Simpozionul Internaţional „Rugăciune şi Teologie”

ISBN 978-973-88773-4-4

Simpozionul Internaţional
„Rugăciune şi Teologie”
Tipărită cu binecuvântarea P.S. Lucian Mic Episcopul Caransebeşului

Editura Diecezană Caransebeş 2009

părintele studiilor biblice din România.CUVÂNT ÎNAINTE Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. teologică şi socială în conştiinţa Bisericii Universale şi a Bisericii Ortodoxe.  150 de ani de la întemeierea Mănăstirii Călugăra. istorici din ţară şi străinătate. simpozioane. cu tradiţie pusnicească din secolul al XII-lea. Anul Sfântului Vasile cel Mare”. Iosif Iuliu Olariu. Din programul-cadru naţional bisericesc amintim publicarea integralei operei Sf. Odată cu această hotărâre s-a statornicit şi un program-cadru cu incidenţă naţional-bisericească ce urmăreşte evidenţierea vieţii şi activităţii Sfântului Vasile cel Mare. Mulţumiri alese celor care au răspuns invitaţiei Episcopiei Caransebeşului. dar şi comemorările jubiliare pe care Episcopia Caransebeşului le sărbătoreşte în acest an:  150 de ani de la naşterea Arhimandritului Prof. profesori de teologie. Episcopul Caransebeşului . arhiepiscopul Cezareei Capadociei (†379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”. aducând prin contribuţia lor cinstire Bisericii lui Hristos şi oamenilor aleşi care au slujit-o. la loc de cinste se află Simpozionul internaţional „Rugăciune şi Teologie. În ascultarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. precum şi lucrarea lor liturgică. conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară din anul 2009 a tratat tema „2009 – Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare. Vasile cel Mare. Dr. încadrat în manifestarea Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin – Ediţia a III-a. evenimente bisericeşti culturale şi artistice cu aceeaşi tematică. Lucrările susţinute în cadrul acestui simpozion fac obiectul volumului de faţă. una din cele mai reprezentative mănăstiri din Banatul Montan. Dintre toate acţiunile episcopiei noastre. La acest demers ştiinţific au participat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Eparhia Caransebeşului a organizat activităţi bisericeşti care să consemneze jubileul Patriarhiei Române. în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2008. preoţi cu preocupări istoriografice. conferinţe şi alte activităţi ştiinţifice despre Părinţii Capadocieni. De asemenea. specialişti în domeniul istoriei Banatului şi profesori ai disciplinelor biblice de la Facultăţile de Teologie din ţară. arhiepiscopul Cezareei Capadociei (†379) şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni. arhiepiscopul Cezareei Capadociei (†379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”. † Lucian. a luat în examinare iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare.

studiile temeinice de teologie şi calităţile sale didactico-cărturăreşti l-au făcut pe dr. În prima sa încercare pentru a ocupa această demnitate. .194. Rămas văduv el îşi poartă această cruce a văduviei cu resemnare şi cu multă demnitate. nenumerotat.1. 7-12/1961. iubit şi stimat de toţi demnitarii şi de credincioşii români din Banat.2. Ibidem.6 conducerea diecezei îi revine vicarului Filaret Musta. A slujit învăţământul teologic din Caransebeş până la moartea sa (6 decembrie 1920). care.4 Intrarea în monahism. Iuliu Olariu îşi îndeplineşte scopul. iar mai apoi să se facă preot pentru a-i sluji lui Dumnezeu. Prima candidatură la scaunul de episcop al Caransebeşului a profesorului doctor în teologie Iosif Iuliu Olariu a fost depusă în 1908.5 Acest lucru nu s-a putut întâmpla. Însă. Esotera-Bucureşti.C. arhimandritul Filaret Musta. Iuliu Olariu se întoarce la Caransebeş pentru a sluji învăţământul teologic de aici.2 La puţină vreme după venirea la Caransebeş. Episcopul Caransebeşului După terminarea celor cinci ani de studii în urma cărora a acumulat o vastă cultură teologică de la marii profesori ai vremii. în 1886. Ed. Hirotonia a avut loc în Catedrala Episcopală din Caransebeş. p. Ibidem. nr. Arhiva Episcopiei Caransebeşului (A. Zeno Munteanu. împreună cu mitropolitul Ioan Meţianu. soţia îi moare. care a avut grijă de el încă de la începerea studiilor sale teologice. anul XLVIII. se căsătoreşte cu Anica Popovici. dr. p. Dr. nr. în faţa multor credincioşi şi în prezenţa unui mare sobor de preoţi. care era rudă apropiată cu mitropolitul Ioan Meţianu. Iuliu Olariu să îndeplinească condiţiile pentru accederea la un scaun de ierarh. Ionel Popescu. p. devenind şi doctor în teologie. Peste trei ani. Traian Badescu şi de protosinghelul Iosif Iuliu Olariu. la un an de la căsătorie. l-a avut drept contracandidat pe arhimandritul 1 2 3 4 5 6 Prot. în „Foaia Diecezană”. excepţie făcând anul şcolar 19171918 când a activat ca director al Institutului Teologic din Arad. în „Calendarul Românului” pe anul 1995. după trecerea la cele veşnice a episcopului Nicolae Popea. Dorinţa lui era să îşi întemeieze o familie.). devenind profesor provizoriu la Institutul Teologic din Caransebeş.64. p. Cornel Cornean. scaunul episcopal de la Caransebeş a fost dorit de mulţi: de arhimandritul Augustin Hamsea. de protosinghelul dr. 48/1933. în „Mitropolia Banatuluiu”. vroiau să îl impună pe arhimandritul Hamsea drept administrator al diecezei Caransebeşului. aşa cum îl chemase şi pe tatăl său. cu data de 1 Septembrie 1885. profesorul Iuliu Olariu s-a hotărât să intre în rândul monahilor luându-şi numele de Iosif. anul XI. Protosincelul Dr. Dr. Lucian MIC. episcopul Ioan Popasu. deoarece în baza articolului 118 din Statutul organic al Bisericii aflat atunci în uz.3 Pentru a nu-i adânci tristeţea sufletească pe care o avea după moartea soţiei sale. Pe plan didactic. Prof. Iosif Iuliu Olariu-75 de ani de la moartea sa. îl hirotoneşte preot în data de 1 februarie 1887. sora profesorului de muzică Nichi Popovici. O pioasă aniversare.CELE TREI CANDIDATURI ALE PROTOSINGHELULUI DR. Pr. Ministru al cultelor în acea vreme era contele Albert Appony.E. Fond III. După şase ani de la hirotonia întru preot. Iuliu Olariu este numit profesor definitiv al acestui institut şi tot acum este numit şi director al institutului în locul arhimandritului Filaret Musta1.S. Dr. care i-a fost în permanenţă un exemplu viu. IOSIF IULIU OLARIU PENTRU OCUPAREA SCAUNULUI DE EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI P. Iosif Iuliu Olariu. în 1888. dr. Dosar 151/1917. După moartea episcopului Nicolae Popea (1908).

s-a aşteptat din nou confirmarea noului episcop ales. Alecsiu Onţiu. lucrurile nu au decurs în continuare în favoarea sa. care nu a obţinut mai multe voturi decât contracandidatul său protosinghelul Traian Badescu. căci la propunerea ministrului cultelor. 48/1933. se întruneşte un nou sinod electoral în data de 29 iunie 1909. Constantinescu. Episcopul Ioan I. după terminarea sinodului eparhial.c. Caransebeş. Suciu . În data de 31 martie 1909. Prezenţi: 57 deputaţi. 41 voturi. I. 13 voturi. Editura „Mitropoliei Banatului”. 2. 3. 979. 3550. În această declaraţie se cuprind convingerile noastre în acest moment solemn…”.46-47 I. Candidaţi sunt cei doi doctori în teologie. vol. p. R. dr. deşi unii guvernamentali interveniseră ca alegerea acestuia din urmă să fie confirmată. 2.. protosinghelului Traian Badescu. Prezenţi: 57 deputaţi. Şi de această dată.8 Rezultatul acestui sinod extraordinar este înscris în actul nr.981. trebuie să dam dovadă că numai conduşi de binele şi adevăratele interese ale Bisericii. Guvernul maghiar de la Budapesta emite un act în 13 iunie 1909.cit. 32 deputaţi. op .Filaret Musta7. au participat oameni de vază ai eparhiei. soseşte actul mitropolitului Ardealului cu rezoluţia guvernului din 2 aprilie 1909. Cei doi candidaţi nu au votat”13. Textul întregii declaraţii în Nicolae Corneanu. nr. Cu toate că episcopul Ioan I. 7 8 9 Dr. printre care: Ioan Budinţianu. Cornel Cornean. protosinghelii Iuliu Olariu şi Traian Badescu. Cu atât mai mult se face acela care pune mâna de a clătina fundamentul pe care este întocmită clădirea noastră constituţională bisericească…”12.a. tot aşa n-a urmat nici confirmarea alegerii protosinghelului Traian Badescu. stipula: „Protocolul sinodului extraordinar pentru cea de a doua alegere de episcop al Caransebeşului. în data de 29 iunie 1909 a. O bilă albă. Constantinescu. împăratul Franz Iosef a refuzat confirmarea alegerii de episcop făcută cu sprijinul curentului naţional al românilor din eparhia Caransebeşului14. Toată această aşteptare a fost în defavoarea arhimandritului Filaret Musta. ne vom da voturile noastre. Dr. Trei bile albe. Ibidem. înaintea fericiţilor noştri înaintaşi şi înaintea următorilor noştri. soarta i-a fost defavorabilă protosinghelului Iuliu Olariu.. arhimandritul Filaret Musta. protosinghelul dr. R. Caransebeş 1940. Precum nu a fost întărită alegerea de episcop a arhimandritului Filaret Musta. Ilie Trăilă ş.10 În urma acestei decizii de neconfirmare a arhimandritului Filaret Musta. R. anul XLVIII. nr. Cornel Cornean. efeptuită în 21 septembrie 1908”.. 17 Decembrie 1933. Stefan Petrovici. 10 11 12 13 14 . În deschiderea acestui sinod extraordinar. Iosif Iuliu Olariu. Acest sinod s-a deschis cu o declaraţie a arhimandritului Filaret Musta. II. Au votat pentru Iosif Traian Badescu. Cornel Cornean. pentru dr. Patriciu Drăgălina. care era de partea naţionaliştilor. Aşteptăm şi suntem siguri că votul venerabilului sinod va fi respectat. Au urmat şase luni de grele aşteptări pentru a şti dacă guvernul maghiar de la Budapesta va confirma alegerea noului episcop de Caransebeş. Iosif Iuliu Olariu 22 de voturi. p. Monografia Eparhiei Caransebeşului. p. dr. Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului. 5046 B/1908: „Protocolul sinodului extraordinar al alegerilor episcopale. dacă ea nu este respectată de membri respectivei organizaţiuni… Nimeni să nu caute a depăşi aceste margini căci se face vinovat înaintea lui Dumnezeu. Alţi guvernamentali s-au împotrivit şi au şi învins. La acest sinod extraordinar care a avut loc în data de 21 septembrie 1908.cit. Constantinescu. Pap îl proclamă pe arhimandritul Filaret Musta episcop. După acest sinod eparhial. Suciu . Moacă. prin care se notifică următoarele: „Majestatea Sa Apostolică n-a aflat de bine a confirma alegerea de episcop. p. op . care spunea: „Nici cea mai ideală organizaţie nu va corespunde şi nu corespunde scopului. A. baronul Duca de Cadar.977. Actul care s-a emis la data de 29 iunie 1909.3. 51. Ioan Sîrbu. art . prin care hotărăşte următoarele: „Deoarece regele Ungariei nu a aflat bine să confirme alegerea de episcop efeptuită în sinodul eparhial electoral din data de 21 septembrie 1908 se convoacă din nou sinodul extraordinar al eparhiei Caransebeşului pentru alegerea de episcop. I. Suciu . O pioasă aniversare. Analiza unei lupte în Foaia Diecezană. foarte puternici la acea vreme. Dr. p. Papp proclamă ales ca episcop al Caransebeşului pe arhimandritul Filaret Musta”9. an XLVIII. marele bănăţean Coriolan Brediceanu a spus: „Antecesorii noştri au luptat prin secole pentru câştigarea autonomiei noastre… Astăzi fiind cu toţii în faţa actului unui nou episcop de Caransebeş. la sărbătoarea Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel la biserica Catedrală din Caransebeş”11. p. p.cit. nr. p. Timişoara 1980. în „Foaia Diecezană”.

cit. Dr. Traian Badescu credea că va ajunge episcop cu votul universal din sinodul care era favorabil curentului naţional. Elie Miron Cristea. acest lucru va avea o repercusiune favorabilă asupra alegerii din sinodul eparhial. art . în care s-au ales doi episcopi diferiţi. ambii buni români. Apoi arhimandritul Filaret Musta. regele nu s-a îndurat să confirme alegerea noului episcop. Moacă. arhimandritul Filaret Musta declara: „Acesta este primul caz în Biserica noastră. În data de 21 noiembrie. Ibidem. Moacă. 31 deputaţi. crezând că acestuia îi stăteau la dispoziţie mijloace pentru a-şi impune voinţa19.3. Moacă. . A. Prezenţi: 58 deputaţi. Constantinescu. După acest sinod. în persoana protosinghelului Traian Badescu”15. art. dar fiecare în felul său.981. protosinghelul Traian Badescu. De partea cealaltă. Aurel Moacă. Dr. Au votat pentru dr.3. Cunoşteam aderenţi înfocaţi ai lui Olariu care erau naţionalişti înflăcăraţi.980. p.. Iuliu Olariu au fost exclusivi guvernamentali. cit. p.18 Cu alte cuvinte. acesta fiind prezidat de venerabilul protopop al Mehadiei. art. p. consilier eparhial. cit. După cele două sinoade. în legături prieteneşti. Iuliu Olariu îşi punea toată speranţa în guvern. cit. În acest sens se hotărăşte aducerea lui Miron Cristea în eparhia Caransebeşului pentru a candida la scaunul arhieresc.cit. are loc sinodul extraordinar pentru alegerea episcopului de Caransebeş. Trei bile albe. Suciu . El a fost de părere că. Dr. dacă va deţine tot sprijinul din partea guvernamentalilor. voia să câştige cât mai mulţi alegători – aceştia fiind în mare parte naţionalişti – ca prin voinţa şi votul lor să forţeze mâna guvernului pentru a i se confirma alegerea. arhimandritul Filaret Musta şi protosinghelul Traian Badescu.. fiemi permis să fac constatarea că ar fi un neadevăr.Neconfirmarea oficială a alegerii protosinghelului Traian Badescu pentru scaunul de episcop al Caransebeşului este anunţată de arhimandritul Filaret Musta: „nici de această dată. Suciu . fiecare dintre cei doi. Cea de-a doua alegere pentru scaunul episcopal de la Caransebeş după moartea episcopului Popea a evidenţiat o rivalitate între Iosif Iuliu Olariu şi Iosif Badescu. Ibidem. pentru alegerea unui alt episcop. a afirma că toţi aderenţi dr. rivalitate despre care contemporanii spuneau că era mai veche şi că a început odată cu promovarea lui Iosif Traian Badescu16 de către episcopul Popea.. şi cunosc în amănunt fazele luptei ce s-a dat cu îndârjire în jurul scaunului episcopesc al Caransebeşului. în art. A. R. când votul sinodului eparhial dat pe lângă asistenţa Sfântului Duh în două rânduri după olaltă a fost înfrânt…”23. p. dar care nu au fost confirmaţi. op. p. care era şi vicar al episcopiei.. protosinghelul Iosif Iuliu Olariu a avut o tactică exact opusă faţă de contracandidatul său. cit. Şi de această dată. Cornel Cornean. care erau în mare parte naţionalişti. convoacă al treilea sinod eparhial în data de 21 noiembrie.p. Mihai Popovici. avându-l contracandidat pe protosinghelul Iosif Iuliu Olariu. p. La sfârşitul sinodului. 17 Protosinghelul Iosif Traian Badescu. art. Se declară ales protosinghelul Miron Cristea”22.4. Cf..3. scria într-un articol pe care l-a publicat în Foaia Diecezană dup moartea episcopului Iosif Badescu:” …ca unul care am stat cu aceşti doi bărbaţi distinşi ai eparhiei.3. Prietenii lui Iosif Traian Badescu. guvernul maghiar de la Budapesta confirmă alegerea noului episcop dr. acesta având cu şapte voturi mai mult decât el. cit. Cornel Cornean. Pe de altă parte. Pentru protosinghelul Iosif Iuliu Olariu 24 deputaţi.2. Iosif Iuliu Olariu căuta să se apropie cât mai mult de guvernamentali pentru a forma polul opus. duceau o luptă acerbă cu adepţii guvernamentali. pe când dr. bănăţenii îşi îndreaptă din nou privirile spre Ardeal pentru a alege un episcop care să le urmeze episcopilor Ioan Popasu şi Nicolae Popea. Constantinescu. A. p. Badescu se orienta tot mai mult către naţionalişti şi era considerat un exponent al lor. I. Elie 15 16 17 18 19 20 21 22 23 I. Situaţia de contracandidaţi la episcopat a tensionat şi mai mult relaţiile dintre cei doi. Ambii aveau acelaşi ideal şi scop: să ajungă episcop al Caransebeşului. precum în acelaşi timp oameni de-ai lui Badescu care aveau legături cu guvernul”20.2. dar şi în sinod. p. op. Aceştia deţineau în acele timpuri majoritatea în consistoriul eparhial. R.... Miron Cristea. 21 În actul emis în urma acestui sinod extraordinar se nota: „Protocolul sinodului extraordinar pentru cea de a treia alegere de episcop la Caransebeş. a acţionat diplomatic. protosinghelul Iosif Iuliu Olariu este învins la voturi de contracandidatul său Miron Cristea.

Brătianu. Cele trei candidaturi la scaunul de episcop i-au fost nefaste protosinghelului Iosif Iuliu Olariu. Această confirmare este dată prin actul cu nr. p. Suciu . prin regele Carol I. 24 I. . Acest lucru însă nu l-a împiedicat pe protosinghelul Iosif Iuliu Olariu să-şi continue activitatea ca profesor şi director în cadrul Institutului Teologic din Caransebeş. op.. R. la intervenţia prietenului său I. C.982.Miron Cristea este confirmat ca episcop al Caransebeşului de către arhiducele Francisc Ferdinand. 41502 din 29 aprilie 191024. nefiind ales cu majoritate de voturi în cadrul nici unuia dintre cele trei sinoade. Constantinescu. cit.

Vasile arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. şi copii ştiau Psaltirea pe de rost şi o cântau ca pe cea mai iubită cântare. Se împlinesc astfel 1630 de ani de la trecerea la cele veşnice. Cei 150 de psalmi sunt adevărate rugăciuni de cerere. Aceasta este o vistierie obştească de învăţături bune” (Cuvânt la ps. Vorbind despre necesitatea şi importanţa psalmilor Sf. Psaltirea era cartea de rugăciuni a creştinilor în cultul lor privat. VASILE CEL MARE DESPRE FOLOSUL CITIRII PSALMILOR P. De fapt. după cum mărturiseşte Fericitul Ieronim. împreună cu Sf. Grigorie Teologul. punând fiecăruia la îndemână ceea ce este de folos”. Întoarce-te încotro voieşti: plugarul care merge în urma plugului cântă: Aliluia!. VISARION Episcopul Tulcei Anul 2009 este un an comemorativ închinat Sf. fiindcă Psaltirea se numeşte vitejie şi îndrăzneală către Dumnezeu spre mântuirea sufletului”. căruia posteritatea i-a acordat supranumele de „cel Mare”. motiv pentru care şi atunci ca şi astăzi cartea Psalmilor este cea mai uzitată de credincioşi şi de monahi ca o hrană duhovnicească neîmpuţinată. fără de ştirea noastră. Ea îngrijeşte de cel bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos”. De la Sf. Ioan Gură de Aur şi cu Sf. Cu adevărat rare sunt cazurile în istoria Bisericii dar şi a umanităţii în care un om să fie înzestrat cu atâtea daruri. Şi precum leacul cel amar este amestecat cu dulceaţă pentru a putea fi primit de către bolnav cu uşurinţă tot aşa psalmul este amestecat cu dulceaţa cântării lui pentru a avea efectul dorit asupra sufletului: „el (psalmul) a împreunat laolaltă cu dogmele plăcerea cântului. Psalmul în viziunea marelui ierarh capadocian este un leac de alinare a bolilor. căci mai mare şi mai sus este decât toate cărţile. O lucrare importantă a marelui ierarh este cea închinată tâlcuirii Psaltirii lui David carte de căpătâi în cultul Bisericii până astăzi.S. Vasile cel Mare arată că psalmii „sunt o adevărată comoară de învăţături. În Biserica primară. dar şi a Bisericii în cultul ei public. „La noi toate-s simple şi tăcerea e întreruptă numai prin cântarea Psalmilor.29). Psalmul este cântecul plugarului” (Epistola către Marcel). şi vierul care taie cu cuţitul său cel strâmb viţele cântă ceva din ale lui David. odată cu bucuria şi frumuseţea celor auzite să primim şi folosul care rezultă din cuvintele ce le auzim.ÎNVĂŢĂTURA SF. nici nu se poate asemăna cu folosul ei”. Vasile cel Mare (330–379) precum şi sfinţilor capadocieni. Psaltirea este cu adevărat un medicament puternic în vindecarea bolilor celor sufleteşti şi trupeşti pentru că: „ea vindecă şi rănile învechite ale sufletului şi rănilor noi le dă grabnică vindecare. Vasile ne-au rămas multe lucrări cu caracter teologic şi liturgic care constituie până astăzi o comoară de mare preţ a Bisericii lui Hristos care-l cinsteşte ca pe un adevărat „mare dascăl al lumii şi ierarh”. adăugând apoi faptul că: „nici o altă carte nu măreşte pe Dumnezeu aşa ca Psaltirea. pentru ca. cum a fost cazul ierarhului Vasile cel Mare prăznuit de Biserica Creştină în fiecare an la 1 ianuarie ziua plecării sale la Domnul. Psalmul este strigarea păstorilor. Deci această carte ce se numeşte Psaltire este asemenea ca marea cea mare că precum din mare nu lipseşte apa niciodată. deci şi în epoca Sf. iar referitor la Cartea Psaltirii spune că aceasta: „cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. aşa şi din Psaltire nu lipseşte cântarea niciodată. un slujitor neegalat şi un ascet adevărat Sf. De altfel tot asemenea fac şi doctorii cei înţelepţi atunci când . nici nu împuţinează prin vărsarea râurilor şi a izvoarelor. de preamărire a lui Dumnezeu dar şi de mulţumire. secerătorul acoperit de sudoare se desfătează cu psalmii. Şi adaugă apoi: „Cu Psaltirea şi pentru tine însuţi pe Dumnezeu vei milostivi. Acestea-s cântecele favorite ale poporului. în vremea antichităţii creştine. Vasile. după o viaţă relativ scurtă a celui ce a fost un ierarh devotat. ea prooroceşte asupra viitorului şi ne aduce aminte de cele ce au fost: dă legi pentru viaţă şi reguli de purtare.

. întocmai ca într-o comoară bogată care este pusă la îndemână tuturor”. Concluzia generală pe care o trage Sf. aici nădejdea învierii. sunetul coardelor vine de jos pe când la psaltirion motivul acordurilor armonice este sus. 32. Sf. liniştea şi odihna în sufletul celor care-l cântă cu evlavie: „psalmul este armă contra fricii de noapte. lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre” (Efeseni 5. Fiind cu adevărat „slavoslovia îngerilor şi cădelniţă duhovnicească” – spune Sf. În comentariul la ps. ca şi descoperirea tainelor celor nepătrunse. cu care s-a rugat cu un cuget lui Dumnezeu. 3) ca psalmii să fie rostiţi şi cântaţi „nu după buchea veche. desăvârşirea judecăţii … Numai aici poate să se găsească teologia cea desăvârşită. Psalmul alungă urâtul din inima omului şi din tot locul. nădejdea şi dragostea lor către Dumnezeu după cuvântul înaripat al Sf. La chitară şi la liră. 32. spune el. 32. Psalmul este cel ce aduce împăcarea celor învrăjbiţi: „căci cine poate socoti de duşman al său pe acela. mângâiere bătrânilor şi cea mai cuviincioasă găteală pentru femei”. Pavel care-i îndemna pe credincioşii din Efes: „vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti. o citeau şi o cântau mereu. 19).au de dat bolnavilor doctorii amare: căci ei le amestecă mai întâi cu miere şi numai după aceea le dau celor care nu ar putea să le ia altfel”. Vasile îndeamnă mânecând de la cuvintele acestuia „Cântaţi Domnului cântare nouă” (Ps. pentru că zece sunt poruncile glăsuite de legea cea dintâi”. el „umple pustia de locuitori şi potoleşte adunările cele zgomotoase”. aici făgăduinţa măririi ce ne aşteaptă. Vasile cel Mare privitor la Cartea Psalmilor este că toate învăţăturile înalte ale teologiei şi ale credinţei creştine se găsesc adunate ca într-o comoară spre folosul duhovnicesc al credincioşilor. Sf. însemnătatea înfrânării. el face prăznuirile ei strălucite şi tot el naşte întristarea cea după Dumnezeu”. ci pricepe înţelesul lor cel duhovnicesc. apoi de Mântuitorul Hristos şi de ucenici Săi. odihnă de munca de ziuă. precum şi dacă vesteşti tainele Învierii. Vasile cel Mare se poate desprinde faptul că credincioşii vremii sale preţuiau în chip deosebit Psaltirea. Prin ei creştinii antichităţii îşi exprimau credinţa. căci el potoleşte cugetele furtunoase şi învăluitoare. Arătând efectul terapeutic al cântării de psalmi autorul arată că: „psalmul este liniştirea sufletului. căci toate se găsesc adunate aici în cartea Psalmilor. el este „glasul Bisericii.2 ) el arată clar că aşa cântă: „acela care nu scapă din vedere niciuna din poruncile Domnului şi se pune pe sine în armonie cu toate acele porunci. în aceeaşi ceată de lăudători?”. ci cu duh înnoit” şi precizează următoarele: „cântare nouă cântă Domnului acela care primeşte legea nu cu simţurile. Cu adevărat Psalmii sunt monumente ale credinţei şi ale pietăţii din cea mai adâncă vechime. „iar psalmul este graiul poetic la rostirea căruia se loveşte ritmic în coardele unui instrument muzical” (Omilie la psalmul 29). În Psalmi aflăm preziceri cu privire la viaţa şi lucrarea lui Mesia ca şi prevestirea unor fapte din viaţa Bisericii şi a cultului Legii celei Noi. de primii creştini şi de la ei de Biserică până în zilele noastre. dătător de pace. o ştiau unii pe dinafară şi se mângâiau cu ea în toate împrejurările vieţii la momente de bucurie sau de întristare. Vasile cel Mare desluşeşte în chip lămurit provenienţa numelui de psaltire arătând că acesta vine de la un instrument muzical numit „psaltirion” care îşi are „cauza sunetelor venită de sus”. apoi şi în acest caz tu cânţi cântare nouă”. au fost folosiţi de evrei în cultul lor. aici ameninţarea Judecăţii celei veşnice. De aceea dacă tu faci cunoscut chipul cel minunat şi mai presus de fire al Întrupării Domnului. Iar tâlcuind versetul „În psaltire cu zece strune te voi lăuda” (Ps. el e paza pruncilor şi podoabă pentru cei tineri. Şi conclude: „astfel cuvântul proorocesc prin însuşi întocmirea acestui instrument ne arată că dulceaţa cântărilor sfinte nu are a ne îndrepta în jos spre plăceri trupeşti” (Introducere la Comentariul asupra psalmilor). aici prezicerea venirii în trup a Domnului Hristos. Dacă tu cugeţi la înnoirea a toată lumea cea învechită prin păcat. „Ce nu poate învăţa cineva din Psalmi? – întreabă autorul sfânt – măreţia bărbăţiei. Din Comentariul la Psalmi al Sf. aici teama de iad. exactitatea dreptăţii. Vasile cel Mare – psalmul „şi dintr-o inimă de piatră stoarce lacrimi”. Ap. ogoeşte tulburarea sufletului şi pune frâu neînfrânării” precum şi faptul că e armă nebiruită împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi şi că el aduce pacea. prin aceasta tu cânţi cântare nouă şi neobişnuită. el este cea dintâi învăţătură a pruncilor şi podoabă a tinerilor. liman împotriva demonilor. şi au fost cântaţi de David proorocul cel care i-a compus. se întreabă retoric marele arhiereu.

de păstor şi de rugător fierbinte al Sf. mai apropiaţi de Dumnezeu şi de semenii noştri. Evanghelie. chipul luminos de ierarh. dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt” (Romani 14. . hrană spirituală. Ea este cartea care prin excelenţă ne provoacă cele mai adânci meditaţii şi ne dă liniştea sufletească atât de trebuitoare fiecăruia dintre noi. ei ne fac să fim cu luare aminte la viaţa noastră de aici de pe pământ şi din veşnicie. Vasile să fie şi pentru noi un prilej binecuvântat de a intensifica lucrarea noastră pastorală în mijlocul credincioşilor spre instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu care este „pace. Cu adevărat Psalmii ne fac mai buni. însufleţiţi de alesele cuvinte ale Sf. la împlinirea celor 1630 de ani de la săvârşirea sa. În ea sufletul omenesc găseşte tot ceea ce are trebuinţă.17). nădejde şi linişte.După Sf. Vasile cel Mare la adresa Psalmilor să ne străduim să-i citim continuu şi mai ales să aplicăm în viaţa noastră şi a semenilor noştri cele arătate în ei spre folosul duhovnicesc şi mântuirea sufletelor. Fie ca şi noi. Acum. mai credincioşi. Psaltirea este cea mai citită carte.

a fost perceput de mulţime ca fiind glas de tunet. desăvârşită întru sfinţenie şi încununată cu îndumnezeirea (Theosis). la strigătului puternicului înger pogorât din cer şi învăluit în nor. precum şi în omilii şi cuvântări.CUVÂNTUL LUI ERA PRECUM TUNETUL PENTRU CĂ VIAŢA LUI ERA CA FULGERUL (Sfântul Grigorie Teologul despre sfântul Vasile cel Mare. I. Cuvântul lui Moise era precum tunetul în repetarea legii lui Dumnezeu din Deuteronom. ca să nu mai vorbim de acele şapte tunete care şi-au slobozit glasurile lor pecetluite în Apocalipsă. în Regule mari şi mici şi mai ales în cuvintele Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii. izvorât din cuvântul lui Dumnezeu.Poeme 2. „Cuvântul lui era precum tunetul pentru că viaţa lui era ca fulgerul”. să vină la Mine şi să bea“ (Ioan 7. „Am purtat preoţia într-un gând cu Vasile“. Cuvântul sfântului Ioan Botezătorul avea să răsune precum tunetul în pustia Iordanului. Tot glas de tunet trebuie să fi fost şi cuvântul sfântului apostol Petru şi al celorlalţi sfinţi apostoli în marea Duminică a Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt de la Rusalii. Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor” (Luca 24. precum cea dintre tunet şi fulger. avea să scrie sfântul Grigorie Teologul într-un epitaf despre sine însuşi (II. în vreme ce alţii ziceau: „Înger I-a vorbit!” (Ioan 12. Încadrarea icoanei personalităţii sfântului Vasile cel Mare în lumina acestui cuvânt evanghelic îndrăznim a o face prin mijlocirea şi duhul cuvintelor sfântului Grigorie Teologul de la începutul acestei meditaţii. Sfinţii ucenici de la Emaus mărturisesc „cele despre Iisus Nazarineanul.G. va fi răsunat ca un tunet în Cezareea Capadociei celei de a doua jumătăţi a secolului IV creştin şi patristic. Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos a răsunat precum tunetul în templul din Ierusalim „în ziua cea de pe urmă care este ziua cea mare a praznicului”. în scrierile Ascetice. 17). De asemenea. P.2. iar sfântul arhidiacon şi întâiul-mucenic Ştefan mărturiseşte în predica din sinedriu despre Moise spunând că: „era . Rar se va fi putut întâmpla ca în atât de puţine cuvinte cineva să fi reuşit definirea esenţei personalităţii cuiva atât de bine. a strigat cu glas mare zicând: „Dacă însetează cineva. şi îmbrăcămintea lui. în predici şi epistole. închinat şi dedicat Sfântului Vasile cel Mare şi tuturor sfinţilor capadocieni ne mijloceşte prilejul duhovnicesc şi binecuvântat de a-l contempla peste timp şi veacuri pe marele arhiepiscop al Cezareii Capapadociei. şi pentru că viaţa lui era ca fulgerul – de pe Sinai. Şi cuvântul vorbit şi scris al sfântului Vasile cel Mare. Cuvântul lui era precum tunetul în comentariul la Hexaemeron. Cuvântul Sfântului Prooroc Ilie a răsunat precum tunetul în Ninive. la mănăstirea din Annesi de pe malul râului Iris din Pont au fost împreunăvieţuitori. rostite într-un poem de după înmormântarea sfântului Vasile cel Mare († 1 ianuarie 379): „Cuvântul lui era precum tunetul pentru că viaţa lui era ca fulgerul”. în tratatul Despre Sfântul Duh. pentru că sfântul Vasile cel Mare. de la Înviere şi Parusie – strălucind în curăţie. precum sfintele femei mironosiţe pe îngerul Domnului în noaptea Învierii: „Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul. când Mântuitorul. 93). glasul lui Dumnezeu Tatăl ce s-a făcut auzit din cer: „Şi L-am preamărit şi iarăşi Îl voi preamări”. În Atena au fost colegi şi prieteni. iar cuvântul din rugăciunea şi cântarea celor trei tineri a fost de asemenea precum tunetul în cuptorul cel aprins din Babilon. stând între iudei. Cuvântul lui David era precum tunetul în Psalmi. iar faţa strălucindu-i ca soarele şi picioarele fiindu-i ca nişte stâlpi de foc ce se sprijineau pe mare şi pe pământ (Apocalipsă 10. Tunetul este purtătorul de cuvânt al fulgerului. 38. 3). au purtat acelaşi jug al lui Hristos şi al ortodoxiei lovită atunci de eretici. în comentariul la Psalmi.40. prieten al sfântului Grigorie Teologul şi frate al sfântului Grigorie de Nyssa. având pe capul lui curcubeul. 37).119. precum sfântul Grigorie Teologul în cuvântul său despre sfântul Vasile cel Mare. rugători şi nevoitori.S. 1-4). Nimeni nu l-a cunoscut mai bine pe sfântul Vasile decât sfântul Grigorie. care-i poartă numele. iar fulgerul este rădăcina şi izvorul tunetului. era ucenic al „fiilor tunetului“ (Marcu 3. DANIIL al Daciei Felix Anul mântuirii 2009. 19). precum toţi Sfinţii Părinţi. albă ca zăpada” (Matei 28. „Cuvântul lui era precum tunetul pentru că viaţa lui era ca fulgerul” – spune mărturisind sfântul Grigorie Teologul şi stabilind legătura dintre cuvânt şi viaţă. 74) P. iar în Capadocia ca ierarhi. 28-29).

de ridicarea mâinilor aceluiaşi Moise pe munte. Biografia unui Sfânt Părinte. Când citesc scrierile sale polemice. ca viaţă a sa întru Hristos şi pentru Hristos. asistat de Duhul Sfânt. 60). Marii rugători au fost şi mari teologi şi marii teologi au fost şi mari rugători. precum şi între . opera şi învăţătura sa. spunea acelaşi Evagrie Ponticul (Despre rugăciune. ajung o harfă duhovnicească pusă în mişcare de Duhul Sfânt. care preface în cenuşă limbile rele şi nelegiuite ale ereticilor. care cântă slava şi puterea lui Dumnezeu” (Părinţi şi scriitori bisericeşti. opera sau scrierile sale sunt comoara sau tezaurul Bisericii. sprijinindu-mă pe învăţătura lui despre Dumnezeu şi pe tâlcuirea lui. Opera o scrie autorul în timpul vieţii lui. după cum rugăciunea zilnică întreită a Sfântului Proroc Daniel cu fereastra deschisă înspre Ierusalim. descoperirilor şi a tainelor cereşti din cartea proorociei sale. îmi curăţ cu ele sufletul şi trupul. Viaţa. adică din vremea aceea. Astfel rugăciunea susţine şi hrăneşte teologia. sau parcă văd turnul Babel pe cât de rău construit. iar mai târziu sfântul Ioan Gură de Aur şi chiar Evagrie Ponticul. vol. sfântul Grigorie de Nazianz. Cuvântul este măsura faptei şi fapta pe măsura cuvântului. atunci eşti teolog” (Despre rugăciune. Iată cele mai frumoase cuvinte spuse şi scrise vreodată despre sfântul Vasile cel Mare. Când citesc laudele în cinstea mucenicilor. Rugăciunea celor trei tineri din cuptorul Babilonului este flacăra teologhisirii din cântarea lor doxologică. învăţătura unui Sfânt Părinte este esenţa operei lui şi mărturie creştină a vieţii lui. De aceea. să cobor din adânc în adânc – că adâncul. sfântul Atanasie al Alexandriei. comemorarea sfântului Vasile cel Mare şi a sfinţilor capadocieni ne prilejuieşte un dialog teologic şi duhovnicesc între prezent şi trecut. mă simt aproape de Creatorul. de către nimeni altul decât marele său contemporan. dacă te vei ruga cu adevărat. între începutul secolului al XXI-lea creştin şi sfârşitul secolului al IV-lea patristic în care au excelat în Răsărit sfântul Vasile cel Mare. Viaţa creştinortodoxă a unui Sfânt Părinte al Bisericii este mărturie lui. până ce voi ajunge pe culmea cea mai înaltă. 22). parcă văd cu ochii focul de la Sodoma. Ca vorbire a minţii cu Dumnezeu şi urcuş al minţii spre Dumnezeu (Despre rugăciune. evidenţiind „cele două aripi ale vulturului celui mare” din Apocalipsă 12. Teologia cărţilor lui Moise este susţinută de rugăciunea lui de pe Sinai. 30-31). spune Scriptura. Când citesc lucrările sale cu privire la Duhul Sfânt. există o relaţie şi o simbioză. mă simt solidar cu cei lăudaţi şi mi se trezeşte şi mie dorul de luptă. Opera unui Sfânt Părinte. Între biografia unui Sfânt Părinte. În sfârşit. aflu în ele pe Dumnezeul pe Care-L am şi eu şi prind curaj să grăiesc adevărul.puternic în cuvintele şi faptele lui” (Faptele Apostolilor 7. când citesc lucrările lui cu cuprins moral şi practic. O astfel de legătură este atât între rugăciunile Mântuitorului şi cuvintele dumnezeieşti din Sfânta Evanghelie. este aceea care îi transfigurează şi-i împlineşte biografia. roagăte cu adevărat. de aceea exclamă cu admiraţie: Când pun mâna pe Hexaemeronul lui Vasile şi citesc cu glas tare. îmi dispreţuiesc trupul. ajung un templu gata să privească pe Dumnezeu. prieten şi frate întru Hristos. „rugăciunea duhovnicească este hrana minţii”. adânc cheamă (Psalmul 41. iar învăţătura sa doctrinară este masajul şi testamentul patristic. Opera este depozitul învăţăturii. Viaţa. 14 – rugăciunea şi teologia – necesare şi esenţiale pentru mântuirea sufletului şi cunoaşterea lui Dumnezeu. opera şi învăţătura sfinţilor Părinţi sunt comoara Bisericii lui Hristos şi obiectul Patrologiei. El este mâna care lucrează şi înfăptuieşte ceea ce mintea (sfântul Grigorie Teologul) cugetă şi ceea ce gura (sfântul Ioan Gură de Aur) vorbeşte. Sfântul Vasile cel Mare este protos atât în soborul sfinţilor capadocieni. încep a pricepe temeiurile Creaţiei şi admir pe Creator cu mult mai mult decât înainte. precum lupta lui Josua cu amaleciţii. pentru că viaţa. opera şi învăţătura teologică a sfinţilor Părinţi sau a unui sfânt Părinte este însemnată şi pecetluită de limbile de foc ale Duhului Sfânt de la Rusalii. sfântul Grigorie de Nyssa. 113). mă conving că nu trebuie să mă opresc la literă. La rândul ei. care-l face pe monah asemenea îngerilor (Despre rugăciune. iar învăţătura o extrag şi o sistematizează teologii de mai târziu din opera sau scrierile respectivului Părinte. opera şi teologia sfântului Vasile cel Mare se constituie într-una din „orele astrale” ale Patristicii. 9) – să trec din lumină în lumină. Când citesc celelalte tâlcuiri pe care le scrie în trei sensuri. din illo tempore in isto tempore. Aşa l-a perceput şi Sfântul Grigorie Teologul pe sfântul Vasile cel Mare. este temelia şi cadrul operei lui. ci să pătrund mai departe. cât şi în soborul Sfinţilor Trei Ierarhi. sfântul Efrem Sirul. în timpul nostru. 8-16). iar rugăciunea de foc a Sfântului Proroc Ilie este esenţa şi miezul teologiei lui. 17. în rugăciune către Dumnezeu (Exod 17. 3 şi 36). care ne-a lăsat cunoscutele-i cuvinte – în acord desăvârşit cu tema simpozionului dedicat sfântului Vasile – : „Dacă vrei să fii teolog. Teologia lui David răzbate din psalmii lui de rugăciune. cunoscute şi ajunse până la noi. pe atât de bine dărâmat de Vasile. iar teologia sau teologhisirea înaripează rugăciunea. nici să privesc lucrurile numai superficial. cât şi între rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi teologhisirea epistolelor neotestamentare. este izvorul şi lumina tâlcuirilor. ca totalitate a scrierilor lui. sfântul Grigorie Teologul. 101).

pe care o primim prin rugăciune şi o sporim prin contemplaţie. spre a întregi la nesfârşit soborul celor douăzeci şi patru de bătrâni din Apocalipsă. sfinţii Părinţi sunt profeţi ai creştinismului. şi în peşteri. sfinţii Părinţi au înţeles şi au tâlcuit teologia istoriei în lumina revelaţiei dumnezeieşti. 38). Prin duhul apostolic sfinţii Părinţi au urcat pe muntele Fericirilor. îi asistă şi pe sfinţii Părinţi. apostoli şi evanghelişti. Prin duhul lor apostolic. Această „lumină neapropiată” a harului dumnezeiesc. Prin duhul profetic. schimbându-se la faţă pe muntele Taborului şi s-au împărtăşit la Cina cea de Taină. apostolic şi evanghelic al sfinţilor Părinţi – în cazul nostru. 4. Prin duhul profetic sfinţii Părinţi s-au ridicat cu mintea spre carul de foc al sfântului Ilie şi în turnul cel de veghe al sfântului proroc Avacum. Prin duhul lor apostolic. şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11. Rugăciunea Bisericii lui Hristos prin Duhul Cincizecimii este garanţia teologiei şi teologhisirii creştine. au scăpat de ascuţişul sabiei” (Evreii 11. au stins puterea focului. al sfântului Vasile cel Mare – i-a făcut să se asemene cu profeţii biblici şi cu sfinţii apostoli şi evanghelişti din Noul Testament prin pătimiri şi exiluri. vol. în sensul cuvintelor sfântului Grigorie Palama care spunea că Duhul Sfânt a vorbit în Vechiul Testament prin profeţi. au murit ucişi cu sabia. au dobândit făgăduinţele. au astupat gurile leilor. mucenicie şi mărturisire. cunoaştere şi teologhisire. sfinţii Părinţi ai Bisericii „au biruit împărăţii. Acesta este smeritul nostru cuvânt de închinare dedicat sfântului Vasile cel Mare. sfinţii Părinţi „au rătăcit în pustii. scot şi pun în evidenţă o dată în plus duhul profetic. ne ridică şi ne înalţă. scăldată şi transfigurată deplin în şi prin „lumina cea neapropiată” (I Timotei 6. apostoli şi evanghelişti.viaţa de rugăciune a sfinţilor Părinţi şi teologia scrierilor lor. apostoli ai vremurilor lor şi evanghelişti. 5. 8). au făcut dreptate. şi în munţi. au fost ucişi cu pietre. scrierile şi teologia lor. Sfinţii Părinţi ai Bisericii îi actualizează. Prin duhul lor profetic. în viaţa. în cazul nostru. ascultând cuvântul Domnului. prin duhul apostolic l-au urmat şi însoţit pe Hristos printre semănăturile creaţiei spre înmulţirea pâinilor şi pescuire minunată. Prin duhul lor evanghelic. sfinţii Părinţi şi-au înţeles misiunea. . adică binevestitori şi mărturisitori ai lui Hristos în veacul lor şi în cele următoare. sfinţii Părinţi au fost izbăviţi din pântecele chitului acestei lumi spre propovăduire în pustia Iordanului. strâmtoraţi. rău primiţi” (Evrei 11. pentru a fi martori ai Învierii şi Înălţării Domnului şi a fi răpiţi până la al treilea cer. ba chiar lanţuri şi închisoare. evanghelic şi apostolic al sfinţilor Părinţi. trimiterea sau apostolia lor în lumea romană şi în cea bizantină. Să ne amintim de felul în care sfântul Vasile l-a combătut pe Eunomiu. 16) a lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat. iar prin duhul evanghelic au fost însoţiţi de Domnul spre Emausul teologhisirii. au fost puşi la cazne. putere duhovnicească şi sfinţenie a vieţii. sfinţii Părinţi au dat glas Evangheliei lui Hristos de la amvoanele lor şi prin scrierile lor. Acelaşi Duh Sfânt care i-a inspirat în Sfânta Scriptură pe prooroci. sfinţii Părinţi „au suferit batjocură şi bici. Duhul profetic. 36-37). i s-a împotrivit lui Valens şi l-a înfruntat pe prefectul Modestus prin cuvintele „Poate că încă n-ai întâlnit un episcop” (Părinţi şi scriitori bisericeşti. între cuvântul cu putere de tunet al sfântului Vasile şi viaţa cu lumină de fulger a lui. prin smerenie şi iubire înspre Cel ce este cu adevărat lumină şi iubire (I Ioan 1. Cuvintele sfântului Grigorie Teologul despre sfântul Vasile cel Mare: „Cuvântul lui era precum tunetul pentru că viaţa lui era ca fulgerul”. Prin urmare. Prin duhul lor profetic. este cea care ne atrage. iar prin duhul lor evanghelic sfinţii Părinţi au mânat înspre adâncul revelaţiei pauline de pe drumul Damascului şi spre înălţimea teologică a vulturului ioaneic din insula Patmos. au fost tăiaţi cu fierăstrăul. 17). îi continuă şi îi tâlcuiesc pe sfinţii prooroci. în Noul Testament prin Apostoli şi în istoria Bisericii prin sfinţii Părinţi. au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră. iar prin duhul lor evanghelic. 33-34). lipsiţi.

episcopul de Nazianz de mai târziu. „Noua Romă”. al cărei dascăl şi povăţuitor a fost Sfântul Grigorie Taumaturgul26. lăsând deoparte nefolositoarele preocupări cu care îndeobşte colegii atenieni de la universitate se îndeletniceau. Sfântul Vasile cel Mare – exeget al Sfintei Scripturi Sfântul Vasile. pregătindu-se pentru cetatea la care visa din copilărie. Alături de acest mare filosof. adică la profesorii laici. Ajuns în „Atena cea de aur”. trei sunt cinstite în calendarul sfinţilor: Macrina. după cum va scrie Sfântul Grigorie Teologul. prăznuit la 9 ianuarie. Sfântul Vasile împreună cu sora sa. după practica timpului). fiica unui martir al cărui nume nu ni s-a păstrat. Cele mai multe date despre viaţa acestui stâlp al Bisericii celei dreptmăritoare le avem mai ales din cele 366 scrisori ale sale. în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti. au primit primele învăţături creştine încă din casa părintească. Petru. Sfântul Vasile întemeiază în Atena primul grup de studenţi creştini (cu toate că Vasile nu primise încă botezul în numele Sfintei Treimi. remarcat de ceilalţi tineri şi. tatăl său s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu şi Domnul i a ascultat ruga. alte izvoare importante sunt „Cuvântul funebru în cinstea Sfântului Vasile” rostit de către sfântul Grigorie de Nazians în anul 381. cu toate îngrijirile medicilor. Emilia (mama Sfântului Vasile). Sfântul Vasile nu va fi însă aşa de încântat de marea metropolă şi luând într-un timp scurt tot ce era mai bun de la dascălii de frunte. 1986. Univ. prăznuită la 8 mai. cel mai reprezentativ şi mai cunoscut din categoria Sfinţilor şi părinţilor bisericeşti capadocieni. După cinci ani de studii se întoarce la Cezareea. Tatăl său. de la bunica lor. s-a născut în Cezareea Capadociei (actualmente în Turcia). în Turcia). Cei doi prieteni nedespărţiţi nu cunoşteau decât două drumuri: unul care ducea la biserică şi la păstorii ei şi cel de-al doilea care ducea la „dascălii cei din afară”. prăznuit la 10 ianuarie. Atena. era vestit retor (învăţător). De la tatăl său a învăţat primele noţiuni ale ştiinţei de carte. tânărul Vasile devine înfumurat 25 Sfântul Vasile cel Mare. episcop de Nyssa în răsăritul Capadociei (371-378). un alt prieten adevărat cu care va locui împreună în timpul studiilor din Constantinopol. p. apoi şi-a continuat studiile la Cezareea. s-a întors la Neocezareea. Tot aici l-a întâlnit şi pe Eusebiu. Partea I. la şcoala unde preda vestitul filozof Libaniu27. iar mama. într-o familie creştină de o aleasă trăire. . În anul 346 a pornit plin de speranţă spre tânăra capitală a imperiului. în Neocezareea. Dr. Sfântul Vasile s-a adâncit în studiu. spunându-i în vis că fiul său nu va muri. Dintre femeile din familia Sfântului Vasile. prăznuită la 30 mai. 8. după descrierea dată de Sfântul Grigorie de Nyssa. prăznuită la 19 iulie. Acesta va scrie mai târziu despre prietenul său că era admirat de dascălii lor pentru cunoştinţele pe care le dobândise Sfântul Vasile şi că îşi întrecuse în ştiinţă profesorii. vol. numită cea Bătrână (bunica Sfântului Vasile). mai ales. Constantinopol. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Doi din fraţii Sfântului Vasile vor deveni episcopi şi sfinţi: Grigorie (335-394). unde se împrieteneşte cu tânărul Grigorie. episcop de Sevastia (azi Sivas. viaţa sa se stingea încet. Macrina „cea Bătrână” († înainte de 345). împreună cu prietenul său. Macrina „cea Tânără”. unde timp de doi ani de zile a predat apoi retorica. Când era copil. Atunci. 7. după relatările istoricilor Socrate şi Sozo- men. Bucureşti. 26 27 Ibidem. p. câţiva ani mai târziu i-a avut ca profesori pe Himerie şi Proheresie. „Cuvântul funebru” rostit de către fratele său. de marii profesori ai vremii.PSALTIREA ÎN GÂNDIREA ŞI VIAŢA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE Pr. Scrieri. Vasile s-a îmbolnăvit şi. Teodor BABA 1. în anul 330. Această înţeleaptă şi evlavioasă creştină i a îndrumat pe cei doi insuflându-le dragostea de Dumnezeu şi le-a descris modalităţile de a ajunge la desăvârşirea trăirii creştine. Emilia. supranumită cea Tânără (sora mai mare a Sfântului Vasile). fratele său. numit tot Vasile. Macrina. copilul s-a făcut sănătos spre uimirea tuturor. viitorul sfânt şi episcop de Nazianz. 17. În urma succeselor repurtate. În acel ceas. Sfântul Grigorie al Nyssei şi alte lucrări ale Sfinţilor Părinţi şi scriitori contemporani cu Sfântul Vasile25. Grigorie.

la stăruinţele surorii sale Macrina. într-un secol ca cel al IV-lea. op. arian convins. dar şi pentru multe alte probleme pe care le ridica păstorirea unei eparhii. p. care a văzut drumul alunecos pe care o apucase fratele ei mai mic. altora mai de departe le trimitea oameni de încredere. p. care sunt şi astăzi dreptare şi repere pentru monahismul răsăritean. la care se adaugă „Canoanele” sale folosite de duhovnic la Taina Sfintei Spovedanii. însă fără succes. cum a numit-o mai târziu marele ierarh în omilia sa „Despre invidie”31. o antologie (selecţie) de texte din opera marelui scriitor alexandrin. tinzând să depăşească prin virtute pe credincioşii lui şi luându-şi ca normă de viaţă „legea binelui”32. a căutat prin promisiuni şi intimidări să-l atragă de partea acestei învăţături greşite şi pe Sfântul Vasile. p. dar ferm adevărul. Eusebiu îl hirotoneşte pe Sfântul Vasile preot şi îl cheamă să-i fie de ajutor în cuprinsul episcopiei. „boală a prieteniei”. Slujitorii împăratului Valens primiseră poruncă să folosească forţa pentru a răspândi credinţa ariană în întreg 28 29 30 31 32 33 Viaţa Fericitei Macrina. Întors la Cezareea. 1-3. cu argumente convingătoare. sunt şi astăzi în mare cinste în Biserica Ortodoxă29. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. l-a determinat să se întoarcă la mănăstirile din Pont. cum am amintit. renunţă la profesarea avocaturii şi se dedică total slujirii lui Dumnezeu. cit. trad. nr. trad. îmbărbăta şi încuraja pe episcopi. Acestea. Pe atunci.. cu mesaje de pace şi scrisori lămuritoare. ajutându-l pe păstorul Cezareii în lucrarea sa pastorală. întrucât episcopul Cezareii pornise făţiş. Bucureşti. p. împreună cu Sfântul Grigorie alcătuieşte Filocalia lui Origen. nu departe de Neocezareea şi devine îndrumător al mănăstirilor de acolo. noul ierarh al Cezareii. Conştient de importanţa misiunii şi a răspunderilor sale de episcop al Cezareii. Tot în vremea când conducea mănăstirile din Pont. tânărul Vasile cercetează cu râvnă mai multe aşezări monahale din Alexandria. lupta împotriva ereticilor şi schismaticilor din eparhia sa şi din toată provincia Capadociei. lămurea problemele neclare de credinţă. Sfântul Vasile cel Mare. Dr. Însă. acestea însă nu l-au împiedicat să păstorească precum nimeni altul timp de aproape 10 ani turma cuvântătoare a acestei eparhii. 17. arhiepiscop al Cezareii Capadociei. ***. Sf. an XXIX (1977). Sfântul Vasile este ales. în anul 370. adevărate călăuze pentru vieţuirea călugărilor. Îi întrecea pe toţi în post. 158. p. op. unde şi-a reluat vieţuirea ascetică şi de îndrumare a călugărilor. Învăţăturile morale (I). închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa. cit. Sfântul Ioan Casian sau Sfântul Benedict de Nursia30. sfântul Vasile s-a ostenit să fie la înălţimea acestor răspunderi. mustra. 29. rugăciune şi milostenie. hotărându-se să îmbrăţişeze monahismul28. întemeind şi alte obşti monahale. de Pr. După moartea episcopului Dianiu. Sfântul Vasile cel Mare. ed. Această nedreaptă atitudine. Pr. ***. în „Mitropolia Olteniei”. Prof. Biserica trecea prin criza ereziei lui Arie. cit. 1947. 35. Activitatea sa vrednică şi plină de roade i-a atras însă invidia altor confraţi şi chiar a ierarhului pe care-l slujea. şi sub influenţa episcopului ascet Eustatie al Sevastiei. închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa. Mai târziu pleacă în Pont. Însuşi împăratul Valens. Pe mulţi eretici sau creştini mai dificili îi vizita personal şi îi sfătuia. primeşte Botezul creştin prin mâinile blândului şi evlaviosului episcop Dianiu. Sfântul Vasile cel Mare. mitropolit al Capadociei şi exarh al diocezei politice a Pontului. Sfântul Vasile se supune şi se angajează cu râvnă în împlinirea îndatoririlor alături de Eusebiu şi alţi slujitori.. Teodor Bodogae. Nicolae Petrescu. preoţi sau credincioşi de toate rangurile în lucrarea de apărare a ortodoxiei33. prin cuvânt şi prin scrieri. Sfântul Vasile cel Mare. Palestina. p. 16. pe malul râului Iris. Sibiu. . Prof. Vasile cel Mare. Siria şi Mesopotamia. punând astfel bazele întregii serii de Filocalii ce urmau să apară de-a lungul secolelor. având în minte sfaturile şi modul de vieţuire al multor asceţi pe care i-a vizitat. Arhiereul Eusebiu mutându-se din această viaţă. 1980. 16. Chemat din nou de episcopul său pentru apărarea ortodoxiei în faţa ereziei ariene. pe alţii îi chema la el şi le arăta cu blândeţe. monahism care a influenţat remarcabil monahismul apusean prin oameni ca Sfântul Niceta de Remesiana. În această calitate scrie Sfântul Vasile două serii de reguli pentru mănăstiri: Regulile mari şi Regulile mici. pe care-l preţuia din vremea când Vasile era copil şi este hirotesit citeţ. Pentru a se pregăti cum se cuvine de o astfel de grea răspundere.şi mândru de sine.. Avea 40 de ani şi era chinuit de boli trupeşti. A scris multe epistole în care sfătuia. Un element care pune în relief profilul istoric al Sfântului Vasile cel Mare este puterea şi iscusinţa cu care el a organizat monahismul răsăritean într-o formă care durează şi azi în Bisericile Ortodoxe.

Sfântul Vasile cel Mare a fost chemat la Domnul în anul 379. Este demn de menţionat şi faptul că. despre care Sfântul Grigorie spunea că este mai presus de cele şapte minuni ale lumii. Starea poporului pe care-l păstorea. Sfântul Vasile. a venit prompt răspunsul Sfântului Vasile34. Fire receptivă şi de o mare sensibilitate sufletească. epistole. Asta eşti în stare s-o faci. reguli monahale. G. Ioan G. să merg cât mai grabnic la Domnul. pastorale şi filantropice. marele ierarh capadocian i-a răspuns aceluia: – „Altceva cu care să mă poţi înfricoşa n-ai? Căci de acestea nu-mi pasă. Aceasta mi-o doresc şi eu însumi. Asta-i toată averea mea. 172. alături de Sfinţii Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. . 22-23. Dumnezeu va fi şi acolo. tratate dogmatice. marele ierarh şi a pus toată râvna şi darurile sale în slujba unităţii acesteia şi stingerii eresurilor. Iunius Soranus. dată la care se face an de an pomenirea sa. comentarii la unele cărţi biblice. exilarea. Prof. Deşi angajat în nenumărate şi grele activităţi misionare. precum şi Sfânta Liturghie. împărţind la oamenii nevoiaşi. Sfântul Sava Martir Goth. mitropolitul Ţării Româneşti a primit în titulatura sa şi pe cea de Locţiitor al tronului Cezareii Capadociei. ed. Pr. 30.imperiul. Modeste! Exilul iarăşi nu mă înspăimântă. eparhul Modest. a cumpărat grâu din Egipt şi. creştin originar din Capadocia. cetatea unde locuiesc. care a fost martirizat în râul Buzău. asemenea şi bolile măcinau vieţile oamenilor care nu aveau cu ce să plătească doctorii pentru a-i trata. În ciuda marilor dificultăţi pe care a trebuit să le depăşească atât din interiorul Bisericii. VII (1883). 1. 11. Aici erau hrăniţi săracii şi tămăduiţi bolnavii. Tipografia Diecezană. – „Nimeni nu mi a vorbit cu atâta îndrăzneală până acum”. Sfântul Vasile cel Mare este cinstit de Biserică şi la 30 ianuarie. an XX (1968). chinurile şi moartea. marele ierarh misionar al Cezareii avea la inimă şi lucrarea evanghelizatoare desfăşurată de mulţi capadocieni în Scytia Mică şi în Dacia. Chinurile? Ce să mai facă la un trup ca al meu? E de ajuns o lovitură şi toate s-au sfârşit numaidecât. Coman. Nici Cezareea. Poporul român are o mare evlavie către Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi pentru faptul că el a avut legături strânse cu neamul nostru. ca un păstor adevărat şi milostiv. cit. nr. p. Sfântul Vasile a găsit răgazul necesar să scrie lucrări teologice de mare profunzime. Cel pentru Care trăiesc şi mă lupt”. Capadocia era un ţinut sărac şi foametea făcea de multe ori nenumărate victime. căci n-am pe pământ cetate stătătoare. ierarhul Cezareii Capadociei a purtat corespondenţă cu guvernatorul Tomisului (Constanţa). era un bastion puternic al credinţei ortodoxe şi al hotărârilor Sinodului I Ecumenic de la Niceea. Coman. Astfel. în frunte cu Sfântul Ierarh Vasile. Între acestea se numără omilii. în „Ortodoxia”. nu-i a mea. Când trimisul imperial i-a spus Sfântului Vasile că dacă nu împărtăşeşte aceeaşi credinţă cu împăratul îl aşteaptă pedepse grele. De aceea. Fiindcă nu se poate teme de confiscarea averii cel ce nu are nimic. în Sudul şi Nordul Dunării36. în anul 37237. închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa. Valens a trimis pe eparhul Modest să-l convingă pe Sfântul Vasile să accepte arianismul. el a alcătuit şi ne-a lăsat rugăciunile de alungare a diavolilor din oameni. Zotu. afară de câteva haine sărăcăcioase şi câteva cărţi. p. tânăr preot fiind numai. Sfântul Vasile cel Mare. a mărturisit.. Contribuţia Scriitorilor patristici din Scythia Minor – Dobrogea la patrimoniul ecumenismului creştin în secolele al IV-lea – al VI-lea. prin intermediul căruia a cerut şi a obţinut moaştele Sfântului Sava. oriunde m-aţi arunca. a înfiinţat lângă Cezareea un mare complex de asistenţă socială. De asemenea. În afară de 1 ianuarie. Aşadar. anume confiscarea averii. în „Biserica Ortodoxă Română”. 1945. în timpul cumplitei foamete din 368. demnitate onorifică pe care o poartă şi astăzi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. p. Mai târziu (octombrie 1776). a îndemnat pe cei bogaţi să-şi deschidă hambarele şi să hrănească poporul cumplit lovit de foamete35. nr. Se ştia la Constantinopol că Cezareea Capadociei. de zece ori pe an. cât şi din afara ei. 34 35 36 37 ***. Beiuş. ocrotiţi bătrânii şi orfanii. Rolul social al milei creştine la părinţii capadocieni. Ioan G. necazurile şi lipsurile lui nu i-au dat toată viaţa odihnă. Sfântul Vasile cel Mare. poate fără voia lui. la 1 ianuarie. Pr. Mă ameninţi cu moartea? Îmi vei fi binefăcător. diferite rugăciuni. – „Pentru că n-ai întâlnit niciodată un episcop adevărat”. cunoscute sub numele de „Molitvele mari ale Sfântului Vasile”. p. 1-2. instituţia aceasta întreţinută de arhiepiscopia pe care o conducea marele ierarh a fost supranumită Vasiliada. purtându-mi de grijă şi veghind asupra mea. După numele sfântului. an. care se săvârşeşte până astăzi în Biserica Ortodoxă.

. cum am menţionat anterior –. Comentar la Isaia (cap. dogmatic. afară de cei menţionaţi. Dintre acestea enumerăm doar câteva: scrierile „Împotriva lui Eunomie” şi „Despre Sfântul Duh”. p. Numeroase studii şi articole despre viaţa şi opera Sfântului Vasile au fost publicate în ultimii ani. cuprinzând atât îndrumări practice cât şi scrieri de spiritualitate şi scrisori ocazionale. cit. De aceea nu putem vorbi la Sfântul Vasile cel Mare despre o operă bine organizată şi scrisă după un plan determinat. adâncă. 1–16). în care noile teorii apăreau peste noapte. 39 Sfântul Grigorie de Nazianz observă. Donos. Aceste opere au exercitat o influenţă puternică nu numai asupra contemporanilor. Vasile. măreţia sa e teologia. 124. 55 Reguli mari. fie el şi relativ. realizat de Eustaţiu. în momentele cele mai importante din cuprinsul anului bisericesc. că. socotesc mai presus de înţelegere”. deoarece şi-a scris operele mereu obligat de nevoile misionare. Sfântul Vasile. ci şi asupra creştinismului ulterior. iar restul e în curs de traducere în cadrul Colecţiei de traduceri din Sfinţii Părinţi. Opera exegetică a Sfântului Vasile cel Mare Sfântul Vasile s-a impus în istorie încă din timpul vieţii sale. puterea lui e semănarea şi răspândirea cuvântului”41. Sfântul Grigorie de Nazianz. mersul său e mişcarea neîncetată care duce până la Dumnezeu. în Sfântul Vasile cel Mare. odată cu trecerea timpului. după ce combate pe Eunomiu care susţinea că noţiunile sunt simple „născociri” şi deci incapabile de actul cunoaşterii. alcătuită în colaborare cu Sfântul Grigorie de Nazianz. cum sunt sfântul Niceta de Remesiana. în opera sa De genesi ad litteram datorează mult Sfântului Vasile şi anume. dar esenţa Lui rămâne inaccesibilă42.F. când creaţiile şi meritele sale au apărut clar conturate şi incontestabile în istoria Bisericii primare38. Marele ierarh a scris numeroase opere de înaltă gândire. Nu 38 Idem. instituită prin grija P. Sfântul Ambrozie s-a inspirat esenţial în Hexameronul său din opera omonimă a marelui capadocian. iar ierarhii şi teologii secolului IV s-au văzut adesea nevoiţi să răspundă diverselor atacuri şi erezii care încercau să deformeze învăţătura ortodoxă. 1931. a fost la rândul său un ilustru ierarh şi apărător al dreptei credinţe. adevărate podoabe de evlavie şi teologie patristică40. Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare (profil istoric şi spiritual). atât în contextul cultural al timpului său cât şi ca elemente de îmbogăţire şi de adâncire ale reflecţiei spirituale de astăzi. Şi din acest fapt recunoscut de Sfântul Grigorie care. în formarea cultului creştin Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. dar în acelaşi timp unitară. p. 80 Reguli morale. Coman. omilii exegetice: 9 la Hexaemeron. Protocoale ale sinoadelor ecumenice. dar mai ales după moarte. . În Biserica Ortodoxă. ed. închi-nare la 1600 de ani de la săvârşirea sa. pentru a nu mai vorbi de literatura patristică orientală armeană. Fotie aprecia că în materie de frumuseţe şi persuasiune oratorică.2. Liturghia. apologetice şi de exprimare a nivelului mereu crescând al vieţii şi spiritualităţii creştine. Sfântul Vasile şi-a gândit şi exprimat credinţa în câteva formule care mai apoi au rămas normative în Biserică şi continuă să fie studiate şi azi cu multă asiduitate. dar ce este fiinţa Lui. 23 Omilii cu conţinut moral. Filocalia – o culegere de texte din Origen. versiunii latine a Hexaemeronului. şi nu numai. până în zilele noastre39.. trad. stabilit probabil în Italia. numeroşi scriitori latini. În materie de teognozie. Episcopul Cesareei Capa-dociei. cinstea de care s-a bucurat Sfântul Ierarh Vasile a făcut ca Liturghia sa să fie oficiată de 10 ori pe an. Cassiodor etc. 13 la Psalmi. „Ştiu că Dumnezeu există.. prin ascensiuni. pedagogic şi panegiric. caracterizând pe sfântul Vasile zice: „Frumuseţea lui e virtutea. dar nu ne putem apropia de însăşi fiinţa Lui. le citea şi le explica şi altora. operele vasiliene pot înlocui pe acelea ale lui Platon şi Demostene. Ne vom mărgini să semnalăm nivelul acestor creaţii şi merite doar prin operele sale scrise. p. cit. se poate vedea influenţa spirituală şi. siriană. ori de puritate literară. culturală pe care Sfântul Vasile cel Mare a avut-o în mijlocul contem-poranilor săi. şi ea în formare continuă. Fericitul Augustin. variată. de asemenea. Rufin declară că a tradus zece omilii de mare adâncime şi autoritate ale Sfântului Vasile. afirmă că noi cunoaştem pe Dumnezeu din energiile sau lucrările Sale. fără a fi vorba de îngâmfare sau mândrie. pentru vremea sa. Rânduielile sale monahale. Florilegiul patristic al lui Dionisie cel Mic din 519-520 citează patru texte ale Sf. Patriarh Iustin. 31. de Pr. A trăit în vremuri tulburi. N. cult era socotit acela care era la curent cu scrierile vasiliene. scrisul Sfântului Vasile e prezent permanent de 16 veacuri prin Liturghia sa. 365 Scrisori (dintre care unele adresate lui). Ieronim consideră scrierile Contra lui Eunomie de o rară distincţie. Energiile Lui coboară la noi. art. sfântul Ioan Cassian. molitvele şi rugăciunile sale euharistice. Chiar dacă în cultul Bisericii Ortodoxe s-a impus. Teologia lui este bogată. Ioan G. Gândirea teologică a sfântului Vasile nu este una sistematică. 34. Cuvântare funebră în onoarea lui Vasile cel Mare. 40 41 Sfântul Grigorie de Nazianz. Huşi. îl înregistrează cu elogii şi recunoştinţă. 42 Pr. Prof. de ce nu. coptă. În cultura Bisericii Ortodoxe Române opera sa a fost în parte tradusă. scrierile ascetico-morale: 313 Reguli mici.

soteriologia şi eshatologia constituie o unitate. Pnevmatologia sfântului Vasile e cea mai originală şi mai adâncă din toată teologia patristică. zice Domnul (Ieremia 23. Ibidem. prin El mintea poate percepe cele dumnezeieşti. formulă al cărei sens este că fiinţa umană e ceva perfect în comparaţie cu restul creaţiei. În cele nouă Omilii la Hexaemeron. Domnul. sau „Trei Ipostase într-o fiinţă” a fost acceptată de Biserică fiind o definiţie exactă a credinţei. Prof. Iată că. 35-36. plante şi tot ce există în ea. marele ierarh susţine că omul este operă a Sfintei Treimi. hristologia. nu închipuită. Între lume. ca şi chip al lui Dumnezeu. dar cu totul obscură şi minusculă raportată la tot. p. a lui Aristotel. . Slăbiciunea ei e numai în trupul ei. blândeţea. dragostea faţă de fraţi. Cele două cuvântări Despre creaţia (structura) omului. femeia e egală în toate cu bărbatul. 24). Cele mai multe şi variate nume. Ioan G. Dumnezeu e izvorul plenitudinii: „Au nu umplu Eu cerul şi pământul?”. crearea lumii şi omul începuturilor. În concepţia Sfântului Vasile. Dar inspiraţia a fost pur formală. mai ales prin tratatul său Despre Sfântul Duh. Serafim Rose. p. „timpul e o prelungire. iar asemănarea e bunătatea. 35. Din frumuseţea celor văzute deducem pe Cel Prea Frumos. p. raţiunea e o forţă interioară uriaşă. trebuie să înţelegem că „lumea a existat atemporal prin voinţa lui Dumnezeu”. după cuvântul biblic: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1. Cartea facerii. Sfântului Vasile dă dovada unei gândiri cu adevărat luminate. ca pe o şcoală a sufletelor raţionale. potrivit liniei tradiţiei Bisericii. asemănarea se câştigă progresiv prin râvnă proprie. întrupânduSe. 35. ca flora şi fauna. ipostase „de o fiinţă” între ele. care precede posibilitatea spaţierii şi serveşte ca principiu lumii.există nici o denumire care să cuprindă întreaga fire dumnezeiască şi care s-o exprime complet. Ele sunt învăluite de firea timpului. 68. Editura Sofia. Omul e neputincios cu trupul. În antropologie. a făcut elogiul albinelor şi a diverse feluri de păsări. lumea aceasta frumoasă n-a apărut la întâmplare. neţinerea de minte a răului. Termenul ipostasă (= hypostasis) a avut în antichitate o întreagă gamă de sensuri: de la substanţă până la lealitatea individuală. animale. 26). IV a primit şi înţelesul de persoană43. Prin expresia din Geneză că „la început Dumnezeu a creat cerul şi pământul”. Sfântul Vasile a lăsat descrieri neuitate ale utilităţii sau frumuseţii diverselor părţi din natură. pe de o parte. aproape fără drepturi. Formula sfântului Vasile: „O singură fiinţă în trei Ipostase”. sfântul Vasile s-a pronunţat clar. şi pentru a îndepărta 43 44 45 46 Ibidem. p. „ipostasele” neoplatonice erau subordinaţiene. conformă stării de extensiune a lumii”45. În gândirea Sfântului Vasile. într-un secol în care femeia era asuprită de bărbat. Dacă chipul lui Dumnezeu îl avem în noi de la creaţie. Sfântul Vasile s-a putut inspira pentru logica schemei ipostaselor din „Triada atotstăpânitoare” a lui Plotin: Unicul. Sfântul Duh îndumnezeieşte pe creştini. Din acest punct de vedere. a luat afectele naturale pentru a confirma că această întrupare era adevărată. Dacă voinţa lui Dumnezeu e atemporală sau supratemporală. Raţiunea şi Sufletul. conform concepţiei sale cosmologice. dar fondul e numai credinţă şi sfinţenie44. care-1 ajută să-şi supună şi să stăpânească totul. În domeniul Sfintei Treimi. El dă înviere celor morţi. e o afinitate naturală. În concepţia Sfântului Vasile. sau a putut găsi expresia „prima ousie”. a căror autenticitate e uneori discutată. Dar el a adus contribuţii noi în problema raportului dintre ousia şi ipostasă. care a creat-o cu scop şi utilitate. El e izvorul sfinţeniei şi prin El ne întoarcem la frumuseţea cea firească. dar e bogat şi puternic prin raţiune. Limbajul textului acestui tratat e uneori plotinian. fiecare cu semnificaţia lui proprie. sfântul Vasile a schiţat o cosmologie cu bază biblică. adună în ele o înţelegere suficientă pentru noi. ca pe un institut unde se învaţă cunoaşterea prin cele sensibile şi văzute. mai ales în Omilia sa Despre credinţă. iar în sec. Cosmologia sfântului Vasile e o concepţie teologică deschisă tuturor eventualelor noutăţi ce pot fi descoperite în sânul naturii46. ceea ce i-a adus o autoritate şi un prestigiu de prim ordin. ca o epitomă a doctrinei ortodoxe despre Sfânta Treime. fără însă să neglijeze datele ştiinţifice accesibile din vremea lui şi fără să renunţe la observaţiile sale personale.. Bucureşti. Raţiunea oare nu este omul? Raţiunea e chipul lui Dumnezeu în om. S-a ridicat contra alegorizanţilor în materie cosmologică. şi mersul timpului de altă parte. Pr. spre contemplarea celor nevăzute. sufletul ei e acelaşi cu al bărbatului. El purifică. cit. la chipul vechi al feţei împărăteşti. în timp ce arhiepiscopul Cezareii concepea „deofiinţimea” în sens de unitate numerică şi de egalitate ontologică. art. Coman. Astfel că fiinţele vii şi plantele sunt supuse în chip necesar unui fel de scurgeri şi sunt cuprinse de o mişcare care le duce la creştere sau la moarte. şi pe acest temei a formulat o seamă de critici adresate unor teorii sau atitudini. 2001. sunt poate cele mai înalte elogii care s-au adus vreodată omului. ci este opera unei Raţiuni tehnice abile.

cit. între 1721 şi 1730. 22). nu a îngrădit şi nicidecum nu a anulat cultura profană a marelui dascăl ci. apoi în tratatul Despre Sfântul Duh. Grigorie şi Ioan. Ibidem. Dr. pe stoici. în omilia Către tineri şi. Pe de altă parte. Folosirea izvoarelor profane îndeosebi în cosmologie şi pnevmatologie n-a fost tot timpul o simplă juxtapunere. cit. 42. art. corespondenţă. p. nr. Dacă problema raportului dintre credinţă şi ştiinţa de atunci nu a ajuns să se pună stringent era nu numai pentru că domeniul raţiunii era prea imprecis iar ştiinţa contemporană. art. Oppian. Opera sfântului Vasile cel Mare se tipăreşte pentru prima dată. frumuseţea şi armonia naturii aşa de subliniate de Sfânta Scriptură. cunoştinţe care vor corecta erorile anterioare şi vor ajunge la adevărul care trebuie să fie unul singur pentru toţi. Despre părţile animalelor. Ediţia aceasta a fost retipărită la Veneţia în 1535. Morellus la Paris în 1618. La această bogată informaţie profană. În sfârşit apare la Paris. şi retipărită la Paris în 1638. 3) adică. cea a unei albine care zboară din floare în floare culegând numai nectarul. ci cu mult mai mult. în trei volume. Sfântul Vasile şi-a însuşit o variată şi bogată cultură profană în diversele şcoli ale vremii şi sub dascăli renumiţi ca Libaniu la Constantinopol. Corneliu Sîrbu. erau insuficiente. p. în cadrul acţiunii generale a Logosului. De aceea. tipărite la Paris în 1679. p. şi implicit şi aceea a sfântului Vasile. El S-a făcut „întru asemănarea trupului păcatului” (Romani 8. pe Teofrast. Prof. el foloseşte pe Platon. îndrumători ai teologiei actuale. Metafizica. la Basel în 1532. făcându-şi din ea un instrument logic de manevrare a cunoştinţelor şi doctrinei sale. Combefis a făcut note critice în două volume. ulterior celei profane. Ioan G. sfântul Vasile e conştient de progresul continuu în cunoştinţele umane. poate chiar pe Posidonius. cu Enneadele sale. Paris 1721 şi volumul 2. care a tipărit volumul întâi. folosind alegoria iubită de el.. El face uz de această metodă întâi în cele nouă Omilii la Hexaemeron. care tipăreşte volumul al 47 48 49 50 Pr. Garnier. în „Mitropolia Ardealului”. pe Plotin. Coman. după moartea lui Combefis. an XVIII (1973) . alegând cu discernământ din operele marilor gânditori profani ai vremii sale numai ideile care nu contraveneau întru nimic învăţăturii celei adevărate. după cum am relatat în prima parte al acestui studiu. Elian. în alte piese. crucea. Pr. ci adesea o încercare de sudare cu materialul biblic atât cât era cu putinţă în mediul şi epoca sfântului Vasile. Paris 1722 şi terminată.. o completare a filosofiei sale asupra dogmei creştine. Principiul creaţionist al cosmologiei sfântului Vasile se bazează pe unitatea. p. contacte cu personalităţi diverse. suferinţele. O ediţie mai completă a dat Fronton du Duc şi F. apoi iarăşi la Basel în 1551. Proheresiu şi Themistiu la Atena etc. ediţia aceasta a fost începută de J. . şi să lumineze acest adevăr. a Marii Raţiuni care a creat cosmosul şi care nu era o simplă raţiune tehnică. Corneliu Sîrbu. Prof. de P. 36. La această ediţie Fr. Înlocuind pe vechiul Adam prin înnoire. sfântă. dar şi prin lecturi. Plutarh. Cultura creştină formată în paralel şi. întrucât lumea creştină care se ridica era o lume nouă. El Şi-a luat trup format în sân feciorelnic pentru ca prin trup să fie în asemănarea păcatului. sfântul Vasile adaugă materiale aflate la autori iudei ca Filon. Meteorologica. cu deosebire opera Timeu. formele vieţii Sale relatate în Evanghelii. Venirea lui Hristos în trup. îngroparea şi învierea au avut loc pentru ca omul răscumpărat prin urmarea lui Hristos să poată primi vechea înfiere48. cea mai completă ediţie a operelor Sfântului Vasile cel Mare. Maran. Sfânta Maria e fecioară pură. apoi pe Aristotel. În Omiliile la Hexaemeron. Prof. 40. Sfântul Vasile foloseşte cultura şi ştiinţa profană ca pe nişte „sisteme de verosimilitate”. neîntinată şi înainte de naştere şi după naşterea lui Emanuil. Dr. cu opera Despre crearea lumii şi creştini ca Origen cu Omiliile sale la Geneză şi Teofil al Antiohiei cu cărţile sale Către Autolic49. polemici. sporadic. fără însă ca acesta să fi sălăşluit în El. pe cât omeneşte este posibil. călătorii. Hexaemeronul vasilian urmărea să dea o nouă viziune cosmologică. ci şi pentru că autorul nostru era convins că ştiinţa era menită să ajute în explicaţia unui adevăr revelat. Despre cer. care ajută la aderarea învăţăturii adevărului divin. cu o prefaţă de eruditul Erasm. Sfinţii Vasile. mai degrabă s-a adăugat acesteia. cu toate că a avut afectele noastre naturale a fost fără de păcat (I Petru 2. cu Istoria animalelor.. Pr. 36-37. 1-2. cu titlul: Basilius Magnus ex integro recensitus. necompletă însă.ca nevrednice de dumnezeirea neprihănită patimile răutăţii care întinează curăţia vieţii noastră47. desigur. Cultura sa reflectă o puternică formaţie filozofică şi retorică. în trei volume. având implicaţii nebănuite la toate nivelurile existenţei50. Aşa cum recomandă şi nepoţilor săi în lucrarea Către tineri.

Pr. N. sunt produsul reflexiei şi al gândirii drepţilor care au trăit sub stăpânirea Legii Vechi. încă din vechime.. cât şi prin folosirea versetelor din cartea Psalmilor în cuprinsul unor cântări liturgice. p. p. ed. Comentar la Psalmi. 45. ne aduce aminte de faptele istorice. la Paris în 1835-1840. a fost tipărită la Veneţia în 1750-1751. Aceasta este. Mircea Basarab. p. marele ierarh a stăruit asupra psalmilor nu numai pentru faptul că ei aduc pace sufletească. Prin înălţimea cugetării sale. 14. arată ce trebuie să facem şi. ne prezintă efortul depus de drepţii vechitestamentari de a îndeplini întru totul poruncile date de Dumnezeu poporului ales: „ei sunt o icoană a pătrunderii voinţei divine şi a legii lui Dumnezeu. Dr. 52 Comentariile la aceşti psalmi au fost editaţi sub mai multe forme. Aceeaşi ediţie a fost încorporată cu câteva texte noi de Abatele Migne în Patrologia greacă. ci mai ales pentru învăţăturile şi descoperirile cuprinse în rândul acestora. după sârguinţa lui. după cum însuşi mărturiseşte: „Cartea Psalmilor cuprinde ce este folositor din toate: profeţeşte cele viitoare. sfântul Vasile cel Mare desluşeşte adevăratele sensuri ale celor spuse odinioară de psalmişti. ce i se potriveşte. 288. 61 şi 11452. patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viaţa oamenilor. deci. corijată şi completată. p. frumuseţea Psalmilor este aproape inegalabilă în întreg cuprinsul Vechiului Testament. 3. este o adevărată comoară de învăţături bune. reimprimată în 1886-1888. fără textul grec. Scrieri. şi anume: Psalmul 1. Partea I. Nicolae Neaga. Vorbind despre cărţile Vechiului Testament. L. Ol. pătrunderea lor în cultul creştin făcându-se atât prin citirea lor integrală – desigur. sădind în suflet gând plin de înţelepciune”55. Vladimir Prelipcean. Vasile cel Mare. prof. În cele ce urmează. cit. 59. după cum se exprimă în tâlcuirile sale. p. altceva Legea. . Mircea Chialda. tot ceea ce îi este de folos”53. 181-344. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. cit. În studiul de faţă am folosit vol. dă legi pentru viaţă. îngrijeşte pe cel bolnav şi păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală. De aceea. la Bergam în 1793. înclinaţia oamenilor spre păcat făcându-i să neglijeze viaţa trăită după voia Domnului. de altfel. Ea profetizează cele viitoare.R. spune marele ierarh. Pr. 23. comentând acest aspect. 7. de Sinner a retipărit la Paris. Într-adevăr. altceva Proverbele. 33-34. 29. viziune care. prof. ne învaţă cele pe care trebuie să le facem. 2003. ca să spunem într-un singur cuvânt. Însă. 53 54 55 56 Sf. dar Psalmii au ceva mai mult”. 32. Căciulă.. Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în concepţia Sfântului Vasile cel Mare. viziunea sfântului Vasile asupra Psalmilor. să primim pe nesimţite şi folosul cuvintelor de învăţătură”56. şi sfântul Vasile cel Mare a privit cartea psalmilor ca un izvor nesecat de învăţături folositoare sau. dă legi pentru viaţă. ce pleacă de la inimă şi se îndreaptă spre Dumnezeu”54. Gheorghe Barna. p. în 1839. şi nu numai. Traducerea latină numai. Asemenea şi celorlalţi Sfinţi Părinţi. ediţia lui Garnier-Maran. 17 din colecţia Părinţi şi scriitori bisericeşti. Psalmii. Se ştie că. 1857. ed. într-un cuvânt. 44. psalmul fiind „conducător al păcii”. făcând referire specială la cartea psalmilor. cit. marele ierarh a spus: „Într-adevăr. Pr. trad. 286. cu Dumnezeu-Creatorul. Sfântul Vasile. Psalmii sunt răsunetul influenţei Legii lui Dumnezeu asupra sufletului credincioşilor. spune că Psalmii au fost dăruiţi oamenilor de către Sfântul Duh prin gura psalmiştilor datorită faptului că neamul omenesc este greu de îndrumat spre virtute. Referindu-se la Psalmi. Pr. şi face aceasta cu seducţie măsurată şi cu dulceaţă. … cartea Psalmilor este o vistierie obştească de învăţături bune. voi accentua 51 Sfântul Vasile cel Mare. după sârguinţa lui. Psaltirea – preocupare centrală a operei exegetice biblice Din întreaga operă de tâlcuire a Sfintei Scripturi. 183. Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit.. Acestor prime ediţii au urmat apoi diverse traduceri în limba germană şi engleză. de a se ridica deasupra a tot ce este trecător şi a se contopi cu Cel ce este şi dă viaţa veşnică. „a unit dogmele cu plăcerea cântatului ca. altceva istoricii. volumele 29-32.O. ed. ca de altfel şi alte multe scrieri. 48. Bucureşti. 33. de dr. prof. prof. pe cât e cu putinţă. 3-4. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Toate Scripturile sunt sfinte. este în deplină concordanţă cu spiritualitatea creştină. punând la îndemâna fiecăruia. Bucureşti. Psalmii erau cântaţi în cadrul cultului iudaic. face aluzii istorice. îndepărtează. sfântul Vasile a făcut tălmăciri la 13 psalmi. atât separat cât şi împreună cu toate scrierile omiletice ale sfântului Vasile. Scrieri. 28. în toată varietatea lor. Studiul Vechiului Testament pentru Institutele Teologice. precum şi publicări integrale ale operelor Sfântului Vasile în greaca modernă51. Sfântul Vasile cel Mare. în „Mitro-polia Banatului” an XXIX (1979). El este năzuinţa sufletului uman de a străpunge cerurile. 1985. Partea I. nr.treilea la Paris în 1730. altceva ne învaţă profeţii. odată cu dulceaţa melodiei. dând fiecăruia. Cartea Psalmilor însă cuprinde întru sine tot ceea ce este mai folositor din toate. Paris. aici vorbim numai de un număr restrâns de psalmi –.. Pr.

189. văzând omul de la bun început răsplata pe care o va primi pentru ostenelile sale. cu porunca pe care ai poruncit-o!”. însă a cerut şi izbăvire din mâinile celui Preaînalt. profetul rugându-L pe Marele Judecător să vină şi să osândească orice păcat. întrucât El este bun prin Sine. la explicarea primului verset: „Fericit bărbatul57 care n-a umblat în sfatul necredincioşilor…” sfântul Vasile foloseşte analogia unei case. Astfel. ci se uită la bogăţiile nepieritoare ale sufletului. Tot în acest verset. Asemenea Sfântului Vasile. 57 De menţionat că. an XX (1958). egalitatea prin fire a femeii cu bărbatul. 186. ca fiind reprezentat drept omul fericit. regele David a dat în psalmii săi multe sfaturi pline de osteneli. p. după cum spune Sfântul Părinte. astfel că nu lasă deoparte nici o ipoteză posibilă care ar fi putut duce la scrierea unor texte din Psaltire. El spune că psalmistul David se putea referi aici şi la răzbunarea nesocotirii poruncii: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Partea I. psalmistul cere Domnului Dumnezeu să-l mântuiască şi să-i izbăvească sufletul de toţi cei ce-l prigonesc. ed. Nicolae. care duce spore sfârşitul acestei vieţi pământeşti şi. 5-6. potrivit legilor proprii. Astfel că. după faptele fiecăruia. cit. virtuţile şi răsplata pentru amândoi sunt aceleaşi. Doamne. Căci. 7-8. Tot astfel. nr.. Căci. Anume. armatorii fac corăbiile în funcţie de cât de mare construiesc carena. Iar acest lucru îl leagă psalmistul mai ales de sfârşitul vieţii când. 2). spunând că psalmistul nu fericeşte pe cel ce face virtutea. Scrieri. din următoarele versete preastrălucitul ierarh ne arată clar care este calea păcătoşilor60. ci fericeşte pe cel ce se fereşte de păcat. ne arată Sfântul Vasile. sfântul Vasile nu ezită să vadă în aceste organe ale trupului mişcări ale sufletului: inima – conducător al sufletului. Anume. 27: „A făcut Dumnezeu pe om … bărbat şi femeie i-a făcut pe ei”) – psalmistul a socotit că este de ajuns să arate întreaga fire prin cel care conduce firea. Din cele expuse mai sus. spre răsplată sau osândă. de aceea. p. cu mai multă râvnă să se străduiască a împlini voia Domnului. Căci. dacă încă nu va fi cine să îl răscumpere. an XVII (1965). Sfântul Vasile cel Mare. Tot astfel. De aceea David îl roagă pe Dumnezeu să nu fie îndelung răbdător. 467. arătată nouă de Mântuitorul Hristos trebuie să păşească orice om care-şi doreşte mântuirea. 325. Însă. la această tâlcuire. va trebui cineva să-l izbăvească pe om. sau a unui caracter desăvârşit. 58 59 60 61 . după cum ne arată în tâlcuirea sa. a arătat celor ce se nevoiesc sfârşitul lor fericit. spune marele ierarh. O tâlcuire interesantă ne-o oferă sfântul Vasile la cuvintele profetului: „Scoală-Te. atingerea desăvârşirii.câteva din învăţăturile desluşite de sfântul Vasile cel Mare din rândurile Psaltirii. La auzul acestui stih. De ase-menea. Sfântul Vasile ne arată că psalmistul a fost cât se poate de clar: a cerut mântuire Domnului. dispoziţia de a face bine în permanenţă. Sf. adaugă mai apoi motivul pentru care psalmistul îl fericeşte numai pe bărbat: „Pentru că este vorba de aceeaşi fire – firea omenească (şi aici a făcut trimitere la textul din Cartea Facerii 1. întrucât era slab. aşa cum constructorii de case fac temelia acesteia în funcţie de mărimea construcţiei. Prin urmare. Sfântul Vasile cel Mare. din nou. întrucât începutul oricărei fapte bune este lepădarea de păcat. Şi. spre îndreptarea multora61. cit. În Psalmul 1. tot aşa se raportează aceste prime cuvinte din psalmi la întregul conţinut al Psaltirii58. Vasile a ţinut să accentueze. vedem cum sfântul Vasile încearcă să explice cât mai amănunţit textul Psaltirii. Dumnezeul meu. p. p. Pr. de a fi virtuos59. conform Scripturii. lumeşti.. adică prin bărbat”. Aici sfântul Vasile este de părere că această cale este de fapt viaţa oamenilor. Pe această cale. anumitor porniri sufleteşti. De aici. toţi creştinii se gândesc la taina Învierii Domnului. însă. poruncă călcată de fiul său Abesalom. deoarece aceasta este rugămintea celor ţinuţi în robie. după cum spune psalmistul: „Ci în legea Domnului voia lui” (Psalmul 1. unele organe ale omului sunt direct legate de către sfântul Vasile. nr. pentru păcatele săvârşite. în „Studii Teologice”. şi Grigorie din Nazians afirmă că dobândirea faptei bune sau a virtuţii este una cu dezvoltarea unei firi desăvârşite. poate cel mai grăitor cuvânt al Sfântului Vasile este cel referitor la mântuire şi izbăvire. Idei morale şi sociale în comentariul la Psalmi al Sfântului Vasile cel Mare. ed. ci degrabă să răzbune călcarea acestei porunci. Gheorghe A. unde psalmistul spune despre Dumnezeu că El este cel ce cercetează cu dreptate rărunchii şi inimile. a unei corăbii şi a naturii. continuând. în „Studii Teologice”. Partea I. Aspecte din natură şi viaţă în „Comentariul la Psalmi” al sfântului Vasile cel Mare. Mihai Georgescu. Pr. în versetul 10. este binele adevărat. a dobândi fapta bună este una cu a avea o aşezare bună. Iar aceştia se pot recunoaşte uşor după faptul că nu au ales cele trecătoare. dobândit prin credinţă. sfântul Vasile îl vede şi pe Hristos Domnul. Sfântul Vasile ne atrage atenţia asupra contextului istoric în care au fost scrise aceste cuvinte. Scrieri. iar rărunchii –partea pasională a acestuia. iar în natură au fost concepute – fizic vorbind – vieţuitoarele în funcţie de inimile pe care le-au avut. În psalmul 7.

nr. acest adevăr trebuie împărtăşit aproapelui în toate împrejurările. sfărâmă cedrii. nici când sunteţi sănătoşi cu trupul . ed. Despre lauda cuvenită Domnului şi slujirea ce trebuie să-I fie adusă de către oameni ne vorbeşte Sfântul Vasile în legătură cu Psalmul 32. ei sunt otravă.. că marele ierarh descoperă în acest citat atât sensul lumesc al cuvântului adevăr. ed. Pr. 63 64 65 66 67 68 Sfântul Vasile cel Mare. nr. pe urmele profetului. an XXXVIII (1979). fără însă ca lipsa cunoaşterii adevărului din lume să-l împiedice pe om în calea sa spre desăvârşire64. . să spunem. cit. Scrieri. o frumuseţe ca aceasta. an XXXII (1980). o bunătate ca aceasta. iar mai apoi incluzând în tâlcuirea sa la acest verset explicarea fenomenului de glas din punct de vedere fizic. cât şi adevărul ceresc. căci omul liber prin muncă se poate întreţine. seceră fără să semene. cit. viţelul Libanului etc. care îl ajută pe om spre mântuire. Adevărul acela care ajută la mântuire este în inima omului desăvârşit. para focului.. spunând despre ei că în loc de leac al sărăciei. Partea I. marele ierarh se foloseşte de ştiinţa vremii sale. cât şi asupra nebuniei celor care recurg la astfel de împrumuturi pentru plăcerile „femeieşti”. Partea I. spunând că acest „glas” al Domnului este mai degrabă o „închipuire a părţii conducătoare a sufletelor oamenilor. deci. iar în „fiul rinocerului” îl vede pe Mântuitorul Hristos. în „Ortodoxia”. Iată. Corniţescu. altul – cunoştinţa sănătoasă pe care o avem despre orice lucru care priveşte viaţa de aici. tâlcuirea făcută la versetul 7. art. când trebuie să atace. când psalmistul vorbeşte despre glasul Domnului în legătură cu cerbii. Scăpând de moarte. îndreptată împotriva cămătarilor. cum le numeşte sfântul. cit. despre care profetul Iov spune că „nu-l vei lega nici cu curea … nici va dormi la iesle”. întrebându-se dacă „glasul Domnului” este lovirea aerului sau aerul lovit65? Însă şi în acest caz marele ierarh desluşeşte un al treilea sens al acestei expresii. drepţilor.. Ilie Moldovan.. A se vedea spre ex. în Domnul. David îşi pune o lege vieţii lui pentru o vieţuire curată încât să nu fie nici o clipă în viaţa lui în care să nu binecuvinteze pe Domnul. Mai apoi. căci zice: „Cuvântul adevăr înseamnă două lucruri: unul – înţelegerea pe care o avem despre lucrurile care privesc viaţa fericită. făcând legături directe cu unele elemente legate de istoria poporului biblic67. pentru a explica acest „fenomen”. li se va trimite în suflete bucuria de a avea pe Domnul în ei. Psalmul 28 este de o plasticitate aparte. deşi ca un Miel fără de glas s-a adus la junghiere. cărora Dumnezeu vrea să le facă cunoscut propriul Său glas”. atunci lucrul acesta nu-i va fi o piedică pentru dobândirea celor ce-i stau înainte”63. 327. Pr. 11-12. spune sfântul Vasile. Care. este prins de însăşi inima omului66. Sensul duhovnicesc al înţelegerii Sfintei Scripturi în concepţia teologică a sfântului Vasile cel Mare. prin păzirea poruncilor Sale. 316. pustiul Cadeş. Una dintre ideile principale care se desprind din învăţătura Sfântului Vasile cu privire la conţinutul Psalmului 14 este ideea libertăţii omului. taie para focului etc. interpret al Sfintei Scripturi. puterea cu care atacă pe vrăjmaşi este ca a unui pui de rinocer. Sfântul Vasile a scris o omilie separată. sfântul ne arată că numai cel robit are nevoie de izbăvire. Prof.. Dacă în psalmul 7. Căci. după cum am spus în primele pagini ale acestui studiu. nu când vă merg bine treburile gospodăriilor voastre. care se arată a fi împlinitori ai acestor lucrări. Sfântul Vasile consideră că psalmistul se referă la diferite evenimente descrise în istoria poporului evreu. nici cei ce seamănă nu caută sămânţa semănată după ce au secerat. Celor drepţi. arătând sensurile ascunse în cuvintele profetului. când vine vorba despre adevăr („… cel ce grăieşte adevăr în inima sa …”). Tocmai de aceea şi spune sfântul că adevărul din inima omului trebuie vestit tuturor. am putea spune. întrucât vorbeşte despre „Glasul Domnului”. p. iar acest glas al Domnului. Lauda şi mulţumirea aduse lui Dumnezeu au valoare cu atât mai mare 62 Pentru cea de-a doua parte a acestui psalm. spre slujirea dreaptă a lui Dumnezeu. sunt oameni care aşteaptă ca pustia să rodească pentru ei. fără viclenie. Sfântul Vasile cel Mare. Pe cămătari îi ceartă aspru pentru practica lor. marele ierarh povăţuind. Pr. Sfântul Vasile cel Mare. care strigă peste ape. Sfântul Vasile distinge două feţe ale aceluiaşi cuvânt (adevărul). în orice împrejurare. 208. spune marele ierarh. p. atrăgând atenţia asupra nedreptăţii celor ce percep camătă. Interpretarea pe care o dă Sfântul Vasile psalmului 33 vine să nuanţeze afirmaţia de mai sus. Scrieri. Nicolae. în primul rând din punct de vedere biblic. vorbind despre mântuire şi izbăvire.în omilia sa la Psalmul 1462. 3-4. ci bucuraţi-vă pentru că Îl aveţi pe Domnul. „Bucuraţi-vă. p. iar dacă omul desăvârşit nu cunoaşte adevărul cu privire la cunoştinţele despre lucrurile din viaţă. explicând fenomenul de „glas”. Prof. 223. o înţelepciune ca aceasta“68.. „Bine-voi cuvânta pe Domnul în toată vremea“ se referă nu numai la clipele fericite ale vieţii ci şi la cele de restrişte. în „Glasul Bisericii”. C. Gheorghe A. însă omului înrobit i se ia tot ceea ce are. p. p. în cuvântarea sa împotriva cămătarilor ne arată că omul mai presus de toate trebuie să-şi preţuiască libertatea. 714.

când ni se va da nouă schimbarea. Sfântul Vasile observă că omul are parte de două schimbări: „Că mai ales noi. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii şi nu se va clătina. Cel ce zice că nu s-ar cuveni ca dreptul să aibă necazuri. cade în cea mai cumplită contrazicere . când ne căsătorim. Sau se poate ca. Trupul nostru creşte şi se măreşte. nu ca să rostesc o cuvântare vrednică de a vă desfăta. Dar după ce bărbatul ajunge pe culme şi dobândeşte o stabilitate a vârstei. adu-ţi aminte că „multe sunt necazurile drepţilor. iar puterile trupeşti îi scad . iar în ce priveşte sufletul şi omul lăuntric. neguţătoriile pe mare au naufragiile. şi anume pe cei ce au grijă de ei înşişi. „Că cel care pune bogăţia materială şi însuşirile trupeşti în categoria binelui . Următorii trei psalmi (44. Două dintre titlurile lor conţin cuvintele „La sfârşit. când suntem sănătoşi. ce va fi a întregii făpturi. „Pentru cei bine pregătiţi. p. . începe iarăşi. Vasile reia şi el aceleaşi explicaţii. o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă”. idei ale unor psalmi anteriori. ci-şi schimbă trupul după schimbările pe care le aduc vârstele. Dar aceleaşi cuvinte îi desemnează nu pe toţi oamenii. indică o schimbare ce se va produce cândva mai târziu. agricultura are lipsa de roade. împreună bogatul şi săracul”. nici în ce priveşte mintea.. Comentariul Sf. lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât. dar le dezvoltă mai mult: „Cei care se schimbă şi se vor schimba sunt cei ce nu-şi păstrează nici aceeaşi stare a trupului. sunt exerciţii care urcă pe luptător la slava Tatălui. se întreabă cum de. p.. ci numai pe unii dintre ei. p. „Că Cel Prea Înalt a sfinţit locaşul Său. alţii. ca unul ce a obţinut mai multe victorii asupra vrăjmaşilor. pe cei care propăşesc totdeauna spre mai bine prin exerciţiile bunei credinţe.. alţii suntem când suntem bolnavi. ce pricini de cunună ar mai avea?69”.. văduvia. tot aşa se refugiază la Dumnezeu socotind adăpostirea în Dumnezeu singura lui odihnă. luaţi în urechi toţi cei ce locuiţi lumea: pământenii şi fiii oamenilor. că multe lucruri rele şi dureroase cad asupra lui. Deşi pe moment biruitor. „. Mâniatu-Te-ai şi Teai milostivit spre noi”. gândurile noastre ni se schimbă totdeauna după întâmplările care vin peste noi. Ibidem. 237. Omilia la psalmul 59 este o vibrantă mărturie a dragostei Sfântului Vasile faţă de păstoriţii săi şi a lor faţă de el. necazurile sunt un fel de hrană atletică..”. când ajungem bărbaţi. totuşi am venit în faţa voastră. tăria trupului i se trece pe nesimţite. precum şi a conştiinţei sale de întâistătător al Bisericii.. 48) pe care îi comentează Sfântul Vasile sunt o invitaţie la înţelepciunea care vine din cunoaşterea propriei nimicnicii. fuge în vreun loc de scăpare sau se refugiază pe un vârf înalt din pricina năvălirii duşmanilor. aflat la prilej de bucurie.. în timp ce „bogaţii au sărăcit şi au flămânzit”. ocărâţi.. pe care o dăruieşte dreapta Celui Prea Înalt71. nici nu rămân mereu la acelaşi fel de a gândi. şi alţii ajungem când vin vremuri grele peste noi. spune Sfântul Vasile. spune Sfântul Vasile. spune el la început.”. Pe de altă parte. 230. ne schimbăm şi ne modificăm în fiecare zi şi aproape în fiecare ceas.cu cât le aducem în vremea necazului. El arată că orice om are nevoie de mult ajutor din pricina slăbiciunii ce o are din fire.. de aceea ele se referă şi la înviere. „Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere”. tonul rugăciunii sale este mai degrabă pătruns de întristare: „Dumnezeule.. arată Sfântul Vasile. şi lipsiţi de cele de neapărată trebuinţă. alţii suntem când ne merg toate în chip fericit. răniţi. Interpretul psalmilor davidici stăruie şi asupra importanţei ce se cuvine a o acorda toţi unor astfel de lucruri: „Ascultaţi acestea toate neamurile. pentru că dragostea ce-mi purtaţi se mulţumeşte numai cu vocea mea. alţii. din pricină că 69 70 71 Ibidem. alţii. şi iarăşi ne schimbăm cu totul când îmbătrânim. După ce arată că psalmul face referire la unele evenimente din viaţa lui David ce se găsesc relatate doar pe scurt în Cartea a II-a a Regilor. care „ nu se vor lipsi de tot binele“. Pentru cei ce se vor schimba”. încetul cu încetul să dea înapoi. şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul”. 244. reluând de fapt. cuvintele „pentru cei ce se vor schimba”.. o schimbare duhovnicească. ca să vi se potolească şi vouă dorul . desfrâul.. Acesta este sfârşitul fericit al vieţii omeneşti. dintre toate fiinţele cugetătoare. bogăţiile au uneltirile iar petrecerile şi îmbuibările au tot felul de boli şi tot felul de patimi70”. o schimbare în mai bine.. 45.Chiar dacă puterile mele sunt secătuite de boala aceasta îndelungată şi felurită a trupului meu. Alţii suntem când suntem copii. Că desfătările trupeşti au mai multă durere decât plăcere: căsătoriile au lipsa de copii. Deci dacă vezi vreodată pe cei drepţi că sunt bolnavi. este în mişcare şi schimbare . Dacă atletul nu se luptă. Nu suntem aceiaşi nici în ce priveşte trupul. când suntem tineri.. Ibidem. Aceştia sunt „cei ce-L caută pe Domnul”. Aceasta este cea mai bună schimbare. nu spune altceva decât că nu se potriveşte unui atlet să aibă adversar. iar gândirea şi-o modifică după feluritele întâmplări din viaţă. alţii. despuiaţi de averile lor. Iar aşa precum omul care caută scăpare în toate împrejurările grele. şi alţii când suntem în doliu. întreg conţinutul psalmului său se referă la cele ce vor fi la sfârşit. ci ca să vă dau câteva lămuriri.

nu-i suferinţă. Părinţii. precum şi scrieri şi omilii cu referire la diverse probleme ale societăţii vremii sale. nu-s meserii. Amin. aşa că ar urma să ne gândim la cei care au să se schimbe după ce-şi vor părăsi deşarta datină a părinţilor şi-şi vor potrivi vieţuirea lor după desăvârşirea cea după Evanghelie. îl vor numi „Viaţă în Hristos”. La sfârşit îndeamnă să ne luptăm pentru moştenirea Împărăţiei cerurilor.. atât din cea vechitestamentară. Cuvântului „iubit-am” nu i se potriveşte: „pe cineva”. ochii mei de la lacrimi. Care este puternic în judecată. relevată sufletului creştin şi prin exegeza biblică. . nu-i conducerea celor răi. ochii mei vărsau lacrimi din pricina necazului. este bună frica. nu mai este lacrimă. schimbând închinarea la mai mulţi dumnezei cu buna credinţă. nu-s tribunale. folosind cuvintele aceluiaşi mare Apostol: „Să ne nevoim. nu-i vis. Aici el explică lucrarea iubirii. aici. Nu s-a scris. m-au cuprins durerile morţii. că toţi definesc că cel vrednic de iubit este acela pe care toţi îl doresc. CONCLUZII În esenţă. nu-s bani..psalmul nu spune: „celor ce se schimbă”. Pentru a nu nedreptăţi. marele ierarh concluzionează că ultimul cuvânt îi aparţine lui Dumnezeu.. rădăcina vrăjmăşiei. să fim bineplăcuţi Lui”. nu-i amăgirea morţii. temeţi-vă de tăria Lui. însă învăţăturile revelate nouă de marele ierarh rămân de o valoare inestimabilă în literatura teologică creştină. acolo însă. propriu vorbind. tot de la El72”. În studiul de faţă m-am rezumat la câţiva din Psalmii comentaţi de Sfântul Vasile. Ultimul comentariu alcătuit de Sfântul Vasile Cărţii Psalmilor se opreşte la Psalmul 114. cu cunoaşterea Celui ce ne-a făcut . care să întunece luminile ochilor celor care se veselesc de contemplarea frumuseţii slavei lui Dumnezeu. viaţa în Hristos Iisus. la prima vedere.. poate nu cei mai importanţi. psalmul acesta pentru iudeii de atunci. Puterea este a a lui Dumnezeu. acolo însă. trainice sunt temeliile. Căruia se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. şi îndeamnă să păstrăm nestricat criteriul de judecată al sufletului. că va auzi Domnul glasul rugăciunii mele” şi arată că nu oricine poate spune: „iubit-am”. cuvintele să cuprindă în ele indicarea unei profeţii. 265. cel vrednic de iubit este numai Dumnezeu. ci e ţara celor vii.”. în care nu-i noapte. În cuvintele care urmează. psalmistul şi comentatorul său par a se contopi în aceeaşi lucrare sfântă de dăruire lui Dumnezeu prin care El de fapt ne face părtaşi iubirii Sale. nu-i pricină de războaie. proptelele slăbiciunii noastre. p. 279. „Ştiind. nu-s neguţătorii. în care nu-i mâncare.. Istoria pedagogiei creştine arată mai apoi cât de importanţi erau psalmii în utilizarea lor liturgică. nu-s spitale. care este pentru noi pricina tuturor bunătăţilor: „Că a scos sufletul meu din moarte. De remarcat sunt legăturile pe care le face Sfântul Vasile între cuvintele psalmistului şi elementele din istoria creştină. faptul că sfântul considera într-adevăr necesară explicarea celor scrise în psalmi. cât şi cea noutestamentară. este bună nădejdea în mila lui Dumnezeu. aici. fie ieşind in trup. însă nu s-a oprit numai aici. cel. pentru că s-a spus cuvântul acesta la timpul viitor. mare e primejdia alunecării – de aceea şi Pavel spune: „Celui ce i se pare că stă.73” Din cele 14 omilii scrise de către Sfântul Vasile cel mare la cartea Psalmilor. Din operele sale. putem concluziona. că Dumnezeu a luat toată lacrima de la toată faţa. ci a celor ce trăiesc viaţa cea adevărată. spune el. să caute să nu cadă” – . ca să nu cadă în deznădejde. iar mila. Ibidem. dar în acelaşi timp şi milostiv. şi picioarele mele de la alunecare”. ci: „celor ce se vor schimba“. incluzând aici mai ales disputele teologice ale secolelor III-IV. adică la cele şase zile ale facerii. Referindu-se apoi la neputinţele firii şi nevrednicia oamenilor. fondul exegezei la Psalmi a sfântului Vasile cel Mare conţine în sine o cale pedagogică. deci. o parte importantă e ocupată de tâlcuirile la Hexaemeron. spre o mai bună lămurire. pentru că. iar pentru cel ce a alunecat odată în păcat.. nu mai este teama căderii în păcat. citatele scripturistice ale Legii vechi şi ale Legii Noi.care a depăşit frica de rob şi se află în duhul înfierii. nici aţâţarea trupului . nu-i boală. ci se subînţelege: „pe Dumnezeul universului“. nu a celor ce mor din pricina păcatelor. Dumnezeu a scos sufletul meu din moarte. ca fie petrecând în trup. nu-i băutură. precum şi la primejdiile bogăţiei. mai apoi. cu care omul este dator lui Dumnezeu: „Iubit-am. Aici – spune Sfântul Vasile cel Mare – psalmistul descrie odihna cea viitoare în comparaţie cu cele de aici. îmbinând cu măiestrie. Ţara aceea este ţara celor vii. viaţa nu se mai schimbă. dar şi 72 73 Ibidem. că este puternic Stăpânul nostru. un urcuş duhovnicesc pe care. ci numai cel ajuns desăvârşit. rătăcirea idolilor. ci pentru noi care ne vom schimba. p. dar nu vă deznădăjduiţi de iubirea Lui de oameni. Aici.”. dar. acolo însă. culminând cu Nicolae Cabasila.

Partea I. are cauzele ritmurilor armonioase în partea de sus. Vasile. în textul Constituţiile Apostolice sau cărţile de erminie duhovnicească a psalmilor. Aceasta. alcătuite sub înrâurirea Duhului Sfânt. arama răsună de dedesubtul locului unde pana atinge coardele. în urma unei vieţi exemplare şi cu adevărat trăite în duhul lui Hristos. Ne dăm seama de importanţa pe care o va fi ocupat în spiritu-alitatea Sf. ed. El este cel care – cel puţin în limba română – dă cel mai cunoscut comen-tariu la Psalmi. care au sufletele mai bine constituite şi armonioase. cit. … profetul. scrierile marelui Vasile sunt. Psalmii nu spun întotdeauna lucrurile într-o manieră directă care să fie întotdeauna înţeleasă imediat. ca şi noi să căutăm a cugeta la cele de sus şi să nu ne pogorâm la patimile trupului din pricina dulceţii melodiei. trebuie să culeagă ca din nişte flori toate învăţăturile ce le pot fi de folos creştinilor păstoriţi spre mântuire.. urmând sfatul marelui ierarh. au scris din inimile lor – deschizându-se pe ei înşişi înaintea lui Dumnezeu în mod complet pentru ca să Îl asculte şi ca să Îi răspundă corespunzător. iar fratele său. Ori. mai degrabă. prin construcţia acestui instrument muzical. izvoare nesecate de nectar. o lucrare asupra titlurilor Psalmilor. de un real folos tuturor creştinilor care-i citesc scrierile. atestă un mare ataşament al creştinilor faţă de psalmi. Sf. însă.catehetico-omiletică. şi aceea că oamenii. ne-a arătat. Tâlcuirile Sfântului Vasile atât la cartea psalmilor. deschidere de minte şi de inimă exprimată de către scriitorii Psalmilor. cât şi la celelalte texte scripturistice au fost şi sunt în continuare un izvor nesecat de înalte învăţături duhovniceşti. Având acestea în minte. Fie Tertulian. a arătat harul de sus care răsună în psaltire. profetul. fie Clement Romanul. 74 Sfântul Vasile cel Mare. Scriitorii nu au relatat pur şi simplu evenimente sau conversaţii ci. . este clar faptul că citirea Psalmilor cere o anumită măsură de creativitate. Grigore de Nyssa. „La chitară şi la liră. textele Sfântului Ierarh Vasile fiind mai uşor de citit pentru publicul român. psaltirea. după cum am spus. se urcă uşor la cele de sus”74. şi mai ales preoţilor şi teologilor care. Scrieri. în chip adânc şi înţelept. deoarece în opinia sfântului. p. inspirat de Duhul Sfânt. Însăşi psaltirea ca instrument muzical este descrisă de Sfântul Vasile ca fiind cea mai potrivit pentru cântarea Psalmilor. 184-185. spune sfântul Vasile. pentru că dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea îşi are cauza sunetelor în părţile de sus ale ei.

în contextul luptei Bisericii împotriva gnosticismului. în Biserică trebuie să citim cărţile sfinte. I. Irineu. întreaga Biserică. şi numai în Biserică. cuprinsul doctrinar al Tradiţiei. Adrian MURG. p. Chiţescu. 26. 1. Dr. comune întregii Biserici în această epocă. II. armonioasă. IV. Autoritatea Scripturii era supremă şi suverană. din Adversus Haereses. 3. în secolul II. ceea ce dovedeşte că ideile privitoare la Tradiţie. înţelesul şi intenţia acestora trebuiau să se potrivească ca parte a unui întreg. 1. menţinând vie prezenţa Apostolilor prin permanenţa Tradiţiei lor: „Acolo unde este Biserica este şi Duhul lui Dumnezeu. 2. în această privinţă. În general. iar tradiţia care ne vine de la Apostoli este păstrată în Biserică prin succesiunea presbiterilor77. reprezentantul cel mai de seamă din această epocă al luptătorilor împotriva gnosticismului şi a celor ce stricau învăţătura Bisericii fiindcă nu tâlcuiau Scripturile potrivit Tradiţiei dumnezeieşti. Duhul Care a inspirat Scriptura este şi Cel Care a dat Sfinţilor Apostoli înţelegerea acesteia.Scriptură şi Tradiţie la Părinţii Capadocieni Pr. Ibidem. putea fi înţeleasă şi interpretată corect. 179. Lect. odată cu lupta creştinilor împotriva gnosticilor. Trebuia înţeles întâi adevăratul model al Revelaţiei biblice. Şi unul şi celălalt arată că adevărata Tradiţie vine direct de la Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli. alături de Sfântul Irineu. exegeza a fost în acel timp principala şi probabil singura metodă teologică. s-au distins în această luptă dusă pe temeiul Descoperirii tradiţionale. 324. în PG 7. Mai mult decât atât. Ibidem. III. Era nevoie de un punct de reper fix în faţa unei exegeze care ruina temeliile credinţei Bisericii. pentru ca acolo să afle o tâlcuire care să fie corectă. proiectul autentic la istoriei mântuirii. Sfântul Irineu se sprijină pe Tradiţia de la Apostoli ca „să citească” Scriptura şi să degajeze din ea „canonul adevărului”. Ibidem. 32. 175. mai ales. Sfântul Irineu face un elogiu măreţ Bisericii. 269.) Omul duhovnicesc trebuie să citească Scripturile „lângă Presbiterii care au învăţătura apostolică. 1. S-a spus pe drept cuvânt că. în PG 7. III. cap 1-4. sabelienilor şi a montaniştilor. în „Ortodoxia”. În aceste împrejurări ortodocşii se simţeau obligaţi să ridice întrebarea ermineutică crucială: care este principiul interpretării? În această situaţie a fost invocată pentru prima dată autoritatea Tradiţiei. Lanţul neîntrerupt al ierarhiei şi aceeaşi înţelegere a învăţăturii în diferitele părţi ale Bisericii sunt 75 76 77 78 79 80 Sf. Toate „partidele” implicate în această dispută făceau recurs la Scriptură. 229.. Prof. Ereticii. Introducere: Scriptură şi Tradiţie la Părinţii veacurilor II-III Problema exegezei ortodoxe a Sfintei Scripturi. Iar Duhul este adevărul”79. 5-6. de la care au primit-o ucenicii lor şi. chiar şi gnosticii şi maniheii. Ereticii. Tertulian este. Scriptura aparţinea Bisericii. Ibidem. ele trebuiesc interpretate prin acea „Traditio quae est ab Apostolis”76. 1. marele plan al Providenţei răscumpărătoare a lui Dumnezeu. Nu era destul să se citească şi să se citeze din cuvintele scripturistice. în PG 7.. erau expuse de corifeii epocii patristice potrivit geniului lor propriu80. în comunitatea dreptei credinţe. Sfântul Irineu şi Tertulian. în PG 7. în PG 7. V. a devenit în secolul al II-lea. El însufleţeşte Biserica. Adeversus Haereses. „În afara Bisericii Scripturile sunt de neînţeles şi scandaloase”75. se stabilesc cadrele fundamentale ale învăţăturii Bisericii privitoare la Tradiţie. Astfel. după Sfântul Irineu. 16). care s-a pus încă din veacul apostolic (cf. este acela al Scripturilor: Tradiţia este „expunerea Scripturilor”. (. N. . V. nr. structura argumentării lui Tertulian este asemănătoare cu cea a Sfântului Irineu. prin ei. În cartea a IV-a. Tradiţie şi tradiţii. 383. II Pt. adică cei din afara Bisericii nu avea nici o cheie de intrare pentru înţelegerea Scripturii. şi unde este Duhul lui Dumnezeu. fără primejdie şi fără blasfemie”78. un subiect fierbinte. este şi Biserica şi tot harul Său. anul XV (1963). Sfântul Irineu restabileşte autoritatea dreptei credinţe pe baza interpretării tradiţionale a Sfintei Scripturi. obişnuiau să citeze texte scripturistice şi să invoce autoritatea Sfintei Scripturi. Scriptură. comparând-o cu raiul pe pământ: „În acest rai şi din arborii lui trebuie să ne hrănim. 2. IV. Astfel.

29. În loc să se orienteze spre acesta. 145-185. traducere şi prefaţă de Radu Teodorescu. Introduction a l’histoire de l’exégèse. pentru că socotea că aceştia nu aveau nici un drept să folosească Scripturile. Cei care se aflau afară din Biserică omiteau tocmai acest mesaj primar şi atotcuprinzător.. 2006. Aem. p. Ei aveau o altă credinţă. Pe voi v-au dezmoştenit dintotdeauna. Sfinţii Părinţi din veacurile II-III. Aceasta a fost singura cheie care avea acces la înţelegerea Scripturii. vezi. Pentru Tertulian Scriptura şi Tradiţia erau unite inseparabil: „Adevăratele interpretări. 142.87 În general. îmi strici hotarele? De ce. 1942. 84 85 86 „Celui care l-ar întreba cum să interpreteze Scripturile fără teama de a greşi. aşa cum au încredinţat. exegeza eretică se depărtează constant de el. Florovsky. D. faptul că cele patru redactări ale acesteia nu reprezintă produsul unei viziuni arbitrare şi subiective a anumitor indivizi. 3). Eu sunt moştenitorul Apostolilor. alături de Tradiţia dumnezeiască. 30-34. IV. p. Georges Florovsky. Astfel exegeza eretică sfârşeşte prin a se întoarce împotriva Scripturilor. Acesta a fost principalul argument al lui Tertulian în pasionantul său tratat De praescriptione haereticorum83. adevărata Scriptură şi toate tradiţiile creştine adevărate vor fi numai acolo unde sunt puse în practică adevărata învăţătură şi credinţă creştină” (XIX. B. XXXVII. Aşa se întâmplă cu poruncile privind divorţul sau purificările. de fapt. D. 70. Introduction a l’histoire de l’exégèse. B. Kroymann. p. pe care îl socotea expresia principală a regulii credinţei şi a interpretării Scripturii. p. op. Les premiers grands exégètes latins. Scripturile sunt interpretate independent de Tradiţie. acestea le încredinţează la oameni credincioşi. Paris. Apelles. 141. aduse la desăvârşire printr-o extensiune sau dilatare a legii88. Doar prin credinţa Bisericii se poate discerne chipul lui Hristos în Vechiul Testament. op. regula fidei. cit. Les normes de l’Enseignment Chrétien dans la litterature patristique des trois premiers siécles. . pe care ereticii s-au străduit să le aranjeze şi să le rearanjeze în conformitate cu propriul lor model. El nu a polemizat pe marginea Scripturii cu ereticii. Sf. Aşa cum au prevăzut în testamentul lor. care constituie centrul sau inima Evangheliei. XXV). schimbi cursul izvoarelor mele? Cu ce autorizaţie. în CSEL vol. Tertulian i-ar răspunde: este suficient să nu te depărtezi niciodată de ceea ce Bisericile apostolice cred şi învaţă astăzi”. Biblie. Tradiţie. studiu introductiv de pr. Ei mai arată că. aşa ţin eu. Assen. Tertulian. p. de Margerie. care pot fi schimbate. Pornind de la această „regulă” interpretarea Scripturii nu putea fi greşită. De asemenea. cu toate implicaţiile lui profunde. 1954. străini. o posed cel dintâi. comentând textele I Tim 6. Tertulian mai includea în această regula fidei o serie de elemente care nu figurează în niciun simbol cunoscut: creaţia prin Cuvânt. ezoterică. o posed de mult. 24. ale cărei «documente» sunt de fapt. p. Flessman van Leer. Biserică. Tradition and Scripture in the Early Church. p. Pe lângă Crez. de Margerie. Tertulian a insistat pe prioritatea „regulii credinţei”. am temeiuri puternice de la înşişi fondatorii cărora le-a aparţinut proprietatea. Gembloux-Paris. Editura Reîntregirea. ci expresii organice ale credinţei Bisericii înrădăcinate în kerygma apostolică82. 2 („Şi cele ce ai auzit de la mine cu mulţi martori de faţă. Paris. aşa cum au jurat. 137) surprinde în mod remarcabil articulaţiile gândirii lui Tertulian: „Exegeza eretică îşi dezvăluie viciul fundamental: ea respinge raportul Tradiţiei cu Scripturile negând astfel funcţia normativă a celei dintâi şi natura celorlalte. 1969. Iată un fragment în care este ilustrată plastic această idee conform căreia Biserica este unica păstrătoare şi tâlcuitoare autorizată a Scripturilor: „Cine sunteţi voi (ereticilor)? Când şi de unde aţi venit? De ce lucraţi împotriva mea şi nu în folosul meu? Cu ce drept. 197-212. îmi tai pădurea? Cu ce permisiune. arată că Tradiţia este însemnată nu numai prin originea ei. dr. Écritures et Tradition.. devenind un obstacol în calea credinţei în loc să servească acesteia.dovada sigură că izvorul ei este unic şi că ea s-a păstrat neatinsă în adevărata Biserică81. Fără acesta Scriptura ar fi fost o literă moartă sau un conglomerat de poveşti şi pasaje lipsite de legătură. 1933. ci este Evanghelia publică destinată tuturor generaţiilor (De praescriptione. Aceasta nu înseamnă că apostolii s-ar fi întrunit şi ar fi formulat această regulă. conf. întrucât acestea aparţineau doar Bisericii84. van den Eynde. 1983. teofaniile Vechiului Testament. Această „regulă” era apostolică. violentându-i conţinutul. 3. derivat din surse străine. O perspectivă ortodoxă. Tradiţia apostolică a fost un ghid indispensabil în înţelegerea Scripturii şi garantul ultim al interpretării corecte. despre descoperirea adevărului. destinată doar câtorva. Les premiers grans exégètes latins. Pr. care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii”) Tertulian subliniază că această „comoară” nu este o Evanghlie secretă. şi v-au exclus ca pe nişte străini. Căci este vorba. există unele tradiţii locale şi particulare. Prin credinţă poate fi atestată corect unitatea tetramorfă a Evangheliei. propovăduirea şi minunile lui Hristos. De praescriptione haereticorum. În fine. ca pe nişte duşmani”. cap. ed. Totul se petrece ca şi cum Scripturile ar fi străine de «fides tradita». 2. această exegeză lipseşte de propriul său obiect cercetarea credinţei în Scripturi. păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat”) şi II Tim 2. era înrădăcinată şi deriva din predica apostolică85. Michaelides (Foi. 1. Mihai Himcinschi. voi. 81 82 83 Ibidem. neţinând seama de condiţia pe care o presupune interpretarea Scripturilor. Valentine. atestată de Bisericile apostolice – fiindcă acestea au primit de la apostoli harisma adevărului -. semănaţi şi paşteţi aici după cheful vostru? E proprietatea mea. orice dezbatere asupra conţinutului acestora devine imposibilă”. ci şi prin cuprinsul ei. Irineu. G. Mai grav. Crez care întrupa într-o formă sumară credinţa pe care au lăsat-o apostolii ucenicilor lor86. p. transmisă şi păstrată de Bisericile apostolice. 47-48. care este kerygma Apostolilor. De la acest punct. Marcion. 87 88 Vezi şi E. Les Praescriptiones chez Tertullien. univ. care nu cunoaşte nici termene nici limite. Cerf. ea angajează căutarea adevărului în Scripturi pe o linie de investigaţie nedefinită. 20 („O Timotei. Prin regula fidei se înţelegea Crezul mărturisit de catehumeni înaintea Botezului. sau chiar în opoziţie cu aceasta. Théologie 76. cit.

Din veacul al IV-lea înainte situaţia se schimbă. XXVII.. Sfântul Vasile era interesat de principiile şi metodele investigaţiei teologice. aşezarea cu faţa spre răsărit la ceasurile de rugăciune. era larg folosită în Biserici. epicleza 89 90 91 92 93 Yves M. 2). Tocmai în această situaţie Sfântul Vasile s-a străduit să dovedească legimitatea apelului la Tradiţie. a fost întotdeauna crezută de Biserică şi era o parte din trăirea baptismală a credinţei. La o primă vedere putem avea impresia că Sfântul Vasile introduce aici o autoritate dublă şi un standard dublu: Scriptură şi Tradiţie. cât şi prin (tradiţia apostolilor)93. 17. Ambele contexte citate de Sfântul Vasile cu privire la această situaţie sunt de natură liturgică: folosirea semnului Crucii în ritualul primirii catehumenilor. Prof. Sinoadele şi Sfinţii Părinţi rezumă şi formulează cuprinsul Scripturii şi a ceea ce au învăţat de la Sfinţii Părinţi anteriori89. scris în focul şi înfierbântarea unei lupte îndârjite şi în contextul unei situaţii istorice specifice. op. II. Doxologia din contextul Tratatului este una dintre aceste „Tradiţii” (71. fraza respectivă nu se găsea în Scriptură. Argumentele liturgice în acest sens au fost folosite în prealabil şi de Tertulian şi de Sfântul Ciprian. cu excepţia consistenţei şi preciziei. adică sub forma ritualurilor şi folosinţelor (liturgice) sau a „obiceiurilor”. deşi pe alocuri exprimarea sa era ciudată: „Dintre dogmele (dogmata) şi propovăduirile (kerygmata) păstrate în Bserică. 61 şi urm.. cit. Acum Sfinţii Părinţi se referă la Apostoli ca la o autoritate îndepărtată. cf.. Iar prin expresia ta men. P. De fapt el nu avea nici pe departe această intenţie.. obiceiul de a sta drepţi la rugăciunile de duminica. el citează contextul în care Sfântul Pavel se referă la „tradiţiile” pe care le-au primit credincioşii: fie prin cuvânt. care îşi construieşte principalul argument pe analiza doxologiilor. Editions du Cerf. Trebuie ţinut cont de faptul că acest concept ca şi însuşi termenul dogma nu era încă fixat în acel timp şi nu avea conotaţii stricte şi exacte92. cap. nu trebuie să fim stânjeniţi de afirmaţia Sfântului Vasile că dogmata erau şi scrise şi înmânate de Apostoli en mysterion.ta de trebuie să înţelegem mai degrabă atât prin (învăţătura scrisă). I Cor 11. vol. fie prin epistolă ( II Tes 2. . este tocmai ceea ce spune Sfântul Vasile: ta pleista ton mystikon agrafos hemin empoliteuetai – „Majoritatea tainelor ne sunt comunicate nouă pe cale nescrisă”. p. 1962. iar apoi de Sfântul Atanasie. p. În tratatul său marele Părinte susţinea un punct de vedere crucial pentru o doctrină trinitară sănătoasă şi anume homotimia Duhului Sfânt. cu autoritate în probleme de credinţă. Benoît Pruche observa pe bună dreptate că pentru Sfântul Vasile homotimos era echivalent cu homoousios90. În acest punct. În cele ce urmează vom cerceta modul în care se reflectă acest subiect al raportului dintre Scriptură şi Tradiţie în opera a doi Părinţi capadocieni ai secolului al IV-lea. Sfântul Vasile cel Mare şi Tradiţia nescrisă Sfântul Irineu obişnuia să vorbească despre „credinţă” ca şi cum ar fi fost deja primită la Botez. Singura traducere corectă este „pe calea tainelor”. O. Florovsky. Essai historique. De fapt. p. evident. De spiritu sancto. care pentru Sfântul Vasile sunt de origine apostolică. aşa cum erau folosite acestea în Biserici. N. socotiţi deja din epoca imediat următoare repere ale Ortodoxiei: Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie de Nyssa. El voia să arate că homotimia Duhului. 15. Paris. Puţine lucruri erau noi în această viziune a Tradiţiei. Chiţescu. G. 66: „Apostolii şi Părinţii Bisericii care încă de la început au aranjat totul în Biserici păstrând caracterul sacru al tainelor tăcerii şi singurătăţii”).385. Expresia ta mystika se referă aici. Ambele au aceeaşi putere (ten auten ishyn) în materie de credinţă”91. Kerygmata semnifică pentru el ceea ce în idiomul său de mai târziu au fost numite „dogme” şi „doctrine” – învăţături formale. Dezvoltarea lor deplină o găsim însă la Sfântul Vasile cel Mare. art. 188. deschise şi publice. la ritualurile Botezului şi al Euharistiei. Începând cu Nestorie citatele patristice se sistematizează în „dosare”. 66 în PG 32. 1945. 159. şi care din câte demonstra. pe unele (ta men) le avem din învăţătura scrisă (ek tes eggraphou didascalias). cit. La tradition et les traditiones.. p. 28. Paris. Nu mai trăiau cei care îi cunoscuseră pe Sfinţii Apostoli direct sau prin ucenicii lor. Argumentul său principal era cel privitor la mărturia liturgică în care Duhul era pus pe acelaşi nivel cu Tatăl şi cu Fiul.-J. iar pe altele (ta de) le-am primit din tradiţia (paradosis) apostolilor dată nouă în taină (en mysterio). Folosirea termenilor este puţin neclară. Sfântul Vasile cel Mare. adică divinitatea Sa. Tratatul despre Sfântul Duh al Sfântului Vasile a fost unul ocazional. Oponenţii săi nu admiteau nici un fel de altă autoritate decât cea a Scripturii. Ar fi o eroare de traducere dacă am afirma că acestea au fost predate în secret. Pe de altă parte dogmata însemna pentru el „obiceiurile nescrise” sau întreaga structură a vieţii sacramentale şi liturgice. Bineînţeles. În orice caz. fiind atestată doar de Tradiţie. Congar. Vezi introducerea la ediţia tratatului De Spiritu Sancto din „Sources Chrétiennes”. de asemenea par.

care trebuia păstrată „în tăcere”. la al ei sensus catholicus. au totuşi o mare importanţă şi o bogată semnificaţie. fiind nevoie de un dar al discernământului duhovnicesc pentru înţelegerea corectă a Cuvântului sfânt. precum şi faptul că. în occident. p. Day. Adâncimea sensurilor ei este tainică şi greu de cercetat. era pentru Sfântul Vasile un ghid indispensabil şi un însoţitor permanent în studiul şi interpretarea Sfintei Scripturi. EIBMBOR.) Văd că în mişcările Duhului este imposibil să cuprindem pentru toţi cercetarea cuvântului Său. vol XXXV. ele provin dintr-o tradiţie „particulară” şi „tăcută” – „din tradiţia tăcută şi tainică. Scriptura este o taină. Singură diferenţă între dogma şi kerygma constă în maniera transmiterii lor: dogma este păstrată „în tăcere. 1988. în timp ce kerygmata sunt „arătate. acest obicei particular nu era doar o tradiţie a părinţilor. „tradiţia nescrisă” din ritualuri şi simboluri nu adaugă nimic la conţinutul credinţei scripturistice. 2001. Sfântul Vasile accentuează puternic importanţa mărturiei baptismale. Dr. De fapt Părinţii îşi derivau „principiile” lor din intenţia textului Scripturii („Urmând înţelesului Scripturii. şi nici să nu-l scrie. dacă această „tradiţie nescrisă” ar fi lăsată la o parte. căci o astfel de tradiţie nu ar fi fost suficientă (ouk exakei). o carte a Duhului Sfânt. 419. ascunsă publicului”. Fiul şi Duhul Sfânt (67 şi 26). Exegeza sa era serioasă şi rezervată. Această remarcă se referă la anumite obiceiuri în uz şi ritualuri. întreita scufundare. expuse”: to men gar siopatai.ritualului euharistic. dar în maniere diferite. . rezervată unei elite particulare. p. Bucureşti. Teodor Bodogae. PSB 12. la phronima eklesiastikon (gândirea eclesială). Era o caracteristică a instituţiei catehumenatului. to stereoma tes eis Hriston pisteos. Crezul a fost rezervat pentru candidaţii la Botez. „Tradiţia” la care apelează Sfântul Vasile nu este altceva decât practica liturgică a Bisericii. Pentru acest motiv. Duhul Sfânt se primeşte numai în Sfintele Taine ale Bisericii. în ultimul stadiu al instrucţiei lor. trebuind să-l recite din memorie în faţa lui. în „Studia Patristica”. rom. Această tradiţie „tăcută şi tainică” nu este însă o doctrină ezoterică. de la episcop. după ce au fost solemn „înrolaţi” şi „aprobaţi”. adevărata exegeză trebuie să fie duhovnicească şi profetică. Sfântul Vasile se fundamenta întotdeauna pe Sfânta Scriptură în teologia sa. Apelul Sfântului Vasile la „tradiţia nescrisă” era de fapt un apel la credinţa Bisericii. Sfântul Vasile se referă aici la aşa-numita disciplina arcani. o spune chiar Sfântul Vasile. PSB 12. derivându-şi principiile lor din mărturia scripturistică”). Era o tradiţie (un crez) înmânată neofiţilor „în taină”. J. Crezul era comunicat sau „primit de ei ca şi tradiţie”. Preot Prof. Putem aminti aici că în practica secolului a IV-lea Crezul şi Rugăciunea domnească erau parte integrantă a acestei disciplina arcani şi nu puteau fi descoperite celor neiniţiaţi. ta de keygmata demosieuonton. Dr. În secolul al IV-lea această disciplină avea o largă folosinţă. Pe de altă parte. ea nu face nimic altceva decât să pună această credinţă în centrul atenţiei. pledând pentru adevărul conform căruia fără această regulă a credinţei „nescrise” este imposibil să cuprindem adevăratul sens al Scripturii. 266Epistola 189. spunea Sfântul Vasile96. Adherence to the Disciplina Arcani in the Fourth Century.. III. „Deoarece judecătorul cuvintelor se cuvine să înceapă cu aceeaşi pregătire ca şi autorul. (. Scriptura fiind pentru el criteriul suprem al doctrinei95. Aceasta era aşa-numita ceremonie de traditio şi redditio symboli. constituită dintr-o mărturisire de credinţă formală în Sfânta Treime: Tatăl.. lepădarea de Satana. deoarece acesta trebuia scris în inimile lor (ar fi destul să mai amintim aici şi Procateheza Sfântului Chiril al Ierusalimului. ignorată sau neglijată (c. din învăţătura inefabilă. căci numai cei care au Duhul au şi discernământul”. Epistola 204. Sfântul Vasile spune că mai există multe alte „taine nescrise ale Bisericii” (ta agrafa tes ekklesias mysteria. Rufin şi Fericitul Augustin au consimţit că nu se cuvine scrierea Crezului pe hârtie). în taină”. V. cap. Ele sunt indispensabile în păstrarea dreptei credinţe. având mai întâi de toate un scop didactic. Pentru acest motiv. predată din generaţie în generaţie. Constantin Corniţescu şi Preot Prof. Leuven: Peeters. Scriptura trebuie citită în lumina credinţei şi în comuniunea credincioşilor. tr. Catehumenii erau încurajaţi să nu divulge Crezul celor din afară. Astfel. El a trebuit să rupă linia moartă creată de pseudo-biblicismul îngust şi obstinat al oponenţilor săi. În viziunea Sfântului Vasile. 12 şi 17. 25). adică transmiterea către cei iniţiaţi şi repetarea de către aceştia a Crezului. 385. 94 95 96 Cf. ritualul Botezului. par. din moment ce este o carte inspirată. binecuvântarea apei şi a uleiului. 66 şi 67). pe cale orală. Am zdruncina înseşi temeliile credinţei creştine. Intenţia lor este identică: ele transmit aceeaşi credinţă. o „iconomie” dumnezeiască şi o cale pentru mântuirea omului. disciplina tăcerii sau a tainei. Mai mult decât atât. fiind impusă formal şi apărată de Biserică94. care deşi nu sunt menţionate în Scriptură. Tainele sunt mijloace efective pentru mărturie şi comunicare. anumite „tradiţii” trebuiau efectiv păstrate nescris cu scopul de a preveni profanarea lor de mâinile necredincioşilor. Tradiţia credinţei. p. urmând paşilor Sfântului Irineu şi Sfântului 270.

spre care trimit atât cuvintele Sfintei Scripturi cât şi Tradiţia. pentru Sfântul Grigorie. este temelie şi rădăcină a credinţei drepte şi sănătoase pe care o mărturisim şi nimic altceva decât mai înalt şi mai sigur decât predania aceea nu credem a mai fi”98. XXVII (1975). este tradiţia. numeşte „taina evlaviei”. Sfânta Scriptură şi tâlcuirea ei în opera Sfântului Grogorie de Nyssa. În terminologia dogmaticii această Tadiţie este numită „apostolică”. Agapie Corbu. Această „taină a evlaviei” este pentru Sfântul Grigorie de Nyssa miezul învăţăturii Domnului şi ea se găseşte în Scriptură şi Tradiţie. de limbajul. nu pentru că ar fi fost investite din exterior cu o asemenea autoritate în mod arbitrar100. Dar aceste cuvinte. p. Scriptura şi Tradiţia la Sfântul Grigorie de Nyssa a) Scriptura. De aceea. 4. 100 101 Ierom. Aşadar. unii dintre fraţii de un suflet cu noi ne-au cerut iarăşi să expunem credinţa noastră şi de aceea am socotit necesar să arătăm pe scurt în ce fel urmăm glasurilor de Dumnezeu insuflate şi predaniei Părinţilor”101. ideile şi formele literare ale epocii lor pentru a exprima revelaţia dumnezeiască. 16). New York. 1. vol. III. şi de asemenea profeţii şi scriitorii Vechiului Testament. Acest miez lăuntric nu este altceva decât însăşi inima Revelaţiei. Astfel. Sfântul Grigorie arată care este şi liantul dintre cele două elemente. scrisă ca o mărturisire de credinţă pentru cei din cetatea Sebastei. Tradiţia şi „taina evlaviei” Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie în modul cel mai explicit şi mai clar în a cincia sa epistolă. 156-158. echivalenţa dintre Sfânta Scriptură şi Tradiţie izvorăşte din faptul că ambele mediază experierea aceleiaşi realităţi cuprinse în „taina evlaviei”. Această experiere este tot una pentru Sfântul Grigorie cu înţelegerea mesajului creştin. după ce şi-a înfăţişat criteriile învăţăturii sale.autorii Noului Testament. p. el afirmă unitatea lăuntrică dintre învăţăturile Scripturii şi ale Tradiţiei. 158. fără a avea aceeaşi valoare cu Scriptura. . 363. solidară cu spiritualizarea omului: „. ci de o realitate duhovnicească prezentă ca miez lăuntric. a descoperirii de Sine a lui Dumnezeu prezent în mod haric în Sfânta Scriptură şi Tradiţie99. care se îndoiau de ortodoxia sa. Dar pe ce întemeiază Sfântul Grigorie această unitate şi în ce constă de fapt esenţa ei? În aceeaşi epistolă. Pentru a-şi arăta adevărul credinţei şi autenticitatea ei. urmând Sfântului Apostol Pavel (I Tim 3. 1980. Paris. (. 2002. el scrie: „După ce am scris această apologie. 5-14). sintetizând gândirea patristică scrie că „Hristos. Dr. Părintele Dumitru Stăniloae (Concepţia ortodoxă despre tradiţie şi dezvoltarea doctrinei.) Practicarea acestei revelaţii prezente în mod ascuns în Biserică este Tradiţia”.. Tradiţia îşi are începutul în însăşi predarea „tainei evlaviei” de către Hristos Domnul ucenicilor Săi. Scriptura şi Tradiţia: „Noi mărturisim că învăţătura Domnului pe care El a făcut-o ucenicilor Săi predându-le acestora taina evlaviei (to tes eusebeias mysterion). Epistola 5. p. Dar această predanie 97 98 99 Epistola 5. 110-111). 1990. în colecţia „Sources Chrétiennes” (SC). Epistola 5. fără îndoială. Pentru Sfântul Grigorie Tradiţia apostolică şi Scriptura cuprind şi comunică aceeaşi „taină a evalviei” pe care Domnul a dat-o ucenicilor. Din partea a doua a citatului reiese clar că predania Părinţilor se situează în continuarea „tainei evlaviei” primite de apostoli de la Hristos şi transmise de ei mai departe cu precizări şi adăugiri. 3. în ceea ce el. despre raportul dintre acestea două. esenţa Scripturii şi a Tradiţiei coincid şi astfel ambele au aceeaşi putere pentru credinţă. Teofania. SC 363. Pentru Sfântul Grigorie unitatea şi egala autoritate a Scripturii şi Tradiţiei izvorăsc din faptul că şi una şi cealaltă conţin învăţătura Domnului. p. Sibiu. p. Sfântul Grigorie distinge totodată şi alte tradiţii care explicitează cu mai multă sau mai puţină autoritate învăţătura creştină. Astfel. Sfântul Grigorie scrie că exprimarea credinţei sale este în acord cu glasurile de Dumnezeu inspirate şi cu predania Părinţilor97. numite aici predania Părinţilor. de foc. idei şi forme literare au fost transfigurate în chiar modul în care au fost combinate pentru a exprima un conţinut ce transcende conţinutul lor normal” (Theology and Church. 60.Atanasie în folosirea Tradiţiei în contextul mărturiei liturgice a Bisericii. 158. Şi el discerne în spatele textului biblic un conţinut inefabil care depăşeşte acest text în litera sa şi care conţinut reclamă o înţelegere duhovnicească.. Editions du Cerf. nr. Prin ea desemnăm acea Tadiţie al cărei punct de început stă în legătura vie a Mântuitorului cu Apostolii Săi. în SC 363. în „Ortodoxia”. Dar caracterul particular al „tainei evlaviei” constă tocmai în faptul că nu e reprezentată de o sumă de învăţături. 3. b) Sfânta Scriptură şi predania Părinţilor Din scrierile Sfântului Grigorie rezultă clar că el deosebeşte o Tradiţie egală ca valoare cu Sfânta Scriptură. în lucrarea ei permanentă în Biserică prin Duhul. p.. revelaţia deplină. se foloseau. În acest sens.. Avem de-a face cu o juxtapunere a Tradiţiei şi a Scripturii într-un mod asemănător cu cel în care am văzut că procedează Sfântul Vasile cel Mare în Tratatul despre Sfântul Duh.

În realitate. dar niciodată „cu pretenţia de a adăuga sau a scoate ceva din credinţa dată «spre desăvârşirea sfinţilor. cu atât este mai opacă pentru această „taină a evlaviei”. fanteziste şi lipsite de orice fel de obiectivitate. Bunăoară. tr. 276-278. Predania Părinţilor este foarte variată. Ea nu are un caracter infailibil deşi se bucură de o mare autoritate. să se cadă într-un intelectualism care. p. fie că sunt de natură cultică (practici şi formule liturgice). şi de aceea Sfântul Grigorie le juxtapune. şi cu atât are mai puţină forţă de a face simţită această prezenţă inefabilă. SC 363. Corbu. Sfântul Grigorie nu spune în ce se concretizează această Tradiţie apostolică. În acest sens. Astfel că. ci conformaţi-vă cu stricteţe după vechea regulă de credinţă. Teodor Bodogae. cuvinte care. nici o încremenire în tâlcuirile deja existente. EIBMBOR. Astfel. Aşa se face că experienţa uneori premerge tâlcuirii. fratelui său Petru îi scrie în Cuvântul apologetic la Hexaimeron că va respecta învăţăturile Sfântului Vasile cel Mare ca pe „unele ce urmează imediat după cuvântul inspirat al Testamentului”103. Sfântul Grigorie e conştient că se înscrie şi el în această predanie cu scrierile sale. Prin urmare. deşi toate sunt inspirate. De asemenea. asemenea ereticilor vremii. spirituale. într-una dintre epistolele sale Sfântul Grigorie scrie: „amintiţi-vă de Sfinţii Părinţi care prin harul lui Dumnezeu ne-au făcut vrednici de a le urma. alteori îi dă naştere. cit. ca fiind inspirată în raport cu alte scrieri ca fac parte din această „predanie a Părinţilor”. explicarea şi dezvoltarea unor învăţături din Sfânta Scriptură. tîlcuieşte şi exprimă felurit această Tradiţie. fie că sunt de natură învăţătorească dogmatică. pe care Sfântul Grigorie o distinge de Tradiţia numită de noi convenţional apostolică. 26. iar Dumnezeul păcii va fi cu voi”104. Epistola 3. Cuvânt apologetic la Hexaimeron. Pr. PSB 30. De aceea. Ambrosia şi Vasilissia. Pentru ceea ce este dincolo de ceea ce s-a primit deja. ne va înstrăina de credinţa primită de la Părinţi. Prof. Către Evstatia. op. St. spre zidirea trupului lui Hristos»”106. p. şi ea constă în bună parte în explicitarea. 95. nici nu dispreţuiţi formele simple de exprimare a propovăduirii. Predania. Prin aceasta Sfântul Grigorie arată importanţa Sfinţilor Părinţi de la care şi prin care a fost primită credinţa. unde îl acuză pe ereticul Heraclie de sofisticăria exprimării faţă de învăţătura ortodoxă „care în simplitate îşi are puterea”. 3. lor le premerge tocmai trăirea „tainei evlaviei”. din dorinţa de face prea explicită această taină. 144-146. p. 4. fără a le ierarhiza. Sfântul Grigorie enumeră împreună cu Scriptura şi predania Părinţior. p. Când vorbeşte despre temeiurile mărturisirii sale de credinţă. Aceeaşi prezenţă inefabilă se află şi în spatele cuvintelor Scripturii şi în Tradiţia apostolică. Sfântul Grigorie.. formulate aici sumar. ai trăirii ei. Cuvântul său apologetic la Hexaimeron vine ca o completare a celor scrise de fratele său. „Taina evlaviei” şi sesizarea ei de către suflet joacă un rol foarte important în teologia Sfântului Grigorie de Nyssa şi în modul în care el concepe exegeza. o direcţionează spre a o feri de înşelăciune. p. exegetul este îndreptăţit să folosească orice cale lingvistică pentru a explica suişul său negrăit la această taină şi trăirea sa. el îşi „dă mărturia sa proprie despre această taină în stilul său şi în funcţie de nevoile imediate ale Bisericii”. Akzoul. M. odată ce sufletul simte această taină inefabilă. rom. şi că la acest nivel Tradiţia este egală cu Scriptura102. Sfântul Grigorie şi scrisul său sunt martori inspiraţi ai tainei evlaviei. multe din tâlcuirile sale par aberante. fără a fi identică cu ea. SC 363. Sfântul Grigorie recomandă o mare prudenţă. Prudenţa sa exegetică nu însemnează nici o limbă teologică săracă. New York. ci doar că ea constă în acea „taină a evlaviei” predată de Domnul ucenicilor Săi. 1995. 102 103 104 105 106 A. Sfântul Vasile cel Mare: „Trebuie să mărturisesc că în nicio privinţă eu nu voi propovădui vreo învăţătură potrivnică celei spuse de Sfântul Vasile în cugetările lui despre facerea lumii. . Cu cât o tradiţie se îndepărtează de Tradiţia apostolică. Din acest motiv. nici nu preferaţi exprimările complicate de dragul unei exprimări mai subtile. trimit la experierea aceleiaşi „taine a evlaviei” care însoţeşte toate elementele Tradiţiei.a Părinţilor este şi o explicitare în cuvinte a acestei taine. 1998. ci este conţinută mai ales în grija de a nu impune ca definitive şi unice rezultatele tâlcuirilor proprii. Nu mutaţi hotarele statornicite de Părinţii noştri. Bucureşti. recomandă totuşi simplitatea exprimării în chestiunile legate de expunerea credinţei105. 1. Aşa în Epistola 24. Din alte scrieri ale sale vedem că acordă o anumită preeminenţă Scripturii. deşi e unul dintre Părinţii care foloseşte intens instrumentarul filosofic al vremii sale. trăire mediată de un text biblic şi apoi pusă în litera tâlcuirii „alegorice”. Gregory of Nyssa and the Tradition of the Fathers. Acest lucru a fost sesizat de Sfântul Grigorie şi în diferitele cărţi ale Scripturii: nu toate au aceeaşi putere de a-L face simţit pe Dumnezeu.61. pentru ca nu cumva. o orientează.

În fond şi în esenţă toate acestea conduc împreună la trăirea acestei „taine a evlaviei”. I. SC 363. doxologim precum credem. fără a formula învăţături contrare celor primite de la înaintaşi. creştinii să recurgă la ajutorul Sfintelor Taine113. Acest text arată întrepătrunderea dintre dimensiunile dogmatică. p. găseşte prilejul să dezvolte şi să nuanţeze învăţătura Bisericii. PSB 29. doxologică şi cultică a „tainei” predate de Domnul ucenicilor111. E interesant de reţinut că Sfântul Grigorie face o legătură între „taina evlaviei”. Despre viaţa lui Moise. Wilken (Liturgy. care rămân mereu aceleaşi şi care sunt conţinute în Scriptură şi în Tradiţia apostolică. de deschizătoare de noi sensuri teologice. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Mat 28. învăţaţi toate neamurile.chiar dacă şirul argumentării mele va urma alt mers”107. necesitatea de a surprinde unitatea de fond dintre „lucrările exegetice. Fiul şi Sfântul Duh după cum am spus (. pornind de la acelaşi referat biblic. tratatele ascetice şi de rugăciune. Acest lucru se vede din faptul că Sfântul Grigorie e conştient de eventualele erori care se pot strecura în scrierile sale. plecând de la omiliile pascale ale Sfântului Grigorie. 8 109 Cuvânt apologetic la Hexaimeron. se situează în continuitate cu Părinţii veacurilor II-III în privinţă raportului dintre Scriptură şi Tradiţie. Concluzii Din cele arătate mai sus se pot formula sintetic câteva concluzii: 1) Părinţii capadocieni la care s-a făcut referire. 3. De aceea Scriptura şi Tradiţia au. Dar această „părere obişnuită a Bisericii” se întemeiază pe nişte elemente teologice fundamentale. Biserica este cea în care are loc trăirea acestei taine şi tot aceea care foloseşte Scriptura şi Tradiţia în „lupta ei pentru viaţa cucernică”112 într-un mediu sacramental. 110 Epistola 5. prin exegeza ei mereu mai adâncă. face să aibă o autoritate mai mică decât Scriptura şi Tradiţia apostolică. sacramental şi mistagogic al Scripturii şi al Tradiţiei În această dialectică. cea prin credinţa în Sfânta Treime şi care-şi are obârşia în Dumnezeul tuturor. Fiind încredinţaţi de aceasta ne-am botezat. Ca valoare şi putere pentru credinţă. De aceea. Am văzut că Sfântul Grigorie cere ca ceea ce nu se încadrează în părerea ei obişnuită să fie eliminat din tâlcuirile sale. Deci puterea cea de viaţă făcătoare care ridică din moarte la viaţa veşnică se dă prin harul Treimii celor ce se învrednicesc de el cu credinţă. această predanie a Părinţilor nu e echivalentă cu Scriptura.. tr. nouă celor izbăviţi de moarte prin credinţa în Tatăl. 1. op. şi viaţa cultică a Bisericii. Astfel că. Leiden. Acest aspect sacramental ce constituie liantul dintre Scriptură. p. Ioan Buga. Scriptura serveşte la îmbogăţirea tezaurului învăţătoresc al Bisericii care formează această predanie. ei privesc Scriptura 107 Cuvânt apologetic la Hexaimeron. Abia trecerea timpului va discerne şi va elimina „ceea ce nu se încadrează în părerea obişnuită a Bisericii”. în gândirea Sfântului Grigorie de Nyssa. Deci această predanie are pentru el un contur foarte larg şi generos şi tocmai de aceea nu îi acordă aceeaşi autoritate cu a Scripturii. astfel încât Botezul şi credinţa şi doxologia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh să fie toate în deplin acord”110. . Există desigur o continuitate între conţinutul adânc al acestei predanii şi cel al Scripturii şi al Sfintei Tradiţii. Corbu. PSB 30. reţinând restul sub forma unei tradiţii bisericeşti sau „predanii a Părinţilor”. Pr. reprezentând de fapt învăţătura primită de Apostoli de la Domnul. p. Bible and Theology in the Easter Homilies of Gregory of Nyssa. un alt element care apare este Biserica. c) Caracterul eclesial.. IV. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. pe de altă parte: „Iar învăţătura Domnului este aceasta: «mergând. pe de o parte. se trimite prin Fiul şi se lucrează prin Duhul. p. şi nici cu Tradiţia apostolică. Sfântul Grigorie. Astfel. el roagă pe cititorul care „ar găsi ceva ce nu se încadrează în părerea obişnuită a Bisericii. în care aceste elemente teologice fundamentale sunt reţinute. 41. p. 158-162. 95 108 A. care nici ea nu are autoritatea unei definiţii sinodale dogmatice. p. 112 113 Omilii la Ecclesiast. L. „Ecriture et culture philosophique dans la pensée de Grégoire de Nysse”. să participe adică la ceea ce părintele Dumitru Stăniloae numea „dezvoltarea doctrinei” şi „caracterul mobil al Tradiţiei”108. n.) Deoarece harul nestricăciunii se dă în Botez. 4-6. Tradiţie şi Biserică e indicat indirect de Sfântul Grigorie atunci când recomanda ca pentru învăţăturile pe care nu le pricep. mereu mai nuanţată. 127) subliniază. ridicându-l pe credincios la trăirea acestei taine. un profund caracter sacramental şi mistagogic. în vol. rom. Astfel. cuvinte şi omilii liturgice” atunci se voieşte înţelegerea gândirii Părinţilor. Vasile cel Mare şi Grigorie de Nyssa. 198. (. dar care n-ar vrea să supere pe nimeni”109. p.) căci una e viaţa noastră. 19)». cit.. 95.. 1971. să nu le socotească nimic altceva decât nişte încercări de studiu. dar tocmai caracterul ei de avangardă. 111 R.

într-o unitate inseparabilă cu Tradiţia. de unde rezultă şi echivalenţa dintre cele două. 3) Sfântul Grigorie afirmă unitatea lăuntrică dintre învăţăturile Scripturii şi cele ale Tradiţiei pe baza faptului că ambele conţin învăţătura Domnului. ci oferă Scripturii mediul ermineutic care permite înţelegerea corectă a acesteia de pe poziţia credinţei Bisericii în Hristos exprimată liturgic. al cărei conţinut doctrinar este tocmai „expunerea Scripturilor”. 2) Sfântul Vasile cel Mare dezvoltă aceste idei în contextul mărturiei liturgice a Bisericii. inefabilă. mediat de citirea Scripturii. Marele episcop al Nyssei afirmă şi caracterul sacramental şi mistagogic al Scripturii şi Tradiţiei manifestat în aceea că ambele îl ridică pe credincios la trăirea acestei „taine a evlaviei” . El vorbeşte despre o tradiţie nescrisă care cuprinde învăţături referitoare la cultul şi organizarea Bisericii şi care este. Şi una şi cealaltă mediază experierea aceleiaşi realităţi cuprinse în „taina evlaviei”. Pe lângă Tradiţia apostolică Sfântul Grigorie deosebeşte şi o predanie a Părinţilor. Pentru Sfântul Grigorie tâlcuirea Scripturii este de fapt tâlcuirea suişului exegetului. spre care trimit cuvintele Scripturii şi cele ale Tradiţiei. şi care trebuie evaluată în funcţie de „părerea obişnuită a Bisericii”. care nu are aceeaşi valoare pentru credinţă ca şi Scriptura şi Tradiţia apostolică. la fel ca şi Scriptura. o expresie a credinţei Bisericii. Această „taină” este o realitate duhovnicească. Această tradiţie nescrisă nu adaugă nimic la conţinutul credinţei scripturistice. De aceea trăirea duhovnicească este un însoţitor indispensabil al exegezei. spre experierea „tainei evlaviei”. Tradiţia apostolică este socotită un ghid absolut necesar în înţelegerea Scripturii şi garantul ultim al interpretării corecte. concentrată în ceea ce el numeşte „taina evlaviei”.

abia la frângerea pâinii (v. Marian VILD Preliminarii În relatarea despre Arătarea lui Hristos celor doi ucenici pe drumul spre Emaus. Dar acest lucru este valabil. Dr. găsim un detaliu extraordinar despre cunoaşterea lui Hristos. 2000. Asupra acestui subiet a se vedea consideraţiile lui Konstantin NIKOLAKOPOULOS. Dacă fundamentele credinţei le aflăm în revelaţia dumnezeiască care a fost. John BRECK. (În „The Holy Scriptures in Greek Orthodox Worship” GOTR –The Greek Orthodox Theological Review. Dimpotrivă. 16). Eine Untersuhung von Phil 2. parţial. Die orthodoxe Hermeneutik und die historich-kritische Methode.12. Desigur. William B. şi în sens invers. 35)114. ANAFORAUA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE . în Sityungsberichte der Heilderberger Akad. ultimele fiind. astfel încât doar pe aceste 6 versete s-a scris mai mult decât s-a scris pe întreaga Epistolă către Filipeni. Paul’s Letter to the Philippians. imne folosite în cultul creştin (bunăoară imnul hristologic din Filipeni 2. 118 119 Ne referim aici la momente şi rugăciuni esenţiale ale Bisericii. mai ales paginile 143-144. sau „rugăciunea Domnească”. există o interdependenţă între Scriptură şi cult ca producţii ale aceluiaşi Trup al lui Hristos: Biserica. Teologii au exprimat de nenumărate ori acest adevăr. Col 3. Buc. cartea Psaltirii. „Scriptură şi Liturghie în relatarea despre cei doi ucenici pe cale spre Emaus (Lc 24. Grand Rapids Michigan. p. Herghelegiu. evident. Band 7. Noul Testament dă mărturie de prezenţa imnografiei în Biserica primară. Toate acestea trebuie înţelese fără ca centralitatea Sfintei Scripturi în Biserică să fie afectată în vreun fel. multe dintre ele erau deja folosite în cultul Bisericii primare în momentul redactării cărţilor Noului Testament118. Eerdmans Publishing Company. p. drd. 1995. şi că „ea este Biserica biblică prin excelenţă”. sau fragmente ale acesteia. evidenţiază tocmai caracterul biblic al cultului creştin119. Constantin PREDA. trad. Potrivit învăţăturii şi trăirii ortodoxe. 1928. producţii de factură creştină. în mod cert. Dacă ne referim la 114 115 116 117 Pe acestă temă a se vedea: Pr. KONSTANTELOS afirma că „Biserica Ortodoxă este în mare măsură o Biserică a Scripturii”. 1. Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare. Kyrios Jesus. Acest detaliu este deosebit de semnificativ pentru precizarea raportului dintre Scriptură şi cult în Biserică. Prep. Ed. Cuvântul lui Dumnezeu revelat în Scripturi îşi găseşte expresia cea mai deplină în contextul ecclezial şi liturgic115. p. între Cuvântul lui Dumnezeu revelat şi cuvintele prin care membrii Bisericii se adresează lui Dumnezeu. s-a impus înte specialişti mai ales după apariţia lucrării lui Ernst LOHMEYER. 13-25)”. I. 39 şi 192. ci efectiv de o „celebrare” liturgică a acestora în Biserică. (anul VIII) 2008. chiar dacă acest lucru a făcut să „ardă” inima lor (v. cum sunt cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii.CONSIDERAŢII PE MARGINEA FUNDAMENTĂRII EI BIBLICE Pr. 14. Cf. şi „cântări duhovniceşti” (Efes 5.1 /1966. din capitolul 24 al Evangheliei a treia. 7). Ideea că imnul din Filipeni 2. Din această perspectivă. mărturisirea acestei credinţe îşi găseşte cea mai adecvată expresie în rânduielile cultice116. Die „unbekannten” Hymnen des Neuen Testaments. IBMBOR. Cf. 109-113 şi 127-159. Ed. ci ochii lor „se deschid”. der Wiessenschaften. consemnată sub inspiraţie divină în cărţile Sfintei Scripturi. Monica E. prin formula: lex credendi – lex orandi. G. p. „laude”. în «Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti». sau aşa numitele macarisme – Mt 5. este o reluare paulină a unui imn hristologic al Bisericii primare. Shaker Verlag. care s-au transmis prin viu grai. 19. adică multe fragmente ale Noului Testament erau deja. Pe de altă parte. acest text a provocat pe exegeţi în epoca modernă. unele texte fundamentale apar şi în Sfânta Scriptură şi în cult şi. În acest sens D. 1999. Aşadar. astfel Sfântul Apostol Pavel face distincţie între: „psalmi”. există o legătură strânsă între Scriptură şi Liturghie. Universităţii din Bucureşti. 27). . Pe de o parte. 6-11117). 32). faptul că unele din producţiile imnografice creştine timpurii au fost prinse în textele sfinte. Veröfentlichungen des Instituts für Orthodoxe Theologie. FEE. Aachen. 5-11. în parte. trebuie să spunem că multe din textele Sfintei Scripturi. Oricum. în momentul redactării acestuia.care au intrat destul de devreme in cultul Bisericii). Nu este vorba doar de o „evocare” a învăţăturii şi cuvintelor lui Hristos. Această legătură este deosebit de complexă. şi că acestea din urmă au inspirat constant imnografia creştină. când El le tâlcuieşte „toate Scripturile cele despre El” (v. a fost prima carte de rugăciuni a Bisericii. au fost preluate în cult (de pildă. 6-11. formulat probabil în aramaică. Conf. arătând legătura care există între credinţă şi cult. Ucenicii nu Îl recunosc pe Hristos.SCRIPTURĂ ŞI LITURGHIE. Heidelberg.

Nu lipsit de importanţă este faptul că din cele trei liturghii care se săvârşesc astăzi în răsăritul ortodox. consacrare şi invocare şi însoţită de gesturi şi acţiuni în timpul cărora. diferenţele cele mai notabile fiind tocmai canonul euharistic. Ioan ICĂ jr. se cristalizează. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este comună în cea mai mare parte cu cea hrisostomică. trad. Pr. şi note Cezar Login. Făcând parte din tipul sirian occidental. 2008. Ed. Sibiu.Sfânta Liturghie ca centru al cultului ortodox şi paradigmă a tuturor slujbelor. Aşa cum s-a afirmat deja. Ion BRIA. doar. Una dintre exemplele cele mai grăitoare a legăturii care există între Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie. Deisis. Ică. Anaforaua liturgică a Sfântului Vasile 1. Bucureşti. schema care a fost respectată în macrostructura şi microstructura . Apostol. chiar cel mai clar rezumat al gândirii biblice. iar mai concret din ritul antiohian. Prof. Ed. folosind expresii. Este foarte clar că nu Sfântul Vasile (sau Sfântul Ioan Hrisostom pentru liturghia care îi poartă numele) este autorul liturghiei. dar care şi ele sunt de largă respiraţie şi inspiraţie biblică. contribuind astfel. Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare. trebuie să menţionăm că ea este prin excelenţă o „alcătuire” de inspiraţie biblică120. decisiv la formularea dreptei-credinţe. Partea a doua. p. IBMBOR.1 Privire generală Sfântul Vasile cel Mare. desemnează partea centrală a liturghiilor ortodoxe. Cluj-Napoca. în timp canonul Noului Testament se definitivează în acelaşi secol. Pentru amănunte a se vedea: Pr. Anaforaua Sfântului Vasile se păstrează în patru 120 121 122 123 124 125 126 127 Legătura dintre Sfânta Liturghie şi Noul Testament în Biserica primară poate fi urmărită şi din punct de vedere istoric: veacul al IV-lea a fost unul crucial pentru ambele. p. ediţ. Euharistii. ed. Renaşterea. Sfântul Vasile poartă supranumele de „cel Mare”. Pr. Supranumele de „cel Mare” acordat Sfântului Vasile se justifică însă şi datorită faptului că acesta a fost o personalitate extrem de complexă. anume a Sfântului Iacob126. O excepţie ar părea că face imnul „Unule Născut”. veacului al IV-lea. şi care este formată dintr-un ansamblu de rugăciuni de mulţumire. Ed. Ioan I. arhiepiscop al Cezareei Capadociei (329-379) este una dintre personalităţile marcante ale aşa numitului „secol de aur” al Bisericii. Dicţionar de Teologie Ortodoxă A-Z. Astfel. Puterea Cuvântului. IBMBOR. Cf. p. dogmatice şi duhovniceşti al Părinţilor veacului de aur al Bisericii este anaforaua123 liturgică a Sfântului Vasile cel Mare124. p. Sfânt. formulări şi imagini ale Sfintei Scripturi. evoluţia. contribuţia sa nelimitându-se la dezbaterea dogmatică a vremii. sau ajunge la o uniformitate de largă răspândire în diferitele ei variante. cea care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare este cea mai veche125 şi a fost liturghia obişnuită a Bisericii primului mileniu. Sfânta Liturghie ca rânduială complexă. Istorie – text – analiza comparată – comentariu teologic. Aşadar Sfântul Vasile cel Mare. cuprinde rugăciuni şi alcătuiri ale imnografilor Bisericii. teologhisirea fiind intim legată de rugăciune ca „vorbire” cu Dumnezeu. aşa cum o avem astăzi. Asupra complexului ce priveşte originea. pe lângă elementele vădit biblice (Imnul Sanctus sau Sfânt. Fericirile. a doua. însă la o privire mai atentă observăm că şi acesta este de inspiraţie biblică. săvârşindu-se astăzi de 10 ori pe an) cu cea a Sfântului Ioan Hrisostom mai scurtă şi mai sintetică. 2009. alcătuieşte anaforaua sa. Cf. 226. Celebrarea Cuvântului în Liturghia Bizantină. aşa cum am mai afirmat. Sfânt. Desigur că acest lucru nu este întâmplător pentru că. Liturgica Specială. trad. Sibiu. Ibidem. Rugăciunea Domnească). Ene BRANIŞTE. Cf. mărturiile. ca o sinteză a întregii sale teologii şi experienţe creştine. Prima parte a ei numită şi „liturghia cuvântului” se bazează aproape exclusiv121 pe texte ale Sfintei Scripturi (Psalmi. tocmai pentru că ambii şi-au adus contribuţia esenţială la lupta Bisericii cu ereziile hristologice şi trinitare ale vremii. Bucureşti. p. a II-a. 229. numită „liturghia euharistică”. ci extinzându-se din câmpul exegezei biblice până în cel al organizării monahismului şi al filantropiei creştine. Anaforaua liturgică (de la gr. Pentru această parte a Sfintei Liturghii a se vedea: Juan MATEOS. dar şi Karl Christian FELMY. iar într-un sens mai larg. Imnul Trisaghion. istoria. se prefac cinstitele daruri în Sfintele Taine. Evanghelie)122. ofrandă). John BRECK. mult mai dezvoltat în varianta vasiliană127. 28. 15. Dr. p. Alături de Sfântul Athanasie al Alexandriei. 206-228. Andreiană. în „Prefaţa” lucrării d-lui Ciprian Ioan STREZA. teologia îşi găseşte cea mai adecvată expresie în rânduielile cultice. Contribuţia sa la Simbolul de credinţă constantinopolitan este doar o parte a moştenirii sale teologice. Ed. De la Cina de Taină la Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Ortodoxe. Pe baza teologhisirii celor doi Sfinţi se formulează la Sinoadele I şi II Ecumenic. 158-160. 1985. Prof. anaphora – înălţare.. Ed. când a fost înlocuită (fără a fi eliminată. Prof. ci el a prelucrat. este anaforaua liturgică atribuită Sfântului Vasile cel Mare. ridicare. mărturisirea de credinţă (Crezul) care devine normativ pentru întreaga Biserică. cea mai bună sinteză a teologiei şi operei marelui Capadocian. o liturghie mai veche. Arhid. 2007. De aceea ne propunem în rândurile de faţă să trasăm câteva linii ale fundamentelor biblice ale acesteia. 1981. Cuvintele de instituire ale Sf.

Sfântul Vasile cel Mare s-a remarcat prin Omiliile la Hexaimeron şi la Psalmi. p. 33.. sau cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii (Mt 26. Istoria Liturghiei în primmele trei veacuri.. Early History of the Liturgy. formulărilor şi uneori a parafrazărilor biblice. De altfel. Ibidem. Prof. 416-426. Lc 22.Amintirea morţii . col. 128 129 Cel mai vechi manuscris care ne transmite anaforaua Sf.Imnul „Sfânt. Sfânta Scriptură şi tâlcuirea ei în opera Sfântului Grigorie de Nyssa. Astfel. SRAWLEY. . partea a treia. dar şi prin felul în care foloseşte argumentele biblice în lucrările sale dogmatice: Despre Sfântul Duh sau Contra lui Eunomiu. „Les Règles Morales de saint Basile et le Nouveau Testament” în Studia Patristica 1 (TU 63). 52. Ioan ICĂ jr. ed. 1. în timp ce aceasta din urmă se vrea mai mult ştiinţifică. Vasile cel Mare. 188. trebuie să fie garantate de mărturia Scripturii134. p. Sfânt. Deisis/Stavropoleos. a II-a. cap. „Sfântul Apostol Pavel şi contribuţia sa la canonul Noului Testament”. Constantin Corniţescu şi Pr.2 Inspiraţia biblică Ca exeget. . Mc 14.dialog preanaforal. sau în Omiliile şi Epistolele sale. 109-113. pe rând Persoanelor Preasfintei Treimi în „rugăciunea teologică”.Introducere (Prafatio) sau „rugăciunea Teologică ” -rugăciune care începe cu adresarea către Dumnezeu Tatăl. 1923). aşadar de multe ori mai curând liturgic decât ştiinţific133. partea a doua a Sf. Ed. GRIBOMONT. luată în amănunt. 25-135. XXVII. după: Thomáš ŠPIDLIK.. Ed. Consideraţii interesante pe această temă a se vedea în lucrarea Ieromonahului Agapie CORBU. în lucrarea: Canonul Ortodoxiei I. deşi au suferit reelaborări şi stilizări în tradiţiile liturgice care ni le-au transmis. 2002. I Manual sistematic. ed. 2-3). Vasile cel Mare a Tradiţiei liturgice moştenite. J. 1957.” (Sanctus). p. Euharistii (Institutio). este faimosul Codex Barberini Graecus 336. . dar care conţine şi alte importante texte liturgice. 134 Cf. Canonul Apostolic al primelor secole. 910-1032. Liturghii numită „liturghia credincioşilor” sau „euharistica”. exegeza Părinţilor nu este un scop în sine. în «Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti». 1957. p. Teofania. Cambridge. Prelucrarea de către Sf. H. Astfel. Dr. University Press. dar el este un termen tehnic. ci urmăreşte cunoaşterea lui Dumnezeu şi „folosul duhovnicesc”132. 135 Prin termenul anafora se înţelege uneori. Sibiu. În acest sens a se vedea şi Pr. ed. . Constantin COMAN. Potrivit acestui principiu care ghidează viaţa marelui capadocian. Anaforaua Sfântului Vasile.cuvintele de instituire a Sf. armeană şi bizantină128.. 26-28. 134-135. expresiilor. (anul VIII) 2008. 2005. fundamentarea practicilor liturgice pe tradiţia nescrisă a Bisericii este exprimată de Sfântul Vasile în tratatul său Despre Sfântul Duh: „Care dintre sfinţi ne-a lăsat în scris cuvintele epiclezei (care se rostesc) în timpul sfinţirii pâinii Euharistiei şi al potirului binecuvântării? Nu ne mulţumim cu acele (cuvinte). 132 133 131 Despre Sfântul Duh. fără să refuze sau să ignore argumente de ordin ştiinţific. Pentru Părinţii Bisericii însă. p. în Regulile monahale. Anaforaua Sfântului Vasile.variante: egipteană. imnul Sanctus (Is 6. De aceea modul în care aceştia tâlcuiesc cuvintele Scripturii este aparte. Elementele ei sunt următoarele: . trad. De altfel. p. pe care le aminteşte Apostolul sau Evanghelia (şi de aceea) înainte şi după Euharistie zicem şi altele. în: Sfântul VASILE CEL MARE. precum şi alte numeroase detalii a se vedea: Ciprian Ioan STREZA. şi prezentare diac. care. 61-63. Bucureşti. VIII. diac. precum şi cu formulări proprii care veneau să aducă lămuriri în faţa controverselor dogmatice ale timpului său. 13). Sibiu. pentru că ştim din învăţătura nescrisă că au mare putere în săvârşirea Tainei”131. şi care datează din sec. poartă toate amprenta indubitabilă a marelui capadocian în expresiile şi motivele folosite129. Universităţii din Bucureşti. acestea sunt învăluite într-un limbaj encomiastic şi doxologic. Sfântul Vasile cel Mare este consecvent unei reguli pe care o afirmă: şi anume. anaforalei liturgice a Sfântului Vasile cel Mare. 2008. 1988. s-a făcut întemeindu-se pe aceasta din urmă. Scrieri. Pentru istoria Sf. Traducerea acestui Codex în limba română o datorăm Păr. Pr. p. Prof. şi la unele expresii ce ţin de momentele iconomiei mântuirii din „rugăciunea hristologică” (sau post-Sanctus)135. Nemira. mai ales pag. improvizaţia la sfârşitul vecului al IV-lea130. Ed. Liturghii în primele veacuri a se consulta şi: Pr. însă îmbogăţind canonul euharistic cu imagini şi expresii biblice. 22-23. Ed. Bucureşti 2001.. încă. nu am avut în vedere unele părţi ale anaforalei care sunt citări evidente ale unor texte biblice. Prof. IBMBOR. Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că oralitatea formulelor de rugăciune permiteau. Pentru a exemplifica substratul biblic al anaforalei Sfântului Vasile ne vom limita să urmărim apelativele cu care se adresează.. Ioan Ică jr. 130 Cf. cum ar fi: binecuvântarea apostolică (II Cor 13. Deisis.. precum şi J.Reluarea rugăciunii cu recapitularea iconimiei mântuirii lumii în Hristos (rugăciunea hristologică). Sfânt. desemnând „miezul” celei mai importante slujbe a Bisericii. observăm în anaforaua Sfântului Vasile abundenţa temelor. Petre VINTILESCU. . cu atât mai mult anaforaua din Liturghia care îi poartă numele este fundamentată temeinic pe cuvintele Sfintei Scripturi. Sibiu. Teodor Bodogae. exegeza textelor biblice avea alte accente decât are exegeza modernă.. că orice cuvânt sau acţiune a creştinului. Abordarea exhaustivă a anaforalei Sfântului Vasile cel Mare din perspectiva fundamentelor ei biblice depăşeşte dimensiunile şi limitele unui studiu precum cel de faţă. Dr. Berlin. 79. p. În ceea ce priveşte elementele certe ale paternităţii vasileine a anaforalei în cele patru variante a se vedea: Ciprian Ioan STREZA. trad. siriană. PSB 12. Spiritualitatea Răsăritului creştin. Dr. Oricum.

la întrebarea lui Moise adresată lui Dumnezeu despre numele Său. şi deofiinţimea cu Tatăl. dar sunt amintite şi celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Fiul şi Duhul Sfânt136. cel care a dat Legea şi a pregătit prin poporul ales în chip minunat întreaga istorie spre venirea lui Hristos. Pentru textul complet al rugăciunilor din anaforaua Sfântului Vasile a se vedea: Liturghier. Sfântul Vasile vrea să afirme unitatea revelaţiei. Titlul de Domn (Kyrios) desemnează aici pe Tatăl ceresc.. 26. Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu”) „lumina cea adevărată” (In 1. 16). ed. Astfel. 24: „Dar pentru cei chemaţi şi iudei şi elini: pe Hristos. kyrie. p. iar pentru varianta bizantină în lb. sau „Părinte” (Pater) este în mod evident un titlu biblic. greacă: Ιερατικον. Folosind de la începutul rugăciunii teologice acest nume. la limitele exprimării umane în faţa descoperirii prin Fiul a lui Dumnezeu ca Existenţa prin excelenţă şi Iubirea desăvârşită. 15: „Chip al lui Dumnezeu cel nevăzut”) „pecete” (In 6. semnul ce desparte pe credincioşi de necredincioşi (Rom 10. p. încât. pe care o va da vouă Fiul Omului.. el fiind termenul ales de traducătorii variantei greceşti a Vechiului Testament (LXX) pentru a reda ebraicul „Yahweh”. încă de la început. sunteţi voi în Hristos Iisus. mărturisirea lui Hristos ca Domn este. al marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru. arătând că se adresează lui Dumnezeu. Ἀθῆναι. pater. 9: „Cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”). pentru a se sublinia dumnezeirea Fiului. 30: „Din El. în acelaşi timp. căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu Tatăl”) „cuvânt viu” (Evr 4. Numirile biblice ale Persoanelor Preasfintei Treimi în „Rugăciunea Teologică” Rugăciunea „teologică” constituie. Pe acest subiect a se vedea lucrarea (în limba greacă) lui Nikolaos SOTIROPOULOS.). practic. Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu”) „viaţă” (In 1.. Cf. În Noul Testament acest titlu este aplicat.Rugăciunea de mijlocire/pomenire (Intercessio).Amin-l credincioşiilor şi ecfonisul ce conţine o doxologie trinitară. 2. introducerea în anaforaua liturgică şi se adresează Tatălui. Ieromonah Petru PRUTEANU. 20: „Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat.” In 3. deasemenea. Atena. dar.. Εκδοσις της Αποστολικης Διακονιας της Εκκλησιας της Ελλαδος. 2. bogăţia şi diversitatea apelativelor cu care se adresează lui Dumnezeu-Tatăl. Acesta este oarecum descris de Sfântul Vasile printr-o serie întreagă de titluri şi expresii biblice. Sfântul Vasile cel Mare îşi asumă întreaga revelaţie biblică vechitestamentară.. nădejdea noastră” face trecerea la Persoana a doua a Sfintei Treimi: Fiul. Sofia. 2008. El este: „chip al bunătăţii” (Înţelep 7. 27: „Lucraţi nu pt. . Liturghia ortodoxă. Potrivit referatului biblic. Acest titlu (pater) mai apare încă de două ori în „rugăciunea teologică” din anaforaua Sfântului Vasile. Pentru Sfântul Apostol Pavel. Întrupându-Se Hristos ni-L descoperă pe Dumnezeu ca Tată (vezi „Rugăciunea Domnească” Mt 6. Adresându-se cu acest nume lui Dumnezeu-Tatăl.1 Titluri date lui Dumnezeu . Ed. Bucureşti..Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt (Epiclesis). p. Ed. Sfântul Vasile cel Mare dă. Numele de „Tată”. . Col 1. care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare”) „putere” (I Cor 1. Doamne Dumnezeule. şi învierii (Anamnesis) şi oferirea darurilor. 11-32). mâncarea cea pieritoare. thee. Bucureşti 2000.2. Ο ΙΗΣΟΥΣ ΓΙΑΧΒΕ (Iisus-Iahve). 176-183. Expresia „Cel ce eşti” sunt o preluare a numelui lui Dumnezeu aşa cum apare el în cartea Ieşirii. Istorie şi actualitate. 136 137 1988.”) „înţelepciune” (I Cor 1. . . a doua.Tatăl Primele cuvinte ale acestei rugăciuni „Cel ce eşti Stăpâne. 14). 9)... 9-13.2 Numiri de inspiraţie biblică ale Fiului Formularea „Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.. 24: „Dar pentru cei chemaţi şi iudei şi elini: pe Hristos. o conotaţie trinitară clară acestei rugăciuni. care îl iubeşte părinteşte pe om („Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea. lui Hristos137. Părinte. IBMBOR. Folosind titluri care apar în Vechiul şi Noul Testament. însă. 73-74.” (ho ōn despota. sau pilda Fiului Risipitor Lc 15. trimiţând. 225-240. 2000. Acesta îi răspunde că El este „cel ce este” –LXX: ἐγώ εἰμι ὁ ὤν – (Ieşire 3. 4: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor”) „sfinţenie” (I Cor 1. 12: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător”) „Dumnezeu adevărat” (I In 5.. 3). nu sunt altceva decât o serie de apelative adresate lui Dumnezeu Tatăl. e confirmarea apartenenţei la Biserica lui Hristos în care lucrează Duhul Sfânt (I Cor 12.

multe dintre aceste expresii aparţin teologiei baptismale când omul intră în contact cu harul Sfântului Duh prin Sfintele Taine. Ea este secţiunea cea mai complexă din canonului euharistic a Sfântului Vasile cel Mare. p. Cf. vedem că ele sunt folosite de mai multe ori. 176. şi alte numiri biblice. 2. Vasile şi în celelalte scrieri ale lui. 16. Ne vom opri doar la trei dintre ele preluate din teologia paulină. la Sfânta Liturghie mulţumim Presfintei Treimi pentru aceste daruri şi pentru făgăduinţa celor viitoare141. Urmărindu-le în lucrarea sa închinată chiar Sfântului Duh (Despre Sfântul Duh). Ibidem. Vasile în ce priveşte cunoaşterea Noului Testament şi exersarea sa în multă rugăciune... 175-176. iar pomenirea momentelor din iconomia mântuirii nu sunt doar o anamneză şi o mulţumire pentru împlinirea lor. 15. nu schimbă cu nimic cele afirmate despre Sf. răscumpărarea trupului nostru. destul de des folosit de Sf. care avem pârga Duhului. sau mai degrabă „Duhul înfierii” (după unele manuscrise) expresie preluată din Rom 8. aşteptând înfierea. adică rugăciune şi slujire multă138. 171-172). Ciprian Ioan STREZA.” „puterea cea de viaţă dătătoare” formulare ce aminteşte de cuvintele pauline. şi noi înşine suspinăm în noi. 17. p. „revelare”. Dar dacă la Sfântul Botez primim deja „arvuna” sau „pârga” Duhului.. p. Toate aceste expresii.ci şi noi . Cf. parafrazările şi trimiterile biblice abundă.. În teologia paulină. 13-14). Ciprian Ioan STREZA. Ibidem. Avem aici verbul ekphainō – „manifestare”. prin care strigăm: Avva Părinte!”. aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei.. 26. 13). expresiile. multe dintre expresiile amintite sunt folosite de Sf. crezând în El. ci mai degrabă o trimitere139.. 19a). . spre temere. p.. Ibidem. Această expresie biblică este folosită de Sfântul Vasile cel Mare de patru ori în pnevmatologia pe care o dezvoltă în tratatul său: Despre Sfântul Duh140.Acest buchet de apelative biblice sunt cea mai bună dovadă a cunoaşterii Sfintei Scripturi. Acest lucru este întărit de faptul că. apud . el asociază celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi. În orice caz acest verb nu sugerează vreo purcedere de la Fiul.. 179. Anaforaua Sfântului Vasile. 51. care relatează despre propovăduirea Evangheliei care s-a făcut: „prin puterea semnelor şi a minunilor. 213. Astfel avem: „darul înfierii”. „începutul bunătăţilor celor veşnice” expresie a cărui conţinut se regăseşte oarecum în textul din Epistola către Romani 8. harul Sfântului Duh pe care credincişii îl primesc în Biserică ca mădulare vii ale Trupului lui Hristos. de către marele Părinte capadocian. 1960. Pe lângă acest foarte cunoscut apelativ. 138 139 140 141 142 Demonstraţia lui Bernard CAPELLE. Athanasie cel Mare (în Liturgies «basiliennes» et saint Basile. p. dar şi a unui exerciţiu în adresarea către Mântuitorul Hristos. ci aţi primit Duhul înfierii. pentru a fundamenta biblic diferitele realităţi ale lucrării şi prezenţei Duhului Sfânt în lume. mai cu seamă a Noului Testament. 15: „Pentru că nu aţi primit iarăşi un duh al robiei. prin puterea Duhului Sfânt” (Rom 15. 5). punctând momentele mai importante. care este arvuna moştenirii noastre” (1. fie că sunt citări exacte sau parafrazări a unor texte noutestamentare care vorbesc despre prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în Biserică au fost alese şi împletite de Sfântul Vasile într-un adevărat imn închinat Sfântului Duh. uneori chiar împreună. din punct de vedere liturgic. potrivit căruia întregul pasaj este preluat aproape ad. Cf. şi care e folosit aici pentru a descrie relaţia dintre Fiul şi Sfântul Duh. 309. Şi aici temele. face o recapitulare a istoriei căderii şi restaurării omului şi în acelaşi timp a iconomiei dumnezeieşti pentru mântuirea acestuia. Trebuie să mai precizăm aici că. „arvuna moştenirii ce va să fie” expresie preluată din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel: „.. ci şi o garanţie sau gaj al actualizării lor prin slujbele dumnezeieşti în Biserică142. este numit „arvuna Duhului” (II Cor 5. Anaforaua Sfântului Vasile. Sfântul Duh este numit „Duhul adevărului” (aletheias pneuma) aşa cum L-a numit Hristos Însuşi potrivit evanghelistului Ioan (14. Louvain. „rugăciunea hristologică” de după imnul Sanctus.literam dintr-o omilie a Sf. 23: „. p. Foarte lungă şi densă. Rugăciunea hristologică (sau post-Sanctus) p. 3. Vasile în opera sa.3 Numiri de inspiraţie biblică ale Sfântului Duh Legătura cu numirile biblice ale Sfântului Duh se face prin cuvintele: „de la Care s-a arătat Sfântul Duh”.

3.1. „plinirea vremii” După ce recapitulează crearea, căderea în păcat şi făgăduinţa răscumpărării, Sfântul Vasile cel Mare punctează centrul istoriei cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, prin cuvintele pauline din Epistola către Galateni: „plinirea vemii” (to plerōma tou chronou) (4, 4). Apostolul Pavel foloseşte această expresie pentru a desemna momentul Întrupării, după ce împărţise istoria, arătând, în capitolul anterior, că a venit timpul credinţei, pe când cel al Legii vechi a trecut. Oricum expresia este o preluare din cartea Daniel, care vorbise despre venirea lui Mesia la „plinirea vremii” (7, 22), la „sfârşitul vremii” sau la „vremea rânduită” (11, 35), iar acum vedem că e preluată, prin filieră paulină, şi de Sfântul Vasile în anaforaua sa, ca desemnând cel mai bine sorocul Întrupării. 3.2. Chenoza lui Hristos Punctând momentul Întrupării lui Hristos la „plinirea vremii”, şi subliniind dumnezeirea Acestuia, şi momentul chenozei Sfântul Vasile cel Mare se exprimă astfel: „Care, fiind strălucirea slavei Tale şi chipul ipostasului Tău şi purtând toate cu cuvântul puterii Sale, nu răpire a socotit a fi asemena Ţie, lui Dumnezeu Tatăl, ci Dumnezeu fiind, mai înainte de veci, pe pământ s-a arătat şi cu oamenii a vieţuit...” Felul exprimării marelui capadocian ne duce cu gândul la textul chenotic din Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel. Acest text este socotit un vechi imn creştin pe care Apostolul îl preia în Epistola sa. Iată şi textul din Filipeni 2, 5-11: „Gândul acesta să fie şi în voi care era în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci s-a deşertat pe Sine chip de rob luând făcându-Se asemenea oamenilor şi la înfăţişare făcându-se ca un om S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit lui nume mai presus de orice nume ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt, şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl”. Pericopa este miezul întregii Epistole143, şi deşi ea are o mare încărcătură dogmatică, contextul ne arată că intenţia paulină nu a fost de a-i instrui pe filipeni în doctrina creştină, ci de a le oferi modelul suprem, cel al lui Hristos, pentru viaţa şi conduita lor. Astfel, după ce îi îndeamnă la unitate, smerenie şi mărturisire a credinţei (2, 1-18), creştinii filipeni sunt îndemnaţi să trăiască o viaţă lipsită de egoism şi mândrie după pilda Învăţătorului şi Domnului lor. Cei mai mulţi exegeţi consideră astăzi că textul din Filipeni 2,6-11 este un imn folosit în anumite comunităţi ale Bisericii din vremea Sfântului Pavel. Nu este limpede, însă, dacă imnul era aşa cum îl redă Sfântul Pavel sau este o prelucrarare a sa. O ipoteză interesantă avansează E. Lohmeyer care presupune că Sf. Apostol Pavel citează aici un psalm creştin ce fusese conceput în original în lb. aramaică144. În orice caz imnul este o „bijuterie” fără paralelă în Noul Testament145. Ceea ce ne interesează pe noi este că acest imn hristologic inspirat este găsit ca cel mai potrivit şi de către Sfântul Vasile cel Mare în a exprima ceea ce dogmatica numeşte chenoza lui Hristos. Dacă punem la socoteală faptul că în opera Sfântului Vasile cel Mare, observăm o preferinţă a acestuia pentru citate pauline şi că textul din Filipeni cap. 2 este citat sau parafrazat146 în mai multe locuri, devine evident că introducerea lui în miezul Sfintei Liturghii aparţine marelui părinte capadocian. Făcând astfel, imnul din Filipeni, parte a cultului Bisericii primare, aşa cum am arătat, nu rămâne doar în Noul Testament, ci devine mărturisire liturgică a Bisericii în cultul din totdeauna al acesteia. Aşadar, în acest caz, Noul Testament devine veriga care face posibilă continuitatea în cultul creştin a unui imn foarte vechi, dezvoltat în primele zile ale Bisericii. În Regulile mici ale Sfântului Vasile cel Mare acesta citează din nou textul chenotic din 143 144
Se pare că această pericopă a suscitat aşa de mult interesul exegeţilor, încât notele şi comentariile la acest text întrec, cantitativ, cu mult tot ce s-a scris referitor la alte părţi ale Epistolei către Filipeni. Cf. G. FEE, Paul’s Letter to the Philippians, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids Michigan, 1995, p. 39 şi 192. Ernst LOHMEYER , Kyrios Jesus. Eine Untersuhung von Phil 2, 5-11, în Sityungsberichte der Heilderberger Akad. der Wiessenschaften, Phil.-hist. Kl., 1927-1928, 4, Heidelberg, 1928, p. 7, după: V. MIHOC, „L’ hymne christologique de L’Epître aux Philippens dans son contexte (PHIL 1, 27-2, 18)” în vol. G. GALITIS, J. GNILKA, L. HARTMAN, V. MIHOC, B. STANDAERT, J.S. VOS, PER ME IL VIVERE È CRISTO (Filippesi 1, 1-3, 21), Serie Monografica di „Benedictina”, Abbazia di S. Paolo, Roma, 2001, p. 100. Mergând pe această linie Joseph FITZMYER, în lucrarea „An Aramaic Background of Philippians 2, 6-11”, CBQ 50/3, 1988, p. 470-483, încearcă o reconstituire a originalului ebraic.

145 146

Peter T. O’BRIEN, The Epistle to the Philippians, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids Michigan / The Paternoster Press Carlisle, 1991, p. 252.

De pildă Sfântul Vasile cel Mare citează Fil. 2, 6-11 în întrebarea 172 din Regulile mici în vol: Sfântul VASILE CEL MARE, Scrieri, partea a doua, trad. Prof.Iorgu D. Ivan, PSB 18 , Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1989, p. 389.

Filipeni cap. 2, 3.3 Cei în Adam şi cei în Hristos Arătând motivele Întrupării, rugăciunea hristologică din anaforaua Sfântului Vasile cel Mare continuă astfel: „...Că de vreme ce prin om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, a binevoit Unul –Născut Fiul Tău, Cel ce este în sânurile Tale, Dumnezeule şi Tată, să Se nască din Femeie din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, făcându-se sub Lege, ca să osândească păcatul în trupul Său, pentru ca cei morţi întru Adam, să învieze întru Însuşi Hristosul Tău...”. Aceste cuvinte sunt o sinteză a soteriologiei pauline dezvoltată mai cu seamă în Epistolele către Romani şi I Corinteni. Potrivit Apostolului neamurilor istoria omenirii are două faze: una a cărei început este Adam şi cealaltă a cărei început este Hristos. Căderea primului om, Adam, a marcat încă de la început omenirea, prin neascultarea sa el introducând păcatul şi moartea în lume: „...precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut pe la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit în el” (Rom 5, 12). Această viziune istorică a mântuirii lumii care se împarte în două – vremea păcatului şi cea a harului, marcate de Adam şi de Hristos – apare aşa cum am văzut în întreaga doctrină paulină a îndreptării. În Epistola către Romani găsim un paralelism antitetic între Adam şi Hristos: „Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. Dar nu este cu greşeala cum este cu harul, căci dacă prin greşeala unuia cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au prisosit asupra celor mulţi, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. Şi ce aduce darul nu seamănă cu ce a adus acel unul care a păcătuit; căci judecata dintr-unul duce la osândire, iar harul din multe greşeli duce la îndreptare. Căci, dacă prin greşeala unuia moartea a împărăţit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosinţa harului şi a darului dreptăţii vor împărăţi în viaţă prin unul Iisus Hristos. Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii îndreptarea care dă viaţă. Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi... Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică prin Iisus Hristos, Domnul nostru” (Rom 5, 14-21). Adam este numit aşadar tip (τυπος = simbol, chip cf. II Cor 10, 6) al lui Hristos, care e astfel antitip. Sfântul Ioan Gură de Aur ne explică în ce fel Adam este tipul lui Hristos: „Că după cum Adam a devenit cauza morţii şi celor coborâţi dintr-însul, deşi aceia n-au mâncat din pom, tot aşa şi Hristos a devenit cauza dreptăţii şi a celor ce au crezut într-însul, pe care prin cruce ne-a dăruit-o tuturor deşi n-am făcut nimic din cele drepte”147. Sfântul Pavel scoate, deci, în evidenţă faptul că omenirea este cuprinsă în Hristos, precum era cuprinsă în Adam, dar în timp ce Adam a fost cauza păcatului şi a morţii care s-a transmis urmaşilor, Hristos este cauză a mântuirii. Sintetizând, paralelismul antitetic dintre Adam şi Hristos în concepţia pulină se prezintă astfel: Adam – neascultare – păcat – moarte – osândă. Hristos – ascultare – har – îndreptare – viaţă veşnică148. Sigur în acest paralelism între Adam şi Hristos, ceea ce aduce Hristos (harul spre îndreptare) este cu mult mai mare decât ce am moştenit de la Adam, dacă prin păcat moartea a împărăţit, „cu atât mai mult” (πολλω μαλλον) prin norul dreptăţii, zice Sf. Pavel, creştinii vor împărăţi în viaţă (Rom 5, 17)149. Sfântul Pavel foloseşte paralelismul antitetic dintre Adam şi Hristos şi în Epistola către Corinteni, sigur în alt context, arătând că precum în Adam erau toţi fireşti şi pământeşti, prin Hristos, care S-a făcut „începătura celor adormiţi” vom fi cereşti şi duhovniceşti, astfel întrucât aşa cum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Cor 15, 20-22.45-49). Observăm importanţa distincţiei operată de Sfântul Apostol Pavel şi dezvoltată în mai multe dintre Epistolele sale, întrucât ea descrie noua realitate a celor ce se altoiesc pe Trupul lui Hristos – Biserica. Pentru Sfântul Vasile cel Mare această distincţie îi era familiară nu numai din lecturarea Epistolelor pauline, ci şi din simţirea în propria viaţă (se ştie că el s-a botezat destul de târziu, după tradiţia vremii) a schimbării şi transformării din „omul cel 147 Omilia XI la Romani, în Comentariile sau Explicarea Epistolei către Romani a celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Chrisostom, trad.
Arhim. Teodosie Athanasiu, Buc., 1906, p. 145.

148 149

Vezi şi Diac. Grigorie T. Marcu, Studii Biblice, Sibiu, 1940 p. 51.

Dr. Iosif Olariu, Epistolele Sfântului Apostol Pavel către Romani, Corinteni, Galateni şi Efeseni, Caransebeş, 1908, p. 79; vezi şi Dr. Vasile Gheorghiu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cernăuţi, 1938, p. 153.

vechi” în cel „nou” în Hristos. De aceea el şi valorifică această imagine paulină în anaforaua sa, ca exprimând cel mai bine această realitate. Concluzii În primul rând, sesizăm preocuparea pentru cunoaşterea şi aprofundarea Sfintei Scripturi. Consecvent principiului elaborat în Regulile monahale potrivit căruia fiecare cuvânt sau faptă a creştinului trebuie să-şi găsească susţinere în textul sfânt, Sfântul Vasile cel Mare îşi întemeiază şi contribuţia sa la canonul euharistic pe cuvintele Sfintei Scripturi. Din sumarele exemple ale fundamentării biblice a contribuţiei Sfântului Vasile cel Mare la canonul euharistic deducem că în viziunea sa cuvintele Sfintei Scripturi nu sunt doar cuvinte inspirate ce ne transmit sau ne descoperă pe Dumnezeu şi voia Sa, deci nu sunt înţelese doar ca transmiţând revelaţia dumnezeiască (ca informaţie), ci mai mult, cuvintele inspirate ale Scripturii, sunt socotite ca fiind cele mai potrivite pentru a ne adresa lui Dumnezeu, aşadar devin şi un vehicul al adresării noastre către Dumnezeu prin rugăciunile şi cultul Bisericii. Nu în ultimul rând, anaforaua Sfântului Vasile cel Mare este cea mai bună dovadă a faptului că în Biserica răsăriteană rânduielile cultice sunt sinteza întregii vieţi şi credinţe creştine, bazându-se pe revelaţia dumnezeiească şi pe experierea lui Dumnezeu în „Trupul” lui Hristos care este Biserica. Aşadar, ne adresăm lui Dumnezeu-Cuvântul, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu întrupat în Scripturi, asumat şi mărturisit doxologic în Biserică. *** Scripture and Liturgy. The Anaphora of Saint Basil the Great - Some thoughts on its biblical foundation Abstract Despite the scarcity of scholarly enterprises in this respect, the existence of an intimate connection between the worship of the Church and the Holy Scripture is indisputable. The current study aims to exemplify this by exploring one of the most beautiful and profound segments of worship of the Orthodox Church: the anaphora of St. Basil the Great. To begin with, I highlighted Saint Basil’s concern for the need to know and deepen the Scriptures. In consistence with the principle he stated in his Monastic rules - according to which every word or deed of the Christian must find support in the holy text, Saint Basil the Great also grounds his contribution to the Eucharistic canon in the words of the Holy Scripture. To illustrate this, I brought forward a series of brief examples, an overview of which will easily lead us to understand that, for the holy Cappadocian, the words of the Holy Scripture are not only inspired words that convey or reveal to us God and His will; that is, they are not regarded as mere conveyors of the divine revelation (as information). Rather, and more than that, the inspired words of the Scripture are actually deemed to be the most appropriate words to address God. They constitute, therefore, the vehicle through which we build our relationship with God within the prayers and the worship of the Church. Last but not least, the anaphora of Saint Basil the Great is the best proof that in the Eastern Church the cycle of worship represents indeed the synthesis of the entire life and faith of the Christian, as it deeply rooted in the divine revelation and on the fact of living God through the “Body of Christ” – the Church. To sum up, this paper aims to show that we address ourselves to God the Word by means of the Word of God incarnated in the Scriptures, assimilated and confessed doxologically in the Church.

TRATATUL DESPRE DUHUL SFÂNT AL SF. VASILE CEL MARE ÎN IOAN 14 – 16
Pr. Lect. Dr. Ioan MIHOC,

1. Împrejurările în care a fost scris tratatul Despre Sfântul Duh La începutul tratatului său „Despre Sfântul Duh”, scris între anii 374 şi 375, Sfântul Vasile indică motivul care l-a determinat să redacteze această importantă lucrare: „Nu de mult, pe când mă rugam cu poporul şi aduceam laudă lui Dumnezeu Tatăl în două feluri, şi anume o dată cu Fiul împreună cu Sfântul Duh, iar altă dată prin Fiul în Duhul Sfânt, ne-au acuzat unii dintre cei de faţă că am fi folosit cuvinte străine şi contradictorii”.150 După cum se poate observa, Sfântul Vasile este acuzat, de fapt, că introduce inovaţii cultice cu implicaţii dogmatice. Folosirea alternativă a celor două tipuri de doxologie denotă fluiditatea şi oralitatea existentă în cult, ceea ce a şi determinat ca acuzaţia să fie adusă pe motiv de inovaţii teologice, iar nu pe motiv de inovaţii liturgice! Sfântul Vasile a folosit alternativ aceste două doxologii cu un vădit scop apologetic şi didactic, putând face acest lucru deoarece oralitatea formularelor euhologice la sfârşitul sec. IV permitea improvizaţia. În alt loc din tratatul său, Sf. Vasile evidenţiază că inovaţia care i se impută este de fapt însuşirea şi folosirea unei expresii vechi, existentă în cultul Bisericii, iar accentul pus pe importanţa tradiţiei orale în transmiterea şi păstrarea formularelor euhologice indică cadrele generale în care improvizaţia putea să aibă loc.151 Dată fiind această situaţie, Sf. Vasile a găsit că este necesar să răspundă într-un fel acuzaţiilor ce i se aduceau. De altfel şi Amfilohie, episcopul de Iconiu, i-a cerut să alcătuiască o lucrare în care să explice sensul prepoziţiilor de care se serveşte pentru slăvirea Sfintei Treimi. Totodată, Sf. Vasile îşi exprimase cu alte ocazii intenţia de a scrie „largi expuneri” cu bază scripturistică în legătură cu dumnezeirea Sfântului Duh.152 Astfel, sub pretext că-şi justifică doxologia, scrie o importantă lucrare în care tratează pe larg despre a treia Persoană a Sfintei Treimi.153 Lucrarea sa cuprinde 30 de capitole şi poate fi împărţită în trei părţi, încadrate de introducere şi încheiere (în capitolul 1 expune împrejurările în care a scris lucrarea, iar în capitolul 30 descrie încercările prin care trecea Biserica, asemănându-le cu o luptă navală). În prima parte (cap. 2-5) expune şi combate sofismul ereticului Aetius154 după care lucrurile deosebite după 150
Cf. trad. rom. a Pr. Prof. Constantin Corniţescu şi pr. Prof. Teodor Bodogae, Sfântul Vasile cel Mare. Scrieri. Partea a IH-a: Despre Sfântul Duh (= PSB 12), Bucureşti, 1988, p. 19; vezi şi discuţia de la p. 73.

151 De Spiritu Sancto, 29,71,1-6 (Cf. Ciprian Ioan Streza, Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare, istorie-text-analiză comparată, comentariu teologic, Ed. Andreiana, Sibiu, 2009, p. 51-53). 152 153 154
Sf. Vasile cel Mare, Epistola 105,200; PG 32,513b. Tratatul Despre Duhul Sfânt se păstrează în PG 32, col. 62-218.

Este vorba de unul dintre liderii sectei anomeene, cea mai radicală grupare a arianismului, care credea că Fiul este absolut deosebit de Tatăl. Un ucenic renumit al lui Aetius a fost Eunomiu. Sf. Vasile a combătut învăţătura ereziei promovate de aceştia în cele trei cărţi „Contra lui

K.1. „care să încurajeze” [cum susţine Davies]156. Totuşi. Vasile cel Mare. 15. C.1-5.26. e adevărat că mai târziu iudaismul rabinic a ajuns să folosească pentru „avocat” termenul peraqlit (un cuvânt împrumutat) (cf. . p. 16. J. p. tratează despre Fiul. 1950. 5). date ucenicilor cu privire la Iisus (cu funcţii judiciare explicite doar în In 15. derivând din paraklesis şi întâmpinând dificultăţi similare) şi (3) „Ajutor” (cum susţine Bultmann. 16. revelare şi interpretare. Barrett.158 care a forţat într-o oarecare măsură asocierea lingvistică şi conceptuală cu pluralul „ajutoare” (mai exact „purtători de lumină” într-un presupus context mandean). 4. şi anume cuvântarea lui Iisus de despărţire de ucenicii Săi. Bultmann.8-11). Iisus vorbeşte despre darul Duhului Sfânt care urma să vină (In 14.17. În partea a doua (cap.16. în trei pasaje din Evanghelia a patra (In 14.fire sunt în mod necesar deosebit enumerate în vorbire.7-15). Fiul şi Sfântul Duh (cap. ca traducere/interpretare a lui parakletos. 16. Pirke Abot 4. p. că este necunoscut Sfintei Scripturi (cap. Bucureşti. că Sf. învăţătura corectă despre Sfântul Duh.26. Iuda 20. 16. (2) „Sfătuitor” (apropiat de ceea ce susţine Barrett157. Scriptură foloseşte fără deosebire prepoziţiile έκ (din). 25. apoi demonstrează cu texte scripturistice (cap 7-8) că prepoziţiile folosite într-un anumit context pentru a exprima lucrarea Tatălui sunt folosite în alt context pentru Fiul şi invers. 15.155 2. JTS. 1-15. iar această etimologie ar cere un adjectiv provenit dintr-un verb la diateza activă. pentru a acţiona ca „Paraclet” (parakletos: In 14. expune. cea mai potrivită redare cea de Mângâietorul. Pr. în general.14.26-27. nu pasivă). reafirmând egalitatea Lui cu Tatăl (cap. T. 1QS 3.26) sau „Duhul Adevărului” (In 14. Corniţescu şi Pr. 1953. Cei care au acceptat sensul de „avocat” au găsit. Westminster. pe baza celor afirmate în Sfânta Scriptură şi de către Sfinţii Părinţi. 155 156 157 158 Cf.26 [?]. δια  (prin) şi εν (în) atunci când vorbeşte despre Tatăl. În sfârşit. 2. 9-29). 6-8). 4). cuvântul parakletos este un adjectiv provenit dintr-un verb la diateza pasivă. Jub.26. cf. partea cea mai extinsă a tratatului (cap. Teodor Bodogae. Prof. Prof.7). Pentru că funcţiile atribuite „Paracletului” sunt în Ioan în primul rând cele de învăţătură. dat fiind contextul de la Ioan. R. Ioan 14-16.18-25). Philadelphia. „The Gospel of John”. adică un „avocat” (deşi nu cu sensul judiciar al latinescului advocatus). 3). combătând totodată afirmaţiile celor care-I negau dumnezeirea. Domnul nu-i Eunomiu” (PG 29. 479-669). au fost susţinute şi alte înţelesuri ale termenului parakletos. 8. contextul pentru aceasta în figurile angelice de mijlocitor şi apărător din Vechiul Testament. Sf.11). „unul chemat alături” (în special pentru a asista în curtea de judecată). 6). 1971. în partea a treia.G Davies „The Primary Meaning of II APAKAHTOE”. stabilită dogmatic la sinodul I ecumenic. PSB 12. înainte de Patimi.13. Între acestea se includ: (1) „Mângâietor” (derivat din parakalein. Vasile demonstrează mai întâi că acest mod de gândire este preluat din cugetarea laică (cap. 15. Semnificaţia cuvântului parakletos În limba greacă. din literatura intertestamentară şi din cea de la Qumran. „The Holy Spirit in the Fourth Gospel”. Însă nici unul dintre aceşti termeni nu are funcţii judiciare. 35-38 C. 1988. un text fundamental pentru pnevmatologie Nici o Evanghelie nu pune un accent atât de mare pe Duhul ca Evanghelia după Ioan. dar Ioan nu foloseşte acest verb. Introducere la tratatul Despre Sfântul Duh al Sf.16-26. JTS 1.

”159 2.17. 2.2. In 13.faptul că verdictul ei asupra lui Iisus este schimbat prin înălţarea Lui) şi judecata (faptul că puterea care a pus la cale omorârea lui Iisus şi continuă să se opună lui Hristos. El şi Tatăl vor veni şi vor locui împreună cu el. ei sunt „trimişi” acum la fel cum a fost „trimis” şi Iisus (In 20. 3. 1974.17-18).. 15. care în pofida acestor lucruri nu L-a „primit” (In 1.18). Pneuma und Wort: Ein exegetischer Beitrag zur Pneumatologie des Johannesevangeliums (Frankfurt: Knecht. în Ioan 14.21). Iisus are misiunea de a convinge lumea de adevărul mântuitor al lui Dumnezeu.6 par.7-8. 15. 16. sau . În conformitate cu In 16.16-17 îi asigură de darul Duhului Sfânt.16-17). Porsch.26) şi se caracterizează prin „adevăr” (In 14. ci le trimite un „alt Mângâietor” pe „Duhul adevărului” (In 14. p.. In 14. In 14. în special pe Fiul Cel preamărit (In 15. iar Paracletul „vă va învăţa (. cf.18-19 Iisus le făgăduieşte ucenicilor că nu îi va lăsa singuri. 2.43.) .37 par. Trecerea iminentă a lui Iisus prin Cruce şi înălţare nu trebuie să-i lase pe ucenici „orfani”. iar această misiune domină Evanghelia.cel mai probabil .13).18-26). In 2. Paracletul ca învăţător şi revelator (In 14.26) şi pentru a le tălmăci pentru ei (ex. Duhul Sfânt-Paracletul este dat pentru a le reaminti învăţăturile lui Iisus (In 14. In 1.25).18.39 par.8-12).27-28.26-27. în Ioan 14.8-11.12) sau pricepe importanţa cuvintelor şi a faptelor lui Iisus înainte ca El să fie preamărit (In 16.El se va arăta oricărui ucenic care îl iubeşte (In 14.lasă „orfani” (In 14. tot astfel lucrarea Paracletului este de a convinge şi de a condamna lumea (In 16. 18.16-17. Şi la fel cum Iisus a venit să convingă şi să condamne lumea. este condamnată prin reabilitarea lui Iisus). (4) Aşa cum Mesia îl mărturiseşte pe Dumnezeu şi descoperă toate lucrurile (In 4.4. Paracletul este modelat după Iisus Acest aspect reiese din promisiunea lui Iisus despre „un alt Paraclet de acelaşi fel” (allos) şi din paralelismul deliberat între Iisus şi ceea ce este promis cu privire la Duhul Sfânt.26-27. etc. 16. pe El însuşi şi pe Tatăl .13-14). ci va veni la ei în aşa fel încât „lumea” nu îl va vedea .5. (2) Ambii sunt numiţi „sfinţi” (In 6.3. 5. descoperindu-i păcatul (faptul că necredinţa ei este esenţa păcatului).26). Iisus reafirmă că dacă un ucenic îl iubeşte. Dar trebuie să remarcăm 159 F.în primul rând.12 etc. adică fără apărare. 300). Când Iuda (nu Iscarioteanul) stăruie asupra acestui lucru. Prin urmare. 16. In 17.1314). Paracletul va mijloci prezenţa Tatălui şi a Fiului Celui preamărit (In 14.12-14) Ucenicii nu pot cuprinde (In 16.26. 16. 2. Duhul Sfânt-Paracletul dezvăluie acest adevăr şi creează pentru credincioşi intrarea în acesta. În schimb.34-36.7b-ll). (1) Ambii „vin” / „sunt trimişi” de la Tatăl în lume (In 3.) toate lucrurile” (In 14. însă lumea nu îl primeşte nici pe El (In 14.22.26. cf.26. Duhul Sfânt-Paracletul va intenta un proces împotriva lumii. dreptatea (faptul că pretenţia ei la dreptate este falsă.17. Principala sarcină a Duhului Sfânt în Evanghelia după Ioan este de a furniza o anumită înţelepciune harismatică menită să aducă o înţelegere corectă a importanţei revelaţiei istorice în Hristos.tot astfel Paracletul îl va mărturisi şi îl va descoperi.21. 16.26. iar Duhul Sfânt le este dat de către Domnul cel ceresc pentru a prelua transmiterea Evangheliei în tot pământul (In 15. 15.22). (3) Iisus este Marele învăţător (cf.Paracletul ca „Mijlocitor” şi misiunea creştină Ca Cel trimis de Tatăl.). In 14. .16-26) După ce în Ioan 14. 16.13). „Iisus aduce adevărul şi îl face prezent prin venirea Lui în lume.25-26. pe care îl întruchipează şi îl descoperă..

Turner. 6-8). rom. Sfântul Vasile evidenţiază că în paginile Noului Testament. Fiul şi Sfântul Duh (cap. În mod evident. 5). col..161 Deci. editor Daniel G. (. În Ioan 14. ca învăţător şi revelator. După acest principiu. 8 loc (prin) şi hv (în) atunci când vorbeşte despre Tatăl.36 Apostolul a atribuit acele trei expresii unuia şi aceluiaşi subiect.6 avem cele trei prepoziţii diferite în legătură cu Persoanele Sfintei Treimi. rom. Prin urmare. Pavel afirmă că „toate vin de la Tatăl. Reid. ci pentru a face distinctă noţiunea de Tată şi de Fiu. 1 Cor 8. în felul acesta. Duhul Sfânt este şi Paraclet sau Avocat.160 3.8 Apostolul Filip îi cere lui Iisus: „Doamne. Cel conceput în ea este de la Duhul Sfânt. Şi Domnul zice: cel născut de la Duhul. 19). (zice Ioan). 338-340. El este „Duhul misiunii”. folosind expresii diferite pentru Tatăl. pentru că din al Meu (eK tou euoîi) va lua şi vă va vesti” (cap. faptul că Sf. Apostolul Pavel foloseşte prepoziţii diferite nu pentru a sublinia vreo diferenţă de natură. Scriptura foloseşte fără deosebire expresiile ck (din). precum şi aceea că „din plinătatea Lui noi toţi am luat”. ed. nu numai când se vorbeşte despre Dumnezeu.6). De asemenea. în Dicţionarul Noului Testament. p. Textele din Evanghelia după Ioan cap. după ce a vorbit de faptul că Hristos este cap al Bisericii. Fiul şi Duhul Sfânt. prepoziţia 4k („din”) este folosită atât cu privire la Fiul. în Rom 11. Vasile citează Ioan 16. Sf. adică expresia „prin Care” (atribuită exclusiv Fiului de către eretici) se foloseşte (în Scriptură) şi în legătură cu Tatăl. adică Fiului.. 92. În partea a doua a tratatului său (cap. Duhul Sfânt va convinge lumea de aceste lucruri tocmai prin descoperirea adevărului şi prin conştientizarea ucenicilor asupra importanţei acestui adevăr. dacă în 1 Cor 8. (zice îngerul). ar arăta în acelaşi timp deosebirea de natură şi inegalitatea ce există între persoanele Sfintei Treimi. trad.) în multe locuri (expresia) de la care (e£ ou) se referă la Duhul Sfânt: Cel ce seamănă în Duhul. de la Duhul va secera viaţă veşnică (zice Apostolul Pavel). Duh este”. prin Fiul.legătura cu textul din In 16. Iar 160 Vezi: M. art. PG 32. ţine să sublinieze Sf. 2-5). în Sfântul Duh” (cf. Din aceasta cunoaştem că este întru noi. cât şi cu privire la Duhul: „Pentru că şi Domnul zice: Am simţit o putere ieşind din Mine. 161 Sf. În partea I a tratatului (cap. 3. precum şi mijlocul unei cunoaşteri neîntrerupte a prezenţei şi a călăuzirii Tatălui şi a Fiului. ci deseori (în vorbirea curentă) are loc o comunicare reciprocă a sensurilor. arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns”.12-15. Editura Casa Cărţii. B. când o expresie ia locul alteia”. p. 5). în care se arată lucrarea Duhului în favoarea lui Iisus: „Acela Mă va slăvi. de la Duhul care ni s-a dat. a morţii şi învierii Sale. ilustrul Părinte capadocian vorbeşte argumentat scripturistic despre egalitatea Fiului cu Tatăl. Ucenicii îşi vor depune mărturia ca unii cărora Duhul Sfânt L-a revelat pe Iisus şi însemnătatea vieţii.14. M. 14-16 comentate în tratatul Despre Sfântul Duh 3. 2008. Vasile cel Mare.2. 4). Astfel. Vasile. iar expresia „din Care” (atribuită exclusiv Tatălui) se foloseşte şi în legătură cu Fiul şi cu Duhul (cap. Oradea. „Cuvintele se folosesc unele în locul altora. Aceasta în sine constituie mărturia despre Hristos şi. 25 .. Despre Sfântul Duh.1. nu poate fi susţinut sofismul lui Aetius conform căruia „cele deosebite după fire sunt numite diferit şi invers: cele numite diferit sunt deosebite după fire” (p. „Duhul Sfânt în Evanghelii“. Darul Duhului Sfânt după înălţare este mijlocul prin care ucenicul „înţelege” Evanghelia.

înviază. este urcuşul nostru către Dumnezeu prin Fiul”. iar pe cele create le conservă (. luminează. Ibidem. arătând că nu este vorba de a vedea „figura.22: „Tatăl nu judecă pe nimeni. Aduce la existenţă pe cele care nu există. Învăţătura lui Iisus este permanent actualizată în scrisul sf. Prin toate acestea ne conduce la cunoaşterea Tatălui. ci toată judecata a dat-o Fiului”). anagogic. Sf. dezvoltată magistral de celălalt mare capadocian. deci. decât numai prin Mine (In 14.15).9). ca pe slava Fiului unic al Tatălui” (In 1. mai mult chiar. „păstoreşte. acordă (fiecăruia) răsplata cuvenită. Astfel. este înviere a celor căzuţi în moarte prin păcat. la cunoaşterea lui Dumnezeu. marcat de intervenţia Sf. cap. ci să ne ridicăm cu mintea la un sens mai înalt.9). pe care Domnul o dăruieşte celor care au crezut în El. care ţine de esenţa Lui. Ibidem.5-6 avem un episod anterior celui cu Apostolul Filip. progres care se realizează continuu şi ordonat. vindecă. pentru că natura divină este mai presus de orice compoziţie. Ibidem. întradevăr Domnul nostru este calea cea bună. . Acesta.165 În tratat. .162 Apoi. zice. 8. şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea.24). în calitate de judecător drept (cf. „Când Domnul este numit cale.14) către cele care ne lipsesc. Grigorie de Nyssa. 29. „Am contemplat slava Sa. p. se dezvoltă mai apoi bunurile care ne vin de la Tatăl prin ajutorul Fiului. 6. fac cunoscute splendoarea Fiului unic şi egalitatea slavei Sale cu a Tatălui”: „Fiul va veni întru slava Tatălui” (Mc 8. p. cap. iar răstălmăcirea lor eretică atrage condamnarea pentru blasfemie împotriva lui Dumnezeu. nu ştim unde Te duci. „Pentru ca să cinstească pe Fiul după cum cinstesc pe Tatăl” (In 5.14). care trebuie primite ca atare prin credinţă. cum ar fi: „Hristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor 1. esenţă care este asemenea şi egală cu a Fiului.38).163 Ulterior.. Interpretarea vasiliană ne trimite la un sens mai înalt duhovnicesc. revine la sensul cuvintelor: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (In 14. Apostol Toma: „Doamne. p. în acest proces dorim continuu pe cele ce ne stau înainte şi tindem (Filip 3. Le amintim pe scurt: faptul că luminează pe cei din întunericul necunoştinţei.25). 35.18). până când vom ajunge la sfârşitul fericit. 37. Pentru că prin cuvântul cale (trebuie) să înţelegem progresul către desăvârşire.27). nici forma (Tatălui). la Tatăl. este „chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut” (Col 1. cea care duce la ceea ce prin excelenţă este bun. „Dumnezeu Unul-Născut care este în sânul Tatălui” (In 1. 30. comentează Sf. 8. p. adaugă şi alte mărturii care „asemenea unor proclamaţii. ci al Tatălui care 162 163 164 165 166 Ibidem. este considerată identică în Tatăl şi în Fiul”. acestea sunt „proclamaţii” sfinte.). Vasile.”166 Când Iisus zice potrivit firii Sale omeneşti: „Cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu.. şi „pe El L-a pecetluit Dumnezeu Tatăl” (In 6. Sf. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. Vasile le întăreşte cu alte citate.cuvintele Mântuitorului adresate lui Filip ca răspuns: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.164 În Ioan 14. cea fără bifurcări rătăcitoare. Ibidem. nimeni nu vine la Tatăl. ci de vederea bunătăţii Lui. Pentru că. conduce. După cum subliniază Sfântul Vasile cel Mare. „imprimând în El toată fiinţa Sa”. prin săvârşirea faptelor dreptăţii şi prin iluminarea (venită) din cunoaştere.6).. Adevărul şi Viaţa. In 5. Vasile în sensul aplicării ei la viaţa creştină. p. cuprinzând ideea de epectază. să nu luăm acest cuvânt în sensul obişnuit. cap. 34-35. hrăneşte.

col.41-42). iar Duhul gurii lui Dumnezeu (trebuie) înţeles ca fiind Duhul adevărului. cu duhul gurii Lui”. Care de la Tatăl purcede (In 15. adică multe vrednicii. p. se subînţelege prezenţa Sa şi la Parusie şi la judecata finală a lumii: „la vremea aşteptatei celei de a doua venire a Domnului din cer Duhul Sfânt nu va lipsi aşa cum socotesc unii.2).M-a trimis” (In 14.”169 La începutul cuvântării de despărţire de ucenici.24). debutează cu precizarea sensurilor diferitelor denumiri care apar în Sfânta Scriptură pentru Sfântul Duh. Duh drept şi Duh conducător (Ps 50. arată Sf. 74).) Cuvântul trebuie înţeles ca existând de la început cu Dumnezeu (Tatăl).24) sau: „Eu fac aşa precum Mi-a poruncit Tatăl” (In 14. ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (In 14. însă numele Său prin excelenţă este Duhul Sfânt.12-14).. în atmosfera strălucitoare a (vieţii) sfinţilor.13-14) pentru ziua izbăvirii. . 141. După cum Duhul a fost mereu nedespărţit de Iisus în timpul primei Sale veniri. va fi de faţă şi în ziua arătării (Domnului). multe locaşuri sunt (In 14. nemateriale şi simple.p. ci pentru a arăta că voinţa Sa este totdeauna aceeaşi cu a Tatălui. iar de nu. cap.”168 Comentând afirmaţia din Psalmul 32.30).după actele de virtute săvârşite .. De aceea şi Domnul pentru a învăţa pe (femeia) care socotea că Dumnezeu trebuie adorat într-un anume loc. care au păstrat intactă 167 Ibidem. Sfântul Vasile spune: „(. Din contră. 108. „Este numit Duhul lui Dumnezeu. Aşadar.2-3). Vasile atrage atenţia că „El nu se foloseşte de aceste expresii pentru că ar fi lipsit de libertate sau iniţiativă. asemenea înfăţişării unui chip în oglindă”. cei pecetluiţi de Duhul Sfânt (Efes 1. p. Duhul adevărului Care din Tatăl purcede (In 15. Cuvântul care creează şi Duhul care întăreşte. El însuşi fiind Dumnezeu. fiindcă Cel netrupesc este nelimitat (în spaţiu) zice: Dumnezeu este Duh (In 4.26). Cine n-a auzit de bunurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei vrednici. să nu luăm aşa-zisa poruncă drept un ordin emis verbal. 38. care se va da fiecăruia mai bogată şi mai strălucitoare . Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc. partea cea mai extinsă. în altă parte a tratatului va stărui asupra egalităţii dintre Tatăl şi Fiul. p.6: „Cerurile s-au făcut cu Cuvântul Domnului şi toate puterile cereşti.23) şi „Eu şi Tatăl una suntem” (In 10. Domnul îi încredinţează că le pregăteşte loc în împărăţia Sa şi că va reveni la Parusie: „în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. să înţelegem transmiterea voinţei care atemporal porneşte din Tatăl şi trece în Fiul. 55. exprimată în texte care cuprind conjuncţia kocI: „în afară de faptul că prepoziţia auv răstoarnă cu aceeaşi putere ca şi conjuncţia KCtl rătăcirea lui Sabelie. 9. v-aş fi spus.31).şi care este harul Duhului?” 170 Mai departe explică ce se înţelege prin expresia „multe locaşuri”: „La Tatăl. Ibidem. la fel (se va întâmpla şi la învierea morţilor (1 Cor 15. Prin urmare. să înţelegi că există trei (persoane): Domnul care porunceşte.167 3. când fericitul şi singurul Suveran va judeca lumea cu dreptate. 168 169 170 Ibidem. Vasile. După cum o stea se deosebeşte în strălucire de o altă stea. p. col.26). 53. iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine. Acesta este numele (care se dă fiinţei) celei fără de trup. 136. cum este cazul în textele: „Eu şi Tatăl vom veni” (In 14... 36. pe deasupra atestă fără tăgadă comuniunea veşnică şiunitatea fără sfârşit (a persoanelor)” (Ibidem..3. Mă duc să vă gătesc loc. col. stabileşte ca şi aceea deosebirea persoanelor. Prin urmare. Sf. ci să înţelegem (acest cuvânt) într-un mod vrednic de Dumnezeu.Partea a treia a tratatului. încât să nu ştie de coroana drepţilor. Ibidem.

el continuă de fapt tradiţia alexandrină.) în felul acesta se exprimă intimitatea (cu celelalte persoane) şi se păstrează insondabil modul provenienţei (Sale). 152. nicăieri Sf. p.ro/alte-articole/68932-persoana-si-lucrarea-sfantului-duh-in-scrierea-de-spiritu-sancto-a-sfantului-vasile-cel-mare.26). Vasile. şi ca Duh al înţelepciunii. 60. Care zice: Te-am slăvit şi iarăşi Te voi slăvi (In 12. http://www. p.1. PG 32. col..21). 56. (Duhul). după cum (Domnul) a zis despre Sine: Eu Te-am mărit pe pământ. Pr. col. El fiind de aceeaşi slavă cu Tatăl şi cu Fiul. Despre Treime 2.. nu prin naştere ca Fiul. .172 În ce priveşte dogma Sfintei Treimi. bazându-se pe cuvântul: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Paraclet vă va trimite” (In 14. Atanasie cel Mare. Vasile atribuie denumirea de Paraclet şi Mântuitorului Hristos. Numai Duhul îl măreşte pe Iisus după vrednicie. singurul aspect al pnevmatologiei pe care Sf. pe care însă n-o comentează.. 152. l-am săvârşit (In 17. dar blasfemia împotriva Duhului nu se va ierta vouă 171 172 173 174 175 176 177 Ibidem.”177 De remarcat că Sf. înţelegându-se prin tăiere în două veşnică înstrăinare a sufletului de Duhul”. oamenilor. 61. vor fi tăiaţi în două (Mt 24. Vasile nu afirmă purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul (Filioque). Ibidem. A se vedea: Sf. care spune că Duhul de la Tatăl purcede (In 15.16). Care zice: Orice păcat şi lasfemie se va ierta vouă. şi apoi despre Duhul Sfânt ca Duh al lui Hristos: „Duhul Sfânt provine din Dumnezeu (ca Dumnezeu). col. ed. Fiindcă. Sf. Considerând purcederea un mister de nepătruns. care sunt lucrul mâinilor Sale. 56.cea familială este adusă de Duhul. 83. Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. rom. Sf. Ibidem. col. lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac.14). PG 39.”173 Vedem aici originalitatea Sfântului Vasile. Mă va slăvi (In 16.. „locul” în care vor sălăşlui ucenicii se referă la starea de pnevmatizare sau deplina umplere de Duhul Sfânt.crestinortodox. Există o diferenţă cu totul esenţială între slava pe care I-o aduc lui Iisus fiinţele omeneşti. Cât despre cei care au întristat pe Duhul Sfânt cu răutatea faptelor lor şi despre cei care n-au fructificat darul primit. descoperind în măreţia Sa pe Hristos..14).pârga Duhului pe care au primit-o.să zic aşa .171 În concepţia Sf.641 . PG 26.51). încearcă să arate în ce fel Duhul Sfânt provine din Dumnezeu. la fel a zis şi despre Mângâietorul: Acela Mă va slăvi şi din al Meu va lua şi vă va face cunoscut (In 16.565c 580b. Epistola a IV-a către Serapion. ci ca suflare a gurii Sale (. îl slăveşte apoi ca Mângâietor. nu după cum îl slăveşte creatura. care. PG 26.645. ci ca Duh al adevărului. rom. ed. peste multe te voi pune (Mt 25. Ibidem. pe când . Care este „premiul drepţilor”. Didim cel Orb. col. zice (Domnul): El. Despre Sfântul Duh. p. Vasile cel Mare. p. la fel este slăvit şi Duhul. de la ei se va lua harul primit şi se va da altora.438c. Şi după cum Fiul este slăvit de Tatăl.174 De altfel. din însăşi intimitatea Sfintei Treimi: „Slava adusă de rob este slavă adusă (lui Dumnezeu) de creaţie. slugă bună şi credincioasă. Vasile nu-1 discută este purcederea. aceştia sunt cei care vor auzi: Bine. în virtutea comuniunii Sale cu Tatăl şi cu Fiul şi a mărturiei Fiului Unuia-Născut. Epistola I către Serapion. a cărei vagă asemănare este suflarea gurii. şi slava dumnezeiască pe care I-o aduce Duhul. printr-o analogie. Dr. Ion Popescu. p. Vasile vorbeşte mai întâi despre purcederea Duhului din Tatăl.176 „Pentru că. făcând să strălucească adevărul.. 197. 144. sau. Persoana si lucrarea Sfanţului Duh in scrierea “De Spiritu Sancto” a Sfanţului Vasile cel Mare. făcând cunoscută în El bunătatea Paracletului care L-a trimis şi în vrednicia Sa (făcând să strălucească) strălucirea Celui din Care a provenit.4). peste puţine ai fost credincioasă.175 Fidel cuvântului lui Iisus.28).

Vasile.7). ambele. Şi în vechime. Duhul are nume comune cu Tatăl şi cu Fiul în virtutea participării la aceeaşi fire. El a exemplificat însă mai înainte asistenţa Duhului Sfânt în Biserica apostolică. Paracletul ajută comunitatea să pună în practică apelul din 8. Raymond E.47). Astfel. membrii Bisericii trebuie să aibă în vedere credinţa autentică care îi transformă în oameni duhovniceşti. Lor le răspunde direct Sf. Ibidem.40. nu ştie ce face domnul său (In 15. P. sunteţi cu adevărat ucenicii Mei şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera”. care stăteau „pururea împotriva Duhului Sfânt” (Fapte 7. 2007.181 În ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt în Biserică. pentru că acum. În viitor. Paracletul desfăşoară un important rol în interiorul Bisericii. Ed. arată Sf.1). Murphy. Vasile. 12.16. Vasile: „Numeşti pe Duhul rob? Dar robul.11)”. zice Domnul. făcându-se vinovaţi de blasfemie.16). Şi invers. 63. El trebuie să-i conducă pe ucenici.31). p. ca şi ucigaşii lui Ştefan.2: Osebiţi-mi pe Saul şi pe Barnaba pentru lucrul la care i-am chemat. În In 14. Iisus nu le poate spune lor tot ceea ce ei trebuie să ştie. Ibidem. înainte de preamărirea Sa (2. trad.182 Ca să aibă parte de această conducere spirituală. col 160. sfinţenia şi demnitatea împărătească (pornesc) de la Tatăl. Fitzmyer şi R.”178 Ereticii pnevmatomahi considerau Duhul ca pe un instrument al dumnezeirii şi supus acesteia. Dumitru Groşan.31-32: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu. El însuşi spune: Voi ruga pe Tatăl Meu şi alt Paraclet vă va trimite (In 14. înainte de Cincizecime. Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură. sau: „i-a condus (doar) cu nădejde şi nu s-au temut” (Ps 77. Duhul a condus „ca pe oi” poporul prin pustie (Ps 76. amintind mai întâi trimiterea lui Petru la sutaşul Corneliu: Acestea zice Domnul: Coboară-te şi mergi cu ei fără şovăire. p. după cum cunoaşte duhul omului pe cele din om (1 Cor 2. Nici ei nu sunt în măsură să înţeleagă „semnele” Sale. Literatura ioaneică. J. Prin urmare.19).(Mt 12.15).179 Prin venirea în lume a Duhului. bunătatea.26 şi 16. Sf. apoi cuvintele din Fapte 13. spune Sf. 65. 3. credinţa în învierea Domnului şi vederea 178 179 180 181 182 Ibidem.58).33. E. p. „drumul cunoaşterii lui Dumnezeu porneşte de la Duhul cel unul. (trec) prin Fiul cel unul şi ajung la Duhul”. 61. fiindcă Eu i-am trimis (Fapte 10. „Adevărul” la care Paracletul va conduce comunitatea trebuie să aibă aceeaşi semnificaţie pe care acest termen îl are în restul Evangheliei: credinţa în Iisus ca unica revelaţie a lui Dumnezeu şi ca Cel care proclamă cuvintele lui Dumnezeu (de ex. pe când Duhul cunoaşte pe cele ale lui Dumnezeu. sau pe Iosif „ca pe o oaie” l-a condus în Egipt (Ps 79. 180 Duhul Sfânt este numit Paraclet ca şi Fiul Unul-Născut. . 62. în Biserică. Ibidem. arată mai departe. col. voi.20).51). A. 153. ni „se descoperă slava Unuia-Născut şi se face cunoscut Dumnezeu”. p.25-26 şi 16. (trece) prin Fiul cel unul (şi ajunge) la Tatăl cel unul. 8. p. 9. Galaxia Gutenberg. sunt nişte cuvinte care pot fi introduse cu „Acestea zice Duhul Sfânt”.22. Vasile rezumă două versete din In 14.20. Acela vă va aminti şi vă va conduce la tot adevărul”. ca rod al preamăririi Fiului. Brown.12-14. 13.13: „(atunci) când va veni Mângâietorul. Căci numai pe cel dezlumit. col 160. Este vorba de asistenţa Duhului ca un factor esenţial în creşterea Bisericii prin extinderea misiunii creştine la cei dintre neamurile păgâne. 113.

le recunoaşte deja de acum capacitatea de a contempla pe Duhul. Prof. lumea.17)”. Pr. Exact aceleaşi (lucruri) a spus şi despre Duhul: Duhul adevărului. deşi este izvodit dintr-o necesitate practică. îşi dovedeşte perenitatea dincolo de timpul în care a fost scris. Ibidem. ed. dr. Vasile cel Mare este demonstrarea egalităţii Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul. cât şi pe Duhul: „Vorbind despre Sine. datorită necredinţei în înviere. col. p.primul dintre cei trei mari dascăli ai lumii creştine şi ierarhi. egalitate de natură şi de cinstire. http://www. Pornind de la egalitatea în cinste şi mărire a Duhului cu Tatăl şi cu Fiul. care. p. Modul de existenţă al Duhului 183 184 185 Sf. col. Aici numeşte lume pe cei care sunt ataşaţi vieţii materiale şi trupeşti. acelaşi lucru este lucrarea Duhului în sufletul curat. Voi însă îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi (In 14. Numai cei care nu se opresc la cele pământeşti şi se ridică deasupra lor sunt vrednici de darul Duhului Sfânt. lumea nu-L poate primi (pe Duhul) pentru că nu-L vede. voi deja sunteţi curaţi din cauza cuvântului pe care vi l-am vorbit (In 15. De aceea. Curăţia vieţii şi a cugetului îi face în stare să contemple încă din această viaţă Duhul dumnezeiesc şi să se împărtăşească de darurile Sale nestricăcioase: „Omul trupesc. ceea ce înseamnă implicit dumnezeirea Sa. mai degrabă pentru că este afundat ca în noroi în cugetări trupeşti.19). rom. se numeşte duhovnicesc.1-26). nu aveau să vadă cu ochii inimii pe Domnul nostru. Voi. îl cunoaşteţi. Vasile nu a scris comentarii biblice în adevăratul sens al cuvântului.3). 75. Despre Sfântul Duh. Un loc de seamă în acest context îl ocupă nu numai cele nouă omilii la Hexaemeron. Sfântul Vasile ajunge cu demonstraţia sa la egalitatea de natură a Duhului cu Tatăl şi cu Fiul. Sfântul Vasile cel Mare . Aceştia.spirituală cu „ochii inimii” îl fac apt să primească atât pe Hristos. Şi ceea ce este la ochiul sănătos puterea de a vedea. pentru că nu-L vede. după cum ochiul bolnav (nu suportă) raza soarelui. Domnul zice: încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea. Cu toate acestea. adică. Remus Rus. De aceea. PG 32. pe cei care acceptă adevărul numai (dacă îl văd) cu ochii (lor trupeşti). arătând că Duhul este consubstanţial cu Tatăl şi cu Fiul. însă. pe care lumea nu-L poate primi. cele şase zile ale creaţiei (Facere 1. nu este suprinzător că se opreşte cu interes asupra celor mai semnificative texte din cuvântarea de despărţire din Ioan capitolele 14-16. adică oamenii robiţi pornirilor trupeşti.183 Idealul creştin a fost şi este dintotdeauna depăşirea vieţuirii „după trup” sau transformarea omului trupesc în om duhovnicesc: „cel care nu mai trăieşte după trup. zice. Sf. Ideea de bază a acestei lucrări a Sf.de curăţenia vieţii cărora Domnul însuşi dă mărturie . Pentru că.crestinortodox. Însă ucenicilor . ro/vietile-sfintilor/73068-sfantul-vasile-cel-mare-primul-dintre-cei-trei-mari dascali-ai-lumii-crestine-si-ierarhi . nu primesc harul Duhului. 165. de clarificare a doctrinei pnevmatologice pe fondul contestărilor eretice. însă voi Mă vedeţi (In 14.”184 CONCLUZII Spre deosebire de alţi Sfinţi Părinţi. De aceea.185 dar şi acest tratat Despre Sfântul Duh. pentru că locuieşte întru voi (In 14. reprezentând un adevărat expozeu biblic despre închinarea care se cuvine Paracletului. Vasile cel Mare. nici nu-L cunoaşte. Omiliile şi cuvântările sale însumează adevărate comentarii pe marginea unor teme biblice. devine al lui Dumnezeu şi se face asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu. nu poate să privească spre lumina spirituală a adevărului.17)”. 180. zice. 69. în care Domnul făgăduieşte venirea unui „alt Mângâietor”. ci condus de Duhul lui Dumnezeu. fiindcă nu are cugetul exersat cu contemplarea sau.

Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. căci nu va vorbi de la Sine. El fiind de aceeaşi slavă cu Tatăl şi cu Fiul. In 15. pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl. nicăieri Sf.31: Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. vă va călăuzi la tot adevărul. Iar când va veni Acela. Duhul Adevărului. În schimb.24: Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele.19: Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea. care spune că Duhul de la Tatăl purcede (In 15. pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. pentru că nu-L vede. Acela Mă va slăvi. *** In 14. 14. Adevărul şi Viaţa.este prezentat de Sfântul Vasile ca „suflare a gurii lui Dumnezeu” (cf. v-aş fi spus. nu ştim unde Te duci. 15. Sf. Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. Vasile evidenţiază modul în care El o conduce la „tot adevărul” lui Hristos. Sculaţi-vă. pe Care-L va trimite Tatăl. Reflecţiile Sfântului Vasile cel Mare despre persoana şi iconomia Duhului sunt de o maximă actualitate datorită interesului său deosebit de a demonstra.26. ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.6). Care de la Tatăl purcede. Iar când va veni Mângâietorul. arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns. Acela va mărturisi despre Mine.17). voi însă Mă veţi vedea. că rămâne la voi şi în voi va fi! 14. 14. 14.2-3: În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. nici nu-L cunoaşte. pe Care lumea nu poate să-L primească. aşa cum au fost Sfinţii Apostoli (In 15. iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine.8-9: Filip I-a zis: Doamne.25-26: Acestea vi le-am spus. . În ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt în Biserică. Dar Mângâietorul. voi îl cunoaşteţi. dar acum nu puteţi să le purtaţi. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? 14. Duhul Adevărului. pentru cuvântul pe care vi l-am spus.3 şi 14. 14. Fidel cuvântului lui Iisus.16-17: Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac. arătând totodată că aceasta rămâne totuşi o taină de nepătruns.3: Acum voi sunteţi curaţi.12-14: încă multe am a vă spune. necesitatea ca şi omul să vieţuiască după învăţăturile Sfintei Scripturi şi. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc. fiind cu voi. Vasile nu afirmă purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul (Filioque). Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu.5-6: Toma i-a zis: Doamne. el arată foarte clar că numai Duhul îl măreşte pe Iisus după vrednicie. paralel cu teologia cea mai înaltă despre relaţiile intratreimice. In 16. în deschiderea lui faţă de semeni. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Duhul Sfânt. „structura supremei iubiri”. ci al Tatălui care M-a trimis. să cultive comuniunea de iubire după modelul comuniunii Sfintei Treimi. Mă duc să vă gătesc loc. 14. prin aceea că sălăşluieşte tainic în cei curăţiţi de păcate. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut. în numele Meu. ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. să mergem de aici. Psalmul 32. Duhul Adevărului. Iar de nu. şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea.26).

din dragoste faţă de aproapele şi fără a fi înrolaţi oficial în serviciul Bisericii. vechilor modalităţi de organizare şi de întreţinere a activităţilor sociale li s-au adăugat. specifice filantropiei creştine au fost agapele. 602-604. 26-31. întemniţaţii. duminica. obişnuia să le depună în acea „cutie a milei” („gazofilachium” sau „corvana”). nr. VASILE CEL MARE. străinii. 3-4. şi un „personal” anume instituit. 31-46). fiind împuterniciţi de către episcopi cu administrarea şi distribuirea bunurilor adunate. Biserica şi asistenţa socială. în general. Coman. Idem. Folosirea în comun a mijloacelor de trai. an. în rev. destinată celor năpăstuiţi. 26-27. 26-28). iar aici. „filantropia”. alte daruri erau împărţite de către diaconi săracilor. „Studii Teologice”. proporţional cu mijloacele materiale de care dispunea. aduse de credincioşi la altar pentru săvârşirea Sfintei Euharistii. fiecare membru al comunităţii se punea în slujba tuturor. Dacă în grija acestora cădeau.186 Oricum. 1953. nu se poate vorbi despre o asistenţă socială propriu-zisă. Univ. a constituit. persoanele de parte bărbătească. nr. de la comuniunea bunurilor materiale. statornicindu-se astfel raportul originar dintre oameni: egalitatea.187 Alături de agape. Dr. diaconiţele – văduve vârstnice. cu o viaţă morală ireproşabilă – erau cele care asistau. Caracteristică fundamentală a credinţei creştine. sclavii. 9. tot forme ale milosteniei obşteşti au fost considerate atât ofrandele. 12-20. în rev. văduvele şi orfanii. plecând de la concepţia Bisericii primare că „omul cel nou” este cetăţean al Ierusalimului ceresc. săraci fiind. De aceea. atâta timp cât locuinţa fiecărui creştin acoperea. 9-10.PE URMELE SF.189 După anul 313. 1951. în perioada apostolică şi post-apostolică. Bucureşti. îndeplineau activităţi caritabile asemănătoare. Ofrandele reprezintă darurile de pâine. încă dintru început. Doctrina şi organizarea în primele şase secole. din conştiinţa că acelaşi Dumnezeu. Ceea ce prisosea era pus de o parte pentru întreţinerea slujitorilor bisericilor. „Studii Teologice”. 223-224. după care vor fi cercetate şi apreciate faptele tuturor la dreapta Judecată (Matei 25. aceste necesităţi. bolnavi. grija pentru cei săraci. Bucureşti. ASPECTE ALE FILANTROPIEI CREŞTINE ÎN EPISCOPIA CARANSEBEŞULUI (1994-2009) Lect. Darurile aduse cu această ocazie aveau menirea să egalizeze deosebirea dintre surplus şi lipsă. care. Doar cei ce refuzau să muncească şi cei ce duceau o viaţă imorală erau excluşi. Filantropia creştină. Creştinismul şi bunurile materiale după Sfinţii Părinţi. 3-4. „Ortodoxia”. nici de orfelinate şi azile. străini. Bucureşti. Diferit. miere etc. indisolubil legate de săvârşirea Tainei Sfântei Euharistii. „diaconia” sau „caritatea” reprezintă transpunerea în practică a poruncii Mântuitorului: „Cel ce vrea să fie întâiul între voi să slujească tuturor. doar un simplu călător. Iaşi. femeile sărace şi bolnave. cât şi colectele. 2001. Instituţiile de asistenţă socială în Biserica veche. „Daţi-le voi să mănânce!” Filantropia creştină . Liviu Stan. p. Învăţătura creştină despre bunurile economice. vârstnici. infirmii şi bolnavii. „Studii Teologice”. la domiciliu. 3. Bucureşti. bătrânii. pentru a-l ridica din suferinţă. 5. văduve şi orfani. diaconia particulară suplinind cu succes formele instituţionalizate ale acesteia de mai târziu. precum şi familiile celor care se învredniceau să primească cununa muceniciei. De aceea. în Biserica primară nu era nevoie nici de case de oaspeţi. treptat. bogaţii îşi puneau averile la dispoziţia tuturor. Soare. an. p. 1949. an.istorie şi spiritualitate. în rev. criteriu principal enunţat chiar de Mântuitorul. până la primirea cununii muceniciei. se îngrijeşte şi de cel sărac. prizonierii. colectele constau în bani şi obiecte de mare preţ. an. Consideraţii generale. Bucureşti. În epoca primară. 1948. p. Exista. p. De aceea. nr. ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20. vin. după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească. Care le-a dăruit lor toate. fireşte. 1. refugiaţii. trăiau din aceste ofrande. daruri pe care fiecare credincios. 157-158. Destinatarii acestora erau săracii. Florin DOBREI 1. Ion Vicovan. pe pământ. 99. p. forme instituţionalizate. Idem. Gheorghe I. în totalitate. o grijă permanentă a Bisericii. 1. consacrat acestor slujiri. persoane particulare care. nr. menite să asigure acoperirea unei palete de necesităţi cât mai largi. diaconii aveau datoria de-a se informa de nevoile tuturor. 187 188 189 . 1957. Astfel. p. în rev. acele mese cultice zilnice. Pe lângă 186 Ioan Gh. văduvele şi orfanii.188 Cu toate acestea. Acestora li s-au adăugat fraţii şi surorile de caritate.

I. legatele şi donaţiile (testarea. au luat fiinţă acum numeroase instituţii de binefacere. Soare. 91-92. Paul Allard. Mănăstirea Dervent.108. 58-66. potrivit căruia Biserica putea deţine legal proprietăţi. 38. 441-455. II-e édition. Atitudinea practică a Sfinţilor Trei Ierarhi. călătorii adăpostire.000 de monahi. 31. „Sfântul Vasile cel Mare”. Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare (introd. L. leagăne pentru copii (brefotrofii). Coman. Soare. Cayré. Tixeront. În Egipt spre exemplu. Berthold Altaner. op. permanenta constantă a activităţii lui a constituit-o grija faţă de cei săraci. Bucureşti. 102-118. Acest lucru a fost posibil datorită fondurilor substanţiale de care beneficiau. Bucureşti. la vol. Dacă la început pentru primirea străinilor şi neputincioşilor era folosită însăşi locuinţa episcopului. 335-403.192 2. un personal calificat (doctori. p. Antonie Plămădeală. oferită în mod liber lui Dumnezeu). Sfântul Vasile cel Mare. Astfel. Saint Basile. Sibiu. p. cit.. Paris. Soare. an. care adăposteau în ele până la 10. p. Jean Rivière. p. orfelinate (orfanotrofii). „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”. p. combătând grava decadenţă morală a societăţii în care trăia. Popescu. „Glasul Bisericii”. făceau legătura între treptele preoţeşti. a II-a. Histoire et doctrine des Péres et Docteurs de L’Église. zeciuiala (acea cotă parte din recolta sau din produsul muncii unui om. tome I. op. chivernisirea acesteia a revenit economilor. ajutându-i pe episcopi în exercitarea acţiunilor cu caracter caritativ. Patrologie. I. la 1600 de ani de la moartea sa.. Dumitru Fecioru. Sfinţii Trei Ierarhi în slujba Bisericii. sub formă de pavilioane. 459-468. cit. 1986. Biserica 192 193 slujitoare. Gh. respectiv cedarea parţială sau integrală a averii în scopuri exclusiv filantropice). Scrieri”. col. 32-33. aziluri (gherontocomii). 70. La 1600 de ani de la trecerea sa către Domnul. bolnavii găseau tămăduire. Despre viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare. oameni de serviciu). 75-87. première partie. Paris. p. Acestor aşezăminte filantropice li s-au adăugat şi o serie de asociaţii sau corporaţii caritabile. prin canonul 38 apostolic s-a rânduit ca episcopul să fie administratorul întregii averi bisericeşti. 1979. cit. Vasile cel Mare – organizator al asistenţei sociale. p. 7-33 etc. p. Vicovan. se poate spune că întreaga sa viaţă nu a fost altceva decât o 190 Gh. op. cit. p. Nestor Vornicescu. cit. 1999. Din chiar momentul apariţiei lor. în viaţa de zi cu zi. nr. uşurarea suferinţelor celor bolnavi. an. un astfel de aşezământ social purta numele de Henodochion. după numărul şi felul serviciilor de asistenţă socială administrate: case pentru săraci (ptohotrofii). p.191 În această filantropie practică. 222-227. Basile (Saint). 1931. un rol deosebit a revenit mănăstirilor. în „Dictionnaire de Théologie Catholique”. p. Ulterior. gata să răspundă oricăror solicitări.. op. 1938. Şi în privinţa personalului însărcinat cu gestionarea acestora au survenit modificări. J. op. arhiprezbiterii şi arhidiaconii. 24-50. Partea întâi). p. 1-3. Din acest trunchi al milosteniei creştine s-au dezvoltat apoi numeroase ramuri. Sfinţi şi Părinţi ai Bisericii. Viorel Ioniţă.. de care putea apoi dispune în mod liber. p. 194 . op. 1986. Bucureşti. 1936. Bucureşti. Dumitru Călugăr. „Ortodoxia”. 1925. Paris. 1920. 1979. nr. p. ed. 1952. 179-185. p. infirmieri. brancardieri. tome II. Stan. spitale pentru bolnavii incurabili (arghirocomii). de muncă şi de caritate. „Sfântul Vasile cel Mare. 16-27. 93-99. Coman. Viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare. Paris. F. Craiova. I. case pentru fecioare (partenocomii). ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Cum baza materială era asigurată. veniturile unor mănăstiri mari. 5-6. rânduiţi de ierarhi şi sprijiniţi în activitatea lor de către diaconi. vol. erau destinate exclusiv diaconiei creştine. 17. spitale (nosocomii). 92-106. Freiburg. în rev. case pentru orbi (tyflocomii). obţinute din donaţii şi legaţii. cit.ofrandele şi colectele secolelor anterioare au fost instituite acum pârga (primul rod al recoltelor. din pricina solicitărilor crescânde. Teodor M. „filantropul” prin excelenţă al timpului său a fost considerat episcopul Vasile cel Mare al Cezareei Capadociei (370-379). G. Sf. La dispoziţia celor găzduiţi în acesta se afla. évêque de Césarée.194 Astfel. p. I. Précis de Patrologie. Vicovan. I. Idem. an.193 Dacă prin predicile sale a luat atitudine faţă de nedreptăţile sociale ale timpului. 34-35. cimitire pentru săraci (xenotafii) etc. I. Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare.. în permanenţă. Précis de Patrologie. de ele beneficiind toţi cei aflaţi în nevoi. Bucureşti. p. 1923. Ioan Gh. „Biserica Ortodoxă Română”. nr. acestea s-au dovedit a fi veritabile instituţii de binefacere. Astfel. 1980.190 În perioada constantiniană a fost introdus în Imperiul Roman principiul proprietăţii ecleziastice. mai târziu. fie la ridicarea unor clădiri destinate special acestui scop. 1. 59-67. case pentru văduve (ghirocomii). 111-114. Idem. s-a recurs fie la adosarea unor dependinţe la reşedinţa chiriarhilor. Dintre toţi Sfinţii Părinţi. în col. în rev. 70-72. 67-69. în rev. la care se adăugau ofrandele şi produsele provenite din munca monahilor. 1979. Patrologia.. Sibiu. ipodiaconi şi diaconiţe. în rev. ca cea a groparilor (copiatae/vespillones). toate gravitând în jurul ospitalităţii specific creştine. iar orfanii educaţie şi îngrijire. p. aziluri pentru invalizi (lobotrofii). 151-152. p. 162. cei întristaţi mângâiere. 107-111. în vol. sanitarilor (parabolanes) ori a meşteşugarilor. adus la biserică spre folosinţa săracilor). 191 Gh. adevărate şcoli de rugăciune. supraveghetori. Alte două categorii nou apărute.

tezaurul comun al tuturor. monumentul evlaviei. Bucureşti. 538-541. an. ci. cât mai degrabă urâţi. a pus bazele celui mai mare complex filantropic din Antichitatea creştină. 1985. Personalitatea morală a Sfântului Vasile cel Mare. 87. din case. 206-237. şi în vreme ce alţii se îngrijeau de bucătari meşteri şi mese îmbelşugate. p. fiecare având o destinaţie precisă: reşedinţa marelui Vasile. „Biserica Ortodoxă Română”. Popa. în rev. Pagini celebre din activitatea de păstor a Sfântului Vasile cel Mare. 5-6. Ion D. Probleme morale în opera Sfântului Vasile. Bucureşti. Sorin Cosma. Apoi el nu se purta într-un fel în oraş şi altul în ţară sau prin împrejurimi. Învăţăminte morale şi sociale în opera şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare. 1. Iaşi. al tuturor. În jurul bisericii. 292. 1971. prin neomenia ce-am arătat-o faţă de dânşii. la circa trei sute de kilometri sud-est de Ankara). Timişoara. 22. 5-6. edificiile erau despărţite prin grădini. p. Vasiliada sau instituţia de binefacere a Sfântului Vasile cel Mare. finalizat în 374. nr. 233-234. V. Vasile n-avea altă grijă decât de vindecarea bolnavilor şi a rănilor şi imita pe Hristos. se depun în el chiar unele din cele de neapărată trebuinţă.. care asigurau o bună parte din întreţinerea tuturor. 1-3. col. an. în liniştea unei văi de la poalele muntelui Argé. 77. op. 1979. 51-75. 23. 88-94. fiind oameni. el impunea tuturor conducătorilor poporului una şi aceeaşi purtare. Grigorie de Nazianz este cât se poate de sugestivă: „Ieşi puţin afară din oraş şi priveşte acel nou oraş. 81-82. Ioniţă. op. 2. bieţi oameni cunoscuţi mai degrabă după nume. care nu numai cu vorba. în rev. Vătămanu. „Mitropolia Ardealului”. brancardierilor. În imediata apropiere se găseau grajdurile. nr. Idei morale şi sociale în „Comentarul la Psalmi” al Sfântului Vasile cel Mare. 33. cit. „Studii Teologice”. an. cit. în vol. clădirile destinate diverselor ordine ale clerului. era un adevărat oraş al binefacerii. 23. arhiepiscopul Kesariei Kapadokiei (329-379). Gh. decât după figură. 1980. în rev. fiind situat în afara Cezareei (astăzi localitatea turcă Kayseri. în rev. în rev. p. dar care n-au adus alt folos celor ce l-au zidit. Ochii noştri sunt scutiţi acum de priveliştea tristă şi plină de înduioşare a oamenilor morţi înainte de moarte. p. Idei moral-sociale în opera Sfinţilor Trei Ierarhi. 50-72. Bucureşti. decât doar puţină glorie? După părerea mea. 70-73. p. 479-501. an. neatinse de pizmă şi scutite de stricare prin învechire. nr. p. 10. p. erau dispuse toate celelalte clădiri. 1974.195 Complexul. singurul cap al nostru. Bucureşti. pe care lumea le admiră şi despre care ne vorbeşte istoria. 38. din mijlocul celor mai iubiţi ai lor. în cinstea întemeietorului său: Vasiliada. nr. p. de la băi. în rev. din îndemnul lui Vasile. Idem. Ideile sociale în operele Sfinţilor Trei Ierarhi. nr. p. Teodor Bodogae. din care cauză erau alungaţi din oraşe. P. apartamentele rezervate guvernatorului provinciei.. Adrian Botoşăneanul. 1979. 1898. 327. În comparaţie cu acest edificiu. în care se adună nu numai prisosurile bogaţilor.. 284-311. „Cuvântarea XLIII”. cel dintâi aşezământ de asistenţă socială şi sanitară. „Biserica Ortodoxă Română”. 1979. Nicolae Vătămanu. Antonie Plămădeală. în rev. Predica Sfântului Vasile cel Mare la vreme de foamete şi secetă. 306.. Bucureşti. 305. nr.196 Descrierea pe care i-o face Sf. „Studii Teologice”. 1-4. Aspecte ale vieţii sociale oglindite în opera Sfântului Vasile cel Mare. care acum nu mai există. adică cu multe din membrele corpului lor moarte. cit. p. N. în rev. 336-337. „Mitropolia Banatului”. 3-4. 24. Bucureşti. 1962. iar ca episcop. op. 3-4. 1980. nr. nr. op. în rev. p. în rev. Irineu Pop. 1956. priveşte locaşul în care boala se suferă cu răbdare. supranumit. să nu dispreţuim pe oamenii aceştia şi să nu necinstim pe Hristos. „Glasul Bisericii”.1969. Sfântul Vasile cel Mare . p. an.197 „Glasul Bisericii”. dacă le-a mai rămas măcar vocea! Şi Vasile este acela care ne-a convins pe toţi că. atelierele şi şcolile de artă şi meserii rezervate orfanilor şi fecioarelor. Sfântul Vasile. nr. minune mai mare nu este decât calea ce duce la cer. 10. 1959. p. an. Bucureşti. în vol. 55. Vasile Prescure. azilul bătrânilor. p. an. p. 1-2. 280-286. „Studii Teologice”. an. „Studii Teologice”. Bucureşti. Aspecte sociale în predica Sfântului Vasile cel Mare. „Glasul Bisericii”. p. I. în anul 369. ce însemnătate pot avea pentru noi: Teba. ci şi cu fapta a vindecat lepra”. care cântă melodii ce-ţi sfâşie inima. anume: dragostea şi mărinimia faţă de cei nenorociţi. Mihai Georgescu. 1-2. din piaţă. spitalul şi leprozeria. 1973. locuinţele medicilor. Bucureşti. cit. 7-8. Idei sociale în opera Sfântului Vasile cel Mare. 1979. în rev. Bucureşti. Nicolae Buzescu. 14. 1600 de la înfiinţarea Vasiliadei. în rev. p. cavoul lui Mausol din Caria.predicatorul milosteniei. „Studii Teologice”. an. dimpotrivă. nu-i mai vedem în cete sau grupaţi în tabere. 3-4. infirmierilor şi a oamenilor de serviciu. Soare. Constantin Duţu. de trăsuri elegante şi de îmbrăcăminte cât mai luxoasă şi mai moale. 31. de slujire a aproapelui: în tinereţe şi-a împărţit toată averea oropsiţilor. p. „Sfântul Vasile cel Mare”. piramidele. nu atât compătimiţi pentru boală. 460-478.transpunere fidelă în faptă a poruncii Mântuitorului. 195 196 197 Iosif Naniescu. Ioan Zăgrean. Bucureşti. nr. nr. an. Samir Gholam. pentru că acolo sunt ferite de molii şi apărate de hoţi. staulele şi grădinile cultivate. ca preot a dat hrană celor flămânzi în timpul unei cumplite secete. Allard. Colosul de aramă (din Rodos) sau templele cele mari şi frumoase care acum nu mai există şi multe altele. de prăjituri şi tot felul de capodopere gastronomice. „Sfântul Vasile cel Mare”. 15. casele de oaspeţi pentru călători. Sibiu. Sf. Bucureşti. an. an. an. 1958. nr. 317-326. necesare activităţii preoţilor în vremea noastră. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”. nucleul acestui aşezământ. p. Bucureşti. Apologia sau cuvântarea în care arată motivele care l-au îndemnat să fugă de preoţie . Grigorie de Nazianz. nişte bieţi artişti. cu cele 7 porţi ale sale sau Teba din Egipt. nr. dar. zidurile Babilonului cele mari şi frumoase. 1444. 32.

Nu se cunoaşte însă nici cine a condus-o şi nici cât timp a mai dăinuit. p. Horaiţa. La reconstrucţia orăşelului actual Kayseri. Nicolae Donos). III. Slatina. I.201 De aceea se consideră că. 499. Târgovişte. s-a folosit. mici „Vasiliade” s-au răspândit însă pretutindeni.199 3. Soare. soldaţi ori înalţi demnitari. II. I.. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vătămanu. Iaşi. Enumerarea câtorva instituţii filantropice din Ţara Românească şi Moldova. în opera de actualizare a poruncii divine a iubirii jertfelnice faţă de aproapele. iar văduva Fabiola un aşezământ similar la Roma. Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000. Cultură. Hurezi. deşi sursele documentare ale timpului nu o menţionează în mod expres. Văratec. a autorităţilor. Slatina. 2008 passim. politice şi religioase. material litic recuperat de la ruinele vechiului complex vasilian. respectiv Putna. p. cit. p. Ţigăneşti şi Cernica. abia după anul 1865. respectiv „Sf. la jumătatea secolului al XIX-lea. Gârlaşi din Buzău. cit. Galaţi. ospiciile de la „Sf. desigur. în Transilvania şi Banat. Marcian. a naufragiaţilor şi a sclavilor. N. t. contribuind la săturarea flămânzilor. 2004. Naţiune. la oblojirea rănilor celor bolnavi. încă dintru început.La numai zece ani de la înfiinţare. azilele pentru săraci de la Măţău şi Târgovişte. Ecaterina” din Bucureşti şi. În ceea ce priveşte vestul ţării.. prototip al instituţiilor medico-sociale moderne de mai târziu. episcopiilor şi aşezămintelor monahale răsăritene. de tipul celei extracarpatice. marele econom al Bisericii din Constantinopol. Iaşi şi Focşani. Se crede că a fost distrusă fie de către nenumăratele cutremure de pământ sau de erupţia vulcanului Argé. fie de nesfârşitele valuri de migratori. Partoş. Mrăcunea. Râşca. vol. aflate. în anul 375. a trecut la cele veşnice. vol. Vătămanu.. p. Spiridon” din Iaşi. în sfârşit. este elocventă: bolniţele mănăstirilor Vodiţa. p. Bernardakis. cit. Gallicanus la Ostia ori Childebert la Lungdunum. I. Bistriţa. op. Pantelimon”. I. bogaţi şi săraci. 483-484 şi vol. op. p. Mircea Păcurariu. Bârlad. Agapia etc. în pofida minuţioaselor cercetări întreprinse de arheologul francez Charles Texier. Obedeanu din Craiova. tocmai peste vechea „Vasiliadă”. şi-a donat toate bunurile în vederea înfiinţării altui „Henodochion”.. Cozia. Galata şi Golia. Călugăra. Urmând pildei Sfântului Vasile cel Mare. 16. „părintele” vastului ansamblu filantropic. ierarhii Bisericii Ortodoxe Române s-au implicat. cu caracter instituţionalizat. Bucureşti. precum şi centrele cultural-bisericeşti Caransebeş. Dragomirna. cit. . frăţiile cioclilor din Bucureşti. respectiv „Seminarul orfanilor de război” din Câmpulung Muscel. ţărani. N. Alexandru Moraru. Brâncoveni. la întreţinerea văduvelor şi a bătrânilor. Biserică. din pricina dublei silnicii. la primirea străinilor. Sfântul Grigorie cel Mare în Sicilia şi în Sardinia.. o dată cu înfiinţarea Episcopiei Caransebeşului. Câmpulung Muscel. 593-594. op. la fel au procedat şi Sfântul Ioan cel Milostiv la Alexandria şi în Cipru. la creşterea orfanilor. p.198 Din a doua jumătate a secolului al IV-lea. Huşi. Târgu Ocna şi Focşani.. a întemniţaţilor. Tismana. acţiuni punctuale. Cu toate acestea. Vârşeţ şi Timişoara – au desfăşurat. Lugoj. 309. breslele din Bucureşti şi Câmpulung Muscel. nu a mai fost descoperit niciun vestigiu ale măreţelor construcţii de odinioară. Todireni. Vineri” şi Sărindar din Bucureşti. Secu. totuşi Biserica nu a putut face rabat de la misiunea sa socială. Bodogae. nu s-a putut desfăşura o activitate filantropică propriu-zisă. p. cit. până în secolul al XX-lea. 186-187. Adam. Pătrăuţi. vol. Cebza etc. Dragomirna. un spital cu 300 de paturi pentru ciumaţi. Vicovan. cu caracter caritativ. Repere ale slujirii creştine în vechea Episcopie Ortodoxă Română a Caransebeşului (1865-1949). ospătăriile comunale şi Asociaţia „Sf.. casele de orfani de la „Domniţa Bălaşa” şi de la mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti. III. 183-184. Clerici şi mireni. 79-80.200 Diferit. spitalele Colţea. Râmnicu Vâlcea. 2006. 198 199 200 201 şi „Elogiul Sfântului Vasile” (trad. porţile „Vasiliadei” au rămas deschise. p. 193-194. 1931. Gh. a III-a. la ajutorarea prizonierilor. pe tot parcursul secolelor XIV-XIX. Sfântul Efrem Sirul a clădit la Edessa. Diaconia creştină în trecutul Bisericii Ortodoxe Române. De aceea. „Precista Mare” din Roman. „Sf. potrivit istoricului grec G. mănăstirile şi parohiile mai însemnate – pentru spaţiul bănăţean trebuie avute în vedere mănăstirile Săraca. 2006. de la „Madona Dudu” din Craiova şi de la mănăstirile moldoveneşti Neamţ. sub îndrumarea directă a mitropoliilor. În pofida acestor condiţii istorice vitrege. inerente oricărei pastoraţii creştine autentice. suprapus. Târgu Neamţ. Sadova. toţi au întins o mână de ajutor. ed. T. Tot în spirit vasilian. xenoanele (case pentru străini) din Simidreni şi FlămânzeştiArgeş. 308-310. op. Dudeşti şi „Filantropia” din Bucureşti. cu siguranţă. op.

Cornel Corneanu. Al. de asemenea. coordonate. în anul 1868.. în rev. 90. de către comitetele protocolare. de organizare. Bucureşti. Ioan Popasu (1865-1889). 153. Nicolae CorIbidem. abonamentele la unele dintre revistele timpului. Instaurarea regimului comunist în România.206 Cu binecuvântarea altui întâi-stătător ortodox. o existenţă efemeră. pentru sprijinirea văduvelor. nici apelurile mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului (1920-1955). În aceeaşi perioadă. membrii acesteia colectau şi o sumă de bani. cit.208 Cu siguranţă. la nivelul fiecărei parohii. Timişoara. 3. probabil.). în fiecare an. Bona. În timpul numeroaselor sale vizite la spitalele din Caransebeş. „Reuniunea oficianţilor” (Beamtenverein) dăruia „Casei bisericeşti”. p. 150. Caransebeş. P. op. a II-a. 1940-1947). acelaşi chiriarh bănăţean i-a alinat sufleteşte pe cei suferinzi. a avut. 1934. basarabeni şi ardeleni din timpul prigoanei sovietice şi horthyste ori pentru credincioşii moldoveni (afectaţi de marea foamete din 1946). în timpul arhipăstoririi sale. p. op. între 20 şi 40 de coroane pe seama copiilor săraci de la şcoala confesională ortodoxă din Caransebeş. 235. între ţelurile sale numărându-se şi acela al ajutorării văduvelor şi orfanilor dascălilor români din învăţământul confesional ortodox. p. p. în „Calendarul Românului”.. în fiecare an. P.209 Impus samavolnic în România. 92-93. a unor ample colecte pentru răniţii şi urmaşii celor căzuţi pe front. începând cu anul 1948. la iniţiativa medicului Constantin Popasu s-a creat un alt „fond de ajutorare”) şi „Crucea Roşie”. a Institutului Teologic şi Pedagogic şi cu bibliografiile celor care au lucrat în aceste instituţii (reedit. cit. pentru refugiaţii bucovineni. nu au rămas fără ecou. formate din 12-20 de persoane. succesorul său. la nivelul întregii Arhidieceze.204 Sub urmaşul său. cu filiale în Caransebeş. Implicare în acest sector al diaconiei creştine avea. a Episcopiei. Moraru. Veniamin Nistor (1941-1949).211 În Episcopia Caransebeşului. a luat fiinţă „Reuniunea învăţătorilor români de la şcoalele capitale şi elementare din dieceza dreptmăritoare răsăriteană a Caransebeşului”. prin circularele sale. denumirea acestuia a fost schimbată în „Fondul milelor”. 178.. 79.acestor demersuri filantropice li s-a conferit o formă organizată. Monografia oraşului Caransebeş împreună cu monografiile bisericilor. 202 Cornel Cornea203 204 205 206 207 208 209 210 211 nu.202 Episcopul Nicolae Popea (1889-1908) a pus bazele unui „Fond preoţesc pentru ajutorarea văduvelor şi a orfanilor”. Iosif Bălan. 1946. Caransebeş. Al. p. nr. în anul 1938. în urma fraudării alegerilor din 1946 şi a abdicării forţate a regelui Mihai I (1927-1930. P. p. 598. cit.205 În paralel. . câte o masă gratuită săracilor din majoritatea localităţilor bănăţene. Bona. desfiinţată la 5 februarie 1949 – de la acea dată. Petru Bona. Bona. diversificându-i-se acum şi destinaţiile filantropice: invalizi. cit. pe larg. a fost reiniţiat acel fond caritativ. episcopul Caransebeşului. achitându-le. op. op. p. Astfel. p. Iosif Traian Bădescu (19201933).210 În aceste condiţii. nean. bogata operă filantropică de odinioară s-a redus la acţiuni individuale. sinistraţi etc.203 În timpul ierarhului Miron Cristea (1909-1919). a reuşit să pună bazele unui „Fond de binefacere”. 597-598. cu o clădire proprie207. 7-8. regimul comunist ateu a interzis Bisericii.. cit. săraci. 175. Apoi. 2006. societatea misionară „Oastea Domnului” oferea. ed. destinat ajutorării văduvelor şi orfanilor. „Fundaţia Curescu” din Caransebeş a înfiinţat un azil pentru săraci. răniţilor şi orfanilor. p. Gheorghe Onişoru. viitorul patriarh al României întregite. începând cu 1889. Episcopul Ioan Popasu (V). op. la Caransebeş. p. 189. cu sprijinul celui dintâi arhipăstor român. destinată îngropării celor fără niciun venit. orice activitate instituţionalizată cu caracter social. Lugoj şi Băile Herculane. Oraviţa. dotat. an. Andrei Ghidiu. Lugoj şi în satele mai mari. Timişoara. Iosif Traian Bădescu. 1940. acţiuni cu caracter filantropic au întreprins şi societăţile „Ioan Popasu” (în 1895.. Monografia Eparhiei Caransebeş. A se vedea. Deşi a păstorit în anii grei ai războiului. din bani proprii. Dr. „Altarul Banatului”. 2000. În plus. din pricina izbucnirii celei de-a doua conflagraţii mondiale. Vasile Lăzărescu (1933-1941). Moraru. îi îndemna pe toţi preoţii aflaţi sub jurisdicţia sa ca. 219. 97. 2002. să iniţieze un „Fond al milelor”. şi „Societatea Femeilor Ortodoxe”. în fiecare parohie. Episcopia Caransebeşului. Caransebeş. Contribuţii istorice. p.

lect.. coroborate cu cu problemele de ordin economic. acţiunile întreprinse de către Sectorul social-misionar cunoscând astfel o amplă diversificare. Laurenţiu Streza (1996-2005).213 Şi în Episcopia reînfiinţată a Caransebeşului. Al. s-au iniţiat o multitudine de programe şi proiecte cu conţinut filantropic: asigurarea sprijinului material şi spiritual pentru persoanele aflate în dificultate (orfani. respectiv „Societatea Femeilor Ortodoxe” şi Asociaţia „Ioan Popasu” din Caransebeş ş. se consemnau şi activităţi cu caracter filantropic întreprinse de „Societatea femeilor creştine” ori de către preoţii rânduiţi pe lângă centrele spitaliceşti ale judeţului. Organizaţia „Pentru Fiecare Copil o Familie”. consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului. au constituit tot atâtea piedici în refacerea acelei opere filantropice autentic-bisericeşti din veacurile anterioare. lucrurile au urmat un „făgaş” similar. un responsabil cu activitatea socială în eparhie. Prof. Daniel Alic. Cu toate acestea. Nicolae Cătălin Mirişan (2004-2006). inspector pe probleme de asistenţă socială (1999-2002). actualul mitropolit al Ardealului. I. din 1 noiembrie 1999. Din păcate. dat fiind faptul că unele centre industriale şi miniere ale judeţului Caraş-Severin. op. Moraru. extinsă la nivelul majorităţii structurilor (arhi)diecezane ale Bisericii Ortodoxe Române. Prezentarea succintă 212 213 214 215 P. titulari fiind diac. rând pe rând au luat fiinţă numeroase instituţii ale diaconiei creştine: aşezăminte pentru copii. Eparhii. 598-614. evaluare şi consiliere antidrog” din Reşiţa. de asemenea. cu risc social ridicat. local obţinut în anul 2004. lăsate însă pe seama parohiilor. Abia sub succesorul acestuia. a toxicomaniei şi prostituţiei etc. vârstnici.. şi prot. P. Vicovan. La 27 mai 1997. Moraru. s-a reuşit încheierea mai multor protocoale de colaborare în domeniul filantropic. O primă măsură a fost aceia a creării. Bona. cu un „Regulament de organizare şi funcţionare”. cit. sectorul social a constituit. op.). conducătorul Oficiului protoprezbiterial Reşiţa. op.. Nicolae Cătălin Mirişan. zone geografice şi unităţi bisericeşti) ş. În paralel. Material redactat de Biroul de Asistenţă Socială din cadrul Sectorului „Biserica şi Societatea” al Patriarhiei Române. Bucureşti. Nicolae Cătălin Mirişan (2006-2007) şi pr. devenit. a violenţei în familie. 3-33.215 O dată cu înscăunarea actualului întâi-stătător al eparhiei caransebeşene. în 2001. a fost întemeiată „Reţeaua de asistenţă socială din cadrul structurilor bisericeşti” (Patriarhie. cit. Drd. Opera de caritate a Bisericii Ortodoxe Române. p.a. pentru persoane în vârstă şi pentru bolnavi. din necesitatea centralizării acestor demersuri. iniţiativă rămasă însă în stadiul de proiect. cu statut similar. drd. îşi deschisese porţile aşezământul social-monahal de la Glimboca. P. Călin Vasile Ianchiş (din 2007). Între multiplele probleme organizatorice cu care se confrunta acum aceasta s-a numărat. şi întemeierea unui cămin de bătrâni. Lucian Mic. inerente oricărei perioade de tranziţie. activitatea caritativă a înregistrat o dezvoltare fără precedent. 1999. Anterior. În paralel.. Protopopiate).).. la 26 februarie 2006. a postulului de consilier social-misionar. handicapaţi etc. „Centru de zi pentru şcolari”. asociaţii şi fundaţii cu scop caritativ etc. Repere. destinat consilierii şi îngrijirii vârstnicilor. p. Dr. Cu excepţia unor acţiuni caritative singulare. cit. bolnavi. desigur. Momentul decembrie 1989 a readus Biserica în mijlocul societăţii româneşti. a fost numit. asociaţii şi fundaţii de profil („Direcţia Monitorizare şi Protecţie Socială din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin”. S. dar şi cu o legislaţie secularizată descurajantă. din incinta fostei Şcoli Speciale din Caransebeş.u. şi reînfiripirarea cât mai rapidă a sectorului său de asistenţă socială.a. 197 ş. pr. op. cercetarea socială (pe categorii de populaţie. cantine sociale. încă de la început. la Băile Herculane. la 1 octombrie 1996. . Al.214 Sub tutela Episcopiei a luat fiinţă. Lect. în timpul episcopului Emilian Birdaş (1994-1996) nu s-a reuşit însă crearea unui sector sau departament filantropic specific. Filantropia creştină în Episcopia reînfiinţată a Caransebeşului (1994-2009). Informaţii obţinute prin amabilitatea pr. p. figurau acum pe lista zonelor defavorizate. „Direcţia Generală Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului”.actualul judeţ Caraş-Severin intra sub jurisdicţia administrativ-canonică a Arhiepiscopiei Timişoarei212 –. acţiuni sociale cu caracter preventiv (prevenirea abandonului şcolar. înfloritoare altădată. o prioritate. mentalităţile îngheţate ale trecutului recent. 221. în persoana pr. S. 612-613. în septembrie 2005. Ovidiu Sava. p. la 1 august 2006. „Centrul de prevenire.). p. I-au urmat d-na Gerlinde Bauer (2002-2003). Sub coordonarea acestora şi beneficiind de concursul câtorva instituţii de stat. 4. a delincvenţei juvenile. Cristian Ifrim (2003-2004) şi diac. cit. se preconiza.

din buget propriu. ce va funcţiona prin parteneriatul aceloraşi Instituţii). consiliere psihologico-religioasă şi meditaţii. Ioan Botezătorul”. Periodic. cât şi în cadrul programului educaţional. în prezent. Nicolae”: funcţionează. Până în prezent au beneficiat de sprijin 45 de bătrâni. realizat în parteneriat cu Asociaţia „Societatea Femeilor Ortodoxe” din Caransebeş şi Parohia „Naşterea Sf. Se doreşte edificarea unui centru rezidenţial pentru un număr de 50 persoane vârstnice. E. Proiectul are în vedere întemeierea unui centru de servicii comunitare complex. în cadrul unor întâlniri periodice. Până în prezent au beneficiat de serviciile acestui centru 22 mame cu 31 de copii. Centrul de servicii comunitare din Mehadia (proiect în curs de implementare). din februarie 2009. Periodic. consiliere în vederea dezvoltării abilităţilor privind îngrijirea copilului. Centru de igienă pentru mamă şi copil: funcţionează din aprilie 2007 şi are drept ţel crearea unui mediu adecvat pentru mamele aflate în situaţie de risc (poate găzdui 10 cupluri mamă-copil). de asemenea. de consiliere religioasă şi psihologică. are o capacitate de 80 de locuri. Vasile cel Mare” din incinta fostei Şcoli Speciale din Caransebeş. în special. după terminarea cursurilor. precum şi cheltuielile legate hrană.a instituţiilor caritativ-filantropice – funcţionale sau în curs de implementare – din cadrul departamentului menţionat este elocventă: A. a unor activităţi de îngrijire. Asociaţia „Societatea femeilor ortodoxe” din Caransebeş contribuie cu experienţa şi cu munca voluntară. în cadrul centrului se derulează şi activităţi cu tinerii. iar Episcopia. proiectul „Masa pe roţi” (funcţionează din mai 2006). Ier. Până în prezent a fost ridicată capela aşezământului. aflaţi în imposibilitatea procurării hranei zilnice. acestor persoane asistate li se distribuie ajutoare materiale. atât în cadrul atelierelor vocaţionale. C. suport psihologic etc. Fiinţează din august 2008. anume asigurarea hranei zilnice. cuprinde. Este destinat unui grup de 20 de bătrâni. Aşezământul social-eclesial „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Bocşa Română. Concret. atât prin asigurarea. din familii monoparentale. c. având ca principală sursă de venit Fondul „Filantropia”. cu un azil pentru bătrâni şi cantină socială. Centrul rezidenţial de urgenţă pentru persoanele fără adăpost „Sf. prin colaborarea Episcopiei Ortodoxe. distribuire gratuită de ajutoare şi medicamente. recreere-socializare şi dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă a şcolarilor. Până în prezent au beneficiat de aceste servicii 56 de copii. Vasile cel Mare”. unde acestea pot beneficia de servicii sociale complete. Centru de zi pentru şcolari: funcţionează din septembrie 2005 şi are drept scop prevenirea abandonului şi a instituţionalizării copiilor. suportă financiar întreţinerea spaţiilor destinate desfăşurării serviciilor sociale. Prin acest proiect se are în vedere asigurarea unui prânz cald pentru 30 de vârstnici. constând în alimente şi îmbrăcăminte. D. Azil de bătrâni (proiect în curs de implementare. următoarele servicii caritative: a. educaţie. de la Complexul de Servicii Sociale „Sf. d. administrat de către Asociaţia „Ioan Popasu” (acreditată la 21 septembrie 2007. consiliere psihologică şi religioasă etc. Centrul pentru Tineret „M9” din Moldova Nouă (în curs de implementare). În paralel. beneficiază. în competenţa sa fiind transferat la 15 octombrie 2008. construcţie preconizată a se va finaliza în anul 2009. spălarea hainelor. B. constând în îmbrăcăminte. proveniţi. anume dezbateri religioase sau de altă natură. A luat fiinţă în anul 2008. cât şi prin iniţierea unor acţiuni de sprijin. putând lua parte la numeroasele activităţi recreative organizate. consiliere şi educare a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora. însoţite de servicii specifice: asistenţă socio-medicală comunitară. alimente şi rechizite. scopul şi serviciile sociale asigurate fiind similare celor derulate la „Centrul de zi pentru şcolari” din Caransebeş. Iniţiat în anul 2007. masă caldă. a Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi a Primăria Municipiului Caransebeş. clădirile propriu-zise ale corpului social se află încă în faza de construcţie. beneficiind de transport gratuit. anume prevenirea abandonului şi evitarea instituţionalizării copiilor din familiile cu probleme. pe timpul zilei. şcolarii pot petrece după-amiaza la centru (până la ora 16). Primăria Caransebeşului alocă sume pentru salarizarea unei părţi a angajaţilor. având ca scop oferirea unui adăpost temporar persoanelor fără locuinţă. Centrul Social-Filantropic „Arhiereu Filaret Musta” din Caransebeş. . beneficiază de ajutoare materiale. în calitate de partener al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. b. Complexul de Servicii Sociale „Sf. funcţionează sub patronajul Episcopiei Caransebeşului).

un asistent medical şi un psiholog. mitropoliţii. Centrul de plasament „Casa Noastră” din Zăgujeni etc. Concluzii. prin ele creştinismul ridicându-se deasupra tuturor religiilor şi conceptelor filosofice ale vremurilor. S. Se au în vedere activităţi educative (lectură. „Centrul de Integrare Socială a Copiilor cu Cerinţe Speciale şi Dificultăţi Majore de Învăţare «Şansă pentru fiecare copil»” din Steierdorf. seminarii şi discuţii libere pe diferite teme) şi recreative. „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă” şi secţia „Marila” a Spitalului Orăşenesc din Oraviţa. azilele şi. vizionare de filme. prin spitalele secolelor XVIII-XIX înfiinţate de ei. xenoanele. articole de îmbrăcăminte. Urmând exemplul marelui ierarh capadocian. cărţi etc. selectate la recomandarea „Serviciului Public de Asistenţă Socială” din Caransebeş. Vasile cel Mare. Iubirea şi mila creştină sunt cele două trăsături esenţiale ale Legii celei Noi. Sectorul Social a organizat. un asistent social. 216 Date transmise de pr. pentru ajutorarea celor care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale. mai târziu. psihologică şi religioasă. atunci când necesităţile au cerut-o. mai multor centre sociale şi unităţi şcolare din judeţ: „Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilităţi”. pentru a le asigura ajutor în îndeplinirea treburilor gospodăreşti. de către Sf. trebuie menţionate şi alte numeroase acţiuni filantropice cu caracter neinstituţionalizat. ospiciile. fiecare având în componenţă un preot. Vasile cel Mare”. „Centrul de zi” din Anina. în preajma Sfintelor Sărbători de Paşti şi de Crăciun. Îngemănarea lor a fost întruchipată practic. Lucian a împărţit daruri. mai multe echipe de angajaţi ai Complexului de Servicii Sociale „Sf. bunuri sau alimente.proiectul îşi propune să îmbunătăţească viaţa tinerilor din zona minieră Moldova Nouă. o formă instituţionalizată diaconiei creştine. . consiliere psihologică şi religioasă. De asemenea. orfelinatele. prin bolniţele. participare la conferinţe. consilier social-administrativ în cadrul Episcopiei Caransebeşeului. Pe aceeaşi linie se înscriu şi acţiunile caritative patronate de către Episcopia reînfiinţată a Caransebeşului. 5. colecte în bani. P. Astfel. prin reducerea riscului participării acestora la activităţi stradale de tip infracţional.216 Exemplele pot continua. fructe. Începând cu luna aprilie a anului curent. cu concursul Departamentului de Asistenţă Socială.. În afara serviciilor sociale derulate în cadrul acestor aşezăminte sociale. episcopii şi stareţii mănăstirilor Bisericii Ortodoxe Române au încercat să dea. la cel mai înalt nivel. simpozioane. Călin Vasile Ianchiş. dulciuri. constând în alimente. se deplasează zilnic la locuinţa unor persoane vârstnice. consiliere profesională.

366. Editura Garamond. ci ca El să slujească” (Marcu 10. conferinţe etc. filantropia îşi are originea în Sfânta Treime. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – prezidat de PF. Agape (termen biblic) „a fost preluat în vocabularul liturgic ca filantropie având în această formă un sens mai realist. pentru că însuşi Capul Ei. 218 Ioan Bria. să vedem în continuare cum a practicat-o Sfântului Vasile cel Mare. „ca fiind acţiunea de binefacere întreprinsă în folosul oamenilor săraci şi al aşezămintelor de binefacere”219. Atât în cuvântările sale. Deci. 219 Ioan M. regretând că a pierdut atâta timp în zadar după cum afirmă: „… Dar când m-am deşteptat. a proclamat anul 2009 ca an comemorativ – omagial al Sfântului Vasile cel Mare. 1994. Acest lucru se materializează prin mai multe manifestări (comemorări. Avem milă pentru cineva pentru că îl iubim. chenotică a plenitudinii Dumnezeirii în persoana Fiului”218. Mila – care izvorăşte din dragoste. c­ ât mai ales în realizările practice. Iisus Hristos – iubitorul de oameni. Bucureşti.1/1966. sunt multe referiri la milostenie ca dimensiune a filantropiei. Căci a avea milă de cineva înseamnă a suferi împreună. Diaconia este un alt sinonim specific creştinismului şi are mai multe înţelesuri: slujirea la mese. XVIII. Când revine în Cezareea Capadociei de la studii. abordând-o din toate punctele de vedere. nici iudeii nu aveau în credinţa lor împlinirea acestei noţiuni217. Trebuie să ştim că Dicţionarul Religios defineşte filantropia. având ca punct de plecare filantropia. Caritatea este sinonim cu milostenie sau iubirea de aproapele. ca primă treaptă a preoţiei). ca dintr-un somn adânc. slujba în comunitate. Se cuvine pentru început să aprofundăm termenul filantropie. p. Acest lucru îi este înnăscut Bisericii. Hristos Domnul a practicat-o: „căci Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească. creştinii nu au practicat milostenia în mod izolat. Termenul filantropos nu este foarte des folosit în Noul Testament şi se referă atât la filantropia lui Dumnezeu cât şi la filantropie ca relaţie între oameni. Ascetica. şi înseamnă iubirea lui Dumnezeu faţă de om. care sunt pieritori… . Nici popoarele păgâne. 56. p. De la început. ci întreaga comunitate avea convingerea că această acţiune este a tuturor. Nici nu se poate concepe Biserica creştină fără facere de bine. Vulgata foloseşte această traducere a termenului filantropie. Părinte Daniel. . Termenul filantropie este specific creştinismului. arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+ 379 de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1630 de ani) şi al celorlalţi Părinţi Capadocieni în Patriarhia Română. dar şi la slujirea lui. simpozioane. adunarea şi împărţirea colectelor şi slujirea sacramentală (diacon. suferinţă şi mizerie. Predicile sale abundă de îndemnuri şi chiar mustrări adresate ascultătorilor. Am prezentat sinonimele termenului filantropie pentru a-l înţelege mai uşor. Sfântului Vasile cel Mare este unul din cei mai activi ierarhi din timpul său. Vasile profesează ca dascăl de retorică. Aşadar. Aşadar primul filantrop este Dumnezeu. indicând prezenţa istorică. Se folosesc de multe ori sinonime. 2). lipsa lui ne afectează. Stoian. 8). aprinzând foc.107. cum ar fi: Omenie (ca relaţie între oameni) „iar locuitorii ei (insula Malta) ne arătau o deosebită omenie. ci şi în cele spirituale. p. Ea nu se practică numai acolo unde este lipsă. îl compătimim şi când este nu doar în lipsuri materiale.SFÂNTUL VASILE CEL MARE . am ridicat ochii mei spre lumina minunată a Evangheliei şi mi-am dat seama de inutilitatea înţelepciunii stăpânitorilor lumii acesteia. când nu trăieşte după învăţătura Bisericii. Alin SCRIDON În şedinţa de lucru din 29 octombrie 2008. 2003. Sub influenţa surorii sale Macrina. Sfântul Evanghelist Ioan ne învaţă că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4. Editura Marineasa. se îndreaptă spre creştinism. Dicţionar Religios. nr. Iubirea de aproapele ca sintagmă are un conţinut complex şi se referă la iertarea aproapelui. Filantropia este specifică comunităţii creştine.) în decursul acestui an pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. citind Evnghelia 217 Sorin Cosma. dar şi de după el în problemele social – filantropice ale Bisericii. 45). Dar şi omul este chemat să urmeze „filantropia” lui Dumnezeu. căci. Timişoara.OPERA SOCIALĂ RELIGIOASĂ Pr. în Ortodoxia. când pătimeşte. Înţelegând sensurile filantropiei. ne-au luat pe toţi la ei din pricina ploii care era şi a frigului” (Faptele Apostolilor 28.

primeşte botezul. ci se caracterizează prin fapte şi acţiuni. Palestina. îngrijea de trupurile celor care aveau nevoie de ajutor. 1986. Bucureşti. Apoi a imitate slujirea lui Hristos. După Sfântului Vasile cel Mare. În mănăstire monahii trăiau conform conceptului „ora et labora” (Roagă-te şi munceşte). alături de alte lucrări ascetice. 15-16). ajutându-i cu alte cuvinte. care vor ajunge reguli de vieţuire pentru întreg monahismul ortodox. Opera sa filantropică şi-o întemeiază pe trei argumente scripturistice: Întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră ca forma cea mai concretă a dragostei dumnezeieşti. Faptele milei trupeşti. dându-le o dată cu hrana şi cinstea cuvenită. tot aşa noi distrugem plăcerea păcatului când ne îngrijim de nevoia şi foamea fraţilor noştri”. asemănându-i cu tânărul bogat. Descrie în imagini plastice judecata din urmă. adevăratul filantrop trebuie să se preocupe mai mult de semeni decât de el însuşi. Prin cuvânt Sfântului Vasile cel Mare. se trimiteau colecte pentru ajutorarea unor comunităţi sau biserici. O dată cu fapta de milostenie el se dăruieşte pe sine. Pentru monahii din mănăstirea sa a întocmit reguli de vieţuire: Regulile mari şi Regulile mici. La reîntoarcerea din această călătorie. PSB. Sfântului Vasile cel Mare insistă şi asupra altui aspect al filantropiei. pentru a ajuta pe cel cu mai mari lipsuri. Siria şi Mesopotamia. ca aspect al slujirii. Dar îndemnurile sale nu se reduc doar la cuvinte. Chiar în timp de necesitate. insistând asupra faptului că cei care au ajutat pe aproapele. căruia deşi avea multe virtuţi îi lipsea milostenia. copii şi bătrâni. 220 p. oale pline cu legume şi alte verdeţuri. respectiv erezia ariană promovată de însuşi împăratul Valens. din două părţi”. Sfântului Vasile cel Mare a deschis hambarele celor avuţi I prin îndemnurile sale a realizat spusele Scripturii „a împărţit pâine celor flămânzi”. El a adunat pe cei bântuiţi de foamete (bărbaţi şi femei. vol . Cel Unul-Născut.221 În acelaşi context. Sfântului Vasile cel Mare îşi împarte şi restul averii sale la săraci şi se retrage în Pont unde pune bazele unei mănăstiri de monahi. Sf. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. iar cu veniturile provenite din munca lor se făceau acte de milostenie. Cu acelaşi prilej. când o mare secetă şi foamete se abat asupra Capadociei. sub orice formă. Reîntors în Cezareea. dar şi condiţie a dobândirii Împărăţiei lui Dumnezeu (Matei cap. la cererea episcopului Eusebie. asemenea văduvei din Sarepta Sidonului. Ibidem. tocmai atunci se vede adevărata dragoste faţă de aproapele. Aşezământul monahal din Pont îşi măreşte numărul vieţuitorilor prin faima lui Sfântului Vasile cel Mare. Vasile cel Mare. face o primă împărţire a averilor sale la cei săraci şi pleacă să cerceteze atleţii pustiei din Alexandria. În acest nou curs al vieţii sale se realizează şi primul act de filantropie (ajutorarea celor săraci). avere ce o moştenise la moartea mamei sale. Aceasta este virtutea. 25). ca cel al foametei din 368. care deşi este foarte important. scrieri partea I. îi sensibilizează pe ascultători să facă milostenie. i-a hrănit în timp de foamete. a săturat cu pâine pe cei săraci. încât pe Fiul Său. care îl schimbă pe om şi prin ea se luptă împotriva egocentrismului. XVII. „A strâns tot felul de alimente. Sfântului Vasile cel Mare organizează pe credincioşi pentru a preîntâmpina primejdia. a cărei substanţă este iubirea. Care încins cu un şorţ nu S-a sfiit să spele picioarele ucenicilor Săi. Cele două împărţiri ale averii sale constituie aşadar începutul acţiunilor de filantropie ale Marelui Vasile. uneori este trecut uşor cu vederea. se asigura asistenţă medicală celor bolnavi şi nevoiaşi. Egipt. în concepţia Marelui Capadocian. nenorociţi de orice vârstă). vor moşteni viaţa veşnică. 19. Căci precum Adam prin mâncarea pierzătoare a moştenit păcatul. tot aşa şi Vasile de-a valma cu slugile. ci să aibe viaţă veşnică” (Ioan 3. dar totodată şi de sufletul lor. Spălarea picioarelor ucenicilor este considerată sinteza a ceea ce învaţă Domnul nostru Iisus Hristos despre misiunea de slujire a Bisericii în lume. deci motivul întrupării este marea filantropie a lui Dumnezeu: “căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. Acest lucru îl observăm în anul 368. Mai face o nouă împărţire a averii sale la cei săraci. Putem spune că aceasta constituie o a doua etapă în opera caritabilă filantropică a Sfântului Vasile cel Mare. care erau colaboratori.şi văzând din ea că cel mai mare prilej pentru desăvârşire este de a vinde averile şi a le împărţi fraţilor noştri săraci…”220 Părăseşte catedra de retorică din Cezareea. 221 . ci a lucrat cu toată fiinţa sa pentru alinarea suferinţelor celor în nevoi. Dar acest mare om al Bisericii nu s-a mărginit numai să-şi împartă averile sale la cei săraci. Prin cuvântările sale. Sfântului Vasile cel Mare mustră şi condamnă pe cei ce nu practică milostenia. când creştinul se lasă pe sine. Unul din îndemnurile sale erau: „dă puţin şi cucereşti prin aceasta mult. care pot ajuta la potolirea foamei. L-a dat ca orcine crede în El să nu moară.

spitale pentru bolnavi. uşurarea suferinţelor celor bolnavi şi îmbunătăţirea vieţii celor mutilaţi din naştere şi din împrejurări nenorocite. Un alt aspect pe care îl prezintă Sfântului Vasile cel Mare cu referire la foametea din 368. aflăm pe de o parte amploarea Vasiliadei. pe care poporul l-a numit cu numele întemeietorului Vasiliada. clădirile destinate diferitelor trepte şi ranguri ale clerului. iar aceasta se concretizează prin săvârşirea actelor de milostenie. zidită măreţ. În aşezămintele Vasiliadei. alături de personalitatea marelui ierarh: „poate spune. un semn de laudă. ateliere de tot felul. filantropiei Lui şi de aceea şi noi avem datoria să manifestăm filantropie faţă de aproapele. ca preot a dat hrană celor flămânzi în timpul secetei şi foametei cumplite din 368. căci însuşi prefectul provinciei era tulburat. Când îndemna pe cei bogaţi să facă milostenie. Sfântului Vasile cel Mare argumenta că însuşi Dumnezeu este milostiv. El arată că tot ceea ce avem se datorează lui Dumnezeu. iar altele mai mici. Pedeapsa cu foametea este cu atât mai grea cu cât creştinii nu fac milostenie şi nici nu îşi plâng păcatele lor. locuinţele medicilor. Astfel filantropia practicată şi asistenţa socială a bisericilor au fost însufleţite. consideră bogăţia ca pe ceva indiferent. cu cuvântul şi cu scrisul. ale oamenilor de serviciu. ca pedeapsă pentru îndepărtarea de Dumnezeu prin nesocotirea aproapelui. Sfântului Vasile cel Mare a luptat cu fapta. certuri. şi este ocupat de Sfântului Vasile cel Mare. Trebuie să remarcăm mai multe aspecte: Vasiliada se caracterizează ca centru filantropic al Bisericii. Ca tânăr a împărţit întreaga sa avere oropsiţilor soartei.dăruieşte. pământul nu a rodit aproape nimic pentru hrana unei populaţii mult mai mică în număr. nici bun nici rău. El a construit lângă oraşul Cezareea un alt oraş. oameni de serviciu. case pentru străini. oare. un spital pentru leproşi şi alte anexe. aducător de slavă”222. fiecare boală. acest aşezământ era de neobişnuit pentru acea vreme. are efecte pe două direcţii: pe de o parte iartă păcatele şi aduce har de la Dumnezeu. În jurul ei se află casa episcopului (căci Sfântului Vasile cel Mare dorea să locuiască lângă bolnavii şi săracii săi). infirmieri. chiar şi ateliere de artă). Sistemul de îngrijire medico-social cuprindea case de îngrijire a săracilor. hrănirea poporului ales în pustie cu mană cerească. împărţite după rang slujitorilor bisericeşti care pot fi folosite şi de demnitarii şi însoţitorii voştri? Pe cine nedreptăţim dacă zidim case pentru cei care sunt în trecere pe aici. El ne arată că avem datoria de a ne iubi aproapele. Prin amploarea şi diversitatea activităţilor lui. dându-le acestora ajutorul necesar: îngrijitor de bolnavi. iar împrejurul ei locuinţe dintre care una este pusă la dispoziţia căpeteniei provinciei. scaunul Cezareei Capadociei a rămas vacant prin moartea episcopului Eusebie. De aceea. fiind în centru. Pentru a fi mai concludent. În viziunea sa. doctori. . a fost grija permanentă a întregii vieţi a Sfântului Vasile cel Mare. pe de o parte dând dispoziţie horepiscopilor săi să înfiinţeze în eparhiile lor aşezăminte filantropice permanente. În anul 370. neştiind ce măsuri să ia. iar ca episcope şi-a lărgit acţiunile sale filantropice. războaie şi moartea. case pentru cei care din pricina bolilor au nevoie de îngrijiri. Am văzut că grija pentru cei săraci. spitale pentru leproşi. brancardieri. au nevoie apoi şi de alte clădiri proprii pentru ateliere. ajutorarea celor din nevoi. ca şi toţi Părinţii Bisericii. Toate aceste construcţii sunt o podoabă pentru locul în care se găsesc. renunţând măcar la o parte din plinul său. este nepracticarea milostivirii. ospicii pentru bătrâni. Aici avea rezervate apartamente şi prefectul provinciei. iar pe de altă parte elimină consecinţele negative ale nepracticării ei: minciuna. ale infirmierilor. un cămin pentru străini. Ca o paranteză şi Sfântului Vasile cel Mare. staule. fiecare fel de suferinţă. Ca episcope. În acest aşezământ îşi desfăşurau activitatea: doctori. Biserica ocupă locul principal. azile pentru bătrâni. Milostenia în viziunea Sfântului Vasile cel Mare. cineva că aduce vreo vătămare ordinii de stat. În Capadocia. Din această perspectivă el condamnă luxul. milostenia este un adevărat act de pocăinţă. supraveghetori. Sfântul Vasile 222 PSB XVII. Apoi urmau clădirile pentru pelerine şi călători. iar pe de alta grija deosebită a Bisericii pentru cei nevoiaşi. arătând că fiecare om trebuie să stăpânească atât cât este necesar. iar pentru tine. p. când înălţăm Dumnezului nostru o biserică. animale de jug şi căruţaşi? Aceste construcţii au nevoie de meşteri şi de lucrători care să procure celor ce locuiesc în ele cele de trebuinţă vieţii şi tot ce le poate uşura vieţuirea. 29. apoi celelalte dependenţe (grajduri. spitale. Din cuprinsul scrisorii 94 adresată guvernatorului provinciei Capadociei. Sfântului Vasile cel Mare este primul care pune bazele filantropiei practice într-o provincie. guvernatorul nostru. El o numeşte chiar „fără valoare”. leprozerii. iar pe de altă parte a ridicat în apropierea Cezareei un mare complex filantropic care cuprindea: biserică. îşi avea compartimentul şi locul potrivit cu îngrijire deosebită. Sfântului Vasile cel Mare vine şi dă exemplul din Vechiul Testament.

neatinse de pizmă şi scutite de stricare şi învechire. În cele prezentate am creionat într-un mod cât mai sintetic opera socială religioasă a Sfântului Vasile cel Mare. .. În cuvântul rostit de Sfântul Grigorie de Nazianz. fie mai târziu în cele naţionale va implementa filantropia ca slujire practică. rămânând modelul demn de urmat pentru cei de după el. fiind oameni.cel Mare cere guvernatorului Ilie să-i aprobe şcoli de artă şi meşteşuguri pentru orfanii susţinuţi de Biserică. pentru că acolo sunt ferite de molii şi apărate de hoţi. dar din îndemnul lui Vasile se depun în el chiar unele din cele de neapărată trebuinţă. la moartea prietenului său Sfântul Vasile cel Mare. să împrumutăm lui Dumnezeu mila. ci când vedem nenorociri străine. nenorocirile sunt adesea binecuvântate. colosul de aramă din Rodos sau templele cele mari şi frumoase. Vasiliada a fost modelul după care Biserica fie în imperiul bizantin. 223 PSB XVII. Apoi acest bărbat nobil şi de bună familie. comoara comună a proprietarilor în care surplusul bogăţiei. care acum nu mai există… şi care nu au adus decât puţină glorie?. Priveşte locaşul în care boala se suferă cu răbdare. singurul cap al nostru. Şi Vasile este acela care ne-a convins pe toţi ca. prin neomenia ce am arătat-o faţă de dânşii. descoperim importanţa filantropiei practice şi ce a însemnat şi ce va însemna pentru Biserică Vasiliada: „Ieşi puţin în afara oraşului şi priveşte noul oraş. p. al tuturor. să nu dispreţuim pe oamenii aceştia (bolnavi de toate categoriile şi nenorociţi) şi să nu necinstim pe Hristos. chiar necesitatea bunurilor este anulată din spiritual de jertfă. casa de provizii a evlaviei. zidurile Babilonului cele mari şi frumoase.. cu un nume aşa de strălucit. iar milostivirea se găseşte din belşug în comparaţie cu acest oraş. nu se sfia de a cinsti chiar cu buzele sale această boală (lepra). reprezintă viziunea clară despre filantropie şi arată importanţa deosebită pentru ceea ce a construit el în sine la nivel teologic şi social. Întregul complex Vasiliada al marelui capadocian. ce însemnătate mai poate avea Teba cu cele şapte porţi ale sale sau teba din Egipt. să ne silim a plasa bine avuţiile noastre. ci săruta pe bolnavi ca pe nişte fraţi”223. Fără a greşi putem afirma că el este cel mai mare filantrop între Sfinţii Părinţi şi care deschide în modul cel mai clar această funcţie socială a Bisericii. de care şi noi vom avea nevoie cândva. 28.

editat de Mănăstirea Portăriţa. Sinodul de la Calcedon – slujitor al harului.SFÂNTUL VASILE CEL MARE .DASCĂL AL VIEŢII LITURGICE Pr. scurte ca întindere. Sfântul Chiril al Ierusalimului (şi nu numai) pe la jumătatea secolului al IV-lea menţionează această disciplină. Sfântul Sofronie al Ierusalimului – cinstea şi podoaba bisericii. atribuită Sfântului Ipolit Romanul. În schimb despre scrierile liturgice ale Sfântului. fie ei mai mult sau mai puţin învăţaţi. abordând tematici din diverse domenii precum dogmatică. îndeosebi sub expresii ca mare teolog şi apărător al dreptei credinţe. gustând.. dumnezeiască. 1998. izvorul din care. Apologia I a Sfântului Iustin Filosoful şi Martirul. părinte între părinţi al monahismului de obşte şi mare făcător de bine tuturor celor nevoiaşi. Operele sale. care fac numai sumare referiri la forma şi conţinutul cultului Bisericii primare. 224 225 226 227 TIMUŞ Gherasim. din toate vremurile. adunate în patru volume în ediţia Migne. până chiar şi în secolul al IV-lea. Episcopul Argeşului. liturgica este într-un impas. care nu conţine textul Anaforalei. un document scos la lumină de curând. în Grecia şi mai ales în Occident s-au scris numeroase studii şi tratate despre Liturghia Ortodoxă. au lămurit multe din aspectele ce privesc abordarea istorică a Liturghiei. era obligatoriu să se păstreze secretul. despre motivaţia lor şi despre evoluţia pe care au avut-o de-a lungul veacurilor. Ierom. Satu Mare. care a luminat în tot pământul. Adevărat e că în spiritualitatea răsăriteană. 922 COMAN Ioan G. este întrebuinţată de Biserica Romană ca a II-a rugăciune euharistică. p. Patrologie. iar astăzi. în conformitate cu aşa-numita „disciplina arcani”. Liturghia a fost receptată dintotdeauna ca centrul vieţii duhovniceşti. dacă celelalte domenii ale teologiei se fundamentează pe numeroase izvoare. Liturghia Ortodoxă –istorie şi actualitate. pp. care conţine cel mai vechi text grecesc descoperit al unei Anaforale. dar foarte elocvente şi de o rară bogăţie de probleme şi idei. care însă nu prezintă un text integral al Anaforalei apostolice. pe baza lui s-au infirmat anumite ipoteze mai vechi ce se sprijineau pe Papirusul de la Strasbourg (secolul al V-lea) – socotit până nu demult cel mai vechi. poate chiar mai vechi de secolul al IV-lea. Papirusul din Barcelona. 35-50 . apocrife..224 Bine ştiut este că Sfântul Vasile a fost un scriitor de frunte al perioadei a doua patristice. p. Pr. 113 PRUTEANU Petru.. ne pătrundem de o nouă viaţă. care începe să dispară la sfârşitul aceluiaşi secol. Vom enumera în continuare câteva din vechile scrieri creştine care au fost şi sunt folosite în studierea cultului primar227: Didahia celor 12 Apostoli.226 Cu toate aceste neajunsuri. despre împrejurările istorice în care au apărut. Dr. Pe de altă parte trebuie spus că. Puţinele izvoare liturgice vechi pe care le avem sunt deci nişte „excepţii”. Isidor Pelusiotul – bărbat insuflat de Dumnezeu. Bucureşti. au vorbit despre acest purtător de Dumnezeu bărbat: Teodoret dă Sfântului Vasile numele de mare şi tot el îl numeşte lumina lumii. 32-34 IBIDEM. ba chiar. de-a lungul vremii. textul conţinând şi cuvinte de instituire şi epicleză. unele teze mai vechi fiind corectate sau chiar pe deplin respinse. ci o simplă descriere a momentelor de bază ale Liturghiei romane de la mijlocul secolului al II-lea. editat de Mănăstirea Dervent. căci în acea vreme era obiceiul să nu se consemneze aproape nimic în scris din tradiţia liturgică practicată. în Rusia. cu unele modificări. Teofan MUNTEANU Obişnuitul demers de a începe cu o introducere ni se înfăţişează a fi destul de anevoios. pp.225 Bunul nume al Sfântului s-a pecetluit în conştiinţa tuturor creştinilor. Tradiţia Apostolică. morală. iar cercetările din secolul XX ale liturgiştilor. astfel că s-a cerut mai mult a fi trăită decât teoretizată. 2008. s-a căutat mai mult a se pătrunde în duhul ei decât a fi supusă analizelor ştiinţifice. anume cea care se săvârşea la acea vreme cel mai des în Etiopia. Ed. Constituţiile Apostolice şi Testamentum Domini nostri Jesu Christi. Prof. 2000. plină de putere. Σοφια. lucrări sociale şi cult. Dicţionar aghiografic. care reflectă tradiţia alexandrină de la începutul secolului al III-lea şi conţine cel mai vechi text al unei Anaforale. monahism. numeroase. ci cel mult o parte a acesteia. s-a comentat destul de puţin. mai ales în legătură cu ceea ce se petrece la Sfânta Liturghie. sunt dense. strădania de a creiona personalitatea marelui Vasile punându-i în dificultate chiar şi pe cei mai iscusiţi dintre Sfinţii Părinţi care.

ce conţine o rânduială complexă a Liturghiei. tradiţiile liturgice erau relativ diferite în ceea ce priveşte textul. de aceea a fost dintotdeauna preţuit nu numai ca mare liturghisitor şi ierarh. Dr. 112 * * * VIEŢILE SFINŢILOR PE IANUARIE. Am recurs în acest scop la textul slujbei din Minei. mare organizator. p. Pr. destul de scurtă – de 50 de ani.Evhologhiul lui Serapion.. Dr. iar în ziua a şaptea i s-a arătat Mântuitorul împlinindu-i cererea233. 10 COMAN Ioan G. mărturisirea lui Petru şi teologia lui Ioan”230. Pe de o parte impresionează smerenia acestui mare om de cultură care în tinereţile sale îi impresionase prin vasta sa erudiţie 228 229 230 231 232 233 234 BRANIŞTE Ene. Om al lui Dumnezeu. mare diplomat232. a cules numai cele de folos din înţelepciunea acestui veac. Demnă cel puţin de luat în seamă este curajoasa iniţiativă a acestui râvnitor părinte de a aduce la cunoştinţa cititorului creştin român interesat. 140-141 . a fost o alergare neobosită. Pr. Prof. Sfântul Vasile a fost în esenţa sa un liturghisitor. Nemira. Coman. care a luat jugul slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor în toată viaţa sa. p. episcop de Tmuis. IBMBOR. 2002. însetat după înţelepciune. nu exista un text precis al Anaforalei. Gherasim Timuş. 11 IDEM. deşi s-a instruit în cele mai importante centre culturale din vremea sa . Am fi tentaţi la o primă citire a textului să credem că face referire la faptul că în tinereţea sa. părinte al nostru Vasile: blândeţea lui Moisi.totuşi nu s-a lăsat influenţat de stricăciune şi relele moravuri. Prof. 1975. O altă stihiră a Stihoavnei subliniază acelaşi lucru.. mare prieten. 1993. p. Dr. Ed.. forma şi tematica rugăciunilor euharistice. şi în Patrologia Părintelui Profesor Ioan G. Sophia.229 Această numire reuşeşte să surprindă taina vieţii Sfântului: vieţuirea şi virtutea sa au fost atotcuprinzătoare. Din scrierile Sfinţilor Părinţi. 2002. op. mai precis ale unei sau altei Anaforale. Constantinopol. Pr. Deocamdată vom părăsi traiectoria pe care ne-o deschide problematica abordată de Părintele Petru Pruteanu în cartea sa. care după părerea unor specialişti reprezintă o punte de trecere între Liturghia primară a Bisericii şi cea bizantină.. din sfântă şi adevărată dragoste. În troparul care i s-a alcătuit. marele Vasile este numit preoţie împărătească. mare om de cultură. Precizăm că rugăciunea Sfântului era îndreptăţită pentru că în acea vreme Liturghia creştină avea o formă aşa-zis primitivă şi nedefinită234. după nevoile momentului. şi în special a teologilor. Episcopiei Romanului şi Huşilor. ci. mai precis de la Amfilohie de Iconiu. 2008). Abia începând cu secolul al IV-lea se scriu şi chiar circulă anumite texte normative ale Liturghiei. pentru a agonisi nectarul vieţii duhovniceşti – harul Duhului Sfânt şi pentru a-l dărui apoi. Episcopiei Dunării de Jos. Atena . 21 BRANIŞTE Ene. tindem să crede că Sfântul Vasile este asemănat cu o albină pentru că întreaga sa petrecere pe pământ. Prof. aflăm că la hirotonirea sa în episcop Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu şase zile în şir. pp. căutând să ne apropiem de înţelegerea dorului care l-a însufleţit pe Marele Vasile în slujirea Dumnezeului celui Viu. cit. pp. mare ascet. care va deveni clasică pentru Răsăritul Ortodox. 6 IDEM. din ziua de 1 ianuarie – ziua prăznuirii Sfântului. Ed. Liturgica generală. din dragoste. decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Edineţ. 23-24 * * * MINEIUL PE IANUARIE. Galaţi. vieţuind întru duhovnicesc discernământ. Facem amintire de acest episod din viaţa Sfântului pentru că are o multiplă semnificaţie. Bucureşti.Cezareea. Întreaga sa activitate a fost o neîntreruptă Liturghie. râvna lui Ilie. p. tuturor oamenilor.. ci şi ca mare dascăl. ci circulau mai multe variante şi fiecare episcop putea să adauge sau să scurteze textul după cum credea de cuviinţă. întreaga vieţuire şi făptuire încredinţându-şi-le deplin adumbririi Duhului Sfânt.S. cele mai recente şi documentate idei şi ipoteze referitoare la istoria şi textul Liturghiei Ortodoxe. Ed. cu o singură condiţie: să fie în concordanţă cu învăţătura de credinţă. Despre aceasta ne glăsuieşte o stihiră de la Stihoavna Vecerniei închinată sfântului: „Faptele bune ale tuturor sfinţilor le-ai încercat asupra ta. pe toate fronturile. Dacă zăbovim însă asupra textului şi îl interpretăm în contextul întregii slujbe. p. Ed. şi la diferite texte în care ni se relatează viaţa Sfântului – cele pe care le-am avut la îndemână şi care sunt cuprinse în Vieţile Sfinţilor. ca o albină. Liturgica specială.228 În strădaniile noastre de a plămădi această lucrare ne-am folosit în abordarea istorică a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare de recent apăruta carte a ieromonahului basarabean Petru Pruteanu. Episcopul Argeşului. şi i-a adus pe mulţi la limanul mântuirii. s-a sfinţit pe sine. numindu-l „albină a Bisericii lui Hristos”231. să-l învrednicească să-I aducă jertfa cea nesângeroasă cu propriile cuvinte. Dicţionarul aghiografic al P. Liturghia ortodoxă – istorie şi actualitate (Edit. spre zidire.

cum că Sfântul Vasile a scurtat Liturghia Sfântului Apostol Iacov. Σοφια. Vremurile în care a trăit Sfântul Vasile. ce se întemeia pe o scriere crezută autentică..236 Primejdia cea mare. Dintr-o mare temere pentru Biserică. a intrat în biserica acestuia la praznicul Arătării Domnului. totuşi ea poartă pecetea lucrării înţelepte şi proniatoare a lui Dumnezeu. atribuită Sfântului Proclu al Constantinopolului. şi chiar cuprinsă în colecţia Migne. dorind să se împace cu Sfântul Vasile. p. Această Liturghie s-a născut din dorul Sfântului de a sluji întru adevăr lui Dumnezeu. Sfântul Vasile a grăit către el dumnezeieşti cuvinte. Pr. la insistenţele celor ce-l cunoşteau şi preţuiau. deopotrivă cu el. cit. p.. Niciodată nu văzuse în bisericile sale ariene o aşa dumnezeiască frumuseţe şi rânduială. Dr. 159 . op. Pentru început vom face o necesară precizare: Liturghia este cadrul exterior al Anaforalei şi nu se schimbă în funcţie sau odată cu aceasta. Capadocienii. Prof. luând aminte la cântarea şi la rugăciunea credincioşilor. o reprezentau însă arianismul.238 Socotim deci că încununarea lucrului său în via Domnului a fost însăşi Sfânta Liturghie cu care a împodobit cultul creştin. spre tămăduire. op. sprijinit de împăratul Valens. În Vieţile Sfinţilor este consemnată o vrednică de pomenire întâmplare239: împăratul Valens.. Ed. A reinstituit Crezul de la Niceea ca mărturisire de credinţă de bază a Bisericii. făcându-se vas ales al dumnezeiescului Duh şi lăsându-l pe Acesta să lucreze întru sine. mărturisită la începutul expunerii.chiar şi pe vestiţii săi profesori: Libaniu. Pe de altă parte acest episod dă mărturie de faptul că Liturghia. a infuzat în rugăciunea liturgică teologia trinitară ortodoxă postniceeană. spre cuminecare cu Dumnezeul cel Viu. Vom reveni acum la intenţia noastră. Pr. iar nu omeneşti. bolilor. şi nici istoria lor nu este identică.. ajungând în slujba Domnului. Sfântul Vasile şi-a împărţit averea săracilor. care ameninţa să-i piardă pe fiii credincioşi ai Bisericii. schisma meletiană dintre Orient şi Occident. Ca ocârmuitor al Bisericii a scris şi a predicat mult pentru a aduce pacea şi buna înţelegere în Biserică237. lipsurilor de tot felul şi păcatelor. O bună perioadă de timp. 1995. alături de celelalte scrieri ale Sfântului. de a înfăţişa câteva aspecte legate de istoria Liturghiei Sfântului Vasile. Proheresiu. p. afirmau că Fiul este deofiinţă cu Tatăl cu cei ce aveau impresia că Sfântul Atanasie şi teologii din Apus susţin identitatea totală între Tatăl şi Fiul. Nu e deci de mirare că a înnoit sufletele credincioşilor. Himeriu235. având nevoie să fie întărită. adică Sfântul Vasile. Prof. p. deşi este o slujbă alcătuită de oameni. Iată-l însă cum. chiar şi liturgişti cu autoritate au vorbit despre o scurtare în timp a Liturghiilor. iar Sfântul Ioan Gură de Aur pe cea a Sfântului Vasile. îi vizita pe cei nevoiaşi. 26 BRANIŞTE Ene.. spre întărire şi. spital (chiar şi pentru leproşi). Ierom. Liturgica specială. cinstind mai mult trebuinţa cea de obşte. şcoli tehnice – toate cunoscute sub numele de Vasiliada.. se leapădă de sine şi nesocoteşte puterea minţii sale. Sfântul Vasile se hotărâse să renunţe la retragerea în pustnicie şi acceptase sfinţirea întru arhiereu. toate acestea din cauza unei slăbiri a râvnei şi evlaviei creştinilor240. 57 * * * VIEŢILE SFINŢILOR PE IANUARIE. motiv pentru care a cunoscut o evoluţie istorică destul de complicată. îndepărtându-i pe arieni şi anomeeni. În plus a făcut legătura între Liturghie şi mărturisirea de credinţă. a înfiinţat aşezăminte de asistenţă socială: azil. Dr. săvârşită de oameni şi pentru oameni. op. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea această teză era socotită o dovadă ştiinţifică incontestabilă. Netrecând cu vederea trebuinţele vremelnice ale păstoriţilor săi. Privind la buna podoabă şi la rânduiala bisericii. 235 236 237 238 239 240 MEREDITH Anthony. influenţele negative asupra ascetismului venite de la unele mişcări harismatice ce înfloriseră în Asia Mică.. cit. casă pentru reeducarea fetelor căzute în desfrânare. deşi erau mai aproape de petrecerea pe pământ a Mântuitorului Hristos. Puţin a lipsit ca împăratul Valens să îmbrăţişeze chiar atunci credinţa ortodoxă. 51 COMAN Ioan G. dar şi din grija lui pentru oameni. Întâmpinându-l. din dragostea de a împărtăşi tuturor atotînţeleptul cuvânt dumnezeiesc spre luminare. precum şi la evlavia cu care slujea arhiereul. erau totuşi destul de zbuciumate. ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur. Bucureşti. p. a fost adânc impresionat. ospătărie. supuse unor nenumărate frământări. Este vorba de tratatul Despre predania dumnezeieştii Liturghii. 56 PRUTEANU Petru. erezia pnevmatomahilor. unele idei fiind pe deplin noi pentru Liturgica românească. Turma lui Hristos suferea din pricina foametei. încă. p. 112 MEREDITH Anthony. În prezent s-a demonstrat că autorul Anaforalei vasiliene este acelaşi cu autorul Tratatului despre Sfântul Duh. împăcându-i pe Sfântul Atanasie şi pe cei ce. cit.

p. Varianta bizantină este una indiscutabil originală. d) bizantină – cea mai lungă. Liturghia a cunoscut o dezvoltare continuă. Oricum cert este că încă de la început au circulat patru variante ale Anaforalei vasiliene: a) cea mai veche – versiunea egipteană. s-a cristalizat în secolul al XIV-lea în Diataxis (adică Rânduiala sau Călăuza Sfintei Liturghii) a Patriarhului de Constantinopol. tot bizantine. p. 241 242 243 244 245 PRUTEANU Petru. şi pentru Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur. Ierom. p. Ierom. op. pentru a salva conţinutul bogat al acestora. op. dar cu o modificare substanţială. şi a pus-o pe seama Sfântului Proclu al Constantinopolului. aceasta s-a întâmplat tocmai pentru că ele au fost înlocuite cu altele noi.243 Faptul că Liturghia Sfântului Iacov pare a avea nişte elemente mai vechi se datorează faptului că acesteia. cea mai veche sursă în limba greacă fiind abia din secolul al VIII-lea – Codex Barberini 336). 201 PRUTEANU Petru. iar alţii consideră că Sfântul a compilat intenţionat idei ale mai multor Anaforale din acel timp. Amănuntele secundare ale ritualului liturgic. arabă. Filothei Kokinos. Vom detalia în continuare argumentele logico-istorice şi lingvistice care ne determină să nu socotim valabilă ideea pusă pe seama Sfântului Proclu. care până atunci erau variabile fie în funcţie de necesităţile vremurilor. trebuie să punem în centru Liturghia cu Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare. Când vorbim de Liturghia Bizantină.. asemănarea lor fiind doar una în esenţă. Chiar dacă unele elemente. trebuie să spunem că nici acest lucru nu e posibil. cu două anaforale (de schimb): cea a Sfântului Vasile şi cea a Sfântului Ioan. dar şi cu idei teologice specifice Sfântului Vasile (vizând deja erezia pnevmatomahă). În continuare vom prezenta câteva informaţii exclusiv legate de Anaforaua Sfântului Vasile. georgiană. Liturghia Sfântului Iacov (atenţie.242 Forma Liturghiei. dar şi după aceea. pe care le găsim în opera Marelui Părinte. nici de Liturghie.. c) siriacă – acestea două conţinând şi multe idei din teologia postniceeană.Atribuirea acestei scrieri Sfântului Proclu vine din secolul al XVI-lea şi aparţine lui Constantin Paleocappa. iar Sfântul Ioan numai termenul a face. nu ne referim la anafora) a preluat elemente şi chiar formule textuale din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi nu invers. cit. cu rădăcini evidente în primele trei variante. au fost scoase din Liturghie. deoarece nu se oficia niciodată la Constantinopol. crezând că-i va da astfel o autoritate de neclintit. Prin urmare putem spune că în Biserica Ortodoxă avem o singură Liturghie. când au loc ultimele adăugiri substanţiale. redactată probabil în ultimii ani ai vieţii Sfântului şi care s-a păstrat în numeroase manuscrise (peste 200 în limba greacă şi peste 150 în slavonă. a devenit cadru exterior şi pentru Anaforaua Sfântului Iacov. au fost sistematizate şi stabilite definitiv de Patriarhul Filothei. pp. El a preluat ideea de la Sfântul Marcu al Efesului. 57-60 . săvârşită şi azi de copţi şi care are şi unele elemente din Rânduiala Bisericii Egiptene a cărei paternitate este atribuită Sfântului Ipolit Romanul. 56 BRANIŞTE Ene. cit. Acest lucru poate fi observat şi după forma actuală a acestor Anaforale. Vom da un singur exemplu. Liturghia dezvoltată în jurul Anaforalei Sfântului Vasile.244 Cele trei anaforale bizantine diferă ca tematică şi formulare. op. 55 IBIDEM. b) armeană. şi mărturia pe care o dau manuscrisele ce s-au păstrat de-a lungul timpului este nefavorabilă acestei ipoteze241: cel puţin până în secolul al XIV-lea. inclusiv rânduiala Proscomidiei. de factură bizantină. mare falsificator de documente şi cronici. nu i s-a aplicat Diataxisul şi a rămas într-o formă conservată de prin secolele al X-lea . aşa cum o săvârşim astăzi. Referindu-ne acum la o posibilă prescurtare a Anaforalelor. în anumite perioade de timp. nădăjduind că destul de relevant: termenii care numesc acţiunile de bază prin care pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului sunt complet diferiţi – Sfântul Vasile foloseşte termenii: a binecuvânta. Pe de altă parte. care corespundeau într-o măsură mai mare necesităţilor vremii. În concluzie nu se poate spune că una este rezultată din cealaltă prin dezvoltare sau prescurtare nici la nivel de Anafora. a sfinţi şi a arăta. cu diferenţe minore între ele. fiind săvârşită cel mai des în Bizanţ.245 Părerile cercetătorilor liturgişti sunt împărţite în legătură cu originile ei: unii afirmă că este rezultatul prelucrării de către Sfântul Vasile a Anaforalei preniceene care se săvârşea în Cezareea Capadociei.al XI-lea. aproape exact în forma de astăzi.. p. fie în funcţie de regiunea geografică... 56 IBIDEM. cit.

de-a lungul timpului a mai suferit mici modificări. pe marele Vasile cu toţii să-l cinstim”. Până prin secolele al XIII-lea – al XIV-lea. şi vase alese ale Duhului Sfânt. 246 TAFT Robert F. să dăm slavă lui Dumnezeu pentru binefacerile cele cereşti pe care ni le-a dăruit nouă.mai cu seamă în tratatul Despre Sfântul Duh. îndeosebi datorită Sfântului Grigorie Teologul. Putem deci afirma că ea aparţine integral Sfântului Vasile cel Mare. iar sâmbăta şi în zilele de rând cea a Sfântului Ioan. Această variantă mai târzie a Anaforalei vasiliene s-a răspândit foarte repede în tot spaţiul ortodox. cu toate că. chiar dacă pe alocuri destul de târziu. Reîntregirea. 2008. Ed. De aceea textul ei apărea primul în Liturghier. îndemnându-ne spre o mai vie problematizare. în încheiere. iar de aici ea a fost preluată şi chiar impusă în tot Răsăritul ortodox. înaintea Liturghiei Sfântului Ioan. unde a adus cu sine această Anafora. zidirea Sa cea căzută. prin sfinţii Săi. părtaşi ai strălucirii lui Hristos. Şi pentru ca nu cumva abordarea ştiinţifică să ne sărăcească de duh. care se cântă în cadrul Liturghiei alcătuite de el: „Pe arătătorul de cele cereşti al lui Hristos.. Liturghia Sfântului Vasile se săvârşea în toate duminicile de peste an şi la toate marile praznice. pp. săvârşirea Liturghiei Sfântului Vasile s-a restrâns la 10 ori pe an. O dată cu generalizarea Tipicului Mănăstirii Sfântul Sava – în varianta sa sintetică din secolul al XIII-lea –. pe sfetnicul Stăpânului şi luminătorul cel strălucit. cel din Cezareea Capadociei. vom face amintire de un alt tropar izvodit spre lauda Sfântului. care prin anii 380-381 a fost Arhiepiscop de Constantinopol.246 Credem că aceste câteva consideraţii generale referitoare la Liturghia Sfântului Vasile sunt de ajuns ţinând cont de caracterul restrâns al lucrării noastre şi că vor constitui temelia unei mai exacte înţelegeri a celei mai importante slujbe a Bisericii noastre. 69-70 . Alba Iulia. Înţelegând de aici că preamărirea se cuvine sfinţilor pentru felul în care au izbutit să se facă prieteni ai lui Dumnezeu. Ritul bizantin. Dumnezeu-Omul.

SFÂNTUL VASILE CEL MARE, POVĂŢUITOR ŞI ÎNDRUMĂTOR AL MONAHILOR
Monahia Olimpiada TILIUŢĂ
,,Cel între ierarhi prea ales, între dascăli preaînţelept şi între toţi sfinţii prea mult plăcut lui Dumnezeu, Sfântul părintele nostru Vasile cel Mare” s-a născut în anul 329-330 într-o familie de provenienţă nobilă şi martirică din Cezareea Capadociei. Mama sa se numea Emilia şi era din Capadocia, iar tatăl său Vasile era un retor renumit din Pont. Bunicii din partea tatălui au suferit prigoana pentru mărturisirea credinţei în Iisus Hristos în perioada persecuţiei lui Martimin în jurul anului 311 iar tatăl Emiliei a murit ca martir în timpul persecuţiei creştinilor.247 Din căsătoria Emiliei cu Vasile sunt amintiţi 9 copii: 4 băieţi (Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta, Naucratios) şi 5 fete din care o cunoaştem doar pe Macrina. Această familie a dat Bisericii 6 sfinţi: Sf. Macrina cea Bătrână (bunica după tată a sfântului), Sf. Emilia, Sf. Vasile, Sf. Grigorie, Sf. Petru şi Sf. Macrina cea Tânără. După o educaţie aleasă dobândită în familie a urmat şcolile din Cezareea Capadociei, apoi a continuat la Constantinopol cu Libanius şi apoi la Atena cu Prohaeresius şi Himerius unde a dobândit o vastă cultură filozofică şi ştiinţifică. În timpul formării sale la Atena va lega o prietenie strânsă cu Sfântul Grigorie de Nazians, alături de care va deveni un teolog normativ pentru întreaga Biserică.248 Părăsind Atena spre regretul tuturor în anul 355, a activat ca profesor de retorică în Cezareea Capadociei timp de 3 ani. Sub influenţa surorii sale, Macrina, în anul 358 primeşte botezul şi imediat va intra şi în monahism. Despre sine Sfântul Vasile spune: Mult timp am pierdut pentru cele deşarte şi aproape toată tinereţea mea am păgubit-o în deşartă osteneală (...) când însă în sfârşit ca şi cum trezindu-mă dintr-un somn adânc mi-am îndreptat privirea spre minunata lumină a adevărului Evangheliei şi am văzut deşertăciunea înţelepciunii stăpânitorilor acestui veac (...) atunci vărsând lacrimi multe pentru nemernica mea viaţă (...) Cea dintâi grijă a mea a fost ca să-mi îndrept măcar puţin năravul cel stricat prin îndelungate legături cu oamenii cei răi. Aşa că, citind Evanghelia, am văzut acolo că singurul mijloc spre a ajunge la desăvârşire este acesta: să-ţi vinzi averea, să o împarţi fraţilor săraci şi mai ales, să nu te îngrijeşti de cele ale vieţii acesteia şi să nu fii legat cu sufletul de nimic din cele de aici”.249 Pentru Sfântul Vasile, vieţuirea monahală este în primul rând un dar dumnezeiesc făcut oamenilor care pot înţelege cuvântul acesta. Chipul dumnezeiesc din om tinde în mod firesc către Arhetip, are sădit în sine dorinţa de desăvârşire, de nemurire, de infinit. În calea atingerii acestui chip dumnezeiesc omul trebuie să lupte cu păcatul strămoşesc şi cu patimile care au pătruns în firea omului împiedicându-l să găsească drumul drept către Dumnezeu. Retragerea pe care o realizează monahii nu se datorează dispreţului vieţii de familie sau a unei atitudini antisociale, ci este simultan expresia dorului după Dumnezeu şi a conştientizării faptului că împlinirea acestui dor nu este cu putinţă în mijlocul oamenilor, căci spune el250: „sufletul primind mulţimea păcătoşilor din lume, nu găseşte timp să-şi vadă păcatele proprii şi să se zdrobească prin căinţa pentru ele, ci comparându-se cu alţii mai răi, îşi face chiar o închipuire de virtute.” Cea dintâi dorinţă pe care a simţit-o el luând hotărârea aceasta, era de a avea un învăţător şi îndrumător „un frate care şi-a ales acest fel de vieţuire”, dar negăsind a trebuit să caute în alte locuri o rânduială potrivită scopului ales. Astfel a călătorit în Mesopotamia, Siria, Palestina şi Egipt. Acolo a văzut Sf. Vasile ceea ce căuta: o vieţuire cu adevărat lepădată de lume. Aceştia erau sihaştri şi anahoreţi care primiseră rânduielile de la Sfântul Antonie cel Mare. El îi rânduise pe fiecare să trăiască deosebit, lucrând şi întreţinându-se din truda sa, dar în ce privea rânduiala vieţii monahiceşti nu aveau voie să facă un pas de prisos ori să bea un strop de apă mai mult decât era 247 248 249 250
Episcopul Sofian Braşoveanu Martiri,martiriu şi mărturie după Sfântul Vasile cel Mare Editura Teognost,Cluj Napoca-2005, p. 46. PS Luian,Episcopul Caransebeşului 2009-Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare (330-379) în Foaia Diecezana nr. 1(167)/ Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Pahomoie cel Mare,Sfântul Ioan Casian, Rânduielile vieţii monahale, Editura Sofia, Bucureşti,2001, p.168. Ieroschimonah Agapie Corbu, Caracterul sacramental al monahismului-intermet.

ian.2009.

rânduit de stareţ.251 Sfântul Vasile, întorcându-se din călătorie înţelege că vieţuirea călugărilor din partea locului era cu totul altfel decât cea a sihaştrilor şi anahoreţilor care vieţuiau după rânduiala Sfântului Antonie. Ei puteau fi numiţi mai degrabă singuratici. Când cineva se hotăra să se lepede de lume, se îmbrăca în haine călugăreşti şi se retrăgea locuind singur fie la oraş, fie în sat sau în afara lor, neavând nici îndrumător, nici mărturie despre felul vieţii sale. Când simţea oarecare nevoie sau dorinţă, pleca în lume vieţuind cu mirenii. Acest fel de vieţuire îi împiedica pe monahi să ajungă la desăvârşire, iar pe mireni îi dezamăgea această tagmă a aşa-zişilor „monahi”, smintindu-i. Sfântul Vasile nu îi osândea cu totul pe aceşti singuratici şi nici nu socotea acest fel de vieţuire ca fiind cu totul păgubitor, deoarece starea lor sufletească era puţin mai bună decât a mirenilor. El a purtat mare grijă pentru rânduiala vieţii acestor monahi împrăştiaţi şi singuratici şi lămureşte pe larg în rânduielile sale de ce vieţuirea în obşti este mai potrivită pentru sporirea vieţii duhovniceşti.252 Pentru a orândui din nou viaţa monahicească Sfântul Vasile cel Mare a înfiinţat o mănăstire chinovică în care trebuie să se adune şi să vieţuiască împreună fraţii, dovedind cu toţii în faptă cât este de potrivit o astfel de vieţuire. Putem presupune aici că îşi dorise mai dinainte a înfiinţa o mănăstire acolo unde se nevoiau mama şi sora sa împreună cu un număr oarecare de călugăriţe. El îl chema neîncetat pe Sfântul Grigorie pentru a pune în practică visul spre care tânjiseră împreună în anii studenţiei la Atena. Mănăstirea înfiinţată de familia sa era pe malul râului Iris, la 6–7 stadii de Ivora, un orăşel neînsemnat din Pont. De cealaltă parte a râului era o localitate care a atras privirile Sfântului pentru a pune temeliile viitoarei mănăstiri. El descrie minunat aşezarea într-o scrisoare de chemare către Sfântul Grigorie, astfel: ,,Închipuie-ţi un munte înalt, acoperit cu o pădure deasă, la poalele căruia se aşterne o vale întinsă, spălată necontenit de apele de pe munte. Împrejurul văii o pădure din tot felul de copaci, care stă ca un zid împrejmuitor; de amândouă părţile prăpăstii adânci, iar la margine – râul; muntele se întinde în semicerc şi se sfârşeşte lângă marginile prăpăstiilor. Aici Dumnezeu îmi arată locul ...”253 Sfântul Grigorie nici acum nu se grăbeşte a începe această vieţuire împreună cu prietenul său drag. De aceea Sfântul Vasile mai trimite o epistolă în care îi vorbeşte despre lepădarea de lume. Simpla retragere fizică din lume este insuficientă pentru desăvârşire; monahul trebuie să lucreze în sufletul său cu atenţie şi trezvie. Ruperea sufletească de poftele lumii înseamnă citez ,,să nu simţi dorul de a trăi în oraş, de a avea casă, avere, prieteni, proprietate personală, mijloace proprii de trai, pofta de a face comerţ, de a apărea la întruniri publice” (Ep. 2.2) Sfântul Grigorie vorbeşte în scrisorile sale despre amintirea acelor zile pe care le-a petrecut cu Sfântul Vasile la mănăstirea sa din Pont, semn că a vieţuit şi el o perioadă acolo. El aminteşte despre sălaşul fără acoperiş şi fără uşă, despre vatra fără foc şi despre pereţii pârliţi de fum, despre locuitorii acestor palate, care se chinuiau de sete şezând lângă apă şi care se hrăneau cu pâine, dar care munceau, astupând gropi, curăţând locul şi îngrăşându-l. Sfântul Vasile avea pe lângă sine şi frăţimea care se adunase adăugând chiliilor existente rând pe rând chilie după chilie. Rânduielile vieţii oşteşti se aşezau prin însăşi mersul lucrurilor, având ca îndreptar rânduielile de la răsărit pe care le potriveau nevoii locului. Pentru a pune aceste rânduieli într-o lumină înţelegătoare Sfântul vorbea cu fraţii arătându-le că aceste rânduieli au temeiul în Sfânta Scriptură. Mai mult decât atât, Sfântul Vasile nu s-a mărginit doar la atât ci a mai întemeiat şi alte mănăstiri în mai multe locuri: Rufin (Cartea împăraţilor 2, cap.9) şi Sosomen (Istoria bisericilor cartea 6, cap. 17) mărturisesc că Sfântul umbla prin Pont trezind minţile cele clătinate de eresul lui Arie şi din râvnitorii credinţei celei drepte alcătuia obşti mănăstireşti. Acestora le rânduise a se ajuta una pe alta, iar stareţilor a se aduna din când în când ca împreună să ţină sfat.254 În anul 362 Sfântul a fost nevoit să părăsească pentru un timp mănăstirea. Smintelile făcute de arieni în Cezareea îl determină pe episcopul de atunci, Dianie, să îl poftească pe Sfântul Vasile să apere credinţa dreptmăritoare. Episcopul l-a hirotonit ca preot şi l-a însărcinat cu predica. Acest sfat nu a durat decât un an, deoarece murind Dianie a fost înscăunat Eusebiu care la început s-a arătat binevoitor, dar apoi din pricina invidiei a început să-l prigonească. Din aceste motive marele nevoitor se vede silit a se retrage din Cezareea, în ascuns, 251 252 253 254
Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Pahomoie cel Mare,Sfântul Ioan Casian Rânduielile vieţii monahale, Editura Sofia, Bucureşti,2001, p169. Ibidem p .172. Ibidem, p.173. Ibidem,p179

din nou spre vieţuirea îngerească. În aceasă vreme iarăşi a vieţuit în pustie.255 Sfântul Grigorie a căutat în tot timpul să îl împace pe Episcopul Eusebiu cu Sfântul Vasile ceea ce a şi reuşit în anul 366. A doua şedere departe de lume a durat 3 ani. O parte din scrierile ascetice de bună seamă le-a alcătuit în această vreme. De această dată părăseşte mănăstirea pentru a sluji Biserica, la început ca presbiter până în 370, iar apoi ca episcop până la sfârşitul vieţii sale care a avut loc în anul 379. Deşi vieţuirea în mănăstire nu-i va mai fi îngăduită din cauza datoriilor cu care l-a însărcinat Biserica totuşi, Sfântul, nu va lăsa mănăstirile neîngrijite ţinând tot timpul legătura cu ele, purtând corespondenţa cu stareţii cât şi cu alţi fraţi care aveau trebuinţă de aceasta. Ca episcop cercetând bisericile din eparhia sa trecea şi pe la mănăstiri unde îşi găsea odihna sufletului său. Când se iveau probleme el trimitea bărbaţi de încredere pentru a dezlega treburile şi a domoli minţile monahilor în acele vremuri tulburi. „Dumnezeul cel sfânt are putere să-mi dăruiască şi mângâierea ca să mă văd cu voi, mie celui ce totdeauna doresc să vă văd pe voi şi să vă aud pe voi; căci în nimic altceva nu găsesc liniştea sufletească decât în sporirea şi desăvârşirea voastră (...) dar până când mi se va dărui mie aceasta găsesc de trebuinţă să trimit pe cei mai iscusiţi şi temători de Dumnezeu fraţi care să vă cerceteze pe voi şi să stea de vorba cu dragostea voastră prin această scrisoare”.256 Dornic de liniştire şi în duh de nevoinţă, Sfântul Vasile, urmând şi rânduiala însăşi, scrie monahilor pentru diferite treburi şi nevoi ale rânduirii vieţii lor. În general povăţuia pentru trăirea în viaţa de obşte, nerespingând viaţa singuratică, dar socotind-o pe cea în chinovie mai bună. El vorbea despre viaţa anahoretică, fără supraveghere şi fără îndrumare, în care nu poţi scăpa de legăturile cu mirenii şi cu lumea, aşa cum era ea în părţile locului şi nu aşa cum o duceau ucenicii Sfântului Antonie. În vieţuirea chinovică se puteau împăca toate nevoile fireşti ale fiecăruia, fără a intra în legătură cu societatea şi fără a putea cade în diferite patimi din care neavând povăţuitor cu greu ar mai putea ieşi. Cu mare însufleţire vorbeşte despre aceasta în capitolul 7 al rânduieli nevoitorilor aşa: „Ce este asemenea cu această vieţuire şi ce este mai fericit decât ea? Ce este mai desăvârşit decât o asemenea apropiere şi o astfel de unire? Ce este mai plăcut decât această împreunare a obiceiurilor şi a sufletelor? Oamenii care s-au nevoit fiind din felurite neamuri şi din felurite ţări au ajuns la o astfel de asemănare desăvârşită încât în mai multe trupuri s-a văzut un suflet şi mai multe trupuri s-au văzut unelte ale unei singure voinţe.”257 Scrierile despre rânduiala vieţii monahale sau ascetice cuprinde Regulile mici care conţin norme pentru viaţa de zi cu zi într-un aşezământ monahal şi 55 Reguli mari care prezintă principiile de bază ale vieţii monahale. Regulile au fost redactate sub forma unui dialog la care se adaugă colecţia de epitimii sau norme de pedepsire a călugărilor care încalcă regulile monahale.258 Acestea sunt întemeiate pe cuvintele Sfintei Scripturi şi au ca îndreptar pravilele marilor părinţi de la răsărit şi mai ales a celor din Egipt. Mersul cugetărilor lui în aceste scrieri, după rânduiala Cuviosului Pahomie şi după scrierile Cuviosului Antonie, arată o adâncă înţelepciune datorată năzuinţelor sufleteşti şi firii Sfântului Vasile. Caracterul bisericesc al monahismului este expresia faptului că monahii „ sunt şi ei membri ai cinului bisericesc” după cum recunoaşte în 364 Sinodul de la Laodiceea prin canonul 14. Pentru el principalul element care exprima eclesialitatea monahismului îl constituie caracterul de adunare liturgică a obştii monahilor în frunte cu egumenul lor, în comuniune cu episcopul locului care girează Tainele săvârşite în mănăstire şi prin care mănăstirea se află în comuniune cu Biserica sobornicească. De aceea mănăstirile „independente”, fără legătură cu un episcop canonic sunt o abatere de la rânduielile monahale ortodoxe. Deoarece cel care conduce mănăstirea este Dumnezeu inspirându-i pe cei însărcinaţi cu aceasta, ulterior poziţia stareţului în mănăstire va fi echivalentă cu cea a episcopului în eparhie. Tot episcopul este cel chemat la consacrări monahale, deoarece el este părinte duhovnicesc al tuturor comunităţilor monahale din eparhia sa, chiar dacă acestea au ritmul, tradiţia şi personalitatea lor duhovnicească proprie. Investirea egumenului de către episcop are caracterul unei constatări a faptului că el este cu adevărat părintele obştii şi odată investit numai moartea fizică sau spirituală justifică schimbarea acestuia.259 255 256 257 258 259
Stelianos Papadopoulos, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare,Editura Bizantină, Bucureşti-2003, p.144-145 Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Pahomoie cel Mare,Sfântul Ioan Casian Rânduielile vieţii monahale, Editura Sofia, Bucureşti,2001, p180 Ibidem, p187 Prof. Dr.Remus Rus Sfântul Vasile cel Mare –primul dintre cei trei dascăli ai lumii creştine şi ierarhi-internet Ieroschimonah Agapie Corbu,Sfântul Vasile cel mare, dascăl al monahilor-internet

Sfântul spune: „Stareţul trebuie să fie un bărbat care fără de greşeală ar merge înainte în chipul vieţuirii, ţinând a îndruma bine pe cei ce merg către Dumnezeu, împodobit cu virtuţi, având în faptele sale mărturia dragostei către Dumnezeu, cunoscând dumnezeieştile Scripturi, să nu fie nebăgător de seamă ori iubitor de argint, ori prea îngrijorat de multe, tăcut, iubitor de Dumnezeu, primitor de străini, nemânios, neaducător aminte de rău, întărit în ce priveşte povăţuirea celor ce se apropie de el, neiubitor de mărire deşartă, neîngâmfat, nemăgulitor, nestrămutat,nimic având mai scump decât pe Dumnezeu”.260 Egumenul se ocupă cu primirea de străini şi îndrumarea lor, cu povăţuirea fraţilor, rănduieşte diferite ascultări, mustră cu durere sufletească, întru frica lui Dumnezeu pentru cel ce a greşit, face dreptate şi potoleşte neînţelegerile între fraţi. El are ajutor dintre fraţi: economi, păzitori de cămară, împarţitorul de milostenii, cel ce îngrijeşte de mâncare, supraveghetorul bunei cuviinţe ş.a.m.d. Aceste dregătorii erau date de către stareţ pe viaţă, dar pentru a nu împiedica bunul mers al mănăstirii, în caz că cel numit în ascultare ar lipsi dintr-o pricină anume sau ar trece la cele veşnice i se dădea în ajutor un frate pe care să îl înveţe cele de trebuinţă.261 Sfântul Vasile vorbeşte şi despre hainele şi încălţămintea călugărilor care erau într-o singură cămară de obşte, peste care era numit un frate care trebuia să aibă în vedere trebuinţele fiecaruia. Fraţii nu aveau nimic personal şi nu aveau voie să facă milostenii. Pentru aceasta este rânduit un anume vieţuitor care cu discernământ şi cu sfatul binecuvântat al stareţului va împărţi milostenie celor nevoiaşi. Pentru primirea în mănăstire a fraţilor sfântul sfătuieşte pe stareţi aşa:,,Primeşte-l ca un tată, spune-i greutăţile şi nevoinţele căii (...),dar întăreşte-l şi în nădejdea izbândei; apoi când va face lepădarea, învaţă-l pravilele cele începătoare, precum este rânduit, şi pune înaintea lui toate câte sunt în legătură cu viaţa cea nevoitoare. În sfârşit,pe unul dintre voi, pe care el singur îl va alege, pune-i-l drept povăţuitor în cele ale nevoinţelor duhovniceşti.”262 Stareţul are datoria de a cerceta motivele pentru care fratele doreşte să îi urmeze lui Hristos, să cerceteze obârşia sa(dacă este rob sau liber), să îl povăţuiască spre lepădare de averi, rudenii, proprietăţi sau orice altceva ce ar putea deveni mai târziu motiv de întoarcere la cele dintâi. Deasemenea, se cade a şti dacă mărturiseşte şi dacă îi pare rău de păcatele săvârşite. Fratele trebuie să dea dovadă de supunere, ascultare şi râvnă spre cele duhovniceşti. Lui i se cere ascultare desăvârşită,iar stareţilor discernământ în împărţirea ascultărilor. Vrednică de luat în seamă este şi rânduiala primirii în mănăstire a copiilor. Sfântul Vasile nu întemeia şcoală pentru mireni, ci aşeza răsadniţa viitorilor monahi, doar că făgăduinţele lor se amânau până la vârsta deplinătăţii. Lor li se rânduiau chilii separate de cele ale călugărilor, nu li se îngăduia să capete îndrăzneală asupra fraţilor, li-se rânduia un călugăr care să îi povăţuiască şi să îi înveţe Scripturile. Rânduielile privitoare la somn, la priveghere, timpul, măsura şi felul mâncării pentru copii ţineau cont de vârsta şi de posibilităţile acestora. În general erau primiţi copii orfani sau cei care aveau binecuvântarea părinţilor.263 După depunerea voturilor monahale călugărul devine proprietatea lui Dumnezeu, avându-se pe sine însuşi într-un fel de administrare a sa, fiind obligat să se păzească pe el pentru Dumnezeu. Dezvăluind ispitele pe care diavolul le încearcă asupra călugărilor pentru a-i abate de la drumul hotărât, Sfântul Vasile îi avertizează să nu se lase dezamăgiţi „cu argumente absurde, cum că trăind în lume ar îndupleca pe Dumnezeu cu acţiuni de binefacere...”. Deci angajarea socială în opere filantropice a monahilor este considerată de Sfântul Vasile ca o decădere a monahismului. De aceea în regulile monahale prevede ca fecioarele (monahiile) să se îndepărteze de orice grijă a veacului acestuia. Faimoasele vasiliade nu sunt mănăstiri în înţelesul pe care Sfântul Vasile îl dă în acest cuvânt, ci instituţii de binefaceri care de altfel nici nu au putut supravieţui.264 Rânduiala Sfintei Împărtăşanii se ţinea după pravilele Cuviosului Pahomie primite de la îngeri care rânduia ca monahii să se împărtăşească în fiecare duminică şi/sau în fiecare sâmbătă sau după cum spune Sfântul Vasile este bine a se împărtăşi în fiecare zi şi că ei, în Cezareea se împărtăşeau de 4 ori pe săptămână. Sfântul Vasile exprima atât valoarea Sfintei euharistii în viaţa mistică, cât şi ideologia potrivit căreia mănăstirea este o neîncetată adunare liturgică a obştii. Despre săvârşirea rugăciunilor, în pravilele sale, sfântul vorbeşte de două puncte de vedere: pe de o parte 260 261 262 263 264
Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Pahomoie cel Mare,Sfântul Ioan Casian Rânduielile vieţii monahale, Editura Sofia, Bucureşti,2001, p216. Ibidem, p.216. Op.cit., p232. Ibidem, p. 237. Ieroschimonah Agapie Corbu,Sfântul Vasile cel mare, dascăl al monahilor-internet.

Bucureşti. este pusă în sarcina mănăstirilor de fraţi. Grija pentru mănăstirea de surori.. Scriierile sale formează.. În scrierea mea am urmărit o trasare în linii generale a ideilor după care se poate ghida o comunitate monahală cenobică aşa după cum Sfântul Vasile ne transmite. neînţelegeri sau abateri de la rânduiala stabilită. locul şi persoana pentru ca să nu aibă loc vreo bănuială rea spre ispită. 40). iar pe de altă parte însăşi rugăciunea continuă ce o lucrează în minte şi în inimă singurătatea în dorul de Dumnezeu.19). p.Sfântul Vasile cel mare. p. Sfântul Pahomoie cel Mare. Ibidem. acestea trebuie să fie după o rânduială bine stabilită „să nu stea ei singuri de vorba ci stareţii aleşi şi stareţele să fie împuterniciţi pentru acest lucru”.2001. fraţilor cu atât mai puţin. ci să se dea spre alte trebuinţi. dascăl al monahilor-internet .54.rânduiala rugăciunii. Astfel era considerat „mult mai cuviincios şi fără primejdii ca să se facă mărturisirea de faţă fiind stareţa înaintea unui prezbiter vrednic”269. De aceea dacă ar porunci prezbiterul ceva fără ştirea stareţei ea era în drept să respingă porunca.. p. Acesta sfătuieşte pe cel ce se pocăieşte. nemâniindu-se pe cei neputiincioşi. Monahismul nu este un mod de viaţă împotriva firii.”266 El va hotărî vremea şi felul pedepsei. Stareţa trebuie să vorbească cu stareţul. dar pentru rugăciune şi cântări de psalmi. să judecăm împreună cum să facem ca nimic din cele rânduite să nu rămână neîmplinite.. alcătuită din înşirarea cântării psalmilor..îndreptarea celor stăpâniţi de patimi.vremea fiecărui lucru”(Eccl 3.” Măsurile de îndreptare pentru diferite păcate. potrivit cu vârsta trupească. şi la amiezi spune-voi. fie în biserică. după cuvântul Ecclesiastului . Dacă totuşi va trebui să aibă loc astfel de întâlniri. (. cred că ar putea interesa pe un stareţ al zilelor noastre. În caz de nesupunere şi cârtire lucrul făcut nu trebuie să se folosească spre îndestularea fraţilor. Doar când această măsură se arăta nefolositoare se porunceşte să se ocupe stareţul. Ibidem.379. Sfântul Vasile le împarte în două: legile de obşte şi epitimiile. Editura Sofia. îl pedepseşte.alegându-vă viaţa tăcută şi liniştită. Scrierile Sfântului Vasile despre viaţa monahală merg atât de profund în toate aspectele ei încât mă văd neputincioasă pentru a elucida toate problemele care. Nici o întâlnire nu se făcea aşa oricum şi oricând ci totul era cu înţelepciune.268 Tot aşa se întâmpla chiar dacă erau persoane de acelaşi sex. Căci deşi păcatul celui rece şi al celui evlavios este acelaşi. ea fiind însăşi vorbirea lui Dumnezeu cu omul. doar că erau unele puncte care le priveau numai pe călugăriţe. dar în acelaşi timp unii se abat de la lucru pentru cuvânt de rugăciune şi cântări de psalmi. Dacă stareţului doar atât îi este îngăduit. în cântări si în laude. sfătuindu-se în diferite probleme. starea sufletească şi felul păcatului.388 Ieroschimonah Agapie Corbu. Cele dintâi vorbesc despre faptul că îndreptările unuia sau ale altuia erau lăsate în grija frăţiei.)”267 Pentru mănăstirile de surori rânduielile sunt aceleaşi ca şi pentru mănăstirile de bărbaţi. vom cunoaşte şi felul pedepsei.. Zice: . iar pe cel care cu încăpăţânare nu se pocăieşte îl alungă din mănăstire. de aceea între mănăstiri trebuie să fie o strânsă legătură. dincolo de detalii osatura şi duhul comun tuturor tipiconalelor mănăstireşti redactate ulterior..Sfântul Ioan Casian Rânduielile vieţii monahale. Stareţul nu poate să vorbească cu vreo soră în lipsa stareţei pentru a nu se călca porunca apostolului care zice : „toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială” (I Cor 14.1). Această rânduială ca să nu rămână nimeni singur cu vreo soră era atât de încetăţenită încât nici mărturisirea nu era scutită de această lege. Stareţului i se pune în vedere ca nici o faptă să nu o socotească neînsemnată şi să nu lase pe nimeni fără grijă şi îndreptare. orice vreme e binevenită. El înşiră cu deamănuntul ceasurile de adunare pentru săvârşirea rugăciunii şi scopul împlinirii lor argumentând cu explicaţii din Sfânta Scriptură . socotindu-se dinainte vremea. „Nevoitorilor care petreceţi în bună cuvioşie. stareţul să o facă după legea ştiinţei medicale.Dacă vom pătrunde în starea celui ce păcătuieşte şi în felul păcatului.. după cum găsim şi la Sfântul Pahomie.cât şi convorbirile şi sfaturile duhovniceşti cu stareţul sau cu bătrânul care a fost rânduit. dar . Nu se cade a nesocoti ceasurile rugăciunii.378. p. De aceea atunci când mişti mâinile la lucru cântă din inimă pentru Domnul în psalmi. 242 Ibidem. ci cel mai înalt mod de vieţuire pe care îl poate duce 265 266 267 268 269 Sfântul Vasile cel Mare.între ei e o mare deosebire. fie acasă.265 Rugăciunii i se adaugă citirea din Sfânta Scriptură.Conducerea interioară a mănăstirii era încredinţată pe de-antregul stareţei. voi vesti şi va auzi glasul meu”(Ps.seara şi dimineaţa. Deci să se ştie că dacă pentru celelalte este vreme potrivită. De aceea avem o unitate a duhului monastic ortodox intr-o diversitate de forme în care vieţuirea monahală a fost consemnată tipiconal pentru a prevedea toate detaliile vieţii monahului în cadrul concret şi specific respectivei mănăstiri.

. sau mai puţin tulburi. călăuzindu-se în duh monahii pot urmări apropierea de acest ideal. de Preacurata Sa Maică şi de sfinţii Săi. mai de pe urmă? . dar sigur. Urmând îndreptarul primit de la Sfântul Vasile. Apogeul lui a fost ilustrat de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos.fiinţa omenească pe acest pământ. Şi dacă ei spuneau aşa. este taină a veacului ce va să vină. noi ce putem spune în aceste vremuri mai mult. unul dintre stareţii pe care i-a vizitat Sfântul Vasile în Egipt.. este cea mai firească atitudine a omului care conştientizează setea şi dorul său după Dumnezeu. . dar am văzut monahi” zicea Sfântul Macarie Egipteanul. Monahismul este un ideal atât de înalt încât monahii însăşi se simt neputincioşi în faţa lui... ce nu poate fi egalat cu nimic din cele omeneşti.Eu nu sunt monah..

Sacoşul Turcesc. sunt în curs de construire. După această incursiune cu privire la evoluţia monahismului în lumea ortodoxă. Orşova şi Griviţa. ştirile privitoare la viaţa bisericească din Banat în primele secole creştine sunt destul de sărace şi uneori chiar confuze. Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Morisena (sec. devenind mai târziu Mănăstirea Hodoş. Prisaca etc. p. în apropiere de Orşova. aşa încât astăzi găsim o salbă de aşezăminte monahale dornice să continue tradiţiile din vechime. Dosar: 1892 – III – 88-140. sihăstreşti. aşa cum a fost un anume Teodosie „de neam din Caransebeş”. loc atât de favorabil unei vieţuiri duhovniceşti. Arhimandrit Visarion Joantă. Părţile de sud ale Banatului ofereau un loc prielnic de refugiu şi de nevoinţă. Năvălitorii le-au jefuit dar nu le-au distrus. Aceştia se nevoiau la început în peşterile de pe malul de nord al Dunării. Fond Bisericesc. cu izvoare ce dau o apă rece şi după credinţa poporului. care s-au răspândit în toate ţinuturile locuite de români. Evlavia creştinească a românilor le-a căutat şi le-a menţinut. nenumerotat. ajuns în 1759 Arhimandrit la Mănăstirea Olteana Strehaia. sunt o dovadă a simţământului de unitate a tuturor românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. Editura Marineasa. precum şi alte multe aşezări monahale din diferitele locuri ale Judeţului CaraşSeverin. Târgovişte. care în aceste zile îşi serbează 150 de ani de existenţă în Banatul montan. 21. Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Caransebeş (atestată documentar la 1581). XIII). opaiţele creştine descoperite în unele localităţi bănăţene (Tibiscum. dacă cunoaştem cadrul natural al acestui colţ de ţară. rămânând singure şi izolate.Bodrog. credincioşii. Timişoara şi Mehadia.) confirmă existenţa unor comunităţi creştine încă din secolul al IV-lea. întâmplări pe care le-au îndurat cu haina sărăciei. atunci când împrejurările au fost prielnice. ca prin secolele IX-XI să ajungă până în Lunca Mureşului. . primii sihaştrii s-au stabilit în părţile Banatului începând cu secolul al VII-lea.Turnu Severin. Mănăstirea Ilidia (sec. Primii călugări. în convingerea că luându-ne Casa (Biserica) ni-L vor lua şi pe Dumnezeu. Banatul ocupă locul al doilea. unde au întemeiat o mică sihăstrie. Cu toate vitregiile vremii. Constantin TIMIŞ Conform mărturiilor istoricilor bisericeşti. ci şi oaze de spiritualitate creştină ortodoxă. Mănăstirea Mraconia (sec. Vârşeţ. Avându-se în vedere faptul că Mănăstirile au constituit nu numai semnul dăinuirii neamului românesc. călugării şi ierarhii au căutat ca pe cele distruse şi părăsite să le reactiveze. 2004. Mănăstirea Vărădia (sec. Cărţile bisericeşti tipărite la Râmnic. în zona muntoasă dintre Drobeta . De-a lungul istoriei. datorită marii migraţii a slavilor. până ce cotropitorii ni le-au luat una câte una. fiind aşezată în aşa numita „Valea Călugărului”. La poalele unei stânci uriaşe „de aproape o mie de metri numită Stânca Rolului”271 împrejmuită de o pădure deasă cu copaci seculari. Apoi s-au răspândit pe valea singuratică a râului Cerna. după Dobrogea. Cu toate acestea unele descoperiri arheologice cum ar fi inelul de aur cu simboluri creştine de la Băile Herculane. într-un loc stâncos din pădurea ce se numeşte „Cracul Călugărului”270. dându-le altora.VIAŢA MONAHALĂ ÎN EPISCOPIA CARANSEBEŞULUI Arhimandrit. confirmă existenţa unei vieţi călugăreşti bine organizate sub oblăduirea canonică a ierarhilor ortodocşi de la Caransebeş. Bălgrad (Alba-Iulia). Mănăstirea Călugăra este situată în apropierea comunei Ciclova-Montană. în cele ce urmează vom descoperii împreună istoria mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” – Călugăra. ACT: III-138-1892. după cum destui călugări originari din Banat au plecat peste munţii care nu i-au despărţit niciodată pe fraţi. XII). Mănăstirea este situată întrun loc deosebit de pitoresc. X ). mănăstirile au fost martore multor întâmplări triste din trecutul poporului şi al Bisericii. În ceea ce priveşte mărturiile istorice despre viaţa monahală. au ridicat altele noi sau. Lipova.XII). mănăstirile din Banat au atras numeroşi călugări veniţi din celelalte provincii româneşti. în Munţii Semenicului. având 270 271 Arhiva Episcopiei Caransebeşului. precum prezentarea mărturiilor despre viaţa monahală în Banat. Ghidul Aşezămintelor Monahale din Episcopia Caransebeşului.

nenumerotat.. op. Editura Autorului – Tiparul Tipografiei Diecezane.104.277). ceea ce ştia din tradiţia familiei sale de preoţi. a fost altarul unei mănăstiri.. Arhimandrit Visarion Joantă. Se presupune că peştera cioplită în stâncă din Valea Călugărului. de faţă fiind învăţătorul Constantin Popescu şi o mulţime de credincioşi din Ciclova281. protopop al Vărădiei între anii 1776-1801 susţine că mănăstirea care a existat la Ciclova-Montană „către răsărit. . fiind însoţiţi de Ion Izverniceanu din Ciclova Montană278. Istoria Bisericească politico-naţională. iar credincioşii au luat-o şi au dus-o la Biserica din Oraviţa. Nicolae Cornean. s-a clădit Biserica romano-catolică Maria Fels şi citea rugăciuni pentru românii băştinaşi şi pentru nemţii colonişti. Celălalt şi-a găsit adăpost într-una din peşterile de pe coastele Rol-ului. de când valea se numeşte Valea Călugărului. Ibidem. Creştinii veneau să le asculte în deosebi în vremurile de prigoană şi de „răzmeriţe”276. în 1727. Voci de rugăciune şi cântări dumnezeieşti se auzeau din adâncul stâncilor ridicându-se la suprafaţă. Om de cultură frumoasă. care i-a povestit tânărului Vasile Jumanca şi altora din Ciclova Montană pe care îi învăţa cântările bisericeşti. pe dealul păduros numit Călugărul. iar duminicile şi la mari sărbători aprindeau candele deasupra icoanelor..140).. ACT: III – 138 – 1892. 103. ajutat de teologul Alexie Nedici. în noaptea de 10-11 iunie 1859. bazându-se pe tradiţia locală şi pe informaţiile rămase de la Petru.1865. Caransebeş. Tradiţia spune că în această vale a existat o mănăstire cu mult înaintea celei actuale. Visarion Joantă. Nicolae Cornean. Pr. 272 273 274 275 276 277 278 279 280 281 Nicolae Cornean (consilier eparhial).(88-140). Întâi s-a găsit o peşteră care prezenta semnele unui locaş de pustnic. încrustată într-un fag gros. Cu mare spaimă au aflat că icoana era din nou în peşteră). Arhiva Episcopiei Caransebeşului. Doi credincioşi din Oraviţa: Mihai Nafir şi Ilie Strâmbei ascultând şi ei cele relatate de tânărul teolog Alexie au început să cerceteze cu deamănuntul povârnişurile Rol-ului. (Într-o cronică veche există o însemnare care relatează că icoana găsită în peşteră a fost adusă de la Sfântul Munte Athos. nenumerotat. poate chiar prin locurile pe unde s-au auzit cântările dumnezeieşti. Nicolae Tincu Velea. cit. 22-23.. obiecte bisericeşti precum şi moaşte pietrificate. cit. p. Cel mai interesant este faptul că icoana a rămas neacoperită de scoarţă. Fond Bisericesc. mergând să se roage la icoană. ACT: III – 138 – 1892. Dosar: 1892 – III – (88 . p.putere vindecătoare. pe care mai târziu. A fost sfinţită de preotul George Popovici din Ciclova Română. descoperită în anul 1859. Arhim. Fond Bisericesc.. Ea primeşte numele de Călugăru. care prin deformare – datorită pelerinilor nemţi – se mai numeşte Călugăra280. cit. având aceeaşi vechime ca şi alte mănăstiri din Banat. că aici în mijlocul codrului sub stânci aşa de înfricoşătoare să ridice acest locaş dumnezeiesc e foarte greu de constatat. Dosar: 1892 – III . deşi după tradiţie locul este considerat sfânt de sute de ani. O însemnare păstrată la mănăstire spune că în ziua de 8 iulie 1858 cântările misterioase au putut fi auzite atât de bine încât credincioşii prezenţi au ascultat minunea în genunchi. Ceea ce a condus pe străbunii noştri. op. dacă nu chiar mai veche decât unele dintre ele273. 23. mai precis locul de aici.. au descoperit că aceasta dispăruse. Ibidem. Monografia Eparhiei Caransebeş. Unul se adăpostea în peştera de sub stânca ce desparte Ciclova Montană de Ciclova Română. Adevărul despre descoperirea locului unde s-a clădit Mănăstirea Călugăra îl aflăm de la teologul Alexie. mai bine de 600 de ani”274. despre doi călugări care veneau în părţile Ciclovei Montane de la Mănăstirea Ciobeni. La câţiva paşi înainte de Mănăstire. p. op.275 Dar tradiţia populară spune că Valea Călugărului şi locul mănăstirii de veacuri e considerat ca loc sfânt. datorită faptului că au rămas puţine urme scrise despre ridicarea acestui locaş.104. (Credincioşii atârnau icoane în copacii din preajma stâncii. în vremurile cele vechi. Însă după două zile. 1940. ar avea aceeaşi etate şi viaţă ca cele mai vechi mănăstiri româneşti . Preotul şi istoricul Nicolae Tincu Velia (1816-1867). Sibiu. de timpuriu a atras atenţia lumii evlavioase. 21. S-au început apoi a se face săpături. p.272 Istoria Mănăstirii Călugăra de astăzi nu este atât de veche ca aceea a altor lăcaşuri de închinare de lege românească. Aceste descoperiri l-au determinat pe tânărul Nedici să intre în cinul monahal. p. se vede şi astăzi icoana Sfântului Prooroc Ilie. p. op. Arhiva Episcopiei Caransebeşului. deşi copacul a crescut şi s-a dezvoltat foarte mult în cei 100 de ani care au trecut de când a fost pusă icoana... Aici s-au găsit icoane.. acest Alexie Nedici este adevăratul întemeietor şi organizator al Mănăstirii279. cit.

Ieromonahul Paisie Răileanu (1957-1960). p. op. cit. Ieromonahul Macarie Guşcă (? . fost preot în Cacova. în timpul căruia s-a reuşit finalizarea lucrărilor de electrificare a Mănăstirii285. de unde nu a venit cu mâna goală282. despre a cărui viaţă ascetică şi plină de abnegaţie se răspândise foarte departe. op. chiar şi la Viena. . 25. Acestuia i-au urmat Ieromonahul Nectarie Pintilie (1949-1950).. 282 283 284 285 Arhim. Urmează Petru Popovici. primind hramul „Acoperământul Maicii Domnului”283 şi „Sfântul Mucenic Procopie”. cit. ieromonahul Nedici. C. Aşadar prin întreaga istorie a Mănăstirii Călugăra. La început Mănăstirea a fost considerată ca o capelă a parohiei şi era administrată cu multă însufleţire de întemeietorul ei. la baronul George Sina. În ziua de 1 octombrie 1861 fiind terminate lucrările. Ioan Murgu (1862-1874) administrează Mănăstirea până la 29 martie 1874.. nenumerotat. În urmă vine Ieromonahul Dionisie Văcărescu (1910-1913) şi Protosinghelul Vartolomeu Durain (1913-1941) care a fost principalul culegător de informaţii despre Mănăstire. preoţii Ştefan Gâru şi Pavel Coadă (1960-1973) şi Ieromonahul Eftimie Bilan (1973-2000). p. op. Nicolae Cornean. fiind un bărbat cu carte şi cu multă râvnă pentru Casa Domnului a dus Mănăstirea la o situaţie înfloritoare.. la sărbătoarea „Înălţării Sfintei Cruci”. care administrează Mănăstirea până la 1886 când trece paroh la Ciclova – Montană. Visarion Joantă. ea rămâne şi va fi un izvor viu al consolidării spiritului creştin ortodox din zona Oraviţei şi în Valea Caraşului.1903). El moare în 23 iulie 1862. În prezent Mănăstirea este sub îndrumarea părintelui Protosinghel Casian Oniţă.. cit. Nemaiputând administra şi Mănăstirea a cerut autorităţilor bisericeşti să trimită acolo un călugăr sau preot de mir. cărţi şi ornamente necesare Mănăstirii284. Urmaşul său. A. murind la vârsta de 41 de ani. o păstrează în curăţenie. Visarion Joantă. când după o presimţire sinistră ce avusese în aceaşi zi a fost omorât de o stâncă prăvălită asupra locuinţei sale. E. p.. mutat apoi la data de 14 septembrie. cit. Episcopia încredinţează în 1889 cu administrarea Mănăstirii pe preotul Iacob Muntean (1889-1891) din Răcăjdia. a prevăzut-o cu obiecte de cult.Zidirea Mănăstirii s-a început la 16 mai 1860 iar la ridicarea ei au contribuit şi locuitorii parohiei Ciclova – Montană cu suma de 1400 de florini. apoi Valeriu Dabiciu (1905-1910). a fost sfinţită de episcopul Emilian Kengelat din Vârşeţ. op. Protosinghelul Ieronim Balinton (1950-1957). Ieromonahul Nedici – cu îngăduinţa episcopului Emilian Kengelat – porneşte după ajutoare financiare în toate părţile. După aceasta urmează Pavel Bufanu (1891-1905). ea fiind o oază de linişte şi de purificare sufletească pentru orice om ce râvneşte la starea deplinătăţii în Dumnezeu şi în Biserică. Arhim. 25-26. 104.

. În acest chip locul a devenit foarte venerat încât în duminici şi la marile sărbători se adunau o mulţime de oameni aprinzând candele deasupra 286 Vasile Vărădean.. Copacul a existat până acum câţiva ani cu icoana de tablă roasă şi mâncată de rugină ca semn de adevăr la cele spuse. precum şi .. Adăpostită la picioarele unei stânci de aproape o mie de metri (stânca Rolului) care se înalţă deasupra lor ca un perete abrupt sprijinind parcă tăriile cerului. Deşi întemeiată şi atestată documentar abia din 1859 acest locaş monahal continuă o veche tradiţie a vieţii monahale. stecurându-se limpezi şi răcoroase printre stâncile de calcar. Un bătrân din Ciclova Montană ne spune cum tatăl lui pe când era elev la şcoala din sat era trimis de o seamă de oameni bătrâni împreună cu alţi colegi în Valea Călugărului să umple cu untdelemn şi să aprindă la sărbători mari candela din felinarul ce atârna de un paltin. bucuria raiului cu suferinţa crucii. cultural şi religios al altor mănăstiri vechi din ţara noastră. Tăcerile gânditoare ale codrului şi liniştea monahală care o înconjoară nu sunt tulburate decât de murmurul izvoarelor care coboară de pe povârnişurile dealurilor în jurul mănăstirii. pusniceşti în zonă. izolată de zgomotele lumii în inima unor codri seculari se afla Mănăstirea Călugara. majoritatea mineri si agricultori. În ziua de 8 iunie 1859 cântările sfinte s-au auzit atât de tare din interiorul stâncii încât credincioşii prezenţi. totuşi împrejurările în care ea a fost înălţată acum 150 de ani din sărăcia maselor anonime de credincioşi din satele vecine. întrucât aşa se poate explica mulţimea de oameni care vin spre deal. între care şi Alexie Nedici au ascultat îngenunchiaţi aceste cântări dumnezeieşti. Evident. p. i-au conferit o aureolă duhovnicească de modest monument al jertfelniciei românilor ortodocşi din partea locului. nici originalitatea şi valoarea arhitectonică. Tradiţia locală mărturiseşte că locul pe care s-a zidit Mănăstirea Călugăra de azi a fost descoperit în împrejurări deosebite.69. în fiecare an la Duminica Lăsatului sec de brânză.TRADIŢII ŞI LEGENDE LOCALE DESPRE ÎNTEMEIEREA MĂNASTIRII CĂLUGĂRA-RELATĂRI DIN ACTUALITATE Arhimandrit. Casian ONIŢA La doi kilometri spre răsărit de comuna Ciclova Montană.. au existat şi alte semne ale lui Dumnezeu în acest loc. dar după tradiţie locul este considerat sfânt de sute de ani. Copiii se duceau ori de câte ori erau trimişi în Valea Călugărului fiind atenţi. Un peisaj mirific. a auzit cântări îngereşti venind de undeva din pădure. crezând că vor auzi şi ei cântări îngereşti aşa cum au auzit acei bătrâni care impresionaţi de o minune ca aceasta au pus într-un paltin icoana Sfintei Treimi prin anul 1858. dovadă stând şi toponimele . 1981. Unul se adăpostea în peştera de sub stâncă. Monumente bisericești și culturale din zona Oravița.286 Greutatea urcuşului ne duce cu gândul la drumul crucii Mântuitorului la suferinţa şi jertfa Sa de pe cruce. Deşi ea nu are prestigiul istoric.Valea Călugărului” unde a fost amplasată mănăstirea. dar a fost doborât la pământ de o furtună puternică. La faţa locului au fost aduse cruci şi icoane care au fost atârnate în copaci ca semn al evlaviei şi credinţei acestor oameni. Bazându-ne pe istorisirea bătrânului Vasile Jumanca aflăm că în vechime doi călugări veneau în părţile Ciclovei Montane de la mănăstirea «Ciobeni» de lângă Vărădia. la patimile pe care El le-a răbdat pentru noi oamenii. Mănăstirea Călugăra de azi nu este atât de veche ca celelalte locaşuri de închinare de lege românească. Timișoara. pe care mai târziu s-a construit biserica Romano-Catolică din Ciclova Montană. Editura Mitropoliei Banatului. cât şi pentru nemţii colonişti. care au aşezat la temeliile ei credinţa lor străbună ca să fie pomenire în veci şi altar românesc de închinare pentru toţi urmaşii urmaşilor lor.Călugărul” numele dealului din spatele mănăstirii. Dumnezeu a rânduit ca la data de 8 iunie 1830 un păstor din Ciclova Montană pe nume Iancu Cârşovanu rătăcind cu turma sa prin desişurile neumblate de sub stânca Rolului. în care te simţi mai aproape de cer. iar aceştia fără nici o zăbavă au început un adevărat pelerinaj în pădurea de pe Valea Călugărului. Cutremurat de această revelaţie dumnezeiască a povestit consătenilor toate cele întâmplate. parcă de legendă şi început de lume. . iar celălalt monah şi-a găsit adăpost într-o peşteră de pe coasta Rolului în locul unde s-au auzit cântările sfinte. însă odată ajunşi aici avem impresia contopirii cerului cu pământul. citind rugăciuni atât pentru românii băştinaşi.

În . În jurul lor pădurea maestuoasă şi sublimă cu toate tainele nopţii ei. Tot din tradiţie aflăm că slujba de sfinţire s-a săvârşit în inima pădurii şi în puterea nopţii la ceasurile două. Alexie Nafir. de faţă fiind teologul Alexie. acesta porneşte spre Viena cu scopul de a aduna fonduri pentru mănăstire. Evenimentul a fost consemnat într-un act elaborat de teologul Alexie. Construcţia s-a terminat în anul 1862 având hramul „Acoperământul Maicii Domnului” sărbătorit la 1 octombrie. . La scurt timp după amenajarea provizorie a peşterii şi anume la 10 iunie 1859 preotul George Petrovici din Ciclova Româna a sfinşit peştera. înălţându-se peste stâncile semeţe ale Rolului. Mihail Nafir şi Ilie Strâmbei. Astfel..București. aşa cum se poate vedea şi azi. a fost luată de credincioşi şi dusă în biserica din Oraviţa. iar pictorul Mihai Popovici a pictat câteva icoane pentru altar.1936. 71. trezind ecourile pădurii. Icoana. Icoanele principale le-a pictat renumitul pictor Dimitrie Turcu. spune cronica. . Se întoarce fără să fi adunat o sumă de bani semnificativă şi face apel la credincioşii din zonă. Doc. Nr. Istoricul mănăstirii Călugăra din valea Călugărului. altarul s-a format prin dărâmarea peşterii ce era din piatră moale şi s-a zidit până la partea de apus în prelungire. aşa ca pe vremea primilor creştini. străbătând văile întunecate şi desişurile neumblate . De o parte se afla preotul George îmbrăcat în sfintele odăjdii cântând rugăciunile sfeştaniei care răsunau în liniştea religioasă a pădurii şi a nopţii până departe. cu ajutorul acestor donaţii se începe ridicarea unei noi biserici. Flăcările lumânărilor aprindeau sclipiri de aur pe odăjdiile preotului. observând cum pe o ţevişoară de piatră moale curgea apă izvorâtă din interiorul stâncii.icoanelor. Întorcându-se în peşteră fără ca mână omenească să o fi atins.. Sfinţirea peşterii s-a făcut cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Emilian Kengelat episcopul Vârşeţului. alături de Maica Domnului avândul ca ocrotitor şi pe Sfântul Mare Mucenic Procopie a cărui pomenire se face la data de 8 iulie. iar de cealaltă parte credincioşii cu lumânări aprinse în mâinii pătrunşi de măreţia momentului dau răspunsul în comun. Într-o atmosferă impresionantă de o măreţie biblică.Biserica s-a ridicat pe locul unde a trăit călugărul.288 O întâmplare minunată legată de această icoană a fost consemnată într-o cronică veche.. Banii nefiind suficienţi însă pentru proiectele pe care le avea tânărul monah Alexie.289 Altarul bisericii 287 288 289 Idem. Prima ţintă a călugărului Alexie a fost procurarea de fonduri şi materiale pentru ridicarea Mănăstirii pe locul unde se afla peştera. Această minune l-a determinat pe tânărul teolog Alexie să intre în cinul monahal fără acordul părinţilor lui. p. O atenţie deosebită ne-o atrage existenta icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni. făcându-se săpături în acel loc ei au descoperit un altar de piatră moale. Împodobirea bisericii s-a făcut mai mult din ofrandele credincioşilor din Oraviţa şi din jur. Din mila lui Dumnezeu cu banii strânşi şi cu ajutorul oamenilor din Ciclova. Umbrele mari jucau pe pereţii umezi ai peşterii. câteva obiecte bisericeşti şi osemintele probabil ale pusnicului care s-a nevoit şi a şi trecut la cele veşnice tot aici. deasupra lor cerul Domnului cu toate stelele Lui tremurătoare. Se spune despre icoană că ar fi o copie a icoanei Maicii Domnului Prodomita care se află în Sfântul Munte. Tot din tradiţia locală aflăm că doi credincioşi din Oraviţa. După sfinţirea paraclisului credincioşii din împrejurimi au început să vină cât mai des făcând donaţii pentru ridicarea unei biserici. găsită în peşteră. dar după două zile icoana dispăruse din locul de unde fusese pusă spre închinare. Murmurul molcom al unui izvor care pe atunci curgea în peşteră.cronica” sa succintă ieromonahul Paisie Răileanu conturează sumar aceste prime demersuri efectuate în privinţa construcţiei bisericii. care mai târziu a devenit altar. care străluceau în întunericul nopţii. Istoria Sfintei Mănăstiri Valea Călugărului. După descoperirea peşterii. Ieromonah Paisie Răileanu. care au curăţat locul şi au transportat materialele de construcţie. 27. ascultând şi ei cele povestite de teologul Alexie au început să cerceteze mai cu deamanuntul locul. umplea încăperea strâmtă a peşterii cu cântecul lui ca un ison.. iar până mai ieri în naosul Mănăstirii.. a început zidirea unui paraclis. un lemnar i-a fixat o cruce de lemn. reuşind cu succes să-i mobilizeze pe aceştia pentru strângerea de fonduri necesare la ridicarea mănăstirii şi înzestrarea ei cu obiectele de cult necesare.287 Era evident că fusese chilia unui pustnic care în decursul anilor s-a umplut cu pământ. o icoană a Maicii Domnului cu pruncul în braţe. un miner a lărgit-o ca să aibă o formă potrivită pentru oficierea slujbelor religioase.. Tipografia Fântâna Darurilor. învătătorul Constantin Popescu şi o multime mare de credincioşi. iar în turnul bisericii s-a aşezat un clopot..

căreia după intervenţia chirurgicală medicii i-au comunicat că şansele de supravieţuire sunt minime datorită ratei mari de multiplicare a sarcomului(64%). O femeie oarbă din naştere şi-a recăpatat vederea complet. Potrivit unei tradiţii locale în anul 1917 s-a încercat timp de o săptămână restaurarea icoanei. în anul 2003 internată şi diagnosticată la clinica de Oncologie din Cluj cu tumoră mamară stadiu IV inoperabilă. după moartea ieromonahului mănăstirea trecând sub administraţia preoţilor de mir. Tragem concluzia că mănăstirea Călugăra devenise o importantă verigă a Bisericii Ortodoxe Române din zonă şi în acelaşi timp dispunea de considerabile venituri băneşti. Pe 23 iunie 1862 tânărul monah Alexie moare în floarea vârstei. i se mai spune şi Mănăstirea de la Ciclova. ascultă neputinţele şi necazurile oamenilor. revărsând asupra celor care vin şi-i cer ajutorul mângâiere. Comoara cea nepreţuită a mănăstirii care rămâne mărturie de netăgăduit a celor întâmplate este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care. Asemenea Mântuitorului. iar începând din anul 1880 toată lumea i-a spus Călugăra. Cele mai multe date despre minunile săvârşite la icoana Maicii Domnului le avem din tradiţia orală. şi în zilele noastre Maica Domnului prin icoana sa a vindecat o astfel de bolnavă numai atingându-se de ea. Multe boli ale lumii moderne. . iar el trezindu-se a constatat sub privirile mirate ale tuturor ca putea merge şi îşi putea folosi şi mâinile. care în vechime a vindecat-o pe cea care avea scurgere de sânge. Întreaga perioadă în care administraţia mănăstirii a fost încredinţată preoţilor de mir se află sub semnul implicării masive a mirenilor în dezvoltarea istorică a mănăstirii. lângă aceasta sfântă icoană. a ortodoxiei ca una din trăsăturile fundamentale ale poporului român.. Aflânduse în apropierea localităţii Ciclova Montană. foarte puţine dintre ele fiind consemnate în scris. Dumnezeu nu încetează să ne arate că nu ne părăseşte. Deşi era oarbă ea era căsătorită şi avea un copil. venea în fiecare săptămână din Postul Mare la sfântul Maslu şi la Icoana Maicii Domnului rugându-se fierbinte pentru vindecarea ei. ce devin mărul de discordie dintre persoanele implicate în conducerea ei. liniştită la locul ei din vechime. Nemţii colonişti însă au denumit mănăstirea „Kalugera”. Un om care era tetraplegic s-a vindecat pe când dormea lângă biserică. Când a început să vadă prima ei rugăminte adresată celor din jur a fost să-i aducă copilul să-l vadă întâia oară după această renaştere. probabil femininul substantivului „mănăstire” motivează apariţia prin tradiţie a denumirii de Călugăra. În săptămâna luminată la controlul post terapeutic s-a constatat dispariţia tumorii şi a metastazelor. prezenţa călugărilor fiind probabil sporadică având în vedere prestigiul pe care îl câştigase acest aşezământ monahal şi rolul jucat de el în păstrarea tradiţiilor şi identităţii naţionale. A ajuns din mila lui Dumnezeu la mănăstire înălţând rugăciuni fierbinţi la icoana Maicii Domnului şi minunea s-a înfăptuit. Şi azi ca şi în vechime acest locaş dumnezeiesc se descoperă oamenilor tot prin cântări îngereşti. perioadă ce se întinde până în 1910. când este din nou încredinţată monahilor.de la Mănăstirea Călugăra a fost aşezat practic pe locul unde s-a nevoit călugărul pusnic amintit de noi mai sus.Călugărul” atât în actele oficiale cât şi în vorbirea poporului. iar la aproximativ şase luni în urma unui examen computer tomograf medicii au constatat dispariţia tumorii. Odată cu trecerea timpului s-au remarcat numeroase minuni dintre care amintim . alinare şi binecuvântare. Un grup de copilaşi care au venit în vizită la mănăstire au auzit în interiorul bisericii cântări foarte frumoase pe care numai ei cu inima lor curată le-au putut auzi. La început mănăstirea s-a numit mănăstirea . În vis a auzit-o pe Maica Domnului poruncindu-i să înconjoare biserica de trei ori. Învăţătorul mirat fiind de aceasta s-a adresat preotului. Mănăstirea Călugăra va trece sub administraţia monahilor odată cu numirea ca stareţ a ieromonahului Dionisie Văcărescu ce vine să întărească rândurile monahilor din Banat. Maria Apostol din Sibiu. şi-au găsit vindecare în acest loc sfânt. iar acesta i-a confirmat că şi în vechime locul mănăstirii tot prin astfel de cântări a fost descoperit. Denumirea de Călugărul provine de la faptul că aici s-a adăpostit multă vreme într-o peşteră un călugăr. minune inexplicabilă din punct de vedere medical. însă încercările au eşuat deoarece vopseaua cu care era repictată icoana era găsită în fiecare zi căzută de pe icoană de parcă o mână nevăzută ar fi dat-o jos. asigurându-se astfel o continuitate a slujirii lui Dumnezeu în aceste locuri unde prezenţa divinităţii s-a revelat oamenilor. cum ar fi cancerul. O credincioasă din Timişoara diagnosticată cu sarcom şi leucemie stadiu sub clinic. Deşi au trecut 150 de ani de la descoperirea acestui sfânt loc.

deşi mulţi dintre ei nu vorbesc româneşte. nelipsind niciodată mănăstirea de nimic din cele trebuincioase traiului şi slujirii. Mănăstirea Călugăra a fost dintotdeauna şi rămâne un centru spiritual care a atras şi atrage mulţime de credincioşi. diagnosticată cu insuficienţă renală cronică fiind în evidenţa clinicii de dializă de doi ani.O tânără. dacă mai este nevoie. iar după ce s-a rugat în faţa icoanei. tradiţii care contribuie la alcătuirea specificului nostru naţional şi care. suferind de mult timp de insuficienţă cardiacă căruia i s-a explicat că singura soluţie terapeutică pentru supravieţuire este o intervenţie chirurgicală pe cord deschis cu înlocuirea valvelor afectate de diverse grade de stenoză. venind la icoană şi făcând rugăciuni către Maica Domnului când a coborât de la mănăstire a primit vestea mult aşteptată că există un rinichi compatibil şi se poate realiza transplantul de care avea atâta nevoie. neţărmuita dragoste a Maicii Domnului pentru acest loc şi pentru cei care vin să slujească şi să se liniştească aici. care aminteşte de existenţa pustnicilor ce s-au nevoit pe Valea Călugărului. Împreuna cu familia a venit la Maica Domnului de la Călugăra. Fiecare vieţuitor al acestei mănăstiri are povestea lui care vine să întărească încă o dată. a simţit aievea prezenţa Maica Domnului care îl îndemna să meargă liniştit la operaţie încredinţându-l că totul o să fie bine. MOMENTE INEDITE DIN TRECUTUL MĂNĂSTIRII CĂLUGARA (1859-2009) Protopop Ion Văran În contextul vieţii religioase din Banatul Montan. O dovadă vie a cinstirii icoanei Maicii Domnului de la Călugăra este faptul că mulţi credincioşi de peste hotare care vin în luna iulie la mănăstirea catolică de pe dealul Ciclovei Montane urcă să se închine şi să se roage la Maica Domnului de sus de la Călugăra. O nouă verigă în lanţul frumoaselor tradiţii româneşti cu privire la legea noastră strămoşească. Păstrare vie a tradiţiei orale. istoria vieţii monahale reprezintă un capitol aparte . Mihaela din Lugoj. Pacienta a relatat apropiaţilor cum a simţit îmbrăţişarea Maicii Domnului pe tot parcursul spitalizării. rămânând ascunse în inimile celor pe care Sfânta Maică cu nemărginita Ei dragoste i-a ajutat. A cerut răgaz de la medici câteva zile pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte acceptarea sau neacceptarea intervenţiei. De multe ori îl putem vedea îngenunchiat în faţa icoanei. au făcut ca românii din zonele de sub ocupaţie străină să rămână uniţi în credinţă şi în fapte cu ceilalţi români. ci şi întărirea Bisericii Ortodoxe în Banat. Un aer dătător de viaţă şi o apă plină de putere tămăduitoare care atrage o mulţime de închinători din îndepărtate locuri spre acest sfânt locaş fac din Mănăstirea Călugăra una dintre cele mai iubite mănăstiri din ţară. Mănăstirea Călugăra nu reprezintă numai continuarea si consolidarea unei tradiţii în zonă. Un credincios din Ciclova Română pe nume Ioan. dovedeşte setea după astfel de informaţii şi dragostea cu care mai apoi acest loc a fost împodobit cu o mănăstire de către localnici. prin faptul că au fost păstrate. Intervenţia chirurgicală a decurs fără probleme. mulţumind şi propovăduind tuturor cele întâmplate. intervenţie ce presupune un risc crescut de complicaţii şi mortalitate intra şi post operatorie.cu . Multe dintre minunile săvârşite în acest loc nu au fost consemnate în scris. ele nefiind de cele mai multe ori mărturisite.

În virtutea celor exprimate. românii ortodocşi din Banat au cerut trecerea sub jurisdicţia ierarhiei române a patru mănăstiri: Hodoş-Bodrog. Victor Vlăduceanu afirma următoarele: „Cine n-a trăit o zi în atmosfera înmiresmată de evlavie a unei mănăstiri. asemenea marilor mănăstiri româneşti. Acest gest ostentativ a fost evident nu doar în cazul mănăstirilor româneşti . săvârşită în urmă cu 150 de ani. Mănăstirea Bodrog . Sfinţirea Mănăstirii Călugăra. de răutatea unor oameni ai timpului. 81-82. ci şi în cazul bisericilor din parohiile cu populaţie preponderant română. vreme de 64 de ani.menite să contureze istoricitatea unui loc în care dorul şi dorinţa apropierii de Dumnezeu au reprezentat stări constante şi viabile ale acestui loc. Timişoara 1959. doar de un simplu sobor de preoţi. p. totuşi existenţa lor a luminat în dese rânduri. mănăstirea fiind administrata de preoţii de mir din Ciclova Montană (60 de ani) şi vreme de 4 ani de parohul bisericii din Grădinari (1906-1910). la 1 octombrie 1861.292 În anul 1865 când a avut loc restaurarea Episcopiei Caransebeşului. a arătat încă o dată lipsa de interes a ierarhiei sârbeşti. că Mănăstirea Călugăra a purtat deplin în istoria sa o anume atracţie pentru foarte mulţi credincioşi răspândiţi pe o arie largă în configuraţia Episcopiei Caransebeşului. Ungaria şi Banat . ce ni-l îmbie pelerinajul”. şi în dese rânduri. Sângeorge şi Mesici. tânărul teolog Alexie 290 291 292 Victor Vlăduceanu. Pretenţiile românilor se bazau pe faptul că în decursul timpului în aceste mănăstiri „s-a întrebuinţat în egală măsură şi cu acelaşi drept limba românească ca şi cea slavică”. 1947. 1867. Acte oficioase privitoare la înfiinţarea mănăstirilor greco-răsăritene a românilor din Transilvania. alături de singurul ieromonah aflat aici. Faptul că această mănăstire a supravieţuit se datorează în principal vrednicilor credincioşi din Ciclova-Montană în frunte cu preoţii acestei parohii. În virtutea acestei realităţi extrem de importante. p. conştiinţa credinciosului bănăţean. ceea ce dovedeşte dreptul comun asupra mănăstirilor. dar şi din Transilvania pană la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Minunea lui Dumnezeu. care de care mai dificil. Cu toate acestea. Timişoara. cea de la Hodoş-Bodrog. p. Decenii de-a rândul. Deşi începutul vieţii monahale de la Călugăra s-a făcut în contextul unui entuziasm unanim exprimat la acea vreme. Mănăstiri Bănăţene. În cei 150 de ani de atestare documentară a începutului vieţii monahale de la Călugăra. la ceas aniversar. Mănăstirea Călugăra a fost cel mai important aşezământ monahal din cuprinsul acestei eparhii. au primit schima monahală în istorica mănăstire Hodoş-Bodrog. de sub stanca Rolului s-a dovedit încă de la început a fi cel mai important punct de atracţie pentru majoritatea pelerinilor din cuprinsul părţii de sud-vest a Episcopiei Caransebeşului. cine n-a simţit fiorii de sfinţenie al unui pelerinaj organizat la sfintele mănăstiri. acela nu poate înţelege farmecul cuceritor de inimi. Dr. aproape toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din Banat. s-a constatat încă o realitate şi anume aceea că noua eparhie înfiinţată nu avea în teritoriu decât o singură mănăstire şi aceea aflată într-o stare de început. pe lângă multiplele lipsuri acumulate în timpul jurisdicţiei ierarhiei sârbeşti asupra vieţii bisericeşti din parohiile romaneşti. acest lucru fiind dovedit de faptul că ciclovenii n-au uitat nicio clipă că cel care a întemeiat acest loc sfânt. mai ales după restaurarea Episcopiei Caransebeşului în anul 1865. nu întâmplător o mare personalitate a altarului bănăţean. Sibiu.290 Privind retrospectiv la cele afirmate de vestitul preot şi teolog al Banatului putem spune acum. a lucrat constant în sufletul credincioşilor din Ciclova Montană. Pr. care s-au îngrijit ca această mănăstire să nu devină un loc al pustiirii provocat de nepăsare. Vechi monument istoric religios.291 Deşi eforturile românilor au avut o accentuată consistenţă. Victor Vlăduceanu . 3. . sub cupola cerului înstelat. cine n-a petrecut o noapte de priveghere în rugăciuni şi cântări sfinte. acest loc a fost văduvit de prezenţa unor monahi. dar şi a altora.infinite caracteristici . aceasta fiind de fapt singura mănăstire care avea o viaţa monahală bine organizată şi structurată. aceasta din motive absolut obiective. în pâlpâirea unei mări de luminiţe. Se cunoaşte faptul că în cadrul tratativelor privind separarea bisericească din 1865. totuşi timpul a scos în calea acestui aşezământ monahal nenumărate obstacole. Bezdin. locul ales de Dumnezeu. Foarte multe dintre bisericile parohiale construite în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea au rămas netârnosite de arhiereu.110. totuşi ei nu au primit în final decât o singură mănăstire. faţă de viaţa monahală a românilor bănăţeni. zeci şi unele chiar sute de ani. Chiar dacă mănăstirile bănăţene nu au înregistrat faima altor mănăstiri din alte zone geografice ale ţării.

Potoc. Zeci şi zeci de ani la rând cele mai importante ajutoare s-au primit. Vasile Vărădean şi Nicolae Lighezan. Pană în anul 1918 Călugăra era cercetată şi de credincioşii români din Voievodinţ. ramaşi anonimi şi lipsiţi de credinţa în Dumnezeu au batjocorit fără scrupule acest loc ales de Dumnezeu. Broşteni. Însemnare. Ion Munteanu. La acel drum au lucrat în principal credincioşii din mai toate satele din apropiere şi în mod special cei din Ciclova Montană. Interesul pentru frumuseţea prăznuirii hramului de la Călugăra a atins apogeul în anul 1936. în sensul participării acestora la slujbele oficiate mai ales cu prilejul hramului mănăstirii. Dintre satele aflate în imediata apropiere a Mănăstirii de la Călugăra s-au evidenţiat în susţinerea acestei mănăstiri: Răcăşdia. În problematica susţinerii acestei mănăstiri s-au implicat mai toate parohiile aflate în Valea Caraşului.294 Autorii. 1967.293 De fiecare dată sutele de pelerini ce poposeau la hramul mănăstirii veneau cu una sau doua zile înainte. se ştie că vechea cărăruie ce începea din imediata apropiere a Fabricii de bere de la Ciclova Montană a fost transformată într-un drum îngust abia în anii 1974-1976. Multă vreme. Iam. înfruntând de multe ori vicisitudinile climaterice. Până prin anul 1980 era o întrecere formidabilă între corurile diferitelor parohii. Prigor şi Rudăria au sărit în ajutorul acestei mănăstiri. În vestitele „traiste” ale almăjenilor se găseau de fiecare dată prinosurile îndestulării. Mănăstirea Călugăra s-a bucurat din partea credincioşilor din Valea Almăjului de o preţuire aparte. Nimeni nu îşi lăsa copiii nebotezaţi sau necununaţi. pentru puţina odihnă. În memoria colectivă a locului rămân însă acele pelerinaje. Poate că asemenea evenimente nefericite ar fi fost mult mai multe. Ciclova-Română. când în Valea Almăjului s-au pus bazele unui aşezământ monahal. Păcat că nimeni nu a păstrat o evidenţă a nenumăratelor boteze şi cununii oficiate în ascuns în această mănăstire. această atitudine pozitivă trecând în dese rânduri dincolo de graniţele actuale ale Banatului românesc. Acele momente rămân unice prin faptul ca ele ofereau clipe autentice ale unei adevărate înfrăţiri între credincioşii veniţi de pretutindeni. prăznuit cu regularitate în ziua de 1 octombrie la sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”. Nu veneau niciodată fără ajutoarele necesare vieţuirii vieţii monahale de aici. Putna. Ori. 1982. aproape în exclusivitate. Bozovici. Socolari. Vichentie Molin –Grădinari şi Pr. a fost în mod implicit fiul acestei aşezări. de la credincioşii almăjeni. Neamţu Fiu (pensionar -Ciudanoviţa). În anii de dictatură comunistă Călugăra a însemnat pentru foarte mulţi credincioşi din Banat. cel care a administrat mănăstirea vreme de 13 ani (1960-1973). aproape totală . unul din cele mai sigure şi căutate locuri în care puteau să se apropie de Dumnezeu şi să-şi umple golul din suflet. unice în felul lor. la aceasta s-au adăugat mai apoi. ceea ce pentru anii de dinainte de 90 era o mare realizare în plan spiritual. în mod trist şi cele două jafuri întâmplate în anii 1919 şi 1948. Nu puţine au fost ocaziile când credincioşii din Lăpuşnicul Mare. se realiza în acelaşi timp şi un spirit unitar între zone diferite. Oraviţa. în pădurile şi poienile din jurul mănăstirii. atât de necesare pentru perioadele de izolare. Iniţiatorii acestui proiect realizat la 1 octombrie 1936 au fost renumiţi profesori de muzică orăviţeni.Nedici. Grădinari. . deşi mulţi din părinţii acestora ocupau funcţii importante în administraţia politică a timpului de atunci. Pătaş. Pe cărări numai de ei ştiute. Pe de altă parte Mănăstirea Călugăra s-a dovedit în timp un adevărat pilon al apropierii dintre credincioşii 293 294 Fond Documentar Pr. sute de pelerini parcurgeau dus-întors peste 100 de km pentru a se ruga la Călugăra. în baza unei reguli împământenite. această realitate fiind notificată în multe documente aflate în arhivele acestor parohii. care au găsit în persoana protopopului Virgil Musta un autentic susţinător şi sprijinitor al acţiunii lor. Acest ajutor a funcţionat pană prin anii 90 ai veacului trecut. Iosif Tilca-Greoni. Coştei şi Biserica Albă (Serbia). când răspunsurile liturgice au fost oferite de 27 de formaţii corale prezente la hram. Prilipeţ. Pe lângă aceşti credincioşi au lucrat însă şi mulţi elevi seminarişti de la Caransebeş. aceştia găsindu-şi loc. dacă accesul spre mănăstire ar fi fost unul mai uşor. Pe lângă faptul că pelerinii legau între ei frumoase prietenii. mai ales cele din timpul iernii. Unii dintre ei sunt actualmente preoţi în parohiile din satele cărăşene: Pr. Brădişorul de Jos. Pr. ale credincioşilor almăjeni spre mănăstirea Călugăra. ordinea şi participarea unor formaţii corale la hramul mănăstirii se stabilea cu un an înainte. gol ce era provocat de învăţătura atee-comunistă. Pr. Dr. aşa cum spunea prin anii 80 preotul Pavel Coadă. Pe lângă faptul că Mănăstirea Călugăra în cei 150 de ani de existenţă a avut o istorie destul de zbuciumată. Vrani şi Naidăş. Romolus Novacovici. Ilidia. Petru Boru-Comorâşte.

proprii Văii Caraşului. Aproape că nu există vară în care să fi lipsit taberele de creaţie pe care le-au promovat universităţile din Timişoara sau Bucureşti. Rafnic şi Caraşova. cu siguranţă mult mai puternică şi mult mai frumoasă. când mulţi pelerini adunându-se să-şi cinstească hramul mănăstirii catolice Maria-Ciclova. Astfel. Dacă în timpul săptămânii sau duminica mănăstirea era cercetată şi de unii credincioşi romano-catolici. această mănăstire este pomenită laudativ. Un alt aspect care trebuie menţionat este acela că reînfiinţarea Clubului Intelectualilor (existent până în anul 1949) s-a produs în luna mai a anului 1990 tocmai în frumoasa curte a Mănăstirii Călugăra. mulţi oameni din aria culturală au ales aceasta zonă pentru organizarea diferitelor acţiuni cu caracter cultural. Clocotici. cei peste 100 de intelectuali prezenţi la eveniment au hotărât restituirea valorilor culturale. în mai toate ţările germanice. ar găsi foarte multe răspunsuri interesante şi de neuitat. Este în fond binecuvântarea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce acest loc sfânt şi bun a adunat de-a lungul existenţei sale. Sunt foarte multe alte lucruri ce pot creiona statura spirituală a acestei mănăstiri. În baza farmecului provocat de lucrarea lui Dumnezeu. lucrare care în baza binecuvântării lui Dumnezeu primită în acest loc sfânt continuă şi în zilele noastre cu rezultate dintre cele mai notabile. nu uitau să urce şi spre mănăstirea ortodoxă. Datorită peisajului de o frumuseţe aparte în care se găseşte această mănăstire. aflate în spaţiul european. Poate că într-o bună zi cineva îşi va îndrepta atenţia şi asupra acestui aspect al „istoriei poporale“ şi nu doar asupra unor date dealtfel cunoscute. Ceea ce trebuie reţinut însă este faptul că întreaga istorie a Mănăstirii Călugăra a fost o permanentă minune a lui Dumnezeu iar această minune a Sa a bucurat şi luminat atât de multe suflete încât aceasta mănăstire exista şi astăzi. . alături de Teatrul orăviţean. în ziua de 14 mai 1990. De fiecare dată cei prezenţi au descoperit elemente noi pe care mai apoi le-au făcut cunoscute în locurile de unde au venit. Dacă cineva ar întreba despre acest lucru în satele craşovene: Lupac. acest lucru era mai pregnant în ziua de 2 iulie a fiecărui an.diferitelor confesiuni.

prin intermediul drumului judeţean Arad . Repere istoriografice Despre mănăstirea de la Hodoş-Bodrog s-au scris multe articole şi studii prin care a fost pus în lumină valorosul aşezământ monahal din Episcopia Aradului. un veritabil monument ecleziastic şi artistic. Cluj-Napoca. f. la aproximativ 12 kilometri vest de municipiul Arad. Octavian Lupaş. aflat în arhiva acesteia299.COMUNITATEA MONAHALĂ DE LA HODOŞ-BODROG PÂNĂ LA 1918. comuna Felnac. pe la începutul secolului al XI-lea. se ramifică un drum secundar care duce până în incinta mănăstirii. pentru că ele reprezintă istoria noastră naţională şi în al doilea rând. Istorie. Primele menţiuni despre o mănăstire a Hoduşului/Huduşului le avem la Ladislau Nagy Peretsenyi care susţine că în mănăstire locuiau. se evidenţiază lucrările datorate lui Ioan 295 296 297 298 299 Pentru amănunte vezi: Pavel Vesa. în centru satului Bodrogul Nou. la sud-est cu Zădăreni. 1814. dar nu reiese clar dacă mănăstirea de la Hodoş exista în vremea aceea. mănăstirea a fost şi un factor deosebit de răspândire a culturii şi spiritualităţii româneşti şi ortodoxe de pe ambele versante ale Carpaţilor. sediul de reşedinţă al Episcopiei cu acelaşi omonim. Despre prezenţa acestor călugări vorbeşte şi Ştefan Tzutz care menţionează că „nu se poate pune la îndoială că monahii greci neuniţi au fost în ţară încă de la început”298. menirea de a pune mai mult în circuitul larg al valorilor bisericeşti şi naţionale. la sud cu Bodrogul Nou şi Călugăreni. călugări „greci” de rit răsăritean296.Felnac. Referitor la prima afirmaţie. Dr. pp. din 1700. 2006. Mentalităţi (1706-1918). 1980. Situată pe cursul inferior al Mureşului. 1835. în primul rând. Pavel Vesa Câteva consideraţii Episcopia Aradului este printre puţinele eparhii din cadrul Patriarhiei Române cu o activitate neîntreruptă de peste trei secole295. una din paginile cele mai expresive ale evului mediu din zona vestică a României. II. Situată la aproximativ o jumătate de kilometru de albia râului Mureş. unele dintre ele ajungând până în zilele noastre. p. adică de confesiune de rit răsăritean. se învecinează la nord cu satul Bodrogul Vechi. nu se cunoaşte nici o sursă arhivistică în care să se menţioneze că în secolele XV-XVI. judeţul Arad. 20. În cadrul acestor mari valori spirituale şi artistice de pe teritoriul Episcopiei Aradului. datoria de a proteja şi păstra cu sfinţenie bunurile cele mai de preţ. în primul rând. din care. publicând şi cel mai vechi document original. pe vremea ducelui Ahtum. Arad vàrmgye leiràsa. se ocupă şi el de istoria mănăstirii. Cultură. Direcţia Judeţeană Arad. 740 p. Un contemporan al lui Ştefan Tzutz. Colecţia dr. În existenţa ei multiseculară. A regi vagyis a mostani Aradnak dolgai. Ca păstrătoare a acestor valori Episcopiei Aradului revenindu-i.Zădăreni . un rol deosebit îl deţine mănăstirea de la Hodoş-Bodrog. mănăstirea să fi fost în posesia familiei respective. Eugen Arădeanu. din punct de vedere teritorial pe raza localităţii Bodrogul Nou. Arhivele Naţionale. Episcopia Aradului. multe monumente ecleziastice.Bodrogul Nou . în 1835. 62. p. Teodor Bodogae. Legătura cu mănăstirea se face. Oradea. nu putem decât să fim de acord cu faptul că în perioada lui Ahtum existau deja călugări „greci”. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor. Arad. 117-119. CÂTEVA CONSIDERAŢII Pr. istoricul maghiar Fàbiàn Gàbor. Lucian Emandi. 183. În ceea ce priveşte ipoteza pusă în circulaţie referitor la ctitorul bisericii mănăstirii. Într-o lucrare tipărită în 1814. dosar 9. Mănăstirea Hodoş-Bodrog. iar la sud-vest cu Felnac. . pune în circulaţie ipoteza potrivit căreia actuala biserică de la Hodoş-Bodrog ar fi ctitoria familiei Iakşici din secolul al XV-lea297. În cadrul ei au apărut şi s-au perpetuat în timp. Buda.

În anul 1932 apare prima referinţă de specialitate referitoare la pictura bisericii mănăstirii. în “Transilvania”. Istorie. 302 303 304 305 306 307 308 309 310 Vechi monument istorico-religios. p. Banat. 1980. 166. Valoroase monumente de artă bizantină în Banat. Arad. Viaţă culturală. pp. 301 Agitaţiunile serbilor pentru mănăstirea Hodoş-Bodrog. în “Biserica Ortodoxă Română” (în continuare: “B. Asupra mănăstirii va reveni mai târziu. pe care o datorăm cunoscutului istoric de artă I. Timişoara. Sremski Karlovci. „Episcopia Aradului. în care se ocupă atât de mănăstirile existente. B. vol. 1939. Răzvan Theodorescu311. Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului. 290-291. 39. Suciu. nr. Mănăstiri bănăţene. Studii din istoria veche a românilor de pe teritoriul diecezei arădene. Ileana Burnichioiu. vol. Depăşind cu mult întreprinderea arhimandritului Policarp Moruşca. nr. în “Bis. nr. Mănăstirea Hodoş-Bodrog. mitropolitul Banatului307. Cluj-Napoca. 26 februarie/10 martie 1878. pp. Eugenia Greceanu320. în anul 1981 într-o lucrare publicată prin grija Înalt Prea Sfinţiei Sale dr. în „B. 1958 (mss dactilo păstrat în Biblioteca Episcopiei Aradului) Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Adrian Andrei Rusu. 37. Biserici medievale din judeţul Arad. Arta veche a Banatului. Crişana şi Maramureş. 1978. 311 312 313 314 315 316 317 318 Bizanţ. în “B. 9-10. 1907. 1-6. pp. 1959. 1936. I-II. 2000. 300 Monastirea Hodoşiu. 1-3. 48 p. XIII-XVIII. I-II.”). în “Bis. Radu Popa318. 5-8. nr. Istoria Eparhiei Aradului. nr. Suciu316. După mai bine de o jumătate de deceniu. Timişoara. I. Maria Mako Lupescu. . nr. în „M. Arad. XII-XVII.”. 1927. 2000. Nicolae Corneanu. 187-192. anul XCVI. Occident la începuturile culturii medievale româneşti. Ioan Dimitrie Suciu şi Radu Constantinescu312. 46-47. Eraşi agitaţiunile serbilor pentru monastirea Hodoşiu-Bodrog. a apărut primul dicţionar al mănăstirilor ce aparţin tuturor confesiunilor religioase din Transilvania. D. Srpski monastiri u Banatu. Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania. Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania. anul II. 1998. Mănăstirea Hodoş-Bodrog un centru de cultură slavonă din Banat. în „Bis. 1908. Bucureşti. 1932. 1981. p. Bucureşti. Banat. Mănăstirile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Banat în secolul al XVIII-lea. Timişoara. pp. R. 33-40. Adrian A. D. 310. 208-213. „Mitropolia Banatului” (în continuare: „M. Crişana şi Maramureş. 1976. pp. Balcani.”. cât şi de cele dispărute315. pp. şi Şc. nr. nr. şi Şc. nr. Radu Constantinescu. 277-281. au repus în circulaţie zecile de manuscrise şi cărţi existente în biblioteca şi arhiva mănăstirii. D. 23 aprilie/5 mai 1878. 1-2. 17. anul I. Pătrunderea influenţelor de tradiţie bizantină în arhitectura bisericilor româneşti de zid din Transilvania până la sfârşitul secolului al XVIIlea. 1986. p. nr.”. pp. 1989. Nicolae Sabău. Sibiu. Ilarion Zeremski302. date importante privind istoria mănăstirii au fost menţionate în lucrările istoricilor Mircea Păcurariu310.. Marius Porumb319. anul I. Manuscrise slave în biblioteca Episcopiei Aradului. 1972. anul XCIII. Timişoara. Arad. sub coordonarea istoricului Adrian Andrei Rusu. Valori de artă veche românească. pp. au fost puse în circulaţie noi informaţii despre mănăstire de istoricul Ştefan Lupşa prin lucrarea Istoria Eparhiei Aradului. Sibiu. La începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut. R. Monumente de artă”. nr. în „Studii şi Cercetări de Istoria Artei”. 1974. Monografia Mitropoliei Banatului. pp. Ştefănescu306. Bucureşti. 2/14 octombrie 1877. Timişoara.”). în vol. Ioan Vasile Leb.”). Mănăstirea Bodrog. în “Biserica şi Şcoala” (în continuare: „Bis. Monastirile orientale în Ungaria. 9. Secolele X-XIV. 49-50. Referiri la istoricul mănăstirii se află şi în lucrările datorate lui I. 229-261. Arad. Sec. Horia Medeleanu321. pp. Rusu şi George Pascu Hurezan322.”. mănăstirea Hodoş-Bodrog. Cum stăm cu Monastirile ?. O. În anul 2000. 319 320 321 322 Vechile biserici de zid din Eparhia Aradului şi pictura lor. Ştefănescu. pp. Primul care a încercat să traseze o monografie istorică a mănăstirii a fost arhimandritul Policarp Moruşca în anul 1927305. Silviu Dragomir303. Vlăduceanu defineşte locul mănăstirii de la Hodoş-Bodrog în contextul celorlalte centre de cultură medievală ecleziastică românească. Ierarhia şi Mitropolia bisericii române din Transilvania şi Ungaria. Cercetătorii Ioan Iuffu313 şi Chiril Pistrui314. 226-228. studiul lui V. 1975. 12/24 februarie 1878. 101 manuscrise slave în Transilvania sec. şi Şc. Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească. B. Arad. şi Şc. Victor Vlăduceanu a publicat o schiţă monografică a mănăstirii308. Vasile Drăguţ317. 1977. 1-2. în „Bis. 1972. pp. pp. Vasile Mangra301. anul II. anul XXIII. 65-66. I. 229-230. O. 12. şi Şc. R. anul 48.Meţianu300. 83-94. Bucureşti. 130-132. 16/28 octombrie 1877. Ştefan Meteş304.”. Paris. anul XIII (1963). 25. 1917. O.”. 1972. anul II. Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria. buni cunoscători ai limbii şi culturii slave. pp. anul XCVI. Mai târziu.”. 10961104. D. nr. 1978. 2. din păcate rămasă în manuscris309. La peintute religieuse en Valachie et en Transilvanie depuis les jusqu au XIX siecle. Sibiu.

Fără a face aprecieri de valoare asupra lucrării. p. Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului.”. Maria Mako Lupescu. După acest eveniment a rămas. mai ales din lipsa unor cercetări amănunţite în arhiva mănăstirii şi în cele arădene. manuscrise şi cărţi provenite din aceeaşi perioadă. Arad. sub semnătura arhimandritul Nestor Iovan.. N. pp. Eugen Arădeanu. M. Ultima ei menţiune este din anul 1278. Lucian Emandi şi a preotului dr. Sfânta mănăstire Hodoş-Bodrog. Mănăstirea Bodrog. Cele mai timpurii referinţe documentare scrise 323 324 325 326 327 328 329 Repertoriul monumentelor religioase de pe cursul inferior al Mureşului. pictura murală din secolele XV-XVIII şi diferite obiecte. 1979. p. 77-83. Arad. pp. vol. de altfel. Regele Andrei al II-lea al Ungariei i-a dăruit. pentru început.Gheorghe Lanevschi323. dorim să repunem în circuitul istoriografic informaţii despre această veche mănăstire. 2006. p. dar şi a unei atestări directe. Nu putem să nu amintim şi lucrarea de popularizare. Burnichioiu. o simplă moşie. Mănăstirea Hodoş-Bodrog. pe malul drept al Mureşului. Sabău. 1986. Mănăstirea Hodoş-Bodrog. O. Valoroase monumente de artă bizantină în Banat. ne oferă o imagine asupra trecutului ecleziastic şi naţional românesc.”. cu hramul „Sf. B. Cultură. nr. iar la ridicarea zidurilor s-a folosit material roman (piatră şi cărămidă) luat dintr-o construcţie romană demolată. s-a unit cu vechiul ţărm. I. Fundamentul bisericii provine din secolul al XIV-lea. Leb. La 10 noiembrie 1293 este atestată şi patenta regelui Andrei al III-lea care în virtutea unei donaţii a regelui Ladislau Cumanul (1272-1290). 68-19. Crişana şi Maramureş. op. O regăsim în funcţie în anul 1177. anul XXXVI. Lucian Emandi. aşa cum. Bucureşti. V. iar mănăstirea actuală a putut fi datată la sfârşitul secolului al XIV-lea – începutul secolului următor. 4. secolele IV-XX. 1980. 2000. ea se găsea izolată pe o insulă. Arad. beneficiarii „pământului numit Hudus monostura. Cluj-Napoca. I. Arad. aflată în mâini private. George Pascu Hurezan. Ioanichie Bălan325 şi Pavel Vesa326. Radu Constantinescu. Pentru un timp. 1980. R. Idem. în „Ziridava”. Cluj-Napoca. Cf. Adrian Andrei Rusu. Episcopia Aradului. A. 1982. Visarion Aştileanu. a fost considerată mănăstire privată. Nu se cunosc momentul şi cauzele dispariţiei. când au fost indicate şi diferenţele dintre amplasamentele celor două locaşuri monastice. Datorită numelui. 1978. Până în anul 1843. Teodor Bodogae. Scurt istoric. pp. I. menţionăm totuşi că ea are unele carenţe. Mentalităţi (1706-1918). 218-225. în 1233. Victor Vlăduceanu. Nu s-a descoperit nicio construcţie anterioară secolului al XIV-lea. Prin demersul nostru despre mănăstirea Hodoş-Bodrog. Din sursele istoriografice şi documentare păstrate reiese că trebuie discutat despre două mănăstiri diferite. Enigma simbolului heraldic de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. Indiferent de acestea. S-a presupus că a existat o translaţie directă între mănăstirea menţionată în secolul al XII-lea şi cea de astăzi. confirmă noul transfer de proprietate făcut pe seama comitelui Itemus şi a fraţilor săi Kusa şi Dimitrie. Lupescu. 77-78. 16. în cursul secolelor XIV-XV. Ioan Vasile Leb. 177-178. 9-10. dr. veşminte bisericeşti. 1097. au confirmat-o şi cercetările arheologice efectuate la mănăstire şi împrejurimi330. Adrian Andrei Rusu. nr. doc. Rusu. actualul stareţ al mănăstirii328. clădirea construindu-se în etape. 1939. cit. Suciu. Teodor Bodogae. 2000. Despre începuturile mănăstirii şi unele probleme controversate Referitor la începuturile mănăstirii de la Hodoş-Bodrog părerile sunt împărţite. Biserici medievale din judeţul Arad. şi este rodul cercetărilor lui Eugen Arădeanul (Glück). prin schimbarea cursului râului. Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania. 2003. rămasă încă neidentificată. . un număr de 2000 bulgări de are. 1010-1011. Aceasta se găsea la vest de localitate. pp. p. III. nu au putut să surprindă resturile celui dintâi aşezământ monahal. apărută în 2003. 1980. putem presupune că a fost catolică. 18-19. Timişoara. 330 I. mai târziu. 36. pp. 290. pp. În anul 1980 apărea prima monografie mai complexă asupra mănăstirii de la Hodoş-Bodrog327. aflat lângă fluviul Morus”. A. ele putând fi puse pe seama revoltelor cumane din 1293. în „B. Lucrarea a apărut din iniţiativa episcopului de atunci. Arad. Problema a fost lămurită în secolul al XIX-lea. XI. Banat. Apostol Petru”. a familiei Hodoş. Ileana Burnichioiu. 34 p. Apartenenţa la un anume ordin călugăresc este dificil de stabilit. situându-se astfel în suita mănăstirilor de pe Mureş care au beneficiat de astfel de înzestrări. Nicolae Sabău. un lucru este sigur: mănăstirea care există astăzi a fost construită pe un alt amplasament decât cel al locaşului monahal atestat în secolul al XII-lea (1177)329. D. 225 p. Timişoara. M. Istorie. Dimitrie Stoi324. Cercetările arheologice desfăşurate în anii 1976-1977. în „M. anul XCVI. Vetre de sihăstrie românească. 74. deţinătoarea unui bogat patrimoniu spiritual şi artistic: biserica din secolul al XIVlea. când a fost citată ca mănăstire privată a banului Paul al Severinului.

Unii autori. s-a unit cu vechiul ţărm332. însă nimic nu poate fi confirmat şi nu are nici un suport documentar. pereclitând astfel vatra mănăstirii. p.. într-o situaţie critică. Mănăstirea Bodrog. fiind supusă la deselor revărsări ale apelor râului Mureş. ca Bodrog (1446). mănăstirea ajunge. Lucrările încep în 1839. p. pe Mureş. V. E. Ibidem. Arădeanul. IV. E. 27. Bodogae. la marginea pădurii Ceala. p. cit.. iar icoana ar proveni din epoca persecuţiilor timpurii împotriva creştinilor. L. op. s-a îngustat tot mai mult333. E. 9. T. Emandi. Lupescu. Cu toate că în cursul secolului al XIX-lea. . Icoana este considerată a fi cea care se păstrează şi azi în partea stângă din naosul bisericii şi este unul din obiectele cele mai de valoare ale mănăstirii.. adăugirea numelui primind-o 331 332 333 334 335 336 A. între care amintim pe Cezar Pruteanu (Icoana cea făcătoare de minuni sau adevărata întemeiere a sfintei mănăstiri din Bodrog. 16-17) consideră că mănăstirea s-a ridicat pe locul unei arene romane. op. Emandi. pp. credincioşii de atunci hotărând ca pe locul acela să fie ridicată o mănăstire. I. T. Odată cu aceste lucrări mănăstirea trece la sudul Mureşului334. din cauza evoluţiei cursului Mureşului. ne arată că localitatea Bodrog se afla situată pe malul nordic al râului Mureş. aşa cum de altfel. pp. iar din 1523 de Hodoş337. Ibidem. dintr-o cireadă de vite ce păştea în lunca Mureşului. Emandi. M. Pentru a confirma datele tradiţiei. Arădeanul. ea se găsea izolată pe o insulă. V. cit. un lucru este sigur: mănăstirea care există astăzi a fost construită pe un alt amplasament decât cel al mănăstirii atestată în secolul al XII-lea (1177). mănăstirea mai păstrează încă şi astăzi capul pietrificat al taurului depus într-o cutie de sticlă în colecţia de obiecte vechi a mănăstirii. Începând din secolul al XVIII-lea este cunoscută sub numele de Hodoş-Bodrog. din cauza acţiunii de erodare. Rusu. Bodruk (1568)338. Hodoş a fost numele taurului care a descoperit icoana Maicii Domnului. În secolul al XVIII-lea. op. au fost întreprinse o serie de lucrări de hidroamelioraţii. a. p. L. care este cunoscut apoi în mai multe variante. iar mănăstirea scapă de la o calamitate care se anunţa ca fiind sigură. I. Leb. Până spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. Cu timpul. f. p. În perioada următoare. V. 16. cit. N. Aşezarea mănăstirii actuale Indiferent de perioada dispariţiei vechiului aşezământ monahal. op. hărţile indică faptul că mănăstirea se afla aşezată pe o limbă de pământ care avea forma de „U”. Bodogae. Mureşul dobândeşte o albie nouă. care să fie săpată la nord de vatra mănăstirii. scormonind pământul cu coarnele. Burnichioiu. Mănăstiri bănăţene. mai târziu. Moruşca. peninsula. 74. L. Albia Mureşului lăţindu-se foarte mult. Bodogae. Arădeanul. În secolul al XV-lea apare şi toponimul de Bodrog.se concentrează pe perioada secolelor XV-XVI şi trimit la o mănăstire în funcţiune331. prin schimbarea cursului râului. Începuturile între legendă şi adevăr Cu privire la începuturile mănăstirii de astăzi. harta din 1723 a generalului Mercy. p. T. Bucureşti. Numele mănăstirii de-a lungul timpului Până în secolul al XVI-lea era cunoscută sub denumirea de Hodust. numai datorită insistenţelor stareţului Grigorie Gh.. vatra mănăstirii s-a erodat. 74-75. în 1809 a fost elaborat un plan pentru sistematizarea cursului albiei Mureşului prin trasarea alteia noi. Chirilovici. care s-a văzut că era o frumoasă icoană a Maicii Domnului336. M. A. au confirmat-o şi cercetările arheologice efectuate la mănăstire şi împrejurimi. Vezi: P. VI. Pentru prevenirea acestui fapt. Legenda ne spune că icoana a fost dezgropată întâmplător de un taur. Hudus. Vlăduceanu. Sabău. înconjurată din trei părţi de albia principală a râului. cuprinsă între 1743-1839). p. 19. a ridicat din ţărână un obiect strălucitor. cit. În jurul anului 1800.. mănăstirea a rămas într-o zonă inundabilă. 337 338 Conform unei tradiţii locale. 21. Lipsa fondurilor financiare a tărăgănat foarte mult începerea lucrărilor. tradiţia menţionează că pe locul unde a fost zidită s-a aflat în pământ o icoană a Maicii Domnului335 şi pentru care mai mulţi creştini bolnavi care s-au rugat stăruitor în faţa ei au fost vindecaţi. 74. 14-15.

vol. care după anul 1607 era considerat unul dintre cei care au rectitorit mănăstirea. cf. În urma primirii satului Hodoş ca răsplată pentru meritele pe care le-a avut în lupta antiotomană. Burnichioiu. Omonimul este cunoscut ca apelativ al unei familii nobiliare din zona Mureşului şi apare în anul 1213. vol. op. p. Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Arad. 1732. Constantinescu. 1814.. Coloiman Iuhaz a formulat o altă ipoteză. Leb. 1700 (monasterii Rasciani de Hodos). este foarte veche şi necesita urgente reparaţii. Nici în secolul al XVIII-lea nu există documente care să menţioneze un ctitor principal al mănăstirii. cf. I. Lupescu. Jurisdicţia canonică asupra mănăstirii Dacă în secolele XV-XVII mănăstirea se afla sub oblăduirea episcopilor de la Lipova şi Ineu. Tradiţia sârbească o socoteşte întemeiată la anul 1498. T. p. Referitor la originea toponimelor Hodoş şi Bodrog a suscitat de-a lungul timpului mai multe discuţii. 1775. op. 62.. Până 339 1233 prima menţiune documentară (regele Andrei dă privilegiu pentru 100 bucăţi de piatră de sare). 1562. . care în limba maghiară înseamnă castor. având semnificaţia „a împunge cu cornul”342.. Vlăduceanu. De aceiaşi părere era şi Nagy Ladislau Peretsenyi care. pp. oscilând între anii 1380-1420 şi anii domniei lui Matia Corvin. 340 341 342 343 344 345 346 347 1806 (Újbodrog). Ibidem. Suciu. R. Se întoarce din Rusia cu 35 de ruble şi mai multe cărţi de slujbă. VII. Alexandru Roz. 42. În acest context se afirmă că toponimul s-ar compune din termenii de origine slavă bod (împungător) şi rod (corn). I. Pentru mai multe vezi: V. p. E. op. 1498 (domeniul Jaksics). 1768. 1489. N. 1097. I. 1337. I. de către Dimitrie jakşici. O influenţă deosebită a avut-o asupra mănăstirii episcopul Sava I Brancovici de Ineu-Lipova. 1743. D. 1737. M. că nu dispune de nici un act cu privire la înfiinţarea mănăstirii şi că nu pot oferi date cu privire la ctitori şi data construirii ei. A. cel puţin până în anul 1561345. Arădeanul. cit. După numai trei ani. în conscripţia mănăstirilor bănăţene din 1775. Bodogae. 146. 1097. 1741. Arădeanul. pp. 1464 (Dosa de Hudus student la universitatea din Viena).de la satele învecinate. p. op. Oradea. 42. 74-75. VIII. p. Emandi. doc. 1469. A. donează satul mănăstirii. care înseamnă maiestuos. Denumirea de Hodoş s-a folosit atât ca omonim. Emandi. deoarece nici măcar în „amintirea oamenilor nu s-a păstrat vreo ştire despre începuturile” ei346. Valoroase monumente de artă bizantină în Banat. O altă problemă controversată În încercarea de a stabili vechimea mănăstirii i-au fost căutaţi posibilii ctitori343. Episcopul se adresa cneazului Moscovei motivând că mănăstirea se afla în mijlocul turcilor. Indiferent din ce perioadă datează mănăstirea şi cine a fost ctitorul ei. op. V. Cei suspectaţi au fost în primul rând membrii familiei sârbeşti Jakşici. Ctitorii/binefăcătorii mănăstirii. E. îşi mută temporar reşedinţa în mănăstire. p. Referitor la toponimul Bodrog a fost emisă ipoteza că acesta ar proveni de la neamul slav Bodrica. T. Vlăduceanu. Emandi. la 4 noiembrie 1772. despre care se afirmă că ar sta la originea mănăstirii. Ibidem. Sabău. doc. În 1651. A régi. vagyis a monstani Aradnak dolgai. p. Se pare că tot în această perioadă a fost reparată şi biserica. pune în circulaţie din nou teza potrivit căreia actuala biserică este ctitoria familiei Iakşici. L. se menţionează că datează „din vremea lui Sigismund”347. p. 1422 (Bodruch). cât şi ca toponim. 1732. într-o lucrare a sa din anul 1814344. s-a demonstrat că această familie nu a stăpânit acolo. M. Bodogae. 1997. Kovach Geza. Valoroase monumente de artă bizantină în Banat. L. Acest nume a fost pus şi în legătură cu legenda taurului care a scos cu cornul icoana Maicii Domnului. Bodogae. prin intermediul Episcopiei Aradului. după 1690 a trecut sub jurisdicţia canonică a mitropolitului sârb de la Carloviţ.. 1746 (Kloster Hodos). 141. cit. p. un lucru este clar. În luna decembrie a aceluiaşi an. L. 1708. T. 1725. episcopul face o călătorie la Moscova pentru a aduna fonduri necesare reparării mănăstirii. Arad. 337. episcopul Sofronie de Lipova. 22. Arădeanul. 1806 (Bodrog). 64-65. 65. Rusu. V. frumos341. I. 1559-1564. situată spre Mureş. 1828 (Neo Bodrogh). Istoricul Marki Sandor a derivat denumirea mănăstirii Hodoş din substantivul hod. Pe de altă parte.. E. când ar fi primit-o ca danie regală. 1293 (terra). de-a lungul timpului a avut mulţi binefăcători care au căutat ca acest locaş monahal să dăinuie peste timp. cit. 344. dar momentul instalării lor în localitate nu a fost stabilit cu certitudine. cit. Bodrogul-Vechi339 şi Bodrogul-Nou340. după ce a primit o parte a moşiei. Conducerea mănăstirii declara. potrivit căreia toponimul ar proveni de la cuvântul slavon hudus. Ibidem. cit. 1789.

Se motiva că timp de mai mulţi ani. 2/1871. nr. p. După doi ani. dosar 9611/1852. Ei nu se puteau împăca nicicum cu faptul că mănăstirea de la Hodoş-Bodrog nu le revenea de drept. A. Mangra. 12. 49-50. Episcopul Procopie trimitea o telegramă de la Sibiu că nimic nu se poate întreprinde fără aprobarea sa353. a doua zi urmând să fie înştiinţat şi episcopul Procopie. după caz351. Numai în martie 1871. Se decide a fi primiţi însă ca oaspeţi. pp. HodoşBodrogul a trecut din nou sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Episcopiei Aradului350. şi Şc. II. nr. pp. „Sinodul şi episcopul diecezan declară că după ce a depus 348 349 350 351 352 Ibidem. vol. Agitaţiunile serbilor pentru mănăstirea Hodoş-Bodrog. Idem. nr. 658. să facă verificarea averii mănăstirii. Obrăznicia ierarhiei sârbeşti de la Carloviţ merge şi mai departe.. în “Bis. Episcopia Aradului devenind sufragană a noii Mitropolii. . f.”. la sfârşitul lunii septembrie 1870. Sârbii le pretindeau ca pe institute naţionale sârbeşti”352. 243/1870 a administratorului patriarhal). Monastirile orientale în Ungaria. Căci numai cu acest chip să va putea rumânilor deschide calea în clerul cel mai înalt păşire a face. Actele Comisarului cezaro-crăiesc. Ioan Meţianu. O astfel de problemă nu îşi avea locul. 130-132. anul I. 290-291. anul I. 32/1870 (adresa nr. nr. Încercările patriarhului Iosif raiacici de la Carloviţ de a scoate mănăstirea de sub jurisdicţia canonică a Episcopiei Aradului nu au fost împărtăşite şi de autorităţile imperiale. 241/1854. în anul 1864. N. Pentru dispute vezi: V. Imediat după această perioadă. nr. mănăstirea şi arhimandritul acesteia să fie scoase de sub dependenţa Episcopiei Aradului. aşa şi prepozitul singur. „româneşti mănăstiri să se anumească. au venit de la Carloviţ. episcopul Procopie Ivaşcovici al Aradului (1853-1873). doc. Arad. p. 2/14 octombrie 1877. 16/28 octombrie 1877. nr. J. comunica mănăstirii decizia nr. şi Şc. până la reglementarea raporturilor ierarhice. în “Bis. şi Şc.”. Ibidem. nr. 39. se cerea ca mănăstirea Bodrogului care se afla în mijlocul românilor. 336. În anul 1839. 12/24 februarie 1878. 2591 prin care Locotenenţa Imperială din Timişoara stabilea ca limba serviciilor religioase din mănăstire să fie aceea pe care o cer credincioşii. La sfârşitul unei îndelungate mişcări a românilor ortodocşi. formată din clerici şi mireni. fără a se împărtăşi de binefacerile institutelor monasticeşti. La 17 martie 1854. D. în urma unor lungi tergiversări şi proteste ale patriarhului şi ale stareţului impus mănăstirii de către acesta. 17. pp. şi Şc.la moartea episcopului Gherasim Raţ (+1850). Lucrările Adunării eparhiale din anul 1879 înregistra cu indignare pretenţia exprimată de ierarhia de la Carloviţ ca să i se restituie mănăstirea Hodoş-Bodrog.. Ibidem. anul II. româneşte ori sârbeşte. Fond Prefectura Judeţului Arad. nr.”. Nu putem să nu menţionăm că după această perioadă. Sârbii de facto le stăpâneau. episcopul Gherasim Raţ nu i-a acordat recunoaşterea sa arhimandritului Emilian Kenghelaţ349. după atâţia ani de la separaţia ierarhică. iar românii „stau în dreptul istoric. şi în consecinţă. 10/1854. 1-2. nu vor face revizia contabilă până nu se va clarifica situaţia de drept a aşezământului monahal. Cum stăm cu Monastirile ?. 9. nici românească. H. Idem. nr. dosar 4689/1850. M.”.”. Episcopul Procopie Ivaşcovici era plecat la Congresul Naţional Bisericesc de la Sibiu. nr. în “Bis. A. 65-66. La 5 august 1850. anul II. B. Monastirea Hodoşiu. la 20 decembrie 1852. prin petiţia clerului bănăţean pentru înlăturarea abuzurilor ierarhiei sârbe şi acordarea de drepturi egale clerului. Registrul proceselor-verbale. prin adresa nr. Biserica ortodoxă română din Transilvania îşi dobândeşte independenţa şi autonomia prin reînfiinţarea Mitropoliei ortodoxe cu sediul la Sibiu. 23 aprilie/5 mai 1878. Registrul proceselor-verbale. 39-40/1870. Au existat însă şi în această perioadă dese încercări ale patriarhului de la Carloviţ de a scoate mănăstirea din legăturile canonice ale eparhiei arădene. 353 354 A. pp. obştea mănăstirii a decis ca nicio comisie sârbească. din care făcea parte şi fiscalul consistorial Iosif Belea354. în “Bis. şi Şc. şi aşa de gonirea hierarhiei sârbeşti a se mântui”348. M. şi precum ceilalţi fraţi. mănăstirea se afla sub jurisdicţia canonică a Episcopiei Aradului. mai ales că statutul mănăstirii era clar. 26 februarie/10 martie 1878. Cum era şi firesc. în “Bis. Idem. B. Eraşi agitaţiunile serbilor pentru monastirea Hodoşiu-Bodrog. comisia va reveni şi şi în ajunul Crăciunului aceluiaşi an. H. 37. fiind de-a lungul timpului mereu sub jurisdicţia Episcopiei Aradului. este înregistrată adresa patriarhului către comisarul guvernamental cezaro-crăiesc al comitatului Arad prin care cere ca. 50/1870. odată cu aceasta trece sub jurisdicţia ei şi mănăstirea de la Hodoş-Bodrog. mănăstirile ortodoxe au făcut obiectul disputelor dintre românii şi sârbii ortodocşi. anul II. 310. acesta trimite o comisie de verificare. rumâni să fie.

se mai păstrează un brâu asemănător. I. Protocolul Sinodului eparhial Arad. biserica a suferit restaurări şi modificări. Rusu. se înalţă o turlă cu tambur. Ilarion Puşcariu. cu absidele laterale. 141. La întâlnirea cu naosul. IX. Amănunte despre arhitectură la: E. datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea358. Biserica mănăstirii Biserica mănăstirii. p.. I. Acestea au servit pentru apărarea tezei româneşti în procesele din capitala Ungariei357.. din lipsa 355 356 357 358 359 360 361 Protocolul Sinodului eparhial Arad. s-a făcut intervenţie la autorităţile imperiale să elibereze „litere donaţiale” (documente de întemeiere) pentru fiecare din ele. de când datează locaşul de cult. Pe acelaşi perete sub cornişă. Arădeanul. Ştiindu-se că încă de la Congresul de la Timişoara din 1790. pe latura de nord. Sabău.. R. Planimetria trilobată a bisericii se încadrează arhitecturii dinspre 1400. Bucureşti. 129/1884. Între absida altarului şi traveea centrală a navei s-a interpus un spaţiu dreptunghiular. Prezenţa la Hodoş-Bodrog a planului triconc de tip Cozia. Este construită din piatră şi cărămidă. 339. indică anul 1766. biserica mănăstirii a avut multe de suferit. 38. excepţii făcând cele din apropierea iconostasului care par să păstreze formele originale. de pe care. 105. cit. cit. german ori maghiar în legătură cu drepturile româneşti asupra mănăstirii. I. 1900. Decoraţia exterioară a constat dintr-un soclu. Ferestrele au fost lărgite. Cu trecerea timpului. op. Emandi. op. D. V. . Arta românească.O inscripţie aflată deasupra uşilor de intrare în biserică. Se compune din cărămizi dispuse pe cant. 162/1879. Burnichioiu. poziţionat la un metru de nivelul de călcare. Suciu. acoperită cu o calotă emisferică. în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. A. Sibiu. a procurat documente vechi şi hărţi privitoare la trecutul mănăstirii. semicirculare la interior şi poligonale la exterior. În cele din urmă dreptatea a triumfat. În anul 1790 s-a mai adăugat un pridvor. în dreptul căruia se găsesc nişele postoforiilor. Datorită faptului că nu s-a întreprins nimic concret pentru a se fundamenta şi mai mult paternitatea românească asupra mănăstirii. Vasile Drăguţ. legăturile cu lumea românească din afara arcului carpatic şi cu lumea bizantino-balcanică era foarte strânsă şi ajungeau până la extremitatea vestică a pământului românesc360. când se constatase că aproape nici o mănăstire din părţile Banatului şi Aradului nu aveau documente privind întemeierea lor356. situată pe latura de sud a incintei. an în care s-au făcut reparaţiile din timpul episcopului Sinesie Jivanovici. Materialul se păstrează şi astăzi în arhiva mănăstirii. care a păstrat un singur martor de circa trei metri lungime. Arhitectura bisericii demonstrează că în secolul al XIV-lea. ca şi cele laterale. Leb. cu semicalotă. pp. care era prevăzut a avea deasupra şi o turlă.şi jurământ în faţa împăratului. Spre est există de asemenea o pereche de pilaştri. are un plan triconc. M. acestea cu câte doi pilaştri care sprijină arce şi pandantivi. nr. 1982. Constantinescu. p. mănăstirea rămânând pe mai departe în folosinţa spirituală a românilor ortodocşi provocând multe nemulţumiri ierarhiei sârbe de la Carloviţ. din cauza vechimii şi a deselor revărsări ale râului Mureş. cit. se simt obligaţi să lupte pentru ea”355. p. necesitând mari reparaţii361. T. Papp. Bodogae. montat deasupra unor nişe cu închideri semicirculare359. pp. Absida altarului este mai scundă şi acoperită. A. stareţul Augustin Hamsea. vol. M. I. cu analogii în Serbia dinastiei nemanja şi la Cozia. are semnificaţii deosebite nu numai pentru delimitarea ariei de răspândire a acestui plan de construcţie a locaşurilor de cult ci şi pentru relevarea elementelor de unitate culturală care a existat încă în epoca respectivă. Metropolia românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania. la propunerea episcopului Ioan I. Lupescu. pe o bază octogonală. 92-144. cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. însă. op. N. În anul 1764. petrecând el însuşi ori angajând pe alţii prin arhivele din Viena şi Budapesta pentru a obţine în copii autentificate textul latin. L. doc. 95-105. 76. 41. p. Studiu istoric. sub episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului (1754-1768). nr.

fondurilor. care urma să fie amplasată pe locul celei vechi. de factură post-brâncovenească364. R. Arădeanu. În 1901. 141. în valoare de 20 239 coroane. S. . pictorii Anastase Demian şi Cornel Cenan. în partea de nord a incintei au fost construite din cărămidă şi acoperite cu ţiglă dependinţele 362 Cu prilejul cercetărilor. cit. s-a renunţat la el. op. dedesubtul ei un chelar şi o bucătărie. ferestrele false au fost împodobite cu pictură de Eremia Profeta în anul 1968. Acum pictura bisericii este supusă unui amplu proces de curăţire şi restaurare. p. Maniera este specifică picturii din Ţara Românească de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor. Medeleanu. op. 334-339. doc. L. care. Nu cunoaştem când a fost construit însă într-o conscripţie din anul 1771 se menţionează că turnul era foarte vechi368. De fapt sub stratul picturii murale existente nu se află de altă pictură. Ca atare. din pricina vechimii şi a revărsărilor Mureşului. în 1940. pereţii sunt umpluţi cu un număr considerabil de scene după modelul icoanelor. inginerul Paul Rosvan din Arad a întocmit un plan de reparaţii pentru clădirile deteriorate. astăzi nemaifiind vizibilă. ajungând astfel la o formă aproape octogonală. făcute de Direcţia Monumentelor Istorice (D. N.20 m. În 1938 şi 1943. nen. care era de proporţii modeste faţă de cele din alte mănăstiri370. Devizul. datorită stării avansate de degradare a stăreţiei şi a clădirii cu chilii ale călugărilor. 141. H. erau gata să cadă”365. doc. În pictura bisericii363. pp. perioadă în care a înflorit marea pictură brâncovenească. o scară metalică şi un acoperiş. Arta veche a Banatului. pridvorul de la 1790 şi tencuielile de pe trei laturi ale bisericii (doar cel din sud mai rămâne cu tencuială). R. Suciu. D. Este vorba de reparaţiile efectuate în timpul episcopului Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768). prevedea înălţarea zidurilor clădirii cu 1.. 363 364 365 366 367 368 369 370 371 Vezi: E. cit. Mai târziu a fost tencuit exteriorul bisericii362. pe peretele din nord. vol. în timpul arhimandritului Augustin Hamsea. Arădeanu. la care se adăuga şi construirea unui paraclis de vară. op. cu prilejul transformărilor din 1764. care reprezintă doi ostaşi cu capete de turci (?) în vârful săbiilor. op. Bodogae. în anul 1908. I. „lung de 4 stânjeni şi lat de 2 stânjeni şi jumătate. Pe zidul de nord al bisericii. înlocuirea vechiului acoperiş. Vechiul paraclis. cu muchiile teşite. 3. pravoslavnic române”. p. vol.. 75. „1766 s-a executat acoperirea mănăstirii Hodoş”. L. În 1796 se aminteşte chiar şi de existenţa unei bolniţe. uneori apa ajungând până la ferestrele bisericii. Medeleanu.. probabil construit într-o perioadă imediat următoare edificării locaşului de cult. Constantinescu. H. M. pictura a avut mult de suferit367.. şi repararea capitală a turnului-clopotniţă371. cit. Alte clădiri ale mănăstirii Cu prilejul reparaţiilor din 1764 au fost construite un paraclis. A. data marilor transformări arhitectonice pe care le-a suferit acest monument ecleziastic. I. fiind descoperite următoarele inscripţii: „1742 Nicolae Ioanovici am scris aicea”. la 8 august 1771 „încă nu s-au sfârşit de zidit. în care să se săvârşească slujbele în perioada pelerinajelor cu prilejul hamului mănăstirii sau la marile sărbători. Suciu. Constantinescu. Nu ştim cine au fost meşterii. 107-160. iar data edificării lui nu se cunoaşte. 94/16 februarie 1771). Pe latura de sud a turnuluiclopotniţă se află o emblemă/blazon.). complet putrezit. 334-339. Din cauza deselor revărsări ale Mureşului. când „biserica cea veche şi mănăstirea. Bodogae. lipsind banii”369. Emandi. T. cu cinci chilii” care însă. X. din 1978. T. I. În exteriorul bisericii. op. 33-40. în naos fiind necesare intervenţii deosebite. construit din cărămidă arsă. cu altar. Ca plan are secţiunea pătrată. însă ei nu au putut să creeze această pictură decât după anul 1764. au curăţat pictura. I. a fost înlocuit vechiul iconostas. E. I. Tot în această perioadă. Mai trebuie avut în vedere un amănunt: zugravii picturii murale existente au ţinut seama judicios de ferestrele tăiate în zid. După cum bine se poate constata „o biserică ameninţată cu prăbuşirea nu putea să conserve atât de bine o pictură mai veche. în apropierea lui apoi o trapeză. p. caiet nr. Fond Silviu Anuichi (A.. U. D. cit.. această pictură nu putea fi executată decât după această dată”366. Tot în această perioadă. Ibidem. operă a stareţului Ieronim Balintoni. 25. cit. p. Turnul clopotniţă În partea de sud-vest a incintei se află un turn-clopotniţă. I. p. nota 19. doc. menţionează că se putea citi inscripţia: „Hodoş Egumen Mihail 1523”. istoricul maghiar Szentklaray Jeno. pp. şi mobilierul. 25. Tot acum a mai fost întocmită documentaţia pentru o nouă clădire destinată chiliilor pentru călugării. pp. precum şi alte lucrări de restaurare. Fond Mitropolijsko-Patriarjarsiski “A”. Ştefănescu. XI. cutia 50. 56. Valori de artă veche românească. K. D. În anul 1904 i-au fost aplicate contraforturi. Emandi. „Ioan Bregovici.

pământ situat între Zădăreni şi Vinga. să restituie mănăstirii 650 jugăre cadastrale. mănăstirea avea prevăzută suma de 5104. În 1760 mănăstirea şi-a cumpărat o vie la Ghioroc. 4. Dintre călugării mănăstirii din 1666 cunoaştem doar numele „proigumenului” Tadeu care figurează în Catastiful patriarhiei de Peć380. a pus capăt obiceiului potrivit căruia monahii erau îmbrăcaţi de câte un binefăcător şi a dispus ca pe viitor veşmintele călugărilor să fie asigurate din veniturile mănăstirii374. cit. op. După numirea la conducerea mănăstirii a arhimandritului Corneliu Jivcovici (1853). vândută în 1805 şi cumpărată alta la Galşa. În jurul anului 1718 autorităţile provinciale din banat au fost îndrumate să verifice situaţia posesiunilor mănăstireşti. în 1772. R. a fost instabilă. În 1774. XIII. Constantinescu. se realizează o mai mare raţionalizare a averii mănăstirii şi se acordă o mai mare atenţie exploatării viei din Podgoria Aradului. Personalul monahal În ce priveşte personalul monahal. vol. În 1835-1837 are loc o modernizare a anexelor gospodăreşti. Lupescu. Din cauza datoriilor făcute. Arădeanul. Arhimandritul Vichentie. În 1789. când. Suciu. R. f. atestă existenţa certă a mănăstirii în frunte cu egumenul Mihail378. 1958. pp. În acelaşi an. M. 75. p.. s-a resimţit destul de târziu. mănăstirea a cunoscut o dezvoltare rapidă contribuind la întărirea vieţii bisericeşti şi culturale a credincioşilor ortodocşi din zona Mureşului inferior. I. Vlăduceanu. D. porci (204) şi 90 stupi cu albine373. Istoria Eparhiei Aradului. iar terenurile arabile din hotarul localităţilor Zădăreni. A. veniturile scăzând până la 5 000 fl.377. Bodogae. 136. În anii următori situaţia financiară a mănăstirii s-a îmbunătăţit considerabil. 74. Este interesant de amintit că în 1774 pentru întreţinerea celor 12 călugări. Toate încercările stareţilor mănăstirii de a obţine extinderea acestor posesiuni au rămas zadarnice cu toate că se invoca starea de drept şi de fapt anterioară instaurării puterii habsburgice372. în anul 1750.. viţei (28). Erariul a lăsat pe seama mănăstirii doar un teren de 643 jugăre. mănăstirea deţine un număr considerabil de animale. Ştefan Lupşa.. În perioada următoare. doc.375. p.39 fl. I. Burnichioiu. cit. care mereu ameninţa mănăstirea cu inundaţia. Ibidem. Demersurile Episcopiei Aradului au avut darul să determine autorităţile vieneze ca. R. II. situaţia economică a mănăstirii s-a înrăutăţit din nou. vaci (16). iar în anul 1784 era prevăzută suma de 529. călugării au fost nevoiţi să recurgă la ajutorul altor mănăstiri pentru a-şi putea asigura hrana zilnică. mai ales în perioada când conducerea a au avut-o episcopul Ioan Meţianu. Leb. apoi Augustin Hamsea. 37 jugăre şi 1339 stânjeni bălţi. I. N. 78. Mănăstiri bănăţene. I. p. A.. În 1733 i s-a interzis chiar şi transportul propriilor sale produse peste râu. În 1771 se ajunge la 12 călugări. V. op. mânji (16). op. I. 372 373 374 375 376 377 378 379 380 Ibidem. cit. Constantinescu. .gospodăreşti ale mănăstirii. în anii 1845-1846. p. Rusu. 55. Suciu. Seleuş (sat dispărut) şi pusta Bodrog. O situaţie mai dificilă a apărut în urma colonizărilor întreprinse de habsburgi în Banat. ajungând ca în anul 1853 aceasta să realizeze un venit maxim de 23 304 fl.376 Spre mijlocul secolului al XIX-lea. vol. 72. p. doc. D.. 67. Dacă în 1567-1579 mănăstirea era populată doar de trei călugări379. vizibilă încă la începutul secolului al XX-lea. Situaţia materială a mănăstirii În ce priveşte situaţia materială a mănăstirii. fără a se emite vreo diplomă în acest sens. 53-54. cit. mănăstirea deţinea 696 jugăre şi 68 stânjeni teren arabil.48 fl. vol. cai (26). Constantinescu. op. M. Sabău. E. în tot cursul secolelor XVII şi XVIII. Arad. Emandi. În 1721 i s-au luat mănăstirii dreptul de vamă de la vadul Mureşului. mănăstirea a fost frustrată şi de dreptul de a arenda terenurile din sudul Mureşului. 21. cit. T. format aproape numai din pădure şi bălţi. prin defrişarea unor porţiuni de pădure. oi (444). fasc. I. XII. pe zidul din partea de miazănoapte. o inscripţie din anul 1523. boi (17). mănăstirea şi-a creat câteva livezi şi grădini. Tot în această perioadă s-a investit pentru construirea a două mori pe apă. are loc schimbarea albiei Mureşului. p. trebuia să le arendeze anual de la erariu. 626 jugăre şi 989 stânjeni pădure. Datorită investiţiilor pe care mănăstirea le-a făcut. 68. Suciu. Mai târziu. V. doc. D. comunitatea monahală de la Hodoş-Bodrog a obţinut dreptul de proprietate definitivă asupra terenurilor pe care le-au folosit. cu aprobarea împăratului Iosif al II-lea. op. L. I.

K. născut în comitatul Arad. pp. 2008. au fost înscrişi: Corneliu Jivcovici.. Emandi. 2008. Sfânta mănăstire Hodoş-Bodrog. 5 sârbi. născut în Seghedin. decât în locul celor decedaţi sau plecaţi definitiv din mănăstire381. p. În 1724 călugărul Nicolae Ioanovici lăsa o inscripţie în limba română săpată pe o piatră din peretele de sud al bisericii. În statele de personal ale mănăstirii. L. op. Miron Cristea. cit. Unul dintre aceştia au ajuns chiar la mănăstirea de la Hodoş-Bodrog. 89. Alexe. nu au putut fi opriţi dintre ei a se stabili în interiorul arcului carpatic. Şt. cit. 4. Vasile Mangra. Bodogae. Cu toate acestea. dr. Emandi. Maxim. fasc. Vesa. Ilarion Puşcariu. dr. născut în Srem. Apartenenţa etnică a vieţuitorilor mănăstirii este foarte greu de precizat. Damian Popovici. Aceştia erau: Maxim Ştefanovici. locţiitor de egumen (namestnic). dr. sârb. de-a lungul timpului. născut în Albania. 5 călugări). 1939. stabilit în mănăstirea de la Hodoş-Bodrog în 1774. Teofil Seculici. E. 49 de ani. 20-21. cutia 50. Arhip Munteanu. În 1775 existau 13 călugări (1 arhimandrit. român din Ardeal. op.. Date şi documente bănăţene 1728-1887. 34. 19 ani. iar în 1789. cit. Despre călugărul Teodosie Ioanovici aflăm dintr-o conscripţie că era născut la Ineu şi ştia scrie şi vorbi româneşte şi sârbeşte. Gherasim (1530-1550). T. venit în 1769. Bodogae. Iustin Suciu şi dr. 81. Inochentie Georgevici. T. doc. sârb. Eparhia Aradului în timpul episcopului Gherasim Raţ (1835-1850). nen. Clerici cărturari arădeni de altădată. Arădeanul. III.. cit. activând în această funcţie în tot timpul arhipăstoririi lui Gherasim Raţ383. venit la HodoşBodrog în 1767. Emandi. pentru primele două secole de existenţă nu s-a păstrat numele nici unuia dintre „întîistătătorii” ei. Anania. D. vol. mai ales datorită schimbărilor artificiale ale numelor patronimice. anumite indicii ne ajută să presupunem că majoritatea celor care populau mănăstirea erau români. Timişoara. Scurt istoric. Ioan I. pp. mai ales în prima jumătate a secolului al XIX-lea. N. Petru Brancovici. născut în Arad. 94/16 februarie 1771). 3 ierodiaconi. E. egumen (1666). Bodogae. cit. Între 1864-1918. p. care aveau dreptul la cel mult 12 vieţuitori. venit la Bodrog în 1760 din varmeghia Sătmarului. Grigorie Popiţi. venit în 1767. La fel şi ieromonahul Iacob Popovici. În 1788 este întâlnit monahul Naum Râmniceanu. Hristofor Petrovici. un număr de 6 dintre călugări erau români. Pentru amănunte vezi: P. ierodiacon. Roman Ciorogariu. în mănăstirea de pe malul Mureşului s-a refugiat preotul Vartolomeu Leasa.. venit în 1767. p. venit în 1770. I. 58. Vinchentie Blagoevici. Stan „grămătic” pe la 1550. Papp. Idem. formate prin adăugarea sufixului „vici” sau de incertitudinea pe care o au anumite nume. născut în Şiria. Cu toate că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-au înmulţit dispoziţiile prin care se interzicea primirea călugărilor veniţi din afara arcului carpatic. Augustin hamsea. U. Bucureşti. 346. S-a dispus ca pe viitor să nu se închinovieze nici o persoană. venit în 1755. 78 ani. 10. născut la Sasca (Bihor). unul era grec iar altul ucrainean. cunoştea foarte bine limba română. 23 ani. născut în Macedonia. Arădeanul. op. venit în 1769. după ce a fost călugărit şi hirotonit la Mitropolia din Bucureşti. 28 ani. op. sârb. Arădeanul. T. proegumen (1666). Vlăduceanu. Dintre conducătorii mănăstirii. Atanasie Ştefanovici. Vlăduceanu. 51 ani. când printr-o dispoziţie imperială s-a pus în vedere tuturor călugărilor refugiaţi în urma războiului otoman să părăsească imperiul382. caiet nr. doc. 77-80. După ce Gherasim Raţ a ajuns în scaunul de episcop al Aradului. Iosif Bădescu. Ghenadie Bogoevici. 1 egumen. născut în Ardeal. f. 24 ani. Viaţa şi activitatea literară a protosinghelului Naum Râmniceanu. L. stareţ (1666). „egumenii” sau „stareţii”. op. venit în 1754. 22 ani. unul supranumerar. venit în 1762. monah la Cruşedol. Metodie Bogdanovici. E. dr. 58-60. doar până în 1793. 94-95. 19. În 1771 peste jumătate dintre vieţuitorii mănăstirii erau români. Petroniu Mihailovici. ieromonah 381 382 383 Fond Silviu Anuichi (A. S. român. copist şi pictor (1617). Arad.. Fond Mitropolitan-Patriarhal “A”. cit. Nestor Iovan. Amintim pe: Mihail (1523). p. Cu timpul s-a înregistrat o scădere a numărului vieţuitorilor de la mănăstire. Constantinescu.. aproape toţi episcopii şi mitropoliţii Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania au fost închinoviaţi la mănăstirea Hodoş-Bodrog. Arad. p. pp. În 1775. op. sârb. ierodiaconi. . pp. Eusebiu Roşca. Şederea lui Naum Râmniceanu la mănăstirea Hodoş-Bodrog a fost scurtă. ieromonahi. A. p.. 49 de ani. Filaret Musta. Gherasim Jifcovici. Suciu. Teofil Seculici. invocându-se tocmai această realitate. II. Abia din secolul al XVI-lea cunoaştem numele conducătorilor mănăstirii384. În anul 1831 se cerea urgenta primire în mănăstire a tânărului absolvent de teologie Sebastian Tabacovici. rus. L. I. Pafnutie Popovici. Constantin Erbiceanu. de la mănăstirea Hurez. Teodosie Ioanovici. venit din Ţara Românească. născut în Arad. Lupşa. 3 ieromonahi. ierodiaconul Sebastian Tabacovici a fost numit econom al episcopiei. 318-319. p. 2003.încadrându-se în rândul aşezămintelor „mici”. Izidor Trifonuţ.. op. 36 ani. V. Arad. cit. venit în 1765. refugiat din Moldova. Porfirie Iancovici. 1900. sârb. 146. 33 de ani. Tadeu. 54. venit în 1765. Iosif Goldiş. sârb. 384 V. R. născut în Srem. 62 ani. vol.

Augustin Hamsea (1895-1916)395. Nichita (1738). 82. nr. mitropolitul de la Carloviţ la ridicat la treapta de arhimandrit. vicar (1787). Moise Manuilovici a comunicat mitropolitului de la Carloviţ textul manifestului românesc împotriva ierarhiei sârbe. care opreşte pe călugăr să mănânce carne. În afara vremii de rugăciune. op.”. egumen.. Gheorghe” din Banat. locţiitor de egumen (1771)386. p. 1-2. op. arhimandrit Moise manuilovici (1810-1835). pp. Sf. Mănăstirea Hodoş-Bodrog un centru de cultură slavonă în Banat. Călugării mai citeau din literatura patristică. 1972. Vesa. arhimandrit (1777-1782). Din 1839 a fost mutat la mănăstirea „Sf. iar în lipsa lui. după masă. la ora 4. anul CXVI. egumen (1835-1837)388. arhimandrit (18531887)394. anul XXIII. II. administrator. cit. 5-8. 1-3. R. arhimandrit (1839-1842) este unul dintre cei care s-a străduit a ameliora starea materială a mănăstirii390. I. în aprilie 1849. cit. anul XIII. T. Bodogae. Cei ce calcă în cea mai mică măsură poruncile sunt pedepsiţi. Simeon Popovici a fost stareţ la mănăstirea Bezdin. Despre biblioteca mănăstirii vezi: Ioan Iufu. Grigorie Teologul. 58. în “B. Cf. 1963. cuvântările sfinte şi psalmii”396. dar. op. Trebuie să se scoale de dimineaţă. Emilian Kenghelaţ.189-195. Constantinescu. doar doi ani. vol. cit. vicar şi apoi arhimandrit (1795-1810). pp. Emandi. Macarie Bogdan. Arhip Munteanu. doc. corul cu rugăciunile de vecernie. Ghenadie Giuchici Hodoşanul. În primul an al stăreţiei sale. înainte de 1724 şi-a desfăşurat activitatea pe meleagurile bihorene. Sf. administrator interimar (18911895). nr. Vlăduceanu. 67. T. L.. stareţ (aprilie-octombrie 1853). protosinghelul Ghenadie Popescu. În acelaşi an a făcut parte şi din comisia instituită de autorităţi pentru a ancheta plângerile ortodocşilor din districtul Oradea. p. episcopul Ioan Papp administrator (1916-1925). vicar. devenind purtătorul de cuvânt al episcopilor Aradului în legăturile lor cu ortodocşii de pe Crişuri. pe care îl considera ca fiind unul din ctitorii mănăstirii. E. Arsenie (1708). I. cit. dintre care trei monahi activau la centrul eparhial din Arad. E. mănâncă la 11. În 1782-1789 a contribuit la conducerea aşezământului ca vicar. Clerici cărturari arădeni de altădată. cu ceasurile. egumen (1703-1704). cit. Mihail. Suciu. Teodosie Ioanovici a intrat în rândul vieţuitorilor de la Hodoş-Bodrog în 1768. pp. 3-4. Emandi. Simeon Popovici. Constantinescu. 635-639. ţinând. Suciu. pp. O. Arădeanul. XV. L. cit. la ceasul al patrulea. nr. pp. vol. Arsenie a făcut dese deplasări în Bihor. op. Manuscrise slave în biblioteca Episcopiei Aradului. XIV. Alexa (1732).. Pentru amănunte despre viaţa şi activitatea sa vezi: P. […] Corul (n. Pentru amănunte vezi: P. fiind în strânse legături cu protopopul Gheorghe din Căbeşti. .(1666). 65-69. L. 386 387 La 25 iunie 1833. În anul 1805 a fost din nou delegat la Oradea pentru a rezolva diferite probleme materiale legate de funcţionarea Consistoriului de acolo. Pravila mănăstirii Mănăstirea avea o pravilă aspră. În 1853 Emilian kenghelaţ a fost ales episcop la Vârşeţ. administrator (1849)393. Sofronie Ioanovici. în “Mitropolia Banatului” (în continuare: “M. Arsenie (din 1724)385. Chiril Pistrui. iar la vin nu-i îngăduit decât jumătate de măsură zilnic. dacă este nevoie. B. n. Antonie Naco. Teodosie Ioanovici. 229-261. arhimandrit (1845-1853)392. egumen. 63. 388 389 390 391 392 393 394 395 396 397 veşnice. Maxim Ştefanovici. cu ulei şi unt. D. 63. egumen (mort 1771).. Ioan Damaschinul sau „Controversele lui Ştefan Režańsky cu luteranii şi calvinii. op. De frica armatei revoluţionare şi datorită neînţelegerilor cu episcopul Gherasim Raţ. pp. op. Ioan Hrisostomul. XII-XVII). Bodogae. doc. Cf. 334-339. iau cina la 6 şi se culcă la 8. pp. între 1788-1810 a fost locţiitor şi apoi stareţ titular. 1788-1810)387. cf.. a vicarului său. 1978. Arădeanul. p. Ştefan Gragoievici. Este răspunsul mănăstirii din 21 august 1772 la chestionarul trimis în 8 august 1771 de Consiliul locumtenenţial al Ungariei. Cornel Jivcovici. La 9 se face slujba. nr. Cf. în „M. Ierimigona Popovici (1763). administrator (1837-1838). p. Biblioteca Începutul bibliotecii397 nu se cunoaşte.. Vichentie Prodanovici arhimandrit (1750-1755). protosinghel (1842-1845)391. Sub conducerea lui Laurenţiu Ghersici. administraţia mănăstirii cunoaşte o continuă deteriorare. 83-94. predicatorii. D.”. 57. În 1887. stareţul Emilian Kenghelaţ a părăsit mănăstirea. 129-148. lucrează în grădină”.. ţinând cont de vechimea manuscriselor din vechiul tezaur al 385 Arhimandritul Arsenie. arhimandrit (1722). Ghedeon Tocariu. 141. Laurenţiu Gersici. 319. La 30 august 1793 a fost însărcinat cu constituirea Consistoriului ortodox de la Oradea-Velenţa. Emandi. orele de rugăciune) începe la ora 4 dimineaţa. La mănăstirea Hodoş-Bodrog a stat puţin. Corneliu Jivcovici părăseşte definitiv eparhia arădeană pentru a prelua conducerea mănăstirii Mesici din Episcopia Vârşeţului. pp. mai ales operele Sf. B. Vesa. (1782-1789. Pahomie. R. E. cit. episcopul Ioan Meţianu administrator (1887-1891). iar numărul vieţuitorilor scade la 6 călugări şi un novice. op. Vasile. Nimeni nu cutează să iasă din mănăstire fără ştirea stareţului. 101 manuscrise slave din Transilvania (sec. Dionisie (1768). Idem.”). Arădeanul. fapt pentru care ierarhul arădean a încredinţat conducerea mănăstirii lui Ghenadie Popescu. până în 1837 când a trecut la cele Gheorghe Chirilovici a introdus limba română în administraţia mănăstirii şi a mărit numărul călugărilor români. Dionisie (1760). Bodogae. Vezi I. până la ora 6. Grigorie Chirilovici. Amănunte la: V. R. arhimandrit (1838-1839)389. la recomandarea episcopului Pavel Avacumovici al Aradului. Ca delegat al episcopului Sofronie Ravanicianin (1722-1726). T. dobândind treptat toate demnităţile monahale.

52 %) în limba germană. 51-58. 1586). Historia ecleziastica (1843). Tâlcuirea Evangheliilor (Buda. Amănunte la L. Emandi. Din această perioadă. 1763). . Arădeanul. 34 (15. XVI-XVII). Emandi. Evagriy & Dorothei Ecclesiastica Historia (Basel. ceasloave). pp. Psaltire (sec. redactat în limba latină. XVI). la care dacă adăugăm cele108 tipărite în secolele XVI-XVIII404 ajungem la un număr de 219 volume. 1552). 4 din sec. drept. 56 în limba maghiară (9. XV-XVI). XVI). XV-XVI). Ruffini. Cazanii în duminici şi sărbători. Psaltire (1625). evangheliare. “Biblia lui Bob” (1795). Din perioada secolelor XV-XVII. XVIII). Molitvelnic (sec. printre care amintim: compendii de cristalografie. F. Psaltire (sec. XVI). Psaltire (sec. Rânduiala Sfintei Liturghii (sec. XVII). Disertaţii despre originea fizicii a lui Kuhn (Târnavia.58 %) în limba latină406. XVI). Legăturile bisericeşti de pe vremea Mariei Tereza (1782).83 %). Din secolul al XIX-lea proveneau 77 cărţi româneşti (12. 1821). Socratis. Manuscrise de origine românească din colecţii străine. Psaltire (sec. XVI). XVIII). 1548). XVI. Pe lângă volumele cu tematică teologică şi de cult (biblii. cit. Predici. Eusebii. pp. La începutul secolului al XX-lea. Psaltire (sec. existau un număr de 28 manuscrise (3 din sec. Emandi. XVI). În 1980 biblioteca avea inventariate peste 3 000 de cărţi la care se adaugă manuscrisele menţionate. XVI-XVII). XVIII).33 %). Cel mai vechi exemplar este un manuscris miscelaneu. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea. XVI). Tipicul Sf. op. Biblia (Ostrog.93 %) în limba maghiară şi 11 (5. De rebus gestis Hungariae de I. Aserţiuni despre filozofia universală a lui Widmarstadt (1757). dicţionare.83 %)407. Sbornic (sec. 169-182. datorată lui Henric Petri. Dintre manuscrisele româneşti amintim: Dogma sfintelor icoane (sec. 404 Îndreptarea legii (Târgovişte. 1835). XVI). Psaltire (sec. Minei pe luna februarie (sec. 140 (63. Parenesisul lui Efrem Sirul (sec. manuscris în limba sârbă din 1793. Tâlcuirea Psaltirii (1612). Psaltire (sec. op. Psaltire (1543). înainte de 1918. 10). Sigismund (1742). 102. 1794). apostole. mineie. au mai existat şi unele de conţinut omiletic401. 407 408 În 1961 biblioteca deţinea 2029 cărţi şi 17 manuscrise. 1692). precum şi lucrări cu caracter ştiinţific.. Sbornicul lui Averchie (1626). Liturghier (1736). 1732). Psaltire (sec. 401 402 403 Predici. 21 din sec. Psaltire (sec. Psaltire (1617). 1986. Dintre acestea. Sozomeni.92 %) erau scrise în limbile slavă (slavona veche. aduse în 1956 spre păstrare în biblioteca Episcopiei Aradului. două exemplare. Repertoriu. cursuri care au fost ţinute la Facultatea de Teologie din Cernăuţi: Allgemeine Kirchengeschichte de Eusebiu Popovici (1893). XVI). psihologie. XVI). 1826). Theologia conscientiaria a lui Fr. Nomocanonul lui Vladimir al Volniei (sec. ajungând în anul 1838 la un număr de 173 de cărţi. Chiriacodromion (Bucureşti. Liturgica lui Teodor Tarnavchi (1893). Acatistier (1558). psaltiri. putem uşor presupune că în acest secol biblioteca deja exista. 70 în limbile slave (11. Beati Joannis Damasceni Ortodoxa fidei accurata explicatio (Basel. Din cele 11 titluri în limba română.02) în limba română. Evangheliar (Belgrad. cit. Fizica lui Horvath (Buda. În secolele următoare fondul de carte s-a îmbogăţit mereu. două cărţi în limba franceză (0. la care mai trebuie adăugate şi cele 24 manuscrise slavo-române. Pamphilii. mănăstirea a achiziţionat pentru bibliotecă alte câteva zeci de volume în limba germană şi un număr neînsemnat în limba maghiară408. Sava (1599). Bodogae. XV-XVI). Minei pe luna noiembrie (sec. E. Minei pe luna octombrie (sec.33 %) şi una în limba engleză (0. XV. Minei pe luna decembrie (sec. Sbornic (sec.. 1682-1686). XVII). Acatistier (sec. 22-23. XV). Jurnal personal (1761). 21 (9. Bechmann (Lipsca. 7 au fost publicate în secolul al XVIIIlea şi numai 4 tipărite între 1800-1838. Radu Constantinescu. Dacă în perioada 1783-1788 biblioteca avea înregistrate relativ puţine cărţi (99 volume). Este perioada când s-au înmulţit numărul tipăriturilor în limba română. XVI). Theodoriti. XVI). XVII) şi 13 tipărituri (8 din sec. Dacă până la sfârşitul secolului al XVIII-lea fondul bibliotecii este destul de redus. cit. Liturghier cu Tipic (sec. pp. redactat în limba latină. lexicoane. L.51 % erau tipărite după anul 1788. XVI). Octoih cu Catavasier (Buda. Apostol (sec. 1652). Psaltire cu ceaslov (sec. alcătuit în redacţie sârbă şi databil din perioada 1403-1408. XVI). Două manuscrise de la sfârşitul secolului al XIX-lea.66 %). 51-58.. XVI). 398 399 400 A făcut parte din patrimoniul mănăstirii de unde a ajuns în colecţia Muzeului Naţional din Praga (Mss IX. biblioteca mai deţinea numeroase lucrări cu caracter filologic. cf. op. semnalat în biblioteca mănăstirii în perioada 1736-1742398. 405 406 Psaltire (Veneţia. cărţile aflate în bibliotecă încep să apară în inventarele anuale ale mănăstirii. 13 (5. Tetraevangheliar (sec. Bucureşti. XVI). Psaltire (sec. rusă)405. Vieţile sfinţilor (Iaşi. alcătuit de Dascălul Dimitrie la 1745. istoric402 şi didactic403. XVII). Dacă cele 30 de manuscrise erau destinate în exclusivitate cultului. nr. 143 în limba germană (23. cărţi de filozofie.16 %). fondul bibliotecii s-a ridicat la 600 volume. odată cu secolul al XIXlea numărul cărţilor sporeşte considerabil. Tetraevangheliar (sec.mănăstirii care proveneau din secolul al XVI-lea (peste 30 de manuscrise şi cărţi). În secolul al XVI-lea în bibliotecă se găseau 30 manuscrise şi cărţi preţioase slavo-române. 6 în limba latină (1 %). Tâlcuirea Apostolului (sec. 1520). la sfârşitul secolului al XVIII-lea biblioteca poseda 108 cărţi tipărite în secolele XVIXVIII399 şi aproximativ 30 manuscrise slavo-române şi altele în limba română400. 1581). XVI). pp. XVI). Din cele 108 cărţi 12. L. 4 din sec. manuscris slavon din secolul al XVIII-lea. gramatici. Un inventar de mai târziu cuprindea 111 titluri de cărţi apărute între 1800-1838. Rânduiala care arată cum să se ţină şi cum să se cânte slujbele (sec. XVI. sârbă. Theodori. manuale 303-310. T. Trebnic (Buda.

anul XXIX. cit.”. p. Ştefănescu. 1795). Pentru descrierea celor două obiecte de cult vezi: E. . L. o mitră stăreţească cu fir şi două sfeşnice din fier forjat (1800)413. op. din vechiul iconostas a bisericii. sticlă şi pânză începând din secolul al XVIII-lea. într-o oarecare măsură.. Bodogae. de cunoscutul pictor arădean Ştefan Teneţchi.de mineralogie. în care se găsesc numeroase valori artistice şi culturale. 409 410 411 412 413 414 415 416 Srbsca poela (Albina sârbească). Arădeanul. Leb. Rusu. nr. 1652). pp. Îndreptarea Legii (Târgovişte. 1581). pe lângă cele sacerdotale şi gospodăreşti. Se vede că la mănăstire a funcţionat şi un atelier de confecţionat ornate şi veşminte bisericeşti pentru personalul monahal şi necesităţile preoţilor din parohiile învecinate. 1520). Colecţia deţine 19 icoane pe lemn. Din secolul al XVIII-lea provin un potir de argint (1732) şi sfeşnice de argint. Arădeanul. Burnichioiu. Scolschi list (Foaia şcolară). încadrată în ferecătură de argint. I.. Amintim şi două antimise. *** Organizată după tradiţia autentic ortodoxă. care reflectă sfera de preocupări a călugărilor mănăstirii şi interesul pentru probleme care nu mai au nici o tangenţă cu manifestările strict ecleziastice. op. M. Un inventar al locaşului de cult semnala în zestrea ei un vas de ţinut pâinea sfinţită (1523). Bodogae. celălalt din 1780415. M. op. Lupescu. 226. Cărţile şi manuscrisele existente odinioară în biblioteca mănăstirii au o deosebită semnificaţie. Dicţionar de pictură veche românească. cit. 1979. Emandi. Se află în colecţia de la mănăstirea „Sf. I. Magyar kurir (Curierul maghiar). Simion Stîlpnicul” din Arad-Gai. mănăstirea de la Hodoş-Bodrog a avut un rol însemnat în viaţa Bisericii ortodoxe. Se află în colecţia de la mănăstirea „Sf. Icoanele de pe vechiul iconostas au fost executate. unele împodobite cu miniaturi. p. un epitrahil brodat cu fir de aur şi două aere din secolul al XVIII-lea confecţionate la mănăstire dar care amintesc stilul şi tradiţia Athosului din veacul al XIV-lea416. Serbschi letopisi za godinu (Cronica sârbească a anului). 161-163. înfăţişând pe Iisus pe tron. cit. dar şi periodice ungureşti din aceiaşi perioadă410. E. D. 1856-1858). o amphora cu 12 apostoli şi o cruce de lemn sculptat. Jelenkor (Prezentul). ce a fost înlocuit cu actualul iconostas. este opera pictorului „Gheorghi Popovici. în anul 1796. Cele mai valoroase icoane provin. În muzeul mănăstirii se păstrează mitre arhiereşti brodate (sec. cele mai multe. între care amintim argintăria din secolele XVI-XVIII. ele indicând. T. manuscrise liturgice slavo-române. Octoih slavon (Buzău. precum şi o mulţime de cărţi şi icoane. 75. 1718).. opera copiştilor din mănăstire. Se pare că a mai deţinut şi un potir din argint datat în 1562 şi a fost dăruit mănăstirii de episcopul Sava I Brancovici al Lipovei şi Ineului (1606-1627)411. Se găsesc manuscrise din secolul al XVI-lea. unul din 1751. Evanghelie (Bucureşti. două cruci mai mici sculptate. bîşvii Maghister Temeşvarschi”. Emandi. Colecţia de artă bisericească În cursul lunii decembrie a anului 1978 a fost organizată o colecţie de obiecte bisericeşti în care a fost organizată o colecţie de obiecte bisericeşti. Simion Stâlpnicul” din Arad-Gai. Din cărţile vechi bisericeşti amintim: Psaltirea slavonă (Veneţia. Porumb. p. Biblia slavonă (Ostrog. având un rol însemnat în menţinerea trează a conştiinţei de credinţă a credincioşilor din cuprinsul întinsei Episcopii a Aradului. Társolkodo (Conversaţia). A. p. op. Vezi: „m. Biblia (Blaj.. B. Biblioteca mai deţinea şi o serie de colecţii din diferite publicaţii sârbeşti apărute în prima jumătate a secolului al XIX-lea409. Din secolul al XVII-lea provine un disc argintat (1623). 3 Psaltiri slavone. tratate de fizică şi ştiinţele naturii. ale membrilor comunităţii monahale de la Hodoş-Bodrog de-a lungul secolelor şi deschiderea lor spre cultura europeană. Sabău. 22. A. XVI. O icoană pe lemn. ferecate în argint412. engolpioane. 1742). XVIII). 396. preocupările intelectuale. 4-6. 163-165. cit. T. M. p. L. fiind datată în „1776 ianuar 4”414. N. un litier din argint. V. I. Biblia (Sibiu.

O jumătate de veac de la moarte. Aducem alese mulţumiri D. Iosif Iuliu Olariu s-a impus. Iosif Olariu. 721. V.C. După încheierea studiilor la Facultatea din Cernăuţi. 2005. 1970. fiind gătit de a primi taina preoţiei. Dr. p. p. 1865-1927. În 26 ianuarie 1887 se adresează Episcopului Ioan Popasu şi Consistoriului Diecezan cu solicitarea de a-i fi conferită „taina preoţiei”421. Episcopul Caransebeşului. a Bisericii Ortodoxe Române423. Editura Episcopiei Caransebeşului. ca bursier timp de un an. Iosif Iuliu Olariu. profesor la Institutul Teologic din Caransebeş. ajungând şi etatea legiuită prin sfintele canoane”422. 7-12. 1961. Dr. 305. constatez că numitul cleric dr. Este primul român bănăţean care obţine. . Episcopul Ioan Popasu decide a se împlini cererea respectivă „după ce a depus examenul de calificaţiune”. titlul de doctor în teologie420. Fond Bisericesc. mai presus de orice. Dr. posesor al unei temeinice culturi teologice. în „Foaia Diecezană”. La Oraviţa şi Lugoj îşi desfăşoară pregătirea la cursurile şcolii secundare. fiind găzduit în reşedinţa mitropolitană şi pe seama susţinerii materiale din partea Mitropolitului Bucovinei. iar hirotonirea să se facă la Biserica – Catedrală din Caransebeş. considerând că „studiază eminent”419. însumând aproape 4000 pagini. 79/1887. cu laude. Munteanu. venind la mine. Petrica.PREOCUPAREA LUI IOSIF IULIU OLARIU PENTRU PERFECŢIONAREA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA INSTITUTUL TEOLOGIC DIN CARANSEBEŞ Prof. Ioan Munteanu Fiu de învăţător. Teolog şi dascăl. p. Daniel Alic pentru informaţiile documentare puse la dispoziţie din Arhiva Episcopiei Caransebeş. în „Mitropolia Banatului”. 10-12. p. umilit subscrisul duhovnic. ca preot-profesor. Aşa. Arhiva Episcopiei Caransebeşului (în contin. pe care le finalizează cu distincţie. 1859-1920. Dr. Obţine rezultate remarcabile în pregătire. în 1884. A. Episcopul Ioan Popasu îl trimite. dr. să se specializeze în studiile biblice la Lipsca şi Evlangen. Documentul se intitulează „Atestat de duhovnicie”. punându-l înaintea icoanei Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iosif I. cit. p. V. dr. Opera sa ştiinţifică. Episcopul Ioan Popasu îl numeşte. a Dogmaticii (Manual exegetic la Sfânta Scriptură a Testamentului Nou. nr. 83. Cu reală vocaţie preoţească. Munteanu. în anul 1885. Şcoala primară o urmează în localitatea natală şi în Reşiţa. Mitropolitul Bucovinei îl apreciază în mod deosebit. în „Mitropolia Banatului”. 2. Ibidem. Gr. Institutul Teologic Diecezan Ortodox Român Caransebeş. a fost hirotonit ca diacon.. act. Cu un an înainte. Silvestru Morariu-Andrievici418. XXXV. op. din domeniul biblic al Vechiului şi Noului Testament. Pentru aceea. cari au deplină cunoştinţă de viaţa lui de până acuma şi n-am aflat în el nimic ce l-ar împedeca de la primirea tainei preoţiei. eu. În vasta şi valoroasa activitate desfăşurată în curgerea anilor. conf. Dr.lui drd. Îşi începe astfel activitatea de slujitor al învăţământului românesc bănăţean. astfel că în anul 1885 îşi ia doctoratul la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. 417 418 305. în Germania. îşi pune talentul şi zelul în slujba instituţiei de învăţământ teologic şi pedagogic. Iuliu Olariu este demn de preoţie. nr. protosincelul Filaret Musta. op. nr. În egală măsură se va dedica şi slujirii Bisericii Ortodoxe Române. a închinat Institutului Teologic din Caransebeş aproape 34 ani din viaţa sa. doctor Iosif Iuliu Olariu s-a născut la 6 februarie 1859 în localitatea bănăţeană Maidan. Z. A predat cursuri la majoritatea disciplinelor de învăţământ din planul instituţiei.. pe care o va desfăşura cu devotament până la sfârşitul vieţii. a cerut ca să-i ascult mărturisirea despre viaţa şi petrecerea lui de până acum. am cercetat adâncimile inimei lui.). Petrica. 47. Univ. Cu începere din anul 1880 urmează cursurile acestei prestigioase instituţii. apoi m-am informat despre dânsul şi de la alţi bărbaţi vrednici de crezământ. Marcu. Z. din 15/28 noiembrie. Prot. Prot.E. Iosif Iuliu Olariu. Luând în considerare temeinica pregătire dobândită de acest tânăr sârguincios şi disciplinat. Duhovnicul său spiritual. 78. cit. Ioan Popasu. îl trimite să-şi desăvârşească pregătirea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi417. îl caracterizează în cuvinte alese: „Dr. D-trie Cioloca. 419 420 421 422 423 p. III. Apreciindu-i strădania spre învăţătură. Dr. 1920. Prot. Olariu.

în persoana Părintelui Episcop Diecesan. lovitura dată de destin prin pierderea soţiei după numai un an de căsnicie. în „Foaia Diecezană”. III. ştiinţifică şi educaţională. Cuprinde 64 articole. cu obligaţia de a întocmi „jurnalul”429 acestuia şi de a aplica elevilor minore pedepse disciplinare. 1920. Putem înţelege sensul de programă analitică. administrează veniturile financiare ale Institutului. Necrolog. însoţită de următoarele acte: testimoniu de pe ultimul an şcolar. Valoarea şi originalitatea lucrărilor cu caracter teologic au fost de multe ori subliniate de cercetătorii români. La înscriere erau percepute următoarele taxe: 10 fl. Conţinutul Regulamentului menţionat argumentează aceste aprecieri. A înţeles că absolvenţii acestei instituţii trebuie instruiţi pentru a putea răspunde menirii lor de a ridica nivelul cultural în satele româneşti unde vor funcţiona. 623-B/1888 a fost numit director al Institutului Teologic din Caransebeş.. La Conferinţele corpului profesoral se redactează un protocol (proces-verbal). înzestrat cu imense cunoştinţe teologice. Caută să depăşească. A fost. Evangheliile după Matei. demnitate pe care o îndeplineşte cu devotament până aproape de sfârşitul vieţii. Pentru realizarea acestor obiective importante. supraveghea respectarea disciplinei şi desfăşurarea procesului didactic. XXXV. iar deciziile se luau cu majoritatea voturilor celor prezenţi430. A fost dezbătut şi aprobat în Conferinţa corpului profesoral la 11 septembrie 1888.Introducere în Cărţile Sfinte ale Testamentului Vechiu şi Nou. Vacanţele. de a face educaţie morală şi naţională. mai mulţi profesori.C. un profesor dirigent. Iuliu Olariu elaborează un Regulament426 de organizare a activităţilor interne din Institut. p. Împreună cu Ioan Pinciu. Erau acceptaţi ca elevi în instituţie. sârbă. Examenele. dedicându-se muncii din instituţie. Era alcătuit din: un director. din 29 noiembrie/12 decembrie. Olariu. Biserica. nr. Îndatoririle. cu demnitate.E. Cunoştinţele dobândite de Iuliu Olariu în timpul studiilor din Germania. greacă. Institutul Teologic este un aşezământ susţinut de Dieceza Ortodoxă Română a Caransebeşului. un prestigios autor de opuri ştiinţifice.. Fond Bisericesc. Dr. clasele prevăzute în Normativul Consistoriului Diecezan”431. act 411/1890 (cota). A. declaraţia părinţilor privind întreţinerea elevului pe durata studiilor. Şcoala. distribuite pe sectoarele de activitate şcolară: Dispoziţiuni generale. cu actul nr. extras (certificat) de botez. Marcu. cu succes deplin şi cu purtare morală bună.) corpului profesoral. 49. ca „didactu” (taxă şcolară). III. să pregătească preoţi şi învăţători capabili să răspundă cerinţelor din societatea românească bănăţeană. Biblioteca. 1. Motivele menţionate îl determină ca. Foarte puţin a fost remarcată strădania lui Iuliu Olariu pentru a imprima activităţii Institutului din Caransebeş o orientare modernă. ca taxă de primă 424 425 426 427 428 429 430 431 Ibidem. Era preşedintele Conferinţei (consiliului .n. Iosif I. era necesar ca elevilor Institutului sa li se pretindă disciplină. latină. Gr. A. maghiară. Disciplina.. cit. să le fie asigurată o pregătire ştiinţifică şi pedagogică corespunzătoare. va aborda organizarea activităţilor din Institut din perspective asocierii preocupărilor de instruire şi educaţie a elevilor cu cerinţa stabilirii unei discipline riguroase şi a unui comportament fundamentat pe valorile spirituale creştine. taxele pretinse. Regulamentul în forma originală se află în Arhiva Episcopiei Caransebeşului. să se preocupe de reglementarea activităţilor în Institutul Teologic. încă de la începutul activităţii ca director. slujirii Bisericii. Predarea fiecărui curs se realiza de câte un „profesor de clasă”. .E. un teolog multilateral etc. op. A fost considerat un adânc cugetător425. Dr. în conformitate cu normele pedagogice europene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea. Marcu şi Luca comentate. Fond Bisericesc. se îngrijeşte de înscrierea elevilor la începutul anului şcolar. Manualul de Dogmatică Ortodoxă etc. franceză. În calitate de director. tinerii „care au terminat.C. 2 fl.n. Atribuţiile revenite profesorului dirigent îl definesc în calitatea de director executiv. o taxă pentru Societatea de lectură. p. Ibidem. act 411/1890 (cota). În anul 1888. Acestea se făceau pe baza unei cereri adresate Direcţiunii Institutului. De aceea. Înscrierea elevilor şi „absolutoriile”427 acestora.) îl aşează în rândul marilor teologi ai Bisericii Ortodoxe Române424. ebraică i-au îngăduit un contact nemijlocit cu cerinţele pedagogiei europene moderne. notarul corpului profesoral. 723-725. cu adevărat. însuşirea corectă a limbilor germană. un comportament bazat pe ordine şi moralitate. Vom consemna doar principalele dispoziţii incluse în document428. Precizări amănunţite indică modul de efectuare a înscrierii elevilor. instruirii temeinice şi educaţiei în spirit naţional a elevilor. un profesor pe deplin dăruit muncii din Institutul menţionat. a căutat să imprime o orientare modernă. activităţilor din Institut.

lăudabil. Fond Bisericesc. Dacă un elev cuteza să „vateme ordinea publică. se beau băuturi spirtoase etc”439. Cu aprobarea Consistoriului Diecezan elevii aveau dreptul să întemeieze Societăţi „cari au de scop luminarea minţii şi nobilitarea inimei”440. eliminarea din Institut. necorespunzătoare. Încartiruirea elevilor în Caransebeş trebuia efectuată numai cu învoirea Direcţiunei şi doar „la persoane cu nume bun. însă numai cu înştiinţarea Direcţiunii. fără aprobarea Direcţiunii.E. Fiecare examen „de corecţiune” era planificat de Direcţiune. contra unei taxe de 5 fl. corespunzătoare. Neînţelegerile dintre elevi trebuiau soluţionate de profesorul de clasă. Consistoriul Diecezan. la cererea elevului. cu aprobarea Consistoriului la trei discipline. Nepromovarea a mai mult de trei examene obliga elevul la repetarea anului şcolar. Ibidem. dojană în clasă. Ibidem. Erau prevăzute următoarele sancţiuni: admoniare (avertizare) din partea profesorului de clasă. un „absolutor” (un atestat de absolvire).. cu excepţia vacanţelor. împrumutul cărţilor. Absentarea sau întârzierea de la Biserică erau echivalente cu nefrecventarea orelor de studiu. Se dădeau la disciplinele predate în semestrul respectiv. fie 432 433 434 435 436 437 438 439 440 441 Ibidem. întrucât Institutul avea menirea „de a nutri pietate şi religiozitate. Certificatul de absolvire a unei clase se elibera.înmatriculare în Institut432. admoniare din partea Direcţiunii. dojană în Conferinţa corpului profesoral. Numeroase şi drastice erau prevederile din Regulament referitoare la comportarea elevilor în afara activităţilor din şcoală şi de la Biserică. III. echivalent cu dirigintele clasei. Se extindeau asupra a trei segmente importante: 1) obligaţia de a frecventa Biserica. Problemele disciplinare erau judecate de: profesorul de clasă. Elevilor le era interzis a cerceta locuri străine chemării lor „adecă unde se joacă cărţi.C. suficient.. destinaţi Bibliotecii profesorilor. Examenele erau publice şi se organizau la sfârşitul fiecărui semestru. Ibidem. Pentru purtarea morală se acordau calificativele: exemplară. Pentru studii (pregătire) erau acordate calificativele: foarte bun. Ibidem. semnat de toţi profesorii instituţiei433. La absolvirea Institutului se elibera. a doua oară cu eliminarea din Institut. Era permis elevilor să participe la petrecerile organizate de Societăţile culturale româneşti din oraş. Ibidem. abia corespunzătoare. nesuficient. În afara Şcolii şi Bisericii fiecare elev era îndatorat „de a observa în întreaga sa purtare regulele bunei cuvinţe”438. Conferinţa corpului profesoral. de Direcţiune sau Conferinţa corpului profesoral. Ibidem. Elevii erau îndatoraţi a participa la serviciul religios de la Biserica-Catedrală. Încălcarea acestei prevederi se sancţiona. act 411/1890 (cota). . Era interzis elevilor să părăsească oraşul Caransebeş. calificativ „necorespunzător” la purtare morală. recunoscut de medicul Institutului. În prezent. Purtarea morală necorespunzătoare la o disciplină impunea elevului repetarea cursului întreg la disciplina respectivă. Precizări clare stabilesc funcţionarea Bibliotecii Institutului. fie pe stradă. 2) disciplina în şcoală. Riguros definite sunt dispoziţiile din regulament referitoare la disciplină. Promovarea unei discipline prin „corecţiune” era menţionată şi în „absolutor” prin cuvintele „repetând examenul”434. fiind prezidate de Episcop sau un delegat al Consistoriului Diecezan. nepătat”437. cu dojană în clasă. a treia oară cu notarea „necorespunzătoare” la purtarea morală. Schimbarea încartiruirii se anunţa conducerii Institutului. numai după sfârşitul examenelor din semestrul al doilea. Conturbarea de către elev a unei ore de studiu se pedepsea. 3) disciplina în afara Bisericii şi Institutului. Plimbarea elevilor era acceptată până seara la ora 21 în timpul verii şi 19 pe timp de iarnă. bună. Se puteau motiva numai cu certificat medical. Scutirea de taxe era aprobată de Consistoriul Diecezan pe baza depunerii unei petiţii însoţite de atestatul de pauperitate şi un atestat care să dovedească buna pregătire şcolară. bun. Dacă un elev încălca de patru ori această dispoziţie era eliminat din Institut. reverinţă către cele sfinte”435. elevul fiind obligat la achitarea unei taxe de 3 fl.. A. Era admisă depunerea examenelor „de corecţiune” în cazul aprecierii elevului cu nesuficient: cu aprobarea Direcţiunii la două discipline. a doua oară de către profesorul de clasă436. prima dată. Însă „nimeni dintre elevi nu-şi poate face sie-şi dreptate”441. Ibidem. Direcţiune. prima dată de către profesorul în cauză.

La eliberarea „absolutoriului”. nesuficientă). Calificativul nesuficient se dădea elevului care nu a promovat cel puţin un singur examen sau avea purtarea morală necorespunzătoare. Pentru unul sau două examene nepromovate elevul trebuia să solicite aprobarea Direcţiunii. fie precizări suplimentare la altele. trei zile la Rusalii. În zilele libere. suficient. Pentru fiecare examen de corecţiune elevul urma să achite o taxă de 3 fl.E. Anul şcolar începea la 1 septembrie. În aprecierea pregătirii şi comportării elevilor se menţin calificativele stabilite în septembrie 1888. În articolul 1. act nr. Neachitarea acestor taxe era urmată de îndepărtarea elevului din Institut443. se precizează în Proiect. interes arătat studiului.. la 7 noiembrie 1890. Ibidem. urmat de examene. Proiectul de Regulament conţine 72 articole. prima dată. Nepromovarea la mai mult de trei examene echivala cu obligaţia de repetare a anului şcolar447. nesuficient)446. Acestea erau: duminecile şi sărbătorile. destinată profesorului examinator. Calificativul de eminent se acorda când predominau calificativele de foarte bine în aprecierea studiilor şi exemplar şi bun la purtarea morală. semestrul II se termina la 15 iunie. între 5 şi 8 ianuarie. Dacă un elev nu se prezenta la examenul de corecţiune la data stabilită de Direcţiune.C. îşi poate desfăşura Conferinţa numai cu participarea a cel puţin 2/3 dintre profesori. semestrul I se încheia la 31 ianuarie. Ibidem. elevii erau obligaţi să frecventeze serviciul religios de la Biserică. suficientă. Se acceptă împrumutul de cărţi şi altor persoane decât membrii corpului profesoral. putea să-l susţină la altă dată.). Elevul apreciat cu calificativul necorespunzător la purtarea morală era obligat să repete anul şcolar448. b) calculul general (eminent. Unele prevederi suplimentare se referă la Bibliotecă. bun. . Profesorul dirigent este numit director. a părţii din Regulament referitoare la disciplină. Precizări noi definesc structura anului şcolar şi modul de organizare a examenelor semestriale. Cererea respectivă a fost înaintată Consistoriului Diecesan. Până la trei examene nepromovate se admitea susţinerea „corecţiunii” în zilele de 1–3 septembrie. Sârguinţă.. ci la finea anului şcolar. 44. cu notarea „necorespunzătoare” la purtare morală. în Conferinţa corpului profesoral. o după masă într-o zi din săptămână. iar a doua oară cu eliminarea din Institut. Elevii originari în alte Dieceze urmau să anexeze la „petiţiunea” de înscriere şi atestat prin care să dovedească aprobarea pentru începerea sau continuarea studiilor teologice. La sfâ­ rşitul fiecărui an şcolar Biblioteca era verificată de o comisie alcătuită din membrii ai corpului profesoral. dar sunt incluse alte două categorii de calificative: a) pentru „diligenţă”445 (multă. onomasticele Suveranilor Imperiului. Corpul profesoral. din duminica Floriilor până în ziua de sâmbătă din săptămâna luminată.în societate sau la alte ocasiuni”. în prezenţa elevilor. didactu – 10 fl. iar pentru trei examene de corecţiune era necesară aprobarea Consistoriului Diecezan.. se pedepsea. fond Bisericesc. nou introdus prevede deschiderea anului şcolar prin citirea. A. 442 443 444 445 446 447 448 449 Ibidem. de la ajunul Crăciunului până în 2 ianuarie. însă se pot constata fie omisiuni la unele articole. III. destinată Bibliotecii corpului profesoral. Ibidem. s-a decis solicitarea aprobării unui alt Proiect de Regulament. Proiectul de Regulament include şi precizări suplimentare în privinţa îndatoririlor de disciplină ale elevilor. Episcopul Diecezan nu mai este considerat director al instituţiei. Ibidem. cu precizarea că „legile în vigoare la amintitul Institut nu corespund împrejurărilor actuale”442. Sunt menţinute taxele şcolare (de înscriere – 2 fl. act 411/1890 (cota). iar situaţia aflată se prezenta în cadrul Conferinţei acestuia449. Considerăm că Regulamentul menţionat nu a fost aplicat în viaţa internă a Institutului Teologic. Calificativul bun se acorda elevului care avea examenele promovate fără să primească suficient şi a dovedit purtare morală corespunzătoare. Explicaţia o aflăm în faptul că la 27 octombrie 1890. În cea mai mare parte este identic cu actul din septembrie 1888. cu condiţia ca să plătească o garanţie egală cu valoarea exemplarului solicitat şi să obţină girul unuia dintre profesorii Institutului. Înmatricularea celor noi primiţi în şcoală se realiza la 1 octombrie. Ibidem. cu aceleaşi atribuţii. Nu se eliberau „testimonii” semestriale. Articolul 7. absolventul primea şi actele solicitate la înscrierea în Institut444. fiind urmat de examene. Regulamentul include şi precizări în legătură cu zilele libere acordate elevilor. însă achitând o taxă suplimentară de 1 fl..

Insubordonarea unui elev faţă de dispoziţiile date de un profesor sau de Direcţiune era sancţionată cu acordarea calificativului necorespunzător la purtarea morală. elevii săi pe nesimţite se deprindeau cu ordinea şi disciplina”. Nu vizau întreaga problematică referitoare la organizarea procesului de învăţământ. În cazul încălcării legilor. ca sancţiune. Educaţia. indică faptul că fermitatea dovedită de Iuliu Olariu a determinat aplicarea. Banatul istoric. Nu era permis elevilor „a se angaja undeva ca instructor etc. La fel era sancţionat elevul „care în timpuri oprite cercetează petreceri sociale”454. Conţineau prevederi riguros formulate. Sancţiunile se aplicau „după greutatea vinei” şi erau urmate de scăderea calificativului la purtarea morală. Ibidem. elevii erau supuşi legilor statului. iar în cauzele mai grave de Direcţiune şi Conferinţa corpului profesoral. I. însoţea elevii la aceste slujbe şi le consemna participarea. educaţia. nepătat”. „Conştiincios peste măsură în ţinerea lecţiilor şi cercetarea Bisericii. Se menţine acelaşi concept că Institutul Teologic este „un aşezământ de creştere religioasă morală”451 şi de aceea fiecare elev era îndatorat a cerceta regulat Biserica cultului ortodox. 1867 – 1918. Timişoara. 2008. măcar parţială. Aveau îndatorirea să comunice Direcţiunii adresa locuinţei unde erau încartiruiţi şi numele gazdei. se menţiona în Necrologul publicat în Foaia Diecezană459. Ibidem.Prevede. „Foaia Diecezană”. Ibidem. a cerceta case unde li s-a oprit a umbla”453. Era zilnic prezent la ceremoniile religioase de la Biserică. Direcţiunea pentru o săptămână. eliminarea din Institut pe timp de un an şi eliminarea definitivă. În chestiunile de ordine civilă în societate. Recidivarea în încălcarea acestei dispoziţii se pedepsea cu eliminarea din Institut. Constituiau un adevărat model de exigenţă. Şcoala. de a-l impune ca un model de activitate profesională şi educaţie morală în societatea românească bănăţeană. . Le era interzis de „a aranja petreceri zgomotoase în locuinţele lor proprii sau şi în alte locuinţe private. În toate împrejurările elevii erau obligaţi să respecte regulile bunei-cuviinţe. Conducerea Institutului putea impune schimbarea încartiruirii dacă persoana gazdei nu avea „nume bun. 267 – 269. pretindea elevilor să spună adevărul şi aplica sancţiunile 450 451 452 453 454 455 456 457 458 459 Ibidem. vol. a prevederilor incluse în Regulamentele elaborate. Consistoriul Diecesan pentru o perioadă mai îndelungată. În partea finală a Proiectului de Regulament se prevedea intrarea sa în vigoare şi aplicarea după aprobarea primită din partea Consistoriului Diecesan457. Aprecierea corectă a Regulamentului propus în 1888 şi a Proiectului din 1890 implică luarea în considerare a faptului că erau acte menite să reglementeze activităţile interne din Institutul Teologic. 49. autentica ţinută intelectuală existentă în Institut458. Bogata activitate desfăşurată de corpul profesoral. p. elevul era „extrădat din partea Direcţiunii autorităţilor publice”456. 1920. să stimuleze interesul elevilor pentru studiu şi respectarea disciplinei. capabile să încurajeze munca corpului profesoral. nr. Absenţele elevilor erau consemnate în jurnalul de clasă şi se puteau motiva numai de profesorul de clasă. 3. Scot însă în evidenţă preocuparea remarcabilă a directorului Iuliu Olariu de a consolida prestigiul Institutului Teologic. Dispensa de frecvenţă pentru o zi o acorda profesorul de clasă. XXXV. comportamentul elevilor. în cazul unor abateri grave. Toate stricăciunile provocate de elevi erau suportate de aceştia prin plata reparaţiei. fără de ştirea şi încuviinţarea Direcţiunii”455. de disciplină şi corectitudine în activitatea din Institut. 2. p. Neînţelegerile dintre elevi trebuiau aplanate de profesorul de clasă. Absentarea nemotivată a unui elev de la frecventarea Bisericii şi Şcolii la atâtea ore cât avea un curs într-un semestru se sancţiona cu eliminarea din Institut. Munteanu. Obligaţiile elevilor în afara activităţilor de la Biserică şi din Institut erau mai cuprinzător formulate în ultima parte a Proiectului de Regulament. Fiecare profesor putea accepta lipsirea unui elev de la ora pe care o preda. Ibidem. pe baza „certificatului medical sau a altor împrejurări justificatoare dovedite”452. Conferinţa profesorală pentru o lună. din 29 noiembrie/12 decembrie. prestigiul de care a beneficiat instruirea. Ibidem. Ibidem. Ibidem. Eliminarea elevului trebuia aprobată şi de Consistoriul Diecezan450. Editura Excelsior Art.

Implicarea lui Iuliu Olariu în elaborarea acestor Statute demonstrează profunzimea legăturilor pe care le-a stabilit cu slujitorii Bisericii Ortodoxe Române. din venitul unui tas la sărbătoarea „Pogorârea Duhului Sfânt”462. 307 – 312. Beneficiau şi preoţii bolnavi. În cel de al treilea curs erau predate disciplinele: Exigeza. Teologia morală. Economia rurală. Primul curs cuprinde studiul disciplinelor: Arheologia biblică. cit. Caransebeş.. Literatura cultă a preoţilor. Beneficiau de pensia oferită de Fond preoţii cu vârsta de peste 65 de ani şi care au cotizat cel puţin 10 ani. A. Tipicul466. cronicarilor. Protestantismul. p. Studiul disciplinelor se realizează anul întreg „şi la finie se face examen din toată materia”465. Ilie Curescu. Igiena. Tipicul. Ibidem. în funcţie de categoria parohiei respective). Văduva avea dreptul al 50% din pensia cuvenită preotului decedat. Ibidem. „Foaia Diecesană”. Menţionează că studiul disciplinelor este distribuit pe trei categorii de cursuri. Limba română. Lăţirea Bisericii. Isagogia Testamentului Vechi şi Nou. V. activitatea apostolilor şi a bărbaţilor apostolesci. Teologia dogmatică. şi o taxă anuală de 4 – 20 fl. Contabilitatea bisericească. Pilduitorul devotament pentru perfecţionarea activităţilor în Institutul Teologic din Caransebeş îl determină să iniţieze şi alte măsuri. Persecuţiile. Istoria biblică. dacă erau nevoiţi să-şi întrerupă activitatea. cu Filaret Musta. Istoria Bisericii române468. istoricilor şi 460 461 462 463 464 465 466 467 468 Dr. Muzica vocală. Se continuă şi unele studii din primul curs. Bisericile mari. IV. Orientarea ştiinţifică modernă şi în spirit naţional a conţinutului cursurilor predate la Institutul Teologic este convingător demonstrată de problematica dezbătută la disciplinele din planul de învăţământ aprobat de Iuliu Olariu la 10 martie 1901. Dreptul canonic. Schisma cea mare. Înfiinţarea Bisericii. Idem. În cursul al doilea se predau: Exigeza. din donaţiuni şi colecte în comunele bisericeşti. Schismele. Structura planului de învăţământ pus în aplicare de Iuliu Olariu atestă o preocupare remarcabilă pentru a asigura viitorilor preoţi o pregătire teologică temeinică. Fondul urma să fie realizat din mai multe surse de finanţare: venitul provenit din unele sesii parohiale. de la fondul preoţesc diecezan existent. nr. În aprilie 1890. 1890. act. Pedagogia. 2 – 3. 17. p. Directorul Institutului Teologic din Caransebeş s-a implicat direct în organizarea procesului de învăţământ din instituţie. dar şi un director înţelept460. în rezolvarea problemelor diverse din activitatea Institutului sau cele generate de condiţiile de viaţă a slujitorilor Bisericii. Teologia fundamentală.. binevoitor şi modest. Fond Şcolar. din taxele pentru examenul de calificaţiune plătite de candidaţii la preoţie. Catihetica. Părinţii. Petrica. Hodoş. La disciplina „Istoria literaturii române” erau studiate problemele: Literatura poporană scrisă. Biserica romană. respectiv scriitorii bisericeşti în fiecare răstimp. anual463. Prevedea şi acordarea de ajutoare financiare orfanilor464. Exigeza. A fost profesorul drept. Biserica orientală din diferite state. op.. Organizarea Bisericii. Cântarea bisericească. nescrisă. 482/1897 (cotă).C. vizând direct procesul de învăţământ. Traian Baurzu şi Ioan Ionaşiu elaborează şi aduc în dezbaterea Sinodului Diecezan461 „Statutele Fondului de pensiune al preoţilor deficienţi şi pentru ajutorarea văduvelor şi orfanilor rămaşi după preoţii reposaţi”. sub vârsta de 65 de ani. complexă şi de a-i educa în spirit naţional. Teologia pastorală şi Liturgica. Şedinţa Sinodului din 11/23 aprilie 1890. Idem. V. Istoria literaturii române. IV. Servicii. scriitorilor bisericeşti. Tipicul. Retorica bisericească. cât şi văduvelor şi orfanilor preoţilor decedaţi. Preoţii înscrişi la Fondul respectiv achiatu o taxă iniţială (40 – 200 fl. Era o măsură menită să asigure mijloacele financiare necesare unor condiţii decente de viaţă preoţilor ajunşi în suferinţă. 182/1897 (cotă). Ereziile. Muzica instrumentală. Ştefan Velovan. Planul de învăţământ prevedea predarea limbii române în 3 ore pe săptămână după manualul lui E.E. Ibidem. Cultul. Stilistica bisericească.fără discriminare. În 6 august 1900 răspunde unei solicitări a Consistoriului Diecezan şi precizează că încă din anul şcolar 1891/1892 activitatea din Institut nu mai este distribuită pe 6 (şase) semestre. în aceleaşi condiţii. Economia rurală. împreună cu Episcopul Nicolae Popea. . Argumentăm această realitate cu precizarea tematicii stabilite la unele discipline prevăzute în planul de învăţământ menţionat467. Pensia acordată preoţilor care îndeplineau toate condiţiile stabilite era de 400 – 800 fl. Istoria bisericească. incapabili de a continua activitatea. Cursul „Istoria bisericească” avea ca tematică: De la întemeierea Bisericii până în timpul mai nou. din 29 aprilie/11 mai.

Idem. XXXII. Contribuţia adusă de Iosif Iuliu Olariu471 la ridicarea prestigiului Institutului Teologic din Caransebeş. Din mai 1903 numele său corect este Iosif Iuliu Olariu. La disciplina „Pedagogie” se punea accentul pe scopul. 49. 38. organizate în septembrie 1917 cu prilejul plecării temporare a directorului Iosif Iuliu Olariu la Arad. 6) preciza: „Iuliu Olariu a intrat. prin asigurarea unei atmosfere de muncă. p. Cu prilejul festivităţilor de despărţire. Ibidem. metodele şi formele educaţiunii470. nr. nr. „Foaia Diecesană”. 469 470 471 472 473 Ibidem. duminecă 11 mai. O vor recunoaşte şi aprecia chiar elevii şi profesorii pe care i-a îndrumat timp de peste trei decenii. dar drept. 4. din 29 noiembrie. 12 decembrie. din 5/18 mai. care a renunţat la toate chemările vieţii cu liniştitoarea şi frumoasa conştiinţă că şi-a făcut din plin datoria faţă de Biserică.. disciplină şi responsabilitate. prin organizarea riguroasă a activităţilor interne şi a procesului de învăţământ a fost remarcabilă. O scurtă notă publicată de „Foaia Diecesană” (XVIII. în cuvinte simple elevii i-au definit activitatea astfel: a fost un povăţuitor sever.gramaticilor469. XXXV. p. 20. 1917. 1920. primind numele Iosif. p. faţă de carte şi faţă de Şcoală. nr.. Cu profundă semnificaţie morală şi respect pentru activitatea lui Iosif Iuliu Olariu. . un dascăl care a plantat în sufletele lor „cultul binelui. 4. 1903. al fricii de Dumnezeu şi al iubirii aproapelui”472. pe care a slujit-o cu rară vrednicie”473. al frumosului. din 17/30 septembrie. în tagma monahală în Sfânta Mănăstire din Hodoş-Bodrog. sunt cuvintele spuse de profesorul Vasile Loichiţa în 7 decembrie 1920 cu prilejul înmormântării distinsului dascăl şi director: „S-a stins pe neaşteptate în dureroasa singurătate a bărbatului.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

IOSIF IULIU OLARIU ŞI ANUL ŞCOLAR 19171918 Pr. C. I. Cert este că protosinghelul dr. Articolul arată că Dr. Dr. dar a rămas şi peste timp referinţă a pentru teologia bănăţeană şi românească. . în „Mitropolia Banatului”.. Univ. anul XLVIII. el fiind cel care a făcut renumit un institut teologic dintr-un neînsemnat orăşel. p. funcţie pe care a ocupat-o din anul 1888 până la moartea sa. p. Contemporanii susţineau că personalitatea lui Iosif Olariu a evidenţiat Caransebeşul pe plan teologic. Iosif Iuliu Olariu. dr. Drd. Profesorii şi elevii teologi de la Caransebeş au dorit să-şi exprime regretul faţă de plecarea celui mai important profesor de la şcoala teologică caransebeşeană. 17/30 septembrie. ci şi cu privire la scrierile multor opuri ştienţifice de valoare netăgăduită pentru literatura bisericească. 9 septembrie 1917. însă toate aceste atacuri l-au lăsat impasibil. anul XII. fără a prezenta motive. dosar 151/1917. 12/1933. La 18/31 August 1917. Au fost şi unii care l-au urât pentru intransigenţa şi severitatea lui care nu cunoşteau compromisuri. Lec. nr. p. Arhiva Episcopiei Caransebeşului (AEC). anul XI. Opera… quae adhuc lucent.481 S-a mai precizat la că Iosif Olariu a ridicat nivelul cultural şi şcolar al instituţiei şcolare pe care a slujit-o fiind pentru toţi un monah model.. 717. nr. Caransebeş 1940.64. cu o viaţă neprihănită. Daniel Alic Şcoala teologică din Caransebeş are ca emblemă şi model un teolog remarcabil ce a slujit învăţământul teologic de aici la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Ioan Duicu.75. Iosif Olariu a fost ales director al Institutului Teologic-Pedagogic din Arad. o festivitate de adio. Iosif Olariu. vreme de 32 de ani. cu excepţia anului şcolar 1917-1918 când a fost încadrat pe postul de director al Institutului Teologic din Arad. nr. Ibidem. Iosif Iuliu Olariu ca un adevărat întemeietor de şcoală teologică477 în Caransebeş. Monografia Eparhiei Caransebeşului. Contribuţii teologice bănăţene. Dimitrie Cioloca.478 Foaia Diecezană consemnează un articol intitulat Rămas bun 479 în care elevii Institutului Teologic din Caransebeş au organizat sâmbătă. fond III. 7-12/1961. Dr. nr.480 În numele profesorilor de la Institutul pedagogic a vorbit profesorul Gheorghe Noaghea. Prin statura sa morală şi teologică a reuşit să reprezinte în epocă şcoala teologică din Caransebeş. Este vorba de Protosinghelul Iosif Iuliu Olariu. Cele menţionate mai sus i-au creat însă şi neplăceri dr. Iosif Iuliu Olariu cere Consistoriului Eparhial din Caransebeş concediu de un an (din 1 Septembrie 1917-31 august 1918). Festivitatea a început cu cuvântarea profesorului Dr.475 Despre anul şcolar de absenţă de la Caransebeş (1917-1918) s-au scris foarte puţine lucruri. cu foarte multă seriozitate şi acribie. Petru Rezuş. Prof.476 Şi pe drept cuvânt activitatea teologică exemplară şi purtătoare de început în domeniul studiilor biblice îl arată cu prisosinţă pe dr. care a scos în evidenţă îndeosebi două calităţi distinse ale Prea Cuvioşiei Sale şi anume: neîntrecuta punctualitate şi sincera colegialitate. Ibidem. 5. iar elevii de pedagogi. p. intransigent şi sever. nenumerotat. Caransebeş.PROTOSINGHELUL DR. prin discursul elevului George 474 475 476 477 478 479 480 481 Prot. în „Foaia Diecezană”. Elevii de la institutul teologic şi-au manifestat sentimentele lor de recunoştinţă faţă de profesorul lor prin cuvintele elevului din cursul al III-lea. 38/1917. anul XXXII. Iosif Olariu nu numai la conducerea institutului. care în numele corpului profesoral de la institutul teologic a arătat activitatea desfăşurată de profesorul Dr. p. Râvna cărturărească şi temeinica formaţie teologică dobândită la Cernăuţi şi în alte universităţi europene (Leipzig şi Erlangen) l-au recomandat pentru postul de director al Institutului amintit. 11-12 1962. Pr. Iosif Iuliu Olariu a fost un profesor însemnat al vremii. fără îngăduinţă la compromisuri. în „Foaia Diecezană”. în „Mitropolia Banatului”. Rămas Bun. 4. Zeno Munteanu. Nicolae Cornean. numit profesor la Institutul Teologic din Caransebeş cu data de 3 Septembrie 1885474. motivele plecării la Arad fiind neclare.

nenumerotat. p. să binevoiţi a lua la cunoştinţă. Foaia Diecezană Caransebeş 1886-1918. apoi sunt luat la fondul … de pensiune. fond III. dosar 151/1917.482 Încheierea manifestării a avut-o profesorul Olariu. O oarecare tensiune se poate vedea din actele pe care Iosif Iuliu Olariu le adresează Eparhiei. El a prezentat mulţumiri colegilor profesori şi elevilor. la două zile. din lipsa lemnelor. plecarea lui Olariu la Arad a îngreunat şi mai mult realizarea în condiţii bune a procesului de învăţământ la institutul teologic. Marcian Corici. Iosif Traian Bădescu. ţinută în Caransebeş la 13 iunie 1918. pe care o conducea ca redactor de peste nouă ani. …Peste câteva luni acest concediu espiră (cerut la 18/31 August 1917 n. anume de profesor şi director la amândouă institutele. La 18/31 august 1917 Iosif Olariu înaintează un act Episcopului Miron Cristea. la conducerea revistei a venit dr. AEC. dieceza în cele financiare nu să îngreuiază. 1902) după un serviciu de 30 ani aş fi în drept să cer pensionarea fără a o motiva. pentru anii de serviciu de la 1885-1908 îmi rezerv a mă pronunţa mai târziu. din Caransebeş să binevoiţi a o decide înainte de s. renunţând de bună voie la postul de redactor.25. profesorilor etc. rog ca chestiunea reîntoarcerii mele la institutul teol. Iosif Iuliu Olariu cere întoarcerea la Caransebeş pentru a ocupa din nou postul de director la Institutul Teologic şi Pedagogic. 489 lucru pe care îl şi face în 11 decembrie 1917 (restituire din competinţele salariale pe luna septembrie 1917). Editura Helicon Timisoara 1999.n. 491 Rezultatul a fost unul neaşteptat. Dr. nenumerotat. Părăsind Caransebeşul. AEC. 487 După ce la 7 septembrie a predat directoratul protosinghelului Dr. cu tot respectul Vă rog să binevoiţi a-mi da un concediu de un an începând de la 1 Septembrie a. la data de 23 septembrie 1917 îşi dă demisia. că la 1/14 Septembire a. din 23 septembrie 1917 până în 28 septembrie 1919485. Mironică Corici. Iosif Olariu nu mai putea să poarte de grijă cum se cuvenea de redacţia Foii Diecezane şi de întreg colectivul redacţional. ce priveşte anii de la 1908 înainte. . apoi după statutele fondului de pensionare a oficanţilor consistoriali. Paşti şi despre rezultat a mă înştiinţa cît mai curând. Printr-un memoriu adresat Consistoriului Diecezan Caransebeş la 27 martie / 9 aprilie 1918.) şi deci. dosar 151/1917.25.484 După plecarea dr. AEC. fond III. şi 66 f. AEC. cu tot respectul Vă rog. nenumerotat. nenumerotat. Ibidem. urmând a restitui Episcopiei 357 cor. Anii grei a primului război şi lipsurile tot mai mari au făcut ca în anul şcolar 1917-1918. dosar 151/1917. fond III. AEC. (Act înregistrat la 7 Septembrie 1917)488 În 6 noiembrie primeşte răspuns. nu înainte de a solicita Casei diecezane să hotărască ce sumă va restitui din amintitul salariu. 483 Foaia Diecezană. nenumerotat. Iosif Olariu 482 483 484 485 486 487 488 489 490 491 Ibidem. Tiparul românesc diecezan din Caransebeş 1885-1918. fond III. Nefiind sigur de mergerea la Arad. şi ped. Petru Călin. p. cursurile să fie suspendate din decembrie până în februarie. C. Totodată rog a lua act că concediul acesta va avea valoare numai după ce să vor înlătura unele defecte din actul denumirii mele486. p. Ibidem. (votate de Sinodul eparhial în a. pe acest timp. dar îndeosebi. nu cer nici salariu şi nici o remuneraţie. Olariu a ridicat salariul pe luna septembrie a anului 1917 în suma de 466 cor. Deoarece predarea institutului de aici cere timp mai îndelungat. a fost şi ea văduvită.490 Disputa cu Episcopia devine mai evidentă odată cu hotărârea întoarcerii la Caransebeş la sfârşitul anului şcolar 1917-1918. O altă înaintare către dieceză se referă la salariul pe luna septembrie. Iuliu Olariu. fără însă a prezenta vre-un motiv al plecării sale dintr-o societate şcolară pe care a slujit-o mulţi ani. în consecinţă. c. Cererea mi-o bazez pe împrejurarea că în urma acestui concediu. Pensionarea nu o cer acum. fond III. Editura Banatica. deoarece eu. şi 76 fl. vol. Prea Sfinţite. dosar 151/1917. Reşiţa 1996. I. pentru că cartelul din Caransebeş (casa frate-miu) să devină liber şi să-l pot ocupa la timp (cartelaşilor trebuie abzis cu trei luni înainte).Bănuţiu. Fiind un director cu mare experienţă. consemnează verificarea actelor privitoare la concediul directorului seminarial Dr. Cornel Cornean care a condus această revistă timp de doi ani. Ioan Mîţu. 95. sunt gata a-mi reocupa postul avut la institutul teologic şi pedagogic din Caransebeş. în data de 9. prin care cere concediu de un an: Fiind ales şi numit director la institutul teologic-pedagogic din Arad. dosar 151/1917. Protocolul şedinţei plenare a Consistoriului Eparhial.

4103/1918Pl. Petru Ionescu. Olariu a ocupat în mod definitiv postul de director şi profesor la institutul teol.c. având în vedere că prin faptul că Domnul Iosif I. Anume: Din actul de ddto 18/31 No 5021/1917 reese că am cerut concediu de un an începând dela 1 Sept. dosar 151/1917. Venerabilul Consistor mitropolitan! Aceasta este starea faptică clară. Ştefan Petroviciu prin aceasta recurg la Prea veneratul Consistor mitropolitan pentru că n-am fost amovat prin procedură disciplinară. prin care postul meu de profesor şi director al institutului teologic şi pedagogic în Caransebeş s-a declarat de vacant. ba din contră cu ştirea şi învoirea Preasfinţiei Sale a d-lui Episcop şi a venerabilului Consistor mi-am rezervat postul expressis verbis şi fără ca cineva să fie dificultat procedura mea. AEC.prin asesorul consistorial Dr. nenumerotat.494 Lucrurile nu s-au rezolvat în favoarea Profesorului Olariu. postul de director la seminarul nostru rămâne pentru anul 1917/1918 fără titular”. De ce? Ştie el cu fratele său Dr. având în vedere că cu toate că a fost provocat din partea Consistoriului diecezan. 1917 ce constată alt cum şi Preasfinţia Sa domnul Episcop în actul din 6 Sept. am anunţat Venerabilului Consistoriu. Olariu şi-a părăsit postul fără ca să capete de la autoritatea competentă concediul cerut. AEC.493 Semnatarul acestei rezoluţii a fost asesorul consistorial Nicolae Ionescu. Nicolae Ionescu. dosar 151/1917.. fond III. fond III. C. pe care. Se comunică că nu subversează necesitatea de a se lua vreo hotărâre în ce priveşte reîntoarcerea Preacuvioşiei tale la institutul nostru nestând nici o pedecă acestei reîntoarceri”. Sa a ocupat un post definitiv la institutul teologic pedagogic din Arad. Rezoluţia dată la cererea de revenire a fost următoarea: Având în vedere că domnul director Dr. având în vedere că cel ce ocupa un alt post în mod definitiv nu mai poate cere concediu pentru postul avut. Iosif Iuliu Olariu cere din nou la 10/23 iulie 1918 postul de director. în vom reda în întregime: Venerabil consistor diecezan495 În contra decisului No. dosar 151/1917. 154/1918 B. iar de abzis nu am abzis. nenumerotat. dosar 151/1917. Iosif I. luând în vedere statura ştiinţifică şi personalitatea teologică remarcabilă a profesorului Olariu. Acum după un serviciu nedificultat de peste 30 ani. 4280/24 iulie 1918. în puterea vieţii să fiu a trăi din o pensie de 800-1000 coroane! În această cauză apelaţională dificultez ca assesor pe domnul Dr. propun ca Consistoriul diecezan să escere în cel mai scurt timp concurs pentru ocuparea postului devenit vacant prin îndepărtarea Domnului Dr. Nicolae Ionescu cari au pus la cale această procedură în contra mea. fond III. menţionând că deja s-a întors la Caransebeş şi intenţionează să rămână. Ped. şi acesta face un memoriu Consistoriului mitropolitan de la Sibiu. . Tot din acte se vede că la 27 Martie a. pentru că este foarte explicit şi aduce noi explicaţii despre plecarea sa de la Caransebeş. I. „Se cere însă ca Prea Cuvioşia ta să fi la 1 August aici ca astfel însuşi să poţi face cele de lipsă în vederea anului şcolar viitor”. „La raportul Prea cuvioşiei Tale ddto 27 Martie a. prin advocatul meu Dr. D SA nici n-a aflat de bine a respunde la acesta provocare. că îmi reocup postul de profesor şi director la ce mi s-au respuns sub No. Olariu. înreg. având în vedere că D. Iosif Olariu director şi profesor la seminarul din Arad şi obţinând de aicia un concediu de un an. nenumerotat. fond III. ca să se pronunţe în privinţa reocupării postului seu. postul seu de aici a devenit vacant. Aşa stând lucrul am fost atins ca de treznet din senin când am primit după aproape 4 luni de zile decisul No 4103/1918 Pl. Zicând: „ales fiind directorul seminarial Dr. nr. AEC.492 Concluziile şedinţei au fost neaşteptate. Din Arad. Deci prea veneratul Consistor 492 493 494 495 AEC.

4103/918 Plen. Dar pentru această greşeală nu poate fi făcut răspunzător şi nu poate fi pedepsit petentul. vacanţa postului din chestiune nu s-a putut decreta în mod legal. deoarece la 6 decembrie 1920 trece în eternitate.496 Tot în această şedinţă s-a trimis Consistoriului Diecezan de la Caransebeş un act prin care se aducea la cunoştinţă hotărârea luată la Sibiu şi faptul că Dr. AEC. Motive Directorul Dr. concediul cerut nu i s-a denegat în mod categoric şi petentul n-a fost provocat şi-şi reocupe postul într-un termin preclus. o să reocupe catedra de director şi profesor la Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş cu toate beneficiile legale ce decurg din acea funcţie. de aceea deciziunea luată sub Nr. Sibiu. 2154/819 Bis. 71/903 pct. se anulează. Editura Glasul Bucovinei.498 496 497 498 AEC. parte în şedinţele senatului bisericesc. Părăsirea postului fără concediu şi fără autorizarea de la factorii competenţi constituie delict disciplinar şi astfel existenţa acestui motiv se poate constata numai în cale disciplinară şi postul ar deveni vacant prin pedepsirea celui vinovat cu amovarea sau destituire. în sensul căreia catedra ocupată la seminarul teologic-pedagogic din Caransebeş prin directorul Dr. Consistorul metropolitan în şedinţa plenară de azi. c. fond III. din contră directorul Dr. Nr. Iosif Olariu. 3 trebuia de la început tractată în şedinţa plenară a Consitoriului diecezan. Această libertate şcolară nu a fost simţită pe deplin de Dr.mitropolitan să binevoiască a schimba decisul No 4103/1918. dosar 151/1917. Iosif Olariu înainte de a se depărta din postul său a cerut concediu pe timp de un an fără a reflecta la salariu. ne stând nici o pedecă contra acestei reîntoarceri”. Următorii doi ani au fost ani cu noi roade şcolare. Iosif I. în fine pentru părăsirea arbitrară a postului directorul Dr. p. Vasile Gheorghiu. luată în şedinţa plenară din 3 iulie a. după ascultarea opiniunei jurisconsultului său. mai ales în condiţiile de libertate naţională dobândite după 1 decembrie 1918. Marele teolog Dr. Cu tot respectul Dr. procedura Consistoriului n-a fost corectă. Se observă că chestiunea aceasta în senzul normativului Congresual Nr. 4103/918 Plen a trebuit casată. cu toate că aceasta cerere în merit n-a fost rezolvată. Iosif Olariu mai întâiu a cerut concediu şi apoi s-a depărtat. aceasta cu atât mai mult cu cât prin resoluţia consistorială de sub Nr. Iosif Iuliu Olariu. Olariu din Caransebeş Consistoriul mitropolitan a luat în discuţie memoriul trimis de Iosif Iuliu Olariu şi a luat următoarea hotărâre: Consistorul mitropolitan Al bisericii ortodoxe greco-orientale române din Ungaria şi Transilvania: Salutare cetitorilor şi tuturor cărora li se cuvine a şti sentinţa noastră! În chestiunea directorului de la institutul teologic-pedagogic din Caransebeş. ţinută în 20 August/2 Septembrie 1918. nenumerotat. nenumerotat. Iosif Olariu nefiind urmărit şi pedepsit în cale disciplinară cu amovare sau destituire. Dr. dosar 151/1917. că concediul i s-a acordat. Dr. când a tractat-o şi resolvat-o parte în cale prezidială.17. Iosif Iuliu Olariu (1859-1920). Cernăuţi 1943.497 Cu această rezoluţie reîntoarcerea la Caransebeş a lui Iosif Olariu a devenit definitivă. În cazul de faţă aceasta nu s-a întâmplat. fond III. . i s-a comunicat în mod positiv că „nu subversează necesitatea de a se lua vreo hotărâre în ce priveşte reîntoarcerea Prea Cuvioşiei Tale la institutul nostru. Iosif Olariu. petentul a putut fi de credinţă. a adus următoriul Concluz Deciziunea consistorială. cu începere din anul şcolar 1918/1919. din şedinţa plenară a Consistoriului metropolitan. Iosif Olariu s-a declarat vacantă.

Prof. VIII. Popescu. În lumea lui el a reprezentat idealul moral creştin şi a săvârşit o operă măreaţă şi salutară.M. şi a doua oară cu prilejul tâlcuirii versetului „Strâmtă 499 Prof. Dumitru Fecioru. Paris. pe când bande de isauri prădau de asemenea fără teamă de puterea de la centru. ca o călăuză într-o confuzie generală. citându-l pe E. col. I. Ca un titan între oameni mediocri şi mişei. Dr.M. 266. pe când păgânii aşteptau căderea creştinismului.506 respectiv pe parcursul Omiliei a XIX-a. 1924. tom. 502 P. se ridică figura lui impunătoare. Omiliile la Matei sunt în număr de 90 şi sunt cuprinse în PG. ca preot la Antiohia şi ca episcop la Constantinopol. indici de Pr. cit. iar ereticii se agitau semeţi şi vicleni în pofida sinoadelor şi a legilor.505    Omiliile Sfântului Ioan la Tatăl nostru  Sfântul Ioan Hrisostom nu acordă Rugăciunii domneşti nici un tratat şi nici o omilie special dedicate. şi-a pus pe ea pecetea unei personalităţi de o putere şi valoare morală suverană”. de apostol şi de reformator. 504 505 506 Arhid. Sunt traduse în rom. anturajul corupt şi venal. Prof. pe când chiar în sânul Bisericii se vedeau oameni şi stări vrednice de critică. Tixeront. 9-10/1957. mişunau la graniţe sau jefuiau prin provinciile imperiului. O dată în cadrul Omiliilor la Matei. în „Dictionnaire de Théologie Catholique”.499Pecetea Sfântului Ioan n-a imprimat asupra epocii sale şi asupra lumii creştine de după el doar harurile unei dăruiri neasemuite în slujba celorlalţi. 9. Peste larma vulgară. Paris 1862. Migne. vol I. p 610. 501 Pr. Baur. note. vol II. TÂLCUIREA LA TATĂL NOSTRU ÎN„OMILIE ASUPRA NECESITĂŢII ÎNDREPTĂRII (RÂNDUIRII) VIEŢII DUPĂ DUMNEZEU”  Pr.504 Totuşi dacă „cineva ar aduna şi ar sistematiza cu grijă dezvoltările pur doctrinare din opera exegetică a autorului nostru. „Nici un Părinte grec (răsăritean) – exceptând doar pe Origen – n-a lăsat o moştenire literară atât de întinsă ca Sfântul Hrisostom. partea a III-a. op. Epoca Sfântului Ioan Gură de Aur. 57-58. cit. 607. Ier partie. vol. Prof. G. P. p 293.  p 553. Ioan Gură de Aur a dominat sufleteşte epoca sa. Coman.G. Pr. în istoria dogmelor abia dacă i s-ar putea acorda un capitol. Omilii la Matei. 1-3/1982. în „Ortodoxia”. starea sufletească deprimantă. Sfântul Ioan Gură de Aur. Pe când barbarii. 503 G. Vasile VLAD    Într-un ton entuziast şi admirativ. desfăşurată între panică şi inconştienţă. nivelul general era scăzut. 500 J.  ed. Chr. peste înnourări şi eclipse morale. Paris 1927. Chrysostomus Baur.SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR. Scrieri. Chr. col 672. Arcadie era neputincios. afirmă că s-ar putea alcătui o istorie a dogmelor fără a fi pomenit numele Sfântului Ioan. Aşa se face că Sfântul Ioan tâlcuieşte de două ori Tatăl nostru. Popescu sintetizează despre personalitatea Marelui Patriarh de Constantinopol: „Ioan era în vremea sa tot ce a avut mai bun Biserica. pedagogică şi atrăgătoare”. Sfântul Ioan Gură de Aur. a frânat – energic şi conştient de misiunea sa – mersul obişnuit al vremii şi a întors-o spre Evanghelie. iar ereziile ce vor urma să confrunte viaţa şi istoria Bisericii încă nu se afirmaseră. pe când poporul trăia în emoţii şi se frământa de necazurile şi dorinţele sale.. P. 4/1957. s-a ridicat mult peste nivelul ei. T. p. Marele Hrisostom şi-a imprimat pecetea asupra creştinătăţii mai ales prin scrisul şi opera sa. Personalitatea Sfântul Ioan Gură de Aur.G. Sfântul Ioan Gură de Aur şi unitatea Bisericii. spune că dacă în teologia pastorală  Sfântului Ioan Gură de Aur i se poate consacra un volum întreg. op. p 393-394. T. I. Baur. Der heillige Johannes Chrysostomus und seine Zeit. Dr. Prof. ar alcătui o dogmatică voluminoasă şi interesantă… o dogmatică aplicată… adâncă. ce vorbeşte fiecăruia în graiul lui precum Apostolii la Cincizecime. eroică şi sublimă în însăşi prăbuşirea sa. . Dr. în „Mitropolia Banatului”. Totuşi nu se putea ca un text atât de esenţial pentru viaţa şi spiritualitatea creştină să fie trecut cu vederea în uriaşa operă exegetică a autorului nostru. Bardy. p. Coman. Jean Chrysostome (Saint). astfel încât el a devenit „predicatorul universal”. Eudoxia beată de puterea sa.”500 Operele Sfântului Ioan cuprind optsprezece volume în Ediţia Migne501 şi sunt cele mai traduse – încă din epoca lui – în limbile la care creştinismul a pătruns. p 76. în „Studii Teologice”. peste mizeriile şi turpitudinile timpului. 1929. Bardy. München.503 Vechile erezii fuseseră dezbătute şi date pe faţă de Părinţii primelor două Sinoade ecumenice. C-tin Voicu. Précis de Patrologie.502 Scrisul Sfântului Ioan nu este prin excelenţă dogmatic. trad. 13-794. tot ce avea mai bun lumea. în col PSB vol 23. Preuschen.

Ibidem. 44. 51. 817-821. Pe de o parte unul umil. cit.”.511 Limbajul ar putea da impresia unei inferiorizări cu nuanţe peiorative. 1865-1878.”. Ibidem. „P. Proprie şi specific naturii umane spune Sfântul Ioan.”. p 101-106. Και ερμηνεια της προσευχης του Πατερ ημων.”.”. de sub-natură. (ευτελεια. „chipuri de lut ce ne întoarcem iarăşi în lut (pământ) după moarte”.513 Prin aceasta omul nu este asemenea „noroiului. (Despre necesitatea îndreptării (rânduirii) vieţii după Dumnezeu şi despre Calea cea strâmtă şi Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru). Ibidem. noi păcătoşii pe El Cel fără de păcat. la A. Întrucât argumentarea şi dezvoltarea interpretării din această Omilie e foarte asemănătoare cu cea prezentată în Omilia a XIX-a la Matei. Le Pater expliqué par les Pères . Ο το σωμα σοι δεδωκως. Sfântul Ioan Gură de Aur.G. Bouhot. Paris. ce ţine de alcătuirea noastră din „noroi. Omul este „noroi însufleţit” şi „suflet cu aripi de carne”. p.507 I se mai atribuie două omilii asupra Rugăciunii domneşti. cuvânt şi viaţă ce-şi au icoana în neepuizabila bogăţie a Rugăciunii Tatăl nostru. ne vom rezuma doar la sublinierea acelor aspecte care apar în plus faţă de cele prezentate deja.este poarta”. 51. Ps. p. „P. vulgaritatea a ceva). Hamman. similar celei platonice ori maniheice. „Noroi” care a devenit trup prin sufletul care-l animă. Aug. .”. Ps. „P. op. „vrea ca noi să-L chemăm pe Dumnezeu cu numele de Tată. Am consultat şi traducerea în limba franceză G. Περι του κατα Θεον πολιτευεσθαι. nouv. XI şi XII şi A Hamman. care locuieşte în cer. Chrysostomus.S. precaritatea. Suntem „noroi” care merge la Dumnezeul Cel veşnic. ed. Ci. Comentarea ei apare în contextul completării exegezei versetului citat. 51. 1994. Omelia de oratione dominica în „R. Bucureşti. cenuşă şi praf”. p. 20/1980 p 75-78. este „pecetea bunătăţii Tatălui ceresc”. 107-114.512 Însă această „josnicie” nu vrea să indice decât constituţia materială a trupului şi nu inferiorizarea de tip platonic ori maniheic a materiei. Pe această treaptă originea trupului. „P.510 Sfântul Ioan prezentând „obârşia noastră de jos” o cataloghează drept „josnicia naturii noastre comune”. noi care ne ducem la El Cel care e veşnic. Nu este însă aşa. „P.împovărate. και τα εξης. mocirlă. την σποδον (noroi.”. moleşite . και την ψυχην εμφυσησας. Ibidem. Sfântul Ioan face apel la originea din pământ a trupului doar pentru a evidenţia măreţia şi demnitatea la care Dumnezeu ne ridică. ας – valoare nesemnificativă a unui lucru. 1962 Paris.”. française. 51.L. Bareille. praf şi cenuşă).. Homélies sur la nécessité de reglér sa vie sur Dieu.  Tatăl nostru în „Omilie asupra necesităţii îndreptării (rânduirii) vieţii după Dumnezeu”   Ca şi-n Omilia a XIX-a la Matei. la starea de sub-animalitate. şi în Omilia asupra textului Strâmtă este poarta509. 46. noi care nu facem altceva decât să ieşim din noroi la El Dumnezeul Cel veşnic”. 51. éditions Franciscaines . Jean Chrysostome – Oeuvres complètes. prafului şi cenuşii” chiar în trupul său care a fost constituit din acestea. carne). IBM al BOR.G. „P. „Josnica” naturii trupeşti are în tâlcuirea Sfântului Ioan două aspecte:  sublinierea naturii fizice şi metafizice a omului.. Sfântul Ioan nu dedică o tâlcuire aparte Rugăciunii domneşti.G. a „chipului de lut”.514 omul este o altă natură decât natura restului creaţiei. 46: Υποπτερος η ψυχη αλλα βαρυνει ταυτην η σαρξ (sufletul nostru are aripi însă îngreuiate . Expresia deplină a căii celei strâmte ce duce către mântuire este rânduirea vieţii în funcţie de Cuvântul lui Dumnezeu. „prin exces de milă şi ridicare sublimă”. 4.G. a cenuşii şi a prafului”. Ed. 51. asupra naturii noastre trupeşti. păstrate în manuscrise latine pe care critica le consideră însă neautentice508.    Tatăl nostru care eşti în ceruri Dacă în tâlcuirea precedentă Sfântul Ioan amintea doar în treacăt despre „obârşia noastră de jos”. 44-48. 44.G. frugalitatea. un statut înalt ce decurge din măreţia bunătăţii dumnezeieşti care. και εις το Στενη η πυλη. în căderea omului de la starea iniţială. 507 508 509 510 511 512 513 514 515 În „P. prin Cel care „a dat (a făcut) trupul şi prin suflarea gurii Sale a creat sufletul”. Natura umană are un dublu statut. 44 şi Jean Chrysostome.”.G. την χουν. 44: της εμης φυσεως της ευτελειαν. noi muritorii pe El Cel nemuritor.G. se înscrie în spaţiul „noroiului. Pe de altă parte.. în al doilea rând. în Omilia aceasta expresia citată îi dă prilejul unei pagini de spiritualitate antropologică de excepţie. Ed. τον πηλον. „P. 51.  Nouvelle trad. Sermo 28.515  „josnicia” condiţiei umane stă.de Ibidem. Chrysostomus latinus. noi pământenii pe El. tom. de la „pecetea” (chipul) cu care a fost zidit.

el a devenit la fel ca animalele lipsite de raţiune.instinctualitate”.”. prin grija omenească. în „subcenuşă. 44-45. Ibidem.517 În aceasta constă cu adevărat „josnicia” condiţiei umane. animalele nu au decât unul. ce ridicare sublimă! Cu ce cuvinte demne să mulţumim Celui care ne-a copleşit cu atâta bine!” „Ridicarea sublimă” are dublu aspect. apoi. în vreme ce cu indiferenţă face din sine însuşi un leu. chiar mai jos decât animalul. 51. este viclean ca o vulpe. fii ai Săi. se sălbăticeşte în mod crud pe el care după natură este bun. în al doilea rând. Sub limbajul predicatorial. căreia doar binele îi este propriu – Sfântul Ioan prezintă căderea.”. Acum înţelegem exclamaţia Sfântului Ioan de la începutul tâlcuirii: „Cât exces de milă. Căderea în „sub noroi”. Cum spun aşadar. 44. cărora li se permite a zice „Tatăl nostru”. s-a făcut asemenea lor»”(Ps 48. Cu toate că leul este lipsit de raţiune şi este cel mai feroce dintre animale. Pentru că animalul vieţuind prin instinct îşi asigură supravieţuirea în specie.natura cu care am fost zidiţi. 45. „Aţi ajuns la nivelul animalelor necuvântătoare. în Hristos. Ibidem. îşi face inima mai crudă decât a leului. umblă după femei ca animalele… Cum să-l numim atunci? Animal feroce? Dar dintre toate viciile pe care tocmai le-am amintit. elementele gândirii sale antropologice sunt complete. fură ca un lup. în schimb omul restaurat „îl va putea numi astfel fără teamă”. Acestea deşi feroce prin natura lor. pot. înţeapă ca un scorpion.518 Dacă omul căderii „nu poate să-L numească pe Dumnezeu Tatăl său”. Căderea în păcat înseamnă eşecul vieţii umane. îşi schimbă blândeţea.Aspectele tragismului căderii sunt deosebit de plasic şi intens subliniate de Sfântul Ioan. Iar cel care domină natura animalelor îşi pierde propria lui natură! Pe leu îl face uman. La om însă trăirea în „ferocitatea instinctuală” este conştientă. Astfel după ce afirmă starea primordială a omului – natura sa după chipul Ziditorului. Zicând Tatăl nostru şi nu al meu ne vedem adunaţi de Dumnezeu Însuşi într-o legătură de dragoste 516 517 518 519 Ibidem. ajungând în sub-natură prin păcat ne-a făcut mai mult decât la început: ne-a făcut. după care afirmă rezidirea în Hristos care ne face fii ce pot rosti către Dumnezeu „Tatăl nostru”. „P. în timp ce lui îşi refuză propria natură!”.519 Chemarea lui Dumnezeu cu apelativul de Tată ne dăruieşte nu numai îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi demnitate în cadrul existenţei.21). în „sub-trup”. aţi decăzut de la nobleţea dumnezeiască. Ibidem. 51. Dumnezeu a dat (oamenilor) înţelepciunea de a îmblânzi această natură rebelă. el care domesticeşte leul şi-l face ascultător.G. animal feroce? Căci este mai rău decât animalele. Întâi ne-a zidit din „noroi. este rezultatul unei opţiuni . păstrează mânie ca o cămilă.” în „sub-praf”. „P. Însă omul. loveşte cu picioarele ca un măgar. iar omul le adună pe toate şi are mai puţină raţiune decât chiar animalele. în „sub. fiind inconştient de propria sa „ferocitate” în care determinismele naturii îşi spun cuvântul. „P. Cuvintele rugăciunii sunt în gura unui astfel de om putere şi viaţă. Iată cum rezumă Sfântul Ioan Gură de Aur  starea căderii: „Acest om se năpusteşte ca un taur. praf şi cenuşă” făcându-le trup însufleţit şi mergător către Dumnezeul cel veşnic. este „refuzul propriei sale naturi”. . Însă omul este. cel care e-n stare să schimbe ferocitatea naturală a animalelor într-o blândeţe care nu le este naturală. cu un cuvânt în sub. cu o ferocitate care nu este naturală.G. ci ne dă şi puterea de a ne iubi unii pe alţii. să se domesticească. el care poate să facă blând ceea ce este sălbatic după natură. în „sub-animalitate”. 51. Aceasta îl aliniază animalităţii. în acest registru. care îi este proprie.”. degradându-vă după cuvântul psalmistului: «omul n-a înţeles slava la care a fost ridicat. care „dau forţa iubirii” şi capacitatea desprinderii de pământ (de registrul pătimaş prezentat mai sus) astfel încât cu „aripile credinţei” să ia avânt pentru „a trece dincolo de bolta cerească căutându-L pe Cel care ne-a cerut să-L numim Tatăl nostru”. îşi umple pântecele ca un urs.516 Universul uman al căderii se caracterizează prin instinctualitate. Leului îi conferă ceea ce îi este deasupra naturii sale.G.

dorind lucrurile viitoare ca fiind singurele stabile. Vie Împărăţia Ta. în lux. Cererea „Vie Împărăţia Ta” are o dublă menire. „Tiranizaţi de plăcerile trupeşti. Toate acestea.reciprocă întreolaltă. iar noi să ne orânduim în armata Împăratului ceresc. Mântuitorul nu ne-a poruncit să zicem. ne lămureşte că „cererea” nu poate adăuga ceva sfinţeniei lui Dumnezeu ci-şi are rostul de a o afirma. ceea ce subliniam şi-n altă parte. arătarea în uman a „slavei” Tatălui. încât văzând faptele voastre cele bune să-L slăvească pe Tatăl vostru cel ceresc»”.520     Sfinţească-se numele Tău  Interpretarea la această cerere din prezenta Omilie nu se deosebeşte prea mult de cea din Omilia a XIX-a de la Matei. 45. Întâi. în averile cele mari. Ibidem. precum şi de nesfârşitele banchete. La fel cum aclamarea regelui sau împăratului „nu adaugă nimic prerogativelor lor. ca văzându-ne oamenii să-L slăvească pe Tatăl cel ceresc. astfel încât ştiind că avem un Părinte al tuturor să avem şi unii pentru alţii dragoste frăţească”. Ele ne ajută şi ne dau forţa să ne iubim unii pe alţii. al averilor celor mari. b) definirea virtuţii.”523 Căderea în tirania patimilor aduce după sine fixarea într-o captivitate pământească menită să satisfacă doar plăcerile poftelor. ca trupul să se arate „un instrument al dreptăţii în mâna lui Dumnezeu” şi nu „sclavul patimilor”. de teamă ca păcatul să nu domnească în acest trup muritor făcându-l sclavul patimilor. ci doar le recunosc (le exprimă) pe cele care le au. Ibidem. sau. la trecător şi-n cele din urmă la dependenţa de moarte. „Căci expresia «sfinţească-se» se spune în loc de «slăvească-se». sunt denumite de Sfântul Ioan „bunuri false”.522    Vie Împărăţia Ta  Trupul. ci recunoaştem (subliniem. Acest cuvânt ne învaţă să ne îndreptăm viaţa pe calea virtuţii. „P. poate fi locul Împărăţiei. Astfel omul poate să ajungă prizonier al frumuseţii trupului. tâlcuieşte Sfântul Ioan. „Iată deci înaintea ochilor voştri. afirmăm) ceea ce are”. în purpură şi diademă. ci să respingem cu dispreţ aceste bunuri false (părute bunuri) pentru a tinde din toate 520 521 522 523 Ibidem. Tatăl meu (Πατερ μου) care eşti în ceruri. al luxului şi frumuseţii palatelor.”. avem nevoie de Împărăţia lui Dumnezeu. ci să călcăm în picioare lucrurile prezente. dimpotrivă. în demnităţi şi onoruri. căutând Împărăţia cerurilor şi veşnicia. în banchete şi plăceri. tot aşa nu conferim lui Dumnezeu o sfinţenie pe care n-ar avea-o când zicem: „sfinţească-se numele Tău”. toată puterea acestor cuvinte. 51. (ne învaţă) să nu ne punem nădejdea în lucrurile care ne pot captiva aici pe pământ. al onorurilor mijlocite de haina de purpură şi de diadema puterii. Văzând oamenii faptele bune ale „fiilor” nu-i preamăresc pe aceştia ci pe Tatăl ceresc întrucât Viaţa Lui se arată în ei. . în mulţimea bogăţiei. după cum spune într-un alt loc din Evanghelie: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor.521 Iar virtutea este. Ibidem. de teamă ca mădularele noastre să nu devină instrumente ale păcatelor ci instrumente ale dreptăţii în mâna lui Dumnezeu. asaltaţi de mii de tentaţii. ne învaţă să nu fim legaţi de această viaţă muritoare. ele ne adună pe toţi şi ne pun într-o legătură de iubire reciprocă. locul (sălaşul) patimilor. Sfântul Ioan. În primul caz. Sunt însă mai accentuate şi mai limpede precizate două idei: a) ce exprimăm zicând „sfinţească-se numele Tău”. „Aceste cuvinte. în frumuseţea palatelor. în măsura în care „captivează aici pe pământ” fiinţa noastră. ci Tatăl nostru (Πατερ ημων) care eşti în ceruri. apoi să ne amintească faptul că „lucrurile viitoare sunt singurele stabile”. Aceasta întrucât raportarea pătimaşă la ele reduce pe om la lume.G. adică în frumuseţea trupului.

Iată cuvintele Sfântului Ioan: „Trebuie să cerem pâinea 524 525 Ibidem. Trebuinţele vizează posibilitatea supravieţuirii cosmice a omului.525 Voinţa morală. lăsată la puterile firii. 46. 51. „P. este neputincioasă în a face binele şi-n a urma pe Dumnezeu. Ea înseamnă jertfa de sine. pune în discuţie raportul dintre voinţa umană şi rugăciune şi  problema necesităţii rugăciunii. Respectiv. cel cantitativ având menirea să „recupereze pierderile pe care corpul le suferă fără-ncetare”. este. Prima. Însă cu ajutorul Tău totul va fi cu putinţă chiar şi ceea ce este cu neputinţă”. stabil. omul nu poate transgresa cele ce-l ţin legat de pământ. Voinţa umană socotită doar ca o putere a firii. iar cea de a doua vizează pâinea în raport cu pronia dumnezeiască.    Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ   Două probleme de Teologie Morală sunt subliniate de Sfântul Ioan în tâlcuirea acestei cereri. Rugăciunea e apelul la Cel ce posedă şi voinţa şi puterea transfigurării imediatului şi a depăşirii morţii. însă.puterile noastre spre singurul bine autentic. nici de alienarea (ca pierdere) în lume. În comentariul prezentei Omilii.”. Hotarul împlinirii nevoilor firii prezintă un aspect cantitativ şi altul calitativ. fiind îmbrăcate în carne. subliniază Sfântul Ioan. au o conotaţie spirituală. 44-45.”. Omul este asemenea doar lui Dumnezeu şi de aceea nu poate fi captiv în lume. El se avântă spre cer însă povara (moleşeala) cărnii îl face să cadă zgomotos pe pământ. dar există şi un hotar al împlinirii lor. tinde-ne o mână de ajutor nouă celor care am vrea să alergăm dar care nu putem decât să ne târâm.morală devine o lucrare dumnezeiască şi omenească în acelaşi timp. Există trebuinţe ale firii trupeşti. „P. natura adevărată a omului nu poate fi satisfăcută nici de  „sclavia patimii”. doar prin sine. „Ajută-ne voinţa care slăbeşte. în cererea Împărăţiei.G. Prima se referă la raportul autentic dintre pâine şi viaţă.524 Doar perspectiva Împărăţiei scoate pe om atât din „sclavia plăcerilor trupeşti” cât şi din captivitatea lumii. iar cel calitativ ordonând mişcările spiritului pentru evitarea poftei stihiale. Cea de a doua. Aici apare necesitatea absolută a rugăciunii. Amândouă aspectele. slabă şi neputincioasă. dar care este împiedicată de fragilitatea trupului. care ar vrea să-ţi urmeze poruncile. dar. nu poate depăşi condiţionările pământeşti. Ea poate fi însă săltată într-un registru al puterii prin participarea la voinţa şi puterea lui Dumnezeu. Sufletul are aripile vieţii. Sufletul nostru are aripi dar îngreuiate de carne. Ibidem. spune Sfântul Ioan. deschiderea şi disponibilizarea pentru Prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu. în sine. se referă la „deja-ul” Împărăţiei lui Dumnezeu „aruncată ca o flacără în inima noastră” şi care se face pricina întregului dinamism religios-moral al vieţii creştine şi pe care am analizat-o în prezentarea Omiliei a XIX-a de la Matei. 51. Ea constă din observarea a două învăţături. Prin rugăciune viaţa religios. Sfântul Ioan ne prezintă „cea mai înaltă filosofie” pe care Mântuitorul ne-a predat-o prin cererea „pâinea noastră cea de toate zilele”. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi   Ca şi-n Omilia a XIX-a de la Matei. Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea naturii intime a omului mai mult decât toate cele create. Împărăţia lui Dumnezeu”. Transgresarea a ceea ce este trecător şi coruptibil presupune o voinţă care să vrea dar care să aibă şi puterea de a depăşi determinismele imediatului. Sfântul Ioan împleteşte voinţa umană şi nevoia rugăciunii într-un raport inextricabil. Aşadar. Am explicat acolo de ce sensul material al pâinii prevalează faţă de cel euharistic. Ruptura de lume trebuie înţeleasă însă în contextul celor spuse la exegeza de la „Tatăl nostru care eşti în ceruri”.G. iar pentru aceasta trebuie să cerem pâinea necesară. Detaşarea (ruptura) de lume şi de patimi este ceea ce ne învaţă şi ne porunceşte Mântuitorul. . Fragilitatea trupului estompează voinţa care nu găseşte puterea de a urma lui Dumnezeu şi-şi transformă astfel zborul spre El într-o zgomotoasă cădere şi o jalnică târâire. Sfântul Ioan tâlcuieşte cererea „pâinii” doar pe coordonatele materiale ale termenului.

1. asemenea Sfântului Apostol Pavel care se socotea permanent (adică la timpul prezent) „cel dintâi dintre păcătoşi”. El care face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi şi face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi? (Matei 6. raportul dintre pâine şi viaţă. . mai presupune un termen: pronia dumnezeiască. Care încă înainte de facerea voastră. este foarte sumar. Odată împătimit. dar tot El este şi ziditorul creaţiei şi dătătorul hranei. conchide Sfântul Ioan. El nu zicea „eu am fost”. pentru a-l împiedica să moară de foame. Puneţi-vă. Dacă lumea şi bunurile sale sunt daruri ale lui Dumnezeu „pregătite” omului. vă va părăsi (abandona) oare după ce v-a creat. atunci şi hrănirea acestuia trebuie încredinţată purtării Lui de grijă. hrana şi creaţia vor fi văzute fundamental în dependenţă de Dumnezeu.45). şi cei înaintaţi în virtute să aibă simţirea propriei lor nevrednicii şi prin aceasta nevoia iertării lui Dumnezeu. Deci.25). Mântuitorul îi îndeamnă spre umilinţă.  Nu spre acestea ne îndrumă cuvântul Domnului să cerem. sufletul va anima cu o viaţă pătimaşă trupul care. Apoi. Atâta vreme cât pâinea e situată în hotarul trebuinţei fireşti. Apare astfel dezbinarea dintre suflet şi trup. şi se ocupă de o singură problemă: nevoia de iertare. nici ospeţe pregătite cu savanterie. Aceştia pot rămâne în virtute atâta vreme cât sunt smeriţi. aşadar. „cea mai înaltă filosofie”. nici prăjituri delicate ori vinuri aromate şi toate celelalte rafinamente care măgulesc gustul (care gâdilă cerul gurii) şi copleşesc stomacul şi care fac poftă (împătimesc) spiritului şi determină trupul să se revolte împotriva duhului precum un cal nesupus hăţului şi poruncii stăpânului său. ci să se teamă şi să tremure gândindu-se la faptele trecute cum făcea marele Pavel care. Ibidem. iar supravieţuirea noastră drept consecinţă a proniei dumnezeieşti. „Pe cei ce au ajuns la un înalt grad de virtute. Atunci când depăşeşte cantitativ şi calitativ hotarul firesc al trebuinţei ea se face pricină a împătimirii sufletului. 135. Lumea este o sumă de bunuri aduse la existenţă înainte de facerea omului şi-n vederea susţinerii vieţii acestuia. precum şi noi iertăm greşiţilor noştri  Interpretarea acestei cereri este diferită şi în completare faţă de cea prezentată în Omilia a XIX-a la Matei.necesară vieţuirii. se va răzvrăti împotriva duhului. către cei desăvârşiţi. ci doar pâinea necesară vieţuirii noastre. singura care le poate 526 527 Ibidem. Care va înzestrat cu raţiune. Umilinţa lor presupune conştiinţa că tot binele şi toată virtutea din ei este darul şi lucrarea lui Dumnezeu. „Încredeţi-vă în acest Dumnezeu care dă hrană la tot trupul! (Ps. v-a pregătit atâtea bunuri. Mântuitorul îi învaţă că nu trebuie să înceteze să fie umili. Două sunt categoriile creştinilor cărora se adresează cererea Rugăciunii domneşti. cea care se asimilează în trup pentru a-l întări”. 15). Doar această perspectivă „le-ar putea fi salvarea”.    Şi ne iartă nouă greşelile noastre. după atâtea fapte bune. ea întăreşte trupul pentru a-l face capabil de vieţuirea pământească. pe cei ce au ajuns la măsurile desăvârşirii. în funcţie de raportarea la hrană. nu însă mai mult decât trebuinţa.23)”. scrie Sfântul Ioan.526 Textul citat subliniază. aşadar. Întâi. nici să se încreadă că au făcut vreun bine. ci atât cât e absolut necesar pentru recuperarea pierderilor pe care corpul le suferă fără-ncetare. Prin urmare. zicea:«Mântuitorul a venit în lume pentru cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu» (I Tim. Sfântul Ioan. şi. Însă raportul hrană-viaţă în contextul existenţei religios-morale. Să ne hrănim integrând pâinea rugăciunii. Nu (cerem) însă mese copioase. El este şi făcătorul trupului şi al sufletului.527 Aceasta este. voind să ne arate prin aceasta că amintirea trecutului era atât de prezentă. ci „eu sunt”. molipsit şi el de pofta iraţională. „Pâinea cea de toate zilele” trebuie văzută drept darul lui Dumnezeu. 54. precum zicea şi Fericitul David: «lasă lui Dumnezeu grija pentru tine şi el te va hrăni»(Ps. aceasta poate întări trupul sau poate fortifica patima. Care cu suflarea gurii Sale v-a creat sufletul. Cererea din Tatăl nostru ne îndeamnă spre aceasta. Oare Cel care v-a dăruit trupul. prin aceasta. nici mâncăruri variate. în El nădejdea voastră şi nu-i cereţi decât hrana pentru ziua de azi lăsându-i Lui grija zilei de mâine. Aici.

cuprinsă în doxologia „Că a Ta este Împărăţia.”.”532 Concluzia finală a rugăciunii Tatăl nostru. în prezenta Omilie diavolul este pomenit doar în contextul izvoarelor ispitei. Sfântul Ioan insista asupra „celui rău” arătându-i limitele de putere precum şi sublinieri despre natura răului. Ibidem. retrăgându-se din oameni intra în turma de porci – însă. Pentru toate aceste pricini. Şi iertarea lor ţine tot de mila şi darul lui Dumnezeu. este cea a credincioşilor „căzuţi în păcate după botez”. Dacă-n Omilia a XIX-a la Matei. „Celor ce au căzut după primirea harului Sfântului Botez. să dăm slavă Celui care ne-a învrednicit de-a fi părtaşi la atâta bine şi să mărturisim (să proclamăm) că Lui i se cuvine mărirea. 48.”529 În plus. 51.”. scrie Sfântul Ioan. îi învaţă să ceară doctorului sufletelor iertarea care îi va vindeca. puterea şi slava în veci. pentru toţi. diavolul fuge nedumerit ca altădată când. Amin”. Lumea. şi având o mărire care nu-ţi poate fi luată. n. „P. nu poate nimic „asupra oamenilor ce sunt în trezvie şi umilinţă şi care sunt păziţi de Dumnezeul pe care ei Îl adoră ca pe Stăpânul şi Împăratul lor. pe care trebuie să le ceară zicând „şi ne iartă nouă”. „Deoarece.G. acum şi pururea şi-n vecii vecilor.528 Cea de a doua grupă. cerem o iertare proporţională celeia pe care o vom fi dat noi înşine”. Pentru că noi cerem să primim atât cât vom fi acordat. Căci înaintea celui pe care Dumnezeu îl ocroteşte furtuna încetează. cererea „şi ne iartă…” oferă „o lecţie a bunătăţii (a milei)”: „Dumnezeu vrea ca noi să fim înţelegători (indulgenţi) faţă de cei vinovaţi şi fără resentimente împotriva celor ce ne-au greşit: dacă iertăm.) toate acestea pentru că te consider (Doamne) Stăpânul unic al tuturor lucrurilor şi având o putere care nu se va sfârşi niciodată. suntem supuşi din toate părţile la numeroase şi diferite rele. 51. trupul şi diavolul sunt pricinile ispitirilor noastre. ci ne mântuieşte de cel rău  Tâlcuirea la această cerere este deosebit de lapidară. cinstea şi întreaga putere – Lui (lui Dumnezeu) Tatăl. Mântuitorul ne învaţă să cerem Atotputernicului Dumnezeu să ne izbăvească de ele. departe de-a-i lăsa să dispere de mântuirea lor.”. Ibidem.531 Diavolul fiind limitat în putere.. „Cer (în rugăciunea Tatăl nostru. Ibidem. valurile se liniştesc. Fiul şi Duhul Sfânt. Amin ”. Ibidem. „P. 47..G. vrea să sublinieze tocmai această distincţie de putere dintre Dumnezeu şi cel rău.530    Şi nu ne duce pe noi în ispită. Acesta din urmă este o creatură ajunsă rea prin pervertirea voinţei şi care nu poate fi nici măcar comparată cu Dumnezeu. către care se adresează cererea „şi ne iartă.n.oferi un neîncetat acoperământ (o salvare sigură)”. nici aceasta n-a îndrăznit s-o facă fără să i se îngăduie”. şi pentru cei înaintaţi în virtute şi pentru cei căzuţi. ni se va ierta şi astfel noi suntem cei care dăm măsura iertării care ni se va acorda. Ibidem. putând să faci tot ceea ce voieşti. .533 528 529 530 531 532 533 Ibidem. spune Sfântul Ioan.

”:. fecioară. Dr. Cf.. Pe bună dreptate.G. grădină mare. adică „nici nu am fost la Apostolii cei mai înainte decât mine”. ziua pomenirii sale în Biserica Ortodoxă. 95. „P. Valoarea acestor termeni. adică „gură de aur”. posteritatea îl pomeneşte cu apelativul de „hrisostomos”. totuşi conţine un fel de repere pentru diversele funcţiuni îndeplinite de Biserică. ibidem. Despre Sfântul Ioan Gură de Aur a se mai vedea Jean Tixeront. vol. 223. 411.5341 Prin scrierile sale şi prin predicile sale. P. Lect. mai special de „adunare” îl are după acelaşi Părinte „Biserica” atunci când. mărturiseşte: „în fiecare adunare a voastră despre aceasta vorbim”. t 61. În oraşul Antiohia s-a făcut adunarea. spiritual. munte. col. el spune: „μεγαλη η δυναμις της συνοδου”.5407 Se observă faptul că Biserica a primit diferite denumiri. p.. 1954. Vasta sa operă reprezintă un tezaur real din care ortodoxia se alimentează permanent în propovăduirea adevărurilor de credinţă. Motivul este faptul că nu s-au ivit discuţii în jurul unui astfel de subiect. În acest sens.ELEMENTE DE ECLESIOLOGIE ÎN VIZIUNEA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR Pr. dar prin cuvântul său a avut un rol determinant în epoca în care a trăit. În afară de înţelesul de „casă de rugăciuni”. unde se adună credincioşii în vederea de a se ruga şi a primi învăţătura.5363 Cu acelaşi înţeles utilizează cuvântul „εκκληστα” şi când îi dă explicaţia de sinod şi când face analiza unui text din epistola către Galateni: „ουδε αννηλυον προς τους προ εμουαποστολους”. el citează cuvântul Biserică. . Sfântul Ioan luminează toate generaţiile până astăzi şi va lumina „până în veac”.5385 Acelaşi sens. Din acest punct de vedere putem afirma că multe sunt şi învăţăturile care reies din opera şi gândirea marelui Părinte antiohian. col. Nicu Breda Sfântul Ioan Gură de Aur (349-407) este una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale Bisericii creştine. ci le amestecă cu înalte adevăruri teoretice şi învăţături morale. 263-270.5374 În cadrul acestei definiţii Sfântul Ioan scrie mai departe: „εν τη πολει των Αντιοχεων… εκκλησια γενονε”.G. fiică. ci. ibidem. Cf mitropolit Ghenadie. 24). Sfântul Ioan dă definiţia Bisericii în diferite sensuri. Însăşi Biserica îl laudă în imnografia sa pentru acest mare dar de care s-a învrednicit: „din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul. 242. articulat în sensul clasic pe care îl avea de „εκκλησια του δημου”. Pe lângă acest aspect mai trebuie să menţionăm faptul că Sfântul Ioan Hrisostom predicând în Biserică nu se limitează la o expunere rece temelor dogmatice. Sfântul Ioan Hrisostom. care nu numai că a scris foarte mult. predicând că Biserica este trup. aduce o serie de argumente care demonstrează datoria creştinilor de a se ţine strâns legaţi unii de alţii prin iubire. notate şi publicate de tahigrafi. Paris. Trebuie să menţionăm faptul că el nu are un tratat anume care să ilustreze învăţătura eclesiologică. P. În acest context. Omilia a 3-a la Epistola către Romani. toată lumea a luminat”. 534 535 536 537 538 539 540 1 2 3 4 5 6 7 Conform textului troparului din ziua de 13 noiembrie. sunt denumiri omeneşti sau simboluri care ascund realităţi dumnezeieşti. 1920. el nu se limitează la înţelegerea organică a trupului şi a corpului. col.5396 În Omilia a XVIII-a la Epistola a doua către Corinteni (VIII. Prin urmare. 29. care să-i dea ocazia să-l dezvolte în mod deosebit.5352 Una dintre învăţăturile esenţiale ale Sfântului Ioan este cea privitoare la Biserică. Biserica a primit diferite nume ca: mireasă. Ortodoxia. t 60. Omilia a 27-a la Corinteni. roabă. pornind de la legătura membrelor fizice cu capul şi de la legăturile lor între ele. că este inundat de învăţăturile morale care se revarsă ca un torent din inima creştinească şi din „gura de aur” a magistrului predicator. Univ. Constantinopol.G. Cititorul operelor sale simte imediat ce reuşeşte să surprindă tema dogmatică. uneori trebuie să pătrundem în sensul lor material. Omilia a 12-a la Epistola I Corinteni. p. adresându-se adunării. ci opera sa oferă o imagine generală. Precis de Patrologie. t 61. explicând cuvântul Biserică. într-un limbaj de un lirism neobişnuit. dar cu referiri speciale. Migne. Tot acelaşi sens îl are şi fraza „το της εκκλησιας πληρωμα”. deşi are în ea un oarecare relativism. în acelaşi timp în această privinţă. Învăţătura despre Biserică a Sfântului Ioan Hrisostom.

614. D. C. treptat… După cum pe o scară de la prima treaptă ne urcăm pe a doua. cit. fiindcă esenţa ei este de nepătruns. 29.5418 Însă aplicate la noţiunea de Biserică ele nu pot avea un astfel de sens întrucât ea este destinată sufletului. col. t 54. când Dumnezeu prevede în nemărginita Sa dragoste realizarea planului înţelept al izbăvirii lumii din robia păcatului. căderea împreună cu primii oameni şi a Bisericii paradisiace.G. 375. Θεολογια. Sfântul Ioan Hrisostom învaţă că întemeierea Bisericii începe prin crearea primilor oameni. ci perfecta înfăţişare a ei ca trup al lui Hristos. trebuie să coexiste într-o armonie perfectă. care sunt credincioşii. În toată această perioadă de pregătire Biserica este preînchipuită de istoria poporului ales. de arca lui Noe. Ibidem. căci „Dumnezeu nu ne făgăduieşte să ne introducă în Rai. Cu toate aceste însă.D. şi nici nu ne făgăduieşte împărăţia raiului. ca să fie pregătită pentru mesajul cel ceresc: „vezi pe Dumnezeu cum ne luminează treptat. După expresia hrisostomică Avraam 541 542 543 544 545 546 547 8 9 cf Vasile Hristov. 376. p. Dumnezeu comunică direct cu cei aleşi ai Bisericii neamurilor.dătătoare de viaţă. vol. ea fiind de fapt prelungirea întrupării lui Hristos de-a lungul veacurilor. în paradis şi ea evoluează pe pământ prin chemarea lui Avraam şi a patriarhilor Vechiului Testament. Biserica primeşte nu începutul fiinţării ei.”. Păcatul s-a ridicat ca un zid între Dumnezeu şi oameni” 54411. cf. 1960. Fiinţa Bisericii după învăţătura Sfântului Ioan Hrisostom. prin întrupare. Aşadar Biserica îşi are temelia în întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. noi ne servim de imagini şi cuvinte omeneşti insuficiente în a descoperi taina vieţii dumnezeieşti. ci va realiza identificarea perfectă a Bisericii cu împărăţia cea cerească. p. cea de-a doua etapă face referire la împroprierea trupului eclesial prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. cu Iov şi cu Moise. Astfel. 78. Atâta vreme cât suntem oameni. „P. Cuvântarea a VII-a la Geneză. Sfântul Ioan Hrisostom. reaminteşte faptul că este imposibil să găsim cuvinte sau imagini ca să o redea.. p. Prin căderea primilor oameni a luat sfârşit perioada Bisericii în care protopărinţii comunicau în chip liber în paradis şi convorbeau cu Dumnezeu. în „Studii Teologice”. C. de persoana Sarei. în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur distingem două etape fundamentale care privesc întemeierea Bisericii: prima etapă se referă la întemeierea ei. Prin urmare. Atena. 10 11 12 13 14 . deoarece nu a existat niciodată vreo perioadă de existenţă pământească lipsită de harul dumnezeiesc: “căci Dumnezeu convorbea cu Noe. Sfântul Ioan arată că prin păcat „biserica (comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii) a slăbit şi a pierdut bogatul har al lui Dumnezeu. cu Avraam şi strămoşii lui. p. fiindcă găsea mintea lor curată”. Ioan Gură de Aur. vorbind de divinitate.54714 Prin alegerea şi chemarea lui Avraam este vizibil în modul cel mai autentic planul lui Dumnezeu faţă de oameni. Chiar din clipa izgonirii din Paradis. etc. urmarea căderii a fost împreună. Ibidem.54613 Cea de-a doua perioadă a Bisericii despre care vorbeşte Sfântul Ioan mai degrabă trebuie caracterizată drept o perioadă pregătitoare în creşterea ei. protopărinţii primesc promisiunea lui Dumnezeu că nu va întrerupe comunicarea cu ei. căci ea va trebui să treacă prin toate stadiile rânduite de providenţa divină. ci cu ei personal.Muratidu. Revenind la prima etapă. la creaţia protopărinţilor şi evoluţia sa în Vechiul Testament. 377. Biserica exista deja în perioada Întrupării Domnului prin faptul că El nu numai că a primit Trupul Bisericii. 1-2. Noţiunea de Biserică după Sf. Tot din această perspectivă şi relativ la fiinţa Bisericii. Muratidu. Ibidem. ci în însuşi cerul.54512 Calea Bisericii pe pământ însă va fi lungă şi obositoare. Sfântul Ioan arată că ea este un trup organic ale cărui membre. vorbim ca oamenii. întrucât această chemare primeşte de la început un caracter universal. dar totuşi potrivite condiţiei umane. Biserica din cea de-a doua perioadă. Sfântul Ioan Hrisostom însă devine mai amplu. nu prin scrisori. Având în vedere aceste criterii. ci în Biserica triumfătoare a Împărăţiei cerurilor. 1958. p. ci Împărăţia Cerurilor”. nr.5429 Definind Biserica „Trupul lui Hristos”. Sfântul Ioan. 79. exprimând comunicarea ideală a lui Dumnezeu cu oamenii. Biserica decăzută este condusă de Providenţa divină la instalarea ei nu în paradisul din care ea a căzut prin neascultarea primilor oameni. p. op. 370. dar a primit şi supremul sacrificiu al crucii pentru că după expresia paulină „să şi-o înfăţişeze sieşi Biserică slăvită neavând pată sau zbârcitură”54310 Sfântul Ioan Hrisostom vede întâlnirea lui Hristos cu Biserica în întâlnirea lui cu femeia cananeancă. iar după a doua nu este posibil să ne urcăm imediat la a patra treaptă-aşa şi aici…”.

Saint Jean Chrysostome. Ioan. Din acest sânge şi din această apă a luat fiinţă întreaga Biserică. Arras.este tatăl tuturor adică strămoş al Sinagogii. Ioan inspirat în special din învăţătura paulină. este o lucrare apostolică fixată în lume prin jertfa Apostolilor. vol. Sf. . Apelând la textul Sfintei Scripturi. iar pa este taina botezului ca şi condiţie fundamentală de a deveni membru al Bisericii. Oeuvres completes. Trupul bisericesc este adunarea credincioşilor. După cum soţul şi soţia formează un trup. În trupul lui omenesc scopul principal al fiecărui membru este nu numai de a sta în legătură cu Întregul trup. ci şi acestea să fie cinstite la fel cu cele mari”. tot astfel şi în trupul tainic puterile de strânsă legătură a iubirii sunt multe şi diverse. cât priveşte acest punct şi membrele mici sunt egale cu cele mari. Dacă Sf. tot astfel şi Biserica. Ioan. în epistolele sale arată că Biserica este “Trupul lui Hristos” . Apostol Pavel face o analogie între unitatea fizică şi morală a bărbatului şi a femeii. trad. în ceea ce priveşte aspectul consolidării ei. Ioan. 1887. se regăsesc şi în eclesiologia Părinţilor anteriori Sf. În perioada dinaintea Întrupării Mântuitorului providenţa dumnezeiască conducea Biserica neamurilor spre desăvârşirea ei. Mai mult. Turnul este Biserica. Ioan este cel care adânceşte acest mister. dar tot în chip organic este folosită în calitate de câmp de energie a Sfântului Duh. 34). 196. Iată cu face comentariul acestui aspect mitropolitul Ghenadie atunci când analizează eclesiologia hrisostomică: “După cum trupul fizic se reanimează prin spiritul însufleţitor care există înlăuntrul lui. cea a lui Iisus Hristos. ca bază a Bisericii. 381. Herma în lucrarea sa Păstorul vorbeşte de turnul care are la bază apa. Soţia devine mădular inseparabil al soţului. După cum în trupul fizic puterea de continuitate izvorâtă din strânsa legătură a nervurilor păzeşte membrele lui.. Apostolii sunt cei care au depus cea mai mare contribuţie la zidirea Bisericii. Ioan scoate în evidenţă activitatea Apostolilor alături de harul lui Dumnezeu în perioada de început a Bisericii. Învăţăturii profetice pe care au moştenit-o. din punct de vedere al compunerii trupului eclesiastic sunt necesare şi în consecinţă. Aşa după cum arată Sf. 243. ibidem. unul din soldaţi I-a străpuns coasta din care a ieşit sânge şi apă (cf. într-o omilie despre căsătorie. ei au adăugat o nouă învăţătură. 19 Idem. după cum bărbatul a părăsit pe tatăl său cu scopul de a-şi găsi soţie. În Omilia a XI-a la Epistola către Efeseni el dezvoltă o idee centrală despre Biserica-organism. de aceea nicăieri nu trebuie să fie desconsiderate cele mici. În dorinţa de a explica de ce cartea Faptele Apostolilor a primit acest titlu. Sf. IV. În acelaşi timp 548 549 550 551 552 15 16 17 18 Ibidem. El recunoaşte astfel că Biserica. p. făcând paralela între conceptul paulin şi propriul său concept în această privinţă. duhovnicesc diversele ei membre sunt datoare să stea în bună rânduială. op. Însă toate membrele. p. înţelegem că Biserica este întemeiată de Iisus Hristos pentru a continua opera Sa de mântuire a lumii. vol. Ioan Hrisostom. Tot aşa şi în Biserica lui Hristos –trup organic. Sf. În Omilia a II-a la titlul cărţii Faptele Apostolilor Sfântul Ioan Hrisostom accentuează rolul apostolic în consolidarea Bisericii. tot la fel şi Hristos a părăsit tronul părintesc pentru a merge spre mireasa Lui. cit.55017 Totodată dacă Eva s-a născut din coasta lui Adam. Apostolii sunt cei care au înălţat zidurile Bisericii pe această temelie. 44-45.55118 Biserica devine astfel opera lui Dumnezeu. Sf. Jannin. În realitate. care-l dăruieşte puterea vieţii spirituale. Biserica se întemeiază pe Sfintele Taine întemeiate de Hristos. Sfintele Taine.54815 Vorbind de cea de-a doua etapă a existenţei Bisericii Sf. De pildă. ca temelie a Bisericii. Ioan face această referire la unitatea dumnezeiască dintre Hristos şi Biserică. nu pur şi simplu la voia întâmplării. cel răstignit. p. care comunică omului harul Sfântului Duh indispensabil mântuirii. fiind adunate cu mare artă. operă pe care El a început-o odată cu Întruparea Sa.55219 Vorbind de Biserică în contextul de mai sus. la fel şi Biserica devine Trupul lui Hristos.54916 Continuând comentariul la texte pauline. Mitropolitul Ghenadie. deşi de altă natură. Sfântul Ioan arată că atunci când Iisus a fost ridicat pe cruce. tot aşa şi Hristos cu Biserica formează o unitate. Sf. Apa este apa botezului. Biserica adevărată din această perioadă de existenţă o alcătuiesc cei care au trăit cu nădejdea patriei cereşti. după trup şi strămoş al Bisericii după Duh. Astfel. ce va fi consolidată de Sfinţii Apostoli. en francais par M. ci este şi acela de a se menţine la locul potrivit lui. la fel şi Biserica s-a născut din coasta lui Hristos. atunci când explică din ce cauză Biserica s-a născut din coasta lui Hristos. iar sângele este Duhul. Ioan 19. face o precizare deosebit de importantă privitoare la raportul dintre bărbat şi femeie în actul căsătoriei. lucrarea Cuvântului Său creator. IV. p. în realismul său arată acest fapt mult mai clar.

col. crucea este un element important în eclesiologia Sf. însăşi comunicarea personală (substanţială) a Dumnezeirii. . Dr. Între Hristos cel răstignit şi înviat şi credincioşi se stabileşte o unire vitală. Când vorbeşte de aspectul pnevmatologic al Bisericii se referă la iconomia Duhului.55522 Prim urmare numai ce este însuşit poate fi sfinţit. identificată cu fiinţa Mântuitorului veşnic viu. Caracterul acestei suprapuneri îl vădeşte mai ales modul în care concepe naşterea Bisericii din coasta străpunsă a Mântuitorului. C. De dată mai recentă amintim contribuţia lui Daniel Popa. În această aparenţă reciprocă. Dumnezeu se face om. nr. Sf. Semn al tuturor desăvârşirilor. ci şi învierii Domnului. Trebuie să mai facem precizarea că Sfântul Ioan nu atribuie naşterea Bisericii numai morţii. răscumpărarea constă în primul rând în restaurarea acelui „imago Dei”. Muratidu. 370. Învăţătura despre Biserică după Ioan Gură de Aur. În contextul Părinţilor din Răsăritul creştin. El a înţeles şi a exprimat limpede adevărul că sensul adânc şi ultim al Bisericii îl constituie viaţa în Hristos. Sfântul Ioan arată că Întruparea Cuvântului cuprinde potenţial întreaga operă de mântuire sau răscumpărare a lumii. Domnul care a primit firea zidită acordă omului în starea finală. Sfântul Ioan se încadrează în această tradiţie cu o notă originală. ea anticipează o viziune precisă a bogăţiilor pe care le descoperă în Biserică: crucea şi cincizecimea. Ioan întemeierea Bisericii. nr. tema esenţială a mesianismului şi a propovăduirii apostolice. 128-134. Editura Renaşterea . Ilie Moldovan. Mai bine spus. care cuprinde pe teme întreaga învăţătură hrisostomică.. ca iubire crucificată pentru a realiza adevărata menire de fii ai lui Dumnezeu. “Slava Crucii”. căci numai prin ea omul scapă de cea mai gravă urmare a căderii. 1962. Ioan Gură de aur.Biserica este trupul lui Hristos şi plinătatea Sfântului Duh. Prof. 21 553 554 20 Sf. Biserica nu se prezintă ca o entitate statică. în care „imago Dei” se suprapune cu „via Crucis”. Opera şi bibliografia Sfântului Ioan Gură de Aur. p. După concepţia hrisostomică acest lucru înseamnă că Domnul a primit Trupul Bisericii. Dumnezeu şi omul sunt realităţi ce se cheamă una pe alta. ca dând şi luând să-mi aducă visteria vieţii. 1. Chiţescu. Nu ar fi posibil să limităm actul de naştere al Bisericii la moartea Mântuitorului pe Cruce. Mihai Enache. în „Studii Teologice”. p. p.G. în P. Comunicarea aceasta vie cu Dumnezeu prin scump sângele Său este o restabilire antologică a naturii umane şi o participare la viaţa divină a lui Hristos. deşi Întruparea rămâne o taină greu de pătruns pentru mintea omenească. Ioan Hrisostomul. nimicirea. Din această idee hrisostomică reies încă două aspecte de bază care privesc Biserica. Ia trupul meu ca să mă sfinţească. stabilinduse astfel o comunicare intimă de viaţă. 555 556 22 23 cf. în „Ortodoxia”. în moartea care ne introduce în mărire. o idee şi expresie hristonomică prin excelenţă semnifică o realitate din planul învierii sau mai precis legătura interioară dintre moartea şi Învierea Domnului. traducere de Pr. 395-413. Prin urmare. un contact nemijlocit prin care viaţa domnului se revarsă în fiinţa lor şi o înnoieşte. 1942. Cluj-Napoca. 483. Într-un mod cu totul deosebit Sfântul Ioan exprimă adevărul acestui inefabil schimb de viaţă: „Pentru aceea ia corpul meu ca să facă loc Cuvântului Lui şi luând corpul meu. În teologia hrisostomică învierea are o profundă semnificaţie soteriologică. Referindu-se la primul aspect. susţinută cu o temeinică argumentare biblică. Marele exeget vede în Hristos centrul mesajului biblic. Momentul central al răscumpărării îl constituie jertfa de pe Cruce. Bucureşti. Ioan Hrisostom. ceea ce înseamnă după Sf. ea este transformată în actul Său răscumpărător. Dumitru Fecioru. N. fără contopire. Biserica are în acelaşi timp temelia lui Hristos şi în pnevmatologie 55320. Aspecte ale eclesiologiei la Sfinţii Trei Ierarhi. Moartea şi învierea formează un singur tot din care a rezultat Biserica. căci învierea este efectul morţii. p. t LV. iar toate aceste adevăruri au fost transmise lumii prin misiunea apostolică. o umple de puterea Sfântului Duh şi o transfigurează. nr. comunică de la persoană la persoană şi se unesc în chip negrăit. pe Sfântul Duh.55421 Întruparea reprezintă noua şi eterna alianţă prin care Dumnezeu Cuvântul se uneşte invocabil cu natura omenească. 1968. Cuvântări la praznicele împărăteşti. în „Studii teologice”.55623 Astfel. op. Aspectul hristologic şi pnevmatologic al Bisericii după Ioan Gură de Aur. temeiul noului aşezământ al mântuirii: Biserica creştină. căci mântuirea nu este realizată exclusiv prin această moarte. Sf. Lucrarea Duhului Pentru o imagine globală a acestei probleme a se vedea Pr. cit. 2002. iar crucea este puterea care topeşte ordinea cea veche de existenţă şi în acelaşi timp toarnă ordinea cea nouă. Explicarea la Psalmul 148.31.7-8. p. 1974. Prof. îmi dă Duhul Lui. Ioan recunoaşte din această perspectivă două aspecte ale Bisericii: aspectul hristologic şi aspectul pnevmatologic al Bisericii. spune Sfântul Ioan. 706-706. îmi dă duhul Lui ca să mă mântuiască”. 9-10. într-un cuvânt Biserica constituie o realitate care poartă în sine germenele vieţii veşnice.

Sfântul Ioan Hrisostom. care o creează în permanenţă. 74. Pentru ca jertfa de pe Cruce să reprezinte cu adevărat un element viu şi creator al Bisericii. Omilia LI la Ioan. p. iar în a doua pe relaţia omului cu Hristos. 38. p. adică o nouă misiune care ar marca încetarea iconomiei Fiului. ea este inaugurată odată cu înfăptuirea primei comuniuni între creştini. Această unire este o legătură reală care nu suprimă personalitatea creştinului. Ioan Hrisostom. cit. ci să-l primească în persoană. P. Cf. p. Toată structura Bisericii poartă în sin pecetea acestei duble mediaţii.G. cit.56330 Toate acestea se datorează însă faptului că Dumnezeu S-a făcut purtătorul firii omeneşti. ţine toate şi din toate mădularele alcătuieşte un tot. col 46. unind „ecumena” şi aducând la aceeaşi gândire cele dezbinate: „precum în trup numai Duhul dă viaţă. Duh are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. nu numai în lucrarea lui comună cu a întregii Sfintei Treimi. Pe de altă parte însă trebuie să primească acelaşi Duh. cu trupul său tainic. dovedind că Sf. La theologie de Saint Paul. vârstă şi sex. care este Biserica. art. El ne conduce la Hristos şi ne arată pe Hristos . Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează adevărul venirii Mângâietorului în numele Fiului. este necesar ca Sf. aparţinând lui Dumnezeu se realizează prin iconomia Duhului55825.. Lumierre et vie. Jean Bosc. căci uneşte pe toţi cei despărţiţi după obiceiuri.. Le Saint-Esprit et l’Eglise. P.în lume înainte de patimile şi Învierea Domnului nu este acelaşi lucru cu prezenţa Lui în Biserică. col.G. Dacă Biserica este întemeiată prin Cruce şi înviere în ziua Cincizecimii. pentru că Iisus încă nu s-a preamărit” afirmă că Mângâietorul a fost trimis în lume spre a fi prezent în ea. pentru ca omul să poată deveni purtătorul Duhului. 712. fără ca acest lucru să însemne o subordonare a iconomiei Duhului faţă de aceea a Fiului. 713. Comentând cuvintele Sf. În prima situaţie accentul cade pe relaţia lui Hristos cu omul. Primind duhul. Duh Însuşi. art. Duh să lege pe credincios de acest moment suprem. 1925. căci în noul plan esenţial al mântuirii iniţiativa comunicării. Evanghelist Ioan “Până atunci Duhul nu fusese dat. Cincizecimea este cea care deschide visteria vieţii noi şi eterne. nr. II.”56128 În contextul amintit până acum se mai impune a se face o precizare. pentru a fi îmbogăţită şi înnoită continuu de Hristos şi de El. împărtăşirea Sf. de îndată ce am fost împăcaţi cu Tatăl prin Hristos. Hristos zidind din nou creaţia în sângele Său. căci pentru Sfântul Ioan Hrisostom prezenţa Duhului este semnul răscumpărării noastre obiective în Hristos. odată cu actul morţii şi Învierii Domnului. Prin venirea Sa în lume Duhul ne uneşte cu Hristos. Prin intermediul Cincizecimii. . Biserica a dobândit Sf. Pratt. aşa şi cu Duhul lui Dumnezeu în Biserică. Duh este dată Bisericii întregi. ne acordă viaţa care est însăşi Duhul său.55926 Crucea devine astfel un factor dinamic care prin venirea Duhului în permanenţă creează din nou Biserica. Hristos este cel ce rămâne centrul şi subiectul oricărei acţiuni divine pentru că el a dobândit pentru oameni belşugul darurilor şi pe Sf. prin această prezenţă reală a Domnului şi a Mângâietorului. Biserica este asigurată că nu-I vor fi retrase niciodată condiţiile obiective ale mântuirii. LX. Paris. t LIX. vol. 348. Astfel venirea personală a Sfântului Duh nu trebuie înţeleasă ca o lucrare separată de lucrarea Fiului. 284. să ofere sufletelor însetate de mântuire participarea la însuşi actul morţii şi al Învierii lui Hristos.56229 Şi invers. Duh odată cu întemeierea ei în istorie. neam. Într-adevăr se poate afirma aici că venirea Fiului cu umanitatea implică prezenţa şi acţiunea Duhului Sfânt.55724 Dobândirea Sfântului Duh nu este un act şi un moment distinct de preamărire a Mântuitorului. F. ci o înalţă pe aceasta din urmă pentru că ea este de ordinul „spiritualului”.. Ilie Moldovan. care precede şi depăşeşte tot efortul uman şi toată iniţiativa subiectivă. Omilia a IV-a la Faptele Apostolilor. Ilie Moldovan. a Fiului în Sfântul Duh şi a Sfântului Duh în Fiul. care leagă pe credincios de actul jertfei ispăşitoare şi de dovada valorii acesteia din dimineaţa învierii. Sfântul Ioan Hrisostom arată că Cincizecimea reprezintă o descoperire a Bisericii ca “ordine a lucrurilor întru totul nouă”56027 Aici este vorba de o continuare a învierii sau de a impune o energie divină pe planul complementar al soteriologiei subiective. 1965. Prezenţa Duhului este o necesitate pentru om. după expresia 557 558 559 560 561 562 563 24 25 26 27 28 29 30 Sf. p. Prezenţa Duhului în Biserică este şi ea o realitate obiectivă. Din acest motiv.

el adaugă ideea că „toată lumea a primit Duhul acela”57340. cf. Sfântul Ioan Gură de Aur şi unitatea Bisericii. p. Mitropolia Banatului. p. Biserica este un trup al cărui cap este Hristos: „pe toţi sub un cap ne-a supus. În al doilea rând pentru a vorbi de unitatea Bisericii este nevoie ca toate membrele ei să mărturisească credinţă. Editura Patmos. P.G. Sub alt aspect dragostea este dovada că există unire în credinţă: „Fiindcă aceasta este unirea credinţei. Ioan Hrisostom mai enumeră încă două condiţii de bază: în primul rând fiecare în Biserică are datoria dă rămână pe locul său. „când toţi credem la fel este unire”. Sfântul Ioan Hrisostom când vorbeşte de unitatea Bisericii o socoteşte Biserica lui Dumnezeu. o înfrumuseţează şi o îmbăiază (pe Biserică)… ca să o sfinţească pe ea prin baia botezului. Biserica totului. toate sunt egale în demnitate. 31 32 Iată ce spune Sf. nr. p. 2002. 33 566 567 568 569 570 571 572 573 34 35 36 37 38 39 40 Cf. Chiar în zilele Sf. Ioan predicarea Evangheliei se făcea în toată lumea. p. Omilia I la II Corinteni. când toţi suntem una. 250. art. sensul totului nu încetează să existe. p. traducere de Vasile Manea. cf.56936 Pentru a se păstra însă unitatea Bisericii Sf.57037 Anarhia. Acest apelativ implică unitatea. Dacă fiecare rămâne în locul său atunci anarhia este evitată şi se păstrează principiul unităţii. dar şi în ceea ce priveşte scopul ei. op. cit .tLVII. Ioan este peste tot un său. care este sfinţirea fiilor săi. În acest fel noi alcătuim în unire. un trup pentru un cap. pe larg la Boris Bobrinskoy. Dr. Ioan se apleacă şi asupra însuşirilor Trupului Tainic al Domnului. Prof. El îndeamnă pe credincioşi ca fiecare să rămână în domeniul său şi să se abţină de a întreprinde ceva în domeniul altuia. 55. iar dacă nu există decât un trup şi un cap. P. . katolică este sinonim cu cuvântul ecumenic. având o legătură oarecare obligatorie care vine de sus”. Sfântul Ioan Hrisostom. cit. art.57138 Toate acestea implică din partea credincioşilor păstrarea cu multă grijă şi stăruinţă a învăţăturii pe care au primit-o şi să nu se lase mişcaţi de toate fluctuaţiile învăţăturilor născute din răutatea oamenilor şi din viclenia care îi împinge în capcana rătăcirii. 1982. Dr. 182-190. col. cf. un principiu al dezordinii şi al tulburărilor şi în Biserică ea este mult mai dăunătoare.hrisostomică. Local şi temporal ea este ecumenică şi katolică. Mitropolitul Ghenadie. p. Constantin Voicu. Ioan precizează că trupul unul este alcătuit din credincioşi din lumea întreagă. din cei care sunt credincioşi acum şi din cei care vor veni.. 83. Dar pentru că toate sunt necesare şi servesc la diferite trebuinţe. col. episcopi.G. ereticii şi schismaticii. trupul este alcătuit din membre alese şi din altele mai puţin alese. col. pentru că numele Bisericii este nu al despărţirii. 84. cf. Prin urmare. art.. Vasile Hristov. Pe lângă faptul că aminteşte realitatea Sfintei Bisericii56532 şi apocalitatea 56633acesteia. Mitropolitul Ghenadie. dar şi din cei care au fost primiţi chiar înainte de venirea lui Hristos. 84. Taina Bisericii. dar Hristos rămâne piatra unghiulară a Bisericii. Universalitatea şi unicitatea Bisericii se referă nu numai la loc şi la timp. 2. Sf. ci este numele unirii şi acordului. Tot în acest context este amintită succesiunea apostolică şi treptele ierarhiei în Biserică. arată Sf. În Omilia a XI-a la Efeseni el arată că dacă nu rămâne pe propriul loc atunci nu mai este vorba de unitate. Aşadar el vorbeşte de Biserica ecumenică.. cit.p.57239 Universalitatea sau sobornicitatea Bisericii este o altă preocupare a gândirii hrisostomice. Omilia a XI-a la Efeseni. Arhid. preoţi şi diaconi. ibidem. Ioan scrie că Biserica are temelie ca de piatră. Cluj-Napoca. Atributul apocalităţii a se mai vedea. Biserica-arca superioară arcei lui Noe . când toţi învăţăm să cunoaştem aceeaşi legătură a dragostei”. Sfântul Ioan insistă foarte mult asupra unităţii şi universalităţii Bisericii lui Hristos. Biserica este sfântă nu numai în ceea ce priveşte începutul şi naşterea ei. În Comentariul al Psalmul 44. 246. 79. În ceea ce priveşte apocalitatea Sf. pentru că atunci. 84. când au fost toate aduse sub un cap. op. t.56431 Pe lângă aceste direcţii doctrinare care privesc Biserica în totalitatea ei ca aşezământ divino-uman în scopul mântuirii oamenilor.G. cit. p. 245. 1-3. Sfântul Ioan Hrisostom Omilia I la II Corinteni. deoarece şi aceia L-au cunoscut pe Hristos. Prof. Omilia a II-a la Matei. pe apostoli şi înaintea lor pe profeţi. t. dar şi peste tot pământul56734. Comentariul la Psalmul 44. căci: „toţi cei care credem prin Apostoli ( fie 564 565 Sfântul Ioan Hrisostom. 437.56835 Dezvoltând analogia dintre Biserică şi trup Sf. P. fiindcă numai astfel s-a făcut unirea şi legătura precisă. Sfântul Ioan Hrisostom. cf. Arhid.poate să salveze pe cei păcătoşi”. cit. Ioan Gură de Aur în privinţa atributului Sfintei Bisericii: „şi astfel luând-o. 25. LXII. Constantin Voicu. chiar dacă s-au rupt de Biserică. căci dacă este a lui Dumnezeu trebuie să se unească şi una să fie nu numai în Corint.

Fiind extrase din opera sa atât de bogată aceste elemente ne oferă bazele reale ale unei eclesiologii atotcuprinzătoare. care are în vedere denumirile: fiinţa Bisericii. ibidem. care este de un interes excepţional. Tot aşa în concepţia Sf. p. aşa încât să cuprindă şi pe cei morţi.59. căci ele aveau diferite forme şi culori. Aşa după cum s-a văzut Sf. Ioan Hrisostom. chiar dacă unele în mod tangenţial. dar a trăit şi în mediul din Antiohia şi Constantinopol.57542 Făcând o altă interpretare din textul Evangheliei de al Matei „şi iată voi fi cu voi în toate zilele. op. continuând pe cea luptătoare: „Nu numai împreună cu cei de atunci (ucenici şi apostoli) a zis că va fi. Aşa se explică principiul unităţii în diversitate a Bisericii la marele Părinte antiohian. Ioan nu are un tratat anume de eclesiologie. adică partea triumfătoare. P. t. însă aproape întreaga sa operă cuprinde astfel de elemente. adică răspândită în tot pământul. ci şi cu toţi acei care după aceasta au crezut. unde s-au dezvoltat şi s-au cristalizat dogmele bisericeşti. aspectele acesteia şi însuşirile ei. Ioan este de părere că toţi creştinii. Pietrele care în accepţiunea lui Herma sunt credincioşii sunt luate din arealul divers.. fie trecut. Ioan Gură de Aur Biserica este în diversitate. . col. 57441 Explicând Epistola Sfântului Apostol Pavel către Efeseni. care vede în pietrele aduse din diferite zone geografice unitatea turnului. 437. fapt care a determinat pe marele dascăl al Bisericii să pună în faţa păstorilor săi adevărurile de credinţă mântuitoare în scopul ca aceştia să le cunoască şi să nu se depărteze de la ele.) una sunt chiar dacă unii dintre ei s-au rupt”. n. Sfântul Ioan Hrisostom Omilia a LXXXI. dar când au fost zidite în turn au primit o singură formă şi culoare. Sf. El nu numai că este un mare luminător al Bisericii. Veacul în care a trăit şi a scris Sf. 574 575 576 41 42 43 cf. Observăm în viziunea hrisostomică o înţelegere evidentă a localului în universal şi invers. fie indirect. la Evanghelia după Ioan. prin succesorii lor n.G. fie în viitor sunt un trup. până la sfârşitul veacului” înţelege universalitatea Bisericii în mod temporal. Într-un cuvânt putem afirma că trăsăturile de seamă ale eclesiologiei hrisostomice pot oferi în zilele noaste un model călăuzitor complet şi concret în acelaşi timp în căutarea unităţii creştine. 249. însă acest lucru nu înseamnă că sunt mai multe Bisericii. ci una singură în realitatea sa. cit. Doar nu era să rămână apostoli până la sfârşitul veacului”57643. Din toate aceste câteva repere putem distinge învăţătura despre Biserică a Sf. de pildă al Herma. pentru că ele coincid cu imaginea despre Biserică aşa cum ne-o prezintă Sfânta Scriptură. căci ea se regăsea şi în principiul eclesiologic al Părinţilor Apostolici.direct. Mitropolitul Ghenadie. adică acea unitate în diversitate a Bisericii. Ioan a fost unul destul de agitat prin proliferarea ereziilor. ci îmbunătăţită.. fie prezent. Aceasta nu este o idee nouă.

f. a urmat între 1872-1875 cursurile Facultăţii de filozofie. bursa de studii fiind asigurată de consistoriul diecezan din Caransebeş. 1995. Existenţa unei şcoli militare de tradiţie în oraşul de reşedinţă al Regimentului confiniar de graniţă nr. 190. Naţ. Constantin Popasu. cum ar fi dorit tatăl său. Constantin Brătescu. acesta îndeplinind şi funcţia de diriginte (director) al institutului. Antoniu Marchescu.PATRICIU DRĂGĂLINA Constantin Brătescu Din acelaşi trunchi viguros al familiei Drăgălina din satul Borlova. parohul de atunci al Borlovei. după cum a constatat dr. Lugoj. asemenea lui Ştefan Velovan.582 Au fost ani şcolari în care Patriciu Drăgălina ca şi alţi colegi ai săi preda săptămânal peste 25 de ore. p. doc. 13 româno-bănăţean. 44. 121.577 Primele clase la-a urmat la şcoala naţională din satul natal. Liviu Groza . aritmetica. prin intermediul episcopului Ioan Popasu care primise recomandări liniştitoare pentru viitorul profesor preparandial. p. la dorinţa tatălui său care l-ar fi dorit preot la Borlova. Colecţia registre parohiale de stare civilă. Pe parcursul anilor Patriciu Drăgălina a predat pedagogia. ci a crezut de cuviinţă să se pună în slujba semenilor de la catedră. Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Banat 1780-1918.583 Ca urmare a trecerii în România a profesorului Ştefan Velovan în toamna anului 1893. părăsind-o în iarna anului 1865. dar nici pe cea preoţească. devotat bisericii şi şcolii româneşti. Ibidem. 7. urmând a se specializa în geografie. 1970. 46 din 13/25 noiembrie 1894. Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană. geografia. Concomitent Patriciu Drăgălina. La mijlocul anului 1905 starea de sănătate a profesorului Patriciu Drăgălina s-a înrăutăţit. profesorul şi istoricul Patriciu Drăgălina nu a îmbrăţişat nici calea armelor. p. Grănicerii bănăţeni şi Comunitatea de Avere. locul de unde a putut să sădească în inimile viitorilor învăţători dragostea faţă de neam. Bucureşti. Victor Ţârcovnicu. Caraş-Severin. a primit dreptul de practică la institutul pedagogic din Gotha.580 Episcopul Ioan Popasu în ianuarie 1877 îşi arată mulţumirea pentru seriozitatea cu care cei doi studenţi caransebeşeni îşi desfăşurau studiile în institutul pedagogiei cu profesori de prestigiu european. an IX. 118 sc/1877.579 Între anii 1876-1878 a urmat cursurile Institutului geografic-cartografic din Gotha. nr. p. din cadrul universităţii din Viena. Caransebeş. Editura Didactică şi Pedagogică. 1941. în care îşi evocă anii de muncă 577 578 579 580 581 582 583 584 Arh. Pe fondul unei arteroscleroze.578 Studiile gimnaziale le-a urmat mai întâi la Lugoj. Timişoara. Era fiul preotului Ioan (Ianăş) Drăgălina şi al Videi născută Belciu şi s-a născut la 27 februarie 1849 în satul de la poalele Muntelui Mic. acesta solicită pensionarea printr-o cerere adresată Consistoriului diecezan. Oameni care au fost. conjugată cu dese ameţeli şi disfuncţii ale aparatului digestiv. „Foaia Diecezană”. 1/1831-1867. reg. mai ales în luptele cu asupritorii străini. . ca şi colegul său Ştefan Velovan. tocmai datorită valorii celor care asigurau pregătirea viitorilor învăţători. 54. doc. p. care în scurtă vreme se va bucura de un binemeritat renume. lui Patriciu Drăgălina i s-a încredinţat în luna noiembrie 1894 conducerea institutului584 pe care o va asigura în mod neîntrerupt până în anul 1908. 391. de trecutul său glorios. care l-a dat neamului românesc pe generalul-erou Ioan Drăgălina. Institutul pedagogic diecezan din Caransebeş şi-a început activitatea la 13 septembrie 1876. încât stipendiul anual individual de 50 florini581 pe care i l-a acordat pe această perioadă îi prefigura un profesor de înaltă calificare. departamentul istoric. istoria universală şi desenul. Editura Mitropoliei Banatului. Ediţia a II-a. iar o dată cu începutul anului şcolar 1878-1879 Patriciu Drăgălina şi-a început activitatea de profesor la această instituţie de învăţământ. sc/1877. Oficiul parohial Borlova. Primind o bursă acordată de Fundaţia Emanuil Gojdu. 1995. îl determină să urmeze cursurile acesteia timp de 2 ani şi 3 luni. 117. Arhiva Episcopiei Caransebeşului. apoi la Timişoara unde a absolvit liceul. apoi la şcoala capitală din Caransebeş.

în cadrul institutului pedagogic, numărul mare de ore pe care le ţinea săptămânal, compunerea unor manuale didactice, „căci luptându-se pe-atunci cu greutăţile începutului, nu exista carte românească, nici manuscripte corespunzătoriu pentru tinerime“. Nu uită să amintească şi de anumite, împrejurări actuale,585 care nu permiteau desfăşurarea unei munci liniştite, referire voalată la tensiunile existente în institutul teologic-pedagogic între gruparea naţionalistă şi cea încurajată permanent de Constantin Bundia.586 Pensionarea i-a fost aprobată abia în luna martie 1908 în urma unei noi cereri, tot pe motive medicale, stabilindu-i-se o pensie diminuată cu 254 din cauza lipsei de fonduri.587 Motivele pensionării nu au fost numai de ordin medical, ci şi de ordin politic la intervenţia ministrului Apponyi. Este anul în care vor părăsi institutul şi alte cadre didactice precum Iosif Bălan, dr. Petru Barbu şi dr. George Dragomir, în condiţiile în care Episcopia Caransebeşului era ameninţată cu pierderea ajutorului de la stat, dacă acestea mai urmau să profeseze. Conducerea Institutului pedagogic diecezan va fi încredinţată la 7 mai 1908 dr. Iosif Iuliu Olariu care va coordona în continuare şi activitatea de la institutul teologic.588 Între anii 1907-1910 a condus internatul Comunităţii de Avere din Caransebeş, cu o capacitate de 120 de locuri pentru elevii care urmau gimnaziul de stat din Caransebeş, cu limba de predare maghiară. Despre rolul său în conducerea internatului, reputatul istoric dr. Antoniu Marchescu spune următoarele: „Toţi fiii de ţărani români din fosta graniţă militară, trimişi la liceul unguresc, erau încredinţaţi supravegherii lui spre a nu-şi uita legea şi limba strămoşească. S-a achitat cu prisosinţă de această grea sarcină a conştiinţei de român, într-o vreme atât de neprielnică. Foştii elevi din internat, alături de pleiada învăţătorilor români, care s-au hrănit din belşugul sufletului său românesc îşi aduc aminte cu adâncă recunoştinţă de el“.589 Începând cu 25 noiembrie 1910 a condus, în calitate de preşedinte Comunitatea de Avere, fiind un demn continuator al generalului Traian Doda, numele său legându-se de donaţiile făcute de această instituţie pentru construirea gimnaziului de stat din Caransebeş, ajutorarea sinistraţilor în urma inundaţiilor din 1910, pentru proiectarea căii ferate Iablaniţa-Bozovici şi pentru ridicarea statuii reginei Elisabeta în Caransebeş.590 S-a stins din viaţă la 1/14 decembrie 1917 după o grea suferinţă. Foaia Diecezană, posibil prin pana dr. Cornel Cornean, care l-a cunoscut destul de bine, îl prezintă astfel: „ … fiul vechii graniţi, istoriograful ei, profesorul erudit, fruntaşul ştiinţei, reprezentantul vrednic al poporului şi bisericii sale în toate corporaţiunile mai importante …“.591 Nu sunt cuvinte de laudă, ci constatarea firească a trudei şi dăruirii unui om care a folosit toate căile spre înaintarea neamului său. Desfăşurată pe parcursul a 32 de ani, activitatea didactică a lui Patriciu Drăgălina a fost mult apreciată atât de foştii săi elevi cât şi de admiratori şi cunoscuţi. Învăţătorul şi folcloristul George Cătană îl caracteriza astfel în anul 1939: „… un profesor foarte bun şi învăţat. Ne propunea: geografia, istoria, aritmetica, desemniul şi gimnastica. Când ne propunea mai ales istoria, îl ascultam cu gurile căscate şi cu răsuflarea oprită. Despre istoria românilor aşa pe larg cum ni se explica acum, noi nu mai auzisem şi ne simţeam mândrii că suntem urmaşii unui astfel de popor viteaz“.592 Preotul Coriolan Buracu, într-un articol publicat în anul 1935, dedicat lui Patriciu Drăgălina, îl prezintă astfel: „Ca profesor a fost un excelent pedagog, ştiind să dea educaţie românească şi pedagogică aleasă învăţătorilor care şi azi îl pomenesc cu evlavie“.593 Activitatea de la catedră a fost completată cu cea pusă în slujba perfecţionării învăţătorilor care se adunau anual cu ocazia conferinţelor învăţătoreşti. A redactat două instrucţiuni metodice, prima în 1881 pentru predarea geografiei publicată cu îmbunătăţiri în 1895 sub titlul „Metodica specială pentru geografie în şcoala poporală“ şi alta în 1887 pentru predarea istoriei intitulată „Exerciţii practice din istoria universală pentru conferinţele 585 586 587 588 589 590 591 592 593
Arhiva Episcopiei Caransebeşului, doc. IV – 249/1905. Dr. Petru Barbu, Novi homines Caransebesiensis, Caransebeş, 1906, Tiparul tipografiei diecezane. Arhiva Episcopiei Caransebeşului, doc. IV – 249/1905. Ibidem. Antoniu Marchescu, op.cit., p. 391. „Foaia Diecezană”, an XXXII, nr. 50 din 23 decembrie 1917, p. 1. Idem. George Cătană, Amintiri din trecutele vremi, în „Învăţătorul bănăţean”, Lugoj, an III, nr. 7-10 (septembrie-decembrie) 1939, p. 191. Coriolan Buracu, Oameni de seamă din graniţă, în „Tribuna Graniţei” (Caransebeş), an II, nr. 1 din 24 ianuarie 1935, p. 3.

învăţătoreşti din dieceza Caransebeşului“. Studiindu-le cu multă atenţie profesorul şi cercetătorul Victor Târcovnicu le considera: „cele dintâi metodici speciale din literatura pedagogică românească“, „punând la îndemâna învăţătorilor cele mai înaintate idei metodice ale vremii“.594 Tot în anul 1881 profesorul Patriciu Drăgălina îşi pune semnătura pe un apel iniţiat de generalul Traian Doda şi adresat comunelor din fosta graniţă militară bănăţeană pentru a contribui cu fonduri băneşti în vederea construirii unui gimnaziu superior românesc în Caransebeş. Printre semnatarii apelului au fost şi Mihai cavaler de Iacobici, Filaret Musta, Ioan Bartolomei, Iuon Ionaşiu, George Băiaş ş.a.595 Din dorinţa de a ridica învăţământul primar confesional românesc la nivelul şi pretenţiile sfârşitului de secol XIX, episcopul Ioan Popasu a ordonat elaborarea unui plan de învăţământ care trebuia să armonizeze planul de învăţământ deja aplicat în şcolile primare româneşti, structurate pe 6 ani cu legislaţia şcolară din domeniu, îndeosebi cu legea XXXVIII din 1868 şi respectiv legea XVIII din 1879 introduse în regatul Ungariei. Elaborarea a fost încredinţată profesorilor Ştefan Velovan, Patriciu Drăgălina şi Vasile Goldiş, pietre de rezistenţă ale Institutului pedagogic diecezan din Caransebeş,596 care l-au redactat în anul 1886. În strânsă legătură cu geografia şi ştiinţele naturale, Patriciu Drăgălina va publica în anul 1886 articolul „Fenomenele vulcanismului“.597 A publicat în anul 1892 un valoros manual de Geografie universală pentru elevi institutelor pedagogice şi şcolilor secundare. Gândit ca un prim volum de geografie fizică profesorul caransebeşan prezintă continentele Australia, America, Africa şi Asia. Un recenzor al acestui manual aprecia stilul utilizat de Patriciu Drăgălina ca şi alte calităţi: „Aranjarea potrivită a materiei de învăţământ, descrierea vie a formelor plastice şi înrâurirea acestora asupra moravurilor şi caracterului diferitelor popoare, nu mai puţin şi momentele istorice întreţăsute, aş putea zice, cu multă dibăcie captivează sufletul cititorului şi produc deosebit interes pentru studiul acestui obiect, Recomandăm această carte didactică atenţiunei celor competenţi şi sprijinul cărturarilor noştri“.598 În anul 1883, cu ocazia adunării generale a Reuniunii învăţătorilor de la şcolile confesionale române din dieceza Caransebeşului, desfăşurată la Caransebeş în zilele de 31 iulie şi 1 august, Patriciu Drăgălina s-a înscris ca membru al acesteia,599 prezenţa sa fiind înregistrată la multe alte adunări şi activităţi ale reuniunii. În anii 19001901 profesorul caransebeşan a fost ales de învăţătorii confesionali preşedinte al reuniunii,600 renunţând mai apoi la această onorată poziţie datorită preocupărilor ştiinţifice în domeniul istoriei Banatului de Severin şi timpului dedicat conducerii institutului pedagogic. Conferinţele învăţătoreşti introduse pe raza eparhiei Caransebeşului de episcopul Ioan Popasu în anul 1866, care au contribuit la pregătirea metodică şi profesională a învăţătorilor percurgeau anual mai multe etape: elaborarea instrucţiunilor metodice, pregătirea specială a comisarilor şcolari împuterniciţi cu conducerea conferinţelor şi desfăşurarea conferinţelor. Se acordă o atenţie deosebită pregătirii comisarilor şcolari care era încredinţată unora dintre cei mai distinşi profesori de la institutul pedagogic diecezan. În anul 1888 Patriciu Drăgălina, cu competenţa-i recunoscută a asigurat timp de trei zile pregătirea comisarilor şcolari pentru conferinţele învăţătoreşti programate pentru 9-12 august.601 Analizând peste ani importanţa conferinţelor George Cătană arata: „Ni se propunea metodele diferitelor obiecte de învăţământ şi lecţiuni practice întocmite de însuşi episcopul Ioan Popasu, de protosinghelul de pe atunci Filaret Musta şi asesorul consistorial Ioan Ionaş, precum şi de profesorii Ştefan Velovan şi Patriciu 594 595 596 597 598 599 600 601
Victor Târcovnicu, Contribuţii la istoria învăţământului primar românesc din Banat (1780-1908), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 222 şi 241. Arh. Naţ. Caraş-Severin, Colecţia documente şi manuscrise, dosar nr. 166, p. 1-3. Constantin Brătescu, Ştefan Velovan. Pedagog şi filozof român, Editura Ionescu, Caransebeş, 2000, p. 16. „Foaia Diecezană”, an I, nr. 14 şi 16 din aprilie 1886. „ Luminătoriul” (Timişoara), an XIII, nr. 65 din 5/17 septembrie 1892, p. 3

Protocolul adunării generale a XIII-a a reuniunei învăţătorilor români de la şcoalele confesionale române gr. ort. din dieceza Caransebeşului …, Reşiţa-Montană, Tipografia Simeon Pocrean, 1884, p. 11. Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană, p. 101. „Foaia diecezană”, an III, nr. 31 din 7/19 august, 1888, p. 6.

Drăgălina“.602 Antrenat în munca de cercetare asupra trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat al înaintaşilor noştri, Patriciu Drăgălina va valorifica o parte din studiile sale prin intermediul conferinţelor învăţătoreşti sau adunărilor generale ale reuniunii învăţătorilor. Un asemenea studiu s-a intitulat „Datinile şi moravurile popoarelor Daciei preromane şi colonizarea ei“, pentru a cărui întocmire a utilizat lucrarea istoricului Grigore Tocilescu „Dacia nainte de romani“. Dedicat celor care predau noţiuni de istorie în învăţământul primar românesc, Patriciu Drăgălina a atras atenţia asupra continuităţii elementului daco-roman pe aceste meleaguri, într-un moment când în câteva centre culturale din centrul şi apusul Europei se vehiculau ideile rosslesiene. El a accentuat şi ideea de libertate: „Dacul iubea libertatea mai presus de orice lucru din lume; din această cauză el nu sta mult la îndoială când era vorba să aleagă între moarte şi robie“603, iar în alte locuri readuce în discuţie apărarea limbii şi teritoriului românesc: „Călcaţi de goţi, huni, gepizi, avari, bulgari, turci şi tătari trebuiră străbunii noştri să lupte neîncetat pentru limbă şi ţară, cari tezaure preţioase ni se lăsară nouă urmaşilor lor drept moştenire“.604 Profesorul format să creeze el tinere conştiinţe care trebuiau să apere limba, tradiţiile, obiceiurile şi chiar compactitatea teritoriului locuit de români, dar mai ales luptătorul naţional şi istoricul care deja era Patriciu Drăgălina, în finalul studiului amintit atacă indirect tendinţele făţişe de maghiarizare începute mai timid în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi continuate de ministrul Trefort în anul 1879, arătând că naţiunea română este conştientă de rolul său între celelalte care o înconjurau: „O naţiune care a putut să-şi conserve timp de 18 secole limba sa naţională şi ţeara sa nu poate mai mult să piară. E a va înflori şi va prospera“.605 Prefigurând opera sa de căpătâi „Din istoria Banatului Severin“, Patriciu Drăgălina a pregătit şi prezentat învăţătorilor din dieceza Caransebeşului întruniţi la Orşova în iulie 1885 cu prilejul adunării generale a Reuniunii învăţătorilor dizertaţia „Peştera lui Marvaţ“, o filă din istoria zbuciumată a românilor bănăţeni.606 Lucrarea de căpătâi a lui Patriciu Drăgălina, care îl înscrie printre istoricii de seamă ai Banatului este „Din istoria Banatului Severin“, trei volume, publicate în anii 1899, 1900 şi 1902 în colecţia Biblioteca noastră a profesorului Enea Hodoş, care apare la Caransebeş cu sprijinul tipografiei diecezane. Lucrarea a atras atenţia imediat după apariţie cărturarului Vicenţiu Babeş, un bun cunoscător al fenomenului istoriografic românesc de dincoace de munţi de la sfârşitul secolului al XIX-lea. La 17 septembrie 1899 îl informa pe Alexandru Mocioni despre acest eveniment de seamă din viaţa ştiinţifică a Caransebeşului, adăugând că acea primă parte „cuprinde unele noi descoperiri … şi că merită a fi sprijinită cu 20-25 florini. Sunt gata a le comanda dacă vă învoiţi“.607 Babeş va trimite istoricului caransebeşan suma de 20 florini prin profesorul Enea Hodoş ca preţ pentru cinci exemplare solicitate, iar Patriciu Drăgălina îi va mulţumi lui Vicenţiu Babeş la 13 noiembrie 1899 inclusiv pentru observaţiile de ordin critic la adresa cărţii, angajându-se „a ţinea cont de vederile exprimate în epistola adresată lui Hodoş şi a mai îndrepta, ici-cole, unele lucruri, care după studiile şi experienţele mele posterioare apariţiei părţii I, reclamă o în dreptare“. Rugându-l să-i fie îndrumător în demersul său ştiinţific, Patriciu Drăgălina făcea trimitere şi la puţinătatea izvoarelor directe avute la îndemână: „Repet că n-am destule izvoare la îndemână, pentru ca să scoatem la iveală adevărul falsificat cu rafinarie rară din partea contrariilor noştri“.608 Despre această carte, încă foarte utilă celor care se apleacă asupra istoriei Banatului, şi-au expus părerile şi alte personalităţi. Istoricul şi juristul dr. Antonie Marchescu aprecia că această monografie este „un izvor nesecat de documente coordonate şi preluate cu atâta competenţă, încât ea a servit şi va servi ca cel mai preţios ghid pentru cei care doresc să cunoască istoria Banatului“.609 La rândul său preotul Coriolan I. Buracu consideră că această carte „a rămas până azi – şi va rămâne încă pe multă vreme – cea mai bună istorie a regiunii noastre, pentru realizarea căreia a muncit mult şi a adus jertfe destul de grele“. Tot el accentuează faptul că Patriciu Drăgălina, prin tratarea 602 603 604 605 606 607 608 609
George Cătană, studiul cit., p. 192. „Foaia Diecezană”, an I, nr. 2 din 12/24 ianuarie 1886, p. 6. Ibidem, nr. 4 din 26 ianuarie/7 februarie 1886, p. 5. Idem. „Foaia Diecezană”, an I, nr. 8/1886. Corespondenţa lui Vicenţiu Babeş, vol. II (Scrisori trimise), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 93. Ibidem, vol. I, (Scrisori primite), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 111. Antoniu Marchescu, op. cit., p. 391-392.

evenimentelor istorice „avu curajul să spulbere calomniile, să scoată la iveală dovezi noi cultivând sentimentul de mândrie naţională“.610 Asupra acestei opere s-a aplecat şi istoricul Nicolae Bocşan care îl consideră pe Patriciu Drăgălina: „Istoric al evenimentului. Remarcabil pentru ideea de sinteză a istoriei Banatului“, aducându-i şi unele reproşuri deoarece a apelat prea puţin la izvoarele documentare şi nu a controlat critic informaţia.611 După publicarea acestei opere istorice de interes major, din care nu a fost tipărit volumul IV pe care îl dedicase Regimentului de graniţă nr. 13 româno-bănăţean din Caransebeş, poate şi datorită sarcinilor didactice şi a activităţii pe care o desfăşura de ani buni în conducerea Comunităţii de Avere, Patriciu Drăgălina apare doar sporadic în presă cu articole şi studii de interes istoric, cele mai multe publicate în Calendarul românului care apărea la Caransebeş, coordonat fiind de Iosif Traian Badescu. Reţinem câteva titluri: „Din timpurile apuse“ (Calendarul românului pe anul 1906) cu informaţii privitoare la ultima vizită a lui Iosif al II-lea în Banat, luptele cu turcii şi rolul generalului Papila în organizarea militară a Banatului, „Câteva momente din suferinţele înaintaşilor noştri“ (Calendarul românului pe anul 1910) şi „Băile Herculane“ în Calendarul românului pe anul 1911.612 Vestitul învăţător caransebeşan Pavel Jumanca în memoriile sale redă cu minuţiozitate şi talent principalele evenimente din perioada când a fost elev al institutului pedagogic diecezan şi creionează portretele principalilor profesori care i-au influenţat cariera. Despre Patriciu Drăgălina relatează: „Om serios, puţin comunicativ, urâcios chiar, bun la suflet şi milos cu cei ajunşi la necazuri“.613 Afirmaţia că era bun la suflet şi milos se adevereşte. Având în vedere că la cele două institute diecezane din Caransebeş, dar mai ales la cel pedagogic, se înscriau elevi proveniţi din familii modeste, care adeseori nu puteau acoperi cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere la diverşi chiriaşi din oraş, Patriciu Drăgălina va redacta şi tipări în anul 1899 împreună cu profesorul şi folcloristul Enea Hodoş Regulamentul fondului pentru ajutorarea tinerimii studioase de la Institutul teologic şi pedagogic diecezan român gr. or. din Caransebeş, scurtat „Ioan Popasu“, fond de ajutorare.614 Un an mai târziu Patriciu Drăgălina era preşedintele acestui fond,615 care se îmbogăţea prin donaţii şi în urma unor serbări cu caracter caritabil. În cadrul mişcării culturale naţionale din Caransebeş Patriciu Drăgălina a jucat un rol important încă de la întoarcerea sa de la studii din Germania. În toamna anului 1878 făcea parte din conducerea Societăţii române de cântări şi muzică constituită legal în 1877, alăturându-se lui Ştefan Velovan, Ioan Bartolomei, Aron Damaschin ş.a. În acelaşi an îl va sprijini pe Ştefan Velovan să instruiască dansul de societate Romana.616 Spectacolul care includea şi acest dans a avut loc la 31 decembrie 1878, revista Familia publicând o ştire despre aportul celor doi profesori la realizarea acestuia.617 În luna martie 1879 aceeaşi prestigioasă revistă condusă de Iosif Vulcan publică un articol intitulat „Dorinţe din Caransebeş“, pe care îl atribuim lui Patriciu Drăgălina.618∗ Autorul avansează câteva idei relativ la înaintarea culturală a poporului român prin studierea muzicii de către elevii institutelor pedagogice-teologice, viitorii învăţători şi preoţi putând după absolvire să conducă coruri, să dea spectacole ale căror venituri să fie destinate susţinerii materiale a şcolilor confesionale. Cerea cu insistenţă înfiinţarea unei biblioteci specializate pentru viitorii învăţători şi predarea agronomiei în aceste institute.619 Această intervenţie a tânărului profesor Patriciu Drăgălina ne dovedeşte înţelegerea superioară a celui care privea satul românesc bănăţean ca loc de întâlnire benefic între muncă şi muzică, între cultivarea cântecelor cu mesaj naţional şi aplicarea unor metode noi în apicultură prin intermediul învăţătorilor, cărora le fixa un rol dinamizator în mediul rural. 610 611 612 613 614 615 616 617 618 619
Coriolan Buracu, art. cit., p. 3. Enciclopedia istoriografiei româneşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 131. Apud Petru Călin, Tiparul românesc diecezan din Caransebeş, 1885-1918 (vol. I), Editura Banatica, Reşiţa, 1996, p. 119. Arh. Naţ. Caraş-Severin, fondul personal Pavel Jumanca, dosar 1, f. 842. Petru Călin, op. cit., p. 66. „Foaia Diecezană”, an XV, nr. 4 din 23 ianuarie c. v. 1900, p. 5. Arh. Naţ. Caraş-Severin, fond Societatea română de cântări şi muzică din Caransebeş, dosar 7, f. 3-6, 8-9. „Familia”, an XV, nr. 2 din 7/19 ianuarie 1879, p. 13.

Era semnat D. Pr.

„Familia”, an XV, nr. 14 din 22 februarie/6 martie 1879, p. 95-96.

La această adunare desfăşurată la sfârşitul lunii august caransebeşenii au fost bine reprezentaţi prin episcopul Nicolae Popea. Popovici. 1. spectacolele şi şedinţele publice ale Societăţii române de cântări şi muzică. Renumele profesorului Patriciu Drăgălina. p. În anul 1896 ASTRA. Alături de oaspeţi în casa profesorului Patriciu Drăgălina s-au aflat şi alţi intelectuali caransebeşeni în frunte cu Filaret Musta. locul celor mai arzătoare dezbateri în plan bisericesc. La 3/16 ianuarie 1902 la Caransebeş au concertat Gheorghe Dima şi soţia. unele destinate ca premii pentru elevi. „Dreptatea” (Timişoara). 3. S-a aflat ani mulţi în comitetul de conducere al Societăţii române de cântări şi muzică alături de alţi intelectuali de marcă ai locului precum Petru Barbu. p. nr.Spiritul cultural existent în Caransebeş şi întreţinut de societăţile culturale româneşti ca şi de cele două institute diecezane nu-i permitea profesorului Patriciu Drăgălina să stea deoparte. începută după anul 1895. desfăşurat la Sibiu sub conducerea lui Miron Romanu. Ioan Marcu. Hanxerive. nr. Patriciu Drăgălina se alătura marilor evenimente culturale ale provinciei. Patriciu Drăgălina şi-a asumat sarcina inventarierii. 1 din 6 ianuarie c. Ea dorea ca prin unitatea şi solidaritatea culturală să se ajungă la unitatea naţională. Constantin Brătescu. şcolar şi episcopesc. poate din proprie iniţiativă biblioteca institutului. Ştefan Velovan ş. Petru Barbu şi Andrei Ghidiu.625 În practica vremii. la institutele diecezane activitatea de bibliotecar era benevolă şi practicată de profesori precum caransebeşenii Patriciu Drăgălina şi Enea Hodoş. l-a aşezat între acei intelectuali pe care consistoriul diecezan îl dorea în componenţa sinodului eparhial.626 nume de rezonanţă în cultura şi mişcarea naţională din Banatul acelor ani.a.621 De-a lungul anilor a legat strânse prietenii cu oameni de cultură şi artă. apoi D. care în primii ani dispunea de puţine cărţi. Aceştia au fost întâmpinaţi la gară de Patriciu Drăgălina şi Antoniu Sequens. 185 din 22 august/3 septembrie 1896. 5. Patriciu Drăgălina informând consistoriul diecezan despre înregistrarea cărţii „Memoriul despre starea Moldovei la 1787“ de D. iar o cercetare a presei şi documentelor vremii confirmă prezenţa sa la concertele. deoarece rosturile ASTREI erau mult mai mari.622 În calitatea sa de director (diriginte) al Institutului pedagogic diecezan între anii 1893-1908 Patriciu Drăgălina a gestionat. 41 din 9/21 octombrie 1888. Ibidem. Filaret Musta.624 În anul 1902 Academia Română a donat institutului pedagogic mai multe volume. Ion Nedelcu. Ilie Curescu. şi-a ţinut pentru prima dată adunarea generală în afara graniţelor istorice transilvane. Editura Marineasa. nr. an XVII. an IX. 22 din 29 mai /10 iunie 1888. au fost inventariate tot de Patriciu Drăgălina. George Popovici. unde şi-a dovedit calităţile de profesor şi metodist. În momentul în care numărul acestora a impus inventarierea cărţilor şi publicaţiilor. şi datorită constrângerilor financiare. cea mai importantă asociaţie culturală din Transilvania. nr. Alegătorii din cercul electoral Teregova l-a ales în anul 1888 drept deputat mirean cu un mandat de 3 ani. 46. 42. Delegaţia Episcopiei Caransebeşului condusă de venerabilul episcop Ioan Popasu a mai cuprins şi pe dr. familia Drăgălina avându-i oaspeţi la cină. Timişoara. Patriciu Drăgălina. an II. recunoscându-se cu uşurinţă scrisul acestuia pe primele file ale registrului. Constantin Rădulescu şi Titu Haţeg. dar şi pentru biblioteca institutului. an III. Idem. 52 din 25 decembrie 1894/6 ianuarie 1895. „Foaia Diecezană”. 2004. Iosif Bălan ş. 1902. Mihail Popovici. Ştefan Velovan. Ioan Bartolomei. dovedindu-se pe parcursul existenţei sale şi un preţuitor al muzicii. .623 În urma donaţiei de carte făcută de surorile generalului Traian Doda printr-un act din 1 iulie 1896. Andrei Ghidiu. Cartea şi biblioteca în spaţiul cultural bănăţean la Marea Unire. „Foaia Diecezană”. A fost o manifestare culturală cu ecou în întreg spaţiul locuit de români. p. cele 365 de titluri care proveneau din biblioteca marelui român mort cu un an înainte. În acelaşi an a participat la lucrările congresului naţional bisericesc din Transilvania. iar sinodul eparhial întrunit la 5/17 mai 1888 l-a ales în senatul şcolar alături de Iuon Ionaşiu.620 Împletind munca la catedră cu angajarea în luptele naţionale şi în mişcarea culturală a românilor din Banat. la Lugoj. făurit încă din primii ani de activitate la catedră.v. Ibidem.627 620 621 622 623 624 625 626 627 „Foaia Diecezană”. Societăţii de lectură „Ioan Popasu“ şi ale Casinei române.a. nr. p. dr. p.

dar şi ca membru al scaunului orfanal. . Gheorghe Dobrin. p. Petru Barbu. dr. p.631 Din documentele create de Primăria oraşului Caransebeş reies animozităţile de ordin politic dintre acesta şi Constantin Burdia. încercând să apere acele valori de ordin economic. reg. în sensul compromiterii celui care a făurit şi condus cea mai influentă întreprindere economică din Banatul grăniceresc. când reprezentanţa orăşenească. Nicolae Ionescu şi dr. Astfel în anul 1901.La începutul lunii aprilie 1889 s-a aflat printre cei 55 de deputaţi sinodali care l-au ales pe Nicolae Popea episcop al Caransebeşului. Instituţia economică cea mai importantă din oraşul Caransebeş în perioada 1873-1919 a fost Comunitatea de Avere a fostului Regiment de graniţă nr. Andrei Ghidiu. 57-60. Patriciu Drăgălina a promovat la începutul secolului al XX-lea. l-a ales pe Constantin Burdia primar al oraşului. nr. 13 din 26 martie/7 aprilie 1889. 1-2. În anul 1886 profesorul Drăgălina era membru supleant al comitetului de conducere al Comunităţii de Avere. fond Primăria oraşului Caransebeş. care provenea dintr-o familie mult respectată în satele din apropierea Caransebeşului. social şi cultural implementate de Traian Doda între anii 1879-1888. an IV.. Caraş-Severin. an IV.636 Cu ocazia adunării generale din 10/22 martie 1898 desfăşurată în prezenţa comisarului guvernamental E. Traian Doda este apărat în 1889 prin intermediul Foii diecezane de Patriciu Drăgălina.632 Un fapt asemănător s-a petrecut la 16 mai 1908 când s-a expus portretul deputatului dietal Constantin Burdia în sala de şedinţe. Jakabffy s-a ales o nouă conducere a Comunităţii de Avere. 7 din 14 februarie c. Spre exemplu. Comunitatea de Avere (Teză de doctorat). nr. profesorul şi istoricul Patriciu Drăgălina a refuzat să participe633 şi ca protest pentru anchetele disciplinare pornite împotriva sa şi a altor profesori la insistenţele lui Burdia şi Iosif Siegescu. ∗ O legislatură dura 6 ani Arh. Ovidiu Roşu. majoritatea pro-burdistă datorită sistemului de alegere pe baza criteriului cenzitar. 61. p. Idem. În acelaşi an. p. cit. p. drept trecut în sarcina comisarului guvernamental. 12. Naţ. o măsură salutară: acordarea de burse pentru cei proveniţi din fosta graniţă militară. 22 din 4/16 iunie 1889. Demn de remarcat este faptul că în anul 1910 era membru al consistoriului plenar al Episcopiei Caransebeşului în calitate de asesor. Valeriu Branişte. Patriciu Drăgălina a fost desemnat în consiliile: economică sanitară şi a fondului de pensie. Ovidiu Roşu. Acuzat de conducerea dictatorială. alături de dr. 2008. o impresionantă galerie de personalităţi bănăţene. dr. p. Ibidem. 446/1908. în anul 1906 elevi ai institutului pedagogic diecezan au primit ca bursă suma de 1000 coroane.637 Din această dată şi până când va trece la cele veşnice profesorul caransebeşan s-a aflat în permanenţă în conducerea acestei instituţii. ca urmare a trecerii în nefiinţă a episcopului restaurator Ioan Popasu. în care Ilie Orzescu a fost desemnat preşedinte. din funcţia de vicepreşedinte a Comunităţii de Avere. la 13 628 629 630 631 632 633 634 635 636 637 Ibidem. Pentru ca această instituţie să funcţioneze bine în favorul populaţiei grănicereşti de pe raza celor 99 de localităţi care o compuneau au fost atraşi în organismele de conducere ale acesteia foşti ofiţeri în armata austro-ungară sau chiar profesori precum era Patriciu Drăgălina. La 9 decembrie 1901. Iosif Traian Bădescu. 315/1901. 13 româno-bănăţean. 1910. lucr. creată prin efortul adeseori supraomenesc al generalului Traian Doda. 6. 61. nr. an XXV.v. „Foaia Diecezană”.628 O asemenea demnitate bisericească i-a fost atribuită şi în celelalte legislaturi până spre sfârşitul vieţii. Ibidem. Ibidem. Ştefan Petrovici – juristul (fiscalul) consistorial. reg. 4. Cunoscând multele greutăţi cu care se confruntau elevii pedagogi şi teologi provenind din lumea satului pentru aşi termina studiile. an în care pentru prima dată s-au acordat burse şi studenţilor teologi care studiau la Caransebeş. iar Patriciu Drăgălina – vicepreşedinte. 60. p. cum ocazia adunării generale din 31 aprilie 1886 a cerut să se intervină la Ministrul de Interne din Budapesta ca să i se acorde comitetului de conducere dreptul de a verifica membrii aleşi. p.629 Caransebeşenii l-au ales pe parcursul mai multor legislaturi630∗ în reprezentanţa orăşenească din partea celor care împărtăşeau idealurile Partidului Naţional Român.634 Înţelegând manevrele prin care guvernul maghiar dorea să-şi asigure controlul absolut asupra Comunităţii de Avere. Patricium Drăgălina nu a participat la vot. dr. dr.635 Îmbolnăvirea generalului Traian Doda şi predarea prerogativelor sale a fost speculată de unii.

În plan politic Patriciu Drăgălina. teologi etc. Pentru un adevăr netăgăduit este acuzat de agitator şi propagator de ură. stârnind mânia autorităţilor care au trecut la percheziţionarea locuinţelor unor profesori. diferenţiate valoric pentru studenţii la facultăţile de teologie. 371. vărul său. ales fiind Mihail Popovici. Sibiu. Idem. Vasiloe Netea. . pentru studenţi în pedagogie.639 când s-a retras obosit şi foarte bolnav după 31 de ani de muncă în slujba familiilor grănicereşti.643 Cu acelaşi prilej generalul Traian Doda a acuzat autorităţile pentru introducerea limbii maghiare ca obiect de studiu obligatoriu în învăţământul primar. a dat dovadă de multă consecvenţă. dr. cit. Ioan Munteanu. Ştefan Velovan. Petru Barbu ş. Arh. pentru un intelectual român foarte atent la evoluţia tinerei naţiuni române. 106-107. p. apoi pentru elevi gimnaziali. op. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 46. Atunci Patriciu Drăgălina era secretarul comitetului electoral român din Caransebeş. justificând gestul său care a fost interpretat ca un act instigator. El zice: am 638 639 640 641 642 643 644 645 Ibidem. Este cunoscut faptul că renumita societate „Carpaţi“ din Bucureşti a tipărit şi difuzat în luna august a acelui an o proclamaţie prin care adresa un înflăcărat îndemn către românii transilvăneni şi bănăţeni pentru a rezista opresiunii declanşate de statul maghiar.640 În anul 1885.. generalul are să meargă la puşcărie pentru un adevăr care l-a spus ca cetăţean local Dietei şi ţării întregi. 1994.noiembrie s-a hotărât acordarea unui număr de 76 de burse. profesorul Patriciu Drăgălina s-a aflat printre cei mai aprigi apărători ai ţinutei transparente a generalului. care vedeau în protestul lui Doda demersul unei întregi naţiuni dornice să fie ascultată şi respectată în proporţie cu numărul fiilor săi şi cu îndreptăţitele sale aspiraţii. p. dr. ale căror interese a înţeles să le apere. Mişcarea naţională din Banat. pe care l-a venerat. dosar 6. care pot la tot cazul să suprime procesul. 85-86. dar şi cea a arhitectului Adrian Diaconu. Proclamaţia a ajuns şi la Caransebeş şi a fost afişată la începutul lunii octombrie chiar pe poarta tribunalului regesc. Biserica strămoşească ….644 Refuzul generalului Traian Doda de a participa la lucrările dietei. însufleţind alegătorii care l-au votat pe Doda.642 În timpul companiei electorale din 1887. cea mai sălbatică înverşunare încât suntem aproape a ieşi din ţâţâni. Andrei Ghidiu. vârstă a optimismului robust. Bucureşti. Antoniu Marchescu. a fost anchetat sub acuzaţia că deţinea „proclamaţiuni iredentiste“. p. ca şi scrisoarea de justificare către alegătorii săi din 12 octombrie 1887. Timişoara. 194. acesta adoptând o atitudine similară lui Doda.. din care mai făceau parte şi alţi caransebeşeni precum Iosif Seracin. op. Am stăruit de bătrânul să se adreseze către amicii săi de la Curte.641 La 6 octombrie 1885 au fost percheziţionate locuinţele profesorilor Patriciu Drăgălina şi Niki Popovici. Patriciu Drăgălina în urma percheziţiei. care coordona lucrările la clădirile unde urma să fie instalată tipografia diecezană. fond Comitetul Naţional Român. cit. când generalul Traian Doda a fost ales deputat dietal. au inflamat atmosfera politică nu numai la Caransebeş ci şi în celelalte centre politice româneşti de la vest de Carpaţi. 392. pedagogi. El a fost acela care la 20 iunie 1887 a rostit cuvântul de salut. acuzându-i pe mulţi politicieni de parvenitism şi îmbogăţire sub masca patriotismului. Patriciu Drăgălina îi făcea cunoscute lui Ioan Drăgălina. Spre unitatea statală a poporului român. care înfierează atitudinea antiromânească a guvernanţilor. dar el nu voieşte să o facă. Bucureşti. A fost unul dintre apropiaţii generalului Traian Doda. acum ofiţer în armata română. Primarul oraşului. Naţ. f. Iuon Ionaşiu.638 A condus Comunitatea de Avere din Caransebeş în două rânduri: între 16 august – 30 septembrie 1904 şi în urma alegerii între 15 noiembrie 1910 – 25 octombrie 1917. Ioan Bartolomei. Documentele timpului ni-l semnalează ca om politic începând cu anul 1884. p.a. profesorul Patriciu Drăgălina avea 36 de ani. protopopul Orşovei. Constantin Brătescu. p. când cu ocazia alegerilor dietale din 16 iunie generalul Traian Doda a fost ales deputat. 362-372. şi membru al Partidului Naţional Român. Iosif Traian Bădescu. motivat printr-o scrisoare din 10 octombrie 1887. poziţia generalului Doda faţă de procesul de presă pornit împotriva sa de autorităţile statului maghiar şi sfaturile împărtăşite acestuia: „Asupra noastră au făcut procesul de presă intentat contra lui Doda. refuzând să participe la lucrările dietei. Ioan Nemoianu informa autorităţile comitatense din Lugoj că poporul participant la alegeri s-a aflat sub influenţa discursului lui Drăgălina. p. Închipuieşteţi. Antoniu Marchescu. 1979.645 Imediat după cea de-a doua alegere de deputaţi dietali desfăşurată la Caransebeş.

38. 1996. „Tribuna” (Sibiu). 18 persoane – printre care şi femei şi copii – au fost rănite de pe urma exceselor jandarmilor aduşi împotriva locuitorilor din Mehadica. Arh. Editura Diecezană Caransebeş. un institut bancar destinat nevoilor ofiţerilor şi funcţionarilor. Mihail Rădulescu. Cluj-Napoca. profesorul Patriciu Drăgălina a fost tot mai puţin prezent în mişcarea politiconaţională. necropolă a personalităţilor de seamă din Banat.întreprins acest pas pentru români.648 Deci. 468. Cu aceeaşi ocazie s-a ales comitetul naţional român cercual în care au fost aleşi cei amintiţi mai sus. La 2/14 ianuarie 1892 s-a desfăşurat adunarea alegătorilor români din cercul electoral Caransebeş cu care ocazie au fost desemnaţi delegaţi proprii pentru conferinţă. având în vedere şi cele două curente deja existente în partid. vol. care în anul 1892 nu se împăcau cu controlul sever al statului maghiar şi cu nedreptatea de a fi reprezentaţi în parlament doar de un deputat. p. Patriciu Drăgălina. care apărea la Timişoara a unui articol referitor la rolul administraţiei maghiare în măcelul de la Mehadica din 1896. 134 din 18/30 iunie 1896. necropolă a personalităţilor de seamă din Banat“. 14/1869-1896.. apoi dr. Colecţia registre parohiale de stare civilă. care s-a remarcat în mişcarea politico-naţională ca membru activ al Partidului Naţional Român. unde ocupa funcţia de vicepreşedinte. iar documentele ulterioare anului 1878 dovedesc faptul că profesorul caransebeşan a apelat de multe ori la împrumuturi pentru acoperirea nevoilor materiale. 73-77. Idem. 1983-1984. p.646 La începutul anului 1892 atenţia oamenilor politici români din Transilvania şi Banat s-a îndreptat spre hotărârile care trebuiau luate la nivelul conducerii Partidului Naţional Român privind depunerea Memorandului la Fron. XXVI. Editura Diecezană. 79. că acesta: „ … după numărul populaţiunei sale ar trebui să fie reprezentat de dieta ţării de cel puţin trei deputaţi şi nu numai de unul …“. Oficiul parohial ort. dar şi ca făuritor de noi caractere de la catedra pe care a slujit-o cu credinţă între 1878-1908. 78. chiar şi la puşcărie“. poate şi datorită sarcinilor în cadrul Comunităţii de Avere. dovadă că salariile acordate de episcopie nu puteau asigura un trai cât de cât decent pentru un profesor şi om de cultură cu cheltuieli pe măsura aspiraţiilor intelectuale. 36.647 Cu aceeaşi ocazie profesorul Patriciu Drăgălina.649 Arpad Sülyok era conducătorul secţiei de carte funciară de pe lângă judecătoria Teregova şi primise ordin să urmărească cum se aplică la comune completarea cărţilor funciare pentru păşunile comunale. Nouă nu ne rămâne decât să-l urmăm. Patriciu Drăgălina demască o metodă utilizată tocmai într-o zonă locuită covârşitor de români. 109. Naţ. Conferinţei naţionale de la Sibiu îi revenea sarcina de a stabili calea de urmat. Arh. op.652 În perioada următoare. El a adus grave acuzaţii funcţionarului Arpad Sülyok pentru cele întâmplate. p. după cum ne sugerează o scrisoare din ianuarie 1900 pe care o publică parţial cercetătorul Liviu Groza.651 Ulterior au decedat încă şapte locuitori. voi să suport toate consecinţele. p. nr. 534. p. În momentul stabilirii sale la Caransebeş Patriciu Drăgălina a devenit membru al Consorţiului. fond Comitetul Naţional Român Sibiu.653 Concluzionând. au fost aduse trupe de jandarmi care în ziua de 26 iunie 1896 au împuşcat mortal şase locuitori cu vârste între 26 şi 65 de ani. Ar fi posibil ca tocmai la această bancă să fi lucrat în timpul său liber Patriciu Drăgălina. Iată linia de conduită ce mi-o indică un mare bărbat. Editura Dacia Europa Nova. reg. p. . Mihai Drăgălina. Iar istoriografia românească 646 647 648 649 650 651 652 653 Liviu Groza. aceştia fiind Mihail Popovici – protopopul Orşovei. Ştefan Velovan. cit. în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie. care cunoştea potenţialul uman al cercului electoral Caransebeş şi nedreptatea făcută în anul 1873 de autorităţile maghiare arăta. Iulia Musta ş. Bucureşti. 2008. Caransebeş. În Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş. Este cunoscut faptul că la 1 iulie 1870 a început să activeze la Caransebeş o filială a Consorţiului Casei de Depuneri a Primei Asociaţii Generale a Funcţionarilor din Monarhia Austro-Ungară. La începutul anului 1897 Patriciu Drăgălina a fost obligat să compară în faţa Curţii de juraţi din Timişoara ca urmare a publicării în ziarul Dreptatea.a. p. generalul poate fi trântit la pământ dar nu se apleacă. Apud: Mihail Rădulescu. Naţ. Iuon Ionaşiu – asesor consistorial şi Andrei Ghidiu – protopopul Caransebeşului. f. putem afirma că profesorul Patriciu Drăgălina a făcut parte din pleiada de intelectuali români bănăţeni. fiind condamnat la o amendă de 20 florini şi o zi arest. Lugoj. rom Mehadica.650 Deoarece locuitorii s-au opus. Mehadica – 1896 în presa vremii. Traian Bădescu. dosar 6. Caraş-Severin. 2008. pe fondul unor mai vechi nemulţumiri. Septimiu Albini despre procesele politice ale românilor din Transilvania în anii 1895-1898. Profesorul Patriciu Drăgălina în „Biserica «Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul» din Caransebeş. Stelian Mândruţ.

din Banat îl situează între deschizătorii de noi orizonturi în cercetarea trecutului acestei provincii. .

1913.1915. Marea majoritate a autorilor erau pedagogi bănăţeni. (apoi „Tribuna”) Arad. ei înşişi implicaţi în procesul instructiv-educativ şcolar. 1908. George Cătană. subiective. Ed. I. Straunbinger. Andrei Ghidiu. George Bariţ. Oraviţa. D. Iosif Bălan. Gheorghe Joandrea. Arad. Timişoara. Avram Sădean. „Drapelul”. într-o valoroasă sursă de informare istoriografică. 1907. Bănăţeni de altădată. 1905 . Monografia Reuniunii învăţătorilor români de la şcolile confesionale greco-orientale române din Dieceza Aradului.1908. Marius Bucătură. 1891. Mocsony. ale autorilor şi contemporanilor lor. Ed. George Purcaru. Societatea de mâine. Suciu. Sibiu. Fr. 1943. 1894 . 1901 . Şcoala noastră şi războiul. reeditată Monografia oraşului liber-crăiesc Timişoara.1913. referitoare la condiţiile politice în care a funcţionat sistemul şcolar confesional românesc bănăţean în secolele al XIX-lea şi în primele două decenii ale secolului al XX-lea. 1880 . Iosif Stanca.1940. Monografia oraşului Caransebeş. 1976. „Luminătoriul”. 1904. Ioan Matei. Cartea de Aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară. „Vatra Şcolară”. Comşa. Hans Herrschaht. Caransebeş. Silviu Dragomir. Aurel Cosma junior. reeditată. Instrucţiune pentru conferinţele învăţătorilor români greco-orientali din Dieceza Caransebeşului. 1938 . Bucureşti. marcate de patetism şi de emoţia retrăirii. „Transilvania”.1919. 1841-1909. Facla. 1914 . 1938. Sibiu. Timişoara. Iosif Moldovan. Dumitru Boariu. Vârşeţ. pe o caracterizare amănunţită a procesului de învăţământ.1944. însă ele nu au fost încorporate decât orientativ şi nestructurat în aceste lucrări. Pop Reteganul. Nicolae Boşcaiu. Sibiu. Timişoara. „Românul”. 1940. Caransebeş.1919. Ion Oţoiu. Timişoara. Caius Pascu. Petru Zoţu. Timişoara.1940. 1896. Ed. Cadrul fizic şi etnic al unui sat Bănăţean. I – VIII. Petre Bandu. analiza sistematică. T. Cu toate că sunt preţioase pentru istoria naţională. I. Banater Mosaik. etc. Liebhart. istoriografia românească care include studii referitoare la problematica învăţământului din Banat. Petru Zoţu. „Dreptatea”. Elena Iacobici. dar şi al autorilor de articole pentru presa pedagogică a vremii: Petru Şpan. Teodor Botiş. 1909. nu cade. 1872. Vârşeţ. Pesta. Das Banat. 1995. Preyer. Timişoara.1910. Sibiu. Monografia comunei Deta. 8/1956. pagini din istoria învăţământului confesional românesc. 1938. deşi maniera de prelucrare a datelor. Timişoara. totuşi. Schwicker. 1902 . „Foaia Scolastică”. Revistei Şcoala Bănăţeană. 1886 . reeditată. Lugoj. Comentariile sunt. Belinţul. 1898 . Johan N. Orăştie.1918. Crâmpeie din evoluţia pedagogiei bănăţene. Nicolae Stoica de Haţeg. 1853. 1934. Ion Roman. P. „Învăţătorul Bănăţean”. Felix Millekel. Iosif Moldovan. 1939 . este acela de a transmite contemporanilor mărturiile inedite şi trăirile emoţionale. Primii 6 ani din trecutul Reuniunii noastre învăţătoreşti. 1869-1874. T. Nicolae Ilieşiu. „înălţătoare” din „istoria învăţământului”656.1897.1893. Monografia parohiei româneşti unite de Timişoara. 657 . 1944. Bucureşti. vol. Arad. Lipseşte. Ioan Matei. Novacoviciu. 1908. Orăştie. Lugoj. Ioan Mango. Aurel Sica. Iuliu Vuia. 1911 . Ed. Monografia comunei Răcăşdia. 1933. Cărţile şi monografiile respective se constituie. Controlarea şcoalei. 1907. ele descriu şi abordează. Ediţia a II-a. cel mai adesea. Patriciu Dragalina. Dumitru Boariu. 1918 – 1919.1906. 656 Este cazul lucrărilor menţionate anterior şi aparţinând autorilor: Gheorghe Joandrea. Octavian Metea. nu a fost întotdeauna una critică. Arad. „Revista preoţilor”. Nicolae Vătăşanu. Şcoala modernă. Monografie istorică. Monografia Societăţii femeilor române. 1910. 1905 . Deşi sunt puternic influenţate de situaţia politică a perioadei în care au fost elaborate. Blaj. Timişoara. 654 655 „Foia Diecesană”. Dumitru Micu. „Renaşterea”. 1915. Ed. Iacob Csendes. Ed. există şi studii istorice. Cei dintâi ani din trecutul şi viaţa preparandiei române din Arad. bine argumentate ştiinţific şi temeinic sistematizate657. Boroş Ioan. Contribuţii la istoria şcoalelor noastre. de cele mai multe ori. Lugoj. Popovici. 1912. Kulturgeschichte der Deutschen in Banat. V. a procesului de predare-învăţare desfăşurat în şcoli. 1909 . Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Timiş-Torontal. într-un mod mai restrâns. nr. Petru Pipoş. Sibiu. Le Banat Roumain. 1995. „Educatorul”. 1923. 1806-1881 în „Scrisul Bănăţean” Timişoara. pe care aceste surse edite le includ.1916. H. Petru Vasici. însă. anul 1881. Barcianu. Gheorghe Joandrea. Şcoalele româneşti bănăţene în secolul al XVIII-lea. 1942. Monographie der Königlichen Freistadt Temesvar. cu referire la evoluţiei Şcolii. pentru această perioadă. Aurel Sădean. Aurel Contrea. Caransebeş. 1910 . Părţi alese din Istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urmă. Braşov. „Foaia Orăviţii”. obiectivă. Caransebeş. Timişoara 1940. Eindeutsches Sietlungs Gepiet in Südosteuropa. Chevereşan Alexandru. Marius Bucătură. „Foaia Interesantă”. Teodor Botiş.1918. „Opinca”. E. a momentelor considerate. Andrei Ghidiu. 1911. Angela DUMITRESCU La începutul secolului al XIX-lea. I. ceea ce se reflectă şi în subiectivismul comentariilor şi în stilul scrierii lor. Timişoara. Timişoara. Aurel Peteanu. cu acest tip de abordare. Scopul „primelor scrieri”. Avem în vedere şi faptul că presa vremii655 a publicat importante date statistice şcolare. Caransebeş. prin litera scrisă. Cronica Banatului. Arad. Apelul la studiul datelor statistice se face foarte rar şi neorganizat. Timişoara 1939. Timişoara. Berlin. D. Petru Roşca. Doctor Pavel Vasici. Comuna Alioş din punct de vedere istoric. 1981. Alexandru D.654 îşi asumă rolul de a prezenta cititorilor pagini inedite din istoria „trăită” a şcolilor bănăţene. 1911 . Timişoara.1911.EVOLUŢIA INSTITUŢIEI ŞCOLARE CONFESIONALE DIN BANAT ÎN VIZIUNEA ISTORIOGRAFIEI ROMÂNEŞTI Dr. D. Hamburg. Die Schwaben in Banat. demografic şi cultural. „Tribuna poporului”. I. nici în lucrările menţionate. Iuliu Vuia. deci. Geschichte des Temeser Banats. Amarcord. Iosif Bălan. Păcăţian. 1901 . Oraviţa Montană. Accentul analizator-descriptiv istoric. inclus în situaţia politico-socială a perioadei. Monografia istorică a comunei Denta.

1962. corect. este domeniul care. Iaşi. Preparandia din Arad. Iaşi. sociale şi culturale661. Lucrările ştiinţifice. Timişoara. de Philippe Ariès. Pe termen lung. Arhivele din Sremski Karlovci. ca punct de plecare. (Austria). Vasile Popeangă. 1970. Învăţământul.X. Gheorghe Ciuhandu. Bucureşti. coord. mod de organizare şi funcţionare. Haupt. Ed. Cornel Müller. Vârşeţ. Ed. Polirom. Polirom. componentele economice. Joandrea. E. 1968. Menţionăm aici pe cea aparţinând corului vocal român din Biserica-Albă şi Doloave şi a profesorului Liviu Roman din Lugoj. Editat de Societatea de limbă română din P. Ioan Bălan – scriitor şi Miodrag Miloş – ziarist din Panciova. Colecţiile de documente particulare şi ale unor instituţii culturale publicate sunt şi ele deosebit de valoroase. 1970. Eminescu. analizate corect. Timişoara. – G.Demersul nu este axat doar pe prezentarea aspectului şcolar al vieţii românilor din Banat şi Transilvania. 1911. Documente. Bucureşti. Petre Radu. Vasile Popeangă – profesor şi director al Liceului pedagogic din Arad şi Victor Ţîrcovnicu – conferenţiar universitar din Timişoara – România. vol. Organizarea şcoalelor naţionale româneşti în comitatul Caraşului la 1785-1792. (în continuare RdI). vol. au. Intervenţiile editorilor în transcrierea textelor sunt minimale. Omul secolului XX. Vasile Netea. la Conferinţele învăţătorilor din regiunea Coştei. Biserica – Albă şi NoviSad. Din trecutul Banatului. vol. de la începutul şi până la mijlocul secolului al XX-lea. cord. Manualele şcolare româneşti. inclusiv regiunea Vârşeţului. aducând modificări în mentalităţi. Este una din puţinele colecţii de documente autentice care reproduc pagini din istoria învăţământului confesional românesc bănăţean. 1988. (Serbia) şi Arhiva Mitropoliei Banatului din Timişoara. De Michel Vovelle. Bucureşti. fie abordări punctuale. Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918. Istoria învăţământului din Banat până la anul 1800. Iaşi. De cele mai multe ori sunt. ci este unul integrator şi evolutiv. 661 Istoria vieţii private. Găvănescu. Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918.1918). Meridiane. vol. Acest tip de abordare este. Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Banat (1780 . dimensiuni restrânse. 659 660 Gheorghe Cotoşman. 658 Onisifor Ghibu. Cercetări privitoare la situaţia învăţământului nostru primar şi la educaţia populară. 1978. Ed. evenimentele legate de Şcoală şi Biserică sunt. Arad. Contribuţii la istoria culturală a românilor din Voivodina. Arad. Ioan Lupaş. Bucureşti. Ianculescu. Voivodina. dar şi la părţile bănăţene de nord administrate bisericesc de către Episcopia Aradului. în „Revista de Istorie”. 2001. Todor Milovan – consilier şcolar din Novi Sad. prin structură. nr. aflat la confluenţa tuturor aspectelor existenţei civilizate. la rândul său. Victor Ţîrcovnicu. Vasile Curticăpeanu. 1 din ianuarie 1934. Timişoara. românilor din Voivodina care. Radu Flora – profesor universitar la Belgrad. Se mai adaugă. Coord. Ed. ca element particularizant. Caransebeş. 2000. Comisia de documentare avea nouă membri şi era compusă din: Aurel Trifu – publicist din Vârşeţ. Dimitrie Onciulescu. II şi III. nr. Haupt. Zenobie Pâclişanu. Iniţiativa a aparţinut. conform studiilor ştiinţifice menţionate. în general. analitic şi prin prisma evoluţiilor istorice politico-sociale. În aceste studii. vol. Sursele documentare includ material valoros din Arhiva Curţii de la Viena. presa. H. 1927. Bucureşti. anterior anului 1989. Situaţia şcolilor româneşti din Ardeal şi Ţara Ungurească în Istoria Transilvaniei. Ed. Colaboratori externi erau: Nikola Gavriloviç – cercetător ştiinţific din Novi Sad. . p. în esenţă. 55-65. transporturile. sistemul de învăţământ al oricărei societăţi umane se găseşte într-o relaţie de interdependenţă cu toate celelalte aspecte ale vieţii economice. Scurt Istoric al parohiei ortodoxe române Vasiova.1-4/1977. în „Revista fundaţiilor”. pentru istoria instituţiei şcolare confesionale bănăţene. Gligor Popii – profesor din aceeaşi localitate. H. P. 1979. Se datorează faptului că.S. Iuliu Vuia. Zrenjanin. istoriografia din Banat aprofundează într-un mod ştiinţific. editează o serie de cinci volume de documente. ştiinţa de carte modelează celelalte structuri ale societăţii. totuşi. de Ute Frevert. I . Victor Ţîrcovnicu. V. ceea ce le măreşte valoarea documentară şi originalitatea. Orăştie. Ed. Georges Duby. faptul că. Ştiinţifică. (România). evoluţia mentalului colectiv. Scurt istoric. Desbinarea religioasă a românilor ardeleni. prin intermediul Societăţii de limbă română. deosebit de valoroase. 1896. Bucureşti 1964. Ed. 1934. Omul secolului al XIX-lea. Victor Ţîrcovnicu. Sibiu. Şcoalele româneşti bănăţene în secolul al XVIII. G. – G. de Ute Frevert. 1976. 1976. receptează influenţele acestora. aspectele vieţii social-culturale şi politice ale perioadei: latura spiritual-religioasă. Cartea I. Didactică şi Pedagogică. La sfârşitul secolului al XX-lea. Foarte importante sunt volumele de documente inedite publicate pe tema învăţământului659. Vasile Popeangă. industria. Ele analizează mici fragmente din evoluţia istorică a învăţământului confesional românesc bănăţean şi transilvănean. Bucureşti. 2002. activitatea culturală. Guvernele maghiare şi mişcările culturale ale românilor ardeleni. din punct de vedere cultural-politic. Didactică şi pedagogică. Ed. Documentele fac referire la Banatul de sud. 1995. (agricultura. Contribuţii la istoria dezvoltării învăţământului românesc. A. activitatea bancară şi de credit. Polirom. Ioan Boroş. Radu. comportament şi modul de trai al oamenilor. Elemente ale unităţii naţionale. M. coord. Omul luminilor. fie prea puţin structurate pentru a putea fi considerate complete şi exhaustive658. vol. comerţul. infrastructura) şi cele privind demografia şi urbanismul660. Demersul lor analitic are deci. Bucureşti. aceşti autori sunt de formaţie profesională pedagogi. Contribuţii la cunoaşterea istoriei Şcolii Bănăţene. 1914.

p. Rotaru . Caransebeş. XXII/1979. În ceea ce priveşte evidenţierea legăturilor puternice existente între Şcoala confesională şi Societatea în mijlocul căreia îşi desfăşura activitatea. 664 665 Ionel Bota. Timişoara. Cultură. Vărădia şi Bocşa. 2008. Caransebeş. având un pronunţat caracter polemic. 136-150. Ioan Munteanu. periculos de abordat în epocă. Caransebeş. (în continuare Ziridava). pe capitole sau pe părţi consistente de conţinut.o cercetare de tip metodico-ştiinţific. Mihai Săsăujan. Zaberca. (în continuare AIIA). Daniel Alic. 229-235. 2008. Presa Universitară Clujeană. between the end of the 19th century and the beginning of the 20th în SIB. p. A fost analizată în mod restrâns şi activarea învăţătorilor în cadrul asociaţiilor culturale locale666. Fundaţii şcolare ale Episcopiei Aradului în „Ziridava”. op. dificil şi.. Reşiţa. 197-201. Munteanu. timp de două veacuri. . Cluj-Napoca. deci. 13. 12/1993. Stipendiile acordate de familia Mocioni şi formarea intelectualităţii româneşti în perioada 1860-1870. Vasile M. Cel mai adesea. dar cu atitudini partizane662. întreg şi complet663. Facla. Formularea de opinii bine documentate şi corect articulate a fost îngrădită. în 662 663 Vasile Curticăpeanu. Contribuţia la tipologia bibliotecii din mediul rural al Banatului între 1850-1918. Fonduri şi fundaţii administrate de Episcopia Ortodoxă a Caransebeşului la începutul secolului al XX-lea. p. deseori de lipsa imparţialităţii. Sârbu. Mişcarea naţională din Banat 1881-1918. Condiţiile politice şi sociale ale perioadei comuniste au impus istoriografiei. Pavel Vesa. Ed. în special. Categorii de biblioteci. XXVIII – XXIX. 17. 2004. nr. XXX-XXXI din 2006/2007. Ed. 2005. Frământările alegerii de episcop al Caransebeşului din primăvara anului 1920. I. Biblioteci publice din centrele urbane ale Banatului în perioada 1850-1918. M. p. Ed. limitării accesului la o Istorie a Bisericii Româneşti. Zaberca. obiectiv formulată şi accesibilă tuturor. (1865-189). Ştiinţifică. pentru Banat. 1983. p. a metodelor didactice şi a inovaţiilor psiho-pedagogice ale şcolii vremii. Angela Rotaru-Dumitrescu. Fonduri. Este explicaţia realizării analizelor doar din perspectivă preponderent pedagogică şi legislativă. 2007. Eforturile de asigurare a finanţării şcolii confesionale româneşti bănăţene la începutul secolului XX. administrat şi finanţat de către Biserică. Lupta pentru limba românească din Banat. Banatul şi marea unire 1918. 14/1996. Petru Bona. prin situaţia sa particulară. aproape inexistentă. 107-112. (în continuare SIB). Timişoara. în emiterea de concluzii definitive şi complexe. George Cipăianu. cit. conform căreia. Bucureşti. p. în „Istorie şi spiritualitate în Episcopia Caransebeşului”. II. Marineasa. au fost încorsetaţi. în „Istorie şi spiritualitate în Episcopia Caransebeşului”. Ed. Viorel Dorel Cherciu. Implicarea corpului didactic confesional în eliminarea analfabetismului din Banat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX în „Studii de Istorie a Banatului”. Victor Ţîrcovnicu. Ortodoxismul graniţei românobănăţene. Bota. 1968. p. Diecezană. Ed. . Apărarea şi afirmarea limbii române la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. 2008. Episcopia Aradului. Fără abordarea şi analizarea explicită a acestui raport. în „Istorie şi spiritualitate în Episcopia Caransebeşului”. Subiectul era. în „Revista Istorică”. M. 1996. p. Timişoara. această abordare a fost puternic stânjenită de neputinţa. Apelul la sursele documentare privind evoluţia unică. decât în ultimii ani665. Ioan Munteanu. 155-173. Suntem în deplin acord cu afirmaţiile cercetătoarei Wallner Bărbulescu Luminiţa. Biserica în modernitate. din această perioadă. Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918. 429-446. op. în înfiinţarea de Fonduri şi Fundaţii şcolare. un limbaj specific şi o abordare unilaterală a problemelor învăţământului. Separaţia ierarhică a Bisericii Ortodoxe Române de Biserica Ortodoxă Sârbă. Petru Radu. Istorie. nr. Cluj-Napoca. 1995. fundaţii şi stipendişti din mediul greco-catolic bănăţean. Timişoara. nr. puternic mediată şi condiţionată de cea existentă între Biserică şi Societate. apelul tot mai insistent la documentele arhivistice a fost marcat. Petru Oallde. Timişoara. Districtele cărăşene Oraviţa. Mişcarea naţională din Banat … . p. (în continuare RI). Cornel Clepea. Cluj-Napoca. nr. menit să discrediteze Biserica. Vasile M. Învăţământul confesional românesc din Banat. Astra în Banat până la Marea Unire. Principalii cercetători ai subiectului. 1992. vol. Cu foarte puţine excepţii664 aceste subiecte nu sunt abordate. Diecezană. nici un studiu ştiinţific nu poate fi declarat. cu relevarea.Dumitrescu. de a încorpora amănunţit modalitatea de funcţionare a relaţiei Şcoală – Societate. Episcopul Nicolae Popea al Caransebeşului – membru activ al Academiei Române (1899). XVIII/1993. Ed. Episcopia greco-catolică de Lugoj în perioada ierarhului Victor Mihályi de Apşa. din motive politice. Mentalităţi 1706-1918. Explicaţia este simplă. Timişoara. uneori. 2004 – 2005. 257-272. prin intermediul Şcolii. Ed. Însemnări în periodicul bisericesc Foaia Diecezană. Ed. Contribuţii la istoria învăţământului românesc … . p. 2006. (în continuare Banatica). în promovarea modernităţii în societate668. Caransebeş. Munteanu. Angela. 666 Fac excepţie studiile mai recente: Cornel Petroman. din cauza realităţilor istorice concrete la care am făcut referire anterior. Nicolae Bocşan. Diecezană. pentru această perioadă. 1994. Victor Ţîrcovnicu. 120-135. Habsburgii şi Biserica Ortodoxă din Imperiul austriac (1740-1761). 2003. Angela Rotaru-Dumitrescu. Cluj-Napoca. I. 419-434. 2006. 211-223. în Banatica. în acordarea de stipendii tinerilor defavorizaţi pentru a putea studia la şcolile medii şi superioare. exprimate şi explicate pe larg în lucrarea Zorile modernităţii. era direct subordonat acesteia. 3-4/1996. Aceasta s-a datorat. Episcopia ortodoxă de Caransebeş. în „Banatica”. Bucureşti. în mod dependent de evoluţia Bisericii Româneşti. Eurostampa. importanţa muncii lor în organizarea de coruri667. Este şi cazul problematicii implicări a Bisericii. 667 668 Cornel Petroman. nr. Întreaga structură şcolară se dezvoltă. preocupările legate de Biserica şi Şcoala din Banat. s-au constituit în lucrări interesante. Sârbu. Dumitru Onciulescu şi Vasile Popeangă. Timişoara. Presa Universitară Clujeană. pentru învăţământul confesional românesc bănăţean. Tradition and modernity in the Caransebes Diocese of Banat Society. Presa universitară Clujeană. p. Antib.cit. I. în „Banatica”. 495-503. în Banatica. în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie”. confesional-istorică a învăţământului a fost practic. fiind înfiinţat. Arad.

2006 aparţinând profesorului Cornel Petroman. Mirton. Excelsior Art. Lucrările istorice recente. Cartea şi lumea rurală în Banat (1700-1830). Banatul între arhaic şi modern. XXI. Convergenţe europene. Rusu . precum şi activitatea desfăşurată de către corpul profesoral în ambianţa cultural-politică creată de Astra. Reşiţa. 2002. 1998. 65-80. Marineasa. E. Helicon. Situaţia intelectualului român din Transilvania până în 1918. 1998. 100 de ani de la naştere în „Actele Simpozionului „Banatul trecut istoric şi cultural”. p. Ed. Timişoara. Reşiţa. etc. secolele XI – XX. Ed. Reşiţa. Luminiţa Wallner Bărbulescu. 1914-1919. Victor Ţîrcovnicu. Timişoara. Sate şi oameni din Banat la începutul veacului XX în documente memorialistice. 242-248. A fost. Timişoara. Contribuţii la istoria iluminismului românesc. Atenţia acordată situaţiei particulare a sistemului de învăţământ confesional din Banat se circumscrie. Aurel Cosma. Petre Radu. 1986. Ed. în opinia noastră. în marea lor majoritate provenind din arhivele ecleziastice. Ed. 2007. Costin Feneşan674. Administraţie şi fiscalitate în Banatul imperial 1716-1778. Mitropoliei Banatului. Reşiţa. Dicţionar istoric al aşezărilor din Banat. Gheorghe Bichicean. op. Memorie. Istoria învăţământului din Banat…. p.Abrudeanu. 1996. Ionel Popescu. Timişoara. Contribuţii la istoria învăţământului românesc …. Ed. Vasile Popeangă. Ed. p. abia la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI.. Dacia. 2006. Menţionăm contribuţiile istoriografice ale autorilor care. Banatul în memorialistica măruntă sau istoria ignorată. I. acest aspect nu este identificat precis şi argumentat prin prisma evoluţiei structurale şi numerice a instituţiei şcolare. Victor Ţîrcovnicu. op. 201-219. Marineasa. în „Biserică şi comunitate în Banat şi Transilvania”. Luminiţa Wallner Bărbulescu.. Eurostampa. Cartea veche românescă din bisericile Eparhiei Caransebeşului. XXVIII-XXIX. 1993. 1997. Ed. Habitat şi populaţie în Banat. 1933. Modernizare şi imobilism.671 sau pentru iniţierea şi susţinerea campaniilor electorale ale PNR din Banat. Timişoara. Ed. Timişoara. Victor Ţîrcovnicu. Timişoara. Sate şi oameni din Banat la începutul veacului XX în documente memorialistice. Caransebeş. p. Constantin Brătescu. Facla. cit. Angela Rotaru-Dumitrescu. 1996. Reciprocitatea. Mirton. Pavel Rotariu. (1867-1931). Bucureşti. 1994. Vasile Popeangă. XXIV. Timişoara. a alcoolismului. Ed. nr. Corespondenţa lui Roman Ciorogaru cu Ioan Lupaş în Ziridava. Enea Hodoş. 1993. Timişoara. Reşiţa. 2007. Radu Ardelean. 2007. memorabil. Pavel Rotariu. p. a luxului în rândul populaţiei. 1908. Timişoara. Aceste activităţi extraşcolare ale învăţătorilor bănăţeni sunt reflectate mai mult sub aspectul perfecţionării de tip metodico-ştiinţific. Timişoara. vizibil pe termen lung. Camelia Vulea. Ed. succint.combaterea practicilor de concubinaj. 2000. specifice stării de război. cit. profesor şi animator cultural (1858-1945) în Banatica. este reflectată în acţiunile comunităţilor de susţinere materială a instituţiei şcolare. Wallner Bărbulescu Luminiţa. 678 Cercetarea monografică în Banat (1859-1948). Caransebeş. Timişoara. Vasile Curticăpeanu. Vasile Dudaş. puţin evidenţiat şi rolul jucat de Conferinţele şi Reuniunile învăţătorilor în cadrul mişcării naţionale. Mirton. 2002. Reşiţa. se constituie în studii valoroase: Nicolae Bocşan673. Maria Lădău. Ioan Haţegan675. Profesorul Zeno Munteanu. 1998. Istorie şi societate în epoca modernă. Cluj-Napoca. secolele XI – XX. Bănăţeni de altădată. Găvănescu. Ed. op. Dimitrie Onciulescu. Ed. Ed. Timişoara. Carmen Albert678. 1995. Nicolae Bocşan. Deşi sunt frecvente scurtele portretizări ale pedagogilor vremii669. Modernizare şi imobilism. Valeriu Leu677. istorie în Banat. legătura existentă între structura sistemului de învăţământ şi legislaţia specifică. de Vest. 2002. Ştefan Velovan pedagog şi filozof român 1852-1932. Victor Dobrescu. Ed. Banatica. 1929. decât parţial reliefată de studiile ştiinţifice ale perioadei la care facem referire. Imaginea învăţătorului confesional român în mentalitatea comunităţilor rurale bănăţene la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX în „SIB”. . 5 din 1985. 17. Marineasa. Monografia oraşului Caransebeş. cit.217-226. 2005. Artpres. Timişoara. 2004/2005. Şcoala românească din părţile Aradului…. Ed. Ed. Implicarea instituţiei şcolare confesionale în acţiunile caritabile. Personalităţi care au marcat activitatea Reuniunii învăţătorilor români din Dieceza Caransebeşului în „Şcoală şi Societate în Banat”. Vasile Dudaş676. Excelsior Art. Consideraţii privind sistematizarea învăţământului confesional în Dieceza Greco – Catolică de Lugoj în perioada Episcopului Victor Mihályi de Apşa. De asemenea. Timişoara. Episcopul Alexandru Dobra în „Societate şi civilizaţie în Banatul istoric”. Ed. Timişoara. cu toate că este prezentată. Mentalităţi în Veacul Luminilor. Patriarhul României Miron Cristea. Constantin Brătescu. nici ea. Ed. p. Banatica. cit. Muzeul de Istorie al judeţului Caraş-Severin. sunt structurate pe o tematică foarte complexă şi îşi extrag concluziile dintr-o istoriografie care include surse documentare originale. 2003. Toate aceste acţiuni au avut ca efect.. Ed. Ed. 2003. Pavel Chinezul. 2005. Banatica. lipsesc studiile de imagine şi de analiză a mentalităţilor cu privire la Şcoală670 şi reprezentanţii săi. Lucian Giura. revirimentului istoriografic românesc în privinţa istoriei confesionale672.. Timişoara-Novisad-Reşiţa. Timişoara. op. 669 670 671 672 673 674 675 676 677 Menţionăm aici apariţia recentă a lucrării Astra în Banat până la Marea Unire. 1995. de care se bucură demersurile menţionate anterior. Banatica. îmbunătăţirea calităţii vieţii în rândul comunităţilor locale. Ed. Aurel Cosma junior. Muzeul de Istorie al judeţului Caraş-Severin. cu o abordare ştiinţifică modernă. Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană. Cazul învăţătorului Ioan Georgescu în Ziridava. Iosif Bălan. Ioan Andrei Ghidiu. 60-67. nu este. 1998.

Bucureşti. Timişoara – Monografie. Vasile M. 2007. Ioan Munteanu. Ocupaţii. Vol. Banatul şi Marea Unire 1918. Interculturalitatea Banatului. Episcopia Aradului. Tentaţia lui Homo Europaeus – Geneza ideilor moderne în Europa centrală şi de sud-est. Luminiţa Wallner Bărbulescu693. Timişoara. 1986. Contribuţii la Istoria Banatului. 1867 – 1918. Zaberca. „Vasile Goldiş” Univesity Press. 1980. Caransebeş. Ed. 2008. contribuţie la cunoaşterea formării elitelor româneşti din Banat în secolul al XIX-lea. Şcoala. Sârbu691. Ed. Facla. Întâlnim şi aici. Banatul istoric. Ed. Excelsior Art. „Vasile Goldiş” Univesity Press. Pavel Vesa692. Cornel Petroman690. Contribuţii istorice bănăţene. Episcopul Miron Cristea. 2007. Rodica Munteanu. şi Radu Constantinescu683. o mărturie a multi şi interculturalităţii Europei central-orientale. Şcoală şi comunitate în secolul al XIX-lea. Excelsior Art. Ed. Constantin Brătescu689. 3. 1980. Ed. 2004. Mitropoliei Banatului. Neam. totodată. Educaţia. Ioan 680 Convergenţe spirituale. Vasile Popeangă688.secolul al XIX-lea. Petru Călin685. Bucureşti. precum şi lucrarea aparţinând episcopului Caransebeşului. 1998. I. Simion Retegan681. Excelsior Art. Cluj . Ed. 2. Vasile V. 2007. Ed. aparţinând prof. Populaţia. Arad. Timişoara. Ed. Astra în Banat până la marea unire. Ed. edite şi inedite. Bucureşti. Timişoara. Presa Universitară Clujeană. Cultură. 3 din Banatul Istoric. Ed. Ed. 1990. 13. Ed. 688 689 690 691 692 693 694 695 696 697 Vasile Goldiş .694 Ele o abordează. Marineasa. Pastorale. Diecezană. Mitropoliei Banatului. Istorie. 2000. Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă. la fel ca în lucrările anterior enumerate. 97-112. Timişoara. de scurtă întindere. Mult mai numeroase sunt articolele publicate. 1999. Ed. Cornel Sigmirean687. nr. 681 682 683 684 685 686 687 2000. Documente referitoare la istoria Mitropoliei Banatului. pe o documentare minuţioasă şi cuprinde mult material ştiinţific inedit. Presa Universitară Clujeană. Ed. Ed. 1994. Eurostampa. Mirton. Ed. Excelsior Art. ctitor de şcoală (1850-1867).Napoca. Menţionăm colecţia de circulare şcolare din secolul al XIX-lea editată de Nicolae Bocşan şi Valeriu Leu695. Timişoara. Timişoara. 2006. Atlas. Ed. Presa Universitară Clujeană. Ele aparţin lui Nicolae Bocşan697. ClujNapoca. Banatul istoric. Ed. Tiparul românesc Diecezan din Caransebeş 1885 – 1918. 1997. Arad. 2003. Ideea de naţiune la românii din Austro-Ungaria (1880-1906). o interpretare ştiinţifică bazată pe o cercetare de specialitate minuţioasă şi riguroasă. incluzând Şcoala şi Biserica. Ele au apărut în diferite reviste şi volume de specialitate. Timişoara. D. 1996. Timişoara 2007. D. în contextul mai larg al tematicii de bază. Cluj-Napoca. în ansamblul ei. 1995. Aşezările. Ştefan Velovan pedagog şi filozof român 1852-1932. 1980. 1. Zorile modernităţii. totuşi. Timişoara. nici una din cărţile amintite anterior nu au ca subiect central Istoria Şcolii confesionale româneşti din Banat. Timişoara. Hestia. Ed. All. 1992. 1867 – 1918. 2000. Timişoara. Timiş. Ed. care abordează problematica Şcolii şi a Educaţiei din banatul istoric. Cu excepţia vol.Prin noi înşine. Victor Neuman680. Mitropoliei Banatului. Studiul acestor texte istorice. 1999. Din istoria învăţământului Bănăţean . Monografie. care punctează şi evidenţiază unele probleme ale sistemului şcolar susţinut de Biserica bănăţeană. 2006. Ed. 2002. Ed. Ed. Monografia Mitropoliei Banatului. 2006. Caransebeş.Timişoara. ordine circulare şi corespondenţă administrativă. Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană. în Banatica. Presa Universitară Clujeană. Vol. Mirton. p. Timişoara. Ed. M. Mihai Pârvulescu686. 2002. Mitropoliei Bantului. este obligatoriu pentru abordarea tematicii complexe a învăţământului confesional românesc bănăţean. 1867 – 1918. Satul românesc din Transilvania. Curtea Veche. Unitatea poporului român. Banatica. II/1995. În toate lucrările menţionate se întâlneşte o abordare istorică complexă a problematicii studiate. Reşiţa. Şcoală şi societate. Menţionăm doar pe cele care conţin contribuţii originale. 1997. „Vasile Goldiş” Arad. Istoria evreilor din Banat. Antib. Cluj. 1807-1948. 2006. Bucureşti. Economia. Ed. Analiza este bazată. Ioan Munteanu. . Timişoara. Echinox. Vol. 1874-1951. Mărturii transilvănene despre acte creatoare de pedagogie românească. Ed. Cluj – Napoca.Munteanu679. Muntean682. Brumar. 1994. Ed. faptul că. Banatul istoric. Ed. De o mare importanţă istoriografică pentru evoluţia instituţiei şcolare sunt şi cele mai noi apariţii în domeniul publicării de documente inedite. Ed. Timişoara 1999. Ed. Episcopia greco-catolică de Lugoj în perioada ierarhului Victor Mihályi de Apşa. Ed. Suciu I. popor sau naţiune? Despre identităţile politice europene. 679 Sever Bocu. (1910-1919). Episcopia Aradului în perioada instituţionalizării culturii naţionale. Suciu684. Specificăm însă. Timişoara. Mitropoliei Banatului. Mişcarea naţională din Banat 1881-1918. Mentalităţi 1706 – 1918. Identităţi multiple în Europa regiunilor. Timisoara. Eminescu. Lucian Mic696.

Novi Sad . în „Banatica”. în „Istorie şi spiritualitate în Episcopia Caransebeşului”. în anul 1918 era ocupat militar. cu studii de caz. Învierea. pentru populaţia românească.6-7. 197-201. XXXIII/1996. p.Munteanu698. XXIII/1986. 87-103. de tip activ. Nr. II/199513. 367-372. 1-2. 411-434. I. în „Transilvania”. p. 79-95. Multitudinea aspectelor care definesc. care au vizat Şcoala şi Educaţia. Ed. 80-89. Contribuţia la tipologia bibliotecii din mediul rural al Banatului între 1850-1918 . p.Reşiţa. Artpress. Ele creează şi relevă o imagine reală şi specială. 203-223. Consideraţii generale asupra inventarului cărţilor bibliotecii Reuniunii învăţătorilor din Dieceza Caransebeşului. Acţiunile culturale ale corpului didactic au fundamentat. 2004/2005. în Ziridava. Sibiu. Lupta românilor şi saşilor împotriva politicii şcolare a regimului dualist austro-ungar între 1879-1883. Ed. Mitropoliei Banatului. documentar. în „Apulum”. 12//1993. 81-92. Argomant. Banatul şi Marea Unire 1918. p. 245-251. Martin Rill709. 309-315. VI. 2005. Şcoala confesională din Banat a avut. Ed..239-241. p. p. XXI/1978. VI. Existenţa unei bibliografii ce a studiat pe larg. 13/1995. 2005. Timişoara . II/1995. Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Banat: un curs de metodică de acum un veac şi jumătate. 14/1996. 25 şi II în „Clio”. 714 Structura instituţiei şcolare din Comitatul Caraş-Severin la începutul secolului XX în „Societate şi civilizaţie în Banatul istoric”. Timişoara. Politica şcolară a guvernelor Banffy şi Szell reflectată în actele arhivei Bibliotecii Episcopiei Ortodoxe din Arad. Unele aspecte privind învăţământul românesc din Banat la sfârşitul secolului al XVIII-lea. p. 134-154. în „Banatica”. XXI. în special la măsurile legislative specifice perioadei. Angela Rotaru . 125-132. Latura activării corpului didactic în viaţa politică bănăţeană şi participarea corpului didactic confesional la Marea Unire. Mariana Sârbu. p. în „Banatica”. Ed. Dorin Giurgiu704. rolul esenţial în clădirea conştiinţei naţionale.. Lucian Boia701. 441-452.711 Radu Păiuşan712. Mirton. Tamara Petrov713. în „Clio”. p. 1998. 2007. p. p. Timişoara. 2003. fundaţiuni şi stipendişti din mediul greco-catolic bănăţean . în „Banatica”. 2007.13. 232-238. p. Caransebeş. p. 38. p. 229-235. 2007. de-a lungul istoriei. 5/1977. nr. p. 5/1974. 339-345. setul de valori culturale specific româneşti. 1992. Contribuţii la organizarea şi funcţionarea învăţământului în cadrul regimentului grăniceresc din Caransebeş . Timişoara. Vasile Mircea Zaberca. 6/1998. Categorii de biblioteci.Reşiţa. Imaginea învăţătorului confesional român în mentalitatea comunităţilor…. 2002. nr. în „Şcoală şi Societate în Banat”. Personalităţi bănăţene în lupta pentru unitate naţională în „SIB”. Timişoara. (1914-1918). 699 Problema manualelor şcolare în circularele emise de episcopul Ioan Popasu. 301-308. Ed. Vărădia şi Bocşa.Dumitrescu714. (în continuare Crisia). Marineasa.Novi Sad . XIV/1988. Biblioteci publice din centrele urbane ale Banatului în perioada 1850-1918. Ed. XXV/1992-1994. Influenţa legislaţiei şcolare asupra evoluţiei instituţiei şcolare confesionale româneşti la sfârşitul secolului al XIX – lea. 5/1979. p. 1978. Mirton. p. Marineasa. în „Tibiscus”. implicarea Şcolii în viaţa Societăţii bănăţene sunt deosebit de complexe şi vaste. Învăţământul comunal elementar din Transilvania între anii 1876-1918 în „Crisia”. (în continuare Sargeţia). Oradea. 700 701 702 703 704 705 706 707 708 709 710 711 712 713 118-123. p. I. 2005. Implicarea corpului didactic confesional în eliminarea analfabetismului…. . 715 Ioan Munteanu. Reţeaua şcolară şi ştiinţa de carte în Banatul istoric la începutul secolului al XX-lea în „Studii bănăţene”. Timişoara. (LXXXIII). Gheorghe Bichicean710. nr. de asemenea. Acestea au stat la baza formării principiilor unei societăţi moderne. Evoluţia frecvenţei şcolare a elevilor în cadrul instituţiilor de învăţământ confesionale româneşti la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX în Banat în „Biserică şi comunitate în Banat şi Transilvania”. Marineasa. Ionel Bota. p. Virgil Grădinaru707. Aspecte ale presei româneşti din nord-estul Banatului în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în „Actele simpozionului Banatul trecut istoric şi cultural”. Tradition and modernity in the Caransebes Diocese of Banat Society…. IV-V. Ed. 64-65. Ed. nr. Situaţia intelectualului român din Transilvania până la 1918. Fonduri. dar şi aplicat. Ioachim Lazăr703. p. 2008. Românii din Transilvania în perioada dualismului (1867-1918) în RI. Timişoara. în Ziridava. Învăţământul românesc din Sud – Vestul Transilvaniei (1848-1883). Stelian Mândruţ702. Liviu Groza. Ideea de unitate naţională în şcolile populare româneşti din judeţul Alba (1867-1918).705 Gheorghe Şora706. 698 Apărarea învăţământului românesc-obiectiv major al mişcării naţionale la începutul veacului al XX-lea în „Apulum”. în „Actele simpozionului Banatul trecut istoric şi cultural”. această temă715 restrânge aria cercetării actuale a subiectului. Ed. Tineri români la şcolile confesionale din Transilvania în secolul al XVIII-lea în „Sargeţia”. Radu Câmpeanu708. Politica şcolară a curţii din Viena şi a guvernelor maghiare în perioada 1848-1883 în „Sargeţia”. Districtele cărăşene Oraviţa. Legislaţia privind salarizarea învăţătorilor confesionali şi implicaţiile ei asupra evoluţiei şcolii confesionale româneşti la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. atât a dascălului. Legile lui Apponyi şi activitatea parlamentară a deputaţilor români în AIIA. p. la începutul secolului al XX-lea trebuie. p. p. Timişoara. Timişoara. 1981. alături de Biserică. din secolul al XIX-lea şi de la începutul secolului XX. nr. analizată prin particularitatea creată de situaţia politică specială a Banatului care. p. Liviu Botezan700. Rolul şcolii româneşti în comunităţile locale bănăţene la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. XIX/1989. Deva. 319-325. Banatul în memorialistica măruntă. în „Banatica”. Învăţământul românesc din Banat în deceniul al treilea al secolului al – XIX-lea în „SIB”. în „Biserică şi societate în Banat”. Timişoara. cât şi a instituţiei şcolare confesionale din Banat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Timişoara. Diecezană. Lupta bănăţenilor pentru apărarea învăţământului românesc la sfârşitul veacului al XIX-lea. în „Banatica”. 283-289. în „Apulum”. Timişoara . etc. XIX/1981. Carmen Albert699. 211-223. Ed. 2006. XXVI/19951996. p. 43-48. p.

. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale secolului XX. un rol excepţional. remarcabil şi unic în istoria naţională.Învăţătorii au fost cei mai dinamici membri ai mişcării culturale şi politice româneşti. îndeplinind astfel. din Banat.

186-189. Ibidem. acesta se făcuse deja remarcat prin realizări în domeniul învăţământului: a reorganizat şcoala parohială românească din Scheii Braşovului. V. D. Ioan Popasu dispune conscrierea copiilor de vârstă şcolară. 1979. p. şi-a adus aportul la înfiinţarea gimnaziului românesc din Braşov719. PENTRU APĂRAREA CARACTERULUI CONFESIONAL ŞI NAŢIONAL AL ŞCOLII ROMÂNEŞTI DIN EPARHIA CARANSEBEŞULUI Prof. Monografia Mitropoliei Banatului. Lupta pentru limbă românească în Banat. 123. nu e fericire”720. Caransebeş. Constată că şcolile poporale erau într-o stare cu totul nemulţumitoare. Suciu. N. Monografia Episcopiei Caransebeşului. prin întreaga sa activitate. patronate de biserică. . Editura Didactică şi Pedagogică. După evaluarea stării învăţământului din eparhie. f. iar bazele acesteia se pun în şcoală. p. şcoala confesională bănăţeană din a doua jumătate a veacului al XIX-lea.ACŢIUNI ŞI INIŢIATIVE ALE EPISCOPULUI IOAN POPASU. Bordeianu. referitoare la scoală. p. Convins că procesul de emancipare a românilor are ca punct de pornire cultura. Tipografia diecezană. era numit episcop al Caransebeşului. Vladcovschi. 189. al Consiliul Regesc din Budapesta723. ci s-au constituit în instruiri metodice. ci năzuinţe transformate în fapte. Ioan Popasu anunţa cu fermitate că „voi lucra cu orice jertfă ca şcoalele în eparhia mie încredinţată să se înmulţească. p. dr. p.. Nu au fost promisiuni de complezenţă. Editura Facla. nu ne pot surprinde afirmaţiile încurajatoare. elaborate de profesori din cadrul Institutului Pedagogic din Caransebeş. Oallde. Învăţământul românesc în date. pe care Popasu le face în prima circulară de la instalarea sa. Bisericile şi şcolile confesionale româneşti. 1977. erau singurele instituţii care utilizau limba română în vorbire si scriere. Junimea. transmitea tinerelor generaţii deopotrivă valorile creştine şi cele naţionale româneşti. ştiind că întunericul nu poate cuprinde lumina prea sfintei noastre religiuni. protopopul Braşovului. transformând-o în şcoală cu patru clase pentru pregătirea viitorilor învăţători şi totodată. M. Imediat după venirea sa în eparhie. 1983. Conştient de rolul şcolii în edificarea conştiinţei de sine a românilor bănăţeni. aprobate prin Intimatul din 31 martie 1866. Beneficiind de sprijinul necondiţionat al episcopului. şi-a manifestat cu consecvenţă 716 717 718 719 720 721 722 723 I. Având în vedere aceste antecedente. Ioan Popasu (1865-1889)718. Ioan Popasu. Timişoara. Cornean. Ele nu s-au rezumat la simple schimburi de experienţă ale învăţătorilor. Bucureşti. în calitate de episcop. Editura Autorului. Timişoara. între primele importante iniţiative culturale ale lui Ioan Popasu. Prin rostul activităţii sale. realizate după metodici speciale. Era un real câştig. au avut consecinţe benefice pentru cultura şi învăţământul românesc din Banat. 192. Personalitate cu solidă pregătire intelectuală şi spirit practic. să crească şi să înflorească. iar randamentul lor cultural era scăzut721. P. Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Banat (1780-1918). 39. Prin diploma de înfiinţare a eparhiilor. 1940. 211. 1970. Iaşi. Ţîrcovnicu. 233-234. conferinţele învăţătorilor din această dieceză au avut cea mai îndelungată existenţă (între anii 1866-1888. dosar IV. Ibidem. fără şcoală nu e mântuire. survenită în anul 1864 şi înfiinţarea Mitropoliei de la Sibiu cu cele două episcopii sufragane: a Aradului şi Caransebeşului716. fiind mai departe deplin încredinţat că naţiunea noastră română fără şcoală nu are viitor. p. pentru menţinerea fiinţei etnice româneşti717. Arhiva Protopopiatului Mehadia. P. p. se înscrie organizarea conferinţelor învăţătoreşti722. Editura Mitropoliei Banatului. Apărarea şi afirmarea limbii române la sfârşitul secolului al XIX-lea –începutul secolului al XX-lea. fiind reactivate în 1896) şi au dat cele mai bune rezultate. 151. Florin Zamfir Separarea românilor de ierarhia bisericească de la Carlovitz. a învăţătorilor şi a şcolilor care funcţionau la acea vreme. contribuind la creşterea calităţii actului educaţional din şcolile confesionale.

p. Episcopul avertizează că în caz de nerespectare a condiţiilor prevăzute în paragrafele 11-13 ale legii şcolare din 1868.280. paraliza sau de tot nimici dreptul bisericii noastre asupra şcoalelor. „paragrafii” din Legea XXXVIII. 280-281. Episcopul Popasu se adresează şi credincioşilor români din eparhie.. episcopul face o pledoarie pentru învăţătură. Ibidem. că astăzi numai prin învăţătură vă puteţi apăra şi păstra nobila sămânţă din care vă trageţi şi dulcea limbă românească ce o vorbiţi…. din 1 mai 1869. de a menţine nealterat caracterul confesional al şcolilor româneşti. protopopilor ca inspectori de şcoli şi învăţătorilor ca „instructori ai cunoştinţelor lumeşti” cu următoarele cerinţe: „…să vă împliniţi cu toată scumpătatea şi cu cea mai mare îngrijire datorinţele ce sunt legate de chemarea voastră. şi neîngrijirea. Cluj-Napoca. N. întunecoase şi nesănătoase”. de a se îngriji de susţinerea şi dotarea lor. strâmte.”727. va fi silită a mai cheltui şi pentru a doua şcoală comunală”728.C. de a prescrie planul de învăţământ. că elevii nu frecventează regulat şcoala şi despre această situaţie nu au fost informate autorităţile comunale sau comitatense. Ioan Popasu nu pregetă să se folosească de dispoziţiile legale. făcându-i responsabili în faţa Naţiunii şi a Bisericii. Bocşan. Presa Universitară Clujeană. Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului (în contin. că şcolile nu au mijloacele de învăţământ prevăzute de lege şi mai ales că din materiile cuprinse în planul de învăţământ se predau „numai o parte foarte mică”. prin care se hotărau condiţiile privitoare la şcolile confesionale. A. Pentru că Legea XXXVIII din 1868 şi Statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române. Leu. După adoptarea Legii şcolare XXXVIII. din 1868. privită ca un important mijloc de supravieţuire etnică şi lingvistică: „Lăsaţi-vă dar să vă povăţuiască învăţătura. de a numi şi destitui pe învăţători.R. IV. prevedeau înfiinţarea unor asociaţii care să apere interesele profesionale ale învăţătorilor şi să sprijine perfecţionarea pregătirii acestora. pentru a evita desfiinţarea şcolilor confesionale şi transformarea lor în şcoli de stat sau comunale. „mai întâi se vor pofti de trei ori diregătoriile bisericeşti ale şcoalelor confesionale ca să depărteze scăderile de la şcoală şi dacă nici după aceste trei admoniţiuni şcoalele confesionale nu se vor întocmi după cerinţele legii. mai mult. p. inaugurau astfel o politică a Eparhiei Caransebeşului. atunci statul pe lângă şcoala confesională va mai înfiinţa în sat a doua şcoală pe cheltuiala comunei şi aşa comuna în loc de a purta cheltuielile numai ale şcoalei sale confesionale. Pentru a fi mai convingător.O. şi dreptul de a avea şcoale confesionale…”726. printr-o nouă circulară. 279. sunt şi vor rămânea pentru totdeauna şcoale confesionale”725. pot adică ataca. Episcopul Popasu se adresează preoţilor în calitate de catiheţi şi directori locali. Şcoală şi comunitate în secolul al XIX-lea. act 72/1869. cerându-le să fie ascultători faţă de protopopi. din moment ce ea garanta păstrarea limbii bisericeşti şi asigura creşterea religioasă şi morală a copiilor. conţinutul noii legi şcolare. pentru a iniţia înfiinţarea unei reuniuni a învăţătorilor 724 725 726 727 728 p. căci aceste slăbiciuni faţă cu condiţiunile ce le pune legea dietală mai sus amintită pot trage după sine urmările cele mai triste. Circularele episcopului Popasu.). Circulara difuza mai departe în traducere românească. elaborând o strategie menită să apere şi să întărească autonomia confesională în domeniul învăţământului.veleităţile de apărător al caracterului confesional şi naţional al şcolii. să vă împliniţi datorinţele cu mai mare înfocare şi zel ca până acum şi să depărtaţi din mijlocul vostru lenea. Ibidem. de a se preocupa deci de toate problemele referitoare la învăţământul confesional. Circulare şcolare bănăţene. . care constituia fundamentul întregii societăţi. „pe alocurea stau să se dărâme de tot”. nepag. El sublinia dreptul Bisericii de „a întemeia şcoale pretutindeni pe unde a răsărit soarele religiunii Mântuitorului Christos…. că nu se respectă termenul de opt luni fixat prin lege ca durată a anului şcolar.. prin asigurarea frecvenţei şcolare a copiilor lor şi prin contribuţia la susţinerea materială şi financiară a instituţiilor de învăţământ. a fost difuzat pe larg Rescriptul Ministerului de Culte şi Instrucţiune Publică din 17 martie 1869. Episcopul ameninţă cu îndepărtarea din post a preoţilor sau învăţătorilor care nu îşi fac datoria faţă de şcoală.”724. V. Prin circulara nr. motivându-şi afirmaţia prin relaţia specială pe care considera că şcoala confesională o are cu Biserica. preoţi şi învăţători. să îndeplinească exigenţele legii. Cu acelaşi scop.E. 2002. de a satisface integral prevederile legii. Fond şcolar. tândălirea. prin care se imputau şcolilor confesionale româneşti o serie de neajunsuri: că localurile de şcoală „în cele mai multe locuri sunt mici. Ibidem. 68 din 28 martie 1869. Episcopul Ioan Popasu declară fără echivoc că „şcoalele noastre au fost. Ioan Popasu a reacţionat la prevederile acestui act normativ. prelatul aducea la cunoştinţa învăţătorilor şi preoţilor.

având ca elevi 12 băieţi şi 3 fete la cursurile obişnuite şi 13 băieţi la cursul fără frecvenţă („elevi extraordinari”)738. în oraşul de reşedinţă a episcopiei736. Reuniunea l-a ales pe Ioan Popasu membru de onoare şi. În faţa dispoziţiilor normative care obstrucţionau învăţământul în limba română. îşi asumă misiunea de a pune fundamentele Reuniunii şi de a formula proiectul de statute. pentru a elimina orice neclaritate în această privinţă734. Legile şcolare care au urmat Legii XXXVIII. episcopul Ioan Popasu reuşeşte să obţină consimţământul Ministerului de Culte şi Instrucţiune Publică. Pentru punerea în aplicare a acestei idei. op. 44. Prin rescriptul 729 730 731 732 733 734 735 736 737 738 739 Almanah editat de Reuniunea învăţătorilor de la şcoalele confesionale greco-ortodoxe din dieceza Caransebeşului. a avut aceeaşi constanţă şi bună organizare. IV. Problema manualelor şcolare în circularele emise de episcopul Ioan Popasu. op. Consistoriul şi-a manifestat intenţia de a pune bazele unui institut pedagogic. circularele cuprind liste de cărţi. ci să ia capăt mai curând”730. de câte ori v-aţi adunat…. sprijinit şi de alţi colegi întru profesie. cit. nepag. cit. Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului pentru păstrarea fiinţei naţionale prin educaţie şi cultură ( 1784 -1918 ). Ioan Popasu se menţine ferm pe linia apărării autonomiei şcolare şi confesionale. 1899. În paralel. p. pentru pregătirea cadrelor didactice din graniţa militară. Acest curs a funcţionat însă până în anul 1872. 46. pentru a feri învăţătorii de consecinţele utilizării lor. V. în sâmburele său. Vasile Nicolescu. cit. Încă din deceniul trei al veacului al XIX-lea. la iniţiativa episcopului. Caransebeş. învăţătorii şi-au ales reprezentanţi meniţi să alcătuiască şi să dezbată statutele noii organizaţii. pentru înfiinţarea Institutului Pedagogic Diecezan737. La 9 aprilie 1869. Apud N. P. Editura Diecezană. Reuniunea învăţătorilor români ortodocşi din Dieceza Caransebeşului. 215. p. op. comisar şcolar şi învăţător în Lugoj. au devenit din ce în ce mai restrictive. inspectorii şcolari regeşti. p. op. Bordeianu. 2008. ea a fost o tribună de promovare a valorilor şi dezideratelor naţionale. Anuarul învăţământului primar şi normal din regiunea Timişoara…. cu patru profesori care funcţionau şi la Institutul Teologic.. la adresa învăţământului confesional. Cornean.. de Ministerul de Culte şi Instrucţiune Publică731.. din ce în ce mai lungi. Această prevedere a legii a inaugurat „politica manualelor interzise”. statutele reuniunii au fost aprobate de Consistoriul din Caransebeş. funcţiona la Caransebeş un curs preparandial. Almanah editat de Reuniunea Învăţătorilor…. Fond şcolar. Ţîrcovnicu. 239. iar la 17 iulie 1869. în „Istorie şi spiritualitate în Episcopia Caransebeşului”. în fiecare cerc şcolar. a episcopului Ioan Popasu. Astfel. prezintă explicit titlurile manualelor interzise din motive ideologice. 199. Cu trecerea timpului. episcopul a contribuit cu 200 de florini. când graniţa s-a desfiinţat735. precum şi organele administrative. bazându-se pe propunerile venite de la învăţători. Imprimeria Editurii „Vrerea”.E. Diaconovici-Loga.R. 195. act 42/1871. Editura Comitetului Reuniunii. . 1943. A. Sinodul eparhial din 1877. conform Legii XXVIII. Documente referitoare la Episcopia ortodoxă a Aradului. Arad. precum conferinţele învăţătorilor desfăşurate în aceeaşi dieceză. a fost aceea de înfiinţare a Institutului Pedagogic din Caransebeş. scriindu-i lui Nicolescu ca: „fără întârziere să arăţi coace ce aţi făcut până acum. p. 1986. Carmen Albert. Reuniunea a fost o tribună de apărare şi afirmare a intereselor profesionale ale învăţătorilor şi totodată... Caransebeş. p.214. I. M. Vladcovschi. p.C. p. Circularele episcopului. p. în anul 1865. În anul 1876. p. După reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului şi după mutarea cursului teologic de la Vârşeţ la Caransebeş. Apud Anuarul învăţământului primar şi normal din regiunea Timişoara pe anul 1942-1943. 85.. puteau propune ministerului de instrucţiune să interzică utilizarea în şcolile româneşti a unor manuale pe care autorităţile respective le considerau „necorespunzătoare”733.români din Dieceza Caransebeşului729. 43-44. Suciu.ca nu cumva prin amânare să se nimicească acest lucru însemnat. Dr. la fondul acesteia732. luând la plăcută cunoştinţă progresul dovedit de şcolari”739. care a provocat mari daune literaturii didactice româneşti.O. Timişoara. iniţiat de C. din 1876. întocmit de Inspectoratul şcolar regional. D. 188. sunt publicate. prin activităţile culturale pe care le-a desfăşurat. apărute după adoptarea legii din 1876. liste cu manualele aprobate de autorităţi. O iniţiativă de rezonanţă în planul învăţământului. Bucurându-se de sprijinul episcopului Ioan Popasu. cit. Episcopul Popasu se interesează îndeaproape de mersul lucrărilor. „salută cu vie plăcere înfiinţarea şi deschiderea Institutului Pedagogic. p. în calitate de prim fondator. Acesta şi-a început activitatea la 13 septembrie.

cu un capital de peste 85. înfiinţarea de fonduri şi fundaţii. 3) Opt 740 741 742 743 744 745 Ibidem. Dându-şi seama de intenţiile urmărite prin circulara Ministerului de Finanţe.din 30 septembrie 1877. a constituit-o proiectul de lege din anul 1879. erau scutite de timbru. autorităţile statale. care ar fi făcut mai fragil sistemul de învăţământ confesional.. cea din Arad. apărător dar şi creator de valori naţionale. Popeangă. op. p. Hodoş. confesionale. propus de episcop740. op. ajungând la o durată a studiilor de trei ani. 2) 12 fundaţii ale privaţilor: Dimitrie Haţegan.cit. Sibiu. Bocşan. La 22 iunie 1883. V. menite să asigure suportul financiar pentru fiinţarea şi progresul şcolilor poporale. către inspectorii şcolari confesionali şi nicidecum către autorităţile politice744. Pentru tinerii bănăţeni. lovea în autonomia Bisericii. au încercat să producă breşe în comunicarea dintre învăţători şi autorităţile lor legitime. grav ameninţate de acest proiect de lege. pentru încasarea salariului învăţătoresc de la comunele restante745. Trăilă Stroescu. episcopul revine în această problemă printr-o nouă circulară. N. Probleme şcolare confesionale. Pentru că unii învăţători au continuat să se adreseze autorităţilor politice pentru încasarea salariilor. de a introduce limba maghiară ca obiect obligatoriu de studiu în toate institutele de învăţământ poporal şi îndatorarea învăţătorilor confesionali de a-şi însuşi limba maghiară. În acest fel. La fel ca institutul similar arădean. Potrivit unui „sumariu”. Pepa Seracin. Editura Facla. către inspectorul şcolar regesc sau către comitetul administrativ comitatens. 1944. Constantin Nicolaeviciu. O importantă încercare la care a fost supusă autonomia şcolară şi confesională şi faţă de care Ioan Popasu nu putea rămâne insensibil.000 de florini. prin măsuri administrative.000 de florini. episcopul Ioan Popasu a sprijinit. Toma Curiac. L. p. din anul 1887. Semnatarii memoriului reproşează ministrului Trefort că nu a consultat şi autorităţile bisericeşti atunci când a alcătuit proiectul de lege. prin episcopul ei. în Dieceza Caransebeşului existau la sfârşitul veacului al XIX-lea. preparandia din Caransebeş se completează cu clasele a II-a şi a III-a. Ibidem. referitoare la încasarea salariilor. îşi păstra astfel cu perseverenţă poziţia de apărare a autonomiei confesionale în domeniul învăţământului. proiectul lui Trefort a devenit lege. episcopul Ioan Popasu a trimis la rându-i o circulară. Episcopia Caransebeşului. aşa cum procedase fostul ministru Eötvös.cit. Cercetări. prin care înştiinţa învăţătorii confesionali că petiţiile lor pentru încasarea salariilor trebuie întotdeauna adresate către protopopiate. care a înaintat împăratului un memoriu în problema şcolilor poporale româneşti. 71. sperau să producă o criză de autoritate. învăţământul nu poate funcţiona eficient. p. Ministerul de Culte şi Instrucţie aproba înfiinţarea institutului şi planul de învăţământ al acestuia. Mihail cavaler de Trapşa. a stârnit îngrijorarea prelaţilor bisericilor româneşti. Ioan Popasu. cerându-le încă o dată învăţătorilor să apeleze la oficiul protopopesc şi acesta să facă demersuri pe lângă pretura cercuală. cu un puternic potenţial cultural şi civilizatoric. În ciuda protestelor românilor şi a celorlalte naţionalităţi nemaghiare. V. La 13 februarie 1879. a ministrului Trefort. E. Valoarea capitalului acestora depăşea 120. Dimitrie Peţa şi fiul Ioan. p. 79.. . care au solicitat audienţe la împărat. În anii care au urmat adoptării Legii XVIII. care avea ca scop de a de „a duce la îndeplinire cu orice preţ maghiarizarea”742. p. E. în compunerea proiectul Legii XXXVIII din 1868743. 394. 423-424. care aspirau la această profesie. Antoniu Mocioni. Timişoara. op. În memoriu se sublinia că însuşirea obligatorie a limbii maghiare de către învăţătorii confesionali aflaţi sub 50 de ani. 88-89. Ministerul Finanţelor a emanat o circulară prin care făcea cunoscut faptul că petiţiile învăţătorilor poporali adresate către pretură. Hodoş. ci a reprezentat şi un centru românesc spiritual. Elisabeta Peţa. faţă de perioada de până atunci. următoarele fonduri şi fundaţii şcolare aflate sub administrarea Consistoriului diecezan: 1) Trei fonduri create de Dieceză (şcolar. 1978. Conştient că fără o bază economică.. centru politic al luptei naţionale din perioada dualismului ( 1867-1918 ). Intenţia actului normativ. Costa Tismănariu. Aradul. Institutul Pedagogic din Caransebeş nu a fost doar o pepinieră care a asigurat contingentul necesar de învăţători pentru şcolile româneşti confesionale. condusă de mitropolitul Miron Romanul. bisericesc-cultural). Triteanu. institutul din Caransebeş constituia o nouă alternativă.cit. 71-72. în timpul păstoririi sale. al ministrului de culte Trefort741. locale şi centrale. al internatului. probată prin susţinerea unui examen. la fel ca institutele pedagogice ale statului. Iancu Temeş. Nicolae Stoina. Leu. episcopul Ioan Popasu va face parte din delegaţia ortodoxă. În anii următori. când nu existase decât o singură preparandie în zonă.

întocmiri care au adus nenumărate beneficii şi învăţământului confesional. 40. Ioan Popasu a pus bazele tipografiei diecezane (1885) şi organului eparhial de presă. în „Revista de pedagogie”. La 5/17 februarie 1889. Şcoala-temelie a vieţii naţionale româneşti din Banat la sfârşitul veacului al XIX-lea.depozite de capitaluri pentru întemeierea de fundaţii şcolare. episcopul a trecut la cele veşnice. 746 747 I. 1987. În amurgul îndelungatei şi prolificei sale vieţi. Cornean. 61.cit. însumând peste 30. după o viaţă închinată deopotrivă Bisericii şi Şcolii. p.. 6. Munteanu. dar şi un spirit. XXXVI. .000 de florini746. valorile ortodoxe şi cele naţionale. iunie. A lăsat în urma sa instituţii temeinic organizate. op. N. în care s-au întrepătruns armonios. nr. Bucureşti. „Foaia diecezană” (1886)747. p.

epitropii. Vichentie Popovici avea în „vizorul” său „halieutic”753 – de la gr. aceste unităţi administrative s-au redus la 6: Caransebeş. 28. totalizând 239 de parohii şi 29 de „filiale”749. care. Ca arhipăstor sufletesc al ortodocşilor sârbi şi români din Episcopia Caransebeşului şi Vârşeţului. Mehadia. Univ. Vârşeţ. Bălan. 1909. Monografia oraşului Caransebeş. Opis Vrsaciko . I. Ele fac referire la mai multe „teme” canonice şi administrativ-bisericeşti: cununia militarilor şi a ţiganilor. Caransebeş. 2002. Oraviţa sau Vărădia şi Modova – iar în urma Congresului Naţional Bisericesc din 1774. Anul II. în „Foaia Diecezană”. al XIX-lea. pe care. Ca să potolească furia spiritelor agitate. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. ca să le citească în auzul poporului credincios şi să ia aminte la poveţele arhiereşti. Popovici. ne fixăm deocamdată atenţia asupra a câteva circulare semnate de Vichentie Popovici şi trimise protopopilor şi preoţilor. faţă de sârbi sau de români. Şirul cronologic al Episcopilor din Caransebeş . Absolut toate sunt scrise cât se poate de caligrafic. Misiologie ortodoxă. socotindu-se „lucrări de seminar” la Paleografie. testarea averii după moartea unui creştin sau cleric al Bisericii. A. p. toate semnate. din 1718. în ziua de 26 octombrie 1777. un ordin de serviciu. pentru a le transmite. Lăsând la o parte „ataşamentul”. mai mare sau mai mic. publică. inventarele. 70. Ghidiu.TEME CANONICE SI ADMINISTRATIVE ALE BISERICII ORTODOXE DIN BANAT ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XVIII Pr. nr. Revolta lor a fost înecată în sânge de husarii din regimentul Kálnoky. Vichentie. Aceste documente bisericeşti de secol XVIII ne-au parvenit în mod indirect. Lugoj. p. gata-gata să-l linşeze pe vlădica baricadat în palatul rezidenţial750. Viorel CHERCIU Scaunul episcopal de Caransebeş. în anul şcolar 1945-1946. eparhia era împărţită. într-un număr de 9 protopopiate – Caransebeş. ţinerea sărbătorilor şi dezertarea preoţilor de la parohie. Editura Panfilius. Srem Karlovci. transferă Banatul de până la Orşova. Biserica-Albă. apud Gh. Curtea din Viena nu-l confirmă în oficiul bisericesc decât abia după 5 ani – în 1774748. rămas vacant după moartea lui Ioan Georgevici. Constrâns. Ruvarac. în care cu multă sfiiciune încerca să „explice” intervenţia brutală a autorităţilor şi să îndemne eparhioţii la „supunere”. Lect. un Regulamentul privilegiorum II. ceea ce facilitează „parcurgerea” lor fără nicio dificultate. 7. în conformitate cu prevederile Regulamentului Illiric. Uniunea Românilor din Transilvania cu biserica romano-­ catolică sub împăratul Leopold I. 1887. din motive necunoscute. Militarizarea graniţei bănăţene de către autoritatea imperială – Pacea de la Passarovitz. 1941. circulara este un „document de administraţie din categoria actelor cu caracter normativ. După cum se ştie. contrasemnate. Vichentie trimite credincioşilor din protoprezbiteriatul Vârşeţului o „circulară”. D. p.Sebeske eparhije od 1713 godine. probabil. p. o directivă sau instrucţiuni referitoare la anumite obligaţii de serviciu ce urmează a fi îndeplinite întocmai”752. Iaşi. a fost ocupat. în acelaşi an 1769. . 115. aflat atunci în Vârşeţ751. o dispoziţie. Lugoj. în calitatea sa de episcop ortodox al românilor şi sârbilor. Vasiova. Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei.Vârşeţ (1690-1865). socoţile bisericeşti. întocmită sub formă de scrisoare oficială. Vărădia şi Palanca Nouă. halieuein = a pescui – atragerea militarilor şi a ţiganilor în perimetrul rânduielilor canonice în ceea ce priveşte administrarea Tainelor Bisericii. p. Caransebeş. Lugoj. 2. Ferendia. cuprinzând o comunicare oficială. 45. de către Vichentie Popovici. Vol. parafate şi adresate concomitent la mai mulţi destinatari. Ioan Bartolomeiu. I. profesor la Academia Teologică din Caransebeş. p. 1924. stârnind un val de mânie în rândul poporenilor. Gheorghe Petraru. spre deosebire de primul – deliberat şi votat în Congresul din 1769 – restrângea simţitor sfera drepturilor acordate „naţiunii ilirice” de Diploma Leopoldină. Ca să ne dăm seama de cadrul jurisdicţional. 1982. prin „copierea” sau „transcrierea” lor din Protocolul ţircularelor – fără nici un indiciu – de către foşti studenţi ai lui Gheorghe Cotoşman. Cotoşman. în acelaşi timp. îngroparea morţilor. Oltenia şi Serbia 748 749 750 751 752 753 Gh. Episcopia Caransebeşului până în pragul sec. Bucureşti. 1901. de către autorităţile politice din capitala imperială. Vârşeţ. reprodusă în mai multe exemplare identice. Dr. 230. Mehadia. în anul 1770.

344. Înrudire şi identitate. III. p. 127. nu a avut capacitatea pecuniară de a întreţine o armată permanentă la frontiere. urma axa ortodoxiei „tolerate”. ceea ce a făcut ca . adică ortodocşi756. 2004. rămân oarecum „uitaţi” într-un spaţiu ex-centric aparent comunităţii. Alina Ioana Ciobănel. ştiinta îndreptarea şi ţinerea Sămo arată. „Obiceiul” îmbisericit al „glăsuirii” de trei ori în biserică avea menirea de a „ocoli” eventualele relaţii de rudenie759 ale celor doi „candidaţi” la Taina Nunţii. Viaţa religioasă a românilor din graniţa bănăţeană. s-a exprimat dorinţa ca în miliţia de graniţă să fie admişi doar români „uniţi”. Cucerniciei voastre Smeritul Episcop al Caran . nu oricum. publicate în anul 1783. Presa Universitară Clujeană. Să faceţ Cu Care rămăn şi Sănt. Editura Enciclopedică. 2002. pp. se subînţelege cea a ostaşilor şi a ofiţerilor. atunci când vine vremea să se „împreune”. săsă împreune Nunţi Pentru aceea bine orăvoită ca Clerului celui Supus Mie. Deşi în protocolul comisiei mixte a Consiliului Aulic de Război şi a Cancelariei Aulice a Transilvaniei.sentimentul religios” de coloratură ortodoxă să nu poată fi pervertit cu uşurinţă şi cu atât mai puţin. ţinând seama de specificul vieţii cazone şi de regulamentele armatei. Circulara nr. 1996. „de a se împlini în Domnul şi nu după Poftă”. aşa încât orice arhiereu avea „căderea” hodegetică de a impune normele canonice ca „lucrătoare” în sânul comunităţii. Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timişoarei (A. V. Precum şi cea detrei vglăsuire Nui cununa şi porunca aceasta în protocoale Seo Scrise după aceia Pentru înplinirea acestiea Mie înştinţare. 35. Fundaţia „Tradiţia Românească”. sub stăpânirea Austriei754 – obligă episcopatul ortodox să devină „flexibil” în pastoraţie. graniţa militară a Banatului fusese organizată după legi care ţineau seama în genere de condiţiile acestei provincii româneşti755. în Logoj 21 Noemvrie 1754 Bună voitori Vicentie Popovici 758 759 760 761 Vasile Gavrilă.A. Până la „Constituţia confiniară” din 1807. Oradea. Bisericii îi revine datoria ca prin organele sale de conducere să-i „înmatriculeze” pe cei botezaţi. p. 754 755 756 757 A. p. chiar dacă se subordonează Comandei Militare. Timişoara. Cluj-Napoca. Politica bisericească a Curţii din Viena în Transilvania (1740-1761).). singularizându-se în matricea complexă a traiului – pereche. împotriva drepturilor „suplimentare” a religiilor recepte. 609­ -623. Înalt Slăvitul Crăescul Conzilium la Înălţimea sa Supt datomul 15 lea Noemvrie anului acesta 1784 no 25 895 Noao trimisă intimant Ca alor Sfintită Mărire această Milostivă rânduială or făcut Ca nu Cumva Militari fără Scrisoarea cea de Slobozitoare dela Stăpânirea militărească şi dela Nătlani cei Milităreşti că prea aceiaia şi fără de Glăsuirea cea de 3a ori înbisearică încrăirea aceasta Ungurească. să le imortalizeze identitatea în „memoria” Registrului. . „înjugarea” celor doi la trasul „carului vieţii”. Chirvaiu. 2003. Mihai Săsăujan. Desigur că rolul de a veghea la păstrarea sensului nealterat al idealului creştin cu privire la Căsătorie. Dreptul matrimonial. incompatibile cu prescripţiile Moralei Creştine760. Ascetica. dintru început i-a revenit Bisericii758. mai întotdeauna. Grănicerii bănăţeni şi Comunitatea de Avere. se îndatorează a avea „scrisoarea cea de slobozitoare” – permisia – „întreita strigare” şi înregistrarea în Protocolul Cununaţilor. cum era şi porţiunea bănăţeană. A hotărât chemarea ţăranilor la arme. 1933. stringenţele politice şi militare au determinat însă Curtea din Viena să accepte în regimentele grănicereşti şi români „schismatici”.T.viaţă întru Împărăţie.Sebeşu Şi a Verşeţului. Sorin Cosma. Cătă decurând Săle arătaţi şi săl spuneţi înainte Prenicei un Militari iar mai vârtos din feldă regimenturi fărăde Ţedula cea Slobozitoare Care Se cuvine dela orănduitul Miritărescul feldă regiment Capelanului şi dela ofiţiriol Său. trasând conturul „sorţii”. din 22 august 1762. 1941. ci în consonanţă cu exigenţele evanghelice. Ortodoxismul graniţei româno-bănăţene. Editura Marineasa. Marchescu. Caransebeş. Bucureşti.de la Belgrad la Timoc. 35. aflându-se într-un acut deficit financiar. cununaţi şi repauzaţi şi. Bucureşti. Circulara din 21 noiembrie 1754757 face „trimitere” la cununia militarilor care. Guvernul imperial. aşezându-i la casa lor. Bine Cucernic Protoprezbitere Noao Iubite. este adevărat. Cununia . p. 16 a fost transcrisă de Voin Nicolae. conformându-se dezideratelor dogmatice ale Bisericii Răsăritene. 2002. Civilmente.. Care înaltă Poruncă Cucerniciei voastre însuşi o areată încredinţăvă şi Poruncească această poruncă Preoţilor ai Protopopiată. „controlul” Căsătoriei se săvârşea prin Literele patente în chestii matrimoniale. Caransebeş. astfel. cu prisosinţă aspectul pragmatic al acesteia. passim. adică să se căsătorească. Dincolo de latura adânc mistică a Nunţii. grupul social întrezărea. suprimat.O. Vol. promulgate de Iosif al II-lea şi intrate în vigoare şi în Ungaria şi teritoriile „anexe” în 1786761. passim. Petru Bona.

am poruncit să fie bătut cu bastonul peste tălpi până la sânge. Contribuţie la o„enigmă” etnografică. Iaşi. Editura Cartea Creştină. Trad. a. de Ana Iovănescu. de Mihaela Mudure. La sfatul scumpei mele soţii. XIII. Norman L. din 12 iulie 1760: „Astăzi au fugit trei iobagi ţigani şi au fost prinşi de către slujitorul nostru Fara Jánoş. 1. iar în Banat. Norocul ghemotocului de carne vie a fost că întâmplător trecuse pe la mănăstire un boier cu „inimă”. pp. Ion Chelcea. iar toţi trei au îngenuncheat o zi întreagă desculţi în faţa ferestrei soţiei mele. 35-39. 152.O mare dificultate pastoral-misionară a Episcopiei Caransebeşului şi Vârşeţului. Filozofia religiei. p. 1998. Religia implică necesarmente Transcendentul771. Corneliu Tamaş. Oradea. Imagini din viaţa rromilor din Transilvania. la Angheluş. Editura Motiv. Casa Şcoalelor. în Sabin Manuilă. în jurul anului 1348762. Geisler. 1995. p. 2001. ceea ce atestă lipsa oricărei forme de discriminare763. mănăstireşti şi boiereşti764. ceea ce a făcut să apară „legende” cu „nemiluita”. Bucureşti. Formele elementare ale vieţii religioase. 768 769 770 771 772 773 Émile Durkheim. Demn de consemnat este faptul că în lumina unor documente de la Raguza . după care au trebuit să mănânce două roabe pline de balegă de cal. Rudarii. Trad. facem o paranteză oripilantă – călugării de la Corbi au aruncat un copil sugar la porci pentru a fi mâncat. salahori766. Nicole Martinez. sunt consemnate 3. DEVLA. Polirom.. Editura Humanitas. am pus să i se taie buza de sus. ne-o ilustrează şi o însemnare din „jurnalul” unui latifundiar de la Trei Scaune. dar şi a Mitropoliei de Carloviţ. Cluj-Napoca. iar cei care se ocupau cu diverse meşteşuguri şi umblau prin ţară erau nomazi cu corturile şi se împărţeau în rudari.Dubrovnik. recurgând în medievalitate la „Marea Şmecherie”772. Bucureşti. p. de Dan Şerban Sava. Cei întrebuinţaţi în treburile domestice ale stăpânilor se numeau „vătraşi”. 76-77. din rromani de Camelia Stănescu. văcsuitori.”769 Religiozitatea ţiganilor – neam cu identitate fluctuantă. Heinrich von Wlislocki. unde înstăpânirea Habsburgilor îi „preia” prin „dresajul” legalist al „despotismului luminat”. asigurându-şi astfel o protecţie universală. Despre poporul nomad al rromilor. Unul dintre ei. Ladislau Szacsvay. Bucureşti. . Trad. care l-a salvat din troaca patrupedelor ce s-ar fi grăbit să-l devoreze767. Donald Kenrick. după datele lui 762 763 764 765 766 767 7. ţiganii s-au răspândit în toate direcţiile continentului. Este probabil ca în Serbia primii ţigani să provină din pantofarii din Prizen. lingurari şi lăeşi765. imaginea ţiganului era una radical diferită: „El” aparţinea unei clase sociale servile şi inferioare – în Evul Mediu. Ca să subliniem inexistenţa unei consideraţii faţă de ţigani. 2001. Romii. 1955. Trad. potcovari. era „minoritatea” tuciurie a ţiganilor. Editura Enciclopedică. Celorlalţi doi ţigani. 11. 10. Trad. 2002. Dicţionar istoric al ţiganilor (romilor).. 35. Petrović. din germană de Octavian Rogojanu. A. blidari. ursari. Editura de Vest. căldărari. Dj. 21. Cigani u srednjovekovnom Dubrovniku. p. Istoria ţiganilor din Tara Românească 1241 . spoitorese.769 familii de ţigani sedentari773. în „Zbornik Filozofskog Fakulteta”. apud Viorel Achim. pe nume Rütyös Férki şi Cingeli Andris le-au fost date 50 de lovituri cu bastonul. în care este înregistrat numărul de familii pe categorii de contribuabili (1772) din Marele Principat al Transilvaniei. Într-un tabel. p. pp. zavragii. ori la ei „experienţa religioasă” se rezumă doar la o oarecare „declarativitate”. care le semna „paşapoarte” – salvconducte – de „liberă trecere”. aceştia nu au reuşit să-­ şi „descâlcească” originea.949 familii de ţigani itineranţi şi 3. ciurari. Străbătând prin peregrinaj Istoria. Trad. La români însă. Bucureşti. p. passim. 1944. după ce mama lui fusese vândută. p. Angus Fraser. Oscar Print. Idem. 1998. ţiganii nu au şovăit. deoarece ei invocă numele unui „dumnezeu”. ţiganii erau domneşti. de Magda Jeanrenaud şi Silviu Lupaşcu. pp. Răduţiu. care „vine” de Pretutindeni şi de Nicăieri – este una foarte vagă. Că erau socotiţi „inutili pe lume”768 şi insignifianţi pentru mentalul colectiv. însă nu au nici o reprezentare a lui ca „fiinţă spirituală”. ajungând şi în Transilvania şi Banat. Ţiganii. Ţiganii în istoria României. să fie friptă şi să i se dea să mănânce. Plecaţi din Bizanţ în secolele XIV-XV. Atlas. Cluj-Napoca. Populaţia Transilvaniei în ajunul călătoriei din anul 1773 a lui Iosif al II-lea. Studii privind societatea românească între secolele XVI– XX.. 1999. 66-90. Studii de demografie. Iar apoi a trebuit să-şi scalde picioarele în leşie. pe nume Ciujdi Peter a fugit pentru a doua oară. să fie „mişelnici”. pp. Datorită vorbelor necuviincioase pe care le spunea. lăutari. practicat şi promovat de Maria Tereza (1740-1780) şi Iosif al II-lea (1780-1790). 600 de ani de atestare documentară. Ca să fie „asimilaţi” de „popoarele Europei”. la nevoie. Timişoara. fierari. Ibidem. 1976. 47. 2000.1856. Vasile Ionescu şi Delia Grigore. având totuşi în comportament minime „forme elementare ale vieţii religioase”770. 123-158. Bucureşti. punându-se sub proteguirea Papei. ţiganii erau trataţi ca „egali” ai băştinaşilor. Beograd.

Trad.O. Op. 5. Porunca dela mitropolitul pentru Ţigani să aibă a să învăla rugăciunile Creştineşti şi fără slobozenia Domnilor Varmegiei să nu să însoare Preasinlite şi Înaltu Vrednice Domnule Episcoape mie întru Hristosu prea iubite frate Precum alor Sfinlitu Kesaro Krăiască şi apostolicească Mărire Milostivire prin voire Mie au Poruncit. mai creau şi greutăţi autorităţilor locale şi imperiale. 147-150. bărbalii. în 59 de puncte. • frecventarea Bisericii.1767 şi 1773 – în care „poruncea” împământenirea ţiganilor – . • să nu mai deţină cai. oprirea căsătoriilor înlăuntrul „rasei” (1773)776. Circulara nr. cit. Op. neubauer. I.. Populaţia bănăţeană totală era de 450. 56-58. Timişoara.T. cătră însurăciune numai spre aceia să să dea slobozenie cari în leage sânt îndreptafi bine cu mărturisirea Solgabirăului. Circulara nr. care dobândise o conotaţie negativă. în anul 1780. Feneşan. al Vermegului în Verşeţ 23 martie 1784 bine voitoriu Vichentie Popovici 780 A. Un an mai târziu. „Cuvântul” episcopului a fost „întărit” de o circulară a mitropolitului Moise Putnic. cu acela de „ţărani noi”. • să asculte sfaturile preoţilor. • interzicerea nomadismului. ce purta data de 23 mai 1784780. Idem Corneliu Tamaş. Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei. pe deasupra.M. care se „îngrijea” de cununia „oamenilor din neamul ţigănesc”779.A.O. în districtele camerale existau. dă la 12 septembrie 1782 un Ordin privitor la ţiganii din Ardeal. Într-un asemenea „ancadrament”. 1783. copiată de Opreanu Mircea.T. a portului şi a ocupaţiilor tradiţionale (1767). cit. Schwicker. Vichentie Popovici urma întocmai „ucazurile” împărăteşti. 1984. Grellmann. aşa cum este observabil şi din Circulara din 23 martie 1784. 175 8. pp. după cum în cele militare cca.A. • casele să fie numerotate. Die Zigeuner in Ungarn und Siebenbürgen. • schimbarea numelui este interzisă.072 ţigani. Ca întâistătător al Episcopiei Caransebeşului şi Vârşeţului. H. interzicerea limbii ţigăneşti. A. în 9 octombrie 1783. Hauptregulatio. s-a încercat o reglementare globală şi generală a problemei ţiganilor.000 locuitori. Dessau und Leipzig. de C.Griselini774. smeritul episcop al Caransebeşului. cit. Sitten und Schicksahle dieses Volks in Europa.H. în care stipula următoarele: • copiii de ţigani să fie daţi la şcoală. înlocuirea numelui lor. 8. Întrucât aceştia nu furnizau Graniţei soldaţi şi. din care un procent de 1. Ein historische Versuch über die Lebensart und Verfassung. 4. în care ţiganii erau astfel „monitorizaţi”. Aşa cucerniciei Voastre pentru îndreptaria Preoţilor cari sunt în Protopopiatul Vostru arătându-le Porunca aceasta deplină să o ţină şi iarăşi în Protocolul să o aşază ca să poată arăta rămân şi sunt Cucerniciei Voastre. copiată de Opreanu Mircea. muierile şi copiii dă lăcuitorii cei noi dă leagea noastră la învălătura credinlii sai învălali iar aceia care nu vor vrea să să învele bine voitoriu Vichentie Popovici stăpânirei datori să fim ai arăta şi pedeapsă spre vederea tuturor să capete. şi Biserica se autosesizează şi îşi ia măsurile necesare ca să-i integreze în comunitatea creştină. Bine cucernice Protopresvitere Noao lubite Porunca pentru ţigani să nu fie slobod a se cununa care nu va avea slobozenie dela Domnii Varmegiei Înalt Slăvitul Crăescul Stăpânitoriul Conzilium bine au voit cu milostivire orânduială pentru Ţigani aşa seu flacut încă supt datumul în 9-lea octombrie la annul 1783 ca nu cumva Preotii fără ştirea şi scrisoarea Domnilor Solgăbirăi dela care să cuvine de oamenii de Neamul ţigănesc nici de cum să nu îndrăznească ai cununa fărăde slobozenie şi aceia care vreu să să împreuneze şi să să cunune să să aibă a întreba cu ispită şi prin mărturii pentru ca unii să să facă f~răde aceia să nu fie slobod care milostivă orânduială supt datumul 16 de Februar curgătoriului ann 1784 prin luminata Varmegie Noao neau arătat. Maria Tereza a dat patru decrete – în 1761. apud Corneliu Tamaş. Fiul împărătesei. Die Zigeuner.G. • muzica permisă numai când nu este de lucru la câmp.6% era reprezentat de ţigani775. acolo unde vieţuiesc. Op. apud Corneliu Tamaş. • îmbrăcămintea şi mâncarea să fie potrivite cu obiceiul locului. De Regulatione Zingarom . • mâncarea de mortăciuni este aspru pedepsită.legarea de loc” –.. p. 6. nebst ihren Ursprunge. 70. Amândouă 774 775 776 777 778 779 Fr. care au luat seama pentru vieluirea lui şi starea deacă pre unii din Preotii aciastă înaltă orânduială . Iosif al II­ 777 lea. monarhul emite o ordonanţă. pp. pp. unde „completează” seria celor antemenţionate778: • se interzice locuirea în corturi. • copiii de sexe diferite să doarmă separat. Wien und Teschen. toli preasfinliţii Domnii Episcopi şi Parohialnici de leagea lor legătuinlii şi întru aceasta cea cuvioasă orânduială să să înnoiască şi cu iulime porunceşte adecă: cei din parohie. Griselini. • cerşetoria oprită. • să nu umble goi. 157-158.272 ţigani.

2.. Consuetudinile ţigăneşti. se împlineşte în Euharistie şi se desăvârşeşte în unirea cu Hristos în Împărăţia Veşnică789. ce începe în Botez. fapt confirmat şi de acest document: „dar Neamu acela care sănt de ciumă sau di boală linitare sau dacă ar puţî după eşirea sufletului va fi Trupu înflat au la faţă să arată Puturiosă la acela îndată cu var nestins să se presare şi încă în casă să se închidă şi să să ducă la Mormânt aşa închis”. Presa Universitară Clujeană. dar şi 784 religios. „asimilându-l cultural prin tehnici sociale şi formule legislative represive” . Cluj-Napoca. 65 Idem.O. în „Dacoromania”. Un renumit epidemiolog792 susţine că limba română a preluat cuvântul latin „cyma”.cit. Gesamtausgabe. Vol. arud Mihaela Grancea. în sensul învăţării unor rugăciuni şi obţinerii slobozeniei de la „varmeghie” – autoritatea comitatensă781. 53. Cazul ţiganului. p. 351. 2002. cit. 782 783 784 785 786 787 788 789 790 791 792 Mihaela Grancea. 67. . I. Toader Nicoară Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor moderne. care înseamnă „bubon”. monarhia administrativă încearcă din răsputeri să-l facă pe ţigan „funcţional” din punct de vedere socio­ economic. ierarhia bisericească şi autoritatea politică – relevă în mod incontestabil faptul că „în epoci marcate de transformări geopolitice şi sociale. cărtă mine trimisă. 1992. p. cit.. iar prin Preasfinlia ta supuşilor voştri Preolilor Parohialnici cu Orânduiala Voastră întracest chip să le arătali încredinlez şi la Sfintele Rugăciuni ceale frăţeşti încredintânduma rămân. fapt ce contravine uzanţelor din societăţile „civilizate”787. Cluj. călcând acelaşi dela Mine ca dela stăpânirea lui care se va pedepsi. Presa Universitară Clujeană. Dacă societatea occidentală reuşeşte să eradicheze prin metode sanitare acest flagel pe la începutul secolului XVIII. p. Circulara din 15 martie 1784. ci acela care astăzi vine şi mâine rămâne783. Heinrich von Wlislocki. apud Toader Nicoară. în care face pomenire cum să se „îngroape” cei răpuşi de această boală ce a făcut ravagii în secolele XVII-XIX791. Ţiganii între ignorare si îngrijorare. 1926. Cluj-Napoca. p. politic sau social. al consoartei. Axioma că viaţa creştinului este o continuă Nuntă în Biserică. Editori: Nicolae Bocşan. După căsătorie. 69. Op. Carte şi societate în Nord-Vestul Transilvaniei (sec. Vasile Gavrilă. Consideraţii pe marginea teoriei străinului şi aplicaţiile acesteia în cercetarea istorico-socială. din care provine tatăl. 2002. 263. Op. Prea osfinpeitale în Carlovet în 23 mai 1784 Prea aplecată slugă Moisei Putnic 781 146. Elena şi Cătălin Zamfir. p. Dacia. Cluj-Napoca. molimă cu consecinţe multiple de ordin social. Alternative. p. 1993. nefiind consideraţi rude apropiate de către neamul A.A. nu acela care astăzi vine şi mâine pleacă. p. nu şi-a găsit rezonanţă în sufletul de Ţigan. cit. St. Georg Simmel. 1995. Toader Nicoară. Vol. Din intimatul acela care iastă îndoit prescris înnaltul supt datumul 26-a Aprilie. mai bine vei înţălege prea o Sfinţia ta care Eu după datorie pentru înplinirea înaltei Orânduieli Preasfinliei tale înpreunez. Bd.circularele „coincid” în „părerea” că ţiganii care vor „însurăciune” trebuie să fie mai întâi „evanghelizaţi”. ţiganul corturar se alătură grupului – mahlia – respectiv neamului – gakkija – căruia îi aparţine soţia sa. economic. Cu o „încăpăţânare” tenace. Doru Radosav. Ţinându-l mereu „sub observaţie”. 2001. Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”.cit.. nu au putut fi demontate cu nici un fel de instrument juridic. p. Coord. tensiunile şi episoadele de conflict îşi extrag motivaţia din corpusul de reprezentări cu referire la străin”782. Ei pot încheia căsătorii între membrii celor două clanuri. (1600 -1830). dualitate morală căreia îi datorează marginalitatea în cadrul comunităţii-gazdă785. Bucureşti. şi trimite Circulara din 15 martie 1784. p. Glose istorico-medicale în jurul etimologiei cuvântului „ciumă”. Op. „Reflectorul” sub care erau puşi ţiganii – societatea civilă. Idem. în Identitate şi alteritate. Studii de istorie politică şi culturală. Copiii lui aparţin doar neamului B. Vichentie Popovici ţine seama de ameninţările ciumei. nu acelaşi lucru se petrece în zona central-sud-est europeană. st. Frankfurt. ataşate ideii de conjugalitate. Mihaela Grancea. Soziologie Untersuchung uber die Formen den Vergesellschajtung. p. Oradea. umflătură. acesta şi-a conservat şi perenizat cu consecvenţă modul de viaţă şi mentalităţile specifice. Anul IV.T. copiată de Ion Mihailovici Valeriu Bologa. Accent. 51. A. 764. demografic şi psihologic. dar nu au voie să se însoare cu surorile tatălui lor786. 64. 3. O altă notă nonconformistă a ţiganilor în speţa căsătoriei este tradiţia nelegalizării acesteia şi vârsta tânără la care ea se încheie788. numele de familie al bărbatului este cel al neamului soţiei. el renunţând la numele din naştere. XVII-XIX). Sorin Mitu. De îndată ce se însoară. Deoarece epidemiile „deschid” unul dintre cele mai cutremurătoare capitole ale „sentimentului de insecuritate”790. 111. p.

Transilvania. 81. bisericiloră. căci „pleacă” în dimensiunea eshatologică a Umanului. Primele tipărituri de interes medical în limba română (158 -1820). 1996.. nu poate pretinde decât minimul. Adrian Lemeni Sensul eshatologic al Creaţiei. Dacia. p. Verdeş Bună cucernice protoprezbitere. Cer = Cupolă. Atât 793 Toader Nicoară.. Administrarea averii mobile şi imobile a Bisericii o făceau epitropii. căci Pământul. cu atribuţii clar prevăzute în legislaţia bisericească. împlinindu-se ontologic în Împărăţia cea Veşnică796 – „Biserica Nevăzută”. dimpotrivă. şi nici un om măcar cine ar fi. al treilea Domnul pământului. cărora li se concrede averea parohială. prin mărinimia „Proprietarului” este şi Casă a Fiecăruia797. Bine Cucernice Protopresvitere Nouă Iubite Prin Milostivul şi alesul răscript. Sibiu. din care o cheie epitropi să aibă.. în cripte sau împrejurul bisericii să nu se îngroape”794. 3 din 11 ianuarie 1785. 1988. p. 107. Biserica are dreptul ca în atingerea scopului soteriologic să se „înzestreze” ca „Mireasă a lui Hristos” cu „Avere”. Transilvania la începuturile timpurilor moderne (1680-1800). În scop profilactic. iar defunctul să nu mai fie ţinut mult în casă795. 2000. Circulara nr. alta preotul locului. Structura bisericii creştine. La fel. căşi să ştie pentru aceasta încredinţează cu voire preoţilor în ţinutul luminatei varmegiei a Caraşovei şi să le porunciţ ca cu ştirea celoră mai bătrâni dină locă ca de ar fi ceva cum la cunoscută cele care se cuvine domniloră solgabirăulor la toate jumătăţile de ană. S. Celelalte componente ale averii bisericeşti – fungibile sau nefungibile – nu au decât un caracter auxiliar. A. Bucureşti. Bucureşti. Iar unde [loc gol] miliţia a treia la un Obăr Ofiţear din cumpania aceal eară să li se încredinţeze pentru aceasta ca nu cumva unul fără de ştirea altuia din bani Bisericeşti să ia sau altul să dea lângă aceasta asupra binele bisericeşti la tot anul . episcopie şi la toate celelalte parohii unde sânt Biserici. 201. Anul XXVI. Orice „picătură” de avere omenească este bine primită de către Biserică. În partea ei „văzută”. 1-2-3. Statul modern austriac a încercat ca prin ordonanţe şi reglementări să scoată cimitirele în afara aşezărilor umane. Bucureşti. în „Transilvania”. A. aşa încât orice se poate dărui în numele Său. de Preda. existenţial – caritativ.. toată deauna doi epitropi să se aşeze să fie. Circulara nr. p.unde ciuma şi războiul au coexistat mereu ca doi funeşti „aliaţi”. 2004. 348-358. Asab. Întreaga avere trebuia ţinută de aceştia „sub cheie” şi la propriu şi la figurat801. 2001..O. 201.A. Societate rurală şi mentalităţi colective. Poruncă prin varmegia Caraşovei dată dela episcopu pentru oameni cei la moartea lor lasă milostenie bisericilor. Paideia. au şcoalelor. cele rădicate şi nărădicate vase Sfinte care să află înaintea fieştecăruia stăpânitorilor locului. aleşi de către sinodul parohial. şi la toate Biserici farde dăschilinare asupra toatei avuţiei.T. Proprietarmente. Cucerniciei voastre Smeritul episcop Caransebeşului şi a Verşeţului În Verşeţ 8 octombrie 784 Bună voitoriu Vichentie Popovici Constituţia bisericei gr. p. pp..A. nr. 1914. Biserica este modestă. Luminata varmegie a Caraşovei dină generală congregaţie suptă 25 de Augustă întru această curgătorial anu cumă împlinirea milostivirei preaslăvitulă crăesculă consilium suptă 7 lui Iunie această an 1821 No 12. p. „gradul zero” al Avuţiei: Casa Domnului. fără să creeze probleme succesorale acute. cerea clerului să-şi îndemne credincioşii să lase jalea la o parte şi să nu mai sărute şi îmbrăţişeze morţii. aşa au gândită. circulara episcopului Gherasim Adamovici din Sibiu.. le lasă mai vârtosă preotulă parohialnică şi cei mai bătrâni dină locă cunoscută estă. „Plinurile” şi „golurile” din averea Bisericii nu sunt altceva decât expresia dublei înrădăcinări a verbului a avea: în cer şi pe Pământ. 12 din 8 octombrie 1784798. Toader Nicoară. 50. care. Iară acea la sfârşitulă lui Aprilie şi la sfârşitulă lui octombrie.-or. aşişderea şi banii bisericeşti la toate locurile supt trei încuietori să se păzească. „acei bărbaţi din parohie. Cluj-Napoca. aşa cum reiese şi din Circulara nr. dată în 1790. în pontul 7-lea milostivă orânduială estă. deodată799. Biserica nu „depozitează” averea prisoselnică. Slava Pământului. dela toate bisericele şi a şcoalelor fundanţii echetractă după formulariul acela trimisă dinpreună şi copia adăogată a testamentului înaltă numitului consilium să avem a trimite lângă care numita luminată vermegie. după calendario la celu nouă pen aceea lângă aşa poruncă cucerniciile voastre cea mai dinainte îndrăptare aşa şi preoţilor care să află în protopopiatul vostru în varmegia Caraşovei câtă de curândă îndreptare să mă arătaţ întru care rămân şi sânt. ca un bun etern aparţine lui Dumnezeu. cumă că oamenii cei proşti mai vârtosu la moarte făgăduescă au cu testamentu au numai cu gura dină bunăvoirea loră. 12 din 8 octombrie 1784.996 sau dată poruncă la toată jumătatea de ană. Grija pentru Sănătate. cu orindeala două protocoale pentru inventarium să fie. la epitropii bisericii să se afle şi întru acestea protocoale tot venitul şi răsipitul din vreme până în vreme cu adevărată întrânsul să se prescrie. noao iubite. 794 795 796 797 798 Gheorghe Brătescu.ţintirimurile afară de sate să se puie. copiată de Nicolae Gh. p. 60. autoritatea imperială a prevăzut ca . care este orânduit Beamter. 799 800 801 Costion Nicolescu. o face „curgătoare” către pătura Săracilor. dar a întâmpinat o rezistenţă deosebită din partea comunităţilor rurale793. Române din Ungaria şi Transilvania sau Statul Organic comentat şi cu concluzele şi normele referitoare întregit de Ioan A. la arhiepiscopie. Bica.O. din care unul la eparhialnicul epitrop.T. scrisă de Borcan Octavian. Editura Medicală. şi a lui consistorium. şcolară şi fundaţională”800.

Întralta rămân şi sânt Smeritul episcop Caran Sebeşiu Verşeţ Binevoitori B. 1985.B. Bucureşti. deschis sintezelor culturale. de la servo . nu putea să fie „autistă” în chestiunile spirituale. Creştinul adevărat. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. „Prelungitul” luminism românesc nu a fost radical dislocat de alte aliniamente noematice şi nici nu urmărea strategic să desfiinţeze religia. pentru trecutul an 1784 şi cei mai duntâi ani fărde nici o zăbavă în scrisă rătunsul să faceţi şi de acum înainte totdeauna la toţi ani în sfârşitul anului după datoria voastră mie reportul şi Consistoriumului meu să trimiteţi şi unde gode oarece pricină a flânduse neîndreptată aceia pricină mie înscrisă să mi să arate cu pentru îndreptarea cu prilej. este datoare moral să se con-centreze asupra sursei de resuscitare „ecsistenţială” care este Dumnezeu. Bucureşti. în Verşeţ Vichentie Popovici 11 Ian. 1785 802 803 804 805 806 Ilie Bădescu.. ea posedă intrinsec un „termen” ontologic de împlinire. debusolându-l şi trăindu-şi zilele într-o infatigabilă fugă spre nicăieri. s-a impus ca un curent simplerotic. Fenomenul amintit este un fapt istoric apărut la un moment dat. p. deci atâta timp cât nu destructurează diversitatea de proporţii dinamice în cadrul delimitat al unei „încifrări” ontice. lângă aceasta toată avuţia ce să află a biserici. 1996. 1997. împlinirea de sine nu este un travaliu ce ar deturna energiile spirituale să se consume într-un câmp de existenţă negativ. nu se simte ostracizat în elanul său celest. Galaţi. p.Comuniunea cu Transcendentul”804 atinge cotele maxime doar atunci când omul trăieşte frenezia barocă a festivitas-ului805. „monotropic”802. Cu puterea cea mai sus milostivă orândeală iar înaltă slăvită cea din Banat Comisie a Curţi Crăieşti supt 25-lea Nov. când crizele religioase instaurează o „dictatură” a unei conştiinţe sociale senzualist-empirice. deoarece timpul moral în care viază îl obligă la un trai. „eliberat” aparent de servituţile credinţei într-un Dumnezeu atotputernic. Ene Branişte. fiindcă existenţa umană „îmbibată” de Socoteala să să facă înaintea domnului din Varmegie iar la Miliţie înaintea ofiţirului. mai ales prin nesocotirea sărbătorilor creştine de către oamenii de la sate şi oraşe. oprit în loc. iar „banii bisericeşti” ţinuţi în anumite locuri „supt trei încuietori”. Gheorghe Grigurgu. Editura Enciclopedică.M. 5. Aşadar. care poate însă fi depotentat dacă retragem tacit – nonafectiv legitimitatea conducătoare a Creatorului. Pentru aceasta Cucerniciei voastre prin aceasta Poruncă la întrebăciunea cea mai de sus. Omul. discontinuu. Mit şi realitate în istoriografia românească. Limba română şi-a însuşit două numiri ce desemnează timpul liturgic „buclat”. dimpotrivă. .B.B. lumea. p. intră automat în vârtejul unui joc periculos. după Invintarionul să se pre caute ce sau mai căpătat sau lucrând cu el sau stricată şi sau rupt cu nume să să însemneze în mai sus numitul Protocol precum şi la toate Socotelile anilor lui dusă suma unde ce sau mai cheltuit asupra Biserici sau pre alt ceva. întrucât fluxul secularizării începuse să cauzeze mare îngrijorare conducerii bisericeşti. După preceptele evanghelice. 169. provenit din latină şi slavă (servatoria. nesatisfăcătoare pentru un dinamism existenţial ce presupune cu necesitate o propulsie de natură noologică. 1988.„venitul” cât şi „răsipitul” trebuia trecute în protocoale. în condiţiile în care fiinţează în limitele unei ecuaţii date de paradigmele divine. în chip pilduitor. Lumea rămâne identică în tiparele sale primordiale. cauzator de vertij existenţial. Bucureşti. Editura Porto-Franco. 95. considerând-o retrogradă sau denunţând-o ca fiind o „radix malorum” ci. p.are = a conserva şi praznic)806. anul LXXXII. 97. grijă să aibă. care va fi orândit. Ca expresie totală a Realului. E. 54. Keith Hitchins. protopopii şi epitropii erau răspunzători în faţa episcopului de gestionarea chibzuită a averii bisericeşti. dar şi următoarele. producătoare înainte de toate de bunuri materiale. dimpotrivă. „vechimea” fiindu-i anistorică. 1987. care controla personal sau prin delegat „socoţile” efectuate în contabilitatea bisericească. nr. deşi este parte constitutivă a unei astfel de societăţi distorsionate. Ion Creangă – spectacolul lumii. Timp şi cultură.O. pentru a se conserva ca mărime pozitivă. Liturgica Generală. în „Viaţa Românească”. 15. Sărbătoarea „pluralizată” calendaristic este o formă socială fundamentală a vieţii religioase la toate popoarele lumii. Constantin Trandafir. Parohii. este o cheltuire de fiinţă întru devenirea pozitivă.. obiceiurile populare împletindu-se inextricabil cu temele sale. Coşbuc în perspectiva sărbătorii. cel trecut an 1784 de la Mine cu milă pohtei prin Consistorionul meu luare de samă să facă sau cele mai sus zisă protocoale fâcute şi facese la toţi ani Socoteala Bisericilor ţinesă supt trei încuetori cu 3 chei şi sânt la toate Bisericile câte doi Epitropi şi cu adevărată luare de seamă pentru acest lucru mai sus numitei înaltă slăvitei a Curţi Crăeşti comisiei credincioasă înştiinţare să am a le da. p. Secolul XVIII. . mai ales că procesul de secularizare începuse să cangreneze şi societatea românească din Banat. a însemnat şi pentru Banat un prag pernicios pentru sănătatea morală a societăţii. iar superstiţiile conjugându-se cu elementele de învăţătură creştină803.I. Oricât de „atentă” ar fi fost ierarhia bisericească în privinţa chiverniselii materiale a Bisericii. ci.R.

de I. al Verşeţului Iproce în Verşeţ 26 Noembr. Trad.I. sărbătorile bisericeşti se autoinstituie în aşa-numita „generalitate antropologică”813. Despre numinos. Filipii de Iarnă. 21. 808 Ion Lupaş. Cluj-Napoca. 1985. în „Buletinul Atlasului Etnologic al României”. Dragobetele şi Mărţişorul. I. passim. acea sumă de invariante ce îndeplineşte nota definitorie a comprehensibilităţii faptelor omeneşti înalte. 146. amintind doar câteva dintre acestea ce compun panoplia „sărbătorilor nelegate”809: Iordănitul.. Paştele şi Rusaliile – iar pe lângă acestea. Înşirate ca „mărgelele pe aţă”. având pandant tradiţia. Practica fericirii. Abundenţa triumfătoare în bucurii simple a lui „homo festus” face din ziua de sărbătoare un „panaceu” metaistoric. 1783 . Bricelatul. Rudolf Otto. p. Măcinicii. „embolizat” de influxul „negativismului ontic” ţesând „covorul multicolor al Sărbătorii. passim. categorie supra-adiacentă acestor practici socio-culturale de activizare a comportamentelor şi normelor tradiţionalizate”810. Ică. ci să ajuneze cuviincios pentru a-şi curăţa ochiul interior în scopul stră-vederii celor ascunse privirii pătimaşe. Sărbătorile la români. Paul P. 77. 3 din 26 noieembrie 1783. Editura Deisis. Editura Dacia. 809 Tudor Pamfilie. p. Caii lui Sân-Toader. Mărina. p. 1996.apele stătute” ale timpului profan. Cronotopul festiv-agalmaticul. Dezlegarea limbei păsărilor şi Moşii de Florii. Eseu despre orizontul mental tradiţional. Trad. „Faliile” produse în superficia luxuriantă a Sărbătorii Originare sunt „astrucate” de materia compensatoare a sărbătorilor succesive temporal. Obiceiurile..D. Editura Brumar. Îngroparea Crăciunului ş. Biserica încerca cu disperare să statueze ca „inviolabile” măcar sărbătorile „capitale” ce compun triada deontologică a creştinismului istoric – Crăciunul.O. Timişoara. Credinţe şi practici magice. „sudează” diastazele timpului dezoriginat. Prolegomene la o definire a obiceiurilor populare.a. A. Bucureşti. impunând unul altfel. p. 7. Sărbătoarea ca iluzie fecundă a supratemporalităţii „mătură” orice fel de obstacole ale timpului istoric trecând existenţa în istoria durată. Mistagogia-experienţa lui Dumnezeu în Ortodoxie. Pornirea plugului şi Afumarea pometelor. Preoţii întracesta chip să nu îndrăznească a face Praznice după voia lor ca să pote lucra în numele clăci deacă ar vrea de bună voia lor oamenii să nu prăznuiască încă mai vârtos să ia seama preotul ca nu cumva Norodul să lucre Spahii sau la ofitirii Cămării au că navăzând oare ce dintracestea îndată Luminatei Varmegiei să arate iar Noao după datoria voastră să arătaţi că aşa fealiu prăznuire Praznicilor nimic altceva nu e numai alt lucru înpotriva lui Dumnezeu şi înaltei orânduieli de unde mare pagubă să facă săracii. Editura Saeculum i. 1997.T. rodul. acel registru ontologic aletheic. Bucureşti. Istoria bisericească a românilor ardeleni. Sibiu. Drogeanu. Bucureşti.energiile suprafireşti ale Duhului urcă asimptotic spre zenitul Praznicului Unic807. Editura Eminescu. care purifică fiinţa ce tânjeşte după fericirea numinoasă811. 1998. 811 812 813 814 1980. cu aşa sfiială iar altuia pentru mâncare şi pentru beutură multă supt numele de clăci fără de nici o sfiială lucră după obiceiul lor cel rău toată ziua. 99. Paştele Rocmanilor. Cluj. Alexiile. Editura Dacia. întracestea zile mai vârtos facă aceasta gazdele Preoţi şi Cneji că atuncia au cale ca să potă lucra câmpul lui cu oameni cei proşti şi cu săracii fără de cheltuială pentru aceasta răzvrătire a Praznicilor cu mila înaltei Porunci să porunceşte ca să oprească aşa fealiu prăznuire iar o orânduile Praznice să să prăznuiască cu cinste. Ioan Viorel Boldureanu. Bine cucernice Protopresvitere Noao Iubite Luminatul Kesaro Crăescul Komisariu Domnul Graf Iancovici dela Darovar cătră mine intimat din Timişora au trimis supt datumul în lo de noembr. la annul 1783 întru care prin bună voire îndurare mai pre larg au arătat cum că preoţii de legea grecească afară din zilele Praznicilor care sau întărit prin milostiva Rezoluţie a să prăznui fac alte Praznice nu pentru vreo cucernicie fac acestea care peste an slobod în zile de Praznice să lucrează şi pentru aceasta Norodul au intrat în sfială şi crede că deacă va lucra el în zilele acealea la moşia lui va bate piatra şi pentru aceasta lasă lucru lui.A. dobitoacele după mare mila sa va blagoslovi care Domnul să dăruiască aşa gând întră inimile vostre să sălăşluiască blândeaţe şi ascultare cu trimiterea Arhierească blagoslovenie încredinţânduvă pre voi pre toţi supt acoperământul lui Dumnezeu şi sânt al cucerniciei Vostre. a II-a. adică locul privilegiat de întâlnire al oamenilor cu zeii + kairos-ul. toate celelalte să se „prăznuiască în cinste”814. Straturile „arhaice” ale fiinţei româneşti comemorează predispoziţional prin succedanee „babonaşagice”808. Pentru aceasta cucernicii vostre. Zilele Babei. de Silvia Irimia şi Ioan Milea. Focurile morţilor şi Nunta urzicilor. Tot bun voitoriu Smeritul Episcop al Caransebeşului. Ed. Aşa şi cinstitul Cozistorium porunceşte Cucerniciei Voastre să faceţi învăţătură Preoţilor şi la toţi pravoslavnicii creştini pentru acest lucru îndată numai ce veţi primi aceasta din tot protopopiatul vostru la Preoţii care sânt supt ţinutul vostru şi la toţi pravoslavnicii creştini să aveţi ale face arărare ca toţi de aşa Prăznuire care aduce săraci are pagubă fieştecare să se păzească. nr. 807 Alexander Golitzin. 8.C. Circulara nr. Cucii sau Legarea grânelor. o „para-temporalitate a aeviticului”812.E. violentează . 810 AL Popescu. p. Ziua Ursului. zilele goale ale timpului desacralizat. 1995. descifrată de Mircea Opreanu. Înăcrirea borşului.o. Preoţilor şi tuturor pravoslavnicilor creştini acest cinstit Conzistorium al Nostru tare porunceaşte care dila sfânta bisearică a Răsăritului sau orânduit şi dela a lor mărire sau întărit zilele praznicilor bine a le păzi şi de la tot lucrul biruinţa asupra vreajmaşilor şi mântuirea înălţatului Împărat şi ertarea păcatelor lui Dumnezeu să ne rugăm credinţa şi ascultare să avem şi aşa cel Prea Înalt pre voi şi casele vostre şi câmpul. 2001.. Zilele nebunilor. timpul favorabil „întâlnirilor admirabile”. cu condiţia prealabilă ca acesta să nu „dea buzna” în Marele Timp.

supranumit „Bismarck-ul din Balcani”821. Ortodoxia avea ca bastion de apărare în secolul XVIII mitropolia nou-înfiinţată de Carloviţ.A. Trad. Bucureşti. Editura Bizantină. în Gândire politică şi imaginar social la popoarele central-est europene. în „Secolul 20”. care „monitorizează” deviaţiile de la rectitudinea morală. 7-8-9. Este util de menţionat că. Episcopia Caransebeşului până în pragul sec. A. întracest an cu milă porunceşte pentru aceasta cucearniciei voastre prin aceasta poruncim această milostivă Poruncă preoţilor de aici stvitelnici cu cuvioasă orânduială îndată să le araţ şi în protocol să o arătat iar ce să atinge pentru supernumerarium acelora această orânduială supt 10a Octomvr. „el a rămas. precum celor supernumerarium aşijderea şi celor de aici stvitelnici Preoţi să să arate noao supt 16 de Fevruar. 1985. Moartea lui Vichentie Popovici. nu înseamnă într-o luminată accepţie teologică neapărat o catastrofă. în istoria acestui centru ortodox au Vichentie Popovici 815 816 817 818 Ioannis Zizioulas. Relaţii bisericeşti româno-sârbe în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. era una solidarizantă cu celelalte naţiuni ale Europei822. Bucureşti. 2005. pp. Volum coordonat de Teodor Pavel. Iliria – găsind acea „candoare” interpretativă care să restabilească. Sârbii şi croaţii. deşi este calificată ca „simptom” malefic. Petre Chiricuţă. copiată de Mircea Opreanu Bine cucearnice Protopresvitere Noao Iubite Înalt Slăvitul Crăescul Conzilium încă supt 21 de mai la annul 1782 după Preaînalta alor Sfinţita Mărirei poruncii la toate părţile de ştire sau făcut cum că Preoţii parohialnici cari în vremea orânduialei sau arătat iar cei mai mulţi de număr supernumerarium sau arătat cu vremea întâmplândusă vacantuil Parohiei să să aşază. dară nevrând acei supernumerarium Preoţi să meargă la vacant şi lăpădândusă de Parohie deputând ei arăta de ce pricină. Editura Sophia. 200 1. pe cât este posibil. 1997. 2001. Fiecare dintre ei. fie în Parohie sau în Eparhie. Argonaut. care distruge acest aşezământ monahal. Circulara din 2 martie 1784. Bucureşti. Columbia University Press. pp. în vecinătatea cetăţii fortificate Petrovaradin823. Editura Anastasia. Bucureşti. fără discuţie. p. îngrijită de Radu Comănescu. dar şi cea externă. de-misionează din „slujba” lui Dumnezeu şi se angajează la „Curtea lui Mamona” ca netrebnică „slugă”. nr.O. al XIX-lea. Ilija Garaganin: Balkan Bismarck. reşedinţa eparhială se mută. aplicate şi asupra unor identităţi etnice – în acest caz. p. Secularizarea. „Pionul” care trebuie să „joace” pe Tabla lumii secularizate este Episcopul – Preotul. în anul 1708.14-20. ba mai mult. Ed. iar la momentul oportun intervine corector. p. la Sremski Karlovici. s-a salvat de la pieire printr-o negaţie proteică a oricărei încercări de suprimare istorică. p. Miodrag Milin. în anul 1717. însă. la început. Ca şi românii. acealea Parohiei datori să fie ale primi iar lăpădândusă ei fără pricine. pentru că ea este conştiinţa mereu trează a Creaţiei. sârbii. Balcanica. încet „şabloanele” imagologice ale unor personalităţi istorice şi. care poruncim rămâind şi sânt Cucearniciei Voastre. David Mackenzie. dar şi cel al veacului XIX. la annul 1782. Istoriografia actuală ar trebui să demonteze încet. 1941. omul românesc al veacului XVIII. 7. . deoarece încă Antichitatea recunoştea rolul important al Păstorului şi „Supraveghetorului” în cadrul oricărei Comunităţi817. Victor Papacostea. passim.T. reorientând-o din interior spre întâlnirea cu Parusia816. în conştiinţa lor. Fiinfa ecclesială. Secolul al XIX-lea. în Gândire politică şi imaginar social la popoarele central-est europene. Preot Parohie Înnoire. aşa cum prevedea în „programul” său din anul 1844 Ilija Garasanin. au „delegaţia” dumnezeiască de a conduce Turma Cuvântătoare spre Mântuire. un dărâmător de altare sfinte şi istorice”819. îşi avea reşedinţa la mănăstirea Crusedol. Smeritul Episcop al Caransebeşului Todeauna bun voitoriu Al Verşeţului iproce in Verşeţ Vichentie Popovici 2 martie 1784 819 820 821 822 823 Gh. aceia de toate ceale Preoţeşti lipsiţi să fie şi numai din venitul preoţăsc că nici odată mai mult altă Parohie nu poate moşteni. Emilianos Timiadis. Cotoşman. cum citim în circulara din 2 martie 1784818 – să cadă fără­ -ntârziere sub incidenţa Anatemei. Care orânduială prin milostivirea Krăirei cu neveadere Preoţi cei supernumerarium ca să nu aibă ei a să răspunde întraltă pricină mai sus numitul. Politica naţională. Trad. 37. Caransebeş. Parusia sau despre A Doua Venire. Cluj-Napoca. iar dacă „lăpădându-[să] ei fără pricine de toate cele preoţeşti” – dezertarea. adevărul istoric în funcţie de realităţile conjuncturale. 1980. de Aurel Nae. Cluj­ -Napoca. a fost interpretată de către românii caransebeşeni ca „pedeapsă” a Cerului pentru „mutarea scaunului vlădicesc” din oraşul de pe Sebeş la Vârşeţ. 2005. 180. Secolul al XIX-lea. din cauza unui incendiu devastator. care. care într-o zbuciumată istorie şi-a etalat fără emfază curajul politic de a supravieţui prin fapte glorioase. survenită la 16 decembrie 1785. de Paul Brusanowski. Ne place sau nu. un popor „ales” al Balcaniei820. apud Miodrag Milin Sârbii şi croaţii. 345 Silviu Anuichi.Neînţelegând Biserica drept un „mod de existenţă”815. 1996. 13-27. înaintea viţişpanului Varmegiei Domnul Ignatie Madaraz şi prin noi cari cucearniciei Voastre bine cunoscut iaste cum că sau Publitiruit lor. New York. Editura Argonaut.

1900. Arsenie al III-lea Cernoevici a creat o ierarhie foarte puternică în Ungaria. I. Bucureşti. 352-361. 1986. 1915. Din deceniul al II-lea al secolului XVIII. Op. Bucureşti. desăvârşit în epoca romantică830. Isaia Diakovici.a. Ştefan Metohiati. Nicolae Bocşan. este rezultatul unui îndelung proces istoric. scoţând din uz modelul universalităţii bizantine şi înlocuindu-l cu modelul cultural naţional. căci a supus sub autoritatea sa patriarhală „toate obştile ortodoxe”. 1973. N. Conştiinţa de sine a românilor bănăţeni şi ardeleni. Editura Banatica. prioritar faţă de cele religioase827. 36. p. Timişoara. racordat raţionalismului Luminilor829. românii şi sârbii „uită” de convieţuirea materială şi spiritualconfesională. ar conduce desigur la o bună aşezare a celor două Biserici – Sârbă şi Română – în ochii Posterităţii. Aspecte ale luptei culturale şi politice a românilor bănăţeni în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Revoluţia din 1848 constituie momentul când.existat trei perioade distincte824: • epoca privilegiilor (1690-1779). pp. Reşiţa. • epoca Rescriptului imperial (1868 -1920). formulată succesiv în plan confesional. accelerat în a doua jumătate a secolului XVIII de reformismul luminat. Al. cultural şi politic. cit. 177. anul 1863 fiind decisiv pentru restaurarea Mitropoliei Bisericii Ortodoxe Române. T. 368. p. Mai târziu. a Regulamentului şi Sistemului consistorial (1779-1868). Congresul Bisericesc din anul 1864 a oferit cadrul oficial deputaţilor români de a-şi proclama separaţia ierarhică de Biserica Ortodoxă Sârbă. Nicolae Iorga. 824 825 826 827 828 829 830 Idem. pp. fiecare parte încercând să-şi revendice drepturi naţionale. 1923. • epoca Rescriptului declaratoriu. româneşti şi sârbeşti din toate provinciile de hotar”825. Puşcariu. Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria. Sibiu. Urmaşii săi. p. care a grăbit disoluţia solidarităţii confesionale în favoarea celei naţionale. Rumuni u Srbiji za vreme prve vlade kneza Milosa (1815-1839). Metropolia românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania. întrucât în 1695 îşi luase titlul de „cap suprem al Bisericii greceşti. . Gyémant. Contribuţii la istoria iluminismului românesc. 43.. apud S. dar şi obiective din punct de vedere al re-discursivizării adevărului istoric. prezenţa clerului sârb în teritoriile româneşti era la fel de firească precum prezenţa clericilor români în Serbia826. 137-139. p. Sofronie Podgoriceanin ş. L. 1978. Djordjević. 142. Până la mişcarea lui Horia (1784). evenimentele politice din Imperiu au favorizat procesul de instituţionalizare a Bisericii după criterii naţionale. Editura Facla. Bocşan. Decantarea resentimentelor „reciproc ­ dezavantajoase” şi adoptarea unei atitudini condescendente. Duţu Cultura românească în civilizaţia europeană modernă. Beograd. în condiţiile reconsiderării cercurilor aulice faţă de români şi programul lor naţional828. p. Anuichi. au întreţinut aceleaşi relaţii irenice cu ortodocşii români din Transilvania şi Banat. Editura Eminescu.

sintagme şi versuri extrase din Rugăciunea poetului. în sensul teologic al termenului. am aflat un număr de 11 compozitori care s-au lăsat ademeniţi de prea frumoasele versuri care alcătuiesc poemul Rugăciune de Mihai Eminescu. cele 8 volume din Lexiconul muzicienilor români alcătuit de Viorel Cosma „Patriarhul muzicologiei româneşti“ titlu de onoare datorat vârstei sale înaintate (86 ani) şi mai ales numărului considerabil de opuss-uri (92) cu conţinut: istoriografic. Paris. 1955. Puţini au fost compozitorii care n-au dat expresie muzicală. 831 Bernard Gavoty. la cea a lui Cristian Benče Muk. trei nu sunt români ci. Acesta. Mircea Popa. parcă. spune pr. Ioan Morozov. 1989. după afirmaţia unui gânditor a cărui nume ne scapă acum: „Un sfânt analfabet nu este mai puţin sfânt/Un geniu păcătos (ceea ce Eminescu n-a fost) nu e mai puţin geniu“. Constantin Popescu. Les souvenirs de Georges Enesco. 157. clară“. muzicalitatea lor nu este totuna cu muzica propriu-zisă. pentru Eminescu. au trecut mai bine de şapte decenii. Ei. La aceeaşi concluzie ne conduce şi măsura versurilor: „octosilabice“ (8 silabe) cu variaţia catalectică „heptasilabice“ (7 silabe) specifice folclorului muzical românesc. Cristian Benče Muk. apreciat chiar de el ca fiind „izvorul pururi reîntineritor“ sau „aromata băutură de aur“. 26.Între aceştia. Teodor Teodorescu şi Cătălin Florin Ursu. Logosul Rugăciunii a fost gândit. Răzvan Codreanu) şi altele care afirmă că. „îndurare“ şi „mântuire“. muzician al poeziei. Dumitru Jompan În mulţimea cercetătorilor ce s-au ocupat de studierea vieţii şi operei lui Mihai Eminescu au existat voci care au optat pentru un poet situat departe de dimensiunile „sfinţeniei“. „Lumină dulce. unul dintre cei mai cunoscuţi biografi ai lui George Enescu: „Un muzician compune tocmai ca un poet: el îşi caută cuvintele orbeşte. Enescu. Bucureşti. realizată în anul 2000.e. Antoniu Sequens. Sfintei Fecioare. f. La „prima vista“ observăm: . La urma urmei. Enescu. „Marie“ = „picătura din mare“) şi. Şi. cândva. ca atare la încă un argument al adoraţiei eminesciene faţă de Maica Domnului.832 Am cercetat prin sondaj. ne duce cu gândul la „Ave Maria. poet al muzicii.De la prima compoziţie a lui Grigore Mihail Posluşnicu. Editura Muzicală. explică că în articolul „Din valul ce ne bântuie“ cum că Rugăciunea poetului nostru „cel de toate zilele“ pentru deţinuţii politici a reprezentat „adevărate … de acatist“.831 În concepţia lui Mihai Eminescu. Eminescu şi muzica. „Scut de întărire“ şi „Zid de mântuire“ pentru toţi cei care „ … din mila Sfântului/Umbră facem pământului“. 147. Iosif Sava. Bernard Gavoty. în strofa a doua a „Luceafărului mărilor“. dr. p. Dr. Ovidiu Moceanu. . care n-au apelat la sursa lirică eminesciană căci. „Regină peste îngeri“. . „Citite în şoaptă“. Numărul mare de creaţii muzicale la sugestia versurilor poetului l-au determinat pe compozitorul Mircea Chiriac să afirme: „această moştenire inestimabilă (…) a generat un număr impresionant de lucrări de toate genurile: de la operă la simfonie şi de la muzica corală la cea de cameră“. Mihai Eminescu îi cere în versurile sale: „milă“. versurile sale rămân asemenea tezaurului folcloric muzical românesc. prof. iată. Stella Maris!“ (în ebraică. Grigore Mihail Posluşnicu. p. lexicografic. sugestionată de versurile Rugăciunii. Univ. iată ce spunea. de poet a se logodi cu melosul. versurile lui Mihai Eminescu „cântă“ dar. Amintim numele acestor oameni de muzică: Costică Andrei. Căci. nu exhaustiv. Tudor Jarda. străini. Biserica Ortodoxă a însemnat „Maica spirituală a neamului Românesc“ (preotul Constantin Voicescu). forma arhitectonică de „cuplet-refren“ (A rf / B rf).. 1982. Evocarea. Bucureşti. datată 1928. p. Apud: Vladimir Dogariu. cu un fel de incantaţie“. forţează pe cele mai bune să iasă din ascunzişurile lor şi le încarcă. Ioan Dumitru Chirescu. 832 Zoe Dumitrescu Buşulenga. dintru început. Ne lasă să înţelegem acest lucru.POEMUL „RUGĂCIUNE“ DE MIHAI EMINESCU ÎNTRE LOGOS ŞI MELOS MOTO: „Cântând ne rugăm de două ori“ Prof. un poet care a oscilat între o stare de „nelinişte filosofică“ şi o alta de „nostalgie religioasă“ (exemplu. Fecioara Maria este „Crăiasa“ a lumii. monografic etc. Editura Ion Creangă. Iată doar câteva expresii.

Cluj.2000) la Sala «Mihail Jora» a Televiziunii Române. în care se prepoartă acest text eminescian. de care mă leagă o trainică prietenie şi o frumoasă colaborare profesională“. Iată. 1.Măsura este simplă de metru ternar (34). interpretarea cea mai reuşită a fost dată de „ … corurile reunite «Carmina Tenera» şi Corala «Timotei Popovici» din Caransebeş. la care au participat compozitori şi formaţii din: România. fie cu un „nemaipomenit curaj“ ori „cu naivă cutezanţă“ a căutat şi. compoziţia este un lied bipartit (A rf / B rf).Compoziţiile acestora sunt destinate unor alcătuiri muzicale diverse: coruri pe voci egale de copii. prin muzica sa aduce ofrandă Maicii Domnului. Dacă lucrarea compozitorului Constantin Popescu intră şi va rămâne în repertoriul permanent al formaţiilor corale de copii şi tineret sau nu. în procesul de creaţie „Dialogând cu opusul. Idem. nici chinuită. culturii naţionale. Ea îmbracă versul eminescian într-o haină de sărbătoare putând fi oricând şi în orice loc interpretată ca o prea frumoasă priceasnă în Ritualul Liturgic sau în concerte de înaltă ţinută artistică. croită de compozitorul Constantin Popescu. în acest fel. Popescu adresată lui D. cert este faptul că. că muzica Rugăciunii.Conceptul armonic este cel clasic (tonal). Muzica mi-a fost inspirată de frumoasele versuri eminesciene“. Domnia Sa mai precizează. Festivalul Internaţional de Creaţie şi Interpretare Religioasă «A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA ŞI PUTEREA ŞI MĂRIREA». Compoziţia. sub conducerea Domnului Profesor Doctor Dumitru Jompan. Bucureşti. după Adrian Iorgulescu. Constanţa şi că.Ca formă. rămâne la aprecierea dirijorilor iar. din Bucureşti.09). fără a intra în detalii: . în Muzica. 34. căci. făcând din Rugăciunea. Deocamdată remarcăm faptul că. prin ceea ce a întreprins compozitorul şi-a „plătit“. doar atât. Se impun totuşi câteva consideraţii muzicale asupra întregului piesei corale în discuţie. nu putem şti. adusă de Mihai Eminescu (…). nu este nici banală. Scrisoarea lui C. că Rugăciunea este interpretată cu plăcere şi pioşenie de corurile din: Bucureşti. aşa cum l-a numit compozitoarea Carmen Petra Basacopol pe Mihai Eminescu. melodică şi armonică).04. Finlanda. o frescă în a cărui fond de un alb imaculat distingem „Privirea adorată“ a Maicii Preacurate care „Asupră-ne coboară“. Bulgaria. a găsit calea spre credinţă prin logodirea muzicii sale cu versurile „corfeului poeziei româneşti“. etc. Caransebeş. Ne vom opri doar la compoziţia profesorului şi şi dirijorului bucureştean Constantin Popescu. Ce l-a atras mai întâi pe compozitor.834 În scrisoarea adresată nouă. Brazilia şi Mexic“. Internaţional melodia şi armonia apoi să procedăm la o încadrare: în epocă. 1991. Atât. Se poate spune.05. în forma arhitectonică. bărbaţi. a înfăptuire temporală. coruri mixte „a capella“ (fără acompaniament) ori cu acompaniament de pian. l-a înnobilat. aşadar. În cele ce urmează nu ne propunem o analiză muzicală comparată a celor 11 variaţiuni pe tema Rugăciunii. fără a comite vreun păcat. . poetului şi prin el. haina muzicală (ritmică. nici inexpresivă. poetului un IMN. .835 Concertul a avut loc cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Coralei «Carmina Tenera» a Palatului Naţional al Copiilor din capitală (28. femei. în diferite stadii intermediare ale formării cât şi în formula finală Constantin Popescu şi-a consumat „nu numai preaplinul sensibilităţii..833 Deducem că.tonalitatea este „Sol major“. Teologie” Dacă muzica lui Constantin Popescu se apropie de înălţimea versurilor „poetului-simbol“.Mişcarea „ad libitum“. autorul. Jompan (14. care. Asociaţia pentru Pacea Religiilor din România a organizat la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. doar timpul va fi acela care va alege între valoare şi non-valoare. simţindu-l în devenire contopindu-se cum acesta. în stilul propriu fiecărei „Rugăciune variante. . Craiova. va decide un singur factor – DURATA. 833 834 835 Adrian Iorgulescu. mesajul versurilor cu conţinut mariologic sau ideea de educaţie estetică etică şi mai ales religioasă a componenţilor Corului Carmina Tenera a Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti? La această întrebare ne-a răspuns însuşi compozitorul: „Rugăciunea este o piesă de pioasă slăvire a Maicii Domnului. Ar însemna să ne pierdem în nişte Simpozionul detalii privitoare la cele trei elemente fundamentale a artei sonorului: ritmul. . „o datorie“ faţă de moştenirea creaţiei eminesciene. compozitorul menţionează şi prilejul cu care a scris muzica la acest cântec: „În anul 1997. credem noi. . ci şi o anumită experienţă de viaţă“.

.

Prima a fost scrisă în anul 1858. Vom fi interesaţi să observăm. care au avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea disciplinei. ca subramură a teologiei biblice ortodoxe din România. care a avut şi contribuţii în domeniul Vechiului Testament. în anul 1885.Prof. Isagogia. cum ar fi: Teologia biblică ortodoxă din prima jumătate a Secolului al XX-lea ca sursă de inspiraţie pentru prezent. este prezentată evoluţia teologiei biblice ortodoxe până în acest an. precum şi aspecte referitoare la importanţa dialogului dintre comunitatea ortodoxă şi cea protestanţi. a avut-o şi Pr. putem afirma că Pr. Dr. În anul 1891. de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani. adică Introducerea în cunoscinţa cărţilor Sfintei 836 Consultă Mircea Păcurariu. În orice caz. (Bucureşti: Editura Enciclopedică. Olariu este unul din reprezentanţii de seamă a teologiei biblice ortodoxe moderne. în ceea ce priveşte evoluţia teologiei biblice. având în vedere dialogul ei cu teologia protestantă din Occident. p. putem observa că iniţial a avut preocupări şi în domeniul Vechiului Testament.Dr. de Nifon Bălăşescu. Iuliu Olariu. Dicţionarul teologilor români. modul în care această disciplină s-a dezvoltat până în anul mai sus menţionat. Este printre primele volume de Introducere în cărţile Sfintei Scripturi. Ilarion Puşcariu. cum ar fi: Teologia biblică ortodoxă din prima jumătate a Secolului al XX-lea ca sursă de inspiraţie pentru prezent. din acea perioadă.836 Deşi Prof. Ultima problemă scoate în evidenţă rolul pe care îl are comunicarea dintre comunităţile creştine. până în anul 1950. dacă ţinem seama că înaintea ei au mai fost publicate un număr de patru cărţi reprezentative în domeniu. şi în evoluţia teologiei biblice. rolul Duhului Sfânt în interpretarea Bibliei. Ştim că el este primul care a obţinut doctoratul în teologie de la Cernăuţi. Prof. În cea de a doua parte. vom analiza câteva trăsături specifice teologiei ortodoxe româneşti din această perioadă. evoluţia teologiei Vechiului Testament. o contribuţie deosebită la dezvoltarea teologiei biblice ortodoxe din România.TEOLOGIA BIBLICĂ ORTODOXĂ PÂNĂ ÎN ANUL 1950 – O PERSPECTIVĂ NEOPROTESTANTĂ MIHAI HANDARIC Abstract. 316-317. din perspectivă neoprotestantă. influenţa Liturghiei asupra teologiei Bisericii Ortodoxe. publică la Sibiu. Evoluţia teologiei biblice ortodoxe până în anul 1950 Începuturile teologiei biblice ortodoxe se pierd în negura vremii. publicată la Iaşi în 1858-1860. la Caransebeş. autorul încearcă să prezinte câteva trăsături specifice teologiei ortodoxe româneşti. Autorul urmăreşte să prezinte evoluţia teologiei Vechiului Testament. Olariu a fost un specialist în Noul Testament. luând în considerare dialogul ei cu teologia protestantă din Occident. rolul Tradiţiei în interpretarea Scripturii. S-a urmărit evoluţia disciplinei. ţinând seama că în această perioadă.Iuliu Olariu. autorul aparţinând comunităţii neoprotestante. la începutul Secolului al XIX-lea şi prima jumătate a Secolului al XX-lea. caracterul misterios al teologiei biblice ortodoxe. prima sa carte intitulată: Introducere în Sfintele cărţi ale Vechiului şi Noului Testament. despre rolul Duhului Sfânt în interpretarea Scripturii. este printre primii teologi biblici ortodocşi români. şi nu numai. Introducere în Sfintele cărţi ale Vechiului şi Noului Aşezământ. rolul Liturghiei şi al Tradiţiei în teologizarea ortodoxă. din cadrul teologiei biblice ortodoxe române. 2002). Isagogia sau Introducerea în cărţile Sfintelor Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament. precum şi aspecte referitoare la importanţa dialogului dintre comunitatea ortodoxă şi comunitatea protestantă. În acest articol vom încerca să prezentăm. În prima parte. dintre teologii din Transilvania. la Bucureşti. până în anul 1950. publică. accentul pus pe caracterul misterios al teologiei. . În anul 1878. I-II. apoi cartea lui Arhimandit Melchisedec. ne vom concentra asupra evoluţiei teologiei biblice ortodoxe până în 1950. În cea de a doua parte. În prima parte.

Astruc. Prof. În acelaşi timp se recunoştea influenţa pozitivă pe care şcoala modernă o are asupra teologiei. op. în Anglia. Sibiu: Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Eichhorn. deismul şi raţionalismul.842 Într-un articol publicat în anul 1902.Prof. aramaica. Prof. Drag. 316. (1902). Studiile Biblice în Biserica Ortodoxă Română: Specificitatea cercetării noutestamentare. în 1891 Prof... El amintea influenţa pe care a avut-o. 7. iar după doi ani. „Vechiul Testament. Tarvnaschi scrie un comentariu asupra cărţii Haggai.. 10). Olariu publică cartea.Prof.Scripturi. Petru Barbu în broşura Şcoala modernă şi religiunea la noi (Caransebeş: Tipografia Diecesană. în 1892. La ei însă teologia. O.838 În anul 1889. împreună cu cartea de Introducere în Noul Testament. din anul 1909. şi mai ales prin cărţile sale.. 17. p.. Prolegomena Istoriei lui Israel. intitulată Despre minune: characterul supranatural al câtor-va din minunile relatate în cărţile canonice ale Testamentului Nou. Prof. Prof. cit. cu numele: Introducere în Vechiul Testament.841 la un an după ce Pr. 17. Studiile semitice în general. Vezi articolul Pr. Mircea Păcurariu. Dr. cu titlul Der Prophet Haggai. care încerca să separe realitatea de mit. 779-780). în anul 1900. Pr. ebraica. Prof. Olariu a dat dovadă de o mare rigurozitate ştiinţifică în lucrările pe care le-a scris. abordând tema minunilor prezentate în Scriptură. intitulat Maual de Introducere în sfintele cărţi ale Testamentului Vechi. în textul biblic. Constantin Chiricescu. în bibliotecile apusene. prin contrast cu interpretarea raţionalistă din Vest.”843 Prof. care formulează complet aşa numita Ipoteză documentară. s-a cultivat şi se cultivă mai mult decât în oricare din bisericile creştine. 1878. Olariu îşi publică. în anul 1858.837 an în care teologul german Iulius Wellhausen. Chiar la cumpăna dintre secole.Dr.. Dr. pe care o publică tot la Caransebeş. Stelian Tofană. şi nu numai. Introducerea în sfintele Scripturi la Protestanţi. Prof.Dr. 843 844 326. Vasile Tarnavschi.. Ioan Popescu-Mălăieşti încerca să prezinte fazele pe care le-a străbătut critica biblică până la acea vreme (p.” din Iaşi. El susţinea că „la Protestanţi ştiinţa teologică. nr. din „B. în teologia ortodoxă română. în anul 1886. p. din „Cercetări Biblice. în limba germană. araba. Sibiu: Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Deşi nu se ocupă în mod direct de teologie. precum şi cunoştinţele limbilor. I (2007).840 În ceea ce priveşte dezvoltarea teologiei Vechiului Testament în comunitatea ortodoxă română din această perioadă. cit. Anuarul Uniunii Bibliştilor din România”. „tradiţia bisericească (ortodoxă) oferea mai multă siguranţă ca părerile singuratice ale unor învăţaţi”(p. siriaca. cartea sa de Introducere în Sfintele cărţi ale Vechiului şi Noului Testament. Prof. Pr. p. p. o slăbiciune a acesteia. Demetrescu. Stelian Tofană. ea nu va avea alt efect de cât mai marea afirmare a lor” (p.. Prof. XXXIII. 322- . Prof. Critica Vechiului Testament. şi care este „rodul studiilor sale aprofundate. asupra teologiei (religiei) din România. Vezi articolul lui Drag. p. care se concentrează în totalitate asupra Vechiului Testament.”. după cele mai riguroase metode întrebuinţate în ştiinţa teologică din Apus. meritul teologiei protestante de a promova studiul teologic. 1916. în acelaşi timp. 1916). în anul 1893. considerat a fi cel mai important teolog biblist ortodox în domeniul Vechiului Testament. 13. Părerea lui era că. prin performanţele obţinute la catedră. de la sfârşitul Secolului al XIX-lea. dar observa.839 Observăm că Prof. critica scepticismul manifestat de teologii raţionalişti protestanţi. la Cernăuţi. Prolegomena Istoriei lui Israel. p. considerând că „pornirea raţionaliştilor contra minunilor fie cât de amarnică. Prof. p. Dr. publica renumita sa carte. 1895).. Din „BOR”. Vezi Iulius Wellhausen. Vezi disertaţia ţinută de Constantin Chiricescu cu ocazia serbării Patronilor Seminarului “Veniamin.. vorbeşte despre influenţa şcolii moderne din vest..pare că şi-a pierdut 837 838 839 840 841 842 Vezi articolul Pr. 777-787. Anuarul Uniunii Bibliştilor din România”. El spune că principiile şcolii moderne şi ale reprezentanţilor ei mai apropiaţi de Herbart pătrund la noi în deceniul al nouălea din veacul trecut (Barbu.” Acest volum a fost tradus în limba română în anul 1904. demn de remarcat este activitatea publicistică a marelui teolog ortodox. op. Tarnavschi obţine doctoratul la Facultatea de Teologie de la Cernăuţi. nr. în legătură cu autenticitatea acestora. I (2007). de Wette şi alţii. care a fost publicat la Viena. R. îmbrăţişată de teologii protestanţi occidentali. Tofană Stelian. Isidor Onciu publică unul din cele mai vechi manuale de introducere în Vechiul Testament. Iuliu Olariu obţine doctoratul în cadrul aceleiaşi facultăţi. În ceea ce priveşte relaţia dintre teologia ortodoxă şi critica biblică protestantă. 783). Popescu face referire la raţionalişti ca Spinoza. din „Cercetări Biblice. la 33 de ani de la apariţia primei cărţi de Introducere în Vechiul şi Noul Testament. (Bucureşti: Tipografia Curţii Regale. tipărită în acelaşi an. 28). Richard Simon. Olariu publică cea de-a doua carte a sa. Einleitung und Kommentar. După numai un an.. la Caransebeş. anul XXVI. Demetrescu844 recunoştea. Studiile Biblice în Biserica Ortodoxă Română: Specificitatea cercetării noutestamentare. Pr. Prof. în anul 1909. Dr.

caracterul ei de ştiinţă sacră...revelaţiunea şi autoritatea ...sunt iluzorii” (p. 322). În capitolul doi al cărţii Proorocia lui Isaia: cu scurte explicări, din seria Studii şi Comentarii,845 Prof. Ioan Popescu-Mălăieşti încearcă să scoată în evidenţă o legătură dintre Vechiul şi Noul Testament, comentând capitolul doi din Isaia, pe care îl intitulează „Venirea neamurilor la legea Domnului” (p. 34). Interpretarea pe care o face la acest capitol, în cadrul secţiunii doctrinare, este că „Biserica creştină este muntele ce stă mai sus decât toţi munţii şi dealurile şi la ea şi învăţăturile ei aleargă necurmat popoarele să capete luminare şi mângăiere” (p. 43). Putem uşor observa că în alegorizarea acestui text, el a fost influenţat de teologia dogmatică ortodoxă, scoţând în evidenţă rolul pe care îl are Biserica în ceea ce priveşte salvarea. În acest comentariu autorul face referire la teologi protestanţi ca L. Kohler, Staerk, Skinner, von Orelli, Delitzsch. Popescu-Mălăieşti face o analiză serioasă a textului biblic, în original: în ebraică, greacă - LXX, şi latină.846 Prof. Vasile Tarnavschi mai publică în anul 1928, o carte de introducere în Vechiul Testament,847 în care nu se ocupă doar de aspecte generale legate de cărţile biblice, ci face o analiză detaliată a criticii moderne a Pentateuhului, practicată în Vest, aducând, în combaterea ei, argumente din domeniul istoriei religiei şi al criticii literare. În voluminoasa carte, menţionată mai sus (656 de pagini), Tarnavschi alocă aproximativ 100 de pagini aspectelor legate de originea Pentateuhului (paginile 203-295), ocupându-se în detaliu cu critica surselor Pentateuhului, începând cu Jean Astruc şi până la forma finală a ipotezei documentare, formulată de Iulius Welhausen, în anul 1878. Pr. Prof. Dr. Tarnavschi, era un foarte bun cunoscător al criticii dure a Scripturii, practicată în Occident. El aduce mai multe argumente împotriva Ipotezei documentare, care susţinea, de exemplu, că grupul cărţilor profeţiile a apărut înaintea cărţilor Pentateuhului. El afirma că dacă acceptăm reconstituirea istoriei lui Israel din Vechiul Testament după concepţia lui Wellhausen, ar trebui să ne îndoim de credibilitatea autorilor Scripturii. El spunea că “dacă iudeii au fost cei înşelaţi, atunci autorii Legii au fost înşelători. Aceasta iarăşi constituie o enigmă care nu se poate explica din punct de vedere psicologic. Căci bărbaţii, de cari e vorba aici, se descriu drept oameni iubitori de adevăr, temători de Dumnezeu” (p. 294). Prof. Iuliu Scriban sesiza în anul 1929, în articolul “Mai merge cu vechiul testament în învăţământul religios?,” problemele care se discutau în protestantismul occidental în legătură cu importanţa Vechiului Testament pentru Biserica creştină.848 Făcând referire la ideea marcionistă a lui A Harnack de scoatere a Vechiului Testament din Scriptura creştină, el observa că în acea perioadă, de două sute de ani, în Europa, credinţa era afectată, în special, prin propunerea teologilor liberali de a desfiinţa Vechiul Testament, deoarece acesta “nu mai găseşte nici o trecere. Lui i se aduc cele mai multe învinuiri, iar creştinismului i se spune... să se descotorosească de un material străbătut de cugetări peste care cugetarea lumii de azi a trecut de mult” (p. 419). Concluzia lui Scriban în legătură cu încercarea protestanţilor liberali, de separare a celor două Testamente, este că “degeaba ne zbatem ca să desfacem amândouă Testamentele... (pentru că) nu se poate unul fără altul” (p. 428). Prof. Nicolae Colan849 observa în acelaşi an, 1929, că omenirea se afla în acea perioadă într-o căutare intensă după divinitate. Prof. Colan are observaţii apreciative, de această dată, la adresa protestantismului occidental. El amintea cartea lui Rudolph Otto, Das Heilige, care „în câţiva ani numai a ajuns... (la) a patrusprezecea ediţie” (p. 5). În această ordine de idei, Prof. Colan insista ca românii, şi în special intelectualii, să fie mai preocupaţi de studierea Bibliei. El credea că la acea vreme aproximativ 90% din intelectuali nu văzuseră o Biblie. Colan aprecia preocuparea popoarelor anglosaxone faţă de Scriptură, şi îi dădea ca exemplu pentru intelectualii români de atunci. El scria că „la alte popoare, îndeosebi anglo-saxone, Biblia nu e unealta unor profesionişti sau un fel de 845 846 847 848
Vezi I. Popescu-Mălăieşti, Proorocia lui Isaia: cu scurte explicări, din seria Studii şi Comentarii, – Fascicola III, (Bucureşti: Tipografia cărţilor bisericeşti, 1926),

Pe spatele copertei acestui volum sunt menţionate un număr de 14 volume scrise de acelaşi autor. Dintre toate, reprezentativă pentru noi este Pentateuhul – studiu – istorico – critic, singurul despre care scrie că stocul a fost “epuizat,” ceea ce demonstrează că cititorul român manifesta interes faţă de acest domeniu al criticii biblice, folosit la scară largă în Occident. Vasile Tarnavschi, Introducere în sfintele cărţi ale Testamentului Vechiu, (Cernăuţi: Editura Glasul Bucovinei, 1928).

Vezi articolul lui I. Scriban, din B. O. R. , anul XLVII, nr. 5, (1929), p. 419-430. În acelaşi an, în domeniul Noului Testament, I. Scriban, scria Sfânta Evanghelie: Cele 4 Evanghelii în una singură, (Bucureşti: Editura ‘Ancora,’ 1926), autorul, folosind modelul lui Taţian Asirianul (180 d.C.) (p. 6), încearcă să prezinte mesajul evangheliilor într-un singur volum. Este o lucrare de sinteză, lăudabilă, şi pentru că autorul a crezut că este posibil să întocmim o prezentare unitară a mesajului celor patru Evanghelii.

849

Vezi volumul lui Nicolae Colan, Biblia şi intelectualii (Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1929),

carte tabu, căreia i te poţi închina, dar pe care n-o poţi deschide; ea e povăţuitorul tuturor... De aceea s-a zis – şi cu drept cuvânt – de pildă, că nota caracteristică a culturii engleze e biblicismul” (p. 5). Observăm că interesul credincioşilor occidentali pentru studierea Bibliei, este folosit de mitropolitul Colan, ca model pentru intelectualii români din anii ‘20 şi ‘30 ai Secolului al XX-lea. În acea perioadă, interpretarea Scripturii a devenit o preocupare tot mai intensă a teologilor ortodocşi din România. În anul 1932 arhimadridul Iustin I. Suciu, profesor la Academia teologică din Arad, publică cartea Ermeneutică biblică sau ştiinţa interpretării Sfintei Scripturi, (Arad: Tipografia G. Ienci, 1932), carte apreciată pentru conţinutul ei şi pentru ţinuta academică de care a dat dovadă autorul. În prefaţa cărţii, Prof. Suciu făcea un apel la preoţi pentru a-şi însuşi principiile interpretării Scripturii. El afirma că Biblia „îşi are legile ei de explicare, menite a fi bine studiate şi cunoscute mai ales de preoţi” (p. 3). Prof. Suciu observa, de asemenea, că această disciplină, hermeneutica, a fost preluată din Apus, unde „n-au încetat să apară tratate de ermeneutică” (p. 5). Privind la evoluţia interpretării pe plan autohton, autorul era conştient că, în prima parte a Secolului al XX-lea, ortodoxia în România avea un drum propriu, independent de Occident, şi ca urmare, se impunea dezvoltarea acestei discipline în România. Vom observa că autorul era bine informat, apelând la cele mai importante surse, pe plan mondial şi intern, la ora respectivă, cum ar fi, Francis Xav. Patritius, E. Konig, precum şi la teologi români, specialişti în domeniu, ca Vasile Ivanoviciu (1867), Constantin Ciricescu (1899), Romulus Ciorogariu (1900), Iuliu Scriban (1922) (p. 166). În capitolul nouă Prof. Suciu vorbeşte despre interpretarea protestantă cu teoriile raţionaliste, amintind de S. Reimarus, Lessing, Semler, D. F. Strauss şi A. Harnack (p. 127-135). După trei ani de la publicarea hermeneuticii lui Suciu, în 1935, un alt teolog român, interesat în mod deosebit de studiul Scripturii în România, şi anume, Prof. T. Negoiţă, publica un volum de dimensiuni reduse, intitulat Studii biblice, (Bucureşti: Tiparit Seminarul Monahal, Cernica, 1935), în care recunoştea că titlul acestei broşuri era „pe cât de general pe atât de pretenţios...deoarece studiile biblice cele mai migăloase din domeniul teologiei, pretind...să aducă ceva nou” (p. 3). În această broşură, Negoiţă publică patru articole: „Limba aramaică în N.T.,” „Iară ebreeşte Gabbatha,” „Akel-Dama” şi „Bethleem,” care aparţin de domeniu studiilor biblice, din care face parte şi teologia Vechiului Testament. În prefaţa acestui volum, Prof. Negoiţă îşi manifesta nemulţumirea că dezvoltarea studiilor biblice era împiedecată, în România, din motive financiare, şi datorită interesului scăzut faţă de studiile biblice, în rândul cititorului român obişnuit dar şi în rândul preoţilor. El observa că „tipăriturile din domeniul acesta costă întreit decât la alte opere, iar pe de altă parte, cel ce publică riscă să se cufunde în datorii mari, fiindcă nimeni nu-i cumpără cartea, nici chiar teologii şi preoţii. Altele sunt gusturile cititorului român” (p. 3-4). Vom observa, însă, că după aproape şaizeci de ani, în 1992, Prof. Negoiţă reuşeşte să contribuie în mod hotărâtor la dezvoltarea teologiei Vechiului Testament în România, prin publicarea primei cărţi de teologie a Vechiului Testament în limba română.850 Prof. Negoiţă,851 publică în anul 1936 Metoda Misionară a Profeţilor Vechiului Testament,852 în care vorbeşte despre importanţa cunoaşterii în scopul evitării ereziilor în rândul membrilor bisericii. El considera că este necesar să li se pună „la îndemână cărţi pe care să le utilizeze la nevoie” (p. 4). Negoiţă era preocupat, în acea perioadă, de informarea cititorului român în domeniul teologic. Această preocupare l-a urmărit toată viaţa, ea aducând, în final, roadele aşteptate.853 În acest volum Prof. Negoiţă se ocupă de profeţii din perioada Secolului al VIII-lea până la ultimul profet, 850 Vezi cartea lui Atanasie Negoiţă, Teologia biblică a Vechiului Testament, (Bucureşti: Editura Credinţa Noastră, 1992). Hans Klein publică prima carte de teologie a Vechiului Testament, în limba germană, cu un an înaintea Prof. Negoiţă, în anul 1991. Cartea lui Klein se intitulează: Leben neu entdecken: Entwurf einer biblischen Theologie, (Stuttgart: Calwer Verlag, 1991). Această carte a fost publicată în limba română în anul 2004, sub titlul Viaţa binecuvântată: scurt cuprins al învăţăturilor biblice, Bucureşti: Blueprint International.
Prof. Negoiţă este un specialist în studiul Vechiului Testament. Din afirmaţiile sale înregistrate în cartea Adevărata critică şi metodă: răspuns unei critici tendenţioase, (Bucureşti, 1934), autorul răspunde criticilor dure formulate împotriva tezei sale de doctorat, Prorocul Nahum. în care Negoiţă se simte nevoit să mărturisească că era un bun cunoscător al limbii ebraice vechi şi moderne, studiind la “Institutul francez şi la Universitatea ebraică din Ierusalim” (p. 16). Tot în acest volum de critică, Negoiţă mărturiseşte că în scrierea tezei s-a folosit şi de surse din vest ale protestanţilor, amintind nume ca A Kuenen, W. Mohler, D. E. Sellin, C. von Orelli, Hugo Gressmann, şi mulţi alţii.

851

852 853

Publicată la Bucureşti: Tipografia “Fântâna Darurilor,” 1936. Consultă Handaric Mihai, Tratat de istoria interpretării Teologiei Vechiului Testament, Arad: Carmel Print, 2007, p. 25-27.

care a trăit după vremea exilului babilonian.Ultimul capitol, foarte scurt, al acestei cărţi, abordează tema referitoare la Mesia, autorul încercând să arate legătura între Vechiul şi Noul Testament, referindu-se la profeţia care spune că Mesia va zidi Noul Ierusalim „când va veni Mesia legea mosaică va înceta” (p. 93). Negoiţă traversează cu tema anunţată în titlu, „Metoda misionară a profeţilor,” (p. 39-64) prin acele cărţi profetice, după modelul caracteristic teologiei biblice. Cam în aceeaşi perioadă, în anul 1939, Prof. Ion V. Georgescu, îşi publică teza de doctorat, intitulată „Demonologia Vechiului Testament. Satan în Profeţia lui Zaharia”854 în care tratează tema anunţată, concentrânduse asupra textului din Zaharia 3:1-5, pe care îl analizează cu mare seriozitate, comparând textul original masoretic, cu cel din grecă (LXX), şi cu traducerea latină Vulgata. Putem spune că acest volum a fost unul din tratatele cele mai serioase de teologie biblică din acea vreme. În primul capitol, Prof. Georgescu se ocupă de semnificaţia pasajului amintit, în contextul întregii cărţi, vorbind despre activitatea profetului Zaharia în societatea iudaică, încercând să clarifice şi semnificaţia viziunii. În capitolul doi, autorul vorbeşte despre Satan în viziunea profetului Zaharia, făcând apel şi la modul în care este interpretat subiectul de către diferiţi teologi (p. 520-528). În capitolul trei, el analizează tema cu referire la demonologia orientală, aducând argumente serioase, preluate din surse din Vest şi din România (E. Sellin, R. Smend, Tarnavschi, etc.) În teologia ortodoxă română din prima jumătate a Secolului al XX-lea, au existat preocupări pentru a înţelege şi relaţia dintre Scriptură şi ştiinţă. Preotul I. Firca analizează această problemă în cartea Cosmogonia biblică şi teoriile ştiinţifice.855 Autorul observa că în acea perioadă nu se mai urmărea armonizarea dintre Biblie şi descoperirile ştiinţifice. Ba mai mult, folosindu-se de descoperirile ştiinţifice se căuta să se demonstreze că Scriptura „care a revoluţionat gândirea, viaţa şi istoria omenească ar fi o scriere ca oricare, alta... Iar tendinţa ultimă a necredinţei şi raţionalismului... e aceea de a pogorî religia creştină de pe înălţimea piedestalului revelaţiei în domeniul contingenţei faptelor Istoriei, Sociologiei şi Antropologiei, cari singure ar fi capabile să-i dea suficientă explicaţie” (p. 5). Pr. Firca se plângea de atitudinea teologilor protestanţi raţionalişti, care contestau caracterul sacru al revelaţiei Scripturii, considerând că discipline ca istoria, sociologia sau antropologia, reprezintă cheia descifrării complete a textului biblic. Teologia ortodoxă română a rămas, şi în acea vreme, o teologie conservatoare, reţinându-se de la a se aventura în cercetarea de tip raţionalist, specifică Secolului al XIX-lea şi începutul Secolului al XX-lea, din protestantism. Observăm că unul din motivele păstrării tendinţei conservatoare, în teologia ortodoxă, este şi reverenţa faţă de textul sacru. Tot în ultima parte a anilor ‘40 ai secolului trecut, Petru Rezuş, profesor la Academia teologică din Caransebeş, în cartea sa Tradiţia dogmatică ortodoxă, (Caransebeş: Tipografia Diecezană, 1939), în partea a doua a volumului său, intitulat „Protestantismul şi Tradiţia Dogmatică,” se ocupă de teologia protestantă, pe un sfert din conţinutul cărţii (paginile 49-119, din totalul de 279 de pagini). Prof. Rezuş scria că necredinţa din biserica protestantă este în pericol să compromită creştinismul. Această confesiune mai recunoaşte „doar autoritatea sfintelor Scripturi, instituite ca unică normă de credinţă” (p. 51). Autorul îl critica pe A. Harnack care combătea dogmele creştine. Acestea în opinia lui Harnack apar „din tendinţa specifică a Bisericii creştine de-a-şi îngrădi credinţa contra încălcărilor de orice fel... (biserica) canonizează o serie de scrieri şi Tradiţii orale, din care apoi a fost uşor de extras formule dogmatice” (p. 88). În prima parte a anilor ‘50, mai exact în anul 1944, Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga publica volumul său, intitulat Hristos în Vechiul Testament,856 în care străbate tot Vechiul Testament, cu tema referitoare la Mesia. Principalele sale capitole sunt: „I. Profeţii mesianice în cărţile istorice, ” „II. Profeţii mesianice în cartea Iob,” „III. Profeţii mesianice în Psalmi,” „IV. Profeţii mesianice în cărţile profeţilor,” şi „V. Profeţii mesianice în cărţile necanonice,” încheind cu capitolul „VII. Concluzii.” Neaga face o analiză exegetică serioasă a textelor mesianice din Vechiul 854 855 856
Teza lui de doctorat este publicată în B. O. R., nr. XVI, anul (1938), p. 481-564. Vezi I. Firca, Cosmogonia biblică şi teoriile ştiinţifice, partea I-a, din seria Biblioteca Religioasă-Morală, Nr.33-34, (Caransebeş: Tiparul tipografiei Diecezane, 1943). Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament: Însemnări pe marginea textelor mesianice, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1944.

Testament, apelând la textul evreiesc şi la traducerea LXX. Din prezentarea de mai sus, am observat că există o anumită relaţie între teologia biblică ortodoxă română şi teologia protestantă, când vorbim de evoluţia acestei discipline în România, în prima jumătate a Secolului al XXlea. Chiar dacă reacţia directă a fost, în general, de respingere a teoriilor critice din Vest, totuşi teologii ortodocşi au fost într-o măsură mai mare sau mai mică, în dialog cu teologia protestantă din Occident. Acest lucru se vede şi prin sursele occidentale, pe care teologii ortodocşi români le-au consultat, în scrierea operelor lor, precum şi în aprecierile negative sau pozitive, pe care teologii le-au făcut, de-a lungul timpului. În continuare ne vom concentra asupra anumitor domenii specifice teologiei ortodoxe, privite prin prisma teologilor protestanţi. Această analiză va contribui la o înţelegere mai bună a contextului teologilor biblişti ortodocşi, şi implicit a teologiei pe care aceştia o scriu.

Caracteristici ale teologiei ortodoxe Teologia biblică ortodoxă din prima jumătate a Secolului al XX-lea ca sursă de inspiraţie pentru prezent În ceea ce priveşte viitorul teologiei biblice în România, putem privi cu o doză de optimism, faptul că teologii ortodocşi români, au un rezervor valoros în teologia biblică care s-a scris până în anul 1950. Ei pot să se inspire din bogata lor tradiţie, în studierea Scripturii, din prima jumătate a Secolului al XX-lea. Este una din cele mai importante surse de inspiraţie, pe care o considerăm unică în felul ei, în teologia ortodoxă internaţională. Putem observa că după anii ‘90 teologia ortodoxă română a început să meargă în această direcţie.857 În legătură cu dezvoltarea cercetării biblice în viitor, observăm că teologii ortodocşi arată un interes tot mai mare faţă de evoluţia studiilor biblice la nivel internaţional. Un argument în sensul acesta, poate fi şi „Comunicatul Primului Congres de teologie ermineutică ortodoxă, de la Atena, 17-21 mai 1972,” unde s-a insistat ca teologia ortodoxă să îşi spună punctul de vedere, atât în ceea ce priveşte importanţa tradiţiei bisericii, cât şi în legătură cu problemele de actualitate, din cercetarea biblică. „Teologia ermineutică ortodoxă este chemată astăzi când exegeza Scripturilor este în centrul controverselor teologice să depună mărturia ei ortodoxă, care exprimă tradiţia ei bisericească ... şi în acelaşi timp să răspundă la problemele importante puse de cercetarea biblică actuală” (Basarab; 1997, p. 148). Referitor la importanţa unor noi întâlniri cu acest caracter, congresul mai sus menţionat, considera că „întâlniri asemănătoare în viitorul apropiat pot favoriza teologia ermineutică ortodoxă” (Basarab; 1997, p. 148).858  Observăm că, prin continuarea direcţiei trasate de teologia care s-a scris până în anul 1950, Biserica Ortodoxă poate avea un impact asupra teologiei la nivel internaţional. Comunitatea ortodoxă a păstrat o concepţie înaltă faţă de textul Scripturii, ceea ce poate contribui la luarea unei poziţii ferme, împotriva curentelor moderne extremiste de interpretare a Bibliei. Prof. Basarab spunea că „pentru exegetul ortodox, Scriptura este o carte inspirată şi nu un text oarecare, care descrie relaţia omului cu Dumnezeu. Tradiţia exegetică a Bisericii Ortodoxe reprezintă spiritul autentic al interpretării Scripturii ca viaţă a Bisericii...în acest spirit au apărut în ultimul timp numeroase studii ortodoxe care iau poziţie faţă de curentele moderne de interpretare” (Basarab; 1997, p. 147). Liturghia ca centru al Bisericii Ortodoxe Pr. Prof. Dr. Ion Bria859 afirma că liturghia este punctul focal al bisericilor ortodoxe. Liturghia a avut un rol
Consultă Alexandru Stănciulescu-Bîrda, cu articolul Bibliografia revistei „Biserica Ortodoxă Română” 1874 – 1984, din „B. O. R.”, nr. 12, anul 1987, p. 111-142. Vezi bibliografia înregistrată în cartea scrisă de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Pr. Lect. Dr. Daniel Mihoc şi Pr. Lect. Dr. Ioan Mihoc, Introducere în Studiul Noului Testament, Vol. I., ediţia a II-a, Sibiu, Editura Teofania, 2001. Articolul Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Studiul Noului Testament (în Transilvania), din Volumul intitulat Contribuţii transilvane la teologia ortodoxă, Sibiu, 1988, menţionat de Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, op.cit., p. 10.

857

858 859

Grigorie Marcu înregistrează într-un articol intitulat Consultaţia biblică de la Bad Saarov, din „B. O. R.”, nr. XCI, anul 1973, p. 302-305, aminteşte despre hotărârile care s-au luat la această întâlnire în legătură cu răspândirea Bibliei la nivel internaţional. Ion Bria, The Liturgy after Liturgy: Mission and Witness from an Orthodox Perspective, World Council of Churches Publications, Geneva,

1995. (Grand Rapids. a demonstrat că teologia ortodoxă română s-a apropiat mult de modelul teologiei protestante. care reprezintă factorul esenţial în proclamarea şi mărturisirea lui Hristos („proclaiming and confessing Christ”) (Bria. Tradiţia de care aparţine teologul. Univ. În acea vreme autorul scria bisericile ortodoxe au un caracter predominant liturgic. p. . determină structura şi conţinutul teologiei biblice pe care acesta o va scrie. A Division of Baker Book House. cu toate eforturile care s-au depus în cercetare. care a fost o perioadă de cercetare efervescentă în domeniu (Bria. El afirma că în ceea ce priveşte „liturghia. şi articolul Conf. p. oricât de bun ar fi preotul liturghisitor. 87-89). concentrându-se asupra ritualurilor şi a ierarhiei. Există anumite presupoziţii susţinute de tradiţia din care face parte interpretul. editor: Dr. p. Clendenin. Prof Bria observa că la finalul unei jumătăţi de secol de comunism. 18. odată cu restricţiile impuse de regimul comunist totalitar instalat în ţară. şi datorită izolării. în Biserica Ortodoxă. care a suferit datorită opresiunilor cu caracter religios. după anul 1950. şi sunt considerate egale ca valoare. neglijând cercetarea teologică („orthodox churches are predominantly ‘liturgical’ churches. Din acest motiv teologie biblică ortodoxă se deosebeşte într-o anumită măsură de modelul protestant. în ceea ce priveşte formularea dogmelor (Clendenin. evoluţia teologică din anii ‘90.pozitiv în ceea ce priveşte menţinerea credinţei în această comunitate creştină. p. ediţia a II-a. Însă. ar trebui intensificată cercetarea teologică. în sensul că Tradiţia şi Scriptura posedă autoritate dogmatică egală. 1995. Paul Negruţ. Pe de altă parte. Octavian Baban Biblia în viaţa Bisericii Ortodoxe (The Bible in the Life of the Orthodox Church). autorul afirma. (1994). Eastern Orthodox Christianity: A Western Perspective. 104). în anul 1995. unde cercetătorii studiază Scriptura după dictonul luteran: „Sola Scriptura. 1996. Vezi cartea Prof. Bria860 recunoştea. Comuniune: O interogaţie asupra autorităţii în cunoaşterea teologică.” Interpretarea Scripturii se face în armonie cu Tradiţia Bisericii. Prof. 862 Daniel B. Bria sesiza relaţia strânsă care exista între liturghie şi misiune. deoarece nici ateismul şi nici secularismul nu au reuşit să îi schimbe „ritmul său liturgic”. teologia ortodoxă a făcut paşi deosebiţi în ceea ce priveşte cercetarea teologică.Dr. Prof. 104). Biserica Ortodoxă are ca şi tipologie misiologică închinarea şi liturghia. Prof. 1995. deschizând astfel poarta cerească” (Bria. putem observa că după douăzeci de ani de la formularea observaţiilor de mai sus. Dr. Autorul regreta pentru că Biserica Ortodoxă a întârziat atât de mult în exprimarea ei în comunitatea europeană (Bria. în ceea ce priveşte metodologia şi chiar domeniile de interes. Păstrarea unui echilibru între liturghie şi studiul Scripturii are efecte benefice în ceea ce priveşte interesul credincioşilor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. După mai bine de 40 de ani de comunism ateist. 7). am înţeles că în teologia biblică ortodoxă. 1996. rămâne incompletă fără iluminarea cuvântului lui Dumnezeu prin predicare explicită a evangheliei. 860 861 Ion Bria. 1996). p. imediat după Revoluţia din 1989. (Oradea: Editura Cartea Creştină. Dr. El era însă nemulţumit de faptul că liturghia ortodoxă din România era încă necunoscută în Europa. 107. Iaşi: Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. de-a lungul istoriei. 1996. tradiţia are un rol important în interpretarea Scripturii. p. Bria. Revelaţie. Teologii ortodocşi români erau îndemnaţi să redescopere teologia ortodoxă română de dinainte de anul 1950. că în următoarea perioadă. El se referă la contribuţia teologică a Bisericii Ortodoxe în domeniul misiunii.861 Privind retrospectiv. 2003). Acest lucru este demonstrat mai ales de situaţia dificilă prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română. Rolul Tradiţiei în interpretare Clendenin. că ortodoxia română este într-o situaţie unică în Europa. 2003.862 observa că teologia ortodoxă are un caracter specific. (Praha: Internatioanl Baptist Theological Seminary. 2003). Pe de o parte vom fi de acord cu această concepţie. ar fi necesară o concentrare asupra cercetării teologice. În orice caz. pe care acesta îşi bazează teologia. care o deosebeşte de teologia protestantă. din Baptists and the Orthodox Church: On the way to understanding. Bria încerca să evalueze şi nevoile teologiei ortodoxe române. Ian Randall. Scriptură. În această carte. p. Vom observa că cunoaşterea tradiţiei interpretului este decisivă în a înţelege metoda pe care o foloseşte cineva în studiul Bibliei. VII). p. Este demnă de menţionat observaţia lui Bria în legătură cu relaţia dintre liturghia din Biserică. ale Pr. Ortodoxia în Europa: Locul spiritualităţii române. Prof. concentrating on ritual and hierarchy and neglecting theological research”) (Bria. studierea şi predicarea Scripturii. VII). 1995. În sensul acesta.

Emil Bartoş. ortodoxia întotdeauna a avut un respect deosebit pentru caracterul misterios al lui Dumnezeu. că teologia ortodoxă pune accentul pe dimensiunea mistică a participării credinciosului la dumnezeire. Teologia Dogmatică Ortodoxă. 5. Urmează să vedem care va fi receptivitatea teologilor şi a cititorilor cu referire la acest domeniu teologic. Însă acest lucru nu împiedică posibilitatea teologiei de a reflecta asupra credinţei. Stăniloae nu este împotriva teologiei practicată în Vest.865 În unul din aceste eseuri. scrisă de Prof.Dr. atunci când el participă la viaţa Bisericii. Emil. Stăniloae reuşeşte să prezinte teologia dogmatică. este imperativă dimensiunea misterioasă a credinţei. (1978). părerea lui este că cele două modele de teologie reprezintă două direcţii. Totuşi. Teologia ortodoxă a evitat scolasticismul. Dr. Stăniloae. scrise de Pr. ortodoxia va continua să accentueze această dimensiune. Bartoş. 1980. Andrew Louth şi Dimitri Conomos. în teza lui de doctorat publicată sub titlul: Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae864. Prof. Acest lucru a putut fi observat şi din analiza istoriei teologiei biblice ortodoxe până în anul 1950. Duhul Sfânt în interpretarea Scripturii Am înţeles. 1999. putem afirma că această disciplină este în faza de început. în Seria Teze. 361. Credinciosul este îndemnat să fie receptiv la harul Duhului Sfânt care învaţă pe credincios şi îi eaminteşte toate lucrurile („who teaches all things and brings all things to remembrance”). 214). traducător: Robert Barringer. Observăm că Prof. Din acest motiv. gini). Vezi Dumitru Stăniloae. formulată verbal. Theology and the Church. în care vorbeşte despre probleme şi perspective ale teologiei ortodoxe.Univ. Prin aceste afirmaţii. Stăniloae scoate în evidenţă extrema în care a căzut teologia protestantă. Dr. 1999. putem observa că odată cu publicarea cărţii de teologie biblică a Vechiului Testament.Prof. de-a lungul istoriei sale. Crestwood NY. Cea mai puternică dovadă în sensul acesta este interesul teologilor şi a cititorului român. şi de Tradiţia păstrată de ea. 1980. Volumul Theology and the Church. intitulate Teologia Dogmatică Ortodoxă. Dumitru Stăniloae. (Oradea: Cartea Creştină. în care este prezentată “Persoana lui Iisus Hristos şi opera Lui mântuitoare săvârşită în umanitatea asumată de El.Dr. p.În ceea ce priveşte teologia biblică în Biserica Ortodoxă. Prof. în viitor. 2. St Vladimir’s Seminary. Stăniloae. în general. Prof. 469 paDumitru Săniloae. Se are în vedere rolul pe care îl are Duhului Sfânt în liturghie dar şi în înţelegerea Scripturii. p. Dumitru Stăniloae. a fost mai rezervată în ceea ce priveşte analiza textului biblic practicată în teologia biblică protestantă. de către credincios. El este considerat cel mai important teolog ortodox al Secolului al XX-lea (Bartoş. fructificând în acelaşi timp teologia creştină formulată în Tradiţia Bisericii. pe baza cărora gândirea umană poate să progreseze (Stăniloae.866 863 864 865 866 Vezi cele 3 volume de teologie scrise de Pr. Dr. 1997). Liturghia vorbeşte despre aşteptarea misterioasă a întâlnirii cu divinitatea în închinarea publică. aşa cum este El prezentat de Biserică. p. teologia ortodoxă.863 Teologul baptist român Conf. În opinia lui Bartoş. (Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Ortodoxă a demonstrat interes sporit. el rămâne ancorat în tradiţia Părinţilor Bisericii şi în dimensiunea mistică a realităţii divine. Stăniloae aduce o mare contribuţie teologiei ortodoxe române (Bartoş. Prof. ediţia a II-a. în mai multe reviste româneşti.Prof.Dr.” p. Crestwood . ţinând seama că această comunitate este preocupată de cunoaşterea lui Dumnezeu. 5). realizată prin experimentarea lui Dumnezeu. 2002. editori John Behr. Pr. deşi este sceptic în legătură cu metoda teologică protestantă. Caracterul misterios al teologiei biblice ortodoxe O trăsătură specifică teologiei ortodoxe este dimensiunea misterioasă pe care aceasta pune accentul. Pr. 1). 2003. faţă de scrierile lui Dumitru Stăniloae. Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae. el recunoaşte că în istoria ei. publicate iniţial. teologia dogmatică a Pr. de asemenea. care pretindea să dea o definiţie raţională. în ceea ce priveşte teologia sistematică. Vezi şi Bishop Kallistos Ware. Pentru teologia ortodoxă. (ne referim şi la publicarea teologiei biblice a lui Hans Klein). p. Negoiţă. The Orthodox Way. completă a lui Dumnezeu. şi ţinând seama de paşii care s-au făcut în această direcţie în teologia din România. analizează pe un număr de peste 460 de pagini. vol. este o colecţie de eseuri. crezând că pe Dumnezeu îl poţi explica deplin printr-o definiţie. Consultă volumul: Abba: The tradition of Orthodoxy in the West: Festschrift for Bishop Kallistos (Ware) of Diokleia. deşi nu este împotriva teologiei protestante. Prof. Opinia lui era că. considerându-le necesare şi complementare în formularea discursului teologic. New York: St Vladimir’s Seminary Press.

că în istoria ei. 2002. din 1935. 250). În prezent teologi protestanţi şi neoprotestanţi. ca Childs. Bucharest: Biblical and Orthodox Missionary Institute. XX. însă dacă cele două ramuri ale creştinimului.Considerăm că această dimensiune existenţială.cit. este de a transmite duh şi viaţă.872 Volumul Romanian Orthodox Church and the Church of England873 demonstrează. care afirma că Biserica Ortodoxă va fi reţinută în legătură cu perspectiva protestantă din Occident (Binns. („The mysterious vision of Eastern Orthodoxy…to see more clearly our own perspective on Scripture and Christian life… become more aware of our own lenses. protestanţi pot să înţeleagă viziunea misterioasă a ortodoxiei din Est.. op. 1992). biserica creştină va învăţa să respire din nou cu ambii plămâni. prin care s-a încercat menţinerea contactului între ortodocşi şi alte comunităţi creştine. din anul 1968. În volumul Ortodoxia Românească. asupra înţelegerii misterului fiinţei umane. London: Westminster John Knox Press. Vezi articolul intitulat: Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu Bisericile Vechi Orientale. Vom fi de acord cu Binns. Este deci „o teologie ‘în slujba vieţii” (Galeriu. and the Eastern Orthodox Tradition. Stăniloae o făcea între investitgarea teologică protestantă şi ortodoxă.. Dumitru Stăniloae publică un articol în care vorbeşte de un asemenea tip de dialog între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale. Science. Donald Fairbairn.867 Nesteruk observa diferenţa pe care Prof. cu Biserica Romano-Catolică şi cu Protestantismul din revista „Ortodoxia”. Eastern Orthodoxy through Western Eyes. Biserica Ortodoxă din România a fost deschisă la dialog. ea s-a dovedit a fi deschisă la dialog. Deşi Biserica Ortodoxă Română este caracterizată de o consecventă practicare a liturghiei şi a cultului. 2002. 2003. Light from the East: Theology. tot de tip raţionalist. Romanian Orthodox Church and the Church of England. să devenim mai conştienţi în legătură cu lentilele noastre.. ba a adus chiar mai multă lumină. St Vladimir’s Seminary. Sperăm că această apropiere să se realizeze tot mai mult în viitor.”874 Observăm că au existat încercări de apropiere între protestanţi şi ortodocşi. X. p. Despre aceeaşi temă vorbeşte şi Ioan N. reprezentative în ceea ce priveşte dialogul Ortodox-Anglican. Nesteruk citează din Stăniloae. 2. şi să se bucure NY.871 Dialogul cu ortodoxia ne va ajuta să ne evaluăm presupoziţiile noastre în interpetarea Scripturii. Importanţa dialogului dintre ortodocşi şi protestanţi Fairbairn870 încerca să demonstreze importanţa dialogului dintre protestanţi şi ortodocşi în îmbogăţirea înţelegerii Scripturii. (Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Louisville. El susţinea că în dialogul cu ortodocşii. El afirma că teologia ortodoxă a obţinut aceleaşi rezultate ştiinţifice. nr. editată de Nicolae Corneanu. 9 867 868 869 870 871 872 873 874 Handaric. 158-159. 1999.. Tratativele şi acordurile Anglicano-Ortodoxe Române din 1935 în perspectiva dialogului între Biserica Ortodoxă şi Biserica Anglicană din revista „Ortodoxia”. 214. care transcende raţiunea. our own vision”) (p. de asemenea. şi cu viziunea proprie”. 1992. din Vest şi din Est. Vezi Alexei V. p. XX. 1. vor învăţa să se respecte şi să se aprecieze. . în perspectiva dialogului între Biserica Ortodoxă şi Biserica Anglicană. în articolul său: „Tratativele şi acordurile AnglicanoOrtodoxe Române. . 1976. întâlnită în interpretarea ortodoxă a Scripturii. nr. care uneori trebuie să fie corectate. p. în articolul său: „Sinteză a teologiei ortodoxe Române contemporane„869 susţinea că obiectivul teologiei ortodoxe române contemporane. acum când există un context favorabil dialogului inter-religios. Theology and the Church. Vezi şi articolul lui Ioan N. Biserica Catolică şi Biserica Protestantă. Viaţa trebuie privită ca un aspect principal în teologia biblică.868 Teologii ortodocşi conştientizează prezenţa vieţii în cadrul teologiei... Tratat. Vanhoozer şi Sailhamer. care încerca să explice doctrinele prin intermediul altor formule. susţinând că teologia din Vest a abandonat doar recent modelul raţionalist. XI). propunând să nu ne limităm doar la litera Scripturii. Nesteruk. în ceea ce priveşte misterul infinit al vieţii divine interpersonale. Şurubaru. 234). şi asupra relaţiei omului cu Dumnezeu. p. este importantă în scrierea teologiei. pentru a înţelege mai clar „propria perspectivă asupra Scripturii şi asupra vieţii creştine. p. Minneapolis: Fortress Press. Cartea înregistrează documente şi studii. Şurubaru. Tocmai de aceea. Constantin Galeriu. accentuează rolul Duhului Sfânt în procesul de interpretare. din anul 1968.

de deschiderea pe care o vor avea ambele părţi. Aceasta este provocarea bisericilor la începutul noului Mileniu. 875 („Life of all parts renewed as a result… and the world community will be enriched. This is surely the task wich faces the Churches at the start of a new millenium”) (Binns. iar Biserica Ortodoxă va urmări să îşi fundamenteze doctrinele creştine pe o analiză minuţioasă a Scripturii. Protestantismul va recunoaşte limitele discursului verbal în descrierea lui Dumnezeu.875 Observaţia lui Binns este binevenită. Pentru aceasta considerăm că dialogul ar trebui să se intensifice. . iar lumea va fi astfel îmbogăţită. făcând loc teologiei negative. p. au de învăţat în urma dialogului. îndepărtând astfel pericolul subiectivismului în interpretare. 2002. apofatice în interpretare. în sensul că ambele Biserici menţionate.de o viaţă reînnoită. Acest lucru va depinde. 250). în egală măsură.

pl. Măsuri asemănătore sunt luate şi de către împăratul Valerian (253-260 d. Răspândirea noii religii nu mai putea fi stopată în nici un fel. 259-266.T I B I S C U M. după mai bine de aproape 1900 de ani. pe baza mărturiilor arheologice la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea886. care emite două edicte de persecuţie a creştinilor.) în anii 257 şi 258. în special din păturile bogate şi mai ales din provincii. Ardeţ/Ardeţ 2004. fiul împăratului Valerianus. la începutul secolului al II-lea a lăsat urme ce sunt vizibile şi astăzi. Gudea/Ghiurco 1988. Manifestările primilor creştini s-au concretizat prin folosirea de către aceştia a unor obiecte de cult cu o simbolistică creştină885. . Moga 1972. Benea 1986. Gudea/Ghiurco 1988. 19.) care a luat măsuri severe împotriva creştinilor. 293-307. Benea 1999. 181 – 194. Zugravu 1997. 35-90. Aşa se explică faptul că numai după câţiva ani de la măsurile deosebit de severe impuse de Traianus Decius şi Valerian. 78 – 83. 13). Este mai mult ca sigur că avem de-a face în secolul al III-lea cu o răspândire a creştinismului ce nu cunoaşte margini. 241-257. Gudea/Ghiurco 1988. care au fost folosite în argumentarea ideii paleocreştinismului la romani în secolele III-IV d. 91-94. De la Paleocreştinism la Centru Eparhial. împăratul Gallienus (253-268). 109-130. 83-98. Ardeţ/Ardeţ 2004. Amprenta civilizaţiei romane s-a manifesta prin construirea a două fortificaţii militare aflate de-o parte şi de alta a râului Timiş877. Toate aceste construcţii au fost în bună măsură dezvelite cu ajutorul săpăturilor arheologice sistematice iniţiate încă în anii ’60. Ardeţ 2003. Este foarte bine cunoscut episodul petrecut în timpul lui Traianus Decius (249-251 d. Historia Ecclesiastica VII. moment în care numărul creştinilor din Imperiu Roman a devenit tot mai mare. dând edictul din anul 249 prin care cei ce îmbrăţişeză această religie pot fi decapitaţi. Chr883. cimitirele şi proprietăţile confiscate. indiferent de măsurile restrictive impuse credincioşilor. Ba mai mult prin edictul din 260 restituie bisericile creştinilor. Existenţa unei comunităţi creştine la Tibiscum881 a fost pusă în evidenţă printr-o serie de dovezi materiale882 concludente sau mai puţin concludente. IV-VI. fără modestie. Începutul manifestărilor creştine în Dacia poate fi plasat. Benea/Crînguş 2003. Ardeţ/Ardeţ 2004a. alături de care s-a dezvoltat un oraş878 aflat pe ambele maluri ale râului Timiş879 şi care a avut la bază vicusul militar880. Astăzi. putem vorbi de un număr impresionant de obiecte care poartă însemne creştine şi reprezintă tot atâtea argumente în favoarea ideii de geneză a creştinismului popular884. Adrian ARDEŢ . 876 877 878 879 880 881 882 883 884 885 886 Ardeţ/Ardeţ 2004.Cercetător Ştiinţific Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş Aşezarea romanilor la Tibiscum876. Benea 1999. imediat ce devine singur împărat al Imperiului abrogă edictele împotriva creştinilor. Chr. Chr. garantând libertatea cultului (Eusebius.

nr. pentru sănătatea ei spune foarte mult. Altarul este închinat împărătesei de către cel mai înalt for al oraşului „ordo municipii Tibiscensium”. 887 888 889 890 891 892 893 894 895 896 Keresztes 1975. Inv. mică foarte puţină şi ocazional calcar. Fig.386 litri. fiind vizibile pe corp petele albe provenite de la utilizarea sării marine. Conţine uneori o angobă exterioară alb-gălbui. unde avem menţionat un interesant altar onorific888 închinat soţiei împăratului. M. 523. XV/4-5. Diametrul buzei este de 15-20 cm. se pare că ar fi fost creştină. 1970 549-557. Până în prezent au fost semnalate asemenea exemplare de amfore în Baetica896. V/3. pl. Acestui eveniment deosebit de important în evoluţia creştinismului în Dacia Romană. Sunt cunoscute exemplare ce au inscripţii cu vopsea roşie pe gât. 168. Bona/Petrovszky/Rogozea 1982. 200-201. 132. 144. la o lectură foarte atentă şi pertinentă. se compune din M şi Θ . Este vorba de un fragment din partea superioară a unei amfore890 ce poate fi încadrată în tipul Africana II „grande”891.ENI (fig. Primul rând de litere cu înălţimea de 1 cm. Acest tip de amforă se caracterizează prin gura largă. Ardeţ 2006. 1996. 9 Keay. în dreptul torţii două inscripţii scrise cu vopsea roşie. tip XXXI Beltran Lloris. alături de petele de sare. Parker. A. 1958. toartele sunt mici şi rotunjite în jurul gâtului. Atinge frecvent înălţimea de 110 cm şi un diametru al corpului de 35-40 cm. XXXV/254 a-b.. prescurtare frcventă pe amfore cu inscripţii creştine892. 343 şi fig. aflată pa gâtul amforei894. 1993. Praetorium sau Ad Mediam.În acest sens putem spune chiar că Gallienus stabileşte o pace cu creştinii de 43 de ani887. textul inscripţiei mai este important şi din alte puncte de vedere. 226-227/4-6..C. este cărămizie. istoriografia noastră nu a acordat atenţia cuvenită. Unul din aceste puncte de vedere îl reprezintă faptul că împărăteasa Cornelia Salonina se pare că ar fi adoptat creştinismul. În primul rând acest altar pare că poate fi datat imediat după 260 când măsurile de toleranţă faţă de creştini sunt deja luate. 202-231. 9/a-b. 1996. 101. Tudor 1968. 1984. sunt scrise în dreptul torţii de sub buză şi se compun din literele greceşti M şi α. nu vom relua prezentarea numeroaselor dovezi materiale ce vorbesc de existenţa unei comunităţi creştine la Tibiscum. Această „pace” s-a manifestat cu totul şi cu totul special la Tibiscum. Opaiţ. Acest tip de amforă este confecţionată dintr-o argilă ce are un aspect destul de grosier. un astfel de exemplar a fost descoperit la Tibiscum893 şi are inscripţia EC. fig. . aşa cum am mai spus. fig. Bona/Petrovszky/Petrovszky 1983. 174-185. 150). ci într-o scurtă prezentare vom ilustra două noi descoperiri arheologice. buza conică şi uşor răsfrântă spre exterior. 167-168. 1977. Fig. I. care este alungit şi drept. Ardeţ. 410. timp în care creştinismul s-a dezvoltat nestingherit. la Potaissa. Originea acestui tip este unanim recunoscut a fi Africa Proconsularis895. pl. Închinarea unui altar onorific de către consiliul municipal de la Tibiscum împărătesei. Corpul este masiv.D. În interior constatăm prezenţa de cuarţ. 1. Considerat mult timp ca un altar ce reprezintă prima atestare documentară a municipiului roman de la Tibiscum. Nr. cu nuanţe cafenii sau brun-roşcate. 99-100. 9869/2072. Ardeţ. Hispania Tarraconensis. Cunoaştem altare închinate împăratului Gallienus în Dacia.R. Al doilea rând de litere cu înălţimea de 2 cm. având o formă cilindrică ce se îngustează către picior. 81-82. Cornelia Salonina care din 260 primeşte titlul de Augusta. ce reprezintă se pare capacitatea vasului Mα =41 sextarii=22. Ardeţ 2006. dar nici una închinată Corneliei Salonina. determinându-l pe împăratul Gallienus să fie tolerant faţă de creştini889. Fig. nr. gâtul este scurt şi conic. 91-94. Textul acestei inscripţii nu menţionează faptul. În rândurile ce urmează. pl. Comunitatea creştină de la Tibiscum existentă probabil într-un număr mare şi-a exprimat bucuria faţă de măsurile de toleranţă luate de către Gallienus prin închinarea unui altar onorific soţiei acestuia care. ce are pe umăr. dar considerăm că acest punct de vedere este cel mai apropiat de adevăr. 141-142.

pl. 25. 25. 148 Opaiţ. sunt datate pe parcursul secolului III910. 319. XXXVI/255-257. 1979. pl. 1996. Tot în ultimii ani a fost descoperită o amforă de tip Knossos 36915 care pe lângă textul scris cu vopsea roşie de pe gât mai are incizate literele χ ρ. 161. fiind realizat printr-o protuberantă puţin scoasă în evidenţă916. 25. fig.Nordul Africii898. X/1. lărgindu-se spre umeri. de mici dimensiuni. 158-159 Dyczek 1999. Moesia Superior899. În interior. Nu cunoaştem prezenţa unor ştampile aplicate pe asemenea tipuri de amfore. Ardeţ 2006. Hayes 1983. 4/1. XXXIX/209 Bjelajac. 282. la Viminacium900. Bona/Petrovszky/Petrovszky 1982. 108. Peacock-Williams. . 549-551. 7. constatându-se existenta fragmentelor de calcar. 3(1) Barnea 1977. XXXVI/261. 282. XXXIX/209 Opaiţ. nr. în care apar iniţialele greceşti M α şi M Θ. cu excepţia exemplarului de 897 898 899 900 901 902 903 904 905 906 907 908 909 910 911 912 913 914 915 916 917 Panella 1973. 108-110. fig. Moesia Inferior901 la Troesmis902. 1970. pl.Italia897 . Dyczek 1999. tip 36 Comunicare susţinută cu titlul: „The Roman province of Dacia: aspects of commerce in light of amphoras” la cel de-al XXIII-lea Congres Internaţional RCRF Roma 29 septembrie 6 octombrie 2002. 211. 108. fig. 156-157 Beltran Lloris. XV/4 Bogdan-Cătăniciu/Barnea. 1996. 1996. pasta este brun-cenuşie. Corpul este alungit şi puţin pântecos în partea centrală. 262-265. Tropaeum Traiani903 şi Noviodunum904 Până în prezent am reuşit să identifică câteva exemplare şi în Dacia. nr. Beltran Lloris. fiind uşor arcuite şi rotunjite. pl. Fig. 4/1. fig. pe care se pot observa cu ochiul liber nisipul grosier şi fragmentele negre de minereu din fier. fig. Acest tip de amforă atinge frecvent înălţimea de 90 cm şi un diametru al corpului de 40-45 cm917. 1980. existând o simetrie între partea de sus a amforei şi cea de jos. Acest tip de amforă are următoarele caracteristici: gura este îngustă. În alternanţă cu aceste elemente mai pot fi distinse mica şi argila feruginoasă. Romula906. fig. Peacock-Williams. 310. Pl. în secolele IV-VI sunt datate o serie de amfore descoperite în Spania. 508-582 Peacock-Williams. 158-159. XXXVI/260. 1970. 158-159 Barnea 1977. fig. contemporane cu materialul analog din Italia şi Nordul Africii911. 1986. 229 Bjelajac. 4/1 Ardeţ 2006. 282. Încă din anul 1967 la Noviodunum912 a fost descoperită o amforă ce are o inscripţie cu vopsea roşie. nivele datate în prima jumătate a sceolului al III-lea914. Beltran Lloris. pl. buza rotunjită şi răsfrântă spre exterior. Amfora descoperită la Noviudunum este identică ca tip şi pastă cu amfora descoperită la Tibiscum în clădirea X. 1980. nr. 1986. interpretate ca fiind M(ητηρ)Θ(εου) „Maica Domnului”913. Ardeţ 2006. 153-157. Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa907 şi Praetorium (Mehadia)908. Piesa prezentată de noi provine din ultimele nivele ale clădirii X. Ardeţ 2006. 549-557. la Tibiscum905. cuarţ şi bucăţele foarte mici de minereu din fier alături de particule foarte fine de tuf vulcanic. Ardeţ 2004. Amforele descoperite în Dacia dar şi în Moesia Superior şi Moesia Inferior. 310. Datorită extinderii circulaţiei şi descoperirii a unor variante asemănătoare. Se caracterizează ca o amforă cu o pastă cărămizie şi cu o angobă exterioară brun-cafenie. XXXV/253-254a-b. fig. X/1. toartele sunt prinse sub buză şi pe umerii vasului. XV/4. 1970. Barnea 1977. 549-551. XXXVI/258-259. gâtul este conic. Pentru exemplarele asemănătoare tipului prezentat de noi s-a considerat că ar putea fi folosite la transportul uleiului de măsline909. Ardeţ 2006. Piciorul este aproape inexistent.

pl. 156/3. 10 Davidescu. fig. 179-189. Ardeţ. 161-162. fig. plasează acest tip de amforă la începutul secolului III d. XX/166-168. În cazul nostru. 1979. Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa931. 10 Ardeţ.la Tibiscum918 pe gâtul căreia constatăm existenta de „tituli picti“ care indică doar două litere: P E. Descoperirile efectuate la Knossos şi Corint. Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Micăsasa936 se poate deduce faptul că avem de-a face cu o amforă care circulă la sfârşitul secolului al II-lea d. 118-122 Mitrofan. în Dacia nu au fost descoperite cuptoare speciale pentru fabricat amfore. la Tomis938. Dierna933 şi Micăsasa934. fig. 161-162. Chr939. fig.. Singura excepţie o constituie fragmentul descoperit la Halmyris datat în a doua jumătate a secolului IV d. 64. 1996. 99. pl. Romula932. 163. Topoleanu 2000. fig. IX/1. Bjelajac 1996. Cele două litere nu sunt suprapuse pentru a indica o inscripţie creştină obişnuită. XXI/111 Bogdan Cătăniciu-Barnea. 1996. situaţie cronologică asemănătoare cu cea din Moesia Superior937 şi Moesia Inferior. 84/3. 155. Fig. 1993. 169. pl. Ardeţ. 8/a-b. 12 Bjelajac. 158/3. XXI/111 Suceveanu 2000. 301. 99. Chr. Halmyris927 şi Tomis928. singurul indiciu fiind structura petrologică care conţine elemente regăsite şi în centrul Transilvaniei. 1996. 7. În Dacia au fost semnalate asemenea exemplare la Drobeta922. 201. Micăsasa923 şi Tibiscum924. 8/a-b. Problemele originii acestui tip au fost şi rămân controversate. fig. 7 Ardeţ 2006. au încurcat şi mai mult lucrurile. 1993. fig. XIX/161. pl. Ardeţ. 1996. 1993. 1993. Ardeţ 2006. 172. 169. 98-100. alăturânduse la acestea şi unele descoperiri răzleţe provenite din Moesia Superior. 64. Ardeţ 2006. XIX/160. 1980. A80 Slane 2000. pl. 8/a-b. Bazându-ne pe structura petrologică şi circulaţia deosebit de intensă în bazinul Dunării şi al Mării Negre considerăm că acest perimetru poate fi atribuit ca origine. XX/173. Descoperirea unui exemplar întregibil în apropierea cuptoarelor de olar de la Micăsasa921. 143. 17. aşa cum apar pe vasele cu chrismon. fig. no. Ardeţ 2006. XX/170-171. tip VII. XLV Papadopulos 1991. tip 36. 195-207. Slane 2000. Din descoperirile efectuate la Tibiscum935. Chr şi începutul secolului III d. Există inscripţii pe amfore în care apar literele 918 919 920 921 922 923 924 925 926 927 928 929 930 931 932 933 934 935 936 937 938 939 940 941 Ardeţ. Ardeţ 2006. pl. Sub toarte. 12. cele două litere sunt incizate în alternanţă. pl. fig. pl. 165. posibil Sinope pe coasta Bithinyiei unde structura pastei este asemănătoare. 25. la Transdierna925 şi Moesia Inferior la Tropaeum Traiani926. pl. 13. 1993. pe gâtul amforei. 14g Mitrofan. 12 Hayes 1983. XIX/162. Noi am reuşit să studiem un număr impresionant de fragmente provenite de la acest tip de amforă şi descoperite la Drobeta929. pl. 179-189. Nu sunt cunoscute informaţii legate de atribuirea conţinutului dar putem presupune folosire pentru transportul uleiului de măsline. fig. Nu cunoaştem nici o descoperire de o asemenea factură făcută până în prezent în Dacia. 169. . fig. Recent a fost semnalat un alt exemplar în Corint920.(1) Topoleanu 2000. 144/8 (6). Până în acest moment. cat. Tibiscum930. Apariţia unui asemenea exemplar la Knossos919 în Creta a fost considerată o apariţie singulară şi atribuită zonei Mării Negre. XIX/164. 84/3. Ardeţ. 143. pe gâtul amforei se află două litere incizate în pasta moale a amforei X P ce pot fi legate de capacitatea amforei. Fig. Bona/Petrovszky/Rogozea. pl. 99. XX/169. 1982. Ardeţ 2006. 301-303. Chr940 şi considerat de tip Papadopoulos VII941. XLV Suceveanu 2000. fig.

39-40. Suciu 1977. Sebestyen 1987. Suciu 1977. Iorga 1995. Dacă acceptăm ca sigură această ipoteză. 415-424. când se constată atât la noi cât şi aiurea o renaştere a drumurilor comerciale. Datarea complexului de la Cărbunari-Ţigăneşti se bazează pe existenţa unei construcţii romane. . vom analiza un document datat cu 760 de ani mai târziu. care vor avea o altă dispunere faţă de cele antice. nu lipsit de interes. Recentele cercetări arheologice efectuate în punctul Cărbunari-Ţigăneşti de pe raza municipiului Caransebeş. cum o caracterizează J. Le Goff946 sau a trecerii de la „arhitectura lemnului la cea a pietrei” cum o caracterizează N. Un alt fapt. este şi regăsirea denumirii de Alsöthews ca moşii între satele Iaz şi Ciuta la începutul secolului al XV-lea950 (Feneşan 1981. refolosită la începutul Evului Mediu şi abandonată în secolul XIV. Asistăm la o înnoire a satelor şi oraşelor. 8. 39-40. Iorga947. Originalele nu s-au păstrat dar. και τον Σφεντερομον και τον Γροντσον και τον Διβισισκον και τον Ιστρααγλαγγαν και τον Βροδαρισκο. cele două litere să indice capacitatea vasului dar. cetatea se extinde şi se dezvoltă948. 94-98. Grontson. modalitate de a indica capacitatea vasului. Cu totul şi cu totul excepţională este descoperirea unui fragment de cărămidă ce are imprimată în relief semnul crucii. 1 km sud de Tibiscum aduc noi elemente deosebit de interesante. 942 943 944 945 946 947 948 949 950 Suciu 1977. Cu ocazia cercetărilor arheologice desfăşurate aici944 au fost descoperite urmele unui cimitir medieval de sec. Cercetările arheologice de până acum nu aduc precizări şi nici nu confirmă aceste lucruri dar. incizarea acestora ne duce cu gândul la o folosire a amforei pentru cult. reprezintă transcripţia în limba greacă bizantină a formei fonetice „Tibisco” de limbă străină943. textul e cuprins într-un hrisov din 1272 prin care împăratul Mihail VIII Paleologul confirmă privilegiile mitropoliei de Ohrida. Dibisiskos. o dezvoltare a oraşelor înconjurate de ziduri de piatră. într-o bună zi poate să apară şi confirmarea documentelor. atunci putem afirma că după mai bine de 700 de ani Tibiscumului i se recunoaşte rolul jucat în antichitate prin existenţa unei puternice comunităţi creştine. lucru sesizat în toată Europa. fig. mai ales că acest tip a fost folosit pentru transportul vinului. după părerea noastră. Morobiscos. 44-46. iar printre eparhii apare şi cea de Διβισισκον . din anul 1019. Am fi fericiţi să putem documenta continuitatea antică de la Tibiscum cu informaţiile din timpul lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul. în forma lui actuală. de fapt este perioada „marii rupturi”. Pentru a înţelege mai bine rolul jucat în antichitate de către comunitatea creştină de la Tibiscum. 8. Este prematur să considerăm o perpetuare a locuirii pe vatra anticului Tibiscum până în secolele XIII-XIV până nu vom trece la o cercetare mai amănunţită a întregii zone care ascunde nenumărate informaţii în ceea ce priveşte simbioza noastră naţională. Este momentul în care târgul de la Caransebeş ia o amploare deosebită. Între episcopia de Niş şi cea de Belgrad se află enumerată episcopia Moraviei cu reşedinţa în Branitza: „τον επισκοπον Βρανιτυισ εισ τιν Βρανιτζαν. Le Goff. Istraaglaggam şi Brodarisko. Este vorba de trei diplome emise între anii 1019-1020 de către împăratul bizantin Vasile al II-lea care organizează patriarhia de Ohrida. Este posibil ca şi în cazul descoperirii de la Tibiscum. και τον Μοροβισκον. 1986. 15 clerici şi 15 jeleri”942 În numeroase lucrări apărute s-a demonstrat faptul că Διβισκοσ şi Τιμπισκο. 453-458. care reorganizează patriarhia de Ohrida. care este cea mai veridică. Este vorba de o „crux monogramatica” asemănătoare până la identitate cu cea descoperită la Slăveni-Olt 945 în interiorul unei bazilici paleocreştine de secolul al IV-lea. XIII-XIV aflat în incinta unei biserici. 33-42. 91-110. 2. Se pare că avem de-a face în această perioadă cu abandonarea drumului Dierna –Tibiscum. identificată cu Tibiscum-ul nostru949. Ardeţ 1996a. ψλιριψοθσ 15 και παροιψοθσ 15 ” adică „Episcopul de Braniţa să aibă în Braniţa. Tudor 1979. 39-41. 44-46). Sfenteromon. Feneşan 1981.X P scrise cu vopsea roşie. nr. aflat la cca.

. The Villa Dionysos Excavation. Bucureşti 1995. 2004.A. Caransebeş 1986. 293-307. Ardeţ. The Roman province of Dacia: aspects of commerce in light of amphoras. Ardeţ.Ioana Bogdan Cătăniciu. V/3.  Ardeţ 2003 . Bjelajac. 181 – 194. Petrovszky. 330-341. p.P. Amforele din Dacia Romană. Ardeţ. Rusu în colaborare cu Milena Dsanic. II-III. III-IV. Considération sur les amphores romaines de Tibiscum. Nereamia Napocae. în ActaMN. X-XI. Barnea. Dacia sud-vestică în secolele III-IV. Hayes. 1-21. 1983. Interferenţe spirituale. 1-13. Bucureşti. 1996.A. W.BIBLIOGRAFIE:  Ardeţ 1993 . 1993. VI. Amfora romană în Banat. p. p. 2003. Nr.  Benea 1999 .  Ardeţ 1996 . în The Annual of the Brithish School at Athens 78. p. 165-167. V. Caransebeş. Studia in honorem Ioannis Pisonis. Dyczek.Doina Benea.  Davidescu 1980 . Knossos: The Pottrry.A.Inscripţiile Daciei Romane. Zaragoza. 4.  Benea/Crînguş 2003 .  Benea 1986 .N. 1980. Evoluţia Vicusului de la Tibiscum în sec. Ghiurco. p. 97-169. 95-140. Mărturii arheologice. Ardeţ. Rogozea BONA.  Hayes 1983 . p. în Orbis Antiqvvs. nr. 44-46.  Feneşan 1981 .A. Cu privire la principalele căi de acces în aşezare. Ceramica şi descoperirile mărunte. Cluj-Napoca. 33-42. Ed. Davidescu. Cartografia modernă şi Tibiscum-ul antic. Mirton.  Bogdan Cătăniciu/Barnea 1979 . Fig. 1982. p.  Bona-Petrovszky-Rogozea 1982 . . Aşezările romane. Zona de sud vest (teritoriul dintre Dunăre. III: Dacia Superior 1. Vol. p.  Iorga 1995 . Documente medievale bănăţene.I. Bona.C. 282. Timişoara. Cluj-Napoca. în StComC IV.  Bona/Petrovszky/Petrovszky 1983 .J. Ardeţ. Ed. Nereamia Napocae Press. Tibiscumcercetări arheologice (II).M. Academiei. Gudea. în Pontica X. R. Barnea.A. Iorga. Beograd. în Analele Banatului.. Cercetări arheologice la Biserica medievală de la CărbunariŢigăneşti (sec. 9869/2072.R. 8.  Ardeţ/Ardeţ 2004a . Tibiscumcercetări arheologice (II) (1976-1979). p.N.  I. Adunate de Ioan I. Bona. 185-207. XXX. Ed.  Ardeţ 2006 . 2004. în Tropaeum Traiani I. Cetatea. p. Oradea 1988. II.M. 2002 – 2003. Benea. Ardeţ.  Ardeţ/Ardeţ 2004 . în ActaMN 33. Amfore gornjo mezijkog Podunavlja. Feneşan. Tibiscum. Warszawa 1999.  Dyczek 1999 . Petrovszky. p. I. Lucia Carmen Ardeţ.  Ardeţ 2004 .  Gudea/Ghiurco 1988 . R. Mariana Crînguş. 2001-2002.A. în Tibiscum VIII. Al. Pl. Mărturii arheologice de la Tibiscum din sec. Ardeţ. O nouă fortificaţie militară romană descoperită la Tibiscum – Iaz. în Omaggio a Dinu Adameşteanu. XX. Cluj-Napoca 1981.  Ardeţ 1996a . Fig. Las anforas romanas en Espana. Drobeta în secolele I-VII e. Craiova. pl. XIII-XIV).C. Ed. 1979. 1977. p. I-IV. Cluj-Napoca. 1977.  Bjelajac 1996 . Timişoara 1999. Vol. I.D. 241-257. M. Ed. Note de epigrafie romano-bizantină. în Tibiscum. 1996. Lucia Carmen Ardeţ. Ardeţ.D.  Beltran Lloris 1970 . Wollmann. Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor.P.Doina Benea. Fig. Tisa şi Mureş). 415-424. p. 1977 . Cluj-Napoca 1983.A. Dystrybucja amfor i transportowanych w nich produktow w I-III w. în Sargetia. M.  Barnea 1977 . Inv. Beltran Lloris. nr. N. 1. 410. Amfory rzymskie z obszaru dolnego Dunaju.Lj. po Chr.P. Din Istoria Creştinismului la Români. 2006. XI. Cluj-Napoca 1996. I. Gudea. 1970.n. în Tibiscum. Petrovszky. (1980-1981). Bucureşti. P.A.

în EphArh. fig.S. O pagină din istoria arhitecturii române-Renaşterea. Considerations sur le édifices découverts dans létablissement romain de Micăsasa. Cluj 1972. în Wiener Studien 9. Le Goff. în In memoriam Constantini Daicoviciu. East-west trade in fine wares and commodities: the view from Corinth.  Moga 1972 .A. 1993. Valori umaniste în cultura şi civilizaţia Evului Mediu. I. p. Int. Roman Amphorae from the Excavations at Torone. . in Le terme del Noutatore.I. A History of the Roman World A. Opaiţ. scavo degli ambienti III. 461-633. Amphorae and the Roman economy. Geneza creştinismului popular al românilor. Academiei. Bucureşti 1968. Vestigii Paleocreştine în Banat. Roma. 91-110.  Peacock-Williams 1986 . D. Peacock. Bucureşti 1997.N. 1973. 196.). Apunti su un gruppo di anfore de la prima media e tarde eta Imperiale. Consideraţii preliminare asupra amforelor romane şi romanobizantine din Dobrogea. 1996. Keay.  Keay 1984 . J.A.  Parker 1958 H. 453-458.  Mitrofan 1993 I. 30.  Panella 1973 . Tudor. Williams.  Suceveanu 2000 .  Zugravu 1997 .D. 1980. Bucureşti. 138 to 337. . Ch.  Suciu 1977 . 67-103. Keresztes.  Tudor 1979 . Tudor. 1991. în Peuce VIII.Clementina Panella.P. I-VII d. The Peace of Gallienus: 260-303 A. p. Keresztes 1975 . London 1958. Timişoara 1977.D. 167-168. Bucureşti 1986. VI.Gh.J. Parker. Suciu. în BAR. Abingdon 2000. Ser.  Tudor 1968 . în La Politique édilitaire dans le provinces de L’Empire Romain. 259-266. London and New York. 174-185.  Papadopulos 1991 . Moga. Ceramica romană şi romano-bizantină de la Halmyris (sec.  Opaiţ 1996 .  Sebestyen 1987 . C. 128. 3.Fl.M. Topoleanu. Les résultats des fouilles. Ostia III. Bucureşti 1979. p. Cluj-Napoca. Opaiţ. p. 179-189. P. I-II.J. în Studi Miscellanei 21. S. Sebestyen. Ed. în SCIVA.Kathleen W. 1986. Papadopulos. 2. p. Tulcea 2000. Vol. Pentru un alt ev mediu. VII. Producţia ceramicii locale şi de import.Ch.  Topoleanu 2000 .. p.).D. 1975.Mitrofan. La céramique romaine des Ier–IIIe siècles ap. 1984.  Opaiţ 1980 .  Slane 2000 . Istoria Mitropoliei Banatului. Oltenia Romană. Slane. F. A Typology and Study: the Catalan Evidence. 299-312.  Le Goff 1986 . Histria X. Bucureşti 1987. Late Roman Amphorae in the Western Mediterranean.D. Suceveanu. Bucureşti. Zugravu. în RCRF Acta 36. K.Al. Aspecte ale vieţii economice din provincia Scythia (secolele IV-VI p. p. p.D. 291-327. . 2000. J. p.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful