1.

ENERGETICĂ GENERALĂ

1.1. SURSE ŞI REZERVE DE ENERGIE
Caracterul limitat al surselor energetice primare utilizate în prezent în lume, caracter evidenţiat de urmările crizelor petrolului din 1973 şi 1979, a adus în prim planul omenirii problema surselor şi rezervelor de energie. Resursele energetice sunt reprezentate de principalele surse de energie cunoscute, pe când rezervele energetice reprezintă acele surse de energie care pot fi exploatate economic cu tehnologiile actuale. De aici se poate vedea că nivelul rezervelor energetice depinde foarte mult de descoperirile ştiinţifice din domeniul tehnologic. Resursele energetice sunt foarte inegal distribuite pe glob. Există ţări aproape lipsite de resurse energetice şi ţări bogate în resurse energetice, dar care nu întotdeauna sunt cele mai dezvoltate. Analiza evoluţiei rezervelor exploatabile de energie convenţională din ultimii ani - figura 1.1 - ne arată că acestea au avut un mers ascendent. Actualele rezerve de combustibili fosili, pot asigura un consum energetic pe o perioadă de 122 de ani la nivelul producţiei din 2000. Această apreciere are un anumit grad de relativitate datorită faptului că metodele de evaluare a rezervelor sunt foarte aproximative, iar pe de altă parte perfecţionarea tehnologiilor de exploatare şi consum pot transforma unele resurse în rezerve.

1

Asigurarea consumului pe tipuri de combustibili este următoarea: 214 ani la cărbuni, 44 de ani la gaze naturale şi 42 de ani la petrol. Aceste evaluări atrag atenţia omenirii asupra necesităţii elaborării de noi strategii energetice, care să facă posibilă înlocuirea treptată a consumului de hidrocarburi cu alte surse de energie, a căror rezerve să asigure o creştere economică viabilă şi de lungă durată.

Figura 1.1. Evoluţia rezervelor mondiale de energie [mld. t.c.c.]

Problema rezervelor de energie devine mult mai complexă atunci când se analizează situaţia lor la nivelul ţărilor şi al regiunilor geografice. Astfel există vaste teritorii cu un consum energetic în plină creştere, dar cu rezerve foarte restrânse, cum sunt Africa şi America Latină. La nivel de continente acest surse sunt concentrate în Europa (34.5%), Asia (33.3%) şi America de Nord (20.2%), în timp ce celelalte continente abia realizează 11% din producţia totală a globului. Şi combustibilii nucleari se află într-o situaţie similară celor fosili: epuizarea rezervelor de uraniu în mai puţin de 50 de ani şi o distribuţie foarte inegală la nivelul globului. Mai mult, utilizarea acestei forme de energie este încă legată de constrângeri economice, sociale şi ecologice. Aceste perspective au îndreptat atenţia omenirii şi asupra unor resurse energetice mai rar folosite până acum, sursele regenerabile de energie. Aceste surse de energie se refac în timp, nefiind ameninţate cu epuizarea. Acest tip de surse diferă faţă de cele clasice şi prin alte caracteristici. Astfel ele nu sunt surse dense, concentrate în areale, în general bine conturate, ele
2

prezintă un caracter intermitent (energia eoliană, energia solară, energia mareelor, energia biomasei etc.) şi în multe cazuri difuz cu o intensitate variabilă. 1.1.1 Cărbunele Cărbunii sunt roci sedimentare combustibile care s-au format din materiale de origine vegetală, supuse unui lung proces de transformare, sub influenţa unor factori de origine geologică sau biologică. Cărbunele se găseşte în natură sub mai multe forme: ▪ Antracitul - prezintă un înalt grad de incarbonizare (90-95% C) şi o putere calorică cuprinsă între 8200 şi 9200 kcal/kg. El s-a format în condiţii geologice speciale, la temperaturi de 350-600°C şi la presiuni înalte. Se caracterizează prin culoare cenuşie, luciu metalic şi o umiditate scăzută (în jur de 1%). ▪ Huila - s-a format prin incarbonizarea unor turbării silvestre, ce acopereau întinse suprafeţe ale globului, în diferite perioade geologice. Este un cărbune compact de culoare neagră, cu luciu sticlos, strălucitor. Are un conţinut ridicat de carbon (peste 80%) şi o putere calorică ce variază între 7000 şi 9000 kcal/kg. Huilele au o mare importanţă economică, fiind folosite atât la fabricarea cocsului metalurgic cât şi drept combustibil. ▪ Cărbunii bruni - provin, în cele mai multe cazuri, dintr-un material vegetal, alcătuit mai ales din plante superioare (conifere, angiosperme). Uneori mai apar în aceste materiale şi alte acumulări, cum sunt cele de fitoplancton, poleno-spori etc. Ei se caracterizează printr-un conţinut în carbon de 60-80%, umiditate 10-15%, materii volatile în jur de 40% şi o putere calorică ce variază de la 3000 la 6000 kcal/kg. Se folosesc ca sursă de energie, dar şi în industria cocsului, industria chimică etc. ▪ Ligniţii - au luat naştere din diferite părţi ale plantelor superioare prin carbonizare, la care se adaugă diverse microorganisme sau alge existente în bazinele de sedimentare. Au o culoare brună, umiditate ridicată şi o putere calorică care oscilează între 2000 şi 4000 kcal/kg. Ei se folosesc aproape în exclusivitate, ca şi cărbuni energetici. ▪ Turbele - se prezintă în general ca o masă lânoasă, de resturi de plante carbonizate. Au o putere calorică redusă, 200-2000 kcal/kg
3

şi sunt folosite drept combustibil de uz casnic, dar şi în termocentrale. Mai există şi alte forme de cărbuni, dar cu o mai redusă răspândire şi utilizare. Rezervele de cărbune au suferit creşteri apreciabile în ultimul timp ca urmare a descoperirii a numeroase zăcăminte. Aceste rezerve sunt apreciate între 600 şi 800 mld.t. Pe categorii de cărbune, huila şi antracitul reprezintă 73% iar lignitul şi cărbunele brun 27%. Sub aspectul repartiţiei geografice, majoritatea bazinelor mari carbonifere sunt cantonate în emisfera nordică. Pe primul loc în lume, din punct de vedere al rezervelor de cărbune se află ţările CSI, SUA, China, India, apoi Germania, Polonia, Marea Britanie, Cehia etc. În figura 1.2 este prezentată producţia mondială de cărbuni pe anul 2003, iar în figura 1.3 este prezentată producţia de cărbune în Europa de Est.
Productia de carbune pe 2003 [milioane tone] 3000 2500 2000 1500 1000 500 0 North, Central, and South America Western Europe Eastern Europe and Former U.S.S.R. Africa Middle East, Asia, and Oceania

Figura 1.2. Producţia mondială de cărbune pe anul 2003
Productia de carbune pe 2003 in Europa de Est [milioane tone] 300 250 200 150 100 50 0 Bulgaria Czech Republic Estonia Hungary Kazakhs tan Poland Rom ania Rus sia Ukraine Other

Figura 1.3. Producţia de cărbune în Europa de Est pe anul 2003

4

În figura 1.4 este prezentată producţia mondială de cărbune din 1980 până în 2003, iar în figura 1.5 este prezentată evoluţia producţiei de cărbune în România. În figura 1.6 este prezentată consumul de cărbune în România.
[milioane tone] Producţia mondială de cărbune

6000 5000 4000 3000 2000 1000 0
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
2002
2002

[ani]

Figura 1.4. Producţia mondială de cărbune
[milioane tone]

Producţia de cărbune în România

70 60 50 40 30 20 10
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2003

0

[ani]

Figura 1.5. Producţia de cărbune în România
Consumul de cărbune în România

[milioane tone]

80 70 60 50 40 30 20 10
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2003

0

[ani]

Figura 1.6. Consumul de cărbune în România

2003

5

În figura 1.7 este prezentată producţia de cărbune în funcţie de tipul cărbunelui.
[milioane tone] 6000000 5000000 4000000 3000000 2000000 1000000 0
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

?

Producţia mondială de cărbune

antracit

bituminos

lignit

[ani]

Figura 1.7. Consumul de cărbune în România

1.1.2 Petrolul Petrolul este un amestec de hidrocarburi gazoase şi solide dizolvate în hidrocarburi lichide. Există două ipoteze privind originea lui: origine minerală şi organică. Deşi sinteza minerală a petrolului a fost realizată în laborator, totuşi această ipoteză este puţin credibilă, ea ar necesita temperaturi mari la care alţi componenţi organici ai petrolului nu ar rezista. Cea mai plauzibilă rămâne ipoteza originii organice. Conform acestei ipoteze, petrolul s-a format din componenţii de bază ai materiei organice, cum sunt lipoidele, hidraţii de carbon şi albuminele. Este vorba despre o acumulare masivă de materie organică, provenită din organisme planctonice de origine animală şi vegetală, depuse într-un mediu de sedimentare, unde în anumite condiţii de temperatură au avut loc ample procese de diageneză. Există mai multe tipuri de petrol. Astfel după tipul de hidrocarburi conţinute putem avea: petroluri formenice, petroluri naftenice, petroluri aromatice şi petroluri mixte care conţin două sau trei din grupele de hidrocarburi amintite. Mai există o clasificare după densitate: petrol foarte uşor (densitate 0.75 - 0.820, petrol uşor (densitate 0.82 - 0.88) şi petrol greu (cu o densitate de peste 0.88). Rezervele mondiale de petrol au crescut an de an în ciuda sporirii simţitoare a producţiei. Dacă în 1949 rezervele mondiale de petrol erau doar de 7 mld.t. în 1965 au ajuns la 46.7 mld.t. pentru ca în 1990 să atingă nivelul
6

de 125 mld.t. Din acestea cca. 32% se află pe platformele continentale ale mărilor şi oceanelor globului. În perspectivă, conform prognozelor efectuate, producţia de petrol va continua să crească până în anul 2005, după care va cunoaşte o perioadă de stagnare, pentru ca apoi să intre în declin, ajungând în preajma anului 2010 sub nivelul producţiei actuale. Dar aceste prognoze vor putea fi infirmate de descoperirea de noi zăcăminte. În figura 1.8 este prezentată evoluţia producţiei de petrol din 1980 până în 2003, iar în figura 1.9 este prezentată evoluţia producţiei din România.
Producţia mondială de petrol pe zi
[milioane litri] 12000 10000 8000 6000 4000 2000 0
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

[ani]

Figura 1.8. Producţia mondială de petrol pe zi
Producţia de petrol în România pe zi
[milioane litri] 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0

1980

1981

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

[ani]

Figura 1.9. Producţia de petrol pe zi în România

România este printre primele ţări din lume în ceea ce priveşte vechimea exploatării petrolului, dar în prezent rezervele sale nu-i mai acoperă nevoile interne, fiind nevoită să importe petrol din CSI şi Orientul mijlociu.

2003

7

1.1.3 Gazele naturale Zăcămintele de gaze naturale, de multe ori, se găsesc asociate cu cele de petrol sau de cărbuni. Ele s-au format prin degradarea biochimică sau chimică a materiei organice prezentă în roci sedimentare. Gazele naturale, după compoziţie, se împart în: gaze uscate, cu un conţinut foarte ridicat de metan (99%) şi gaze asociate, care conţin pe lângă metan şi alte hidrocarburi (etan, propan, butan etc.). Există şi alţi componenţi, printre cei mai importanţi fiind heliul (0.26%), gazele naturale fiind singura sursă de producere industrială a heliului.
Producţia mondială de gaz metan
[milioane m3] 3000 2500 2000 1500 1000 500 0

1980

1981

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002
2002

[ani]

Figura 1.10. Producţia mondială de gaz metan
Producţia de gaz metan în România
[milioane m3] 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2003
[ani]

Figura 1.11. Producţia de gaz metan în România

În ultimii ani se observă o creştere a atenţiei acordate gazelor naturale. Se pare că prospecţiunile geologice nu au fost dezvoltate la nivelul celor pentru descoperirea de petrol şi că se vor descoperi cu siguranţă noi zăcăminte. De asemenea există rezerve mari de gaze neconvenţionale neexploatate încă (gazele din zonele de geopresiune, gazele din formaţiuni impermeabile, metanul din zăcămintele de cărbune etc.), despre care
8

2003

specialiştii spun că ar fi chiar mai mari decât rezervele de gaze convenţionale.
Consumul mondială de gaz metan
[milioane m3] 3000 2500 2000 1500 1000 500 0

1980

1981

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002
2002

[ani]

Figura 1.12. Consumul mondial de gaz metan
Consumul de gaz metan în România
[milioane m3] 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2003
[ani]

Figura 1.13. Consumul de gaz metan în România

1.2. ENERGIA ŞI MEDIUL
Criza energetică declanşată de cele două şocuri ale petrolului este amplificată şi de un alt şoc, şocul ecologic.
[milioane] 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0

Populaţia mondială

1980

1981

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

[ani]

Figura 1.14. Evoluţia mondială a populaţiei
9

2003

2003

[milioane] 23.4 23.2 23 22.8 22.6 22.4 22.2 22 21.8 21.6
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988

Populaţia României

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

[ani]

Figura 1.15. Evoluţia populaţiei în România
Producţia mondială de energie electrică
[TWh] 140000 120000 100000 80000 60000 40000 20000 0
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

petrol

gaze naturale

carbune

hidro

nuclear

regenrabil

[ani]

Figura 1.16. Producţia mondială de energie electrică
Ponderea diferitelor energii la producţia mondială de energie electrică 100% 80% 60% 40% 20% 0%
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

petrol

gaze naturale

carbune

hidro

nuclear

regenrabil

[ani]

Figura 1.17.

10

2003

Producţia de energie electrică în România
[TWh] 800 700 600 500 400 300 200 100 0

1980

1981

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002
2002

[ani]

Figura 1.18.
Producţia mondială de energie electrică din petrol
[TWh] 50000 45000 40000 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

Figura 1.19.
Producţia mondială de energie electrică din gaze naturale
[TWh] 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0
1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996 1998 2000

Figura 1.20.

2002
[ani] [ani]

2003

11

Producţia mondială de energie electrică din cărbune
[TWh] 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

Figura 1.21.
Producţia mondială de energie electrică hidro
[TWh] 9000 8000 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0
1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002

Figura 1.22.
Producţia mondială de energie electrică nucleară
[TWh] 9000 8000 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0
1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002

Figura 1.23.

12

2002
[ani]

[ani]

[ani]

Producţia mondială de energie electrică din surse regenerabile
[TWh] 1200 1000 800 600 400 200 0

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

Figura 1.24.

Sfârşitul războiului din Golf la începutul anului 1991 a marcat un moment important pentru sistemul energetic mondial. Înainte de a se retrage, trupele irakiene au vărsat 3 milioane de barili de petrol în apele golfului Persic şi chiar mai mult în deşert. Apoi au dat foc la mai mult de 500 de puţuri de petrol. Terenurile petroliere ale Kuweitului au ars aproape un an, producând mai multă poluare decât toată industria Statelor Unite pe timp de un an. După 1980 apare criza “waldsterben” (moartea pădurii), care a lovit Europa centrală şi care este datorată termocentralelor pe cărbune. Explozia nucleară de la Cernobîl din 1986 a trimis un nor radioactiv peste o mare parte a Europei centrale şi de vest. Eşuarea navei Exon Valdez în strâmtoarea Prince Wiliam, a lăsat o pată extinsă de petrol, reamintind lumii de preţul pe care trebuie să-l plătească pentru a consuma 60 de milioane de barili de petrol pe zi. Pornind de la un serios val de căldură şi secetă în America de Nord şi alimentată cu mărturii şi rapoarte alarmante de către oamenii de ştiinţă, lumea a ajuns la limita finală a economiei bazată pe combustibili fosili: capacitatea atmosferei de a absorbi cantităţi tot mai mari de bioxid de carbon. Bioxidul de carbon şi metanul absorb energie solară şi se încălzesc, efectul de seră, ducând la încălzirea atmosferei şi la modificarea climei planetei. Mai există şi alte gaze de seră, de exemplu clorofluorocarbonii (CFC). Pentru a evalua magnitudinea problemei, Naţiunile Unite au format în 1988 o Comisie Interguvernamentală pentru Modificări Climatice (CIMC), care cuprinde mai mult de 150 de oameni de ştiinţă din toată lumea. Deja apar dovezi disparate despre vreme aberantă: inundaţii, furtuni, secete etc. Restricţiile ecologice au început să modifice atât opţiunile publice cât şi cele individuale în investiţiile energetice. Apar legi ambientale mai stricte
13

2002
[ani]

care fac mai scumpe construcţia şi funcţionarea facilităţilor energetice. Multe ţări au introdus deja “taxa pe carbon”, adică taxe pentru cei ce utilizează combustibili fosili, în scopul favorizării altor tehnologii de producere a energiei. Toate aceste fenomene vor influenţa mult evoluţia energeticii în viitorul apropiat, în sensul trecerii mai rapide la o adevărată revoluţie în energetică, la fel cum s-a întâmplat în electronică şi calculatoare.

1.3. TIPURI DE CONVERSIE A ENERGIEI
Energia unui sistem reprezintă capacitatea acestuia de a efectua lucru mecanic. Energia se găseşte în natură sub formă de energie primară ca: energia combustibililor fosili, energia hidraulică a apei, energia eoliană, energia geotermică, energia solară, energia nucleară etc. Toate aceste energii au ca sursă primară energia soarelui şi energia nucleară. Energia primară se transformă sau se converteşte în forme de energii intermediare şi apoi se transportă la locul de consum. Aici, în vederea consumului, energia intermediară se transformă în foarte multe forme de energie finală sau utilă ca: energie mecanică, energie luminoasă, energie chimică, căldură etc., Transformările energiei între diferitele sale forme sunt procese de conversie a energiei. Studiul conversiei energiei are la bază legea conservării masei şi energiei sau legea conservării materiei, cum mai este denumită aceasta. Această lege a fost intuită încă din antichitate, de filozofii indieni şi apoi greci, şi a fost perfecţionată de mulţi fizicieni de la Newton până în zilele noastre, aşa încât nu se poate spune cu certitudine cine a descoperit-o. Ultima contribuţie este relaţia lui Einstein: E  m  c 2 , care exprimă faptul că energia şi masa nu se conservă independent, ci împreună într-un raport egal cu c2. În figura 1.25 se prezintă principalele forme de energie primară folosite precum şi posibilităţile lor de conversie în alte forme de energie. Se pot vedea cele mai cunoscute filiere de conversie: conversia energiei chimice a combustibililor în energie calorică prin ardere, energia hidraulică şi eoliană sunt transformate în energie mecanică pentru propulsarea navelor sau acţionarea altor dispozitive utile omului, iar energia solară este folosită şi ea în foarte multe moduri.

14

En. Chim. comb.

En. termică En. mecanică En. calorică

En. nucleară

En. hidraulică En. mecanică En. geotermică En. electrică Energia solară

En. electrică

En.luminoasă

En. chimică

En. vântului
ENERGIE PRIMARĂ ENERGIE INTERMED. ENERGIE FINALĂ

Figura 1.25. Principalele forme de energie şi principalele metode de conversie a lor.

Se poate observa că energia electrică este forma de energie intermediară care se poate transforma în toate formele de energie finală sau utilă. Datorită acestui fapt a cunoscut o aşa de largă utilizare. Metodele de conversie a ei în celelalte forme de energie finală fac obiectul unor discipline ale electrotehnicii ca: acţionări electrice, electrotermie, iluminat electric etc. În figura 1.26 sunt prezentate toate conversiile cunoscute până în momentul de faţă. Dacă ne interesează numai conversia formelor de energie primară în energie electrică, vom avea situaţia din figura 1.27. Se poate observa că există conversii care evită forma intermediară, căldura şi, deci conversii la care randamentul nu este limitat de randamentul ciclului Carnot1 corespunzător principiului II al termodinamicii: conversia fotovoltaică şi electrochimică care au loc în celulele solare şi pilele de combustie.
1

Sadi Nicolas Léonard Carnot s-a născut pe 1 Iunie 1796 în Paris, Franţa şi a decedat pe 24 August 1832 în Paris, France 15

Energia Energia ElectroElectromagnetica magnetica Absorbtie Absorbtie Solara Solara Radiatie Radiatie Fotosinteza Fotosinteza Radiatia Electromagnetica Radiatia Electromagnetica Chiminoluminescenta Chiminoluminescenta Termica Termica Radiatia Radiatia Radiatii Radiatii gamma gamma Electromagnetica Electromagnetica Electroliza Electroliza Energia Energia Chimica Chimica Incarcarea Incarcarea bateriilor bateriilor Energia Energia Electrica Electrica Frictiune Frictiune Termoelectric, Termoelectric, feroelectric feroelectric Termoionic Termoionic Energie Energie Termica Termica

? ?

Radiatie Radiatie Catalitice Catalitice

Bateria Bateria Nucleara Nucleara Reactii Reactii ? ?

Celule Celule Solare Solare Fosforescenta Fosforescenta Combustie Combustie interna interna Motoare Motoare Conversie Conversie MHD MHD Frictiune Frictiune

Musculara Musculara

Energia Energia Nucleara Nucleara

? ? Radioactivitate, Radioactivitate, Bomba Bomba

Energia Energia Cinetica Cinetica

Figura 1.26. Conversia energiei dintr-o formă în alta

Dintre aceste conversii prezentate, unele filiere sunt deja larg utilizate. Astfel, prin arderea combustibililor fosili se obţine căldură, de unde prin destinderea aburului sau a gazelor calde în turbine de abur sau gaz, se obţine energie mecanică care în general este transformată în energie electrică. Aceste centrale electrice poartă denumirea de centrale termoelectrice (CTE). În centralele hidroelectrice (CHE), energia hidraulică a apei pune în funcţiune turbine hidraulice care antrenează generatoare electrice şi în final se obţine energie electrică. Căldura degajată în reactoarele nucleare de fisiune este extrasă, dusă la un generator de abur şi prin filiera turbine cu abur-generator electric se produce energie electrică în centrale nuclearo-electrice (CNE). În capitolele următoare se vor prezenta, mai pe larg, în comparaţie cu ponderea lor în producţia de energie electrică, câteva din metode de conversie a energiei primare în energie electrică. Dintre acestea putem aminti:
16

Gen. Electromecanice

Gen. termoelectrice

Pile de combbustie

Pile (celule) solare

En.Mecanică

Căldura

En. hidraulică

Radiaţia artif.

Energia solară

Energia nucleară

Figura 1.27. Diferitele forme de energie şi transformarea lor în energie electrică

▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪

conversia energiei nucleare de fuziune; conversia magnetohidrodinamică (MHD); conversia fotovoltaică; conversia electrochimică; conversia termoelectrică; conversia termoionică; conversia energiei eoliene; conversia energiei geotermice; conversia energiei mărilor şi oceanelor;
17

En. de fisiune

En de fuziune

En. ch. comb.

En. eoliană

Plasma

Generatoare MHD

Gen. termoionice

▪ conversia biologică şi altele. Se poate observa faptul că acest domeniu de studiu este unul multidisciplinar şi că vor fi utile noţiunile de termodinamică, de fizică, de chimie, de electronică şi de electrotehnică.

1.4. PURTĂTORI DE ENERGIE
Purtătorii de energie sau agenţii energetici servesc pentru transportul sau transmiterea energiei, energia înmagazinându-se fie în materie, fie în câmpuri de diferite naturi. Aceştia au suferit o evoluţie istorică asemănătoare surselor de energie, datorită faptului că şi sursele primare de energie: cărbunele, petrolul, gazele naturale pot servi ca purtători de energie. Transportul petrolului, cărbunelui şi gazelor naturale cu nave de mare tonaj (sute de mii de tone), sau a petrolului şi gazelor naturale prin conducte este foarte rentabil. Dar în practică se mai folosesc şi mulţi alţi purtători de energie: curentul electric, aerul comprimat, aburul cald, apa caldă etc. Astfel, în transmiterea energiei mecanice de la maşina cu abur la utilajele dintr-o manufactură, sau dintr-o moară (pietre de moară, site, ciururi etc.), în urmă cu 200 de ani, se foloseau curele de transmisie. Azi, în situaţii similare, se foloseşte transmisia energiei pe cale electrică. Şi la autovehicule, transmiterea energiei mecanice de la motorul termic la roţi nu se mai face întotdeauna prin reductoare mecanice, ci şi pe cale electrică (ex. locomotive diesel-electrice) sau pe cale hidraulică (ex. locomotive dieselhidraulice). În industria minieră, din motive de protecţie antiexplosivă, se utilizează foarte multe acţionări cu aer comprimat, atât pentru perforat cât şi pentru acţionarea maşinilor de încărcat şi a ventilatoarelor. Fiecare din aceşti ultimi purtători de energie au avantaje în anumite domenii cu cerinţe specifice. Totuşi, curentul electric, în condiţiile epuizării rezervelor de petrol şi gaze, s-ar putea să devină cel mai important purtător de energie. El are avantajul unei utilizări în toate domeniile de activitate, putându-se transforma simplu în toate celelalte forme de energie. Marele lui dezavantaj este legat de faptul că nu se poate stoca, decât în cantităţi infime. Utilizarea centralelor electrice cu acumulare prin pompaj este legată de un randament sub 65%. Se mai compensează acest neajuns printr-o stocare dinamică, obţinută prin interconectarea sistemelor energetice.

18

La începutul secolului trecut, savantul englez de origine română Gogu Constantinescu1 a inventat sonicitatea, ştiinţa transmiterii energiei prin vibraţii, propunând un alt purtător de energie – vibraţiile mecanice. A plecat de la transmiterea vibraţiilor prin aer = sunetul şi a ajuns la transmiterea vibraţiilor prin lichide. Datorită compresibilităţii mult mai reduse a lichidelor decât a gazelor, a descoperit că pe această cale se pot transmite densităţi de putere mult mai mari. Această sonicitate este o hidraulică în regim armonic. Acest lucru ne este sugerat de similitudinea perfectă dintre ştiinţa sonicităţii şi cea a electricităţii. Gogu Constantinescu a realizat un veritabil dicţionar electro-sonic. Toate motoarele şi generatoarele electrice au fost realizate şi în variantă sonică: motorul sincron, asincron şi de c.c., dar şi linii de transmisie sonică monofazate şi trifazate, transformatoare sonice, condensatoare sonice etc. Acest mod de transmitere a energiei, are unele avantaje faţă de transmiterea pe cale electrică, în cazul distanţelor scurte. Astfel un motor sonic, asemenea unui motor hidraulic, are o masă de circa 5 ori mai mică decât un motor electric la aceeaşi putere şi nici nu foloseşte materiale scumpe (Cu, Al, materiale electroizolante etc.), el realizându-se numai din fontă şi oţel. Liniile sonice se pot realiza din ţevi de fontă faţă de cele electrice, care se realizează din cupru sau aluminiu. Faţă de motoarele hidraulice care se folosesc azi în acţionări hidraulice, motoarele sonice se deosebesc prin faptul că, dacă la motoarele hidraulice se consumă ulei de la o pompă de ulei, la motoarele sonice, uleiul sau lichidul de lucru stă pe loc şi se transmit doar vibraţiile, asemănător cu mişcarea electronilor la curentul alternativ. Nu s-a dezvoltat acest sistem deoarece la inventarea lui (anul 1916) tehnologia electrică era deja dezvoltată şi nu a mai putut fi schimbată, această schimbare ar fi implicat costuri mari. Totuşi, Gogu Constantinescu a realizat, pe acest principiu, sistemul de tragere cu mitraliera printre palele elicei la avioane, sistem care a fost hotărâtor pentru englezi în a obţine supremaţia aeriană asupra nemţilor în primul război mondial. A mai realizat pe principii sonice o pompă de injecţie, care se regăseşte şi azi într-o formă aproape neschimbată la toate motoarele Diesel din lume. A realizat şi alte invenţii rămase neaplicate, pe care a dorit să le cedeze statului român. O aplicaţie foarte sugestivă a sonicităţii este producerea căldurii pe cale sonică. Pentru acest lucru e necesar un tub capilar (de diametru mult
1

George (Gogu) Constantinescu s-a născut pe 4 Octombrie 1881, Craiova, Romania şi a decedat pe 12 Decembrie 1965, în Coniston, Anglia 19

mai mic decât al ţevii de transmitere) şi, prin trecerea vibraţiilor prin acesta, datorită pierderilor hidraulice se va produce căldură. Pentru încălzirea unui bloc de locuinţe, în centrala termică s-ar pune un motor Diesel, care ar antrena un generator sonic (ex. un piston într-o conductă), vibraţiile s-ar transmite prin nişte conducte cu apă rece (fără a fi nevoie de izolaţie termică), iar în locuinţe nişte spirale din ţeavă de diametru mai mic ar produce căldura necesară încălzirii. În prezent se vorbeşte tot mai mult de un nou tip de purtător de energie care se pare că va domina secolul actual, şi anume hidrogenul. Utilizarea hidrogenului ca purtător de energie are următoarele avantaje: ▪ se poate obţine, prin procedee foarte diversificate, din apă, aflată în cantităţi nelimitate, cu aportul energetic al unei mari varietăţi de surse primare posibile; ▪ randamentul de obţinere este destul de ridicat şi poate fi produs în unităţi mari, cu puteri de ordinul gigawaţilor, în acord cu orientările de bază ale energeticii; ▪ prin ardere, el regenerează apa în mod nepoluant, închizând ciclul de utilizare a materiei prime; ▪ se poate transporta prin conducte, în reţele de gaze care nu diferă esenţial de cele existente sau, în fază lichidă în tancuri maritime, asemănătoare în principiu cu cele care transportă azi gaze naturale; ▪ se poate stoca sub formă de hidrogen lichid în recipiente întocmai ca gazul metan lichefiat, sau în cantităţi enorme, în structuri subterane de felul câmpurilor gazeifere epuizate; ▪ se poate arde în cazane şi motoare cu ardere internă fără modificări esenţiale, puterea lui calorică fiind dublă faţă de cea a benzinei; ▪ se poate utiliza la producerea directă de electricitate în pile de combustie; ▪ poate fi folosit şi ca materie primă pentru industria chimică, metalurgică şi alimentară, deja în aceste industrii se foloseşte pe scară destul de largă; ▪ se poate înmagazina şi sub formă solidă în hidruri metalice. Dintre dezavantaje s-ar putea aminti: ▪ inflamabilitatea mai ridicată; ▪ pericol de explozie puţin mai mare. Dar cel mai mare avantaj este că prin ardere produce apă şi nu poluează mediul. Cu toate aceste calităţi cunoscute de multă vreme, hidrogenul nu a pătruns pe piaţa energiei, din cauza existenţei petrolului ieftin. Declinul
20

inevitabil al energeticii bazate pe petrol va duce cu siguranţă la utilizarea largă a hidrogenului în energetică. Producerea industrială a hidrogenului, ca alternativă pentru purtătorii de energie actuali, trebuie să excludă, evident, cracarea catalitică a hidrocarburilor, pe baza căreia se produce mai mult de jumătate din hidrogenul utilizat în prezent. Hidrogenul energetic va trebui produs din apă. Tehnologiile ce intră în competiţie sunt: electroliza, descompunerea termochimică, fotochimică sau fotoelectrochimică a apei şi bioconversia. Se vor dezvolta reţele de transport a hidrogenului, dar deocamdată mai sunt probleme cu tehnologia de producere economică a lui. 1.5. BIBLIOGRAFIE Răduleţ, R. coord., Lexiconul tehnic romîn. Vol. 7. Editura Tehnică, Bucureşti, 1960. [Vădan, 1998] Vădan, I. Energetică generală şi conversia energiei. Editura MEDIAMIRA, 1998. [Vădan, 2000] Vădan, I. şi Darie, S. Producerea , transportul şi distribuţia energiei electrice. Instalaţii pentru producerea energiei electrice. Editura U. T. PRES, Cluj – Napoca, 2000. [Constantinescu, 1985] Constantinescu, G. Teoria sonicităţii. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1985. [Fatih, 1999] Fatih, B. Nuclear power in the world energy outlook. Business as Usual and Nuclear Power, Joint IEA/NEA Meeting, Paris, France, 14-15 October 1999, pp 19 – 31. ?????????? [Răduleţ, 1960]

21

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful