efectele directe şi indirecte. Definiţia sugereazã. rasiale divergente sau incompatibile. grupuri. în acest din urmã caz împotriva unei organizaţþii. prestigiu. comunitãţi. instituţionalizarea conflictului. . dorinţa de dominare. managementul conflictului.Din punct de vedere sociologic. state cu interese economice. partide. religioase. existã şi posibilitatea conflictului. teoriile elaborate încercând sã explice: cauzele potenţiale şi manifeste ale conflictului. procesele de negociere şi atingerea pãcii sociale. Din definiţie rezultã faptul cã atâta vreme cât puterea se exercitã asupra unui adversar extern sau intern. incapacitatea pãrţilor de a ajunge la un compromis acceptat de ambele Un fenomen atât de prezent în orice societate a intrat relativ repede în atenţia sociologiei. rasiale. o luptã între indivizi. clase sociale. clase etc. inegalitãţi şi discriminãri sociale. politice. menţinerea ordinii sociale în ciuda marilor inegalitãþi dintre pãrţi şi a deosebirilor de interese etc. putere. cãile de evoluţie şi posibilitãţile de soluţionare. de asemenea. economice etc. acces prin competiţie la posibilitãţi crescute. cu efecte distructive asupra interacþiunii sociale. etnice. funcţiile şi disfuncţiile sale în procesul de desfãşurare a vieţii sociale şi în schimbarea socialã tipurile de conflict şi aria lor de cuprindere. conflictul reprezintã o opoziţie deschisã. grupãri. şi posibilele cauze: pãrþi.

Un model complet al desfãşurãrii conflictului cuprinde cinci etape: 1. el reprezintã o modalitate de a reconstrui o anumitã unitate. Schema de tratare a conflictelor este validã. dorinţa . Etapele conflictelor a) Existã o tipologie diversã a conflictelor. mişcãrile sociale ce adoptã confruntarea etc. compromis.Factorii de disociere . invidia. conflictul are şi o altã valenţã. chiar cu preţul "distrugerii" complete a uneia din pãrţile aflate în conflict. escaladarea 4. denumitã "funcţia pozitivã a inamicului" şi care ajutã la creşterea coeziunii interne (factor ce a contribuit la formarea statelor europene centralizate). 5.sunt cauzele izbucnirii conflictului. refuzul definitiv al oricãrei soluţionãri pentru a permite o nouã coexistenţã. conflictele industriale. de-escaladarea. dezacordul. confruntarea 3. diferenţierea indivizilor sau grupurilor prin modul lor de a fi şi a gândi (uneori pot fi şi pseudo- . începând cu cele interpersonale şi terminând cu cele "obiective" (ce implicã reprezentanţi ai unor interese colective). revoluþiile. b) Dinamica manifestãrilor conflictuale este diversã. 3. nevoia. rezolvarea (Forsyth). acesta are misiunea de a rezolva dualismele divergente amintite. La nivel social. conciliere. 2.ura. Astfel. tipuri ce urmeazã a fi analizate ulterior: conflictul dintre clasele sociale. în afara posibilitãţii de a reconstrui o nouã unitate. Simmel elaboreazã o tipologie de rezolvare a conflictelor: victorie. Tipuri de conflicte. • Dezacordul debuteazã prin simple neînţelegeri.

diplomat. expert etc. accentuând-o pe baza unei ideologii justificative (se intensificã angajarea pãrţilor pe linia dezacordului iniţial. nesemnificative pentru interacţiunea socialã. • Escaladarea conflictului distruge normele reciprocitãţii pozitive. expresia în emoţionalã scade. dominã sunt asupra argumentelor mecanisme forme logice. sfãtuitor.. de grup. acţiunea de persuasiune devine exageratã. • Confruntarea adânceşte diferenţele dintre indivizi. prin captarea bunãvoinţei pãrţii adverse. acceptând argumentele sale. poate degenera în acţiuni de forţã. tensiunile şi ostilitãţile din grup sunt scãpate de sub control. este faza în care fiecare parte se convinge pe ea însãşi cã trebuie sã convingã adversarul sã-şi schimbe pãrerea. compromisul final cerut de . clase etc. rata şi comunicãrii frustrãri grup antrenate în lanţ psihologice interpersonale ale luptei care duc la stress crescut. sã renunţe la poziţia lui. facilitator. toate având ca scop integrativ. spre intervenþii legale de tip instituþional. prin apariţia "celei de a treia pãrţi" în calitate de mediator. atmosferã tensionatã. agresivitate în limbaj (vezi celebra ipotezã frustrare/ agresiune). (Pruitt). ca ameninţând unitatea grupului. ajungând uneori chiar pânã la distrugerea fizicã a pãrţilor • De-escaladarea şi rezolvarea conflictului presupun orientarea spre soluţie raţionale. de coerciţie. acestea fiind percepute de cãtre pãrţi ca importante pentru interacţiunea de grup. 1978) care susţin un comportament concurenţial exagerat. pot evolua în conflicte reale. Pentru a avea reuşitã în timp şi eficienţã în procesul interacţiunii sociale. de grup. necontrolate la timp. lipsa de încredere creşte. apare necesitatea unei soluţii. în aceastã fazã fiecare parte îşi susţine poziţia sa. conştientizator. moderator. prin stimularea posibilitãţilor de comunicare deschisã între pãrţi. de violenţã.neînţelegeri). dar care. reacţia de autoapãrare a fiecãrei pãrţi stârneşte violenţe fizice şi simbolice. judecãtor. de refacere a interacţiunii sociale normale. agresivitate maximã. în aceastã etapã conflictul atinge punctul culminant. Goldman. succesive ce antreneazã ostilitãţi. prin negocieri şi compromisuri treptate. cu efect de "boomerang" asupra pãrţilor. înlocuindu-le cu unele de tip negativ (Schlenker. "de vârf" care poate distruge total interacţiunea de grup. divergenþe minore. grupuri. fiecare parte subliniind erorile din gândirea celeilalte.

Incapacitatea adoptãrii unor soluţii constructive. ci apreciat prin funcţia lui pozitiv-integrativã pentru unitatea şi pacea socialã. mutual acceptate duce fie la dezagregarea sistemului. nu trebuie sã fie speculat în procesul concilierii de nici o parte. fie la generarea unui echilibru precar şi provizoriu.rezolvarea conflictului nu trebuie sã fie privit de nici una din pãrţi ca un semn al slãbiciunii sale. fundat de forţã. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful