare. apoi mişcarea se face şi în celălalt sens. braţele întinse 5.abdominale şi diafragmatice descrise anterior.  Poziţia iniţială: ortostatism. Poziţia iniţială: aşeazt cu un membru inferior întins având talpa în extensie şi cu celălalt membru inferior în flexie şi abducţie. se execută: 70 . Exerciţii de stretching pentru musculatura laterală a trunchiului şi pentru membrele inferioare: Poziţia iniţială: decubit dorsal cu un membru superior întins oblic pe sol şi capul răsucit în direcţia acestuia. Exerciţii de respiraţie  Poziţia iniţială: decubit dorsal. exerciţiul se execută şi cu celălalt picior întins. (pentru distensiile perineale voluntare).  Poziţia iniţială: quadrupedică. f) Exerciţii pentru tonusul muscular  Poziţia iniţială: decubit dorsal cu genunchii flectaţi şi tălpile pe sol. (pe genunchi. menţinând întinderea braţelor şi revenire.b. se execută înclinarea laterală a trunchiului. cu tălpile pe sol. de partea piciorului întins. 6.membrele inferioare flectate. aşezat cu sprijin pentru spate sau pe genunchi. Din această poziţie se vor executa exerciţiile de reeducare a respiraţiei toraco. gravida execută aplecări ale trunchiului cu prinderea gleznei piciorului întins. gravida flectează genunchiul homolateral şi apoi îşi roteşte corpul în partea opusă. cu sprijin înainte pe palme) cu genunchii depărtaţi: gravida se aşază pe călcâie simultan cu extensia trunchiul. braţele sus. aceeaşi mişcarea se execută şi în partea opusă.

bicicleta ergometrică). Poziţia iniţială: “lotus” sau „mahomedană” se întinde banda elastică în înaintea sau în spatele trunchiului. Dacă pacienta prezintă hiperlordoză. Poziţia iniţială: decubit ventral cu palmele pe sol la nivelul capului. Poziţia iniţială: decubit ventral cu braţele pe lângă corp. 71 . h)      Exerciţii de relaxare musculară Poziţia iniţială: decubit dorsal: scuturări ale membrelor. adducând astfel omoplaţii şi micşorând curburile cervicale şi lombare. ridicarea bazinului şi a zonei lombare de pe sol cu menţinerea poziţiei şi revenire lentă mai întâi cu zona lombar. gravida se ridică pe vârfuri şi duce braţele înainte. Se menţine contracţia izometrică a musculaturii trunchiului timp de 5-6 sec. gravida face extensia capului şi a umerilor concomitent cu tragerea spre înăuntru şi în jos a omoplaţilor. contracţiile izometrice durează 56 sec. Mers cu pendulări ale membrelor. gravida execută extensia trunchiului şi a capului (menţinut la acelaşi nivel cu trunchiul) cu braţele pe lângă corp. Mers cu exerciţii de respiraţie. Masaj sau automasaj (se poate folosi banda cu role sau placa cu role). dar cu rotaţia braţelor spre exterior. g) Exerciţii la aparate (Swing. Poziţia iniţială: decubit dorsal cu braţele pe lângă corp şi palmele aşezate pe abdomen. Poziţia iniţială: stând. Se execută acelaşi exerciţiu. exerciţii de respiraţie. până când palma heterolaterală ajunge la genunchiul heterolateral. Mişcarea se face apoi în sens invers. Mers cu rotaţii de trunchi. rotiri de trunchi cu sprijin pe cotul homolateral. se aşează un sul sub abdomen.     cu sprijin pe coate. contracţia izometrică se menţine 5-6 sec. flexii ale capului şi umerilor până la ridicarea omoplaţilor de pe sol şi aplatizarea zonei lombare. se menţine contracţia izometrică. gravida îşi roteşte braţele extern.

printr-o dietă adecvată. 5. Constituirea unui autocontrol postural şi folosirea lui permanentă. 2. precum şi dispariţia fenomenelor neurovegetative. Exerciţii la aparate. Exerciţii tip stretching. Exerciţii libere. Portul de ciorapi elastici pentru prevenirea apariţie varicelor şi eventual de talonete în cazul prăbuşirii bolţii plantare. automasaj (clasic. Prevenirea obezităţii. 4. . Gimnastică vasculară (Bürger). Asuplizarea musculaturii şi menţinerea tonicităţii. şi anume musculatura abdominală şi fesieră de o parte şi muşchii lombari şi psoas-iliacul de cealaltă. Masaj. pneumatic). Continuarea reeducării muşchilor perineului. se produce o accentuare a lordozei lombare prin retroversia bazinului. iar dacă au existat modificări ale structurii materialului osos vertebral sau dezalinieri ale coloanei se poate constitui în timp cifoza dorsală sau hernia discală L5-S1. bastoane). 6.redobândirea poziţiei neutre a bazinului prin restabilirea raportului fiziologic de forţe între două mari grupe musculare. În acest trimestru creşterea greutăţii corporale trebuie să fie de maximum 5 kg.          72 . Scăderea volumului expirator şi a celui de rezervă poate duce la dispnee şi astenie. 7.V. Hipotonia musculaturii abdominale poate determina constipaţie. Continuarea reeducării respiraţiei. Kinetoterapia în al doilea trimestru de sarcină Al doilea trimestru de sarcină are ca principală caracteristică faptul că după a treia lună de sarcină aceasta este bine implantată în uter. Mărirea greutăţii corporale poate determina apariţia platfusului şi a modificărilor circulaţiei venoase (1). Profilaxia modificărilor circulaţiei venoase. Profilaxia apariţiei vergeturilor. Exerciţii cu obiecte de gimnastică (mingi.exerciţii destinate menţinerii tonusului muşchilor paravertebrali. Prevenirea apariţiei aplatizării plantei.3. 3. Modificările ce se petrec în corpul femeii încep să necesite diminuarea efortului fizic. Obiectivele programului de kinetoterapie Realizarea menţinerii tonusului musculaturii posturale prin: . reflexogen. Mijloace folosite: 1. Astfel. prin schimbarea centrului de greutate.

ce favorizează întoarcerea venoasă şi prevene apariţia edemelor sau a varicelor.urmează 3-6 minute de odihnă cu membrele inferioare întinse orizontal. 7. 10. Se fac în continuare exerciţii pentru prevenirea căderii bolţii plantare. Nu sunt recomandate exerciţiile cu ridicarea membrelor inferioare şi în special forfecările deoarece favorizează eventraţiile.Indicaţii metodice: 1. 4.. 5. 8. Se recomandă masajul membrelor inferioare. 73 . 2. La masaj se adaugă mobilizări pasive ale piciorului. Se va insista pe tonifierea muşchilor paravertebrali (“şcoala spatelui” după Marianne Zachrison).în final se execută mişcări de masaj de o parte şi de alta a tendonului lui Achile. Este recomandat portul ciorapilor elastici.din decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate la 45° şi sprijinite. Se începe antrenarea muşchiului transvers abdominal. În cazul apariţiei edemelor se recomandă masaj reflexogen: . cu mişcări uşoare. 3.numărul de repetări al ciclului de exerciţii este de 4-5 o dată. precum şi punctul “ţâşneşte din nou” situate la trei CUNi deasupra maleolei interne. Gravida va face exerciţii de tip stretching. După masaj este recomandată gimnastica vasculară Bürger: . ceea ce determină scăderea întoarcerii venoase şi în consecinţă umplerea cardiacă insuficientă.acelaşi exerciţiu se execută apoi din aşezat. Decubitul dorsal nu va mai fi folosit ca poziţie de lucru. 9. tulburări ale ritmului cardiac etc. . Urmarea este scăderea debitului cardiac şi deci insuficienta irigare cu sânge a muşchilor dar şi a fătului. . 6. Se va avea grijă să adopte o delordozată. Tonifierea transversului abdominal se face prin exerciţii pentru musculatura abdomenului corelate cu exerciţii respiratorii. La aceasta se adaugă fenomene neurovegetative: hipotensiune cu ameţeală. . centripete. deoarece uterul mărit apasă pe vena cavă inferioară. Se continuă reeducarea respiraţiei.masaj pe faţa dorsală a piciorului de la degetul II până la gleznă şi de la degetul V până la gleznă. muşchi de presiune care are rol în expulzia fătului. gravida face 2-3 minute mişcări ale gleznei şi ale degetelor. . Vor fi utilizate poziţii cu baza de susţinere mare. sau de mai multe ori pe zi.

distribuţia fiind egală.gravida se va ridica din pat rostogolindu-se lateral şi odată ajunsă la marginea patului.după Marianne Zachrison): a) Gravida îşi va însuşi următoarea poziţie de odihnă: decubit lateral. şi pentru profilaxia deformărilor coloanei: 1. la fel ca în programul pentru trimestrul I. membrul inferior heterolateral în triplă flexie şi sprijinit pe o pernă. sub asistenţa kinetoterapeutului (fig 18) c) Poziţia iniţială: aşezat cu picioarele îndoite. din aşezat. tălpile pe sol. extensii şi rotaţii ale capului şi ale gâtului.Program de kinetoterapie destinat trimestrului II de sarcină: 1. atât alternativ cât şi simultan. va aşeza pe sol ambele membre inferioare concomitent. braţele înapoi. 3. exerciţii pe diagonalele Kabat. braţele în flexie uşoară (fig 17). palmele sprijinite pe sol. . .flexii. capul sprijinit pe o pernă mică. menţinere 5-6 sec. gravida execută genuflexiuni cu genunchii depărtaţi în timpul cărora ridică cu ambele mâini o greutate pe care o aduce la nivelul bazinului. Aceste exerciţii se fac în faţa oglinzii. Exerciţiile pentru spate – (şcoala spatelui . se efectuează autoânălţări cu greutăţi pe cap (şezuta se desprinde de sol). rotaţii. 74 .  Poziţia iniţială: aşezat . . 3. cu unul din membrele inferioare sprijinite pe un suport de 20 cm înălţime. gravida execută basculări ale bazinului cu scopul delordozării. .exerciţii la aparate. 2. aplecarea la masă sau la chiuvetă se va face cu coloana dreaptă. Exerciţii pentru partea superioară a corpului:  Poziţia iniţială: stând . Indicaţii metodice pentru menţinerea morfofuncţională a mecanismului de zăvorâre caracteristic apofizelor vertebrale. 2. cu împingere în braţe.pentru braţe şi torace. (fig 19.exerciţii cu obiecte. adducţii şi abducţii. Variantele de mers şi de alergare prezentate în cadrul programului precedent. aşezat sau decubit. b) Poziţia iniţială: stând. transportarea greutăţilor se face cu ambele măini. în scopul stimulării proprioceptorilor muşchilor paravertebrali şi a tonifierii acestora.pentru centura scapulo-humerală se efectuează ridicări şi coborâri.

f) Poziţia iniţială: stând depărtat cu mâinile la spate şi degetele încleştate. cu membrul inferior drept înainte. insistând pe intinderea muşchilor posteriori ai coapsei. se apleacă trunchiul şi se extinde mult membrul inferior stâng până când călcâiul ajunge la sol. 4. îndoit cu talpa pe sol. Exerciţii de stretching pentru umeri şi spate: d) Poziţia iniţială: stând depărtat. întinzând celălalt picior cu talpa în flexie dorsală. Exerciţii pentru tonusul muscular Exerciţii pentru muşchii abdominali Poziţia iniţială: decubit dorsal cu genunchii flectaţi şi tălpile sprijinite pe sol. palmele la ceafă: . cu un membru superior flectat cu palma pe umărul opus şi braţul menţinut orizontal. Poziţia iniţială: decubit lateral. se prinde cotul cu cealaltă mână şi se execută tracţiuni în cursul cărora are loc îndepărarea omoplatului de coloană. Poziţia iniţială: pe genunchiul stâng. acelaşi exerciţiu se execută şi din decubit lateral dreapta. Exerciţii de streching pentru trunchi şi membrele inferioare: Poziţia iniţială: aşezat cu picioarele în flexie şi abducţie. se împing genunchii cu ambele coatele. e) Poziţia iniţială:aşezat cu un cot flectat şi palma pe scapula heterolaterală. şi apoi extensia genunchilor. Exerciţiile pentru muşchii planşeului pelvin Sunt aceleaşi ca pentru semestrul I de sarcină. cu mâinile pe genunchiul drept. Se face apoi aceeaşi mişcare în sens invers. 6. se prinde cotul respectiv cu cealaltă mână şi se trage de el. 5. cu translarea înainte a trunchiului. Se continuă exerciţiile de reeducare respiratorie 7. mişcarea se face alternativ. se prinde glezna piciorului drept şi se execută extensia acestuia. gravida flectează un genunchi la piept.flexii ale trunchiului şi revenire (variante: cu braţele pe lângă corp) 75 . gravida execută aplecări alternative ale trunchiului către un genunchi şi către celălalt. 8. stânga. realizând astfel întinderea rotatorilor interni. Poziţia iniţială: decubit dorsal. apoi mişcarea se face şi în celălalt sens. se face extensia maximală a membrelor superioare.- ridicarea din aşezat o va face tot prin împingere în braţe. Poziţia iniţială: din aceeaşi poziţie ca mai sus. cu întindere şi menţinerea poziţiei. (genunchiul se desprinde de sol) mişcarea se execută idem şi cu membrul inferior opus.

executând o rotaţie externă şi menţinând întinderea musculaturii. Mişcarea se face alternativ. evitându-se lordozarea sau rotaţia trunchiului. se întinde un membru inferior la acelaşi nivel cu trunchiul. talpile pe sol: se apucă cu degetele de la picioare un prosop. urmată de răsuciri ale trunchiului. Exerciţiul se poate efectua şi izotonic (cu îngreuiere). b) Poziţia iniţială: „poziţia lotus” (aşezat cu picioarele îndoite şi încrucişate) ridică orizontal braţele. un braţ sus celălalt înapoi jos. . se execută acelaşi exerciţiu cu membrul inferior în flexie la 90º. gravida efectuează contracţii voluntare ale muşchiului transvers abdominal în timpul mişcărilor respiratorii (fig 24). . rotaţii în sensul acelor de ceasornic al membrului inferior heterolateral.flexii cu răsuciri ale trunchiului şi ducerea unui membru superior la genunchiul opus şi revenire. Poziţia iniţială: quadrupedică sau stând. Se poate folosi şi o banda elastică (fig 28). 76 - .pedalări. se execută abducţia membrului inferior heterolateral la 45º cu talpa flectată dorsal şi menţinerea poziţiei. ridicare pe vârfuri. cu membrele inferioare uşor îndoite (delordozare).extensorul ţinut de capete: se execută întinderea extensorului şi revenire.  Exerciţii la aparate .Exerciţii pentru musculatura plantară a) Poziţia iniţială: stând. cu atebraţul flectat. coatele flectate efectuând o rotaţie externă izometrică.flexii ale trunchiului simultan cu flexii ale membrelor inferioare.  Exerciţii pentru muşchii fesieri: a) Poziţia iniţială: quadrupedică cu sprijin pe antebraţe. b) Poziţia iniţială: aceeaşi poziţie ca mai sus. urmând strângerea acestuia. . b) Poziţia iniţială: quadrupedică cu sprijin pe antebraţe. c) ) Poziţia iniţială: stând. Exerciţiul se poate executa şi cu flexia alternativă a membrelor inferioare. mişcarea se face alternativ (fig 27). coborâre pe marginea externă a plantei şi flectarea degetelor. b) Poziţia iniţială: aşezat.  Exerciţi pentru muşchii spatelui a) Poziţia iniţială: quadrupedică. gravida ridică orizontal membrul superior.flexia coapselor pe bazin cu o minge ţinută între picioare.  Exerciţii pentru abductori şi pentru rotatorii externi ai membrelor inferioare a) Poziţia iniţială: decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng în flexie. membrele inferioare îndoite.

kinetoterapeut şi tată. Menţinerea tonusului musculaturii posturale. psiholog. Pe de altă parte. Profilaxia tulburărilor circulatorii (tulburările întoarcerii venoase). V. Gravida va fi informată şi asupra metodelor de naştere naturală. greutatea corporală mărită solicită articulaţiile cu un grad crescut de laxitate datorită imbibiţiei apoase produse de estrogeni şi de relaxină. ceea ce predispune la accidente.       77 .4. al cărei organism trebuie să asigure şi oxigenul necesar fătului. Masaj şi automasaj. Mijloace folosite: Exerciţii libere. a) Masaj şi gimnastică vasculară Bürger. Exerciţii de streching. Kinetoterapia în al treilea trimestru de sarcină În trimestrul al treilea de sarcină fătul se dezvoltă mult. Gravida va învăţa şi poziţiile ce facilitează coborârea fătului. Profilaxia producerii platfusului. Un alt deziderat este pregătirea corpului gravidei pentru naştere (1). La pregătirea fizică şi psihologică pentru actul naşterii va contribui o echipă compusă din medic. efortul fizic nu poate fi susţinut mult timp. Menţinerea elasticităţii musculare şi articulare. Plimbări (gravida va purta încălţăminte comodă şi talonete). Se are în vedere scăderea progresivă a dificultăţii exerciţiillor pe măsură ce sarcina se apropie de termen. Exerciţii de relaxare musculară. Educarea perineului în sensul formării reflexelor de distensie şi de expulzie concomitent cu o respiraţie adecvată. Exerciţii la aparate (dintre aparate vor fi utilizate doar placa pentru masaj reflexogen şi cea pentru muşchii plantari). Din aceste motive în trimestrul III de sarcină programul de kinetoterapie trebuie adaptat noilor condiţii fiziologice dar şi particularităţilor pacientei. Din cauza dificultăţilor de oxigenare. Exerciţii cu obiecte. ceea ce solicită aparatele cardiovascular şi respirator ale gravidei. Obiectivele programului de kinetoterapie Însuşirea de către gravidă a posturilor ce trebuiesc adoptate în cursul diferitelor activităţi.

b) reflexele necesare naşterii: . astfel că în luna a 9-a gravida va face doar exerciţii de respiraţie necesare travaliului. timp de un minut. Concomitent respiraţia este blocată. gravida ridicând capul şi punând bărbia în piept. obstetricală. . sprijinită pe coate. în decubit dorsal sau în poziţie obstetricală. Fixarea acestor reflexe se poate face din următoarele poziţii: 6. durata şi volumul de lucru se reduc. cu gura deschisă. exerciţii uşoare destinate membrelor şi plimbări. toate acestea pentru a evita coborârea diafragmului şi deci creşterea presiunii intraabdominale atunci când nu este cazul. stând pe genunchi cu picioarele depărtate şi şezutul coborât spre călcâie. execută o inspiraţie cu bombarea abdomenului urmată de contracţia acestuia şi de contracţia musculaturii pelviperineale. 8. Pe măsură ce se apropie termenul naşterii intensitatea. concomitent cu distensia perineului (are senzaţia relaxării vezicii şi rectului). 2. cu membrul inferior heterolateral abdus şi sprijinit. Se va exersa blocarea respiraţiei. atât în inspiraţie cât şi în expiraţie. 9.reflexul de împingere – gravida insipiră adânc.Indicaţii metodice: 1. în decubit lateral.reflexul de expulzie (Valsalva): gravida. 7. cu trunchiul aplecat şi antebraţele sprijinite pe un scaun. Pentru pregătirea fizică necesară actului naşterii gravida va învăţa: a) respiraţia pe care o va utiliza în timpul contracţiilor: toracică superficială. 78 . bombându-şi abdomenul. stând depărtat cu trunchiul aplecat înainte şi antebraţele sprijinite. utilizănd apoi presiunea intraabdominală mărită pentru o împingere de sus în jos prin contracţia muşchilor abdominali. gâfâită.

4. gravida efectuează translarea bazinului spre 79 . alternativ. 8. fandări laterale spre stânga sau dreapta cu aplecarea trunchiului spre genunchiul flectat. se prinde glezna heterolaterală şi se abduce coapsa mult în sus. Exerciţii pentru partea inferioară a corpului: 1. Sunt aceleaşi ca şi la programele precedente dar. Exerciţii de streching Se repetă exerciţiile din programul precedent mai puţin cele care se efectuează din decubit dorsal. 10. 3. ţinându-se cu mâinile de bara de gimnastică. 5. Poziţia iniţială: „poziţia lotus”. Poziţia iniţială: aşezat. gravida se ţine cu mâinile de glezne şi realizează basculări laterale ale bazinului. gravida efectuează extensii alternative ale membrelor inferioare. 4. Poziţia iniţială: quadrupedică. cu mai puţine repetări şi preferabil din aşezat. cu genunchii depărtaţi. 5. pentru a nu se comprima vena cavă inferioară şi a se reduce astfel umplerea cardiacă. celălalt picior având talpa în flexie. Însuşirea reflexelor de distensie perineală şi expulzie 1. exerciţii pentru profilaxia căderii bolţii plantare.Program de kinetoterapie pentru trimestrului III de sarcină: 1. 2. exerciţii la pedalier. pentru a se evita apariţia oboselii unor grupe de muşchi sau dezechilibrările. Poziţia iniţială: aşezat. gravida se ridică pe vârfuri şi apoi efectuează semigenuflexiuni. Poziţia iniţială: aceeaşi poziţie de mai sus. 9. capul sprijinit cu mâna homolaterală. 7. Variante de mers. 2. Poziţia iniţială: stând depărtat. Poziţia iniţială: stând. Poziţia iniţială: quadrupedică (cu antebraţele sprijinite pe mingea Physioball) se execută mişcări alternative de abducţie a coapselor. realizând astfel întinderea adductorilor coapsei şi rotatorilor interni. după 12 paşi se schimbă varianta. Poziţia iniţială: decubit lateral. Poziţia iniţială: aşezat. se efectuează rotaţii externe ale gleznelor. cu un genunchiul flectat. se execută alternativ flexia şi apoi abducţia unui membru inferior (ajutând cu mâinile). Poziţia iniţială: aceeaşi poziţie de mai sus. cu călcâiele apropiate de şezut. 3. cu antebraţele spijinite de un scaun. Exerciţii pentru partea superioară a corpului Se repetă exerciţiile din programul precedent care se vor efectua în faţa oglinzii. 6.

în special a musculaturii ce menţine un aliniament postural corect. de detensionare a organelor pelvine).5. Exerciţii de relaxare musculară. Se repetă exerciţiile din programele precedente. Kinetoterapia lăuzei Programul kinetoterapeutic postpartum îşi propune refacerea estetică a organismului femeii. 7. V. Se poate folosi placa cu bile sau banda cu role 8. Acest tip de respiraţie va fi folosit în timpul contracţiilor. Lehuzele ce vor beneficia de kinetoterapie vor fi împărţite în două grupe: • Lehuze care nu prezintă afectări anatomofuncţionale şi au testul muscular 3 sau mai mare. cu spatele rezemat şi picioarele în flexie şi abducţie. care vor beneficia de programe recuperatorii individualizate. sunt comparabile (4). pe gură. în timpul inspirului şi în timpul expirului. Obiectivele sunt:  profilaxia trombozelor şi 80 . apreciate prin testarea funcţiei musculare. Gimnastică vasculară Bürger. Pentru prima categorie programul kinetic este împărţit în două perioade. • Lehuze cu diferite afecţiuni. Efectul psihic benefic este dat de faptul că femeia ştie că poate beneficia de o refacere uşoară şi completă după naştere (1). b) exerciţii de blocarea a respiraţiei. refacerea perineului (dacă acesta a avut de suferit) şi refacerea dezechilibrelor musculare de după sarcină. 2. Masaj terapeutic şi reflexogen. a lehuziei propriu-zise (10 zile) şi lehuziei tardive (30 de zile). Kinetoterapia la domiciliu a femeii însărcinate presupune eliminarea variantelor de alergare şi a exerciţiilor executate la aparate. gravida efectuează exerciţii de respiraţie: a) respiraţie superficială şi gâfâită. Poziţia iniţială: aşezat. automasaj.călcâie concomitent cu relaxarea muşchilor diafragmei pelvine (obţine senzaţia de distensie pelviperineală. însă rezultatele. 6.

81 . refacerea muşchilor diafragmei pelvine.

profilaxia trombozelor. se poate efectua în cursul perioadei de expulzie a fătului o perineotomie oblică (secţionarea oblică a ţesuturilor perineale). şezând. sfincterului anal şi a rectului. exerciţii pentru aliniamentul postural. apoi costală inferioară. muşchii abdominali. braţelor şi picioarelor. ziua 5: programul din ziua 4. afecţiuni fetale (3). combinate cu exerciţii de relaxare musculară. cu accent pe cele de aliniere a coloanei vertebrale (1). ortostatism). executate din poziţia şezând. Cel mai frecvent se efectuează în dreapta. exerciţii pentru muşchii spatelui. coloana vertebrală (din decubit dorsal. În lehuzia tardivă este indicat un program kinetic ce cuprinde variante de mers şi alergare. pe toată durata execuţiei bazinul fiind menţinut în poziţie delordozată.Programul kinetic în lehuzia propriu-zisă : Ziua 1: exerciţii de respiraţie diafragmatică. ziua 2: programul din ziua 1 + exerciţii de membre superioare şi inferioare executate lent şi alternativ.5. travaliu prelungit. iar dintre muşchii regiunii sunt lezaţi ridicătorii anali. Obiective: ameliorarea durerilor. Operaţia are caracter profilactic. diferite boli asociate sarcinii.1. ziua 3: programul din ziua 2 + masaj ale membrelor inferioare la care se adaugă însuşirea tehnicii de oprire a jetului urinar în timpul micţiunii. ziua 4: programul din ziua 3 + răsuciri de trunchi şi exerciţii pentru gât şi coloană. apoi lehuza execută contracţia musculaturii abdominale şi perineale. executate din decubit dorsal. îmbunătăţirea respiraţiei. cei ai diafragmei uro-genitale. Operaţia este indicată în caz de disgravidie. vindecarea făcându-se fără consecinţe funcţionale. îmbunătăţirea respiraţiei. cu accent pe exerciţii destinate muşchilor perineali. medie şi superioară. în ziua a 7-a se reiau exerciţiile anterioare. spre deosebire de o ruptură cu margini anfractuoase a musculaturii perineale. cu genunchii flectaţi şi tălpile pe sol. Kinetoterapia lăuzei cu perineotomie (epiziotomie) În scopul evitării ruperii perineului. Se poate relua practicarea unui sport. V. ziua 6: programul din ziua 5 + exerciţii pentru muşchii abdominali. 82     .

în următoarea ordine: exerciţii de încălzire. programul încheiindu-se cu o şedinţă de relaxare. refacerea musculaturii pelvi-oerineale.şedinţa de kinetoterapie începe cu efectuarea unui masaj stimulant. se extinde membrul inferior şi apoi se ajunge în decubit ventral. exerciţiu de conştientizare a diferenţei dintre starea de contracţie şi cea de relaxare a musculaturii pelviperineale. .  obţinerea unui aliniament postural corect. Urmează trecerea din decubit dorsal în decubit ventral: prin rostogolire. exerciţii de respiraţie abdominală. A doua zi: se efectuează programul din prima zi. exerciţiu de înclinare laterală din decubit dorsal cu genunchii îndoiţi.în primele trei zile se execută exerciţii de conştientizare a contracţiei muşchilor pelvi-perineali iar din a 4-a zi se încep exerciţiile Kegel. acesta favorizând eliminarea lohiilor. Pentru recuperarea postoperatorie lăuza va urma un program kinetic ce va ţine cont de următoarele indicaţii metodice: .nu se lucrează pe fond dureros. exerciţiu pentru prevenirea aplatizării bolţii plantare. cu genunchii flectaţi şi din poziţie delordozată. Dacă programul kinetic nu prezintă contraindicaţii se fac exerciţii de reeducare a respiraţiei din decubit dorsal. adăugându-se apoi exerciţii de activare a circulaţiei. Trecerea din decubitul dorsal în decubitul lateral se va face astfel: plecând din decubit dorsal. . . cu cotul flectat şi palma sprijinită pe saltea în dreptul toracelui. se flectează membrul inferior opus direcţiei rostogolirii şi membrul superior homolateral se adduce peste trunchi. Se învaţă ridicarea în şezut la marginea patului: din decubit dorsal cu membrele superioare abduse şi flectate din cot.se vor alterna efortul şi relaxarea. metroragie. . presopunctură. Se încearcă adoptarea decubitului ventral. Se pot efectua şi exerciţii uşoare. exerciţii de respiraţie completă. apoi se schimbă poziţia în decubit lateral prin adducţia coapsei flectate şi împingere în braţe. tehnica de relaxare Macagno.se întrerup exerciţiile dacă apar oboseală. . Se mai poate face masaj.se evită exerciţiile cu îngreuiere. se trece din decubit dorsal în decubit lateral. . Program kinetic pentru lăuza cu epiziotomie Prima zi: lăuza stă în pat cu picioarele apropiate. dispnee.  îmbunătăţirea rezistenţei la efort. cu genunchii flectaţi şi tălpile aşezate pe pat se îndreaptă mâna corespunzătoare direcţiei în care care se 83 . exerciţii de respiraţie toracică. se fac evaluările şi testul tusei.exerciţiile se execută înainte de masă sau la două ore postprandial. exerciţiu de respiraţie.

. Ridicarea în ortostatism: se porneşte din aşezat pe un şold cu membrul inferior addus peste celălalt. creşte progresiv durata de timp în care aceasta adoptă poziţii înalte (sedestatism. merge puţin cu paşi mici. mers plus urcarea şi coborârea unui etaj. A treia zi: se efectuează programul din ziua precedentă la care se adaugă gimnastica Burger. Membrul inferior opus este addus astfel încât să îl încrucişeze pe celălalt. odată cu efectuarea primilor paşi de către lăuză. exerciţii uşoare de streching.efectuează mişcarea de ridicare spre şoldul contralateral concomitent cu înclinarea genunchilor spre direcţia de ridicare. În această zi femeia se ridică. A patra zi: se face programul din ziua precedentă la care se adaugă exerciţii pentru muşchii adductori ai şoldului. exerciţiile Kegel din decubit lateral şi decubit ventral. ca antrenament la efort. conştientizarea aliniamentului postural corect iar ca antrenament la efort – 500 m. exerciţii Kegel pentru reeducarea planşeului pelviperineal. A cincea zi: se adaugă la exerciţiile din ziua precedentă un exerciţiu de distensie perineală combinat cu educarea respiraţiei. un exerciţiu destinat asuplizării coloanei vertebrale. un exerciţiu pentru tonifierea muşchilor extensori cervicali şi dorsali. exerciţii pentru tonifierea musculaturii pelviperineale executate din decubit dorsal. plus: exerciţi Kegel pentru musculatura pelviperineală. exerciţii pentru muşchii lanţului triplei extensii. se îngrijeşte de igiena personală. a tricepsului sural.mers de voie. iar ca antrenament de efort . un exerciţiu pentru tonifierea muşchilor abdominali superiori. 84 . conştientizarea posturii corecte şi mers pe jos 400 m. un exerciţiu pentru asuplizarea muşchilor trunchiului. A şasea zi: programul din ziua precedentă. decubit ventral. un exerciţiu pentru adductorii scapulei şi pentru musculatura extensoare cervico-dorsală. tibialului anterior. exerciţii pentru muşchii fesieri. exerciţii de autocontrol postural. ridicarea efectuându-se prin împingere în braţe. Se face o evaluare finală a aliniamentului posturali şi o testare a muşchilor perineali (3). un exerciţiu de tonifiere a musculaturii posturale. Apoi pacienta se ridică apucând marginea patului şi împingând în mâini. un exerciţiu de tonifiere a musculaturii abdominale. decubit lateral. Indicaţii metodice:  din a doua zi. ortostatism – plimbări). musculaturii plantare. simultan cu coborârea gambelor şi rotaţia pe şoldul dinspre marginea patului. un exerciţiu de încălzire cu distensie perineală indirectă. Se pot în cerca metode de relaxare (Schultze sau Jacobson). exerciţii pentru tonifierea tricepsului sural şi pentru prevenirea platfusului. astfel încât şezutul să fie adus spre marginea patului.

Datorită lui şi în mai mică măsură hormonilor corticosuprarenalieni. Diagnosticul diferenţial vizează în special iminenţa de naştere prematură. Kinetoterapia lehuzei cu simfizioloză (relaxarea dureroasă a simfizelor pelviene) În timpul gravidităţii este secretat un hormon placentar. adoptarea poziţiei aşezat se face treptat. devenind uzuală atunci când ajunge să fie comodă. Durerile sunt exacerbate în cursul mersului. plicilor inghinale. Conduita terapeutică constă în purtarea centurii trohanteriene sau chiar a unui bandaj gipsat. în timpul mersului pe loc se percepe frecarea oaselor pubiene. Examinatorul constată distanţarea anormală a oaselor pubiene. Această simptomatologie devine manifestă fie în trimestrul III de sarcină fie în lăuza imediată sau propriu-zisă. însoţită de relaxarea acestora.5. are loc relaxarea dureroasă a acestora. Din acest motiv un important rol profilactic îl are aportul de calciu adecvat perioadei gravidităţii şi suplimentarea cu vitaminele C şi D. În caz că apare în timpul lăuziei evoluţia este spre vindecare.2.relaxina. articulaţia sacroiliacă. coapselor. Simfizioloza se manifestă clinic prin dureri la nivelul articulaţiilor bazinului. are loc o imbibiţie apoasă la la nivelul tuturor articulaţiilor şi mai ales la nivelul articulaţiilor bazinului (simfiza pubiană. V. La producerea acestui fenome intervine şi hipocalcemia (este puisat calciul din organismul matern). 85 . nevralgia sciatică sau lombo-abdominală. precum şi instituirea unui program kinetic adecvat (3). musculaturii lombare. şi prin mobilitatea redusă la nivelul membrelor inferioare. Provocarea durerilor se mai poate face prin lovirea trohanterilor sau prin îndepărtarea crestelor iliace. Atunci când modificările morfofuncţionale produse la nivelul simfizelor pelviene sunt pronunţate. proces care se realizează în mai multe săptămâni. La stabilirea diagnosticuliui poate contribui şi semnul lui Boudin: pacienta adoptă poziţia stand depărtat iar examinatorul introduce indexul în vagin. Această laxitate articulară permite o uşoară mărire a diametrelor obstetricale în cursul naşterii. Dacă afecţiunea apare în cursul gravidităţii evoluează spre agravare. datorită ramolirii (înmuierii) cartilagiilor. uneori putându-se percepe chiar cracmente. cu faţa palmară pe marginea inferioară a simfizei pubiene. feselor. profilaxia osteomalaciei.

Se va face gimnastică respiratorie. întindrea cu putere în jos a acestei 86 . 2. îmbunătăţirea cirulaţiei sangvine. Reeducarea planşeului pelviperineal se poate face şi printr-o serie de exerciţii executate prin tuşeu vaginal (kinetoterapeutul va purta mănuşi chirurgicale şi este obligatoriu acordul pacientei): a) se pun în tensiune muşchii diafragmei urogenitale prin apăsare în jos şi îndărăt. Execuţia va fi lentă şi cu amplitudine mare. Se poate asocia masajul. V. la fel şi la apariţia oboselii. 5.3. profilaxia aderenţelor abdominale. cu accent pe respiraţia costală şi pe cea diafragmatică. îmbunătăţirea stării psihice. 3. exerciţiile se vor opri. trunchiului şi membrelor inferioare. Obiective: ameliorarea durerii. “trunchi pe membrele inferioare”. “cap pe trunchi”. cu acţiune selectivă asupra inspiraţiei şi expiraţiei. şi mai ales reeducarea pelviperineală prin exerciţii Kegel. precum şi exerciţii libere. Este recomandată gimnastica abdominală. La apariţia durerii. mobilizarea fiind precoce. ce va cuprinde exerciţii de “membre inferioare pe trunchi”. Kinetoterapia lehuzei după operaţia cezariană Se vor efectua exerciţii uşoare. Se recomandă exerciţii adresate diafragmului. tonifierea musculaturii planşeului pelviperineal. tonifierea musculaturii pelviperineale şi lombare.       Indicaţii metodice: 1. dar numai după vindecarea completă a cicatricei operatorii.    Obiectivele programului kinetic: reeducarea respiraţiei. 4.5. Vor fi utilizate contracţii izometrice urmate de relaxări. reducerea ţesutului adipos. redobândirea mobilităţii coxo-femurale normale şi reeducarea mersului. dar şi asupra raportului celor două faze. tonifierea musculaturii abdomenului şi implicit a presei abdominale şi a digestiei.

executate din decubit lateral. Ziua 5 .mişcări din articulaţiile membrelor.autocontrol postural. . vibraţii. . În cursul acestei zile lăuza se ridică din pat şi face câţiva paşi. b) pacienta fiind în poziţie ginecologică. . Ziua 3 .exerciţiile din ziua 2 plus: .exerciţii de încălzire efectuate din ortostatism.exerciţii de respiraţie abdominală. Ziua 2 .exerciţiile din ziua 4 plus: . la sala de kinetoterapie (3). deasupra pansamentului. .din sedestatism la marginea patului.exerciţii de încălzire din poziţiile: decubit dorsal. 7. realizat prin efleuraj. dar lăuza continuă exerciţiile precedente fie la domiciliu fie. cu genunchii flectaţi. fricţiune.exerciţii de respiraţie completă. Efleurajul şi vibraţia. tapotament. Program kinetic al lăuzei după operaţia cezariană Ziua 1 . decubit lateral şi din sedestatism la marginea patului .exerciţii de reeducare a planşeului pelviperineal. executate din decubit dorsal.exerciţii Kegel executate dintr-o poziţie comodă. Ziua 4 . cu genunchii uşor flectaţi.exerciţii de respiraţie toracică. 3 serii a câte 20 de repetări.exerciţii de încălzire. îndepărtându-le apoi: se fac contracţii împotriva rezistenţei timp de 6 sec. Din experienţa noastră rezultatele obţinute prin kinetoterapia practicată la domiciliu sunt comparabile din punct de vedere al calitaţii recuperării cu cele obţinute la sala de fitness (5). 87 . se introduc profund indexul şi mediusul în vagin. mai bine. pentru activarea circulaţiei.exerciţiile din ziua 3 plus: . frământat. cu pauze de 12 sec. . .exerciţii pentru musculatura abductoare a şoldului. 6. Ziua 6 – în această zi are loc externarea. ameliorează durerea. . Relaxare Jacobson. Masajul.exerciţiile din ziua 1 plus: . efectuate în regiunea plăgii cicatriceale.musculaturi (strech reflexul) determină un reflex miotatic de întindere (contracţia reflexă a muşchilor planşeului pelvin). Concomitent se fac şi exerciţii respiratorii.exerciţii de stretching efectuate din decubit lateral. se execută exerciţii pentru muşchii plantari.

sopl. Elemente de kinetoterapie. Veronica Bălteanu. 2. 111. Revista Medico-Chirurgicală. 2. 6. 88 . American College of Obstetricians and Gynecologists. Bacău.. 1999. Aspecte ale kinetoterapiei în obstetricăginecologie.Bibliografie: 1. 1994. 2007. 2. 111. Tomescu Alina Mariana. vol. Reflexologie in kinetoterapie. 1994. Ionescu A. Iacob D. B. 3. Hagiu.D. 2007. Veronica Bălteanu. Studiu comparativ al efectelor kinetoterapiei asupra femeii însărcinate. Ciobanu Doriana. ALL.A.D. 1. sopl.A. Vol 189. Editura universităţii din Oradea.N. vol. Studiu comparativ al efectelor kinetoterapiei asupra femeii lehuze. 5. ACOG Technical Bulletin. Bucureşti. nr. Editura Plumb. Revista MedicoChirurgicală. 2002. Mîrza D. Iacob D. 4. Institutul European Iasi. 7. Hagiu B. Niculescu Rodica. Ţopa Elena. Obstetrică fiziologică. 1998. febr. nr. Aldea Marie-Jeanne. Gimnastica medicală Ed. Brănisteanu Irina. 1. Exercises during pregnancy and the pospartum period.

p. care semnifică a fi alături de cineva. de cele mai multe ori. Îngrijirea bolnavilor la domiciliu ridică unele probleme de ordin psihologic a căror strânsă legătură cu desfăşurarea procesul terapeutic medical impune o discuţie preliminară despre impactul bolii asupra psihicului bolnavului. Camelia Soponaru Universitatea „Al. 6-8): 89 . La nivel instituţionalizat. În cadrul echipelor de derulare a acestor proiecte de îngrijire şi asistenţă la domiciliu au fost cuprinse şi serviciile oferite de kinetoterapeuţi în scopul recuperării psihomotrice. relaţia bolnavului cu personalul de recuperare psihomotorie. -are. o acţiune individualizată În teoria şi practica vieţii sociale există mai multe tipuri de asistenţă (după Ghe. -are şi adsisto. I.VI. Termenul de asistenţă provine din cuvintele latineşti: assisto. a-i acorda sprijin şi ajutor în rezolvarea unor probleme. a acorda asistenţă cuiva presupune a sprijini şi ajuta persoana în cauză să depăşească unele dificultăţi şi să rezolve anumite probleme. acordarea de asistenţă este. În sistemul asistenţei medicale şi sociale. La nivelul informal. Tomşa. răsunetul bolii asupra vieţii sale profesionale. consilierea psihologică şi terapia de suport. perioada ultimilor ani a adus o creştere a calităţii şi diversităţii serviciilor prin iniţierea unor programe de îngrijire a bolnavilor la domiciliu. Toate aceste aspecte ne conduc spre necesitatea oferirii unor informaţii kinetoterapeuţilor care îngrijesc bolnavi la domiciliu referitoare la psihologia bolii şi a bolnavului. 1999. etc. Prin îngrijirea la domiciliu se înţelege orice activitate de îngrijire medicală prestată de personal specializat. dr. familiale şi sociale. La acest nivel. al relaţiilor interpersonale. acordarea de asistenţă se referă la ansamblul acţiunilor organizate pe plan social cu scopul de a asigura condiţii optime de dezvoltare sau de a preveni şi înlătura situaţiile de suferinţă prezente temporar în viaţa persoanei. la domiciliul pacientului. care contribuie la îmbunătăţirea stării de bine a acestuia din punct de vedere fizic şi psihic. ELEMENTE DE PSIHOLOGIA BOLNAVULUI ŞI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ GHID PENTRU KINETOTERAPEUŢI asist. Cuza” Iaşi Introducere Perioada postrevoluţionară a însemnat pentru poporul român o perioadă de transformări majore şi rapide în toate domeniile vieţii socialpolitice şi economice.

Sunt probleme referitoare la asigurarea unui standard de viaţă decent pentru individ şi familia sa. realizat prin intermediul educaţiei. ajutor şi îndrumare acordate în special copiilor şi tinerilor.sprijin. c) asistenţa psihologică . la ocrotirea copiilor. tuturor persoanelor care participă la activităţi de instruire-învăţare. de dezvoltare personală şi orientare în cariera. psihologică.a) asistenţa medicală . Este vorba despre asistenţă calificată acordată persoanelor aflate în procesul de formare şi dezvoltare a propriei personalităţi. medici şi asistenţi medicali. Asistenţa medicală este realizată de personal specializat. consilieri pe probleme psihologice şi psihoterapeuţi cu competenţe specifice. b) asistenţa socială . Asistenţa este realizată de psihologi. 90 . manifestate prin disfuncţionalităţi şi dezechilibre ale structurilor lor de personalitate. Ca urmare a diversităţii şi complexităţii vieţii omului modern. educaţională . Astfel de probleme sunt de competenţa asistenţilor sociali şi intră în responsabilitatea autorităţilor publice. d) asistenţa pedagogică. consilieri educaţionali sau şcolari. de formare profesională şi. a bătrânilor.sprijinul şi ajutorul acordat acelor persoane care. a persoanelor cu diverse tipuri de handicapuri şi de disabilităţi etc. în anumite momente ale existenţei lor. Asistenţa pedagogică este realizată de către profesori psihopedagogi. pentru rezolvarea unor probleme de natură materială. acordarea de asistenţă medicală. au dificultăţi în adaptarea la solicitările vieţii.măsuri şi acţiuni referitoare la asigurarea condiţiilor adecvate de creştere şi dezvoltare biofiziologică a organismului uman. socială sau educaţională necesită din ce în ce mai mult o abordare interdisciplinară care presupune pe de o parte lucru în echipă dar şi o formare multidisciplinară a celor implicaţi în asistenţa persoanelor în situaţie de dificultate. dar şi adulţilor. de menţinere a unei stări optime de funcţionalitate şi de sănătate a acestuia.ansamblu de măsuri şi acţiuni de sprijin acordate persoanelor aflate în nevoie. în sensul larg al termenului.

Rezistenţa la boală este legată şi de maniera în care bolnavul îşi imaginează boala şi capacitatea sa de a înfrunta această boală. de către clinician ca o lipsă de simptome iar de către bolnav ca o stare de bien-être (A. analizat în mod global. adică din prisma datelor medicale furnizate de examenul clinico . În afara conţinutului său psihosomatic. Psihologia bolii şi a bolnavului VI. boala fiind. Reacţia bolnavului după stabilirea diagnosticului va depinde de natura lui şi caracteristicile psihologice ale individului. Acceptarea bolii poate reflecta o situaţie sursă de mari frământări sufleteşti. p. Boala reprezintă pentru organism o agresiune deosebită cu importante consecinţe. unul dintre principalele ei obiective îl constituie relevarea şi revalorizarea aspectelor reacţiei psihice a individului bolnav.145). negare. pesimism. el poate accepta sau refuza ideea de boală. o sinteză realizată de psihicul pacientului în care „conştiinţa bolii”. poate domina adesea în mod disproporţionat asupra substratului „real” organo .1. fenomen care se exprimă prin momentul şi felul adresabilităţii sale la medic.care îi asigură o adaptare normală. boala reprezintă o situaţie existenţială diferită de cea firească. indiferenţă sau independenţă. Omul devenit bolnav îşi pierde unul din atributele sale fundamentale . cum spune Păunescu .1.starea de sănătate . soldate cu un evident stres psihic de durată. mai ales la persoanele care supraestimează problemele pe care le va pune boala.1.lezional. Barrucaud – citat de Păunescu . dominată de logica instinctelor şi afectivităţii. Am putea spune precum Athanasiu că „sănătatea este privită de către patolog ca o stare de integritate. Aspecte generale ale bolii Sănătatea este o stare de bine pe plan fizic.1983. bolnavul părăseşte logica obişnuită şi pătrunde într-o lume „iraţională”.Podeanu. ca pe un stres contra propriei persoane. ca o stare de insecuritate sau dezastru. Boala este sinonimă cu o stare de disconfort psihic şi somatic. Athanasiu. Concepţia psihosomatică în medicină stă la baza diagnosticului şi tratamentului omului bolnav. Individul realizează pe plan psihologic boala ca pe o agresiune.anamnestic şi de investigaţiile paraclinice.Podeanu – subliniază faptul că intrând în boală. o lume egocentrică. 91 . la exigenţele mediului intern şi extern. psihic şi social. În sensul mai larg şi actual al medicinei psihosomatice.VI. Pacientul poate reacţiona la boală prin optimism. Abordarea psihosomatică a oricărui bolnav tinde să devină o modalitate curentă în conducerea demersurilor diagnostice şi terapeutice din perspectiva holistică a actului medical. în fond. dar şi din perspectiva psihologică a trăirilor generale. adecvată.

cit. acest tip de atitudine se întâlneşte la indivizii cu un tip de personalitate obsesiv. şi situaţia nouă de dependenţă. în Ioan Bradu Iamandescu. în primul rând prin aceea că – el trebuie să se supună unor exigenţe. dar aflaţi într-un moment de puternică încordare. În această categorie nu intră şi ignorarea unei boli grave. riscând agravarea simptomelor prin sfidarea „regulilor jocului”. Această categorie de persoane va nega ideea de boală prin subestimarea simptomelor sau.2. apreciază că. la care cele mai mici „rateuri” ale unor funcţii viscerosomatice solicitate de o arie de acte fiziologice (efort. Pe de altă parte. De obicei. Este un caz foarte frecvent. în cadrul căreia un individ echilibrat emoţional. în condiţiile în care subiectul percepe o serie de simptome care-l atenţionează ca „ceva nu este în regulă” cu corpul sau 92 . legate de tratarea bolii. Recunoaşterea bolii şi acceptarea situaţiei de bolnav  recunoaştere şi acceptare realistă. refuzul stării de boală în condiţiile conştientizării unor tulburări ce pot constitui semne ale bolii. mintale (deficit intelectual) sau a unui nivel redus de cultură sanitară (Athanasiu A..VI.. act sexual. b. cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care îi fac „surzi” faţă de propriile lor suferinţe. care-i modifică uneori substanţial modul său de existenţă. cu un nivel de cultură sanitară satisfăcător şi fără probleme existenţiale „presante”. El recunoaşte modificarea (fizică sau psihică) pe care o implică boala apărută ca un accident în viaţa sa. alimentaţie. alcool şi alimente preferate). raţională a situaţiei de bolnav. 1969.  conştiinţă a bolii disproporţionată faţă de substratul real organolezional (Păunescu Podeanu A. 1997). chiar dacă va recunoaşte boala. neurologice (anosognozia). etc) creează o stare de tensiune şi stres psihic. Negarea stării de boală. nu va accepta starea de boală. în faţa unor tulburări de ordin somatic apărute cu sau fără uzură aparentă. Reacţii în faţa bolii Reacţiile cele mai frecvente în faţa bolii sunt: a. 1983). În această categorie de reacţie în faţa bolii regăsim şi negarea. trebuie să-şi ajusteze comportamentul prin măsuri igieno-dietetice provizorii până la prezentarea la medic. ea poate să apară chiar la indivizi cu un psihic normal şi o atitudine „realistă” în viaţa de toate zilele. deoarece este destul de „incomod” pentru cineva să recunoască faptul că este bolnav. ori la un nevrotic cu idei prevalente de tip hipocondric.1. dar asimptomatice. Ignorarea bolii În situaţia în care ignorarea bolii nu este rezultatul unei afecţiuni psihice (schizofrenia). considerată obligatorie. este adesea greu (pentru unele persoane aproape imposibil) să se renunţe la un stil de viaţă sau un stil alimentar (fumat.

prin mecanisme inconştiente de apărare.  satisfacţiile constau în ocaziile oferite de boală. B. cit. în acelaşi timp. 1997). Iamandescu. statut în cadrul căruia pacientul îşi justifică slăbiciunea faţă de el şi faţă de ceilalţi. după Iamandescu.. toleranţă sau refuz. Această situaţie este întâlnită când urmărirea perseverentă a unui scop important nu-i permite individului să adopte situaţia de bolnav chiar dacă simptomele sunt evidente. et al. deşi înţelege aceasta. în I. Nu putem cere. Medicul. poate să aibă la bază. Cucu.amânarea „deciziei” prin speranţe vagi în caracterul ei trecător sau lipsit de gravitate. printre care şi acelea de a se putea sustrage unor relaţii negative sau frustrante care pun pe subiect în faţa unor exigenţe excesive.  introversiunea este un fenomen de retragere în măsura în care individul este sustras de la anturaj şi. 1980). pe care o provoacă starea patologică şi îi este cu atât mai greu cu cât boala se prelungeşte. În general. Dar aceasta presupune şi din partea medicului şi anturajului acceptare. negarea bolii denotă o mare fragilitate psihică. îi vine greu să se adapteze acestei stări de imaturitate afectivă.  regresiunea – boala oferă individului un statut de dependenţă. . concentrat asupra lui însăşi. compătimiţi.chiar cu psihicul său. Balint (citat de Cucu) găseşte în cadrul trăirii bolii următoarele situaţii:  satisfacţiile în cadrul trăirii bolii sunt parţiale şi umbrite de către suferinţă. 93 . Ambele situaţii de negare a stării de boală sunt puternic generatoare de stres psihic. Funcţia de regresiune poate fi reprezentată de tendinţa de a abdica în faţa vieţii şi a dureri. 1997): . două atitudini fundamentale (I. spălaţi.autoamăgirea. dorinţa şi exigenţa unor bolnavi de a fi hrăniţi. de a fi îngrijiţi de o anumită persoană înţelegătoare sau chiar maternă (I. bolnavului aflat în regresiune să aibă o judecată matură şi discernământ asupra stării sale de boală. agresivă temporar sau definitiv. 1993. Iamandescu. la bolnavii ale căror simptome conştientizate de ei sugerează (chiar şi unei persoane cu o cultură medicală redusă) posibilitatea unei boli foarte grave (a unui cancer de exemplu). B. însă. motiv pentru care se impune abordarea situaţiei cu mult tact şi moderaţie spre a evita o reacţie catastrofică din partea bolnavului (chiar sinucidere) în cazul în care acesta este pus brutal în faţa realităţii şi perspectivelor bolii de care suferă (Jeammet Ph. Regresiunea bolnavilor ar avea următoarele caracteristici: reducerea temporo-spaţială – bolnavul trăieşte în prezent şi în spaţiul apropiat.

94 . ceea ce determină pacienţii. o prezintă bolnavii "ambulatori" care încep să perceapă cele două medii fundamentale ale existenţei lor. continuă să aibă serioase şi legitime nesiguranţe privind evoluţia bolii. să suporte neplăceri sau angoase acestora. de multe ori ajungând la tiranizarea celor din jur. a analizelor care li se fac. apar de asemenea fisuri. grupal. în special cele intruzive. Schimbările de ordin relaţional vizează restructurarea legăturilor. Relaţiile cu medicii. Examinările medicale in prezenta altor bolnavi sporesc anxietatea sau stânjeneala. cu personalul din spital au un caracter nou pentru bolnavi. Bolnavii văd lumea spitalului dominată de o atmosferă rece. adăugând şi aceasta un plus de frustrare. de asemenea ei intră în interacţiune cu ceilalţi bolnavi. în foarte multe cazuri. colegii pacienţilor. pe o durată limitată sau pentru tot restul vieţii. este necesar să asiste la dramele bolnavilor cu care trebuie să convieţuiască în salon.nesuportând aşteptarea (tratamentul tuberculostatic este de lungă durată. deosebită de cea de familie. În ciuda necesităţii lor. O situaţie specială. atât în sfera afectivă. bolnavii sunt bine informaţi. În sfârşit. cât şi în cea a vieţii sexuale. pot căpăta asigurări încurajatoare sau pot fi bulversaţi de unele detalii. pentru perturbarea raporturilor conjugale. sunt generatoare de ameninţări la adresa integrităţii şi/sau capacităţilor fizice şi psihice ale individului. capabile. chiar fără voia celor care le furnizează. sunt greu suportabile şi aşteptate de bolnavi cu o stare sporită de anxietate. iar în urma stabilirii acestor contacte. În câmpul vieţii familiale şi socioprofesionale. multe metode de investigaţie. nu întotdeauna atenţi la frământările fiecăruia. deprimantă. cu lumea lui de oameni în halate albe. prietenii. De multe ori. cu atmosfera gravă a spitalului. egocentrismul – pacientul vede lumea prin raporturile cu el. profesional si social. contactelor cu familia. Limitarea capacităţilor fizice privează bolnavul de îndeplinirea unor activităţi fizice şi fiziologice la parametri normali dar şi de exercitarea atribuţiilor profesionale care pentru majoritatea poate reprezenta o sursă de satisfacţie intrinsecă. să-l abandoneze). dependenţa – nevoia de a fi îngrijit. a ambianţei familiale. de fapt a microuniversului personal şi înlocuirea lui. iar atitudinea de supunere în faţa medicului provoacă deseori frustrare. dată de experienţele anterioare trăite în aplicarea lor. Deşi în multe cazuri. Sunt de asemenea suprimate activităţile de recreere. care se exprimă cu brutalitate şi au o evoluţie defavorabilă. Multe din afecţiunile locomotorii necesită spitalizarea bolnavilor. în perspectiva evoluţiei nefavorabile a bolii. Bolile cronice. Boala creează premise de ordin psiho . mai ales la începutul bolii. ca pe nişte posibile pierderi. pe lângă asigurarea mijloacelor de existenţă. părăsirea mediului habitual. nu întotdeauna este clară semnificaţia limbajului medical pentru bolnavi. să-l facă pe bolnav să-şi modifice inserţia la nivel de grup dar si a rolului şi statutul său familial.fizic.

pentru care se pregăteşte în mod special. Aceste simptome. complicaţia majoră fiind suicidul. refugiu din realitate. digestia şi senzaţiile legate (sau nu) de boală. caracterizată printr-o dispoziţie disforică (deprimare).ţinută. Componenta emoţională a bolii este rezultatul trăirii în plan psihic. Ea se caracterizează în plan psihic printr-o senzaţie de neputinţă (pierderea energiei vitale). devalorizare). Egocentrismul rezultă din restrângerea preocupărilor care nu au legătură cu boala. a suferinţei somatice şi tensiunii psihice generate de situaţia specială de bolnav cronic care-i conferă un statut ce tinde să-l antreneze spre o regresie în planuri multiple ale personalităţii. poate cel mai aşteptat moment este cel al vizitei medicale.Sub aspect comportamental. cu consecinţe pozitive asupra evoluţiei abolii precum şi a recuperării şi integrării familiale. Medicii au tendinţa de a se concentra in special pe simptomologie. alimentare. Aceste atitudini limitează neliniştea şi disperarea asociate oricărei boli cu evoluţie severă şi presupun studierea relaţiei cadru medical-bolnav în scopul creşterea eficienţei comunicării. astenie. furie. a schimbului de informaţii prin oferirea de sprijin afectiv şi moral pacientului. si mai puţin pe comunicarea afectivă. iniţial reactive. sexuale sau legate de convenienţele sociale . lipsa interesului pentru problemele obişnuite ale vieţii (inclusiv nevoile biologice. de un tratament incomod şi frecvent depersonalizant. sentimente de inferioritate (culpă. Dependenţa bolnavilor este de asemenea un aspect deosebit de important. s-au făcut auzite atitudini şi puncte de vedere ferme care încurajează şi promovează suportul afectiv şi moral din partea cadrelor medicale. ei fiind realmente dependenţi de medic. profesionale şi sociale a bolnavului. mai ales în cazul bolilor cronice. exprimate prin izbucniri de plâns. 1982): 95 . izolare. Pentru a îmbogăţi relaţia medic-pacient. Bolnavii sunt copleşiţi de emoţii intense. se observă adoptarea de către bolnavi a unui comportament "infantil" caracterizat prin exteriorizarea exagerată a suferinţei sau atitudine poruncitoare (ori plângăreaţă) cu care cer ajutorul celor din jur. aceasta antrenând o suferinţă morală poate mai grea decât cea fizică. agresivitate şi sunt stăpâniţi de nelinişte şi anxietate. retragere. centrul atenţiei devenind: alimentaţia. Depresia la bolnavul cronic grav sau semnificativ invalidat este o reacţie (oarecum) normală în plan afectiv. În viaţa zilnică a bolnavului spitalizat. iar în bolile foarte grave. Studiile concentrate pe analiza situaţiei de bolnav au permis conturarea a cinci trăsături esenţiale cu repercusiuni asupra personalităţii bolnavului (Barker R. cadrele medicale sau de echipa de îngrijire. aspect). complică şi mai mult tabloul clinic al bolii de bază.

24). datele obiective ale acesteia. evaluarea consecinţelor somatice. Situaţia marginală: oscilaţie între două lumi. facilitează apariţia conflictelor şi a instabilităţii. exacerbată de către stresul conştiinţei bolii. desigur. cu specific infantil.social. în funcţie de natura bolii şi de coordonatele psihologice ale bolnavului. se distinge şi o anumită capriciozitate. premisele unor stresuri psihice majore şi de durată.  Resemnarea. atitudine caracteristică bolnavilor cu personalitate evitantă. Conştiinţa bolii. prin apariţia. Analizând boala din perspectiva generării de stres psihic. pierderea interesului pentru tot ceea ce este diferit de boală. p. dezinteresaţi.3.  Egocentrism rezultat al restrângerii preocupărilor din afara celor legate de boală. Stresul psihic este foarte specific. 1997. desfăşurarea şi consecinţele lor şi în acelaşi timp prin cortegiul suferinţelor fizice şi psihice inerente. proprie pacienţilor cu o personalitate caracterizată prin echilibru psihic şi robusteţe. inclusiv „restrângerea orizontului” şi centrarea pe „senzaţiile sale legate sau nu de boală şi. personalul medicosanitar). a sănătăţii şi a bolii.  Refugiul în boală. inclusiv cele precizate de investigaţiile paraclinice” (Ioan Bradu Iamandescu. Tot în planul egocentrismului.  Restrângerea preocupărilor. Atitudini de suferinţă determinate de boală şi situaţia de bolnav Atitudinile de suferinţă determinate de boală şi situaţia de bolnav au fost studiate în relaţie cu tipul de personalitate şi sintetizate după cum urmează (Athanasiu A. mergând până la terorizarea anturajului (familial şi uneori. apare la pacienţii cu "personalitate pitiatică". trăirea directă a suferinţelor fizice şi psihice. psihologice şi sociale în timp. putem considera că afecţiunile locomotorii şi neurologice reprezintă o sursă categorică de stres psiho . 96 . negând când una când alta.  Starea de primejdie: caracterizată prin apel la tehnici protectoare pentru a face faţă pericolului situaţiei (sugestibilitate crescută). 1983):  Atitudinea combativă. datorită beneficiilor secundare. tip de personalitate şi situaţia concretă a individului în momentul declanşării bolii. creează fiecărei persoane. cu stări depresive.1. VI. permite o bună adaptare la realitate.  Sporirea anxietăţii datorită perspectivei temporale îndelungate a bolii.

o boala creează premize de ordin psiho-fizic pentru dereglarea raporturilor conjugale. pe o direcţie profilactică faţă de principalele boli ale timpului. Problematizarea .  Reacţia persecutorie: bolnavii neagă boala şi devin adevăraţi "revendicatori-procesomani".  Atitudinea de "rea" folosire a bolii: reacţie proprie bolnavilor care se cufundă în suferinţă. prieteni. în depunerea unui efort fizic. agitaţie. Această consecinţă a bolii se manifestă prin diverse restricţii în alimentaţie. Referitor la schimbările intervenite în viaţa unui individ. la reorientarea unor comportamente până atunci deficitare. a unor gratificaţii şi ale unor moduri de comportament adaptativ”(I. dacă această perioadă a restricţiilor şi modificărilor apărute în modul de viaţă. o limitează contactul bolnavului cu unii prieteni împreună cu care efectua o serie de activităţi „în grup”. considerat de către cei mai mulţi ca fiind un puternic impas. Schimbările de ordin ambiental se referă la schimbările suferite de bolnavii internaţi sau reţinuţi la domiciliu cuprinzând următoarele elemente: o restructurare sau o diminuarea a frecvenţei contactului cu lumea familiară a bolnavului (cei apropiaţi. Iamandescu. de refacere fizică şi psihică din convalescenţă. fie o ocazie bună pentru a-şi dovedi forţa interioară. este de lungă durată. Boala ca situaţie de impas existenţial Boala este considerată atât de numeroşi specialişti cât şi de pacienţii înşişi. anxietate. Toate aceste lucruri determină schimbarea mai mult sau mai puţin a modului de viaţă a individului. 21). căutând repararea prejudiciului produs.  Schimbări de ordin ambiental şi relaţional. 1997. membrii ai familiei) (în special când sunt internaţi). cu impact major în sfera afectivă. Această limitare a câmpului de activitate a bolnavului este determinată de „pierderea rolurilor obişnuite. odată cu apariţia şi desfăşurarea bolii.  Atitudinea de a valorifica situaţia de bolnav: boala devine o ocazie de meditaţie la problemele de perspectivă. VI. atât în sfera afectivă cât şi în cea a vieţii sexuale. Gradul de stres psihic sporeşte considerabil.1. mai ales în cazul unor dificultăţi sexuale 97 .atitudinea bolnavilor care consideră boala fie o pedeapsă pentru faptele care-i "apasă".4. ca fiind un moment de pierdere a echilibrului de până atunci. p. Iamandescu consideră că acestea pot fi grupate în două categorii:  Limitarea capacităţilor fizice şi psihice în activitatea normală.

de imprevizibil. anxietate şi instabilitate emoţională. Starea de anxietate este sporită şi de procedurile de recuperare care impun un program riguros şi un stil de viaţa nou care implică nu doar efort din partea pacientului dar şi din partea familiei. de imprevizibil. îi produce bolnavului o stare intensă de stres psihic. Chiar şi în cazul acceptării ca pe un fapt incontestabil al bolii. chiar familial.preexistente. efectelor secundare determinate de tratamentul medicamentos. apare un stres psihic legat de ceea ce bolnavul ştie despre boala respectivă. manifestată prin teama de a nu-şi putea desfăşura activităţile casnice sau de a deveni o povară pentru cei din jur. Există însă şi o teamă de anumite efecte secundare ale medicaţiei administrate dar şi cea legată de apariţia unor complicaţii sau recidive (Iamandescu. uneori. o Ameninţări privind inserţia familială şi profesională a bolnavului. Disconfortul fizic şi psihic generat de boală are un efect stresant şi agravează mersul. frustrărilor 98 . o restructurare a statutului şi a rolului profesional şi. pentru că evoluţia lor duce inevitabil la o compromitere organică şi funcţională. desfăşurarea bolii. apare stresul psihic şi anxietatea legate de ceea ce bolnavul ştie despre boală (afectarea confortului personal. Afecţiunile locomotorii şi neurologice supun bolnavul limitelor şi privaţiunilor unui regim igieno-dietetic sever. Exemplele negative ale unor bolnavi cu un diagnostic asemănător. amplificate şi de unele neînţelegeri de diferită natură cu partenerul de viaţă. în planul vieţii sociale. 1997). În cazul bolii. Astfel. de muncă.  Anticiparea de către bolnav a unor pericole: o Ameninţări privind evoluţia bolii. O situaţie tot mai des întâlnită este cea a bolnavilor alergici la medicamente. a capacităţilor fizice. alterării capacităţilor fizice şi psiho-sociale. perceput sub forma unei spaime de necunoscut. sau dacă interferează cu preocupări în care subiectul are o investiţie afectivă majoră. însă percepe sub forma unei spaime de necunoscut. omul bolnav anticipează. dar şi de ceea ce nu ştie. multiple sau au o amplitudine considerabilă. a pierderii capacităţii sale de muncă. dependenţei de tratament sau de o alta persoană. dar şi de ceea ce el nu ştie. Afecţiunile locomotorii si neurologice sunt surse sigure de stres psihic. mai ales dacă schimbările suferite în viaţa bolnavului sunt de lungă durată. Uneori apar temeri sau disconfort legat de efectele secundare ale medicamentelor administrate sau de posibilele incidente inerente procesul de recuperare locomotorie. Ele reprezintă o situaţie de impas existenţial prin multiplele şi profundele modificări pe care le impune în viaţa bolnavului. a complicaţiilor posibile).

Refuzul regresiei condamnă pacientul la o supraadaptare costisitoare pentru propria lui stare. în acelaşi timp şi atitudinea care încurajează regresia. dureri musculare. precum şi la existenţa ulterioară a persoanei. la metodele de tratament. şi pentru că acceptă ajutorul şi susţinerea fără a se opune vindecării/tolerării situaţiei (Jeanemet. Ele se manifestă cu intensitate crescută numai în cazul apariţiei unor incidente şi complicaţii sau când are loc o scădere a capacităţii de rezistenţă la stres. are consecinţe negative asupra evoluţiei favorabile (sau vindecării). înţelegerea şi acceptarea noilor condiţii în care trebuie să trăiască(Dafinoiu. durata. 2000) b. astenie. Nivel intelectual suficient Un nivel intelectual suficient permite o participare activă a pacientului la tratamentul său.generate de neputinţa funcţionării depline. modul de evoluţie al bolii. dificultăţile emoţionale în raport cu durerea sau limitarea pe care o implica afecţiunea. Printre formele de manifestare a acestui şoc emoţional întâlnim stări de anxietate. dar se vor putea adapta la noua situaţie într-o manieră mult mai profundă (Dafinoiu. de descărcare a tensiunii psihice. nemaifiind preocupat de altceva. trăiri hipocondrice însoţite de simptomele negative tipice: greaţă. ele se referă la gravitatea. Personalităţile mai puţin dezvoltate se adaptează mai uşor. insomnii.5. Toate aceste aspecte generatoare de stres psihic construiesc premisele unui comportament particular. Adaptarea psihologică la boala şi la tratament Suprastructura psihică a oricărei boli include numeroase semne de întrebare. ştiut fiind că prin comunicare se produce fenomenul de “abreacţie” (Freud). adaptativ. depresie. Premizele unei bune adaptări psihologice la tratamentul sunt: a. dureri somatice. Un anturaj afectiv (soţ/soţie. Intensitatea şi formele de manifestare ale acesteia depind de nivelul cultural al bolnavului. de cunoştinţele sale cu privire la forma de manifestare şi evoluţia bolii. destinul său în general. Capacitatea de a admite şi verbaliza anxietatea. copii.1. au un rol foarte important în procesul adaptării emoţionale. VI. 2000). Frecvent apare regresia în stare de boală. 1993). Aceste reacţii pot scade în intensitate după o perioada de tratament şi pot fi trăite de bolnav mai mult ca un acompaniament difuz al subiectivităţii. evoluând spre pasivitate. cei mai dotaţi vor cunoaşte crize dramatice de “punere sub semnul întrebării” a existenţei lor. Integrarea familială Integrarea familială anterioară bolii exclude sau atenuează tensiunile create de noua situaţie. dar. reacţii depresive. teama de moarte. considerată utilă din două puncte de vedere: pentru că bolnavul îşi concentrează forţele asupra lui însuşi. de structura şi natura relaţiilor interpersonale stabilite cu membrii familiei şi cu echipa terapeutică. anxietate. prieteni) poate 99 .

Pentru suportul familial. Comportamentele de apărare psihică au un rol deosebit în adaptarea emoţională la tratament. încărcată de insatisfacţii şi de nesiguranţă. precum şi a alcoolismului sau abuzului de medicamente reprezintă de asemenea premize ale unei bune adaptări la tratamentul de recuperare. constând în recunoaşterea nevoilor bolnavilor. stilul de coping preferat. de resurse adecvate de coping şi de o personalitate agreabilă vor face faţă limitărilor şi dificultăţilor tratamentului şi bolii. Referitor la stilul de coping. Singurătatea. Este necesară încurajarea exprimării reacţiilor psihologice normale pentru o pierdere ca o premisă a evoluţiei spre stadiul de acceptare a propriei suferinţe. conştiinţa lipsei de ajutor imediat în caz de nevoie favorizează creşterea anxietăţii. apariţia unor stări depresive profunde însoţite uneori de idei şi tentative de suicid. în special a nevoii de asumare a controlului asupra propriei vieţi şi antrenarea pacienţilor în controlul tratamentului lor (prin învăţarea abilităţilor necesare). c. Pacienţii sunt conştienţi că trebuie să se ajusteze unei noi vieţi sub amprenta stresului psihologic şi psihosocial. sentimentul de abandon din partea familiei. însă ca să îndeplinească acest rol. constituie un foarte mare avantaj. poate asigura adaptarea.reprezenta o motivaţie puternică în mobilizarea resurselor energetice ale pacientului pentru depăşirea situaţiilor stresante şi pentru stimularea dorinţei de reintegrare socio-profesională. grija cuiva. Refuzul de a accepta aceste lucruri. Factori care interferează cu adaptarea sunt: 100 . susţinerea. dar să nu mobilizeze toate resursele energetice ale bolnavului şi să falsifice întru totul realitatea. dragostea. Pacienţii care beneficiază de susţinere din partea familiei. negarea în principal. Absenţa mecanismelor de apărare Absenţa. în antecedentele personale ale bolnavului a unor mecanisme de apărare manifestate intens sau orientate neadaptativ (manifestări hipocondrice şi de conversie isterică). Echipa medicală are un rol esenţial în asistarea şi facilitarea adaptării la boală. atunci când pacienţii nu ignoră gravitatea problemei prin respingerea tratamentului şi a asistenţei medicale. personalitatea. Acceptarea situaţiei de bolnav înseamnă adaptarea la un nou stil de viaţă şi convieţuirea cu propria boală. în mod clar are un impact dezastruos asupra lor. Kaplan de Nour (1992). subliniază mecanismele defensive. ele trebuie să se manifeste cu destulă intensitate pentru a atenua trăirea stresantă a tratamentului şi a implicaţiilor acestuia. Steen (1993). consideră că factorii care pot fi consideraţi predictori pentru adaptare sunt: suportul familial.

Se constituie ca o trăsătură globală şi relativ stabilă de personalitate. funcţionarea ineficientă a altor organe sau aparate. Este un factor predispozant pentru evoluţia favorabilă a multor boli cronice. Locul controlului exprimă convingerile personale referitoare la relaţia de cauzalitate dintre comportamentele (actele) personale şi consecinţele lor. este o noţiune apropiată celei de control intern şi stimă de sine. Au tendinţa de a căuta informaţia şi a adopta un coping activ. Pacienţii cu locul controlului intern au o mai mare complianţă la tratament şi o mai bună ajustare la boală.  Personalitatea caracterizată prin stimă de sine crescută. La aceşti pacienţi. sunt gata să accepte mai repede limitările. În ceea ce priveşte personalitatea pacientului. Optimismul este considerat “trăsătură magică” pentru sănătate şi protecţie de stres şi împreună cu simţul umorului este o valoare predicitivă pentru longevitate. ci trebuie ca întreaga echipă să creeze şi să aplice strategii prin care să determine pacienţii să-şi asume controlul situaţiei. sau eşecul tratamentului medicamentos. fiind convinşi că acţiunile lor influenţează ceea ce se întâmplă cu ei. privaţiunile bolii. a studiat influenţa locului de control asupra adaptării la boală. eficient. nu este eficientă doar asigurarea cu profesionalismul procedurilor de recuperare. 101 . robusteţe şi control intern ca trăsături (convingeri) definitorii. minimizează gravitatea bolii şi au încredere în resursele proprii de a face faţă situaţiei. Cei care sunt incapabili să-şi asume vreo responsabilitate pun toată munca în spatele echipei de îngrijire si a familiei. Importanţa locului controlului intern în facilitatea adaptării la boala ar trebui să convingă pe cei din proximitatea pacientului să-l ajute în asumarea responsabilităţii pentru tratament. situaţia în care se găsesc. Kaplan şi Pall (1980). la cele care neagă terapia. exagerează rolul de bolnav (datorită beneficiilor secundare) sau sunt caracterizate prin trăsături obsesv-compulsive. Calitatea actului medical facilitează buna adaptare la boală. în virtutea căreia persoana acţionează convinsă că prin propriile forţe poate stăpâni sau limita acţiunea nocivă a evenimentul negativ (boala). evaluează mai puţin negativ (ameninţător) boala şi adoptă un coping eficient. Bolnavii cu locul controlului extern consideră că. Persoanele cu dispoziţia de a avea o concepţie pozitivă despre viitor şi despre evenimentele vieţii. optimiştii.  Autoeficacitatea percepută. comportamentul lor are o influenţă prea mică asupra bolii sau deloc. Ajustarea la boală poate fi întârziată sau chiar împiedicată de persistenţa unor probleme medicale asociate dificultăţilor psihomotorii. maladaptarea are loc la persoanele cu toleranţă scăzută la frustrare.

de acasă şi de la serviciu. Adesea. pentru ceilalţi pacienţi sau pentru personalul medical. pregătiţi să se implice. ci trebuie căutată cu grijă în contextul situaţiei bolnavilor. astfel încât aceştia să facă faţă crizei. acelaşi autor vorbeşte de două comportamente care apar în acest caz:  Comportamentul necooperant. Acest ajutor atenuează sentimentul de izolare al pacientului şi apaţinătorilor şi este benefic în adaptarea limitările pe care le impune boala.6. afectiv şi familiei partenerilor bolnavilor.1. Simptomul cel mai grav al inadaptării este comportamentul suicidar. Pentru depăşirea stresului psihic creat de factorii psiho-sociali. VI. închiderea în sine. Suntem fiinţe sociale şi avem nevoie de ceilalţi în jurul 102 . Dafinoiu (2000) consideră că adaptarea psihică la tratamentul nu este o stare. Cercetările au pus în evidenţă faptul că în cursul unui stres psihic cronic se remarcă excesele referitoare la substitutul drogului (tutun. Este bine să nu ne lăsăm provocaţi de un asemenea comportament. Întrunirile de grup cu echipa medicală şi de îngrijire au efecte de accelerare a ajustării pacienţilor şi familiilor lor la situaţia în care se găsesc. În general. Mânia este comună printre bolnavii suferinzi de boli cronice. munca şi relaţiile sociale. transformarea acestora în tentative practice de suicid are loc numai în cazul unei inadaptări psihice profunde la tratamentul sau când se produce o gravă deteriorare a relaţiilor intrafamiliale. asistenţa şi informaţia pe care individul le primeşte prin intermediul contactelor formale şi informale din partea celorlalţi indivizi sau din partea unui grup. intervenţia echipei constă în evitarea apariţiei sentimentelor de ameninţare.  Comportamentul suicidar. şi apariţia unor boli. majoritatea bolnavilor cu afecţiuni grave au în unele momente idei de sinucidere. neglijarea aspectului fizic ca şi a unor norme sociale. Totuşi. cafea. Nerespectarea regimului de viaţa impus de medic şi kinetoterapeut (în mod conştient sau inconştient) constituie simptomul cel mai semnificativ al inadaptării la tratament. refuzul muncii şi al acceptării responsabilităţilor. ci un proces care se află în strânsă relaţie cu evoluţia stării medicale a pacientului. raţiunea mâniei sau a necooperării nu este cunoscută de bolnavi.La pacienţii cu locul controlului intern. alcool). Suportul familial si medical Încă din 1967. scăderea randamentului profesional. Sub nici o formă nu pot fi tolerate însă comportamente potenţial periculoase pentru bolnav. În ce priveşte inadaptarea la tratament. precum şi de cel al unor boli este necesar suportul social care poate fi definit drept confortul. Facilitarea adaptării pacienţilor se obţine şi prin acordarea de suport informaţional. ci să ascultăm bolnavul şi să încercăm să-l înţelegem. Holmes şi Rahe au cercetat corelaţia dintre schimbările recente de viaţă care au afectat căminul şi familia.

grijă) – în general. abilităţi şi consultare pentru a face faţă solicitărilor mai dificile” (Brieger. De aceea. materiale. Important în cazul feedback – ului personal este faptul că cel care primeşte suportul priveşte informaţia ca fiind onestă şi crede că cel care oferă feedback – ul intenţionează să îl ajute.  Suportul informaţional (sugestii. Kaplan afirmă că „sistemele de suport social îi ajută pe indivizi să îşi mobilizeze resursele psihologice şi să îşi gestioneze adecvat dificultăţile psihologice şi emoţionale. stimă. Însă este necesară o reţea socială bine dezvoltată atât în 103 . căutăm sprijinul celorlalţi.  Împărtăşirea punctelor de vedere – exprimarea opiniei cu privire la o anumită situaţie sau împărtăşirea modul în care o persoană ar gestiona situaţia respectivă. Este evident că tendinţa de a oferi şi de a primi suport social se dezvoltă în timp în funcţie de situaţiile pe care le trăieşte individul şi fiecare este afectat într-o manieră diferită. confirmare) – reprezintă informaţia despre cel care primeşte suportul. Unele persoane solicită această informaţie direct. îi oferă resurse de bani. Suportul social este confortul fizic şi emoţional oferit de familie şi prieteni. colegi sau alte persoane din jurul nostru. atât când suntem în dificultate. Cei care au studiat suportul social au ajuns la concluzia că acesta îndeplineşte mai multe funcţii:  Suportul emoţional (afecţiune. instrumente. cei din reţeaua de relaţii sociale îl ajută pe individ în realizarea sarcinilor. Prin împărtăşirea punctelor de vedere putem obţine o imagine mai clară asupra situaţiei. maniera cea mai adecvată de a-i face faţă. la acest lucru se gândesc oamenii atunci când vorbesc de suport social. Un aspect important al suportului este faptul că mesajul sau experienţa comunicării nu este un real suport decât dacă cel care îl primeşte îl consideră astfel.  Feedback – ul personal (evaluare.nostru. Disponibilitatea percepută a sprijinului social.  Suportul instrumental sau ajutorul practic. altele vor spune o poveste despre ele însele cu scopul de a solicita un feedback personal. precum compasiunea şi ajutorul dat de alte persoane sau organizaţii poate avea o influenţă pozitivă asupra gradului de stres atribuit unui eveniment şi asupra impactului final al acelui eveniment. depresie) cauzate de condiţiile de viaţă stresante. informaţii) – Acest lucru se întâmplă atunci când o persoană din reţeaua socială îi oferă informaţiile suplimentare de care are nevoie. Oamenii oferă suport emoţional atunci când spun că le pasă de cineva şi că au gânduri bune despre acea persoană. W. Multe studii au demonstrat că suportul social acţionează ca un factor tampon în dezvoltarea unor boli fizice şi/sau psihice (hipertensiune. sfaturi.). R. dar şi când vrem să ne împărtăşim bucuriile.

profunzime, cât şi în lărgime, profunzimea definind gradul de intimitate, iar lărgimea numărul de interactanţi. Lărgimea reţelei şi mai ales profunzimea relaţiilor protejează împotriva problemelor de sănătate şi a dificultăţilor psihologice. De asemenea, numeroase echipe au studiat în ce măsură aceste aspecte ale suportului social sunt asociate cu vulnerabilitatea în cazul bolii. Rezultatele au sugerat că suportul social poate oferi protecţie împotriva tulburărilor emoţionale legate de crizele de viaţă. Nevoia de apartenenţă este una dintre nevoile fundamentale ale oricărei persoane, iar integrarea în comunitate este considerată o caracteristică a incluziunii sociale şi a apartenenţei la statutul de cetăţean. Bolnavul cu afecţiuni locomotorii şi neurologice percepe chiar şi echipa medicală ca pe un factor limitativ al libertăţii sale deoarece în raport cu persoanele care îi asigură asistenţa medicală, pacientul trebuie să aibă cât mai puţina iniţiativa şi să urmeze necondiţionat conduita prescrisă de acestea. Subiectiv, o dependenţă accentuată faţă de unii membri ai echipei terapeutice se traduce prin creşterea anxietăţii bolnavului atunci când nu este îngrijit de persoana preferată. Dependenţa pacient - echipa terapeutică este percepută diferit de către cei doi termeni ai relaţiei. Când diferenţa de opinii în această privinţă este prea mare, între personal şi pacienţi pot apărea relaţii conflictuale. Molzahn (1997) subliniază că, în timp ce unele dificultăţi de adaptare se datorează consecinţelor bolii şi aspectelor traumatizante ale tratamentului, altele sunt cauzate de echipa medicală. Relaţiile stabilite între pacient şi membrii familiei au un rol deosebit în inducerea stării de dependenţă. Tendinţa de hiperprotecţie întâlnită la mulţi membrii ai familiei se manifestă printr-o restrângere a sferei de activitate a pacientului, fapt care încurajează tendinţa inconştientă a acestuia spre dependenţă şi de menţinere a dezechilibrul psihic. De cele mai multe ori imobilizarea pacientului la pat pentru o anumita perioadă de timp provoacă adevărate inversiuni de rol, schimbarea responsabilităţilor în familie asociate cu nesiguranţa viitorului, modificări care au de cele mai multe ori consecinţe grave asupra pacientului. Sentimentul de dependenţă este asociat cu un complex mai mult sau mai puţin intens de culpabilitate - bolnavul are impresia că cere prea mult de la membrii familiei fără a da nimic în schimb. Perioada de recuperare poate aduce alternarea între o stare de dependenţă totală şi o stare de relativă independenţă, pacientul putând trece de la conectarea sau ajutarea de unele aparate, perioada in care poate fi lipsit de posibilităţi de deplasare şi cu contacte sociale reduse, la un mediu unde poate să presteze anumite munci şi să-şi asume anumite responsabilităţi. Trecerea gradată de la o stare la alta, modificarea periodică de status şi rol 104

sunt condiţii necesare pentru o bună adaptare la tratament şi favorizează reintegrarea socială a pacientului. Chiar dacă boala în general şi afecţiunile locomotorii şi neurologice în particular, reprezintă o sursă certă de stres psihic, anxietate şi instabilitate pentru fiecare bolnav afectat, ajustarea fiecăruia este diferită, în funcţie de evaluarea cognitivă a situaţiei mediată de prezenţa în măsură variabilă a unor trăsături de personalitate, care acţionează ca un tampon între acţiunea stresului şi impactul lui asupra fiecăruia. În concluzie, principiile generale de care trebuie să se ţină seama în îngrijirea unei persoane cu dificultăţi locomotorii şi neurologice sunt:  „să nu faci rău" – îngrijirea să se încadreze strict în indicaţiile medicului sau în procedeul terapeutic psihomotric. Ca indicator al acţiunilor greşit conduse se foloseşte durerea. Apariţia durerii în timpul manevrelor sau a mobilizărilor impun urmărirea acesteia: localizarea, cauza, intensitatea, momentul apariţiei;  Gradarea efortului de la cel mai scăzut nivel al posibilităţilor funcţionale, treptat, cu paşi mici, se ajunge la nivelul corespunzător al mişcărilor cotidiene. Se urmăreşte trecerea de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex (L. Şdic). Principalele componente asupra cărora se acţionează sunt mobilitatea, forţa, prehensiunea, echilibrul static, mersul, aruncarea şi prinderea etc.;  Continuarea acţiunilor până la deplina recuperare a capacităţilor funcţionale prin mijloace kinetoterapeutice. Pentru refacerea capacităţii funcţionale, sistemul de mijloace utilizat trebuie să fie adaptat specificului afecţiunii, vârstei pacientului, experienţei motrice, stării de sănătate. Nu trebuie uitat că orice afecţiune are şi influenţe asupra stării generale a pacientului (se constată o tendinţă de degradare a capacităţii funcţionale, o diminuare rapidă a potenţialului biomotric, o alterare a stărilor psihice) motiv pentru care procesul de recuperare trebuie fie continuu, gradat, adaptat pacientului. Întreruperile de durată variabilă pot avea influenţe defavorabile asupra refacerii stării de sănătate, ajungându-se, uneori, până la o degradare ireversibilă. Refacerea potenţialului bio-psiho-motric, atestată printr-un nivel corespunzător al forţei şi mobilităţii, o stare de confort psihic şi un apetit crescut de viaţă şi de muncă, ne dă convingerea că procesul de recuperare şi-a îndeplinit obiectivele.;  Individualizarea tratamentului. Procesul de refacere a capacităţii funcţionale a organismului este diferit de la un pacient la altul datorită unei diversităţi de localizări, de particularităţi individuale privind reacţiile organismului la tratament, de varietatea afecţiunilor. Din aceste motive, sistemul de lucru trebuie individualizat în funcţie de 105

vârstă (rezultatele cele mai bune se obţin la copii şi tineri), sex (la femei se obţin rezultate mai bune sub raportul controlului motor, la mobilitate şi abilitate, pe când la bărbaţi la mobilitate controlată, în care elementele de forţă au un rol important), experienţa motrică de înainte de declanşarea bolii, nivelul cultural (capacitatea de înţelegere şi cooperarea sunt esenţiale în recuperarea acestor bolnavi), tipul şi localizarea afecţiunii, calitatea tratamentului (după C. Baciu depinde de nivelul de pregătire al cadrului de îngrijire, implicarea acestuia,, comportamentul lui în relaţiile cu pacientul, sistemul de întărire a comportamentelor aşteptate şi mijloacele pe care le stabileşte pentru fiecare pacient în parte).  Normalizarea vieţi pacientului. Viaţa unui pacient trebuie să fie cât mai aproape posibil de normalitate. Pentru realizarea normalizării se parcurg patru etape: pregătirea, participarea, contribuţia şi, în final, stăpânirea (L. Whaley). o Pregătirea presupune instruirea pacientului pentru a face faţă situaţiei de boală şi deficienţă, pentru problemele ce pot apărea în timpul tratamentului recuperator; o Participarea presupune implicarea activă a pacientului în programul recuperator, în administrarea medicamentelor; o Contribuţia presupune participarea pacientului la viaţa familiei în calitate de membru cu drepturi depline (i se dau responsabilităţi pe care le poate realiza, participă la toate momentele importante din cadrul familiei şi din timpul zilei, este implicat în rezolvarea problemelor de interes comun). (L. Whaley). o Stăpânirea presupune independenţă. Anturajul sau cadrul specializat oferă doar acel ajutor de care pacientul are nevoie. În rest, el se descurcă singur, fiind stăpân pe posibilităţile sale fizice, ceea ce favorizează reducerea nesiguranţei, a pasivităţii şi a neputinţei.

VI.2. Elemente de consiliere psihologică
VI.2.1. Definirea consilierii. Consilierea reprezintă ansamblul acţiunilor pe care consilierul le întreprinde în scopul de a-l ajuta pe client să se angajeze în activităţile care îl vor conduce la rezolvarea problemelor. Consilierea constă în aplicarea unor tehnici (preluate sau specifice), fundamentate teoretic (în câmpul ştiinţelor comportamentului), într-un anumit cadru, vizând susţinerea clientului în procesul decizional şi învăţarea 106

în mod simultan:  relaţie umană.  experienţă de comunicare. p. dezvoltarea optimă a resurselor personale.  un mijloc de a modifica în sens pozitiv comportamentul clientului. Consilierea reprezintă. în găsirea de alternative. 19). Pentru majoritatea autorilor consilierea se adresează omului sănătos aflat în dificultate şi se orientează asupra proceselor de dezvoltare şi facilitare asistându-l în găsirea soluţiei la o anumita problema sau în controlul unei stări de criza.C. sociale. dezvoltarea unui insight personal. 1996). Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere. apud Dafinoiu. Clarkson şi Pokornz. De altfel. sprijinirea în identificarea obiectivelor şi furnizarea de informaţii referitoare la particularităţile situaţiei in care se află clientul . Se poate considera că specificitatea demersului de consiliere constă..  căutare comună a sensului vieţii. Asociaţia Psihologilor Americani defineşte consilierea ca fiind procesul de a asista persoane în vederea depăşirii obstacolelor din calea dezvoltării personale oricând ar putea apare şi în vederea obţinerii dezvoltării optime a resurselor personale (APA. pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne. I. consilierea este aplicarea cu îndemânare a cunoştinţelor şi tehnicilor psihologice cu scopul de a schimba comportamentul uman (Burke. profesionale . formă care implică ascultarea şi o activitate care are ca scop prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor de criză. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare şi pline de resurse. 2001.modalităţilor de rezolvare a problemelor care privesc diferite segmente ale vieţii familiale. ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi” (B. la modul cumulativ. 1994.A. Consilierea reprezintă:  tehnică de informare şi de evaluare. 1989) fiind o relaţie de ajutor care include pe cineva care caută ajutor şi cineva care doreşte să ofere ajutor fiind format să poată ajuta întrun anumit cadru care să permită acest transfer (Cormier & Hackney. defineşte consilierea ca fiind „utilizarea pricepută şi principală a relaţiei interpersonale pentru a facilita auto-cunoaşterea. acceptarea emoţională şi maturizarea. fondată în 1977. cf. 1956). The British Association for Counselling.  formă specifică de comunicare. luarea de decizii. dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice. 107 .. 1987) orientându-se spre persoane ce funcţionează relativ normal şi care experimentează probleme de dezvoltare sau de adaptare (Kottler & Brown. pentru John şi Rita Sommers – Flanagan. 1989. Astfel.

6). and Sommers . apud Sommers . – actualitate. apud Sommers .trecut. Este dedicată unor probleme punctuale. 1966. p. După Blocher consilierul se focalizează pe schimbarea comportamentului şi nu pe facilitatea insight-ului (Blocher. 460.Flanagan R. ca psihanaliza. bine delimitate. 3. în timp ce psihoterapia pe schimbarea revolutivă.Flanagan R. care presupune modificări structurale mai profunde. 1561. Caracteristicile consilierii nu pot fi ferm separate de cele ale psihoterapiei. Conform Random House dictionary. 2. Numeroşi autori s-au străduit să diferenţieze cele două domenii.. Atât în psihoterapie.Flanagan J. 2. . . formă confidenţială de a acorda ajutor. Este un demers mai degrabă subiectiv. fiind orientată de următoarele dimensiuni: Consiliere 1. – rezolvare de probleme.). Răspunsurile sale nu sunt cuantificabile. p. 4. sau terapia comportamentală” (1993. ele apar în timp. H. Consilierea este centrată pe: – prezent şi viitor. 6). D. – vocaţie. Developmental counseling. New York. 1993. iar în contrast consilierea este definită de acelaşi dicţionar ca „ghidarea profesională pentru rezolvarea personală a conflictelor şi problemelor emoţionale” (Random House unabridged dictionary.Este un demers obiectiv. Consilierea poate fi considerată un proces terapeutic. p. p. and Sommers .reconstrucţie. – suport. 108 . psihoterapia este definită ca „tratamentul tulburărilor sau neadaptărilor psihologice prin tehnici profesionale. terapiile de grup. Consilierea şi psihoterapia au în comun un spaţiu teoretic pe care se întemeiază şi un corpus de tehnici. Consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe schimbarea evolutivă. Solicită răspunsuri exacte şi cuantificabile.problematică profundă.termen lung. – spaţiul dezvoltării.  activitate realizată de specialişti. 80. – normalitate. – conştientizare. 4. – educaţie. cât şi în consiliere este vorba despre o relaţie care are ca scop diminuarea sau înlăturarea dificultăţilor existenţiale ale individului. Psihoterapiei este centrată pe: . Ronald Press. 2004. p. – termen scurt.Flanagan J. 2004. Necesită investigaţii aprofundate 3. Psihoterapie 1. . .patologie (nevroze).

2. VI.formativ centrat pe valorificarea capacităţilor şi a disponibilităţilor individuale ale persoanei în vederea rezolvării unor probleme sau depăşirii unor situaţii de viaţă dificile. abilităţi şi 109 . 5. şi de psihoterapeuţi).. practic. Caracteristicile consilierii Activităţile de consiliere presupun un demers educaţional . În faţa persoanei care solicită ajutor. Procesul poate dura uneori ani de zile. cum este cazul psihoterapiei. în zona acestor „teritorii” disputate. iar cel de psihoterapie. Proces scurt. . diferenţa dintre psihoterapie şi consiliere devine superfluă. de multe ori. printr-o schimbare evolutivă. În sprijinul acestei atitudini se pot invoca câteva argumente: . După Al. dar şi o zonă de confluenţă între cele două domenii in regiunea mediană. considerat principiu fundamental al consilierii. asemănătoare (nondirectivismul lui C.5. p.în domeniul manifestărilor psihice şi comportamentale nu există un standard unanim acceptat al normalităţii. Dumitru (2008. Ea presupune sprijin şi îndrumare pentru învăţarea unor deprinderi. la solicitările realităţii. or. I. conform anumitor autori. Rogers.  are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării şi nu unul clinic şi curativ. este greu să diferenţiezi între psihoterapie şi consiliere. Din perspectiva unui continuum între consiliere şi psihoterapie. graniţa dintre acestea este un fir foarte sinuos care traversează. 20) având şi obiective comune în abordarea dificultăţilor cu care se confruntă clientul. 2001. Consilierea este menită să faciliteze învăţarea de către fiecare persoană a unor deprinderi şi abilităţi care să-i permită adaptarea permanentă. iar atunci când se operează cu dihotomia normal/patologic. tehnicile şi modelele utilizate se înscriu pe un continuum în care.în foarte multe cazuri consilierii şi psihoterapeuţii utilizează tehnici şi modele ale schimbării. teritorii disputate de ambele instanţe. p. raport care poate ajunge până la identitate. De altfel. 15) consilierea prezintă următoarele caracteristici:  se adresează persoanelor aflate în diferite ipostaze şi stadii ale procesului de formare şi dezvoltare a propriei personalităţi. foarte multe dintre manualele destinate practicienilor din aceste domenii utilizează într-o manieră generică eticheta de „consiliere şi psihoterapie”.2. ne putem imagina la extremele intervalului. poate conţine elemente specifice consilierii. o zonă specifică fiecărui domeniu. bine limitat în timp. Consilierea se află într-un raport de tip asociativ cu psihoterapia. este utilizat în grade diferite. procesul de consiliere poate trece într-unul de psihoterapie. Astfel. (Dafinoiu.

Consilierea ajută oamenii să înveţe să găsească soluţii acceptabile tuturor problemelor cu care se confruntă. conştientizarea. problematizarea) care pot constitui pârghii pentru rezolvarea problemelor clientului. ci.2.  Susţinerea cognitivă reprezintă identificarea de către consilier a mecanismelor cognitive (înţelegerea. să găsească (singura) soluţia cea mai bună pentru rezolvarea propriilor probleme. pe parcursul procesului de consiliere.. într-o situaţie dată. automulţumire şi sentimentul autorealizării. în direcţia asumării conştiente. autonom sunt condiţii esenţiale ale trăirii unei vieţi pline de sens. consilierea integrează şi valorifică perspectiva psihologiei umaniste privind formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. preventiv şi de dezvoltare. cu precădere.    competenţe prin care persoana să se dezvolte optim sau să facă faţă unor dificultăţi cu care se confruntă. succesul este dat de implicarea conştientă. însoţită de sentimentul autoâmplinirii. Principiile consilierii Literatura de specialitate semnalează existenţa a cinci principii specifice în cadrul consilierii:  Susţinerea afectivă. considerate elemente de bază ale schimbării evolutiv-adaptative a persoanei. clientul aşteaptă în mod conştient sau nu de la consilier. în primul rând o susţinere afectivă. să conştientizeze şi să ştie cum să-şi pună în valoare disponibilităţile şi resursele pentru a se adapta optim la realitate. Potrivit acesteia. Conştientizarea de către fiecare persoană a propriilor capacităţi şi disponibilităţi şi cultivarea dorinţei şi a voinţei acesteia de a se manifesta liber. el ajută persoana în cauză ca. care să-i aducă satisfacţii. al căror succes este garantat necondiţionat. Ea îndrumă şi sprijină persoana pentru a învăţa să prevină eventualele situaţii de criză în care s-ar putea afla la un moment dat. VI. 110 .. a unui mod de viaţă dezirabil social. Consilierul nu are soluţii dinainte stabilite. dimpotrivă. scopul consilierii este provocarea unor schimbări evolutive voluntare în atitudinile şi comportamentul oamenilor. Crearea treptată a unui climat afectiv pozitiv şi stimulativ pentru clientul consiliat este condiţia sine qua non a consilierii.lui şi a propriei personalităţi. Frustrat în necesităţile şi interesele sale datorită problemelor existenţiale cu care se confruntă. activă şi responsabilă a persoanei în autodezvoltarea Eu . de către fiecare persoană.3. rol său este. sarcina esenţială a consilierului este de a sprijini oamenii să se ajute singuri pentru a-şi rezolva problemele şi a-şi asigura dezvoltarea propriei personalităţi. interiorizarea.

 Principiul orientare/sfătuire/dirijare poate avea grade diferite de directivitate în funcţie de necesităţile clientului (cel mai scăzut grad de structurare a problemei. VI.4. Abilităţile consilierului 111 . Obiectivele consilierii Obiectivele consilierii. resurselor de care dispune clientului în scop preventiv şi terapeutic. a posibilităţii de a trăi mai bine în mediul familial. profesional şi social.5. Acest catharsis reduce tensiunea emoţională şi pregăteşte calea unei mai bune cunoaşteri de sine a clientului. costuri. În felul acesta.2. pe contextul imediat. presupune reactivarea capacităţilor adaptative şi remanierea unor comportamente dobândite în trecut.  prevenţia situaţiilor care aduc atingere stării de bine şi dezvoltării personale a clientului.. şi pe suportul acordat individului în scopul de a funcţiona pot fi dispuse în trei categorii:  promovarea stării de bine şi a sănătăţii clientului. raţionali şi de personalitate ce interferează cu procesul decizional şi maniera în care o fac. VI.  Dezvoltarea capacităţilor decizionale prin identificarea factorilor afectivi.  Dezvoltarea potenţialului.  Descărcarea emoţională (catharsisul) este principiul prin care orice formă de intervenţie psihologică permite clientului să-şi exprime liber propriile sale trăiri pozitive sau negative. Susţinerea volitiv .  Îmbunătăţirea relaţiilor intra şi interpersonale. centrate pe creşterea personală.  dezvoltarea personală a clientului. la situaţiile de viaţă actuale.  Dezvoltarea capacităţilor adaptative la noile situaţii. el devine capabil să vorbească despre propriile sale probleme cu mai multă obiectivitate. sarcini şi expectaţii personale şi ale mediului familial şi sociocultural. timp.decizională prin creşterea şi întărirea încrederea clientului în capacitatea sa de a lua hotărârea optimă pentru el.2. energie. Indiferent de orientările şi tipurile de consiliere sau de expectanţele clientului se pot identifica anumite categorii comune de scopuri generale ale procesului consilierii:  Schimbarea comportamentală considerată o condiţie a optimizării personale. Consilierul îşi propune să ajute clientul să înţeleagă cum şi de ce se angajează într-o decizie şi să-şi aproximeze cât mai bine consecinţele în termeni de risc. soluţiei şi deciziei subiectului corespunde celui mai mare grad de directivitate).

” (I. consilierul pentru a fi eficient trebuie să dispună de o bază teoretică solidă. simţul umorului.6. elemente de psihoterapie şi asistenţă socială.2. îl face să simtă starea neexprimată în cuvinte a celui consiliat. dar fără a pierde condiţia de “ca şi cum. capacitatea de a tolera ambiguitatea. Holdevici. de la aprecierea clară a ceea ce poate să facă el în cazul respectiv. deschiderea la schimbare. Dintre aceste atitudini. În momentul în care îşi va alege reacţia de răspuns. Consilierul trebuie să reacţioneze întotdeauna la afirmaţiile clientului său pornind de la înţelegerea exactă a semnificaţiei acestora. sociologiei completate cu cele de pedagogie. Capacitatea empatică se perfecţionează prin îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală. Sunt o serie de sugestii în acest sens: o Utilizarea întrebărilor deschise.” (C. Problema reală în ceea ce priveşte pregătirea consilierului nu este aceea dacă trebuie să plece de la teorie în procesul consilierii. 2006. capacitatea de a asculta. Consilierul nu trebuie să aibă o atitudine de superioritate. onestitatea şi sinceritatea. Consilierea în calitate de profesiune în care sunt implicaţi oameni. Rogers. de acţiune de sprijin necesită cunoştinţe interdisciplinare temeinice din domeniul psihologiei. deschiderea în relaţiile cu cei din jur. viziunea pozitivă asupra oamenilor. care stimulează procesul comunicării (utilizarea foarte rară a întrebărilor închise deoarece creează dificultăţi în comunicare). În afară de aceste caracteristici personale.Printre caracteristicile personale ale consilierului cele mai semnificative şi mai frecvent enumerate sunt: calmul şi răbdarea. Atitudinea consilierului faţă de clienţii săi O componentă importantă a pregătirii consilierilor o constituie formarea unor atitudini specifice. îl face capabil să comunice emoţional cu subiectul şi eventual să descrie stările neexprimate ale acestuia. important este însă să ştie clar ce modele şi teorii va utiliza şi mai ales cum le va utiliza. 112 . „Empatia îi relevă consilierului lucruri şi informaţii nespuse. consilierul trebuie să facă apel la teorie. realismul. p. cele mai importante sunt:  Empatia constă în capacitatea de „a percepe cadrul intern de referinţă al altuia cu toate componentele sale emoţionale “ca şi cum “ ai fi cealaltă persoană. 19) Punctul de vedere central în consiliere îl constituie integritatea persoanei şi libertatea acesteia de a alege şi de a lua decizii. capacitatea empatică şi ascultarea. capacitatea de comunicare interpersonală şi implicit de interrelaţionare. VI.1959). capacitatea de a accepta oamenii aşa cum sunt ei cu calităţile şi defectele lor.

 Acceptarea necondiţionată. o A nu-l întrerupe. „acceptabil”). să acordăm atenţie propriei noastre imagini. Limbajul vehiculat în procesul consilierii poate fi: verbal.  Congruenţa este abilitatea prin care consilierul exprimă gândurile şi emoţiile sale. nu judecaţi sau criticaţi persoana. auditivi. non-verbal. kinestezici. o Evitarea etichetării. să nu ne complacem în postura de victimă. Recomandări privind ascultarea: o Ascultarea să fie autentică (consilierul să nu fie distras de propriile gânduri). să repetăm noile gânduri pozitive. o Ascultarea să nu realizeze judecăţi de valoare („e bine”. Comunicarea nonverbală are importanţă în a stabili un contact pozitiv cu clientul facilitând ascultarea activă. paraverbal. a-l lăsa să-şi spună punctul său de vedere. ci şi pe cele nonverbale şi paraverbale.o Ascultarea interlocutorului sau a interlocutorilor. Reprezintă o tehnică esenţială şi presupune „reflectarea” mesajului pe care clientul îl transmite.  Colaborarea este abilitatea consilierului de a implica întotdeauna persoana sau grupul de persoane în deciziile de dezvoltare personală a acestora. o Nu daţi sfaturi. Ascultarea presupune sinteza capacităţii de a reflecta conţinutul şi afectele corelate. Conţinutul şedinţelor de consiliere este confidenţial. Atunci când consilierul este obligat prin lege să dea informaţii despre client.  Comunicarea eficientă şi sinceră. o Consilierul să nu filtreze informaţiile în funcţie de ceea ce crede el că este relevant pentru subiectul în cauză. să evităm formulările negative. Consilierii pleacă de la abordarea pozitivă a fiinţei umane. o Ascultarea să nu se centreze doar pe canalul verbal. cred în puterea de schimbare şi dezvoltare a fiinţei umane. să folosim timpul prezent al verbelor. determinând clientului senzaţia că este înţeles. Identificarea tipului de limbaj preferat de subiect oferă o imagine din ce mai clară asupra problemei sale şi a modului său de relaţionare. Comunicarea verbală presupune: 113 . cu termeni predominant vizuali. oferind şi alternative viabile. A nu moraliza interlocutorul. el trebuie să-i ceară acestuia consimţământul. ci se discută comportamentele ei. Consilierii îi ajută pe clienţi să-şi contracareze gândirea negativă prin modalităţi de a le pozitiva: să facem dintr-un punct slab un punct forte. olfactivi. Mesajul clientului va fi de cele mai multe ori codificat sau distanţat de informaţia nucleară pe care o transmite.

Consilierul va evita definirea problemelor în locul interlocutorului.reluarea unor cuvinte sau expresii din discursul interlocutorului cu scopul de a centra discuţia pe un anume subiect sau în vederea iniţierii unor discuţii ulterioare. evitându-se formarea unei stări de dependenţă faţă de consilier.  Confruntarea este etapa în care clientul alege soluţia cea mai potrivită circumstanţelor. a unui mod de comportare ce 114 . nevoile şi circumstanţele externe. VI. de a încheia o discuţie. în mod independent.  Interpretarea profundă constă în căutarea mobilurilor din inconştientul clientului care au determinat evoluţia spre situaţia critică căreia a trebuit să-i facă faţă. să stabilească o relaţie bazată pe încredere.  Reformularea .. Această etapă de conştientizare are rol preventiv şi protectiv pentru evoluţia ulterioară a clientului. să obţină informaţii despre atitudinile. Consilierea psihologică este un tip de intervenţie prin care se urmăreşte sugerarea unui mod de a proceda.  Clarificarea problemei şi conştientizarea permite orientarea către căutarea unor soluţii.2.  Reflectarea constă în ghidarea clientului de către consilier în direcţia căutării active a unei soluţii posibile la problemele acestuia în concordanţă cu resursele personale. neevaluativă.  Parafrazarea se referă la formularea sinceră. empatică. Rezumarea se utilizează cu scopul de a clarifica o relatare. Scopurile reflectării sunt: să-şi verifice propria percepţie asupra celor relatate de interlocutor. Strategia consilierii Consilierea. ca proces de intervenţie educativ-psihologică de natură predominant tehnologică se derulează în 5 etape (Brammer şi Shostrom):  Etapa întâlnirii are ca scop definirea unei anumite probleme sau situaţii critice care a generat cererea de ajutor din partea clientului. Clientul trebuie orientat în direcţia elaborării soluţiilor legate de viaţa personală.  Rezumarea reprezintă o modalitate de a sintetiza într-o manieră organizată cele mai importante aspecte din relatările interlocutorului. sau de a deschide o nouă etapa a discuţiei.7. nu va minimaliza şi nu va utiliza sarcasmul sau ironia. Reflectarea . preocupările şi valorile interlocutorului.abilitatea prin care consilierul îi comunică faptul că punctul de vedere al clientului sau cadrul său de referinţă a fost înţeles. să-i comunice interlocutorului înţelegerea şi acceptarea necondiţionată. cu cuvintele consilierului a ceea ce pare mesajul-cheie în discursul interlocutorului.

Asistenţa în familie a persoanei cu deficienţă funcţională. Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului. Orientarea şi dezvoltarea carierei la elevi.. (2000). (1996) A survey study of neuropsychiatric complaints in patients with Graves' disease. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere. Athanasiu.L.R. Tomşa Ghe.. Băban Adriana. pe care le ajută să-şi conştientizeze disponibilităţile şi să le valorifice pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. I. Arruda. 181–185 15. Hoboken. Psihoterapii scurte. R. Consilierea psihologică îi facilitează persoanei autocunoaşterea realistă. Ghid de reeducare funcţională. 16.. (1996). Dumitru Al. (2000) O abordare modernă a psihologiei medicale. I.. Sommers-Flanagan J.. M. Iamandescu. 7. Cucu. A. A. Journal of Neuropsychiatry and Clinical Neuroscience. I. D. Dafinoiu.B. Kinetoterapia în recuperarea algiilor şi a tulburărilor de statică vertebrală. (2001). I. Iaşi. Elemente de psihologie medicală. 8. Bucureşti 115 . Counseling and Psychotherapy Theories in Context and Practice. Iasi. Tudose. Bucureşti 10.. (1999). New Jersey 14. Bucureşti. 2. and Sommers-Flanagan R. Gândirea pozitivă. confortabilă psihologic. (2001) Consiliere educaţională. J. Editura Literă. Iamandescu. Editura Medicală.. Bucureşti 12. C. Albu.E. (2008). Holdevici. (2004). Editura Polirom. (1982). I. T. Ştiinţă şi Tehnică. 6. Editura Medicală. Bucureşti 9.A. F. Editura SportTurism. Adriana. (2001).. Prohaska. I. Sbenghe. Petcu. Bucureşti. Ceres. Thorner. Casa de editură şi presă Viaţa Românească. editura Polirom.J. Editura Medicală. (1983). Albu. Iaşi. Editura Infomedica. (1997) Psihologie Medicală (ediţia a II-a). Bibliografie: 1. aflate uneori în dificultate.. acceptarea de sine şi valorificarea optimă a resurselor şi disponibilităţilor proprii.. Editura Infomedica. A. Bucureşti 5. Dumitru.B. Bucureşti 17. (1993) Stresul psihic şi bolile interne.trebuie adoptat într-o situaţie dată. sănătoase psihic. (1999). Bucureşti 11. Holdevici. B. Robinson. trăind o viaţă plină de sens. 8. Ea se adresează persoanelor relativ normale. p. 13. Consiliere psihopedagogică. Editura Polirom. Nr. Bucureşti. (1981). Prange. Elemente de Psihoterapie Integrativă. (1980) Psihologie Medicală. Editura All. Bucureşti 3. I. Şdic. L. Cluj Napoca 4. Stern.

116 .

constructivismul structuralist (pentru mai multe detalii a se vedea Stănciulescu. respectiv modul personal de receptare şi interpretare a mesajelor sociale şi dinamica variabilă a intensităţii şi conţinutului influenţelor sociale” (C.NOŢIUNI INTERDISCIPLINARE ÎN FORMAREA KINETOTERAPEUTULUI asist. p. socializarea este „procesul prin care indivizii învaţă deprinderile. funcţionalismul sistemic. Consiliul Europei. Zamfir & colab. valorile şi comportamentele care îi abilitează să participe în calitate de membri ai societăţii în care trăiesc”( M. evidenţiind rolul pe care îl îndeplineşte în actul educativ). c) o introducere asupra conceptului de kinetoterapie la domiciliu. valorilor..T. presupunând dubla considerare a dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale.Cuza’ Iaşi Prezentul material îşi propune să aducă în atenţia cititorului o serie de precizări terminologice ce vizează: a) integrarea socială a individului în cadrul societăţii în care acţionează (de asemenea..) În literatura de specialitate. drd. 1. d) modele şi tipuri de activităţi ce pot fi incluse în programul de recuperare la domiciliu (este propus un model de intervenţie ce vizează reintegrarea socială a sportivilor). b) politicile sociale (definiţii. în funcţie de stadiile ciclului de viaţă şi de obiectivele diverselor grupuri şi instituţii sunt identificate două categorii: 117 . Există mai multe criterii de clasificare a socializării. indicatori ai politicilor sociale).. Oana Rusu Universitatea ‘Al. 1998). etnometodologia. adaptării şi integrării sociale a unei persoane. E. Noţiuni introductive privind socializarea şi integrarea socială a individului Conceptul de socializare este definit ca „un proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor. Comitetul pentru dezvoltarea sportului.1996. socializarea este un proces interactiv de comunicare. este delimitat şi conceptul de socializare. modelul dramaturgic.9. univ. cu procesele corelate acestuia. Altfel. În acest sens. 1996). Astfel.S. mai multe curente sociologice argumentează conceptul de socializare ca funcţie centrală a educaţiei: interacţionismul simbolic.I. fenomenologia. concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităţi în vederea formării. tipologie.

poziţie socială periferică. Prin urmare. inadaptarea. Marginalizarea are ca efect izolarea socială. dezorganizarea familiei. întâlnim:  socializare adaptativă/integrativă – proces ce conduce la configurarea acelor caracteristici sau capacităţi personale care facilitează integrarea. valori şi modele de comportament care facilitează adaptarea sau integrarea într-un cadru instituţional sau organizaţional viitor.  socializare anticipatoare – ce constă în asimilarea acelor norme. normele admise în societate. neintegrarea socială. ci într-un anumit mod de organizare socială caracterizat prin accesul accentuat inegal la resurse.  resocializarea (socializare secundară) este concomitentă cu desocializarea şi constă în orientarea învăţării şi controlului social către asimilarea şi manifestarea de comportamente individuale compatibile cu tabla de valori şi atitudini a noului sistem integrator. în vederea eliminării modelelor de comportare şi de interacţiune anterior însuşite. educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii. Discuţiile asupra procesului de socializare vizează şi procesele corelate acestuia. În funcţie de direcţia şi rezultatul în conformitate cu cerinţele.  marginalizarea socială . ca o reacţie de compensare. cu acces drastic limitat la resursele economice. Grupurile marginale sunt de regulă compuse 118 . alienarea. de izolare a indivizilor sau grupurilor.  socializare continuă – de-a lungul vieţii. agresivitate şi violenţă. socializare primară (de bază) – proces ce începe în perioada copilăriei. Sursa marginalizării sociale nu trebuie căutată în raritatea resurselor. în timpul căreia adultul dobândeşte noi statuturi şi roluri sociale După finalitatea urmărită sau efectele pe care le produce. principiile la care se raportează individul sunt indezirabile şi interzise în cadrul societăţii din care face parte). valorile şi normele societăţii în care trăieşte individul. socializarea se clasifică în:  socializare pozitivă – individul este în conformitate cu valorile. patru fenomene sunt evidenţiate:  desocializarea – presupune izolarea fizică şi socială a unei persoane sau depărtarea ei de contextele sau persoanele care i-au satisfăcut nevoile de interacţiune şi i-au sprijinit statusurile adoptate.  socializare negativa – rezultatul acestui proces fiind devianţa socială (valorile. politice. comportamente deviante. participarea şi realizarea sociala a unor activităţi în cadrul instituţional dat. prin discriminarea unor persoane sau grupuri sociale. ea se caracterizează prin reacţii ostile faţă de normele şi valorile societăţii globale.

În cursul acestui proces. Se vorbeşte astfel de o integrare profesională. standarde). integrarea este societală. individul sau grupul nou integrat acţionează în concordanţă cu acest sistem) şi integrarea propriu-zisă care. minorităţi etnice puternic discriminate. înstrăinarea.măsura în care valorile grupului devin norme efective pentru membrii.integrare comunicaţională . iar ulterior o schimbare notabilă a sensului. Integrarea socială . o categorie socială. „Integratul” poate fi o persoană cât şi un grup de persoane. starea de nesiguranţă. rurală.două unităţi se transformă prin interacţiune în vederea unei acţiuni optimizante. între persoane. între norme şi comportamente. . o organizaţie.integrare culturală – când normele şi valorile unei culturi sunt consistente între ele. fiind un proces bidirecţional. . dereglare datorată dezintegrării normelor ce reglementează comportamentul indivizilor şi asigură ordinea socială. atât în sistemul care se integrează cât şi în cel ce integrează au loc schimbării. „handicapaţi”. În cadrul grupului apar trei posibilităţi de integrare: între norme. culturală. urbană.din săraci.procesualitatea interacţiunilor dintre individ sau grup şi mediul social specific sau integral. Sunt identificate patru faze ale integrării sociale: acomodarea (faza în care cel care urmează să se integreze intră în contact cu noul sistem. a. bolnavi psihic. o interacţiune dinamică între sistemul care se integrează şi sistemul care integrează.integrare normativă . În ceea ce priveşte tipologia pot fi identificate: a) integrare prin asimilare a culturii sistemului în care se integrează. 119 .starea de dereglare a funcţionării unui sistem sau subsistem social.schimbul interpersonal de semnificaţii. delincvenţi. Integrarea socială reprezintă o relaţie. devenind sinonimă cu o serie de alte noţiuni precum frustrarea. poate fi o sinteză diferită în comparaţie cu componentele iniţiale. b) integrare prin schimbare reciprocă . prin intermediul căreia se realizează un echilibru funcţional al părţilor.  anomia . izolarea psihică etc. educaţională etc. participarea (odată acumulate regulile noului sistem. Deplasarea este însoţită de centrarea tot mai accentuată pe individ. norme. persoane inadaptate. adaptarea (faza în care „integratul” încearcă să se alinieze la noile standarde şi să le respecte – procesul de internalizare). o comunitate teritorială. Acestea sunt elementele care dimensionează integrarea socială ca : . socio-profesională. un subsistem social etc. Dacă elementele care se integrează sunt subsisteme ale sistemului social global. de multe ori. şomeri. cu noile valori.

1951).- integrare funcţională . 120 .este tipul de integrare în raport cu schimbul de servicii. Landecker. ea variind de la interdependenţă extremă la autonomie individuală înaltă (W.

mijloacele. tineri. a veniturilor.. Managementul serviciilor de îngrijire la domiciliu Conceptul de politica socială desemnează: 1. programe de ocupare şi protecţie a şomerilor. etc. distribuţie echitabilă a bunăstării. alte servicii: de cultură. b) modelul conservator (Germania).  subvenţii pentru bunuri şi servicii de consum. Modelul Liberalrezidual (SUA) Baza de acordare a drepturilor Principiul de distribuţie Nevoia/munca Conservator (Germania) Munca Socialdemocrat (Suedia) Cetăţenia Unviersalism Asigurarea şi garantarea cetăţeanului Administrare Orientare spre Ocupaţie/cond realizarea iţie socială unui obiectiv Mixtă: statul (la nivel Asigurare central şi socială local) şi piaţa 121 . de asistenţă socială. securitatea socială. respectiv. 1998).  prestaţii fiscale .  prestaţii (venituri)sociale în natură – servicii de sănătate. persoane cu dizabilităţi etc. copii. M. c) modelul social-democrat (Suedia).) ► realizarea unor obiective pe domenii sociale (sănătatea. servicii de învăţământ şi pregătire profesională. instrumentele si măsurile concrete de realizare a obiectivelor propuse (Poenaru. etc. 2.) ► Realizarea unor programe sociale (pentru categorii defavorizate ale populaţiei – bătrâni. sport.reduceri sau scutiri de impozite şi taxe. obiectivele ce se urmăresc a se realiza în sfera sociala. pe termen lung. Politica socială se defineşte prin măsuri ce vizează bunăstarea individuală şi socială. odihnă. măsuri ce vizează: ► obiective sociale ‘globale’ (eradicarea sărăciei. programe de susţinere a familiilor si de protecţie a copiilor etc. învăţământul. Tipologia politicilor sociale vizează construcţia şi funcţionarea concepţiilor politice diferite.) Politicile sociale pot fi concretizate în:  prestaţii (venituri) sociale în bani – pensii. locuinţele. orientarea principală si.2. mediu si scurt. Se disting trei modele de politică socială se înregistrează diferite grade ale unor parametri: a) modelul liberal-rezidual (SUA). ajutoare de şomaj.. .

De 122 .securitatea socială unde sunt incluse: gradul de cuprindere în sisteme de protecţie împotriva riscului de pierdere a venitului. în detrimentul instituţiei spitaliceşti.învăţământul. funcţionarea sistemului de îngrijiri la domiciliu.creşterea nivelului de pregătire al personalului de îngrijire medicală. gradul de asigurare şi mărimea prestaţiilor. 1998. .veniturile şi consumul populaţiei.crearea unor servicii de sănătate comasate. serviciile de sănătate şi resurse.abordarea coordonată a îngrijirii – sunt puse la punct planuri de intervenţie din partea medicilor de familie (care prescriu tratamentul).dezvoltarea unor strategii zonale: management descentralizat specializat în zonă (conducere multidisciplinară). O serie de avantaje ale acestor servicii la domiciliu sunt identificate: . . în colaborare cu diferite instituţii (serviciul de ambulanţă. unităţi de diagnosticare rapidă şi ambulatorie. .existenţa unui transfer al serviciilor care sunt direcţionate către domiciliu.Poenaru. mijloace de diferenţiere a complexului de afecţiuni la bătrâni.ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă.Rolul pieţei Major Rolul sistemelor de Major verificare a veniturilor Angajament cu privire la Limitat servicii sociale oferite Angajament cu privire la Minor ocuparea deplină Redistribuire Scăzută Sărăcie Mare După M. . . . . 318/2003). .sănătatea unde sunt incluse: starea de sănătate. inclusiv a kinetoterapeutului. .dezvoltarea unor instituţii (clinici) specializate şi de reabilitare care se bazează pe sistemul ambulatoriu (spitalizare de zi) În România există o serie de reglementări care vizează organizarea.G. 41 Limitat Limitat Limitat Limitat Medie Moderată Minor Minor Major Major Înaltă Scăzută Sunt identificaţi o serie de indicatori sociali pe domenii în funcţie de care putem aprecia valoarea politicii sociale: . Serviciile de îngrijire la domiciliu reprezintă o alternativă la instituţionalizare (internarea în spital). p. .populaţia. de exemplu). precum şi autorizarea persoanelor juridice şi fizice care acordă aceste servicii (H.

îngrijitori la domiciliu. consilieri. 246/2007). asistenţi sociali. Direcţiile de cercetare în domeniul serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu sunt:  Dezvoltarea calităţii serviciilor pentru persoanele vârstnice  Informarea corectă a pacienţilor pentru opţiunea cea mai eficientă a pachetelor de servicii medicale la domiciliu  Pregătirea unor specialişti profesionişti (atât kinetoterapeuţii cât şi ceilalţi membri ai echipei) care să furnizeze aceste servicii  Creşterea interesului tinerilor specialişti pentru această formă de terapie la domiciliu (pentru diferite categorii de pacienţi). medicii de specialitate).G.asemenea. Generalităţi privind kinetoterapia la domiciliu Îngrijirea la domiciliu – orice activitate de îngrijire medicală prestată de personal specializat. Ţintele serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu Populaţia Organizatorii Finanţatorii - Echipa interdisciplinară este formată din: medici (medicul de familie . etc.G. social. ce contribuie la îmbunătăţirea stării de bine a acestuia din punct de vedere fizic şi psihic. la domiciliul pacientului. sunt precizate şi standarde minime de calitate pentru aceste servicii sociale la domiciliu pentru diferite categorii de populaţie (vârstnici. psihic. kinetoterapeuţi. 3. 123 . Sarcina kinetoterapeutului la domiciliu este de a îndepărta/ameliora cat mai mult posibil starea de infirmitate fizică şi psihică/senzorială a unui individ în vederea restabilirii capacitaţii acestuia de a trăi intr-o manieră integrată pe plan fizic. H. etc. persoane cu dizabilităţi. 175/2006. asistenţi medicali.) (H.

pacientul cooperant limitat. (2001) au identificat o serie de principii ale îngrijirii persoanelor cu nevoi speciale care trebuie respectate de orice persoana care desfăşoară activităţi de asistenţă la domiciliu:  să nu faci rău. cât şi cu familia pacientului. experienţe motrice. În opinia lui A. sex.adulţii cu nevoi speciale. acest proces presupune 4 etape: pregătirea.Albu & colab. calitatea tratamentului.Beneficiarii serviciilor de îngrijire la domiciliu. educa. tipul şi localizarea afecţiunii. conţinutul şi sistemele de mijloace ale kinetoterapeutului:  cunoaşterea pacientului. participarea. (2001) obiectivul asistenţei medicale la domiciliu îl constituie creşterea calităţii vieţii pacientului. sunt: .Albu & colab. afectiv. De asemenea.copiii cu nevoi speciale. Rolurile asistentului personal (kinetoterapeutului):  de a oferi îngrijirile necesare. tipuri de bolnav: pacientul cooperant. adult. Persoana care desfăşoară activităţi de îngrijire la domiciliu (kinetoterapeut) stabileşte două tipuri de relaţii.: Factorii care definesc acţiunile. pacientul apatic) Acţiunile kinetoterapeutului sunt diferite în funcţie de pacient: copil. observa reacţiile pacientului. vârstnic. J. stăpânirea. .  prezenta durerii (fiziologica si psihica).  de a coordona. atât cu pacientul. psihomotor) şi operaţionale pe care trebuie să le aibă în vedere persoana care desfăşoară activitatea de îngrijire la domiciliu a persoanelor cu envoi speciale.  normalizarea vieţii – după Whalley.  modificările personalităţii pacientului şi atitudinea faţă de boală (efecte pozitive şi negative ale bolii asupra personalităţii. contribuţia. nivel cultural.  capacitatea de cooperare a acestuia. în funcţie de gradul de dependenţă. .P.  gradarea efortului.  de a consilia pacientul şi familia. sunt identificate o serie de obiective generale (care vizează planurile cognitiv. A.Durand consideră că 3 elemente sunt importante în 124 .  continuarea acţiunilor până la deplina recuperare a capacităţilor funcţionale  individualizarea tratamentului: vârstă.vârstnicii.

.ceea ce priveşte atitudinea kinetoterapeutului faţă de familie: înţelegere. 2001) Activităţile kinetoterapeutului: 1. vârstnic). Mobilitate corporală a pacientului 2. Îngrijiri generale 3. Albu&colab. selectarea de metode. Petrecerea timpului liber (eficient şi util) Conţinutul si formele de organizare a timpului liber sunt în funcţie de vârstă(copil.  activitate impulsivă – pacientul este dificil în relaţia cu kinetoterapeutul. includerea familiei în programul de îngrijire a pacientului (A. valorificarea progreselor). fiind permanent irascibil şi nemulţumit. Tipurile de manifestări ale pacientului se clasifică în:  pasivitate deranjantă – pacientul este indiferent la tot ceea ce se întâmplă în jurul său şi la stabilirea unei relaţii de cooperare cu kinetoterapeutul. igienă corporală) 4. dar nu participă activ. sprijin şi deculpabilizare.  evaluarea rezultatelor (apelând la diferite teste de apreciere a stării funcţionale a pacientului). 125 .Albu & colab.  planificarea acţiunilor va ţine cont de priorităţile şi scopul pe care îl urmăreşte. adult.(2001) responsabilităţile pe care le îndeplineşte kinetoterapeutul în activitatea de îngrijire la domiciliu sunt de:  estimare iniţială – observarea iniţială a pacientului aduce informaţii cu privire la acţiunile pe care le va întreprinde.  aplicarea/intervenţia (stabilirea sistemelor de acţionare. Tratamentul prescris de medic 5.  activitate raţională – pacientul colaborează activ şi conştient cu kinetoterapeutul. de formele şi gradul deficienţelor pe care le are pacientul. Activităţi vitale (alimentaţie. După A. mijloace şi materiale.  pasivitate echilibrată – pacientul este conştient de necesitatea prezenţei kinetoterapeutului. nu vine cu soluţii.

Publicitate pentru ocuparea posturilor echipei de lucru. Identificarea foştilor sportivi fără activitate. Descrierea problemei Sportivii formează o categorie socială a parte a societăţii. Evaluarea fiecărui caz. neavând puterea să se integreze social într-un alt gen de activitate. vârstă.2. personalitate sportivă. să fie limitat. 126 . face ca timpul petrecut de ei. e. etc. ajung să trăiască din amintiri. 1. Implicarea cluburilor şi centrelor sportive municipale judeţene. cu atât mai mult cu cât posibilităţile de muncă ale celor vizaţi sunt destul de mari. Programul de pregătire impus acestora. activitatea sportivă de performanţă. Modele si tipuri de activităţi în programul de recuperare la domiciliu Prezentăm un model de proiect de intervenţie ce vizează reintegrarea socială a sportivilor. Cauzele pentru care sportivii îşi încetează activitatea sunt multiple (accidente în teren sau în afara acestuia. psiholog. este neglijabilă dacă raportăm numărul sportivilor absolvenţi de acest gen la cel al sportivilor legitimaţi. kinetoterapeut. alături de familiile lor. cu sau fără voia lor. Identificarea problemelor medicale şi stabilirea unui program de recuperare (prezenţa kinetoterapeutului este necesară) c. Selectarea echipei de lucru formată dintr-un asistent social. mulţi dintre aceştia ajung să trăiască în anonimat şi să prefere singurătatea în locul activităţilor publice de altă dată.).4. manager sportiv (conducător de club. Evident că perioada de desfăşurare a acestui proiect atrage după sine costuri mai mari. d. Găsirea unui sediu pentru desfăşurarea proiectului. b.) şi considerăm că programul este util. de performanţele în creştere. Implicarea autorităţilor publice locale. fie studii superioare. Iată de ce momentul în care termină. A. 3. A. 4. etc.1. A.4. tendinţa sportivilor de a urma fie şcoală profesională.5. A. mulţi dintre ei se izolează.3. Definirea problemei Societatea românească de astăzi nu oferă servicii care să sprijine reintegrarea socială a foştilor sportivi şi de aceea. De asemenea. Colaborare cu familiile celor în cauză. dacă nu reuşesc să-şi continue munca în domeniu. Descoperirea şi atragerea spre diverse activităţi a unui număr cât mai mare de foşti sportivi care au rupt orice legătură cu activitatea sportivă şi care nu au nici o altă ocupaţie profesională. Metode de realizare a obiectivelor A. 2. Obiectivele proiectului a.

5.    . Sprijin pentru participare la programul de recuperare B.2. 5. Chiria sediului – 500 RON/lună = 6.) – 3. unde este cazul.4. kinetoterapeut.000 RON Comunicare (anunţ în presă pentru ocuparea locurilor din echipa de lucru.000 RON. Evaluare finală: număr constant de membri activi. Implicarea mass mediei locale. 2. TOTAL BUGET – 37.3. asistent social.7. Editarea pliantelor (se vor căuta sponsori). judeţ. B.8. A.6. Stimularea dorinţei de a participa la diverse acţiuni. Înfiinţarea unui club propriu cu activităţi sportive.A.000 RON. 127 1. C. B. şi implicarea subiecţilor în organizarea acestor activităţi. B.000 RON Cheltuieli indirecte – 2. numărul celorlalte instituţii implicate în proiect. etc. B. Organizarea de activităţi sportive la nivel de cartier.6.000 RON. manager sportiv (part-time) – 24000 RON Materiale consumabile – 2. Colaborare cu manageri ai cluburilor şi asociaţii sportive. C. Sprijin pentru participarea la cursuri de calificare şi recalificare profesională. C. Bugetul proiectului (sumele sunt orientative şi trebuie actualizate funcţie de evoluţia monedei) Costuri de personal: psiholog. număr de persoane calificate şi recalificate profesional care au intrat în câmpul muncii. masă rotundă. corespondenţă.7. Evaluarea proiectului Evaluare semestrială: chestionare ce vor investiga gradul de satisfacţie al subiecţilor ce au participat la acţiuni. Identificarea unor probleme cheie specifice fiecărui caz în parte. B.1. Sprijin pentru găsirea unui loc de muncă. etc. Contactarea familiilor celor în cauză. 4.2. Redactarea şi publicarea unui raport final privind evaluarea anuală a proiectului. Contactarea foştilor sportivi de performanţă cu posibilităţi materiale pentru implicarea lor în diferite proiecte. B3. municipiu. B.1. telefon. Dezvoltarea responsabilităţilor personale. raport cu privire la numărul de copii implicaţi în activităţi şi numărul de competiţii organizate.

E. C. G. Comitetul pentru dezvoltarea sportului. H. A. Editura Medicală. C. Noţiuni de bază şi îndrumări pentru îngrijirea calificată. XXX (2001) – Standarde de calitate în serviciile de îngrijiri la domiciliu – documente de lucru. Mărginean.S. H. Stănciulescu. editura Babel. 175/2006 – Standarde minime de calitate pentru serviciile sociale la domiciliu pentru personale adulte cu handicap 16. Sbenghe.Types of Integration and their Mesurement 4. România în context european. E. CIDE. (1996) – Recuperarea medicală la domiciliu pentru medicul de familie. Iaşi 3.. Titirică. Bucureşti 9. Dafinoiu.Impactul sportului asupra socializării.T. 1994 5.Dicţionar de sociologie..P. Ghid de practică. Wodraschke. Editura All. (1996) – Teorii sociologice ale eudcaţiei. Editura Polirom. M. Confederaţia CARITAS România 10.. Poenaru. (coord. (coord. I.) (1999) – Îngrijirea bolnavului la domiciliu. – Politica socială şi economia de piaţă în România. Albu.(1951). Bucureşti 11. Editura Erota. Consiliul Europei. A. editura Leal 14.. Editura Polirom. 318/2003 – Normele de organizare şi funcţionare a îngrijirilor la domiciliu. XXX (1996) . Editura „Viaţa Medicală Românească”. Zamfir & colab. T. (coord. Bucureşti. Iaşi 2.G. W. M. Iaşi 8. Semnificaţia sportului pentru societate. Editura Cavallioti 13. Bucureşti 7. Zamfir. – Politică şi indicatori sociali. C.G. I. XXX (1998) – Serviciile de îngrijiri la domiciliu. Vogel. Fundaţia de Îngrijiri Comunitare. Zamfir. consiliere şi intervenţie în grupuri defavorizate. 246/2007 – Standardele minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice şi pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele vârstnice 17.S.) (1995) – Ghid de nursing.. Petcu. editura Alternative. (2001) – Asistenţa în familie a persoanei cu deficienţă funcţională. – Politici sociale.. Albu.G. 1995 12.C. 1998 6.) (2001) – Evaluare. H. Bucureşti 15. Bucureşti. Landecker.Bibliografie : 1. L. precum şi autorizarea persoanelor juridice şi fizice care acordă aceste servicii 128 . C.(1998) . Bucureşti. Fundaţia de Îngrijiri Comunitare. I.

finisajul scărilor va fi astfel realizat încât să nu se permită staţionarea apei şi astfel formarea de suprafeţe lucioase. . Accesul pe scări În cazul în care accesul se face pe scări acestea vor fi construite sau. Trebuie respectate aceste raporturi deoarece persoanele cu dizabilităţi întâmpină mari probleme la desprinderea piciorului de pe sol în momentul dorsiflexiei acestuia. Recomandat însă este ca relaţia să fie de 15 cm înălţimea şi de 30 cm lăţimea . Astfel. 60 – 75 cm pentru copii. Accesul se poate realiza atât pe scări.lăţimea scărilor va trebui să fie de minim 1. Înălţime acestora trebuie să fie de 90 100 cm pentru persoanele adulte care se pot deplasa singure. rampe sau lifturi. însă fiecare dintre aceste moduri de acces trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi să respecte unele norme de siguranţă specifice în cazul persoanelor cu dizabilităţi.ADAPTAREA LOCUINŢEI prep. accesul în locuinţă trebuie adaptat indiferent dacă persoana are sau nu o viaţă socială activă. facilitându-se în acest fel căderea.scările nu vor fi placate cu gresie lucioasă sau alte suprafeţe ce favorizează alunecarea. Pentru ca apucarea barei să fie uşor de realizat 129 . . Cuza” Iaşi Pentru a facilita o autonomie de deplasare cât mai independentă trebuie să se înceapă cu adaptarea locuinţei încă de la intrare. . acestea vor fi placate cu materiale mate sau materiale cu aderenţă mare. Respectarea acestor dimensiuni este utilă nu numai pentru persoanele cu dizabilităţi cât şi în cazul persoanelor de vârsta a III-a ce întâmpină şi ele astfel de dificultăţi.20 m pentru a permite accesul simultan a două persoane în situaţia când persoana cu dizabilităţi necesită un însoţitor care să-i ofere ajutorul la urcarea scărilor . astfel la o înălţime a treptei de 16 cm se recomandă o lăţime de 32 cm. drd. după caz. .treptele vor fi construite în aşa fel încât să se evite împiedicarea prin agăţare cu vârful piciorului. Marius Neculăeş Universitatea„Al I. se pot folosi şi inserţii de cauciuc pe marginea treptelor tot în scopul prevenirii alunecării.înălţimea treptei nu trebuie să depăşească 16 cm iar lăţimea va fi de maxim două ori înălţimea. adaptate după următoarele reguli: . reducându-se în acest mod riscul de împiedicare. 1.tot în scopul prevenirii căderii se vor monta „mâini curente” pe perete şi balustrade pe partea liberă a scărilor.

1 Norme de amenajare şi construcţie a rampelor de acces în vederea asigurării protecţiei împotriva accidentării prin cădere. de partea liberă a balustradei se va monta un rebord cu înălţimea de maxim 10 cm. . 130 .pentru deschiderea uşii în interior platforma trebuie să aibă cel puţin 1. alunecare.40 m în cazul accesului lateral.20 m. recomandată fiind o lăţime de 1. ea putând fi acoperită cu un cauciuc ce oferă aderenţă foarte bună între roţile fotoliului rulant şi suprafaţa de rulare. 1.2.în scopul prevenirii alunecării roţii fotoliului rulant sau a bastonului. .20 x 1. .40 m în cazul accesului lateral. La capătul scărilor va trebui să existe o platformă de acces pentru a permite deschiderea în siguranţă a uşii după cum urmează: .40 x 1. . împiedicare. în acest sens este recomandat ca rampa să aibă o lungime de maxim 5 m pentru rampe între 8 – 12 % şi de maxim 10 m pentru rampe cu panta de la 5 %.pentru deschiderea în exterior a uşii 1. .30 m în cazul accesului frontal şi 1. .lăţimea rampei va fi de minim 90 cm. Se recomandă în cazul diferenţelor de nivel folosirea a minim trei trepte şi se va evita folosirea treptelor izolate. .ca şi în cazul scărilor şi rampa trebuie prevăzută cu mână curentă de partea zidului şi de balustrade pe partea liberă.30 x 1. Înălţimea acestora trebuie să fie de 60 – 75 cm pentru utilizatorii de fotolii rulante şi 90 – 100 cm pentru adulţii care se deplasează cu ajutorul altor dispozitive ajutătoare de mers.30 x 1. se recomandă ca numărul de trepte să nu fie mai mare de 10 – 15 trepte pentru a se evita solicitarea excesivă a bolnavului şi apariţia oboselii.70 m în cazul accesului frontal şi 1.- aceasta trebuie să se afle la o distanţă de perete de circa 6 cm şi să aibă un diametru de 4 – 5 cm.2 Accesul prin intermediul rampelor este utilizat în special de persoanele care sunt dependente de fotoliul rulant.suprafaţa rampei trebuie să aibă o aderenţă cât mai mare pentru a evita alunecarea.lungimea rampei trebuie să fie cât mai mică pentru a se evita apariţia oboselii şi riscul de accident prin imposibilitatea continuării deplasării.la capătul rampei va exista o platformă de acces care va respecta aceleaşi principii ca şi în cazul accesului pe scări (vezi acces pe scări).panta rampei trebuie să fie de maxim 12 % pentru denivelări mai mici de 20 cm şi de maxim 8 % pentru denivelări mai mari de 20 cm. 1. etc: .

sau în cazurile în care spaţiul nu permite pot fi şi provizorii. Liftul interior este cel mai des utilizat de persoanele cu dizabilităţi atât de cele dependente de fotoliul rulant cât şi de persoanele care folosesc alte mijloace ajutătoare de mers. 3 rampa metalică mobilă Fig. rampele pot fi de mai multe feluri: rampe permanente – în cazul clădirilor noi construite sau rampe adaptate – pentru clădirile deja existente.accesul de la un etaj la altul în cazul circulaţiei în interiorul clădirii.accesul în clădire în cazul în care diferenţa de nivel este mare iar amplasarea unei rampe conform metodologiei amintite anterior nu este posibilă. Accesul cu ajutorul liftului Utilizarea liftului de către persoana cu dizabilităţi vizează două tipuri de acces: .2 Tipuri de rampe În funcţie de tipul clădirii şi de spaţiul disponibil. 4 rampa metalică telescopică 2. sau . Acestea sunt fabricate în general din structură metalică.2. În cazul rampelor provizorii nu se mai poate vorbi de o independenţă reală a persoanelor cu dizabilităţi deoarece acestea vor fi dependente de un însoţitor care va monta rampa de acces . 2 rampa fixă de accces Fig.1. Fig. 131 . rampa fiind permanentă.1 rampa de acces în clădire Fig.

în acest fel utilizatorul fotoliului rulant să aibă acces la întregul panou de comandă Tipuri de lifturi şi platforme de acces: Fig.50 m necesar pentru manevrarea fotoliului rulant. însă această activitate nu trebuie restrânsă şi atribuită doar acestor persoane. dimpotrivă ea poate fi extinsă şi la persoanele utilizatoare de fotolii rulante.dimensiunile cabinei liftului vor fi de minim 80cm x 135 cm.50 m x 1. .diferenţa de nivel dintre platforma liftului şi palier va fi de maxim 2.în interiorul cabinei panoul de comandă va fi amplasat astfel încât cel mai înalt buton să fie la înălţimea de maxim 1.5 cm pentru a se evita împiedicarea persoanelor ce se deplasează singure şi a fi facilitat accesul fotoliului rulant minimizându-se astfel riscurile de cădere. Modalităţi de urcare-coborâre a scărilor Urcare şi coborârea scărilor este efectuată în general de pacienţi care se pot deplasa cu ajutorul dispozitivelor ajutătoare de mers sau cu ajutorul unui însoţitor. coborârea putându-se efectua şi independent dacă este însuşită bine tehnica iar pericolul de accidente este minim. 5 lift de acces interior info@ablemailorder. aceasta fiind prevăzută şi cu o bară de sprijin la înălţimea de 90 cm. Vom exemplifica mai jos modalităţile de urcare şi coborâre a scărilor în cazul persoanelor cu dizabilităţi ce folosesc mijloace ajutătoare de mers.uşa va fi glisantă cu deschidere şi închidere automată. utilizatorii de fotoliu rulant pot urca şi coborâ scările cu ajutorul unui însoţitor. . Chiar dacă sunt dependenţi de aceste mijloace de deplasare.În vederea facilitării folosirii liftului de către aceste persoane se vor urmări următoarele aspecte: . 6 platforma electrică de 3.uk Fig.co.40 m. . 132 . sau în cazul persoanelor vârstnice.în faţa uşii de acces se va asigura un spaţiu de 1.golul de uşă al liftului trebuie să fie de minim 80 cm. . .

Nu se recomandă urcarea şi coborârea scărilor doar în sprijin pe baston pentru că există riscul de accidentare prin cădere datorită alunecării bastonului. La fel şi la coborâre membrul inferior sănătos va prelua şi controla întreaga greutate corporală în timp ce membrul inferior plegic va fi situat primul pe treaptă cu rol de sprijin. 1. .bolnavul va plasa membrul inferior opus membrului superior de sprijin pe treapta superioară.bolnavul va plasa celălalt picior pe aceeaşi treaptă cu bastonul şi membrul inferior opus.2 Urcatul şi coborâtul scărilor în cazul bolnavului paraplegic Bolnavul paraplegic întâmpina mai multe dificultăţi la urcatul şi coborâtul scărilor. dar de data aceasta va începe coborârea cu piciorul bolnav după care va duce pe aceeaşi treaptă piciorul sănătos. Se recomandă ca bastonul/cârja să aibă un sistem de prindere de antebraţ în timpul urcării scărilor pentru a permite membrului superior sănătos să se sprijine de balustradă. Acest lucru se realizează datorită reflexului de sprijin plantar ce va bloca genunchiul în extensie. lucru ce se datorează faptului ca restantul funcţional al acestor pacienţi este deseori redus. Diferitele tipuri de mers pe care le adoptă fiecare pacient în parte în funcţie de nivelul leziunii va orienta pacientul spre o anumită modalitate de urcare sau coborâre a scărilor. În tot acest timp se va ajuta cu mâna sănătoasă sprijinindu-se de mâna curentă sau balustrada scărilor.1 Urcatul şi coborâtul scărilor în cazul hemiplegicului În cazul bolnavului hemiplegic se va păşi cu piciorul sănătos pe prima treaptă după care va aduce piciorul bolnav pe aceeaşi treaptă cu piciorul sănătos.4.timpul 3 . Dacă bolnavul se deplasează cu ajutorul cârjelor şi cu paşi alternanţi în 2 sau 4 timpi urcatul scărilor se va realiza în felul următor: .1.-timpul 2 .bolnavul plasează bastonul de partea piciorului de sprijin pe aceeaşi treaptă cu acesta. . . În cazul mersului pendular urcatul scărilor se face în 3 timpi: . În timpul coborârii bolnavul se va sprijini cu mâna sănătoasă de balustradă.timpul 1 .bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu o mâna balustrada sau mâna curentă. Această tehnică se explică prin faptul că membrul inferior sănătos îşi menţine calităţile fizice fiind capabil astfel să preia întreaga greutate corporală pe care o va propulsa pe treapta superioară. 133 .timpul 4 .bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu o mâna balustradă sau mâna curentă.timpul 1 .4. în timp ce membrul inferior plegic va îndeplini rolul de pilon. Membrul inferior cu care se începe urcarea scărilor se va face în funcţie de restantul funcţional al acestuia.

timpul 3 . nu se va apleca înainte. asigurându-se sprijinul. treptele izolate.bolnavul plasează cârja sau bastonul pe treapta superioară.timpul 2 . aceşti întâlnind numeroase obstacole aşa cum sunt scările. Coborârea scărilor de către un paraplegic ce se deplasează folosind mersul pendular: .timpul 1 .timpul 2 .printr-o mişcare de ridicare în braţe şi pendulare a membrelor inferioare pe treapta superioară.bolnavul va deplasa cârja pe treapta inferioară. pentru a nu deplasa centru de greutate în afara poligonului de susţinere crescând astfel riscul de cădere spre înainte. Este aşadar de datoria kinetoterapeutlui să orienteze programul terapeutic spre învăţarea urcării şi coborârii scărilor.- timpul 2 . . În timpul coborârii scărilor bolnavul va menţine spatele cât mai drept. . bolnavul va plasa şi celălalt picior pe aceeaşi treaptă cu piciorul de sprijin. Coborârea scărilor de către un bolnav paraplegic urmează următoarele etape: . .timpul 4.bolnavul în sprijin pe braţe va deplasa simultan membrele inferioare pe treapta inferioară. 134 . acesta rămânând cu genunchiul în extensie.timpul 3 . pe care se află piciorul de sprijin. .bolavul în sprijin pe braţe va plasa unul dintre membrele inferioare pe treapta inferioară.bolnavul va deplasa cârja pe aceeaşi treaptă cu membrele inferioare aducând în acelaşi timp mâna ce se sprijină pe balustradă în dreptul membrelor inferioare. acolo unde este posibil. iar mâna ce se spijină pe balustradă va coborâ mai jos. Ştim că de multe ori autonomia de deplasare a multor persoane cu dizabilităţi se reduce la deplasarea în interiorul locuinţei sau în apropierea cesteia. indiferent de tipul de mers (alternativ sau pendular) se interzice folosirea ca sprijin doar a bastoanelor sau cârjelor deoarece acestea nu-i pot oferi o bună siguranţă. .timpul1 . program ce este recomandat să se facă la domiciliu bolnavului unde reeducarea se poate face chiar în funcţie de obstacolele ce îi limitează această autonomie chiar în spaţiul personal. etc.bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu o mână balustrada sau mâna curentă iar cu cealaltă mână se va sprijini pe cârja ce se află pe aceeaşi treaptă cu membrele inferioare.bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu o mână balustrada sau mâna curentă iar cu cealaltă mână se va sprijini pe cârja ce se află pe aceeaşi treaptă cu membrele inferioare.timpul 3 . La coborârea scărilor de către un paraplegic. Se recomandă aşadar folosirea ca sprijin atât a bastonului dar mai ales a balustradei sau mâinii curente.

însoţitorul va plasa membrul inferior drept pe aceeaşi treaptă pe care se află fotoliul rulant iar membrul inferior stâng va rămâne pe treapta superioară continuând mişcarea anterioară. flectând genunchii şi coborând fotoliul rulant în echilibru pe roţile din spate. Membrele inferioare ale însoţitorului vor fi poziţionate astfel: membrul inferior drept pe prima treaptă iar membrul inferior stâng pe următoarea dreaptă. Pentru a continua deplasarea. Coborârea independentă a scărilor în fotoliul rulant se face doar în echilibru pe roţile din spate. Însoţitorul va plasa fotoliul rulant cât mai aproape de prima treaptă cu faţa spre coborâre în echilibru pe roţile din spate. pe prima treaptă. 7 Urcarea/coborârea scărilor cu ajutor Fig.1.8 Coborârea independentă a scărilor 135 . După aceea însoţitorul va muta membrele inferioare pe treptele superioare în acelaşi mod şi va repete mişcarea. Unii utilizatori de fotolii rulante pot coborî singuri un ansamblu de trepte dacă acestea nu sunt foarte abrupte şi într-un număr foarte mare.3 Urcatul şi coborâtul scărilor în fotoliul rulant Urcarea scărilor pentru persoanele dependente de fotoliul rulant se face întotdeauna cu ajutorul unui însoţitor. Astfel însoţitorul va plasa fotoliul rulant cu spatele la trepte şi îl va ţine în echilibru pe roţile din spate. Coborârea scărilor cu ajutor se face în sens invers.4. În timpul coborârii. însă se recomandă ca această coborâre să fie asigurată de către o altă persoană. Menţinând trunchiul drept va extinde genunchiul şi va trage spre el fotoliul rulant în echilibru pe roţile din spate până acesta va ajunge pe prima treaptă. aşezând membrul inferior drept în sprijin cât mai aproape de fotoliul rulant iar membrul inferior stâng în sprijin în spatele celui drept la o distanţă de aproximativ 20 cm. însoţitorul rămâne cu spatele drept. Fig.

etc) cu deosebirea că vor depune un efort mai mare în momentul urcării rampei şi vor fi nevoiţi în acelaşi timp să se aplece puţin spre înainte compensând astfel planul înclinat prin plasarea centrului de greutate puţin mai în faţă. Urcarea şi coborârea rampelor Urcarea şi coborârea rampelor de către persoanele cu deficienţă funcţională dar care nu sunt utilizatoare de fotoliul rulant se face fie cu sprijin pe balustradă sau mâna curentă fie în sprijin pe mijloacele ajutătoare de mers pe care acestea le folosesc. 3 sau 4 timpi. Indiferent de modalitate. Coborârea independentă a rampelor presupune independenţă în fotoliul rulant.10-11 Urcarea şi coborârea independentă a unei rampe 136 . Pacientul va repeta mişcările până va ajunge pe platforma rampei. aceasta realizându-se în echilibru pe roţile din spate. Fig. pacientul fiind nevoit să-şi menţină echilibrul şi să controleze viteza de deplasare cu mâinile pe cercurile roţilor. ca sprijin este recomandat să se folosească mâna curentă sau balustrada pentru a evita căderea printr-un sprijin mai solid. Urcatul rampelor independent în fotoliul rulant se face astfel: pacientul în faţa rampei va prinde cercurile roţilor cât mai posterior. la acelaşi nivel. după care va roti puternic roţile spre înainte aplecând în acelaşi timp trunchiul spre înainte. Este interzisă în timpul deplasării înainte pe rampă împingerea cu spatele pe spătarul fotoliului rulant pentru că în acest caz se va produce răsturnarea pe spate cu risc de accidentare. urcatul se face întotdeauna pe cele 4 roţi iar coborârea în echilibru pe roţile din spate. Urcarea şi coborârea rampelor în fotoliul rulant se poate face fie în mod independent.4. La coborâre. fie cu ajutorul unei alte persoane. Mersul va fi acelaşi ca pe teren plat (în 2.

ci ea se realizează în funcţie de nevoile şi specificul bolnavului ce utilizează acel spaţiu.1. uşa se va deschide întotdeauna în direcţia unde avem mai mult spaţiu de manevrare a fotoliului rulant. Împiedicarea se face atât de pragurile de la uşi care vor fi eliminate diminuând astfel riscul de cădere cât şi de alte obiecte. existente în acea locuinţă. Încuietorile şi mânerele vor fi poziţionate la maxim 1. 2. Aceste modificări urmăresc să faciliteze deplasarea şi autoservirea în interiorul locuinţei cât şi să prevină riscul de accidente.) pentru a permite o manevrare mai uşoară atunci când bolnavul prezintă dificultăţi deprehensiune.1. Mânerele uşilor trebuie să fie mai îngroşate (cu ajutorul unor materiale textile etc. Amenajarea locuinţei nu este o amenajare standard.40 m pentru a fi accesibile atât persoanelor care se deplasează singure cât şi persoanelor dependente de fotoliul rulant . piese de mobilier ce 137 . astfel fiind rezolvată problema spaţiului şi a mişcărilor/manevrelor suplimentare pe care bolnavul trebuie să le facă.1 Uşile de acces (atât pe hol cât şi pentru celelalte camere) trebuie să aibă o lăţime (un gol de uşă) de minim 80 cm pentru a permite şi facilita accesul persoanelor în fotoliul rulant. 2.1 Holul Holul. Dacă spaţiul nu ne permite se poate renunţa la uşile clasice şi se pot înlocui cu uşi glisante sau pliabile. trebuie să îndeplinească anumite condiţii atunci când este utilizat de către persoane cu dizabilităţi.12-13 Mânere adaptate pentru uşi 2.Amenajarea locuinţei Amenajarea locuinţei la nevoile unei persoane cu dizabilităţi presupune schimbări majore care încep încă de la accesul în locuinţă şi până la folosirea obiectelor şi aparatelor de uz casnic sau igienă personală. fiind un loc foarte frecventat de către bolnav pentru că acesta face deseori legătura între dormitor şi celelalte încăperi. Fig.2 Pardoseli Cele mai frecvente accidente suferite de persoanele cu dizabilităţi în cadrul locuinţei sunt căderile datorate împiedicării sau alunecării.

etc. Această amenajare este specifică atât holului cât şi celorlalte încăperi în care pardoseala prezintă risc de alunecare şi se adresează în special persoanelor care prezintă dificultăţi de mers (persoane vârstnice.2 Dormitorul şi camera de zi Aceste două încăperi sun cel mai des utilizate de bolnav fie pentru odihnă în cazul dormitorului. Se vor elimina pragurile atât în cazul persoanelor în vârstă. dar şi atunci când în locuinţă se află o persoană în fotoliu rulant. covoare de mici dimensiuni ce nu sunt fixate deoarece acestea vor favoriza alunecarea şi vor creşte considerabil riscul de accidentare. Faptul că cel mai frecvent în locuinţe pardoseala este acoperită de suprafeţe lucioase (gresie. De aceea ele trebuie să oferte spaţiu suficient pentru deplasarea cu uşurinţă în deplină siguranţă a 138 . lucru ce duce de cele mai multe ori la răsturnarea din fotoliul rulant. cârje.1. În acest sens modificarea care se impune este acoperirea acestor suprafeţe cu materiale aderente. Este contraindicată acoperirea acestor suprafeţe lucioase cu mochete. fie pentru petrecerea timpului liber sau a efectuări programului de exerciţii în cazul camerei de zi. bastoane). bine fixate şi fără cute pentru a nu favoriza împiedicarea.) se impun modificări la acest nivel pentru a elimina sau diminua riscul de accidentare prin cădere datorită alunecării. Se folosesc cel mai frecvent mochete permanente pe toată suprafaţa pardoselii. fiind dispuse vertical sau orizontal în funcţie de scopul urmărit.pot obtura spaţiul pe care se deplasează pacientul. Nu este necesară această modificare în cazul persoanelor utilizatoare de fotoliu rulant. parchet. dimpotrivă este recomandat ca aceste suprafeţe să fie acoperite de gresie sau suprafeţe care se întreţin foarte uşor pentru a fi uşurate igienizarea şi curăţarea pardoselilor. ci ele sunt menite să ofere pacientului o autonomie de deplasare mai mare obţinându-se astfel un tonus psihic mai ridicat şi o cooperare mai bună în cadrul procesului de recuperare din partea pacientului 2. bine fixate care să fie plăcute la acoperirea cu piciorul. 2.). Această măsură se impune prin faptul că cel mai frecvent bolnavul utilizează acelaşi fotoliu rulant atât în interiorul locuinţei cât şi în afara acesteia. deoarece aceasta este supusă riscului de cădere prin faptul că va fi nevoită să execute manevre suplimentare pentru depăşirea acestui obstacol. a persoanelor cu dificultăţi de deplasare care utilizează un mijloc ajutător (cadru. persoane ce folosesc mijloace ajutătoare de mers. etc.3 Barele de sprijin sunt o măsură suplimentară pentru evitarea accidentelor. acesta din urmă trebuind să fie aşezat cât mai aproape de perete mărindu-se în acest mod spaţiul de deplasare al pacientului. Aceste bare de sprijin nu îndeplinesc doar un rol preventiv. Ele se montează pe perete şi vor fi prezente în toate camerele locuinţei.

Spătarul din faţa oricărei piese de mobilier va permite o zonă de manevrare a fotoliului rulant de 1. În acest sens se recomandă ca prizele să fie montate la o înălţime de 50–60 cm faţă de sol fiind astfel foarte uşor accesibile persoanelor în fotoliu rulant. a dormitorului dar şi a celorlalte încăperi trebuie să se ţină cont de poziţionarea prizelor şi a întrerupătoarelor. fără geamuri şi oglinzi foarte mari care pot pune în pericol pacientul. Renunţarea la o piesă de mobilier şi înlocuirea ei cu o scară fixă pentru efectuarea exerciţiilor în programul kinetoterapeutic este una din alegerile ce se impun în adaptarea acelei încăperi. 2.pacientului. O poziţionare a prizei sub înălţimea de 50 cm poate duce la răsturnarea bolnavului din fotoliul rulant prin aplecarea excesivă înainte.50 m x 1. Este indicat ca aceste întrerupătoare să aibă un bec (led) care să facă vizibil întrerupătorul în timpul nopţii Prizele nu se vor monta niciodată la aceeaşi înălţime cu întrerupătorul sau foarte aproape de acesta deoarece există riscul de accidentare prin electrocutare în cazul în care pacientul confundă priza cu întrerupătorul. Toate piesele de mobilier vor fi poziţionate pe zonele laterale ale camerei pentru a lăsa un spaţiu cât mai mare în centrul acesteia creând astfel spaţiu suficient de manevră pentru deplasarea pacientului şi pentru desfăşurarea programului de lucru. Atât în cadrul camerei de zi. Cât şi spaţiul necesar pentru efectuarea programului kinetoterapeutic zilnic. În acest scop adaptarea sau amenajarea acestor încăperi se va face prin repoziţionarea pieselor de mobilier şi de cele mai multe ori chiar prin renunţarea la unele obiecte din aceste încăperi.50 m şi un spaţiu de 90 cm între piesele de mobilier. Întrerupătoarele se vor poziţiona la o înălţime de 110-120 cm pentru a fi accesibile atât persoanelor utilizatoare de fotolii rulante dar să fi comode şi membrilor familiei care locuiesc cu acea persoană. colţurile mobilei şi al pereţilor vor fi rotunjite pentru a proteja pacientul în timpul unei eventuale căderi.1 Camera de zi În cazul camerei de zi mobilierul va fi unul de strictă necesitate.2. 139 .

pentru ca aceasta să-l poată folosi în deplină siguranţă. Bolnavii prezintă de multe ori şi deficite la nivelul membrelor superioare. Este ideal ca uşile dulapurilor să fie glisante sau pliabile astfel bolnavul nu va mai fi nevoit să facă manevre suplimentare într-un spaţiu de cele mai multe ori redus. Dacă bolnavul se depalsează cu ajutorul cârjelor. pentru ca accesul la lucrurile personale să fie mai uşor. iar înălţimea maximă va fi de 160 – 170 cm. 14 Spaţiu de manevră necesar întoarcerii fotoliului rulant la 360 grade Înălţimea dulapurilor pentru o persoană în fotoliul rulant. Ferestrele camerelor trebuie adaptate şi ele la nevoile unei persoane cu dizabilităţi. Înălţimea suprafeţei de lucru va fi reglabilă în funcţie de înălţimea bolnavului. astfel acestea se vor situa la o înălţime de 90 – 100 cm şi este recomandat să se deschidă în sistem glisant având mânerul de deschidere/închidere la baza acesteia. Uşile de la camera de zi şi dormitor vor respecata lăţimea de minim 80 cm şi se vor deschide întotdeauna spre interior pentru că spaţiul de manevră este mai mare în comparaţie cu holul unde manevrabilitatea fotoliului rulant este redusă permiţând uneori doar deplasarea înainte şi înapoi fără posibilitatea întoarcerii fotoliului rulant.Fig. este între 40 şi 120 cm. deaceea în cazul pacienţilor cu dificultăţi de prehensiune mânerul de la uşă va fi îngroşat cu diverse materiale plastice sau textile pentru a face mai uşoară prehensiunea ( vezi fig nr. atunci înălţimea minimă a rafturilor din dulap va fi de minim 90 cm. permiţând astfel accesul fotoliului rulant. sertare suplimentare. iar adâncimea va fi de maxim 50 cm. 12-13 ) Masa de lucru sau biroul din camera de zi. în funcţie de înălţimea pe care o are bolnavul. Nu se admit înălţimi mai mici de 90 cm pentru a nu obliga bolnavul facă flexii alecorpului sau genunchilor şi astfel să-şi piardă echilibrul. astfel încât acesta să adopte o poziţie corectă şi comodă pentru desfăşurarea activităţilor la 140 . în cazul în care este folosit de un utilizator de fotoliu rulant trebuie să fie fără chingi.

utilizarea PC-ului.ta. Vom exemplifica mai jos câteva adaptări făcute obiectelor de birotică. până la adaptarea tastaturii şi a calculatorului care poate fi manevrat prin comandă vocală în cazul persoanelor ce nu-şi pot folosi membrele superioare. etc.motivation. de la adaptare pixului sau creionului.html de 141 . citit.birou.16-17 Adaptări ale obiectelor scrishttp://www.15 Birou pentru persoanele aflate în fotoliul rulant Pentru rezolvarea acestor neajunsuri s-au făcut tot felul de adaptări pentru obiectele de birotică.) nu sunt date doar de o înălţime necorespunzătoare a biroului ci şi de restantul funcţional la nivelul membrelor superioare ale bolnavului. Problemele în cazul activităţilor desfăşurate la masa de lucru (scris.ro/catalog. Fig. dificultăţile de prehensiune sau de coordonare fiind principala problemă care intervine în cadrul acestor îndeletniciri Fig.

este soluţia ideală pentru aceşti bolnavi. De cele mai multe ori paturile obişnuite nu respectă această înălţime fapt ce impune înălţarea acestuia până la nivelul optim facilitând astfel transportul bolnavului din fotoliul rulant în pat şi invers. favorizând astfel instalarea retracţiilor musculo . Dacă în dormitor se află un pat dublu pe mijloc. 142 . acesta trebuie să aibă un spaţiu pe ambele părţi de minim 90 cm pentru a permite accesul fotoliului rulant sau al persoanei care foloseşte un mijloc ajutător de mers. Acest pat se poate regla pe porţiuni prin ridicarea trunchiului sau a membrelor inferioare la 90˚. Este bine ca această înălţime a patului. particularitatea adaptării fiind la nivelul patului. Acesta trebuie să aibă o înălţime de 50 – 55 cm sau după caz înălţimea corespunzătoare fotoliului rulant pe care îl utilizează bolnavul. asemănător patului de spital . fotoliilor. Atât la acest tip de pat cât şi la patul obişnuit se vor monta un trapez sau bare suplimentare de care bolnavul se va ajuta atunci când vrea să se ridice.2 Dormitorul Amenajarea dormitorului este asemănătoare cu cea a camerei de zi. utilizatoare de mijloace ajutătoare. datorită faptului că la acest nivel în poziţia aşezat bolnavul va avea articulaţiile membrelor inferioare în unghi de 90˚ fapt ce va facilita ridicarea în ortostatism. În cazul bolnavilor neurologici ce au tendinţa de a menţine piciorul în flexie plantară. Necesitatea creării de spaţiu pentru manevrarea fotoliului rulant impune poziţionarea patului lângă perete cu condiţia ca lângă acesta să rămână un spaţiu de minim 150 cm x 150 cm.ta.ro/catalog.2.html 2.Fig. canapelei sau scaunelor să se păstreze şi pentru persoanele vârstnice sau cu dificultăţi de mers.motivation.18-19 Orteze pentru scris şi dactilografiat http://www.. Patul reglabil pe porţiuni.tendinoase la acest nivel este necesar ca patul să fie prevăzut cu o placă ce depăşeşte cu 10 – 15 cm nivelul saltelei pentru a se putea executa posturi de corecţie la nivelul membrelor inferioare. el fiind deosebit de util prin faptul că ne oferă multiple posibilităţi de posturare a pacientului.

Persoanele vârstnice sau acele persoane ce sunt dependente de diferite mijloace ajutătoare de mers nu necesită alte adaptări decât montarea unor bare de sprijin atât pe perete cât şi lângă obiectele sanitare facilitându-se în acest fel deplasarea. Toate obiectele sanitare. Pentru evitarea alunecării.Fig. datorită suprafeţelor lucioase şi umede. în afara spaţiului necesar manevrării fotoliului rulant de 150 x 150 cm. pardoseala. de la montarea unei simple bare de sprijin pe perete şi în apropierea obiectelor sanitare până la întreaga reamenajare a băii.21 Exemplu de www. cuva duşului şi chiar fundul căzii. 20 Trapez adaptap la pat 2.3 Baia Uşa de acces în baie va avea o lăţime de minim 80 cm şi se va deschide spre interior pentru a se obtura spaţiul de manevră al fotoliului rulant din interiorul acesteia. pot fi acoperite cu un covor de cauciuc.com aşezare a obiectelor sanitare în baie Modificările vor fi făcute în funcţie de gradul de independenţă şi nevoile pacientului. Fig.elitemedical. mobilierul sau alte accesorii vor fi dispuse pe lateral. 143 . ridicarea sau aşezarea pe WC sau în cada de baie.

ro www.elitemedical.ta.22-23 Capac pentru adaptarea wc-ului www.25Wc adaptat www.com Fig.intercer. WC-ul va fi prevăzut cu bare de sprijin pentru facilitarea aşezării şi ridicării. Persoanele cu forţa scăzută la nivelul membrelor superioare vor utiliza o placă de transfer pentru ca acţiunea să fie mai sigură şi mai uşoară. dar mai mult decât atât el va trebui înălţat cu ajutorul unui capac special până la înălţimea de 50 cm (nivel la care se află şi şezutul fotoliului rulant) pentru a se uşura transferul din fotoliu pe WC.Pentru asigurarea intimităţii bolnavilor utilizatori de fotolii rulante. Fig.24 Placă de transfer Fig. 144 .motivation.net/handhope Lavoarul va fi situat la o înălţime de 80-90 cm cu sifonul cât mai aproape de perete pentru a permite bolnavului să intre cu membrele inferioare sub acesta. camera de baie va suferi modificări majore nemaifiind astfel necesară prezenţa unui însoţitor.

26 Lavoar adaptat www.Fig. 27 Suport pentru a sta ………Fig. Înălţimea duşului va fi reglabilă.intercer. Şi duşul va fi prevăzut cu bare laterale de sprijin cu înălţimea de 60-70 cm pentru copii şi utilizatori de fotoliu rulant şi 90-100 cm pentru persoanele ce utilizează alte mijloace de mers. Fig. Transferul va fi uşurat şi prin montarea de bare de jur-împrejurul căzii. iar pentru persoanele aflate în fotoliul rulant aceasta va fi de 140 cm. fără cuvă (apa putându-se scurge direct în sifonul din pardoseală). Sistemul de deschidere al robineţilor va fi de tip pârghie pentru a uşura manevrarea 145 . În interiorul duşului se poate monta un scaun de plastic.ro În cazul în care folosirea căzii existente este imposibilă se recomandă renunţarea la aceasta şi instalarea unui duş de minim 90x90 cm.net/handhope Cada de baie va respecta înălţimea de 50 cm pentru facilitarea transferului. transfer care se poate executa independent sau cel mai frecvent cu ajutorul unei plăci de transfer aşezată pe cadă.motivation. Atât robineţii duşului cât şi ceilalţi robineţi din baie vor fi poziţionaţi la o înălţime de 90-100 cm.ta. Dacă transferul nu poate fi realizat în aceste două moduri atunci se poate folosi un lift de transfer.28 Lift pentru transferul în cadă aşezat în cadă www.

acestora de către persoanele ce prezintă probleme de prehensiune, sau dacă bolnavul îşi permite se poate utiliza un robinet cu senzori.

www.elitemedical.com Fig.29-30 Duşuri adaptate www.intercer.net/handhope 2.4 Bucătăria Nevoia de spaţiu pe care o are o persoană cu dizabilităţi fie ea în fotoliu rulant sau dependentă de alte mijloace ajutătoare pentru deplasare, se va regăsi şi în amenajarea spaţiului din bucătărie. Indiferent de forma bucătăriei mobilierul va fi aşezat lângă pereţii laterali centrul încăperii rămânând liber fără nici un fel de obstacol care să limiteze sau să îngreuneze deplasarea pacientului. Ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori o persoană cu dizabilităţi locuieşte împreună cu familia, adaptarea bucătăriei va fi făcută în aşa fel încât să păstreze funcţionalitatea acestei dar în acelaşi timp să corespundă şi cerinţelor bolnavului. De aceea toate obiectele necesare gătitului sau servirii mesei vor fi aşezate în aşa fel încât ele să fie accesibile şi persoanei cu dizabilităţi. Mobilierul din bucătărie va avea o lăţime de maxim 50 cm iar blatul mobilei (suprafaţa de lucru) va avea înălţimea de 80 cm. Chiuveta va avea şi ea înălţimea de 80 cm iar masca acesteia va fi eliminată pentru a permite bolnavului să intre cu membrele inferioare sub aceasta astfel facilitându-se activitatea acestuia. Folosirea corpurilor de mobilier suspendate de către o persoană cu dizabilităţi este dificilă chiar dacă acestea vor fi coborâte la o înălţime de maxim 140 cm. Aşadar se recomandă ca acestea să nu fie modificate iar toate obiectele de care bolnavul are nevoie să fie depozitate în dulapurile, sertarele inferioare. Aragazul folosit în bucătărie va fi unul cu aprindere electrică iar cuptorul va fi de asemenea electric pentru a se evita acumulările de gaze şi riscurile de explozie. O atenţie deosebită trebuie acordată persoanelor ce îşi folosesc cu greutate membrele superioare, pentru acestea nefiind suficientă asigurarea autonomiei de deplasare. Adaptarea bucătăriei în vederea îmbunătăţirii 146

capacităţii de autoservire impune modificări ale tacâmurilor şi veselei. Tacâmurile vor avea mânerele îngroşate cu materiale textile sau plastice sau vor fi prevăzute cu tot felul de sisteme de prindere în cazul persoanelor cu dificultăţi de prehensiune, persoanelor care au o mobilitate scăzută în articulaţia pumnului şi cotului, înclinarea radială şi coordonarea fiind dificilă, lingura şi furculiţa se va îndoi spre zona radială a mâinii, uşurând în acest fel utilizarea lor

Fig.31 Tacâmuri adaptate www.bindependent.com Cănile sunt cele mai folosite de către bolnavi, iar acestea vor avea mânere mai mari şi mai groase. În cazul în care se preferă totuşi un pahar acesta poate avea un suport tip picior dar mai gros. Atât paharele cât şi cănile vor fi din material plastic, material ce rezistă în timpul căderii evitând astfel accidentarea bolnavilor.

Fig. 32 Pahar adaptat www.bindependent.com Fig. 33 Cană adaptată Farfuriile vor fi adânci, fixate pe anumiţi suporţi, ele pot fi mai înalte de partea opusă mâinii folosite de către bolnav pentru a preîntâmpina căderea mâncării din aceasta. 147

.

Fig.34 Farfurie adaptată www.bindependent.com Fig35 Dispozitiv pentru farfurie Mai jos vor fi expuse câteva exemple de obiecte adaptate ce conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanei cu dizabilităţi în viaţa de zi cu zi.

Fig.36-37 Dispozitive pentru desfăcut sticle borcane sales@enablemart.com Fig. 38 Dispozitiv pentru curăţat fructe şi legume sales@enablemart.com

Fig.39 Foarfecă www.seniorssuperstores.com

148

42-43 Dispozitive de tăiat unghiile www.ro pentru încheiat 149 nasturi şi fermoare .enablemart.ro Fig. Fig.40 Dispozitiv pentru periuţa de dinţi www.Fig.motivation. perii de baie.41Mâner adaptat pentru chei http://atestore.com Fig. încălţător pantofi. dispozitiv pentru încheiat nasturi.com .44-45 Dispozitive www.ta.dispozitive pentru tăiat unghiile.ta.seniorssuperstores. dispozitiv de încălţat şosetele.motivation.

Cercetare şi Tehnică de Calcul în Construcţii IPCT SA-Normativ pentru adaptarea clădirilor civile şi spaţiilor urban afferent la exigenţele persoanei cu handicap.ro Fig.huduser.ta. Albu C. Universităţii din Oradea 2005: 6.htm 13.Ed. 46. Albu A Tiberiu V.org/ 12. Ed..Terapia ocupaţională şi ergoterapia.Încălţător patofi www. Bucureşti 2. Tudor Sbenghe. Editura Medicală. http://www. Bălteanu V.„Kineziologie Ştiinţa mişcării”. Dan M.Ed. Institutul de Proiectare. http://www.Ed.be/accesa/index. http://www. Albu C. .Indicativ NP 051\2001 7.Asistenţa în familie a persoanei cu deficienţă funcţională. 8.transportmerseyside.Kinetoterapia pasivă.org/publications/destech/fairhousing.Fig. 3.Ed. Polirom Iaşi 2000. Altius Academi Iaşi 2002.org/ltp/ 150 .nod. 9. http://www. T.motivation. 5.. Petcu I. – Introducere în terapia ocupaţională. Contact Internaţional Iaşi 1992. http://www. Albu A. Sbenghe.. 47 Încălţător ciorapi Bibliografie: 1.seo-point..com/ 10.biz-resources. Polirom Iaşi 2004.php 14. Tiberiu Vlad. Liviu Pendefunda-“ Recuperarea bolnavului hemiplegic adult”.com/assistive-technology.Ed. 4.html 11. http://www.anlh. Medicală Bucureşti 2002. (1996) – Recuperarea medicală la domiciliu pentru medicul de familie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful