You are on page 1of 9

CONCEPŢIA DESPRE OM ÎN MARILE RELIGII

Omul are un statut fiinţial atât în orinea creaţiei cât şi în cadrul realităţii, luat ca întreg. În general, omul este privit ca punct limită; convergenţă dintre lumea empirică şi cea transcendentă. Datorită acestei convergenţe, omul este plasat în poziţia mediatorului, fiind singura fiinţă cu perspective de detaşare de condiţia imediată şi de proiectare în viitor. Omul are acest statut fiinţial aparte în lumea fiinţelor datorită concepţiei generale cu privire la însăşi fiinţa sa, aşa cum este formulată în toate marile religii. 1. TRUPUL ÎN HINDUISM În general, gândirea hindusă consideră că fiecare individ sau persoană umană posedă un trup exterior, material şi un trup interior sau imaterial, fin. Felul în care aceste trupurti sunt descrise se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu concepţia lui Pitagora, care pretindea că sufletul este învelit într-o îmbrăcăminte fină, imaterială, care, la rândul ei, este unită cu trupul fizic. Trupul exterior este abandonat de suflet la moarte, în timp ce sufletul interior însoţeşte sufletul în procesul de transmigrare, până la absorbirea finală în Brahman, fiind vehicolul care transportă organele psihice. a. Trupul material Trupul este lăcaşul duhului vieţii (prana), capul fiind acoperişul sub care toate mădularele sunt legate de această prana (suflare), ca stâlp al existenţei. Conform textelor upanişadice, trupul este adesea considerat ca o cetate a lui Brahman (brhmapuran), în care se sălăşluieşte ca într-o casă, floarea de lotus a inimii, iar flăcările pranei (respiraţiei) sunt străjeri în timpul somnului. Această cetate are 11 sau 9 porţi; una din aceste porţi este un orificiu imaginar prin care Brahman intră şi se sălăşluieşte în trup şi prin care sufletetele emancipate realizează unirea supremă cu Brahman. Acest orficiu se află în creştetul capului. Scrierile upanişadice târzii descriu trupul în nuanţe mai tragice şi mai pesimiste. Funcţiile organice sunt tot atâtea stări contrare fericirii pe care cel ce doreşte să se desăvârşească în Brahman le întâlneşte şi trăieşte cu ele în prezentul imediat. Partea corpului uman, care se bucură de cea mai mare atenţie în ochii autorilor anonimi ai Upanişadelor este inima şi aceasta pe motiv că ea este locaşul suflurilor vitale. În inimă îşi au originea ochiul, urechea, vorbirea şi manas (mintea, raţiunea). Inima şi nu capul este considerată ca fiind centrul vieţii conştiente. În timpul somnului toate organele sufletului se retrag în inimă; acelaşi lucru se întâmplă şi la moarte. Cu alte cuvinte, inima este locaşul empiric al sufletului şi, implicit, al lui Brahman. Adevăratele puteri demonice care subjugă pe om sunt foamea şi setea, căci acestea, prin procesul natural inerent, încarcerează pe om în contextul unui ciclu care îngreunează strădaniile sale de realizare a emanipării finale. Potrivit doctrinei despre transmigraţie, sufletul nu ia fiinţă la naştere pentru prima dată, ci se reîntoarce din lună, unde a primit răsplata faptelor săvârşite anterior. Drumul sufletului spre o nouă existenţă este următorul: de pe lună, el trece în eter, apoi în vânt, fum, ceaţă, nori, ploaie, plante, seminţe şi în trupul mamei, prin legătura conjugală. De aceea naşterea de copii este prezentată ca una dintre datoriile fundamenatle ale oricărui om, alături de studiul şi învăţarea Vedelor. Literatura ascetică nu este, însă, favorabilă acestei îndatoriri, mergând până la totala ei respingere din cadrul vieţii de castă. Un text din Upanişade (Brihadaranyaka Upanishad 3.5.1) spune că brahmanii care au ajuns la cunoaşterea lui Atman se feresc atât de dorinţa de a avea copii, de a poseda averi, cât şi de lume. Această atitudinea nu a fost, însă, generalizată în sânul comunităţii hinduse. b. Trupul imaterial Trupul imaterial este considerat o temelie a faptelor, cu alte cuvinte,calificarea morală care condiţionează viaţa viitoare. Întreaga concepţie despre viaţa viitoare a fost formulată mai ales în

Această formă trupească intră în acţiune atunci când atât trupul material câr şi cel imaterial încetează să mai funcţioneze temporar. susţinând ideea unei evadări din existenţa trupească. Trupul cauzal Pe lângă cele două forme pe care le-am amintit mai sus. căldură. după cum universul constă din pământ. mai există şi o a treia. iar eul lăuntric este Brahman. În om nu trebuie să existe nici măcar dorinţa de a face rău. ci pe tărâmul Fiinţei supreme. trupul. care sunt perceptive şi active şi din simţurile minţii (manas): intelectul. suferinţa este dorinţa. dorinţa sub orice formă s-ar manifesta. numită karanasarira sau trupul cauzal. trupul imaterial se naşte din upadhis (condiţii). Nici faţă de celelalte creaturi omul nu trebuie să adopte o atitudine distructivă. Totrivit acestuia. apoi. Eliberarea este cea mai mare dintre binecuvântări. Atunci când această formă trupească acţionează. trebuie să fie guvernată de marea lege . cel care dă naştere suferinţei. el îndeamnă totuşi la grijă faţă de trup prin formarea unor obiceiuri de slujire a eului adevărat. care implică la rândul lor obiectele necesare intelectului şi senzaţiei. După sistemul Sankhya. nu există altă durere sau suferinţă mai amre decât trupul. vorbind la modul subiectiv. fie ea între oameni sau cu lumea înconjurătoare. lucrul cel mai potrivit pentru emancipare este însuşi trupul uman. D. dar este.sistemul vedantin. omul nu se mai găseşte pe tărâmul existenţei empirice individuale. trupul este considerat ca ceva ce trebuie dispreţuit. Potrivit învăţăturii lui Budha. Orice relaţie. fiind structura ontologică formată ca urmare a ignoranţei primordiale ce stă la baza ciclurilor întrupărilor şi a faptelor săvârşite în vieţile anterioare. Astfel. De aceea se impune e urgenţă eliberarea din orice formă de viaţă materială prezentă sau viitoare. în materie şi. spaţiile goale sunt eterul. acest trup este dependent de suflul vital şi de alte 5 pranas. aer. Este suficient să vezi trupul aşa cum este el în realitate. Pentru acest motiv. de asemenea este considerat şi ca o permanentizare a suferinţei şi aceasta pe motiv că reprezintă nu numai sfera în care suferinţa devine palpabilă. asemenea unei răni. fapt care se poate realiza prin distrugerea elementelor existenţei. întâlnim în hinduism acelaşi presupus paralelism între microcosmos şi macrocosmos. Despre natura acestei forme trupeşti nu se dau detalii. boala şi moartea. eliberarea completă de suferinţă este posibilă doar printr-o emancipare şi detaşare deplină de trup şi de materie. Sufletul (atman) este o părticică din Brahman sau Principium Aeternitatis. senzaţia. Faţă de el nu trebuie să existe nici un ataşament. însă. prin urmare. tot aşa şi Puruşa sau omul este constituit din 6 elemente: secreţiile lichide sunt apa. Însuşi Budha porneşte în căutarea nemuririi meditând asupra aspectelor negative ale existenţei în trup: bătrâneţea. îşi are în mod ultim sediul în trup. Trupul este locaşul tuturor suferinţelor. Trup este considerat ce fiind lucru necurat şi murdar. respiraţia este aerul. trebuie născut datorită funcţionalităţii şi caracterului său. Această concepţie negativistă. care este nemanifest. ca manifestare fiinţială. apă. fie viu sau mort. obiectiv.p. Sistemul vedantin consideră karanasarira ca aparţinând unei ordi informe universale.d. binele suprem şi scopul cel mai sublim. dezgustătoare faţă de trup stă la baza părăsirii căminului şi a adoptării vieţii monahale. Toate pasiunile rele provin din trup.TRUPUL ÎN BUDISM Pentru budişti. fizice.v. nu este nimic altceva decât lăcaşul răului. El constă din simţurile trupului. eter şi Brahman. care. Ştim doar că din ea apr cele două forme trupeşti care. c. Ca şi în cazul altor sisteme religioase şi filozofice. suferinţa se află în întrupare. se dizolvă tot în karanasarira. Deşi în structura fundamentală a doctrinei sale Budha insistă o atitudine negativistă faţă de trup. căldura animală este căldura. Starea în care acest trup acţionează depăşeşte graniţele cunoaşterii noastre. Potrivit învăţăturii budiste. În timpul vieţii pământeşti. pentru a realiza Nirvana. trupul imaterial este format din 18 elemente. 2.

prin suflul Său să-i dăruiască viaţă. Astfel. 11. Trupul şi sufletul sau duhul sunt elemente esenţiale care stau la baza concepţiei despre omul VT şi în tradiţia iudaică ulterioară. întâlnim o intervenţie directă şi extraordinară a lui Dumnezeu.TRUPUL ÎN CREŞTINISM În creştinism concepţia despre trup primeşte o nouă dimensiune ca rezultat al viziunii creştine despre locul omului în univers şi stare eshatologică a acestuia. trupul nu are valoare prioritară faţă de suflet şi nu îi este superior. 4. Despre facerea omului. ritualurile iudaice nu se rezumă doar la simpla curăţire a trupului. omul săvârşeşte un act plăcut lui Dumnezeu şi astfel se apropie din ce în ce mai mult de El. Curăţenia trupească face parte din Legea sfinţeniei. printr-o raţionalizare a vieţii pe baza unor înalte principii morale şi a unor ritualuri de purificare. (Sfântul. adăpa şi îmbrăca. XVII. 2). ci este în acelaşi timp trup şi suflet. era potrivit să apară şi stăpânul. ci numai după pregătirea domeniului asupra căruia avea să fie stăpân. Omul este o unitate fiinţială care rezultă din unirea dintre trup şi suflet. rezultatul lucrării pozitive a puterii divine. prioritar. Este interesant de observat faptul că în limba ebraică nu există un cuvânt anume pentru trup. De altfel. devenind astfel un microcosmos. Acest lucru se datorează concepţiei iudaice despre persoana umană ca unitate indestructibilă. În pofida statutului său existenţial. în acre sunt prescrise abluţiuile rituale şi restricţiile la mâncare. Crearea trupului uman devine. astfel. ci unitate ce se exprimă pe 2 planuri fiinţiale. Întrucât trupul este considerat ca parte constitutivă a omului. în mişcarea sa. axiologic vorbind. Fiind modelat din ţărână. de aceea. Trupul şi sufletul constituie în unirea lor entitatea fiinţială care este omul. 3. pentru ca apoi. Grigore de Nissa. este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Această concepţie privind unitatea fiinţială dintre trup şi suflet este prezentă şi în gândirea iudaică de mai târziu în contextul învăţăturilor privind învierea şi nemurirea. Viaţa omului se desfăşoară în trup. spiritual şi pământesc. idee păstrată şi în NT. În ceea ce priveşte crearea trupului. Reprezentarea unitară a persoanei umane are profunde implicaţii privind viaţa eshatologică. El crează trupul după ce universul material a fost terminat. Potrivit învăţăturii creştine. În VT trupul este repzentat ca lăcaş al sufletului. după care Dumnezeu creator a suflat asupra lui duh de viaţă. dimensiunea fizică a omului. Există în Sutta Nipata o enumerare a lucrurilor şi faptelor ce întinează trupul. Scopul lor prim este într-adevăr curăţia trupească. ac3esta . una dintre datoriile religioase faţă de le este de a-l hrăni. prin el am fost eliberaţi de păcat şi de robia morţii şi tot în El vom învia la a doua judecată. Faptul că omul este descris ca o persoană vie şi nu este considerat ca suma a două entităţi. faţă de Yahve. enumerare ce ar putea fi comparată cu Matei XV. deoarece nu era potrivit ca acela care avea să fie stăppân să vie înaintea lucrurilor ce aveau să-i fie supuse. care îl modelează ca pe o statuie neînsufleţită. trupul uneşte cu sine elementele componente ale universului. El nu are trup şi nu are suflet. adică trupul. TRUPUL ÎN IUDAISM La baza concepţiei biblice despre crearea omului stă credinţa că el a fost creat de Dumnezeu din ţărână. Trupul nu trăieşte decât prin suflet.a iubirii. legea VT cuprinde un număr mare de prescripţii care sintetizează atitudinea faţă de trup. Dar spre deosebire de ritualurile de purificare din alte religii. separat de suflet. dar prin aceasta insul uman este pus într-o legătură statutară specială faţă de poporul ales şi mai presus de toate. implică ideea necesităţii participării întregii persoane la viaţa veşnică. Faptul că a fost creat întâi arată mai degrabă distincţia netă care există între cele 2 părţi componente ale fiinţei umane.17-20. îndeplinind îndatoririle prescrise faţă de trup . În drama mântuirii trupul joacă un rol efectiv. Mântuitorul Hristos a fost răstignit cu trupul pe cruce pentru păcatele oamenilor.

Actul creării sale precede conceperea sufletului. De nota. În pinătatea fiinţei sale omul nu este conceput ca fiinţă pur spirituală.TRUPUL ÎN ISLAM Islamul afirmă existenţa concomitentă a trupului şi a sufletului. nu trupul este piedica în calea unirii cu Allah. ca principiu unificator al proceselor. Trupul este cel în care se manifestă conduita noastră morală. În general practicile ascetice îndreptate împotriva trupului nu au fost acceptate în islam.. În lumea empirrică trupul îşi are drepturile şi obligaţiile sale. În orice caz există şi o participare trupească în viaţa de după moarte şi aceasta pentru faptul că pedepsele iadului pregătite pentru cei necredincioşi. Între facultăţile sufletului şi trup există o strânsă coeziune. Mai târziu. Postul este un mijloc de penitenţă. sau dacă la înviere ele îşi vor păstra forma pământească. ci nafs – eul uman. După Coran omul. Cea ce ştim este că în perioada invaziei arieneîn India ( al II-lea mileniu î. Prin urmare. de dezvoltarea după trup a omului. elementelor şi forţelor naturale care sunt stăpânite de zei. a fost creat de către Alah din lut sau sânge închegat. Cu alte cuvinte. Cât priveşte igiena. sau mai repcis trupul omului. În trup există o ordine bine stabilită: toate organele şi membrele trupului sunt guvernate de inimă şi nu de minte. s-a făcut o distincţie în structura fiinţială a omului. Coarnul nu spune explicit dacă trupurile vor învia sau nu. cei înviaţi vor fi catalogaţi după mărturia morala dată de propriile corpuri. ci ca având un loc bine stabilit în procesul de împlinire legitimă a scopului pentru care omul a fost creat.) cultul strămoşilor era deja în practică. existenţa sufletului. însă. legile coranice sunt aproape identice cu cele din iudaism. deşi este considerat lăcaş al sufletului. foc. . deoarece nu se poate împotrivi singur păcatului. ci un rpincipiu unificator al activităţilor divine sau. dar şi a trupului. aer.SUFLETUL ÎN HINDUISM Ca punct de convergenţă al zeităţilor. soarta omului după moarte a devenit o problemă destul de îngrijorătoare. Cu excepţia raţiunii intuitive. faptul că după moarte strămoşii ajung să locuiască în apropierea zeilor a dus la ideea că aceştia le-au dăruit oamenilor nemurirea. cât şi plăcerile raiului sund descrise ca senzaţii fizice. În preocupările Coranului trupul omenesc ocupă un loc secundar. zeul Yama. astfel că. afirmându-se pe lângă trup. 1. toate celelalte activităţi sunt tutelate de inimă. Instinctele naturale nu trebuie considerate ca şi cum ar fi fost implantate în om pentru a fi suprimate. mişcare ascetică musulmană. în perioada vedică. ci ca spirit întrupat. Această mortificare era considerată ca un mijloc de a transcede lumea empirică şi de a te apropia de Dumnezeu. În gândirea filozofior musulmani trupul este considerat ca fiind format din cele 4 elemente fundamentale ale naturii: apă.nu trebuie lăsat la voia întâmplării. cu alte cuvinte. Faptele sunt cele care-şi pun amprenta asupra sufletului. Dumnezeu nu este numai creatorul ab initio al omului. Chiar în sufism. Încă înaite de apariţia scrierilor upanişadice. În nimicnicia sa pământească trupul este totuşi sacru. Între om şi Allah există o legătură fiinţială. în creştinism trupul este recunoscut ca parte integrantă a personalităţii umane. căci chiar şi după creaţie el este cel care se îngrijeşte de ciclul naşterilor. 5. astfel încât tărâmul morţii a fost pus sub egida unui zeu special al morţii. De aici. Procesul prin care s-a ajuns la afirmarea existenţei sufeltului nu ne este cunoscut. principiul individual. pământ. dar mai ales de cel fizic în care trăiau arabii şi evreii. omul nu este considerat în hinduism un simplu lăcaş al acestor zeităţi. că probabil sub influenţa orientală şi în mod sigur subinfluenţa practicilor creştine această practică a fost adoptată în sufism. căci în perspectiva mântuirii şi a vieţii veşnice şi trupul are locul său promis. de la concepere şi până la moarte omul se află în grija lui Allah.Hr. vizibilă în dependenţa primului faţă de cel care-l crează. disciplină şi fapte bune şi nu unul de mortificare a trupului. ele fiind impuse de mediul cultural. cea de care va depinde starea omenilor la Înviere.

Vaisesika. Ele vorbesc despre o esenţă lăuntrice a individului. pasiunea sau energia şi întunericul). Atunci cănd se află ca suflet individual. o simplă monadă pasivă. Întrucât trupul dispare la moarte. mai există aşte siteme de gândire. funcţia sa independentă fiind aceea de a trăi. sau legea retribuţiei după fapte. spre deosebire de acestea. care să fie supus apoi eului. adică sufletul unui om care trece prin mai multe vieţi şi culege de fiecare dată roadele vieţii anterioare. Astfel. El se schimbă odată cu individul şi nu poate fi identificat cu esenţa neschimbătoare şi neschimbabilă. Despre eu se poate spune că acţionează doar în măsura în care este ataşat de trup. Există două entităţi eterne: materia şi o infinitate de suflete. Esenţa acestei credinţe noi este răsplata morală a faptelor. dă individualitate omului) 2. aşadar. prin care se încearcă să se dea răspuns la problema relaţiei dintre materie. dar şi a lumii folosind doi termeni: brahman şi atman. Deşi inactiv. rajas şi tamas (bunătatea sau purittea. învelişul fericirii supreme Omul în totalitatea sa este o unitate integrală a acestor elemente. mintea. minte şi spirit. reprezentând unitatea sistematică a experienţei conştiente a unui centru individual concret. Diferenţierea dintre brahman şi atman începe să se facă odată cu scrierea miturilor cosmogonice. învelişul espiraţiei 4. Bhagavad Gita stabileşte nemurirea eului întrupat. VII sau VIII îşi face apariţia o nouă credinţă. simţurile trebuie supuse minţii. nu s-a născut şi nici nu moare. dă puterea gândirii şi judecatei) 3. însă. ci părţile constitutive ale naturii: sattva. este că în esenţa sa el este inactiv şi nemuritor. învelişul compus din intelect (asociat organelor de percepere. În relitate nu eul acţionează. care. El nu suferă schimbări şi nu trăieşte nici un fel de sentiment. care suparvieţuieşte şi care este supusă pedepsei reîntrupării. Totuşi nu trebuie nu trebuie să facem distincţie absolută între eul individual imuabil şi organul psiho-somatic de care este legat pentru că eul este centrul întregii personalităţi. profesează mutiplicitatea sufletelor. dar şi aici termenii sunt destul de echivoci. care susţine un dualism ontologic. la rândul lui definit de organismele trupeşti şi de alte condiţii. Fiecare suflet este inteligent şi nemuritor. pe acesta. şi anume credinţa în transmigrare şi karma. Conţinutul ideatic al acestor două cuvinte este în gândirea indiană identic. eul şi cele5 simţuri. gândire şi nu voinţă activă şi că depăşeşte orice distincţie de ordin moral Pe lângă Upanişade şi Vedanta. . Unul dintre aceste sisteme este şi Samkhya. că reprezintă inteligenţa abstractă. o minusculă parte din Dumnezeu. Procesul de integrare în absolut începe prin detaşarea simţurilor de obiectele lor empirice şi plasarea lor sub supravegherea sufletului. un sistem mai târziu. fără a-l determina. Literatura upaanişadică abordează problema sufletului dintr-un unghi cu totul deosebit. Atman este cel care stă la baza acestui empiric. deoarece realitatea exprimată de fiecare cuvânt în parte este reciproc-identică.Aproximativ în sec. atman capătă conotaţia de suflet individual. Sufletele oamenilor sunt. viaţă. Ceea ce trebuie reţinut la suflet-atmat. care este. Toate acestea sunt elemente care au evoluat din natura materială şi nu reprezintă entitatea ultimă atman sau brahman. Sufletul sau buddhi este facultatea supremă a naturii materiale a omului şi se află la graniţa dintre lumea spiritului pur (eul-atman) şi natura psiho-fizică a omului. învelişul minţii (asociat organelor acţiunii. învelişul mâncării 5. decât în relaţie cu organismul psiho-somatic. la ceea ce se întâmplă în jur. el acţionează ca un magnet asupra facultăţilor principale ale întregii personalităţi umane (sufletul. recunoaşte existenţa mai multor suflete şi realitatea lumii. care este o monadă veşnică. el este cuprins de o succesiune de învelişuri: 1. mintea sufletului. s-a ajuns la accepatarea unei entităţi nepieritoare. principiul unităţii sale. entităţi eterne şi indestructibile. iar sufletul eului. ambele fiindcosiderate singurele existenţe stricto sensu.

cu excepţia celor din ramura răsăriteană. Budiştii se feresc şi de anihilare. psihi denotă subiectul stărilor psihice. Calea sublimă de mântuire este considerată cunoaşterea adevăratei identităţi între micro şi macrocosmos (atman şi brahman). Pnevma-ruah-suflet reprezintă suflarea. 4.SUFLETUL ÎN IUDAISM În ebraică există doi termeni pentru a reda noţiunea de suflet şi duh: nephesh şi ruah.Sub influenta miscarii cabbaliste. ca fiinţă individualizată în forme umane: 1. sufletul posedă şi voinţă. de asemenea. un atribut al lui Dumnezeu. Acesta considerat un microcosmos este posesorul unor atribute aprţinând unei divinităţi macrocosmice (Brahman). ceea ce constituie o fiinţă vie. somnul adânc. al imutabilităţii. el denotă toate aspectele vieţii emotive. mintea. Problema budismului nu este cum va supravieţui individul uman la moarte. 2. este considerat principiul spiritual al vieţii prezente în om. Ideea creştină despre suflet evoluează în jurul a 3 elemente fundamentale: realitatea fiinţială a sufletului ca entitate de sine stătătoare. ce se sălăşluieşte în om. gândirea.SUFLETUL ÎN CREŞTINISM Termenii neo-testamentari pentru a reda conceptul de suflet: psihi. satta. raţiunea. somnul cu vise. pnevma. puggala. Ruah=întâlnit în toate limbile semite. care susţine prezenţa unei entităţi eterne. doar că NT accentuează caracterul dihotomic al omului. conformaţia şi conştiinţa). iudaismul rabinic accepta teoria transmigrarii sufletelor. relaţia trupului cu sufletul. Literatura pre-budistă. vânt. intelectuale şi voliţionale ale omului şi este.Folosirea literaturii cabbaliste trebuie facuta cu grija . Kardia – leb-cor – inimă este principiul sentimentelor. suflare. mai ales pentru ca ea poarta amprenta universalismului mistic de nuanta gnostica. Sufletul în stare de integrare devine Brahman şi intră în Dumnezeirea Supremă. concepţia NT desapre suflet este o continuare a celei VT.SUFLETUL ÎN BUDISM Alte cuvinte întrebuinţate pentru suflet: attan.al gândirii şi al hotărârilor. Mai există şi termenul nous=cugetarea.Iudaismul contemporan nu mai accepta aceasta teorie. Nephesh = principiul de viaţă. Conceptia iudaica despre suflet a fost largita si preciyata in perioada post-biblica a iudaismului sub influenta helenismului. simţul. . Iudaismul rabinic preia dualismul ontologic:trup-suflet. starea de trezvie. Stările diferite prin care trece atman. Înseamnă prezenţa aerului în mişcare. al fericirii şi al omnipotenţei. 3. Psihi-nefesh-suflet. respiraţia. relaţia cu Dumnezeu. Scopul budismului era înlăturarea ideei de eternalism. dar şi principiul înţelepciunii şi al inteligenţei. starea supremei fericiri 2. El reprezintă personalitatea omului şi este cel care transmigrează. ci ce se va îmtâmpla cu el în clipa în care se vor împrăştia grupurile skandhas ( forma. inteligenţa. Acest terment nu are corespondent ebraic. cum ar fi atributul permanenţei.Spre deosebire de eul suprem. imuabile. După cum se poate observa. 4. viaţa animală. este rezultatul unirii dintre trupul din ţărână şi sufletul divin. jiva. grupată în Upanishade şi cea a lui Bhagavad Gita propune un cult special pentru atman. 3. kardi şi pii.

El se întoarce spre cauza sa. strâns legate de contextul istoric în care a luat fiinţă şi s-a dezvoltat. Religia nu este preocupată doar de aspectul eshatologic al vieţii. La baza concepţiei hinduse despre viaţa pământească se află două dogme: 1. considerată a fi mijlocul de realizare a cunoaşterii directe a lui Allah. dogma hindusă susţine că soarta şi situaţia actuală a oamenilor au fost condiţioneate de felul în care au trăit în viaţa anterioară. . Scopul esenţial al vieţii este descoperirea eului adevărat. Accentul nu se mai pune pe aici şi acum. 1. asupra valorilor morale şi spirituale. primeşte o descoperire directă din partea lui Dumnezeu. a. care este Dumnezeu. ci pe etern. Teoria că sufletul este o substanţă distinctă de trup o întâlnim mai ales în scrierile misticilor. În legătură cu legea karmei. karma. Concepţia coranică despre suflet însumează idei şi formulări care se întind de la materialism. Sufletul poate fi separat de trup. pe ceea ce transcede timpul şi spaţiul. omul este o fiinţă spirituală eternă. sau legea faptelor (legea cosmică a cauzei şi efectului). Vom observa în fiecare din marile religii comunităţi umane structurate şi coordonate pe baza înv. 2. care se naşte succesiv în această lume. de credinţă propovăduite de aceste religii. când părăseşte trupul. care imprimă nu numai un sentiment de dependenţă faţă de ordinea supranaturală. Brahman. până la spiritualismul absolut al interpretării alegorice. Într-o primă fază omul a fost preocupat de existenţa pământească. Un exemplu elocvent ar fi credinţa într-o providenţă binefăcătoate. valorile fundamentale erau concentrate asupra bunurilor materiale. 1. Teologii sunt mai ales interesaţi de suflet ca fapt al existenţei. Terminologia acestora este influenţată de gnoza elenistă şi de teologia creştină. Insul poate urca sau coborâ pe scara valorică a fiinţelor. Primii teologi musulmani adoptă o atitudine materialistă faţă de suflet. existenţa sufletului este o necesitate de împlinire a aspiraţiei către perfecţiunea absolută.Aspectul general şi scopul vieţii. Omul are datoria să se elibereze (moksa) de această condiţie. Averroes spune că sufletul este cel care dă viaţă trupului. În general. În general misticii musulmani accentuează factorul emotiv al religiei. concepţii despre viaţă şi idealuri. dogma despre enaştere sau transmigrare şi 2. deoarece sufletul a fost „insuflat de Allah”. Filozofii mahomedani (Al-Kindi) afirmă că sufletul.COMUNITATEA UMANĂ ÎN HINDUISM organizaţia socială hindusă este bazaztă pe un complex de idei. Concepţia despre suflet ca substanţă materială este strâns legată de credinţa în metempsihoză. COMUNITATEA UMANĂ Temelia unei comunităţi umane trebuie să fie ceva unificator. ci şi dependenţa omului faţă de acea societate. adevărul suprem.6. Potrivit dogmei transmigrării. ci şi de viaţa de zi cu zi a credincioşilor. SUFLETUL ÎN ISLAM Termeni folosiţi: ruh. Aceşti termeni sunt strâns legaţi de inimă. Contextul general al vieţii omului în hinduism se bazează pe irealitatea lumii empirice. Cu timpul ei au început să mediteze mai profund asupra scopului vieţii. tradus ca duh sau spirit. nafs sau sufletul este considerat ca fiind sufletul animal sau cea mai joasă parte care incită la rău. îşi are originea în directă în Allah şi însufleţeşte trupul.

sau renunţarea şi intrarea în ultima treptă a vieţii. Vanaprastha=starea de eremit în pădure. Cei răi sunt repdestinaţi unui loc abisal în care sunt aruncaţi de Indra şi Soma. plăcerile. Ashramas sau treptele vieţii individuale. Naşterile şi renaşterile se succed în ordine ontologică spre stări fiinţialemai bune sau mai rele. Aici se supune unor reguli de abstinenţă riguroasă şi îndeplineşte un mare număr de obligaţii rituale: meditaţia. După terminarea studiului. ci este legea perfectă a vieţii. După ce copii s-au căsătorit. dintre care primele 3 sunt îndatoriri de castă. străinii sunt necuraţi valoarea fiecărui om variaz după apartenenţa sa la o castă superioară sau inferioară fiecare membru al unei caste trebuie să-i păstreze puritatea c. credinţa în viaţa de apoi era considerată ca o comuniune cu strămoşii. 1. Viaţa de apoi în hinduism Nemurirea sufletului este premiza fundamentală a întregului sistem religios hindus. el fiind unul şi acelaşi cu Brahman (şi preexistent). Un yati trebuie să renunţe la orice proprietate. Acestea trei trebuie împlinite în mod egal. Panchamas – casta reprobaţilor. Vaisya – negustorii şi meseriaşii. Sufletul este nemuritor.brahmana – brahmanii. În perioada vedică. Reîncarnarea nu este o doctrină specific indiană. Cea care păstrează echilibrul valoric între kama şi artha şi dă coerenţă este dharma. b. ascetismul. Un om dintr-o castă inferioară poate sp se nască brahman sau rajah. Grihastha = stăpân al casei. Structura socităţii hinduse. adevărul. dorinţele. 4. dar în acelaşi timp poate deveni un vierme sau o gânganie sau un suflet supus torturilor . Menţiune claselor face parte din Rig Veda. legea armoniei dintre om şi om şi dintre om şi univers. Darma este instrumentul prin care omul ajunge la conştiinţa universală – Brahman. credinţa. Aceste prime două stadii sunt 2 trepte obligatorii în viaţa celui care doreşte să devină sfânt. la distincţia dintre caste. c. 2.Pe lângă moksa. artha – atitudinea faţă de bunăstarea pământească. Prin dharma trebuie să înţelegem: stăpânirea vedelor. plăcerea) şi artha(proprietate. ci lumii întregi. Fundamentul vieţii religioase şi sociale hinduse este dharma clasei şi a stadiilor vieţii. Samnyasa= starea de renunţare. moartea voluntară. jertfa. tânărul îşi ia locul în contextul vieţii sociale. Sinuciderea religioasă a fost reglementată de legea lui Manu. Durează 12 ani sau mai mult. puritatea. aceasta este o premiză sugestivă a credinţei în transmigrare(samsara). e. Brahmacarya . mai există kama (dorinţa. nu mai aparţine poporului său. stăpânul casei se retrage. după cum sunt faptele celui în cauză. Omul poate muri de mai multe ori. studiul este îndrumat de un guru. Elemente esenţiale care caracterizează castele fiecare om este născut într-o anumită specie în virtutea karmei doar brahmanii au dreptul la învăţătură şi la a învăţa pe alţii. CREDINŢA ÎN VIAŢA DE APOI Credinţa în nemurire reprezintă unul dintre elementele universale întâlnite în IR. autoritatea religioasă le este datăde zei există un număr nedefinit de specii de oameni. El se dedică relizării cunoaşterii supreme. însoţit sau nu de soţie în pădure. Viaţa umană este prezentată ca fiind formată din 4 stadii. Kshatriya – regii. renunţarea. Acestea privesc în mod direct viaţa empirică: kama – partea emotivă a omului. la familie sau la practicile religioase. Scopul educaţiei este de a-l pregăti pe ucenic pentru viaţă. interes). stăpânirea de sine şi auto-îmbunătăţirea. războinicii şi aristocraţii. Sudra – servitorii şi agricultorii. b. Ţelul este descoperirea unităţii dintre atman şi brahman.treapta de ucenic=perioada de instruire în ştiinţa Vedelor. preoţii şi învăţătorii. d. 3. Există 5 caste: a. Cel care intră în această stare se nu meşte sannyasin sau yati. Dharma nu este un crez sau un cult care impune oamenilor un cod etic.

. Originea omului în hinduism Identitatea fiinţială dintre universul empiric şi brahman pune sub semnul întrebării însăşi concepţia despre originea lumii.insistenţa asupra pedepsei personale=karma nu acţionaeză din afară. în viaţa pământească. o acumulare de fapte bune b. Lumea este o emanaţie din Brahman. Credinciosul trăieşte într-o constantă aducere aminte a prezenţei lui Dumnezeu şi se simte unit cu divinitatea. intelectuale. se află într-o stare de ignoranţă ontologică). din an în soare.iadului. din zi în jumătatea strălucitoare a lunii. legea karmiică implică o serie de idei: -ideea de ispăşire=omul nu poate scăpa de fapte săvârşite -sufletul nu poate ispăşi faptele rele prin fapte bune . Sufletul individual este unul şi acelaşi cu Brahman. c. Ia forma unei iubiri pasionate faţă de o zeitate.Bhakti marga = calea dragostei – cea mai populară şi mai răspândită metodă a eliberării. în condiţia sa actuală. din soare în lună. ca o parte integrantă a acestuia. prin urmare suntem născuţi într-o lume precondiţionată şi pre-determinată.Karma marga = calea faptelor – reprezintă îndeplinirea metodică şi sistematică a ritualurilor ţi îndatoririlor religioase. decepţie) Căi de realizare a cunoaşterii supreme a. Omul. Gândirea indiană nu se preocupă de un început al începuturilor. Asta înseamnă pierderea totală a caracterului personal şi anularea totală a trăirii şi conştiinnţei de fericire veşnică. ci din interior. Motivele formării omului sunt kama. este un rezultat al afaptelor sale dintr-o viaţă anterioară. Calea zeilor. de aici în an. Toate formele de existenţă sunt esenţial identice. sociale şi de trăire spirituală intensă. În expunerea lui Paul de Ussen din Filosofia vedanta. din lună în fulger. ea este maya (iluzie. Conceptul de creaţie ex nihilo este străin gândirii indiene. Starea sufletului după moarte Upanishadele vorbesc de două căi: a zeilor (calea luminii) şi calea strămoşilor (calea întunericului). Caets lucru este valabil în cazul întregii existenţe. Aici există o persoană care conduce sufletul la Brahman. În hinduism eliberarea nu constă într-un proces de devenire. existenţa empirică este ireală. viaţa este o trăire a rezultatelor create de noi înşine. fiind întrupări ale lui Atman. ORIGINEA OMULUI Apariţia omului în lume este strâns legată de geneza ei. după chipul divinităţii. din flacără în zi. Reprezintă etapele de reîntoarcere în lumea empirică.Jnana marga = calea cunoaşterii – îşi are originea în gândirea metafizică a Upanishadelor (omul. Sufletul celor eliberaţi intră în flacăra focului. Soarta individului nu este pusă în legătură cu divinitatea. Lumea empirică este o emanaşie a lui Brahman într-o succesiune infinită de acte producătoare şi reabsorbţii. Lumea nu este decât o iluzie. acesta neexistând în principi. kratu (jertfa) şi tapas (pocăinţă şi dorinţă arzătoare). ci de redescoperire a faptului că omul este una cu divinitatea. Calea cunoaşterii reprezintă un proces de sarcini religioase. pe de o parte şi Atman pe de altă parte. Omul rămâe rezultatul lucrării lui Atman. ea fiind determinată de însăşi faptele vieţii sale empirice. Calea strămoşilor. Literatura hindusă pune accent pe legătura fiinţială dintre om şi univers.