Karl Popper “Mizeria Istoricismului”

În cadrul acestui eseu voi încerca să prezint concepţia filosofică a lui Karl Popper cu privire la istoricism, şi anume critica acestuia asupra istoricismului dezvoltată de către autor în lucrarea „ Mizeria Istoricismului”.

ci doar probleme. Poziţia care revine la a ne spune că istoria se desfăşoară după un scenariu a fost botezată de Popper istoricism. mereu îmbogăţită de-a lungul unei vieţi dedicate libertăţii. popperiană nu cercetează un domeniu sau un obiect. Dacă însă punem în discuţie cazul banal al unei generalizări empirice la un domeniu de obiecte infinit. Acest cadru epistemologic general. Dacă a existat vreodată un eveniment indeterminist de la începutul timpului. este de fapt rezultatul unei critici ştiinţifice. inclusiv cogniţia şi acţiunea umană. în perspectivă. Popper consideră că în ştiinţele demonstrative. adevărul premiselor nu se transmite către concluzii. concluzia nu devine mai adevărată – mai mult. oferind un spaţiu amplu pentru critică. Axul întregii argumentări din „Mizeria Istoricismului” se constituie din ideea că nu există nici un scenariu după care se desfăşoară istoria. Popper îl aplică şi în fiecare rând pe care îl scrie în domeniul ştiinţelor politice. Lucrarea respinge argumentele majore care au susţinut mitul determinismului istoric. Nici un miracol misterios sau eveniment pur întâmplător nu are loc. oricând putem da peste un fapt care să infirme. „Mizeria istoricismului”. sintagma ce l-a lansat pe filosoful austriac în lumea mare a gândirii politice. . punând. enunţul generalizator în locul concluziei şi punând o serie finită de enunţuri singulare despre fapte ca premise. oricât de ştiinţific ar încerca să o exprime. Oricâte fapte am aduna. ci doar criticate. atunci determinismul este fals. este determinat în mod cauzal de un lanţ neîntrerupt de evenimente anterioare. am observa că. şi că întreg cursul istoriei nu poate fi prezis într -un mod raţional. Marea calitate a ştiinţei este că teoriile ei nu sunt infailibile. Teoriile ştiinţifice nu pot fi demonstrate. într-un argument. „Mizeria Istoricismului”. Determinismul este propoziţia filozofică potrivit căreia orice eveniment. să falsifieze generalizarea empirică respectică. iar teza sa fundamentală este că doctrina determinismului este şi va fi o superstiţie. argumentele care se pun în discuţie pentru a întemeia o afirmaţie transmit adevărul de la premise la concluzii. de tip matematic. reprezintă o critică puternică a unei metode populare din ştiinţele sociale care încearcă să găsească legi universale ale istoriei care pot fi folosite pentru a prezice modul în care cursul se va dezvolta societatea. reversul fiind acela că teoriile ce nu pot fi falsifiate nu ţin de domeniul ştiinţei.Filosofia.

încearcă să privească lucrurile de la un nivel superior. ci îl preia şi îl duce mai departe. văzut ca o devenire predeterminată. Popper explică şi detaliază atât doctrinele anti -naturaliste. În „Mizeria Istoricismului”. deoarece au susţinut că există o explicaţie ştiinţifică pentru determinismul istoric. Acest sens pe care îl dă Popper termenului nu îl neagă pe cel mai vechi. tiparul. raţiune a existenţei şi finalitatea ultimă. dar realiste. în care istoria avea un scop ascuns şi se desfăşura conform unui scenariu divin. care. ori poate Marile Clase sau M arile Idei. de îmbunătăţire socială. ei vor fi desigur capabili să prezică dezvoltări viitoare”. fiindcă ei. Cel de al doilea set. fie au sprijinit doctrina inevitabilităţii istorice. cât şi pe cele pro-naturaliste. că este un element neînsemnat în evoluţia generală a omenirii. de „doctrină conform căreia evenimentele istorice sunt conduse de legi naturale care determină dezvoltările sociale şi culturale. Dacă va reuşi astfel. ei vor încerca să înţeleagă semnificaţia piesei este jucată pe Scena Istoriei. Primul set de idei este reprezentat de către doctrinele anti-naturaliste ale istoricismului. spre deosebire de omul obişnuit care priveşte viaţa de la nivelul propriei sale experienţe. credinţele şi valorile specifice fiecărei perioade istorice”. cu o metodă care îmbracă în straie moderne mai vechile doctrine teleologice. care se poate atinge descoperind „ritmul. sau fie. a fascinat întotdeauna pentru că oferă o explicaţie şi o scuză a faptului că omul apare ca o marionetă în multe sisteme politice. scris sau trasat de o Providenţa. În lucrarea sa Popper a identificat două seturi de idei. urmând ca după aceea să dezvolte o critică împotiva ambelor tipuri . deoarece s-au opus utilizării metodelor ştiinţelor naturale în domeniul ştiinţelor umane. descoperind că „actorii cu adevărat importanţi pe Scena Istoriei sunt ori Marile Naţiuni şi Marii lor Conducători. Vina de a deforma sensul istoriei este a marilor gânditori. legile sau tendinţele care stau la baza istoriei”. este reprezentat de către doctrinele pro-naturaliste ale istoricismului. Credinţa că există o necesitate inevitabilă a dezvoltării istorice a străbătut ca un fir roşu întreaga gândire europeană. în alte moduri au subminat eforturile depuse de persoane care încearcă să pună în aplicare programe modeste. Avem de a face. cu alte cuvinte. spre o nouă aplicare.Termenul de istoricism este definit de Popper ca acea abordare din ştiinţele sociale ce pleacă de la premisa că predicţia istorică constitue tocmai menirea lor de a fi. Cuvântul istorie. Oricum ar fi.

deoarece aceste instituţii sunt greu de identificat după schimbare. deoarece în opinia acestuia ambele doctrine au interpretat greşit rolul ştiinţelor naturii. ar trebui să le prezinte pe acestea ca fiind complete diferite de cele de acum două decenii în urmă. chiar dacă schimbările au fost considerabile. De exemplu. în mecanică „toate schimbările sunt mişcări”. susţinând că în orice schimbare trebuie să existe un ceva anume care se schimbă. nu mai este aţât de simplu. Deasemenea istoricismul susţine că regularităţile din viaţa socială depind de dezvoltarea istorică şi de diferenţele culturale. pentru că. care se ocupă mai mult de instituţiile sociale. a dificultăţilor predicţiilor exacte şi a semnificaţiei esenţialismului metodologic. Chiar şi atunci când nimic nu se schimbă. Popper încearcă să explice această abordare ca pe o filosofie bine gândită şi diferenţiată. din perspectivă descriptivă. o descriere naturalistă a instituţiilor de guvernare contemporane din România. pentru a putea vorbi în continuare despre schimbare. Deşi istoricismul este în mod fundamental antinaturalist. o instituţie nu poate fi privită ca fiind aceeaşi înainte şi după schimbare. Argumentele specifice istoricismului pe care se bazează această afirmaţie se leagă de problema generalizării. Istoricismul susţine că între fizică şi sociologie există deosebiri profunde. condişionate de o anumită situaţie istorică. ea poate fi total diferită după schimbare. însă în sociologie. Istoricismul subliniază deasemenea importanţa schimbării. deoarece unele dintre metodele caracteristici fizicii nu sunt aplicabile în ştiinţele sociale. în măsura în care există un guvern putem spune că acesta a rămas în mod esential identic cu sine. a experimentului. nu se opune nicidecum ideii că între metodele ştiinţelor naturii şi cele ale ştiinţelor sociale există un element comun. a complexităţilor fenomenelor sociale. Funcţia acestuia în trecut este aceeaşi cu funcţia pe care acesta o prezintă în cadrul societăţii moderne. Totuşi. În sens descriptiv. Istoricismul afirmă că relativitatea istorică a legilor sociale face ca majoritatea metodelor din fizică să fie inaplicabile în sociologie. deci schimbări spaţio-temporale ale corpurilor fizice. Înainte de a începe critica propriu-zisă a istoricismului. . Popper contrazice aceasta concepţie deoarece spune el.de doctrine. trebuie să putem identifica totuşi acel ceva care s-a schimbat.

este perfect compatibilă cu posibilitatea testării teoriilor sociale. deoarece Popper credea că metodele de defecte în ştiinţele sociale au contribuit la ascensiunea fascismului şi a comunismului. a teoriilor economice. de exemplu. Nu putem prezice prin metode raţionale sau ştiinţifice creşterea în viitor a cunoaşterii ştiinţifice. nu putem prezice mersul viitor al istoriei omenirii. iar istoricismul se prăbuşeşte. El a dorit ca ştiinţele sociale să îşi dezvolte un corp de cunoştinţe.Aceasta deoarece istoriştii sunt de părere că sociologia este un mănunchi de cunoţtinţe care tind să fie în acelaţi timp atât teoretice. cu ajutorul predicţiei. deci. cât şi empirice Argumentele lui Popper împotriva istoricismului sunt sintetizate în prefaţa la ediţia din limba engleză din 1957 a lucrării. că anumite dezvoltări vor avea loc în anumite condiţii. Popper sintetizează: • • • • Mersul istoriei umane este puternic influenţat de creşterea cunoaşterii umane. Această lucrare a avut un scop moral şi politic. a unei ştiinţe sociale istorice care care corespunde fizicii teoretice. De aceea. Din contră. prost ales. Nu poate exista o teorie ştiinţifică a dezvoltării sociale care să stea la baza predicţiei istorice. pentru a . • Scopul principal al metodelor istorice este. Deci. Însă respingerea istoricismului nu exclude posibilitatea predicţiilor de orice tip. Aceasta înseamnă că trebuie să respingem posibilitatea unei istorii teoretice.

dar nici pe de aproape la fel de mult ca sistemele conduse de dictatori sau de regi "filozof" care cred că "istoria este de partea noastră". libertate şi prosperitate. iar dacă într-adevăr avem cele mai bune intenţii. Popper este de părere că ideea unei planificări sociale utopice la scară mare este o fata morgana care ne atrage spre pierire. când fericirea va covârşi lumea. pe care nu le putem întotdeauna întrevedea în totalitate. Bibliografie: . trebuie să renunţă. pentru a oferi pace. în modul în care ştiinţele naturale şi tehnologia cresc capacitatea de producţie a pământului. precum ştiinţa şi tehnologia. chiar şi numai în relaţiile noastre directe cu oamenii. iar daca nu vrem ca lumea să se prăbuşească din nou în nenorocire. de a combate răul care poate fi evitat. facem greşeli. Aceste cunoştinţe şi reforme parţiale. care au însângerat lumea în ultima sută de ani. Aceasta pentru că. Trebuie să ne mulţumim cu sarcina fără de sfârşit: de a atenua suferinţele.permite reforme sociale. Toate utopiile mizează pe o regularitate a istoriei şi pe un moment final. pe care le-a menţionat ar fi subiecte pentru abuzuri. În definitiv. Popper consideră istoricismul vinovat de utopiile totalitare. vom încerca necontenit să supraveghem consecinţele acţiunii noastre pentru a le putea corecta în timp. chiar şi fiind bineintenţionaţi. la visele noastre de a ferici lumea. ţinând cont mereu de consecinţele inevitabile şi nedorite ale acţiunilor noastre.

Bucureşti. Bucureşti. All. Popper. „Societatea deschisă şi duşmanii ei”. Karl R. 1998. Editura Univers Enciclopedic.). Karl Popper. „Mizeria Istoricismului”. 2001. Vraja lui Platon. Ed. volumul I.• • • Iain McLean (coord. . 1993. Bucureşti. „Dicţionar Oxford de politică”. Editura Humanitas.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful