Globalizarea şi impactul ei asupra fluxurilor valutar-financiare internaţionale

Globalizarea – consideraţii introductive În sensul său cel mai larg, globalizarea poate fi considerată drept un proces prin care fenomenele locale sau regionale capătă valenţe globale . Cu alte cuvinte, globalizarea este procesul prin care omenirea se uneşte şi funcţionează într-o societate unică pe baza unor mecanisme economice, tehnologice, socio-culturale şi politice. În principiu, globalizarea presupune integrarea economiilor naţionale în cadrul economiei mondiale prin comerţ, investiţii, fluxuri de capital, migraţia forţei de muncă şi răspândirea tehnologiei. Deşi termenul de globalizare nu este nou în literatura de specialitate, el a dobândit noi dimensiuni în actualul context geostrategic. Astfel, dacă în urmă cu două decenii vorbeam despre o lume bipolară, dominată aproape exclusiv de SUA şi URSS, acum vorbim despre o lume multipolară, în care îşi fac simţită prezenţa actori precum China, India, Pakistan sau statele din Europa centrală şi de est. Trebuie subliniat că puterea economică nu este întotdeauna echivalentă cu supremaţia militară. Dacă în cazul SUA această echivalenţă este clară, în cazul Pakistanului, de pildă, arsenalul nuclear nu merge în paralel cu bunăstarea economică. Economia globală în sine trece prin transformări profunde, cauzate, în principal, de trei factori: creşterea accelerată a impactului tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, politicile guvernamentale ce promovează deschiderea economică şi expansiunea geografică a companiilor multinaţionale. În ceea ce priveşte primul element, posibilitatea de a comunica rapid cu orice punct al lumii a permis „dezmembrarea” geografică a organizaţiilor concomitent cu lărgirea paletei de activităţi a acestora. Există mai multe procese interrelaţionate care definesc globalizarea. Acum câteva decenii Marshall McLuhan a vorbit despre “satul mondial” ( the global village) surprinzând cu acea expresie, esenta fenomenului din zilele noastre: tehnologii ale informaţiei care ne pun mai iute şi mai dens în legatură unii cu alţii; comprimarea distanţelor prin noi tehnologii; inter-conectarea şi creşterea dependenţelor reciproce; integrarea pieţelor financiare şi comerciale; internaţionalizarea (globalizarea) crescândă a producţiei (prin intermediul firmelor cu activitate globală); apariţia unor probleme “planetare”, care necesită abordări globale; răspindirea de comportamente şi clişee presupuse a exprima raţionalitatea unui homo

1

etc. trebuie precizat şi faptul că în anii 1970 şi 1980. Globalizarea aduce cu sine oportunităţi extraordinare . Aceasta echivalează cu o dezindustrializare a ţărilor. industriile afectate masiv de importuri. a subliniat că ţările care au dat curs liberalizării şi privatizării sub îndemnul Băncii Mondiale şi FMI au suferit imense costuri sociale (incluzând pierderea de locuri de muncă. Totodată. apariţia unui homo globalus. Deschiderea economiilor constituie o mare problemă. Benjamin Mkapa. cu o viteza mult mai mare decât altele. 2 . treptat sunt scoase din circuitul afacerilor. Acesta este cazul mai multor ţări din Asia de Sud-est. preşedintele Tanzaniei. Cu prilejul Conferinţei UNCTAD – IX ţinuta la Midrand. dezvoltarea de identităţi transnaţionale. Unele ţări devin din ce în ce mai integrate în economia mondială. s-a şi vorbit astfel despre o “noua paradigmă”. În acest cadru. în deceniul trecut. când multe ţări din America Latina şi Africa au urmat politici de orientare spre interior.oeconomicus ce nu cunoaşte frontiere şi emoţii (sentimente) “locale”. al Chinei. dezvoltarea economică a acestora a stagnat sau s-a canalizat pe un trend descrescător şi s-au înregistrat creşteri impresionante ale sărăciei cu valori ridicate ale inflaţiei. printr-o suită de reforme şi-a exploatat mai bine resursele umane de care dispune unii analişti grăbindu-se să observe “dezlănţuirea economică” a celei mai numeroase democraţii a lumii. dar se manifestă printr-un progres inegal pe regiuni . concomitent cu instalarea unei “mari instabilităţi“. câţiva lideri ai ţărilor aflate în curs de dezvoltare au descris modul cum globalizarea şi liberalizarea au înlăturat companiile locale din afaceri. iar perspectivele integrării ţărilor noastre în economia globală sunt extrem de diminuate. Globalizarea oferă oportunităţi extinse pentru o dezvoltare reală la nivel global. degradarea sănătăţii şi educaţiei). care au permis unor ţări să capitalizeze (valorifice) deschiderea pieţelor şi posibilitatea de a asimila noi tehnologii. Ţările care au reuşit să devină parte a sistemului unic global pe cale să se contureze creşteri economice mult mai însemnate şi de o reducere mult mai importantă a sărăciei. Şi India. ei au arătat cum liberalizarea comerţului sau deschiderera economiilor lor mărfurilor şi companiilor străine (urmând politicile impuse de instituţiile creditoare precum Banca Mondială şi FMI) au condus adesea la rezultate dezastruoase. ceea ce a făcut pe unii să creadă în virtuţile nemaipomenite ale “noii economii”. mai ales atât timp cât nu s-au deschis financiar prematur. noile tehnologii ale informaţiei au prelungit mult avântul (boomul) din SUA. Pe de alta parte. În lumea avansată din punct de vedere economic. capabilă să combine creşterea economica neîntreruptă cu somaj scăzut şi inflaţie redusă. Africa de Sud. marginalizând economiile lor. Mai mult decât atât.

Încurajarea terendului este cel mai bun curs pentru promovarea creşterii economice. Impactul globalizării aspura fluxurilor financiare internaţionale Un rol important în derularea şi orientarea fluxurilor financiare internaţionale revine instituţiilor internaţionale create de-a lungul timpului în scopul promovării cooperării financiare internaţionale. au loc mari transformări în privinţa creşterii veniturilor şi schimbării politicilor. dar şi a unor noi surse de capital.În momentul de faţă. la care se adaugă riscul de ordin social. sau Banca Reglementelor Internaţionale. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. nu este surprinzător că factorii de conducere trebuie să facă faţă unor provocări tot mai numeroase şi mai complexe. În fine. rolul acestor instituţii internaţionale a crescut semnificativ. crizele înregistrate de pieţele emergente în anii 1990 au demonstrat că oportunităţile asociate procesului de globalizare presupun şi riscuri provenite din mişcările volatile de capital. a facilitării accesului la resursele financiare a ţărilor mai puţin dezvoltate sau a celor care se confruntă cu dezechilibre interne temporare. explorarea unor noi pieţe de desfacere. În condiţiile unor transformări atât de adânci. a promovării investiţiilor străine private sau a stimulării dezvoltării economice şi sociale a ţărilor membre. resurse şi forţă de muncă reprezintă tot atâtea modalităţi prin care companiile s-au extins la scară mondială. încercând practic să-şi asume un rol cât mai activ în finanţarea internaţională. crizele financiar monetare au reflectat în mod elocvent evoluţia calitativă a raportului „economie reală – fluxuri financiare” exprimand decalaje semnificative între economiile naţionale participante la acest amplu demers fenomenologic. Odată cu extinderea şi adâncirea procesului de globalizare şi pe pieţele financiare internaţionale. Pe de altă parte. dezvoltarea şi reducerea sărăciei. necesitatea intensificării procesului de cooperare la nivel mondial. În acest context. mărindu-şi în permanenţă forţa financiară de care dispun. care se alătură marilor puteri economice ale momentului). în vederea adoptării unei atitudini comune în ceea ce priveşte 3 . economic şi de degradarea mediului înconjurător care sunt determinate de accentuarea sărăciei. Fiecare dintre aceste instituţii s-au dezvoltat în permanenţă de-a lungul timpului. În prezent există un număr însemnat de asemenea organisme financiare internaţionale cu obiective şi mecanisme de finanţare diferite: Fondul Monetar Internaţional. Banca Europeană de Investiţii. politicile guvernamentale manifestate prin liberalizarea comerţului sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Comerţului au deschis calea interdependenţei economice dintre mai mulţi actori statali (un astfel de exemplu este China. Grupul Băncii Mondiale. Pe fondul dinamicii fenomenelor de globalizare şi integrare. Totuşi.

ca şi Banca Mondială. implicit. instituţii puternice. guvernat prin politici de capital la nivel mondial. efectele crizei respective sunt mai grave. Astfel. în care statele sunt integrate intr-un sistem echitabil de valorificare a avantajelor competitive. bazat pe economiile naţionale. care să găsească soluţii şi căi de ieşire din situaţii destabilizatoare a sistemelor financiare. fiecare dintre ele a suferit dezechilibre microeconomice semnificative sau vulnerabilităţi în sectorul financiar . Metodologia de gestiune a acestor situaţii de criză a impus formarea unor organisme financiare specializate. dar şi metode de management adecvat tipului de criză. şi elaborarea unei structuri funcţionale a pieţelor pe un model integrat. şi atunci. Astfel. Termenul de „reticular” caracterizează tocmai acel stadiu al economiei mondiale. unul din factorii determinanţi ai succesului procesului de globalizare. în vederea definirii variabilelor globale. Similar. şi sectoare financiare şi corporative. soluţionarea cu promptitudine a oricăror probleme din sectorul financiar sau din alte sectoare care ameninţă să 4 . cu toate că unele probleme care contribuie la crizele financiare şi la creşteri economice dezamăgitoare sunt în raport cu natura omului şi funcţionarea imperfectă a sistemului financiar internaţional. menţinerea disciplinei în politica macroeconomică. adesea chemate să vină în sprijinul ieşirii din sărăcie a naţiunilor. altele sunt specifice ţărilor. Prin urmare gestiunea corectă a crizelor financiare presupune nu numai politici şi strategii de prevenire a acesteia. tind să aibă structuri instituţionale care limitează oportunităţile şi interesele pentru inovaţia tehnologică. Este necesară elaborarea unui set de strategii raţionale pentru controlarea şi liberalizarea pieţelor financiare interne şi a fluxurilor internaţionale de capital. Ţările care au resimţit crizele financiare internaţionale majore în ultimele decenii nu au fost selectate la întâmplare. dacă nu sunt soluţionate la timp. afectează şi economia altor ţări. adoptarea regimului cursului valutar controlat. Fondul Monetar Internaţional. arhitectura sistemului monetar-financiar mondial trebuie clădită pe doi piloni principali: definirea unei configuraţii reticulare a sistemului monetarfinanciar mondial. sunt două instituţii internaţionale.evaluarea riscurilor şi supravegherea funcţională a sistemului monetar-financiar. Astfel. informaţii. ţările care au cunoscut stagnarea economică sau dezvoltarea relativ scăzută. cel puţin din perspectiva evoluţiei economice a ultimilor decenii. a devenit ideea centrală a organismelor internaţionale cu raspunderi şi responsabilităţi în această arie. Conform analizei. Problemele apărute într-o ţară. fundamentat pe construcţia unei reţele globale de informare şi interpretare a datelor. însă politica promovată de aceştea nu întotdeauna s-a dovedit a fi adecvată. echilibrul monetarfinanciar a devenit cheia echilibrului economiei mondiale şi.

Rezultatul dinamicii fenomenului de globalizare nu poate fi decat o nouă ordine economică mondială. Pentru asigurarea unui echilibru financiar dinamic la nivel internaţional. revizuirea procedurilor de soluţionare a deficitelor. Experimentul pozitiv al integrării europene oferă un argument solid în promovarea ideii că sistemul mondial trebuie să evolueze pe etape integrative regionale.ştirbească încrederea pieţei. cu implicarea echitabilă a tuturor statelor în procesul de stabilire a strategiilor şi politicilor de bună convieţuire. care ulterior vor putea fi unite într-un sistem coerent funcţional. într-o manieră care exploatează oportunităţile activităţilor de dezvoltare sporită. a fluxurilor internaţionale de capital. deschiderea economiei către schimburile internaţionale şi investiţiile străine directe. din punct de vedere funcţional. abordarea imperfecţiunilor datorate informaţiei şi stimulentelor distorsionate din partea ofertei. în condiţiile globalizării şi integrării economice. În realitate. prin redefinirea legăturilor dintre sistemul monetar-financiar şi economia mondială. fiecare ţară bogată sau săraca. rolul şi poziţia fiecărei categorii de economie naţională în sistemul economic şi financiar internaţional. întărirea cadrelor pentru ajutoarele de dezvoltare şi împrumuturile oficiale nonconcesionale. globalizarea lasă ţările aflate în curs de dezvoltare totalmente expuse şi în incapacitate de a se proteja. introducerea contractelor contingente pentru deficite sau a altor mecanisme de hedging. Globalizarea a stimulat mult comerţul internaţional şi distribuirea activităţilor de producţie pe baza unei logici a avantajului comparativ aplicat la scară globală. Ţările dezvoltate interpretează globalizarea ca o demolare a graniţelor în calitatea lor de bariere în calea exploatării. pentru abordarea acestor probleme sunt grupate astfel: consolidarea calităţii şi impactului supravegherii Fondului Monetar Internaţional. 5 . Ideile propuse. cu exerciţiu suficient în formularea rapidă a unor direcţii comune de acţiune. Noua arhitectură a sistemului monetar-financiar internaţional se poate formula coerent şi echilibrat doar pe baza unor reforme majore in direcţia consensului politic. în efectele sale. Drept rezultat. ar trebui să aibă acces la oricare altă ţară. Există modalităţi de reformă a sistemului financiar internaţional care ar putea ajuta procesul de globalizare economică să funcţioneze mai eficient. de aici a rezultat şi creşterea fulgurantă a numărului firmelor cu activitate globală. inducerea de schimbări în componenţa fluxurilor internaţionale de capital. în care însă trebuie „reinventate” sau „ajustate”. globalizarea economică trebuie guvernată. folosite pentru acoperirea riscurilor macroeconomice.

pozitiv şi de lungă durată. în mod tradiţional. Activităţi care. circulaţia rapidă a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii contemporane. se desfăşurau la nivel naţional – de exemplu. care consideră piaţa drept unic reglator al economiei atât pe plan naţional. este necesar ca acest prices să se desfăşoare pe baza unor reguli valabile pentru toţi participanţii la fluxurile economice internaţionale şi să se asigure o nouă configuraţie a schimburilor şi dezvoltării economiei mondiale. contradictorii şi care privesc economicul şi socialul. ceea ce afectează suveranitatea naţională. în raport cu puterea organelor administrative naţionale. Aceştia consideră globalizarea ca fiind un proces de distribuire a puterii economice. performanţele economice şi sociale ale globalizării vor fi mai evidente.Globalizarea economică reprezintă stadiul în care a ajuns procesul real. la creşterea fără precedent a rolului pieţelor de capital. Gradul de integrare economică globală se măsoară prin:  creşterea comerţului mondial în raport cu cea a producţiei mondiale. pentru a răspunde cerinţelor. de mondializare a schimburilor şi interdependenţelor economice dintre economiile naţionale şi statele lumii contemporane.  creşterea accesului la pieţele de capital. globalizarea fiind considerată un fenomen benefic pentru omenire. politologi şi oameni politici de stânga privesc critic procesul globalizării. repartizarea lor va fi mai echitabilă. acestea susţin şi promovează dezvoltarea neîngrădită a schimburilor internaţionale. cât şi la scară planetară. realităţile economice infirmă aceste două opinii extreme. Globalizarea este tema preferată a cercurilor liberale de dreapta. se vor percepe corect consecinţele acestuia. unii participanţi se află în postura de câştigători. globalizarea asigură progres economic şi social tuturor ţărilor participante. o serie de economişti. În acest context. evidenţiind laturile sale negative. faptul că nu este un pericol pentru suveranitatea ţărilor. cele cu caracter politic sau guvernamental – se plasează acum la nivel global. Dimpotrivă. se va înlătura teama unor oameni faţă de acest proces. În cadrul acesteia. astfel încât vorbim 6 . Exprimând interesele marii finanţe internaţionale şi ale corporaţiilor internaţionale. însă. accesul tuturor ţărilor la resursele financiare pentru dezvoltare. Procesul globalizării duce la accentuarea inegalităţilor economice şi sociale pe plan intern şi internaţional. În schimb. de dezvoltare a internaţionalizării economiei. De accea. de perdanţi. la intensificarea concurenţei şi a unor forme neloiale ale acesteia. de accentuare a decalajelor economice şi a diferenţierilor sociale la nivel mondial. acţionând astfel ca un factor de sprijin al afirmării suveranităţii naţionale . iar alţii. În acest fel se va demonstra necesitatea globalizării economice. Cu toate acestea.

Băncii Mondiale şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului. plasând România pe lista celor mai vulnerabile ţări în actualul context economico-financiar. numeroşi analişti vorbesc despre recesiune la nivel planetar. Relaţiile economice au precedat cu mult apariţia primelor state. După cum au demonstrat evoluţiile economico-financiare la scara întregului mapamond. după cum societatea civilă acţionează la scară globală formând alianţe cu organizaţii din alte ţări folosind sisteme globale de comunicaţii sau chiar iniţiind contacte directe cu acestea. În acest context. politica se poziţionează deasupra statului prin structuri integrate de tipul UE.în prezent despre schimbări ecologice globale. În contextul globalizării. Criza poate fi. ce nu încetează să influenţeze economia şi relaţiile internaţionale. privită fie ca un catalizator al globalizării. ce a produs schimbări esenţiale în sfera geopoliticii. economie globală integrată. Politica poate transcende graniţele naţionale prin intermediul organizaţiilor non-guvernamentale. însă. se evidenţiază cu claritate efectul de domino pe care orice eveniment dintr-un colţ al lumii îl declanşează în alt colţ al lumii. Îndeosebi legăturile comerciale sunt foarte vechi şi la început au fost cu totul independente de formaţiunile socialstatale. un nou cadru politicii economico-financiar care nu poate rămâne fără rezultate în plan militar. dar şi ca un obstacol în calea ei. iar unii chiar despre sfârşitul unei orânduiri şi zorii uneia noi. inclusiv România. iar globalizarea militară este parte indisolubilă a globalizării în general. criza din SUA şi intervenţia statului în stoparea ei au fost urmate de reacţii similare la nivelul statelor europene. nevoile vieţii impunând schimburile de produse. prin eforturile întreprinse la nivel local sau regional în sensul îngrădirii sau limitării efectelor sale. În pofida acestor tendinţe autarhismul a dominat viaţa economică de la începuturile sale până la marile descoperiri geografice şi revoluţia industrială. ori prin organizaţii interguvernamentale de tipul Fondului Monetar Internaţional. unde organismele financiar-bancare sunt pregătite să acţioneze în sensul decelerării efectelor crizei americane. deoarece componenta militară este parte indisolubilă a societăţii globale în ansamblul său. Nu putem încheia aceste succinte consideraţii referitoare la implicaţiile globalizării fără a aduce în prim plan actuala criză mondială ca argument suprem şi concret al acestui fenomen. Globalizare sau regionalizare Ultimele decenii au marcat o accelerare tumultuoasă a proceselor istorico-politice. sau tendinţe politice globale. în consecinţă. În ciuda acestor acţiuni. 7 . având incidenţa asupra construcţiei unor noi echilibre mondiale. astfel. De aceea bilateralismul ca relaţie între doi agenţi economici este noţiunea cu cea mai lungă istorie. Se conturează.

iar “centrele de decizii” sunt autorităţile şi organele diferitelor state naţionale. Una dintre cele mai dezvoltate probleme de către economişti în ultimele decenii este cea a integrării economice implicând interesele unor state. În domeniul economic integrarea îşi propune după Perroux de a înlocui echilibrele naţionale stabilite în cadrul fiecărei naţiuni europene. În acest caz după Andre Marshall nu se poate vorbi de o integrare ci de o juxtapunere de economii care păstrează fiecare caracterele sale proprii şi care devine mai mult sau mai puţin independentă. Haberler. ci. integrarea ar consta în simpla punere în contact a economiilor prin înlăturarea tuturor barierelor care vor sta în calea schimburilor. 8 . a aduna acestea într-un tot care merită prin coeziunea sa. Adevărata integrare după Andre Marshall este aceea concepută în sensul structural sau voluntarist al cuvântului. printr-un nou echilibru al unui ansamblu format de către naţiunile europene. într-un spaţiu dat. în scopul formării unui sistem econiomic unic. Economistul francez Jean Weiller caută să lărgească cadrul definiţiilor integrării. între fiecare naţiunea europeană şi celelalte naţiuni din Europa şi din afara ei. creştereas posibilităţilor de coorsdionare a planurilor centrelor de decizie. Seitovschi. Evoluţiile actuale confirmă previziuni vechi referitoare la relaţia indisolubilă dintre factorul economic şi stabilitatea internaţională. de a fi numit european sau mărirea coeziunii unui tot deja existent care va fi legitim de a fi numit Europa”. considerat mai favorabil pentru acest ansamblu şi socotit ca stabil în profitul său. constituindu-se într-un factor de echilibru la nivel regional şi internaţional. “Ea reralizează combinarea diverselor elemente ale unui ansamblu economic în aşa fel că acesta se prezintă ca un spaţiu de solidaritate”. Pentru el “integrarea nu înseamnă o simplă adunare. formată prin unirea a două sau mai multe economii. fiecare suferind repercursiuni care survin la vecini. anticipări şi intenţii”. presupunând că elementele Europei sunt naţiunile.„Coagulările” economice au continuat şi s-au accentuat sub diverse forme atingând gradat până în zilele noastre nivele de interpenetrabilitate de neimaginat cu câtva timp în urmă. A studias integrarea înseamnă a te ridica deasupra nivelului pieţei şi a ne îndrepta atenţia spre decizii. clase. a îngloba într-un tot. “Actul integrării uneşte elementele pentru a forma un tot sau măreşte coeziunea unui tot deja existent. Această integrare nu ar fi nimic altceva decât crearea unei vaste pieţe libere. Această definiţie are în vedere integrarea vest-europeană. A integra Europa va fi. Pentru economiştio ca Viner. Francois Perroux defineşte conceptul de integrare pe baza integrării vest-europene. naţiuni. Etimologic a integra înseamnă a include.

Andre Marchall plecând de la definiţia dată integrării vest-europene pe bază de solidaritate consxideră că aceasta este de 4 feluri şi anume: 1) Economică. 4) Teritorială. Armonizarea deplină a pieţei capitalurilor mai este frânată de caracteristicile naţionale ale pieţelor monetare decurgând mai ales din nivelul inflaţiei. din multiplele şi complexele legături economice ţesute pe deasupra frontierelor între producătorii naţiunilor membre: industriaşi. iar condiţiile de creare şi funcţionare a unei autorităţi supranaţionale fiind reunite. O scurtă trecere în revistă a acestor evenimente se referă la expansiunea pieţei eurodevizelor. adică se realizerază ceea ce Myrdal numeşte “egalitatea şanselor” care implică. şocuri petroliere. 2) Socială. ceea ce se traduce practic prin oportunităţi sporite de afaceri pentru bănci. socială şi politică. bancheri. Tratatul Uniunii Europene convenit între ţările membre interzice orice restricţie privind mişcarea capitalului şi plăţile între statele membre şi asigură în principiu trăinicie integrării europene. firme şi investitori. la care se adaugă crize financiare. prăbuşirea comunismului în Rusia şi Europa de Est. Dacă integrarea economică poate fi de natură privată. intervenţia puterilor publice naţionale şi europene. 3) Politică. creşterea importanţei firmelor multinaţionale. care este adevărata integrare întrucât este în acelaşi timp economică. ansamblul integrat va fi structurat cum este fiecare naţiune. progresul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii. integrasrea socială nu se concepe altfel decât instituţională. Expansiunea comerţului mondial secondată de fluxurile de capital. contrar integrării economice. tranziţia sistemului economic comunist la economia de piaţă au generat accelerarea procesului de integrare regională şi mondială. comercianţi. Impactul UEM asupra globalizării pieţelor de capital Directiva Liberalizării Capitalului adoptată în iunie 1988 este documentul care reglementează pentru Comunitatea Economică europeană liberalizarea completă a mişcărilor de capital. care poate rezulta. abstracţie făcând de coordonarea politicilor naţionale sau de aplicarea unei politici comune. formarea şi întărirea Uniunii Europene. 9 . când în cadrul Europei Occidentale va fi realizată unitatea de conducere. criza datoriei externe.

la 7000 de miliarde de dolari. În unele ţări indicatorul sărăciei umane prezintă mari disparităţi pe regiuni ca de exemplu în cazul Indiei unde nivelul sărăciei este de două ori mai mare în statul Bihar faţă de regiunea Kerala. oamenii de afaceri vor trebui să facă faţă unor sfidări şi provocări. În multe ţări dezvoltate femeile sunt excluse aproape total din viaţa politică. În cazul prăbuşirii pieţelor de capital sau cele ale criminalităţii. fie de un venit sub pragul de sărăcie naţional şi un nivel de pregătire sumar care nu permite depăşirea situaţiei. Globalizarea comportă în acelaşi timp o serie de aspecte pozitive. acest proces de integrare mondială este rezultanta schimbărilor de optică în politică: promovarea eficienţei economice prin: 1. aşa numitele „noi reguli ale jocului”. Pericolele planetare sunt în creştere depăşind capacităţile naţionale şi internaţionale de intervenţie sau răspuns. reprezintă 21% din PIB. În acelaşi timp inegalităţile dintre bărbaţi şi femei sunt în continuare frapante. 10 . dar şi o multitudine de aspecte negative. liberalizarea pieţelor naţionale 2. Principala caracteristică a mediului economic o constituie alternanţa fazelor de expansiune cu cele de recesiune şi volatilitatea financiară. Exporturile mondiale cifrate în prezent. în alte 31 de ţări prezenţele parlamentare feminine fiind sub 3%. dezangajarea statului în privinţa multor activităţi economice Deşi la originea procesului stau inovaţiile recente în tehnologia comunicaţiilor. instituţiile financiare internaţionale. novatoare şi dinamice. În aceste condiţii guvernele. Totuşi aceste tendinţe maschează o serie de divergenţe: mari progrese dar şi uriaşe rămâneri în urmă. Investiţiile directe în străinătate atingeau 400 de miliarde de dolari în 1997 adică de 7 ori mai mult faţă de nivelul anilor ”70. Femeile ocupă peste 30% din locurile în parlament doar în cinci ţări din lume. carenţe şi inegalităţi între ţări şi regiuni. la nivelul anului 2000. transmiterii sida sau efectului de seră. riscul de propagare a dereglărilor este imens. Din punct de vedere al efectelor pozitive relaţiile dintre state şi indivizi sunt mai adânci ca niciodată. perturbatoare şi marginalizante. sărăcia fiind azi prezentă peste tot.În pragul mileniului III. mondializarea a devenit o stare de fapt. În ţările industrializate sărăcia este mascată prin statistici şi totuşi o persoană din opt este afectată fie de şomajul de lungă durată sau de o speranţă de viaţă sub 60 de ani. integrarea este în continuare parţială: frontierele rămân închise mai ales în calea forţei de muncă slab calificate. faţă de 17 % în 1970.

Cum va evolua în secolul următor nodul de divergenţe în care trăim? Va învinge oare globalizarea cu intenţiile ei bune de echilibru într-un regat dominat de inteligenţă sau spiritul faustian şi terorismul? Rămâne de văzut care va fi răspunsul la aceste întrebări. foarte speculative. Un element cheie al declanşării crizei din Asia l-a constituit injectarea masivă şi instantanee a capitalurilor pe termen scurt urmată de o retragere la fel de brutală. O serie de mari firme cum sunt Philips sau Siemens. Analiza crizei asiatice permite degajarea unor concluzii importante în privinţa pieţei de capital. Cine va profita cel mai mult de pe urma schimbării? În nici un caz oficiile europene de schimb. Dacă Marea Britanie va intra în UEM. În privinţa viitorului centrelor financiare părerile sunt deocamdată împărţite şi deocamdată nu se pot face estimări certe. Făcând uz de clauza „opting out” Marea Britanie se sustrage deocamdată politicii monetare riguroase şi disciplinei impuse de BCE. Centrele financiare mai mici ca de exemplu Bruxelles sau Milano îşi vor restrânge activitatea. Londra va fi în măsură să domine piaţa de capital. a redus perspectivele de creştere în regiune dar şi în restul lumii. ceea ce a antrenat şi firmele mici să facă acelaşi lucru Pieţele de capital s-au pregătit la rândul lor. Obligaţiunile de stat emise după 1999 vor fi în euro. iar cele aflate în circulaţie au fost convertite. de pe urma cererii de adaptare a sistemelor informatizate. Londra dispune de un avans asupra concurenţei în materie de liberalizare financiară care îi permite să profite de pe urma tendinţei naturale de concentrare care se constată în industria finanţelor. În final economia în ansamblu va profita ca urmare a integrării şi stabilităţii monedei. Concurenţa între centre şi instituţii financiare se va accentua iar rezultatul îl va constitui producerea de alianţe pe pieţele continentale. mai ales atunci când instituţiile de reglementare a pieţelor financiare sunt incipiente. Londra păstrându-şi în continuare 11 .Criza financiară din Asia de Est a destabilizat viaţa a milioane de oameni. acesta fiind scopul fundamental al proiectului. au pregătit din timp transformarea evidenţelor contabile în euro. b) A doua concluzie importantă ce se degajă de pe urma crizei o reprezintă prudenţa sporită cu care guvernele trebuie să deschidă accesul capitalurilor pe termen scurt. În caz contrar există riscul ca piaţa offshore din Marea Britanie să deturneze în profitul său o parte din volumul activităţilor financiare generate de zona euro. Vor profita din plin sectorul informaticii şi firmele de consultanţă şi contabilitate. a) În primul rând instabilitatea reprezintă caracteristica pieţelor financiare globalizate.

în favoarea Parisului care oferă garanţii superioare de securitate pentru tranzacţii. cum sunt în principiu Bundesbank sau FED? Un studiu efectuat asupra gradului de independenţă a valorilor monetare din opt ţări din Europa şi SUA. 12 . Posibilele eficientizări şi succese înregistrate în sectorul financiar depind. În acelaşi timp. În acelaşi timp avantajul Londrei se reduce.66 0. de abilitatea cu care UEM va realiza integrarea financiară completă a ţărilor membre.27 0. tot mai mult. ca această instituţie să fie o emanaţie a puterii politice legitime. la fel de susţinută. cotarea valorilor mobiliare în euro va permite o mai bună comparaţie şi va crea noi posibilităţi de arbitraj.21 0. va crea un sistem cât mai uniform de practici pe pieţele de capital şi va atinge o transparenta cât mai completă în sistemul de cotare şi evaluare. care dublată de o altă controversă.51 Concluzia care rezultă din studiul de mai sus este aceea că o strânsă cooperare cu guvernul este recomandabilă. în care caz se pot vorbi de politizarea autorităţilor monetare sau poate fie vorba de o instituţie relativ independentă de guvern. ceea ce nu înseamnă izolare faţă de procesul de internaţionalizare. deci. Eficienţa şi întinderea politicii monetare şi cea referitoare la statutul băncii centrale sunt indisociabile.31 0. cu privire la statutul instituţiei să ducă această politică. reflectă diferenţe de la un stat la altul şi anume: Tara: Germania Franţa Regatul Unit Spania Grecia Elveţia Suedia SUA Gradul de independenta: 0.statutul de centru offshore. care acţionează în mod continuu.68 0.28 0. aceasta funcţionând în toate ţările fără excepţie. În ceea ce priveşte produsele derivate. Independenţa economică reprezintă astăzi acea marjă de manevră şi de securitate. moneda unică va determina o uniformizare a contractelor la termen. Rezultă. în final. Trebuie. Dezbaterea contemporană referitoare la întindere şi eficienţa politicii monetare. care să ne permită să ne retragem din joc atunci când “cărţile devin proaste” şi totodată. Impactul constrângerilor externe nu trebuie absolutizat: nici o ţară nu se poate abandona totalmente valului de ajustări. oare.51 0. că un anumit grad de independenţă trebuie avut în vedere şi păstrat în permanenţă. înseamnă păstrarea unei autonomii de decizie.

Debutul EURO – între reuşită şi scepticism “Ziua E”. După 1 ianuarie 2002. biletele de tren sau bunurile de larg consum în bancnotele noi ale monedei unice. uman. gândit în două etape. la coordonarea politicilor monetare şi în prezent a politicilor economice. dar. O ţară care nu face eforturi în acest sens . curând după aceea. Este momentul în care peste 300 de milioane de locuitori din Europa au început să aibă un lucru în comun: aceeaşi monedă de schimb. când ştim prea bine câte forţe se dezlănţuie. bune sau rele. ne aşteaptă postura dependentă. adică ziua euro. este evident că acest deziderat nu este simplu. Astăzi. Primul pas. mai devreme sau mai târziu. sănătate. vor rezolva toate problemele şi că adaptările se vor face de la sine. câte inegalităţi ne copleşesc. nici acest lucru nu a fost eficient. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre întreprinderile 13 . Aceasta ar putea fi poziţia pe care analiştii occidentali o adoptă faţă de trecerea. sunt enorme. s-a ajuns. S-a trecut. Dacă nu reuşim să asigurăm un nivel de competitivitate satisfăcător. marca şi lira naţională şi au început să plătească alimentele. după 1 ianuarie 2002. confort. Consecinţele imediate sau pe termen lung. Conversia este a doua parte a unui lung proces. Trecerea la o singură monedă nu a fost doar o simplă problemă de logistică monetară. Scepticism si neîncredere.  Scepticism pentru ca aproape 40% dintre cei peste 300 de milioane de cetăţeni ai statelor membre UE nu realizează ca în acest an nu vor mai avea în buzunar propriile monede naţionale. în materie de alimentaţie. Două politici externe sunt astăzi esenţialmente necesare:   politică de competitivitate politică de cooperare Politica de competitivitate este cheia de boltă a marjei de manevră. a fost făcut în ianuarie 1999. educaţie. Cu toate că s-a spus. la moneda unica. la început. tot ce ţine astăzi de calitatea vieţii. riscă să dispară.Independenţa ţine astfel de interesul naţional şi de calitatea celui mai preţios capital. civilizaţie şi în general. atunci când importurile şi exporturile în şi din zona UE au fost calculate în moneda unică. în cadrul UE şi grupului G7. la flotarea controlată prin băncile centrale. 1 ianuarie 2002. că monedele odată lăsate să floteze liber. apoi. introducerea electronică a euro. momentul cel mai important a făcut ca consumatorii din 15 state europene şi turiştii care vizitează aceste ţări să rămână fără francul. de colonie sau satelit. din peisajul geopolitic.

Cu 5 luni înainte de “Ziua E”. au trecut deja la majorări de genul 4. chiar dacă milioane de produse şi servicii urmează să fie recalculate în euro. Previziunile asupra viitorului apropiat sunt excelente în ţările Uniunii Europene. plecând de la reglementările existente şi de la încrederea ce se acorda monedei unice. în urma unei anchete efectuate de specialiştii Băncii Mondiale în rândul 14 . era tot mai clar că Europa are probleme.  Neîncrederea vine din previziunile sumbre privind creşterea economică şi inflaţia în cele 15 state membre.50 euro. Dacă la începutul anului 2001. firmă James Wolfensohn. preşedintele Băncii Mondiale. sărăcia. chiar dacă valoarea reală în urma conversiei era de 4. adică acolo unde bunăstarea se măsoară nu numai prin mărimea contului bancar al fiecărui cetăţean ci prin standardul său real de viaţă. sa nu existe crize temporare de moneda.4% pe an. 3 miliarde de oameni. Analiştii sunt de părere ca turiştii străini vor avea cel mai mult de pierdut din afacere. Desigur. Deja asociaţiile naţionale de protecţie a consumatorilor se plâng că exista o creştere a preţurilor mai mare decât rata prognozată a inflaţiei. se pot formula o serie de scenarii posibile. Şi asta în condiţiile în care. Pentru câştigarea încrederii în moneda unică.75% din venitul lor ca ajutor pentru ţările sărace este o dovadă că Banca Mondială nu a reuşit în misiunea sa de a eradica. O lume în care ultrabogaţii cheltuiesc doar 0. Pe de altă parte se pune problema haosului comercial prin care pot trece ţările din uniunea monetară. deci jumătate din populaţia planetei. prin globalizare. BCE prognoza o inflaţie de 2%. Comercianţii. Dar pe de altă parte.mici şi mijlocii. în luna mai 2001 indicele preţurilor de consum a urcat până la 3. trăiesc cu numai 2 dolari pe zi. care au promis că nu vor adopta o strategie psihologică de creştere a preţurilor. Unificarea europeană este mai mult decât o alianţă sau o asociere în virtutea integrării sub tutela unor instanţe supranaţionale. important este să nu se producă sincope după trecerea de la monedele naţionale la euro: sa nu se producă întârzieri ale plaţilor. adică vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a cumpăra băuturi sau alimente. Managerii acestor companii nu s-au străduit prea tare să înţeleagă fenomenul trecerii la moneda unică. Pentru ei momentul critic a apărut atunci când a trebuit să înceapă să plătească salariile în euro. Surprinzător.99 euro. Ea nu este posibilă decât prin autolimitarea mişcării orgolioase a entităţilor naţionale şi delegarea conştienta a unor competenţe ce reveneau instanţelor naţionale.

În trecut omul nu putea şti niciodată dacă ţara sa va fi sau nu implicată într-un război. McGREW. dar azi el are în plus incertitudinea că nu se ştie ce război va fi – atomic. într-adevăr. traducere de Diana Istratescu şi Cristina Aboboaie. asaltată de numeroase crize. economice? Cum se poate face optim adaptarea modelului de economie cu tipul cultural al unei anume societăţi? – toate sunt doar necunoscute. Căci. ANTHONY. DAVID. Editura Polirom. Iaşi. inechităţi. PERRATON. de foamete şi boli. Economia mondială în secolul XXI. inegalităţi. În trecut muncitorul trăia cu nesiguranţa dacă în anul următor va avea de lucru. traduceri de Ramona-Elena Lupascu. de poluare şi dezechilibre.  HELD. DAVID. 2004. confruntată cu prea multe nedreptăţi. tehnologice. Alina-Maria Turcu. Există totuşi speranţa că omenirea îşi va găsi resursele necesare pentru a depăşi aceste realităţi nefaste care pot ipoteca viitorul. Chiar şi cei mai optimişti viitorologi nu pot să admită că trăim într-o lume imperfectă. Odată cu propagarea globalizării se evidenţiază o nouă trăsătură psihologică a lumii contemporane. Provocarea capitalismului global. cum va fi „prinsă în ecuaţie” creşterea galopantă a populaţiei metropolelor Lumii a Treia? Ce va însemna micşorarea drastică a resurselor energetice şi de materii prime? Dar acumularea şi difuzarea – democratic cu adevărat – a cunoştinţelor ştiinţifice. inclusiv structurale. Viitorul pune o serie de întrebări specialiştilor în economie şi în piaţa de capital. 15 . JONATHAN. Continuăm să asistăm la o creştere a dezordinii internaţionale. GOLDBLATT. 2004. Adriana Straub. ROBERT. Politica. şi anume simţământul incertitudinii asupra viitorului. economie şi cultură . dar azi el are serioase îndoieli dacă meseria sa va mai exista în următorii 10 ani.a 60000 de persoane foarte sărace s-a ajuns la concluzia că ceea ce ei reclamă cu prioritate este nu nevoia acută de bani ci aceea de cucerire a propriei lor demnităţi. de violenţă şi confruntări armate. Bibliografie  GILPIN. bacteriologic. Transformări globale. Iaşi. Editura Polirom. Mihaela Bordea.

16 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful