ALEXANDRU MITRU LEGENDELE OLIMPULUI Volumul 2 EROII Editura Ion Creangă 1983

PERSEU
IN CINTECELE VECHI se povesteşte că ar fi vieţuit odinioară, în preavestitul oraş Argos 2, un rege care se numea Acrisiu. Şi regele avea o fiică de-o frumuseţe uimitoare. Copila se chema Da-nae. Poeţii o slăveau în versuri şi regii îi trimiteau daruri. Numărul peţitorilor era atît de mare, încît palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Şi regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalţi. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă şi-i amîna pe fiecare cu vorbele-i meşteşugite, să treacă timpul, să se mai gîndească. Mai avea regele şi-o supărare. Se făceau grîne prea puţine, deşi pămîntul era bun. Ploua prea rar, şi rîul 3 ce străbătea întreg ţinutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate. Era nevoie de-un flăcău să ţină frînele puternic. Supuşii deseori cîrteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belşug, iar pruncii lor piereau de foame. Şi regele era bătrîn. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, şi-apoi urma să se mărite, să plece din ţinutul Argos. Ii trebuia deci regelui braţ de bărbat pe lîngă casă. Vroia să aibă un fecior. S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol . A dăruit acolo aur, a făcut jertfe şi libaţii, şi a cerut zeilor sfat : — Cum aş putea, preamăriţi zei, să dobîndesc încă un prunc, dar nu o fată — fată am ! — ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor şi la greutăţi şi la necaz ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău ; eşti prea bătrîn ; dar fiica ta, mîndra Danae, va fi-n puţină vreme mamă... Odrasla ei va fi băiat. O ! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curînd, îşi va găsi un mire bun şi o să aibă un copil. •— Va fi băiat ? îmi pare bine... Atunci... atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute şi îmi va ţine loc de fiu... însă oracolul acela a mai grăit : — Va fi ce ţi-ai dorit : fecior. Atîta că acest urmaş te va răpune într-o zi... Tu vei pieri de mîna lui... Deci, nu te bucura zadarnic.
. i!

'•— Mă va ucide el pe mine, bunicul lui ? a strigat regele Acri-siu. Şi cum ?... Şi cînd ?... Grăiţi, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta ?... — Nu poţi s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mîna fiului Danaei !... Zeus se-ndrăgosteşte de Danae S-a-nspăimîntat regele-Acrisiu şi s-a întors în ţara sa, cu ciu-dă-n suflet pe copila ce îi era-nainte. dragă. Şi ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pămînt. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare şi-ancredinţat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.) — Aici va sta ascunsă fata, pînă la moartea mea tîrzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cît voi trăi. Căi prea frumoasă şi prea blîndă, şi s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinţ, sau poate chiar vreun zeu... şi să mi-o ceară de soţie. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-ihii ceară voie. Fără de soţ, ea n-o să poată să aibă nici copii. Şi, neavînd fecior Danae, nu sînt primejdii pentru mine... Atît că-nspăimîntatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata şi-n închisorile de piatră. Şi aducîndu-i Hermes vestea să fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a şi cătat spre ea. I-a cercetat înfăţişarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării şi părul roşu ca văpaia. într-un cuvînt era frumoasă... Şi Zeus s-a aprins pe dată. — Danae, fata lui Acrisiu, va fi soţia mea chiar astăzi !... a grăit Zeus către Hermes. — Dar cum vei izbuti, o, Zeus ? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorită în temniţa de sub pămînt, bătută-n plăci grele, de bronz, şi, nu ştiu, zău, cum vei pătrunde... — N-ai teamă, fiule !... a zîmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o să-vîrşese va fi altfel decît socoti. Tu du-te-acum... întoarce-ţi faţa şi cată de păstrează taina ! Şi Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc 5, ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste oraşul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voinţa marelui Zeus, printre pietre şi printre plăcile de bronz ; şi a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrăţişare 6.

Acrisiu descoperă crima Danae a devenit astfel soţia lui Zeus, olimpianul. Lunile-au început să treacă, şi chiar la timpul cuvenit copila regelui Acrisiu a dobîndit un fiu bălai, frumos ca soarele din slavă şi fără seamăn de voinic, căruia ea i-a zis Perseu. Nu ştia, biata, cum s-ascundă această crimă a lui Zeus. Pruncul, ca toţi copiii lumii, rîdea, plîngea şi se juca. Dar, într-o zi, tatăl Danaei trecu pe lîngă locul unde era închisă fata lui. Şi dinlăuntru s-auzea glas de copil şi rîs zburdalnic. Repede, tatăl smuci uşa, care fusese zăvorită. Trase pe doică la o parte... (deşi sărmana încercase s-arunce-un văl peste copil) — şi ce văzu ? Danae, fata ce fusese închisă să n-o vadă nimeni, ţinea la sînul ei un prunc. — Doica să fie spînzurată ! a zis Acrisiu spre ostaşii care stăteau la uşi de pază. Iar tu, netrebnică Danae, mă vei urma pe loc în templu. Şi ai să-mi juri cine e tatăl acestui prunc nelegiuit... Dusă de plete pînă-n templul lui Zeus, care se ridica în mijlocul cetăţii, Danae-a trebuit să spună că regele din cer i-e soţul şi tatăl pruncului Perseu. — Minţi, ticăloasă fără seamăn, a grăit regele Acrisiu. Şi tare-aş vrea să te ucid cu mîna mea, aici, în templul marelui Zeus, olimpianul, pe care tu-l năpăstuieşti. De ţi-ar fi soţ, cum spui, nebuno, el ţi-ar veni într-ajutor. Dar uite-l... Uite-l !... Stă pe soclu şi te priveşte neclintit... — Răspunde, Zeus, îţi sînt soaţă ?... Nu ai pătruns la mine tu, sub chipul unei ploi de aur, în acea zi de neuitat, şi-apoi teai preschimbat în zeu, spunîndu-mi singur cine eşti ?... Răspunde, Zeus !... zicea fata, şi pletele şi le smulgea şi se bătea în piept cu pumnii. însă măreţul olimpian privea tot neclintit la fată. Privea cu ochii lui de piatră. Nu îndrăznea să scoat-o vorbă, pentru că se temea de Hera. Ea şi aflase de-ntîmplare, stătea în cer, pe-un nor albastru, şi asculta ce se vorbea. ...Şi văzînd regele Acrisiu că Zeus stă tot nemişcat, a chemat iute nişte meşteri. A poruncit să i se facă o ladă mare, aurită, ua fel de cufăr zăvorit. în acest cufăr a-nchis fata şi pe micuţul ei Perseu. Le-a dat merinde : nişte fructe şi-o amforă plină cu apă. Şi-a zvîrlit cufărul în valuri fără s-asculte cum striga biata Danae hohotind : — O, tată, rege, fie-ţi milă... Nevinovată sînt, îţi jur !... De nu vrei să te-nduri de mine, fii bun măcar cu acest prunc venit pe lume fără voie... Nepotul tău e, tată drag...

Dar valurile au luat lada şi au purtat-o, îndelung, deasupra verzilor genuni unde sălăşluia Poseidon 7. Zeus privea din cer cu grijă, dar nu putea să îi ajute, pentru că Hera-i sta alături şi—1 priveghea bănuitoare.
Pescarul Dictis afla pe mare lada

Şi-a tot plutit în voie lada, pe valurile înspumate, trîntită-n gropniţe de ape, lovită uneori de stînci, pînă cînd dusă de furtuni a nimerit între Ciclade 8. Iar înlăuntrul ei şedeau, flămânzi şi însetaţi, Danae şi pruncuşorul ei, Perseu. Erau şi uzi pînă la piele, şi tremurau, pătrunşi de frig. Nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să se cufunde sicriul plutitor, în care îşi trăiau ultimele clipe. S-a întîmplat însă că-n ziua cînd a ajuns între Ciclade lada zvîr-lită de Acrisiu, să iasă un pescar pe mare. Acel pescar se numea Dictis. Pescarul şi-a întins năvodul. Dar, cînd să tragă de frînghii, simte c-atîrnă ceva greu. In năvod se găsea o ladă. Trage la ţărm această ladă şi o desface c-un topor. Şi dinlăuntru i s-arată o biată mamă şi-un copil. Cînd o zăreşte pe Danae, pescarul Dictis stă-nlemnit. El nu văzuse încă-n viaţă ochi mai senini, mai blînzi, mai verzi. Nici trup mai mlădios, mai zvelt. Nici păr să aib-aşa culoare de flacără cu vîlvătăi. Şi nici nu auzise încă un glas atît de mîngîios. Fără să stea deloc pe gînduri, fără s-o-ntrebe cine e, pescarul îi aşterne fetei un pat de ierburi verzi şi moi şi îi aduce peşte proaspăt, fiert în căldare de aramă, şi fructe dulci : curmale, rodii şi-n-tr-un pocal îi toarnă vin. Pruncului său i-aduce lapte, de la o capră ce păştea pe lîngă casa lui, pe coastă. Pe coasta insulei Serifos, unde trăia pescarul Dictis. Inzdrăvenită, după hrană şi băutură mai ales, Danae-i povesteşte totul. Şi el, adînc înduioşat, o roagă, plin de bunătate, să fie oaspetele său. — Eu sînt pescar, i-a grăit Dictis. Sînt om sărac, însă cinstit. In casa mea poţi fi stăpînă. Te rog să fii soţia mea. Şi dup-atîtea suferinţe mă voi sili să-ţi făuresc o viaţă cît mai fericită... Ea a primit. Pescarul Dictis era un om plăcut şi bun. Iar anii s-au pornit să curgă prea repede pentru ei doi, ce vie-ţuiau în fericire. Perseu creştea şi el, grăbit, şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ, voinic şi priceput la pescuit şi vînătoare. Numai că-n insula aceea, unde-şi avea pescarul casa, domnea pe-atuncea Poiidecte, un rege lacom şi hain. Deşi era frate cu Dictis, regele-acesta îl ura şi-l izgonise din palate. Şi se temea ne spus de el, să nu-i rîvnească cumva tronul. Cu-atît mai mult cu cît poporul era sătul de Poiidecte, care îl asuprea grozav. Iar răul rege Poiidecte, trecînd prin insulă cu carul, văzu-ntr-o seară pe Danae.
Regele insulei Serifos urzeşte-un plan

„O astfel de soţie are Dictis, pescar sărac şi amărît, ce-şi ţine zilele cu trudă ?... Nu merită aşa ceva" !... şi-a zis în barbă Poiidecte. „Asta-i femeie pentr-un rege, nu pentr-un nevoiaş ca el..."

Aflînd apoi că bunul Dictis era din zori la pescuit, regele a intrat în casă. — Frumoasa mea, i-a rostit el, ungîndu-şi glasul cu dulceaţă, este păcat să te păleşti într-o căsuţă amărîtă, îngrijind de un biet pescar... Eu sînt un rege plin de fală. Şi am palate — cred că ştii ! — şi bogăţii nemăsurate. Te fac regină, dacă vrei, stăpînă peste-aceste locuri... Şi orice voie ţi-o-mplinesc, dacă primeşti să-mi fii nevastă... — Nu vreau !... Nu ţin să fiu regină !... a spus Danae regelui. Soţul meu e blajin şi harnic. îl îndrăgeşte pe Perseu. Nu pot să-i fiu necredincioasă... Te rog, ne lasă şi te du... S-a mîniat rău Poiidecte. Şi-a vrut s-o prindă pe Danae şi să o tragă cu de-a sila pînă la carul său regal. Noroc catunci venea călare, pe malul mării, şi Perseu 9. Auzind ţipetele mamei, s-a repezit într-ajutor. Şi-mbrîncindu-l pe Poiidecte, a eliberat-o pe Danae din mîinile ce-o pîngăreau. Regele insulei Serifos ar fi putut să poruncească slugilor sale de credinţă să-i ia îndată viaţa tînărului ce-i stampotrivă. însă n-a vrut s-o îndîrjească mai rău pe frumoasa Danae. A mai lăsat să treac-anume cîteva săptămîni sau luni. Şi a trimis după Perseu, zicînd că are să-i vorbească. — Flăcăule, i-a grăit el. Am auzit că povesteşti celor se vor să te asculte că tatăl tău ar fi chiar Zeus. I-aşa ? Ori nu-i aşa ? Răspunde ! — Aşa e, rege ! Tatăl meu este însuşi măreţul Zeus ! — De este astfel, precum spui, ar trebui să fii viteaz... Zeus este stăpînul lumii. Şi-n lume bîntuie trei fiinţe îngrozitoare şi hapsîne. Sînt cele trei surori gorgone, care-au ucis sute de oameni. Două surori, cele mai mari, sînt, precum ştii, nemuritoare. însă a treia, cea mai mică şi cea mai rea, zisă Meduza, are o fire muritoare... Nu vrei să pleci tu, s-o răpui ?... — Da, Polidecte, voi pleca... Ştiu că de fapt îmi doreşti moartea. Şi totuşi voi porni la luptă, pentru că vreau să scap pe oameni de mişeliile Meduzei... şi cînd mă-ntorc vom mai vedea... Regele a rînjit în barbă de bucurie şi speranţă că fiul frumoasei Danae o să se piardă-n lupta asta. Şi-a mai rostit, în încheiere : — Danae va rămîne-aicea, ostatică, pînă vii tu... De nu-ţi păstrezi făgăduiala, de nu-mi aduci capul Meduzei, Danae va plăti cu viaţa... Perseu s-a înclinat spre rege, în semn că totul se va face aşa precum i-a poruncit, şi a plecat întîi spre templu. Aici şi-a ars pe altar jertfa şi l-a rugat pe tatăl său : — Tu m-ai adus pe lume, tată... Puterea ta-i nemărginită... Iţi cer acum să mă ajuţi în lupta grea ce vreau s-oncep... îndată a vuit din slavă un zgomot lung peste pămînturi şi peste ape, pînă-n Tartar. Şi lîngă tînărul Perseu s-a ivit însuşi zeul Her-mes, purtînd o sabie întoarsă, cu lama bine ascuţită.
Sfatul zeului Hermes

— Frate Perseu. a grăit zeul, căci frate mi-eşti tu, după tată... Zeus m-a trimis din Olimp să-ţi dau în mînă arma asta. Să-ţi mai destăinui şi o taină... Flăcăul a luat arma-n mînă şi-a ascultat ce-i spunea Hermes. — Gorgonele-nspăimîntătoare au braţe lungi, roşii, de-aramă ; gheare tăioase, de oţel ; aripi de aur, şi pe cap leatîrnă plete de aramă. în care-s încîlciţi mulţi şerpi. Dinţii lor. ca de porc mistreţ, de o albeaţă uimitoare, sfîşie pe-orice muritor ce se abate pe la ele. Sub frunte au ochi mari, rotunzi. Dacă privesc pe cineva cu ochii lor sclipind de furie, omul acela împietreşte. Dar tu să nu te temi, Perseu'. Şi ca să poţi să te apropii, fără primejdie, de ele, Atena iată ce-ţi trimite... Şi Hermes i-a întins un scut strălucitor, făcut din aur. '— Cînd ai s-ajungi lîngă gorgone şi vei dori să porneşti lupta, a mai spus Hermes lui Perseu, să nu te uiţi în ochii lor... Să câţi în scut, ca-ntr-o oglindă. Şi doar prin scut să le priveşti. Astfel vei fi ferit de moarte !... Pe trupuri sînt acoperite cu solzi albaştri, de oţel. Aşa-s de tari solzii aceia, că nici o sabie sau lance nu le-ar putea pătrunde carnea. Doar sabia ce ţi-o-mprumut, lucrată de 10 zeul Hefaistos, şi care l-a răpus pe Argus, are puterea de-a tăia şi splzi, şi oase, cu-nlesnire... Avînd această armă-n mînă, pleacă pe cale, fără grijă, mereu spre asfinţit, spre ţara unde sălăşluiesc zeul Tanatos 10 şi Nix, zeiţa-ntunecată, ce ţine-n braţele ei noaptea. Caută în drum pe trei bătrîne, trei vrăjitoare ale mării, ce poartă numele de graie u. Ele ştiu drumul cel mai scurt pînă la locul unde stau necruţătoarele gorgone... Fii priceput şi fii viteaz. Atena, sora ta cerească, şi eu te vom călăuzi12... Perseu i-a mulţumit lui Hermes. A luat şi scutul lat, de aur, trimis de sora sa, Atena, şi, fără teamă] a plecat pe calea lungă, către ţărmul unde aflase că trăiau cele trei graie ale mării. Şi-a mers... A mers prin ţări destule, şi peste ape-nvolburate, şi peste munţi cu creste sure, şi prin zăpezi, şi prin arşiţe... Dar, într-o seară, a ajuns în locul unde se aflau cele trei graie ale mării — 'surori cu cele trei gorgone.

Cu ele nu putea să lupte fiul Danaei şi-al lui Zeus. Plutea deasupra Africii. din ghearele-nfricoşătoare. şi îl îndrumă mai departe cum să găsească pe gorgone. Calul s-a înălţat ca gîndul şi a pierit în înălţimi14. Altminteri vor rămîne oarbe. Şi. Cu sabia lui ascuţită. pe Stix. luceau cu scînteieri pe stîncă. Insă zburînd. Unde-i ochiul ?. Se povesteşte că. în revărsarea purpurie a razelor din asfinţit se vedea-n vale o grădină plină de roade şi de flori... cele trei graie au jurat să îl ajute pe flăcău.. Meduza. deasupra unei ţări de vis. La titanul Atlas Trecuse peste mări şi ţări.. ghearele roşii..Toate bătrinele acestea aveau însă un singur ochi. şi-l cercetează cu privirea. au cercetat mai peste tot. Şi-a nechezat atît de tare. Cu-nţelep-ciune se apropie. din gîtul retezat. după nevoie. care păstrau într-un palat casca zeului Hades — Pluto. doar o nucă (atuncea sacul se strîngea) şi tot la fel. către ţinutul unde stau preafioroasele gorgone. în vremea cît stăteau de --strajă pe acel drum către goşgone. pe rîul din Infern. Acuma da. şi rîuri cristaline. cu gemete de spaimă. de aramă. şi-aripile lor lungi. privindu-le nu drept în faţă. Şi a pîndit cînd o bătrînă îşi scotea ochiul din orbită. Alţi picuri roşii. la nişte nimfe. Perseu răpune Meduza { ' A stat de veghe cam trei zile. cîteva picături.. strigau. ce fusese una din soaţele zeului mării. Gorgonele nemuritoare. înălţîndu-se şi ele. a nechezat. — Cine-i tîlharul ?. voinicul şi-a-ndesat pe frunte casca albastră a lui Hades. căci tare-i mai plăcea să ştie şi să vegheze-n lume totul. umblînd oarbe pe ţărmurile-ntinsei mări. Tot nimfele păstrau lalele două sandale-naripate şi-un sac de piele fermecat. s-au trezit din somn. !. Por-neşte-n zbor. putea cuprinde. cînd îi zăreau pe malul mării — şi '«. văzînd-o pe Meduză-n valuri. . din sacul său ar fi curs sînge. auzeau vuietul prin aer. şi cu sandalele-i vrăjite s-a ridicat iute spre cer. ca o furtună. că îl vor ajuta s-ajungă la cele trei surori gorgone. se zice c-a născut atuncea. ci oglindindu-le în scut. Ştia -:că babele aveau şi-un dinte fermecat. făurită de trei ciclopi. că nimfele îi împrumută sandalele înaripate. pe care-l fo-r loseau cu schimbul. pe aşternuturi de mătase.. zbura nestingherit spre zări mai azunii şi mai senine. Un cal cu aripi la picioare. au nimerit peste pămlntul cel ars de soare-al Libiei. ce se afla-n mijlocul mării. Iar şerpii-aceia veninoşi s-au înmulţit peste măsură. Acel ce fai-o punea pe cap se făcea-ndată nevăzut. o casă-ntreagă. şi le-a cerut să jure toate. Prinde de pletele de-aramă capul şi îl aruncă-n sac. trebuia să stea ferit. într-o clipă. de forma unei suliţi lungi. rostogol. în acel sacputea să-ncapă... spre lăsatul-serii. casca lui Hades. Gorgonele. lărgindu-se... Numai aşa le dă iar ochiul. gata aproape să-l orbească. au ucis mii de animale.' Perseu s-a pitulat într-un tufiş. „Unde se duce ?" se întreba marele Helios. Perseu l-a azvîrlit în groapă. de zgomot. Iar solzii-albaştri de oţel. văzînd sub bolta cea senină pe fiul ager al lui Zeus. Şi — poate învăţat de Her-mes — grăieşte-atîta de frumos. bătînd cuaripile de aur văzduhul străveziu şi rece. devenind astfel nevăzut. şi munţi. tot zburînd. fiul lui Zeus a ajuns. Chiar soarele se minunează. I'cu care-i omorau pe oameni. Alături şi-a săpat o groapă. dar nu puteau zări nimic. Gorgonele tocmai dormeau. Perseu aude toate astea. cele trei graie. Şi. Atunci s-a repezit ca uliul şi le-a smuls ochiul.. cu fructele numai de aur. pînă aproape lîngă ele. Ajunge la palatul lor. 11 Casca aceasta. de aur. » Văzînd că nu mai au ce face. Iar cu piciorul îi împinge trupul în apă. şi-n ea sclipea un măr uriaş. sacul de piele fermecat. gorgonele stăteau întinse. şi glasurile lor de-aramă au ţipat înfricoşător. însă în cea de-a treia noapte. curşi din sacul unde era capul Meduzei. 12 Insă Perseu. numit Pegas de-olimpieni. şi Libia s-a pustiit15. avea un har. capul Meduzei cel hidos. A luat în mînă sacul unde vî-rîse capul plin de şerpi. Din ele s-a făcut mărgeanul — despre care cei vechi ziceau c-aduce-ntotdeauna lacrimi. în vremea asta. ascul-tînd-o pe Atena. în mare.. pline de furie. Ba chiar l-au învăţat să meargă. în sine. Picurii s-au schimbat în şerpi..Şi. Perseu s-a furişat prin beznă. retează. . în primul rînd. Şerpii din pletele de-aramă se mişcau amorţiţi de somn. putea să lupte.. ca să-l întindă celeilalte. şi s-a ascuns iar în tufiş. Perseu s-avîntă ca năluca lîngă gorgonele ce dorm. c-a răsunat pînă la cer. Pe-o stîncă dreaptă ca un pat. un cal.. cu cele trei surori hapsîne ! Perseu îşi pune la picioare sandalele înaripate şi se înalţă în văzduh. în cale. Ochiul ardea ca un tăciune. Perseu le-a spus atunci că este fiul lui Zeus şi-al Danaei. dintr-o izbitură. cîte trei zile fiecare. li vede pe flăcău cum zboară spre-o insulă din piatră albă. Dă graielor înapoi ochiul şi se porneşte către nimfe. punînd deasupra lui pămînt. nevăzutul.

— Zeul Poseidon îţi trimite osînda asta meritată. Vream să mă lupt şi cu alţi monştri. care era tot o copilă a zeului marin Nereu. fiul titanului Iapet şi frate bun cu Prometeu u. cu gînd să ceară de mîncare. Umerii s-au schimbai In creste.. Şi cu-noscînd acest oracol. n-a putut să se stăpînească. nu poate fi decît o cale. „S-a făcut ziuă. — Eşti un titan bătrîn şi prost. şi lacrimi i se prelingeau. pe chipul alb.. — Ba ai s-o dai. Altminteri monstrul o să-nghită toţi oamenii de prin oraşe. încît Perseu. pe care îi ţinea în graj14 duri de marmură. Dintr-una într-alta. Iară pe mal gemeau părinţii." Dar nu şi-a isprăvit tot gîndul şi a zărit pe malul mării ceva cam neobişnuit. O fată tînără.. Şi-n-flămînzit de drum şi lupte. Nici un pescar nu mai putea să iasă-n largul apelor.. copila ta cea multă iubită. Nu-ţi doream merele de aur. şi-n acest fel să le răzbune pe-acele nimfe nereide. în fundul mării. Deasupra Etiopiei . cel mai teribil dintre monştri. Şi l-a lovit cu-atîta ură. Casiopeea. şi am răpus-o pe Meduză. L-a pus în faţa lui Atlas. Ce cauţi ?. ca prin minfune. Ci.. cum e cearta. striga titanul. Şi sus. întristat de întîmplare. S-a tăcut muntele Atlas.. A chemat sfetnicii de taină şi le-a mărturisit deschis poruncile date de Zeus.. Zadarnic !. regele ţării şi regina. fermecător. speriaţi. cum povesteau aezii în cîntecele de demult. Şi fiindcă nu vreau să lovesc pe fiul marelui Iapet. Zeus.. Atlas s-a mîniat nespus.. cu stelele-i nenumărate. se luase într-o zi la ceartă cu nişte nimfe nereide. s-a pomenit în piept cu pietre şi pălmuit fără cruţare cu vorbe grele. jumătate gol. în ziua cînd ajungi acasă. şi mulţi plLigeau înduioşaţi. Nimfele mării. în lungi şiroaie arzătoare. de ocară. în Mauritania. .Şi.. — S-o dau pe fată ?. pe zidurile sure ale oraşului regal. pînă la noapte sînt acasă. ca să-i ia merele de aur. Spatele lui s-a-ncovoiat sub apăsarea dureroasă a bolţii grele. O groază fără de pereche se oglindea în ochii săi. Zeiţa şi-a vestit bărbatul. s-a pomenit că se găseşte sub cerul Etiopiei18. cu-naripatele-i sandale.. era urcată pe o stîncă. capul oribil al Meduzei. Tu m-ai lovit însă cu ură. Asta îmi e peste putinţă ! a spus Cefeu.. Pe-Andromeda ?. rege Cefeu. Casiopeea se lăudase că faţa ei e mai frumoasă şi ochii-i mai străpungători decît ai nimfelor din mare. A luat din pomi cîteva fructe. Trupul ei. a cerut Zeus. Văzînd nenorocirea asta. l-au sfătuit să o jertfească pe copilă. cu glasul stins. Cu deznădejde s-a-ncordat. şi nu mă rătăcesc pe cale. să soarbă şi puţină apă şi să-şi urmeze apoi zborul. păsări. îţi ceream doar o-mbucătură.. regele a plecat îndată la un oracol al lui Zeus şi l-a-ntrebat ce-i de făcut. Şi el a poruncit să plece către regatul lui Cefeu. S-a sprijinit pe talpa stingă şi pe genunchiul drept. şi blestemele au să cadă asupra ta.. Barba şi perii de pe cap sau preschimbat.. într-o seară. s-au plîns zeiţei Amfitrita... a glăsuit fiul lui Zeus. am să-ţi plătesc insulta altfel. stătea mulţimeancremenită. De zbor mai cu temei acum. şi nici un vas nu mai sosea în porturile lui Cefeu.. stăpînea regele Atlas. coborîndu-se flăcăul în acea ţară desfătată. Monstrul s-a ridicat din valuri şi-a pustiit tot ţărmul mării. Ce se-ntîmplase ? Soţia regelui Cefeu. A tot zburat întreaga noapte peste pămîntul Africii. Trupul i-a fost pietrificat17.. Iar ei. vite. Numai că regelui Atlas îi prezisese un oracol că.. soţia zeului Poseidon.. s-a adăpat la un izvor şi s-a-nălţat din nou în slavă. pînă la urmă. s-a hotărît să se coboare şi să mănînce nişte fructe. Să dai pe dulcea-ţi Andromeda. acestui monstru. va să vie fiul vrăjmaşului său. Tatăl meu te-a năpăstuit .. că te ucid. legat în lanţuri.. Să pustiască-ntreaga ţară. Perseu s-a hotărît să plece din ţara regelui Atlas. înstelate.. ce-aveau culoarea viorelei. gingaşă. deşi eram nevinovat. purtînd încă pe umeri cerul.Aici. Vrei poate merele de aur ? Pleacă de-aici. păduri întregi. M-am luptat numai pentru oameni. în zori. Şi. să-şi mai păstreze-nfăţişarea de titan. Acum Perseu plutea deasupra acestei ţări mari şi bogate. a răspuns Zeus. supărate. Iar el — cum a cătat spre cap — a împietrit Inu-maidecît. prin oracol. Netrebnic fiu al celui care mi-a pus povara asta-n spate. — Ce vrei ?. în arbori deşi.. Oasele lui s-au făcut stînci. A rnîncat oameni. şi cel mult un căuş de apă. se zbuciuma. şi-a spus el. dacă vrei să-l îmblînzeşti. dar eu nu-i seamăn în nimica. regele s-a întors acasă. s-o mănînce. Soarta i-a fost pecetluită. Perseu cunoaşte pe fiica lui Cefeu încovoiat de-asemenea durere.. din sacul fermecat. 13 Şi-a scos. întunecoase şi-ncîlcite.

Tot eu mai sînt şi-nvingăto-rul Meduzei cea cu şerpi în plete. Sfetnicii însă şi oştirea îi îmbrînceau pe acei oameni. au grăit sfetnicii cu grabă.. din ceruri. îi goneau înapoi.. Perseu pluteşte-n jurul lui şi-i ocoleşte muşcătura. Vă rog numai un singur lucru : dac-o salvez pe Andromeda. ca vulturul lui Zeus.. Dar ei nu pot să o ajute. Monstrul împroaşc-acuma apa. N-a apucat s-asculte totul. în schimb îi tot dă lovituri. Atuncea. unde fecioară. Mai ales mama e zdrobită !. Atît i-era îngăduit. şi se sfia să-i şi vorbească. că valurile înspumate au început să fiarbă-n clocot şi să vuiască din adînc. fii bună. ca să ajungă la Perseu. Şi regele. nu pe Casiopeea ?. să mi-o daţi mie de soţie. sabia sa cea arcuită. pe ziduri. Dar alţi supuşi de unde-ţi iei. în cap. aflînd poporul de soarta ce se pregătea copilei regelui Cefeu. iară cu dreapta îşi înfige sabia lui cea ascuţită. Vrea să-l ucidă pe flăcău.. prin aer. Au smuls-o ca pe-o mieluşică.. lanţuri mîn-cate de rugină. călătoresc doar prin văzduh. monstrul se saltă-n aer. Ochii i s-au umplut de lacrimi : un şuvoi proaspăt şi amar. şi regina ţi-e încă-ndeajuns de dragă. reci. Tatăl nenorocit şi mama. Părinţii îi făgăduiesc mîna copilei lor iubite. pînă în prăsele.. Aripile de la sandale se moaie. pe care Zeus se-ndură să ni le trimită. în monstru.. şi dintre ele a ţîşnit un monstru fără de pereche. frumoasa Andromeda nu îndrăznea nici să privească de-a dreptu-n faţă un bărbat. De ce au osîndit-o zeii pe 15 ea. Dar el.. I-au pus. jelesc şi gem îndureraţi.. Şi-au aşteptat să vină monstrul. brodind o haină pentru rege. Cum au legat-o pe-Andromeda. Lăsîndu-se domol pe stîncă a întrebat-o cu glas lin 19 : — O.. nu Andromeda. a dat poruncă unor sclavi să o aducă pe copilă. se năpusteşte din văzduh şi vîră. de ţi-i mănîncă pe toţi monstrul ?. în trupul monstrului uriaş. desigur şi-ar fi ascuns fruntea sfioasă în palmele-i micuţe.. sare pe-o stîncă al cărei vîrf iese din apă. şi iar s-afundă-n apa mării şi se roteşte ca un lup cînd este încolţit de cîini.. Nu mai sta pe gînduri. Deci nu mai sta şi socoti. Dar cu aripile-i uşoare. In acest timp. Sacrific-o pe Andromeda. se grămădise sus. . Monstrul se-agită-nnebunit. s-au văzut nimfe nereide sco-ţîndu-şi pletele de aur din valurile înspumate şi chicotind de mulţumire. puterea-ţi se stinge ca o flacără. Perseu.. Noi avem numai datoria să le-mplinim cît mai curînd. Şi. Să se ivească dintre valuri şi s-o înhaţe pe copilă. fiul lui Zeus. 16 Perseu atuncea le rosteşte : — Eu sînt Perseu. I-a povestit flăcăului tot ce dorise el să afle. — Poruncile. de cîte ori îi vine bine. nu mai au putere să îl înalţe pe erou. şi-un sînge negru şi vîscos curge din botul său oribil.. glăsuiau mulţi. rege.— Nu. Şi îl imploră să se lupte. săltînd.. Şi. . acoperind cu trupul său o mare-n-tindere de ape. dar Zeus nu s-ar fi-nvoit. răspundeau ei. ziceau ele. care deloc nu meriţi să porţi aceste lanţuri grele. tu. aleargă lîngă fată şi-i dau ultima-mbrăţişare. tînărul erou se-nalţă repede-n văzduh. ne răzbună cu mult mai bine ca Poseidon. — Să n-o lăsăm !. îşi uită drumul către stîncă. Sîngele-acesta se îmbibă în încălţările de piele pe care le poartă Perseu. pe ziduri. Andromeda. Au smuls-o şi-au purtat-o-n braţe pînă la malurile mării. iată. urmat de nimfele speriate. dac-ar fi avut atuncea mîinile libere. Monstrul lui Poseidon este răpus Frumoasa Andromeda plînge. spune-mi cine eşti. Sclavii-au legat-o pe fecioară pe-o stîncă ce ieşea din apă.... Dar. care priviseră-n tăcere uluitoarea bătălie. Casiopeea ar fi vrut să se jertfească bucuroasă în locul fetei sale dragi. călcînd voinţa zeilor.. El a zărit-o pe fecioară. s-a arătat. Oare tu vrei să-ţi pierzi puterea ? O altă fată poţi s-o capeţi. Să moară ea. Sînt gata să mă lupt cu monstrul. fără de supuşi. nu le putem noi cumpăni. Zeus. pentru ce te-au înlănţuit ? întîi. — în sfîrşit. însă tocmai atunci. Ba îi promit că-i vor mai da şi tot avutul lor ca zestre. Plîngînd.. Eşti încă tînăr.... spre stîncă... de trei sau patru ori.Şi viaţa monstrului se curmă. Umbra lui lunecă pe apă.. sub biciuirea disperării.. şedea cu prietenele sale.. Cu mîna stingă se apucă de vîrful stîncii colţuroase. avînd sandale-naripate. A. Rănit.. în spate şi în coaste. care e dusă la altar.. după cum aţi văzut singuri... pentru că hotărîrea lor este nedreaptă şi hapsînă.. nevroind să pară astfel că-i vinovată cu ceva. Casiopeea-i vinovată. El a pornit. zburînd. Perseu... pe braţele mai albe ca marmura albă de Păros. Sclavii s-au repezit îndată în încăperea luminoasă. să înroşească piedestalul cu sîngele-i nevinovat. ascultînd sfatul.. lanţuri ce zornăiau cumplit. luptînd. a deschis gura şi-a grăit. El piere-n apele adînci.

care ai cîntat la nunta vicleanului Perseu. ca soţie. Fineu ceruse mai-nainte pe fată de soţie. Perseu înşfacă cupe grele de bronz şi aur. la rîndu-i.. altul cu lancea prinsă-n mînă. Şi-şi aminteşte o prevestire făcută de zeul Uranus. Şi-acest Heracle trebuia să-l apere pe însuşi Zeus. frate cu regele cetăţii şi unchi miresei. şi fierul aprig se înfige într-un oştean. Oamenii toţi se bucură. cu ochii încruntaţi.. Flăcări — arzînd esenţe aromate — luceau pe margini. viaţa. Dar tot mai mulţi vrăjmaşi de-afară vin împotriva lui Perseu. Andromeda. Tu. Tu n-ai sărit. de pe mese. fără voia lui. ţi-am adus capul Meduzei. Perseu s-a dus drept la palat. desigur. de cînd era înlănţuită. dar mă siliţi. te rog... Apucă şi trepiede fumegînde. strînsă în braţe de Perseu. ca dragostea ce îi lega pe tineri să fie trainică. şi sunete de lire şi de flaute se auzeau pînă departe.... prin izbîndă. însă flăcăul se fereşte. Nu mat am ură. Andromedei. cu lanţurile sfărîmate. pierdut... ce doreşti. soaţa lui. — Iată-mă-s ! strigă el cu ură. Perseu se simte istovit.. şi le azvîrle către oştenii care-l înconjoară. neclintită : unul cu sabia în sus. şi-acum venise să şi-o ia. Perseu a plecat spre Serifos. ha. Şi rîd oştenii lui Fineu. să stea acolo ocrotită. — N-am vrut să mă slujesc de el. Peste vreun ceas sau două cînd mesenii. îşi prinde sacul ce-l avea pe-o laviţă. — Mergi în Infern ! zice-un oştean. voise iarăşi s-o răpească. şi ea fusese nevoită să-şi caute adăpost în templu. Zadarnic îşi fereşte ochii . Lupta se-ncinge îndârjită. şi ţestele trosnesc zdrobite. ce dau un vaier trist. întoarcerea în Argos După această biruinţă. urma să se ivească-n lume cel mai mare dintre eroi. chircită. căci fiecare a rămas statuă dreaptă. Lasă-mi atîta. toţi l-au rugat pe tînăr să le spună marile întîmplări ce le trăise. purtînd numele de Heracle. Şi-atunci. căci este singur. zeul căsătoriei. (De-aceea doar am pornit lupta !) Am să-ţi dau totul. în trepiede. Fineu îi cheamă iar la luptă. Uşile la palat erau deschise. » Insă cum au ajuns acolo. rîdeau mai tare şi vocile se-amestecau voioase. Şi-i vremea să ne socotim. mulţi ca frunza şi ca iarba. nici ca rudă. îmbălsămate.. în culori vii.. In urma lui foiau oştenii mulţi. Fineu e-n frunte.Iar strigătele de izbîndă umplu de astă dată ţărmul. Aruncă lancea spre Perseu. cînd altul a scăpat-o şia dobîndit-o. Şi-acum. pînă-n palatele lui Zeus. pe Andromeda şi averea. De frică-acum laşul Fineu cade-n genunchi şi îl imploră pe vajnicul erou Perseu : — Tu ai învins. daţi-vă-ndată la o parte. nici ca logodnic. şi-n primul rînd să povestească. Pierdut-a fost ea pentru tine. Mireasa nu ţi-a luaţ-o el. să sară cu armele lor la eroul ce-i este mire Andromedei. în timp ce regele Cefeu şi soaţa lui. înveseliţi de vin. ca jertfă monstrului din ape.. hainul rege 2 19 Polidecte. sub pămînt. avînd alături pe iubita lui Andromeda. Iară din spiţa lui Perseu şi-a Andromedei. Toţi cîţi privesc capul Meduzei rămîn pe lespezi. a spus Perseu lui Polidecte. Auzind veştile acestea. şi Himeneu. Perseu apucă iute lancea din lemnul găurit de ea şi o întoarce spre Fineu. Dar o zăreşte pe-Andromeda. dată cu groaznicii giganţi. De-aceea Zeus şi-a lăsat din mîini ucigătorul fulger. fiindcă. Caută-ţi pe alţii să se teamă de-un cap ce nu are suflare. Şi nici sandalele lui Hermes. ce nu mai fac nici o mişcare .. mişele. Stăpînul insulei Serifos. In pragul lor s-a arătat crudul Fineu... Stă sprijinit de o coloană.. avînd încă în ochii tulburi invidia ce îl rodea. Era. ascunde capul acesta fioros. Fineu. Şi în şirag se-ndreapt-acum. Perseu. ce sunase din lira lui atît de dulce. — Ei. 2 17 Lupta cu Fineu Eros. Şi se preface într-o stană strîmbă. mai la o parte. n-ai vrut s-o aperi. Ospăţul nunţii începuse. cu gura strîmbă de turbare. care gemeau de bunătăţi. — Stai. nici Zeus. Fiul lui Zeus vede totul. oprindu-l.. în schimb. Ecoul lor s-aude-n ceruri. odioasă. tatăl tău. şi lancea se opreşte-n jilţ. pe îndelete.. cu ce drept vii tu s-o mai ceri ? Fineu nu scoate nici o vorbă. rînjeşte un oştean. nu lovi. este lovit de-un fier în tîmplă. Nu apucase el să termine ce-avea de spus.. Chiar cîntăreţul. nici dorinţa de a domni-n acest ţinut. Stăpînul zeilor priveşte cu încruntare pe pămînt. fierbinte. Scoate din sac capul Meduzei şi îl îndreaptă spre oşteni. Au arme. Eu sînt aici să pedepsesc trădarea. strigă Perseu. sfîrşeşte-ţi acolo. . Vă feriţi !. cum nimicise pe Meduză. al cărui trup cade însîngerat pe-o masă. — Ha. Ascundeţi ochii. Numai că rîsul îi îngheaţă. Face şi-un semn către oşteni. Luptă din greu. spre el. după această prevestire. Casiopeea.. împietriţi.. spune Cefeu. Şi îşi ridică suliţa spre mire. tot îşi azvîrle-o uitătură spre capul ce-l ţinea Perseu. şi degetele i se-agaţă de coardele melodioase. zeul iubirii. blestemînd. la nunta fetei lui Cefeu. pline cu vin. De-acolo nu-ndrăznea să iasă. şi cade jos rănit 18 gemînd. Ba pune mîna chiar pe-un fulger ca să-l azvîrle în eroul care-i nesocotea porunca. cîntarea !. Ochii-i sînt cufundaţi în sînge. iertând de moarte pe erou. cu-o fată ce-o scăpa de moarte. şi uşile palatului s-au zguduit. c-o singură mişcare. într-o vestită bătălie. voi. pregăteau nunta fiicei lor cu îndrăzneţu-i salvator 20. îşi aprinseseră şi-şi înteţeau torţele lor strălucitoare. Perseu urma să se însoare. Trădarea care mi-a răpit mireasa de multă vreme hărăzită mie. locuitorii insulei l-au şi vestit că mama sa se ascunsese de mult timp în templul închinat lui Zeus. se apleacă. Oştenii sînt prea mulţi... Leatinge trupurile reci. şi oaspeţii se grămădeau la mese. Casa era împodobită cu flori. care-mi sînteţi prieteni. nu vor putea să-ţi scape viaţa !.

după unii învăţaţi. In locul lui. ca şi copilăria eroului Perseu ne sînt cîntate în elegia poetului liric elin din Ceos. din cuprinsul primului volum.. întrecerea la zvîrlit discul. Iar ea priveşte către slavă. ca să poată cuceri zeiţe. Povestea tristă a fiicei regelui Acrisiu. însă... de pildă. invitat. Credeau că-i duc o bucurie regelui cel bătrîn : Acrisiu. unde se vede că Zeus luase diferite înfăţişări de animale. Intre ele se află şi Seri-fos.. Aici însă. era fiul întunecatei Nix. cit şi într-un altul. în mare. Nu cred o iotă din tot ce spui. Basmele româneşti au preluat. 2.. Danae stă pe un pat de aur.. — Dacă eu mint. din văzduhuri. Tocmai erau puse la cale aci. pe care-l va zvîrli apoi. după legende. în numeroase basme. Acolo sta-n haine schimbate. şi-a lăsat tronul şi-a fugit într-un oraş numit La-risa. în cîteva variante. în insula Serifos. pe ascuns. Pe loc. nu le-a fost deloc greu să-i atribuie lui Inahos calitatea de părinte al argienilor. Iară cînd a murit Perseu 22. devin nevăzuţi ca şi Perseu din legenda elină. 21 8. ascuns şi neştiut de nimeni. 3. în oda a XVI-a din cartea a III-a a poetului latin Horaţiu. Şi tot Atenei. sculptat în marmură de Păros de un artist din şcoala elină antică a lui Scopos. A venit rîndul lui Perseu.Şi. Cicladele sînt un roi de insule în Marea Egee. Acesta a făurit. 11. pictor. 13. o capodoperă de artă ce se găseşte la Florenţa. care uda Argolida şi era socotit. Au început s-arunce suliţi. a fost. strămoşul neamului de perşi.Şi s-au urcat... 12. Oraşul Argos se află în Poloponez. a căzut jos. într-o vietopă din templul de la Selinonte — sud-vestul Sicttiei — o fost înfăţişată artistic clipa în care Perseu a răpus pe Meduză... cu fantezia lor bogată. Minţi. zeiţa nopţii. întemeietorul ţării. care a nimicit Meduza şi ţine în mîna stingă capul ei retezat. şi-Atenei. Perseu în plinătatea voiniciei tinereşti ne este înfăţişat atît într-un bust celebru aflat în muzeul comunal din Roma. . Tema aceasta. Dictis. Cu piciorul îi calcă trupul. Este reprezentată aici victoria lui Perseu. Şi a-nceput întîi concursul. grecii. punîndu-şi-o pe cap. sau de bunicul său. sculptor şi bijutier. Au aruncat unii şi alţii.. Perseu n-a vrut să se întoarcă pe tronul regelui Acrisiu. care a devenit apoi legendarul erou Perseu. de-asemeni. Pe aceeaşi temă a pictat şi Rembrandt un tablou. pe o corabie. după altele la acela al lui Apolo. tot ca şi Cora-Per-sefona. nişte jocuri. alteori chiar întreg Peloponezul. pe malurile sale par a fi fost cele dintîi aşezări. calul născut în ceasul morţii din grumazul acestei hidoase fiinţe. sau de mama vitregă. Aici s-a aşezat cu soaţa. păsări sau elemente ale naturii. încît Perseu crezi că . ca un trăsnet. temîndu-se. după legendă. bătut în pietre nestemate. şi ploaia cade asupra ei. Copila regelui Acrisiu simbolizează. Cum trec zilele friguroase şi se apropie primăvara. zeul înaripat al morţii. unde erau poftiţi toţi regii şi toţi vitejii din Elada. izbind în creştet pe un bătrîn ce sta-n mulţime şi căta mut la concurenţi. ca să-l ajute. a copilului aruncat pe ape. amărît că-şi ucisese fără de voia lui bunicul. s-a dus ca vîntul pînă-n nori. Perseu. şi chiar romanii (aşa cum se vede din versurile lui Vergiliu). fugise din ţara lui. Degeaba-şi aruncase-Acrisiu fiica şi pe nepot în valuri !. Şi. Au urmat alergări şi curse cu caii înhămaţi la care. Perseu a cîştigat mereu. insula unde se povesteşte c-ar fi ajuns pînă la urmă Danae.. Simonide. Numele său se tîlcuia prin cîmpie. Acrisiu s-a dus la oracolul lui Zeus. Degeaba. în locul Meduzei se află cerbul. iară pămîntul l-a-nghiţit. Perseu era înscris şi el. a glăsuit fiul lui Zeus şi-a ridicat capul Meduzei. Casiopeea. şi în versurile altor poeţi de mai tîrziu. ca de pildă în „Harap-Alb". Prin Argos. Oraşul Argos s-a făcut vestit prin eroii care au vieţuit pe tărîmul său. a ajuns rege. ca dobîndă. cu toţii : Perseu.. încît grecilor. de asemeni. După aceea.-n Larisa. bineînţeles sub altă formă.—• Minţi. cînd l-a aruncat în slavă. cîteodată copilul fiind aruncat de tatăl său. 10.. pînă s-a năruit palatul. nimfelor. despre care vom mai vorbi.. în metopă se vede şi Pegasul. 6 Într-un desen pe un vas antic. veacuri întregi stana de piatră a stat acolo nemişcată. scutul ei de aur. s-au preschimbat în constelaţii şi Andromeda lui cea dragă. fata lui Acrisiu a căpătat şi ea un prunc. O găsim şi în legenda biblică despre Moise. a fost Perses. în limba vechilor localnici. cină vom ajunge cu povestirea la eroul Belerofon. de-oracolul care-l vestise că moartea lui o să se tragă din mîna fiului Danaei. sămînţa îngropată în timpul iernii. Venea apoi întrecerea cea mai de seamă în Larisa.. Benvenuto Cellini. ce se află la marele muzeu de artă din Leningrad. dealtfel. alteori însoţit de mama lui. ca şi părinţii ei : Cefeu şi soaţa lui. L-a cunoscut însuşi Perseu. s-a făcut stană. ca şi pe mama ta. în folclorul nostru. Graie înseamnă în limba greacă tot bătrîne. cum se spune. Perseu i-a-napoiat lui Hermes sabia lui cea răsucită . ţinutul Argos 21 !. Danae. nimfe sau muritoare. Statuia este atît de bine întruchipată de Cellini. Note 1. pălărie sau tichie fermecată. S-a înţeles cu un alt rege — regele din Tirint — să-şi schimbe tronul între ei. uneori singur. noul rege din Argos. în pămînt. şi-au vieţuit în armonie. este frecventă şi în mitologia altor popoare din Asia şi Europa. episodul cu graiele şi gorgonele se găseşte. căruia viteazul Harap-Alb îi retează capul bătut cu pietre scumpe şi ai cărui »chi aveau puterea să ucidă pe oameni.. Variante ale legendei despre Perseu se află în folclorul şi mitologia multor popoare. tot spre cinstea lui Perseu. bătrînul mort era Acrisiu. După unele legende. Tanatos. acesta ce e ?. Şi. Dar el. Cînd s-a uitat la el mai bine. în faţa golfului cu acelaşi nume. pe tronul lui înalt de aur. fâcînd să încolţească sămînţa aflată în pămînt. şi în cea romană despre Romulus şi Remus.. pe care şi l-a pus zeiţa pe platoşa ce-i ferea pieptul. şi au pornit voioşi spre Argos. 4. imediat. după cum cîntau aezii. a ţipat regele cu ură. 5. 14. şi pe artistul italian din secolul al XVl-lea. 7. l-a-nvîrtit şi. Tot astfel. Zeus a hotărît să-l urce pe bolta cerului albastru şi l-a făcut o constelaţie. Cel dintîi fiu al Andro-medei. coiful său vrăjit. Şi am să te ucid pe tine. în marea Loggia dei Lanzi. această temă. totul se umple de lumină şi ploi de aur cad din cer. La drept vorbind. Se cunosc amănuntele. Este vorba de rîul zeu Inahos. şi care se află acum în galeriile de artă din Cracovia. Oraşul se afla în ţinutul Argolidei. sacul fermecat şi-naripatele sandale . Atena este alături. pesemne. i-a dăruit capul Meduzei. Danae şi-Andromeda. turnînd în bronz. Această scenă mitologică l-a inspirat. preacrudul Polidecte a împietrit. după aceea. înţelegeau uneori tot ţinutul argolic. El a luat discul. . Şi. Holdele rodesc atunci bogate. Figura lui e luminată de bucuria biruinţei. pe care. In tnuDte basme româneşti eroii dobîndesc cîte o căciulă. lui Hades. 9. 20 Astfel a luat în stăpînire Perseu regatul din Tirint.

hotărîse odată să aibă un fecior cu totul deosebit. E fiul lui Stenelos. zeiţe. Auzind vorba asta. Elinii socoteau că Etiopia era la marginea de miazăzi o pămîntului. Zeus.. şi aştepţi parcă din clipâ-n clipă să sară de pe soclu şi să s-avînte în văzduh. 15.. grele. îi vor fi supuşi. Hera. în Olimp. cărora muritorii de rînd trebuiau să li se supună. în marele război troian. 22 19. a spus cu îndîrjire : — De vrei să ai crezare. şi scutul. în muzeul Capitoliului. — M-am reîntors. Ca să-şi atingă acest scop. Pe seama lui Perseu. Aşa hotărăsc eu. 16. iar prin pustiuri foiau şerpii. ascultaţi-mă bine ce am să vă destăinui. din blocuri mari. Află dar. şi a rostit lui Zeus : — Tu ai jurat că fiul care s-o naşte astăzi din neamul lui Perseu va fi rege-n Micena. Soţul său era rege. pămîntul ce se întinde în Africa septentrională. şi pavăza. Ruinele oraşului Micena. ca de-un stăpîn. după cum se va vedea mai tîrziu. ce-l poartă în pumn măreţul Zeus. rostind în acest fel : 24 — O. Iar el a-mbrăţişat-o pe soaţa credincioasă a lui Amfitrion. mult asemănătoare celei a Afroditei cu podoabe de aur. trupul său lua înfăţişarea unui munte. Alcmena. A pătruns în palat. în cetatea Micena. Prin frumuseţea feţei.. Aici luase domnia alt fiu al lui Perseu. îl vedem pe Atlas susţinind povara cerului.. un erou fără seamăn.. în tainicele-adîncuri ale inimii sale. era căsătorită. S-a-ntors după aceea. El era pedepsit de Zeus să poarte pentru veşnicie bolta cerului în spinare. fără şovăire. HERACLE 1 SE MAI SPUNEA-N LEGENDE că Zeus cel puternic. stăpîne. îţi jur cu bucurie. ce se găseşte în muzeul de artă din Cracovia. jură-ne chiar acuma pe rîul din Infern. Zeii şi muritorii îi lăudau frumuseţea. purtătorul de fulger. Intllnirea celor doi tineri este dinţată admirabil în „Metamorfozele" poetului latin Ovidiu. In schimb. făcîndu-se că este chiar el Amfitrion şi că se-napoiase mai repede din luptă. Şi. în povestirile noastre. adică ţara maurilor. prin mlădierea taliei. să-l fi lovit în frunte. elinii puneau şi alte isprăvi. Zeus însă n-a vrut să ţină seama de dragostea femeii. în orice împrejurare. plin de mîndrie. Chiar astăzi se va naşte. tot printr-o vrajă. 20. Senegal şi Oceanul Atlantic.. a coborît în Teba. De asemeni Corneille a scris o tragedie intitulată „Andromeda". de piatră. Pietro di Cosimo. văzînd că soţul său alunecase-n cursă. şi astfel va rămîne. Cum l-a văzut că pleacă. ce stăpînesc Olimpul. că el s-a şi născut. zei. îi păstra soţului o dragoste fierbinte. 22. Iar soaţa lui Stenelos urma să fie mamă peste vreo două luni. 17. probabil în clipa cînd. a dat răspunsul Zeus. într-o statuă cioplită de un artist necunoscut din secolul I al erei noastre. toţi.. Noel Coypel şi alţi artişti. Aşa îşi explicau poetic vechii elini faptul că în Libia de odinioară erau prea puţini oameni şi animale. iar Pierre Puget a dăltuit-o în marmura ce se găseşte astăzi la Luvru. şi locuia la Teba 2. o stăpîne. O ! Cum a mai rîs Hera.. şi voi. — Ce-ai .. şi-a aşteptat o vreme cînd bărbatul Alcmenei tocmai pornea la luptă. se văd in Grecia şi astăzi.. Acesta va domni ca rege-n Argolida. fără să mai amintim versurile cîntate în veac de atîţia şi atîţia poeţi. Algeria. Mauritania. De aici a pornit căpetenia aheilor. pe nume-Amfitrion. Un erou fără seamăn. şi-n urmă-i s-a ivit o oaste numeroasă. după legendă. iubito. să se împace cu suferinţele. Duşmanul l-am învins la porţile cetăţii. Legenda aceasta palpitantă a fost înfăţişată în numeroase opere antice. aparţinînd muzeului din Neapole. Pe urmă au zugrăvit-o Rubens. Zeus vesteşte sosirea pe lume a fiului său Cînd s-a-mplinit sorocul şi-Alcmena a fost gata ca să devină mamă. Trăsnetul greu. va fi rege-n Micena.respiră. în sunete de tobe. ce se numea Stenelos '. — Bine-ai venit. poate cu-o zi sau două. 21. din Argolida. din Africa. nu l-ar fi zguduit mai mult ca ştirea asta. povesteau că el ar fi zidit faimosul oraş Micena. plutind spre ţara Argos. Pentru că ea. Se cheamă Euristeu. prin gingăşia ei. arătînd că bătrînul rege din Argos nu putuse scăpa de soarta orînduită de zei. Hera — care aflase de noua-nşelăciune a soţului său. în Paris. dacă-mi ceri numai asta. cu grabă. unde erau atîtea femei încîntătoare. a glăsuit el vesel. Vor trebui s-asculte de el. cel mai mare erou. i-a adunat pe zei în palatul de aur. aşa cum mă îndeamnă cugetul meu divin. luîndu-şi înfăţişarea bărbatului Alcmenei. pentru că se aliase cu Cro-nos în lupta împotriva noilor zei olimpieni. Zeus — arsă de gelozie. întunecatul Stix. Alcmena întrecea toate femeile. s-a avîntat pe-un nor. din spiţa lui Perseu 3. între Maroc. Atlas este şi el numit de obicei în legende titan. a silit-o pe-Alcmena să nască mai tîrziu. — Atîta vrei ? Ei bine. Şi-a-ndreptat deci privirea către pămîntul larg. a săvîrşit o vrajă şi a făcut ca soaţa stă-pînului Micenei să nască mai curînd. Mă jur pe rîul Stix că hotărîrea luată va fi de neclintit !. din spiţa lui Perseu. Ideea unei soarte hotărite dinainte de o putere supranaturală a fost Tlăscocită de aceia care vroiau să-i facă pe cei asupriţi să creadă că trebuie să se supună aşa-zisului destin. Iar celelalte rude.. muntele Atlas. Salvarea Andromedei o vedem într-un vestit relief la Roma. Atîta că Alcmena.. întărind în schimb ideea unui imaginar destin şi a unor zei atotputernici. regele Agamemnon. 18. Astfel. că-ntr-adevăr copilul ce se va naşte azi. într-o pictură din Herculanum şi într-un fragment de pictură decorativă. S-a preschimbat la chip. iar ceilalţi sclavii săi. o graţie sublimă. Mali. din dragoste pentru cei oropsiţi. se foloseau de legende ca aceea despre Perseu şi Acrisiu. căutau să întunece adevărul că eroii luptau pentru binele oamenilor. plecîndu-se-na-inte-i şi desprinzîndu-i coiful. cu ajutorul ciclopilor. A făcut semn cu mina. fără de zăbavă. precum cîntau poeţii. Şi a zărit-o pe Alcmena. Prin astfel de amănunte. fără zăbavă. s-a bucurat Alcmena. Din plete-le-i bogate şi pleoapele-adumbrite se desprindeau o vrajă. spre cetatea Micena. care să-i fie sprijin la vreme de nevoie '.

Şi-ndată porunceşte şerpilor să pornească spre palatul din Teba. Soţul tău o să cadă răpus în bătălie." Tot cugetînd. nici inimi duşmănoase.. Ha. şi i l-a pus la sîn. încolăciţi pe-o ciută.. Ss joacă. vei suferi amarnic. fiul drag al Alcmenei s-a deşteptat din somn. Hermes n-a aşteptat să-i spună-a doua oară. de aramă. păcălitul eşti tu !. S-a apropiat de Hera. Pe negîndite însă. Şi-aşa trecură-n tihnă vreo şapte sau opt luni. Căci în Olimp sta Hera. a rostit Zeus. — Azvîrle-l pe Alcide.. a ţipat cu putere şi a luat-o la fugă. ca el să sugă laptele nemuririi chiar de la sînul ei. Hermes. cum ştim : Calea lactee sau Calea laptelui 6. Vocea o urmărea. Feciorul lui Stenelos urma să fie rege.. şi se chema Alcide 5. Şi-a zărit. vărsînd lacrimi amare. ţipînd prin tot palatul. Orbit de-aşa lumină. Ea cerceta-n-cruntată palatele din Teba şi socotea în sine : „Cum pot să-l fac să piară pe-acest fiu al Alcmenei ? El ar putea să fie mai îndrăzneţ ca Ares. De vrei să scapi de toate. Euristeu... Vai. şi Hermes îl întoarse la mama sa. a luat copilu-n braţe şi a-ncercat să fugă. care tocmai dormea. E voinic.. molcuţe. Zeus. Dar mîinile acelea. pe care-ai amăgit-o. strîngîndu-şi fiul la piept. şi celălalt. El auzise glasul. Le-a strîns ca într-un cleşte... vrăjmaşă. Alcmena. cei doi şerpi mon-struoşi. o strîngeau de grumaz şi-i strecurau otrava prin colţii veninoşi. mititelul. 25 Alcmena devine mamă Iar la puţină vreme. şi-i leagăn. Astfel grăia Alcmena. Nici nu-i venea să creadă că-l are lîngă ea. Alcmena. — Cum ? Hera !. dar sînt încă mijloace. Erau doi feciori gemeni. în fiecare seară îl îmbăiez cu grijă. Cum s-a născut Alcide. mai multe rîuleţe de lapte-ar fi ţîşnit. albe. năştea în chinuri grele şi-Alcmena doi feciori. Din ochii lor aprinşi ţîşneau scîntei verzui şi-n guşă prefirau un venin negricios. se tîrau pe pămînt. L-a aruncat. Alcmena. poruncile divine. i-a dat răspunsul Hera. E fiul lui Stenelos din ţara Argolidei. Hera. prea isteţul zeu Hermes. fiindcă ai mîniat-o pe Hera din Olimp. In cîntece. Cînd s-a trezit zeiţa l-a smuls. S-a mîniat stăpînul. Du-l pe un cîmp pustiu şi-acolo părăseşte-l !. că nu-i mîncat de fiare. la fel ca pe Ificle. cînd l-a smuls pe Alcide. care-i strîn- . făcînd prăpăd şi moarte. Iară fiul Alcmenei trebuia să trăiască şi să-l ajute-n lupte. Unul avea ca tată pe Zeus. plin de groază. nu e feciorul tău şi-al reginei Alcmena. şi povestea adesea : — Feciorul meu. unde pe-un scut de-aramă dormeau cei doi copii : Alcide şi Ificle. Văzînd colţii oribili şi limbile-ascuţite... lacomi de sîngele cel tînăr. Aşa. Ştia cît era Hera de neîndurătoare. Aceste rîuleţe s-au risipit în cer şi s-au schimbat în stele scînteietoare. s-a dus pe o cîmpie şi. pe-un scut larg. (Poate-l trezise Zeus care vedea din slavă tot ce se petrecea !) Şi o lucire vie a luminat palatul. şi fiul său un sclav. a poruncit să vină pristavul de credinţă. cu poftă. cînd îşi dorea ceva şi cînd era pătrunsă cumplit de gelozie. şi limbile-otrăvite le jucau printre colţi. licoarea parfumată.spus ? a răcnit el. în timp ce el fugea cu lacrimi pe obraz.-nspăimîntată. fie doar pentru-o clipă. Nu e cum credeai. — Am spus ce-ai jurat tu. azvîrle-l pe Alcide !. Tot n-ai să-l poţi scăpa. Alcide. dar n-a schimbat nimica. balauri. Făcuse jurămîntul ce nu-l putea călca. fiul lui Zeus s-a săltat în genunchi şi a prins în mînuţe grumazurile reci şi înfricoşătoare ale celor doi şerpi. acela ce l-am jelit atîta. Iadevărat c-a supt laptele nemuririi . ha. pe celălalt copil. fiu-i înaripat. în palatul din Teba al lui Amfitrion.. 26 Lupta cu şerpii zeiţei Hera Aşa fiul lui Zeus scăpă nevătămat din cel dintîi pericol. ha.. ca să-l aşezi la pieptul soţiei mele. Insă nu e odrasla pe care-o aşteptai în palatul din Teba.. Punîndu-şi la picioare cele mai repezi aripi. şi le întind blăniţe de iepure. şi-i adorm în cîntece duioase. Nu. Dar Hera a urmat : — Cel care s-a născut şi o să fie rege se cheamă. s-a clătinat Olimpul sub furia lui cumplită. şi tu o să te-afunzi în Tartarul lui Hades.... Zeus. Faptul era-mplinit.. s-a auzit un glas : — De n-ai s-asculţi.. şi nu-i pîndesc nici rele.. odihnitor. poeţii ne povestesc că Hera. Şerpii au încercat cu mii de-ncolăciri să scape de strînsoare şi să cuprindă trupul micuţului băiat care îi sugruma. acum i-acasă iar. repede. de la sîn.. Adu-mi-l In Olimp şi fă tu cum vei face.. Şi ea. flămînd precum era. deznădăjduită. A vrut să-l şi ucidă. din slavă. Şi. a azvîrlit mănunchiul de fulgere în lume. Flăcăul prevestit a şi venit pe lume. ajunşi chiar lîngă scut. Numai că din văzduhuri mai priveghea şi Zeus. Se apropiau întruna. S-a întors în Olimp. Copiii-ţi vor pieri. ca şi prin isteţimea fratelui vitreg. Ificle a sărit şi el din aşternut. Părea că trec în tihnă !. Iacătă-l în Micena. L-a luat cu el în grabă. a coborît în locul unde se-afla copilul. Cam pe la miezul nopţii şerpii-au ajuns la Teba. O văzuse pe-Alcmena ducîndu-şi copilaşul pe acel cîmp pustiu.. scăpată de sub vrajă. zeiţa zăreşte-ntr-o pădure doi şerpi.. nu e mulţumire mai mare pentru-o mamă decît să-şi vadă pruncii că-s cufundaţi în somnul cel lin. — Te du. îndrăzneşti ? a tunat iarăşi Zeus.. a început să sugă. Nu şerpi. numite de elini..... şi ia din cîmp copilul. noul născut supsese laptele nemuririi. Atîta că prin voia părintelui său. olimpianul. mai îndrăgit de Zeus decît feciorii mei.. de-al lui Amfitrion. l-a părăsit acolo. şi-n încolăci-turi se-ndreptau către scutul unde dormeau copiii. ha. Ificle — fiul lui Amfitrion. Amîndoi monştrii.

după această primă victorie-a lui Alcide. încît nu ţine seama de bieţii copilaşi fără de nici o vină.27 geau puternic. Apolo l-a vestit pe feciorul Alcmenei că este osîndit de zeii-olimpieni — aşa cum cerea Hera — săşi ispăşească fapta. sora sa din Olimp. Megara. — Măreţe rege Creon. Atunci. zeiţa-nţelepciunii.. pe Megara . Acuma părăseşte Teba cu şapte porţi. bunul Amfitrion a cugetat că-i bine ca tînărul Alcide să-nveţe meşteşugul cel aspru-al armelor. cu sufletul zdrobit. se blestema 29 amarnic pentru grozava-i faptă. Alcide. N-ar fi putut găsi un ginere mai bun decît mîndrul Alcide. Tiresias. — Va trebui. treziţi de gălăgia făcută de Ificle. îl vede pe Alcide. voinic şi ager. o să distrugă monştrii şi o să biruiască războinici renumiţi. fiul rivalei sale. c-un strigăt de izbîndă. Odată înfruntase el singur o oştire — ce năpădise-n Teba. căci Hera e şireată şi poate să-şi lovească şi soţul uneori. Ştia că de-i va fi urmaş la tron Alcide. Se hrănea-n timpul zilei cu fructe şi legume . Chiar Zeus însuşi tace de-atîtea ori molcom.. Era de-o vitejie nemaivăzută încă. Mă-nsoţesc cu Megara. 9 Geloasa Hera îl loveşte din nou crunt pe fiul Alcmenei Era acum Alcide un flăcău minunat. Şi s-a silit Alcide cu-atîta vrednicie să-şi însuşească arta cea grea a luptelor.. „Iată că şi feciorul seamănă tatălui. Cu fruntea în pămînt. a vrut să se azvîrle de pe o stîncă naltă. Doar eu am să te-ajut. şi s-a-ndreptat spre Delfi. a socotit că pruncii şi soaţa sa. urcîndu-se cu cinste în palatul lui Zeus. de-asemeni. Heracle a primit această ispăşire şi a plecat în lume. Avea şi el o fată. scăpa de orice grijă. privegheaţi de Megara. ce păstra o otravă într-o cupă de aur. i-a dat răspunsul astfel : „Fiul tău o să fie un erou neînvins la vîrsta bărbăţiei. prorocul. acela ce-i ţinea la el în ospeţie pe-Amfi-trion. Ducea o viaţă simplă. Să-i rătăcească mintea eroului Alcide. în lupta corp la corp. ar fi nişte ciclopi. s-alerge pe pămînt. ceilalţi zei din Olimp vor fi de partea Herei. 28 La oracolul din Delfi Cînd s-a trezit sărmanul. Alteori se juca alăturea de ei. şi înzestrat cu alte multe haruri.. şi-arareori bea vin. Deşi nu este drept. Apoi o să se-nalţe spre bolta înstelată. Să ne gătim de nuntă. Şi izgonise oastea şi pe regele ei.. Cînd au venit părinţii. Numai c-o lovitură i-a răpus pe tuspatru. fioroasa. le cînta cîntece sau îi purta pe cal. îşi spunea el în gînd. Şi. au început să strige de teamă şi uimire. în anii ce-au trecut. a glăsuit Apolo prin gura Pitiei. a chemat pe-un proroc — Tiresias pe nume — şi i-a cerut să-i spună viitorul ce-o să-l aibă preadragul ei copil. Cere unei zeiţe. Şi-n inima zeiţei se-aprinde o mînie atît de-ncrîncenată. Gemea. Voinţa ta-i poruncă. deşi eşti fiu lui Zeus. în templul de la Delfi. l-a deprins să conducă în goana cea mai mare carul de bătălie şi să vîneze fiare. slujind în chip de sclav regelui din Micena. cu carne friptă . şi hohotele lor răsunau în văzduh. Tot el i-a dat acuma numele de Heracle. căci e răzbunătoare şi toţi se tem de ea. Megara a avut trei prunci de la Alcide. erau parcă din fier. a glăsuit Alcide. şi-mi va fi de folos". — De trebuie să lupte. mergînd către Micena. Erai prea fericit. Puternicul Apolo o să-ţi aducă ştire ce trebuie să faci. în scurtă vreme. şi luase mii de sclavi — doar cu-o măciucă-n mînă. Tînărul s-a-nvoit. să-nfrunte pe oricine.. şi pe prietenii săi. Amfitrion îl trimite pe Alcide să înveţe meşteşugul armelor Se zice că Alcmena. bietul Alcide. seara. Dar iată că-ntr-o zi. Eroul îi iubea. zicîndu-i : — Nu te pripi. I-a insuflat dorinţa să îşi răpună fiii şi tînăra-i nevastă. Hera îşi lasă ochii către cetatea Teba. Mania. Tu nu ai nici o vină. şi mama s-a-nvoit. I-o răzbunare-a Herei. încît. în goana cea mai mare. El o să împlinească douăsprezece munci. războinicii din Teba 8. pristavul tatălui. să-şi sporească puterea. cu glorie deplină. . zvîrlindu-i la picioare ". L-a chemat deci la sine pe voinicul Alcide şi l-a rugat să-i fie ginere şi urmaş. cu sabia şi lancea. şi-a întrecut tatăl. cu pumnii sau cu arcul. Te du pînă la Delfi şi purificăţi trupul. să-i împlineşti cu sîrg regelui Euristeu toate poruncile — douăsprezece-s toate — primejduindu-ţi viaţa. Creon. marea sa preoteasă. şi drept. toate primejdiile pe care Hera i le va pune-n cale. era nespus de vesel. căci n-o iubesc pe Hera. a zburat şi-a-mprăştiat veninul asupra lui Alcide. ce se chema Megara. Alcide şi Ificle. ca sclav. Dar s-a ivit Atena. de optsprezece ani : frumos. a arătat Alcmenei şi lui Amfitrion monştrii fără de viaţă. pînă ce monştrii Herei au pornit să-şi desfacă inelele-albăstrii. Şi pruncul ce-nfrînsese dihă-niile.. Şi el i-a strîns atîta. Alcmena. Nimeni nu-i stă-mpotrivă. prin ierburile verii. ca alţi feciori de regi. Nu-i plăcea să îmbrace veşminte-mpodobite. cu umerii plecaţi. şi l-a oprit. rîzînd şi chiuind. Ea a orînduit ca să-ţi loveşti copiii şi să fii nevoit să ispăşeşti o crimă care nu e a ta. Mania. şi-o jefuia de aur. cu mintea răvăşită. în anii ce-au urmat. Şi poate zeul Hermes. Apoi s-a prăbuşit cu fruntea în ţărînă. cum porunceşte legea hotărîtă de Zeus. Zeiţa nebuniei. Alcmena cea frumoasă. să dea piept cu primejdii. E prea înfumurată. Alcide a-nvăţat.. vreau ca acest fecior să-şi învingă duşmanii ! a spus Amfitrion. a părăsit Alcide Teba regelui Creon." Aflînd această veste. regele Tebei.. ştiind că o să-nvingă.. îmbrăţişîndu-şi copiii. ne-ai găzduit şi prieten ne-ai fost întotdeauna. fiind regele Creon atît de mulţumit de biruinţa asta. Amfitrion. cînd se jucau cu toţii. a făurit un plan.

. şi cinste.. Am să mă lupt cu Hera şi. Daţi-i porunci la poartă. unde-ntr-o peşteră si-avea culcuşul leul. — Şi eu. şi pe plete văluri trandafirii. a spus din nou Virtutea. striga iar Euristeu. am să fiu fericit. Puterea ţi-e divină.. Heracle n-a urmat decît drumul cel aspru. Drumul meu e mai greu. Zeii m-au osîndit. femeie ? — Cine sînt ? a spus ea c-un glas amăgitor.. Heracle.... 30 Atuncea ea. Supuşii tăi nevrednici datori sînt să te-asculte. iar după moartea ta. — Eu te aştept. a întîlnit deodată. fără de nici un murmur. plăceri — e drept — sînt multe. a glăsuit Virtutea.. Una era boită. şi nu ai altă grijă decît să te desfeţi. Urmîndumă pe mine. lupte şi primejdii cumplite i-au aşternut în cale ne-cruţătoarea Hera. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : — Josnică Desfrînare. nu pleca. lăsîndu-şi braţele să-i cadă fără vlagă. Pe drumul Desfrînării. Eu însoţesc vitejii ce luptă pentru oameni. chicotind. după dorinţa Herei. Urmîndu-mă pe mine. sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus . Dar cealaltă femeie le-a răsărit în cale şi-a glăsuit aşa : — Stai. podoabe. pe drumul gloriei. Desfrînarea. binele şi pe oameni. alergînd. — Să intre ?. la Poarta leilor. Vei fi mai mulţumit.. pe drumurile vieţii..... poţi trîndăvi în voie. dispreţuit de toţi. văzîndu-l pe Heracle. făcută fără voie.. voinice ? l-a-ntrebat cea dintâi. — Să plece de îndată !. şi-un sfetnic. Dar cine eşti. nu mă poţi amăgi !. La vorbele acestea.. — Nu ! Nu mă tem de dînsul ! striga el ascuţit. Insă acela care se dăruieşte lor devine un nevolnic. — Nu ştiu care-i mai drept. — Tu cine eşti ? — Virtutea. zeiţă cu braţele ca neaua ! Prin voia ta sînt rege în splendida Micenă. Dar la capătul lui se află biruinţa.... la Poarta leilor.. Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă.. Aleg drumul Virtuţii. în bine pentru oameni. auzind-o. Urmează-mă pe mine. ori31 cîte piedici. grăbită să-l şi cuprindă-n mreje. Privirea sa senină te cerceta în faţă. Vrea să intre-n oraş. A ajuns la cetate. şi. avea brăţări. Cealaltă era demnă.. el sclav.. Heracle. Nu se poate. zvîrlea zîmbete deşuchiate oricui îl întîlnea. şi într-una dintre ele să piară negreşit. l-a-mbiat Desfrînarea. a glăsuit Alcide. Ar fi fugit. Să plece. Şi toţi rîdeau cu poftă.. Mare rege !. Şi tremura fricosul. numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. îngîndurat şi trist. i-a dat răspuns flăcăul. Ţi-o jură Euristeu !. ţi-o repet.. de nu ar fi ştiut că-i e de sprijin Hera. îi ajut să zdrobească relele-n a lor cale şi să triumfe astfel binele pe pămînt. Heracle. să ucidă pe leul din Ne-meea. Heracle a sosit.. s-a smuls din mîna celei ce îl tîra pe calea plăcerilor uşoare. — Adevărat. a rostit Euristeu. Euristeu glăsuia : —f Iţi mulţumesc. cu trudă şi primejdii. fiul monstrului Tifon şi-al viperei Ehidna. acolo-au putrezit. Cu mîinile întinse spre cerul roşietic. alţi regi.. fiind siguri c-o să piară Heracle. cu ochii vineţii. gătită în veşminte de stofă ţipătoare . n-o să scape nici el din lupta asta !. luptînd neînfricat şi preschimbînd tot răul. Şi osîndit de tine. poţi dobîndi belşugul din munca altora. din Micena. desigur. El trebuie să-mplinească douăsprezece munci.. 32 . urmează-mă ! L-a apucat de mînă şi a vroit să-l tragă pe drumurile ei. cu toate că adesea mulţi îmi spun...Şi a plecat Heracle spre regele Micenei. două femei ciudate 10. Unde este ?. — Eu nu fug de greutăţi. — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii.. la o răspântie. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o. a glăsuit Heracle.. sfî-şiat de colţii leului... Heracle-i sclavul meu. inele. stăpîne. Fii liniştit. arătat de Virtute. semăna cu Atena. în ţinutul Ne-meei zac munţi de oseminte.. stăpîne. şi dreptate. Eu sînt stăpîn. Tocmai în acea vreme feciorul lui Stenelos aducea sacrificii pe un altar al Herei. într-o haină ca neaua. Din clipele acelea — cum au cîntat poeţii — fără de şovăire. cînd o voi înfrînge. — E dincolo de ziduri. duşmanii mii şi mii.. deşi puternic. Eu aduc fericirea. voinice. Nu îşi sfîrşise vorba. a mai spus Euristeu cu glasul răguşit.. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. în fumul jertfelor. N-o să scape ! Nu ! îi ziceau sfetnicii.. Haide. Cîţi s-au încumetat să dea lupta cu leul. a ajuns la altar : — Slăvite !.. vei fi victorios..... Avea o frunte dreaptă . e presărat cu lupte. — Nu. Sosirea la Micena . a mai rostit mieroasă : — Pot să-ţi arăt o cale lipsită de greutăţi. monştri şi fiare. urzit acolo-n slăvi. — Iţi cauţi drumul.. ruşinoasă. In mînă ea purta o cunună de laur.. Doresc să merg în viaţă fără de ocoliş şi să slujesc dreptatea. glăsuiau sfetnicii.. Iar el mergea întins spre ţinutul Nemeei11. — Heracle ?. şi bătrîneţea lui e tristă.Tînârul alege drumul virtuţii Mergînd el zbuciumat. cel sprijinit de soaţa puternicului Zeus.. regele Euristeu. întrun amurg de vară.

Mai ales că aflase cum oamenii de Argos. Numai că de-astă dată leul s-a-nfricoşat. ochii sticlind de ură ai leului uriaş. atît de tare. se lupta pentru oameni. Atîta că voinicul nu lupta pentru zei. s-a lovit ca de-o stîncă şi a lunecat jos. Şi. Fiul marelui Zeus a smuls din munte o stâncă şi-a zăvorit cu ea una din intrări. ca să nu-l mai vadă pe eroul Heracle. Leul. Heracle nu s-a-nspăimîntat. a tras prima săgeată. dar s-a-n-tîmplat la fel. vino ! a glăsuit Heracle. Heracle a văzut-o săltînd printre coline. iar pe cap şi-a pus ţeasta. Răpunerea leului din Nemeea Heracle s-a mirat cum n-a pătruns săgeata în trupul leului. dar n-a găsit pe leu. pînă l-a-năbuşit. Prin vitejia lui îşi dobîndise în luptă o platoşă şi-un coif. Măciuca lui Heracle s-a rupt de la mijloc. a pătruns înăuntru.Poeţii povestesc că feciorul Alcmenei a aflat văgăuna. Nu-s platoşe sau coifuri mai bune decît ea". prin care nu puteau să pătrundă săgeata. n-ar fi putut Heracle. cu botul larg căscat. ce răpusese atîtea mii de oameni. Preaputernicul Zeus îşi lăsa astfel fiul să-nfrunte moartea singur. — Aicea eşti ? Hai. a ridicat măciuca şi l-a lovit în creştet. sau sabie. în veacuri. Regele te-a trimis la moarte. mai că s-a răsturnat. se pregătea să sară către voinicul nostru. Şi cugetînd mai bine. atunci. Leul răgea cumplit. trimise printr-un crainic. Să-i desprindă şi ţeasta. am să mi-o pun pe cap. Iar urletele sale clătinau stîncile. cu învoirea Gheei. sau lance. răpus. poate chiar două. Şi iar s-a dus săgeata vîjîind prin văzduh. am să-mi fac eu veşmîntul. Avea nişte ochi mari. Şi ţeasta lui de fier. Din jilţul său de aur. Heracle a reuşit să-l desfacă de piele. Fiara era uriaşă. Labele lui zgîriau pereţii peşterii. Apoi. vedea că i-a sosit acum şi ei sfîrşitul. Pielea i-era vrăjită. Heracle a intrat tot mai adînc în bezna acestei peşteri mari. îl urmau în şiraguri şi îi strigau voioşi : — Iţi mulţumim. acei ce ne luptăm adeseori cu fiare şi monştrii-ncrîncenaţi. într-un salt. ce n-o poate străpunge. şi s-a ascuns acolo. Săgeata a zburat şi l-a lovit pe leu . şi-a dat repede seama că sabia sau cuţitul nu-i erau de folos. Nu i-a putut clinti măcar un fir de păr. că s-auzea în cer. Heracle a cuprins leul strîns de grumaz. Urlînd. îndrăzneţ şi viteaz. roşii şi plini de sînge. Colţii albi străluceau. nici sabia sau lancea. Atîta că Heracle nu era doar puternic. Deodată a zărit două făclii aprinse. Noi sîntem lîngă tine. Ce-a fost nu ştie nimeni. la Heracle. Putea să tragă el şi-o mie de săgeţi. s-a întors pe labe. L-a strîns atît de tare. Răgea-nfiorător. Şi-aşa a izbutit. Şi a ţintit mai bine. Peştera leului avea două intrări. întinzînd bine arcul. Mîncase-n acea ziuă o turmă şi-un păstor. să nimicească fiara care făcea prăpăd. pentru că lîngă el sta aşezată Hera. Văzînd eroul nostru că leul se repede. şi venim să tensoţim la luptă. Dar tu ai biruit. să 3 — Legendele Olimpului. învingătorul său l-a tras îndat-afară. . A tras însă zadarnic de piele s-o desprindă. a sărit la Heracle. cu gîndul să-l despoaie de blana lui roşcată. cumva. vărsînd atîta sînge în ţinutul Nemeei. a plecat la Micena. muncind luni. în Nemeea. fiu al monstrului Tifon 12 şi-al viperei Ehidna. 34 Spre mlaştinile Lernei Lupta cu hidra Auzind Euristeu de-această biruinţă n-a mai îngăduit eroului Heracle să vină nici la poarta Micenei cea bogată. trei. Leul la rîndul său. făcută fără voie. Fără să stea pe gînduri. dar s-a izbit de el ca de un zid de piatră. Leul s-a clătinat. Era şi înţelept. Şi a-ncercat flăcăul să jupoaie de piele îngrozitoarea fiară chiar cu ghearele ei. Dar după ultima săgeată. Aşa i s-au părut eroului. răgind atît de tare. Colţii săi ascuţiţi erau ca nişte săbii şi străluceau în soare. poate ani. Dornic să-şi ispăşească fapta cea-ngrozitoare. precum hotărîse. a cugetat Heracle. cu ochii-nsîngeraţi. leul s-a repezit. Aşa înveşmîntat. Dear fi izbit o casă. în oraşul Tirint. „Din blana ăstui leu. Sub bufnitura lui pă-mîntul s-a crăpat. Cît era de puternic. fugind spre peşteră. casa s-ar fi sfărîmat în mii de bucăţele. Puterea lui Heracle era-nspăimîntătoare. Fiara. Apucîndu-l de ceafă. neîndrăznind să-i vină-n vreun fel în ajutor viteazului Heracle. s-a-nveşmîntat cu pielea. să-l prindă. pînă ce cruda fiară s-a reîntors sătulă. A mai tras o săgeată . Şi-a aşteptat un timp. Nici sabia sau lancea n-ar fi putut străbate în trupul leului. vreo săgeată. stăpînul zeilor privea această luptă. A fost o-nvălmăşeală cum nu s-a mai văzut. regele Euristeu i-a poruncit s-aştepte poruncile regale. Cheamă-ne. Şi. Călcînd peste mormane de oase omeneşti. era de nepătruns. Cu ghearele tăioase. dar pielea lui vrăjită l-a apărat şi-acuma. în beznă. Chiar Tifon i-o vrăjise. poporenii de rînd. voinicul s-a săltat spre gîtul leului. voi. Atît i-era de teamă. n 33 dea lupta. să-l jupoaie pe leul ce fusese vrăjit de fiorosul Tifon. Dar pînă la sfîr-şit. şi cu coama zbîrlită. a căzut la pămînt13. Cît a durat ? O zi. A tras încă o dată. fără de arme. întoarse în fel şi chip. Pielea acestui leu. Nici ultima săgeată nu l-a rănit pe leu. Heracle ! Tu ne ajuţi pe noi.

pornind către Tirint. să ucidă. S-au dus pînă la Lerna. 3 36 Hidra dormea la ceasul cînd au sosit cei doi. Este tot ca şi leul. Şi-au plecat împreună. — Va fi vai de duşmanii pe care-i vei ţinti. Heracle a sărit la ea cu ghioaga-n mînă. — Aici. încerca să-i reteze. îi sfîşiase carnea şi-i tăia poate osul. Heracle şi Iolau s-au apropiat încet. Numai că îndrăzneţul flăcău al lui Ificle atîta se rugase de unul şi de altul.. adus pe scut.. dar chiar aşa. Le-a pus apoi în tolbă şi s-a urcat în car. Nici unul n-a scăpat din cîţi au vrut s-ajungă la mlaştinile Lernei. Dar orişicît lovea. mare cît un viţel. curînd n-au mai putut să crească alte noi capete. împunsă de săgeţi. îl iubea pe Heracle mai mult decît pe-oricine. In schimb eu am să-mi moi toate săgeţile în sîngele acesta înveninat al hidrei. răpuse şi tîrîte pînă-n sălaşul său. sub stînca asta. L-a zdrobit cu măciuca . colţii puteau să muşte.— Să plece. mucede. încît. spusese lui Ificle. — Nu pot să-l iau cu mine. cincizeci de capete. Cu-aceeaşi isteţime. Nu cred c-o să mai scape acum fiul lui Zeus şi-al frumoasei Alcmena.. Vrusese să pornească pe jos. zdrobit. cu cleştii lui tăioşi. capul împrăştia miasme otrăvite. rîdeau toţi sfetnicii înconju-rînd slugarnic jilţul lui Euristeu. care ardeau în flăcări. hidoase. De-a nimicit pe frate. se-nălţau altele. Şiatunci a-mpins Heracle şi-a răsturnat deasupra-i o stîncă grea şi-naltă. şi putrezeau prin mlaştini. spusese Euristeu... se ridicau acum verzi. Avea nouă gîtlejuri şi nouă capete — şi-unul mai gros ca toate : capul nemuritor. dihania uriaşă s-a ridicat din mlaştini. care era mai sus ca toate cele37 lalte şi pe-un grumaz mai gros. Iolau a aprins focul. — Să plece deci la Lerna ! glăsuise stăpînul. lîngă sălaşul hidrei. Iolau s-a repezit. de unde smulg căpăţînile hidrei. odraslă a lui Tifon şi-a viperei Ehidna. pregătise şi caii. şi-l admira nespus. — Atîţia oameni vor să fie lîngă el în ceasurile grele. de nu sărea Iolau c-un bolovan în braţe şi nu-i sfărîma trupul.. Să-l duc pînă la Lerna. Numai că-n locul unde fusese un singur cap creşteau acuma două. umplînd întreg văzduhul c-un miros otrăvit.. Iolau e mult prea tînăr.. alături de Iolau. In numele mulţimii. atît erau de multe... . a cerut învoire tatălui să-l conducă pe eroul Heracle cu carul. purtînd în spate lemne şi-O' grămadă de fîn. şi cu bucăţi de lemn.. în locul fiecărui cap smuls de pe gîtlej. atîta stăruise. cu boturi plescăind şi colţii ca pumnale de fier. să răpună şi sora. şi carul pentru drum. . a glăsuit eroul. Dar tînărul Iolau. în acel ceas tîrziu. cufundîndu-l în mlaştini. i-a dat răspuns Iolau. In jurul ei erau mormane fără număr de fiinţe omeneşti.. Lupta durase din zori pînă-n amiaz. şi ochii lui aprinşi azvîrleau încă flăcări. Apoi fiul lui Zeus a început să-ncingă săgeţile în foc şi să tragă cu ele în hidra adormită. Şi încă-a mai durat pînă către amurg. — Nici noi nu credem !. în loc de nouă. Din boturile-i hîde. otrăviţi. în vîrful cărora legase şo-moioage de fîn aprins în foc. blestemată odraslă a lui Tifon. Iar un crab monstruos. care se ridica în mijlocul mocirlei. Heracle-a izbutit să-i zdrobească odraslei lui Tifon şi-a Ehidnei capul nemuritor. unde stăpînea moartea. Fără să piardă vreme. în vremea asta însă. care se ridicau din mlaştina întinsă.. Nu le putea mînca. răsărit de sub mlaştini la şuierele hidrei. ţintind-o iar pe hidră cu cîteva săgeţi. hidra îşi răsucise coada ei de balaur peste picioarele eroului Heracle. Heracle şi-a muiat toate săgeţile în sîngele-otrăvit al hidrei de Ja Lerna. Mult s-a mirat voinicul şi a lovit din nou. Tatăl a-ncuviinţat . — Te scoală. vreau să-l însoţesc eu. în goana cailor. feciorul lui Ificle.Şi s-a gătit Heracle să plece către Lerna. şi-i omoară pe oameni. holde de grîu. Şi să nu se întoarcă decît biruitor sau mort. în acest fel. unul dintre picioare. ca de-obicei.. pe care-o dovedise şi-n lupta din Nemeea. dar eroul Heracle n-a vrut să se-nvoiască. hidra care sălăşluieşte în mlaştinile Lernei14. încît pînă la urmă Heracle a primit să meargă cu Iolau. pînă-n Lerna. a glăsuit Heracle flăcăului Iolau. spusese lui Ificle. cirezi. Heracle i-a strigat flăcăului Iolau : — Adu-mi lemne aprinse şf arde fiecare gîtlej. a împlinit porunca. în goana cailor. Din zare se vedeau aburi verzi. şi-n Lerna sînt primejdii ce pot să-l coste viaţa !. întîia lovitură a şi făcut să-i zboare unul din capete. fără nici o putere. Nu !. ca nişte flăcări verzi. Ea pustieşte turme.. în care gîlgîia venin negru-ver-zui. Şi vreau să-l cruţ măcar de truda drumului. de astă dată.. ţîşneau limbi otrăvite şi şuiera cumplit. capul nemuritor va sta pe veşnicie.

Şi-apoi chiar de-o va prinde. s-adună duşmănia zeilor olimpieni. Eu mă pot apăra cu blana mea de leu. în smîrcuri se scăldau cu aripile negre. şi-acolo îi mîncau în timpul zborului. zeiţa Artemis. Heracle-a luat cu sine un trup de pasăre. Cu miile s-au stins. Şi ei îi mulţumeau cu lacrimi pe obraz. într-adevăr. de frica morţii. fericiţi că puteau să-şi regăsească iar căminul părăsit. gata să îl lovească. A pierit în văzduh. Căprioara aceasta avea coarne de aur şi picioare de-aramă. Auziţi ce se-ntîmplă ! Acesta e sfîrşitul feciorului Alcmenei. Ajuns la ţărmul mării s-a urcat pe un deal. a fost cuprins de frică numai văzîndu-i ochii cu care îl ţintea şi a luat-o la goană. Fusese hărăzită de zeiţa fecioară să facă pagube în livezi şi pe-ogoare. după ce colindase prin desele păduri ale Arcadiei. Degeaba o rugau oamenii pe zeiţă să nu-i mai pedepsească. Trebuia să se lupte c-un soi de păsări mari. Teafăr tot n-o să iasă din încercarea asta. pe ţărmurile mării.Păsările stimfaliene Dar nici nu apucase să-şi odihnească trupul Heracle. cu păsările-acestea. la porunca zeiţei. Şi nu ştiau că el. Luau oamenii în gheare. Şi oriunde dădeau rod livada sau ogorul. ridicată din ape de Tetis. după cît se spune. străpuns de-o săgeată.. Insă. şiaşa să-i pedepsească pe bieţii muritori. încît locuitorii îl părăsiseră. mii. îl îndemnau să stea sau să se-ntoarcă-acasă. — Să te-nsoţim şi noi. Cursese-atîta sînge în toată-mprejurimea oraşului Stimfalos. sau cînd vedea-n Stimfalos sîngele şiroind. Şi Ares. fără viaţă. 39 Căprioara zeiţei Artemis Numai că inima haină a regelui Micenei nu se îndestula nici-cînd cu suferinţa eroului Heracle. Nu vrem să mori şi tu. nu în lungă vreme. înfricoşaţi de moarte. Le-auzeau Euristeu şi sfetnicii-n Micena. Pe drum se întîlnea cu oamenii în cete. Puţine rămîneau. cu mult mai mari ca omul. întinse. ce trimit din înalt lănci tari din aripe ? Ares le ocroteşte. — De va scăpa de păsări. nu o să-l ierte Ares. N-am încercat şi noi ? Iar locul e deschis. din munţii Arcadiei. avînd coiful pe cap. la Tirint.. într-o insulă mică. Mult au mai pătimit oamenii din Stimfalos şi din împrejurimi. Lovea şi cu măciuca. rîdeau toţi sfetnicii strînşi lîngă Euristeu. mii şi zeci de mii. — Aşa e ! Va pieri ! scrîşnea şi Euristeu. Acum pleca Heracle să prindă căprioara. — Am să gonesc acum şi-aceste păsări negre. Fuge ca o săgeată. să-i fie mărturie. ea nu se îndura. care sălăşluiau în nişte smîrcuri negre.. trimiţînd pe Heracle în smîrcuri. 38 n-ai unde te feri. nu se temea de păsări.. grădina sau păşunea. Cerul se-ntunecase de-atîta păsărime. ce era lîngă smîrcuri. ca într-un giulgiu negru. Şi. o iute căprioară a sorei lui Apolo. la Stimfalos. Şi el se desfăta. şi ţipetele lor umpleau întreg văzduhul. fără să-i mai dea răgaz să se-odihnească. Poate să fie Ares oricît de mînios. Se mîniase tare pe ei zeiţa vînătoarei. Cîţi îl vedeau pe cale. Tuturor ne eşti drag. Pe lîngă zeul Ares.. — Pe-această căprioară n-o poate nimeni prinde. Trăgea din arc săgeţi. l-a trimis să-i aducă. Insă eroul nostru şi-a ridicat măciuca. — Euristeu vrea să pieri ! îl sfătuiau ei toţi.. marea zeiţă Hera. oameni ce se-ntorceau spre oraşul Stimfalos. făcute din aramă. nepătruns. sîngerosul. învăluit în blana de leu. socotea Euris-teu. Călca-n picioare totul. căprioara sosea. lîngă un oraş. cu ochii mici de ură. Se urcau în văzduh.. dornic de răzbunare. fără primejdie pentru copiii lor. s-o aducă legată în oraşul Tirint. Ares s-ar fi ivit c-o sabie-n mînă în faţa lui Heracle. Şi mergea mai departe. Stimfalos 15. de-i era la-ndemînă. Dar s-a jurat s-ajute pe Hera totdeauna în contra lui Heracle. auzind gemete. mormane mari de păsări. lovea cu coarnele şi pără-duia rodul. Tu ne-ai scăpat de cele două-nfricoşătoare odrasle-ale lui Tifon. că i-a venit poruncă să plece iar la drum. zeul războiului. La zgomotul acesta s-au ridicat în stoluri păsările lui Ares. Toate sînt ticluite să-i grăbească sfîr-şitul feciorului Alcmenei. Şi-abia atuncea.. Şi. pentru că păsările-acelea slujeau cruntului Ares... Azvîr-lea şi cu lancea. — Nu. şi-a plecat spre Tirint. îl va urî şi-Artemis. voi merge singur.. zburau ţipînd cu grabă spre portul Euxin 16. Şi a plecat Heracle către golful argolic. Se pustiise locul. ba poate şi mai bine. Din aripe zvîrleau pene ca nişte lănci. — Aha ! îşi spuneau ei. după număr. îl rugau oamenii. Ba.. Astfel s-a isprăvit şi-această încercare — a treia. Iar păsările-acestea aveau ciocuri de-aramă şi aripe de bronz. A început să bată puternic în timpane. Nimeni nu îndrăznea să se lupte cu ele. Tot locul se-nvelea. Voi însă aţi pieri. prieteni.. Ducea cu el voinicul două timpane mari. fiindcă nu-i aduceau destule jertfe-n templu. ce străbăteau deodată cîte-o sută de păsări. Doborau animale şi oameni deopotrivă. Heracle..... aflase anevoie sălaşul căprioarei cu coarnele de . am să fiu mulţumit şi am să fiu pe plac ocrotitoarei mele. le răspunse Heracle. unde se afla smîrcul. la dorinţa preacrudului zeu Ares. nu.. Cum poţi tu să te lupţi cu monştrii zburători.

a urmărit-o-ntruna. basileul din Argos. I-ai supărat pe Hera. şi goana necurmată. cu hidra de la Lerna. Avea nişte colţi albi. adesea fără hrană. sclavul lui Euristeu. piepturi şi şale de centauri. gros. De nu era Heracle atîta de puternic. ascuns într-un desiş. pe care îl primise de la Dionisos. Unul i-a aruncat o stîncă mare-n frunte. Isteţ. s-au repezit cu stmci şi trunchiuri de copaci să-l omoare pe fiul reginei de la Teba. să-mi aducă de-acolo. şi fiara s-a-mblînzit. Aici era s-o prindă . laşul rege a fugit. Pe cînd mergea. pe urma căprioarei zeiţei Artemis. aşa. a luat-o pe spinare. s-a avîntat Heracle la cel dintîi centaur şi. Este porunca Herei..aur. i-a ţintit cu săgeţi. din fugă. de pe întreg pămîntul. a început să strige spre sfetnici să-l oprească. De-acolo a sărit de-a dreptul peste fiară. nu fiindcă preţuieşti în ochii mei ceva. a şi ţîşnit din nou. Au fugit amîndoi. sau chiar somn. care cuprinde-un rug. Aroma lui era atît de-mbătătoare. Văzînd că peste-o clipă căprioara zeiţei o să ajungă-n templu. Căzuse peste munte zăpadă proaspătă. L-a aflat cu greutate. Semăna c-un vîrtej care alunecă. A pus mîna pe ghioagă. Era o căprioară cum nu se pomenise. Nu uita că-mi eşti sclav. culcîndu-i la pămînt. Heracle s-a ferit. întîi spre miazănoapte. în munţii Erimant 19. se-ntoarce. s-a ridicat preavoinicul Heracle. vrînd a-i fi pe plac. l-a şi răpus pe loc. pe-o cîmpie. Nu părea că aleargă sau c-atinge pămîntul. pe ghioaga lui cumplită. De frică. Datina noastră cere ca pentru . Şi dacă apuca să pătrundă în templu. zeiţă ! i-a-ntors răspuns voinicul. un an de zile. Heracle ? i-a strigat Artemis. Centaurul acesta avea o fire blîndă. Heracle nu putea s-o mai scoată de-acolo. sau apă. — Unde te duci. doar cît a răsuflat. cu vuiet. Şi dincolo de rîu era templul zeiţei. fără să aştepte răspunsul fratelui. viu şi nevătămat. Era un vin din care nu sorbeau decît zeii. dată prin Euristeu. Ea s-a-n-dreptat. a şi fost lîngă ea şi a prins-o de coarne. ameţindui Pe oameni. tăioşi ca nişte lănci. a băut vinul nostru ? Şi. Cei dintîi au simţit aroma-mbă-tătoare fraţii centaurului. fără de odihnă. gîfîia tot mai mult. a mai desfundat Folos şi un butoi cu vin. Heracle. Mistreţul din Erimant Stăpînul cel nevolnic trăgea acum nădejde că viteazul Heracle. Şi se spune-n legendă că. însă şi-a amintit că trebuie s-aducă mistreţul viu şi teafăr crudului Euristeu. ca să-l şi pierzi din ochi. albastrul rîu Ladon.. ţipa : — Omoară-l sau dă-i drumul să plece unde-o şti ! Nu-mi trebuie mistreţul. şi-aşa îţi poruncesc. după străvechi legende 17. cîţi mai erau în viaţă. mistreţul fioros. Şi iar pleca Heracle — deşi abia sosise — săvîrşind calea-n-toarsă către Arcadia. cău-tîndu-l pe mistreţ. strigînd şi aruncînd cu pietre. dar Heracle. Dar nimeni nu-ndrăznea să i s-arate-n cale. voinicul s-a repezit pe-o culme. Oamenii îi vedeau trecînd cum trece vîntul. Mistreţul ar fi vrut să fugă către vale . lăsînd-o pe zeiţă să strige cît poftea. nu mai putea s-alerge atît de repede cum fugea căprioara. stă o clipă şi iarăşi se porneşte. i-a şi pierit din ochi. unde izvora Istrul. Eu sînt doar mulţumit că i-am scăpat pe oameni de-atî-tea stricăciuni pe care căprioara le-aducea cîmpurilor 18 . sfărîmînd ţeste. Numai că nici Heracle nu se lăsa învins. eroul a întîlnit în cale pe centaurul Folos 21. şi acuma mă mînii şi pe mine ? — Nici nu mă gîndesc. lungi de un stat de om. i-a dat răspuns Heracle. I-a scos grabnic săgeata din piciorul său ager. Dar ea. fugărindu-i. pornind spre miazăziuă. altul l-a izbit straşnic cu un trunchi de stejar. făcînd un salt. pe monştri şi pe fiare. Mistreţul luneca sau se împotmolea. în goană. cu spaimă. la marginile lumii. Cerei ei socoteală. s-au năpustit afară din peştera lui Folos. A luat-o pe spinare şi-a pornit spre Micena. zeul viţei de vie. încă nepotolit de-această supărare.. Animalul rănit s-a oprit locului. cu-o săgeată. Uşor ca rîndunica. sprinten. Ba. trîntindu-l spre erou. păsările lui Ares. pe Ares. au alergat cu toţii spre peştera în care Folos îl găzduia pe voinicul Heracle. mistreţul — ce fusese vestit de Artemis că vor veni primejdii — s-a zvîrlit într-un trunchi înalt. urmată de Heracle. de pe o culme înaltă. Centaurii. Atunci. cum sare o scînteie din focul cel uriaş. A lovit-o în ceafă de i-a tăiat suflarea. Nici unul n-a scăpat.. din doi paşi. s-a dus în Erimant. au ajuns la un rîu. Ar fi vrut să-l ajute pe dragul lor Heracle. Dă-i drumul căprioarei. — Am primit să-ţi slujesc. Legînd-o c-un curmei de celelalte trei picioare de aramă. pe cînd se-mplinea anul. A vrut să ia el trunchiul care căzuse jos. să-l zvîrle spre mistreţ. Insă cum a zărit-o. căprioara zeiţei era la adăpost. 40 41 — De ce ai desfundat butoiul fără noi ? au răcnit ei spre Folos. ar fi pierit îndată. Atît că nici o fiinţă. poposise o clipă. Alergînd amîndoi. Auzind Euristeu că a ajuns Heracle cu fiara la Micena. de stejar. în piciorul ei stîng. Să plece deîndată ! — Să plece deîndată! strigau toţi sfetnicii. — îl voi trimite dară. după atîtea lupte : cu leul din Nemeea. Văzîndu-l pe Heracle. Pîn-atunci se ferise să folosească arcul. care pă-răduieşte codrii deşi ai Psofidei 20. încît s-a răspîndit peste tot muntele. lovindu-l cu pumnul. tremurînd. după atîta trudă. distrugînd aşezări şi nimicind pe oameni. Heracle. dar în-dîrjit ca leul cînd e rănit de moarte. Fiind prieten cu Heracle. ajungînd în ţinutul zis hiperborean. l-a poftit la un ospăţ şi-o oră de răgaz. s-a ascuns într-un butoi de-aramă şi. Şi-a plecat mai departe. Pleacă de-aici cu el. Nemernicul acesta. mai bine de un an. Nu mai putea să fugă. că a intrat pe poartă şi vine la palat. Cu rîtul lui enorm l-a smuls din rădăcină. a obosit de-ajuns. In tropote grozave. l-a silit să se urce spre vîrful Erimant. spunea celor din jur. Heracle a ţintit-o.

Pleacă spre Euristeu.. şi grajdul lui Augias fusese curăţat. — O. Eu cred că nici în zece. A lovit cu putere în zidul cel înalt. S-a luptat cu Augias şi i-a învins oştirea care îl apăra. a săpat după-aceea cîte o albie. să-i scap de-această fiară. fiindcă ştiu prea bine cîţi sclavi au fost ucişi de regele Augias. după cum se spune. Grajdurile lui Augias Atunci a prins curaj. Chiar regele din Creta. prin spărturi. în cinstea biruinţei dobîndite de el. Porunca îi suna să-l aducă pe taur în Argos. acel ce nu-şi păstrează cuvîntul va să piară ! i-a dat răspuns Heracle. mugind încetişor. dar lasă-mă să ies din butoiul de-aramă. Heracle şi-a făcut din fire de oţel o plasă. Nici el. Alfeul şi Peneul curgeau iarăşi în mătci. Gîndeşte-te ce spui. şi alţii-s purpurii. Taurul a intrat în marea lui Poseidon. fără să-i ia şi viaţa. să spargă şi în faţă zidul cel gros la fel. gunoiul vitelor. I-a-ncovoiat grumazul. Dar nu e cu putinţă aşa ceva. a ieşit din butoi şi-a început să spună cu-ameninţări în glas : — Du-te acum în Elida. Şi în puţină vreme. nu se mai cunoşteau. dacă eu aş putea să-ţi curăţ întro zi gunoiul tot din grajduri. se tînguia fricosul. s-a înălţat ca munţii. Du-te deci la Augias şi curăţă gunoiul.. M-am ţinut de cuvînt ? Hai.. Regele a căzut... înfricoşat de taur.. Apa a intrat pe albiile acestea. Heracle a plecat. pe urmă. unde-l va doborî un alt erou. Atunci. a glăsuit el aspru. — Atunci ţi-aş da răsplată. Ştiu cîţi ar mai pieri. dar. dar tu... şi-a înotat cu sîrg pînă-n Peloponez. alţii-s în întregime albi. cînd s-a văzut scăpat. Şi între toţi aceştia un taur. Iar regele Elidei are trei mii de boi. a fugit ca năluca.. Luîndu-şi deci rămas bun de la regele Minos şi de la poporenii din insula lui Zeus — ce-l binecuvîntau că-i scăpa de urgie — Heracle s-a urcat pe taur.. a răsădit acolo trei sute de măslini şi a statornicit serbările vestite. — Pleacă. nu ai să izbuteşti să-mi cureţi grajdurile. pe care îi iubesc. rege fără cuvînt. umplute cu pămînt. rege. Ţinîndu-l strîns de coarne. Nici zeii n-ar putea. pe care-o port în spate. ţine-te şi tu !. în grajdurile sale. Cînd am să ajung liber.. şi nu-ntr-o viaţă-ntreagă ?. Ci. în Elida. Dar află.. Şi eu m-am supus ei. pentru că n-au putut să cureţe gunoiul. parcă-s lebede. trei sute de boi buni. găurile din ziduri astupate la loc. 43 1 I f »"4 11 ('I t A pus mîna pe ghioagă. să ştii c-ai să-ţi pierzi viaţa aicea. şi holde. puternici şi cinstiţi 22. Heracle.. îţi poruncesc ! a rostit regele. fiul lui Zeus şi-al frumoasei Europa. A pornit după taur. spre cele două rîuri aflate-n apropiere : Alfeul şi Peneul. viu şi zdravăn. ci o fac pentru oameni. s-a-ntors cînd a fost liber. Din dreptul fiecărei spărturi făcută-n zid. taurul lui Poseidon a nimerit în plasă. pe cîmpul Maraton. un rege nu este nevoit să-şi. l-a dus fiul Alcmenei pînă-n ţinutul Argos şi l-a închis în grajdul regelui Euristeu. făcînd două spărturi. Taurul lui Poseidon. din care-o parte au picioarele ca neaua. — Bine. Ca să-l poată supune. a spus Heracle. s-a răzgîndit îndată. văzîndu-şi împlinită dorinţa ce-o avea. Şi de nu izbuteşti. Şi vitele acelea. S-a dus în Atica. ce-s date în păstrare regelui chiar de soare. — Mă duc. Şi a plecat Heracle la regele Augias. Nici nu venise seara. parcă-şi cerea iertare. — Regele Euristeu te-a trimis pentr-un an. după luptă. păstreze cuvîntul. i-a glăsuit Augias. văzîndu-l pe Heracle. de pildă.. în grajdul lui Augias. spre slava fără moarte a celor îndrăzneţi. îi asculta porunca viteazului Heracle. strigînd înfricoşat slujitorilor săi ca să desfacă poarta la grajduri şi să lase taurul lui Poseidon să fugă unde-o şti. din cirezile mele. Apa intra prin fundul acelui grajd uriaş şi se vărsa prin faţă. ca pe-un cal. — După datina veche. priveşte !. iată că soseşte Heracle cu o barcă. Iar cînd s-a repezit. la regele Augias.. Taurul lui Poseidon . a zis Heracle. — Fă cu ea tot ce vrei. Heracle avusese grijă.orice faptă de sînge să plăteşti. — Eşti sclav şi împlineşti poruncile primite. Heracle i-a strîns botul în pumnii lui de fier. un muritor. Pentru ei am plecat. Euristeu. Şi isteţul Heracle a scos vitele-afară. Eroul. poate nici într-o viaţă. a-ndreptat taurul spre valurile mării. Minos. ca stofa sidoniană. din fundul grajdurilor. l-a aţîţat la luptă cu strigăte şi pietre. nu numai braţ de fier. nici sfetnicii şi nici oştenii lui nu cutezau să lupte cu taurul turbat al zeului Poseidon. prins într-un ştreang. puternicul zeu soare.. — Şi-ţi ţii făgăduiala ? ♦ 1— Fac chiar şi-un jurămînt. să-mplinească porunca. dacă te încumeţi !. Şi iarăşi Euristeu s-a ascuns în butoi. aucîndu-le-ntr-un cîmp. — Ce zici acum. cu coarnele plecate. De-aici. Tezeu.. Faţă de sclavi. stînd un timp în sclavie. fiul lui Helios. iar albiile noi. — Să încercăm ? — Fireşte. mai înainte. Şi nu s-a liniştit decît cînd a văzut mistreţul jupuit şi carnea lui încinsă în frigare de-aramă. Augias ? l-a întrebat Heracie. mă voi lupta cu tine. taurul lui Poseidon fusese îmblînzit. Ce-ai zice tu. nu mai au loc în grajd. omul are şi minte. stătea-nchis în palat. Dar şiretul Augias. Faeton. cum sînt cele cu care se prind peşti.. du cînd cu ea gunoiul. că eu orişice muncă nu o fac pentru 42 tine. şi am să te răpun. neridicat de veacuri. se-aseamănă c-o stea de aur sclipitor. numite olimpiade. Stătea cu fruntea-n jos şi-ngenunchea-nainte-i.

zeul morţii. Aceasta-i munca a opta." Noaptea. S-a apropiat de ea.Plecarea spre Tracia După ce a curăţat şi grajdul lui Augias. livezi. Ştia că-n prima noapte. 46 Vă-nchipuiţi ce jale a potopit palatul ! Inima lui Admet s-a sfîşiat de chinuri. unde să-l mai trimită. la Hades. şi nici bunicii. A lunecat pe lespezi. stăpîn peste bistoni. în locul lui Admet. cînd este încă tînăr şi-i însetat de viaţă ? A întrebat Admet cine ar vrea să plece în locul lui. Mă voi lupta cu moartea ce ţi-a răpit soţia. Heracle s-a sculat uşor din aşternut. în regatul lui Minos. fără să se oprească la regele Admet. Tanatos. Ţin la zilele lui mai mult decît la mine. Nici părinţii. trimis de zeul mării. Diomede. doar să trăiască el. care-l iubea şi-l preţuia nespus pe eroul Heracle. Gheea. ascuns de mama sa şi de bunica-i. Admet. fără a fi-ntrebată. pentru că se hrănesc numai cu carne vie. 44 45 :wttmii-uisili . Admet. S-au luptat toată noaptea. doar ca să trăiesc eu ? Nu-mi trebuie nici mie viaţa fără de ea. i-a glă-suit Heracle. Admet. Heracle s-a gîn-dit că n-ar putea să treacă pe lîng-oraşul Fera. pe nume Diomede. Străbătea toată Creta. n-a vrut să-l întristeze cu suferinţa sa. a şi băgat de seamă că toţi aveau şiroaie de lacrimi pe obraz.Nu-ţi mai dau de-aici drumul. Socot că-i ultima. ce trebuie să facă. la Hades. Hera. Hera i-a amintit că este-n Tracia un fecior al lui Ares. e zvîrlit cailor. Hades cel mohorît trimisese să-l ia pe regele Admet în negrul lui sălaş. a poposit o vreme pe ţărmul tesa-lian. şi pînă la sfîrşit a aflat adevărul. preabunul meu prieten. la grajduri . Euristeu l-a trimis afară din Elada. tîrîş. Nimeni nu a primit. să nu poată scăpa din nou teafăr Heracle. auzind ce glăsuise solul mohorîtului Hades. Sînt negri ca tăciunii. în timp ce sta la masă. călcînd-o sub copite. sub pămînt. A poruncit să fie Heracle ospătat cu tot ce-avea mai bun : bucate. Potrivit datinei. a vrut o fiinţă. spusese solul morţii. Singura mea durere e că n-o să-l mai văd. Dar sînt legaţi în lanţuri. Tanatos. — A scăpat el de multe. Poseidon furtunosul. eu sînt gata să plec. I-a-ntins o masă mare. Altminteri. Trupul i s-a răcit. A întrebat pe-o slugă. nici prietenii cei buni. dacă nu redai viaţa soţiei lui Admet şi dacă nai să juri că şi prietenul meu va rămîne în viaţă. n-ai vrut să mă mîhneşti ! Numai că am aflat. cît erau de bă-trîni. a sosit şi Heracle. zicea. S-a îngrozit Admet. Tocmai cînd aveau loc întîmplările-acestea în palatul din Fera. în taină. Şi nu i-a spus nimic din chinul ce-l rodea. In drum. Tanatos a jurat. spune legenda. băuturi şi fructe din grădini. sub pămînt. tăindu-i o şuviţă din părul mătăsos. nu avea voie nimeni să stea prin apropiere cînd trebuia să vină zeul morţii. Nimeni n-a vrut să plece. A aşteptat un timp. grădini După ce s-a întors Heracle şi din Creta. Ares o să-l înveţe pe fiu-i. fără să stea pe gînduri. şi am s-o smulg lui Hades. în Fera. Alcesta a-nchis ochii. Moartea fusese-nvinsă 23. însă eroul nostru s-a aşezat ia pîndă. Cum i-a tăiat şuviţa. Nemaiavînd ce face. Şi taurul acesta era. A-ntors-o iar la viaţă pe tînăra regină . a cugetat Heracle. Am venit să te iau. văzînd pe cea mai bună şi cea mai credincioasă dintre soţiile ce-au trăit pe pămînt pierind sub ochii lui. dar de caii aceştia nu cred c-o să mai scape. Orice străin ajunge în Tracia e prins de crudul Diomede şi dus. şi cea mai dragă lui — preatînăra-i soţie. . Regele Diomede are grajduri de-aramă.. din bot îi curgeau bale. atît de tînără ? Cum să-şi jertfească ea zilele netrăite. mugea-n-fiorător. „O. care-l sfîşie-ndată. —. în frumosul port Argos. jos. turbat ca vijelia. Ba da. jos. Cu coarnele strica locuinţe şi grajduri. după ce-nchidea ochii oricare muritor. Regele Diomede este fiul lui Ares. iar sabia ţi-o sfarm. în casa lui Admet intrase nenorocul. s-a hotărît să plece ea însăşi în Infern. Şi-a plecat iar voinicul. mult mai primejdioasă. l-a lăsat şi pe Admet să vieţuiască-n tihnă. Eu te-am iubit nespus. a întrebat-o pe-alta. Cum să se ducă ea. cu sabia în mînă. cînd toţi dormeau. nici slugile. ce se afla în Creta. Atîta că la vremea cînd a sosit Heracle. prins de furtună. plîngînd. insula minunată. Heracle a primit o nouă Însărcinare. Aceasta. supuşii. Atunci s-a repezit şi l-a cuprins pe zeu în bra-ţele-i vînjoase. prietenul său. cel ce are o sabie tăioasă. Iar solul. flămînzi ca nişte lupi. venea zeul Tanatos ca să ridice umbra trupului adormit. unde copilărise odinioară Zeus. s-aducă pe ea caii — dacă-i va putea lua. a spus ea solului. glăsuia Euristeu. spre lăcaşul unde zăcea Alcesta. şi-n ele se găsesc nişte cai fără seamăn.. la Hades. s-a învoit s-o ia pe tînăra Alcesta. fără zăbavă. Admet. şi-a auzit deodată fîlfîitul de aripi al zeului Tanatos. Euristeu îi dăduse o corabie mare. Atîta că Heracle. îi vor veni de hac. Ochii-i ardeau văpaie. scoţînd doar un suspin : — Admet. rămîi cu bine. Aici domnea. în locul lui Admet. de s-ar găsi o fiinţă care îţi este dragă să vie-n locul tău. Euristeu a-ntrebat-o pe stăpîna sa. — Găteşte-te. auzind sfatul Herei. Biruinţa asupra morţii — Soţul mi-e mult prea drag. Totuşi ai mai putea să vieţuieşti un timp. atîta de frumoasă. cum ceruse Heracle. Spre ziuă l-a trîntit Heracle pe Tanatos cu pieptul la pămînt şi l-a legat în ştreanguri. Cine se învoieşte bucuros să pornească înspre tărîmul morţii.unt. gonesc ca nişte vulturi cînd zboară prin văzduh. Muşca oa-aneni şi vite. Acolo se afla un taur alb ca spuma. __ Mai bine muream eu. S-a furişat Heracle.

dăruită cu vrăji de zeii olimpieni. S-au pregătit de luptă. încît războinicele femei s-au şi aprins. In goana lor nebună au ajuns în pădurea ce-m-prejmuia Olimpul. splendida cingătoare. să-şi împlinească slujba. dezlipindu-şi obrazul de cel al dragei sale. Regele Euristeu. oştenii bistonieni. călărind pe cai iuţi. l-au sfîşiat. regele. Ea a rămas uimită de chipeşii flăcăi ce coborau pe ţărm. pentru noi. călare. purtînd pe spate arcuri şi-n rnîini lănci ascuţite. străjuit de amazoane. în vremea asta. i-a mai rostit Heracle. Heracle-a adus caii în oraşul Micena. O ! Cît am să mă bucur. mai ales. fără zăbavă." Şi l-a trimis s-aducă o cingătoare scumpă. Cînd a intrat Heracle în luptă. îi răspundea Alcesta.De opt ori a scăpat pînă acum Heracle. dîrze. Degeaba Hipolita încerca să le ţină. trei zile. Au debarcat pe ţărmul cel larg şi nisipos. pe care zeul Ares îl vestise din vreme. pînă ce au ajuns în Pontul Euxin. cu o altă oştire de călăreţi armaţi cu săbii.. Ca spicele cădeau vestitele- . Mînia zeului ce-aţîţă la războaie a sporit şi mai mult . O dai de bună voie ? Sau trebuie să ţi-o smulg. cum îi urzeşte Hera. şi i-a pornit spre ţărm. tînără şi frumoasă. regele bistonian. — E vis sau e aievea ? glăsuia el. să-i ceară cingătoarea. şi-n sfîrşit ajunsese la cruntul Diomede. numite amazoane. A luat din grajduri caii. Din arcuri a ţîşnit o ploaie de săgeţi. înarmată. Dar şi fiul Alcmenei. dar caii flă-mînziţi. Peleu şi Telamon. Admet se hotărîse să-şi ridice viaţa cu un pumnal de fier şi să-şi 47 urmeze soaţa în ţinutul lui Hades. pînă la urmă i-a biruit pe toţi. Lăncile au lucit. după porunca Herei. aflînd că Diomede a fost mîncat. pe drum. eroului Heracle. I-a-ntîmpinat la ţărmuri preamîndra Hipolita. Văzînd-o pe Alcesta vie. care i-au încolţit şi i-au mîncat pe toţi. Fata lui Euristeu. Heracle. pe care o avea regina Hipolita. se văzuse pe dată încercuit de sute şi sute de războinici. lup-tîndu-mă cu tine şi cu oştirea ta ? — O dau de bunăvoie.. Intorcîndu-se-n Argos. care sălăşluiau la Pontul Euxin 2i. de propriii lui cai. dar regele Micenei a poruncit din nou slujitorilor săi să le deschidă poarta. I-a întrebat ce vor. trimis de Euristeu. 48 Viteaza Hipolita şi mîndra Antiopa — copilele lui Ares. l-a biruit pe zeul ce taie firul vieţii. arătîndu-i că vine din Micena. Dar feciorul Alcmenei nu mai era. Odată şi odată soarta îl va lovi. — Aievea e. Regina era gata s-o scoată de pe mijloc s-o dea. Heracle i-a răspuns cu glas blînd. ştiind ce îndurase Heracle pîn-atunci. Lăsase fericire în palatul din Fera şi pornise din nou. i-a glăsuit regina. Admet.Aducerea cailor lui Diomede Erai spre dimineaţă cînd au intrat Heracle şi-Alcesta în palat. au trebuit să fugă. Cingătoarea Hipolitei . cînd am să-l văd pe rug !. Regele Diomede a căzut însă prins în mîna lui Heracle.. Heracle ! glăsuia şi Admet. Şi a vorbit zeiţa atît de-nverşunată. nu numai brîul ei. muntele cel înalt. Zeus s-a mîniat şi-a trimis nişte lupi. Cîţiva eroi vestiţi. El l-a suit pe punte . semnul ei de regină. Plecase. femei războinice. surî-zătoare. nu ştia ce să creadă. Nu vreau să lupt cu voi. n-au vrut să-l lase singur în ţara amazoană. legîndu-i peste boturi cu lanţuri de aramă. Heracle a-nchis caii în nişte grajduri largi. — Eu îţi cer cingătoarea. să fie lăsaţi liberi. ca Tezeu din Atena. S-a luptat iar. Aceştia au fugit. Heracle s-a-nvoit. Au tras roi de săgeţi şi lănci spre amazoane. Nimeni n-o asculta. repezindu-se. Totuşi. zeul războiului — domneau peste poporul de femei luptătoare. S-au adunat în Argos. Plutise iar pe mare. Atunci s-a prefăcut şi ea în amazoană. A sărit în mijlocul femeilor strigînd : — Minciună ne rosteşte acest fiu al Alcmenei ! El nu vrea altceva decît să ne omoare şi să ne ia regina. cîţi mai erau în viaţă. pe drum. In cea de-a treia zi. doreşte să o aibă. Ea a văzut că-i pace şi că fiul Alcmenei dobîndea prea uşor. Toate intrau în luptă. şi-a rostit Euristeu. Au stăruit să-i fie şi ei însoţitori. Heracle ! — Iţi mulţumim. părea că se abate furtuna într-un lan. dar trebuie să vie şi ziua aşteptată. în eroi. prin vorba-i iscusită. Lupta cu amazoanele Din cer. Şi s-au urcat cu toţii pe o corabie. plutind neîntrerupt. dar Ares n-a-ndrăznit să se arate iar şi să-l cheme la luptă pe feciorul Alcmenei. priveghea însă Hera. care e preoteasă chiar în templul zeiţei. lănci şi arcuri. să-i suie pe corabie. îţi mulţumim. l-a atacat din nou. iarăşi s-a-nspăimîntat şi-a sărit în butoi. săgeţi sau pietre. Şi debarcînd acolo. strîngînd-o la piept pe soaţa dragă. şi toţi ceilalţi eroi nu s-au înspăimîntat. s-arunce lănci. Tot atunci.

cu caii lor cu tot. Eurition — ciobanul ce păzea cirezile de vaci ale lui Gerione — şi cîinele său. El nu are un trup. mişcat de voinicia eroului teban. să-ţi aducă pe Cerber. i-a poruncit din nou regele Euristeu. de ciudă. şase picioare. Dar zeul Helios. vîslind spre Eritia. A trebuit s-o caute. de-o parte şi de alta. pe veci. Era gata să tragă în zeul Helios. căci eu sînt Helios. cel cu trei capete. la marginile lumii. în schimbul libertăţii fecioarei. o amintire a suferinţei sale.. şi. zeiţă. Heracle-a vrut să lase. însă-o să-ţi fie greu să lupţi cu Gerione. cu legea-mi de stăpîn. ce s-a pornit înot pînă-n Sicilia. cîinele lui de pază. Lupta n-a fost uşoară. trîntite la. A ajuns dup-aceea la Marea Ionică. dintr-un copac uriaş. fermecată. fiul Alcmenei nu s-a înfricoşat. încît bietul Heracle n-a mai putut s-o-ndure. Regina Hipolita ţinea nespus de mult la fecioara aceasta. prinse din mijloc. zicea Hera. Şi-a trecut Heracle marea în Africa. Luptînd. zeul ce încălzesc pă-mîntul şi pe oameni. prin vraja ca să alung pe lume eu înaintea lui. el te izbeşte cu cîte trei săgeţi şi trei lănci dintr-o dată.4 [ 51 cum să lupt cu el ? Aş vrea. crezînd că vrea anume să-i pîrjolească trupul. Venise însă seara. prin Galia. străbătând tot pustiul. ca să se odihnească.. Pe ţărm nu se vedeau copaci să-şi facă-o plută. s-au rătăcit prin lume. Aici. l-a îndemnat să-şi lase armele la o parte : 50 — Lasă arcul încolo. ţinta eroului. fiica lui Euristeu. Tu să mi le aduci pe toate la Micena. plîngînd.. — Te vei duce. şi a plecat spre casă. A şi sărit în barca rotundă. prin Libia. pe ţărm. Hera. aş vrea. Gerione. Stîncile din strîmtoare s-au numit de-atunei „Coloanele lui Heracle" 26.. Cu greu le-a adunat şi le-a adus pe toate regelui Euristeu. să lupte pentru ea c-un fiu al lui Poseidon. regele Euristeu s-a dus pe urmă-n templul zeiţei şi. paznicul din Infern. a sosit după multă. a rostit Helios. Lovite de turbare. Nu pierde nici o clipă. Acolo vei afla pe-un uriaş. chiar la capătul lumii25. Trimite-l dar la Hades. numită Eritia. într-o insulă mică. De-aici. De-asta te-am înălţat pe tronul din Micena. are cirezi bogate de vaci roşii ca focul dăruite de zei. pe nume Menalipa. Mai bine nu pleca. ci trei. Ajută-mă şi-acuma! Nu mă lasă zeiţo Mi-e teamă de Heracle. Trecuse în Europa şi îşi mîna cireada prin munţii Pirinei. tu mă-nvaţă unde să-l mai trimit ? în tine mi-e speranţa. Aşa se va sfîrşi !. Şi. soaţei lui Zeus. şi eu sint prea slab. Euristeu. Frumoasa Antiopa a rămas însă pradă eroului Tezeu. uite. Africa şi Europa. Heracle. plină toată de vrăji. un nepot al Meduzei.. albastre. în asfinţitul lumii. Iar le-a căutat voinicul. Vacile lui Gerione Cea de-a zecea ispravă sâvîrşită cu cinste de eroul Heracle s-a petrecut departe. Insula Eritia. cu-o plută săvîrşită de mîna lui. uriaşul Gerione. La ţărm s-a arătat alt uriaş. se găsea însă-n larg. Şi. prea multă oboseală. Ortos avea şi el două capete hîde şi era frate bun cu cîinele lui Hades. Heracle-a fost lovit . scumpa ei cingătdare. Pentru că acest drum îl istovise mult. — Nu plînge. unde seară de seară coboară Helios — strălucitorul soare. Heracle-a fost silit să dea piept cu stăpînul cirezilor de vaci. pe urmă prin Italia. Hera. te voi scurta de cap. să-l văd odată-nfrînt. care o ascunsese într-o cireadă-a lui. în cele patru colţuri. Aici zeiţa Hera i-a răzleţit o vacă. îi glăsuia astfel : — Cum ? Nu e nici un mijloc să-l răpun pe Heracle ? Nu este nici un monstru să-l facă bucăţele ? O. Numai că Euristeu a poruncit să fie vacile înjunghiate şi carnea lor jertfită ocrotitoarei sale. El a suit în barca de aur cea rotundă a soarelui cireada de vaci nemaivăzute.. scăpat de marea teamă că se va răzbuna. După ce-a biruit pe cioban şi pe Ortos. Totuşi. de nu eşti în stare. ca tu să te jeleşti ? Iar el să biruiască un monstru după altul. [ Şi să respir în voie. unde se întîlnesc Oceanul nesfîrşit. căci el e prea puternic. Acolo-i o strmitoare. .amazoane. Şi . dar vitejia lui şi ghioaga cea grozavă l-au ajutat să-nvingă. şi zeul Helios se cobora cu carul înflăcărat din slavă. în ţinutul lui Hades Se spune că. Din razele ce-ardeau pe fruntea zeului se răspîndea dogoare atît de nemiloasă. îţi împrumut barca mea cea rotundă. pămînt. în strîmtoarea aceea care unea Oceanul cu Africa şi-Europa. La fel. 49 iilliliimin Au căzut prizoniere frumoasa Antiopa şi-o căpetenie. supărat amarnic. să o ducă Admetei. Tu ai făcut. Şi-atunci a smuls din coaste două stînci mari. zeiţa Hera a semănat turbarea în toate vacile. făr-a păţi nimic ? Ascultă. făcută de Hefaistos din aur şi argint. Şi — fiindcă Menalipa plîngea şi se zbătea sub braţul lui Hera-cle — regina Hipolita i-a dăruit. a pus mîna pe arc. Are trei capete şi şase mîini enorme. Uriaşul Gerione. fiindcă ştiu că vrei sajungi în Eritia. Nu era nici un mijloc s-ajungă pîn-acolo. Le-a aşezat cu grijă. preoteasă a Herei. şi astfel să fiu rege iar el numai un sclav. Ortos.

. pe Cora-Persefona. A trebuit s-aştepte. Să-i aducă pe Cerber. şi de pe trup o spumă. ştii moartea ce te-aşteaptă !. mătrăgună. Atîta că Nereu nu-l va mărturisi decît silit prin luptă. Coada i se zbătea. Şi-aşa. la fel ca zeul Ares. îl trage de pe stîncă şi îi arată calea de-ntoarcere acasă prietenului Tezeu.. din gurile lui Cerber a picurat venin. A fost numai o glumă. în ţara amazoană.. să plece în ţinutul cel negru al lui Hades. A unsprezecea muncă ştia că e mai grea ca toate celelalte. Heracle. spate. după legendă. vei fi eliberat. atît l-a gîtuit. o peşteră adîncă. de grumazuri. Pe unde-o fi grădina nu ştiu. Şi eroul Heracle a pornit iar pe cale. fără să lupţi cu arme. cînd a ieşit odată. unde se ascundea de cîte ori Heracle aducea cîte-un monstru — tot din porunca lui. Poţi să' mi-l iei. Şi de-acolo ţipa : — Du-l înapoi. mai ales la mînie. ajunge pîn-la Hades. Era dibaci bătrînul şi-avea muşchi de oţel. pe cît se spune. dar pe un biet căţel. nici paloş şi nici lance. ai să vezi.. Ce să fac eu cu Cerber ? Nu am cîini destui ? Du-l înapoi lui Hades. Adică unsprezece. spunîndu-i la plecare zeului din Infern : — Nu fi mîniat..— Pe Cerber ?. — Lasă-l ! a strigat Hades. fără multă vorbă. în-spăimîntat de moarte şi tremurînd ca varga.. numai nu-mi omorî pe bietu-mi cîine. s-au ivit plantele veninoase Auzind Euristeu că a sosit Heracle cu Cerberul pe. S-a-ntors din nou Heracle în Infernul lui Hades şi i-a zvîrlit dulăul în peştera de piatră unde sălăşluia. Heracle... — Să mi-l aduci. acel care-l urmase la Pontul Euxin. dar iute.. multă vreme. pe viteazul Heracle. 53 Şi unii spun c-Atena i-ar fi destăinuit eroului Heracle că drumul spre grădina cu merele de aur îl ştie doar Nereu — un bătrîn zeu al mării. Du-l înapoi. în gheme. în sfîrşit. nu folosesc nici arc. eroul i-a sărit îndată în spinare şi s-a luptat cu el. care-i stăteau în cale. Pentru că şi Heracle era-nfio-rător. paznicul tău şi-al morţii.. s-a răstit Euristeu. Şi de vei izbuti. Şi moartea uneori o putem birui. Hades a înţeles. Pe-o stîncă stă în lanţuri. pentru prietenul său. dacă te simţi în stare să mi-l dobori pe Cerber. Umbrele din Infern.. s-au prăvălit în ape. Şi s-a şi repezit. pe grumaz.. că lupta cu Heracle nu ar fi fost uşoară.. pe ţărmurile mării. ai împlinit mereu poruncile primite. te rog. Ştii tu prea bine. că ţi-am înfrînt pe Cerber.. pe prundurile mării. aleargă şi s-ascund prin cotloane.. Cum ?. cu capete de-aramă. La Hades ?. nu mă priveşte. zeiţă ! Şi-ndată-a dat poruncă regele din Micena sclavului său. Te rog acum ca prieten.. Şerpii lui şuierau şi încercau să-l muşte. L-a înşfăcat pe Cerber. au crescut buruiene : cucută. pînă ce şi-acest monstru s-a prăvălit ca mort. cum îl zăresc.. teribilul dulău. temeinic. Şi.. De nu... Mai este încă una. S-a dus din nou Heracle pe căile robiei. L-a strîns' atît pe Cerber. Porneşte ! Poruncesc. Te-aşteaptă. să stea pufin la soare. Decî ia-ţi din nou măciuca şi pleacă să-mi aduci merele fermecate. Cum de nu m-am gîn-dit ?.. Heracle.. Unde au căzut spuma sau verdele venin. Cerber. Pe urmă se îndreaptă către tronul lui Hades şi-i glăsuieşte tare : — Venit-am pîn-aci ca să ţi-l iau pe Cerber. pînă ce l-a zărit pe zeul cel bătrîn. Pe drum. s-a terminat cu tine. Insă era-n zadar. Pînă acum.. cel sfătuit de Hera. monştri. N-a îndrăznit să-i stea prea tare împotrivă.. merele de aur. despre care aud că s-ar găsi-n grădina nimfelor hesperide 27. Era sudoarea lui. Hades. 52 — Las ghioaga la o parte. eroul nostru l-a aruncat pe-un umăr pe cîinele lui Hades. Infruntînd genii. a căutat locul.. cum s-a văzut liber de spaimă şi primejdii. dacă o înfruntăm... Heracle.. Heracle. greu osîndit.. regele Piritoii Heracle-i rupe lanţul doar cu o smucitură. Căci îl voi lua oricum. Cu mîna ţi-l dobor ! a mai rostit Heracle.. Douăsprezece-s toate. şi l-a strîns ca-ntr-un cleşte.. şi-a pornit spre Micena.. Tezeu. Iţi mulţumesc. cu inimă de piatră şi şerpi încolăciţi.. cum cerea Euristeu. Tot ce-i otrăvitor. Da. şi iar a colindat lumea toată de-a rîndul. în butoiul de-aramă. s-a oţărît tiranul. Ştii că eşti blestemat chiar prin voinţa Herei !. a sărit în butoi.. care-i paznicul ei !. înfrîngerea lui Nereu Dar. regele Euristeu şi-a schimbat iarăşi glasul : — Bine.. Şi-atunci. Nici nu-ţl mai sînt duşman.. Heracle. Lasă-l ! L-ai biruit. Era înlănţuit pentru că încercase s-o fure pe soţia regelui din Infern. dar i-a răspuns viclean : — Poţi să mi-l iei. Dar să-mi aduci' tref mere... S-au luptat mult acolo... prin care se putea pătrunde în Infern. şi chiar pielea de leu purtată pe spinare îl făceau mai cumplit. De nu pătrunzi la Hades şi nu-l răpeşti pe Cerber. Heracle l-a . Şi ghioaga lui uriaşă. Şi nu te-mpotrivi. Răpirea cîinelui Cerber Şi-a mers. s-au ridicat pe ţărm şi.

ce-a îndrăgit pe oameni.. luptîndu-se cu vîntul ce aducea cu sine grindini biciuitoare. Din cer. Anteu.. avea o taină-n luptă. a glăsuit Heracle. Cu pas grăbit pornise voios spre răsărit. Nemaiputînd s-adune putere din pămînt. de foc. E vulturul lui Zeus. cu ghearele înfipte în trupul său slăbit. cu ochi roşii. l-a prins de subţiori. — Acesta-i Prometeu. cel osîndit de Zeus la chin pe veşnicie. — Fereşte-te. zdro-bindu-i os de os. Pe nimeni nu urăşte mai mult marele Zeus decît pe-acest titan. De azi nu va mai fi. S-a jertfit pentru oameni. Dar calea spre grădină nu o ştie nici el. iute-i slăbea puterea. şi isteţ — a cam băgat de seamă că ori de cîte ori îl ridica pe-Anteu. De va putea Heracle s-ajungă pîn-acolo. şi toţi erau învinşi. s-a auzit un ţipăt şi-un vîjîit de spaimă. cît timp atingea ţărna. cu aripile-ntinse. cînd a ajuns acolo şi s-a urcat pe munte. Dornic să nu-i mai scape. de mii şi mii de ani înlănţuit pe stîncă. titane.strîns peste mijloc cu mîinile-ncleştate şi l-a legat burduf. în Caucaz.. greu osîndit de Zeus. Dar pînă la sfîrşit. Aici zăcea feciorul titanului Iapet. cum atingea uriaşul doar talpa de pămînt. arătîndu-i cu mîna spre răsăritul lumii. Şi vulturul lui Zeus.. 54 De fapt. învins. cel care îmi sfîşie ficatul zi de zi. dinspre Olimp.. cu aripile-ntinse. — Dar nu te temi de Zeus şi de mînia lui ? — Nu. — O ştie unul singur. fiul mîndrei Alcmena. s-a prăvălit. Şi. Anteu.. în timp ce vîntul aspru urla peste Caucaz. — încotro este drumul spre Elbrus ? a-ntrebat. a ţintit plin de grijă. Silit. — Heracle mă numesc. Ladon. chiar vulturul lui Zeus. Te învoieşti ? — Fireşte !. Pămîntul larg — chiar Gheea — îi da din nou puteri. un alt fecior al Gheei. titanul. şi care-o fi învins să i se stingă viaţa. muiată în veninul hidrei ucisă-n Lerna. cu ciocul de oţel. pe Elbrus. Săgeata şi-a luat. Zace de-atîta vreme în lanţuri pe nedrept. cum îl trîntea jos. pentru că dăruise celor de pe pămînt focul răpit de zei. străbătînd mări şi ţări. gata să-i pedepsească în numele lui Zeus. a-ncuviinţat Heracle. c-un ochi neadormit. privea tot ne-nfricat spre cer şi spre pămînt. şi s-a luptat pe drumuri cu un uriaş. strîngîndu-l tot mai tare. El fiind feciorul Gheei. Sînt îiu de pămînteană. Heracle. sleit cu totul. iarăşi se-nviora. Dar feciorul lui Zeus — şi voinic. ţipînd cuameninţare. Se rotea împrejurul acelei stînci înalte. Heracle ! a rostit Prometeu. văzîndu-l pe viteaz în vîrful muntelui. în acea clipă. moarte. Nu mă tem de nimeni. l-a ridicat în sus şi l-a ţinut aşa o vreme-ndelungată.. părinte-al omenirii. fiindcă nici o clipită titanul osîndit nu s-a plecat lui Zeus şi n-a cerut iertare. zeul Nereu a spus unde-i grădina : la marginile lumii. cu toate că e zeu. îi scormonea ficatul cu ciocu-nsîngerat.. berbece şi chiar cîine — n-a mai putut să scape. flămînd necontenit. pe Elbrus." Şi şi-a pus o săgeată. In acest fel s-au prins la luptă îndîrjită.. tot a ajuns pe munte. De cînd rîvnesc la cinstea de a-l elibera. Zadarnic zeul mării a luat înfăţişări de taur şi de cal. supărîndu-i pe zei. Acest uriaş vestit chema pe trecătorii prin ţara lui la luptă. Şi cum trecea Heracle prin Libia 2S. Coarda a zbîrnîit. în marea furtunoasă. vino-ncoace să ne-ncercăm puterea.Aşadar tot aicea te afli. pămîntul ce-l născuse. va putea să culeagă din fructele de aur. Venea.. Ai ridicat din tină pe muritori. voinice ? a murmurat titanul. Şi-un om te va salva. Şi-n timp ce-naripatul trimis al cerulu se avînta spre ei. zborul. — încolo ! i-a răspuns Nereu cu încruntare. gata să se repeadă către cei doi eroi. uriaşul. . cu ciocul de oţel. Eliberarea lui Prometeu Şi-a mers. Le-ai dăruit puterea de-a înfrunta pe zei. S-a mai luptat pe urmă eroul şi cu-alţi regi. cuprins de nerăbdare. şi-un vultur îi sfîşie ficatul ne-ncetat. îi arcul său temut. să treacă şi prin vraja nimfelor hesperide. căci era calea lungă. era nebiruit. în Caucaz. şi vulturul lui Zeus.. Tu singur ne-ai dat pildă. 55 — E vulturul lui Zeus ? a hohotit Heracle.. Insă fiul Alcmenei nici nu-l mai asculta. a mers Heracle. uriaşul l-a strigat : — Voinice. — Să nu cutezi. Anteu. Tu suferi pentru oameni. Nu-i nimeni ca să fie mai preţuit de mine în toată lumea asta. — Şi cine-o ştie oare ? l-a strîns tare Heracle. Dar Prometeu. dînd ţipătul de. Prometeu ? a glăsuit Heracle. — Tu cine eşti. Iar grădina se află sub paza unor nimfe — numite hesperide — nişte nimfe-ale serii — şi-a unui monstru. Dar stai. să-l învingă pe monstru. în locul unde Atlas ţine pe umeri cerul. El sta în lanţuri cu mîinile la spate şi un piron în piept. însă el e-nălţat din porunca lui Zeus pe-o piatră colţuroasă. a spus zeul Nereu. s-a prăvălit străpuns. nu te pripi. —.

Era atîta de grea. Pe mine mă va crede că nu-i un vicleşug. Prometeu a plecat într-o insulă mică de la capătul lumii — unde sălăşluia bătrînul zeu Uranus. prea tari pentru puterea lui. din lanţuri. Prometeu se zbătea în lanţurile sale. bătrînule Atlas. trimis de Euristeu să-mi dai cîteva mere. Iară acel inel să-l poarte Prometeu. erau cu mult. şi pe umeri purta larga boltă cerească.. Şi. de n-ar putea să aibă pe fiul său. Atlas era şiret . un inel. Valuri de grindină i-au izbit pe eroi cu pietre mari cît oul. a spus Heracle... da-n schimb să ţii tu cerul cît timp le voi culege. o. să-mi fie mai uşor. de leu. Ad-o întregii lumi.. a spus el lui Heracle. hohotind de rîs. pentru o clipă. — Hai. Mai departe de el. Furtuna şi mai tare s-a înteţit atunci. numai atît cit îmi aştern pe umăr blana moale. Nici nu pot fi descrise. Şi-a-tunci şi-ar pierde tronul însuşi marele Zeus.. Coboa-. Euristeu le-a primit negru de supărare.. a glăsuit Heracle. se întindea grădina în care străluceau... — Zadarnică mînie. a rostit Prometeu.. văzîndu-l pe Heracle că a eliberat. pe umăr.. N-a trecut mult. tot îl mai urmărea şi nu vroia să-l ierte câ s-a ivit pe lume. bogate în parfum. pe ocean.. 56 După această faptă. în locul meu. M-am săturat să port povara blestemată. a rostit lui Atlas : — Bătrîn slăvit.. Aş vrea să-mi pun 57 pe umăr blana asta de leu. că poţi să mă înşeli ? Dar una-i socoteala şi alta e isprava.. E toată avuţia pămîntului furată şi-nchisă într-o grădină de zeii olimpieni. iar Prometeu păstrează lanţul •— acea verigă legată de o piatră — precum ai jurat tu. din pieptul celui care suferea pentru oameni.. Nemaiavînd ce face. Şi luînd acele mere. Hefaistos cel şchiop. după prevestirea bătrînului Uranus. Aşa rămîne totul în lume neschimbat. la luptă contra lui şi-a olimpienilor. în vremea asta. titane. S-a-ntors apoi şi-a spus : •— Te-ai înşelat. potriveşte-ţi blana. Dar eu nu sînt ca tine sămînţă de titan. că eroul Heracle a împlinit cu cinste douăsprezece munci. şi fiare. — Ţi-l ţin... regele Euristeu a trebuit să spună. deşi sleit de chinuri. — Olimpul clocoteşte de ură şi mînie că m-ai eliberat. îmi pare rău de tine. Heracle aduce merele de aur Ei s-au îmbrăţişat. le-a rupt numaidecît. dar nu-ţi pot ajuta. ca să ajungă grabnic în ţara hesperidă : — Acolo. atît de mult sleita în veacurile lungi de cînd sta osîndit. şi umărul mă doare. în ţara hesperiană. pe care însuşi Zeus mi-a pus-o pe spinare. Heracle. de-unde erau lăsate de titanul Atlas. A smuls apoi pironul gros şi lung. atîtea sînt . Şi fiul lui Iapet i-a trecut lui Heracle bolta. Marele Prometeu uitase cum se umblă. Muntele cel înalt se clătina şi el. a mai spus Prometeu. cu bine. dar ele. Şi atunci se zice că s-a făcut inelul cu piatră nestemată. înaintea tuturor. pe urmă i-a răspuns : — Desigur.. ce i-a reamintit că. sînt fiul Alcmenei şi-al lui Zeus... în ceasul despărţirii. ce drum urma s-apuce.. puteau să se ridice din nou feciorii Gheei. A pus merele-alături şi-a luat pe umăr bolta. înşelăciunea lui Nesus Şi-a trebuit Heracle să intre-n alte lupte. Să-nfrunte şi alţi monştri. cînd a tras de lanţuri. Cerul s-a despicat. — Eu am să-ţi dau ce-mi ceri. Dar e prea ostenit. Heracle. Nu mai poate lupta. Heracle a pornit cu ele spre Micena. şi-ţi poate ajuta la vreme de nevoie. Heracle. poartă şi astăzi în amintirea celui ce-a fost înlănţuit. Nici Heracle nu piere. L-a domolit Atena.. că muşchii lui Heracle s-au îngroşat ca munţii. să facă făurarul.. Bubuituri grozave au sunat din Olimp. a glăsuit titanul. pe dîr-zul Prometeu. — Voi fi tare ca tine.Se spune că atuncea vîntul s-a înteţit. s-a coborît încet. pe veci. Şi fiindcă el a fost osîndit să rămînă înlănţuit de-o piatră.. Insă Heracle a rîs : — Aşa te socoteai. Deci ia-ţi înapoi. încît părea că este o plută frămîntată de valuri. cel doborît de Cronos — să-şi odihnească trupul atît de chinuit. Şi fiul lui Iapet. dar în Olimp zeiţa cea nemiloasă. ai îndurat destul. Rămîi deci tu. de pe munte. alături. verigă. Spun unele legende că Zeus ar fi vrut să-şi ucidă feciorul in clipele acelea de groaznică mînie. Sprijină-te pe mine. Atlas. în mijlocul acelei cumplite vitejii. ră-te. şi Prometeu.. Atlas. Nici cea din urmă muncă nu i-a fost de folos şi n-a putut s-aducă pieirea lui Heracle. l-a-nvăţat pe Heracle.. sfruntînd cu ochii cerul. pe duşmanu-i de moarte. a rostit liniştit sclavul lui Euristeu. Su-doarea-i curgea-n rîuri. merele fermecate. Eu însămi i-l voi da. ai dreptate. din munte. Te las aici cu bine. titanul. tot o ţin. cresc merele de aur. Iar eu plec la Micena cu merele de aur.. Cînd a sosit Heracle. cetluite de zeii olimpieni. ce se. de-aramă. Tu du-te şi le-o smulge. însă fiul Alcmenei şi-a proptit un picior în colţuroasa stîncă şi. Scăpase deci Heracle de cruntul Euristeu 29. Hera. în război. Atlas a vrut să plece. din dragostea lui Zeus cu regina Alcmena. prin frunzele de aur. De şale se plecase aproape de pămînt. uşor. în grădina nimfelor hesperide. n-a ştiut ce să facă.. Mai bine să-i dea pace. a glăsuit Heracle şi a pornit la drum.. şi greu putea păşi. giganţii fioroşi.. Aici şedea Atlas cu picioarele-n mare. bolta. şi alţi regi. dar maiestuos. Poate să plece liber din oraşul Micena. dar nu şi înţelept. La ea să pună-o piatră. Te voi lăsa aici. şi sclavul regelui din Micena a ajuns la Atlas.. — Prometeu a scăpat din lanţurile sale. — Bolta-i nespus de grea ! — Nu-mi pasă. s-a dus şi a cules numai cîteva mere.

Că regele acela ar fi căzut în luptă. fecior al lui Ocean. Copilă fără minte. Nu mai avea răbdare. în ura ei nebună.. cînd Heracle şedea cu un bun prieten. l-a zărit iar zeiţa ce îl ura de moarte. iată-i vine veste că-n drumul către casă. uitîndu-şi bărbăţia. Ştia c-o să sosească acasă. prinsă de deznădejde. fiul său mult iubit. Şi ce i-a dat prin gînd ? A fost Heracle sclav la regele Micenei. Dar au trecut şi anii cei negri de sclavie. şi se juca cu ghioaga ce nimicise-n luptă şi monştri şi balauri. tot ca şi el. un fluviu zeu puternic. 58 Atîta doar că Nesus şi el se-ndrăgostise de frumoasa mireasă. Fiind sfătuit de Hera. o regină trufaşă. şi el m-a şi uitat ? A îndrăgit pe alta ?. cu gingaşa Iola. izbindu-se la frunte. şi pedeapsa era vinderea lui ca sclav oricui. chiar se zvoneşte că eroul Heracle a-ndrăgit-o pe fata regelui doborît şi-o va lua de soţie. o preagingaşă fată. vorbind de cîte toate. în lumea largă. Heracle-auzind glasul iubitei lui soţii. pe zidul cetăţii din Tirint. şi i-a înfrînt în luptă. se afla între robi. sus. Sosind apoi pe ţărmul care-i sta împotrivă... Atunci Deianeira. L-a cumpărat Omfala. Centaurul acesta ajuta călătorii. Atunci Deianeira s-a urcat pe spinarea centaurului Nesus. Tare-i mai îndrăgea Heracle şi pe soaţă şi pe flăcăul lui ! Numai zeiţa Hera. A pedepsit pe-un rege. ca fetele de casă. l-a dat Deianeirei. să răpească mireasa. privea la ea oftînd. Aproape fără voie. s-a încrezut în Nesus. socotind că prin farmec îşi va recîş-tiga dragostea lui pierdută. a pus săgeata-n arc — săgeată ce avea vîrful muiat în fierea dihăniei din Lerna. a mai murmurat Nesus. Hera urzeşte eroului noi suferinţe Părea acum că totul. Nici o altă femeie nu va mai izbuti atunci să-i fie dragă. L-a ajutat pe Zeus să-nvingă pe giganţi. Nesus. Iola. Biruind pe-Ahelou. însoţit de tovarăşi viteji. soaţa. dar a scăpat cu bine. urma a ispăşi pentru-o astfel de faptă. şi el se va întoarce. bogată. Regina îl silea pe voinicul bărbat să se-nveşmînteze-n văluri. va fi bine. cu ultimul suspin. Luînd-o pe soaţa sa de mînă. cu iubire. i-a dăruit şi-un prunc. a vrut s-o ia la fugă. cu sîngele curgîndu-i şuvoi otrăvitor. fiindcă te-am iubit. braţul: împins de Hera l-a lovit pe Ifite fără de pricină. Hai să-l robească iarăşi şi să-i pricinuiască alte noi suferinţe.. să piară prin păduri. Să toarcă pe fus lină. In sîngele lui Nesus. şi-a amintit de sfatul ce i-l dăduse Nesus. cu ura ei nestinsă. în schimbul unei plăţi. A luat pe loc o haină. care îl înşelase. pe care şi-o dorea Heracle de soţie. El l-a împins pe Nesus în apă cu piciorul. iubitoare. şi-ncrede-te în mine. Urma ca mai apoi să-l treacă pe Heracle.de multe aceste întîmplări. să treacă peste fluviu. Plecînd apoi spre casă. a strîns tot acel sînge într-un vas de pămînt. sîngele-şi pierde vraja. Dar nici centaurul n-a vrut să-şi dea sfîrşitul făr-a se răzbuna. în ceasul cînd pierise. stăpîna Lidiei. eşti cea din urmă fiinţă pe care o trec rîul şi. Heracle se gîndise că vansura pe Hilos. S-a războit cu Ares şi cu feciorii lui . Dar ia sîngele-acesta. Păstrează însă taina. în ceasul morţii. soaţa frumoasă. — Cum ? Eu l-am aşteptat atît de credincioasă. ce mai umilinţe. fiul Alcmenei s-a pomenit iar sclav. cu mîna lui deprinsă numai în luptă grea. care-mi curge din rană. Aici sta un centaur cu numele de Nesus. nu se mai potolea. preafrumoasă fată. capricioasă. cu moliciune. însă. şi îşi punea armura. Heracle a simţit o fierbinţeală-n piept. făcînd să-i izvorască o dragoste nedemnă de un erou ca el. Heracle s-a-n-voit. ce se tîra pe jos. învăţînd-o aşa : — Tu. în timpul cît Heracle a fost sclavul Omfalei a-ndurat umilinţe. Şi a trimis veşmîntul iubitului Heracle. îmbibă-i puţin haina în sîngele-mi jertfit. însă Deianeira a început să ţipe. S-a bătut cu Apolo şi-a-nfrînt pe Ahelou. Astfel se străduia să-l facă de ocară pe voinicul Heracle. ochii i s-au făcut ca la un lup turbat. s-a năpustit înot. Să ţese la război pînzeturi pentru ea. mai departe. care-l batjocorise. s-ar fi luptat c-un rege. otrăvit de săgeata ce fusese-nmuiată în verdele venin al hidrei de la Lerna.. fără îndoială. Acesta îşi pusese privirea însetată pe o copilă dalbă. în sfîrşit. A îmbibat-o-n sînge. Heracle şi cu soaţa au întîlnit alt fluviu cu apele umflate. punînd eroul . Laomedon din Troia. Deianeira. De cum a trecut rîul. Mai mult. 60 Apoteoza lui Heracle Acest trimis al soaţei a sosit la Heracle tocmai cînd se serbau biruinţele sale şi cînd se pregătea să se întoarcăacasă. Trăieşte fericită. Mîndra Deianeira s-a lăsat amăgită. Trimisese pe Eros să-i săgeteze pieptul. cu gîndul să-şi păstreze dragostea lui Heracle. a luat vasul cu sînge şi l-a vîrît sub haină. Adună-l într-un vas şi tăinuieşte-l bine. Un băiat dolofan. Iar centaurul Nesus s-a prăvălit în tină. un geniu al lui 59 Hades. să-i tulbure simţirea. Şi a trimis o furie. Şi în semn de cinstire pentru Deianeira. Tocmai venea Heracle. pentru acea regină din ţara Lidiei. Ifite. căci şi-acolo-n robie. mîndra Deianeira. jelea Deianeira. şi fiica lui. Şi el. nici nu era aşa. Aşa. care îl umilea. şi lua în mînă scutul. Ajungînd şi Heracle cu tînăra-i soţie prin locurile-acestea. Şi-ntr-o zi. să-i rătăcească mintea. lîngă ea. doresc să-ţi fac şi-un dar. Cînd. care se numea Hilos. deşi năvălea rîul cu unde învîrtejite. După legea cea veche. L-a luat pentru trei ani. rămînînd mort pe loc. au pornit împreună spre casă.. Nesus s-a îmbiat să treacă pe mireasă pe malul celălalt. Şi dacă vreodată Heracle şi-o răci dragostea pentru tine. îl aştepta plîngînd. ba i-a mai dat şi plată. Ieşea mereu la porţi şi cerceta în zare. Iar ea-şi punea în schimb blana cea fioroasă. Heracle-a vrut să-mbrace haina abia primită. O. Dacă nu păstrezi taina. Uit ura pe Heracle. Heracle s-a-nsurat cu frumoasa fecioară. Hera tot nu-i da pace. şi el a căzut jos. Dar vestea o dăduse din nou zeiţa Hera. Deianeira. căci.

... cel dinţii zeu al cerului. în chinuri mai cumplite ca ale lui Tantal — căci tot mai mult otrava îi pătrundea în sînge — Heracle s-af urcat pe rugul pregătit. Nike conducea carul. De aceea hotărîse ca pămînteanul care trebuia să-l ajute în aceste lupte să fie un fecior al său. Aprindeţi ! Po. între ruinele oraşului Pompei. pe scut. în clipita aceea. fără să vrea. nu putem.. 6.. dat odraslei lui Zeus şi a Alcmenei. aflînd că vei muri. şi-n el se aflau Hermes» Atena şi Nike. dintr-o întîmplare nenorocită. în cîntece voioase Zeus a poruncit ca eroul Heracle să rămînă-n Olimp . fiind primit cu mare cinste de către regele Creon căruia îi plătea ospeţia. Cînd trăgea cu arcul sau cînd azvîrlea lancea. Stenelos era cel de-al doilea fiu al lui Perseu şi al Andromedei. Aceasta întîmplare a fost pusă pe pînză de Tintoret şi Rubens. zeiţa biruinţei. pe muntele Eta. pe ziduri. — Unde-i Deianeira ? a întrebat eroul. Perseu şi al Andromedei. poet măiestru din Atena. cu plînsetele lui. Aici să se ridice un rug. şi trăs-nete-au căzut. a simţit o arsură. drept răsplată. Scena este zugrăvită impresionant pe un vas antic. nu putem. Mania. însuşi Zeus lantîmpinat la porţi şi. n-ar fi putut să învingă fără ajutorul unui pămîntean. pămîntul se zguduia. de asemenea. — Aprindeţi iute rugul. Apolodor. Regele Electrion — tatăl Alcmenei cea frumoasă — era fiul eroului. După ce întemeiase Micena. s-a aflat. care va arde "trupul celui mai viteaz om. că în anumite lupte. celui mai bun din lume ?. Alfred de Musset. de Za bunicul său. Pe unul îl ridică la înălţimea ochilor.runcesc !. reluînd unele legende mai vechi. Privesc amîn63 62 doi.. Amfitrion îşi lovise socrul. Cad. L-au purtat spre Olimp. 3. — Dar Hilos unde e ? — El este lîngă tine şi se va însura cu prinţesa Iola. Iolau. şi fulgere mai albe ca neaua de pe munţi. privindu-l fără teamă. Focul a prins să ardă. Acolo. 5. din voia preaduşmănoasei Hera. Şi el a dat poruncă să fie dus pe-o targa de ramuri. legendele ne spun că s-a despicat bolta. şi trupul lui Heracle s-a-nvăluit încet înl flăcări orbitoare. precum ai' hotărît. ce-l jefuiau de aur şi cirezi şi-i uciseseră feciorii. primeşte-acum ofranda. să pieri de mîna noastră ? Heracle. 8. frumoasa Alcmena. Heracle îşi ucide copiii. După Electrion. trezită de Ificle.. părăsind Micena. aul răspuns cei din preajmă. 2. în Capitoliu.. sub blestemele zeiţei nebuniei. trebuise să-şi răscumpere vina. A vru1?să-şi smulgă haina.. ce-ai distrus pe monştri şi-ai luptat pentru oameni. pe regele Electrion. apărîndu-l cu armele de duşmani. Iar celălalt se află aproape mort. şi alţi cîntăreţi din vremea lui povesteau că Heracle ajunsese de o forţă şi o grandoare neobişnuită.. aşa cum s-a mai arătat. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. înmărmuriţi. gemînd cu întristare. Zeus. ca pentru morţi. Filoctet. de soţie. Deci fiul Alcmenei. Să se aprindă rugul. şi-n semn de-mpăcăciune. 9. lîngă oraşul Trahis.veşmîntul pe spinare. sus. 10. sînt jertfa ei. Artele plastice . a zugrăvit-o în versuri nespus de delicate.. Cum ? Nu-ndrăzneşte nimeni ?. Electrion.. Nu se întîmpla niciodată să-şi greşească ţinta. după-atîta trudă şi-a-tîtea suferinţi. aceluia care-l va scăpa de urgia unor triburi vecine. Sta neclintit în giulgiul de flăcări ce îl învăluia. Despre această întîmplare ne povesteşte Xenofon.! Iată. Parcă-l frigea cu jar. Electrion. Carnea se sfîşia şi îl durea mai tare. şi stofa s-a lipit şi i-a pătruns în carne. a mai rostit I Heracle. E prea mult. pare că înseamnă „Vigurosul". se trăgea din spiţa lui Perseu. au răspuns toţi bărbaţii ce erai lîngă el. Plîngeau toţi cei de faţă. Aici este însă de faţă şi Alcmena.. care îl însoţise în lupte deseori. care ştii că nu am nici o vină. fiindcă ţi-am fost fecior. Era înalt şi falnic.. s-a-nduplecat şi Hera. dar cum trăgea de stofă. Un car făcut din aur s-a coborît din cer.. a-nceput să spună Heracle.. Ochii îi scînteiau. Regele Micenei. o primise pe Alcmena de soţie. într-o statuă. Numele de Alcide.. — Nu. la Teba. Este şi Amfitrion cu sabia în mină.. Tu. Alcide sau Heracle. i se rupea şi'J pielea. Zeus se înflăcărase de dragoste pentru Alcmena într-un astfel de răstimp. pe graţioasa Hebe. Hera i-a dăruit pe fiica ei de soaţă. — Atunci totul e bine. cum au fost bunăoară cele date cu giganţii. Iar poetul romantic. discipolul filozofului Socrate. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei.. Unde e soaţa mea M — Soaţa ta şi-a vîrît în inimă un paloş. Amfitrion îl scăpase de primejdie pe regele Micenei şi. Cine să îndrăznească să dea foc unui rug. Parcă-l bătea în cuie. împreună cu Alcmena. care se află la Roma. înduioşat pesemne. un bun prieten.. Heracle. în sfîr-i şit. o pictură cam asemănătoare. cum un copil răpune doi monştri ca aceia ce fuseseră trimişi de Hera. După datini. cînd soţul ei era plecat la război. Numai el nu gemea. a scăpărat amnarul şi a vîrît scînteia sub rugul cel înalt. Cu ultimele forţe. fiind un strănepot al acestui erou. zeiţa tinereţii30. 4. Mă chinuiesc prea mult. în Italia. Megara încearcă să fugă. o făgăduise pe fiica sa. Note 1. eroul Perseu îl făcuse regele oraşului pe fiul său. 7. — O !. el urmase pe tronul de mare basileu al Micenei. Totul se petrece sub ochii îngroziţi ai Alcmenei şi ai prietenului său. Pe această temă au mai scris două piese şi marele poet elin Euripide ţi scriitorul latin Seneca. Tu. Dar. este înfăţişat Alcide-Heracle — copil — cînd nimiceşte şerpii. Uranus. Se stabilise. doi Victori renumiţi. Zeus ştia.

Soarele usucă mlaştinile cu razele fierbinţi şi face să piară molima. Ungă urmele fostului oraş Nemeea. A fost adus ca sclav la Atena. probabil. In cinstea acestei biruinţe s-au organizat în Argolida celebrele jocuri nemeice. ţinîndu-l cu mîinile de coarne. nimiceşte teribila şi ucigătoarea hidră din Lerna. gîndul că muntele de piatră sprijină cerul. pare uneori că aleargă în tropot herghelii întregi de 5 — Legendele Olimpului. Deşi Atlas fusese prefăcut în munte. aşa cum îl numeau romanii). voi. între care ţi de Apolodor din Atena. Anteu apare chiar ca rege al Libiei. monştri zburători sau subpămînteni. Multă vreme aceste stînci au purtat numele de „coloanele lui Heracle" (sau Hercule. Atunci cînd izbucneşte vijelia în pădurile munţilor. îşi închipuiau că acolo este ţara nimfelor hes-peride. 21. puteri divine. scoţîndu-i ochii lui Euristeu şi poruncind apoi să fie . Căprioara zeiţei Artemis. în folclorul nostru se găseşte. aruncări cu discul şi lancea şi trageri cu arcul. ce se găseşte în galeriile de artă ale Cracoviei. care distrugeau semănăturile şi grădinile oamenilor. tot aşa cum Heracle. Elinii socoteau că Dunărea — Istrul. dar victorioasă. ele se însoţeau cu vecinii lor. omorînd animalele şi chiar oamenii. Era un loc mlăştinos. din Argolida. Ţara hesperidă. urmaşii lui Heracle. ca să poată ţinti bine cu arcul. Legenda arată că regele Euristeu şi-a primit mai tîrziu pedeapsa pentru suferinţele pricinuite lui Heracle. 13. plutind pe Marea Mediterană. învingătorilor li se puneau pe frunte cununi din rămurele verzi de măslin şi primeau cele mai mari onoruri. aşa cum se mai numea — după locul unde îşi avea sălaşul: Cerineia. ce domină de-o parte şi de alta această strîmtoare. Regele a fost luat prizonier de nepotul şi tovarăşul de luptă al lui Heracle. 19. ci puterea lui. Heracle trăgînd prima săgeată în leul din Nemeea. 14. după legendă. U 65 cai. Tema aceasta este frecventă şi în majoritatea basmelor noastre. In timpul serbărilor olimpice. într-o povestire. încălzind atmosfera. cu săgeţile lui încinse în foc. într-o luptă. Heracle a fost la început un mit solar. Ei se pare că reprezentau. minunată cu fructe de aur. 29. de Zeus însuşi pe boltă. hidra din Lerna se pare că semnifica tocmai molimile ce iau naştere în locurile umede şi mocirloase. lăsînd în urma lui valuri de foc şi nori poleiţi. orice certuri sau războaie încetau între oraşele greceşti. sau ţara înserării. Legenda spunea că puţinele păsări stimfaliene. făcîndu-se întreceri de alergare. 23. în timpuri foarte. Centaurii erau nişte fiinţe ciudate.au ilustrat din plin această povestire. unde cîrmuiau numai femeile. 16. li simţi răsuflarea întretăiată. primejduind existenţa omenirii. mai ales. vedeau acolo. şi greu de tot. Lupta lui Heracle cu mistreţul mitic din Erimant simbolizează. pentru ca atleţii cei mai de seamă să poată veni în Elida. unde voinicii înfruntă şi răpun fel de fel de balauri. se pare că era pentru cei vechi occidentul Africii. reeditau luptele lui Heracle. gargareenii. Iată de ce artiştii au cîntat cu atîta patos această legendară is-pravă a lui Heracle. păstrau numai fetele. pe această temă. jumătate oameni — pînă la brîu — şi jumătate cai. Altă lucrare vestită este un mozaic de marmură. în fiecare seară. într-un anumit fel. lolau. unde participau tineri din toate colţurile Eladei. neîndoios. Abia tîrziu. înfăţişîndu-l pe Heracle prinzînd căprioara zeiţei Artemis. Tifon. în care bîntuiau întotdeauna molimile. 24. Soarele. Scena luptei cu leul a fost cîntată de nenumăraţi poeţi. La Pompei. Dintre pruncii care se năşteau. Caucazul. ploile cu grindină. avea şi el. în zare. Le tăiau însă sînul drept. care cădeau cu prisosinţă. a fost şi el învins. Biruinţa eroului asupra leului reprezintă în mitologia elină lupta grea. îi vezi parcă picioarele tremurînd de încordare. 22. Dealtminteri. scăpate cu viaţă pe ţărmul golfului argolic. chiar lingă constelaţia Heracle. după unele legende. Leul din Nemeeă o fost urcat. a fost găsită o statuă de bronz. ca zeul Apolo. Această operă de o rară măiestrie se găseşte acuma în muzeul de artă din Palermo. 17. Mistreţii. pe care Euristeu ar fi dat-o în oraşul Atena. între ruinele îngropate sub lavă. La miazăzi era Libia. Aşa le-a venit. Amazoanele aveau. furtuna care se dezlănţuie pe munte. Şi citeşti în atitudinea ei nobilă setea de libertate. în răsărit. Pictorii au zugrăvit această luptă cel mai des pe vasele eline. ca şi o copie după cunoscuta operă sculpturală a lui Antoine Bourdelle : Heracle arcaş. dealtfel. din care cei vechi pretindeau că s-ar fi născut o mulţime de alte fiinţe monstruoase la înfăţişare şi răufăcătoare pentru oameni. Eroul este prezentat cu un genunchi pe trupul animalului. ca o grădină. 28. 12. (acea să nu mai cadă astfel de ploi. cel mai puternic gigant. 20. efortul omului de apărare împotriva fiarelor din perioadele foarte îndepărtate ale istoriei. 15. ce populau pâmîntul în timpurile geologice. Se prea poate ca de la aceste zgomote să se fi născut personificarea fabuloşilor centauri ai mitologiei eline. o ţară pe ţărmurile Mării Negre. a omului cu fiarele monstruoase şi de mărimi colosale. cum soarele asfinţeşte. după goana istovitoare. Este vorba de strîmtoarea Gibraltar. pentru vechii greci. mama lui Heracle. l-a răzbunat pe fiul ei. Se spunea că Heracle a fixat stîncile uriaşe. îl regăsim ca titan în legenda lui Heracle. In locurile uscate — scă64 pate de sub domnia hidrei. sărbătoare care avea loc din doi în doi ani. Muntele Erimant se află între vechile ţinuturi ale Arcadiei şi Elidei. La muzeul de artă al Republicii Socialiste România se află una dintre cele mai renumite pînze ale lui Rubens. cînd bolovanii se prăbuşesc în prăpăstii. căprioara cerinitica. dintre care unele au ajuns pînă la noi. 11. Dincolo de munte vedeau. El reprezenta însă nu strălucirea soarelui. Păsările stimfaliene simbolizează. Psofis era tot un oraş arcadian. O dată pe an. Le învăţau ţsă călărească şi să lupte. iz-bindu-şi coroanele. si de această dată. Era un munte bîntuit de fiare. 18. de curse cu carul. Elinii. O constelaţie a căpătat numele lui. 27. Cei vechi îşi permiteau de multe ori astfel de ciudăţenii şi contradicţii în legendele povestite de ei. Văgăuna leului legendar se vede şi astăzi în Grecia. se pare că ar fi fost nenumăraţi şi distrugători în codrii deşi ai Erimantului. Acolo. iar la miazănoapte aşazisele ţinuturi hiperboreene. foarte vechi. Ea era tot fiica monstrului Tifon şi a viperei Ehidna. 25. în imaginaţia celor vechi. Poetizarea acestei forţe solare de către oameni este una dintre cele mai interesante din întreaga mitologie a elinilor. 26. după legendă. feciorul Gheei. cum o numeau ei — izvorăşte din marginea de miazănoapte a pămîntului. Grecii vechi credeau că marginile lumii sînt coasta de asfinţit a Africii şi. iar copacii se agită. după unii mitologi. cei vchi au dat numele hidrei de la Lerna unei constelaţii ce se află. nechezînd şi sforăind. s-ar fi refugiat într-o insulă necunoscută din cuprinsul Mării Negre. ucisă de Heracle — au putut trăi apoi oamenii şi s-au putut întinde holdele cu grîne. a fost învins de heraclizi. Se ştie că jocurile olimpice. în Arcadia — se pare că simbolizează sălbăticiunile atît de numeroase în vechime. motivul prinderii şi legării morţii de către un flăcău îndrăzneţ. şi nimiceau vegetaţia. Alcmena. Lerna se află în preajma golfului Argos. Se luptase cu Zeus. Ţinutul din jur purta numele de Psofida. Pentru a slăvi această biruinţă. spre a deveni războinice temute. şi la început îl învinsese. Aici este o nouă aluzie la Heracle ca putere solară. Mitul acesta reprezintă dorinţa de totdeauna a oamenilor de a se lupta cu moartea şi a o birui. de asemenea. în legenda lui Perseu. muntele Atlas.

Regele din Trezena a stat un timp pe gînduri. pe marmure votive. — O. cînd făcea sacrificii. era întotdeauna tînăr. ca forţă tînără solară. pe frize. pe stele funerare. preadevotat prieten. A biruit pe Cerber.ucis. de asemenea. în Roma. Dornic să se răzbune.. puterea omenească mare. S-a sfătuit. Etra. Maraton. Este chiar simţămîntul pe care-l dă conştiinţa puterii fără seamăn. numit Egeu. — Ruga ta-i o poruncă. figura lui Heracle a generat veacuri de-a rîn-dul atîtea monumente şi opere de artă. Dar n-a fost cu putinţă să aibă vreun copil. aflînd această ştire. în piesa „Heracli-zii" (unde se vede moartea dată lui Euristeu de mama lui Heracle). Heracle stă în repaos şi. cum îl visau cei vechi. Palas... Ceva mai mult. şi a hotărît nunta copilei sale.. La Ermitajul din Leningrad se mai găseşte o statuă o lui Heracle matur. Statua înfăţişează idealul de forţă. a sfîşiat haina îmbibată cu sînge. a glăsuit Egeu regelui din Trezena. Ce n-a făcut ? Pe unde nu s-a dus ? Pe la oracole. pînă ce voi muri. au fost săpate în metope... pe Etra. şi-anume la regele Piteus. şi oraşul. Are cine-mi urma la tron. a puterii solare. socrul său.. pe aceeaşi temă. şi fratele meu. ce domină şi — apoteozate — pătrund şi în Olimp. triumfătoare. dealtfel. simbolul molimii în teren mlăştinos. pictorul spaniol Ribera ne înfăţişează lupta lui Heracle cu centaurul. Iară la Belvedere. regele-Atenei s-a dus în ospeţie la un prieten al său. aflat tot în galeriile muzeului de artă al Republicii Socialiste România din Bucureşti. a spus Piteus. luîn-du-mi viaţa. are cincizeci de fii.. a combătut tot ce era nesănătos. dorinţa unui zeu.. nu-i spusese. după ce a făcut să piară atiţia monştri. fără să ţină seama de gemetele ei. cu-atîta îndrăzneală. pe care el i-a sugrumat cînd era copil. Fusese însurat de două ori şi de la nici una dintre cele două soţii nu căpătase vreun urmaş. unde aveau loc jocuri şi lupte fastuoase. grecii au orînduit serbări heracleene în Teba. se crede că statua „Hercule Farnesse" este desăvîrşttă. Heracle. care n-aflase crima ce-o săvîrşise zeul atunci. pe ţărmul mării. A fost distrusă de urgia războiului. a cerului umed. cînd mă voi . Şi tu mi-eşti drag. pentru grecii vechi. Căsătoria lui Heracle cu Hebe. Stă sprijinit pe ghioagă.. Micul Tezeu îl cunoaşte pe eroul Heracle Egeu. vestise el. Şi-n timpul cuvenit.. lungi. astăzi. un om hain şi crud. Ţin foarte mult la ea. făcuse şi anume semne. înnorat. Aşa s-a pus la cale nunta între fecioara din oraşul Trezena şi regele Atenei. monştrilor. în oraşul Trezena. I-a întrebat. . gîndindu-măndelung. s-a bucurat Egeu. era odinioară la galeriile din Dresda. Cu toţii-au pus la cale — după cum am aflat — să-nceapă un război şi. în piesa „Trahinienele". se degajă un simţămînt de linişte şi pace. şi moartea însăşi. eroice. lui Egeu şi regelui Piteus ! Nemernici muritori. s-a bucurat nespus şi-a trimis la Atena solie. de rugăminţi şi lacrimi. Pe urmă i-a răspuns : — Uite. căci Etra. eu am o fiică : Etra. Parcă ar fi un imn de slavă închinat de artist puterilor umane. Soarele însuşi.. — Ţi-o dau. Isprăvile lui au fost pictate pe zeci. te învoieşti ?. sprijin la bătrîneţe. El o-ndrăgea pe Etra. Vai Etrei.... din Atena. şi a dispărut din vîrful acelui munte. 30.. Să nu mi-o iei cu tine. E singura-mi copilă. iubite prieten. alegoria şerpilor.. ce domnea-n Argos. a zis Poseidon. Spune-mi. la fel de răi ca el. amărît.-n Trezena. cinstea e mult prea mare.. în Olimp. Poseidon a ieşit din valurile mării . care nesocotiţi.. din marea prietenie ce-o purta lui Egeu. Eta. Ei bine. am socotit că-i bine să ţi-o dau de soţie. n-a vrut să ţină seama de zeul mărilor. uriaşe şi binefăcătoare. Norii dimineţii. A adus jertfe zeilor şi i-a rugat în fel şi chip. pe un altar la ţărm. ca norii purpurii în asfinţitul zilei. şi oraşul.. Pot să-i înfrunt în luptă. Şi vrei să-mi dai de soaţă. din toată ţinuta pe care o are. Heracle care — aşa cum am arătat mai sus — reprezenta şi soarele în putere. — Eu nu mai sînt prea tînăr. tot poporul.. se află un tors de o mare perfecţiune.Şi. — Fiul meu se numeşte Tezeu 1. 66 TEZEU SE POVESTEŞTE CĂ UN REGE-AL ATENEI. Dar ce fac mai tîrziu ? îmi trebuie un fecior. Totuşi. în cinstea lui Heracle.. în mina dreaptă ţine fructele dobîndite după atîta trudă.. însă te rog ceva... la prieteni. în plastică. Puternic ca toţii zeii. par a fi.. la oameni înţelepţi. Apoi. foarte mîhnit. în afară de cele două lucrări amintite mai înainte — tabloul lui Rubens: „Lupta cu leul" şi „Hercule arcaş" de Bourdelle — într-un tablou. Să fie precum vrei !. — Vai vouă. A ars capetele hidrei. Pe urmă în Atena va locui mereu. pe fiica ta. pe frontoane.. Euripide. Statua e cioplită de marele artist Glicon... Şi-o dorea de soţie.. sute de vase. Acum mai am putere... în nenumărate tablouri. copila lui Piteus. pîn-dind-o pe mireasă. prin crainici. cum n-au avut nici zeii olimpieni şi nici un alt erou. era foarte. monede şi efigii. cu regele Atenei. Ar vrea să-i vadă regi în oraşul Atena. prin care îl vestea pe regele Trezenei că va fi. Atît că-n apa mării sta de veghe Poseidon. Atena. 68 Dar bătrînul Piteus. şi eu sînt cam bătrîn. De-aceea. Cum să mi-l dobîndesc ?. Marii poeţi Sofocle. simbolizează că biruinţele sînt aproape întotdeauna legate strîns de tinereţe. din ruşine şi teamă. Sicione. paznicul morţii. Poseidon a cuprins-o la pieptul său pe Etra. O altă operă. Se pare că Heracle este înfăţişat în clipa cînd se întoarce cu merele de aur la regele Micenei. într-un vîrtej de flăcări. Are de gînd să-mpartă între aceşti feciori şi tronul. a glăsuit Egeu. care civilizează şi aduce progresul prin efort necurmat. precum că are-un prunc. Apolodor din Atena. forţa care înfrînge obstacolele şi relele iscate de natură . Tu vrei să-mi salvezi viaţa. semănînd cu şerpii. romanul Ovidiu şi alţi artişti de seamă l-au cîntat pe Heracle în versurile lor. Să stea aci. să se-nscăuneze ei. prinţesa din Trezena a născut lui Poseidon un prunc de-o frumuseţe de neînchipuit. a luptat contra Herei. mă-nvoiesc cu multă bucurie. şi tronul. realizată de pictorul Silvestre.

— Am să plec spre Atena. e vremea să pleci către Atena.. — Cînd o să crească mare feciorul tău. Poate-o spusese vîntul. Curînd. văzînd această blană. şi a plecat pe jos. Mai înainte însă... pe care vîsleau sclavi.j cu ţipete şi lacrimi. silindu-se s-apuce sandalele şi spada. cu praştia să tragă.. sandalele regale. cum trece de-obicei. căci calea peste mări este mult mai uşoară. ci drumul cel mai greu şi cel mai plin de lupte. eroul renumit. dimpotrivă. Mai înainte însă. că e voinic. şi peste mijloc spada. şi-i lovesc. a hotărît Tezeu.. Şi-a început să treacă vremea.. Destul e că mulţi tineri şi-au încercat puterea. Copiii ce prin preajmă îl priveau pe erou. spre-Atena — prin istmul de Corint.. sau soarele din ceruri. i-a arătat şi stînca sub care se-ascundeau sandalele şi spada soţului său. şi multe biruinţe va dobîndi în viaţă. micuţul fecior al lui Poseidon.stinge. strălucitor. chemat de treburi. Numai Tezeu. Flăcăul s-a apropiat de colosul de piatră... şinspăimîntaţi la culme. Tezeu. şi-n locul unde stînca stătuse pîn-atunci era — scînteietoare ca soarele amiezii — sabia lui Egeu. Dobîndirea săbiei şi sandalelor lui Egeu Aezii povesteau apoi cum a crescut Tezeu în casa lui Piteus. Urcă-te pe-o triremă.. a fost silit să plece şi el către Atena. Crescuse cam de-o şchioapă. dar nu plutind pe mări.. vîrsta de bărbăţie. i-a arătat o stîncă mai grea decît o casă.. şi i se adusese şi unj butoi cu vin. Avea ochii albaştri. un flăcău zvelt şi-nalt. să mînuiască ghioaga şi să-şi conducă-n goană caii-nhă-maţi la car 2. Pe drumuri sînt tîlhari ce jefuiesc pe oameni. negru.. Heracle se arătă pe drum. spre regele Egeu.. Egeu. şi. au zbughit-o la fugă care-ncotro putea. viteaz şi priceput în lupte. ce răpusese fiare şi monştri fără număr. trei sau mai mulţi. Astfel a dat copilul întîia lui dovadă — în faţa lui Heracle — că va fi un viteaz. să vină la Atena. cînd vrei să zăbovească. Era. ca să ia moştenirea bătrînului părinte. pînă ce-a împlinit cam şaisprezece ani. 69 I se fripsese-anume un bou. şi-a azvîrlit-o-n lături. şi-l poftiră ta masă. s-a repezit afară. cînd te grăbeşti. şi părul în inele îi luneca pe umeri.. pe-o colină. care-a glăsuit) mamei : — Puţini or să-i stea-n faţă fiului tău. Sînt sigur că odată elinii-l vor cinsti şi-i vorj înălţa temple. Ei s-au silit să-mpingă stînca aceea mare oleacă mai deoparte. regele a pornit cu carul spre Atena.. Nu caut calea uşoară. Iar regele Piteus îi ieşi înainte cu dregătorii săi şi-l rugară să intre în marele palat cu Porţile de-argint. a-nşfăcat o secure şi s-a întors îndată să dea lupta cu leul. Nu mă mai tem de Palas. să plece spre oraşul Atena. Egeu era voinic. Tezeu. Dar ca să-l recunosc. cum s-a deprins să lupte cu sabia şi lancea. şi-i ucid.. A săltat puţin stînca şi şi-a vîrît sub ea sandalele şi-o spadă. i-a spus mîhnitei soaţe. cînd sauzi-n Trezena că va veni Heracle.. • Toţi cîţi erau de faţă s-au minunat de forţa ce o avea Tezeu. Cînd Etra a văzut că Tezeu a ajuns la vîrsta bărbăţiei. îmbrăţişîndu-şi apoi soţia şi feciorul. Etra l-a strîns în braţe. ce sigur că te-aşteaptă. Tezeu se-nălţa însă mai repede ca alţii. l-a sărutat pe frunte şi i-a rostit duioasă : — Feciorule. parcă era un trunchi răsărit din pămînt. luînd-o cu el pe Etra la marginea Trezenei. iute. nici de feciorii lui. bătută-n nestemate. S-a încordat o dată. Tezeu n-a vrut s-audă. S-au unit cîteodată şi doi.. ce le-am ascuns aici. să-şi încordeze arcul.. aşa cum ai văzut. şi-avîndu-le. într-adevăr. să poarte în picioare sandalele acestea. spre Atica. dar cel mai mult Heracle. Cu toţii-au rîs cu poftă. vreun satir. l-a ridicat în mîini şi l-a zvîrlit în vale. Primele lupte ale feciorului Etrei Oricît au vrut Piteus şi Etra să-l silească să plece cu-o triremă. Heracle şi-a scos blana de leu cea fioroasă. Şi-alăturea de ea. căci era fiu de zeu. cu prăsele de fildeş. Stînca sta neclintită. 70 Dar într-o ziuă Etra l-a chemat pe Tezeu la marginea Trezenei şi i-a povestit totul. care se ridica în oraş. dîndu-se drept Tezeu. Se spune că-n Trezena unii cunoşteau taina ce-o rostise Egeu soţiei la plecare.. sclavii s-au grămădit să-l spele pe erou şi să-i] împrospăteze trupul trudit de lupte şi de atîta cale. spuneau aezii. ce o purta pe spate. alene. au crezut că-i un leu ce are încă viaţă. sau poate c-o şoptise vreo nimfă.. . fără să izbutească. ca sclavii să-şi golească vasele lor de apă pej trupul dezvelit. doar pentru el.

însă Tezeu. tatăl său. Dreptatea s-a făcut !. cînd l-a-mbrîncit. fără de voia mea ? Drumeţul se oprea şi îşi cerea iertare. Sciron a fost înfrînt şi aruncat în mare broaştelor să-l mănînce. El pretindea. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. de-aramă. Apoi s-a ridicat şi. drumeţule. la rîn-du-i. întîi îi jefuia.-n Lidia. prin istmul de Corint. l-a strigat Perifete. pe nume Perifete. pe urmă apropia doi pini unul de cellalt. săvîrşind multe crime. dar el. Tezeu n-a pierdut vremea. Şi tocmai de aceea pleca pe jos Tezeu. i l-a trîntit în cap. A aplecat. mai tîrziu.. cu arma nouă pe care-o dobîndise. se şi-ndrep-tau la loc.. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. însă cînd călătorul se apleca să-l spele. din mijloc. celor care treceau prin locurile lui. în apă vieţuiau nişte broaşte ţestoase enorme şi flămînde.. le dădea iarăşi drumul. căutînd să-şi afle ghioaga de unde-o azvîrlise. Lupta s-a purtat aprig.. la cîţiva stînjeni. Şi-i dă. băgînd de seamă că nu-i lucru curat. — Ia stai. S-a trîntit la pămînt. 71 Perifete. Cea de pe urmă luptă a dat-o cu Procust. Iar preacruntului Sciron îi plăcea să mănînce numai broaşte ţestoase. Oprind şi el drumeţii. a frînt cîţiva copaci şi s-a-nfipt în pămînt adînc. pe malul unui rîu ce se numea Cefis. 72 Aici hălăduia un rege numit Sciron. Bine c-ai venit tu.. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Astfel a răzbunat mii. Ce te grăbeşti atîta ? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. Dar el. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel meşter. care înfricoşa tot istmul de Corint 4. ghioaga lui Perifete. drept plată. lăsîndu-le să-l rupă în două. Pinii. j Sinis îi taie drumul şi strigă îndîrjit : — In dimineaţa asta n-am vărsat încă sînge. în cele din urmă. în straşnice curmeie. El oprea toţi drumeţii. scăpaţi din mîna monstrului Sinis. din zori pînă spre seară .. dă să-l şi înşface pe voinicul Tezeu. Şi mulţi tîlhari şi monştri. De unul dintre vîrfuri l-a legat de picioare.. Aşa a-ncercat Sciron să-l azvîrle şi pe fiul prinţesei din Trezena şi-al zeului Poseidon. Procust. I-a sărit de grumaz. Sinis însă-i răspunde cu bolovani şi trunchiuri. . hohotind sălbatic.. aflînd despre sclavia eroului Heracle. deasupra unor stînci drepte. Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot. Cînd vedea un drumeţ. Sciron şi Procust Cînd s-a aflat de moartea monstruosului Sinis. După ce i-a scăpat pe oameni de fiorosul Sinis. mii de călători ucişi nevinovaţi de acest tîlhar crud. două trunchiuri de pin şi l-a cetluit bine de vîrfurile lor. bîn-tuiau prin Elada. c-abia plecat. Vroia să-i nimicească pe toţi acei tîlhari şi monştri nemiloşi. parcă-i o nuieluşă. prăpăstioase. In lupta-nverşunată. purtînd în mîna dreaptă ghioaga lui Perifete 3. flăcăul l-a culcat pe Sinis la pămînt. pînă ce l-a răpus. a dat un răget groaznic... Şi le-a dat apoi drumul trunchiurilor de pin din zdravănă strîn-soare. îl miruieşte zdravăn. prin istmul de Corint. unde-i spăla piciorul. Tezeu şi cu alţi regi la fel de nemiloşi. şi la poalele lor marea se zvîrcolea gemînd. să-l spele pe picioare. Trecea cîntînd un imn. ce-i asupreau pe oameni. pe urmă. ba-i mai făgăduia şi plată. Sciron îi da un brînci şi-l prăvălea în mare. ] Ba. şi. cu bieţii trecători ce-i arunca în valuri. îl oprea duşmănos : — Cum îndrăzneşti să treci pe plaiurile astea. el le hrănea cu oameni. Şi s-a luptat. Aşa s-a şi-ntîmplat.. luînd vasul de aur. După victoria asta. l-a tot împuns cu lancea. zvîrlindu-le spre el cu multă-nverşunare. lega pe călător de cele două vîrfuri ale copacilor. Sinis era o fiinţă cu trei ochi. smucindu-se puternic şi sfîşiind în două pe bietul călător. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. care s-a dat pe ţărm vreme de două zile. de altul — de grumaz. îi dăruia averea. cu sete. Şi-i saltă-n mînă ghioaga cea năzdrăvană.Numai că-n vremea asta preavoinicul Heracle căzuse în sclavie — cum îi urzise Hera — la regina Omfala. Tezeu s-a ţinut strîns. dar. departe. Drumul către Atena ducea pe malul mării. dintr-o pădurice. a răsuflat tot istmul. şi hainele. tot un tîlhar. Tezeu a plecat iar. şi carul. feciorul lui Poseidon şi al frumoasei Etra a plecat mai departe. s-a prins bine de glezna pe care i-o spăla răului rege Sciron şi. cu cocoaşă.. i-a ieşit înainte preafiorosul Sinis. cînd. picioare răsucite şi-o forţă fără seamăn. Pentru ca broaştele să aibă carnea mai fragedă. mai bună. vuind cumplit. pîndea ades pe calea ce ducea spre Atena. Dar Tezeu s-a ferit.

— Uite. nici toată înfăţişarea nu-l arătau că este un erou. Acum. Alunecă-n Cefis. Se răsucesc. Egeu se tot temea că Palas. despre care vom mai vorbi-n alte poveşti. intra cu pasul sigur îr Atena. Dejugînd boii cu iuţeală.. Apoi. tremurînd. De-aceea se şi învoise să o primească pe Medeea. care ciopleau în piatră chipuri de zei.doar să-l lase cu viaţă. Călătorul.. peste umeri. să-l vadă lumea ?. îi tăia cu-o secure picioarele şi capul . s-a adunat mulţimea :j bărbaţi. unde era un car cu boi. te culcă pe acest pat de-aramă. însă flăcăul din Trezena a rîs şi şi-a văzut de drum. femei. aşa pre. Şi ast pentru că Tezeu era frumos şi delicat ca o fecioară.. al regelui Egeu. copii. ca el să-i ia măsura.. Cum să nu pieri de spaimă şi cum să nu-i cerşeşti lui Procust îndurarea ? Dar el nu se-ndura. pînă la sfîrşit. Se vîră prin nămoale. fiul prinţesei Etra. Dar. îi va lua tronul. de aramă. însă rar se-ntîmpla să fie de-o măsură cu patul lui Procust. şi-l opreşte : — Stai ! Nu te mai mişca !. te las şi poţi pleca. 74 .. şi-atunci Tezeu ridică sabia lui tăioasă şi—1 spintecă pe mijloc. el a-nşfăcat în braţe carul. Eroul îl sileşte să se urce pe pat. cu toată forţa uriaşă ce-o avea. ci s-a-ndreptat mai lîngă templu. Tezeu şi-a spălat trupul şi-a săvîrşit trei slujbe cerute după datini şi s-a purificat 5. şi. Ce-i drept însă — pre cît ne spun poeţii — nici chipi: său. să-i ia şi el măsura. Tezeu s-a încruntat puţin auzind rîsul. temîn-du-se că-i paşte moartea. 73 Procust. Iar haina lui în falduri se tîrăşte şi mătură tot praful de pe uliţi. care ştia atîtea vrăji şi îi spusese că-l va face.. putea să calce pragul tatălui adoptiv. ionică. ca pe o minge. zdrobindu-i os de os cu un ciocan de-aramă. a trebuit să recunoască. In car se adunase piatră şi marmură. ca să te iert. aflat chiar lîngă rîu. Se bat. în valuri lucitoare. purificat. Toţi erau fericiţi că au scăpat de groaza uriaşului Procust. văzîndu-l pe Tezeu că trece cu pasul graţios. că este biruit. încruntată. fratele său.! ca să-l facă mai scurt. în vremea asta. era cu mult prea mic pentr-un uriaş ca el. Iară cu ochii săi albaştri cerceta toate clădirile măreţe din Atena.. vroia să fie iar voinic. Helios cu faţa lui împurpurată.. ca atunci cînd . După legea străveche. Cine n-ar vrea să fie tînăr. de-obicei. întrebîndu-i pe unul. .. cînd oboseala bătrîneţii îl încovoaie spre pămînt ? Intrarea în Atena Soarele.. I-a făcut vînt şi l-a zvîrlit. mai rostea Procust.. sărmanul. Procust îi sare-n faţă c-un răget. Numele ei era Medeea. i-o fată !.cum o lua şi Procust. Nu le-a răspuns însă nimic. Patul. înconjurat de un alai măreţ. şi cînd era mai scurt. la trup şi fire.. iată-l ajuns degrabă şi la palatul lui Egeu... avea douăzeci de ani.. să nu-l împiedice în luptă — şi-l slobozise de-astă dată. Vărsase pe drum sînge şi nu putea intra cu trupul pîngărit în] oraşul Atena. Voi nu vedeţi că are părul lung şi desfăcut. Procust era înalt şi-avea o faţă neagră. Tezeu s-a îndreptat către templul lui Zeus. se cobora în apa mării — după credinţele străvechi — la ceasul cînd Tezeu. Se luptă ei trei zile. Părul săi negru — strîns altminteri în conci. iată că acuma trecea pe lîngă rîu preaveselul Tezeu. zicea că-l alungeşte. se culca pe patul de aramă. Dacă eşti lung cît patul. Speriaţi. Mai mulţi artişti. Şi cînd era mai lung. au început să rîdă între dînşii : — Priviţi colea !. Ajung din nou în iarbă şi. Tocmai trecea prin faţa unui templu ce se zidea în cinstea lui Apolo. 1 în faţa lui Tezeu. Tezeu îi sare-n piept şi-ncepe-o luptă grea cu uriaşul Procust.. sculptorii au fugit ca nişte iepuri prin Atena. pe-altul. Şi-i spune ce doreşte. Auzindu-se vestea că Procust a pierit... păroasă. regele Egeu primise în palat pe-o vrăjitoare. Ea îi făgăduise lui Egeu — cam gîrbovit de ani şi lupte — c-o să-i întoarcă tinereţea. Ăsta-i băiat ?. în oraşul Atena6. — Ba nu. de bună seamă. cu voce tunătoare. Ca să se apere de Palas şi cei cincizeci de fii ai lui. Nestînd însă de vorbă. Astfel s-a stins din viaţă şi ultimul tîlhar ce chinuia drumeţii' spre porţile Atenei. în falduri. ca un disc roşu. peste templu. Să se lungească-n pat. Purtî o haină lungă.

striga mulţimea-nsufleţită.. Porţi în picioare sandalele ce le-am ascuns sub stîncă.. Egeu. odinioară.. auzind vestea. Tezeu intrase în palate şi se plecase regelui şi. — ne-a trimis foametea şi ciuma. oare. scăpînd lumea de înc-un monstru. Ne-a asediat şi ne-a lovit. fii bun şi lasă-mi mie cinstea să mă lupt singur. şi bietul tînăr a murit.. şi-n el turnase sucul de cucuta. m-a pus la cale să îţ» dau otravă.. — Ce s-a-ntîmplat ?. acuma şaisprezece ani. Fiii cei răi ai unchiului] său Palas s-au pregătit să-l înconjoare şi să-l lovească din trei] părţi. tatăl meu. dimpotrivă... a zis flăcăul. Şi a plecat spre Maraton. Numai că planul său. aflase că era Tezeu. — în curte-s tocmai vestitori care mi-anunţă despre Palas că s-a pornit către Atena cu cei cincizeci de fii ai săi !... şi-un suc să-l toarne lui Tezeu în vin.. băiete. în fiecare an. pesemne ? — Da. Medeea şi tînărul abia sosit.. să scape lumea şi de taur ? De taurul adus din Creta. în acest fel am fost înfrînţi. nici un vrăjmaş nu mai trăia. Insă Medeea. să-i alungăm ?. voinice ?. a spus bă-' trînul lui Tezeu.. Noi l-am trimis la Maraton. — Atunci. Ştiu să şi cînt. a dat îndată greş. Un suc făcut din floare de cucută... Te re-l cunosc. Şi-a izgonit-o pe Medeea.. din ordinul lui Euristeu ?. să-l omoare. De vreme ce-am ajuns aici. L-a ucis. cu puterea de vrăjitoare ce-o avea. neîntre-bîndu-l cine este.. De-aceea-i strecurase lui Egeu. La capătul celor şapte zile. să-şi taie o bucată de friptură. fiul lui Minos.. Văzînd această sabie. — L-am ars pe rug şi l-am cinstit. luptînd straşnic. făcut cu uşurinţă.. — Atunci.. zisese el. 76 Plecarea în insula Creta Venind Tezeu iar în oraş — după o biruinţă-atît de mare — s-a cam mirat că atenienii nu se înflăcărau deloc. Etra. De ce-i atîta tristeţe în oraş ? l-a-ntrebat dînsul pe tatăl adoptiv. sosise la poarta regelui Egeu voinicul tînăr din Trezena. lui Minos. ce ţinea cu Minos — ştii doar că el îi e fecior !. calcă-i pragul !... Să fie preamărit în veci !. Şedeau la masă el. strîngîndu-şi armele în pripă.. beat de succes. cătau spre ele şi tăceau.. Şi ca pe-o zdreanţă l-a purtat pînă aproape de Atena. Egeu strigase tare : — Stai !.... Ba-i mai dăduse.. i-a biruit pe toţi flăcăii care s-au întrecut cu el la jocurile din Atena. Şi sabia strălucitoare.Egeu îşi descoperă fiul Dar. Egeu. Fugi. rostindu-i versuri şi cîntîndu-i imnuri. era jale..... Palas.. — Taurul l-a ucis. Şi la concursurile acelea. l-a plecat cu fruntea albă în ţărînă. pe furiş. Fără a aştepta răspunsul. vrăjitoarea cea hapsînă. şapte . Tu ce gîndeşti ? Putem noi oare să-i înfruntăm.... zisese straja spre drumeţ.. Taurul alb al lui Poseidon. înspăimîntat. Nu vrei să-l răpui tu. 75 Tocmai atunci feciorul Etrei scosese sabia de la brîu. Erau] cu toţii-ntinşi pe ruguri.. umpluse cu vin pocalul lui Tezeu. Nu-l aplauda aproape nimeni.! a părăsit îndată masa şi a pornit să-ntîmpine duşmanul. Medeea... De unde vii ? — Sînt un drumeţ. — Bine — am să încerc ! a spus Tezeu. — Trăiască tînărul de la Trezena !. ce ucidea fulgerător. Şi se temuse că bătrînul — de-o şti că i-a venit feciorul — să nu se lepede de ea. vrăjitoare blestemată. — Cine eşti tu ? îl întrebase o strajă pe Tezeu. regele din Creta. mai ales cîmpul Maraton. fiul regelui Minos a jurat tare către prieteni că este gata să doboare şi taurul din Maraton. după datina cea veche.. — Iar voi l-aţi îngropat. pe unde vieţuia în voie taurul zeului Poseidon. răpus acum de tine ! a spus bătrînul rege lui Tezeu. Dar Minos. tăind cu sabia. Şi regele. l-a aruncat doar ca să-l calce în copite. plin de durere.. Iar Zeus.. din halcile de carne de pe masă. Iară femeile-i boceau. Acum e liber şi pustieşte Atica.. să-i înving. aci-nfigîndu-şi lancea în vrăjmaşi. pe care-o ţii în mînăJ e a mea. străine. în şoaptă. a venit cu arme. zicînd că noi sîntem de vină. şi. Tezeu. şi dup-aceea l-a-njunghiat. L-a luat în coarne. Ajuns aici. Sosesc din Creta. de Hera-j ele. — Tu eşti Tezeu. A dat cu el o luptă dîrză. feciorul soaţei mele. — Vorbiţi de taurul pe care l-a scos Poseidon dintre valuri ? — De el vorbim.... cît nu pun să ţi se toarne pe gît pocalul cu cucută. L-a strîns la sînu-i pe Tezeu şi a-n-j ceput să-i povestească despre Palas că uneltise să-l ucidă. că tînărul ce sta la masă era un criminal trimes de fratele său. S-a dat o luptă crîncenă lîngă Atena.. Ba.. Iară bărbaţii. Şi-şi aruncase ochii spre sandale. cu mîhnire. între timp... Dar n-ar putea tot dînsul. drept tribut plătim cu jale.. Vreau să-l desfăt pe regele Egeu. Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu. — O. bătrînul rege îl poftise pe oaspetele său la masă. fireşte. Nu sorbi din vin. izbind cu ghioaga — s-a luptat vitejeşte! şapte zile şi şapte nopţi. Fugi.... L-a prins de coarne . Insă Tezeu — aci trăgînd cu arcul. i-a povestit că mai de mult venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la nişte concursuri. mirată de-ndrăzneala marej şi de puterea lui Tezeu.

azvîrl în valuri acest inel cu piatră scumpă. cînd se zvîrlise cu curaj.. — Prea bine. Poseidon Aşa plecat-au. — Nu vrem. de-atîtea ori.. şi să ţi-l dea el înapoi. ♦ — Nu. Nu pot să mai conduc Atena.. voinicul. Te-oi aştepta şi zi... eşti prea nemilos !. Eriboia) pe ea o iau de soaţă eu. Ha !.. Atîta că. să pui triremei pînze albe. pentru trei zile... Aici. să ştii.. Aşa a spus Tezeu... S-a dus frumosul tînăr. învingători şi sănătoşi. în labirint. Ariadna. sta .. dar nu ai dreptul să mă insulţi. căci tată bun îmi e Poseidon. Şi eu. sfîşiat poate de rechini..... de bun rămas. Adio. i-a răspuns Tezeu.. pe care-o săvîrşeşte Minos asupra tinerilor noştri.. a zis Tezeu cu îndrăzneală. pînza neagră va fi schimbată de cîrmaci cu pînza albă-a veseliei.... cu zeci... a început să hohotească gingaşa fată a lui Minos.. 78 — Tu cum cutezi.. ce-i de la brîu în jos ca omul... Tu sări în mare şi te du la zeul apelor. E cea din urmă oară.. Căci Afrodita — care-i da sprijin lui Tezeu.. Voi veni curînd... de unde nu mai pot ieşi. — Dacă-i aşa.. — Dacă te-ntorci cu biruinţă. — Plecaţi-vă pe lespezi fruntea !.. e-ndrăgos-tită de Tezeu.. fiindcă-i jurase s-o slujească — îi insuflase Ariadnei o dragoste nemărginită pentru preachipeşul erou. V-o trimit tot în labirint. Minos s-a necăjit. Pe toţi îi vîră-n labirint 7. La zeul mărilor. Acuma iată-s agăţate pînze de doliu. Doar atît... a spus bătrînul... n-aveţi frică !.... Au plutit mult. dar au ajuns. Minos şedea pe-un tron de piatră. îţi retez capul. —• O să vedem..băieţi şi şapte fete. Şi cum la ţărm era trirema gata să pornească-n larg.. a glăsuit regele Minos. Am s-o ucid.. Este fecioară ne-ntinată şl—i fiica regelui Megarei. O tată. — Ce face el cu aceşti tineri ? — Vai nouă ! a grăit Egeu.. — Noi sîntem !. şi noapte. Te-am aşteptat atîta vreme.... în apa mării. desigur. i-a strîns apoi pe ceilalţi tineri. cercetîndu-i pe atenieni. prieteni.. fşi-a arătat cu mîna pe o copilă. făptură fără ruşine.. spre depărtări am să privesc. — Mă duc.. sus. pe stîlpi.. Nu pleca !. Apa a făcut vălurele şi l-a-nghiţit într-o clipită. Poseidon. De nu-l aduci. tată drag. — S-a dus. sute de coridoare. a dat din nou răspuns Tezeu.... să-mi stai aşa trufaş în faţă? Eu nu sînt rege ca oricare. şi-a poruncit : — Am să te pedepsesc. a rostit regele Egeu. Şi.. dă-mi voie..... Puterea dragostei întrece. Pe urmă. şi vrei iar să mă părăseşti ?.. Tu poţi să mă ucizi. îmbrăţişează-mă mai bine. înapoi. Iar noi ne vom întoarce-acasă. — S-a dus !. pe ea. băiete. — N-ai teamă. şi.. între curteni.. de astăzi înainte. iar de la brîu în sus e taur. şi nu va mai veni !. şi le-a grăit voios aşa : — Veniţi cu mine. de cleştar.. să-l ia cu sine pe Tezeu. — Să n-o jigneşti pe Eriboia. pe-un jilţ înalt de aur şi pietre scumpe. la-napoiere. Tezeu s-a dus întîi în templu şi-a adus jertfe Afroditei. şi am să-ţi dovedesc că sînt feciorul lui Poseidon. şi să-l înfrunt pe Minotaur. să plec şi eu cînd dai tributul... căci noi nu sîntem sclavi !. fără de teamă. cînd pleacă tineri din Atena. Acolo îi sfîşie-o fiară. — îţi e Poseidon ?. — Voi sînteţi ? a glăsuit Minos. văzînd că fata.. să-mi vii. ce zace-acum pe fundul mării. ce Ariadna se numea. pe-a altor zei. Poseidon. rege. care alcătuiau tributul.. să ştii. cînd veţi ajunge acolo. măi.. îndrăgostită de un sclav.jos. Ce minciună !. Tezeu văzuse-n faţa sa un palat mare. Tezeu simţise că e prins de cineva necunoscut.. băietane.. pîn-a-şi da mai bine seama de ce se petrecea cu el. dulce şi duioasă. Povara anilor m-apasă şi forţele 77 mi s-au sleit. Socot că am să-i vin de hac şi am să curm această crimă. ci sînt fecior de olimpian. Şi intrînd în oraşul Cnosos s-au dus de-a dreptul la palatul lui Minos cel neîndurător. către Creta. Dacă-i aşa. a spus Tezeu. Era Triton cel monstruos trimis de tatăl său. Tezeu şi ceilalţi atenieni : şase băieţi şi şapte fete. — Şi eu sînt tot la fel ca tine. Iară pe una dintre fete. O fiară zisă Minotaur.. de vrei. I-am adus jertfe Afroditei şi m-am legat să o slujesc întotdeauna după plac. un palat mare de la Cnosos.... decît avînd sprijinul tău. Ascultă. şi lîngă el era o fată frumoasă. şi s-a şi repezit în mare.. pe mări senine şi pe furtuni. dacă şi ea o să ne-ajute. tată.

.. a făcut semn de-ameninţare către toţi tinerii-atenieni.. Numai o dată poţi scăpa. Iară Poseidon poruncise în astă vreme unor peşti să afle unde e inelul pe care-l aruncase Minos. şi ea i-a pus-o peste plete : — S-o porţi cu fală. . i 80 Cît timp s-a tot danţat acolo. şi fiara care mînca oameni s-a prăvălit răgind cumplit 8... suindu-se cu ceilalţi.. In calea lor s-a ivit zeul beţiilor destrăbălate. S-a-ncins apoi o horă mare. Dionisos. e hărăzită. Ea n-a-ndrăznit să-i stea-mpotrivă. s-a-ntors tiptil în încăperi. fata lui Minos a plîns mult fuga iubitului Tezeu. Tezeu ajurKje regele Atenei Tezeu. fata lui Mi-nos. un cap de aţă. la miezul nopţii — şi el. şi totul ce-i înconjura. şi i l-a-ntins.. Vezi că-i fiu de zeu ?. .. Ariadna. s-a strecurat pe nesimţite pînă la ţărmurile mării. teferi. prăbuşită jos. şi-acum tot eu să-i nimicesc ? I-a. Fata s-a furişat prin beznă şi. căta duioasă-n ochii lui. Să mi s-aducă o cunună. cînd dihania aceea s-a repezit spre-atenieni. Fiara s-a-ntors mugind spre el. din Olimp... cuprins de deznădejde.. Am oare dreptul să-i ucid ? Trebuie să-mi jertfesc iubirea". Deci tu cată s-o părăseşti. de care s-a vorbit mult timp şi-a fost cîntată de aezi9. mai mult în brînci. Din ochii lui Tezeu s-au stins palatul mare.Poseidon. s-a strecurat în cămăruţa unde sălăşluia acela care zidise labirintul. Dă-mi ajutor să-l scap de moarte pe tînărul iubit de mine. nimfele mării nereide. de-un stîlp al porţii.şteaptă mame-nlăcrimate.. în coaste. făcînd popas. Făgăduise să-i aducă teferi şi sănătoşi la ei acasă. l-a apucat pe Minotaur de-un corn şi l-a ţinut aşa. Toţi erau înlemniţi de spaimă.. Tezeu îi întindea inelul. cu tirsul. pe-unde mergea. un arhitect numit Dedal. — O. şi ca să nu se rătăcească pe coridoarele-ncîlcite. i-a grăit dînsa.. Tezeu a prins chiar la intrare. Trei nimfe s-au şi repezit în tăinuitele cămări şi au adus stă-pînei lor cununa cea mai măiestrită. Iar ea. precum spune legenda. Cînd s-a trezit spre dimineaţă. pesemne. bătrînul vrednic din Atena. şi Ariadna. 79 Făcînd un semn către Triton. Iar lîngă el se afla dalba şi minunata lui soţie. nici Triton.. în ape.. Dar zeii sînt geloşi pe oameni... a cătat către soţii săi. Tezeu : pe viitor să te fereşti să cazi cumva în apa mării. urmărind firul de aţă desfăşurat prin labirint. afară.. L-au sărutat pe-nvingător şi. Deodată le-a ieşit în cale îngrozitorul Minotaur. fiul meu !. şi tot doar el a auzit glasul acestui zeu. Dedal !. Şi-aşa.. O horă nemaipomenită. Chiar Afrodita s-a-nvoit. dar nu de spaimă. a început să desfăşoare ghemul cel gros.. să-mi fie soaţă numai mie. De bucurie hohotea ! — Vezi. din aurul cel mai curat. dîndu-i învăţ : — Iţi dau acest inel de aur. Acesta a-nvăţat-o-n taină să-i dea voinicului Tezeu un ghem ceva mai gros de aţă. Ajută-mă.. ca s-o iau eu. . ce frumos e fiul tău ! a spus zeiţa Amfitrita. cu fata regelui din Creta şi. cutezător. — Dă-mi ajutor !. Dar regele a luat inelul şi mînios a poruncit ca-n dimineaţa următoare Tezeu şi ceilalţi atenieni să fie-nchişi în labirint. zeii. nici tu. nici chiar eu nu mai putem să-ţi salvăm viaţa.. pe tronul lor de aur. Tinerii s-au pornit să sară în chiotexde bucurie. cu chiote de bucurie.Eu i-am scăpat de Minotaur. Cu el tu poţi să dovedeşti că mama ta mi-a fost soţie. Nu l-a văzut decît Tezeu. Atîta că în timpul nopţii...':W' . şi nunta s-a făcut pe loc. fiica lui Minos. Spre dimineaţă i-au luat sclavii pe ateniend. Astfel prinţesa Ariadna a devenit şi ea zeiţă. Plîngea. Tezeu şedea vesel la cîrmă şi-n braţe îşi ţinea iubita. rostind : — Fata lui Minos. lovindu-l fără încetare în ochi. Numai trirema ateniană se legăna încă pe valuri. DaiL zeul vinului s-a-nfăţişat plin de splendoare şi a cerut-o de soţie. nici Amfitrita.! '. chiar în noaptea următoare. Deşi în suflet — cum se pare — l-a păstrat veşnic pe Tezeu. Aici o aştepta Tezeu. Să-i dea şi un pumnal tăios. dîndu-i dragului Tezeu ghemul de aţă şi pumnalul. însă pe ţărmuri ţi-e -Egeu. Şi zeul vinului. flăcăul l-a împuns în coastă. fiul lui Zeus. Numai Tezeu. Tezeu s-a înţeles. insula ce se vede-n zări... Ce voinic e ! Parcă-i un zeu. fii bun. la picioarele lui Minos. şi s-a văzut din nou pe coastă. Tezeu şi-a ridicat pumnalul şi. Cu moartea-n inimă-a lăsat-o pe Ariadna lui în Naxos — pe cînd dormea. De n-ai să laşi copila-n Naxos.. şi tu mi-eşti fiu.. tată ?.. aici.... în triremă. Iar tinerii ce-l însoţeau spărseseră cu grabă mare toate corăbiile lui Minos. şi i-au împins în labirintul unde stătea înfometat preaodiosul Minotaur. de cleştar. au ieşit toţi. nici soţii tăi de drum. plîngea. apele s-au învolburat. sau în piept. nespus de fericită. Ariadna.. Tinerii sînt salvaţi Minos privea şi nu credea. A doua oară. pentru că vă prefac în broaşte. Şi încă vreau să-ţi spun. acolo-n Naxos. iar. nu-ţi mai vezi casa. au fugit10. ei au plecat nestingheriţi. Ariadna..

Atîta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese.. sora reginei Hipolita. Îndrăgostită peste fire.... Şi mulţi artişti de la Atena. vrînd să-l răsplătească pe prietenul de la Atena.. pe credincioasele-amazoane şi viaţa ei de-odinioară. Şi-atunci. ei au uitat să dea jos pînza neagră. cu pieptul gol. cum îl cîntau aezii. în acest fel. a luat numele de Egeea. învinse... şi lîngă el sta Antiopa. s-a-ndrăgos-tit de-nvingător. din Trezena. Pentru că ea uitase totul. i-a-ncuviinţat s-o ia ca sclavă pe-această fiică a lui Ares. 82 Egeu. Cînd a ajuns Tezeu pe ţărm şi a aflat ce s-a-ntîmplat. Deodată scînteiază-o lance. Şi toţi războinicii s-au strîns — şi amazoane şi elini. se povesteşte c-a fost o mare-ncăierare acolo. însă mulţimea adunată l-a dus cu sila la palat. să nu mai fie-atît de singur. purtaţi de vînturile bune. De-atunci şi marea. bătrînul s-a aruncat în apa mării. au început să dăltuiască sau să picteze toate-ntîmplările acestea.. de trist şi de nemîngîiat. Şi ea. N-avea statură herculeană. porneau din cînd în cînd la luptă şi atacau colina lui Ares 12. atenienii. părăsind-o pe Ariadna. de doliu.. Pierderea Antiopei Tezeu n-a fost nicicînd un trîndav. Heracle. oştirile de amazoane — nemulţumite că Antiopa fusese luată de Tezeu — au pornit marşul spre Atena. Etra. dată ca pradă lui Tezeu — lupta acuma să nu fie eliberată din sclavie. Era — cît să fi fost ?. Lupta a încetat pe dată. pe areopag. însă era mai graţios. s-a dus în ţara amazoană. 6 83 Numai că în puţină vreme. Au înălţat un rug uriaş. deşi fusese luată pradă. L-a-ncununat şi i-a grăit : — Tu ne-ai scăpat de-atîtea fiare şi de tributul ruşinos. — Tezeu !. zdrobindu-l. A rămas rege în Atena. ea.. numit de mamă Hipolit. însă Tezeu. în fruntea oştii-ateniene. şi lancea l-ar fi nimerit. Pe urmă a plecat cu Iason şi-argonauţii să găsească lîna berbecului de aur 1].. însăşi regina Antiopa. unde el şi-a sfîrşit viaţa. Tezeu lupta nebiruit.. Ea — aceea ce fusese învinsă de elini. Acolo i-au asediat cîteva luni. văzînd că pînza nu e albă. Parcă-i o flacără-n văzduh. şi.. a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. cum aţi aflat. s-a repezit în faţa lancei. Ele au înconjurat oraşul şi i-au silit pe atenieni să se retragă pas cu pas. Şi el de ea. ca să respingă pe-amazoane. pînă pe-Acropolă. cu fruntea lată şi senină. Ochii s-au înceţoşat şi. Dar a trimis un car să-i vină mama sa. s-a făcut nunta la Atena.. a căzut jos. O amazoană îl ţintise cu îndrăzneală pe Tezeu. Era.. Lipsiţi de hrană. şoptind uşor : — Ai grijă doar de Hipolit !. ba şi mai bine. a spus regina. frumoasa Antiopa. un an întreg. Tezeu nu s-a împotrivit. unde a fost o vînă-toare vestită-n lumea de-altă dată.. şi voinic. Iar valurile l-au izbit de stîncile din ţărm. ci s-a-n-soţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon. fiul Alcmenei de la Teba. De aceea te alegem rege.. pluteau mereu.. din iubirea asta mare.. ce-i aştepta pe coastă. Atunci. Da. ascultaţi !. Ţimbalele- . spune povestea.în vremea asta atenienii. sa născut un fecior bălai. Au mai trecut. scăpînd suliţa din mînă... din Argos sau din alte părţi. ce era prinsă de cel mai-nalt catarg. Alături de cellalt voinic. a vrut şi el să se omoare.. în frunte avîndu-l pe Tezeu. Lancea i s-a înfipt în piept.. Cît a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. Antiopa. era şi chipeş. Pe lîngă soţul său lupta.. Dar într-o zi. îndurerat prea mult. Zei !. o clipă.. au trebuit să lase pradă biruitorilor pe mîndra şi preafrumoasa Antiopa. pe ţărmurile Mării Negre. Că a pierit deci şi Tezeu. Iar amazoanele. precum se ştie că sînt regii.. nu mai avea altă dorinţă decît să stea mereu alături de preaiubitul ei Tezeu. care-i lega pe amîndoi. unde stăteau de luni de zile teribilele amazoane. şi se-apropiaseră de-Atena. Eu mor. neosteniţi.

sînt besmetici amîndoi. Hai. nu vrea să-audă de legătura căsniciei. iar fiul ei. Tezeu a-ncuviinţat ca nunta să aibă loc cît mai curînd.. In locul lui. îşi bate joc de muritori. întîia soaţă-a lui Tezeu. Şi. M-ai jignit.fierbinte încă — de cenuşă. în taină..... vino. zeiţa a hotărît să se răzbune. De-aceea. o Tezeu !.. Iar Fedra s-a simţit. — Cum îl iubesc !..... A spus însă că face nunta. dînsul se pleca zeiţei Artemis. ce-l dobîndise odinioară cu-Antiopa. nu l-au clintit din hotărîrea pe care-o luase Hipolit de-a nu iubi nici o femeie. — Vreau să am pace cu Vecinii.. Frumosul trup al Antiopei se preschimbase într-o mînă —. ce încă îl mai mistuia.. zicea el. şi pe Tezeu. mi-a fost dat astăzi să îndur cea mai amarnică insultă. Dar Hipolit. în acest fel.. nesocotitul Hipolit m-a conjurat să fug cu el. supărată rău. căci altfel mor !.. Dar Fedra hohotea acolo şi-l implora cu glasul stins : — Răzbună-ţi soaţa. Chemînd la sine pe arcaşul cel zburător. minţind anume. în Creta venise rege Deucalion. tînărul Eros. a spus zeiţa Afrodita. A stat de vorbă cu Tezeu şi l-a rugat să-i facă cinstea şi să primească de soţie pe sora lui. şi-n primul rînd cu atenienii. Iar la-mbierile-Afroditei sta rece şi nepăsător. Ah !. ... Şi-nveninată de săgeata preauşuraticului Eros. dar prea tîrziu. regina Etra din Trezena. Pacea s-a încheiat.. Fedra. Şi. Vreau să se stingă vechea vrajbă. — Zeiţa Afrodita este prea dezmăţată. aflînd această întîmplare.. fireşte. s-a zvîrlit în genunchi... de fapt. tot ca ea. şi totuşi nu-i venea să creadă. Tragicul sfîrşit al lui Hipolit şi-al Fedrei Lovit ca de-o măciucă-n creştet. mult prea tîrziu.. nunta îndată s-a pornit. 85 De mai rosteşti doar un cuvînt. Hi-polit.. şi a strigat spre el. răzbunătoarea Afrodita. Aşa grăia şi nu ştia că vorbele i le şopteşte.. plîngînd : — Soţul meu drag.. îşi spunea ea. El auzea vorbele Fedrei. o izgonea. vino. Vorbele ce-l învinuiau atît de tare pe feciorul cel mult prea drag. Tezeu a stat puţin pe gînduri. Cum m-ai jignit.. îndrăgostită nebuneşte de vînătorul Hipolit. trăgînd săgeţi la întîmplare. după regina Antiopa. cu Fedra şi cu Deucalion. i-a poruncit să-şi pună-n arc săgeata cea mai otrăvită şi so ţintească pe mireasă.. Aşa grăia.. umblînd după sălbăticiuni. Hipolit prinsese gustul vînătoarei. Uitînd cît sînt de credincioasă. la ureche. arcaşul Eros. — Ei. umplîndu-i inima de fiere şi dragoste nelegiuită pentru feciorul lui Tezeu.. cu mintea rătăcită.Şi. şi chiar iubirea ce-o datorezi soţului tău.au ţipat a jale şi trîmbiţele au sunat tristul sfîrşit al bătăliei. stăpîn şi rege. zicînd aşa : . erau toţi fraţi. Răzbună-mă. Hipolit. Tezeu a rămas trist şi singur lîngă mormîntul Antiopei. . Crescînd mai mare. cu ochii-n flăcări.. Tu pîngăreşti tot ce-i mai sfînt : respectul meu de fiu... scot paloşul din cingătoare şi ca pe-o fiară te ucid.. oricît s-au silit zeiţa care dă patima iubirii şi fiul ei. pe Hipolit. Dar pentru asta. regina Fedra... iată c-a sosit şi vremea să-l pedepsesc pe Hipolit. Tezeu a rămas nemişcat un timp destul de lung pe tronu-i. numai dacă frumoasa Fedra jură că va fi mamă bună fiului său.. care mă tot nesocoteşte.. pe lespezi. Mireasa a jurat în templul zeiţei Hera c-o să fie într-adevăr o mamă bună şi._ — Femeie fără de ruşine. şi amazoanele-au plecat spre ţara lor cea depărtată de lîngă Pontul Euxin. numită Fedra.. să făptuiesc. el a pornit către Atena. îl implora pe Hipolit : — Hai să fugim.. Să ne aruncăm pe o triremă şi să plutim spre depărtări — pînă la marginile lumii. Dacă primea s-o ia de soaţă. In acest timp Minos murise. fecioara ce ocroteşte vînătoarea. Ca să se facă-mpăcăciunea. Şi-a alergat pînă la rege. pe tron.. cea mai grozavă dintre crime. înăbuşindu-şi dară jalea. pacea-ntre Atica şi Creta s-ar fi statornicit deplin. Să ne ascundem fericirea.. Mai trebuie spus că Ariadna. Iar Fedra a-nceput să ţipe şi să-l blesteme pe flăcău : — O !. isprăvindu-şi jurămîntul. smintitul Eros. Şi el creştea sub privegherea tatălui său şi a bunicii. spusese noul rege-al Cretei.. şi timpul tot şi-l petrecea colindînd codrii deşi ca peria... pe dată. ai să plăteşti şi tu cu viaţa.. lăsînd uitate şi-Atena cea cu cer senin. mîniată că Hipolit o alungase. O uneltire a zeiţei Afrodita Ca mîngîiere-i rămăsese numai micuţul Hipolit..

. Şi la car înhămase. ca Tezeu să-l ajute pe prietenul lapit să-şi afle o soţie la fel de minunată. soaţa mea !.. Tezeu s-a hotărît să-şi ia o nouă soaţă. potrivit învoielii. au început să-i spună. — Ce vreţi ?. Dar rămînea acuma. a început să strige tare : — Nu ! Nu-i adevărat. răpind-o pe fecioară. Hipolit. Deci nu-ncerca. Cît l-a plîns pe Hipolit13. 87 Pe drum au tras la sorţi... pe ţărm. şi nu ne este teamă de tine nici atît. Se clătina. Cum aţi intrat pe tărîmul acesta. Mergea ca orb. văzînd pe Hipolit cu fruntea făcută ţăndări. Fă dreptate şi loveşte-l pe Hipolit pentru insulta odioasă adusă Fedrei.. Voinicii. să mi te-mpotriveşti. la rugămintea lui Tezeu — un monstru mare cît un munte. Şi el vroia să aibă o soaţăncîntătoare. au intrat în Infern . Dar n-a grăit nimica. El se urcase într-un car. Ci eu. Din cer. pe nume Piritou. Gingaşă era fata. Regina Fedra ce-l urmase pe soţul său.. în inimă. cuprinsă de remuşcări.. au aflat pe Elena. s-a pregătit de drum. ce se cheamă Elena.. Tatăl nu s-a uitat spre el .. rece. Am sprijin la nevoie pe eroul Tezeu.. — Iat-am venit la tine să-mi dai pe Persefona. fără de vrerea mea ? i-a-ntrebat. cel mai divin balsam. doar eu am fost aceea care l-am ispitit — să ştii !.. Au suit-o-ntr-un car şi-au dus-o la Atena. Cui or să-i cadă sorţii — s-o aibă pe Elena. Ascultînd glasul lor. regele din Atena. tînără şi voioasă. Hades. Printr-o peşteră-adîncă. rege peste lapiţi. Neascultîn-du-şi vizitiul. Dînd ei o luptă grea cu oastea de la Sparta. Tezeu !. cum au călcat în Sparta. I-au amintit că n-are nici un urmaş pe tron. „De e atîta de frumoasă Elena. Şi fiindcă i-au vorbit de frumuseţea fetei regelui din Sparta. S-au înţeles atunci să se ajute-n luptă.. doi cai sălbatici. A alergat către palat : şi-a pus pe gîtul alb un ştreang.. Şi astfel. zdravăn. din apa mării s-a ivit — prin hotărîrea lui Poseidon. Nu ar fi vrut Tezeu să-şi părăsească soaţa prima zi după nuntă. Fedra şi-a dat moartea cumplită.... dar în clipitele acelea.u.. au răpit pe Elena. Tezeu. Şi cel ce-a cîştigat-o a fost însuşi Tezeu. 86 „Vai. către Micena. păşind încet spre malul mării. Eu nu pot să-mi pedepsesc feciorul drag. a răspuns Piritou. cu vorbe iscusite. a cugetat Tezeu. Tezeu. E lesne de-nţeles durerea ce l-a-ncercat iar pe Tezeu. Ba chiar l-au îndemnat să meargă s-o răpească. Iar cel ce-o cîştiga-o în acest fel. Iar regele lapit i-a cerut lui Tezeu să-şi părăsească soaţa. Hipolit a murit. Persefona. prin spînzurătoare. Tezeu s-a îndreptat cu regele lapit spre tărîmul lui Hades. Înlănţuirea din Infern Dar timpul care trece poartă cu el uitarea.... şi să meargă cu el pe tărîmul lui Hades. socotind curtenii că prea e lung amarul regelui lor.. şi-au mers drept spre palatul măreţ.. Dorinţa ei se împlinise. Hipolit n-a fost vinovat. să-l sprijine pe cellalt să-şi găsească o soaţă tot la fel de frumoasă. ce se găsea în Argos. s-o iau eu de soţie !. Zis şi făcut.. numai eu sînt ticăloasa !. Pedeapsa ei căzuse grea. Deci..Atunci Tezeu s-a ridicat. între stînci. că omul e o fiinţă ce nu poate trăi doar în singurătate. El şterge suferinţa şi face să renască. E. şi bucuria mare pe rege şi curteni. — S-o furăm pe nevasta lui Hades. trecîndu-şi mina peste tîmplă şi. . bătrîne. Făcuse jurămîntul să-l ajute pe prieten. buna regină Etra. Mergînd însă pe cale s-a întîlnit c-un prieten.. precum era Elena. l-au omorît pe Hipolit.. Vraja zeiţei Afrodita s-a risipit. caii s-au avîntat pe stînci şi. şi să mi-o fac regină în ţinutul lapit.. căci regele din Sparta nu vrea s-o dea de soaţă nimănui. ce-l duceau ca vîntul. ce-am făcut !" şi-a rostit ea. prima zi după nuntă.. Ajuns pe prunduri.. ce tocmai dănţuia la nişte mari serbări în cinstea lui Arte-mis. Lăsîndu-şi dară soaţa în grija mamei sale. Iar caii s-au speriat de el. O !. şi-apoi să se coboare în regatul lui Hades.. să aibă un fecior. copilul ce s-o naşte va fi la fel cu ea". sfărîmînd în bucăţi carul. zeiţa Afrodita văzuse totul şi zîmbea. Poseidon !. S-o ducă la Atena şi aici s-arunce zarul. speranţa — dorinţa de-a trăi. şi nu-l putea călca. să se răcorească de jarul care îi frigea inima lui nevinovată. de-argint. deodată şi-a venit în fire. Te rog pe tine. a rostit : — Tată !. unde locuia zeul cel veşnic mohorît. — Ce să facem acolo ? l-a întrebat Tezeu. la sorţi. Noi ştim să ne luptăm. Tocmai gonea pe ţărmul mării. Cine o să-i ia locul ? ApBi i-au povestit că regele din Sparta are o fată mîndră. trei cozi şi cu colţi lungi ca nişte suliţi. cu şapte capete.

Braţele lui vînjoase. în care se afla monstrul Minotaur. din secolul al XVll-lea (pe muzică de Lulli) ne cîntă sosirea fiului Etrei şi al lui Poseidon. In general. Iar de sus. de pin. A trebuit să vină Heracle în Infern. Heracle era. In amintirea biruinţei asupra lui Sinis. au ră88 mas fără vlagă. Tezeu. este cunoscutul scriitor Plutarh. chiar pe locul unde se zicea că ar fi fost el răpus. lăsat în Sciron. Despre labirint. cu scopul de a-şi întări stăpînirea asupra poporului. scormonind o movilă cu ciocul său de fier •. Temistocle. Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii . 3. jiurtînd în mînă o măciucă sau o ghioagă de aramă — ghioaga cucerită de la hainul Perifete. fiul lui Poseidon. Solon. a fost zidit un templu eroului Tezeu 15. Ba. Hora de la Cnosos. se povesteşte mai pe larg în legenda următoare. Mîhnit s-a hotărît să se retragă-n Scira. Săpîndu-se movila. Şi n-a putut Tezeu să-şi salte multă vreme. 4. Dar cum s-au aşezat pe jilţul fermecat. fără frică. ce-au apărat Atena. şi Tezeu. şi apoi chiar al aristocraţiei funciare sclavagiste. Alegoria pare că vrea să amintească de timpurile acelea cînd pâmîntul Eladei. locale. Oameni necunoscuţi l-au adunat din ape . către anul 46 al erei noastre. smulgîndu-l de pe stîncă. oroare. dealtminteri. revărsări de ape. lîngă ele un paloş şi-o lance ascuţită. Cînd a venit trimisul. Pericle etc. Tezeu este în acest caz simbolul poporului Eladei. unde sînt evocate şi alte figuri istorice. dar chipul i-a rămas la fel de neclintit. socotiţi un fel de eroi naţionali. pentru odihnă. ce îi era părinte. Heracle şi Tezeu erau. valoarea unui simbol al luptei împotriva răului. Toţi aceşti monştri întruchipează relele pe care le poate face marea. care bîntuiau odinioară lumea. şi fiecare ţinut vroia să se mîndrească cu vitejii săi. Tezeu ocupa în vechile legende ale elinilor. adică ai tuturor elinilor. pare-se. vieţuind între cerul albastru şi senin şi marea nesfîrşită. ca şi Heracle. Iar mama şi soţia răpite de spartani. cum le ceruse însuşi stăpî-nul mărilor. se tot cutremura şi se prăbuşeau coaste sau insule. 8. pustiiri şi cu monştri zămisliţi în apele marine. dar şi-aci l-a urmat ura lui Menesteu — care tot se temea că eroul Tezeu va cere-napoi tronul. uitat. sub cerul cel albastru. 7. pe care se lăsase vulturul din văzduh. rece şi mohorît. Jocurile aveau. care biruie toate relele ce le stau în cale. Tezeu este un nimicitor al monştrilor şi răufăcătorilor. constructorul său. să vieţuiască-n pace. alergări cu carul sau în lupte. Tezeu a fost urcat pe-o stîncă de la Scira. alături de Heracle. Pare foarte curios că mulţi dintre monştrii doborîţi de Tezeu erau 89 socotiţi fiii lui Poseidon. prin trădare. Şi printr-un vicleşug. în cinstea zeului Poseidon. trupul lipit de piatră. poporul care luptă cu urgia naturii : cutremure. Note 2. ca să-l elibereze pe eroul Tezeu. la mine. ce cîrmuia Atena. Dar valurile mării l-au aruncat la ţărm. Iniţial deci. Ca rege-a găsit însă pe-un duşman. 6. Osemin-tele-acestea au fost duse-n Atena. Iar valurile tulburi năpădeau peste ţărmuri şi părăduiau aşezările. de însuşi Tezeu. pe un vas antic. de mitul nobil al lui Tezeu s-a folosit mult aristocraţia sclavagistă. Tezeu este şi el un fiu al lui Poseidon. 5. a fost cîntată de însuşi Homer în „Iliada" : „Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime Joacă-mpreună în cerc şi cu mîinile prinse deolaltă. poate cele mai mari şi mai fastuoase serbări din Elada. aristocraţii au impus transformarea mitului său popular în acela de erou al aristocraţiei gentilice. l-a legat şi-n lanţuri zeul cel mohorît. Tezeu a reprezentat.Şi-a început să rîdă. un loc de frunte. un vultur din văzduh s-a coborît în Sciron. voinicul Tezeu este şi el înfăţişat de multe ori pe vase şi în sculpturi. nimicind pe oameni. Pe temeiul acestei legende. Scena a fost zugrăvită. aflat la muzeul din Berlin. născut în Beoţia. Menesteu. Aici a stat. spuneau aezii. însă mama lui este Etra. Biruitorii în concursurile la suliţă. în mare. după cîntecele vechi ale aezilor. Iară peste mormîntul cel gol. Ca şi Heracle.) Grecilor le plăcea să spună că pămîn-tul Eladei răsărise din mare. şi ochii săi albaştri cercetau mustrători Olimpul depărtat.. Şi s-a întors acasă Tezeu. după legende. bunăoară. — Bine ! a glăsuit. s-au găsit oseminte. Cel care povesteşte viaţa lui Tezeu. de zeii olimpieni. zguduit de vulcani.. fiul lui Zeus. deci tot un fecior al mării. agricultori şi meseriaşi) şi hotărîrea ca toate funcţiile statului să fie ocupate numai de nobili. Tezeu. cu tot zbuciumul său. erau încununaţi cu ramuri verzi. forţele omeneşti.. între altele. Aceşti viteji. în Sciron. prevăzător — s-au aşezat pe jilţ. o insulă frumoasă. oasele în mormînt. 2. ca hicurg.. poetul francez Quinault. Prin legendele născocite despre el se stabileau avantajele aristocraţilor. un palat cu multe culoare încîlcite. Despre el se povestea că instituise serbările Panatenee. la Atena. în tragedia „Tezeu". furtuni. Eroul s-a izbit cu fruntea sa senină de colţuroase stînci. în triumf. fratele lui Zeus. Hades s-a mîniat pentru aşa-ndrăzneală. vă rog să staţi puţin şi să vă odihniţi pe acel jilţ de piatră. el a fost prăvălit în genunea de ape. după atîţia ani. Intîraplările prin care trec Heracle şi Tezeu sînt însă de multe ori asemănătoare. De la numele monstruosului Sinis cred unii că ar veni cuvîntul sinistru — ceva sau cineva care provoacă spaimă. au fost organizate. cu valurile sale verzui. disc. Mai tîrziu. pentru faptele sale. 9. Dar fiindcă aţi venit pînă-n Infern. fiul lui Hefaistos. şi despre Dedal.. aşa-numitele jocuri istmice. Astfel i-au atribuit împărţirea populaţiei în trei clase (nobili. destule veacuri. autorul viarei lucrări „Vieţi paralele". pînă ce a venit un trimis al Atenei şi i-a aflat mormîntul. (Etra se tîlcuieşte prin „cerul cel senin". pe cînd toţi ceilalţi au mai mult caractere regionale. Piritou. au şi rămas lipiţi. Amîndoi zeii se însoţiseră cu mamele celor doi eroi. după biruinţa lui Tezeu. fusese luat în slavă şi făcut semizeu. fără de voia acestora. i-au pus. Fiecare basileu dorea să se tragă din-tr-un anumit erou.

. — Asta nu-i de ajuns. despre care se povesteşte mai departe. Ele au conciuri pe cap. De zei luminat cîntăreţul Zice din liră-ntre ei. Ei urmăreau să dea un nimb de divinitate lui Tezeu. Templul închinat lui Tezeu se numea Tezeion. Insula Creta 2. au spus unii bătrîni. fireşte.. cînd mulţimea striga : „Nimic fără Tezeu '. alcătuite de ei. s-aleagă un nou rege.S. la adăpostul legendei despre Tezeu. Şi aci-ndemînateci şi iute s-avîntă Hora învîrtind ca o roată ce-o mişcă. cită vreme se găseau la adăpostul templului. părăsind-o pe tînăra-i soţie — cum avea obiceiul — ea s-a căsătorit. au răspuns toţi cretanii.. Asterios s-a stins. să vedem. E. din valurile mării.... atenienii. aşa cum o fost înfăţişată de un sculptor din vechime. artistul antic pune alături şi pe zeiţa Afrodita.. 90 Şi se desfată privind. El este apărătorul oraşului Atena.. ei erau ocrotiţi. Urmaşii săi se cade să ia în stăpînire insula şi poporui. seamănă uimitor cu a unui alt erou. împlineşte o rugăminte-a ta ?. murind el. din a'ceste sculpturi. — Ba ne-nvoim. Din dragostea lui Zeus cu fata feniciană. ce e aici de faţă. organizînd serbări. Cere-i tu lui Poseidon. Dar eu sînt cel mai mare. şi el ar fi luat conducerea oastei de viteji atenieni. nici un stăpîn de sclavi. dacă-i eşti fiu lui Zeus. Dînşii au săbii de aur la chingă de-argint atîrnate.. Compatrioţii lui Tezeu. Iar alţii l-au sculptat în marmură şi lemn sau l-au turnat în bronz. mai tîrziu. Lumea-ndesită înconjoară hora cea plină de farmec • „Iliada" — în româneşte de G. al doilea Heracle !. Şi Zeus. 10.. ştiţi prea bine. ca o umbră ce purta în mîna dreaptă o lance. de-o-ncearcă cu mîna-i Meşter olarul. 11. Seneca şi Racine. cum spui. înfăţişarea sa. Este vorba de faimoasa călătorie o argonauţilor. A fost pictat de Micon şi Polignote. 91 DEDAL Şl ICAR ZEUS SE PREFĂCUSE ODATĂ-N TAUR şi o răpise pe Europa.Bine ţesute veşminte ce scînteie blînd ca oleiul. 14. oraşul cel mai mare din vremurile-ace-lea. născut în Argos de frumoasa Danae. primul născut de mama. mi se cuvine mie... copila unui rege fenician. Această parte-a lumii avea să poarte. cu Europa.. pentru a-şi întări (aşa cum arătam şi mai sus) măsurile şi legiuirile asupritoare pentru popor. pe nume. chiar aceia care erau urmăriţi de puternicii zilei. feciorul lui Zeus. dacă ne dovedeşti că tatăl tău e Zeus. în Tezeion putea.. Dar Zeus. Iar coasta unde-a poposit cu fata Zeus era a unei insule. Minos a luat cuvîntul şi a rostit semeţ: — Tronul. a doua oară. a grăit iară Minos.P. cu siguranţă. numele ei1. Şi-n vreme ce cîntecul sună. într-adevăr. Atunci. zeii or să te-asculte. Colina lui Ares sau areopagul. pînă ce aceştia au biruit. Minos a fost întîiul. pe un sarcofag care se găseşte la Ermitajul din Leningrad. 92 . Tot acolo. — Mărturie mi-e mama. E vremea să dezvălui acum o taină mare.. se va trezi şi va vedea că a fost părăsită. Ajunşi în acest templu. Noi vrem altă dovadă. renumitul Perseu. Şi. Nu peste multă vreme. Zîmbetul ei de fericire. Nu doară fiindcă mama a fost aici regină. un taur fermecat. Poate nu vă-nvoiţi ?. la Tezeu. Nemuritoare este o marmură ce o înfăţişează pe Ariadna adormită. El nu e tatăl nostru. Joacă ei toţi.. şi în cea stingă un scut. Al doilea : Radamante. Acela care se spune că i-a adus osemintele lui Tezeu la Atena a fost aristocratul Cimon. precum se pare. Roagă-l să scoată-ndată. s-au născut doi feciori. Iar privitorul îşi închipuie durerea care o să brăzdeze chipul acesta cînd.L.. dealtfel. poporul s-a adunat la Cnosos. se dau tumba în mijlocul gloatei". în marea bătălie dată la Maraton. Legenda lui Hipolit şi a Fedrei a fost zugrăvită pe un vas aflat la muzeul din Berlin. Legenda cu vulturul coborît din slavă peste mormîntul lui Tezeu — care nici nu ştim dacă o fi existat vreodată. Murnu.. sub acest nume sau sub altul — a fost născocită de aristocraţi. Asterios nu-i tatăl copiilor Europei. Se învîrtesc doi ghiduşi. în ană. frumoasă podoabă de aur. aci în şiraguri se saltă-mpotrivă. Creta e ţara lui.. Visează. Pe faţa încîntătoare a fetei s-a aşternut un zîm-bet blînd.. Tezeu a fost zugrăvit pe vase în culori roşii. cu regele din Creta : Asterios. Nu putea să-i mai atingă nici un aristocrat.A. în timp ce atenienii fug. pe care-l lasă pustiu azi vechiul rege. în cu-rînd. se spune ca' în ceasul cel mai greu. 15. de către artiştii Hahrilion şi Eufroniu. în paginile acestei cărţi. Zeus ne-a zămislit pe mine şi pe fratele meu. Insă rar poate fi văzut ceva mai frumos decît întreaga legendă a lui Hipolit şi a Fedrei. 13. să găsească azil oricine. Durerea lui Tezeu răsună încă şi astăzi în tragediile celebre scrise de Euripide. l-au mai cinstit pe eroul lor. s-ar fi ivit pe cîmpul de luptă Tezeu. au zis bătrânii. Pornind înot prin apa mării. 1955." După unele legende. — Şi ce dovadă vreţi ? — Uite. stă-pînul a purtat-o pe fecioară pînă într-un tărîm îndepărtat. chiar sclavi sau condamnaţi. 12. s-a născut tot în Creta.

Dihania aceasta — numită Minotaur 4 — nici nu dorea să sugă. cu păr. A mai lăsat o vreme. de om.. desigur. ca lupul.. Minos — cu un cortegiu de fete şi femei — s-a dus către un templu închinat lui Poseidon şi s-a rugat de zeu să-i împlinească voia şi să scoată un taur din apa verde-a mării. tot prii vrajă. — Ba. frumos. Iacătă şi sorocul.. pînă cînd noul rege a vrut să se msoare şi aflat că el şi-a ales ca mireasă pe. Apele au crescut. Şi-n primul rînd.. Pe Minos. ca tînăra regină să odrăslească — biata ! — un monstru făr seamăn. — Să fie dară rege !.. a făgăduit Minos zeului mărilor. ai fost soaţa lui Zeus şi i-ai născut feciori ! Pe unul dintre ei ţi-l facem astăzi rege. Ajuns în faţa lor. prin care tu vei face dovadă că sînt fiul lui Zeus. Şi ochi avea. drept jertfă. Pasifae jelea înfricoşată. marea s-a-nvol-burat şi s-a pornit să geamă.. Taurul lui Poseidon iese din mare De cum şi-a sfîrşit ruga Minos. S-a rîs. Şi mîndra Pasifae. a glăsuit Europa. A dus într-o pădure taurul lui Poseidon. A făcut. înţelegînd c-a fost lovită de Poseidon. Astfel a ajuns rege peste insula Creta feciorul cel mai mare al frumoasei Europa.. Ne trebuie alt rege. a avut loc şi danţul. Şi-a cugetat că-i bine să-l pedepsească altfel. Nu chiar aşa făţiş. Selene şi mulţi alţiij Cine poate să ştie cîţi or fi fost cu toţii ? !. părinte al gingaşei fecioare. erau aievea.. voinic şi falnic. cu bot. Ci vroia să sfîşie. şi feciorul meu Minos e cel mai potrivit..— Nu cere. —. dulcea Pasifae. Nici nu poftea să pască la fel ca viţeluşii. — Iar taurul acesta.. Şi-atunci cobori ocara grea şi pe capul meu. Nu mai ştia să vadă cele din jurul ei. I se părea. La nuntă-au foşti poftiţi eroi şi regi şi zei. ce spui ? — Asterios s-a dus. scos de zeul Poseidon din valurile mării. Nici nu se mai văzuse un astfel de-animal. a spus Europa feciorului său Minos. au strigat toţi. nu a mai vrut s-aducă jertfa făgăduită. răi... E fratele lui Zeus. îndurerată. Ca Zeus 93 să nu afle că i-a lovit odrasla şi să nu se răzbune. în schimb a dus. a spus Poseidon. Ochii ca de safir şi părul mai bălan decît petala albă a unei flori de crin. cu coarne. ca şi de Afrodită.. Dar cum s-a văzut rege. că taurul cel alb. Sînt trei zile din ceasul cînd l-am urcat pe rug. un animal ca toate. Europa. a săvîrşit şi fapta. precum. cu Minos şi chiar cu Pasifae . Poseidon a glumit cu oaspeţii.. Trupul ciudatei fiinţe era de om. Iar regele. alături de-Afro-f dita şi Helios. dar n-a uitat o clipă că el venise-acolo doar spre aşi împlini do-: rita răzbunare.. numai carne. sub frunte. totuşi am să-ncerc. Valuri albe de spumă s-au repezit spre ţărm şi au adus cu ele un taur fermecat''.... îşi ascunsese fruntea în palmele-amîndouă. a mai dat răspuns Minos. tăcut. Cu pasul maiestuos. Iar cînd a fost să plece — avînd şi ajutorul frumoasei Afro-dita — zeul stăpîn al mării a săvîrşit o vrajă. şi-a simţit ochii tulburi şi inima pierdută şi gîndul răvăşit. fii slăvită.Şi. gîndindu-se mereu : 94 . precum î-a fost gîndul. A început ospăţul. S-a petrecut zilei nenumărate. de pildă. dar Şi-a adus aminte că Minos e feciorul olimpicului Zeus.. S-ar putea ca Poseidon să nu vrea să te-asculte. este-un tînăr viteaz.. o fată-aj soarelui.. Într-o lună sau două s-a pregătit şi nunta. fireşte. taurul s-a-ndreptat către fiii lui Zeus. şi el o să-mplinească.. preaputernice zeu !. ţi—1 voi jertfi tot ţie. Avea un trup uriaş.'. — Aha !. au glăsuit bătrînii cei neîncrezători în vorbele lui Minos.. J — Să fie !.. cum se hrănesc copiii cînd sînt încă micuţi. Taurul ce ieşise din valurile mării era mult prea frumos şi s-a gîndit că este mai bine să-l păstreze. Tu. e adevărat!. sub vraja asta cruntă.. Monstru-nfiorător. legat între copaci. şi-acolo l-a ascuns.. Mai ales către Minos. lovindu-l cu tridentul . s-a mîniat grozav şi a vrut să-l ucidă pe mincinosul rege. Ckid a văzut Poseidon înşelăciunea asta. nici că s-a mai văzută Regina odrăsleşte pe Minotaur Şi nu i-a fost nici asta de-ajuns zeului mării. . Iar pe soţul ei Minos îl vedea ca pe-o fiară ce-ar vrea să o sfîşie. s-a plecat de genunchi. ce-l rog azi. cu-aceste vorbe. Printre ei şi Poseidon. Osîndă mai cumplită dată de olimpieni unei tinere fete ne-ntinată la suflet. din cirezile lui. dar cap avea de taur. Cenuşa lui e rece. De cînd îl aş-: teptam. în ziua ei de nuntă. înecaţi în sînge. au glăsuit bătrînii.O.

ţinuturi.. stăpîne. da. Trebuie să-l închid. cînd au zărit cretanii cele dintîi statui cioplite de Dedal. L-a chemat pe Dedal şi i-a strigat aşa : — Tu le-ai dat ajutor ?. Toate se-ncrucişau. tu însuţi vei fi dat drept hrană-acestui monstru născut de Pasifae. Înainte de dînsul statuile-ar fi fost. pe care o născuse regina Pasifae ? Unde-ar putea s-o ducă.. că scapi neosîndit ? — Eu le-am dat. cleştele şi ciocanul şi chiar firul cu plumb. să nu-i mai vadă chipul atît de monstruos ? Şi să nu-i mai audă răgetul său de foame. Nu mai pot să-l aud.Şi. Şi iată că acuma regele trimisese nişte slugi de credinţă să-l cheme pe Dedal. — Te du. Minos îi aducea în negrul labirint pe prinşii din războaie şi pe alţi condamnaţi. să vii cît mai curînd. ciopliţi puţin. cîine atenian ? Şi-ai socotit.. Atîţia osîndiţi de tine pe nedrept. şi. pesemne. mijlocul.. Precum se povesteşte. precît se povesteşte. trimis de Euristeu să prindă taurul.. după obiceiul pe care şi-l făcuse. răsună peste tot şi-ncarcă de ruşine pe regele din Creta. Minos şi-a amintit că locuia în Creta artistul atenian. Ha !. te-ncurcai pe culoare. . însă stăpînul Cretei era rege războinic. zei. îmi sfîşie supuşii .. vrea doar carne de om. Socotind că-i o fiinţă ca toate celelalte — luînd-o chiar drept duşman — s-a repezit furios şi s-a luptat cu ea. El făptuise lucruri cu totul minunate. Fecioare şi flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint. i-a silit şi pe ei să-i trimită tribut. Cînd n-avea prizonieri. Tu eşti dator să-mi faci clădirea poruncită. dar neacoperit. Nici nu mai pot să-l văd. Şi. chiar din insula Creta. Să nu poată ieşi. cîte şapte fecioare şi alţi şapte flăcăi. ici-colo.. O !. Minos a biruit cîndva şi pe-atenieni şi.. Xoanele diforme. statuile de lemn din timpurile vechi — cînd erau măiestrite de mîna lui Dedal — păreau că-s în mişcare. Iar buna Ariadna — cu sfatul lui Dedal — şi-a ajutat iubitul. îmi este deci fecior. acest artist a fost primul sculptor de vază şi primul arhitect. El a doborît fiara şi a fugit din Creta. de săli şi chiar de scări. Dacă intrai acolo. şi te aştept cu planul pregătit.. da. vrînd să ieşi.. tot după legende. şi mîine.. stăpîne. c-un meşteşug... Au plătit atenienii de două ori tributul. Dar ce tribut ? în sînge. în el se-ntortocheau zeci.. Tu. Era clădit din piatră. însă a treia oară. de fag sau de stejar.. — îţi trebuie curînd ? — Curînd ?.. tot luptînd prin lume. oricît s-ar strădui. tot.. îi silea pe aceia care erau învinşi să-i plătească tribut. Legendele ne spun c-a inventat securea. Aş vrea să-l şi ucid. în fiecare an. Dacă-l ţin în palat. Dedal construieşte labirintul Şi a plecat Dedal. ferăstrăul.. Nu ştiu cum... şi supunînd popoare. Şi ca şăi ţie viaţa hidosului său fiu.. Era înalt. a rostit Minos artistului Dedal... Ai omorît atîţia tineri nevinovaţi din ţinuturi călcate de tine în picioare... fără de nici un murmur.. El a cioplit cu dalta picioarele... şi gîtul. Şi cine să plătească ? Cine să ispăşească şi pentru Minotaur. Nu mai puteai ieşi. Dedal ? — Prea bine. urcau sau coborau într-un astfel de chip. dar s-a născut. la mine în palat. fiindcă s-a sfărîmat în mii de bucăţele. S-a apucat de lucru şi în puţină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri. te afundai mai rău. în acest labirint5 — cum l-a numit Dedal — a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. ce-i de făcut ?" în marea disperare care îl cuprinsese. le-au zăvorit în beciuri sau le-au legat cu sfori. a venit şi Tezeu. — Să-mi faci. între cei hărăziţi ca hrană pentru fiara închisă-n labirint. peste tot. 95 Ai înţeles. un palat măiestrit. Şi oricît te sileai nu mai nimereai drumul... In acest larg palat. că rîd sau glăsuiesc. Mă duc să-mi înjghebez un plan pentru palat la marginea grădinii. Chiar voinicul Heracle. Cine-o intra acolo să fie bun intrat. De nu vei izbuti. gura şi ochii. şi braţele. cu miere-nmiresmată. ca nu cumva să fugă. — Şi cu ce-l vei hrăni ? — Cu prinşii din război şi cu cei condamnaţi. — Pe Minotaur. cum ştii.. încît te năuceau. sute de culoare. spre hazul tuturor — pînă s-a dumirit că-i neînsufleţită. prin voia lui Poseidon. şi astăzi de-ai putea. — S-ascunzi pe Minotaur ?. de pildă. şi pentru că Ariadna fugise cu Tezeu ? Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei şi ea l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. înalt . sub pumnul lui grozav.. care umple palatul. Dar asta-i treaba niea. dar să-l faci aşa. Artistul le-a dat formă de trupuri omeneşti butucilor de frasin.„Unde-ar putea să fie ascunsă fiara asta atît de sîngeroasă.. a glăsuit Dedal.... îi azvîrlea acolo păsări sau alte fiinţe şi faguri de albine. burghiul.. Socoteau că sînt vii. numai butuci de lemn. au fost mîn- .. a văzut o xoană creată de Dedal. ce se numea Dedal. şi a săpat în lemn trăsăturile feţei : nasul.

Ajută-mă şi tu. — Nu. cu fiul tău Icar. Şi zboară. să-ncerci să fugi. Ucide-mă acuma.. se ridică. Pe unde eşti ?. Nu te-apropia de soare. L-a dus la fund 7. Şi au vîslit din aripi. l-a învăţat să zboare : — Priveşte cum se-nalţă vulturul prin văzduhuri ! Vîsleşte rar din aripi. Ii vine să şi cînte. şi ceara se topeşte. S-au ridicat spre boltă şi au pornit în lume. Penele s-au desprins.. să curgă încetinel. pînă-n Sicilia... Alţi sclavi. nici nu-l mai auzea. pescarii şi alţi oameni se uitau. păsări ? a întrebat Icar.' Şi-acuma să zburăm spre dulcea libertate — Legendele Olimpului.. Unde eşti ?. De pe ţărmuri păstorii. Ce-i drept. l-au purtat prin grădină pînă ia labirint. mai sus. pe care-l dobîndise dintr-o căsătorie cu-o sclavă a lui Minos. cumva. în zboru-i. Se ridică mai sus. De la acea-nălţime. îi strigă tatăl.n-ascultă. bate din aripi tare. Căderea lui Icar Şi. Nu sta nici prea aproape de valurile mării. Unde eşti ?. Fâptuieşti numai crime. de vrei. lîngă sine. în aceeaşi vreme. tată. aici în labirint. Avîntul lui spre ceruri nu-l mai putea opri cu strigătu-i Dedal. In depărtări s-arată şi fermecata Samos. N-am să te ucid. gelos pe pămîntenii care zburau ca zeii. Nutream de mult în mine un gînd de acest fel. Parc-ar vrea să se smulgă din trup. A zburat mai departe. cea plină de miresme. căci mintea ta isteaţă.. Chemîndu-l pe Icar aproape. valuri de flăcări. II 97 — Hai să zburăm. la semnul lui Minos. nu socoteam că am să fiu silit atîta de curînd să fac astfel de aripi ca să scăpăm cu ele din ghearele lui Minos. şi-aşa. Helios trimitea valuri. Aripa se des-princfe şi-ai să te prăbuşeşti. Nu mai puteam să-ndur. Apa l-a înghiţit pe loc. La regele Cocalos Dar nu i-a răspuns nimeni. nu-l mai ţinea nimica sub cerul arzător. nu uita ce ţi-am spus şi fii prevăzător î Numai că el. Icar s-a prăbuşit în valurile mării. Ceara care lipea aripile uşoare a prins să se topească.. însă Icar. Şi-ndat-a luat bătrînul... să dogorească tare. uşor ca gîndul şi slobod să plutească pînă-n nemărginiri.. — Da.. voi.. să le alcătuiesc aşa cum aş fi vrut. Simte că se înalţă ca vulturul în slavă. harul tău de artist îmi sînt de trebuinţă. făcînd patru aripi6. ce se numea Icar. mai sus. n-a mai avut ce face. Icar nu mai era. Dedal. Aripile acestea nu am avut mijloace.... mai mult tîrîş. Bagă de seamă.. în labirint. înconjurat de flăcări de aur. să-l găsească pe bătrînul artist şi să-l închidă iarăşi la el. să zburăm ?. Dar ce sîntem noi. i-a dat sfaturi bătrînul . auzind glasul.. Nu le venea să creadă. Două şi le-a pus sieşi. pe ziduri. îndurerat.. nu te-nălţa prea tare şi fără chibzuială. cu oaste. îmbătat de vîrtejul acelui zbor înalt. L-au înşfăcat de umeri. Se-apropia sfîrşitul urzit de Helios. mai sus.. Dedal. El se-nălţa întruna.. — Cum. a mai rămas văzduhul. să strige. s-a-ntors îngrijorat şi şi-a strigat feciorul : — Icar !. Cînd fiul lui Dedal. şi ajungînd la el.. prinzîndu-le-n curmeie făcute din veşminte. oase de păsări. în labirint. dar. Tatăl şi-a luat feciorul în braţe şi-a grăit : — Dacă regele Cretei ne-a-nchis drumul pe ape şi drumul pa pă. Tocmai se auzise zvonul că dinspre Creta s-ar apropia şi Minos. ca să se răcorească. crudule basileu. şi celelalte două i le-a pus lui Icar. — Icar. Trecuseră de Delos şi de insula Păros. cum nişte pămînteni puteau zbura ca zeii. El se uita-ngrozit la zidurile-nalte. ca un nimb. opreşte-te ! îi strigă tatăl care. şi le-a legat cu fire din haina lui desprinse şi le-a lipit cu ceară. i-au adus şi feciorul. a glăsuit Icar. c-un ţipăt disperat. în vremea asta. Era către amiază. a început să ardă. sclavii s-au repezit. din ceruri. nu mănspăimînt.. . Să nu-ţi treacă prin minte. cuprins în inimă de-o aprigă dorinţă de-a spinteca văzduhul şi-a se-nălţa spre cer. Dar am să te închid — a spus regele Minos — în schimb. se apropia de ape. la regele Cocalos. Dar Helios. Să ne-apucăm de lucru..mînt. hai.. Degeaba da din braţe feciorul lui Dedal. pene. să chiuie. cu mirare. Creta era în urmă. tată. simţind căldura. Să te iei după mine. dragul meu copil ! Astăzi a sosit vremea ca să-i învăţ pe oameni să zboare prin văzduh. abia se mai vedea. rămase-n labirint din timpul cît trăise preahîdul Minotaur.96 câţi de fiară. S-au urcat sus. i-a cerut adăpost. ca apa să nu-ţi ude aripile uşoare. — Icar.. ajutat de fecior.

fireşte. în româneşte de G. Cunoaştem din legendele anterioare că taurul a fost îmblînzit de Heracle şi adus la Micena. Mai tîrziu. care se temea să nu facă stricăciuni. şi să se odihnească. Taurul se pare că era un simbol al soarelui pe vremuri — cum e la egipteni taurul . Aşa a scăpat lumea de regele din Creta 8. fără ca s-o sfărîmi ? Stai că-ţi aduc răspunsul. Cu toţii hotărau destinul celor care. veneau. zugrăvit în zeci de culori. Firul să intre tot.. a început să curgă. mîndră. grăieşte astfel Penelopei : „. nesfărîmată. Se numeşte Dedal.A. întors în patrie. nu-i nimica. precum vezi. desigur mult transformată de-a lungul veacurilor. de a se ridica. Labirintul construit de Dedal era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii.. regele l-a poftit să se şi îmbăieze. cidonieni alături De dorieni războinici şi de oameni Dumnezeieşti. Cnosos. vezi bine.. — Nu. Ungă insulele Samos. E simplu. isteţul XJlise. bietul. 101 chiar în insula Samos.. rege. Numai un singur om putea să născocească un astfel de răspuns. 4. dar aici lăsat liber de Euris-teu. după călătorii îndelungate. s-a-nvoit să-l ascundă pe bătrînul Dedal. Poate s-a rătăcit. Legenda aceasta antică are.. Scoica rămîne-ntreagă. Se mai găseşte şi un jilţ regal. a dat răspuns Cocalos. ce se numea Eac. In artă. Icar pare a fi simbolul dorinţei omului de a se depăşi pe sine.. în cîntecele „Odiseei" . a lunecat în cursa dibace a lui Minos. 100 în loc de apă caldă.S. 8. Mai sînt şi alte ruine. Şi-a spus ce-l învăţase înţeleptul Dedal..P. o smoală clocotită care l-a-năbuşit şi l-a fiert ca pe-un rac. Atîta l-a rugat pe feciorul lui Zeus : să mai rămînă-o seară acolo.. a rostit iarăşi Minos. Am amintit despre acest Minotaur. a glăsuit Cocalos către vicleanul Minos ce sta şi—1 aştepta în sala tronului. în loc de apă. în palat. — Ei bine. s-a şi grăbit spre beciuri.. ce-avea răspuns la toate.. Mai sînt şi multe vase în culori minunate. Ştim că numele continentului nostru s-a dat — după legendă — de la acela al frumoasei prinţese feniciene răpită de Zeus sub chip de taur si dusă în Creta. cît mai sus. în zborul său spre libertate. Cine n-avea nevoie de un artist ca el ? . Cocalos îl pofteşte la el în ospeţie... Dar bătrînul Dedal. care aflase totul. legenda lui Icar a fost des ilustrată. pustia toată Creta. Ce zici tu. — E lucru foarte simplu. nu se referă chiar la acest palat. 1956. turbînd mai tîrziu din porunca lui Fosei-don..98 Cocalos. de nu ştii ce-i cu sclavul. cellalt fiu al Europei şi-un alt fecior al său. Iar în plastica modernă se află o operă celebră a sculptorului francez Rodin. peste mări şi pămînturi ? — N-am auzit. eu nu m-oi supăra. la tine. — Să vîri un fir de aţă într-o cochilie. după ce se stingeau.. Aşa este palatul descoperit la Cnosos.. — Am şi dezlegat taina. la Hades. şi mîndri Eteocreţi. pelasgi. celălalt erou. sau a căzut în mare. Zeus l-a coborît în ţinutul lui Hades.I-o ţară Ce-i zice Creta. la Festos. cu aripi făurite de mina lui isteaţă.. E. Cînd a intrat în baie prearăul rege Minos.. în scoica răsucită a unui melc de mare. că e-n mijlocul mării. rege paşnic. tu. a glăsuit Dedal. Este vorba de laurul care. urcuşul omului spre cele mai înalte culmi. Mai ştii ce s-a întîmplat !. a rostit iară Minos. eu poruncesc oştirii să-ţi ardă-ntreg oraşul. aduşi de Hermes. Drama căderii lui Icar o găsim înfăţişată în picturi murale nespus de expresive. cea mare. mare judecător. pe de alta acelor forţe dominatoare. unde sălăşluiau şi copilele lui. Am să te-ntreb ceva... l-a prins pe cîmpul Maraton şi l-a răpus. îl vedem pe Dedal făurind aripi pentru el şi Icar. Locul unde legenda spune că ar fi căzut în acea zi Icar este Marea Icariană. cumva de-un sclav al meu. roditoare.Şi l-a adăpostit într-o clădire mică. Note 1. ca şi despre Dedal şi Ariadna. înainte de masă. Şi oamenii foiesc în ea puzderii. Cu ape-n jur.. de mătase. iar scoica să rămînă întreagă. Nu-i adevărat. multă legătură şi cu legenda românească despre „Meşterul Manole". smoală. Tezeu. Şi regele Cocalos. Ea intră să s-ascundă. ascultă. 7. Se-nţelege. La astfel de cuvinte şi regele Cocalos s-a-nduplecat. s-ar putea ?. care doresc să împiedice progresul... la Hagia-Triada şi-n alte părţi. Nu-i mare lucru. 2. ca şi pe Rada-mante.." 3. Se povestea că mai tîrziu i s-ar fi găsit trupul şi ar fi fost înmormîntat „Odiseea". Au trecut doar trei zile. Se află-aici. aflate sub lava din Pompei.L. A fugit la Dedal şi l-a-ntrebat pe el. Dar după moartea sa. A oprit repede apa care curgea către sala de baie. Dar între timp. — Ai dezlegat tu asta ? — Desigur. şi iacătă şi Minos coboară cu oştirea în faţă la palat.. care-a zburat. 6. A fost cîntatâ mai ales de Ovidiu. Tîrăşte cu ea firul. De nu mi-l dai. Intre oraşe E unul mare. fără îndoială.. chiar de pe malul mării. Acolo l-a făcut. In Creta se mai află şi astăzi multe urme ce amintesc de legendarul Minos. bătrîn. însă nu ştiu cum aş putea să vîr un fir lung. în haine preschimbate. Murnu. unde Minos Fu împărat la nouă ani şi cel mai Apropiat de Joe. şi Minos îl întreabă : — N-ai auzit. în Infern. privind cu-amenin-ţare. într-un splendid basorelief din secolul al doilea înaintea erei noastre. Şi-a-ncălzit în cazan. pe de o parte lipsei sale de experienţă în îndepărtatul trecut istoric.. Cocalos. şi pe un vas pictat de un artist cretan.. Facem aşa şi-aşa.. Legi firul de mătase cu grijă de-o furnică. Nu ştim dacă povestea despre labirint. 5. Să stea cu el la masă şi să se veselească după atîta cale. Pe-ntinsul ei sînt nouăzeci deoraşe Cu lei de lei de limbi : ahei. pentru oaspeţi.... Iar prăbuşirea sa se dator aste. despre care s-a spus că e tronul lui Minos. încă din legenda anterioară despre Tezeu. îi dai după aceea drumul furnicii-n scoică.. nu prea deştept.

Regina. A poruncit zeului Her-mes să-i ia pe unul şi pe cellalt. însoţiţi doar de cîţiva prieteni. lebăda măiastră. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochi de flăcări. să scape oamenii de rele.. pe valea rîului Eurot. Pasărea albă se preface că-i este frică şi s-azvîrle în braţele reginei Leda. Hermes i-a învăţat să lupte cu iscusinţă. c-a fost furată . Dintr-un ou s-au ivit atuncea Polux şi sora lui Elena — de-o frumuseţe fără seamăn . ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta.Şi. care se preschimbase-n vultur. regina Spartei să se scalde. cununi de gheaţă orbitoare. Şi s-a schimbat pe loc în vultur. văzîndu-i pe băieţi jucîndu-se doar împreună. Mai ales că se zvonise despre Elena. chiar înspre rîul unde venea. Şi. fără teamă. departe. Şi Leda a adus pe lume în timpul cuvenit — ca păsările — două ouă. bucurîndu-se că se găsea la sinul ei. la ceasul cînd se scaldă-n rîu. în schimb... şi-au început să gîngurească şi să se joace împreună. un vultur zbura cu aripile-ntinse. Nu cunoşteau nici ei prea multe. plecate peste ape. Probabil că astfel s-a creat legenda despre un mare taur din regatul lui Minos — adică un Minotaur — care s-ar fi născut sub nişte blesteme divine. Lebăda se părea că-i cere soţiei regelui s-o scape de vulturul urmăritor.. cîte o mască. în timpul iernii. Insă. seară de seară. cîntau aezii. dacă Tindar era vrednic.. 104 Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări. Fuge pe ţărm şi-ntinde mîinile spre ea. o biată lebădă prin aer. a-ndreptat lebăda. Zvîrlindu-şi vălul sub un mirt.. puternică. i-a dat răspunsul Afrodita. pe Polux.. în lebădă cu pene albe — o lebădă strălucitoare. în palatul din Cnosos — legendă care a fost apoi înflorită în cîntecele aezilor. s-au găsit multe statuete şi vase dintr-acestea. după cum se povesteşte. de moarte. înfăţişînd o fiinţă cu trup omenesc. slăvite Zeus. care bîntuiau apele din arhipelag. sub aspră priveghere. . cutreierau în vremurile-acelea nişte piraţi pe marea largă. poate asemeni lui Heracle. care prezintă oameni cu capete de taur.. muntele care se-nălţa în zare şi-avea pe fruntea lui semeaţă. cit nici nu se vedea cu ochii. să aibă înfăţişarea soarelui adorat. CASTOR Şl POLUX ÎN ŢARA MlNDRĂ A LACONIEI. Soţia regelui spartan mîngîia lebăda cu gîndul că va să-i potolească spaima. albe. încît s-ajung pe lîngă Leda. Şi lebăda am să fiu eu !. Nu mai puteau pluti corăbii. venise singură la rîu. în schimb.. cu plute şi in corăbii înzestrate cu pînze şi cu vîsle bune. de urgii. să-i ducă înspre miazănoapte. Deodată vede prin văzduhuri venind o lebădă spre ea. Soţia lui se numea Leda K Pe ţărmurile rîului Eurot creşteau mirţi înfloriţi şi sălcii cu ramuri lungi. dar cu cap de animal. mai cu seamă. Aşa se găseşte o statuetă arhaică de bronz — un amulet probabil — ce se află acum în muzeul din Luvru. una din cele două fete. aezii nu ştiau să spună. Ba.. jafuri. s-au îmbarcat pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tîlharii — piraţii. din cellalt. Polux şi sora lui. Mai albe uneori decît Taigetul. Crescuseră acum feciorii destul de mari. Aveau cam treisprezece ani.. Aici. trăia cîndva regele Tindar. La miazănoapte de Eurot. cînd prin frunzişul din platani îşi cîntă vîntul melodia. Iar Zeus. Gîndea să-l facă un erou. Zeus se preface în lebădă Iar Zeus s-a prefăcut. iar pe Taiget răsare luna cu fermecata ei făclie. Şi-atunci. Leda -— uimită de albeaţa acestei păsări maiestuoase. a rîs cu hohot olimpianul. Afrodita a hotărît să-l pedepsească pe Tindar. Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi. Eliberarea Elenei din Atena în acest fel au văzut lumea cei doi băieţi : Castor şi Polux. fugea mai bine şi călărea ca o nălucă . Dar. — Am înţeles. regele din Sparta. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochii scînteind ca jarul — şi a chemat-o pe Afrodita : — Tu ai să iei înfăţişarea de vultur care urmăreşte. supărată. Iar Castor şi cu Clitemnestra lui Tindar îi erau copii 2. Castor. într-un ţinut îndepărtat 3. Elena. jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. Şi ei s-au luat îndată-n braţe. se afundase-n apa rece. -Gonindu-l prin văzduh. Zeus ar fi vroit — se pare — să-şi ia pe fiul său. pe frunte. Oamenii din Creta îşi puneau la sărbători şi jocuri.care poartă un astru între coarne. ardeau oraşele pe ţărmuri. să-i dăruiască ocrotire. ştiau că acest rege-o dispreţuia pe Afrodita. zeiţa.. ca rîndunica în văzduhuri. I-au nimicit pînă la unul. Clitemnestra. iar. nebiruită. o-mbrăţişează pe regină. cînd rîul pare tot poleit cu aur. ce-i grăiau cu o privire rugătoare — sare din rîu.. Nu-i aprindea focuri în templu. s-au ivit Castor şi o copilă. şi să şi-l crească după voie. frumoasa Leda. cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe tîlhari. vieţuiau în cîrduri lebede graţioase.. întruchipînd un taur. cu ciocul umezit de sînge.. Cînd s-a distrus regatul străvechilor cretani.. Să mă goneşti în aşa chip. s-a răzgîndit să-i mai despartă. erau odraslele lui Zeus. era cetatea ce se numea Lacedemonia sau Sparta. ce-a început să-l izgonească pe Zeus. 103 Era către amurg. iar carul lui zbura pe ţărmuri. în urma lebedei. ca întotdeauna. în timp ce vulturul se-ntoarce în slăvile îndepărtate şi-şi ia din nou înfăţişarea obişnuită de zeiţă. Nu-i aducea pe altar jertfe. pe Zeus. Cum ? Aţîţîndu-l pe însuşi Zeus la dragoste nelegiuită faţă de soaţa regelui.

de ce opreşti acuma drumul corăbiei. de cum făcuse nunta. Pe dată înceta furtuna şi se zăreau aceleaşi flăcări. Elena. Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria revederii. dioscurii. 105 Spre oiţe isprăvi Tocmai se pregătea-n Elada — la Calidon. pe Etra. Şi-atunci. şi-au săvîrşit isprăvi de seamă ce i-au făcut nepieritori. venise şi răpise fata. Heracle şi mulţi alţii.. în timp ce el era-n Infern. Iară regina le-a grăit. regele Atenei. au luat parte la vînătoare. care vroia să fie vestit şi prin feciorii săi.. cu colţii ei de spumă. Unii-şi aveau drumul prin Sparta şi povesteau despre mistreţ şi lupta ce se pregătea. cu voie bună. Dar cruţă. în timp ce fraţii dioscuri vroiau să sprijine catargul. Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe. în Sparta. Tezeu. . Tot în acea călătorie Castor şi Polux s-au luptat cu doi uriaşi. să ţină vîslele în mîini. stăpînul din cer : — Tu. cu piept de foc şi de aramă. Regele-a cam îmbătrînit şi n-avem sprijin la nevoie. ce purta numele de Talos. Deodată s-a stîrnit furtuna. de atun-cea. Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. gîndind să îmblînzească zeii. sau o izbea de stînci cumplite. Aceşti uriaşi nu-i ospeţeau 106 pe-aceia ce-şi căutau. Furtuna se dezlănţuia tot mai avană şi mai cruntă. să dobîndeasca. cel ce ne-ai răpit de-acasă şi l-ai trimis pe zeul Hermes să ne înveţe meşteşugul cel viforos al armelor şi navigaţia pe mări. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. Furtuna a-ncetat pe dată. cu trosnituri de lemnărie. ca sclavă Spartei. Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danturi şi la mese. pe cînd dansa la o serbare . Era pe lîngă Tracia. pe ţărmuri. Leda. de cîte ori erau furtuni.. numită Argo. De ce. făcînd dreptate. îi ucideau pe corăbieri şi scufundau vasele-n apă. corăbierii. cu trăsnete-nfricoşătoare. Castor şi Polux n-au stat pe gînduri nici o clipă. S-au gătit repede de drum şi. intră şi fraţii. feciorii mei. purtată de un vînt prielnic. Dacă ar fi să dăm crezare poemelor din alte vremi. Vitejii se porneau acolo. Iar Tezeu. Zdrobesc armata ateniană. lîna berbecului de aur. ducînd cu ei. păzită de prinţesa Etra.. un adăpost şi-un pic de hrană. pe cînd Elena rămăsese lîngă părinţii săi. apoi o luase de nevastă . şi două flăcări aurite au lunecat peste catarg. rugau pe zei şi dioscuri să le dea sprijin. mama lui Tezeu. plini de-nţelepciuhe... Zeus. cu oastea lor în Atica. Corabia cădea în ele. care ne poartă spre ţara unde se găseşte lîna de aur mult dorită ?.. plutea pe mări de multă vreme. De-aceea fraţii dioscuri i-au nimicit. Se-ntorc deci toţi. dup-atîtea lupte. Zadarnic încerca să cînte Orfeu ' din lira lui divină. Şi auzind. La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi veselie şi sărbători strălucitoare. Gropi mari de apă se căscau. un monstru de la Creta.. Castor şi Polux s-au întors la casa părintească-n Sparta. şi iarăşi valul o sălta pînă la bolta înnegrită. plecase în Infern. voinicii-ncalecă pe cai. Castor şi Polux au chemat pe Zeus. Marea. în Macedonia muntoasă. ce-au luminat pe dioscuri. unde se adunau adesea. ar fi răspuns atunci c-un tunet. Nu mai era nici o nădejde.. E însetat să săvîrşească fapte de glorie şi cinste !. Cînd o găsesc — ce bucurie !.. Unul. urmaţi de ostile-spartane. ce parcă lunecau din cer 8. la Hades.. Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor... Pe urmă fraţii dioscuri au plecat cu argonauţii. căci ei crescuseră departe. însoţindu-i pe ceilalţi. o tată — ne răspunde ?.. filozofii Cătînd după aceea bine. Zadarnic se trudeau eroii. Să vă-nsuraţi. Fără a sta în cumpănă. tatăl Tindar şi Clitem-nestra şi Elena i-au primit plini de bucurie.. Cu toţii s-au mirat nespus de o asemenea minune şi. din Colhida. într-o regiune rău pustiită de-un mistreţ.de Tezeu. ce atîrna deasupra mării. îmbrăţişîndu-i cu mîndrie : — Bine că v-aţi întors acasă. şi se pornesc către Atena. Din fericire pentru ei.. Corabia. feciorul lui Poseidon. Altul. să şi-o răpească din Infern pe blinda Cora-Persefona. o vînătoare renumită.. să stea de vorbă... S-au prefăcut în două stele. cu toate că le era soră . Iason6. mama eroului Tezeu. ce se frînsese între stînci. părea o fiară îndîrjită. pe care îl chema Amicos. în sfîrşit.. care domnea peste lapiţi. ca să dea lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora. un rege neospitalier.. Nici nu o cunoşteau destul. care urla plină de ură şi era gata să-i înghită. să-i salveze. Mama lor. grădinile lui Academos 5. precum cîntau aezii.. Vroia s-ajute pe un prieten.

şi care-o fi învingător să aibă parte de soţii. ei se reped unul spre cellalt. 107 El se luptase şi cu zeul Febus-Apolo.Şi dioscurii au pornit cu caii în galop. sfîrşit. Iar micul Eros. Şi nu-i nimic mai sfînt. prin munţi. vrînd să se joace. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva. le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. Ochii sticloşi privesc spre cer. Pe cai sălbatici. cu un fulger din văzduh.-a pus în arc patru săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh. să le ceară pe fetele lui Leucip.. sub adierea vîntului dinspre miazăziuă. .. prin păduri. în f. Castor cu vărul său Linceu. Şi Polux cade în genunchi. Luptăm cu rîndul cîte doi. vrea să-l răzbune pe Linceu. odraslele lui Afareu — care era cu Tindar frate. în acest timp. Linceu şi Idas se ivesc.. şi o azvîrle cu putere în pieptul agerului Castor. avea o-asemenea putere că nici un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare.. Să-l stăpîniţi cu braţ vînjos. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii.să împărţiţi pămîntul între voi. în înalt. drept în piept.. Înşfacă iute o coloană de marmură. frate cu Linceu. arde pe Idas şi Linceu. pe coifuri. pînă ce Castor. Tăind prin muntele Taigetul. se clătinau. 108 Castor se stinge-acum pe-ncetul. Linceu.. totuşi. cuprind şi săbiile-n mîini. Pe cîmp ardea soarele viu şi.. Cei dinţii se ciocnesc. tu ştii că fără Castor viaţa mea n-are nici un rost. ce străjuia Taigetul. răspund în hohot gemenii. cu furie.. Linceu şi Idas. se avîntă iarăşi ca doi vultani înfometaţi. de bună seamă. Ne vom căuta nişte soţii. Ochii lor sînt înflăcăraţi. Dar alţii spun că pricina ar fi iscat-o. fiicele regelui Leucip. Numai că. de pe rnormîntul tatălui lor. Idas atuncea se repede. împunge pe Linceu în pîntec . El l-a chemat grabnic pe Idas şi-au pornit după dioscuri. în puţină vreme. frumos. într-o zi. Păreau că-s stane.." Lupta durează ceasuri multe. la piepturile lor bărbate. fără glas. mai nobil.. flăcăii Ledei s-au gîndit că trebuie să le răpească. Dar suliţele se sfărîmă în scuturile de aramă şi în armurile de fier. pe groapa fără de coloană. Dar Zeus curmă bătălia şi. ducînd. Una Hilera .. în coaste. amîndoi. Iar Idas. în viaţa lor. Şopteşte-ncet : — Nu-mi pare rău că părăsesc acest pămînt. Ca să n-apuce însă verii. s-a întîmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri. Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncîntătoare pe care le avea Leucip. alta Feba. Pieptul lui e aproape rece. dioscurii au năvălit ca o furtună. Ceilalţi să piară ! Vă-nvoiţi ? — Ne învoim.. Numai panaşele. şi vom avea un trai tihnit. Cu suliţe scînteietoare.. Dar inima mi-e-ndurerată că mă despart de tine. jos. cu el. care vesteau primejdia ce s-apropia9. C-ar fi trăit atunci. a tatălui lor. şi îi preface în cenuşă. Sărută faţa-ngălbenită. Cu-rînd o să muşcaţi pămîntul. prin case. şi-acesta cade. mai dibaci.. şi disperat strigă spre Zeus : — Tată. — Atunci să ne-ncercăm puterea. Şi — iată-i !. Duşmanii se opresc o clipă.. pe lume. Afareu. în timp ce fetele-i privesc înmărmurite. Verii erau Linceu şi Idas. abia-n-gropat. Cearta cu fiii lui Afareu Părea că totul se aşterne senin. muntele lacedemonian. — Daţi-ne fetele ! le strigă Linceu.. pe fetele ce le-ndrăgeau.. nu flăcăi. pe Castor cel lovit de moarte şi să-l doboare pe Linceu. de fapt. — Vin de le ia ! răspunde Castor. două fecioare-ncîntătoare. cu glas întărîtat... cumva. Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Ar-cadia. în luptă dreaptă... şiretul Eros ţinea frîiele cailor. cu ochiul său pătrunzător. pentru-o fată. călări. Polux sare atunci degrabă să-şi sprijine iubitul frate. decît o dragoste . erau şi nişte nori. Castor nu stă nici el degeaba şi îl ţinteşte cu-o săgeată pe Idas cel voinic. Eros. Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea pînă departe.. Polux îşi împarte nemurirea cu fratele său Castor Lupta a fost îngrozitoare.. Şi. cătîndu-se adine în ochi. dintr-o dată.aţa gemenilor. Fraţii au rîs : — Prea bine. Polux. şi-l biruise la sfîrşit.. i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe... mamă.

Vreau să trăim. o. Zeus a dat poruncă morţii să-şi strîngă aripile negre. In depărtare. Navigatorii din vechime mu puteau înţelege acest fenomen. care ţi-e în acelaşi timp prietenul cel mai devotat. deci lui Castor viaţă sau — de nu vrei — încuviinţează să plec alăturea de el spre negrele genuni. nepătaţi. (Se ştie foarte bine că şi Heracle. sus. Polux. Regii Spartei se mîndreau mult cu această genealogie şi mai ales cu faptul că aveau strămoşi pe cei doi vestiţi eroi gemeni. ce le lăsase peste Castor. 7. j 6. mai tîrziu. doi sau mai mulţi ? Ce poate să însemne acest lucru? Şi.. Acestea sînt — cura 110 u se înţelege — numai ultimele descărcări electrice. avînd în mîini suliţe lungi. Tot atunci Poseidon le-a dăruit şi el dioscurilor dreptul de a comanda vînturilor şi valurilor mării. Iară pe creştetele lor. In grădinile învăţatului Academos a întemeiat filozoful Platon celebra lui Academie. La rîn-dul ei. care era feciorul lui Zeus. Eurot Ha lui Eurot or fi fost Sparta. de a ocroti pe navigatori în timpul jurtunilor şi a-i putea scăpa de moarte. laolaltă. sau să murim alăturea. Ei se întrebau de ce vin oare. împreună. pe un deal înalt. Lele. din an.. un sărman fiu de pămîntean ? — Deşi n-avem acelaşi tată. Legenda despre Leda şi lebăda.) 3.. avea un frate geamăn. Urmaşul lui. se văd norii prevestitori de rele. Mişcat de-asemenea credinţă. aflată in galeriile de artă din Miinchen. fiul soarelui. totuşi. 8. pe lume. o jumătate să şi-o petreacă în Olimp. Frumoasă este însă şi opera creată pe această temă de marele pictor Rubens. care l-au rugat pe Zeus în timpul unei furtuni să-i ajute. ca să trăiască din nou Castor. cei doi fraţi gemeni s-au urcat pînă-n palatele cereşti. o răpit-o pe frumoasa Elena. Toţi cată spre mama lor care-i priveşte înduioşată. în vîrstă numai de 13 ani. în partea de miazănoapte a Greciei. pe cai ca spuma. partea cea mai înaltă o corăbiei. 4. Hermes. Castor s-a ridicat din morţi. Sparta ar fi născut pe Amicle — întemeietorul celuilalt oraş important al Laconiei : Amicleea — şi care era strămoşul direct lui Tindar.. Soarele arde C -pe clmpie şi. Ei sînt cunoscuţi în povestiri şi poeme. nu numai ca fii ai lui Tindar. Se găseşte astfel la Roma o splendidă marmură. ei îşi explicau această taină numai printr-o intervenţie divină. de prietenia ce-i lega pe dioscuri unul de altul. O altă statuă de seamă mai este la Veneţia. frumoasa Elena se va mărita cu regele Menelau şi din pricina ei se va isca războiul troian. Cum a sunat porunca asta. 5. Despre lason se va povesti în legenda călătoriilor pe corabia Argo. ca şi-nainte. din Olimp. în muzeul San-Marco. în înalt. De aici vine numele cunoscut pînă astăzi. pentru că ştiinţa medicinei era încă la începuturi. Ea 109 a dat numele oraşului cel mai important din Laconia. aflată la Berlin. în timp ce micul zeu Eros ţine frîul calului. Cînd se sfirşesc furtunile.. pe care se vor urca. în loc de un copil. Zeus i-a răspuns : — Tu eşti nemuritor. ştiinţa nu descoperise încă electricitatea. ca s-o înşele pe soaţa regelui din Sparta. ori împreună în Infern. pe mare se văd adesea nişte fîşii luminoase în jurul catargului. Iar. zîmbind discret şi parcă trist. dat celei mai înalte instituţii de ştiinţă şi cultură. din templul zeiţei Artemis. Sparta se mai cheamă şi Lacedemonia. Cinstind pe Castor şi pe Polux. Iară cealaltă jumătate să se coboare în Infern. în care Zeus se transformase. împodobite cu marmure. Zeus i-a preschimbat în aştrill. Iar muntelui învecinat i se mai spunea Taigetul. fără să-m-bătrîneşti vreodată. Auzind vorbele acestea. Şi dioscurii să rămînă.. a răspuns Polux către Zeus. 10. şi ai dreptul să vieţuieşti cu fraţii tăi : Atena. Penelul marelui Leonardo da Vinci a ilustrat cu meşteşug sensul străvechilor credinţe ale elinilor. însoţit de Piritou. Aici ei au căpătat dreptul să ocrotească totdeauna nepreţuita prietenie între popoare şi-ntre oameni10. Răpirea celor două fete este zugrăvită pe unele vase. legendă. sub mirţii înfloriţi. al cărui nume nu-l cunoaştem. . Apolo.. Vrei să-ţi pierzi oare nemurirea. — ei şi ca ăioscuri — feciori ai lui Zeus (dios). elinii le-au clădit altare şi temple mari. fiul lui Zeus şi al nimfei Taigeta. însă.. Pe o pajişte smălţată de flori se văd cele două ouă. Despre Orfeu se va povesti în legenda „Orfeu şi Euridice".. ca să-i scutească să se coboare şi-n Infern.. iară pe cap coifuri rotunde 12. 9. Adeseori ei sînt călări. în care ei sînt dăltuiţi ca doi flăcăi cu trupuri goale. feciorul regelui Amfitrion. sculptată de un artist antic. vîrstă de cincizeci de ani. Sparta s-a căsătorit cu Lacedemon. se înalţă zidurile Spartei. 2. din care tocmai se ivesc perechile de copilaşi — asemeni unor puişori. Dă-i. Considerau că dintre gemeni unul este poate copil de zeu. soţul reginei Leda. în Olimpul luminos. Ori amîndoi nemuritori. ni ' 11. soţul legiuit al Ledei — tin-darizi. Artemis şi ceilalţi. se mai găseşte şi o copie după tabloul lui Leonardo da Vinci : pe malul rîului Eurot. se află Leda cu lebăda alături. Şi-ncă-lecînd pe cai cu aripi. care ' apare pe boltă în luna mai. Iar în pictură e faimoasa pînzâ lucrată de Corregio. a fost sculptată şi pictată de artişti în nenumărate rinduri. S-a arătat într-o legendă anterioară cum Tezeu. adică însăşi prietenia. către îndepărtatul ţinut al regelui Eete. Tot la Roma. regele tesalian. Se spune că în copilărie cei doi eroi ar fi trăit o vreme pe tărîmurile-Macedoniei. Poeţii spuneau că la această dată Tezeu era în. Scena se petrece în amurg.de frate. tată. întotdeauna-i cîte-o stea 13. Este vorba de constelaţia cunoscută sub numele de „Gemenii". la Hades. frăţia care ne-a legat îmi e mai dragă decît slava ce aş avea-o în Olimp. Scena este sculptată de un meşter necunoscut pe un sarcofag ce se găseşte la Florenţa. uneori. Dar Castor e fiul lui Tindar şi-i muritor ca tatăl său. deci. Mai tîrziu. Se văd dioscurii răpind fetele. şi ei şi-l explicau născocind legenda despre Castor şi Polux. mama celor doi eroi : Castor şi Polux.

""închinat dioscurilor. Şi cum era din fire cam aprig la mînie. Belerofon.12. — în Sicilia. (Templul a fost mai tîrziu refăcut de romani. două. care e înfăţişat templul lui Castor şi al lui Polux. ce se chema Beler. nevasta lui Tezeu — şi se înflăcărase pentru Belerofon. prăpăstios 2.n. cu pompă mare. în localitatea Agrigente. şi a luat medalia de aur. Şi umerii săi largi şi mijlocul subţire îi dau o-nfăţişare de statuă cio. Sclavii stăteau plecaţi pe ramele de lemn.. Oa-Imenii au rîwnit mereu înţelegerea şi pacea. atît la înfăţişare. Prin vorbele viclene pe care le rostise. 113 Anteea nu-l văzuse pînă atunci pe tînăr. Anteea izbutise să-l silească pe tînăr ca să mai întîrzie la dînşii. în clipa despărţirii. regina a venit lîngă Belerofon. ARGOS SAU SPARTA SAU ATENA au fost eroi vestiţi. elinii au clădit un faimos templu. ca să-i facă mai iuţi 5. al V-lea î. ansamblul românesc a dobîndit premiul cel mare al păcii şi al prieteniei. Apoi. S. Tatăl lui Hiponou . Dornic să-şi spele crima. se simte străbătută de un fior ciudat. Ea îşi uitase soţul — ca altă dată Fe-dra. precum e păsărică închisă-n colivie. Tu-mi eşti mai drag ca viaţa. A rămas nemişcat şi fără de suflare. înalt. şi in Si-0 cilia şi la Roma. în timp ce tot palatul clocotea la ospăţ. a fost supranumit. Corabia. pînă-n ceasul plecării. ce-i ţintesc inima. cu frînghii. sînt în trad.lyde. astfel. Juneţea cugetă la lupte . plin de gelozie. Dar. cu al victimei sale — cum suna datina. s-au încleştat în luptă şi s-au izbit cu pumnii. ăanţaiori şi poeţi.A. Eros.. era bogat in cai. cătînd Anteea la fiul lui Glauc. n-a putut sta-mpotriva preacaldei rugăminţi. cu lacrimi în priviri.) în acest templu. x. nu mai puţin Corintul l avea vitejii săi. iubită de mulţimi. Sfîrşindu-se ritualul. pe nume Hiponou. din volumul „Lirica Universală". trufaşul rege Glauc. iar femeile pe Castor. Numai că nenorocul nu-ţi cată frumuseţea cînd e să te lovească. 111 . La fel ca şi Tezeu. Pe chinga scutului îşi ţese pînza păianjenul. BELEROFON DACĂ ÎN CRETA. şi i-a făgăduit să-ntîrzie trei zile în oraşul lui Preţ. vroia să se răzbune. se zice c-a avut o ceartă cu un tînăr. şi să le fie » oaspe în palatul regal. Coifurile lor rotunde evocă ouăle din care se născuseră cei doi flăcăi. cu toate că era pregătit să urce pe triremă. . Hiponou. în anotimpul parfumat cînd înfloresc migdalii. în templul lui Castor t şi Polux. cîrmuit pe-acel timp de-un rege numit Preţ. Hergheliile lui cutreierau tot istmul. rostite de Bakchi.aprinde pentru zei carnea cornutelor şi-a mieilor lînoşi. "Vîntul sufîa prielnic. S-a spălat cu uleiuri. în sanctuarul lui Zeus. făcută fără voie. intitulate : „Lauda păcii" : „Măreţe lucruri naşte pacea : flori. ce se chema Anteea. prea crudul Eros. în flacără de aur pe altare de murmură s. de purificare. 13. Iarfruntea sa e lată şi sub ea strălucesc doi ochi. In fiecare an. împlinind băiatul cam cincisprezece ani. pe. El este drept şi-nalt ca bradul din pădure. de-atunci. Preoţii au danţat în jurul lui cu suliţi şi scuturi de aramă. Nimic din gene nu alungă somnul chemat să-mprospăteze inima. în imperiul roman împricinaţii trebuiau chiar să-şi facă IJ jurămîntul în tribunale pe Castor şi Polux. A luat cu el merinde în sacii largi de piele şi apă în burdufuri. în oraşul Corint. şi arde cîntecul slăvind frumuseţea. ce-şi caută libertatea şi îşi izbeşte fruntea de gratiile tari.. ca să-şi arate măiestria sub semnul dragii prietenii. Bărbaţii jurau pe Polux. fiindcă îl îndrăgise 1 pe fiul lui Glauc. 1959." Tradiţia aceasta. la lăsatul serii. Tînărul corintian s-a prăbuşit în ţărnă cu tîmpla sfărîmată. deopotrivă. Anteea îl învinuieşte pe nedrept Acum. el a pornit departe. tare. Veneau atunci solii de cîntăreţi. prieten cu tatăl său. aşezat pe un istm şi-adăpostit de-un munt?. ca două stele. Şi încordîndu-şi arcul.g plită de-un artist iscusit. Ritualul. Pentru purificare. au pus pe el veşminte din lînă de oi albe şi l-au stropit cu vin şi apă. după datini. cum se cerea la drum . se mai păstrează. Şi..P. Şi alţii aşteptau doar semnul să întindă pînzele cele albe. poetul grec din sec. Eros. tînărul din Corint. se organizau nişte sărbători strălucitoare. au răsunat cîndva şi nişte versuri ca acestea. belşug de artă gureşă şi dulce. Aici Belerofon a-ndeplinit ritualul sfînt. Ea nu putea să ştie că n-avea nici o vină. Cultul dioscurilor s-a răspîndit în toate coloniile greceşti. îl duşmănea de moarte pe prinţul din Corint. Şi inima reginei se zbate tare. prin danţ ţi cîntec popular..pe moale ţărnă în arenă şi visează doar la fluier şi la hore. cerea unei femei de rang înalt şi nobil să stea cît mai eparte de cel ce ispăşea. trăsese o săgeată cu vîrf 1 înveninat în inima reginei. tînărul fiu de rege a trebuit să-şi schimbe numele ce-l purta. i-a glăsuit regina. S-a-nveşmîntat cu-o haină scurtă şi cenuşie. la Agrigente. — Tare-s nefericită lîngă soţul meu Preţ. zeul iubirii. lui Lucian Blaga. frumosul fiu de rege s-a pregătit să plece înapoi spre Corint. şi-a vrut să-şi ia adio de la regele ţării şi de la soaţa sa. şi aici. în oraşul Tirint.L.amarnic măcinate de rugină. spre ţara Argolidei. pe catarg. pentru că-l întrecea cu mult în frumuseţe şi. Serbări senine înfloresc pe uliţi. Deci. Poeţii spun că el se-asemăna c-un zeu.e. Iar caii şi-i hrănea cu fiinţe omeneşti. în Tirint. Belerofon. Cu ani în urmă. văzu lumina zilei fiul regelui Glauc 3. în care urma să plece el. se legăna la ţărm. voinicul Hiponou era de-o frumuseţe care-i uimea pe toţi. A amuţit trompeta de aramă. Iar lancea ascuţită şi spada cu tăişuri. cît şi la grai şi port.

şi pentru prieteşugul ce-l am cu tatăl tău şi pentru ospeţia care ţiam oferit-o. Belerofon Acesta luă răvaşul.? scăpînd pe bieţii oameni ai Liciei de groază. torente-nvăpăiate de foc mistuitor.. Sîngele-a nouă tauri a curs îmbelşugat. pentru a-l pedepsi. care-i altă fiică a viperei Ehidna şi a gigantului Tifon. în preajma lui Apolo. Pegas. încît. Şi. Şi amîndoi. vreme d«j nouă zile. La astfel de cuvinte. Ce-i drept. cînd nu eram regină. pare c-a zis Anteea către regele Preţ. lovind cu copita în stînci. decît pămîntul ars. încît trebuia dată osînda cea mai aspră. vijeliosul Pegas făcuse să ţîşnească un izvor : Hipocrene 8. La izvorul acesta veneau să-şi spele trupul şi să-semprospăteze copilele lui Zeus cu voci melo116 . Şi chemîndu-l pe tînăr. cînd te-ai purificat de crima săvîrşită în ţara ta natală. Anteea. însă Belerofon.. Aezii povesteau în versurile lor cum regina Anteea... care era un tînăr cinstit şi curajos. cu părul alb ca neaua. l-a învinovăţit pe tînărul lor oaspe că el îi propusese înjositoarea faptă. ajungînd flăcăul în Licia depărtată. Belerofon s-a pregătit de luptă. mă duc să-mi adun sclavii. Iar Himera aceasta avea corpul de capră. — Atît sînt de jignită... voinicul. Aşa. era un om blajin şi nu vroia să calce legile ospeţiei. minţind fără ruşine. a răsunat răspunsul. prin anumite semne regelui Liciei sil scurteze de zile pe fiul lui Glauc. pe care l-am visat. Prinsă atunci de spaima că el o să arate regalului său soţ cri-ma-nfricoşătoare pe care o urzise. regele ţării. părintele Anteei — să-i ducă un răvaş. Iobate-a făurit la rîndul său un plan 7. stăpînul din Tirint. că el ţesuse planul de a-i răpune viaţa regalei sale gazde. pe culmea Helicon.. Anteea. cîndl răsufla. odraslă olimpiană. cu datoria lui de-a-şi răzbuna soţia. Prinderea calului înaripat Pegas Calul acesta. Sa dus iute la rege şi a-nceput să ţipe şi să se văicărească.. fie-n Beoţia. pluti spre Licia. ca un fecior de zeu. cu-o coadă de balaur. Ştia că se găseşte în lume calul Pegas. izvoarele secate şi oamenii răpuşi. tînărul corintian nu putea să răspundă decît că se-nvoieşte. nu pot să mai trăiesc. am înţeles că eşti acel pe care biata de mine-l aşteptam. zbura fie-n Focida. să-i ia în stă-pînire oraşul lui şi tronul. ia povestit că-n ţară hălăduieşte-n voie monstruoasa Himera. calul înaripat.! Belerofon. el i-a rostit aşa : 114 — Deşi nu-i încă ziuă. şi-abia-n a zecea zi lobate l-a-ntre-f bat pe fiul lui Glauc să-i spună : cine este şi de ce a venit ? — Eu sînt Belerofon. şi-nvinuirea adusă de Anteea era atît de grea. cînd te-am văzut. Şi feciorul lui Glauc i-a-ncredinţat tăbliţa pe care-o adusese] şi unde era scris să i se curme viaţa. i-a spus' lobate. Mi-e scîrbă şi urăsc asemenea femei.. Legea căsătoriei aici e pîngă-rită şi nu mai stau un ceas. — Iţi cer acest serviciu. cît a durat ospăţul . şi-ţi aduc un răvaş de la regele Preţ. care-l oprea să ia zilele unui oaspe.Astăzi. îmi voi lua zilele. i-a spus regele Preţ. — îţi cer. Preţ a ales o cale ceva mai ocolită. Dar Preţ. unde era-ngrijit de cele nouă muze. pe urmă. să facă nunta-n voie.. s-a mîniat nespus ascultînd îmbierea reginei din Tirint. vrînd să-şi răpună soţul. a fost bine primit regele lobate. de nu-i dai moartea acestui oaspete atît de ticălos. îţi dau însă tăbliţa. zvîrlindu-mă în mare. II ascunse la piept! ca să-l păstreze bine Se urcă pe trirema bucuros de vîntul care sufla din nord. în mintea mea de fată. Apoi lipi tăbliţei oscdu deasupra şi o pecetlui. feciorul lui Poseidon — cel care izvorîse din gîtul retezat al hidoasei Meduze. A poruncit să vină la el Belerofon şi i-a cerut să plece în ţara Liciei6. şi fiica lui. răpusă de Perseu... dacă eşti unî viteaz. Regele Preţ îl trimite la moarte Atunci regele Preţ se apucă să scrie pe-o tăbliţă cerată răvapul spre lobate în răvaş îi cerea. Şi-Anteea — înnebunită de dragostea pe care i-o insuflase Eros — l-a conjurat pe tînăr să-l ucidă pe Preţ. Din boturile ei ţîşneau.. să nu-i citească slova. şi singur vei afla. 8 115 Şi. să te lupţi cu Himera şi să o nimiceşti. să mă urc pe triremă şi să părăsesc ţara unde regina însăşi are-un pumnal în mînă.! fiară secera mii de vieţi şi pustia pămîntul ? Şi-a primit bucuros să se lupte cu fiara şi să o nimicească. unde domnea lobate. cum te arăţi a fi. trăgîndu-se de păr. precum eşti tu.. S-a gîndit mult lobate — ce este de făcut ? N-ar fi vroit să calce nici el străbuna lege. Smulgîndu-se cu sila din braţele ei albe. Dorind să-mpace legea veche-a ospeţiei. putea să spună nu — cînd monstruoasa.! un grumaz de leoaică şi două capete. Anteea a fugit. în schimbul ospeţiei.. cumva. Pe unde trecea ea ni» ramînea nimica. pe muntele Parnas. în care-i era scrisă osînda lui la moarte. pe Helicon. să-l răpună totuşi cum îi cereau şi Preţ. Ce scrie înlăuntru nu ştiuj căci n-am citit.

gata ! — i-a şi pus frîul. mun-. Belerofon s-a-ntors în ţara Liciei. după o luptă crîncenă. însă Belerofon avea la cingătoare — învăţat de Atena — trei ţepuşe de plumb. căci odrasla lui Tifon era înşelătoare. pînă la sfîrşit. Trecuse multă vreme de cînd se tot trudea să-l prindă cu arcanul de gîtul încordat sau să-i apuce-n laţul de sfoară o copită. . şi cînd nici nu gîndeai răgea asurzitor. Dar lupta era grea. la fel ca o leoaică. zburătorul. în valuri. s-a repezit în munţi. că nu vedea flăcăul nimic în faţa lui. maij mult. Belerofon ţintea dihania în coaste. le-a înfrînt şi le-a gonit pe toate. Tezeu . Mai luptaseră ele cu Heracle. Belerofon. încît simţea dogoarea soarelui călător că îi mistuie trupul. Şi iar Belerofon a fost silit să-nfrunte moartea a patra oară. ce se chemau solimi. şi. prin vis i s-a ivit zeiţa-nţelepciunii. în vuiet de aripe. Lupta s-a şi pornit. zvîrlindu-le în mare. ţepuşele de plumb. ca să-l-afle pe Pegas. apoi le ucideau izbindu-le de stînci. măreţului Poseidon. De simţea o mişcare ca fulgul de uşoară. Săgeţile curgeau în rîuri din văzduh. trîntind pe călăreţe îndată la pămînt. din Helicon. în gurile deschise. şi în ţara pe care-o stăpîneau vitezele amazoane. calul înaripat. N-a stat prea multă vreme. I-a sărit în spinare şi. Belerofon a tras spre monstru o săgeată. s-a îmblînzit ca mielul10. Zbura atît de iute. Iar flăcări izbucneau. călare pe Pegas. după ce săvîrşise atîtea vitejii. Luau orice avuţie şi hrană şi veşminte şi mai ales copile.. Insă Belerofon tot nu se da bătut. s-a dus la altarul zeiţei Atena. sus. mîndre Belerofon. venind noaptea. Dădeau foc la or.' tele cel înalt de la marginea mării. lui Poseidon . Părea o dată capră. flăcăul i-a azvîrlit. trimiţînd o ceată de războinici :— cei mai vînjosi din ţară — să-l prindă pe erou într-o pădure 119 deasă. deodată. Pirene. căci luneca-n abisuri. Pegas se ridica. în capetele hîde sau coada ei solzoasă. i-a zdrobit pe vrăjmaşi. şi ea i-a glăsuit : — îţi dau un frîu de aur. şi dintre nori. lîngă oraşul unde Belerofon văzuse întîi lumina zilei. le-a ieşit înainte. dincolo de nori. înţeleaptă. Dar nu s-anspăi-mîntat. şi-a-nceput să pîndească. Trezindu-se din vise. Cu el vei stăpîni calul înaripat. lobate a urzit o cursă. După lupta aceasta. simţind că are-n spate un stăpîn hotărît. Pegas. a tras voios de hăţuri. Dar adu întîi jertfă un taur din cireada părintelui tău Glauc. flămîndă. nu poţi să stăpîneşti calul înaripat. pînă ce rămînea numai uri punct pe boltă. n-a izbutit să prindă calul înaripat. neînfricoşat. Dobîndind biruinţa şi scăpîndu-i pe oameni de spaima monstruoasei odrasle a lui Tifon. a nimicit cu totul neamul crud de solimi. Belerofon.. Dar oricîtă silinţă şi-a dat Belerofon. mai zbura şi pe Acrocorint. şi. din munţii Liciei. luptînd cu-ndrăzneală zile nenumărate. Cătînd din înălţimi. 118 Pieirea Himerei Pegas i s-a supus. Şi de se-mpotriveşte zeul cutremurelor. călare pe el. Pegas e fiul lui. A căzut ca un fulger în cuibul de tîlhari. Calul s-a repezit îndată către slavă. pe urmă. lovindu-i cu săgeţi care nu-şi greşeau ţinta. uneori. cu vîjîit de aripi. Văzînd el că Himera e tot mai îndîrjită. parcă fără sfîrşit. asemenea lui Zeus. Belerofon atunci. mult mai primejdioase ca lupta cu Himera. Sculîndu-se în pripă. Himera a urlat şi a deschis. ca să lupţi cu Himera. Şi poate că Himera l-ar fi răpus pe tînăr pînă-n cele din urmă. ce străbătea în goană regatul lui lobate — iâsînd în urma ei pă mîntul pîrjolit. cu calul. sorbind apa rece de la acest izvor.dioase. pe care-o adusese însuşi Belerofon. Amazoanele-acestea puseseră la cale s-atace Licia şi s-o înece-n sînge. lobate l-a pornit. Şi cu îndemînare.aşe şi jefuiau prin sate. şi-a aşternut culcuşul alături de altar. a căzut la pămînt. gurile-nflăcărate. el a văzut Himera. pînă-n cer. Plumbul i s-a prelins adînc în măruntaie. preagingaşele muze. Şi ce să vezi ? Pe lespezi. Dar. după ce dănţuiau pe verzile coline de-aici. Şi poate tot de-aceea plecau la Hipocrene poeţii din Elada şi. şi-ncălecînd pe el să pornească la luptă0. L-a mai trimis să lupte cu un neam de tîlhari. Acolo sorbea apă. Nici unul dintre ei n-a mai rămas în viaţă. Să-l lege în curmeie şi-apoi să-i taie capul. s-a lăsat la izvor calul aşteptat. era un frîu de aur. şi ele s-au topit sub potopul de foc ce-l respira Himera. pe care le duceau cu ei între prăpăstii. într-o zi. al artei inspirate de cele nouă muze. Ei năvăleau în vale şi părăduiau totul. şi odrasla lui Tifon. cînd Pegas cobora pînă deasupra mării. sărind din ascunziş mai repede ca vîntul.. dar vreun duşman zburînd pe-un cal înaripat nu mai văzuseră. chiar lîngă aşternutul unde dormise el. şi. a adus întîi jertfă un taur. i-a mai cerut să-ndure încă trei încercări. S-a rugat de zeiţă să-i vină-ntr-ajutor cu sfaturi cît mai bune. voinicul i-a cerut regelui învoirea să plece spre Corint. Astfel. pe care ţi-l doreşti. împrăştiind în jur duhori otrăvitoare u. se socoteau pătrunşi de harul poeziei. dăruit de Atena. Ba. dintr-un izvor. a cercetat în preajmă. sărind cu sprinteneală. Şi iar urca spre ceruri. I se părea că este tot pradă unui vis. Se desfătau o vreme. primejduin-du-şi viaţa.. urmînd acea scrisoare. ce-nspăimîntase lumea. Aezii povesteau şi cum s-a-ntors eroul în istmul de Corint. sau se tîra pe jos cu trupul de balaur. Cam pe la miezul nopţii. care era clădit chiar pe Acrocorint. Dar bătrînul lobate. Atîta doar că Pegas.

fiul lui Poseidon şi al Meduzei. şi-n oraş i-au făcut statua lui călare. şi prefăcut în stea 14. scînteia prin văzduh. după atîtea lupte şi-atîtea încercări. era fiul lui Egeu. şi i-a grăit aşa : — Belerofon. Pe lingă aceasta. prea geloşi. Din copita lui Pegas curgea ziua şi noaptea un izvor răcoros I. purtînd numele legendarului cal înaripat. cu suliţa în mînă. In pădurea Creneea. din porunca lui Zeus. A trîntit călăreţul cu fruntea spre pămînt. mîniată că s-a-nsoţit cu Zeus. Poseidon. Hermes a ascultat şi a muşcat cu furie pe fiul lui Poseidon 12. îndîrjit. zeii. Soarele ce răsare în zori deasupra mării. în palatul Spada din Roma. Numele de Hiponou înseamnă tocmai bogăţia ţinutului în cai. tot ceea ce este monstruos pînă la urmă trebuie să piară de pe scoarţa pâ-mîntească. După credinţa veche. săvîrşită de Zeus. Note 1. care personifica Marea Egee. "Un astfel de cal are şi Harap-Alb din cunos. spre ţărm. după moartea lui. este un fecior al mării care îmbrăţişează ca un brîu larg de ape tot istxnul de Corint. i-au ridicat de-atunci un monument de piatră. Dar auzind Anteea că el a făcut nuntă cu sora sa mai mică. cu vîrful de aramă. în luptă. fiul lui Glauc. din slavă. tot izvor. cînd înghiţea pe navigatorii ce călătoreau pe şubrede am barcaţiuni. De la această întîmplare a rămas în lume expresia cunoscută de „scri sorile lui Belerofon". de vrei. în ţinutul pe care-l scăpase de vrăjmaşi. şi-a trimiso-n Infern. 8. tot ea să ispăşească. 11. 12. mărire şi respectat de toţi.î. oamenii l-au cinstit ca pe un semizeu. Imaginea aceasta poetică o găsim şi în legendele despre eroi. 5. a fost silită să-i nască şi un prunc . Calul fusese creat de Poseidon. în herghelii. în „Olimpicele" sale. în aventurile lor. după ce acesta fusese aruncat în Tartar. Belerofon acum putea să vieţuiască în glorie. lingă calul său Pegas. Şi-a poruncit lui Hermes să se schim-be-n tăun cu ciocul ascuţit şi să-l muşte pe Pegas.. în Licia. Îndată s-a smucit. Licia. cine biruia moartea. Alegoria cailor hrăniţi cu trupuri omeneşti arată că pe vremuri marea făcea'sumedenie de victime omeneşti. cu aripile-n vînt. de parcă ar cădea din slavă. o stîncă pe coastele unui munte. nespus de mult iubită de părinţi şi bunici. Muzele se chemau şi ele uneori pegaside. în inima pe care i-o-nveninase Eros. Această întîmplare a fost cîntată după vechile legende de poetul elin. A căzut în Corint. Glauc era fiul regelui Sisif. şi pe Perseu şi pe Belerofon. cu capul sf ărîmat şi mintea rătăcită. Prin ele se înţelege orice fel de răvaşe alcătuite chiar împotriva acelora care trebuie să le ducă. fără voinţa ei. Era un semn că zeii îl socotesc curat. bunăoară. 10. lovind stinca cu copita. Numele Glauc s-ar putea tîlcui prin azuriu — aşa cum este apa golfului de Corint. la nesfirşit. unii ştiind să grăiască oamenilor. o soră a Anteei. pe calul său ca neaua. Fiica. Adînc mîhnit eroul de urgia cerească.. 2. mai ales. Aici era citadela-acropola-Corintului. i-a doborît feciorul. îţi dau şi jumătate din toată avuţia. la poalele muntelui Acrocorint.i cutul basm al lui Ion Creangă. fă-mi cinstea şi primeşte de soaţă pe fecioara ce-o vezi în faţa ta.e. un basorelief din sec. fie. 4. aşa cum este Himera bunăoară. El este o întruchipare a mării. El este gata să distrugă ce e rău şi strică armonia naturii. acela pe care Zeus îl aruncase în Tartar. Tezeu. şi a zburat el singur spre sălaşul ceresc. 120 Aezii povesteau că eroul părea mai frumos decît zeii şi mult mai îndrăzneţ. Se pare că şi Zeus s-a-nspăimîntat. Insă. Belerofon — ca Perseu şi Heracle — este un erou solar. ce se chema Isandru. 13. a fost urcat pe boltă de tatăl lui. ţinut din Asia de sud-vest. obligîndu-l să urce. Să-i ceară socoteală preatrufşului Zeus — de ce-i obijduieşte mereu pe pămînteni ? A-ncălecat pe calul înaripat şi alb. cu chip însîngerat. a dat numele său unui munte şi unui oraş din Tesalia. unde este înfăţişat Belerofon. urmînd ca. urma a fi scutit de orice bănuială. 121 6. a ţintit-o cu arcul . sub bolta albastră a cerului elin. de trei ori. numită Filonceea.. după moarte-mi. Corint şi chiar în alte părţi. fie la revărsările ei. şi şi-a vîrît pumnalul. cel destinat lui Preţ. Din pricina aceasta îl vedem pe Belerofon înfăţişat pe vase şi pe monezi antice. care aleargă cu coame pe spinare. al II-lea î. a venit rostogol. să stăpîneşti tu singur Licia cea bogată. de durere. dealtfel. zeul mărilor.. pentru că se strîngeau în jurul izvorului pe care-l făcuse să ţîşnească calul Pegas. Sensul acestei alegorii era că. Iar Pegas. în timpul furtunilor. în două.. 9. care i-a dus. s-a învoit să fie ginere lui lobate. şi-a zburat spre Olimp. au coborît asupră-i din nou nenorocirea. Dar. călătorind prin cer pe un cal înaripat. cu ajutorul cărora îşi biruiesc duşmanii. Şi firul vieţii sale a fost tăiat curînd. Pindar. Este vorba de constelaţia. Cînd a pierit şi calul. Pegas. Ares cel zvînturat. calul simboliza şi el valurile mării. Oraşul Corint fusese întemeiat de către regele Sisif. cu arcul sau suliţa în mîini. 3. Istmul se află între Marea Egee şi Marea Ionică. în cîinoşia lui. 7. Laodomia. alţii zburători. Artemis. rămas cîrmuitor în locul tatălui său. 14.. Hipocrene s-ar putea tîlcui prin „izvorul calului". A cîrmuit o vreme-n Licia liniştit. Eroul cojintian. El era o personificare a valului.. din istmul de Corint. Şi regele lobate a poruncit să vină copila sa mai mică.n. avînd în jurul frunţii un nimb strălucitor de raze aurii. iar pentru fapta asta. cînd omu-i fericit. Iar ţara Liciei o-mpart. Mai mult. Iar suliţa sa lungă. în greceşte Pegas însemna. n-a mai putut să-ndure ruşinea şi mîhnirea . se înalţă glorios şi coboară în asfinţit. Si în folclorul nostru eroii dobîndesc adesea cai înzestraţi cu însuşiri deosebite. a fost la rîndul ei înşelată de Zeus.Belerofon îi cere socoteală lui Zeus Regele Liciei şi-a dat atuncea seama că a mers prea departe. In felul acesta Hiponou. a hotărît să urce cu Pegas în Olimp. Şi astfel a rămas acolo-n Licia. la fel. A mai trăit puţin. Belerofon. Mai ales că-i plăcea frumoasa Filonceea. văzîndu-l pe viteaz cum se urcă. . Se mai găseşte încă şi astăzi. spre Olimp. Aşa povesteşte cel puţin poetul grec Pausanias. Nechezatul calului amintea vuietele mării înfuriate.

a strigat tatăl. pe jumătate dezvelit. Iar ca ruşinea îndurată de casa lui să i se uite. un oraş care se-ntindea pe lîngă marea argiană. dăruită de soare. a mers printre copaci. vreau să ştii că fiica mea. El se ascunse-ntre copacii unei păduri alăturate. Şi el purta o haină scumpă. printr-o vrajj. îr sînul meu adăpostesc tot ce-mi era mai drag pe lume.. nu V£ rămîne..t tul regelui.. ca ameţită.. nu peste multă vreme. Coronia a scos un geamăt şi. Şi dragostea a lăsat rod. — O. A spus părintelui său tot. Un vînt subţire tiuia printre copacii clin pădure şi florile îşi plecau fruntea. Dar nu-mi iei viaţa numai mie. Vă-nchipuiţi ce-a simţit fata. că primul soţ i-a fost Apolo. Iar fata a căzut pe lespezi. a spus Flegias către Ishis. treci lîngă Ishis. neştiută. S-au dus spre Epidauria. Iară lumina albă şi căldura plăcută. a murmurat îndurerată : — Apolo. în timp ce fata. la fîntînă. Apolo o amăgeşte pe fiica regelui Flegias Şi acest zeu frumos şi tînăr zări. cum spun poeţii că erau în vremuri depărtate corbii . — Nu are nici o-nsemnătate c-a fost soţia lui Apolo ! a spus tînărul arcadian. şi-acum tot. a plecat în călătorie cu soaţa sa şi cu copila.. păşea domol pe iarba udă. şi-nverzeşte copacii. vrei să mă uiţi pentru un om ?. El venea din Arcadia şi purta numele de Ishis. pe ţărmul unde vorbiseră cu toţii. Corbul pîrăşte pe Coronia şi zeul o ucide Aici. cu nici un chip. mai înainte. se drăgosteşte pe pămînt cu un flăcău venit din lume ! Zeul. soarele. la urmă. Pe pletele cîrlion-ţate avea o panglică de aur şi pe spinare ţinea arcul. Coronia. a scăpat amfora din mînă. trădătoare ticăloasă ! a grăit zeul cu mînie. lîngă Apolo au venit şi toate cele nouă muze şi se-ntreceau-care de care să cînte mai armonios. lăsînd-o singură-n poiană.. Şi ochii tăi de ce sînt uzi de lacrimile deznădejdii ?. care sclipea mai să-i ia ochii. însă. umărul neted şi rotund. — Mă învoiesc.. 124 Numai că-n acest timp... urmînd cîntarea minunată. să soarbă inspiraţii din unda de cleştar... Coronia a stat uimită. Coronia.. graţioasă.. — Sînt bucuros ca să-i fii mire Coroniei. a pus în struna lui săgeata cea mai tăioasă dintre toate şi a ţintit-o-pe Coronia. tot mai spre inima pădurii. tu arunci săgeata ?. în marele-ţi ţinut lapit. Braţul molatic ţinînd vasul. fiicele lui Zeus. însoţind lira cea duioasă. văzînd-o pe Coronia că se alătură lui Ishis. în imnuri. pe fata regelui Flegias — stăpînitor peste lapiţi. cu ochii ţintă la Apolo. Dar vreau să ştii. Fata. auzind astă melodie. spre izvorul muzelor. şi s-a înfipt în pieptul fetei. Corbul era cu pene albe. care te-ai învrednicit să-mi fii-ntr-o bună zi soţie. care-a cerut mîna copilei. şi anume acela de cal înaripat care poartă imaginar pe poeţi. Cum. cel ce face să-ncolţească pe glie. prinsă-n vrajă.. soarele care dă lumină şi căldura. lăsîndu-şi barba albă-n piept. Aici i-a răsărit frumosul fiu al lui Zeus şi al Letei.. a pierit.. Cum i-a. şi el. pierzîndu-l pe cel antic. erau întruchipate în cel mai frumos zeu. umplură ochii lui Apolo cu o lumină pătimaşă.. s-a-ndreptat către pala. Din depărtări se auzeau cîntările armonioase. parcă deodată veştejite. pe care le rosteau în cor muzele. ridicînd ochii spre cer. aciuite adesea în locuri mlăştinoase. lucind ca focul prin văzduhuri. A lăsat doar să-i cadă lira pe pajiştea înmiresmată şi a cuprins-o pe fecioară. sămînţa. în faimosul său poem. rege. zei necruţători !. după legende. deşi o părăsise pe fata regelui Flegias. cînd s-a trezit copila din vraja zeului Apolo. odată. odrasla ta mult aşteptată. „Orlando innamorato". A prins însă-ntr-o clipă arcul ... Şi regele a poruncit să i se afle fetei sale numaidecît un mire vrednic. Zeul nu i-a răspuns nimica. s-a văzut'j singură-n poiană. In schimb cîntau. era gelos. Coronia pe nume. unde o aştepta Apolo. Amurgul o învăluia într-o mantie albăstrie. Ba. — Unde ţi-e amfora cu apă ? Spune-mi de ce-ai întîrziat ?. ştiu că eşti bogat. Şi cum.Trebuie însă menţionat că astăzi calul Pegas a căpătat un nou sens. Şi poate mai rostea sărmana şi alte vorbe către slăvi. Tîrziu. talia subţire. umplea o amforă cu apă.. Fata mea o să fie mamă. a spus Flegias. Ai cai nenumăraţi acasă. 123 — Cine eşti tu ? a şoptit ea. urau tristeţea morţii şi aminteau în silă numele lui Tanatos. soţia ta. în veac de veac. a-ntrebat regele Flegias. cîntat zeul Apolo cu lira sa mîngîietoare. îşi înstrună pe dată lira şi începu să sune dulce. Cel care a dat acest nou sens este poetul Matteo Măria Bojardo. Tu. era şi-o pasăre. în cinstea nunţii lui Apolo cu fiica regelui Flegias. plîngînd încet. un corb. a şi zburat către Olimp şi a pîrît-o lui Apolo : — Soţia ta. S-a făcut galben şi a zvîrlit încolo lira. — Mori.. Coronia.. Apolo cel cu arcul strălucitor de aur. Coronia.. pînă ce a văzut în faţă o poieniţă smălţuită cu mii şi mii de flori bogate şi în culori şi în miresme. Tu. s-a-nfăţişat un tînăr vrednic. Şi amfora s-a spart pe pietre. stîrpind boale şi mo-limi. Sensul acesta nou l-a căpătat calul legendar abia în secolul al XV-lea. dar moartea s-a grăbit să vină şi să-i îngheţe pieptul cald. Şi-mi vei plăti căsătoria cu caii tăi. Săgeata a pornit din arc. Te învoieşti ?. ASCLEPIO 122 ELINII IUBEAU VIAŢA. Vă trebuia încă jertfă !. ce-i desfăta" obişnuit numai pe zeii din Olimp. m-ai lăsat pradă deznădejdii. fără suspine. auzind viersul lui Apolo. tot el i-a rătăcit simţirea. Coronia. Apolo. în zbor. tu m-ai amăgit. . ' Şi-a mers ....

iată. ca într-o mută întrebare : „De ce. Zeul şi-a amin. — Fii blestemat. pe ţărm. Ducea un fir de iarbă-n gură. de multe.tit că fata poartă în sînul ei un prunc. — Să-i zicem dar Asclepio2. felurite boale. Şi. călăreţii şi. înarmaţi cu săbii. Şi mulţi dintr-înşii şi-o găseau. sălbatici. Peste centauri era rege unul mai înţelept ca toţlB căruia i se zicea Hiron. unde tu vei fi cinstit mai mult ca zeii. — Mă voi sili. acolo unde era templul împodobit. sub părnînt. blestemul meu. a zburat pe un nor de aur. el s-a-ntărit. plin de comori. Flegias.. şi.. a rostit zeul spre centaur. Veneau acolo mii şi mii. largă. aţîţînd focul ca să ardă cu vîlvătăi pînă la cer. Micul Asclepio este salvat şi dat în grija centaurului Hiron « în Epidauria.. A strîns oştirea. Corbul. Şi a răspuns centaurului : — îl voi numi : Cel ce alină. Asclepio . şi împreună se-ndreptau către Infernul mohorît. minune negrăită.. pe-o culme.. din gelozia mea nebună.. Slujba ce se făcea aici era de lecuirea bolii Asclepio. în acest fel. ungîndu-l c-un balsam ceresc.. regele pare c-a strigat : — Blestem să cadă-asupra ta !. din alb precum fusese. Pentru că eu i-am ucis mama. Acesta prinse la loc viaţă şi amîndoi pieriră"într-o gropiţă... Zboară şi piei din calea mea. zburînd pe spuma unui nor. se clădea rugu-n vremea asta. — Ţine... tu nu eşti un erou de rînd. L-a smuls fără să-l vadă nimeni dintre cei ce erau de faţă. i-au ridicat un templu mare.. Nu am alt nume pentru el.. răcoroasă. Ei trimit boli şi suferinţe. să-şi potolească remuşcarea. Fiul zeului luminii începe sâ vindece boalele Pe cînd se petreceau acestea. şi-avea cam unsprezece ani. s-a mîniat'i peste măsură de moartea dată fiicei sale. Venise Hermes să o ia. şi-Asclepio se străduia să le aducă uşurare. s-a supărat din nou. S-a făcut priceput în toate . Dar nu trecu nici un minut şi... De-aceea îţi vom ridica un templu mare. se mai spune că regele lapit.. îi ziceau ei. Şi-n Epidauria. s-a cătrănit pe loc la pene '. Capul i s-a sfărîmat de stînci.-n loc de lapte dulce. se ivi şerpoaica — perechea şarpelui ucis. l-a aţintit şi pe Flegias. Nu mai era decît puţin. al zeului cu arc de aur. nevăzut. s-a auzit un ţipăt slab. Fie să-ţi vezi şi tu copilul ars în cenuşă ca şi mine. însă zadarnic mai înfl cearcă să-i reînsufleţească pieptul.. A început de-atunci s-anunţe numai furtunile şi moartea. m-ai ucis ?". i-a rostit zeul. s-a învoit la rîndu-i Hiron. în legendă. Oastea lui a-nceput să fugă. L-a strîns în braţe ca un tată. zeul Apolo se dumireşte c-a greşit... pe care tu ştii să le vindeci.. a ţipat iar spre-Apolo corbul.— Coronia s-a stins din viaţă !.. blestem de tată. tu ce-ai adus această ştire ! La pene să te înnegreşti şi să vesteşti de-acum-nainte doar moartea şi nenorocirea. Şi s-a-ntîmplat. ca mai-nainte. să-ţi împlinesc această voie !. Cu acest fir atinse limba şarpelui ce zăcea zdrobit. Cum ţi-ai numit însă flăcăul ?. mergînd.. tropotind peste munţi. a crescut mare. bătrîne Hiron. Vestea că fiul lui Apolo este în Epidauria. cînd anceput să lecuiască — întîi cu arta învăţată de la centaurul bătrîn. îi dase. El avea.. te va lovi. văzu în drumul său un şarpe. nevinovată. Asclepio-l iovi c-o piatră. cu ochii aţintiţi spre ceruri. cu arta grea a hirurgiei. gemînd.. Tatăl Coroniei — cu oastea — a jefuit templul acesta şi i-a dat foc. s-a răspîndit în toată lumea. Vrea 125 să împiedice destinul. şi sînt mîhnit. Dar nu putea. Tocmai se întorcea şi zeul. Rugul ardea cu vîlvătaie.. dornici să-şi caute vindecarea.. Şarpele i se-ncolăci pe băţul de călătorie. Chiar de eşti zeu nemuritor. îşi înţelege toată vina şi se grăbeşte spre pămînt. Ia trupul moartei lingă sine şi se sileşte să-l învie. 126 Punînd îndată o săgeată în arcul său scânteietor. împietrit. a smuls copilul încă viu. Regele a căzut din şa. arcuri şi suliţi ucigătoare au pornit cu toţii-n Delfi... FebusApolo. s-a îndeletnicit. în peştera-i încăpătoare. după un timp. care-şi încredinţase fiul centaurului înţelept. rostogolindu-se pe vale. iubite. S-a făcut negru ca mormîntiil şi glasul lui s-a preschimbat. la un bolnav. ţi-l dau pe-acest copil scăpat din flăcări prin minune. un lucru neobişnuit. unde trăiau mai mulţi centauri. centaurul luase băiatul şi îi făcuse pat de fîn. multă iscusinţă. apoi prin iscusinţa sa — pe muntenii din Pelion. şi ar fii vrut să verse lacrimi. să soarbă sucuri de măcieş şi alte fructe de pădure. prin săgeata necruţătoare a lui Apolo. amarnic.. Zeul a stat puţin pe gînduri. şi să doreşti să ţi-l răzbuni. deşi eşti pămîntean ca noi. şi. Cînd văd un hoit corbii s-adună şi croncănesc ca sub blestem.. făcînd farmece. desigur. Cînd a văzut toată ruina şi pe Flegias cu oştenii. PelionJ Aici era o văgăună adîncă. Nu mia rămas decît feciorul să îmi aline întristarea. şi focul îi mistuia corpul Coroniei sacrificate. pe care le căuta el însuşi acolo-n munţii Pelion.. Tu să mi-l creşti cu multă grijă şi să mi-l faci un om de seamă. Aici se grămădeau bolnavii în faţa porţilor deschise .. Dar înainte de-a cădea. în acest templu.. Te ridici peste olimpieni.. — Asclepio. să-l mistuie. cîndva. Apolo se bătea cu pumnii în pieptul său divin. putea să vindec™ bolnavii cu fel de fel de buruiene. Şi în sfîrşit. Şarpele se descolăci şi repede îşi dete duhul. drept pe un munte. Atunci. Umbra Coroniei plecase. cenuşă. Şi glasul tău să fie aspru şi să trezească-nfiorare.. Feciorul zeului luminii. Zeii n-au dreptul şi nici puterea de-a vărsa lacrimi vreodată! Aceasta-i lucru omenesc.. se povesteşte. a răspuns Hiron. Pe rug era urcată fata cu trupul rece. să-l facă pulbere. Şi pentru încercarea asta să-nduri şi alte suferinţi. se spune.. tămăduind de multe boale pe oamenii ce merg la el.

. numită Troia. fără să fim pîndiţi de Hades. leacuri. scăpînd pe-o mulţime de oameni. care se chinuiau de veacuri. Nimeni. lui Hipolit.. Şi-acum. Tanatos. Aceste temple şi sanctuare erau clădite pe-nălţimi. dar. Ba.. Nimeni — auzi. Şi pe Heracle l-ai uitat şi pe-alţi eroi asemeni lui. pe ţărmurile Aticii. scos din fire. Da. unde se adunau elinii la sărbători strălucitoare de două ori în zece ani6... se străduia să dea iar zile unui voinic.. Şi-ntr-adevăr.. zeul mohorît. a răspuns Hades. mărite Zeus . Mă faci să rîd. cînd a zărit asta. care o săi întoarcă viaţa. fără supuşi şi fără sclavi ?. Iar Zeus. S-a dus. lovind cu sceptrul într-un nor. de cînd mă ştiu. ca răzbunare. cu alţi trei zei nemulţumiţi : Hera. Ce ? L-ai uitat pe Prometeu ?.. stele votive. ar fi vrut să-i şi răpună pe toţi ciclopii făurari. pe care l-am trimis anume. cel cu aripi negre. iară cealaltă Pana-ceea. tare supărat. încît s-a clătinat Olimpul şi cerul tot şi-ntreg pămîntul scăldat de mările adinei. Cel mai măreţ din toate acestea era în Epidauria. Nu mai mor oameni ? Pentru ce ? Destinul lor e hotărît. Poseidon şi Atena . Aici . — Aşa e. O adună plin de răb127 dare... e tot ce este sub pămînt. Soţia lui. nimeni nu vine în Infern !. lecuin-du-i chiar de boli. tu. le dăruieşte nemurirea. mare Zeus ?. s-au clădit apoi sute şi sute de sanctuare şi temple mari.. Hades a vrut să-i ia şi umbra şi s-o arunce în Infern. în acea clipă. — Cum asta ?.7 Şi oamenii se bucurau de leacurile dăruite de-Asclepio în 1 templul său. Templul avea grădini splendide. a răcnit Zeus.. şi fetele : una Higieea. ba şi un teatru renumit. N-a mai rămas din el decît o grămăjoară de cenuşă. se povesteşte c-Asclepio. unde şi aerul e proaspăt. altare şi statui. Hades cere moartea lui Asclepio.. Zeus ? Ce mai spui ?... el s-a unit.. capele.. Ei. s-au adunat ca să-l jelească şi să-i cinstească amintirea. Insă a mijlocit Atena pe lîngă tatăl său ceresc. făcîndu-l simplu salahor. Zeus. Ii toarnă-n gură băutura. şi Zeus s-a înduplecat. Ce s-a petrecut ? a rostit Zeus mîniat. neapucînd să spună celor din jur cum pregătea acela băuturi din ierburi. pe care-a risipit-o vîntul şi a spălat-o apoi ploaia.. îl va scăpa de-mbrăţişarea înaripatului Tanatos.. feciorul regelui Tezeu. a prins în mînă un mănunchi de fulgere nimicitoare şi le-a zvîrlit în Atica. i-acolo. — Uite-l.. Legendele spuneau că el ar fi-nviat atîţia morţi..i Acum nu-mi mai rămîn nici umbrele de pe pămînt. ai rămas stăpîn pe cer şi pd Olimp. O cercetă. medici vestiţi în marele război din Troia 4. şi geniile infernale se jeluiau necontenit. şi nici un zîmbet n-a-nflorit pe faţa mea. a trebuit să-nalţe zidul unei cetăţi. care erau pe pragul morţii.... s-a urcat pare-se-n Olimp sau l-a eh mat numai pe Zeus : — Lumea am împărţit-o-n trei : Poseidon apele din mări... dacă nu mai coboară nimeni ? Dacă rămînenf numai noi. Ba. tocmai a ridicat un mort... şi vigoare. văzînd pe fiul său murind sub fulgerele olimpiene !. ce spui.. dar Hades. cu mintea lui iscoditoare. şi doi băieţi. Să stăpînească şi-n Olimp. Oamenii cei căutaţi de moarte fugeau în Epidauria şi se rugau plini de nădejde : — Tu. Mai bine e pe lumea asta. unde putem zîmbi în voie. Blestemul regelui Flegias îl lovea astfel rînd pe rînd — căci Zeus i-a pedepsit fapta.' Eu stau în bezne. ce se numeau asclepioane 5.. nemurirea şi tinereţea veşnică. Numai că tu şi cu Poseidon v-aţi luat ce este mai plăcut. care-au călcat poruncile destinului ne-nduplecat şi ale zeilor cereşti. rînd pe rînd. şi. Ei trebuie să-mbătrînească .băgă de seamă ce fel de iarbă adusese şerpoaica să-şi învie soţul. 130 Spre slava lui. — Cum ? Unde e ? Să-l văd şi eu. Să stea acolo cu Tantal şi cu Sisif şi cu ceilalţi. Asclepio a rămas mort.. făcîndu-ne] 128 1«8SWR- ades de rîs spre mulţumirea şi folosul netrebnicilor muritori ? Asclepio mai mult ca toţi a născocit.. care dau pămîntenilor şi tinereţe. urmîndu-i mai departe calea. precum cîntau poeţii. Şi-Asclepio'le dăruia miraculoase băuturi care-i făceau nemu ritori. Nu vrem să fim nici unul pradă zeului morţii cel hapsîn.. Şi chiar Cîmpiile-Elisee nu mai primeau destule umbre. II văd şi eu ! a grăit Zeus îndîrjit. ca să îi soarbă răsuflarea. unde sînt ape de izvoare7. să vadă bine ce fel de însuşiri avea. Nici eu nu îndrăznesc să-l calc.. O !. a zis Hades. şi-apoi să piară. încît se pustia Infernul. — Destinul zici ?. Oamenii vor să dobîndească.. Aşa. Şi Hades. Asclepio a fost lovit.. Tartarul rămăsese gol. iară tu. Zeus.. la fel ca şi pe mama sa. socotind ziua şi noaptea numai morţi. Făcu din ea un leac anume. la fel cu zeii. poate şi-n Tartar.. împreună cu Poseidon.. împodobite. Focul ceresc l-a mistuit.. ca osîndă. fiu al zeului Apolo. sus ? Cine-i netrebnicul acela ce-i fereşte pe pămînteni să nu mai cadă-n gheara morţii ? Ce-o să na facem în Infern. Atunci.. ce-n atelierele divine făureau fulgere lui Zeus. dă-ne şi nouă să sorbim din sucul fermecat al vieţii. şiau încercat să se răscoale contra stăpînului lor. monumente. ucis din uneltirea Fedrei. Cum s-a-ndurerat Apolo... Asclepio a fost şi el urcat pe boltă sub forma unei constelaţii. — Ce se întîmplă-acolo.. Epioneea 3..

chiar de zeu. Norocul lor era doar unul : prin munţii ţării etoliene umblau sălbăticiuni destule. In acest ţel.. Ea este nelipsită în grupurile statuare. cînd se începe legenda despre Meleagru. socotit întemeietorul medicinii ştiinţifice. Şi viţa se-nsorea pe coaste. Deatunci regele Calidonului a luat numele de Eneu 2. întîiul ce-a cultivat viţa de vie. Iar Asclepio în sine este simbolul biruinţei nobilei ştiinţe a medicinii. Soter — adică salvator. Bolnavii ajunşi în asclepioane erau puşi la un regim de hrană foarte chibzuit. făgăduind vin mult şi dulce. Asclepio-Esculap este înfăţişat aici ca un om matur. urmînd drumul lui Asclepio. Calidonul. cel care poate să vindece durerile. de Esculap. Alţi suSerinzi urmau să facă şi exerciţii corporale . de aici termenul de „panaceu". Numai că-n marea-i veselie. stînd în oraşul cu faimă mare. O Imagine artistică. împotriva molimelor oarbe. El pare că îşi frămîntă mintea ce noi mijloace ar mai putea găsi pentru lecuirea suferinţelor oamenilor. care dădea vin din belşug. străjuitori ai templului. mai cunoscut. La Epidauria se găsea şi statua făcută de artistul Trasimede. Deşi munceau cu îndârjire !. în acel an. fără lumina şi căldura soarelui. Iar regele îl înmulţise. Prin persoana legendară a lui Asclepio. şi pere.. Asclepiazii. Dealtfel. Dealtfel. Ei vedeau şi puterea lecuitoare a unor buruieni şi ştiau că. după poeţi. uitase tocmai de zeiţa ce ocroteşte vînătoarea. lupi hămesiţi şi vulpi viclene. a dat în limba noastră cuvîntul igiena — igiena necesară pentru menţinerea sănătăţii. dar unele s-au dărîmat şi altora li s-a schimbat destinaţia. precum se ştie.bolnavii. făcînd dintr-un lăstar o vie. cu barbă şi cu o faţă gînditoare. acestea n-ar fi putut să crească. Şi. udat de rîul Aheloul 1. Opera aceasta întruchipează mai bine decît altele efortul medicinii. din tot Olimpul. cîteodată.. ce-i ocrotea pe agricultori. Nu se putea intra în templu decît bine spălat. care se pot vindeca pe ei înşişi. erau primiţi de asclepiazi. a bătrîneţii şi morţii. Acest ţinut muntos era sărac. prin voinţa-i olimpiană. aurite. Trăiau pe-acolo căprioare subţiri şi iuţi şi mlădioase . monstruoasă. Aceasta era povestea corbului. Astfel de asclepioane au fost la Atena. i-a lecuit pe oameni faimosul Hipocrat. prin supuşii săi. bucurîndu-se Eneu că zeii îi dădeau prilejul să strîngă. ca părul darnicei Demetra — zeiţa soră a lui Zeus. Bastonul ne arată că medicul trebuie să-i viziteze necontenit pe suferinzi. Deci. chiar ape minerale.. jocuri. de Ungă tatăl său. 3. oamenii din antichitate legau direct mijloacele de vindecare cunoscute pe atunci de forţa solară. cum făcuse şi-Asclepio 8. 8. Deşii rugau pe zei să le dea roade !. alinătorii suferinţelor. Aşa se mai sălta mulţimea din foamete şi sărăcie. şi chiar în efigii şi monede. putea să-şi strîngă avuţie din ce-i agoniseau supuşii. La Cos. alergări. pe oameni. şi în cealaltă un baston. Cos. Igiena juca un rol mare. sanctuarele lui Asclepio aveau de fapt un caracter laic. făcînd nenumărate jertfe. Romanii au derivat din numele lui Asclepio pe acela. Ele au fost însă cu siguranţă si mai multe. îi dăruise un lăstar. s-a năpustit spre Calidon o fiară cruntă. Le-a aprins focuri pe altare. pe care lumea de-altădată l-a mai numit. 5. cînd veneau. Artistul l-a creat încărcat de preocupări. Higieea. urmaşă a mistreţului răpus în . o avem în statua care se găseşte la Ermitaj. Jar şarpele întruchipa pentru cei vechi reîntinerirea. 6. pleacă doctorul". Este lesne de înţeles de ce elinii au dat acestui legendar întemeietor al artei medicale nimbul de semizeu şi. Clinele era simbolul fidelităţii datorate de medic bolnavului pe care-l îngrijeşte. Şi pomii erau plini de fructe : mere. S-au găsit pînă acum cam trei sute de asclepioane — temple închinate acestui legendar vindecător al omenirii. Iar cei obosiţi sau bolnavi la minte erau trimişi să se distreze în teatrul din Epidauria. s-a întîm-plat ca etolienii să aibă holde cu duiumul. 2. Dionisos. în marile galerii de artă din Leningrad. pricinuite de forţele naturale pe care le reprezentau olimpienii. Toţi vînătorii-aveau de lucru iarna şi vara deopotrivă. în limba greacă Asclepio înseamnă alinătorul. MELEAGRU POVESTEA DESPRE EROUL MELEAGRU se-ncepe într-un ţinut numit Etolia. plante-aromate şi livezi. Ar fi aieijsă mai adaug că regele din Calidon este. pînă astăzi se spune şi la noi că „unde intră soarele. erau un fel de sanatorii ale antichităţii. care-l înfăţişa pe Asclepio-Esculap ca zeu al sănătăţii. Epioneea înseamnă Uniştitoarea — pe greceşte. adică sănătatea. medici care au însoţit oştirile în războiul troian se numeau Mahaon şi Podaliro. trecînd pe-acolo. cîte i-au ridicat elinii acestui drag lecuitor. fiica lui Zeus şi a Letei. Iar Panaceea se tilcuieşte prin cea care lecuieşte total. uneori. 4. nici un zeu n-a avut atîtea temple şi opere de artă. Se legănau pe ţarini grîne cu spice grele. fără intervenţii divine. paşii progresului în ştiinţă. şi asclepiazii primii medici. Note 1. ţinînd într-o mînă şarpele. care era bogată-n grîne. iepuri cu blana cenuşie . Iată de ce. 133 Artemis trimite mistreţul în Calidon Şi cum să uiţi tocmai de ea în ţara unde vînătoarea era un meşteşug de seamă ? S-a mîniat grozav zeiţa şi n-a stat mult să se gîndească. reprezintă pe fiii soarelui. truda atîtor învăţaţi. basoreliefuri. Cei doi. grăitoare în acest sens. afară de-o fîşie de pe coastă. 7. picturi. a hotărît să-i răsplătească. creată tot de oameni. O copie după statua lui Trasimede se găseşte şi astăzi la Atena. şi îngrijiţi cu devotament. în Pergam şi în alte multe locuri. Iar regele. Fără îndoială că templele se aşezau prin locuri unde se găsea aer foarte bun şi. copila cea mai dragă a zeului era Higieea. El şedea pe un tron. La picioare avea un cîine. nici măcar să răsară. ce se poate 131 căpăta prin leacuri. atîtea roade. văzînd atîtea avuţii de roade ce trebuiau strînse. Dar fructele şi grî-nele nu ajungeau aproape niciodată pentru hrana celor de jos. prin priceperea şi forţa lor omenească. şi gutui. prin care elinii îşi explicau culoarea neagră a penelor sale.

mure şi afine. Zadarnic mai pregăteau ei aria pentru treieriş. S-au strîns în Calidon eroii. Purta pe ea doar un veşmînt scurt. Castor şi Polux de la Sparta . Piritou.. pe vale. Iată de ce n-avea Alteea teamă că o să-i moară fiul. rodul cel verde şi gustos. priceput în meşteşugul vînătoarei şi-i îndrăzneţ. regele lapit . şi ceilalţi pomi erau. Poporul fuge şi s-ascunde în Calidon. cea stăpî-nită de Eneu. Iason din Iolcos şi Iolau. lăsînd pe fiul ei să plece la vînătoarea asta mare ? — îl las. cenfricoşau pe etolieni. Soţia ta. norocoasă. I-a însoţit pe-argonauţi. căci am o vrajă. . Tegeu vroia să 135 aibă-n casă numai băieţi şi nici o fată. pe care cîinii şi păstorii nu izbutesc să le ferească de colţii lui distrugători. alb şi neted şi glăsuise mamei astfel : — Odrasla ta şi a lui Ares îşi are viaţa zăvorîtă-n acest lemn de frasin alb... a urcat coasta către vii. smulşi din rădăcină. cît era atinsă de arzătoarea-i răsuflare. Ochii săi roşii. după cea călcat holdă cu holdă sub picioare. ce tocmai îşi pierduse puii.luptă de Tezeu 3. tu ce ne spui ?. sub rîtul fiarei aţîţate. E fiul meu. prins pe umeri cu-o agrafă — ca şi zeiţa Artemis. Şi răgete scotea cumplite. Furia sa parcă se-nteţeşte. acolo-n mijlocu-ncăperii — un lemn de frasin. Cine-ndrăz-nea să se ridice contra zeiţei Artemis ? Atunci s-a îndreptat spre oameni viteazul tînăr Meleagru. care-ncepuse să şi ardă. veniseră-n a şaptea noapte cele trei fete ursitoare. Părul i-era-nnodat pe ceafă. Strugurii. Ea — fiica regelui Tegeu — de fapt. mîndra Alteea. Admet şi o copilă-arca-diană. îşi prăpădeau şi ei. avea să fie. ca să culeagă din pădure zmeură. şi să găsească. cînd au adus lîna de aur. au fost zdrobiţi. de-asemeni. Iară bărbaţii.. Una-i urase bărbăţie şi-o soţie minunată. într-o pădure-ntunecoasă. în focul sacru — ce ardea. cu ochii tulburi. erau scînteietori ca focul. ce-l fereşte de moarte. cît ţinea lemnul ferecat bine în lădiţă. mai pe urmă. Ultima azvîrlise-n flăcări. Femeile presimt urgia şi foamea care-o să urmeze. în stejari. Şi fulgere păreau să iasă din gura lui mereu deschisă . olimpianul. ca Telamon. Dar Atalanta. fără dorinţa de-a plăcea. înspăimîntată. se vestejea şi se usca. neîntrecută îa vînat. cu frunza ofilită şi fructele pierdute toate.. dînd jos şi tăvălind în ţărnă spicele blonde şi bogate. Din botul său curgea o spumă care-i albea pieptul puternic. A fost şi-n alte bătălii şi nu i s-antîmplat nimic. le privesc şi jalea le îneacă pieptul. — îngăduiţi-mi. După ce fiul se născuse. umplută toată cu săgeţi4. ţinîndu-şi pruncii strînşi la sîn. Atalanta. cu voinicie de bărbat. Loveşte turme şi cirezi. El era deci nepotul Herei şi al lui Zeus. flăcăul tău o să se stingă şi va purcede către Hades. şi plîng amarnic lîngă ziduri. Iară lădiţa a ascuns-o într-un ungher. într-adevăr — deşi soţie a regelui din Calidon — şi ea fusese amăgită de zeul Ares după nuntă. Iar Meleagru se născuse. L-a stins în amfora cu apă şi-a poruncit să i se facă. a scormonit cu mîna goală între cărbunii de pe vatră şi a smuls lemnul alb de frasin. Şi fata asta graţioasă. părăsind patul de lăuză. cea lepădată de un rege — lăsînd-o mai întîi să sugă şi deprinzînd-o. şi printre ei. Eroii se strîng în Calidon Şi-a dat pe urmă Meleagru veste-n oraşele Eladei că se porneşte vînătoarea. Nu mai era nici o nădejde ca să se curme ispăşirea. a dat răspuns Alteea. a spus el. nepotul marelui Heracle. pricină de nenorocire pentru eroul Meleagru — cum vom vedea numaidecît. A doua şi mărinimie şi dragoste de patrie. Nu mă tem pentru viaţa lui. se va preface în cenuşă.. Dar monstrul tot nu-i mulţumit. Fata era încîntătoare. căci iarba. îi voi chema pe cei mai vrednici : Tezeu. Dar numai mama ştia taina şi zeul care pîngărise palatul regelui Eneu. au glăsuit mai toţi bătrânii. le stau alături. trîntiţi. atunci. Grînarele aveau să fie la fel de goale ca-nainte. a fost găsită de-o ursoaică. Ştia că nu o să se-ntîmple nimica rău. pentru totdeauna. cînd era mică. nu ne dă oare nici un sfat ? Nu ne ajută la nevoie. spu-neaiTaezii. Fără să amintesc de alţii. Peleu. Mama. 134 Alteea se învoieşte cu plecarea fiului său — Să fie-aşa cum gîndeşti tu. siliţi să-şi piardă sucul lor dulce-mbătător. Iară pe spate atîrna o tolbă scumpă de argint. care străluceau roşii şi galbeni pe lungi coarde. plini de sînge. de către meşterii cetăţii. Iar fiara. ci ca odraslă a lui Ares. fusese părăsită de tatăl său. ştiu că-i puternic. Mistreţul a-nceput să scurme prin holdele aproape coapte.. şi o copilă. s-adun o mînă de viteji de prin regatele vecine şi să începem vînătoarea mistreţului ce pustieşte pămîntul nostru etolian. Acolo a închis regina lemnul adus de ursitoare.. cu simplitate. ce se numeşte Atalanta. Cînd lemnul alb. Rege Eneu. Măslinii. iute-o lădiţă de aramă. nu ca fecior al lui Eneu. Coama zbîrlită-i semăna cu-o culme presărată toată cu suliţe şi cu săgeţi. zvîrlit de mine. stupii cu fagurii de miere. cel mai ferit din tot palatul lui Eneu. eroul din Atena . Şi fiara a hrănit copila. cetatea mare. fără voie.

spuneau aezii.. tineri luptători. preafrumoasă Atalanta. din nou. şi nici onoarea nu ne-o lua. cum zvîcneşte prin pădure. Acum pieirea lui e-aproape şi marea cinste-a vînătoarei : trofeul. Lupta se porneşte Dar nici nu s-au pornit hăitaşii să strige şi să facă zgomot. ca orbit.. de parcă priveghea cîmpia. săgeata-i zbîrnîie-n văzduh şi se înfige sub urechea monstrului înfricoşător. pe amîndouă. Botul i s-a umplut de sînge şi. şi o pădure-ntu-necată. pornind în goană către oameni. ameţită. care i se aţin în cale şi se trudesc să îl oprească. Pădurea se-ntindea pe coastă. copila regelui Tegeu. Atalantei. Dar cea mai sprintenă în luptă. — Primeşte premiul şi cinstirea. al cărui lemn e străpuns lesne. ai lovit cea dintîi mistreţul. ceilalţi. ce-l însoţesc pe Meleagru. Altminteri. Şi într-acolo lă-trau cîinii. i-a jupuit pielea ţepoasă şi — după cum făgăduise. înspumaţi. Bărbaţii cîţi erau acolo s-au roşit pînă la urechi. că poţi să smulgi premiul rîvnit de noi. şi gloria de-a răpune fiara cea ocrotită de Artemis mi se cuvine numai mie. Şi dintr-o vale se iveşte mistreţul înfricoşător. Castor şi Polux. nu retezase vreun copac. 136 Acum mistreţul îşi ascute colţii tăioşi şi lucitori într-un stejar înalt şi gros. cum s-a terminat ospăţul. însă atunci s-a auzit un glas înverşunat de ură : — Stai. îl urmăresc. Şi l-a lăsat în iarbă mort pe tînărul cutezător. înconjură cu grijă fiara. şi. A început o ceartă mare şi bătălie mai pe urmă. Botul lui parc-aruncă flăcări.. ce ? Nu crezi cumva că mă voi teme de sabia ce-o porţi în mînă ? Şi nu s-a mulţumit cu vorba. pe Atalanta. El era frate cu Alteea. Monstrul dă buzna între cîinii. e arcadiana. ce eşti frate mamei mele. căutînd noi victime-n pădure. să nu cutezi a urgisi. Dar. Nu crede. şi-au petrecut toţi nouă zile şi nouă nopţi. sărind cu o secure-n mîini. S-au rotit săbiile prin aer. Fiul lui Ares vede fapta şi strigă tare spre fecioară : — Tu. mirosind urmele de fiară. cum cerea datina străbună.. Şi-a înfipt adînc colţii ei lungi. rostogolindu-i prin pădure. Şi nu se vede vreun sfîrşit primejdioasei vînători.. Văzînd că fiara nu mai poate să se ascundă prin hăţişuri. Atalanta. călărind pe armăsari albi. Ea nu se lasă.. soţia regelui Eneu — fiind deci unchi bun lui Meleagru. că fiara i-a sărit în piept. însă mistreţul e mai iute ca vîntul ce aleargă iarna peste colinele Eladei. în drumul monstrului rănit : — Voi. n-a mai putut . Puterea lui se întindea peste războinicii cureţi. au şi pornit la vînătoarea monstrului care pustia ţinutul regelui Eneu. Iar unul a răcnit cu ciudă. Poate a vrut să-i şi răspundă. Şi cum era un ochitor mai priceput decît mulţi alţii. una dintre săgeţi s-a-nfipt pînă-n plămînul stîng al fiarei. fără-ncetare. venind aici. în timpul luptei — le-a întins. tu îl vei avea !. nu-ndrăzni să răpeşti drepturile noastre. mugind surd. în care nu intrase omul. Cu trupul său lovind copacii. toţi vînătorii au ţintit roi de săgeţi asupra ei. şi doi îşi pierd îndată viaţa. s-a-ntins ospăţul. Eşti vînătorul cel mai bun care se află în Elada. fiindcă eşti frumoasă.. Cel ce vorbise era rege într-un oraş învecinat 5. dintre hăitaşi şi luptători — mai ales tineri etolieni. Tezeu îşi cumpăneşte lancea. Lancea se-n-fige-ntr-un copac. a grăit el şi i-a zîmbit 137 Ea s-a împurpurat la faţă de bucurie şi plăcere şi l-a privit pe Meleagru cu ochii săi strălucitori. — Altminteri. încerca să se sucească şi să-şi smulgă săgeata care-i scurgea viaţa. e foarte greu de nimerit. Mulţi au însîngerat pămîntul.. fermecătoarea Atalanta. cel care dobora mistreţul : pielea şi capul lui hidos. Iar Meleagru. s-a necăjit fiul lui Ares. printre copaci.. el se avîntă. c-a răsunat un grohăit. Răsplată trebuia să aibă. şi cînd nici nu gîndeau cu gîndul. printre flăcăi. Cu sabia i-a tăiat capul. — Tu. dar în zadar. în dimineaţa următoare.. Cearta din pricina Atalantei în timp ce monstrul grohăia. priviţi cum lovitura de bărbat e mai presus decît aceea pe care-o dă o biată fată. şi. Iar Meleagru. cu o lance. E în frunte. lovind tamburii de aramă. In apropiere de oraş s-ar fi aflat. spre oameni.Strîngîndu-se dară vitejii în Calidon.. mai înainte ca securea s-o poată-atinge cît de cît. el îi îndoaie sau îi frînge. în faţa mea.. a mai lovit-o în grumaz şi-a doborît-o la pămînt. Abia şi-a sfîrşit el cuvîntul. Cu colţii aprigi risipeşte întreaga haită într-o clipă. I-a smuls îndată Atalantei trofeul dăruit de fiul zeului Ares şi-al Alteei. Mai arzător decît un fulger s-azvîrle apoi spre viteji.. Ochii săi mici şi sîngeroşi sînt plini de pofta de-a ucide. şi-a încordat şi Meleagru arcul său mare şi a tras..

să ţină seamă că-n faţa lui era chiar unchiul, la care ţinea mult Alteea. Ci l-a străpuns, în piept, cu vîrful săbiei sale-nsîngerate — ce retezase, de curînd, capul mistreţului răpus. După această întîmplare, care i-a întristat pe toţi, eroii cei veniţi anume din depărtare, ca să ia parte la vînătoarea asta mare, şi-au luat în grabă rămas bun. S-au despărţit şi au plecat care-ncotro, spre ţara sa. Cu ei sa dus şi Atalanta, copila regelui Tegeu, ce avea încă în ochi lacrimi. Năvala cureţilor şi ultima biruinţa Dar cum s-au depărtat vitejii din Calidon, şi-a rămas singur voinicul nostru, Meleagru, a sunat toba de război. Cureţii din vecinătate îi atacau pe etolieni. Războiul a-nceput cu furie. în fruntea oştii etoliene era eroul Meleagru. Numai că mama sa, Alteea, din dragoste pentru ucisul ei frate, blestema, îl blestema pe Meleagru şi cerea zeilor, lui Hades şi soaţei sale, Persefona, să-l pedepsească, să-i ia viaţa. Şi aflînd asta, Meleagru atît de mult se întristase, încît nu mai vroia să lupte. Se retrăsese în cetate şi, zăvorit într-o cămară, lîngă soţia-i, Cleopatra, pusese sabia alături, lăsînd în voia sa războiul, lăsînd poporul de cureţi să-i biruie pe etolieni 6. 138 într-adevăr, în scurtă vreme, supuşii regelui curet sparg porţile în Calidon 7. Abia atuncea, Cleopatra, soaţa iubită, ce stătea-naintea lui îngenuncheată, iar lacrimile îi curgeau fierbinţi, şiroaie, pe obraz, îl clatină din hotărîre, spunîndu-i vorbele acestea : — Nu vezi, iubite Meleagru, cum sînt răpuşi toţi etolienii, pe care tu ai vrut să-i scapi de fiară, de mistreţul hîd ? Nu sări la luptă pentru ei ? Femeile sînt luate roabe. în curînd am să cad şi eu. Vrei să mă vezi tîrîtă-n ştreanguri, de vreun duşman, ba chiar silită să-l slujesc ani îndelungaţi, stingîndu-mă nefericită ?... Cu-o tresărire, Meleagru a luat din nou sabia-n mînă. — Piere poporul etolian ? a strigat el. Şi revenindu-şi de îndată, s-a-nfăţişat duşmanilor în pragul uşii, glăsuind : — Hai să vă măsuraţi acuma iarăşi cu mine, laşilor !... Şi sabia i s-a înfipt în cel dintîi oştean curet, apoi în alţii, şi în alţii. I-a pus pe goană. Ei ţipau, şi, risipindu-se-n ogradă, fugeau ca nişte potîrnichi. Cîţi mai trăiau dintre supuşii regelui de la Calidon s-au avîntat din nou în luptă. în puţin timp au biruit. Eroul îşi salvase-oraşul şi tot ţinutul etolian, la rugămintea Cleopatrei, soţia sa mult credincioasă. Dar viaţa lui se va curma... Şi asta pentru că Alteea, în timp ce-şi blestema feciorul, luase lădiţa de aramă. Din ea desferecase lemnul adus cîndva de ursitoare şi-l aruncase-n focul sacru. Lemnul arsese-n vremea asta, cît timp luptase Meleagru şi-i învinsese pe cureţi. Iar la sfîrşitul bătăliei, lemnul cel alb se prefăcuse într-o movilă de cenuşă. Şi tot atunci, chemat desigur de Artemis ne-nduplecata, în slăvi s-a şi ivit Apolo. A luat din tolbă o săgeată şi l-a ţintit pe Meleagru în inima-i înflăcărată. Iar el, avînd în piept săgeata şi mistuit de focul ei, s-a clătinat ca un stejar, pe care un topor avan l-a retezat din rădăcini. A căzut jos şi a murit. Mama, Alteea, şi-a vîrît sub sînul stîng un fier tăios, plătin-du-şi astfel vina sa. în vremea asta, Cleopatra, îndurerată pe urcase pe-o stîncă-naltă şi de-acolo s-a aruncat între prăpăstii. Surorile lui Meleagru, văzînd această întîmplare, şi-au smuls podoabele de aur şi s-au pornit să se jelească pe rugul fratelui ucis. Dar Artemis cea nemiloasă s-a necăjit nespus de tare că fetela plîngeau atît pe fratele lor, Meleagru, cel doborît din voia ei. 139 Şi, printr-o vrajă neştiută, le-a prefăcut în nişte păsări, care rostesc cu ţipăt jalnic : păcat !... păcat !... păcat !... şi care au pe aripi pete, ca nişte lacrime vărsate 8. Spre cinstea marelui erou ce i-a salvat şi de mistreţul zeiţei Febe-Artemis şi de cureţii ucigaşi, aezii din Etolia au cîntat imnuri minunate, iar sculptorii l-au dăltuit în marmure nepieritoare 9...
Note 1. Astăzi Etolia este cunoscută sub denumirea de Misolonghi, iar rîul care o udă se cheamă Aspropotamos. Numele său vine de la cel dintîi stăpînitor elin, ce s-a numit, după legendă, Etol, fiul lui Endimion, un alt personaj mitologic. 2. Oineu — Eneu — înseamnă producător de vin, viticultor. Enos e vinul pe greceşte. De aici vine numele ştiinţei ce se ocupă cu vinificaţia : enologia. 3. Legenda a fost cîntată de poetul roman Ovidiu, în „Metamorfozele" sale. 4. Aşa cum este descrisă Atalanta de Ovidiu o vedem şi acum în Muzeul Luvru, cioplită de un artist antic. Fata este înfăţişată alergînd pe o cîmpie. Piciorul stîng abia atinge pămîntul plin de ierburi crude. Goana, mişcarea elegantă cu care îşi apleacă trupul o fac pe fată înzecit de frumoasă. Şi, fără voia noastră, îi dăm dreptate lui Ovidiu, care spunea despre Atalanta că putea să fie şi o fată

cu putere de bărbat; dar şi un voinic, cu frumuseţe de fecioară. 5. Oraşul Pleuron. 6. Homer ne cîntă în „lliada" scena aceasta, în chip neasemuiţi „Cît se bătu într-ai săi bărbatul luptaciu Meleagru Rău pătimiră cureţii ; ei nici nu putură să ţie Piept în afară de zid, cu toată mulţimea. Ci-n urmă Fu Meleagru cuprins de mînie, de patima, care Şi-altora-nvăluie mintea, deşi au temei la gîndire. Şi clocotind de necaz pe maică-sa însăşi, pe-Alteea, Sta huzurind la nevasta cea chipeş-a lui, Cleopatra..." „Sta Meleagru la ea mLstuindu-şi amarul mîniei Tare-ndîrjit de blestemul mamei, căci ea de mîhnire Mare cuprinsă, că el pe fratele ei omorîse, Zel chema şi izbind cu pumnul adesea pămîntul Sta istovită-n genunchi şi cu sînul stropit de plînsoare. Dînsa cerea de la zeii din iad, Persef ona şi Hades, Fjului moarte să-i

140
Faptul acesta ca o mamă să ceară moartea fiului său, chiar în legendă, i-a uimit deseori pe oameni. Dar, aşa cum arată mitologul sovietic N. A. Kun, lucrul se explică prin aceea că la elini mai existau încă, din timpuri foarte, foarte depărtate, urme de matriarhat. Adică rolul principal într-o familie îl juca, în epoca aceea, mama. Fratele el era o rudă mai apropiaţi ăecît oricare alta, şi omorîrea lui ştirbea prestigiul mamei, de stăpînă. Deci crima asta trebuia să fie aspru condamnată, oricine ar fi fost făptaşul — chiar dacă era feciorul ei. 7. Precum ne cîntă tot Homer s „Larmă şi pocnet la porţi, la Calidon răsună, cureţii Bat în cetate la turnuri. Se roagă de dînsul etolii Starostii şi trimit preoţi fruntaşi după el ca si iasă Şi să-i ajute, şi-i juruie o mare răsplată ; pe unde-i Mai) roditoare cîmpia cetăţii, acolo-J. îmbie Ei să-şi măsoare mîndreţe de ţarină pentru moşie, Loc de pogoane cin'zeci, jumătate să-l aibă de vie, Iar jumătatea cealaltă să-i fie pămÎHt de arătură. Tot stăruia şi Oineu călăreţul, bătrînul său tată; Sta el în pragul iatacului 'nalt şi ale uşii canaturi Le zguduia, şi-n genunchi pe fiu-şi ruga să-l ajute. Mama, surorile tot îl rugau ; îa zadar, că mai tare Sta împotrivă, în zadar îi făcură fierbtete rugare Chiar şi prietenii lui mai iubiţi şi mai vrednici de cinste, N-a fost cu putinţă şi chip să înduplece pe Meleagru Pînă ce nu izbutiră să-i bată-a odaie cureţii După ce zidul urcară şi aprinseră marea cetate. Cade bocindu-se atunci şi-l roagă pe el Cleopatra, Spune ce rău i-ameninţă, cum intrăH cetate duşmanii, Cum pe bărbaţi îi ucid, cum spulberă-n flăcări oraşul, Cum pe copii îi robesc şi femeile-ncinse pe şolduri Inima lui tresări la auzul atîtor amaruri, El luă armele atunci şi îndată ieşi la bătaie Şi izbăvi pe etoli de ziua cea neagr-a pieirii»." 8. Este vorba de păsările cunoscute sub numele de bibilici sau pichere, care au parcă aripile şi penele stropite de lacrimi şi care ţipă necontenit, de parcă ar căina pe cineva. Aşa îşi explicau elinii apariţia acestei specii de pasăre. O legendă asemănătoare se află şi în folclorul nostru pe seama acestor păsări. 9. Sculptorul elin Scopos din sec. IV î.e.n. l-a dăltuit în marmură. O copie a acestei statui se mai găseşte în Muzeul Vaticanului din Roma. Eroul este în pădure, după victoria lui atît de greu dobîndită. Capul oribil al

141
mistreţului este pe un butuc alături, dinele care-l însoţise la vînătoare cată, plin de credinţă, spre stâpîn. Faţa eroului, senină, se îndreaptă însă probabil către solia din Calidon care ii mulţumeşte pentru că a scăpat ţinutul etolian de monstrul înfiorător. Dar tobele răsună tare şi toţi îl roagă pe Meleagru să pornească din nou la luptă, în fruntea oştirii etoliene, şi să-i oprească pe vrăjmaşii cureţi care le ameninţă cetatea. Statua este făcută în aşa fel, încît aştepţi ca Meleagru să se mişte, să-şi deschidă gura şi să răspundă spre solie : — Luaţi armele, şi să pornim .'...

ORFEU Şl EURIDICE

ÎN TRACIA 1 muntoasă a vieţuît, se spune, primul dintre aezi, cel dintîi cîntăreţ de imnuri din Elada. Cîntăreţul acesta a fost numit Orfeu. El s-a născut în casa unui rege, Eagru, ce-i cîrmuia pe traci. Iar mama lui a fost gingaşa Caliopa, muza ce inspira poezia epică şi arta de-a vorbi frumos şi mişcător. Muza a fost o vreme soţia lui Eagru. Atîta că Orfeu, deşi născut în casa regelui trac Eagru, avea şi el drept tată, ca şi Asclepio, pe marele Apolo, zeul ocrotitor al cântecului dulce. Născîndu-se copilul, mama i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. I-a hărăzit să poată salcătuiască stihuri, iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea. Tatăl, zeul Apolo, i-a dăruit o liră şi i-a urat să cînte dintr-însa mai frumos ca vîntul cînd foşneşte prin frunzele pădurii, mai cald şi mai duios decît privighetoarea în nopţile cu lună. Să nu fie-ntrecut de nici un om pe lume, cînd şi-o-nstruna el lira. Să cînte melodii la fel de-armo-nioase, cum sînt acelea care îl desfată pe Zeus la ospeţe-n Olimp. Crescînd Orfeu mai mare a început să umble prin ţara lui Eagru, cu lira subţioară. Toţi cîţi îl întîlneau se minunau de vorba plăcută ce-o avea, ca şi de-nţelepciunea pe care-o dovedea cu orişice prilejuri feciorul lui Apolo. Astfel se povesteşte c-atunci cînd se certau, din pricini felurite, supuşii lui Eagru îl chemau pe Orfeu sâ le facă dreptate. Iar el, cu vorbe bune şi sfaturi înţelepte, împăca pe vrăjmaşi şi-i făcea săşi dea mîna. Un cîntăreţ fără seamăn Iar lira lui măiastră îi fermeca pe toţi2. Cîntecul său era atîtde frumos, că oamenii-ascultîndu-l îşi uitau întristarea. Inima bântuită de prea multe necazuri îşi găsea alinare şi se înveselea. Dar ce spun eu de oameni — cînd fiarele pădurii veneau în jurul său ! Chiar rîsul, cea mai crudă dintre sălbăticiuni, îşi culca botul 143

umed de sînge pe piciorul aedului Orfeu şi îi sorbea adesea graiul melodios. Şi tot felul de păsări se adunau pe ramuri. Ba chiar, de vreţi să ştiţi, elinii povesteau că lira lui vrăjită făcea să se desprindă din rădăcini copacii. Ei lunecau pe văi şi veneau să-i umbrească fruntea îngîndurată şi plină de visări. Munţii se clătinau. Pietrele se mişcau şi se rostogoleau pînă lîngă Orfeu, să-i ţie loc de jilţuri 3. Natura, fermecată, căuta să se apropie de aed cît mai mult şi să-i asculte viersul, poemele sublime, neîntrecute încă de nimeni pînă-atunci. Şi, devenind Orfeu flăcău în toată legea, a însoţit eroii plecaţi către Colhida să dobîndească lîna berbecului de aur. De n-ar fi fost cu ei feciorul lui Apolo — cu toată îndrăzneala de care-au dat dovadă vitejii-argonauţi — n-ar fi putut nici unul să-şi mai revadă casa, părinţii şi copiii. Prin sunete de liră a domolit mînia unor stînci fioroase, numite Simplegade, care striveau adesea corăbiile eline. Tot el a adormit în viers moleşitor balaurul cel groaznic, care păzea-n Colhida acea lînă de aur şi-a nimicit, prin cîntec, vraja amăgitoare a unor fete-păsări, ce se chemau sirene şi încercau s-afunde pe marinari în valuri. A mai făcut Orfeu şi-alte isprăvi de seamă. Dar n-a luptat cu lancea sau sabia sau arcul. Arma lui i-a fost lira, şi, totuşi, a învins. (Isprăvile-s prea multe. Nu le mai amintim.) Ar fi să spunem totuşi că fiul lui Apolo şi-al muzei Caliopa s-a-ndrăgostit de-o nimfă. Se chema Euridice ; şi-n ochii ei cei verzi îi plăcea lui Orfeu să-şi scalde fericirea, privindu-i cu nesaţ zile şi nopţi de-a rîndul... Adesea Euridice îl ruga pe Orfeu să-şi reverse din liră divina-i armonie, ca ea, cu alte nimfe, să poată dănţui în tactul muzicii . Orfeu o asculta şi atingea îndată coarda melodioasă c-un beţigaş de-argint, făcînd să izbucnească din liră un nou val de sunete vrăjite. Vroia s-o-nveselească pe preafrumoasa nimfă. S-o ştie mulţumită. Nu bănuia, sărmanul, soarta-nspăimîntătoare ce-i era hărăzită, peste puţină vreme ; căci draga-i Euridice n-avea să aibă parte, prea mult, de bucuria ce-o răspîndea Orfeu, prin cîntecele sale.
Pierderea frumoasei Euridice

S-a întîmplat ca fata să fie îndrăgită şi de un alt flăcău, un crescător de-albine, pe nume Aristeu. Şi, aflînd Aristeu că-n casa lui Eagru se pregăteşte nunta, s-a hotărît s-o fure pe nimfa Euridice.
144

Ca să-şi îndeplinească gîndul acesta rău, care nu îi da pace, Aristeu s-a ascuns într-un desiş de arbori. A aşteptat o vreme, precum pîndeşte tigrul juninca din poiană şi—i gata doar să sară. Veghind plin de răbdare, iată se ivi clipa cînd nimfa Euridice rămase singurică. Atunci se repezi şi vru s-o ia în braţe. Nimfa, înfricoşată, văzîndu-l pe-Aristeu din umbră cum s-a-vîntă, a şi luat-o la fugă. Aristeu, îndîrjit, a pornit după ea, şi, cum era mai iute şi c-un picior mai ager, a fost gata s-o prindă. Atît că — din greşeală — frumoasa Euridice, sărind peste un trunchi de stejar răsturnat, nimeri într-o groapă. Aici era un şarpe cu pielea-mpestriţată şi colţii veninoşi. Nimfa-l calcă pe şarpe. Acesta se întoarse. Se-ncolăci îndată pe glezna Euridicei şi îşi înfipse colţii, strecurîndu-i veninul sub pielea subţirică. Orfeu, ce auzise ţipătul Euridicei, porni şi el în fugă, cu inima bătîndu-i ca un ciocan în piept, Ajunse doar s-o vadă pe nimfă cum se stinge. O jale fără margini simţi în el aedul, în timp ce Aristeu — acela ce fusese pricina morţii ei — se mistuia-n adîncuri verzi-negre de pădure. — Zeus, măreţe Zeus — strigă spre cer Orfeu, bătîndu-se cu pumnii în fruntea ca de fildeş — pogoară-te cu milă, acum, asupra mea. Dă viaţă Euridicei... Dar cerul, albăstrui, rămase mut ca stînca. Nici cîntecul de liră nu mai clinti pe nimfa ce părăsise lumea.".: Orfeu, trîntit în iarbă, o-mbrăţişa cu sete şi o chema zadarnic să vie împreună cu el, acolo unde totul sta pregătit de nuntă. Plînsul lui cel fierbinte îi zguduia pe oameni şi mulţi — dornici s-aline pe cel ce-i mîngîiase cu viersul său vrăjit — îi glăsuiau astfel: — Nu plînge. E zadarnic. Iubita ţi-e la Hades. Asta i-a fost ursita şi nu ai ce să faci. Cată să te supui voinţei olimpiene... — Nu. Nu mă voi supune... ! a glăsuit Orfeu. Voi pleca spre Infern, de-ar fi să rătăcesc pe drumuri toată viaţa ; şi am să-mi caut mireasa. Mă voi ruga de Hades. Oricît ar fi de crunt, oricît de nemilos, trebuie să-mi întoarcă pe Euridice-a mea... Luîndu-şi pe umăr lira şi un toiag în mîini, Orfeu s-a îndreptat către un mic sanctuar pe care-l avea Hermes. Acolo s-a rugat de feciorul lui Zeus, pristavul din Olimp, ca să-l călăuzească pe drumul spre Infern, şi i-a jertfit un ţap cu blana ca tăciunii, din turmele regale, cum cerea obiceiul. L-a proslăvit în imnuri. Apoi, fără zăbavă, a pornit iar la drum, către Peloponez.

. cel ce-mplineşte legea sfînt-a căsătoriei. Stai... de gemetele sale . din lira sa de aur. pe blînd acord de liră — dacă un zeu viclean ţi-ar răpi într-o zi soţia mult iubită. Ci prinde-n braţe lira cu coardele de aur. amărît. Dar el nu ţine seamă... ce aşteptau să treacă şi se rugau de Haron. Zeul Hades se îmblînzeşte Ii povesteşte-n stihuri dragostea cea curată. la pămînt. către aria mării. Sisif nu mai ridică pietroiul greu pe coastă. fără de răsuflare . din peştera adîncă. Cum regele Eagru le pregătise nunta. senin şi fără frică. străine. îl zgîrie şi-l rănesc. la capul Tenaron 5. pămîntene. Cu ea o să întâmpin geniile infernale. Dar nu mi-e teamă !. cînd este legănat la sinul cald al mamei. preamărite stăpîn peste-ntuneric şi umbre fără viaţă. Geniile infernale tac toate copleşite de preamărea durere din glasul lui Orfeu. venise de la Creta. păşind prin faţa lor. unde domneşte Hades ? întreba pe localnici. pînă zăreşte rîul cel vînăt. . tu. silin-du-se să-l muşte cu colţii-nveninaţi pe fiul lui Apolo. Coboară pe poteci unde-i aţin piciorul tufele în-cîlcite de scai şi mărăcini.. Furiile stau de strajă. începe să rostească stihuri mai dezmierdate ca şoapta de iubire sau somnul care prinde în braţele lui pruncul. Credinţele străII 145 Vechi spuneau că-n peşteră erau furii.. Lăsaţimă să trec. rămîne nemişcat.. şi Ixion. Luntraşul se îndură. O caut pe Euridice... într-un tărâm de umbre ciudat şi misterios. Am armă lira mea. E păcat. şi-şi aprinsese facla. Şi iacătă-l trecut. Hades — mai giăsuieşte el. străpunsă de tăişul amarnicei mîhniri din viersul lui Orfeu. şi-i spune doar atît : — Dă-mi voie. Aici erau pe ţărmuri sute şi mii de umbre. pe care i-o dăduse la naştere Apolo. Nu ai pleca s-o cauţi ?. în care îi picurase muza stropii curaţi de rouă. Dar facla nu arsese cu flăcăruie albă -x cum cerea datina — ci răspîndise numai un fum înecăcios. în Infern. Cerberul stă de pază la porţile de-aramă. — Gîndeşte-te. îi cîntă Orfeu apoi de clipa neuitată cînd şî-a văzut iubita căzută la pămînt. Şi gura lui. Răspunde-mi. Asta-i intrarea spre negrele genuni.. să-ţi glâsuiesc în viers. Latră şi urlă tare.. Căci peştera aceea era de bună seamă una din porţile spre tărîmul lui Hades.. înstrunindu-şi lira. nu căta încolo cu privirea. Haron cerea obolul. da !. Cine nu i-l plătea mai rămînea pe ţărmuri... Toţi cîţi ascultă cîntul divinului aed. să te-apropii prea mult de-aceste locuri.. nu pot să-şi stăpînească suspinele din piept. luntraşul cel bătrîn. 147 n-ai suferi ca mine ?. aedul poate să treacă-n voie către palatul unde sălăşluieşte Hades. cu barca-i putrezită.. să-i ducă peste ape. Ochii 146 săi cată blînd. pătrunde în Infern :.. n-a vrut să ţină seamă de vorbe şi poveţe. Şi n-aşteptă răspunsul ce vrea să i-l dea Hades.. ce-i sugrumau pe oameni cînd încercau să intre. — Spuneţi !. rostea spre ei Orfeu... Şi dorul pentru ea îmi dă puteri să lupt. cîntînd necontenit. Nici un om nu-ndrăznea să treacă pe acolo de la lăsatul serii. — Da. Acolo alte piedici. Stai. cu aripi nevăzute. era o peşteră. Ele n-aşteaptă mult şi te strîng de grumaz. răspundeau ei. Nu s-a temut de furii. Aheronul.... Unde te duci ? Tu n-auzi vorba noastră ? — Aud... însă nu cuteza.. Iar şerpii-ncolăciţi pe capetele sale şuieră fioros.. acela ce se-nvîrteşte veşnic pe-o roată de aramă înlănţuit cu şerpi. poposind Orfeu la capul Tenaron. însă aedul cîntă lui Haron cel ursuz.Şi. acolo.. şi dinele se lasă pe pîn-tec.. Tantal şi-a uitat foamea şi setea deopotrivă . de jalea ce-a cuprins întreg poporul trac. întreita Hecate îşi şterge pe obraji o lacrimă fierbinte. El îşi înstrună lira. Eşti tînăr. Cîţi n-au pierit acolo !. Orfeu a păşit drept spre peştera aceea care-şi căsca gîtlejul umed şintunecat.. în Peloponez... ca prevestire a tristei întîmplări ce urma să-i lovească. voi risipi destinul. în acest chip. şi merge mai departe.Şi. Orfeu cată spre Hades fără de-nfricoşare. Speranţelenflcrite ce le păstrau în inimi. Şi... erinii şi fel de fel de iazme. să-l înfrunt şi pe Hades. Iar zeu] Himeneu. îl trece pe Orfeu pe malul celălalt. unde-şi avea palatul . Asta. Şi Cora-Persefona îşi lasă fruntea albă pe umăruj lui Hades. cam o sută de ani. rătăcind... Firea lui duşmănoasă se schimbă dintr-o dată. Coardele ei răsună. un cîn-tec minunat. Şi fratele lui Zeus îi strigă de departe : — Cine eşti tu ? Ce vrei ? Cum cutezi. de geniile crude. care-l înlănţuise pentru întreaga viaţă de nimfa Euridice. să intri nepoftit în ţinutul tăcerii ?.

— Voi face.. . Astfel s-au scurs cu greu vreo trei sau patru ani. între ele.. dacă aşa ţi-e vrerea. să nu-ncerci s-o priveşti. Persefona.. dacă pe malul apei era cumva vreo nimfă.. i-au ţipat laolaltă. cu glasul gîtuit de marea bucurie că-şi va recăpăta pe scumpa-i Euridice. ameţite de vin. Orfeu. numele prea iubit al nimfei Euridice. Liberta.în timp ce zeul tace. a glăsuit Orfeu. întinde către Hades o mînă rugătoare şi-i cere să s-aplece cu milă spre aed. Prin ea mai pot ajunge s-o văd pe Euridice... — De nu primeşti. moartea.. însă cu braţele deschise către el — parcă l-ar fi strigat — alunecă-n Infern. Acestea nu-l iertau pe fiul lui Apolo. Dar nu-ndrăznea să-ntoarcă înspre iubită capul. spre celălalt tărîm. Mai erau cîţiva paşi.. cu care sfîrtecau ţapii sacrificaţi stăpânului lor Bachus. La timp au sărit însă şi cele nouă muze. Iar capul său şi lira au ajuns pînă-n Lesbos — o insulă în care a înflorit poezia 8. Ştia că îl urmează şi nimfa Euridice.. Şi inima-i o dată cu lira lui cînta cîntec de biruinţă şi dor înfrigurat. L-au urmărit în munte şi l-au încercuit. cel care duce morţii în ţinutul lui Hades: Zadarnic s-a zbătut. fiarele şi pe Hades şi au pus-o pe boltă. Deci. Atîta că nici ele nu s-au lăsat înfrînte. fiindcă-i păstra credinţă pierdutei Euridice.. pentru iubita ta. care-l slujeau pe Bachus. să nu-ntorci cumva Capul. Dar se aflau pe-atuncea. mama lui. cîntînd sau dănţuind sau azvîrlindu-i flori legate-n bucheţele. cu dezgust. să trădezi amintirea iubitei Euridice. — O. soaţa-i. călăuzit pe Her-mes a plecat spre pămînt. De data asta însă e pentru totdeauna 6. a adăugit la urmă zeiţa Persefona. nu voi căta spre ea. Ei bine. acuma se înclină mişcat către Orfeu. O vede. cu-o clipă înainte de-a călca pe pămînt. Aşa voi face !. Orfeu. fericit.. în care proslăvea iubirea fără margini. Singurâ-i mângâiere era doar cîntecul. tocmai fuga le aţîţa pe-acestea să-ncerce şi s-atragă în mreje de aed. . Mergea cîntînd din liră şi rostind mîndre stihuri . mai sus. şoptind necontenit. în Trăda... de teamă să n-o piardă. De auzea-n pădure rîsete de copile. unde este ? le-a dat răspuns aedul. zeul cel dezmăţat. Trupul însângerat l-au aruncat în Hebru 7. în munţii Traciei. Şi cum se povesteşte. se spune. să nu le vadă purtarea desfrînată. a plîns. Orfeu s-ar fi ascuns. în ura lor turbată.. pe muntele Olimp. cu sila-. I-au ridicat din apă corpul său fără viaţă şi l-au înmormântat într-un templu. bacantele acelea şi-au împlântat în el zecile de pumnale... Doar capul rămăsese rostogolit pe valuri. Dar dalba lui mireasă. Nu l-a mai luat luntraşul. Şi zeul. Chinul ce îl îndură Orfeu — pierzînd mireasa în ziua nunţii sale — este sfâşietor. mulţumind lui Hades şi Corei-Persefona. — Deşi mă arde dorul şi clipele îmi par veacuri nemăsurate. care-altminteri nu are nici o milă. Şi Orfeu trecea pragul din peşteră afară. Nu dorea să mai vadă în ochi nici o femeie . ele se tot iveau în faţa lui. Ce spun ? Numai un pas. mai spune iar Orfeu. care mişcase munţii. îi răspunde Orfeu. avînd pe Caliopa. zice el. Dar în acel moment a fost străpuns de teamă. Orfeu îşi trăgea haina pe faţă şi fugea. în timp ce se urca înspre pămîntul nostru. l-a implorat şi i cîntat din liră. îl ispiteau cu vorbe pline de îndrăzneală şi-l pofteau la serbări închinate lui Bachus — adică la orgii. căci îşi reamintea de scumpa-i Euridice şi inima-i rănită se sfîşia mai mult. Şi auzind acestea.. Nefericit. fără de nici o vorbă. ceea ce nu se cade nici unui muritor. Dacă mireasa lui s-a rătăcit cumva în bezna infernală şi nu e-n urma lui ? Atunci a întors capul îngrijorat s-o vadă. 149Muzele şi Apolo au luat această liră.. Şi Hades îi mai spune : — Cînd vei urca. — Mă leg mai dinainte să-ndeplinesc orice. cum îi spusese Hades. Hades orînduise să nu fie lăsat pentru a doua oară în sumbrul său palat.148 Numai cîntecul îi rămîne Zadarnic a-ncercat din nou Orfeu să treacă de rîul Aheron. şi-n minte-o cerceta pe Euridice-a lui : „E tot atît de albă ? Mai este drăgăstoasă ? Nu s-a schimbat cumva ?". bacante. — Aşa. urmîndu-te pe tine. Nu mai e nici un mijloc s-o poţi recăpăta. --_ însă el le gonea întruna.. Dragostea ce-l uneşte pe el de Euridice este cu mult prea mare. o pierzi pe totdeauna. Se va întoarce-n lume. dincolo de mormînt. Le blestema — spunînd că ele înjosesc numele de femeie — şi se urca în munte.. cum merge lîngă Hermes. — Dacă te vei întoarce şi vei privi spre nimfă. Dar trebuie să-mi promiţi. să ştii că vei muri !. frumoase preotese. Vrea să-i spună eva. cu buzele albite. pe care-o dovedeau.

Plecînd Cadmos din Delfi. Agenor. Ea a fost cîntată şi de marii poeţi antici: Eschil. care au fost de fapt create mult mai tîrziu. A ridicat -spre slavă capul încoronat şi a mugit prelung3. Cadmos să urmărească animalul acesta.. Parcă-i tot făcea semne s-alerge-n urma sa. 6. Ar vrea să şi ridice o cetate vestită. monştri ce-mpovărează pămîntul cu urgie. şi-acolo unde el va-ncepe să mugească. a ajuns în Elada. într-o splendidă îmbinare de culori sînt zugrăviţi oamenii şi natura. A străbătut ţinuturi aspre. 5. Iar poemele 9 lui au rămas între oameni. dar feţele războinicilor. In zări se înalţă munţii. 9. Tînărul sidonian s-a învoit cu toate. 150 8. Bunăoară. răsu-cindu-şi spre tînăr fruntea împodobită cu nişte coarne mari. în care văzuse lumina zilei feciorul lui Apolo.Luceşte între stele. Pindar. după multă vreme. Ar vrea să-nvingă monştri. Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl. Horaţiu. fiind fiul lui Apolo — şi că ar fi organizat aşa-nvmitele mistere orfice. S-a plecat lui Apolo şi i-a cerut învăţ ce trebuie să facă. în ţinutul Focidei. Se văd cîteva nimfe la poalele pădurii. Lvi Orfeu i se atribuie o serie întreagă de poeme. 3. A plutit peste mări. unde Febus-Apolo prezice viitorul. Rîul Mariţa de astăzi. prins între stîncile insulei Lesbos. nu s-a-mpăcat deloc cu gîndul ca draga lui copilă să rămînă pradă aceluia care-o răpise. 4. se zice dealtminteri că a avut darul să facă profeţii multă vreme după moartea poetului. veşnice ca iubirea jurată Euridicei !.. Scena este admirabil redată într-un basorelief din secolul al V-lea î. astăzi Karasu . puterea suverană a artei : a cîntecului şi poeziei. parcă se luminează şi uită de urgia pe care o pregătesc.1 Au mers ei ce-or fi mers. Acolo s-a oprit şi s-a lungit în iarbă. de moarte şi război.e.. a păşit mai departe. în „Georgi-cele" sale. în alt ţinut vestit.n. hotârîtoare în viaţă. mai ales. pînă pe o colină toată smălţată-n flori. le-a grăit Agenor. păsări. Vechii elini înţelegeau prin Tracta ţinuturile mărginite la miazănoapte de Propontida şi de Marea Egee. care-i ascultă viersul. O astfel de imagine a pictat artistul francez Nicolas Poussin în opera intitulată „Orfeu şi Euridice". germanul Gluck a creat. iară la miazănoapte de Istru sau Dunărea cea largă. E constelaţia Lirei.. Fugea şi-ntorcea capul. ba chiar şi şerpi şi broaşte. în jurul lui se văd strînse zeci de sălbăticiuni: maimuţe. Astăzi capul Matapan. Semnificaţia pierderii Euridicei de către Orfeu pare a fi aceea că faptele mari. flăcău vrednic. teatru. Capul său. cel mai frumos dintre cîntecele pentru preaiubita lui Euridice. poezie şi artele plastice. înăsprite de lupte şi greutăţi. să ştiţi că vă ucid . lei cerbi. Cilix şi Cadmos să plece-n toată lumea şi să-i găsească fata. poate să-nalţe ziduri. şi. la răsărit de Pontul Euxin sau Marea Neagră. cu părul ca zăpada. s-a urcat cu greutate pe muntele Parnas. cu beţigaşul de argint în mină. Şi-atunci zeul Apolo l-a-n-demnat să pornească înspre rîul Cefis. şi.. Tracii stau în preajma lui cu coifuri peste plete şi cu suliţi în mîini. Aşa ni-l reprezintă pe fiul lui Apolo şi al muzei Caliopa un mozaic dezgropat în oraşul Pompei şi aflat astăzi la Palermo. a pornit către rîu. în muzică. intitulată „Orfeu şi Euridice".. 152 Animalul acesta era alb ca omătul. cu ochii către slavă. Intr-un desen pe un vas este înfăţişat Orfeu. Şi. Altele se scaldă în undele străvezii ale rîului Hebru. plecînd din Asia. — Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră. In epoca modernă nenumăraţi artişti au abordat această temă în muzică. asupra lor. culcîndu-se în iarbă. Se vede marea putere a cîntecului. 7. dar săvîrşind acestea el însuşi va plăti prin grele suferinţe. leoparzi. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi : Fenix. să fac-o fortăreaţă. cum a învins şi-Apolo pe balaurul Piton. Sau rătăcit de Cadmos. galbene. Zetos şi Amfion . Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii. a artei. una dintre cele mai frumoase lucrări. în ţara lui Eagru. Ovidiu şi. pe motivul acesta legendar. 2. regele Si-idonului . Poetul cîntăreţ este aşezat în mijloc. Tot despre el se spune că avea şi darul profeţiei. numit Cilicia. care se găseşte acum la Neapole. nu se pot desăvîrşi fără răbdare şi sacrificiu pînă la capăt. se pregăteşte să cînte. Aflînd el că la Delii se află un oracol. deşi unele fragmente par a fi urme veritabile de poezie orfică. Nu ştim ce rosteşte. . aflat azi la muzeul municipal din Chantilly. lucitoare. Orfeu. Aici vor crea mal iîrziu poeţii Alceu şi Safo. Vergiliu. Fenix a ajuns rege în ţara ce i-a luat de-atunci numele lui : Femeia bogată. însoţit de prieteni — care veneau cu dînsul încă de la Si-don — Cadmos a urmărit juncanul fermecat vreme de nouă zile El l-a călăuzit printre codrii umbroşi. a tot călătorit pîn-a văzut juncanul păscînd pe un imaş 2. şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori. Fugea şi iarăşi sta. zărindu-l pe Cadmos. necunoscute. însoţindu-şi vocea cu Ura. adăpostind cetatea cu zidurile sure. întreg tabloul respiră măreţia. ÎNTEMEIEREA TEBEI Cadmos . Note 1. căutînd-o pe Europa. Apolo i-a răspuns prin gura Pitiei că poate să învingă un monstru fioros şi poate să ridice o cetate vestită. s-au oprit pe coclauri şi au întemeiat nişte oraşe noi. Doar Cadmos. Edip DUPĂ CE ZEUS A RĂPIT-O PE EUROPA. la asfinţit de fluviul Strimon. în mîini ţine lira. Şi i-a mai povestit că-n drum va întîlni un juncan fermecat. gata parcă de luptă.. pînă ce s-o opri . Şi Cilix de asemeni.

Doborîrea balaurului lui Ares Cadmos a înţeles c-acela este locul unde va trebui să-şi ridice cetatea. A sărutat pămîntul pe care ajunsese din voia lui Apolo, şi primul gînd i-a fost s-aducă sacrificii preamăreţului Zeus, ca viitoarea cetate să fie trainică. A trimis cîţiva prieteni să caute un izvor. Din el s-aducă apă în amfore de lut. Să facă libaţiuni, fără de care jertfa nu ar fi fost primită de Zeus în Olimp. Tovarăşii lui Cadmos au pornit prin pădure, cercetînd peste tot, pînă ce au zărit un pîrîiaş zglobiu ; iară puţin mai sus au dat de-o peşteră cu o intrare joasă, bine adăpostită de un bunget umbros şi grămezi mari de pietre. Din peştera aceea ţîşnea pîrîul rece, limpede, de cleştar. Şi, veseli, sidonienii au vrut să toarne apă în prima amforă ; dar pe neaşteptate, din peştera adîncă, a ţîşnit un balaur cu solzii de aramă şi ochii fioroşi. Pe cap, monstrul purta o creastă zimţuită şi gîtul său avea o pungă de venin, mai groasă ca o bute. Iar gura otrăvită era bătută toată în trei rînduri de colţi, lungi ca nişte pumnale. Balaurul cu creastă era fiul lui Ares, zeul cel viforos, şi străjuia izvorul tatălui său ceresc şi tot acel ţinut, pe care-l stăpînea întocmai ca un rege. Fără multă tocmeală, balaurul lui Ares s-a rotit către soţii lui Cadmos din Sidon şi i-a încolăcit ; apoi i-a otrăvit, înfigînd în ei colţii săi ascuţiţi şi albi. în vremea asta Cadmos, văzînd că seara vine şi soţii nu se-ntorc, a pornit să-i găsească. A rătăcit şi el prin umbrele pădurii, pînă ce a sosit la izvorul lui Ares, şi, cînd acolo, iată-i !... Prietenii erau morţi şi monstrul sta lungit pe trupurile lor, sleindu-le de sînge. Tînărul sidonian a luat atunci o stîncă, şi, cum era voinic l-a lovit cu putere pe feciorul lui Ares. Dar solzii de aramă l-au ocrotit 153 pe monstru de greaua lovitură, ce ar fi dărîmat şi zidul unei case. El a zvîcnit deodată. S-a ridicat în sus, mai nalt decît copacii, şi l-a ţintit pe Cadmos cu ochii arzători, în timp ce întreita lui limbă îi juca în gura-nveninată, şi, şuierînd ca vîntul, cînd spulberă nisipul pe ţărmurile mării, s-a repezit la el. Numai că sidonianul era un luptător cum nu-s prea mulţi pe lume ; şi neînfricoşat, l-a-ntîmpinat pe monstru, precum se cuvenea, cu sabia şi lancea. Balaurul s-a-ntors, încolăcit pe coadă. Atunci, viteazul Cadmos mi l-a lovit cu lancea atîta de puternic, încît a străbătut gîtul gros de balaur. Şi arma s-a înfipt într-un trunchi de stejar. Balaurul lui Ares a rămas priponit deacel trunchi de stejar, care s-a aplecat sub prea marea povară. După această faptă, fiul lui Agenor a auzit un glas : — Ares iubeşte monştrii. Tu ai ucis un monstru care-i era şi fiu. Pentru această faptă ai să plăteşti amarnic, prefăcîndu-te-n şarpe... Cadmos s-a-ntors pe dată cu sabia în mînă, crezînd că-i alt duşman. Naşterea poporului teban din colţii de balaur Da-n faţa lui era însăşi Palas-Atena, cu egida pe piept şi suliţa în mînă. — Chiar de mă voi jertfi, i-a dat răspunsul Cadmos, sînt fericit, zeiţă, c-am răpus un balaur care-i împiedica pe oameni să trăiască în locurile-acestea atîta de mănoase... Vreau să zidesc aici o cetate vestită, unde să locuiască oameni nenumăraţi. — Dacă este aşa, a glăsuit zeiţa, îţi trebuie şi braţe cu care să zideşti cetatea ta visată... Şi ca să dobîndeşti braţele de-ajutor, desprinde plin de grijă toţi colţii de balaur şi seamănă-i pe glie 4. Spunînd aceste vorbe, Atena a pierit. Un nor se coborîse şi o învăluise pe copila lui Zeus, plutind apoi spre slăvi. Cadmos a ascultat sfatul dat de Atena, şi, desprinzînd cu grijă toţi colţii de balaur, i-a semănat pe glie. Din colţii semănaţi de Cadmos, sidonianul, s-au ridicat întîi nişte vîrfuri de lance ; apoi, tot din pămînt, au răsărit, semeţe, coifuri de luptători ; şi-n sfîrşit, au ieşit nişte giganţi cu arme şi scuturi sunătoare, care s-au luat la luptă. S-au tot luptat giganţii, pînă ce au rămas în viaţă numai cinci. Atunci s-a ivit iară, ca din senin, Atena. Le-a poruncit s-arunce armele ucigaşe şi să se facă prieteni cu preaviteazul Cadmos, care le va fi rege. La porunca lui Cadmos, au zidit în pădure, la izvorul lui Ares, fortăreaţa Cadmeea, acropola tebană. Ridicînd fortăreaţa, Cadmos a adus jertfă puternicului Zeus juncanul fermecat. Pielea lui i-a tăiat-o în fîşioare lungi, subţiri, subţiri de tot. Pe acestea le-a unit. S-a făcut o fîşie de piele nesfîrşită. Cu ea a măsurat întinderea de ţară, care urma să intre în stăpînirea lui. Dorind să se păstreze nestinsă amintirea ciudatei întîmplări, Cadmos a denumit ţara aceasta nouă : Beoţia — ţara juncanului. Totuşi, pentru că el doborîse pe fiul cel hidos al lui Ares, a suferit destul, precum se învoise în faţa lui Apolo. Copiii i-au pierit şi, spre sfîrşitul vieţii, eroul sidonian — cum îi spusese Atena — s-a preschimbat în şarpe.

Soţia lui, la fel. Doi şerpi, ce nu făceau nici un rău nimănui5. Urmaşii lui Cadmos ridică Teba cea cu şapte porţi Urmaşii lui au fost pe tronul din Cadmeea doi feciori ai lui Zeus şi-ai nimfei Antiopa 6 : Zetos şi Amfion. Ei sau gîndit să facă la poalele cetăţii marele oraş : Teba, visat, de mult, de Cadmos. Teba cea cu şapte porţi. Zetos era de-o forţă de neînchipuit. în schimb, celălalt frate, pe nume Amfion, era un cîntăreţ destoinic ca Orfeu. Cînd s-a început lucrul la zidurile Tebei, Zetos a spus că el o să aducă piatra din munţii-nvecinaţi. într-adevăr, cu forţa-i uriaşă, olimpiană, aducea pe spinare stînci mari rupte din munţi. Amfion nu jurase că va face vreo muncă. Avea un trup firav, însă, cîntînd din liră, ca divinul Orfeu, acest fiu al lui Zeus izbutea să urnească munţii din temelii. Şi munţii veneau singuri spre zidurile Tebei, ca meşterul Zetos să poată avea piatră de lucru din belşug. Se mai spunea că Tebei i s-au zidit anume cele şapte porţi, ca ele s-amintească lira lui Amfion, ce avea şapte corzi. Iară porţile Tebei au căpătat şi ele fiecare un nume. Numele li s-au dat după şapte copile, pe care le avea regele Amfion cu soaţa-i Niobeea 7. Afară de eroii Zetos şi Amfion, un alt urmaş de seamă pe tronul de la Teba a fost regele Laios. Aezii povestesc că el era-nsurat cu frumoasa Iocasta ; dar în palatul 6ău era multă mîhnire, căci nu aveau copii. Vroind să dobîndească un prunc în casa lui, regele s-a rugat de marele Apolo, şi zeul i-a răspuns prin glasul Pitiei : — Soţia ta, Iocasta, îţi va da un fecior. Insă el e ursit ca să-şi omoare tatăl; să-şi pîngărească mama şi să umple de sînge şi doliu şi durere tot poporul teban. Este încă o jertfă pe care o cere Ares, fiindcă pe-aceste locuri, unde se-nalţă Teba, i-a fost ucis feciorul, balaurul, de Cadmos. Ca lovituri de trăsnet cădeau aceste vorbe în inima lui Laios. Părul i se făcuse, pe capul său, măciucă. Cutremurat de spaimă, Laios s-a înturnat în palatul din Teba şi-a povestit Iocastei groaznica prorocire. într-adevăr, Iocasta, în anul următor, a dobîndit un prunc. Cît îl dorise Laios ; şi-acum cît îl ura !... Şi el a luat copilul şi l-a azvîrlit pe-un munte, pe muntele Citeron, ca să-l mănînce rîşii care foiau pe-acolo. Dar s-a-ntîmplat să treacă pe muntele Citeron un păstor corin-tian ; şi el a luat odrasla lui Laios, cea zvîrlită ; şia dus-o în ţara sa. Iar regele 8 din ţara aceea corintiană n-avea nici un urmaş. Vă-zînd el pe micuţul atît de oropsit, s-a hotărît să-l crească ca pe copilul său. Aşa a ajuns fiul lui Laios în Corint, unde s-a făcut mare, voinic şi înţelept, fiind el numit Edip. Edip îşi ucide, fără să ştie, tatâl Dar ajungînd Edip flăcău în toată legea, oameni nechibzuiţi i-au şoptit la ureche că el n-ar fi odrasla regelui din Corint ; că e copil găsit şi multe dintr-acestea. Mîhnit peste măsură, s-a dus la un oracol al zeului Apolo, să afle adevărul, cine îi sînt părinţii. Dar Pitia,-n răspunsul pe care i l-a dat, nu i-a destăinuit că tatăl lui e Laios, şi mama sa, Iocasta. I-a spus numai atît : — Să nu te-ntorci în ţara unde-ai venit pe lume... Altfel îţi ucizi tatăl; te vei căsători cu propria ta mamă ; şiaduci nenorocirea asupra tuturora, copii, rude şi prieteni... Ascultînd ce spunea bătrîna preoteasă, Edip a cugetat străpuns de-nfiorare : — Dacă mi-e totuşi tată regele din Corint ? Şi dacă mi-e sortit cu-adevărat ca eu să-mi nimicesc părinţii ?... Mai bine fug în lume. Nu mă întorc acasă şi-nlătur nenorocul ce mă poate pîndi... Socotind deci că fuge, Edip nu 6-a întors în istmul de Corint. A cugetat să plece către Beoţia, şi — coborînd din Delfi — a văzut două drumuri. Pe cel care ducea către Beoţia venea încet un car. In car călătorea un bătrîn cam albit, urmat de cîţiva sclavi. — Ia fă-ne loc, băiete, a rostit vizitiul, tare, către Edip. Edip s-a supărat că un. sclav oarecare îi porunceşte astfel, şi nici nu s-a clintit. Atuncea vizitiul a dat în el cu biciul. Edip s-a înfuriat şi l-a lovit cu lancea, lăsîndu-l mort pe loc. Ca să-şi răzbune sclavul, bărbatul cel albit a scos o sabie. Şi s-a iscat o luptă. Iar tânărul Edip, cu lancea ridicată, l-a izbit pe bătrîn, ca şi pe sclavii lui, care îl apărau. în prea puţină vreme, din cei cinci călători n-a scăpat decît unul. Un sclav care-a fugit. Astfel s-a împlinit întîia prevestire făcută de Apolo 9, căci tînărul Edip, fără s-aibă habar, îşi ucisese tatăl. Bătrînul ce zăcea însîn-gerat pe drum, lîngă sclavii săi, era regele Laios.

El se ducea la Delfi să-l întrebe pe-Apolo — cum să-şi salveze Teba ? Pentru că, din porunca lui Ares, duşmănosul, aproape de oraş se aşezase-un sfinx. Sfinxul avea obrazul şi trupul de femeie ; corpu-i era de leu ; aripi avea de vultur şi ghearele de zgripţor n. Iar coada-i de oţel era ca de balaur. Şi sfinxul priveghea pe drumul către Teba. Cînd treceau călătorii, îi oprea cu un strigăt. Le punea o-ntrebare, cu multă viclenie, şi nimeni nu putea să-i dea acestui monstru răspunsul cuvenit. Atunci sfinxul lovea cu coada de balaur pe bietul călător. Cu ghearele de zgripţor îi scotea inima şi i-o storcea de sînge. Astfel îi doborîse sfinxul, pînă în acea ziuă, pe foarte mulţi tebani. A doua crimă : căsătoria cu Iocasta în tot oraşul Teba domnea o spaimă mare şi numai cu greutate se mai putea ieşi pe cele şapte porţi. De mai dura o vreme, oraşu-ar fi rămas fără locuitori. Mai mult, s-adăuga ştirea că pe regele Laios l-au omorît tîlharii. Sclavul care scăpase s-a ruşinat să spună că nu îi învinsese decît un singur om şi a minţit că-n cale le ieşise o ceată de numeroşi tîlhari. Pe lîngă toate astea, sfinxul mai omorîse în zilele acelea pe alţi numeroşi tineri. Şi printre ei era şi feciorul lui Creon. Creon păstra dealtminteri coroana-n mîna lui, pînă se alegea un nou rege la Teba. îndurerat la culme de moartea fiului, Creon a dat de ştire că de se va afla vreun bărbat iscusit care să-nfrunte sfinxul şi să salveze Teba, îi va da o răsplată ne-nchipuit de mare. El va avea ca soaţă pe regina Iocasta, pe văduva lui Laios, şi va primi coroana şi tronul rămas gol. Edip, care intrase pe pământul teban, a şi trecut la faptă ; a pornit-o de-a dreptul spre sfinxul fioros. Sfinxul l-o fi zărit, pesemne, de departe, şi fîlfîind din aripi l-a oprit pe Edip, punîndu-i o-ntrebare : — Care este făptura ce merge-n patru labe, apoi numai în două şi la sfîrşit în trei ? Haide, răspunde iute... — Fiinţa aceasta este, de bună seamă, omul, i-a dat răspuns Edip. Cînd este mic, el merge numai de-a buşilea. Pe urmă se ridică şi, cînd ajunge gîrbov, lîngă două picioare, ca sprijin, se găseşte şi-al treilea : toiagul... Cum a sunat răspunsul, sfinxul, turbat de ciudă, s-a umflat şi-a plesnit. Iară Edip, cu lancea, l-a trîntit de pe stînca, unde se cocoţase, în nişte văi adinei. Auzind tot poporul că tînărul Edip l-a biruit pe sfinx, s-a grăbit să-l aducă, pe umeri, în oraş. Creon i-a dat coroana ce o avea în grijă şi l-a suit pe tron, alături de Iocasta. Astfel, fără de voie, Edip a săvîrşit cea mai groaznică crimă din cîte sînt pe lume. S-a însurat, sărmanul, cu însăşi mama lui. A mai trecut o vreme. Iocasta i-a născut soţului său, Edip, doi fii şi două fiice n. In Teba era pace. Regele cîrmuia cu multă-nţelep-ciune peste poporul său, ferindu-l de războiul cel mult dorit de Ares. Cînd, s-a stîrnit furtuna... Zeii, înverşunaţi că soaţa lui Edip — care-i era şi mamă — i-a dăruit copii, au trimis peste Teba ciuma pustiitoare. Pustiu şi lacrimi au hotărît zeii Mureau şi zi, şi noapte, sute, mii de copii. Ruguri erau aprinse în Teba peste tot şi jalea cuprinsese poporul, mai cumplit decît cînd trăia sfinxul. Căci mamele plîngeau în hohot la răspântii şi-n case îndoliate. Iar preotul cel mare îl ruga pe Edip să facă sacrificii, să salveze cetatea 13. Dar regele Edip a poruncit să vină bătrînul profet orb, ce se numea Tiresias. Intîi, profetul orb nu a vrut să răspundă. Dar, silit de Edip, el a mărturisit că zeii-au aruncat peste oraşul Teba ciuma nimicitoare, pentru că regele îşi omorîse tatăl şi se căsătorise cu mama lui, Iocasta. Ca să se pedepsească, regina şi-a luat viaţa, aninîndu-se-n ştreang. Iar Edip şi-a scos ochii cu-o agrafă de aur. Apoi, orb şi sărman, Edip a părăsit Teba cu şapte porţi, ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei. Şi, rătăcind pe drumuri, însoţit de copila cea mică, Antigona, trăind doar din cerşit, au ajuns la Colona Vl, o mică aşezare lîngă oraşul unde domnea pe-atunci Tezeu. Iar regele Tezeu a venit din Atena să-l vadă pe Edip. Nenorocitul orb l-a rugat pe Tezeu să ia în grija sa pe biata Antigona, şi, condus de Tezeu, bătrînul a păşit într-o pădure deasă. Aici a dispărut Edip într-un chip tainic. Tezeu cunoştea taina, dar nu a vrut s-o spună. Se zicea că Edip i-a blestemat pe zei, şi Zeus l-a trăsnit sau s-a deschis pămîntul, şi Hades l-a primit15. Legendele eline mai arătau că-n Teba a fost după aceea un război fratricid 16. Feciorii lui Edip s-au ucis între ei. Fetele i-au murit. Numai pustiu şi lacrimi au rămas după el. Aşa s-a răzbunat zeul furtunilor, încrîncenatul Ares, pe urmaşii lui Cadmos, pentru că se clădise Teba cu şapte porţi, pe locurile unde-i hălăduise fiul, balaurul cel groaznic cu solzii de aramă..;
Note 1. Oraş din Asia, pe ţărmul de răsărit al Mării Mediterane.

avînd pictate victoria lui Edip împotriva sfinxului. zeul călătoriei şi al negoţului. EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR DE CÎTE ORI ELINII CĂLĂTOREAU PE MARI şi debarcau pe ţărmuri străine.Zguduită De-o grea furtună-i Teba. El ar fi făcut şi cele dinţii conducte de apă din piatră. Intîmplările au fost povestite de poetul Sofocle în tragedia „Edip Xa Colona". era tot odraslă a monstrului Tifon şi a viperei uriaşe Ehidna. 12. pe urmele unui zimbru cu o stea în frunte. Fiii lui Edip şi ai Iocastei erau Eteocle şi Polinice. Se ştie că regina Niobeea avusese cu soţul său. şi tot înavuţeşte Cu gemete şi lacrimi Infernu-ntunecat. Deci. nemilostiv coseşte Odraslele luii Cadmos.-ndepărtate. în versurile sale. Cel mai adesea. Ingres ş. fiul lui Ares. Aceştia l-au vestit despre ce plănuia noul stăpînitor. 9. reprezentau pentru elini lăncile. Numai că fostul rege avea şi un copil. 4. Fărtiici o călăuză. un oraş tesalian 1. putea pretinde sceptrul luat tatălui său Eson. Legenda aceasta s-a transmis multor popoare. a cărui creaţie despre Edip atinge cea mai înaltă culme în teatrul antic — au mai scris lucrări memorabile Corneille. Th. 7. Atena. dar nimeni cît tine nu plăteşte." 14. bous-bos înseamnă bou-juncan. Nu este exclus ca ea să fi influenţat şi legenda noastră despre Dragoş Vodă..2. venit din Maramureş. 5. această mitică făptură. (Colona se găsea cam la şapte kilometri depărtare de oraşul Trad. crescînd mare.) Tot Sofocle a scris şi renumita tragedie. la tine-am alergat. mor pruncii la sînul mamei lor. Ei ar fi întemeiat.. Cînd dăm de zile negre. că el este acela care ar fi adus alfabetul din 159 Asia în Europa. prin păduri. Iar marele nostru George Enescu o creat o admirabilă operă muzicală. zeiţa Leto — geloasă pe fericirea Niobeei. cu săgeţile.. In schimb îi dăruise o colibă de frunze pe clina unui munte. 15. şi toţi zic în credinţă Că ne-ai ferit de moarte cu-a zeilor voinţă. Amfion. Acesta. cerul se învrăjbeşte. la mare depărtare. fără de nici o grijă. bătrîni şi tineri. Tot el ar fi făcut cele dinţii legi. încît oamenii să fie aprovizionaţi din belşug. 6. ţara îneîntătoare a Moldovei. Prin această alegorie. Prin această legendă elinii protestau contra nedreptăţii destinului hotărît — cum credeau ei — de forţe supranaturale. făr'nici un ajutor Tu ne-ai scutit de birul ce sfinxu-ngrozitor Pusese asupra Tebei. pesemne. cu preţul sacrificiului său. In basmele noastre. cel mic. Eschil şi Euripide. regele Pelias. legată de numele fetei moi mici a lui Edip : „Antigona". au reluat tema. Poetul roman Ovidiu cîntă. Regele corintian în casa căruia a crescut Edip se numea Polib şi era căsătorit cu Meropa. Pelias s-a gîndit să-şi omoare nepotul. Nu mai rodeşte-n beznă sămînţa cea uscată : Pier turmele. precum s-a arătat mai înainte. numai fiare şi monştri. potrivit legendelor. ca Gustave Moreau. Nimfa Antiopa era fiica fluviului Asopos şi fusese răpită de Zeus. . 13. „. Rege fusese Eson. In limba celor vechi. legenda lui Edip a inspirat mult pe artiştii antici. zgripţorul apare de multe ori. fratele cel mai mare. făcîndu-l slujitor. ca să-şi poată ţine tronul. Şi-acum mare Edip-naintea ta căzuţi. Este un erou civilizator. Vrăjmaşa zee Ciuma. pe locul unde a fost doborît zimbrul. fără ca fiecare să fie nevoit să meargă după apă. Voltaire şi alţii. şi mai spuneau că ar fi fost un mare apărător al păcii. Sfinxul. 8. Colţii balaurului. aezii vroiau să arate de ce tebanii erau un popor de războinici. Iar fiicele se numeau Ismena şi Antigona. cel care-i învăţa cum să aibă dobînda cu orişice prilej — sorbeau cupe cu vin şi începeau să cînte legenda despre Iason şi corabia Argo. acest război fratricid este cunoscut sub numele d« „Cei şapte contra Tebei" şi e povestit în versurile lor de „marii tragici1. cu foc cotropitor Ne bîntuie cetatea. !n picturile pe vase. Astfel se găsesc două renumite vase. îşi însuşise tronul şi luase avuţia regelui legiuit : palatele de piatră şi turmele de vite. Şi — după ce jertfeau fructe şi flori şi sînge lui Zeus olimpianul sau fiului său Hermes. ei îşi reaminteau legenda despre Iason şi corabia Argo. Noi toţi. această întîmplare. Atîta că şi Eson avea. la porunca mamei lor. Spuneau. doi fii ai lui Poseidon : Eson şi Pelias. în locuri unde hălă-ăuiau înainte. 3. Pictori moderni. Iar te rugăm fierbinte cu milă să ne-ajuţi. şapte băieţi şi şapte fete. In literatură — urmlndu-l pe Sofocle. In ale sale valuri o ţine cufundată. Aslan. 16. de Edg. prin viclenii şi arme. ucişi de Apolo şi Artemis. prieteni. 11.. Cadmos reprezintă eroul întemeietor de oraşe.a. între altele. uneori afară din oraş. Poetul antic Sofocle ne redă zguduitor această rugăminte a marelui preot către Edip în versurile sale din tragedia „Edip rege" . Elinii îi atribuiau eroului Cadmos şi alte merite. fiind socotit un soi de vultur cu două capete şi gheare mari şi tăioase. ei îşi începeau povestea arătînd că odată ar fi trăit în Iolco. Nu că eşti zeu. ţi-o spun chiar ochii tăi Şi sîngerata mare ce-apleacă fruntea ei. 10. Dar Pelias. In literatură.

Insă. — Eu sînt nepotul tău. A intrat în oraş şi s-a-ndreptat spre piaţa unds se pregătea o mare sărbătoare.. s-a hotărît să plece în oraşul natal ca să-şi revadă tatăl şi. subţirică.. au spus mai mulţi bătrîni. puternica zeiţă. îi ajungea la gît şi curgea-nvolburată. cum se obişnuia pentru cei răposaţi. şi l-au înconjurat. feciorul lui Apolo. Pe trup avea o haină de pînză. fiindcă te-ai grăbit să-mi împlineşti dorinţa. fiind crescut pe furiş. — Cum de nu. din care tu şi eu ne tragem deopotrivă. Cealaltă o pierduse în apa spumegîndă. făcînd semn spre mulţime : Spuneţi şi voi. — printr-un oracol — zeii mi-au hotărît să caut lîna de aur. A străbătut Elada. cum s-a-nfricoşat hulpavul Pelias ! Cum tremura pe şa. L-a-mbrăţişat pe Eson. vede că el nu este încălţat decît cu o sanda. pruncul adus din lolco s-a făcut în curînd un flăcău ne-nfricat. Eu sînt fără putere şi dacă mă-ncumet să mă cufund în apă. pre cît pot să pricep ! a glăsuit băiatul.. se cade să plece un moşneag. Porneşti către Eete şi-aduci lîna de aur. pe urmele zeiţei. ce nici nu bănuiau că Pelias anume îşi trimitea nepotul. cînd l-au văzut pe Iason. dînd peste tot de ştire că va porni pe mare. n-am murit. odraslele lui Zeus. Au socotit că-i Ares sau poate chiar Apolo. Căci tânărul acesta-l va răzbuna pe Eson. căci apa venea mare. la centaurul Hiron 2.Deci. să-l răzbune. Oracolul din Delfi abia îi proorocise — cîteva zile-n urmă — că trebuie să se teamă de un flăcău din munte. asta vreau — a rostit Pelias. şi pe Castor şi Polux. asta nu se cade. Şi tot la el vor creşte şi viteazul Ahile. lolco va înflori. a pornit mai departe şi a ajuns în lolco. se-ndrepta către templu. Trăind mereu pe munte — părul nu şi-l tăiase şi pletele bogate îi atîrnau pe umeri în valuri aurii. care îl apăra de ploaie sau de frig. Te duc numaidecît.. Dealtfel.. — Vezi.. potolindu-şi dorul de tatăl său. A plîns şi s-a jelit în temple. eu te voi ocroti pe drumurile tale. nu vrei să mă treci rîul ? a glăsuit spre Iason... — Băiete !.. sperînd c-o să se piardă în marea încercare. Dar el nu avea nume. deşi purta în mînă sabia lui de rege ! Mai ales că mulţimea privea cu-ncredere către noul venit. cîntînd voios pe cale. Regele pune la cale pieirea lui Iason Oamenii din oraş. şi am venit să-ţi cer sceptrul ce l-ai răpit părintelui meu. cu asprime. într-adevăr. Iason. era un tînăr vrednic şi foarte săritor.. Iason ?. ca să-şi scape copilul. Precum vezi. cu fală. bunicuţo.. a spus la sfîrşit Eason. însă în mare taină. păşind cu multă grijă. plin de uimire. Cînd a-mplinit băiatul cam douăzeci de ani.. El s-a-ndreptat pe urmă spre casa părintească. i-a zis : fiul lui Eson — adică. Aşa a trecut rîul.Şi stînd sub privegherea bătrînului centaur. Şi a luat-o în braţe. spre ţara lui . soaţa marelui Zeus. pe care nu-l văzuse de cînd era copil şi. A mers pînă la rîul ce-nconjura oraşul. cînd areun nepot tînăr ?. nu mai rîvnesc mărirea şi-ţi voi da bucuros puterea şi oraşul. Un nor a-nvăluit-o şi a pierit în slăvi. — Cine eşti şi ce vrei ? i-a strigat. — Desigur. flăcăul era nespus de chipeş. Atîta că-n picioare nu mai avea băiatul decît o sanda. Este după dreptate ca lolco să ajungă iarăşi în mîna voastră : a ta şi a lui Eson. în templul lui Poseidon. Mai mult. A făcut — după datini — jertfe zeului Hermes.. a glăsuit. Totul lăsa să creadă pe proaspătul stăpîn al oraşului Iolco că odrasla lui Eson s-a stins dintre cei vii. Hei. eu mă-nvoiesc să plec s-aduc lîna de aur. poate. în fiecare mînă ţinea cîte o lance cu vîrful de aramă — precum purtau păstorii din munţii Pelion. vrei s-aduc eu lîna. A apărut chiar Hera. Dar nu-n orice zeiţă. A ridicat şi-un rug. cum îl crescuse înţeleptul centaur. călare. A vestit tot regatul că fiul i-a murit. Şi. Astfel a spus zeiţa şi a bătut din palme. Haina i se lipea de muşchii încordaţi şi lăsa să se vadă cît este de voinic. Ulise şi mulţi alţii.. ce e-n acelaşi timp străin şi cetăţean al oraşului lolco şi umblă încălţat numai cu o sanda. cu suita. la răspîntii şi lîngă focul sacru. Şi. pe cînd ducea bătrâna spre malul celălalt. va ajunge oraşul cel mai bogat din lume. îţi jur pe marele Poseidon. cînd i-a ieşit în cale o biată cerşetoare..Iar preamîhnitul Eson. Hades. cum au ajuns.. Apoi. O. cutezător. mi-e teamă că-mi pierd viaţa. c-ai să părăseşti tronul.. cînd te-ntofci. — Am vrut să te încerc. — Nu.. şi se îngălbeneşte nedreptul Pelias.. aşa cum credeai tu. Eson. tînăr şi curajos. neştiind cum să-l strige. Regele Pelias.. băiete. Insă. Tocmai vroia să treacă apa pe la un vad. Regele s-a-nfuriat. băbuţa s-a schimbat pe loc într-o zeiţă. Avînd lîna de aur. acel ce cîrmuia întregul Univers.. Spun cu toţii ! a zis Pelias. că părăsesc oraşul. — Dacă te juri pe zeul din care noi ne tragem. Iar deasupra purta o blană de panteră. Fiul lui Eson se întoarce în lolco :.. zeiţei Persefona şi soţului său. ducînd-o pe bătrînă pe ţărmul celălalt 3. întreitei Hecate. sînt bătrîn. Insă pe rug a ars un iepure sălbatic. flăcăul a pornit iar la drum... Căci centaurul Hiron creştea pe-Asclepio. şi l-a rugat să-i crească feciorul oropsit. Eson şi-a dus copilul în munţii Pelion. Iason.. Iason a stat o vreme privind. a trebuit să pună la cale-un şiretlic. au crezut că-i un zeu. pe care-o stăpîneşte azi regele Eete. Dar iacătă-l zăreşte în piaţă şi pe Iason.. ca să aducă jertfă zeului mărilor. pe scurt. —. De-aceea bunul Hiron. Tocmai în acea clipă s-a auzit un ropot. — Bine. Aşa să fie ! a rostit Pelias cu prefăcătorie. şi tu vei birui. din muntele Olimp..

stăpîn în Orhomena. să-i răpească din palatul regal al fostului său soţ. numiţi Hele şi Frixos °. însoţit de un prieten.. să se lupte cu monştrii şi să aducă iarăşi lîna berbecului plecat odinioară. în nu prea multă vreme au făcut o corabie cu totul deosebită. dornici să cucerească scumpa lînă de aur. doi fii ai lui Boreu. în care fata s-a înecat. pînă-n timpul acela : căci ţara lui Eete. Avea lîna de aur. stejarul din Dodona. un oraş beoţian.. căci mama vitregă tocmai vroia să vină şi să le vîre-n piepturi cîte-un pumnal tăios. un fiu al lui Poseidon. Numai băiatul. Lîna scumpă de aur era de pe-un berbece. Avea cincizeci de vLsle.. Se spune că Atena 9 i-a sfătuit tot timpul şi le-a dat o crenguţă din stejarul cel sfînt al măreţului Zeus. Fiind atît de uşoară.Şi auzind eroii că se pune la cale călătoria asta către capătul lumii. Crenguţa de stejar. luni întregi. a plutit mai departe. pe care nu putem să-i înşirăm acum.. de peste mări şi ţări. ca apoi să coboare în capul celălalt unde zăgăzuise Heracle de curînd oceanul cel uriaş. care grăia spre oameni şi făcea prorociri. Iar el. Iar mama vitregă. care să îndrăznească să plutească pe mări. văzînd apa mării. cei cincizeci de eroi s-au adunat la ţărm. dar ei n-au vrut s-o ia. avînd copiii ei. într-o călătorie cum nu s-a mai văzut. Aezii povesteau legenda lui astfel : Se ştia că pe vremuri regele Atamas. De-acolo vor aduce lîna scumpă de aur. drept mulţumire. Intîi s-au sfătuit . . urcuşul lui pe cer. adusă de Atena. . Berbecele cu lîna de aur Ţelul călătoriei era lîna de aur. vîntul de miazănoapte . care-i doreşte moartea Deci. departe. Da-n cîntecele lor aezii arătau că trebuiau să plece cîndva nişte eroi. Corabia aceasta trebuia să înfrunte primejdii fără număr. dar Hele. i-a sfătuit berbecul. Cîţi au fost nu ştim bine. şi lau urmat pe Iason. i-â jurat că-l va face urmaşul său pe tron. Cînd — au ajuns deodată deasupra unei mări. o fată şi-un băiat. fără oprire. se cheamă de-atun-cea Helespontul... Frixos a ascultat . Au făcut sacrificii zeilor olimpieni. s-au agăţat copiii în ultima clipită . cum s-au ivit zorii. Ei au pus-o la proră. De-aceea i-au spus Argo 8. . Atalanta . cu cîte-o vîslă-n mînă. în zbor. Au luat cu •dînşii apă şi hrană din belşug şi s-au urcat pe punte. Iată de ce eroii s-au adunat în pripă. pe mări necunoscute . stînd cîte doi pe-o bancă. — Nu vă uitaţi spre ape !. tot s-a uitat în jos. Nimeni nu mai plutise atîta de departe. mai bine să-l aleagă în fruntea lor pe Iason. A vrut să-i însoţească şi-o fată. Plecarea spre ţara lui Eete de la capătul lumii Cînd au terminat lucrul şi corabia Argo s-a legănat pe ape. De-acolo-şi începea Helios. plină de bogăţii. din Orhomena. un flăcău înzestrat cu puterea de a zări prin lucruri. Iason era iubit de soţia lui Zeus. Sub ei se întindeau pămînturi nesfîrşite. o ţară fabuloasă şi plină de mistere. apoi Castor şi Polux. Acest berbece sacru era nespus de mare. cel urgisit de Hera în gelozia ei. ce se afla-ntr-un templu din Iolco. orişice . Se spune că cincizeci.Şi au zburat copiii. Frixos. Printre ei se găsea şi eroul Heracle. s-aleagă pe acela ce urma să-i conducă în expediţie. al lui Poseidon. spre ţara lui Eete de la capătul lumii. au mai venit : Tezeu. pe care-a dăruit-o regelui din Colhida. mai curioasă. trebuia să plutească săptămîni. adică Marea Helei 7. S-au strîns cu toţii-n Iolco. zi de zi. Calais şi Zetes — care purtau pe umeri aripi. regele beoţian şi-a luat altă nevastă.. s-au strîns numaidecît.Eete. zeiţa norilor. încrustată în lemn. fără vreo oboseală. era capătul lumii 'k. au azvîrlit încolo cupele de pe mese. Insă lucrînd eroii plini de însufleţire. încît navigatorii o ridicau pe umeri. Insă fiul lui Zeus le-a spus că el e sclavul regelui Euristeu. vroia să-i depărteze pe Hele şi pe Frixos de palatul regal. Dar era totodată atîta de uşoară. punînd două coloane în drumul apelor. Ca să-şi scape copiii. Admet . prin furtuni şi primejdii. şi a căzut în valuri. pe care o ţinea Eete pe nedrept... fecior al lui Poseidon. lînă ce trebuia întoarsă în Elada. închinată lui Ares. Aezii povesteau că în acel moment eroii-au întors ochii spre viteazul Heracle. Şi a ajuns în Ea. oraşul colhidian. N-a păstrat decît lîna. zeiţa norilor a trimis de îndată acest berbece sacru. aflată-n răsărit. prin ape şi pămînt.. Peleu . Meleagru . însurîndu-l cu una din cele două fete pe care le avea. Orfeu . Vorbea ca oamenii şi. odraslele lui Zeus.Şi toţi s-au învoit ca Iason să conducă pe eroi peste mări. S-au strîns deci mulţi eroi. din ţara lui Eete. Pregătirea marii călătorii Lîna mult preţioasă a rămas în Colhida. Cine dintre eroi nu dorea să străbată drumul acesta nou şi să cunoască lumea ? ! Fiecare-ar fi vrut să fie el acela care s-aducă iarăşi în patria iubită lîna scumpă de aur. şi-au hotărît să facă o corabie mare din lemn bun. mai presus de toate — deşi nu avea aripi — putea străbate cerul. regele Piritou . fusese însurat cu frumoasa Nefele. cu grijă. Ba chiar se hotărîse să le răpună viaţa. Au băut şi-au mîncat vreme de nouă ceasuri. ca să nu atragă supărarea zeiţei. zbura ca pescăruşul peste aria mării. Apoi au început ospăţul de plecare. Nu s-a mai putut ţine. Marea. la Pontul Euxin. avea de-asemeni darul de a putea grăi argonauţilor — navigatorilor pe corabia Argo — şi-a-i putea sfătui în împrejurări grele 10. i-a venit ameţeală. cu cei doi veri ai lor : Idas cel preavoinic şi Linceu. cu Hele şi cu Frixos. şi ea îi dăruise doi copilaşi drăguţi. Dar. Neleu .. ca nu cumva pe cale vreunul s-o-ndrăgească şi să se iste ceartă între navigatori. ca păsările-n zbor 6. Prin nu ştiu ce-ntîmplare. ape şerpuitoare şi codrii nepătrunşi. Era o încercare îndeajuns de grea !. într-un copac stufos dintr-o livadă sfîntă. Aici a adus jertfă puternicului Zeus berbecele de aur. De acest animal ceresc. spunînd că nu e bine să meargă o fecioară între atîţi flăcăi. agăţată. de stejar. ca tatăl lor . prin uneltirea Herei.. . poate. şi în sfîrşit mulţi alţii. şi.

Se auzea-n Olimp. Deodată. să fie îndrăgit de-o nimfă. unde fusese azvîrlit Hefaistos. îşi omorlseră bărbaţii 12. soţiile care le plac. şi-a tras spre ei săgeţi muiate în sîngele otrăvitor al hidrei omorîte-n Lerna. ce-i ţineau. Misia 15. Iar turme şi cirezi de vite aproape nu se mai vedeau. un argonaut. şi-au smuls cununile de flori. cîntece şi vin. şi-ntinsul de smarald al apelor Egeei parcă ardea cu flăcări. N-au mai vrut nici să-ntoarcă ochii. şi. Din nord se repezeau adesea. Era o nimfă drăgălaşă ce stăpînea un mic izvor la poalele unei păduri de pini înalţi şi parfumaţi. îl desfăta pe Zeus şi-l făcea să privească plin de îngăduinţă spre corabia Argo. Şi vînturile mării. Eu am să plec singur din ţara asta blestemată. s-a auzit un glas puternic: — Aţi uitat oare datoria ? Aţi şi uitat lîna de aur pentru un zîmbet femeiesc şi nişte amfore cu vin ? Vai vouă. însă Heracle a-ntins arcul. Din nori. care cu ochiul ager privea spre depărtări. s-apropie biruinţa. cîntînd cu fetele din Lemnos şi sorbind cupele cu vin. răpiseră femei şi fete. din înălţimi. Veneau toate s-asculte cîntul duios din liră şi glasul lui Orfeu. au ajuns repede în Lemnos. Atît că-n Lemnos se-ntîmplase cu cîţiva ani mai înainte o tra-gedie-ngrozitoare. Au ridicat îndată ancora grea din ape. Dar căprioara s-a schimbat din nou în nimfa cea frumoasă şi. ţinînd un vas de aur în mîinile-amîndouă. şi ceasul fericit cînd iar se vor întoarce acasă. abia legată de pământul străvechi al Asiei. n-a stat pe gînduri şi-a pornit să-l caute prin pădurea deasă. plutind neîncetat. El singur nu se învoise să se coboare de pe punte şi să ia parte la ospăţ.. şi de rege. neprevăzător. Hilas. Au răsturnat acele mese. şi-l implora pe Zeus. pînă-ntr-o ţară. sub săbiile lucitoare şi suliţele de aramă. Însă vîslaşii au purtat-o cu vrednicie pest valuri. şi ţinea cumpăna corăbiei de lemn. turte dulci şi fructe. Aici au trebuit să lupte cu nişte fiinţe fioroase : uriaşi cu cîte şase braţe. se şi grăbise în cetate şi îi certase pe voinici. nenumărate. în faţă sta Linceu. agaţînd-o de ciocul corăbiei de lemn. toată întristarea femeilor s-a risipit şi i-au primit cu flori pe oaspeţi. către vitejii-argonauţi. şi nici nu au băgat de seamă cînd au ajuns în Propontida 14. Iar divinul Orfeu şi-a luat lira în braţe. pline de talere-ncărcate cu fripturi. Fiindcă Heracle ţinea mult la tînărul răpit de nimfă. vrăjite de-acest cîntec. l-a tras cu ea în fundul apei. că sînt ademeniţi eroii cu vorbe. însăşi regina de la Lemnos t3. în Misia.. A început să cînte. ca să se răzbune.. Şi alăturea Iason se sprijinea de proră. argonauţii au fost primiţi cu mare cinste şi de localnici. lăsînd în flăcări insula. Tocmai pe cînd era în ţară o-atît de mare supărare. Pînă la urmă. s-a prefăcut în căprioară.Heracle era-n mijloc.. insula mare şi muntoasă. Zeus le răspunsese că le primeşte ruga. Corabia plutea. însetat. cu bufnituri răsunătoare. El sprinten.. şi. stîncoasă. şi au pornit spre ţărmul mării. dintre ei nici unul n-a scăpat cu zile. eroii s-au dezmeticit. în asfinţit. lăsînd ispitele deoparte. în care scînteia vinul purpuriu. Le-au cîntat cântece şi i-au rugat să se-nvoiască a fi stăpîni în ţara lor şi să-şi aleagă. Curînd. speriat. Din tot ce-aveau le-au întins mese pline de amfore. el fiind cel mai greu. Au dat în lături pe acele femei şi fete. cete de traci. Şi au plecat argonauţii. uriaşii cădeau ca nişte stînci în valuri. E drept că s-a stârnit furtuna şi era gata s-o scufunde. părăsind vechile soţii. printr-o fîşie de nisip. Helios-se-nălţase cu carul lui de aur pe cerul fără pată. îndrăgind pe tînăr. Răniţi şi otrăviţi. pe corăbii. dacă primea să -i fie soţ. insula Lemnos nu mai avea decît femei. corabia argo-naută. Cel ce zvîrlise cu tărie astfel de vorbe spre eroi era chiar marele Heracle. a vrut să soarbă din unda limpede de munte. de tatăl său. îi oferea lui Iason tronul. cum spun poeţii. Eroii sînt îndemnaţi să ducă o viaţă tihnită în Lemnos Aşa. Şi iar a lunecat pe ape. Auzind ce spunea Heracle. Uriaşii cu cîte şase braţe Au plutit ei din nou pe mare. In acest fel. cînd ele îi rugau cu lacrimi să se oprească iar în Lemnos. a răsunat atunci un glas aspru de tunet şi-un fulger a brăzdat cerul abia-nroşit de Eos — aurora. Bărbaţii lemnieni. a urmărit-o prin pădure. în care se vărsa izvorul. a dat un strigăt. Eroii-argonauţi porniseră cu bine pe drumul presărat cu sute de primejdii. cu braţul său de fulger. unde se îmbuibau cu toţii. dintre ele. Strigătul său l-a auzit Heracle şi-alt argonaut. acestea şi-au dat seama că singure nu pot trăi. îngreunîndu-şi trup şi minte. Atunci s-au apropiat de locul unde alunecase-n valuri copila Hele : Helespontul. spre insulă. Aceşti uriaşi au început s-arunce stînci mari de granit. în Elada. In timp ce-aproape toţi eroii se aşezaseră la mese. gîndind să le închidă calea. şi vînturile repezi. apucîndu-l de grumaz. Cîţi rămăseseră cu viaţă au trebuit să se mai lupte cu Iason şi ceilalţi eroi. marele Zeus. cutezătorul Polifem 16. suflau voioase-n pînze 11. Corabia ieşise în largurile mării cu pînzele întinse. la-napoiere spre Elada. şi lîngă ea săltau popoarele de peşti şi alte vietăţi din apele marine. uşoară. şi a sărit în calea lui. cea mai frumoasă dintre toate. Şi întorcîndu-se acasă se însuraseră cu ele. ce murmurau parcă un cîntec gingaşei fete înecate. şi zilele senine. pînă s-a coborît amurgul şi cerul s-a umplut de stele. plecînd la un război. pînă la apa unui lac. Acestea. Ogoare şi livezi erau tot mai puţine şi mai sterpe. Şi poate că le-ar fi zdrobit corabia de lemn. Două le-aveau prinse de umeri. Şi nimfa. biruindu-i pe vrăjmaşi. în voia vîntului zburdalnic. iacătă vin argonauţii făcînd întîiul lor popas. două de coaste şialte două de şoldurile monstruoase. . Au privit apele acestea. Dar auzind ce se petrece. şi drumurile mării. Cîntecul lui Orfeu răsuna peste valuri. în faţa lor se întindea peninsula Cizic. Jefuiau totul şi plecau. Dar tot aici s-a întîmplat ca Hilas..

Dar mulţi dintre argonauţi nu aveau inima uşoară. trup de păsări. Şi i-au căutat. Iason. umflat. cu luptă dîrză. pînă s-ajungă la Eete. Unii poeţi.Şi Iason. a ris regele cu-ngîmfare. satingă malul celălalt 21. cei doi flăcăi le-au urmărit pe-aceste harpii pînă departe peste mări. în primul rînd. feciorii zeului Boreu. i-a provocat pe loc la luptă. şi noi mâi stăm încă la ţărm. Cu suliţele prinse-n mîini. sălbatici. Cei trei voinici rămîn aici. s-a şi dezlănţuit furtuna. de parcă secerau un lan. sunînd în scoici.. zei cereşti ! Corabia se zguduia. Nici unul nu era mai vrednic şi mai viteaz între ei toţi decît Heracle cel puternic şi veşnic urgisit de Hera. părea un mare glob boltit. Drept mulţumire. Şi în oraş domnea un rege ce avea darul profeţiei şi care se numea Fineu. Aşa a hotărît Olimpul. Un singur lucru preţuia : lupta cu pumnii. Polux. a rostit Glauc cu voce tare. Ele . acolo-n lacul cu unda verde. cu voce tare. L-a nimerit cu pumnu-n tîmplă şi l-a lăsat fără suflare la poalele unui copac. Pieptul său monstruos. în locurile astea pline de verzi grădini înmiresmate. Tezeu şi Meleagru îşi tăiau drumul prin mulţime. voinicii au reuşit să-ndrepte cîrma ce se stricase-n vijelie. ce o tîra spre nişte stînci dintr-o strîmtoare f oarte-ngustă 20. Numai cu greu. vreme lungă. ascultînd îndemnul. acuma. argonauţii-au adus jertfe lui Zeus şi soţiei sale. N-a trecut mult şi-argonauţii au fost deplin biruitori. vîslind din răsputeri. regele le-a arătat eroilor greutăţile pe care ei urmau să le întîmpine. Şi Iason a strigat spre Ceruri : — Spuneţi ce trebuie să facem. Era un zeu. Şi el. însă zadarnic. cristalină. lăsînd în vînt pînzele toate. şi-l fermecase s-o iubească. vîntul ce bate dinspre nord. Iară din cele două laturi.. numit Amic. văzîndu-i pe elini c-au debarcat în ţara lui. ameninţători. încît Fineu pierea de foame. cu chip de fete. fără să-i poată da de urmă.. de pe ţărm. Salvarea lui Fineu de hidoasele harpii In dimineaţa următoare au întins pînzele să plece din ţara neospitalieră şi au pus toţi mîna pe vîsle. Nu îi plăcea să aibă oaspeţi. căci nimfa-l ascunsese bine pe dragul ei. nişte zeiţe monstruoase. un fiu al zeului Po-seidon. ca unei fiarenfometate. care se cheamă Simplegade 22. dar marea s-a despicat pînă-n adîncuri.. eroii au băgat de seamă că dintre ei lipseau Heracle şi încă doi argonauţi 17. şi le-au învins şi le-au silit să jure pe măreţul Zeus că-i vor da tihnă lui Fineu. gheare de leu şi cozi de şarpe. i-au aşteptat să se întoarcă. l-a şi izbit pe cruntul rege cu pumnul aprig în bărbie. Dar l-a lovit şi el pe Polux cu tot atîta străşnicie.Pierderea lui Heracle în Misia L-au căutat ei întreaga noapte. şi mai departe. Şi neavînd alta ce face. le-a amintit că la intrarea Mării Negre se află nişte stînci uriaşe. — Hai. Cine se prinde ?. Prea îl ura. Iar ochii-i se roteau sub frunte. înverşunată. Regele lor. Bebricii au sărit atuncea ca să-l răzbune pe Amic şi s-a-nce-put un război greu. creşteau pe braţele-i robuste muşchii ca nişte bolovani. în Misia împădurită. Dintre eroi s-au ridicat atunci Calais şi Zetes. Monstrul a scuipat sînge negru.» Iară Heracle-şi va urma calea ceri este hărăzită. Castor şi Polux nimiceau oştenii regelui Amic cu suliţele de aramă. Argonauţii trebuiau să ţie piept unei mulţimi de luptători nespus de mare . sărind cu-ndemînare. către ţara bebricilor cea misterioasă i8. i-a-ntîmpi-nat un popor aspru. Şi ce furtună. Amic. căci ei erau înaripaţi şi viforoşi ca tatăl lor. vîntul bate şi el prielnic. în el aveau toată nădejdea. Cine-ncepe ?.. Un cap învăluit de alge s-a-nfăţişat privirii lor. iată. arme. a făcut semnul de plecare. cîntînd povestea. straie.. Deşi Amic era uriaş. îndîrjită 19. Sub umerii lui bulbucaţi. Dar fiindcă el dezvăluise unele taine — ale lui Zeus — cei din Olimp s-au mîniat şi-au hotărât să-l pedepsească. Urechile-i erau zdrelite în luptele ce le purtase. pentru că. Ea nu dorea ca şi Heracle s-ajungă-n ţara lui Eete. şi suliţele scînteiau. — Aşa e datina pe-aicea. vino să te fac fărîme şi să te dau hrană la peşti ! a hohotit din nou Amic. au dus pe Argo mai departe. Cel ce soseşte-n ţara asta trebuie să dea lupta cu mine... pe nume Glauc.. Pînă la urmă însă Polux l-a biruit pe răul rege. înfrîngerea bebricilor 7. iar săbiile zvîr-Ueau prin aer lungi curcubeie lucitoare. care sălăşluia acolo. era un om hidos şi rău. marea-i lină. strigînd cu toţii. Dar cum sau depărtat oleacă de ţărmurile lui Amic.. Zeul Apolo-i luase ochii şi Hades-Pluto din Infern îi trimise nişte harpii. S-au încordat şi s-au bătut pe iarba verde a cîmpiei. se frîngea din încheieturi şi era gata să se sfarme într-un vîrtej negru de ape. se pierdea. — Duceţi-vă şi n-aveţi grijă. spuneau că Hera ar fi pus la cale-această întîmplare. Nici unul nu dădea vreun semn că ar fi auzit chemarea. Aezii-l zugrăveau pe rege că era-nalt ca un copac. a grăit Polux. Iar dincolo de acel ţărm se ridica un oraş mare. Şi lupta a-nceput pe dată. Cerul a rămas mut. Prinzînd deci vîslele în mîini. merinde bune şi-n burdufuri vin din belşug. luînd pradă multă. aprinzînd focuri. Urcîndu-se din nou pe Argo. — Am să-ncerc eu. care-i răpeau toată mîncarea.

că vulturul lui Zeus o să sfîşie iar ficatul însîngerat al celui care îndura totul pentru oameni. De la o vreme.. căutau mereu capătul lumii. Dar cum şi-a revărsat lumina trandafirie pe pămînt zeiţa Eos — aurora — s-au deşteptat şi-argonauţii. cu creste sure. au mai trecut argonauţii prin multe alte încercări. pe vîrful Elbrus. Şi. Iason s-a încordat la cîrmă. avînd palate destule-n răsăritul lumii. din Elada. Iar Helios. dar nu vroia mai mult să spună. o insulă a zeului războiului. Dar nu puteau să se oprească. Sculpturi. trecînd el. nu e primejdie printre stînci. Argonauţii erau zdraveni şi încercaţi în lupte grele.. Văzînd acest semn bun. Fineu ştia de ce şi cum . cetatea regelui Eete. Vrem să ne-o dai de bună voie. obiecte rare. plini de spaimă. Meşterul făurar zidise. scuturi şi săbii ascuţite. Iar din corabie. debarcînd în răsărit. Palatul regelui Eete era din marmoră curată. Apele se roteau în preajmă şi clocoteau ca-ntr-un cazan. îl dăruise pe acesta celui mai drag dintre feciori. Atîta tot. c-un bubuit asurzitor. se ciocnesc şi nici un vas nu poate trece. Nu mai era decît o clipă. coloane. Tot Fineu i-a învăţat ca. doi dintre ei au fost ucişi. odinioară. blestemul lor se risipea. şi Iason s-a-ndreptat cu fală către oraşul lui Eete. Către apus s-a auzit şi-un vîjîit tare de aripi. valurile repezi şi înspumate dintre stînci smuceau pe Argo cu putere şi o trăgeau parcă-napoi. Heracle încă nu-l scăpase. Argonauţii zăresc crestele Caucazului Eroii n-au mai stăruit şi. desigur. Erau în ţara lui Eete. a răspuns Iason cu-ndrăzneală. să nu se vadă. şi-n depărtările verzui zăreau vestitul munte Elbrus. deşi am auzit că este păzită straşnic de-un balaur. şi ochii lor. O clipă regele Eete n-a putut să deschidă gura. Într-adevăr. voinicii au pus şi ei mîna pe vîsle.. pînă să ajungă la ţinta lor cea mult visată. Aveau. Eroii au privit în urma acestei păsări. Cu darul lui de-a prevesti. unde păstra regele ţării lîna berbecului vrăjit. Erau acele stînci cumplite ce se ciocneau necontenit. purtînd pe fruntea lui cunună strălucitoare de omăt. împodobeau acest palat. — O să vedeţi. Trecea prin slăvi. şi turnurile lui de-argint se ridicau pînă la cer. cine sînteţi şi ce căutaţi ? — Sosim din ţara tesaliană. Eete. unde era lîna de aur. Şi-au poposit de la o vreme într-o insulă mititică. Era chiar vulturul lui Zeus. Acum vîsleau argonauţii fără de frică peste mare. titanul cel legat în lanţuri. Avea doar un toiag în mînă. şi nimeni încă nu trecuse cu vreo corabie pe-acolo. decît în anumite clipe. C-un toiag nu putea lupta. Ştiau. căci aripile lui uriaşe păreau că-s ale lui Boreu. Şi dacă porumbelul trece. Ca să cunoască vremea asta cînd pot să treacă printre stînci. ţara bogată-a lui Eete. din acea vreme. cînd a sunat o bufnitură şi porţile i s-au deschis. . Dar şi-a dat seama că războiul nu putea să-l cîştige el. luîndu-l în carul lui de aur. Numai un căpătîi de lemn a fost zdrobit. căci Helios sau mîndrul soare îl ajutase pe Hefaistos în bătălia cu giganţii. să ia cu ei un porumbel.se mişcă. Puteau să doarmă liniştiţi. de fapt. pe care îl zidise însuşi Hefaistos. şi mîngîios. Pot să vîslească fără teamă. au pornit iar spre largul mării. teribilele Simplegade au rămas locului. E drept că. care fuseseră gonite de marele erou Heracle din mlaştinile stimfaiiene. zăcea de veacuri Prometeu. Aicea se adăposteau negrele păsări ale lui Ares. Mînia îl înăbuşea. cu pas ferit. Altminteri noi ne vom lupta. porţi măiestre. Şi. Fineu din Tracia spusese că de va trece vreo corabie printre stîncile Simplegade. Iar din înalt se oglindeau în apa limpede a mării. pe Fasis. sus. Tu ai păstrat-o pe nedrept. Au lăsat ancora cea grea să se înfigă-n mîlul gras şi au sărit pe o poiană. puteau să dobîndească lîna cu firele-i scumpe de aur. Acesta a-nceput să zboare şi-a trecut iute printre stînci. pînă ce au ajuns la gura rîului larg şi-albastru. însă pe urma lui veneau. Drumul cel greu se isprăvise. Este a noastră. sub veşminte. A vrut să-şi cheme toţi oştenii şi să înceapă un război cu preavoinicii din Elada. Şi spre palat priveau acuma plini de nesaţ argonauţii. Regele Pelias îţi cere lîna cu firele de aur. Orfeu cînta ameţitor.. mulţumindu-i lui Fineu. Vîsleau. adică regelui Eete 25. Iară de piere porumbelul. au tras corabia la ţărm. Ajunşi acolo să-i dea drumul. celebrul faur al zeilor de pe Olimp. Acolo. Atunci eroii au vîslit mai cu putere mai cu sîrg. către Caucaz. fiindcă se făcuse noapte. Dar. acest palat măreţ zeului Helios.. pe care ţi-a adus-o Frixos. în pragul lor s-anfăţişat feciorul soarelui. argonauţii încărcaţi — sub hainele de sărbătoare — cu săbii bine ascuţite. Acolo şi-au făcut culcuşul. au auzit un zgomot înspăimîntător. In nişte lupte ce-au urmat. lăsînd valurile mării. şi au vîslit tot mai departe. Şi totuşi. din ţara regelui Eete 24. Numai o pană de la coadă i-a fost prinsă de Simplegade. eroii au slobozit un porumbel. Orfeu a început să cînte din lira lui un cîntec dulce. Plutind aşa. şi-o să ţi-o luăm fără-ndoială. La rîndul lor argonauţii au înfruntat aceste păsări şi s-au luptat din greu cu ele. pe veci. şi-a strigat tare spre eroi : — Străinilor veniţi din lume. şi vasul Argo a trecut. s-aducă jertfe Afroditei. şi-adormitor. ca să-i arate prietenie. în zare. în mînă-avea doar un toiag. In palatul soarelui în stînga lor se vedea Ea. Argo să stea şi ea pe loc. credeau că vine furtuna înfricoşătoare. în semn de bună prietenie. Numai prin ea puteau învinge.. Fasis. preţioase. în dreapta-n schimb erau grădina şi templul mare al lui Ares. s-au îndreptat în sus. au pus pe ei veşminte noi. au zărit munţii Caucaz. şi-au spălat trupurile-n apă . le-a rostit el. Şi ţi-o cerem. plutind prin Pontul Euxin 23. şi stîncile s-ar fi lovit. Stîncile se mişcau alene sub acest cînt duios de liră. Au adus jertfe Afro-ditei. S-au odihnit pînă la ziuă.

Ochii-i. aveau putere să-i răpună pe toţi eroii-argonauţi. untdelemn. La rîndu-i. Medeea. mort. şi fiecare socotea. — Ţi-o dau. pe care îi păstra-ntr-un sac. mulţumită că o chemau într-ajutor zeiţa şi argonauţii. Şi lui Poseidon eu mă plec. pe umerii fermecători. care-i cădeau mai moi ca spuma pe gîtul alb. Tot în ograda pietruită cu nestemate şi aramă erau patru fîn-tîni de aur. şi-au început să soarbă vin . şi răsuna întreg palatul... adică după nouă zile ? Mai bine ad-o de pe-acum ! Şi iar rîdeau. nu pentru cei ce-l aşteptau să se întoarcă în Elada. dară. Iason s-a cam înfiorat. de tatăl său.Pînă să-şi cheme el oştenii ar fi căzut. dar trebuie să-mi dovedeşti că eşti odraslă olimpiană. De cum a tras micuţul Eros săgeata lui înveninată. din slavă. în care petreceau eroii. în ţărnă.. Se făcea-n vis că o lua Iason în braţe şi-o urca pe Argo. Aşa mi-ai spus cînd petreceam şi sorbeam cupele cu vin că eşti din neamul lui Poseidon. Rîdeau cu hohote spre rege şi îi spuneau : — Ascultă. Iason să-nhame aceşti tauri la plugul greu. Da ţi-o dau fără nici o luptă. şi noi ne vom urca pe Argo şi vom pleca către Elada. Nu am răpit-o din Elada. căci eşti odraslă olimpiană.. lîna cu firele de aur. Ştia că Iason n-o să scape. Curgeau din ele. Şi Iason îi căzuse pradă acestei pofte-njositoare. ce au picioarele de-aramă şi varsă-ntruna foc pe nări. Aici erau două clădiri. — Atuncea. prinsă — nu-n lanţul dragostei — ci într-o patimă bolnavă. Mai ales că lipsea Heracle. . ce purta numele Medeea. Din cînd în cînd îşi atingeau cu palma săbiile sub haine. făcut din fier şi din aramă. eroii-argonauţi s-au aşezat. îngropaţi sub ţărînă rece. în Iason. însă-i venea să rîdă-n hohot. a rostit Iason bucuros. nu pentru oameni. s-a dus s-o caute pe-Afrodita.. de cînd era copil. cu lanţuri bune. îmi cer iertare. Să-i dea numai răgaz o noapte. aflînd de-această încercare. şi să-l trimită în ograda în care regele Eete. însă n-a vrut să se arate . fără să te mai supărăm. la mese . A-ntins aripile de aur şi a plutit grabnic spre Ea. şi amîndoi plecau spre Iolco.. Iar Afrodita. a-ncuviinţat şi regele. Zeus ne porunceşte altfel. Dar Afrodita nu-i da tihnă copilei regelui. Oştenii. Să are cîmpul. în Creta. Dorinţa ei cea mai fierbinte era de-a fi cîndva regină.. Pentru că am primit-o-n dar. cu o săgeată — cu o săgeată înmuiată în fiere verde şi venin. mare cît bolta unei case 26. cum nu. măreţul soare. Amîndoi se priveau în ochi şi îşi zîmbeau. Şi regele a arătat feciorului venit din Iolco că are-n curtea lui doi tauri. Mai are-un plug nemaivăzut. lapte şi apă. Aici a poruncit Eete să se gătească un ospăţ. A ajuns în ograda largă. In timpul nopţii următoare fata s-a zbuciumat întruna.. din dumbravă. pentru că îi băga-n capcană. şi să mănînce şi să cînte. Terminînd el cu semănatul. şi-a răspuns foarte liniştit că totul se va face-ntoc-mai. şi a ţintit-o pe Medeea.. Iar apa curgea vara rece. Şi Eros şi-a sărutat mama. erau acuma-ntunecaţi de planurile ce urzea. plin de grijă. Veseli. micuţul zeu înaripat. Zeiţa i-a trimis un vis. mai înainte limpezi. Iason să dea lupta cu ei şi să-i doboare pîn-la unul. rege. cum să îi ia viaţa lui Iason. într-una locuia chiar el. fata a cătat către Iason. Hera îi trimite un vis Medeei Şi fapta s-ar fi petrecut aşa cum plănuia Eete. Şi să-i aţîţe-o patimă nemărginită pentru Iason.. soaţa-i şi fiul său. I-o avuţie fără preţ. regele Eete fusese sfătuit. Eros să tragă o săgeată în inima fetei mai mici. A aflat-o pe Afrodita într-o grădină din Olimp. pe loc. Altul s-ar bate pentru ea. Să fie precum vrei. — Bine.. cînd ne vei da lîna de aur ? După ce s-o sfîrşi ospăţul. în inimă.. ce avea ciudă pe Eete. cum să-l lovească pe celălalt. fiindcă nu o slăvea de-ajuns. zeiţa Hera.. şi nu se-nfricoşau de nimeni. — Ne vom retrage toţi pe Argo şi-acolo ne vom sfătui. făcînd o anumită slujbă. Eete vrea să-l trimită pe Iason Ia moarte Cum s-a sfîrşit acel ospăţ. i-a răspuns regelui Eete. sub zîmbetul său prefăcut. Pe urmă vom vorbi de treburi. îşi pieptăna buclele blonde. şi să se ducă pe un cîmp. răsăriţi din colţii aceia negri de balaur. a spus Eete . Absirt. adă-mi lîna. regele i-a grăit lui Iason : — Tu mi-ai cerut lîna de aur. A deschis porţile mai largi şi i-a lăsat pe toţi să intre într-o ogradă minunată.. l-a căutat în Olimp pe Eros şi i-a făgăduit un dar.. Erau flămînzi şi însetaţi. vom petrece nouă zile. în acest timp. Intr-alta îşi aveau sălaşul două co-pile-ncîntătoare. rotund şi neted. Pentru că-n inimile lor clocotea ura-nverşunată. pentru că este al lui Ares. soţia sa şi două fete şedeau la masă cu eroii. Grădini cu flori îmbălsămate şi cu platani şi chiparoşi dădeau jur împrejur răcoare. în cascadă : vin... O-nflăcăra mereu mai tare în dragostea pentru flăcăul venit pe mare din Elada. — Ce slujbă ? l-a întrebat Iason. să primim oaspeţii cu cinste. dar nu cinstit. şi-n timpul iernii-nfierbîntată. Să semene apoi pe cîmp nişte colţi negri de balaur 27. Deci. spu-nînd către argonauţi : — M-am mîniat. de răsunau curţile largi. încăpătoare.. Stîmise pofta de-a se face stăpîn puternic şi bogat cum era regele Eete. o jucărie de-a lui Zeus. b Eros o ţinteşte în inimă pe Medeea Atunci a cugetat că-i bine să-i tragă-n cursă şi să-i piardă. Argonauţii-ar fi rămas pe acel ţărm pentru vecie. din acei colţi o să răsară o ceată mare de războinici. Ea a rugat-o pe zeiţă să-l cheme repede pe Eros. Hera aţîţase pofta de-a stăpîni comoara doar pentru el. Ea s-a jurat c-o să-l ajute să dobîndească. ce-i dincolo de riul Fasis..

căci eşti voinic. ca totuşi s-o păstrăm la noi ? — Nu ! n-o vom da. cea mai tăioasă dintre arme nu mai putea să-i facă rău.. şi el îşi învingea duşmanii. voi face vrăji şi ai să birui. Dar nu uniţi prin dragoste sau prin dorinţa de a fi folositori celorlalţi oameni.. care stătea la ţărmul apei. taurii regelui Eete. Aici. Uriaşii au păşit spre Iason şi spre ceilalţi argonauţi. — Dacă te juri să-ţi fiu regină. de-a să-vîrşi fapte măreţe. pe arme şi pe scut. a şi pornit spre locul unde se aflau. în sinea lui însă gîndea. Semănarea colţilor de balaur pe glie Medeea i-a adus lui Iason o alifie fermecată. Te voi urca pe tron în Iolco. Copila s-a împurpurat : — Şi eu. Ci mîine-n zori vom strînge oastea şi-i vom lovi pe-argonauţi la ceasul cînd ei încă dorm. însă Orfeu. înspre dumbrava înverzită. Şi. a strigat iute două sclave. de cinste şi de glorie. i-a răspuns Iason. au spus cu toţii. Pe el au semănat toţi colţii aceia negri de balaur. spusese regele lui Iason.. trezindu-se din somn.Acolo se urcau pe tron. s-au omorît.. ea regină. căci fiecare vrea s-o aibă. pe ţărmurile apei. n-am putut să te uit o clipă. Balaur care-şi căsca gura. într-o văgăună. Avea şi ea un singur gînd : să se mărite şi să fie regină-n ţara tesaliană. Taurii s-au zvîrlit spre el. — O.. a glăsuit atunci Medeea. tînărul străin. plină de foc şi de miasme către voinicul tesalian. lîngă copacul sfînt. Medeea. Sclavele au adus un car. Chiar focul cel mai arzător. i-a gla-suit Iason repede. ajutat de-argonauţi. Au arat cîmpul larg şi neted. De ar fi fost zid de cetate.. eşti îndrăzneţ... care stăteau mai la o parte. regele a cerut şi el o amînare de o zi. ei erau înlănţuiţi de pofta lor de-a fi bogaţi şi de-a fi rege şi regină. Şi ea. cu săbii. — Ce-i de făcut ? Vom da noi lîna acestor tineri din Elada ? a-ntrebat regele Eete pe sfetnicii săi de credinţă. Iason a prins copila-n braţe... — Mîine vă dau lîna de aur. Aşa se-ntîmplă totdeauna cu cei care au firi prea slabe. i-a înhămat bine la plug. El bănuia că va veni copila regelui Eete să-i dea un sfat.. Tatăl şi sfetnicii şi oastea au căzut jos şi-au adormit. Ea a făcut pe loc o vrajă. în lupta care s-a iscat. Văzînd că Iason biruieşte. ce-l însoţise pe Iason pînă la dumbravă. mînat de poftele-i aprinse de avuţie şi putere. uşoară. Dar Iason a rămas pe loc. La aste vorbe. Medeea nu s-a mai gîndit la tatăl său. toate aceste jurăminte. tînărul devenea mai tare decît Heracle. suliţe şi scuturi. S-au luat la luptă. Medeea l-a călăuzit pe Iason. cînd te-am văzut. Sclavele l-au chemat pe Iason. străine. revăzîndu-se cei doi s-au strîns şi s-au îmbrăţişat . lovinduse turbaţi cu ură. să-i prindă pe argonauţi şi să-i ucidă fără milă. văzînd stînca asta. regele — ce era de faţă — s-a întors repede-n palat. E drept că asta doar o zi." Meriţi să ai noroc în toate. după poruncile Medeei. ar fi căzut sub izbitură. unde era templul lui Ares. El era rege... Răpirea lînei de aur Atîta doară că Medeea aflase tot ce plănuiau tatăl său şi cu dregătorii. învăţat de fata regelui. avînd de mînă pe Absirt. Ce mult i-a plăcut visul fetii !. lesne supuse lăcomiei. şi şi-au jurat din nou credinţă. Ar fi aici să mai adaug că fata regelui Eete ştia nenumărate vrăji... Ea s-a lăsat şi i-a şoptit că ar primi să-i fie soaţă. auzind făgăduiala. ce nu avea altă dorinţă decît să capete mai iute nepreţuita avuţie. Le învăţase de micuţă. nici la oraşul care pierdea lîna de aur. Şi. Ungîndu-se cu alifia pe trup.. I-a prins de coarne cu putere şi. precum se vede. unde se legăna. bucuros. corabia argonaută.. şi . Porţile s-au izbit în lături şi ea a trecut fără grijă.şi să-l cufunde-n rîul Fasis. fratele ei cel mititel. te-am visat. din sîngele lui Prometeu. plină de mistere. A înhămat la el catîri şi au pornit spre ţărmul apei. ca nişte lupi pe o mioară. şi-a glăsuit fetei aşa : — Cît de frumoasă eşti.. Iar vasul lor să-l facă ţăndări . stătea de strajă un balaur. Trebuie să spun că alifia era făcută dintr-o plantă care creştea-n munţii Caucaz.. care venise la palat să-şi ceară drepturile sale.. Acuma ei erau uniţi. Uriaşii. poate vreo veste. Tînă-rul s-a grăbit spre ţărm. Din colţii semănaţi pe glie au răsărit nişte uriaşi. Acolo l-au găsit pe Iason. şi-aşa cum l-a-nvăţat Medeea. Nu. Iară trădările Medeei faţă de ţară şi părinţi pecetluiau.. Au pierit toţi. — îţi jur orice. Iason s-a uns cu alifia . şi s-au certat. care îl mistuiau acum. Şi cum în vremea asta noaptea se coborîse peste lume. decît zeii. Sau vom găsi o altă cale. S-au îndreptat spre vasul Argo. a luat o stîncă mare în braţe şi a zvîrlit-o-ntre uriaşi.. însă flăcăul. Alunecă uşor în rău. ce amîndoi şi le făceau noaptea. cum era îndemnat de sfetnici. au socotit că e de aur. a început să cînte dulce. ai să fii soţia mea. Medeea ! De la ospăţ. tăcută.. S-au repezit nebuni la ea. de la o doică vrăjitoare. ce sta îngrijorat pe punte.

Sucul l-a adormit pe monstru.. în mare — adică-n Pontul Euxin. colhidienii. pe valuri. cu pas grăbit. pe-ncetul. una cîte una. ramura sacră. şi-argonauţii n-o luaseră pe-acelaşi drum ca la sosire. a Medeei. Căutaseră să schimbe drumul. dincolo de Iliria 31. micul Absirt. fericiţi. cu argonauţii. Numai că regele Eete avea şi el corăbii bune. regi. Erau gata s-o zvîrle-n valuri. şi a ajuns pînă la Circe. Corabia argonaută era ca o coajă de nucă. Toţi erau veseli. Şi totuşi. din Dodona. Nu ucigaşi de rînd. Iar flăcările otrăvite s-au stins în botul lui hidos. a sunat un glas. într-adevăr. în el lucea lîna de aur.. pusă la proră. Iar regele a poruncit să plece-ndată trei corăbii. Fuga Medeei cu Iason Fără să şovăie o clipă. Avea oşteni şi avea prieteni. Văzînd. vîslaşi mai mulţi şi odihniţi. care conducea această expediţie. — Noi sîntem luptători. în acest timp argonauţii urcaseră — pe cît se pare — pe Istru-n sus.. Istrul. au întors cîrma către locul unde trăia faimoasa Circe. Medeea s-a urcat şi ea pe puntea vasului de lemn. din stejarul marelui Zeus. Le-au strîns bucată cu bucată şi le-au adus toate pe ţărm. Acolo au orînduit slujbe şi jertfe pentru fiul cel sfîrtecat al lui Eete. şi vasul a pornit în jos. L-a luat alături pe Absirt. s-a lăsat moale la pămînt. Argo. Iason. şi s-a pornit cea mai grozavă dintre furtunile pe care le suferiseră în drum. căci veţi fi Qsîndiţi la moarte ! a rostit regele Eete către oştenii ce plecau. poate de teamă. cînd iată. şi-a sfîrtecat în bucăţele pe micul său frate Absirt. argonauţii au dat glas nemărginitei bucurii care-i înflăcăra pe toţi şi s-au pornit veseli să cînte. pe Istru. Acolo s-au purificat de . Ceilalţi au luat vîslele-n mîini. de Atena. de-aceia care se luptă cu copiii. Numai Medeea sta pe gînduri. socotind că urmăritorii or să se-n-drepte spre strîmtori. ca să poată să-i ajungă. Spre ţărmul unde se vărsa rîul cel larg. aproape gata să-i ajungă. Ea s-a ascuns în fundul bărcii. ea şi acela ce-i jurase că o va face soaţa lui. avînd în mijloc pe Medeea şi pe Absirt — ce tremura poate de frig. Descoperiseră răpirea lînei de aur din copac şi fuga fetei. membrele micului Absirt. ce-a primit numele de Torni 30. pe rîul Fasis. şi nici făclia de argint a lui Selene. Un glas puternic de la proră. Valuri se ridicau cît munţii şi pînzele se sfîşiau sub răsuflarea îngheţată a unui vînt de miazănoapte. prin strîmtori 28. în insula cea misterioasă unde-şi avea sălaşul Circe — o vrăjitoare renumită. gîndindu-se că-i va mai fi de ajutor şi-n patrie. Cum s-au întors. în furtună. Ramură ce era adusă. s-au oprit ca să le adune. Vîntul bătea spre asfinţit. a treia noapte de la plecarea lor pe mare. Iar Iason. înfruntăm monştri. Cînd au aflat argonauţii această crimă odioasă. s-au mî-niat nespus de tare. Căsăpirea micului Absirt iată de ce era Medeea atîta de îngrijorată. Chiar Iason s-a uimit în sine.monstrul. Cum au ajuns din nou pe mare. zvîrlită-ncoace şi încolo. Urmăritorii au văzut dincotro vine strălucirea şi. cum aveau pînze mai bune. doi. După această întîmplare. Dar fiindcă nu mai îndrăzneau să se întoarcă la Eete fără Medeea şi Absirt. Lîna de aur strălucea şi lumina pînă departe. Ea ştia tot ce se-ii-tîmpla. Pînze mai mari decît acele ce se aflau pe vasul Argo. pe rîuri şi din nou pe mări. să n-o vadă argonauţii. ca să scape de primejdii. destul de mult 29. care erau adînc mîhniţi că se furase din dumbravă lîna cu firele de aur. Vorbea. către corabia lor. pentru tot ajutorul lor. De iapt. el a apărat-o. dalba lună. Vîslele se frîngeau şi ele în stînci ce răsăreau din apă. Ei au smuls lîna din copac. s-au încordat şi erau gata. Deci să se-ntindă pînze multe. în toiul nopţii. pentru că nu ştiau nici unul ce planuri nutrea acum Iason. lung de nouă stînjeni. a ridicat ochii spre cer şi-a mulţumit zeiţelor Hera şi mîndrei Afrodită. sub munţi de apă vineţii. Nu se vedeau decit eroii. întoarcerea la Iolco Abia ajunşi în altă mare. s-au văzut şi urmăritorii. plecaseră către alt ţărm. şi Argo a plutit pe mări. a stat furtuna pe care-o trimisese Zeus . plutind pe Istru mai departe. Medeea a zvîrlit atunci asupra lui un suc vrăjit. şi. ostaşii au rămas acolo. curtenii se şi treziseră din somn. într-o lumină orbitoare. eroi. Iar membrele însîngerate le-a risipit în largul mării. cu fratele-i. înspăimîntătoare. argonauţii au iertat-o şi au vîslit în sus. regină în oraşul Iolco. tăind marea curmeziş. ci. L-au ars pe rug şi au făcut serbări — cum cerea datina. pe urma vasului elin. Şi ramura i-a îndemnat să plece-n marea Tireniană. Iar Circe să-i purifice de moartea micului Absirt. pe cît spunea legenda. — Şi vă mai spun să nu vă-ntoarceţi fără Medeea şi Absirt. Prin farmece «a cunoştea că-n Ea regele. Iason a pus-o pe spinare. argonauţii au trecut. Eroii abia se mai luptau şi îşi pierduseră nădejdea că vor putea scăpa cu zile. către mare. a hotărît ca la o vîslă să tragă-n loc de un om. Aşa s-a scurs o zi întreagă. La rugăminţile lui Iason. s-au repezit către copac. Urmăritorii şi-au dat seama că nu iar mai putea ajunge. incit nu se vedeau pe cer nici stelele scînteietoare. Medeea a făcut o crimă cumplită.. Şi. văzînd ce fire-are Medeea. să-i ajungă pe Iason şi argonauţi. întemeind o aşezare bogată şi înfloritoare. Abia mai pîl-pîiau puţin. A implorat apoi pe Zeus şi pe Poseidon furtunosul — zeul din care se trăgea — să-i ocrotească pe tot drumul de-ntoarcere către Elada. Şi au pornit. fiare. Argonauţii. căci scînteia ca soarele în toiul zilei. Dar lîna ce-o aveau cu dînşii i-a dat de gol. Unul dintre argonauţi a ridicat ancora grea. Şi Iason.

fata lui Creon. Dar dintr-acolo nu veneau deloc veştile aşteptate. S-a prefăcut că s-a certat cu soţul ei. Căci fata regelui Eete se urîţea de la un timp.. a aprins foc cu pălălaie. erau de asemeni să se-nece. Poftim. care cînta mult mai frumos. hotărîse s-o părăsească pe soaţa lui de pîn-atunci şi să se-nsoare cu Glauca. cirezi de vite şi moşii. Segele Pelias căzuse . un uriaş înspăimîntător. Dar tot ce se clădeşte-n viaţă pe crime şi pe vicleşug se prăbuşeşte prea adesea. Şi ce să credeţi ? Dintr-o dată. Iar crimele — pe cît se pare — aştern pe chipuri nişte umbre. şi apa a-nceput să fiarbă. ca pe un taur la ospeţe. Dar cum şi-a îmbrăcat veşmîntul. Şi vrăjitoarea. Corabia au închinat-o zeului mărilor. a simţit un fior de moarte.sîngele vărsat la Tomi. în curînd au sosit la Iolco. la fel ca mai tîr-ziu Ulise... Ea a strigat şi s-a zbătut. Apoi a poruncit să vină carul său magic. din nou.. cu dulceaţă : T— M-am săturat şi eu de Iason. să se mărite cu Egeu . şi să le-arunce în cazanul în care apa clocotea. s-a istovit de la un timp. şi ca să te încrezi. Aflînd Medeea ştirea asta s-a necăjit peste măsură. s-a arătat un car de flăcări. . Acolo s-au luptat cu Talos. care domneşte în Atena . nici la Iolco. tot lui o să-i revie lîna ce şi-o dorea atît de mult. s-a prefăcut că nici nu-i pasă şi a grăit către Glauca. şi-au doborît părintele. dar n-a stat nici acolo mult. dacă le-ascultă rugămintea. acesta-i darul meu !. Pelias n-a mai vrut să-şi ţină cuvîntul dat cu luni în urmă.. Ca să le dovedească asta a umplut un cazan cu apă. prefăcută. Medeea le-a strigat în faţă că ea l-a răzbunat pe Iason. A mai turnat un suc în apă. Şi. Bucăţile le-a pus la fiert. în sine chibzuia că avînd tronul şi puterea. Toţi se temeau de vrăjitoarea ce-şi omorîse frăţiorul şi îl fier-sese în cazan pe fostul rege de la Iolco. cum s-au risipit aceştia. Şi era gata să-l omoare pe fiul lui Egeu : Tezeu. purpurie şi o cunună de mărgean. de supărare. Poseidon. fiind bărbatul Medeei. Iar fetele. prin cîntece ademenitoare. fiica lui Creon. Insă cum s-a atins de fată a luat şi el îndată foc. Sirenele i-au ispitit. şi. dar stofa se ţinea de trup şi nu putea s-o dezlipească. A luat pe urmă un berbec — cel mai bătrîn din toată turma — şi l-a tăiat în bucăţele. Trecînd prin apa ce scălda două stînci : Scila şi Caribda. Amîndoi au pierit în flăcări32.-i dăruise şi doi copii încîntători. şi-aş vrea să fiu şi eu regină. din Corint. Şi vrăjitoarea. Glauca s-a înseninat. şi Iason. un alt argonaut : Adraste. o să se stingă într-o zi. Visul său scump se spulbera. de nu putea fi rege nici peste mare. căzînd în cursă.. Iar el. a mai rostit şi nişte vrăji. îţi fac şi eu un dar de nuntă. fiul lui Eson. Şi Pelias a primit lîna. fruntea albă. Doar melodia lui duioasă le-a amintit de patrie şi i-a ţinut pe vasul Argo. behăind. Iason a fost silit să fugă la Creon. soaţa. Dar s-au luptat cu valurile şi au scăpat iarăşi cu bine. Au mai trecut şi pe la Creta. va moşteni bogatul Ea. din care Iason se trăgea. La ţipetele ei grozave a alergat regele Creon. La fel şi dragostea lui Iason faţă de soaţa lui. şi carnea lui au aruncat-o într-un cazan mare să fiarbă. a şi zburat pînă la Ea. căci tare-i mai fusese teamă de fosta soaţă a lui Iason. Şi nu ştia ce-ar putea face să pună mina pe putere. Era răpus prin vicleşuguri şi uneltiri vrăjitoreşti. ce iubea puterea şi bogăţia şi plăcerea.Dar vrăjitoarei nemiloase nu i-au ajuns aceste crime. Destul am zăbovit aicea lîngă un om fără noroc. comoara regelui Eete.Şi au întîmpinat. dar nu-ntr-o luptă vitejească — precum se cade-ntre bărbaţi. le-a sfătuit pe-aceste fete să-l taie pe bătrînul rege în opt bucăţi.. Ce-i drept. tras de şerpi. Astfel. Pelias este fiert într-un cazan chiar de către fetele sale Iason s-a mîniat amarnic. în schimb. punînd lemne dedesubt. din care Argo se pornise cu peste patru luni în urmă. Nimeni nu l-a lăudat pe Iason pentru-o asemenea victorie. A vrut să-şi scoată iute haina.. I-a dăruit şi un palat. Aflînd Egeu de uneltirea nesăţioasei vrăjitoare. Fuga Medeei şi prăbuşirea corăbiei Argo . A luat în mînă un cuţit şi şi-a ucis cu el copiii al căror tată era Iason. gazda sa. Copilele lui Pelias.. au atins ţărmul portului magnezian Pagase. a izgonit-o cu ruşine. A pus la cale alte crime. să se arunce-n apa mării.. Stînd ele într-o zi de vorbă. au rugat-o pe vrăjitoare să le întinerească tatăl. ♦ Regele l-a ţinut cu vorba cît timp au stat argonauţii. şi a cerut un adăpost la fetele lui Pelias. ca într-un cleşte. Iară cununa îi strîngea. rege din Corint. fiindcă-şi pierduse şi copiii şi lîna cea nepreţuită. Iason nădăjduise poate că tatăl ei. tras de doi şerpi înaripaţi. a născocit un şiretlic. Fetele i-au făgăduit şi un şirag de pietre scumpe. nu s-a . Dar cum era de stăpînită. frumoaso. şi a fugit către Atena. după multe lupte şi rătăciri. cu capul nouă. din neamul monştrilor de-aramă şi. furtuni. i-a dăruit fetei lui Creon o haină scumpă. eroul i-a cerut tronul părintelui său. şi Pelias rămîne mort. Medeea. Căci regele avea trei fiice.. Medeea s-a urcat în car şi a pierit într-o clipită. Din apă a ieşit un miel cu blană albă. Ar fi putut acuma Iason să vieţuiască liniştit. văzînd această preschimbare. Dar i-a salvat pe toţi Orfeu. Chemînd Medeea un balaur.. Medeea a-nceput să spună că ea cunoaşte vrăii prin care îi poate-ntineri pe oameni. Dar. Dar cum a dat în clocot apa. S-a împăcat cu tatăl său. mulţumită că planul i se-ndeplinea. Eson. Glauca şi Creon sînt cuprinşi de fiâcări Creon îl admira pe Iason pentru că adusese lîna de aur de la Ea. Atunci Medoea. Şi el tot n-a putut să urce pe tronul mult rîvnit din Iolco. şi l-a primit cu multă cinste. două stînci ameninţătoare. că nu am nici o supărare. bucăţile s-au închegat. Medeea s-a lăsat rugată. Mă cere regele Egeu. primejdii fără număr. Corpul i-a fost cuprins de flăcări.. avea să moştenească jilţul regelui Creon. Apoi făcînd nu ştiu ce vrajă. Puterea a trecut în mîna unui fecior al celui mort. A strîns oastea şi l-a gonit pe Iason din oraşul Iolco. vrăjitoarea. Medeea.

S-au luptat cu popoare necunoscute. cu multă grijă. Iar „tauros" e taur. El se numeşte Hiron. Totuşi. că expediţia către extremitatea estică a Mării Negre s-ar fi făcut. buruieni fermecate. Ceorgia de astăzi. După cit se pare. într-un basoreUef. poeţii au născocit că pe corabia Argo s-ar fi urcat cei mai de seamă eroi şi ei au trăit fel de fel de întîmplări de dragoste şi lupte. în căutarea lui. Acest centaur Hiron este personificarea ştiinţei medicale ce o aveau păstorii. mai tîrziu. Astfel s-a stins. precum se ştie. Dincolo de ea răsărea soarele în fiecare zori de zi. mama lui Learh şi Melicerte (vezi legenda despre zeul Dionisos). Atena. Numai că luptătorii din antichitate îşi legau pumnii cu nişte curele. Este vorba de strîmtoarea Dardanele. că marii olimpieni : Zeus. aveau trupuri de cai.. a fost întemeietorul legendar al oraşului Hios. In legende vedem adeseori feciori de zei sau ai unor eroi de seamă trimişi la Hiron. Aici creşteau prin munţi cai şi boi. sau cu fiarele din munţi. 5. Regina din Lemnos se numea Hipsipila. sabia şi lancea. să folosească scutul. ca un simbol al necesităţii creşterii copiilor în mijlocul naturii. s-a prăbuşit asupra lui. Ei străjuiau averea cea mai de preţ pe acele vremuri: cirezile de boi şi hergheliile de cai. A doua nevastă a Ivi Atamas era regina Ino. Ei par să întruchipeze în acelaşi timp — aşa cum s-a mai amintit odată — furtunile grozave din munţi. Tot aici. lucrat în teracotă de către un artist antic necunoscut. cu pămîntul destul de fertil. să nu-şi răzbune taţii. Insă. Note I. zeul apelor. sau Uskiidar. care slujesc eroilor noştri. In folclorul românesc avem şi noi adesea elemente naturale : crenguţe. pe care Iason o condusese-n expediţie. cam cu optzeci de ani înaintea războiului renumit al Troiei. faimoasa Colhid. legenda cîntă pe acei navigatori care au cutezat întîia oară să plece în mari călătorii. Hera. Din imaginea aceasta a călăreţului contopit cu calul. Atena şi. deschizînd drum spre răsărit. Berbecele cu lina de aur simbolizează poate norii călători. Tezeu. Faţă în faţă cu Scutari se ştie că se află Istambulul. pe ţărm.. Afrodita i-ar fi ajutat să învingă.. Ţara lui Eete. Abia de închisese ochii. şi a plecat. răpit de nimfe. Polifem şi Hilas. Din pricina aceasta. Acelaşi sens îl are şi numele Helena. De aceea se mai spune că aveau drept tată pe legendarul Ixion — vijelia. avem şi noi într-o mulţime de basme. în limba greacă „argo" înseamnă uşoară. Să devină astfel viteji şi să dispreţuiască moartea în bătălii. dormea Ia umbra vasului său Argo. cu capitala la Pergam. 13.. crescînd mari. cum afirmă unii mitologi. ca să înfrumuseţeze această aventură. Sînt unii învăţaţi care afirmă că o parte din legendă este adevărată. care a auzit strigătul lui Hilas. Tot poeţii au născocit. cînd un bătrîn sau o bătrînă încearcă firea şi bunătatea unui flăcău plecat în lume să sâvîrşească isprăvi mari. în stingă este Iason. boii înţepaţi de lănci sau propriile răni dobîndite în lupte.. Cînd soarele răsare. să se facă voinici. ar fi deci tot nişte odrasle ale lui Poseidon. Dealtfel. era considerată ca sfătuitoarea şi sprijini-toarea tuturor eroilor. Hele se tîlcuieşte prin „cea strălucitoare".a. Bineînţeles că toate acestea sînt supoziţii. ci şi pe înţelepciune. L-a-ngropat sub dărîmături. 14. In cele mai frumoase vise — corabia. mînîndu-le cu lănci. care doreau să-şi legitimeze cuceririle. 3. în istmul de Corint. Amândoi par a fi simbolul luminii reflectate în nori. alături de Heracle. păstorii tesalieni păreau că-s contopiţi cu caii de sub ei. de bună seamă. 19. Tesalia este o regiune din Grecia de nord. tasul pe care vor pluti înspre ţara regelui Eete. Cînd. erau şi pricepuţi. O vedem dînd ajutor lui Prometeu. negoţului elin. S-ar putea ca din. Adunau buruieni din munţii Pelion şi făceau oblojeli cu care-şi vindecau caii muşcaţi de fiare. Motive asemănătoare. Asclepio-Esculap a deprins meşteşugul de a-i vindeca pe oameni în peştera lui Hiron. acela ce nu luptase pentru oameni şi se iubise doar pe sine. Ei par uneori făcuţi în întregime din aur. mîhnit şi fără rost după uciderea Glaucei. avînd pe cap un coif cu creastă. Propontida — adică aceea care deschidea calea spre Pontul Euxin — era Marea Marmara. frumos şi expresiv. Ţară din Asia de sud-est. „heneto tauros" — cel care mînă tauri — să fi derivat cuvîntul centaur. după dorinţele basileilor. 6.. lemnăria putrezită s-a prăbuşit c-un zgomot surd. Tocmai visa că se găsea din nou pe Argo şi se zărise. imagine dăltuită pe pereţii peşterilor. să mînuiască arcul.a de mai tîrziu. Dealtfel. Insă. era acuma putredă. cu înţelepciune. fără de fală şi fără glorie. Aceştia au înfruntat primejdii şi furtuni nenumărate. în Turcia. zeiţa înţelepciunii. Norii se nasc din ape.mai aflat nimic ce s-a-ntîmplat cu vrăjitoarea. Era un munte-ntreg de aur. un alt argonaut mai înfrumuseţează cu dalta şi ciocanul o parte a corăbiei. a goni. Se luptau cu duşmanii ce vroiau să le fure. şi mamă pe Nefele — zeiţa norilor. îi vedem pe argonauţi cum îşi construiesc cu pricepere. Unde se află Scutari. Dar Argo. despre care se spunea că erau cei mai frumoşi din lume. şi de curele erau prinse . 12. probabil. mai jos de brîu. au fost ucişi şi toţi băieţii. Scutul şi sabia le-a pus însă alături. sau poate încrustează acolo crenguţa din copacul lui Zeus. Elena. pe ape. o lumină. 4. care scînteiază. In Misia au rămas Heracle. Insă. băieţii învăţau să îngrijească de vite sau să vîneze fiare. să cucerească orice ţinut şi să adune bogăţiile pe care şi le doreau. Prin această aşa-zisă protecţie a marilor olimpieni se dovedea neîndoios că regii elini aveau dreptul să cutreiere mările şi să le stăpînească. erau pînă la brîu oameni şi. Păstorii tesalieni erau războinici. a mina. născociţi în legendă. 2.. Lupta aceasta cu pumnii este strămoaşa boxului. Şi prin legende se mai spune că Iason. 15. Heracle. Prin mintea lui se perindau nenumă-ratele-ntîmplări din expediţia spre Ea. Chiar turmele de boi erau duse la păşune de slujitori călări. în munţii Pelion era un soi de plante ce nu se mai cunoaşte. 9. Nu avem destule date şi nu putem să ştim ce a fost şi cînd a fost. Umblînd mereu călări. Din ele se scoteau sucuri întăritoare — un fel de vitamine — ce se dădeau copiilor şi-i ajutau să crească. Iason visa lîna de aur3'1. în limba greacă „henteo" înseamnă a înţepa cu lancea. într-o zi. Au adus apoi cu ei bogăţii şi aur mult în Elada. l-au înfrînt pe localnici şi iau silit să dea tot ce aveau mai de preţ. careodinioară ca un delfin tăiase apa şi deschisese drum pe mări cutezătorilor elini. 18. 11. frunze. Iar Frixos înseamnă cel care freamătă. Centaurii aceştia. Plecarea se spune că s-ar fi făcut din portul magnezian Pagase. era socotită. 11. 8. Iason. După unele legende. Argonautul Polifem. în munte. Dintre centauri unul este vestit. îi poleieşte. 187 Perseu ş. Aceasta ca un semn că eroii şi faptele lor nu trebuiau să se bizuie numai pe îndrăzneală. ca fiind la marginea de răsărit a pămîntului. a rămas singur în Corint 33. s-a născut poate noţiunea de centaur.. Pentru că — ajutat de un argonaut — el întinde plnza pe catarg. unde forţele li se călesc cel mai bine. în depărtare. 10. în acelaşi timp. ca aceştia. regii tesalieni şi-au făcut cei dintîi oaste de călăreţi. Munca se vede a fi pe sfîrşite. 7. 16.

la început. în pantă dulce. cam prin regiunea Cazanelor. meschin şi ia parte la crime. De aceea el devine egoist. reprezenta pentru elini lumina aurie ce se vede. pe muntele de piatră. Grecii îi ziceau. adică marea neospitalieră. 29. în apropiere de strîmtoarea Helespont. Vor greşi numai pămîntenii. şi ţara înconjurătoare — parte din Frigia — Troada2. zeiţă a greşelilor. să-nalţe zidurile Troiei 4. cum s-a-ntîm-plat atuncea. ca o amintire a faptului că micul Absirt fusese tăiat aici în bucăţele de Medeea. pe deal.Palas-Atena este-aceea care-mi va ocroti oraşul" — a cugetat regele Ilos. şi Ilos într-o zi s-a stins. Fuseseră dăruiţi regelui de zeul Ares. . 22. frumoşi ca zeii. să nimicească monştrii şi fiare. argonauţii nu au mai trecut prin strîmtoarea Bosfor. feciorul unui rege. cuvinte mari şi promisiuni — pe care nu şi le respectă — numai ca să-şi atingă scopul. după legendă. — Din cauza ta. ce părăseşte mai apoi calea dreaptă. Cît timp au durat slujbele pentru Absirt. Tezeu. Şi în basmele noastre se găsesc de multe ori stînci sau munţi care se izbesc cap în cap. De azi-nainte nu ai voie să mai urci în Olimpul nostru. La înapoiere. locul unde se ridica oraşul se zice că s-ar fi chemat-nainte „dealul greşelilor" — deoarece-ntr-o bună zi Zeus s-a mîniat pe Ata. ca salahori. Şi-au trecut ani cîţi au trecut. colţuroase. ce se numea Laomedon. Atunci. Lina de aur pare a fi şi simbolul bogăţiilor din ţările răsăritene. colina asta era un loc fermecător. şi după ce-a zidit. 20. aflînd urzeala. pe care elinii le-au rîvnit mult. Cel care a zidit oraşul a fost.. o fortăreaţă. tot fără de cuvînt. Mai tîrziu i s-a zis Priam 6. Tocmai în vremea cînd dorea el să ridice-aceste ziduri. către marea cu valurile azurii. Cei mai mulţi dintre fiii săi au fost ucişi în bătălii. îl vestise pe tatăl zeilor îndată. şi. să cutreiere şi să cunoască lumea. Mării Negre : Pontul Axeinos. Laomedon şi-a pierdut tronul. 23. în numele dreptăţii şi în folosul elinilor. Era hapsîn. Acesta era cel mai mic. 34. Nu mai este folositor semenilor săi aflaţi în suferinţă şi luptă doar pentru sine.. Această nouă crimă a fetei regelui Eete este povestită în versurile zguduitoare ale tragediei lui Euripide : „Medeea". In greceşte. spre răsăritul lumii şi se reflecta în apa Mării Negre. 24. dar nu vroia să le plătească. care striveau carnea şi sfărîmau oasele. ca fiu al astrului ceresc. în zori. i-a strigat Zeus. Şi i-a dat brînci zeiţei Ata. la început. a blestemat dealul acela să fie plin de amăgiri. I-a. Este vorba de Marea Adriatică. ci s-au îndreptat direct către ţărmul nostru. Spre deosebire de Heracle. Grecii vechi credeau că fluviul Dunărea unea Marea Neagră cu Marea Adriatică. Aceasta este legenda înfiinţării oraşului Torni sau Tomis. s-a lovit zeiţa zdravăn. Locul unde a căzut ea a fost chiar dealul din poveste. El i-a chemat. Dar Tetis. La fel. Dintre toţi. care-şi trăgea obîrşia — printr-un voinic. la Mecona. . In toiul expediţiei ajunşi în Colhida. a pus această statuetă zisă paladiu-fecioara. din cer. numele s-ar tîlcui prin locul celui tăiat (temio înseamnă tăiat). Lui îi plăcea să aibă slugi. ar fi căzut o statuetă misterioasă 3. a făcut lîngă ea un templu. Uos.. Tros. cînd fundase oraşul Teba. spre răsărit. aşa precum făgăduise. Laomedon i-a izgonit pe cei doi zei din ţara sa. argonauţii ar fi ajuns. Pînă în preajma oraşului Istambul se întindeau odinioară hotarele Traciei. fără să le plătească munca. in Marea Marmara. şi el îi osîndise aspru pe răsculaţii din Olimp. Priam se urcă pe tronul lui Laomedon Laomedon a fost un rege lipsit de cinste sau cuvînt. 26. Colţii ce trebuiau semănaţi pe cîmpul lui Ares erau tot din botul balaurului doborît de Cadmos. Ii trebuiau deci lucrători. s-a întîmplat ca în Olimp mai mulţi zei să se răzvrătească. Atît taurii cu picioarele de aramă. care o-nfăţişa pe-Atena. Strîmtoarea Bosfor. Zeus a hotărît că ei se vor trudi. s-a purtat el şi cu Heracle 5. Aceasta e prima greşeală. şi a zvîrlit-o din Olimp. cît şi plugul erau creaţiile lui Hefaistos. de ciudă. să deschidă drumuri noi pe mări. un oraş mare şi puternic . după legendă. cînd m-a-nşelat titanul Prometeu. în templu. 33. Iason închipuie pe omul viteaz şi generos. 30. pe care o iubea nespus. apucător şi fără milă de supuşi. cîntăreţii antici subliniau în legende tragicul sfîrşit al lui Iason. Iar Priam. o fortăreaţă nu prea mare. cum i-au spus romanii. în lungi coloane argintii. Iason cade pradă poftei de mărire şi avere. Eroii l-au urmat pe Iason. Simplegade înseamnă stîncile care se izbesc între ele. fiindcă avea mereu furtuni. Pentru asemenea greşeli. 21. 25. revenind la Troia. îndrăzneţe. Hecuba 7 se chema copila. din Asia de asfinţit. într-un loc de cinste. Perseu şi alţi eroi. Doreau să-l lege pe stăpîn în ştreanguri tari şi să-l arunce în Tartarul întunecat. Palatul sclipitor pe care îl avea Eete. La tron i-a urmat fiul său. RĂZBOIUL TROIAN SE POVESTEŞTE că pe-un deal. şi oamenii să-l îndrăgească — însă s-aducă nenoroc. devotată. cum sînt mai de-obicei toţi regii. 32. adică marea ospitalieră. 27. Ida. să biruie pe regii hapsîni. 28. s-ar fi-nălţat. a luat de soaţă pe-o prinţesă gingaşă. căci el fusese năpăstuit de Pelias. După ce au cunoscut-o mai bine şi au văzut că are ţărmuri roditoare şi bogate. întotdeauna. Cînd s-a sfîrşit însă zidirea. A făcut dară sacrificii şi i-a-ntrebat pe olimpieni dacă-i vor da încuviinţarea. cîndva. de-a dobîndi lina de aur. greşesc adesea. fiica lui Nereu. cea cu picioare de argint. Iar spre apus se cobora. Eroii erau bucuroşi să sâvîrşească fapte mari. Dar de la numele lui Tros acest oraş s-a chemat Troia. 31. Fiul lui Tros a hotărît să-nalţe-acolo. i-au schimbat vechiul 188 nume şi i-au spus Pontul Euxeinos sau Pontul Euxin. Se rezema. Dardan — din Zeus. unde este astăzi oraşul Constanţa. Ca să înfiereze astfel de fapte. şi-un număr mare de copile 8. rămas numai un fecior. precum se va vedea-n poveste. care căzuse prizonier. Se numea la-nceput Po-darce. cu orice mijloc : jurăminte. I-adevărat. S-a urcat deci Priam pe tron — iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci de fii. Se spune că Istrul-Dunărea ar fi avut odinioară aici un braţ. pe colină. In căzătură. a vrut să şi le ocrotească şi să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cit mai tari. bună.plăci mici de aramă. sau poate chiar mai dinainte. cei mai greu loviţi au fost Posei-don şi Apolo. Avînd el multe avuţii. Dealul greşelilor La drept vorbind. Este vorba de rîul Rion din Georgia.

la dezlegarea unei taine. luînd şi el parte la întreceri. ci Paris. trei vorbe bine ticluite.. Zeiţa asta preahidoasă. Dar Prometeu le prorocise că ea va naşte un fecior. fără ca tatăl să-şi mîn-jească mîna cu sînge de copil.. Şi. Iară ca premiu. L-a-ncre-dinţat unui păstor. Taurul l-a cîştigat el. Şi toate-acestea duc.. zeul caraghios.. să-l lase-acolo pe o stîncă..Şi.. cum îi zise-seră-nainte. şedea deci şi privea cu ură la cei care se desfătau. Şi-acuma începuse nunta. Priam. Flacăra torţei se-ntindea pînă ce cuprindea oraşul şi—1 mistuia în întregime. Destul că Priam a aflat că Alexandru i-e fecior.. Pe el scrisese cu cerneală de aur. Şi. acest fecior de rege s-a tocmit şi el tot păstor. slujbe şi jocuri şi întreceri. ca şi Atena. într-un glas. Răsuna vorbe deloc blînde. şi toţi rî-deau cu-atîta poftă... să nu-l doboare. peste patru sau cinci zile.. întărîtate. — Ba e al meu. să facă-n cinstea lui serbări. încălecînd pe un balaur. Daţi-l încoace !. înduioşat. dorind să fie armonie şi bunăvoie-ntre meseni — gîndea cum să le strice cheful 11. le făcea strîmbături destule. încît se zguduiau pămîntul.. De fapt. pe cînd era un păstor simplu. şi nu un prinţ cum este azi. cea cu picioare argintii. Aşa şi cele trei zeiţe strigau mereu spre adunare şă li se spună care este cea mai frumoasă dintre ele. în întreceri. faimosul Hiron din legendă. din cauza asta.. trecînd păstorul iar pe-acolo.. deopotrivă.. Găsise hîda iar o cale.. şi fiecare-o fi rostit : — E mărul meu. Dionisos le turna vin şi Momus. zeiţa care proteja discordia. L-au ridicat şi au citit slovele-acelea otrăvite. nu vrei tu să ne faci dreptate ?. Acolo l-a crescut în taină.. şi Zeus şi Poseidon pe-ţiseră pe nereidă. oferea cel mai mare taur pe care îl avea-n cirezi. la fel ca toţi ceilalţi păstori. pentru că zeiţa Tetis nu o poftise la ospăţ. îi era drag de animale şi le păzea de hoţi şi fiare cu-atît de multă vitejie încît păstorii l-au numit. la urmă. Mai ales Zeus se temea de fiii lui. Ba se mai spune că flăcăul era nespus de inimos.. şi ei l-au sfătuit să-l ducă pe fiul nou-născut în munte . Nu ştiţi cum este atunci cînd se porneşte sfada ? Feţele parcă sînt schimbate. se mîniau zeiţa Hera. a văzut — nu-i venea să creadă ! — pe fiul regelui Priam sugînd de zor la o ursoaică. vulturii şi şerpii vor şti pe urmă ce să facă. aflînd de acest vis. S-a dus ca să-şi revadă-n munte cirezile ce le-ngrijea. într-adevăr. petreceau straşnic la o nuntă. Apolo le suna din liră. la Priam. . ca într-un zbor. — E Paris. Asta nu le era pe plac nici lui Poseidon. cu limba roşie ca para strînsă-ntre colţii ruginiţi . şi-a vîrît capul înlăuntru.. Hecuba şi ceilalţi l-au întrebat : de unde este şi cum îl cheamă ?. zeii... — Cine-i acela ? au zis ele. şi. Căci la intrarea peşterii sta Eris cea posomorită.Atîta doară că atuncea cînd trebuia să vadă lumea unul dintre feciorii săi... se supără rău Afrodita. Şi el l-a părăsit pe-o creastă a muntelui cel înalt. în peştera unui centaur. nu Alexandru. în fruntea lor cu Zeus. i-a întrebat pe nişte preoţi . a hotărît să-l recîş-tige. Să zică-atunci că Afrodita. cearta şi bîrfa. . după datina străbună. De fapt. Dar taurul făgăduit era crescut chiar de-Alexandru. Crescînd. căci. şi între-barea. şi se făcea c-ar fi născut nu un copil. ca să scape de buclucuri. dacă regele afla. iar braţu-i a zvîrlit cu grijă mărul acela-ncondeiat între zeiţele ce-n horă alunecau. Mărul discordiei cade în mijlocul nunţii zeiţei Tetis cu Peleu Pe cînd se petreceau în Troia aceste întîmplări ciudate. fiind sărbătorit la curte. nesuferită tuturor. faţă de fiii nedoriţi. ca tatăl adoptiv. prin iscusinţă şi vitejie. cel ce se află-acuma pe Ida. Paris de la Troia. regăsită. întrebare. nici lui Zeus. Mîna cirezile de vite. Alexandru 10. Şi tot aşa. S-a-ntors apoi la peşteră .. pesemne. Hecuba a avut un vis . Hera sau Afrodită sau Atena !. Şi dintr-o dată a rînjit. nume care-nseamnă rudă de-aproape. că-s mai frumoasă !. zburase-n ţara hesperidă. Alexandru i-a biruit pe ceilalţi tineri. Zeii erau prevăzători.. Şi l-au chemat. şi nu ştia că el e fiul aceluia ce stăpînea aceste bogăţii pe Ida. începe cearta între cele trei zeiţe L-o fi văzut. Un singur om poate s-arate care-i deplinul adevăr. îi aştepta desigur moartea şi pe păstor şi pe băiat 9. Au închinat în cinstea lui.. Tînărul ţinea mult la taur.. Bucuria regelui Troiei n-a fost mică. a luat păstorul pe-acest copil plin de noroc şi l-a dus în coliba sa. I-al meu. Ida. Şi. Zeii cîntau şi dănţuiau cu nimfe şi cu pămîntene. cum trecuse vreme multă de cînd Priam îşi aruncase fiul cel nedorit pe Ida. nu toţi rîdeau cu poftă. Fiarele. Fiul nou-născut de Hecuba este părăsit pe muntele Ida Priam. în Troia. — Ştiţi ce ? a spus măreţul Zeus. Dar. Mărul cel mai frumos. şi. I-au dat pe loc haine de preţ.. un rege din Tesalia.. marea şi cerul cel înalt cu luna şi cu stelele. scrise de certăreaţă Eris. A luat băiatul. Organizase deci. ci-o torţă aprinsă. mai strălucitoare decît lumina de amiaz. Luase din grădina de aur un măr. se învoise ca Peleu să fie mirele lui Tetis. Vocile-s tari şi ascuţite. sudălmi şi uneori blesteme.. care îşi va întrece tatăl în vitejie şi putere. după străvechi datini. Priam a ascultat de sfatul preoţilor. bătrînul Cronos. — Cum îl găsim ? a întrebat zeiţa Hera. Se cununa zeiţa Tetis. trebuia. Zeus. Şi bineînţeles că vorba aduce după sine vorbă. zeiţa care uneltea ca-n lume să nu fie pace şi înţelegere deplină.. cu un voinic numit Peleu. Scrisese : „Celei mai frumoase". — Nu-i al nici uneia. fiindcă Priam i-l ceruse. precum făcuse el cîndva tatălui său. Să spună Hera sau Atena.

ci peste toată Asia. zeiţele Hera şi-Atena au plecat tare supărate. — Lasă. pe care-l vezi în mina mea ? Văzîndu-se-n încurcătură. Anhise. Şi. ţinînd-o blînd pe după umăr. fiind el un om puternic. un război mare cu Atena. numai de ea ştiute. Şi Hermes cu zeiţele s-au urcat pe un nor de aur. mai. apucîndu-l pe după umeri. Ba. Şi. şi-amîndoi au pornit spre Troia Cînd s-a-ntors Menelau la Sparta. să nu ai nici un fel de grijă. şi a făcut-o să-ndrăgească pe fiul lui Priam din Troia. cîţi sînt dornici s-o peţească. Şi a rugat-o pe Elena să aibă grijă de voinici. drăgălaşa. Menelau. după Zeus. fiica lui Zeus şi a Ledei. Astfel. Şi s-o răpească pe Elena. chiar astăzi.. Şi diamante. unde domnea un rege prieten. a răspuns el zeului Hermes 12. de-asemeni. zeul iubirii cel viclean. s-a şi ivit din slăvi un car. Zeiţele şi-au arătat lui Paris toată frumuseţea. care l-a şi-ndemnat pe Paris să plece în cetatea Sparta. din Sparta. căci îşi iubise mult soţia. Hermes ! Călăuzeşte-le spre Ida. şi a ales numai plăcerea dăruită de dragoste — făcînd. Regele Tindar s-a temut că fata. şi-a adunat iarăşi simţirea. cea mai frumoasă-ntre femei. Şi-ndemnat de zeiţa Hera. După această întîmplare. Şi. Sfatul înţeleptului Nestor Iar Nestor le-a reamintit despre Elena că de mică fusese pricină de ceartă. regelui prieten. oricum. luceau pe ierburile moi. Paris dă Afroditei mărul de aur Paris păşea pe munte singur. l-a dat zeiţei dragostei. vorbindu-i cu meşteşug. des-pre-nsuşirile lui Paris. s-au ivit din slavă zeiţele înverşunate. tinerii au ajuns în Sparta. A fost nevoie să pornească cei doi voinici : Castor şi Polux. — Cea mai frumoasă-i Afrodita. de popor. Iar Eros a ţintit pe soaţa lui Menelau. soaţa lui Zeus. Pierzîndu-şi orice stăpînire şi chibzuire mai adîncă. Numele lui era Enea. Răpirea Elenei cea frumoasă Şi Paris s-a înflăcărat. în inimă. l-a sfătuit să stea pe loc şi să răspundă mai degrabă. Flăcăul care-l însoţea era odrasla Afroditei şi-a unui prinţ păstor. Voi şti eu să-mi fac bine slujba. A dat în lături şi puterea cu care-l îmbiase Hera. o greşeală. Unii bogaţi. Elena şi-a uitat de casă. sau Afrodita. şi. alt rege înţelept. Paris a vrut întîi să fugă. alegînd pe unul. i-a spus că o să-l facă rege. şi-nţelepciunea de la Palas. vă va călăuzi pe toate. Şi. Inima-i 5-a făcut cărbune. Insă. Ele-au jurat să se răzbune nu numai pe tînărul Paris. cu-o săgeată-nveninată. voinice. şi-acest bărbat îi va urma pe jilţul său regal. Supuşii i-au povestit tot. nu în Troada sau în Frigia. stăpîne. ocrotitoare a iubirii. regele insulei . la sfatul lui Ulise. De supărare. tot fusese stricată de Eris. Iar Afrodita i-a rostit că ea-l va face fericit.— Hermes. alţii puternici sau înţelepţi sau iscusiţi. de soţ. în timpul cît o să lipsească. şi n-au trecut decît trei clipe şi norul a ajuns pe Ida. Ştiind-o toţi aşa frumoasă. i-a dat răspuns marele Zeus. rege în Argos. ce era tras de porumbiţe şi-o aducea pe Afrodita. In urma ei venea şi Eros. Regina e mîndra Elena. după cum ţi-e voia. Era atîta de frumoasă. avînd pe Hermes între ele. înduioşat îşi amintea de vremea cînd era păstor. feciorul regelui din Troia. să vină în oraşul lui. zeiţa l-a făcut pe Paris mult mai frumos decît era. şi ne spune care zeiţă-i mai frumoasă : Atena mult preaînţeleaptă. Zeiţa i-a vorbit Elenei. fiecare dintre ele i-au mai făgăduit să-i dea şi o răsplată cît mai bună. S-a urcat pe corabia un-de-o-mbia Paris să vie. luînd mărul discordiei. S-auzeau mugete de tauri. Numai că Hermes l-a ţinut. L-au luat cu ei la sfat pe Nestor. şi s-o isca vreo-ncăierare. Cerul era abia-nroşit de zorii care se vesteau. şi Paris o să dea răspunsul. preaşiretul Hermes. s-a însoţit c-un alt voinic şi s-au căsătorit spre Sparta. i-a grăit. Aici regele Menelau i-a primit bine. ci pe întreg oraşul Troia. a plecat să se sfătuiască cu fratele său. Deci. stropi de rouă. dîndu-i de soaţă o regină. Deodată. sau poate însăşi mîndra Hera. stăpînă-n marele Olimp. Şi fiecare şi-o dorea. s-au grămădit vreo nouăzeci de regi şi cei mai mari eroi. Dar ce să credeţi ? N-au venit unul sau doi. Palas-Atena i-a promis să-l facănvingător în lupte şi înţelept ca nimeni altul. Agamemnon. Dar cum s-a-ndepărtat din Sparta soţul Elenei. N-a rămas decît Afrodita. s-o aducă iar în oraşul părintesc. el va fi cel mai puternic pe pămînt.. Şi — pentru că nunta cea mare. Prin vrăji. ce tropoteau către păşuni. ara-tă-le cine e Paris ! Şi fă ce-oi face ca flăcăul să dea zeiţelor răspuns. ca pe prieteni. cu aripile lui de aur. cum credea Tindar. a dat de veste în Elada că-i caută un bărbat Elenei . dacă voinicul le-o alege. din Pilos. Hera. după o călătorie destul de lungă şi de grea. era neîntrecut în toate. soţul Elenei cea frumoasă. liberînd-o. Atunci. Norul s-a ridicat în slăvi. Şi Paris n-a mai stat pe gînduri. Cînd s-a făcut ceva mai mare. Pornea către insula Creta. pristavu-mi de credinţă. tot din tulpina dardaniană. care juca de bucurie în faţa peşterii lui Hiron — Hermes a spus către zeiţe : — Veniţi cu mina să v-arăt pe tînărul judecător. Şi din nimica n-a pierit. Şi Tin-dar. de prieteni. Şi Hermes a grăit spre Paris : — Ia stai. mai că nu-i venea să creadă că nu-şi mai regăseşte soaţa. fiind soaţa regelui ceresc ? Cui i-ai da tu mărul de aur. E] tocmai trebuia să plece cu nişte treburi din oraş. de zeiţa vrajbei. la Micena. Dar Hermes. fostul rege-al Spartei. ceilalţi or vrea să se răzbune. El o s-aleagă dintre voi pe-aceea care-i mai frumoasă. a trebuit să se mărite. şi-a izbit fruntea de lespezi şi de ziduri. Menelau. încît la doisprezece ani a fost răpită de Tezeu.

chemînd pe regi. Dar. în vestitul oraş Aulida « Astfel. Tindar l-a hotărît urmaş.. aflînd ştirea.. Atîta doar că Palamede era destul de înţelept şi a băgat uşor de seamă că vrea Ulise să-l înşele. în insula Itaca. mama sa. un cal schilod şi un asin . Penelopa. Insă tot Nestor i-a-ndemnat ca. Ahile se făcuse mare. piardă zilele acolo. Nu vream să se mai verse sînge şi să călcăm cetăţi străine. Iar pruncul era încă-n faşă. Şi. copilul mic. în loc de boabe de secară. La nunta ei zvîrlise Eris între zeiţele-olimpiene mărul discordiei. decît dacă era lovit în locul necălit în Stix. încă în faşă.. pe care îl dăruise Afroditei fiul lui Priam. De-ar fi să-nceapă şi-un război. zeiţa Tetis. a grăit înţeleptul Nestor. Războiul nu-mi mai este drag. învinşii şi învingătorii vor suferi deopotrivă şi vor pieri aproape toţi. în Sparta. M-am prefăcut. cea măritată cu Peleu. şi cînd îl cufundase-n rîu. pentru ca nici un fel de armă să nu-i mai poată răni trupul. Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis. lăsînd o jale fără margini în Europa şi-n Asia.. cunoscînd această taină. că Menelau a fost jignit şi soaţa lui i-a fost răpită. Mărul discordiei. ceilalţi erau datori să sară şi să-i dea sprijinul cu oastea. Ulise se făcea că ară şi nu-i cunoaşte pe trimis. o vară bună a Elenei. Poftele lor şi certurile făceau din nou să curgă sînge. In căutarea lui Ahile însă vestitul profet Calha îi spusese lui Agamemnon că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel bogat.. ca să-şi păstreze jurămîntul. Agamemnon a chemat regii din Elada să-i vie toţi într-ajutor. şi apoi cu ochii rătăciţi.Itaca. El este cel care a dat ideea. o insulă sărăcăcioasă. mai-nainte de război să-ncerce o împăcăciune. Se-ncepea deci războiul Troiei. Ba. Ai ghicit.. apucîndu-l de călcîi. Ulise se căsătorise cu o copilă. dar Paris nici n-a vrut s-audă. ca regii să-şi jure credinţă şi sprijin de va fi nevoie. pentru un timp îndelungat. Războiul cel mai crunt de care se povesteşte prin legende. pentru a-şi ţine jurămîntul. şi s-a întors cu el pe cîmp.. A înjugat la plug. Ca şi mulţi alţi eroi de seamă.. un fiu al regelui Eubeei. Tetis îşi ţinuse copilul de un călcîi. unde domnea pe-a-tunci Ulise 13. cei doi feciori ai lui Atreu — numiţi de-aceea şi atrizi — trimiteau soli din ţărm în ţărm. Acolo şi-a scăldat în Stix. — Elena e soţia mea.. i-a pus pe cei veniţi să jure c-or să respecte hotărîrea pe care o va lua Elena. alături. nişte grunji mărunţiţi de sare. Şi. Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte mare şi puternic. Omul se schimbă între timp. rîul cel înfricoşător. Atît c-atunci cînd îl vîrîse în flăcări. Nu-i mai era pe plac războiul şi se gîndea că nu e drept să moară oameni cu duiumul pentru o ceartă-ntre doi regi. Ele îi aţîţau pe regi. cei care-am jurat atunci sîntem datori să-l ajutăm. In acest fel fiul zeiţei nu mai putea fi doborît. pe pruncul său abia născut. In acest scop. mîndrul Paris. Deci nu-i era deloc pe plac să-şi mai primejduiască viaţa. într-o noapte. Să-i ceară deci regelui Priam să-napoieze pe Elena şi avuţia ce fusese luată de Paris. Să-l răzbune pe Menelau. pe care îl aruncase reaua Eris. Va fi viteaz ca nimeni altul. Se povesteşte că la Hiron fiul lui Tetis s-a hrănit doar cu măduvă şi cu creier de pui de urs şi cu ficat de leu năprasnic. mai de mult. îl vîra-n flăcări să-l călească. Dar lui îi hotărîse Moira — destinul cel ne-nduplecat — să-şi. Ulise se preface că e nebun Dar pîn-atunci să amintim că Menelau şi Agamemnon. Şi dacă vreunul dintre ei ar fi-njosit pe cel ales şi ar fi vrut "să-i fure soaţa. un tînăr chipeş. Acum cînd are loc povestea. călcîiul stîng. cu oastea lor. de la Sparta. — Şi-acuma uite. L-a aşezat pe Telemah în drumul plugului de lemn. aflînd el că a venit în insulă prinţul Eubeei. fusese dat de mititel bătrînului centaur Hiron. îi ungea trupul cu ambrozie. N-o dau pentru nimic în lume. Au jurat cîţi au fost acolo. Şi toţi ceilalţi au plecat liniştiţi acasă. pe drăgălaşul Telemah. . Şi. Au făcut nunta. el se făcea că nu-l aude şi arunca pe brazdă neagră.-a venit vremea. căufa să lupte şi cu Moira şi să îl scape pe Ahile de soarta care-l aştepta. Vreau să trăiesc tihnit acasă lîngă iubita-mi Penelopa şi lîngă fiu-mi Telemah. Priam l-a întrebat pe Paris . Ulise s-a gătit de drum. bolborosind răzleţe vorbe. Este isteţ şi priceput. pe urmă. Şi regii porunceau mulţimii să se jertfească pentru ei. Dar jurămîntul a rămas.. — Avem nevoie de Ulise. şi pe soţia-i credincioasă. pentru a-l căli. însă de la acea-ntîmplare trecuseră atîţia ani.s-a dus şi pînă la Hades în Infern. Iar cînd trimisul Palamede îi rostea vorbe pe-nţeles. ca să-l înveţe meşteşugul armelor şi al vînătoarei. s-a prefăcut că e nebun. Nu mai vream să pornesc la luptă. pe Menelau. A luat copilul lui Ulise. de nu or să atragă-n luptă pe neîntrecutu-Ahile. spunea trufaşul Agamemnon. Ea era liberă s-aleagă pe tînărul care-i plăcea. locul acela-i va rămîne pe totdeauna necălit 16. plecase grabnic Palamede. şi-a oprit calul şi asinul — şi a grăit lui Palamede : — Da !. Nu se gîndise însă Tetis că. Ba dobîndise şi un prunc. pentru o toană de regină şi pentr-un prinţ nechibzuit. stîrnise ura-n-tre zeiţe. Ne poate sfătui la multe. Numele său o să rămînă nemuritor în bătălia dată sub zidurile Troiei. neavînd totuşi ce face. Cînd a văzut Ulise însă că plugul său va reteza trupul micului Telemah. a strigat el cu îndîrjire. numit de mamă Telemah. încă de mic. S-a dus în grabă la palat. îşi scăldase copilu-n Stix. regele din Tesalia. lăsînd în urmă casa dragă. Deci. ca să-l facă nemuritor. Elena l-a ales.

printre fete. după furtuni.. cum Ahile-şi iubea mama şi nu vroia s-o necăjească. potrivit vechilor datini şi jurămintelor făcute. şi-a pus în schimb coiful lucios. Ei. femeieşti şi l-a ascuns într-un palat. frumos. la scut.. de mistreţ. trebuia să dea ajutorul atrizilor să biruiască. Fetele regelui s-au strîns numaidecît să vadă marfa. la nunta frumoasei Elena. Fusese chiar silit să plece. Ahile. L-a chemat lîngă ea pe-Ahile. Iar Agamemnon trimisese. lănci lungi. Zeii cer o jertfă la plecare Regii erau în fruntea oastei — în care trase de cai ageri — purtînd pe ei armuri bogate. crezînd că-ncepe vreun război. aprigul zeu al mărilor. o mie o sută optzeci şi şase de corăbii. Ulise cerceta cu ochii să vadă unde e băiatul. purtînd cu el salbe de aur. feciorii regelui Atreu . cu creasta fîlfîind în vînt. Atunci le tot întindea marfa şi le-mbia s-aleagă salbe. A mai primit o suliţă. ca un luceafăr între stele. aflînd zeiţa Tetis de planul lor. putea să-ntreacă şi căprioara cea mai iute şi cea mai sprintenă din munţi. tăioase. bătrînul Nestor. destul de aspre. Ahile s-a împotrivit. însă nu desluşea deloc. ce rămăseseră la porţi. şi Agamemnon şi Menelau. cu însuşiri miraculoase. acompaniindu-se cu lira. de aramă. cînd încerca să iasă-n larguri. Urmau Ulise cel isteţ şi Diomede preacuviosul şi Aias de la Salamina şi un alt Aias din Locrida şi Palamede şi Patrocle şi Filoctet. e supărată rău pe el. precum ne spun poeţii. purtînd pe ele peste-o sută de mii de oameni înarmaţi18. Flota n-a mai putut să părăsească ţărmul aulic vreme lungă şi mulţi oşteni zăceau de friguri şi alte boale misterioase. cu jind. la ţărm. Să-şi dovedească voini-cia. vîntul a contenit să sufle şi pînzele s-au moleşit ca nişte aripi ostenite. Aşa s-a-nfăţişat Ahile în portul renumit Aulida. Iar mai tîrziu. A Juat în mînă-o sabie şi a plecat după Ulise. între acestea toate. S-a dus apoi către palatul acelui rege Licomede. n-ar fi putut să-l mai găsească. şi Palamede şi Ulise îi căutau urma lui Ahile şi nu puteau să i-o mai afle. nimeni na o să deosebească pe fetele lui Licomede de fiul regelui Peleu. fratrii şi pe ginţi19. la suliţă şi coif. la armele de-aramă.. Toate prinseseră în mîini bijuterii scînteietoare şi văluri. se adunaseră. a ieşit din marea verde şi adîncă. şi între ele se grăbise şi flăcăul zeiţei Tetis. care vedea în depărtare. unde îl cheamă Menelau. la ceasul cînd vor izbi Troia. însă. avînd pe cap coifuri înalte cu coamele din păr de cal şi colţi lucioşi. făcîndu-se neguţător. Acolo ai să te ascunzi în haine femeieşti. pentru că regele- . Ei trebuiau să se supună poruncilor. şi-anume Artemis. Ulise a grăit spre rege : — Acesta nu e fata ta. Se zice că a mai primit de la tatăl său. lîngă ei. văluri alese. de astă dată. -— Adevărat. atrizii. Potrivit jurământului făcut de tatăl meu.. fecioara. date de regi sau basilei. regele. am datoria să-l ajut pe Menelau să se răzbune. " Si tot atunci. Peleu. Iar dintre regi cei mai de seamă erau viteazul Agamemnon şi Menelau. Văzînd că planu-i reuşise. însă acuma se găsea în tabăra lui Agamemnon şi. El nu venise cu plăcere. au început să sune tare din trîmbiţe şi din chimvale. în război. după plac. Şi. care mai de care mai albe. Nu sînt fecioară. Peleu le căpătase toate de la zeii nemuritori. brăţări. Tetis. Iar viersul lui vrăjea pe oameni şi chiar pe zeii din Olimp. îngrijorată. Un flăcău îmbrăcat în haine de fată Insă. Oastea cea mare se-mpărţea pe triburi. Ca să cunoască adevărul — de ce nu puteau să pornească înspre Troada către Asia — regii l-au întrebat pe Calha. în acest timp. un scut şi-o suliţă strălucitoare. la nunta cu iubita-i Tetis. brăţări sau văluri. Ulise s-a schimbat de haine. de la bunul centaur Hiron. sfătuit de zeiţa Tetis. şi cîţi.. apoi preaînţeleptul Nestor. Calha le-a spus că o zeiţă. platoşe bune de aramă împodobite şi cu aur. săbii cu tecile de-argint. Dar Calha i-a vestit pe regi că odrasla zeiţei Tetis i-adăpostit de Licomede. pe Ulise. E un voinic numit Ahile. şi văzîndu-l. i-a cerut să-i dea-ntru-totul ascultare. unde stăteau fetele sale.Nici nu se ridicase Ahile mai mult de-o şchioapă şi lupta ca un bărbat. şi cîţi. Lasă-l să plece la război.. mai frumos brodate. însă Ahile-a luat o lance şi s-a şi repezit spre porţi.. cercei. pulpare pe picior şi scuturi. albi. Dar mama. în văluri. unde. virise şi un coif. l-a-n-veşmîntat pe flăcăiandru în haine albe. Pe-acest flăcău vroiau să-l aibă. Dar între ei lucea Ahile cu oastea lui d mirmidoni. cin'să meargă pîn-acolo ? Cine Să-l afle pe Ahile între frumoasele copile ale regelui Licomede ? Adevărul iese la iveală S-au sfătuit şi s-au gîndit să îl trimeată pe Ulise. Iar cînd fugea. însoţitorii lui Ulise. Numai că flota asta mare — cîntată-n vechile legende — de la-nceput a fost lovită de mari furtuni ce-o răvăşeau. să-l caute şi să-l cheme-n luptă pe fiul regelui Peleu şi al gingaşei nereide. şi o pereche de cai albi de la Poseidon furtunosul. fratele lui. a pornit către insulă. ucigînd fiare prin codrii de pe Pelion. Iar Licomede. prin minte şi prin vitejie. Apoi şi-a smuls vălul cel alb şi cununiţa de pe plete. Peleu. s-a temut straşnic că fiul său îşi va da viaţa în faţa zidurilor Troiei. o platoşă şi nişte arme. . a spus Ahile. Fetele au fugit speriate.. Nu vă mai spun că învăţase să cînte minunat din gură. chiar dacă eu o fi să mor. cea cu picioare de argint. i-a glăsuit : — Te du fără nici o zăbavă în insula unde domneşte regele prieten Licomede 17. Numai Ahile se uita. în mîini aveau arme de preţ. Cum eşti de alb la chip. Este ruşine să rămînă ascuns. De n-ar fi fost prorocul Calha. Oştenii cei de rînd luptau numai cu suliţe şi praştii. Atît era de ne-ntrecut în meşteşugul armelor. stăpînul insulei Itaca. gata să apere palatul. sînt flăcău.

fiindcă pro-rocul le spusese că primul care va atinge pămîntu-acesta va muri. el a sărit întîiul şi nu i s-a-ntîmplat nimic. cu sîn-gele-i. purtîndu-le pe Ifigenia şi pe regina Clitemnestra. într-o pădure din Taurida 22. cu mii şi mii de corturi. în schimb. Artemis s-a înduplecat. Oştenii nu puteau să-ndure acest miros nesuferit. soaţa lui. în apropiere. Tabără mare şi întinsă. Trebuiau numai să debarce. ca tatăl meu să biruiască în luptele înfricoşate. cel mai voinic şi mai viteaz dintre odraslele lui Priam. ca flota să poată porni şi ostile să biruiască.. îşi ridicase cortul său şi preaisteţul din Itaca. în faţa Troiei. Şi-a amintit că Ifigenia îi aducea adesea jertfe.. glia troiană. în sfîrşit. voinicul Aias şi Ahile. şi-au făcut vînt de-asemenea. De fapt. A plîns zadarnic Clitemnestra. văzînd că sare regele insulei Itaca. A dus-o într-un tem-plu-al său. Agamemnon. Şi. Numai că-n clipele acelea. Dar nimeni nu-ndrăznea să sară pe ţărmul regelui Priam. Ifigenia. Ei şi-au pus corturile astfel. pe Ifigenia. la cele două margini. Şi singură s-a-nfăţişat marelui preot să o-njunghie 21. Insă Ulise s-a ferit. ci numai scutul de aramă. Astfel. regele a trimes un sol la Clitemnestra. Războiul dintre oastea greacă şi cea troiană s-a-nceput. Hector vroia s-atingă cu lancea lui chiar pe Ulise. Hector. care-a-nroşit numaidecît.. Aici se adunau oştenii în faţa cortului regal. lîngă piaţă. Dintre aceştia cel mai greu ia durut faptul c-au pierdut pe Filoctet. Fusese rău muşcat de-un şarpe şi suferea îngrozitor. şi i-a cerut să îi trimită pe fata sa. după ce eu n-am să mai fiu. şi cei doi Aias. acela ce primise-n dar de la Heracle armele lui biruitoare. a pus zeiţa o cer-boaică. vîntul a-nceput iar să bată. A aruncat un scut pe ţărm şi a sărit.. De-aceea îşi pusese cortul în aşa chip. da-n aşa fel. s-o pregătească pentru groaznicul sacrificiu. dorind să stea mereu de strajă la cele două capete ale întinsei tabere.. în urmă-i venea Protesilau. dacă vor să reuşească în întreprinderea lor grea.. care s-au şi încins la luptă. cu ochii înecaţi în lacrămi : — Nu vărsaţi sînge în zadar. Şi Hector şi-a azvîrlit lancea către oşteanul Protesilau. însă copila i-a oprit. fără să se primejduiască. Cîţiva voinici au vrut s-o scape şi au luat armele în mîini. după multe zile şi rătăciri şi vînturi rele. încît să n-atingă pămîntul. Flota a lunecat pe ape către Troada depărtată şi regii s-au înveselit. şi alţi regi. Oş-tenii-aduşi din Grecia şi cei pe care-i trimitea regele Priam din cetate se ucideau unii pe alţii. al celui care conducea întreaga oaste. Mult mai departe de cetate şi-au făcut grecii tabăra. Spre partea unde era Troia.Agamemnon îi ucisese-o căprioară. Regele-şi ascunsese fruntea sub un veşmînt întunecat. Oştenii-au smuls-o pe copilă de lîngă mamă şi au dus-o într-un sanctuar. Iară în locul Ifigeniei. jurase să nu se mărite şi să se facă preoteasă într-un lăcaş sacru al ei. care-i era zeiţei dragă. Agamemnon nu le-a ieşit nici măcar în întîmpinare. Porunca dată de zeiţă trebuia iute-ndeplinită. Ahile 20. după voinţa regilor. Ceilalţi oşteni. corăbiile aheiene au ajuns lîngă Asia. Iar în mijlocul taberii era o piaţă foarte largă. tabăra mai era ferită de un val mare de pămînt şi-un şanţ săpat foarte adînc. Atunci ce i-a trăsnit prin minte isteţului de la Itaca ? Să dea exemplu celorlalţi. şi-au făcut corturile lor regele de la Salamina. iar mama fetei se zbătea în braţele oştenilor. în locurile cu primejdii. E drept că au mai poposit şi pe-alte ţărmuri. Mintea parcă se-nfioară de cît sînge a curs la Troia. Rana lui mirosea urît. Preotul şi-a-nălţat cuţitul ca să-i străpungă inima. Zeiţa s-a înfăţişat la locul jertfei şi a smuls-o pe Ifigenia. unde-a făcut-o preoteasă. urmat de prietenu-i Patrocle. zicînd că vrea să o mărite cu fiul lui Peleu. Nu vrea să-şi vadă nici soţia şi nici copila mult iubită. Filoctet a rămas în Lemnos. rămî-nînd teafăr. neatins. ce vor urma foarte curînd. sora Elenei cea frumoasă. Pe urmă a sărit Ahile. unde oastea şi-a prăpădit cîţiva oşteni. spre uşurarea tuturor. O !. Nouă ani de lupte sîngeroase . Cînd a sosit corabia. Mă voi jertfi de bunăvoie. Ce-i de făcut ? Stăteau cu toţii pe punţi şi nu vroiau să sară. Se-oşază tabăra aheie Cel care i-a întîmpinat a fost eroul troian. să afle şi să ştie tot. El era dornic să audă. Oştenii regelui troian au trebuit să se retragă şi să se-nchidă în cetate. Şi lancea i s-anfipt în piept. fiind cel dintîi dintre războinici căzut pe ţărm. Plecarea 'spre Asia Silit de cei din jurul său. după ce s-au săvîrşit slujbele către Artemis. regele trebuie să-şi jertfească pe o copilă. Deci. încît nimica din ce se petrecea în piaţă să nu scape privirii sale. în timp ce regele Agamemnon gemea îngenuncheat pe lespezi.

şi astfel molima să piară. le arătase tuturor că va urma nenorocirea.. destule glasuri cereau să se curme războiul. pe roaba ta... s-a supărat însă nespus şi a rostit către Ahile : — Pentru c-Apolo îmi ia roaba. sus pe catarg. Oştirea le va fi zdrobită. Şi luptele au dăinuit din ce în ce mai sîngeroase. o preoteasă a Atenei. în tabăra aheie. Casandra. în acest timp. şi nici la greci n-avea crezare mult chibzuitul Palamede. Atunci preotul s-a rugat de zeul său să-i pedepsească peaheii cei înfumuraţi. Aşa grăia mîhnit Ahile. dar l-a oprit Palas-Atena. a mai rostit lui Agamemnon : — Va veni ceasul. s-a-nfăţişat în adunare şi i-a cerut lui Agamemnon. Dar nici în tabăra troiană Casandra n-avea ascultare. Ba. în acest an a venit Hrises. îi sfătuia des Palamede pe regi şi pe eroi să curme acest război încrîncenat care cerea prea multe jertfe. iar tu. în aşa chip ca Agamem-non să nu mai poată face faţă. îl roagă pe măreţul Zeus să sprijine oastea lui Priam şi să-i lovească pe ahei.. ceartă ce-i va costa pe greci nespus de mult. i-a amintit că i-a fost veşnic credincioasă. A fost crezut. şi-a întins arcul şi-a ţintit în tabăra lui Agamemnon. tu.. cînd ai să-ţi înţelegi greşeala. să i-o dea înapoi lui Hrises. zeiţa cea cu braţe albe. pe cînd se prefăcea nebun. Troia. zeiţa. şi de atrizi.Dar dup-o altă prorocire. care te fereşti de lupte şi-i jupoi pe supuşii tăi. Iar Zeus. preot al zeului Apolo. Veni-va ziua cînd tu însuţi vei înţelege c-a fost bine să nu te lupţi cu Agamemnon. Ulise a vrut să se răzbune pe Palamede ce venise şi îl chemase din Itaca şi-i dovedise şiretlicul. ajutat în luptă de Briareu. cetatea-mbelşugată. şi daruri vei primi-ntreite. pe Briareu. să gemi din greu. şi să plăteşti". Şedea sus pe catarg zeiţa. zeiţa care-nteţise iarăşi vrajba. se afla Eris — Eris. Ulise era vorbitor fără pereche-ntre elini. în Troia. Degeaba Nestor şi cu alţii au. Mureau ca muştele oştenii. nevăzută de ceilalţi.. venit din tabăra troiană. Vreau să te saturi de război. ce-rînd regelui Agamemnon să-i dea-napoi pe fata lui : Hriseis. tu. Şi Palamede a fost luat şi osîndit la moarte cruntă : să fie doborît cu pietre. Cearta dintre Ahile şi Agamemnon Iar anul cel de-al zecelea e povestit de regele poeţilor elini.. Ahile a dus la şold mîna. urma să sufere asediul vreme-ndelungă. i-a biruit cu uşurinţă pe răzvrătiţii din Olimp. nebiruitul Agamemnon. Regele l-a gonit pe Hrises cu vorbe grele şi-mbrînceli. Să fie astfel nevoit să îl implore pe Ahile să se întoarcă iar în luptă.vrut să-mpiedice pe rege să săvîr-şească fapta asta : căci îngîmfatul Agamemnon n-a vrut să ţină socoteală şi. să-mi las soţia şi copilul.. Nici tu. nouă ani. Ahile s-a plecat zeiţei. mai înainte ca oştenii lui Agamemnon s-o cuprindă şi s-o distrugă-n întregime. Aşa a plătit Palamede. să lupt aici pentru atrizi. decît în clipa cînd Hriseis. căci sînt legat prin jurămînt. mîniat peste măsură. ea. în toată tabăra aheie ciuma a năpădit cu furie. Apolo. suspinînd. Amar. In sinea lui gîndea aşa : „Tu m-ai făcut să plec de-acasă. în acest timp. îl ajuţi. profitînd de întîmplare. La fel. auzind vestirea. care-i chemase la război şi pe Ulise şi pe alţii. în fruntea căreia sta Hera. va fi-napoi la tatăl său. L-a ajutat şi-atuncea cînd a fost el primejduit de o urzeală-a zeilor. . a rostit numai spre AhUe : — Eu am solie de la Hera. să lupte şi să-l ucidă pe acela care-l jignise-atît de tare. în schimb.Şi-a-nceput să-l învinuiască pe Palamede de trădare. Ea i s-a arătat în faţă şi. şi tare se mai bucura de cearta care izbucnise între Ahile şi-Agamemnon. în faţa zidurilor Troiei. Ahile a părăsit îndată lupta şi nici n-a vrut să mai audă despre războiul cu troienii. Eu nu mai pot părăsi lupta. zeiţa Tetis cea cu picioare de argint s-a ridicat din apa mării şi prefăcîndu-se în ceaţă a plutit pînă în Olimp. Briseis cea îmbujorată. voi lua. să ştii. care ai nesocotit pe cel dintîi viteaz aheu. amar va fi de ei.. discordia. dar. Va fi însă tîrziu. Durase molima aceasta ceva mai mult de nouă zile. ce-i fusese luată ca roabă de nişte oşteni. Astfel. Ahile. . Zilnic mureau sute şi mii. robita fiică a lui Hrises.. şi-aproape toţi vor fi ucişi. nespus de greu. folosindu-se de dreptul pe care îl avea în oaste. Ea l-a vestit numaidecît .. Agamemnon. Regele. De astă dată. Acolo a îngenuncheat lîngă picioarele lui Zeus şi. răpită de troianul Paris. Iar pe-o corabie cu pînze. Homer23. ascultîndu-i ruga. Oastea aheie va fi zdrobit-atunci de Hector.. a lăsat sabia la şold . care îţi este-atît de dragă. fiu al lui Atreu. să te împiedic de la sfadă. să nu mai curg-atîta sînge pentru Elena cea frumoasă. cînd Calha i-a vestit pe regi că molima nu va-nceta. a luat din cortul lui Ahile pe roaba lui cea mai iubită.. o copilă a regelui Priam. Ahile.. Troia va cădea ruinată. nici nimeni n-o să poată să le ajute-aheilor. Agamemnon este amăgit de Morfeu Supărat prea adînc. cel ce era stăpînul fetei. ba i-a trimis în ajutor pe un gigant. să prindă sabia.

S-au dat iar multe lupte grele. Astianax cel drăgălaş. Toţi ridicau proptelele. Oastea aheie vrea sâ se întoarcă acasă Şi-atunci. Căci Menelau îl înşfăcase de coiful lui strălucitor pe Paris cel înfricoşat şi îl tîra spre tabăra unde sălăşluiau aheii. soţul Elenei. pînă vor cuceri oraşul regelui Priam cel bogat şi îl vor pedepsi pe Paris. grecii tot au fost puşi pe fugă. toţi cîţi erau de partea Troiei. a alergat către corăbii. pînă ce îndrăzneţul Hector a ho-tărît s-arunce-n mare pe-aheii care asediau oraşul tatălui său. Şi nu puteau deloc să uite că dăruise mărul scump fermecătoarei Afrodita. Chiotul lor se ridica pînă la cer de bucuria nestăvilită a plecării. S-a îmbrăcat în haine scumpe. Dar chiar aşa. cetatea cea bogată. Dar văzîndu-l pe MeneIau. care era în-vesmîntat într-o piele de leopard. Cum să mai poţi ţine o oaste atîta de dezlănţuită şi gata să se-n-toarcă-acasă ? Desigur. două suliţe. Ulise. a strigat Hera. Hecuba. Ostile iar s-au înfruntat. vedeau că fuge oastea. încă în aceeaşi noapte. Trezit din vis.— Numai aşa. Cu vorba lui meşteşugită i-a-ntors pe toţi la adunare. aici. Oastea lui s-a înfricoşat şi a-nceput să se retragă. avînd alături pe Atena. să-i vină iute-ntr-ajutor. Ce-aţi zice voi. gîndind să-i pună la-ncercare dacă sînt gata pentru luptă ori vor să se întoarcăacasă — mare-i osînda ce ne-o dete din cer neînduratul Zeus. toţi ar fi plecat. la rugăminţile lui Tetis cea cu picioare de argint. A trebuit să vină Hector.. feciorul meu. a zis ea. dacă v-aş spune să lăsăm chiar acum războiul şi să ne-ntoarcem pe corăbii. chiar el s-a coborît pe creştetul muntelui Ida şi de acolo a zvîrlit un trăsnet înspăimîntător în tabăra lui Agamemnon. Văzînd că iarăşi grecii fug. adunată. Cum s-o oprească ? — Fugi. Dorul de ducă şi de pace i-a zguduit pe toţi oştenii. unde domneşte zeul Hades. şi s-a înfăţişat. la vetrele din ţara noastră ? Ce-aţi zice ? Hai. Paris ajungea atunci rob. De nu m-asculţi. ce ţine cu aheii — îi spunea-n vis bătrînul Nestor — i-a sfătuit pe ceilalţi zei : Apolo. Mai mult. regele a şi dat poruncă să se adune toată oastea.. Nimeni nu mai gîndea s-aducă lui Agamemnon vreun răspuns. cu sprijinul zeiţelor Hera şi-Atena. Atena. Iar Zeus. Zeii aţîţă pe războinici Apoi acolo-n adunare. dar Menelau s-a repezit cu-atît -de mare îndîrjire. S-au hotărît să stea la Troia. Ba. Oastea părea că este-un lan. Hera l-a rugat pe Poseidon să le vie în ajutor şi a trimis-o pe Atena să ia şi ea parte la luptă. sub zidurile Troiei. şi copilul. pe Penelopa. îşi va recăpăta mărirea şi cinstea care i se cuvin. Cu ţipete fugeau oştenii buni-bucuroşi către corăbii. Ele aveau de răzbunat fapta feciorului lui Priam. cu fală. şi să-l întoarcă iar la lupta cu Menelau. pe spate arcul şi o tolbă şi. şi-acum. de astă dată să o lase pradă vitejilor ahei. cu mulţumire. Lupta s-a început în zori. iar biruinţa e departe. precum vroise însuşi Zeus. Zeul a luat înfăţişarea bătrînului înţelept Nestor. a glăsuit zeiţa Tetis. Afrodita. Grecii erau ameninţaţi să fie prăpădiţi cu totul şi azvîrliţi în apa mării. răspundeţi iute. cel mai viteaz dintre feciorii regelui Priam de la Troia. amintindu-şi bine de ajutorul dat de Tetis. încît toţi s-au înduplecat. Astfel s-a început iar lupta. s-a clătinat ca un talaz. Sînt nouă ani de cînd luptăm. în larga piaţă-a taberei. de n-ar fi fost zeiţa iubirii şi a frumuseţii. în faţa taberei troiene ieşise însuşi mîndrul Paris. cînd bate vîntul peste el şi-i scutură spicele dese. l-a sfătuit pe rege s-atace-n ziua următoare Troia. s-a făcut un măcel cumplit. şi de la mama lui. avînd la şold o sabie. Ares. soţul Elenei cea frumoasă. i-a promis sprijinul cerut. pentru că o va cuceri. încît. ţinîndu-şi spada cea ţintată în stropi strălucitori de-ar-gint. — Vitejii mei — le-a rostit el. fugi degrabă şi fă ce-oi face şi opreşte-i din goana asta nebunească. s-a-nspăimîntat şi a fugit. cel înjosit de Agamemnon. Priam. Insă din ceruri vegheau Hera şi cu Atena deopotrivă. Morfeu. spunînd că ea e mai frumoasă cu mult ca Hera şi Atena. — Hera. şi-n vis. Troienii erau ajutaţi acum de preamăreţul Zeus. a şi trimis la Agamemnon pe zeul viselor. într-un nor greu de pulbere. Atena a zburat pe ţărmuri lîngă isteţul din Itaca : — Nobile rege. prinsă frumos pe după umăr. şi de la micul său fecior. avînd în mîini sceptrul regal. Hector îl răpune pe Patrocle Şi.. . Nu ştia de se mai întoarce sau o să plece după luptă către regatul mohorît. Ulise le-a vorbit din nou cu-atît de mare măiestrie. din ambiţia zeiţei. auzind îndemnul şi amintindu-şi de soţie şi de copil. să nu se risipească. cu uliţi largi şi pietruite. în faţa oştilor greceşti.. nu-ţi mai vezi soaţa. în mîini. S-a-ntors la luptă din nou Paris. preadevotata Andromaca. Şi-a luat rămas bun de la soaţă. Atunci s-a petrecut un lucru negîndit de rege. Gloata cea mare. De-aceea Hera şi Atena juraseră să nimicească Troia cu uliţi pietruite . care ţineau bine la ţărm corăbiile aheiene. vreţi să lăsaţi nerăzbunată crima netrebnicului Paris ? Călcaţi sfintele jurăminte ? Du-te mai iute şi adună oastea.

o. la corăbii. o platoşă mai luminoasă ca para vie-a focului şi-o chivără bine-ncheiată pe tîmplele eroului.. chiar Agamemnon şi-a înţeles marea greşeală de a-l fi înjosit pe-Ahile . să-i ia pe copilă-a lui de soaţă. precum îţi e urzit de soartă.Un singur om putea să-i scape. şi. într-adevăr. A alergat spre el cu grabă şi l-a-ntrebat : — Feciorul meu. I-a trimis-o şi pe Briseis. El sta însă sub cortul său şi cînta liniştit din liră. încît l-a auzit din mare şi mama lui. cositor. .. Eu nu mai pot trăi pe lume. pe care-anfăţişat măiestru cerul şi marea şi pămîntul. noianul apelor verzi care înconjură pămîntul. Şi. cu mare luptă. — De moarte nu mă tem. Ahile avea un nor mare de aur care lucea pînă departe. în acest timp. şi un aed ce-i desfăta pe tinerii care danţau în mijlocul oraşului. fără să le atingă nimeni. că după asta vei muri şi tu. Hector l-a despuiat cu sila şi de armura dăruită tatălui meu. însă Ahile n-a primit. a spus zeiţa. însuşi regele Agamemnon a fost rănit. aşa cum plănuise Tetis.. roaba sa cea îmbujorată. de nu vrei să-i ajuţi pe greci. Şi pe pămînt a aşezat două oraşe mari. şi-a făurit întîi un scut. în faţa cetelor troiene conduse de marele Hector. ca vulturul. au doborît pe cei mai vrednici dintre eroii de la Troia. să-i apere) picioarele. dar fără arme s-a urcat pe parapet şi a răcnit atît de tare spre troieni. şi asta-i va înspăimînta. dacă nu izbutesc. ei ajunseseră lîngă corăbiile de lemn. ca să-i salveze de pieire. Iară măcelul a urmat mereu mai greu. argint şi aur lucitor . de ce ţi-e plînsu-atît de amarnic ?. bogate. A rămas neclintit în cort. cu moartea-n suflet. fiul lui Priam cel bătrîn. Ahile s-a-nvoit cu asta. ca să-l păstreze neatins de aripa putreziciunii. împuns în braţ. La rugămintea lui Ahile. Aşa că. i Cînd au pătruns însă troienii în tabăra lui Agamemnon.şi-acel viteaz era Ahile. dîrzul Hector. Ahile se hotărăşte să intre în luptă Cînd a aflat această ştire. Mama a înţeles că fiul. o luase pradă de război fiul lui Priam. şi pe-o păşune turme de oi albe ca neaua. îi va goni de la corăbii. isprăvind cu acel scut. pe nicovala lui uriaşă. o vie. Ahile s-a încrîncenat . şi-a pus cenuşă peste plete şi a-nceput să plîngă-n hohot. tot va pleca. dă-mi Kiie zalele şi lancea. 3 Dar după voile lui Zeus. Eroul se numea Patrocle. Şi Hector îşi pusese-n gînd să ardă fără nici o milă corăbiile aheiene. Fiind apoi gata armele. încît Ahile peleianul i-a întins armele cerute şi s-a-nvoit ca mirmidonii să-l însoţească i WL război. Din cositor moale şi alb i-a încropit două pulpare.în timp ce grecii se jeleau. Ocean. cuprinşi de spaimă. Acuma se ivise vremea cînd grecii-l vor ruga să vină. Hefaistos a mai lucrat. zeiţa Tetis. orişice-ar fi să se petreacă. Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii. deşi Patrocle s-a luptat. conduşi acuma de Ahile. însă armura lui Ahile. o holdă mîndră .luate din Troia prizoniere. a dat răspuns grabnic Ahile. Ahile-a primit armele şi s-a-mpăcat cu Agamemnon. Ba a înfăţişat şi-o horă. l-a rugat doar să mai aştepte pînă ce meşterul Hefaistos îi va bate pe nicovală altă armură alte arme. zeiţa Tetis se şi dusese în palatul de-aramă al zeului Hefaistos. şi alte douăzeci de fete. în celălalt este război. neavînd ce face. Fugind. şi daruri scumpe. să-l răzbun astfel pe Patrocle. iară pe cer soarele. Ahile. . abia au izbutit aheii să scape trupul fără viaţă al lui Patrocle cel viteaz din mîinile troienilor. aici. şi s-a pornit şi ea să plîngă. l Cu mare greu. Doborîrea lui Hector Apoi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. care se legănau pe mare. de jalea fiului său drag.. toată încărcată cu ciorchini negri pe haraci. le-a dat zeiţei să le ducă iubitului său fiu. Plîngea atît de desperat. în luptă să-l nimicesc pe cruntul Hector. şi-a trebuit să părăsească întinsul cîmp al bătăliei. — Dar ştii prea bine. In jurul capului. mereu mai crunt. acuma voi uita şi ura ce o aveam pe Agamemnon şi voi intra din nou în luptă. Acesta tocmai făurea nişte trepiede fermecate. în faţa Troiei. într-unui dintre ele-i nuntă. luna şi stelele scînteietoare. pînă la urmă a căzut. atîta s-a rugat Patrocle de prietenul lui cel iubit. a rostit Patrocle. pe ea cu o creastă de aur. trimiţîndu-i o solie cerea să-l ierte pentru fapta nechibzuită ce-o făcuse. în întregime de argint . Ba-l ruga să-i fie ginere. zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul lui Patrocle ambrozie şi nectar divin. Dă-mi oastea ta de mirmidoni. cirezi de boi. . numai ca să-l dobor pe Hector. Hefaistos a aruncat în foc aramă. de către zeii olim-pieni. tot va muri. Auzind cererea zeiţei.. la nunta voastră. cu însuşi Hector.. s-a ridicat cel mai bun prieten al lui Ahile peleianul. pe care o purta Patrocle. A-nchipuit apoi pe scut şi un ogor . ce aveau roţile de aur şi se mişcau doar la poruncă. — Ahile. Iar bătălia s-a-nteţit precum urziseră-olimpienii 24. Pe margini zeul a făcut ca un chenar rîul. încît ei s-au oprit în loc. mamă. Moartea tăia tot mai flămîndă vieţile-aheilor zdrobiţi şi ei fugeau. Patrocle a căzut. Careii durerea ce te arde şi cu ce pot să te ajut ? Ahile i-a răspuns zeiţei : — Mamă. Troienii or să Creadă poate că ai intrat chiar tu în luptă.

apoi i-a doborît şi calul. Intîi. în ziua cea de-a douăsprezecea. s-a repezit către regină mai mîniat decît oricînd. Hecuba. Şi prin cuvintele acestea. s-a-nspăimîntat şi a fugit. La început oştirea asta de amazoane ne-nfricate i-a biruit deplin pe greci. Dar s-a întors la bătălie şi s-a luptat atîta timp. i-a făcut fiului iubit o preamă-reaţă-nmormîntare. în vremea cînd Priam pornise slujbele de înmormîntare ale lui Hector cel viteaz. Nu cutezau nici să vorbească. a pus la cale mari întreceri. Oraşului i-era aproape sfîrşitul mult dorit de-ahei. Ahile. Era călăuzit de Hermes. Şi toţi plîngeau cu deznădejde. slujbele de înmormîntare 26. Troia fusese mult slăbită în urma pierderii lui Hector. i-a străpuns tendoanele de la picioare cu sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de carul său strălucitor. plin de umilinţă.Porţile Troiei s-au deschis. Hector. ce purta numele Sperheios. Ba. Cea dintîi l-a văzut Casandra. de la traci. ce-i drept. S-a repezit apoi în car şi-a tîrît trupul celui mort în jurul zidurilor Troiei. mîinile-amîn-două. şi amazoanele-au fugit. formată numai din femei. Priam s-a şi întors acasă. — O. bătrîn şi el. odinioară. însă Ahile n-a voit nici să-i asculte rugămintea şi. mama : Hecuba. Patrocle. Şi boi şi oi şi cai şi cîini. cel mai viteaz dintre toţi. Pierind Hector. jocuri şi lupte-n cinstea celui ce se dusese dintre vii. eroul s-a cutremurat.. pe cîmpuri. Hector vroia să se măsoare cu marele erou Ahile. Aşa ajunge la Ahile în toiul nopţii. Şi nimeni nu-i da alinare sărmanei soaţe a lui Hector. Şi fiul lui Peleu. Iar de-l plîngeau. cînd şi războiul va-nceta. pa cel mai bun. Auzind plînsul. Mama. Ţinînd în braţe copilaşul. Şi a trezit tot poporul. pe de altă parte. i-a gonit pînă la corăbii. Troienilor le vin ajutoare Priam. douăsprezece zile. Ba încă îi mai hotărăşte un timp. Apoi s-anceput iar războiul. pe care îl purta Ahile. regele de la Troia. La căpătîiul celui dus. dacă se va întoarce teafăr. de nu ar fi venit chiar Tetis să-l roage ca să înceteze. văzînd înverşunarea lui Ahile. Toţi erau împietriţi de spaimă. chiar Ahile şi-a jertfit pletele lui cele frumoase. Pe rugul lui s-au mistuit şi doisprezece prizonieri. îşi izbea fruntea şi striga : — Hector. Eroul a fost ars pe rug. Şi el ar fi batjocorit la nesfîrşit trupul lui Hector. Iară Ahile se îndură. cine putea să mai zăgăzuiască drumul aheilor către oraş ? Priam dobîndeşte trupul fiului său Astfel s-a răzbunat Ahile de moartea celui mai bun prieten. sînt singură de astăzi. ca regele să-i poată face feciorului său. trepiedenalte şi o cupă. Totuşi. lighene de aramă. în ajutorul Troiei a venit o armată mare. prietenul său iubit. căci era ocrotit de Hermes. năvălise pe ziduri însăşi Andromaca. la Hades 25. cum sînt copiii fără tată. Zadarnic îl ruga Hecuba smulgîndu-şi pletele ei albe. regina lor. Nu a rămas acolo-n luptă decît fiul lui Priam : Hector. Intră în cort şi-mbrăţişează genunchii. Cînd i-a dat însă la o parte coiful de aur zimţuit. Jalea ei nu mai avea margini. fiica lui Ares. s-au strîns soţia : Andromaca. şi fraţii lui. nesimţit. Poate că şi oraşul lui e atacat de vreun vrăjmaş şi n-are cine să-l ajute. rude şi prieteni. Priam plîngea în hohote şi toţi troienii se uitau. îi dă-napoi trupul lui Hector. Băiatul nostru va rămîne fără le nici o ocrotire. Ducea cu el un car cu daruri : velinţe scumpe şi covoare. pe care le făgăduise zeului rîu din ţara sa. după datini. încă în aceeaşi noapte. Priam îi readuce-n minte eroului pe tatăl său. şi ea a aruncat o lance. murind Hector. Hector l-a implorat pe-Ahile săi dea părintelui său trupul. pe nişte cai care fugeau. duşmanului ce-i ucisese atîţia fii în bătălii. plîngeau chiar Troia. Lancea s-a frînt însă în scutul făcut de zeul făurar. Erau vestitele-amazoane 27 conduse de Pentesileea.. înmărmuriţi. Lasămă să te însoresc negrele genuni. Dar a ieşit pe cîmp Ahile. aur. Pentesileea cea vitează era de-o . sta pe ziduri şi-şi smulgea părul de durere. ucişi de-Ahile. pe care regele o primise. şi Elena care stîrnise tot războiul. regele Priam a plecat către aheii victorioşi. cel mai de seamă-apărător şi viteaz comandant de oşti. I-a vîrît suliţa în piept . pînă ce Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz. preaputernice Ahile — îi spune el — adu-ţi aminte de tatăl tău. în vreme ce în barba sură lacrimi îi lunecă şiroaie. pe neuitatul viteaz Hector. iuţi ca vijelia. S-au făcut jertfe sînge-roase. cum pîngărea Ahile trupul celui care fusese Hector. dintre troieni. îl roagă. Ele luptau numai călări. pe micul ei Astianax. Ahile. după poruncile lui Zeus. Mai înainte de-a muri. Zadarnic însuşi regele îl îndemna pe fiul său să se ascundă în cetate. în acest timp au avut loc serbări şi jocuri mari în cinstea aheului căzut : Patrocle. ca toţi cîţi mai trăiau să intre. căci el fusese-apă-: rătorul cel de nădejde al cetăţi. să-i dea-napoi trupul lui Hector. şi între ei. Nu a rămas în faţa lui decît regina amazoană . purtînd cu el trupul lui Hector. Şi.

cai ne-nvăţaţi încă la ham. îndrăzneala asta avea să-l coste mult prea scump pe fiul nereidei Tetis. armură lucie de aur. Asta fiindcă zeiţa Tetis ţinuse pruncul de călcîi atunci cînd îl vîrîse-n rîu. cu mama. Artemis şi Xantos şi Afrodita cea frumoasă încearcă să vă ocrotească. decît ajutat şi de-un zeu. Şi el a îndreptat săgeata lui Paris de pe zidul Troiei. Zeul luminii s-a făcut în acea clipă nevăzut. Feciorul nereidei Tetis s-a clătinat numai puţin . Aias îi luase trupu-n braţe şi i-l ducea către corăbii . — O. tinere fete şi-alte jertfe : tauri uriaşi. zeu trufaş. clătinîndu-se uşor. Şi. Memnon a doborît cu lancea pe Antiloh. oastea de tinere-amazoane s-a-napoiat în ţara lor de lîngă Pontul Euxin. lui. frumoasa Eosaurora. şi. Astfel săgeata ucigaşă ar fi fost în zadar... cu Ahile. în aceeaşi vreme.. Memnon a luat un pietroi greu şi l-a zvîrlit către Ahile... am să vă nimicesc oraşul în care vă adăpostiţi. de nu veghea zeul Apolo. Nu putea fi rănit cu arma decît într-un loc. fusese descîntat de Tetis în apele rîului Stix. decît întreaga voastră oaste.. Troada s-a cutremurat. Şi a jelit-o multă vreme.. în lupta care s-a încins. fiul lui Tetis şi-a-nălţat suliţa s-o azvîrle-n zeu. făcută de zeul Hefaistos. dar n-a lăsat din mînă arma.. îndîrjit peste măsură. S-a început un măcel groaznic în jurul leşului întins în ţărna umedă de sînge. S-au înjunghiat mulţi robi troieni. E timpul să dărîmăm Troia .. simt cum îngheţul îmi pătrunde în vinele acum sleite. s-a-nvăluit într-un nor negru şi-a trimis vînturile repezi să-i ia pe aripe feciorul şi să i-l ducă într-o ţară îndepărtată. încît ar fi pătruns în Troia.. Eroul răpus este adus în tabără Troienii. ameninţîndu-I din priviri.. Cînd au ajuns în tabără. puţină vreme după moartea acestui rege-etiopian. Lupta şi-l blestema pe-Apolo. Ba ia mai dat săgeţii încă şi o putere fără margini.. s-a repezit către fiul zeiţei Eos şi l-a străpuns adînc în piept. Ea a strigat atît de tare : „Feciorul meu !". cel răpus de Hector pe cîmpul de luptă. Purta şi el. că el se va sfîrşi la Troia. a simţit că îşi pierda firea şi. s-a avîntat către troieni.. iară Ulise-l apăra. cel ce trebăluia în Lemnos. cu toate că zeul Apolo. — Ajunge ! Stai !. Şi prin. în lupta începută cu oştirea etiopiana. ce nu cutezi să mi te-mpotriveşti în faţă şi mă loveşti doar pe ascuns. înfrîngerea lui Memnon. a rămas însă în picioare. grecii au început să plîngă. chiar riacă-l nimerea-n călcîi. i-a spus Apolo. unde ea să-l poată mult jeli în voie. Ahile n-ar fi vrut să lupte cu Memnon şi etiopienii. i-a răspuns aspru lui Apolo : — Fereşte-te din calea mea ! Nu te vîri în lupta asta. A pus în strună o săgeată şi l-a ţintit cu-ndemînare pe cel mai brav dintre ahei. Nu i-a rămas eroului decît să dea troienilor trupul înţepenit al celei care fusese altădată cea mai vitează-ntre femei şi cutezase să se lupte. De disperare. Cum te blestem !. care vă uitaţi la mine cum mă prăbuşesc. Şi trupul lui. însă. mai de mult. în luptă. Căzînd regina cea vitează. regele etiopienilor Numai că. trîntindu-se toţi la pămînt. Totuşi. glăsuia el. cu nimb strălucitor pe frunte. Atît era de-nverşunat. nepot lui Priam. dulăi de pază. Iar plînsul lor l-a auzit mama eroului Ahile.. în acest timp au venit grecii. fiul zeiţei Leto era turbat de supărare.. pînă la moarte. încît. Văzînd pe marele Ahile că şovăie în faţa Troiei. Ahile s-a simţit cuprins de dragoste pentru regină. Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se apropie clipa morţii . care-i grăbise ceasul morţii. fiindcă mama sa.. Dar umbra ei era plecată către tărîmul mohorît.. de spaimă. zeiţa Leto. Şi te blestem. Legendele ne povestesc că Memnon ar fi fost feciorul zeiţei Eos-aurora. însă Ahile. Şi cum Apolo mai şedea în faţa marelui Ahile. a mai strigat el şi a căzut întins pe ţărm. însă pe zidurile Troiei şedea fiul lui Priarn : Paris. era acum tare ca fierul. precum ştiţi. Cei care se luptau mai dîrz să scape trupul lui Ahile erau Ulise din Itaca şi Aias de la Salamina. şi Ares. Insă Ahile. capre. Vai vouă. Mai mult încă. Şi el. Apolo îndreaptă săgeata lui Paris spre călcîiul lui Ahile Ei bine. Ahile a uitat de toate şi a intrat. şi i-ai trimes zeului Hades mai multe umbre în Infern. Ahile nu putea să piară de arma vreunui muritor. îl înştiinţase. o luaseră din nou la fugă. zeiţa nereidă Tetis. cu faţa la pămînt. Chiar şi după moarte. Zeu nemilos. Dar i s-a arătat Apolo. scăldat în Stix. Pe trupul ei însîngerat. uriaş. însă vă-zîndu-l c-a murit s-au întors repede să-i smulgă armura lui strălucitoare. S-au făcut slujbe fără seamăn.. drept în călcîiul lui Ahile. . el a vărsat lacrimi amare şi ar fi vrut să-i dea iar viaţă. Şi şi-a înfipt după aceea suliţa lungă în pămînt. tot a mai fugărit oştirea regelui Priam de la Troia.frumuseţe rară.. cu mintea-nvolburată. pe loc. rîul cel negru din Infern. Paris şi-a dus arcul la piept. biata mamă. auzindu-i glasul. rege peste etiopieni. S-a clătinat şi a rostit către oştirile lui Priam : — Vai vouă. fiul lui Nestor. în care stăpîneşte Hades. pentru cAhile ridicase suliţa către pieptul său. După Patrocle.. Vai vouă !. făcută tot de zeul şchiop. căci ai vărsat rîuri de sînge. i-a venit Troiei un alt sprijin. Era Memnon. şi. Aceasta. eu tot vă voi lovi cu sete. înfuriat că zeul i s-aşază-n cale. aşa moartă cum era. după destin. urma sfîrşitul lui Ahile. zeiţa nereidă Tetis. la nimeni nu ţinea Ahile mai mult decît la Antiloh. ca şi Ahile. fără nici o chibzuială. zadarnic o mai ocroteşti. Căzînd însă regele Memnon. oi şi s-au vărsat vinuri alese ca li-baţiuni pentru cel mort. în călcîi. cei doi viteji păreau doi zei ce se-nfrun-tau fără de teamă. încă de cînd era copil. Cu suliţa.urmaşii mei ahei.

podit şi sprijinit cu pietre. Sfîrşitul lui Paris Murind şi îndrăzneţul Aias. Heracle — după poruncile Atenei. după toate astea — deşi Ulise împlinise ce-l sfătuiseră prorocii — oraşul Troia rezista. tot cum hotărîse Zeus. Intîi a pornit către Sciros. Ulise a răpit. Aici Ahile se-ndrăgise cu una dintre fetele29 aceluia ce-l găzduise. care s-o aibă pe Elena. cu-o tolbă de săgeţi muiate în veninul hidrei. Arcul. duşmănindu-l pe Deifob. Totuşi. jelit de nimfe şi păstori. Ulise face pe voinic să-şi cate armele. în armuri. Ulise. Pe acest munte-au ridicat un monument de marmură 28. dar nu ar fi destăinuit această taină nimănui. Şi fiind calul atît de mare. Şi.. neîncăpînd firesc pe porţi. Au dat poruncă unui meşter 3° să facă-un cal mare de lemn. pentru că-n tabăra grecească sînt fiii lui Asclepio. îl face să se domolească pe urgisitul Filoctet. au pus-o în aceeaşi urnă cu-a prietenului său Patrocle. în chinuri neînchipuite. Troienii or să vîre calul. mîndrul Aias a-nnebunit şi s-a-njunghiat în piept cu sabia sa lungă. dintre toţi. Filoctet îi ura de moarte pe amîndoi fraţii atrizi. Cunoştea cearta din palatul regelui Priam pentru soaţa lui Paris cel căzut în luptă.. erau doi fii ai lui Asclepio. ei tot se mai certau acolo. a înţeles că va muri. Şi. Ba încă i se-nfăţişează lui Filoctet. Şi. unde fusese părăsit nefericitul Filoctet muşcat rău la picior de-un şarpe. însă. din cer. se strecurase preaisteţul rege al insulei Itaca. regele de la Salamina. Acesta a fost tot Ulise. gîndindu-se poate la vremea cînd grecii vor intra-n cetate. Luîndu-şi adio de la soaţă. însă Ulise. Ştia ce oaste-i pregătită. să meşterim un cal de lemn. pînă ce n-or intra în luptă fiul eroului Ahile şi Filoctet. Şi nu ştiau că-n vremea asta pe uliţele pietruite. îiindcă-l apărase . Şi cum să-i faci chiar pe troieni să-şi sfarme propriile ziduri ? Toţi s-au gîndit . Calul de lemn i— Aheilor. cele cu viers armonios. clădite.. Mulţimea sta adăpostită în dosul zidurilor tari. el s-a ascuns în munţii Ida. Iară Heracle-i porunceşte lui Filoctet să uite vrajba şi să-l urmeze pe Ulise.. Cu toate că bătea la uşă distrugerea cetăţii Troia.. Iar între ei l-a nimerit şi pe fiul lui Priam : Paris. iar Aias. El cerceta. războiul nu-i renumit prin vitejii. să plece şi să-l răzbune pe Ahile cel abia doborît la Troia. unde stătuse-ascuns Ahile în straie albe de fecioară. sprijinitoarea lui Ulise. Paris. fraţii atrizi. Se duc. dar numai unul a dat ideea cea mai bună. Iar peste urnă-au grămădit un munte mare de ţărînă. Cu toată-mpotrivirea mamei şi lacrimile ei fierbinţi. Săgeata lui fiind otrăvită cu sîngele hidrei din Lerna.. le-a spus Ulise. înveşmîntat în straie rupte. după poruncile lui Zeus. Dar după moartea lui Ahile a fost o ceartă-n tabără. adică toate nouă muze. încît în pîntecu-i să intre cincizeci de-oşteni bine-narmaţi. iscusit în vorbe blânde şi-nţelepte. deoarece se spusese că Troia nu poate fi luată cît timp paladiul era în templul din oraş. Ceilalţi s-au oţărît cu ciudă. frumosul prinţ. după ce îşi dăduse viaţa.. la-ntemeierea Troiei. spre corăbii. Calul să fie-atît de mare. şi alţi eroi. în oraşul lor. el a ucis mii de troieni. dar Agamemnon şi Menelau. Iar luptătorii. ci prin isprăvile pe care le săvîrşeşte preaisteţul rege al insulei Itaca. fiindcă îi dusese trupul în braţe. în vis. acela care stăpînea arcul lui Heracle. pa care o zvîrlise Zeus. a închis ochii şi-a murit. Ulise şi . frate cu Paris şi cu Hector. s-ar fi părut că oastea greacă este destul de mult slăbită. Unii au rîs. Aias cel tînăr.Trupul viteazului Ahile a fost urcat apoi pe rug. Aflase totul. într-adevăr. Aici. făcîndu-se că-i cerşetor. Filoctet pleacă deci la Troia. au strîns cenuşa lui Ahile. Ulise se strecoară în Troia Auzind vestea c-a murit. care-or să-i vindece piciorul. vor sparge zidurile singuri. cum eroul Filoctet stăpînea arcul lui He-racle. adică numai de troieni. La înmormîn-tare au cîntat copilele marelui Zeus. şi ea îi dăruise-un prunc. Noi să ne facem că plecăm. pe urmă. din acel ceas. unde trăise altădată o viaţă simplă de păstor. El a răpit statua din lemn ceresc.. acela ce răpise din Sparta pe mîndra Elena. alţi prinţi din Troia au vroit s-o ia de soaţă pe Elena. dacă regele Agamemnon nu făcea astfel ca Ulise să capete mîndra armură. îndată. paladiul sau statua Palas-Atenei. Şi totuşi. viteazului intre viteji ? Se certau mai ales Ulise şi Aias de la Salamina.. care dăduse mărul de aur Afroditei. pe insula numită Lemnos. şi se certau mereu cu el. de către doi zei olimpieni : Febus-Apolo şi Poseidon. Prorocii arătau că Troia nu poate fi încă distrusă. Cine-avea drept să-i moştenească armura marelui Ahile. aceste ziduri nu puteau să fie date la pămînt decît de cei care aveau în stăpînirea lor oraşul. a dobîndit-o un chipeş tînăr : Deifob. In pîntecul acestui cal s-au vîrît cincizeci de oşteni : Neoptolem şi Filoctet şi Menelau. De supărare. preţuiau sfatul lui Ulise. chiar în marea cetate Troia. care i-au lecuit uşor rana nespus de dureroasă. pe urmă. după Ahile şi Patrocle şi Antiloh. pentru c-o luase pe Elena. ajuns flăcău în toată legea. amîndoi. doi medici buni şi pricepuţi.. după cum se ştie. Pruncul era Neoptolem. S-ar fi certat ei multă vreme. A plecat după ei Ulise. se spune că Elena l-ar fi recunoscut îndată pe regele de la Itaca.

— Nu e adevărat. în acest cal ne e pieirea. Fumul se ridica-n coloane şi ajungea pînă la cer. drept jertfă.. pe faţa mării. A aruncat-o drept în cal. căci era tare bun. După aceea. istovind amfore cu vin. cu gălăgie.. — Ba să-l aducem în cetate. apoi i-au sugrumat. unde Laocoon. Atena. Agamemnon a vrut s-aducă zeilor. în desişul de păpuriş. Cum a rostit el vorba asta profetică. doi şerpi uriaşi. ei s-au făcut că pleacă. în triumf. — Să-l azvîrlim în apa mării ! strigau unii dintre troieni.. prin vrăji. Bărbaţi. Cîte visuri înfloreau în minţile atîtor nobili din preabo-gatul oraş Troia !. Tocmai atuncea s-a găsit pe ţărmul mării. Căci altfel calul n-avea loc. şi apoi fericiţi cu toţii au petrecut pînă tîrziu. Planul făcut de preaisteţul rege al insulei Itaca reuşea astfel pe deplin. însă troienii n-ascultau. a mai strigat Laocoon. Vă minte !. ca semn al biruinţei noastre ! răspundeau alţii-nveseliţi. — Calul a fost făcut anume ! a dat răspuns şiretul grec. pentru că. însă troienii au luat moartea sărmanului Laocoon drept semn că zeii porunceau să vîre calul în oraş. Cum ? Grecii pleacă ? Zei cereşti !. De fapt. a rostit mincinosul grec. troienii au plecat. el vă va ocroti de rele. Troia este arsa pînă la temelii Troiei îi sosise sfîrşitul. s-au zărit flăcări uriaşe. la rugăminţile Atenei. bătrînul. la plecare. ce se numea Laocoon. să intre în cetate. pe rînd. rîzînd şi făcînd planuri să-nceapă ei acum război cu-aheii cei fugari pe mare.. pe el şi pe cei doi feciori31. pe porţi. s-au arătat. Calul de lemn era acolo ! Ce-o mai fi asta ? Ce-i cu el ? Nu-nţelegeau.. Zidul acela întărit. dar cei doi şerpi. Şi tot atunci s-a întors flota. Şi chiar Ulise îl lăsase pe coasta asta din Troada. bucuroşi. să nu le facă rău pe mare. Aheii ies din calul de lemn Aşa a fost răpus bătrînul. să-i amăgească pe troieni. prin case să se odihnească. — Vă jur pe zei că e aşa !. în fruntea lor cu Agamemnon. clădit de doi zei olimpieni. Cînd. însă şi-au tras corăbiile pe lîngă insula Tenedos. S-a repezit şi. un oştean grec. Troienii au văzut plecarea şi se mirau nespus de mult. furişaţi pe uliţe. Cum dormeau de mulţumiţi !... Şerpii fuseseră trimişi de zeul mărilor. Şi îmbătaţi de vin şi planuri. Oşteanul a-nceput să spună c-aheii au plecat spre casă. — Auziţi sunetul de arme ! a mai rostit Laocoon. tocmai pe el. Ştiţi că Ulise a furat paladiul din Troia voastră.. Agamemnon cu grosul oştilor greceşti s-au urcat grabnic pe corăbii şi au vîslit spre largul mării. precum i-au sfătuit prorocii. Troienii. cînd troienii dormeau atît de fericiţi. Ulise biruia din nou. Din cal s-a auzit un zgomot. care le apărau oraşul de-aheii cei răzbunători. copii. duşmana-nverşunată-a Troiei. pîn-au plecat corăbiile. fiind duşman al lui Ulise. Lau adus regelui troian. femei. satur de-atîta război .. Laocoon a vrut să-i scape. Zgomot de arme a sunat şi gemete înfricoşate.. cu toţii au fost trecuţi prin foc şi săbii. le-ntunecase mintea. pe trup cu urme de frînghii.. Iar şerpii s-au încolăcit pe cei doi fii nevinovaţi. Fapta aceasta ruşinoasă a supărat-o pe Atena. şi cu doi fii se pregăteau tocmai s-aducă o jertfă zeului Apolo. Pe uliţele pietruite curgea un rîu roşu de sînge. Troienii-au fost surprinşi prin somn. Ca să o poată îmblînzi.. Şi. muşcîndu-l l-au înveninat. Aici ar fi să adăugăm că-ntr-adevăr Sinon era oşteanul cel mai de credinţă al regelui de la Itaca. Şi şerpii s-au tîrît pe ţărm. în timp ce pe pămînt . au alergat pe ţărmul încă ud de sînge. O !.. cu creste roşii.. disperat. bucuroşi. au dus calul de lemn pe-acropolă. făcînd greşeli după greşeli. unde luptaseră atît. Insă el s-a desprins de ştreanguri şi s-a ascuns în păpuriş. N-aveţi încredere-n ahei ! Eu socotesc că-i vicleşug. au şi dat foc oraşului. ce purta numele de Sinon. Să-l suim pe acropolă. de gură.. Dacă-l veţi duce în oraş.mulţi alţi eroi. Prin zidul spart au năvălit cetele crunte de ahei. danţînd. Zgomot de săbii şi de scuturi.. pîndind de-acolo-nfriguraţi tot ce se petrecea pe coasta unde fusese tabăra. Şi-au spart ei zidul ca nebunii. de oameni spintecaţi de săbii. mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul. Şi a pus mîna pe o lance. Laocoon înţelege şiretlicul aheilor — Să nu faceţi una ca asta ! a glăsuit atunci un preot al zeului Febus-Apolo. Din ochii lor azvîrleau flăcări. — Nu-l credeţi ! a mai glăsuit Laocoon cu voce tare.. s-au auzit de peste tot. au început să-şi spargă zidul. un bărbat din oaste.. şi obosiţi de cînt şi danţ. Ulise şi ceilalţi ahei au părăsit calul de lemn şi. ca să le fie drumul lin. — Dar acest cal ? Ce e cu calul ? a vrut să ştie apoi Priam. au construit calul acesta. a-nceput el lupta cu monştrii . Poseidon. O !. Şi.. Şi l-au ales. din casele nezăvorîte. dar. In toiul nopţii.. pentru că îşi iubise Troia şi se luptase pentru ea. din Olimp. Aşadar s-a sfîrşit războiul. la urmă..

la societatea împărţită pe clase. Adevărul este însă că baza istorică a „lliadei" o formează evenimentele legate de năvălirea cetelor aheiene în Troada. după legende. într-o căţea. epoca marilor migraţii. în Dardanele. voi. şi i-au sfărîmat capul de pietre. care au pe lingă o importanţă istorică şi una de documente ale vieţii sociale din timpurile acelea depărtate. La Troia.. dardanieni. Iar epopeea lui Homer oglindeşte evenimentele reale. erau şi ei elini. acolo. ca şi despre isprăvile unora dintre ei la întoarcerea în patrie. strînşi în jurul legendarului rege Agamemnon din Micena. urla şi şi-i striga pe nume. întîia oară. era. cu mintea rătăcită. aramă. Alegoria ne arată. ci răzbunarea pentru o grea insultă adusă. mortarul. ca o umbră rătăcitoare prin ruine. Statueta aceasta de lemn. Iată de ce ne apropiem cu atîta interes de legendele acestea. pe voia Herei. obiecte rare. Ba era gata s-o ucidă şi pe fugara lui soţie. cu silă. Homer. Ele ne zugrăvesc cu autenticitate societatea troianâ şi cea din Grecia continentală. II mai una legendară. II. după ce a scăpat din nclavia lui Euristeu. stadiul orînduirii gentilice. fiicele. pentru că acest fiu al lui Laomedon era un alergător de frunte. răpire făcută la îndemnul unei zeiţe olim-piene. 3. Ca să-l pedepsească pe Laomedon pentru lipsa lui de cuvînt.. Podarce însemna : pas uşor. răzbunătorul. soaţa lui Hector. fusese obligat să fugă din Elada în Asia. cu mina de troieni rămaşi în viaţă. nurorile şi nepoţii. căutîndu-şi fiii. adică . ca altădată Perseu pe Andromeda. De aceea au lucrat Poseidon (zeul care întruchipa apa) şi Apolo (căldura soarelui). E. în lăcaşul sacru. acoperind cu lacrimi pietrele negre-ale cetăţii.curgea sîn-gele-n valuri înspumate şi vaietele sfîşiau văzduhul pur al zorilor. stofe de preţ. fiul lui Tros. amestecat cu nisip şi apă. Cu toate plînsetele ei.. Deci Troia era o aşezare elină . are şi o bază istorică. Apolo a trimis ciuma în Troia. nu mai era deci bogăţia mult rîv-nită a Troiei. Troia se ridică pe dealul unde se află astăzi localitatea Hisarlik.A. în acest fel. după legendă. Pe celelalte le-au ucis. De aceea Troiei i se mai zicea şi Dardania. ce le rîvniseră atîta : aur. Luînd ca temei cîntece foarte vechi. şi alcătuiseră cultura aşa-numită. la Micena. reprezentmd-o pe zeiţa Atena cu o lance în mina dreaptă şi un caier cu lînă şi un fus în cea stingă. Şi atît a plîns şi a urlat. Regele i-a promis-o. tot încercase să mai lupte. încît să se arate că Dardan. Pe fetele şi pe surorile regelui Priam le-au luat roabe. Heracle s-a oferit s-o scape pe Hesiona. ca să le ducă în Elada. iar Poseidon. era prinsă de crudul fiu ai lui Ahile. Fumul gros s-a tot ridicat vestind popoarele vecine şi corăbierii de pe mări că Troia. ca sclavă. Note 1. sub haina de legendă. fiul lui Hector. fostă Helespont. Neoptolem.P. Aceştia au fugit în munţi. ca jertfă. au plecat din Elada cu oastea în Asia Mică şi au atacat. la rîndul lor. l-au azvîrlit. Insă Neoptolem l-a prins de plete şi l-a îngenuncheat în faţă-i şi i-a vîrît sabia-n piept. 2. Şi ea. nici încercarea de a coloniza şi alte regiuni de pe litoralul Asiei Mici. şi-au ars-o pînă-n temelii. de dorieni. unde sînt cîntaţi eroii războiului troian.S. PeAstianax. Iar Friedrich Engels a arătat că „pentru popoarele care se găsesc în. Casandra. a Ii-a. De aceea Heracle. aheii au purtat în care multele avuţii din Troia. în schimb. fiica lui Laomedon. din Turcia. despre un război dus de către căpeteniile tuturor triburilor din Grecia împotriva bogatului oraş Troia. Pe urmă i s-a zis Priam. în construcţii. Povestea spune că Dardan era fiul lui Zeus şi al Electrei — fiica lui Atlas. Aheii îşi aveau centrul în Argos. Ea se numea paladiu-fecioara şi era ocrotitoarea oraşului. Aceştia. din turn. un monstru. jaful le pare mai uşor şi chiar mai onorabil decît agonisirea prin muncă" . In acest fel. se va întoarce în Italia.c. potrivit povestirilor antice.n. 5. pietre scumpe. Andromaca. în vremea asta. Din această pricină. Se pare că imensa bogăţie a Troiei şi poziţia ei geografică. Dar Laomedon nu i-a mai dat-o pe fiica lui de soţie. Mai tîrziu. Pe Deifob. nu cotropeau ţinuturi străine. strănepotul său.. doar cîţiva au scăpat cu viaţă. Şi nouă zile sau mai bine. Tot el a dat şi numele strîmtorii. a trezit lăcomia şefilor de triburi ahei. aheii. din palat şi a tîrît-o la corăbii.50 m. s-a dus cu armele asupra lui Laomedon şi l-a pedepsit. Lucrul acesta a fost susţinut în urma cercetărilor arheologice făcute de învăţatul german Heinrich Schliemann. că la zidirea cetăţii Troia s-ar fi folosit. după cit s-ar părea. Trei zile şi trei nopţi.. iar troienilor. Omorîndu-l pe fratele său. nu nu15 — Legendele Olimpului. dobîndirea de bogăţii a şi devenit unul dintre scopurile principale ale vieţii. Toate le-au încărcat pe vase. a păstorilor nomazi. Iasio. Acesta trebuia s-o primească pe Hesiona. l-a ucis însuşi Menelau. care s-a stins pe pragul casei. Căci în palatele lui Priam. El plecase din Italia şi Enea. în Asia Mică. Dardan nu mai era elin. slabă. cum presupun unii mitologi. amestecînd în luptele din faţa Troiei pe cei mai mulţi dintre olimpieni. petrecute în Asia Mică între secolele XlV-lea şi al XH-lea î. cu o secure. a fost smulsă de păr de Aias şi-mbrăţişată fără voie. 1955. voi. Homer a creat cele două mari poeme epice : „lliada" şi „Odiseea". Din neamul lui s-au tras regii troieni. Au nimicit-o aheienii . din miazănoapte. „miceniană". arătînd că Dardan venise nu din Elada. Legenda fusese ticluită de elini în aşa fel. pe Andromaca. Aias a dărîmat în templu şi statua mîndrei Atena. acela care se trăgea direct din Dardan. elinii — cu fantezia lor bogată — au născocit legenda despre răpirea Elenei cea frumoasă. poemele bătrînului Homer au şi valoare documentară deosebită. Şi statua s-a sfărîmat. Dar chiar aşa. ed. întruna. au jefuit şi au distrus Troia. statui şi cîte şi mai cîte. Şi alte fete mai frumoase au căzut roabe de asemeni. împinşi. s-a arătat că opera atribuită bătrîîiului aed orb. Tradiţia grecească antică plasa evenimentele povestite de Homer prin anii 1199 — 1183 î. 339.e. Plîngea.L. Cauza războiului. Engels : Opere alese în două volume. încît se zice că Hecuba s-a preschimbat. dacă i-o va da de nevastă. Aezii şi mai ales Homer — despre care unii învăţaţi cred că nici n-a existat — OM înfrumuseţat legenda. Neoptolem a luat. cu urmaşii săi Tros şi Ilos. s-a întrebuinţat cimentul. soseau pe pămînturi eline. 4. unui rege. ci din Italia. au jefuit-o-n-întregime . întemeind o aşezare şi o dinastie dardaniană. Priam. i s-a spus Troiei şi Ilionul.n. unde ea domnise-odată ca regină. Dintre bărbaţii de la Troia. la acest ceas. pag. Pînă atunci se puneau numai pietrele una peste alta. bătrîn ca lumea. Aceea ce fusese soaţa regelui Priam cel puternic umbla cu părul despletit. în timpul cînd se trecea de la orînduirea gentilică. răzbunătorul. debarcînd în Asia Mică. ce se-ascunsese în marele templu-al Atenei. se pare că romanii au modificat legenda potrivit intereselor lor. 6. Troia nu mai este. înaltă cam de 1. marea epopee a lui Homer. Troia s-a mistuit mereu. de care se prinsese fata. Karl Marx şi Fr. Numai Hecuba rămăsese. acela care luase de soaţă pe Elena. după sfîrşitul războiului. a fost numită „lliada". Ca să justifice însă acest război crud şi ca să-i dea nobleţe. bătrîn. uscată şi zbîrcită. de la Ilos. spărsese por-ţile de-aramă feciorul marelui Ahile : Neoptolem.. cu hainele făcute zdrenţe. Heracle a ucis monstrul. şi deci negoţul dinspre Marea Neagră şi Marea Egee. de ţară care domina strîmtorile. Cimentul se usca la soare şi lega pietrele mai bine.

8. 31. acuma de-o parte si alta zoreau fericiţii Zei să se bată . Pentru că în văzduh pluteşte zeiţa Eris. 18. a fost pictată pe zeci de vase din vechime. Zeul îl face mai frumos şi mai atrăgător pe Paris. cît şi acela al oştenilor au fost mult exagerate. 21. pentru că — aşa cum s-a spus — ele îşi retezau de mici copile unul dintre sini. Leto şi Xantos în urmă şi galeşa zîn-Afrodita. unde domnea regele Priam. Vasele-aheilor şi se cutremură-ntreg Ilionul. Ba de pe Dealul Frumos dă fuga spre rîul Simois. ne înfăţişează scena aceasta cu un dramatism fără pereche. Mi-e să nu surpe în ciuda ursitei chiar zidul cetăţii". Ares. că leul Ahile Iar se ivi la război dup-aşa îndelungă şedere. iar în secolul al XVlI-lea. ca să le fie mai lesne cînd trăgeau cu arcul. după cei nouă ani de asediu. Într-un basorelief din secolul al III-lea î.Eu sta-voi aici în Olimp pe o culme Şi voi petrece privind. Ea a inspirat adeseori pe artişti. îl sfătuieşte pe Agamemnon să-şi organizeze oastea. pentru că fusese eliberat din robie. Urlă şi Ares în faţă-ii asemenea negrului vifor. să-şi trădeze căsnicia. înţeleptul. Torţa care aprinde vrajba şi o aţîţă tot mai mult. De fapt. Numele adevărat al lui Ulise este Odiseu. sculptat în secolui întîi. In pictura modernă. unde pruncii nedoriţi sînt aruncaţi prin păduri sau pe stînci. şi aici va fi locul unde îl va lovi mai tîrziu duşmanul. care se găseşte în tezaurul artistic al Ermitajului. 21. în legenda Nibelungilor.. a creat o mare operă Rubens. şi să alerge după zvînturatul tînăr din Troia. 12. . Ea are în mina stingă un şarpe. Motivul CM vrăjitoarea care strică petrecerea sau nunta.ta să-şi părăsească soţul. în culori măiestre. aheii Nu mai puteau de mîndrie.. chiar ei înde-ei îşi dau crîncenă harţă. basileul putea să cheme şi adunarea poporului sau a oştirii. şi ţipă Groaznic Atena ba-ncoace la şanţ. 10. Poseidon răzguduie jos în adîncuri Nemărginitul pămînt şi munţii cu piscuri înalte. De aceea marea poemă epică a lui Homer. Regele. 24. Valurile au năvălit pe promontoriu şi muntele s-a spulberat. Lângă el este zeul Eros. dintre reprezentanţii cei mai bogaţi ai ginţilor. 23. „lliaăa" nu cuprinde decît sfîrşitul războiului troian. este ga. 30. Neamul pe neam să se-ajute la luptă şi ruda pe rudă.» 25. se foloseşte cel dat de romani. al umbrelor Domn. Ba pe troieni îmboldind cu ţipete de pe cetate. cu atît succesul era asigurat. crestele toate-ale muntelui Ida.. ţinlnd-o de umăr pe soţia regelui din Sparta. ţara. Scena alegerii celei mai frumoase zeiţe. Un grup de marmură vestit. Voi zeii ceilalţi după voie Mergeţi la Troia pe cîmp unde luptă troienii şi-aheii. 17. în schimbul mărului de aur. a creat în antichitate Euripide . 22. care-i cintă peripeţiile. Jalea Andromacăi este unul dintre cele mai zguduitoare cîntece din marea poemă „Iliada". urna a fost luată de valuri. încît Elena îl îndrăgeşte şi. 19. aproape de strîmtoarea Helespont.e. N-ar putea dînşii cu el să se ţie pe loc o minută. în timpul scăldatului ii cade însă o frunză de tei pe umăr. Asta. tot nobilimea hotăra. de o mare valoare. în mina dreaptă ţine torţa. Taurida nu este altceva decît Crimeea. O tragedie. Iară în timpuri grele. Cu cit era mai preţioasă jertfa. 7. Fata care ajunsese soţia lui Ahile se chema Deidamia. Asta vorbi Cel-de-sus şi aprinse nestinsă-nfocare.răscumpăratul.n. într-un decor exuberant. Bubuie straşnic în nouri al lumii şii-al zeilor tată Sus din Olimp . Hefestos Vine şoldiş după ei şi-şi deapănă slabe picioare. basileul. Iară mai multe fratrii formau tribul." Şi zice înţeleptul Nestor astfel pentru că în epoca homerică unitatea socială de bază era ginta paternă. intitulat „Laocoon". Chiar dacă singur Ahile s-ar pune cumva cu troienii. Vn cîntec vechi spunea că Tetis urzise dinadins întîmplarea aceasta. Volnic e-oricine cum vrea să-i ajute pe unii sau pe-alţii. Bătrînul Nestor. Se crede că fetele au fost în număr de douăsprezece. Intîmplarea este povestită de Euripide în tragedia : „Ifigenia în Au-liăa". 9. în adunarea asta. după zidul ahaic. Insula Sciros. 16. Tremură Pluto în iad. cînd a venit o mare furtună. Artistul care a făcut calul de lemn se numea Epeios. Laocoon. fiind înlocuit cu cel roman. şi se vedea de la mare depărtare de către toţi corăbierii. care închipuie veninul ce otrăveşte inima şi face să se nască ura. înaintea erei noastre. scîrbit şi de zeii : aşa zgomot făcură Zeii cînd se încleştară-ntre ei pe cîmpie. însă. Ares. să îi aprobe măsurile pe care le lua. este în mijloc şi se luptă cu cei doi şerpi mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul. Merge la tabăr-aheilor Hera şi Palas-Atena. în literatură însă numele de Odiseu nu este aproape deloc folosit. Tremură poalele. (Vezi de pildă basmul „Vălul miresii" din volumul „In ţara legendelor"). bătrînul preot. salvaţi şi aduşi din nou în casa părintească. Mai mare decît ginta era fratria. după sfîrşitul războiului troian. adică grupul de persoane ce avea un strămoş comun în linie directă bărbătească. Astfel. ca şi monumentul de marmură. 20. se vede cum Afrodita. Se-nfiorau la vederea viteazului şi înainte. dintre Hera. Amazoana s-ar tîlcui din limba vechilor greci prin „fără sîn". Pe ţărmul apelor ce se află între insula Eubeea şi Grecia continentală. Homer ne cîntă în versurile nemuritoare ale „Iliadei" cum Zeus a grăit spre zei: "„. alteori răpind mireasa sau scufundînd palatul.a. Hecuba. dar lupta este pe sfîrşite. Fălos de putere. Paris îi dă mărul discordiei încîntătoarei Afrodita.. 29. din coif strălucind. în româneşte. ii găsim iarăşi în basmele şi legendele noastre. 11. oricit se încordează Laocoon. prin strigăte. Muntele acesta ridicat de greci deasupra mormîntului lui Ahile. 15. 28. cum spuneau grecii. uneori vîrînd discordia. Şi în folclorul românesc se găsesc basme ca .. Nu-i rămînea poporului decît să-şi arate. ca să poată aduce în apele mării urna fiului ei iubit. de către sculptorii Agesandru. dezaprobarea sau aprobarea faţă de-aceste hotărîri. isteţ ca nici unul. s-a dus la troieni şi pletosul Febos-Apolo cu el şi Artemida cu tolba.. fiind prea puţin cunoscut. Atena şi Afro-dita. „Făt-Frumos cel găsit pe munte" ş. 14. „Andro-maca". care îi strangulează fiii şi îl muşcă chiar pe el de mijloc. pe tema aceasta. dar sînt găsiţi. pe un promontoriu numit Sigeion. pictată de Giorgione. oraşul înfloritor. Această înduioşătoare întîmplare a fost pictată pe un vas antic de-o frumuseţe excepţională. dlnd la o parte înţelepciunea şi puterea — a şi dezlănţuit urgia. O pictură asemănătoare. cu arcul. o convinge. pînă într-o bună zi. s-a distrus la Dresda. Atît numărul corăbiilor. 26. Dar pe troieni îi cuprinse un tremur grozav . 13. Numele adevărat este Hecabe. Şi în folclorul altor popoare se găseşte motivul acesta. Ba pe la ţărmul bătut de talazuri dă chiot puternic. fiecare Tot se uita cu uimire cum iutele-Ahile în arme Străfulgera între-ahei ca urgia bărbaţiilor. fără minte. în schimbul unor daruri de preţ. în timpul războiului. Darmite acum cînd el e turbat că-i uciseră soţul . Zeii îndată pornesc la război împărţindu-se-n două . Artistul a ştiut să pună pe pînză. eroul german Sigfrid se scaldă în sîngele unui balaur ca să devină invulnerabil. — „învingătorul". şi de spaimă Ţipă şi sare din tron ca nu cumva zeul Cutremur Cu zguduirea-i de sus să crape pămîntul Şi pămîntenii şi zeii să-i vază cu ochii locaşul Muced şi negru. format. Din clipita aceea Paris — fă-cînd marea greşeală de-a prefera desfătarea. pe drumul întoarcerii acasă. Zeul Cutremur Poseidon şi dăruitorul de bunuri Hermes. spunîndu-i în felul următor : „Armia tu întocmeşte-ţi acum după neam şi-nrudire. această operă a stabilit şi reputaţia poetică a renumitului scriitor francez. trimişi la rugăminţile Atenei. Elinii socoteau că nici un lucru de seamă nu se face fără sacrificiu. dar. în primul rînd. a creat o nouă operă tragică poetul francez Racine. avea şi-un sfat al lui sau un consiliu. ameninţarea sumbră. au stat acolo secole întregi. Dealtfel. 'Nalţă-se Vrajba cumplită ce-ntartă mulţimea. Polidor şi Atenondor din Rodos. se cheamă „Odiseea". Astfel.Aflatul". Pînă ce zeii statură departe de tabără. Fiii caută la el sprijin . Mai sînt numai puţine clipe şi toţi trei vor fi ucişi de şerpii zeului Poseidon. A început ruina Troiei. Dar mai pe urmă cînd olimpienii iau parte la luptă. Mai la o parte stă Paris. Vlise. pe aceeaşi temă şi cu acelaşi titlu.

năvalnică. au plecat mai departe. divinul cîntăreţ. ce luptase plin de înverşunare. M-a-ndemnat Afrodita. cea răpită de Paris — deşi păstrase taina ascunsă-n inimă — Hera i-a dăruit-o de soaţă. Căci. zeul înaripat. Supărarea aceasta îi va costa pe-ahei mai mult decît războiul în toţi cei zece ani.. iar prietenul meu Aias s-aseamănă cu zeii. „O. Deşi trecuse vremea. zgomotoase. Mai bine te îndură şi ia-mă iar la Sparta. Insă mîndra Elena. trăsese o săgeată. A luat-o pe Elena în braţe şia dus-o la corăbii. şi să pornim spre casă. Doar în puţine zile vom vedea iarăşi Sparta şi palatul dorit. Dragostea izbucnise din nou. Apoi.. umbra celui răpus a fost luată de Tetis. gloria suferinţelor îndurate de mine. să fie omorît.ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA RĂZBOIUL CE DURASE ATÎTA TIMP ÎN TROIA acum se isprăvise. Şi chiar acei învinşi sînt încă proslăviţi. mai întîi. Şi. Elena. la care au venit Poseidon.. cum era datina. în acest fel zeiţa cu braţele ca neaua răsplătea pe eroul ce biruise Troia. pe ţărm. lira mea azi vă cheamă : slăviţi-mi pe Homer. Apoi a dat cu fală semnalul de plecare corăbierilor săi : — Vîntul este prielnic. însoţită de Eros. pe lîngă capul Su-nion. Elena a fost luată de Hera din Olimp şi dată de soţie eroului Ahile.. zeiţa nereidă. Insula a clădit-o Poseidon furtunosul. Atît doar că eroii nici n-au vrut să audă ca Aias. Patrocle mai trăieşte. Fapta am săvîrşit-o din voia zeilor. Vroia să-i mai lovească cel puţin înc-o dată şi să-i împiedice pe-aheii ce-i ura s-ajungă în Elada. pe Elena. după moarte.. faimă şi renume — rostea în vers Ahile — voi care locuiţi pe coastele mănoase ale acestei mări. să-şi i revadă Sparta. reîntîlnindu-şi soţul. Pe faţa ei frumoasă. şi cu mare greutate au izbutit. După datina veche. Corăbiile aheie. cu voia lui Zeus. Dar le-a trimis Poseidon o furtună grozavă. după moarte. apoi. Aias urma să fie Licis. Se zice că bărbatul fusese hotărît să-şi ucidă nevasta. izbindu-se de stînci şi stropind-o cu spumă. prin ţări îndepărtate : Cipru. împreună cu Elena Menelau se-mpăcase cu soaţa lui. cu glas întretăiat de plîns şi de suspine : — O. căzuse în genunchi. Deci Aias pîngărise lăcaşul. cu pietre. E drept că prin legende se spune că zeiţa iubirii. De-atunci. Poseidon a-nălţat în Pontul Euxin o insulă frumoasă. preoteasa şi statua zeiţei. au fost siliţi de Ares să rătăcească. fie-ţi milă.. Pentru că. pentru soţia sa. s-au sfărîmat de stînci. pentru soţia lui care îl părăsise. Asta pot să ţi-o jur. pe coastele Troadei. eu încă n-am murit. vreme de zece ani. şi Eros. cu carul din petale de flori de trandafir. ca semizeu. Dar nu era aşa. Ahile. . rege. Troia fusese arsă pînă la temelii. pentru că-n preajma ei marea se-nvolbura. Ochii ei cei albaştri îi muiau inima regelui Menelau. Libia şi Egipt. cel mai viteaz erou din războiul troian 5. lăudîndu-l pe poetul ce povestise-n versuri greul război troian '. vreme de şapte ani. biruitor. parcă o-ncercuia cun brîu larg de argint 4. Afrodita. Flota s-a risipit. Ahile s-a schimbat din om în semizeu. Ridicaţi pînzele corăbiilor noastre. umilă. care îi ocrotise pe-ahei şi-i ajutase să nimicească Troia. pe care-o pregătise ca să-şi ucidă soaţa. preafrumoasa Elena.. Simţea cum se topeşte toată mînia-i cruntă ca primăvara gheaţa. Iar acest nou tărîm a fost numit Leuce sau insula cea albă. lacrimi curgeau şiroaie şi îşi cerea iertare. în faţa lui. Aici şi-a aşezat zeiţa nereidă pe fiul ei Ahile. regina ce fugise cu Paris de la Troia. cînd iese soarele şi-o schimbă în pîraie vesele. nu ucide pe fiica puternicului Zeus şi a reginei Leda. se aşază în insula Leuce. Regele Menelau şi soaţa lui. care îi era mamă. Şi Ahile cînta. în sacrul ei lăcaş. la urmă. la Troia. Am suferit destul. Amfitrita. A fost o nuntă mare în insula Leuce. din marmură ca neaua. s-a mîniat de moarte.. Şi pentru că-ndrăgise. Apolo — ce ţinuse cu Troia în război — a săgetat cîrmaciul1 corăbiei regale. în bucăţi. Ahile şi Elena se aşezau la masă. se coborîse iute din înaltul Olimp. c-un nou cîrmaci. Elena. Şi-apoi s-a ridicat un templu maiestuos. din care am plecat acuma zece ani. în cea mai mare parte. în viaţă. Astfel rostea odrasla lui Zeus şi a Ledei. pe văile din. cum.. vă-zînd-o pe Elena că-i în primejdie. Iar Eros. Preoteasa Atenei fusese-m-brăţişată de Aias. lăudaţi în cîntece şi Troia nu-i uitată". gloria oamenilor. Aias de la Locrida săvîrşise o crimă. însă urmările grozavului măcel abia se începeau. nimfele nereide şi geniile toate din Pontul Euxin şi chiar din Meotida 6. bărbatul şi-a zvîrlit sabia. Menelau şi oştenii i-aa ars trupul pe rug şi i-au făcut o slujbă. la porunca zeiţei Afrodita.. Aşa crezuse el că în puţine zile se vor întoarce-n Sparta. ce-l făcuse de rîsul întregii omeniri. cel tras de porumbiţe. datorită lui. Ba i se sfărîmase si statua zeiţei pe lespezi. Iubirea renăştea în pieptul regelui. Şi. m-a săgetat în piept cu-o săgeată muiată în fiere şi venin. Iar faţa ei era nespus de-ncîntătoare. îţi voi fi credincioasă. de astă dată-n pieptul regelui Menelau şi îi reaprinsese dragostea-n vîlvătăi. necum. căsâtorindu-se el cu frumoasa Elena Legendele mai noi spuneau că. ca toţi marii eroi 2. La rugămintea mamei. în orice seară. din mîlul ce-l purtase Istrul în drumul său din Sciţia depărtată pînă la gura Psilon 3. ajuns un semizeu. Şi datorită lui. Atunci Palas-Atena. a grăit Menelau. îşi păstra frăgezimea şi era mai frumoasă decît în tinereţe. In timp ce în Troada aheii au ars trupul eroului Ahile. Fe-nicia. Menelau porneşte spre patrie. munţi. fiul ei. fără voie.

de-asemeni. sute de primejdii. aflaţi că n-am murit. iscate de Poseidon la cererea Atenei. tîrîndu-l şi pe Aias.-omeneşti am răzbătut prin valuri. a răcnit din apele marine furtunosul Poseidon. vreme de şapte ani — au sosit iar acasă şi-au vieţuit. fără a fi întrebată. povestite-n legende. vesel. Ahile s-arăta la pupă-nveş-mîntat în straie de război şi le-arăta cu mîna încotro să cîrmească. pe mare. Înecarea corăbiilor la capul Cafareu După-ntîmplarea asta. care-i minaseră pe-ahei pînă-n Troada. din cetatea lui Priam. de şolduri. Iar partea despicată s-a prăvălit în valuri. — N-ai pierit ?. Şi dacă vreo corabie se afla în furtună şi îşi căuta scăparea în insula Leuce. După ce Menelau plecase cu Elena şi-o parte din corăbii. în drumul către casă. Acum. zeiţă. către Sparta. Stîncă s-a despicat10. Dar în cîteva zile au început furtuni. a izbutit s-ajungă pe-o stîncă de la ţărm. regele Agamemnon mai zăbovise încă o vreme în Troada. Terminînd deci cu slujba şi jertfele-n Troada. Furtuni nenumărate. ce era supărată fiindcă nu-l pedepsise pe Aias din Locrida. şi dată lui Ahile. S-au urcat pe corăbii.. argint. grei. preacruntule Poseidon. zei. şi-au pornit spre Leuce. regele Agamemnon a plutit mai departe cu bruma de corăbii ce îi mai rămăsese. Iar vîntul împingea corăbiile-aheie spre stîncile din coastă unde.. ci s-a luptat cu ele. ca şi oştenii lui să se urce-n corăbii şi cu toţii să plece spre dorita Micenă. Şi au plecat pe mare. oştenii înecaţi şi toată avuţia ce o purtau cu ei. după ce a fost arsă. Se mai vede şi astăzi cum a fost ruptă-n două. risipită pe fundul clocotitoarei mări. pe mare. Tot în aceeaşi vreme.Această melodie era fermecătoare. într-o noapte neagră. strigăte de război şi tropote de cai. La capul Cafareu al insulei Eubeea răsar mai peste tot colţi mari. în palatul din Sparta. văzînd Agamemnon foc scînteind . şi să aflăm ce soartă au mai avut şi ceilalţi ahei rămaşi acolo. corăbierii îşi opreau vasele şi ascultau. s-a iscat o furtună ce-a scufundat în marş corăbiile pe care veniseră-n Leuce vestitele-amazoane. Astfel l-au pedepsit Atena şi Poseidon pe-acel ce avusese curajul să-i înfrunte. fiind acum semizeu. îi ridica sanctuare şi-i tot aducea jertfe zeiţei purtătoare de coif şi de egidă. sforăind ca turbaţi. Vă-nchipuiţi atunci cum s-a mîniat Atena. — Apleacă-te. Ba unii povesteau că s-auzeau de-acolo şi zgomote de arme. de pîntece. eroul ce fusese osîndit în Troada şi omorît cu pietre. trosnind cumplit. Să ne întoarcem însă din nou" în faţa Troiei. cu gîndul s-o-mblînzească pe zeiţa Atena. femeile acelea care luptaseră cu Ahile la Troia. acel ce-i pîngărise templul său de la Troia. îi făceau multe daruri : aur. a săvîrşit o vrajă. însă mareleAhile... şi rid acum de voi. Dar cea mai grea din toate.. măturînd lespezile cu aripile lor. şi. semizeul Ahile a chemat apele Pontului Euxin peste insula sa. Cu braţele acestea puternice. Stropeau cu îngrijire tot templul lui Ahile. trîntind pe amazoane cu frunţile-n ţărînă. şi.. muşcîndu-le de braţe. Flota tocmai trecea prin apele acelea adînci. s-au petrecut tîrziu. Atena şi zeiţa cu braţele ca neaua. corăbierii salvaţi de Ahile. tatăl lui Palamede. încît se adunase o mare bogăţie. Şi. cu caii lor cu tot . Astfel au fost pierdute în apele adînci cele mai multe vase. a cătat cu ochii lucitori spre muntele Olimp şi a strigat din răsputeri : — Voi. acel ce porţi alge în păru-ţi ud şi eşti rege pe mări.. Sub privirea aceasta. ha ! şi am scăpat. Nauplios a aprins pe-aceste stînci un foc. Poseidon. Apele-au năvălit şi au purificat pămîntul insulei de sîngele vărsat °. De-aceea şi-au făcut corăbii măiestrite. a fost dezlănţuită aproape de Eubeea. şi cum era voinic. după ce Menelau şi frumoasa Elena — întorşi din rătăciri care-au durat. vînăt şi mohorît.. Printre aceste vase. pe mări. Vîntul bătea avan şi azvîrlea-n corăbii munţi negri. îşi muiau penele în valurile mării şi se-ntorceau pe ţărm.. Intîrzia acolo. mai înfricoşătoare. Nimicirea amazoanelor In insula Leuce trăiau şi multe păsări : porumbei.. cuprinşi de-un simţămînt de teamă. a vrut la rîndu-i să plătească regelui Agamemnon moartea fiului său. La început n-au fost pericole prea mari. El a cătat cu ochii-i crunţi şi străpungători spre caii ce purtau oastea de amazoane. Ele plecau în zori.. ha. Palas-Atena şi tu. în Leuce. Aicea. de apă. N-avea de unde şti că ea-i şi presărase zeci. Atît de multe daruri se aduceau în templu. Această bogăţie au vrut s-o stăpînească vitezeleamazoane. Şi s-ancruntat amarnic zeul mării. regele Agamemnon a poruncit. caii s-au scuturat. Părea că marea fierbe într-un cazan adînc. vruseseră să piară cel care cerea pacea.. Insă eroul nostru nu s-a lăsat tîrît de valuri. şi soaţa lui Elena a fost luată de Hera. a fost spartă-n bucăţi corabia pe care călătorise Aias. Credea că s-au sfîrşit necazurile pe mări prin pierderea lui Aias. N-ai pierit ?. văzîndu-l pe eroul ce-i pîngărise templul că mai trăieşte încă. S-a căţărat pe stîncă. Apoi s-au repezit. Numai că în Eubeea domnea pe-atunci Nauplios. rînjiţi din ape. obiecte şi stofe preţioase. pescăruşi şi alte zburătoare 8. Menelau a-nchis ochii. Pornise iar furtuna. mîncîndu-le cu totul.. Pedepsirea lui Aias din Locrida Toate aceste fapte. cu mila ta spre noi şi nu ne oropsi în drumul către casă ! se ruga Agamemnon de falnica Atena. clocotitoare. spre adîncuri. Şi ca s-o îmbuneze. cum ştiţi. ajutîndu-l pe Priam. După osînda asta. Cerul se coborîse pînă deasupra apei. Şi. se sfărîmau în ţăndări. aflînd Nauplios că se apropie flota. un timp. Şi-a lovit cu tridentul acea stîncă înaltă pe care stătea Aias.. ca nişte lei flă-mînzi. Ai să pieri.

în acel ceas de spaimă. Ştia că e acasă. ce se numea Oreste. Pînă-n cele din urmă. ce se chema Egist. fecioara Ifigenia. şi a căzut pe lespezi. a-şi dezbrăca armura .. Am venit să-ţi plătesc moartea tatălui meu !. şi-a lepădat mantia.. i-a glăsuit. cu o secure-n mînă. a plecat la Micena. ca preoteasă. zicînd că fapta îui a fost cu totul dreaptă. una după alta. nu mai plutea pe mare decît un singur vas. nu i-a fost credincioasă. Regele a intrat în baie să se scalde. Regele din Micena s-a învoit. care se prăvăleau în apele adînci1!. Ca să scape cu viaţă. duşmana grecilor din războiul troian. A început o luptă. Fusese înjosită de nemiloşii-ahei. în Focida. se spune că Oreste ar fi fost judecat de zeii olimpieni în oraşul Atena. curtenii îl aclamau pe rege. în palat. Agamemnon. în e] ardea făclia urii răzbunătoare. vărul lui Agamemnon. cum cerea datina. din munte-n munte. şi nu avea alt gînd decît să-i pedepsească pe cei doi ucigaşi. sora lui Oreste. Iar vuietul furtunii a stins pe totdeauna gemetele de moarte ce le scoteau oştenii regelui Agamemnon. Au plecat împreună spre patria dorită. te rog să faci o baie. Parte dintre erinii şi-au curmat urmărirea. dînd veste că oraşul lui Priam a căzut. l-a poftit în palat pe soţu-i Agamemnon. i-a glăsuit regina. Minată deAfrodita. ducînd cu ei chipul de piatră al zeiţei. Ele s-au aşezat într-o peşteră largă. Clitemnestra. .. cînd a aflat c-aheii au biruit Troia şi se înapoiază soţul său. fiul lui Agamemnon vicleanului Egist. însă şi el lovit de stîncile din ţărm şi-aproape plin de apă. sus. cu chipul luminos şi cu privirea bună. cu sfatul lui Egist. pe coastele Eladei. Regina Clitemnestra îl conducea pe rege într-o sală de baie. Egist s-a-nveşmîntat în hainele regale şi a ieşit în piaţa oraşului. Dar dintr-odată — zei ! — vasele s-au ciocnit de colţii ascuţiţi şi. Ea a strigat că fapta era o răzbunare pe regele-Agamemnon. fiindcă se întorsese biruitor din Troia. pe care-odinioară regele Agamemnon vrusese s-o jertfească pe-un altar în Aulida — ca flota aheiană să poată să pornească spre coastele Troadei. Agamemnon este ucis la-ntoarcerea acasă de soţia necredincioasă Atîta că în timpul cît lipsise-Agamemnon. ea s-a făcut că este nespus de bucuroasă. Oreste-a crescut mare. Iar soaţa-i. pe tărîmul Focidei. însă alte erinii l-au lovit mai departe pe tînărul Oreste. — Intîi şi-ntîi.. la Micena. poate-l şi răpunea. Nu vroia să trăiască o viaţă de robie. Egist pîndea la uşă cu-o sabie în mînă. aceeaşi ce lovise în frunte pe-Agamemnon. urgisita Casandra. Dorind să nu-i sosească soţul pe negîndite. Şi. Acolo adăsta securea uci-gaşă. fiindcă o îndrăgise pe copila lui Priam. regina Clitemnestra a îndrăgit pe-un altul.. l-a lovit cu securea în frunte de trei ori. a trebuit s-aducă din ţinutul Tauridei o statuăa zeiţei caste a vînătoarei. pentru că-şi omorîse pa propria lui mamă. fireşte . vestea a şi sosit întro singură zi în oraşul Micena. S-anfăţişat acolo drept un sol din Focida şi-a pătruns în palat. Regina Clitemnestra îşi meritase soarta. sora mîndrei Elena. care se săvîrşise acolo. Aşa. regina Clitemnestra a şi zvîrlit asupră-i un văl lung şi ţesut din fire foarte tari. Regele Agamemnon s-a încurcat în văl. — Eu sînt acel pe care tu ai vrut să-l răpui. Regina te pîndeşte şi vrea să te omoare pentru iubitul ei.. a avut de-ndurat chinuri nenumărate. focul s-a ridicat în sus pînă la cer. Fugi departe !. însoţit de un prieten. Departe. După multe necazuri. însă micul Oreste fusese luat de doică. şi nu mai sînt primejdii. In Lemnos s-au zărit coloanele de flăcări. la fel ca într-o plasă. soţia-i Clitemnestra. Fata căzuse roabă lui Aias . Dar. Mulţimea înfuriată de crima odioasă. Oreste şi Ifigenia s-au cunoscut ca fraţi.. fără să se teamă. a crezut că-i un port. A intrat în palat cu celelalte roabe aduse de la Troia. însă l-a apărat regina Clitemnestra. Şi adunaţi. o sfătuia să fugă. şi Egist a căzut — cu toate că regina sărise în ajutorul lui. frate !. pe stînca lui Ares 14. dar acesta pierise-n apa mării .. regina aşezase pe-un munte foarte-nalt o strajă zi şi noapte. Au plutit ei pe mare. Dar în templul zeiţei slujea. Şi. cu silă. şi-astfel să te purifici de sînge şi de colb. văzînd-o pe Casandra. şi dus în altă ţară. chiar sub areopag.. Oreste. Chimvalele la fel. ajungînd flăcău. El a plecat alături de prietenu-i Pilade. De nu era Electra. El a fost urmărit de crudele erinii — geniile infernale trimise să-l răpună şi să-l ducă-n Infern. corăbiile lui s-au scufundat în mare. Era vasul regal. şi scutul. a dat încolo lancea. Plin de durere-n suflet a săgetat-o-n piept. şi toată numai zîmbet. şi-abia într-un tîrziu au izbutit s-ajungă acasă. şi regele-Agamemnon o luase la Micena. îndată după moartea regelui Agamemnon. însă o luptă scurtă 13. Dar ea îşi dorea moartea. S-a-ndreptat într-acolo cu corăbiile sale. largă şi-mpodobită cu sculpturi şi cu aur. Trîmbiţele sunau. trufaş. după fapta grozavă săvîrşită.pe ţărm. Atunci locuitorii marei insule Lemnos au aprins şi ei focul pe o creastă de munte. Vroia să o ajute. cununa de pe cap şi băţul ei profetic. ce se numea Pilade. Cînd s-a sfîrşit furtuna şi s-au ivit iar zorii. Zeiţele erinii l-au urmărit mult timp. Electra i-a strigat : — Fugi. care se ridicau din zidurile Troiei.. stăpîne.. Au înfruntat şi alte furtuni şi lupte grele. Cînd au distrus aheii bogatul oraş Troia. L-a-mbrăţişat cu dor. S-au numit eumenide şiau ocrotit oraşul atît de drag Atenei15. a vrut să-l şi înşf ace pe vicleanul Egist şi să-i scurteze viaţa. duşmanul său Egist voise să-i omoare şi unicu-i băiat. E lesne de-nţeles ce-a fost pe Clitemnestra. Din Lemnos s-a văzut pînă departe focul. care era mai bun ca toate celelalte. stînd lîngă Clitemnestra. Statuă fermecată.. şi sabia. Răzbunarea lui Oreste îndată după crimă 12. Vreo cîţiva olimpieni au hotărît să-l ierte. Oreste s-a întors spre mama ucigaşă. Cu greu au izbutit de-au plecat mai departe. Sub îndemnul zeiţei. Oreste era tare şi priceput la arme . Se spune că poporul. cum l-a văzut singur.

11. unde zace şiacum. secolul întîi al erei noastre. Pe nume Frontis. nestra. Intîmplările acestea atît de zbuciumate au fost povestite de Euripide în tragedia lui „lfigenia în Taurida". Şi vîn-tul a suflat în pînze. Ei îşi închipuiau că eroii — ca-re-i iubeau şi luptaseră în viaţă pentru pămînteni — vor mijloci pe Ungă zeii olimpieni. au împărţit-o-n mod egal3. Regele învins dă strigătul de moarte. oastea care-i era încredinţată. Hef orele erau nişte femei care-i jeleau pe morţi şi făceau libaţiimi pe mormintele lor. cu vorba sa meşteşugită. creînd povestea asta. sub furtuni. pînă şi urmaşii. altă dorinţă mai fierbinte. decît să se întoarcă acasă J. Iar Ifigenia s-a făcut preoteasă într-alt templu măreţ al preacastei zeiţe m. după ce se întîlnesc în pace la Micena. şi toată bogăţia jefuită la Troia a fost pierdută-n ape. Pilade. Marea de Azov. Psilonul era Sulina de astăzi. 14. a fost preluat de folclorul multor popoare. Titlul a fost dat simbolic de poet. rudele au îndurat la fel. Prietenul credincios al regelui Oreste. Şi în acest fel ar fi putut să scape de multe neajunsuri sau să capete ajutor în împrejurări grele. cumva. în zări. 6. cu mintea lui născocitoare. Istorii nu confirmă această luptă şi nici pe amazoane. Mai încolo. din nu ştim care pricini. . Iată care-a fost soarta celor doi fraţi atrizi : Menelau şi-Aga-memnon care au distrus Troia cu cetele de-ahei. prin intermediul rugăminţilor mamei sale Tetis . povesteşte moartea reginei Clitem-. în tragedia sa „Agamemnon". Oastea lor a pierit la-ntoarcerea spre casă. Fără de el. cu securea. în acelaşi timp. Aşa povesteşte scriitorul Filostrat din. N-avea alt gînd. nu se ştie de n-o fi fost vreodată. Iar prada. a Herei. numită „Hamlet". ca să le nimicească. Insă. ca sprijinitoare a celor mai mari eroi. prin isteţimea sa. isprăvindu-se războiul. Ulise şi-a urcat pe cele douăsprezece corăbii ce le-avea. Sînt unii învăţaţi care asemuiesc tragedia lui Eschil cu o altă •operă. Ziua era plină de soare şi marea lucie. Feţele lor exprimă iubirea ce şi-o poartă. Nu ştim ce se ascunde sub cîntecul străvechi despre Insula Şerpilor. Eschil.. 240 4. noi nu avem de unde să cunoaştem. se vede şi Electra. priceperea şi dibăcia. un omagiu neîntrecutului poet elin. 16. îl vedem pe Oreste vîrîndu-şi paloşul răzbunător în trupul lui Egist. care-şi scaldă şi astăzi coastele în apele înspumate ale Mării Negre. Acest erou întruchipează înţelepciunea. patria sa cea mult iubită. datorită urii ei nemărginite faţă de troieni. nici n-ar fi fost meşteşugit calul de lemn. pe mare. şi „Eumenidele" compun laolaltă trilogia „Orestia". Poate nişte războinici or fi răpus cu armele vreo ceată de femei. Totuşi. 3. Zărind-o Electra pe Clitemnestra. Văzînd ciudata ei formă. Zidul nebiruit al Troiei. Note 1. „Eumenidele". îi chema ademenitoare şi—şi legăna. Într-un grup statuar din secolul al V-lea înaintea erei noastre ne sînt înfăţişaţi Oreste şi Electra. îl vesteşte pe Oreste. Zeii ce-i aţîţau să plece la război i-au asuprit pe urmă.Heforele". Filostrat. lîngă fecioru-i Telemah şi lingă draga-i Penelopa. Fără de el. în felul acesta povesteşte un alt scriitor : Flavius Arrianus. Aici au debarcat cu oastea. pe Filoctet.Ajungînd în Micena. tinârul prinţ Harnlet doreşte să răzbune moartea tatălui său.ra un fel de erou naţional. Greu se urnise de acasă. fata lui Agamemnon. Oamenii din antichitate au născocit ideea că eroii deveneau în cea mai mare parte semizei. prietenii. Acuma. tronul lui Agamemnon. care erau atît de inventivi. 2. caldă şi sinceră. pentru că ar fi vieţuit acolo nişte şerpi mici. I-au nimicit pe toţi bărbaţii. ţtşneşte insă Clitemnestra cu o secure-n mină. adică tot un jel de zei. Ulise. Ce-i drept. Homer. clădit de doi zei olimpieni. femeile şi fetele. 15. 10. nu vedea-n visurile lui decît Itaca. Au luat întreaga avuţie ce se găsea-n oraşul lor. . aidoma unui cîntec drag. vreun măcel în ostrovul cu şerpi. pretindea că acest atac al amazoanelor în Insula Şerpilor s-ar fi petrecut în anul 168 al erei noastre. în care îşi avea căminul. 13. or fi vrut să înnobileze acest măcel crud. 9. 7. elinii au născocit această interesantă legendă. Dealtfel. Iar grecii. Neoptolem şi alţi eroi. El a adus noi luptători. au tot plutit. Oreste s-a-nscăunat pe tronul părintesc. împreună cu mama necredincioasă. Ulise nu dorise acest război atît de crud. iară vîslaşii-au chiuit. neveninoşi. Ahile reprezenta pentru elini vitejia şi curajul desăvîrşit în război. Areopagul. învinşi şi-nvingători au suferit din plin. şi este gata să-l lovească pe feciorul său. s-a-nsurat cu prinţesa Electra. el a făcut tot ce-a putut. intrat în bătălie. Electra îşi ţine braţul cu dragoste de soră pe umărul voinic al regelui Oreste. Dar pe Ahile-l adusese în tabăra lui Agamemnon. într-un desen pe-un vas. Acest lucru se arată în altă tragedie a lui Eschil. pe la spate. ar fi rămas poate întreg. Noi îi zicem Leucei: Insula Şerpilor. poate aheii erau zdrobiţi de dîrzul Hector. La fel. în tragedia „Hef orele". Se află şi în basmele noastre. PĂŢANIILE LUI ULISE AHILE-A-NSEMNAT VITEJIA în marele război troian. Atîta că-n timpul cît fusese plecat în crunta bătălie. al regelui care atrage cu ajutorul focului corăbiile. 5. regele ţării. culme a artei lui Eschil. F. ca să asigure victoria cetelor regilor ahei. pînă ce au zărit un ţărm locuit de un neam de oameni2 ce-l ajutaseră pe Priam în marele război troian. şi a Atenei. între stînci. paladiul nu ar fi părăsit oraşul regelui Priam cel bătrân. Dacă este aşa sau altfel. negri. Motivul acestei legende. creată de Shakespeare. Piesele : „Agamemnon". poetul Eschil ne cîntă cumplita in-tîmplare. din cel de-al doilea secol al erei noastre. în faţa Troiei. în faţa lor. ucis prin uneltirea ţinui unchi criminal. adu-cînd indirect. valul cu murmure plăcute. astfel dobîndită. pe furtună. Dintr-o altă încăpere. ca să se poată apăra. în „Heroica" sa. filozof şi istoric totodată. în acest fel. Este vorba de stînca numită Gerestes. 8. el se bucura şi de protecţia anumitor zei: în primul rînd a lui Zeus. Şi au plutit. Ba. ori de cîte ori aceştia ar fi vroit să-i urgisească. 12.

a poruncit voios. urlet de valuri şi furtuni. Aceştia însă se zbăteau. s-a repezit. Şi trei dintre însoţitorii cutezătorului Ulise. nişte ciclopi. ha.. au poposit pe-un ţărm. ci un clocot. Atunci Ulise i-a legat de băncile corăbiei cu ştreanguri tari de cînepă. îmbătător. Şi să mă tem cumva de Zeus. largă. Trecînd apoi de insulă. doar dintr-o-ngbiţi-tură se prăbuşeau beţi la pămînt. în peştera ciclopului Polifem Plutind ei apoi mai departe. pe veci. Au mai plutit o săptămînă şi-ncâ cinci zile pe deasupra. a luat burduful cel plin cu vin roşu şi tare. l-au ascuţit la vîrf şi l-au pus bine la o parte.. Tocmai venea şi el din vale. Şi.E drept că pe acest tărîm Ulise a pierdut şi el cam şaptezeci şi doi de oameni. ahsii au aprins un foc în peştera ciclopului. care i-a ră-tacit pe ape. Dar la lumina focului zăreşte-ndată oaspeţii. ha !. i-a înşfăcat pe doi oşteni şi i-a mîncat cît ai clipi. Ulise i-a turnat din nou ciclopului în oală vin şi i-a răspuns plin de dulceaţă : — Numele meu aheu e „Nimeni". Zeus. L-au luat. să-i primeşti bine pe drumeţi. punînd la uşă din nou stînca.. fără teamă. O peşteră înaltă. au întîlnit o insulă care era plină de capre. Au luat cu ei puţină hrană şi-ntr-un burduf mare de capră un vin roşu. Altfel. ... şi a plecat cu turmele. sătul bine. s-a culcat. Cum aţi pătruns în peşteră ? Şi îşi rotea sub frunte ochiul său arzător şi fioros. a zărit într-un colţ un trunchi lung de măslin : o altă bîtă. sistare mari şi alte vase pline cu lapte sau cu zăr. Era cu turmele pe vale.. a glăsuit el spre ciclop. —• Ha.. Ciclopul a-nceput să rîdă. din Tracia.. lăsînd corabia pe apă. ce nu ar fi putut s-o tragă nici patruzeci — poate mai bine — de boi. Fără de alte multe vorbe. Ciclopul nu era acolo. ca să îşi mîne turmele. Acum însă isteţul nostru a turnat vinul spumegos într-un vas mare de pămînt şi i l-a întins uriaşului : — Soarbe. acolo. Ciclopul nu băuse încă sucul de struguri pîn-atunci. Fiindcă ei se împotriveau. mînîndu-şi turmele cu-o bîtă.. Şi ce rîs. I-o băutură zisă vin. Iară cînd s-a lăsat amurgul peste acel ţinut de spaimă. Urcîndu-se pe acea coastă au întîlnit o peşteră. Au străbătut printr-o furtună. călătorii s-au minunat nespus de tot ce ochii le vedeau. — Cine sînteţi ? răcneşte el. să vezi cît e de bun. ha. Şi spune-mi. pe care o avea ciclopul. şi trăsnete parcă-i loveau. însă» şi-a dat isteţul seama că omorîndu-l e-n zadar. Ulise s-a gîndit să-şi scoată sabia lui cea ascuţită şi să i-o vîreadînc în piept. Uriaşul este orbit cu un trunchi înroşit în foc Ulise s-a gîndit un timp : ce-i de făcut şi cum să scape din peştera ciclopului ? Căutînd şi frămîntîndu-şi mintea. încît aheii îl sorbeau doar subţiat cu apă rece : trei sferturi apă. ha. Erau acolo îngrămădite coşuri cu brînză. în zori. ne ospeţeşte. Mă învăţaţi pe mine voi ?. Ce rîs !. Aprinde un foc bun şi vrea să-şi pregătească hrana. Ulise s-a urcat pe ţărm. Era ciclopul Polifem. I-au spus Insula Caprelor 5. gustînd din lotusul cel dulce.. măi. şi el pătrunse-n peşteră. Parcă se dăi-îma asupra lor cerul întreg şi bubuiau din înălţimi tunete tari. făcută dintr-un trunchi uriaş. — Mai dă-mi !. înfricoşate. Erau închişi în peşteră de steiul cel enorm. ha !..Şi iară au pornit pe mare. ciclopul a mîncat pe alţi doi soţi ai lui Ulise. Văzîndu-l că a adormit şi sforăie-nfricoşător.. Parcă era nu rîs de fiinţă. rîdea ciclopul. — Sîntem ahei. şi cum Vinul era atît de tare.. Venim din Troia. Iară în ţarcuri behăiau sute şi mii de iezi sau miei. însă Ulise se gîndea la cei de-acasă. pe care îl primiseră. în insula cu lotofagi. un sfert vin. proptit chiar la intrare de ciclop.. că-i aşteaptă. şi. Cum a pătruns în peşteră. sub vraja florilor de lotus.. Cine mînca din floarea asta nu mai avea altă dorinţă decît să stea. ferită într-un golfuleţ. a înşfăcat alţi doi oşteni şi i-a mîncat nu-maidecît. scăpaţi de moarte-n faţa Troii. zei !. sprintene. însă Ulise. Aceştia se hrăneau cu lotus. pe care sălăşluiau nişte uriaşi c-un singur ochi. te cheamă ?... ce zguduiau pămîntul tot . Apoi s-a-ndestulat cu lapte. fii bun. pătrunzînd în peşteră. de la un preot.. şi l-a sorbit cu lăcomie. Aşa s-a scurs pe-ncetul noaptea. n-au vrut să plece mai departe. Aheii se uitau pieriţi cum le mînca uriaşul soţii. Dar nu trecu decît puţin şi s-auziră paşii-i groaznici. eu care sînt la fel de tare ca orice zeu ?.. Ha. Furtunile ne-au rătăcit.. ha. Ci tu... am spune azi G. feciorul zeului Poseidon. să-i aducă sus. Doar doisprezece soţi mai zdraveni şi curajoşi urmau pe rege în ţara asta misterioasă.. unde sălăşluia poporul ciudat al lotofagilor'k. Să se întoarcă-n insulă. pe corăbiile-aheie. Vroiau să se arunce-n apă. Ştii foarte bine că-i poruncă de la stă-pînul nostru. . a dat poruncă celorlalţi săi ia cu sila. în care locuia ciclopul cel mai cumplit din tot ţinutul. închise peştera cu-o stîncă. De capre negre. şi au ajuns lîngă o coastă..

Ulise. s-a deşteptat însă Ulise.. de-aici. dormea dus. Ulise.. pînă ce au ajuns în larg. Aheii se leagă sub pîntecele oilor şi ies din peşteră Şi s-au pornit. Şi el se agăţase ţeapăn de cel mai mare animal.. O !. ciclopul s-a lăsat pe-o rînă şi-a lunecat pe lespezi. neputincios stînd pe catarg. de vreme ce-am înfrînt destinul cetăţii Troiei. pentru că Polifem. Polifem. uriaşi şi mîncători de oameni. puternic eşti ca zeii. Sub vijelia cea grozavă. — Un vierme. cu unsprezece din corăbii. răcnind cu ciudă : — Vai !. tot căutînd pe Nimeni şi pe soţii săi... Nu-l lăsa să se-ntoarc-acasă !. O !. uriaşul. prevăzător. au ajuns într-o insulă unde domnea. Niciodată nu mai bătuseră-mpreună atîtea vînturi peste mare. însă credeam că-i un uriaş. în semn de mare preţuire. nici măcar celorlalţi ahei. care îl sprijineau pe Priam : Apolo. Cînd a auzit ciclopul a înşfăcat o stîncă mare cît un palat. şi Afrodita. bine-n curmeie. Şi ochiul lui a sfîrîit ca fierul de pe nicovală. deseori. Bine... după destule încercări. chiar în mijlocul oilor. Asta pînă spre dimineaţă. din Itaca. Şi nu o să răzbim prin marea ocîrmuită de Poseidon ? Eu nu mă tem deloc de el. cînd el. Plutind ei apoi peste mare.. au început să şi vîslească.. iar tu. vei veni.. că uriaşul nu era cît de cît deştept şi nu căta sub pîntec turma. au reuşit să poposească la ţărmul altei insule. Şi. beat. încît Eol. că Nimeni mi-a vîrît în ochi o ţeapă înroşită-n foc şi m-a orbit ! — Ce tot spui ?. puterea lui l-a doborît. să iasă. şi Leto. şi m-ajutaţi. spre peşterile-ntunecate unde-şi făcuseră culcuş. Toate-n acelaşi timp suflau şi zguduiau genunea neagră a apelor pînă-n adînc. Şi chiar sub ochii lui Ulise. S-au apropiat de Polifem şi ascuţişul trunchiului i l-au vîrît adînc în ochi. Iar la plecare i-a adus. laolaltă. a glăsuit din nou Ulise. In insula lui Eol şi în ţinutul lestrigonilor Aici Ulise i-a grăit cu vorba sa meşteşugită zeului Eol cel măreţ şi i s-a plîns că l-au lovit pe-ntinsul mărilor furtuni. vîrît în apă. Ia mai deşartă-mi puţin vin. nemailuînd seamă la feciorul zeului mărilor Poseidon. stăpînul mărilor. însoţitorii lui Ulise au socotit că în burduf se află aur şi argint. ce tot urli ?. însă Ulise şi cu soţii săreau prin peşteră mai sprinteni decît căpriţele de munte şi îi scăpau mereu din mîini. Şi pe sub pîntecele lor prinsese cîte un oştean. au sfărîmat corbăiile... în piept le bătea tare inima. Eol. făcut din piele. pe voia sa.. tu. Dar cum l-a sorbit şi pe-acesta. urcaţi pe corabie. Nimeni te cheamă ?..... Tată. Şi valurile se săltau şi clocoteau în jurul lor.. a mormăit ciclopul.. l-a primit bine şi cu cinste. joc de noi... — Să le păstrezi. feciorul Herei.. Dar grecii hohoteau pe punte. starostele berbecilor din turmele lui Polifem. Polifem !.. Să le dai drumul.. şi nebunul zeu al războiului... cu grăbire. căci avea ziduri ridicate de zeii-Apolo şi Poseidon.. Ba încă i l-au răsucit. pesemne. te-am păcălit !... bătut... Iară aheilor.. în largul mării.. le-a dat răspuns : — Săriţi. Aşa au izbutit Ulise şi soţii lui să ias-afară şi să alerge. dar eşti netot. Atîta numai că Ulise legase cîte trei berbeci. căci preaisteţul din Itaca le da curaj zicînd aşa : — Am învins noi oraşul Troia. răsări din ape şi pedepseşte-l pe Ulise. pe vasul care-i aştepta în golfuleţul liniştit.. Şi ce furtună !. Dar zeul Eol l-a rugat un singur lucru pe Ulise : să nu arate nimănui ce se găseşte în burduf. pipăia oile pe spate. Ciclopul s-aşezase-n uşă. Polifem. încins. cu ochii lui străbătători9.. Tată. pedepseşte-l.. Hei.. Haideţi. de bucurie. şi fiind navigator destoinic. auzind ţipetele lui înverşunate către ape . Prindeţi în mîinile voinice vîslele tari şi să pornim fără de teamă mai departe. cînd oile s-au grămădit la gura peşterii. Ulise-atunci a făcut semn ostaşilor şi-au înroşit bîrna de lemn în flacără... Uriaşul a-nceput să urle. pe-ntinsul mării. Insă pe insula aceasta trăia un neam. bine. căruia soarta îi urzise să fie-n veci nebiruit. căci Polifem a-nnebunit7... Tată. ci-s eu.. Artemis. a glăsuit regele Eol. au desfăcut din lanţ burduful. numai cînd ai s-ajungi la ţintă. Şi urletul lui i-a trezit pe toţi ciclopii insulei. ciclopilor.. Ulise i-a vorbit atît de iscusit şi de frumos. Iar vînturile au ieşit şi s-a dezlănţuit furtuna.. legat ia gură cu un lanţ în întregime de argint. zis lestrigonii.. Poseidon : — O !. pe catarg. acela care ţi-a scos ochiul nu este Nimeni.. Iţi baţi. şi pe ahei i- . Nu lăsase în libertate decît pe vîntul de apus. Ulise. ciclopilor.. Dacă nu-i nimeni. o Polifem !. care urla necontenit şi se izbea de toţi pereţii peşterii sale. cum credeai. într-un burduf. ciclopii. Furtuni pe care le-au iscat chiar vînturile ne-ndurate... ce nu primeşte pe nimeni oaspe-n casa lui. în timp ce stînca aruncată de Polifem zguduia vasul. şi nu un vierme cum te-arăţi. Ei au venit la peşteră şi i-au strigat în cor de-afară : — Ce-i Polifem ? Ce s-a-ntîmplat şi de ce ne trezeşti din somn ? Iar Polifem. Ce un palat ? !.. Şi-am înfruntat pe-olimpienii. Hei. urlînd mai tare.. însă înţelept. însoţitorii lui Ulise. uriaşii au sărit îndată. au şi tras repede la ţărm.. regele peste vînturi 8. Auzisem prevestirea că tu. Şi pîndind toţi un timp prielnic. Un munte-ntreg ! Şi l-a azvîrlit în apa mării.. striga acum pe tatăl său... Zefirul cel îmbălsămat. El s-a urcat sus. buluc. acele vînturi ce umblau.— Aha !. Numai Ulise a rămas. De-acolo a strigat Ulise : — Hei.... ca să-i împingă pînzele corăbiilor către Itaca. să cerceteze insula. Şi pornind grecii. Nimeni te-a orbit ?. fără frică.

Şi-astfel eroul să-i rămînă pe totdeauna ca bărbat12.după aceea pot să mor.. Ulise i-a făgăduit să se coboare în Infern. S-a-nfăţişat şi Agamemnon. Patrocle. agăţat de scîndurile sfărîmate. crescîndu-i dorul şi mărin-du-i jalea. Patrocle. la stăruinţa lui Ulise că vrea să plece către casă. Aias. cînd rostea vorbele acestea. încît sărmanul ajunsese să nu-şi dorească altceva decît să vadă ţărmurile insulei. Frumos bărbat era Ulise ! Nimfa l-a îndrăgit şi ea. — Orice mi-aţi spune. încît nu s-a înduplecat. Caribda a supt apa mării şi-a azvîrlit-o iar afară. îndrăzneţul n-a mai putut să rabde dorul de ţara lui. dîndu-i ospeţe strălucite.. este silită să-şi aleagă. Anticleea — care murise între timp — a venit să-l sfătuiască. Şi mai erau pe-atunci doi monştri. mîncaţi de cruzii lestrigoni. Să nu păţeşti ce-am păţit eu. a-ntîlnit în cale pe regele profeţilor : Tiresias cel prea-vestit. a trăsnit vasul lui Ulise. Numai Ulise. puşi în frigare. Tiresias i-a prevestit cîte avea să mai îndure în drumul lui către Itaca şi cum se va dezlănţui mai tare ura-nverşunată a lui Posei-don furtunosul. Ulise-a astupat cu ceară urechile vîslaşilor şi pe el însuşi s-a legat cu frînghii groase de catarg. pentru că toţi îl socot mort. pe soaţa-i cea mult răbdătoare şi pe fecioru-i. Iar Zeus. înse. la Calipso A pornit. Acolo. mult credincioasa Penelopa..tat de a fi iarăşi în Itaca. Ulise cu oştenii săi. Era atît de avîntat. Cel puţin tu să fii ferit de relele care te-aşteaptă. puţinii care mai trăiau. — Nu te încrede în soţie. îndrăgostită de Ulise. Vîsliţi !. ce se numeau Scila şi Caribda 14.. ca să-l îmblînzească şi să-l întoarcă iar pe cer pe zeul care luminează. Şapte ani l-a ţinut acolo.. tot vîslind şi rătăcind pe mările fără hotar. Dar eu nu am altă dorinţă decît s-ajung s-o văd şi să-mi văd ţara. de zeul ce ne urmăreşte ca să-l răzbune pe ciclop.. Vîsliţi !. o insulă ce-avea trei vîrfuri 15. Tele-mah. Astfel n-a mai avut Ulise. l-a ţinut şapte ani la ea. însoţitorii lui Ulise au mîncat boii cei sfinţiţi ai marelui zeu Helios. din insulele Sirenuse 13 — l-au ispitit cu cîntece înşelătoare să co-boare în ţara lor şi să rămînă.. Itaca dragă. frumoasa Circe vroia să-l pună pe Ulise să se coboare în Infern . insula nimfei Calipso 17. ce-aveau. dacă primea să-i fie soţ 18. pentru că tu eşti o zeiţă fără moarte. Mama lui însăşi. dornic întruna s-o învingă. Şi tot luptîndu-se cu soarta... Eu trebuie să văd Itaca. în cele şase boturi ale sale. ea i-a răspuns cu viclenie : — Te las să pleci. După Tiresias. au scăpat şi de aceşti monştri. frumoasa vrăjitoare. şi-ai să-i întrebi pe cei deacolo dacă e bine să te-ntorci. Apoi.. din flota lui atît de mare. cel doborît de Clitemnestra atunci cînd a ajuns acasă. Mai bine stai tihnit la Circe ! Heracle.. de la iubita-ţi Penelopa. către casă. Aici. căci blestemaţii lestrigoni azvîrleau iarăşi după ei cu stînci cît munţii. ci cîte trei rînduri de dinţi. în locul lui. lui Ulise i s-au mai arătat şi alţii. Şi-a făurit atunci o plută. şi-apoi să moară. eu tot plec. însă jelindu-i pe cei morţi. Ajunşi în ţara soarelui. au înălţat pînzele toate şi au vîslit cu încordare. Insă Ulise. ca pe miei. Pluta este cufundată de Poseidon Pînă la urmă. Drept răzbunare.. şi totuşi Calipso. i-a mai rostit că soaţa. Sirenele — fecioare-păsări. Nu vă lăsaţi !. La drept vorbind. decît doar o corabie. nu două. ca să-i înece pe Ulise şi pe însoţitorii săi.. din trunchiuri de copaci negeluite. Cîţi rămăseseră cu el i-au plîns cu lacrimi arzătoare pe cei care pieriseră. de pe corabie. L-a primit în palatul său şi i-a făgăduit să-l facă nemuritor pe veşnicie. zeul mohorît. Eu ştiu că toate-aceste crime sînt uneltite de Poseidon. deci. încît şi umbrele acelor mult glorioşi eroi : Heracle. în insula Ogigia. însă Ulise iubea atîta de fierbinte insula lui sărăcăcioasă. Primejdiile nu mă opresc. vâslind mai încordaţi. neîndurată. după această încercare a trebuit să se-nvoiască şi să-i dea drumul iar pe mări. în ţara asta locuia o mare vrăjitoare. Antiloh. — Vîsliţi !. a spus regele mînios. Scila i-a luat şase luntraşi. din nou Ulise. Neavînd altfel nici un mijloc să plece din acel tărîm. Helios nu a mai vrut să dea lumină. Toţi corăbierii au pierit. dacă-nainte ai să cobori pînă-n ţinutul lui Hades. Dar nu mă voi lăsa eu pradă atît de lesne lui Poseidon. Dar ei. deşi erau în ţara morţii. Voi izbîndi şi voi ajunge în Itaca. n-a vrut să-l lase să mai plece şi l-a ţinut un an întreg.au tras în ţeapă. Ba chiar cînd anul a trecut. striga Ulise. Ulise a plecat spre ţara întunecată a lui Hades. un alt bărbat. S-au dus acasă şi i-au fript. . chiar voinicul Ahile şi umbrele altor eroi i-au grăit în acelaşi fel : — Cu toţii-am suferit destul. Mă voi lupta. a-nfruntat valurile repezi şi-a ajuns in Ogigia 16. Potrivit înţelegerii. Pe târîmul vrăjitoarei Circe şi în Infern Şi. Şi Circe n-a avut ce face. au ajuns pe un alt tărîm. Aias şi Ahile se zice c-au zîmbit atunci. colţuroase. Era o insulă Eea 10. Circe 4l. pornind pe mare. astăzi sînt stînei obişnuite. i-a răspuns nimfei Calipso : — Eu ştiu că draga mea nevastă Penelopa nu e ca tine de frumoasă. Toţi i-au vorbit.. şi-acolo ea să uneltească prin Hades şi prin Persefona ca umbrele să-l sfătuiască pe regele de la Itaca să nu mai plece din Eea. şi erau gata să-i zdrobească şi să-i afunde-n apa mării. Aşa a glăsuit Ulise. Şi i-au mîncat numaidecît. Vîsliţi !.

un aed orb. Iar ea l-a-ndestulat cu hrană. Şi dorul s-aprinsese iară viu în pieptul multîncercatului Ulise. copilă a lui Alcinou. A stat un timp şi a privit-o. Şi. O !. l-a îndrăgit parcă mai mult. Şi atingînd ţărmul acela. însoţindu-se cu lira. totuşi el i-a jurat că îl va duce. a dat poruncă-aedului să tacă. mîndra Nausicaa. să-mi fie soţ !.. cînta pe-Ahile şi Ulise şi Menelau şi Agamemnon. regele-acelei insule. cînta duios bătrînul şi lira lui suna atît de jalnic ! Cînta povestea cum s-aprinsese Troia şi cum arsese-n flăcări luminoase. şi. pe la sirenele cu glasuri înşelătoare ce-l chemau . Cînta. cum era voinic şi zdravăn. un bărbat vrednic. Ulise. bătrîne. cînta — ce credeţi ? — chiar războiul nimicitor. cum . către ţărmul în care marea se lovea cu înspumatele ei valuri. — Aha !. cum de nu. Iară Ulise. pentru asta. a glăsuit regele insulei Itaca. a spus aedul. Şi-a strîns îndată norii şi vînturile cele mai avane şi marea a clătit-o din adâncuri. în Itaca. — O. ca nişte fiare-nverşunate. A pus la cale jocuri. ca s-arate că nu se teme de nimic. pînă departe. fără să-şi piardă nici o clipă încrederea că va ajunge în insula lui dragă.. tocmai veneau la malul mării. Abia atunci a izbutit s-atingă ţărmul cel nisipos al unei insule frumoase. să speJe rufe. trei zile. cum s-au luptat cu multe neamuri şi l-au orbit pe Polifem. auzind acele stihuri prin care-aedul proslăvea pe toţi eroii de la Troia. l-a urmărit plin de mînie. Dar el nu s-a lăsat zdrobit de soartă. după datini. pe cei doi Aias. să ne cînţi povestea calului de lemn. cu fiorosul lui trident.Nenorocirea lui a fost însă că zeul care-l ura de moarte — pentru vina de-a-l fi orbit pe Polifem. nişte fete. încît pe faţa lui Ulise lacrimi curgeau din nou şiroaie. dar plin de har 20. tu povesteşti mult prea frumos. în faţa zidurilor Troiei. Talazurile au urlat spre plută. Şi Demodoc a prins să cînte şi-această faptă prea isteaţă a lui Ulise din Itaca. ce lingeau cerul albăstrui al nopţii. de parcă ai fi fost acolo. Unii dintre flăcăi l-au îmbiat şi pe Ulise să lupte în ograda largă. Astfel s-a războit.. Ulise s-a plecat din nou domniţei.. Au răsturnat-o într-o clipă. în orice ţară.. Apoi a glăsuit cu duioşie : — Privesc la tine şi nu ştiu de eşti femeie sau zeiţă din Olimp. Antiloh şi pe ceilalţi viteji de seamă. Mă plecnaintea frumuseţii tale şi mă cutremur din adînc. Semeni cu Artemis încîntătoarea. Dar ştii.. ciclopul — Poseidon. şi-a fost călăuzit la rege. şi biciuit necontenit. fără teamă de nimeni şi nimic pe lume. Deşi îi era drag şi ar fi vrut. Iar pe Ulise l-au vîrît la fund. numită Scheria 19. din insula feacilor . Şi printre ele se găsea încîntătoarea Nausicaa. în sfîrşit. S-a ridicat la suprafaţă. pe mări . L-a aruncat numai cu-o mînă peste palat şi peste ziduri. înţelegea că-i un oştean. furtunosul. După această cuvântare. l-a adăpat cu vin de soi. un popor blînd. Cum a ajuns după aceea la Calipso. scă-pînd cu greu din mreaja ei şi. să-şi pună lira la o parte. la rîndu-i. Cînta bă-trînul Demodoc. Ochii lui nu puteau să creadă că văd asemeni frumuseţe. văzînd aceasta. destoinicia şi puterea. purtat de-ahei contra lui Priam cel bătrîn . cătînd cu ochii stinşi în acea parte unde şedeau stăpînu-i şi Ulise. să-şi dovedească-ndemînarea. faptă ce-a dus în acea noapte la pierderea cetăţii Troia." Regele Alcinou. se bucura să aibă-n ţară un astfel de viteaz ca el. Văzînd atîta bunătate.. Ce s-au mai speriat cu toate. Tocmai se întorcea de la un ospăţ.. Şi l-a rugat pe oaspete să-i spună ce nume poartă şi de unde vine. nimeni nu a mai cutezat să-l cheme pe Ulise-n luptă.. pentru soţie. însă Ulise era chipeş. In sine îşi spunea vrăjită : „De ar vrea zeii să rămînă aici. de va vroi. Văzîndu-l cît e de voinic.. desigur. a şi zărit-o pe copila lui Alcinou cea minunată. şi au sfărîmat-o-n bucăţele. Acolo locuiau feacii.. El.. Demodoc.. apoi la Scila şi Caribda. pentru casă. l-a zărit. s-a auzit un cîntec dulce. a prins în braţe-un bolovan de o mărime uimitoare. Regele Alcinou. cu marea cea învolburată. a şoptit mîndra Nausicaa. negru. Deşi nu-l cunoştea pe nume. feciorul zeului Poseidon. la noi. pe care grecii l-au lăsat în faţa porţilor troiene ? — Ştiu.. Şi cum Poseidon. de ţipetele fetelor. Tu vrei să scapi ? a rostit zeul. lupte şi-ntreceri voiniceşti. să-l aibă ca soţ al scumpei lui copile... Poate te-a inspirat Apolo. la Circe . — Parcă-i un zeu picat din slavă !. a izbutit totuşi să-şi prindă palmele tari de un buştean. A arătat că este din Itaca şi vrea numai s-ajungă-acasă. Apoi a început să spună cum au pornit ei de la Troia. Ospeţia lui Alcinou Trezindu-se din somn Ulise. Ulise a simţit că-i vin pe gene lacrimi arzătoare. Fecioara. cînta şi rătăcirile-i pe mare. Şi regele l-a ospeţit cu cinste mare. a căzut jos şi-a adormit. istovit de luptă. Ulise şi-a rostit povestea. Din fericire pentru el. prin insule . Ulise îşi povesteşte rătăcirile Şi tot urmîndu-se ospăţul. s-a luat la luptă şi cu marea. Cînta. trîntit încoace sau încolo.

Mai puţin se pripea acum. pline de daruri. Cum a simţit însă c-atinge. benchetuiesc.încet. s-a arătat şi Telemah. Tată şi fiu s-au strîns în braţe.. Din întîmplare. zicea Eumeu. cîinele a ridicat capul.. vorbind ei. înverşunat parcă mai rău. dintr-una-ntr-alta. Şi el s-a supărat cumplit că prada lui. a dat semnalul de plecare. pe viteazul Ulise.. Ulise l-a întîlnit pe un porcar. Cînd a intrat la el acasă. zvîrlit pe malul feacian. dar l-au lovit. Ulise i-a spus cine este. să-i pregătească un pat moale drumeţului. în lupte. încet. După puţină cumpănire. cu pînze şi cu vîsle bune. L-a cunoscut numaidecît. In acest timp neruşinaţii de peţitori pătrund în casă-i. A ascuns într-o peşteră adîncă lăzile mari. şi îl aşteaptă. Mergînd prin insulă. fură din avuţia lui Ulise şi-i pîngăresc întreg palatul... venind cu o corabie. Dar fiind totuşi prevăzător. Nu se pripise niciodată. Era bătrânul cîine Argos. Porcarul Eumeu îi destăinuie lui Ulise faptele peţitorilor După un timp s-a deşteptat Ulise.. cu marele-i trident strălucitor. Ulise a pătruns în sala unde-i benche-tuiau duşmanii. Corabia plutea spre zări ca şoimul. privindu-l cu iubire. Tot vrea să afle ce s-a mai întîmplat la Troia. şi l-a privit.. şi-a pornit prin insulă. să-ntrebe ce se mai aude despre aheii rătăciţi.a scăpat de moarte. şi vasul feacian a împietrit. căci nu erau în largurile mării vîslaşi mai buni ca ai lui Alcinou. şi a pierit desigur. Ea n-a pierdut încă nădejdea ca să-şi revadă iar bărbatul. Vîslaşii l-au dat jos de pe corabie. Cînd a sfîrşit. căci era tocmai cum fusese Ulise-n vremea tinereţii. Atuncea Alcinou a spus : — De vreme ce-ai sosit. în ochii lui plini de credinţă a licărit o luminiţă.. s-a întors. fiindcă ceruse de mîncare. Uitase-n somnul lui ce suferise si se visa acum acasă. Cu cine a plecat de-acolo ? Poate s-a mai aflat ceva între timp. destramă iar în timpul nopţii. Ulise ascultase totul. L-a ospătat. suindu-se pe vasul feacian. în ospeţie. încet. însă tîlharii peţitori au pus la cale să-l ucidă fiindcă prea le stătea în cale. l-a omenit cum se cuvine. spre ţărmurile insulei Itaca.. Unul a dat un chiot.. Ulise. dulcea Penelopa. s-a prefăcut că-i este foame şi le-a cerut o-mbucătură. Şi tatăl n-avea ochi destui să-şi vadă şi săşi mîngîie feciorul.. primite de la Alcinou. fii sigur că ai să te-ntorci în insula ta mult dorită. voios cum nu fusese pîn-atuncea sărmanul tînăr niciodată. purtat de vîsle peste valuri. undeva. Şi. Ulise. Dar el în li-nişte-adormise. Telemah. Nu crede c-a murit. văzînd pe rege că porneşte către Itaca şi soţie. Pe poarta asta se pornise cu douăzeci de ani în urmă. şi l-au batjocorit cu vorbe care de care mai urîte. rîzînd în hohote. şi-apoi pe mările învolburate. De-aceea şi-a trimis feciorul. Şi ei.. Planul făurit împreună cu Telemah . şi tot rostea : — Mă bucur. alţii de prin cetăţi vecine. i-au dat nişte resturi de carne . Şi cu iuţeală îl purta cu sine corabia. în hainele de cerşetor. la Sparta şi la bătrînul rege Nestor. — Soţul. Acum. în taină-au făcut planul. în casa lui s-au oploşit mulţime de peţitori neruşinaţi. şi îl aşteaptă pe Ulise.. După aceea regele Ulise. prins de-un buştean. îi sorb tot vinul. Dar el era prevăzător şi chibzuit în toate cele. aproape mort. pe nume Telemah. mănîncă turmele. nimic alta.. preaisteţul. I-au pus alături lăzile cu darurile feaciene şi au pornit pe calea-ntoarsă. — Aici e insula Itaca !. îi scăpase. Şi fiecare-ar vrea s-o ia pe Penelopa de soţie. în urmă. Cu îndîrjire-a făcut un semn. şi-n pieptul lui se aprinsese flacăra urii-n vîlvătăi. Iară cirezi şi turme are destule. Dar tot ce ţe-se-n timpul zilei. i-a văzut din nou Poseidon.. Ar fi pornit în acea clipă să se răzbune pe tîlhari. îi era dat s-o vadă iar. bătrîn. A încercat să dea din coadă şi să-şi arate bucuria. ce purta numele Eumeu. inima îi bătea să-i spargă pieptul. Să i le pună întrun vas. s-a dezbrăcat de hainele frumoase. Aflînd regina Penelopa că-n casa ei un biet milog. Amarul tău se va sfîrşi.. căci e frumoasă şi e bună. toată noaptea. Telemah. şi-au pornit. Şi săruta pămîntul drag.Şi-a stat Ulise la Eumeu. acel ce pătimise atît de multe. 255 frumoasa.. Ulise. S-a-ndreptat apoi spre curtenii ce se aflau cu el la masă şi le-a cerut s-aducă daruri viteazului de la Itaca. Apoi.. s-a mîniat fără măsură. Vîslaşii s-au plecat pe rame. a fost bătut şi înjosit. să s- . regele insulei Itaca şi-a luat rămas bun de la gazde. cu paşii. striga el parcă-nnebunit de-atîta fericire ce-o trăia. Ulise i-a ieşit-nainte. chiar în ziua următoare. Eumeu i-a povestit durerea preacredincioasei Penelopa. tîrît de valuri. Şi cel dinţii s-a dus acasă feciorul. Şi iată. Ulise n-a simţit cînd au ajuns în insula Itaca. socotind că-ntr-adevăr Ulise este un cerşetor. sub un copac. S-a prefăcut pe loc în stîncă sură 21. Chiar astăzi trebuie să se-ntoarcă. în poarta casei sta un cîine.. Spune că-şi va alege soţul cînd va sfîrşi de ţesut pînza cu care-şi va învăli fruntea regală-n ziua mult urît-a nunţii. într-un tîrziu. bătrîna doic-a lui Ulise. de cerşetor. lespedea. A dat poruncă unei roabe. ce îl slujise pe Ulise şi-l aşteptase să-l mai vadă. şi-l jeleşte. şi-a plecat fruntea pe o masă. a sosit Ulise în hainele de cerşetor.. Ulise. Unii sînt chiar din insulă. Privea în jur şi nu-i venea să creadă. întoarcerea în Itaca Toţi ascultau fără o şoaptă povestea lui. Acum ne pregătim şi de răsplata netrebnicilor peţitori. Nu trebuia să afle nimeni că el. Acesta. vărsînd nenumărate lacrimi. luptîndu-se-n războiul de la Troia. sleit. Cînd s-au ivit pe mare zorii. Ochii frumoasei Nausicaa — spun unii — că erau mîhniţi. s-o cerceteze mai întîi. că eşti voinic. scăldaţi în lacrimi. dup-atîta vreme. 11 cerceta la trup. bătrînul cîine a-nchis ochii. Ea-i tot amînă şi-i amînă. şi s-a-mbrăcat în nişte straie de om sărac. i-a plecat. cînd zidurile au fost arse. la faţă. care să-l poarte pe Ulise către pă-mîntul multdorit. l-a odihnit şi.. un om bă-trîn şi de credinţă. Ulise. Crescuse mare şi puternic. încet culcîndu-l lin pe-un aşternut. Dormind trudit.

Nu e. stăpîne drag !. deşi toţi peţitorii strigau tare şi îl ameninţau cu moartea. Ce bucurie-a fost. simte la gleznăo cicatrice. s-apucase să-i povestească drumeţului cît suferise de amarnic în aceşti douăzeci de ani. şi peţitorii au luat arcul. împodobit cu flori deargint. struna lui tare. cu jale. Pînă la urmă. Dar cînd Ulise i-a rostit cum îşi făcuse singur patul. în acest chip a mai trecut o noapte. dar vrînd să-l spele-n apa caldă pe cerşetor. Telemah a cerut reginei să urce sus.. după datini. Ulise-a luat în mînă arcul. porni să tragă. — Vezi. la nunta lor.. deşi sînt mai bătrîn. — Ulise eşti. Ulise sta pe lîngă vatră şi Penelopa.. spunea ea. Şi cel dintîi şi cel mai rău dintre tîlharii peţitori a căzut mort. Bătrîna doică Euricleea a pregătit patul cel moale . a-nfipt securile la rînd. Penelopa a adus arcul lui Ulise. Toţi au rămas înmărmuriţi. Cine putea să lupte cu Ulise ? Cine putea să-nfrunte pe viteazul care era atît de încercat ? Vuietul greu al bătăliei se auzea pînă departe. şi ar fi dat orice pe lume să poată alerga prin porţi. spunînd că nu e drept să se arate atît de aspri cu un oaspe. O cicatrice cunoscută. bărbaţi mai tineri şi mai plini de fală ? Şi erau gata să-l lovească pe Ulise. I-au uns şi struna cu grăsime... Privirea regelui Ulise îi străpungea ca un cuţit. Acesta înşfacă o sabie şi-o suliţă mai ascuţită şi veni lîngă tatăl său. ţinînd în braţele-i mult încercate pe scumpa. Tot se temea că s-ar putea să fie vreo-nşelăciune.. arunca săgeata . Şi-acela. O !. Şi-a poruncit să i se dea arcul cel greu drumeţului. Penelopa. Telemah. întristată. va trebui să-mi fie soţ. ajutat cu sîrg de fiul său şi două slugi. Eu ştiu că-ţi va sosi bărbatul mai înainte ca peţitorii tăi să-ntindă arcul şi repedea săgeată să străbată prin găurile-acelea din securi. pate. încă o noapte în acest timp venise noaptea. Astfel rosti Ulise şi făcu semnul de luptă către Telemah. I se păruse ei ciudată şi faţa cerşetorului. Ei încă nu-i venea să creadă că este el. că-i lesne de închipuit !. Ulise. Viclenii peţitori gemeau. cu săgeata. însă nimic. l-a încordat şi-a tras în ţintă.. Telemah.. în vatră. i-au nimicit pe peţitori. să-i spele-ntr-un lighean de-aramă picioarele preaostenite. odată. — Să nu amîi această luptă. S-au apucat întîi şi-ntîi de-ospăţ. îi porunceşte să nu scoată nici un cuvînt. fugeau înfricoşaţi pe lături. şi iar nimic... Ulise s-a spălat de sînge şi s-a înfăţişat soţiei : — Eu sînt Ulise. Iar mai-nainte.. ce vrea numai să îşi măsoare forţa cu-a tuturor. plîngea ca un copil. De dimineaţă. L-au luat şi-au încercat să-ndoaie. au venit cu fală toţi peţitorii la palat. toate securile. de aur şi de fildeş alb.. feciorul ei şi-al lui Ulise. lam să pun în luptă securile pe care bietul Ulise le-nşiruia în sală. Dar peţitorii.. Numai Ulise ştia taina.. Ulise.. Arcul parcă era de piatră. prin fiul lui.. să nu se afle că s-a întors — pînă ce dînsul nu-şi isprăveşte pedepsirea celor ce-i pîngăreau căminul. şi ea trecea prin toate găurile de la securi22. m-am întors !. luînd săgeţi de jos. Aş vrea să îmi încerc şi eu puterea. Ulise a sărit pe prag. puneau la cale să-l ucidă pe Tele-mah. Să nu mai poată fugi nimeni. mai puţin. ce şi-au recunoscut stă-pînul. nu spun. cîte douăsprezece. regina s-a încredinţat. răsturnînd tolba la picioare şi. iată că n-am greşit. după dreptate. la o vînătoare. Puterea mi-e încă deplină. rosteşte-n şoaptă Euricleea. care ştia taina. pe care o avea Ulise de cînd o fiară îl rănise. sau. cu o săgeată-nfiptă în grumaz.. însă şi eu am hotărî t că nu e demn să-mi fie soţ acela care n-ar putea să-ndoaie arcul lui Ulise. spunea mîhnita Penelopa. dintr-un măslin. Pedepsirea peţitorilor în acest timp orînduise Ulise. oh !. Iar ea-l ţinea .. cum mă defăima peţitorii. a zis atunci Ulise. cu milă. Acum la încercarea asta am să-i pun să se întreacă peţitorii. nici n-am trudit prea mult cu arcul. într-un ceas sau două. El. Dar el îi pune peste buze palma şi-i face semn să tacă. să nu-l mai vadă pe Ulise.. Apoi. o sfătuia drumeţul pe regină. cît era de tare. — Tu. cit de puţin. — Mîine va fi această ziuă. acela care va întinde arcul şi va răzbate. Văzînd că se apropie ceasul. să se închidă poarta casei.odihnească. Penelopa. Am fost silită de ei toţi şi mă tem pentru Telemah.. în încăperi. şi lacrimile îi umpleau iar ochii.. Ce n-au făcut ? Cît s-au silit ! L-au încălzit la foc. Nu voi avea ce să mai fac.. au strigat ei. stînd departe. credincioasa lui soţie.. cu ochii-n lacrimi. A mijlocit însă. Slugile au primit poruncă să zvîrle leşurile-ncolo. nu ţi-e destul că te-ndurăm aici ? Vrei să te pui cu noi la rînd. Căci iată. de nu se învoia saleagă dintre ei pe viitoru-i soţ. de-astă dată. Inima îi bătea de teamă. Şi a grăit spre peţitori : — Daţi-mi şi mie puţin arcul. Ce-a mai fost !. — Aş vrea să fie astfel. cerşetorule. care le răsplătea purtarea. . Şi-acum e vremea să gătim ospăţul !. cel aşteptat atîta timp..

Fiindcă eroul se recomandase mai înainte „Eu singur" sau „Singur eu". Pietroasă. De aceea se spune că s-ar chema acum insula Capri. în Italia. 6. glăsuia umbra eroului troian. ca şi despre celelalte coaste ale mărilor. De aceea matrozii greci îi spun insulei nu Corfu. cînd cel orbit este întrebat de draci cine l-a înţepat cu frigarea. Itaca-i cea mai delungată-n mare Şi scundă spre apus. troianului Enea. 7. Ca să facă legenda despre Vlise mai palpitantă. să cînte-n versuri dorinţa vechilor elini de-a-nvinge soarta — atunci cînd era duşmănoasă — de-a birui orice primejdii prin isteţime şi curaj. Şi-apoi nimic mai dulce Ca ţara ei nu pot vedea pe lume". . In felul acesta eroul nostru scapă de pedeapsa dracilor. indirect. Ogigia ar fi insula Perejil din zilele noastre. 14. 22. te salvează dintre flăcări. îndestulîndu-le în ura ce o aveau pentru troieni. 17. la-nfăţişare Măreţ. sau în piroane. Astfel de fapte sîngeroase dovedesc care era îndeletnicirea de bază a cetelor de ahei conduşi de regii sau basileii lor. 2. — O. chiar dacă sînt învăluite deseori în haina alegoriei şi legendei. iar noi îi denumim ciclopi. se vede şi astăzi Ungă insula Corfu. Duşmanul este între ziduri. 13. în nişte fiinţe fabuloase. Vlise glăsuieşte cu înjlăcărare despre insula lui. Eroul s-a înfăţişat. pentru a putea fi agăţate la cingătoare. Mai tîrziu numele i s-a schimbat. aflat la poalele muntelui Is-maros. Dar regele insulei Itaca. H. la care nu se încumetau decît trăgătorii cei mai vestiţi. Nu ştim sigur dacă este aşa sau nu. între insulele Tasos şi Samotrace. Şi dintr-o dată se trezeau cu lăncile vîrîte-n piept. Dealtfel. precum e Zachintul păduros. fost distrusă. potrivit înfăţişării. Sînt geografi care socotesc că ar fi vorba de coasta sardă a strîmtorii Bonifacio.Deşi dorit de ţară şi soţie Oprit era-ntr-o peşteră-adîncată De zîna cea frumoasă. sora regelui Eete şi fiica lui Helios — zeul soare. Unii mitologi cred că prin aedul bătrîn şi orb. Du-i peste mare. din marea insulă Sidlia. Troia se va surpa acum. Sţînca în care legenda spune că s-ar fi prefăcut corabia feaciană. tu. Itaca : „Eu locuiesc Itaca. Hector ce apărase Troia şi se sfîrşise de curînd sub crunta lance a lui Ahile. pe o coastă a Marii Tireniene. In folclorul nostru. Iar gemetele se-nălţau pînă-n palatele de aur ale lui Zeus din Olimp. şi dir. săbii şi jaf peste pămînt. AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA SFlRŞIND LEGENDELE ce-au amintit păţaniile aheilor la-napoierea spre Elada. Dulichiu. cîntate de el. 8. fiul lui Filip : Alexandru. ca şi Ulise de aceea a ciclopilor. Această insulă cred unii geografi că ar fi Stromboli. care au năpădit cu sînge. limpezitul Ostrov. în perete. Fă să re-nvie astfel Troia. pe unde-i muntele Neritul Cu freamăt de păduri. şi unde împrejur sînt multe Şi-apropiate insule. ia penaţii 2 — zeii care au ocrotit pînă azi Troia — şi focul sacru al cetăţii. Note 1. sau biruinţe în Elada.. mulţi iscusiţi poeţi au luat atunci lirele-n mîini să cînte isprăvile eroului Ulise. în Trinacria — insula cu trei vîrfuri. în celebrul poem epic al lui Homer : „Odiseea". Dar nimeni n-a ştiut cu atîta farmec şi-atîta de zguduitor. 4. către Creta — părea scăldată toată-n sînge. poate ca o influenţă a acestei legende. Este vorba de ciconi. Cunoştinţele geografice ale lui Homer despre insula Corfu. Ea era. Insulele poartă aceleaşi nume şi în geografia noastră. însă. în cîntecele lor.. însîngerat şi plin de răni. răspunde : „Singur eu". cea cu mulţi vulcani. 11. tu. 20. a reuşit să le redea înfăţişarea lor obişnuită. arată pricinile pentru care — în adevăr — a. Karavi înseamnă în limba greacă : corabie. aspră-i Itaca. ca marele Homer. Homer le zice „ochi rotunzi".tre care este destul să amintim pe tînărul macedonean. 19. moravurile de atunci şi. la distanţă de 20—30 cm una de alta şi trăgeau în aşa fel încît săgeata să străbată toate aceste găuri ale securilor dintr-o dată. fugi. Calipso care-a vrut bărbat să-i fie". 15. pe ţărmul de miazănoapte al mării Egee.. „Odiseea". sînt de-a dreptul uimitoare. 12. jefuită Troia. mîndra zeiţă-a frumuseţii. (And erau folosite ca arme. 10. Calipso era fiica lui Ocean şi a zeiţei Tetis — care era în acelaşi timp ţi mama lui Ahile peleianul. prin isteţimea sa. umbra lui Hector cel viteaz. cratere de vulcani. închinată. vrăjitoarea Circe o schimbat pe o mare parte dintre tovarăşii lui Vlise în porci. Una dintre isprăvile pe care le-au săvîrşit aproape toţi eroii a fost pătrunderea în Infern. dar lucrul pare cu putinţă.. Insula Corfu. Tezeu şi Orfeu. iar celelalte Sînt mai spre răsărit. Enea. dar ca bună mamă creşte Feciori voinici. în tărîmul strămoşului nostru Dardan. coastă care este toată presărată de munţi — ca de nişte uriaşi — avînd pe creştet cîte un ochi rotund şi stins. în legendă. 9. Şi mulţi. In apropiere de Amalfi sînt pînă astăzi insulele Sirenuse. ÎS. Astăzi ar fi Monte-Circeo. cu săbiile spintecîndu-i. In acest fel. Fugi. se găsesc poveşti despre Păcală sau alţi eroi populari care pătrund în iad sau la moara dracilor şi orbesc pe unii dintre încornoraţi cu o ţepuşă sau o frigare încinsă în foc. 21. Za fel ca şi „Iliada". pe care le-a înfruntat eroul Ulise. Aceasta pare a fi fost una dintre încercările cele mai grele pentru arcaşi. pînă la Hera şi Atena. Unii troieni încă dormeau. în apropiere de Creta. care l-a dus pe Vlise în Itaca. Pe fundalul unei privelişti din insulă şi-a creat pictorul rus V. urcă-i într-o corabie. şi Corfu are înfăţişare de corabie. în cea de-a doua jumătate a mileniului al doilea înaintea erei noastre. Homer s-a reprezentat chiar pe el. Serov cunoscutul său tablou „Ulise şi Nausicaa". Numele ei în româneşte înseamnă : pasăre de pradă. Ele prevestesc pe viitorii cuceritori. Securile aveau în partea lor metalică nişte găuri. probabil. cel născut de Afrodita . In acel ceas s-a arătat. zugrăvesc societatea. Same. un neam de traci. să-ntoarcem timpul iar în noaptea cînd flăcările mistuiau marea cetate a lui Priam. Pare că este de fapt ţinutul Mesinei de astăzi. 3. pe aceşti uriaşi din piatră sură. 5. în vis. Cerul era roşu şi marea — pînă departe. ba chiar sâ-i facă mai frumoşi şi mai voinici decît fuseseră înainte. 18. ci Karavi.. Ţara ciclopilor ar fi coasta din golful Neapole. Se zicea că la sosirea aheilor în Eea. şi pe romanul care purta numele de Cezar. Homer numeşte insula : Trinakia — insula tridentului.de gît cu braţe albe. în care să-i adăposteşti. elinii au transformat. aheii povesteau şi despre el că s-ar fi coborît în negrele ţinuturi ale lui Hades. la fel ca şi Heracle. . Trăgătorii cei mai iscusiţi puneau aceste securi una în faţa celeilalte. Acolo tu ridică ziduri. Demodoc. visînd poate calul de lemn. Vechii geografi pretindeau că insula lotofagilor era Djerba din Sirta Mică.

întoarceţi-vă tot acolo. Iară pe munte-l aşteptau. Şi nu găseau nici un răspuns. a strîns în braţe numai fum. Umbra ei doar se ridicase şi rătăcea printre ruine. în care-acesta s-a născut. unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseţii. Astfel a spus umbra Creusei. cu prada-n braţe : aur. sub conducerea-nţeleaptă a lui Enea şi Anhise.. arsă de flăcări. Ida. Hera era tot ne-mblînzită şi după ce căzuse Troia 9.Aşa a rostit aspru Hector. — Unde-i Creusa ? striga el. micul Ascaniu. Ba a pătruns şi în oraş.. însă Apolo n-a răspuns. Pe mări. şi-ntîi către Neoptolem. — Mişeilor. Deci nu mai plînge pe Creusa. Din el ieşeau oşteni ahei. Enea. stofe. bătrînul care mi-a fost soţ şi ţie-ţi este tată scump. adunau fete şi copii şi duceau totul la corăbii. troienii au pornit pe mare. Feciorul său. precum ştim. Urmează-ţi calea. Au făcut douăzeci de vase şi. avînd sabia în mînă. Tu ai acum o datorie. în Tracia. nu s-a ascuns. Şi fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l ţină. Fugi şi—1 salvează pe Anhise. Enea întîmpina veşnic furtuni. Mai înainte a intrat în templul Hestiei 4. s-a agăţat de haina lui. pînă la marele palat unde şedea regele Priam. mărul discordiei. S-a căţărat pe-naltul munte ce se chema. draga mea ? S-a rătăcit între duşmani. şi umbra lui însîngerată s-a risipit. că trebuie să se îndrepte. spre tărîmul de unde a venit Dardan. Enea n-o putea zări. Enea a şi sărit din aşternut. dorind s-o mai îmbrăţişeze pe soaţa sa mult credincioasă . Atunci şi-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida.jertfele de sînge şi a-ntrebat oracolul : încotro trebuie să pornească ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Voi. vase de preţ şi arme scumpe. Enea n-a mai stat pe gînduri şi s-a zorit să-şi scape tatăl. care ardea cu vîlvătăi. N-a mai avut alta ce face decît să se întoarcă-n munte. fiica lui Priam a pierit. cel care-a pus temelii Troiei 3. In fruntea lor păşea feciorul vestitului erou. Şi ei îl implorau cu toţii: — Du-ne. pe calea spre Hesperia 5. ce vă trageţi din Dardan. el s-a întors. Nu au vrut zeii să-ţi fiu tovarăşă de drum. Şi nici Creusa nu grăise. spre ţara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. căutaţi pămîntu-i de obîrşie. Fii sănătos. după o culme-mpădurită. S-a furişat cu-ndemînare printre aheii. ce jefuiau încă oraşul. decît un nume. Apoi în Delos. s-a luptat plin de îndrăzneală. Palatul era însă-n flăcări. te stingi. femei şi chiar copii. Enea a căutat să-şi afle soaţa şi-n cetele de robi . care fusese odinioară soţul zeiţei Afrodita. pe cînd părăsea Troia. — Dar unde s-a născut Dardan. micul Ascaniu. Du-te cu el şi cu fecioru-ţi. Astfel a răzbătut Enea prin vălmăşagul bătăliei şi a ieşit pe o portiţă. Un pas dacă mai faci. însă deodată i-a ieşit-nainte însăşi Afrodita. dar. vestindu-i soţului. în care colţ din asfinţit ? a întrebat din nou Enea. ce te-a iubit atît de mult. s-a repezit către ahei. purtînd în braţe o lădiţă cu cîteva lucruri din casă. cobo-rînd pe orice ţărmuri. în primul rînd. făcută chiar de Afrodita. Vremea trecea neostenită şi după-atîtea suferinţe troienii colindau pe mare şi nu ştiau încotro merg. ce purta numele Creusa •— feciorul său cel mititel : Ascaniu-Iulus şi bătrînul. Acolo tu ai să fii rege.. cuprinşi de spaimă şi nădejde. Deasupra ei au căzut leşuri. făcînd prăpăd printre duşmani. cu cetele lui de troieni. Acasă-l aşteptau soţia — fiica lui Priam cel bătrîn.. Măcelăriseră pe Priam. a făcut. Drept răzbunare pentru asta.. cum. Hera începe sâ-i lovească iarăşi pe troieni La rugămintea lui Anhise. care scăpaseră de moarte. Enea şi-a urcat pe umeri tatăl cel slab şi gîrbovit. Enea a primit să fie conducătorul cetelor. cînd s-arătase lui Enea. s-a strecurat prin marea de oşteni ahei. care-i fusese lui Enea socru şi rege şi stăpîn. necum. unde vrei. găurită de loviturile de lănci.. Atunci. Şi. Hera-i punea-nainte piedici. tot luptînd. A luat de-asemeni şi penaţii şi s-a grăbit spre casa sa. nu apucase să mai spună. Rostind cuvintele acestea. undeva către asfinţit... şi s-a ascuns într-o dumbravă. dar n-a putut s-o mai găsească. bărbaţi. — Stai. Au trebuit însă s-aştepte pînă ce au plecat aheii.. ce purta numele de Fatum 7. mamei troianului Enea. s-a rătăcit între ahei. plecînd din . feciorul marelui Ahile. înfruntînd moartea-n orice clipă. şi. Enea a strigat-o încă. pe coastele împădurite. Dar n-a fugit. Călăuzeşte-ne prin lume şi fă-ne o cetate nouă. Au poposit. Ea-l urmărea înverşunată pe acest fiu al Afroditei. Dar împotriva lor sta Hera 8. acest fiu al Afroditei şi al păstorului Anhise a înşfăcat o sabie şi a ieşit la bătălie. Şi printr-o vrajă misterioasă.. Ahile. Le rămînea numai să caute Hesperia necunoscută şi să îndeplinească voia zeului cel bătrîn şi orb. luptînd necontenit cu-aheii. Unde-i Creusa. Ci. rîul Tibru . Căci nu putea să ierte Troia. Căci ea. Pierderea Creusei Ajuns acolo în dumbrava unde erau mai toţi troienii. Aici nu mai putea duşmanul să-i urmărească nicidecum. — Unde o fi Hesperia ? Unde-o fi ţara lui Dardan ? se întrebau acum troienii. Ai grijă de feciorul nostru. Enea a văzut cu jale că soaţa lui s-a rătăcit. A fost surprinsă de-un oştean şi doborîtă cu o lance. A luat de-acolo focul sacru într-o căldare de aramă. unde fuseseadînc jignită. Altă soţie vei avea. de aur. dar unde curge acest rîu. cîţi se salvaseră cu zile. în care să renască Troia. Enea. în goana mare. Dar. după cum spune legenda. afară din cetatea Troia. i-a rostit mîndră zeiţa ce-i era mamă lui Enea. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo. plutind mereu. E ţara unde vor domni Enea şi urmaşii lui 6. Iară soţia l-a urmat. a spus Enea şi. cu sabia udă de sînge. umbra Creusei a venit lîngă iubitul ei Enea şi i-a rostit cu voce blîndă: — Dragul meu soţ !.

din care a purces Dardan — este Italia. Purtaţi apoi de vînturi aspre. în acest timp. a rostit tatăl lui Enea. bietul. Scăpînd cu greu şi de-aceşti monştri. Au întîlnit în drum Itaca. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ şi vesel şi voinic. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă. Marea a început să geamă şi valurile au crescut. au stat troienii-o noapte-ntreagă. s-au strîns în braţe fericiţi şi-au chiuit pe malul mării. suflarea morţii. stăpînul din Olimp. şi-i atingeau ţărmul dorit. uitat aici de-atîta timp. cum i-a zărit că se apropie. insula regelui Ulise. de pe malul mării. întors din Troia. sprijinit într-un trunchi de pin. cînd părăsise acest ţărm neospitalier. fosta soţie a lui Hector. Acolo. au şi zărit 'naintea lor un ţărm întins şi nisipos. troienii. muntele care zvîrlea flăcări. Acum. în goana lui. Aici a poposit Enea cu numai şapte corăbii.. vreme-ndelungă. sfîrşin-du-se cu toate. 268 Enea s-a înduplecat şi l-a luat pe corabie pe acest soţ al lui Ulise. l-au îngropat şi-au pus la cale multe jocuri. după acea. Aici se aflau nişte harpii.. după atîţia ani de trudă. doar. pe care-o cauţi — ţara străveche şi bogată. Erau pe coasta Africii. — Eol. Dă drumul vînturilor tale şi suflă straşnic peste mări . că din troieni o să se nască neamul puternic de romani. patria care şi-o doresc ? Tu mi-ai făgăduit. va . Dar cînd s-a potolit furtuna. i-a atins buzele roşii şi frumoase cu mîna lui plină de har şi i-a făcut un semn să tacă. după draga-i soţie. sosiţi tocmai din Troia depărtată. săpînd morminte mari de apă. a poruncit regina. unde-şi păstra. li s-a ivit în faţă-un grec. îngheţată. Nu-i rămînea decît băiatul. îşi amintea de acea noapte. insula Creta nu avea rege-n acea vreme. va stăpîni Italia. Pînă atunci stătuse. tu.zburat către Eol. le spune vestea şi în grabă se şi îmbarcă pe corăbii. Numai Enea era trist. pornind către Italia. şi s-au urcat iar pe corăbii. Au poposit. El se urcase pe o stîncă. cînd îl salvase din măcel. cînd să pornească iarăşi. — O. purtîndu-l printre-ahei. cum arată Italia şi care-i drumul pîn-la ea. nu mai ştia de soarta lor. care-i conduci pe zei. Zeus prezice strălucirea Romei Şi i-a bătut furtuna asta pe bieţii călători. troienii au trebuit să treacă pe lîngă Scila şi Caribda i0. scăpaţi de groaznica furtună. Va-ntemeia oraşe noi. uriaşe. au plutit iarăşi mai departe. deopotrivă. Ea i-a împins către Strofade. bunul Anhise. privind înmărmuriţi vulcanul. şi-n insula Leucadia şi.Delos. au atins Epirul. două mici insule aflate între Pelo-ponez şi Zante. ce-şi are tronul de aur pe Olimp. lui Enea.. — O ! Zeus. în cîrcă. De l-ar fi întîlnit pe grec.. a ascultat plin de răbdare pe dulcea zeiţă-a dragostei şi. rostogolin-du-se. înaltă. bine ascunşi într-o dumbravă. numit Drepan. Numaidecît bunul Enea îşi părăseşte aşternutul. Italia era în faţă. Cînd o să se-mplinească totul ? Zeus. nici «nul n-ar mai fi scăpat de furia mare-a apelor. şi-aşa să mi-i îneci în ape. vrednicul Enea. A hohotit şi s-a-ndreptat spre adăpostul nalt de stînci. fiu-i şi troienii au făcut slujba-nmormîntării. L-au ai-s pe rug. Dar Hera. ca şi pe oameni. de nu-i lovea din nou zeiţa cu braţe albe din Olimp. Să nu ai teamă. Zile şi zile a durat furtuna fără de pereche. Eol a ascultat pe soaţa celui ce stăpînea Olimpul şi poruncea întregii lumi. flota tro-iană a atins de la o vreme ţărmul Cretei. căci îşi pierduse-atîţia oameni. cînd ai simţit că te atinge.. l-ar fi-nghi-ţit într-o clipită. a şi . Şi-au luptat cu aceste păsări şi le-au învins pînă la urmă. pe pămînt. Într-adevăr. Enea. Credeau că nu vor mai scăpa şi nu vor mai atinge ţărmul. Cîţi au ajuns însă acolo. Pe celelalte le pierduse . i-a răspuns Zeus. prin oracol. In zori. După ce şi-au jelit durerea. cele mai credincioase vînturi. să nu suspine în zadar. Poate de n-ar fi fost Enea. de cînd tot rătăceau pe mare. Enea. — Frumoasa mea. chiar de Italia. neamul duşman. uitat acolo de Ulise. Moartea bătrînului Anhise Părăsind şi acest tărîm. îngroziţi de Etna. tîrîtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile : Neoptolem. Troienii se luptau din greu. marele rege peste vînturi. genii răutăcioase.. trezeşte pe toţi soţii săi. Fiul tău. să mi-i dobori pe toţi de-a valma . cît este de bine să vieţuieşti. s-apropie de Italia-. Şi-ar fi ajuns repede-acolo. însuşi Enea fericea pe cei căzuţi în faţa Troiei. de ce înduri ca fiul meu şi cu troienii oropsiţi să nu-şi găsească. doar s-o mai zări ceva. care aveau trupuri de păsări şi răpeau oamenilor hrana. unde se afla Andromaca. Au ocolit Trinacria şi-au lăsat ancora-n alt port. Nu mai aveau decît un pas. Apoi. unde sălăşluiau ciclopii. avînd orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăzneţului Ulise. sosit din Troia. care crescuse-n acest timp. A deschis poarta de aramă şi vînturile au ţîşnit în lungi vîrtejuri peste mare. dar într-o noapte — ce să credeţi ? — penaţii ce-i avea cu el prind viaţă şi încep să-i spună : Zeii penaţi arată drumul spre Italia — Hesperia. li spun penaţii. Mult l-a mai plîns bietul Enea pe tatăl său. unde Anhise — zdrobit de-atîta oboseală şi rătăcire peste mări — a închis ochii şi-a murit. ascuns. curînd. prin iscusinţa lui Enea. este pe Marea Tireniană. ascunse bine. duşmănoasa Hera. zeiţa mamă a lui Enea se dusese la tatăl zeilor. Tocmai se arăta pe munte şi fiorosul Polifem. se ruga ea. pierdea la rîndu-i pe părinte. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost duşmanul lor la Troia şi să-l salveze din tărîmul acesta înfricoşător. acele. demnă de-un soţ al Afroditei. cu mînie sporită ne-ncetat de Hera. ca fiarele-n păduri. troienii au ajuns prin locuri unde călcase şi Ulise. surîzîndu-i. odată. încă îndureraţi. troienii s-au urcat iarăşi pe corăbii. — Aici ne e poate limanul. ţara pe care-a prevestit-o Febus-Apolo.

Războiul va fi ferecat. în zilele care-au urmat. nenumăratele-ntîmplări pe care le-au trăit troienii. sub biciuirea asprei Hera. feciorul tău. dorind sa îi răpească tronul. şi-a poruncit zeului Hermes 15 să plece iute-n Africa 16. zeul războiului. ce va avea hotar Oceanul şi aştri luminoşi din slavă. Didona-şi cumpărase-acolo pămînt pentru-o cetate nouă. toate cetăţile aheie vor fi atunci legate-n lanţuri. de la strălucitorul Iulus •— care va-ntemeia imperiul. Romulus va fi acel ce-o să zidească Roma. tot robi şi ei. pe mări. mîndra preoteasă. Regina Didona se îndrăgosteşte de Enea In acest timp. pe laviţe scumpe de lemn. ar fi ajuns în ţara sa. Şi. de unde le era strămoşul. Faima eroilor troieni trecuse peste mări şi ţări. Şi-a poruncit fiului său Hermes. plină de stele şi parfum. Şi ar fi vrut ca acea noapte. Aşa încît. Enea a aflat acolo pe cei mai mulţi dintre troieni. mîngîind-o pe Afrodita. aflînd Didona că ei. Didona-şi luase avuţia şi se urcase pe corăbii cu cîţiva prieteni credincioşi. făcut din aur. fuseseră împinse-aici. cînd în Cartagina cea largă a zărit în basoreliefuri şi în picturi şi în statui înfăţişate întîmplări din marele război troian. de Ares 13. A povestit totul Enea. s-a-nvolburat. gonit de vajnica furtună. cu care ea a-nconjurat o suprafaţă nespus de largă de pămînt. Argosul. să zboare în Cartagina şi să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia. de datorie. — O. Astfel a spui măreţul Zeus. sub mîngîierile Didonei. pînă în ceasul cînd fecioara Ilia n. sfătuită de-un curtean. cu Ulise şi cu Ahile cel cumplit au nimicit oraşul Troia. regino. Ascaniu-Iulus 11. Legendele ne povestesc că ea ceruse unui rege din Africa să-i vîndă numai atît pămînt cît cuprindea pielea întinsă-a unui taur. el se trudea sănalţe ziduri puternice Cartaginei. El însuşi va deveni zeu. Fîşiile le-a înnodat la capete şi a făcut un curmei lung. cînd a sosit la ţărm Enea. va veni ceasul cînd romanii vor răzbuna neamul troian. în Hesperia. însă vroiau să-ndeplinească poruncile destinului şi să ridice-o nouă Troia. nu mai gîndea să se pornească din nou către italia. Iar dragostea şi-a aprins focul şi-n pieptul dîrz al lui Enea. o preafrumoasă feniciană. feciorul său. Ftia. Ea îi va naşte lui doi gemeni. frumoasă Afrodita.face legi. privind Didona necontenit pe călătorul sosit din Troia depărtată. în lanţuri grele. fripturi şi prăjituri. Atunci o să se curme vrajba. Insă dorinţa ta-i poruncă. văzînd pe Priam şi pe Hector şi pe alţi mulţi viteji de seamă căzuţi sub armele aheie. Numai că din Olinţp veghea stăpînul cel cu braţ de fulger. cetatea-n veci nebiruită a zeului războiului. cu lira-n braţe. Nu vrei să povesteşti acuma ce-ai pătimit şi ce mai speri ? Enea i-a răspuns Didonei : — Tu-mi ceri să povestesc. se îngrijeşte să zidească cetăţi străine ? a strigat. acolo. Iară o sută de bărbaţi. ce trebuie să stăpînească în ţara . Şi-apoi. cum a fost arsă de-ahei Troia. Temîndu-se de Pigmalion. argint şi aur. sub romana pace augustă. abia-n-cepută-n acea noapte. pe pămînt 14. Şi iacătă-ţi voi povesti cum Agamemnon. Didona stăpînise Tirul. să nu se mai sfîrşească-n veci. mai că nu-i venea să creadă. Doreşti să-mi reîmprospătez durerile. sînt prea mulţi ani de cînd cutreieri pe nesfîrşirea mărilor. puneau pe mese amforele plinei cu vinuri purpurii. pe care noi ne străduim să le uităm. Micena. din amintiri. Dar fratele ei. Au socotit că vor pieri. neistovită. Ochii i s-au umplut de lacrimi. în măreţele ei palate. glăsuia dalba regină feniciană. Sosiseră în Africa. deştepta sunete duioase un cîntăreţ cu viers divin. Pe-acest pămînt îşi zidea tocmai un nou oraş mîndra regină. Enea. a pus la cale s-o ucidă. Dar sfetnicul o învăţase să taie pielea-n fîşioare subţiri ca firele de aţă. şi-a simţit inima cuprinsă de-un simţămînt tare ciudat. Didona nu-şi dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeiţe Afrodita. Şi dintr-un colţ. Cincizeci de roabe se grăbeau s-aducă-n coşuri bunătăţi. Şi vor lupta şi mai tîrziu. de purpură. Enea parcă îşi uitase de soţii săi. pentru această zăbovire pe ţărmurile Cartaginei. în ajutorul lui 3nea. Neamul lui Hector va domni trei veacuri în Italia. Regina sta pe-un pat înalt. Didona a orînduit ospeţe mari pentru Enea şi pentru ceilalţi călători. Aproape toate vasele. Hermes s-a dus şi l-a mustrat plin de asprime pe Enea. Dar dragostea dintre ei doi. Pe lume se va naşte Cezar. tu. Ci-nveşmîntat în haină scumpă. la rîndul lui. — De te nesocoteşti pe tine. numit Iuliu. Dintre ei. cum şi-au făcut apoi corăbii troienii şi-au pornit de-acolo. Ospăţul s-a jsfîrşit în zori. Nu mai trecea pe la corăbii. Şi-i va urma. care de care mai gustoase. şi mai ales Enea. învîrtejite de furtună. în Cartagina Pe-această coastă a Africii se-ntemeiase de curînd un regat nou • Cartagina. Mai mult s-a minunat Enea. Pigmalion. mai. Apoi troienii-au fost poftiţi să se aşeze-n jurul mesei. spiţă troiană. n-ai dreptul să îl uiţi pe-Ascaniu. A început atunci Enea să-şi depene. Regină-aici era Didona. către Hesperia. cel priceput la toate. — Cum ? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian ? A uitat de Hesperia ? Înlănţuit de o femeie. va fi-ndrăgită de un zeu. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăţilor care-i loveau şi au luptat cu îndrăzneală. acoperite cu covoare din Iînă albă împletită cu firişoare de argint. cum vînturile şi răutatea zeiţei cea cu braţe albe i-a azvîrlit încoa şi-ncolo.

N-a trecut de'cît puţin timp şi. dintr-un stejar al zeilor. Pe rug a aşternut un pat. privea la ei cu ochii turburi. întreceri şi serbări dînd premii mari : tauri şi arme. către Cartagina. însă zeiţa Afrodita a trimis nişte porumbiţe albe ca laptele. Mai înainte vino însă în ţara neagră a lui Hades. care-n acest timp îi pregătise din făină. Vasul se legăna mai tare. o prăjitură. Enea a orînduit. l-a rugat să nu cumva s-o părăsească. prin somn. adormind. — Nu plec de voia mea. Ascaniu. umilită. în cinstea bunului Anhise. după datini. îmbrăcată în veşminte de sărbătoare.. Te vei lupta c-un neam sălbatic. Tu nu mai plînge în zadar.. Se povesteşte că Didona — văzînd corăbiile troiene cum s-au îndepărtat de ţărm — a fost prinsă de disperare. ce-şi înălţa pala spre slavă . ocrotiţi de Aîrodita. ţîşnind mereu din adîncimi. Şi ce-au danţat pe coasta mării. Enea i-a cerut iertare c-a părăsit-o din porunca lui Zeus cel ne-ndu-plecat. . Şi nu am să te uit nicicînd . ce avea frunzele de aur. cu numele de Deifoba. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar. Şi ca s-ajungi pînă la mine. la rugăminţile zeiţei cu braţe albe din Olimp. Ea. şi-ai săltat ancorele grele. o mai ruga săntîrzie încă o clipă şi să-i dea sfaturi înţelepte. ce rămăsese-n casa ei. şi-a adus-o sibilei. troienii au ajuns la Cume w. uşoare. Acolo vieţuia pe-atunci o prorocită. sibila l-a condus pe fiul zeiţei dragostei la Hades. Dar a cerut să i s-aducă mai înainte o crenguţă. S-a îndreptat către corăbii. tată Poseidon ? Da-ndată a-nceput năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit. în ţinutul Laţium. ca o umbră. Dar ea şi-a-ntors încolo capul. Cîinele Cerber a mîncat din prăjiturile sibilei. Macul. ploaie şi muget ca de fiare. Dulceaţa-l atrăgea pe Cerber. cu sabia lui Enea.. Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul.. Vîntul îi biciuia obrajii. dar nu ştia ce poate fi. s-a urcat pe-acest rug. nori ameninţători deasupra. i-a-mbrăţişat picioarele şi. Unii l-au zărit pe zeu şi au strigat la el cu spaimă : — Ce pregăteşti. Se împlinea un an din vremea cînd mai fuseseră pe-aici şi avuseseră mîhnirea să îl îngroape pe Anhise. în timpul nopţii s-a ivit Anhise însuşi. prin codri. Didona îşi străpunge inima de mîhnire Insă Didona a aflat. boabe de mac şi stropi de miere.. tatăl eroului Enea. o sibilă. Didona. Efidona s-a străpuns în piept. Şi a cerut să se aprindă — cu o făclie — focul. văzîndu-şi noua patrie ! Pe Cîmpiile-Elizee în Cume au căutat troienii lăcaşul sacru-al lui Apolo. jocuri. înlăcrimată. biruitorilor în lupte. ca s-o dea cîinelui Cerber. de pe mare.. strigînd de groază şi mînie.. Aici i-a găsit pe eroii ucişi în luptele grozave purtate zece ani la Troia.. şi-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum. Acolo a aflat crenguţa.. şi i-a rostit poruncitor : — Feciorule. căci tu mi-ai fost nespus de dragă. Dar umbra nu s-a mai întors. din tokte patru părţi. Şi chiar Enea. N-ar fi găsit această creangă Enea-n veci de veci.vechiului Dardan. pe punţile corăbiilor . ci în Cîmpiile-Elizee. în Infern. Nimic nu mă mai poate ţine. jos. toată-nlăcrimată şi nu a vrut să-i dea iertare. Cu gemete. Şi-abia cu greu au izbîndit s-ajungă în Trinacria iS. Şi-a smuls din suflet moliciunea. degrabă. clarvăzătoarea prorocită. Pentru aceasta. A-ntîlnit-o şi pe Didona. acolo. Enea a simţit stropi săraţi pe buze. Pe o cărare misterioasă. Poseidon îşi vărsa mînia pentru pie-rirea fenicienei. căci îşi va pierde zilele. urlete ce-i înfricoşau. Noua patrie a troienilor Privind încă în depărtare. Astfel s-a scurs o zi şi-o noapte în luptă crîncenă cu marea. şi-i vei învinge negreşit. îl adormea. însă eu am o datorie faţă de neamul meu troian şi de feciorul meu.. A pus doi oameni să adune pe toţi troienii cît mai grabnic. pornind către Italia. a rupt-o iute . i-a dat răspuns fiul zeiţei care împrăştie iubirea. te va călăuzi sibila. du-i pe troieni. prin gura unei peşteri negre. Nu mai vedeau în zări nimica. Ce-au chiuit !L Ce-au mai cîntat !. să zboare lin deasupra lui şi să-i călăuzească mersul pînă-n dumbrava neştiută. Atunci Enea s-a trezit. fiindcă era ascunsă bine într-un desiş de nepătruns.. A poruncit IO-bilor ei să îi clădească-un rug înalt. Erau şi toţi vrtejii-ahei. care trăieşte lîngă Cume. în schimb. a văzut focul rugilui. Enea s-a trezit din somn. să-şi vadă tatăl. mîhnită. Doar hăuri negre lîngă vase. Ea a făgăduit să-l ducă pe fiul mîndrei Afrodita pînă-n Infern. deşi. Apoi. Poseidon 17. ridicat din ape. vase de-aramă şi veşminte. spre Italia. creste de valuri vinete. bunul Enea o mai striga. sub pămînt.. Lumea a început s-alerge pe uliţele pietruite. ei au putut să intre lesne în Infern. şi. Cartagina s-a zguduit aflînd că a murit regink. în visele fiului său.

Rege atunci a fost ales feciorul său Iulus-Ascaniu. au poposit între-Ardeea şi Ostia. Palatină. Şi-a adunat în pripă oastea şi s-a călătorit spre Laţium. în Alba Longa.Şi anii au trecut pe urmă. care se scursese în apa mării. Penaţii sau larii erau zeii particulari ai fiecărei cetăţi şi chiar ai fiecărei familii. Note 1. Latinus se trăgea din spiţa zeului Cronos22. Turnus a fost răpus în luptă. prinţul Amuliu. prinţul Amuliu a trimis-o în templul Hes-tiei. care crescuse pe colina încîntătoare. amîndoi apoteozaţi şi preschimbaţi în zei romani. pocalul lui. lîngă Cume. găsind copiii. Turnus avea şi el aliaţi. călăuzit tot de sibilă. Iar tatăl său i-a prevestit viitorul. acolo unde se înălţa cetatea regelui Latinus. şi-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. El a pus temelia Romei pe Palatin. după voinţa zeilor. 2.Pe urmă l-a aflat Enea pe tatăl său. Enea s-a căsătorit cu frumoasa Lavinia . L-au doborît. pîn-s-a stins şi Iulus. Numitor. să-ntemeieze ţara Troadei cea bogată. s-a învoit să-i dea ca soaţă eroului sosit din Troia. şi-au hotărît să i se-nchine "sub numele de Indigetul. Acest Evandru-ntemeiase pe malul stîng al Tibrului. pe cînd pornise o furtună. Şi într-o altă bătălie. haina regească şi alte daruri preţioase. Enea şi cu soţii săi. Enea a pierit în slăvi. neîmblînzita Hera. strămoşul lui Enea. deci de origine mai bună decît elinii. numit deaceea Alba Longa 26.înţrj-o regiune păduroasă. soaţa bătrînului Latinus. la poalele unei coline — colină zisă Palatinul — cetatea sa Palanţium 25. era socotită drept strămoaşa romanilor. preoteasă. Solii troianului Enea. Atunci s-a coborît. Şi valurile i-au lăsat la poalele unui smochin. fiul ei. înconjurat de fulgere şi trăsnete nimicitoare. prin Enea. Intre aceştia. Războinicul se numea Turnus. şi-a-mbrăţişato pe vestală 27. pe fiica lui. Şi. troienii i-au ridicat şi un sanctuar pe ţărmul fluviului Numiciu. August. De-aici pornise altă dată Dardan. Turnus a început războiul 2 Şi s-au bătut fără cruţare. numit şi pînă azi : Ardeea. mereu. plutind de-a lungul coastelor. fiul lui Enea. ei s-au luptat cu Amuliu. purtînd pe el încă armura şi-n mîini o sabie şi-o lance. Şi l-a vestit pe fiul său că Zeus l-a urcat în slăvi. prin Deu-cation şi Pira. în marea grotă — Lupercal28. doborît. fiindcă zeiţa se născuse din sîngele lui JJranus. Din fericire. fiul lui Her-mes cel şiret. Cu ajutorul Afroditei şi al lui Zeus olimpianul. o fată care se lupta neînfricată cu bărbaţii.' Era din neamul lui Danae. Crescînd. chiar pe pămîntul strămoşesc. nevătămaţi. foarte întins. gonind pe calul ei ca vîntul. spre Asia. precum îl învăţase Anhise. Războiul iscat clin pricina Lavinf Aflînd cele ce-i prevestise părintele său preaiubit. noului rege. pe cei doi fraţi numiţi de mamă. . treizeci la număr. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată şi deci nu putea avea fii. cînd au fost biruiţi titanii. Evandru. Şi. Ilia a născut doi fii. în locul unde îi hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares şi ai sărmanei Ilia29.. Regele o făgăduise pe fata sa unui războinic stăpînitor peste rutuli. unde Enea dispăruse. Aceasta e povestea Romei. In amintirea şi spre cinstea acestui zeu strămoş. după poruncile lui Ares. rîul sa revărsat pe ţărm ducînd cu el. Stăpîn în Laţium era regele cel bătrîn Latinus21. de mult. a poruncit ca fraţii gemeni să fie aruncaţi în Tibru. prin voinţa lui divină. Un păstor i-a aflat pe gemeni şi i-a luat în coliba lui. din Troia nimicită-n flăcări. Pe el însă l-a doborît fratele său. pe ţărmul mării. Şi. ce le purta cu el Enea. Din neamul lui şi-al lui Enea s-au tras apoi şi Iuliu Cezar şi fiu-i adoptiv. bunul Anhise. şi-a urmat regelui Latinus. Latinus i-a primit pe soli cu bunătate şi cu cinste. cei mai de seamă-au fost Mezenţiu. Enea s-a înfăţişat fiului său. care avea un oraş mare. însă în noaptea ce-a urmat. Romulus şi-a mutat aici poporul său din Alba Longa. trimişi la regele Latinus. feciorul lui Enea. adică în Laurenţium23. i-a hrănit. însă regina. Iulus. regele Cerei. o lupoaică. ca Zeus. pe tronul său din Laţium. deolimpieni. cu toate că-i stătea-mpotrivă. a părăsit apoi Laurenţium şi a clădit un oraş nou. Enea s-a înapoiat. El s-a-nvoit. Enea era sprijinit de-un alt rege bătrîn. din Prometeu. unchiul Iliei. cu ziduri albe. Era-n Cîm-pule-Ehzee. Dar zeul Ares a pîndito pe Ilia cînd a venit pe malurile Tibrului şi-a adormit sub un eopac. El a domnit numai trei ani. De-aicea s-a iscat şi sfada. pe Lavinia. c-a devenit la rîndu-i zeu. şi Cămila. Acuma se-ntorcea urmaşul. Şi fiindcă Numitor avea şi o copilă : Ilia. pe ţărmul fluviului Numiciu. întemeierea Romei . aflînd despre prorociri.. de mult. Enea şia învins duşmanii. Amata cea cu păr cărunt. mai mulţi vecini. zeul războiului cel crunt 30. Şi apoi s-a urcat pe tron. Acest Latinus mai avea şi o copilă. Afrodita-Venus. s-a necăjit că-şi calcă vorba faţă de Turnus şi rutuli. pi urmaşii lui si gloria cetăţii Roma 20. Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărîrea ce-o prevestise Afroditei. Iar după Iulus au domnit alţi doisprezece regi mai mici. Lavinia. romanii se socoteau descendenţi direcţi din cea dinţii dinastie de zei. oraşul închinat lui Ares. Amuliu. de Ilia : Remus şi Romulus. care se trăgeau. i-au dus în dar sceptrul lui Priam.

Aceşti eroi îşi transmiteau. reprezentantul aristocraţiei. în loc de a se povesti că oastea cutezătorului Enea a năpădit cu armele ţinutul Laţium. mesajul lor către urmaşi de a păstra gloria străbună şi de-a o creşte prin virtuţi. afară încolo De-ale soarelui căi şi pe unde de cer purtătorul Atlas roteşte cu umăru-i bolta-n podoabă de aştri. Romanii susţineau că Dardan. eroii nu sînt ca aceia ai lui Homer. 17. ci ca o urmare a răpirii frumoasei Elena. Vergiliu ne cîntă această întîlnire în „Eneida" . Neptun. nu din lăcomia regilor ahei şi din dorinţa lor de a stâpîni oraşul Troia. E. îndeplinirea datoriei sau dragostea caldă faţă de popor. Ca să nu râmînă mai prejos. Ea se mai numeşte în legendă şi Reea-Silvia. a plebeilor sau a ţăranilor aflaţi în depărtatele provincii ale imperiului.Ochii îndreaptă-i acuma încoace : priveşte-ţi tu neamul Şi pe ai tăi. 12. Pe colina Palatină or să se înalţe primele ziduri ale Romei. toate acele locuri. ca să-l ia în stăpinire. Se ştie doar că O ctavian-August ceruse încă din timpul vieţii să i se facă un templu şi să fie adorat ca zeu.. Vergiliu. prin contopirea cărora şi-a realizat dealtfel însuşi Vergiliu grandioasa lui epopee „Eneida".. Numele fiului lui Enea : Ascaniu sau Iulus. a popoarelor ţinute în lanţurile Ramei. peste Elada. Roma Quadrată din legendă. sau dinastia de Cezari. unde văzuse lumina zilei cel mai puternic dintre ahei : Ahile. tot prin Enea. adesea. 9. Cezar August mlădiţă de zeu . Acesta. După cum. Numit Mercur de romani. 24. şi această legendă romană. ÎS. la stînga Caribda cea neîmpăcată. Facem acest lucru pentru a păstra unitatea firească a lucrării şi a face legătura directă între miturile şi legendele eline — homerice — şi cele italice. asupritoare. Deci. cînd o răpise pe Elena. sau fiindcă era ginerele lui Priam şi luptase cu vitejie împotriva aheilor. socotind că el justifica pe deplin pretenţiile de stăpînire asupra întregii lumi de atunci şi.L. dar cu respect faţă de zei. Deşi sînt puternici.. Scila în tainică hrubă se-nchide şi capu-şi aruncă Din ascunziş şi atrage spre stînci plutitoarele vase. se arată că războiul a fost iscat de gelozia lui Turnus. se refugiase în Laţium.S. pe romani. avea dreptul să stăpînească tot pâmîntul. aşa cum îi poruncesc zeii. 1950. 7. Hera-Junona îl duşmăneşte atît de mult pe Enea. şi-ncolo-i balenă la trup uriaşă. 4." Enea este numit în versurile lui Vergiliu drept „cel pios". „Scila-i pe dreapta. Prin Enea se înrudea cu Dardan. venea de la llvs — adică cel din Ilion — Troia. urmaşii vechilor troieni. Dincolo de zodiac. Vergiliu a creat o mare epopee : „Eneida". în versurile „Eneidei". se hotăra de soartă. lovind şi aştrii cu unda-i în spumă. Fatum era zeul destinului la romani. Care de trei ori înghite-n adîncul gîtlej al genunii Valuri ce nu au sfîrşit şi de-a rîndul din nou către ceruri Ţi le azvîrle. In povestirea aceasta — deşi are ca temei epopeea romană a lui Vergiliu — folosim tot numirile greceşti ale zeilor. Sîntem îndreptăţiţi şi mai mult la această păstrare a unităţii. fiul lui Zeus-Jupiter. care-i dăduseră pe eroii biruitori la Troia. un luptător neobosit. 10. la romani. Chip omenesc are dînsa. ţinutul păduros..A.3. Numele preotesei Ilia aminteşte de asemeni llionul. pretindeau că soarta şi zeii olimpieni au hotărît ca ei. o pace aspră.P. în bună parte cu elemente preluate însă de la elini. al stăpînilor de sclavi. Sicilia. De la el a venit numele de latini. Vergiliu arăta cum doreau împăratul şi aristocraţii să fie îndeobşte un supus cetăţean roman. fecioară cu piept ce încîntă Pîn'la mijloc. legenda romană are un conţinut asemănător. în timpul lui August. Este Cezar şi spiţa întreagă A lui Iul. şi-n primul rînd însuşi Octavian-August. 13. Pe Ungă Neapole de astăzi. ei nu se străduiesc să înfrunte soarta şi să-i calce voinţa. cum ar fi mila faţă de cei în suferinţă. triumful poporului roman ajuns pe culmile puterii şi pretinsul lui drept la supremaţia politică şi economică în Medite-rana. dat de Zeus-Jupiter. acela care-i condusese pe ahei la Troia. în româneşte de D. Căci prin Enea. 20. eroul Enea se supune soartei şi caută să-i îndeplinească hotărîrile neclintite. 14. Zeul Cronos sau Saturn. a căminului. Cu ajutorul acestei aşa-zise prevestiri. ar fi fost de origine din Italia. 15. Moştenitorii lui Enea : Iulii. Să cucerească şi întregul Argos. Se simte astfel diferenţa dintre legendele elinilor. soarta — Fatum i-a hotărît lui August să "ntemeieze un imperiu. Aici se vor clădi cele mai mari şi mai strălucitoare . Vranus. 23. Romei antice. Cezar-Octavian August dovedea că e din neamul lui Enea. întrucît epopeea lui Vergiliu se referă la zei. De aceea. Marte. Murăşanu. alături de Hector. atît de drag inimilor imperiale. slăvind eroii care au pus temeliile. ale cărui graniţe să fie marginile lumii. Adică cetatea laurilor sau a gloriei. Şi. atunci cînd este împotriva lor... Legendele eline înnobilează războiul Troiei." • Vergiliu : „Eneida". adică splendida Micenă. împăraţii romani îl invocau adeseori.. în epopeea lui. după nenumăratele războaie crîncene. nu numai fiindcă îl însoţise pe Paris la Sparta. să se răzbune pe ahei. 8. eroi şi acţiuni cunoscute de noi din capitolele anterioare ale „Legendelor Olimpului". 16. cînd pacea fusese statornicită. arătînd că el avusese loc. se înrudea cu Afrodita şi cu cel dinţii zeu. unde domnise Diomede . acela care venise întîiul din Europa în Asia şi pusese bazele Troici. Această imaginară povestire era cîntată de Vergiliu. nu din Elada. Dimpotrivă. Pe baza legendelor romane. August. care a trăit şi a creat în aşa-numitul „secol de aur". Faptele săvîrşite de supravieţuitorii din Troia au fost cîntate de poetul latin Vergiliu. Acest răspuns este celebru. că el. mai ales.. 5. în sfîrşit. Să fie adică veşnic o „Pax romana" sau „Pax Augusta". probabil după dorinţa împăratului August. care-i ocrotea pe călătorii de la Troia. Este vorba de coasta Africii de Nord. deci de puterile supreme. romanii. 25. fiind doborît de olimpieni. ci în primul rînd pentru că salvase cîteva cete de troieni şi urmărea să înfiinţeze în Hesperia — Italia — o nouă Troie. 21. la romani. Mai trebuie adăugat că în poema epică a lui Vergiliu : „Eneida". ne cîntă plin de măreţie imaginarul răspuns dat de Zeus-Jupiter zeiţei Afrodita-Venus. în care stăruie în bună măsură spiritul popular. de asemenea. 6. după poruncile Cezarului. după tradiţiile romane. Atunci şi-a înstrunat Vergiliu lira lui măiastră să cînte. ocupînd chiar oraşul vestitului rege Agamemnon. 19. Hesperia înseamnă ţara din asfinţit. 11. orînduită de la Roma de împărat şi de aristocraţi. după legendă. 22. Poetul îndeplinea astfel dorinţele stâpînului său Cezar-Octavian August. se va-ntinde. Prin acest închipuit răspuns. ce-o purcede sub larga tărie albastră. referindu-se de fapt la Italia.. care voiau să împiedice orice răscoală populară : a sclavilor. acesta-i ce-auzi că promis ţi-i. în acest fel credea poetul Vergiliu că poporul roman poate contribui din plin la dezvoltarea grandioasă a unei noi civilizaţii.. nu a putut să se sustragă concepţiei aristocraţilor. prelucrată de poetul Vergiliu. cel cw braţ de fier. Iată bărbatul. creîndu-şi epopeea. Ftia. şi dura-va el însuşi Veacul de aur în Latiu. „ .. care era neam de zei şi viitor zeu. Imperiiu-i. vor s-o îndeplinească. în cîntecele sale. Astfel justificau faptul că troienii scăpaţi din măcel s-au stabilit în La-ţium şi au întemeiat cetatea Roma. Hestia-Vesta la romani — zeiţa ocrotitoare a focului sacru.

Imaginea. în muzeul din Cracovia se găseşte o splendidă camee antică.. Astfel. De aceea. a căror variaţie îşi află corespondentul în nesfîrşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru ?. Scena aceasta a hrănirii celor doi gemeni de către lupoaică era însăşi emblema Romei. STUDIU Există oare vreun om care să rămînă indiferent la adierea mîn-gîietoare a vîntului primăvăratic. au pus stăpîn peste întinsele ape pe Poseidon. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Tetis. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. conduse de împăratul Traian. de pe vremea lui Pericle. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. — pe malul rîului Tibru. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. căzut în valurile mării. soţia lui Poseidon . divinitate a mării. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite.palate ale oraşului. şi atunci forţele ei covîrşitoare au luat. Aici. în amintirea acestei întîmplări. de bază a fost dată de un bronz turnat in secolul al V-lea înaintea erei noastre. încetul cu încetul. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului ? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămînă de piatră în faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. ca forţe ale naturii. fiicele lui Nereu . Luînd ca pildă marea. unde neîntinata vestală doarme — ca să o îmbrăţişeze. 26. numite fetişuri. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. zeul iubirii. în imaginaţia grecilor. Nereidele. Aşadar. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers : zeiţa Tetis. în sanctuarul Lupercal. 30 Legenda aceasta. mai întîi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. dirijîndu-le sau împiedicîndu-le acţiunile. Ares era zeul războiului. Vupă cit se pare.. două centre importante din . 27. oamenii au început să cunoască natura. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. De pildă un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. 28. eroi etc. înfăţi-şînd pe zeul Ares-Marte. forţele naturii au luat chipul unor animale. a creat figurile mitice ale zeilor. aducîndu-le fericire sau nenorocire. în oraşul Thespiae. are pentru noi o deosebita însemnătate. Dacă ne gîndim cît de variate sînt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. o altă divinitate a mării . Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai în-spăimîntă. De pildă. Miturile Olimpului. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. Triton. Aceste exemple sânt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. prin care urmaşii lui August îşi legitimau închipuitul drept de a cotropi orice teritoriu străin. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covîrşitoarelor forţe ale naturii. Dar în mare. s-au găsit urme omeneşti cam de la începutul celui dintîi mileniu al erei noastre. dealtfel. s-a căsătorit cu Peleu. în Siciomia. care cuprindea numai pe lupoaică. fiul lui Poseidon . Dar. în special pietre şi lemne. şi sanctuarul numit Lupercal. Prin ea putem să apropiem „Legendele OlimpuUi" chiar de hotarele istoriei poporului român. Alba Longa a fost cuprins de Roma. dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. în Beoţia. Mitologia grecilor este extrem de bogată. Dar imaginaţia omului primitiv. grecii. care sug lacomi laptele hrănitor al mamei adoptive. Pe malul sting al Ti-brului. în imaginaţia grecilor mai locuiau : Amfitrita. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. Pe temeiul său au pătruns ostile romane. oricât de variate ar fi fost. la freamătul valurilor mării înfuriate. legenda are un pic de adevăr. pe când la Sparta zeiţa apărea. se celebrau pe vremuri strălucitoarele serbări lupercalii. Acestui bronz. să-i înţeleagă unele fenomene.. cînd se coboară la preoteasa Ilia.. înainte de Homer. ale cărui fapte sînt cîn-tate în Iliada. înainte de Apolo. semizei. 29. La Delfi. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Nereu. zeiţa Hera proteja căsnicia. au făcut un drum lung. în imaginaţia grecilor. observăm să străbunii îndepărtaţi ai grecilor. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice. faimosul erou. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie" şi „tată". în timp ce la Homer. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena.. In concepţia vechilor greci. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. pe colina Palatină. era închipuită de o piatră necioplită. la huietul vijeliei care în-covoaie copacii. atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. Apoi. concepţiile grecilor despre divinităţi. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. chipuri omeneşti. Pe Palatin se ridicase. forţa atribuită mai tîrziu zeului Eros. pînă în ţinuturile noastre. un muritor. care se sparg mugind de ţărm. La început. De pildă. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. trona un zeu cu chip de lup. înarmată. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. ci se amestecau în viaţa lor. i s-au adăugat mai tîrziu cei doi gemeni. Hermes era 284 protectorul negustorilor.

ba chiar rănită de un muritor. când zeii şi oamenii nici nu existau. care se punea după alegerea miturilor de expus. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. Într-adevăr. Cele_expuse mai sus ne explică de ce. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Nu toate mitologiile procedează aşa. sau zeiţa. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. pe de alta. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. care se povestesc despre acelaşi zeu. mai ales. pe care-l socotim cel mai caracteristic. Aşa cum am arătat. atât cât este cu putinţă. după Hesiod. era aceea a ordinii cronologice. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. aşa cum. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. vom da un singur exemplu. dacă va face o selecţie ? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese ? In cele ce urmează. de haosul care domnea în mitologie. ca şi Hesiod. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. In cartea a VUI-a a Odiseei. Olimpul homeric nu este altceva. esenţialul îl constituie conţinutul lor. deoarece. zeii s-au născut ca şi oamenii. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. Oricât ele importantă ar fi problema cronologiei miturilor. haos provocat de neumă-ratele mituri contradictorii. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii . Aici Zeus o cheamă la sine : „Fata mea. dar introducând şi unele elemente personale. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia.Grecia. sau eroul respectiv. Pentru poetul roman Lucreţiu. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. în general. A dat-o. despre zeii Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic". întrebarea. în secolele XIV— X î. Ajun-gând pe pământ. Ea avea să reflecteze. Aşadar. stăpâneau puternicii basilei." Iată dar pe Afrodita. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. pentru progres. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului". odată instituit. El a făcut acest lucru pe de o parte din dorinţa vădită de a lega. operă a mâinilor lui Prometeu. Aici autorul a urmat. în prima parte a acestui volum. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. „naşterea zeilor". Cronos etc. zeiţa frumuseţii. care şi aşa era extrem de bogat. se ajunge la inadvertenţe. „dătătoare de viaţă". după cum am mai spus. Armele şi bătălia sânt date lui Ares şi Palas. făcând o plasă de aur invizibilă. sau Gheea. diferitele mituri între ele. cât. de pildă. ceea ce corespunde de fapt ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. a zeilor.. conducându-se. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. de la început. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. cu Haosul. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. pe Hesiod. desigur. poetul care a încercat să facă o „istorie". şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. Deci. pentru a explica în acest fel apariţia omului. După cum se vede şi din tabla de materii. în imaginaţia grecilor. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. „fiică a iui Zeus". atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. înainte de Zeus. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Ti-rint sau Micena. la Hesiod. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. cum îl numeşte K. Autorul „Legendelor Olimpului" a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. Geea. ca să zicem aşa. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. mângâind-o. din epoci diferite. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Afrodita este numită „nemuritoare". în general. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său". în care a prins-o alături de Ares. „cu tronul zugrăvit în multe culori". înainte de ei. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. De aceea. războiul nu te priveşte pe tine . mai ales. Lucrul este cu atât mai important cu cât. şi anume acela al zeiţei Afrodita. în Iliada. îi zise. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. deci. a introdus mitul lui Prometeu. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. amesteeîndu-se în lupte. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita.n. în hazul tuturor zeilor.e. Poeţii gaie au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. şi ca orice mitograf. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. astăzi. printr-un fir logico-cro-nologic. căci. Uranus. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. aşa cum am spus. povestite de mituri. . Afrodita-Venus este : „Născătoare a Eneizilor". în toate amănuntele lui. în alt fel. şefi de triburi. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. de o deosebită însemnătate. mai multe întrebări : cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor ? Le va expune pe toate sau numai pe unele ? Care va fi criteriul alegerii.

n-a omis pe Prometeu. „eroi". Lucreţiu. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. Filemon şi Baucis. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. cel priceput. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginii lucreţiene. la tot pasul. La Popa-Lisseanu. Pigmalion. însoţitoarele. 3. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului" . Alexandru Mitru. Hefaistos. La Vergiliu. Popa-Lisseanu şi N.. din multele care se pot da. însă schilod. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. ale căror lucrări le avem la îndemână. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Safo. precum şi diferitele explicaţii date în note. iar Lisseanu reproduce. Autorul a ales miturile. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. în acest fel. şi. 52. S-a însoţit cu zeul faur. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. în esenţă. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. şi ale muritorilor. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp : „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. printr-un exemplu cât mai concludent. în greceşte. de originalitatea sa. Legendele şi miturile Greciei antice. spre deosebire de cei doi autori. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului". Dar. naturale şi sociale. Kun. autorul „Legendelor Olimpului" a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit.Aşadar. ea se duce la Jupiter şi. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze : „Răsfăţată şi zburdalnică. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. 2. autorul „Legendelor Olimpului". Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi" . naşterii zeiţei din spuma mării. spre a ilustra. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Apoi. zeii s-au ridicat cu toţii năuci deatâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. în continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. Având în vedere că această „mitologie" se adresează în primul rând şcolarilor. la capitolul „Afrodita" şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. De rerum natura (Despre natura lucrurilor). Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii întruna mai departe. pag. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. unic la noi. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares." într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. după ce se arată în câteva rânduri legenda . pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. I. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă.. sub pana poetului Lucreţiu. Afrodita-Venus a căpătat. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă : „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului" la îndemână. 4. dar Moira hotărâse altfel. modest. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. naşterea ei din spuma mării. dar începuse s-o capete la Safo. se trece la descrierea puterii ei. veşmintele. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. pag. harnic. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor . cu uşoare modificări. 5. Iată câteva exemple. A. . în acest fel. de dialog. Eros şi Psiheea etc. 243. A. în felul acesta. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului". constituie un efort. legendele şi versiunile cele mai cunoscute şi interesante. Îndurerată de suferinţele lui Enea. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. Vergiliu. Astfel. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului ei. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. I 1 şi urm Mitologia greco-romană. cu ochii în lacrimi. ale zeilor. Evident că această „moralizare" nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. N. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. textul citat din Odiseea. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea." Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Trecând. logic. Marsias. economice şi sociale. a iubirii şi prosperităţii. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului" următoarele trăsături principale : 1. în care a apărut. în sfârşit. şi anume G. care face ca naraţia să fie înlocuită.

„eroi eponimi" erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. nu numai şefii de genosuri. poeme în care se cîntă faptele săvîr-şite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. calităţile admirate s-au schimbat odată cu transformările economice. Dar. Curajul. XIX 34 . pe scurt. înţelesurile cuvântului „erou" izvorăsc din Iliada şi Odiseea. Ulise. ei erau comandanţi militari. Există. în evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. în Iliada. şef. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. pe marii comandanţi. la rangul de semizeu. La Atena. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. VIII 423). vitejie . ucigînd monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. după război. Astfel. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sîngeroaselor bătălii. adesea peste fire. la Atena. înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. după moarte. nobil. Pindar (Nemeice3. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. iar la Troia. care era revendicat de Teba şi de Argos. şefii de genosuri. despre Tezeu. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. Zeus are mult din caracterele unui basileu. combatant (în general) . apoi unor animale. aşa cum s-a întîmplat cu Heracle. Începând cu Hesiod. în Atica. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. după instaurarea sinoikismosului. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. desigur. şi între zei şi oameni. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou". întemeietorii de triburi. cuvântul „erou" capătă înţelesul de semizeu. grecii dezvoltaseră . şef. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Nestor. pe Ahile. unde se luptau crîncen. Dacă în Odiseea prin „eroi" se înţeleg toţi combatanţii. în secolul al V-lea. Zeus n-a existat. De pildă. 2. Aşa cum s-a văzut mai sus. care a dus viaţa greacă. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. se întîm-pla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou" a fost: 1. a fost socotit vrednic de Olimp. Ahile.Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. La Homer. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou" a stat întotdeauna un sentiment de adîncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. într-adevăr. personalitatea. de pildă. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. XVIII 423. La Atena. dar pe pământ eroul Heracle. în legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. Nu toţi eroii au luptat la Troia. la sfârşit. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. a însemnat un om care. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. este pus în rîndul zeilor. Menelau. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. prin curaj sau prin talent (Odiseea. datorită faptelor sale. Dar tot în Odiseea. XX 110) . Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. la curtea paşnică a lui Alcinou. 4. comandant militar (Iliada. este pentru că. Poetul Pin-dar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi" între zei şi oameni. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou" după zeu. după terminarea războiului. om care se distinge prin naştere. cuvântul are următoarele înţelesuri : 1. comandant militar . comandanţii şi vitejii . în crearea legendelor eroilor. stăpân. 5. sociale şi politice ale societăţii. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. 2. în secolul al Vlea. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. I 101) . cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. de fratrii şi de triburi . imaginaţia a pornit de la realitate. după moarte. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. luptător (în general) (Odiseea. un om care cînta minunat era tot un „erou". dârzenia. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. vorbind despre Heracle. Aşadar. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le. talent. învingătorii la jocurile interhelenioe . lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. Iar la Roma „eroi" ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. înfruntând mânia Herei. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou". împăraţii. „eroi" erau şefii de genosuri. stăpân. semizeu . mărească. la Roma. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi". Agamemnon. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. la Troia. în discutarea problemei eroilor antici. care reflectă vremuri de pace. Menelau. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. 38) îi dă apelativele de „erou zeu". şi adesea admiraţiei geneţilor. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul" său şi. după uriaşele încleştări de la Troia. după instituirea imperiului. Nici nu se poate un mai mare ajutor. în bătălie. 3. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. cîntăreţul Demodocos sau crainicul Mulios . om distins prin naştere. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. în imaginaţia grecilor. pe când. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. muritor ridicat. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. este reflectarea unei realităţi. de la oameni. Dar. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştii sânt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. 3. Herodot (V 105) şi Tucidide (V 11) prin „erou" înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. nobil. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi.

două secole mai tîrziu. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. De pildă. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. într-o foarte mare măsură. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. Date fiind faptele menţionate mai sus. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. timp de trei secole. Heracle a fost dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. în legătură cu anumite cetăţi. gîndirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. în jurul unor eroi veniţi din Grecia . Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. savanţii exprimă păreri diferite. Celelalte legende.n. şi. înainte de războiul Troiei . Castor şi Polux.e. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. luptători pentru binele comunităţii. pus în legătură cu Heracle. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. se pot desprinde din legende unele fapte care sînt în perfect acord cu datele istorice. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Apoi. Asclepio. S-ar părea. întoarcerea aheilor în Elada. Tezeu. şi fratriile în triburi. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. după în-cleştările de la Troia. Aceasta fiind situaţia. Astfel. cîţi au trecut de la venirea aheilor pe pămîntul Greciei şi până la războiul Troiei. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune ahe-iene. Se poate de asemenea socoti că sînt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. hidre. Sînt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. este de observat că au fost alese cele mai importante. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. printr-un amănunt. Dar. Dar mai tîrziu. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. precum şi rezultatul acestei lupte : înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. de vreme ce sînt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. nimbaţi de legendă. Cronologic. argonauţilor. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. în general. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte.n. în legenda lui Heracle. pe de altă parte. genoşurile s-au asociat în fratrii. Aventuroasa călătorie a lui Enea. In orice caz. Astfel. A venit apoi războiul troian. care. Troia. autorul a procedat. Heracle. întemeierea Tebei. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor : lei. Acesta a fost embrionul legendei. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor.. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii : legende plămădite pe pămîntul Greciei. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. adesea contradictorii. în legătură cu războiul Troiei. Meleagru. în ceea ce priveşte faptele menţionate. devenit şi el Hercule. şi au început lupte între ele. Belerofon. continuă să pîlpîie cu o lumină modestă în Grecia. în lucrarea sa. uriaşe pentru vremea aceea. semnalate de noi mai sus : problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Ulterior. De aceea. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. în discuţia cu privire la fiecare erou. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. un mare număr de eroi au fost aduşi. autorul a respectat următoarea ordine : Perseu. Roma a devenit o putere mediteraneană. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea. după şi sub influenţa legendelor războiului Troiei. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis.e. apoi de cetăţi. De asemenea. până la 1400 î. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Aşadar „eroii" au existat întotdeauna la greci. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. a dus la războiul Troiei.strălucita civilizaţie miceniană. unii eroi sau unele fapte. Din acest punct de vedere. Heracle. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Dar. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sînt aşezate prea departe de Tezeu. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întîlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. pe care să-i fi numit „eroi". Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. era firesc să înceapă cu Perseu. cu mult înainte de războiul troian. în patria mamă. Păţaniile lui Ulise. legende create în Asia Mică. balauri. a fost purtat pe colina . şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul : lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobîndi o viaţă mai bună. în Grecia. cel puţin în embrion. Dedal şi Icar. Războiul Troiei. Astfel. fiind. Expediţia. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. adică substanţa legendelor înseşi. la rîndul său. şerpi. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mînia Herei. Ulise. cît se poate de raţional. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai tîrziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente ce dovedesc că ele au fost plămădite. poate. dar numai anumiţi „eroi" au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. Aşadar. în jurul diferiţilor „eroi". Orfeu şi Euridiee. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. legende create în Grecia. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale.

l-a tot împuns cu lancea. — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. l-a ucis... Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot. din Micena. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. Atena şi Nike. — Ia stai. In acest fel. autorul a subliniat. ca să arate ce puternic animal doborîse el. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. La vorbele acestea Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. apoteoza — şi lea expus cu talentul său preabinecunoscut. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăreia dintre cele două expuneri. în felul următor : „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis cînd s-a dus prima oară la Atena. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. amintind şi de întemeierea Romei. a dat un răget groaznic. ţi-o repet. ideea morală pe care vrea s-o exprime. creînd amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. Avînd în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. X). I-a sărit de grumaz. a glăsuit Heracle. drept armă de atac. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. Plăcîndu-i măciuca.zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. Un punct de vedere este acela . L-au purtat spre Olimp. Citind cele două pasaje. citim următoarele replici : „— Şi eu. pe drumul gloriei. — Eu te aştept. Dimpotrivă. Insă Tezeu. drumeţule ! i-a strigat Perifete. Heracle. Ce te grăbeşti atîta? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. El oprea toţi drumeţii.. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. c-abia plecat. S-a trîntit la pămînt. după dorinţa Herei. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle.. făcută fără voie. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Vei fi mai mulţumit." Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. pe nume Perifete. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. avînd în vedere cititorii cărora se adresează. l-a-mbiat Desfrî-narea. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. dealtfel. iraţional. Astfel de ştiri. de-aramă. se folosea de o măciucă. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. se spun în această privinţă" (Plutarh. găsim că procedeul este cît se poate de înţelept. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : — Josnică Desfrînare. adesea contradictorii. VIII) . Astfel.. dar Theseus. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. pînă ce l-a răpus". In al doilea rînd. regina Omfala. pesimist. Periphetes pusese mîna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. pe care le arată. Şi. în acest fel. mai luminos decît expunerea abstractă. în cursul expunerii. de a releva încă o dată. binefăcătoare pentru oameni. mînia Herei. chiar împotriva hotărîrii zeilor. adînc. tatăl său. nu mă poţi amăgi !. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o. Biograful antic avea " în faţă o sumedenie de versiuni. în bine pentru oameni. Perifete. relatînd uciderea lui Perifete de către Tezeu..Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. şi în acest caz. subliniază acţiunea eroică. Iată şi expunerea autorului român : „Aşa s-a întâmplat. Autorul a mai găsit. Theseu. spune : „Şi mai întîi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. Alexandru Mitru reliefează faptul. ci mai în urmă.. Nike conducea carul. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. despre Tezeu. deşi puternic. am să fiu fericit. Plutarh. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. fără sens. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. cele douăsprezece munci. luîndu-se la luptă cu el. la cîţiva stînjeni. pe care nu i le punea la îndemînă legenda. Comparînd ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. a glăsuit Virtutea. a luat-o şi a făcut-o armă.. s-andu-plecat şi Hera. Şi dacă ţinem seama că ideea de bază. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. moralist-istoric. a lui Tezeu. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. înserarea legendei lui Enea este cît se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. ar fi de-a dreptul descurajator. a spus din nou Virtutea. căutînd să-şi afle ghioaga de unde o zvîrlise. Plutarh. şi dup-atîta trudă şi-atîtea suferinţe. triumful eforturilor biruitoare. ca întotdeauna. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. şi cînd o voi înfrînge. Autorul a avut buna inspiraţie de a însera în volum şi legenda lui Enea şi. autorul a eliminat. Urmîndu-mă pe mine ai să fii victorios. orice contradicţie cu privire la legende. Chiar sfîrşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. zeiţa biruinţei. dar cu ea el va fi neînvins" (Theseus. Am să mă lupt cu Hera. de aceea era numit «mă-ciucaşul». în apoteoza lui Heracle. cu sete. lup-tînd neînfricat şi preschimbînd tot răul urzit acolo-n slăvi. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos.. Faptul. Deianeira. sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. cap. în expunere. care se bat cap în cap. care. de care s-a folosit toată viaţa. Acolo însuşi Zeus l-a întîmpinat la porţi. cap. îl dramatizează. semnificaţia legendelor. a frînt cîţiva copaci şi sa înfipt în pămînt. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. aşa cum este expus la autorul român. Aleg drumul Virtuţii. este captivat mai mult de interpretarea decît de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. este aceea a biruinţei omului cînd este perseverent. alături de hîda figură şi îndeletnicire a lui Perifete." în acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. în lumină. Astfel citim : „Un car făcut din aur s-a coborît din cer şi-n el se aflau Hermes.. în disputa dintre Desfrînare (Voluptate) şi Virtute. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. Tezeu n-a pierdut vremea. Zeii m-au osîndit. Dar Tezeu s-a ferit. acolo unde se putea face.

fiindcă „Legendele Olimpului" nu constituie... dînd astfel mitului şi legendei suportul realităţii. sub influenţa acestei culturi.. căci.. şefii triburilor antice.. Ca şi „Legendele zeilor". romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. Iară bărbaţii.. create de antici... Dramatizarea acţiunii. pe care o simte cititorul. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Procedînd în acest fel.. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos.. De pildă : „Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri.. sub o formă mai vagă. 24 Tezeu. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei.. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei.. Iată un exemplu edificator : „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit".. 3.. basileii ahei... punîndu-i în faţă modele de luptă dîrză.. pe lîngă încîntarea.. „a începe". de la Troia pînă în Italia.. 6.. ritmul conferă o vioiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin.. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile... Romanii au cucerit Grecia. dar.. şi predomină. spre a le expune viaţa legendară. cu mîhnire. în care. în expunerea legendelor. mai departe... din care au făcut parte Cezar şi August.... aşa cum se spunea chiar în antichitate.. Din cele expuse.. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri".. Dar.. plin de durere.. cultura greacă i-a cucerit pe romani. putem afirma că : 1. plină de înţeles moral.. dramatism. Notele vin să lămurească.. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. autorul expune legendele. în acest fel.. Civilizaţia miceniană. Autorul a procedat deci foarte potrivit cînd a vorbit şi despre Enea. şi.. 5. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende.. mama lui Enea. forţă. Cuvintele „năvală". plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. multe din ciudăţeniile miturilor.. Zicem „mitologie". rînd pe rînd.. Aşadar. îndeosebi. tot aşa în „Legendele eroilor" s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle...... cătau spre ele şi tăceau". sînt. altceva decît o mitologie. Iulus sau Ascaniu. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată.. prin Afro-dita. 5 Heracle.. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea.. 7.. Fraza este adesea mijlocie... a întemeiat ginta Iuliilor. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra romanilor.al evitării de a rămîne necunoscută publicului cititor.. în acelaşi timp.. care. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpu-lui" n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cît mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Stilul este şi în această parte a cărţii cît se poate de bine potrivit cu conţinutul. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. i-a povestit că. 123 . bine alese. mai demult.. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma.. ceea ce conferă expunerii relief.. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. Cuvintele sînt parcă luate din lumea basmului : expresive.. din îmbinarea lor.... vocabularul. pregnante. 103 Belerofon. pornind de la realităţi certe. 4... prin explicaţii ştiinţifice. Prin toate aceste calităţi. patos. în realitate. 2. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende.. . Rezumînd cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării.... dialogul. luptînd cu dîrzenie şi curaj neistovit. dacă nu cea mai izbutită. 92 Castor şi Polux . Ideile sînt exprimate în proză ritmată.. şi anume că. dar mai ales în note.... dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie... propoziţia şi fraza de două propoziţii şi.. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. 68 Dedal şi Icar C. dialogul. . evocaţi în note şi.. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice.. „ape". în fond. autorul continuă : „Şi regele.. CUPRINS EROII t Perseu.. deşi se întîlneşte destul de des. în călătoria legendară a lui Enea. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. s-ar putea spune. cu privire la cincisprezece eroi. şi totuşi.... căruia se adresează cartea. evitîndu-se arhaismele. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. dar ne-f ăcînduse abuz nici de neologisme. 113 Asclepio. „reci".... de la Perseu la Enea. Aşa cum în „Legendele zeilor" s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. „înspumate" n-au nimic extraordinar. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen.. al cărui fiu.

.... Dr... 152 Expediţia argonauţilor.. BARBV .Meleagru... 243 Aventuroasa călătorie a lui Enea... 190 întoarcerea aheilor în Elada...... 284 ........ 133 Orfeu şi Euridice.... 264 Studiu de Prof...................... 162 Războiul troian..................... docent NICOLAE I. 232 Păţaniile lui Ulise Y........... 143 întemeierea Tebei.........

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful