Teoria Zonelor Monetare Optime Si Uniunea Economica Monetara + Proiect Final - Modif2

Universitatea de Vest Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor

Timişoara

Uniunea Economică Monetară şi Teoria zonelor monetare optime

Prof. coordonator: Ardel Oana

Întocmit : Perpegel Adina Elena S2,Gr.1 Păuşescu Aurelia S2, Gr.1

Timişoara , 2011

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………...
…….3

Cap.1 Conceptul de uniune economică şi monetară...............................................4 1.1. Uniunea economică………………………………….….........……4 1.2. Uniunea monetară şi alte regimuri de schimb…….…………..……....5 1.3. UEM şi criteriile de convergenţă………………………….….….........6 1.4. Principalele componente ale UEM……………………......…….7 1.5. Uniunea Europeană Monetară: Politica Monetară de Operare.............................................................................................8 1.6. Euro-moneda unică europeană…………………………….........….........9 Cap.2 Teoria spaţiului monetar optim……………………………………………..10 2.1 Abordarea clasică a teoriei zonelor monetare optime………………...10 2.2 Abordarea modernă...............................................................................13
2.2.1 Teoria zonelor monetare optime – convergenţa, flexibilitate si discontinuitate…………………………………………….…………………13 2.2.2 Beneficii şi costuri ale uniunii monetare……………………………..…......15 Cap.3 Teoria zonelor monetare optime şi UEM........................................18 3.1 Tipuri de şocuri..............................................................................18 3.2 Mobilitatea forţei de munca............................................................20 3.3 Diversificarea producţiei.................................................................21 3.4 Viabilitatea UEM...........................................................................21

3.5 Măsuri necesare pentru ameliorarea mecanismelor de ajustare ale UEM................................................................................................22 Cap.4 Argumente pro şi contra aderarii la zona monetara optimă.............24 4.1 Argumente în defavoarea aderarii la zona monetară optimă................24 4.2 Argumente în favoarea aderarii la zonele monetare optime...............25 Concluzii............................................................................................................26 Bibliografie........................................................................................................27

2

Am făcut o scurtă definire a conceptului de Uniune Economică Monetară.Introducere Lucrarea de faţă işi propune să faca o prezentare in ceea ce priveşte Uniunea Economica Monetara cu referire la aspecte generale legate de aceasta . 3 . De asemenea in lucrare se realizeză o analiza a teoriei zonelor monetare optime. teoria ZMO este utilizată în principal pentru a stabili masura în care. care apoi a constituit obiectul a o serie de dezvoltari ulterioare şi a fost supusă la o serie de verificări empirice. am scris cateva măsuri necesare pentru ameliorarea mecanismelor de ajustare ale UEM şi am prezentat pe scurt şi cateva argumente pro si contra aderarii la o zona monetară optimă. am identificat beneficiile şi costurile constituirii unei zone monetare optime pentru statele participante la Uniunea Monetară. În prezent. componentele sale. în cazul unui grup de ţări aflate în proces de intergrare economică. am explicat teoria zonelor monetare optime prin prisma lui Robert Mundell. necesitatea existenţei unei astfel de uniuni. este de dorit sau nu să se adopte o monedă unică. economiştii incercând sa afle daca UE formează o zona monetară optimă. Apoi.element esenţial in cadrul UEM. Am prezentat astfel criteriile pe care o anumita zona geografică trebuie să le îndeplinească pentru ca adoptarea unei monede unice şi integrarea în UEM sa fie în avantajul său. precum si cu referire la moneda unica. Am prezentat gradul de expunere al acestei zone la diverse tipuri de şocuri. De asemenea. prin prisma criteriilor de definire a unei zone monetare optime şi pe baza studiilor empirice care au fost efectuate pe cazul ţărilor din vestul Europei. care în anii 90 au edificat o uniune monetară reuşităla care în prezent încearcă să adere şi ţările central-europene. teorie care a evoluat odata cu integrarea economică. mobilitatea forţei de muncă şi gradul de diversificare a producţiei. cel care a formulat pentru prima dată această teorie.

” Conceptul se bazează pe două componente. odată cu implementarea metodelor de integrare pozitivă.Cap. 1. Dacă astăzi determinanţii sunt doar puţin diferiţi. În literatura care a studiat formele de integrare economică se regăseşte următoarea clasificare a stadiilor integrării: zonă de liber schimb. Circulaţia internă a produselor este liberă. nu exista creaţie monetară a băncilor comerciale. Exemplele cele mai simple sunt marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Raţiunea reprezentată de unificarea monetară se baza pe întărirea politică şi economică a entităţii respective sau pe asigurarea convertibilităţii între monede pentru a putea derula comerţ exterior. În timp. Regula unei uniuni monetar naţionale este existenta unei singure autorităţi monetare. serviciilor. şi vom continua cu prezentarea regimurilor monetare (denumite şi regimuri de schimb) pe care le pot alege statele membre. Într-o uniune monetară multinaţională.  Uniune vamală . s-au format doua tipuri de uniuni monetare: naţionale şi multinaţionale.  Zona de liber schimb . cooperarea între un anumit număr de state independente se face pe baza unor rate de schimb fixe între monedele acestora.este o zonă formată din două sau mai multe state între care sunt eliminate barierele tarifare sau netarifare în ce priveşte comerţul reciproc. şi mai ales economice erau diferite fundamental de cele de astăzi.este o zonă în care se liberalizează circulaţia bunurilor la fel ca în cazul zonei de liber schimb.1. Bineînţeles că problema se punea altfel în acele momente în care nu exista emisiune de monedă fără acoperire şi mai mult decât atât. uniune economică completă. uniunea economică şi uniunea monetară. atunci când funcţiona sistemul monetar metalist. fiecare ţară păstrându-şi politica comercială proprie faţă de terţi. dar în plus se elaborează şi se pune în aplicare un tarif 4 . uniune vamală. politice. condiţiile de realizare sunt fundamental diferite. Pentru a uşura percepţia procesului de realizare a uniunii economice şi monetare vom începe cu definirea conceptului de uniune economică. ceea ce complică procesul de unificare monetară. Graniţele statului naţional reprezintă. şi graniţele monetare. de cele mai multe ori aceasta fiind banca centrală. piaţă comună. în acest caz. Procesul de unificare economică şi monetară a inceput în diverse momente în care sistemele sociale.1 CONCEPTUL DE UNIUNE ECONOMICĂ ŞI MONETARA Termenul de Uniune Economică şi Monetară poate fi definit ca fiind ”o zonă formată din două sau mai multe ţări în care este realizată libera circulaţie a bunurilor. capitalurilor şi persoanelor. Intr-o uniune monetara naţională uniunea politică şi suveranitatea monetară se conditionează reciproc. uniune economică. Moneda circula liber intre statele uniunii. Astfel primele unificări monetare (care includeau de cele mai multe ori uniunea economică) au avut loc în contextul unificării politice şi în condiţiile în care moneda avea valoare intrinsecă (moneda marfă). coordonarea politicilor economice şi utilizarea unei singure monede. Uniunea economică Pentru a înţelege termenul de uniune economică plecăm de la conceptul de integrare economică şi prezentăm stadiile acestui proces.

fiscale şi sociale precum şi instituirea unei autorităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre. serviciilor şi factorilor de producţie. Un al doilea concept se concentrează asupra stabilizării macroeconomice. împreună cu integrarea pozitivă necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a pieţei comune”. Legat de definiţia pieţei comune. Al treilea concept este mai ambiţios şi are conotaţii „federale”. astfel încât stabilitatea preţurilor să nu fie pusă în pericol . s-a arătat că dezavantajele conceptului sunt „atât de grave încât ar trebui utilizată altă definiţie pentru a elimina neînţelegerile: o piaţă comună realizează libera circulaţie a produselor. 5 .  Uniune economică completă . Chiar dacă este un exemplu interesant.2. Putem vorbi despre o uniune sociala: pentru împiedicarea migraţiei şi pentru compensarea ajustării dure şi bruşte care ar fi putut rezulta în urma expunerii la concurenţa vest germană.implică unificarea politicilor monetare. cu fixitate rigidă şi fixitate ajustabilă. A doua categorie este cea a regimurilor de cursuri fluctuante.  Uniunea economică . unificarea germană reprezintă un caz unic. Miron (2001) arată că această definire „lasă deschise mai multe opţiuni cu privire la relaţiile comerciale faţă de terţi”. Uniunea monetară şi alte regimuri de schimb Gama de regimuri valutare este destul de variată.reprezintă o piaţă comună cu un anumit grad de armonizare a politicilor economice naţionale în scopul eliminării discriminării datorate acestor politici. raţionamentul în favoarea uniunii economice îmbinând atât argumente economice cât şi politice. datorată ratei de schimb ridicate pentru marca est-germană.  Piaţa comună . Pentru o percepţie mai consistentă a sensului de uniune economică prezentăm următoarele definiţii. iar un produs poate circula liber odată admis în cadrul uniunii vamale.vamal comun faţă de terţi. aspect ce presupune existenţa în mare măsură a integrării pieţelor. O astfel de uniune nu necesită o uniune monetară. Un exemplu ar putea fi unificarea germană din 1990. pentru a funcţiona adecvat este nevoie însă de stabilitatea ratei de schimb. care au fost elaborate pe baza experienţei europene. caz în care putem regăsi flotare pură (independentă) sau flotare controlată (administrată).este în primul rând o uniune vamală în care în plus se liberalizează circulaţia serviciilor şi a factorilor de producţie. incluzând toată integrarea pozitivă necesară pentru funcţionarea acestei pieţe interne. O uniune economică pusă în slujba unei uniuni monetare ar trebui să îndeplinească două cerinţe: să existe capacitatea adecvată de ajustare a economiei uniunii şi să existe o bună coordonare a politicilor fiscale. Un prim concept defineşte uniunea economică drept o piaţă internă finalizată. fiecare dintre acestea cu câte două variante. Prima categorie este cea a regimurilor de cursuri fixe. 1. Este forma de integrare care se regăseşte la baza actualei Uniuni Europene. Cele două cerinţe se regăsesc de fapt în teoria Zonelor Monetare Optime şi sunt necesare pentru a păstra costurile uniunii monetare cât mai scăzute. catalogată ca uniune politică a reprezentat de fapt o combinaţie de UEM cu uniune socială şi uniune fiscală. În această secvenţializare putem introduce stadiul de uniune monetară care se situează ca etapă distinctă între uniunea economică şi uniunea economică completă. În cadrul uniunii vamale începe un proces de uniformizare a legislaţiei vamale. O clasificare simplistă ar fi cea care împarte regimurile în două categorii.

regimuri cu ajustare periodică. se reduce tentaţia de a părăsi sistemul şi există o bancă centrală comună în care participanţii sunt reprezentaţi. Ceea ce ne interesează este că în prima grupă regăsim regimurile care se pot încadra în sens larg. 3. Pentru aceasta prezentăm următoarea clasificare a regimurilor de curs de schimb. regimuri de curs fix în care referinţa este un coş de monede. Poate fi creată o nouă monedă sau ţara în cauză poate adopta. Formă de integrare incompletă. A treia grupă este compusă din regimuri flotante cu cele două variante. după ce prezintă modul în care ţările îşi manifestă preferinţa pentru un regim sau altul. Un alt autor. ca decizie mutuală. Prima grupă este cea a regimurilor fixe care include: uniune monetară (adică regim în care statele adoptă aceeaşi monedă). 4. în conceptul de uniune monetară. care reprezintă forme ale integrării monetare: 1.3. o monedă deja existentă. iar stadiul de uniune economică şi monetară pe care l-a atins Uniunea Europeană reprezintă o excepţie. Fiecare regim presupune beneficii şi costuri. O altă clasificare. 1. UE devine un spaţiu economic cu o singură monedă şi pieţe interne – inclusiv pieţele de capital – absolut libere. FMI a realizat această clasificare pe baza regimurilor observate de-a lungul timpului. regimuri de curs fix cu bandă. dolarizare şi regimuri de curs fix cu paritate revocabilă. Ţinând cont de preferinţele ţărilor dezvoltate putem afirma că în prezent lumea se îndreaptă spre un regim de cursuri flotante. Utilizarea unei monede a unei alte ţări. Angajamente bilaterale sau multilaterale care stabilesc cursuri de schimb fixe şi irevocabile între monedele ţărilor membre. una din cele mai importante implicaţii fiind cea asupra politicii monetare naţionale. Această categorie reprezintă practic sensul de uniune monetară completă. afirmă că „există încă o tendinţă către uniuni monetare pentru ţări care sunt apropiate politic şi integrate economic. adică înlocuirea monedei proprii cu o monedă străină ca măsură unilaterală (proces denumit ”dolarizare”). Concluzia este că uniunea monetară completă poate fi preferată deoarece se elimină riscurile ajustărilor cursului. regimul este consistent cu sensul de uniune monetară. Care dintre regimurile prezentate este cel mai indicat? Frankel (1999) a arătat că nu există un regim care să fie optim pentru toate statele. Cu toate acestea. (Bordo (2003)). UEM şi criteriile de convergenţă S-a apreciat că realizarea UEM este de natură să creeze un mediu economic fără precedent în istorie. în sens restrâns uniunea monetară apare numai în cazul în care statele adoptă aceeaşi monedă. Consiliu Monetar. sau pentru ţări cu economii mici şi deschise”. care diferă puţin de cea a Fondului este regăsită în Frankel (1999) care împarte regimurile în trei grupe. A doua grupă este cea a regimurilor intermediare cu următoarea componenţă: regimuri de curs fix dar ajustabil ocazional. ceea ce este pe deplin corect. 2. Participarea la angajamente bilaterale sau multilaterale care stabilesc cursuri de schimb fixe dar ajustabile între monedele ţărilor membre. (este important nivelul marjei). Renunţarea la moneda proprie şi adoptarea unei monede comune sau unice pe baza unui acord. Pe fondul acestui citat vom face o sinteză pentru definirea conceptul de uniune monetară. Un asemenea grad de interdependenţă între economiile naţionale coexistă însă cu menţinerea unei largi independenţe în formularea 6 . flotare controlată şi flotare liberă.S-au efectuat foarte multe studii care arată în ce mod alegerea unui regim sau altul influenţează funcţionarea economiei.

la încheierea de acorduri privind eventualele sisteme ce leagă moneda comună de monedele terţe. În acest scop. Tratatul asupra Uniunii Europene a stabilit următoarele „criterii de convergenţă”: • Deficitul bugetar să nu depăşească 3 % din Produsul Intern Brut (PIB). ca şi faţă de orice guvern sau altă instituţie naţională. Încheierea unor asemenea acorduri necesită întrunirea votului unanim al Consiliului. b. Atribuţiile Consiliului în acest domeniu se referă. dar cu consultarea Băncii Centrale Europene. statele membre sunt nevoite să procedeze la reduceri bugetare drastice şi să promoveze o disciplină financiară fermă.politicii economice a fiecărei ţări membre. Această decizie ţine însă seama şi de situaţia altor indicatori. este garantată deplina ei independenţă faţă de instituţiile şi organismele comunitare.4. Principalele componente ale UEM a. • Moneda naţională să fie integrată în Sistemul Monetar European şi să fi rămas timp de cel puţin 2 ani în limitele marjelor de fluctuaţie ale acestuia. economiile naţionale trebuie să fie pregătite spre a face faţă tuturor exigenţelor sale. cu deosebire în domeniul fiscal. • Dobânda pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2 % media dobânzilor corespunzătoare înregistrate în cele trei ţări cu cea mai redusă rată. faţă de care nu există cerinţe exprese (cum ar fi costul orar al mâinii de lucru sau situaţia contului curent din balanţa de plăţi externe). • Rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1. Această pregătire urmează să fie apreciată în funcţie de o serie de criterii (numite „criterii de convergenţă ”). 1. • Datoria publică să nu depăşească 60 % din PIB. Principala raţiune de existenţă a acestor criterii o constituie evitarea posibilităţii ca Uniunea Economică şi Monetară să fie destabilizată. înainte de a intra în UEM. Politica cursului de schimb. în principal. Această combinaţie reclamă atingerea prealabilă a unui grad ridicat de convergenţă între economiile ce se integrează UEM. dar pentru modificarea ulterioară a parităţilor dintre moneda comună şi cele terţe este suficientă majoritatea calificată. 7 . ca urmare a admiterii premature a unei ţări ale cărei fundamente economice nu sunt încă compatibile cu o monedă stabilă. este asigurarea stabilităţii preţurilor. Autoritatea monetară unică. atât în ce priveşte situaţia indicatorilor macroeconomici. Pentru a le respecta.5 % media ratelor inflaţiei a celor trei membri UE cu cele mai slabe preţuri. Cu alte cuvine. ca şi de progresele făcute în punerea în aplicare a măsurilor legate de desăvârşirea Pieţei Interne. Consiliul European este instituţia îndreptăţită să judece gradul de îndeplinire a acestor criterii şi stabileşte lista ţărilor capabile să treacă la moneda unică. cât şi sub aspectul promovării unor politici fiscal-bugetare naţionale compatibile între ele şi supuse unor discipline comune. stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Aceasta este determinată de Consiliul UE. Obiectivul principal al autorităţii monetare – Banca Centrală Europeană -. care reprezintă faza finală a Uniunii Economice şi Monetare. Toate aceste criterii urmăresc garantarea echilibrelor şi asigurarea stabilităţii monedei unice.

Rolul de reglementare şi supraveghere a sistemului bancar. valutele participantilor vor fi blocate in mod irevocabil si. Moneda comună. asteptata in 1999. în măsura în care clienţii acestora întâmpină dificultăţi în rambursarea creditelor primite).prima etapă – până la 31 decembrie 1993 – liberalizarea circulaţiei capitalurilor.5. prin decizii unanime pe baza propunerilor formulate de Comisia Europeană. Aceste criterii trebuie să asigure convergenţa economiilor statelor membre necesară trecerii la moneda unică. d. Trecerea este pregătită de Institutul Monetar European. Faptul că BCE împarte responsabilităţile cu alte entităţi are unele influenţe şi asupra politicii monetare promovate de aceasta. Tratatul de la Maastricht prevede crearea Uniunii economice şi monetare în trei etape: . 1. cu timpul. În urma deciziei Consiliului European întrunit la Madrid (decembrie 1995) moneda unică a UEM urma să fie denumită „EURO”. Autoritatea monetara pentru sistem . Uniunea Europeana Monetara: Politica Monetara de Operare Tratatul de la Maastricht a pus la dispozitie o harta a drumurilor pentru unificarea valutelor membrilor Uniunii Europene. rata dobânzilor şi fluctuaţiile schimburilor valutare. Atribuţiile specifice în materie ale Băncii Centrale Europene sunt definite de Consiliul UE. în scopul de a reduce inflaţia. În expresia fizică. . O moneda unica trebuie sa fie gestionata de o singura institutie monetara.etapa a doua – începând de la 1 ianuarie 1994 – o mai largă coordonare a politicilor economice.Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) – va fi alcatuita din 8 .etapa a treia – crearea unei monede unice la 1 ianuarie 1999 şi înfiinţarea Băncii Centrale Europene. Băncile centrale naţionale continuă să deţină prerogative importante în materie de reglementare şi de aplicare a normelor prudenţiale. Tratatul de la Maastricht care pune bazele Uniunii Europene (UE) solicita membrilor UE sa satisfaca o serie de criterii inainte de aderarea la uniunea economica si monetara (UEM). Astfel: • Politica monetară promovată de BCE trebuie să fie compatibilă cu menţinerea parităţii la care moneda unică este legată de monedele terţe. ea trebuia să-şi înceapă circulaţia la 1 ianuarie 2002 şi să devină singurul mijloc legal de plată în ţările participante la UEM. • Atribuţiile legate de asigurarea sănătăţii sistemului bancar pot uneori să slăbească caracterul antiinflaţionist al politicii monetare (de exemplu. în anumite circumstanţe. Insa unificarea impune ca politica monetara sa fie efectuata de o singura institutie monetara si multe aspecte operationale trebuie sa fie abordate. inlocuite de o singura moneda. Cu infiintarea UEM. substitut perfect al monedelor naţionale pe teritoriul ţărilor participante la UE.c. euro. reducerea calităţii portofoliilor băncilor comerciale. Introducerea monedei unice a însemnat o serie de operaţii pregătitoare legate de soluţionarea unor probleme logistice şi de creşterea gradului său de utilizare din momentul definirii sale ca monedă de sine stătătoare. precum şi de a limita deficitele şi datoria publică a statelor. practicarea unor dobânzi înalte poate antrena. .

Euro-moneda unică europeană Denumirea monedei unice europene. plăcut. era agreată.Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale nationale (BCN) ale tarilor care participa la UEM. Simbolul ales seamănă cu litera „E”. tăiată cu două linii orizontale paralele. Germania dorea insă modificarea denumirii. a fost „ecu”. această denumire evoca anumite monede de argint sau de aur utilizate in trecut pe teritoriul Franţei. care aminteşte de leagănul civilizaţiei europene 9 .6. nr. iar. in decembrie 1995. Simbolul grafic utilizat pentru euro (€) a fost creat de Comisia Europeană. b) să fie uşor de scris cu mana. Situaţia indeplinirii criteriilor de la Maastricht poate fi prezentată sintetic astfel: Tab. S-a urmărit ca acest simbol să indeplinească trei condiţii: a) să fie uşor de recunoscut şi de asociat cu Europa. Pentru francezi. deoarece. in limba germană. c) să aibă un aspect estetic. expresia: „un ecu” (ein ecu) are o sonoritate apropiată de expresia "eine Kuhe" (o vacă). a stabilit ca denumirea oficială a monedei unice europene să fie „euro”. ca urmare. 1: Gradul de indeplinire a criteriilor de la Masstricht Sursa : Curs revizuit Economie monetară şi financiară internaţională 2011. Acest simbol este inspirat din litera grecească „ε”. De aceea. Consiliul European intrunit la Madrid. prevăzută in Tratatul de la Maastricht.Silviu Cerna 1.

care a fost Elada. – gotic (20 euro). in Tratatul de la Maastricht şi detaliate la amintitul summit de la Madrid (1995). Cap. Există opt tipuri de monede euro. Prescurtarea oficială a euro este „EUR”. prevăzute. Corina Weidinger. 11 10 . in principiu. – baroc şi rococo (100 euro). Abordarea clasică a teoriei ZMO Prin zonă monetară se inţelege “ un ansamblu teritorial constituit dintr-un grup de ţări în care monedele naţionale se definecs în funcţie de o monedă forte . Mundell a încercat să găsească răspunsuri cu privire la momentul când statele partenere ar trebui sa deţină o monedă proprie sau cu privire la sfera de activitate adecvată a unei zone monetare comune. 20. Pentru prima dată s-a sugerat faptul că o zonă monetară ar trebui sa fie o regiune. – renascentist (50 euro). ale cărei graniţe nu trebuie să coincidă cu frontierele de stat. p. in valoare de 1 şi 2 euro. Adoptarea euro s-a făcut in cele trei etape. „Euro şi Pieţele financiare Internaţionale” . La 1 ianuarie 2002. detronând chiar dolarul odată ce unificarea tuturor ţărilor din Europa va avea loc. 10. Liniile paralele simbolizează stabilitatea euro. o zona monetară optimă este un ansamblu de regiuni sau de ţări între care relaţiile monetare se caracterizează prin cursuri fixe sau printr-o monedă unică. în lucrarea denumită "Teoria Zonelor Monetare Optime". La acea dată. 2 şi 1 eurocent. Conform acestei teorii. iar cealaltă faţă prezintă elemente specifice unui anumit stil arhitectural: -clasic (5 euro). 100. – stilul arhitectural din secolul XIX (200 euro). aceste întrebări sau manifestat cu precădere la nivel academic deoarece era greu de imaginat faptul că statele 1 Şoşdean. Timişoara. Expresia "zonă monetară optimă" a fost introdusă pentru prima dată de către Robert Mundell. – stilul arhitectural modern. euro a inlocuit monedele naţionale ale ţărilor membre UEM. cu dimensiuni şi culori diferite şi cu valori (cupiuri) de 500. precum şi de 50. fiind şi prima literă a cuvantului „Europa”. 5. 20.2 TEORIA SPAŢIULUI MONETAR OPTIM 2. 200. care este utilizată ca instrument de rezervă şi în care are loc o concentrare a politicii monetare cu cea a ţării emitentă a monedei de referinţă1”. publicată în 1961. O faţă a bancnotelor evocă spiritul de cooperare existent in Uniunea Europeană. Teoria zonelor monetare optime are ca obiect criteriile economice în funcţie de care se defineşte o zonă geografică optimă. 10 şi 5 euro. iar intregul este capabil să facă faţă şocurilor reale sau nominale. caracteristic secolului XX (500 euro). În viitor se prevede că Euro va deveni o monedă din ce în ce mai puternică. Editura Mirton. 2005. desigur aceste ţări aspirante la UEM trebuind să îndeplinească în primul rând criteriile de convergenţă pentru a putea fi acceptate în Uniune. . devenind unica monedă oficială a acestora. au fost puse in circulaţie şapte tipuri de bancnote euro. în interiorul unui spaţiu monetar constituit pe baza unei monede unice sau a unui sistem de cursuri de schimb fixe între diverse monede. 50.roman (10 euro).1. Incepand cu 1 ianuarie 1999.

sau al unei regiuni în care ponderea importurilor şi exporturilor în PIB este mare (gradul de deschidere al economiei este ridicat). mai ales pentru marile pieţe financiare ale lumii care. 25 sau mai multe. chiar şi în interiorul anumitor ţări. moneda comună şi efectul sau integrator creeaă o serie de avantaje pentru pieţele terţe. Conceptul de “iluzie monetară” desemnează faptul că agenţii economici sunt influentaţi de valoarea nominală. mobilitatea capitalurilor poate înlocui mobilitatea forţei de muncă ca factor de ajustare în procesul economic desfăşurat la nivel internaţional. Însă. nu constituie o zonă monetară optimă căci nu îndeplinesc decât parţial criteriile acesteia. la fel ca în interiorul unei ţări. a încerca sa fi diferit de toţi ceilalţi presupune anumite costuri. Optimalitatea monetară în sens strict impune aşadar aproape întotdeauna ca diverse regiuni ale aceluiaşi stat să aparţină unor zone monetare diferite. din diverse motive. se bazează pe ipoteza existenţei a ceea ce se numeste “iluzia monetara”. lasând loc inflaţiei. Pe de alta parte s-a constatat că piaţa muncii din principalele ţări europene suferă de o serie de rigidităţi pronunţate care fac ca factorul ’’ forţă de muncă’’ – destul de puţin mobil. Ori.teritoriului unui stat sau unui grup de state. în cazul în care o anumită ţară este incapabilă. regimul de curs respectiv crează posibilitatea ca ţara în cauză să aibă o rată a inflaţiei mai redusă decât cea din alte ţări. aceasta înseamnă că orice propunere concretă de realizare a unei uniuni monetare între statele existente poate fi respinsă pe motivul că nu este optimă în sensul propriu al cuvântului. 11 . Principalul argument în favoarea cursurilor flotante este faptul că. ideea ca un regim de cursuri flotante este superior unuia de cursuri fixe sau unei monede unice. iar aceste costuri ţin de instabilitatea pe care flotarea cursurilor o creează. din motive istorice sunt situate în ţări care nu participă deci la uniunea monetară. Ori. mai devreme sau mai târziu. zonele monetare optime nu corespund niciodată. averi. iar efectul stimulator va înceta. iar pe de alta parte. În pofida acestor obiecţii Mundell a continuat să pledeze pentru crearea unei monede unice europene propunând în acest sens o strategie proprie pe care a lansat-o în luna martie 1970 la Conferinţa privind zonele monetare optime de la Madrid. Majoritatea analizelor empirice referitoare la acest proces au ajuns la concluzia că ţările europene. In plus. realizarea unei uniuni monetare este un factor de integrare care determină pe de o parte. nu reală a diverselor variabile economice: venituri. Conform argumentaţiei lui Mundell. în ceea ce priveşte amortizarea efectelor şocurilor asimetrice. teoria zonelor monetare optime a primit un nou impuls care se datorează procesului de unificare monetară lansat de Uniunea Europeană. indiferent de numarul lor: 6. iar “iluzia monetară” dispare rapid. În cazul unei ţări mici. reducerea probabilităţii aparitiei şocurilor asimetrice. preţuri etc. având fiecare propria sa monedă. în cazul în care economia unei ţări este stabilă. este de presupus ca într-o ţara care recurge sistematic la deprecierea monedei pentru a stimula cresterea gradului de ocupare a mâinii de lucru.din motive practice. cursul flotant permite ţării respective să aibă o rată a inflaţiei mai mare decât cea din alte ţări.. În al treilea rând. Teoria zonelor monetare optime elaborate de Mundell a dominat dezbaterile ştiinţifice cu privire la unificarea monetară europeană. efectele pe care deprecierea monedei le exercită asupra preţurilor sunt imediate. De asemenea. pe de o parte. În prezent. 11. salariile vor fi indexate într-un mod sau altul. Într-adevar. să gestioneze în mod corespunzator politica sa bugetară şi monetară. În al doilea rând.suverane ar fi abandonat monedele proprii în favoarea altui regim. în timp ce economia mondiala este instabilă.să fie şi mai puţin mobil între ţări. creşterea mobilităţii factorilor de producţie.

Integrarea fiscală (pentru a asigura transferuri fiscale) b. nici incoerenţa şi nici nerealistă. mai ales a ratelor inflaţiei şi a ratelor dobânzii din aceste economii. Teoria zonelor monetare optime formulate de Mundell a constituit obiectul a o serie de dezvoltări ulterioare şi a fost supusă la o serie de verificări empirice. J. îndeosebi în ceea ce priveşte optiunea între inflaţie şi somaj. Structura producţiei şi consumului b. Mobilitatea capitalului c. R. Proprietăţi complexe 12 . Mac Kinnon a aprofundat problema rolului gradului de deschidere a economiei ca factor de optimalitate . care să se alature zonei dolarului şi zonei lirei sterline. care a evidenţiat rolul diversificării structurilor industriale şi cele ale lui G. principala problemă o constituie renunţarea la autonomia politicii monetare naţionale şi crearea instituţiilor necesare pentru elaborarea şi aplicarea politicii monetare comune. Ingram şi H. Flexibilitatea preţurilor şi a salariilor b. Similaritatea ratelor inflaţiei 2. Proprietăţi legate de manifestarea şocurilor asimetrice (aceste proprietăţi presupun existenţa convergenţei structurale a economiilor ce compun zona analizată). Scitovsky. Gradul de deschidere a economiei c. Haberler si M. Proprietăţi care asigură ajustarea prin intervenţia autorităţilor (flexibilitate prin pârghii ale autorităţilor) a. Uniune politică 4. Kindleberger care au aratat ca o uniune monetară presupune – pe langă anumite criterii obiective – un consens între ţările participante cu privire la obiectivele politice esenţiale. Fleming care s-au ocupat de criteriul performanţelor comparabile în materie de inflaţie. Cooper şi C. deoarece permite stabilizarea acelor economii care sunt foarte sensibile la variaţiile cursurilor de schimb. că adoptarea unei monede unice trebuie să fie “încoronarea” unui lung proces de convergenţă a economiilor candidate. În prezenţa acestor proprietăţi rata de schimb reprezintă un instrument de ajustare mai puţin util: a. aceasta externalizare a efectelor pozitive contribuie la o bună funcţionare a economiei mondiale în ansamblul său. Alte contribuţii importante sunt cele ale lui P. Mobilitatea forţei de muncă d. de la Planul Werner la Tratatul de la Maastricht – a marcat tot timpul dezbaterile ştiintifice cu privire la procesul de unificare europeana. Integrarea financiară 3. sunt de menţionat cercetările lui T.În condiţiile globalizării. Acestia din urmă consideră ca fixarea definitivă a cursurilor de schimb între monedele ţărilor candidate la uniunea monetară şi adoptarea unei monede unice asigură o convergenţa suficientă a economiilor respective. Proprietăţi care pot asigura ajustări ale pieţei în cazul lipsei ratei de schimb ca instrument de politică economică (flexibilitate a pieţelor): a. Asfel. Johnson care au studiat rolul criteriului integrării financiare şi fiscale. Mundell s-a situat ferm de partea monetariştilor. precum şi lucrarile lui R. Propunerea lui Mundell – facută la începutul anilor `60 – de a se crea o zonă monetară europeană. În disputa dintre “monetarişti”(adepţii unor reguli de creştere a agregatelor monetare şi a cursurilor flotante) şi “economişti” care. nu a fost deci. Criteriile ZMO . “Economiştii” consideră.condiţii sau existenţa beneficiilor nete: 1. ajungând la concluzia că o mare deschidere a economiei măreşte avantajele monedei unice. Kenen. G. Ca urmare. dimpotrivă. De asemenea.

Similaritatea şocurilor ofertei 2. Teoria zonelor monetare optime – convergenţă. sincronizarea ciclurilor economice şi factorii politici. care au fixat irevocabil ratele de schimb şi urmează să se unifice“. ca instrumente de ajustare a şocurilor care sunt asimetrice între potenţialii membri ai uniunii monetare. cu toate că pe parcurs teoria a evoluat.a. dar se axează în principal pe componenta costuri. Mongelli prezenta următoarea definiţie: „o zonă monetară optimă este definită ca spaţiul geografic optim al unei monede unice. 13 . (3) optimalitatea este definită în sensul unor (condiţii.2. Cât priveşte costurile. Pentru a clarifica definiţia sunt necesare urmatoarele explicaţii: (1) moneda unică sau monedele care au curs fix fluctuează împreună faţa de modelele altor ţări. manifestate în primul rând la nivel macroeconomic. în momentul în care Uniunea Monetară Europeană era în stadiu de proiect (pe baza Raportului Werner.1. În cadrul abordării moderne sunt tratate următoarele aspecte: eficacitatea politicii monetare.2. În anul 2002. cu atât costurile participării la uniunea monetară se diminuează. (2) spaţiul ZMO este dat de state suverane care au adoptat moneda unică sau au stabilit cursuri fixe. iar acest stadiu de integrare poate fi benefic pentru participanţi.dintre care. care reduce expectaţiile inflaţioniste şi implicit nivelul inflaţiei. a căror minimizare depinde de anumite condiţii caracteristice economiilor ţărilor participante. instituţiile piaţei forţei de muncă. Teoria studiază costurile şi beneficiile asociate adoptării unei monede unice. beneficiile care sunt situate în majoritate la nivel microeconomic. endogenitatea versus specializarea criteriilor zonelor monetare optime. O altă definiţie este cea a lui Frankel (1999) care afirmă că „ o zonă monetară optimă este o regiune pentru care este optim să existe o monedă unică şi o politică monetară unică“. sau al unui grup de ţări. Mundell a analizat criteriile care stau la baza unei bune funcţionări a uniunii monetare. iar Kenen (1969) a arătat că diversificarea producţiei şi consumului poate reprezenta de asemenea o caracteristică a zonelor monetare optime. se referă în principal la câţtigurile obţinute din eliminarea costurilor asociate schimbului valutar. şi la importul de credibilitate a băncii centrale a uniunii. corelarea şi variaţia şocurilor. flexibilitate şi discontinuitate Diferenţa între abordarea clasică şi abordarea modernă este aceea că tradiţionaliştii au pus accent mai mult pe costurile potenţiale. care nu a fost pus in practică). criterii) care trebuie întrunite pentru ca integrarea monetară să fie benefică. Similaritatea şocurilor cererii b. Sintetizând problema. La momentul actual putem afirma că judecăţile din etapa de pionierat a teoriei zonei monetare optime au intuit foarte bine provocările în faţa cărora se află ţările care doresc să formeze o uniune monetară. Abordarea modernă 2. Mc Kinnon (1963) a adăugat la proprietăţile ZMO gradul de deschidere economică. acestea sunt legate de efectele negative ale renunţării la politica monetară independenţa şi la mecanismul cursului de schimb. Cu cât nevoia de a efectua ajustări ale ratei nominale este mai mică. cea mai importantă poate fi considerată sincronizarea ciclurilor economice . în timp ce viziunea modernă se axează pe beneficiile aderării la o zonă monetară comună. Mundell afirma că zona monetară optimă ’’reprezintă un set de regiuni unde tendinţa de migraţie este suficient de mare pentru a asigura ocuparea deplină atunci cand una din regiuni cunoaşte un şoc“.

Această schimbare apare datorită discontinuităţii în comportamentul agenţilor economici în sensul că acestia îşi adaptează comportamentul în interesul Uniunii Economice şi Monetare. sau mai bine spus când este benefic pentru doua sau mai multe state să creeze o uniune monetară. Pe baza modelului SUA. În altă ordine de idei trebuie să ţinem cont şi de a doua paradigmă a teoriei. Conform acestei abordări. care este împărtăşită şi de Comisia Europeană. Pe de o parte. Frankel şi Rose (1998) au susţinut caracterul endogen al criteriilor ZMO şi au afirmat că accentuarea integrării datorită unificării monetare. dar arată că o uniune monetară se poate realiza chiar dacă nu sunt îndeplinite toate condiţiile. Rolul acestei teorii este să arate dacă. Aşadar teoria clasică a zonelor monetare optime oferă justificarea economică a realizării zonelor monetare. fiind susţinută de Krugman. şi care afirmă că de fapt integrarea comercială ar putea duce la specializare şi la o corelaţie mai slabă a ciclurilor economice. cele mai importante dintre acestea putând fi atinse după unificare. 14 . Aceste proprietăţi au fost denumite ’’precondiţii“. iar pe de alta parte este redusă probabilitatea ca aceste concentrări să apară în sectorul serviciilor. obţinând astfel avantaje nete din eliminarea riscurilor de schimb şi a costurilor de tranzacţie. Abordarea endogenă complică însă şi mai mult o analiză tip costuri-beneficii. Evolutiile recente aduc însă în prim plan critici în crestere la teoria clasica a ZMO. în care evoluţiile pozitive ulterioare nu sunt relevante. deci nu imediat dupa unificarea monetară. pentru că odată cu creşterea gradului de integrare apare şi posibilitatea unor concentrari în zone transfrontaliere. va duce la sincronizarea mai bună a ciclurilor economice şi la apropierea de statutul de zona monetară optimă. economiştii aplicându-le pe baza unei abordări statice. Oricum studiile empirice susţin opinia Comisiei. ce a revoluţionat în opinia noastră percepţia teoriei ZMO. care în continuare stimuleaza corelarea ciclurilor economice. este că teoria clasică nu a considerat natura endogenă şi dinamicp a criteriilor. care este opusă celei promovate de Frankel & Rose. Reducerea costurilor duce la creşterea gradului de integrare. Sarcina teoriei ZMO este de a asigura raspunsuri pentru măsurile care trebuie luate pentru a îmbunătăţi situaţia şi de a face posibilă uniunea monetară. În acest sens. el va conta în ecuaţia costuri-beneficii poate mai mult decât sectorul industrial. Krugman a susţinut că integrarea sporită duce la o specializare mai strictă şi accentuează posibilitatea apariţiei şocurilor asimetrice. se urăreşte obţinerea de beneficii în special pe termen lung. În concluzie. ’’caracteristici“ sau ’’criterii“ şi sunt repere utile pentru a evalua costurile şi beneficiile unui aranjament monetar. zona monetară optimă a fost definite ca o zonă ce prezintă anumite proprietăţi care fac ca şocurile asimetrice să fie absorbite fără a fi necesară utilizarea cursului de schimb sau a instrumentelor politicii monetare. o ţara care nu satisface criteriile poate participa la o uniune monetară.Pelkmans (2003) a definit mai simplu zona monetară optimă – ’’ca acea zonă pentru care costul renunţării la rate de schimb flexibile sau la optiunea de realiniere este mai scăzut decât beneficiile unei monede unice“. chiar dacă în ce priveşte industria pot apare concentrari economice în anumite zone. Totuşi. fiind astfel demonstrate limitele aplicării statice a teoriei. Deoarece acest sector reprezintă 60-70% din PIB-ul statelor member UE. Cea mai importantă critică. este puţin probabil ca acest fenomen să ducă la accentuarea asimetriilor. Această abordare reprezintă una din paradigmele teoriei zonelor monetare optime.

Qatar şi Kuwait) şi-au declarat intenţia de a forma o zonă monetară în 2010 Chiar dacă teoria zonelor monetare optime a cunoscut un progres remarcabil. legat de beneficiile participanţilor la uniunea monetară se propagă anumite avantaje şi asupra economiei mondiale.2. cum este unificarea monetară se realizează atunci când există motivaţii puternice. United Arab Emirates. Dacă în ceea ce priveşte beneficiile unei uniuni monetare lucrurile sunt ceva mai clare. date de beneficii. Eliminarea costurilor de tranzacţie este importantă mai ales pentru cei care efectuează des plăţi transfrontaliere în numerar. Bahrain. La nivel microeconomic: În primul rând utilizarea aceleaşi monede de către mai multe ţări reduce costurile de tranzacţie. În cazul acesta. Guatemala. 15 . tranzacţiile între bănci şi terţi – cu excepţia costurilor datorate numerarului şi a costurilor interne ale firmelor). care în cazul unificării monetare sunt evitate (tranzacţiile interbancare. explicaţia constă în faptul că existenţa mai multor monede reduce transparenţa preţurilor. a. iar Pelkmans susţine că analiza microeconomică a disparităţii preţurilor pe piaţa unică nu depinde neapărat de problema monedelor multiple.Zonele monetare se întâlnesc frecvent în economia globală: • Zona Euro • El Salvador şi Ecuador au format o zonă monetară pe dolar. riscuri şi dificultăţi. Literatura care analizează costurile şi beneficiile uniunii monetare este destul de bogată. marea majoritate a lucrărilor privitoate la zona monetară optimă s-au concentrat pe efectele macroeconomice. ceea ce ar putea determina sau susţine pe piaţa unică discriminarea prin preţ între zonele monetare naţionale. pe lângă costul direct al schimbului valutar mai apar alte costuri. Ajungem astfel la condiţiile necesare pentru minimalizarea costurilor unei UM şi la criteriile ZMO. Cu toate acestea sunt identificate o serie de beneficii ca urmare a stabilităţii macroeconomice precum şi datorită unei poziţii internaţionale mai bune. Aşa cum susţinea Paul Krugman (1995). Există în prezent şi alte obstacole. Beneficii şi costuri ale Uniunii Monetare O schimbare majoră de regim. Este foarte important să înţelegem că de fapt o uniune monetară este benefică atunci când costurile sunt minimalizate. Cât priveşte influenţa benefică a monedei unice prin mecanismul preţurilor. De Grauwe (2003) separă aceste câştiguri în câştiguri directe din dispariţia costurilor şi câştiguri indirecte ca urmare a transparenţei preţurilor. nu acelaşi lucru se poate spune despre costuri. De aceea este importantă rezultanta finală: beneficii contra costuri. Însă. încă există loc pentru continuarea cercetării în acest domeniu. • În America Latină mai există o zonă monetară formată din 6 ţări printre care Peru. 2.2. • 6 ţări din Africa de Vest încearcă formarea unei zone monetare bazată pe moneda Africii de Sud (rand). Oman. O asemenea schimbare presupune însă şi costuri. existând chiar unele divergenţe legate de anumite costuri sau beneficii. Argentina. În acelaşi timp. beneficiile şi costurile la nivel microeconomic sunt încă insuficient dezbătute şi analizate. Mexic. Beneficii ale uniunii monetare Beneficiile sunt identificate şi se fac simţite în primul rând la nivel microeconomic. • 6 ţări producătoare de petrol (Saudi Arabia.

Dispariţia ratelor de schimb între monedele ţările care au adoptat euro. Este cunoscut că instabilitatea ratelor de schimb anterioară introducerii euro. Ca un efect al stabilităţii preţurilor reducerea dobânzilor prezintă avantaje importante pentru guvern. companii şi consumatori. stimulează comerţul între membrii uniunii monetare.stabilitatea preţurilor . La nivel macroeconomic. Frankel & Rose (2002) utilizează un model gravitaţional pentru a demonstra impactul monedei unice asupra comerţul. care pot contracta împrumuturi mai ieftine. îmbunătăţindu-se calitatea procesului de management al firmelor locale sau străine ce au afaceri în zona euro. diminuarea sau chiar eliminarea incertitudinilor legate de rata de schimb. deoarece fluctuaţiile cursurilor de schimb pot fi acoperite cu costuri mici prin tranzacţii la termen . Referitor la a doua abordare. Urmărind procesul din UE.eliminarea unor fluctuaţii ale producţiei care ar putea fi datorate politicilor economice diferite. S-a încercat practic răspunsul la două tipuri de întrebări: (a) este costisitoare menţinerea independenţei monetare pentru comerţul reciproc? şi (b) unificarea monetară stimulează comerţul dintre parteneri? În ceea ce priveşte prima abordare. În fine ajungem şi la beneficii datorate rolului internaţional al noii monede dacă. utilizând diverse modele.accesul la o piaţă financiară mai largă şi mai transparentă care îmbunătăţeşte posibilităţile de finanţare externă . şi (2) beneficii ale monedei comune asupra comerţului reciproc. deci alinierea în jos a ratelor inflaţiei şi oportunităţile de obţinere a credibilităţii reprezintă o motivaţie importantă pentru participarea la o uniune monetară. O urmare a dispariţiei ratelor de schimb este câştigul dat de stabilitatea ratelor dobânzii. deoarece se emite monedă care reprezintă o datorie a statului în cauză nepurtătoare de dobândă. În acest context. Unii autori au analizat. chiar dacă au dispărut controalele la frontieră. În al treilea rând sunt urmărite influenţele asupra preferinţei locale. Se apreciază că aceasta este puternică în Europa (ca şi în SUA şi Canada). estimând că ar putea fi de şase ori mai mare. ţinem cont de faptul că unificarea monetară poate duce la o mai largă utilizare a monedei respective la nivel global. Ei constată că ţările care folosesc o monedă unică au un comerţ reciproc de trei ori mai mare decât state similare care îşi menţin monedele naţionale. Pentru anumite state dezideratul de stabilitate a preţurilor. În primul rând sunt obţinute venituri sub formă de senioraj. cauzate de costurile de tranzacţie şi volatilitatea ratei de schimb. este evident că euro şi politica monetară a BCE au adus primă componentă a rezultatelor aşteptate. adică stabilitate în Europa. elimină un important element de incertitudine şi volatilitate. literatura care a studiat această problemă apreciază că probabil impactul este mai degrabă mic. De Grauwe şi Skudelny utilizează un model complex aplicat comerţului intra UE pentru perioada 1972-1995 determinând un impact pe termen scurt de aproape 1% anual. Moneda este utilizată în 16 . beneficiile rezultă din: . în schimb.În al doilea rând unificarea monetară elimină volatilitatea ratei de schimb şi costurile acesteia. Întâlnim două abordări: (1) problema eventualelor efecte negative asupra comerţului. impactul volatilităţii ratei de schimb sau al monedei comune asupra comerţului reciproc. Autorii arată că efectul pe termen lung este mai ridicat. era legată de volatilitatea ratelor dobânzii.

dar în acelaşi timp surplusul este un câştig. Dacă SUA importă frecvent mai mult decât exportă. adică manevrarea ratei dobânzii şi a ratei de schimb. ceea ce face ca autorităţile naţionale să nu mai poată realiza ajustări. Costuri ale uniunii monetare Problema principală în cazul uniunilor monetare este legată de costurile acestui proces. pentru reglarea şocurilor. 17 . În timp ce majoritatea beneficiilor sunt localizate la nivel microeconomic. Ca urmare a renunţării la independenţa politicii monetare statele membre ale unei uniuni monetare cedează prerogativele politicii monetare unei autorităţi centrale. De aceea analizele nu trebuie să se axeze strict pe beneficiile pe termen scurt sau mediu. costurile sunt evidenţiate în primul rând la nivel macroeconomic. investiţiile. antrenate de totalitatea modificărilor ce trebuie realizate. efectul asupra inflaţiei în SUA va fi mai mic decât în cazul altor economii. Astfel vor creşte profiturile sectorului financiar. prin utilizarea instrumentelor monetare. în cazul unor şocuri asimetrice. pe măsură ce rolul internaţional al monedei creşte. În cazul existenţei acestor diferenţe atât în structura economică cât şi din punct de vedere legal şi instituţional. Ceea ce trebuie să ştim este care ar putea fi natura şi probabilitatea şocurilor asimetrice şi ce instrumente alternative pot fi utilizate în lipsa ratei de schimb sau a ratei dobânzii. este îmbunătăţită lichiditatea internaţională. şi achiziţiile de bunuri şi servicii (la nivel intern sau internaţional) vor fi din ce în ce mai mult decontate prin instituţiile financiare ale entităţii emitente. În al doilea rând. Dacă dolarul se depreciază de exemplu. dispariţia cursului valutar ca instrument de politică economică (ceea ce ridică problema mecanismelor de ajustare disponibile în cazul unui şoc asimetric).afara economiei emitente şi acesta reprezintă un câştig. deoarece majoritatea importurilor americane sunt decontate în dolari (preţurile pe piaţa internă nu vor fi ajustate conform deprecierii). economiile în cauză trebuie să deţină alternative la instrumentele monetare. Nu trebuie să omitem însă realitatea că UEM are şi beneficii strategice. Costurile pot aparea datorită faptului că atunci când participă la o uniune monetară ţările pierd importante instrumente ale politicii economice respectiv cele specifice politicii monetare. Aceste costuri se fac simţe în cazul manifestării şocurilor asimetrice. utilizarea monedei proprii în comerţul exterior face ca economia emitentă să fie mai puţin vulnerabilă la modificarea ratei de schimb a acesteia decât alte economii. împrumuturile. Am arătat anterior că există multe beneficii ale UM. În al treilea rând. pierderea autonomiei politicii monetare şi dispariţia posibilităţii de finanţare a datoriei publice prin emisiune monetară. costuri aferente tranzitiei la moneda unică. b. însă este necesar ca aceste beneficii să fie mai mari decât costurile. ci pe perspectivele unui rol proeminent al zonei euro la nivel mondial. Dimensiunea costurilor asociate pierderii instrumentelor de politică economică depinde de diferenţele dintre ţări.

Ca urmare. DeSerres şi R. 65 18 . Wolf care analizează corelaţia dintre proximitatea geografică a diverselor ţări şi posibilitatea grupării acestora în zone monetare optime. De asemenea. America Centrală impreună cu partea de nord a Americii de Sud. ţările din ASEAN.Cap. Rezultatele obţinute de cei doi autori sugerează că crearea unei uniuni monetare după criterii exclusiv geografice implică un cost foarte ridicat. Eichengreen care au construit în acest scop un model de tip „ vector structural auto-regresiv”. unice ci a unui numar relativ mic de monede cu circulaţie internaţională. Studiile empirice. Bayoumi şi B. Aspectele principale investigate sunt gradul de expunere al acestei zone la diverse tipuri de şocuri. Autorii trag concluzia că în cazul multor 2 Cerna. Melitz operează cu două criterii de optimalitate (nivelul ridicat al schimburilor bilaterale şi gradul de simetrie a şocurilor) identificând urmatoarele 4 mari zone monetare optime ale lumii: Europa Occidentală. p. “Teoria zonelor monetare optime” Editura Universitatii de Vest. 2) Şocuri care afectează cererea reală. M. preţurile şi masa monetară în 3 categorii2: 1) Şocuri care afectează oferta reală. Ghosh şi H.s-a evidenţiat faptul că există doar 2 studii importante care aplică teoria zonelor monetare optime la scara economiei mondiale în ansamblu. şi în SUA.E. ei ajung la concluzia că adoptarea unei monede unice ar fi foarte costisitoare pentru multe regiuni ale lumii şi ca în cazul majorităţii regiunilor cele mai mari avantaje s-ar obţine prin folosirea nu a unei monede. cele mai numeroase şi mai ample.3 TEORIA ZONELOR MONETARE OPTIME ŞI UEM În urma cercetarilor . 3) Şocuri nominale.Chanie. elaborat de M. Unul din aceste studii este cel elaborat de A. Un model asemănător a fost folosit de N. Cu ajutorul acestui model autorii au cuantificat şocurile care au afectat în perioada 1960-1988 cererea şi oferta în ţările U. Rezultatele obţinute de autorii citaţi învederează că în Europa doar două ţări (Germania şi Elveţia) cunosc şocuri simetrice în timp ce alte ţări europene (Grecia. 2006 . Timisoara. o problemă importantă abordată în lucrările de factură empirică referitoare la cazul ţărilor vest-europene este cea a naturii şocurilor care afectează economiile respective. o bună parte a Orientului Mijlociu.1. în anii 90 au edificat o uniune monetară reuşită la care în prezent încearcă să adere şi ţările central şi est-europene. . 3. Portugalia. care clasifică şocurile care influenţează rata de creştere economică. Italia. O prima modalitate de măsurare a incidenţei şocurilor este cea propusă de T. inclusiv China şi Australia. A. Suedia) înregistrează şocuri asimetrice . S. Tipuri de şocuri Conceptul de şoc „asimetric” este un element esenţial al teoriei zonelor monetare optime. mobilitatea forţei de muncă şi gradul de diversificare a producţiei. Artis. Al doilea studiu. Lalonde. au fost efectuate pe cazul ţărilor din vestul Europei care. Kohler şi J.

Horvath care îşi propune să identifice şocurile reale şi nominale care se manifestă la nivelul ofertei în cazul a 20 de ţări europene. şocurile manifestate în volumul producţiei. pe când cele din a doua categorie nu pot fi resorbite. p. doar dacă aceste şocuri influentează cererea reală agregată. R. Lafrance şi P. Dibooglu şi J. Weber. J. orice şoc are elemente de ambele tipuri. Boone. autorii arată că. 66 19 . necesitând deci atât ajustări ale politicilor pe termen scurt. cu noile ţări membre şi cu ţările nemembre. există cinci criterii de clasificare3: 1) Şocuri temporare şi şocuri permanente 2) Şocuri specifice unei anumite ţări şi şocuri specifice unui anumit sector 3) Şocuri reale şi şocuri financiare 4) Şocuri exogene şi şocuri endogene (induse prin politicile aplicate de autorităţi) 5) Şocuri simetrice şi şocuri asimetrice Distincţia între şocurile temporare şi şocurile permanente este împortantă pentru că şocurile din prima categorie pot fi corectate prin modificări conjuncturale ale politicii bugetare şi/sau monetare. Un rezultat important al studiilor empirice efectuate în legătură cu problematica şocurilor este că. deoarece aceasta soluţie elimină obstacolele care împiedică fluxurile monetare dintre ţări.ţări europene participarea la o uniune monetară presupune costuri de ajustare ridicate. Melitz si A. de regula. În cazul şocurilor nominale de tip monetar. În plus pot fi necesare transferuri financiare. inter-regionale nu numai pentru a rezolva problemele oscilaţiilor ciclice ale producţiei. Astfel. L. Funke. cum ar fi de exemplu şocul reprezentat de creşterea cantităţii de monedă natională. Studii empirice similare au efectuat M. cum ar fi scăderea veniturilor reale şi a preţurilor relative reale. având în vedere că prin intrarea lor în UEM. restructurarea profundă şi de durată a economiei. emigrarea forţei de muncă. ţările fondatoare ale C. etc. Rezultatele obţiunte de toţi aceşti autori par să indice că ceea ce predomină în cazul diverselor sub-grupuri de ţări din vestul Europei este simetria în timp ce în cazul ţărilor aflate la periferia geografică a vechiului continent prevalează asimetria. pe de o parte. iar ca urmare. măsurile de acest gen nu sunt mijloace adecvate pentru resorbirea unui şoc care nu afectează decăt un anumit sector sau anumită regiune geografică a economiei respective. Distincţia între şocurile exogene (produse de evenimente asupra cărora autorităţile din o anumită economie nu au nici un control direct) şi şocurile endogene (induse prin politicile 3 Cerna. cât şi reforme structurale pe termen lung. ci si pentru a favoriza schimbările de natură structurală. ţările respective renunţă de fapt la o politică monetară independentă. Studiile arată că este dificil de trasat o frontieră clară între şocurile temporare şi şocurile permanente. decât prin ajustări interne majore. . deoarece permite conceperea unor măsuri diferenţiate în funcţie de cauza perturbaţiilor. în general. prezintă o serie de caracteristici specifice. Op. Cit. variaţia cursurilor de schimb este un remediu adecvat. în cazul acestora din urmă. înseamnă că ţările în curs de aderare trebuie să dispună şi după aceea de anumite mecanisme de ajustare alternative la politica monetară. etc. răspunsul cel mai bun este fixitatea cursurilor de schimb sau moneda unică. Distincţia între şocurile specifice unei anumite ţări şi şocurile specifice unui anumit sector este importantă deoarece măsurile de politică monetară au incidenţa generală asupra ansamblului economiei.E. Ori. Delimitarea între şocurile reale şi şocurile financiare (nominale) este extrem de relevantă. Comparând. S. respectiv prin contractarea de împrumuturi externe. Un alt studiu de acelaşi gen este cel elaborat de S. din acest punct de vedere.. . pe de altă parte. În realitate. investigaţiile empirice efectuate arată faptul că şi în cazul şocurilor specifice unor ţări. St-Amant.

Katz şi L. Puhani etc. Într-adevar . existenţa unor şocuri care prin natura lor au efecte simetrice.şi din acest punct de vedere. Blanchard. Comparaţia între mobilitatea mâinii de lucru în economia americană şi în economiile UE invederează pertinenţa a ceea ce se numeste „critica Lucas”. Astfel.distincţia între şocurile simetrice şi şocurile asimetrice este esentială deoarece potrivit teoriei ZMO. pentru a putea fi realizată. J. absenţa mobilităţii mâinii de lucru în UE face ca aceasta sa nu fie o zona monetară optimă. P. P. O. Totodată.2. Ori. în SUA. regiunile de 20 . Un exemplu de şoc exogen este creşterea preţului petrolului. etc. pe de alta parte. deosebirea existentş în materie de mobilitate a forţei de muncă între economia americană. Ei remarcă totuşi ca armonizarea cantitativă a şocurilor este încă insuficienţa pentru a putea face comparaţii internaţionale ale efectelor şocurilor asimetrice. pe când în SUA sunt aproape inexistente. iar în anumite cazuri chiar indezirabilă.Fatas. În al doilea rând se constată cu uşurinţă că obstacolele în calea mişcării mâinii de lucru sunt mai mari în UE decât în SUA. o asemenea zonă nu poate fi constituită decăt din economii care se aseamănă una cu alta. mobilitatea forţei de muncă constituie un mecanism de ajustare mai important decât flexibilitatea preţurilor şi a salariilor. lipsa de informaţii cu privire la locurile de muncă din alte ţări membre. însă se poate pune problema şi în mod invers. evidenţiind că aceasta este mai redusă comparativ cu SUA. Pe baza examinării faptelor de observaţie. Obsfeld şi G.Masson şi M. Pornind de aici. Taylor. Un alt aspect important este că puternica mobilitate geografică pe piaţa forţei de muncă este costisitoare. De Grauwe şi W. În primul rând există o problemă metodologică şi anume de a şti dacă nu cumva deosebirile în ceea ce priveşte migraţia forţei de muncă între state şi regiuni reflectă mai degrabă incidenţa diferită a şocurilor asimetrice ca atare. M. plecarea muncitorilor poate fi un obstacol în calea relansării economice a regiunii de baştină. creşterea cheltuielilor bugetare sau creşterea masei monetare. În fine. Dintre obstacole amintim: diferenţele de limbă şi de cultură care în Europa sunt extrem de importante şi greu de înlaturat. şi anume în ce măsură tocmai existenţa monedei unice favorizează această mobilitate în SUA. imposibilitatea transferului dintr-o ţara în alta a drepturilor de pensie sau de asistenţă socială. este cea mai bună dovadă a similarităţii economiilor respective. numeroase studii empirice au investigat mobilitatea forţei de muncă în interiorul UE.diferite. convenită de sindicate şi patronate care necesită. Katz prezintă o serie de date empirice care arată că. Vanhaverbeke. iar un exemplu de şoc endogen. pe de-o parte şi economia europeană. decât rigidităţile diferite ale pieţelor muncii. un grad ridicat de mobilitate a mâinii de lucru constituie un mecanism alternativ de ajustare a şocurilor aleatoare.interne) este importantă pentru ca mijloacele de a face faţă celor două genuri de dezechilibre sunt. Mobilitatea forţei de muncă O concluzie importantă care se desprinde din teoria zonelor monetare optime este că ţările afectate de şocuri asimetrice trebuie să aibă o piaţă a forţei de muncă foarte flexibilă căci. Conform studiilor elaborate de autorii ca P. are mai multe explicaţii. 3. A. Peri arată că în nici un caz nivelul scăzut al migraţiei europene nu poate fi pus pe seama rarităţii şocurilor asimetrice manifestate la nivelul acestei zone. produs de propriile măsuri politice ale autorităţilor este creşterea salariilor. Pe de alta parte. În cazul în care şocul este doar temporar. studiile respective arată că europenii manifestă puţin entuziasm faţă de măsurile de natură să flexibilizeze piaţa mâinii de lucru.

o regiune caracterizată printr-o mare diversitate a producţiei este mai potrivită pentru a intra într-o uniune monetară. cum ar fi cele cu locuinţele. adoptarea acestei monede unice poate distruge condiţiile necesare pentru ca UEM să existe. etc. P. care este o ţară de dimensiuni continentale şi cu rădăcini istorice mai puţin profunde. aceste studii constă într-o evaluare a semnificaţiei datelor de observaţie disponibile prin prisma teoriei zonelor monetare optime.imigrare pot înregistra. care este una din condiţiile esenţiale ale existenţei unei zone monetare optime. Dezbaterile au progresat mai ales în urma rezultatelor amintitelor cercetări empirice efectuate de T. 3. aceştia sunt. subminează o altă condiţie şi anume diversificarea producţiei. Situaţia este diferită în cazul SUA. În consecinţă. în general. În general. 3. de fapt. orice s-ar spune. toate industriile şi întreprinderile trebuie să-şi adopte deciziile în cadrul aceloraşi genuri de constrângeri. Este limpede că dispersarea sau concentrarea teritorială a activităţii economice nu este totuna cu specializarea regională. Cu toate acestea. Diversificarea producţiei Autorul P. Olanda şi Elveţia). cercetările empirice cu privire la criteriul diversificării producţiei duc la rezultate contradictorii. cât şi specializarea sunt marcate de anumite ambiguităţi şi că. De aici ei deduc ideea unificării monetare europene în „două viteze”. În ceea ce priveşte UE. 21 . că deşi piaţa comună are nevoie de o monedă unică.4. argumentând că diversificarea gamei produselor unei ţări poate fi un mecanism de ajustare mai adecvat decât mobilitatea forţei de muncă. Kennen a subliniat importanţa pe care o are diversificarea producţiei în conturarea unei zone monetare optimale. la randul lor. apare o situaţie paradoxală: mobilitatea factorilor de producţie. Germania. explicaţia mobilităţii scăzute a forţei de muncă în Europa pare a fi destul de simplă: pe vechiul continent. aceasta înseamnă în mod specific. şocuri similare. Concluzia care se desprinde din cele arătate este că. ale cărei ţări cunosc. Spre deosebire de aceasta. de asemenea. cu tot ceea ce implică acest status în plan social şi politic. ea devine vulnerabilă în caz de şocuri asimetrice şi deci necorespunzătoare pentru a participa la o zonă monetară unică. Condiţia este însă ca libera circulaţie a bunurilor şi a capitalurilor să nu intensifice specializarea regională. Viabilitatea UEM Studiile cu privire la viabilitatea UEM au fost efectuate îndeosebi în perioada anterioară încheierii „Tratatului de la Maastricht” şi a planificării detaliate a fazelor creării UEM. costurile globale ale migraţiei pe scară mare sunt în continuare mai mari decât avantajele. cu asigurările sociale. Bayoumi şi B. exemplul industriilor de inaltă tehnologie învederează că atât concentrarea. Einchengreen. doar nişte imigranţi. Franţa. La prima vedere aceasta nu contrazice cu nimic importanţa acordată de Mundell şi McKinnon mobilităţii factorilor de productie şi liberului schimb. În ceea ce îi priveşte pe angajaţii înşişi. Este adevarat. Belgia. Krugman a arătat că pe masură ce o regiune se specializează. importante costuri. că principiile diviziunii muncii şi avantajul comparativ permit să se creadă că specializarea „regiunilor” este de natură să ducă la recuperarea decalajelor pe care aceastea le cunosc în materie de dezvoltare economică. În caz contrar. la fel ca teoria.3. Aceştia au considerat că există un „bloc al Europei de Nord”(Austria. Danemarca.

intensitatea concurenţei dintre acestea etc. problema convergenţei reale a rămas nerezolvată. care din această cauză sunt asimetrice. O categorie importantă de studii empirice este cea considerată amintitei probleme fundamentale a sincroniăarii ciclurilor economice în ţările vest-europene şi a coordonării răspunsurilor la aceste oscilaţii. Măsuri necesare pentru ameliorarea mecanismelor de ajustare ale UEM Viabilitatea zonei monetare europene necesită perfecţionarea în continuare a mecanismelor sale de ajustare. bazată pe un buget comunitar extins.Unii autori contestă posibilitatea delimitării nete între „ţările centrale” şi „ţările periferice”. Prin urmare ei ajung la concluzia că procesul de integrare europeană în cadrul unor instituţii şi politici uniforme nu ar trebui să creeze dificultăţi în derularea ciclurilor economice. în cazul lor. a slabei mobilităţi a forţei de muncă şi a rigidităţii salariaţilor şi preţurilor. prin crearea efectivă a UEM prin „Tratatul de la Maastricht”.5. de fapt. Degajarea unor concluzii definitive este îngreunată şi de amintitele deosebiri de ordin metodologic între lucrările consacrate determinării simetriei sau asimetriei şocurilor înregistrate de ţările vest-europene. Opiniile economiştilor cu privire la acest subiect sunt împărţite. Aceste asimetrii s-au atenuat odata cu introducerea euro. ceea ce i-a făcut pe unii autori să considere că rata dobânzii caracteristică zonei euro nu va fi optimă pentru toate regiunile zonei. sunt similare. nu caracterul „central” sau „periferic” al ţărilor respective. o lungă perioadă de timp. Analizând mecanismul de transmitere a diverselor tipuri de şocuri. legături de politică monetară şi valutară foarte stranse între ele. Un efect imediat al UEM a fost stabilirea ratei dobânzii pe termen scurt de către o singură autoritate: „Banca Centrală Europeană”. Pe de altă parte. rolul diferit jucat de bănci. ca investigaţiile empirice să constate. deşi obiectivul tratatului este clar formulat: crearea unei uniuni economice şi monetare. Aceste politici monetare similare au efecte diferite în diverse ţări sub aspectul decalajului şi incidenţei asupra producţiei. problema cea mai discutată este de a şti dacă o uniune monetară de succes necesită sau nu o politică bugetară „federală”. pana la urmă prin. Cauzele acestor asimetrii sunt structurile financiare diferite existente în diverse ţări. 3. J. este 22 .Webber constată că şocurile asimetrice determină evoluţia salariilor reale şi dinamica ratelor şomajului din ţările vest-europene. ceea ce a făcut. A. În acest context. coordonării defectuoase a politicilor monetare naţionale. Unii au estimat că UEM nu va putea funcţiona fară transferuri financiare suficiente. s-au datorat. în mod firesc. Cu toate acestea. care au fost observate în trecut. Toate controversele au fost transate.Vinals arată că unele dintre şocurile specifice anumitor ţări. Din cauza şocurilor asimetrice. O altă problemă studiată este cea a măsurii în care asimetria este produsă de deosebirile existente între diverse ţări în ceea ce priveşte mecanismul de transmitere a efectelor politicii monetare. Deşi economiile care fac parte din UE se caracterizează printr-o cronologie şi durată diferitş a ciclurilor economice. existenţa unei accentuate simetrii. pe când şocurile simetrice determină nivelul şi evoluţia ratelor inflaţiei. precum şi unui efect de substituire a monedelor şi mişcărilor cursurilor de schimb. La început ratele dobânzii naţionale erau destul de diferite. răspunsurile acestora la şocurile. se ştie că ţările aşa-zis „centrale” au avut.

3) fondul de coeziune. Restricţiile privind deficitele bugetare. Conform „Raportului MacDougall”. promovarea în cadrul UEM atât a convergenţei nominale (inflaţia şi rata dobânzii).necesar să existe mecanisme sau instituţii însărcinate cu monitorizarea creşterii echilibrate în cadrul UE. iar fiecare dintre aceste verigi constituie o importantă „pompă fiscală” între regiuni. fără a mai vorbi de transferurile voluntare realizate în cadrul programelor de ajutor regional sau de exonerările fiscale. deci. bugetele reunite ale tuturor statelor membre depăsesc cu mult bugetul SUA. în unele ţări membere ale UE. manifestate la scară europeană. frânarea unor investiţii publice indispensabile. s-a dovedit nerealizabil din punct de vedere politic. Unii autori consideră că transferurile bugetare inter-regionale afectează negativ optimalitatea UEM. Deşi nu este stipulat ca atare în “Tratatul de la Maastricht”. Dupa cum o dovedesc însă recentele tensiuni legate de respectarea „Pactului de creştere şi stabilitate”. Astfel. de la regiunile sărace spre cele bogate. 4) creditele acordate de Banca Europeană de Invetiţii etc. El a mai precizat că regiunile din anumite ţări se dezvoltă mai încet ca altele însă aceste regiuni defavorizate şi bazează mai mult pe bugetele naţionale decât pe bugetul european. Astfel. reducerea cheltuielilor publice in vederea îndeplinirii acestor criterii este susceptibilă să determine. în realitate. Pentru a limita aceste efecte destimulative se propune ca soluţie instaurarea unui sistem de „asigurare bugetarţ comunitarţ” parţiala. Consecinţa practică a concluziilor desprinse din aceste studii empirice este ca statele membre ale UE au fost dotate cu o serie de mecanisme de ajustare de natură financiară şi bugetară. care pot duce chiar la dezmembrarea unei ţări. Acestea sunt: 1) transferurile realizate prin bugetul UE. precum şi o redistribuire de resurse susceptibilă să compenseze decalajele de venituri între regiuni. 2) fondurile structurale. compensarea acestei reduceri şi. care să dispună de fonduri importante. A. Sau . Trebuie totuşi spus cş absenţa unui amplu buget „federal”. absolut modest în comparaţie cu SUA. deşi disipatiile regionale se menţin. în cadrul UE. deci. prevăzute în „Pactul de creştere şi stabilitate” limitează gradul de „asigurare inter-regională” şi pot chiar să accentueze diferenţele între statele membre în ceea ce priveşte „asigurarea bugetară” realizată la nivel naţional. 23 . Antonio Fatas a constatat că în ultimii ani. publicat în anul 1977. Deşi sistemul bugetar federal are drept scop partajarea inter-regională a riscurilor. prin aceasta. Fatas face distincţie între rolul bugetelor naţionale în „transferurile inter-temporale” şi rolul lor în „asigurarea inter-regională”. deficitele bugetare ale statelor membere trebuie să fie mai mici de 3% din PIB. Fatas a afirmat că avantajele conferite de crearea unei federaţii bugetare europene sunt mult mai mici decât se consideră de obicei. nu a impiedicat existenţa. pentru a participa la moneda unică. un buget european care vehiculează un volum de fonduri situat între 5% şi 7% din PIB este de natură să permită măsuri bugetare eficace împotriva efectelor conjuncturale. inclusiv. a unor mecanisme automate de ajustare bugetară. el poate duce la transferuri permanente în orice direcţie. Contribuţiile financiare ale fondurilor amintite urmăresc. care reacţionează doar la şocurile negative cu caracter excepţional sau care depăsesc un anumit prag. există o legatură între crearea acestor fonduri şi etapizarea realizării uniunii economice şi monetare. acestea devin din ce în ce mai simetrice la scara UE. Caracterul sistematic al transferurilor tinde a da nastere la tensiuni politice între regiunile prospere şi regiunile asistate. iar datoria publică nu poate depăşi 60% din PIB. chiar şi acest ordin de marime.

Când guvernul ţării vrea să utilizeze suveranitatea ca o sursă de finanţare ascunsă sau extrabugetară pentru folosinţa personală a unor membrii. ar înlătura o dimensiune a suveranităţii naţionale. care are un mandat constituţional de a garanta stabilitatea preţurilor. 3.1. Datorită faptului că o ţara vrea să optimizeze valoarea monetară potrivită pentru veniturile sale pe locuitor. la cheltuieli de mari proporţii.4 ARGUMENTE PRO ŞI CONTRA ADERĂRII LA ZONA MONETARĂ OPTIMĂ 4. Deoarece partenerii din cadrul zonelor monetare sunt instabili politic sau predispuşi invaziei de către ţări agresoare. structura şi deschiderea economiei. 16.Deoarece o ţara vrea să-şi protejeze secretul statisticilor sale. Când o ţară doreşte o rată a inflaţiei diferită de rata inflaţiei din zona monetară. dimpotrivă. Deoarece integrarea monetară. 13. în condiţiile declansării unui razboi. Când ţara doreşte să utilizeze cursul de schimb ca un instrument pentru captarea de salarii din alte ţări. 9. Deoarece autorităţile politice nu pot obţine echilibrul bugetar şi nu pot stabili încrederea în permanenţă a acestui echilibru sau în viabilitatea cursurilor de schimb fixe. 11. la egalizarea plăţilor sau. Deoarece ţările partenere sunt mai sărace şi se vor aştepta la ajutor. 7. Deoarece o ţara nu acceptă gradul de integrare propus de inţelegerea Zonelor Monetare Optime. Teoria zonelor monetare optime are vaste implicaţii practice. 2. 15. 8. Argumente în defavoarea aderării la zona monetară optimă 1. imigrarea. cu una sau mai multe ţări. Deoarece ţara vrea să-şi menţina independenţa monetară. Când o ţară doreşte să utilizeze cursul de schimb ca un instrument al politicii de ocupare pentru a scădea sau a creşte salariile. ca în cazul opţiunii Uniunii Sovietice de a fi în afara Fondului Monetar International şi al obligării „sateliţilor” ei de a parăsi Fondul. 14. Deoarece un regim al cursului de schimb fix poate intra în conflict cu politicile promovate de banca centrală. aceasta se aplică în special ţarilor mari. 17. care este un simbol vital al independenţei naţionale.cât şi a convergenţei reale (PIB/locuitor. Când ţara doreşte să folosească expansiunea banilor sau rata inflaţiei pentru a finanţa cheltuieli guvernamentale. 6. 10. ocuparea mâinii de lucru ). Când o ţară nu doreşte să utilizeze propria monedă ca mijloc internaţional de plată. 4. 12 . 24 . corupte sau a unui guvern democratic naiv. care pot afecta viaţa a milioane şi milioane de oameni de pe continentul European şi din întreaga lume. cum ar fi standardele comune. Cap. 5. munca şi legislaţia tarifară. ai unei echipe dictatoriale. în sensul folosirii expansiunii monetare sau a ratei inflaţiei. Când o ţară de dimensiuni mari nu doreşte ca o ţară cu care nu se află în relaţii de prietenie să beneficieze de pe urma avantajelor mărimii economiei zonei monetare mari sau dacă se teme că acceptarea altei monede ar îngreuna politica macroeconomică. Deoarece nu există un conducător politic şi economic capabil să menţină un regim al cursului de schimb fix în echilibru.

2.4. 16. 14. 6. Eliminarea costului de imprimare şi menţinere a unei monede naţionale separate. Stabilirea unei monede concurente internaţionale ca un concurent al dolarului şi care să câştige seniorajul. 3. 9. Înlăturarea discreţionismului în politica monetară şi în politica fiscală a autorităţilor. un punct fix în jurul căruia pot fi formulate aşteptările şi politicile pot garanta. Participarea în termeni compleţi şi egali la centrul financiar şi pe piaţa de capital a Uniunii. 8. Argumente în favoarea la zonele monetare optime 1. 2. Furnizarea unui catalizator pentru alianţa politică sau pentru integrare. 12. Participarea la zona de paritate a preţului de cumpărare pe criterii de cursuri de schimb fixe şi chiar prin uniuni monetare. Existenţa unui amortizor multinaţional impotriva şocurilor. Stabilirea unui mecanism automat de control care va avea ca obiectiv disciplina monetară şi fiscală. Împarţirea deciziilor politice de determinare a ratei inflaţiei din Zona Monetară Optimă. Reducerea costurilor de tranzacţie în comerţul unei ţări cu un partener major. 7. Reinstaurarea unui bloc puternic care să deţină o mai mare putere de intervenţie în discuţiile economice internaţionale şi o mai mare putere de îmbunătăţire a stării economice. 10. 25 . Evitarea folosirii cursurilor de schimb „ca pe o minge de fotbal” raportându-le la interese care vor duce la creşterea profitului sau la eliberarea de datorii a debitorilor. Susţinerea unui mecanism din afara procesului politic care să aplice disciplina monetară şi fiscală. Stabilirea unui etalon pentru politică. 13. Câştigarea ratei de inflaţie a Zonei Monetare Optime. 4. 15. 11. Stabilirea unui bloc al puterii care să lupte împotriva dominaţiei puterilor vecine. prin politica sa comercială. 5.

a incertitudinii. Deşi politica monetară este percepută ca neputincioasă în influenţarea variabilelor reale pe termen lung. că se poate utiliza şi termenul “zonă monetară funcţională“ care defineşte un grup de ţări ce pot trece la uniunea monetară. iar în acest sens s-au făcut numeroase încercări. specialiştii în acest domeniu încercând să afle dacă UE formează o zonă monetară optimă. într-un final uniunea monetară devenind un succes. Există patru beneficii ale ratelor de schimb fixate în mod irevocabil: scaderea costurilor volatilităţii ratei de schimb. reducerea costurilor de tranzacţie. un model ce presupunea trei zone monetare: zona dolar. cu atât va fi mai mare succesul Uniunii. “zonă monetară avantajoasă“. 26 . Mundell a analizat. Concluzia lui Mundell este că o dată ce ţările vor avea controlul deficitelor bugetare. Apreciem. numită de el „zona taler”. ele vor avea opţiunea pentru fixarea cursurilor de schimb faţă de euro cu marje foarte înguste. Beneficiile unei monede unice se regăsesc la nivel microeoconomic şi se consideră că nu sunt epuizate până nu sunt cuprinse toate ţările din lume. pe baza existenţei unor condiţii minime ce permit funcţionarea stadiului de uniune monetară.CONCLUZII Uniunile monetare au reprezentat un obiectiv de împlinit pentru ţările cu putere economică. Imposibilitatea unui răspuns clar la aceasta intrebare a îndemnat unii autori să utilizeze noţiuni alternative cum ar fi:” zona monetară fezabilă“ (Corden 1972). Actuala zona euro poate avea beneficii nete pozitive. zona liră si a treia bazată pe o moneda europeană. de asemenea. iar economia devine mai flexibilă. Teoria a evoluat odata cu integrarea economică. UE poate fi apropiată de o zonă monetară optimă. obţinându-se multe beneficii ale Uniunii Monetare Europene fără sacrificarea suveranităţii. în perioada 1959-1961. Cu cât aderă mai multe ţări. pe măsură ce mecanismele de ajustare funcţionează mai bine. poate fi considerat uşurinta ajustării la un şoc. Beneficiul principal al Uniunii Monetare. dar şi scaderea „preferinţei locale”. chiar dacă nu reprezintă o zonă monetară optimă aşa cum a fost definită de teoria clasică. “zonă monetară viabilă“.

Boldea B.biblioteca... “Euro şi pieţele financiare internaţionale” Editura Mirton . Timişoara. Editura Universităţii de Vest. Unificarea monetară în Europa. .1997. Editura Mirton .. Editura Enciclopedică.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.. Seulean V.europa. “Teoria zonelor monetare optime” Editura Universităţii de Vest. Bogdan Dima .Cerna S.http://www.http://ec. 2005 ..Corina Weidinger Şoşdean .scribd. Barglazan D. 2006 . “Economie Monetară” .ase.Silviu Cerna .www.Timişoara.Bibliografie . Timişoara . Timişoara. “Economie monetară şi financiarş internaţională” . București.Liliana Donath . Donath L.pdf 27 .. 2002 . 2005 .ro .com/doc/14852465/Fundamente-ale-Uniunii-Economice-i-Monetare .Curs revizuit ”Economie monetară şi financiară internaţională” 2011.Silviu Cerna .Cerna S.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful