ALEXANDRU MITRU LEGENDELE OLIMPULUI Volumul 2 EROII Editura Ion Creangă 1983

PERSEU
IN CINTECELE VECHI se povesteşte că ar fi vieţuit odinioară, în preavestitul oraş Argos 2, un rege care se numea Acrisiu. Şi regele avea o fiică de-o frumuseţe uimitoare. Copila se chema Da-nae. Poeţii o slăveau în versuri şi regii îi trimiteau daruri. Numărul peţitorilor era atît de mare, încît palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Şi regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalţi. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă şi-i amîna pe fiecare cu vorbele-i meşteşugite, să treacă timpul, să se mai gîndească. Mai avea regele şi-o supărare. Se făceau grîne prea puţine, deşi pămîntul era bun. Ploua prea rar, şi rîul 3 ce străbătea întreg ţinutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate. Era nevoie de-un flăcău să ţină frînele puternic. Supuşii deseori cîrteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belşug, iar pruncii lor piereau de foame. Şi regele era bătrîn. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, şi-apoi urma să se mărite, să plece din ţinutul Argos. Ii trebuia deci regelui braţ de bărbat pe lîngă casă. Vroia să aibă un fecior. S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol . A dăruit acolo aur, a făcut jertfe şi libaţii, şi a cerut zeilor sfat : — Cum aş putea, preamăriţi zei, să dobîndesc încă un prunc, dar nu o fată — fată am ! — ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor şi la greutăţi şi la necaz ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău ; eşti prea bătrîn ; dar fiica ta, mîndra Danae, va fi-n puţină vreme mamă... Odrasla ei va fi băiat. O ! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curînd, îşi va găsi un mire bun şi o să aibă un copil. •— Va fi băiat ? îmi pare bine... Atunci... atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute şi îmi va ţine loc de fiu... însă oracolul acela a mai grăit : — Va fi ce ţi-ai dorit : fecior. Atîta că acest urmaş te va răpune într-o zi... Tu vei pieri de mîna lui... Deci, nu te bucura zadarnic.
. i!

'•— Mă va ucide el pe mine, bunicul lui ? a strigat regele Acri-siu. Şi cum ?... Şi cînd ?... Grăiţi, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta ?... — Nu poţi s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mîna fiului Danaei !... Zeus se-ndrăgosteşte de Danae S-a-nspăimîntat regele-Acrisiu şi s-a întors în ţara sa, cu ciu-dă-n suflet pe copila ce îi era-nainte. dragă. Şi ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pămînt. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare şi-ancredinţat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.) — Aici va sta ascunsă fata, pînă la moartea mea tîrzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cît voi trăi. Căi prea frumoasă şi prea blîndă, şi s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinţ, sau poate chiar vreun zeu... şi să mi-o ceară de soţie. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-ihii ceară voie. Fără de soţ, ea n-o să poată să aibă nici copii. Şi, neavînd fecior Danae, nu sînt primejdii pentru mine... Atît că-nspăimîntatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata şi-n închisorile de piatră. Şi aducîndu-i Hermes vestea să fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a şi cătat spre ea. I-a cercetat înfăţişarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării şi părul roşu ca văpaia. într-un cuvînt era frumoasă... Şi Zeus s-a aprins pe dată. — Danae, fata lui Acrisiu, va fi soţia mea chiar astăzi !... a grăit Zeus către Hermes. — Dar cum vei izbuti, o, Zeus ? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorită în temniţa de sub pămînt, bătută-n plăci grele, de bronz, şi, nu ştiu, zău, cum vei pătrunde... — N-ai teamă, fiule !... a zîmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o să-vîrşese va fi altfel decît socoti. Tu du-te-acum... întoarce-ţi faţa şi cată de păstrează taina ! Şi Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc 5, ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste oraşul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voinţa marelui Zeus, printre pietre şi printre plăcile de bronz ; şi a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrăţişare 6.

Acrisiu descoperă crima Danae a devenit astfel soţia lui Zeus, olimpianul. Lunile-au început să treacă, şi chiar la timpul cuvenit copila regelui Acrisiu a dobîndit un fiu bălai, frumos ca soarele din slavă şi fără seamăn de voinic, căruia ea i-a zis Perseu. Nu ştia, biata, cum s-ascundă această crimă a lui Zeus. Pruncul, ca toţi copiii lumii, rîdea, plîngea şi se juca. Dar, într-o zi, tatăl Danaei trecu pe lîngă locul unde era închisă fata lui. Şi dinlăuntru s-auzea glas de copil şi rîs zburdalnic. Repede, tatăl smuci uşa, care fusese zăvorită. Trase pe doică la o parte... (deşi sărmana încercase s-arunce-un văl peste copil) — şi ce văzu ? Danae, fata ce fusese închisă să n-o vadă nimeni, ţinea la sînul ei un prunc. — Doica să fie spînzurată ! a zis Acrisiu spre ostaşii care stăteau la uşi de pază. Iar tu, netrebnică Danae, mă vei urma pe loc în templu. Şi ai să-mi juri cine e tatăl acestui prunc nelegiuit... Dusă de plete pînă-n templul lui Zeus, care se ridica în mijlocul cetăţii, Danae-a trebuit să spună că regele din cer i-e soţul şi tatăl pruncului Perseu. — Minţi, ticăloasă fără seamăn, a grăit regele Acrisiu. Şi tare-aş vrea să te ucid cu mîna mea, aici, în templul marelui Zeus, olimpianul, pe care tu-l năpăstuieşti. De ţi-ar fi soţ, cum spui, nebuno, el ţi-ar veni într-ajutor. Dar uite-l... Uite-l !... Stă pe soclu şi te priveşte neclintit... — Răspunde, Zeus, îţi sînt soaţă ?... Nu ai pătruns la mine tu, sub chipul unei ploi de aur, în acea zi de neuitat, şi-apoi teai preschimbat în zeu, spunîndu-mi singur cine eşti ?... Răspunde, Zeus !... zicea fata, şi pletele şi le smulgea şi se bătea în piept cu pumnii. însă măreţul olimpian privea tot neclintit la fată. Privea cu ochii lui de piatră. Nu îndrăznea să scoat-o vorbă, pentru că se temea de Hera. Ea şi aflase de-ntîmplare, stătea în cer, pe-un nor albastru, şi asculta ce se vorbea. ...Şi văzînd regele Acrisiu că Zeus stă tot nemişcat, a chemat iute nişte meşteri. A poruncit să i se facă o ladă mare, aurită, ua fel de cufăr zăvorit. în acest cufăr a-nchis fata şi pe micuţul ei Perseu. Le-a dat merinde : nişte fructe şi-o amforă plină cu apă. Şi-a zvîrlit cufărul în valuri fără s-asculte cum striga biata Danae hohotind : — O, tată, rege, fie-ţi milă... Nevinovată sînt, îţi jur !... De nu vrei să te-nduri de mine, fii bun măcar cu acest prunc venit pe lume fără voie... Nepotul tău e, tată drag...

Dar valurile au luat lada şi au purtat-o, îndelung, deasupra verzilor genuni unde sălăşluia Poseidon 7. Zeus privea din cer cu grijă, dar nu putea să îi ajute, pentru că Hera-i sta alături şi—1 priveghea bănuitoare.
Pescarul Dictis afla pe mare lada

Şi-a tot plutit în voie lada, pe valurile înspumate, trîntită-n gropniţe de ape, lovită uneori de stînci, pînă cînd dusă de furtuni a nimerit între Ciclade 8. Iar înlăuntrul ei şedeau, flămânzi şi însetaţi, Danae şi pruncuşorul ei, Perseu. Erau şi uzi pînă la piele, şi tremurau, pătrunşi de frig. Nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să se cufunde sicriul plutitor, în care îşi trăiau ultimele clipe. S-a întîmplat însă că-n ziua cînd a ajuns între Ciclade lada zvîr-lită de Acrisiu, să iasă un pescar pe mare. Acel pescar se numea Dictis. Pescarul şi-a întins năvodul. Dar, cînd să tragă de frînghii, simte c-atîrnă ceva greu. In năvod se găsea o ladă. Trage la ţărm această ladă şi o desface c-un topor. Şi dinlăuntru i s-arată o biată mamă şi-un copil. Cînd o zăreşte pe Danae, pescarul Dictis stă-nlemnit. El nu văzuse încă-n viaţă ochi mai senini, mai blînzi, mai verzi. Nici trup mai mlădios, mai zvelt. Nici păr să aib-aşa culoare de flacără cu vîlvătăi. Şi nici nu auzise încă un glas atît de mîngîios. Fără să stea deloc pe gînduri, fără s-o-ntrebe cine e, pescarul îi aşterne fetei un pat de ierburi verzi şi moi şi îi aduce peşte proaspăt, fiert în căldare de aramă, şi fructe dulci : curmale, rodii şi-n-tr-un pocal îi toarnă vin. Pruncului său i-aduce lapte, de la o capră ce păştea pe lîngă casa lui, pe coastă. Pe coasta insulei Serifos, unde trăia pescarul Dictis. Inzdrăvenită, după hrană şi băutură mai ales, Danae-i povesteşte totul. Şi el, adînc înduioşat, o roagă, plin de bunătate, să fie oaspetele său. — Eu sînt pescar, i-a grăit Dictis. Sînt om sărac, însă cinstit. In casa mea poţi fi stăpînă. Te rog să fii soţia mea. Şi dup-atîtea suferinţe mă voi sili să-ţi făuresc o viaţă cît mai fericită... Ea a primit. Pescarul Dictis era un om plăcut şi bun. Iar anii s-au pornit să curgă prea repede pentru ei doi, ce vie-ţuiau în fericire. Perseu creştea şi el, grăbit, şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ, voinic şi priceput la pescuit şi vînătoare. Numai că-n insula aceea, unde-şi avea pescarul casa, domnea pe-atuncea Poiidecte, un rege lacom şi hain. Deşi era frate cu Dictis, regele-acesta îl ura şi-l izgonise din palate. Şi se temea ne spus de el, să nu-i rîvnească cumva tronul. Cu-atît mai mult cu cît poporul era sătul de Poiidecte, care îl asuprea grozav. Iar răul rege Poiidecte, trecînd prin insulă cu carul, văzu-ntr-o seară pe Danae.
Regele insulei Serifos urzeşte-un plan

„O astfel de soţie are Dictis, pescar sărac şi amărît, ce-şi ţine zilele cu trudă ?... Nu merită aşa ceva" !... şi-a zis în barbă Poiidecte. „Asta-i femeie pentr-un rege, nu pentr-un nevoiaş ca el..."

Aflînd apoi că bunul Dictis era din zori la pescuit, regele a intrat în casă. — Frumoasa mea, i-a rostit el, ungîndu-şi glasul cu dulceaţă, este păcat să te păleşti într-o căsuţă amărîtă, îngrijind de un biet pescar... Eu sînt un rege plin de fală. Şi am palate — cred că ştii ! — şi bogăţii nemăsurate. Te fac regină, dacă vrei, stăpînă peste-aceste locuri... Şi orice voie ţi-o-mplinesc, dacă primeşti să-mi fii nevastă... — Nu vreau !... Nu ţin să fiu regină !... a spus Danae regelui. Soţul meu e blajin şi harnic. îl îndrăgeşte pe Perseu. Nu pot să-i fiu necredincioasă... Te rog, ne lasă şi te du... S-a mîniat rău Poiidecte. Şi-a vrut s-o prindă pe Danae şi să o tragă cu de-a sila pînă la carul său regal. Noroc catunci venea călare, pe malul mării, şi Perseu 9. Auzind ţipetele mamei, s-a repezit într-ajutor. Şi-mbrîncindu-l pe Poiidecte, a eliberat-o pe Danae din mîinile ce-o pîngăreau. Regele insulei Serifos ar fi putut să poruncească slugilor sale de credinţă să-i ia îndată viaţa tînărului ce-i stampotrivă. însă n-a vrut s-o îndîrjească mai rău pe frumoasa Danae. A mai lăsat să treac-anume cîteva săptămîni sau luni. Şi a trimis după Perseu, zicînd că are să-i vorbească. — Flăcăule, i-a grăit el. Am auzit că povesteşti celor se vor să te asculte că tatăl tău ar fi chiar Zeus. I-aşa ? Ori nu-i aşa ? Răspunde ! — Aşa e, rege ! Tatăl meu este însuşi măreţul Zeus ! — De este astfel, precum spui, ar trebui să fii viteaz... Zeus este stăpînul lumii. Şi-n lume bîntuie trei fiinţe îngrozitoare şi hapsîne. Sînt cele trei surori gorgone, care-au ucis sute de oameni. Două surori, cele mai mari, sînt, precum ştii, nemuritoare. însă a treia, cea mai mică şi cea mai rea, zisă Meduza, are o fire muritoare... Nu vrei să pleci tu, s-o răpui ?... — Da, Polidecte, voi pleca... Ştiu că de fapt îmi doreşti moartea. Şi totuşi voi porni la luptă, pentru că vreau să scap pe oameni de mişeliile Meduzei... şi cînd mă-ntorc vom mai vedea... Regele a rînjit în barbă de bucurie şi speranţă că fiul frumoasei Danae o să se piardă-n lupta asta. Şi-a mai rostit, în încheiere : — Danae va rămîne-aicea, ostatică, pînă vii tu... De nu-ţi păstrezi făgăduiala, de nu-mi aduci capul Meduzei, Danae va plăti cu viaţa... Perseu s-a înclinat spre rege, în semn că totul se va face aşa precum i-a poruncit, şi a plecat întîi spre templu. Aici şi-a ars pe altar jertfa şi l-a rugat pe tatăl său : — Tu m-ai adus pe lume, tată... Puterea ta-i nemărginită... Iţi cer acum să mă ajuţi în lupta grea ce vreau s-oncep... îndată a vuit din slavă un zgomot lung peste pămînturi şi peste ape, pînă-n Tartar. Şi lîngă tînărul Perseu s-a ivit însuşi zeul Her-mes, purtînd o sabie întoarsă, cu lama bine ascuţită.
Sfatul zeului Hermes

— Frate Perseu. a grăit zeul, căci frate mi-eşti tu, după tată... Zeus m-a trimis din Olimp să-ţi dau în mînă arma asta. Să-ţi mai destăinui şi o taină... Flăcăul a luat arma-n mînă şi-a ascultat ce-i spunea Hermes. — Gorgonele-nspăimîntătoare au braţe lungi, roşii, de-aramă ; gheare tăioase, de oţel ; aripi de aur, şi pe cap leatîrnă plete de aramă. în care-s încîlciţi mulţi şerpi. Dinţii lor. ca de porc mistreţ, de o albeaţă uimitoare, sfîşie pe-orice muritor ce se abate pe la ele. Sub frunte au ochi mari, rotunzi. Dacă privesc pe cineva cu ochii lor sclipind de furie, omul acela împietreşte. Dar tu să nu te temi, Perseu'. Şi ca să poţi să te apropii, fără primejdie, de ele, Atena iată ce-ţi trimite... Şi Hermes i-a întins un scut strălucitor, făcut din aur. '— Cînd ai s-ajungi lîngă gorgone şi vei dori să porneşti lupta, a mai spus Hermes lui Perseu, să nu te uiţi în ochii lor... Să câţi în scut, ca-ntr-o oglindă. Şi doar prin scut să le priveşti. Astfel vei fi ferit de moarte !... Pe trupuri sînt acoperite cu solzi albaştri, de oţel. Aşa-s de tari solzii aceia, că nici o sabie sau lance nu le-ar putea pătrunde carnea. Doar sabia ce ţi-o-mprumut, lucrată de 10 zeul Hefaistos, şi care l-a răpus pe Argus, are puterea de-a tăia şi splzi, şi oase, cu-nlesnire... Avînd această armă-n mînă, pleacă pe cale, fără grijă, mereu spre asfinţit, spre ţara unde sălăşluiesc zeul Tanatos 10 şi Nix, zeiţa-ntunecată, ce ţine-n braţele ei noaptea. Caută în drum pe trei bătrîne, trei vrăjitoare ale mării, ce poartă numele de graie u. Ele ştiu drumul cel mai scurt pînă la locul unde stau necruţătoarele gorgone... Fii priceput şi fii viteaz. Atena, sora ta cerească, şi eu te vom călăuzi12... Perseu i-a mulţumit lui Hermes. A luat şi scutul lat, de aur, trimis de sora sa, Atena, şi, fără teamă] a plecat pe calea lungă, către ţărmul unde aflase că trăiau cele trei graie ale mării. Şi-a mers... A mers prin ţări destule, şi peste ape-nvolburate, şi peste munţi cu creste sure, şi prin zăpezi, şi prin arşiţe... Dar, într-o seară, a ajuns în locul unde se aflau cele trei graie ale mării — 'surori cu cele trei gorgone.

Perseu răpune Meduza { ' A stat de veghe cam trei zile.Şi. pe care-l fo-r loseau cu schimbul. zbura nestingherit spre zări mai azunii şi mai senine. ce fusese una din soaţele zeului mării. — Cine-i tîlharul ?. Atunci s-a repezit ca uliul şi le-a smuls ochiul. Tot nimfele păstrau lalele două sandale-naripate şi-un sac de piele fermecat. Por-neşte-n zbor. strigau. şi rîuri cristaline. pe aşternuturi de mătase. Meduza. Perseu s-avîntă ca năluca lîngă gorgonele ce dorm. din sacul său ar fi curs sînge. 11 Casca aceasta. Cu ele nu putea să lupte fiul Danaei şi-al lui Zeus. în mare. o casă-ntreagă. ca să-l întindă celeilalte. Şi — poate învăţat de Her-mes — grăieşte-atîta de frumos. auzeau vuietul prin aer. gorgonele stăteau întinse. şi Libia s-a pustiit15. Altminteri vor rămîne oarbe. la nişte nimfe. şi s-a ascuns iar în tufiş. avea un har.. Numai aşa le dă iar ochiul.' Perseu s-a pitulat într-un tufiş. cele trei graie au jurat să îl ajute pe flăcău... căci tare-i mai plăcea să ştie şi să vegheze-n lume totul. Iar solzii-albaştri de oţel. Unde-i ochiul ?.. luceau cu scînteieri pe stîncă. Cu sabia lui ascuţită. pline de furie.. ascul-tînd-o pe Atena. Gorgonele. gata aproape să-l orbească. a nechezat. capul Meduzei cel hidos. însă în cea de-a treia noapte. au nimerit peste pămlntul cel ars de soare-al Libiei. A luat în mînă sacul unde vî-rîse capul plin de şerpi. . Iar cu piciorul îi împinge trupul în apă. punînd deasupra lui pămînt.. văzînd sub bolta cea senină pe fiul ager al lui Zeus. » Văzînd că nu mai au ce face. Pe-o stîncă dreaptă ca un pat.. Acuma da. de forma unei suliţi lungi. ghearele roşii.. deasupra unei ţări de vis. numit Pegas de-olimpieni. bătînd cuaripile de aur văzduhul străveziu şi rece. Şi. Gorgonele tocmai dormeau. pînă aproape lîngă ele. înălţîndu-se şi ele. şi glasurile lor de-aramă au ţipat înfricoşător. către ţinutul unde stau preafioroasele gorgone. Calul s-a înălţat ca gîndul şi a pierit în înălţimi14. Perseu l-a azvîrlit în groapă. Ochiul ardea ca un tăciune. Insă zburînd. Cu-nţelep-ciune se apropie. în primul rînd. !. şi-l cercetează cu privirea. Perseu aude toate astea.. spre lăsatul-serii. Prinde de pletele de-aramă capul şi îl aruncă-n sac. ca o furtună. în vremea asta. Perseu s-a furişat prin beznă.. şi îl îndrumă mai departe cum să găsească pe gorgone. de aur.. Un cal cu aripi la picioare. lărgindu-se. Ajunge la palatul lor. cînd îi zăreau pe malul mării — şi '«. li vede pe flăcău cum zboară spre-o insulă din piatră albă. Plutea deasupra Africii. în acel sacputea să-ncapă. doar o nucă (atuncea sacul se strîngea) şi tot la fel. se zice c-a născut atuncea. Şerpii din pletele de-aramă se mişcau amorţiţi de somn. ci oglindindu-le în scut. pe rîul din Infern. putea cuprinde.Toate bătrinele acestea aveau însă un singur ochi. retează. Din ele s-a făcut mărgeanul — despre care cei vechi ziceau c-aduce-ntotdeauna lacrimi. Gorgonele nemuritoare. Ştia -:că babele aveau şi-un dinte fermecat.. din gîtul retezat. şi-aripile lor lungi. Şi. cu gemete de spaimă. de zgomot. şi le-a cerut să jure toate. în vremea cît stăteau de --strajă pe acel drum către goşgone. care păstrau într-un palat casca zeului Hades — Pluto. cele trei graie. . şi-n ea sclipea un măr uriaş. cîte trei zile fiecare. privindu-le nu drept în faţă. Chiar soarele se minunează. fiul lui Zeus a ajuns. sacul de piele fermecat.. au cercetat mai peste tot. 12 Insă Perseu. Acel ce fai-o punea pe cap se făcea-ndată nevăzut. Se povesteşte că. „Unde se duce ?" se întreba marele Helios. un cal. Dă graielor înapoi ochiul şi se porneşte către nimfe. tot zburînd. că îl vor ajuta s-ajungă la cele trei surori gorgone. curşi din sacul unde era capul Meduzei. rostogol. umblînd oarbe pe ţărmurile-ntinsei mări. devenind astfel nevăzut. putea să lupte. Perseu le-a spus atunci că este fiul lui Zeus şi-al Danaei. într-o clipă. Alături şi-a săpat o groapă. cîteva picături. ce se afla-n mijlocul mării. casca lui Hades. voinicul şi-a-ndesat pe frunte casca albastră a lui Hades. în sine. Şi-a nechezat atît de tare. din ghearele-nfricoşătoare.. văzînd-o pe Meduză-n valuri. de aramă. trebuia să stea ferit. cu cele trei surori hapsîne ! Perseu îşi pune la picioare sandalele înaripate şi se înalţă în văzduh. Iar şerpii-aceia veninoşi s-au înmulţit peste măsură. Ba chiar l-au învăţat să meargă. făurită de trei ciclopi. Şi a pîndit cînd o bătrînă îşi scotea ochiul din orbită. I'cu care-i omorau pe oameni. în revărsarea purpurie a razelor din asfinţit se vedea-n vale o grădină plină de roade şi de flori. nevăzutul. c-a răsunat pînă la cer. cu fructele numai de aur.. după nevoie. în cale. dintr-o izbitură. că nimfele îi împrumută sandalele înaripate. Picurii s-au schimbat în şerpi. şi cu sandalele-i vrăjite s-a ridicat iute spre cer. pe Stix.. Alţi picuri roşii. dar nu puteau zări nimic. au ucis mii de animale. şi munţi. La titanul Atlas Trecuse peste mări şi ţări. s-au trezit din somn.

a glăsuit fiul lui Zeus. Şi l-a lovit cu-atîta ură. s-a hotărît să se coboare şi să mănînce nişte fructe. striga titanul. înstelate. Vrei poate merele de aur ? Pleacă de-aici. — S-o dau pe fată ?. regele ţării şi regina. Tatăl meu te-a năpăstuit . îţi ceream doar o-mbucătură. din sacul fermecat. soţia zeului Poseidon. Să dai pe dulcea-ţi Andromeda. şi cel mult un căuş de apă. să soarbă şi puţină apă şi să-şi urmeze apoi zborul. Trupul ei. fermecător. Oasele lui s-au făcut stînci. Zeiţa şi-a vestit bărbatul. pe chipul alb. A luat din pomi cîteva fructe. dar eu nu-i seamăn în nimica. Perseu s-a hotărît să plece din ţara regelui Atlas. cu glasul stins. şi-a spus el. în ziua cînd ajungi acasă. şi lacrimi i se prelingeau. Nici un pescar nu mai putea să iasă-n largul apelor. s-a pomenit în piept cu pietre şi pălmuit fără cruţare cu vorbe grele. Şi sus. Soarta i-a fost pecetluită. Tu m-ai lovit însă cu ură. cum povesteau aezii în cîntecele de demult. am să-ţi plătesc insulta altfel. cel mai teribil dintre monştri.. se luase într-o zi la ceartă cu nişte nimfe nereide. încît Perseu.. Monstrul s-a ridicat din valuri şi-a pustiit tot ţărmul mării. supărate.... Casiopeea se lăudase că faţa ei e mai frumoasă şi ochii-i mai străpungători decît ai nimfelor din mare. — Ce vrei ?. păsări. pe zidurile sure ale oraşului regal. Casiopeea. şi-n acest fel să le răzbune pe-acele nimfe nereide.. pînă la urmă. O fată tînără. nu poate fi decît o cale. întristat de întîmplare. regele s-a întors acasă.. Zeus. s-a pomenit că se găseşte sub cerul Etiopiei18. A chemat sfetnicii de taină şi le-a mărturisit deschis poruncile date de Zeus.. Să pustiască-ntreaga ţară. Acum Perseu plutea deasupra acestei ţări mari şi bogate. Nimfele mării. A rnîncat oameni." Dar nu şi-a isprăvit tot gîndul şi a zărit pe malul mării ceva cam neobişnuit. ca prin minfune. Asta îmi e peste putinţă ! a spus Cefeu. rege Cefeu. gingaşă. şi mulţi plLigeau înduioşaţi.. Ce se-ntîmplase ? Soţia regelui Cefeu. dacă vrei să-l îmblînzeşti. legat în lanţuri. a răspuns Zeus. Şi cu-noscînd acest oracol.. pînă la noapte sînt acasă. Văzînd nenorocirea asta. purtînd încă pe umeri cerul.. Vream să mă lupt şi cu alţi monştri.. prin oracol. regele a plecat îndată la un oracol al lui Zeus şi l-a-ntrebat ce-i de făcut. s-a adăpat la un izvor şi s-a-nălţat din nou în slavă. întunecoase şi-ncîlcite. — Eşti un titan bătrîn şi prost. stătea mulţimeancremenită. cu stelele-i nenumărate. şi nu mă rătăcesc pe cale. jumătate gol. va să vie fiul vrăjmaşului său. de ocară. copila ta cea multă iubită. Iar ei. vite.. Altminteri monstrul o să-nghită toţi oamenii de prin oraşe. în fundul mării. Perseu cunoaşte pe fiica lui Cefeu încovoiat de-asemenea durere. Iară pe mal gemeau părinţii. într-o seară. Nu-ţi doream merele de aur. a cerut Zeus. Zadarnic !. Umerii s-au schimbai In creste. n-a putut să se stăpînească. O groază fără de pereche se oglindea în ochii săi. — Ba ai s-o dai.. coborîndu-se flăcăul în acea ţară desfătată. în Mauritania.. „S-a făcut ziuă.. ce-aveau culoarea viorelei. S-a sprijinit pe talpa stingă şi pe genunchiul drept. . S-a tăcut muntele Atlas. s-o mănînce. pe care îi ţinea în graj14 duri de marmură.. speriaţi.. deşi eram nevinovat. fiul titanului Iapet şi frate bun cu Prometeu u. 13 Şi-a scos. să-şi mai păstreze-nfăţişarea de titan. şi blestemele au să cadă asupra ta. l-au sfătuit să o jertfească pe copilă. ca să-i ia merele de aur. A tot zburat întreaga noapte peste pămîntul Africii. Numai că regelui Atlas îi prezisese un oracol că.. păduri întregi. Pe-Andromeda ?. Şi fiindcă nu vreau să lovesc pe fiul marelui Iapet. era urcată pe o stîncă. M-am luptat numai pentru oameni. Netrebnic fiu al celui care mi-a pus povara asta-n spate. acestui monstru. Deasupra Etiopiei . cum e cearta. Dintr-una într-alta. Cu deznădejde s-a-ncordat. Spatele lui s-a-ncovoiat sub apăsarea dureroasă a bolţii grele. care era tot o copilă a zeului marin Nereu.. şi nici un vas nu mai sosea în porturile lui Cefeu. Şi el a poruncit să plece către regatul lui Cefeu.. Barba şi perii de pe cap sau preschimbat.Şi. capul oribil al Meduzei... L-a pus în faţa lui Atlas...Aici. cu-naripatele-i sandale. că te ucid. — Zeul Poseidon îţi trimite osînda asta meritată. în zori. Ce cauţi ?. se zbuciuma. în arbori deşi. Ci. Iar el — cum a cătat spre cap — a împietrit Inu-maidecît. Trupul i-a fost pietrificat17. cu gînd să ceară de mîncare.. Şi. stăpînea regele Atlas. Atlas s-a mîniat nespus. în lungi şiroaie arzătoare. şi am răpus-o pe Meduză. De zbor mai cu temei acum. s-au plîns zeiţei Amfitrita. Şi-n-flămînzit de drum şi lupte.

pe ziduri. nu Andromeda. brodind o haină pentru rege.. Zeus. Să moară ea. şi se sfia să-i şi vorbească. spune-mi cine eşti. care e dusă la altar. şi-un sînge negru şi vîscos curge din botul său oribil. după cum aţi văzut singuri. El a zărit-o pe fecioară. şi regina ţi-e încă-ndeajuns de dragă. săltînd. tu. Lăsîndu-se domol pe stîncă a întrebat-o cu glas lin 19 : — O. — Poruncile. Deci nu mai sta şi socoti. în monstru. dar Zeus nu s-ar fi-nvoit. reci. Plîngînd. în cap.. în spate şi în coaste.. sub biciuirea disperării. sabia sa cea arcuită. pe braţele mai albe ca marmura albă de Păros. spre stîncă.. 16 Perseu atuncea le rosteşte : — Eu sînt Perseu. Atît i-era îngăduit. a dat poruncă unor sclavi să o aducă pe copilă. Şi-au aşteptat să vină monstrul. Şi.. Să se ivească dintre valuri şi s-o înhaţe pe copilă. se grămădise sus. Tot eu mai sînt şi-nvingăto-rul Meduzei cea cu şerpi în plete. Sîngele-acesta se îmbibă în încălţările de piele pe care le poartă Perseu. I-au pus. pînă în prăsele. Părinţii îi făgăduiesc mîna copilei lor iubite... avînd sandale-naripate. fiul lui Zeus. pentru ce te-au înlănţuit ? întîi. tînărul erou se-nalţă repede-n văzduh.. El piere-n apele adînci. Sfetnicii însă şi oştirea îi îmbrînceau pe acei oameni. — Să n-o lăsăm !..— Nu.. — în sfîrşit. Eşti încă tînăr. s-a arătat. Perseu.. că valurile înspumate au început să fiarbă-n clocot şi să vuiască din adînc. Atuncea. Dar. lanţuri mîn-cate de rugină. Noi avem numai datoria să le-mplinim cît mai curînd. frumoasa Andromeda nu îndrăznea nici să privească de-a dreptu-n faţă un bărbat. luptînd. Perseu pluteşte-n jurul lui şi-i ocoleşte muşcătura. Sclavii s-au repezit îndată în încăperea luminoasă. pentru că hotărîrea lor este nedreaptă şi hapsînă. jelesc şi gem îndureraţi.. şi dintre ele a ţîşnit un monstru fără de pereche. ca vulturul lui Zeus.. de trei sau patru ori. Au smuls-o ca pe-o mieluşică. Vrea să-l ucidă pe flăcău.. şedea cu prietenele sale. călătoresc doar prin văzduh. I-a povestit flăcăului tot ce dorise el să afle.. glăsuiau mulţi.... îşi uită drumul către stîncă. în trupul monstrului uriaş. ascultînd sfatul. Sclavii-au legat-o pe fecioară pe-o stîncă ce ieşea din apă. . fii bună.. Perseu. lanţuri ce zornăiau cumplit. Au smuls-o şi-au purtat-o-n braţe pînă la malurile mării. au grăit sfetnicii cu grabă. desigur şi-ar fi ascuns fruntea sfioasă în palmele-i micuţe.. Aripile de la sandale se moaie. s-au văzut nimfe nereide sco-ţîndu-şi pletele de aur din valurile înspumate şi chicotind de mulţumire. puterea-ţi se stinge ca o flacără. ca să ajungă la Perseu. Cu mîna stingă se apucă de vîrful stîncii colţuroase.. însă tocmai atunci. Mai ales mama e zdrobită !.. din ceruri. Nu mai sta pe gînduri. Vă rog numai un singur lucru : dac-o salvez pe Andromeda. monstrul se saltă-n aer. Monstrul împroaşc-acuma apa. In acest timp. Dar alţi supuşi de unde-ţi iei.. nu mai au putere să îl înalţe pe erou. să înroşească piedestalul cu sîngele-i nevinovat. Oare tu vrei să-ţi pierzi puterea ? O altă fată poţi s-o capeţi. prin aer. El a pornit. aleargă lîngă fată şi-i dau ultima-mbrăţişare. sare pe-o stîncă al cărei vîrf iese din apă. iată... aflînd poporul de soarta ce se pregătea copilei regelui Cefeu. N-a apucat s-asculte totul. Casiopeea ar fi vrut să se jertfească bucuroasă în locul fetei sale dragi. Sînt gata să mă lupt cu monstrul. urmat de nimfele speriate. ziceau ele. . Andromeda. rege. care deloc nu meriţi să porţi aceste lanţuri grele. Dar el. călcînd voinţa zeilor. Cum au legat-o pe-Andromeda.. Casiopeea-i vinovată. unde fecioară. Dar ei nu pot să o ajute. pe ziduri. Monstrul lui Poseidon este răpus Frumoasa Andromeda plînge. Şi. Rănit. să mi-o daţi mie de soţie... fără de supuşi. nu pe Casiopeea ?.. răspundeau ei. de ţi-i mănîncă pe toţi monstrul ?. De ce au osîndit-o zeii pe 15 ea. a deschis gura şi-a grăit. nu le putem noi cumpăni. Sacrific-o pe Andromeda. care priviseră-n tăcere uluitoarea bătălie. Dar cu aripile-i uşoare.. îi goneau înapoi.. se năpusteşte din văzduh şi vîră.. A. Monstrul se-agită-nnebunit. şi iar s-afundă-n apa mării şi se roteşte ca un lup cînd este încolţit de cîini. Ochii i s-au umplut de lacrimi : un şuvoi proaspăt şi amar.. în schimb îi tot dă lovituri. zburînd. pe care Zeus se-ndură să ni le trimită. dac-ar fi avut atuncea mîinile libere. de cîte ori îi vine bine. ne răzbună cu mult mai bine ca Poseidon.Şi viaţa monstrului se curmă. Ba îi promit că-i vor mai da şi tot avutul lor ca zestre. nevroind să pară astfel că-i vinovată cu ceva.. Şi îl imploră să se lupte. Şi regele. acoperind cu trupul său o mare-n-tindere de ape... Tatăl nenorocit şi mama. iară cu dreapta îşi înfige sabia lui cea ascuţită. Umbra lui lunecă pe apă.

mulţi ca frunza şi ca iarba. Ochii-i sînt cufundaţi în sînge. soaţa lui. Şi-acum. hainul rege 2 19 Polidecte. şi degetele i se-agaţă de coardele melodioase. şi fierul aprig se înfige într-un oştean. Zadarnic îşi fereşte ochii . rîdeau mai tare şi vocile se-amestecau voioase. Andromedei. toţi l-au rugat pe tînăr să le spună marile întîmplări ce le trăise. Mireasa nu ţi-a luaţ-o el. altul cu lancea prinsă-n mînă. Şi-acest Heracle trebuia să-l apere pe însuşi Zeus. fără voia lui.. » Insă cum au ajuns acolo. Trădarea care mi-a răpit mireasa de multă vreme hărăzită mie. voise iarăşi s-o răpească. Peste vreun ceas sau două cînd mesenii. Era. pe Andromeda şi averea.. şi sunete de lire şi de flaute se auzeau pînă departe. Ascundeţi ochii. In urma lui foiau oştenii mulţi. nici Zeus. Chiar cîntăreţul. spre el. cu gura strîmbă de turbare. Casa era împodobită cu flori. al cărui trup cade însîngerat pe-o masă. Fineu ceruse mai-nainte pe fată de soţie. Scoate din sac capul Meduzei şi îl îndreaptă spre oşteni. îmbălsămate. Perseu. Fiul lui Zeus vede totul. şi ţestele trosnesc zdrobite. ha.. se apleacă. ca dragostea ce îi lega pe tineri să fie trainică... şi-acum venise să şi-o ia. Casiopeea. şi lancea se opreşte-n jilţ. Aruncă lancea spre Perseu. (De-aceea doar am pornit lupta !) Am să-ţi dau totul. Ecoul lor s-aude-n ceruri. Nu mat am ură. înveseliţi de vin.. Fineu. c-o singură mişcare.. cu-o fată ce-o scăpa de moarte. Şi-atunci. căci fiecare a rămas statuă dreaptă. Dar o zăreşte pe-Andromeda. pe îndelete.. Vă feriţi !. şi-n primul rînd să povestească. a spus Perseu lui Polidecte. Ospăţul nunţii începuse. într-o vestită bătălie. ca jertfă monstrului din ape. ascunde capul acesta fioros. fiindcă. zeul căsătoriei.. Oamenii toţi se bucură. pregăteau nunta fiicei lor cu îndrăzneţu-i salvator 20. Oştenii sînt prea mulţi. ce dau un vaier trist. la rîndu-i. Au arme. Tu n-ai sărit. şi Himeneu. avînd încă în ochii tulburi invidia ce îl rodea. iertând de moarte pe erou. îşi aprinseseră şi-şi înteţeau torţele lor strălucitoare. Şi-i vremea să ne socotim. cîntarea !. întoarcerea în Argos După această biruinţă. oprindu-l. pierdut. ca soţie. n-ai vrut s-o aperi.Iar strigătele de izbîndă umplu de astă dată ţărmul. frate cu regele cetăţii şi unchi miresei. Şi în şirag se-ndreapt-acum. Iară din spiţa lui Perseu şi-a Andromedei. Numai că rîsul îi îngheaţă. — Ha. zeul iubirii. la nunta fetei lui Cefeu. cînd altul a scăpat-o şia dobîndit-o... şi ea fusese nevoită să-şi caute adăpost în templu. de pe mese. nici ca rudă. De-acolo nu-ndrăznea să iasă. chircită. sfîrşeşte-ţi acolo. şi cade jos rănit 18 gemînd. avînd alături pe iubita lui Andromeda. ce nu mai fac nici o mişcare . tatăl tău. Uşile la palat erau deschise. Luptă din greu. în schimb. nici ca logodnic. Eu sînt aici să pedepsesc trădarea. . mai la o parte. Stăpînul zeilor priveşte cu încruntare pe pămînt. Şi rîd oştenii lui Fineu. — Ei. pline cu vin. în culori vii. — Iată-mă-s ! strigă el cu ură. nu lovi. de cînd era înlănţuită. Caută-ţi pe alţii să se teamă de-un cap ce nu are suflare. — N-am vrut să mă slujesc de el. Lupta se-ncinge îndârjită. De-aceea Zeus şi-a lăsat din mîini ucigătorul fulger. In pragul lor s-a arătat crudul Fineu. cu ochii încruntaţi. Flăcări — arzînd esenţe aromate — luceau pe margini. Perseu se simte istovit.. Şi se preface într-o stană strîmbă. strigă Perseu. 2 17 Lupta cu Fineu Eros.. Perseu urma să se însoare. care ai cîntat la nunta vicleanului Perseu. cu lanţurile sfărîmate. mişele. şi uşile palatului s-au zguduit. neclintită : unul cu sabia în sus. împietriţi. ce sunase din lira lui atît de dulce. însă flăcăul se fereşte. Perseu înşfacă cupe grele de bronz şi aur. sub pămînt. să sară cu armele lor la eroul ce-i este mire Andromedei. odioasă. voi. Şi îşi ridică suliţa spre mire. îşi prinde sacul ce-l avea pe-o laviţă.. şi oaspeţii se grămădeau la mese. De frică-acum laşul Fineu cade-n genunchi şi îl imploră pe vajnicul erou Perseu : — Tu ai învins. care gemeau de bunătăţi. care-mi sînteţi prieteni. Şi-şi aminteşte o prevestire făcută de zeul Uranus. viaţa. să stea acolo ocrotită. strînsă în braţe de Perseu. fierbinte. te rog.. în trepiede. Perseu apucă iute lancea din lemnul găurit de ea şi o întoarce spre Fineu. blestemînd.. este lovit de-un fier în tîmplă. şi le azvîrle către oştenii care-l înconjoară. prin izbîndă. daţi-vă-ndată la o parte. nici dorinţa de a domni-n acest ţinut. tot îşi azvîrle-o uitătură spre capul ce-l ţinea Perseu. Stăpînul insulei Serifos.. spune Cefeu. locuitorii insulei l-au şi vestit că mama sa se ascunsese de mult timp în templul închinat lui Zeus. Auzind veştile acestea. cu ce drept vii tu s-o mai ceri ? Fineu nu scoate nici o vorbă. Tu.. cum nimicise pe Meduză. — Mergi în Infern ! zice-un oştean.. Ba pune mîna chiar pe-un fulger ca să-l azvîrle în eroul care-i nesocotea porunca. în timp ce regele Cefeu şi soaţa lui. Lasă-mi atîta. Leatinge trupurile reci.. Apucă şi trepiede fumegînde. Fineu e-n frunte... desigur. Pierdut-a fost ea pentru tine. Fineu îi cheamă iar la luptă. Face şi-un semn către oşteni. rînjeşte un oştean. urma să se ivească-n lume cel mai mare dintre eroi. Dar tot mai mulţi vrăjmaşi de-afară vin împotriva lui Perseu. dată cu groaznicii giganţi. — Stai. Perseu s-a dus drept la palat. Andromeda. Toţi cîţi privesc capul Meduzei rămîn pe lespezi. ţi-am adus capul Meduzei. pînă-n palatele lui Zeus. Nu apucase el să termine ce-avea de spus. căci este singur. Perseu a plecat spre Serifos. nu vor putea să-ţi scape viaţa !. purtînd numele de Heracle. ce doreşti. dar mă siliţi. Şi nici sandalele lui Hermes... după această prevestire. Stă sprijinit de o coloană.

Danae. încît grecilor.. în limba vechilor localnici.. l-a-nvîrtit şi. de asemeni. A venit rîndul lui Perseu. L-a cunoscut însuşi Perseu. Minţi. Şi a-nceput întîi concursul. a ajuns rege. din cuprinsul primului volum. bătut în pietre nestemate..Şi. Variante ale legendei despre Perseu se află în folclorul şi mitologia multor popoare. şi au pornit voioşi spre Argos. cit şi într-un altul. pe care.. pictor. pe care şi l-a pus zeiţa pe platoşa ce-i ferea pieptul. s-au preschimbat în constelaţii şi Andromeda lui cea dragă. Aici însă. căruia viteazul Harap-Alb îi retează capul bătut cu pietre scumpe şi ai cărui »chi aveau puterea să ucidă pe oameni. dealtfel. pînă s-a năruit palatul. şi-a lăsat tronul şi-a fugit într-un oraş numit La-risa. Tocmai erau puse la cale aci. i-a dăruit capul Meduzei. Pe aceeaşi temă a pictat şi Rembrandt un tablou. tot spre cinstea lui Perseu. înţelegeau uneori tot ţinutul argolic. scutul ei de aur. Tanatos.. ca şi copilăria eroului Perseu ne sînt cîntate în elegia poetului liric elin din Ceos. calul născut în ceasul morţii din grumazul acestei hidoase fiinţe. Povestea tristă a fiicei regelui Acrisiu. Oraşul Argos se află în Poloponez. în faţa golfului cu acelaşi nume. S-a înţeles cu un alt rege — regele din Tirint — să-şi schimbe tronul între ei. Acesta a făurit. tot ca şi Cora-Per-sefona. In tnuDte basme româneşti eroii dobîndesc cîte o căciulă.. în insula Serifos. Perseu i-a-napoiat lui Hermes sabia lui cea răsucită . 2. 10.. Cînd s-a uitat la el mai bine. Dar el. cu fantezia lor bogată. Casiopeea. insula unde se povesteşte c-ar fi ajuns pînă la urmă Danae. Perseu n-a vrut să se întoarcă pe tronul regelui Acrisiu. Figura lui e luminată de bucuria biruinţei. noul rege din Argos. alteori chiar întreg Peloponezul. Note 1. 4. Venea apoi întrecerea cea mai de seamă în Larisa. Prin Argos.. Graie înseamnă în limba greacă tot bătrîne.. Pe loc. a fost.. şi ploaia cade asupra ei. Credeau că-i duc o bucurie regelui cel bătrîn : Acrisiu. totul se umple de lumină şi ploi de aur cad din cer. Danae şi-Andromeda. Această scenă mitologică l-a inspirat. 3. invitat. Iar ea priveşte către slavă.. cum se spune. bătrînul mort era Acrisiu. ca dobîndă. ca de pildă în „Harap-Alb". Dictis. şi care se află acum în galeriile de artă din Cracovia. Iară cînd a murit Perseu 22. izbind în creştet pe un bătrîn ce sta-n mulţime şi căta mut la concurenţi. coiful său vrăjit. Tot astfel. întemeietorul ţării. despre care vom mai vorbi. în cîteva variante. unde erau poftiţi toţi regii şi toţi vitejii din Elada. s-a dus ca vîntul pînă-n nori. pesemne. Numele său se tîlcuia prin cîmpie. . Oraşul Argos s-a făcut vestit prin eroii care au vieţuit pe tărîmul său. Este vorba de rîul zeu Inahos. O găsim şi în legenda biblică despre Moise. Şi am să te ucid pe tine. după altele la acela al lui Apolo. de-oracolul care-l vestise că moartea lui o să se tragă din mîna fiului Danaei. din văzduhuri. Şi tot Atenei. şi pe artistul italian din secolul al XVl-lea.Şi s-au urcat. Statuia este atît de bine întruchipată de Cellini. Copila regelui Acrisiu simbolizează. 13. Tema aceasta. strămoşul neamului de perşi. sacul fermecat şi-naripatele sandale . Cum trec zilele friguroase şi se apropie primăvara. încît Perseu crezi că . cîteodată copilul fiind aruncat de tatăl său. după aceea. Cu piciorul îi calcă trupul. cină vom ajunge cu povestirea la eroul Belerofon. După aceea. ca un trăsnet. cînd l-a aruncat în slavă. care uda Argolida şi era socotit. ascuns şi neştiut de nimeni. amărît că-şi ucisese fără de voia lui bunicul. în mare. ca şi pe mama ta. ca să-l ajute. în oda a XVI-a din cartea a III-a a poetului latin Horaţiu. în pămînt. de-asemeni. 11. Atena este alături... preacrudul Polidecte a împietrit. . sau de mama vitregă. şi-Atenei. 6 Într-un desen pe un vas antic. In locul lui. fugise din ţara lui. după legende. însă. Se cunosc amănuntele. ţinutul Argos 21 !. a glăsuit fiul lui Zeus şi-a ridicat capul Meduzei. uneori singur. în locul Meduzei se află cerbul. Au început s-arunce suliţi. care a nimicit Meduza şi ţine în mîna stingă capul ei retezat. pe o corabie. Zeus a hotărît să-l urce pe bolta cerului albastru şi l-a făcut o constelaţie. şi chiar romanii (aşa cum se vede din versurile lui Vergiliu). care a devenit apoi legendarul erou Perseu. Perseu în plinătatea voiniciei tinereşti ne este înfăţişat atît într-un bust celebru aflat în muzeul comunal din Roma. Degeaba-şi aruncase-Acrisiu fiica şi pe nepot în valuri !. turnînd în bronz. Cicladele sînt un roi de insule în Marea Egee. 7. după unii învăţaţi.-n Larisa. cu toţii : Perseu. La drept vorbind. nimfe sau muritoare. Acrisiu s-a dus la oracolul lui Zeus. a copilului aruncat pe ape.. sculptat în marmură de Păros de un artist din şcoala elină antică a lui Scopos. veacuri întregi stana de piatră a stat acolo nemişcată. 9. 21 8. 20 Astfel a luat în stăpînire Perseu regatul din Tirint. păsări sau elemente ale naturii. într-o vietopă din templul de la Selinonte — sud-vestul Sicttiei — o fost înfăţişată artistic clipa în care Perseu a răpus pe Meduză. Perseu. acesta ce e ?. devin nevăzuţi ca şi Perseu din legenda elină. Perseu era înscris şi el.—• Minţi. după legendă. nişte jocuri. a căzut jos. fâcînd să încolţească sămînţa aflată în pămînt. de pildă.. Holdele rodesc atunci bogate.. în metopă se vede şi Pegasul. această temă. pe tronul lui înalt de aur. pe ascuns. După unele legende. Şi. sămînţa îngropată în timpul iernii. ca şi părinţii ei : Cefeu şi soaţa lui. Benvenuto Cellini. bineînţeles sub altă formă. este frecventă şi în mitologia altor popoare din Asia şi Europa. nu le-a fost deloc greu să-i atribuie lui Inahos calitatea de părinte al argienilor. era fiul întunecatei Nix. lui Hades. Este reprezentată aici victoria lui Perseu. grecii. Au urmat alergări şi curse cu caii înhămaţi la care. Perseu a cîştigat mereu. zeiţa nopţii. o capodoperă de artă ce se găseşte la Florenţa. a ţipat regele cu ură. Nu cred o iotă din tot ce spui. a fost Perses. — Dacă eu mint. Şi. Basmele româneşti au preluat. Şi. după cum cîntau aezii. 12. nimfelor. Cel dintîi fiu al Andro-medei. 5. Degeaba. Au aruncat unii şi alţii. Oraşul se afla în ţinutul Argolidei. întrecerea la zvîrlit discul.. în numeroase basme. temîndu-se. în folclorul nostru. unde se vede că Zeus luase diferite înfăţişări de animale. El a luat discul. şi în versurile altor poeţi de mai tîrziu. pe malurile sale par a fi fost cele dintîi aşezări. episodul cu graiele şi gorgonele se găseşte. zeul înaripat al morţii. Acolo sta-n haine schimbate. Danae stă pe un pat de aur. 14. Aici s-a aşezat cu soaţa. s-a făcut stană. pălărie sau tichie fermecată. fata lui Acrisiu a căpătat şi ea un prunc. pe care-l va zvîrli apoi. sculptor şi bijutier. imediat. şi în cea romană despre Romulus şi Remus. şi-au vieţuit în armonie. iară pămîntul l-a-nghiţit. ce se află la marele muzeu de artă din Leningrad. Intre ele se află şi Seri-fos. în marea Loggia dei Lanzi. sau de bunicul său. alteori însoţit de mama lui. Simonide. punîndu-şi-o pe cap.. ca să poată cuceri zeiţe.

s-a avîntat pe-un nor. O ! Cum a mai rîs Hera. trupul său lua înfăţişarea unui munte. Senegal şi Oceanul Atlantic. şi aştepţi parcă din clipâ-n clipă să sară de pe soclu şi să s-avînte în văzduh. Alcmena. iar Pierre Puget a dăltuit-o în marmura ce se găseşte astăzi la Luvru. zeiţe. a coborît în Teba. în orice împrejurare. cărora muritorii de rînd trebuiau să li se supună. Alcmena întrecea toate femeile.. 17. ca de-un stăpîn. să-l fi lovit în frunte. văzînd că soţul său alunecase-n cursă. într-o pictură din Herculanum şi într-un fragment de pictură decorativă. S-a-ntors după aceea. să se împace cu suferinţele. în povestirile noastre. Acesta va domni ca rege-n Argolida. Cum l-a văzut că pleacă. Elinii socoteau că Etiopia era la marginea de miazăzi o pămîntului. pe nume-Amfitrion. Ideea unei soarte hotărite dinainte de o putere supranaturală a fost Tlăscocită de aceia care vroiau să-i facă pe cei asupriţi să creadă că trebuie să se supună aşa-zisului destin. jură-ne chiar acuma pe rîul din Infern. iar prin pustiuri foiau şerpii. adică ţara maurilor. din Africa.. în cetatea Micena. o graţie sublimă. aşa cum mă îndeamnă cugetul meu divin.respiră. Şi a zărit-o pe Alcmena. Soţul său era rege. arătînd că bătrînul rege din Argos nu putuse scăpa de soarta orînduită de zei.. — M-am reîntors. într-o statuă cioplită de un artist necunoscut din secolul I al erei noastre. şi astfel va rămîne. HERACLE 1 SE MAI SPUNEA-N LEGENDE că Zeus cel puternic. că el s-a şi născut. 21. plecîndu-se-na-inte-i şi desprinzîndu-i coiful. Duşmanul l-am învins la porţile cetăţii. ce se numea Stenelos '. în Paris. a glăsuit el vesel. probabil în clipa cînd. 20. i-a adunat pe zei în palatul de aur. şi a rostit lui Zeus : — Tu ai jurat că fiul care s-o naşte astăzi din neamul lui Perseu va fi rege-n Micena. Iar el a-mbrăţişat-o pe soaţa credincioasă a lui Amfitrion. Un erou fără seamăn. dacă-mi ceri numai asta. unde erau atîtea femei încîntătoare. ce se găseşte în muzeul de artă din Cracovia. Aşa îşi explicau poetic vechii elini faptul că în Libia de odinioară erau prea puţini oameni şi animale. pentru că se aliase cu Cro-nos în lupta împotriva noilor zei olimpieni. în sunete de tobe. îţi jur cu bucurie.. Legenda aceasta palpitantă a fost înfăţişată în numeroase opere antice. de piatră. Auzind vorba asta. zei. plin de mîndrie. Pe urmă au zugrăvit-o Rubens. 16. Mauritania. Salvarea Andromedei o vedem într-un vestit relief la Roma. Mă jur pe rîul Stix că hotărîrea luată va fi de neclintit !. în Olimp. 22 19. Aşa hotărăsc eu. Hera. Din plete-le-i bogate şi pleoapele-adumbrite se desprindeau o vrajă. un erou fără seamăn. din spiţa lui Perseu 3. regele Agamemnon. El era pedepsit de Zeus să poarte pentru veşnicie bolta cerului în spinare. — Ce-ai . poate cu-o zi sau două. din Argolida. nu l-ar fi zguduit mai mult ca ştirea asta. tot printr-o vrajă. elinii puneau şi alte isprăvi. Pietro di Cosimo. Află dar. — Bine-ai venit. din spiţa lui Perseu. A făcut semn cu mina. Iar celelalte rude. Hera — care aflase de noua-nşelăciune a soţului său. cel mai mare erou. Prin frumuseţea feţei. Aici luase domnia alt fiu al lui Perseu. Noel Coypel şi alţi artişti. Pe seama lui Perseu. hotărîse odată să aibă un fecior cu totul deosebit. muntele Atlas. povesteau că el ar fi zidit faimosul oraş Micena. Astfel. se văd in Grecia şi astăzi. Zeii şi muritorii îi lăudau frumuseţea. căutau să întunece adevărul că eroii luptau pentru binele oamenilor. între Maroc. a spus cu îndîrjire : — De vrei să ai crezare. va fi rege-n Micena. din blocuri mari. îi păstra soţului o dragoste fierbinte. grele. şi scutul. a săvîrşit o vrajă şi a făcut ca soaţa stă-pînului Micenei să nască mai curînd. 22. Iar soaţa lui Stenelos urma să fie mamă peste vreo două luni. Zeus vesteşte sosirea pe lume a fiului său Cînd s-a-mplinit sorocul şi-Alcmena a fost gata ca să devină mamă. pămîntul ce se întinde în Africa septentrională. Mali. s-a bucurat Alcmena.. după cum se va vedea mai tîrziu. Vor trebui s-asculte de el. cu ajutorul ciclopilor. De asemeni Corneille a scris o tragedie intitulată „Andromeda". fără şovăire. ascultaţi-mă bine ce am să vă destăinui. cu grabă. în muzeul Capitoliului. iubito. Pentru că ea. iar ceilalţi sclavii săi. fără să mai amintim versurile cîntate în veac de atîţia şi atîţia poeţi. Algeria. că-ntr-adevăr copilul ce se va naşte azi.. care să-i fie sprijin la vreme de nevoie '. şi voi. în tainicele-adîncuri ale inimii sale.. mult asemănătoare celei a Afroditei cu podoabe de aur. după legendă. în marele război troian. îi vor fi supuşi. toţi. se foloseau de legende ca aceea despre Perseu şi Acrisiu. S-a preschimbat la chip. rostind în acest fel : 24 — O. precum cîntau poeţii.. Şi. Atlas este şi el numit de obicei în legende titan. Se cheamă Euristeu. Şi-a-ndreptat deci privirea către pămîntul larg. şi locuia la Teba 2. spre cetatea Micena. Zeus — arsă de gelozie. aparţinînd muzeului din Neapole. fără de zăbavă. E fiul lui Stenelos. făcîndu-se că este chiar el Amfitrion şi că se-napoiase mai repede din luptă. o stăpîne. a silit-o pe-Alcmena să nască mai tîrziu. luîndu-şi înfăţişarea bărbatului Alcmenei. purtătorul de fulger. Zeus. şi pavăza. îl vedem pe Atlas susţinind povara cerului. era căsătorită. Ruinele oraşului Micena. şi-a aşteptat o vreme cînd bărbatul Alcmenei tocmai pornea la luptă. întărind în schimb ideea unui imaginar destin şi a unor zei atotputernici.. Chiar astăzi se va naşte. Prin astfel de amănunte. Intllnirea celor doi tineri este dinţată admirabil în „Metamorfozele" poetului latin Ovidiu. din dragoste pentru cei oropsiţi. ce-l poartă în pumn măreţul Zeus. Trăsnetul greu.. întunecatul Stix. 18. prin mlădierea taliei. Ca să-şi atingă acest scop. Zeus însă n-a vrut să ţină seama de dragostea femeii. a dat răspunsul Zeus. stăpîne. — Atîta vrei ? Ei bine. plutind spre ţara Argos. De aici a pornit căpetenia aheilor. şi-n urmă-i s-a ivit o oaste numeroasă. fără zăbavă. 15. ce stăpînesc Olimpul. prin gingăşia ei.. Atîta că Alcmena. A pătruns în palat. In schimb..

Hermes. nici inimi duşmănoase.. Orbit de-aşa lumină. Şi. a azvîrlit mănunchiul de fulgere în lume. şi nu-i pîndesc nici rele. zeiţa zăreşte-ntr-o pădure doi şerpi. — Cum ? Hera !. Şi-aşa trecură-n tihnă vreo şapte sau opt luni. şi-i adorm în cîntece duioase. azvîrle-l pe Alcide !. L-a aruncat.spus ? a răcnit el. odihnitor. Vai. Aceste rîuleţe s-au risipit în cer şi s-au schimbat în stele scînteietoare. care tocmai dormea. Copiii-ţi vor pieri. Nu. strîngîndu-şi fiul la piept. din slavă. Se apropiau întruna. Părea că trec în tihnă !. i-a dat răspunsul Hera. licoarea parfumată. A vrut să-l şi ucidă. Ificle — fiul lui Amfitrion. s-a dus pe o cîmpie şi. ca să-l aşezi la pieptul soţiei mele. ca şi prin isteţimea fratelui vitreg. molcuţe. Vocea o urmărea. Hera. dar n-a schimbat nimica. cînd l-a smuls pe Alcide. Şi-ndată porunceşte şerpilor să pornească spre palatul din Teba. fiul lui Zeus s-a săltat în genunchi şi a prins în mînuţe grumazurile reci şi înfricoşătoare ale celor doi şerpi. Alcmena. Şerpii au încercat cu mii de-ncolăciri să scape de strînsoare şi să cuprindă trupul micuţului băiat care îi sugruma. mai multe rîuleţe de lapte-ar fi ţîşnit. Şi ea. şi povestea adesea : — Feciorul meu. Du-l pe un cîmp pustiu şi-acolo părăseşte-l !. o strîngeau de grumaz şi-i strecurau otrava prin colţii veninoşi.. mititelul. Numai că din văzduhuri mai priveghea şi Zeus. Alcmena.. Soţul tău o să cadă răpus în bătălie. şi-n încolăci-turi se-ndreptau către scutul unde dormeau copiii. Tot n-ai să-l poţi scăpa. — Te du. l-a părăsit acolo.. de aramă. Erau doi feciori gemeni. O văzuse pe-Alcmena ducîndu-şi copilaşul pe acel cîmp pustiu. E voinic. care-i strîn- . nu e feciorul tău şi-al reginei Alcmena. Ificle a sărit şi el din aşternut. Făcuse jurămîntul ce nu-l putea călca. Unul avea ca tată pe Zeus. şi-i leagăn. Le-a strîns ca într-un cleşte. Căci în Olimp sta Hera. plin de groază.. Punîndu-şi la picioare cele mai repezi aripi. 26 Lupta cu şerpii zeiţei Hera Aşa fiul lui Zeus scăpă nevătămat din cel dintîi pericol. De vrei să scapi de toate... în timp ce el fugea cu lacrimi pe obraz. El auzise glasul. Aşa. albe.. scăpată de sub vrajă. pe celălalt copil. Iacătă-l în Micena. ha.. vei suferi amarnic. şi tu o să te-afunzi în Tartarul lui Hades. Ha. s-a clătinat Olimpul sub furia lui cumplită... Alcmena. a început să sugă. năştea în chinuri grele şi-Alcmena doi feciori. noul născut supsese laptele nemuririi... Zeus. pe care-ai amăgit-o.. Nici nu-i venea să creadă că-l are lîngă ea. ha. şi limbile-otrăvite le jucau printre colţi. Insă nu e odrasla pe care-o aşteptai în palatul din Teba. poeţii ne povestesc că Hera. S-a întors în Olimp. ha. lacomi de sîngele cel tînăr. Pe negîndite însă. Cam pe la miezul nopţii şerpii-au ajuns la Teba. S-a apropiat de Hera. prea isteţul zeu Hermes. de la sîn. de-al lui Amfitrion. la fel ca pe Ificle. vărsînd lacrimi amare. Nu e cum credeai. fiul drag al Alcmenei s-a deşteptat din somn. încolăciţi pe-o ciută. cum ştim : Calea lactee sau Calea laptelui 6. olimpianul. Atîta că prin voia părintelui său. Iadevărat c-a supt laptele nemuririi .. Ss joacă." Tot cugetînd. cu poftă. Amîndoi monştrii. păcălitul eşti tu !. unde pe-un scut de-aramă dormeau cei doi copii : Alcide şi Ificle. Cum s-a născut Alcide. şi fiul său un sclav. L-a luat cu el în grabă. flămînd precum era.. dar sînt încă mijloace. acela ce l-am jelit atîta. cînd îşi dorea ceva şi cînd era pătrunsă cumplit de gelozie. Hermes n-a aşteptat să-i spună-a doua oară. nu e mulţumire mai mare pentru-o mamă decît să-şi vadă pruncii că-s cufundaţi în somnul cel lin... — Am spus ce-ai jurat tu. — Azvîrle-l pe Alcide. Văzînd colţii oribili şi limbile-ascuţite. şi le întind blăniţe de iepure. se tîrau pe pămînt.. Flăcăul prevestit a şi venit pe lume. în fiecare seară îl îmbăiez cu grijă. s-a auzit un glas : — De n-ai s-asculţi. fiindcă ai mîniat-o pe Hera din Olimp.. numite de elini. repede. a poruncit să vină pristavul de credinţă. fie doar pentru-o clipă. Cînd s-a trezit zeiţa l-a smuls. Din ochii lor aprinşi ţîşneau scîntei verzui şi-n guşă prefirau un venin negricios. acum i-acasă iar.. şi se chema Alcide 5. Nu şerpi. ajunşi chiar lîngă scut. în palatul din Teba al lui Amfitrion. a coborît în locul unde se-afla copilul. pe-un scut larg. Şi-a zărit. a luat copilu-n braţe şi a-ncercat să fugă. cei doi şerpi mon-struoşi. că nu-i mîncat de fiare. Adu-mi-l In Olimp şi fă tu cum vei face. Euristeu.. Dar Hera a urmat : — Cel care s-a născut şi o să fie rege se cheamă. In cîntece. a ţipat cu putere şi a luat-o la fugă. balauri.. Ştia cît era Hera de neîndurătoare. făcînd prăpăd şi moarte. (Poate-l trezise Zeus care vedea din slavă tot ce se petrecea !) Şi o lucire vie a luminat palatul... şi celălalt. ca el să sugă laptele nemuririi chiar de la sînul ei. Dar mîinile acelea. a rostit Zeus. mai îndrăgit de Zeus decît feciorii mei. deznădăjduită. şi ia din cîmp copilul. şi Hermes îl întoarse la mama sa. E fiul lui Stenelos din ţara Argolidei. vrăjmaşă. S-a mîniat stăpînul. Faptul era-mplinit.. Astfel grăia Alcmena. poruncile divine. 25 Alcmena devine mamă Iar la puţină vreme.. şi i l-a pus la sîn. Zeus. Iară fiul Alcmenei trebuia să trăiască şi să-l ajute-n lupte. îndrăzneşti ? a tunat iarăşi Zeus. Ea cerceta-n-cruntată palatele din Teba şi socotea în sine : „Cum pot să-l fac să piară pe-acest fiu al Alcmenei ? El ar putea să fie mai îndrăzneţ ca Ares. Feciorul lui Stenelos urma să fie rege.. Alcide.. ţipînd prin tot palatul.-nspăimîntată. fiu-i înaripat..

Chiar Zeus însuşi tace de-atîtea ori molcom. îl vede pe Alcide. Nu-i plăcea să îmbrace veşminte-mpodobite. bietul Alcide. cînd se jucau cu toţii. I-o răzbunare-a Herei. ceilalţi zei din Olimp vor fi de partea Herei. fioroasa. căci n-o iubesc pe Hera. Mania. îmbrăţişîndu-şi copiii. c-un strigăt de izbîndă. Tiresias. I-a insuflat dorinţa să îşi răpună fiii şi tînăra-i nevastă. Alcide. . — Va trebui. L-a chemat deci la sine pe voinicul Alcide şi l-a rugat să-i fie ginere şi urmaş. — Măreţe rege Creon. deşi eşti fiu lui Zeus. şi hohotele lor răsunau în văzduh. zeiţa-nţelepciunii. Tu nu ai nici o vină. Amfitrion îl trimite pe Alcide să înveţe meşteşugul armelor Se zice că Alcmena. a făurit un plan. Mania.. urcîndu-se cu cinste în palatul lui Zeus. Apolo l-a vestit pe feciorul Alcmenei că este osîndit de zeii-olimpieni — aşa cum cerea Hera — săşi ispăşească fapta. au început să strige de teamă şi uimire. a arătat Alcmenei şi lui Amfitrion monştrii fără de viaţă. Şi. treziţi de gălăgia făcută de Ificle. după această primă victorie-a lui Alcide. „Iată că şi feciorul seamănă tatălui. Ducea o viaţă simplă. cu umerii plecaţi. şi înzestrat cu alte multe haruri. Doar eu am să te-ajut. Şi poate zeul Hermes. în scurtă vreme. Heracle a primit această ispăşire şi a plecat în lume. Ştia că de-i va fi urmaş la tron Alcide. în anii ce-au urmat. Cu fruntea în pămînt.. cu sufletul zdrobit. şi mama s-a-nvoit. mergînd către Micena. se blestema 29 amarnic pentru grozava-i faptă.. şi-arareori bea vin. cu glorie deplină. şi pe prietenii săi. toate primejdiile pe care Hera i le va pune-n cale. sora sa din Olimp. Tînărul s-a-nvoit. le cînta cîntece sau îi purta pe cal. Apoi s-a prăbuşit cu fruntea în ţărînă. a glăsuit Apolo prin gura Pitiei. Amfitrion. în goana cea mai mare. Dar iată că-ntr-o zi. zicîndu-i : — Nu te pripi. Alteori se juca alăturea de ei. în anii ce-au trecut. N-ar fi putut găsi un ginere mai bun decît mîndrul Alcide. Eroul îi iubea. încît. Tot el i-a dat acuma numele de Heracle. Te du pînă la Delfi şi purificăţi trupul. războinicii din Teba 8. ce se chema Megara. cu carne friptă . prin ierburile verii. pristavul tatălui. El o să împlinească douăsprezece munci. Şi el i-a strîns atîta. încît nu ţine seama de bieţii copilaşi fără de nici o vină. Acuma părăseşte Teba cu şapte porţi. de-asemeni. şi luase mii de sclavi — doar cu-o măciucă-n mînă. Apoi o să se-nalţe spre bolta înstelată. şi drept. Atunci. Hera îşi lasă ochii către cetatea Teba. Şi s-a silit Alcide cu-atîta vrednicie să-şi însuşească arta cea grea a luptelor. şi-a întrecut tatăl.. cu mintea răvăşită. să-nfrunte pe oricine. cu pumnii sau cu arcul. a socotit că pruncii şi soaţa sa. marea sa preoteasă. Alcide a-nvăţat. scăpa de orice grijă.27 geau puternic. fiul rivalei sale. E prea înfumurată. ar fi nişte ciclopi. fiind regele Creon atît de mulţumit de biruinţa asta. Avea şi el o fată. cum porunceşte legea hotărîtă de Zeus. şi-mi va fi de folos". i-a dat răspunsul astfel : „Fiul tău o să fie un erou neînvins la vîrsta bărbăţiei. o să distrugă monştrii şi o să biruiască războinici renumiţi. ca sclav. voinic şi ager. de optsprezece ani : frumos." Aflînd această veste. prorocul. rîzînd şi chiuind... Voinţa ta-i poruncă. Megara. căci Hera e şireată şi poate să-şi lovească şi soţul uneori. şi s-a-ndreptat spre Delfi. Alcide şi Ificle. Deşi nu este drept. bunul Amfitrion a cugetat că-i bine ca tînărul Alcide să-nveţe meşteşugul cel aspru-al armelor. Puternicul Apolo o să-ţi aducă ştire ce trebuie să faci. Cere unei zeiţe.. zvîrlindu-i la picioare ". era nespus de vesel. cu sabia şi lancea. Se hrănea-n timpul zilei cu fructe şi legume . Nimeni nu-i stă-mpotrivă. să-şi sporească puterea. Şi izgonise oastea şi pe regele ei. ne-ai găzduit şi prieten ne-ai fost întotdeauna. privegheaţi de Megara. slujind în chip de sclav regelui din Micena.. 28 La oracolul din Delfi Cînd s-a trezit sărmanul. căci e răzbunătoare şi toţi se tem de ea. Să-i rătăcească mintea eroului Alcide. pe Megara . îşi spunea el în gînd. Odată înfruntase el singur o oştire — ce năpădise-n Teba. să-i împlineşti cu sîrg regelui Euristeu toate poruncile — douăsprezece-s toate — primejduindu-ţi viaţa. Cînd au venit părinţii. ştiind că o să-nvingă. l-a deprins să conducă în goana cea mai mare carul de bătălie şi să vîneze fiare. a vrut să se azvîrle de pe o stîncă naltă. Megara a avut trei prunci de la Alcide. regele Tebei. şi l-a oprit. Mă-nsoţesc cu Megara. acela ce-i ţinea la el în ospeţie pe-Amfi-trion. Să ne gătim de nuntă. Şi-n inima zeiţei se-aprinde o mînie atît de-ncrîncenată. 9 Geloasa Hera îl loveşte din nou crunt pe fiul Alcmenei Era acum Alcide un flăcău minunat. să dea piept cu primejdii.. Dar s-a ivit Atena. şi-o jefuia de aur. Era de-o vitejie nemaivăzută încă. Numai c-o lovitură i-a răpus pe tuspatru. ca alţi feciori de regi. Şi pruncul ce-nfrînsese dihă-niile. erau parcă din fier. Ea a orînduit ca să-ţi loveşti copiii şi să fii nevoit să ispăşeşti o crimă care nu e a ta. Alcmena. Alcmena cea frumoasă. Zeiţa nebuniei. a chemat pe-un proroc — Tiresias pe nume — şi i-a cerut să-i spună viitorul ce-o să-l aibă preadragul ei copil. Gemea. pînă ce monştrii Herei au pornit să-şi desfacă inelele-albăstrii. în lupta corp la corp. a părăsit Alcide Teba regelui Creon. a glăsuit Alcide.. Creon. Erai prea fericit. s-alerge pe pămînt. vreau ca acest fecior să-şi învingă duşmanii ! a spus Amfitrion. ce păstra o otravă într-o cupă de aur. seara. în templul de la Delfi. a zburat şi-a-mprăştiat veninul asupra lui Alcide. — De trebuie să lupte.

. — Tu cine eşti ? — Virtutea. în bine pentru oameni.. Heracle-i sclavul meu. auzind-o. Eu sînt stăpîn. în ţinutul Ne-meei zac munţi de oseminte. urzit acolo-n slăvi. şi nu ai altă grijă decît să te desfeţi. desigur. n-o să scape nici el din lupta asta !. fiind siguri c-o să piară Heracle. Daţi-i porunci la poartă. — E dincolo de ziduri. Dar cine eşti. plăceri — e drept — sînt multe. Ţi-o jură Euristeu !... 30 Atuncea ea. la Poarta leilor.. Şi tremura fricosul. i-a dat răspuns flăcăul. şi într-una dintre ele să piară negreşit..Tînârul alege drumul virtuţii Mergînd el zbuciumat.. a spus din nou Virtutea. în fumul jertfelor. cu trudă şi primejdii... stăpîne. l-a-mbiat Desfrînarea. a glăsuit Virtutea.. la Poarta leilor. Doresc să merg în viaţă fără de ocoliş şi să slujesc dreptatea. deşi puternic. Aleg drumul Virtuţii. Vei fi mai mulţumit. cînd o voi înfrînge. Haide. iar după moartea ta. Desfrînarea. şi pe plete văluri trandafirii. voinice ? l-a-ntrebat cea dintâi.. Heracle.. Dar la capătul lui se află biruinţa. sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. poţi dobîndi belşugul din munca altora.. într-o haină ca neaua.. striga iar Euristeu. Sosirea la Micena . pe drumurile vieţii. 32 . pe drumul gloriei. a glăsuit Alcide. îi ajut să zdrobească relele-n a lor cale şi să triumfe astfel binele pe pămînt. alţi regi. Pe drumul Desfrînării. — Nu. cu ochii vineţii.. nu mă poţi amăgi !. a glăsuit Heracle. N-o să scape ! Nu ! îi ziceau sfetnicii.. două femei ciudate 10... luptînd neînfricat şi preschimbînd tot răul. şi-un sfetnic.. e presărat cu lupte. Nu îşi sfîrşise vorba.. Heracle n-a urmat decît drumul cel aspru. fără de nici un murmur. Insă acela care se dăruieşte lor devine un nevolnic.. regele Euristeu. gătită în veşminte de stofă ţipătoare . duşmanii mii şi mii. Eu aduc fericirea. voinice.. Heracle. Eu însoţesc vitejii ce luptă pentru oameni. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o. arătat de Virtute. — Nu ! Nu mă tem de dînsul ! striga el ascuţit.. zvîrlea zîmbete deşuchiate oricui îl întîlnea. Heracle. alergînd... după dorinţa Herei.. sfî-şiat de colţii leului. întrun amurg de vară. Euristeu glăsuia : —f Iţi mulţumesc.. urmează-mă ! L-a apucat de mînă şi a vroit să-l tragă pe drumurile ei. am să fiu fericit. şi. a ajuns la altar : — Slăvite !. A ajuns la cetate. zeiţă cu braţele ca neaua ! Prin voia ta sînt rege în splendida Micenă. nu pleca. cel sprijinit de soaţa puternicului Zeus. Vrea să intre-n oraş. Din clipele acelea — cum au cîntat poeţii — fără de şovăire. Cu mîinile întinse spre cerul roşietic. ori31 cîte piedici. unde-ntr-o peşteră si-avea culcuşul leul. Să plece.. de nu ar fi ştiut că-i e de sprijin Hera. podoabe. a întîlnit deodată. lăsîndu-şi braţele să-i cadă fără vlagă. lupte şi primejdii cumplite i-au aşternut în cale ne-cruţătoarea Hera. şi bătrîneţea lui e tristă. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : — Josnică Desfrînare.. glăsuiau sfetnicii. el sclav.. Mare rege !. Cealaltă era demnă.. — Să plece de îndată !. Nu se poate... — Iţi cauţi drumul. Zeii m-au osîndit. grăbită să-l şi cuprindă-n mreje.. femeie ? — Cine sînt ? a spus ea c-un glas amăgitor. monştri şi fiare. — Eu nu fug de greutăţi.. Şi osîndit de tine.Şi a plecat Heracle spre regele Micenei.. din Micena. a mai spus Euristeu cu glasul răguşit. ruşinoasă. Am să mă lupt cu Hera şi. inele. Urmează-mă pe mine. acolo-au putrezit. ţi-o repet. Dar cealaltă femeie le-a răsărit în cale şi-a glăsuit aşa : — Stai. — Să intre ?. El trebuie să-mplinească douăsprezece munci.. Cîţi s-au încumetat să dea lupta cu leul. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus . — Şi eu. Urmîndu-mă pe mine. poţi trîndăvi în voie. la o răspântie.. La vorbele acestea.. Iar el mergea întins spre ţinutul Nemeei11. Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă. numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. îngîndurat şi trist. — Heracle ?. Fii liniştit. Unde este ?. cu toate că adesea mulţi îmi spun.. semăna cu Atena. Ar fi fugit... şi cinste. chicotind. stăpîne.. — Nu ştiu care-i mai drept. a mai rostit mieroasă : — Pot să-ţi arăt o cale lipsită de greutăţi. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă.. Privirea sa senină te cerceta în faţă. fiul monstrului Tifon şi-al viperei Ehidna. să ucidă pe leul din Ne-meea. Şi toţi rîdeau cu poftă. Drumul meu e mai greu. Urmîndumă pe mine. făcută fără voie. s-a smuls din mîna celei ce îl tîra pe calea plăcerilor uşoare. In mînă ea purta o cunună de laur. şi dreptate. dispreţuit de toţi. a rostit Euristeu. avea brăţări. Puterea ţi-e divină.. — Eu te aştept.. Avea o frunte dreaptă . binele şi pe oameni. Una era boită. — Adevărat. vei fi victorios. Heracle a sosit. Tocmai în acea vreme feciorul lui Stenelos aducea sacrificii pe un altar al Herei. Supuşii tăi nevrednici datori sînt să te-asculte. văzîndu-l pe Heracle.

Heracle a văzut-o săltînd printre coline. şi venim să tensoţim la luptă. Aşa i s-au părut eroului. că s-auzea în cer. se pregătea să sară către voinicul nostru. în veacuri. Dar pînă la sfîr-şit. făcută fără voie. Şi a-ncercat flăcăul să jupoaie de piele îngrozitoarea fiară chiar cu ghearele ei. îl urmau în şiraguri şi îi strigau voioşi : — Iţi mulţumim. la Heracle. Deodată a zărit două făclii aprinse. Labele lui zgîriau pereţii peşterii. L-a strîns atît de tare. cumva. Nu i-a putut clinti măcar un fir de păr. Colţii albi străluceau. Fiul marelui Zeus a smuls din munte o stâncă şi-a zăvorit cu ea una din intrări. leul s-a repezit.Poeţii povestesc că feciorul Alcmenei a aflat văgăuna. Şi a ţintit mai bine. A tras încă o dată. Şi. vreo săgeată. atît de tare. Colţii săi ascuţiţi erau ca nişte săbii şi străluceau în soare. să nimicească fiara care făcea prăpăd. Pielea i-era vrăjită. n-ar fi putut Heracle. prin care nu puteau să pătrundă săgeata. roşii şi plini de sînge. ce n-o poate străpunge. Dar tu ai biruit. Atîta că Heracle nu era doar puternic. răpus. Şi cugetînd mai bine. Dar după ultima săgeată. Cheamă-ne. Atîta că voinicul nu lupta pentru zei. să 3 — Legendele Olimpului. regele Euristeu i-a poruncit s-aştepte poruncile regale. Heracle a reuşit să-l desfacă de piele. în beznă. Ce-a fost nu ştie nimeni. voi. Pielea acestui leu. casa s-ar fi sfărîmat în mii de bucăţele. A fost o-nvălmăşeală cum nu s-a mai văzut. poate ani. dar s-a izbit de el ca de un zid de piatră. trimise printr-un crainic. Putea să tragă el şi-o mie de săgeţi. am să mi-o pun pe cap. fiu al monstrului Tifon 12 şi-al viperei Ehidna. Leul s-a clătinat. s-a-nveşmîntat cu pielea. Mai ales că aflase cum oamenii de Argos. Fiara. „Din blana ăstui leu. Nu-s platoşe sau coifuri mai bune decît ea". trei. Puterea lui Heracle era-nspăimîntătoare. Mîncase-n acea ziuă o turmă şi-un păstor. a ridicat măciuca şi l-a lovit în creştet. Peştera leului avea două intrări. a sărit la Heracle. a pătruns înăuntru. cu învoirea Gheei. Să-i desprindă şi ţeasta. Heracle ! Tu ne ajuţi pe noi. pînă l-a-năbuşit. am să-mi fac eu veşmîntul. dar n-a găsit pe leu. se lupta pentru oameni. A mai tras o săgeată . fără de arme. şi s-a ascuns acolo. în oraşul Tirint. nici sabia sau lancea. neîndrăznind să-i vină-n vreun fel în ajutor viteazului Heracle. Heracle a intrat tot mai adînc în bezna acestei peşteri mari. Aşa înveşmîntat. Măciuca lui Heracle s-a rupt de la mijloc. vărsînd atîta sînge în ţinutul Nemeei. sau lance. Chiar Tifon i-o vrăjise. Şi-a aşteptat un timp. Şi. întinzînd bine arcul. în Nemeea. Preaputernicul Zeus îşi lăsa astfel fiul să-nfrunte moartea singur. Atît i-era de teamă. sau sabie. să-l jupoaie pe leul ce fusese vrăjit de fiorosul Tifon. cu ochii-nsîngeraţi. cu gîndul să-l despoaie de blana lui roşcată. Heracle nu s-a-nspăimîntat. a plecat la Micena. să-l prindă. cu botul larg căscat. muncind luni. voinicul s-a săltat spre gîtul leului. într-un salt. dar s-a-n-tîmplat la fel. poate chiar două. a tras prima săgeată. vedea că i-a sosit acum şi ei sfîrşitul. Era şi înţelept. Sub bufnitura lui pă-mîntul s-a crăpat. Şi-aşa a izbutit. şi cu coama zbîrlită. întoarse în fel şi chip. Regele te-a trimis la moarte. Iar urletele sale clătinau stîncile. fugind spre peşteră. Nici sabia sau lancea n-ar fi putut străbate în trupul leului. Leul la rîndul său. iar pe cap şi-a pus ţeasta. mai că s-a răsturnat. poporenii de rînd. a căzut la pămînt13. A tras însă zadarnic de piele s-o desprindă. ochii sticlind de ură ai leului uriaş. Dear fi izbit o casă. Răpunerea leului din Nemeea Heracle s-a mirat cum n-a pătruns săgeata în trupul leului. pînă ce cruda fiară s-a reîntors sătulă. Cît a durat ? O zi. acei ce ne luptăm adeseori cu fiare şi monştrii-ncrîncenaţi. îndrăzneţ şi viteaz. Heracle a cuprins leul strîns de grumaz. Nici ultima săgeată nu l-a rănit pe leu. Fără să stea pe gînduri. vino ! a glăsuit Heracle. Leul răgea cumplit. Fiara era uriaşă. ca să nu-l mai vadă pe eroul Heracle. Apucîndu-l de ceafă. n 33 dea lupta. ce răpusese atîtea mii de oameni. pentru că lîngă el sta aşezată Hera. era de nepătruns. Cît era de puternic. Prin vitejia lui îşi dobîndise în luptă o platoşă şi-un coif. Cu ghearele tăioase. Şi ţeasta lui de fier. Leul. s-a lovit ca de-o stîncă şi a lunecat jos. Noi sîntem lîngă tine. precum hotărîse. — Aicea eşti ? Hai. stăpînul zeilor privea această luptă. Dornic să-şi ispăşească fapta cea-ngrozitoare. Răgea-nfiorător. răgind atît de tare. Urlînd. dar pielea lui vrăjită l-a apărat şi-acuma. Apoi. . învingătorul său l-a tras îndat-afară. Numai că de-astă dată leul s-a-nfricoşat. Văzînd eroul nostru că leul se repede. Din jilţul său de aur. s-a întors pe labe. Săgeata a zburat şi l-a lovit pe leu . Călcînd peste mormane de oase omeneşti. 34 Spre mlaştinile Lernei Lupta cu hidra Auzind Euristeu de-această biruinţă n-a mai îngăduit eroului Heracle să vină nici la poarta Micenei cea bogată. atunci. Avea nişte ochi mari. a cugetat Heracle. şi-a dat repede seama că sabia sau cuţitul nu-i erau de folos. Şi iar s-a dus săgeata vîjîind prin văzduh.

întîia lovitură a şi făcut să-i zboare unul din capete... Heracle i-a strigat flăcăului Iolau : — Adu-mi lemne aprinse şf arde fiecare gîtlej. sub stînca asta. Heracle şi Iolau s-au apropiat încet. Numai că îndrăzneţul flăcău al lui Ificle atîta se rugase de unul şi de altul. Cu-aceeaşi isteţime. — Va fi vai de duşmanii pe care-i vei ţinti. ca de-obicei. împunsă de săgeţi. ţintind-o iar pe hidră cu cîteva săgeţi. colţii puteau să muşte. care ardeau în flăcări. atîta stăruise. curînd n-au mai putut să crească alte noi capete. a glăsuit Heracle flăcăului Iolau. cirezi. spusese lui Ificle.. Le-a pus apoi în tolbă şi s-a urcat în car. Dar orişicît lovea. dar chiar aşa. cufundîndu-l în mlaştini. Este tot ca şi leul.. cu boturi plescăind şi colţii ca pumnale de fier. Numai că-n locul unde fusese un singur cap creşteau acuma două. Dar tînărul Iolau. dihania uriaşă s-a ridicat din mlaştini. otrăviţi. încît pînă la urmă Heracle a primit să meargă cu Iolau. In schimb eu am să-mi moi toate săgeţile în sîngele acesta înveninat al hidrei. — Aici.. atît erau de multe. Nu cred c-o să mai scape acum fiul lui Zeus şi-al frumoasei Alcmena. Din zare se vedeau aburi verzi. şi-n Lerna sînt primejdii ce pot să-l coste viaţa !. Iolau e mult prea tînăr. a glăsuit eroul. care se ridica în mijlocul mocirlei. rîdeau toţi sfetnicii înconju-rînd slugarnic jilţul lui Euristeu. — Nu pot să-l iau cu mine. cu cleştii lui tăioşi. încerca să-i reteze. Şi să nu se întoarcă decît biruitor sau mort. spusese lui Ificle. unul dintre picioare. Iolau s-a repezit.. Avea nouă gîtlejuri şi nouă capete — şi-unul mai gros ca toate : capul nemuritor. Mult s-a mirat voinicul şi a lovit din nou. şi-l admira nespus. 3 36 Hidra dormea la ceasul cînd au sosit cei doi. — Te scoală. spusese Euristeu. capul împrăştia miasme otrăvite. îl iubea pe Heracle mai mult decît pe-oricine. Apoi fiul lui Zeus a început să-ncingă săgeţile în foc şi să tragă cu ele în hidra adormită. a împlinit porunca. Şi vreau să-l cruţ măcar de truda drumului. . să răpună şi sora. dar eroul Heracle n-a vrut să se-nvoiască. fără nici o putere. — Nici noi nu credem !. Heracle a sărit la ea cu ghioaga-n mînă. îi sfîşiase carnea şi-i tăia poate osul. capul nemuritor va sta pe veşnicie. feciorul lui Ificle.. pe care-o dovedise şi-n lupta din Nemeea. hidoase. Heracle şi-a muiat toate săgeţile în sîngele-otrăvit al hidrei de Ja Lerna. se-nălţau altele. răsărit de sub mlaştini la şuierele hidrei.. i-a dat răspuns Iolau. se ridicau acum verzi. blestemată odraslă a lui Tifon. şi-i omoară pe oameni. pînă-n Lerna. — Să plece deci la Lerna ! glăsuise stăpînul. Iar un crab monstruos. In jurul ei erau mormane fără număr de fiinţe omeneşti. care se ridicau din mlaştina întinsă. mucede. adus pe scut. Ea pustieşte turme. ca nişte flăcări verzi.. De-a nimicit pe frate. în goana cailor. In numele mulţimii. ţîşneau limbi otrăvite şi şuiera cumplit.. odraslă a lui Tifon şi-a viperei Ehidna. în goana cailor. şi putrezeau prin mlaştini. Heracle-a izbutit să-i zdrobească odraslei lui Tifon şi-a Ehidnei capul nemuritor. în loc de nouă. să ucidă. holde de grîu. a cerut învoire tatălui să-l conducă pe eroul Heracle cu carul. vreau să-l însoţesc eu. Şi-au plecat împreună. S-au dus pînă la Lerna. de unde smulg căpăţînile hidrei. Tatăl a-ncuviinţat . Vrusese să pornească pe jos. Nici unul n-a scăpat din cîţi au vrut s-ajungă la mlaştinile Lernei. — Atîţia oameni vor să fie lîngă el în ceasurile grele. în care gîlgîia venin negru-ver-zui. Lupta durase din zori pînă-n amiaz.. hidra îşi răsucise coada ei de balaur peste picioarele eroului Heracle. care era mai sus ca toate cele37 lalte şi pe-un grumaz mai gros. în vremea asta însă. zdrobit. Şi încă-a mai durat pînă către amurg. . Fără să piardă vreme. umplînd întreg văzduhul c-un miros otrăvit. şi ochii lui aprinşi azvîrleau încă flăcări. Iolau a aprins focul.Şi s-a gătit Heracle să plece către Lerna. Să-l duc pînă la Lerna. lîngă sălaşul hidrei. şi carul pentru drum. în acest fel. încît. hidra care sălăşluieşte în mlaştinile Lernei14. mare cît un viţel. purtînd în spate lemne şi-O' grămadă de fîn. de astă dată.. cincizeci de capete. în vîrful cărora legase şo-moioage de fîn aprins în foc. în acel ceas tîrziu. Nu !. alături de Iolau. răpuse şi tîrîte pînă-n sălaşul său. Şiatunci a-mpins Heracle şi-a răsturnat deasupra-i o stîncă grea şi-naltă.. Nu le putea mînca.. de nu sărea Iolau c-un bolovan în braţe şi nu-i sfărîma trupul.. şi cu bucăţi de lemn.— Să plece. în locul fiecărui cap smuls de pe gîtlej. Din boturile-i hîde. pregătise şi caii. unde stăpînea moartea. pornind către Tirint. L-a zdrobit cu măciuca ..

zburau ţipînd cu grabă spre portul Euxin 16. Acum pleca Heracle să prindă căprioara. căprioara sosea. Doborau animale şi oameni deopotrivă. Şi ei îi mulţumeau cu lacrimi pe obraz. Cerul se-ntunecase de-atîta păsărime. la porunca zeiţei.. Şi-apoi chiar de-o va prinde. fără primejdie pentru copiii lor. îl îndemnau să stea sau să se-ntoarcă-acasă. o iute căprioară a sorei lui Apolo. ca într-un giulgiu negru. Şi.. Şi-abia atuncea.. Fusese hărăzită de zeiţa fecioară să facă pagube în livezi şi pe-ogoare. Şi a plecat Heracle către golful argolic. mii şi zeci de mii. — Pe-această căprioară n-o poate nimeni prinde. cu mult mai mari ca omul. ea nu se îndura. la Tirint. la Stimfalos. din munţii Arcadiei. 39 Căprioara zeiţei Artemis Numai că inima haină a regelui Micenei nu se îndestula nici-cînd cu suferinţa eroului Heracle. Mult au mai pătimit oamenii din Stimfalos şi din împrejurimi. a fost cuprins de frică numai văzîndu-i ochii cu care îl ţintea şi a luat-o la goană. dornic de răzbunare. lîngă un oraş. Toate sînt ticluite să-i grăbească sfîr-şitul feciorului Alcmenei. trimiţînd pe Heracle în smîrcuri. ce străbăteau deodată cîte-o sută de păsări. — Aha ! îşi spuneau ei. Iar păsările-acestea aveau ciocuri de-aramă şi aripe de bronz. le răspunse Heracle... care sălăşluiau în nişte smîrcuri negre. într-o insulă mică. mormane mari de păsări. şi ţipetele lor umpleau întreg văzduhul. Azvîr-lea şi cu lancea. aflase anevoie sălaşul căprioarei cu coarnele de . Ajuns la ţărmul mării s-a urcat pe un deal... cu păsările-acestea. Cursese-atîta sînge în toată-mprejurimea oraşului Stimfalos. Şi nu ştiau că el. Poate să fie Ares oricît de mînios. sîngerosul. Tuturor ne eşti drag. Cîţi îl vedeau pe cale. Astfel s-a isprăvit şi-această încercare — a treia. grădina sau păşunea. Luau oamenii în gheare. Eu mă pot apăra cu blana mea de leu. prieteni. s-adună duşmănia zeilor olimpieni.. rîdeau toţi sfetnicii strînşi lîngă Euristeu. unde se afla smîrcul. voi merge singur. ba poate şi mai bine. auzind gemete. Heracle-a luat cu sine un trup de pasăre. N-am încercat şi noi ? Iar locul e deschis. Degeaba o rugau oamenii pe zeiţă să nu-i mai pedepsească. marea zeiţă Hera. nu o să-l ierte Ares. am să fiu mulţumit şi am să fiu pe plac ocrotitoarei mele. după cît se spune. să-i fie mărturie. cu ochii mici de ură. învăluit în blana de leu. Insă eroul nostru şi-a ridicat măciuca. Pe lîngă zeul Ares. făcute din aramă. Ba. îl rugau oamenii. oameni ce se-ntorceau spre oraşul Stimfalos. ce trimit din înalt lănci tari din aripe ? Ares le ocroteşte. după ce colindase prin desele păduri ale Arcadiei. pentru că păsările-acelea slujeau cruntului Ares. mii.Păsările stimfaliene Dar nici nu apucase să-şi odihnească trupul Heracle. nu se temea de păsări. nepătruns. Cum poţi tu să te lupţi cu monştrii zburători. Căprioara aceasta avea coarne de aur şi picioare de-aramă. gata să îl lovească. l-a trimis să-i aducă. fără să-i mai dea răgaz să se-odihnească. la dorinţa preacrudului zeu Ares.. Ares s-ar fi ivit c-o sabie-n mînă în faţa lui Heracle. sau cînd vedea-n Stimfalos sîngele şiroind. socotea Euris-teu.. Stimfalos 15. 38 n-ai unde te feri. şi-acolo îi mîncau în timpul zborului. Fuge ca o săgeată. îl va urî şi-Artemis. Şi. Nimeni nu îndrăznea să se lupte cu ele. — Aşa e ! Va pieri ! scrîşnea şi Euristeu. Se urcau în văzduh. fără viaţă. străpuns de-o săgeată. — Să te-nsoţim şi noi. Insă. Şi oriunde dădeau rod livada sau ogorul. încît locuitorii îl părăsiseră. — De va scăpa de păsări. Cu miile s-au stins. şiaşa să-i pedepsească pe bieţii muritori. avînd coiful pe cap. fiindcă nu-i aduceau destule jertfe-n templu. Lovea şi cu măciuca. ridicată din ape de Tetis. ce era lîngă smîrcuri. Voi însă aţi pieri. Le-auzeau Euristeu şi sfetnicii-n Micena. Se mîniase tare pe ei zeiţa vînătoarei. lovea cu coarnele şi pără-duia rodul.. Nu vrem să mori şi tu. Trebuia să se lupte c-un soi de păsări mari. — Euristeu vrea să pieri ! îl sfătuiau ei toţi. — Am să gonesc acum şi-aceste păsări negre. Călca-n picioare totul. întinse.. nu în lungă vreme. într-adevăr. că i-a venit poruncă să plece iar la drum. Tot locul se-nvelea. zeiţa Artemis. înfricoşaţi de moarte. după număr. Tu ne-ai scăpat de cele două-nfricoşătoare odrasle-ale lui Tifon... A pierit în văzduh. fericiţi că puteau să-şi regăsească iar căminul părăsit. — Nu. Şi el se desfăta. Ducea cu el voinicul două timpane mari. în smîrcuri se scăldau cu aripile negre. Trăgea din arc săgeţi. zeul războiului. pe ţărmurile mării. Pe drum se întîlnea cu oamenii în cete. Teafăr tot n-o să iasă din încercarea asta. Auziţi ce se-ntîmplă ! Acesta e sfîrşitul feciorului Alcmenei. La zgomotul acesta s-au ridicat în stoluri păsările lui Ares. Din aripe zvîrleau pene ca nişte lănci. Puţine rămîneau.. şi-a plecat spre Tirint.. de-i era la-ndemînă.. s-o aducă legată în oraşul Tirint.. Heracle. Şi mergea mai departe. nu. A început să bată puternic în timpane. Şi Ares. de frica morţii. Dar s-a jurat s-ajute pe Hera totdeauna în contra lui Heracle. Se pustiise locul.

l-a silit să se urce spre vîrful Erimant. a luat-o pe spinare. Atunci. Era un vin din care nu sorbeau decît zeii. zeiţă ! i-a-ntors răspuns voinicul. Nu părea că aleargă sau c-atinge pămîntul. după atîtea lupte : cu leul din Nemeea. Cu rîtul lui enorm l-a smuls din rădăcină. Heracle nu putea s-o mai scoată de-acolo. sprinten. vrînd a-i fi pe plac. după străvechi legende 17. nu fiindcă preţuieşti în ochii mei ceva. Ea s-a-n-dreptat. stă o clipă şi iarăşi se porneşte. Auzind Euristeu că a ajuns Heracle cu fiara la Micena. Heracle a ţintit-o. Heracle. voinicul s-a repezit pe-o culme. lăsînd-o pe zeiţă să strige cît poftea. Heracle ? i-a strigat Artemis. din fugă. Avea nişte colţi albi. Şi se spune-n legendă că. se-ntoarce. a început să strige spre sfetnici să-l oprească. Dar nimeni nu-ndrăznea să i s-arate-n cale. a băut vinul nostru ? Şi. l-a şi răpus pe loc. mistreţul — ce fusese vestit de Artemis că vor veni primejdii — s-a zvîrlit într-un trunchi înalt. Şi iar pleca Heracle — deşi abia sosise — săvîrşind calea-n-toarsă către Arcadia. zeul viţei de vie. Isteţ. cîţi mai erau în viaţă. au ajuns la un rîu. lovindu-l cu pumnul. A vrut să ia el trunchiul care căzuse jos. au alergat cu toţii spre peştera în care Folos îl găzduia pe voinicul Heracle. piepturi şi şale de centauri. Eu sînt doar mulţumit că i-am scăpat pe oameni de-atî-tea stricăciuni pe care căprioara le-aducea cîmpurilor 18 . Ar fi vrut să-l ajute pe dragul lor Heracle. sfărîmînd ţeste. 40 41 — De ce ai desfundat butoiul fără noi ? au răcnit ei spre Folos. încă nepotolit de-această supărare. A luat-o pe spinare şi-a pornit spre Micena. a urmărit-o-ntruna. Heracle. pe ghioaga lui cumplită. Nici unul n-a scăpat. Mistreţul luneca sau se împotmolea.. ca să-l şi pierzi din ochi. să-mi aducă de-acolo. Nu mai putea să fugă. mistreţul fioros. păsările lui Ares. ţipa : — Omoară-l sau dă-i drumul să plece unde-o şti ! Nu-mi trebuie mistreţul. cu hidra de la Lerna. s-a dus în Erimant. Aici era s-o prindă . în munţii Erimant 19. Este porunca Herei. De frică. Văzîndu-l pe Heracle. Mistreţul ar fi vrut să fugă către vale . ascuns într-un desiş. i-a şi pierit din ochi. un an de zile. culcîndu-i la pămînt. tremurînd. ameţindui Pe oameni. Unul i-a aruncat o stîncă mare-n frunte. Fiind prieten cu Heracle. — Am primit să-ţi slujesc. Căzuse peste munte zăpadă proaspătă. pe monştri şi pe fiare. Nu uita că-mi eşti sclav. A lovit-o în ceafă de i-a tăiat suflarea. Centaurii. strigînd şi aruncînd cu pietre. de pe întreg pămîntul. cu spaimă. Cei dintîi au simţit aroma-mbă-tătoare fraţii centaurului. a şi ţîşnit din nou. fugărindu-i. Nemernicul acesta. tăioşi ca nişte lănci. Şi dincolo de rîu era templul zeiţei. doar cît a răsuflat. ar fi pierit îndată. urmată de Heracle. fără de odihnă.. s-a avîntat Heracle la cel dintîi centaur şi.. mai bine de un an. Animalul rănit s-a oprit locului. Era o căprioară cum nu se pomenise.aur. Pîn-atunci se ferise să folosească arcul. Văzînd că peste-o clipă căprioara zeiţei o să ajungă-n templu. Dă-i drumul căprioarei. fără să aştepte răspunsul fratelui. sau chiar somn. s-au repezit cu stmci şi trunchiuri de copaci să-l omoare pe fiul reginei de la Teba. şi fiara s-a-mblînzit. albastrul rîu Ladon. A pus mîna pe ghioagă. făcînd un salt. ajungînd în ţinutul zis hiperborean. în piciorul ei stîng. Pe cînd mergea. şi-aşa îţi poruncesc. Pleacă de-aici cu el. I-ai supărat pe Hera. Alergînd amîndoi. sau apă. nu mai putea s-alerge atît de repede cum fugea căprioara. Oamenii îi vedeau trecînd cum trece vîntul. De nu era Heracle atîta de puternic. s-a ridicat preavoinicul Heracle. pe cînd se-mplinea anul. căprioara zeiţei era la adăpost. Să plece deîndată ! — Să plece deîndată! strigau toţi sfetnicii. laşul rege a fugit. Uşor ca rîndunica.. adesea fără hrană. aşa. din doi paşi. pornind spre miazăziuă. cău-tîndu-l pe mistreţ. a obosit de-ajuns. Dar ea. Datina noastră cere ca pentru . cu-o săgeată. spunea celor din jur. însă şi-a amintit că trebuie s-aducă mistreţul viu şi teafăr crudului Euristeu. Cerei ei socoteală. întîi spre miazănoapte. s-au năpustit afară din peştera lui Folos. Şi-a plecat mai departe. Numai că nici Heracle nu se lăsa învins. Insă cum a zărit-o. Heracle s-a ferit. sclavul lui Euristeu. că a intrat pe poartă şi vine la palat. pe-o cîmpie. cum sare o scînteie din focul cel uriaş. i-a ţintit cu săgeţi. de pe o culme înaltă. s-a ascuns într-un butoi de-aramă şi. trîntindu-l spre erou. — Unde te duci. la marginile lumii. gros. Aroma lui era atît de-mbătătoare. gîfîia tot mai mult. — îl voi trimite dară. viu şi nevătămat. dar Heracle. I-a scos grabnic săgeata din piciorul său ager. i-a dat răspuns Heracle. L-a aflat cu greutate. dar în-dîrjit ca leul cînd e rănit de moarte. altul l-a izbit straşnic cu un trunchi de stejar. lungi de un stat de om. şi acuma mă mînii şi pe mine ? — Nici nu mă gîndesc. dată prin Euristeu. eroul a întîlnit în cale pe centaurul Folos 21. încît s-a răspîndit peste tot muntele. distrugînd aşezări şi nimicind pe oameni. Atît că nici o fiinţă. Ba. pe Ares. Şi dacă apuca să pătrundă în templu. de stejar. a mai desfundat Folos şi un butoi cu vin. Legînd-o c-un curmei de celelalte trei picioare de aramă. In tropote grozave. a şi fost lîngă ea şi a prins-o de coarne. cu vuiet. basileul din Argos. care pă-răduieşte codrii deşi ai Psofidei 20. Mistreţul din Erimant Stăpînul cel nevolnic trăgea acum nădejde că viteazul Heracle. Centaurul acesta avea o fire blîndă. De-acolo a sărit de-a dreptul peste fiară. să-l zvîrle spre mistreţ. Au fugit amîndoi. şi goana necurmată. pe care îl primise de la Dionisos. pe urma căprioarei zeiţei Artemis. în goană. l-a poftit la un ospăţ şi-o oră de răgaz. Semăna c-un vîrtej care alunecă. după atîta trudă. poposise o clipă. care cuprinde-un rug. unde izvora Istrul.

A lovit cu putere în zidul cel înalt. din care-o parte au picioarele ca neaua. din fundul grajdurilor. se tînguia fricosul. unde-l va doborî un alt erou. a fugit ca năluca. Dar şiretul Augias. strigînd înfricoşat slujitorilor săi ca să desfacă poarta la grajduri şi să lase taurul lui Poseidon să fugă unde-o şti. Stătea cu fruntea-n jos şi-ngenunchea-nainte-i. Dar nu e cu putinţă aşa ceva. — Fă cu ea tot ce vrei. Du-te deci la Augias şi curăţă gunoiul. S-a luptat cu Augias şi i-a învins oştirea care îl apăra. Ştiu cîţi ar mai pieri. puternici şi cinstiţi 22. S-a dus în Atica. Gîndeşte-te ce spui. şi holde. Ca să-l poată supune.. 43 1 I f »"4 11 ('I t A pus mîna pe ghioagă. făcînd două spărturi. din cirezile mele. fiul lui Zeus şi-al frumoasei Europa. A pornit după taur. nu mai au loc în grajd. Pentru ei am plecat. parcă-s lebede. un muritor. viu şi zdravăn. Grajdurile lui Augias Atunci a prins curaj. în cinstea biruinţei dobîndite de el. — Bine. Şi în puţină vreme. cum sînt cele cu care se prind peşti. Augias ? l-a întrebat Heracie. Nici nu venise seara. Heracle şi-a făcut din fire de oţel o plasă. Heracle i-a strîns botul în pumnii lui de fier. nu se mai cunoşteau.orice faptă de sînge să plăteşti.. pe urmă. dar tu. pentru că n-au putut să cureţe gunoiul. îi asculta porunca viteazului Heracle. a glăsuit el aspru. ce-s date în păstrare regelui chiar de soare. fiul lui Helios. Taurul lui Poseidon . Şi eu m-am supus ei. — Ce zici acum. să-mplinească porunca. la regele Augias. taurul lui Poseidon fusese îmblînzit. Heracle a plecat.. Faeton. poate nici într-o viaţă. Luîndu-şi deci rămas bun de la regele Minos şi de la poporenii din insula lui Zeus — ce-l binecuvîntau că-i scăpa de urgie — Heracle s-a urcat pe taur. Heracle avusese grijă. Şi isteţul Heracle a scos vitele-afară. a săpat după-aceea cîte o albie. a-ndreptat taurul spre valurile mării. dar. a răsădit acolo trei sute de măslini şi a statornicit serbările vestite. s-a-ntors cînd a fost liber. văzîndu-l pe Heracle. neridicat de veacuri. Pleacă spre Euristeu. cu coarnele plecate. pe care îi iubesc.. — După datina veche.. a zis Heracle. prin spărturi. Ci. Atunci. şi-a înotat cu sîrg pînă-n Peloponez. în grajdul lui Augias. umplute cu pămînt. Dar află. ţine-te şi tu !. dacă eu aş putea să-ţi curăţ întro zi gunoiul tot din grajduri.. du cînd cu ea gunoiul. Iar regele Elidei are trei mii de boi.. l-a dus fiul Alcmenei pînă-n ţinutul Argos şi l-a închis în grajdul regelui Euristeu. Alfeul şi Peneul curgeau iarăşi în mătci. de pildă. se-aseamănă c-o stea de aur sclipitor. I-a-ncovoiat grumazul. — Să încercăm ? — Fireşte. s-a răzgîndit îndată. Euristeu. Din dreptul fiecărei spărturi făcută-n zid. a ieşit din butoi şi-a început să spună cu-ameninţări în glas : — Du-te acum în Elida. să spargă şi în faţă zidul cel gros la fel. Iar cînd s-a repezit. Heracle. Tezeu. gunoiul vitelor.. mai înainte. — Şi-ţi ţii făgăduiala ? ♦ 1— Fac chiar şi-un jurămînt. numite olimpiade. după cum se spune. M-am ţinut de cuvînt ? Hai. rege. mugind încetişor. găurile din ziduri astupate la loc. Apa intra prin fundul acelui grajd uriaş şi se vărsa prin faţă. Ţinîndu-l strîns de coarne. nu numai braţ de fier. şi grajdul lui Augias fusese curăţat. Apa a intrat pe albiile acestea. un rege nu este nevoit să-şi. văzîndu-şi împlinită dorinţa ce-o avea. Ce-ai zice tu. stînd un timp în sclavie. Şi a plecat Heracle la regele Augias. stătea-nchis în palat. după luptă. dacă te încumeţi !.. nici sfetnicii şi nici oştenii lui nu cutezau să lupte cu taurul turbat al zeului Poseidon.. pe cîmpul Maraton. pe care-o port în spate. şi nu-ntr-o viaţă-ntreagă ?. aucîndu-le-ntr-un cîmp. în Elida. Taurul lui Poseidon. Cînd am să ajung liber. cînd s-a văzut scăpat. ci o fac pentru oameni.. — Regele Euristeu te-a trimis pentr-un an. nu ai să izbuteşti să-mi cureţi grajdurile. să ştii c-ai să-ţi pierzi viaţa aicea.. iar albiile noi. — O. prins într-un ştreang. înfricoşat de taur.. ca pe-un cal. Minos.. Eu cred că nici în zece. parcă-şi cerea iertare. dar lasă-mă să ies din butoiul de-aramă. ca stofa sidoniană. — Atunci ţi-aş da răsplată. Şi între toţi aceştia un taur. Şi iarăşi Euristeu s-a ascuns în butoi. a spus Heracle. alţii-s în întregime albi. — Eşti sclav şi împlineşti poruncile primite. Nici zeii n-ar putea. fiindcă ştiu prea bine cîţi sclavi au fost ucişi de regele Augias. Regele a căzut.. Şi de nu izbuteşti. păstreze cuvîntul. omul are şi minte.. spre cele două rîuri aflate-n apropiere : Alfeul şi Peneul. mă voi lupta cu tine. Taurul a intrat în marea lui Poseidon. l-a aţîţat la luptă cu strigăte şi pietre. taurul lui Poseidon a nimerit în plasă. — Pleacă. îţi poruncesc ! a rostit regele. Nici el.. iată că soseşte Heracle cu o barcă. şi am să te răpun. şi alţii-s purpurii. Şi vitele acelea. că eu orişice muncă nu o fac pentru 42 tine. Porunca îi suna să-l aducă pe taur în Argos. în grajdurile sale. acel ce nu-şi păstrează cuvîntul va să piară ! i-a dat răspuns Heracle. De-aici. fără să-i ia şi viaţa. Eroul. Faţă de sclavi. Chiar regele din Creta. spre slava fără moarte a celor îndrăzneţi. să-i scap de-această fiară.. s-a înălţat ca munţii. trei sute de boi buni. Şi nu s-a liniştit decît cînd a văzut mistreţul jupuit şi carnea lui încinsă în frigare de-aramă. priveşte !. rege fără cuvînt. i-a glăsuit Augias. — Mă duc. puternicul zeu soare.

Dar sînt legaţi în lanţuri. spre lăcaşul unde zăcea Alcesta. spune legenda. ce se afla în Creta. ce trebuie să facă. Ţin la zilele lui mai mult decît la mine. l-a lăsat şi pe Admet să vieţuiască-n tihnă. băuturi şi fructe din grădini. Alcesta a-nchis ochii. zicea. îi vor veni de hac. de s-ar găsi o fiinţă care îţi este dragă să vie-n locul tău. tăindu-i o şuviţă din părul mătăsos. Mă voi lupta cu moartea ce ţi-a răpit soţia. Iar solul. Diomede. doar ca să trăiesc eu ? Nu-mi trebuie nici mie viaţa fără de ea. Ochii-i ardeau văpaie. Gheea. a întrebat-o pe-alta. s-aducă pe ea caii — dacă-i va putea lua. a spus ea solului. Sînt negri ca tăciunii. preabunul meu prieten. Hera. Singura mea durere e că n-o să-l mai văd. Muşca oa-aneni şi vite. dar de caii aceştia nu cred c-o să mai scape. la Hades. n-a vrut să-l întristeze cu suferinţa sa. eu sînt gata să plec. supuşii. în timp ce sta la masă. Heracle s-a sculat uşor din aşternut. Totuşi ai mai putea să vieţuieşti un timp. auzind sfatul Herei. văzînd pe cea mai bună şi cea mai credincioasă dintre soţiile ce-au trăit pe pămînt pierind sub ochii lui. Tanatos a jurat. sub pămînt. Tanatos. Hera i-a amintit că este-n Tracia un fecior al lui Ares. care-l iubea şi-l preţuia nespus pe eroul Heracle. livezi. cît erau de bă-trîni. a cugetat Heracle. care-l sfîşie-ndată. S-au luptat toată noaptea. In drum. a vrut o fiinţă. — Găteşte-te. I-a-ntins o masă mare. rămîi cu bine." Noaptea. tîrîş. cînd este încă tînăr şi-i însetat de viaţă ? A întrebat Admet cine ar vrea să plece în locul lui. cel ce are o sabie tăioasă. mugea-n-fiorător. unde să-l mai trimită.Plecarea spre Tracia După ce a curăţat şi grajdul lui Augias.Nu-ţi mai dau de-aici drumul. Regele Diomede este fiul lui Ares. A lunecat pe lespezi. Şi-a plecat iar voinicul. jos. mult mai primejdioasă. 44 45 :wttmii-uisili . nu avea voie nimeni să stea prin apropiere cînd trebuia să vină zeul morţii. insula minunată. şi am s-o smulg lui Hades. A aşteptat un timp. Poseidon furtunosul. Cum i-a tăiat şuviţa. în regatul lui Minos. jos. grădini După ce s-a întors Heracle şi din Creta.unt. în frumosul port Argos. nici prietenii cei buni. dacă nu redai viaţa soţiei lui Admet şi dacă nai să juri că şi prietenul meu va rămîne în viaţă. Aceasta-i munca a opta. Orice străin ajunge în Tracia e prins de crudul Diomede şi dus. Heracle a primit o nouă Însărcinare. Am venit să te iau. Heracle s-a gîn-dit că n-ar putea să treacă pe lîng-oraşul Fera. şi cea mai dragă lui — preatînăra-i soţie. Tanatos. fără a fi-ntrebată. însă eroul nostru s-a aşezat ia pîndă. trimis de zeul mării. călcînd-o sub copite. fără să se oprească la regele Admet. Socot că-i ultima. Şi taurul acesta era. Euristeu l-a trimis afară din Elada. gonesc ca nişte vulturi cînd zboară prin văzduh. prietenul său. Hades cel mohorît trimisese să-l ia pe regele Admet în negrul lui sălaş. Eu te-am iubit nespus. Admet. pentru că se hrănesc numai cu carne vie. S-a furişat Heracle. glăsuia Euristeu. venea zeul Tanatos ca să ridice umbra trupului adormit. în taină. __ Mai bine muream eu. Nici părinţii. şi pînă la sfîrşit a aflat adevărul. Regele Diomede are grajduri de-aramă. în locul lui Admet. spusese solul morţii. atîta de frumoasă. plîngînd. Atîta că la vremea cînd a sosit Heracle. Euristeu îi dăduse o corabie mare. în locul lui Admet. Ares o să-l înveţe pe fiu-i. e zvîrlit cailor. cu sabia în mînă. a poposit o vreme pe ţărmul tesa-lian. atît de tînără ? Cum să-şi jertfească ea zilele netrăite.. Şi nu i-a spus nimic din chinul ce-l rodea. ascuns de mama sa şi de bunica-i. Moartea fusese-nvinsă 23. Ştia că-n prima noapte. cum ceruse Heracle. turbat ca vijelia. A-ntors-o iar la viaţă pe tînăra regină . scoţînd doar un suspin : — Admet. stăpîn peste bistoni. iar sabia ţi-o sfarm. Nimeni n-a vrut să plece. i-a glă-suit Heracle. după ce-nchidea ochii oricare muritor. doar să trăiască el. 46 Vă-nchipuiţi ce jale a potopit palatul ! Inima lui Admet s-a sfîşiat de chinuri. Nemaiavînd ce face. pe nume Diomede. n-ai vrut să mă mîhneşti ! Numai că am aflat. Aceasta. s-a hotărît să plece ea însăşi în Infern. Admet. S-a apropiat de ea. Acolo se afla un taur alb ca spuma. . s-a învoit s-o ia pe tînăra Alcesta. A întrebat pe-o slugă. în casa lui Admet intrase nenorocul. Tocmai cînd aveau loc întîmplările-acestea în palatul din Fera. Spre ziuă l-a trîntit Heracle pe Tanatos cu pieptul la pămînt şi l-a legat în ştreanguri. Atîta că Heracle. şi-n ele se găsesc nişte cai fără seamăn. Nimeni nu a primit. prins de furtună. şi-a auzit deodată fîlfîitul de aripi al zeului Tanatos. — A scăpat el de multe. Atunci s-a repezit şi l-a cuprins pe zeu în bra-ţele-i vînjoase. Admet. la Hades. Biruinţa asupra morţii — Soţul mi-e mult prea drag. Aici domnea. şi nici bunicii. unde copilărise odinioară Zeus. a şi băgat de seamă că toţi aveau şiroaie de lacrimi pe obraz. S-a îngrozit Admet. Străbătea toată Creta. cînd toţi dormeau. Cum să se ducă ea. Cine se învoieşte bucuros să pornească înspre tărîmul morţii. Euristeu a-ntrebat-o pe stăpîna sa. în Fera. auzind ce glăsuise solul mohorîtului Hades. flămînzi ca nişte lupi. fără să stea pe gînduri. —. „O. zeul morţii. din bot îi curgeau bale. la grajduri .. la Hades. Potrivit datinei. Trupul i s-a răcit. a sosit şi Heracle. Cu coarnele strica locuinţe şi grajduri. fără zăbavă. Altminteri. nici slugile. A poruncit să fie Heracle ospătat cu tot ce-avea mai bun : bucate. Ba da. sub pămînt. să nu poată scăpa din nou teafăr Heracle. Admet.

Heracle s-a-nvoit. i-a mai rostit Heracle. zeul războiului — domneau peste poporul de femei luptătoare. legîndu-i peste boturi cu lanţuri de aramă. Văzînd-o pe Alcesta vie. regele bistonian. în eroi. şi i-a pornit spre ţărm. Din arcuri a ţîşnit o ploaie de săgeţi. Aceştia au fugit. tînără şi frumoasă. Şi debarcînd acolo. S-au adunat în Argos. Heracle. Dar feciorul Alcmenei nu mai era. Totuşi. Şi s-au urcat cu toţii pe o corabie. Şi a vorbit zeiţa atît de-nverşunată. şi toţi ceilalţi eroi nu s-au înspăimîntat. purtînd pe spate arcuri şi-n rnîini lănci ascuţite. Heracle ! glăsuia şi Admet. Cingătoarea Hipolitei . splendida cingătoare. Degeaba Hipolita încerca să le ţină. ştiind ce îndurase Heracle pîn-atunci. Au stăruit să-i fie şi ei însoţitori. n-au vrut să-l lase singur în ţara amazoană. Lăsase fericire în palatul din Fera şi pornise din nou. Plutise iar pe mare. dîrze. Tot atunci. Admet se hotărîse să-şi ridice viaţa cu un pumnal de fier şi să-şi 47 urmeze soaţa în ţinutul lui Hades. trei zile. S-au pregătit de luptă. Heracle-a adus caii în oraşul Micena. îţi mulţumim. arătîndu-i că vine din Micena. doreşte să o aibă. de propriii lui cai. In cea de-a treia zi. nu ştia ce să creadă. Ea a văzut că-i pace şi că fiul Alcmenei dobîndea prea uşor. dar regele Micenei a poruncit din nou slujitorilor săi să le deschidă poarta. care e preoteasă chiar în templul zeiţei.. lănci şi arcuri. după porunca Herei. dezlipindu-şi obrazul de cel al dragei sale. să fie lăsaţi liberi. Regele Diomede a căzut însă prins în mîna lui Heracle. au trebuit să fugă. călărind pe cai iuţi. îi răspundea Alcesta. Fata lui Euristeu. călare. se văzuse pe dată încercuit de sute şi sute de războinici. Au tras roi de săgeţi şi lănci spre amazoane. — Eu îţi cer cingătoarea. l-au sfîşiat. Peleu şi Telamon. — Aievea e. şi-n sfîrşit ajunsese la cruntul Diomede. şi-a rostit Euristeu. 48 Viteaza Hipolita şi mîndra Antiopa — copilele lui Ares. să-şi împlinească slujba. nu numai brîul ei. pe care o avea regina Hipolita. lup-tîndu-mă cu tine şi cu oştirea ta ? — O dau de bunăvoie. ca Tezeu din Atena. Au debarcat pe ţărmul cel larg şi nisipos. pe drum. eroului Heracle. să-i ceară cingătoarea. I-a-ntîmpinat la ţărmuri preamîndra Hipolita. dar Ares n-a-ndrăznit să se arate iar şi să-l cheme la luptă pe feciorul Alcmenei. Regele Euristeu. Plecase. I-a întrebat ce vor. S-a luptat iar. O ! Cît am să mă bucur. care i-au încolţit şi i-au mîncat pe toţi.De opt ori a scăpat pînă acum Heracle. Nimeni n-o asculta. l-a biruit pe zeul ce taie firul vieţii. Regina era gata s-o scoată de pe mijloc s-o dea. care sălăşluiau la Pontul Euxin 2i. Dar şi fiul Alcmenei. repezindu-se. strîngînd-o la piept pe soaţa dragă. Odată şi odată soarta îl va lovi. i-a glăsuit regina. străjuit de amazoane.Aducerea cailor lui Diomede Erai spre dimineaţă cînd au intrat Heracle şi-Alcesta în palat. dăruită cu vrăji de zeii olimpieni. Nu vreau să lupt cu voi. fără zăbavă. părea că se abate furtuna într-un lan. Lăncile au lucit. l-a atacat din nou. Zeus s-a mîniat şi-a trimis nişte lupi. încît războinicele femei s-au şi aprins. aflînd că Diomede a fost mîncat. pentru noi. Atunci s-a prefăcut şi ea în amazoană. Admet. pînă ce au ajuns în Pontul Euxin. Heracle i-a răspuns cu glas blînd. — E vis sau e aievea ? glăsuia el. Ca spicele cădeau vestitele- . priveghea însă Hera. In goana lor nebună au ajuns în pădurea ce-m-prejmuia Olimpul. cu o altă oştire de călăreţi armaţi cu săbii." Şi l-a trimis s-aducă o cingătoare scumpă. Heracle a-nchis caii în nişte grajduri largi... s-arunce lănci. trimis de Euristeu. dar trebuie să vie şi ziua aşteptată. cum îi urzeşte Hera. muntele cel înalt. săgeţi sau pietre. Lupta cu amazoanele Din cer. Heracle ! — Iţi mulţumim. plutind neîntrerupt. Mînia zeului ce-aţîţă la războaie a sporit şi mai mult . prin vorba-i iscusită. în vremea asta. iarăşi s-a-nspăimîntat şi-a sărit în butoi. oştenii bistonieni. Cînd a intrat Heracle în luptă. mai ales. El l-a suit pe punte . Toate intrau în luptă. Cîţiva eroi vestiţi. O dai de bună voie ? Sau trebuie să ţi-o smulg. Intorcîndu-se-n Argos. cîţi mai erau în viaţă. cînd am să-l văd pe rug !. A sărit în mijlocul femeilor strigînd : — Minciună ne rosteşte acest fiu al Alcmenei ! El nu vrea altceva decît să ne omoare şi să ne ia regina. numite amazoane. A luat din grajduri caii. Ea a rămas uimită de chipeşii flăcăi ce coborau pe ţărm. pînă la urmă i-a biruit pe toţi. pe drum. să-i suie pe corabie. dar caii flă-mînziţi. pe care zeul Ares îl vestise din vreme. regele. femei războinice. înarmată. surî-zătoare. semnul ei de regină.

— Te vei duce. Iar le-a căutat voinicul. făr-a păţi nimic ? Ascultă.. s-au rătăcit prin lume. Şi — fiindcă Menalipa plîngea şi se zbătea sub braţul lui Hera-cle — regina Hipolita i-a dăruit. Aici. [ Şi să respir în voie. Pe ţărm nu se vedeau copaci să-şi facă-o plută. ce s-a pornit înot pînă-n Sicilia. zeiţa Hera a semănat turbarea în toate vacile. mişcat de voinicia eroului teban. ca să se odihnească. regele Euristeu s-a dus pe urmă-n templul zeiţei şi. numită Eritia. zicea Hera. are cirezi bogate de vaci roşii ca focul dăruite de zei. Heracle-a fost silit să dea piept cu stăpînul cirezilor de vaci. un nepot al Meduzei. căci el e prea puternic. scumpa ei cingătdare. Acolo vei afla pe-un uriaş. zeul ce încălzesc pă-mîntul şi pe oameni. Vacile lui Gerione Cea de-a zecea ispravă sâvîrşită cu cinste de eroul Heracle s-a petrecut departe.. Pentru că acest drum îl istovise mult. de ciudă. De-aici. cu legea-mi de stăpîn. se găsea însă-n larg. soaţei lui Zeus. Nu era nici un mijloc s-ajungă pîn-acolo. Şi. paznicul din Infern. a sosit după multă. Ortos. cel cu trei capete. unde seară de seară coboară Helios — strălucitorul soare. într-o insulă mică. Ortos avea şi el două capete hîde şi era frate bun cu cîinele lui Hades. Stîncile din strîmtoare s-au numit de-atunei „Coloanele lui Heracle" 26. Le-a aşezat cu grijă. dar vitejia lui şi ghioaga cea grozavă l-au ajutat să-nvingă. ţinta eroului. încît bietul Heracle n-a mai putut s-o-ndure.. Trecuse în Europa şi îşi mîna cireada prin munţii Pirinei. de-o parte şi de alta. crezînd că vrea anume să-i pîrjolească trupul. Cu greu le-a adunat şi le-a adus pe toate regelui Euristeu. — Nu plînge. prin Galia. albastre. Heracle-a fost lovit . dintr-un copac uriaş. Şi . Trimite-l dar la Hades. Şi-a trecut Heracle marea în Africa. Hera.amazoane. căci eu sînt Helios. făcută de Hefaistos din aur şi argint. în ţinutul lui Hades Se spune că. cîinele lui de pază. Aşa se va sfîrşi !. zeiţă. Mai bine nu pleca. Eurition — ciobanul ce păzea cirezile de vaci ale lui Gerione — şi cîinele său.4 [ 51 cum să lupt cu el ? Aş vrea. te voi scurta de cap. Tu ai făcut. Heracle-a vrut să lase. Heracle. în schimbul libertăţii fecioarei. La fel. A trebuit s-o caute. unde se întîlnesc Oceanul nesfîrşit. El a suit în barca de aur cea rotundă a soarelui cireada de vaci nemaivăzute. şi a plecat spre casă. fermecată. Uriaşul Gerione. tu mă-nvaţă unde să-l mai trimit ? în tine mi-e speranţa. El nu are un trup. să-l văd odată-nfrînt. a rostit Helios. Numai că Euristeu a poruncit să fie vacile înjunghiate şi carnea lor jertfită ocrotitoarei sale. la marginile lumii. prin vraja ca să alung pe lume eu înaintea lui. să lupte pentru ea c-un fiu al lui Poseidon. şase picioare. Lupta n-a fost uşoară. scăpat de marea teamă că se va răzbuna. o amintire a suferinţei sale. însă-o să-ţi fie greu să lupţi cu Gerione. pămînt.. Tu să mi le aduci pe toate la Micena. şi. care o ascunsese într-o cireadă-a lui. Din razele ce-ardeau pe fruntea zeului se răspîndea dogoare atît de nemiloasă.. cu-o plută săvîrşită de mîna lui. uriaşul Gerione. prea multă oboseală. Are trei capete şi şase mîini enorme. Era gata să tragă în zeul Helios. De-asta te-am înălţat pe tronul din Micena. Acolo-i o strmitoare. în strîmtoarea aceea care unea Oceanul cu Africa şi-Europa. plîngînd. îţi împrumut barca mea cea rotundă. de nu eşti în stare. în asfinţitul lumii. fiindcă ştiu că vrei sajungi în Eritia. el te izbeşte cu cîte trei săgeţi şi trei lănci dintr-o dată. prin Libia. Africa şi Europa. Şi-atunci a smuls din coaste două stînci mari. Luptînd. îi glăsuia astfel : — Cum ? Nu e nici un mijloc să-l răpun pe Heracle ? Nu este nici un monstru să-l facă bucăţele ? O. După ce-a biruit pe cioban şi pe Ortos. preoteasă a Herei. în cele patru colţuri. ci trei. Nu pierde nici o clipă. . vîslind spre Eritia. străbătând tot pustiul. Frumoasa Antiopa a rămas însă pradă eroului Tezeu. A ajuns dup-aceea la Marea Ionică. Şi. Venise însă seara. pe ţărm. supărat amarnic. Totuşi. pe urmă prin Italia. să-ţi aducă pe Cerber. Gerione. cu caii lor cu tot. A şi sărit în barca rotundă. şi astfel să fiu rege iar el numai un sclav. uite. Insula Eritia. Hera. şi zeul Helios se cobora cu carul înflăcărat din slavă. trîntite la. fiica lui Euristeu. şi eu sint prea slab. Dar zeul Helios. La ţărm s-a arătat alt uriaş. prinse din mijloc. aş vrea. Regina Hipolita ţinea nespus de mult la fecioara aceasta. Aici zeiţa Hera i-a răzleţit o vacă. ca tu să te jeleşti ? Iar el să biruiască un monstru după altul. chiar la capătul lumii25. Euristeu. i-a poruncit din nou regele Euristeu. plină toată de vrăji. l-a îndemnat să-şi lase armele la o parte : 50 — Lasă arcul încolo. pe nume Menalipa.. Ajută-mă şi-acuma! Nu mă lasă zeiţo Mi-e teamă de Heracle. să o ducă Admetei. Lovite de turbare. pe veci. 49 iilliliimin Au căzut prizoniere frumoasa Antiopa şi-o căpetenie. fiul Alcmenei nu s-a înfricoşat. a pus mîna pe arc.

în sfîrşit.. Pe unde-o fi grădina nu ştiu. multă vreme. după legendă.. Căci îl voi lua oricum. numai nu-mi omorî pe bietu-mi cîine. cel sfătuit de Hera.. ai să vezi. A unsprezecea muncă ştia că e mai grea ca toate celelalte. L-a strîns' atît pe Cerber. Şi ghioaga lui uriaşă. Hades. prin care se putea pătrunde în Infern.. pînă ce l-a zărit pe zeul cel bătrîn. L-a înşfăcat pe Cerber. S-au luptat mult acolo. regele Piritoii Heracle-i rupe lanţul doar cu o smucitură. în ţara amazoană. pînă ce şi-acest monstru s-a prăvălit ca mort. Heracle. şi chiar pielea de leu purtată pe spinare îl făceau mai cumplit. pe grumaz.. care-i stăteau în cale. Pe urmă se îndreaptă către tronul lui Hades şi-i glăsuieşte tare : — Venit-am pîn-aci ca să ţi-l iau pe Cerber. Cum de nu m-am gîn-dit ?.. Lasă-l ! L-ai biruit. Umbrele din Infern. vei fi eliberat.. eroul nostru l-a aruncat pe-un umăr pe cîinele lui Hades. dar iute. Tezeu. Heracle. îl trage de pe stîncă şi îi arată calea de-ntoarcere acasă prietenului Tezeu. de grumazuri. N-a îndrăznit să-i stea prea tare împotrivă. cum cerea Euristeu. şi l-a strîns ca-ntr-un cleşte.. A fost numai o glumă. paznicul tău şi-al morţii.. greu osîndit. Coada i se zbătea. că ţi-am înfrînt pe Cerber. Şi nu te-mpotrivi.. pentru prietenul său. aleargă şi s-ascund prin cotloane. au crescut buruiene : cucută. Şi-aşa. Hades a înţeles. dar i-a răspuns viclean : — Poţi să mi-l iei. Dar să-mi aduci' tref mere. Ştii că eşti blestemat chiar prin voinţa Herei !. merele de aur. Heracle. Şi s-a şi repezit. Şi-atunci.. Ştii tu prea bine. Heracle l-a . Şi.. Ce să fac eu cu Cerber ? Nu am cîini destui ? Du-l înapoi lui Hades. Pînă acum. cu capete de-aramă. ai împlinit mereu poruncile primite. o peşteră adîncă. Heracle. înfrîngerea lui Nereu Dar. cum s-a văzut liber de spaimă şi primejdii.. atît l-a gîtuit. te rog. Decî ia-ţi din nou măciuca şi pleacă să-mi aduci merele fermecate. ştii moartea ce te-aşteaptă !. temeinic. Atîta că Nereu nu-l va mărturisi decît silit prin luptă. că lupta cu Heracle nu ar fi fost uşoară. pe viteazul Heracle. s-a oţărît tiranul. unde se ascundea de cîte ori Heracle aducea cîte-un monstru — tot din porunca lui. Du-l înapoi. pe cît se spune. şi-a pornit spre Micena. S-a-ntors din nou Heracle în Infernul lui Hades şi i-a zvîrlit dulăul în peştera de piatră unde sălăşluia.. la fel ca zeul Ares. zeiţă ! Şi-ndată-a dat poruncă regele din Micena sclavului său. ajunge pîn-la Hades... în gheme. din gurile lui Cerber a picurat venin.— Pe Cerber ?. a sărit în butoi. teribilul dulău. Era sudoarea lui. Era înlănţuit pentru că încercase s-o fure pe soţia regelui din Infern.. nu mă priveşte. fără să lupţi cu arme. S-a dus din nou Heracle pe căile robiei. Heracle. dacă o înfruntăm.. despre care aud că s-ar găsi-n grădina nimfelor hesperide 27. regele Euristeu şi-a schimbat iarăşi glasul : — Bine. Infruntînd genii. a căutat locul. — Să mi-l aduci.. cu inimă de piatră şi şerpi încolăciţi. Şi eroul Heracle a pornit iar pe cale. De nu. şi de pe trup o spumă. monştri. Da... s-au prăvălit în ape. eroul i-a sărit îndată în spinare şi s-a luptat cu el. mai ales la mînie... 53 Şi unii spun c-Atena i-ar fi destăinuit eroului Heracle că drumul spre grădina cu merele de aur îl ştie doar Nereu — un bătrîn zeu al mării. Şerpii lui şuierau şi încercau să-l muşte. Cum ?. Şi de-acolo ţipa : — Du-l înapoi... spate. Şi de vei izbuti. să stea pufin la soare. nici paloş şi nici lance.. Pe drum. Răpirea cîinelui Cerber Şi-a mers. spunîndu-i la plecare zeului din Infern : — Nu fi mîniat. s-a terminat cu tine. fără multă vorbă. La Hades ?. dar pe un biet căţel. Era dibaci bătrînul şi-avea muşchi de oţel. A trebuit s-aştepte. Porneşte ! Poruncesc. Cerber. De nu pătrunzi la Hades şi nu-l răpeşti pe Cerber. pe prundurile mării.. să plece în ţinutul cel negru al lui Hades. pe Cora-Persefona. cum îl zăresc.. cînd a ieşit odată. Pe-o stîncă stă în lanţuri.. Cu mîna ţi-l dobor ! a mai rostit Heracle. Tot ce-i otrăvitor. s-au ridicat pe ţărm şi..... pe ţărmurile mării. în butoiul de-aramă. mătrăgună.... Te rog acum ca prieten. Să-i aducă pe Cerber.. Heracle.. Te-aşteaptă. Unde au căzut spuma sau verdele venin. Poţi să' mi-l iei. şi iar a colindat lumea toată de-a rîndul. s-a răstit Euristeu.. care-i paznicul ei !. Pentru că şi Heracle era-nfio-rător. Nici nu-ţl mai sînt duşman. nu folosesc nici arc. s-au ivit plantele veninoase Auzind Euristeu că a sosit Heracle cu Cerberul pe. Şi moartea uneori o putem birui. Iţi mulţumesc. 52 — Las ghioaga la o parte. Douăsprezece-s toate. dacă te simţi în stare să mi-l dobori pe Cerber.. Mai este încă una. Insă era-n zadar. acel care-l urmase la Pontul Euxin. Adică unsprezece. — Lasă-l ! a strigat Hades. în-spăimîntat de moarte şi tremurînd ca varga.

şi-un vultur îi sfîşie ficatul ne-ncetat. Pămîntul larg — chiar Gheea — îi da din nou puteri.. greu osîndit de Zeus. iute-i slăbea puterea. vino-ncoace să ne-ncercăm puterea. E vulturul lui Zeus. moarte. tot a ajuns pe munte. — Heracle mă numesc. — încolo ! i-a răspuns Nereu cu încruntare. dinspre Olimp. Acest uriaş vestit chema pe trecătorii prin ţara lui la luptă.strîns peste mijloc cu mîinile-ncleştate şi l-a legat burduf. strîngîndu-l tot mai tare. titane. în Caucaz. avea o taină-n luptă. chiar vulturul lui Zeus. nu te pripi. a-ncuviinţat Heracle. supărîndu-i pe zei. Prometeu ? a glăsuit Heracle. străbătînd mări şi ţări. Şi-un om te va salva. cu aripile-ntinse. îi arcul său temut. —. a mers Heracle. Şi cum trecea Heracle prin Libia 2S. de foc. pe Elbrus. era nebiruit. a spus zeul Nereu. în marea furtunoasă. De cînd rîvnesc la cinstea de a-l elibera.. flămînd necontenit. cuprins de nerăbdare. şi isteţ — a cam băgat de seamă că ori de cîte ori îl ridica pe-Anteu. . — Să nu cutezi. ce-a îndrăgit pe oameni. Zace de-atîta vreme în lanţuri pe nedrept.. cît timp atingea ţărna. — încotro este drumul spre Elbrus ? a-ntrebat. gata să-i pedepsească în numele lui Zeus. De va putea Heracle s-ajungă pîn-acolo. în Caucaz. zeul Nereu a spus unde-i grădina : la marginile lumii. zborul. Şi-n timp ce-naripatul trimis al cerulu se avînta spre ei. Eliberarea lui Prometeu Şi-a mers. Tu singur ne-ai dat pildă. — Dar nu te temi de Zeus şi de mînia lui ? — Nu. 54 De fapt.. a ţintit plin de grijă. gata să se repeadă către cei doi eroi... cu ciocul de oţel. Dornic să nu-i mai scape. însă el e-nălţat din porunca lui Zeus pe-o piatră colţuroasă. cel osîndit de Zeus la chin pe veşnicie. Ai ridicat din tină pe muritori. Săgeata şi-a luat. S-a jertfit pentru oameni. s-a auzit un ţipăt şi-un vîjîit de spaimă. s-a prăvălit străpuns. Anteu. cel care îmi sfîşie ficatul zi de zi. Dar stai. — O ştie unul singur. titanul.Aşadar tot aicea te afli. Cu pas grăbit pornise voios spre răsărit. privea tot ne-nfricat spre cer şi spre pămînt. Anteu. pentru că dăruise celor de pe pămînt focul răpit de zei. cum îl trîntea jos. muiată în veninul hidrei ucisă-n Lerna. s-a prăvălit. Tu suferi pentru oameni. — Fereşte-te. fiul mîndrei Alcmena. cu ghearele înfipte în trupul său slăbit. căci era calea lungă. şi care-o fi învins să i se stingă viaţa. El fiind feciorul Gheei. Sînt îiu de pămînteană. şi vulturul lui Zeus. şi s-a luptat pe drumuri cu un uriaş. voinice ? a murmurat titanul. uriaşul. îi scormonea ficatul cu ciocu-nsîngerat. Aici zăcea feciorul titanului Iapet. în timp ce vîntul aspru urla peste Caucaz. Din cer. Şi. Heracle ! a rostit Prometeu. şi toţi erau învinşi. — Acesta-i Prometeu. Silit. l-a ridicat în sus şi l-a ţinut aşa o vreme-ndelungată.. pămîntul ce-l născuse. Heracle. dînd ţipătul de. cînd a ajuns acolo şi s-a urcat pe munte. El sta în lanţuri cu mîinile la spate şi un piron în piept. De azi nu va mai fi. învins. Insă fiul Alcmenei nici nu-l mai asculta.. văzîndu-l pe viteaz în vîrful muntelui. cu ciocul de oţel. berbece şi chiar cîine — n-a mai putut să scape. pe Elbrus. cu aripile-ntinse. un alt fecior al Gheei.. Venea. Şi vulturul lui Zeus. — Şi cine-o ştie oare ? l-a strîns tare Heracle. zdro-bindu-i os de os. cu ochi roşii. Coarda a zbîrnîit. fiindcă nici o clipită titanul osîndit nu s-a plecat lui Zeus şi n-a cerut iertare. S-a mai luptat pe urmă eroul şi cu-alţi regi. arătîndu-i cu mîna spre răsăritul lumii. Nu-i nimeni ca să fie mai preţuit de mine în toată lumea asta. In acest fel s-au prins la luptă îndîrjită. să treacă şi prin vraja nimfelor hesperide. părinte-al omenirii. Le-ai dăruit puterea de-a înfrunta pe zei. sleit cu totul. Ladon.. luptîndu-se cu vîntul ce aducea cu sine grindini biciuitoare." Şi şi-a pus o săgeată. — Tu cine eşti. Anteu. Dar Prometeu. va putea să culeagă din fructele de aur. Nu mă tem de nimeni. a glăsuit Heracle. să-l învingă pe monstru. cu toate că e zeu. ţipînd cuameninţare. Se rotea împrejurul acelei stînci înalte. Zadarnic zeul mării a luat înfăţişări de taur şi de cal. c-un ochi neadormit.. iarăşi se-nviora. l-a prins de subţiori. Dar feciorul lui Zeus — şi voinic. în acea clipă. 55 — E vulturul lui Zeus ? a hohotit Heracle. uriaşul l-a strigat : — Voinice. Pe nimeni nu urăşte mai mult marele Zeus decît pe-acest titan. cum atingea uriaşul doar talpa de pămînt. de mii şi mii de ani înlănţuit pe stîncă. Nemaiputînd s-adune putere din pămînt. Dar pînă la sfîrşit. Te învoieşti ? — Fireşte !. în locul unde Atlas ţine pe umeri cerul. Iar grădina se află sub paza unor nimfe — numite hesperide — nişte nimfe-ale serii — şi-a unui monstru. Dar calea spre grădină nu o ştie nici el..

. Şi fiindcă el a fost osîndit să rămînă înlănţuit de-o piatră. de-aramă. Mai departe de el. Te las aici cu bine. La ea să pună-o piatră. pe veci. Prometeu se zbătea în lanţurile sale. — Zadarnică mînie. prin frunzele de aur. dar nu-ţi pot ajuta.. s-a dus şi a cules numai cîteva mere. în mijlocul acelei cumplite vitejii. Şi. de n-ar putea să aibă pe fiul său. verigă. prea tari pentru puterea lui. încît părea că este o plută frămîntată de valuri. Atlas. Muntele cel înalt se clătina şi el. bolta. un inel. Atlas a vrut să plece. Iară acel inel să-l poarte Prometeu. însă fiul Alcmenei şi-a proptit un picior în colţuroasa stîncă şi. E toată avuţia pămîntului furată şi-nchisă într-o grădină de zeii olimpieni. cetluite de zeii olimpieni. cel doborît de Cronos — să-şi odihnească trupul atît de chinuit. Hera. pentru o clipă. a rostit lui Atlas : — Bătrîn slăvit. că poţi să mă înşeli ? Dar una-i socoteala şi alta e isprava. numai atît cit îmi aştern pe umăr blana moale. şi sclavul regelui din Micena a ajuns la Atlas. giganţii fioroşi. Era atîta de grea. Aşa rămîne totul în lume neschimbat. l-a-nvăţat pe Heracle. cresc merele de aur.. şi Prometeu. — Eu am să-ţi dau ce-mi ceri. da-n schimb să ţii tu cerul cît timp le voi culege.. o. Te voi lăsa aici. alături. ră-te. Şi-a-tunci şi-ar pierde tronul însuşi marele Zeus. Dar e prea ostenit. Poate să plece liber din oraşul Micena. Marele Prometeu uitase cum se umblă. hohotind de rîs. din dragostea lui Zeus cu regina Alcmena. a glăsuit Heracle şi a pornit la drum. n-a ştiut ce să facă. a rostit Prometeu. Heracle aduce merele de aur Ei s-au îmbrăţişat. Ad-o întregii lumi. cu bine. Prometeu a plecat într-o insulă mică de la capătul lumii — unde sălăşluia bătrînul zeu Uranus. tot îl mai urmărea şi nu vroia să-l ierte câ s-a ivit pe lume. şi greu putea păşi. dar maiestuos. a spus Heracle. a glăsuit Heracle. trimis de Euristeu să-mi dai cîteva mere. înaintea tuturor. erau cu mult. de leu. — Bolta-i nespus de grea ! — Nu-mi pasă. cînd a tras de lanţuri. Şi fiul lui Iapet. îmi pare rău de tine... Insă Heracle a rîs : — Aşa te socoteai. Sprijină-te pe mine. că eroul Heracle a împlinit cu cinste douăsprezece munci. — Prometeu a scăpat din lanţurile sale. din lanţuri.. bogate în parfum. Iar eu plec la Micena cu merele de aur. Aici şedea Atlas cu picioarele-n mare. şi alţi regi. Mai bine să-i dea pace. regele Euristeu a trebuit să spună. pe urmă i-a răspuns : — Desigur. Să-nfrunte şi alţi monştri. Nici Heracle nu piere. sînt fiul Alcmenei şi-al lui Zeus. Euristeu le-a primit negru de supărare.. în grădina nimfelor hesperide. ai îndurat destul. să facă făurarul. văzîndu-l pe Heracle că a eliberat. pe care însuşi Zeus mi-a pus-o pe spinare. Nici cea din urmă muncă nu i-a fost de folos şi n-a putut s-aducă pieirea lui Heracle. în ceasul despărţirii. A pus merele-alături şi-a luat pe umăr bolta. Heracle. Atlas era şiret . Heracle. după prevestirea bătrînului Uranus.. — Olimpul clocoteşte de ură şi mînie că m-ai eliberat. în ţara hesperiană. le-a rupt numaidecît. Dar eu nu sînt ca tine sămînţă de titan.Se spune că atuncea vîntul s-a înteţit. a mai spus Prometeu. tot o ţin.. iar Prometeu păstrează lanţul •— acea verigă legată de o piatră — precum ai jurat tu. de pe munte. merele fermecate. şi umărul mă doare. sfruntînd cu ochii cerul. ai dreptate. şi pe umeri purta larga boltă cerească. Valuri de grindină i-au izbit pe eroi cu pietre mari cît oul. Bubuituri grozave au sunat din Olimp. în locul meu. Nici nu pot fi descrise. şi fiare. să-mi fie mai uşor. M-am săturat să port povara blestemată.. Tu du-te şi le-o smulge. Cînd a sosit Heracle. Şi fiul lui Iapet i-a trecut lui Heracle bolta. Nemaiavînd ce face. ce se.. pe duşmanu-i de moarte. — Ţi-l ţin. că muşchii lui Heracle s-au îngroşat ca munţii. bătrînule Atlas. Furtuna şi mai tare s-a înteţit atunci. potriveşte-ţi blana. din munte. dar nu şi înţelept. Spun unele legende că Zeus ar fi vrut să-şi ucidă feciorul in clipele acelea de groaznică mînie. pe umăr. poartă şi astăzi în amintirea celui ce-a fost înlănţuit. Rămîi deci tu. Şi atunci se zice că s-a făcut inelul cu piatră nestemată. dar în Olimp zeiţa cea nemiloasă. în vremea asta. Eu însămi i-l voi da.. S-a-ntors apoi şi-a spus : •— Te-ai înşelat. Heracle a pornit cu ele spre Micena. — Hai. titane. Coboa-.. a rostit liniştit sclavul lui Euristeu. de-unde erau lăsate de titanul Atlas. Atlas. dar ele. Pe mine mă va crede că nu-i un vicleşug.. — Voi fi tare ca tine. şi-ţi poate ajuta la vreme de nevoie. ce i-a reamintit că. titanul. s-a coborît încet. Scăpase deci Heracle de cruntul Euristeu 29.. Hefaistos cel şchiop.. puteau să se ridice din nou feciorii Gheei..... N-a trecut mult. a spus el lui Heracle. deşi sleit de chinuri. Cerul s-a despicat.. 56 După această faptă. Nu mai poate lupta. se întindea grădina în care străluceau. înşelăciunea lui Nesus Şi-a trebuit Heracle să intre-n alte lupte. pe ocean... atîtea sînt .. Şi luînd acele mere. ca să ajungă grabnic în ţara hesperidă : — Acolo. Deci ia-ţi înapoi. De şale se plecase aproape de pămînt. atît de mult sleita în veacurile lungi de cînd sta osîndit. Heracle. în război. a glăsuit titanul. uşor.. din pieptul celui care suferea pentru oameni... A smuls apoi pironul gros şi lung. ce drum urma s-apuce. la luptă contra lui şi-a olimpienilor. Su-doarea-i curgea-n rîuri... pe dîr-zul Prometeu. Aş vrea să-mi pun 57 pe umăr blana asta de leu. L-a domolit Atena.

şi fiica lui. cu ura ei nestinsă. Uit ura pe Heracle. Şi-ntr-o zi. dar a scăpat cu bine. — Cum ? Eu l-am aşteptat atît de credincioasă.. Heracle-auzind glasul iubitei lui soţii. mîndra Deianeira. fiindcă te-am iubit. în sfîrşit. ce se tîra pe jos. Dacă nu păstrezi taina. Cînd. Astfel se străduia să-l facă de ocară pe voinicul Heracle. pe care şi-o dorea Heracle de soţie. Iar centaurul Nesus s-a prăvălit în tină. cu moliciune. şi lua în mînă scutul. să răpească mireasa. S-a bătut cu Apolo şi-a-nfrînt pe Ahelou. o preagingaşă fată. s-a năpustit înot. L-a luat pentru trei ani. Heracle şi cu soaţa au întîlnit alt fluviu cu apele umflate. tot ca şi el. un fluviu zeu puternic. în lumea largă. ce mai umilinţe. capricioasă. va fi bine. punînd eroul . A pedepsit pe-un rege. stăpîna Lidiei. privea la ea oftînd. s-a încrezut în Nesus. şi îşi punea armura. în ura ei nebună. chiar se zvoneşte că eroul Heracle a-ndrăgit-o pe fata regelui doborît şi-o va lua de soţie. a pus săgeata-n arc — săgeată ce avea vîrful muiat în fierea dihăniei din Lerna. Şi el. S-a războit cu Ares şi cu feciorii lui . a strîns tot acel sînge într-un vas de pămînt. sus. Ifite. în timpul cît Heracle a fost sclavul Omfalei a-ndurat umilinţe. nu se mai potolea. ba i-a mai dat şi plată. Şi ce i-a dat prin gînd ? A fost Heracle sclav la regele Micenei. Fiind sfătuit de Hera. şi el m-a şi uitat ? A îndrăgit pe alta ?. făcînd să-i izvorască o dragoste nedemnă de un erou ca el. a mai murmurat Nesus.. Ieşea mereu la porţi şi cerceta în zare. bogată. să treacă peste fluviu. Ajungînd şi Heracle cu tînăra-i soţie prin locurile-acestea. mai departe. Dar nici centaurul n-a vrut să-şi dea sfîrşitul făr-a se răzbuna. soaţa. Un băiat dolofan. Aşa. în schimbul unei plăţi. să piară prin păduri. care-mi curge din rană. A luat pe loc o haină. Trimisese pe Eros să-i săgeteze pieptul. Aici sta un centaur cu numele de Nesus... O. care îl umilea. L-a ajutat pe Zeus să-nvingă pe giganţi. Deianeira. 60 Apoteoza lui Heracle Acest trimis al soaţei a sosit la Heracle tocmai cînd se serbau biruinţele sale şi cînd se pregătea să se întoarcăacasă. care îl înşelase. şi el se va întoarce. Hai să-l robească iarăşi şi să-i pricinuiască alte noi suferinţe. îmbibă-i puţin haina în sîngele-mi jertfit. Hera tot nu-i da pace. Heracle a simţit o fierbinţeală-n piept. în ceasul cînd pierise. braţul: împins de Hera l-a lovit pe Ifite fără de pricină. Ştia c-o să sosească acasă. Nesus. rămînînd mort pe loc. un geniu al lui 59 Hades. Mîndra Deianeira s-a lăsat amăgită. Iar ea-şi punea în schimb blana cea fioroasă. uitîndu-şi bărbăţia. preafrumoasă fată. şi-ncrede-te în mine. soaţa frumoasă. Dar ia sîngele-acesta. Dar vestea o dăduse din nou zeiţa Hera. care se numea Hilos. fiul său mult iubit. Nici o altă femeie nu va mai izbuti atunci să-i fie dragă. care-l batjocorise. Deianeira. jelea Deianeira. deşi năvălea rîul cu unde învîrtejite. Aproape fără voie. o regină trufaşă. Regina îl silea pe voinicul bărbat să se-nveşmînteze-n văluri. să-i rătăcească mintea. Nu mai avea răbdare. izbindu-se la frunte. Acesta îşi pusese privirea însetată pe o copilă dalbă. fiul Alcmenei s-a pomenit iar sclav. cu iubire. Şi dacă vreodată Heracle şi-o răci dragostea pentru tine. cînd Heracle şedea cu un bun prieten. cu gingaşa Iola. Heracle-a vrut să-mbrace haina abia primită. Şi a trimis o furie. în ceasul morţii. Tocmai venea Heracle. Nesus s-a îmbiat să treacă pe mireasă pe malul celălalt. cu sîngele curgîndu-i şuvoi otrăvitor. Atunci Deianeira s-a urcat pe spinarea centaurului Nesus. Tare-i mai îndrăgea Heracle şi pe soaţă şi pe flăcăul lui ! Numai zeiţa Hera. doresc să-ţi fac şi-un dar. însă. Trăieşte fericită. pe zidul cetăţii din Tirint. să-i tulbure simţirea. lîngă ea. Luînd-o pe soaţa sa de mînă. învăţînd-o aşa : — Tu.. prinsă de deznădejde.. a luat vasul cu sînge şi l-a vîrît sub haină. Plecînd apoi spre casă. Să ţese la război pînzeturi pentru ea. îl aştepta plîngînd. Centaurul acesta ajuta călătorii. Hera urzeşte eroului noi suferinţe Părea acum că totul. Heracle se gîndise că vansura pe Hilos. vorbind de cîte toate. Păstrează însă taina. căci. însoţit de tovarăşi viteji. Heracle s-a-n-voit. eşti cea din urmă fiinţă pe care o trec rîul şi. Adună-l într-un vas şi tăinuieşte-l bine.de multe aceste întîmplări. De cum a trecut rîul. l-a dat Deianeirei. După legea cea veche. Şi a trimis veşmîntul iubitului Heracle. şi-a amintit de sfatul ce i-l dăduse Nesus. însă Deianeira a început să ţipe. A îmbibat-o-n sînge. El l-a împins pe Nesus în apă cu piciorul. Atunci Deianeira. nici nu era aşa. cu ultimul suspin. s-ar fi luptat c-un rege. şi se juca cu ghioaga ce nimicise-n luptă şi monştri şi balauri. sîngele-şi pierde vraja. căci şi-acolo-n robie. Biruind pe-Ahelou. cu mîna lui deprinsă numai în luptă grea. ca fetele de casă. iubitoare. Şi în semn de cinstire pentru Deianeira. a vrut s-o ia la fugă. ochii i s-au făcut ca la un lup turbat. In sîngele lui Nesus. Că regele acela ar fi căzut în luptă. Copilă fără minte. Heracle s-a-nsurat cu frumoasa fecioară. 58 Atîta doar că Nesus şi el se-ndrăgostise de frumoasa mireasă. şi el a căzut jos. se afla între robi. Să toarcă pe fus lină. otrăvit de săgeata ce fusese-nmuiată în verdele venin al hidrei de la Lerna. urma a ispăşi pentru-o astfel de faptă. L-a cumpărat Omfala. pentru acea regină din ţara Lidiei. socotind că prin farmec îşi va recîş-tiga dragostea lui pierdută. i-a dăruit şi-un prunc. fără îndoială. Iola. fecior al lui Ocean. au pornit împreună spre casă. Mai mult. şi i-a înfrînt în luptă. Urma ca mai apoi să-l treacă pe Heracle. Dar au trecut şi anii cei negri de sclavie. Sosind apoi pe ţărmul care-i sta împotrivă. cu gîndul să-şi păstreze dragostea lui Heracle. Laomedon din Troia. şi pedeapsa era vinderea lui ca sclav oricui. l-a zărit iar zeiţa ce îl ura de moarte. iată-i vine veste că-n drumul către casă.

4. — Dar Hilos unde e ? — El este lîngă tine şi se va însura cu prinţesa Iola. în sfîr-i şit.. pe muntele Eta. De aceea hotărîse ca pămînteanul care trebuia să-l ajute în aceste lupte să fie un fecior al său. o pictură cam asemănătoare. Alfred de Musset. Apolodor. fiindcă ţi-am fost fecior. Cu ultimele forţe. Se stabilise.. Electrion. un bun prieten. frumoasa Alcmena. reluînd unele legende mai vechi. de soţie. Heracle. care va arde "trupul celui mai viteaz om. După Electrion.. Amfitrion îl scăpase de primejdie pe regele Micenei şi. Iolau.. Hera i-a dăruit pe fiica ei de soaţă. L-au purtat spre Olimp. Pe unul îl ridică la înălţimea ochilor. aflînd că vei muri.. şi trăs-nete-au căzut. ce-l jefuiau de aur şi cirezi şi-i uciseseră feciorii. lîngă oraşul Trahis. drept răsplată. Regele Micenei. dat odraslei lui Zeus şi a Alcmenei. Sta neclintit în giulgiul de flăcări ce îl învăluia. la Teba. Iar celălalt se află aproape mort. împreună cu Alcmena.. A vru1?să-şi smulgă haina. Tu. că în anumite lupte. s-a-nduplecat şi Hera. — O !. i se rupea şi'J pielea. care ştii că nu am nici o vină. fiind primit cu mare cinste de către regele Creon căruia îi plătea ospeţia. în cîntece voioase Zeus a poruncit ca eroul Heracle să rămînă-n Olimp . părăsind Micena. Era înalt şi falnic. sînt jertfa ei. Un car făcut din aur s-a coborît din cer. Regele Electrion — tatăl Alcmenei cea frumoasă — era fiul eroului. gemînd cu întristare.. şi trupul lui Heracle s-a-nvăluit încet înl flăcări orbitoare. Cine să îndrăznească să dea foc unui rug. Nu se întîmpla niciodată să-şi greşească ţinta. Uranus. Nike conducea carul.. Tu. poet măiestru din Atena. 3. 6. primeşte-acum ofranda. a mai rostit I Heracle. Cad.. — Nu. pe graţioasa Hebe. 8. legendele ne spun că s-a despicat bolta. zeiţa tinereţii30. 2. Cum ? Nu-ndrăzneşte nimeni ?. se trăgea din spiţa lui Perseu.veşmîntul pe spinare. Dar. trebuise să-şi răscumpere vina.. şi fulgere mai albe ca neaua de pe munţi. fără să vrea. După datini. sus. Focul a prins să ardă. Parcă-l bătea în cuie. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. Zeus ştia. Aici să se ridice un rug. Deci fiul Alcmenei. 10. Artele plastice . Totul se petrece sub ochii îngroziţi ai Alcmenei şi ai prietenului său. Zeus. Mania. ce-ai distrus pe monştri şi-ai luptat pentru oameni. în Capitoliu. aşa cum s-a mai arătat. aceluia care-l va scăpa de urgia unor triburi vecine. Heracle îşi ucide copiii.. este înfăţişat Alcide-Heracle — copil — cînd nimiceşte şerpii. Scena este zugrăvită impresionant pe un vas antic. a simţit o arsură. După ce întemeiase Micena. privindu-l fără teamă.. nu putem. el urmase pe tronul de mare basileu al Micenei.. Plîngeau toţi cei de faţă. cu plînsetele lui. au răspuns toţi bărbaţii ce erai lîngă el. însuşi Zeus lantîmpinat la porţi şi. în clipita aceea. precum ai' hotărît. — Unde-i Deianeira ? a întrebat eroul. nu putem. n-ar fi putut să învingă fără ajutorul unui pămîntean. doi Victori renumiţi. Aceasta întîmplare a fost pusă pe pînză de Tintoret şi Rubens. de asemenea. dintr-o întîmplare nenorocită. de Za bunicul său. Parcă-l frigea cu jar. cum un copil răpune doi monştri ca aceia ce fuseseră trimişi de Hera.runcesc !. Cînd trăgea cu arcul sau cînd azvîrlea lancea. pe scut. şi-n semn de-mpăcăciune.. Zeus se înflăcărase de dragoste pentru Alcmena într-un astfel de răstimp. trezită de Ificle. Este şi Amfitrion cu sabia în mină.. sub blestemele zeiţei nebuniei. Stenelos era cel de-al doilea fiu al lui Perseu şi al Andromedei. Aici este însă de faţă şi Alcmena. şi-n el se aflau Hermes» Atena şi Nike.! Iată. din voia preaduşmănoasei Hera. ca pentru morţi. Privesc amîn63 62 doi. zeiţa biruinţei. Iar poetul romantic. Alcide sau Heracle. cel dinţii zeu al cerului. Note 1. care îl însoţise în lupte deseori. în chinuri mai cumplite ca ale lui Tantal — căci tot mai mult otrava îi pătrundea în sînge — Heracle s-af urcat pe rugul pregătit. şi stofa s-a lipit şi i-a pătruns în carne. Perseu şi al Andromedei. cînd soţul ei era plecat la război. Acolo. Mă chinuiesc prea mult. Şi el a dat poruncă să fie dus pe-o targa de ramuri. pe regele Electrion. — Aprindeţi iute rugul. Amfitrion îşi lovise socrul. înmărmuriţi. Unde e soaţa mea M — Soaţa ta şi-a vîrît în inimă un paloş. s-a aflat. pămîntul se zguduia. a-nceput să spună Heracle. 7. Pe această temă au mai scris două piese şi marele poet elin Euripide ţi scriitorul latin Seneca. Electrion. în Italia.. o primise pe Alcmena de soţie. eroul Perseu îl făcuse regele oraşului pe fiul său. să pieri de mîna noastră ? Heracle. pe ziduri. Filoctet. Despre această întîmplare ne povesteşte Xenofon. a zugrăvit-o în versuri nespus de delicate. într-o statuă. Numele de Alcide. discipolul filozofului Socrate. după-atîta trudă şi-a-tîtea suferinţi. Megara încearcă să fugă. Aprindeţi ! Po. cum au fost bunăoară cele date cu giganţii. între ruinele oraşului Pompei.. pare că înseamnă „Vigurosul". fiind un strănepot al acestui erou.. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle.. 9. Să se aprindă rugul. E prea mult. Numai el nu gemea. 5. o făgăduise pe fiica sa. şi alţi cîntăreţi din vremea lui povesteau că Heracle ajunsese de o forţă şi o grandoare neobişnuită. aul răspuns cei din preajmă. care se află la Roma. Carnea se sfîşia şi îl durea mai tare. dar cum trăgea de stofă. — Atunci totul e bine. înduioşat pesemne. Ochii îi scînteiau. celui mai bun din lume ?.. apărîndu-l cu armele de duşmani. a scăpărat amnarul şi a vîrît scînteia sub rugul cel înalt.

după legendă. aşa cum se mai numea — după locul unde îşi avea sălaşul: Cerineia. tot aşa cum Heracle. Mistreţii. Şi citeşti în atitudinea ei nobilă setea de libertate. 24. se pare că era pentru cei vechi occidentul Africii. ce se găseşte în galeriile de artă ale Cracoviei. lolau. nimiceşte teribila şi ucigătoarea hidră din Lerna. 23. Soarele usucă mlaştinile cu razele fierbinţi şi face să piară molima. Păsările stimfaliene simbolizează. după unii mitologi. între ruinele îngropate sub lavă. ca să poată ţinti bine cu arcul. Regele a fost luat prizonier de nepotul şi tovarăşul de luptă al lui Heracle. omorînd animalele şi chiar oamenii. aruncări cu discul şi lancea şi trageri cu arcul. Le tăiau însă sînul drept. Ei se pare că reprezentau. Deşi Atlas fusese prefăcut în munte. pare uneori că aleargă în tropot herghelii întregi de 5 — Legendele Olimpului. furtuna care se dezlănţuie pe munte. Tema aceasta este frecventă şi în majoritatea basmelor noastre. Aici este o nouă aluzie la Heracle ca putere solară. si de această dată. ci puterea lui. dintre care unele au ajuns pînă la noi. care cădeau cu prisosinţă. probabil. a fost învins de heraclizi. In cinstea acestei biruinţe s-au organizat în Argolida celebrele jocuri nemeice. şi la început îl învinsese. într-o luptă. 18. Ţinutul din jur purta numele de Psofida. La Pompei. iz-bindu-şi coroanele. din care cei vechi pretindeau că s-ar fi născut o mulţime de alte fiinţe monstruoase la înfăţişare şi răufăcătoare pentru oameni. în zare. Dincolo de munte vedeau. Tifon. şi greu de tot. într-o povestire. ele se însoţeau cu vecinii lor. înfăţişîndu-l pe Heracle prinzînd căprioara zeiţei Artemis. spre a deveni războinice temute. Centaurii erau nişte fiinţe ciudate. într-un anumit fel. Soarele. scoţîndu-i ochii lui Euristeu şi poruncind apoi să fie . urmaşii lui Heracle. Se luptase cu Zeus. în imaginaţia celor vechi. nechezînd şi sforăind. reeditau luptele lui Heracle. In locurile uscate — scă64 pate de sub domnia hidrei. Pentru a slăvi această biruinţă. 11. după unele legende. şi nimiceau vegetaţia. Leul din Nemeeă o fost urcat. gîndul că muntele de piatră sprijină cerul. încălzind atmosfera. Anteu apare chiar ca rege al Libiei. Caucazul. mai ales. Scena luptei cu leul a fost cîntată de nenumăraţi poeţi. 29. Elinii socoteau că Dunărea — Istrul. neîndoios. iar copacii se agită. hidra din Lerna se pare că semnifica tocmai molimile ce iau naştere în locurile umede şi mocirloase. li simţi răsuflarea întretăiată. efortul omului de apărare împotriva fiarelor din perioadele foarte îndepărtate ale istoriei. Se prea poate ca de la aceste zgomote să se fi născut personificarea fabuloşilor centauri ai mitologiei eline. după legendă. Le învăţau ţsă călărească şi să lupte. (acea să nu mai cadă astfel de ploi. avea şi el. 22. Legenda arată că regele Euristeu şi-a primit mai tîrziu pedeapsa pentru suferinţele pricinuite lui Heracle. de Zeus însuşi pe boltă. Elinii. Biruinţa eroului asupra leului reprezintă în mitologia elină lupta grea. Alcmena. 14. U 65 cai. Altă lucrare vestită este un mozaic de marmură. minunată cu fructe de aur. Ţara hesperidă. puteri divine. Muntele Erimant se află între vechile ţinuturi ale Arcadiei şi Elidei. aşa cum îl numeau romanii). 13. 16. El reprezenta însă nu strălucirea soarelui. unde voinicii înfruntă şi răpun fel de fel de balauri. îşi închipuiau că acolo este ţara nimfelor hes-peride. feciorul Gheei. păstrau numai fetele. ţinîndu-l cu mîinile de coarne. O dată pe an. între care ţi de Apolodor din Atena. care distrugeau semănăturile şi grădinile oamenilor. ucisă de Heracle — au putut trăi apoi oamenii şi s-au putut întinde holdele cu grîne. Eroul este prezentat cu un genunchi pe trupul animalului. Ea era tot fiica monstrului Tifon şi a viperei Ehidna. Este vorba de strîmtoarea Gibraltar. plutind pe Marea Mediterană. Amazoanele aveau. mama lui Heracle. în Arcadia — se pare că simbolizează sălbăticiunile atît de numeroase în vechime. In timpul serbărilor olimpice. Se ştie că jocurile olimpice. a omului cu fiarele monstruoase şi de mărimi colosale. Multă vreme aceste stînci au purtat numele de „coloanele lui Heracle" (sau Hercule. Cei vechi îşi permiteau de multe ori astfel de ciudăţenii şi contradicţii în legendele povestite de ei. Văgăuna leului legendar se vede şi astăzi în Grecia. în răsărit. cel mai puternic gigant. 25. 17. pentru vechii greci. ca şi o copie după cunoscuta operă sculpturală a lui Antoine Bourdelle : Heracle arcaş. La miazăzi era Libia. sărbătoare care avea loc din doi în doi ani. primejduind existenţa omenirii. La muzeul de artă al Republicii Socialiste România se află una dintre cele mai renumite pînze ale lui Rubens. în legenda lui Perseu. îl regăsim ca titan în legenda lui Heracle. motivul prinderii şi legării morţii de către un flăcău îndrăzneţ. lăsînd în urma lui valuri de foc şi nori poleiţi. Ungă urmele fostului oraş Nemeea. Grecii vechi credeau că marginile lumii sînt coasta de asfinţit a Africii şi. Era un loc mlăştinos. unde cîrmuiau numai femeile. din Argolida. în care bîntuiau întotdeauna molimile. căprioara cerinitica. 26. ce populau pâmîntul în timpurile geologice. dar victorioasă. Lerna se află în preajma golfului Argos. scăpate cu viaţă pe ţărmul golfului argolic. în fiecare seară. foarte vechi. făcîndu-se întreceri de alergare. Iată de ce artiştii au cîntat cu atîta patos această legendară is-pravă a lui Heracle. 19.au ilustrat din plin această povestire. Heracle trăgînd prima săgeată în leul din Nemeea. Atunci cînd izbucneşte vijelia în pădurile munţilor. îi vezi parcă picioarele tremurînd de încordare. după goana istovitoare. unde participau tineri din toate colţurile Eladei. Această operă de o rară măiestrie se găseşte acuma în muzeul de artă din Palermo. ploile cu grindină. cum o numeau ei — izvorăşte din marginea de miazănoapte a pămîntului. O constelaţie a căpătat numele lui. cei vchi au dat numele hidrei de la Lerna unei constelaţii ce se află. Abia tîrziu. ce domină de-o parte şi de alta această strîmtoare. pe care Euristeu ar fi dat-o în oraşul Atena. voi. monştri zburători sau subpămînteni. Aşa le-a venit. Heracle a fost la început un mit solar. 21. Dealtminteri. 12. în timpuri foarte. gargareenii. Legenda spunea că puţinele păsări stimfaliene. pentru ca atleţii cei mai de seamă să poată veni în Elida. de asemenea. sau ţara înserării. 27. chiar lingă constelaţia Heracle. cînd bolovanii se prăbuşesc în prăpăstii. învingătorilor li se puneau pe frunte cununi din rămurele verzi de măslin şi primeau cele mai mari onoruri. Pictorii au zugrăvit această luptă cel mai des pe vasele eline. Acolo. Lupta lui Heracle cu mistreţul mitic din Erimant simbolizează. 20. 28. vedeau acolo. cu săgeţile lui încinse în foc. o ţară pe ţărmurile Mării Negre. Căprioara zeiţei Artemis. dealtfel. de curse cu carul. ca o grădină. orice certuri sau războaie încetau între oraşele greceşti. iar la miazănoapte aşazisele ţinuturi hiperboreene. ca zeul Apolo. Poetizarea acestei forţe solare de către oameni este una dintre cele mai interesante din întreaga mitologie a elinilor. în folclorul nostru se găseşte. A fost adus ca sclav la Atena. Era un munte bîntuit de fiare. Psofis era tot un oraş arcadian. Mitul acesta reprezintă dorinţa de totdeauna a oamenilor de a se lupta cu moartea şi a o birui. l-a răzbunat pe fiul ei. muntele Atlas. cum soarele asfinţeşte. Dintre pruncii care se năşteau. a fost şi el învins. s-ar fi refugiat într-o insulă necunoscută din cuprinsul Mării Negre. a fost găsită o statuă de bronz. pe această temă. se pare că ar fi fost nenumăraţi şi distrugători în codrii deşi ai Erimantului. 15. Se spunea că Heracle a fixat stîncile uriaşe. jumătate oameni — pînă la brîu — şi jumătate cai.

— Eu nu mai sînt prea tînăr. după ce a făcut să piară atiţia monştri. Marii poeţi Sofocle. Totuşi. a cerului umed. realizată de pictorul Silvestre. ce domnea-n Argos.. pe Etra.. pe frontoane. S-a sfătuit. De-aceea.. şi-anume la regele Piteus. am socotit că-i bine să ţi-o dau de soţie. Ce n-a făcut ? Pe unde nu s-a dus ? Pe la oracole. Palas. dorinţa unui zeu. n-a vrut să ţină seama de zeul mărilor. Aşa s-a pus la cale nunta între fecioara din oraşul Trezena şi regele Atenei. Şi tu mi-eşti drag. Heracle. în mina dreaptă ţine fructele dobîndite după atîta trudă. O altă operă. 68 Dar bătrînul Piteus. să se-nscăuneze ei. Etra. din toată ţinuta pe care o are. ca norii purpurii în asfinţitul zilei... se degajă un simţămînt de linişte şi pace. Căsătoria lui Heracle cu Hebe.. însă te rog ceva.. făcuse şi anume semne. în nenumărate tablouri. triumfătoare. Fusese însurat de două ori şi de la nici una dintre cele două soţii nu căpătase vreun urmaş. Heracle care — aşa cum am arătat mai sus — reprezenta şi soarele în putere. Se pare că Heracle este înfăţişat în clipa cînd se întoarce cu merele de aur la regele Micenei. Şi vrei să-mi dai de soaţă. era foarte. A biruit pe Cerber. în cinstea lui Heracle. prin crainici. sute de vase. prin care îl vestea pe regele Trezenei că va fi. era odinioară la galeriile din Dresda. un om hain şi crud. Soarele însuşi. Şi-o dorea de soţie.. E singura-mi copilă. pe stele funerare. gîndindu-măndelung. a glăsuit Egeu. căci Etra. Are de gînd să-mpartă între aceşti feciori şi tronul. care civilizează şi aduce progresul prin efort necurmat... Poseidon a ieşit din valurile mării .. Şi-n timpul cuvenit. Heracle stă în repaos şi. şi tronul. cum n-au avut nici zeii olimpieni şi nici un alt erou. din Atena. lungi. Iară la Belvedere. aflînd această ştire. a puterii solare. în oraşul Trezena. Regele din Trezena a stat un timp pe gînduri. ca forţă tînără solară. Cum să mi-l dobîndesc ?. Statua înfăţişează idealul de forţă. pîn-dind-o pe mireasă. Euripide. Poseidon a cuprins-o la pieptul său pe Etra. romanul Ovidiu şi alţi artişti de seamă l-au cîntat pe Heracle în versurile lor. şi a hotărît nunta copilei sale. La Ermitajul din Leningrad se mai găseşte o statuă o lui Heracle matur. pe frize. A ars capetele hidrei.. grecii au orînduit serbări heracleene în Teba. monştrilor. Eta. Pot să-i înfrunt în luptă. şi fratele meu. forţa care înfrînge obstacolele şi relele iscate de natură . a zis Poseidon. simbolizează că biruinţele sînt aproape întotdeauna legate strîns de tinereţe. la prieteni.. Să stea aci. Pe urmă în Atena va locui mereu. cum îl visau cei vechi. regele-Atenei s-a dus în ospeţie la un prieten al său. s-a bucurat Egeu. de rugăminţi şi lacrimi. a spus Piteus. are cincizeci de fii. a luptat contra Herei. pentru grecii vechi. din marea prietenie ce-o purta lui Egeu. tot poporul. Ar vrea să-i vadă regi în oraşul Atena. Atena.ucis. — Ţi-o dau. pînă ce voi muri.. Stă sprijinit pe ghioagă. Dar n-a fost cu putinţă să aibă vreun copil.. de asemenea. Puternic ca toţii zeii.. ce domină şi — apoteozate — pătrund şi în Olimp. a glăsuit Egeu regelui din Trezena.. iubite prieten. Are cine-mi urma la tron. şi moartea însăşi. eroice. Este chiar simţămîntul pe care-l dă conştiinţa puterii fără seamăn.. numit Egeu. Sicione. a sfîşiat haina îmbibată cu sînge. pe marmure votive. Atît că-n apa mării sta de veghe Poseidon. la fel de răi ca el. Apoi. Apolodor din Atena.Şi. se crede că statua „Hercule Farnesse" este desăvîrşttă. 30. simbolul molimii în teren mlăştinos. te învoieşti ?. aflat tot în galeriile muzeului de artă al Republicii Socialiste România din Bucureşti. cinstea e mult prea mare. într-un vîrtej de flăcări.. paznicul morţii. cînd făcea sacrificii. înnorat. prinţesa din Trezena a născut lui Poseidon un prunc de-o frumuseţe de neînchipuit. Norii dimineţii. Ei bine. nu-i spusese. era întotdeauna tînăr. pe care el i-a sugrumat cînd era copil. cu regele Atenei. Spune-mi. Dornic să se răzbune. Dar ce fac mai tîrziu ? îmi trebuie un fecior. alegoria şerpilor.. Ceva mai mult. în plastică. care nesocotiţi. pe fiica ta. dealtfel. lui Egeu şi regelui Piteus ! Nemernici muritori... Statua e cioplită de marele artist Glicon. cu-atîta îndrăzneală. .. Cu toţii-au pus la cale — după cum am aflat — să-nceapă un război şi. cînd mă voi . eu am o fiică : Etra. monede şi efigii. mă-nvoiesc cu multă bucurie. a combătut tot ce era nesănătos.. — O. sprijin la bătrîneţe. Tu vrei să-mi salvezi viaţa. s-a bucurat nespus şi-a trimis la Atena solie. I-a întrebat. şi oraşul. Maraton. semănînd cu şerpii. 66 TEZEU SE POVESTEŞTE CĂ UN REGE-AL ATENEI. puterea omenească mare... vestise el. care n-aflase crima ce-o săvîrşise zeul atunci. preadevotat prieten.-n Trezena. uriaşe şi binefăcătoare. Parcă ar fi un imn de slavă închinat de artist puterilor umane. Micul Tezeu îl cunoaşte pe eroul Heracle Egeu. Ţin foarte mult la ea. socrul său. Să nu mi-o iei cu tine. par a fi. copila lui Piteus. precum că are-un prunc.. luîn-du-mi viaţa. — Ruga ta-i o poruncă. în Roma. Isprăvile lui au fost pictate pe zeci. — Fiul meu se numeşte Tezeu 1. — Vai vouă. în afară de cele două lucrări amintite mai înainte — tabloul lui Rubens: „Lupta cu leul" şi „Hercule arcaş" de Bourdelle — într-un tablou.. în Olimp. El o-ndrăgea pe Etra.. din ruşine şi teamă. astăzi. Să fie precum vrei !. amărît. în piesa „Trahinienele". A fost distrusă de urgia războiului. Vai Etrei. A adus jertfe zeilor şi i-a rugat în fel şi chip.. Acum mai am putere.. figura lui Heracle a generat veacuri de-a rîn-dul atîtea monumente şi opere de artă. la oameni înţelepţi. fără să ţină seama de gemetele ei. pe un altar la ţărm. au fost săpate în metope. unde aveau loc jocuri şi lupte fastuoase. pictorul spaniol Ribera ne înfăţişează lupta lui Heracle cu centaurul. foarte mîhnit. în piesa „Heracli-zii" (unde se vede moartea dată lui Euristeu de mama lui Heracle). pe ţărmul mării.. şi a dispărut din vîrful acelui munte. şi eu sînt cam bătrîn. Pe urmă i-a răspuns : — Uite. pe aceeaşi temă. şi oraşul. se află un tors de o mare perfecţiune.

e vremea să pleci către Atena. şi i se adusese şi unj butoi cu vin. bătută-n nestemate. S-au unit cîteodată şi doi. Se spune că-n Trezena unii cunoşteau taina ce-o rostise Egeu soţiei la plecare. Curînd. • Toţi cîţi erau de faţă s-au minunat de forţa ce o avea Tezeu. Tezeu n-a vrut s-audă. căci calea peste mări este mult mai uşoară. ce le-am ascuns aici. să plece spre oraşul Atena. şi-avîndu-le. cînd te grăbeşti.. ca să ia moştenirea bătrînului părinte. Sînt sigur că odată elinii-l vor cinsti şi-i vorj înălţa temple. Era. Dobîndirea săbiei şi sandalelor lui Egeu Aezii povesteau apoi cum a crescut Tezeu în casa lui Piteus. Etra l-a strîns în braţe. viteaz şi priceput în lupte. Astfel a dat copilul întîia lui dovadă — în faţa lui Heracle — că va fi un viteaz. sandalele regale. au zbughit-o la fugă care-ncotro putea.. Tezeu. Poate-o spusese vîntul. A săltat puţin stînca şi şi-a vîrît sub ea sandalele şi-o spadă. cu prăsele de fildeş. vîrsta de bărbăţie. spre regele Egeu. văzînd această blană. Şi-alăturea de ea... Primele lupte ale feciorului Etrei Oricît au vrut Piteus şi Etra să-l silească să plece cu-o triremă. să poarte în picioare sandalele acestea. chemat de treburi. Flăcăul s-a apropiat de colosul de piatră. a-nşfăcat o secure şi s-a întors îndată să dea lupta cu leul. Nu caut calea uşoară. ce o purta pe spate. într-adevăr. Ei s-au silit să-mpingă stînca aceea mare oleacă mai deoparte.. a fost silit să plece şi el către Atena. nici de feciorii lui. şi părul în inele îi luneca pe umeri. pînă ce-a împlinit cam şaisprezece ani. eroul renumit. Şi-a început să treacă vremea. un flăcău zvelt şi-nalt. spuneau aezii. îmbrăţişîndu-şi apoi soţia şi feciorul. care se ridica în oraş. şi-a azvîrlit-o-n lături. Tezeu. i-a spus mîhnitei soaţe. cînd vrei să zăbovească. Tezeu se-nălţa însă mai repede ca alţii.. cum trece de-obicei. ca sclavii să-şi golească vasele lor de apă pej trupul dezvelit.. şi-n locul unde stînca stătuse pîn-atunci era — scînteietoare ca soarele amiezii — sabia lui Egeu.. Egeu. Stînca sta neclintită. Egeu era voinic. a hotărît Tezeu. Numai Tezeu. dar cel mai mult Heracle. sau soarele din ceruri.. i-a arătat şi stînca sub care se-ascundeau sandalele şi spada soţului său. cu praştia să tragă. să vină la Atena. sau poate c-o şoptise vreo nimfă. şi multe biruinţe va dobîndi în viaţă. Destul e că mulţi tineri şi-au încercat puterea. ci drumul cel mai greu şi cel mai plin de lupte. sclavii s-au grămădit să-l spele pe erou şi să-i] împrospăteze trupul trudit de lupte şi de atîta cale. trei sau mai mulţi.. 69 I se fripsese-anume un bou. să-şi încordeze arcul. — Cînd o să crească mare feciorul tău. l-a sărutat pe frunte şi i-a rostit duioasă : — Feciorule. regele a pornit cu carul spre Atena. doar pentru el. l-a ridicat în mîini şi l-a zvîrlit în vale.. ce sigur că te-aşteaptă. Crescuse cam de-o şchioapă.j cu ţipete şi lacrimi. şi a plecat pe jos. luînd-o cu el pe Etra la marginea Trezenei.. dîndu-se drept Tezeu. . dar nu plutind pe mări.. şi. spre Atica. vreun satir. Cu toţii-au rîs cu poftă. — Am să plec spre Atena... Avea ochii albaştri. Mai înainte însă. parcă era un trunchi răsărit din pămînt.. negru. micuţul fecior al lui Poseidon. alene... strălucitor. Pe drumuri sînt tîlhari ce jefuiesc pe oameni. cum s-a deprins să lupte cu sabia şi lancea. s-a repezit afară. Urcă-te pe-o triremă.. Iar regele Piteus îi ieşi înainte cu dregătorii săi şi-l rugară să intre în marele palat cu Porţile de-argint. silindu-se s-apuce sandalele şi spada. că e voinic. spre-Atena — prin istmul de Corint. şi-i ucid. şi-l poftiră ta masă. fără să izbutească. care-a glăsuit) mamei : — Puţini or să-i stea-n faţă fiului tău. iute. Dar ca să-l recunosc. Heracle se arătă pe drum. pe-o colină.. Copiii ce prin preajmă îl priveau pe erou. au crezut că-i un leu ce are încă viaţă. aşa cum ai văzut. şi-i lovesc..stinge. să mînuiască ghioaga şi să-şi conducă-n goană caii-nhă-maţi la car 2. Nu mă mai tem de Palas. ce răpusese fiare şi monştri fără număr.. pe care vîsleau sclavi. S-a încordat o dată. Cînd Etra a văzut că Tezeu a ajuns la vîrsta bărbăţiei. cînd sauzi-n Trezena că va veni Heracle. Heracle şi-a scos blana de leu cea fioroasă. 70 Dar într-o ziuă Etra l-a chemat pe Tezeu la marginea Trezenei şi i-a povestit totul. şinspăimîntaţi la culme. i-a arătat o stîncă mai grea decît o casă. căci era fiu de zeu. dimpotrivă. şi peste mijloc spada. Mai înainte însă.

lega pe călător de cele două vîrfuri ale copacilor. El pretindea. Sciron şi Procust Cînd s-a aflat de moartea monstruosului Sinis. bîn-tuiau prin Elada. pe nume Perifete. drept plată. pîndea ades pe calea ce ducea spre Atena.. Şi-i dă.Numai că-n vremea asta preavoinicul Heracle căzuse în sclavie — cum îi urzise Hera — la regina Omfala. ghioaga lui Perifete. i l-a trîntit în cap. Dar el. dar el. cu arma nouă pe care-o dobîndise. De unul dintre vîrfuri l-a legat de picioare. Trecea cîntînd un imn. Aşa a-ncercat Sciron să-l azvîrle şi pe fiul prinţesei din Trezena şi-al zeului Poseidon. Pinii. se şi-ndrep-tau la loc. 71 Perifete. tatăl său. Dreptatea s-a făcut !. Şi tocmai de aceea pleca pe jos Tezeu... luînd vasul de aur. de altul — de grumaz. deasupra unor stînci drepte. şi carul.. în apă vieţuiau nişte broaşte ţestoase enorme şi flămînde. Ce te grăbeşti atîta ? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. purtînd în mîna dreaptă ghioaga lui Perifete 3. cu cocoaşă. prin istmul de Corint. îi dăruia averea. Tezeu s-a ţinut strîns. prin istmul de Corint. Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot. însă cînd călătorul se apleca să-l spele. şi hainele. aflînd despre sclavia eroului Heracle. ] Ba. şi. hohotind sălbatic.. pe urmă apropia doi pini unul de cellalt. Lupta s-a purtat aprig. să-l spele pe picioare. smucindu-se puternic şi sfîşiind în două pe bietul călător. departe. zvîrlindu-le spre el cu multă-nverşunare. ce-i asupreau pe oameni. ba-i mai făgăduia şi plată. mii de călători ucişi nevinovaţi de acest tîlhar crud. Sinis era o fiinţă cu trei ochi. Astfel a răzbunat mii. După victoria asta. . Drumul către Atena ducea pe malul mării. mai tîrziu. 72 Aici hălăduia un rege numit Sciron. le dădea iarăşi drumul. băgînd de seamă că nu-i lucru curat. dă să-l şi înşface pe voinicul Tezeu. dintr-o pădurice. a dat un răget groaznic. Şi mulţi tîlhari şi monştri. Iar preacruntului Sciron îi plăcea să mănînce numai broaşte ţestoase. drumeţule. Bine c-ai venit tu. flăcăul l-a culcat pe Sinis la pămînt.. picioare răsucite şi-o forţă fără seamăn. cînd l-a-mbrîncit. vuind cumplit. îl miruieşte zdravăn. scăpaţi din mîna monstrului Sinis.-n Lidia. la rîn-du-i. Sciron a fost înfrînt şi aruncat în mare broaştelor să-l mănînce. Tezeu a plecat iar. i-a ieşit înainte preafiorosul Sinis. Cea de pe urmă luptă a dat-o cu Procust. parcă-i o nuieluşă. lăsîndu-le să-l rupă în două. două trunchiuri de pin şi l-a cetluit bine de vîrfurile lor. în straşnice curmeie. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. el le hrănea cu oameni. care s-a dat pe ţărm vreme de două zile.. pe malul unui rîu ce se numea Cefis. pînă ce l-a răpus. Procust. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Cînd vedea un drumeţ. întîi îi jefuia. unde-i spăla piciorul. Tezeu n-a pierdut vremea. Şi-i saltă-n mînă ghioaga cea năzdrăvană. a frînt cîţiva copaci şi s-a-nfipt în pămînt adînc. la cîţiva stînjeni.. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Dar Tezeu s-a ferit. Apoi s-a ridicat şi. îl oprea duşmănos : — Cum îndrăzneşti să treci pe plaiurile astea. şi la poalele lor marea se zvîrcolea gemînd. Pentru ca broaştele să aibă carnea mai fragedă. Şi s-a luptat. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel meşter. pe urmă. însă Tezeu. Sinis însă-i răspunde cu bolovani şi trunchiuri. cu sete. s-a prins bine de glezna pe care i-o spăla răului rege Sciron şi. mai bună.. Vroia să-i nimicească pe toţi acei tîlhari şi monştri nemiloşi. Şi le-a dat apoi drumul trunchiurilor de pin din zdravănă strîn-soare. După ce i-a scăpat pe oameni de fiorosul Sinis. dar. prăpăstioase. de-aramă. l-a strigat Perifete. care înfricoşa tot istmul de Corint 4. El oprea toţi drumeţii. Sciron îi da un brînci şi-l prăvălea în mare. l-a tot împuns cu lancea. fără de voia mea ? Drumeţul se oprea şi îşi cerea iertare. cînd. a răsuflat tot istmul. din mijloc.. căutînd să-şi afle ghioaga de unde-o azvîrlise. tot un tîlhar. In lupta-nverşunată. cu bieţii trecători ce-i arunca în valuri. A aplecat. săvîrşind multe crime. în cele din urmă. feciorul lui Poseidon şi al frumoasei Etra a plecat mai departe. Aşa s-a şi-ntîmplat. — Ia stai. din zori pînă spre seară . Tezeu şi cu alţi regi la fel de nemiloşi. I-a sărit de grumaz.. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. S-a trîntit la pămînt. Oprind şi el drumeţii.. j Sinis îi taie drumul şi strigă îndîrjit : — In dimineaţa asta n-am vărsat încă sînge. celor care treceau prin locurile lui. c-abia plecat.

. Purtî o haină lungă. zicea că-l alungeşte. el a-nşfăcat în braţe carul. despre care vom mai vorbi-n alte poveşti. Ăsta-i băiat ?. putea să calce pragul tatălui adoptiv. ca atunci cînd . Apoi. îi va lua tronul. Egeu se tot temea că Palas. fiul prinţesei Etra. Ca să se apere de Palas şi cei cincizeci de fii ai lui. te culcă pe acest pat de-aramă. Şi-i spune ce doreşte.. Nu le-a răspuns însă nimic. Tezeu şi-a spălat trupul şi-a săvîrşit trei slujbe cerute după datini şi s-a purificat 5. sculptorii au fugit ca nişte iepuri prin Atena. Vărsase pe drum sînge şi nu putea intra cu trupul pîngărit în] oraşul Atena. Tocmai trecea prin faţa unui templu ce se zidea în cinstea lui Apolo. intra cu pasul sigur îr Atena. Procust îi sare-n faţă c-un răget. în valuri lucitoare. Tezeu îi sare-n piept şi-ncepe-o luptă grea cu uriaşul Procust.. cu toată forţa uriaşă ce-o avea. se cobora în apa mării — după credinţele străvechi — la ceasul cînd Tezeu. sărmanul. peste templu. Astfel s-a stins din viaţă şi ultimul tîlhar ce chinuia drumeţii' spre porţile Atenei.. mai rostea Procust. Călătorul. unde era un car cu boi. aflat chiar lîngă rîu. De-aceea se şi învoise să o primească pe Medeea. pînă la sfîrşit. ca un disc roşu.. să nu-l împiedice în luptă — şi-l slobozise de-astă dată. temîn-du-se că-i paşte moartea. Se vîră prin nămoale. în oraşul Atena6.! ca să-l facă mai scurt. 1 în faţa lui Tezeu. pe-altul. ci s-a-ndreptat mai lîngă templu. întrebîndu-i pe unul. nici toată înfăţişarea nu-l arătau că este un erou. şi-l opreşte : — Stai ! Nu te mai mişca !. Şi ast pentru că Tezeu era frumos şi delicat ca o fecioară. Speriaţi. Helios cu faţa lui împurpurată.. aşa pre.. Dejugînd boii cu iuţeală. s-a adunat mulţimea :j bărbaţi. au început să rîdă între dînşii : — Priviţi colea !. In car se adunase piatră şi marmură. purificat. înconjurat de un alai măreţ. la trup şi fire. ca să te iert. fratele său.. în vremea asta. avea douăzeci de ani. Iară cu ochii săi albaştri cerceta toate clădirile măreţe din Atena. I-a făcut vînt şi l-a zvîrlit. cînd oboseala bătrîneţii îl încovoaie spre pămînt ? Intrarea în Atena Soarele. Iar haina lui în falduri se tîrăşte şi mătură tot praful de pe uliţi. — Uite.. să-i ia şi el măsura. Să se lungească-n pat. Nestînd însă de vorbă. îi tăia cu-o secure picioarele şi capul . Se răsucesc. cu voce tunătoare. ionică. Cine n-ar vrea să fie tînăr. care ciopleau în piatră chipuri de zei. regele Egeu primise în palat pe-o vrăjitoare. copii. şi..cum o lua şi Procust.. te las şi poţi pleca. . Tezeu s-a încruntat puţin auzind rîsul. de aramă.. Numele ei era Medeea. însă flăcăul din Trezena a rîs şi şi-a văzut de drum. a trebuit să recunoască. — Ba nu. iată că acuma trecea pe lîngă rîu preaveselul Tezeu. După legea străveche. Dar. Alunecă-n Cefis. 74 . şi-atunci Tezeu ridică sabia lui tăioasă şi—1 spintecă pe mijloc. ca el să-i ia măsura. Se bat. păroasă. Eroul îl sileşte să se urce pe pat. Tezeu s-a îndreptat către templul lui Zeus. Părul săi negru — strîns altminteri în conci. de bună seamă. însă rar se-ntîmpla să fie de-o măsură cu patul lui Procust. Acum. zdrobindu-i os de os cu un ciocan de-aramă. în falduri. Ce-i drept însă — pre cît ne spun poeţii — nici chipi: său. peste umeri... şi cînd era mai scurt. tremurînd. Auzindu-se vestea că Procust a pierit. ca pe o minge. Patul. Dacă eşti lung cît patul. se culca pe patul de aramă. să-l vadă lumea ?. 73 Procust.doar să-l lase cu viaţă. care ştia atîtea vrăji şi îi spusese că-l va face. femei. vroia să fie iar voinic. că este biruit. Procust era înalt şi-avea o faţă neagră. era cu mult prea mic pentr-un uriaş ca el. Toţi erau fericiţi că au scăpat de groaza uriaşului Procust. i-o fată !. Şi cînd era mai lung.. de-obicei. Se luptă ei trei zile. văzîndu-l pe Tezeu că trece cu pasul graţios. iată-l ajuns degrabă şi la palatul lui Egeu. al regelui Egeu. Ajung din nou în iarbă şi. Mai mulţi artişti. Cum să nu pieri de spaimă şi cum să nu-i cerşeşti lui Procust îndurarea ? Dar el nu se-ndura.. încruntată... Ea îi făgăduise lui Egeu — cam gîrbovit de ani şi lupte — c-o să-i întoarcă tinereţea. Voi nu vedeţi că are părul lung şi desfăcut.

de Hera-j ele. cu mîhnire.. Ne-a asediat şi ne-a lovit. între timp. bătrînul rege îl poftise pe oaspetele său la masă.. Să fie preamărit în veci !. Medeea. tatăl meu. Egeu strigase tare : — Stai !.. pe furiş. S-a dat o luptă crîncenă lîngă Atena. fiul lui Minos..Egeu îşi descoperă fiul Dar. şapte . — Cine eşti tu ? îl întrebase o strajă pe Tezeu. vrăjitoarea cea hapsînă. cătau spre ele şi tăceau. fireşte.. L-a ucis. Şedeau la masă el. Ba. să-i înving.. voinice ?. Numai că planul său. pe unde vieţuia în voie taurul zeului Poseidon. feciorul soaţei mele. tăind cu sabia. Nu-l aplauda aproape nimeni. Acum e liber şi pustieşte Atica. L-a luat în coarne. oare. şi bietul tînăr a murit.... ce ucidea fulgerător.. mai ales cîmpul Maraton. Egeu. Nu vrei să-l răpui tu. Ajuns aici. Medeea şi tînărul abia sosit. Iară bărbaţii. calcă-i pragul !. răpus acum de tine ! a spus bătrînul rege lui Tezeu... a spus bă-' trînul lui Tezeu. din halcile de carne de pe masă. Şi la concursurile acelea. — O. acuma şaisprezece ani. — Vorbiţi de taurul pe care l-a scos Poseidon dintre valuri ? — De el vorbim. scăpînd lumea de înc-un monstru.. Porţi în picioare sandalele ce le-am ascuns sub stîncă.. şi dup-aceea l-a-njunghiat. regele din Creta. Dar n-ar putea tot dînsul. făcut cu uşurinţă. — Trăiască tînărul de la Trezena !. striga mulţimea-nsufleţită.. Iar Zeus. auzind vestea.. Etra. — Taurul l-a ucis. Şi se temuse că bătrînul — de-o şti că i-a venit feciorul — să nu se lepede de ea. din ordinul lui Euristeu ?. strîngîndu-şi armele în pripă.. pe care-o ţii în mînăJ e a mea. La capătul celor şapte zile. — Ce s-a-ntîmplat ?. — Bine — am să încerc ! a spus Tezeu.... străine. mirată de-ndrăzneala marej şi de puterea lui Tezeu. Vreau să-l desfăt pe regele Egeu. pesemne ? — Da. zicînd că noi sîntem de vină. umpluse cu vin pocalul lui Tezeu... Şi-a izgonit-o pe Medeea.. neîntre-bîndu-l cine este.. cît nu pun să ţi se toarne pe gît pocalul cu cucută. Tezeu. sosise la poarta regelui Egeu voinicul tînăr din Trezena. lui Minos. a venit cu arme. Insă Medeea. odinioară. zisese el. dimpotrivă. — Atunci.. i-a biruit pe toţi flăcăii care s-au întrecut cu el la jocurile din Atena. De vreme ce-am ajuns aici... Ba-i mai dăduse. De unde vii ? — Sînt un drumeţ. Te re-l cunosc. — Iar voi l-aţi îngropat.. şi-un suc să-l toarne lui Tezeu în vin... L-a strîns la sînu-i pe Tezeu şi a-n-j ceput să-i povestească despre Palas că uneltise să-l ucidă.. Dar Minos.. a zis flăcăul. să-l omoare. 76 Plecarea în insula Creta Venind Tezeu iar în oraş — după o biruinţă-atît de mare — s-a cam mirat că atenienii nu se înflăcărau deloc.. cu puterea de vrăjitoare ce-o avea. Nu sorbi din vin. Noi l-am trimis la Maraton. l-a plecat cu fruntea albă în ţărînă. fiul regelui Minos a jurat tare către prieteni că este gata să doboare şi taurul din Maraton. — Tu eşti Tezeu. Fiii cei răi ai unchiului] său Palas s-au pregătit să-l înconjoare şi să-l lovească din trei] părţi. a dat îndată greş. era jale... în şoaptă. Taurul alb al lui Poseidon.. plin de durere... Tezeu intrase în palate şi se plecase regelui şi. Fără a aştepta răspunsul... A dat cu el o luptă dîrză.. beat de succes. l-a aruncat doar ca să-l calce în copite.. Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu. L-a prins de coarne . — în curte-s tocmai vestitori care mi-anunţă despre Palas că s-a pornit către Atena cu cei cincizeci de fii ai săi !. luptînd straşnic.. zisese straja spre drumeţ.. şi-n el turnase sucul de cucuta.. drept tribut plătim cu jale. Fugi. Iară femeile-i boceau. rostindu-i versuri şi cîntîndu-i imnuri. să scape lumea şi de taur ? De taurul adus din Creta. aflase că era Tezeu.. să-şi taie o bucată de friptură. în fiecare an. m-a pus la cale să îţ» dau otravă.. Insă Tezeu — aci trăgînd cu arcul. De-aceea-i strecurase lui Egeu.! a părăsit îndată masa şi a pornit să-ntîmpine duşmanul. înspăimîntat. i-a povestit că mai de mult venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la nişte concursuri. Şi-şi aruncase ochii spre sandale.. izbind cu ghioaga — s-a luptat vitejeşte! şapte zile şi şapte nopţi. Şi regele. Ştiu să şi cînt.. nici un vrăjmaş nu mai trăia. în acest fel am fost înfrînţi.. 75 Tocmai atunci feciorul Etrei scosese sabia de la brîu. — ne-a trimis foametea şi ciuma.. Şi ca pe-o zdreanţă l-a purtat pînă aproape de Atena. Şi a plecat spre Maraton. De ce-i atîta tristeţe în oraş ? l-a-ntrebat dînsul pe tatăl adoptiv. vrăjitoare blestemată. Fugi. aci-nfigîndu-şi lancea în vrăjmaşi. după datina cea veche. ce ţinea cu Minos — ştii doar că el îi e fecior !. — L-am ars pe rug şi l-am cinstit. Văzînd această sabie. Tu ce gîndeşti ? Putem noi oare să-i înfruntăm. Egeu. Palas... că tînărul ce sta la masă era un criminal trimes de fratele său. Un suc făcut din floare de cucută. Şi sabia strălucitoare.. — Atunci. fii bun şi lasă-mi mie cinstea să mă lupt singur. Erau] cu toţii-ntinşi pe ruguri. Sosesc din Creta. să-i alungăm ?. şi. băiete.

de vrei. Pe toţi îi vîră-n labirint 7.. de-atîtea ori. băietane. De nu-l aduci. Acuma iată-s agăţate pînze de doliu. Doar atît.. Socot că am să-i vin de hac şi am să curm această crimă.. Este fecioară ne-ntinată şl—i fiica regelui Megarei. şi să ţi-l dea el înapoi. — Prea bine. şi le-a grăit voios aşa : — Veniţi cu mine. Dacă-i aşa. dar nu ai dreptul să mă insulţi. îţi retez capul.. Poseidon.. a spus Tezeu.. cercetîndu-i pe atenieni. Am s-o ucid. văzînd că fata. — Şi eu sînt tot la fel ca tine.. a rostit regele Egeu... tată. să ştii. Tu sări în mare şi te du la zeul apelor. pe care-o săvîrşeşte Minos asupra tinerilor noştri.. pînza neagră va fi schimbată de cîrmaci cu pînza albă-a veseliei.. să plec şi eu cînd dai tributul. pe-un jilţ înalt de aur şi pietre scumpe... Apa a făcut vălurele şi l-a-nghiţit într-o clipită. care alcătuiau tributul.. Căci Afrodita — care-i da sprijin lui Tezeu. de unde nu mai pot ieşi. sta . Eriboia) pe ea o iau de soaţă eu. şi.. cînd pleacă tineri din Atena... dă-mi voie. Ariadna.. Pe urmă. Tezeu simţise că e prins de cineva necunoscut... măi. căci noi nu sîntem sclavi !. Te-oi aştepta şi zi.. şi-a poruncit : — Am să te pedepsesc. pe ea. O tată.. spre depărtări am să privesc.. a zis Tezeu cu îndrăzneală. un palat mare de la Cnosos.. e-ndrăgos-tită de Tezeu. şi noapte. 78 — Tu cum cutezi. i-a strîns apoi pe ceilalţi tineri.. dulce şi duioasă.. să-mi stai aşa trufaş în faţă? Eu nu sînt rege ca oricare.. Nu pleca !.. —• O să vedem. desigur. la-napoiere.. — Voi sînteţi ? a glăsuit Minos. de bun rămas. — Dacă-i aşa. şi să-l înfrunt pe Minotaur. între curteni.. şi nu va mai veni !. băiete. sfîşiat poate de rechini.. — îţi e Poseidon ?. ci sînt fecior de olimpian. — S-a dus. Tezeu văzuse-n faţa sa un palat mare.. ce zace-acum pe fundul mării. Acolo îi sfîşie-o fiară. — Plecaţi-vă pe lespezi fruntea !... pentru trei zile. cînd veţi ajunge acolo. Tu poţi să mă ucizi. n-aveţi frică !. fşi-a arătat cu mîna pe o copilă.. — Ce face el cu aceşti tineri ? — Vai nouă ! a grăit Egeu..... Te-am aşteptat atîta vreme. fără de teamă... Şi intrînd în oraşul Cnosos s-au dus de-a dreptul la palatul lui Minos cel neîndurător.. decît avînd sprijinul tău.. făptură fără ruşine... azvîrl în valuri acest inel cu piatră scumpă. — Nu vrem. Iară pe una dintre fete. a spus bătrînul.. şi lîngă el era o fată frumoasă. I-am adus jertfe Afroditei şi m-am legat să o slujesc întotdeauna după plac... a dat din nou răspuns Tezeu. Tezeu şi ceilalţi atenieni : şase băieţi şi şapte fete. Ha !.. Şi.. de cleştar. Şi eu. — Noi sîntem !.jos. şi s-a şi repezit în mare. dacă şi ea o să ne-ajute. în apa mării. Voi veni curînd. Povara anilor m-apasă şi forţele 77 mi s-au sleit. Poseidon.. — Mă duc. S-a dus frumosul tînăr. Adio. îmbrăţişează-mă mai bine. Minos şedea pe-un tron de piatră. Aşa a spus Tezeu. pe-a altor zei.. — N-ai teamă.. La zeul mărilor. îndrăgostită de un sclav. Poseidon Aşa plecat-au. pîn-a-şi da mai bine seama de ce se petrecea cu el.. Era Triton cel monstruos trimis de tatăl său. — S-a dus !. învingători şi sănătoşi. Iar noi ne vom întoarce-acasă. pe mări senine şi pe furtuni.. dar au ajuns. voinicul. Au plutit mult. ce Ariadna se numea. — Dacă te-ntorci cu biruinţă.băieţi şi şapte fete... cînd se zvîrlise cu curaj.... Puterea dragostei întrece. pe stîlpi. Şi cum la ţărm era trirema gata să pornească-n larg.. căci tată bun îmi e Poseidon.. ♦ — Nu. de astăzi înainte. Ascultă. şi am să-ţi dovedesc că sînt feciorul lui Poseidon.... — Să n-o jigneşti pe Eriboia.. şi vrei iar să mă părăseşti ?. prieteni. să ştii.. E cea din urmă oară.. cu zeci.. sute de coridoare.. Nu pot să mai conduc Atena. să pui triremei pînze albe.. să-mi vii.. a început să hohotească gingaşa fată a lui Minos.. ce-i de la brîu în jos ca omul. i-a răspuns Tezeu. Ce minciună !. Atîta că. să-l ia cu sine pe Tezeu. O fiară zisă Minotaur. fiindcă-i jurase s-o slujească — îi insuflase Ariadnei o dragoste nemărginită pentru preachipeşul erou. a glăsuit regele Minos. Aici. iar de la brîu în sus e taur.. rege. în labirint. tată drag. V-o trimit tot în labirint. înapoi.. sus. Minos s-a necăjit. către Creta. Tezeu s-a dus întîi în templu şi-a adus jertfe Afroditei.. eşti prea nemilos !.

cu chiote de bucurie. Iară Poseidon poruncise în astă vreme unor peşti să afle unde e inelul pe care-l aruncase Minos. Tezeu s-a înţeles. la picioarele lui Minos. Iar tinerii ce-l însoţeau spărseseră cu grabă mare toate corăbiile lui Minos. şi nunta s-a făcut pe loc. urmărind firul de aţă desfăşurat prin labirint.. şi Ariadna.. Şi zeul vinului... Iar lîngă el se afla dalba şi minunata lui soţie. nu-ţi mai vezi casa. căta duioasă-n ochii lui. Dionisos. l-a apucat pe Minotaur de-un corn şi l-a ţinut aşa. s-a-ntors tiptil în încăperi. Tezeu ajurKje regele Atenei Tezeu. şi ca să nu se rătăcească pe coridoarele-ncîlcite... de care s-a vorbit mult timp şi-a fost cîntată de aezi9.şteaptă mame-nlăcrimate. şi i-au împins în labirintul unde stătea înfometat preaodiosul Minotaur. teferi. acolo-n Naxos. pe-unde mergea. cu tirsul.. pentru că vă prefac în broaşte. plîngea. A doua oară. Tezeu : pe viitor să te fereşti să cazi cumva în apa mării. s-a strecurat pe nesimţite pînă la ţărmurile mării. fata lui Mi-nos.. tată ?... . pe tronul lor de aur.Poseidon. Atîta că în timpul nopţii. Ce voinic e ! Parcă-i un zeu. Ea n-a-ndrăznit să-i stea-mpotrivă. nespus de fericită. Fiara s-a-ntors mugind spre el. pesemne. nici tu. mai mult în brînci.':W' . Ariadna. Deodată le-a ieşit în cale îngrozitorul Minotaur. Acesta a-nvăţat-o-n taină să-i dea voinicului Tezeu un ghem ceva mai gros de aţă. au ieşit toţi. rostind : — Fata lui Minos. Şi încă vreau să-ţi spun. O horă nemaipomenită..! '. de-un stîlp al porţii. Nu l-a văzut decît Tezeu. şi tu mi-eşti fiu. să-mi fie soaţă numai mie. dar nu de spaimă. Ariadna. chiar în noaptea următoare. precum spune legenda. Tezeu a prins chiar la intrare. De n-ai să laşi copila-n Naxos. Cu moartea-n inimă-a lăsat-o pe Ariadna lui în Naxos — pe cînd dormea. Făgăduise să-i aducă teferi şi sănătoşi la ei acasă. fii bun. De bucurie hohotea ! — Vezi. i 80 Cît timp s-a tot danţat acolo. Tezeu îi întindea inelul. un cap de aţă. şi-acum tot eu să-i nimicesc ? I-a. şi s-a văzut din nou pe coastă. în triremă.. însă pe ţărmuri ţi-e -Egeu. cuprins de deznădejde. fiul meu !... Trei nimfe s-au şi repezit în tăinuitele cămări şi au adus stă-pînei lor cununa cea mai măiestrită. de cleştar. Numai o dată poţi scăpa. Numai Tezeu. aici. Tinerii sînt salvaţi Minos privea şi nu credea. prăbuşită jos.. . Spre dimineaţă i-au luat sclavii pe ateniend. Numai trirema ateniană se legăna încă pe valuri. sau în piept.. Să mi s-aducă o cunună. zeii. ca s-o iau eu. a început să desfăşoare ghemul cel gros. — O. iar. Dar regele a luat inelul şi mînios a poruncit ca-n dimineaţa următoare Tezeu şi ceilalţi atenieni să fie-nchişi în labirint.. Deşi în suflet — cum se pare — l-a păstrat veşnic pe Tezeu.. DaiL zeul vinului s-a-nfăţişat plin de splendoare şi a cerut-o de soţie.. Dedal !.. Ajută-mă. fiul lui Zeus. Am oare dreptul să-i ucid ? Trebuie să-mi jertfesc iubirea".Eu i-am scăpat de Minotaur. şi totul ce-i înconjura. şi ea i-a pus-o peste plete : — S-o porţi cu fală. flăcăul l-a împuns în coastă. Tezeu şedea vesel la cîrmă şi-n braţe îşi ţinea iubita. Tinerii s-au pornit să sară în chiotexde bucurie.. Şi-aşa. fiica lui Minos. cînd dihania aceea s-a repezit spre-atenieni. nici chiar eu nu mai putem să-ţi salvăm viaţa. ei au plecat nestingheriţi. Dar zeii sînt geloşi pe oameni.. bătrînul vrednic din Atena. cu fata regelui din Creta şi.. din Olimp. Vezi că-i fiu de zeu ?. la miezul nopţii — şi el. afară.. s-a strecurat în cămăruţa unde sălăşluia acela care zidise labirintul. Aici o aştepta Tezeu. S-a-ncins apoi o horă mare. insula ce se vede-n zări. Plîngea.. Toţi erau înlemniţi de spaimă. a făcut semn de-ameninţare către toţi tinerii-atenieni. Ariadna. cutezător.. dîndu-i dragului Tezeu ghemul de aţă şi pumnalul. în ape. Chiar Afrodita s-a-nvoit. Din ochii lui Tezeu s-au stins palatul mare. făcînd popas. Dă-mi ajutor să-l scap de moarte pe tînărul iubit de mine. lovindu-l fără încetare în ochi.. în coaste. fata lui Minos a plîns mult fuga iubitului Tezeu. Să-i dea şi un pumnal tăios. Tezeu şi-a ridicat pumnalul şi. din aurul cel mai curat. apele s-au învolburat. dîndu-i învăţ : — Iţi dau acest inel de aur. In calea lor s-a ivit zeul beţiilor destrăbălate.. e hărăzită. 79 Făcînd un semn către Triton. nici Triton. şi fiara care mînca oameni s-a prăvălit răgind cumplit 8.. nici Amfitrita. suindu-se cu ceilalţi. Cu el tu poţi să dovedeşti că mama ta mi-a fost soţie. şi i l-a-ntins. . Astfel prinţesa Ariadna a devenit şi ea zeiţă. i-a grăit dînsa. — Dă-mi ajutor !. Deci tu cată s-o părăseşti. Cînd s-a trezit spre dimineaţă.. Fata s-a furişat prin beznă şi. Iar ea.... nici soţii tăi de drum.. au fugit10. nimfele mării nereide. a cătat către soţii săi. şi tot doar el a auzit glasul acestui zeu. un arhitect numit Dedal. ce frumos e fiul tău ! a spus zeiţa Amfitrita. L-au sărutat pe-nvingător şi..

pînă pe-Acropolă. pluteau mereu. Ochii s-au înceţoşat şi.. Şi ea. ea. neosteniţi.. un an întreg. a vrut şi el să se omoare. numit de mamă Hipolit. s-a dus în ţara amazoană. Şi mulţi artişti de la Atena. O amazoană îl ţintise cu îndrăzneală pe Tezeu. o clipă.. Tezeu lupta nebiruit. Deodată scînteiază-o lance. unde stăteau de luni de zile teribilele amazoane. din iubirea asta mare. ca să respingă pe-amazoane. s-a repezit în faţa lancei. din Trezena. Parcă-i o flacără-n văzduh. cum aţi aflat. pe areopag. a luat numele de Egeea. Tezeu nu s-a împotrivit. — Tezeu !. în frunte avîndu-l pe Tezeu. au început să dăltuiască sau să picteze toate-ntîmplările acestea. Pe urmă a plecat cu Iason şi-argonauţii să găsească lîna berbecului de aur 1]. ba şi mai bine. spune povestea. şi voinic. îndurerat prea mult. însă Tezeu. unde a fost o vînă-toare vestită-n lumea de-altă dată. pe ţărmurile Mării Negre. şi lancea l-ar fi nimerit. Alături de cellalt voinic.. Îndrăgostită peste fire. scăpînd suliţa din mînă.. L-a-ncununat şi i-a grăit : — Tu ne-ai scăpat de-atîtea fiare şi de tributul ruşinos.. Pe lîngă soţul său lupta. a spus regina. au trebuit să lase pradă biruitorilor pe mîndra şi preafrumoasa Antiopa. Şi-atunci.. cu pieptul gol. bătrînul s-a aruncat în apa mării. Acolo i-au asediat cîteva luni. A rămas rege în Atena. precum se ştie că sînt regii. însă era mai graţios. Ele au înconjurat oraşul şi i-au silit pe atenieni să se retragă pas cu pas. Lupta a încetat pe dată.. unde el şi-a sfîrşit viaţa. porneau din cînd în cînd la luptă şi atacau colina lui Ares 12. Antiopa. Cît a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe.. oştirile de amazoane — nemulţumite că Antiopa fusese luată de Tezeu — au pornit marşul spre Atena. cum îl cîntau aezii. se povesteşte c-a fost o mare-ncăierare acolo. Ţimbalele- .. cu fruntea lată şi senină.. Eu mor... vrînd să-l răsplătească pe prietenul de la Atena. fiul Alcmenei de la Teba... Cînd a ajuns Tezeu pe ţărm şi a aflat ce s-a-ntîmplat. dată ca pradă lui Tezeu — lupta acuma să nu fie eliberată din sclavie. Era. Şi el de ea.. în fruntea oştii-ateniene.. atenienii.. care-i lega pe amîndoi. părăsind-o pe Ariadna. Lipsiţi de hrană.. Etra. văzînd că pînza nu e albă.. Că a pierit deci şi Tezeu. ei au uitat să dea jos pînza neagră. 6 83 Numai că în puţină vreme. Heracle. Era — cît să fi fost ?. şi. însă mulţimea adunată l-a dus cu sila la palat. Şi toţi războinicii s-au strîns — şi amazoane şi elini.. nu mai avea altă dorinţă decît să stea mereu alături de preaiubitul ei Tezeu. Pierderea Antiopei Tezeu n-a fost nicicînd un trîndav.. frumoasa Antiopa. Dar într-o zi. Da. din Argos sau din alte părţi. Iar amazoanele. să nu mai fie-atît de singur.. Dar a trimis un car să-i vină mama sa. însăşi regina Antiopa. a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. învinse. Atunci. De aceea te alegem rege. De-atunci şi marea. purtaţi de vînturile bune. de doliu. i-a-ncuviinţat s-o ia ca sclavă pe-această fiică a lui Ares. a căzut jos. sa născut un fecior bălai. de trist şi de nemîngîiat. zdrobindu-l. era şi chipeş. ci s-a-n-soţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon. ce era prinsă de cel mai-nalt catarg. Ea — aceea ce fusese învinsă de elini. Pentru că ea uitase totul. ascultaţi !.în vremea asta atenienii. sora reginei Hipolita. Iar valurile l-au izbit de stîncile din ţărm. s-a făcut nunta la Atena. şi se-apropiaseră de-Atena. în acest fel. şi lîngă el sta Antiopa.. Au mai trecut. pe credincioasele-amazoane şi viaţa ei de-odinioară. s-a-ndrăgos-tit de-nvingător. Au înălţat un rug uriaş. Atîta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese.. N-avea statură herculeană. 82 Egeu. Lancea i s-a înfipt în piept. şoptind uşor : — Ai grijă doar de Hipolit !. deşi fusese luată pradă.. Zei !. ce-i aştepta pe coastă.

.. Şi el creştea sub privegherea tatălui său şi a bunicii. Crescînd mai mare. şi a strigat spre el. tînărul Eros. plîngînd : — Soţul meu drag. Tragicul sfîrşit al lui Hipolit şi-al Fedrei Lovit ca de-o măciucă-n creştet. isprăvindu-şi jurămîntul. Tezeu a-ncuviinţat ca nunta să aibă loc cît mai curînd. fecioara ce ocroteşte vînătoarea.. Iar Fedra s-a simţit. zicea el. nu l-au clintit din hotărîrea pe care-o luase Hipolit de-a nu iubi nici o femeie. umplîndu-i inima de fiere şi dragoste nelegiuită pentru feciorul lui Tezeu.. El auzea vorbele Fedrei.. să făptuiesc. In acest timp Minos murise. zicînd aşa : . ce încă îl mai mistuia. înăbuşindu-şi dară jalea. după regina Antiopa. regina Fedra. nesocotitul Hipolit m-a conjurat să fug cu el.. scot paloşul din cingătoare şi ca pe-o fiară te ucid.. vino. mîniată că Hipolit o alungase. Vreau să se stingă vechea vrajbă. arcaşul Eros. Tu pîngăreşti tot ce-i mai sfînt : respectul meu de fiu.Şi. pe dată.. sînt besmetici amîndoi. .. şi pe Tezeu. Vorbele ce-l învinuiau atît de tare pe feciorul cel mult prea drag. aflînd această întîmplare. Aşa grăia.fierbinte încă — de cenuşă. în taină. regina Etra din Trezena. şi timpul tot şi-l petrecea colindînd codrii deşi ca peria. de fapt. el a pornit către Atena. Să ne aruncăm pe o triremă şi să plutim spre depărtări — pînă la marginile lumii. cu Fedra şi cu Deucalion.. nunta îndată s-a pornit... tot ca ea. vino.. minţind anume. — Ei. nu vrea să-audă de legătura căsniciei. Dar pentru asta. Uitînd cît sînt de credincioasă. numită Fedra. dar prea tîrziu. iar fiul ei.... Aşa grăia şi nu ştia că vorbele i le şopteşte. şi-n primul rînd cu atenienii. şi chiar iubirea ce-o datorezi soţului tău. dînsul se pleca zeiţei Artemis.. pe tron. — Zeiţa Afrodita este prea dezmăţată. şi amazoanele-au plecat spre ţara lor cea depărtată de lîngă Pontul Euxin. Şi... iată c-a sosit şi vremea să-l pedepsesc pe Hipolit. Tezeu a rămas trist şi singur lîngă mormîntul Antiopei. în acest fel. Iar la-mbierile-Afroditei sta rece şi nepăsător. mi-a fost dat astăzi să îndur cea mai amarnică insultă.. In locul lui. pe Hipolit.. umblînd după sălbăticiuni. Frumosul trup al Antiopei se preschimbase într-o mînă —. Hi-polit. pe lespezi. Tezeu a stat puţin pe gînduri. 85 De mai rosteşti doar un cuvînt. Mireasa a jurat în templul zeiţei Hera c-o să fie într-adevăr o mamă bună şi. Mai trebuie spus că Ariadna... îndrăgostită nebuneşte de vînătorul Hipolit.. Hipolit. O uneltire a zeiţei Afrodita Ca mîngîiere-i rămăsese numai micuţul Hipolit. Hai. întîia soaţă-a lui Tezeu. A stat de vorbă cu Tezeu şi l-a rugat să-i facă cinstea şi să primească de soţie pe sora lui... trăgînd săgeţi la întîmplare. De-aceea. — Cum îl iubesc !. în Creta venise rege Deucalion.. Chemînd la sine pe arcaşul cel zburător. ce-l dobîndise odinioară cu-Antiopa.. smintitul Eros. Iar Fedra a-nceput să ţipe şi să-l blesteme pe flăcău : — O !. spusese noul rege-al Cretei. o Tezeu !. Răzbună-mă. ai să plăteşti şi tu cu viaţa. cu mintea rătăcită._ — Femeie fără de ruşine... fireşte... — Vreau să am pace cu Vecinii. s-a zvîrlit în genunchi.. Şi. Să ne ascundem fericirea. îşi bate joc de muritori. mult prea tîrziu. Fedra... stăpîn şi rege.. Pacea s-a încheiat. erau toţi fraţi... care mă tot nesocoteşte. oricît s-au silit zeiţa care dă patima iubirii şi fiul ei. o izgonea. i-a poruncit să-şi pună-n arc săgeata cea mai otrăvită şi so ţintească pe mireasă. Tezeu a rămas nemişcat un timp destul de lung pe tronu-i. cu ochii-n flăcări. supărată rău.. Dar Fedra hohotea acolo şi-l implora cu glasul stins : — Răzbună-ţi soaţa. Hipolit prinsese gustul vînătoarei. pacea-ntre Atica şi Creta s-ar fi statornicit deplin.au ţipat a jale şi trîmbiţele au sunat tristul sfîrşit al bătăliei. A spus însă că face nunta. a spus zeiţa Afrodita. numai dacă frumoasa Fedra jură că va fi mamă bună fiului său. M-ai jignit. la ureche. Şi-a alergat pînă la rege. . Dar Hipolit. Ah !. şi totuşi nu-i venea să creadă. Şi-nveninată de săgeata preauşuraticului Eros... lăsînd uitate şi-Atena cea cu cer senin. îl implora pe Hipolit : — Hai să fugim. cea mai grozavă dintre crime. îşi spunea ea. căci altfel mor !. Ca să se facă-mpăcăciunea. zeiţa a hotărît să se răzbune... răzbunătoarea Afrodita. Dacă primea s-o ia de soaţă... Cum m-ai jignit.

. pe nume Piritou. a cugetat Tezeu. deodată şi-a venit în fire. Au suit-o-ntr-un car şi-au dus-o la Atena. Tocmai gonea pe ţărmul mării. socotind curtenii că prea e lung amarul regelui lor. Şi fiindcă i-au vorbit de frumuseţea fetei regelui din Sparta. I-au amintit că n-are nici un urmaş pe tron.. Înlănţuirea din Infern Dar timpul care trece poartă cu el uitarea. de-argint. şi să meargă cu el pe tărîmul lui Hades. sfărîmînd în bucăţi carul.. Din cer. Dînd ei o luptă grea cu oastea de la Sparta. şi bucuria mare pe rege şi curteni. l-au omorît pe Hipolit. Mergea ca orb. Cum aţi intrat pe tărîmul acesta. la rugămintea lui Tezeu — un monstru mare cît un munte. — Iat-am venit la tine să-mi dai pe Persefona. Hipolit n-a fost vinovat. Şi el vroia să aibă o soaţăncîntătoare. trei cozi şi cu colţi lungi ca nişte suliţi. potrivit învoielii. El şterge suferinţa şi face să renască.. să mi te-mpotriveşti. în inimă. Tezeu !. Tatăl nu s-a uitat spre el . Regina Fedra ce-l urmase pe soţul său. Deci. să aibă un fecior. Hipolit a murit.u. păşind încet spre malul mării. dar în clipitele acelea. şi nu ne este teamă de tine nici atît. au răpit pe Elena. Pedeapsa ei căzuse grea.. doar eu am fost aceea care l-am ispitit — să ştii !. au intrat în Infern . Tezeu. din apa mării s-a ivit — prin hotărîrea lui Poseidon. şi-au mers drept spre palatul măreţ. a răspuns Piritou... Dar rămînea acuma.. Iar cel ce-o cîştiga-o în acest fel.. Te rog pe tine. bătrîne. tînără şi voioasă. soaţa mea !. zdravăn. cuprinsă de remuşcări.. copilul ce s-o naşte va fi la fel cu ea".Atunci Tezeu s-a ridicat. şi să mi-o fac regină în ţinutul lapit.. către Micena. ce se cheamă Elena. Cine o să-i ia locul ? ApBi i-au povestit că regele din Sparta are o fată mîndră.. ce-am făcut !" şi-a rostit ea. pe ţărm. prin spînzurătoare.. căci regele din Sparta nu vrea s-o dea de soaţă nimănui. Mergînd însă pe cale s-a întîlnit c-un prieten. să se răcorească de jarul care îi frigea inima lui nevinovată. „De e atîta de frumoasă Elena. El se urcase într-un car. Dorinţa ei se împlinise. între stînci. cum au călcat în Sparta. Tezeu s-a hotărît să-şi ia o nouă soaţă. zeiţa Afrodita văzuse totul şi zîmbea. şi-apoi să se coboare în regatul lui Hades... fără de vrerea mea ? i-a-ntrebat. Voinicii. Noi ştim să ne luptăm. la sorţi. rege peste lapiţi. — S-o furăm pe nevasta lui Hades. Cît l-a plîns pe Hipolit13. s-o iau eu de soţie !. Şi cel ce-a cîştigat-o a fost însuşi Tezeu. caii s-au avîntat pe stînci şi. regele din Atena. — Ce vreţi ?. au aflat pe Elena. răpind-o pe fecioară.. 86 „Vai. s-a pregătit de drum. Ascultînd glasul lor. E. Cui or să-i cadă sorţii — s-o aibă pe Elena.. rece. Se clătina. S-au înţeles atunci să se ajute-n luptă. şi nu-l putea călca.. că omul e o fiinţă ce nu poate trăi doar în singurătate. Eu nu pot să-mi pedepsesc feciorul drag. O !.. unde locuia zeul cel veşnic mohorît. Iar regele lapit i-a cerut lui Tezeu să-şi părăsească soaţa. .. Tezeu. Gingaşă era fata. văzînd pe Hipolit cu fruntea făcută ţăndări. cel mai divin balsam. Fă dreptate şi loveşte-l pe Hipolit pentru insulta odioasă adusă Fedrei. trecîndu-şi mina peste tîmplă şi. Hipolit. Ba chiar l-au îndemnat să meargă s-o răpească. E lesne de-nţeles durerea ce l-a-ncercat iar pe Tezeu. ca Tezeu să-l ajute pe prietenul lapit să-şi afle o soţie la fel de minunată. Tezeu s-a îndreptat cu regele lapit spre tărîmul lui Hades. Lăsîndu-şi dară soaţa în grija mamei sale. Printr-o peşteră-adîncă.. a început să strige tare : — Nu ! Nu-i adevărat.. Ajuns pe prunduri. Neascultîn-du-şi vizitiul.. cu şapte capete. S-o ducă la Atena şi aici s-arunce zarul. Am sprijin la nevoie pe eroul Tezeu. au început să-i spună. Vraja zeiţei Afrodita s-a risipit. doi cai sălbatici. ce se găsea în Argos. să-l sprijine pe cellalt să-şi găsească o soaţă tot la fel de frumoasă. buna regină Etra. 87 Pe drum au tras la sorţi. Iar caii s-au speriat de el. Zis şi făcut. Dar n-a grăit nimica. speranţa — dorinţa de-a trăi. Deci nu-ncerca. Hades. numai eu sînt ticăloasa !.. precum era Elena. a rostit : — Tată !.. ce tocmai dănţuia la nişte mari serbări în cinstea lui Arte-mis. Nu ar fi vrut Tezeu să-şi părăsească soaţa prima zi după nuntă.. Poseidon !. Persefona.. A alergat către palat : şi-a pus pe gîtul alb un ştreang.. — Ce să facem acolo ? l-a întrebat Tezeu. Ci eu.. cu vorbe iscusite.. Fedra şi-a dat moartea cumplită. Şi la car înhămase. prima zi după nuntă. Făcuse jurămîntul să-l ajute pe prieten. ce-l duceau ca vîntul. Şi astfel.

l-a legat şi-n lanţuri zeul cel mohorît. 2. 5. voinicul Tezeu este şi el înfăţişat de multe ori pe vase şi în sculpturi. Tezeu este un nimicitor al monştrilor şi răufăcătorilor. cu valurile sale verzui. disc. în mare. pe care se lăsase vulturul din văzduh. aflat la muzeul din Berlin. Menesteu. sub cerul cel albastru. Tezeu. deci tot un fecior al mării. Dar cum s-au aşezat pe jilţul fermecat. rece şi mohorît. oasele în mormînt. uitat. în triumf. nimicind pe oameni. s-au găsit oseminte. Tezeu a fost urcat pe-o stîncă de la Scira. Şi n-a putut Tezeu să-şi salte multă vreme. o insulă frumoasă. poetul francez Quinault. şi apoi chiar al aristocraţiei funciare sclavagiste. Pare foarte curios că mulţi dintre monştrii doborîţi de Tezeu erau 89 socotiţi fiii lui Poseidon.. au fost organizate. pe cînd toţi ceilalţi au mai mult caractere regionale. Scena a fost zugrăvită. Note 2. de zeii olimpieni. prevăzător — s-au aşezat pe jilţ. ca să-l elibereze pe eroul Tezeu. Dar valurile mării l-au aruncat la ţărm. Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii . de pin. Amîndoi zeii se însoţiseră cu mamele celor doi eroi. după biruinţa lui Tezeu. Alegoria pare că vrea să amintească de timpurile acelea cînd pâmîntul Eladei. In amintirea biruinţei asupra lui Sinis. locale. Cînd a venit trimisul. alergări cu carul sau în lupte. Iniţial deci. chiar pe locul unde se zicea că ar fi fost el răpus. lăsat în Sciron. agricultori şi meseriaşi) şi hotărîrea ca toate funcţiile statului să fie ocupate numai de nobili. Aceşti viteji. Mai tîrziu. Temistocle. şi ochii săi albaştri cercetau mustrători Olimpul depărtat. în tragedia „Tezeu". revărsări de ape. un vultur din văzduh s-a coborît în Sciron. Oameni necunoscuţi l-au adunat din ape . Şi s-a întors acasă Tezeu. şi fiecare ţinut vroia să se mîndrească cu vitejii săi. fără frică. cum le ceruse însuşi stăpî-nul mărilor. destule veacuri.. dar chipul i-a rămas la fel de neclintit. la Atena. Tezeu ocupa în vechile legende ale elinilor. ca hicurg. care biruie toate relele ce le stau în cale. 4. 3. care bîntuiau odinioară lumea. A trebuit să vină Heracle în Infern. să vieţuiască-n pace. şi despre Dedal. pentru faptele sale. Braţele lui vînjoase. în Sciron. de mitul nobil al lui Tezeu s-a folosit mult aristocraţia sclavagistă. Heracle era. dar şi-aci l-a urmat ura lui Menesteu — care tot se temea că eroul Tezeu va cere-napoi tronul. în care se afla monstrul Minotaur. vă rog să staţi puţin şi să vă odihniţi pe acel jilţ de piatră. Eroul s-a izbit cu fruntea sa senină de colţuroase stînci. un loc de frunte. Ba. Iar mama şi soţia răpite de spartani. Piritou. 6. unde sînt evocate şi alte figuri istorice. Tezeu este în acest caz simbolul poporului Eladei.) Grecilor le plăcea să spună că pămîn-tul Eladei răsărise din mare. cu tot zbuciumul său. şi Tezeu. fusese luat în slavă şi făcut semizeu. forţele omeneşti. prin trădare. au şi rămas lipiţi. pe un vas antic. pentru odihnă. Săpîndu-se movila. Heracle şi Tezeu erau. bunăoară. Intîraplările prin care trec Heracle şi Tezeu sînt însă de multe ori asemănătoare. Şi printr-un vicleşug. smulgîndu-l de pe stîncă. 9. Dar fiindcă aţi venit pînă-n Infern. pînă ce a venit un trimis al Atenei şi i-a aflat mormîntul. au ră88 mas fără vlagă. după cîntecele vechi ale aezilor. Astfel i-au atribuit împărţirea populaţiei în trei clase (nobili. către anul 46 al erei noastre. în cinstea zeului Poseidon. fără de voia acestora. i-au pus. Ca rege-a găsit însă pe-un duşman.. (Etra se tîlcuieşte prin „cerul cel senin".Şi-a început să rîdă. după atîţia ani. se povesteşte mai pe larg în legenda următoare. lîngă ele un paloş şi-o lance ascuţită. Cel care povesteşte viaţa lui Tezeu. 7. adică ai tuturor elinilor. Aici a stat. Jocurile aveau. fiul lui Hefaistos. Mîhnit s-a hotărît să se retragă-n Scira. fiul lui Poseidon. Toţi aceşti monştri întruchipează relele pe care le poate face marea. Hora de la Cnosos. el a fost prăvălit în genunea de ape. Prin legendele născocite despre el se stabileau avantajele aristocraţilor. Tezeu este şi el un fiu al lui Poseidon. aşa-numitele jocuri istmice. ca şi Heracle. Tezeu. alături de Heracle. vieţuind între cerul albastru şi senin şi marea nesfîrşită. un palat cu multe culoare încîlcite. Fiecare basileu dorea să se tragă din-tr-un anumit erou. Pericle etc. erau încununaţi cu ramuri verzi. pare-se. valoarea unui simbol al luptei împotriva răului. scormonind o movilă cu ciocul său de fier •. poporul care luptă cu urgia naturii : cutremure. constructorul său. dealtminteri. însă mama lui este Etra. Iar de sus. a fost zidit un templu eroului Tezeu 15. poate cele mai mari şi mai fastuoase serbări din Elada. Tezeu a reprezentat. ce îi era părinte. In general. spuneau aezii. din secolul al XVll-lea (pe muzică de Lulli) ne cîntă sosirea fiului Etrei şi al lui Poseidon. jiurtînd în mînă o măciucă sau o ghioagă de aramă — ghioaga cucerită de la hainul Perifete. ce-au apărat Atena. după legende. a fost cîntată de însuşi Homer în „Iliada" : „Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime Joacă-mpreună în cerc şi cu mîinile prinse deolaltă. la mine. Despre labirint. se tot cutremura şi se prăbuşeau coaste sau insule. cu scopul de a-şi întări stăpînirea asupra poporului. este cunoscutul scriitor Plutarh. aristocraţii au impus transformarea mitului său popular în acela de erou al aristocraţiei gentilice. 8. furtuni. oroare. Iar valurile tulburi năpădeau peste ţărmuri şi părăduiau aşezările. născut în Beoţia. fiul lui Zeus. Osemin-tele-acestea au fost duse-n Atena. de însuşi Tezeu. Biruitorii în concursurile la suliţă.. — Bine ! a glăsuit. Hades s-a mîniat pentru aşa-ndrăzneală. între altele. trupul lipit de piatră. Despre el se povestea că instituise serbările Panatenee. ce cîrmuia Atena.. autorul viarei lucrări „Vieţi paralele". zguduit de vulcani. Pe temeiul acestei legende. socotiţi un fel de eroi naţionali. pustiiri şi cu monştri zămisliţi în apele marine. Ca şi Heracle. Solon. De la numele monstruosului Sinis cred unii că ar veni cuvîntul sinistru — ceva sau cineva care provoacă spaimă. fratele lui Zeus. Iară peste mormîntul cel gol.

. — Ba ne-nvoim.. Ajunşi în acest templu. stă-pînul a purtat-o pe fecioară pînă într-un tărîm îndepărtat. Iar alţii l-au sculptat în marmură şi lemn sau l-au turnat în bronz. cum spui. alcătuite de ei. Joacă ei toţi. fireşte. 1955.. Dar eu sînt cel mai mare. renumitul Perseu. Visează. la adăpostul legendei despre Tezeu. E vremea să dezvălui acum o taină mare.S. se dau tumba în mijlocul gloatei". s-aleagă un nou rege. cînd mulţimea striga : „Nimic fără Tezeu '.Bine ţesute veşminte ce scînteie blînd ca oleiul. Această parte-a lumii avea să poarte.. s-a născut tot în Creta. atenienii. Şi. chiar sclavi sau condamnaţi. dacă-i eşti fiu lui Zeus. El este apărătorul oraşului Atena. — Asta nu-i de ajuns. părăsind-o pe tînăra-i soţie — cum avea obiceiul — ea s-a căsătorit. Nemuritoare este o marmură ce o înfăţişează pe Ariadna adormită. într-adevăr. dacă ne dovedeşti că tatăl tău e Zeus. pe un sarcofag care se găseşte la Ermitajul din Leningrad. la Tezeu. Nu doară fiindcă mama a fost aici regină. 12. împlineşte o rugăminte-a ta ?. şi în cea stingă un scut. Tot acolo. El nu e tatăl nostru." După unele legende. precum se pare. 14...A. Dînşii au săbii de aur la chingă de-argint atîrnate. aşa cum o fost înfăţişată de un sculptor din vechime. frumoasă podoabă de aur. şi el ar fi luat conducerea oastei de viteji atenieni. cu Europa. seamănă uimitor cu a unui alt erou. aci în şiraguri se saltă-mpotrivă. despre care se povesteşte mai departe. Seneca şi Racine.. — Şi ce dovadă vreţi ? — Uite. zeii or să te-asculte. Zîmbetul ei de fericire. Pornind înot prin apa mării. Atunci. E.. Cere-i tu lui Poseidon. Şi Zeus. născut în Argos de frumoasa Danae. 90 Şi se desfată privind. Legenda cu vulturul coborît din slavă peste mormîntul lui Tezeu — care nici nu ştim dacă o fi existat vreodată. cită vreme se găseau la adăpostul templului. pînă ce aceştia au biruit. Compatrioţii lui Tezeu. Şi-n vreme ce cîntecul sună. copila unui rege fenician. Templul închinat lui Tezeu se numea Tezeion. artistul antic pune alături şi pe zeiţa Afrodita. l-au mai cinstit pe eroul lor. Creta e ţara lui. murind el. de către artiştii Hahrilion şi Eufroniu. ca o umbră ce purta în mîna dreaptă o lance. 13. ei erau ocrotiţi. Este vorba de faimoasa călătorie o argonauţilor. Nu peste multă vreme. organizînd serbări. Iar coasta unde-a poposit cu fata Zeus era a unei insule. Iar privitorul îşi închipuie durerea care o să brăzdeze chipul acesta cînd. înfăţişarea sa. Dar Zeus.. — Mărturie mi-e mama. Tezeu a fost zugrăvit pe vase în culori roşii. în Tezeion putea. chiar aceia care erau urmăriţi de puternicii zilei.P. dealtfel. au spus unii bătrîni. de-o-ncearcă cu mîna-i Meşter olarul. numele ei1. au zis bătrânii. a grăit iară Minos. Insă rar poate fi văzut ceva mai frumos decît întreaga legendă a lui Hipolit şi a Fedrei. în timp ce atenienii fug. Zeus ne-a zămislit pe mine şi pe fratele meu. Urmaşii săi se cade să ia în stăpînire insula şi poporui.. în ană. Noi vrem altă dovadă. din a'ceste sculpturi. s-au născut doi feciori. se spune ca' în ceasul cel mai greu.. au răspuns toţi cretanii. Murnu. Asterios nu-i tatăl copiilor Europei. Pe faţa încîntătoare a fetei s-a aşternut un zîm-bet blînd. Ele au conciuri pe cap. în marea bătălie dată la Maraton. Nu putea să-i mai atingă nici un aristocrat. ce e aici de faţă. Acela care se spune că i-a adus osemintele lui Tezeu la Atena a fost aristocratul Cimon. sub acest nume sau sub altul — a fost născocită de aristocraţi. în cu-rînd. 92 . se va trezi şi va vedea că a fost părăsită.. cu regele din Creta : Asterios. 11. 15. Roagă-l să scoată-ndată. Colina lui Ares sau areopagul. cu siguranţă. în paginile acestei cărţi. De zei luminat cîntăreţul Zice din liră-ntre ei. pe nume. pe care-l lasă pustiu azi vechiul rege. Din dragostea lui Zeus cu fata feniciană.. al doilea Heracle !. pentru a-şi întări (aşa cum arătam şi mai sus) măsurile şi legiuirile asupritoare pentru popor. 91 DEDAL Şl ICAR ZEUS SE PREFĂCUSE ODATĂ-N TAUR şi o răpise pe Europa. s-ar fi ivit pe cîmpul de luptă Tezeu. Asterios s-a stins. Legenda lui Hipolit şi a Fedrei a fost zugrăvită pe un vas aflat la muzeul din Berlin. mai tîrziu.. să vedem. primul născut de mama. feciorul lui Zeus.. un taur fermecat.L. 10. Şi aci-ndemînateci şi iute s-avîntă Hora învîrtind ca o roată ce-o mişcă. ştiţi prea bine.. Al doilea : Radamante.. Se învîrtesc doi ghiduşi.. poporul s-a adunat la Cnosos. nici un stăpîn de sclavi. să găsească azil oricine. a doua oară. Minos a fost întîiul. Ei urmăreau să dea un nimb de divinitate lui Tezeu. Lumea-ndesită înconjoară hora cea plină de farmec • „Iliada" — în româneşte de G. Insula Creta 2. Durerea lui Tezeu răsună încă şi astăzi în tragediile celebre scrise de Euripide. oraşul cel mai mare din vremurile-ace-lea. mi se cuvine mie. din valurile mării. Minos a luat cuvîntul şi a rostit semeţ: — Tronul.. A fost pictat de Micon şi Polignote.. Poate nu vă-nvoiţi ?.

.. — Să fie dară rege !. că taurul cel alb. taurul s-a-ndreptat către fiii lui Zeus. a avut loc şi danţul. o fată-aj soarelui. Printre ei şi Poseidon. E fratele lui Zeus. Nu mai ştia să vadă cele din jurul ei.. Europa. ţi—1 voi jertfi tot ţie. ce spui ? — Asterios s-a dus. a glăsuit Europa. s-a plecat de genunchi.Şi. cu Minos şi chiar cu Pasifae . frumos. La nuntă-au foşti poftiţi eroi şi regi şi zei. .. înecaţi în sînge. nici că s-a mai văzută Regina odrăsleşte pe Minotaur Şi nu i-a fost nici asta de-ajuns zeului mării.. — Ba. precum î-a fost gîndul. a săvîrşit şi fapta. Avea un trup uriaş. un animal ca toate.. Tu. fireşte. S-ar putea ca Poseidon să nu vrea să te-asculte. ca tînăra regină să odrăslească — biata ! — un monstru făr seamăn.. totuşi am să-ncerc. sub vraja asta cruntă.. este-un tînăr viteaz. Valuri albe de spumă s-au repezit spre ţărm şi au adus cu ele un taur fermecat''.. cu-aceste vorbe.. cu bot. fii slăvită. îndurerată. A început ospăţul.. a spus Poseidon. sub frunte. s-a mîniat grozav şi a vrut să-l ucidă pe mincinosul rege.. Taurul lui Poseidon iese din mare De cum şi-a sfîrşit ruga Minos. Şi mîndra Pasifae. dar n-a uitat o clipă că el venise-acolo doar spre aşi împlini do-: rita răzbunare. Monstru-nfiorător. A dus într-o pădure taurul lui Poseidon. îşi ascunsese fruntea în palmele-amîndouă. Apele au crescut. Ci vroia să sfîşie. —. Mai ales către Minos.. e adevărat!... Ckid a văzut Poseidon înşelăciunea asta. Iar pe soţul ei Minos îl vedea ca pe-o fiară ce-ar vrea să o sfîşie. părinte al gingaşei fecioare. din cirezile lui. răi. dar cap avea de taur. de om... erau aievea. Pe Minos. au glăsuit bătrînii cei neîncrezători în vorbele lui Minos. a spus Europa feciorului său Minos. Ca Zeus 93 să nu afle că i-a lovit odrasla şi să nu se răzbune. Şi-atunci cobori ocara grea şi pe capul meu. Taurul ce ieşise din valurile mării era mult prea frumos şi s-a gîndit că este mai bine să-l păstreze. preaputernice zeu !. cu păr. precum. drept jertfă. S-a petrecut zilei nenumărate. dar Şi-a adus aminte că Minos e feciorul olimpicului Zeus. a mai dat răspuns Minos. Dihania aceasta — numită Minotaur 4 — nici nu dorea să sugă. scos de zeul Poseidon din valurile mării.— Nu cere. alături de-Afro-f dita şi Helios. S-a rîs. Dar cum s-a văzut rege. desigur. Poseidon a glumit cu oaspeţii. Şi-n primul rînd. înţelegînd c-a fost lovită de Poseidon.. marea s-a-nvol-burat şi s-a pornit să geamă. Minos — cu un cortegiu de fete şi femei — s-a dus către un templu închinat lui Poseidon şi s-a rugat de zeu să-i împlinească voia şi să scoată un taur din apa verde-a mării.... A făcut. şi el o să-mplinească. pînă cînd noul rege a vrut să se msoare şi aflat că el şi-a ales ca mireasă pe. Nu chiar aşa făţiş. J — Să fie !. au strigat toţi. tot prii vrajă. Şi ochi avea. Iacătă şi sorocul. şi feciorul meu Minos e cel mai potrivit. ca lupul. Iar regele. în ziua ei de nuntă. Nici nu poftea să pască la fel ca viţeluşii. a făgăduit Minos zeului mărilor. Cu pasul maiestuos. numai carne. De cînd îl aş-: teptam. Trupul ciudatei fiinţe era de om.. — Aha !. cum se hrănesc copiii cînd sînt încă micuţi. şi-a simţit ochii tulburi şi inima pierdută şi gîndul răvăşit. Într-o lună sau două s-a pregătit şi nunta. au glăsuit bătrînii.'. Sînt trei zile din ceasul cînd l-am urcat pe rug. Şi-a cugetat că-i bine să-l pedepsească altfel. ai fost soaţa lui Zeus şi i-ai născut feciori ! Pe unul dintre ei ţi-l facem astăzi rege.. Nici nu se mai văzuse un astfel de-animal. Ajuns în faţa lor... Pasifae jelea înfricoşată. şi-acolo l-a ascuns. ce-l rog azi. de pildă. în schimb a dus. — Iar taurul acesta. I se părea. Selene şi mulţi alţiij Cine poate să ştie cîţi or fi fost cu toţii ? !.. voinic şi falnic. gîndindu-se mereu : 94 . Iar cînd a fost să plece — avînd şi ajutorul frumoasei Afro-dita — zeul stăpîn al mării a săvîrşit o vrajă. Cenuşa lui e rece. tăcut. prin care tu vei face dovadă că sînt fiul lui Zeus. Ne trebuie alt rege. legat între copaci. ca şi de Afrodită. A mai lăsat o vreme. lovindu-l cu tridentul .O. nu a mai vrut s-aducă jertfa făgăduită. Astfel a ajuns rege peste insula Creta feciorul cel mai mare al frumoasei Europa. cu coarne. Osîndă mai cumplită dată de olimpieni unei tinere fete ne-ntinată la suflet. dulcea Pasifae. Ochii ca de safir şi părul mai bălan decît petala albă a unei flori de crin.

.. Aş vrea să-l şi ucid. . şi pentru că Ariadna fugise cu Tezeu ? Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei şi ea l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. ca nu cumva să fugă. chiar din insula Creta.Şi. îi silea pe aceia care erau învinşi să-i plătească tribut. Toate se-ncrucişau. tot. Şi cine să plătească ? Cine să ispăşească şi pentru Minotaur.. te-ncurcai pe culoare. acest artist a fost primul sculptor de vază şi primul arhitect... de fag sau de stejar.. vrînd să ieşi. Minos îi aducea în negrul labirint pe prinşii din războaie şi pe alţi condamnaţi. — îţi trebuie curînd ? — Curînd ?. fiindcă s-a sfărîmat în mii de bucăţele. c-un meşteşug. şi braţele. In acest larg palat. în el se-ntortocheau zeci. S-a apucat de lucru şi în puţină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri. tot luptînd prin lume. trimis de Euristeu să prindă taurul. Au plătit atenienii de două ori tributul. Şi. Iar buna Ariadna — cu sfatul lui Dedal — şi-a ajutat iubitul.. şi a săpat în lemn trăsăturile feţei : nasul.. după obiceiul pe care şi-l făcuse. Dar asta-i treaba niea. sute de culoare.. Nici nu mai pot să-l văd. Era clădit din piatră. — S-ascunzi pe Minotaur ?. Socoteau că sînt vii. Cînd n-avea prizonieri.. i-a silit şi pe ei să-i trimită tribut. Tu eşti dator să-mi faci clădirea poruncită. cu miere-nmiresmată. că scapi neosîndit ? — Eu le-am dat. au fost mîn- . Chiar voinicul Heracle. Ai omorît atîţia tineri nevinovaţi din ţinuturi călcate de tine în picioare. burghiul. Socotind că-i o fiinţă ca toate celelalte — luînd-o chiar drept duşman — s-a repezit furios şi s-a luptat cu ea. cleştele şi ciocanul şi chiar firul cu plumb.. cîine atenian ? Şi-ai socotit. ţinuturi. Tu. Xoanele diforme.. răsună peste tot şi-ncarcă de ruşine pe regele din Creta. şi.. îmi sfîşie supuşii . 95 Ai înţeles. O !. mijlocul. însă stăpînul Cretei era rege războinic. şi te aştept cu planul pregătit. — Pe Minotaur. — Şi cu ce-l vei hrăni ? — Cu prinşii din război şi cu cei condamnaţi. cum ştii.... să vii cît mai curînd. De nu vei izbuti. fără de nici un murmur.. să nu-i mai vadă chipul atît de monstruos ? Şi să nu-i mai audă răgetul său de foame. cîte şapte fecioare şi alţi şapte flăcăi. Dacă intrai acolo. Ha !. încît te năuceau. a văzut o xoană creată de Dedal. a rostit Minos artistului Dedal. care umple palatul. în fiecare an. Dedal construieşte labirintul Şi a plecat Dedal. peste tot. Fecioare şi flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint. a glăsuit Dedal. precît se povesteşte. de săli şi chiar de scări. tu însuţi vei fi dat drept hrană-acestui monstru născut de Pasifae. în acest labirint5 — cum l-a numit Dedal — a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. El făptuise lucruri cu totul minunate.. Dar ce tribut ? în sînge.. gura şi ochii. prin voia lui Poseidon. spre hazul tuturor — pînă s-a dumirit că-i neînsufleţită. El a cioplit cu dalta picioarele. L-a chemat pe Dedal şi i-a strigat aşa : — Tu le-ai dat ajutor ?.. numai butuci de lemn. ferăstrăul... le-au zăvorit în beciuri sau le-au legat cu sfori. între cei hărăziţi ca hrană pentru fiara închisă-n labirint.. Dacă-l ţin în palat. zei. da.. ici-colo. te afundai mai rău. că rîd sau glăsuiesc.. urcau sau coborau într-un astfel de chip. ce se numea Dedal.. Minos a biruit cîndva şi pe-atenieni şi. El a doborît fiara şi a fugit din Creta. ciopliţi puţin. Dedal ? — Prea bine.. — Te du. — Să-mi faci. dar neacoperit.. la mine în palat. Mă duc să-mi înjghebez un plan pentru palat la marginea grădinii. Minos şi-a amintit că locuia în Creta artistul atenian. Precum se povesteşte... şi astăzi de-ai putea. stăpîne. ce-i de făcut ?" în marea disperare care îl cuprinsese. pesemne. Trebuie să-l închid. Nu mai puteai ieşi. oricît s-ar strădui.. sub pumnul lui grozav. şi supunînd popoare.. da. înalt . dar s-a născut. Era înalt.„Unde-ar putea să fie ascunsă fiara asta atît de sîngeroasă. pe care o născuse regina Pasifae ? Unde-ar putea s-o ducă. Înainte de dînsul statuile-ar fi fost. însă a treia oară.. Şi iată că acuma regele trimisese nişte slugi de credinţă să-l cheme pe Dedal. şi mîine. Nu mai pot să-l aud.. a venit şi Tezeu. un palat măiestrit. vrea doar carne de om.. Şi ca şăi ţie viaţa hidosului său fiu. Artistul le-a dat formă de trupuri omeneşti butucilor de frasin. cînd au zărit cretanii cele dintîi statui cioplite de Dedal. de pildă.. Legendele ne spun c-a inventat securea. statuile de lemn din timpurile vechi — cînd erau măiestrite de mîna lui Dedal — păreau că-s în mişcare. îmi este deci fecior. dar să-l faci aşa. îi azvîrlea acolo păsări sau alte fiinţe şi faguri de albine. tot după legende.. şi gîtul. Cine-o intra acolo să fie bun intrat.. Şi oricît te sileai nu mai nimereai drumul. Atîţia osîndiţi de tine pe nedrept. Nu ştiu cum. stăpîne. Să nu poată ieşi.

n-a mai avut ce face. făcînd patru aripi6.mînt. bate din aripi tare. ajutat de fecior. uşor ca gîndul şi slobod să plutească pînă-n nemărginiri. sclavii s-au repezit. Cînd fiul lui Dedal. L-a dus la fund 7. cu mirare. nu mănspăimînt.. L-au înşfăcat de umeri. în labirint. pînă-n Sicilia. Bagă de seamă. Apa l-a înghiţit pe loc. cum nişte pămînteni puteau zbura ca zeii. Dar ce sîntem noi. la regele Cocalos. nu socoteam că am să fiu silit atîta de curînd să fac astfel de aripi ca să scăpăm cu ele din ghearele lui Minos. La regele Cocalos Dar nu i-a răspuns nimeni. Ii vine să şi cînte. cu fiul tău Icar.. Ce-i drept. şi celelalte două i le-a pus lui Icar.. — Icar. Aripa se des-princfe şi-ai să te prăbuşeşti. din ceruri.. dar. pe ziduri. Căderea lui Icar Şi. c-un ţipăt disperat. Icar nu mai era. păsări ? a întrebat Icar. crudule basileu. şi le-a legat cu fire din haina lui desprinse şi le-a lipit cu ceară.. Pe unde eşti ?. a glăsuit Icar. mai mult tîrîş. prinzîndu-le-n curmeie făcute din veşminte. Se-apropia sfîrşitul urzit de Helios. Nu te-apropia de soare. şi ceara se topeşte. tată. aici în labirint. voi.. Se ridică mai sus. gelos pe pămîntenii care zburau ca zeii. a început să ardă. nici nu-l mai auzea.' Şi-acuma să zburăm spre dulcea libertate — Legendele Olimpului.. . Ucide-mă acuma. dragul meu copil ! Astăzi a sosit vremea ca să-i învăţ pe oameni să zboare prin văzduh. se ridică. Trecuseră de Delos şi de insula Păros. Dedal. Nu mai puteam să-ndur. şi-aşa. Nu sta nici prea aproape de valurile mării. Dedal. Aripile acestea nu am avut mijloace. i-au adus şi feciorul. să curgă încetinel. pescarii şi alţi oameni se uitau. De pe ţărmuri păstorii. i-a cerut adăpost. să dogorească tare. Fâptuieşti numai crime. — Da. Să nu-ţi treacă prin minte.. să le alcătuiesc aşa cum aş fi vrut. cumva. l-au purtat prin grădină pînă ia labirint. mai sus. Era către amiază. nu te-nălţa prea tare şi fără chibzuială. i-a dat sfaturi bătrînul . în labirint.. valuri de flăcări. Helios trimitea valuri. a mai rămas văzduhul. abia se mai vedea.. însă Icar.n-ascultă.. nu-l mai ţinea nimica sub cerul arzător. — Icar. Ajută-mă şi tu. cea plină de miresme.. cu oaste.. — Cum. să-ncerci să fugi. rămase-n labirint din timpul cît trăise preahîdul Minotaur.. Simte că se înalţă ca vulturul în slavă. Tocmai se auzise zvonul că dinspre Creta s-ar apropia şi Minos. lîngă sine. ca să se răcorească. ce se numea Icar. Dar Helios.. pene. harul tău de artist îmi sînt de trebuinţă. Tatăl şi-a luat feciorul în braţe şi-a grăit : — Dacă regele Cretei ne-a-nchis drumul pe ape şi drumul pa pă. în aceeaşi vreme. ca un nimb. s-a-ntors îngrijorat şi şi-a strigat feciorul : — Icar !. N-am să te ucid. Unde eşti ?.. Chemîndu-l pe Icar aproape. — Nu. îi strigă tatăl. îmbătat de vîrtejul acelui zbor înalt. auzind glasul. De la acea-nălţime. El se uita-ngrozit la zidurile-nalte. Parc-ar vrea să se smulgă din trup. Creta era în urmă. de vrei. Degeaba da din braţe feciorul lui Dedal. II 97 — Hai să zburăm.. simţind căldura. S-au urcat sus.. şi ajungînd la el. ca apa să nu-ţi ude aripile uşoare. Unde eşti ?. în zboru-i. la semnul lui Minos. în vremea asta. Să ne-apucăm de lucru... Două şi le-a pus sieşi. să strige.. Alţi sclavi. l-a învăţat să zboare : — Priveşte cum se-nalţă vulturul prin văzduhuri ! Vîsleşte rar din aripi. să zburăm ?. El se-nălţa întruna.. cuprins în inimă de-o aprigă dorinţă de-a spinteca văzduhul şi-a se-nălţa spre cer. pe care-l dobîndise dintr-o căsătorie cu-o sclavă a lui Minos. Icar s-a prăbuşit în valurile mării.. Şi zboară. Penele s-au desprins. căci mintea ta isteaţă. Să te iei după mine. nu uita ce ţi-am spus şi fii prevăzător î Numai că el. Şi-ndat-a luat bătrînul. Nutream de mult în mine un gînd de acest fel. să-l găsească pe bătrînul artist şi să-l închidă iarăşi la el. să chiuie.. Avîntul lui spre ceruri nu-l mai putea opri cu strigătu-i Dedal. Ceara care lipea aripile uşoare a prins să se topească. A zburat mai departe. tată.96 câţi de fiară. opreşte-te ! îi strigă tatăl care. In depărtări s-arată şi fermecata Samos. Şi au vîslit din aripi. Dar am să te închid — a spus regele Minos — în schimb. hai.. înconjurat de flăcări de aur. mai sus. S-au ridicat spre boltă şi au pornit în lume. mai sus. oase de păsări. îndurerat. se apropia de ape. Nu le venea să creadă.

— Să vîri un fir de aţă într-o cochilie.. 7. multă legătură şi cu legenda românească despre „Meşterul Manole". în cîntecele „Odiseei" . îi dai după aceea drumul furnicii-n scoică. eu nu m-oi supăra. a lunecat în cursa dibace a lui Minos. care se temea să nu facă stricăciuni. fără ca s-o sfărîmi ? Stai că-ţi aduc răspunsul.. rege paşnic. Se mai găseşte şi un jilţ regal. Atîta l-a rugat pe feciorul lui Zeus : să mai rămînă-o seară acolo. nu-i nimica. Se-nţelege. care doresc să împiedice progresul. nu prea deştept. şi să se odihnească. Cu toţii hotărau destinul celor care. ca şi pe Rada-mante. 4. dar aici lăsat liber de Euris-teu. Ea intră să s-ascundă. de a se ridica. Cunoaştem din legendele anterioare că taurul a fost îmblînzit de Heracle şi adus la Micena. Firul să intre tot. şi Minos îl întreabă : — N-ai auzit. Iar în plastica modernă se află o operă celebră a sculptorului francez Rodin. Legenda aceasta antică are. mîndră.. 5.. cellalt fiu al Europei şi-un alt fecior al său. care-a zburat.. Mai ştii ce s-a întîmplat !. a glăsuit Dedal. peste mări şi pămînturi ? — N-am auzit. şi iacătă şi Minos coboară cu oştirea în faţă la palat.. a rostit iară Minos.. Cnosos.P.. a glăsuit Cocalos către vicleanul Minos ce sta şi—1 aştepta în sala tronului. smoală. l-a prins pe cîmpul Maraton şi l-a răpus. 6. vezi bine.S. în Infern. grăieşte astfel Penelopei : „. de mătase. Am să te-ntreb ceva. după călătorii îndelungate. Murnu. privind cu-amenin-ţare. în româneşte de G.A. s-a-nvoit să-l ascundă pe bătrînul Dedal. pe de o parte lipsei sale de experienţă în îndepărtatul trecut istoric. rege. şi pe un vas pictat de un artist cretan. Aşa este palatul descoperit la Cnosos. Cînd a intrat în baie prearăul rege Minos. pe de alta acelor forţe dominatoare.. A fugit la Dedal şi l-a-ntrebat pe el. Dar bătrînul Dedal. chiar de pe malul mării. nesfărîmată. după ce se stingeau. Intre oraşe E unul mare.. şi mîndri Eteocreţi. Aşa a scăpat lumea de regele din Creta 8.. Mai sînt şi multe vase în culori minunate. 101 chiar în insula Samos. s-ar putea ?. cea mare. — Ai dezlegat tu asta ? — Desigur. pustia toată Creta. fireşte. iar scoica să rămînă întreagă. Cine n-avea nevoie de un artist ca el ? . eu poruncesc oştirii să-ţi ardă-ntreg oraşul. — E lucru foarte simplu.. fără îndoială. — Ei bine. Scoica rămîne-ntreagă. ca şi despre Dedal şi Ariadna. Locul unde legenda spune că ar fi căzut în acea zi Icar este Marea Icariană. regele l-a poftit să se şi îmbăieze. Este vorba de laurul care. Ce zici tu. înainte de masă.. mare judecător.. Legi firul de mătase cu grijă de-o furnică. în scoica răsucită a unui melc de mare... Am amintit despre acest Minotaur. Se povestea că mai tîrziu i s-ar fi găsit trupul şi ar fi fost înmormîntat „Odiseea". încă din legenda anterioară despre Tezeu. — Am şi dezlegat taina. Se numeşte Dedal. Numai un singur om putea să născocească un astfel de răspuns. cît mai sus. ascultă. Facem aşa şi-aşa.Şi l-a adăpostit într-o clădire mică. legenda lui Icar a fost des ilustrată. Să stea cu el la masă şi să se veselească după atîta cale. cumva de-un sclav al meu.98 Cocalos. bătrîn. Drama căderii lui Icar o găsim înfăţişată în picturi murale nespus de expresive.. despre care s-a spus că e tronul lui Minos.. turbînd mai tîrziu din porunca lui Fosei-don. veneau. la Festos. A fost cîntatâ mai ales de Ovidiu. Cocalos. Ungă insulele Samos. unde Minos Fu împărat la nouă ani şi cel mai Apropiat de Joe. La astfel de cuvinte şi regele Cocalos s-a-nduplecat. întors în patrie. Nu-i mare lucru. a început să curgă. Poate s-a rătăcit. Pe-ntinsul ei sînt nouăzeci deoraşe Cu lei de lei de limbi : ahei.. ce-avea răspuns la toate.L. — Nu.. De nu mi-l dai. nu se referă chiar la acest palat. Cocalos îl pofteşte la el în ospeţie. Tîrăşte cu ea firul. în haine preschimbate. aduşi de Hermes. cidonieni alături De dorieni războinici şi de oameni Dumnezeieşti. Dar între timp. îl vedem pe Dedal făurind aripi pentru el şi Icar. 2. a dat răspuns Cocalos. Şi-a-ncălzit în cazan. în palat. în zborul său spre libertate. Icar pare a fi simbolul dorinţei omului de a se depăşi pe sine. Note 1. precum vezi.. la Hades. într-un splendid basorelief din secolul al doilea înaintea erei noastre. Au trecut doar trei zile. In artă. Şi oamenii foiesc în ea puzderii. Se află-aici. de nu ştii ce-i cu sclavul. Iar prăbuşirea sa se dator aste. Nu ştim dacă povestea despre labirint." 3.. 8. desigur mult transformată de-a lungul veacurilor. Mai tîrziu. care aflase totul... la Hagia-Triada şi-n alte părţi.. însă nu ştiu cum aş putea să vîr un fir lung.. E simplu. la tine. Dar după moartea sa. roditoare. o smoală clocotită care l-a-năbuşit şi l-a fiert ca pe-un rac.. s-a şi grăbit spre beciuri. Acolo l-a făcut. isteţul XJlise. E. A oprit repede apa care curgea către sala de baie. Şi-a spus ce-l învăţase înţeleptul Dedal. unde sălăşluiau şi copilele lui. Nu-i adevărat. bietul. ce se numea Eac. aflate sub lava din Pompei.. Tezeu..I-o ţară Ce-i zice Creta. Şi regele Cocalos. pelasgi. a rostit iarăşi Minos.. în loc de apă. Zeus l-a coborît în ţinutul lui Hades. 100 în loc de apă caldă. Ştim că numele continentului nostru s-a dat — după legendă — de la acela al frumoasei prinţese feniciene răpită de Zeus sub chip de taur si dusă în Creta. urcuşul omului spre cele mai înalte culmi. celălalt erou. In Creta se mai află şi astăzi multe urme ce amintesc de legendarul Minos. Labirintul construit de Dedal era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii. 1956. cu aripi făurite de mina lui isteaţă. Taurul se pare că era un simbol al soarelui pe vremuri — cum e la egipteni taurul . pentru oaspeţi. că e-n mijlocul mării. Mai sînt şi alte ruine. Cu ape-n jur.. zugrăvit în zeci de culori. tu. sau a căzut în mare..

-Gonindu-l prin văzduh. mai cu seamă. Polux şi sora lui. Şi-atunci. i-a dat răspunsul Afrodita. se afundase-n apa rece.. care bîntuiau apele din arhipelag. cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe tîlhari. plecate peste ape. 103 Era către amurg. Şi s-a schimbat pe loc în vultur. a-ndreptat lebăda. în urma lebedei. Aşa se găseşte o statuetă arhaică de bronz — un amulet probabil — ce se află acum în muzeul din Luvru. Şi Leda a adus pe lume în timpul cuvenit — ca păsările — două ouă.. la ceasul cînd se scaldă-n rîu. în schimb. cit nici nu se vedea cu ochii. seară de seară. lebăda măiastră. Ba. de urgii.. văzîndu-i pe băieţi jucîndu-se doar împreună. muntele care se-nălţa în zare şi-avea pe fruntea lui semeaţă. trăia cîndva regele Tindar. fugea mai bine şi călărea ca o nălucă . 104 Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări. în palatul din Cnosos — legendă care a fost apoi înflorită în cîntecele aezilor. una din cele două fete. Castor. CASTOR Şl POLUX ÎN ŢARA MlNDRĂ A LACONIEI. pe Polux. Dar. Aveau cam treisprezece ani. întruchipînd un taur. o-mbrăţişează pe regină. cu plute şi in corăbii înzestrate cu pînze şi cu vîsle bune. Eliberarea Elenei din Atena în acest fel au văzut lumea cei doi băieţi : Castor şi Polux.. în lebădă cu pene albe — o lebădă strălucitoare. Şi lebăda am să fiu eu !.. Aici. ce-a început să-l izgonească pe Zeus. Probabil că astfel s-a creat legenda despre un mare taur din regatul lui Minos — adică un Minotaur — care s-ar fi născut sub nişte blesteme divine. Leda -— uimită de albeaţa acestei păsări maiestuoase.Şi. Nu cunoşteau nici ei prea multe. era cetatea ce se numea Lacedemonia sau Sparta. cînd rîul pare tot poleit cu aur. Iar Castor şi cu Clitemnestra lui Tindar îi erau copii 2. pe frunte. vieţuiau în cîrduri lebede graţioase. a rîs cu hohot olimpianul.care poartă un astru între coarne..... pe Zeus.. cîte o mască. poate asemeni lui Heracle. care se preschimbase-n vultur. ardeau oraşele pe ţărmuri. cîntau aezii. ştiau că acest rege-o dispreţuia pe Afrodita. un vultur zbura cu aripile-ntinse. Crescuseră acum feciorii destul de mari. venise singură la rîu. cutreierau în vremurile-acelea nişte piraţi pe marea largă. Soţia lui se numea Leda K Pe ţărmurile rîului Eurot creşteau mirţi înfloriţi şi sălcii cu ramuri lungi. Gîndea să-l facă un erou. Lebăda se părea că-i cere soţiei regelui s-o scape de vulturul urmăritor. s-au îmbarcat pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tîlharii — piraţii. după cum se povesteşte.. slăvite Zeus. supărată. să aibă înfăţişarea soarelui adorat. cînd prin frunzişul din platani îşi cîntă vîntul melodia. sub aspră priveghere. bucurîndu-se că se găsea la sinul ei.. zeiţa. A poruncit zeului Her-mes să-i ia pe unul şi pe cellalt. încît s-ajung pe lîngă Leda. în timp ce vulturul se-ntoarce în slăvile îndepărtate şi-şi ia din nou înfăţişarea obişnuită de zeiţă. care prezintă oameni cu capete de taur. Nu mai puteau pluti corăbii. o biată lebădă prin aer. Dintr-un ou s-au ivit atuncea Polux şi sora lui Elena — de-o frumuseţe fără seamăn . Cum ? Aţîţîndu-l pe însuşi Zeus la dragoste nelegiuită faţă de soaţa regelui. regina Spartei să se scalde.. Şi. Elena. s-au găsit multe statuete şi vase dintr-acestea. Clitemnestra. însoţiţi doar de cîţiva prieteni. Soţia regelui spartan mîngîia lebăda cu gîndul că va să-i potolească spaima. aezii nu ştiau să spună.. dar cu cap de animal. de moarte. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochii scînteind ca jarul — şi a chemat-o pe Afrodita : — Tu ai să iei înfăţişarea de vultur care urmăreşte. dacă Tindar era vrednic. nebiruită. înfăţişînd o fiinţă cu trup omenesc. . Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi.. jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. Zvîrlindu-şi vălul sub un mirt. Insă. Să mă goneşti în aşa chip. — Am înţeles. albe. ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta. jafuri. iar. într-un ţinut îndepărtat 3. fără teamă. cu ciocul umezit de sînge. Oamenii din Creta îşi puneau la sărbători şi jocuri. în schimb. Şi ei s-au luat îndată-n braţe. s-au ivit Castor şi o copilă. c-a fost furată . şi să şi-l crească după voie. puternică. Deodată vede prin văzduhuri venind o lebădă spre ea. ca rîndunica în văzduhuri. Afrodita a hotărît să-l pedepsească pe Tindar. ce-i grăiau cu o privire rugătoare — sare din rîu. pe valea rîului Eurot. să-i ducă înspre miazănoapte. să-i dăruiască ocrotire. Iar Zeus. şi-au început să gîngurească şi să se joace împreună. iar pe Taiget răsare luna cu fermecata ei făclie. regele din Sparta. Nu-i aprindea focuri în templu. Fuge pe ţărm şi-ntinde mîinile spre ea. frumoasa Leda. Regina. chiar înspre rîul unde venea. Pasărea albă se preface că-i este frică şi s-azvîrle în braţele reginei Leda. Nu-i aducea pe altar jertfe. în timpul iernii. La miazănoapte de Eurot. Zeus se preface în lebădă Iar Zeus s-a prefăcut. cununi de gheaţă orbitoare. I-au nimicit pînă la unul.. Zeus ar fi vroit — se pare — să-şi ia pe fiul său. Mai albe uneori decît Taigetul. Mai ales că se zvonise despre Elena. erau odraslele lui Zeus. s-a răzgîndit să-i mai despartă. să scape oamenii de rele. ca întotdeauna. iar carul lui zbura pe ţărmuri. departe. din cellalt. Cînd s-a distrus regatul străvechilor cretani. Hermes i-a învăţat să lupte cu iscusinţă. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochi de flăcări.

E însetat să săvîrşească fapte de glorie şi cinste !. . cu trosnituri de lemnărie. părea o fiară îndîrjită. şi iarăşi valul o sălta pînă la bolta înnegrită. cu piept de foc şi de aramă. sau o izbea de stînci cumplite. pe cînd Elena rămăsese lîngă părinţii săi. Leda. S-au gătit repede de drum şi.. în Sparta.. şi două flăcări aurite au lunecat peste catarg. să ţină vîslele în mîini. mama eroului Tezeu. Mama lor. ce atîrna deasupra mării.. un monstru de la Creta. să-i salveze. Vitejii se porneau acolo. în timp ce fraţii dioscuri vroiau să sprijine catargul. Unul. rugau pe zei şi dioscuri să le dea sprijin. un rege neospitalier. de cîte ori erau furtuni. dup-atîtea lupte. care urla plină de ură şi era gata să-i înghită. au luat parte la vînătoare. în Macedonia muntoasă. Nu mai era nici o nădejde.. Elena. ducînd cu ei. făcînd dreptate. Iar Tezeu. însoţindu-i pe ceilalţi. Din fericire pentru ei. să stea de vorbă. cu voie bună. Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor. Dacă ar fi să dăm crezare poemelor din alte vremi. plutea pe mări de multă vreme. îmbrăţişîndu-i cu mîndrie : — Bine că v-aţi întors acasă. de cum făcuse nunta.. Iason6. Zeus. de atun-cea. ce-au luminat pe dioscuri. purtată de un vînt prielnic.. Şi auzind. Marea. cel ce ne-ai răpit de-acasă şi l-ai trimis pe zeul Hermes să ne înveţe meşteşugul cel viforos al armelor şi navigaţia pe mări. De-aceea fraţii dioscuri i-au nimicit. ca sclavă Spartei. îi ucideau pe corăbieri şi scufundau vasele-n apă. ce parcă lunecau din cer 8. voinicii-ncalecă pe cai. Să vă-nsuraţi.de Tezeu. Corabia. precum cîntau aezii... ce se frînsese între stînci. Regele-a cam îmbătrînit şi n-avem sprijin la nevoie. intră şi fraţii.. corăbierii. tatăl Tindar şi Clitem-nestra şi Elena i-au primit plini de bucurie. feciorul lui Poseidon.. cu trăsnete-nfricoşătoare.. Se-ntorc deci toţi. pe ţărmuri. lîna berbecului de aur. pe cînd dansa la o serbare . gîndind să îmblînzească zeii. Castor şi Polux s-au întors la casa părintească-n Sparta. Dar cruţă. păzită de prinţesa Etra. de ce opreşti acuma drumul corăbiei. plecase în Infern. ar fi răspuns atunci c-un tunet. numită Argo. apoi o luase de nevastă . într-o regiune rău pustiită de-un mistreţ. La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi veselie şi sărbători strălucitoare. feciorii mei. Zadarnic se trudeau eroii. Furtuna a-ncetat pe dată.. din Colhida. Zdrobesc armata ateniană. venise şi răpise fata.. Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe. Pe dată înceta furtuna şi se zăreau aceleaşi flăcări. Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria revederii. ca să dea lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora.. S-au prefăcut în două stele. cu colţii ei de spumă. şi se pornesc către Atena. urmaţi de ostile-spartane. căci ei crescuseră departe. Corabia cădea în ele. Pe urmă fraţii dioscuri au plecat cu argonauţii. să dobîndeasca.. De ce. filozofii Cătînd după aceea bine. Tezeu. grădinile lui Academos 5. pe Etra. un adăpost şi-un pic de hrană. Altul. care domnea peste lapiţi. Furtuna se dezlănţuia tot mai avană şi mai cruntă. Vroia s-ajute pe un prieten. Castor şi Polux n-au stat pe gînduri nici o clipă. unde se adunau adesea. cu oastea lor în Atica. care ne poartă spre ţara unde se găseşte lîna de aur mult dorită ?. ce purta numele de Talos.. Deodată s-a stîrnit furtuna. Tot în acea călătorie Castor şi Polux s-au luptat cu doi uriaşi. 105 Spre oiţe isprăvi Tocmai se pregătea-n Elada — la Calidon. pe care îl chema Amicos. dioscurii. plini de-nţelepciuhe. stăpînul din cer : — Tu. mama lui Tezeu. cu toate că le era soră . Iară regina le-a grăit. o tată — ne răspunde ?. Gropi mari de apă se căscau. Fără a sta în cumpănă. care vroia să fie vestit şi prin feciorii săi. Cu toţii s-au mirat nespus de o asemenea minune şi.. Castor şi Polux au chemat pe Zeus. Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danturi şi la mese. şi-au săvîrşit isprăvi de seamă ce i-au făcut nepieritori. Era pe lîngă Tracia. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. Unii-şi aveau drumul prin Sparta şi povesteau despre mistreţ şi lupta ce se pregătea.. o vînătoare renumită.. Nici nu o cunoşteau destul.. Heracle şi mulţi alţii. Cînd o găsesc — ce bucurie !. Şi-atunci. la Hades... Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. în sfîrşit. să şi-o răpească din Infern pe blinda Cora-Persefona. regele Atenei. Aceşti uriaşi nu-i ospeţeau 106 pe-aceia ce-şi căutau. în timp ce el era-n Infern. Zadarnic încerca să cînte Orfeu ' din lira lui divină.

. prin case. în puţină vreme. Castor nu stă nici el degeaba şi îl ţinteşte cu-o săgeată pe Idas cel voinic. cu un fulger din văzduh. în acest timp. Ochii sticloşi privesc spre cer. Dar Zeus curmă bătălia şi..Şi dioscurii au pornit cu caii în galop. le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. C-ar fi trăit atunci. Păreau că-s stane. în înalt. cu ochiul său pătrunzător. Cu-rînd o să muşcaţi pămîntul. Ceilalţi să piară ! Vă-nvoiţi ? — Ne învoim. Iar micul Eros.. în viaţa lor. două fecioare-ncîntătoare.-a pus în arc patru săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh.să împărţiţi pămîntul între voi. cuprind şi săbiile-n mîini. Tăind prin muntele Taigetul. de bună seamă.. fiicele regelui Leucip.. Cu suliţe scînteietoare. avea o-asemenea putere că nici un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare. pe Castor cel lovit de moarte şi să-l doboare pe Linceu. tu ştii că fără Castor viaţa mea n-are nici un rost. şi îi preface în cenuşă. — Vin de le ia ! răspunde Castor. amîndoi. cu el.. sfîrşit. şi-l biruise la sfîrşit. Idas atuncea se repede. Dar suliţele se sfărîmă în scuturile de aramă şi în armurile de fier. decît o dragoste . să le ceară pe fetele lui Leucip. ei se reped unul spre cellalt. Polux sare atunci degrabă să-şi sprijine iubitul frate. mamă. pe lume. Iar Idas. şi vom avea un trai tihnit. în coaste. dioscurii au năvălit ca o furtună. nu flăcăi. Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Ar-cadia. Pe cîmp ardea soarele viu şi. Verii erau Linceu şi Idas. Castor cu vărul său Linceu. Linceu şi Idas. prin munţi. i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe. a tatălui lor. în luptă dreaptă. mai dibaci. Pe cai sălbatici. pe fetele ce le-ndrăgeau. de fapt. şi disperat strigă spre Zeus : — Tată. cu furie.. . jos. Înşfacă iute o coloană de marmură. Să-l stăpîniţi cu braţ vînjos. într-o zi. Cei dinţii se ciocnesc. 108 Castor se stinge-acum pe-ncetul.. cătîndu-se adine în ochi.. Cearta cu fiii lui Afareu Părea că totul se aşterne senin.. pe groapa fără de coloană.. care vesteau primejdia ce s-apropia9.aţa gemenilor. şi care-o fi învingător să aibă parte de soţii. se avîntă iarăşi ca doi vultani înfometaţi. erau şi nişte nori. Ne vom căuta nişte soţii. dintr-o dată. muntele lacedemonian. Sărută faţa-ngălbenită.. alta Feba. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii. Polux.. totuşi. Pieptul lui e aproape rece.. Şi nu-i nimic mai sfînt. Numai că. frumos. se clătinau. s-a întîmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri. Afareu. Dar inima mi-e-ndurerată că mă despart de tine. Eros. Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncîntătoare pe care le avea Leucip. cumva. abia-n-gropat. şi o azvîrle cu putere în pieptul agerului Castor. El l-a chemat grabnic pe Idas şi-au pornit după dioscuri. Şi — iată-i !. Una Hilera . prin păduri... Şi Polux cade în genunchi. — Daţi-ne fetele ! le strigă Linceu." Lupta durează ceasuri multe. şi-acesta cade. şiretul Eros ţinea frîiele cailor. mai nobil. în f. Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea pînă departe.. Şopteşte-ncet : — Nu-mi pare rău că părăsesc acest pămînt. Duşmanii se opresc o clipă.. — Atunci să ne-ncercăm puterea.. Numai panaşele. Dar alţii spun că pricina ar fi iscat-o. răspund în hohot gemenii. pe coifuri. vrînd să se joace. la piepturile lor bărbate. sub adierea vîntului dinspre miazăziuă. flăcăii Ledei s-au gîndit că trebuie să le răpească. 107 El se luptase şi cu zeul Febus-Apolo. în timp ce fetele-i privesc înmărmurite. Ca să n-apuce însă verii. Polux îşi împarte nemurirea cu fratele său Castor Lupta a fost îngrozitoare.... Linceu şi Idas se ivesc. pînă ce Castor. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva. Fraţii au rîs : — Prea bine. frate cu Linceu. Linceu. odraslele lui Afareu — care era cu Tindar frate. călări. arde pe Idas şi Linceu. de pe rnormîntul tatălui lor. Şi.. cu glas întărîtat. vrea să-l răzbune pe Linceu. pentru-o fată.. drept în piept.. Ochii lor sînt înflăcăraţi.. fără glas. împunge pe Linceu în pîntec . ducînd. Luptăm cu rîndul cîte doi. ce străjuia Taigetul.

) 3. Despre lason se va povesti în legenda călătoriilor pe corabia Argo. regele tesalian. Despre Orfeu se va povesti în legenda „Orfeu şi Euridice". la Hades. frăţia care ne-a legat îmi e mai dragă decît slava ce aş avea-o în Olimp.. Iară pe creştetele lor. care era feciorul lui Zeus. Se găseşte astfel la Roma o splendidă marmură. întotdeauna-i cîte-o stea 13. Răpirea celor două fete este zugrăvită pe unele vase. avea un frate geamăn. aflată la Berlin. Ea 109 a dat numele oraşului cel mai important din Laconia. iară pe cap coifuri rotunde 12. împodobite cu marmure. Artemis şi ceilalţi. Cinstind pe Castor şi pe Polux. Apolo. Se văd dioscurii răpind fetele. avînd în mîini suliţe lungi. Vrei să-ţi pierzi oare nemurirea. mai tîrziu.. o răpit-o pe frumoasa Elena. pe lume. în muzeul San-Marco. mama celor doi eroi : Castor şi Polux. Dă-i. se mai găseşte şi o copie după tabloul lui Leonardo da Vinci : pe malul rîului Eurot. o. Zeus i-a preschimbat în aştrill.. în vîrstă numai de 13 ani.. o jumătate să şi-o petreacă în Olimp.. se văd norii prevestitori de rele. Urmaşul lui. sus. Ei sînt cunoscuţi în povestiri şi poeme. pe mare se văd adesea nişte fîşii luminoase în jurul catargului. însoţit de Piritou. şi ai dreptul să vieţuieşti cu fraţii tăi : Atena. Pe o pajişte smălţată de flori se văd cele două ouă. a răspuns Polux către Zeus. Zeus a dat poruncă morţii să-şi strîngă aripile negre. In depărtare. fără să-m-bătrîneşti vreodată. se înalţă zidurile Spartei. care ţi-e în acelaşi timp prietenul cel mai devotat. deci.. Regii Spartei se mîndreau mult cu această genealogie şi mai ales cu faptul că aveau strămoşi pe cei doi vestiţi eroi gemeni. Ei se întrebau de ce vin oare. Vreau să trăim. j 6. uneori. Polux. Poeţii spuneau că la această dată Tezeu era în. în care ei sînt dăltuiţi ca doi flăcăi cu trupuri goale. Frumoasă este însă şi opera creată pe această temă de marele pictor Rubens. Penelul marelui Leonardo da Vinci a ilustrat cu meşteşug sensul străvechilor credinţe ale elinilor. sau să murim alăturea. Şi-ncă-lecînd pe cai cu aripi. partea cea mai înaltă o corăbiei. 2. Castor s-a ridicat din morţi. în care Zeus se transformase. Ori amîndoi nemuritori. din an. Şi dioscurii să rămînă. sub mirţii înfloriţi. totuşi. ni ' 11. nu numai ca fii ai lui Tindar. din care tocmai se ivesc perechile de copilaşi — asemeni unor puişori. 10. care ' apare pe boltă în luna mai. (Se ştie foarte bine că şi Heracle. Zeus i-a răspuns : — Tu eşti nemuritor. Mişcat de-asemenea credinţă. S-a arătat într-o legendă anterioară cum Tezeu. frumoasa Elena se va mărita cu regele Menelau şi din pricina ei se va isca războiul troian. Cum a sunat porunca asta. Iar muntelui învecinat i se mai spunea Taigetul. pe care se vor urca. 7. Iară cealaltă jumătate să se coboare în Infern. laolaltă. cei doi fraţi gemeni s-au urcat pînă-n palatele cereşti. pe un deal înalt. ca să-i scutească să se coboare şi-n Infern. fiul soarelui. dat celei mai înalte instituţii de ştiinţă şi cultură. Eurot Ha lui Eurot or fi fost Sparta. Iar în pictură e faimoasa pînzâ lucrată de Corregio.de frate. — ei şi ca ăioscuri — feciori ai lui Zeus (dios). 4. de prietenia ce-i lega pe dioscuri unul de altul. ce le lăsase peste Castor. Scena este sculptată de un meşter necunoscut pe un sarcofag ce se găseşte la Florenţa. soţul legiuit al Ledei — tin-darizi. . de a ocroti pe navigatori în timpul jurtunilor şi a-i putea scăpa de moarte. elinii le-au clădit altare şi temple mari. sculptată de un artist antic. Acestea sînt — cura 110 u se înţelege — numai ultimele descărcări electrice. ca şi-nainte.. Sparta ar fi născut pe Amicle — întemeietorul celuilalt oraş important al Laconiei : Amicleea — şi care era strămoşul direct lui Tindar. feciorul regelui Amfitrion. ştiinţa nu descoperise încă electricitatea. adică însăşi prietenia. în loc de un copil. ori împreună în Infern. zîmbind discret şi parcă trist. ca să trăiască din nou Castor. în Olimpul luminos. Dar Castor e fiul lui Tindar şi-i muritor ca tatăl său. Este vorba de constelaţia cunoscută sub numele de „Gemenii". din Olimp. din templul zeiţei Artemis. către îndepărtatul ţinut al regelui Eete. Legenda despre Leda şi lebăda. Mai tîrziu. In grădinile învăţatului Academos a întemeiat filozoful Platon celebra lui Academie. Scena se petrece în amurg. vîrstă de cincizeci de ani. un sărman fiu de pămîntean ? — Deşi n-avem acelaşi tată. Adeseori ei sînt călări. Se spune că în copilărie cei doi eroi ar fi trăit o vreme pe tărîmurile-Macedoniei. Hermes. pe cai ca spuma. în timp ce micul zeu Eros ţine frîul calului. soţul reginei Leda. Soarele arde C -pe clmpie şi. Iar. Cînd se sfirşesc furtunile. tată. O altă statuă de seamă mai este la Veneţia. şi ei şi-l explicau născocind legenda despre Castor şi Polux. 8. 5. nepătaţi. Tot la Roma. De aici vine numele cunoscut pînă astăzi. ei îşi explicau această taină numai printr-o intervenţie divină. Lele. care l-au rugat pe Zeus în timpul unei furtuni să-i ajute... împreună. ca s-o înşele pe soaţa regelui din Sparta. Tot atunci Poseidon le-a dăruit şi el dioscurilor dreptul de a comanda vînturilor şi valurilor mării. legendă. Considerau că dintre gemeni unul este poate copil de zeu. Sparta se mai cheamă şi Lacedemonia. însă. al cărui nume nu-l cunoaştem. deci lui Castor viaţă sau — de nu vrei — încuviinţează să plec alăturea de el spre negrele genuni. aflată in galeriile de artă din Miinchen. Navigatorii din vechime mu puteau înţelege acest fenomen.. Toţi cată spre mama lor care-i priveşte înduioşată. în înalt. fiul lui Zeus şi al nimfei Taigeta. Aici ei au căpătat dreptul să ocrotească totdeauna nepreţuita prietenie între popoare şi-ntre oameni10. se află Leda cu lebăda alături. Auzind vorbele acestea. a fost sculptată şi pictată de artişti în nenumărate rinduri. La rîn-dul ei. 9. Sparta s-a căsătorit cu Lacedemon. doi sau mai mulţi ? Ce poate să însemne acest lucru? Şi. pentru că ştiinţa medicinei era încă la începuturi. în partea de miazănoapte a Greciei.

se simte străbătută de un fior ciudat. şi aici. în Tirint. aşezat pe un istm şi-adăpostit de-un munt?. ce-şi caută libertatea şi îşi izbeşte fruntea de gratiile tari. S. sînt în trad.. vroia să se răzbune. cu lacrimi în priviri. în oraşul Corint. Belerofon. 113 Anteea nu-l văzuse pînă atunci pe tînăr. făcută fără voie. voinicul Hiponou era de-o frumuseţe care-i uimea pe toţi. Poeţii spun că el se-asemăna c-un zeu. Pe chinga scutului îşi ţese pînza păianjenul. Tînărul corintian s-a prăbuşit în ţărnă cu tîmpla sfărîmată. era bogat in cai.n. Anteea îl învinuieşte pe nedrept Acum. Oa-Imenii au rîwnit mereu înţelegerea şi pacea. de purificare. Ea nu putea să ştie că n-avea nici o vină..12. trăsese o săgeată cu vîrf 1 înveninat în inima reginei. de-atunci. cătînd Anteea la fiul lui Glauc. Belerofon. x. au răsunat cîndva şi nişte versuri ca acestea. nu mai puţin Corintul l avea vitejii săi. în imperiul roman împricinaţii trebuiau chiar să-şi facă IJ jurămîntul în tribunale pe Castor şi Polux. frumosul fiu de rege s-a pregătit să plece înapoi spre Corint. iar femeile pe Castor. tînărul fiu de rege a trebuit să-şi schimbe numele ce-l purta. nevasta lui Tezeu — şi se înflăcărase pentru Belerofon. "Vîntul sufîa prielnic. cum se cerea la drum . în timp ce tot palatul clocotea la ospăţ. Ritualul. pe. ce-i ţintesc inima. Deci. în oraşul Tirint. Bărbaţii jurau pe Polux. S-a-nveşmîntat cu-o haină scurtă şi cenuşie. la Agrigente. iubită de mulţimi. Tu-mi eşti mai drag ca viaţa. . S-a spălat cu uleiuri. Juneţea cugetă la lupte . în care urma să plece el. care e înfăţişat templul lui Castor şi al lui Polux. Eros. în sanctuarul lui Zeus. şi in Si-0 cilia şi la Roma. 111 . după datini. prin danţ ţi cîntec popular. a fost supranumit. atît la înfăţişare. Tatăl lui Hiponou . Iarfruntea sa e lată şi sub ea strălucesc doi ochi. ce se chema Anteea. cîrmuit pe-acel timp de-un rege numit Preţ. şi-a vrut să-şi ia adio de la regele ţării şi de la soaţa sa. pînă-n ceasul plecării. se zice c-a avut o ceartă cu un tînăr. înalt. Preoţii au danţat în jurul lui cu suliţi şi scuturi de aramă. lui Lucian Blaga. Serbări senine înfloresc pe uliţi. A luat cu el merinde în sacii largi de piele şi apă în burdufuri. Şi umerii săi largi şi mijlocul subţire îi dau o-nfăţişare de statuă cio. îl duşmănea de moarte pe prinţul din Corint. deopotrivă. plin de gelozie. Dornic să-şi spele crima. pe nume Hiponou. în clipa despărţirii. precum e păsărică închisă-n colivie. tare. intitulate : „Lauda păcii" : „Măreţe lucruri naşte pacea : flori.amarnic măcinate de rugină. ca să-şi arate măiestria sub semnul dragii prietenii. tînărul din Corint. — Tare-s nefericită lîngă soţul meu Preţ. văzu lumina zilei fiul regelui Glauc 3. BELEROFON DACĂ ÎN CRETA. elinii au clădit un faimos templu. La fel ca şi Tezeu. şi i-a făgăduit să-ntîrzie trei zile în oraşul lui Preţ. Şi cum era din fire cam aprig la mînie. în localitatea Agrigente.. Dar. cu al victimei sale — cum suna datina. se organizau nişte sărbători strălucitoare. Şi inima reginei se zbate tare. In fiecare an. Şi încordîndu-şi arcul. el a pornit departe.pe moale ţărnă în arenă şi visează doar la fluier şi la hore. şi să le fie » oaspe în palatul regal. pe catarg. al V-lea î.lyde. 1959. ARGOS SAU SPARTA SAU ATENA au fost eroi vestiţi. ca două stele. şi a luat medalia de aur. — în Sicilia.P. Sclavii stăteau plecaţi pe ramele de lemn. poetul grec din sec. trufaşul rege Glauc. A rămas nemişcat şi fără de suflare. Hergheliile lui cutreierau tot istmul. împlinind băiatul cam cincisprezece ani. astfel. au pus pe el veşminte din lînă de oi albe şi l-au stropit cu vin şi apă. în anotimpul parfumat cînd înfloresc migdalii. din volumul „Lirica Universală"." Tradiţia aceasta. la lăsatul serii. cu pompă mare.L. Apoi. Aici Belerofon a-ndeplinit ritualul sfînt. Iar caii şi-i hrănea cu fiinţe omeneşti. ăanţaiori şi poeţi. Ea îşi uitase soţul — ca altă dată Fe-dra. El este drept şi-nalt ca bradul din pădure. Veneau atunci solii de cîntăreţi. belşug de artă gureşă şi dulce.e. Prin vorbele viclene pe care le rostise. fiindcă îl îndrăgise 1 pe fiul lui Glauc. prea crudul Eros. Eros. se mai păstrează. Numai că nenorocul nu-ţi cată frumuseţea cînd e să te lovească. i-a glăsuit regina. prieten cu tatăl său.) în acest templu. şi arde cîntecul slăvind frumuseţea. ca să-i facă mai iuţi 5. rostite de Bakchi. A amuţit trompeta de aramă. spre ţara Argolidei. Corabia. se legăna la ţărm. Nimic din gene nu alungă somnul chemat să-mprospăteze inima. Pentru purificare. în templul lui Castor t şi Polux. Şi. ansamblul românesc a dobîndit premiul cel mare al păcii şi al prieteniei. pentru că-l întrecea cu mult în frumuseţe şi. cerea unei femei de rang înalt şi nobil să stea cît mai eparte de cel ce ispăşea. cu frînghii. Coifurile lor rotunde evocă ouăle din care se născuseră cei doi flăcăi.A. s-au încleştat în luptă şi s-au izbit cu pumnii. în flacără de aur pe altare de murmură s. cît şi la grai şi port. ce se chema Beler. Sfîrşindu-se ritualul.aprinde pentru zei carnea cornutelor şi-a mieilor lînoşi. zeul iubirii. Cu ani în urmă. cu toate că era pregătit să urce pe triremă. două. ""închinat dioscurilor. Anteea izbutise să-l silească pe tînăr ca să mai întîrzie la dînşii. Hiponou. 13. Şi alţii aşteptau doar semnul să întindă pînzele cele albe. regina a venit lîngă Belerofon. Iar lancea ascuţită şi spada cu tăişuri. (Templul a fost mai tîrziu refăcut de romani. prăpăstios 2. Cultul dioscurilor s-a răspîndit în toate coloniile greceşti... n-a putut sta-mpotriva preacaldei rugăminţi.g plită de-un artist iscusit.

! un grumaz de leoaică şi două capete. Din boturile ei ţîşneau. a răsunat răspunsul. am înţeles că eşti acel pe care biata de mine-l aşteptam. putea să spună nu — cînd monstruoasa. minţind fără ruşine. izvoarele secate şi oamenii răpuşi. Iobate-a făurit la rîndul său un plan 7. încît. şi-abia-n a zecea zi lobate l-a-ntre-f bat pe fiul lui Glauc să-i spună : cine este şi de ce a venit ? — Eu sînt Belerofon. cînd te-am văzut. Preţ a ales o cale ceva mai ocolită. pe culmea Helicon.? scăpînd pe bieţii oameni ai Liciei de groază.. decît pămîntul ars. Şi-Anteea — înnebunită de dragostea pe care i-o insuflase Eros — l-a conjurat pe tînăr să-l ucidă pe Preţ..Astăzi.. care-l oprea să ia zilele unui oaspe. cumva. părintele Anteei — să-i ducă un răvaş. Pegas. cu părul alb ca neaua. ca un fecior de zeu. Dar Preţ.. i-a spus' lobate. Sa dus iute la rege şi a-nceput să ţipe şi să se văicărească. Aezii povesteau în versurile lor cum regina Anteea. precum eşti tu. ia povestit că-n ţară hălăduieşte-n voie monstruoasa Himera.! Belerofon. feciorul lui Poseidon — cel care izvorîse din gîtul retezat al hidoasei Meduze. regele ţării. răpusă de Perseu. îţi dau însă tăbliţa. Belerofon s-a pregătit de luptă. vreme d«j nouă zile. Şi amîndoi. trăgîndu-se de păr. cînd nu eram regină. stăpînul din Tirint. Legea căsătoriei aici e pîngă-rită şi nu mai stau un ceas. S-a gîndit mult lobate — ce este de făcut ? N-ar fi vroit să calce nici el străbuna lege. Belerofon Acesta luă răvaşul. dacă eşti unî viteaz. că el ţesuse planul de a-i răpune viaţa regalei sale gazde. să te lupţi cu Himera şi să o nimiceşti. unde era-ngrijit de cele nouă muze. care era un tînăr cinstit şi curajos. Regele Preţ îl trimite la moarte Atunci regele Preţ se apucă să scrie pe-o tăbliţă cerată răvapul spre lobate în răvaş îi cerea. şi-nvinuirea adusă de Anteea era atît de grea. să nu-i citească slova. cînd te-ai purificat de crima săvîrşită în ţara ta natală. Apoi lipi tăbliţei oscdu deasupra şi o pecetlui. Dorind să-mpace legea veche-a ospeţiei. Smulgîndu-se cu sila din braţele ei albe. Anteea a fugit. Iar Himera aceasta avea corpul de capră.! fiară secera mii de vieţi şi pustia pămîntul ? Şi-a primit bucuros să se lupte cu fiara şi să o nimicească. II ascunse la piept! ca să-l păstreze bine Se urcă pe trirema bucuros de vîntul care sufla din nord. zvîrlindu-mă în mare. voinicul. încît trebuia dată osînda cea mai aspră. şi singur vei afla. care-i altă fiică a viperei Ehidna şi a gigantului Tifon. de nu-i dai moartea acestui oaspete atît de ticălos. unde domnea lobate. prin anumite semne regelui Liciei sil scurteze de zile pe fiul lui Glauc. să mă urc pe triremă şi să părăsesc ţara unde regina însăşi are-un pumnal în mînă.. pe muntele Parnas.. calul înaripat. — Atît sînt de jignită. cîndl răsufla. — Iţi cer acest serviciu. să-l răpună totuşi cum îi cereau şi Preţ.. şi-ţi aduc un răvaş de la regele Preţ.. zbura fie-n Focida. tînărul corintian nu putea să răspundă decît că se-nvoieşte. Prinsă atunci de spaima că el o să arate regalului său soţ cri-ma-nfricoşătoare pe care o urzise. nu pot să mai trăiesc. La astfel de cuvinte. pentru a-l pedepsi. vijeliosul Pegas făcuse să ţîşnească un izvor : Hipocrene 8. să-i ia în stă-pînire oraşul lui şi tronul. Ştia că se găseşte în lume calul Pegas. pe Helicon.. cu-o coadă de balaur. — îţi cer. A poruncit să vină la el Belerofon şi i-a cerut să plece în ţara Liciei6.. Aşa. fie-n Beoţia. Şi feciorul lui Glauc i-a-ncredinţat tăbliţa pe care-o adusese] şi unde era scris să i se curme viaţa. Anteea. şi pentru prieteşugul ce-l am cu tatăl tău şi pentru ospeţia care ţiam oferit-o. Prinderea calului înaripat Pegas Calul acesta. Şi. Sîngele-a nouă tauri a curs îmbelşugat. în preajma lui Apolo. lovind cu copita în stînci. în care-i era scrisă osînda lui la moarte.. a fost bine primit regele lobate. Ce-i drept. torente-nvăpăiate de foc mistuitor. Şi chemîndu-l pe tînăr. ajungînd flăcăul în Licia depărtată. era un om blajin şi nu vroia să calce legile ospeţiei. pe urmă. Pe unde trecea ea ni» ramînea nimica. Mi-e scîrbă şi urăsc asemenea femei. odraslă olimpiană. cum te arăţi a fi. cît a durat ospăţul .. pare c-a zis Anteea către regele Preţ. el i-a rostit aşa : 114 — Deşi nu-i încă ziuă. 8 115 Şi. şi fiica lui. pluti spre Licia. mă duc să-mi adun sclavii. s-a mîniat nespus ascultînd îmbierea reginei din Tirint. în mintea mea de fată. să facă nunta-n voie.. în schimbul ospeţiei. vrînd să-şi răpună soţul. însă Belerofon. cu datoria lui de-a-şi răzbuna soţia. îmi voi lua zilele. La izvorul acesta veneau să-şi spele trupul şi să-semprospăteze copilele lui Zeus cu voci melo116 . l-a învinovăţit pe tînărul lor oaspe că el îi propusese înjositoarea faptă. pe care l-am visat... Ce scrie înlăuntru nu ştiuj căci n-am citit. i-a spus regele Preţ. Anteea.

din Helicon. Şi iar Belerofon a fost silit să-nfrunte moartea a patra oară. preagingaşele muze. Belerofon. în gurile deschise. Pegas. Cu el vei stăpîni calul înaripat. dar vreun duşman zburînd pe-un cal înaripat nu mai văzuseră. Dar nu s-anspăi-mîntat. le-a înfrînt şi le-a gonit pe toate. Săgeţile curgeau în rîuri din văzduh. mun-. Acolo sorbea apă. mai zbura şi pe Acrocorint. care era clădit chiar pe Acrocorint. s-a lăsat la izvor calul aşteptat. gata ! — i-a şi pus frîul. sus. Dobîndind biruinţa şi scăpîndu-i pe oameni de spaima monstruoasei odrasle a lui Tifon. Calul s-a repezit îndată către slavă. zburătorul. Părea o dată capră. ca să lupţi cu Himera. Amazoanele-acestea puseseră la cale s-atace Licia şi s-o înece-n sînge. flăcăul i-a azvîrlit. Dar lupta era grea. De simţea o mişcare ca fulgul de uşoară. şi. primejduin-du-şi viaţa. călare pe Pegas. Iar flăcări izbucneau. uneori. I se părea că este tot pradă unui vis. în capetele hîde sau coada ei solzoasă. Nici unul dintre ei n-a mai rămas în viaţă. dintr-un izvor.' tele cel înalt de la marginea mării. Ei năvăleau în vale şi părăduiau totul. şi.. După lupta aceasta. într-o zi. Belerofon a tras spre monstru o săgeată. sorbind apa rece de la acest izvor. Pegas se ridica. Luau orice avuţie şi hrană şi veşminte şi mai ales copile. Belerofon s-a-ntors în ţara Liciei. călare pe el.. parcă fără sfîrşit. Să-l lege în curmeie şi-apoi să-i taie capul. cu calul.. . luptînd cu-ndrăzneală zile nenumărate. neînfricoşat. gurile-nflăcărate. se socoteau pătrunşi de harul poeziei. Plumbul i s-a prelins adînc în măruntaie. Sculîndu-se în pripă. simţind că are-n spate un stăpîn hotărît. 118 Pieirea Himerei Pegas i s-a supus. pe care le duceau cu ei între prăpăstii. Tezeu . i-a zdrobit pe vrăjmaşi. şi-ncălecînd pe el să pornească la luptă0. că nu vedea flăcăul nimic în faţa lui. trimiţînd o ceată de războinici :— cei mai vînjosi din ţară — să-l prindă pe erou într-o pădure 119 deasă. Dădeau foc la or. Himera a urlat şi a deschis. Zbura atît de iute. Văzînd el că Himera e tot mai îndîrjită. măreţului Poseidon. I-a sărit în spinare şi. la fel ca o leoaică. ţepuşele de plumb. Pegas e fiul lui. Şi de se-mpotriveşte zeul cutremurelor. şi cînd nici nu gîndeai răgea asurzitor. căci luneca-n abisuri. Belerofon atunci. pînă ce rămînea numai uri punct pe boltă. cînd Pegas cobora pînă deasupra mării. lobate l-a pornit. Se desfătau o vreme.aşe şi jefuiau prin sate. venind noaptea. Astfel. Şi ce să vezi ? Pe lespezi. trîntind pe călăreţe îndată la pămînt. pe care-o adusese însuşi Belerofon. lui Poseidon . Dar oricîtă silinţă şi-a dat Belerofon. în vuiet de aripe. s-a repezit în munţi. N-a stat prea multă vreme. Cam pe la miezul nopţii. căci odrasla lui Tifon era înşelătoare. n-a izbutit să prindă calul înaripat. Mai luptaseră ele cu Heracle. urmînd acea scrisoare.. sau se tîra pe jos cu trupul de balaur. după o luptă crîncenă. a adus întîi jertfă un taur. le-a ieşit înainte. Trezindu-se din vise. lîngă oraşul unde Belerofon văzuse întîi lumina zilei. chiar lîngă aşternutul unde dormise el. mîndre Belerofon. ce-nspăimîntase lumea. s-a îmblînzit ca mielul10. al artei inspirate de cele nouă muze. şi dintre nori. i-a mai cerut să-ndure încă trei încercări. calul înaripat. prin vis i s-a ivit zeiţa-nţelepciunii. flămîndă. apoi le ucideau izbindu-le de stînci. lobate a urzit o cursă. nu poţi să stăpîneşti calul înaripat. Belerofon. încît simţea dogoarea soarelui călător că îi mistuie trupul. lovindu-i cu săgeţi care nu-şi greşeau ţinta. Pirene. înţeleaptă. Belerofon ţintea dihania în coaste. Dar adu întîi jertfă un taur din cireada părintelui tău Glauc. şi odrasla lui Tifon. s-a dus la altarul zeiţei Atena. Trecuse multă vreme de cînd se tot trudea să-l prindă cu arcanul de gîtul încordat sau să-i apuce-n laţul de sfoară o copită. şi în ţara pe care-o stăpîneau vitezele amazoane. asemenea lui Zeus. ce străbătea în goană regatul lui lobate — iâsînd în urma ei pă mîntul pîrjolit. Ba. şi ea i-a glăsuit : — îţi dau un frîu de aur. Atîta doar că Pegas. deodată. în valuri. A căzut ca un fulger în cuibul de tîlhari. şi-a-nceput să pîndească. din munţii Liciei. sărind din ascunziş mai repede ca vîntul. Dar. însă Belerofon avea la cingătoare — învăţat de Atena — trei ţepuşe de plumb. Cătînd din înălţimi. pînă la sfîrşit. era un frîu de aur. a tras voios de hăţuri. după ce săvîrşise atîtea vitejii. ca să-l-afle pe Pegas. a căzut la pămînt. şi. el a văzut Himera. după ce dănţuiau pe verzile coline de-aici. pe care ţi-l doreşti. a nimicit cu totul neamul crud de solimi. împrăştiind în jur duhori otrăvitoare u. sărind cu sprinteneală. şi ele s-au topit sub potopul de foc ce-l respira Himera. pînă-n cer. dincolo de nori. mult mai primejdioase ca lupta cu Himera. maij mult. dăruit de Atena. S-a rugat de zeiţă să-i vină-ntr-ajutor cu sfaturi cît mai bune. Şi cu îndemînare. ce se chemau solimi. voinicul i-a cerut regelui învoirea să plece spre Corint. a cercetat în preajmă. Şi iar urca spre ceruri. pe urmă. Şi poate tot de-aceea plecau la Hipocrene poeţii din Elada şi. L-a mai trimis să lupte cu un neam de tîlhari. Şi poate că Himera l-ar fi răpus pe tînăr pînă-n cele din urmă. zvîrlindu-le în mare. Dar bătrînul lobate. Insă Belerofon tot nu se da bătut. şi-a aşternut culcuşul alături de altar. Aezii povesteau şi cum s-a-ntors eroul în istmul de Corint.dioase. Lupta s-a şi pornit. cu vîjîit de aripi.

Nechezatul calului amintea vuietele mării înfuriate.. Să-i ceară socoteală preatrufşului Zeus — de ce-i obijduieşte mereu pe pămînteni ? A-ncălecat pe calul înaripat şi alb. săvîrşită de Zeus. a fost la rîndul ei înşelată de Zeus. mărire şi respectat de toţi. urmînd ca. Din copita lui Pegas curgea ziua şi noaptea un izvor răcoros I. 14. Pindar. Mai mult. Iar Pegas. după atîtea lupte şi-atîtea încercări. 10. n-a mai putut să-ndure ruşinea şi mîhnirea . Şi-a poruncit lui Hermes să se schim-be-n tăun cu ciocul ascuţit şi să-l muşte pe Pegas. cînd omu-i fericit. care i-a dus. spre ţărm. După credinţa veche. bunăoară. în inima pe care i-o-nveninase Eros. Aici era citadela-acropola-Corintului.. oamenii l-au cinstit ca pe un semizeu. Soarele ce răsare în zori deasupra mării. Pe lingă aceasta. pe calul său ca neaua. El era o personificare a valului. în cîinoşia lui. 3.. Imaginea aceasta poetică o găsim şi în legendele despre eroi. 5. i-a doborît feciorul. la nesfirşit. şi prefăcut în stea 14. în palatul Spada din Roma. Alegoria cailor hrăniţi cu trupuri omeneşti arată că pe vremuri marea făcea'sumedenie de victime omeneşti. de trei ori. obligîndu-l să urce. avînd în jurul frunţii un nimb strălucitor de raze aurii. a fost urcat pe boltă de tatăl lui. din istmul de Corint. alţii zburători. A căzut în Corint. după moarte-mi. 2. nespus de mult iubită de părinţi şi bunici. a fost silită să-i nască şi un prunc . 13. Note 1. aşa cum este Himera bunăoară. Calul fusese creat de Poseidon. Licia. ţinut din Asia de sud-vest. se înalţă glorios şi coboară în asfinţit. 8. fără voinţa ei. prea geloşi. scînteia prin văzduh. Tezeu. Ares cel zvînturat. după moartea lui. spre Olimp.Belerofon îi cere socoteală lui Zeus Regele Liciei şi-a dat atuncea seama că a mers prea departe. în greceşte Pegas însemna. tot ea să ispăşească. Belerofon.î. 7. din slavă. de parcă ar cădea din slavă. care aleargă cu coame pe spinare. un basorelief din sec. s-a învoit să fie ginere lui lobate. tot ceea ce este monstruos pînă la urmă trebuie să piară de pe scoarţa pâ-mîntească. Pegas. Belerofon — ca Perseu şi Heracle — este un erou solar. 11. 12..e. şi i-a grăit aşa : — Belerofon. din porunca lui Zeus. Această întîmplare a fost cîntată după vechile legende de poetul elin. cu chip însîngerat. Dar. fie la revărsările ei. la poalele muntelui Acrocorint.. fie. 9. Oraşul Corint fusese întemeiat de către regele Sisif. în luptă. în Licia. fiul lui Glauc. Numele de Hiponou înseamnă tocmai bogăţia ţinutului în cai. cine biruia moartea. Fiica. o soră a Anteei.i cutul basm al lui Ion Creangă. cel destinat lui Preţ. acela pe care Zeus îl aruncase în Tartar. de durere. era fiul lui Egeu. Şi firul vieţii sale a fost tăiat curînd. de vrei. Insă..n. dealtfel. Laodomia. cu aripile-n vînt. 121 6. A cîrmuit o vreme-n Licia liniştit. şi şi-a vîrît pumnalul. Muzele se chemau şi ele uneori pegaside. Aşa povesteşte cel puţin poetul grec Pausanias. . şi a zburat el singur spre sălaşul ceresc. Se mai găseşte încă şi astăzi. a hotărît să urce cu Pegas în Olimp. Este vorba de constelaţia. iar pentru fapta asta. Eroul cojintian. îndîrjit. Şi regele lobate a poruncit să vină copila sa mai mică. i-au ridicat de-atunci un monument de piatră. pentru că se strîngeau în jurul izvorului pe care-l făcuse să ţîşnească calul Pegas. zeul mărilor. Prin ele se înţelege orice fel de răvaşe alcătuite chiar împotriva acelora care trebuie să le ducă. cu arcul sau suliţa în mîini. A mai trăit puţin. călătorind prin cer pe un cal înaripat. zeii. Artemis. Din pricina aceasta îl vedem pe Belerofon înfăţişat pe vase şi pe monezi antice. Istmul se află între Marea Egee şi Marea Ionică. al II-lea î. cu suliţa în mînă. îţi dau şi jumătate din toată avuţia. în aventurile lor. şi pe Perseu şi pe Belerofon. mai ales. Hermes a ascultat şi a muşcat cu furie pe fiul lui Poseidon 12. unii ştiind să grăiască oamenilor.. în două. ce se chema Isandru. care personifica Marea Egee. Mai ales că-i plăcea frumoasa Filonceea. Hipocrene s-ar putea tîlcui prin „izvorul calului". Si în folclorul nostru eroii dobîndesc adesea cai înzestraţi cu însuşiri deosebite. 4. Era un semn că zeii îl socotesc curat. El este gata să distrugă ce e rău şi strică armonia naturii. cu ajutorul cărora îşi biruiesc duşmanii. Sensul acestei alegorii era că. a ţintit-o cu arcul . cînd înghiţea pe navigatorii ce călătoreau pe şubrede am barcaţiuni. văzîndu-l pe viteaz cum se urcă. fiul lui Poseidon şi al Meduzei. şi-a zburat spre Olimp. Glauc era fiul regelui Sisif. a venit rostogol. In felul acesta Hiponou. 120 Aezii povesteau că eroul părea mai frumos decît zeii şi mult mai îndrăzneţ. Şi astfel a rămas acolo-n Licia. cu capul sf ărîmat şi mintea rătăcită. a dat numele său unui munte şi unui oraş din Tesalia. calul simboliza şi el valurile mării. la fel. urma a fi scutit de orice bănuială. lingă calul său Pegas. Dar auzind Anteea că el a făcut nuntă cu sora sa mai mică. cu vîrful de aramă. Iar ţara Liciei o-mpart. sub bolta albastră a cerului elin. A trîntit călăreţul cu fruntea spre pămînt. El este o întruchipare a mării. numită Filonceea. mîniată că s-a-nsoţit cu Zeus. este un fecior al mării care îmbrăţişează ca un brîu larg de ape tot istxnul de Corint. De la această întîmplare a rămas în lume expresia cunoscută de „scri sorile lui Belerofon". Adînc mîhnit eroul de urgia cerească. unde este înfăţişat Belerofon. Numele Glauc s-ar putea tîlcui prin azuriu — aşa cum este apa golfului de Corint. în herghelii. rămas cîrmuitor în locul tatălui său. Se pare că şi Zeus s-a-nspăimîntat. Îndată s-a smucit. să stăpîneşti tu singur Licia cea bogată. o stîncă pe coastele unui munte. Cînd a pierit şi calul. "Un astfel de cal are şi Harap-Alb din cunos. în ţinutul pe care-l scăpase de vrăjmaşi. au coborît asupră-i din nou nenorocirea. lovind stinca cu copita. şi-a trimiso-n Infern. şi-n oraş i-au făcut statua lui călare. tot izvor. purtînd numele legendarului cal înaripat. în timpul furtunilor. fă-mi cinstea şi primeşte de soaţă pe fecioara ce-o vezi în faţa ta. In pădurea Creneea. Belerofon acum putea să vieţuiască în glorie. Corint şi chiar în alte părţi. Iar suliţa sa lungă. după ce acesta fusese aruncat în Tartar. Poseidon. în „Olimpicele" sale.

Sensul acesta nou l-a căpătat calul legendar abia în secolul al XV-lea. Şi-mi vei plăti căsătoria cu caii tăi. pe fata regelui Flegias — stăpînitor peste lapiţi. auzind astă melodie. nu V£ rămîne. să soarbă inspiraţii din unda de cleştar. A spus părintelui său tot. care-a cerut mîna copilei. dăruită de soare. m-ai lăsat pradă deznădejdii. Vă-nchipuiţi ce-a simţit fata. Apolo o amăgeşte pe fiica regelui Flegias Şi acest zeu frumos şi tînăr zări. mai înainte. tot el i-a rătăcit simţirea. Iar fata a căzut pe lespezi. Şi ochii tăi de ce sînt uzi de lacrimile deznădejdii ?. în imnuri. a mers printre copaci. plîngînd încet. soarele care dă lumină şi căldura. Coronia a scos un geamăt şi. lăsîndu-şi barba albă-n piept. a spus Flegias. — Mori. însoţind lira cea duioasă.t tul regelui..Trebuie însă menţionat că astăzi calul Pegas a căpătat un nou sens. Corbul era cu pene albe. s-a văzut'j singură-n poiană. Amurgul o învăluia într-o mantie albăstrie. S-a făcut galben şi a zvîrlit încolo lira. pînă ce a văzut în faţă o poieniţă smălţuită cu mii şi mii de flori bogate şi în culori şi în miresme. ' Şi-a mers ... Săgeata a pornit din arc. a-ntrebat regele Flegias. — Nu are nici o-nsemnătate c-a fost soţia lui Apolo ! a spus tînărul arcadian. nu peste multă vreme. zei necruţători !. fiicele lui Zeus. Şi amfora s-a spart pe pietre. deşi o părăsise pe fata regelui Flegias. lîngă Apolo au venit şi toate cele nouă muze şi se-ntreceau-care de care să cînte mai armonios. Fata. Coronia. Aici i-a răsărit frumosul fiu al lui Zeus şi al Letei. Cum. a pus în struna lui săgeata cea mai tăioasă dintre toate şi a ţintit-o-pe Coronia. la fîntînă. A lăsat doar să-i cadă lira pe pajiştea înmiresmată şi a cuprins-o pe fecioară. vreau să ştii că fiica mea. Corbul pîrăşte pe Coronia şi zeul o ucide Aici. Tîrziu. Coronia a stat uimită. 123 — Cine eşti tu ? a şoptit ea. odată. Vă trebuia încă jertfă !.. s-a-nfăţişat un tînăr vrednic. soarele. s-a-ndreptat către pala. unde o aştepta Apolo. soţia ta. talia subţire. Apolo cel cu arcul strălucitor de aur. în cinstea nunţii lui Apolo cu fiica regelui Flegias. un corb. cu nici un chip. în veac de veac... care te-ai învrednicit să-mi fii-ntr-o bună zi soţie. . şi s-a înfipt în pieptul fetei.. ştiu că eşti bogat. rege. cînd s-a trezit copila din vraja zeului Apolo. stîrpind boale şi mo-limi. care sclipea mai să-i ia ochii. Din depărtări se auzeau cîntările armonioase. umplea o amforă cu apă. cu ochii ţintă la Apolo. a şi zburat către Olimp şi a pîrît-o lui Apolo : — Soţia ta. şi anume acela de cal înaripat care poartă imaginar pe poeţi. vrei să mă uiţi pentru un om ?. Cum i-a. lucind ca focul prin văzduhuri.. neştiută.. pierzîndu-l pe cel antic. treci lîngă Ishis. a plecat în călătorie cu soaţa sa şi cu copila. A prins însă-ntr-o clipă arcul . pe jumătate dezvelit. spre izvorul muzelor. Te învoieşti ?. era şi-o pasăre. tot mai spre inima pădurii. aciuite adesea în locuri mlăştinoase.. Şi el purta o haină scumpă. era gelos. Ai cai nenumăraţi acasă.. Coronia. Coronia pe nume. pe care le rosteau în cor muzele.. „Orlando innamorato". Iar ca ruşinea îndurată de casa lui să i se uite. Cel care a dat acest nou sens este poetul Matteo Măria Bojardo. Un vînt subţire tiuia printre copacii clin pădure şi florile îşi plecau fruntea. — O. odrasla ta mult aşteptată. însă.. a pierit. şi-acum tot. — Sînt bucuros ca să-i fii mire Coroniei. a scăpat amfora din mînă. îşi înstrună pe dată lira şi începu să sune dulce. urmînd cîntarea minunată. a murmurat îndurerată : — Apolo. în zbor. Şi cum. 124 Numai că-n acest timp.. lăsînd-o singură-n poiană. El venea din Arcadia şi purta numele de Ishis. Dar vreau să ştii. El se ascunse-ntre copacii unei păduri alăturate. păşea domol pe iarba udă.. Coronia. în marele-ţi ţinut lapit. Şi regele a poruncit să i se afle fetei sale numaidecît un mire vrednic. şi el. umărul neted şi rotund. tu m-ai amăgit. se drăgosteşte pe pămînt cu un flăcău venit din lume ! Zeul. erau întruchipate în cel mai frumos zeu. — Mă învoiesc.. printr-o vrajj.. Dar nu-mi iei viaţa numai mie. sămînţa. Tu.. Coronia.. parcă deodată veştejite. Coronia. în timp ce fata. urau tristeţea morţii şi aminteau în silă numele lui Tanatos.. umplură ochii lui Apolo cu o lumină pătimaşă. ASCLEPIO 122 ELINII IUBEAU VIAŢA... fără suspine. tu arunci săgeata ?. ridicînd ochii spre cer. şi-nverzeşte copacii. prinsă-n vrajă. Ba.. cel ce face să-ncolţească pe glie. Braţul molatic ţinînd vasul. un oraş care se-ntindea pe lîngă marea argiană. Şi poate mai rostea sărmana şi alte vorbe către slăvi. ce-i desfăta" obişnuit numai pe zeii din Olimp. văzînd-o pe Coronia că se alătură lui Ishis. Zeul nu i-a răspuns nimica. a spus Flegias către Ishis. Iară lumina albă şi căldura plăcută. Pe pletele cîrlion-ţate avea o panglică de aur şi pe spinare ţinea arcul. graţioasă. auzind viersul lui Apolo. ca ameţită. dar moartea s-a grăbit să vină şi să-i îngheţe pieptul cald. pe ţărmul unde vorbiseră cu toţii. îr sînul meu adăpostesc tot ce-mi era mai drag pe lume. S-au dus spre Epidauria.. că primul soţ i-a fost Apolo. Şi dragostea a lăsat rod. după legende. în faimosul său poem. — Unde ţi-e amfora cu apă ? Spune-mi de ce-ai întîrziat ?. In schimb cîntau. cîntat zeul Apolo cu lira sa mîngîietoare. trădătoare ticăloasă ! a grăit zeul cu mînie. cum spun poeţii că erau în vremuri depărtate corbii . a strigat tatăl. Fata mea o să fie mamă. la urmă.. Tu.. Apolo.

De-aceea îţi vom ridica un templu mare. Nu am alt nume pentru el. cîndva. Acesta prinse la loc viaţă şi amîndoi pieriră"într-o gropiţă. unde trăiau mai mulţi centauri... plin de comori. putea să vindec™ bolnavii cu fel de fel de buruiene. după un timp. dornici să-şi caute vindecarea.. amarnic. centaurul luase băiatul şi îi făcuse pat de fîn. Tocmai se întorcea şi zeul.. Feciorul zeului luminii. împietrit. Zeii n-au dreptul şi nici puterea de-a vărsa lacrimi vreodată! Aceasta-i lucru omenesc. cînd anceput să lecuiască — întîi cu arta învăţată de la centaurul bătrîn. Asclepio-l iovi c-o piatră. se povesteşte. tămăduind de multe boale pe oamenii ce merg la el... Regele a căzut din şa. ungîndu-l c-un balsam ceresc.. Vrea 125 să împiedice destinul. din gelozia mea nebună. Micul Asclepio este salvat şi dat în grija centaurului Hiron « în Epidauria. desigur. cu arta grea a hirurgiei. ca într-o mută întrebare : „De ce. 126 Punînd îndată o săgeată în arcul său scânteietor. — Mă voi sili. unde tu vei fi cinstit mai mult ca zeii. Şi glasul tău să fie aspru şi să trezească-nfiorare. Şarpele se descolăci şi repede îşi dete duhul.. şi. să-şi potolească remuşcarea. însă zadarnic mai înfl cearcă să-i reînsufleţească pieptul. Capul i s-a sfărîmat de stînci. Dar înainte de-a cădea. îi ziceau ei.. Nu mai era decît puţin. a zburat pe un nor de aur. cenuşă.. Corbul. aţîţînd focul ca să ardă cu vîlvătăi pînă la cer. Oastea lui a-nceput să fugă. Zeul şi-a amin. se mai spune că regele lapit. nevăzut. Umbra Coroniei plecase. Şi pentru încercarea asta să-nduri şi alte suferinţi. a răspuns Hiron. arcuri şi suliţi ucigătoare au pornit cu toţii-n Delfi... Dar nu putea. l-a aţintit şi pe Flegias.. şi ar fii vrut să verse lacrimi. Fie să-ţi vezi şi tu copilul ars în cenuşă ca şi mine. Ei trimit boli şi suferinţe. Şarpele i se-ncolăci pe băţul de călătorie. felurite boale. a rostit zeul spre centaur. Asclepio . şi-avea cam unsprezece ani. şi sînt mîhnit. Veneau acolo mii şi mii. blestemul meu. Zboară şi piei din calea mea. nevinovată. Venise Hermes să o ia. şi-Asclepio se străduia să le aducă uşurare. zburînd pe spuma unui nor. sub părnînt. m-ai ucis ?". L-a smuls fără să-l vadă nimeni dintre cei ce erau de faţă.-n loc de lapte dulce. şi împreună se-ndreptau către Infernul mohorît. Şi a răspuns centaurului : — îl voi numi : Cel ce alină... Cu acest fir atinse limba şarpelui ce zăcea zdrobit. se ivi şerpoaica — perechea şarpelui ucis. văzu în drumul său un şarpe. înarmaţi cu săbii. un lucru neobişnuit. s-a cătrănit pe loc la pene '. Tu să mi-l creşti cu multă grijă şi să mi-l faci un om de seamă. Rugul ardea cu vîlvătaie. L-a strîns în braţe ca un tată. drept pe un munte. multă iscusinţă.. tu ce-ai adus această ştire ! La pene să te înnegreşti şi să vesteşti de-acum-nainte doar moartea şi nenorocirea.. ca mai-nainte. tropotind peste munţi. Pe rug era urcată fata cu trupul rece.. care-şi încredinţase fiul centaurului înţelept. deşi eşti pămîntean ca noi. s-a învoit la rîndu-i Hiron. Slujba ce se făcea aici era de lecuirea bolii Asclepio. Pentru că eu i-am ucis mama. se clădea rugu-n vremea asta. la un bolnav. minune negrăită. regele pare c-a strigat : — Blestem să cadă-asupra ta !. A început de-atunci s-anunţe numai furtunile şi moartea. în acest templu. tu nu eşti un erou de rînd.. de multe. iată. bătrîne Hiron. blestem de tată.. Cînd văd un hoit corbii s-adună şi croncănesc ca sub blestem. să-l facă pulbere. Te ridici peste olimpieni. S-a făcut priceput în toate . — Să-i zicem dar Asclepio2.. PelionJ Aici era o văgăună adîncă. pe care le căuta el însuşi acolo-n munţii Pelion. Ia trupul moartei lingă sine şi se sileşte să-l învie. s-a mîniat'i peste măsură de moartea dată fiicei sale. Şi mulţi dintr-înşii şi-o găseau. el s-a-ntărit. călăreţii şi. şi să doreşti să ţi-l răzbuni. i-au ridicat un templu mare. A strîns oştirea.. Cum ţi-ai numit însă flăcăul ?.. rostogolindu-se pe vale. să-ţi împlinesc această voie !. ţi-l dau pe-acest copil scăpat din flăcări prin minune. în acest fel. Şi-n Epidauria. acolo unde era templul împodobit. se spune. S-a făcut negru ca mormîntiil şi glasul lui s-a preschimbat. făcînd farmece. prin săgeata necruţătoare a lui Apolo. Ducea un fir de iarbă-n gură.. Peste centauri era rege unul mai înţelept ca toţlB căruia i se zicea Hiron. Şi s-a-ntîmplat.. i-a rostit zeul. Chiar de eşti zeu nemuritor. şi. îşi înţelege toată vina şi se grăbeşte spre pămînt. iubite. Nu mia rămas decît feciorul să îmi aline întristarea. în peştera-i încăpătoare. Flegias. Dar nu trecu nici un minut şi. răcoroasă. pe ţărm.. pe-o culme. Apolo se bătea cu pumnii în pieptul său divin. El avea. Atunci.. pe care tu ştii să le vindeci. — Asclepio.. îi dase. largă. zeul Apolo se dumireşte c-a greşit. Fiul zeului luminii începe sâ vindece boalele Pe cînd se petreceau acestea. a crescut mare.. FebusApolo. să-l mistuie. apoi prin iscusinţa sa — pe muntenii din Pelion. gemînd. Zeul a stat puţin pe gînduri... Tatăl Coroniei — cu oastea — a jefuit templul acesta şi i-a dat foc. în legendă. din alb precum fusese. a smuls copilul încă viu. Aici se grămădeau bolnavii în faţa porţilor deschise . şi focul îi mistuia corpul Coroniei sacrificate. — Ţine. Vestea că fiul lui Apolo este în Epidauria. Cînd a văzut toată ruina şi pe Flegias cu oştenii.. te va lovi. să soarbă sucuri de măcieş şi alte fructe de pădure. s-a răspîndit în toată lumea. a ţipat iar spre-Apolo corbul.tit că fata poartă în sînul ei un prunc. cu ochii aţintiţi spre ceruri. al zeului cu arc de aur. — Fii blestemat. sălbatici.. Şi. Şi în sfîrşit.. s-a supărat din nou. s-a îndeletnicit.— Coronia s-a stins din viaţă !.... s-a auzit un ţipăt slab. mergînd.

Numai că tu şi cu Poseidon v-aţi luat ce este mai plăcut. se străduia să dea iar zile unui voinic. medici vestiţi în marele război din Troia 4.. leacuri. Şi-ntr-adevăr.. ar fi vrut să-i şi răpună pe toţi ciclopii făurari.. Aici . precum cîntau poeţii. care erau pe pragul morţii. a prins în mînă un mănunchi de fulgere nimicitoare şi le-a zvîrlit în Atica. care-au călcat poruncile destinului ne-nduplecat şi ale zeilor cereşti. unde şi aerul e proaspăt. a răcnit Zeus. şi Zeus s-a înduplecat. ucis din uneltirea Fedrei. tocmai a ridicat un mort.. O cercetă. ce se numeau asclepioane 5. zeul mohorît. Ei trebuie să-mbătrînească . Nu mai mor oameni ? Pentru ce ? Destinul lor e hotărît. care dau pămîntenilor şi tinereţe. — Cum asta ?. încît s-a clătinat Olimpul şi cerul tot şi-ntreg pămîntul scăldat de mările adinei. Epioneea 3. lui Hipolit. Insă a mijlocit Atena pe lîngă tatăl său ceresc. Mai bine e pe lumea asta. ca osîndă. iară tu. fără supuşi şi fără sclavi ?.. monumente. şiau încercat să se răscoale contra stăpînului lor. Hades a vrut să-i ia şi umbra şi s-o arunce în Infern. iară cealaltă Pana-ceea.. O adună plin de răb127 dare.. e tot ce este sub pămînt. 130 Spre slava lui. îl va scăpa de-mbrăţişarea înaripatului Tanatos. Iar Zeus. pe ţărmurile Aticii.7 Şi oamenii se bucurau de leacurile dăruite de-Asclepio în 1 templul său. s-au adunat ca să-l jelească şi să-i cinstească amintirea. la fel ca şi pe mama sa. neapucînd să spună celor din jur cum pregătea acela băuturi din ierburi. — Destinul zici ?. — Cum ? Unde e ? Să-l văd şi eu. N-a mai rămas din el decît o grămăjoară de cenuşă.. unde se adunau elinii la sărbători strălucitoare de două ori în zece ani6. Soţia lui. scos din fire.. altare şi statui. Cum s-a-ndurerat Apolo. socotind ziua şi noaptea numai morţi.. a zis Hades. Asclepio a fost lovit. Nimeni. tu. pe care-a risipit-o vîntul şi a spălat-o apoi ploaia.. văzînd pe fiul său murind sub fulgerele olimpiene !. urmîndu-i mai departe calea. împodobite. Să stea acolo cu Tantal şi cu Sisif şi cu ceilalţi. Şi chiar Cîmpiile-Elisee nu mai primeau destule umbre... Şi Hades.. împreună cu Poseidon. încît se pustia Infernul... i-acolo.. s-au clădit apoi sute şi sute de sanctuare şi temple mari. Ei. a răspuns Hades. fiu al zeului Apolo. Asclepio a rămas mort. Ce ? L-ai uitat pe Prometeu ?. Să stăpînească şi-n Olimp.i Acum nu-mi mai rămîn nici umbrele de pe pămînt. fără să fim pîndiţi de Hades. sus ? Cine-i netrebnicul acela ce-i fereşte pe pămînteni să nu mai cadă-n gheara morţii ? Ce-o să na facem în Infern. feciorul regelui Tezeu. Aceste temple şi sanctuare erau clădite pe-nălţimi. care se chinuiau de veacuri. scăpînd pe-o mulţime de oameni. tare supărat. Nimeni — auzi. cel cu aripi negre. dacă nu mai coboară nimeni ? Dacă rămînenf numai noi. şi geniile infernale se jeluiau necontenit...băgă de seamă ce fel de iarbă adusese şerpoaica să-şi învie soţul. Zeus. ca răzbunare. să vadă bine ce fel de însuşiri avea. — Uite-l.. Templul avea grădini splendide... dar Hades. stele votive.' Eu stau în bezne..... care o săi întoarcă viaţa. unde putem zîmbi în voie. II văd şi eu ! a grăit Zeus îndîrjit. şi-apoi să piară. poate şi-n Tartar... făcîndu-l simplu salahor.. pe care l-am trimis anume. Oamenii vor să dobîndească. lecuin-du-i chiar de boli. — Ce se întîmplă-acolo. unde sînt ape de izvoare7. Aşa. Focul ceresc l-a mistuit.. lovind cu sceptrul într-un nor. cînd a zărit asta.. Ba. Atunci. Zeus ? Ce mai spui ?. Tanatos. Poseidon şi Atena . Tartarul rămăsese gol. ce-n atelierele divine făureau fulgere lui Zeus. Cel mai măreţ din toate acestea era în Epidauria. el s-a unit.... şi fetele : una Higieea. le dăruieşte nemurirea. s-a urcat pare-se-n Olimp sau l-a eh mat numai pe Zeus : — Lumea am împărţit-o-n trei : Poseidon apele din mări. O !. Ii toarnă-n gură băutura. nimeni nu vine în Infern !. Nici eu nu îndrăznesc să-l calc.. dă-ne şi nouă să sorbim din sucul fermecat al vieţii. mărite Zeus . Şi pe Heracle l-ai uitat şi pe-alţi eroi asemeni lui. ai rămas stăpîn pe cer şi pd Olimp. Nu vrem să fim nici unul pradă zeului morţii cel hapsîn.. ba şi un teatru renumit. la fel cu zeii. şi nici un zîmbet n-a-nflorit pe faţa mea. Asclepio a fost şi el urcat pe boltă sub forma unei constelaţii. dar. Ce s-a petrecut ? a rostit Zeus mîniat.. Ba.. Blestemul regelui Flegias îl lovea astfel rînd pe rînd — căci Zeus i-a pedepsit fapta. rînd pe rînd. Mă faci să rîd... şi doi băieţi. Oamenii cei căutaţi de moarte fugeau în Epidauria şi se rugau plini de nădejde : — Tu. Da. Legendele spuneau că el ar fi-nviat atîţia morţi. mare Zeus ?. cu alţi trei zei nemulţumiţi : Hera.. cu mintea lui iscoditoare.. în acea clipă. Făcu din ea un leac anume. Şi-Asclepio'le dăruia miraculoase băuturi care-i făceau nemu ritori. — Aşa e. capele. Zeus. numită Troia. nemurirea şi tinereţea veşnică. S-a dus.. şi.. şi vigoare. ce spui. făcîndu-ne] 128 1«8SWR- ades de rîs spre mulţumirea şi folosul netrebnicilor muritori ? Asclepio mai mult ca toţi a născocit. Şi-acum. se povesteşte c-Asclepio.. a trebuit să-nalţe zidul unei cetăţi. ca să îi soarbă răsuflarea. Hades cere moartea lui Asclepio. de cînd mă ştiu.

Calidonul. basoreliefuri. care era bogată-n grîne. Iar cei obosiţi sau bolnavi la minte erau trimişi să se distreze în teatrul din Epidauria. mai cunoscut. La Epidauria se găsea şi statua făcută de artistul Trasimede. Prin persoana legendară a lui Asclepio. după poeţi. fără lumina şi căldura soarelui. Ea este nelipsită în grupurile statuare. fiica lui Zeus şi a Letei. 8. întîiul ce-a cultivat viţa de vie. prin voinţa-i olimpiană. Jar şarpele întruchipa pentru cei vechi reîntinerirea. cînd se începe legenda despre Meleagru. erau un fel de sanatorii ale antichităţii. în acel an. El şedea pe un tron. Se legănau pe ţarini grîne cu spice grele. Fără îndoială că templele se aşezau prin locuri unde se găsea aer foarte bun şi. cîteodată. dar unele s-au dărîmat şi altora li s-a schimbat destinaţia. socotit întemeietorul medicinii ştiinţifice. Iar regele. Cei doi. medici care au însoţit oştirile în războiul troian se numeau Mahaon şi Podaliro. Opera aceasta întruchipează mai bine decît altele efortul medicinii. adică sănătatea. împotriva molimelor oarbe. de Esculap. Dionisos. de Ungă tatăl său. afară de-o fîşie de pe coastă. fără intervenţii divine. Soter — adică salvator. La picioare avea un cîine. Artistul l-a creat încărcat de preocupări. chiar ape minerale. El pare că îşi frămîntă mintea ce noi mijloace ar mai putea găsi pentru lecuirea suferinţelor oamenilor. îi dăruise un lăstar. Clinele era simbolul fidelităţii datorate de medic bolnavului pe care-l îngrijeşte. Bastonul ne arată că medicul trebuie să-i viziteze necontenit pe suferinzi. Higieea. 4. Şi viţa se-nsorea pe coaste. prin supuşii săi. şi pere. sanctuarele lui Asclepio aveau de fapt un caracter laic. Ar fi aieijsă mai adaug că regele din Calidon este. jocuri. reprezintă pe fiii soarelui. monstruoasă. Ele au fost însă cu siguranţă si mai multe. ce se poate 131 căpăta prin leacuri. Dar fructele şi grî-nele nu ajungeau aproape niciodată pentru hrana celor de jos. făcînd nenumărate jertfe. oamenii din antichitate legau direct mijloacele de vindecare cunoscute pe atunci de forţa solară. uneori. cîte i-au ridicat elinii acestui drag lecuitor. pleacă doctorul". Iar regele îl înmulţise. nici măcar să răsară. Iată de ce. cum făcuse şi-Asclepio 8.bolnavii. 3. şi chiar în efigii şi monede. văzînd atîtea avuţii de roade ce trebuiau strînse. cînd veneau. paşii progresului în ştiinţă. Dealtfel. Deatunci regele Calidonului a luat numele de Eneu 2. pe care lumea de-altădată l-a mai numit. Ei vedeau şi puterea lecuitoare a unor buruieni şi ştiau că. S-au găsit pînă acum cam trei sute de asclepioane — temple închinate acestui legendar vindecător al omenirii. La Cos. ţinînd într-o mînă şarpele. Acest ţinut muntos era sărac. 133 Artemis trimite mistreţul în Calidon Şi cum să uiţi tocmai de ea în ţara unde vînătoarea era un meşteşug de seamă ? S-a mîniat grozav zeiţa şi n-a stat mult să se gîndească. uitase tocmai de zeiţa ce ocroteşte vînătoarea. erau primiţi de asclepiazi. Asclepiazii. Toţi vînătorii-aveau de lucru iarna şi vara deopotrivă. 5. străjuitori ai templului. a hotărît să-i răsplătească. Igiena juca un rol mare. ce-i ocrotea pe agricultori. picturi. Deci. Iar Panaceea se tilcuieşte prin cea care lecuieşte total. 7. în limba greacă Asclepio înseamnă alinătorul. trecînd pe-acolo. precum se ştie. In acest ţel. pînă astăzi se spune şi la noi că „unde intră soarele.. Romanii au derivat din numele lui Asclepio pe acela. copila cea mai dragă a zeului era Higieea. grăitoare în acest sens. făgăduind vin mult şi dulce. cel care poate să vindece durerile. Note 1. bucurîndu-se Eneu că zeii îi dădeau prilejul să strîngă. truda atîtor învăţaţi. MELEAGRU POVESTEA DESPRE EROUL MELEAGRU se-ncepe într-un ţinut numit Etolia. Şi pomii erau plini de fructe : mere. putea să-şi strîngă avuţie din ce-i agoniseau supuşii. alinătorii suferinţelor. 6. făcînd dintr-un lăstar o vie. Norocul lor era doar unul : prin munţii ţării etoliene umblau sălbăticiuni destule. şi gutui. Numai că-n marea-i veselie. 2. acestea n-ar fi putut să crească. Este lesne de înţeles de ce elinii au dat acestui legendar întemeietor al artei medicale nimbul de semizeu şi. cu barbă şi cu o faţă gînditoare. Alţi suSerinzi urmau să facă şi exerciţii corporale . iepuri cu blana cenuşie . din tot Olimpul. lupi hămesiţi şi vulpi viclene. Dealtfel. O Imagine artistică.. care-l înfăţişa pe Asclepio-Esculap ca zeu al sănătăţii. pricinuite de forţele naturale pe care le reprezentau olimpienii. urmaşă a mistreţului răpus în . Cos. urmînd drumul lui Asclepio. aurite. atîtea roade. s-a întîm-plat ca etolienii să aibă holde cu duiumul. Deşii rugau pe zei să le dea roade !.. Aşa se mai sălta mulţimea din foamete şi sărăcie. în Pergam şi în alte multe locuri. a dat în limba noastră cuvîntul igiena — igiena necesară pentru menţinerea sănătăţii. Bolnavii ajunşi în asclepioane erau puşi la un regim de hrană foarte chibzuit. a bătrîneţii şi morţii. Epioneea înseamnă Uniştitoarea — pe greceşte. Aceasta era povestea corbului. Nu se putea intra în templu decît bine spălat. creată tot de oameni. nici un zeu n-a avut atîtea temple şi opere de artă. Asclepio-Esculap este înfăţişat aici ca un om matur. prin priceperea şi forţa lor omenească. Şi. plante-aromate şi livezi. Iar Asclepio în sine este simbolul biruinţei nobilei ştiinţe a medicinii. stînd în oraşul cu faimă mare. şi asclepiazii primii medici. O copie după statua lui Trasimede se găseşte şi astăzi la Atena. care se pot vindeca pe ei înşişi. şi în cealaltă un baston. Deşi munceau cu îndârjire !. chiar de zeu. în marile galerii de artă din Leningrad. Astfel de asclepioane au fost la Atena. Le-a aprins focuri pe altare.. s-a năpustit spre Calidon o fiară cruntă. de aici termenul de „panaceu". şi îngrijiţi cu devotament. o avem în statua care se găseşte la Ermitaj. i-a lecuit pe oameni faimosul Hipocrat. udat de rîul Aheloul 1. alergări. ca părul darnicei Demetra — zeiţa soră a lui Zeus. pe oameni. prin care elinii îşi explicau culoarea neagră a penelor sale. care dădea vin din belşug. Trăiau pe-acolo căprioare subţiri şi iuţi şi mlădioase .

a urcat coasta către vii. au fost zdrobiţi. cea lepădată de un rege — lăsînd-o mai întîi să sugă şi deprinzînd-o.. căci am o vrajă. E fiul meu. stupii cu fagurii de miere. cetatea mare. alb şi neted şi glăsuise mamei astfel : — Odrasla ta şi a lui Ares îşi are viaţa zăvorîtă-n acest lemn de frasin alb. cu frunza ofilită şi fructele pierdute toate. cît era atinsă de arzătoarea-i răsuflare. Iason din Iolcos şi Iolau. le privesc şi jalea le îneacă pieptul. pentru totdeauna. ţinîndu-şi pruncii strînşi la sîn. Fata era încîntătoare. flăcăul tău o să se stingă şi va purcede către Hades. a fost găsită de-o ursoaică. care-ncepuse să şi ardă. ştiu că-i puternic. ce tocmai îşi pierduse puii. Atalanta. în stejari. Şi fata asta graţioasă. Nu mai era nici o nădejde ca să se curme ispăşirea. pe vale. ce-l fereşte de moarte. A fost şi-n alte bătălii şi nu i s-antîmplat nimic. ca să culeagă din pădure zmeură. olimpianul. Dar monstrul tot nu-i mulţumit. avea să fie. . Fără să amintesc de alţii. veniseră-n a şaptea noapte cele trei fete ursitoare. fără voie. Loveşte turme şi cirezi. mîndra Alteea. ca Telamon. şi o copilă. Şi răgete scotea cumplite. nu ne dă oare nici un sfat ? Nu ne ajută la nevoie. norocoasă. atunci. Dar Atalanta. Castor şi Polux de la Sparta . Din botul său curgea o spumă care-i albea pieptul puternic. Iar fiara. cînd au adus lîna de aur.. priceput în meşteşugul vînătoarei şi-i îndrăzneţ. de-asemeni. Ochii săi roşii. trîntiţi. într-adevăr — deşi soţie a regelui din Calidon — şi ea fusese amăgită de zeul Ares după nuntă. cu voinicie de bărbat. cît ţinea lemnul ferecat bine în lădiţă. cenfricoşau pe etolieni. au glăsuit mai toţi bătrânii. Eroii se strîng în Calidon Şi-a dat pe urmă Meleagru veste-n oraşele Eladei că se porneşte vînătoarea.. a dat răspuns Alteea. Femeile presimt urgia şi foamea care-o să urmeze. Una-i urase bărbăţie şi-o soţie minunată. ce se numeşte Atalanta. după cea călcat holdă cu holdă sub picioare. spu-neaiTaezii. părăsind patul de lăuză. prins pe umeri cu-o agrafă — ca şi zeiţa Artemis. se va preface în cenuşă. Furia sa parcă se-nteţeşte. Piritou. ci ca odraslă a lui Ares. I-a însoţit pe-argonauţi. înspăimîntată. Şi fiara a hrănit copila. erau scînteietori ca focul. 134 Alteea se învoieşte cu plecarea fiului său — Să fie-aşa cum gîndeşti tu. zvîrlit de mine. pe care cîinii şi păstorii nu izbutesc să le ferească de colţii lui distrugători. smulşi din rădăcină.luptă de Tezeu 3. siliţi să-şi piardă sucul lor dulce-mbătător. Mama. rodul cel verde şi gustos.. Cînd lemnul alb. Rege Eneu. umplută toată cu săgeţi4. Părul i-era-nnodat pe ceafă. Zadarnic mai pregăteau ei aria pentru treieriş. mure şi afine. Ultima azvîrlise-n flăcări.. Purta pe ea doar un veşmînt scurt. Măslinii. lăsînd pe fiul ei să plece la vînătoarea asta mare ? — îl las. Admet şi o copilă-arca-diană. cea stăpî-nită de Eneu. După ce fiul se născuse. şi să găsească. S-au strîns în Calidon eroii. fără dorinţa de-a plăcea. Iară pe spate atîrna o tolbă scumpă de argint. şi printre ei. plini de sînge. Mistreţul a-nceput să scurme prin holdele aproape coapte. dînd jos şi tăvălind în ţărnă spicele blonde şi bogate. Iară lădiţa a ascuns-o într-un ungher. cu ochii tulburi. Acolo a închis regina lemnul adus de ursitoare.. Nu mă tem pentru viaţa lui. s-adun o mînă de viteji de prin regatele vecine şi să începem vînătoarea mistreţului ce pustieşte pămîntul nostru etolian. Ea — fiica regelui Tegeu — de fapt. Iată de ce n-avea Alteea teamă că o să-i moară fiul.. de către meşterii cetăţii. Coama zbîrlită-i semăna cu-o culme presărată toată cu suliţe şi cu săgeţi. cel mai ferit din tot palatul lui Eneu. — îngăduiţi-mi. şi ceilalţi pomi erau. El era deci nepotul Herei şi al lui Zeus. eroul din Atena . regele lapit . căci iarba. Dar numai mama ştia taina şi zeul care pîngărise palatul regelui Eneu. cînd era mică. tu ce ne spui ?. Grînarele aveau să fie la fel de goale ca-nainte. se vestejea şi se usca. în focul sacru — ce ardea. Poporul fuge şi s-ascunde în Calidon. Iară bărbaţii. Tegeu vroia să 135 aibă-n casă numai băieţi şi nici o fată. iute-o lădiţă de aramă. care străluceau roşii şi galbeni pe lungi coarde. Iar Meleagru se născuse. mai pe urmă. a scormonit cu mîna goală între cărbunii de pe vatră şi a smuls lemnul alb de frasin. Ştia că nu o să se-ntîmple nimica rău. nepotul marelui Heracle. neîntrecută îa vînat. Şi fulgere păreau să iasă din gura lui mereu deschisă . Peleu. fusese părăsită de tatăl său. acolo-n mijlocu-ncăperii — un lemn de frasin. nu ca fecior al lui Eneu. îşi prăpădeau şi ei. Cine-ndrăz-nea să se ridice contra zeiţei Artemis ? Atunci s-a îndreptat spre oameni viteazul tînăr Meleagru. Soţia ta. şi plîng amarnic lîngă ziduri. sub rîtul fiarei aţîţate. A doua şi mărinimie şi dragoste de patrie. pricină de nenorocire pentru eroul Meleagru — cum vom vedea numaidecît. îi voi chema pe cei mai vrednici : Tezeu. Strugurii.. cu simplitate. le stau alături. L-a stins în amfora cu apă şi-a poruncit să i se facă. a spus el. într-o pădure-ntunecoasă.

. a grăit el şi i-a zîmbit 137 Ea s-a împurpurat la faţă de bucurie şi plăcere şi l-a privit pe Meleagru cu ochii săi strălucitori. nu retezase vreun copac. Cel ce vorbise era rege într-un oraş învecinat 5. pe amîndouă. Dar. nu-ndrăzni să răpeşti drepturile noastre. Castor şi Polux. cum cerea datina străbună. Şi nu se vede vreun sfîrşit primejdioasei vînători. pe Atalanta. Puterea lui se întindea peste războinicii cureţi.. al cărui lemn e străpuns lesne. cum s-a terminat ospăţul. a mai lovit-o în grumaz şi-a doborît-o la pămînt. Cearta din pricina Atalantei în timp ce monstrul grohăia.. căutînd noi victime-n pădure. fără-ncetare. copila regelui Tegeu. el se avîntă. în faţa mea.. Cu trupul său lovind copacii. Pădurea se-ntindea pe coastă. e arcadiana.. şi gloria de-a răpune fiara cea ocrotită de Artemis mi se cuvine numai mie. lovind tamburii de aramă. Şi cum era un ochitor mai priceput decît mulţi alţii. ce ? Nu crezi cumva că mă voi teme de sabia ce-o porţi în mînă ? Şi nu s-a mulţumit cu vorba. Ochii săi mici şi sîngeroşi sînt plini de pofta de-a ucide. — Altminteri. mirosind urmele de fiară. printre flăcăi. Bărbaţii cîţi erau acolo s-au roşit pînă la urechi. încerca să se sucească şi să-şi smulgă săgeata care-i scurgea viaţa. însă mistreţul e mai iute ca vîntul ce aleargă iarna peste colinele Eladei. ameţită. Monstrul dă buzna între cîinii. şi. E în frunte. Cu colţii aprigi risipeşte întreaga haită într-o clipă. c-a răsunat un grohăit. fermecătoarea Atalanta. Atalantei. şi doi îşi pierd îndată viaţa. de parcă priveghea cîmpia. toţi vînătorii au ţintit roi de săgeţi asupra ei. Mulţi au însîngerat pămîntul. care i se aţin în cale şi se trudesc să îl oprească. şi-a încordat şi Meleagru arcul său mare şi a tras. — Primeşte premiul şi cinstirea. rostogolindu-i prin pădure. fiindcă eşti frumoasă.Strîngîndu-se dară vitejii în Calidon. şi cînd nici nu gîndeau cu gîndul. Lancea se-n-fige-ntr-un copac. înspumaţi.. Botul i s-a umplut de sînge şi. sărind cu o secure-n mîini. Răsplată trebuia să aibă. e foarte greu de nimerit. înconjură cu grijă fiara. s-a necăjit fiul lui Ares. Nu crede. îl urmăresc. tu îl vei avea !. Văzînd că fiara nu mai poate să se ascundă prin hăţişuri. cum zvîcneşte prin pădure. priviţi cum lovitura de bărbat e mai presus decît aceea pe care-o dă o biată fată. Iar Meleagru... Iar unul a răcnit cu ciudă. şi o pădure-ntu-necată. săgeata-i zbîrnîie-n văzduh şi se înfige sub urechea monstrului înfricoşător. mugind surd. Mai arzător decît un fulger s-azvîrle apoi spre viteji. ce eşti frate mamei mele. că fiara i-a sărit în piept. în timpul luptei — le-a întins. că poţi să smulgi premiul rîvnit de noi. el îi îndoaie sau îi frînge. din nou. Eşti vînătorul cel mai bun care se află în Elada. şi nici onoarea nu ne-o lua. Şi într-acolo lă-trau cîinii. Poate a vrut să-i şi răspundă. I-a smuls îndată Atalantei trofeul dăruit de fiul zeului Ares şi-al Alteei. Iar Meleagru.. Atalanta.. Dar cea mai sprintenă în luptă. A început o ceartă mare şi bătălie mai pe urmă. Şi l-a lăsat în iarbă mort pe tînărul cutezător.. Acum pieirea lui e-aproape şi marea cinste-a vînătoarei : trofeul. n-a mai putut . El era frate cu Alteea. cel care dobora mistreţul : pielea şi capul lui hidos. mai înainte ca securea s-o poată-atinge cît de cît. pornind în goană către oameni. Şi dintr-o vale se iveşte mistreţul înfricoşător. spuneau aezii. spre oameni.. soţia regelui Eneu — fiind deci unchi bun lui Meleagru. cu o lance.. în dimineaţa următoare. în drumul monstrului rănit : — Voi. — Tu. să nu cutezi a urgisi. ca orbit. printre copaci. Abia şi-a sfîrşit el cuvîntul. 136 Acum mistreţul îşi ascute colţii tăioşi şi lucitori într-un stejar înalt şi gros. Lupta se porneşte Dar nici nu s-au pornit hăitaşii să strige şi să facă zgomot. Fiul lui Ares vede fapta şi strigă tare spre fecioară : — Tu. i-a jupuit pielea ţepoasă şi — după cum făgăduise. însă atunci s-a auzit un glas înverşunat de ură : — Stai. s-a-ntins ospăţul. călărind pe armăsari albi. Şi-a înfipt adînc colţii ei lungi. dintre hăitaşi şi luptători — mai ales tineri etolieni. ceilalţi. Cu sabia i-a tăiat capul. venind aici. Altminteri. şi. ce-l însoţesc pe Meleagru. şi-au petrecut toţi nouă zile şi nouă nopţi. Ea nu se lasă. In apropiere de oraş s-ar fi aflat.. în care nu intrase omul. Botul lui parc-aruncă flăcări. au şi pornit la vînătoarea monstrului care pustia ţinutul regelui Eneu. ai lovit cea dintîi mistreţul. preafrumoasă Atalanta. Tezeu îşi cumpăneşte lancea. una dintre săgeţi s-a-nfipt pînă-n plămînul stîng al fiarei. dar în zadar. tineri luptători. S-au rotit săbiile prin aer.

să ţină seamă că-n faţa lui era chiar unchiul, la care ţinea mult Alteea. Ci l-a străpuns, în piept, cu vîrful săbiei sale-nsîngerate — ce retezase, de curînd, capul mistreţului răpus. După această întîmplare, care i-a întristat pe toţi, eroii cei veniţi anume din depărtare, ca să ia parte la vînătoarea asta mare, şi-au luat în grabă rămas bun. S-au despărţit şi au plecat care-ncotro, spre ţara sa. Cu ei sa dus şi Atalanta, copila regelui Tegeu, ce avea încă în ochi lacrimi. Năvala cureţilor şi ultima biruinţa Dar cum s-au depărtat vitejii din Calidon, şi-a rămas singur voinicul nostru, Meleagru, a sunat toba de război. Cureţii din vecinătate îi atacau pe etolieni. Războiul a-nceput cu furie. în fruntea oştii etoliene era eroul Meleagru. Numai că mama sa, Alteea, din dragoste pentru ucisul ei frate, blestema, îl blestema pe Meleagru şi cerea zeilor, lui Hades şi soaţei sale, Persefona, să-l pedepsească, să-i ia viaţa. Şi aflînd asta, Meleagru atît de mult se întristase, încît nu mai vroia să lupte. Se retrăsese în cetate şi, zăvorit într-o cămară, lîngă soţia-i, Cleopatra, pusese sabia alături, lăsînd în voia sa războiul, lăsînd poporul de cureţi să-i biruie pe etolieni 6. 138 într-adevăr, în scurtă vreme, supuşii regelui curet sparg porţile în Calidon 7. Abia atuncea, Cleopatra, soaţa iubită, ce stătea-naintea lui îngenuncheată, iar lacrimile îi curgeau fierbinţi, şiroaie, pe obraz, îl clatină din hotărîre, spunîndu-i vorbele acestea : — Nu vezi, iubite Meleagru, cum sînt răpuşi toţi etolienii, pe care tu ai vrut să-i scapi de fiară, de mistreţul hîd ? Nu sări la luptă pentru ei ? Femeile sînt luate roabe. în curînd am să cad şi eu. Vrei să mă vezi tîrîtă-n ştreanguri, de vreun duşman, ba chiar silită să-l slujesc ani îndelungaţi, stingîndu-mă nefericită ?... Cu-o tresărire, Meleagru a luat din nou sabia-n mînă. — Piere poporul etolian ? a strigat el. Şi revenindu-şi de îndată, s-a-nfăţişat duşmanilor în pragul uşii, glăsuind : — Hai să vă măsuraţi acuma iarăşi cu mine, laşilor !... Şi sabia i s-a înfipt în cel dintîi oştean curet, apoi în alţii, şi în alţii. I-a pus pe goană. Ei ţipau, şi, risipindu-se-n ogradă, fugeau ca nişte potîrnichi. Cîţi mai trăiau dintre supuşii regelui de la Calidon s-au avîntat din nou în luptă. în puţin timp au biruit. Eroul îşi salvase-oraşul şi tot ţinutul etolian, la rugămintea Cleopatrei, soţia sa mult credincioasă. Dar viaţa lui se va curma... Şi asta pentru că Alteea, în timp ce-şi blestema feciorul, luase lădiţa de aramă. Din ea desferecase lemnul adus cîndva de ursitoare şi-l aruncase-n focul sacru. Lemnul arsese-n vremea asta, cît timp luptase Meleagru şi-i învinsese pe cureţi. Iar la sfîrşitul bătăliei, lemnul cel alb se prefăcuse într-o movilă de cenuşă. Şi tot atunci, chemat desigur de Artemis ne-nduplecata, în slăvi s-a şi ivit Apolo. A luat din tolbă o săgeată şi l-a ţintit pe Meleagru în inima-i înflăcărată. Iar el, avînd în piept săgeata şi mistuit de focul ei, s-a clătinat ca un stejar, pe care un topor avan l-a retezat din rădăcini. A căzut jos şi a murit. Mama, Alteea, şi-a vîrît sub sînul stîng un fier tăios, plătin-du-şi astfel vina sa. în vremea asta, Cleopatra, îndurerată pe urcase pe-o stîncă-naltă şi de-acolo s-a aruncat între prăpăstii. Surorile lui Meleagru, văzînd această întîmplare, şi-au smuls podoabele de aur şi s-au pornit să se jelească pe rugul fratelui ucis. Dar Artemis cea nemiloasă s-a necăjit nespus de tare că fetela plîngeau atît pe fratele lor, Meleagru, cel doborît din voia ei. 139 Şi, printr-o vrajă neştiută, le-a prefăcut în nişte păsări, care rostesc cu ţipăt jalnic : păcat !... păcat !... păcat !... şi care au pe aripi pete, ca nişte lacrime vărsate 8. Spre cinstea marelui erou ce i-a salvat şi de mistreţul zeiţei Febe-Artemis şi de cureţii ucigaşi, aezii din Etolia au cîntat imnuri minunate, iar sculptorii l-au dăltuit în marmure nepieritoare 9...
Note 1. Astăzi Etolia este cunoscută sub denumirea de Misolonghi, iar rîul care o udă se cheamă Aspropotamos. Numele său vine de la cel dintîi stăpînitor elin, ce s-a numit, după legendă, Etol, fiul lui Endimion, un alt personaj mitologic. 2. Oineu — Eneu — înseamnă producător de vin, viticultor. Enos e vinul pe greceşte. De aici vine numele ştiinţei ce se ocupă cu vinificaţia : enologia. 3. Legenda a fost cîntată de poetul roman Ovidiu, în „Metamorfozele" sale. 4. Aşa cum este descrisă Atalanta de Ovidiu o vedem şi acum în Muzeul Luvru, cioplită de un artist antic. Fata este înfăţişată alergînd pe o cîmpie. Piciorul stîng abia atinge pămîntul plin de ierburi crude. Goana, mişcarea elegantă cu care îşi apleacă trupul o fac pe fată înzecit de frumoasă. Şi, fără voia noastră, îi dăm dreptate lui Ovidiu, care spunea despre Atalanta că putea să fie şi o fată

cu putere de bărbat; dar şi un voinic, cu frumuseţe de fecioară. 5. Oraşul Pleuron. 6. Homer ne cîntă în „lliada" scena aceasta, în chip neasemuiţi „Cît se bătu într-ai săi bărbatul luptaciu Meleagru Rău pătimiră cureţii ; ei nici nu putură să ţie Piept în afară de zid, cu toată mulţimea. Ci-n urmă Fu Meleagru cuprins de mînie, de patima, care Şi-altora-nvăluie mintea, deşi au temei la gîndire. Şi clocotind de necaz pe maică-sa însăşi, pe-Alteea, Sta huzurind la nevasta cea chipeş-a lui, Cleopatra..." „Sta Meleagru la ea mLstuindu-şi amarul mîniei Tare-ndîrjit de blestemul mamei, căci ea de mîhnire Mare cuprinsă, că el pe fratele ei omorîse, Zel chema şi izbind cu pumnul adesea pămîntul Sta istovită-n genunchi şi cu sînul stropit de plînsoare. Dînsa cerea de la zeii din iad, Persef ona şi Hades, Fjului moarte să-i

140
Faptul acesta ca o mamă să ceară moartea fiului său, chiar în legendă, i-a uimit deseori pe oameni. Dar, aşa cum arată mitologul sovietic N. A. Kun, lucrul se explică prin aceea că la elini mai existau încă, din timpuri foarte, foarte depărtate, urme de matriarhat. Adică rolul principal într-o familie îl juca, în epoca aceea, mama. Fratele el era o rudă mai apropiaţi ăecît oricare alta, şi omorîrea lui ştirbea prestigiul mamei, de stăpînă. Deci crima asta trebuia să fie aspru condamnată, oricine ar fi fost făptaşul — chiar dacă era feciorul ei. 7. Precum ne cîntă tot Homer s „Larmă şi pocnet la porţi, la Calidon răsună, cureţii Bat în cetate la turnuri. Se roagă de dînsul etolii Starostii şi trimit preoţi fruntaşi după el ca si iasă Şi să-i ajute, şi-i juruie o mare răsplată ; pe unde-i Mai) roditoare cîmpia cetăţii, acolo-J. îmbie Ei să-şi măsoare mîndreţe de ţarină pentru moşie, Loc de pogoane cin'zeci, jumătate să-l aibă de vie, Iar jumătatea cealaltă să-i fie pămÎHt de arătură. Tot stăruia şi Oineu călăreţul, bătrînul său tată; Sta el în pragul iatacului 'nalt şi ale uşii canaturi Le zguduia, şi-n genunchi pe fiu-şi ruga să-l ajute. Mama, surorile tot îl rugau ; îa zadar, că mai tare Sta împotrivă, în zadar îi făcură fierbtete rugare Chiar şi prietenii lui mai iubiţi şi mai vrednici de cinste, N-a fost cu putinţă şi chip să înduplece pe Meleagru Pînă ce nu izbutiră să-i bată-a odaie cureţii După ce zidul urcară şi aprinseră marea cetate. Cade bocindu-se atunci şi-l roagă pe el Cleopatra, Spune ce rău i-ameninţă, cum intrăH cetate duşmanii, Cum pe bărbaţi îi ucid, cum spulberă-n flăcări oraşul, Cum pe copii îi robesc şi femeile-ncinse pe şolduri Inima lui tresări la auzul atîtor amaruri, El luă armele atunci şi îndată ieşi la bătaie Şi izbăvi pe etoli de ziua cea neagr-a pieirii»." 8. Este vorba de păsările cunoscute sub numele de bibilici sau pichere, care au parcă aripile şi penele stropite de lacrimi şi care ţipă necontenit, de parcă ar căina pe cineva. Aşa îşi explicau elinii apariţia acestei specii de pasăre. O legendă asemănătoare se află şi în folclorul nostru pe seama acestor păsări. 9. Sculptorul elin Scopos din sec. IV î.e.n. l-a dăltuit în marmură. O copie a acestei statui se mai găseşte în Muzeul Vaticanului din Roma. Eroul este în pădure, după victoria lui atît de greu dobîndită. Capul oribil al

141
mistreţului este pe un butuc alături, dinele care-l însoţise la vînătoare cată, plin de credinţă, spre stâpîn. Faţa eroului, senină, se îndreaptă însă probabil către solia din Calidon care ii mulţumeşte pentru că a scăpat ţinutul etolian de monstrul înfiorător. Dar tobele răsună tare şi toţi îl roagă pe Meleagru să pornească din nou la luptă, în fruntea oştirii etoliene, şi să-i oprească pe vrăjmaşii cureţi care le ameninţă cetatea. Statua este făcută în aşa fel, încît aştepţi ca Meleagru să se mişte, să-şi deschidă gura şi să răspundă spre solie : — Luaţi armele, şi să pornim .'...

ORFEU Şl EURIDICE

ÎN TRACIA 1 muntoasă a vieţuît, se spune, primul dintre aezi, cel dintîi cîntăreţ de imnuri din Elada. Cîntăreţul acesta a fost numit Orfeu. El s-a născut în casa unui rege, Eagru, ce-i cîrmuia pe traci. Iar mama lui a fost gingaşa Caliopa, muza ce inspira poezia epică şi arta de-a vorbi frumos şi mişcător. Muza a fost o vreme soţia lui Eagru. Atîta că Orfeu, deşi născut în casa regelui trac Eagru, avea şi el drept tată, ca şi Asclepio, pe marele Apolo, zeul ocrotitor al cântecului dulce. Născîndu-se copilul, mama i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. I-a hărăzit să poată salcătuiască stihuri, iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea. Tatăl, zeul Apolo, i-a dăruit o liră şi i-a urat să cînte dintr-însa mai frumos ca vîntul cînd foşneşte prin frunzele pădurii, mai cald şi mai duios decît privighetoarea în nopţile cu lună. Să nu fie-ntrecut de nici un om pe lume, cînd şi-o-nstruna el lira. Să cînte melodii la fel de-armo-nioase, cum sînt acelea care îl desfată pe Zeus la ospeţe-n Olimp. Crescînd Orfeu mai mare a început să umble prin ţara lui Eagru, cu lira subţioară. Toţi cîţi îl întîlneau se minunau de vorba plăcută ce-o avea, ca şi de-nţelepciunea pe care-o dovedea cu orişice prilejuri feciorul lui Apolo. Astfel se povesteşte c-atunci cînd se certau, din pricini felurite, supuşii lui Eagru îl chemau pe Orfeu sâ le facă dreptate. Iar el, cu vorbe bune şi sfaturi înţelepte, împăca pe vrăjmaşi şi-i făcea săşi dea mîna. Un cîntăreţ fără seamăn Iar lira lui măiastră îi fermeca pe toţi2. Cîntecul său era atîtde frumos, că oamenii-ascultîndu-l îşi uitau întristarea. Inima bântuită de prea multe necazuri îşi găsea alinare şi se înveselea. Dar ce spun eu de oameni — cînd fiarele pădurii veneau în jurul său ! Chiar rîsul, cea mai crudă dintre sălbăticiuni, îşi culca botul 143

umed de sînge pe piciorul aedului Orfeu şi îi sorbea adesea graiul melodios. Şi tot felul de păsări se adunau pe ramuri. Ba chiar, de vreţi să ştiţi, elinii povesteau că lira lui vrăjită făcea să se desprindă din rădăcini copacii. Ei lunecau pe văi şi veneau să-i umbrească fruntea îngîndurată şi plină de visări. Munţii se clătinau. Pietrele se mişcau şi se rostogoleau pînă lîngă Orfeu, să-i ţie loc de jilţuri 3. Natura, fermecată, căuta să se apropie de aed cît mai mult şi să-i asculte viersul, poemele sublime, neîntrecute încă de nimeni pînă-atunci. Şi, devenind Orfeu flăcău în toată legea, a însoţit eroii plecaţi către Colhida să dobîndească lîna berbecului de aur. De n-ar fi fost cu ei feciorul lui Apolo — cu toată îndrăzneala de care-au dat dovadă vitejii-argonauţi — n-ar fi putut nici unul să-şi mai revadă casa, părinţii şi copiii. Prin sunete de liră a domolit mînia unor stînci fioroase, numite Simplegade, care striveau adesea corăbiile eline. Tot el a adormit în viers moleşitor balaurul cel groaznic, care păzea-n Colhida acea lînă de aur şi-a nimicit, prin cîntec, vraja amăgitoare a unor fete-păsări, ce se chemau sirene şi încercau s-afunde pe marinari în valuri. A mai făcut Orfeu şi-alte isprăvi de seamă. Dar n-a luptat cu lancea sau sabia sau arcul. Arma lui i-a fost lira, şi, totuşi, a învins. (Isprăvile-s prea multe. Nu le mai amintim.) Ar fi să spunem totuşi că fiul lui Apolo şi-al muzei Caliopa s-a-ndrăgostit de-o nimfă. Se chema Euridice ; şi-n ochii ei cei verzi îi plăcea lui Orfeu să-şi scalde fericirea, privindu-i cu nesaţ zile şi nopţi de-a rîndul... Adesea Euridice îl ruga pe Orfeu să-şi reverse din liră divina-i armonie, ca ea, cu alte nimfe, să poată dănţui în tactul muzicii . Orfeu o asculta şi atingea îndată coarda melodioasă c-un beţigaş de-argint, făcînd să izbucnească din liră un nou val de sunete vrăjite. Vroia s-o-nveselească pe preafrumoasa nimfă. S-o ştie mulţumită. Nu bănuia, sărmanul, soarta-nspăimîntătoare ce-i era hărăzită, peste puţină vreme ; căci draga-i Euridice n-avea să aibă parte, prea mult, de bucuria ce-o răspîndea Orfeu, prin cîntecele sale.
Pierderea frumoasei Euridice

S-a întîmplat ca fata să fie îndrăgită şi de un alt flăcău, un crescător de-albine, pe nume Aristeu. Şi, aflînd Aristeu că-n casa lui Eagru se pregăteşte nunta, s-a hotărît s-o fure pe nimfa Euridice.
144

Ca să-şi îndeplinească gîndul acesta rău, care nu îi da pace, Aristeu s-a ascuns într-un desiş de arbori. A aşteptat o vreme, precum pîndeşte tigrul juninca din poiană şi—i gata doar să sară. Veghind plin de răbdare, iată se ivi clipa cînd nimfa Euridice rămase singurică. Atunci se repezi şi vru s-o ia în braţe. Nimfa, înfricoşată, văzîndu-l pe-Aristeu din umbră cum s-a-vîntă, a şi luat-o la fugă. Aristeu, îndîrjit, a pornit după ea, şi, cum era mai iute şi c-un picior mai ager, a fost gata s-o prindă. Atît că — din greşeală — frumoasa Euridice, sărind peste un trunchi de stejar răsturnat, nimeri într-o groapă. Aici era un şarpe cu pielea-mpestriţată şi colţii veninoşi. Nimfa-l calcă pe şarpe. Acesta se întoarse. Se-ncolăci îndată pe glezna Euridicei şi îşi înfipse colţii, strecurîndu-i veninul sub pielea subţirică. Orfeu, ce auzise ţipătul Euridicei, porni şi el în fugă, cu inima bătîndu-i ca un ciocan în piept, Ajunse doar s-o vadă pe nimfă cum se stinge. O jale fără margini simţi în el aedul, în timp ce Aristeu — acela ce fusese pricina morţii ei — se mistuia-n adîncuri verzi-negre de pădure. — Zeus, măreţe Zeus — strigă spre cer Orfeu, bătîndu-se cu pumnii în fruntea ca de fildeş — pogoară-te cu milă, acum, asupra mea. Dă viaţă Euridicei... Dar cerul, albăstrui, rămase mut ca stînca. Nici cîntecul de liră nu mai clinti pe nimfa ce părăsise lumea.".: Orfeu, trîntit în iarbă, o-mbrăţişa cu sete şi o chema zadarnic să vie împreună cu el, acolo unde totul sta pregătit de nuntă. Plînsul lui cel fierbinte îi zguduia pe oameni şi mulţi — dornici s-aline pe cel ce-i mîngîiase cu viersul său vrăjit — îi glăsuiau astfel: — Nu plînge. E zadarnic. Iubita ţi-e la Hades. Asta i-a fost ursita şi nu ai ce să faci. Cată să te supui voinţei olimpiene... — Nu. Nu mă voi supune... ! a glăsuit Orfeu. Voi pleca spre Infern, de-ar fi să rătăcesc pe drumuri toată viaţa ; şi am să-mi caut mireasa. Mă voi ruga de Hades. Oricît ar fi de crunt, oricît de nemilos, trebuie să-mi întoarcă pe Euridice-a mea... Luîndu-şi pe umăr lira şi un toiag în mîini, Orfeu s-a îndreptat către un mic sanctuar pe care-l avea Hermes. Acolo s-a rugat de feciorul lui Zeus, pristavul din Olimp, ca să-l călăuzească pe drumul spre Infern, şi i-a jertfit un ţap cu blana ca tăciunii, din turmele regale, cum cerea obiceiul. L-a proslăvit în imnuri. Apoi, fără zăbavă, a pornit iar la drum, către Peloponez.

amărît. să-l înfrunt şi pe Hades... în Infern.. Cine nu i-l plătea mai rămînea pe ţărmuri.. Ci prinde-n braţe lira cu coardele de aur. acolo. din peştera adîncă.. acela ce se-nvîrteşte veşnic pe-o roată de aramă înlănţuit cu şerpi. însă nu cuteza. Speranţelenflcrite ce le păstrau în inimi. cam o sută de ani.. senin şi fără frică.. Eşti tînăr. străpunsă de tăişul amarnicei mîhniri din viersul lui Orfeu. la pămînt. Stai.. Lăsaţimă să trec. O caut pe Euridice. rostea spre ei Orfeu. în acest chip. Dar nu mi-e teamă !. de geniile crude. Dar facla nu arsese cu flăcăruie albă -x cum cerea datina — ci răspîndise numai un fum înecăcios. către aria mării. poposind Orfeu la capul Tenaron. nu căta încolo cu privirea... îi cîntă Orfeu apoi de clipa neuitată cînd şî-a văzut iubita căzută la pămînt. Firea lui duşmănoasă se schimbă dintr-o dată. unde-şi avea palatul . pămîntene. fără de răsuflare .. Asta-i intrarea spre negrele genuni. pătrunde în Infern :.. Nu ai pleca s-o cauţi ?. şi dinele se lasă pe pîn-tec. tu. şi merge mai departe. Toţi cîţi ascultă cîntul divinului aed. Iar zeu] Himeneu. Nu s-a temut de furii. de jalea ce-a cuprins întreg poporul trac. ce-i sugrumau pe oameni cînd încercau să intre. Geniile infernale tac toate copleşite de preamărea durere din glasul lui Orfeu.. îl trece pe Orfeu pe malul celălalt. cînd este legănat la sinul cald al mamei... pînă zăreşte rîul cel vînăt. Credinţele străII 145 Vechi spuneau că-n peşteră erau furii. în care îi picurase muza stropii curaţi de rouă. Coardele ei răsună... să-i ducă peste ape. rămîne nemişcat... răspundeau ei. nu pot să-şi stăpînească suspinele din piept.. Furiile stau de strajă. Şi dorul pentru ea îmi dă puteri să lupt.. 147 n-ai suferi ca mine ?.. din lira sa de aur. Dar el nu ţine seamă. Cerberul stă de pază la porţile de-aramă. rătăcind. Şi. Hades — mai giăsuieşte el.. — Spuneţi !. în Peloponez. îl zgîrie şi-l rănesc. aedul poate să treacă-n voie către palatul unde sălăşluieşte Hades. Sisif nu mai ridică pietroiul greu pe coastă.. să te-apropii prea mult de-aceste locuri. n-a vrut să ţină seamă de vorbe şi poveţe. cu barca-i putrezită. şi Ixion. Acolo alte piedici.. Orfeu a păşit drept spre peştera aceea care-şi căsca gîtlejul umed şintunecat. Latră şi urlă tare. Luntraşul se îndură.. luntraşul cel bătrîn. Şi Cora-Persefona îşi lasă fruntea albă pe umăruj lui Hades. înstrunindu-şi lira. să intri nepoftit în ţinutul tăcerii ?. însă aedul cîntă lui Haron cel ursuz. pe care i-o dăduse la naştere Apolo.Şi. Şi fratele lui Zeus îi strigă de departe : — Cine eşti tu ? Ce vrei ? Cum cutezi. Zeul Hades se îmblînzeşte Ii povesteşte-n stihuri dragostea cea curată. — Gîndeşte-te. ca prevestire a tristei întîmplări ce urma să-i lovească.. străine. — Da. venise de la Creta. Cîţi n-au pierit acolo !. Ele n-aşteaptă mult şi te strîng de grumaz. Iar şerpii-ncolăciţi pe capetele sale şuieră fioros. Aici erau pe ţărmuri sute şi mii de umbre.. şi-şi aprinsese facla. Răspunde-mi.. unde domneşte Hades ? întreba pe localnici. Cu ea o să întâmpin geniile infernale. era o peşteră. Şi n-aşteptă răspunsul ce vrea să i-l dea Hades. care-l înlănţuise pentru întreaga viaţă de nimfa Euridice. să-ţi glâsuiesc în viers. Şi gura lui. şi-i spune doar atît : — Dă-mi voie. Nici un om nu-ndrăznea să treacă pe acolo de la lăsatul serii. preamărite stăpîn peste-ntuneric şi umbre fără viaţă.Şi. E păcat. cîntînd necontenit. păşind prin faţa lor.. începe să rostească stihuri mai dezmierdate ca şoapta de iubire sau somnul care prinde în braţele lui pruncul. Şi iacătă-l trecut. la capul Tenaron 5... ce aşteptau să treacă şi se rugau de Haron. Unde te duci ? Tu n-auzi vorba noastră ? — Aud. într-un tărâm de umbre ciudat şi misterios. silin-du-se să-l muşte cu colţii-nveninaţi pe fiul lui Apolo.. erinii şi fel de fel de iazme. Haron cerea obolul. Am armă lira mea. voi risipi destinul. Orfeu cată spre Hades fără de-nfricoşare. El îşi înstrună lira. Cum regele Eagru le pregătise nunta. de gemetele sale . cel ce-mplineşte legea sfînt-a căsătoriei.. Ochii 146 săi cată blînd. Asta. întreita Hecate îşi şterge pe obraji o lacrimă fierbinte.. Coboară pe poteci unde-i aţin piciorul tufele în-cîlcite de scai şi mărăcini. pe blînd acord de liră — dacă un zeu viclean ţi-ar răpi într-o zi soţia mult iubită. un cîn-tec minunat. Tantal şi-a uitat foamea şi setea deopotrivă . .. cu aripi nevăzute. da !. Stai.. Aheronul. Căci peştera aceea era de bună seamă una din porţile spre tărîmul lui Hades.

şoptind necontenit... ameţite de vin. i-au ţipat laolaltă. nu voi căta spre ea. Dragostea ce-l uneşte pe el de Euridice este cu mult prea mare. 149Muzele şi Apolo au luat această liră. De data asta însă e pentru totdeauna 6. — O.. să nu-ntorci cumva Capul.. cum îi spusese Hades. Nu mai e nici un mijloc s-o poţi recăpăta.. fericit. l-a implorat şi i cîntat din liră. . o pierzi pe totdeauna. — Dacă te vei întoarce şi vei privi spre nimfă. Deci. pe care-o dovedeau. pe muntele Olimp... I-au ridicat din apă corpul său fără viaţă şi l-au înmormântat într-un templu. Şi inima-i o dată cu lira lui cînta cîntec de biruinţă şi dor înfrigurat. bacantele acelea şi-au împlântat în el zecile de pumnale. Ce spun ? Numai un pas. Chinul ce îl îndură Orfeu — pierzînd mireasa în ziua nunţii sale — este sfâşietor. De auzea-n pădure rîsete de copile. mai spune iar Orfeu.. urmîndu-te pe tine. dacă aşa ţi-e vrerea. Astfel s-au scurs cu greu vreo trei sau patru ani. Aşa voi face !. fiarele şi pe Hades şi au pus-o pe boltă. — Mă leg mai dinainte să-ndeplinesc orice. care-altminteri nu are nici o milă. Hades orînduise să nu fie lăsat pentru a doua oară în sumbrul său palat. mama lui. şi-n minte-o cerceta pe Euridice-a lui : „E tot atît de albă ? Mai este drăgăstoasă ? Nu s-a schimbat cumva ?". care mişcase munţii.. să nu-ncerci s-o priveşti.148 Numai cîntecul îi rămîne Zadarnic a-ncercat din nou Orfeu să treacă de rîul Aheron.. Orfeu. Dar nu-ndrăznea să-ntoarcă înspre iubită capul. ceea ce nu se cade nici unui muritor. cu care sfîrtecau ţapii sacrificaţi stăpânului lor Bachus. zice el. care-l slujeau pe Bachus. fără de nici o vorbă. unde este ? le-a dat răspuns aedul. — Aşa. La timp au sărit însă şi cele nouă muze. Dar dalba lui mireasă. Le blestema — spunînd că ele înjosesc numele de femeie — şi se urca în munte. — De nu primeşti. Orfeu.. acuma se înclină mişcat către Orfeu.. cel care duce morţii în ţinutul lui Hades: Zadarnic s-a zbătut. cîntînd sau dănţuind sau azvîrlindu-i flori legate-n bucheţele. în ura lor turbată. Iar capul său şi lira au ajuns pînă-n Lesbos — o insulă în care a înflorit poezia 8. cu dezgust. — Deşi mă arde dorul şi clipele îmi par veacuri nemăsurate. Dar trebuie să-mi promiţi. Mai erau cîţiva paşi. de teamă să n-o piardă. se spune. să nu le vadă purtarea desfrînată. ele se tot iveau în faţa lui. Şi Hades îi mai spune : — Cînd vei urca. cu buzele albite. Nu l-a mai luat luntraşul. Mergea cîntînd din liră şi rostind mîndre stihuri . . fiindcă-i păstra credinţă pierdutei Euridice. Prin ea mai pot ajunge s-o văd pe Euridice.. Vrea să-i spună eva. Dar în acel moment a fost străpuns de teamă. Şi auzind acestea. zeul cel dezmăţat. Nu dorea să mai vadă în ochi nici o femeie . în care proslăvea iubirea fără margini. tocmai fuga le aţîţa pe-acestea să-ncerce şi s-atragă în mreje de aed. Se va întoarce-n lume. avînd pe Caliopa. Ştia că îl urmează şi nimfa Euridice. să ştii că vei muri !. Şi Orfeu trecea pragul din peşteră afară. bacante.. Ei bine. îl ispiteau cu vorbe pline de îndrăzneală şi-l pofteau la serbări închinate lui Bachus — adică la orgii. Dar se aflau pe-atuncea. moartea. --_ însă el le gonea întruna. frumoase preotese. a glăsuit Orfeu. dincolo de mormînt. Orfeu s-ar fi ascuns. mai sus. călăuzit pe Her-mes a plecat spre pămînt. soaţa-i. cu sila-. să trădezi amintirea iubitei Euridice. îi răspunde Orfeu. căci îşi reamintea de scumpa-i Euridice şi inima-i rănită se sfîşia mai mult. Şi zeul. în timp ce se urca înspre pămîntul nostru. Trupul însângerat l-au aruncat în Hebru 7. mulţumind lui Hades şi Corei-Persefona. în munţii Traciei... spre celălalt tărîm. pentru iubita ta. Dacă mireasa lui s-a rătăcit cumva în bezna infernală şi nu e-n urma lui ? Atunci a întors capul îngrijorat s-o vadă. a adăugit la urmă zeiţa Persefona. în Trăda. Singurâ-i mângâiere era doar cîntecul. cu glasul gîtuit de marea bucurie că-şi va recăpăta pe scumpa-i Euridice.. Şi cum se povesteşte. între ele.. însă cu braţele deschise către el — parcă l-ar fi strigat — alunecă-n Infern. cu-o clipă înainte de-a călca pe pămînt. întinde către Hades o mînă rugătoare şi-i cere să s-aplece cu milă spre aed. dacă pe malul apei era cumva vreo nimfă. Atîta că nici ele nu s-au lăsat înfrînte. Acestea nu-l iertau pe fiul lui Apolo. Nefericit.. numele prea iubit al nimfei Euridice. Persefona. Liberta. L-au urmărit în munte şi l-au încercuit. cum merge lîngă Hermes. — Voi face.. Doar capul rămăsese rostogolit pe valuri. a plîns.în timp ce zeul tace. O vede. Orfeu îşi trăgea haina pe faţă şi fugea.

. să ştiţi că vă ucid . în alt ţinut vestit.. se pregăteşte să cînte. plecînd din Asia. prins între stîncile insulei Lesbos. în care văzuse lumina zilei feciorul lui Apolo. s-au oprit pe coclauri şi au întemeiat nişte oraşe noi. s-a urcat cu greutate pe muntele Parnas. Sau rătăcit de Cadmos. intitulată „Orfeu şi Euridice". 6. pe motivul acesta legendar. Apolo i-a răspuns prin gura Pitiei că poate să învingă un monstru fioros şi poate să ridice o cetate vestită. Ar vrea să-nvingă monştri. în „Georgi-cele" sale. şi-acolo unde el va-ncepe să mugească.n. cu ochii către slavă. iară la miazănoapte de Istru sau Dunărea cea largă. şi.. răsu-cindu-şi spre tînăr fruntea împodobită cu nişte coarne mari. pînă pe o colină toată smălţată-n flori. poate să-nalţe ziduri. a pornit către rîu. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi : Fenix. germanul Gluck a creat. In epoca modernă nenumăraţi artişti au abordat această temă în muzică. puterea suverană a artei : a cîntecului şi poeziei. — Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră. adăpostind cetatea cu zidurile sure. Rîul Mariţa de astăzi. 152 Animalul acesta era alb ca omătul. în jurul lui se văd strînse zeci de sălbăticiuni: maimuţe. nu s-a-mpăcat deloc cu gîndul ca draga lui copilă să rămînă pradă aceluia care-o răpise. a artei. Agenor. Scena este admirabil redată într-un basorelief din secolul al V-lea î. a tot călătorit pîn-a văzut juncanul păscînd pe un imaş 2. unde Febus-Apolo prezice viitorul. care-i ascultă viersul. poezie şi artele plastice. într-o splendidă îmbinare de culori sînt zugrăviţi oamenii şi natura.. a ajuns în Elada. şi. S-a plecat lui Apolo şi i-a cerut învăţ ce trebuie să facă. numit Cilicia. fiind fiul lui Apolo — şi că ar fi organizat aşa-nvmitele mistere orfice. Doar Cadmos. Note 1. Fenix a ajuns rege în ţara ce i-a luat de-atunci numele lui : Femeia bogată. căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori. Iar poemele 9 lui au rămas între oameni. galbene. Acolo s-a oprit şi s-a lungit în iarbă. însoţit de prieteni — care veneau cu dînsul încă de la Si-don — Cadmos a urmărit juncanul fermecat vreme de nouă zile El l-a călăuzit printre codrii umbroşi. Fugea şi-ntorcea capul. parcă se luminează şi uită de urgia pe care o pregătesc. Aflînd el că la Delii se află un oracol. regele Si-idonului . Capul său. cu părul ca zăpada. O astfel de imagine a pictat artistul francez Nicolas Poussin în opera intitulată „Orfeu şi Euridice". necunoscute. Edip DUPĂ CE ZEUS A RĂPIT-O PE EUROPA. Fugea şi iarăşi sta. Tînărul sidonian s-a învoit cu toate. monştri ce-mpovărează pămîntul cu urgie. 2. le-a grăit Agenor. la răsărit de Pontul Euxin sau Marea Neagră. Şi i-a mai povestit că-n drum va întîlni un juncan fermecat. nu se pot desăvîrşi fără răbdare şi sacrificiu pînă la capăt. 7. Vechii elini înţelegeau prin Tracta ţinuturile mărginite la miazănoapte de Propontida şi de Marea Egee.. Semnificaţia pierderii Euridicei de către Orfeu pare a fi aceea că faptele mari. una dintre cele mai frumoase lucrări. însoţindu-şi vocea cu Ura. mai ales.. gata parcă de luptă. Pindar. Zetos şi Amfion . Ea a fost cîntată şi de marii poeţi antici: Eschil. Orfeu. Aşa ni-l reprezintă pe fiul lui Apolo şi al muzei Caliopa un mozaic dezgropat în oraşul Pompei şi aflat astăzi la Palermo.1 Au mers ei ce-or fi mers. Cadmos să urmărească animalul acesta. ba chiar şi şerpi şi broaşte. Plecînd Cadmos din Delfi. lei cerbi. Şi-atunci zeul Apolo l-a-n-demnat să pornească înspre rîul Cefis. flăcău vrednic. Horaţiu. pînă ce s-o opri . Altele se scaldă în undele străvezii ale rîului Hebru. teatru. care au fost de fapt create mult mai tîrziu.. A străbătut ţinuturi aspre. leoparzi. Aici vor crea mal iîrziu poeţii Alceu şi Safo. 9. deşi unele fragmente par a fi urme veritabile de poezie orfică. culcîndu-se în iarbă. dar săvîrşind acestea el însuşi va plăti prin grele suferinţe. dar feţele războinicilor. Tot despre el se spune că avea şi darul profeţiei. în ţinutul Focidei. la asfinţit de fluviul Strimon.Luceşte între stele. Poetul cîntăreţ este aşezat în mijloc. veşnice ca iubirea jurată Euridicei !. A plutit peste mări. Şi. In zări se înalţă munţii. să fac-o fortăreaţă. 150 8. lucitoare. Şi Cilix de asemeni. Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii. şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. întreg tabloul respiră măreţia. Intr-un desen pe un vas este înfăţişat Orfeu. Se văd cîteva nimfe la poalele pădurii. care se găseşte acum la Neapole. Ovidiu şi. ÎNTEMEIEREA TEBEI Cadmos . Parcă-i tot făcea semne s-alerge-n urma sa. cum a învins şi-Apolo pe balaurul Piton. după multă vreme. Cilix şi Cadmos să plece-n toată lumea şi să-i găsească fata. Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl. cel mai frumos dintre cîntecele pentru preaiubita lui Euridice.e. păsări. E constelaţia Lirei. se zice dealtminteri că a avut darul să facă profeţii multă vreme după moartea poetului.. astăzi Karasu . 4. Nu ştim ce rosteşte. Se vede marea putere a cîntecului. în muzică. căutînd-o pe Europa. de moarte şi război. aflat azi la muzeul municipal din Chantilly. înăsprite de lupte şi greutăţi. în ţara lui Eagru. în mîini ţine lira. Lvi Orfeu i se atribuie o serie întreagă de poeme. a păşit mai departe. zărindu-l pe Cadmos. hotârîtoare în viaţă. cu beţigaşul de argint în mină. Bunăoară. A ridicat -spre slavă capul încoronat şi a mugit prelung3. Vergiliu. asupra lor. Astăzi capul Matapan. Ar vrea să şi ridice o cetate vestită. 3. Tracii stau în preajma lui cu coifuri peste plete şi cu suliţi în mîini. 5.

Doborîrea balaurului lui Ares Cadmos a înţeles c-acela este locul unde va trebui să-şi ridice cetatea. A sărutat pămîntul pe care ajunsese din voia lui Apolo, şi primul gînd i-a fost s-aducă sacrificii preamăreţului Zeus, ca viitoarea cetate să fie trainică. A trimis cîţiva prieteni să caute un izvor. Din el s-aducă apă în amfore de lut. Să facă libaţiuni, fără de care jertfa nu ar fi fost primită de Zeus în Olimp. Tovarăşii lui Cadmos au pornit prin pădure, cercetînd peste tot, pînă ce au zărit un pîrîiaş zglobiu ; iară puţin mai sus au dat de-o peşteră cu o intrare joasă, bine adăpostită de un bunget umbros şi grămezi mari de pietre. Din peştera aceea ţîşnea pîrîul rece, limpede, de cleştar. Şi, veseli, sidonienii au vrut să toarne apă în prima amforă ; dar pe neaşteptate, din peştera adîncă, a ţîşnit un balaur cu solzii de aramă şi ochii fioroşi. Pe cap, monstrul purta o creastă zimţuită şi gîtul său avea o pungă de venin, mai groasă ca o bute. Iar gura otrăvită era bătută toată în trei rînduri de colţi, lungi ca nişte pumnale. Balaurul cu creastă era fiul lui Ares, zeul cel viforos, şi străjuia izvorul tatălui său ceresc şi tot acel ţinut, pe care-l stăpînea întocmai ca un rege. Fără multă tocmeală, balaurul lui Ares s-a rotit către soţii lui Cadmos din Sidon şi i-a încolăcit ; apoi i-a otrăvit, înfigînd în ei colţii săi ascuţiţi şi albi. în vremea asta Cadmos, văzînd că seara vine şi soţii nu se-ntorc, a pornit să-i găsească. A rătăcit şi el prin umbrele pădurii, pînă ce a sosit la izvorul lui Ares, şi, cînd acolo, iată-i !... Prietenii erau morţi şi monstrul sta lungit pe trupurile lor, sleindu-le de sînge. Tînărul sidonian a luat atunci o stîncă, şi, cum era voinic l-a lovit cu putere pe feciorul lui Ares. Dar solzii de aramă l-au ocrotit 153 pe monstru de greaua lovitură, ce ar fi dărîmat şi zidul unei case. El a zvîcnit deodată. S-a ridicat în sus, mai nalt decît copacii, şi l-a ţintit pe Cadmos cu ochii arzători, în timp ce întreita lui limbă îi juca în gura-nveninată, şi, şuierînd ca vîntul, cînd spulberă nisipul pe ţărmurile mării, s-a repezit la el. Numai că sidonianul era un luptător cum nu-s prea mulţi pe lume ; şi neînfricoşat, l-a-ntîmpinat pe monstru, precum se cuvenea, cu sabia şi lancea. Balaurul s-a-ntors, încolăcit pe coadă. Atunci, viteazul Cadmos mi l-a lovit cu lancea atîta de puternic, încît a străbătut gîtul gros de balaur. Şi arma s-a înfipt într-un trunchi de stejar. Balaurul lui Ares a rămas priponit deacel trunchi de stejar, care s-a aplecat sub prea marea povară. După această faptă, fiul lui Agenor a auzit un glas : — Ares iubeşte monştrii. Tu ai ucis un monstru care-i era şi fiu. Pentru această faptă ai să plăteşti amarnic, prefăcîndu-te-n şarpe... Cadmos s-a-ntors pe dată cu sabia în mînă, crezînd că-i alt duşman. Naşterea poporului teban din colţii de balaur Da-n faţa lui era însăşi Palas-Atena, cu egida pe piept şi suliţa în mînă. — Chiar de mă voi jertfi, i-a dat răspunsul Cadmos, sînt fericit, zeiţă, c-am răpus un balaur care-i împiedica pe oameni să trăiască în locurile-acestea atîta de mănoase... Vreau să zidesc aici o cetate vestită, unde să locuiască oameni nenumăraţi. — Dacă este aşa, a glăsuit zeiţa, îţi trebuie şi braţe cu care să zideşti cetatea ta visată... Şi ca să dobîndeşti braţele de-ajutor, desprinde plin de grijă toţi colţii de balaur şi seamănă-i pe glie 4. Spunînd aceste vorbe, Atena a pierit. Un nor se coborîse şi o învăluise pe copila lui Zeus, plutind apoi spre slăvi. Cadmos a ascultat sfatul dat de Atena, şi, desprinzînd cu grijă toţi colţii de balaur, i-a semănat pe glie. Din colţii semănaţi de Cadmos, sidonianul, s-au ridicat întîi nişte vîrfuri de lance ; apoi, tot din pămînt, au răsărit, semeţe, coifuri de luptători ; şi-n sfîrşit, au ieşit nişte giganţi cu arme şi scuturi sunătoare, care s-au luat la luptă. S-au tot luptat giganţii, pînă ce au rămas în viaţă numai cinci. Atunci s-a ivit iară, ca din senin, Atena. Le-a poruncit s-arunce armele ucigaşe şi să se facă prieteni cu preaviteazul Cadmos, care le va fi rege. La porunca lui Cadmos, au zidit în pădure, la izvorul lui Ares, fortăreaţa Cadmeea, acropola tebană. Ridicînd fortăreaţa, Cadmos a adus jertfă puternicului Zeus juncanul fermecat. Pielea lui i-a tăiat-o în fîşioare lungi, subţiri, subţiri de tot. Pe acestea le-a unit. S-a făcut o fîşie de piele nesfîrşită. Cu ea a măsurat întinderea de ţară, care urma să intre în stăpînirea lui. Dorind să se păstreze nestinsă amintirea ciudatei întîmplări, Cadmos a denumit ţara aceasta nouă : Beoţia — ţara juncanului. Totuşi, pentru că el doborîse pe fiul cel hidos al lui Ares, a suferit destul, precum se învoise în faţa lui Apolo. Copiii i-au pierit şi, spre sfîrşitul vieţii, eroul sidonian — cum îi spusese Atena — s-a preschimbat în şarpe.

Soţia lui, la fel. Doi şerpi, ce nu făceau nici un rău nimănui5. Urmaşii lui Cadmos ridică Teba cea cu şapte porţi Urmaşii lui au fost pe tronul din Cadmeea doi feciori ai lui Zeus şi-ai nimfei Antiopa 6 : Zetos şi Amfion. Ei sau gîndit să facă la poalele cetăţii marele oraş : Teba, visat, de mult, de Cadmos. Teba cea cu şapte porţi. Zetos era de-o forţă de neînchipuit. în schimb, celălalt frate, pe nume Amfion, era un cîntăreţ destoinic ca Orfeu. Cînd s-a început lucrul la zidurile Tebei, Zetos a spus că el o să aducă piatra din munţii-nvecinaţi. într-adevăr, cu forţa-i uriaşă, olimpiană, aducea pe spinare stînci mari rupte din munţi. Amfion nu jurase că va face vreo muncă. Avea un trup firav, însă, cîntînd din liră, ca divinul Orfeu, acest fiu al lui Zeus izbutea să urnească munţii din temelii. Şi munţii veneau singuri spre zidurile Tebei, ca meşterul Zetos să poată avea piatră de lucru din belşug. Se mai spunea că Tebei i s-au zidit anume cele şapte porţi, ca ele s-amintească lira lui Amfion, ce avea şapte corzi. Iară porţile Tebei au căpătat şi ele fiecare un nume. Numele li s-au dat după şapte copile, pe care le avea regele Amfion cu soaţa-i Niobeea 7. Afară de eroii Zetos şi Amfion, un alt urmaş de seamă pe tronul de la Teba a fost regele Laios. Aezii povestesc că el era-nsurat cu frumoasa Iocasta ; dar în palatul 6ău era multă mîhnire, căci nu aveau copii. Vroind să dobîndească un prunc în casa lui, regele s-a rugat de marele Apolo, şi zeul i-a răspuns prin glasul Pitiei : — Soţia ta, Iocasta, îţi va da un fecior. Insă el e ursit ca să-şi omoare tatăl; să-şi pîngărească mama şi să umple de sînge şi doliu şi durere tot poporul teban. Este încă o jertfă pe care o cere Ares, fiindcă pe-aceste locuri, unde se-nalţă Teba, i-a fost ucis feciorul, balaurul, de Cadmos. Ca lovituri de trăsnet cădeau aceste vorbe în inima lui Laios. Părul i se făcuse, pe capul său, măciucă. Cutremurat de spaimă, Laios s-a înturnat în palatul din Teba şi-a povestit Iocastei groaznica prorocire. într-adevăr, Iocasta, în anul următor, a dobîndit un prunc. Cît îl dorise Laios ; şi-acum cît îl ura !... Şi el a luat copilul şi l-a azvîrlit pe-un munte, pe muntele Citeron, ca să-l mănînce rîşii care foiau pe-acolo. Dar s-a-ntîmplat să treacă pe muntele Citeron un păstor corin-tian ; şi el a luat odrasla lui Laios, cea zvîrlită ; şia dus-o în ţara sa. Iar regele 8 din ţara aceea corintiană n-avea nici un urmaş. Vă-zînd el pe micuţul atît de oropsit, s-a hotărît să-l crească ca pe copilul său. Aşa a ajuns fiul lui Laios în Corint, unde s-a făcut mare, voinic şi înţelept, fiind el numit Edip. Edip îşi ucide, fără să ştie, tatâl Dar ajungînd Edip flăcău în toată legea, oameni nechibzuiţi i-au şoptit la ureche că el n-ar fi odrasla regelui din Corint ; că e copil găsit şi multe dintr-acestea. Mîhnit peste măsură, s-a dus la un oracol al zeului Apolo, să afle adevărul, cine îi sînt părinţii. Dar Pitia,-n răspunsul pe care i l-a dat, nu i-a destăinuit că tatăl lui e Laios, şi mama sa, Iocasta. I-a spus numai atît : — Să nu te-ntorci în ţara unde-ai venit pe lume... Altfel îţi ucizi tatăl; te vei căsători cu propria ta mamă ; şiaduci nenorocirea asupra tuturora, copii, rude şi prieteni... Ascultînd ce spunea bătrîna preoteasă, Edip a cugetat străpuns de-nfiorare : — Dacă mi-e totuşi tată regele din Corint ? Şi dacă mi-e sortit cu-adevărat ca eu să-mi nimicesc părinţii ?... Mai bine fug în lume. Nu mă întorc acasă şi-nlătur nenorocul ce mă poate pîndi... Socotind deci că fuge, Edip nu 6-a întors în istmul de Corint. A cugetat să plece către Beoţia, şi — coborînd din Delfi — a văzut două drumuri. Pe cel care ducea către Beoţia venea încet un car. In car călătorea un bătrîn cam albit, urmat de cîţiva sclavi. — Ia fă-ne loc, băiete, a rostit vizitiul, tare, către Edip. Edip s-a supărat că un. sclav oarecare îi porunceşte astfel, şi nici nu s-a clintit. Atuncea vizitiul a dat în el cu biciul. Edip s-a înfuriat şi l-a lovit cu lancea, lăsîndu-l mort pe loc. Ca să-şi răzbune sclavul, bărbatul cel albit a scos o sabie. Şi s-a iscat o luptă. Iar tânărul Edip, cu lancea ridicată, l-a izbit pe bătrîn, ca şi pe sclavii lui, care îl apărau. în prea puţină vreme, din cei cinci călători n-a scăpat decît unul. Un sclav care-a fugit. Astfel s-a împlinit întîia prevestire făcută de Apolo 9, căci tînărul Edip, fără s-aibă habar, îşi ucisese tatăl. Bătrînul ce zăcea însîn-gerat pe drum, lîngă sclavii săi, era regele Laios.

El se ducea la Delfi să-l întrebe pe-Apolo — cum să-şi salveze Teba ? Pentru că, din porunca lui Ares, duşmănosul, aproape de oraş se aşezase-un sfinx. Sfinxul avea obrazul şi trupul de femeie ; corpu-i era de leu ; aripi avea de vultur şi ghearele de zgripţor n. Iar coada-i de oţel era ca de balaur. Şi sfinxul priveghea pe drumul către Teba. Cînd treceau călătorii, îi oprea cu un strigăt. Le punea o-ntrebare, cu multă viclenie, şi nimeni nu putea să-i dea acestui monstru răspunsul cuvenit. Atunci sfinxul lovea cu coada de balaur pe bietul călător. Cu ghearele de zgripţor îi scotea inima şi i-o storcea de sînge. Astfel îi doborîse sfinxul, pînă în acea ziuă, pe foarte mulţi tebani. A doua crimă : căsătoria cu Iocasta în tot oraşul Teba domnea o spaimă mare şi numai cu greutate se mai putea ieşi pe cele şapte porţi. De mai dura o vreme, oraşu-ar fi rămas fără locuitori. Mai mult, s-adăuga ştirea că pe regele Laios l-au omorît tîlharii. Sclavul care scăpase s-a ruşinat să spună că nu îi învinsese decît un singur om şi a minţit că-n cale le ieşise o ceată de numeroşi tîlhari. Pe lîngă toate astea, sfinxul mai omorîse în zilele acelea pe alţi numeroşi tineri. Şi printre ei era şi feciorul lui Creon. Creon păstra dealtminteri coroana-n mîna lui, pînă se alegea un nou rege la Teba. îndurerat la culme de moartea fiului, Creon a dat de ştire că de se va afla vreun bărbat iscusit care să-nfrunte sfinxul şi să salveze Teba, îi va da o răsplată ne-nchipuit de mare. El va avea ca soaţă pe regina Iocasta, pe văduva lui Laios, şi va primi coroana şi tronul rămas gol. Edip, care intrase pe pământul teban, a şi trecut la faptă ; a pornit-o de-a dreptul spre sfinxul fioros. Sfinxul l-o fi zărit, pesemne, de departe, şi fîlfîind din aripi l-a oprit pe Edip, punîndu-i o-ntrebare : — Care este făptura ce merge-n patru labe, apoi numai în două şi la sfîrşit în trei ? Haide, răspunde iute... — Fiinţa aceasta este, de bună seamă, omul, i-a dat răspuns Edip. Cînd este mic, el merge numai de-a buşilea. Pe urmă se ridică şi, cînd ajunge gîrbov, lîngă două picioare, ca sprijin, se găseşte şi-al treilea : toiagul... Cum a sunat răspunsul, sfinxul, turbat de ciudă, s-a umflat şi-a plesnit. Iară Edip, cu lancea, l-a trîntit de pe stînca, unde se cocoţase, în nişte văi adinei. Auzind tot poporul că tînărul Edip l-a biruit pe sfinx, s-a grăbit să-l aducă, pe umeri, în oraş. Creon i-a dat coroana ce o avea în grijă şi l-a suit pe tron, alături de Iocasta. Astfel, fără de voie, Edip a săvîrşit cea mai groaznică crimă din cîte sînt pe lume. S-a însurat, sărmanul, cu însăşi mama lui. A mai trecut o vreme. Iocasta i-a născut soţului său, Edip, doi fii şi două fiice n. In Teba era pace. Regele cîrmuia cu multă-nţelep-ciune peste poporul său, ferindu-l de războiul cel mult dorit de Ares. Cînd, s-a stîrnit furtuna... Zeii, înverşunaţi că soaţa lui Edip — care-i era şi mamă — i-a dăruit copii, au trimis peste Teba ciuma pustiitoare. Pustiu şi lacrimi au hotărît zeii Mureau şi zi, şi noapte, sute, mii de copii. Ruguri erau aprinse în Teba peste tot şi jalea cuprinsese poporul, mai cumplit decît cînd trăia sfinxul. Căci mamele plîngeau în hohot la răspântii şi-n case îndoliate. Iar preotul cel mare îl ruga pe Edip să facă sacrificii, să salveze cetatea 13. Dar regele Edip a poruncit să vină bătrînul profet orb, ce se numea Tiresias. Intîi, profetul orb nu a vrut să răspundă. Dar, silit de Edip, el a mărturisit că zeii-au aruncat peste oraşul Teba ciuma nimicitoare, pentru că regele îşi omorîse tatăl şi se căsătorise cu mama lui, Iocasta. Ca să se pedepsească, regina şi-a luat viaţa, aninîndu-se-n ştreang. Iar Edip şi-a scos ochii cu-o agrafă de aur. Apoi, orb şi sărman, Edip a părăsit Teba cu şapte porţi, ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei. Şi, rătăcind pe drumuri, însoţit de copila cea mică, Antigona, trăind doar din cerşit, au ajuns la Colona Vl, o mică aşezare lîngă oraşul unde domnea pe-atunci Tezeu. Iar regele Tezeu a venit din Atena să-l vadă pe Edip. Nenorocitul orb l-a rugat pe Tezeu să ia în grija sa pe biata Antigona, şi, condus de Tezeu, bătrînul a păşit într-o pădure deasă. Aici a dispărut Edip într-un chip tainic. Tezeu cunoştea taina, dar nu a vrut s-o spună. Se zicea că Edip i-a blestemat pe zei, şi Zeus l-a trăsnit sau s-a deschis pămîntul, şi Hades l-a primit15. Legendele eline mai arătau că-n Teba a fost după aceea un război fratricid 16. Feciorii lui Edip s-au ucis între ei. Fetele i-au murit. Numai pustiu şi lacrimi au rămas după el. Aşa s-a răzbunat zeul furtunilor, încrîncenatul Ares, pe urmaşii lui Cadmos, pentru că se clădise Teba cu şapte porţi, pe locurile unde-i hălăduise fiul, balaurul cel groaznic cu solzii de aramă..;
Note 1. Oraş din Asia, pe ţărmul de răsărit al Mării Mediterane.

prin păduri.. cel care-i învăţa cum să aibă dobînda cu orişice prilej — sorbeau cupe cu vin şi începeau să cînte legenda despre Iason şi corabia Argo. Intîmplările au fost povestite de poetul Sofocle în tragedia „Edip Xa Colona". In literatură — urmlndu-l pe Sofocle. între altele. fiind socotit un soi de vultur cu două capete şi gheare mari şi tăioase.. Deci. pe locul unde a fost doborît zimbrul. Elinii îi atribuiau eroului Cadmos şi alte merite. Cadmos reprezintă eroul întemeietor de oraşe. Nu mai rodeşte-n beznă sămînţa cea uscată : Pier turmele. Şi — după ce jertfeau fructe şi flori şi sînge lui Zeus olimpianul sau fiului său Hermes. prieteni. aezii vroiau să arate de ce tebanii erau un popor de războinici. că el este acela care ar fi adus alfabetul din 159 Asia în Europa. cu săgeţile. ." 14. ca să-şi poată ţine tronul. ucişi de Apolo şi Artemis. în locuri unde hălă-ăuiau înainte. 16. Poetul antic Sofocle ne redă zguduitor această rugăminte a marelui preot către Edip în versurile sale din tragedia „Edip rege" . la mare depărtare. Este un erou civilizator. încît oamenii să fie aprovizionaţi din belşug. ei îşi reaminteau legenda despre Iason şi corabia Argo. legenda lui Edip a inspirat mult pe artiştii antici. Pictori moderni. 11. venit din Maramureş. această mitică făptură. cerul se învrăjbeşte. Eschil şi Euripide. au reluat tema. 3. Vrăjmaşa zee Ciuma. zeiţa Leto — geloasă pe fericirea Niobeei. era tot odraslă a monstrului Tifon şi a viperei uriaşe Ehidna. această întîmplare. fiul lui Ares. doi fii ai lui Poseidon : Eson şi Pelias. In literatură. şi toţi zic în credinţă Că ne-ai ferit de moarte cu-a zeilor voinţă. zeul călătoriei şi al negoţului. Voltaire şi alţii. (Colona se găsea cam la şapte kilometri depărtare de oraşul Trad.. la tine-am alergat. 12. bous-bos înseamnă bou-juncan. Noi toţi. Amfion. 4. ţara îneîntătoare a Moldovei. un oraş tesalian 1. Spuneau. uneori afară din oraş. acest război fratricid este cunoscut sub numele d« „Cei şapte contra Tebei" şi e povestit în versurile lor de „marii tragici1. In schimb îi dăruise o colibă de frunze pe clina unui munte. Se ştie că regina Niobeea avusese cu soţul său. crescînd mare. Fărtiici o călăuză. Th. zgripţorul apare de multe ori. Cel mai adesea. Sfinxul. cu foc cotropitor Ne bîntuie cetatea. 8. In limba celor vechi. Aslan. In basmele noastre. bătrîni şi tineri. ţi-o spun chiar ochii tăi Şi sîngerata mare ce-apleacă fruntea ei. Prin această alegorie. fără ca fiecare să fie nevoit să meargă după apă. cel mic. In ale sale valuri o ţine cufundată. îşi însuşise tronul şi luase avuţia regelui legiuit : palatele de piatră şi turmele de vite. 10. Ingres ş. Iar marele nostru George Enescu o creat o admirabilă operă muzicală. Iar fiicele se numeau Ismena şi Antigona. prin viclenii şi arme. cu preţul sacrificiului său. făr'nici un ajutor Tu ne-ai scutit de birul ce sfinxu-ngrozitor Pusese asupra Tebei. nemilostiv coseşte Odraslele luii Cadmos. Tot el ar fi făcut cele dinţii legi.Zguduită De-o grea furtună-i Teba. precum s-a arătat mai înainte. şi tot înavuţeşte Cu gemete şi lacrimi Infernu-ntunecat. Legenda aceasta s-a transmis multor popoare. şi mai spuneau că ar fi fost un mare apărător al păcii. pesemne. Astfel se găsesc două renumite vase. putea pretinde sceptrul luat tatălui său Eson. Nu că eşti zeu. Colţii balaurului. 6. Fiii lui Edip şi ai Iocastei erau Eteocle şi Polinice. mor pruncii la sînul mamei lor. Pelias s-a gîndit să-şi omoare nepotul. legată de numele fetei moi mici a lui Edip : „Antigona". 5. fără de nici o grijă. Regele corintian în casa căruia a crescut Edip se numea Polib şi era căsătorit cu Meropa. Şi-acum mare Edip-naintea ta căzuţi. Iar te rugăm fierbinte cu milă să ne-ajuţi. Nimfa Antiopa era fiica fluviului Asopos şi fusese răpită de Zeus. Atena. Aceştia l-au vestit despre ce plănuia noul stăpînitor. la porunca mamei lor.) Tot Sofocle a scris şi renumita tragedie. avînd pictate victoria lui Edip împotriva sfinxului. şapte băieţi şi şapte fete. regele Pelias. Poetul roman Ovidiu cîntă.. 9. „. reprezentau pentru elini lăncile. ei îşi începeau povestea arătînd că odată ar fi trăit în Iolco. EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR DE CÎTE ORI ELINII CĂLĂTOREAU PE MARI şi debarcau pe ţărmuri străine. în versurile sale. ca Gustave Moreau. Atîta că şi Eson avea. dar nimeni cît tine nu plăteşte. făcîndu-l slujitor.2.-ndepărtate.a. Rege fusese Eson. Numai că fostul rege avea şi un copil. Nu este exclus ca ea să fi influenţat şi legenda noastră despre Dragoş Vodă. 7. 13. numai fiare şi monştri. Prin această legendă elinii protestau contra nedreptăţii destinului hotărît — cum credeau ei — de forţe supranaturale. !n picturile pe vase. Cînd dăm de zile negre. a cărui creaţie despre Edip atinge cea mai înaltă culme în teatrul antic — au mai scris lucrări memorabile Corneille. Dar Pelias. Acesta. fratele cel mai mare. pe urmele unui zimbru cu o stea în frunte. de Edg. potrivit legendelor. Ei ar fi întemeiat. El ar fi făcut şi cele dinţii conducte de apă din piatră. 15.

Căci centaurul Hiron creştea pe-Asclepio. aşa cum credeai tu. subţirică. a spus la sfîrşit Eason. n-am murit. cu fală. Oracolul din Delfi abia îi proorocise — cîteva zile-n urmă — că trebuie să se teamă de un flăcău din munte. plin de uimire. Tocmai în acea clipă s-a auzit un ropot. din care tu şi eu ne tragem deopotrivă. bunicuţo. cînd areun nepot tînăr ?. — Eu sînt nepotul tău. — Am vrut să te încerc. mi-e teamă că-mi pierd viaţa. că părăsesc oraşul. — Vezi. Regele pune la cale pieirea lui Iason Oamenii din oraş. c-ai să părăseşti tronul. Fiul lui Eson se întoarce în lolco :. Eu sînt fără putere şi dacă mă-ncumet să mă cufund în apă.. asta nu se cade. Spun cu toţii ! a zis Pelias... —. puternica zeiţă. cînd l-au văzut pe Iason. Un nor a-nvăluit-o şi a pierit în slăvi. cînd te-ntofci.. cîntînd voios pe cale. pe care nu-l văzuse de cînd era copil şi.. Iason a stat o vreme privind. odraslele lui Zeus. au spus mai mulţi bătrîni. — Nu. Cînd a-mplinit băiatul cam douăzeci de ani. Tocmai vroia să treacă apa pe la un vad.. au crezut că-i un zeu.... Te duc numaidecît. cum s-a-nfricoşat hulpavul Pelias ! Cum tremura pe şa. a pornit mai departe şi a ajuns în lolco. fiind crescut pe furiş. L-a-mbrăţişat pe Eson. ce e-n acelaşi timp străin şi cetăţean al oraşului lolco şi umblă încălţat numai cu o sanda. cum îl crescuse înţeleptul centaur. Iason. flăcăul era nespus de chipeş. în fiecare mînă ţinea cîte o lance cu vîrful de aramă — precum purtau păstorii din munţii Pelion. Iason ?. El s-a-ndreptat pe urmă spre casa părintească. pe care-o stăpîneşte azi regele Eete. va ajunge oraşul cel mai bogat din lume. la răspîntii şi lîngă focul sacru. fiindcă te-ai grăbit să-mi împlineşti dorinţa. — Băiete !. a trebuit să pună la cale-un şiretlic. De-aceea bunul Hiron. şi se îngălbeneşte nedreptul Pelias. A vestit tot regatul că fiul i-a murit. neştiind cum să-l strige. era un tînăr vrednic şi foarte săritor. deşi purta în mînă sabia lui de rege ! Mai ales că mulţimea privea cu-ncredere către noul venit. pe urmele zeiţei. Mai mult.. asta vreau — a rostit Pelias. pe cînd ducea bătrâna spre malul celălalt. dînd peste tot de ştire că va porni pe mare. flăcăul a pornit iar la drum. vede că el nu este încălţat decît cu o sanda. pre cît pot să pricep ! a glăsuit băiatul.Iar preamîhnitul Eson. însă în mare taină.. se-ndrepta către templu. Căci tânărul acesta-l va răzbuna pe Eson. A mers pînă la rîul ce-nconjura oraşul. Insă. A apărut chiar Hera. — Cine eşti şi ce vrei ? i-a strigat. pe scurt. poate.. pruncul adus din lolco s-a făcut în curînd un flăcău ne-nfricat.. Insă pe rug a ars un iepure sălbatic.. — Bine. cu asprime. întreitei Hecate. A străbătut Elada. sperînd c-o să se piardă în marea încercare. făcînd semn spre mulţime : Spuneţi şi voi. călare.. Şi tot la el vor creşte şi viteazul Ahile. acel ce cîrmuia întregul Univers.Şi stînd sub privegherea bătrînului centaur.. vrei s-aduc eu lîna. ducînd-o pe bătrînă pe ţărmul celălalt 3. păşind cu multă grijă. feciorul lui Apolo. Trăind mereu pe munte — părul nu şi-l tăiase şi pletele bogate îi atîrnau pe umeri în valuri aurii. zeiţei Persefona şi soţului său. se cade să plece un moşneag.. Şi. — Dacă te juri pe zeul din care noi ne tragem. Dar el nu avea nume. A intrat în oraş şi s-a-ndreptat spre piaţa unds se pregătea o mare sărbătoare.. căci apa venea mare. Insă. Apoi.. îi ajungea la gît şi curgea-nvolburată. A plîns şi s-a jelit în temple. şi l-a rugat să-i crească feciorul oropsit. Hei. din muntele Olimp.. s-a hotărît să plece în oraşul natal ca să-şi revadă tatăl şi.. Ulise şi mulţi alţii. eu mă-nvoiesc să plec s-aduc lîna de aur. Iar deasupra purta o blană de panteră. Şi a luat-o în braţe. Regele s-a-nfuriat. Eson. Haina i se lipea de muşchii încordaţi şi lăsa să se vadă cît este de voinic. Şi.. Porneşti către Eete şi-aduci lîna de aur. ce nici nu bănuiau că Pelias anume îşi trimitea nepotul.Deci. Cealaltă o pierduse în apa spumegîndă. soaţa marelui Zeus.. într-adevăr. îţi jur pe marele Poseidon. Dealtfel. Aşa a trecut rîul. Dar iacătă-l zăreşte în piaţă şi pe Iason. cutezător. — printr-un oracol — zeii mi-au hotărît să caut lîna de aur. A ridicat şi-un rug. băiete. Regele Pelias. a glăsuit. care îl apăra de ploaie sau de frig. Este după dreptate ca lolco să ajungă iarăşi în mîna voastră : a ta şi a lui Eson. şi pe Castor şi Polux. potolindu-şi dorul de tatăl său. cum se obişnuia pentru cei răposaţi.. în templul lui Poseidon. ca să aducă jertfă zeului mărilor. Astfel a spus zeiţa şi a bătut din palme. şi am venit să-ţi cer sceptrul ce l-ai răpit părintelui meu. şi tu vei birui. Au socotit că-i Ares sau poate chiar Apolo. cum au ajuns. A făcut — după datini — jertfe zeului Hermes. cînd i-a ieşit în cale o biată cerşetoare. Atîta că-n picioare nu mai avea băiatul decît o sanda.. la centaurul Hiron 2. Precum vezi. tînăr şi curajos. — Desigur.. Hades. Iason. Dar nu-n orice zeiţă. Eson şi-a dus copilul în munţii Pelion. ca să-şi scape copilul. cu suita. — Cum de nu. şi l-au înconjurat. Totul lăsa să creadă pe proaspătul stăpîn al oraşului Iolco că odrasla lui Eson s-a stins dintre cei vii. nu mai rîvnesc mărirea şi-ţi voi da bucuros puterea şi oraşul. să-l răzbune. O. sînt bătrîn. i-a zis : fiul lui Eson — adică. nu vrei să mă treci rîul ? a glăsuit spre Iason. Pe trup avea o haină de pînză. Aşa să fie ! a rostit Pelias cu prefăcătorie. Avînd lîna de aur. spre ţara lui . lolco va înflori. băbuţa s-a schimbat pe loc într-o zeiţă.. eu te voi ocroti pe drumurile tale.

vroia să-i depărteze pe Hele şi pe Frixos de palatul regal. Printre ei se găsea şi eroul Heracle.. oraşul colhidian. fecior al lui Poseidon. urcuşul lui pe cer. Se spune că cincizeci. apoi Castor şi Polux. cel urgisit de Hera în gelozia ei. poate. Aezii povesteau legenda lui astfel : Se ştia că pe vremuri regele Atamas. mai presus de toate — deşi nu avea aripi — putea străbate cerul. Orfeu . aflată-n răsărit. Se spune că Atena 9 i-a sfătuit tot timpul şi le-a dat o crenguţă din stejarul cel sfînt al măreţului Zeus. stejarul din Dodona. De-acolo-şi începea Helios. . Ba chiar se hotărîse să le răpună viaţa. Iar mama vitregă. Ei au pus-o la proră. Prin nu ştiu ce-ntîmplare.. un fiu al lui Poseidon. prin ape şi pămînt. dornici să cucerească scumpa lînă de aur. Lîna scumpă de aur era de pe-un berbece. Nu s-a mai putut ţine. şi. pînă-n timpul acela : căci ţara lui Eete. zeiţa norilor.Eete. departe. şi a căzut în valuri. fără vreo oboseală. De-acolo vor aduce lîna scumpă de aur. mai bine să-l aleagă în fruntea lor pe Iason. cu grijă. drept mulţumire. Au făcut sacrificii zeilor olimpieni. i-a sfătuit berbecul. odraslele lui Zeus. Meleagru . din ţara lui Eete. Fiind atît de uşoară. regele Piritou . De acest animal ceresc. care să îndrăznească să plutească pe mări. Avea lîna de aur. să-i răpească din palatul regal al fostului său soţ. N-a păstrat decît lîna.Şi au zburat copiii. în zbor. de stejar. Şi a ajuns în Ea. încrustată în lemn.. zi de zi.. a plutit mai departe. Aezii povesteau că în acel moment eroii-au întors ochii spre viteazul Heracle. Apoi au început ospăţul de plecare. pe care-a dăruit-o regelui din Colhida.. văzînd apa mării. Cîţi au fost nu ştim bine. din Orhomena. Au băut şi-au mîncat vreme de nouă ceasuri. pe mări necunoscute . Plecarea spre ţara lui Eete de la capătul lumii Cînd au terminat lucrul şi corabia Argo s-a legănat pe ape. S-au strîns cu toţii-n Iolco. Aici a adus jertfă puternicului Zeus berbecele de aur.. au mai venit : Tezeu. încît navigatorii o ridicau pe umeri. avea de-asemeni darul de a putea grăi argonauţilor — navigatorilor pe corabia Argo — şi-a-i putea sfătui în împrejurări grele 10. luni întregi. Cînd — au ajuns deodată deasupra unei mări. era capătul lumii 'k. şi ea îi dăruise doi copilaşi drăguţi. s-au strîns numaidecît. s-aleagă pe acela ce urma să-i conducă în expediţie. ca apoi să coboare în capul celălalt unde zăgăzuise Heracle de curînd oceanul cel uriaş. s-au agăţat copiii în ultima clipită . Da-n cîntecele lor aezii arătau că trebuiau să plece cîndva nişte eroi. regele beoţian şi-a luat altă nevastă. ca nu cumva pe cale vreunul s-o-ndrăgească şi să se iste ceartă între navigatori. Avea cincizeci de vLsle. într-un copac stufos dintr-o livadă sfîntă. şi în sfîrşit mulţi alţii. avînd copiii ei. punînd două coloane în drumul apelor. şi-au hotărît să facă o corabie mare din lemn bun. . mai curioasă. al lui Poseidon. S-au strîns deci mulţi eroi. Marea. căci mama vitregă tocmai vroia să vină şi să le vîre-n piepturi cîte-un pumnal tăios. doi fii ai lui Boreu. ca păsările-n zbor 6. Sub ei se întindeau pămînturi nesfîrşite. însurîndu-l cu una din cele două fete pe care le avea. şi lau urmat pe Iason. o ţară fabuloasă şi plină de mistere. Admet . . Atalanta . orişice . Era o încercare îndeajuns de grea !. Berbecele cu lîna de aur Ţelul călătoriei era lîna de aur. numiţi Hele şi Frixos °. ca tatăl lor . — Nu vă uitaţi spre ape !. de peste mări şi ţări. au azvîrlit încolo cupele de pe mese. Dar. Iason era iubit de soţia lui Zeus. De-aceea i-au spus Argo 8.. Peleu . pe care nu putem să-i înşirăm acum. ape şerpuitoare şi codrii nepătrunşi. în care fata s-a înecat. stînd cîte doi pe-o bancă. adusă de Atena. Numai băiatul.Şi toţi s-au învoit ca Iason să conducă pe eroi peste mări. spunînd că nu e bine să meargă o fecioară între atîţi flăcăi. . stăpîn în Orhomena. zbura ca pescăruşul peste aria mării. cu cîte-o vîslă-n mînă. adică Marea Helei 7. Neleu . Ca să-şi scape copiii. spre ţara lui Eete de la capătul lumii. Dar era totodată atîta de uşoară. fără oprire. Frixos. vîntul de miazănoapte . dar Hele. Insă fiul lui Zeus le-a spus că el e sclavul regelui Euristeu. Calais şi Zetes — care purtau pe umeri aripi. cu Hele şi cu Frixos. Nimeni nu mai plutise atîta de departe.. i-a venit ameţeală. agăţată. Frixos a ascultat . Iată de ce eroii s-au adunat în pripă. i-â jurat că-l va face urmaşul său pe tron. însoţit de un prieten. care-i doreşte moartea Deci. Crenguţa de stejar. ce se afla-ntr-un templu din Iolco. în nu prea multă vreme au făcut o corabie cu totul deosebită. ca să nu atragă supărarea zeiţei.. un flăcău înzestrat cu puterea de a zări prin lucruri. o fată şi-un băiat. cei cincizeci de eroi s-au adunat la ţărm. cum s-au ivit zorii. un oraş beoţian. Cine dintre eroi nu dorea să străbată drumul acesta nou şi să cunoască lumea ? ! Fiecare-ar fi vrut să fie el acela care s-aducă iarăşi în patria iubită lîna scumpă de aur. prin furtuni şi primejdii. plină de bogăţii.Şi auzind eroii că se pune la cale călătoria asta către capătul lumii. lînă ce trebuia întoarsă în Elada. într-o călătorie cum nu s-a mai văzut. zeiţa norilor a trimis de îndată acest berbece sacru.. fusese însurat cu frumoasa Nefele. Corabia aceasta trebuia să înfrunte primejdii fără număr. trebuia să plutească săptămîni. dar ei n-au vrut s-o ia. Pregătirea marii călătorii Lîna mult preţioasă a rămas în Colhida.. se cheamă de-atun-cea Helespontul. Vorbea ca oamenii şi. închinată lui Ares. Au luat cu •dînşii apă şi hrană din belşug şi s-au urcat pe punte.. pe care o ţinea Eete pe nedrept. Insă lucrînd eroii plini de însufleţire. Iar el. Intîi s-au sfătuit . tot s-a uitat în jos. prin uneltirea Herei. care grăia spre oameni şi făcea prorociri. la Pontul Euxin. A vrut să-i însoţească şi-o fată. cu cei doi veri ai lor : Idas cel preavoinic şi Linceu. să se lupte cu monştrii şi să aducă iarăşi lîna berbecului plecat odinioară. Acest berbece sacru era nespus de mare.

Hilas. Corabia plutea. şi de rege. şi-ntinsul de smarald al apelor Egeei parcă ardea cu flăcări. pînă-ntr-o ţară. argonauţii au fost primiţi cu mare cinste şi de localnici. însăşi regina de la Lemnos t3. cîntînd cu fetele din Lemnos şi sorbind cupele cu vin. şi lîngă ea săltau popoarele de peşti şi alte vietăţi din apele marine. soţiile care le plac.. şi au pornit spre ţărmul mării. Din tot ce-aveau le-au întins mese pline de amfore. cum spun poeţii. Şi au plecat argonauţii. din înălţimi. Cîntecul lui Orfeu răsuna peste valuri. apucîndu-l de grumaz. şi vînturile repezi.. agaţînd-o de ciocul corăbiei de lemn. neprevăzător. Aceşti uriaşi au început s-arunce stînci mari de granit. în voia vîntului zburdalnic. gîndind să le închidă calea. El sprinten. ca să se răzbune. Eroii-argonauţi porniseră cu bine pe drumul presărat cu sute de primejdii. cutezătorul Polifem 16. Şi iar a lunecat pe ape. cu braţul său de fulger. s-apropie biruinţa. Era o nimfă drăgălaşă ce stăpînea un mic izvor la poalele unei păduri de pini înalţi şi parfumaţi. şi-au smuls cununile de flori. în faţa lor se întindea peninsula Cizic. Cîţi rămăseseră cu viaţă au trebuit să se mai lupte cu Iason şi ceilalţi eroi. n-a stat pe gînduri şi-a pornit să-l caute prin pădurea deasă. Două le-aveau prinse de umeri. care cu ochiul ager privea spre depărtări. cea mai frumoasă dintre toate. Au privit apele acestea. Au răsturnat acele mese. în asfinţit. părăsind vechile soţii. şi zilele senine. E drept că s-a stârnit furtuna şi era gata s-o scufunde.. speriat. a dat un strigăt. Bărbaţii lemnieni. Şi poate că le-ar fi zdrobit corabia de lemn. Zeus le răspunsese că le primeşte ruga. Fiindcă Heracle ţinea mult la tînărul răpit de nimfă. Tocmai pe cînd era în ţară o-atît de mare supărare. dacă primea să -i fie soţ. însetat. printr-o fîşie de nisip. s-a auzit un glas puternic: — Aţi uitat oare datoria ? Aţi şi uitat lîna de aur pentru un zîmbet femeiesc şi nişte amfore cu vin ? Vai vouă. Au dat în lături pe acele femei şi fete. răpiseră femei şi fete. stîncoasă. unde fusese azvîrlit Hefaistos. Răniţi şi otrăviţi. Strigătul său l-a auzit Heracle şi-alt argonaut. El singur nu se învoise să se coboare de pe punte şi să ia parte la ospăţ. plecînd la un război. nenumărate. îşi omorlseră bărbaţii 12. pe corăbii. către vitejii-argonauţi. uriaşii cădeau ca nişte stînci în valuri. îi oferea lui Iason tronul. şi. Jefuiau totul şi plecau. Dar auzind ce se petrece. Iar divinul Orfeu şi-a luat lira în braţe. Deodată. spre insulă. lăsînd ispitele deoparte. însă Heracle a-ntins arcul. iacătă vin argonauţii făcînd întîiul lor popas. Iar turme şi cirezi de vite aproape nu se mai vedeau. îl desfăta pe Zeus şi-l făcea să privească plin de îngăduinţă spre corabia Argo. de tatăl său. Şi întorcîndu-se acasă se însuraseră cu ele. turte dulci şi fructe. abia legată de pământul străvechi al Asiei. el fiind cel mai greu. au ajuns repede în Lemnos. şi-l implora pe Zeus. Eroii sînt îndemnaţi să ducă o viaţă tihnită în Lemnos Aşa. N-au mai vrut nici să-ntoarcă ochii. Cel ce zvîrlise cu tărie astfel de vorbe spre eroi era chiar marele Heracle. biruindu-i pe vrăjmaşi. In acest fel. Atît că-n Lemnos se-ntîmplase cu cîţiva ani mai înainte o tra-gedie-ngrozitoare. insula Lemnos nu mai avea decît femei. s-a prefăcut în căprioară. Şi vînturile mării. A început să cînte. a vrut să soarbă din unda limpede de munte. unde se îmbuibau cu toţii. un argonaut. Curînd. Dar căprioara s-a schimbat din nou în nimfa cea frumoasă şi. în Misia. l-a tras cu ea în fundul apei.Heracle era-n mijloc. vrăjite de-acest cîntec. acestea şi-au dat seama că singure nu pot trăi. a răsunat atunci un glas aspru de tunet şi-un fulger a brăzdat cerul abia-nroşit de Eos — aurora. cînd ele îi rugau cu lacrimi să se oprească iar în Lemnos. pînă s-a coborît amurgul şi cerul s-a umplut de stele. şi. şi ţinea cumpăna corăbiei de lemn. In timp ce-aproape toţi eroii se aşezaseră la mese. ţinînd un vas de aur în mîinile-amîndouă... şi a sărit în calea lui. Helios-se-nălţase cu carul lui de aur pe cerul fără pată.. Şi nimfa. Misia 15. Ogoare şi livezi erau tot mai puţine şi mai sterpe. Corabia ieşise în largurile mării cu pînzele întinse. cîntece şi vin. Au ridicat îndată ancora grea din ape. a urmărit-o prin pădure. insula mare şi muntoasă. plutind neîncetat. Aici au trebuit să lupte cu nişte fiinţe fioroase : uriaşi cu cîte şase braţe. marele Zeus. Din nord se repezeau adesea. şi drumurile mării. ce murmurau parcă un cîntec gingaşei fete înecate. se şi grăbise în cetate şi îi certase pe voinici. uşoară. în Elada. Veneau toate s-asculte cîntul duios din liră şi glasul lui Orfeu. eroii s-au dezmeticit. în care se vărsa izvorul. suflau voioase-n pînze 11. Pînă la urmă. Atunci s-au apropiat de locul unde alunecase-n valuri copila Hele : Helespontul. şi nici nu au băgat de seamă cînd au ajuns în Propontida 14. cete de traci. pline de talere-ncărcate cu fripturi. Şi alăturea Iason se sprijinea de proră. Din nori. să fie îndrăgit de-o nimfă. Auzind ce spunea Heracle. şi ceasul fericit cînd iar se vor întoarce acasă. în faţă sta Linceu. ce-i ţineau. lăsînd în flăcări insula. cu bufnituri răsunătoare. Le-au cîntat cântece şi i-au rugat să se-nvoiască a fi stăpîni în ţara lor şi să-şi aleagă. pînă la apa unui lac. sub săbiile lucitoare şi suliţele de aramă. dintre ei nici unul n-a scăpat cu zile. . Se auzea-n Olimp. în care scînteia vinul purpuriu. îngreunîndu-şi trup şi minte. corabia argo-naută. la-napoiere spre Elada. şi-a tras spre ei săgeţi muiate în sîngele otrăvitor al hidrei omorîte-n Lerna. toată întristarea femeilor s-a risipit şi i-au primit cu flori pe oaspeţi. Acestea. Eu am să plec singur din ţara asta blestemată. Dar tot aici s-a întîmplat ca Hilas. îndrăgind pe tînăr. Însă vîslaşii au purtat-o cu vrednicie pest valuri. două de coaste şialte două de şoldurile monstruoase. Uriaşii cu cîte şase braţe Au plutit ei din nou pe mare. dintre ele. că sînt ademeniţi eroii cu vorbe.

Aezii-l zugrăveau pe rege că era-nalt ca un copac. argonauţii-au adus jertfe lui Zeus şi soţiei sale. Şi lupta a-nceput pe dată. dar marea s-a despicat pînă-n adîncuri. Urechile-i erau zdrelite în luptele ce le purtase. cîntînd povestea. a rostit Glauc cu voce tare. Prinzînd deci vîslele în mîini. pînă s-ajungă la Eete. acuma. Dar mulţi dintre argonauţi nu aveau inima uşoară. sălbatici. vreme lungă. înfrîngerea bebricilor 7. Dar cum sau depărtat oleacă de ţărmurile lui Amic. — Hai. Iason.. acolo-n lacul cu unda verde. regele le-a arătat eroilor greutăţile pe care ei urmau să le întîmpine. şi-l fermecase s-o iubească. Monstrul a scuipat sînge negru.» Iară Heracle-şi va urma calea ceri este hărăzită. Sub umerii lui bulbucaţi. şi le-au învins şi le-au silit să jure pe măreţul Zeus că-i vor da tihnă lui Fineu. nişte zeiţe monstruoase. de pe ţărm. marea-i lină. Ea nu dorea ca şi Heracle s-ajungă-n ţara lui Eete.. Castor şi Polux nimiceau oştenii regelui Amic cu suliţele de aramă. şi mai departe. gheare de leu şi cozi de şarpe. un fiu al zeului Po-seidon. Pieptul său monstruos. Şi neavînd alta ce face. care sălăşluia acolo. fără să-i poată da de urmă. Salvarea lui Fineu de hidoasele harpii In dimineaţa următoare au întins pînzele să plece din ţara neospitalieră şi au pus toţi mîna pe vîsle. Şi Iason a strigat spre Ceruri : — Spuneţi ce trebuie să facem. s-a şi dezlănţuit furtuna.. Şi i-au căutat. însă zadarnic. spuneau că Hera ar fi pus la cale-această întîmplare. cristalină. S-au încordat şi s-au bătut pe iarba verde a cîmpiei. Cine se prinde ?. a ris regele cu-ngîmfare. Argonauţii trebuiau să ţie piept unei mulţimi de luptători nespus de mare . se pierdea. Aşa a hotărît Olimpul. care-i răpeau toată mîncarea. Dar fiindcă el dezvăluise unele taine — ale lui Zeus — cei din Olimp s-au mîniat şi-au hotărât să-l pedepsească. cu voce tare. era un om hidos şi rău. feciorii zeului Boreu. în locurile astea pline de verzi grădini înmiresmate. Iar ochii-i se roteau sub frunte. Ele . înverşunată. în primul rînd. Nici unul nu era mai vrednic şi mai viteaz între ei toţi decît Heracle cel puternic şi veşnic urgisit de Hera. au dus pe Argo mai departe. ameninţători. Iar dincolo de acel ţărm se ridica un oraş mare. numit Amic. i-au aşteptat să se întoarcă. creşteau pe braţele-i robuste muşchii ca nişte bolovani. cu luptă dîrză. strigînd cu toţii. Dintre eroi s-au ridicat atunci Calais şi Zetes. vino să te fac fărîme şi să te dau hrană la peşti ! a hohotit din nou Amic. părea un mare glob boltit. şi suliţele scînteiau. pentru că. l-a şi izbit pe cruntul rege cu pumnul aprig în bărbie. Cu suliţele prinse-n mîini. aprinzînd focuri. Unii poeţi. arme. merinde bune şi-n burdufuri vin din belşug. Tezeu şi Meleagru îşi tăiau drumul prin mulţime. care se cheamă Simplegade 22.Pierderea lui Heracle în Misia L-au căutat ei întreaga noapte. cei doi flăcăi le-au urmărit pe-aceste harpii pînă departe peste mări. îndîrjită 19.. Numai cu greu. — Am să-ncerc eu. vîslind din răsputeri. lăsînd în vînt pînzele toate. voinicii au reuşit să-ndrepte cîrma ce se stricase-n vijelie. i-a-ntîmpi-nat un popor aspru. Prea îl ura. Un cap învăluit de alge s-a-nfăţişat privirii lor. Un singur lucru preţuia : lupta cu pumnii. în Misia împădurită. le-a amintit că la intrarea Mării Negre se află nişte stînci uriaşe. eroii au băgat de seamă că dintre ei lipseau Heracle şi încă doi argonauţi 17. se frîngea din încheieturi şi era gata să se sfarme într-un vîrtej negru de ape.. Cel ce soseşte-n ţara asta trebuie să dea lupta cu mine. Pînă la urmă însă Polux l-a biruit pe răul rege. Nici unul nu dădea vreun semn că ar fi auzit chemarea.. umflat. Urcîndu-se din nou pe Argo. — Duceţi-vă şi n-aveţi grijă. vîntul bate şi el prielnic. căci nimfa-l ascunsese bine pe dragul ei.. straie. încît Fineu pierea de foame. Cei trei voinici rămîn aici. Şi ce furtună. Nu îi plăcea să aibă oaspeţi. Regele lor. i-a provocat pe loc la luptă. luînd pradă multă. trup de păsări. ascultînd îndemnul. către ţara bebricilor cea misterioasă i8. L-a nimerit cu pumnu-n tîmplă şi l-a lăsat fără suflare la poalele unui copac. Dar l-a lovit şi el pe Polux cu tot atîta străşnicie. ce o tîra spre nişte stînci dintr-o strîmtoare f oarte-ngustă 20. Era un zeu. sărind cu-ndemînare..Şi Iason. iar săbiile zvîr-Ueau prin aer lungi curcubeie lucitoare. Deşi Amic era uriaş. iată. Iară din cele două laturi. în el aveau toată nădejdea. Cine-ncepe ?. Şi el. Bebricii au sărit atuncea ca să-l răzbune pe Amic şi s-a-nce-put un război greu. Zeul Apolo-i luase ochii şi Hades-Pluto din Infern îi trimise nişte harpii. vîntul ce bate dinspre nord. pe nume Glauc. de parcă secerau un lan. cu chip de fete. satingă malul celălalt 21. văzîndu-i pe elini c-au debarcat în ţara lui. a făcut semnul de plecare. Polux. N-a trecut mult şi-argonauţii au fost deplin biruitori. a grăit Polux.. căci ei erau înaripaţi şi viforoşi ca tatăl lor. şi noi mâi stăm încă la ţărm. — Aşa e datina pe-aicea. Drept mulţumire. Amic.. ca unei fiarenfometate. sunînd în scoici. Şi în oraş domnea un rege ce avea darul profeţiei şi care se numea Fineu. Cerul a rămas mut. zei cereşti ! Corabia se zguduia.

Acesta a-nceput să zboare şi-a trecut iute printre stînci. pe Fasis. luîndu-l în carul lui de aur. Numai o pană de la coadă i-a fost prinsă de Simplegade. Acolo şi-au făcut culcuşul. Iar din corabie. S-au odihnit pînă la ziuă. sus. către Caucaz. De la o vreme.. a răspuns Iason cu-ndrăzneală. în dreapta-n schimb erau grădina şi templul mare al lui Ares. dar nu vroia mai mult să spună. Apele se roteau în preajmă şi clocoteau ca-ntr-un cazan. plutind prin Pontul Euxin 23. E drept că. s-au îndreptat în sus. însă pe urma lui veneau. celebrul faur al zeilor de pe Olimp. sub veşminte. Pot să vîslească fără teamă. şi mîngîios. Ştiau. Ajunşi acolo să-i dea drumul. ca să-i arate prietenie.. Meşterul făurar zidise. Orfeu a început să cînte din lira lui un cîntec dulce. o insulă a zeului războiului. Heracle încă nu-l scăpase. Fasis. să ia cu ei un porumbel. pînă să ajungă la ţinta lor cea mult visată. Trecea prin slăvi. Cu darul lui de-a prevesti. . Vîsleau. Sculpturi. Într-adevăr. să nu se vadă. Aveau. C-un toiag nu putea lupta. le-a rostit el. credeau că vine furtuna înfricoşătoare. au pornit iar spre largul mării. Şi spre palat priveau acuma plini de nesaţ argonauţii. din Elada. îl dăruise pe acesta celui mai drag dintre feciori. din ţara regelui Eete 24. Erau acele stînci cumplite ce se ciocneau necontenit. trecînd el. împodobeau acest palat. Avea doar un toiag în mînă. s-aducă jertfe Afroditei. Atunci eroii au vîslit mai cu putere mai cu sîrg. Puteau să doarmă liniştiţi. Nu mai era decît o clipă.. Dar nu puteau să se oprească. căutau mereu capătul lumii. Şi. Plutind aşa. valurile repezi şi înspumate dintre stînci smuceau pe Argo cu putere şi o trăgeau parcă-napoi. Eroii au privit în urma acestei păsări. că vulturul lui Zeus o să sfîşie iar ficatul însîngerat al celui care îndura totul pentru oameni. şi-n depărtările verzui zăreau vestitul munte Elbrus. au auzit un zgomot înspăimîntător. pe care îl zidise însuşi Hefaistos. şi ochii lor. cetatea regelui Eete. au zărit munţii Caucaz. Erau în ţara lui Eete. Şi ţi-o cerem. fiindcă se făcuse noapte. cu pas ferit. Palatul regelui Eete era din marmoră curată. se ciocnesc şi nici un vas nu poate trece. Tu ai păstrat-o pe nedrept. doi dintre ei au fost ucişi. în semn de bună prietenie. Drumul cel greu se isprăvise. c-un bubuit asurzitor. Au lăsat ancora cea grea să se înfigă-n mîlul gras şi au sărit pe o poiană. acest palat măreţ zeului Helios.. nu e primejdie printre stînci. au mai trecut argonauţii prin multe alte încercări. Către apus s-a auzit şi-un vîjîit tare de aripi. Au adus jertfe Afro-ditei. Fineu ştia de ce şi cum . Stîncile se mişcau alene sub acest cînt duios de liră. în pragul lor s-anfăţişat feciorul soarelui. Orfeu cînta ameţitor. Dar cum şi-a revărsat lumina trandafirie pe pămînt zeiţa Eos — aurora — s-au deşteptat şi-argonauţii. Regele Pelias îţi cere lîna cu firele de aur. Numai prin ea puteau învinge. şi Iason s-a-ndreptat cu fală către oraşul lui Eete. obiecte rare. şi-adormitor. unde păstra regele ţării lîna berbecului vrăjit. blestemul lor se risipea. Ca să cunoască vremea asta cînd pot să treacă printre stînci. mulţumindu-i lui Fineu. lăsînd valurile mării. eroii au slobozit un porumbel. Iar din înalt se oglindeau în apa limpede a mării. adică regelui Eete 25. odinioară. şi nimeni încă nu trecuse cu vreo corabie pe-acolo. pe care ţi-a adus-o Frixos. Acum vîsleau argonauţii fără de frică peste mare. de fapt. au tras corabia la ţărm. unde era lîna de aur. Argo să stea şi ea pe loc. titanul cel legat în lanţuri. în zare. pe veci. Acolo. Vrem să ne-o dai de bună voie. Fineu din Tracia spusese că de va trece vreo corabie printre stîncile Simplegade. preţioase. şi vasul Argo a trecut. Era chiar vulturul lui Zeus. Iason s-a încordat la cîrmă. cine sînteţi şi ce căutaţi ? — Sosim din ţara tesaliană.. zăcea de veacuri Prometeu. coloane. Eete. Şi. Dar. Dar şi-a dat seama că războiul nu putea să-l cîştige el. avînd palate destule-n răsăritul lumii. porţi măiestre. Văzînd acest semn bun. Argonauţii zăresc crestele Caucazului Eroii n-au mai stăruit şi. şi-au spălat trupurile-n apă . Şi-au poposit de la o vreme într-o insulă mititică. purtînd pe fruntea lui cunună strălucitoare de omăt. decît în anumite clipe. plini de spaimă. desigur. voinicii au pus şi ei mîna pe vîsle. In nişte lupte ce-au urmat. cu creste sure. din acea vreme. La rîndul lor argonauţii au înfruntat aceste păsări şi s-au luptat din greu cu ele. şi turnurile lui de-argint se ridicau pînă la cer. Tot Fineu i-a învăţat ca. căci aripile lui uriaşe păreau că-s ale lui Boreu. pe vîrful Elbrus. Aicea se adăposteau negrele păsări ale lui Ares. Şi dacă porumbelul trece. teribilele Simplegade au rămas locului. căci Helios sau mîndrul soare îl ajutase pe Hefaistos în bătălia cu giganţii. Argonauţii erau zdraveni şi încercaţi în lupte grele. Atîta tot. argonauţii încărcaţi — sub hainele de sărbătoare — cu săbii bine ascuţite. scuturi şi săbii ascuţite. A vrut să-şi cheme toţi oştenii şi să înceapă un război cu preavoinicii din Elada. pînă ce au ajuns la gura rîului larg şi-albastru. Iar Helios.se mişcă. puteau să dobîndească lîna cu firele-i scumpe de aur. O clipă regele Eete n-a putut să deschidă gura.. ţara bogată-a lui Eete. şi-a strigat tare spre eroi : — Străinilor veniţi din lume. — O să vedeţi. In palatul soarelui în stînga lor se vedea Ea. au pus pe ei veşminte noi. şi au vîslit tot mai departe. şi stîncile s-ar fi lovit. Este a noastră. debarcînd în răsărit. deşi am auzit că este păzită straşnic de-un balaur. Iară de piere porumbelul. Mînia îl înăbuşea. Altminteri noi ne vom lupta. şi-o să ţi-o luăm fără-ndoială. cînd a sunat o bufnitură şi porţile i s-au deschis. Şi totuşi. care fuseseră gonite de marele erou Heracle din mlaştinile stimfaiiene. Numai un căpătîi de lemn a fost zdrobit. în mînă-avea doar un toiag.

Iason să dea lupta cu ei şi să-i doboare pîn-la unul. Pentru că am primit-o-n dar. A aflat-o pe Afrodita într-o grădină din Olimp. o jucărie de-a lui Zeus. în inimă. nu pentru cei ce-l aşteptau să se întoarcă în Elada. Altul s-ar bate pentru ea. îngropaţi sub ţărînă rece. Dar Afrodita nu-i da tihnă copilei regelui. I-o avuţie fără preţ. nu pentru oameni.. şi noi ne vom urca pe Argo şi vom pleca către Elada. ce avea ciudă pe Eete.. răsăriţi din colţii aceia negri de balaur. făcut din fier şi din aramă.Pînă să-şi cheme el oştenii ar fi căzut. Rîdeau cu hohote spre rege şi îi spuneau : — Ascultă. în cascadă : vin.. ce-i dincolo de riul Fasis. soaţa-i şi fiul său. cum să-l lovească pe celălalt. La rîndu-i. Zeus ne porunceşte altfel. dar trebuie să-mi dovedeşti că eşti odraslă olimpiană. şi-n timpul iernii-nfierbîntată. O-nflăcăra mereu mai tare în dragostea pentru flăcăul venit pe mare din Elada. Să are cîmpul.. Tot în ograda pietruită cu nestemate şi aramă erau patru fîn-tîni de aur. Aici a poruncit Eete să se gătească un ospăţ. mulţumită că o chemau într-ajutor zeiţa şi argonauţii. Ea s-a jurat c-o să-l ajute să dobîndească. Dorinţa ei cea mai fierbinte era de-a fi cîndva regină. rotund şi neted. dară. b Eros o ţinteşte în inimă pe Medeea Atunci a cugetat că-i bine să-i tragă-n cursă şi să-i piardă. mort. mare cît bolta unei case 26. dar nu cinstit. De cum a tras micuţul Eros săgeata lui înveninată. adică după nouă zile ? Mai bine ad-o de pe-acum ! Şi iar rîdeau. Intr-alta îşi aveau sălaşul două co-pile-ncîntătoare. aveau putere să-i răpună pe toţi eroii-argonauţi. micuţul zeu înaripat.. s-a dus s-o caute pe-Afrodita. — Ţi-o dau. făcînd o anumită slujbă. căci eşti odraslă olimpiană. cu o săgeată — cu o săgeată înmuiată în fiere verde şi venin... A deschis porţile mai largi şi i-a lăsat pe toţi să intre într-o ogradă minunată. cum să îi ia viaţa lui Iason. însă-i venea să rîdă-n hohot. A-ntins aripile de aur şi a plutit grabnic spre Ea.. zeiţa Hera. de tatăl său. — Ce slujbă ? l-a întrebat Iason. ce purta numele Medeea. A ajuns în ograda largă. de cînd era copil.. aflînd de-această încercare. îşi pieptăna buclele blonde. Şi Eros şi-a sărutat mama. Oştenii. şi răsuna întreg palatul. cum nu.. fără să te mai supărăm. Argonauţii-ar fi rămas pe acel ţărm pentru vecie. Mai ales că lipsea Heracle. Din cînd în cînd îşi atingeau cu palma săbiile sub haine. eroii-argonauţi s-au aşezat. şi nu se-nfricoşau de nimeni. şi-a răspuns foarte liniştit că totul se va face-ntoc-mai.. Să semene apoi pe cîmp nişte colţi negri de balaur 27. In timpul nopţii următoare fata s-a zbuciumat întruna. pentru că îi băga-n capcană. Terminînd el cu semănatul. Erau flămînzi şi însetaţi. însă n-a vrut să se arate . untdelemn. Eros să tragă o săgeată în inima fetei mai mici. încăpătoare.. i-a răspuns regelui Eete. adă-mi lîna.. Ea a rugat-o pe zeiţă să-l cheme repede pe Eros. în Iason. Nu am răpit-o din Elada. în care petreceau eroii. şi a ţintit-o pe Medeea. pentru că este al lui Ares. care-i cădeau mai moi ca spuma pe gîtul alb. Ochii-i. şi să-l trimită în ograda în care regele Eete. Absirt. de răsunau curţile largi.. Aici erau două clădiri. — Atuncea. lîna cu firele de aur. Da ţi-o dau fără nici o luptă. Hera aţîţase pofta de-a stăpîni comoara doar pentru el.. din acei colţi o să răsară o ceată mare de războinici. l-a căutat în Olimp pe Eros şi i-a făgăduit un dar. într-una locuia chiar el. . Mai are-un plug nemaivăzut. Pentru că-n inimile lor clocotea ura-nverşunată. şi-au început să soarbă vin . Se făcea-n vis că o lua Iason în braţe şi-o urca pe Argo. Şi Iason îi căzuse pradă acestei pofte-njositoare. măreţul soare. a spus Eete . — Ne vom retrage toţi pe Argo şi-acolo ne vom sfătui. rege. Să fie precum vrei.. şi să mănînce şi să cînte. Hera îi trimite un vis Medeei Şi fapta s-ar fi petrecut aşa cum plănuia Eete. Ştia că Iason n-o să scape. a-ncuviinţat şi regele. din slavă. Grădini cu flori îmbălsămate şi cu platani şi chiparoşi dădeau jur împrejur răcoare. Să-i dea numai răgaz o noapte.. Iason s-a cam înfiorat. regele i-a grăit lui Iason : — Tu mi-ai cerut lîna de aur. Pe urmă vom vorbi de treburi. mai înainte limpezi. spu-nînd către argonauţi : — M-am mîniat. fata a cătat către Iason. Şi să-i aţîţe-o patimă nemărginită pentru Iason. Veseli. ce au picioarele de-aramă şi varsă-ntruna foc pe nări. Medeea. cu lanţuri bune. Iar apa curgea vara rece. şi fiecare socotea. fiindcă nu o slăvea de-ajuns. regele Eete fusese sfătuit. şi amîndoi plecau spre Iolco. Şi lui Poseidon eu mă plec. plin de grijă. la mese . Iar Afrodita. — Bine. Aşa mi-ai spus cînd petreceam şi sorbeam cupele cu vin că eşti din neamul lui Poseidon. vom petrece nouă zile. Deci. prinsă — nu-n lanţul dragostei — ci într-o patimă bolnavă. Iason să-nhame aceşti tauri la plugul greu. pe care îi păstra-ntr-un sac.. Curgeau din ele. Amîndoi se priveau în ochi şi îşi zîmbeau. şi să se ducă pe un cîmp. cînd ne vei da lîna de aur ? După ce s-o sfîrşi ospăţul. din dumbravă. pe loc.. sub zîmbetul său prefăcut. Zeiţa i-a trimis un vis. a rostit Iason bucuros. Stîmise pofta de-a se face stăpîn puternic şi bogat cum era regele Eete. îmi cer iertare. în acest timp. pe umerii fermecători. în Creta. Eete vrea să-l trimită pe Iason Ia moarte Cum s-a sfîrşit acel ospăţ. să primim oaspeţii cu cinste. lapte şi apă. erau acuma-ntunecaţi de planurile ce urzea. Şi regele a arătat feciorului venit din Iolco că are-n curtea lui doi tauri. soţia sa şi două fete şedeau la masă cu eroii. în ţărnă.

Tatăl şi sfetnicii şi oastea au căzut jos şi-au adormit. bucuros. Şi ea. lîngă copacul sfînt.Acolo se urcau pe tron. şi-a glăsuit fetei aşa : — Cît de frumoasă eşti. Şi... mînat de poftele-i aprinse de avuţie şi putere.. Uriaşii au păşit spre Iason şi spre ceilalţi argonauţi. Ce mult i-a plăcut visul fetii !. Acuma ei erau uniţi. regele a cerut şi el o amînare de o zi.. a strigat iute două sclave... a luat o stîncă mare în braţe şi a zvîrlit-o-ntre uriaşi. i-a gla-suit Iason repede. Medeea nu s-a mai gîndit la tatăl său. Ar fi aici să mai adaug că fata regelui Eete ştia nenumărate vrăji. Le învăţase de micuţă. şi-aşa cum l-a-nvăţat Medeea. I-a prins de coarne cu putere şi. Ci mîine-n zori vom strînge oastea şi-i vom lovi pe-argonauţi la ceasul cînd ei încă dorm. şi s-au certat. El era rege. tînărul străin. suliţe şi scuturi. de-a să-vîrşi fapte măreţe. Dar Iason a rămas pe loc. au spus cu toţii. fratele ei cel mititel. Alunecă uşor în rău. Trebuie să spun că alifia era făcută dintr-o plantă care creştea-n munţii Caucaz. Uriaşii. şi . El bănuia că va veni copila regelui Eete să-i dea un sfat.. Răpirea lînei de aur Atîta doară că Medeea aflase tot ce plănuiau tatăl său şi cu dregătorii.. unde se legăna. Iar vasul lor să-l facă ţăndări . — Dacă te juri să-ţi fiu regină. Taurii s-au zvîrlit spre el... Iason a prins copila-n braţe. unde era templul lui Ares. pe ţărmurile apei. Din colţii semănaţi pe glie au răsărit nişte uriaşi. decît zeii. Ea s-a lăsat şi i-a şoptit că ar primi să-i fie soaţă. toate aceste jurăminte. s-au omorît. ca nişte lupi pe o mioară. străine. Chiar focul cel mai arzător. taurii regelui Eete. pe arme şi pe scut. auzind făgăduiala.. De ar fi fost zid de cetate. La aste vorbe. cînd te-am văzut. ei erau înlănţuiţi de pofta lor de-a fi bogaţi şi de-a fi rege şi regină. Dar nu uniţi prin dragoste sau prin dorinţa de a fi folositori celorlalţi oameni. care venise la palat să-şi ceară drepturile sale. cum era îndemnat de sfetnici. a început să cînte dulce.şi să-l cufunde-n rîul Fasis. Iară trădările Medeei faţă de ţară şi părinţi pecetluiau.. trezindu-se din somn. Iason s-a uns cu alifia . însă flăcăul. care stătea la ţărmul apei. Au arat cîmpul larg şi neted. i-a răspuns Iason. Medeea ! De la ospăţ. după poruncile Medeei. Sclavele au adus un car. cu săbii.. regele — ce era de faţă — s-a întors repede-n palat. revăzîndu-se cei doi s-au strîns şi s-au îmbrăţişat . Sau vom găsi o altă cale. S-au repezit nebuni la ea. Te voi urca pe tron în Iolco. Şi. Aşa se-ntîmplă totdeauna cu cei care au firi prea slabe. în sinea lui însă gîndea. Balaur care-şi căsca gura. Copila s-a împurpurat : — Şi eu. ce sta îngrijorat pe punte. E drept că asta doar o zi.. care stăteau mai la o parte. Aici. A înhămat la el catîri şi au pornit spre ţărmul apei. a glăsuit atunci Medeea. i-a înhămat bine la plug. însă Orfeu. Pe el au semănat toţi colţii aceia negri de balaur. căci eşti voinic. Ungîndu-se cu alifia pe trup. văzînd stînca asta. în lupta care s-a iscat.. n-am putut să te uit o clipă. tînărul devenea mai tare decît Heracle. Acolo l-au găsit pe Iason. tăcută. stătea de strajă un balaur. şi şi-au jurat din nou credinţă. plină de mistere. ca totuşi s-o păstrăm la noi ? — Nu ! n-o vom da. de la o doică vrăjitoare. învăţat de fata regelui. ajutat de-argonauţi. de cinste şi de glorie. avînd de mînă pe Absirt.. — îţi jur orice. Nu.. S-au luat la luptă. — O.. să-i prindă pe argonauţi şi să-i ucidă fără milă. din sîngele lui Prometeu. lovinduse turbaţi cu ură. Au pierit toţi." Meriţi să ai noroc în toate. — Mîine vă dau lîna de aur. lesne supuse lăcomiei. eşti îndrăzneţ. ce nu avea altă dorinţă decît să capete mai iute nepreţuita avuţie. Medeea l-a călăuzit pe Iason.. ea regină. au socotit că e de aur... Porţile s-au izbit în lături şi ea a trecut fără grijă. spusese regele lui Iason. — Ce-i de făcut ? Vom da noi lîna acestor tineri din Elada ? a-ntrebat regele Eete pe sfetnicii săi de credinţă. ai să fii soţia mea. Ea a făcut pe loc o vrajă. şi el îşi învingea duşmanii. căci fiecare vrea s-o aibă. a şi pornit spre locul unde se aflau.. plină de foc şi de miasme către voinicul tesalian. care îl mistuiau acum. poate vreo veste. într-o văgăună. Sclavele l-au chemat pe Iason. uşoară. corabia argonaută. te-am visat. ce-l însoţise pe Iason pînă la dumbravă. precum se vede. ar fi căzut sub izbitură. Tînă-rul s-a grăbit spre ţărm. Medeea. Şi cum în vremea asta noaptea se coborîse peste lume. Avea şi ea un singur gînd : să se mărite şi să fie regină-n ţara tesaliană. ce amîndoi şi le făceau noaptea. nici la oraşul care pierdea lîna de aur. voi face vrăji şi ai să birui. înspre dumbrava înverzită. S-au îndreptat spre vasul Argo.. Semănarea colţilor de balaur pe glie Medeea i-a adus lui Iason o alifie fermecată. Văzînd că Iason biruieşte. cea mai tăioasă dintre arme nu mai putea să-i facă rău.

Le-au strîns bucată cu bucată şi le-au adus toate pe ţărm. lung de nouă stînjeni. prin strîmtori 28. Medeea a făcut o crimă cumplită. Fuga Medeei cu Iason Fără să şovăie o clipă. membrele micului Absirt. Şi. pe-ncetul. înfruntăm monştri. sub munţi de apă vineţii. aproape gata să-i ajungă. Iar Iason. dincolo de Iliria 31. tăind marea curmeziş. Ea ştia tot ce se-ii-tîmpla. pentru tot ajutorul lor. a hotărît ca la o vîslă să tragă-n loc de un om. gîndindu-se că-i va mai fi de ajutor şi-n patrie. Medeea a zvîrlit atunci asupra lui un suc vrăjit. plecaseră către alt ţărm. a Medeei. Iar regele a poruncit să plece-ndată trei corăbii. Deci să se-ntindă pînze multe. Iason a pus-o pe spinare. destul de mult 29. să n-o vadă argonauţii. Cum s-au întors. una cîte una. s-au mî-niat nespus de tare. a stat furtuna pe care-o trimisese Zeus . şi Argo a plutit pe mări. şi-a sfîrtecat în bucăţele pe micul său frate Absirt. el a apărat-o. pentru că nu ştiau nici unul ce planuri nutrea acum Iason. Ei au smuls lîna din copac. şi s-a pornit cea mai grozavă dintre furtunile pe care le suferiseră în drum.. Acolo au orînduit slujbe şi jertfe pentru fiul cel sfîrtecat al lui Eete. şi nici făclia de argint a lui Selene. Numai că regele Eete avea şi el corăbii bune. A implorat apoi pe Zeus şi pe Poseidon furtunosul — zeul din care se trăgea — să-i ocrotească pe tot drumul de-ntoarcere către Elada. Şi au pornit. Iar membrele însîngerate le-a risipit în largul mării. dalba lună. în mare — adică-n Pontul Euxin. cînd iată. Iason. şi vasul a pornit în jos. Iar Circe să-i purifice de moartea micului Absirt. întoarcerea la Iolco Abia ajunşi în altă mare. argonauţii au trecut. pe rîuri şi din nou pe mări. micul Absirt. în el lucea lîna de aur. în furtună. pe rîul Fasis. Ea s-a ascuns în fundul bărcii.. s-a lăsat moale la pămînt. Cînd au aflat argonauţii această crimă odioasă. ca să poată să-i ajungă. ci. După această întîmplare. pe urma vasului elin. s-au oprit ca să le adune. Şi totuşi. Lîna de aur strălucea şi lumina pînă departe. vîslaşi mai mulţi şi odihniţi. Valuri se ridicau cît munţii şi pînzele se sfîşiau sub răsuflarea îngheţată a unui vînt de miazănoapte. Medeea s-a urcat şi ea pe puntea vasului de lemn. Toţi erau veseli. plutind pe Istru mai departe. pe cît spunea legenda. Cum au ajuns din nou pe mare. Pînze mai mari decît acele ce se aflau pe vasul Argo. care conducea această expediţie. zvîrlită-ncoace şi încolo. înspăimîntătoare. Argonauţii. Dar lîna ce-o aveau cu dînşii i-a dat de gol. argonauţii au iertat-o şi au vîslit în sus. avînd în mijloc pe Medeea şi pe Absirt — ce tremura poate de frig. La rugăminţile lui Iason. din stejarul marelui Zeus. Sucul l-a adormit pe monstru. de Atena. căci scînteia ca soarele în toiul zilei.monstrul. care erau adînc mîhniţi că se furase din dumbravă lîna cu firele de aur.. Abia mai pîl-pîiau puţin. L-a luat alături pe Absirt. Dar fiindcă nu mai îndrăzneau să se întoarcă la Eete fără Medeea şi Absirt. şi-argonauţii n-o luaseră pe-acelaşi drum ca la sosire. L-au ars pe rug şi au făcut serbări — cum cerea datina. s-au repezit către copac. fiare. pe valuri. Eroii abia se mai luptau şi îşi pierduseră nădejdea că vor putea scăpa cu zile. de-aceia care se luptă cu copiii. pusă la proră. De iapt. Ramură ce era adusă. Descoperiseră răpirea lînei de aur din copac şi fuga fetei. Prin farmece «a cunoştea că-n Ea regele. doi. cum aveau pînze mai bune. argonauţii au dat glas nemărginitei bucurii care-i înflăcăra pe toţi şi s-au pornit veseli să cînte. s-au încordat şi erau gata. fericiţi. — Noi sîntem luptători. Vîslele se frîngeau şi ele în stînci ce răsăreau din apă. Aşa s-a scurs o zi întreagă. Nu se vedeau decit eroii. din Dodona. Avea oşteni şi avea prieteni. Corabia argonaută era ca o coajă de nucă. Vorbea.. Erau gata s-o zvîrle-n valuri. Căutaseră să schimbe drumul. curtenii se şi treziseră din somn. într-o lumină orbitoare. ostaşii au rămas acolo. văzînd ce fire-are Medeea. în toiul nopţii. ramura sacră. regină în oraşul Iolco. Unul dintre argonauţi a ridicat ancora grea. s-au văzut şi urmăritorii. Chiar Iason s-a uimit în sine. Istrul. Numai Medeea sta pe gînduri. într-adevăr. Spre ţărmul unde se vărsa rîul cel larg. Văzînd. Nu ucigaşi de rînd. Ceilalţi au luat vîslele-n mîini. a treia noapte de la plecarea lor pe mare. poate de teamă. cu argonauţii. cu fratele-i. Urmăritorii şi-au dat seama că nu iar mai putea ajunge. ce-a primit numele de Torni 30. Acolo s-au purificat de . pe Istru. incit nu se vedeau pe cer nici stelele scînteietoare. şi a ajuns pînă la Circe. Căsăpirea micului Absirt iată de ce era Medeea atîta de îngrijorată. eroi. Argo. a sunat un glas. ca să scape de primejdii. Şi ramura i-a îndemnat să plece-n marea Tireniană. Şi Iason. şi. în insula cea misterioasă unde-şi avea sălaşul Circe — o vrăjitoare renumită. socotind că urmăritorii or să se-n-drepte spre strîmtori. în acest timp argonauţii urcaseră — pe cît se pare — pe Istru-n sus. Iar flăcările otrăvite s-au stins în botul lui hidos. ea şi acela ce-i jurase că o va face soaţa lui. către corabia lor. au întors cîrma către locul unde trăia faimoasa Circe. — Şi vă mai spun să nu vă-ntoarceţi fără Medeea şi Absirt. regi. a ridicat ochii spre cer şi-a mulţumit zeiţelor Hera şi mîndrei Afrodită. căci veţi fi Qsîndiţi la moarte ! a rostit regele Eete către oştenii ce plecau. colhidienii. către mare. Urmăritorii au văzut dincotro vine strălucirea şi. Un glas puternic de la proră. să-i ajungă pe Iason şi argonauţi. întemeind o aşezare bogată şi înfloritoare. cu pas grăbit. Vîntul bătea spre asfinţit.

ca pe un taur la ospeţe. Insă cum s-a atins de fată a luat şi el îndată foc. Copilele lui Pelias. care domneşte în Atena . în curînd au sosit la Iolco. bucăţile s-au închegat.. eroul i-a cerut tronul părintelui său. Medeea. şi Iason. rege din Corint. Medeea s-a urcat în car şi a pierit într-o clipită. Iar fetele. Fuga Medeei şi prăbuşirea corăbiei Argo . Dar dintr-acolo nu veneau deloc veştile aşteptate. Apoi a poruncit să vină carul său magic. Iason nădăjduise poate că tatăl ei. frumoaso. cu dulceaţă : T— M-am săturat şi eu de Iason. furtuni. Poseidon. din nou. Iar el. Segele Pelias căzuse . Sirenele i-au ispitit. Puterea a trecut în mîna unui fecior al celui mort. un uriaş înspăimîntător. din Corint.. Amîndoi au pierit în flăcări32. au atins ţărmul portului magnezian Pagase. un alt argonaut : Adraste. au rugat-o pe vrăjitoare să le întinerească tatăl. fata lui Creon. că nu am nici o supărare. să se mărite cu Egeu . A luat pe urmă un berbec — cel mai bătrîn din toată turma — şi l-a tăiat în bucăţele. şi ca să te încrezi. Pelias este fiert într-un cazan chiar de către fetele sale Iason s-a mîniat amarnic. a izgonit-o cu ruşine. Au mai trecut şi pe la Creta. hotărîse s-o părăsească pe soaţa lui de pîn-atunci şi să se-nsoare cu Glauca. vrăjitoarea. Corabia au închinat-o zeului mărilor. acesta-i darul meu !.. Şi nu ştia ce-ar putea face să pună mina pe putere. Visul său scump se spulbera. le-a sfătuit pe-aceste fete să-l taie pe bătrînul rege în opt bucăţi. Aflînd Medeea ştirea asta s-a necăjit peste măsură. ca într-un cleşte. nu s-a .. fiica lui Creon. Ea a strigat şi s-a zbătut. fiindcă-şi pierduse şi copiii şi lîna cea nepreţuită. . prin cîntece ademenitoare. să se arunce-n apa mării. din neamul monştrilor de-aramă şi. Era răpus prin vicleşuguri şi uneltiri vrăjitoreşti. în sine chibzuia că avînd tronul şi puterea. Dar tot ce se clădeşte-n viaţă pe crime şi pe vicleşug se prăbuşeşte prea adesea. a simţit un fior de moarte. şi apa a-nceput să fiarbă. Eson. Dar cum şi-a îmbrăcat veşmîntul. Medeea s-a lăsat rugată. care cînta mult mai frumos. Pelias n-a mai vrut să-şi ţină cuvîntul dat cu luni în urmă. mulţumită că planul i se-ndeplinea. tras de şerpi. Aflînd Egeu de uneltirea nesăţioasei vrăjitoare. Iar crimele — pe cît se pare — aştern pe chipuri nişte umbre. Medeea a-nceput să spună că ea cunoaşte vrăii prin care îi poate-ntineri pe oameni. ce iubea puterea şi bogăţia şi plăcerea. i-a dăruit fetei lui Creon o haină scumpă. Ce-i drept.sîngele vărsat la Tomi. avea să moştenească jilţul regelui Creon.. Căci fata regelui Eete se urîţea de la un timp. a aprins foc cu pălălaie. la fel ca mai tîr-ziu Ulise. La fel şi dragostea lui Iason faţă de soaţa lui. A mai turnat un suc în apă. s-a arătat un car de flăcări. în schimb. Dar i-a salvat pe toţi Orfeu. a născocit un şiretlic. va moşteni bogatul Ea. şi. behăind. cu capul nouă. Doar melodia lui duioasă le-a amintit de patrie şi i-a ţinut pe vasul Argo. şi să le-arunce în cazanul în care apa clocotea. cirezi de vite şi moşii. a mai rostit şi nişte vrăji. Bucăţile le-a pus la fiert. Acolo s-au luptat cu Talos. tras de doi şerpi înaripaţi. nici la Iolco. Nimeni nu l-a lăudat pe Iason pentru-o asemenea victorie. Toţi se temeau de vrăjitoarea ce-şi omorîse frăţiorul şi îl fier-sese în cazan pe fostul rege de la Iolco. S-a împăcat cu tatăl său.. două stînci ameninţătoare. dacă le-ascultă rugămintea. dar n-a stat nici acolo mult. purpurie şi o cunună de mărgean. Şi. Medeea le-a strigat în faţă că ea l-a răzbunat pe Iason. a şi zburat pînă la Ea. fiul lui Eson. Glauca şi Creon sînt cuprinşi de fiâcări Creon îl admira pe Iason pentru că adusese lîna de aur de la Ea. Trecînd prin apa ce scălda două stînci : Scila şi Caribda. Atunci Medoea. Mă cere regele Egeu. de nu putea fi rege nici peste mare. şi l-a primit cu multă cinste. Chemînd Medeea un balaur. dar nu-ntr-o luptă vitejească — precum se cade-ntre bărbaţi. Dar. o să se stingă într-o zi. punînd lemne dedesubt. Şi el tot n-a putut să urce pe tronul mult rîvnit din Iolco. văzînd această preschimbare. din care Argo se pornise cu peste patru luni în urmă. îţi fac şi eu un dar de nuntă. Dar s-au luptat cu valurile şi au scăpat iarăşi cu bine. Astfel. din care Iason se trăgea. Apoi făcînd nu ştiu ce vrajă. Dar cum a dat în clocot apa. Ar fi putut acuma Iason să vieţuiască liniştit.. Căci regele avea trei fiice. s-a prefăcut că nici nu-i pasă şi a grăit către Glauca. Şi vrăjitoarea. cum s-au risipit aceştia. A luat în mînă un cuţit şi şi-a ucis cu el copiii al căror tată era Iason.. gazda sa. Şi Pelias a primit lîna. soaţa. Iason a fost silit să fugă la Creon. Iară cununa îi strîngea.-i dăruise şi doi copii încîntători. şi Pelias rămîne mort. şi a cerut un adăpost la fetele lui Pelias. căci tare-i mai fusese teamă de fosta soaţă a lui Iason. erau de asemeni să se-nece... Şi vrăjitoarea. A pus la cale alte crime. tot lui o să-i revie lîna ce şi-o dorea atît de mult.Şi au întîmpinat.. şi-au doborît părintele... fruntea albă. Glauca s-a înseninat. dar stofa se ţinea de trup şi nu putea s-o dezlipească. şi carnea lui au aruncat-o într-un cazan mare să fiarbă. I-a dăruit şi un palat. şi a fugit către Atena. Şi ce să credeţi ? Dintr-o dată. Corpul i-a fost cuprins de flăcări. după multe lupte şi rătăciri. căzînd în cursă. fiind bărbatul Medeei. Fetele i-au făgăduit şi un şirag de pietre scumpe. de supărare. Stînd ele într-o zi de vorbă. prefăcută. Ca să le dovedească asta a umplut un cazan cu apă. Din apă a ieşit un miel cu blană albă. Destul am zăbovit aicea lîngă un om fără noroc. La ţipetele ei grozave a alergat regele Creon.Dar vrăjitoarei nemiloase nu i-au ajuns aceste crime. Poftim. şi-aş vrea să fiu şi eu regină. S-a prefăcut că s-a certat cu soţul ei. comoara regelui Eete. Medeea. A strîns oastea şi l-a gonit pe Iason din oraşul Iolco. ♦ Regele l-a ţinut cu vorba cît timp au stat argonauţii. A vrut să-şi scoată iute haina. Şi era gata să-l omoare pe fiul lui Egeu : Tezeu. Dar cum era de stăpînită. primejdii fără număr. s-a istovit de la un timp.

Hera. Se luptau cu duşmanii ce vroiau să le fure. de bună seamă.. Chiar turmele de boi erau duse la păşune de slujitori călări. să folosească scutul. poeţii au născocit că pe corabia Argo s-ar fi urcat cei mai de seamă eroi şi ei au trăit fel de fel de întîmplări de dragoste şi lupte. să cucerească orice ţinut şi să adune bogăţiile pe care şi le doreau. cu multă grijă. In legende vedem adeseori feciori de zei sau ai unor eroi de seamă trimişi la Hiron. Berbecele cu lina de aur simbolizează poate norii călători. Este vorba de strîmtoarea Dardanele. 8. acela ce nu luptase pentru oameni şi se iubise doar pe sine. pe care Iason o condusese-n expediţie. Totuşi. Aceasta ca un semn că eroii şi faptele lor nu trebuiau să se bizuie numai pe îndrăzneală. „heneto tauros" — cel care mînă tauri — să fi derivat cuvîntul centaur. că expediţia către extremitatea estică a Mării Negre s-ar fi făcut. care scînteiază. într-o zi. avînd pe cap un coif cu creastă. Din pricina aceasta. 18. Prin mintea lui se perindau nenumă-ratele-ntîmplări din expediţia spre Ea. deschizînd drum spre răsărit. Prin această aşa-zisă protecţie a marilor olimpieni se dovedea neîndoios că regii elini aveau dreptul să cutreiere mările şi să le stăpînească. şi mamă pe Nefele — zeiţa norilor. care slujesc eroilor noştri. 13. cînd un bătrîn sau o bătrînă încearcă firea şi bunătatea unui flăcău plecat în lume să sâvîrşească isprăvi mari. Faţă în faţă cu Scutari se ştie că se află Istambulul. Propontida — adică aceea care deschidea calea spre Pontul Euxin — era Marea Marmara. Heracle. în acelaşi timp. în limba greacă „argo" înseamnă uşoară. lucrat în teracotă de către un artist antic necunoscut. Ţară din Asia de sud-est. careodinioară ca un delfin tăiase apa şi deschisese drum pe mări cutezătorilor elini. Argonautul Polifem. legenda cîntă pe acei navigatori care au cutezat întîia oară să plece în mari călătorii. să nu-şi răzbune taţii. l-au înfrînt pe localnici şi iau silit să dea tot ce aveau mai de preţ. îi poleieşte. mîhnit şi fără rost după uciderea Glaucei. 7. Numai că luptătorii din antichitate îşi legau pumnii cu nişte curele. după dorinţele basileilor. Iason. 15. probabil. Tot poeţii au născocit. Scutul şi sabia le-a pus însă alături. buruieni fermecate. ar fi deci tot nişte odrasle ale lui Poseidon. Era un munte-ntreg de aur. Acest centaur Hiron este personificarea ştiinţei medicale ce o aveau păstorii. o lumină. O vedem dînd ajutor lui Prometeu. ci şi pe înţelepciune. Afrodita i-ar fi ajutat să învingă. Aceştia au înfruntat primejdii şi furtuni nenumărate... Atena. ca aceştia. Tot aici. era socotită.a de mai tîrziu. Tocmai visa că se găsea din nou pe Argo şi se zărise. 16. Hele se tîlcuieşte prin „cea strălucitoare". erau şi pricepuţi. In Misia au rămas Heracle. S-ar putea ca din. 2.a. că marii olimpieni : Zeus. în munţii Pelion era un soi de plante ce nu se mai cunoaşte. lemnăria putrezită s-a prăbuşit c-un zgomot surd. Adunau buruieni din munţii Pelion şi făceau oblojeli cu care-şi vindecau caii muşcaţi de fiare. sau poate încrustează acolo crenguţa din copacul lui Zeus. Nu avem destule date şi nu putem să ştim ce a fost şi cînd a fost. Atena şi.. alături de Heracle. Şi prin legende se mai spune că Iason. şi de curele erau prinse . Pentru că — ajutat de un argonaut — el întinde plnza pe catarg. sau Uskiidar. 11. faimoasa Colhid. răpit de nimfe. Sînt unii învăţaţi care afirmă că o parte din legendă este adevărată. sau cu fiarele din munţi. mai tîrziu. un alt argonaut mai înfrumuseţează cu dalta şi ciocanul o parte a corăbiei. Asclepio-Esculap a deprins meşteşugul de a-i vindeca pe oameni în peştera lui Hiron. Ei par să întruchipeze în acelaşi timp — aşa cum s-a mai amintit odată — furtunile grozave din munţi. 6. avem şi noi într-o mulţime de basme. 11. Lupta aceasta cu pumnii este strămoaşa boxului.mai aflat nimic ce s-a-ntîmplat cu vrăjitoarea. Iar Frixos înseamnă cel care freamătă. în Turcia. care a auzit strigătul lui Hilas. Munca se vede a fi pe sfîrşite. Au adus apoi cu ei bogăţii şi aur mult în Elada. păstorii tesalieni păreau că-s contopiţi cu caii de sub ei. Insă. Să devină astfel viteji şi să dispreţuiască moartea în bătălii. In cele mai frumoase vise — corabia. In folclorul românesc avem şi noi adesea elemente naturale : crenguţe. născociţi în legendă. Umblînd mereu călări. şi a plecat. să mînuiască arcul. El se numeşte Hiron. Astfel s-a stins. Dintre centauri unul este vestit. cu înţelepciune. După unele legende. 19. cu capitala la Pergam. negoţului elin. era acuma putredă. în căutarea lui. îi vedem pe argonauţi cum îşi construiesc cu pricepere. Elena. Abia de închisese ochii. 4. Ei par uneori făcuţi în întregime din aur. mai jos de brîu. în istmul de Corint. Tezeu. sabia şi lancea. Ei străjuiau averea cea mai de preţ pe acele vremuri: cirezile de boi şi hergheliile de cai. unde forţele li se călesc cel mai bine. mama lui Learh şi Melicerte (vezi legenda despre zeul Dionisos). Iason visa lîna de aur3'1. a goni. dormea Ia umbra vasului său Argo. 9. pe ţărm. Norii se nasc din ape. Dincolo de ea răsărea soarele în fiecare zori de zi. care doreau să-şi legitimeze cuceririle. cum afirmă unii mitologi. băieţii învăţau să îngrijească de vite sau să vîneze fiare. Centaurii aceştia. Dealtfel. Cînd. După cit se pare. crescînd mari. ca să înfrumuseţeze această aventură. mînîndu-le cu lănci. ca fiind la marginea de răsărit a pămîntului. Acelaşi sens îl are şi numele Helena. regii tesalieni şi-au făcut cei dintîi oaste de călăreţi. Ţara lui Eete. aveau trupuri de cai. Dealtfel.. ca un simbol al necesităţii creşterii copiilor în mijlocul naturii. Din ele se scoteau sucuri întăritoare — un fel de vitamine — ce se dădeau copiilor şi-i ajutau să crească. Insă. zeul apelor. tasul pe care vor pluti înspre ţara regelui Eete. s-a prăbuşit asupra lui. a rămas singur în Corint 33. într-un basoreUef. 14. Polifem şi Hilas. era considerată ca sfătuitoarea şi sprijini-toarea tuturor eroilor. Unde se află Scutari. Iar „tauros" e taur. s-a născut poate noţiunea de centaur. L-a-ngropat sub dărîmături. Regina din Lemnos se numea Hipsipila. Aici creşteau prin munţi cai şi boi. a fost întemeietorul legendar al oraşului Hios. Cînd soarele răsare. imagine dăltuită pe pereţii peşterilor. cu pămîntul destul de fertil. 3. în limba greacă „henteo" înseamnă a înţepa cu lancea. Bineînţeles că toate acestea sînt supoziţii. în depărtare. în stingă este Iason. zeiţa înţelepciunii. Păstorii tesalieni erau războinici. Ceorgia de astăzi. 187 Perseu ş. Plecarea se spune că s-ar fi făcut din portul magnezian Pagase. Din imaginea aceasta a călăreţului contopit cu calul. 12.. Tesalia este o regiune din Grecia de nord. fără de fală şi fără glorie.. Note I. De aceea se mai spune că aveau drept tată pe legendarul Ixion — vijelia. să se facă voinici. 10. Insă. a mina. Dar Argo.. erau pînă la brîu oameni şi. despre care se spunea că erau cei mai frumoşi din lume. S-au luptat cu popoare necunoscute. cam cu optzeci de ani înaintea războiului renumit al Troiei. pe ape. frumos şi expresiv. au fost ucişi şi toţi băieţii. precum se ştie. boii înţepaţi de lănci sau propriile răni dobîndite în lupte. Amândoi par a fi simbolul luminii reflectate în nori. Motive asemănătoare. frunze. 5. A doua nevastă a Ivi Atamas era regina Ino. în munte.

A făcut dară sacrificii şi i-a-ntrebat pe olimpieni dacă-i vor da încuviinţarea. Locul unde a căzut ea a fost chiar dealul din poveste. şi el îi osîndise aspru pe răsculaţii din Olimp. şi ţara înconjurătoare — parte din Frigia — Troada2. şi a zvîrlit-o din Olimp. De aceea el devine egoist. şi Ilos într-o zi s-a stins. cînd m-a-nşelat titanul Prometeu. Lui îi plăcea să aibă slugi. meschin şi ia parte la crime. devotată. Colţii ce trebuiau semănaţi pe cîmpul lui Ares erau tot din botul balaurului doborît de Cadmos. şi-un număr mare de copile 8. adică marea ospitalieră. Iason cade pradă poftei de mărire şi avere. Spre deosebire de Heracle. Tocmai în vremea cînd dorea el să ridice-aceste ziduri. ca fiu al astrului ceresc. cam prin regiunea Cazanelor. la început. Fuseseră dăruiţi regelui de zeul Ares. cuvinte mari şi promisiuni — pe care nu şi le respectă — numai ca să-şi atingă scopul. I-adevărat. Dealul greşelilor La drept vorbind. precum se va vedea-n poveste. numele s-ar tîlcui prin locul celui tăiat (temio înseamnă tăiat). cum s-a-ntîm-plat atuncea. cîndva. Mai tîrziu i s-a zis Priam 6. 31. S-a urcat deci Priam pe tron — iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci de fii. i-a strigat Zeus. s-ar fi-nălţat. spre răsărit. Nu mai este folositor semenilor săi aflaţi în suferinţă şi luptă doar pentru sine. Iar spre apus se cobora. Se rezema. fiica lui Nereu. 30. ci s-au îndreptat direct către ţărmul nostru. a luat de soaţă pe-o prinţesă gingaşă. Este vorba de Marea Adriatică. din cer. Avînd el multe avuţii. 26. Dar de la numele lui Tros acest oraş s-a chemat Troia. cînd fundase oraşul Teba. argonauţii nu au mai trecut prin strîmtoarea Bosfor. un oraş mare şi puternic . în pantă dulce. Mării Negre : Pontul Axeinos. pe deal. şi oamenii să-l îndrăgească — însă s-aducă nenoroc. bună. Se spune că Istrul-Dunărea ar fi avut odinioară aici un braţ. 23. 29. în numele dreptăţii şi în folosul elinilor. Uos. aflînd urzeala. zeiţă a greşelilor. cea cu picioare de argint. o fortăreaţă nu prea mare. să biruie pe regii hapsîni. Cît timp au durat slujbele pentru Absirt. in Marea Marmara.. Cînd s-a sfîrşit însă zidirea. In toiul expediţiei ajunşi în Colhida. Laomedon şi-a pierdut tronul. aşa precum făgăduise. la Mecona. să nimicească monştrii şi fiare. greşesc adesea. i-au schimbat vechiul 188 nume şi i-au spus Pontul Euxeinos sau Pontul Euxin. ca o amintire a faptului că micul Absirt fusese tăiat aici în bucăţele de Medeea. In căzătură. fiindcă avea mereu furtuni. La înapoiere. întotdeauna. în apropiere de strîmtoarea Helespont. cît şi plugul erau creaţiile lui Hefaistos.. Pentru asemenea greşeli. o fortăreaţă.plăci mici de aramă.Palas-Atena este-aceea care-mi va ocroti oraşul" — a cugetat regele Ilos. Este vorba de rîul Rion din Georgia. feciorul unui rege. Strîmtoarea Bosfor. . cu orice mijloc : jurăminte. El i-a chemat. tot fără de cuvînt. Lina de aur pare a fi şi simbolul bogăţiilor din ţările răsăritene. Grecii îi ziceau. ce părăseşte mai apoi calea dreaptă. 20. la început. dar nu vroia să le plătească. în lungi coloane argintii. Aceasta e prima greşeală. să-nalţe zidurile Troiei 4. La tron i-a urmat fiul său. către marea cu valurile azurii. Dardan — din Zeus. Atunci. Acesta era cel mai mic. Grecii vechi credeau că fluviul Dunărea unea Marea Neagră cu Marea Adriatică. 28. a vrut să şi le ocrotească şi să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cit mai tari. în zori. ce se numea Laomedon. Această nouă crimă a fetei regelui Eete este povestită în versurile zguduitoare ale tragediei lui Euripide : „Medeea". Aceasta este legenda înfiinţării oraşului Torni sau Tomis. 32. După ce au cunoscut-o mai bine şi au văzut că are ţărmuri roditoare şi bogate. Şi i-a dat brînci zeiţei Ata. 27. frumoşi ca zeii. Şi-au trecut ani cîţi au trecut. cei mai greu loviţi au fost Posei-don şi Apolo. unde este astăzi oraşul Constanţa. Ca să înfiereze astfel de fapte. rămas numai un fecior.. Ii trebuiau deci lucrători. I-a. care o-nfăţişa pe-Atena. spre răsăritul lumii şi se reflecta în apa Mării Negre. după legendă. Priam se urcă pe tronul lui Laomedon Laomedon a fost un rege lipsit de cinste sau cuvînt. Fiul lui Tros a hotărît să-nalţe-acolo. Hecuba 7 se chema copila. sau poate chiar mai dinainte. 24. fără să le plătească munca. colina asta era un loc fermecător. Tros. Dar Tetis. 34. s-a întîmplat ca în Olimp mai mulţi zei să se răzvrătească. Eroii l-au urmat pe Iason. care căzuse prizonier. 21. de ciudă. îl vestise pe tatăl zeilor îndată. colţuroase. după legendă. In greceşte. . a pus această statuetă zisă paladiu-fecioara. La fel. argonauţii ar fi ajuns. şi. Iason închipuie pe omul viteaz şi generos. Cel care a zidit oraşul a fost. 25. şi după ce-a zidit. adică marea neospitalieră. să deschidă drumuri noi pe mări. căci el fusese năpăstuit de Pelias. Eroii erau bucuroşi să sâvîrşească fapte mari. reprezenta pentru elini lumina aurie ce se vede. în templu. cum sînt mai de-obicei toţi regii. De azi-nainte nu ai voie să mai urci în Olimpul nostru. s-a lovit zeiţa zdravăn. să cutreiere şi să cunoască lumea. a blestemat dealul acela să fie plin de amăgiri. cîntăreţii antici subliniau în legende tragicul sfîrşit al lui Iason. Vor greşi numai pămîntenii. — Din cauza ta. Palatul sclipitor pe care îl avea Eete. îndrăzneţe. ar fi căzut o statuetă misterioasă 3. s-a purtat el şi cu Heracle 5. pe muntele de piatră. cum i-au spus romanii. a făcut lîngă ea un templu. pe care elinii le-au rîvnit mult. revenind la Troia. 22. de-a dobîndi lina de aur. Şi în basmele noastre se găsesc de multe ori stînci sau munţi care se izbesc cap în cap. RĂZBOIUL TROIAN SE POVESTEŞTE că pe-un deal. ca salahori. Perseu şi alţi eroi. care striveau carnea şi sfărîmau oasele. Iar Priam. din Asia de asfinţit. apucător şi fără milă de supuşi. într-un loc de cinste. pe colină. Simplegade înseamnă stîncile care se izbesc între ele. Laomedon i-a izgonit pe cei doi zei din ţara sa. Zeus a hotărît că ei se vor trudi. Dintre toţi. Atît taurii cu picioarele de aramă. Tezeu. Doreau să-l lege pe stăpîn în ştreanguri tari şi să-l arunce în Tartarul întunecat. Pînă în preajma oraşului Istambul se întindeau odinioară hotarele Traciei. Ida. Era hapsîn. 33. Cei mai mulţi dintre fiii săi au fost ucişi în bătălii. care-şi trăgea obîrşia — printr-un voinic. Se numea la-nceput Po-darce. pe care o iubea nespus. locul unde se ridica oraşul se zice că s-ar fi chemat-nainte „dealul greşelilor" — deoarece-ntr-o bună zi Zeus s-a mîniat pe Ata.

Fiul nou-născut de Hecuba este părăsit pe muntele Ida Priam. Să spună Hera sau Atena.. Un singur om poate s-arate care-i deplinul adevăr. să nu-l doboare.. a luat păstorul pe-acest copil plin de noroc şi l-a dus în coliba sa. — Cine-i acela ? au zis ele. ca să scape de buclucuri. înduioşat.. trei vorbe bine ticluite. Mărul cel mai frumos. prin iscusinţă şi vitejie.. acest fecior de rege s-a tocmit şi el tot păstor. Şi el l-a părăsit pe-o creastă a muntelui cel înalt. iar braţu-i a zvîrlit cu grijă mărul acela-ncondeiat între zeiţele ce-n horă alunecau. fiind sărbătorit la curte. cu un voinic numit Peleu. zeiţa care uneltea ca-n lume să nu fie pace şi înţelegere deplină. trecînd păstorul iar pe-acolo. întărîtate. Răsuna vorbe deloc blînde. A luat băiatul. pesemne.. — Cum îl găsim ? a întrebat zeiţa Hera. L-a-ncre-dinţat unui păstor. şi fiecare-o fi rostit : — E mărul meu. dacă regele afla. I-al meu. Au închinat în cinstea lui. Să zică-atunci că Afrodita. într-adevăr. Apolo le suna din liră. vulturii şi şerpii vor şti pe urmă ce să facă. Daţi-l încoace !. Aşa şi cele trei zeiţe strigau mereu spre adunare şă li se spună care este cea mai frumoasă dintre ele. zeul caraghios. Pe el scrisese cu cerneală de aur. Hera sau Afrodită sau Atena !.. . Hecuba şi ceilalţi l-au întrebat : de unde este şi cum îl cheamă ?. în peştera unui centaur. să-l lase-acolo pe o stîncă. nu vrei tu să ne faci dreptate ?. Destul că Priam a aflat că Alexandru i-e fecior. cum îi zise-seră-nainte. Dar. regăsită.Atîta doară că atuncea cînd trebuia să vadă lumea unul dintre feciorii săi. ci Paris. Şi. Priam a ascultat de sfatul preoţilor. Taurul l-a cîştigat el. dorind să fie armonie şi bunăvoie-ntre meseni — gîndea cum să le strice cheful 11. trebuia. şi-a vîrît capul înlăuntru. nesuferită tuturor. şi se făcea c-ar fi născut nu un copil. peste patru sau cinci zile.. îi aştepta desigur moartea şi pe păstor şi pe băiat 9. fără ca tatăl să-şi mîn-jească mîna cu sînge de copil. Nu ştiţi cum este atunci cînd se porneşte sfada ? Feţele parcă sînt schimbate. oferea cel mai mare taur pe care îl avea-n cirezi.. marea şi cerul cel înalt cu luna şi cu stelele.. zeii. că-s mai frumoasă !. — Ba e al meu. pe cînd era un păstor simplu. Flacăra torţei se-ntindea pînă ce cuprindea oraşul şi—1 mistuia în întregime. precum făcuse el cîndva tatălui său. petreceau straşnic la o nuntă. începe cearta între cele trei zeiţe L-o fi văzut. Zeiţa asta preahidoasă. Şi l-au chemat. Crescînd. Organizase deci. le făcea strîmbături destule. zburase-n ţara hesperidă. şi.. S-a-ntors apoi la peşteră .. la dezlegarea unei taine. Căci la intrarea peşterii sta Eris cea posomorită. Asta nu le era pe plac nici lui Poseidon. fiindcă Priam i-l ceruse. nu Alexandru. Şi-acuma începuse nunta. Şi dintr-o dată a rînjit. Paris de la Troia. Dar Prometeu le prorocise că ea va naşte un fecior. Zeii cîntau şi dănţuiau cu nimfe şi cu pămîntene.. ci-o torţă aprinsă. sudălmi şi uneori blesteme. scrise de certăreaţă Eris. şi nu un prinţ cum este azi. şi nu ştia că el e fiul aceluia ce stăpînea aceste bogăţii pe Ida.. Luase din grădina de aur un măr. şedea deci şi privea cu ură la cei care se desfătau. Şi. în întreceri. Alexandru i-a biruit pe ceilalţi tineri. Şi toate-acestea duc.Şi. Şi.. Se cununa zeiţa Tetis.. Bucuria regelui Troiei n-a fost mică. cel ce se află-acuma pe Ida. nume care-nseamnă rudă de-aproape. ca într-un zbor. se învoise ca Peleu să fie mirele lui Tetis. — Nu-i al nici uneia. Dionisos le turna vin şi Momus. din cauza asta. un rege din Tesalia. şi. Ba se mai spune că flăcăul era nespus de inimos. De fapt. deopotrivă. după datina străbună. să facă-n cinstea lui serbări. a văzut — nu-i venea să creadă ! — pe fiul regelui Priam sugînd de zor la o ursoaică.. Vocile-s tari şi ascuţite. şi toţi rî-deau cu-atîta poftă. Zeus. Şi tot aşa. căci. se supără rău Afrodita. în fruntea lor cu Zeus. i-a întrebat pe nişte preoţi . mai strălucitoare decît lumina de amiaz. — Ştiţi ce ? a spus măreţul Zeus. într-un glas. întrebare. încît se zguduiau pămîntul. bătrînul Cronos. I-au dat pe loc haine de preţ. pentru că zeiţa Tetis nu o poftise la ospăţ. la urmă... S-a dus ca să-şi revadă-n munte cirezile ce le-ngrijea. cum trecuse vreme multă de cînd Priam îşi aruncase fiul cel nedorit pe Ida.. Acolo l-a crescut în taină. Găsise hîda iar o cale.. Tînărul ţinea mult la taur. L-au ridicat şi au citit slovele-acelea otrăvite. şi între-barea. . în Troia. — E Paris. Mărul discordiei cade în mijlocul nunţii zeiţei Tetis cu Peleu Pe cînd se petreceau în Troia aceste întîmplări ciudate. îi era drag de animale şi le păzea de hoţi şi fiare cu-atît de multă vitejie încît păstorii l-au numit. slujbe şi jocuri şi întreceri. după străvechi datini. Mîna cirezile de vite.. Şi bineînţeles că vorba aduce după sine vorbă.. ca tatăl adoptiv... Priam.. încălecînd pe un balaur. ca şi Atena. faţă de fiii nedoriţi. Mai ales Zeus se temea de fiii lui. la fel ca toţi ceilalţi păstori. cea cu picioare argintii. Alexandru 10. cu limba roşie ca para strînsă-ntre colţii ruginiţi . faimosul Hiron din legendă. care îşi va întrece tatăl în vitejie şi putere.. nu toţi rîdeau cu poftă. luînd şi el parte la întreceri. aflînd de acest vis. şi Zeus şi Poseidon pe-ţiseră pe nereidă.. Ida. Dar taurul făgăduit era crescut chiar de-Alexandru... Scrisese : „Celei mai frumoase". cearta şi bîrfa. Fiarele. Hecuba a avut un vis . Iară ca premiu.. se mîniau zeiţa Hera. nici lui Zeus. Zeii erau prevăzători. la Priam. şi ei l-au sfătuit să-l ducă pe fiul nou-născut în munte . a hotărît să-l recîş-tige. De fapt. zeiţa care proteja discordia.

Numai că Hermes l-a ţinut. Zeiţele şi-au arătat lui Paris toată frumuseţea. luînd mărul discordiei. Dar cum s-a-ndepărtat din Sparta soţul Elenei. E] tocmai trebuia să plece cu nişte treburi din oraş. Sfatul înţeleptului Nestor Iar Nestor le-a reamintit despre Elena că de mică fusese pricină de ceartă. alegînd pe unul. şi-a adunat iarăşi simţirea. Pornea către insula Creta. căci îşi iubise mult soţia. Unii bogaţi. el va fi cel mai puternic pe pămînt. de prieteni. de popor. Şi. soţul Elenei cea frumoasă. regele insulei . i-a grăit. preaşiretul Hermes. Şi din nimica n-a pierit. Paris dă Afroditei mărul de aur Paris păşea pe munte singur. Şi a rugat-o pe Elena să aibă grijă de voinici. un război mare cu Atena. Dar ce să credeţi ? N-au venit unul sau doi. şi a făcut-o să-ndrăgească pe fiul lui Priam din Troia. luceau pe ierburile moi. şi-a izbit fruntea de lespezi şi de ziduri. la Micena. sau Afrodita. să nu ai nici un fel de grijă. sau poate însăşi mîndra Hera. A dat în lături şi puterea cu care-l îmbiase Hera. Menelau. Pierzîndu-şi orice stăpînire şi chibzuire mai adîncă. El o s-aleagă dintre voi pe-aceea care-i mai frumoasă. Regina e mîndra Elena. Aici regele Menelau i-a primit bine. stăpîne. Era atîta de frumoasă. zeiţa l-a făcut pe Paris mult mai frumos decît era. cu-o săgeată-nveninată. vă va călăuzi pe toate. Elena şi-a uitat de casă. oricum. tot fusese stricată de Eris.. des-pre-nsuşirile lui Paris. A fost nevoie să pornească cei doi voinici : Castor şi Polux. alţii puternici sau înţelepţi sau iscusiţi. fiecare dintre ele i-au mai făgăduit să-i dea şi o răsplată cît mai bună. la sfatul lui Ulise. i-a spus că o să-l facă rege. avînd pe Hermes între ele. numai de ea ştiute. şi. voinice. — Lasă. Flăcăul care-l însoţea era odrasla Afroditei şi-a unui prinţ păstor. şi s-o isca vreo-ncăierare. a răspuns el zeului Hermes 12. Astfel. după o călătorie destul de lungă şi de grea. mai. i-a dat răspuns marele Zeus. din Sparta. tot din tulpina dardaniană. Şi fiecare şi-o dorea. şi-acest bărbat îi va urma pe jilţul său regal. Palas-Atena i-a promis să-l facănvingător în lupte şi înţelept ca nimeni altul. o greşeală. După această întîmplare. s-au ivit din slavă zeiţele înverşunate. regelui prieten. liberînd-o. Hermes ! Călăuzeşte-le spre Ida. cîţi sînt dornici s-o peţească. soaţa lui Zeus. fiind el un om puternic. Menelau. nu în Troada sau în Frigia. ara-tă-le cine e Paris ! Şi fă ce-oi face ca flăcăul să dea zeiţelor răspuns. Deci. Şi Hermes cu zeiţele s-au urcat pe un nor de aur. ceilalţi or vrea să se răzbune. după cum ţi-e voia.— Hermes. şi a ales numai plăcerea dăruită de dragoste — făcînd. Atunci. In urma ei venea şi Eros. a dat de veste în Elada că-i caută un bărbat Elenei . s-au grămădit vreo nouăzeci de regi şi cei mai mari eroi. stropi de rouă. înduioşat îşi amintea de vremea cînd era păstor. — Cea mai frumoasă-i Afrodita. apucîndu-l pe după umeri. Iar Eros a ţintit pe soaţa lui Menelau. Şi diamante. Şi. şi ne spune care zeiţă-i mai frumoasă : Atena mult preaînţeleaptă. S-a urcat pe corabia un-de-o-mbia Paris să vie. Regele Tindar s-a temut că fata. ce tropoteau către păşuni. De supărare. Ştiind-o toţi aşa frumoasă. ca pe prieteni. unde domnea un rege prieten. Zeiţa i-a vorbit Elenei. Cînd s-a făcut ceva mai mare. cea mai frumoasă-ntre femei. Supuşii i-au povestit tot. şi Paris o să dea răspunsul. cum credea Tindar. după Zeus. chiar astăzi. şi n-au trecut decît trei clipe şi norul a ajuns pe Ida. ci peste toată Asia. era neîntrecut în toate. ocrotitoare a iubirii. Hera. S-auzeau mugete de tauri. Iar Afrodita i-a rostit că ea-l va face fericit. Voi şti eu să-mi fac bine slujba. încît la doisprezece ani a fost răpită de Tezeu. mai că nu-i venea să creadă că nu-şi mai regăseşte soaţa. s-o aducă iar în oraşul părintesc. de zeiţa vrajbei. dîndu-i de soaţă o regină. Şi-ndemnat de zeiţa Hera. a trebuit să se mărite. Şi. Şi s-o răpească pe Elena. şi-nţelepciunea de la Palas. Prin vrăji. Numele lui era Enea. Agamemnon. care juca de bucurie în faţa peşterii lui Hiron — Hermes a spus către zeiţe : — Veniţi cu mina să v-arăt pe tînărul judecător. Norul s-a ridicat în slăvi. Inima-i 5-a făcut cărbune. fiind soaţa regelui ceresc ? Cui i-ai da tu mărul de aur. Paris a vrut întîi să fugă. stăpînă-n marele Olimp. feciorul regelui din Troia. ce era tras de porumbiţe şi-o aducea pe Afrodita. dacă voinicul le-o alege. fostul rege-al Spartei. vorbindu-i cu meşteşug. în inimă. a plecat să se sfătuiască cu fratele său.. ţinînd-o blînd pe după umăr. l-a dat zeiţei dragostei. rege în Argos. Şi Paris n-a mai stat pe gînduri. Ele-au jurat să se răzbune nu numai pe tînărul Paris. Anhise. l-a sfătuit să stea pe loc şi să răspundă mai degrabă. Dar Hermes. care l-a şi-ndemnat pe Paris să plece în cetatea Sparta. şi-amîndoi au pornit spre Troia Cînd s-a-ntors Menelau la Sparta. de-asemeni. zeiţele Hera şi-Atena au plecat tare supărate. să vină în oraşul lui. alt rege înţelept. Deodată. din Pilos. Şi Hermes a grăit spre Paris : — Ia stai. de soţ. Şi Tin-dar. pe care-l vezi în mina mea ? Văzîndu-se-n încurcătură. Cerul era abia-nroşit de zorii care se vesteau. Răpirea Elenei cea frumoasă Şi Paris s-a înflăcărat. Ba. s-a şi ivit din slăvi un car. tinerii au ajuns în Sparta. drăgălaşa. ci pe întreg oraşul Troia. Insă. L-au luat cu ei la sfat pe Nestor. în timpul cît o să lipsească. s-a însoţit c-un alt voinic şi s-au căsătorit spre Sparta. N-a rămas decît Afrodita. cu aripile lui de aur. fiica lui Zeus şi a Ledei. Şi — pentru că nunta cea mare. zeul iubirii cel viclean. Şi. pristavu-mi de credinţă.

cunoscînd această taină. L-a aşezat pe Telemah în drumul plugului de lemn. Nu-i mai era pe plac războiul şi se gîndea că nu e drept să moară oameni cu duiumul pentru o ceartă-ntre doi regi.. Ahile se făcuse mare. S-a dus în grabă la palat. pe urmă. Cînd a văzut Ulise însă că plugul său va reteza trupul micului Telemah. Şi. N-o dau pentru nimic în lume. ca regii să-şi jure credinţă şi sprijin de va fi nevoie. Ba. In acest fel fiul zeiţei nu mai putea fi doborît. îi ungea trupul cu ambrozie. aflînd el că a venit în insulă prinţul Eubeei. mama sa. unde domnea pe-a-tunci Ulise 13. lăsînd o jale fără margini în Europa şi-n Asia. De-ar fi să-nceapă şi-un război. mîndrul Paris. Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis. In acest scop. pentru ca nici un fel de armă să nu-i mai poată răni trupul. pe care îl dăruise Afroditei fiul lui Priam. şi cînd îl cufundase-n rîu.. Priam l-a întrebat pe Paris . a grăit înţeleptul Nestor. cea măritată cu Peleu. — Şi-acuma uite.. Ca şi mulţi alţi eroi de seamă. — Elena e soţia mea. Ba dobîndise şi un prunc. şi apoi cu ochii rătăciţi. de la Sparta. Nu mai vream să pornesc la luptă. Se-ncepea deci războiul Troiei. Acolo şi-a scăldat în Stix. Este isteţ şi priceput. spunea trufaşul Agamemnon. pe care îl aruncase reaua Eris. Insă tot Nestor i-a-ndemnat ca. mai de mult. în loc de boabe de secară. regele din Tesalia. o insulă sărăcăcioasă. în Sparta.. Mărul discordiei. Atît c-atunci cînd îl vîrîse în flăcări.. stîrnise ura-n-tre zeiţe. Omul se schimbă între timp. Atîta doar că Palamede era destul de înţelept şi a băgat uşor de seamă că vrea Ulise să-l înşele. i-a pus pe cei veniţi să jure c-or să respecte hotărîrea pe care o va lua Elena. M-am prefăcut. Agamemnon a chemat regii din Elada să-i vie toţi într-ajutor. cei doi feciori ai lui Atreu — numiţi de-aceea şi atrizi — trimiteau soli din ţărm în ţărm.. şi pe soţia-i credincioasă. Numele său o să rămînă nemuritor în bătălia dată sub zidurile Troiei. Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte mare şi puternic. aflînd ştirea. Nu se gîndise însă Tetis că. cu oastea lor. ceilalţi erau datori să sară şi să-i dea sprijinul cu oastea. Războiul cel mai crunt de care se povesteşte prin legende. apucîndu-l de călcîi. pe drăgălaşul Telemah. dar Paris nici n-a vrut s-audă. pentru un timp îndelungat. şi s-a întors cu el pe cîmp. Războiul nu-mi mai este drag. Se povesteşte că la Hiron fiul lui Tetis s-a hrănit doar cu măduvă şi cu creier de pui de urs şi cu ficat de leu năprasnic. pentru o toană de regină şi pentr-un prinţ nechibzuit. A luat copilul lui Ulise. el se făcea că nu-l aude şi arunca pe brazdă neagră. Ulise se preface că e nebun Dar pîn-atunci să amintim că Menelau şi Agamemnon. Să-i ceară deci regelui Priam să-napoieze pe Elena şi avuţia ce fusese luată de Paris. Tetis îşi ţinuse copilul de un călcîi. A înjugat la plug. cei care-am jurat atunci sîntem datori să-l ajutăm. învinşii şi învingătorii vor suferi deopotrivă şi vor pieri aproape toţi. Au făcut nunta..-a venit vremea. copilul mic. Ulise se căsătorise cu o copilă. Penelopa. de nu or să atragă-n luptă pe neîntrecutu-Ahile. încă de mic. Nu vream să se mai verse sînge şi să călcăm cetăţi străine. Iar pruncul era încă-n faşă. alături. locul acela-i va rămîne pe totdeauna necălit 16. Elena l-a ales. piardă zilele acolo. o vară bună a Elenei.. că Menelau a fost jignit şi soaţa lui i-a fost răpită. La nunta ei zvîrlise Eris între zeiţele-olimpiene mărul discordiei. Şi dacă vreunul dintre ei ar fi-njosit pe cel ales şi ar fi vrut "să-i fure soaţa. Ne poate sfătui la multe. lăsînd în urmă casa dragă.Itaca. Tindar l-a hotărît urmaş. chemînd pe regi. neavînd totuşi ce face. Ele îi aţîţau pe regi. Şi. Ulise se făcea că ară şi nu-i cunoaşte pe trimis. rîul cel înfricoşător. Va fi viteaz ca nimeni altul. îşi scăldase copilu-n Stix. ca să-l facă nemuritor. Dar jurămîntul a rămas.s-a dus şi pînă la Hades în Infern. Ea era liberă s-aleagă pe tînărul care-i plăcea.. Ulise s-a gătit de drum. plecase grabnic Palamede. un tînăr chipeş. într-o noapte. Şi. Acum cînd are loc povestea. Au jurat cîţi au fost acolo. fusese dat de mititel bătrînului centaur Hiron. Şi regii porunceau mulţimii să se jertfească pentru ei. Dar lui îi hotărîse Moira — destinul cel ne-nduplecat — să-şi. căufa să lupte şi cu Moira şi să îl scape pe Ahile de soarta care-l aştepta. un fiu al regelui Eubeei. un cal schilod şi un asin . îl vîra-n flăcări să-l călească. . pentru a-l căli. însă de la acea-ntîmplare trecuseră atîţia ani. Dar. pe pruncul său abia născut. şi-a oprit calul şi asinul — şi a grăit lui Palamede : — Da !. Să-l răzbune pe Menelau. ca să-şi păstreze jurămîntul. Şi toţi ceilalţi au plecat liniştiţi acasă. mai-nainte de război să-ncerce o împăcăciune. Poftele lor şi certurile făceau din nou să curgă sînge. Vreau să trăiesc tihnit acasă lîngă iubita-mi Penelopa şi lîngă fiu-mi Telemah. Iar cînd trimisul Palamede îi rostea vorbe pe-nţeles. In căutarea lui Ahile însă vestitul profet Calha îi spusese lui Agamemnon că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel bogat. Deci.. — Avem nevoie de Ulise. numit de mamă Telemah. Ai ghicit. în insula Itaca. bolborosind răzleţe vorbe. El este cel care a dat ideea. în vestitul oraş Aulida « Astfel. a strigat el cu îndîrjire. s-a prefăcut că e nebun. pe Menelau. ca să-l înveţe meşteşugul armelor şi al vînătoarei. decît dacă era lovit în locul necălit în Stix. Deci nu-i era deloc pe plac să-şi mai primejduiască viaţa. nişte grunji mărunţiţi de sare. încă în faşă. zeiţa Tetis. călcîiul stîng. pentru a-şi ţine jurămîntul.

la ţărm. Ulise a grăit spre rege : — Acesta nu e fata ta.. a spus Ahile. în război. făcîndu-se neguţător. unde stăteau fetele sale. apoi preaînţeleptul Nestor. unde îl cheamă Menelau. pentru că regele- . chiar dacă eu o fi să mor. Iar viersul lui vrăjea pe oameni şi chiar pe zeii din Olimp. destul de aspre. în mîini aveau arme de preţ. printre fete. Ulise s-a schimbat de haine. atrizii. femeieşti şi l-a ascuns într-un palat. văluri alese. gata să apere palatul. la nunta frumoasei Elena. Dar Calha i-a vestit pe regi că odrasla zeiţei Tetis i-adăpostit de Licomede. însă Ahile-a luat o lance şi s-a şi repezit spre porţi. Potrivit jurământului făcut de tatăl meu.Nici nu se ridicase Ahile mai mult de-o şchioapă şi lupta ca un bărbat. Acolo ai să te ascunzi în haine femeieşti. cînd încerca să iasă-n larguri. Toate prinseseră în mîini bijuterii scînteietoare şi văluri. Fusese chiar silit să plece.. i-a cerut să-i dea-ntru-totul ascultare.. albi. şi Palamede şi Ulise îi căutau urma lui Ahile şi nu puteau să i-o mai afle. n-ar fi putut să-l mai găsească. ucigînd fiare prin codrii de pe Pelion. fecioara. l-a-n-veşmîntat pe flăcăiandru în haine albe. la armele de-aramă. Peleu. regele. Fetele regelui s-au strîns numaidecît să vadă marfa. aprigul zeu al mărilor. şi văzîndu-l. lîngă ei. feciorii regelui Atreu . care mai de care mai albe. Iar dintre regi cei mai de seamă erau viteazul Agamemnon şi Menelau. de mistreţ. şi o pereche de cai albi de la Poseidon furtunosul. Zeii cer o jertfă la plecare Regii erau în fruntea oastei — în care trase de cai ageri — purtînd pe ei armuri bogate. însă. de aramă. Este ruşine să rămînă ascuns. s-a temut straşnic că fiul său îşi va da viaţa în faţa zidurilor Troiei.. Cum eşti de alb la chip. ce rămăseseră la porţi. sfătuit de zeiţa Tetis. Iar cînd fugea. aflînd zeiţa Tetis de planul lor. să-l caute şi să-l cheme-n luptă pe fiul regelui Peleu şi al gingaşei nereide. stăpînul insulei Itaca. Ahile s-a împotrivit. tăioase. îngrijorată. cercei. sînt flăcău.. cu jind. Ca să cunoască adevărul — de ce nu puteau să pornească înspre Troada către Asia — regii l-au întrebat pe Calha. Iar mai tîrziu. la nunta cu iubita-i Tetis. şi între ele se grăbise şi flăcăul zeiţei Tetis. Şi. la suliţă şi coif.. de la bunul centaur Hiron. bătrînul Nestor. brăţări sau văluri. unde. între acestea toate. A Juat în mînă-o sabie şi a plecat după Ulise. brăţări. Oastea cea mare se-mpărţea pe triburi. şi Agamemnon şi Menelau. Ahile.. El nu venise cu plăcere. Numai că flota asta mare — cîntată-n vechile legende — de la-nceput a fost lovită de mari furtuni ce-o răvăşeau. a pornit către insulă. Atît era de ne-ntrecut în meşteşugul armelor. însă acuma se găsea în tabăra lui Agamemnon şi. potrivit vechilor datini şi jurămintelor făcute. fratele lui. se adunaseră. Să-şi dovedească voini-cia. nimeni na o să deosebească pe fetele lui Licomede de fiul regelui Peleu. Ei trebuiau să se supună poruncilor. trebuia să dea ajutorul atrizilor să biruiască. Nu vă mai spun că învăţase să cînte minunat din gură. Văzînd că planu-i reuşise. Ulise cerceta cu ochii să vadă unde e băiatul. Atunci le tot întindea marfa şi le-mbia s-aleagă salbe. a ieşit din marea verde şi adîncă. cea cu picioare de argint. E un voinic numit Ahile.. Ei. Nu sînt fecioară. însoţitorii lui Ulise. Lasă-l să plece la război. Iar Licomede. Iar Agamemnon trimisese. cin'să meargă pîn-acolo ? Cine Să-l afle pe Ahile între frumoasele copile ale regelui Licomede ? Adevărul iese la iveală S-au sfătuit şi s-au gîndit să îl trimeată pe Ulise. mai frumos brodate. L-a chemat lîngă ea pe-Ahile. acompaniindu-se cu lira. S-a dus apoi către palatul acelui rege Licomede. . o platoşă şi nişte arme. care vedea în depărtare. date de regi sau basilei. ca un luceafăr între stele. fratrii şi pe ginţi19. am datoria să-l ajut pe Menelau să se răzbune. Urmau Ulise cel isteţ şi Diomede preacuviosul şi Aias de la Salamina şi un alt Aias din Locrida şi Palamede şi Patrocle şi Filoctet. -— Adevărat. cu creasta fîlfîind în vînt. avînd pe cap coifuri înalte cu coamele din păr de cal şi colţi lucioşi. şi cîţi. purtînd cu el salbe de aur. crezînd că-ncepe vreun război. la scut. platoşe bune de aramă împodobite şi cu aur. vîntul a contenit să sufle şi pînzele s-au moleşit ca nişte aripi ostenite. în văluri. virise şi un coif. Tetis. de astă dată. şi cîţi. şi-anume Artemis. Peleu le căpătase toate de la zeii nemuritori. Calha le-a spus că o zeiţă. purtînd pe ele peste-o sută de mii de oameni înarmaţi18. cum Ahile-şi iubea mama şi nu vroia s-o necăjească. Aşa s-a-nfăţişat Ahile în portul renumit Aulida. Dar mama. însă nu desluşea deloc. după plac. prin minte şi prin vitejie. Peleu. la ceasul cînd vor izbi Troia. Flota n-a mai putut să părăsească ţărmul aulic vreme lungă şi mulţi oşteni zăceau de friguri şi alte boale misterioase. pulpare pe picior şi scuturi. în acest timp. o mie o sută optzeci şi şase de corăbii. Se zice că a mai primit de la tatăl său. i-a glăsuit : — Te du fără nici o zăbavă în insula unde domneşte regele prieten Licomede 17. pe Ulise. Un flăcău îmbrăcat în haine de fată Insă. un scut şi-o suliţă strălucitoare. săbii cu tecile de-argint. cu însuşiri miraculoase. lănci lungi. A mai primit o suliţă. De n-ar fi fost prorocul Calha. frumos. au început să sune tare din trîmbiţe şi din chimvale. e supărată rău pe el. Oştenii cei de rînd luptau numai cu suliţe şi praştii. Numai Ahile se uita. precum ne spun poeţii. Apoi şi-a smuls vălul cel alb şi cununiţa de pe plete. şi-a pus în schimb coiful lucios. după furtuni. putea să-ntreacă şi căprioara cea mai iute şi cea mai sprintenă din munţi. " Si tot atunci. Pe-acest flăcău vroiau să-l aibă. Fetele au fugit speriate. Dar între ei lucea Ahile cu oastea lui d mirmidoni.

Oştenii-au smuls-o pe copilă de lîngă mamă şi au dus-o într-un sanctuar. Flota a lunecat pe ape către Troada depărtată şi regii s-au înveselit. Filoctet a rămas în Lemnos. Deci. fiindcă pro-rocul le spusese că primul care va atinge pămîntu-acesta va muri. Şi lancea i s-anfipt în piept. Insă Ulise s-a ferit. Tabără mare şi întinsă. Şi Hector şi-a azvîrlit lancea către oşteanul Protesilau. Fusese rău muşcat de-un şarpe şi suferea îngrozitor. Ce-i de făcut ? Stăteau cu toţii pe punţi şi nu vroiau să sară. a pus zeiţa o cer-boaică. da-n aşa fel. vîntul a-nceput iar să bată. şi i-a cerut să îi trimită pe fata sa. Şi-a amintit că Ifigenia îi aducea adesea jertfe. Oş-tenii-aduşi din Grecia şi cei pe care-i trimitea regele Priam din cetate se ucideau unii pe alţii. A plîns zadarnic Clitemnestra. Dintre aceştia cel mai greu ia durut faptul c-au pierdut pe Filoctet.. Spre partea unde era Troia. sora Elenei cea frumoasă. ca tatăl meu să biruiască în luptele înfricoşate. Trebuiau numai să debarce. Agamemnon nu le-a ieşit nici măcar în întîmpinare. Numai că-n clipele acelea. şi alţi regi. Porunca dată de zeiţă trebuia iute-ndeplinită. De-aceea îşi pusese cortul în aşa chip. Hector vroia s-atingă cu lancea lui chiar pe Ulise. după multe zile şi rătăciri şi vînturi rele. lîngă piaţă. Astfel. Cînd a sosit corabia. şi cei doi Aias. dorind să stea mereu de strajă la cele două capete ale întinsei tabere. Se-oşază tabăra aheie Cel care i-a întîmpinat a fost eroul troian. el a sărit întîiul şi nu i s-a-ntîmplat nimic. zicînd că vrea să o mărite cu fiul lui Peleu. Mă voi jertfi de bunăvoie. Oştenii nu puteau să-ndure acest miros nesuferit. regele a trimes un sol la Clitemnestra. fiind cel dintîi dintre războinici căzut pe ţărm. De fapt. unde oastea şi-a prăpădit cîţiva oşteni. tabăra mai era ferită de un val mare de pămînt şi-un şanţ săpat foarte adînc. A aruncat un scut pe ţărm şi a sărit. Hector. cel mai voinic şi mai viteaz dintre odraslele lui Priam. urmat de prietenu-i Patrocle. văzînd că sare regele insulei Itaca. ci numai scutul de aramă. în urmă-i venea Protesilau. purtîndu-le pe Ifigenia şi pe regina Clitemnestra. îşi ridicase cortul său şi preaisteţul din Itaca. Agamemnon.Agamemnon îi ucisese-o căprioară. Artemis s-a înduplecat. încît nimica din ce se petrecea în piaţă să nu scape privirii sale. A dus-o într-un tem-plu-al său. Şi singură s-a-nfăţişat marelui preot să o-njunghie 21. cu mii şi mii de corturi. iar mama fetei se zbătea în braţele oştenilor. ca flota să poată porni şi ostile să biruiască. Pe urmă a sărit Ahile. ce vor urma foarte curînd. Regele-şi ascunsese fruntea sub un veşmînt întunecat. care-a-nroşit numaidecît. încît să n-atingă pămîntul. Ifigenia. E drept că au mai poposit şi pe-alte ţărmuri. Atunci ce i-a trăsnit prin minte isteţului de la Itaca ? Să dea exemplu celorlalţi. la cele două margini. al celui care conducea întreaga oaste. neatins. s-o pregătească pentru groaznicul sacrificiu. corăbiile aheiene au ajuns lîngă Asia. fără să se primejduiască. după ce eu n-am să mai fiu. şi-au făcut corturile lor regele de la Salamina. Plecarea 'spre Asia Silit de cei din jurul său. Iară în locul Ifigeniei. Dar nimeni nu-ndrăznea să sară pe ţărmul regelui Priam. în sfîrşit. în timp ce regele Agamemnon gemea îngenuncheat pe lespezi. cu ochii înecaţi în lacrămi : — Nu vărsaţi sînge în zadar. Preotul şi-a-nălţat cuţitul ca să-i străpungă inima. Cîţiva voinici au vrut s-o scape şi au luat armele în mîini. voinicul Aias şi Ahile. Şi. care-i era zeiţei dragă... soaţa lui. Iar în mijlocul taberii era o piaţă foarte largă. El era dornic să audă. Războiul dintre oastea greacă şi cea troiană s-a-nceput. pe Ifigenia. dacă vor să reuşească în întreprinderea lor grea. după ce s-au săvîrşit slujbele către Artemis. Mintea parcă se-nfioară de cît sînge a curs la Troia. în faţa Troiei. care s-au şi încins la luptă. cu sîn-gele-i. spre uşurarea tuturor. O !.. să afle şi să ştie tot. Ei şi-au pus corturile astfel.. Ceilalţi oşteni. Nouă ani de lupte sîngeroase . rămî-nînd teafăr. unde-a făcut-o preoteasă. acela ce primise-n dar de la Heracle armele lui biruitoare. Oştenii regelui troian au trebuit să se retragă şi să se-nchidă în cetate. însă copila i-a oprit. Ahile 20. în schimb. Rana lui mirosea urît. regele trebuie să-şi jertfească pe o copilă. într-o pădure din Taurida 22. în apropiere. Nu vrea să-şi vadă nici soţia şi nici copila mult iubită. Zeiţa s-a înfăţişat la locul jertfei şi a smuls-o pe Ifigenia. jurase să nu se mărite şi să se facă preoteasă într-un lăcaş sacru al ei. Aici se adunau oştenii în faţa cortului regal. şi-au făcut vînt de-asemenea. glia troiană. Mult mai departe de cetate şi-au făcut grecii tabăra. după voinţa regilor. în locurile cu primejdii..

şi-a întins arcul şi-a ţintit în tabăra lui Agamemnon.vrut să-mpiedice pe rege să săvîr-şească fapta asta : căci îngîmfatul Agamemnon n-a vrut să ţină socoteală şi. Va fi însă tîrziu.. Casandra. nici nimeni n-o să poată să le ajute-aheilor. Ahile a părăsit îndată lupta şi nici n-a vrut să mai audă despre războiul cu troienii. ajutat în luptă de Briareu. ce-rînd regelui Agamemnon să-i dea-napoi pe fata lui : Hriseis. In sinea lui gîndea aşa : „Tu m-ai făcut să plec de-acasă. dar.. venit din tabăra troiană. Şi luptele au dăinuit din ce în ce mai sîngeroase. zeiţa Tetis cea cu picioare de argint s-a ridicat din apa mării şi prefăcîndu-se în ceaţă a plutit pînă în Olimp. i-a amintit că i-a fost veşnic credincioasă. urma să sufere asediul vreme-ndelungă. în acest an a venit Hrises. răpită de troianul Paris. cetatea-mbelşugată. pe roaba ta. le arătase tuturor că va urma nenorocirea. şi-aproape toţi vor fi ucişi. Ea l-a vestit numaidecît . i-a biruit cu uşurinţă pe răzvrătiţii din Olimp. Oastea aheie va fi zdrobit-atunci de Hector. Dar nici în tabăra troiană Casandra n-avea ascultare. Ahile. De astă dată. Cearta dintre Ahile şi Agamemnon Iar anul cel de-al zecelea e povestit de regele poeţilor elini. a luat din cortul lui Ahile pe roaba lui cea mai iubită. care te fereşti de lupte şi-i jupoi pe supuşii tăi. mai înainte ca oştenii lui Agamemnon s-o cuprindă şi s-o distrugă-n întregime. şi nici la greci n-avea crezare mult chibzuitul Palamede.Dar dup-o altă prorocire.. Acolo a îngenuncheat lîngă picioarele lui Zeus şi. şi astfel molima să piară. zeiţa care-nteţise iarăşi vrajba. tu. Troia. Aşa grăia mîhnit Ahile. suspinînd. Şedea sus pe catarg zeiţa. să lupt aici pentru atrizi. Şi Palamede a fost luat şi osîndit la moarte cruntă : să fie doborît cu pietre. L-a ajutat şi-atuncea cînd a fost el primejduit de o urzeală-a zeilor.. tu. şi tare se mai bucura de cearta care izbucnise între Ahile şi-Agamemnon. să-mi las soţia şi copilul. pe Briareu. profitînd de întîmplare. în toată tabăra aheie ciuma a năpădit cu furie. va fi-napoi la tatăl său. în aşa chip ca Agamem-non să nu mai poată face faţă. să lupte şi să-l ucidă pe acela care-l jignise-atît de tare. Mureau ca muştele oştenii. decît în clipa cînd Hriseis. Durase molima aceasta ceva mai mult de nouă zile.Şi-a-nceput să-l învinuiască pe Palamede de trădare. Ulise a vrut să se răzbune pe Palamede ce venise şi îl chemase din Itaca şi-i dovedise şiretlicul. Veni-va ziua cînd tu însuţi vei înţelege c-a fost bine să nu te lupţi cu Agamemnon. Iar Zeus. Să fie astfel nevoit să îl implore pe Ahile să se întoarcă iar în luptă. îl roagă pe măreţul Zeus să sprijine oastea lui Priam şi să-i lovească pe ahei. în faţa zidurilor Troiei. sus pe catarg. Ahile s-a plecat zeiţei. auzind vestirea.. destule glasuri cereau să se curme războiul. îi sfătuia des Palamede pe regi şi pe eroi să curme acest război încrîncenat care cerea prea multe jertfe. zeiţa cea cu braţe albe. folosindu-se de dreptul pe care îl avea în oaste. Iar pe-o corabie cu pînze. Oştirea le va fi zdrobită. Agamemnon este amăgit de Morfeu Supărat prea adînc. Atunci preotul s-a rugat de zeul său să-i pedepsească peaheii cei înfumuraţi. Troia va cădea ruinată. A fost crezut. amar va fi de ei. Degeaba Nestor şi cu alţii au. nebiruitul Agamemnon. a rostit numai spre AhUe : — Eu am solie de la Hera. Regele. o preoteasă a Atenei. în tabăra aheie. ascultîndu-i ruga. nouă ani. cînd Calha i-a vestit pe regi că molima nu va-nceta.. cînd ai să-ţi înţelegi greşeala. care-i chemase la război şi pe Ulise şi pe alţii. voi lua. Ulise era vorbitor fără pereche-ntre elini. în acest timp. Agamemnon. Ba. Nici tu. care îţi este-atît de dragă. în acest timp. s-a-nfăţişat în adunare şi i-a cerut lui Agamemnon. ceartă ce-i va costa pe greci nespus de mult. îl ajuţi. să nu mai curg-atîta sînge pentru Elena cea frumoasă. şi să plăteşti". să gemi din greu. o copilă a regelui Priam. La fel. ea. Briseis cea îmbujorată.. şi de atrizi. cel ce era stăpînul fetei. ba i-a trimis în ajutor pe un gigant.. s-a supărat însă nespus şi a rostit către Ahile : — Pentru c-Apolo îmi ia roaba... Astfel.. fiu al lui Atreu. Aşa a plătit Palamede. Ahile a dus la şold mîna. căci sînt legat prin jurămînt. în fruntea căreia sta Hera. să te împiedic de la sfadă. şi daruri vei primi-ntreite. să i-o dea înapoi lui Hrises. se afla Eris — Eris. Ahile. zeiţa. în schimb. a mai rostit lui Agamemnon : — Va veni ceasul. Zilnic mureau sute şi mii. să ştii. Regele l-a gonit pe Hrises cu vorbe grele şi-mbrînceli. care ai nesocotit pe cel dintîi viteaz aheu. iar tu. nevăzută de ceilalţi. Amar. mîniat peste măsură. . ce-i fusese luată ca roabă de nişte oşteni.. Homer23. .. discordia. în Troia. dar l-a oprit Palas-Atena.. Eu nu mai pot părăsi lupta. Vreau să te saturi de război. să prindă sabia. preot al zeului Apolo. nespus de greu. robita fiică a lui Hrises. Ea i s-a arătat în faţă şi. a lăsat sabia la şold . Apolo. pe cînd se prefăcea nebun.

precum vroise însuşi Zeus. în larga piaţă-a taberei. într-un nor greu de pulbere. cu uliţi largi şi pietruite. care era în-vesmîntat într-o piele de leopard. cel mai viteaz dintre feciorii regelui Priam de la Troia. Ostile iar s-au înfruntat. Cu ţipete fugeau oştenii buni-bucuroşi către corăbii. Oastea lui s-a înfricoşat şi a-nceput să se retragă. fugi degrabă şi fă ce-oi face şi opreşte-i din goana asta nebunească. Ulise. dar Menelau s-a repezit cu-atît -de mare îndîrjire. în mîini. pînă vor cuceri oraşul regelui Priam cel bogat şi îl vor pedepsi pe Paris. care ţineau bine la ţărm corăbiile aheiene. Sînt nouă ani de cînd luptăm. vreţi să lăsaţi nerăzbunată crima netrebnicului Paris ? Călcaţi sfintele jurăminte ? Du-te mai iute şi adună oastea. Afrodita. Priam. Oastea părea că este-un lan. iar biruinţa e departe. pe Penelopa. cu fală. ce ţine cu aheii — îi spunea-n vis bătrînul Nestor — i-a sfătuit pe ceilalţi zei : Apolo. Grecii erau ameninţaţi să fie prăpădiţi cu totul şi azvîrliţi în apa mării. regele a şi dat poruncă să se adune toată oastea.. grecii tot au fost puşi pe fugă. a alergat către corăbii. S-au dat iar multe lupte grele. două suliţe. pînă ce îndrăzneţul Hector a ho-tărît s-arunce-n mare pe-aheii care asediau oraşul tatălui său. Atena a zburat pe ţărmuri lîngă isteţul din Itaca : — Nobile rege. Dorul de ducă şi de pace i-a zguduit pe toţi oştenii. Insă din ceruri vegheau Hera şi cu Atena deopotrivă. în faţa oştilor greceşti.. De-aceea Hera şi Atena juraseră să nimicească Troia cu uliţi pietruite . la rugăminţile lui Tetis cea cu picioare de argint. S-a-ntors la luptă din nou Paris. a glăsuit zeiţa Tetis. a strigat Hera. spunînd că ea e mai frumoasă cu mult ca Hera şi Atena. de n-ar fi fost zeiţa iubirii şi a frumuseţii. Oastea aheie vrea sâ se întoarcă acasă Şi-atunci. şi de la micul său fecior. Zeii aţîţă pe războinici Apoi acolo-n adunare. adunată. Dar văzîndu-l pe MeneIau. nu-ţi mai vezi soaţa. Şi-a luat rămas bun de la soaţă. Morfeu. soţul Elenei. pe spate arcul şi o tolbă şi. şi s-a înfăţişat. s-a clătinat ca un talaz. — Vitejii mei — le-a rostit el. Ulise le-a vorbit din nou cu-atît de mare măiestrie. Şi nu puteau deloc să uite că dăruise mărul scump fermecătoarei Afrodita. Nimeni nu mai gîndea s-aducă lui Agamemnon vreun răspuns. toţi ar fi plecat. şi-acum. îşi va recăpăta mărirea şi cinstea care i se cuvin.— Numai aşa. Cum să mai poţi ţine o oaste atîta de dezlănţuită şi gata să se-n-toarcă-acasă ? Desigur. cu sprijinul zeiţelor Hera şi-Atena. De nu m-asculţi. din ambiţia zeiţei. Iar Zeus. avînd la şold o sabie. şi de la mama lui. şi copilul. Chiotul lor se ridica pînă la cer de bucuria nestăvilită a plecării. Atena. preadevotata Andromaca. s-a-nspăimîntat şi a fugit. cetatea cea bogată. Astfel s-a început iar lupta. auzind îndemnul şi amintindu-şi de soţie şi de copil. l-a sfătuit pe rege s-atace-n ziua următoare Troia. Zeul a luat înfăţişarea bătrînului înţelept Nestor. dacă v-aş spune să lăsăm chiar acum războiul şi să ne-ntoarcem pe corăbii. Toţi ridicau proptelele. toţi cîţi erau de partea Troiei. Ele aveau de răzbunat fapta feciorului lui Priam. la vetrele din ţara noastră ? Ce-aţi zice ? Hai. Hector îl răpune pe Patrocle Şi. s-a făcut un măcel cumplit. — Hera. A trebuit să vină Hector. Lupta s-a început în zori. feciorul meu. Gloata cea mare. avînd alături pe Atena. unde domneşte zeul Hades.. sub zidurile Troiei. chiar el s-a coborît pe creştetul muntelui Ida şi de acolo a zvîrlit un trăsnet înspăimîntător în tabăra lui Agamemnon. Paris ajungea atunci rob. încît toţi s-au înduplecat. Cum s-o oprească ? — Fugi. aici. încă în aceeaşi noapte.. şi să-l întoarcă iar la lupta cu Menelau. în faţa taberei troiene ieşise însuşi mîndrul Paris. Ares. vedeau că fuge oastea. S-a îmbrăcat în haine scumpe. cînd bate vîntul peste el şi-i scutură spicele dese. Ce-aţi zice voi. prinsă frumos pe după umăr. Astianax cel drăgălaş. să nu se risipească. de astă dată să o lase pradă vitejilor ahei. . soţul Elenei cea frumoasă. Trezit din vis. Cu vorba lui meşteşugită i-a-ntors pe toţi la adunare. Atunci s-a petrecut un lucru negîndit de rege. să-i vină iute-ntr-ajutor. cu mulţumire. i-a promis sprijinul cerut. Troienii erau ajutaţi acum de preamăreţul Zeus. Căci Menelau îl înşfăcase de coiful lui strălucitor pe Paris cel înfricoşat şi îl tîra spre tabăra unde sălăşluiau aheii. Dar chiar aşa. şi-n vis. ţinîndu-şi spada cea ţintată în stropi strălucitori de-ar-gint. pentru că o va cuceri. amintindu-şi bine de ajutorul dat de Tetis. cel înjosit de Agamemnon. răspundeţi iute. Nu ştia de se mai întoarce sau o să plece după luptă către regatul mohorît. a şi trimis la Agamemnon pe zeul viselor. Ba. S-au hotărît să stea la Troia. avînd în mîini sceptrul regal. Hecuba. Văzînd că iarăşi grecii fug. a zis ea. Mai mult. încît. gîndind să-i pună la-ncercare dacă sînt gata pentru luptă ori vor să se întoarcăacasă — mare-i osînda ce ne-o dete din cer neînduratul Zeus. Hera l-a rugat pe Poseidon să le vie în ajutor şi a trimis-o pe Atena să ia şi ea parte la luptă.

zeiţa Tetis se şi dusese în palatul de-aramă al zeului Hefaistos. . să-i ia pe copilă-a lui de soaţă. deşi Patrocle s-a luptat. neavînd ce face. însă armura lui Ahile. Moartea tăia tot mai flămîndă vieţile-aheilor zdrobiţi şi ei fugeau. Şi. Hector l-a despuiat cu sila şi de armura dăruită tatălui meu. dacă nu izbutesc. argint şi aur lucitor . mereu mai crunt. o platoşă mai luminoasă ca para vie-a focului şi-o chivără bine-ncheiată pe tîmplele eroului.. Iar bătălia s-a-nteţit precum urziseră-olimpienii 24. noianul apelor verzi care înconjură pămîntul. La rugămintea lui Ahile. Pe margini zeul a făcut ca un chenar rîul. Ahile s-a-nvoit cu asta. a rostit Patrocle. încît ei s-au oprit în loc. Hefaistos a mai lucrat. ca să-l păstreze neatins de aripa putreziciunii. în luptă să-l nimicesc pe cruntul Hector. pe ea cu o creastă de aur. pînă la urmă a căzut. într-adevăr. bogate. s-a ridicat cel mai bun prieten al lui Ahile peleianul.. în celălalt este război. a spus zeiţa. I-a trimis-o şi pe Briseis. iară pe cer soarele. Careii durerea ce te arde şi cu ce pot să te ajut ? Ahile i-a răspuns zeiţei : — Mamă. îi va goni de la corăbii.. i Cînd au pătruns însă troienii în tabăra lui Agamemnon. de nu vrei să-i ajuţi pe greci. isprăvind cu acel scut. însuşi regele Agamemnon a fost rănit. în întregime de argint . l-a rugat doar să mai aştepte pînă ce meşterul Hefaistos îi va bate pe nicovală altă armură alte arme. încît Ahile peleianul i-a întins armele cerute şi s-a-nvoit ca mirmidonii să-l însoţească i WL război. cositor. care se legănau pe mare. de către zeii olim-pieni. fiul lui Priam cel bătrîn. Patrocle a căzut. pe care o purta Patrocle. — Dar ştii prea bine. şi un aed ce-i desfăta pe tinerii care danţau în mijlocul oraşului. şi s-a pornit şi ea să plîngă.Un singur om putea să-i scape. chiar Agamemnon şi-a înţeles marea greşeală de a-l fi înjosit pe-Ahile . dă-mi Kiie zalele şi lancea. A alergat spre el cu grabă şi l-a-ntrebat : — Feciorul meu. în faţa Troiei. şi-a trebuit să părăsească întinsul cîmp al bătăliei. cu mare luptă. a dat răspuns grabnic Ahile. şi. Auzind cererea zeiţei. mamă. zeiţa Tetis. cirezi de boi. Plîngea atît de desperat. în faţa cetelor troiene conduse de marele Hector. cu moartea-n suflet. tot va muri. într-unui dintre ele-i nuntă. A-nchipuit apoi pe scut şi un ogor . Eu nu mai pot trăi pe lume. dîrzul Hector.în timp ce grecii se jeleau. şi pe-o păşune turme de oi albe ca neaua.luate din Troia prizoniere. Ba a înfăţişat şi-o horă. Fugind. şi-a făurit întîi un scut. Ahile. cuprinşi de spaimă. precum îţi e urzit de soartă. ca vulturul. 3 Dar după voile lui Zeus. dar fără arme s-a urcat pe parapet şi a răcnit atît de tare spre troieni. împuns în braţ. luna şi stelele scînteietoare. Ahile avea un nor mare de aur care lucea pînă departe. Troienii or să Creadă poate că ai intrat chiar tu în luptă. El sta însă sub cortul său şi cînta liniştit din liră. că după asta vei muri şi tu. de ce ţi-e plînsu-atît de amarnic ?. încît l-a auzit din mare şi mama lui. Mama a înţeles că fiul. atîta s-a rugat Patrocle de prietenul lui cel iubit. însă Ahile n-a primit. numai ca să-l dobor pe Hector. Ba-l ruga să-i fie ginere. Doborîrea lui Hector Apoi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. toată încărcată cu ciorchini negri pe haraci. Eroul se numea Patrocle. — De moarte nu mă tem. şi alte douăzeci de fete.. Acesta tocmai făurea nişte trepiede fermecate. o. şi-a pus cenuşă peste plete şi a-nceput să plîngă-n hohot. roaba sa cea îmbujorată. trimiţîndu-i o solie cerea să-l ierte pentru fapta nechibzuită ce-o făcuse. fără să le atingă nimeni..şi-acel viteaz era Ahile. în acest timp. Şi Hector îşi pusese-n gînd să ardă fără nici o milă corăbiile aheiene. A rămas neclintit în cort. cu însuşi Hector. Şi pe pămînt a aşezat două oraşe mari. Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii. orişice-ar fi să se petreacă. şi daruri scumpe. Acuma se ivise vremea cînd grecii-l vor ruga să vină. o vie. aici. la nunta voastră. conduşi acuma de Ahile. Din cositor moale şi alb i-a încropit două pulpare. ca să-i salveze de pieire. le-a dat zeiţei să le ducă iubitului său fiu. . să-i apere) picioarele. — Ahile. la corăbii. pe care-anfăţişat măiestru cerul şi marea şi pămîntul. ei ajunseseră lîngă corăbiile de lemn. Ahile-a primit armele şi s-a-mpăcat cu Agamemnon. Aşa că. zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul lui Patrocle ambrozie şi nectar divin. şi asta-i va înspăimînta. pe nicovala lui uriaşă. aşa cum plănuise Tetis. . acuma voi uita şi ura ce o aveam pe Agamemnon şi voi intra din nou în luptă. In jurul capului. Dă-mi oastea ta de mirmidoni. Ocean. l Cu mare greu. abia au izbutit aheii să scape trupul fără viaţă al lui Patrocle cel viteaz din mîinile troienilor. Ahile se hotărăşte să intre în luptă Cînd a aflat această ştire. Ahile s-a încrîncenat . tot va pleca. Fiind apoi gata armele. ce aveau roţile de aur şi se mişcau doar la poruncă. o luase pradă de război fiul lui Priam. să-l răzbun astfel pe Patrocle. au doborît pe cei mai vrednici dintre eroii de la Troia. de jalea fiului său drag.. Hefaistos a aruncat în foc aramă. Iară măcelul a urmat mereu mai greu. o holdă mîndră .

de nu ar fi venit chiar Tetis să-l roage ca să înceteze. Ba încă îi mai hotărăşte un timp. regele Priam a plecat către aheii victorioşi. Hector l-a implorat pe-Ahile săi dea părintelui său trupul. regele de la Troia. cine putea să mai zăgăzuiască drumul aheilor către oraş ? Priam dobîndeşte trupul fiului său Astfel s-a răzbunat Ahile de moartea celui mai bun prieten. sînt singură de astăzi. Ducea cu el un car cu daruri : velinţe scumpe şi covoare. ca toţi cîţi mai trăiau să intre. Nu cutezau nici să vorbească. Totuşi. pe nişte cai care fugeau. Aşa ajunge la Ahile în toiul nopţii. însă Ahile n-a voit nici să-i asculte rugămintea şi. Şi. a pus la cale mari întreceri. Iar de-l plîngeau. Şi fiul lui Peleu. şi între ei. i-a făcut fiului iubit o preamă-reaţă-nmormîntare. Cea dintîi l-a văzut Casandra. în vremea cînd Priam pornise slujbele de înmormîntare ale lui Hector cel viteaz. eroul s-a cutremurat. Ele luptau numai călări. ca regele să-i poată face feciorului său. cel mai viteaz dintre toţi. îşi izbea fruntea şi striga : — Hector. Pentesileea cea vitează era de-o . Nu a rămas acolo-n luptă decît fiul lui Priam : Hector. pe care îl purta Ahile. să-i dea-napoi trupul lui Hector. năvălise pe ziduri însăşi Andromaca. Mama. duşmanului ce-i ucisese atîţia fii în bătălii. douăsprezece zile. formată numai din femei. sta pe ziduri şi-şi smulgea părul de durere. regina lor. i-a străpuns tendoanele de la picioare cu sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de carul său strălucitor. i-a gonit pînă la corăbii. — O. s-au strîns soţia : Andromaca. bătrîn şi el. Priam îi readuce-n minte eroului pe tatăl său. ce purta numele Sperheios. după datini. S-au făcut jertfe sînge-roase. Şi toţi plîngeau cu deznădejde. de la traci. la Hades 25. Oraşului i-era aproape sfîrşitul mult dorit de-ahei. Dar a ieşit pe cîmp Ahile. Troienilor le vin ajutoare Priam. Priam plîngea în hohote şi toţi troienii se uitau. înmărmuriţi. Nu a rămas în faţa lui decît regina amazoană . Ba. trepiedenalte şi o cupă. Troia fusese mult slăbită în urma pierderii lui Hector. mîinile-amîn-două. Băiatul nostru va rămîne fără le nici o ocrotire. Toţi erau împietriţi de spaimă. cum pîngărea Ahile trupul celui care fusese Hector. Lasămă să te însoresc negrele genuni. Zadarnic însuşi regele îl îndemna pe fiul său să se ascundă în cetate. cînd şi războiul va-nceta. pe care regele o primise. şi amazoanele-au fugit. îl roagă. în ajutorul Troiei a venit o armată mare. în vreme ce în barba sură lacrimi îi lunecă şiroaie. Intîi. Patrocle. Hector vroia să se măsoare cu marele erou Ahile. iuţi ca vijelia. dintre troieni. Lancea s-a frînt însă în scutul făcut de zeul făurar. ce-i drept. Ţinînd în braţe copilaşul. I-a vîrît suliţa în piept . pe cîmpuri. pînă ce Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz. Ahile. La început oştirea asta de amazoane ne-nfricate i-a biruit deplin pe greci. Priam s-a şi întors acasă. Eroul a fost ars pe rug. preaputernice Ahile — îi spune el — adu-ţi aminte de tatăl tău. în acest timp au avut loc serbări şi jocuri mari în cinstea aheului căzut : Patrocle. Şi a trezit tot poporul. Intră în cort şi-mbrăţişează genunchii. rude şi prieteni. pa cel mai bun. dacă se va întoarce teafăr. pe care le făgăduise zeului rîu din ţara sa. murind Hector. căci era ocrotit de Hermes. Jalea ei nu mai avea margini. lighene de aramă.Porţile Troiei s-au deschis. La căpătîiul celui dus. Şi el ar fi batjocorit la nesfîrşit trupul lui Hector. îi dă-napoi trupul lui Hector. Hecuba. şi ea a aruncat o lance. Erau vestitele-amazoane 27 conduse de Pentesileea. cel mai de seamă-apărător şi viteaz comandant de oşti. purtînd cu el trupul lui Hector. încă în aceeaşi noapte. Apoi s-anceput iar războiul. Cînd i-a dat însă la o parte coiful de aur zimţuit. S-a repezit apoi în car şi-a tîrît trupul celui mort în jurul zidurilor Troiei. Şi nimeni nu-i da alinare sărmanei soaţe a lui Hector. mama : Hecuba. odinioară. Şi prin cuvintele acestea. pe neuitatul viteaz Hector. cum sînt copiii fără tată. Hector. prietenul său iubit. chiar Ahile şi-a jertfit pletele lui cele frumoase. plîngeau chiar Troia. jocuri şi lupte-n cinstea celui ce se dusese dintre vii. văzînd înverşunarea lui Ahile. s-a-nspăimîntat şi a fugit. căci el fusese-apă-: rătorul cel de nădejde al cetăţi. Dar s-a întors la bătălie şi s-a luptat atîta timp. şi Elena care stîrnise tot războiul. şi fraţii lui. nesimţit. Auzind plînsul. Pierind Hector. Iară Ahile se îndură. Poate că şi oraşul lui e atacat de vreun vrăjmaş şi n-are cine să-l ajute. s-a repezit către regină mai mîniat decît oricînd. Era călăuzit de Hermes. apoi i-a doborît şi calul. Pe rugul lui s-au mistuit şi doisprezece prizonieri. plin de umilinţă. Ahile. ucişi de-Ahile. fiica lui Ares. Mai înainte de-a muri.. după poruncile lui Zeus. în ziua cea de-a douăsprezecea. aur. Şi boi şi oi şi cai şi cîini. pe de altă parte. pe micul ei Astianax. slujbele de înmormîntare 26.. Zadarnic îl ruga Hecuba smulgîndu-şi pletele ei albe.

şi i-ai trimes zeului Hades mai multe umbre în Infern. cai ne-nvăţaţi încă la ham. puţină vreme după moartea acestui rege-etiopian.. oi şi s-au vărsat vinuri alese ca li-baţiuni pentru cel mort. E timpul să dărîmăm Troia . Dar umbra ei era plecată către tărîmul mohorît. fiul zeiţei Leto era turbat de supărare. cu toate că zeul Apolo. Căzînd regina cea vitează. încît ar fi pătruns în Troia.. Insă Ahile.. a rămas însă în picioare... fiul lui Nestor.frumuseţe rară. i-a spus Apolo. S-au înjunghiat mulţi robi troieni. ameninţîndu-I din priviri. aşa moartă cum era. Atît era de-nverşunat. în călcîi. Ahile s-a simţit cuprins de dragoste pentru regină. pe loc. s-a avîntat către troieni.. înfuriat că zeul i s-aşază-n cale. fără nici o chibzuială. Asta fiindcă zeiţa Tetis ţinuse pruncul de călcîi atunci cînd îl vîrîse-n rîu. în acest timp au venit grecii. uriaş. Cei care se luptau mai dîrz să scape trupul lui Ahile erau Ulise din Itaca şi Aias de la Salamina. Nu i-a rămas eroului decît să dea troienilor trupul înţepenit al celei care fusese altădată cea mai vitează-ntre femei şi cutezase să se lupte. Legendele ne povestesc că Memnon ar fi fost feciorul zeiţei Eos-aurora.. Ahile n-ar fi vrut să lupte cu Memnon şi etiopienii. de spaimă. Paris şi-a dus arcul la piept. şi. zadarnic o mai ocroteşti. Căzînd însă regele Memnon. Memnon a luat un pietroi greu şi l-a zvîrlit către Ahile. în lupta care s-a încins.. nepot lui Priam. Cum te blestem !. chiar riacă-l nimerea-n călcîi. Şi. pînă la moarte. drept în călcîiul lui Ahile. fiindcă mama sa. i-a venit Troiei un alt sprijin. simt cum îngheţul îmi pătrunde în vinele acum sleite. îndîrjit peste măsură. cu faţa la pămînt. Artemis şi Xantos şi Afrodita cea frumoasă încearcă să vă ocrotească. Şi el. Mai mult încă. însă.. Vai vouă !. cei doi viteji păreau doi zei ce se-nfrun-tau fără de teamă. eu tot vă voi lovi cu sete.. Şi cum Apolo mai şedea în faţa marelui Ahile. Zeu nemilos. zeu trufaş. lui. Şi te blestem. îndrăzneala asta avea să-l coste mult prea scump pe fiul nereidei Tetis. frumoasa Eosaurora. făcută de zeul Hefaistos. scăldat în Stix. Pe trupul ei însîngerat.. Ba ia mai dat săgeţii încă şi o putere fără margini. a simţit că îşi pierda firea şi. care vă uitaţi la mine cum mă prăbuşesc. S-a început un măcel groaznic în jurul leşului întins în ţărna umedă de sînge. cel răpus de Hector pe cîmpul de luptă. glăsuia el. s-a-nvăluit într-un nor negru şi-a trimis vînturile repezi să-i ia pe aripe feciorul şi să i-l ducă într-o ţară îndepărtată. după destin. rege peste etiopieni. biata mamă.. el a vărsat lacrimi amare şi ar fi vrut să-i dea iar viaţă. Ahile nu putea să piară de arma vreunui muritor. . şi Ares. de nu veghea zeul Apolo. Şi a jelit-o multă vreme. Nu putea fi rănit cu arma decît într-un loc. Văzînd pe marele Ahile că şovăie în faţa Troiei. o luaseră din nou la fugă.. precum ştiţi. clătinîndu-se uşor. care-i grăbise ceasul morţii. dar n-a lăsat din mînă arma. ca şi Ahile. Chiar şi după moarte. Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se apropie clipa morţii . Iar plînsul lor l-a auzit mama eroului Ahile. trîntindu-se toţi la pămînt. cel ce trebăluia în Lemnos. cu mama. încă de cînd era copil. am să vă nimicesc oraşul în care vă adăpostiţi. Memnon a doborît cu lancea pe Antiloh. în care stăpîneşte Hades. înfrîngerea lui Memnon. tot a mai fugărit oştirea regelui Priam de la Troia. S-a clătinat şi a rostit către oştirile lui Priam : — Vai vouă. Şi şi-a înfipt după aceea suliţa lungă în pămînt. De disperare. ce nu cutezi să mi te-mpotriveşti în faţă şi mă loveşti doar pe ascuns. în luptă. că el se va sfîrşi la Troia. — O. capre. Astfel săgeata ucigaşă ar fi fost în zadar.. Şi trupul lui. Zeul luminii s-a făcut în acea clipă nevăzut.urmaşii mei ahei. făcută tot de zeul şchiop. rîul cel negru din Infern. grecii au început să plîngă. dulăi de pază. Dar i s-a arătat Apolo. tinere fete şi-alte jertfe : tauri uriaşi. Era Memnon. După Patrocle. Lupta şi-l blestema pe-Apolo. oastea de tinere-amazoane s-a-napoiat în ţara lor de lîngă Pontul Euxin. zeiţa nereidă Tetis. decît întreaga voastră oaste. regele etiopienilor Numai că. însă vă-zîndu-l c-a murit s-au întors repede să-i smulgă armura lui strălucitoare. însă Ahile. fusese descîntat de Tetis în apele rîului Stix. s-a repezit către fiul zeiţei Eos şi l-a străpuns adînc în piept. Cînd au ajuns în tabără. cu nimb strălucitor pe frunte.. Ea a strigat atît de tare : „Feciorul meu !". Troada s-a cutremurat. Ahile a uitat de toate şi a intrat. Şi prin. Şi el a îndreptat săgeata lui Paris de pe zidul Troiei. iară Ulise-l apăra. Eroul răpus este adus în tabără Troienii. Vai vouă. fiul lui Tetis şi-a-nălţat suliţa s-o azvîrle-n zeu. în lupta începută cu oştirea etiopiana. — Ajunge ! Stai !. unde ea să-l poată mult jeli în voie.. i-a răspuns aspru lui Apolo : — Fereşte-te din calea mea ! Nu te vîri în lupta asta. A pus în strună o săgeată şi l-a ţintit cu-ndemînare pe cel mai brav dintre ahei. zeiţa nereidă Tetis.. era acum tare ca fierul. urma sfîrşitul lui Ahile. însă pe zidurile Troiei şedea fiul lui Priarn : Paris. la nimeni nu ţinea Ahile mai mult decît la Antiloh. Aceasta. Cu suliţa.. decît ajutat şi de-un zeu. zeiţa Leto. pentru cAhile ridicase suliţa către pieptul său. încît. Aias îi luase trupu-n braţe şi i-l ducea către corăbii . a mai strigat el şi a căzut întins pe ţărm. căci ai vărsat rîuri de sînge. şi. Apolo îndreaptă săgeata lui Paris spre călcîiul lui Ahile Ei bine. S-au făcut slujbe fără seamăn. cu Ahile. îl înştiinţase. cu mintea-nvolburată. Purta şi el. în aceeaşi vreme.. Totuşi.. mai de mult. Feciorul nereidei Tetis s-a clătinat numai puţin . armură lucie de aur. auzindu-i glasul.

Calul să fie-atît de mare.. îl face să se domolească pe urgisitul Filoctet. Troienii or să vîre calul. unde trăise altădată o viaţă simplă de păstor.. Aici. ajuns flăcău în toată legea. cu-o tolbă de săgeţi muiate în veninul hidrei. Iară Heracle-i porunceşte lui Filoctet să uite vrajba şi să-l urmeze pe Ulise. din cer. Aflase totul. pe urmă. încît în pîntecu-i să intre cincizeci de-oşteni bine-narmaţi. s-ar fi părut că oastea greacă este destul de mult slăbită. sprijinitoarea lui Ulise. după toate astea — deşi Ulise împlinise ce-l sfătuiseră prorocii — oraşul Troia rezista. Şi fiind calul atît de mare. Pe acest munte-au ridicat un monument de marmură 28. Acesta a fost tot Ulise. a dobîndit-o un chipeş tînăr : Deifob. In pîntecul acestui cal s-au vîrît cincizeci de oşteni : Neoptolem şi Filoctet şi Menelau. le-a spus Ulise. războiul nu-i renumit prin vitejii. el s-a ascuns în munţii Ida. după Ahile şi Patrocle şi Antiloh. Ulise a răpit. Intîi a pornit către Sciros. Filoctet îi ura de moarte pe amîndoi fraţii atrizi. unde fusese părăsit nefericitul Filoctet muşcat rău la picior de-un şarpe. duşmănindu-l pe Deifob. Heracle — după poruncile Atenei. doi medici buni şi pricepuţi.. cum eroul Filoctet stăpînea arcul lui He-racle. pa care o zvîrlise Zeus. fiindcă îi dusese trupul în braţe. Iar peste urnă-au grămădit un munte mare de ţărînă.. iar Aias. de către doi zei olimpieni : Febus-Apolo şi Poseidon. înveşmîntat în straie rupte. la-ntemeierea Troiei. deoarece se spusese că Troia nu poate fi luată cît timp paladiul era în templul din oraş. pentru c-o luase pe Elena. ci prin isprăvile pe care le săvîrşeşte preaisteţul rege al insulei Itaca. Prorocii arătau că Troia nu poate fi încă distrusă. îiindcă-l apărase . paladiul sau statua Palas-Atenei. Mulţimea sta adăpostită în dosul zidurilor tari. au strîns cenuşa lui Ahile.. Şi. jelit de nimfe şi păstori. pînă ce n-or intra în luptă fiul eroului Ahile şi Filoctet. Filoctet pleacă deci la Troia. Săgeata lui fiind otrăvită cu sîngele hidrei din Lerna. acela care stăpînea arcul lui Heracle. fraţii atrizi. dacă regele Agamemnon nu făcea astfel ca Ulise să capete mîndra armură. şi se certau mereu cu el. şi ea îi dăruise-un prunc. clădite. Şi. Şi totuşi. Luîndu-şi adio de la soaţă.. frate cu Paris şi cu Hector. ei tot se mai certau acolo. Cine-avea drept să-i moştenească armura marelui Ahile. Ceilalţi s-au oţărît cu ciudă. îndată. cele cu viers armonios. în armuri. Sfîrşitul lui Paris Murind şi îndrăzneţul Aias. după cum se ştie. Se duc. adică toate nouă muze. Noi să ne facem că plecăm.. după ce îşi dăduse viaţa. aceste ziduri nu puteau să fie date la pămînt decît de cei care aveau în stăpînirea lor oraşul. Iar între ei l-a nimerit şi pe fiul lui Priam : Paris. care dăduse mărul de aur Afroditei. în oraşul lor. pe insula numită Lemnos. Unii au rîs.. La înmormîn-tare au cîntat copilele marelui Zeus. Ulise se strecoară în Troia Auzind vestea c-a murit. Aias cel tînăr. El cerceta. Aici Ahile se-ndrăgise cu una dintre fetele29 aceluia ce-l găzduise. Paris. Ulise face pe voinic să-şi cate armele. podit şi sprijinit cu pietre. se spune că Elena l-ar fi recunoscut îndată pe regele de la Itaca. Şi. se strecurase preaisteţul rege al insulei Itaca. a înţeles că va muri. preţuiau sfatul lui Ulise. însă. Ulise. a închis ochii şi-a murit. el a ucis mii de troieni. Totuşi. unde stătuse-ascuns Ahile în straie albe de fecioară. Cu toate că bătea la uşă distrugerea cetăţii Troia. frumosul prinţ. şi alţi eroi. într-adevăr. Pruncul era Neoptolem. viteazului intre viteji ? Se certau mai ales Ulise şi Aias de la Salamina. au pus-o în aceeaşi urnă cu-a prietenului său Patrocle.Trupul viteazului Ahile a fost urcat apoi pe rug. acela ce răpise din Sparta pe mîndra Elena. amîndoi. iscusit în vorbe blânde şi-nţelepte. din acel ceas. neîncăpînd firesc pe porţi. vor sparge zidurile singuri.. S-ar fi certat ei multă vreme. El a răpit statua din lemn ceresc. tot cum hotărîse Zeus. dar Agamemnon şi Menelau. Au dat poruncă unui meşter 3° să facă-un cal mare de lemn. care-or să-i vindece piciorul.. Dar după moartea lui Ahile a fost o ceartă-n tabără. chiar în marea cetate Troia. regele de la Salamina. însă Ulise. dintre toţi. Ba încă i se-nfăţişează lui Filoctet. dar nu ar fi destăinuit această taină nimănui. făcîndu-se că-i cerşetor. să meşterim un cal de lemn. dar numai unul a dat ideea cea mai bună. spre corăbii. alţi prinţi din Troia au vroit s-o ia de soaţă pe Elena. pentru că-n tabăra grecească sînt fiii lui Asclepio. pe urmă. gîndindu-se poate la vremea cînd grecii vor intra-n cetate. De supărare. Şi nu ştiau că-n vremea asta pe uliţele pietruite. A plecat după ei Ulise. Calul de lemn i— Aheilor. care i-au lecuit uşor rana nespus de dureroasă. care s-o aibă pe Elena. erau doi fii ai lui Asclepio. adică numai de troieni. Ştia ce oaste-i pregătită. Arcul. în chinuri neînchipuite. să plece şi să-l răzbune pe Ahile cel abia doborît la Troia. Cu toată-mpotrivirea mamei şi lacrimile ei fierbinţi. după poruncile lui Zeus. Iar luptătorii. Cunoştea cearta din palatul regelui Priam pentru soaţa lui Paris cel căzut în luptă. mîndrul Aias a-nnebunit şi s-a-njunghiat în piept cu sabia sa lungă. în vis. Ulise şi . Şi cum să-i faci chiar pe troieni să-şi sfarme propriile ziduri ? Toţi s-au gîndit .

furişaţi pe uliţe. au construit calul acesta. — Auziţi sunetul de arme ! a mai rostit Laocoon. N-aveţi încredere-n ahei ! Eu socotesc că-i vicleşug. de gură. ca semn al biruinţei noastre ! răspundeau alţii-nveseliţi. Tocmai atuncea s-a găsit pe ţărmul mării. Fumul se ridica-n coloane şi ajungea pînă la cer. să nu le facă rău pe mare. Prin zidul spart au năvălit cetele crunte de ahei. O !. din casele nezăvorîte. cu creste roşii. După aceea.. în acest cal ne e pieirea. un oştean grec. Troienii au văzut plecarea şi se mirau nespus de mult. s-au auzit de peste tot. cînd troienii dormeau atît de fericiţi. muşcîndu-l l-au înveninat. Agamemnon cu grosul oştilor greceşti s-au urcat grabnic pe corăbii şi au vîslit spre largul mării. Poseidon.. pîndind de-acolo-nfriguraţi tot ce se petrecea pe coasta unde fusese tabăra. — Dar acest cal ? Ce e cu calul ? a vrut să ştie apoi Priam. cu toţii au fost trecuţi prin foc şi săbii.. Troienii. să intre în cetate. căci era tare bun. a mai strigat Laocoon. Oşteanul a-nceput să spună c-aheii au plecat spre casă. Şi l-au ales. Aheii ies din calul de lemn Aşa a fost răpus bătrînul. şi obosiţi de cînt şi danţ. Cînd. Căci altfel calul n-avea loc. ce purta numele de Sinon.. Să-l suim pe acropolă. prin case să se odihnească. O !. — Vă jur pe zei că e aşa !. de oameni spintecaţi de săbii.. a rostit mincinosul grec. Agamemnon a vrut s-aducă zeilor. apoi i-au sugrumat. din Olimp. Aici ar fi să adăugăm că-ntr-adevăr Sinon era oşteanul cel mai de credinţă al regelui de la Itaca. un bărbat din oaste. la rugăminţile Atenei. copii. ei s-au făcut că pleacă. drept jertfă. bătrînul. cu gălăgie. în triumf. tocmai pe el. — Calul a fost făcut anume ! a dat răspuns şiretul grec.. însă troienii n-ascultau. Lau adus regelui troian.. Cum a rostit el vorba asta profetică. la plecare.. Şi a pus mîna pe o lance. rîzînd şi făcînd planuri să-nceapă ei acum război cu-aheii cei fugari pe mare. Ulise şi ceilalţi ahei au părăsit calul de lemn şi. în timp ce pe pămînt . Troienii-au fost surprinşi prin somn. prin vrăji. Şi îmbătaţi de vin şi planuri. mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul. în desişul de păpuriş. Din ochii lor azvîrleau flăcări. însă şi-au tras corăbiile pe lîngă insula Tenedos. Zgomot de arme a sunat şi gemete înfricoşate. — Nu e adevărat.. Şi-au spart ei zidul ca nebunii.. pe rînd... Şi şerpii s-au tîrît pe ţărm. danţînd. istovind amfore cu vin. femei. Ca să o poată îmblînzi. disperat. Laocoon a vrut să-i scape. troienii au plecat. S-a repezit şi. — Ba să-l aducem în cetate. Iar şerpii s-au încolăcit pe cei doi fii nevinovaţi.. — Nu-l credeţi ! a mai glăsuit Laocoon cu voce tare. Dacă-l veţi duce în oraş. Şerpii fuseseră trimişi de zeul mărilor. dar.mulţi alţi eroi. Zidul acela întărit. pe porţi. Bărbaţi. pe trup cu urme de frînghii. precum i-au sfătuit prorocii. Atena. Laocoon înţelege şiretlicul aheilor — Să nu faceţi una ca asta ! a glăsuit atunci un preot al zeului Febus-Apolo. dar cei doi şerpi. la urmă. Cum ? Grecii pleacă ? Zei cereşti !. Aşadar s-a sfîrşit războiul. a-nceput el lupta cu monştrii . A aruncat-o drept în cal. Cîte visuri înfloreau în minţile atîtor nobili din preabo-gatul oraş Troia !. pentru că. le-ntunecase mintea. au dus calul de lemn pe-acropolă. Din cal s-a auzit un zgomot.. doi şerpi uriaşi. Insă el s-a desprins de ştreanguri şi s-a ascuns în păpuriş. unde Laocoon. Planul făcut de preaisteţul rege al insulei Itaca reuşea astfel pe deplin... pe el şi pe cei doi feciori31.. să-i amăgească pe troieni. Cum dormeau de mulţumiţi !. Vă minte !. Zgomot de săbii şi de scuturi. şi cu doi fii se pregăteau tocmai s-aducă o jertfă zeului Apolo. — Să-l azvîrlim în apa mării ! strigau unii dintre troieni. pîn-au plecat corăbiile.. ce se numea Laocoon. Şi chiar Ulise îl lăsase pe coasta asta din Troada. bucuroşi. clădit de doi zei olimpieni. Calul de lemn era acolo ! Ce-o mai fi asta ? Ce-i cu el ? Nu-nţelegeau. unde luptaseră atît. au alergat pe ţărmul încă ud de sînge. Şi. şi apoi fericiţi cu toţii au petrecut pînă tîrziu.. Ulise biruia din nou. însă troienii au luat moartea sărmanului Laocoon drept semn că zeii porunceau să vîre calul în oraş. De fapt. Ştiţi că Ulise a furat paladiul din Troia voastră. In toiul nopţii. Şi tot atunci s-a întors flota. în fruntea lor cu Agamemnon. au început să-şi spargă zidul. ca să le fie drumul lin. Şi. Pe uliţele pietruite curgea un rîu roşu de sînge. bucuroşi. el vă va ocroti de rele.. Troia este arsa pînă la temelii Troiei îi sosise sfîrşitul.. pentru că îşi iubise Troia şi se luptase pentru ea. s-au zărit flăcări uriaşe. s-au arătat. Fapta aceasta ruşinoasă a supărat-o pe Atena. satur de-atîta război . au şi dat foc oraşului. făcînd greşeli după greşeli. care le apărau oraşul de-aheii cei răzbunători. fiind duşman al lui Ulise. pe faţa mării. duşmana-nverşunată-a Troiei.

ci răzbunarea pentru o grea insultă adusă. Legenda fusese ticluită de elini în aşa fel. voi. Au nimicit-o aheienii . bătrîn ca lumea. Povestea spune că Dardan era fiul lui Zeus şi al Electrei — fiica lui Atlas. într-o căţea. pe Andromaca.. debarcînd în Asia Mică. împinşi. ci din Italia. dardanieni. în construcţii. Alegoria ne arată. II. Acesta trebuia s-o primească pe Hesiona. a Ii-a. nu mai era deci bogăţia mult rîv-nită a Troiei. Dar chiar aşa. din palat şi a tîrît-o la corăbii. pentru că acest fiu al lui Laomedon era un alergător de frunte. în vremea asta. la Micena.n. pietre scumpe. acela care se trăgea direct din Dardan. sub haina de legendă..50 m. acela care luase de soaţă pe Elena.. Dar Laomedon nu i-a mai dat-o pe fiica lui de soţie. Homer a creat cele două mari poeme epice : „lliada" şi „Odiseea". 3. „miceniană". au plecat din Elada cu oastea în Asia Mică şi au atacat. Aias a dărîmat în templu şi statua mîndrei Atena. voi. tot încercase să mai lupte. s-a întrebuinţat cimentul. se va întoarce în Italia. a păstorilor nomazi. unde sînt cîntaţi eroii războiului troian. uscată şi zbîrcită. cu urmaşii săi Tros şi Ilos. dobîndirea de bogăţii a şi devenit unul dintre scopurile principale ale vieţii. elinii — cu fantezia lor bogată — au născocit legenda despre răpirea Elenei cea frumoasă. Deci Troia era o aşezare elină .L. care s-a stins pe pragul casei. ca şi despre isprăvile unora dintre ei la întoarcerea în patrie. ca jertfă. fiicele. cu hainele făcute zdrenţe. ce le rîvniseră atîta : aur. are şi o bază istorică. arătînd că Dardan venise nu din Elada. Şi ea. fiul lui Hector. La Troia. Troia nu mai este. pag. reprezentmd-o pe zeiţa Atena cu o lance în mina dreaptă şi un caier cu lînă şi un fus în cea stingă. adică . Pe urmă i s-a zis Priam. Ca să justifice însă acest război crud şi ca să-i dea nobleţe. spărsese por-ţile de-aramă feciorul marelui Ahile : Neoptolem. 5. cu mina de troieni rămaşi în viaţă. unui rege. El plecase din Italia şi Enea. E. Luînd ca temei cîntece foarte vechi. Heracle s-a oferit s-o scape pe Hesiona. erau şi ei elini. la societatea împărţită pe clase. din miazănoapte. Casandra.. dacă i-o va da de nevastă. Se pare că imensa bogăţie a Troiei şi poziţia ei geografică. de ţară care domina strîmtorile. statui şi cîte şi mai cîte. slabă.P. şi-au ars-o pînă-n temelii. după legende. iar Poseidon. stofe de preţ. epoca marilor migraţii.. nurorile şi nepoţii. Fumul gros s-a tot ridicat vestind popoarele vecine şi corăbierii de pe mări că Troia. Statueta aceasta de lemn. cu o secure. aheii. a fost smulsă de păr de Aias şi-mbrăţişată fără voie. răpire făcută la îndemnul unei zeiţe olim-piene. Mai tîrziu. acolo. l-au azvîrlit. răzbunătorul. 339. Neoptolem. bătrîn. un monstru. Aheii îşi aveau centrul în Argos. răzbunătorul. Trei zile şi trei nopţi. Apolo a trimis ciuma în Troia. Căci în palatele lui Priam. Ba era gata s-o ucidă şi pe fugara lui soţie. Andromaca. Şi alte fete mai frumoase au căzut roabe de asemeni. pe voia Herei. în Asia Mică. Tot el a dat şi numele strîmtorii. Adevărul este însă că baza istorică a „lliadei" o formează evenimentele legate de năvălirea cetelor aheiene în Troada. Troia s-a mistuit mereu. amestecat cu nisip şi apă. Iasio. Neoptolem a luat. din turn. la acest ceas. doar cîţiva au scăpat cu viaţă. fusese obligat să fugă din Elada în Asia. din Turcia. Din neamul lui s-au tras regii troieni. De aceea Heracle. iar troienilor. Regele i-a promis-o. întruna. a trezit lăcomia şefilor de triburi ahei. Priam. încît să se arate că Dardan. cu silă. Insă Neoptolem l-a prins de plete şi l-a îngenuncheat în faţă-i şi i-a vîrît sabia-n piept. Şi atît a plîns şi a urlat. ca altădată Perseu pe Andromeda. după legendă. Iar Friedrich Engels a arătat că „pentru popoarele care se găsesc în. Din această pricină. şi deci negoţul dinspre Marea Neagră şi Marea Egee. Iar epopeea lui Homer oglindeşte evenimentele reale.c. şi i-au sfărîmat capul de pietre. despre un război dus de către căpeteniile tuturor triburilor din Grecia împotriva bogatului oraş Troia. au jefuit-o-n-întregime . petrecute în Asia Mică între secolele XlV-lea şi al XH-lea î. Lucrul acesta a fost susţinut în urma cercetărilor arheologice făcute de învăţatul german Heinrich Schliemann. strănepotul său.curgea sîn-gele-n valuri înspumate şi vaietele sfîşiau văzduhul pur al zorilor. Toate le-au încărcat pe vase. întîia oară. încît se zice că Hecuba s-a preschimbat. nu nu15 — Legendele Olimpului. nici încercarea de a coloniza şi alte regiuni de pe litoralul Asiei Mici. în timpul cînd se trecea de la orînduirea gentilică. Podarce însemna : pas uşor. cu mintea rătăcită. Cu toate plînsetele ei. Iată de ce ne apropiem cu atîta interes de legendele acestea. 4. Troia se ridică pe dealul unde se află astăzi localitatea Hisarlik. în lăcaşul sacru. Ea se numea paladiu-fecioara şi era ocrotitoarea oraşului. ce se-ascunsese în marele templu-al Atenei. Şi nouă zile sau mai bine. la rîndul lor. ca să le ducă în Elada. Plîngea. Pe fetele şi pe surorile regelui Priam le-au luat roabe. soaţa lui Hector. Note 1. fiica lui Laomedon. De aceea Troiei i se mai zicea şi Dardania. strînşi în jurul legendarului rege Agamemnon din Micena. urla şi şi-i striga pe nume. Omorîndu-l pe fratele său. Homer. în acest fel. de la Ilos. Dintre bărbaţii de la Troia. după ce a scăpat din nclavia lui Euristeu. 6. mortarul. Aceştia. Dardan nu mai era elin. Aezii şi mai ales Homer — despre care unii învăţaţi cred că nici n-a existat — OM înfrumuseţat legenda. potrivit povestirilor antice. că la zidirea cetăţii Troia s-ar fi folosit. înaltă cam de 1. au jefuit şi au distrus Troia.S. Cauza războiului. marea epopee a lui Homer. De aceea au lucrat Poseidon (zeul care întruchipa apa) şi Apolo (căldura soarelui). de dorieni. şi alcătuiseră cultura aşa-numită. Aceştia au fugit în munţi. stadiul orînduirii gentilice. Ca să-l pedepsească pe Laomedon pentru lipsa lui de cuvînt. căutîndu-şi fiii. Pînă atunci se puneau numai pietrele una peste alta. după cit s-ar părea. era. soseau pe pămînturi eline. ca sclavă. se pare că romanii au modificat legenda potrivit intereselor lor. în Dardanele. Pe celelalte le-au ucis. după sfîrşitul războiului. Heracle a ucis monstrul. a fost numită „lliada". Karl Marx şi Fr. Numai Hecuba rămăsese. PeAstianax. Cimentul se usca la soare şi lega pietrele mai bine. amestecînd în luptele din faţa Troiei pe cei mai mulţi dintre olimpieni.n. aheii au purtat în care multele avuţii din Troia. nu cotropeau ţinuturi străine. aramă. i s-a spus Troiei şi Ilionul. Ele ne zugrăvesc cu autenticitate societatea troianâ şi cea din Grecia continentală. 2. Pe Deifob.A. Şi statua s-a sfărîmat. II mai una legendară. jaful le pare mai uşor şi chiar mai onorabil decît agonisirea prin muncă" . care au pe lingă o importanţă istorică şi una de documente ale vieţii sociale din timpurile acelea depărtate. acoperind cu lacrimi pietrele negre-ale cetăţii. Aceea ce fusese soaţa regelui Priam cel puternic umbla cu părul despletit.. l-a ucis însuşi Menelau. ca o umbră rătăcitoare prin ruine. întemeind o aşezare şi o dinastie dardaniană. unde ea domnise-odată ca regină. s-a dus cu armele asupra lui Laomedon şi l-a pedepsit. fiul lui Tros.e. Engels : Opere alese în două volume. obiecte rare. In acest fel. era prinsă de crudul fiu ai lui Ahile. în schimb. cum presupun unii mitologi. de care se prinsese fata. ed. s-a arătat că opera atribuită bătrîîiului aed orb. 1955. poemele bătrînului Homer au şi valoare documentară deosebită. Tradiţia grecească antică plasa evenimentele povestite de Homer prin anii 1199 — 1183 î. fostă Helespont.

să îi aprobe măsurile pe care le lua. sculptat în secolui întîi. 23. Laocoon. cît şi acela al oştenilor au fost mult exagerate. Pînă ce zeii statură departe de tabără. Elinii socoteau că nici un lucru de seamă nu se face fără sacrificiu. înţeleptul. Şi în folclorul altor popoare se găseşte motivul acesta." Şi zice înţeleptul Nestor astfel pentru că în epoca homerică unitatea socială de bază era ginta paternă. care închipuie veninul ce otrăveşte inima şi face să se nască ura. . că leul Ahile Iar se ivi la război dup-aşa îndelungă şedere. pictată de Giorgione. îl sfătuieşte pe Agamemnon să-şi organizeze oastea. Muntele acesta ridicat de greci deasupra mormîntului lui Ahile. Mai mare decît ginta era fratria.. unde pruncii nedoriţi sînt aruncaţi prin păduri sau pe stînci. de o mare valoare.Eu sta-voi aici în Olimp pe o culme Şi voi petrece privind. Bubuie straşnic în nouri al lumii şii-al zeilor tată Sus din Olimp . Zeul îl face mai frumos şi mai atrăgător pe Paris. să-şi trădeze căsnicia. Valurile au năvălit pe promontoriu şi muntele s-a spulberat.. Ba pe troieni îmboldind cu ţipete de pe cetate. „Andro-maca". Ea a inspirat adeseori pe artişti. Fălos de putere. Atît numărul corăbiilor. bătrînul preot. 17. 30. 19.. Tremură poalele. Vlise. care se găseşte în tezaurul artistic al Ermitajului. Fiii caută la el sprijin . dar lupta este pe sfîrşite. spunîndu-i în felul următor : „Armia tu întocmeşte-ţi acum după neam şi-nrudire. 9. ameninţarea sumbră.Aflatul". Numele adevărat al lui Ulise este Odiseu. oraşul înfloritor. prin strigăte. Paris îi dă mărul discordiei încîntătoarei Afrodita. cu atît succesul era asigurat. se cheamă „Odiseea". ţara. trimişi la rugăminţile Atenei. Volnic e-oricine cum vrea să-i ajute pe unii sau pe-alţii. pe tema aceasta. însă. a fost pictată pe zeci de vase din vechime. Amazoana s-ar tîlcui din limba vechilor greci prin „fără sîn". tot nobilimea hotăra. pe drumul întoarcerii acasă. iar în secolul al XVlI-lea. încît Elena îl îndrăgeşte şi. Polidor şi Atenondor din Rodos. dlnd la o parte înţelepciunea şi puterea — a şi dezlănţuit urgia. Taurida nu este altceva decît Crimeea. salvaţi şi aduşi din nou în casa părintească. Mai la o parte stă Paris. dar sînt găsiţi. Asta vorbi Cel-de-sus şi aprinse nestinsă-nfocare. In pictura modernă. în mina dreaptă ţine torţa. şi se vedea de la mare depărtare de către toţi corăbierii. 13. cînd a venit o mare furtună. alteori răpind mireasa sau scufundînd palatul. de către sculptorii Agesandru. al umbrelor Domn. Ea are în mina stingă un şarpe. „Făt-Frumos cel găsit pe munte" ş. Artistul care a făcut calul de lemn se numea Epeios. Zeul Cutremur Poseidon şi dăruitorul de bunuri Hermes. este ga. Dar pe troieni îi cuprinse un tremur grozav . în primul rînd. Ba de pe Dealul Frumos dă fuga spre rîul Simois. 26. intitulat „Laocoon". Artistul a ştiut să pună pe pînză. într-un decor exuberant.. O pictură asemănătoare. De aceea marea poemă epică a lui Homer. A început ruina Troiei. dezaprobarea sau aprobarea faţă de-aceste hotărîri. şi de spaimă Ţipă şi sare din tron ca nu cumva zeul Cutremur Cu zguduirea-i de sus să crape pămîntul Şi pămîntenii şi zeii să-i vază cu ochii locaşul Muced şi negru. Hefestos Vine şoldiş după ei şi-şi deapănă slabe picioare. în adunarea asta. se foloseşte cel dat de romani. Insula Sciros. Mi-e să nu surpe în ciuda ursitei chiar zidul cetăţii". în legenda Nibelungilor. scîrbit şi de zeii : aşa zgomot făcură Zeii cînd se încleştară-ntre ei pe cîmpie. fiind prea puţin cunoscut. Un grup de marmură vestit. în literatură însă numele de Odiseu nu este aproape deloc folosit. De fapt. eroul german Sigfrid se scaldă în sîngele unui balaur ca să devină invulnerabil. 7. şi ţipă Groaznic Atena ba-ncoace la şanţ. care-i cintă peripeţiile. Nu-i rămînea poporului decît să-şi arate. 20. 31. 28. Zeii îndată pornesc la război împărţindu-se-n două .. Această înduioşătoare întîmplare a fost pictată pe un vas antic de-o frumuseţe excepţională. ca şi monumentul de marmură. 'Nalţă-se Vrajba cumplită ce-ntartă mulţimea. Pe ţărmul apelor ce se află între insula Eubeea şi Grecia continentală. O tragedie. acuma de-o parte si alta zoreau fericiţii Zei să se bată . dintre reprezentanţii cei mai bogaţi ai ginţilor. chiar ei înde-ei îşi dau crîncenă harţă. fără minte. după sfîrşitul războiului troian. Regele. s-a distrus la Dresda.n. Mai sînt numai puţine clipe şi toţi trei vor fi ucişi de şerpii zeului Poseidon. care îi strangulează fiii şi îl muşcă chiar pe el de mijloc. basileul. în timpul scăldatului ii cade însă o frunză de tei pe umăr. Bătrînul Nestor. Poseidon răzguduie jos în adîncuri Nemărginitul pămînt şi munţii cu piscuri înalte. „lliaăa" nu cuprinde decît sfîrşitul războiului troian. 18. Se crede că fetele au fost în număr de douăsprezece. Homer ne cîntă în versurile nemuritoare ale „Iliadei" cum Zeus a grăit spre zei: "„. Fata care ajunsese soţia lui Ahile se chema Deidamia. înaintea erei noastre. Într-un basorelief din secolul al III-lea î. ii găsim iarăşi în basmele şi legendele noastre. cum spuneau grecii.» 25. este în mijloc şi se luptă cu cei doi şerpi mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul.e. Tremură Pluto în iad. Cu cit era mai preţioasă jertfa. Torţa care aprinde vrajba şi o aţîţă tot mai mult. Scena alegerii celei mai frumoase zeiţe. — „învingătorul". Merge la tabăr-aheilor Hera şi Palas-Atena. oricit se încordează Laocoon. 29. Astfel. Ba pe la ţărmul bătut de talazuri dă chiot puternic. Atena şi Afro-dita. ţinlnd-o de umăr pe soţia regelui din Sparta. aheii Nu mai puteau de mîndrie. Motivul CM vrăjitoarea care strică petrecerea sau nunta. o convinge. adică grupul de persoane ce avea un strămoş comun în linie directă bărbătească. fiecare Tot se uita cu uimire cum iutele-Ahile în arme Străfulgera între-ahei ca urgia bărbaţiilor. în schimbul unor daruri de preţ. 8. ne înfăţişează scena aceasta cu un dramatism fără pereche. Hecuba. au stat acolo secole întregi. a creat o mare operă Rubens.ta să-şi părăsească soţul. Din clipita aceea Paris — fă-cînd marea greşeală de-a prefera desfătarea. Vn cîntec vechi spunea că Tetis urzise dinadins întîmplarea aceasta. urna a fost luată de valuri. după zidul ahaic. Intîmplarea este povestită de Euripide în tragedia : „Ifigenia în Au-liăa". 15. format. uneori vîrînd discordia. Iară mai multe fratrii formau tribul. 24. ca să le fie mai lesne cînd trăgeau cu arcul. după cei nouă ani de asediu. şi aici va fi locul unde îl va lovi mai tîrziu duşmanul. 16. unde domnea regele Priam. Se-nfiorau la vederea viteazului şi înainte. Dar mai pe urmă cînd olimpienii iau parte la luptă. pe aceeaşi temă şi cu acelaşi titlu. în româneşte. Urlă şi Ares în faţă-ii asemenea negrului vifor. cu arcul. 21. pentru că — aşa cum s-a spus — ele îşi retezau de mici copile unul dintre sini. Neamul pe neam să se-ajute la luptă şi ruda pe rudă. Ares. Ares. crestele toate-ale muntelui Ida. în culori măiestre. Şi în folclorul românesc se găsesc basme ca . 12. pînă într-o bună zi. se vede cum Afrodita. N-ar putea dînşii cu el să se ţie pe loc o minută. 21. Chiar dacă singur Ahile s-ar pune cumva cu troienii. Jalea Andromacăi este unul dintre cele mai zguduitoare cîntece din marea poemă „Iliada". în schimbul mărului de aur. fiind înlocuit cu cel roman. 14. a creat în antichitate Euripide . în timpul războiului. Leto şi Xantos în urmă şi galeşa zîn-Afrodita. Asta. s-a dus la troieni şi pletosul Febos-Apolo cu el şi Artemida cu tolba. Iară în timpuri grele. aproape de strîmtoarea Helespont. Vasele-aheilor şi se cutremură-ntreg Ilionul.răscumpăratul. 22. din coif strălucind. isteţ ca nici unul. pe un promontoriu numit Sigeion. Astfel. avea şi-un sfat al lui sau un consiliu. Voi zeii ceilalţi după voie Mergeţi la Troia pe cîmp unde luptă troienii şi-aheii. dintre Hera. Dealtfel. basileul putea să cheme şi adunarea poporului sau a oştirii. Numele adevărat este Hecabe. Darmite acum cînd el e turbat că-i uciseră soţul . 10. (Vezi de pildă basmul „Vălul miresii" din volumul „In ţara legendelor"). Pentru că în văzduh pluteşte zeiţa Eris. a creat o nouă operă tragică poetul francez Racine. această operă a stabilit şi reputaţia poetică a renumitului scriitor francez. Lângă el este zeul Eros. ca să poată aduce în apele mării urna fiului ei iubit. şi să alerge după zvînturatul tînăr din Troia. dar.a.. pentru că fusese eliberat din robie. 11.

După datina veche. necum. Căci. au fost siliţi de Ares să rătăcească. Aşa crezuse el că în puţine zile se vor întoarce-n Sparta. lira mea azi vă cheamă : slăviţi-mi pe Homer. pe văile din. fără voie.. fiul ei. Atunci Palas-Atena. A luat-o pe Elena în braţe şia dus-o la corăbii. Şi-apoi s-a ridicat un templu maiestuos. care îi era mamă. lacrimi curgeau şiroaie şi îşi cerea iertare. Apoi. Ahile şi Elena se aşezau la masă. şi Eros. Patrocle mai trăieşte. Libia şi Egipt. Insă mîndra Elena. Corăbiile aheie. vreme de zece ani. Mai bine te îndură şi ia-mă iar la Sparta. Ahile. în cea mai mare parte. izbindu-se de stînci şi stropind-o cu spumă. cu voia lui Zeus.. Iubirea renăştea în pieptul regelui. Pentru că. în faţa lui. Fe-nicia. Afrodita. din marmură ca neaua. reîntîlnindu-şi soţul. îţi voi fi credincioasă. să fie omorît. mai întîi. pentru că-n preajma ei marea se-nvolbura. cum. Şi Ahile cînta. nu ucide pe fiica puternicului Zeus şi a reginei Leda. ca toţi marii eroi 2. vreme de şapte ani. Deci Aias pîngărise lăcaşul. regina ce fugise cu Paris de la Troia. pentru soţia sa. parcă o-ncercuia cun brîu larg de argint 4. după moarte. cel tras de porumbiţe. să-şi i revadă Sparta. Se zice că bărbatul fusese hotărît să-şi ucidă nevasta. Menelau porneşte spre patrie. îşi păstra frăgezimea şi era mai frumoasă decît în tinereţe. Ba i se sfărîmase si statua zeiţei pe lespezi. divinul cîntăreţ. M-a-ndemnat Afrodita. Troia fusese arsă pînă la temelii. Preoteasa Atenei fusese-m-brăţişată de Aias. cum era datina. care îi ocrotise pe-ahei şi-i ajutase să nimicească Troia.. Şi. gloria oamenilor. Elena. Dar nu era aşa. la urmă. Şi datorită lui. c-un nou cîrmaci. cînd iese soarele şi-o schimbă în pîraie vesele. umbra celui răpus a fost luată de Tetis. Poseidon a-nălţat în Pontul Euxin o insulă frumoasă. Iar Eros. A fost o nuntă mare în insula Leuce. ajuns un semizeu. în orice seară. lăudîndu-l pe poetul ce povestise-n versuri greul război troian '. ce luptase plin de înverşunare.ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA RĂZBOIUL CE DURASE ATÎTA TIMP ÎN TROIA acum se isprăvise. datorită lui. la Troia. după moarte. au plecat mai departe. vă-zînd-o pe Elena că-i în primejdie. Ochii ei cei albaştri îi muiau inima regelui Menelau. Iar faţa ei era nespus de-ncîntătoare. De-atunci. biruitor. Atît doar că eroii nici n-au vrut să audă ca Aias.. m-a săgetat în piept cu-o săgeată muiată în fiere şi venin. Aias de la Locrida săvîrşise o crimă. Astfel rostea odrasla lui Zeus şi a Ledei. s-au sfărîmat de stînci. Apolo — ce ţinuse cu Troia în război — a săgetat cîrmaciul1 corăbiei regale. eu încă n-am murit.. Şi. cel mai viteaz erou din războiul troian 5. Am suferit destul. în sacrul ei lăcaş. în acest fel zeiţa cu braţele ca neaua răsplătea pe eroul ce biruise Troia. Asta pot să ţi-o jur. Dragostea izbucnise din nou. preafrumoasa Elena. Şi pentru că-ndrăgise. se coborîse iute din înaltul Olimp. prin ţări îndepărtate : Cipru. Flota s-a risipit. şi cu mare greutate au izbutit. cea răpită de Paris — deşi păstrase taina ascunsă-n inimă — Hera i-a dăruit-o de soaţă. zeul înaripat. Menelau şi oştenii i-aa ars trupul pe rug şi i-au făcut o slujbă. pe Elena. lăudaţi în cîntece şi Troia nu-i uitată". cu glas întretăiat de plîns şi de suspine : — O. cu carul din petale de flori de trandafir. a grăit Menelau. Fapta am săvîrşit-o din voia zeilor. Deşi trecuse vremea. de astă dată-n pieptul regelui Menelau şi îi reaprinsese dragostea-n vîlvătăi. în viaţă.. la care au venit Poseidon. zgomotoase. Supărarea aceasta îi va costa pe-ahei mai mult decît războiul în toţi cei zece ani.. gloria suferinţelor îndurate de mine. pe ţărm.. Simţea cum se topeşte toată mînia-i cruntă ca primăvara gheaţa. căsâtorindu-se el cu frumoasa Elena Legendele mai noi spuneau că. „O. din mîlul ce-l purtase Istrul în drumul său din Sciţia depărtată pînă la gura Psilon 3. s-a mîniat de moarte. şi să pornim spre casă. Elena.. zeiţa nereidă. pe lîngă capul Su-nion. căzuse în genunchi. iar prietenul meu Aias s-aseamănă cu zeii.. din care am plecat acuma zece ani. Doar în puţine zile vom vedea iarăşi Sparta şi palatul dorit. pentru soţia lui care îl părăsise. Ahile s-a schimbat din om în semizeu. se aşază în insula Leuce. apoi. rege. la porunca zeiţei Afrodita. Pe faţa ei frumoasă. năvalnică. Vroia să-i mai lovească cel puţin înc-o dată şi să-i împiedice pe-aheii ce-i ura s-ajungă în Elada. Iar acest nou tărîm a fost numit Leuce sau insula cea albă. La rugămintea mamei. fie-ţi milă. Aici şi-a aşezat zeiţa nereidă pe fiul ei Ahile. . însoţită de Eros. cu pietre. Ridicaţi pînzele corăbiilor noastre. ca semizeu. împreună cu Elena Menelau se-mpăcase cu soaţa lui. umilă. Elena a fost luată de Hera din Olimp şi dată de soţie eroului Ahile. trăsese o săgeată. E drept că prin legende se spune că zeiţa iubirii. preoteasa şi statua zeiţei. Apoi a dat cu fală semnalul de plecare corăbierilor săi : — Vîntul este prielnic. faimă şi renume — rostea în vers Ahile — voi care locuiţi pe coastele mănoase ale acestei mări. bărbatul şi-a zvîrlit sabia. Aias urma să fie Licis. Şi chiar acei învinşi sînt încă proslăviţi. munţi. în bucăţi. Amfitrita. ce-l făcuse de rîsul întregii omeniri. Dar le-a trimis Poseidon o furtună grozavă. însă urmările grozavului măcel abia se începeau. pe care-o pregătise ca să-şi ucidă soaţa. Regele Menelau şi soaţa lui. pe coastele Troadei. In timp ce în Troada aheii au ars trupul eroului Ahile. nimfele nereide şi geniile toate din Pontul Euxin şi chiar din Meotida 6. Insula a clădit-o Poseidon furtunosul.

ha. văzîndu-l pe eroul ce-i pîngărise templul că mai trăieşte încă. după ce Menelau şi frumoasa Elena — întorşi din rătăciri care-au durat. Ahile s-arăta la pupă-nveş-mîntat în straie de război şi le-arăta cu mîna încotro să cîrmească. a vrut la rîndu-i să plătească regelui Agamemnon moartea fiului său. Pornise iar furtuna. eroul ce fusese osîndit în Troada şi omorît cu pietre. cuprinşi de-un simţămînt de teamă. Cerul se coborîse pînă deasupra apei. Stropeau cu îngrijire tot templul lui Ahile. N-avea de unde şti că ea-i şi presărase zeci.. ci s-a luptat cu ele. Astfel au fost pierdute în apele adînci cele mai multe vase.-omeneşti am răzbătut prin valuri. risipită pe fundul clocotitoarei mări. se sfărîmau în ţăndări. — Apleacă-te. Să ne întoarcem însă din nou" în faţa Troiei. şi cum era voinic. mai înfricoşătoare. către Sparta. Printre aceste vase. Palas-Atena şi tu. Nauplios a aprins pe-aceste stînci un foc. Stîncă s-a despicat10.. oştenii înecaţi şi toată avuţia ce o purtau cu ei. obiecte şi stofe preţioase. de şolduri. Şi au plecat pe mare. caii s-au scuturat. El a cătat cu ochii-i crunţi şi străpungători spre caii ce purtau oastea de amazoane.. Pedepsirea lui Aias din Locrida Toate aceste fapte. tatăl lui Palamede. Vă-nchipuiţi atunci cum s-a mîniat Atena. de apă. La început n-au fost pericole prea mari. a cătat cu ochii lucitori spre muntele Olimp şi a strigat din răsputeri : — Voi. Insă eroul nostru nu s-a lăsat tîrît de valuri. După ce Menelau plecase cu Elena şi-o parte din corăbii. corăbierii salvaţi de Ahile. fiind acum semizeu. preacruntule Poseidon. sforăind ca turbaţi. vreme de şapte ani — au sosit iar acasă şi-au vieţuit. de pîntece. regele Agamemnon a plutit mai departe cu bruma de corăbii ce îi mai rămăsese. Numai că în Eubeea domnea pe-atunci Nauplios. Vîntul bătea avan şi azvîrlea-n corăbii munţi negri. Apele-au năvălit şi au purificat pămîntul insulei de sîngele vărsat °. rînjiţi din ape. Credea că s-au sfîrşit necazurile pe mări prin pierderea lui Aias. Şi-a lovit cu tridentul acea stîncă înaltă pe care stătea Aias. îi ridica sanctuare şi-i tot aducea jertfe zeiţei purtătoare de coif şi de egidă.. acel ce-i pîngărise templul său de la Troia.. grei.Această melodie era fermecătoare. a fost spartă-n bucăţi corabia pe care călătorise Aias. acel ce porţi alge în păru-ţi ud şi eşti rege pe mări. a răcnit din apele marine furtunosul Poseidon. — N-ai pierit ?. Înecarea corăbiilor la capul Cafareu După-ntîmplarea asta. vînăt şi mohorît.. Părea că marea fierbe într-un cazan adînc. de-asemeni. ca şi oştenii lui să se urce-n corăbii şi cu toţii să plece spre dorita Micenă. ajutîndu-l pe Priam. strigăte de război şi tropote de cai. aflaţi că n-am murit. în palatul din Sparta. povestite-n legende. pe mare. La capul Cafareu al insulei Eubeea răsar mai peste tot colţi mari. aflînd Nauplios că se apropie flota. şi rid acum de voi. Şi s-ancruntat amarnic zeul mării. Sub privirea aceasta. Ba unii povesteau că s-auzeau de-acolo şi zgomote de arme. zeiţă. Şi ca s-o îmbuneze. a săvîrşit o vrajă. Flota tocmai trecea prin apele acelea adînci. Nimicirea amazoanelor In insula Leuce trăiau şi multe păsări : porumbei. corăbierii îşi opreau vasele şi ascultau. pe mări. pe mare.. mîncîndu-le cu totul. trîntind pe amazoane cu frunţile-n ţărînă.. a fost dezlănţuită aproape de Eubeea. trosnind cumplit. Atena şi zeiţa cu braţele ca neaua. Furtuni nenumărate.. încît se adunase o mare bogăţie. Se mai vede şi astăzi cum a fost ruptă-n două. după ce a fost arsă. îşi muiau penele în valurile mării şi se-ntorceau pe ţărm... şi să aflăm ce soartă au mai avut şi ceilalţi ahei rămaşi acolo. un timp. cu caii lor cu tot . însă mareleAhile. cu gîndul s-o-mblînzească pe zeiţa Atena. N-ai pierit ?. Dar cea mai grea din toate. în drumul către casă. Cu braţele acestea puternice. clocotitoare. Tot în aceeaşi vreme. Apoi s-au repezit. Acum. Dar în cîteva zile au început furtuni. sute de primejdii. din cetatea lui Priam. Această bogăţie au vrut s-o stăpînească vitezeleamazoane... Terminînd deci cu slujba şi jertfele-n Troada. s-au petrecut tîrziu. Poseidon. S-a căţărat pe stîncă. Şi. vruseseră să piară cel care cerea pacea. Iar vîntul împingea corăbiile-aheie spre stîncile din coastă unde. argint. îi făceau multe daruri : aur. Astfel l-au pedepsit Atena şi Poseidon pe-acel ce avusese curajul să-i înfrunte. măturînd lespezile cu aripile lor. văzînd Agamemnon foc scînteind . Menelau a-nchis ochii. spre adîncuri. tîrîndu-l şi pe Aias. în Leuce. ca nişte lei flă-mînzi. şi dată lui Ahile. într-o noapte neagră. Şi. cum ştiţi. cu mila ta spre noi şi nu ne oropsi în drumul către casă ! se ruga Agamemnon de falnica Atena. iscate de Poseidon la cererea Atenei. ha ! şi am scăpat. a izbutit s-ajungă pe-o stîncă de la ţărm. După osînda asta. şi. vesel. şi soaţa lui Elena a fost luată de Hera. Intîrzia acolo. semizeul Ahile a chemat apele Pontului Euxin peste insula sa. Ai să pieri. fără a fi întrebată. s-a iscat o furtună ce-a scufundat în marş corăbiile pe care veniseră-n Leuce vestitele-amazoane. femeile acelea care luptaseră cu Ahile la Troia. regele Agamemnon a poruncit. Aicea. Şi dacă vreo corabie se afla în furtună şi îşi căuta scăparea în insula Leuce.. Ele plecau în zori. S-au urcat pe corăbii. care-i minaseră pe-ahei pînă-n Troada. şi-au pornit spre Leuce. Iar partea despicată s-a prăvălit în valuri. De-aceea şi-au făcut corăbii măiestrite. şi. Atît de multe daruri se aduceau în templu. regele Agamemnon mai zăbovise încă o vreme în Troada. zei. pescăruşi şi alte zburătoare 8. ce era supărată fiindcă nu-l pedepsise pe Aias din Locrida. muşcîndu-le de braţe.

care se prăvăleau în apele adînci1!. sus. a trebuit s-aducă din ţinutul Tauridei o statuăa zeiţei caste a vînătoarei.pe ţărm. Departe. în palat. Acolo adăsta securea uci-gaşă. Plin de durere-n suflet a săgetat-o-n piept.. Vroia să o ajute. care se săvîrşise acolo.. Pînă-n cele din urmă. după fapta grozavă săvîrşită. o sfătuia să fugă. fiindcă se întorsese biruitor din Troia. şi-astfel să te purifici de sînge şi de colb. l-a lovit cu securea în frunte de trei ori. a vrut să-l şi înşf ace pe vicleanul Egist şi să-i scurteze viaţa. Ea a strigat că fapta era o răzbunare pe regele-Agamemnon. Au înfruntat şi alte furtuni şi lupte grele. stăpîne. E lesne de-nţeles ce-a fost pe Clitemnestra. vestea a şi sosit întro singură zi în oraşul Micena. însă o luptă scurtă 13. fecioara Ifigenia. Sub îndemnul zeiţei. . Egist s-a-nveşmîntat în hainele regale şi a ieşit în piaţa oraşului. fiindcă o îndrăgise pe copila lui Priam. După multe necazuri. Şi. Regina Clitemnestra îl conducea pe rege într-o sală de baie.. pe care-odinioară regele Agamemnon vrusese s-o jertfească pe-un altar în Aulida — ca flota aheiană să poată să pornească spre coastele Troadei. la Micena. Zeiţele erinii l-au urmărit mult timp. i-a glăsuit regina. ce se numea Pilade. fireşte . Cînd s-a sfîrşit furtuna şi s-au ivit iar zorii.. una după alta. frate !. A început o luptă. fără să se teamă. nu i-a fost credincioasă. însă l-a apărat regina Clitemnestra. cununa de pe cap şi băţul ei profetic. a dat încolo lancea. Oreste şi Ifigenia s-au cunoscut ca fraţi. L-a-mbrăţişat cu dor. şi sabia. nu mai plutea pe mare decît un singur vas. curtenii îl aclamau pe rege. chiar sub areopag. Agamemnon.. Dar. şi scutul. ca preoteasă. Iar soaţa-i. soţia-i Clitemnestra. ajungînd flăcău. l-a poftit în palat pe soţu-i Agamemnon. A intrat în palat cu celelalte roabe aduse de la Troia. în acel ceas de spaimă. corăbiile lui s-au scufundat în mare. dar acesta pierise-n apa mării . Şi adunaţi. cînd a aflat c-aheii au biruit Troia şi se înapoiază soţul său. — Eu sînt acel pe care tu ai vrut să-l răpui. Trîmbiţele sunau. regina aşezase pe-un munte foarte-nalt o strajă zi şi noapte. — Intîi şi-ntîi. Mulţimea înfuriată de crima odioasă. Agamemnon este ucis la-ntoarcerea acasă de soţia necredincioasă Atîta că în timpul cît lipsise-Agamemnon. şi-abia într-un tîrziu au izbutit s-ajungă acasă. a crezut că-i un port. a avut de-ndurat chinuri nenumărate. Egist pîndea la uşă cu-o sabie în mînă. şi toată numai zîmbet. Era vasul regal. la fel ca într-o plasă. Răzbunarea lui Oreste îndată după crimă 12. In Lemnos s-au zărit coloanele de flăcări. S-au numit eumenide şiau ocrotit oraşul atît de drag Atenei15. Minată deAfrodita. pe tărîmul Focidei. urgisita Casandra. Oreste s-a întors spre mama ucigaşă. El a plecat alături de prietenu-i Pilade.. cu silă. sora lui Oreste. Oreste era tare şi priceput la arme . i-a glăsuit.. Parte dintre erinii şi-au curmat urmărirea. Cînd au distrus aheii bogatul oraş Troia. Aşa. a plecat la Micena. Clitemnestra. Şi. şi nu mai sînt primejdii. care se ridicau din zidurile Troiei. ce se chema Egist. a-şi dezbrăca armura . îndată după moartea regelui Agamemnon. Electra i-a strigat : — Fugi. Din Lemnos s-a văzut pînă departe focul. Se spune că poporul. S-anfăţişat acolo drept un sol din Focida şi-a pătruns în palat. Nu vroia să trăiască o viaţă de robie. Fusese înjosită de nemiloşii-ahei. Vreo cîţiva olimpieni au hotărît să-l ierte. însă alte erinii l-au lovit mai departe pe tînărul Oreste. în e] ardea făclia urii răzbunătoare. aceeaşi ce lovise în frunte pe-Agamemnon. Regele din Micena s-a învoit. şi nu avea alt gînd decît să-i pedepsească pe cei doi ucigaşi. însă şi el lovit de stîncile din ţărm şi-aproape plin de apă. şi a căzut pe lespezi. care era mai bun ca toate celelalte.. Atunci locuitorii marei insule Lemnos au aprins şi ei focul pe o creastă de munte. Ele s-au aşezat într-o peşteră largă. Au plutit ei pe mare. duşmanul său Egist voise să-i omoare şi unicu-i băiat. poate-l şi răpunea. şi-a lepădat mantia. cum cerea datina. Dar în templul zeiţei slujea. Oreste. Fugi departe !. Fata căzuse roabă lui Aias .. Dar dintr-odată — zei ! — vasele s-au ciocnit de colţii ascuţiţi şi. Chimvalele la fel. Iar vuietul furtunii a stins pe totdeauna gemetele de moarte ce le scoteau oştenii regelui Agamemnon. Am venit să-ţi plătesc moartea tatălui meu !. Dar ea îşi dorea moartea. De nu era Electra. Regele a intrat în baie să se scalde. Cu greu au izbutit de-au plecat mai departe. El a fost urmărit de crudele erinii — geniile infernale trimise să-l răpună şi să-l ducă-n Infern. cu o secure-n mînă. largă şi-mpodobită cu sculpturi şi cu aur. Dorind să nu-i sosească soţul pe negîndite. văzînd-o pe Casandra. se spune că Oreste ar fi fost judecat de zeii olimpieni în oraşul Atena.. regina Clitemnestra a îndrăgit pe-un altul. trufaş. pe coastele Eladei. Regina te pîndeşte şi vrea să te omoare pentru iubitul ei. Ca să scape cu viaţă. Au plecat împreună spre patria dorită. stînd lîngă Clitemnestra. însoţit de un prieten. şi dus în altă ţară. din munte-n munte. Ştia că e acasă. regina Clitemnestra a şi zvîrlit asupră-i un văl lung şi ţesut din fire foarte tari. Statuă fermecată. cu chipul luminos şi cu privirea bună. ce se numea Oreste. ducînd cu ei chipul de piatră al zeiţei.. Oreste-a crescut mare. duşmana grecilor din războiul troian. în Focida. şi Egist a căzut — cu toate că regina sărise în ajutorul lui. şi regele-Agamemnon o luase la Micena. Regele Agamemnon s-a încurcat în văl. focul s-a ridicat în sus pînă la cer. cu sfatul lui Egist. însă micul Oreste fusese luat de doică. dînd veste că oraşul lui Priam a căzut. sora mîndrei Elena. cum l-a văzut singur. pe stînca lui Ares 14. te rog să faci o baie. S-a-ndreptat într-acolo cu corăbiile sale. vărul lui Agamemnon. pentru că-şi omorîse pa propria lui mamă. Regina Clitemnestra îşi meritase soarta.. zicînd că fapta îui a fost cu totul dreaptă. ea s-a făcut că este nespus de bucuroasă. fiul lui Agamemnon vicleanului Egist.

Areopagul. un omagiu neîntrecutului poet elin. ar fi rămas poate întreg. Nu ştim ce se ascunde sub cîntecul străvechi despre Insula Şerpilor. şi a Atenei. îi chema ademenitoare şi—şi legăna. sub furtuni. neveninoşi. au împărţit-o-n mod egal3. ţtşneşte insă Clitemnestra cu o secure-n mină. Iar Ifigenia s-a făcut preoteasă într-alt templu măreţ al preacastei zeiţe m. Şi vîn-tul a suflat în pînze. Regele învins dă strigătul de moarte. Oreste s-a-nscăunat pe tronul părintesc. care-şi scaldă şi astăzi coastele în apele înspumate ale Mării Negre. după ce se întîlnesc în pace la Micena. filozof şi istoric totodată. ca sprijinitoare a celor mai mari eroi. cu mintea lui născocitoare. 2. Poate nişte războinici or fi răpus cu armele vreo ceată de femei. din cel de-al doilea secol al erei noastre. Zărind-o Electra pe Clitemnestra. negri. îl vedem pe Oreste vîrîndu-şi paloşul răzbunător în trupul lui Egist. regele ţării. a Herei. cu vorba sa meşteşugită. Sînt unii învăţaţi care asemuiesc tragedia lui Eschil cu o altă •operă. . Feţele lor exprimă iubirea ce şi-o poartă. Este vorba de stînca numită Gerestes. Acest lucru se arată în altă tragedie a lui Eschil. vreun măcel în ostrovul cu şerpi. Neoptolem şi alţi eroi. caldă şi sinceră. Acuma. în acest fel. „Eumenidele". 240 4. 15. nu vedea-n visurile lui decît Itaca. secolul întîi al erei noastre. el se bucura şi de protecţia anumitor zei: în primul rînd a lui Zeus. în tragedia „Hef orele". Homer. iară vîslaşii-au chiuit. Hef orele erau nişte femei care-i jeleau pe morţi şi făceau libaţiimi pe mormintele lor. 7. Oamenii din antichitate au născocit ideea că eroii deveneau în cea mai mare parte semizei. 6. Oastea lor a pierit la-ntoarcerea spre casă. Ziua era plină de soare şi marea lucie. 8. ca să le nimicească. PĂŢANIILE LUI ULISE AHILE-A-NSEMNAT VITEJIA în marele război troian. al regelui care atrage cu ajutorul focului corăbiile. învinşi şi-nvingători au suferit din plin. prietenii. Iată care-a fost soarta celor doi fraţi atrizi : Menelau şi-Aga-memnon care au distrus Troia cu cetele de-ahei. pînă ce au zărit un ţărm locuit de un neam de oameni2 ce-l ajutaseră pe Priam în marele război troian. or fi vrut să înnobileze acest măcel crud. Titlul a fost dat simbolic de poet. Note 1. unde zace şiacum. în faţa lor. poetul Eschil ne cîntă cumplita in-tîmplare. adică tot un jel de zei. clădit de doi zei olimpieni. aidoma unui cîntec drag. cumva. nestra. în zări. îl vesteşte pe Oreste. ca să asigure victoria cetelor regilor ahei. pînă şi urmaşii. Şi în acest fel ar fi putut să scape de multe neajunsuri sau să capete ajutor în împrejurări grele. Pilade. Motivul acestei legende. Istorii nu confirmă această luptă şi nici pe amazoane. pe Filoctet. culme a artei lui Eschil. nici n-ar fi fost meşteşugit calul de lemn. datorită urii ei nemărginite faţă de troieni. noi nu avem de unde să cunoaştem. pe la spate. 11. şi toată bogăţia jefuită la Troia a fost pierdută-n ape. Piesele : „Agamemnon". fata lui Agamemnon. Acest erou întruchipează înţelepciunea. Prietenul credincios al regelui Oreste. împreună cu mama necredincioasă. valul cu murmure plăcute. el a făcut tot ce-a putut. povesteşte moartea reginei Clitem-. Dacă este aşa sau altfel. a fost preluat de folclorul multor popoare. s-a-nsurat cu prinţesa Electra. Iar prada. şi „Eumenidele" compun laolaltă trilogia „Orestia". Ce-i drept. priceperea şi dibăcia. N-avea alt gînd. în care îşi avea căminul. Fără de el. intrat în bătălie. Ulise. ca să se poată apăra. 9. paladiul nu ar fi părăsit oraşul regelui Priam cel bătrân. 12. în faţa Troiei. din nu ştim care pricini. Se află şi în basmele noastre.Ajungînd în Micena. La fel. Ba. rudele au îndurat la fel. creînd povestea asta. femeile şi fetele. Dar pe Ahile-l adusese în tabăra lui Agamemnon. . F. între stînci. decît să se întoarcă acasă J. Filostrat. Dealtfel. Într-un grup statuar din secolul al V-lea înaintea erei noastre ne sînt înfăţişaţi Oreste şi Electra. Fără de el. 13. au tot plutit.ra un fel de erou naţional. într-un desen pe-un vas. Ahile reprezenta pentru elini vitejia şi curajul desăvîrşit în război. care erau atît de inventivi. Psilonul era Sulina de astăzi. Şi au plutit. oastea care-i era încredinţată. Electra îşi ţine braţul cu dragoste de soră pe umărul voinic al regelui Oreste. prin isteţimea sa. elinii au născocit această interesantă legendă. Greu se urnise de acasă. Noi îi zicem Leucei: Insula Şerpilor. 5. Ulise nu dorise acest război atît de crud. cu securea. El a adus noi luptători. I-au nimicit pe toţi bărbaţii. Eschil. în felul acesta povesteşte un alt scriitor : Flavius Arrianus. Totuşi. astfel dobîndită. poate aheii erau zdrobiţi de dîrzul Hector. creată de Shakespeare. 14. Zidul nebiruit al Troiei. Aşa povesteşte scriitorul Filostrat din. Intîmplările acestea atît de zbuciumate au fost povestite de Euripide în tragedia lui „lfigenia în Taurida". pe mare. adu-cînd indirect. Ei îşi închipuiau că eroii — ca-re-i iubeau şi luptaseră în viaţă pentru pămînteni — vor mijloci pe Ungă zeii olimpieni. Mai încolo. numită „Hamlet". Insă. se vede şi Electra. Aici au debarcat cu oastea. ori de cîte ori aceştia ar fi vroit să-i urgisească. isprăvindu-se războiul. Au luat întreaga avuţie ce se găsea-n oraşul lor. nu se ştie de n-o fi fost vreodată. lîngă fecioru-i Telemah şi lingă draga-i Penelopa. patria sa cea mult iubită. în „Heroica" sa. în acelaşi timp. în tragedia sa „Agamemnon". Ulise şi-a urcat pe cele douăsprezece corăbii ce le-avea. Zeii ce-i aţîţau să plece la război i-au asuprit pe urmă. altă dorinţă mai fierbinte..Heforele". Văzînd ciudata ei formă. Dintr-o altă încăpere. Atîta că-n timpul cît fusese plecat în crunta bătălie. tinârul prinţ Harnlet doreşte să răzbune moartea tatălui său. ucis prin uneltirea ţinui unchi criminal. pretindea că acest atac al amazoanelor în Insula Şerpilor s-ar fi petrecut în anul 168 al erei noastre. prin intermediul rugăminţilor mamei sale Tetis . 16. pentru că ar fi vieţuit acolo nişte şerpi mici. Marea de Azov. 10. şi este gata să-l lovească pe feciorul său. pe furtună. Pe nume Frontis. tronul lui Agamemnon. 3. Iar grecii.

O peşteră înaltă. Vroiau să se arunce-n apă. scăpaţi de moarte-n faţa Troii.. — Sîntem ahei.. acolo. ha !.. pe care o avea ciclopul. unde sălăşluia poporul ciudat al lotofagilor'k. Erau acolo îngrămădite coşuri cu brînză. ha. Au mai plutit o săptămînă şi-ncâ cinci zile pe deasupra. Ulise i-a turnat din nou ciclopului în oală vin şi i-a răspuns plin de dulceaţă : — Numele meu aheu e „Nimeni". să-i aducă sus. Era ciclopul Polifem. ce zguduiau pămîntul tot . un sfert vin. rîdea ciclopul.. feciorul zeului Poseidon. că-i aşteaptă. ha. a luat burduful cel plin cu vin roşu şi tare. călătorii s-au minunat nespus de tot ce ochii le vedeau.. îmbătător. nişte ciclopi. — Cine sînteţi ? răcneşte el.Şi iară au pornit pe mare.. Cine mînca din floarea asta nu mai avea altă dorinţă decît să stea. ca să îşi mîne turmele. I-au spus Insula Caprelor 5. Ci tu. ferită într-un golfuleţ.. Venim din Troia.. fără teamă. şi.. Tocmai venea şi el din vale. şi trăsnete parcă-i loveau. pe corăbiile-aheie. ce nu ar fi putut s-o tragă nici patruzeci — poate mai bine — de boi. a zărit într-un colţ un trunchi lung de măslin : o altă bîtă. Ştii foarte bine că-i poruncă de la stă-pînul nostru. ahsii au aprins un foc în peştera ciclopului. în zori. De capre negre. proptit chiar la intrare de ciclop. n-au vrut să plece mai departe. am spune azi G. Iară în ţarcuri behăiau sute şi mii de iezi sau miei. doar dintr-o-ngbiţi-tură se prăbuşeau beţi la pămînt. Erau închişi în peşteră de steiul cel enorm. Zeus. şi au ajuns lîngă o coastă. şi a plecat cu turmele. largă. Şi spune-mi. Şi să mă tem cumva de Zeus. Să se întoarcă-n insulă. pe care îl primiseră. încît aheii îl sorbeau doar subţiat cu apă rece : trei sferturi apă. să-i primeşti bine pe drumeţi. s-a repezit. Au străbătut printr-o furtună. Dar nu trecu decît puţin şi s-auziră paşii-i groaznici. sprintene. Iară cînd s-a lăsat amurgul peste acel ţinut de spaimă.E drept că pe acest tărîm Ulise a pierdut şi el cam şaptezeci şi doi de oameni. ne ospeţeşte. care i-a ră-tacit pe ape. te cheamă ?... din Tracia... făcută dintr-un trunchi uriaş. Doar doisprezece soţi mai zdraveni şi curajoşi urmau pe rege în ţara asta misterioasă. Şi.. în peştera ciclopului Polifem Plutind ei apoi mai departe. Apoi s-a-ndestulat cu lapte. fii bun. înfricoşate. I-o băutură zisă vin. ha !.. însă Ulise se gîndea la cei de-acasă. eu care sînt la fel de tare ca orice zeu ?. Furtunile ne-au rătăcit. Ha. însă» şi-a dat isteţul seama că omorîndu-l e-n zadar. să vezi cît e de bun. Au luat cu ei puţină hrană şi-ntr-un burduf mare de capră un vin roşu. punînd la uşă din nou stînca. Ciclopul nu băuse încă sucul de struguri pîn-atunci. în insula cu lotofagi.. şi el pătrunse-n peşteră. pe care sălăşluiau nişte uriaşi c-un singur ochi. ci un clocot. Ulise s-a urcat pe ţărm. urlet de valuri şi furtuni. zei !. Aprinde un foc bun şi vrea să-şi pregătească hrana.. Aceştia se hrăneau cu lotus. l-au ascuţit la vîrf şi l-au pus bine la o parte.. Uriaşul este orbit cu un trunchi înroşit în foc Ulise s-a gîndit un timp : ce-i de făcut şi cum să scape din peştera ciclopului ? Căutînd şi frămîntîndu-şi mintea. a înşfăcat alţi doi oşteni şi i-a mîncat nu-maidecît. în care locuia ciclopul cel mai cumplit din tot ţinutul. Trecînd apoi de insulă. însă Ulise. Era cu turmele pe vale. —• Ha.. . de la un preot. Mă învăţaţi pe mine voi ?. lăsînd corabia pe apă. Aheii se uitau pieriţi cum le mînca uriaşul soţii. Fiindcă ei se împotriveau. mînîndu-şi turmele cu-o bîtă. şi cum Vinul era atît de tare. Ciclopul nu era acolo. ha. Cum aţi pătruns în peşteră ? Şi îşi rotea sub frunte ochiul său arzător şi fioros. ciclopul a mîncat pe alţi doi soţi ai lui Ulise.. Cum a pătruns în peşteră.. Văzîndu-l că a adormit şi sforăie-nfricoşător. Parcă era nu rîs de fiinţă. au întîlnit o insulă care era plină de capre. au poposit pe-un ţărm.. a poruncit voios. sistare mari şi alte vase pline cu lapte sau cu zăr. pătrunzînd în peşteră. Urcîndu-se pe acea coastă au întîlnit o peşteră. măi. pe veci. Aşa s-a scurs pe-ncetul noaptea.. L-au luat. Fără de alte multe vorbe. ha. i-a înşfăcat pe doi oşteni şi i-a mîncat cît ai clipi. Aceştia însă se zbăteau. gustînd din lotusul cel dulce. — Mai dă-mi !. Ciclopul a-nceput să rîdă. sub vraja florilor de lotus. Ce rîs !. Ulise s-a gîndit să-şi scoată sabia lui cea ascuţită şi să i-o vîreadînc în piept. s-a culcat. sătul bine. Dar la lumina focului zăreşte-ndată oaspeţii. şi l-a sorbit cu lăcomie. Acum însă isteţul nostru a turnat vinul spumegos într-un vas mare de pămînt şi i l-a întins uriaşului : — Soarbe. Şi trei dintre însoţitorii cutezătorului Ulise. Şi ce rîs. a glăsuit el spre ciclop. a dat poruncă celorlalţi săi ia cu sila. Altfel.. închise peştera cu-o stîncă. Atunci Ulise i-a legat de băncile corăbiei cu ştreanguri tari de cînepă. . Parcă se dăi-îma asupra lor cerul întreg şi bubuiau din înălţimi tunete tari.

Ei au venit la peşteră şi i-au strigat în cor de-afară : — Ce-i Polifem ? Ce s-a-ntîmplat şi de ce ne trezeşti din somn ? Iar Polifem. au sfărîmat corbăiile. şi fiind navigator destoinic. ci-s eu. zis lestrigonii. regele peste vînturi 8. Şi pornind grecii. încît Eol.. Un munte-ntreg ! Şi l-a azvîrlit în apa mării. Să le dai drumul. joc de noi. Ba încă i l-au răsucit... căci Polifem a-nnebunit7. Niciodată nu mai bătuseră-mpreună atîtea vînturi peste mare. că Nimeni mi-a vîrît în ochi o ţeapă înroşită-n foc şi m-a orbit ! — Ce tot spui ?. în largul mării. neputincios stînd pe catarg.. Dar grecii hohoteau pe punte. Toate-n acelaşi timp suflau şi zguduiau genunea neagră a apelor pînă-n adînc. Şi pe sub pîntecele lor prinsese cîte un oştean. Insă pe insula aceasta trăia un neam. însă Ulise şi cu soţii săreau prin peşteră mai sprinteni decît căpriţele de munte şi îi scăpau mereu din mîini. Atîta numai că Ulise legase cîte trei berbeci. Tată. Dacă nu-i nimeni. Polifem !. Şi ochiul lui a sfîrîit ca fierul de pe nicovală. Ce un palat ? !. O !. cu grăbire.. Ulise-atunci a făcut semn ostaşilor şi-au înroşit bîrna de lemn în flacără. vei veni. puterea lui l-a doborît.. bine. Nu lăsase în libertate decît pe vîntul de apus. Haideţi.... pînă ce au ajuns în larg. legat ia gură cu un lanţ în întregime de argint. ca să-i împingă pînzele corăbiilor către Itaca.. Nimeni te cheamă ?. pedepseşte-l.. numai cînd ai s-ajungi la ţintă... pe voia sa. ciclopilor. o Polifem !. cînd el.. Şi.. ciclopul s-a lăsat pe-o rînă şi-a lunecat pe lespezi.. Iară aheilor. beat.. Şi chiar sub ochii lui Ulise... au şi tras repede la ţărm. de-aici.. însă înţelept. au desfăcut din lanţ burduful. vîrît în apă. Iar la plecare i-a adus. te-am păcălit !. ce nu primeşte pe nimeni oaspe-n casa lui... dormea dus. s-a deşteptat însă Ulise.. Şi valurile se săltau şi clocoteau în jurul lor. — Un vierme. ciclopilor. Ulise. iar tu. chiar în mijlocul oilor.. Polifem.. răsări din ape şi pedepseşte-l pe Ulise. căci avea ziduri ridicate de zeii-Apolo şi Poseidon. pipăia oile pe spate. şi nebunul zeu al războiului. feciorul Herei. — Să le păstrezi. Zefirul cel îmbălsămat. Artemis. uriaşul. Numai Ulise a rămas. însoţitorii lui Ulise au socotit că în burduf se află aur şi argint. care îl sprijineau pe Priam : Apolo. Furtuni pe care le-au iscat chiar vînturile ne-ndurate. Cînd a auzit ciclopul a înşfăcat o stîncă mare cît un palat. buluc. că uriaşul nu era cît de cît deştept şi nu căta sub pîntec turma... Eol. cum credeai. Hei. au reuşit să poposească la ţărmul altei insule. De-acolo a strigat Ulise : — Hei. tot căutînd pe Nimeni şi pe soţii săi. să iasă. Asta pînă spre dimineaţă. ciclopii. tu. laolaltă.. pe-ntinsul mării.... au ajuns într-o insulă unde domnea.. acela care ţi-a scos ochiul nu este Nimeni.. în piept le bătea tare inima.... Dar cum l-a sorbit şi pe-acesta. Şi ce furtună !.. In insula lui Eol şi în ţinutul lestrigonilor Aici Ulise i-a grăit cu vorba sa meşteşugită zeului Eol cel măreţ şi i s-a plîns că l-au lovit pe-ntinsul mărilor furtuni.. Iar vînturile au ieşit şi s-a dezlănţuit furtuna. O !. făcut din piele. uriaşi şi mîncători de oameni. pesemne. starostele berbecilor din turmele lui Polifem. să cerceteze insula.. ce tot urli ?. l-a primit bine şi cu cinste. şi pe ahei i- . bine-n curmeie. pentru că Polifem. a mormăit ciclopul. şi nu un vierme cum te-arăţi. Poseidon : — O !.. încins. Bine. au început să şi vîslească. de vreme ce-am înfrînt destinul cetăţii Troiei. în timp ce stînca aruncată de Polifem zguduia vasul. urlînd mai tare. căruia soarta îi urzise să fie-n veci nebiruit.. bătut. nemailuînd seamă la feciorul zeului mărilor Poseidon. răcnind cu ciudă : — Vai !... şi Afrodita. El s-a urcat sus. Aheii se leagă sub pîntecele oilor şi ies din peşteră Şi s-au pornit. urcaţi pe corabie. şi m-ajutaţi.. pe catarg. în semn de mare preţuire. Nu-l lăsa să se-ntoarc-acasă !. a glăsuit regele Eol. Sub vijelia cea grozavă. căci preaisteţul din Itaca le da curaj zicînd aşa : — Am învins noi oraşul Troia. Ia mai deşartă-mi puţin vin. Ulise.— Aha !. Tată. cînd oile s-au grămădit la gura peşterii. Plutind ei apoi peste mare. într-un burduf. auzind ţipetele lui înverşunate către ape . Ciclopul s-aşezase-n uşă. de bucurie. Tată. însă credeam că-i un uriaş. Auzisem prevestirea că tu. Hei. Iţi baţi. cu unsprezece din corăbii.. fără frică. a glăsuit din nou Ulise.. Polifem. puternic eşti ca zeii. Uriaşul a-nceput să urle. după destule încercări... deseori.. Şi-am înfruntat pe-olimpienii. pe vasul care-i aştepta în golfuleţul liniştit. Şi urletul lui i-a trezit pe toţi ciclopii insulei. Dar zeul Eol l-a rugat un singur lucru pe Ulise : să nu arate nimănui ce se găseşte în burduf.. Nimeni te-a orbit ?. Ulise i-a vorbit atît de iscusit şi de frumos. nici măcar celorlalţi ahei. spre peşterile-ntunecate unde-şi făcuseră culcuş... le-a dat răspuns : — Săriţi.. cu ochii lui străbătători9. Prindeţi în mîinile voinice vîslele tari şi să pornim fără de teamă mai departe. uriaşii au sărit îndată.. Şi el se agăţase ţeapăn de cel mai mare animal. stăpînul mărilor. Şi pîndind toţi un timp prielnic.. Aşa au izbutit Ulise şi soţii lui să ias-afară şi să alerge. care urla necontenit şi se izbea de toţi pereţii peşterii sale. S-au apropiat de Polifem şi ascuţişul trunchiului i l-au vîrît adînc în ochi. acele vînturi ce umblau. Şi nu o să răzbim prin marea ocîrmuită de Poseidon ? Eu nu mă tem deloc de el.. striga acum pe tatăl său.. Ulise. prevăzător. dar eşti netot.. din Itaca. însoţitorii lui Ulise. şi Leto.

însoţitorii lui Ulise au mîncat boii cei sfinţiţi ai marelui zeu Helios. — Orice mi-aţi spune. încît şi umbrele acelor mult glorioşi eroi : Heracle. din trunchiuri de copaci negeluite. ce se numeau Scila şi Caribda 14. şi-acolo ea să uneltească prin Hades şi prin Persefona ca umbrele să-l sfătuiască pe regele de la Itaca să nu mai plece din Eea.. din insulele Sirenuse 13 — l-au ispitit cu cîntece înşelătoare să co-boare în ţara lor şi să rămînă. o insulă ce-avea trei vîrfuri 15. deşi erau în ţara morţii. în locul lui. Patrocle. Anticleea — care murise între timp — a venit să-l sfătuiască. Caribda a supt apa mării şi-a azvîrlit-o iar afară. Potrivit înţelegerii.au tras în ţeapă. şi-ai să-i întrebi pe cei deacolo dacă e bine să te-ntorci. Să nu păţeşti ce-am păţit eu. Voi izbîndi şi voi ajunge în Itaca. i-a răspuns nimfei Calipso : — Eu ştiu că draga mea nevastă Penelopa nu e ca tine de frumoasă.după aceea pot să mor. ca pe miei. au înălţat pînzele toate şi au vîslit cu încordare. puşi în frigare. Sirenele — fecioare-păsări. de pe corabie. Circe 4l. Nu vă lăsaţi !. au scăpat şi de aceşti monştri. înse.. Vîsliţi !. Eu ştiu că toate-aceste crime sînt uneltite de Poseidon.. Şi Circe n-a avut ce face. de la iubita-ţi Penelopa. încît sărmanul ajunsese să nu-şi dorească altceva decît să vadă ţărmurile insulei. însă Ulise iubea atîta de fierbinte insula lui sărăcăcioasă. din nou Ulise. puţinii care mai trăiau. Cîţi rămăseseră cu el i-au plîns cu lacrimi arzătoare pe cei care pieriseră. însă jelindu-i pe cei morţi. Itaca dragă. Apoi.. mult credincioasa Penelopa. Helios nu a mai vrut să dea lumină. Primejdiile nu mă opresc. a-nfruntat valurile repezi şi-a ajuns in Ogigia 16. L-a primit în palatul său şi i-a făgăduit să-l facă nemuritor pe veşnicie. astăzi sînt stînei obişnuite. Tiresias i-a prevestit cîte avea să mai îndure în drumul lui către Itaca şi cum se va dezlănţui mai tare ura-nverşunată a lui Posei-don furtunosul. după această încercare a trebuit să se-nvoiască şi să-i dea drumul iar pe mări. Pe târîmul vrăjitoarei Circe şi în Infern Şi. După Tiresias. neîndurată. ca să-l îmblînzească şi să-l întoarcă iar pe cer pe zeul care luminează.. frumoasa vrăjitoare. Şi-a făurit atunci o plută. Insă Ulise. Scila i-a luat şase luntraşi. Ulise cu oştenii săi. la stăruinţa lui Ulise că vrea să plece către casă.. Vîsliţi !. dacă-nainte ai să cobori pînă-n ţinutul lui Hades. Tele-mah. a-ntîlnit în cale pe regele profeţilor : Tiresias cel prea-vestit. Ba chiar cînd anul a trecut. Mama lui însăşi. Era atît de avîntat. dornic întruna s-o învingă. ci cîte trei rînduri de dinţi. Numai Ulise. Eu trebuie să văd Itaca. nu două.. Dar nu mă voi lăsa eu pradă atît de lesne lui Poseidon. Iar Zeus. — Nu te încrede în soţie. de zeul ce ne urmăreşte ca să-l răzbune pe ciclop. Toţi corăbierii au pierit.. Mă voi lupta. este silită să-şi aleagă. şi totuşi Calipso. Cel puţin tu să fii ferit de relele care te-aşteaptă. crescîndu-i dorul şi mărin-du-i jalea. ca să-i înece pe Ulise şi pe însoţitorii săi. La drept vorbind. Era o insulă Eea 10. îndrăgostită de Ulise. cel doborît de Clitemnestra atunci cînd a ajuns acasă. Patrocle. pentru că toţi îl socot mort. încît nu s-a înduplecat. Drept răzbunare. . n-a vrut să-l lase să mai plece şi l-a ţinut un an întreg. în cele şase boturi ale sale. S-au dus acasă şi i-au fript. Dar eu nu am altă dorinţă decît s-ajung s-o văd şi să-mi văd ţara. Neavînd altfel nici un mijloc să plece din acel tărîm. Ulise a plecat spre ţara întunecată a lui Hades. decît doar o corabie. colţuroase. cînd rostea vorbele acestea. Dar ei. a trăsnit vasul lui Ulise. Astfel n-a mai avut Ulise. pe soaţa-i cea mult răbdătoare şi pe fecioru-i. şi-apoi să moară. dacă primea să-i fie soţ 18. la Calipso A pornit. din flota lui atît de mare. Vîsliţi !. pentru că tu eşti o zeiţă fără moarte. lui Ulise i s-au mai arătat şi alţii.. deci. Aici. Şapte ani l-a ţinut acolo. pornind pe mare. Toţi i-au vorbit. Şi i-au mîncat numaidecît. Mai bine stai tihnit la Circe ! Heracle. îndrăzneţul n-a mai putut să rabde dorul de ţara lui. agăţat de scîndurile sfărîmate. mîncaţi de cruzii lestrigoni. insula nimfei Calipso 17. Ulise-a astupat cu ceară urechile vîslaşilor şi pe el însuşi s-a legat cu frînghii groase de catarg. Frumos bărbat era Ulise ! Nimfa l-a îndrăgit şi ea. Pluta este cufundată de Poseidon Pînă la urmă. i-a mai rostit că soaţa. au ajuns pe un alt tărîm. zeul mohorît. Şi-astfel eroul să-i rămînă pe totdeauna ca bărbat12. Aias şi Ahile se zice c-au zîmbit atunci. Antiloh. un alt bărbat. a spus regele mînios..tat de a fi iarăşi în Itaca. dîndu-i ospeţe strălucite. chiar voinicul Ahile şi umbrele altor eroi i-au grăit în acelaşi fel : — Cu toţii-am suferit destul. eu tot plec. căci blestemaţii lestrigoni azvîrleau iarăşi după ei cu stînci cît munţii. ea i-a răspuns cu viclenie : — Te las să pleci. Şi mai erau pe-atunci doi monştri.. şi erau gata să-i zdrobească şi să-i afunde-n apa mării. în ţara asta locuia o mare vrăjitoare. ce-aveau. frumoasa Circe vroia să-l pună pe Ulise să se coboare în Infern . către casă. Ajunşi în ţara soarelui. Ulise i-a făgăduit să se coboare în Infern. Aşa a glăsuit Ulise. tot vîslind şi rătăcind pe mările fără hotar. S-a-nfăţişat şi Agamemnon. în insula Ogigia. Şi tot luptîndu-se cu soarta.. — Vîsliţi !. Aias. striga Ulise.. Acolo. vâslind mai încordaţi.. l-a ţinut şapte ani la ea.

S-a ridicat la suprafaţă. mîndra Nausicaa. se bucura să aibă-n ţară un astfel de viteaz ca el. — Parcă-i un zeu picat din slavă !. O !. un popor blînd. să-mi fie soţ !. bătrîne. lupte şi-ntreceri voiniceşti. A pus la cale jocuri. şi-a fost călăuzit la rege. Astfel s-a războit. Talazurile au urlat spre plută. feciorul zeului Poseidon. Poate te-a inspirat Apolo. la Circe . destoinicia şi puterea. Tocmai se întorcea de la un ospăţ.. pînă departe. cum de nu. furtunosul. un bărbat vrednic. în faţa zidurilor Troiei. pentru casă. Ulise îşi povesteşte rătăcirile Şi tot urmîndu-se ospăţul. numită Scheria 19. în Itaca.. faptă ce-a dus în acea noapte la pierderea cetăţii Troia. şi biciuit necontenit. Şi dorul s-aprinsese iară viu în pieptul multîncercatului Ulise. a spus aedul. ca nişte fiare-nverşunate. Fecioara. pe care grecii l-au lăsat în faţa porţilor troiene ? — Ştiu.. în orice ţară. A arătat că este din Itaca şi vrea numai s-ajungă-acasă. către ţărmul în care marea se lovea cu înspumatele ei valuri. După această cuvântare. El. Dar ştii.Nenorocirea lui a fost însă că zeul care-l ura de moarte — pentru vina de-a-l fi orbit pe Polifem. Demodoc.. cînta pe-Ahile şi Ulise şi Menelau şi Agamemnon. Cînta bă-trînul Demodoc. cum s-au luptat cu multe neamuri şi l-au orbit pe Polifem. Ulise a simţit că-i vin pe gene lacrimi arzătoare. Apoi a început să spună cum au pornit ei de la Troia. Ulise s-a plecat din nou domniţei. l-a îndrăgit parcă mai mult. a şoptit mîndra Nausicaa. pentru soţie. fără teamă de nimeni şi nimic pe lume. auzind acele stihuri prin care-aedul proslăvea pe toţi eroii de la Troia. să ne cînţi povestea calului de lemn. înţelegea că-i un oştean. încît pe faţa lui Ulise lacrimi curgeau din nou şiroaie. tu povesteşti mult prea frumos. în sfîrşit. l-a zărit. ce lingeau cerul albăstrui al nopţii. cînta — ce credeţi ? — chiar războiul nimicitor. Iară Ulise. Şi l-a rugat pe oaspete să-i spună ce nume poartă şi de unde vine. Văzînd atîta bunătate. Iar ea l-a-ndestulat cu hrană.. Şi Demodoc a prins să cînte şi-această faptă prea isteaţă a lui Ulise din Itaca. ca s-arate că nu se teme de nimic. Ce s-au mai speriat cu toate. Şi printre ele se găsea încîntătoarea Nausicaa. negru. desigur. Şi regele l-a ospeţit cu cinste mare. cum . a şi zărit-o pe copila lui Alcinou cea minunată. de parcă ai fi fost acolo. fără să-şi piardă nici o clipă încrederea că va ajunge în insula lui dragă. din insula feacilor . regele-acelei insule. să-şi pună lira la o parte. tocmai veneau la malul mării. să-l aibă ca soţ al scumpei lui copile. însă Ulise era chipeş. să-şi dovedească-ndemînarea. de va vroi. Ulise şi-a rostit povestea. l-a adăpat cu vin de soi." Regele Alcinou. la rîndu-i. Abia atunci a izbutit s-atingă ţărmul cel nisipos al unei insule frumoase. de ţipetele fetelor. a glăsuit regele insulei Itaca. cu fiorosul lui trident. şi. Antiloh şi pe ceilalţi viteji de seamă. Acolo locuiau feacii. trîntit încoace sau încolo. după datini. Regele Alcinou. Au răsturnat-o într-o clipă. scă-pînd cu greu din mreaja ei şi. pe cei doi Aias. pe mări . apoi la Scila şi Caribda. Şi-a strîns îndată norii şi vînturile cele mai avane şi marea a clătit-o din adâncuri. Deşi nu-l cunoştea pe nume. pentru asta. la noi. L-a aruncat numai cu-o mînă peste palat şi peste ziduri... Iar pe Ulise l-au vîrît la fund.. nişte fete. s-a auzit un cîntec dulce... — O.. Semeni cu Artemis încîntătoarea. l-a urmărit plin de mînie.. Deşi îi era drag şi ar fi vrut. Ulise. pe la sirenele cu glasuri înşelătoare ce-l chemau . nimeni nu a mai cutezat să-l cheme pe Ulise-n luptă. Ochii lui nu puteau să creadă că văd asemeni frumuseţe. dar plin de har 20. ciclopul — Poseidon. Cum a ajuns după aceea la Calipso. a izbutit totuşi să-şi prindă palmele tari de un buştean. Şi. Unii dintre flăcăi l-au îmbiat şi pe Ulise să lupte în ograda largă.. Apoi a glăsuit cu duioşie : — Privesc la tine şi nu ştiu de eşti femeie sau zeiţă din Olimp. Cînta. cu marea cea învolburată.. istovit de luptă. purtat de-ahei contra lui Priam cel bătrîn . Şi atingînd ţărmul acela. trei zile. văzînd aceasta. Ospeţia lui Alcinou Trezindu-se din somn Ulise. însoţindu-se cu lira.. a prins în braţe-un bolovan de o mărime uimitoare. un aed orb. prin insule . — Aha !. Văzîndu-l cît e de voinic. cînta duios bătrînul şi lira lui suna atît de jalnic ! Cînta povestea cum s-aprinsese Troia şi cum arsese-n flăcări luminoase. Dar el nu s-a lăsat zdrobit de soartă. şi au sfărîmat-o-n bucăţele. totuşi el i-a jurat că îl va duce. cînta şi rătăcirile-i pe mare. a dat poruncă-aedului să tacă. A stat un timp şi a privit-o. să speJe rufe. copilă a lui Alcinou. cătînd cu ochii stinşi în acea parte unde şedeau stăpînu-i şi Ulise. Din fericire pentru el. Cînta.. a căzut jos şi-a adormit. In sine îşi spunea vrăjită : „De ar vrea zeii să rămînă aici. cum era voinic şi zdravăn. s-a luat la luptă şi cu marea. Tu vrei să scapi ? a rostit zeul. Mă plecnaintea frumuseţii tale şi mă cutremur din adînc. Şi cum Poseidon.

Ulise. în ospeţie. cîinele a ridicat capul. 255 frumoasa. fură din avuţia lui Ulise şi-i pîngăresc întreg palatul. Cînd a sfîrşit.. mănîncă turmele.. S-a prefăcut pe loc în stîncă sură 21. rîzînd în hohote.. Chiar astăzi trebuie să se-ntoarcă. I-au pus alături lăzile cu darurile feaciene şi au pornit pe calea-ntoarsă.încet. Şi el s-a supărat cumplit că prada lui. Şi tatăl n-avea ochi destui să-şi vadă şi săşi mîngîie feciorul.. benchetuiesc. să s- . Porcarul Eumeu îi destăinuie lui Ulise faptele peţitorilor După un timp s-a deşteptat Ulise. sub un copac.a scăpat de moarte. Uitase-n somnul lui ce suferise si se visa acum acasă. dup-atîta vreme. dintr-una-ntr-alta. Dormind trudit. Ulise. şi a pierit desigur. a sosit Ulise în hainele de cerşetor. înverşunat parcă mai rău. s-a arătat şi Telemah. Din întîmplare.. vărsînd nenumărate lacrimi. la faţă.. şi-a plecat fruntea pe o masă. spre ţărmurile insulei Itaca. în poarta casei sta un cîine. Acesta. Cu îndîrjire-a făcut un semn. Ochii frumoasei Nausicaa — spun unii — că erau mîhniţi.. Ea n-a pierdut încă nădejdea ca să-şi revadă iar bărbatul. Ulise ascultase totul. şi-au pornit. căci nu erau în largurile mării vîslaşi mai buni ca ai lui Alcinou.. striga el parcă-nnebunit de-atîta fericire ce-o trăia. cu pînze şi cu vîsle bune. Acum ne pregătim şi de răsplata netrebnicilor peţitori. bătrîna doic-a lui Ulise. căci era tocmai cum fusese Ulise-n vremea tinereţii. sleit. Nu trebuia să afle nimeni că el.. purtat de vîsle peste valuri. A încercat să dea din coadă şi să-şi arate bucuria. i-a văzut din nou Poseidon. în hainele de cerşetor. Nu se pripise niciodată. Vîslaşii l-au dat jos de pe corabie. Unul a dat un chiot. Şi.Şi-a stat Ulise la Eumeu. căci e frumoasă şi e bună. şi s-a-mbrăcat în nişte straie de om sărac. După aceea regele Ulise. inima îi bătea să-i spargă pieptul. Planul făurit împreună cu Telemah . în ochii lui plini de credinţă a licărit o luminiţă. Telemah.. încet. bătrînul cîine a-nchis ochii. Şi săruta pămîntul drag.. într-un tîrziu. Corabia plutea spre zări ca şoimul. Privea în jur şi nu-i venea să creadă. destramă iar în timpul nopţii. După puţină cumpănire. l-a odihnit şi. şi îl aşteaptă pe Ulise. S-a-ndreptat apoi spre curtenii ce se aflau cu el la masă şi le-a cerut s-aducă daruri viteazului de la Itaca.. voios cum nu fusese pîn-atuncea sărmanul tînăr niciodată. s-a întors. Dar tot ce ţe-se-n timpul zilei.. s-a dezbrăcat de hainele frumoase. s-o cerceteze mai întîi. Spune că-şi va alege soţul cînd va sfîrşi de ţesut pînza cu care-şi va învăli fruntea regală-n ziua mult urît-a nunţii. l-a omenit cum se cuvine. şi-a pornit prin insulă. Ar fi pornit în acea clipă să se răzbune pe tîlhari. primite de la Alcinou. Ulise. a dat semnalul de plecare. i-au dat nişte resturi de carne . de cerşetor. Eumeu i-a povestit durerea preacredincioasei Penelopa. şi vasul feacian a împietrit. Ulise. L-a cunoscut numaidecît. şi-l jeleşte. în taină-au făcut planul. şi-n pieptul lui se aprinsese flacăra urii-n vîlvătăi. Cînd s-au ivit pe mare zorii.. Şi cu iuţeală îl purta cu sine corabia. să-ntrebe ce se mai aude despre aheii rătăciţi. pe viteazul Ulise. Telemah. s-a mîniat fără măsură. dar l-au lovit. să-i pregătească un pat moale drumeţului. Ulise a pătruns în sala unde-i benche-tuiau duşmanii. Mai puţin se pripea acum. Ulise i-a spus cine este.. îi scăpase. venind cu o corabie.. Apoi. s-a prefăcut că-i este foame şi le-a cerut o-mbucătură. şi l-a privit. Pe poarta asta se pornise cu douăzeci de ani în urmă. Acum. îi sorb tot vinul. Şi iată.. 11 cerceta la trup. chiar în ziua următoare. fii sigur că ai să te-ntorci în insula ta mult dorită. Dar el în li-nişte-adormise. însă tîlharii peţitori au pus la cale să-l ucidă fiindcă prea le stătea în cale. care să-l poarte pe Ulise către pă-mîntul multdorit. Ulise n-a simţit cînd au ajuns în insula Itaca. zicea Eumeu. alţii de prin cetăţi vecine. Dar el era prevăzător şi chibzuit în toate cele. tîrît de valuri... privindu-l cu iubire. In acest timp neruşinaţii de peţitori pătrund în casă-i. Crescuse mare şi puternic. lespedea. pline de daruri. bătrîn. îi era dat s-o vadă iar. Ulise i-a ieşit-nainte. Cum a simţit însă c-atinge. în casa lui s-au oploşit mulţime de peţitori neruşinaţi. Şi fiecare-ar vrea s-o ia pe Penelopa de soţie. încet. că eşti voinic. A ascuns într-o peşteră adîncă lăzile mari. la Sparta şi la bătrînul rege Nestor. toată noaptea. Atuncea Alcinou a spus : — De vreme ce-ai sosit. Era bătrânul cîine Argos. Cu cine a plecat de-acolo ? Poate s-a mai aflat ceva între timp. A dat poruncă unei roabe. acel ce pătimise atît de multe. Vîslaşii s-au plecat pe rame. preaisteţul. pe nume Telemah. cu marele-i trident strălucitor. prins de-un buştean.. şi îl aşteaptă. văzînd pe rege că porneşte către Itaca şi soţie. a fost bătut şi înjosit. regele insulei Itaca şi-a luat rămas bun de la gazde. ce purta numele Eumeu. Să i le pună întrun vas. zvîrlit pe malul feacian. Ea-i tot amînă şi-i amînă. cu paşii. în urmă. Amarul tău se va sfîrşi. şi-apoi pe mările învolburate. Unii sînt chiar din insulă. Şi ei. vorbind ei. De-aceea şi-a trimis feciorul. în lupte. Aflînd regina Penelopa că-n casa ei un biet milog. fiindcă ceruse de mîncare. Nu crede c-a murit. şi tot rostea : — Mă bucur. încet culcîndu-l lin pe-un aşternut. Mergînd prin insulă. suindu-se pe vasul feacian. — Soţul. Iară cirezi şi turme are destule. Dar fiind totuşi prevăzător.. L-a ospătat. dulcea Penelopa. un om bă-trîn şi de credinţă. i-a plecat. socotind că-ntr-adevăr Ulise este un cerşetor. — Aici e insula Itaca !. Ulise. întoarcerea în Itaca Toţi ascultau fără o şoaptă povestea lui. undeva. Cînd a intrat la el acasă. ce îl slujise pe Ulise şi-l aşteptase să-l mai vadă. luptîndu-se-n războiul de la Troia. Şi cel dinţii s-a dus acasă feciorul. aproape mort. cînd zidurile au fost arse. Ulise l-a întîlnit pe un porcar. şi l-au batjocorit cu vorbe care de care mai urîte. nimic alta. Tot vrea să afle ce s-a mai întîmplat la Troia. scăldaţi în lacrimi. Tată şi fiu s-au strîns în braţe.

în acest chip a mai trecut o noapte. dar vrînd să-l spele-n apa caldă pe cerşetor. Pedepsirea peţitorilor în acest timp orînduise Ulise. să-i spele-ntr-un lighean de-aramă picioarele preaostenite.. au strigat ei. Ulise a sărit pe prag. simte la gleznăo cicatrice. au venit cu fală toţi peţitorii la palat. în vatră. fugeau înfricoşaţi pe lături. spunea mîhnita Penelopa. Privirea regelui Ulise îi străpungea ca un cuţit. Apoi. Ei încă nu-i venea să creadă că este el.. spunea ea.. ce vrea numai să îşi măsoare forţa cu-a tuturor. de-astă dată. rosteşte-n şoaptă Euricleea. cit de puţin. — Tu. împodobit cu flori deargint.. l-a încordat şi-a tras în ţintă. acela care va întinde arcul şi va răzbate. Astfel rosti Ulise şi făcu semnul de luptă către Telemah. Penelopa. în încăperi.. Ulise s-a spălat de sînge şi s-a înfăţişat soţiei : — Eu sînt Ulise. stăpîne drag !. însă şi eu am hotărî t că nu e demn să-mi fie soţ acela care n-ar putea să-ndoaie arcul lui Ulise. Şi-a poruncit să i se dea arcul cel greu drumeţului. Bătrîna doică Euricleea a pregătit patul cel moale . lam să pun în luptă securile pe care bietul Ulise le-nşiruia în sală. după datini. Iar mai-nainte. S-au apucat întîi şi-ntîi de-ospăţ. I se păruse ei ciudată şi faţa cerşetorului. Penelopa a adus arcul lui Ulise. Şi-acum e vremea să gătim ospăţul !. iată că n-am greşit. Să nu mai poată fugi nimeni. deşi sînt mai bătrîn... Ce n-au făcut ? Cît s-au silit ! L-au încălzit la foc. A mijlocit însă. cum mă defăima peţitorii.. Penelopa. m-am întors !. Acum la încercarea asta am să-i pun să se întreacă peţitorii. ajutat cu sîrg de fiul său şi două slugi. sau. şi peţitorii au luat arcul. feciorul ei şi-al lui Ulise. să nu-l mai vadă pe Ulise. Şi-acela.. după dreptate. cu milă. o sfătuia drumeţul pe regină. odată. Arcul parcă era de piatră. că-i lesne de închipuit !. Căci iată.. De dimineaţă. de nu se învoia saleagă dintre ei pe viitoru-i soţ.. şi ar fi dat orice pe lume să poată alerga prin porţi. — Să nu amîi această luptă. Viclenii peţitori gemeau. struna lui tare. toate securile. a zis atunci Ulise. la nunta lor.. Dar cînd Ulise i-a rostit cum îşi făcuse singur patul. arunca săgeata . Numai Ulise ştia taina. puneau la cale să-l ucidă pe Tele-mah. Ulise-a luat în mînă arcul. Telemah a cerut reginei să urce sus. la o vînătoare. porni să tragă. care le răsplătea purtarea. Dar el îi pune peste buze palma şi-i face semn să tacă. Acesta înşfacă o sabie şi-o suliţă mai ascuţită şi veni lîngă tatăl său. nu ţi-e destul că te-ndurăm aici ? Vrei să te pui cu noi la rînd. încă o noapte în acest timp venise noaptea. Inima îi bătea de teamă. O !. s-apucase să-i povestească drumeţului cît suferise de amarnic în aceşti douăzeci de ani. credincioasa lui soţie. Puterea mi-e încă deplină. de aur şi de fildeş alb. Slugile au primit poruncă să zvîrle leşurile-ncolo. Cine putea să lupte cu Ulise ? Cine putea să-nfrunte pe viteazul care era atît de încercat ? Vuietul greu al bătăliei se auzea pînă departe. îi porunceşte să nu scoată nici un cuvînt.. i-au nimicit pe peţitori. Văzînd că se apropie ceasul. mai puţin. Şi a grăit spre peţitori : — Daţi-mi şi mie puţin arcul. şi lacrimile îi umpleau iar ochii. nu spun. Telemah.. bărbaţi mai tineri şi mai plini de fală ? Şi erau gata să-l lovească pe Ulise. plîngea ca un copil. cel aşteptat atîta timp.. Ce-a mai fost !. cerşetorule. răsturnînd tolba la picioare şi. spunînd că nu e drept să se arate atît de aspri cu un oaspe. oh !. cu ochii-n lacrimi.. Tot se temea că s-ar putea să fie vreo-nşelăciune. prin fiul lui.. nici n-am trudit prea mult cu arcul.. I-au uns şi struna cu grăsime. El. regina s-a încredinţat. Toţi au rămas înmărmuriţi. Ce bucurie-a fost. O cicatrice cunoscută. Iar ea-l ţinea . deşi toţi peţitorii strigau tare şi îl ameninţau cu moartea. Nu e. însă nimic. ţinînd în braţele-i mult încercate pe scumpa.. Telemah. şi ea trecea prin toate găurile de la securi22. — Ulise eşti. pate. într-un ceas sau două. Am fost silită de ei toţi şi mă tem pentru Telemah. Eu ştiu că-ţi va sosi bărbatul mai înainte ca peţitorii tăi să-ntindă arcul şi repedea săgeată să străbată prin găurile-acelea din securi. Aş vrea să îmi încerc şi eu puterea.. — Vezi. a-nfipt securile la rînd. — Mîine va fi această ziuă. să nu se afle că s-a întors — pînă ce dînsul nu-şi isprăveşte pedepsirea celor ce-i pîngăreau căminul. Ulise. dintr-un măslin.. cît era de tare. cu săgeata.odihnească. va trebui să-mi fie soţ. Nu voi avea ce să mai fac.. ce şi-au recunoscut stă-pînul. cîte douăsprezece. Şi cel dintîi şi cel mai rău dintre tîlharii peţitori a căzut mort.. stînd departe. care ştia taina. întristată. Pînă la urmă. pe care o avea Ulise de cînd o fiară îl rănise. Ulise. cu o săgeată-nfiptă în grumaz. L-au luat şi-au încercat să-ndoaie. să se închidă poarta casei. — Aş vrea să fie astfel. cu jale. luînd săgeţi de jos. .. şi iar nimic. Ulise sta pe lîngă vatră şi Penelopa. Dar peţitorii.

tre care este destul să amintim pe tînărul macedonean. care l-a dus pe Vlise în Itaca. precum e Zachintul păduros. Serov cunoscutul său tablou „Ulise şi Nausicaa". însîngerat şi plin de răni.. cu săbiile spintecîndu-i. care au năpădit cu sînge. ca şi despre celelalte coaste ale mărilor. De aceea matrozii greci îi spun insulei nu Corfu. fiul lui Filip : Alexandru. Se zicea că la sosirea aheilor în Eea. Este vorba de ciconi. Unii troieni încă dormeau. Dealtfel. sînt de-a dreptul uimitoare. Homer numeşte insula : Trinakia — insula tridentului. 2. umbra lui Hector cel viteaz. Calipso care-a vrut bărbat să-i fie". Una dintre isprăvile pe care le-au săvîrşit aproape toţi eroii a fost pătrunderea în Infern. 4. Sţînca în care legenda spune că s-ar fi prefăcut corabia feaciană. la fel ca şi Heracle. în celebrul poem epic al lui Homer : „Odiseea". în apropiere de Creta. 3. Şi mulţi. Vechii geografi pretindeau că insula lotofagilor era Djerba din Sirta Mică. un neam de traci. şi pe romanul care purta numele de Cezar. In acel ceas s-a arătat. Note 1. pentru a putea fi agăţate la cingătoare. „Odiseea". Duşmanul este între ziduri. Ea era. Vlise glăsuieşte cu înjlăcărare despre insula lui. Tezeu şi Orfeu. 12. zugrăvesc societatea. cratere de vulcani. limpezitul Ostrov. iar celelalte Sînt mai spre răsărit. Şi dintr-o dată se trezeau cu lăncile vîrîte-n piept. în perete. 22. . elinii au transformat. indirect. tu. Itaca : „Eu locuiesc Itaca. se găsesc poveşti despre Păcală sau alţi eroi populari care pătrund în iad sau la moara dracilor şi orbesc pe unii dintre încornoraţi cu o ţepuşă sau o frigare încinsă în foc. Hector ce apărase Troia şi se sfîrşise de curînd sub crunta lance a lui Ahile. chiar dacă sînt învăluite deseori în haina alegoriei şi legendei. a reuşit să le redea înfăţişarea lor obişnuită. Calipso era fiica lui Ocean şi a zeiţei Tetis — care era în acelaşi timp ţi mama lui Ahile peleianul. 9. în cîntecele lor. aflat la poalele muntelui Is-maros. însă. Dulichiu. Astfel de fapte sîngeroase dovedesc care era îndeletnicirea de bază a cetelor de ahei conduşi de regii sau basileii lor. Numele ei în româneşte înseamnă : pasăre de pradă. la-nfăţişare Măreţ. troianului Enea. Fugi. In acest fel. Sînt geografi care socotesc că ar fi vorba de coasta sardă a strîmtorii Bonifacio. şi Corfu are înfăţişare de corabie. te salvează dintre flăcări. în tărîmul strămoşului nostru Dardan.Deşi dorit de ţară şi soţie Oprit era-ntr-o peşteră-adîncată De zîna cea frumoasă. 18. potrivit înfăţişării. 14. ca şi Ulise de aceea a ciclopilor. 6. Enea. să cînte-n versuri dorinţa vechilor elini de-a-nvinge soarta — atunci cînd era duşmănoasă — de-a birui orice primejdii prin isteţime şi curaj. ÎS. Itaca-i cea mai delungată-n mare Şi scundă spre apus. 5. Ţara ciclopilor ar fi coasta din golful Neapole. In felul acesta eroul nostru scapă de pedeapsa dracilor. Această insulă cred unii geografi că ar fi Stromboli. în vis. 8. 20.. — O. vrăjitoarea Circe o schimbat pe o mare parte dintre tovarăşii lui Vlise în porci. Homer s-a reprezentat chiar pe el. probabil. aheii povesteau şi despre el că s-ar fi coborît în negrele ţinuturi ale lui Hades. Nu ştim sigur dacă este aşa sau nu. Acolo tu ridică ziduri. Cerul era roşu şi marea — pînă departe. 19. în nişte fiinţe fabuloase. Şi-apoi nimic mai dulce Ca ţara ei nu pot vedea pe lume". (And erau folosite ca arme. răspunde : „Singur eu". cel născut de Afrodita . De aceea se spune că s-ar chema acum insula Capri. aspră-i Itaca. pe ţărmul de miazănoapte al mării Egee. la care nu se încumetau decît trăgătorii cei mai vestiţi. la distanţă de 20—30 cm una de alta şi trăgeau în aşa fel încît săgeata să străbată toate aceste găuri ale securilor dintr-o dată. 21. Fă să re-nvie astfel Troia. pe care le-a înfruntat eroul Ulise.. Insulele poartă aceleaşi nume şi în geografia noastră. în legendă. Aceasta pare a fi fost una dintre încercările cele mai grele pentru arcaşi. urcă-i într-o corabie. în Trinacria — insula cu trei vîrfuri. ca marele Homer. moravurile de atunci şi.. 7. Za fel ca şi „Iliada". Troia se va surpa acum. Astăzi ar fi Monte-Circeo. Same. sora regelui Eete şi fiica lui Helios — zeul soare. pe aceşti uriaşi din piatră sură. Ogigia ar fi insula Perejil din zilele noastre. Insula Corfu. cea cu mulţi vulcani. iar noi îi denumim ciclopi. H. Securile aveau în partea lor metalică nişte găuri. Homer le zice „ochi rotunzi". Pietroasă. Demodoc. . Iar gemetele se-nălţau pînă-n palatele de aur ale lui Zeus din Olimp. poate ca o influenţă a acestei legende. In apropiere de Amalfi sînt pînă astăzi insulele Sirenuse. prin isteţimea sa. dar lucrul pare cu putinţă. 17. Fiindcă eroul se recomandase mai înainte „Eu singur" sau „Singur eu".de gît cu braţe albe. Dar nimeni n-a ştiut cu atîta farmec şi-atîta de zguduitor. AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA SFlRŞIND LEGENDELE ce-au amintit păţaniile aheilor la-napoierea spre Elada. dar ca bună mamă creşte Feciori voinici. 13. în care să-i adăposteşti. pe o coastă a Marii Tireniene. în Italia. Unii mitologi cred că prin aedul bătrîn şi orb. Du-i peste mare. visînd poate calul de lemn. glăsuia umbra eroului troian. coastă care este toată presărată de munţi — ca de nişte uriaşi — avînd pe creştet cîte un ochi rotund şi stins. şi unde împrejur sînt multe Şi-apropiate insule. îndestulîndu-le în ura ce o aveau pentru troieni. sau în piroane. fugi. Ele prevestesc pe viitorii cuceritori. închinată. se vede şi astăzi Ungă insula Corfu. Mai tîrziu numele i s-a schimbat. din marea insulă Sidlia. ci Karavi. sau biruinţe în Elada. fost distrusă. ba chiar sâ-i facă mai frumoşi şi mai voinici decît fuseseră înainte. Karavi înseamnă în limba greacă : corabie. arată pricinile pentru care — în adevăr — a.. Pe fundalul unei privelişti din insulă şi-a creat pictorul rus V. cînd cel orbit este întrebat de draci cine l-a înţepat cu frigarea. şi dir. mîndra zeiţă-a frumuseţii. Dar regele insulei Itaca. In folclorul nostru. 10. 11. mulţi iscusiţi poeţi au luat atunci lirele-n mîini să cînte isprăvile eroului Ulise. Ca să facă legenda despre Vlise mai palpitantă. între insulele Tasos şi Samotrace. 15. Cunoştinţele geografice ale lui Homer despre insula Corfu. pe unde-i muntele Neritul Cu freamăt de păduri. Trăgătorii cei mai iscusiţi puneau aceste securi una în faţa celeilalte. jefuită Troia. cîntate de el. ia penaţii 2 — zeii care au ocrotit pînă azi Troia — şi focul sacru al cetăţii. să-ntoarcem timpul iar în noaptea cînd flăcările mistuiau marea cetate a lui Priam. săbii şi jaf peste pămînt. Eroul s-a înfăţişat. Pare că este de fapt ţinutul Mesinei de astăzi. către Creta — părea scăldată toată-n sînge. în cea de-a doua jumătate a mileniului al doilea înaintea erei noastre. pînă la Hera şi Atena. tu.

. şi umbra lui însîngerată s-a risipit. Palatul era însă-n flăcări. Deasupra ei au căzut leşuri. i-a rostit mîndră zeiţa ce-i era mamă lui Enea. Şi. arsă de flăcări. cînd s-arătase lui Enea. A luat de-acolo focul sacru într-o căldare de aramă. Călăuzeşte-ne prin lume şi fă-ne o cetate nouă. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo. fiica lui Priam a pierit.. Enea şi-a urcat pe umeri tatăl cel slab şi gîrbovit. şi s-a ascuns într-o dumbravă. necum. A luat de-asemeni şi penaţii şi s-a grăbit spre casa sa. care-i fusese lui Enea socru şi rege şi stăpîn. după o culme-mpădurită. care scăpaseră de moarte. pînă la marele palat unde şedea regele Priam. nu s-a ascuns. Enea. după cum spune legenda. Umbra ei doar se ridicase şi rătăcea printre ruine. cuprinşi de spaimă şi nădejde. şi-ntîi către Neoptolem.. Pe mări. s-a luptat plin de îndrăzneală. avînd sabia în mînă. cum. cu prada-n braţe : aur. Ba a pătruns şi în oraş. dar unde curge acest rîu. el s-a întors.jertfele de sînge şi a-ntrebat oracolul : încotro trebuie să pornească ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Voi. S-a căţărat pe-naltul munte ce se chema. Dar n-a fugit. spre ţara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. a spus Enea şi. Căci ea. Enea a văzut cu jale că soaţa lui s-a rătăcit. Enea n-o putea zări. vestindu-i soţului. troienii au pornit pe mare. E ţara unde vor domni Enea şi urmaşii lui 6. făcută chiar de Afrodita. Căci nu putea să ierte Troia. dar.. N-a mai avut alta ce face decît să se întoarcă-n munte. — Stai. Aici nu mai putea duşmanul să-i urmărească nicidecum. Vremea trecea neostenită şi după-atîtea suferinţe troienii colindau pe mare şi nu ştiau încotro merg. cu sabia udă de sînge. care fusese odinioară soţul zeiţei Afrodita. Un pas dacă mai faci. vase de preţ şi arme scumpe. draga mea ? S-a rătăcit între duşmani. decît un nume. Nu au vrut zeii să-ţi fiu tovarăşă de drum. Enea întîmpina veşnic furtuni. Enea a şi sărit din aşternut. ce purta numele de Fatum 7. Enea a primit să fie conducătorul cetelor. care ardea cu vîlvătăi. Enea a strigat-o încă. — Mişeilor. a făcut. Acolo tu ai să fii rege. In fruntea lor păşea feciorul vestitului erou. şi. s-a rătăcit între ahei. de aur. femei şi chiar copii. Fii sănătos. Feciorul său. găurită de loviturile de lănci. s-a strecurat prin marea de oşteni ahei. — Unde o fi Hesperia ? Unde-o fi ţara lui Dardan ? se întrebau acum troienii. Apoi în Delos.. feciorul marelui Ahile. acest fiu al Afroditei şi al păstorului Anhise a înşfăcat o sabie şi a ieşit la bătălie. Le rămînea numai să caute Hesperia necunoscută şi să îndeplinească voia zeului cel bătrîn şi orb. Şi nici Creusa nu grăise. Din el ieşeau oşteni ahei. Au poposit. — Unde-i Creusa ? striga el. ce jefuiau încă oraşul. că trebuie să se îndrepte. pe coastele împădurite. Hera era tot ne-mblînzită şi după ce căzuse Troia 9. Ea-l urmărea înverşunată pe acest fiu al Afroditei. dorind s-o mai îmbrăţişeze pe soaţa sa mult credincioasă . micul Ascaniu. Şi nu găseau nici un răspuns. Enea. mărul discordiei. Rostind cuvintele acestea. înfruntînd moartea-n orice clipă. în care să renască Troia. Deci nu mai plînge pe Creusa. plecînd din . dar n-a putut s-o mai găsească. căutaţi pămîntu-i de obîrşie. Fugi şi—1 salvează pe Anhise. adunau fete şi copii şi duceau totul la corăbii. Urmează-ţi calea. Au făcut douăzeci de vase şi. Mai înainte a intrat în templul Hestiei 4. pe calea spre Hesperia 5. s-a repezit către ahei. S-a furişat cu-ndemînare printre aheii. Enea a căutat să-şi afle soaţa şi-n cetele de robi . cîţi se salvaseră cu zile. s-a agăţat de haina lui. Dar. în care colţ din asfinţit ? a întrebat din nou Enea. bărbaţi. Ci. Enea n-a mai stat pe gînduri şi s-a zorit să-şi scape tatăl.. rîul Tibru . Hera-i punea-nainte piedici. afară din cetatea Troia. ce te-a iubit atît de mult. te stingi. Atunci. mamei troianului Enea. unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseţii.. ce vă trageţi din Dardan. în care-acesta s-a născut. a strîns în braţe numai fum. Tu ai acum o datorie. spre tărîmul de unde a venit Dardan. sub conducerea-nţeleaptă a lui Enea şi Anhise. precum ştim. ce purta numele Creusa •— feciorul său cel mititel : Ascaniu-Iulus şi bătrînul. făcînd prăpăd printre duşmani. luptînd necontenit cu-aheii. Ahile. micul Ascaniu. Şi fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l ţină. întoarceţi-vă tot acolo.. — Dar unde s-a născut Dardan. Altă soţie vei avea.. cel care-a pus temelii Troiei 3. Măcelăriseră pe Priam. Pierderea Creusei Ajuns acolo în dumbrava unde erau mai toţi troienii. cu cetele lui de troieni. Au trebuit însă s-aştepte pînă ce au plecat aheii. Şi printr-o vrajă misterioasă. plutind mereu. Acasă-l aşteptau soţia — fiica lui Priam cel bătrîn.Aşa a rostit aspru Hector. în primul rînd. umbra Creusei a venit lîngă iubitul ei Enea şi i-a rostit cu voce blîndă: — Dragul meu soţ !. Astfel a spus umbra Creusei. Şi ei îl implorau cu toţii: — Du-ne. bătrînul care mi-a fost soţ şi ţie-ţi este tată scump. stofe. nu apucase să mai spună. însă Apolo n-a răspuns. Astfel a răzbătut Enea prin vălmăşagul bătăliei şi a ieşit pe o portiţă. Unde-i Creusa. unde fuseseadînc jignită. Iară soţia l-a urmat. cobo-rînd pe orice ţărmuri.. undeva către asfinţit. Ai grijă de feciorul nostru. Du-te cu el şi cu fecioru-ţi. însă deodată i-a ieşit-nainte însăşi Afrodita. pe cînd părăsea Troia. tot luptînd. Iară pe munte-l aşteptau. Drept răzbunare pentru asta. A fost surprinsă de-un oştean şi doborîtă cu o lance. Atunci şi-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida. purtînd în braţe o lădiţă cu cîteva lucruri din casă. în goana mare. Hera începe sâ-i lovească iarăşi pe troieni La rugămintea lui Anhise. unde vrei. în Tracia. Dar împotriva lor sta Hera 8. Ida.

Dă drumul vînturilor tale şi suflă straşnic peste mări . Aici se aflau nişte harpii. a rostit tatăl lui Enea. avînd orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăzneţului Ulise. Cînd o să se-mplinească totul ? Zeus. pornind către Italia. cînd îl salvase din măcel. săpînd morminte mari de apă. a şi . care crescuse-n acest timp. rostogolin-du-se. după atîţia ani de trudă. De l-ar fi întîlnit pe grec. Cîţi au ajuns însă acolo. — Frumoasa mea. Într-adevăr. au stat troienii-o noapte-ntreagă.. ce-şi are tronul de aur pe Olimp. sosiţi tocmai din Troia depărtată. din care a purces Dardan — este Italia. duşmănoasa Hera. troienii s-au urcat iarăşi pe corăbii. şi-i atingeau ţărmul dorit. întors din Troia. Dar Hera. bietul. bunul Anhise. căci îşi pierduse-atîţia oameni. Zeus prezice strălucirea Romei Şi i-a bătut furtuna asta pe bieţii călători. s-au strîns în braţe fericiţi şi-au chiuit pe malul mării.. în cîrcă. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost duşmanul lor la Troia şi să-l salveze din tărîmul acesta înfricoşător. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă. Scăpînd cu greu şi de-aceşti monştri. este pe Marea Tireniană. înaltă. Acum.. suflarea morţii. îngroziţi de Etna. chiar de Italia. numit Drepan. A deschis poarta de aramă şi vînturile au ţîşnit în lungi vîrtejuri peste mare. de nu-i lovea din nou zeiţa cu braţe albe din Olimp. Mult l-a mai plîns bietul Enea pe tatăl său. marele rege peste vînturi. încă îndureraţi. Eol a ascultat pe soaţa celui ce stăpînea Olimpul şi poruncea întregii lumi. cît este de bine să vieţuieşti. în goana lui. după acea. ţara pe care-a prevestit-o Febus-Apolo. doar. zeiţa mamă a lui Enea se dusese la tatăl zeilor. Credeau că nu vor mai scăpa şi nu vor mai atinge ţărmul. va stăpîni Italia. El se urcase pe o stîncă. să mi-i dobori pe toţi de-a valma . A hohotit şi s-a-ndreptat spre adăpostul nalt de stînci. ca şi pe oameni. va . Enea. Poate de n-ar fi fost Enea. Erau pe coasta Africii. nu mai ştia de soarta lor. după draga-i soţie. Fiul tău. îngheţată. — Aici ne e poate limanul. stăpînul din Olimp. Pe celelalte le pierduse . Au întîlnit în drum Itaca. flota tro-iană a atins de la o vreme ţărmul Cretei. Italia era în faţă. patria care şi-o doresc ? Tu mi-ai făgăduit. care aveau trupuri de păsări şi răpeau oamenilor hrana. au şi zărit 'naintea lor un ţărm întins şi nisipos. muntele care zvîrlea flăcări. Ea i-a împins către Strofade. li s-a ivit în faţă-un grec. L-au ai-s pe rug. i-a răspuns Zeus. doar s-o mai zări ceva. troienii au ajuns prin locuri unde călcase şi Ulise. curînd. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ şi vesel şi voinic. cînd părăsise acest ţărm neospitalier. ca fiarele-n păduri. de ce înduri ca fiul meu şi cu troienii oropsiţi să nu-şi găsească. Enea. l-au îngropat şi-au pus la cale multe jocuri. ascunse bine. de cînd tot rătăceau pe mare. acele. trezeşte pe toţi soţii săi. Moartea bătrînului Anhise Părăsind şi acest tărîm. pe care-o cauţi — ţara străveche şi bogată. a poruncit regina. demnă de-un soţ al Afroditei. tu. troienii au trebuit să treacă pe lîngă Scila şi Caribda i0. insula Creta nu avea rege-n acea vreme. Şi-au luptat cu aceste păsări şi le-au învins pînă la urmă. Va-ntemeia oraşe noi. Şi-ar fi ajuns repede-acolo. s-apropie de Italia-. uriaşe. privind înmărmuriţi vulcanul. Apoi. unde Anhise — zdrobit de-atîta oboseală şi rătăcire peste mări — a închis ochii şi-a murit. Numaidecît bunul Enea îşi părăseşte aşternutul. l-ar fi-nghi-ţit într-o clipită. în acest timp. să nu suspine în zadar.. pe pămînt. — Eol. neamul duşman. şi s-au urcat iar pe corăbii. tîrîtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile : Neoptolem. cum i-a zărit că se apropie. troienii. unde sălăşluiau ciclopii. sprijinit într-un trunchi de pin. uitat acolo de Ulise. pierdea la rîndu-i pe părinte. vrednicul Enea. surîzîndu-i. Tocmai se arăta pe munte şi fiorosul Polifem. genii răutăcioase. deopotrivă. cînd să pornească iarăşi. lui Enea. i-a atins buzele roşii şi frumoase cu mîna lui plină de har şi i-a făcut un semn să tacă. prin oracol. dar într-o noapte — ce să credeţi ? — penaţii ce-i avea cu el prind viaţă şi încep să-i spună : Zeii penaţi arată drumul spre Italia — Hesperia. uitat aici de-atîta timp. insula regelui Ulise. sosit din Troia. însuşi Enea fericea pe cei căzuţi în faţa Troiei. cele mai credincioase vînturi. După ce şi-au jelit durerea.. care-i conduci pe zei. fiu-i şi troienii au făcut slujba-nmormîntării. că din troieni o să se nască neamul puternic de romani. a ascultat plin de răbdare pe dulcea zeiţă-a dragostei şi. ascuns. Purtaţi apoi de vînturi aspre. Dar cînd s-a potolit furtuna. şi-n insula Leucadia şi. In zori.zburat către Eol. odată. Acolo.Delos. Numai Enea era trist.. sfîrşin-du-se cu toate. Au poposit. le spune vestea şi în grabă se şi îmbarcă pe corăbii. unde se afla Andromaca. — O. fosta soţie a lui Hector. şi-aşa să mi-i îneci în ape. două mici insule aflate între Pelo-ponez şi Zante. îşi amintea de acea noapte. 268 Enea s-a înduplecat şi l-a luat pe corabie pe acest soţ al lui Ulise. Pînă atunci stătuse. de pe malul mării. li spun penaţii. Troienii se luptau din greu. scăpaţi de groaznica furtună. cum arată Italia şi care-i drumul pîn-la ea. unde-şi păstra. — O ! Zeus. Să nu ai teamă. vreme-ndelungă. Marea a început să geamă şi valurile au crescut. bine ascunşi într-o dumbravă. Nu-i rămînea decît băiatul. au atins Epirul. Nu mai aveau decît un pas. cînd ai simţit că te atinge. Au ocolit Trinacria şi-au lăsat ancora-n alt port. nici «nul n-ar mai fi scăpat de furia mare-a apelor. prin iscusinţa lui Enea. Aici a poposit Enea cu numai şapte corăbii. purtîndu-l printre-ahei. Zile şi zile a durat furtuna fără de pereche. cu mînie sporită ne-ncetat de Hera. se ruga ea. au plutit iarăşi mai departe.

sfătuită de-un curtean. să zboare în Cartagina şi să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia. s-a-nvolburat. Regina Didona se îndrăgosteşte de Enea In acest timp. pe laviţe scumpe de lemn. pe mări. Didona a orînduit ospeţe mari pentru Enea şi pentru ceilalţi călători. de datorie. Iară o sută de bărbaţi. deştepta sunete duioase un cîntăreţ cu viers divin. Cincizeci de roabe se grăbeau s-aducă-n coşuri bunătăţi. acoperite cu covoare din Iînă albă împletită cu firişoare de argint. Insă dorinţa ta-i poruncă. să nu se mai sfîrşească-n veci. tu. sînt prea mulţi ani de cînd cutreieri pe nesfîrşirea mărilor. Neamul lui Hector va domni trei veacuri în Italia. învîrtejite de furtună. Enea. glăsuia dalba regină feniciană. Şi dintr-un colţ. Enea parcă îşi uitase de soţii săi. către Hesperia. Ci-nveşmîntat în haină scumpă. Fîşiile le-a înnodat la capete şi a făcut un curmei lung. nenumăratele-ntîmplări pe care le-au trăit troienii. Ea îi va naşte lui doi gemeni. ce va avea hotar Oceanul şi aştri luminoşi din slavă. Didona nu-şi dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeiţe Afrodita. Didona-şi cumpărase-acolo pămînt pentru-o cetate nouă. va veni ceasul cînd romanii vor răzbuna neamul troian. zeul războiului. cînd în Cartagina cea largă a zărit în basoreliefuri şi în picturi şi în statui înfăţişate întîmplări din marele război troian. şi mai ales Enea. Regina sta pe-un pat înalt. Şi vor lupta şi mai tîrziu. în zilele care-au urmat. acolo. cu Ulise şi cu Ahile cel cumplit au nimicit oraşul Troia. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăţilor care-i loveau şi au luptat cu îndrăzneală. cum a fost arsă de-ahei Troia. Didona-şi luase avuţia şi se urcase pe corăbii cu cîţiva prieteni credincioşi. Didona stăpînise Tirul. văzînd pe Priam şi pe Hector şi pe alţi mulţi viteji de seamă căzuţi sub armele aheie. în lanţuri grele. se îngrijeşte să zidească cetăţi străine ? a strigat. fripturi şi prăjituri. A povestit totul Enea. neistovită. Şi-apoi. Ascaniu-Iulus 11. privind Didona necontenit pe călătorul sosit din Troia depărtată. argint şi aur. Pe-acest pămînt îşi zidea tocmai un nou oraş mîndra regină. Micena. pentru această zăbovire pe ţărmurile Cartaginei. Nu mai trecea pe la corăbii. Şi ar fi vrut ca acea noapte. sub biciuirea asprei Hera. regino. făcut din aur. feciorul tău. Numai că din Olinţp veghea stăpînul cel cu braţ de fulger. de Ares 13. în măreţele ei palate. plină de stele şi parfum. Războiul va fi ferecat. pînă în ceasul cînd fecioara Ilia n. Dar fratele ei. Şi. — O. Doreşti să-mi reîmprospătez durerile. cum vînturile şi răutatea zeiţei cea cu braţe albe i-a azvîrlit încoa şi-ncolo. dorind sa îi răpească tronul. Astfel a spui măreţul Zeus. Ospăţul s-a jsfîrşit în zori. din amintiri. cetatea-n veci nebiruită a zeului războiului. numit Iuliu. în Cartagina Pe-această coastă a Africii se-ntemeiase de curînd un regat nou • Cartagina. la rîndul lui. Faima eroilor troieni trecuse peste mări şi ţări. Sosiseră în Africa. pe pămînt 14. Argosul. spiţă troiană. Dar sfetnicul o învăţase să taie pielea-n fîşioare subţiri ca firele de aţă. gonit de vajnica furtună. Romulus va fi acel ce-o să zidească Roma. mai. ar fi ajuns în ţara sa. abia-n-cepută-n acea noapte. de unde le era strămoşul. cel priceput la toate. de purpură. în ajutorul lui 3nea. Hermes s-a dus şi l-a mustrat plin de asprime pe Enea. Iar dragostea şi-a aprins focul şi-n pieptul dîrz al lui Enea. mîndra preoteasă. cu care ea a-nconjurat o suprafaţă nespus de largă de pămînt. nu mai gîndea să se pornească din nou către italia. Legendele ne povestesc că ea ceruse unui rege din Africa să-i vîndă numai atît pămînt cît cuprindea pielea întinsă-a unui taur. mîngîind-o pe Afrodita. a pus la cale s-o ucidă. Pigmalion. puneau pe mese amforele plinei cu vinuri purpurii. însă vroiau să-ndeplinească poruncile destinului şi să ridice-o nouă Troia. cu lira-n braţe. va fi-ndrăgită de un zeu. Mai mult s-a minunat Enea. toate cetăţile aheie vor fi atunci legate-n lanţuri. tot robi şi ei. Nu vrei să povesteşti acuma ce-ai pătimit şi ce mai speri ? Enea i-a răspuns Didonei : — Tu-mi ceri să povestesc. Au socotit că vor pieri.face legi. sub romana pace augustă. Şi-a poruncit fiului său Hermes. Apoi troienii-au fost poftiţi să se aşeze-n jurul mesei. — Cum ? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian ? A uitat de Hesperia ? Înlănţuit de o femeie. Şi-i va urma. Şi iacătă-ţi voi povesti cum Agamemnon. Aşa încît. Aproape toate vasele. ce trebuie să stăpînească în ţara . Temîndu-se de Pigmalion. Dintre ei. A început atunci Enea să-şi depene. El însuşi va deveni zeu. Enea a aflat acolo pe cei mai mulţi dintre troieni. Ochii i s-au umplut de lacrimi. în Hesperia. Pe lume se va naşte Cezar. o preafrumoasă feniciană. — De te nesocoteşti pe tine. feciorul său. şi-a simţit inima cuprinsă de-un simţămînt tare ciudat. fuseseră împinse-aici. mai că nu-i venea să creadă. şi-a poruncit zeului Hermes 15 să plece iute-n Africa 16. de la strălucitorul Iulus •— care va-ntemeia imperiul. n-ai dreptul să îl uiţi pe-Ascaniu. sub mîngîierile Didonei. el se trudea sănalţe ziduri puternice Cartaginei. Ftia. Dar dragostea dintre ei doi. Atunci o să se curme vrajba. frumoasă Afrodita. cînd a sosit la ţărm Enea. care de care mai gustoase. Regină-aici era Didona. pe care noi ne străduim să le uităm. cum şi-au făcut apoi corăbii troienii şi-au pornit de-acolo. aflînd Didona că ei.

sibila l-a condus pe fiul zeiţei dragostei la Hades. Cu gemete. care trăieşte lîngă Cume.. prin somn. uşoare. să-şi vadă tatăl. Dar a cerut să i s-aducă mai înainte o crenguţă. Şi-a smuls din suflet moliciunea. Dar umbra nu s-a mai întors. urlete ce-i înfricoşau. ei au putut să intre lesne în Infern. şi-ai săltat ancorele grele. umilită. Erau şi toţi vrtejii-ahei. Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul. du-i pe troieni. Şi nu am să te uit nicicînd . căci îşi va pierde zilele. Te vei lupta c-un neam sălbatic. strigînd de groază şi mînie. Dar ea şi-a-ntors încolo capul.. Pe o cărare misterioasă. degrabă.. te va călăuzi sibila. Ea. ca s-o dea cîinelui Cerber. o sibilă. troienii au ajuns la Cume w.. Şi ce-au danţat pe coasta mării. mîhnită. adormind. Ea a făgăduit să-l ducă pe fiul mîndrei Afrodita pînă-n Infern. Ce-au chiuit !L Ce-au mai cîntat !. Poseidon îşi vărsa mînia pentru pie-rirea fenicienei. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar. Şi-abia cu greu au izbîndit s-ajungă în Trinacria iS. A-ntîlnit-o şi pe Didona. Macul. ce avea frunzele de aur. către Cartagina. sub pămînt. deşi. Lumea a început s-alerge pe uliţele pietruite. Aici i-a găsit pe eroii ucişi în luptele grozave purtate zece ani la Troia. Ascaniu. Didona. — Nu plec de voia mea. A poruncit IO-bilor ei să îi clădească-un rug înalt. privea la ei cu ochii turburi. toată-nlăcrimată şi nu a vrut să-i dea iertare. a rupt-o iute . dintr-un stejar al zeilor. Şi a cerut să se aprindă — cu o făclie — focul. tată Poseidon ? Da-ndată a-nceput năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit. i-a dat răspuns fiul zeiţei care împrăştie iubirea. Vasul se legăna mai tare. înlăcrimată. Şi chiar Enea. acolo. o mai ruga săntîrzie încă o clipă şi să-i dea sfaturi înţelepte. ce-şi înălţa pala spre slavă . văzîndu-şi noua patrie ! Pe Cîmpiile-Elizee în Cume au căutat troienii lăcaşul sacru-al lui Apolo. Vîntul îi biciuia obrajii. biruitorilor în lupte. Doar hăuri negre lîngă vase. S-a îndreptat către corăbii. în ţinutul Laţium. Acolo a aflat crenguţa.. din tokte patru părţi. Cîinele Cerber a mîncat din prăjiturile sibilei. ci în Cîmpiile-Elizee. Tu nu mai plînge în zadar. jos. Nimic nu mă mai poate ţine. ca o umbră. fiindcă era ascunsă bine într-un desiş de nepătruns. N-ar fi găsit această creangă Enea-n veci de veci. ce rămăsese-n casa ei.. N-a trecut de'cît puţin timp şi. Unii l-au zărit pe zeu şi au strigat la el cu spaimă : — Ce pregăteşti. pornind către Italia. ţîşnind mereu din adîncimi. ploaie şi muget ca de fiare. de pe mare. şi i-a rostit poruncitor : — Feciorule. întreceri şi serbări dînd premii mari : tauri şi arme. bunul Enea o mai striga. căci tu mi-ai fost nespus de dragă. Apoi. tatăl eroului Enea. spre Italia. însă eu am o datorie faţă de neamul meu troian şi de feciorul meu. Cartagina s-a zguduit aflînd că a murit regink. însă zeiţa Afrodita a trimis nişte porumbiţe albe ca laptele. jocuri. în visele fiului său. a văzut focul rugilui. în timpul nopţii s-a ivit Anhise însuşi. Nu mai vedeau în zări nimica. în cinstea bunului Anhise. Enea a simţit stropi săraţi pe buze. şi. în schimb. Acolo vieţuia pe-atunci o prorocită. Şi ca s-ajungi pînă la mine. prin codri. Efidona s-a străpuns în piept.vechiului Dardan. nori ameninţători deasupra. Noua patrie a troienilor Privind încă în depărtare. boabe de mac şi stropi de miere. prin gura unei peşteri negre. Didona îşi străpunge inima de mîhnire Insă Didona a aflat. Enea a orînduit. i-a-mbrăţişat picioarele şi. Se povesteşte că Didona — văzînd corăbiile troiene cum s-au îndepărtat de ţărm — a fost prinsă de disperare. l-a rugat să nu cumva s-o părăsească. ocrotiţi de Aîrodita. care-n acest timp îi pregătise din făină. Se împlinea un an din vremea cînd mai fuseseră pe-aici şi avuseseră mîhnirea să îl îngroape pe Anhise. dar nu ştia ce poate fi. Pentru aceasta. după datini.. . să zboare lin deasupra lui şi să-i călăuzească mersul pînă-n dumbrava neştiută. Poseidon 17. în Infern. ridicat din ape. la rugăminţile zeiţei cu braţe albe din Olimp. A pus doi oameni să adune pe toţi troienii cît mai grabnic. o prăjitură. Enea i-a cerut iertare c-a părăsit-o din porunca lui Zeus cel ne-ndu-plecat. creste de valuri vinete. şi-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum. îl adormea. Mai înainte vino însă în ţara neagră a lui Hades. pe punţile corăbiilor .. Pe rug a aşternut un pat. Atunci Enea s-a trezit. cu sabia lui Enea. vase de-aramă şi veşminte.. s-a urcat pe-acest rug. Dulceaţa-l atrăgea pe Cerber. Astfel s-a scurs o zi şi-o noapte în luptă crîncenă cu marea. îmbrăcată în veşminte de sărbătoare. cu numele de Deifoba. şi-i vei învinge negreşit. Enea s-a trezit din somn... şi-a adus-o sibilei.. clarvăzătoarea prorocită.

Palatină. Turnus a fost răpus în luptă. De-aici pornise altă dată Dardan. pe fiica lui. Amuliu. să-ntemeieze ţara Troadei cea bogată. din Prometeu. Atunci s-a coborît. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată şi deci nu putea avea fii. însă în noaptea ce-a urmat. Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărîrea ce-o prevestise Afroditei. numit deaceea Alba Longa 26. precum îl învăţase Anhise. Rege atunci a fost ales feciorul său Iulus-Ascaniu. aflînd despre prorociri. Şi într-o altă bătălie. care crescuse pe colina încîntătoare. Latinus i-a primit pe soli cu bunătate şi cu cinste. Intre aceştia. Turnus a început războiul 2 Şi s-au bătut fără cruţare. In amintirea şi spre cinstea acestui zeu strămoş. foarte întins. Cu ajutorul Afroditei şi al lui Zeus olimpianul. s-a învoit să-i dea ca soaţă eroului sosit din Troia. zeul războiului cel crunt 30. de mult. fiul lui Enea. Şi valurile i-au lăsat la poalele unui smochin. au poposit între-Ardeea şi Ostia. Numitor. troienii i-au ridicat şi un sanctuar pe ţărmul fluviului Numiciu. Şi apoi s-a urcat pe tron. s-a necăjit că-şi calcă vorba faţă de Turnus şi rutuli. Regele o făgăduise pe fata sa unui războinic stăpînitor peste rutuli. deolimpieni. care se scursese în apa mării. mereu. şi-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. de Ilia : Remus şi Romulus. o lupoaică. Enea şia învins duşmanii. la poalele unei coline — colină zisă Palatinul — cetatea sa Palanţium 25. Şi fiindcă Numitor avea şi o copilă : Ilia. care avea un oraş mare. de mult. Şi. fiul lui Her-mes cel şiret. Pe el însă l-a doborît fratele său. nevătămaţi. i-a hrănit. soaţa bătrînului Latinus. Din neamul lui şi-al lui Enea s-au tras apoi şi Iuliu Cezar şi fiu-i adoptiv. amîndoi apoteozaţi şi preschimbaţi în zei romani. Lavinia. Războinicul se numea Turnus. prinţul Amuliu. însă regina. plutind de-a lungul coastelor. bunul Anhise.' Era din neamul lui Danae. cu ziduri albe. purtînd pe el încă armura şi-n mîini o sabie şi-o lance. pe Lavinia. Enea a pierit în slăvi. Amata cea cu păr cărunt. chiar pe pămîntul strămoşesc. Note 1. Evandru. adică în Laurenţium23. unchiul Iliei. . El s-a-nvoit. pe tronul său din Laţium. ca Zeus. feciorul lui Enea. acolo unde se înălţa cetatea regelui Latinus. treizeci la număr. Enea era sprijinit de-un alt rege bătrîn. 2. c-a devenit la rîndu-i zeu. Romulus şi-a mutat aici poporul său din Alba Longa. Stăpîn în Laţium era regele cel bătrîn Latinus21. pi urmaşii lui si gloria cetăţii Roma 20. pe ţărmul fluviului Numiciu. rîul sa revărsat pe ţărm ducînd cu el. cei mai de seamă-au fost Mezenţiu. Penaţii sau larii erau zeii particulari ai fiecărei cetăţi şi chiar ai fiecărei familii. unde Enea dispăruse.Pe urmă l-a aflat Enea pe tatăl său. pocalul lui.Şi anii au trecut pe urmă. pîn-s-a stins şi Iulus. Iulus. Latinus se trăgea din spiţa zeului Cronos22.. în Alba Longa. August. Şi-a adunat în pripă oastea şi s-a călătorit spre Laţium. Acest Evandru-ntemeiase pe malul stîng al Tibrului. deci de origine mai bună decît elinii. lîngă Cume. preoteasă. cu toate că-i stătea-mpotrivă. după poruncile lui Ares.înţrj-o regiune păduroasă. în locul unde îi hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares şi ai sărmanei Ilia29. Enea s-a înapoiat. i-au dus în dar sceptrul lui Priam. găsind copiii. Turnus avea şi el aliaţi. Iar după Iulus au domnit alţi doisprezece regi mai mici. Enea s-a căsătorit cu frumoasa Lavinia . De-aicea s-a iscat şi sfada. L-au doborît. Acest Latinus mai avea şi o copilă. pe cînd pornise o furtună. mai mulţi vecini. Afrodita-Venus. Solii troianului Enea. prin voinţa lui divină. Acuma se-ntorcea urmaşul. doborît. a părăsit apoi Laurenţium şi a clădit un oraş nou. Dar zeul Ares a pîndito pe Ilia cînd a venit pe malurile Tibrului şi-a adormit sub un eopac. El a pus temelia Romei pe Palatin.. strămoşul lui Enea. şi Cămila. Aceasta e povestea Romei. Războiul iscat clin pricina Lavinf Aflînd cele ce-i prevestise părintele său preaiubit. şi-au hotărît să i se-nchine "sub numele de Indigetul. regele Cerei. spre Asia. şi-a-mbrăţişato pe vestală 27. Crescînd. prin Deu-cation şi Pira. pe ţărmul mării. Din fericire. cînd au fost biruiţi titanii. romanii se socoteau descendenţi direcţi din cea dinţii dinastie de zei. din Troia nimicită-n flăcări. o fată care se lupta neînfricată cu bărbaţii. Şi l-a vestit pe fiul său că Zeus l-a urcat în slăvi. ei s-au luptat cu Amuliu. noului rege. Enea s-a înfăţişat fiului său. Enea şi cu soţii săi. fiul ei. după voinţa zeilor. înconjurat de fulgere şi trăsnete nimicitoare. care se trăgeau. numit şi pînă azi : Ardeea. era socotită drept strămoaşa romanilor. Şi. a poruncit ca fraţii gemeni să fie aruncaţi în Tibru. Un păstor i-a aflat pe gemeni şi i-a luat în coliba lui. oraşul închinat lui Ares. pe cei doi fraţi numiţi de mamă. fiindcă zeiţa se născuse din sîngele lui JJranus. prin Enea. Era-n Cîm-pule-Ehzee. în marea grotă — Lupercal28. gonind pe calul ei ca vîntul. Iar tatăl său i-a prevestit viitorul. şi-a urmat regelui Latinus. Ilia a născut doi fii. El a domnit numai trei ani. Şi. călăuzit tot de sibilă. întemeierea Romei . neîmblînzita Hera. prinţul Amuliu a trimis-o în templul Hes-tiei. ce le purta cu el Enea. haina regească şi alte daruri preţioase. trimişi la regele Latinus.

triumful poporului roman ajuns pe culmile puterii şi pretinsul lui drept la supremaţia politică şi economică în Medite-rana. reprezentantul aristocraţiei. Este vorba de coasta Africii de Nord. un luptător neobosit.. adică splendida Micenă. Cezar-Octavian August dovedea că e din neamul lui Enea. Acest răspuns este celebru. Murăşanu. al stăpînilor de sclavi. slăvind eroii care au pus temeliile. Romanii susţineau că Dardan. sau fiindcă era ginerele lui Priam şi luptase cu vitejie împotriva aheilor. venea de la llvs — adică cel din Ilion — Troia. peste Elada.. 16. adesea. Neptun. prelucrată de poetul Vergiliu... toate acele locuri. împăraţii romani îl invocau adeseori. cel cw braţ de fier. Să fie adică veşnic o „Pax romana" sau „Pax Augusta". Aici se vor clădi cele mai mari şi mai strălucitoare . Zeul Cronos sau Saturn. nu numai fiindcă îl însoţise pe Paris la Sparta. Roma Quadrată din legendă. ci ca o urmare a răpirii frumoasei Elena. ale cărui graniţe să fie marginile lumii. Ea se mai numeşte în legendă şi Reea-Silvia. 22. eroii nu sînt ca aceia ai lui Homer.A. şi-n primul rînd însuşi Octavian-August. arătînd că el avusese loc. 6. după nenumăratele războaie crîncene. după poruncile Cezarului. Aceşti eroi îşi transmiteau. deci de puterile supreme. nu din Elada. Pe Ungă Neapole de astăzi. asupritoare. Numit Mercur de romani. acela care-i condusese pe ahei la Troia. Adică cetatea laurilor sau a gloriei. la romani. care era neam de zei şi viitor zeu.. ţinutul păduros." • Vergiliu : „Eneida". 4. Astfel justificau faptul că troienii scăpaţi din măcel s-au stabilit în La-ţium şi au întemeiat cetatea Roma.S. Căci prin Enea. creîndu-şi epopeea. 19. Imperiiu-i. Prin acest închipuit răspuns. eroul Enea se supune soartei şi caută să-i îndeplinească hotărîrile neclintite. Dincolo de zodiac. ce-o purcede sub larga tărie albastră.. 15. Iată bărbatul. Cu ajutorul acestei aşa-zise prevestiri. E. Hera-Junona îl duşmăneşte atît de mult pe Enea. unde văzuse lumina zilei cel mai puternic dintre ahei : Ahile. „Scila-i pe dreapta. Care de trei ori înghite-n adîncul gîtlej al genunii Valuri ce nu au sfîrşit şi de-a rîndul din nou către ceruri Ţi le azvîrle. Vranus. în versurile „Eneidei".3. 9. avea dreptul să stăpînească tot pâmîntul. ocupînd chiar oraşul vestitului rege Agamemnon. 21.. acela care venise întîiul din Europa în Asia şi pusese bazele Troici. a plebeilor sau a ţăranilor aflaţi în depărtatele provincii ale imperiului. Ftia. cînd o răpise pe Elena. Acesta. soarta — Fatum i-a hotărît lui August să "ntemeieze un imperiu.. Se simte astfel diferenţa dintre legendele elinilor. după legendă. unde domnise Diomede . o pace aspră. Dimpotrivă. referindu-se de fapt la Italia. care-i ocrotea pe călătorii de la Troia. Prin Enea se înrudea cu Dardan. Hestia-Vesta la romani — zeiţa ocrotitoare a focului sacru. Atunci şi-a înstrunat Vergiliu lira lui măiastră să cînte. Deşi sînt puternici. probabil după dorinţa împăratului August. Se ştie doar că O ctavian-August ceruse încă din timpul vieţii să i se facă un templu şi să fie adorat ca zeu. Sicilia. în sfîrşit. legenda romană are un conţinut asemănător. 7. pretindeau că soarta şi zeii olimpieni au hotărît ca ei.L. mesajul lor către urmaşi de a păstra gloria străbună şi de-a o creşte prin virtuţi. ei nu se străduiesc să înfrunte soarta şi să-i calce voinţa. Vergiliu a creat o mare epopee : „Eneida". In povestirea aceasta — deşi are ca temei epopeea romană a lui Vergiliu — folosim tot numirile greceşti ale zeilor. se înrudea cu Afrodita şi cu cel dinţii zeu. Vergiliu arăta cum doreau împăratul şi aristocraţii să fie îndeobşte un supus cetăţean roman. cum ar fi mila faţă de cei în suferinţă. acesta-i ce-auzi că promis ţi-i.P. Fatum era zeul destinului la romani. 25. afară încolo De-ale soarelui căi şi pe unde de cer purtătorul Atlas roteşte cu umăru-i bolta-n podoabă de aştri. Pe colina Palatină or să se înalţe primele ziduri ale Romei. Cezar August mlădiţă de zeu . Sîntem îndreptăţiţi şi mai mult la această păstrare a unităţii. Hesperia înseamnă ţara din asfinţit.. se hotăra de soartă. şi această legendă romană. atunci cînd este împotriva lor. în cîntecele sale. se arată că războiul a fost iscat de gelozia lui Turnus. aşa cum îi poruncesc zeii. Marte. 24. 10. 20. „ . sau dinastia de Cezari. Romei antice. Deci. lovind şi aştrii cu unda-i în spumă. se refugiase în Laţium. îndeplinirea datoriei sau dragostea caldă faţă de popor. tot prin Enea. fiind doborît de olimpieni. în epopeea lui. nu a putut să se sustragă concepţiei aristocraţilor. în bună parte cu elemente preluate însă de la elini. După cum. Facem acest lucru pentru a păstra unitatea firească a lucrării şi a face legătura directă între miturile şi legendele eline — homerice — şi cele italice. nu din lăcomia regilor ahei şi din dorinţa lor de a stâpîni oraşul Troia. în timpul lui August. Numele fiului lui Enea : Ascaniu sau Iulus. de asemenea. Vergiliu. care a trăit şi a creat în aşa-numitul „secol de aur". în acest fel credea poetul Vergiliu că poporul roman poate contribui din plin la dezvoltarea grandioasă a unei noi civilizaţii. se va-ntinde. să se răzbune pe ahei. Scila în tainică hrubă se-nchide şi capu-şi aruncă Din ascunziş şi atrage spre stînci plutitoarele vase. în româneşte de D. August. ar fi fost de origine din Italia. 17. Pe baza legendelor romane. după tradiţiile romane. Poetul îndeplinea astfel dorinţele stâpînului său Cezar-Octavian August. fiul lui Zeus-Jupiter. care-i dăduseră pe eroii biruitori la Troia. ca să-l ia în stăpinire. alături de Hector. pe romani. Vergiliu ne cîntă această întîlnire în „Eneida" . Chip omenesc are dînsa. Faptele săvîrşite de supravieţuitorii din Troia au fost cîntate de poetul latin Vergiliu. fecioară cu piept ce încîntă Pîn'la mijloc.. Este Cezar şi spiţa întreagă A lui Iul. dar cu respect faţă de zei. 23. şi-ncolo-i balenă la trup uriaşă.Ochii îndreaptă-i acuma încoace : priveşte-ţi tu neamul Şi pe ai tăi. Numele preotesei Ilia aminteşte de asemeni llionul. 8. prin contopirea cărora şi-a realizat dealtfel însuşi Vergiliu grandioasa lui epopee „Eneida". Legendele eline înnobilează războiul Troiei. Şi." Enea este numit în versurile lui Vergiliu drept „cel pios". vor s-o îndeplinească. De la el a venit numele de latini. ne cîntă plin de măreţie imaginarul răspuns dat de Zeus-Jupiter zeiţei Afrodita-Venus. 13. mai ales. orînduită de la Roma de împărat şi de aristocraţi.. a căminului. Să cucerească şi întregul Argos. la stînga Caribda cea neîmpăcată. la romani. ÎS. 5. 14. dat de Zeus-Jupiter. 11. Mai trebuie adăugat că în poema epică a lui Vergiliu : „Eneida". Moştenitorii lui Enea : Iulii. şi dura-va el însuşi Veacul de aur în Latiu. a popoarelor ţinute în lanţurile Ramei. De aceea. 12. în care stăruie în bună măsură spiritul popular. Ca să nu râmînă mai prejos. atît de drag inimilor imperiale. cînd pacea fusese statornicită. Această imaginară povestire era cîntată de Vergiliu. eroi şi acţiuni cunoscute de noi din capitolele anterioare ale „Legendelor Olimpului". urmaşii vechilor troieni. în loc de a se povesti că oastea cutezătorului Enea a năpădit cu armele ţinutul Laţium. ci în primul rînd pentru că salvase cîteva cete de troieni şi urmărea să înfiinţeze în Hesperia — Italia — o nouă Troie. socotind că el justifica pe deplin pretenţiile de stăpînire asupra întregii lumi de atunci şi. care voiau să împiedice orice răscoală populară : a sclavilor. întrucît epopeea lui Vergiliu se referă la zei. romanii. că el. 1950.

observăm să străbunii îndepărtaţi ai grecilor. ci se amestecau în viaţa lor. Dar. care se sparg mugind de ţărm. La început. Apoi. are pentru noi o deosebita însemnătate.. au făcut un drum lung. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. Alba Longa a fost cuprins de Roma. De aceea. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. în imaginaţia grecilor. numite fetişuri. Hermes era 284 protectorul negustorilor. era închipuită de o piatră necioplită. s-au găsit urme omeneşti cam de la începutul celui dintîi mileniu al erei noastre. fiicele lui Nereu . în imaginaţia grecilor. 29. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. în Siciomia. 28. să-i înţeleagă unele fenomene. pe când la Sparta zeiţa apărea. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. ca forţe ale naturii. se celebrau pe vremuri strălucitoarele serbări lupercalii. Pe Palatin se ridicase.. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai în-spăimîntă. două centre importante din . Vupă cit se pare. Pe malul sting al Ti-brului. o altă divinitate a mării .palate ale oraşului. au pus stăpîn peste întinsele ape pe Poseidon. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. în muzeul din Cracovia se găseşte o splendidă camee antică. în amintirea acestei întîmplări. înfăţi-şînd pe zeul Ares-Marte. pe colina Palatină. şi sanctuarul numit Lupercal. Luînd ca pildă marea. 30 Legenda aceasta. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. Pe temeiul său au pătruns ostile romane. cînd se coboară la preoteasa Ilia. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. zeiţa Hera proteja căsnicia. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului ? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămînă de piatră în faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. Aici. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. a creat figurile mitice ale zeilor. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. zeul iubirii. STUDIU Există oare vreun om care să rămînă indiferent la adierea mîn-gîietoare a vîntului primăvăratic. dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. soţia lui Poseidon . Miturile Olimpului. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers : zeiţa Tetis. Nereidele. fiul lui Poseidon . s-a căsătorit cu Peleu. Aceste exemple sânt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. înarmată. căzut în valurile mării. oamenii au început să cunoască natura. De pildă un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. Prin ea putem să apropiem „Legendele OlimpuUi" chiar de hotarele istoriei poporului român. unde neîntinata vestală doarme — ca să o îmbrăţişeze. grecii. şi atunci forţele ei covîrşitoare au luat. mai întîi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. dealtfel. dirijîndu-le sau împiedicîndu-le acţiunile. în timp ce la Homer. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. la huietul vijeliei care în-covoaie copacii. oricât de variate ar fi fost. Aşadar. Scena aceasta a hrănirii celor doi gemeni de către lupoaică era însăşi emblema Romei. în special pietre şi lemne. Dar imaginaţia omului primitiv. De pildă. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. concepţiile grecilor despre divinităţi. în sanctuarul Lupercal. pînă în ţinuturile noastre. prin care urmaşii lui August îşi legitimau închipuitul drept de a cotropi orice teritoriu străin. La Delfi. De pildă. în Beoţia. divinitate a mării. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. înainte de Homer. forţele naturii au luat chipul unor animale. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. In concepţia vechilor greci. semizei. Ares era zeul războiului.. un muritor. forţa atribuită mai tîrziu zeului Eros. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. de bază a fost dată de un bronz turnat in secolul al V-lea înaintea erei noastre. eroi etc. Astfel. Dar în mare. aducîndu-le fericire sau nenorocire. de pe vremea lui Pericle. Mitologia grecilor este extrem de bogată. încetul cu încetul. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie" şi „tată". la freamătul valurilor mării înfuriate. în oraşul Thespiae. 27. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. în imaginaţia grecilor mai locuiau : Amfitrita. conduse de împăratul Traian. Nereu. trona un zeu cu chip de lup.. Triton. ale cărui fapte sînt cîn-tate în Iliada. înainte de Apolo. legenda are un pic de adevăr. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. 26. — pe malul rîului Tibru. şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. Dacă ne gîndim cît de variate sînt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. care cuprindea numai pe lupoaică. faimosul erou. Tetis. care sug lacomi laptele hrănitor al mamei adoptive. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covîrşitoarelor forţe ale naturii. Imaginea. i s-au adăugat mai tîrziu cei doi gemeni.. Acestui bronz. chipuri omeneşti. a căror variaţie îşi află corespondentul în nesfîrşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru ?.

în imaginaţia grecilor. Uranus. mai ales. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. de la început. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. atât cât este cu putinţă. astăzi. în hazul tuturor zeilor. deci. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Ti-rint sau Micena. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. Cele_expuse mai sus ne explică de ce. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. Lucrul este cu atât mai important cu cât. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. în general. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. despre zeii Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Ea avea să reflecteze. „fiică a iui Zeus". de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. „cu tronul zugrăvit în multe culori". El a făcut acest lucru pe de o parte din dorinţa vădită de a lega. ca să zicem aşa. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii . pentru a explica în acest fel apariţia omului. de pildă. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. la Hesiod. printr-un fir logico-cro-nologic. de o deosebită însemnătate. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. după Hesiod. Afrodita-Venus este : „Născătoare a Eneizilor". pe Hesiod. Deci. pe de alta. „naşterea zeilor". Aşadar." Iată dar pe Afrodita. zeiţa frumuseţii. cât. căci. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. desigur. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său". Ajun-gând pe pământ. cum îl numeşte K. „dătătoare de viaţă". după cum am mai spus. şi ca orice mitograf. conducându-se. zeii s-au născut ca şi oamenii.Grecia. când zeii şi oamenii nici nu existau. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. Afrodita este numită „nemuritoare". sau zeiţa. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic". aşa cum am spus. vom da un singur exemplu. A dat-o. care se punea după alegerea miturilor de expus. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Într-adevăr. atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. era aceea a ordinii cronologice. a introdus mitul lui Prometeu. esenţialul îl constituie conţinutul lor. în care a prins-o alături de Ares. pentru progres. povestite de mituri. stăpâneau puternicii basilei. şi anume acela al zeiţei Afrodita. diferitele mituri între ele. făcând o plasă de aur invizibilă. de haosul care domnea în mitologie. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. şefi de triburi. înainte de ei. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. în toate amănuntele lui. Aici Zeus o cheamă la sine : „Fata mea. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. amesteeîndu-se în lupte. ba chiar rănită de un muritor. mai multe întrebări : cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor ? Le va expune pe toate sau numai pe unele ? Care va fi criteriul alegerii. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. în alt fel. în Iliada. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. mai ales. aşa cum. mângâind-o. Oricât ele importantă ar fi problema cronologiei miturilor. cu Haosul. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. pe care-l socotim cel mai caracteristic. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. a zeilor. din epoci diferite. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului". Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. dacă va face o selecţie ? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese ? In cele ce urmează.. în prima parte a acestui volum. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Autorul „Legendelor Olimpului" a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. poetul care a încercat să facă o „istorie". Pentru poetul roman Lucreţiu. odată instituit. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. sau Gheea. întrebarea. Armele şi bătălia sânt date lui Ares şi Palas. De aceea.e. Aşa cum am arătat. războiul nu te priveşte pe tine . Geea.n. Cronos etc. în secolele XIV— X î. în general. dar introducând şi unele elemente personale. Poeţii gaie au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. In cartea a VUI-a a Odiseei. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. După cum se vede şi din tabla de materii. haos provocat de neumă-ratele mituri contradictorii. . ceea ce corespunde de fapt ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. operă a mâinilor lui Prometeu. ca şi Hesiod. care şi aşa era extrem de bogat. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. deoarece. înainte de Zeus. Aici autorul a urmat. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. se ajunge la inadvertenţe. îi zise. Olimpul homeric nu este altceva. care se povestesc despre acelaşi zeu. sau eroul respectiv. Nu toate mitologiile procedează aşa.

a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginii lucreţiene. Hefaistos. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. Autorul a ales miturile. La Vergiliu. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului" la îndemână. în felul acesta. în acest fel. însoţitoarele. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii întruna mai departe. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. cel priceput. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. . dar începuse s-o capete la Safo. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. Eros şi Psiheea etc. ea se duce la Jupiter şi. 3. şi. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. autorul „Legendelor Olimpului" a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. 4. însă schilod.. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului" următoarele trăsături principale : 1. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. cu ochii în lacrimi. cu uşoare modificări. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi" . iar Lisseanu reproduce. La Popa-Lisseanu. Kun. pag. la capitolul „Afrodita" şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. printr-un exemplu cât mai concludent. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. sub pana poetului Lucreţiu. Popa-Lisseanu şi N. logic. modest. în esenţă. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. 52. „eroi". Având în vedere că această „mitologie" se adresează în primul rând şcolarilor. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. şi anume G. 2. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Trecând. A. harnic. precum şi diferitele explicaţii date în note. în acest fel. Alexandru Mitru. 5. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor . Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. a iubirii şi prosperităţii. ale zeilor. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. 243. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor." într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Apoi. A. constituie un efort. unic la noi. în continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. textul citat din Odiseea. înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului". Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. Safo. Iată câteva exemple. I. în sfârşit. spre deosebire de cei doi autori.. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. N. în care a apărut. zeii s-au ridicat cu toţii năuci deatâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. naşterea ei din spuma mării. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. Filemon şi Baucis. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp : „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. naşterii zeiţei din spuma mării. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. Marsias. la tot pasul. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă : „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului ei. Legendele şi miturile Greciei antice. veşmintele. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. pag. Dar. Astfel. se trece la descrierea puterii ei. economice şi sociale. din multele care se pot da. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze : „Răsfăţată şi zburdalnică. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului". Îndurerată de suferinţele lui Enea. Evident că această „moralizare" nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. I 1 şi urm Mitologia greco-romană. după ce se arată în câteva rânduri legenda . Afrodita-Venus a căpătat. legendele şi versiunile cele mai cunoscute şi interesante. care face ca naraţia să fie înlocuită. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Lucreţiu." Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. şi ale muritorilor. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. de dialog. autorul „Legendelor Olimpului". De rerum natura (Despre natura lucrurilor). dar Moira hotărâse altfel. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. ale căror lucrări le avem la îndemână. spre a ilustra. Vergiliu. S-a însoţit cu zeul faur. Pigmalion. în greceşte. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului" . n-a omis pe Prometeu. naturale şi sociale. de originalitatea sa. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares.Aşadar.

Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. personalitatea. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. desigur. sociale şi politice ale societăţii. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. după instaurarea sinoikismosului. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sîngeroaselor bătălii. nobil. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou" a stat întotdeauna un sentiment de adîncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. învingătorii la jocurile interhelenioe . muritor ridicat. cuvântul are următoarele înţelesuri : 1. comandanţii şi vitejii . Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul" său şi. care reflectă vremuri de pace. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. Dar tot în Odiseea. şefii de genosuri. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. a fost socotit vrednic de Olimp. Zeus n-a existat. înţelesurile cuvântului „erou" izvorăsc din Iliada şi Odiseea. Iar la Roma „eroi" ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. De pildă. Ulise. după război. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. Herodot (V 105) şi Tucidide (V 11) prin „erou" înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. înfruntând mânia Herei. după terminarea războiului. imaginaţia a pornit de la realitate. în discutarea problemei eroilor antici. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. este reflectarea unei realităţi. împăraţii. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. ei erau comandanţi militari. XX 110) . luptător (în general) (Odiseea. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou". Nu toţi eroii au luptat la Troia. comandant militar (Iliada. aşa cum s-a întîmplat cu Heracle. nu numai şefii de genosuri. ucigînd monştri şi biruind oameni nelegiuiţi.Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. Există. La Atena. talent. prin curaj sau prin talent (Odiseea. Dar. I 101) . datorită faptelor sale. în Atica. întemeietorii de triburi. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. „eroi eponimi" erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. La Homer. om distins prin naştere. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. Pindar (Nemeice3. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. adesea peste fire. 3. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi". după moarte. XIX 34 . 38) îi dă apelativele de „erou zeu". combatant (în general) . care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou". pe marii comandanţi. care era revendicat de Teba şi de Argos. Nestor. într-adevăr. Nici nu se poate un mai mare ajutor. la curtea paşnică a lui Alcinou. de fratrii şi de triburi . Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou" după zeu. şi între zei şi oameni. se întîm-pla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. semizeu . la Roma. în crearea legendelor eroilor. calităţile admirate s-au schimbat odată cu transformările economice. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. şi adesea admiraţiei geneţilor. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. Aşa cum s-a văzut mai sus. în evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. care a dus viaţa greacă. despre Tezeu. apoi unor animale. în imaginaţia grecilor. 2. şef. unde se luptau crîncen. pe Ahile. Dacă în Odiseea prin „eroi" se înţeleg toţi combatanţii. în legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. Curajul. este pus în rîndul zeilor. de la oameni. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou" a fost: 1. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştii sânt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. „eroi" erau şefii de genosuri. grecii dezvoltaseră . iar la Troia. mărească. vorbind despre Heracle. 3. la sfârşit. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. Menelau. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. în bătălie. 4. la Troia. dârzenia. în Iliada. pe când. Agamemnon. stăpân. în secolul al Vlea. Menelau. după moarte. dar pe pământ eroul Heracle. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. de pildă. Începând cu Hesiod. un om care cînta minunat era tot un „erou". nobil. stăpân. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. Aşadar. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. a însemnat un om care. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. poeme în care se cîntă faptele săvîr-şite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le. în secolul al V-lea. pe scurt. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. cîntăreţul Demodocos sau crainicul Mulios . Ahile. este pentru că. XVIII 423. vitejie . Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. La Atena. Dar. după instituirea imperiului. după uriaşele încleştări de la Troia. 5. 2. cuvântul „erou" capătă înţelesul de semizeu. la Atena. Zeus are mult din caracterele unui basileu. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. VIII 423). comandant militar . şef. înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. om care se distinge prin naştere. Poetul Pin-dar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi" între zei şi oameni. la rangul de semizeu. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. Astfel.

continuă să pîlpîie cu o lumină modestă în Grecia. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. unii eroi sau unele fapte. luptători pentru binele comunităţii. cel puţin în embrion. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. de vreme ce sînt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. Ulterior. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune ahe-iene. Aventuroasa călătorie a lui Enea. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea. Din acest punct de vedere. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. în legătură cu anumite cetăţi. a dus la războiul Troiei. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. în lucrarea sa. Meleagru. balauri. în jurul unor eroi veniţi din Grecia . şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor.e. hidre. devenit şi el Hercule. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. în Grecia. pe care să-i fi numit „eroi".. Dar. Dedal şi Icar. Păţaniile lui Ulise. în patria mamă. legende create în Asia Mică. două secole mai tîrziu. Expediţia. gîndirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. cîţi au trecut de la venirea aheilor pe pămîntul Greciei şi până la războiul Troiei. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Dar mai tîrziu. Astfel. De aceea. S-ar părea. Astfel. Aşadar. la rîndul său. Belerofon. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. într-o foarte mare măsură. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii : legende plămădite pe pămîntul Greciei. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. până la 1400 î. în jurul diferiţilor „eroi". cît se poate de raţional. Războiul Troiei. în discuţia cu privire la fiecare erou. Troia. pe de altă parte. fiind. în legenda lui Heracle.strălucita civilizaţie miceniană. Apoi.e. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai tîrziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente ce dovedesc că ele au fost plămădite. Castor şi Polux. Se poate de asemenea socoti că sînt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Heracle. printr-un amănunt. Cronologic. înainte de războiul Troiei . care fuseseră plămădite în epoca miceniană. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. Asclepio. Roma a devenit o putere mediteraneană. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mînia Herei.n. Tezeu. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sînt aşezate prea departe de Tezeu. De asemenea. Aşadar „eroii" au existat întotdeauna la greci. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. dar numai anumiţi „eroi" au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Acesta a fost embrionul legendei. în ceea ce priveşte faptele menţionate. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. şi au început lupte între ele. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. uriaşe pentru vremea aceea. autorul a respectat următoarea ordine : Perseu. A venit apoi războiul troian. adesea contradictorii. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. a fost purtat pe colina . Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. după în-cleştările de la Troia. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Sînt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. apoi de cetăţi. şerpi. întoarcerea aheilor în Elada. savanţii exprimă păreri diferite. este de observat că au fost alese cele mai importante. Dar. argonauţilor. în legătură cu războiul Troiei. autorul a procedat. Aceasta fiind situaţia. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. şi fratriile în triburi. care. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior.n. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul : lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobîndi o viaţă mai bună. semnalate de noi mai sus : problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. un mare număr de eroi au fost aduşi. şi. legende create în Grecia. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. In orice caz. pus în legătură cu Heracle. era firesc să înceapă cu Perseu. Orfeu şi Euridiee. precum şi rezultatul acestei lupte : înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. Heracle. nimbaţi de legendă. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. poate. cu mult înainte de războiul troian. Ulise. Date fiind faptele menţionate mai sus. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întîlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. Heracle a fost dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. timp de trei secole. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Astfel. după şi sub influenţa legendelor războiului Troiei. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor : lei. Celelalte legende. adică substanţa legendelor înseşi. genoşurile s-au asociat în fratrii. în general. De pildă. se pot desprinde din legende unele fapte care sînt în perfect acord cu datele istorice. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. întemeierea Tebei.

Şi. Aleg drumul Virtuţii. triumful eforturilor biruitoare. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. pînă ce l-a răpus". spune : „Şi mai întîi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes... alături de hîda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. Periphetes pusese mîna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. la cîţiva stînjeni. se folosea de o măciucă. subliniază acţiunea eroică. S-a trîntit la pămînt. apoteoza — şi lea expus cu talentul său preabinecunoscut. a frînt cîţiva copaci şi sa înfipt în pămînt. deşi puternic. — Ia stai. în apoteoza lui Heracle. Autorul a mai găsit. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. ideea morală pe care vrea s-o exprime. Avînd în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Nike conducea carul. iraţional. moralist-istoric. Autorul a avut buna inspiraţie de a însera în volum şi legenda lui Enea şi." Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăreia dintre cele două expuneri. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. şi cînd o voi înfrînge.. de care s-a folosit toată viaţa. Deianeira. din Micena. pe nume Perifete. în expunere. cu sete. VIII) . avînd în vedere cititorii cărora se adresează. sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic.. în lumină. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. X). La vorbele acestea Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă. ci mai în urmă. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. drept armă de atac. a luat-o şi a făcut-o armă. adesea contradictorii. mai luminos decît expunerea abstractă. l-a ucis. a lui Tezeu. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. luîndu-se la luptă cu el. pe care le arată. şi dup-atîta trudă şi-atîtea suferinţe. L-au purtat spre Olimp. mînia Herei. care se bat cap în cap. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : — Josnică Desfrînare. s-andu-plecat şi Hera.. Zeii m-au osîndit. ca să arate ce puternic animal doborîse el. binefăcătoare pentru oameni. Astfel citim : „Un car făcut din aur s-a coborît din cer şi-n el se aflau Hermes. dar Theseus. — Eu te aştept. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. Astfel. Urmîndu-mă pe mine ai să fii victorios. ar fi de-a dreptul descurajator. Citind cele două pasaje. ţi-o repet. orice contradicţie cu privire la legende. despre Tezeu. lup-tînd neînfricat şi preschimbînd tot răul urzit acolo-n slăvi. pesimist. îl dramatizează. amintind şi de întemeierea Romei. Dar Tezeu s-a ferit. chiar împotriva hotărîrii zeilor. Perifete. Dimpotrivă. a spus din nou Virtutea. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. a glăsuit Virtutea. Am să mă lupt cu Hera. Insă Tezeu. Plăcîndu-i măciuca. Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot. citim următoarele replici : „— Şi eu. căutînd să-şi afle ghioaga de unde o zvîrlise. în felul următor : „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis cînd s-a dus prima oară la Atena.zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. Ce te grăbeşti atîta? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. I-a sărit de grumaz. pe drumul gloriei. Plutarh. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. este captivat mai mult de interpretarea decît de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. adînc. înserarea legendei lui Enea este cît se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. am să fiu fericit. drumeţule ! i-a strigat Perifete. dealtfel. Vei fi mai mulţumit. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. găsim că procedeul este cît se poate de înţelept. regina Omfala. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. creînd amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. Astfel de ştiri." în acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. Iată şi expunerea autorului român : „Aşa s-a întâmplat. făcută fără voie. pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. de aceea era numit «mă-ciucaşul». de-aramă. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. tatăl său. ca întotdeauna. a dat un răget groaznic. nu mă poţi amăgi !. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. a glăsuit Heracle. Atena şi Nike. dar cu ea el va fi neînvins" (Theseus. Heracle. cap. Faptul. fără sens. cele douăsprezece munci. Chiar sfîrşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. în bine pentru oameni. l-a tot împuns cu lancea. Biograful antic avea " în faţă o sumedenie de versiuni.Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. zeiţa biruinţei. şi în acest caz. aşa cum este expus la autorul român... El oprea toţi drumeţii. c-abia plecat. Acolo însuşi Zeus l-a întîmpinat la porţi. acolo unde se putea face. Alexandru Mitru reliefează faptul.. autorul a eliminat. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. Tezeu n-a pierdut vremea. în acest fel. semnificaţia legendelor. cap. In al doilea rînd. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. în cursul expunerii. autorul a subliniat. l-a-mbiat Desfrî-narea. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. Theseu. Plutarh... — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. după dorinţa Herei. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Un punct de vedere este acela . Comparînd ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o. pe care nu i le punea la îndemînă legenda. în disputa dintre Desfrînare (Voluptate) şi Virtute. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. de a releva încă o dată. relatînd uciderea lui Perifete de către Tezeu. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. In acest fel. este aceea a biruinţei omului cînd este perseverent. se spun în această privinţă" (Plutarh. care. Şi dacă ţinem seama că ideea de bază.

. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. a întemeiat ginta Iuliilor. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri". vocabularul. plină de înţeles moral.. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie.. ceea ce conferă expunerii relief.. fiindcă „Legendele Olimpului" nu constituie.. Cuvintele sînt parcă luate din lumea basmului : expresive... sub influenţa acestei culturi. Dar. din îmbinarea lor. deşi se întîlneşte destul de des. în realitate. Procedînd în acest fel. luptînd cu dîrzenie şi curaj neistovit. şi... ritmul conferă o vioiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor.. dialogul. Ca şi „Legendele zeilor". 6. pe lîngă încîntarea. forţă. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice.... Stilul este şi în această parte a cărţii cît se poate de bine potrivit cu conţinutul. 4. căruia se adresează cartea. în fond.. altceva decît o mitologie.. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. autorul expune legendele...... cu mîhnire.. „a începe". ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. Aşa cum în „Legendele zeilor" s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu.. mai demult. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. prin Afro-dita..... şefii triburilor antice.. dramatism..... 5 Heracle.. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. cătau spre ele şi tăceau". din care au făcut parte Cezar şi August. în expunerea legendelor... cultura greacă i-a cucerit pe romani. Aşadar. 5. dialogul. în acelaşi timp. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. 123 . 2. 68 Dedal şi Icar C. Fraza este adesea mijlocie. bine alese.. mama lui Enea.. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. dar ne-f ăcînduse abuz nici de neologisme. tot aşa în „Legendele eroilor" s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. Notele vin să lămurească. „înspumate" n-au nimic extraordinar.. 3. de la Troia pînă în Italia.. Civilizaţia miceniană.... .. 113 Asclepio. Ideile sînt exprimate în proză ritmată... CUPRINS EROII t Perseu.. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. 103 Belerofon. care. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. putem afirma că : 1. 92 Castor şi Polux .. De pildă : „Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu.. pornind de la realităţi certe. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri.. căci.. şi predomină. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. 7. al cărui fiu. evitîndu-se arhaismele... Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. Prin toate aceste calităţi. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. Iulus sau Ascaniu.. rînd pe rînd... Dramatizarea acţiunii. autorul continuă : „Şi regele.. Iată un exemplu edificator : „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit". sub o formă mai vagă. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. i-a povestit că... lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. create de antici. basileii ahei. 24 Tezeu.. multe din ciudăţeniile miturilor. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii.... . dacă nu cea mai izbutită. cu privire la cincisprezece eroi. aşa cum se spunea chiar în antichitate. şi anume că. îndeosebi. de la Perseu la Enea.. Cuvintele „năvală".. Romanii au cucerit Grecia.. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. şi totuşi.. în acest fel.. „reci".. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpu-lui" n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cît mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. dar mai ales în note... în care. în călătoria legendară a lui Enea. pe care o simte cititorul.. spre a le expune viaţa legendară.... prin explicaţii ştiinţifice.... Din cele expuse.. Autorul a procedat deci foarte potrivit cînd a vorbit şi despre Enea. dar.al evitării de a rămîne necunoscută publicului cititor. „ape".. punîndu-i în faţă modele de luptă dîrză. patos. mai departe. pregnante. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.. Zicem „mitologie". romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Iară bărbaţii.. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată.. evocaţi în note şi. s-ar putea spune.. dînd astfel mitului şi legendei suportul realităţii. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări... se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra romanilor.. plin de durere. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. sînt... Rezumînd cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării.

.. 133 Orfeu şi Euridice... docent NICOLAE I............ 284 .. 264 Studiu de Prof.Meleagru........ 143 întemeierea Tebei......... 152 Expediţia argonauţilor....... BARBV ........................... Dr.. 190 întoarcerea aheilor în Elada. 243 Aventuroasa călătorie a lui Enea.......... 162 Războiul troian.... 232 Păţaniile lui Ulise Y..........

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful