You are on page 1of 1

Comentariu literar la opera „Amarele Nelinisti” de Charles Baudelaire

Charles Baudelaire (Aprilie 9, 1821 – August 31, 1867) a fost un renumit poetinovator Francez, considerat să fi revolutionat întreaga lirică franceză si europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului”)..Desi lucrările sale nu se limitează la un singur curent, poate fi considerat adept al parnasianismului.De asemenea, estecunoscut pentru crearea a unor descrieri detaliate a efectelor Hasisului, ce au devenit, pentru multi ani, un etalon pentru toti cei ce scriua despre substantele psihotrope si actiunea lor. Opera sa, „Amarele Nelinisti”, abordează temaexistentei si sensului ei, atitudinea fată de acest subiectfiind exprimată oarecum indirect, prin descrierea stărilor ce-apar în timpul reflectiilor asupra lui, pornindchiar de la titlu. Textul începe prin descrierea asa-numitor „nelinisti”,prezentate ca consecinte a „gîndurilor negre” despre „zări ireale”. Aici si pe parcurs, mai ales din versurile(„linistea în care să nu mai stim că suntem aievea”)si („cînd vîntul negru al nefiintei ne bîntuie amar”)deducem că prin ireal si „zările de dincolo de constiintă” se subîntelege, cît de logic n-ar fi, supranaturalul, si anume existenta dincolo de limitele fizice si a timpului, ca opusă a celei biologice, aievea si efemere.Deci, tema este viata si speranta la existenta vesnică. Întregul text creează o impresie foarte negativă asupra caracterului trecătoral vietii omenesti. Eu liric se zbate în reflectii, încercînd să găsească ceva de ce s-ar putea atîrna în viziunile sale, un gînd ce i-ar da sperantă, ce l-ar scăpa de „amarele nelinisti”, întreabă repetat („Cine ne va putea da linistea?”), dar fără vre-un rezultat. Se creează o atmosferă de disperare si zădărnicie, redînduse o stare exclusiv neplăcută si lipsită de splendoare, evidentiată prin utilizarea motivelor negrului si a pustiului(„gîndului negru”; „cînd suntem pustii ca nesfîrsitele, vastele deserturi”). Acesti „gînditori”, cei ce au nenorocul de a vedea realitatea si a avea nelinistele descrise, sunt comparati cu „bolnavii sanatoriilor cu paturi albe”, constientizarea adevărului deci fiind reprezentată ca o boală, efectul căreia este redat prin imaginea– („viermii sfîrtecînd un creier”),menită să transmită caracterul distrugător si respingător al ei,iar adevărul– esterepulsiv, amar, devalorificator („vîntul negru al nefiintei…neînchipui de amar si fără sens”). Poezia este încheiată cu imaginea neantul,văzută ca o amenintare permanentă si apropiată, ce înrăutăteste viata celor vii prin al său „vînt negru” ce bîntuie constiinta omului. Un vînt greu, plin de disperare, si lipsit de vre-un sens. În fine, esential, textul exprimă un singur gînd – inexistenta este o malitiozitate. Deducerea unui mesajulrămîne la discretia cititorului, dar cea mai populară concluzie ar suna probabil cam ca „Reflectiile asupra mortii aduc nefericirea, si deci trebuie să ne concentrăm la partea pozitivă.”.