Tema 1 1. 2. 3. 4.

Obiectul şi conţinutul social-economic al impozitelor

Apariţia şi evoluţia impozitelor Obiectul de studiu al disciplinei Conţinutul social-economic al impozitelor şi taxelor Funcţiile impozitelor

1. Apariţia şi evoluţia impozitului Impozitele sunt un element necesar în relaţiile economice ale societăţii chiar din momentul apariţiei statului. Evoluţia şi modificarea formelor statului neapărat sunt urmate de modificări ale sistemului fiscal. În prezent, într-o societate civilizată impozitele constituie pentru stat sursa principală de venituri. În afară de aceasta funcţie pur-financiară, mecanismul fiscal se aplică de către stat pentru a influenţa procesul de producţie, dinamica şi structura acestuia, procesul tehnico-ştiinţific. Teoria economică a fiscalităţii plasează în centrul preocupărilor, studiul efectelor impozitului atît la nivelul microeconomic, cît şi macroeconomic. În acest sens, conceptul de bază este influenţa fiscală: adică cine suportă în final povara impozitului şi ce efect are aceasta în întreaga economie. În domeniul fiscal sunt cunoscute mai multe noţiuni care se referă la unul şi acelaşi obiect şi anume aşezarea, urmărirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi altor venituri în favoarea statului. În evoluţia sistemelor fiscale putem delimita câteva etape, cunoaşterea cărora ne va permite înţelegerea prezentului, ocolirea greşelilor trecutului şi conturarea viitorului. Etapa veche a evoluţiei sistemelor fiscale se termină la începutul sec XVI, caracterizându-se prin structurile fiscale specifice civilizaţiei agricole şi cuprinde o perioadă mai‚ îndelungată de timp în care relaţiile fiscale evoluează deosebit de lent, fapt ce se datorează evoluţiei lente a structurilor politice şi economice a diferitor unităţi administrative, care erau instabile şi se modificau permanent. În această etapă mijlocul de producţie şi forma de bază a averii o constituia pământul, activităţile economice aveau un caracter artizanal, iar în raporturile de schimb se utilizau etaloanele monetare paralele. Fiecare unitate administrativ-teritorială, precum şi provinciile şi colectivităţile locale care o formau, impuneau taxe fiscale şi reguli de percepere proprii. Cuantumul acestor taxe sub forma obligaţiilor în natură sau în bani, oscila în permanenţă, nefiind cunoscut de către populaţie în prealabil. Apariţia Moldovei şi Munteniei ca state a determinat creşterea obligaţiilor fiscale, care îmbrăcau forma taxelor vamale, încasate în moneda timpului respectiv, fiind cel dintîi mijloc de a acumula bani pentru voievozi. Caracteristic societăţilor umane europene până în sec.XVI a fost determinarea nivelului prelevărilor fiscale corespunzătoare necesităţilor structurilor existente, care la rândul său erau influenţate de totalitatea veniturilor obţinute în urma cuceririlor şi colonizărilor, de cheltuielile cauzate de acestea şi de atitudinea claselor dominante. Structurile fiscale nou-formate în această perioadă se caracterizau prin aceea că: 1. obligaţiile fiscale se stabileau şi se repartizau arbitrar, fiind diferite în funcţie de nivelul fiecărei unităţi administrative; 2. lipsea regularitatea încasării impozitelor; 3. existau inegalităţi sociale; Etapa liberală în evoluţia sistemelor fiscale începe cu sfârşitul secolului XVI până în a doua jumătate a secolului XIX (a. 1870) – pe parcursul căreia se produc transformări economice şi mişcări sociale considerabile. Structurile fiscale existente încep să reflecte apariţia proprietăţii şi producţiei de tip capitalist, ce determină apariţia unor noi clase sociale: muncitori agricoli, muncitori industriali, burghezia în formare. Tot în această perioadă au loc schimbări în modul de distribuire a

Politica statelor liberale începe să se bazeze pe preponderenţa impozitelor directe. un impozit asupra averii mobiliare şi un impozit care trebuia să înlocuiască impozitul pentru căile de comunicaţie. Acest nou sistem de impozite directe se baza pe impunerea veniturilor realizate de persoane fizice. numite elementare: agricole. O altă reformă a impozitului direct propusă în anul 1910 de către E. Quesnay. din clădiri. Dar pînă la urmă această reformă n-a fost înfăptuită. de asemenea. veniturile global formîndu-se prin scăderea impozitelor elementare şi dobînzilor plătite la datoriile ipotecare. Pe plan european ideea lui Adam Smith – ca fiecare să contribuie cu veniturile pentru care statul îi asigură protecţia – se concretizează în apariţia impozitului pe venit sub forme diferite: pe surse de venit. pe salarii. cînd începe procesul de concentrare a structurilor microeconomice. Tratamentul fiscal aplicat veniturilor din muncă explică randamentul înalt al impozitului pe salarii şi importanţa lui în întregul sistem al contribuţiilor directe. care se compunea din veniturile supuse la impozitele elementare. Costinescu. Ca urmare a dezvoltării economice şi respectiv. Etapa modernă debutează după 1870. Ca o concluzie pentru etapa analizată trebuie să menţionăm că sistemul fiscal a fost o consecinţă a organizării sociale din acele timpuri. Montesquie şi Rousseau). calculată ca raport dintre beneficiul net şi capitalul social plus rezervele. din industrie şi comerţ (inclusiv bănci) şi din profesiuni. înfiinţînd 6 impozite. Reforma propusă în 1910 se caracteriza prin tendinţa de simplificare a mecanismelor. XVII şi XVIII apar o serie de scrieri fiscale care studiau impozitele din mai multe puncte de vedere şi anume: al legalităţii. venituri supuse dublei impozitări. Impozitul pe veniturile din salarii. şi proprietatea funciară care era o sursă importantă a veniturilor ţării a fost scutită de orice impozit în această perioadă. În rândurile claselor sociale în formare apar critici faţă de privilegiile fiscale de care beneficia nobilimea.veniturilor în societate. al legitimităţii şi influenţei sociale (în Franţa. exprimîndu-şi dezaprobarea impozitelor mari sau sperînd că impozitele sunt temporare. fiind o încercare de a introduce un impozit unic pe venit. şi în special. Începutul anului 1923 a fost marcat prin aplicarea legilor noi privind contribuţiile directe. pentru prima dată. ca sursă principală de finanţare a instituţiei bugetare. În sec. La răscrucea secolelor XIX-XX în România începe o nouă reformă şi anume reforma impozitelor directe propusă de P. impozitul personal şi taxa asupra hectarelor de vii. a fost redus pentru salariile mici (sub 4000 lei lunar) şi majorat pentru salariile mai mari. impozitul global a fost încoluit cu un impozit complementar progresiv. XIX ideile politice ale burgheziei ajunse la putere vor determina schimbări rapide în structurile fiscale. patentele. . urmărea impunerea tuturor veniturilor într-un mod cît mai simplu. venitul global. mobiliare. Pentru calcularea acestui impozit se impuneau veniturile tuturor membrilor unei familii. Impozitul pe venitul global se aşeza asupra întregului venit anual al contribuabilului. al sistemelor fiscale. pe indicii exteriori. în ţările Europei Occidentale în sec. înclocuind cele 6 impozite directe – impozitul funciar. Pentru întreprinderile industriale şi comerciale. pe averea mobiliară. inegalităţile sociale ale cărei s-au manifestat şi în planul inegalităţilor fiscale (boerii nu plăteau bir). impozitul asupra salariilor funcţionarilor şi pensionarilor. din salarii. patentele. legilor fiscale din acea perioadă şi de majorare a veniturilor statului pe măsura creşterii avuţiei personale şi avuţiei naţionale. pe introducerea impozitului pe venit. Venitul impus era cel ce rămînea contribuabilului după deducerea cheltuielilor făcute pentru a-l dobîndi. Acest impozit urma să fie progresiv. care vor influenţa deciziile noilor puteri publice în evoluţia sistemelor fiscale. cotele sale variind în funcţie de rentabilitatea întreprinderii. În această perioadă apar primele teorii economice elaborate de Adam Smith şi David Ricardo.1900) prin proiectul de lege respectiv trebuiau să se modifice toate impozitele directe care existau pînă atunci: impozitul funciar.P. S-a propus să se introducă. Carp (a.

Paralel. legea contribuţiilor directe a desfiinţat impozitul pe venit global progresiv. cu scopul de a urmări totalitatea veniturilor cu scopul de a împiedica evaziunea fiscală. care permite. În anii războiului sistemul impozitelor directe a fost completat cu un impozit special pe celibatari. reducîndu-se fiscal salariile şi proprietatea imobiliară. Între sfîrşitul crizei economice şi sfîrşitul celui de-al doilea război mondial s-a urmărit stabilirea tuturor surselor de venituri. care a avut un rezultat sporit a ponderii impozitelor plătite de industrie. bunurilor şi serviciilor economice. După război. predominarea impozitelor indirecte. . evidenţiind ponderea însemnată a activităţilor legate de exploatarea meteriilor prime şi a produselor agricole şi necesitatea protejării industriei pentru dezvoltarea ei. de cheltuielile şi pagubele aduse de război.  Întreprinderile statului şi monopolurile de stat au fost organizate din nou. Caracteristicile sistemelor fiscale din lumea a treia sunt:  Nivelul scăzut al prelevărilor fiscale pe locuitor şiîn PIB. Mai tîrziu. Sistemele fiscale ale ţărilor subdezvoltate economic. caracterizate prin tehnologii şi tehnici moderne.O etapă importantă în evoluţia sistemelor fiscale o constituie criza economică mondială din 1929-1933. discriminarea acestora şi stimularea unor activităţi. determinînd creşterea necesităţilor financiare ale puterilor publice. pe cifra de afaceri. structura cărora diferă în funcţie de structura consumului. protejarea agriculturii şi industriei naţionale.  Au fost reduse impozitele plătite de profesionişti.  Au fost reduse cotele la impozitele funciar şi pe bunuri imobiliare. care se caracterizează printr-o productivitate slabă şi o dezvoltare inegală. Partea cea mai importantă a producţiei naţionale este realizată de marile întreprinderi. economiile actualelor ţări dezvoltate economic cunosc o dezvoltare rapidă. prezentînd avantaje psihologice şi administrative. După al doilea conflict politico-militar mondial. Reprezentînd peste o jumătate din venitul naţional. Anul 1929 a fost însoţit de mai multe reforme fiscale:  A fost adoptată „Legea pentru reprimarea evaziunii fiscale la contribuţiile directe”. veniturile mijlocii sunt mult mai numeroase. pe principii comerciale. dezvoltarea structurilor economice şi sociale. exporturilor şi importurilor. în anul 1934. necesitatea asigurării circulaţiei libere a capitalului. iar în locul acestuia s-a instituit un impozit suplimentar adăugat la fiecare impozit elementar în parte. Un şir de modificări esenţiale au suferit impozitele directe în perioada războiului cea mai importantă fiind introducerea în 1941 a sistemului de impunere a veniturilor din industtrie şi comerţ. practicîndu-se impunerea de venituri. aparatul fiscal şi serviciile publice oferite societăţii se dezvoltă. În instituirea impozitelor directe o atenţie deosebită s-a acordat acelora legate de economia particulară. iar structurile economice se diversifică din punct de vedere al naturii activităţilor cît şi a dezvoltării şi concentării industriilor. devenind sursa cea mai importantă de venituri bugetare. Ca urmare a acestui fapt. pe baza cifrei de afaceri. prin nivelul ratelor diferenţiate pe celule de venituri. acestea determină creşterea capacităţii contributive individuale. comerţ şi bănci.  Impozitele directe au o bază îngustă de impozitare şi sunt evaluate complicat. sistemelor fiscale ale mai multor ţări reflectă doctrinele politice ale regimurilor care ajung la putere. pentru finanţarea bugetelor dezechilibrate de criză. care devine importantă comparativ cu fazele anterioare. provenind din diferite surse. Începînd cu anul 1935 s-au majorat impozitele indirecte aplicate consumului şi a circulaţiei mărfurilor. reflectă structurile economice puţin variate. taxele de timbru şi de înregistrare. cînd are loc deplasarea presiunii fiscale de la impozitele pe venituri către impozitele pe consum şi taxele vamale.

serviciilor şi capitalului în acestea. se încasa în venitul statului. stabilite de către organele administraţiei publice locale. a fost adoptată „legea cu privire la impozitele şi taxele locale”.De la practicarea principiului disctiminării veniturilor de trece la un impozit de tip proproţional aşezat asupra veniturilor individuale globale. dar impozitele indirecte deţin încă o pondere reprezentativă în totalul încasărilor fiscale. În Republica Moldova evoluţia sistemului fiscal a fost influenţată de condiţiile economice. aceasta din urmă având tendinţa de a deveni dominant. Pentru limitarea multiplelor impozite ţi încasărilor spontane. stimulării exportului producţiei favorabile. realizarea prevederilor de bază ale Legilor „privind taxa pe valoare adăugată” şi „privind accizele” au evitat dubla impunere a producţiei. pentru asigurarea liberei circulaţii a bunurilor. Totodată. pe cînd altele au fost anulate în genere. au fost unificate în două plăţi de bază-impozitul rutier şi impozitul reţinut din profit. În anul 1996 în locul legii „Cu privire la impozitul rutier” a fost pusă în aplicare „Legea privind Fondul rutier”. sociale şi de concepţiile politicii dominante. paralel cu un regim distinct a bunurilor economice provenite din afara acestora:  Impozitele pe venituri tind să devină dominante comparativ cu celelalte tipuri de prelevări fiscale. Primii paţi au fost făcuţi spre modificarea cotelor la unele mărfuri (produse) supuse accizelor.  Practicarea acordurilor pentru evitarea dublei impuneri. încasările fiscale (de tranzit. determinarea atutudinii metodologice unice faţă de calculul şi controlul acestor impozite. Perfecţionarea politicii fiscale pentru anii 1995-1996 s-a înfăptuit în direcţia micţorării numărului de plăţi fiscale. Unele din impozite de la populaţie au fost unificate.  Nivelul înalt al presiunii fiscale comparativ cu ţările dezvoltate. Formarea şi evoluţia unor pieţe lărgite ca urare a apariţiei uniunilor economice determină schimbarea ponderii taxelor vamale şi accizelor în totalul încasărilor şi o omogenizare a structurilor fiscale a ţărilor participante. iar impozitele de la populaţie nu au avut o mare importanţă în bugetul statului. Începînd cu anul 1930 în Uniunea RSS rolul şi semnificaţia impozitelor brusc s-a diminuat după efectuarea reformei fiscale în rezultatul căreia a fost anulată sistema accizelor. anularea lor completă la un şir de mărfuri. începînd cu a doua parte a anului 1994. a existat pînă la începutul anilor 90. cu excepţia reţinerilor pentru formarea fondurilor. În această situaţie. Însă. special. reducerii sarcinii fiscale.  Există o diversitate de impozite şi de o mai mică importanţă legate de existenţă şi circulaţia averii. iar impozitul de la celibatari şi cetăţeni cu familii puţin numeroase. instituit la 21 noiembrie 1941 prin Decretul Preşedintelui Sovietului Suprem al URSS cu scopul de a acorda ajutor mamelor cu mulţi copii. Guvernul Republicii Moldova a întreprins măsuri de reducere a presiunii fiscale şi de înviorare a activităţii agenţilor economici.  Existenţa unui aparat fiscal specializat îb reducerea evaziunilor fiscale. mijloace de la licenţierea activităţii de transport auto. diminuării cotelor de impozite. iar toate impozitele achitate de întreprinderi. de la beneficiarii drumurilor auto). suportând totodată transformări importante. Fostele ţări socialiste prin dezvoltarea structurilor economice au urmărit dezvoltarea unor economii a puterii politice de tip marxist-leninist şi nu a unor economii care să asigure creşterea veniturilor şi consumului individual. În anul 1996 reformarea sistemului fiscal a fost condiţionată de următoarele sarcini: . Drept sursă a servit o parte din accizul încasat la realizarea bunurilor de comustibil. trebuie de menţionat că pînă în anul 1946 a existat şi impozitul militar. După ce a fost creată baza legislativă în anii 1992-1993. existenţa impozitelor datorate de întreprinderi îţi pierde sensul. Tot profitul întreprinderilor industriale şi comerciale.

economiştii recunosc statutul de ştiinţă al impozitelor. Sporirea veniturilor statului în scopul finanţării programelor de stat în domeniul ocrotirii sănătăţii.  Alte obiective 3.  Reducerea presiunii fiscale şi lărgirea bazei impozabile. impozitul este o prelevare obligatorie şi fără contrapartidă efectuată de administraţiile publice în vederea susţinerii cheltuielilor publice – funcţia financiară a lor. culturii. ştiinţei. învățământului public.  Stabilirea obiectivelor politicii fiscale. statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le . Reformarea fundamentală şi îmbunătăţirea considerabilă a structurii şi modului de administrare a sistemului fiscal în RM a necesitat elaborarea urgentă a Concepţiei reformei fiscale şi realizarea ei prin următoarele etape:  Unificarea într-un Cod unic a tuturor prevederilor privind sistemul de impozite și taxe în Republica .  Controlul asupra corectitudinii îndeplinirii obligaţiilor fiscale. a crescut gradul de precizie al lucrărilor de prognozare fiscală. s-au stabilit metode de investigare.  Perfecţionarea mecanismului de impunere a proprietății ( pământului şi imobilului).  Reexaminarea modului de calcul al amortizării. au fost studiate efectele reformelor fiscale asupra economiei în general. au fost identificate anumite legităţi.  Trecerea la impunerea taxei pe valoare adăugată şi accizelor la locul lor de consum. care nu dă dreptul unei contrapartide directe. acordarea ajutorului social celor mai nevoiaşe categorii ale populaţiei. au fost formulate principii ale impunerii. În urma cercetărilor întreprinse şi a experienţei acumulate au fost perfecţionate continuu metodele de lucru folosite în practica fiscală. În acest context.  Determinarea direcţiilor de dezvoltare a reformei fiscale. au fost dezvoltate diferite teorii referitor la dreptul statului de reglementare a impunerii. conform legii. în diverse state. putem afirma că impozitele constituie o ramură a ştiinţelor economice şi are ca obiect de studiu:  Relaţiile economice care apar în procesul de constituire a fondurilor bugetare şi extrabugetare ale administraţiei centrale de stat şi locale.  Determinarea metodelor de colectare a obligaţiilor fiscale. Impozitul este definit. drept o prelevare obligatorie în profitul administraţiilor publice. În concepţia unor economişti români. s-au făcut generalizări de valoare. şi în vederea regularizării activităţii economice – funcţia politică. Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil. Obiectul de studiu al disciplinei Actualmente. În procesul studiilor şi cercetărilor effectuate pe parcursul unei perioade îndelungate de numeroşi specialişti în materie. a sporit volumul cunoştinţelor referitoare la impozite.  Perfecţionarea mecanismului de raportare a obligaților fiscale. Conţinutul social economic al impozitelor şi taxelor În literatura de specialitate întâlnim mai multe definiţii ale impozitului.  Reglarea şi orientarea pieţei autohtone şi a exportului. în literatura economică franceză. datorată. printre care putem specifica cele mai des utilizate.  Modernizarea instrumentelor de administrare fiscală precum și a organelor cu funcții de administrare fiscală 2. ci la servicii furnizate în mod gratuit de colectivitate.

Nonechivalenţa impozitelor. ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în schimb în viitor. impozitul reprezintă o relaţie bănească. Ca o categorie economică. întocmesc sau eliberează diferite acte. Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor: Legalitatea impozitelor. în acelaşi timp. apărută în cadrul mişcării într-o singură direcţie a valorii de la contribuabili spre stat. prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. între cuantumul serviciilor sau activităţile prestate de către stat nu există un raport de echivalenţă. pe de altă parte. prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât dacă există legea respectivă la impozit. aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat. ci are caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse impozitării conform legilor în vigoare. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege. pe de o parte. • Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei activităţi din partea unei instituţii de stat. Astfel. că plata nu este benevolă. Conform Codului fiscal al Republicii Moldova. Aceasta înseamnă. Din punct de vedere material. conform unei proceduri stabilite. Trăsăturile specifice ale taxelor sunt: • Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care primesc. Obligativitatea impozitelor. impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit. Adică. preţul sau valoarea serviciului prestat. fiind independente de costul. Din punct de vedere juridic. întocmesc sau eliberează diferite acte.obţin sau pentru averea pe care o posedă. transferurile de impozite făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup. ca o plată în schimbul căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului. impozitul reprezintă o obligaţie publică a fiecărui contribuabil de a transmite statului o parte din veniturile sau averea sa. care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată. conform dispoziţiilor legale. economică şi juridică. că instituirea de impozite se face în baza autorizării conferite prin lege. Preţurile şi tarifele oglindesc toate cheltuielile de producţie şi circulaţie. Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate acestora de instituţiile publice care primesc. Impozitul reprezintă. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă deoarece. . Prevede. pe când taxele nu au decât o valoare simbolică. că prelevările de impozite la fondurile publice de resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. în mărime şi termeni prestabiliţi. impozitul reprezintă o sumă concretă de bani. Poate fi înţeleasă. caracteristic pentru care taxele se deosebesc fundamental de preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor executate de agenţii economici. Aceasta presupune. Nerestituirea impozitelor. pe care contribuabilii o prelevează în favoarea statului în anumite perioade de timp. • Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane în mod direct şi imediat. o categorie materială.

Spre exemplu. 2. plătitor) este persoana fizică sau juridică deţinătoare sau realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia. mijloace de transport. Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în momentul instituirii unui impozit. venitul sau preţul acesta este în acelaşi timp şi bază de calcul. fără de care acesta nu s-ar putea aşeza. deoarece din ele rezultă în sarcina cui cade impozitul respectiv. autentificarea unor acte. legalizarea. ca obiect al impozitului poate apărea: • Venitul. Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează evaluarea (calculul) impozitului. natura plătitorului. modul de aşezare şi percepere. termenele de plată se stabilesc în prealabil. terenuri. In acelaşi timp. statul nu este obligat să presteze un echivalent direct şi imediat. eliberarea. cuantumul acestuia. scopul urmărit. Subiectul impozitului (contribuabil. rolul lor etc. atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea. de felul şi costul serviciului prestat. percepere. De cele mai multe ori subiectul şi . bunul importat în cazul impozitelor indirecte. când suprafaţa de teren este exprimată în m 2 sau ha este şi element de calcul b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea. serviciul prestat sau lucrarea executată. Elementele impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele: 1. Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului impozabil. Deoarece adesea se fac confundări între subiect şi suportator al impozitului trebuie de făcut o distincţie între ele. ca de exemplu. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanţă impozitul (căruia i se adresează). în toate cazurile impozitului pe venit. în timp ce termenele de plată ale taxelor se fixează. Astfel. La impozite. Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în parte prin anumite trăsături determinate de modul de aşezare. pe cît de posibil. căile de urmărire în caz de neplată. • Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi înregistrare. iar calculul se face în funcţie de valoarea acesteia. care este reprezentată de clădiri. soluţionarea litigiilor de către organele de judecată. pe când pentru taxe se prestează de către stat un serviciu direct şi. urmări şi realiza. în cazul impozitului. determina. 3. 4. • Averea (bunurile). reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului. Obiectul impozitului. de regulă în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor. Astfel. imediat. Baza de calcul poate să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau să difere de acesta. Când e vorba de bunuri ca obiect al impozitului. provenienţă. sancţiunile pentru încălcarea prevederilor legale. care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor fizice. în timp ce mărimea taxei depinde. Elementele impozitului. deschiderea şi dezbaterea succesiunilor. Astfel. atunci avem două cazuri: a) în cazul impozitului funciar. b. • Cheltuielile (consumul). însă sunt anumite elemente comune specifice tuturor impozitelor care trebuie să se regăsească în reglementarea fiecărui tip de impozit. care constituie produsul.Între impozite şi taxe există cîteva deosebiri: a. c.

determinarea impozitului datorat statului.proporţională . 5. Cota procentuală poate fi: . până la primul termen de plată. excepţional. 9. Accizul are ca subiect pe agenţii economici care produc şi realizează produse şi mărfuri supuse acestui impozit. 11 Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale (financiare) şi se referă la reduceri. 7. Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului. • Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori. în cazul impozitelor pe salarii. Impozitul poate fi stabilit într-o cotă fixă sau în cote procentuale. Spre exemplu.progresivă . amânări şi eşalonări ale plăţii la buget. de regulă. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor. • Cota fixă este o sumă absolută. cum este cazul reducerii bazei impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege. • Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii de . la impozitul pe bunurile imobiliare pentru persoanele juridice – un trimestru.suportatorul sunt una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. invariabilă pe unitatea de măsură • Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul.regresivă 8. În cazul impozitelor indirecte (TVA. Deci. impozitele indirecte plătite de unele persoane sunt transpuse în sarcina altor persoane. profit. Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă. Perioada fiscală este perioada de timp pe parcursul căreia se calculează obligaţia fiscală. Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu. averea). Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor categorii sociale de populaţie. adică leul (u. accize) aceste elemente apar ca persoane diferite. În cazul impozitelor directe aceste două elemente sunt reprezentate de una şi aceeaşi persoană. Însă în anumite cazuri suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. m 2 sau ha la impozitul funciar. contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv suportă această sarcină fiscală. scutiri. de exemplu la TVA perioada fiscală este o lună. bonificaţii. deoarece impozitul se plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării (utilizării) averii respective. În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu obiectul impunerii. unitatea de evaluare) reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Cota impozitului (cuantumul unitar. dividend etc.m.) în cazul veniturilor. • Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă cu randament scăzut. capacitatea cilindrică a motorului la mijloacele de transport etc. pe când la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii. Averea poate apărea sub formă de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri (mobile sau imobile). evaluarea obiectului impozabil. la impozitul pe venit – un an. Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de stat. însă suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit în momentul procurării produsului sau mărfii respective. Pentru diferite impozite perioada fiscală este diferită. El apare ca: • interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget • dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate 10. 6.

Cele mai frecvent întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările de întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni. 4. Din definiţia impozitelor reiese că acestea reprezintă prelevări cu caracter obligatoriu şi forţat. până la criza din anii 30. această dezbatere rămâne centrată pe problema determinării asietei impozitului. pentru ai determina pe plătitori să-şi achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de buget. 3. el devine de asemenea un instrument de politică economică şi socială destinat satisfacerii obiectivelor de stabilizare macroeconomică şi de redistribuire ale statului. În literatura de specialitate sunt definite cinci funcţii de bază ale impozitelor: fiscală. în cazurile în care încălcare normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive ale vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest scop. sub influenţa ideilor keynisiste intervenţia statului în economie creşte şi paralel rolul impozitului se măreşte. de reglare. constituirea rezervelor de stat. Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter general. Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii este o obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile. reduse la îndeplinirea sarcinilor regaliene şi. După criza din anii 30 şi după al doilea război mondial. de asemenea. de control. obiectivul esenţial constă. Instrument privelegiat de finanţare a cheltuielilor publice. de a finanţa activităţile statului. ce este avantajos pentru stat în condiţiile de inflaţie. Dar aceste funcţii sunt mai controversate. Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde. Funcţiile impozitelor Dezbaterea asupra fundamentelor şi obiectivelor impozitului apare pentru prima dată în economia politică. 5. de stimulare. potrivit prevederilor legii penale. Din latină „fiscus” reprezintă trezoreria statului. de redistribuire. fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.contribuabili. Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi răspunderea penală pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi persoanelor juridice. care atribuie impozitelor rolul primordial în structura veniturilor bugetare şi permite prin intermediul lor de a satisface necesităţile publice. folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice. 2. având scopul de a întări odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor. În statele slab 1. • Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv. 12. Funcţia sa primordială era. în acel moment. alte acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social. . Funcţia fiscală timp îndelungat era o funcţie suficientă pentru reflectarea conţinutului şi destinaţiei impozitului. prin urmare. precizându-se totodată penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. în a căuta mijlocul cel mai eficace de a acoperi cheltuielile angajate. Până la începutul secolului XX şi. deci. când A. mărindu-se şi gradul lor de cointeresare. Smith enumeră principiile de impozitare (maximele). Funcţia fiscală a impozitelor se manifestă prin contribuţia permanentă şi sistematică a impozitelor la formarea resurselor financiare ale statului. Anume funcţia fiscală a impozitelor contribuie la redistribuirea venitului naţional în folosul păturilor sociale. Anume stabilitatea încasărilor este factorul principal. 4.

din punct de vedere cantitativ şi calitativ. cultura ş. iar efectele stimulatorii să fie resimţite într-o perioadă mai scurtă de timp. Prin funcţia fiscală a impozitelor se tinde spre acumularea veniturilor bugetare. La persoanele fizice. În prezent mecanismul de reglare a activităţii economice a statului prin intermediul impozitelor este foarte dezvoltat. dar caută diverse modalităţi legale şi ilegale de a eschiva de la plata impozitelor. Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operaţiunea de preluare a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul altora decât posesorii iniţiali ai resurselor (în folosul beneficiarilor cheltuielilor publice). Astfel se delimitează funcţia de stimulare a impozitelor ca o funcţie separată. în sfera neproductivă. pe care le au în patrimoniul personal. dar odată cu dezvoltarea economiei statul tot mai mult se implică în organizarea activităţii economice. permite de a verifica dacă încasîrile fiscale sunt colectate la timp. care ulterior sunt redistribuite. sănătatea. Impozitele. dar rezultatele acestei stimulări sunt resimţite peste o perioadă mai îndelungată de timp. care necesită amestecul statului. În acest context a apărut necesitatea de utiliza impozitele şi ca un instrument de stimulare a activităţii economice. impozitul devine un instrument viabil al politicii sociale a statului. Iniţial funcţia de redistribuire avea un caracter preponderent fiscal. ca şi finanţele îndeplinesc funcţia de control. Prin funcţia dată se accentuează rolul impozitului ca un instrument centralizat în relaţiile de distribuire şi redistribuire a resurselor financiare publice. etc. Utilizarea în fiscalitate a înlesnirilor şi sancţiunilor fiscale presupune în ambele cazuri efectul de stimulare. Utilizarea eficientă a resurselor bugetare în aceste domenii stimulează progresul social. rentabilitatea. Funcţiile economice ale statului se complică în condiţiile dezvoltării relaţiilor de piaţă şi liberalizării activităţii agenţilor economici. . Astfel. cum ar fi învăţământul.a. a procesului de distribuţie. În aceste condiţii. în cea mai mare parte. Funcţia de redistribuire a impozitelor are un caracter obiectiv şi reiese din funcţiile de bază ale statului. Această funcţie asigură procesul de redistribuire a unei părţi a produsului intern brut. prin impozite şi taxe se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi servicii publice. etc. Contribuabilii nu numai că nu îşi îndeplinesc pe deplin obligaţiile fiscale. Reglarea unor fenomene economice sau sociale acţionează în mod diferit în cazul unităţilor economice sau a persoanelor fizice. deoarece fiecare măsură se aplică ca o reacţie la starea anumitei sfere a activităţii economice. care reflectă corectitudinea derulării. Prin intermediul funcţiei de stimulare. se limitează consumul unor produse dăunătoare pentru sănătate (prin accize). Funcţia de stimulare a impozitelor se manifestă atât prin favorizarea cât şi prin pedepsirea contribuabililor. ştiinţa.dezvoltate şi în cele cu regim totalitar de conducere funcţia fiscală şi până în prezent prevalează asupra celorlalte funcţii. corect şi complet şi. La unităţile economice. povara fiscală ridicată şi utilizarea fiscalităţii numai în interesele statului duce la apariţia fenomenului de evaziune fiscală. poate determina necesitatea şi direcţiile efectuării reformei fiscale. care se înfăptuieşte prin intermediul mecanismului fiscal. ceea ce permite de a delimita separat funcţia de reglare a impozitelor. prin impozite şi taxe se stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri. funcţia de redistribuire capătă un caracter regularizator. în rezultat. Funcţia de reglare a impozitelor reiese din necesitatea reglementării de către stat a unor procese economice şi sociale. eficienţa economico-financiară.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful