P. 1
Constantin Noica - Mathesis Sau Bucuriile Simple

Constantin Noica - Mathesis Sau Bucuriile Simple

|Views: 0|Likes:
Published by flavia_alexis6204

More info:

Published by: flavia_alexis6204 on Apr 21, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/31/2013

pdf

text

original

Constantin Noica , MATHESIS SAU BUCURIILE SIMPLE, Humanitas, 1992

CONSTANTIN NOICA se naşte la 12/25 iulie 1909 la Vităneşti (Teleorman). Este elev la liceele bucureştene „Dimitrie Cantemir“ şi „Spiru Haret“ — în a cărui revistă, „Vlăstarul“, debutează în 1927. Între 1928 şi 1931 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti; ulterior, va face un an de specializare în Fran ţa (1938–39). În perioada1932–34 lucrează ca bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei; devine (în 1932) membru al asociaţiei „Criterion“; din 1933 îşi începe îndelungata colaborare la revista „Vremea“. În 1934 este premiat pentru prima sa carte, Mathesis sau bucuriile simple. Îşi dă doctoratul în filozofie la Universitatea din Bucureşti în 1940, cu teza Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou . În anii 1940–41 e referent pentru filozofie la Institutului român-german de la Berlin; reîntors în ţară, editează împreună cu C. Floru şi Mircea Vulcănescu patru din cursurile lui Nae Ionescu şi anuarul „Izvoare de filozofie“ (1942–43). Între 1949 şi 1958 are domiciliu forţat la Cîmpulung-Muscel, iar din decembrie 1958 pînă în august 1964 e deţinut politic. Începînd din 1965 este cercetător principal la Centrul de Logică al Academiei, de unde se va pensiona în 1975. Îşi petrece ultimii 12 ani ai vie ţii la Păltiniş (Sibiu), devenind un veritabil mentor spiritual al tinerei genera ţii de intelectuali români. Moare la 4 decembrie 1987 la Sibiu. Este înmormîntat la Schitul din apropierea Păltinişului. TITLURI importante (enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii):

Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (1943), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (1980), Devenirea întru fiinţă (1981), Scrisori despre logica lui Hermes (1986).

CONSTANTIN NOICA

MATHESIS

SAU BUCURIILE SIMPLE
Ediţia a doua

HUMANITAS BUCUREŞTI, 1992

Colecţia ϕ •Marile cărţi mici ale gîndirii universale• Coperta colecţiei: Ioana Dragomirescu Mardare

Prima ediţie a cărţii de faţă a apărut la Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol I“ (Bucureşti, 1934), în seria „Operele premiate ale scriitorilor tineri needitaţi“. Ediţia a doua: © HUMANITAS, 1992 ISBN 973-28-0321-5

Prefaţă
De ce ne place să spunem lucruri pe jumătate adevărate? Mă gîndesc la toate actele de eroism, la marile agonii şi victorii din planurile diferite ale vieţii, şi am impresia c ă le v ăd decurgînd dintr-o nesiguranţă, dintr-o şovăială, dintr-o jumătate de adevăr. E ceva care nu ne inspiră nici măcar nouă încredere, la începutul lucrurilor; un raţionament pe care -l simţim greşit sau o hotărîre pe care-o vedem bine că nu e cea bună. Şi pe urmă, fără să ştii cum, ceva obscur şi fără formă vine şi -ţi îmbracă nesiguranţa, prefăcînd din centrul acela de nelinişte şi pendulare un sîmbure de mistic ă şi adev ăr. E de multe ori inexplicabil felul cum devin oamenii apologeţi, trăind şi patetizînd pentru jumătăţile lor de adevăr. Sau, poate, au dreptate? Nu. Cum ar putea să aibă? Dar ne place tuturor să mimăm stările sufleteşti ale omului închipuit de noi că spune adevăruri. Îi furăm gesticulaţia şi retorica, îmboln ăvindu -ne de frigurile unei sincerităţi îndoielnice. De multe ori ne lăsăm prinşi, uitînd că nu avem dreptate. Dar cîteodată nu uităm… Autorul acestor rînduri n-a pierdut din vedere faptul că nu are întotdeauna dreptate. Ar fi vroit să aibă — şi i-a fost ciudă. A căzut în exces, a cău tat excesul, ca o uşurare. Dar sînt atît de multe excese împrejurul nostru, formele de viaţă, toate, par a fi atît de nefire şti din punctul de vedere al adevărului — încît această încercare nefirească de aci poate fi şi ea iertată. De altfel, cineva spunea odată: „Oricine, rătăcit într -o pădure, urmăreşte cu neostenită energie o direcţie oarecare, descoperă un drum nou.“ E o invita ţie la exces. C ăci nu e vorba de drumuri noi, poate. Dar e vorba de treceri, de vieţuiri, de drumuri, pur şi simplu, — într-o lume în care desigur nimeni nu ştie prea mare lucru.

ca şi orişice parte a lui. ar fi o ecuaţie lung ă şi foarte probabil c ă ar fi respingătoare ca aspect. Ba un om de ştiinţă contemporan se gîndea chiar la posibilitatea de a scrie ecua ţia unei statui. cea formală. Dacă cineva vrea răspunsuri la alte întrebări. se pot scrie prin calculul nostru — cultura aceasta europeană. într-o frumuseţe simplă şi directă ca statuia aceea! Dar ce importă lucrul acesta? Ar fi o ecuaţie. pe care o căuta în lucruri. Negreşit. pot fi înglobate într -o expresie de forma f(x. într -o fericită zi ştiinţifică. din punct de vedere al formei. Dar în afară de obiectivul acesta. Vom învăţa vreodată să o vedem şi pe ea? Şi totuşi întreaga cultură. trebuie adăugat ceva aci. ne aparţin în propriu. . Cultura noastră a r ăspuns astfel la întrebările pe care şi le -a pus. sau sînt indicii că se vor găsi. Constatînd c ă orice parte a lumii. Viul nu poate fi atins — cel puţin pe căile pe care s-a angajat de la început cultura noastră. z). cealaltă frumuseţe a Venusei din Milo. Atîtea cifre. y. sau greacă. pare a fi dovedit tot ce vroia să dovedească şi a fi sfîrşit cu propriile ei întrebări. ea este pe cale să le atingă pe toate celelalte pentru care cu adevărat şi în mod explicit s -a străduit ea.I Despre culturile de tip geometric Este astăzi un lucru bine asigurat în ştiinţă faptul că. trebuie s ă le caute într-altă parte. nu este aşa? Ar fi o nou ă frumuse ţe. sînt ştiute. obiectiv pe care cultura nu şi l-a propus. Apele nu se pot scrie decît cînd au îngheţat. spre această nouă frumuseţe a ei. pe care o avem în s patel e nostru. nu face decît s ă ne duc ă spre aceas tă înţelegere a realităţii. tot universul. ca şi lumea toată. răspunsuri la toate întrebările bine puse. prin problemele cărora le-a căutat o soluţie. sau cum i se va mai zice. În cultura noastră se găsesc. de adevăr matematic. de a surprinde viul. a statuii lui Venus din Milo. cea lineară. descoperind totdeodată noua frumuseţe. De acum înainte r ămîn numai anumite calcule de făcut… Bineînţeles. pentru sinceritatea discu ţiei: nu se poate pune în formulă nici un lucru decît după ce se va fi oprit mişcarea. de pildă.

aşadar. tipul de cultură pe care vrem să-l descriem aci a convieţuit cu un alt tip. sau măcar într -una din orientările ei precumpănitoare. cartea aceasta vrea să-l realizeze pe planul vieţii interioare. şi pentru c ă. de pildă. Cultura noastr ă pare c ă nu se poate realiza pînă la capăt decît în această atmosferă. au c ăzut în scepticism. un anumit stil. transpusă pe planul culturii. ci e vorba numai de anumite caractere ale ei. Întrebările unuia s-au trecut asupra celuilalt şi multe cugete. de anumite elemente care stau la baza dialecticii spiritului. termenul de geometrie a calificat întotdeauna şi alte lucruri decît lucrul matematic (esprit de géometrie. pur şi simplu pentru că n-au ştiut la ce porţi să bată. sau. A fost întotdeauna puţină poezie. şi aci nu e vorba decît de elemente. alcătuit din creaţii spirituale de diferite ordine —. sau elemente de ale lor au stat întotdeauna împreună şi s-au jenat reciproc. E vorba de atmosfera ei. opus lui esprit de finesse. afirmaţia lui Platon că „Dumnezeu geometrizează“). obosite de atîta neînţelegere. Astfel. e opoziţia celor două tipuri de cultură. cu alte cuvinte. Cultura noastră este aşadar de tip geometric — pe deasupra materialului ei. Nu e vorba deci nici un moment de conţinutul propriu -zis al geometriei. în ansamblul ei.Vrem să spunem. Afirmaţia pe care o înaintăm este: în bună parte totuşi cultura noastră e de tip matematic şi tipul acesta se opune culturii de tip istoric. nu se înţelege aci în mod necesar conţinutul geometriei. pe care ar trebui odat ă să o întreprindem. altceva decît simplă ştiinţă sub rubrica: geometrie. a cărui polemică. cultura noastră ni se pare de un anumit tip. Iar cultura noastră pare a crede în cîteva din aceste lucruri. care se cere mai bine lămurit de cum a fost pînă acum. de care va trebui pînă la capăt s ă dăm socoteală. ceva lirism. în justificările şi înţelesurile ei. Fără îndoială că nici un tip de cultură nu stă singur şi nu se realizează pe cont propriu. În bună parte. Ni se pare. Căci geometria nu e numai desf ăşurare silogistică pe baza cîtorva principii. de teoremele. De aceea şi spunem deseori geometrie. în loc de matematici: pentru că geometria e ştiinţă elementară. că surprindem acest dualism: geometrie — istorie. că. imanen ţă şi o serie întreagă de probleme. Ea e şi: idee de ordine. Propriu vorbind. Bineînţeles că acest . în primul rînd. problemele şi desfăşurările ei în timp logic. în al doilea rînd. Dar tipul nostru de cultură suferă şi o discuţie ştiinţifică.

Ceea ce caracterizează de la prima vedere o cultură de tip geometric este idealul ei: ştiinţa universală. pînă la un punct. Stăruie ceva din spiritul monoteist şi în cultură. Şi de aceea e poate cazul s ă spunem: spiritul rector e geometric. Destinul nostru e de a desena figuri regulate. poate. vom sta întruna sub semnul pur al geometriei. cu oricîte libertăţi am fi înzestra ţi. aşa cum era cea a pozitivismului francez. c ătre un sistem care să dea socoteală de tot ce se întîmplă în univers. un Husserl o vor în mod explicit. Posedată de idealul ei de ordine strict ă. creaţiile noastre în ordinea spiritului duc numai la geometrie. Şi e foarte adevărat că avem dreptul să discutăm în cultură mai mult decît: care e suma unghiurilor unui triunghi… Dar orice vom întreprinde. Am vroi să spunem că. E demn de observat cu acest prilej că monoteismul. la urmă. şi e preferabil. spre lume.conţinut cultural poate fi matematic. Mathesis universalis. căci ordinea religioasă e solidară cu ordinea culturală în genere. C ăci e vorba de spiritul lucrurilor pe care le întreprindem. un Leibniz. Un Platon. care face ca toate valorile culturii noastre să încap ă într -o singură familie. s ă capete un aspect matematic. Cultura noastră pare să nu fi făcut într-alt fel. N-a vroit o şcoală filozofică. într-un anumit înţeles. E. pentru a -l găsi. către ce tinde ea decît către o expresie finală simplă. ci ochii au trebuit s ă se întoarc ă înăuntru. Şi toată cultura noastră. eventual către o formul ă atoatecuprinzătoare? Idealul culturii noastre e unificaţia. Şi astfel s-a putut spune că fapta cea mare a creştinismului a fost de a înlocui Dumnezeul-natură prin Dumnezeu-spirit şi raportul de transcendenţă prin cel de imanenţă. un destin şi în culturi. sub forma lui definitivă. în om însuşi. iar destinul culturii noastre ar putea fi acesta de a geometriza. Dar ce disciplină particulară. Exist ă ceva mai adînc şi mai necesar. un Descartes. n -a fost totuşi atins atîta vreme cît omul a privit în afară. pentru a căpăta de acolo revelaţia pe care natura exterioară nu vroia s ă le -o dea. deşi geometria nu este întotdeauna simpl ă geometrie. Nu natura e . cultura l-a căutat multă vreme în lume. care efort ştiin ţific sus ţinut şi con ştient de sine nu se lasă dominat de aceeaşi pornire unificatoare? Toată cultura noastră pare c ă sufer ă după nostalgia unului. Şi era firesc să fie aşa. să matematizeze toate ştiinţele? Totuşi n u aspectul decide de lucruri.

De aceea Kant a putut afirma. e ordinea după chipul şi asemănarea noastr ă. S-a întîmplat. Dar adevărul pur şi simplu nu are sens în afar ă de conştiinţa noastră. Dacă o Mathesis universalis poate fi înfăptuită. întîi pentru că se asociază cu tot felul de alte orientări şi idealuri umane. dar spiritul e ordine şi el ritmează realităţile pe care le ia în consideraţie. anume. Grupate şi constituite. Căci lumea nu este — nu este pentru noi. într-o zi. conştient de sine. Ştiinţa şi cultura nu sînt dincolo de noi. pe care ne-o revelează lumea. în al doilea rînd. decît în clipa cînd au devenit conştiente c ă raţiunea nu află de la lucruri decît ceea ce pune ea în ele. Dacă experienţa religioasă a omului a dezgropat din el toate rezervele de spiritualitate. au început s ă-şi dea seama că ştiinţa e a omului. pentru noi. un proces care nu poate fi prea bine urm ărit. că adevărul e relativ la conştiinţa omenească şi constituie. peste sute de mii de ani lumină. pe ele am vroi să le inserăm în lume. Cultura e omenească. alergăm în spaţii. nu există pentru ştiinţă şi pentru cultură — dacă nu este şi în spirit. de aci. Acestea sînt idealul nostru de ordine. şi să fie universal omeneşti. . Spiritul are o activitate proprie. ci în adîncul istoriei. aceste serii de elemente stau sub două discipline vaste: logica şi matematica. care de fapt ne stau la îndemîn ă. pentru a o face mai clar ă şi mai umană. fără conştiinţă. cultura e a sa. un anumit antropologism ne domină toate creaţiile.ordine. o degradare a vreunui adevăr absolut. experienţa sa ştiinţifică i-a scos la iveală toate rezervele de culturalitate. Nu înseamnă. apoi pentru c ă nu lucrează la suprafaţă. legile universului şi geometriile acestuia sînt toate ale sale. Orice s -ar face.“ „Raţiunea nu află de la lucruri decît ceea ce pune ea în ele“… A şadar spiritul se caut ă pe sine în lucruri. nu lumile astronomice sînt marile acorduri matematice. pentru aceste bunuri. ca atare. A vorbi deci de o relativizare a culturii înseamn ă a o considera pe aceasta drept altceva decît este. elementele ei trebuie să zacă în noi înşine. pentru ele alergăm. un lucru care dă socoteală pentru toată cultura noastră: „Ştiinţele nu s-au constituit. Cultura nu e decît omul însuşi. în istoria gîndirii omeneşti. Lumea nu are nici un înţeles. dar care proces se desprinde ca unicul responsabil. e adevărul nostru. scria el. în primul rînd. în istoria culturii: gînditorii.

de fapt. distan ţele în faţa cărora sîntem atît de mici — cum putem să credem că ele nu se ţin decît prin semnificaţiile date de spiritul nostru? La care s-a putut răspunde că universul legal. aşa cum se caută într -o figură geometrică. consider ăm mişcările. ci o gîndim: o gîndim punînd în ea deplasări infinit de mici. spiritul se caută pe sine în lucruri. de pildă. întreba cineva. Atunci nu e decît firesc ca omul să-i dea valori. Ar putea părea surprinzător faptul că se caută altundeva decît în el. El răspunde. universul acesta articulat. Natura e un pretext. dacă e adevărat că lumea nu se constituie decît prin con ştiin ţă. deşi imens. Eu. cultura noastră se dovedise a fi de tip geometric prin aceea că năzuia spre ordine: Mathesis. dacă nimeni nu era prezent? Atunci. existenţa mai are un în ţeles: de prezen ţă. Spiritul se caută în lucruri numai pentru atît: pentru a se explicita. o . Oamenii de ştiinţă s-au întrebat. A. pentru a-şi explicita propriul său silogism. pe care el singur şi-o construieşte. părintele lucrurilor… Cum de nu s -a văzut ce mult spirit geometric este în tendinţa aceasta constructivistă a culturii noastre! Pînă acum. demonstraţia pe care vrea să o dea teoremei sale. „Natura. dar nu e nevoie să credem că lucrurile sînt atît de dep ărtate de spirit. o ipoteză dată în problemele pe care le discutăm. Existenţa e o presupoziţie a calculelor noastre. tocmai. scria un om de ştiinţă contemporan.Dar. Acum ea se dovedeşte de tip geometric şi prin aceea c ă e constructivă. Spiritul se caută în lucruri. Dar cine să spună că lumea era prezentă atunci cînd nu existau oameni. pune spiritul la încercare. din moment ce. Dacă e adevărat că exista lum ea? Dar existen ţa nu are nici un înţeles în afară de ştiinţă. atunci ce era cînd nu exista nici o conştiinţă? Ce era în lipsa oamenilor? Ce era atunci? Nu era ştiinţă. nu simplu interpretativă sau descriptivă. atîta tot. tot spiritul nostru le -a pus în lucruri. e încă o construcţie a minţii noastre. constituind matematicile. pe care. ci e o categorie a minţii noastre. ce cunoaştem noi asupra exis tenţei lucrurilor? Noi nu luăm în consideraţie decît mişcarea lor — arăta într-o zi filozoful Hermann Cohen —. Căci mişcarea — cea ştiinţifică — noi nu o simţim. nu existau oameni? Cine să ne vorbească de o prezenţă. şi mişcarea nu e a lucrurilor.“ Cum poate da valori omul acestui univers imens? Toate lumile astronomice. Cultura noastră introduce un primat al „făcutului“ asupra datului. În loc să considerăm lucrurile.

Prin metoda infinitezimală spiritul reface. dărîm lumea şi ridic alta în loc. în ştiinţă? Dat. pe drept cuvînt. anumite ipoteze. subiectivitatea a devenit chiar teatrul de operaţii al tuturor activităţilor spirituale. în locul lucrurilor din afară. Nu numai ştiinţa e în conştiin ţă. atunci. faptul cultural în genere tinde să rămînă închis veşnic într-un cerc: în conştiinţă. Natura din ştiinţă nu este. că obiectul filozofiei este mai puţin lumea decît ştiinţele. este o lume f ăcut ă. De la Kant încoace. Datul e o metodă de lucru. Cu toate acestea. o orientare către subiect. Nu operează în felul acesta toat ă ştiin ţa contemporană? Şi nu este. Există o anumită orientare către subiect. în locul naturii. în planul ştiinţei.gîndim graţie metodei infinitezimale. Căci lumea. Este un fapt caracteristic lucrului geometric acela că el nu transcende. nu te gîndeşti nici o clipă la o existen ţă exterioară oarecare şi la vreo depăşire posibilă a cadrelor pe care ţi le -ai impus. Astfel. filozofia a început să cerceteze intelectul şi. care poate fi urmărită în tot planul culturii. lumea din ştiinţă. Şi s -a spus. Dar tot în ăuntru se realizeaz ă şi celelalte fenomene de cultură. iar cultura întreagă nu se ţine decît datorită unităţii pe care o dă „conştiinţa de cultură“. mai ales. toată geometria e în noi şi niciodată nu iese din noi. Filozofia pare. s -a constatat de o bună bucată de vreme că. către ceea ce se petrece acolo. Îmi dau anumite lucruri. „făcutul“ unul din caracterele dominante ale culturii noastre? În sfîrşit. cultura noastră închide în ea un ultim înţeles geometric: imanenţa. toată mişcarea şi deci toată natura. înăuntru. şi prin ele pot să fac lumea. reprezintă ceea ce îmi pun eu pentru a construi o temă. . Nu -l sileşte să accepte ceva străin de sine. răspundea acelaşi Hermann Cohen. Ce înseamnă însă dat. oricîte desene pe hîrtie am face. Tendinţa aceasta este însă clară în filozofie. mai mult decît orice. calculul. Dac ă-ţi dai un triunghi şi consideri asupra lui o problemă. La fel. dar moralitatea şi arta sînt şi ele în conştiinţă. peste toată întinderea lui. Faptul geometric nu face intelectul să iasă din sine. alături de ideea de ordine şi de efortul constructiv. aşadar. în mod curent se afirmă că lumea e dată. Dac ă ipotezele mele n-au reuşit bine. o construieşte intelectul. Natura se face. Într-un anumit sens. ştiinţa asupra naturii.

acest lucru nou. nihil possidentes. Dar astăzi are loc cealaltă moarte a metafizicii. Geometria ştie multe lucruri. Spiritul nu se mişcă din loc. Lumea culturilor de tip geometric. f ăcut de conştiinţa omenească şi păstrat în conştiinţa omenească. de pildă. ca monadele. cultura începe să se lipsească de ceea ce s -a numit realitate. atîtea sisteme de filozofie care nu sînt idealiste şi atîtea nostalgii. Pozitivismul veacului al nouăsprezecelea credea că desfiinţase metafizica făcîndu-se că nu vrea să o ia în consideraţie.Conştiinţa nu se poate depăşi. problemele s -au confundat şi toate apele sînt acum tulburi. împreună cu toate desfăşurările lor posibile. Deviza culturii de tip geometric ar putea fi deviza aceea a cîtorva spirite fanatice din evul mediu: multa habentes. Î nchise. Există. Tipurile noastre de cultură trebuiesc desfăcute din îmbrăţişarea lor şi puse să stea aşa cum le e locul: faţă în faţă. Lumea ca prezen ţă. nu loveşte în nimic. Ce înseamnă. De ce nevoia de a afirma realitatea? Lucrurile rămîn în mine. Dar nici o dep ăşire nu e realizată pe această cale. constructivism. este un ideal de ordine. destinul şi actualitatea primează. În amestecul lor. în tot cuprinsul culturii noastre. Ca şi geometria. simple puncte de vedere. şi încotro? Nici un fel de ontologie nu mai pare că răspunde acestei vaste subiectivităţi. dat. cu care obi şnuit convieţuieşte. dar metodele mele de lucru nu mă duc către ea. Aşadar. culturile acelea în care curgerea. aproape. propriu vorbind. Cu un sistem de cunoaştere nu ajungi nicăieri — decît unde eşti. fără ferestre. altul decît mine: realitatea? S -ar putea să însemne ceva. însă. dar n-are nici o . Este exagerată afirmaţia că toată cultura noastră se dovedeşte a fi de acest tip? Poate c ă da. Cum ar face-o. după cum nici un fel de ontologie nu răspunde întrebărilor geometriei. imanenţă. Lumea e doar pretextul meu de a le pune în eviden ţă. Iată de ce. Spiritul nu ajunge la nimic. adevărata moarte a metafizicii: moartea prin spirit geometric. într-adevăr. e o imposibilitate pentru conştiinţa noastră ca ceva efectiv nou să existe în lume. este o presupoziţie a culturilor istorice. Sistemele de cunoaştere sînt. după un „dincolo“… Dar am voit să deosebim categoric acest tip de cultură de cel ălalt. acestea sînt notele constitutive ale unei culturi de tip geometric: ordine. ca fapt viu.

Iar cultura s-a născut din nesocotirea biologiei. E nepotrivit s ă se spun ă: cultur ă şi via ţă. Cultura de tip istoric e biologică sau. Cultura pare a se fi născut între două bătăi de puls ale vie ţii. Există anumite exemple. Religia ne-a făgăduit perspectiva cea de a doua. Culturile de tip geometric au legi. putea să dea curs suferinţei sale fizice. pilda lui Pascal ar trebui să ne fie ve şnic prezent ă. sau a o depăşi. altul decît concretul palid construit de spirit. e adevărat. cea de tip istoric face parte din ordinea naturii. ca p ăs ările sau — cine ştie? — ca îngerii. Dar el a preferat s ă fac ă . ca s ă se ştie adevărata origine a lucrurilor. Astfel. într -o pauză. cultura nu mai este viaţă. st ă dincolo de biologie. Dar a tr ăi nemijlocit printre prezenţe. Cultura creşte din excesul vieţii asupra ei înseşi. Ce putea s ă fac ă? Putea să strige. Biologie transfigurată? Ni se pare că tot respect faţă de biologie se ascunde în dosul acestei transfigurări. pentru înalta glorie a spiritului. a tr ăi ca arborii. a fiinţa o dată cu ele — înseamnă a renunţa la omenie. anume excesul. decît viaţa omului. Cultura e încă viaţă — şi anume ceea ce are mai generos viaţa în ea. a te confunda cu ele. în istoria culturii. De unde nu rezultă că. atunci. e angelic ă. dintr -un exces faţă de ea. şi biograful spune că suferinţa lui era îngrozitoare. A trăi ca om al unei culturi de tip istoric înseamnă. pus de spirit. Ea e deci o cultură oarbă. Geometriilor pe care şi le dă conştiinţa nu li se opune decît istoria care se d ă singur ă. care ar trebui afişate peste tot. au construcţii grandioase şi fac necontenit altele noi. E o biologie transfigurată cea care ni se propune. în planul culturii vorbind. Pe Pascal îl dureau dinţii. Plină de prezenţe. sau mult prea mult.posesiune efectivă. tot ce e geometrie şi geometric în ea. Cultura de tip geometric face parte din ordinea spiritului. E altă viaţă. nici un fel de concret. Istorismul vrea să ne reîntoarc ă la perspectivele biologiei? Dar — ni se răspunde la această observaţie — nu e simplă biologie. deci prelungeşte viaţa. poate. în schimb. Dar ce sens are atunci o cultură de tip istoric? Spuneam c ă e o cultură în care primeaz ă destinul. nici o realitate. în mod necesar. Cel puţin jumătate din cultura noastră. E mai puţin. au cîte o Mathesis sau tind către una. ca noi toţi. dar nu au.

poate. noi. cu legile ei naturale. Dac ă avem ceva de aşteptat de la cultură. noi sîntem noi înşine pentru că avem anumite rezonanţe particulare. Sîntem capacitate universal emotivă. de pildă. parcă. sîntem totuşi ritmuri. toată zestrea lor de bucurii sau povara lor de dezastre. viaţa nu mai este. printre marile locuri comune ale spiritului? Ce idee surprinzătoare aceasta — că. cu atît a reuşit să se apropie mai bine de ceilal ţi. Dar de ce să se creadă că a trăi ritmic înseamnă a nu trăi din plin? De ce via ţa s ă nu poată fi trăită efectiv şi cu întregurile ei. tonul acesta moral specific. Viaţa este. nu s-au „pierdut“ în ştiinţă? Şi-au lăsat deoparte tot ce au purtat pînă atunci cu ei. întru ce? E nebunesc s ă nu vrem a vedea c ă lucrurile şi noi înşine sîntem mai mult sau mai puţin aceiaşi. Nu face aceasta. saltul sufletesc de la locul unic la locul comun. Cîtă umană demnitate nu era în gestul lui… E necesar cîteodat ă s ă ui ţi via ţa. Am reuşit astfel trecerea de la local la universal. cu cît a reuşit să uite mai bine ce a lăsat în urma lui. sau sistemul obscur de lucruri mici care ne dau nebunia noastră locală. numai în micile noastre singularităţi de fiecare zi. dacă nu mai e trivială. În orele acelea cînd durerea îl exaspera. poate. „Marile locuri comune ale spiritului.“ Toată cultura. el desena figuri regulate şi. Să lăsăm ritmurile să ne solidarizeze. numai pe ntru atît? Şi cînd este Pascal el însu şi: cînd îl dor dinţii sau cînd face geometrie? Noi sîntem. întreag ă. spirit. Să te înstrăinezi prin cultură. . Să ne dividem. ar trebui să ni se pară întotdeauna ceva nebunesc în tendin ţa de a ne istoriciza. în dezordinea suferinţei lui. întîlnirile cu sine ale spiritului divizat în lume? Ne întîlnim toţi într-o piaţă mare. În acest sens. coloritul nostru — ce frumos s-au şters toate dintr-o dată sub pata mare şi omogenă a ştiinţei. e să ne scape de ruşinea de a sta în afară de ritmuri. de a ne divide. aşa cum stăm.altceva: geometrie. Să ne dividem. boala asta car e ne face o ameni răi şi mic i la s uflet. Dar nu a simţit nimeni cîtă trivialitate este aci? Cum. gîndea lucruri regulate. ce sînt lucrurile acestea decît locuri comune pentru toate structurile individuale. cu febra ei estetică şi înnobilarea religioas ă. divizaţi în lume. Fiecare a avut ceva de uitat şi. cu teoremele ei de geometrie. Să pui distanţe înlăuntrul tău. cultura? Cîţi oameni. emotivitatea asta. Coeficientul nostru personal. Sînt anumite împrejurări cînd trebuie să te depăşeşti pe tine prin cultură.

cu alte cuvinte: pentru că oamenii care au practicat cultura de tip geometric au abuzat de formalismul lor. Pentru că. Dar nu e deloc aşa! Oamenii nu cred atît de mult în abstrac ţiuni cum se spune cîteodată. c ă ştiin ţa e anemie şi c ă. chiar dac ă el va fi un conţinut de forme. Ea nu poate fi parţială. Nu trebuie crezut Pascal cînd spune c ă exerciţiul lucrurilor pure îi calmează durerile. Nu trebuie crezu ţi oamenii de ştiinţă cînd spun că sînt calmi şi netulburaţi. Şi totuşi există un fel de convingeri oficiale după care. şi să-i facă să creadă că a promova cultura înseamnă a pierde din via ţă. de pild ă. viaţa trebuie să fie neapărat par ţială. Nu sînt mul ţumit cu c on ţinutul vie ţii. Cum s ă pierzi viaţa? Ea poate fi uitată. Se spune: oamenii fac ştiinţă pentru adevăr. E altă nelinişte liniştea sa aparent ă. atunci a face ştiin ţă pentru adev ăr are un sens. Aşa ni se spune. c ă oamenii întreprind anumite acţiuni culturale nu din tot plinul lor sufletesc. Nu-mi convine. E o deplasare. pentru că îi dor dinţii. de aceea cultura de tip istoric s-a făcut întotdeauna necesară. atîta tot. Restul vie ţii lor.pe toate planurile pe care o punem în joc. Strigătul devine cîntec şi dezechilibrul dans. Dar aşa. ceea ce se întîmplă şi de aceea caut alt con ţinut. Sau. din imprudenţă. dar se poate lep ăda de anumite conţinuturi de hic et nunc. Dac ă adevărul e ordine. cultura se face „la rece“. atîta tot. punere sistematică de probleme şi reuşită — atunci încă are un sens să ne gîndim la adevăr. e mort. Cine a spus că pierde prin aceasta viaţa? Afirmaţia nu are nici un sens. căci facem ştiinţă din toată inima: putem iubi o metodă şi putem crede în ea. ci mă vitalizează pe alt plan. O uit şi mă pierd în forme. Ei fac ştiinţă ca să uite o dragoste. în laboratoarele ei. Dacă adevărul e o metodă de lucru. . bineînţeles. Căci ce pot să găsesc altceva în mine decît forme? Cine. acela n-a învăţat nimic din rosturile culturii. pentru că îi încîntă cîte o metodă de lucru. asta-i altceva. Dar cine crede că abstracţiunea e seacă de sim ţiri. atunci cînd fac ştiinţă. în formele care nu m ă devitalizează totuşi. oamenii ştiinţei şi ai culturii şi -au făcut un titlu de nobleţe din această aparenţă de calm şi uscăciune — de aceea au reuşit să dezguste atîţia oameni. numai. e translaţia de la biologie şi dramele ei la formalism şi dramele formale. pur şi simplu . ci cu anumite dispoziţii. cu privire la cultură. simplă abstracţiune? E necesar să promov ăm abstrac ţiunile. Dar a promova formele nu înseamnă a ucide viaţa. dacă nu e trăit ă cu toate conţinuturile ei imediate.

omul şi-a încercat norocul în inactual şi a început elaborarea formelor. o lume efectivă. căci în locul necesit ăţilor interioare ale duratei istorice. Dar. Hotărît. Dar nu înseamnă că s-a sinucis prin aceasta. a pus libertăţile fără durată ale eternităţii geometrice. Iar singură cultura de tip geometric a putut crea un material de discuţie indiferent. a putut să pună o altă lume în loc. dar dezinteresat. problematic. toate acestea sînt indiscutabile. Ceea ce aş vrea e să pot discuta ceva. Şi l -a creat. de prezen ţe. şi nu una de fantome? În definitiv. Ea nu merge cu necesitate către nimic. spuza cerului înstelat. Iată de ce. Şi aceasta se petrece dincoace. Săturat de prezenţe. toată polemica dintre cultura de tip geometric şi cea de tip istoric la acela şi lucru se reduce. atunci nu o putem pune decît în termeni de problemă: în termenii ştiin ţelor naturale. Acestei vieţi. Restul e indiscutabil. cîţiva au încercat să pună în joc lucruri oscilatorii.renunţînd la lume. de pildă. în locul acestor lucruri indiscutabile. în general. Moartea e o prezenţă? Bine. fantome între care să poţi alege şi indiferenţe pentru care să poţi opta. de con ţinutul imediat al vie ţii lui. Ci dintr-un adînc de viaţă neştiută. de actualitate. e ceva mai palid la faţă decît omul din pădure. printre scheme. Viaţa pe care o de ţin ei. durerea din mine. Arborele din faţa mea. pe care cultura de tip geometric îl respinge de la început ca neproblematic. să mă pot îmbog ăţi cu un în ţeles nou. De aceea ar trebui odată protestat împotriva unei categorii de oameni care. se cred singurii deţinători de via ţă. vroim să-i punem un capăt. Dar rămîne viaţa cealaltă. e joasă şi trivială. Conţinutul imediat al vieţii nu interesează. De aceea dialectica ei nu se sfîrşeşte niciodată. Nu aceştia sînt singurii deţinători de viaţă. E adevărat că geometrul. Dar de via ţa aceasta era vorba? De via ţa elementară a ţesuturilor? Nu s-a gîndit nimeni să refuze viaţa dintr-o „pudoare metafizică“. închinîndu-se biologie i imediate. nu. în locul conţinutului imediat al vieţii. incert. ea şi -a creat singură materialul ei de discuţie. . dacă e şi o problemă. într -adevăr. În locul tr ăirilor a pus creările. pur şi simplu pentru că nu e problematic. cum? Ex nihilo? Nu. sau s-o cercetăm în filozofia culturii şi în folclor. din voinţa neîntreruptă a omului de a se depăşi. viaţa omului. Ceea ce însă a părut întotdeauna evident a fost faptul că ataşarea exclusivă de viaţă n -a dus la nici un înţeles nou. de altfel. Atunci să tăcem şi s -o aşteptăm. De aceea.

Immanuel Kant. reprezentantul legitim al culturii de tip geometric. Omul trebuie formalizat nu numai pe plan mo ral. care nu dă curs liber pornirilor sale… Un om care trăieşte prin imperative. C ăci. formalizaţi. pînă la un punct. numai. Omul acesta nu trăieşte? Omul acesta n-are dramă. cum s-ar putea descrie dintr-o dată universul întreg de acte pure pe care îl visează cultura noastră. nu moare? Şi. cum s-ar putea descrie. atunci au fost scrise degeaba. Ci revolu ţia lui Kant trebu ie generalizată. C ăci avem . Dacă nu vor face pe nimeni să surîdă. chiar dacă nici un om în istorie n -a fost aşa programatic cum îl voia el — acesta e totuşi omul reprezentativ al culturii noastre. geometrizaţi. în loc să încorporezi nervi şi patimi. Cum — ni se spune —. Dar atunci fiţi. E o insanitate. altfel. omeneasca noastră absurditate cu putin ţă. De ce ne furaţi felul nostru de a pune problemele. ars probandi a noastră — pentru a dovedi lucruri care nu mai trebuiau dovedite? Dar. S ă renunţi la toate mobilurile imediate ale vieţii şi să crezi în „binele suveran“. noua absurditate. trebuie dus mai departe. Iată care ar putea fi. nu declamaţi. un om care nu trăieşte prin instincte. mai departe pe planul vieţii. pînă la exces. O singură pretenţiune au: să facă uneori pe ceilal ţi să surîdă. Dar toată cultura noastră e insanitate. atunci. metodele noastre de expunere. Kant. nu suferă. nu spuneţi. orice s-ar spune despre omul moral al lui Kant. S ă fii lege. în cîteva pagini numai. omenia noastră aşa ne vrea: schematizaţi. însă. retorica exterioar ă a noilor geometrii. o viaţă care rimeaz ă cu premisele culturii noastre. să fii schemă. Cu un adaos. De ce nu? Cultura noastră. se va spune. Da. el pare multora atît de absurd. şi viaţa lui e adevăratul nostru destin. Ce absurd! Ce absurd s ă încorporezi maxime şi reguli. cu toate astea. Ce absurd să te formalizezi. s ă fii schemă…. Se gînde şte cineva la barbarie sau reîntoarcere la natură? Bine. Dar ele sînt doar sugestia trăirilor geometrice. Ele descriu o viaţă interioară adevărată. nu rîde. muriţi.Iată un singur exemplu: omul moral al lui Kant. Ele caută noul exces. miracolul omului care se întîlneşte cu soarta sa? Paginile acestea sugerează. idealistul şi formalistul. justificarea paginilor de via ţă interioar ă care urmează.

care încerci să te faci. tu. Ele nu văd şi nu înţeleg. Iar dincolo de lume stă un zeu vesel.convingerea aceasta că ad evăratul sens al culturii noas tre — despre care ar vroi să fie vorba aci — şi ade vărata soartă a omului trebuie să fie ridicole. s ă te sim ţi tu însu ţi ridicol. să simţi tot ridicolul ei. tot ridicolul culturii. Dar dacă într-o zi ar înţelege. . Alături de noi. Omul general formalizat trebuie să fie şi el ridicol. E cea mai înalt ă înţelegere a vie ţii istorice. care trebuie să încerci singur facerea ta — cînd tot restul este. care înţelege cu adevărat lucrurile şi rîde cu adevărat. în lume. poate. sînt lucruri multe. însufleţite şi neînsufleţite. Omul moral al lui Kant e ridicol. cu siguranţă ar rîde puţin de noi.

oamenii sănătoşi. sensul. mai ales. E surprinzător şi totuşi explicabil faptul că oamenii nu ştiu cum să se poarte în fa ţa bogăţiei. Să trăim frenetic viaţa noastră. Pe cînd oamenii bogaţi în viaţă. căci n -avem de dat socoteală nimănui. la cei cîţiva care s -au trudit să facă din viaţa lor o dovadă şi un adevăr. mai ales. şi s ă n -o lăsăm pe ea să se facă singură. probleme de comportare zilnică. unu plus unu? Vreau să întreb: să fii în istorie sau să fii în adevăr? Ceea ce e tragic. istoria: de ideea de ordine. adevărul şi nu are. . încă de două ori? Ziua de azi şi cu ziua de mîine să fie ceva şi altceva. Ştiu că viaţa e bogată. Un anumit adevăr există şi în istorie. Aţi observat că bolnavii. Şi mă gîndesc la ceilalţi oameni. sau să fie unu şi unu. aşa cum au trăit toţi oamenii de azi pe mîine. ideea sînt ale omului sărac. un idealism al lor şi ştiu în ce Dumnezeu să creadă. o dată azi. care şi-au trăit-o liniştit. Creaţia. fără exasperări. Mi-a venit în minte să întreb şi pe ceilalţi: lor cîtă viaţă le trebuie? Dar întrebările nu folosesc la nimic. oamenii săraci. oamenii cu via ţă puţină şi posibilităţi puţine de viaţă în ei ştiu ce vor? Ei au un sens al lor. de atîtea ori în acelaşi loc.II Despre bucuriile simple Să fii o dată sau să fii de mai multe ori? Ceea ce este astăzi să nu mai fie niciodată. Ce -i pasă că viaţa sa nu dovedeşte nimic? Nici o viaţă n-a dovedit nimic. Un om plin de conştiinţa istoricităţii e un om care se risipeşte. încă o dată mîine. de cîte ori le-a fost cu senină putinţă… Adevăr? Nimeni nu se gîndeşte propriu -zis la adevăr. sau să fie încă o dată. Dar este vorba de ceea ce are. E chiar mai mult decît îmi trebuie. E vorba să adunăm viaţa aceasta din toate păr ţile — disiecta membra — şi s-o supunem unor ritmuri ma ri. unor jocuri stricte. oamenii puternici întîrzie în bunurile lor şi nu mai dau nimic. E vorba să facem ceva cu viaţa. în întrebările acestea. Aş putea trăi atît de bine cu mai puţin… Gîndurile acestea pornesc dintr-o necesitate de „mai puţin“. care trăieşte de azi pe mîine. e că pun probleme vii.

Ia din ea bucăţi mari. care să grupeze în jurul lor tot ce a fost disident pînă acum. monstruoasă. grupînd într -o aceeaşi ordine realităţile de acelaşi fel. spontane sau necesare. împotriva vieţii joase. în care viaţa se poate reface complet.Să nu te pierzi în faţa bogăţiilor vieţii. Rezistă. trăit. Să fie fîşii de realitate. Tocmai de aceea voi cău ta s -o simplific. între istorie şi geometrie. nu una singură. asasinat. în consecin ţă. că prima mea acţiune e de a pierde ceva. Poate că nu e atît vorba de ales între istorie şi adevăr. Cum se simplifică deodată toate. pentru idei. Să calculezi… E adevărat că. Imagina ţia — trista facultate de a renunţa la un univers care e simplu. Pierdusem din vedere simplitate a lucrurilor din cauza imaginaţi ei. între istorie şi ordine. De ce să apropii ideile de viaţă. odată. o rezistenţă împotriva istoriei. Dar. să fac din ele lucruri colorate local — şi să nu fac ceastălaltă revoluţie: să apropii viaţa de idee. Pentru ideile de peste tot. cu sau f ăr ă el. n -are decît s-o facă. Există totuşi un mijloc de a trăi de mai multe ori. sărăcesc realitatea procedînd în felul acesta. Să nu crezi c ă istoria este singura realitate şi să te laşi născut. să le calitativizez. . s-o modific pe ea în sensul ideii? Simplifică viaţa. la prima vedere. dar trebuie ales. împotriva curgerii. de a căuta „mai pu ţin“. E adev ărat că rămîne un rest. Dar. Cînd vine viaţa peste tine. imensă. Pentru ideile triste şi vesele. gratuite şi eficiente. fii gata preg ătit cu schemele. Cine vrea să trăiască o singur ă dat ă. Ai întotdeauna cu ce să ieşi la suprafaţă: ideile. în locul lumii reale pe care o pierd. anemice şi atletice. N-o lăsa niciodată să te acopere. Să arunci ideile în viaţă ca nişte poli magnetici. pentru idei — şi pentru toate geometriile care se pot face cu ele. am bucuria de a vieţui toate vieţile care nu au fost. mai bine chiar decît în rosturile imediate. În locul bucuriei de a vie ţui viaţa aceasta. înţelesul lumii este acelaşi. Ideile… Cum se cuminţesc acum lucrurile. Ar trebui scris încă o dată un imn pentru idei. Să nu te laşi făcut. Viaţa e b ogată. îmi apar toate lumile posibile. concentrări. să le multiplic la infinit. primesc toate realităţile cu putinţă. Ce ai nevoie de rest? Nimeni nu spune că nu există un rest în afar ă de idee. Să fie fascicule luminoase peste tot. toturi — şi operează cu ele. în orice caz. bine. Ar trebui s ă încerc ăm. Pentru a fi părăsit o singură realitate. Să distribui ideile ca centre de omotetie. prodigios de incalculabilă.

aceste „eternităţi care umblă printre oameni“. nimic fix. Fructul pe care l-aţi mîncat azi nu-l veţi mai mînca niciodată. Ideile. pe urmă. ce idee a murit de la facerea lumii încoace? Nici una. îşi poate găsi o Mathesis a ei. Aci vă stă greşeala: aţi vroit unicitate. Dincoac e şi dincolo de Pirinei. noi doi? Dar cum? Tot ce ştiu e că altul a avut o bucurie care f ăcea aluzie la o bucurie de a mea. comunicaţie? Pentru că oamenii nu mai pot comunica. a arătat îndeajuns că nimic în epoci sau indivizi nu coincide.Şi. ard. Viaţa. atunci. intersec ţie de vie ţi sufleteşti. Iată. niciodată printr-o verita bilă coincidenţă. Acea disciplină sclavă istoriei. ci toate apropierile care se pot face între ei se datoresc unor corespondenţe vagi de vîrstă. Toate marile acte. Iată. Istoria e numai alteraţie. ne înţelegem. care de atîtea ori a întrecut ştiin ţa. îmi amintesc doar cum mi-a plăcut mie. Altceva? Şi asta poate fi coinciden ţă. am acum vîrsta foamei de azi. C um se mai pot înţele ge oamenii între ei? Îmi închipui că numai prin aproxima ţii. pentru că acordă prea multe drepturi vieţii iraţionale. dacă o are şi vecinul meu. dar aţi uitat să cereţi şi eternitate. lui „o dat ă“. nebuniei lor — de aceea propun această senină. niciodată prin acoperirea unui moment dintr-o viaţă sufletească cu un moment dintr-alta. al meu. unitatea lor. care e prea scurt ă. în schimb. Ducînd mai departe sistemul acesta de a da vîrstă lucrurilor. Cum ne putem înţelege. solidaritatea lor cu celelalte şi cu ele însele — asta nu înseamnă prea mult. individualului. Mîine va fi altceva. Din acelaşi pom? Nu. Veţi mînca un altul. am putea spune că există şi o vîrstă a zilei. Înţeleg aşadar ceva local. filozofia culturii. Dar. Cine vorbea aşa? Lumea nu poate măsura eternitatea. dintr-altul. toate se alterează local. el nu va afla nimic din ce se petrece în mine. căci şi pomul trăieşte. marile întîmplări. cît durează lucrurile acestea „vii“? Cîteva clipe sau o zi. mor. Că ştiinţele de azi nu şi -au găsit încă „ştiinţa lor universală“. pentru că îşi închipuie că sînt prea mult în istorie. de pild ă. universul ideilor e fix şi incoruptibil. prin altceva local. La voi lucrurile se consum ă. Să . În planul lui nimic nu se alterează. marile bucurii. această deliberată închinare c ătre o Mathesis universalis a sufletescului. al său. atunci? Eu nu pot vedea cum place al tcuiva un lucru. Totul este aci şi nu este dincolo. căci singura ei măsură este viaţa. La ea nu e de găsit nimic rezistent. Am coincis. Dacă nu.

estompat. încep să ştiu. şi te-ai făcut viaţă. pentru că e întuneric. p ăianjenul cu atîtea picioare — Pămîntul. pe cerul acela despre care el spunea că a fost cel mai mare profesor de calcul al omenirii — stelele au început să se noteze una cîte una. nici o culoare nu mai e insistent ă. Ea vine încet. peste lucruri. la formele ei joase şi să înceapă exerciţiul actelor pure. generalitatea şi veşnicia. păstrează doar raporturile mari. formele. doar. ştiu. S ă încorporeze ideile. şters. A fost o zi atît de luminoas ă şi vedeam tot îngrozitor de bine. printre oameni. sfîrşesc conturul formelor abia schiţate. vag. „Căci tu eşti mîntuirea noastră.renunţe. Prea multe sînt culorile. respingător. Aştept noaptea. cu eternitatea. reduce formele.“ * Acum aştept să cadă peste lucruri noaptea. Monstruos. pe cerul lui Platon. toţi împreună. între ei şi. În locul bucuriilor regionale s ă instaurăm bucuriile generale. în care primează creaţia liberă. aşa că n-am mai înţeles nimic. Urmăresc contururi. În locul născutului să punem făcutul. nici un ţipăt prea asurzitor. atîta cît îmi trebuie. Simţurile se liberează de obsesii. rotunjesc solidele prea ascuţite. Incalculabile. care te -ai pogorît dintre ceruri. Noapte atoatesimplificatoare!… Acum pot să înţeleg. În locul spiritului istoric. Acum văd. idee făcută iar nu născută. Sus. operez în spa ţiul omogen şi aproape negru. de a coincide unii cu alţii. adevărurile de contur ale realităţii. cu „liniştea ei ştiinţifică“. în care primează destinul. Să facă din ele limbajul universal. posibilitatea oamenilor de a se înţelege unii cu al ţii. durata specifică şi moartea. ca nişte puncte luate la întîmplare în geometria întunericului… . să aducem spiritul matematic. Şterge culorile. Spiritul e liber şi dialectica lui poate începe. mai simple şi mai vaste.

. lucidă — vine pe urmă. toate păcatele lui şi ale lumii. Drama omului contemporan ni se pare că nu e alta decît aceasta: nu ştie s ă uite. Aşa l-a învăţat istoria. din stilul ei. peste toată istoria ta. versiunea aceasta asupra originii geometriei e capabil ă să ofere o semnificaţie neaşteptată pentru destinul omului. acoperea hotarele. atunci cînd se retrăgeau apele. E atît de greu să gîndeşti viaţa. Dar. poate. în schimb. peste toate momentele neorganizate ale vieţii tale. ideea. Aşa s-a născut. să şteargă toate urmele. Trebuia să vină Nilul.III Despre istorie Se pare că originea geometriei e legată de unul din evenimentele pe care istoria le -a proslăvit cel mai mult: revărsările Nilului. adică viaţa ordonată. un dar al Nilului… Dar dacă şi geometria ar fi un dar al apelor sale. să o ridici pînă la planul adevărului? Nu. ca refluxul. Nu aruncă în urmă nimic. Egiptul. atunci. adevăr sau simplă legendă. cînd îl avea în el. cu atît mai bine. Geometria e răspunsul meu către ape. trebuia s ă alunge toată istoria materiei dimprejur. primul. Trebuie doar să cureţi terenul vieţii tale. iar oamenii nu mai ştiau bine. făcea una tot locul. Aceasta a fost morala ei: fiecare să caute omul într-altă parte. Omul care nu ştie să uite nu poate fi lucid niciodată. Vrea s ă poarte tot în bra ţele lui. spiritul istoric. de cîte ori mai mult atunci n-ar trebui să fie glorificat Nilul. maladia istorică. Geometria — adică sistemul. Nu abandonează nimic. un dar al Nilului… Căci Nilul — ni se spune — se revărsa peste cîmpurile vechilor egipţieni. ce nu mai este în noi geometrie? Geometria. toate hotarele oamenilor. Să laşi apele să se reverse peste tine. ca să poată apărea ideea. actul pur. Şi atunci au început să măsoare şi să deseneze. adevărul linear. să învăţăm uitarea. darul de apă săracă: Egiptul! Căci ce a mai r ămas pentru noi din cultura aceea. Trebuie. din înţelesurile ei de via ţă? Ce mai este în noi Egipt? Dar. cît loc le mai aparţine lor şi cît vecinului. Şi cum ar trebui uitat darul celălalt. Dacă geometria s-a născut într-alt fel şi nu atît de accidental.

Cauzele unui r ăzboi vin mai la stînga lui. şi foile citite rămîn toate la stînga. mi se pare. cel puţin în primul moment. iese. Nimeni nu se defineşte mai bine decît prin atitudinea pe care o ia faţă de ea. putem particulariza unele dintre variabile. Aci stă toată ireversibilitatea istoriei. Există în ştiinţă un anumit principiu. dezechilibrată. acela şi peste tot. Restul? Restul îl găseşti în orice alt cîmp de cercetări. şi că ea circulă de la stînga la dreapta. nici suplu şi nici fluent. pentru că aşa cere istoria. Şi vine după legile adevărului. cînd ne întoarcem ochii înăuntru şi privim secolul al XVIII -lea. sensul de la stînga la dreapta. suplu. se desface din cel dintîi? Dar cum? Aşa cum se desface un adev ăr din altul? Dar acestea nu au loc în spaţiu şi nici nu au „sens“. Am nevoie de un sens unic. Că acesta din urmă rezultă. Că e viu. Aşadar. cu istoria. Desigur pentru că o citesc. Cînd sfîrşeşti o carte. fapta aceasta care atîrnă mai mult la stînga decît la dreapta. niciodată mai la dreapta. cum să n-o refuz cu toată simţirea regulată care mai e în mine! Istoria aceasta neregulată. în istorie ca şi în geometrie. Faptul unic. Cînd încep să consider mai atent istoria. a rămas la stînga. fluent? Să încercăm atunci să arătăm că nu e nici viu. A. poate. c ă o am în ăuntru. numit principiul solidificării. Platon vine mai la stînga lui Aristotel.De aceea trebuie să sfîrşim. Istoria asimetrică. niciodată altfel. dîndu-le . Sensul de la stînga la dreapta. Exact sensul de la stînga la dreapta. Dacă avem o funcţie care depinde de mai multe variabile. De aci încep toate: din voin ţa de a te îngropa în lume sau voinţa de a-i întoarce spatele. pentru că o găsesc în cărţi. aceasta e extraordinara lecţie pe care ne-o dă istoria. într-un fel. dar aşa este. decît să-l vedem mai la stînga secolului al XIX-lea . Această non-geometrie… De ce atrage atît de mult pe oameni perspectiva istorică? Ce are faptul istoric încît s ă fie atît de convingător? Am arătat că unicitatea lui e iluzorie. asta vine pe urmă. În timp ce istoria se petrece într -un anumit spaţiu închis şi are un sens unic. istoria! Cum să n-o urăsc. nu ştiu cum. Crede cineva mai mult? Ce e mai mult. nu facem. în mine. cu întreg conţinutul ei. acel „o singură dată“ s-ar putea să nu fie decît atîta tot. toată cartea. E supărător. atunci. Sensul unic trebuie să fie psihologiceşte ceva pentru mine: este. care o ia într-o parte.

din moment ce se mişcă într-un spaţiu închis. un moment fixat. Iată o serie de argumente pentru care procesul istoriei nu ar trebui considerat închis. cu istoria no astră întreagă în spate. cu principiul acesta al solidificării. e moartea egal ă şi omogenă a tuturor vieţilor posibile. e curgător. atunci. Ne-am grăbit cu toţii să abdicăm în faţa ei. faptul acesta e fluent. Istoria apare ca solidificarea pe care un spirit operator şi-a impus-o. rînd pe rînd. Ar trebui. curgerea joasă. V-aţi gîndit vreodată că noi toţi. deci un singur sens. Istoria va fi atunci întîmplare a unui fapt viu şi nu faptul viu însuşi.valori anumite. luată la întîmplare. pentru că nu vedea. o fatalitate oarb ă şi nu un Dumnezeu geometru. fiecare din elementele solidificate şi se obţine astfel varia ţia func ţiei prin raport cu toate variabilele sale. fluentă. fluent. suplu. să gîndim lumile actuale prin lumile posibile. cu alte cuvinte. solidificîndu-le adică. Nu găsim în istorie decît solide. de ce atîtea titluri de expresivitate acordate is toriei? Istor ia e un lucru întîmplat. Căci stăruieşte. de toate valorile care i s-au dat. parcă. s -ar putea să nu fim altceva decît un „de exemplu“? Atunci. filozofia culturii a declarat istoria singura competentă să dea socoteală . pentru explicarea istoriei. Ştiinţa s -a umilit. o valoare particulară. suplă. el reprezintă una singură dintre toate valorile posibile. ca o lavă care se va împietri cîndva. Cum poate fi suplu şi cît poate fi de suplu. din moment ce destinul lui e de a fi într-un anumit timp şi loc? Fluent? Într-un anumit sens. Istoria e. pentru c ă a fost creat ă sub zodia solidific ării. Confruntaţi acum faptul istoric. şi cercetînd apoi variaţia funcţiei. un „de exemplu“ al lui Dumnezeu. Pentru a fi vie. Este el măcar suplu? Dimpotrivă. să procedăm tocmai pe dos de cum se procedează de obicei: să renunţăm la universul nostru solidificat şi să în ţelegem lumile care sînt prin lumile care nu sînt. o vast ă aplicaţie a principiului solidificării. în înţelesul principiului solidificării. dintr-o dată. M-am întrebat întotdeauna de ce să admit. un fel de calcul. Curgerea istoriei e curgerea grea. dar curge ca un metal topit. În urmă se liberează. Este viu faptul istoric? Este el abundent şi bogat în valori? Dimpotrivă. declarînd că participă la relativismul istoric. despre care se spune că e viu. istoria ar trebui liberată. în toată istoria. cel mai puţin dintre toate. variaţia unei funcţii depinzînd de mai multe variabile.

Dar crede ţi c ă ştim mai mult ce a fost adev ărat altădată? Sau. Dintre două fapte vii. atunci. un fel de întrebare de a lui Pilat — cel care nu ştia ce este adevărul —. Toate apele curg la început. Care este adevărul istoric? În plină actualitate. să-i spunem. fie în înţelesul că o altă con ştiin ţă. încît omul nu numai că se simte solidar cu istoria. constituind ca atare istoria. din moment ce toate lucrurile sînt adevărate acum şi numai cîteva vor fi adevărate mîine? Nu ştim ce este „adevărat“ acum. se petrec o serie de fapte care se vor prelungi. chiar. că gestul lui are perspectivă. pe de altă parte însă se petrec şi o serie de fapte episodice. fie în înţelesul că o conştiinţă omenească se simte trăind într -o cultură oarecare. bucat ă cu bucată. ca pe un ceas stricat. Undeva. Numai că există o întrebare. o întrebare în faţa căreia istorismul n-ar trebui să reziste. o putem măcar desface. Altele vor curge neîncetat. şi mai bine. ierarhice şte distinct de celelalte fapte. una de om politic. cînd încă toate lucrurile curg? Care sînt faptele care se vor prelungi. nu e deloc adevărat c ă cel mai sonor sau cel cu aparenţă mai bogată are mai multe şanse de reu şită istoric ă. (Dar mi se pare că aşa se şi face. credeţi că ştim cele ce s -au întîmplat altădată? Căci adevăr şi întîmplare nu înseamnă acelaşi lucru.) . socoteşte că graţie sie se scrie o pagină de istorie — întreb area: care est e anume adevărul istoric? poate fi decisivă. Viaţa este egală peste tot. mai jos. de altul care nu va fi. adevărul istoric de astăzi. cine le poate deosebi astăzi. şi ele vor fi apele vii. Apele vii şi apele moarte ale istoriei. de cele mai multe ori. Într-adevăr.de sistemele noastre de viaţă. deci într-o perioadă de istorie oarecare. unele din ele se vor opri într-o cotitură a malului şi ele vor fi apele moarte. dar are conştiinţa clară că el face istorie. fapte care nu vor rezista scurgerii timpului şi care nu vor avea nici un fel de filiaţie. iar omul contemporan pare a fi cî ştigat în istorie o nou ă dimensiune a existenţei sale. Căci faptul care are calitatea de a fi istoric nu e nicidecum de un rang deosebit. ale cărui piese să le punem pe urmă într -o mai bună ordine. că ceea ce face ast ăzi dureaz ă şi modifică realitatea. Sînt convins că dacă nu putem face lucid istoria. Dar nu putem vedea ce deosebeşte astăzi un fapt care se va prelungi de un fapt care va da într-o linie moartă. S-a ajuns atît de departe. care sînt faptele intrate pe filonul adevărat al curgerii? Şi care este. un fapt care va fi istoric. mai orgolioasă.

mai proaste decît ale poeţilor. Să ascundă faptul acela. una singură dintre toate lumile posibile. nu este istoria oameni lor. Credeţi că viziunea istoricilor s -ar ţine mai puţin? A. prăpastia? Ar face întocmai cum procedase Cellini cu statuia lui Perseu. voi şi opera. Uitaţi. . Practicaţi somnul acela particular de care vorbea Leibniz. imposibilitatea de a crede. mai ales. nu este nici „gîndul lui Dumnezeu pe pămîntul oamenilor“. goală pe dinăuntru. somnul care omite tot. somn prin raport la cîte un lucru. Şi atunci de ce să refuzăm discuţia lumilor posibile şi s ă o discutăm mai ales pe aceasta. dar spunem să tacă. ca şi cum n-ar fi fost. de cîte ori ar putea fi mai frumoasă decît asta. Nu reprezintă pe nimeni şi nimic. Toată lumea trebuie păr ăsită. Lepădaţi-vă de istorie. Iar istoria care nu este — ea e. sutele de mii care sînt pe pămînt. şi nu ne . în care vîrîse tot felul de materiale. uitare special ă a lui. toate actele oprite. de pildă. Presupuneţi că ar fi un război. să ne dormim somnul general — şi pe urmă să visăm.am fi gîndit să numărăm infinit de multele care nu sînt. De aceea istoria ni se pare nu numai neştiinţifică. este unul singur dintre toate sistemele posibile. să visăm despre formele pure. credeţi că s-ar simţi aci un gol? Credeţi că istoricii din vremurile acelea n-ar arunca punţi sau n-ar umple. ca egipţienii din legendă. nu ştiţi prin ea decît cîteva legende în plus. Şi atunci. de cîte ori mai justă istoria lor făcută aşa! Istoria aceasta. vă întreb. istoria omului. Adormiţi. ceva crucial în existenţa unor popoare. căci fiecare act e o eroare şi drumul care te duce la adev ăr este: imposibilitatea de a face ceva. Dar practica ţi mai ales somnul general. Peste cincizeci de ani nu s-ar mai şti nimic. istorici sau simpli ştiutori ai unui fapt. Căci istoria aceasta nu este istoria o mului. care nu e mai bună. cu ce material ar găsi ei. să omitem tot. să facă o conspiraţie a tăcerii împotrivă-i? Nu spunem să mintă. Să oprim orice mişcare. să-l elimine. care nu se ţine mai bine decît altele şi care nu e decît mai întîmplată? Oameni buni. Poate. E o fabulă care ar fi putut să nu fie inventată.De ce n-ar conveni oamenii. d ar şi irelevantă pentru om. numai ca să ţină. matematica n-ar fi fost cu putinţă dacă ne -am fi mulţumit să numărăm miile de pietre. o repet. N-aţi învăţat nimic de la ea.

fără conţinut. de materialul neinterpretat al vieţii comune. în definitiv. Am stat şi m-am gîndit bine: ce se poate face? Şi am văzut că nu se poate face nimic. Ce? Nu ştiu. Să fie adevărat că viaţa de toate zilele este atît de u şor posibilă? Sînt unele experienţe curioase. se desface într-o risipire de culoare. gîndind ne dăm seama ce curioase sînt unele din experienţele noastre.IV Despre imposibilitatea de a face orice Aşadar să întorc lumii spatele. Va fi rău. nici într-alta. frică de tot. Imposibilitatea de a face orice. e o culoare care creşte în suflet. făr ă nici un traseu anumit. Am rămas suspendat deasupra acestei gropi mari: viaţa. ceva asemănător cu apele care se coloreaz ă dintr-o dată. Am cîntărit prea mult în balan ţa mea şi acum — nu ştiu ce are — nu mai atîrnă nici într-o parte. de aceea ce se întîmpl ă. dintr-un exces de luciditate. . Rîndul trecut a părut că se simţise bine în tovărăşia ta. a fost decisiv? Care anume i-a plăcut? Cel puţin. Nu f ă pasul acesta. dimpotrivă. de pildă. Care dintre lucrurile acelea. Nu v-a fost niciodată frică? N-aţi avut niciodată o frică. aşa. Dar ce-l făcuse să se simtă aşa? Îţi aminteşti perfect de bine tot ce i -ai spus şi tot ce ai făcut atunci. stă puţin acolo şi pe urm ă. De ce să nu încerc? Am văzut atî ţia oameni care au intrat în lume şi s-au pierdut acolo. Nu e vorba de Via ţa aceea cu majusculă. Sau. care ar trebui să ne dea de gîndit. atîta îţi spun. E o difuziune. a şa. mai degrab ă. să nu te duci acolo! Va fi rău. Iat ă. Nu e vorba de cea mai mică superstiţie. ci de lucrurile care au loc zilnic. Nu te du. întîlneşti un om pe care l-ai mai întîlnit o dată. cu viaţa sufletească. lipsite azi de orice relief. groază de a încerca cel mai mic lucru? Nu întinde mîna. Dar de ce sun ă atît de retoric lucrurile pe care le rostesc acum? Căci nu mă gîndesc la nimic retoric. o frică formală. de cînd încolo începuse să se simtă bine? Trebuie că se petrece. Nu o fac din obscurantism ci. E ceva care cade în apă. e o culoare care cre şte în ap ă.

acela nu răspunde de ele. şi. pe ce să punem accentul. unde s ă lovim. atunci. cînd te-ai ridicat atunci şi l-ai privit drept în faţă. Liber e actul deliberat. ei cînt ă. că nu fac nimic. într-un anumit noroc al momentului. Dimpotrivă. am şti că din vina noastră nu se întîmplă ceva. de eficienţa lor. Ar trebui s ă deliberăm atît de mult încît să nu mai facem nimic. cum am şti să reluăm. ceva de al tău i -a amintit deodată de altcineva. Aş vrea ca deciziile să-mi aparţină. s ă ştim ce s ă facem cu ea… În timp ce acum trăim viaţa asta pe ghicite. sau cînd ai făcut gestul acela aspru. înfrîngerile şi victoriile să-mi aparţină. Mă gîndesc ce sănătos ar fi dacă am delibera tot timpul. să refacem temele pe care le ştim temele noastre tari. fără cru ţare. sau. ei curg. că gîndesc ceva. Căci „fac“ o mie de lucruri: a ş putea s ă spun c ă gîndesc. Tot ce se întîmplă în lume e fără participa ţia lor. Vreau răspundere. că am fost pe stradă. ce i -a transfigurat toate mişcările sufleteşti? Poate. faţa ta. dacă lumea moare. Să-i fi plăcut ce i-ai spus despre „instabilitatea omogenului sufletesc“? Sau poate… Dac-ai şti? Dac-am şti cu toţii ce a hotărît în anumite situaţii! Ce siguri am fi pe viaţa noastră. ceea ce înseamnă că vreau libertate. de cele mai multe ori. n -o pot lăsa aşa. Într-o aşa serioasă măsură mi se pare de negîndită viaţa. Oamenii cred prea mult în inspiraţie. Căci libertatea se reduce la calcul. încît dacă m -aş gîndi efectiv ce să răspund la o înt rebare uzuală ca: ce mai faci? aş constata c ă întrebarea aceasta e printre cele mai grele cu putinţă. Nu spun că viaţa ar fi mai uşoară atunci. pentru mine? Cine e la spatele meu? Dar e ridicol. De obicei oamenii nu răspund de nimic. Dacă lumea curge. Aş vrea să pun ceva în ea. Cine tr ăie şte în locul meu. . iată un lucru care n -a fost acceptat pînă acum. am fi responsabili fa ţă de noi înşine dacă ni s-ar întîmpla ceva rău. Dar spun: ce precisă ar fi viaţa atunci! Cum am putea să operăm cu ea. cine nu le gînde şte. nu-l au. libertatea e de ordin logic. că gîndesc altceva. de cuminţenia.Dar ce anume a crescut deodată în sufletul tovarăşului tău. ei mor cu toate la un loc. cine ştie. Cine nu pune idei în lucruri. nerezolvată. dacă lumea cîntă. Dar aşa nu se poate. Ar trebui să gîndim mai mult situaţiile în care ne aflăm. c ă sînt bine. să gîndim eventual atît de mult încît să nu mai ştim de unde începem. Eu vreau să pun idei în lucruri şi de aceea răspund: de ordinea. E viaţa mea totuşi.

şi istoria spune tocmai ceea ce au făcut oamenii. imposibilitatea de a face bine. Şi tinerii nu puteau fi fericiţi. un vas de pămînt. alt ă dat ă. Voi da totuşi de exemplu pe Dumnezeu. un lucru dintre cele o mie pe care le -am făcut realmente. că şi alţii au suferit. adică. de a realiza bucuriile din povestea mea. Căci ce pot face pentru vecinul meu? Îi pot da o bucată de pîine. noi toţi aceştia.Ce să spun? Care e lucrul pe care trebuie să-l spun celui care mă întreabă? Şi nu numai atît. aşa cum a ascultat fiecare din noi aceeaşi ridicol ă poveste. ca atare. Să luăm. care nu a mai făcut nimic de o bună bucată de vreme. şi în ţelege atît de bine . acum. căci viaţa le punea tot felul de piedici. fără calcul. din atîtea suflete. de pildă. Asta e tot? Aş vrea să-i spun că viaţa e frumoasă. panica mea formală… Ce pot să fac? Am o poftă grozavă cîteodată să fiu imediat productiv. să ascut un lemn. direct eficient: s ă fac un scaun. ceva nea şteptat. c) să aleg un lucru adevărat pentru clipa de faţă. dar la urmă. să alegem. E ceva curios. adică să nu fac nimic. nimic. Nu -mi cereţi exemple. Mă uit la el. pentru ceea ce se întîmplă acum între el şi mine. inteligenţa supremă. Dar omul care ştie să înfrunte greutăţile trece prin toate şi tinerii au învins toate şi la urmă au fost fericiţi. Care e lucrul pe care trebuie să i-l spun lui. Dar. nu am poft ă decît s ă calculez. De ce n -are el capacitatea de a înţelege. din atîtea guri. adică să aleg unul dintre lucrurile acelea care privesc raporturile mele cu el. d) să fie totuşi un lucru al meu. calculatorul cel mare. că nu trebuie să se sinucidă. tot aşa ca el. mi se pare că ar trebui. singurele sincere. b) să aleg adevărat pentru cel care mă întreabă. Şi credeţi că astea sînt singurele adevăruri de respectat? Atunci ce s ă -i răspund? Mă cuprinde o panică. să aleg. au fost mulţumiţi. căci ar trebui să le găsesc în istorie. aci sau în împ ăr ăţia cerurilor. Între aceste două posibilităţi de viaţă. Încep să-i povestesc despre un tînăr care iubea o fată nespus de frumoas ă şi care era iubit de ea. acum? Şi mai mult: ce trebuie să-i spun lui. Simt precis că toţi oamenii mari au fost calculatori mari şi n -au făcut. despre mine? Aşadar ar trebui să respect mai multe serii de adevăruri: a) adevărul lucrului. Vecinul meu ascultă. Să vorbim atunci despre diversele imposibilităţi. nu ceea ce nu au făcut ei. Trebuiesc dezaprobaţi totuşi oamenii care nu fac nimic dinainte. Calculul e singura noastră virtute.

Fiindcă îmi dau seama c ă aci stă o suferinţă omenească. atîtea dezastre în lumea aceasta pe care noi o credeam mai bun ă. îmi dă un gust amar în gură. O înţeleg perfect. deşi pare plină de rezonan ţe metafizice: imposibilitatea de a adăuga ceva la creaţiune. în timp ce bucuria lor e nerealizabilă pentru noi? Ce-mi pasă de fericirea altora? Mă şi doare. Cum am putea adăuga ceva? Şi totuşi oamenii cred că pot întregi natura. Aşa că fericirea trebuie să vină prea tîrziu în c ăr ţi. oricît aş fi eu de sătul. dacă nu chiar se amplific ă în noi. Stă aci. suferinţele lor sînt atît de mult ale noastre? Dacă eroul unei cărţi fumează o ţigară bună. eu nu simt nimic. pe mine ca şi pe ceilalţi. le ştim cu toţii de la început. sufăr mai mult decît flămîndul de aievea. De ce durerea altora se echivalează.suferinţele de acolo? De ce toate bucuriile altor oameni nu sînt şi ale noastre şi de ce. Dar orice fericire vine prea tîrziu în căr ţi. Pîn ă la ea a fost o suferinţă. Cel de acolo suferă de o singură foame. Ba îmi vine să spun chiar că eu. vreun conţinut nou de fericire? Nimic. altfel cartea n -ar putea fi scrisă. Ceea ce nu ştim de la început e c ă sînt atîtea dureri. Dar dacă aş fi ştiut cît rău îi fac vecinului meu. Dar cum să nu -mi pese de suferinţa altora? E în mine. întîmplările cu finaluri fericite. nu i -aş mai fi spus nimic. un om este bolnav şi ştiin ţa îl vindecă. Mă pîndeşte. Fără să ştiu. Vroiam să fac bine. nu se poate călători în via ţă cu fericire. pe cînd eu sufăr împreun ă cu to ţi cei care au fost înfometaţi vreodată. mă doare îngrozitor. au ideea aceasta fixă că pot „ajuta natura“. Nu înseamnă un adevărat ajutor care se dă naturii în cazul de faţă? Natura e . I-am deschis ochii asupra unor noi primejdii. îi ştiu perspectivele. ni se spune. sătulul. gata să ţîşnească. ştiu cît ă mizerie închide în ea. mă doare. cînd sînt atîtea alte imposibilităţi evidente. Vedeţi. să povestească înainte întîmplările sale de dragoste. imposibilitatea aceasta vulgară. cea a lui. De pild ă. Dar ce să vorbim despre imposibilitatea de a face binele. Dar i-am dat vreo bucurie nouă. Bucuriile nu se învaţă. nu se poate decît sfîrşi cu fericire. căci nu se poate începe cu fericire. l-am învăţat acum mai multe despre viaţă. şi eu m-am rătăcit în suferinţa aceasta şi n -am mai ştiut cum să ies la capăt. Cine vrea. Binele nu se poate face. în schimb. Dar dacă rabd ă de foame. Iată. sufăr cu tot ce e suferinţă pe pămînt.

nu mă mir că oamenii sînt atît de activi. În acest caz însă bolile nu sînt atît de mult ale naturii. cei de astăzi. dar mă gîndesc că. cum au mai arătat şi alţii. Dar atunci să întrebăm un lucru: de ce sîntem bolnavi? Cineva r ăspundea. scria gînditorul acela. Îi văd cum trăiesc. cît sînt ale noastre. moare speţa. se întorc. poate nu tocmai fără dreptate. că nu mai putem fi sănătoşi decît cu preparatele ştiinţei noastre. cîteodată. de orice fel ar fi ele. Cînd s -a făcut o grămadă . Ce gol? Nu ştiu. M ă gîndesc că. o perfecţionează. vindecă bolile. de fiecare om care trăieşte.imperfectă: ne creează bolnavi. Ce le pasă dacă lucrurile nu răspund nici unei chemări efective? Am impresia. măreşte longevitatea şi întregeşte astfel opera naturii. întrucît nu mai sîntem natură. Iar omul. Nu s-a mulţumit să ştie ceva. Pe cale artificială. să scăpăm cu viaţă dacă natura vroia — în orice caz s. Închipuiţi-vă. pleacă. Iar a te vindeca nu înseamnă a ajuta natura. prin ştiin ţă. Dar nu vedeţi nici acum că nu se poate face nimic? Dac ă faci pentru individ. Închipui ţi -vă că trupul nostru nu mai poate fi „natură“ decît pe cale artificială. cu ştiinţa noastră glorioasă. dar acesta mi se pare totuşi păcatul originar: nu ştiinţa. Şi aceasta pentru că noi. într-o zi. asta e ceva grav. Ar trebui să renunţăm şi la prejudecata aceasta. iau decizii. n-am vrut să ne sacrificăm. compromi ţi ziua de mîine. fiindcă s-a îndepărtat cel mai mult de instincte“. ci a te întoarce la ea. Cînd mă gîndesc la numărul mare de lucruri prejudecate care compun via ţa noastr ă zilnică. în viitor. oamenii nu vor mai putea umbla fără cîrje. Adam a vrut să trăiască prea mult. de fiecare om sănătos de azi e un om pe moarte. cum spune teologia.o lăsăm să-şi vadă singură de treabă. „Omul este cea mai bolnăvicioasă dintre fiinţe. Ci am „ajutat-o“. Atîta tot înseamn ă a „ajuta natura“. ci a vrut să opereze cu ştiinţa lui. Dacă faci pentru ziua de azi. E totuşi ceva care trebuie umplut şi atunci punem acolo tot ce se întîmplă în lume. că vor să umple un gol. să murim dacă natura vroia. E absurd. poate. nu e firesc să ne creăm această nouă natură? E absurd. aşa cum tr ăim noi azi. dar ştiinţa care nu mai e dezinteresată. sau susceptibili de a fi bolnavi. dar pe cale artificială. că sîntem bolnavi fiindcă ne -am depărtat de natură. Dar nu ajungem acolo? Din moment ce vindecăm în felul acesta bolile.

se stilizează. nopţile şi zilele noastre s -ar putea totaliza… Cînd mă gîndesc. atunci. Căci există noutăţi imediate. alte lucruri — dar era ceva nou în ele? Se schimbă doar proporţiile. Dacă pui doi oameni să vorbească. o ştiam de la început. cu macaralele şi cu dramele ei. plictiselile. cît de puţin se poate face în lume. Să rămînă. Cînd eşti unul. Nu se poate înţelege o piesă de teatru. în lume? S-au d us să vadă ceva nou. Ştiu că lumea crede îndeobşte altfel. evadările. O purtam cu mine. Cînd treci la acesta. Astfel. absurdităţile. Dar — noi? Toată lumea aceasta. dar ştiu sigur că ei nu se pot auzi vorbind. o dată sim ţi împreună cu unul. cresc. încît ele s ă pară legate. Dacă viaţa e teatru. cîţi oameni n-au plecat. Dacă înţeleg. Vreau să spun: imposibilitatea dialogului. . Toat ă lenea lumii ni s-a ascuns. Morala din ţara aceea? Ştiam. iarăşi. Dialogul nu poate fi înţeles. N-ai să poţi fi niciodată amîndoi. într-un anumit plan al adevărului. cu lucrurile sale noi. chestiunea începe să se numească : istorie. converg într-alt fel efectele. De cîte ori? De o mie de ori. Istoria ne totalizeaz ă. Dacă revii la primul. Nu ştiu bine dacă oamenii pot s ă vorbească între ei. surprize. care închide în ea imposibilitatea însăşi a vieţii asociate. Ca şi cum deciziile. este o imposibilitate ca ceva nou să existe. Dar ce. dialog.mai mare. n -aş mai înţelege. ce mai e nou? Îmi dau seama că lucrurile sună ridicol. dacă am cerceta lucrurile fără interesul de a dovedi ceva prin ele. Dar. realităţi pe care nici nu le bănuiai — e adevărat. de fapte leneşe. cu oraşele. amîndoi deodată. ele nu sînt decît excesive. au fost în lume. N -a scris nimeni note de drum sincere. ea nu are sens şi eu n-o înţeleg. Lucrurile devin mai puternice şi mai actuale. cu atît mai puţin se poate ea scrie. în toate timpurile. Ştiam totul. cel care crede altfel. Păstrez pentru acum ultima imposibilitate.au văzut? Alte oraşe. mă îngr ozesc că s -a făcut atît de mu lt. Ar fi trebuit să scrie atunci: Oraşul acesta? turnurile lui? Ştiam. N-a vrut să recunoască nimeni că s-a păcălit. o dată eşti celălalt. Dar. trebuie să-l uiţi pe primul. nu se poate gîndi via ţa scenică. alte peisaje. Dacă ar fi ceva nou. şi fiecare va spune atunci ce a văzut. Aceeaşi istorie e cea care aşază în aşa fel faptele unele lîng ă altele. La sfîrşitul lumii ne vom întîlni cu toţii. am putea vedea într-o zi ce oceane de fapte inutile. al doilea este oprit iar ăşi. Şi cu toate acestea. viaţa însăşi nu se ţine pe plan logic. celălalt stă.

Oameni buni. Văd un solid mare. se decid. Ce văd cînd stau? Văd că toate lucrurile care fugeau spre mine cînd fugeam eu spre ele nu se mai înşiră. De ce să mă opun la facerea de fiecare zi a lumii? De ce? Pentru că trebuia odată să se vorbească despre desfacerea ei. de pildă: 2ab X 3a. că putem fi duşmanii ei. Vreau să arăt. şi atunci ne-a făcut pe noi. . ca să se ţie veşnic treaz. o dată sînt pian. numai. Poate i-a fost frică să n-o ia lumea prea repede la vale. pentru a trăi în schi mb ca arborii între arborii pădurilor. fac. aceasta e omenia lui. puţin. Văd unul. se înţeleg. De ce să nu încercăm? De ce să părăsim ceea ce avem mai o menesc în noi. fac binele. O dată sînt vioară. bătăile vieţii şi să încerce în răstimpul acesta altceva decît viaţa. Am văzut că ea e imposibilă şi acum stau. Nu ştiu bine ce se înţelege prin muzică. trăiesc. Poate avea nevoie să echilibreze lumea. se împietresc. V Despre Dumnezeu Fie. Aceasta e demnitatea lui. de ce să nu încercăm? Poate că Dumnezeu ne -a făcut înadins aşa. de ce nu vreţi să stăm puţin pe loc? …Am întors lumii spatele. ca apele între vînturile cerului? Omul e singura fiinţă care poate să stea. oamenii „ajută natura“. De ce vreţi să i-o luaţi? Omul poate să stea. Dar nu-i absurd? Oamenii cîntă. omul poate să nu curgă. să-l duşmănim. că a dormit prea mult în noi virtutea de a întrerupe via ţa. oamenii îşi vorbesc. Sau poate. Poate să oprească. Sînt cîteva jocuri de jucat.Poate e simfonie? Dar nu înţeleg nici simfonia. stătătoare. de unde ştiţi? — poate el singur a avut nevoie de duşmani. duşmanii lui Dumnezeu. o lume fixă. ca s-o mai încetinim puţin. nu se mai numără. care ar fi fost prea bună fără de răutatea noastră. Toate curg. de a pauza viaţa. Vreau să arăt că noi putem rezista creaţiei.

familia aritmetică. Dar. Atunci. se scrie într-un fel anumit. C ăci. Putem pleca mai departe. Bineînţeles că cineva ar putea să spună: a2 e un fel de a scrie aXa. dacă urmez pas cu pas regula. . cum operăm. în adevăr. înmulţim coeficienţii…“ Numai coeficienţii? Restul nu se înmulţeşte. obţinînd a la puterea a doua. Am găsit aşadar rezultatul.“ E adevărat că. Scriu aXb sau ab. a înmulţi pe a cu a nu înseamnă a scrie un a alături de celălalt. n-am scris pur şi simplu. ci un adevărat fel de a opera. două monoame. ca să obţin exponentul lui a2. Dar face o metaforă. obţinem: 6a2b. de multe ori. să cercetăm mai cu grijă cum am ajuns la acest rezultat. fac parte din aceeaşi familie restrînsă. exponenţii fiecărui a. nu spune un adevăr riguros. şi anume din seria obi şnuită a numerelor aritmetice. în primul rînd. a efectua înmulţirea dintre a şi b înseamnă a scrie ab. Dar regula aceasta nu pare mulţumitoare. de pild ă. ajung la rezultatul de mai sus. Mai întîi. „Ca să înmulţim două monoame. Deschid un tratat gros de algebr ă şi citesc: „Ca să înmulţim două monoame. în algebră a opera se reduce la a scrie. Am avut de înmul ţit două expresii algebrice simple. Şi noi am vroi să ştim. E iarăşi adevărat că. dacă n-am făcut decît să scriem. n-am suprimat doar un semn. atunci nu s-a întîmplat propriu-zis nimic. La fel. A înmulţi pe 2 cu 3 nu este un simplu fel de a scrie. căci obţinem 6. numai? Regula aceasta pare într-adevăr mai mult un fel de a scrie rezultatul decît de a opera. am calculat.Efectuînd acest produs. Căci pentru a ob ţine a2 am făcut un adevărat calcul: am adunat 1+1. cînd se operează cu adevărat? Matematicile au un răspuns sigur la aceast ă întrebare: cînd e vorba de cantităţi de acelaşi fel. Deci am făcut ceva. 2 şi 3 sînt de acela şi fel. scriem o dat ă fiecare liter ă şi îi d ăm de exponent suma exponenţilor ce a avut ea în monoamele date. cu conştiinţa că n-am făcut nimic efectiv. ci a calcula. Ar trebui să vedem dac ă nu e ceva de cîştigat şi din întîrzieri. Dar de ce să plecăm mai departe? Graba noastră în toate este cu desăvîrşire necritică. înmulţim coeficienţii. Iat ă.

b se scrie ca şi cum nu s-ar fi mişcat. Aşadar trebuie să fie un factor de efect nul. Aşadar pentru a obţine efectiv. înmulţit cu plus. din expresia -2ab. cre atoare. asta e altceva. -6a2b. Am văzut că. 6. căci altfel b s-ar condamna la imobilitate şi ar fi inoperant. atunci cînd scriem rezultatul. să dea tot b. încît înmulţit cu b. elementele lor trebuie să fie în mi şcare. b din prima expresie… Da. a dat. Elementul b se găseşte în expresia -2ab şi lipseşte în expresia 3a. La rîndul său. din aceea şi familie. cel puţin nu se găseşte acolo sub o formă explicită. în timp ce noi operăm totuşi cu el. . În tratatul meu cel gros de algebră. Expresiile -2ab şi 3a sînt în mişcare.De unde rezultă că nu se operează efectiv decît cu elemente de acela şi fel. 2 înmulţit cu 3 a dat. Ca să obţinem -6a2b din produsul lui -2ab cu 3a. Dar cine cunoaşte alt factor de efect nul. al coeficientului primei expresii. făcînd parte din aceeaşi familie algebrică a lui a. minus. a se mişcă. ce face b? Să nu ne grăbim. autorul se gr ăbea s ă spun ă: b rămîne neschimbat. nu literal. mişcătoare. conform regulii de înmulţire a puterilor aceleiaşi cîtimi. decît unu? Unu este atunci un fel de b care se găseşte în 3a. după tabla înmulţirii. mai întîi. de la coeficientul celei de a doua. fără ca un element al ei să se dilate? Că. Dar cu adevărat nu s-a întîmplat nimic cu el? Să judecăm. semnul: minus. Prin ce miracol să rămînă b neschimbat? Cum se poate ca totul să se deplaseze prin deplasarea părţilor şi o parte totu şi s ă nu se deplaseze? Cum se poate ca toată expresia -2ab să sufere o dilataţie. a din prima expresie înmulţit cu a din a doua. cum pot ele purta un os mort în fiin ţa lor? Ni se pare. după regula semnelor. minus se mişcă. pentru ca ele să fie în mişcare. Dar ce sens are să rămînă neschimbat? Noi sîntem acum în plină operaţie. în universul algebric. În expresia -2ab. Nu s -ar putea totuşi să existe ceva din familia lui b în expresia 32a? Ar fi necesar. că 3a trebuie să conţină un fel de b în el. în orice caz. a dat. schimbătoare. 2 se mişcă. am înmulţit elementele de acelaşi fel din expresiile: -2ab şi 3a. Am înmulţit. rezultatul de a2. atunci. Aceste fiinţe vii care sînt expresiile algebrice. Iar acest b trebuie să fie de aşa natură.

De pildă. Iată-l. unu este încă şi cu el toată lumea. în aceeaşi măsură. a nu stă singur: el duce după sine o infinitate de unuri. Şi e totuşi acelaşi. a: b = • a . toată lumea cantităţilor e în el. În sensul ace sta. Crede cineva că într-o operaţie poate să stea un singur lucru. în mod explicit. Aşadar. cîteodată lucrurile ar trebui să stea pe loc. se scrie 3 a1. trebuie consemnat faptul că fiecare cantitate algebrică este prezentă în tot locul. Avem: a1X1b. ci operează întotdeauna. un fel de a fi al lui a? Nu este el. Aşa că. O lume întreagă e în el. totul se mişcă prin unu. atunci cînd ele nu sînt . dac ă n -ar exista un unu care să le pună în mişcare. pentru a fi posibilă algebra adevărată. nu facem doar să scriem. unule mereu acelaşi. pentru ca apoi tot el să le adune pe toate la un loc? 1 b . Nimic nu dispare. Dar nu este unu. scrie. el e b şi tot el z. în care 1 este un fel de b. cînd dintr-a lui z. unule din ce în ce mai mare dar mereu egal cu tine însuţi — cum nu te-au adorat mai mult geometrii pînă acum? Fără el calculul n-ar fi fost cu putinţă. Căci toate sînt în unu. Dacă un lucru nu este. Altfel nu operăm complet. Cum? Prin unu. Acolo unde se g ăse şte o singur ă cantitate. El este a. Da. Altfel ea nu operează.trebuie să recunoaştem că 3a. E din familia acestuia. Atunci unu este un fel de a fi al lui b. Ce înţeles ar avea lumea şi cantităţile. ea le trage după sine pe toate celelalte. Unule nou. algebra nu scrie niciodată. Aceasta este presupoziţia algebrei. de asemenea. cea operatorie. atun ci cînd înmulţim pe a cu b. Şi lucrul este mai clar dacă îl verific printr-o împărţire oarecare. El este alfa şi omega. sus. măcar. pe loc? Nimic nu st ă. fiecare însemnînd cîte un lucru algebric particular. De pildă. Deci a ar trebui să se scrie: a1111111… Fiecare lucru poartă cu sine toată lumea. căci este cînd din familia lui a. la drept vorbind. ci doar notează. un fel de a fi al lui x? Şi nu este el un fel de a fi al tuturor lucrurilor algebrice? De unde: unu este felul de a fi al tuturor lucrurilor algebrice. cînd din familia lui b. şi unu este peste tot. unu este un fel de a fi al lui b. Dacă n-ar fi unu. Căci b e în a şi a e în b. totul se întoarce la unu. Altfel scriem numai. E neîncetat nou. felul acela al lui b.

Toate încep. din mers. un suflu. şi mi-am făcut atunci ca idol pe Dumnezeu. l. Fiecare calcul pe el îl con ţine. Nu. care vrea să se reîntregeasc ă. De altfel. Pare strigătul lui Dionysos. el ar trebui să fie aşa. în goana lor către el. aci. el va fi. Lucrurile nu sînt ele însele decît datorită sie : aX1=a. unu nu este Dumnezeu. Nu cred în algebra mea. Vocile lor lăuntrice sînt dovezi pentru ceva care este. Dacă ceilalţi îl înţeleg cu inima pe Dumnezeu. care-şi cheamă părţile plutind pe ape. Să cîntăm pentru gloria unului. . Cîteodată se ascunde ochilor. Într-alt fel nu înţeleg lumea. Adică. să fie aşa cum îl pun eu. el era. Ceilalţi cunosc existenţa lui Dumnezeu. Căci toate sînt în el. fericiţi cei care le văd din treacăt. în schimb. Dar este felul lui de a fi. la prefacerea ei. mi se pare că şi vedem alte lucruri. Nu spun că e Dumnezeu. Dar. Ce ar căuta Dumnezeu în: -2abX3a? Dar seamănă cu el. Căci aşa este făcut gîndul meu. atunci unu este singurul ei dătător de înţeles. dac ă ea are vreun în ţeles. Aci. Spun că. Dar. Tot aşa îl pun şi pe Dumnezeu. „Să-ţi faci ţie un idol drept“. cu Dumnezeu. nu spun nici despre ea c ă este adev ărată. dacă Dumnezeu este. n-o pot gîndi decît aşa: cu Dumnezeu. nu e nici o dovadă. nemişcatului. nu spun că e adevărată. Toate sfîrşesc. Toate curg. Fiecare numărătoare pe el îl numără. acolo. a n-ar mai fi a. Toată lumea s-ar altera. N-am înmulţit pe a cu b ca să arăt că Dumnezeu există. atîta lumină stă în mine. el nu poate fi într-alt fel. cu atît mai bine. Dacă n-ar fi el. Eu trebuie s ă m ă opresc pentru a vedea ceva.am pus întîi pe unu. Ferici ţi cei ce pot vedea dintr-o dată lucrurile. la începutul ei. dacă o gîndesc uneori. Dar nu e departe. el nu curge. Nu cred în lume.Ar trebui să ne oprim cu toţii din calculele noastre grăbite şi s ă cîntăm. Cînd mi -am făcut algebra mea. au o prezenţă. dacă Dumnezeu ar exista. Seamănă cu suferinţa lui Osiris risipit în lume. marelui. mi-am zis. Ci am înmulţit pe a cu b ca să arăt că.

dincolo de orice pierdere. Iar Dumnezeu — el este ca şi cum cu adevărat ar fi. Şi a sfîrşea. exist ă un „apoi“. o văd ca şi cum ea ar fi. în Dumnezeu. şi z sfîrşea. Dar unul era felul lor de a fi atunci cînd ele nu mai erau. Cînd văd lumea. mi se pare că ea este încă.Iar dacă pe lumea aceasta o pîndeşte sfîrşitul. Sînt zilele — nu ziua — de apoi. atunci voi spune că. Tot aşa. dacă mi -e frică să nu se piardă lucrurile din ea unul cîte unul. la sfîrşitul fiecărei părţi din lume şi al lumii întregi stă veşnicia lui Dumnezeu. . Cînd n -o mai văd.

un adevăr oarecare. toţi se adunau împrejurul lui. Şi ce ai mai văzut? Jos. el le-a răspuns: „N-am văzut nimic. a întîlnit trei zîne care-şi jucau părul în oglinda apei. toat ă închinarea ei s-ar opri atunci. ed. Ce ai văzut azi? — îl întrebau ei. mă înăbuşă. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat. 1E vorba de Oscar Wilde .“ Cine a văzut ceva şi n-a orbit? Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să-l spună? Cine a întîlnit adevărul. Toate cîntecele lumii. ca şi cum ai iubi -o şi ai fi iubit de ea. într-o zi. dar toate lucrurile îmi par ca şi cum ar fi. Şi. şi toate viet ăţile p ădurii se adunaser ă împrejurul lui şi jucau. în seara aceea. într-o zi. Am văzut acolo.VI Despre omul care nu este Cîteodată nu numai Dumnezeu. nu am ce face cu lumea care este. la malul apei. ca şi cum s -ar întîmpla ceva în ea. Seara. am v ăzut trei zîne care -şi despletiseră părul şi care şi-l pieptenau în oglinda apei… Dar. mă acoperă.) . Mă apasă. ce bine că Dumnezeu nu există cu necesitate. La ce bun mai mult? Dacă pot să trăiesc bine între fantome alerte. Şi pe urmă am tăcea. şi n-a fost strivit de el? O. de ce să mă îngrop între realităţi de plumb? ºineţi minte povestea celor trei zîne? O născocise un poet . mai la vale ceva. Dumnezeu ar fi un munte care să stea în faţa noastră. şi el le povestea. un moşneag care cînta din fluier. omul care povestea a auzit cu adevărat cîntecul moşneagului. Uite muntele! — ar spune cîţiva dintre noi. în pădure. 1 Era odată un om care povestea frumos. E o lume fără scăpare. Nu am nevoie. cînd oamenii îi cerur ă să le spună ce văzuse. cînd se întorceau oamenii de la munc ă. Nu se poate trăi decît cu lumea care ar putea fi. (N. a văzut jocul vietăţilor pădurii şi.

te prinzi tu singur. dureroasă încă . Am impresia că oamenii nu sînt decît ceea ce spun sau fac.) De aceea nu sîntem. decît ceea ce se întîmplă să fim. Iat ă. E destul să începi să le vezi. Fiecare om este dezordinea sa. s ă po ţi sufleteşte să le vezi. c ă pot s ă mă păstrez. întorci capul şi fugi cît poţi de repede. cine . Nu trebuie să se întîmple nimic cu adevărat. Febra ta dureroasă de pînă a tunci. Viaţa trebuie să nu se întîmple ca să ai cîteva libertăţi în ea. încît te uiţi pe tine. luna de ieri-noapte. cedează. Moartea cosmică are ceva grandios. de ce s -o şi sfîrşim? Lucrurile care se sfîrşesc. în lume. s ă po ţi.Ne jucăm. Dacă te predai lor — cînd au încetat ele de a mai fi. Cînd o arunci. sînt mii de salturi care ne constituie aşa cum sîntem. dacă întinzi mîna să apuci. în ele. Cine nu ştie să se joace. acela nu-şi trăieşte omenia. Cine nu vrea să se risipeasc ă. Prezenţa lor nu te consumă niciodată. numai. ştiu: un salt în necunoscutul lucid. nu vreau să spun decît că viaţa nu trebuie efectuat ă pînă la cap ăt. atunci. E un salt. Un prieten. atunci. Într-un anumit sens. te sfîrşesc şi pe tine. (Cartea asta e şi ea un salt. Moartea vecinului tău te doare. Noi ne facem din propria noastră risipire. Sîntem sco şi din noi şi proiectaţi altundeva. Sărim o dată cu fiecare gest. în loc să prinzi ceva. cărţile. O putem trăi în virtualitate. Mă gîndesc cîteodată la soluţia pe care ne-o oferă ataşarea de marile probleme. astea toate ne construiesc. Pe urmă. Nu e nevoie să vezi trei zîne pe malul apei. Marile probleme se discută cu patimile înăbuşite. Cel mai mic lucru e o piatră pe care ţi-o legi de gît. de ce s -o actualizăm? Ea se poate începe. Cînd faci ceva. Cum să ne păstrăm? Asta ar trebui ştiut. Toate lucrurile întîmplate. cu fiecare gest pe care-l întreprindem. încetezi şi tu de a mai fi. apoi. ea te trage după ea şi aşa te risipesc pietrele astea toate pe drumurile astea toate. sau febra ta plăcută. Dacă deschizi ochii mari şi-i aţinteşti acolo. în faţa căruia fiinţa ta încetează de a mai avea orice veleitate. Sînt atît de vaste. te laşi f ăcut o dat ă cu ac ţiunea ta. Nimic nu te angajează în ele. o dragoste. actualizate sînt apăsările vieţii tale. Să ne juc ăm numai. Iată un mijloc de a ne cantona în virtualitate.

Nimeni nu s -a sinucis pentru că printr-un punct dat nu se poate duce decît o singură perpendiculară la o dreaptă dată. Aventura inutilă. realizabile fără durere. sinuciderea în care nu pui nici un dezastru. depăşind categoria gratuităţii. de ce să ne cheltuim? Ce sens are să dăruim cele ce avem în noi. Atunci. S-ar vărsa poate şi sînge. căruia nu-i lipseşte decît încrederea ta. de şi cheltuiala exterioară e aceeaşi. gratuitatea ar trebui practicată pe o scar ă întinsă. Corpul cade. senin. Excesul inutil. spuneţi-mi: cine s-ar cheltui în toată afacerea aceasta? Toţi am pleca intacţi de acolo — chiar dacă am sfîrşi pe tărgi. efectiv totuşi nu te cheltuieşti cu nimic. Dacă vrei ca viaţa să nu te obosească şi să nu te doară niciodată. Căci ele te costă atît de puţin… Micile aventuri sînt mai ales actele gratuite. dar sufletul a rămas netulburat. Marile probleme sau. Şi. atunci. Oamenii care. un fel de sinucidere inutilă. Şi lumea ar ieşi la balcoane. să dovedească ceva — oamenii aceia sînt trişti şi răi. Activezi ca şi cum ai ob ţine ceva. te mişcă din loc. M-am gîndit într-o zi la o vijelioasă revoluţie populară împotriva legii gravitaţiei. dacă vrei s-o ocoleşti. Pentru că e o valoare care nu consumă.nu vrea să se lase aruncat în toate părţile. de pildă. N-ar fi frumos? Am ieşi cu toţii pe stradă. lucid. nici o panică. deşi gestul tău e la fel de ferm. ca să fii tu — pierde-te în marile probleme sau cheltuieşte-te în micile aventuri. emoţionată. pur şi simplu. Dar. micile aventuri. cu conştiinţa inutilităţii lucrurilor în el. Nimeni n -a căzut jos din cauza rotaţiei pămîntului — a constatat odată un om neserios. practicabile fără consumaţie efectivă. Dar mişcarea grandioasă a pămîntului te lasă în pace. ca să fii liber. dar ştii bine că n-ai să obţii nimic. de toate vînturile — să se ascundă sub marile probleme. de aceea. o sinucidere în care aproape c ă nici nu mori. Actul gratuit e actul. Dar de ce să ieşim intacţi. odihnitor. în artă. vor să spună neapărat ceva. a fost creat a şa. mai degrabă decît s ă le p ăstr ăm cu prudenţă? . Gratuitatea e printre singurele valori de viaţă suportabile. de ce să ne păstrăm? — va întreba cineva. cu placarde mari pe care să stea scris: „Jos mecanica lui Newton!“ sau „Nu mai vrem să atîrn ăm!“. Dar creaţia inutilă? Tot ceea ce e bun. E locul să transcriu aci această observaţie ridicolă: dacă suflă vîntul mai cu putere. Există. Păcat.

deşi susţin că nu trebuie să activăm deosebit. n -o mai găseşti nicăieri. dar înăuntrul tău stai pe loc. un vast ş i nobil an o nimat. Dar speţa nu trebuie căutată în altă parte şi nu e regăsită niciodată. Dar lucrurile acestea le pierdem atît de u şor din vedere. Ne aruncăm în viaţă. Dar stilul cel nou de viaţă — pe care îl gîndesc paginile acestea — nu-l realizezi interzicîndu-ţi cu desăvîrşire actul. destinul nostru cel vast. Ar trebui încercată reabilitarea lui „ca şi cum“. regăsind speţa. Am putea s-o trăim pe un plan mai vast. Problema . viaţa poate fi transfigurată. Cine nu ştie adevărurile astea nu trebuie să trăiască printre oameni. prudent. gîndul acela al călugărilor tibetani care n ăzuiau spre eternitate era un gînd frumos. Cine încearcă actualizarea ei. iau contact cu eternitatea. atunci am avea un sentiment de vag ă universalitate în raporturile noastre cu ei. nefăcînd nimic. Toate mişcările se fac. în schimbul unui destin provizoriu. speţă sîntem cu toţii. Procedăm aşa cum făceau călugării aceia tibetani care ţineau femei pe lîngă mînăstirile lor şi îşi închipuiau că. acela şi-o fură singur. Cea mai mare înţelepciune nu stă în act. în loc să sistăm. pe un plan universal — cine ştie? Dacă lumea nu este. Cu puţină strategie. activezi. dacă nu se efectueaz ă în cazuri particulare. Între a sta şi a activa exist ă un termen mediu: a trăi lucrurile ca şi cum le-ai practica. cum spun poeţii şi oamenii Bisericii. Trebuie să fii întotdeauna disponibil pentru comentariul unor acte pe care totuşi nu le . ne adîncim pînă la gît în fapte particulare şi uităm. Paradisul nu este pierdut. În „ca şi cum“. în actul posesiunii. şi nici nu poate fi găsit vreodat ă. dar nu te cheltuieşti. Dar atunci cînd nu găseşti eternitatea în tine. la fel ca în actul gratuit — care e tot un fel de ca şi cum —. adică. non-actul nu sfîrşeşte niciodată. un lucru care sfîrşeşte? Şi. nu se întîmplă. N-ar trebui întotdeauna să ştim cine sînt oamenii dimprejurul nostru. Cum îţi poate da gustul eternităţii un lucru care durează. Dacă i -am lăsa fără nici un nume şi fără nici o fişă. ci în comentariul actului.ai făcut. Căci fericirea nu poate fi decît comentată. Spe ţă eşti. care constituie demnitatea noastră de a fi. un stil cu totul nou cînd trăieşti aşa. în genere: orice act sfîrşeşte. atunci începi să prinzi anumite rosturi ma ri şi calme ale vie ţii. Cînd vrem să regăsim universalul pierdut. Nu spun imediat să stăm întru totul. Există ceva de fiinţă în genere în noi. activăm încă. în acţiuni particulare. Dacă era sincer.E un stil nou de viaţă.

Ceea ce ne-o face frumoasă nu sînt actele. o astfel de viaţă este aproape cu neputinţă: i -ar trebui prea mult umor cuiva ca s-o trăiască. dacă am fi lipsiţi de toate comentariile asupra ei. Ce infimă şi ce elementară ar fi feri cirea dragostei. Viaţa n-ar trebui trăită decît alături de ea însăşi.fericirii. Nu se poate decît vorbi despre ea ca şi cum ar fi fost. de aci sau de dincolo. de pildă. de a vorbi despre ceva. fără ceva. De altmintrelea. sau ca şi cum va fi. toate perifrazele noastre. este poate o problemă prost pusă. „Să vorbeşti despre ceva. toate romanele. e vorba despre biografia unui om care nu este! .“ Hotărît. directe. ale firii. actele acelea simple. sau ca şi cum este. întreg sistemul acesta specific omenesc de a se lipsi de concret. Sînt toate căile noastre indirecte. f ăr ă ceva.

cu soare şi natură. alt undeva nimic? Nu. Eşti fericit? Da. Mica noastră luciditate ne -a apărut deodată. Nu stă el? Nici nu creşte. bucuria care stă. nu va muri. nici nu s -a născut şi. Dar care sînt bucuriile stătătoare? Ele se află la îndemîna oricui. aşa scurt şi categoric cum este. îşi spune singur. cu st ări de corp pl ăcute. spunea un poet într-o zi că „geometrii sînt fericiţi. Nu sînt acestea căile vieţii. pofta care cere şi se satisface. bucuria care strig ă şi deodat ă tace — nu lucrurile astea care se consumă rezolvă viaţa noastră. Bucuriile durabile depăşesc întotdeauna astfel de întrebări. Bucuria care stă. Dar fericirea de fapt nu priveşte decît lucrurile care sînt azi şi nu mai sînt mîine. Vezi. deoarece creaţiile lor durează“. mai departe. Atîta tot? Am trăit fiecare dintre noi cîteva zile fericite. Şi nu mai vrei nimic? Atunci asta e limita superioară a fericirii? Dincolo.VII Despre singurătate În cîteva rînduri. Atunci. iarăşi. dacă viaţa noastră trebuie să aibă vreun înţeles. poate. Ce just fixează verbul „stă“. A privi lucrurile sub specie durationis în seamnă a te rătăci singur în durată. toată truda noastră trebuie să ducă la eliminarea materialului care este azi şi nu este mî ine. toat ă acţiunea de a te bucura! „Bucuria care stă“ e formula potrivită a eternităţii noastre. nici nu scade. Dacă cineva caută plăceri care să semene cu fericirea. am greşit drumul. Soarele care urc ă şi coboar ă. aci le -ar putea afla. un triunghi oarecare. lucrurile acelea care durează cît dreptele paralele de mult. Căci lucrurile acestea nu încep de nicăieri şi au fost de totdeauna. De pild ă. Eternitatea. În acest sens. ideea care nu oboseşte niciodată. Ci lucrurile care n u se consumă. Viaţa noastră trebuie semnificată cu lucruri care să nu dureze. asta e viaţa mea. care nu sfîrşe sc niciodat ă. fiecare om se opreşte şi contemplă. Nu . senzaţia care începe şi oboseşte. Adevărurile care îmi preexistă şi mă lasă în urmă.

Noi trăim chiar în eternitate. nişte nemuritori care ne -am uitat destinul. Iată. de ce istoria este alături de realitatea spirituală: pentru că ea e în planul duratei. e clar. în odaia lui de lucru. de cînd încep ei să fie puri. de ce biografia n -are sens. Cît de inutil încercăm să ne sinucidem! * Vorbind despre stele. Să spunem din nou că nu e vorba de cine ştie ce adevăr astronomic. Mă gîndesc iarăşi la acel Pascal. pe cont propriu. noi putem trăi în eternitate.) . care vroia să rezume morala stelelor. Nietzsche. Pune întruna întrebări. Blaise Pascal rămîne singur. Tîn ărul e curios s ă afle ce se ascunde în domeniul acel a care-i e interzis. care a dat atîtea lec ţii de omenie lumii. Faptele sînt ştiute. în vîrstă fragedă încă. Tatăl său — care vrea ca tînărul Blaise. Începe să deseneze figuri regulate. Căci nu sîntem muritori. să le povestească toţi de nenumărate ori. nu logice. 2 „Doar o poruncă pentru tine: fii pur“ — germ. nu şi 2 despre oameni? Este un lucru curios că oamenii nu vor să ştie unde e puritatea lor. omul poate deveni şi el fiinţă stătătoare. dar să le povestim încă o dată. Lui Pascal i se interzice studiul geometriei. omul — am mai spus-o — este singura fiinţă care poate să stea. E cea mai inexplicabilă nebunie a oamenilor aceasta de a se refugia în biologie şi deci de a căuta cu voinţă singura durere care nu le este dată: aceea de a fi muritori. scria versul acesta: Nur ein Gebot gilt dir: sei rein . Dar ştiţi de cînd? De la singurătate înainte. contemplînd triunghiul stătător. Din punctul de vedere al ideii în general. Progresul şi prefacerea sînt valori istorice. ed. ci de adev ărul nostru omenesc. Omeneşte vorbind. în acest caz. Dar de ce să fie vorba numai despre stele. să se cultive sistematic. numeşte cercul un rond şi operează. Dar sîntem nişte zei proşti. şi nu al adevărului. (N. asimilînd întîi literatura latină şi greacă — este acela care deschide lui Pascal drumul către crea ţia liberă.e nici un progres în el şi nici o prefacere. Le boteaz ă aşa cum se întîmplă. cu definiţia aceasta. pe jos. poetul. mai departe. Atunci. iar tatăl său nu -i răspunde decît că geometria este studiul figurilor regulate.

e omul singur. De ce însă nu se scoate adevărata semnificaţie din el? Căci. e spiritul universal. Uitaţi -vă la fiecare om care rămîne astăzi singur. Sîntem crescuţi pentru a trăi între oameni. Se cheltuiesc să perfecteze ceea ce avem mai prost în noi sau ceea ce. Am crezut şi eu că trebuie să trăim printre fantome. Vor să ne facă gregari. Lumile toate sînt geometriile care aşteaptă. Nu trebuie s ă vină lucrurile spre noi. desigur. ci fantomele stricte ale spiritului. Numai Mîntuitorul a ştiut că destinul nostru era de a fi singuri — şi de aceea mîntuirea lui vine prin conştiinţă. e Adam. regină. legile. chinuirea spiritului cu balauri şi cu toţi monştrii apocalipsului n-au servit. şi am putea trăi atît de bine singuri… Cadrele sociale. sau scriem o carte. dezordine peste care stăpîneşte. Păcatul faţă de omenia noastră. nu are dreptul s ă condamne arta şi nobilele ei funcţiuni. Pascal refăcuse geometria euclidian ă pînă la propoziţiunea treizeci şi ceva. tatăl său îl surprinde. Toată educaţia noastră e făcută din aceeaşi groază de singurătate. E sentimentul cel mai caracteristic al omului contemporan necesitatea aceasta de a se popula. Ne-ar servi de infinit . poate. nu avem deloc. cine este Blaise Pascal operînd? E spiritul. nedesfăşurate. încercînd să dovedească teorema că suma unghiurilor unui triunghi este egală cu două unghiuri drepte. peste cîtăva vreme. în fiecare din noi stă un Adam care aşteaptă să fie iarăşi singur. să ne fie frică de singurătate. la nimic. Iată. luăm o carte. Ne-am învăţat. în spiritul nostru. dar n -am propus niciodată fantomele imaginaţiei. Toată lumea ştie exemplul acesta şi tuturor ne place să-l repetăm. vedeţi panica de care este deodată cuprins şi apoi dezordinea în care cade. poate. De ce totuşi se desf ăşoar ă ele atît de greu? Poate pentru că nu sîntem toţi Pascal. peste noi. în definitiv. mai ales. care ar fi trebuit să fie omenie prin exces de luciditate. Nimeni. Cînd rămînem singuri. Ne e frică de singurătate. căci lucrurile adevărate sînt înăuntru. sau fluierăm. Dar.Cînd. şi nu prin turmă. se dovedeşte a fi astăzi exces de imaginaţie. şcoala. aşa. pentru c ă lumea nu vrea s ă ne lase singuri. imaginaţia confuză. De ce să ne fie frică? Poate de la singurătate înco lo începem noi înşine. dar abuzul acesta de ficţiuni şi de fantastic. prejudecăţile — toate ne încarcerează spiritul.

cînd încep să joace ielele. Lui Dumnezeu nu-i e frică de singurătate. pură. omul devine şi el o imagine. Nici din necesitate. de unde încep elaborările pure ale spiritului. din această linie a spiritului se desfac drumurile adevăratei vieţi. Ci din voinţa de a trăi.un fel. Pentru Dumnezeu nu există necesitate. aceea este al tău. Între atîtea imagini. să ne lepădăm de toată falsa bogăţie a vieţii noastre imaginative şi de conţinuturile noastre tulburătoare. ca nouă. Singurătate şi geometrie. Limpezirea generală a apelor. Căci unde se nasc formele. din nopţile sale omogene şi albe? Dar trebuie să spunem împreună: geometrie şi singurătate. Ar trebui să spun numai singurătate. ce face altceva Pascal. Nu e un titlu frumos? Pentru ce? Nu ştiu. căreia nimeni nu-i va pune capăt niciodată. şi se îneacă. dac ă nu din pustiurile sufletului. vizionar şi ficţionalist. …Şi abia acum înţeleg de ce spunea Platon că Dumnezeu geometrizeaz ă. Trebuie să ne părăsim şi pe noi. într. geometrie şi eternitate. Să concediem o dată toată această lume dezgu stătoare şi miriapodică. cînd sînt puse împreună. C ăci Divinitatea e singură. nu-i aşa? Prin excelenţă singură. perfectă decantare chimică. Singurătate şi geometrie. Trebuie s ă întoarcem hotărît spatele celorlalţi. veşnicia din ăuntrul lui. bucuriile formale. Regatul veşnic al vieţii noastre spirituale nu se întîlneşte decît în zonele singurătăţii. Aci e o pisică moartă: viaţa mea. Singurătate. De aci. Ceea ce îţi va rămîne de spus cînd nu vei mai avea nimic. . Şi ce poate face fiinţa singură. Poate un titlu pentru viaţa omului pe pămînt. Căci ce face altceva omul singur. Decantare. Valoarea cea mai înaltă de care am avut parte în turmă a fost spiritul cinematografic. oamenii pot înţelege ceva din sensul lor aparte. Ale tale dintru ale tale — şi numai din ele. Bucuriile ei sînt bucuriile simple. acte pure. noaptea. decît geometrie? Sau poate ar trebui s ă spun numai geometrie. pentru că abia aşa. inteligenţa singură.mai multe ori singurătatea şi ieşirea din turmă. decît geometrie? Nu din frică. Abandonarea tuturor conţinuturilor. Există o dialectică a spiritului pe care nimeni n -o poate înfrînge.

VIII Despre problema totului şi a părţilor Cînd treceam pe lîngă casa aceea care se dărîma. legăm gîndul de noi înşine. nu au nici un regres. ca şi lucrurile noastre. De aceea ne-am gîndit într-o zi că oamenii ar trebui să cînte în loc să vorbească. Cel puţin în felul acesta viaţa ar fi mai directă. atunci problema totului şi a părţilor este sfîrşită. De cele mai multe ori nu gîndim. dacă acestea din urmă se d ărîmă. care nu mai era un tot. faptul pur al ideii. De cele mai multe ori cuvintele noastre. Aşa. fumegînd de praf. pieire. chiar problemele şi semnificaţiile lucrurilor. de alţii şi de lucruri. bucată cu bucat ă. implicaţiile. le pun pe acestea din urmă să trăiască. Nici măcar cuvîntul. senini. de pildă. şi din care nu mai rămăsese întreg decît golul unei uşi — mi-am adus aminte de problema totului şi a părţilor. al lucrurilor cuvîntate. nu stă pentru noi dincolo de lucruri. De ce stăruie totuşi problema? Sînt oameni care cred că problemele stau în ziduri şi. Nu mai vorbim despre cei care cred că problemele nici nu exist ă. acoperă sub ele şi problemele. poate. în timp ce lucrătorii dărîmau. . Sînt alţii care cred că solu ţia zidurilor hot ăr ăşte de solu ţia problemelor şi. dacă o casă nu poate fugi printr-o uşă. E o specială încăpăţînare a oamenilor aceasta de a se ataşa de durată şi lucruri durabile. de întrebarea glorioasă a lui Leibniz: poate casa fugi printr -o uşă? — pe care nu reuşea nimeni s-o înlăture. În loc s ă trăiască ei viaţa fără de sfîrşit a semnificaţiilor. ci doar zidurile. dar întotdeauna cînd gîndim. oamenii nu gîndesc niciodată cuvintele. Li se pare că totul e prefacere. Ei nu ştiu sensul lor şi nu le văd. logosul. Ei nu ştiu nici măcar filologie. fugea acum. să încorporeze durata omenească. mai spontan ă şi mai nemijlocit vie. Iar casa. prin u şa care nu mai era o parte. acest regres ad finitum. care e totuşi un regres. cîteva ziduri şi un început de problemă.

toate lucrurile acestea disparate. şi atun ci abia înţelegem de ce spunea misticul acela că simte pe Dumnezeu în pieptul lui. pasiune adînc resimţită de fiin ţa trupului nostru. E adevărul din noi care se adună. De altfel facem necontenit imprudenţa aceasta de a gîndi mai departe decît sensibilitatea noastră. E adevărul care a stat ascuns în lucruri. într -o zi. Cel care ne-a făcut s-a gîndit la altă umanitate şi a pus pînă şi în inimile noastre nostalgia altor forme de viaţă. cîteodată. Mi se pare. care s-a căutat pe sine şi s-a reîntregit. că nu sîntem noi oamenii adevăra ţi. De pildă. ar trebui să fie suferinţă. Sîntem un fel de schi ţă. Iată un lucru care ar trebui să ne pună pe gînduri. . Dar într-o zi simţim o durere undeva. Dar. mai reuşite decît cele de azi. de a nu urmări cu sensibilitatea parcursurile înalte ale gîndului. Am observat ceva curios: nu e nevoie să ai dreptate pentru a putea tr ăi. vreodat ă. Nu e admisibil să fim aşa nesimţitori faţă de desfăşurarea silogismelor şi de eficien ţa lor logică. şi mai bine. E bine să ne amintim că nu sîntem decît drumul c ătre altceva. noi ştim. tristeţile sau neînţelegerile. să inspecteze regiunile depărtate ale universului logic.Dar nu v-a durut niciodată viaţa? N-aţi simţit cum se încheagă ceva înăuntru. în piept. înzestrată cu antene subtile. toate se organizează într-o b ucată. atît de nefire şti încît au făcut din noi o dizarmonie. care a suferit de spargerea lor. trăirile. Ne desfacem în părţi şi trimitem o parte. înţeles şi unitate. cărţile citite. dimpotrivă. Ce a fost mai obsc ur şi mai inexplicabil în noi prinde deodată viaţă. sau. poate. Ideea însăşi. De ce s ă nu fim întregi peste tot? Sînt unele dezvoltări nefireşti în fiinţa noastră. emoţiile regionale sau generale. Nici nu ştim cît adev ăr avem în noi şi unde e. cum se întregeşte în trup o semnificaţie şi cere să iasă la lumină? Căci. în timp ce viaţa din noi curge pe albia ei. cunoaştem mintal mult mai multe lucruri decît ni s-au întîmplat afectiv. exerciţiul greşit al ideii ar trebui să p ăgubeas c ă vie ţii noastre. De aceea viaţa ar trebui să ne doară cîteodată. o încercare pentru umanitatea care ar fi trebuit să fie sau care va fi. simfonic. cea justă chiar. ar trebui să nu putem trăi în ziua în care nu avem dreptate! Erorile logice ar trebui să ne dea răuri fizice.

Montaigne propunea. a gîndi şi a vieţui geometric nu înseamnă trăire. De ce s ă nu fie cu putinţă o astfel de viaţă. simetrie şi lege. Nu merită odată oamenii o astfel de via ţă zilnic ă? Şi tîrziu. la alte forme universale de viaţă. şi dezbaterea ei ar fi dezbaterea lor lăuntrică. Nu avea dreptate s-o ceară? Respectăm prea mult omul. şi ar căuta astfel. jocuri de măsură şi ordine. o plajă cu nisip fin. c ăutat cu îngrijire. tot atît de imediat ca un reflex. într-o zi. care să răspundă unor adînci înţelesuri aritmetice. a încorpora ideile. lumina care zace în problema totului şi a părţilor. poate. E pasiune şi febr ă şi aci. pentru a -l relua apoi pe alt plan . pentru oamenii tipului nou ar fi adevăr imediat manevrabil. murind. Emo ţia îndeletnicirilor stricte suspendă provizoriu exerciţiul vital. oamenii aceia îmbătrîniţi în scheme şi aventuri pure ar contempla înc ă marea întins ă şi inutilă.Dar s-ar putea naşte din noi o altă umanitate? N -am greşit noi prea mult. Să nu spuneţi că a promova formele. pe de altă parte. poate că tot mai e ceva bun în noi. ar simţi zilnic prezen ţa problemei totului şi a părţilor. problemă tulburătoare şi deseori neînţeleasă. Ar trebui. în sfîrşit. numai din gîndul acesta legitim al înnoirii. în dese rînduri. ar exista pe toate căile şi în toate spiritele. oamenii s -au gîndit la altă umanitate. Poate ar a şeza pietricelele în număr determinat. de pildă. Penibila noastr ă adîncire în desfăşurările adevărului ar fi pentru ei joc uşor şi spontaneitate. să se creeze sate în care oamenii să vorbească latine şte. ca Eurytos pitagoreicul. Sînt oameni care au propus chiar crearea unei umanit ăţi artificiale. cu o formă determinată. a unei umanităţi absurde. E cu putinţă şi o astfel de trăire. iar ochiul care priveghează ar trebui să ştie cum să recunoască. facem prea puţine experien ţe cu el şi de aceea nu ajungem la nici un rezultat nou de atîtea secole. s-au realizat cîteva rase noi de animale. Problemele s -ar naşte de la sine. cu soare şi copii jucîndu -se întru geometrie. numărul constitutiv al calului şi al celorlalte vieţuitoare. numai. Jocurile lor ar fi jocuri regulate. prin care vor fi deprins. între timp. în care sensibilitatea şi imagina ţia şi -ar lua drept aliment schemele spiritului şi. E odihnitor să constaţi că. Onoarea de a fi om este ea atît de inatacabil ă? Am închipuit. Privind peste întinsul mării inutile. spiritul s -ar servi necontenit de interesele şi fervoarea imaginaţiei? Ce tip nou de umanitate ar ieşi din această viaţă excesivă! Ceea ce pentru noi ast ăzi este adevăr greu dobîndit. prea adînc? Cine ştie. Gîndi ţi -vă că. Ele ar constitui via ţa de toate zilele a oamenilor.

este: Entia non sunt multiplicanda praeter necessitatem. şi nicăieri nu trebuie să găsim altceva decît propria noastră substanţă. din W. aşa cum e aparenţă suprafaţa netedă a mării agitate în adîncuri. durerea păr ţii este obsesia totului — aşa să fie şi la noi exerciţiul ideii: o obsesie a întregului. Sînt prea multe. C ă. aşa cum era mască faţa liniştită a zeului mării din antichitate. înrîuriţi de lucruri străine nouă. să reflectăm. privitor la totul organic. întorcîndu-ne privirile î năuntru. pe alt plan. via ţa nu este. as up ra intelectului însuşi. E absurd să se creadă că vieţuirea în forme nu este înc ă vieţuire. Să nu ne mai „pierdem în lume“. Entia non sunt multiplicanda. să cunoaştem felul nostru de a cunoaşte. în această monadologică lume.“ (N. de ceea ce e tulburător şi insesizabil în ea. Lucrurile din afar ă ne cheamă în toate părţile şi ne amăgesc. Ar trebui s ă le mai împuţinăm. mai uman. formele au putut fi înţelese drept conţinuturi de cunoaştere. să le încorporăm şi să facem din ele hrana zilnică a vieţii noastre lăuntrice. De ce gîndirea s ă se poat ă răsfrînge asupra ei. Să punem ferestre nu pentru a privi în lucruri. totalizatoare. pentru a nu vedea cît sînt de multe. Sîntem noi. asupra propriului nostru intelect.de existenţă. şi fiinţa noastră este una. lipsit ă de caracterul iraţional. să ştiţi că acestea sînt numai mască.)> Singurul lucru de încercat. peste tot. căci aşa ne -am depărta şi mai mult de noi înşine. Astăzi ne este îngăduit să gîndim felul nostru de a gîndi. ci pentru a face lucrurile să ne vadă.ütatul complet. Formele pot f i foarte bine înţelese dre pt conţinuturi de viaţă. mai curat. Să ne strîngem bine împrejurul înţelesurilor noastre. ed. şi viaţa să nu se răsfrîngă şi ea înăuntru? Am trăit prea mult în afară. Occam. adică: „Cele ce sînt nu trebuie sporite dincolo de necesitate. Iar dacă exerciţiul formelor pare a sfîr şi la calm şi netulburare. sau măcar să nu ascultăm de chemarea lor. Şi aşa precum. o posesiune organică. după cum. este să punem ferestre peste tot. C ăci de ce mîna mea stîngă să ştie de durerea piciorului meu drept — şi coapsele mele să nu ştie nimic despre voluptatea ideii de compunere a formelor? .

Dar numai misticii cunosc tainele corpului şi imnurile prin care s ă-l însufleţească. de jos în sus. la rîndul ei. E comun tuturor oamenilor cu adîncă viaţă interioară idealul de a face spiritul să pătrundă în carne. de pild ă. Ei singuri ştiu să-şi treacă voinţa în sînge. sînt zidurile grele şi înalte ale lumii. nu poate deveni cert ă prin adevăr — iată un lucru pe care niciodată nu-l regretăm îndeajuns.IX Despre păcat M-am gîndit multă vreme cum am putea face ca ideile noastre să devină stările noastre de corp. Dar cît de uşoare devin toate cînd inima ţi se deschide şi crezi . Că adevărul e incert din cauza vieţii şi viaţa. dacă voinţa mea liberă nu se poate insera în biologie. De ce nu este întotdeauna adevărul o emoţie sau o patimă? Poate pentru că sînt prea multe reţineri în corpul nostru. ar trebui poate schimbat totul. viaţa tulbură adevărul. pentru că viaţa e sălbatică. atîta vreme cît nu le organizăm? Ele sînt tot atîtea obstacole pentru noi. Căci la ce servesc lucrurile? La ce servesc arborii din faţa noastră şi întinsurile şi apele. nu ascultă de nimeni. Adevărul nu poate încă tulbura viaţa. Ne -ar trebui o pregătire biologică anumită. Şi într -adevăr. E una din constantele voinţei de a fi om aceasta de a voi s ă dai semnificaţii materiei brute din tine. Un gînditor spunea odată: dacă morala n -ar privi pasiunile omeneşti şi viaţa noastră sufletească în genere. Tot ceea ce se referă la întîmplările propriu -zise de viaţă e nesigur şi neştiinţific. dacă spiritul nu reuşeşte să pătrundă în carne. ca să putem face corpul s ă r ăspundă la toate chemările gîndului. în . atunci am contesta-o şi viola-o şi pe ea tot atît de mult“. Şi adăuga: „iar dacă geometria s -ar opune atît de mult patimilor noastre pe cît o face morala. Cum aş vroi să le fur arta lor de a pătimi! Mi-ar fi plăcut să îmbolnăvesc realitatea cu idei — şi atunci cel dintîi suferind aş fi fost eu însumi. dac ă absurdit ăţile şi excesele omului nu pot deveni ereditate — atunci lucrurile nu servesc la nimic. atunci ea ar putea fi tot atît de riguroas ă şi sigură ca oricare ştiinţă deductivă. Între timp.

în carne ca şi în spirit. ci mai multe. dar şi emoţie. a vieţii. Ce curioasă e această necesitate de a te prelungi în toate. voinţa noastră de a fi. Ieşim din cercul actelor pure ale geometrizării şi ideaţiei.Dumnezeu şi-l vezi peste tot în lume… Nu. De cîte ori? Nu. răsărite în drumul nostru către lucruri şi căzute deodată aci. pentru a putea reface alt ă dată viaţa pură pe care o vroisem. E un păcat lucid. sau atunci. nu putem muri aşa. decît să iei truda de la capăt. că viaţa nu se lasă cuprinsă. Ideea nu este linear ă. ca într-un laborator. Nu e nimic de făcut. Că ele nu trăiesc numai în planul logic. Trebuie să prelungim modul nostru de a fi. Nu -mi dau seama prin ce neînţelegere poate fi calificat drept experien ţă de via ţă un cerc de întîmpl ări adunate din toate colţurile lumii. Să facem din viaţă un laborator unde să experimentăm deliberat ipotezele noastre. de-a lungul acestor rînduri. noi nu ştim întotdeauna ce să facem cu dînsa. iar numai neîntîmplarea poate da un r ăspuns întrebărilor noastre. Oamenii cred că experien ţa e num ăr de fapte şi c ă se măsoară cu anii. Era ipoteza că ideile nu au o singur ă dimensiune. este prin greşeală. pătrundem în cercul actelor vitale. lumea nu e grea. Trebuie să trecem cui va adevărul nostru. pe un nou plan. Iată de ce. deci ne contrazicem. Dar anii sînt proşti şi întîmplaţi. Peste tot în tine sînt rezisten ţe. Ieşim — pentru a cădea astfel în păcat. trebuie să fie copilul lui. ceea ce a fost bun şi drept în noi. Numai. Şi totuşi simt acum. peste tot empiria te întîrzie. la capăt. dar răspund întregului nostru sufletesc: sînt şi necesitate de adevăr. A ltfel nici noi n-am servit la nimic. Cum am putut ajunge să fim străini de propriul nostru corp? Să gîndim una şi să ne fie foame de altceva? Ci corpul trebuie pus şi el în slujba gîndului. Am încercat aci să desfacem bra ţele unui unghi prea mult ă vreme lipite unul de altul. sînt schemă şi bucurie. am transformat o falsă linie într-o cuprindere. Trebuie să încerci o dat ă. făptură după chipul şi asemănarea lui. Trebuie s ă creăm artificial. am mai spus-o. . am gîndit tot timpul o ipoteză a cărei experimentare o încercam. de a prelungi pînă şi logicul! Dar prelungim logicul prin carne. în zonele noastre felurite de viaţă. Dar pentru aceasta e poate nevoie de o nouă definiţie a ideii de experien ţă. trebuie să în cerci de două ori. De ace ea trebuie să organizăm experien ţa vie ţii.

deci e înc ă păcat. de la biologie în sus. acum începi din nou. De aceea viaţa ta n-a fost cu putinţă. Dar celălalt va fi liber. Trebuie să te pleci. Veneau după ce biologia îşi sfîrşise conspiraţia. Şi iată istoria care se reface. Trebuie să pui calculul tău cît mai adînc în detrimentul firii. în instincte. e non-geometrie. Aşa te-aş fi vroit pe tine. Căci p ăcatul e activitate. calculat. aşa ca nimic din omul care se va naşte să nu mai fie reţinere. în fire — armonii. …Dar acum s-a sfîrşit.voluntar. Dar elaborările tale erau prea tîrzii. neobosita istorie a sensului unic… . dar este o ieşire din legile jocului nostru. căci va găsi peste tot — în porniri. Tu ai avut prea multe reţineri — e adevărat. Trebuie să refaci viaţa cu desăvîrşire. Nu e nimic.

eliminarea unor evidente greşeli de tipar etc. Editura .Notă Prezenta ediţie reproduce ediţia princeps din 1934 în limitele modificărilor de rutină (actualizarea ortografiei.). care în ediţia princeps apăreau numai în Cuprins. S-au adăugat totodată titlurile de capitole. unificări de lexic.

Cuprins Prefaţă / 5 I Despre culturile de tip geometric / 7 II Despre bucuriile simple / 29 III Despre istorie / 36 IV Despre imposibilitatea de a face orice / 45 V Despre Dumnezeu / 58 VI Despre omul care nu este / 66 VII Despre singurătate / 74 VIII Despre problema totului şi a părţilor / 81 IX Despre păcat / 88 Nota editurii / 93 .

A. Imprimat la ROMCART S.L.Apărut 1992 Culegere şi paginare pe calculator: ADISAN S.ro).0 IBM-PC: Ioan-Lucian MUNTEAN (muntean@physics.R.pub. Bucureşti. . România Conversie în format Winword 2.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->