r.

5—6

Redactor responsabil de colecţie: Nicolae FLORESCU Redactor de carte: Mihaela CONSTANTINESCU-PODOCE. Prezentare grafică: Aurel BUDNIC

CONSTANTIN NOICA

ISTORICITATE ŞI ETERNITATE
Repere pentru o istorie a culturii româneşti Ediţie îngrijită, cuvînt înainte şi bibliografie de Mircea HANDOGA

«CAPRICORN » 1989

Bun de tipar : 26.111.1990. . Format : 3^/70 X 100.
nr. 488 la întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918", sţr. Grigore Alexandrescu nr. 83—97, Bucureşti, România

Tiparul executat sub comanda

PUBLICISTICA LITERARĂ A LUI CONSTANTIN NOICA

1. Cele aproape cinci sute de eseuri şi articole scrise de Constantin Noica Intre 1928 şi 1944 prezintă — aşa cum era de bănuit avînd In vedere excepţionala sa deschidere filosofică din epocă — o deosebită varietate tematică. Predominantă rămîne insă şi aici problema esenţială a spiritualităţii româneşti. Ne tntlmpină la fiece pas încrederea în destinul culturii şi creativităţii neamului nostru, o pledoarie vibrantă şi emoţionantă pentru cunoaşterea acestor realităţi culturale unice în context european: «E ceva viu aici, în ţara românească: un spirit, o limbă, cîţiva oameni reprezentativi, cîteva fapte, cîteva creaţii — afirma într-o anume împrejurare Constantin Noica — La ce bun să părăsim singura realitate în mijlocul căreia ne simţim bine, la noi acasă ? » 1 Altădată, discutînd lucrările Teoria monografiei sociale de Traian Herseni şi Tehnica monografiei sociologice de H. H. Stahl, ceea ce ii oferă ocazia şi a unor consideraţii asupra specificului naţional în artă şi cultură plecînd de la cercetările sociologice, conduse de D. Guşti, recenzentul subliniază în egală măsură
1

nr. 105, p. 3.

învierea românească, în Credinţa, an II (1934), aprilie 8,

interesul for stiinff

si

in

ali

594. Rădulescu-Motru.Admiraţia faţă de surprinzătoarea înzestrare a autorului nu II determină nici un moment pe Noica să treacă cu vederea lipsa lui de claritate In expunere. p. necitit şi nerecenzat de nimeni la noi. apărut in 1927. aprobă organizarea primului congres al profesorilor de filosofie din ianuarie 1934. Introducere la un mod de a fi. 8—10. 8. în Convorbiri literare. înainte de a fi împlinit 35 de ani. 9 Pius Servien. remarcă originalitatea metodei de cercetare estetică şi corelarea dintre ştiinţă şi poezie 8. în Vremea. nr. abordează o diversitate de subiecte: discută oportunitatea traducerii în româneşte a studiilor kantiene chiar dacă terminologia noastră filosofică nu e fixată. an XI (1938). în 1933 scrie pentru prima oară despre creaţia lui Pius Servien referindu-se şi la volumul de debut al acestuia. an LXX (1937). scrise cu nerv. Referitor la această ultimă chestiune îi dă dreptate lui C. august-octombrie. şi cînd trebuie şi cînd nu trebuie » 9 . .. Atunci clnd cercetătorului francez de origine română i se încredinţează. Noica glosează din nou despre originalitatea şi bogăţia în sugestii a celui ce privea estetica în calitate de fizician : « Am spune că e o cinste care se răsfrînge asupra ţării noastre dacă lucrul nu s-ar fi spus de prea multe ori. Articolele lui Constantin Noica. iunie 18. care 8 Vezi Gindirea lui Pius Servien. aduce argumente pentru crearea unei drame specific româneşti. Prezentlnd Essai sur les rythmes tonique du francais (1925) şi Les Rythmes comme introduction physique â l'esthetique (1930). p. conducerea caietului de estetică din cadrul «bibliotecii » intitulate Actualites scientifiques et industri-elles.

2. v '4 ist. p. la origine. învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie slnt considerate drept «întîia carte a culturii româneşti » n. ci în filosofie el a instaurat stilul prelegerii academice. Din vina ei? Din vina lui ? E acelaşi conflict între etern şi istorie care de astădată se pune singur ». 11 Ce e etern şi ce e istoric In cultura românească. talentul său exepţional. Pledoarie pentru autenticitate.. ci omul. Despre Dimitrie Cantemir glosează. 55.privea predarea filosofiei In Invăţămlntul secundar « ca o materie de bază în orientarea tineretului » 10 . 10 Nu cartea. Discutlnd însemnările zilnice editate de Rădulescu Pogoneanu desprinde dirzenia şi puterea de muncă. de asemenea: «Un român europenizat îşi întoarce privirile asupra României. Ceea ce-l nemulţumeşte este că mentorul « Junimii » nu merge totdeauna la surse. septembrie ai. în Credinţa. Articolele despre Maior eseu scot In evidenţă contribuţia marelui critic la dezvoltarea culturii noastre. m. Personalităţi proeminente ale spiritualităţii româneşti şi opere majore ale culturii noastre îşi află tn Constantin Noica un subtil exeget. Unele din obsesiile lui (lupta pentru cultură de performanţă. februarie 9. 4. la esenţă — caracterizează întreaga eseistică a lui Constantin Noica. . 527. p. an II (1934). în Revista Fundaţiilor Regale. Ţara noastră îl farmecă şi în acelaşi timp îl nemulţumeşte. studiul temeinic al limbilor greacă şi germană) nu pot fi absolutizate. 9. mergerea directă la izvoare. nr. an X (1943). al discursului despre.

textul fZ a S io .

S E Cele 7.8 f J et ane Eliade preLt° ° p mmm m m rnmmm % de a fi Şl Xer o cea a ce unui occi11 .

aşa cum eu însumi. Am impresia că judecata ta planează atît de sus. Sesizarea esenţialului analizei. în Revista Fundaţiilor Regale. ianuarie. Emil Cioran. p. 1. Eseurile lui Constantin Noica despre Mircea Vulcănescu. . dacă aş tepţi ceva de la tineretul zilei de azi » n .dental. peste decenii. I din Histoire des idees religieuses cît de precis ai intuit sensul hermeneuticii mele. generalizările magistrale ale studiului. în cele mai optimiste momente nu aş fi îndrăznit s-o fac. Cel mai valoros studiu pe care Noica i-l consacră lui Eliade. Noica arată că Eliade a fost singurul care încă cu jumătate de veac în urmă a «prevestit » importanţa covirşitoare a civilizaţiilor «primitive » precum şi funcţia universală a mitului şi simbolului. . 206. Inutitl să-ţi mulţumesc. an IV (1937). Ai să vezi din Prefaţa la voi. îl roagă pe prietenul său să accepte să publice această exegeză în volumul Cahiers de l'Herne care se pregătea în onoarea sa: « Sincer vorbind. să-ţi spun cît sunt de recunoscător. Mihail Sebastian. Comentind mai apoi. nr. publicat mai tntîi In Săptămlna. nu credeam că e posibil să spui atît de mult şi atît de profund în cîteva pagini. încît aproape că nu mai e vorba de mine ». II încîntau pe Eliade care. I 12 . ' 3 Yoga si autorul ei. Ai situat încercările mele de a descifra creaţiile spirituale ale lumilor arhaice şi tradi ţionale aşa cum n-a făcut-o nimeni pînă acum. în destinul căruia trebuie să crezi. Cei şapte paşi ai lui Buddha constituie o sinteză la obiect asupra evoluţiei personalităţii savantului scrisă în inimitabilul stil « noicist ». într-o scrisoare datată 12 iulie 1975. Tudor Vianu. activitatea istoricului religiilor.

prin care se reali zează cadrele. în care Noica se referea la valoarea volumului de versuri Lauda somnului — nereceptat de critică aşa cum merita — şi la piesele Meşterul Manole şi Cruciada copiilor u . Cei doi filosofi ai culturii se preţuiau reciproc. se descriu cîmpurile şi se delimitează interesele în mijlocul cărora va trebui să apară opere autentice ». Deşi nu este întru totul de acord cu ideile şi argu mentaţia blagiană. nr. p. încă din titlu. ci şi după realizările mici. pe bună dreptate. Cu 14 ani mai ttnăr. 55. în care autorul îşi propusese să cerceteze misterul. asupra primei. Cel dinţii studiu mai consistent. Din cele trei părţi — Eonul dogmatic. Constantin 14 Vezi Notaţii. p. 2 şi martie 14. nr. 13 . închinat Trilogiei cunoaşterii. Totodată ni se pare oportun să reamintim opinia lui Noica potrivit căreia: «O cultură nu se judecă numai după operele mari şi de incontestabilă valoare. . 3. deşi formulează unele obiecţii ( «N-am putea spune că teza ne cucereşte ». februarie 28.Petru Comarnescu. 53. Afinităţile elective dintre Lucian Blaga şi Constantin Noica sint bine cunoscute. Cunoaşterea luciferică şi Censura transcendentă — preferinţele recenzentului se îndreaptă. an II (1929). Sahia se cuvine să fie şi ele amintite în acest succint tablou al preocupărilor publicistice culturale ale filosofului. de trudă laborioasă şi vrednică. Exegezele propriu-zise au fost precedate de clteva note scrise la 20 de ani. Al. asupra laturii esenţiale a creaţiei blagiene — originalitatea. în Vremea. pune accentul.). . Noica este autorul a peste 20 de articole şi studii consacrate creaţiei blagiene. 2.

Noica întrevede că această lucrare va intra pe calea regală a filosofiei româneşti. an I (1934). Căci acest lucru îl spune ea: am cîştigat libertatea de a prescrie realului o realitate la voie. Pe parcursul a cinci decenii. la prima vedere. «Cîteodată adîncimea unei viziuni sau grandoarea unui profetism valorează mai mult decit orice izbîndă practic filosofică. autorul şi-ar fi putut intitula cartea — consideră Noica — Eonul axiomatic. noi nu ne-am sfii s-o trecem astăzi lumii ca un mare cîştig românesc. In primul dintre ele. 697. Dacă ea s-ar fi intitulat „Eonul axiomatic". în fapt autorul le lăsase de mult în urmă. decembrie. dar desprinsă din el. Pentru filosofia românească el reprezintă un moment nepreţuit. aşa cum era deopotrivă de legitim s-o facă. 14 . Terminologia folosită de Blaga pare. cartea lui ar fi astăzi una din marile opere ale gîndirii europene. « Dacă ea n-ar fi intitulată astfel şi gîndită în prelungirea unor probleme teologice pe care. contaminată de misticism. cum facem astăzi ». în Revista Fundaţiilor Regale. subliniind organicitatea • acestei filosofii a 15 Un filosof original: Lucian Blaga. discutind de citeva ori acest aspect. pe care suntem siguri că o va atinge » 15. Deoarece cuvintul dogmă fusese compromis de 'teologie. p. 12. De aceea socotim că „Eonul dogmatic" va rămîne. Noica a demonstrat că In realitate e vorba de un limbaj riguros filosofic. nr. Desigur că ar fi fost preferabilă alegerea unui alt titlu pentru prima parte a Trilogiei cunoaşterii. Iar pentru autorul său o culme pe care îi urăm să o mai atingă. Trilogia culturii a fost comentată în două cuprinzătoare studii publicate de Noica în Vremea (1937) şi Revista Fundaţiilor Regale (1938).

noutatea limbajului d-sale. Insă Spaţiul mioritic reuşeşte să fie cea mai elocventă expresie a sufletului românesc. filosof ie religioasă. îndrăzneala şi originalitatea metodelor d-sale de lucru. dacă nu ştiu dinainte încotro tind ? ». îşi exprima surprinderea că nu a fost primită cu prea mult entuziasm de critică şi public. Nu este vorba de apologie. Orizont şi stil şi Geneza metaforei şi sensul culturii îşi au o importanţă bine stabilită. In'cadrul acestei trilogii. psihologie. estetică. sociologie. filosofia culturii. Cel de-al doilea studiu al lui Noica reia elogiile. Nefiind de acord cu planul celui de-al treilea volum al trilogiei (Geneza metaforei şi sensul culturii) recenzentul li aduce anumite critici în ce priveşte construcţia. cu atit mai mult cu cit «prospeţimea. Desigur că. 15 . varietatea problemelor ce discută şi pune în discuţie. aduclnd argumente asupra profunzimii glndirii şi a felului cum Blaga pune In discuţie şi stabileşte interferenţa Intre variate aspecte: teoria cunoaşterii. metafizică. Interesantă este legătura făcută de Noica între această capodoperă a glndirii noastre filosofice şi domeniul sociologiei care oferă «nu numai un tablou al tuturor formelor de viaţă ale sufletului românesc.sufletului românesc. toate dovedind o putere creatoare ce iese din comun'». ci dă şi o vedere închegată asupra lui. Dar nu este de pe acum în măsură sociologia să ne spună ce trebuie păstrat în viziunea atît de sugestivă a „Spaţiului mioritic"? Sau ceva mai mult: nu crede ea că unele vederi de acolo i-ar putea sluji ca puncte de plecare pentru cercetări ce riscă să fie oarbe.

nr. an X (1937). pentru că e purtătoarea unei matrici stilistice. 550. 17 Ce e etern şi ce e istoric In cultura românească. a avut tăria să se păstreze „boicotînd" istoria. Ea continuă să fie definitorie " Despre Blaga şi despre profesoral. p. Este una dintre ideile fundamentale ce caracterizează. spunea Blaga. de altfel. Satul nostru. an X (1943). sau răsturnîndu-le pur şi simplu filosofia alteori » 16 . p. Să ridicăm pe o octavă mai sus realizările noastre populare. îl determină pe Noicai să constate că cel mai original dintre creatori glorificai ce e mai impersonal în sufletul românesc: «Pentru Blaga cultura minoră e de aceeaşi calitate spirituală cu cea majoră. 4. sept. cît şi a înaltei sale conştiinţe româneşti. Nu putem încheia mai fericit aceste cîteva consideraţii decît recurgînd la caractizarea pe care Mircea Eliade în urmă cu mai bine de jumătate de veac i-a făcut-o lui Constantin Noica. 16 .. Discursul de recepţie rostit de Lucian Blaga la Aca-i demie. nu numai întreaga publicistică culturală a lui Constantin Noica. în Vremea. decembrie 5. să subli niem şi să monumentalizăm valorile noastre anonime şi vom atinge creaţii care să ne impună » 17 . 9. dar şi opera sa filosofică. din care una revine pregnant: profesoratul nu-l va stînjeni oare în crearea şi definitivarea sistemului său filosofic? «Interesul pentru gîndirea altora nu se manifestă decît în măsura în care dînsul îi poate depăşi — plecînd de la ei uneori. în Revista Fundaţiilor Regale. devenind expresie atît a demersului intelectual. Elogiul satului românesc.Numirea în 1937 a lui Lucian Blaga ca profesor universitar îi sugerează exegetului său un articol în care-şi pune tulburătoare întrebări.

. demn continuator al lui Luciat Blaga pe această linie. Constantin Noica s-a preocupan In majoritatea scrierilor sale de specificitatea spiritualităţii româneşti. Constantin Noica se distinge [. pătrunzător fără să fie cazuist.pentru profilul intelectual al autorului lui Mathesis: «Erudit fără să fie pedant. Mircea H AND OCA . .] şi prin limba literară în care scrie Mînuieşte tot atît de sigur demonstraţia logică pe cît de discret precizează nuanţele pasiunilor » 1S . pasionat fără să fie liric. de ceea ce e etern şi ceea ce e istoric In cultura noastră. Filosof al culturii.

i^EŞjesap » .

* -.— ".'■*. • w .:•-.■*.

deşi minoră. 131) că în secolul al Vl-lea a. Chr. 20 . Rîndurile acestea. a trebuit să aşteptăm soarta o mie de ani? Situaţia geografică defavorabilă. Getica. scrise de un tînăr acum cîţiva ani. la Berlin sub titlul: «Die innere Spannung der Kleinen Kulturen». nu aveau o cultură calitativ inferioară. etnic vorbind mai omogeni declt germanii. Noi ştim că suntem ceea ce se numeşte « o cultură minoră ». elemente de mărire proprie. Ele ne aşează însă dintr-o dată în inima tensiunii care domină. ci doar formal deosebită de a grecilor. pot nedreptăţi sau nu neamul românesc. Astăzi la ce-am ajuns? La voinţa de a face istorie.1. aceasta nu ne interesează. dacă pornirea de a face istorie. plugari şi cio bani s-a putut spune (Pârvan. Cultura noastră popu lară. Despre strămoşii noştri geţi. neprielnică condiţiilor istorice. ne-ar fi aruncat irezistibil în vlrtejul universal. vecini sălbateci? Dar acestea ar fi trebuit să fie motive in plus de afirmare. CE E ETERN ŞI CE E ISTORIC ÎN CULTURA ROMANEASCĂ* «De ce noi. năvăliri barbare. Şi ştim că avem în această cultură populară o continuitate pe care nu o au cele mari. cu tot ceea ce e raţional. 1943. pornirea oarbă şi primordială. tot * Conferinţă ţinută în iunie. abstract. Cine a înţeles acest lucru este lămurit cu tragedia culturilor mici. are realizări în felul lor comparabile cu cele ale culturilor mari. Mai ştim că aceasta nu înseamnă cu necesitate inferioritate calitativă. pe toate planurile lumea românească de azi. conştient In tragicul nostru ». românii.

Dar cum pot apărea personalităţi de format mare într-o lume unde anonimatul e regula ? Cum poate apărea « persoana >> acolo unde — spre a vorbi kantian sau neokantian — lipseşte categoria personalităţii ? Este dinainte sigur că. ci ţine de o anumită spontaneitate creatoare. care o apropie mai mult de natură decît de cultură. culturaliceşte ori spiritualiceşte. individul creator va fi în subordine faţă de individualităţile creatoare din culturile realizate. este o imposibilitate. A cultiva mai departe. Orice cultură majoră este personală. voită. într-o asemenea lume. Şi atunci tensiunea interioară a culturii româneşti de- 21 . în timp ce creaţia populară e anonimă. teoretic cel puţin. dar şi prin convingerea că « a fi conştient » poate reprezenta un semn de sterilitate — alcătuieşte drama generaţiei mele. va sta în umbra celorlalţi. el e fără ieşire. valorile spiritualităţii noastre populare. sătească. este o formă de individualizare. Ceea ce dă un caracter dureros conflictului nostru este că. cu precădere. Tensiunea aceasta — agravată nu numai prin faptul că suntem conştienţi de ea. Economiceşte şi politiceşte. Aceasta este frămîntarea pe care vreau să v-o descriu pe plan de cultură. anistorică. Deci spiritualitatea populară trebuie depăşită spre creaţia personală. simţim că de mult nu mai putem trăi într-o Românie patriarhală.ce-i deosebea era că ei. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai isto riei. geţii. erau săteni. Dar tocmai aceasta ne nemulţumeşte azi: că am fost şi suntem. vrem o Românie actuală. nu orăşeni ca grecii. Nu ne mai mulţumeşte România eternă. chiar dacă nu va imita şi reproduce. săteni. prin ce avem mai bun in noi. De altfel aceasta nici nu poate deveni o cultură deliberată. că.

nu a devenirii. E totul viu al lumii. Aşa se întîmplă. vremuieşte ». revelator în ce priveşte noţiunea de vreme: «Ceasul umblă. sau o formă purâ a sensibilităţii. vremuieşte. ca repaos. are. Românul mai spune: « Vremea vremuieşte şi omul imbătrîneşte ». românului. Ea e încă ceva concret. ele nu mai pot fi oprite nici măcar de convingerea că nu vor putea înfăptui dintr-o dată forme istorice superioare. Dar e un concret nemişcat. dacă nu mă-nşel. Gînd un neam sau o cultură încep să coboare din eternitate. Vremea nu-i pare curgere. care e în umbra culturilor majore? S-o spunem deschis: teoretic — după cum arătam — dilema aceasta pare astăzi fără ieşire. drept zădărnicie. 22 . tot ce se întîmplă apare. vremea stă. « Toate veacurile se înţeleg ca ziua de ieri ». Din fericire. Numai omul devine. permanenţă. spre deosebire de noţiunea de « timp » (de la tempus) care e conceptual şi abstract. Alături de « vreme » ca expresie a eternităţii. în fond. cum e la Kant. în fapt noi mergem către forme istorice. fixitate. sens concret de durată şi petrecere (Geschehen). o defineşte ca neîntîmplare.vine sa te£ pierzi în^ creaţie anonimă care nu dă~o cultură majoră ? sau să rîvneşti către creaţie personală. Nu stă pentru că ar fi un simplu cadru de reper pentru fenomene. loveşte şi vremea stă. privit sub specia fiinţei. Ce este această eternitate din care începem să ieşim ? Românul are un proverb. O repetă. ci stare pe loc. A vremui nu aduce nimic nou faţă de vreme. conştiinţa teoretică a insolubilităţii nu ne mai poate paraliza. Vremea stă. La noi însă « vremea vremuieşte » e tautologie. în accepţiunea pe care i-o dă Heidegger. pînă la un punct. în limba germană a vremui.

pentru că şi el participă. ci sentimentul că. dacă nu hieratice. peste trupul lui chiar — dar el rămîne neschimbat. eternitatea românească despre care vă vorbesc. altuljdin secolul al XVIII-lea. « Trece şi asta » e una din cele mai curente vorbe româneşti. Nu ştiu dacă şi în alte părţi psalmii Vechiului Testament s-au cetit la fel de mult ca la noi. Iar cel de al treilea moment cultural. în primul exemplu. I se întîmplă şi lui multe. Din această eternitate ne străduim să ieşim. exista un plan faţă de care toată frămîntarea istorică este irosire şi pierdere. cel de azi. în orice caz statice a desfăşurării istoriei noastre. Dar — şi aici e aspectul nou faţă de tînguirea biblică — neamul românesc e şi el într-un fel solidar cu acel plan neschimbător. se frămîntă ceva în marginea lui. în felul lui. iar al treilea de azi. Neamul nostru rămîne. nu realizările monumentale — pe care neamul nostru nici n-ar fi avut cînd să le înfăptuiască — dau garanţia duratei. în această concepţie. pe care o trezeşte. In timp ce vremea stă. Nu o plenitudine istorică. deci. Pentru a descrie coborîrea românească în istorie şi părăsirea viziunii. nici efortul de cunoaştere ştiinţifică şi nici cel de desăvîrşire morală.spune românul. la eternitatea fiinţei. încearcă să aducă o împă23 . omul care îmbătrîneşte. Ceasul care umblă. acţiunile şi străduinţele oamenilor. loveşte. pe cînd vremea stă iarăşi. rînduielile şi împărăţiile lor — totul e zădărnicie. unde precumpă neşte eternul. din secolul al XX-lea. este de acest tip. în celălalt va ieşi la iveală criza şi nemulţumirea de sine. precumpănirea caracterului istoric. în cîmpul lui. nu pot sta pe primul plan. în orice caz. în aceeaşi conştiinţă. aleg trei momente culturale semnificative: unul din secolul al XVI-lea. pe calapoade raţionale. veţi vedea ce se petrece într-o conştiinţă orientată spre absolut. în fond.

Său ' 24 după .Soţia e.

în acel J ahresbericht. Chiar dacă nu este. prin autorul şi conţinutul. Cu această carte. Romansky spune textual că Neagoe a dat o operă «Welche das beste ist. e românesc. Deci nu e cu mirare dacă vor figura în lucrare multe citate din Biblie. în clipa cînd domină eternul. editat de Weygand. dar a murit. fireşte. 121). Se ştie bine că autorii rîvneau pe vremea aceea mai puţin la originalitate. Opera lui Neagoe a ispitit pe un bulgar. iar cu atît mai puţin un domnitor se va strădui să dea totul numai de la el. religioase. cum se scria încă pe atunci. alături de pasaje V.iH. Pe urmă. la noi. căci e scrisă în limba slavonă. în Î643 bpera a fost tradusă în româneşte. care trebuia să-i urmeze ca domn. lor. ftfe* . publicată în 1908. sau sfaturi general omeneşti. das uns die slawische Literatur jener Zeit iiberhaupt bietet » (p. vreau să ilustrez ce înseamnă conflictul dintre etern şi istoric şi cum se prezintă spiritualitatea românească. cît la adevăr impersonal. o carte de « învăţături o către fiul său Teodosie.modelul împăraţilor bizantini. din motive reli gioase. învăţăturile lui Neagoe conţin precepte "morale. de către un cercetător bulgar Stoian Romansky. încît mulţi au crezut că originalul. care erau cu atît mai utile cu cît erau mai verificate. o operă indiscutabil românească. sau spuse mai cu autoritate. Aceasta nu înseamnă. că opera e în întregime originală. întîia mare carte a culturii româneşti. Este vorba de lucrarea intitulată tocmai Mahnreden des Walahischen Woywoden Neagoe Basarab an seinen Sohn Theodosios. Despre cartea lui Neagoe s-a scris şi în limba germană. învăţăturile reprezintă. chiar. fără s-o poată face. scrisă pe la 1520. iar limba e atît de frumoasă şi autentică.

.

atii a cunoştinţă 27 ^^^^^^^^_^^^|||||||tg^^^^^jaya9^^H .

de sin e immm m 28 doar .

.

fiul poet al lui Dimitrie. publicată după moartea sa de Antioh şi apărută în traducere germană mai tîrziu. filosoful mistic şi teosoful de origine germanică. Cantemir a trăit aproape tot timpul în Rusia. este cea care a făcut în primul rînd reputaţia cărturarului român.occidentală. Aci. atît de reputat în secolul al XVII-lea. trebuie să recurgem la influenţele apusului.» De altfel Cantemir nu este numai tributar lumii culte apusene sau orientale. Dacă pentru! logică aristotelicienii bizantini sau un Teofil Corydaleu ar putea fi izvoarele unice. înseamnă a reface starea Europei ştiinţifice. scrie el micul tratat de logică. Dintre ele. între 1710—1711. Ales membru al Academiei din Berlin. a lui Petru cel Mare. De aceea s-a putut spune că « a studia pe Dimitrie Cantemir. Deci în Constantinopol avea să găsească domnitorul nostru izvoarele culturii apusene.j şi cultura bizantină. de la începutul secolului al XVIII-lea. influenţată puternic de Van Helmont. pentru cestălalt tratat filosofic al lui Cantemir. ci a şi dat acesteia opere de seamă. Faptul că se putuse exercita influenţă vanheltmontiană în plin Bizanţ. e limpede că nu-şi putea face pregătirea sa culturală decît la Constantinopol. Cantemir este îndemnat de 30 . cu excepţia scurtei sale domnii. barbară încă. Despre Rusia e destul să spunem că îşi începe istoria literară cu Antioh Cantemir. Tot aici îşi va fi scris şi cealaltă lucrare filosofică mai mare Sacrosantae e scientiae indepingibilis imago. rămas în manuscris şi tipărit mult după moartea lui. Istoria Imperiului Otoman. în Moldova. întîiul român învrednicit cu această cinste. după cîte se pare. în măsura în care ajungea pînă acolo. Dacă ţinem seama că în restul vieţii. arată cî de variată era lumea culturală de aici.

colegii săi germani să scrie despre poporul său. pentru care întreprinde o serie de cercetări ştiinţifice sau scrie despre religia mahomedană. pe care le ajută să se cunoască mai bine — îl îndeamnă să-şi descrie neamul. el luînd întocmai unui Leibniz iniţiativa de a se alcătui o Academie rusească. De aici ies cele două lucrări. să fie înţeles după cum se cuvine: un român europenizat îşi întoarce privirile 31 . publicate ambele. Dar chiar dacă lucrările sale nu vedeau lumina tiparului prea curînd. Ceea ce este sigur e însă că era privit de contemporani drept vrednic să confere cu aceştia. nici succesele din apus. în urma înfrîngerii suferite de Petru cel Mare — Cantemir îşi trăieşte ultimii ani în împărăţia Ţarului. De aceea domină el cu atîta uşurinţă în lumea lui Petru cel Mare. prima lucrare bucurîndu-se şi de o versiune germană. pe lîngă care îl aruncase duşmănia turcilor — stăpîni pe acea vreme asupra destinelor româneşti. chemaţi acolo de Petru cel Mare. Specialist în chestiuni orientale. Consilier intim al lui Petru cel Mare. Cantemir îşi făcuse o reputaţie de european. Dimitrie Cantemir este. de asemenea postum. Şi totuşi. ] rimul european din răsărit. în timpul lui. pentru apus. învăţaţii germani îl îndeamnă de altfel — aşa cum pare a face întotdeauna spiritul german cu celelalte popoare. Dcscriptio Moldaviae şi un Hronic al Vechimei Moldo-Vlahilor. şi care abia azi începe. excepţional de interesant pentru istoria culturii româneşti. în lumina setei noastre de a face istorie. Iar atunci se produce spectacolul acesta. Nu se ştie sigur dacă a întîlnit la Moscova pe Leibniz sau alţi cărturari germani de frunte. nici situaţia excepţională pe care o are în răsărit nu-1 vor face să uite că e român.

Din vina ei? din vina lui? E acelaşi conflict între etern şi istoric. Ţara noastră îl farmecă şi în acelaşi timp îl nemulţumeşte. nu se poate să nu fie conflict. dar şi pentru că e nedreaptă. pentru că în fondul ei. prin ambele amănunte pe care le dă asupra Moldovei din veacul al 17-lea şi începutul veacului al 18-lea. Deşi cartea. Nu numai pentru că e dreaptă. chiar dacă avem şi noi conştiinţa nemulţumită a europeanului Cantemir. critica aspră pe care o face Cantemir la adresa Românilor. capitolul din Descriptio Moldaviae intitulat Despre datinile românilor. dar dragostea de 32 . Noi însă aşa simţim. care nu mai este a noastră. Şi de aceea sunt încredinţat că. care de astă dată se pune singur. Există în Descriptio Moldaviae o pagină 'de critică aspră la adresa spiritualităţii româneşti. critica izvorăşte dintr-o tendinţă strict europenizantă. în chip special. Dragostea de patrie l-ar îndemna să-şi laude neamul. O anumită sfială a făcut pe înaintaşii noştri să nu pună sub ochii fiecărui şcolar român. va trebui să treacă pe sub ochii fiecărui tînăr român. în capitolul amintit. în primul rînd.asupra României. este clasică în România — s-a putut spune chiar că nici o ţară înaintată în cultură nu poseda în secolul al 18-lea o descriere statistică atît de bună — paginile de critică la adresa spiritualităţii româneşti sunt oarecum trecute cu vederea. în clipa cînd generaţia mea va face manuale de şcoală. Înaintaşii noştri imediaţi erau lipsiţi de sentimentul că între ceea ce e etern şi ceea ce e actual românesc. Dar de ce îşi mustră Cantemir neamul într-o carte destinată exclusiv străinilor (căci traducerea româ nească a Descripţiei n-avea să fie făcută de el) ? « Din obiectivitate » spune Cantemir.

Cantemir decretează: cu excepţiunea religiunii drept credincioase şi a ospitalităţii. E ceva inconştient. dintr-un «suflet înstrăinat». Cantemir se grăbeşte să-i critice. în orice caz. spirit de ceartă. abia mai găsim ceva ce ar putea merita laudă la români. Accentele « critice » sesizate de Noica nu vin. conştiinţa lui de european însă îl face rigid şi neînduplecat. îndemn spre viaţă uşoară. dar nici prietenie lungă.adevăr îl îndeamnă să-i arate pe faţă greşelile. excesiv de blînd alteori — iată cîteva trăsături pe * Această apreciere a lui Constantin Noica este nu numai excesivă. 33 . în aceeaşi carte. mereu preocupat de ideea evoluţiei istorice a neamului său. elanurile lirice ale gîndului. Din setea de a fi obiectiv în judecata asupra neamului • său. sau despre însuşiri. dar şi nedreaptă. Inima. aşa cum este. apoi tot mai puţin. curaj deosebit de mare la începutul bătăliei. dar şi conciliantă peste măsură. Cunoaşterea în profunzine a creaţiei lui Dimitrie Cantemir şi a activităţii lui demonstrează marele patriotism al voievodului-cărturar. spirit excesiv de tiranic uneori. Cantemir sfîrşeşte chiar în excese. Aroganţă şi mîndrie. cum ar fi cea de bravură. inconstanţă. la Cantemir. spre justificarea stării ei de inferioritate. nici mînie. evidenta lui apartenenţă la spiritualitatea românească. îl îndreaptă spre înţelegerea ţării sale. în care pledează parcă pentru români. cu păcate ale căror resorturi adînci nu le mai vede. în aceeaşi carte în care vorbise cu căldură despre nobila -origine a românilor. ci sînt expre sia mîhnirii cărturarului. e o lipsă de armonie în sufletul său înstrăinat *.

de tinereţe. Că Imperiul Otoman. ba chiar le urăsc. fără să aibă. Cînd întilneşte curaj la români. Cantemir judecă după categorii etice.care vrea Cantemir să le vadă în firea românului. neamul românesc a ştiut să-şi conserve totdeauna neatinse legile sale civile şi cele bisericeşti — pentru ca ceva mai jos.. era cu neputinţă să-şi facă loc curiozitatea ştiinţifică sau setea de împlinire morală. o lume a statorniciei. pe nivel omenesc. constată cărturarul acesta. ţine doar de providenţa divină. într-o asemenea perspectivă. fireşte. în acelaşi capitol. uitînd că ruşii erau şi mai refractari decît românii. constată Cantemir. . să spună că' românul nu se prea ţine nici de cele dumnezeieşti. spune Cantemir. gustul faptei şi al triumfului lumesc. atît de straşnic. am văzut că lipseşte categoria personalităţii. care nu sunt sau nu erau ale neamului românesc. care a publicat în limba română o singură lucrare filosofico-religioasă. sete care iarăşi nu însufleţea neamul românesc. vreun ecou. faţă de străini. Ei cred că oamenii învăţaţi îşi «pierd mintea ». Am întîlnit în învăţăturile lui Neagoe o viziune călcată pe planul eternităţii. Explicaţia e mai adîncă şi o avem dintru început. Cantemir. Dar dinainte încă de a-1 vedea pornit pe căile devenirii şi ale împli- . Cantemir judecă după setea de cunoaştere şi adevăr a apuseanului. Şi totuşi. spune el. Cantemir ar fi voit pentru neamul său o ieşire în istorie. Compatrioţii săi nu sunt amatori de litere. ştiţi ce spune ? Fatalismul e cel care le dă curaj! Atîta pornire nu se explică numai prin excesul de obiectivitate în care cade. n-a putut supune un popor « atit de incult şi de neputincios ». Lipseşte spiritul aşezat autonom în faţa lumii şi capabil să se ridice chiar împotriva ei. prin contemplaţie. Într-un spirit care rîvneşte săatingă.

după obicei. Conştient sau nu. multă vreme neştiute şi nedrămuite de critica estetică. ne-a revelat în ce ne priveşte. la începutul secolului al XVIII-Jea. creator de sistem şi de valori proprii — ne aducem aminte de satul românesc! Ales în 1937 membru al Academiei Române. Conflictul e şi cel de astăzi. Cîtă nedreptate se făcea astfel neamului românesc. care însufleţea pe Cantemir. Secolul trecut. noi ştim azi limpede. Lucian Blaga nu are un înaintaş. într-un loc specia] creat spre a-i încununa meritele. Iată-ne acum în veacul al XX-lea. care dă sens viu frămîntării noastre actuale. pe Lucian Blaga — un adevărat gînditor în înţelesul occidental al cuvîntului. Şi astfel. el îl judeca din perspectiva unor criterii care nu-şi găseau aici locul. am sfîrşit însă prin a ne integra şi noi în procesul de creaţie. din secolul al XVI-lea şi nemulţumirea de om al istoriei. avem cei doi termeni ai unei drame. . E semnificativ însă faptul că nedreptatea vine de la un român. ale sufletului popuJar. nu ne interesează nici de astă dată. unul care iese din cadrul anistoric al vieţii lui de pînă atunci. Iar în momentul în care producem pe cel mai personal dintre creatorii noştri de azi. Dacă un Cantemir nu putea simţi decît In chip obscur tot ce e valabil în spiritualitatea anonimă românească. cu perspectiva de veşnicie a lui Neagoe Basarab. căruia să-i facă.nirii istorice. pipăim cu emoţie şi încîntare realizările. pornind pe linia romantismului german la cercetarea culturii populare. cultă. spre a fixa cel dinţii termenii conflictului între ceea ce este etern şi ceea ce trebuie să fie istoric în neamul românesc. de creaţie personală. bogăţia de care suntem mîndri.

anonim. în fruntea uneia din lucrările sale de filosofia culturii. deosebirile dintre aceste două tipuri de culturi nu sunt de proporţii. un termen dintr-o desfăşurare în timp. (Trilogia culturii). ci în această materie poate fi privită ca o structură autonomă. Lucian Blaga. în definitiv. ediţie de Dorii Blaga. După el. 1983. el nu vede nimic înjositor în atributul copilăriei pe care-1 au culturile minore.J . anistoric. Vezi. la fel cu structurile autonome ale maturităţii. Opere VIII. Copilăria poate fi eternă. în orice caz. El îmbogăţeşte categorii ]e kantiene cu categorii purtate de o matcă stilistică prin care singură poale * Constantin Noica foloseşte. Lucian Blaga a scris un întreg capitol. Filosofia lui Blaga e o filosofie a apriorismului stilistic. Editura Minerva.elogiul şi atunci ce elogiu va rosti el la intrarea In Academie? Elogiu] satului românesc. în sufletul românesc. Cel mai personal dintre creatorii români de azi face elogiul a tot ce e impersonal. Cultura minoră trebuie înţeleasă ca o expresie a copilăriei. Dar copilăria nu reprezintă. Primul elan valabil către realizări de cultură majoră. ci de vîrstă. red. pp. Să vedem dacă e soluţia care poate stinge tensiunea de care vă vorbeam. sintagma «cultură minoră» în accepţia pe care Lucian Blaga i-o atribuia iaTrilogia culturii. evident. scrie în chip sugestiv Blaga. V—XI (n. cel puţin academică. este înfrăţit la noi cu recunoaşterea caldă a culturii minore româneşti! * Conflictul dintre etern şi istoric pare a-şi găsi o soluţie. pe tema raporturilor dintre cultura majoră şi cea minoră. 36 .

E poate interesant că un gînditor a putut apropia aceste două lumi. Să ridicăm cu o octavă mai sus realizările noastre populare. e cel mai bun rezervor de creaţie românească înaltă. artă. El constată că de 100 de ani tindem spre cultura de tip mare. valorile noastre anonime — şi vom atinge creaţii ca să se impună. Totuşi. Satul nostru. deci pecetea adîncă a neamului românesc. Par vom reţine că. îndreptăţirea ei deopotrivă faţă de filosofia germană a culturii. cultura minoră e de aceeaşi calitate spirituală cu cea majoră. religie. de către alţii. atunci satul românesc. în jurul lui se făcea. care ne ţine la îndemînă acest apriori stilistic. ci prelungire a minorului no trebuie. nu va propune azi să rămînem o cultură minoră. nici Lucian Blaga. a avut tăria să se păstreze «boicotînd » istoria. pentru că e purtătoarea unei mătci stilistice. Nu. străini de neamul nostru. Ce avem de făcut. spune Blaga. se întreabă el. dar matca stilistică. să subliniem şi monumentalizăm. sau poate mai puţin decît oricare el. istorie. după cum arătam la început. pentru Blaga. spune Blaga. nu e nevoie do atît de mult. o conştiinţă omenească. Nu vom repeta. ori faţă de filosofia transcendentală a lui Kant. aşa cum o dau un Frobenius sau Spengler. Dacă e adevărat ca fără un apriori stilistic nu se capătă o cultură majoră. dar îi vom urmări 37 . Vremea a vremuit. nu vom imita minorul. în aparenţă disparate: apriorism kantian şi relativism al filosofiei culturii. Nu genialitate. Nu ne interesează deocamdată justificarea acestei filosofii. a rămas aceeaşi.face ştiinţă. Uneori s-a crezut că o condiţie esenţială de trecere de la minor la major e apariţia insului genial. Satul nostru s-a păstrat.

danul 5 ' 38 .

c re f Pentru ei i . n mai •■ 39 .

pe toate planurile.. care venea cu tot Occidentul cu el sase aplece asupra neamului românesc. nr. « Tot ce nu e profeţie in România ■— a spus acelaşi tînăr — este un atentat împotriva României ». 40 . Noi ştim că la sfîrşitul vea cului acestuia poporul românesc va număra 50 sau 60 de milioane de locuitori. Ceea ce ştim însă e că trebuie să fim pe măsura unei creşteri care a venit să lărgească. nu întocmai unui Gantemir. Simţim bine că. 527-541. (1943]. n-o ştim încă limpede. în conştiinţa românească. Revista Fundaţiilor Regale an X. în secolul al XVTII-lea permanenţele româneşti ne nemulţumeau. Nu se putea spune nimic mai aspru împotriva blîndei eternităţi româneşti. Nemulţumiţi de ceea ce ştim că puteam fi şi nu suntem încă.st or ic [.] Singura lor salvare e că istoria nu e natură ». de la fiinţă către formă istorică. Am urmărit tensiunea creată de întîlnirea dimensiunii eternului cu cea a istoricului. e mai ales pentru că biologic şi spiritual se întîmplă cu neamul nostru un proces de creaţie dinăuntru în afară. dacă ne deschidem azi către'istorie. pe trei trepte diferite. e pentru ca ea are o « conştiinţă nemulţumită ».. Dacă ne frămîntăm astăzi. Nemulţumiţi.9. orizontul neamului nostru. pe un plan ori altul. încotro. p. faţă de celelalte ţări mici care o înconjoară. El visează un neam românesc cuprins de febra modernizării. e pentru ca atunci să ne merităm istoria. precumpănea nostalgia neschimbării. aşa ne simţim in fond. Nemulţumiţi însă. în secolul al XX-lea vrem să purtăm cu noi şi ce e etern şi ce poate fi istoric. în secolul al XVI-lea. septembrie. iar dacă vede României o superioritate. Şi n-au fost doar împrejurări exterioare cele care ne-au scos din rosturile de pînă acum.

MioYiţa poate fi o reuşită unică a creaţiei noastre folclorice. « va fi fiind ». Aşa cum substanţele lumii s-au dovedit că au izotopii lor. « ar fi să fie ». Există urme de fiinţă chiar sub formulări ca «n-a fost să fie». dar nu şi măsura unică pentru sensibilitatea filosofică a unui suflet căruia a fi şi a nu fi îi apar nespus mai bine orchestrate. « este să fie » şi « a fost să fie ». 41 ■ ?■• . cea a Mioriţei. fiinţa însăşi este resimţită de noi într-o cuprinzătoare izotopie. PENTRU O BUNĂ DESPRINDERE DE SPIRITUL «MIORIŢEI » Sub fascinaţia Mioriţei. sau într-un sens. are niveluri diferite. este diversificată. cu resemnarea ei în faţa morţii. Cu atît mai mult se reliefează pentru noi fiinţa în: « era să fie ».2. Am făcut bine? Explorarea implicită asupra fiinţei întreprinsă de limba românească spune că sufletul nostru concepe fiinţa într-un fel mai bogat.. Fiinţa pentru noi. Sensurile acestea apar în ceea ce am putea numi modulaţiile româneşti ale lui « a fi». Cine are în faţă-i tabloul modulaţiilor fiinţei nu mai poate face sufletului românesc nedreptatea să-1 înţeleagă printr-o singură tonalitate. nu ne-am luat destulă distanţă faţă de ea şi am căutat acolo viziunea românească despre fiinţă.

■* întm ..

.

acestei .

mm m .

.încurcată ■•* şi are » In « Uşur n a r ' P oape a rom â m e I ■îc ă 1 este 3. p .

™™. mi i ERL ! Jm .%âncusi. deopotrivă ~Z ° lnep~ .

în timp ce ar putea ridica din ■ umeri în faţa Parthenon-ului. ca în viziunea românească a fiinţei şi aşa cum au substanţele lumii) a fost aşezat în faţa Parthenon-ului. Există un cîntec ce creşte. n-au şi ele un conţinut spiritual ? Toate creaţiile omului par să aibă un înăuntru înăuntru. că oricine pe lume ar înţelege ceva din Cocoş. în schimb. Dar aceasta înseamnă că ele sunt în universalul fiinţei.topi. — chiar şi acestea intră în fiinţa generală. s-a adus fără îndoială un omagiu măiestriei lui Brâncuşi. cum are Piramida mormîntului ascuns. Măiastră. ceva de ordinul Cocoşului are un înăuntru înafară. Dacă cineva n-ar înţelege ce reprezintă un chip al domnişoarei Pogany. vom pretinde. Da? nu şi inteligibilităţii artei lui? Mai mult. ar inţe48 . chiar dacă nu ştie de Cocoş şi de cucurigu. faţă de modesta operă a contemporanului nostru. ca în Coloană. ca domnişoara Pogany — cu atît mai mult o făptură specifică. de alta un fel de schemă şi o simplă sugestie de operă. în generalitatea ei. are sinea lucrului respectiv dezvăluită. Dar piramida nu este şi ea o schemă ? Iar operele lui Brâncuşi. Se va spune: de o parte este o operă de artă cu un conţinut spiritual. precum sunt: Muza adormită. Chiar cîte o operă ce exprimă mai mult o fiinţă anumită. nedumerit fiind cu atît mai mult cu cît Parthenon-ul ar fi restaurat în forma sa originală. Operele lui Brâncuşi sunt în «esenţă » spune el însuşi. exprimînd ceva din fiinţa ca fiinţă. nu mai sunt în simpla existenţă. independent de valoarea artistică intrinsecă a grandioasei opere antice. atunci cînd se reiau în alte versiuni. iar aşa ceva se percepe de către oricine. o făptură sau un gît ce creşte. Ţestoasa. într-un cuvînt o creştere.

adică deschidere dintr-un gînd a unui evantaliu de gînduri — totul se poate înscrie. naştere de fiinţe vii. Tot ce ştie orice fiinţă inteligentă: numărătoarea. găseşte acolo cea mai perfectă reacţie în lanţ a gîndului. are acolo cea mai splendidă desfăşurare mecanică. vede din plin creşterea nod cu nod. la fel. adică prefigurare de viaţă. Vrea cumva . ar înţelege universalitatea şi o formă de esenţială fiinţare în zborurile reluate. Dacă. Dacă vrea mecanicul. nu numai o prezenţă. dar şi că este acolo o absenţă. ar trebui să se uite atent la Coloana fără sfîrşit. cu puii lui. adică unitate şi multiplicitate. glndire raţională.lege ce sunt izotopii unei aceleeaşi făpturi şi ar vedea aici aceea ce sugerăm pentru fiinţă însăşi: un fel de devenire întru fiinţă a unei făpturi. cu organizarea lui. care este în defi nitiv şi una a vorbirii. numai — întrebării de veacuri a lui Aristotel (ce este fiinţa ca fiinţă). Iar Coloana? Cine nu ştie nimic despre româneasca devenire întru fiinţă. cu multiplul lui. dacă în fine vrea imaginea spiritului. n-ar prinde universalul zborului din zborul unei paseri. reflectînd deve nirea întru fiinţă de ordin general. cum este atît una a Morţii cît şi a vieţii. adică despre răspunsul pe care lam putea sugera — dar fireşte sugera. dacă vrea organicul. ci în concretul acestei Mese a tăcerii. ori au fost părăsite de ceva ca atomul ionizat prin pierderea unui electron. Şi cum să nu-i apară ceva cu înţeles în Masa tăcerii sau în Coloana fără de sfîrşit? îi poate fi limpede că este. vertebrarea şi organicul. nu în schema. într-un obiect central. în cazul Mesei. că Masa cu scaunele din jurul ei mai aşteaptă ceva.

^onisiaca. "»' că ^i T eXce1 ^ a ta .

■ sau î n s în e " natură.«ai fost \chiar . ] mm WM 51 .

cu rîul lui Heraclit. faptul că putea pune sub ochii oricui devenirea în ordinea fiinţei. Dar faptul că a reuşit să redea infinitul în finit. devenirea nu este tot una cu mişcarea. anume devenire întru fiinţă. aşa cum invers fiinţa cea nemişcată era. identitatea într-o pluralitate care să nu fie de repetiţie. în'dreapta nu mai este. Numai că. în 52 . Iar ca nouă imposibilitate. Devenirea din Cuminţenia Pâmîntului este perfect statică. zborul în fixitate şi în materie inertă. undeva. de Ia începutul carierei sale. aşa cum ar putea să reprezinte primul gînd sau ceva din prima zi cînd Pămîntul a început să gîndească. Să reamintim defăşurarea: în stînga esteJo^ureche. Devenirea poate şi ea sta pe loc. nici o urmă de devenire. Iar în unicitatea lui. nu multiplicat ca al domnişoarei Pogany. chipul începe să se desfăşoare. el reduce la scara omului infinitul şi captează în sculptură de necaptatul.gere. iar chipul ei este unic. la prima vedere. pe toate ace'stea el le-a exprimat fără nici o urmă de artificiu şi virtuozitate (care există totuşi în sugestia infinitului sau în sugestia identităţii în pluralitate la domnişoara Pogany) într-o statuie simplă. tocmai pentru că sta tuia nu poate trăda şi nu trădează. sculptată totuşi simplu. ca într-un leagăn mişcător. arătînd că numai astfel fiinţa este ceea ce tre buie să fie. nu este una cu fluiditatea în genere şi cu procesualitatea. o statuie ce reprezintă poate primul său gînd. în statuia aceasta e descrisă poate mai izbitor decît oriunde. Ne place să încheiem o pagină de ontologie cu o făptură umilă — ca şi Fiinţa cîteodată — cum este Cuminţenia Pâmîntului. devenirea întru fiinţă.

stă înscrisă o imposibilă formă de devenire întru fiinţă. 50. noiembrie. 4. chiar dacă una statică. să spunem un Preludiu şi o Fugă a undelor. Poate că devenirea întru fiinţă este cu adevărat cuminţenia. Altundeva în cosmos poate că nu este fiinţă. nici deve nire. Dar stă înscrisă o desfăşurare. 11. unde a rămas pentru totdeauna. an XXVII (1976). Ci este — cine o ştie ? — un vast sistem de procese mute sau. nici nu putea fi una mişcătoare. Steaua. înţelepciunea şi raţiunea Pămîntului. Nu stă desigur înscrisă. în dreapta ceva rafinat. DESPRE FIINŢA ARDEALULUI : Dacă o realitate este cu atît mai adevărată cu cît se afirmă chiar prin ceea ce o contrazice — aşa cum spunea Hegel că tăria conceptului este de a se adeveri prin ceea ce îl dezminte — atunei fiinţa Ardealului este însăşi fiinţa românească. ca şi în lumea ei de basm. spre a o trimite apoi la noi în ţară. 53 . cine ştie ce organizare. în calcarul crinoidal din catacombele Pari sului în care şi-a modelat Brâncuşi sculptura. nr. o devenire mişcătoare. ca în armonia pitagoreică a sferelor cereşti. în spectrul undelor electromagnetice. nici nefiinţă. în stînga sînul femeii cade — şi toate cele lalte deosebiri ce apar privirii atente. în Cuminţenia Pămlntului. p.stînga părul are ceva sălbatic în el.

de către stăpînitorii de-atunci. de la numele latineşti pe care le-au dat pruncilor. aşa cum vezi şi astăzi. prin care şcoala şi cultura. Ardealul a ştiut să facă un bine. tocmai pentru ca ele să nu mai fie înstrăinate. munţii). au adus neamului lor întreg conştiinţa vie a latinităţii. Dar ea s-a afirmat tocmai în această dezminţire. pînă în 1918. la gura rîului. Ea a fost concepută.Ardealul. s-au sfădit între ei fraţi. în nord la Rogoz. o ştim bine. dezminţi sau dezbina lumea românească. pentru cazul acesta general istoric. sfîrşind cu învăţătorii cei mari. principii de afirmare. de ciobani şi de cuvinte (da. nu cel religios. sau în sud lîngă Sibii. pînă la marile opere istorice dar mai ales lingvistice. în cele două ţări româneşti libere. de la Gheorghe Lazăr la filologi şi la Titu Maiorescu. ei sunt cei care au pregătit descăle54 . de afirmare in Ardeal a fiinţei româneşti: exemplul Unirii religioase. aşadar cea care a fost tot timpul dezminţită. fireşte) în scopul de a capta. au venit să aducă fiinţei româneşti regăsirea de sine. o independenţă românească. adesea puterile lor adevărate. au căpătat puteri noi. potrivit cu gîndul celor rămaşi la vechea credinţă. este singura dintre cela trei ţări care n-a avut. latinizanţii. ba nu numai că s-a afirmat pe sine. Tocmai cei «înstrăinaţi ». Şi aparent a fost o dezbinare: au murit oameni pentru ceea ce li se părea a fi o cauză sfîntă. că stau alături cele două biserici. Ei. astfel încît. S-a cutremurat fiinţa noastră din Ardeal. desigur (în ce priveşte aspectul politic. s-au înfruntat biserică şi biserică. Un singur exemplu particular vom da. de cuvinte ce au trecut necontenit. dar a trimis tot timpul în celelalte două ţări. Dar din «răul » acesta aparent. prin descă lecări de voievozi.

chiar şi ceea ce părea s-o primejduiască. precum îl vedea. setea de cunoaştere cu orice preţ şi setea de putere iarăşi cu orice preţ (respectiv puterea asupra naturii). în linii mari. Faust al nostru. Tribuna. cu învăţătorii de care pomenirăm. Fiinţa românească din Ardeal a avut astfel vocaţia « fiinţei » adevărate. apare un popor care nu este faustic: poporul român. cu generozitatea sa faţă de istoria noastră şi eroii ei. Iar această trăsătură ar 55 .carea culturii. cu filologii de la Societatea Academică . adică în spor de realitate istorică. februarie. 8. an XX (1976). ardeleanul şi munteanul Eminescu. acest. el însuşi ardelean. în măsura în care prin faustic înţelegem. p. «SUPERAREA» ROMÂNEASCĂ într-o Europă mărturisit faustică. se poate spune că — lăsînd de-o parte pierderile şi cîştigurile aferente — noi nu am fost şi nu părem a ne pregăti să fim faustici. de care vorbea Andrei Mureşanu. 19. ei sunt cei care au contribuit să ducă la « trezirea din somnul cel adine ». într-adevăr. Adevărul şi fiinţa sunt acolo unde înfrîngerea poate fi prefăcută în biruinţă. în Muntenia şi Moldova. moldoveanul. nr. devreme ce a putut converti în bine. 6 5.

« superare ».trebui să ne dea mai mult de gîndit decît invocarea statornică a buchetului de trăsături care ar reprezenta « specificul naţional ». noi am ales să fim «în vremi » doar cînd avea un rost să facem aşa şi alături de ele cînd era o nebunie să încercăm. Dacă am fi avut o natură faustică. ca polonezii şi maghiarii. şi spre -deosebire chiar de unii vecini. Ce puţin faustică trebuie să 56 . care s-au precipitat în realul istoric. cu atît mai puţin un Kepler ori un Mendel. în timp ce limba noastră este plină de forme ale optativului şi ale subjonctivului ca mod al afectivităţii (nu ale « conjunctivului »). oricît de rudimentar. Dar spre deosebire de apuseni. care şi-au încereat şi riscat faustic istoria. dacă am fi avut o natură faustică am fi fost mai adînc împlîntaţi în timpul istoric şi în timp. Dacă am fi avut o natură faustică. Sunt multe exemple pe care le-am putea alege pornind de la latina-mumă care era o limbă a sigu ranţei şi nu avea optativ. noi am fi acceptat catolicismul — o religie angajată în veac. în trecut. deschizîndu-ne mai devreme către ştiinţă. în faţa catolicismului. Dar călugării noştri — primii şi singurii cărturari multă vreme — n-au oferit omenirii nici un Roger Bacon. de la poli tică şi pînă la cunoaştere — al cărui prilej timpuriu s-a ivit atît în Ţara Românească cît şi în Moldova ori în Ardeal. Pe de altă parte. Iar pînă şi limba spune ceva despre firea noastră nefaustică. Dar noi ne-am tras îndărăt. am fi posedat mai multă curiozitate pentru toate cele din cer şi de pe pămînt. Dar preferăm să alegem un singur cuvînt spre a arăta ce înseamnă a nu fi o natură faustică: latinescul « a domina ». ca agent al realului. eventual şi mai multă cunoaştere.

înţelepciune. ca agent al rea lului. cu va fi fiind. nu atît în sensul posibi lităţilor de viitor (deşi unele popoare europene par a-şi fi epuizat « posibilităţile ») cît şi în sensul şcolii mai bune pe care a putut-o reprezenta întîrzierea noastră în posibil. înfrăţire cu natura. să stăm prost cu timpul cel îngust. şi l-am trecut (ca bunul Goethe. că toate aceste trăsături ţin de primatul posibilului asupra realului. armonie. care ne seamănă în multe privinţe) pe socoteala dracului. capacitate de sinteză. ne-am grăbit cu toţii să ţinem discursuri plicticoase şi lipsite de adîncime despre specificul românesc. Să spunem. în care toate sunt cu putinţă. Românul stă mai prost cu timpul. decît cu spaţiul din care atîtea configuraţii şi întruchipări susceptibile de împlinire fac un agent al posibilului. pare" a spune românul. iar astfel nesocotind faptul că ele ţin de altceva şi derivă din altceva. omenie. în locul acestei înţelegeri a fenomenului românesc sau măcar al uneia de acelaşi ordin. dar ne aşează bine faţă de timpul ramificat al posibilului şi faţă de spaţiu. cu toate acestea. setea lor de a ne domina. că avem astfel un bun îndemn spre ne-atîrnare (nu este destul ca omul să aibă libertăţi. cu n-a fost să fie şi a fost să fie. cu titlu de sugestie.) 57 .fi fost simţirea noastră spre a face din superare: su părare ! Ne-a «supărat » fausticul altora. timp liniar şi al prezentului. aşadar. cu bogăţia formelor lui. dîndu-ne trăsăturile pe care pretindem a le avea (căci există o înţelepciune a posibilului şi o nebunie a realului) ne fac. cu era să fie şi stă să fie. enumerînd şi de scriind darurile poporului român: măsură. poate. este bine ca el să nici nu atîrne greu. cu ar fi să fie. Să spunem în continuare că stăm în faţa altora cu posibilul nostru.

cu virtuţile noastre din trecut şi cu cele pe care le-am 58 . S-au angajat prea mult în timp. Este ceva grosolan şi paralizant în rigoarea absolută a judecăţii disjunctive — a fi sau a nu fi — din mentalitatea culturii faustice. Nu cumva cei din sînul ei au fost prea gravi? nu cumva sunt încă? . ci doar prilejul. nu vindecarea şi mîntuirea. cu ele. dar acesta s-ar putea să nu fie măsura a tot ce e mai bun pe lume. consumul. în alt orizont decît cel necruţător al timpului. în definitiv fausticul. în Răsăritul îndepărtat Bnartrhari spunea: «In starea de ignoranţă. Dar îndărătul acestei Europe faustice a precipitării este totuşi una a răbdării. cultura în înţeles larg. dacă în viitoarea timpului primează combustiunea. primează valorile posibilului şi. nerăbdarea realizării. nu au mijloace la înălţimea scopurilor. Răsăpitenii au mustrat adesea pe europeni că nesocotesc mijloacele şi că. Faţă de această de-a doua Europă stăm nespus mai bine şi în ea ne-am putea înscrie cu adevărat. una care s-a împlinit pe bază de lentă acumulare şi de pietate faţă de mijloace — oricît ar fi condus şi Europa aceasta pînă la pragul dezastrului. precipitarea cu orice mijloace în ea şi astfel primează ceva de ordinul magiei. S-ar putea să aibă dreptate cu Europa fausticului. atunci cînd a uitat de-a binelea de scopuri. mergînd pînă la a spune că scopul scuză mijloacele. făcînd posibilă acţiunea cumpănită. dar el dispare In starea de înţelepciune ». de cele mai multe ori. ca la răsăriteni. în orice caz. ci cultura. de vreme ce aceasta se dăruia orbeşte cîtorva scopuri. timpul este primul care se manifestă.Primatul posibilului asupra realului scoate din gravitate.

Iar o Europă. nu mîntuirea cu tehnicile ei spirituale anulatoare pentru persoană. ar putea da o replică Răsăritului în ce priveşte nepăsarea faţă de mijloace. Dar Dante este deplin atît în viaţă (ca mare exilat) cît şi in operă: Shlkespeare este atît de deplin în operă încît poate dispărea în legendă cu biografia sa cu tot: in schimb *Goethe este într-astfel deplin in viaţă încît opera face una cu biografia sa. (Doar Franţa nu pare să aibă unul). Acest ceas de altfel este irepetabil: nu vom mai avea un Eminescu. dar aşa fiind nu este şi împlinit. în care cultura primează. un arhetip: Dante. Poate la aşa ceva se gîndea Eminescu. la noi Emi. El însuşi cu destinul şi creaţia sa. un Shakespeare sau un Goethe. atunci cînd spunea că România nu poate fi decît un stat de cultură. Goethe. Dacă valorile de cultură sunt puse în joc dezinteresat iar nu faustic (cu scopul de-a domina ceva şi cu oarba tehnică în consecinţă) atunci mijloacele devin ele însele scopuri. cum îi spunea contemporanul său Mereck. Fiecare cultură are într-un ceas al ei un om deplin. Este ceasul unic în care limba nu^e încă pe deplin formată. El este omul nostru deplin. aşa cum nici culturile nu vor mai avea un Dante. dacă nu e statornic sub el. Eminescu este neîmplinit atît în viaţă cit şi în operă. dar iată. istoria comunităţii e deschisă. posibilul cu neîmplinirile lui poate duce la miracole. spiritul culturii încă nedefinit. La noi primează posibilul asupra realului.' nescu. Shakespeare. 59 .putea trezi în viitor (de pildă în planul cunoaşterii). dă măsura a ceea ce poate însemna cultura într-o versiune mai generoasă decît cea faustică.

j. f .

« ._* . .

mm m .

" JJJa nească r„ ile > Pe cîf -• Jaint as U j p0. 63 .vechi '«iz- MtlS JUt.n ?a » D .

Intr-un asemenea ceas. înţelegi mai bine o limbă prin ce nu poate primi ea. decît îmbogăţirea neştiută a limbii. care vine de la super-supra din latină. cum e lesne de bănuit. sub unele raporturi. care-ţi vine in minte pentru felul suveran şi uneori tiranic cum îşi îngăduie Cantemir să trateze propria sa limbă. cum au avut cronicarii — a reflectat asupra cuvîntului şi vorbirii. cum să nu înţelegi că un om treaz filozofieeşte cum era Cantemir — poate întîiul la noi care să nu fi avut o gîndire specu lativă doar implicit. chiar dacă din păcate nu-i mai poţi schimba sensul. El se foloseşte de acest cuvînt de patru ori într-o singură pagină de la începutul Istoriei iewglifice şi în aşa fel încît te face să regîndeşti cuvîntul. cum a avut Neagoe. cu derivaţii ei. 64 . vezi că ea singură te îndeamnă să-i urmăreşti libertăţile. ceea ce înseamnă că le-a dus pînă la pragu rile lor? în acel ceas de cumpănă al limbii. Asupreală. Iată — dacă e vorba de lexic — cuvîntul mai vechi « asupreală ». în istoria culturii noastre Cantemir pare a fi luat asupră-şi sarcina de-a duce pînă la limită lucrurile limbii.pulară la cel de limbă cultă şi de la o limbă nescrisă la una scrisă. chiar nereuşită. care sunt şi chinurile ei de a spune ceea ce este necesar. e rudă cu asuprirea şi cu asupra. pe care Cantemir pare să-1 caute. Iar dacă desparţi limba de gata făcutul ei şi o gîndesti în facerea ei. de-a îmbogăţi limba cu vocabule şi forme noi poate fi mai instructivă. Prepoziţia aceasta ne-a adus. să-1 aproximeze — şi să nu cuteze a-1 impune nici el. Căci ne-ar fi trebuit o expresie pentru sensul de mai jos. Aşa cum înţelegi un om şi prin ce nu poate fi el. încercarea lui Cantemir.

A °. şi: * ° * asupra să dp a „ mmmm i JlI a °d asunrfl. upr ' fost poteca IT Cît ^«este Hasde.R."" făcut-o. n ' na sde as ^De --"'-' â . ale cărui vaW ră a .0 m ultime de f aS Pre]nic a f .

f '-e mÎMa si „ j. cu vi n lu » ro ril msm s d e e sintaxă .chlnuie Jntr-adevăr.tn • re ProŞat - Spre Ş 1 le. fra7fl P tuJ Jlmb » româneşti ? ..ffiSS f„ too ro i « mort.

CaracteruJ s. Eu ropa.a rostit ***»» du p ă ^ nu e decit morală si dt „7 ^i odată Care «cea pe certa. e cît «tul mut at in f ..

Ne întrebăm dacă o noutate totală. în cazul culturii noastre. UN ADEVĂRAT. de pildă romanul Ion a fost înregistrată ori nu la timp drept un eveniment — la nivelul exemplelor de mai sus.EVENIMENT ÎN CULTURA NOASTRĂ Vorbim prea lesne despre « eveniment » cu prilejul apariţiei cîte unei lucrări izolate. o exceptare a făcut-o desigur apariţia în 1884 a volumului de poezii emi nesciene alcătuit de Maiorescu. din poezii care erau mai de mult cunoscute şi preţuite. nu este cazul să fie comentat. în Prefaţă — este hotărît un eveniment. Dar efectiv înainte de trecerea a vreo douăzeci de ani nu se poate şti dacă o carte a fost un eveniment ori nu. singurele apărute pînă acum — pentru că s-ar putea să 68 . în schimb nu ne vom sfii să spunem că o ediţie critică completă a operelor lui Cantemir — în fapt prima ediţie critică din marele autor.2. anul cînd s-a comemorat tricentenarul naşterii lui Cantemir. iar cei din generaţia mea îşi amintesc că într-adevăr apariţia Cuvintelor potrivite a fost înregistrată de toată lumea drept un eveniment. aşa cum o spune cu îndreptăţită siguranţă remarcabilul ei editor. deşi primul ei volum a apărut în 1973. căci însufleţim puţin pe cititor. dacă se înscrie în «repertoriul permanent » al unei culturi ori nu. Nu strică s-o facem. Că nu a fost încă înregistrată ca atare. O spunem însă acum cititorului — îndemnîndu-1 să se grăbească a-şi procura volumul I (Divanul) şi volumul IV (Istoria Ieroglifică). Virgil Gândea. Dar de amîndouă dăţile era vorba do culegeri.

multă vreme socotite pierdute într-un naufragiu din 1722 întîmplat în Marea Caspică. de Gantemir. se pot găsi în cele două caiete format mare ale lui Gr. este bine să cunoască şi extraordinara aventură (în sensul propriu. II şi probabil III. probabil şi în cele din Moscova. unde ele au apărut şi "unde stau să apară voi. Amănunte interesante. în timp ce restul volumelor sunt şi ele în pregătire. Cititorul nu trebuie să ştie doar despre însemnătatea românească şi europeană a operei lui Cantemir. al întîmplărilor fericite. vorba traducătorului român din Homer) care a condus la recuperarea manuscriselor lui Cantemir. Fireşte. astăzi lucrurile s-au schimbat şi figurăm în marile biblioteci cu numeroase lucrări şi ediţii.nu le mai găsească în curînd nici la Editura Academiei. Dar o ediţie critică şi completă. cum este aceea în curs de apariţie va cinsti cu siguranţă cultura noastră şi va figura obligatoriu în orice mare bibliotecă din lume. de omul de cultură europeană — este deajuns să spunem că pînă acum cîteva decenii. Leningrad sau Britisn Museum din Londra. Tocilescu. alteori al dezamăgirilor în legătură cu izvoarele lui Gantemir. Spre a sublinia însemnătatea unei ediţii critice Cantemir nu numai pentru cultura noastră ci şi pentru cea europeană — căci toată lumea ştie că este vorba. însoţite de sentimentul surprizelor în bine. printre puţinele tipărituri româneşti ce se puteau întîlni erau operele lui Cantemir în ediţie întreprinsă acum o sută de ani de Academia Română în opt volume. păstrate în fondul de ma- . în marile biblioteci din lume cum ar fi Bibliotheque Naţionale din Paris sau Staatsbiblioihek din Berlin. ca în Petrecerile lui Odisef.

fiuscrise a] cu s . °vietică :: ÎL I-dat i 70 «ceea Strtas '■ pe eu. .

mmm m veacuri TlTf a Parului 7j â .

Prefaţa aceasta este. prin îmbogăţirea materi lului cantemirian şi prin studiile istorice temeini> 72 .Ediţiei ». concepută încă din 1838 de către Costache Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu. cea românească ajunsă In posesia tuturor mijloacelor ştiinţifice indispensabile unei asemenea întreprinderi. cum a reeditat Hasdeu Divanul în 1865. publicată în primul volum. o impresionantă pagină a istoriei culturii româneşti. Se vede din ea cu surprindere şi îneîntare cum una cîte una ies la lumină operele (tipărite ori nu). ce trebuia să conţină ediţia (nerealizată) în nouă volume. moştenirea scrisului cantemirian n-a fost nicăieri mai stăruitor valorificată ca în patria sa. Papiu-Ilarian şi Iosif Hodoş (acesta cu contribuţiile cele mai întinse). ediţie pe care au îngrijit-o şi în care au adus preţioase traduceri învăţaţi ca A. putea asigura editarea integrală a acestei opere. ale lui Cantemir. cu toate dificultăţile întîmpinate de faptul că niciunul dintre manuscrisele originale nu a ajuns în biblioteci sau arhive româneşti». După cum. tălmăcite. în 1909. deşi lucrările lui Cantemir au fost cunoscute. elogiate de cărturarii multor ţări din Europa sau Orientul apropiat. în sfîrşit. destinaţie şi recepţie. în legătură cu o ediţie completă a operelor. care sunt meritele şi scăderile acestei ediţii începută în 1872 şi încheiată cu al 8-lea volum. cum în 1806 Veniamin începe seria versiunilor româneşti din lucrările marelui cărturar. ce discuţii au fost la Societatea Academică nou înfiinţată. Dar o singură cultură. După trecerea anilor. Nu ne putem împiedica să dăm un citat: «Opera lui Dimitric Cantemir aparţine deopotrivă culturii româneşti şi universale prin formaţia şi opţiunile autorului ei. în întregul ei. folosite. prin tematică.

Va îf rinsa m m şi :.#» .eot.

-9! reaJi" P Primul teoretic tot. pii.V. obiect v 9 ! + CUm cîtăv a vreT S* Un P^por Zls modestî n ] u ! z / niciaca «dar z care ^e. .? ..B . 8re ' > « vreme. > dacă îs c operirea spi î p tlVltatea » istorică Ti C1 d nu " desCa şi statornicii ^ P"yea ca f w> cadru c cadru d'J*™ Sim^ ^atiei. HASDEU G destul să «^mos AL 1ST0Rlm ce] put^ Pr™Lsa Puţinătate în Jume n ?1"ar CU' c °P e "se .

&E Istorice - cre «'0f. egală '« pu(ine epoca C rciliâ ' «■ să toate" -a. 75 .

aşa cum o trăia Hasdeu.valorifica spiritul românesc peste tot. De obicei Hasdeu teoretician al istoriei e urmărit numai în Istoria critică a Românilor mai ales în capitolul intitulat: Reacţiunea omului contra naturii. Concepţiile acestea el nu le-a înfăţişat niciodată sistematic — fiindcă filosofia istoriei e o ştiinţă obosită. cînd profesor de filologie comparată. istoric şi niţel filosof fiind. Se 76 . dacă nu deasupra ei în posi bilităţi. o culme a istoriei. izvora din convingerea că simplul fapt de a se cunoaşte pe sine şi de a învăţa ce e de învăţat de la alţii. Hasdeu în schimb era romantic. cînd profesor de istorie. iar a găsi un Hasdeu teoretician al istoriei înseamnă a-1 căuta în toate părţile. cînd simplu publicist la reviste umoristice. Abia cu Eminescu — sublinia pe bună dreptate Mircea Eliade — începe să se pună pentru noi chestiunea de a fi pentru sau contra Europei. fiind cînd magistrat. care e un popor ales. va face din poporul român. Nu se putea. ce nu se sistematizează decît cînd nu mai trăieşte istoric din plin. Iar modestia Românului. era cuprins mai mult decît oricine de febra creaţiei pe toate planurile şi a cufundării spiritului românesc in toate planurile şi a cufundării spiritului românesc în toate începuturile. dar mai ales însufleţit cum era de gîndul de a situa neamul său undeva. Pînă atunci noi eram la nivelul ei. Dar intuiţiile şi schiţele sale teoretice sunt nenumărate. pe linia-istoriei. să nu ajungă la unele concepţii de filosofie a istoriei. Omul acesta care făcuse de toate. sentimentul proporţiilor mici în care trăim şi care ne condamnă pentru multă vreme de aci înainte începe abia cu Maiorescu şi cu sarcasmul lui Caragiale.

după cum vor unii cercetători. în introducerea sa la ediţia din operele lui Hasdeu. monumentala lucrare a lui Hasdeu. La fel cum neamul ce locuieşte în pămînt nu-1 schimbă pe acesta. aci. alături de selecţiunea naturală şi influenţa mediului. Hasdeu gîndeşte din nou istoria. Există. după cum spuneam. Aşadar. care este firea proprie a neamului. iar singură unirea dintre un pămînt şi un neam dă o naţiune. după el. spune Hasdeu. liberul arbitru. ca o nesfîrşită desfăşurare. spunea Hasdeu. din care nu avem decît începutul — nu este singura. Dar îi dă o direcţiune. cît de liber gîndea Hasdeu faţă de teoriile dominante din epoca sa. Istoria este întîlnirea dintre ceea ce a preferat Providenţa şi ceea ce determină natura. pentru el. gînditorul român înţelege istoria nu numai ca o întîlnire între natură şi Providenţă. şi aproape de fiecare dată. Natura nu ucide. Concepţia aceasta asupra istoriei îi asigură posibilitatea de a situa neamul românesc. Dar un teritoriu şi un pămînt. cum era teoria influenţei mediului. dar şi ca o eternă creştere. Romantic şi în filosofia istoriei. nici pămîntul nu poate transforma pînă la capăt un neam. dincolo de ceea ce este: în ceea ce poate fi şi trebuie să fie el. Dar. de la început Hasdeu face loc în istorie neamului ales.subliniază. în care crede atît de mult. această concepţie din Istoria critică a Românilor. într-o conferinţă ţinută în 1892. cu pri77 . o idee a sa specială». Şi de aceea. nu determină totul. Hasdeu pune o selecţiune providenţială. «Fiecare neam îşi are. Peste tot. o teoretizează din nou: căci aşa face un spirit viu — nu termină niciodată cu problemele lui. oameni aleşi şi neamuri alese. aşa cum o sublinia cu atîta relief Mircea Eliade.

cosmopolitismul reprezintă «lenea de a iubi». pentru că spunea el. unul din marii noştri naţionalişti. Popoarele. şi nu eşti liber decît slujindu-1. prin trecerea spre trepte mai înalte. după cum rezultă de mai sus. au o aceeaşi evoluţie ca şi indivizii. în privinţa aceasta Hasdeu spune ceea ce va afirma mai tîrziu un Spengler despre culturi în genere. declarînd textual: « Istoria fiind partea cea mai supra-ordinată în cla78 .lejul inaugurării Ateneului Român. trebuie mai întîi să exişti ca român. pentru ca abia maturitatea să reprezinte găsirea unui adevărat echilibru. de maturizare. După cum copilăria individului e plină de dinamism şi căutare. o tinereţe şi o bărbăţie. o desfăşurare progresivă a vieţii popoarelor. Iar această existenţă înăuntrul unei naţiuni şi cu deplina conştiinţă a naţionalităţii tale este capătul de drum al unei evoluţii istorice. aci. Nu-ţi poţi iubi cu adevărat decît poporul tău. întocmai ca la individ. El se împotriveşte oricărei forme de cosmopolitism. bărbăţia. popoarele au şi ele o pruncie. o serie întreagă de-înrudiri cu timpul său. dar şi un anumit pozitivism. arătase el în mai multe rînduri. Iar in termenii lui Hasdeu lucrurile sună astfel: « Pruncia popoarelor se manifestă printr-o sgomotoasă dinamică. El acceptă nu numai un anumit evoluţionism. tinereţea lui fiind plină de Încredere în ceilalţi şi dăruire. de amestec de lumi. prin naţionalism ». Căci Hasdeu este un naţionalist. Ca să poţi fi liber. Fără îndoială că Hasdeu are. Hasdeu spunea: « Singura temelie pentru filosof ia istoriei este corelaţia dintre individ şi specie ». tinereţea prin veleităţi federative (corespunzînd încrederii tină-rului în ceilalţi). care se manifestă. La un momemt dat el adoptă de-a dreptul concepţia pozitivistă a istoriei.

Chiar astăzi. pe care îl numeşte. admittendu ca 79 . în volumul al II-lea din Istoria critică a Românilor.) o filosofie. va deveni cu totul altceva decît era pe vremea aceea. filologia şi economia1 politică. a lui Spencer nu trebuie să mire. « cel mai adincu cugetătoru allu secolu XIX». de pildă. ea cată să fie o putere reprezentativă. evoluţionismul lui Spencer. într-un articol din Columna lui Traian (martie 1870) Hasdeu scrie acest lucru plin de sens: « Un om de geniu nu poate fi despot. Mai mult încă. aci. se bazează pe patru fontîne (adică izvoare. anti-autoritară şi mai ales anti-despotică. Dar nu atît democraţia practicată de Hasdeu. ci este eminamente colectivă. în paranteză fie spus. Dar iată cum explică Hasdeu adeziunea sa pentru evoluţionismul lui Spencer: «Istoria. Evoluţionismul. Hasdeu este un om al timpului său şi prin aceea că e însufleţit de spirit democratic. nu este nici o ramură a cunoştinţelor care să nu poată răspindi citeodată o vie lumină asupra unei chestiuni istorice ». Hasdeu are o dedicaţie către Spencer. O adevărată capacitate nu poate fi personală.sificaţiunea pozitivistă a ştiinţelor.R. totuşi mediocră. La armonizarea lor trebuie să preşeadă (adică să prezideze N. pe vremea lui naţionalismul adevărat avînd o coloratură democra tică. spunem noi azi) fără de care nu se poate scrie istoria in secolul XIX: testurile. sciinţa naturală. ». chiar dacă Hasdeu îşi face iluzia că urmează. Ne-am ţinutu şi ne vom ţine cu stăruinţă de metoda experimentală. sunt oameni cari cred că Spencer 8 fost o culme filosofică a omenirii. această admiraţie a lui Hasdeu pentru filosofia. cît şi pozitivismul sau evoluţionismul său sunt transfigurate de suflul viziunii sale personale. declară el. după 70—80 de ani.

ms m

S

«■ s
SI

9

'■ 659, n .

Ş1

's

83

profesorul Rădulescu-Pogoneanu publiclnd, în felul în care o face, amintirile lui Titu Maiorescu. Critica textelor nu este o întreprindere pe gustul culturilor începătoare. De aceea atenţia d-sale deosebită, grija pentru amănunt istoric şi de limbă, cultul exactităţii, care nu înseamnă rigiditate ci poate, dimpotrivă, simţ al nuanţelor, toate confirmă renumele de filolog al d-lui I. Rădulescu-Pogoneanu şi sunt sortite să slujească drept model celor cari vor trebui să pornească la întreprinderi asemănătoare. La aceste însuşiri, editorul adaogă un simţ de veneraţie faţă de autorul memoriilor, veneraţie ce reiese fără greş şi din tonul, apologetic uneori, al acelei Introduceri atît de instructive totuşi, încît careva spunea, pe drept cuvînt, că are sorţi să devină clasică. Dacă acest simţămînt de vene raţie pare firesc la cineva care a trăit mult în apropierea lui Maiorescu, nu mai puţin firească trebuie să ne pară astăzi, cu însemnările sale în faţă, antipatia celor cari l-au cunoscut doar ceva mai puţin, după cum nu e greu să Înţelegem rezervele pe care se simt nevoiţi să le facă chiar simplii cititori ai memoriilor în chestiune. Tinereţe fără prietenie în definitiv — să spunem lucrurilor pe nume — nu avea Titu Maiorescu, încă din tinereţe, de pe cînd învăţa la colegiul Theresianum din Viena, ceva de om nesuferit? El este de la început un izolat, certat cu sora sa, de care totuşi trebuie să se simtă atît de legat, ceva mai tîrziu; antipatizat de majoritatea colegilor, din rîndul cărora izbutea doar din cînd în cînd să cucerească pe cîte unul; stimat, dar iubit de foarte puţini profesori, şi nebucurîndu-se nici măcar de o adevărată afecţiune părintească. « în ce stare 84

curioasă mă aflu! — scrie el în mai 1856, la vîrsta de 16 ani. — m şcoală sunt urit de toţi, afară de vreo ciţiva din cei cu „eminenţă"; la ceilalţi mă stricaiu ». Şi în anul următor, lucrurile stau mai prost încă. «E într-adevăr — scrie el în octombrie 1857 — un lucru de nepriceput pentru mine! întregul institut e revoltat împotriva mea, fără ca eu să fi dat cea mai mică ocazie. Dacă sunt 10 din 280 cari mai, vorbesc cu mine. Aceştia sunt numiţi discipolii mei, iar eu însumi maestrul ». Cum să nu-şi bată joc colegii de el, să nu-1 numească, în derîdere, «filosof» şi şef de şcoală, pe acest tînăr niţel ursuz, care abia dacă se înţelegea cu doi sau trei din jurul său, şi care pe deasupra, era şi elev bun! Ba te-ai mira să nu-1 anti patizeze ! închipuiţi-vă, după cum povesteşte el însuşi într-un rînd, pe un tînăr plecat cu tovarăşii săi de şcoală în excursie şi care, în loc să fumeze pe furiş şi să bea bere şi vin cum făceau ceilalţi, merge singur «cind şi cind cetind Demostene ». Să nu ne-o ascundem, deci: era, în firea tînărului Maiorescu, ceva din mentalitatea unui premiant, mentalitate care poate fi admirată, în cele mai multe din trăsăturile ei, dar care nu rămîne mai puţin antipatică. Şi apoi nu e lipsit de orgoliu, de un orgoliu care contribuie şi el să-1 izoleze de oameni. într-o zi, cînd se plînge că a cheltuit mulţi bani, mărturiseşte că simte, uneori, remuşcări atît de mari, încît s-ar împuşca: «cînd aş şti că-mi rămîne un nume istoric, zău m-aş ucide! » Ce poate fi mai nesuferit — pentru ceilalţi — decît un om ce are încredere în el, la o vîrstă cînd nu poate •încă da socoteală de această încredere? Şi totuşi există, în tînărul acesta pe care mulţi ■ îl socoteau nesuferit, unii pe drept, majoritatea pe 85

din nou o trăsătură nesuferită? Nu. Şi desigur nu era numai orgoliul jignit în mîhnirea aceasta a adolescentului. Să fie ceva pedant. Că era însă în stare de o tovărăşie pur sentimentală o dovedeşte prietenia pentru Welserscheimb. Kapellman primeşte şi atunci tînărul nostru scrie din nou: «In luna asta fui amic literar cu Richard Kapellmann. absurditatea religiunii şi ridiculitatea aşa numitului bon ton ». ca să scrie ceva în el: «îmi făgăduise bucuros. Există în primul rind o curioasă — prin stăruinţa ei curioasă — sete de prietenie. «un amic al meu trebuie să aibă spirit literar viu». cerlndu-i-l mi l-a dat îndărăt cu răceală — înăuntru nimic. Mai tîrziu nu se va putea împrieteni cu un alt coleg. Avem tot aceleaşi idei de nedreptatea monarhilor. un tinăr cît se poate de aproape unui ideal de amic. la plecare albumul său. «Scrisei lui Richard Kapellmann (un coleg) o epistolă In care-l rugai să fim amici » — notează el in aceeaşi perioadă. scrie el. astăzi. Dar. e un aliaj dintre sensibilitate şi intelectualitate. Ce-a fost asta? N-am meritat asta ! Aceasta e cea mai mare injustiţie ce am suferit plnă acum». căci numai doi din ei au vorbit cu mine! ») multe alte trăsături de adîncime omenească pe care primele nu le pot umbri decît pentru o privire superficială. Prietenia înseamnă deci la ei o oarecare comunitate de idei. chiar dacă mai tîrziu ea nu ne va mai părea atlt de interesantă ca acum. de astă dată e ceva mai adînc. Kutschere.hedrept («dintre toţi aceşti oameni care mă categorisesc tn tot felul nu mă cunoaşte nici unul. fiindcă. despre setea de prietenie a lui Maiorescu vom •mai avea prilejul să vorbim. faţă de care nu-1 lega o înţelegere deosebită şi căruia totuşi îi dă. aliaj care a stăpînit pînă tîrziu viaţa sufletească a lui Maiorescu. 86 .

ba chiar de tragic. uneori. prilejuindu-i tot soiul de crize sufleteşti. au putut fi. Credem — şi nu fără 87 1 . Unul din numeroasele prilejuri pentru crize i-1 dă ateismul său. I. spre a putea vreodată să-i demonstrez absurditatea». căci nu mă pot convinge că e un Dumnezeu ! ! ! Şi ce e omul fără Dumnezeu? ») Şi mai sunt numeroase alte trăsături pe care. crizele. defectele. prea adesea inevitabile. a cere destul de puţin vieţii şi a fi oricînd gata spre a o privi ceva mai trandafiriu. p.fiind siliţi s-o privim mai degrabă ca o limită în spiritul celui care o încearcă. 26) pentru a face din el. Dar dacă tulburarea tînărului nu e întotdeauna aparentă. E adevărat că nu se poate vorbi. alteori. Despre viaţă spune că « nu conţine nemica ce mă mulţămeşte dacă nu-mi pot găsi vrun amic sau vreo amică ». un adevărat motiv de desnădejde ( «Desper cu totul. în introducerea D-sale. pe care şi-1 proclamă uneori ( «voia mea e a şti religiunea. Suntem obişnuiţi astăzi să privim vrednicia ca o însuşire pe lîngă altele. pling şi pling. la el. Rădulescu-Pogoneanu a reuşit să le desprindă cît se poate de potrivit. ea e aproape permenentă. însuşire datorită căreia simţămîntul izolării. de o conştiinţă tragică. nu trebuiesc totuşi să ne facă a pierde din vedere o mare însuşire a tinereţii acestuia. Viaţa sa interioară nu e lipsită de dramatism. chiar. şi mediocrităţile. ceea ce e. înfăţişîndu-le ca ilustrări ale unei psihologii a adolescentului. Trăsăturile atît de interesante şi susceptibile de a pune într-o lumină atît de omenească pe omul ce^a mai rezervat şi mai puţin liric de mai tîrziu. pînă la capăt depăşite: e excepţionala vrednicie a lui Maiorescu. Există însă şi alte trăsături care dovedesc adîncimi şi relief în spiritul tînărului. desigur. d.

■■■I pr.e va IPiii iSiBlp .

mmm m 89 .

Nu-ţi poţi ascunde impresia că zace în această nevoie de prietenie. Ce vrea el în definitiv? O dragoste mare? O prietenie ideală? O înţelegere desăvîrşită? Şi sunt acestea culmi de umanitate? Nu reprezintă ele ceva din mediocritatea de totdeauna a omului ? Există un strigăt curios. în legătură cu aceste două sentimente dintîi este o obsesie a bucuriei. pag. 90 . scrie el.'). să-l cauţi. « N-o mai pot suporta. Este acel gust constant — care e drept că putea fi şi al secolului său — pentru aforism. şi care totuşi îl urmăreşte atît de stăruitor pe erou. care nu şti ce conţinut tinde să aibă. să-i spunem tot de mediocritate în manifestările lui Maiorescu. o limită omenească: «Je ne connais rien de plus decisif pour Vintelligence de rhomme que Vamitie d'une femme craiment superieure». iată un lucru care nu ştiu dacă e de bun gust. să faci seri literare (cum e vorba la pag. La un moment dat — întrunui din acele momente cînd mărturiseşte fie că vrea să-şi suprime viaţa. şi. dar în orice caz nu mai e pe gustul celor de azi. în sfîrşit. pe care n-o înţelegi bine. de tovărăşie. notă). să nu poată rodi fără el? Şi apoi mai este o trăsătură.. Să crezi în aforism. Nam nevasta!» Era după despărţirea sa de prima soţie. în însemnările de maturitate ale lui Maiorescu. o dorinţă după un ceas de fericire. fie că vrea să evadeze în America — el se gândeşte că nu ar face rău să pună capăt existenţei sale. Oare oamenii cu adevărat puternici să aibă neapărat nevoie de acest ecou apropiat în sufletul altuia. scrie tot el (citat Introd. 330) unde principala activitate să fie" crearea de aforisme. XXV.aci..

care a lansat România artificial In lume. trebuie să recunoască „formelor^ un dinamism. 105). nici vorbă. pentru ca viitorul s-o poată integra substanţial » (p. Şi ceva mai jos: «O revoluţie. o însuşire cetăţenească dintre cele mai remarcabile. Junimea. Cioran arată cît de neînţelegătoare era lupta în numele fondului şi împotriva formei. saltul către ele. dacă nu ne înşelăm cumva. atunci cînd apare între oameni. va fi una tulburător de semnificativă. «arderea etapelor » a putut desmorţi niţel spiritul românesc. o naţiune In drum spre putere. «Larvatus prodeo» ar fi putut spune el împreună cu un filosof celebru. Maiorescu dă impresia astăzi că n-a riscat nimic. Clnd 91 I . această prudenţă specific maioresciană a fost pusă într-o lumină deosebit de vie de către Emil Cioran în acea Schimbare la faţă a României despre care ne-am mira să nu însemne o carte profetică într-o bună zi şi care. Dar te scoate ea din cetăţenie pentru a te arunca în istorie ? Pe plan mai vast. pe care nu-l vom găsi niciodată in acest fond (cel românesc). nu sunt pe placul lumii de azi. de vreme ce numai goana după forme. «Obsesia occidentului — scrie Cioran într-o pagină pe care am voi s-o cităm întrea gă — a fost marea noastră fericire. Cine vrea o Românie puternică şi modernă. cu teoria ei reacţionară a culturii româneşti. reprezintă o viziune profesorală a României. al filosofiei culturii noastre. este mai bună declt o pasivitate ruşinoasă. Cuminţenia este. se agravează în ochii amatorilor de autenticitate cari sunt cei tineri. de a se studia. prin efortul lui Maiorescu de a-şi pune o mască.Toate aceste sentimente şi atitudini cari. cit de proastă. al cărui somn se număra cu veacurile. Păcatele liberalismului românesc sunt răscumpărate îndeajuns de furia modernistă. în orice caz.

Chiar dacă nu le poţi primi întru totul — astfel de lucruri com portă discuţii altele decît cele pe care ni le-am propus acum — eşti silit să le vezi partea lor de îndreptăţire şi să ţii seama de ele în cazul că vrei să înţelegi tineretul de âzi în revoltele dar şi în aspiraţiile lui. iar viaţa sa nu este preţuită cum trebuie.compari elanul inconştient şi reformator al lui Eliade Rădulescu. distantă şi paralizantă a lui Titu Maiorescu. indemnlnd şi construind. cu luciditatea rece. cum sunt aceastea ale lui Cioran. pe care memoria naţională îl va întregistra cu timpul tot mai înspre periferie ». un profesor mare şi onorabil. sau prin felul de viaţă ce a înţeles şi izbutit să trăiască. pentru ca «memoria naţională » să păstreze atît absurdităţile veacului al XlX-lea cît şi cuminţeniile lui. Nu vom cere niciodată îndeajuns «bătrînilor » să-şi oprească privirile asupra unor pagini atît de repre zentative. înregistrînd apariţia lui Eliade Rădulescu la fel de subliniat ca şi pe cea a lui Titu Maiorescu. pe clnd ultimul. imitlnd şi inventând. O personalitate de tipul său poate rămîne prin două lucruri: prin opera pe care a realizat o. ce s'-a „compromis' 1 cu atlta zel pe toate terenurile. Ce ştim şi ce nu ştim prea bine Să încercăm a preciza ceva mai bine principiile înţelegerii reduse de care are astăzi parte Maiorescu. atunci eşti obligat a recunoaşte că primul este o piatră unghiulară a României. 92 . iar pe nici una dintre eie la periferie. Cu oarecare brutalitate s-ar putea spune: opera lui Maiorescu nu există pentru timpul nostru. Nă dăjduim totuşi că spiritualitatea românească va iz buti să devină îndeajuns de cuprinzătoare.

°bsesii]e sale J°gle P J e i din conferfeteie^e. P*t cu Planuri. după ^ «J^gtod pînă « t o r i a . J n j C 1 " ^rmare ce Înseamn ă r ? g U r a c u s «-ia au Ura Preocupat de f?î« « «« » adesea °^ viselor e e r ?> mai toX? V venit £ S p >°It lo^^*«?e de Cofă *** ^ /&m l-am c S°ftae ° ftiinţă SS ^ est« încă în lelăf"" " ^u unele J& .d e Ju miu . Dacă Unl J P °bJe me de Ds ihnf Probleme de fi ".

mu » ar .

mam a .

îngăduie convieţuirea mai multor 96 . tineretul poate avea dreptate cînd susţine că întemeietorul «Junimii » nu se află pe linia marilor probleme naţionale şi că. Acela însă pierde cu siguranţă o cheie pentru înţelegerea personalităţii lui Maiorescu şi. de asemenea. de care nici unul dintre noi nu poate fi străin. care e un întreg şi acoperă o succesiune de clipe. X). din perspectiva noastră de astăzi. din punct de vedere românesc. exemplul nobil. întrucît nu şi-a constituit.poate folosi în scopuri asemănătoare materialul de scandal pe care i-1 oferă memoriile. nu lipsit de dramatism. nu e una din funcţiile majore ale culturilor . dar cu atît mai convingător al existenţei ce şi-a prescris Maiorescu. Tipul nostru de umanitate e altul. E adevărat prin urmare: din punct de vedere cultural. p. şi e puţin probabil că va alcătui unul în viitor. secolul al XlX-lea românesc oferă cîteva piscuri mai interesante decît cugetarea maioresciană. iar pe de altă parte criticismul ce a profesat. O cultură însă. Dar din punct de vedere omenesc. oricîte ne-ar despărţi de stilul vieţii lui Maiorescu şi oricît de deosebită ar fi problematica noastră morală — conştiinţa creştină care-i lipseşte lui Maiorescu este în această privinţă hotărîtoare — nu putem nesocoti. Maiorescu nu mai poate fi un subiect de actualitate astăzi. ar trebui să dea de gîndit tuturor celor ce-şi inchipuiesc că pot sfîrşi cu el. pe planul unui anumit individualism. în măsura în care şi clipa istorică este alta. Această potrivită denumire a editorului: Maiorescu privit «ca tip de umanitate cultivată » (introd. propria sa operă. pe de o parte. poate se lipseşte şi pe sine de una pentru desăvîrşirea ce pe fiecare din noi ne solicită.

In schimb cei care pretind a înţelege. Cei dintre noi cari sunt luptători. ca a oricărei acţiuni. echilibrul. Vremea. pot nega tipul de umanitate care nu le convine. nr. 486. în schimb ele apar la timp spre a înştiinţa tineretul că e în primejdie de a săvîrşi cel mai trist păcat împotriva spiritului: a nu înţelege. spiritul critic şi seninătatea lui! 97 . TITUMAIORESGU ŞI LUMEA NOASTRĂ Noi nu suntem Atenieni. însemnările vin la timp să ne arate că există ordini morale şi în afară de ordinea închipuită de noi. Cîte lucruri ni s-au spus despre armonia. Poate l-au falsificat nedreptăţindu-1. sau dimpotrivă înfrumuseţîndu-i masca. p. adică a nu cunoaşte căile generozităţii. dar aşa ni l-au înfăţişat: drept un om peste care a pogorît harul raţiunii şi care făcea să coboare harul raţiunii peste ceilalţi. Paşti. pentru Maiorescu: astăzi nu i se poate face dreptate deplină. Pe Titu Maiorescu aşa ni l-au trecut nouă. dacă nu chiar le implică.tipuri de umanitate cultnrată. 14 2. nesocotirea. căci legea acţiunii lor este. Ele nu apar la timp. an X (1937J. trebuie să caute a înţelege şi ceva mai mult decît sunt ei înşişi. Trebuie să ne deprindem a privi ordinea spirituală drept o ordine în care varietatea este regula. tinerilor de azi.

ne par ai altei lumi. că a fost într-adevăr un om mare. Cărturarul din el. îl folosim. chiar omul public. Nu ni-1 distanţează numai împrejurarea. Ii căutăm. Dar mai simţim un lucru. în culegerea d-sale despre Maiorescu. prin diferenţierea socială. Simţim că A FOST cineva. că şi-a sacrificat propria sa vocaţie creatoare. frînturi . Petrovici. Nouă ne poate da lecţii. prin întregirea naţională. Se poate lămuri şi obiectiva o impresiune ca aceasta ? Cărturarul mai întîi. pe de o parte.cărţile şi găsim doar. Cum ar putea fi Titu Maiorescu cărturarul ideal pentru ziua românească de azi? Nu ne depărtează de el numai starea aceasta de fapt că acum. do vedind astfel deopotrivă generozitate faţă de socie98 . îi citim însemnările zilnice şi ne trudim să nu ne lăsăm amăgiţi de puţinătatea lor. copleşitorul om public. relevată cu atîta pătrundere de către profesorul I. îl înţelegem chiar. vizionarul politic. omul. oamenii desfigurează realitatea dimprejurul lor. actual nu ne este. cei înzestraţi dintre noi au libertatea de-a fi mai cărturari decît putea fi el. Ne este el actual ? Va fi fiind celor pe cari amintirea sa nu i-a părăsit niciodată.Noi nu l-am cunoscut şi nu-1 putem cunoaşte. Dar vedem mai ales deformările. lecţii dintre cele mari. dar cind ni se vorbeşte despre actualitatea lui. ne izbeşte cît de «ocazional» sună vorba aceasta. pe de alta. Simţim mai mult decît că Titu Maiorescu a fost cineva. Cînd sunt mari. îl admirăm. din creaţiile cele mari pe care nu le-a dat. dintr-un înalt sentiment al datoriei. împrejurarea că acesta n-a rămas filosof pentru că trebuia să se «adapteze nevoilor». da deformările pe care le-a produs în cîteva cazuri şi atunci simţim.

altceva chiar decît trăsătura «logico-criticistă». de vreme ce simt peste tot prăbuşiri şi prefaceri? Fapt este că vizionarul politic de azi e mai puţin intelectualizat decît Maiorescu (ce extraordinar factor de stabilitate 99 . relevată în acelaşi loc de profe sorul Petrovici: stă o pornire (sau poate o deformaţie profesională ?) către comunicare şi expresie. II al Însemnărilor mărturisirea filosofului cum că se ocupă de cursul său de la Universitate şi că un sflrşit am priceput pe Fichte . ameninţător. Hegel» (18/30 ian. acum însă Schelling. Cum. Cartea. e nelinişte. poate. întîlneşti în voi. Dar cărturarul nostru ideal nu e profesorul. de asemenea. pentru un profesor. schiţele şi proiectele sale pentru o istorie naţională. Dar dacă-i vorba să descifrăm înţelesul a ceea ce simte lumea de azi faţă de un înaintaş cunoscut cu aproximaţie. într-un rînd. apoi mă aşteaptă încă. fireşte. şi sunt mulţi cărturari cari rămîn simpli profesori.tatea românească dar şi — spun unii — lipsa acelui demon creator care pecetluieşte pe cărturarul ideal. atunci vom spune. Tulburarea problemelor. ar trebui cercetate mai atent discursurile sale parlamentare . Răspunde setii noastre vizionarul politic? Fireşte. el nu înţelegea destul de dramatic istoria. pentru noi. e materia noastră. mai mult decît satisfacţia soluţiilor de circumstanţe. abia pentru curs îşi limpezea Maiorescu noţiunile? Nu e nimic scoborîtor aci. Maiorescu se plînge că de 50 de ani i se împuiau urechile cu prăbuşirea imperiului austro-ungar! Au cei de azi o sensibilitate prea adînc răscolită. 1885). între tipul rîvnit de noi şi el mai stă o curioasă trăsătură a lui Maiorescu. iar oratoria şi profesoratul răspund la altă sete decît cea care ne încearcă. că după gustul contemporanilor noştri. un curs.

a ace/t" «""Podir 5 ■ .

.

flf eşte — in mod I .

103 .

s iO4 .

?' Unde sunt gur ' °a au să 105 . de edl tfisl «Şi* --s: Care? St f« acee4 V anCeză Geril destuf / 1Cl ardt „• .? 1 ' d«pâ găSesc Ka /a «acar «t nu J ! umi« Vreme d?W t ^ .a lui fo".ACe trehui T .

■ > /el „oi e T i n ti] ni f/e 106 .

r : Ptr e In strâi - .* e Probabil că H m mmmm Ş m Ce ec °u a ?v..t n01 burs ^i Cl «» din elevi.

Pe Eminescu nu-l cunosc In întregime nici specialiştii. fireşte. dar a ţine seama de tot ce s-a păstrat din scrisul şi notele lui este o datorie pe care oricine o va gâ*sf~elementară. în ce-1 priveşte: întîi nu-1 cunoaştem încă în întregime. dacă descifrarea lor ar schimba ceva în cunoaşterea lui Eminescu (poate~că la capitolul pregătirii şi instrucţiei lui ele ar aduce o contribuţie esenţială. apoi nu-1 facem cunoscut altora în întregime. Nu ne dăm seama. Totuşi nu ne-am îndeplinit-o. După ştirea noastră. aşa cum a fost. 108 . poate că în vreuna din notaţiile lui figurează un gînd extraordinar). îl sărbătorim chiar de două ori pe an. dar continuăm să rămînem descoperiţi faţă de el. * Apărut inifial cu titlul: Două păcate fată de Eminescu. Şi lucrul e limpede de arătat: din cele cîteva mii de file ale manuscriselor eminesciene. acesta e adevărul. zeci şi zeci de file sunt scrise în limba germană.MIHAI EMEVESCU 1. DOUA PÂGATE îl sărbătorim în fiecare an pe Eminescu. nimeni nu le-a descifrat şi folosit încă. continuăm să fim vinovaţi în două privinţe. Cu oricîte reuşite în cercetarea critică şi istorică asupra-i.

în măsură. nu ştim. dînd la iveală ce au putut — toată proza şi ceva din postume — pînă ce au apărut Călinescu şi Perpessicius. şi de altfel. ceilalţi s-au rătăcit în paradisul manuscriselor. Rămîne un fapt. el era capabil de orice. eminentul eminescolog şi germanist care era Ion Scurtu. Cît despre Călinescu. De ce n-a făcut-o personal sau prin vreun colaborator germanist. De altfel nu i-am reluat cercetările publicate. ca să vedem ce spune despre notaţiile în limba germană (Poate prof. Aşa cum şi-a însuşit temeinic filosofia germană spre a da socoteală de formaţia lui Eminescu. între altele. în cadrul cercetării sale ce se voia exhaustive. undeva la Budapesta. ar fi fost în stare să devină germanist pînă la a citi notaţiile în gotică. la începutul veacului. — şi undeva este un păcat. atît 109 . dacă nu ne înşelăm. După el. perfecţi cunoscători ai limbii germane. să descifreze notaţii în scrierea gotică folosită de poet. Piru sau alţii ştiu ceva în această privinţă). eventual cu prescurtările şi referinţele lor la autori şi profesori. Probabil le-ar fi venit rîndul. Acesta din urmă. cînd n-ar fi fost vorba de gînduri eminesciene pe care el le-ar fi înţeles mai bine decît oricine. ceea ce nu implica descifrarea notaţiilor în limba germană. iar toate manuscrisele sale pregătitoare pentru o ediţie s-au pierdut. manuscrisele n-au fost. pentru volumele pe care le-a editat se interesa în primul rînd de poezie. şi atunci desigur că Perpessicius şi-ar fi asociat un germanist. dar el s-a stins prea devreme. probabil. nu întîrzie în chip deosebit asupra culturii germane. în timpul primului război mondial. Ar fi putut-o face. în volumele următoare. că nici el n-a acoperit pe Eminescu întreg.Explicaţia este că majoritatea celor ce s-au ocupat intens cu.

Să nu fie oare nici un germanist tînăr care să vrea a face o teză de doctorat măcar cu copierea transliterată şi cu traducerea. cu primul păcat. sau n-ar fi fost inegalabilul nostru poet fără a fi învăţat despre limba sa şi limbi. la 90 de ani de la moartea poetului. Cum să le ocolim.faţă de Eminescu cît şi faţă de admirabila cercetare proprie întreprinsă asupra-i. Aceasta înseamnă că notaţiile din manuscrise nu pot fi — şi dealtfel nu sunt. că acesta avea o germană încă mai bună decît criticul şcolit la Theresianum. al tuturor faţă de Eminescu. Acest de necrezut e totuşi cu putinţă de văzut. atunci? Un scriitor care şi-a propus recent să editeze facsimilat manuscrisul 2275 B ne-a mărturisit că pentru jumătatea germană a caietului eminescian nu a găsit încă un cunoscător al limbii germane care să-1 ajute. după cîte ne-am dat seama simple însemnări de la cursuri sau conspecte. dacă nu şi cu comentariu al filelor germane din Eminescu ? Aici suntem. Dar poetul n-a fost doar poet. De ce să nu ne frecăm puţin la ochi şi să privim lucrul faţă în faţă? A cunoaşte pe Eminescu aşa cum -îl cunoaştem şi îl putem cunoaşte astăzi — în principal prin ediţia Perpessicius şi prin interpretările de ansamblu ale lui 110 . în vreo 8000—9000 de file ce s-au păstrat. Dar înainte de a trece la al doilea păcat al nostru. încît un germanist de astăzi a putut declara în legătură cu schimbul de scrisori în germană între Maiorescu şi poet. ci sunt adesea notaţii pentru sine. cultura sa şi culturi necrezut de mult. ca o mărturie unică — s-o spunem încă o dată — în cultura europeană. să reamintim că el cunoştea şi folosea atît de bine limba germană.

se găseşte şi amintitul caiet 2275 B. Identificarea persoanei cu mediul ». anume transformarea mediului exterior în mediu interior. oricare le-ar fi excelenţa. un fel de « coadaptare »: trebuie să transformi. spunea un mare poet alexandrin de la noi). atunci cum ne rabdă inima să-1 lăsăm pe mîna cîtorva. la fila 37. dacă în sfîrşit am înţeles că el ne este cugetul mai adînc. reprezintă mediul marin ( «foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare». în caietele lui Eminescu? sau să-mi pară. dacă am ştiut că poetul este mai mult decît atît. lui Eminescu) Mediul considerat ca parte din mine. un mediu exterior într-unui interior. — Ce stranie coincidenţă face ca gîndul filozofic peste care tocmai am căzut. şi nu ne întîlnim noi.Călinescu. cu Sufletul nostru? Printre cele 15 din 44 caiete facsimilate pe care autorul acestor rînduri şi le-a procurat (şi pe care le ţine la dispoziţia oricui ar avea pentru ele mai mult decît simpla curiozitate). în fond. că figurează acolo ? Căci totul pe lume este. sinea noastră cea bună. sărat cum este. să figureze acolo. spre a putea fi cu-adevărat. plus alte interpretări parţiale oricît de strălucite — înseamnă tot una cu a se reduce la cunoaşterea Mioriţei doar prin Alecsandri şi a folclorului doar prin filtru] cîtorva culegători învăţaţi. fiecare suflet românesc. S-a spus de către oamenii de ştiinţă că sîngele fiinţelor vii. şi citesc: «Ce este coadaptaţia ? (subl. Dar ca şi folclorul nostru. dacă am văzut că îndărătul poetului este o conştiinţă de cultură. La fel cultura: ea este un mediu extern — atîtea cărţi şi cunoştinţe! — care de la un 111 . trecut înăuntrul nostru. prin cine ştie ce intropatie. Eminescu este un fenomen originar. îl deschid la întîmplare. Dacă nu ne-am mulţumit cu selecţiunea lui Maiorescu pentru prima generaţie de cititori.

KSm m mmmm «CAIETE . p.24.mo nient /1979) iunie & 3 ' nr .

.

■■îi emiei) 1 .

mmm m ecare iVP 115 ger- .

întîlnirea cu Eminescu nu este o chestiune de exactitate. îşi au şi exegeţii literari rostul lor de seamă.Caietele vor conduce 1Â ceea ce se cere acum în gol: la specializare.' Dacă stăruim să obţinem desăvîrşirea de la început. Ce exactitate poate fi în joc în unele cazuri? Să vedem oare din ce gramatică latină sau din ce tratat elementar de matematici şi-a luat el temele pentru exerciţii? Să ne înduioşăm de greşelile de franceză sau de greacă pe care le face? Dar prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la el ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi. iar nu dacă o înregistrezi în cîte trei volumaşe pe an. dăruirea către cultură a poetului. ci una de vibraţie. nu înseamnă oare să amînăm tocmai mijlocul prin care putem pune pe lume agenţii desăvîrşirii ? Şi de altfel — este editarea caietelor lui Eminescu o chestiune pentru specialişti doar? Sau e una pentru sufletul românesc? 3. neajunsul de care vorbeam: ea nu-şi poate atinge rostul decît în condiţii ideale. nici un simplu suflet ne116 . dincolo de cele două • semne de întrebare ce însoţesc ediţia proiectată. sau a lui Goethe în Germania căci el nu e un simplu poet. peste mulţi ani. La scara culturii noastre. Aici se înscrie. fie şi cele mari. cu imperfecţiunile lor inerente. dar ei n-au dreptul să confişte pentru ei înşişi filele eminesciene căci stă închis într-însele ceva esenţial fiinţei noastre spirituale. Şi-1 înţelegi numai dacă ai în faţă în masivitatea ei. adîncire şi cunoaştere a textelor eminesciene. funcţia lui Eminescu poate fi mai vie decît cea a lui Shakespeare în Anglia. şi lasă pînă atunci cultura noastră cu-adevărat fără inimă. înţelegi acest lucru sau nu-1 înţelegi.

m i norocit. 117 .f ' Olti le m ă - 2 s o . ? sfert R .

cu slujbele din ce in ce mai înstrăinătoare de sine: ca director al Bibliotecii din Iaşi (nici măcar un an. Dacă totuşi vrei să înţelegi ceva din miracolul care s-a petrecut în acest răstimp. după care vine noaptea. în cei 10 ani de la întoarcerea din străinătate a poetului. trebuie anume să admiţi că. septembrie. CINCI ANI DIN VIAŢA POETULUI Fie că se poate înţelege. lungă probabil cit anii limbii lui. lungă de 6 ani. dar cînd a ( ştiut cel puţin să recomande achiziţionarea de pre-j| ţioase manuscrise vechi româneşti şi poate să stră-!l bată lucrări de preţ. p. trebuie să restrîngi încă mai mult răstimpul. cu siguranţă şi din cel al stăruitoarei modelări de sine. nr. apoi -ca simplu revizor şcolar. în sfîrşit ca re118 . 3 3. aii să-1 facă zarafii mai tîrziu.sa dezgroape comoara. după care vine uimirea noastră. ca acelea a căror nerestituire la || timp i-a fost imputată ca unui cititor de rînd). acesta e faptul: totul se petrece înăuntrul a 15 ani. sau rămîne ceva dincolo de înţelesurile noastre critice. Ramuri. 1981. 9. Clît despre număratul banilor. el şi-a irosit mult din timpul creaţiei. Formaţia şi creaţia lui Eminescu se desfăşoară între cei 18 şi 30 de ani ai lui. mai departe ca redactor la ziarul « vitelor de pripas » din Iaşi.

la primele volume ale ediţiei sale. conştiinţa adîncit românească n-ar fi fost conştiinţa noastră mai bună. poetul nu ar fi fost Poetul. dacă l-am avea toţi sub ochi în manuscrisele sale facsimilate — ar sta înaintea noastră. 119 . După un veac de la stingerea poetului şi 80 de ani de la donarea către Academie a manuscriselor lui. la Budapesta. strălucit in aparenţă.dactor. dar poate fără esenţialul din el! Nu ştim ce întreprinsese în această privinţă Ion Scurtu — poate singurul pregătit s-o facă. Atunci cit rămîn din cei 15 ani? Rămin ca hotărîtori cei 5 ani de străinătate. cînd poetul învaţă din limbi străine şi în limba ţării sale scrie. nu pare a fi găsit germaniştii care să descifreze începuturile eminesciene. astăzi şi poate mîine. a scrisului zilnic la Timpul. nu au fost descifrate. Dar tocmai aceşti 5 ani nu sunt cunoscuţi. ca un neîncetat îndemn de a face din cultură pîinea noastră cea de toate zilele. cu adevărat citite şi cu adevărat valorificate. Eminescologii noştri din trecut au dat şi spus totul despre Eminescu. Dar cei care i-au urmat nu par a fi pus in centrul investigaţiei lor filele germane. cu ştiinţa lui de limbă germană — căci manuscrisele sale s-au pierdut în 1916. sutele de pagini in limba germană. pierdut în patima ruinătoare de sănătate şi de substanţă spirituală în fond. cum voia Cantemir. ce nu sunt decîţ referinţe). mai tîrziu Gălinescu a făcut-o doar aluziv (deţinem lista referinţelor sale la manuscrisele germane. adică cei 5 ani hotărîtori pentru destinul lui Eminescu. Fără ei. iar Perpessicius. Tot ce a făcut şi scris apoi îşi are obîrşia în aceşti 5 ani. lăsate pentru unul dintre ultimele volume ale ediţiei. iar Pedagogul naţiunii — aşa cum ar putea să fie.

în orice caz. singură sau cu aju toare din orice parte ar veni. adică în vreo trei generaţii de cărturari români. sau 100 de poezii plus proza sau poeziile plus' proza şi notaţiile reuşite). în definitiv. Nu vei înţelege critic proza fără Novalis şi romantismul german. care lămuresc poate mult din opera lui Eminescu ? Nu vei înţelege începutul Scrisorii I fără indianistica studiată de poet în cei 5 ani. în transliterare şi traducere. dincolo de ea. aşa cum arătăm în nota de mai jos. dacă nu o echipă de germanişti. dintre care unii au trăit din resturile banchetului eminescian. ar fi trebuit publicate filele germane. şi atunci trebuie să începem cu începutul. în cîteva luni. Nu vom relata aci întîmplarea care a făcut ca o germanistă din Sibiu să se angajeze. intitulată întîi Nirwana.■ '. Nu cumva. îndată după volumele de poezie? Ne întrebăm aşa. care să ne redea anii de gestaţie ai poetului? Căci ne este acum limpede: sau menţinem punctul de vedere al lui Maiorescu şi nu ne interesăm decît de obiectivitatea în operă a lui Eminescu (vreo 100— 120 de poezii. mai bine de 100 de pagini. Oricîte imperfecţii ar fi în acest început — explicabile. în primul rînd prin imperfecţiile mijloacelor puse la dispoziţie — 120 . Şi. nici unul nu a căutat sau nu a aflat germanistul. dacă vrem perfecţiunea. fără a pune în discuţie admirabila reuşită a lui Perpessicius.I Nu cumva totuşi ar fi trebuit deschisă ediţia tocmai cu aceste începuturi. relevăm cu uimire faptul că în 80 de ani. sau încercăm să înţelegem cum a fost cu putinţă obiectivarea lui în operă. nici Rugăciunea unui dac. cu traducere. în aspra muncă de a des cifra sutele de pagini germane. din care a şi transliterat.

au apărut nume de gînditori a căror influenţă sau chiar cunoaştere de către el era ca şi ignorată: Iacobi. Versuri de-ale sale ? de-ale altora ? Dar cîte un gînd este cu siguranţă al său. 6/1981) sau cele de faţă. în schimb li lipseşte partea cealaltă care constituie genialitatea. 2287. un real izvor de gînduri proprii. aşa cum spre exemplu curge din plin la Schopenhauer. Au fost identificate cîteva gînduri ale lui Schopenhauer. cititorului nevrednic şi necritic sau prost critic din noi. într-o primă jumătate din această pagină.şi oricît de puţin « senzaţionale » ar părea. Vor apărea versuri în limba germană. Schleiermacher. lecţiile şi gîndurile de început. şi ne bucurăm să putem pune sub ochii cititorului o pagină întreagă. unde ni se pare dincolo de orice îndoială că vorbeşte Eminescu însuşi. noi vedem de pe acum în ele substanţa din care s-a hrănit Eminescu. uneori versuri ce par traducerea unor poeme orientale. autopsia conceptelor şi glndurilor li reuşesc într-un mod de bună seamă neobişnuit. Faptul ii trădează atit stilul cît şi fizionomia. anume 56 r din ms. iar din ce nu este. fin conturată. reformulate sau modulate de poet. iar la colţul gurii joacă la amlndoi o se nină trăsătură de ironie obiectivă. Ea este de om slab. autorii. La craniul lui Schopenhauer natura a modelat în chip de Michelangelo. adică domeniile. mai ales Schelling. Nu ştim încă bine ce este al lui. poetul portretizează pe un profesor audiat de el: «Duhring este pe jumătate genial. la cel 121 -S t . Capul este o reuşită lucrare în amănunt a naturii. paginile publicate pînă astăzi de revista Transilvania (începînd cu nr. nu ştim cui îi aparţine. Perceperea ascuţită a lucrurilor.

m m m m .

mmmm mmm m L acea Mi .

124 .de ea.

r în 125 .

ci într-un fel dimpotrivă: «Fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului Universului » (mss. pune cuiva întrebări — despre sine. * Ai vrea să vezi pe un Heidegger. ca să intru în condiţia omului adevărat? Dar ar trebui să fiu ca fratele meu. care condamnă era tehnică a omului drept o « răsucire » de la vocaţia adevărată a spiritului. pe biologi în primul rînd. O clipă ascultîndu-1. f. e o tristeţe activă şi bună. De ce am fost adăugat şi eu lumii? Cum ar trebui să fiu.. înţelegi că omul. Cînd te întorci totuşi la gîndul lui Eminescu despre fratele său. temeiurile lucrului. nu poţi să capeţi mai mult pe liniile ta]e. 42 verso). Şi atunci. * Tristeţea lui Eminescu nu e în faţa nefiinţei şi a iraţionalului. al căror început de răspuns îl şi are. covîrşeşte raţiunea. îşi spunea Eminescu. investigînd aici.om. despre rostul său în lume. sau laEmigeniu. Cine sunt eu? . dar e vorba un frate adevărat. dar eşti şi tu o încercare: nu eşti doar comandat de vreun duh universal. poate. te-aide putea gîndi la Frate. în faţa Raţionalului care. E. luat în general. sau cej ce văd primatul organicului asupra mecanicului (în-126 . cum s-a spus uneori. despre chipul pe care trebuie să-1 aibă ca om —. Ai vrea să vezi pe toţi cei care-şi îngăduie să condamne astăzi excesele tehnicii. el singur. 2262. în lumea can didă a lui Leonardo. de Ih'e novici..

ce ptad cu ce 127 .

^ KSSS .

.

în ce priveşte gîndirea d-lui Lucian Blaga însă. UN FILOSOF ORIGINAL* De obicei. la vreun rezultat de preţ. trebuiesc socotite cel mult ca o fază de pregătire » şi că «în ţesătura acelor încercări a pus numai întîmplător cîte ceva şi din preocupările mai secrete. autorul nostru se înstrăinează chiar de el însuşi. încît. nu stăm la îndoială s-o pu nem în funcţiune în toate cazurile. cărora şi-a închinat interesul filosofic. şi ca obiect şi ca metodă. Lucian Blaga se referă vroit oricăror apropieri. declară că: « . Judecata istorică ne este atît de firească şi pare. 6). bănuite a fi învecinate. d. nu credem că se poate ajunge. Ba într-un anumit sens. a înţelege un gînditor şi un sistem de gîndire. mai personale. . pînă înainte de apariţia Eonului dogmatic toate încercările. înseamnă a face raportări ila alţi gînditori sau la alte sisteme de gîndire. de cele mai multe ori. Singularizat în cercetări. * Apărut iniţial cu titlul: Un filosof original: Lucian Blaga- 130 . atît de îndreptăţită.ÎUCIÂJV BLAGA 1. pe această cale. în prefaţa ultimei sale lucrări. Rareori procedeu] acesta dă greş. înstrăinîndu-se astfel de tot ce este filosofie astăzi şi reuşind totuşi să rămînă prin aceasta nu mai puţin filosof. p. . mai substanţiale ale sale » (Censura transcendentă.

m m .

iafţ Cţle J( itiis mmm s m W. hotări d e n tr u °Şme^ Fără .ca fiincj I ■P mm smmm m mmm imm m Eterul .

acee. •«* 3 mă listei area i33 .

.

Orice ar fi. Am cercetat cu mai multă atenţie Eonul dogmatic. Viziunea iniţială a d-lui Blaga e însă departe de a fi epuizată. Dacă lucrarea aceasta propunea acceptarea misterului ca mister — în cazul cînd intelectul enstatic nu mai poate duce la nimic — lu crarea imediat următoare Cunoaşterea luciferică va arăta în planul restrîns al teoriei cunoaşterii cum se poate opera efectiv cu ideea de mister. pentru că aici sunt de găsit încheieturile sistemului de filosofie al d-lui Lucian Blaga. Dar e vorba de mai mult decît atît: de un stil nou şi. Viziunea d-lui Blaga. veac care să ducă de asemenea la alcătuirea unor sisteme metafizice mai întemeiate decît au fost cele clădite pînă acum cu ajutorul intelectului enstatic. precizată treptat de-a lungul lucrării. sfîrşeşte astfel în filosofia culturii. Lucian Blaga nil se mulţumeşte să arate ce întrebuinţare a căpătat pînă acum. minuscunoaşterea (în ştiinţă de pildă). ci vesteşte un întreg veac de utilizare a dogmaticului. d.D. probabil. Blaga va face o distincţie esenţială între două feluri de cunoaştere. o viaţă istorică nouă. Şi aci d. Blaga n-a şovăit să ducă mai departe ideile din Eonul dogmatic. întrucîtva — dar numai întrucîtva — prima cunoaştere va semăna J34 . Celelalte două lucrări apărute pînă acum nu fac — dacă le înţelegem noi bine — dec*ît să dezvolte puncte din programul vestit de Eonul dogmatic. înţeJeasă în cel mai larg chip cu putinţă. Sistemul d-sale este în devenire — după cum o afirmă singur — şi ne întrebăm dacă aspra condamnare pe care autorul nostru o face individualismului nu vrea să însemne şi neputinţă declarată de a duce singur la capăt o întreprindere filosofică atît de vastă cum este cea propusă. cea paradisiacă şi cea luciferică. accidental.

§wm m mmm m ea .

negreşit. O filosofie poate interesa pe alţi gînditori doar în două cazuri: dacă. după autorul nostru nu subiectul cunoscător este prost înzestrat pentru înţelegerea misterului ultim. fără a' putea fi. De altfel filosofia d-lui Blaga se află în întregime la acest punct de desfăşurare în care. Blaga) şi cunoaşterea individuală. ci Marele Anonim este cel care pune o censură între el şi cunoaşterea omenească. Lucian Blaga s-a refugiat în propriile sale probleme şi metode. Dacă într-o zi filosofia d-sale va avea rezultate. atunci vor veni şi adeziunile. Sau nu poate cere încă. Probabil însă că autorul o socoteşte necesară în economia sistemului său astfel că. o acceptăm sub beneficiu de inventar. Ne aflăm aci în faţa celui mai interesant caz românesc de filosofie în devenire. cum îl numeşte d. N-am putea spune că teza metafizică a d-lui Lucian Blaga. d. urmărită stăruitor de-a lungul întregului volum ultim. Nu poate cere decît adeziuni. « apărindu-se » parcă dâ aceasta. într-adevăr. după cum J36 . Dar nu era rolul epistemologiei tocmai acesta.logie. nu poate fi însă nici acceptată. ne cucereşte. de a indica spărturi în misterul cel mare ? Dacă putem rezuma în cîteva cuvinte Censura transcendentă. deşi pentru moment nu vedem de ce trebuie preferată altor teze metafizice. Teza susţinută este următoarea: «raportul dintre cunoaşterea individuală şi misterul existenţial e reglementat dintr-o profundă ontologică iniţiativă anonimă » (p. 92). rom spune că ea răstoarnă sau dă o nouă determinare raportului dintre principiul meta fizic absolut (Marele Anonim. Nesocotind problemele şi metodele de lucru ale altora. respinsă.

nu se

muh

'

acesta are ceva rf?" ^ SlngUr JucifriI "
destin

c

« g!nd„l
8 au

fiJ

8 Oricăr

ei te "i

^ măreţ /

. '

°sofuJ

^

w

„.
137

2

SUFLETULU I

S]n

ceritat

Ş1

mmm m
^ chestiune'. In schimb tu
a res

P^ge

pur

™W°ge, a
Pu fil

nu se

°sofi a

;

gma m
»n]turii

"«'«a

, care in 139

io-

avea

l Jibrate

^ Pur fifr

§âî

B l

U

cu

citit

lU

141

matrice » de a se manifesta aproape în orice peisaj. E adevărat că spaţiul aCela fundamental, spaţiul matrice, nu mai e cercetat în formarea sa, ci e acceptat, împreună cu alte elemente, ce îndeplinesc un rol categorial, în chip de produse ale unei anumite sponta neităţi umane. Ceea ce-1 face pe d. Blaga nu numai să nu reediteze influenţa mediului asupra sufletului omenesc, ci să se întrebe, dimpotrivă, care e influenţa sufletului omenesc asupra mediului. Aşa ceva poate să nu convingă; poate părea subversiv de idealist; dar e, parcă, exact altceva decît se obiectase.
Vremea, an X. (1937), ianuarie 3, An Nou, p. 4.

3. DESPRE BLAGA ŞI DESPRE PROFESORAT
Nădăjduim că nu mai sunt multe persoane care să pună în discuţie dreptul lui Lucian Blaga de a căpăta o catedră de estetică, de filosofia culturii, sau cum s-ar mai numi în ţara românească. Ba suntem într-atît de siguri că nu mai e nimeni să încerce aşa ceva, încît ne aşteptăm dintr-o zi într-alta ca această « consacrare », dacă de o consacrare mai poate fi vorba, să aibă loc. Şi tocmai iminenţa acesteia, ne îndeamnă să dăm curs unor gînduri, cari privesc poate mai puţin Î42

Să pornim de la constatarea că Lucian Blaga are un sistem de gîndire în plină desfăşurare. cu mersul ei original. pentru cel puţin un deceniu. Cunoaşterea luciferică şi Censura transcendentă. cuprinzînd Eonul dogmatic. a urmat. este după propria sa mărturisire. Cu aceste două trilogii. Spaţiul mioritic. Lucian Blaga nu este nici la jumătatea călătoriei sale în lumea gîndului. în decurs de cîţiva ani. Trilogia culturii care cuprinde: Orizont şi stil. împlinindu-le şi răscolind. deştep-tînd aşteptări. Lucian Blaga va fi stăpînit de idealul său creator. pe măsură ce ia fiinţă. dacă admitem că vom avea ca pînă acum cîte o operă pe an. ideal ce. Şi ce spectacol minunat acesta al unei puteri creatoare în plină desfăşurare. cucereşte mai mult. Aşadar pentru cîţiva ani încă. pe de altă parte. interesează. alcătuind încă trei trilogii: trilogia valorilor. un tineret intelectual doritor şi în sfîrşit aflător de o întemeiere filosofică românească! 143 . Dar. şi trilogia pragmatică. să ne mai aşteptăm la altele. După Trilogia cunoaşterii. De aceea vom arăta şi aci — dar spre a discuta alte teme — ca sistemul de gîndire a] lui Blaga. trebuie. convinge. cît raporturile dintre creator — de orice fel ar fi el — şi Stat în lumea contemporană. trilogia creaţiunii. Peste cele şase opere filosofice depînăacum. însă. ceea ce spui într-o revistă cere alte întemeieri decît cele ce spui într-un simplu articol. Geneza metaforei şi sensul culturii. departe de a se fi încheiat. păstrăm convingerea că revistele de cultură nu prea se citesc la noi. Despre acest sistem am vorbit mai pe larg într-o dare de seamă ce va apare în paginile unei reviste bucureştene.pe Blaga şi profesoratul. în număr de nouă. pe de o parte.

atît de biruitor originală să fie şi mintea potolită. la catedra pe care o va cinsti în curînd Lucian Blaga. vede că interesul pentru gîndirea altora nu se manifestă decît în mă sura in care dînsul îi poate depăşi — plecînd de la ei uneori. autorul acesta întreprinde adesea expuneri de-ale altor filosofi. simplu înregistratoare. lărgiri de orizonturi. schimbări de care mai întotdeauna autorul e conştient şi răspunzător — ne-am pus aşadar într o zi această întrebare. cu atît mai mult o va putea face într-un curs. în lucrările sale chiar. probleme ce acum se pun întîia oară. a unui profesor obişnuit? 144 . Poate o minte atît de cucerită de sine. sau răsturnîndu-le pur şi simplu filosofia alteori. şi să ne întrebăm: Cum se va simţi acolo? Ce va preda? şi în ce măsură l-ar putea ajuta noua carieră să se exprime pe sine mai bine de cum ar fi făcut-o prin oricare alta? Impresionaţi de curentul de originalitate ce străbate întreaga gîndire a lui Blaga — la fiecare pas întîlneşti în mersul ei. să ne întoarcem la chestiunea de la început. schimbări în accentele de greutate. Dar poate cu adevărat Blaga vorbi despre alţii. intra adînc şi lipsit de rezerve în gîndul altora? Veţi spune că e simplă chestiune de expunere şi că. materia moartă a învăţăturii altora. — Şi totuşi! Cine urmăreşte cu atenţie gîndirea lui Blaga. care nu poate părea nelegitimă decît celor cari nu cunosc de fel viaţa universitară. Ne-am spus: Ce va preda profesorul Lucian Blaga? Să admitem că va face concesii prescripţiunilor şi regulamentelor universitare şi că va preda ceea ce se predă obişnuit.Dar avînd în minte întreagă această desfăşurare de putere creatoare. întîrzia cu alţii. pasivă.

ne pare. stau în afară de rosturile cetăţii. aradar. Un om de ştiinţă are încă posibilitatea. nu are aşa 145 . Cum să predea Blaga lucruri atît de subţiri. fiindcă nu ştim ce altceva am putea dori unei minţi creatoare în rînduiala de azi a statului burghez. Se pot îngăima şi asemenea lucruri? Chestiunea profesoratului pentru un spirit ca Lucian Blaga. adevăr cu circulaţie didactică din propria sa învăţătură? Ne gîndim cu strîngere de inimă la un subiect de examen cu titlul: «Marele anonim şi mijloacele sale de apărare ». Aceasta e supărător în rînduiala de azi. într-un anumit plan. deocamdată. lucruri atît de vii ca propria sa gîndire ? Să facă materie de examen. Dar vedem cu toţii cum o seamă de artişti. se va spune. Dar o dorim mai mult. deosebit de gingaşă şi nu ştim. — Dar perspectiva aceasta ni se pare încă mai regretabilă decît cea dintîi. să-şi ducă mai departe. de pildă. cum spuneam. Lucian Blaga nu va fi un pro fesor obişnuit. Un gînditor de speţă mai artistică. să-şi facă experienţele sale. să lucreze în cîte un institut. liber dar şi ajutat gîndurile sale. nu credem că profesoratul e tocmai ce i s-ar fi potrivit mai bine. Ce ar putea exista ? Nu ştim bine şi n-avem nimic de propus.itre ca universiter în viaţa activă a ţării. creatori.Dar. atunci cînd vrea să evite platitudinea unei vieţi universitare. că nu există nimic prevăzut pentru o anumită categorie de creatori pentrii tot ce depăşeşte. mediocritatea. Tocmai fiindcă originalitatea sa e atît de puternică. el va înfrînge tipicul şcolii şi va preda materia care-J interesează pe el. poeţi. noi înşine îi dorim de ani de zile să i. pentru cinstea unei facul tăţi decît pentru propriul său interes: şi i-o dorim. E adevărat.

dar şi cu oarecare îndoieli. să fie ea cu neputinţă ? Vremea. 146 . Nu ne rămîne decît să lăsăm ca. cu interes. personalităţile creatoare să se dezvolte la întâmplare. e prea Viu în fiecare dintre noi. o creaţie voioasă. Sfîrşim acum Trilogia culturii cu prea puţine îndoieli. ar ^lua-o şi pe cea de a furniza un Mecena. în chin şi plictiseală de cele mai multe ori. a d-lui Lucian Blaga. care a luat asupra şi atîtea iniţiative particulare. dacă Statul modern. cel pe care Caragiale îl făcea să ceară pensie pentru tot românul. în această zilnică încercare la care e supus creatorul? Dar să fie chiar condiţia creaţiei? O « ştiinţă voioasă » cum voia Nietzsche. 4 ■ţ 4. Ar putea avea o pensie cel mult. 516 p. Dar chestiunea cu pensiile e primejdioasă în Ro mânia. Conul Leonida. Şi cine ştie dacă nu e un tîlc şi în această necontenită asceză. ca pină acum. spre a mărturisi că ne încearcă un simţămînt * Publicat iniţial cu titJul: Filosof ia Domnului Lucian Blaga după « Trilogia culturii ». an X fi937). pînă la deslegarea unei asemenea probleme de organizare socială.ceva. DUPĂ « TRILOGIA CULTURII » Sfîrşeam de citit acum trei ani Trilogia cunoaşterii. decembrie 5 nr.

de m m K\ D r a ^rt vSe ÎS 8 e H7- .

148 m m cu ~ CU J- ' dar ^ Pentru a .

! dovedi cît pri «oaşterea 3 " Trilogia acum decîf o& de cîteî" ori martu ŞI minus »sire. -cu- 1 F-1 ?: ? lf volume aJe sale din Ce a dat fate Pentru ca^ 2™ Ctat 149 .

arată că se poate vedea de pe acum. printre tinerii ardeleni mai ales. s-au găsit destui care să dea socoteală despre ea. într-o ediţie definitivă a Jor. după cum se poate vedea de aci chiar. Înainte de a încerca noi înşine să vedem ceva în sînul acestui univers în expansiune. cu cît mai şubredă nu este situaţia celui ce vrea să-J urmărească şi înţeleagă ? Şi cu toate acestea. apărut în cîteva numere. în măsura în care 1-a putut intui cel dintîi în spiritualitatea ţăranului nostru. în orizontul cel nou care ne-a fost prescris. asupra JucrăriJor sa]e. Aşa se şi explică faptul că. care alcătuiesc trilogia culturii şi să înfăţişăm pricinile pentru care am socotit Ia început că. 150 .al fîJosofiei. Dar dacă. cînd pare că d. Iar cu toate că d. Lucian Blaga Energie românească. gîndirea d-]ui Blaga spune multe încă de pe acum. dar nu credem că s-a dat ceva mai cuprinzător şi mai plin de pătrundere decît acel studiu al d-Jui Vasile Băncilă. Autorul va reveni desigur. e vorba de apariţia a ceva nou în gîndirea contemporană. Vasile Băncilă încearcă o raportare a d-lui Blaga la etnicul românesc. E drept că nu cunoaştem decît în parte ceea ce s-a scris pînă acum asupra d-lui Blaga . înfăţişarea şi înţelegerea gîndirii d-lui Blaga înfăptuite chiar dinainte de apa^ riţia Spaţiului mioritic. cindva. care este orizontul sistematic al d-lui Lucian Blaga. o dată cu apa riţia Trilogiei culturii. şi încă într-un fel care nu o falsifică decît arareori. să dăm puţin socoteală despre lucrările sale din ultimul timp. Vasile Băncilă a-şi fi scris studiul. în revista Gînd românesc de la Cluj. succesiv şi neterminat pînă în clipa cînd scriem rîndurile acestea. e] este uneori Juat pe sus de torentu] inspiraţiei sale.

151 .Eonul D irnm m : -•>■• sa .

razjbat ns «Şirea adică 1 7? etlc ă ». Qt /' ] Parte fij 0 . .tim P autoru l mm& m m0m t i *8*"«neZe Jucrea?^ « e mm mm PUne h de cercetări llna «X JS^%ia hi/al > * autorufui dJa Se .

? ««ti-« Sznui de TT A ^ nu est l r a g i n a t i ^? ° P e r i i de n Pi ? Puterea 153 SiSSfS .c no isiiiii f's-x.

Iată.Proprietatea' saT" r n 8Ct ' de a se ivi ' CUm 154 . Pur si siLfC°nŞtien" ^" . de răspunde d s nu Ş1 mai su ^ s.

- «t ^ cu ° U f°nduJ Pele d Vedid-lS BL ° S e2« S u] inconştient H ' 9 ™ i a t r ă i e ^.acest «ia «^ea ea «i Şi 'înzestra revenea d e î t i ™ e prea Ipărt/ ? pri]ej j « VP ^ rată a constt?/°J u a de fetesc S t ea ea T '• ° te rie rmă ' ' că exterior. sfcl ° U . Că ^ înc «Pe îndoiaJă n de convin g â a a D a r ce decît °r p^f! cu o struct a 1 fac P°PoareJor P?a ™n ien ^ creaţia po&tOCmai «.t O t u P°t st deSavîr it ai si d e înzestra ape *' ? a intimi î ™ P " în faPta t î t a0 S it ttP T - ^isteM T £ P ^ de tOtul trecut doife °rizont 155 .

Ei sunt. teorie în sinul căreia ordinea conştiinţei. spre Kant şi poate schiţa acea teorie a « dubletelor ». o nouă întemeiere atît a unuia cît şi a celuilalt. Timp şi spaţiu aşadar. Dar descrierea inconştientului nu se încheie cu această depăşire a criticismului. şi a morfologiei culturii de alta. sensul acesta fiind sau unul de înaintare 156 . Autorul vede şi alţi factori de activitate în cuprinsul inconştientului. în ordinea în care îi descrie autorul. în privinţa formelor sensibilităţii. Doar aşa crede autorul că se poate da socoteală deopotrivă de uniformitatea noţiunilor acestora şi de varietatea lor. deopotrivă înzestrată cu forme de timp şi spaţiu. de a dărui un sens de valoare orizonturilor şi.Jntre aceste modalităţi felurite ale timpului ca şi ale spaţiului. iată ce aduce. se îmbogăţesc nu numai în adincime. timp şi spaţiu este căptuşită de o a doua ordine. în genere. pot exista combinaţii de tot soiul: orizonturile însă nu păstrează mai puţin originalitatea şi puterea lor categorială. filosofia d-lui Blaga. cea a inconştientului. de o parte. iniţiativa aceasta preţuitoare puţind să se exercite şi asupra altor orizonturi sau altor atitudini decît cele care ne sunt organice: în al doilea rînd inconştientul hotărăşte de fenomenul stilului prin sensul pe care îl atribuie atitudinilor sale cu putinţă. cu formele ei de sensibilitate. ci şi în suprafaţă. adică o pornire de a preţui. Să enumerăm aceşti factori. lucrurilor ce se înfăţişează spiritului nostru. Mai multă varietate în intuiţia unuia cît şi a celuilalt. să dea o nouă întemeiere şi alt relief fenomenului de stil. rînd pe rînd: un « accent axiologic ». iar descrierea tuturor acestora îl va ajuta mai tîrziu. De aceea autorul poate pe drept privi îndărăt.

caracteristică în lumea germană şi protestantism). exemplifică autorul. de pildă. adică o pornire ce nu e numai creatoare de formă. Şi aşa cum se înfăţişează matca stilistică după descrierea făcută de autor (este însă descrierea exhaustivă? şi ce-1 asigură pe autor de aceasta?).în orizont. dar nici nu sunt respinse. pornirea către tipi zare (caracteristică pentru clasicismul grecesc) şi modul elementarizant. ca un complex subconştient. şi pecetluind. cu asemenea porniri din adîncul necunoscut al fiinţei noastre. iar modalităţi de ale acestei năzuinţi sunt tendinţe către individualizare (de exemplu. ele se lasă dublate de o reţea catego157 . sau unul de retragere. însoţind. dar uneori şi de aproprierile lor (ceea ce morfologia unui Spengler nu reuşea). ei alcătuiesc ceea ce numeşte autorul o matcă stilistică sau o matrice stilistică. ea pare pe drept. în sfîrşit. nu sunt puse în discuţie aci. sentimentul european faţă de destin este anabasic). un principiu de universalitate. înseşi creaţiile noastre conştiente. « catabasic » (de pildă. dar şi păstrătoare a ei. Formele sensibilităţii şi categoriile intelectului. este faptul că stau independenţi unii de alţii şi că pot da o varietate de combinaţii ce singură e în stare după d.) Caracteristic. o nouă regiune categorială a spi ritului omenesc. în întregul lor funcţional însă. aşa cum se poate constata în sînul feluritelor culturi ori epoci. Blaga să dea socoteală de varietatea* stilurilor de cultură. numit de autor «stihial » (ilustrat. pentru lumea factorilor acestora. înfăţişate şi unele şi altele în doctrina lui Kant. ceea ce autorul numeşte un sens « anabasic ». orice spirit creator de cul tură. în general. prin metafizica bizantină şi tot ce subliniază. inconştientul impune o năzuinţă formativă.

în timp ce Spaţiul Mioritic nu e decît. o emoţie filosofică de cea mai bună calitate nu poate să nu cuprindă pe cititorul care a intrat în gîndul d-lui Blaga. de aci. Am citit noi înşine Spaţiul mioritic înainte de a fi citit Orizont şi stil. Nu încape îndoială că Spaţiul Mioritic este lucrarea care a făcut impresie asupra publicului românesc. prin aceasta. şi care a călătorit. şi. din indistincţie. Şi cu toate acestea nu Orizont şi stil a hotărît de succesul trilogiei. şi am resimţit aceeaşi puternică impresie. ce tulburător capitol ar fi scris la sfîrşitul gînditei sale cărţi! Iar aşa. pînă la întunericul larvar al creaţiei. Acum însă.rială. Dacă d. Dar asupra punctului acesta va trebui să revenim. Dacă lumea conştientului ţine de ordinea logosului. astfel lărgită. sub forma stilului. actele spiritului conştient. de succesul sis temului însuşi al d-lui Blaga. oricărei creaţii de cultură şi face cu alte cuvinte posi bilă orice activitate creatoare. De aici virtuţile germinative. a cărei prezenţă face încă mai intensă spontaneitatea spiritului omenesc de cum o făceau cate goriile kantiene. şi nu . Iar pentru că matca cea nouă a spiritului. se imprimă. după ce cunoaştem în ordinea lor firească lucrările. Blaga ar fi avut răgazul să rotunjească pînă la desăvîrşire operele sale. odată cu el. pentru inconştient s-ar putea încă vorbi despre un soi de logos. încă. suntem în măsură să declarăm că stăm în faţa uneia din cele mai intere sante încercări ale contemporaneităţii de a lărgi filosofia transcendală. unul «larvar ». ne dăm seama că Orizont şi stil este opera unui adevărat filosof. de aici puterile modelatoare. Orizont şi stil se încheie astfel cu o fericită aruncătură de sondă în straturile inconştientului.

că tot ce se cerea în plus spre a da un Spaţiu mioritic. dar faţă de care. prin categoriile filosofiei sale. dat fiind că un creator nu poate şti niciodată cum arată creaţia sa văzută din afară. Vom reaminti numai. faţă de ea chiar. odată cu ultima sa lucrare. teză desfăşurată în lucrarea dintîi. Apriorismul românesc din ultima lucrare este doar o fericită ilustrare pentru teza apriorismului factorilor stilistici. recunoaşterea în propriul său suflet de român a etnicului. E o răstur nare neaşteptată. Nu vrem să spunem că trecerea de la aceasta la Spaţiul Mioritic era simplă şi că oricine. Lucian Blaga o aprobă. într-adevăr. se înfăţişează drept cu atît mai impunătoare. opera unui filosof al culturii. şi care. Vrem să spunem. surprinderea esenţei artistice. fenomenul românesc. sunt elemente care scapă controlului. numai. această plină de miez încercare despre Geneza metaforei şi 159 . a d-lui Băncilă tinde să capteze filosofia d-lui Blaga însuşi. de studiul pomenit mai sus al d-lui Vasile Băncilă. deo sebit de ingenios şi deosebit de pătrunzător. în cazul că l-ar fi nemulţumit. pornind de astădată de la categoriile etnicului românesc. încercarea. în stăpînirea cîştigurilor teoretice din Orizont şi stil ar fi putut să încerce exemplificarea ei cu realităţile româneşti. de altfel. Să reintrăm în filosofia teoretică a d-lui Blaga. răsturnare pe care suntem mul ţumiţi să ştim că d. e drept. studiu care-i dă o foarte interesantă şi semnificativă întregire. el nici nu ar fi avut dreptul să pro testeze. în legătură cu aceasta a doua lucrare din Trilogia culturii.Vrea să fie decît. în mare parte iz butită şi demnă de obiectul ei. într-o filosofie teoretică. în timp ce Spaţiul Mioritic reprezintă încercarea d-lui Blaga de a capta. adică putere de a intui.

în prima trilogie metafizica. Blaga. acum. de pildă a copilăriei. cu ultima lucrare. capitol unde subtitlul de Cultură minoră şi cultură majoră. ritm care pare a-1 duce cu necesitate la o închegare metafizică odată cu sfîrşitul fiecărei trilogii (ce imprudent. îmbogăţeşte nu numai psihologia. ci impune. se dă încă o lovitură morfologiei culturii (filosofia culturii în înţelesul spenglerian obişnuit) arătîndu-se că nu se poate vorbi chiar de vîrste în sînul unei culturi şi unele pot întîrzia inde finit într-o singură vîrstă. Blaga 160 . d. tocmai prin rolul privilegiat pe care-1 "capătă noţiunea de stil. să generalizăm. ultima lucrare a d-lui Blaga nu capătă numai o greutate specială înlăuntrul trilogiei acesteia: face cu putinţă oarecum (căci încă nu deţinem adevărata cheie a sistemului) legătura cu trilogia dintîi. avem o metafizică sprijinită şi pe una. cum o numeşte d. justificînd din adînc fenomenul de stil. nesusţinută fiind nici de o teorie a cunoaşterii care să ne fi desăvîrşit. vîrstă ce-şi are caractere şi structuri bine precizate. care nu se justifică tot mai bine în sînul lucrării. dă nu numai un nou sens culturii. chiar dacă nu se va simţi în măsură s-o accepte întru totul. Noua teorie categorială. După un prim capitol. avînd în faţă numai două din cele cinci trilogii plănuite). desigur. anexîndu-i zonele inconştientului. nici de o filosofie a culturii care să fi atins planul ontologicului.sensul culturii. o întregire metafizică. părea arbitrară. deşi nici nu e lipsit cu totul de îndreptăţire. duce nu numai la o revi zuire a concepţiilor în materie de teorie a cunoaşterii . Iar prin aceasta. Există un ritm curios în trilogiile lui Blaga. Dar dacă. şi pe cealaltă. cea a categoriilor abisale. pe care nimeni nu o va regreta.

Metafora. prin urmare şi încercarea aceasta a metaforei de a revela misterul. şi o metaforă « revelatorie ». cea revelatorie. Nu capătă 161 . ce rezultă. atunci cînd afirmă că « orice creaţie culturală s-ar putea reduce la aceste două aspecte îngemănate ». lucru pe care-1 spune chiar despre un sistem de filosofie. ci doar. filosof al misterului. D. Iar pentru că omul însuşi se va dovedi o mutaţiune în ordinea fiinţei. aşa cum sunt miturile.îşi surprinde din nou cititorul printr-o înţelegere. nespus mai adîncă de cum s-a făcut pînă acum. gîndirea d-lui Blaga atinge un punct delicat. sau o teorie ştiinţifică. mai puţin decît geneza omului însuşi. Totuşi autorul pune metafora şi stilul pe acelaşi plan. Blaga nu vede. a poeziei noastre de toate zilele. de vreme ce stilul comandă tot ce e efort spiritual. de pildă. care nu îmbogăţeşte cu nimic faptul Ja care se referă. Totuşi nu te-ai fi aşteptat chiar ca metafora aceasta banală. uncunoscător al d-lui Blaga. « din modul specific uman de a exista. tot ce alcătuieşte şi defineşte omenia lui îşi va spori demnitatea în sînul lumii. Negreşit. după propriile sale cuvinte. a noţiunii de metaforă. Aici însă. în geneza metaforei. asupra căruia ne-ar fi plăcut să mai stăruie niţel. concretizează o absurditate. după definiţia curentă. sa capete un tîlc atît de serios. trebuie să se aştepte necontenit ca tot ce este mijloc laic şi teologic de revelaţie să capete o adîncă semnificaţie metafizică în sistemul acestuia. Filosoful deosebeşte intr-o metaforă «plasticizantă ». la acelaşi nivel. Era şi firesc. de altfel. răspunzînd prin aceasta unei serios resimţite nevoi a minţii. poartă necontenit o pecete stilistică. dimpreună cu dezvoltările ei. din existenţa in orizontul misterului şi al revelării ».

Făgăduindu-ne să-1 urmărim în punctul acesta. încercînd să descifreze un sens. şi depăşind pe cea a stilului. reluînd şi adîncind în termeni personali mult dezbătută deosebire dintre cultură şi civilizaţie. orice act de plăsmuire omenească să fie numai metaforic? Dar filosoful nu întîrzie asupra unei dezbateri ce ar fi fost. încercare ce revine doar culturii. minus-cunoaşterea şi celelalte încercări de a capta şi da structură misterului. acum. are multe de folosit de la noua filozofie 162 . după ce.metafora un rol prea hotărîtor? E adevărat că imediat după aceea. mai numeroase însă. de încercarea de a revela un mister. cunoaşterea dogmatică. în sfîrşit. însă sunt lipsite de aspectul metaforic. mai obiective. Blaga se sărăceşte pe sine? Căci intelectul ec-static. tinînd totuşi mai mult de destinul nostru creator decît întîiele. d. ce au devenit? Şi chiar în sînul Trilogiei culturii. după ce reaminteşte de catego riile abisale înfăţişate în Orizont şi stil. poate obositoare. arată că ştiinţa artei chiar. într-adevăr. găsindu-le mai puţin constante. Blaga este în măsură să arate că faptele de civi lizaţie poartă o pecetie stilistică. ne vom lăsa acum furaţi de viziunea metafizică la care trece cu partea a doua a lucrării sale. Dar atunci. în timp ce pentru civi lizaţie nu e nevoie decît de înţelesuri şi finalităţi imediate. pentru cultura astfe) definită prin componenţă metaforică şi atmosferă stilistică. nu suntem în măsură să ne întrebăm dacă ea e singurul instrument de revelare a misterului? Şi nu cumva d. după ce face o interesantă paralelă între categoriile conştiinţei (cele' de tip kantian) şi acestea. de vreme ce dintr-o dată metafora ne este arătată drept un instrument cu o demnitate atît de sigură. mai puţin universale. şi astfel cultura ar căpăta un înţeles metafizic.

d. Dacă omul este o existenţă între mister şi revelare. spre a trece de la ordinea naturii la ordinea omului. atunci nu e decît firesc ca o asemenea creaţie să aibă un înţeles metafizic. omul încearcă să-şi reveleze aceea ce nu izbutise să cunoască . Circulă.a categoriilor. dar tot prin categorii îşi prescria el graniţi. în idealismul adîncit al d-lui Blaga matca stilistică e cea care îndrumează către revelaţie. dar nu fără o anumită sfială: prin plăsmuire. Stilul nu poate fi absolut. dar principiul suprem al existenţei. de o mutaţie ontologică. obiecţii a căror netemeinicie o voni arăta înainte de a încerca 163 . printre intelectualii români. cititori sau necititori ai d-lui Blaga. Intervenţia Marelui Anonim nu e făcută numai spre a interzice omului un anumit acces. aşa cum potrivit cu întreaga sa filosofie îl definise. se apără şi de astă dată aşa cum ştim că se apăra prin Censura transcendentă şi impune omului. Marele Anonim. două obiecţii în legătură cu unele teze din cuprinsul Trilogiei culturii. dar tot ea e cea care interzice atingerea ei. Stilul nu poate fi absolut. Aşa cum la Kant doar prin categorii putea cunoaşte intelectul. şi dacă. Care este acest înţeles ? Autorul îl propune limpede. E făcută să se dea un tîlc acestei tragice şi totodată mîntuitoare interdicţii. este nevoie de un salt calitativ. cum îi spune autorul. dar e singura noastră modalitate de a năzui către aşa ceva. iată încheierea de moment a unei filosofii ce încercase porţile absolutului. izbutită prin creaţie şi cultură. prin creaţie de cul tură. prin matca stilistică şi categoriile abisale o îngrădire ce poate că nu e decît spre binele lui. Blaga urcă spre o înţelegere meta fizică a culturii.

a] r„! Se. .noi înşine să ecunoscută dl ^ .coJul al XlX-tl e "ţei mediului d ^t pentru S 1 " 1 ^ n ^ dev e „? 0 S p f u J ondulat. teoria lnfJunp ?^«' miomioritic. Pe ' f Purtător A tr ov t0cma pa iaJ S.Si nii P " lnc°nştient n pentru -* " J ° m« trare' 8 d Uai obi edita tsid" ? wtie a'? ^ *«°r£ ie ]a? d rofes Carei P or I.' re giune de T^1 ^Si T ^ Pent un n n U f a c e d l u J aplicată ee dl teze ma i a ] es ? n \ pnn te ona °ea care trebui ™ limpede t u/ta C°mande ?i a cta£t^^ ^ .S:s e din rw emie' în râ eştl cul ' t» ata ZT m . .

g a ^ ^ a sa C r Un reieg P ° ?f iiJ c î t ^ °sofie a ee 3 a si a - rire ~ că este r. r .?• s de I poate f J65 . ldea . H cei .?„■* " » Troi ■.deta şate C ea în n antr «e dov de se pare °Po .

din desfăşurarea trilogiilor. fără să-şi dea seama. Spiritul are pro prietăţi «cosmotice ». Omul şi cultura cîştigă în adîncime. că relativismul acesta este al unei filosofii transcendentale. Blaga dă un fel de tablou al categoriilor abisale. nu există. Blaga scrie « lume ». Blaga anexează şi lumea inconştientului unui subiect. Nu putem şti dacă nu exagerăm cu interpretarea idealistă. întîia primejdie este cea de a face filosofie transcendentală fără a urma cu străşnicie regulile jocului. Idealismul autorului ni se pare unul adîncit: nu avem. Primejdia totuşi nu e prea mare: viziunea metafizică a d-lui Blaga va corecta şi va da sens adînc relativismului său. pe care. hotărît. el mi se pare că. să mergem pînă la capăt. cînd vorbeşte despre lume. Nu se întreabă şi d. Să nu se spună că modalităţik filosofiei transcen166 . ci şi cu unul abisal. tot de tip kantian. care încă dinainte părea că se imprimă prea mult asupra lumii. Dar fiindcă suntem porniţi pe această cale. într-un anumit sens. le-a ocolit. dar nicăieri nu se vorbeşte despre o integrare a sa în cosmos. dar pierd în obiectivitate.ticist ca d. cu toate că n-a făcut în prealabil o deducţie transcendentală a categoriilor. Lucrul ar trebui să dea de gîndit. am putea spune. Numai că aici se deschid două primejdii. în orice caz. De cîteva ori. de-a face numai cu un apriorism conscienţial. mai departe. pe care d. Cît despre «cofimicismul » său. d. ci de orice creaţie de cultură. în care ne aflăm. transcendentalismul va fi şi el mai cuprinzător. Blaga. Blaga nu le-a înfruntat şi nu putem spune încă măsura în care. Astfel d. Blaga cum e cu putinţă creaţia? Iar pentru că la el nu e numai vorba de creaţie ştiinţifică. nu o dăm drept vala bilă declt pentru momentul. D.

în •ultima sa lucrare (p. 124) deosebind între categoriile conştiinţei şi cele ale inconştientului. filosofia transcendentală a d-lui Blaga mai întîmpină o primejdie şi ea serioasă. dacă nu categoriile înseşi. care pot fi ocupate de anumite categorii specifice numai prin alternanţă. problema. Blaga nu ne poate asigura dacă enumerarea sa este exhaustivă şi dacă lista categoriilor sale este completă. Kant se trudea să fundamenteze numai creaţia ştiinţifică. d. Blaga adinceşte. în efortul său de a fundamenta varietatea şi de a găsi o unitate de stil într-o plurali tate de creaţii. de care dispune o matcă stilistică. O matcă stilistică inconştientă ^constituită înainte de toate dintr-un fel de Jocuri categoriale 11. Blaga trece cu vederea peste preten-ţiunile minimale de universalitate şi necesitate. dar nu mai este în măsură să dea socoteală de faptul ştiinţei însăşi.dentale la Kant nu trebuiau urmate pas cu pas. autorul scrie: «Categoriile abisale sunt mult prea numeroase decit să încapă toate într-o singură matcă stilistică a inconştientului. dădea socoteală de un principiu al universalităţii şi necesităţii. de astă dată a locurilor este exhaustivă? Prin ce deducţie transcendentală am ajuns la rezultatul acesta? Dar. fără o deducţie transcendentală. Preocupîndu-se de crea ţia culturală în genere. preten- 167 . tocmai prin aceea că o depăşeşte peste măsură. » — Atunci reiese că locurile categoriale. d. nici vorbă. De aceea transcendalismul său o dată constituit. sunt determinate? Dar stăruim cu întrebarea noastră: Ce ne asigură că enumerarea. Numărul categoriilor abisale e incomparabil mai mare decît al Jocurilor categoriale". Inconştientul poate opta pentru anume categorii. Ni se pare că. în nici un caz însă pentru toate cele existente şi cele posibile. d.

lucrul nu ne-ar părea de fel nefiresc. spre a face relativă prin raport la o cultură ştiinţa însăşi? Dată fiind noua sa concepţie a stilului. pe cît cele pe care le întîmpinăm noi înşine spre a ne lăsa cu totul cuceriţi de ea. e probabil ca esteticianul să aibă mai îndelung de reflectat în jurul ei. Iar cel de al treilea volum din Trilogia valorilor. iar experienţa trecutului ne învaţă că ne putem aştepta mai degrabă ca împli nirea lui să ne încînte şi mulţumească. în punctul acesta. în istoria filosofiei şi în contemporaneitatea filosofică. volumul imediat următor al d-îui Blaga. adesea cu îndreptăţire. este în măsură să cerceteze faptul ştiinţei în specificitatea sa.ţiuni ce prilejuiesc orice filosofie a ştiinţei. mai mult prin punerea problemei şi că. Blaga iarăşi o combate. Să ne fie îngăduit a aminti însă că fenomenologia. cu cît sistemul este încă deschis. dînd poate o 168 . Sau se înscrie cumva filosoful. pe care d. specificitate care impresiona aşa de mult pe Kant. aşa cum reiese din capitolul de încheiere Singularitatea omului a ultimei lucrări apărute. decît să ne dezamăgească. poate răspunde nedumeririlor de mai sus şi poate reliefa poziţia originală a d-lui Lucian Blaga. Dacă ne este îngăduit să privim puţin înainte. cel asupra eticii va adînci problema omului. Dar ne-am putea cu atît mai mult Jăsa cuceriţi. vom spune că Artă şi valoare. printre adepţii lui Spengler. în rest. în schimb Echivalentele adevărului e cartea care. va interesa filosofia teoretică. Să vorbim totuşi deschis: greutăţile acestea nu sunt poate cele pe care le întîmpină cu adevărat filosofia d-lui Blaga. în gîndul nostru. pe care de atîtea ori îl combate cu succes.

etică a creaţiunii de cultură, creaţiune ce are la Blaga un sens atît de adînc. în schimb, ce ne poate aduce trilogia creaţiunii? Prin aplicaţia minus-cunoaşterii, vom avea în sfîrşit îndreptăţirea adevărată a epistemologiei d-Jui Blaga, din trilogia de început, epistemologie ce aşteaptă încă să fie contopită cu cea din volumele atît de adînci ale Trilogiei culturii. Dar în rest trilogia creaţiunii nu ne va depărta prea mult de om şi problemele sale? Nu va fi o geneză a lumii, o încercare de cosmologism, pe care suntem atît de fericiţi că nu am gasit-o încă pusă în idealismul d-lui Blaga ? Orice ar fi, trilogia pragmatică ne va reîntoarce la om. Iar antropologia religioasă, pe care o bănuim la capătul călătoriei sale epocale, va răsturna pe om în demnitatea sa creaturală faţă de însuşi Creator. Dar toate acestea sunt glume: un univers în expansiune, aşa cum ne-a plăcut să numim sistemul d-lui Blaga nu poate fi măsurat, nici hotărnicit cu anticipaţie. E un miracol de creştere aci, miracol pe care nici o greşeală de amănunt, nici o slăbiciune episodică nu-1 va putea anula. Ştim că mediul filosofic românesc este destul de sceptic, pentru a crede, în asemenea mira- ' cole de creştere şi spre a manifesta prea des asemenea . entuziasme. De aceea, însă, d. Lucian Blaga rămîn& un autor pentru cei tineri. Şi ne dorim să întîrziem cît mai mult în tinereţe, spre a păstra pentru împli nirea dlui Blaga toată căldura de care astăzi suntem în stare.
Revista Fundaţiilor Regale, an V (1938), februarie, nr. 2, p388-404.

269

5. DIN

MUT »

Din timpul mut a] nopţii, a] firii sau aJ drumurilor pe care Je-am umblat şi al cuvintelor pe care le-am rostit, Lucian Blaga a făcut timp viu. « în noapte undeva mai e ce s-a mutat, ce s-a pierdut din timpul viu in timpul mut ». Dar în poezie în gîndirea filosofică a lui Blaga petrecerea lucrurilor s-a răsturnat, ca în tot ce e artă şi cîntare de adevăr: lucrurile au trecut din timpul lor mut in timpul viu. Cînd sîngele se trage înapoi la părinţi, ca un val, părinţii se trag înapoi la viaţă. Cînd poetul spune goru nului « ascult cum creşte-n trupul tău sicriul », timpul său viu se îngroapă, spre a da glas timpului mut al gorunului. « Sunt mai bătrln decît tine, Mamă ». Poezia şi gîndirea sunt mai bătrîne decît lucrurile şi vieţile. A fost cu Blaga, atunci, o mare, « răzbunare româ nească » (Răzbunare, aceasta înseamnă a se face din nou bun. Vremea se răzbună, se înseninează, se face din nou bună se zice în popor). Din pitoresc, din îndu ioşător, din semănătorist, satul s-a făcut din nou bun, în stare aşadar să iasă din minorat spre cultură majoră. Gorunul, iarba, firea s-au făcut bune. Stalactitele au început să picure iarăşi, redevenind bune. Mirabila sămînţă a ieşit din timpul mut şi s-a făcut bună. Ce este timpul mut? Nu e timpul havuz, nu e tim pul cascadă, nu e nici timpul fluviu. E timpul petre cerii nepetrecute, al curgerii care stă pe loc. Era timpul satului, al pădurilor, al boicotului istoriei, sau al 170 \

mut.
an Xl U

a

tăbăcit
»■

facut

viu .

p

171.

gerile. în spiritul veacului este mai degrabă vorba lui Jaques Monod, cum că viaţa e un accident pe Terra şi umanitatea o ceată de nomazi rătăcind in cosmos. în spiritul veacului este spaima joasă pe care ne-o rezervă şi o întreţin politicienii, pregătindu-ne să aşteptăm anul 2000 sub nivelul moral al umanităţii care aştepta Judecata anului 1000. Veacul insă este poate o minciună, pe lîngă adevărul fiinţei umane. într-un asemenea veac, Lucian Blaga aruncă, de" la periferia Europei, o uimitoare idee, prin care negativul e convertit în pozitiv şi îngrădirea omului în sursa lui de creaţie. Şi cît de manifest este negativul veacului nostru! Pe planul culturii, bilanţul făcut spre sfîrşitul veacului XX conduce la constatarea unui eşec; în ştiinţele omului, istoria n-a reuşit să găsească legi, filosofia n-a adus ordine în cunoaştere şi societate, lingvistica n-a dat nici măcar o gramatică generală, toate lăsînd lumea în junglă, în timp ce ştiinţele exacte în ciuda triumfurilor lor, îşi văd pragurile şi se deschid către precarele ştiinţe ale omului, înfrăţindu-se cu ele în şovăitoare căutări şi îngăduind ca suverană, pretutindeni, să fie admirabila junglă a matematicienilor. Dar Blaga nu pleacă de la eşecul culturii, deşi îl înţelege şi pe acesta, arătînd că se datorează tentativei de cunoaştere « paradisiace », cea directă, în timp ce cunoaşterea valabilă a omului este «luciferică », indirectă. El pleacă de departe, de la eşecul mai adînc al omului ca atare. Şi declară (în chip perfect raţional, dacă raţiunea înseamnă conştiinţa unei ordini cu sens) că greşim în filosofiile noastre ori de cîte ori nu gîndim sub conştiinţa unei căderi dintr-o ordine. Abia conştiinţă căderii — care poate fi şi a repudierii de

112

către un Fond anonim, aşa cum galaxiile apar astăzi astronomilor ca fiind respinse în spaţiu de o explozie originară — dă înţelesul şi măreţia omului. Frica de Domnul' acesta face înţelepciunea, spune Cartea lui Iov. Dar, fără pic de religiozitate, nu este frica de rînduieli superioare, încă neatinse dar posibile, începutul oricărei înţelepciuni? Aşa s-a întimplat şi în natură, pare-se unde sub semnul fricii natura vegetală a reuşit să culmineze In arbore. Istoricii naturii ne fac să credem .că multă vreme, întinsă cu ierburile şi lianele sale peste Terra, a fost doar natura vegetală, pentru ca, atunci cînd a apărut regnul animal cu ameninţările lui, vegetaţia să se ridice pe verticală, spre a se apăra, dînd aceste <* grădini suspendate » care sunt arborii. Ca nişte arbori ai spiritului, înălţaţi sub ameninţări bănuite, cărora omul le răspunde atacînd, vede Blaga plăsmuirile cunoaşterii şi ale culturii, în timp ce filosofia veacului rămîne, într-o prea largă măsură la simpla botanică. Este în orice caz o distanţă între oamenii lui Monod sau ai altora, rătăcind ca nişte nomazi în cosmos, şi arborii lui Blaga; este o distanţă între neopozitivism, filosofia analitică, pragmatism sau chiar marasmul existenţialist, şi verticalitatea gîndirii aceluia. Că zoologia pe care o închipuie el este imaginară? Dar nu zoologia cosmică interesează — iar Blaga nu se pierde în descrierea faunei divine şi a ierarhilor cereşti — ci răspunsul pe care-1 dă spiritul, cu flora şi grădinile suspendate ale creaţiilor umane. Filosofia lui Blaga este a omului provocat şi care a primit provocarea. Cine sau ce provoacă? Să-i spu nem Fondul anonim, şi să vedem, cu mijloacele filosofiei, care sunt răspunsul şi sfidarea umană.

173

uc mmm m J75 .

pe care Blaga le invocă adesea şi poate în chip întemeiat: nimeni nu pare a putea da măsura logosului matematic . să-1 potenţăm. La gînditorul zilelor noastre. Este aproape ce se întîmplă astăzi în matematici. Dar nici cunoaşterea nu străpunge misterul. Pe de altă parte la Kant apare totuşi o resemnare. îngrădirea kantiană lasă conştiinţa să fie pasivă. păstrînd fireşte proporţiile. pasiv şi el. omul cunoaşterii. nu încape credinţă. va fi a misterelor potenţate. Limbajul acesta pare cîteodată teologic. rămînînd una raţională. dar nu încetez să-ţi dau înţelesuri ». «Nu te înţeleg. el este în realitate riguros filosofic. La Blaga va apărea încă o garnitură de categorii. pe care formele conştiinţei îl unifică. Prima operă. în măsura în care îngrădirea cunoaşterii lasă loc credinţei. pare a spune Fondului anonim omul. arătînd că se deschide o perioadă istorică în care gîndirea va institui precumpănitor dogme. de la un lucru în sine. care vor da activ « matca » oricărei creaţii. cu garnitura ei de categorii. matematicianul adevărat îl sporeşte. Blaga putea perfect spune: 176 . cu restricţia — şi aici apare rigoarea gînditorului — de a nu fi contrazise de experienţă. după Lucian Blaga. Rămîne să spunem cîteva cuvinte despre limbajul lui Blaga. Acesta este. şi să primească. diversul materiei. dar pentru că nu-i pătrunde «misterul ».creator. este intitulată Eonul dogmatic. de pildă. creînd noi geometrii. unele ale inconştientului. omul culturii si omul istoriei. Iar filosofia lui Blaga. Blaga are curajul să spună: de vreme ce nu putem dezvălui misterul.

y&: .con ?tient t n f este ă tntru <(e w9/ # „ Putut mi folosi J77 '■.

A văzut lumea. p. an XXXVI (1985). pe care nici Eminescu şi nimeni din cultura noastră nu o au.. 2.ales intre exasperarea şi în fond resemnarea gîndirii contemporane — şi grădinile suspendate ale lui Lucian Blaga. 19 7. poezie şi teatru la ultimul nivel. încep şi eu cu recitarea cîtorva versuri: « Ah. pentru cine sunt largele vremii? Pentru cine catargele? . în schimb Lucian Blaga are unicitatea unei desfăşurări în jerbă. Dacă vibraţia patetică a lui Emi nescu ne tulbură mai mult. aventura şi apele! Inimă. februarie. Steaua. nr. această perfectă * Publicat iniţial cu titlul: Sistemul lui Lucian Blaga în lumina veacului XX. ÎN LUMINA VEACULUI XX" Voiam să încep altfel. care este sistemul său filosofic. Putem spune liniştiţi astăzi că secolul XIX culminează prin Eminescu.O. secolul XX prin Lucian Blaga. strînge pleoapele ! » Blaga nu şi-a strîns pleoapele. dar pentru că a fost un recital de poezie şi pentru că vibrează în noi poemele lui Blaga. Nu ştiu nici aiurea să fie cineva care să creeze filosofie. cu. a străvăzut lumea şi ne-a dat miracolul acesta. 178 .

Ş sistemu] a le ]ui 179 .autonomie '^ m Aş vrea de fijo.

în aceste deschideri: către legile lumii. De altfel. gîndită în atelier? Ei bine. fiindcă în doi rămîi în blocarea dualităţii. cinsprezece lucrări. trebuie să subliniez că nu e de stăruit asupra caracterului de « trilogie » al celor cinci deschideri filosofice ale lui Blaga. de la trei în sus. care întotdeauna este nefastă şi gîndului şi vieţii. am avut cu toţii. putinţă multe alte opere. celor care îl iubeam pe Blaga. cît de autentic filo sofică este angajarea sa în sistem.Cînd a apărut în public zvonuJ acestor cincisprezece lucrări pe care le anunţa şi. de metaforism poetic. Unul e monadă. Aşadar nici măcar cinci nu este artificial. Asta vrea să spună Blaga. către valori. Pluralitatea începe de la trei. prin cele cinci linii de filosofare pe care şi-a angajat sistemul: sunt cu . între cele două răzJboaie — chiar şi cei care-1 îndrăgeam pe Blaga şi făceam totul spre a-1 impune unei lumi inerte şi încă rezis tente în faţa miracolului filosofiei — am avut teama să nu fie ceva artificial. aşa cum e la Hegel. Şi de ce cinci orientări ? Pentru că filosofia s-a epuizat. pentru că numărul « trei » nu e sacru la Blaga. Numărul trei este începutul pluralităţii pur şi simplu. în parte numai. de voinţa de creaţie? J80 . Cum poţi să-ţi domini gîndul aşa de bine încit să-1 punctezi dinainte şi să faci din el aproape o piesă arhitectonică. şi. Dar este filosofia sa cu adevărat una autonomă ? Nu este — cum s-a spus — încărcată de spirit poetic. le realiza Lucian Blaga. Ne-a trebuit timp şi nouă. doi este diadă. ca să înţelegem cît de adevărată. în concepţia lui Blaga. aţi văzut că unele trilogii au şi depăşit numărul de trei opere. către plăsmuirile omului. către cosmologie şi către microcosmosul omului. Cinci trilogii. pe undeva.

m a Veisf / r ceruJui ri i : daca .

«■■ i «■■i i mm .

i C H P«tintâ n ^ vetiveJ 9 mmm a de ms m * An °nim flj f n c n ° Ştiinffl ' -fara co«9Ceste am ^ti t i • eonul 183 .

Cripticul nu este dat celui care se află în ordine. Şi dacă această conştiinţă a căderii ar putea fi privită ca discutabilă în primele două opere. ceea ce apare — cum spune Blaga — şi cripticul. de ce nu dogma asta. ci tocmai celui care nu e în ordine. una care ţine de faptul că am ajuns cu un ceas mai devreme — cum a spus un istoric al ştiinţelor — să nu mai vorbim despre cauzele lucrurilor. rămas în logica obişnuită. şi care e căzut din ea. în Cunoaşterea luci ferică. de ce nu ideologia asta? Acest de ce nu îngăduie o libertate de joc celui care nu este în condiţia paradisiacă. Ce este Lucifer decît îngerul căzut? Dar aşa cum.construcţiei de gînduri. nu trebuie să ne speriem nici de invocarea lui Lucifer. ce izbitor apare ea în Censura transcendentă! De pe acum se anunţă gîndul. Ştiţi că dogma nu reprezintă la Blaga un corp de idei asigurate. pe care abia Diferenţialele divine îl vor. enstatic. ci să ne întrebăm de ce nu? — de ce nu alt sistem de axiome. apare ideea intelectului. numai celui care este căzut. opus intelectului ecstatic. valorifica: gîndul unui factor metafizic — aici apare J84 . de a avea în faţă un obiect cu o parte deschisă şi alta tăinuită. de a avea în faţă falnicul. ci reprezintă o metodă. care încearcă să iasă de aici. să caute a regăsi ordinea de mai presus de aici. Cu atît mai clar se iveşte conştiinţa căderii în opera a doua. să nu ne mai întrebăm de ce.nu trebuie să ne speriem de cuvîntul «dogmaâc ». a îngerului căzut. eonul postulatelor cu putinţă. aşa cum apare ea în teoria plus-cunoaşterii şi a minus-cunoaşterii. Şi din prima operă a primei trilogii Eonul dogmatic. ci să înţelegem că luciferismul acesta înseamnă condiţia în care este cunoaşterea noastră căzută.

«Marele mmm m UHU»SS°T^ Pe care â«S=Şv.s?«Şrf S S? 98 t Je 185 .

am m mmm i agmm m .

.

sub o lance. fără să sfîrşească — spune Blaga — sistemul. nu ştirii ce este. A devenit o realitate. Cred că acestea două sunt momentele-cheie ale metafizicii lui Blaga. abia acum se încheie. Să vedeţi ce spune Blaga acolo: «Acum vine rindul cupolei ». minus-cunoaşterea. Sau.. ci e cunoaştere negativă. Pînă acum nu ne-am ocupat decît de aspecte fragmentare ale existenţei. care fusese anunţată în Trilogia cunoaşterii. totuşi spune cum s-a prăbuşit sub un pumn. neam ocupat de cunoaştere în prima trilogie. au refăcut-o dintr-un oscior. Şi abia acum gîndul metafizic schiţat în Censura transcendentă ajunge la* maturitate. . V-aş îndemna să recitiţi prefaţa la Diferenţialele divine. declară el. Cînd vezi un om doborît. şi punerea în lumină a ambivalenţei îngrădirii. de valori în a treia. valorificată în sens pozitiv. Ce este acest gînd? Este — şi Blaga o spune deschis — metafizica minus-cunoaşterii. sub un fulger. au descris ce nu este prezent. aşa cum a făcut-o el. Şi spune un lucru încă mai tulburător pentru cei care îl interpretează doar prin primele trilogii. şi ambivalenţa. Să luăm minus-cunoaşterea: ea ne-ar putea trimite la teologia negativă. Abia acum ne ocupăm de existenţă în întregul ei. Poţi citi ceva în pră188 . conceput că e vorba de o făptură de acum trei milioane de ani. Asta însă nu e minus-cunoaştere. poţi. în care s-a spus: Dumnezeu nu e asta. spune Blaga.Şi acum vine marea opera. de cultură şi de plăsmuirile ei în a doua. nu e asta. Prima seamănă mai degrabă cu ce se întîmplă azi în paleontologie. iar Parmenide nu poate spune decît — « Ştiinţa este ». Paleontologii au căzut pe o mandibulă sau pe un oscior şi au. din care ar trebui comentatorii lui Blaga să facă miezul sistemului său. la Parmenide: fiinţa nu e asta.

Asta e viziunea oamenilor de ştiinţă de azi. suntem la periferie. poate nicăieri. Dar ce spune omul de ştiinţă de astăzi despre periferiabilitatea noastră ? Vă reamintesc de cartea lui Moned. comparaţi viziunea lui cu cea a oamenilor de ştiinţă de azi. Asta am fi — — nişte nomazi rătăcitori. Marele-Anonim. 189 . Şi care este viziunea lumii de astăzi? Com paraţi viziunea extraordinată a lui Blaga din Diferenţialele divine (care puteau fi numite şi « Diferenţialele cosmice ». fiindcă e vorba de fondul ultim al cosmosului). Poţi citi ceva în păbuşirea unei lumi.buşirea unui om. biologul. într-un biet sistem planetar. Şi nu poţi oare vedea în această prăbuşire. poate în altă constalaţie. dar nu e pe la noi ci poate în Proxima Centauri. în centru. fiind undeva la periferie. sau periferia e poate tot. centrul nu e nicăieri. nu poţi vedea ce este Marele Anonim ? Atunci. e vorba de minus-cunoaştere. la care a ajuns viaţa. Undeva. Suntem la periferia lumii şi ni se spune că Terra e o biată planetă. dacă se găsesc acolo fiinţe raţionale. El spune că viaţa s-a născut din întîmplare pe pămînt şi că umanitatea. dintr-o biată galaxie. Hasard eî ne'cessite. trăim o lume în care nu există decît periferie. Dar o spunem cu toată ştiinţa noastră. dar nu suntem total străini şi neînţelegători faţă de cel care ne-a repudiat. Şi dacă sunt în Proxima Centauri alte fiinţe raţionale. în această aruncare a noastră la periferie de către 'Marele Anonim. trebuie să fie. este o « ceată de Ţiomazi rătăcind în cosmos ». Totul e periferie. Noi ştim ceva despre fiinţa sau forţa care ne repudiază. Şi suntem toţi la periferia lumii. nu e vorba de teologie negativă şi de cunoaştere negativă. şi aceia sunt nomazi rătăcitori. Ce alta şi ce actuală este viziunea lui Blaga al nostru! E adevărat.

nu n . ă °Va' fie Pop . M : Or 3 .

.m m mmm Cine. 191 imn » spline_ _ _ •ir .

n-am avea ştiinţă. Iar aici e o bună întîlnire între Blaga şi Kant. îngrădirea devine ceva pozitiv. recitindu-1. nu ar fi creatoare. sistemul lui Blaga. din aparent misticizant. ca să nu fie ameninţat în identitatea sa de factor metafizic. tocmai fiindcă ne dăm legile noastre. o întîlnire în care se vede bine tot ce e pozitiv în îngrădire.. în sensul intuirii legilor comunităţii. cu pozitivul ei. ne-a aruncat în îngrădire şi pentru a ne face creatorh îngerii nu sunt creatori. dacă am pricepe totul dintr-o dată. din iraţionalist. Kant spunea. şi atunci. iată cum. Dacă acesta este sistemul lui Blaga şi dacă el ţine de conştiinţa căderii. din negativ.pînă la integrarea negativului. fiinţele care ar avea intelectul divin archetypus. Marele Anonim nu ne-a repudiat numai pentru a-şi păstra centralitatea sa. cu o raţionalitate extinsă pînă la minus-cunoaştere. atunci m-am întrebat. pînă Ja conversiunea metafizică. creaţie. devine ex presia raţiunii înseşi. de ce pentru unii autori dintre noi primează logica şi ontologia ? 192 . îngrădite. avem o etică. pentru că. comportare etică. cum zice Kant. în viziunea lui Blaga. ca o afirmaţie umană. cu a doua cheie. cum am putut să mă înscriu pe altă linie decît pe cea a-lui BJaga? în speţă. Este bine că nu avem conştiinţă morală desăvîrsită. episodic: este bine că suntem fiinţe mărginite.matografuî nu a intrat intr-o matca fn care să poată curge. nu a intrat într-o limitaţie. Condiţia aceasta post paradisiacă a cinematografiei nu poate arăta înţelesul pozitivismului în condiţiile noastre luciferice. ea aduce cunoaştere. Totul ţine de îngrădire. îngrădirea noastră este tocmai cea care ne face creatoţi — şi.

în afara cîtorva viziuni ontologice din alte trilogii apare în trilogia cosmologică. « întru » înseamnă şi a fi ceva care este. Şi atunci ne-am întrebat: noi suntem rătăciţi. creînd poteca. noi care ne înscriem pe această linie. Muntele pe care-J ai în faţă nu-ţi arată calea de acces la vîrf. Poţi fi căzut dintr-o ordine care se face. iar conştiinţa lui Blaga este întru ordinea existentă. poţi fi întru ceva care se împlineşte şi care se reface odată cu aşezarea omului ca a fi întru ceva. O şosea. rezolvînd problema. pînă la urmă. într-un fel. dintr-o dată ajungi la logică. iar Blaga însuşi s-a întrebat — în timp ce o ontologie adevărată nu e numai a lumii reale. o potecă e ceva concret. Este una a cosmosului. Ca matematicianul care. dar calea ţi-e prescrisă. o cale ferată sunt o abstracţiune. Blaga artistul. — ontologia şi logica devenind suverane. Sunt două filosofii autentice.Ontologia în deplinătatea ei. ci şi a lumilor posibile. Un artist vede că nu poate face decît ceea ce face. adică a lumii reale — şi ne întrebăm dacă e cu adevărat ontologie. nu. şi nu pot fi decît două. care ar filosofa cu alte mijloace decît cele ale speculaţiei ? Ei bine. Toate ţin de echivocul bun al particulei intru. deşi uneori nu este evidentă. în sisteme de filosofie în care ontologia şi logica hotărăsc. Blaga poetul. Aş ilustra aceasta cu o imaginaţie înrudită cu cea spaţială a Jui Blaga. sau Blaga era în rătăcire. dar poţi fi căzut din ceva care se face. cu imaginaţia potecii. o abstracţiune materializată. sau întru misterul Marelui Anonim. Or dacă vorbeşti de fiinţa reală şi fiinţele posibile. Pe linia aceasta 193 . crede că îi este dată. ordinea demonstraţiei. eşti «întru » o situaţie prescrisă.

una este a pămîntului şi alta este a noastră. Undeva s-a petrecut întîlnirea realului cu idealul. într-a doua. în realitate. dar una este a pămîntului şi nici o filosofie nu-mi pare a fi aşa de bine aşezată în pămîntesc ca a lui Blaga. autoriză autonomia altor orientări — lăsînd ca arta să fie ceea ce este. religia ce este. că sistemul lui Blaga este una din cele mai cutezătoare viziuni filosofice ale lumii contemporane? Cum pot să spun că mă ruşinez eu însumi de a nu fi făcut nimic pentru proiectarea lui Blaga în lume? Sunt două orientări filosofice. Tot ce e real e raţional — spune Hegel — ceea ce înseamnă că el nu mai are cer. Platon izgoneşte pe poet din cetate. Glndiţi-vă la aspectul acesta: filosofia lui Blaga. s-a petrecut în conştiinţa speculativă 194 . cerul se alipeşte de pămînt. a celor aşezaţi undeva în văzduh. pentru care ordinea se dă tot timpul. pentru care ordinea e dată. iar Hegel cutează să spună că religia.filosofică. arta şi ştiinţa fac filosofie. dar dacă filosofează îl recheamă. care intră în propria sa limpezire prin conştiinţa filosofică. Tot ce e realitate trebuie să fie Idee — spunea Platon. alta. fie că era cunoscută sau nu. ştiinţele să fie ce sunt. Una este ca aceea a Jui Blaga. nu mai are pămînt. Ce deosebeşte cele două filosofii este faptul că pentru una cerul există încă — viziunea lui Blaga este un asalt împotriva cerului — pe cînd. Pe cînd filosofia dialecticului vrea să înţeleagă tot. cum se ivesc ca opuse aceste două filosofii? Cum pot să spun în numele altei filosofii. însă. Sunt aşadar două filosofii. prin procesul dialectic. ordinea se face prin aşezarea cea bună intru ceea ce îţi prescriu Jucrurile. în perfecta ei autonomie.

i a htr-„ bJ„rpC' "«"' Pot f an YY Yr nr . J9 5 .

.

nici măcar involuntar. teme. De altfel ultimul său roman încearcă şi o tehnică nouă. Nu e un roman social. cum ni se pare că n-a mai întîJnit literatura noastră. deşi autorul avea orgoliul să facă aşa ceva. Nu sunt acestea destule semne bune? întoarcerea din rai nu seamănă cu nimic dar cel mai puţin cu Isabel şi apele diavolului sau cu Maitreyi. Poate de aceea e primită cu atita rezervă. «GÎNDURI. Şi între timp critica şovăie. E curios cazul literar al lui Mircea Eliade care nu reuşeşte. E o risipă de gînduri. dar nu se descoperă în ea. deseori fericită. PROBLEME. Tineretul o citeşte. întoarcerea din • Publicat iniţial cu titlul : «întoarcerea din rai » de Mircea Eliade. Puţinii cetitori de peste 40 de ani nu vor reuşi s-o citească pînă la capăt. să dea peste o formulă de roman. momente epice. MOMENTE EPICE» * Mircea EJiade şi-a scris ultima carte in toată bogăţia.5I/KCEA ELIADJS 1. E poate mai mult: o carte despre oameni. ţipi şi lucruri. Numai un om bogat şi atît de neobosit ca Eliade putea să încerce această carte mare. probleme. hotărît mare. întîmplător oamenii aceia sunt mai mult tineri şi trăiesc în România între anii 1931 — 1933. foarte probabil. 197 .

Dar cartea e totuşi un întreg. an LXVII (1934 februarie. «DESCINZÎND DIN PROFESORUL IORGA » * Nu cred că am invidiat vreodată mai mult pe Mircea Eliade decît în clipa cînd am citit în ziare că a fost * Text apărut iniţial cu titlul -. omul acesta este prodigios şi întoarcerea din rai este cu adevărat cartea unui om prodigios. Dav. Şi. Sau poate cititorii realizează şi ei alternanţele lui Mircea Eliade? Oricum. Cînd şuie ratul sirenii încetează ei nu mai sunt nici atît. De altfel. atîta tot. 170 —171) 2. care unifică şi solidarizează în timp. Are linii prea mari. nr.Rlnduri despre un pornograf ■ 198 . Convorbiri literare. Apoi intervine un fapt simplu şi exterior. Ceva din « destinul omului » — destinul acela de a fi animal asocial — stăruie în cartea aceasta. cui i-a plăcut mult Maitreyi trebuie săi displacă mult cartea aceasta. Cartea e un întreg de oameni care nu stau împreună. care uneori nu se mai disting. luată într-un fel sau într-altul — cartea poate fi refuzată.rai ar putea fi un document dacă lucrul acesta n-ar însemna prea puţin. sirena aceea de la Atelierele Griviţa. Pe cine să reţinem din roman ? Pavel Anicet. apoi.p. E un roman cu oameni mulţi şi cari nu reuşesc să se închege. maiorul Dragu ? Sau care dintre ceilalţi ? Poate nimeni. 2. Oamenii sunt contemporani.

Nli acum S^ ^ că d to Pe ^' d? unei ? cu pe J99 .

de vreme ce aşa stau lucrurile. Mircea Eliade iubea cu adevărat spiritul profesorului'Iorga. cea mai fru moasă lucrare apărută în editura lor: culegerea din operele lui Hasdeu. cu o activitate atît de risipită. într-o revistă universitară. Hotărît. pagini din Oameni cari au fost. cîtorva cunos cuţi. de ce tocmai profesorul Iorga este atît de înverşunat împotriva lui Mircea Eliade? De ce tocmai d-sa a « sesizat » Ministerul educaţiei naţionale. îmi amintesc. Şi ştiţi de ce? Dacă. pricina înverşunării de azi? Dar aşa ceva nu interesează. la apariţia primului volum. Mircea Eliade a făcut. Interesează faptul că Mircea Eliade nu e osîndit de oricine. într-adevăr. petrecut cu mulţi ani în urmă. dar cu foarte mult mijloc. şi dacă. profesorul Iorga n-ar mai fi printre noi. Iorga are de plătit acestuia o ieşire cutezătoare de acum cîţiva ani. după cum e şi firesc. cu prilejul apariţiei uneia din lucrările istorice însemnate ale profesorului Iorga. pentru ca la rîndul său acesta să «sesizeze » Universitatea din Bucureşti cu privire la cazul acestui asistent onorific care se întîmplă să scrie şi romane? Unii ar spune că pentru că d. cineva ar fi trebuit să facă o culegere din opera marelui om de cultură. nimeni nu ar fi făcut una mai izbutită şi nimeni nu ar fi scris o prefaţă mai pătrunzătoare decît acelaşi Mircea Eliade care publică acum. Cineva s-ar putea întreba. o recenzie care a avut darul să nemulţumească grozav pe cel dintîi. ci de unul pe care în multe privinţe l-ar fi putut numi un părinte 200 . cu ce emoţie ne citea el.fără început şi sfîrşit. Mircea Eliade s-a ostenit cu scrisul acesta. de asemenea. într-un timp ceva mai apropiat. Să fie faptul acesta. de vreun deceniu. spre cinstea Fundaţiilor Regale. tocmai pentru că îl iubea.

cel puţin. toate protestele ce nu vor întîrzia să se ridice din partea celor care văd şi ei absurditatea lucrului ? Mircea Eliade are ceva mai bun de făcut în faţa acestei osînde: poate s-o primească. fiindcă nu poţi ajunge la pornograful de cititor.spiritual al său. dar e printre cei puţini care să-I înţeleagă. chiar. interesează faptul că e lovit de unul pe care nu numai îl stimează. că ou e pus cine trebuie. Şi avem sentimentul că Mircea Eliade. vrînd-nevrînd toţi. El are îndeajuns trecut — cine la 30 de ani are un astfel de trecut? — şi prea mult viitor spre a se îngrijora de opera sa. dar este şi mai binecuvîntată. Sa se revolte împotriva ei? Să-i arate toată absurditatea şi să accepte. Oricît de progresist. Să pretindă că nu e pornograf? Dar. toţi suntem pornografi în felul nostru. trebuie să înţeleagă. poţi concepe cu adevărat o societate care să fie şi ea numai « progresistă »? Noi. ar fi plin de. însemnătate are faptul că societatea s-a dovedit vie. prin urmare. că e pus la index cine nu trebuie. Că se pot crea confuzii. sau mai ales noi cititorii. cînd e vorba de dragoste. înainte de a condamna. adică a fost vie în singurul chip în care poate s-o facă : fiind reacţionară. cum o facem. Dacă n-ar fi decit prin linia Nae Ionescu. frumuseţe ca el să înţeleagă şi să accepte. trebuie să arestezi şi să pui la index pe pornograful de autor. Dar. ai vroi să fii. ne-am trudi să vedem dacă nu cumva înţelegem. asta n-are însemnătate. să şi-o însuşească. Să înţeleagă şi să accepte. 20 J . mai ales. Nu e niţică pornografie şi în noi? Dar. liberalist şi aşa mai departe. Eliade se poate mărturisi ca descinzînd din profesorul Iorga. pentru ordinea morală a lucrurilor. Iată de ce nedreptatea venind de la acesta este mai dramatică.

.s an X (1937] iunie 0 ' nf492. 202 BI0GfiAFl .

i z 203 .

■Ii bogată' ar fi e an •4.GENIALITATE 204 .

* Celula *■ telul fflâ- 205 .

răstimpuJ .

an ' n m m mmm m 69 Un r ăspuns 207 .

deseori nefiind cunoscută decît cu aproximaţie. 1930. deşi la fel de întinsă. dacă e adevărat că. 6) Contribuţii la psihologia Yoga. Socotim deci că facem un serviciu cetitorului. 4) Introducere la filosof ia Samkhya. 1923. ce făgăduieşte şi în proporţiile de volum Alchimia asiatică (Bucureşti. 1932. mai dezvoltat. chiar critica universitară a intrat în joc. care n-a împlinit încă 30 de ani. ca cealaltă. 3) Umanismul indian. Lista poate fi întregită prin studiul. în această privinţă. de Ştiinţe. Nici o grijă. 1931. nu a deşteptat totdeauna un interes egal. Glndirea. au scris şi vor scrie criticii autorizaţi. ba. asupra acestui romancier. 1930.Activitatea literară a d-lui Mircea Eliade nu ne interesează deocamdată. deci. reamintindu-i studiile şi lucrările care preced opera d-Jui M. Ricerche Religiose. Bulet. Soc. 1935) şi prin cel publicat nu de mult in 208 . Pe coperta unei lucrări mai vechi a autorului nostru se poate găsi această listă de studii publicate pînă la 1932: 1) La vision chre'tienne d'Ernesto Buonaiuti. 2) Problematica filosof iei indiene. Revista de Filosof ie. Altfel stau însă lucrurile cu activitatea filosofică a d-lui Mircea Eliade. în revista Logos. Cluj 1931. activitate ce. Revista de Filosof ie. Ricerche Religiose. după cîte se pare. 1929. au început să se dea la iveală teze de licenţă. 1929. 7) Cunoştinţele botanice in vechea Indie. operă intitulată Yoga şi apărută nu de mult în colecţia scrisă în limba franceză a Fundaţiei pentru literatură şi artă « Regele Caro! II ». 5) // problema del malo e della liberazione netta filosofia Samkhya Yoga. Revista de Filosofice. Eliade privitoare la originile misticii indiene. 8) // rituale hindu e la vita interiore. Despre cele şase sau şapte romane apărute pînă acum.

E lam nf e ' tn ci doar de acum se in_ 209 .

tot aşa poţi interpreta interesul cuiva pentru o perioadă anumită. M. Că d-sa stăruie totuşi atît de mult asupra formelor de cultură orientală — iată ceva care nu trebuie să surprindă. Orientul. în materie de filosofie a culturii. nu suntem dispuşi s-o facem. prin a o căuta. oricît de amănunţite şi erudite. punînd din nou pe d. decît pe căile unei spe210 . Prin proporţiile şi temeinicia ei. cerce tările în jurul culturii orientale sunt pe punctul de a se echilibra cu cele în jurul culturii occidentale. prin urmare. şi de astă dată cu titluri cît se poate de serioase. iar celălalt Introducere în fenomenologia religioasă. Eliade este un cercetător de filosofie a culturii. cel puţin. Essai sur Ies origines de la mystique indienne. ca şi în materie de filosofie pur şi simplu. pentru a atinge înţelesurile mari ale filosofiei culturii. în sînul acestei activităţi în care. în rîndul cercetăr torilor orientalişti. în definitiv. Nu ne putem ridica la adevăratul « diletantism ». sau mai degrabă de la Kant de pildă. drept o bază de plecare. a cărui viziune d. dacă nu o şi caută. toate studiile d-sale. aşadar. nu năzuiesc totuşi decît să dea viziunea unui întreg.titulează Problema râului şi a mintuirii. cel despre care vorbesc filosofii culturii. Stăruim în a crede că d. După cum cineva porneşte mai degrabă de la Aristotel decît de la alt filosof. apare în cursul anului 1936 lucrarea intitulată Yoga. desigur. şi că acest întreg nu poate fi determinat decît prin punerea alături cu un alt întreg. e greu să ajungi la « înţelesul » întregului fără a te îndruma pe o cale anumită. că. ar părea că rupe echilibrul creat. Mircea Eliade va sfîrşi. sau chiar pentru o cultură anumită. întrucît e vorba de un act de înţelegere. Să acceptăm această situare a d-sale ? Noi. Eliade. Occidentul.

ln*eIes«riJe 2J1 .câ Yoga i l s T Ină ' ctitorul român ii. E adevă't °'' n e Ca 1Stori «nele ii cu p noas " 1Storia Lituaniei nla.

mma s SmmS mmmm 213 mmsm m .

.

(Ce interesantă idee şi cit de sugestivă devine ea după toate dezvoltările anterioare. Yoga a fost in acelaşi timp cel mai sigur instrument pentru cuceriri spirituale. Aici.dintre asceză şi rugăciune. Yoga tinde astfel să devină o categorie a Orientului însuşi. nu sunt. de vreme ce lucrarea d-sale cea mai însemnată de pînă acum e scrisă într-o limbă străină. activitatea filosofică de pînă acum a d-lui Mircea Eliade şi perspectivele spre care avem impresia că deschide ea. în aceste cîteva linii. Nu cumva este aceasta calea care să scoată pe autor din strîmtoarea specialităţii ? Am înfăţişat. Dintr-o categorie a Indiei. cel mai fertil auxiliar al operei de expansiune hindusă şi buddhistă ». filosofia culturii pare a se îmbogăţi şi ea cu o constatare plină de sens. mulţi cercetători pregătiţi să poată depăşi aceste graniţe. Aşteptăm de aceea ca truda d-lui Mircea Eliade să fie apreciată de cercurile cărora de altfel li se şi adresează. cum că Yoga ar fi fost « marele principiu de unificare spirituală a Indiei » şi că « nici o mişcare spirituală autentic indiană nu s-a putut lipsi de Yoga. dacă pînă acum nu există la noi competenţă in ce priveşte unele dintre preocupările ştiin214 . în România. unde cercetările filosofice şi ştiinţifice abia au atins graniţele Europei. e un conflict veşnic al spiritualităţii omului ». » Mai mult încă: « Principiu de unitate spirituală indiană. întrucît nu suntem în măsură să-i semnalăm scăderile — dacă există — nu credem de căderea noastră să semnalăm nici meritele acestei activităţi. fireşte. Un lucru totuşi am vroi să amintim: că. fără de care înţelesul ei ar fi atît de sărac!) în sfîrşit. dintre meditaţie şi contemplaţie.

« umiţi t " 21 5 ]n discuţie de . «VOCAŢIE 91 VOINŢA.ţifice â]e S 6.

dar activitatea sa ştiinţifică este şi ea nesocotită într-o atît de regretabilă măsură. ar mai fi luat cineva iniţiativa de a pune în discuţie activitatea sa literară? Ceea ce face ca activitatea sa ştiinţifică să nu fie urmărită cu interesul cuvenit. însă. astăzi valoarea sa ştiinţifică ar fi de toată lumea recunoscută. atît de preţioase pentru istoria ştiinţelor. Eliade este pur şi simplu nesocotit. căile regale. el s-a ostenit să cerceteze anumite chestiuni de domeniul orientalisticei.trîni ». cine l-ar fi contestat astăzi? Iar aşa i se spune. dacă nu singurul de Ia noi care se ocupă cu problemele. Şi credeţi că. corigentul la chimie în liceu. atunci cînd nu e contestat. încît bătrînii noştri — cîţi vor fi fiind şi cît de bătrîni vor fi fiind — nu reuşesc să distingă de fel pe Eliade de orice alt literator. El. şi a pierdut. este faptul că ea nu se desfăşoară pe căile mari. mai mult timp decît un latinist cu cel al limbei latine. Dacă însă. Cu alte preocupări s-a întîmplat la fel. acelaşi timp pe care şi 1-a dat unor asemenea probleme ciudate l-ar fi închinat fizico-chimicelor. In loc să facă aceasta. Iar rezultatul? Rezultatul e că. cel mult că face lucruri incontrolabile. dacă Universitatea din Bucureşti ar fi preţuit cum trebuie activitatea sa ştiinţifică. Mircea Eliade este un erudit. Nu cumva e vina noastră că avem o putere de « control » atît de mică? Nu cumva Eliade are dreptate cînd spune — împreună cu toţi istoricii occidentali ai ştiinţelor — că 216 . cu studiul limbei sanscrite. Dacă de pildă el s-ar fi îndeletnicit cu filologia clasică şi ar fi dăruit anii săi de tinereţe studiilor de limbă latină şi greacă. dar nu acolo unde ne-am obişnuit noi să întîlnim erudiţia. ale alchimiei. este astăzi unul dintre puţinii. iarăşi.

şi mai mult încă. care reluînd. nu poate să se impună cu adevărat decît tot prin autorul ei. pe viitor. ci şi voinţa. în loc să studiezi filosofia critică studiezi filosofia Yoga şi în loc să te ocupi de Europa te întorci mai mult spre Orient. în Revista Fundaţiilor. că oricît de mult ar fi făcut. De altfel Mircea Eliade cunoaşte prea bine condiţiile muncii ştiinţifice şi de erudiţie pentru a-şi da seama că o lucrare de sinteză. observaţii cît se poate de valoroase şi nouă asupra interesului ştiinţific şi epistemologic pe care-1 prezintă folldorul. Un lucru mai subliniem: că Mircea EJiade nu are doar vocaţia şi pregătirea de a fi erudit. aşa încît ceea ce nu s-a impus astăzi ca făgăduinţă excepţională să se impună mai tîrziu ca realizare excepţională. desvoltînd. de pildă ca « Yoga ». Pregătirea sa de pînă acum e o suficientă garanţie. Dacă însă. EJiade făcea.trebuie să dăm un conţinut mai bogat noţiunii noastre de ştiinţă? Şi de curînd chiar. ba cel mult de a fi compătimit de prieteni pentru timpul pe care ţi-1 prierzi. Nici nu le spunem decît pentru a explica de ce activitatea sa ştiinţifică e prea lesne trecută cu vederea. oricît de excepţională ar fi. Să mai vorbim despre filosofie? Dacă te îndeJetniI ceşti cu Platon sau Kant. Nu ştiu dacă avem printre noi un tip mai volitiv decît acest EJiade care şi-a «corectat » de cîteva ori pînă 217 . ilustrînd cu studiile monografice tezele de acolo să le dea conturul necesar unei supravieţuiri în lumea ştiinţelor. cazi în pri mejdia de a nu mai fi urmărit de nimeni. toată lumea spune că faci 1 treabă multă. va face. Dar lucrurile acestea nu au — sau nu ar trebui să aibă — nici o însemnătate pentru EJiade. şi ele nerelevate.

(Cîte glume proaste nu pot face răutăcioşii aci!) Iar cînd. un timp de lucru apreciabil. într-un interval. 10 7. ADEVRATUL ÎNŢELES AL «SACRULUI » Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului XX poate fi arătat. într-o dimineaţă. pentru a încheia. an X (1937). de asceză. şi în orice caz s-a disciplinat pe sine aşa cum nu le e dat multora să facă. în aceeaşi dimineaţă. p. doar prin comparaţie. Noţiunea de exerţiu spiritual.acum destinul. Pentru a răspunde idealului său de erudiţie. Eliade trebuia să muncească. profesorul îl certa că nu munceşte destul. de exerciţiu pur şi simplu. în primul moment. Imaginez limpede de tot cum. un exerciţiu ascetic de tinereţe — deci plin de naivitate. 498. adolescentul a leşinat de epuizare. Dar nu e ziua prea scurtă pentru un om muncitor? Şi atunci adolescentul Mircea Eliade şi-a făcut socoteala că. nr. el a înţeles ce înseamnă aceea asceză. Vremea. spiritul aceluiaşi profesor îl ignoră astăzi pe Mircea Eliade. dacă s-ar disciplina astfel încît să se scoale cu un minut mai devreme în fiecare zi. dar şi de experienţă pentru Eliade. dar cu atît mai interesant — al acestui spirit peste care unii vor să treacă atît de uşor astăzi. a fost întotdeauna un obiect de speculaţie. Iar acelaşi profesor. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur Frazer declară că istoria omului este un şir de crime şi stupi218 . Să cităm. august 1. ar cîştiga.

toate s-au dizolvat în faţa lucidităţii «omului modern». pînă şi omul individual ori colectiv. la fel de autorizat dacă nu de vast. în ceasul său şi în felul său. în ultimii două sute de ani ai Euro pei Occidentale. Eliade afirmă: totul a avut sens. în fond. ci lucrurile ele însele. fenomenele. S-au prăbuşit religii.dităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omeni rii. manifestările. că există ceva deosebit în viziunea lui filosofică I In timp ce toţi ceilalţi filosofi spuseseră: gînditorii de pînă acuma au greşit. astăzi s-ar spune că nimic nu mai înseamnă nimic. iar Eliade poate fi alăturat acestuia. ci şi în adevărul lor. fo splendida lui iresponsabilitate. ar fi rostit-o: «tot ce este real e raţional ». Numai Hege]. eu am să arăt cum stau lucrurile — Hege] spune: dreptatea rma este cu dreptatea lor cu tot. pe cînd primul avea tăria speculaţiilor. mai făcuse aşa ceva. Hege] a putut spune vorba aceasta cutezătoare. chiar neînţelegîndu-1 bine pe Hege]. Şi nu numai gînditorii trecuţi sunt scoşi de Hege din galeria «rătăcirilor » umane şi reaşezaţi în albia spiritului. Dar în faţa acestei cascade de prăbuşiri. Eliade declară. state şi sisteme alături de triburi şi credinţe tribale. în numele altei forme de luciditate: fiecare lucru şi gest al omului au însemnat ceva. iată pe cineva care vine să spună: Toate ţin. Oricine simte. într-un sens — oricît de nepotrivit ar părea la înce put — avînd de partea sa tăria faptelor. toate sunt aşezate sau reaşezate în ordine. s-au surpat nu numai în timpul lor istoric. pe care doar un presocratic. Şi ar fi vorba cea mai frumoasă 219 .

?^ cu i g^^ «egel a putut a ă Ja ° l H 220 s 6 res s . / .

de cu tot erau cu toâ cei 221 . pe e/ PînV §^Şte..Ii iitlii l Zeu tituie j t .

agricultura fertilizează pămîntul ca sinul unei femei şi mineritul ajută Maicii Firi să dea naştere metalelor. fiindcă aceasta e însăşi legea spiritului. Acolo unde e profanitate. astfel. cununia. Sacralitatea invocată de Eliade. Toate au avut sens şi consistă. ci dimpotrivă profund umanistă a lui Mircea Eliade. Raţiunea lui Hege] investea perfect lumea cu titluri depline. nici măcar de religiozitate întotdeauna. în schimb. Nimic din ceea ce e omenesc nu e străin sau indiferent spiritului omului. Tot ce e profan a fost sau a putut fi sacru. peste lume. la fel. Ceva feeric coboară. pentru că primeau investirea aceasta in spirit şi sens superior. ci de prezenţa şi tăria spiritului uman ca atare. naşterea. Nu s-a ajuns la consistenţa culturilor fără sacralitate în sensul acesta larg. dar o făcea cu o anumită solemnitate raţională şi cu un întreg ceremonial dialectic. locuinţa omului ca şi comportările lui sociale devin. este smerită şi cu atît mai activă. Podoabele femeii şi gesturile omului au dintr-o dată un sens mai adînc.căci nu e vorba de religie. La nivelul imediat şi nu 222 . Munca şi sărbătoarea. Faptul a fost subliniat în analizele tuturor marilor săi exe geţi). ca în marea cultură europeană din vest. din clipa în care omul a pus în ele spiritul său. moartea încep să ţină de «marea ordine ». este în fapt o uitare a sacrului şi apoi o neîncetată căutare şi tentativă de regăsire a lui pe căi derivate. Actele de viaţă sunt aşa: mîncatul ca şi băutul (să ne reamintim de Sadoveanu care este scriitorul cu cea mai extraordinară pricepere a « sacralităţii » gesturilor «obişnuite » la poporul nostru în civilizaţia lui tradiţională. cu sacrul in accepţia lui Eliade. odată cu viziunea — deloc mistico-religioasă. care este însăşi esenţa sacrului.

d °ar Ia ce] 223 .

■t t S ** » Să fie este? nu este este care . f «■ft «■ft 1 s p Salt Phntot 225 .

.

liniştit. pe planul vieţii înţelegem că lipseşte destinelor. la fel. trib cu trib. că ştiinţele noastre — atît ale omului. spiritul nu se poate reface întocmai. spunînd parcă. pe sine. Lumea omului. E adevărat. ci în ultimă instanţă trebuie să fie de recunoaştere. El aduce reminiscenţa. în numele cine ştie cărei demiurgii stăpîne pe sine. ci sub bunătatea unei lumi în sînul căreia singura crimă şi stupiditate este uitarea. credinţă cu credinţă. şi Eliade nu predică de fel întoarcerea în trecut. totul. Eliade inventariază şi semnifică. după versiunile sale trecute. cu zei uranieni. vor putea crea din nou. ca şi a firii. «creşteţi mai departe ». regeneraţi. Opera lui Eliade vrea să scoată cultura veacului nostru din uitare. eres cu eres. într-o lume speriată de explozia demografică. cît şi ale naturii — nu sunt doar de cunoaştere. de polivalenţa spiritului activ în istorie. ca şi 226 . smulgîndu-se de sub imperiul lucrurilor. în odihna şi lumea lor.Eliade ia lucru cu lucru. trebuie să se regenereze dinăuntru iar să nu fie pusă in ordinea din afară. Nu principii simplificatoare aduce el. Atunci. care s-au tras îndărăt. din buna sa aşezare.. la fel cum ne convingem tot măi mult pe plan teoretic. Dar. de explozia informaţională. fără primejduirea de sine ca astăzi. în speţă. nici o religie nouă. Asemenea principii şi asemenea divinităţi au devenit pentru el aidoma unor « dii otiosi ». în adîncuri. aventură în spirit cu aventură — şi Încearcă să devină dinăuntru odată cu fiecare din acestea. oamenii trebuie să-şi reamintească platonician de Timpul acela (illo tempore) în care s-au creat şi investit lucrurile lor spre a se regăsi.

n Le sacre 227 .

istorice europene. senin. vorbind de preculturi. Totodată el oferă inventarul. cu legile sale. în urma cine ştie cărei tentative de sinucidere atomică a Terrei. Dar omul matur. făcînd din toate o armonie. ridicîndu-le prin arhetipurile regăsite în ele la nivelul religiilor. ba acuză Europa că a ignorat atîta vreme alte culturi. Valorifică nu numai culturile moderne şi clasice. cu alte forme şi organe. într-o splendidă nuvelă intitulată Tinereţe fără tinereţe. sară mutaţie genetică a omului. ca Frazer cu care nu încetează să fie comparat-al aproape tuturor credinţelor tribale. anticipînd dimpotrivă. A orchestrat şi stăpînit stridenţele veacului. despre o bună şi nece-. n-avea să stingă niciodată copilul din 228 cu 5? de raae aproape . pentru a le cuceri şi pe acelea. aşa cum este printre puţinii oameni de cultură care să nu regrete. Omul matur "din el Va nota în Amintiri aceea ce nu putea fi la copil*decît un'gînd nedesluşit: «Existau deci anumite legi pe care le puteai descifra — şi atunci toate lucrurile căpătau înţeles şi noimă ». ci în chip eminent pe cele arhaice şi tradiţionale. cerîndu-le să deseneze ceea ce văd. ■o mmms 229 . Cum i-a reuşit? Totul începe la 11 ani. apariţia unui fel de nouă religie sau lăsînd un erou să vorbească. de sub-culturi.regreta că nu există alt-glob. eventual şi de postculturi. Trece cu dezinvoltură prin marile probleme ale culturii filosofice. Profesorul de ştiinţe naturale pune sub ochii copilului şi al colegilor lui un microscop. să nu condamne. să nu se sperie de aventura în profa-nitate şi de revoluţia tehnico-ştiinţifică. literare. el fiind printre puţinii savanţi care au stat serios de vorbă cu profeţii sau pseudoprofeţii hippies-ilor -din anii 60. cu alte femei frumoase. Satisfacţia copilului că reuşeşte să vadă şi să redea se împleteşte cu emoţia de-a înregistra altă natură.

.

ci "fie £ --« ara wven botanică <*• —" a de mi m mmm m Ste Jfia 231 O .

.

mam ara tă încă de a .

o . 233 .

ed sm m cJi Pâ iiiitf fa *n ^oSIfeSf ^ rînd « e^tiî P-ent^ este na>u tru .

*% ■■IIP .

căci mari i tUra ţf fPentru itali a ană ^ itali se proast w " ţf f rîtor cărtu ^ europene M ană S Pentrude2 ^«^ ita " tUra S8U cărtu mariJe - ce I Păstra Va Ved ea .omului. iveste «njyersal ă ceea .

Păcat lndia *£?«? scrie 237 .

de ce m-au pasionat pe rlnd plantele. nu numai al industriei) de activitatea omului. Natura poate fi anulată (chiar la nivelul agriculturii. Dar mai era omul « iremediabilei aventuri » din el. Omul. la fel Eliade s-ar fi stins dacă nu ajungea în India. a şasea treaptă spre concret: experienţa spirituală a religiozităţii indiene. ca interferenţă a naturii cu altceva. substan ţele. se desprinde de ea. literaturile. insectele. spre alte culturi şi experienţe spirituale din istorie. nu întîrzie decît cîtva timp la mesajul ei şi trece dincolo de ea. filosofiile. prin activitatea lui de cu noaştere. nici omul. Dar era poate ceea ce spunea el. păstrînd toată înţelegerea şi poate înclinarea inimii pentru această lume a Orientului. 238 . ca mare indianist. se lip seşte de conţinutul experienţei italiene sau îl depăşeşte şi se ocupă cîtăva vreme nu cu artele. nu numai că putea pleca destul de împăcat de acolo dar. Era penultima. sau trecută în relaţii şi legi abstracte." cum putea rămîne toată viaţa. dar după anii de şedere acolo este echilibrat. Nici natura. cum că abia în India avea să înţeleagă toate celelalte expe rienţe ale concretului pe care le făcuse. Pentru cel care se apleacă asupra vieţii şi operei lui Eliade. poate apărea surprinzător faptul că şederea sa de trei ani în India nu 1-a fixat spiritualiceşte şi în orice caz nu 1-a îngrădit într-o specialitate. Iar prin India va ajunge la ultima experienţă. Aşa cum acesta « s-ar fi stins » dacă nu ajungea în Italia. călătoria în India a lui Eliade este călătoria în Italia" a lui Goethe. Şi totuşi. In felul ei. religiile ». nici divinul nu satisfac de-a dreptul căutarea tinereţii lui Mircea Eliade. depăşind într-un fel limitele spiritualităţii indiene. ci cu ştiinţele care şi la Goethe luau caracter de «aventură ».

Aceste trepte care erau întîi ale naturii (cu ştiinţele obişnuite). într-un sens. se încheiau aşadar cu sacrul. Divinul. Dincolo chiar de religios. că fiinţa este substanţa concretului urmărit în atîtea ipostaze. literatura şi istoria universală). Celor care cunosc perioada românească a învăţatului. aşa încît experienţa lui concretă nu este şi una a concretului. dar pe care el. aventura lui Eliade se transformă dintr-una de căutare într-una de identificare peste tot a sacrului. Treptele concretului.este prea nesigur spre a fi un termen de odihnă. sacrul. fiinţa. cu majusculă. Eliade a înţeles că natură. distanţînd şinele uman de Sine. căruia i se opune profanul. iar vocea lui Eliade în comunitatea cea mare a culturii era cea de după întîlnire. care s-au desfăşurat atît de firesc de-a lungul tinereţii lui Eliade. în fine ale 239 . este termenul ultim al setei de concret şi fiinţă. oricum l-ai concepe şi resimţi. apoi ale omului (cu sensurile oculte. la fel de cuceritoare ca prima parte. dar că experienţa în concret a fiinţei nu se petrece în modalitatea unei singure ipostaze. ultima. îl validează. păstrează prea mult pentru el. ci în întrepătrunderea lor — am spune în trecerea lor din ipostază în element al lumii — care este sacrul. cum o spune poate gîndirea indiană. partea a doua a creaţiei lui — cu bogăţia de opere apărute în Occident şi cu răsunetul învă-'ţămîntului de la Chicago — nu le pare. fiecare pe registrul lor. pînă la 33 de ani. sacrul. Ajuns la treapta a şaptea a concretului. cînd fervoarea căutării şi fascinaţia prezenţei lui răscoleau toate cugetele unei mici comunităţi culturale. om sau divin manifestă. Dar o dată cu sacrul ancorarea s-a produs.

ca la Aldous Huxley. ir-uul retrăit. Dar cu Eliade ea devine ulLma experienţă a setei de concret. dacă nu cumva. trecînd în abstract cdată cu ea însăşi. Toată opera ulterioară a lui Eliade este despre satin. Sacrul consacră lumea. care nu caută concretul şi fiinţa pentru că este sigură că le deţine de la început. hierofanie.divinului (cu religii. Dar ancorarea se producea acolo tocmai unde conştiinţa obişnuită. în capitolul I despre certitudinea sensJjiiă din Fenomenologia Spiritului a lui Hegel. arhetipul realizat să dea lucrurilor consacitita fiinţei. nu în desfăşurare istorică. sub daimonia hegeliană. cineva ar încerca să înţeleagă filosofic pe Eliaae ca fâcînd dovada. experienţa aceasta fiind prima cataLticfă a certitudinii sensibile. căci regăsirea lui Ctics în pîinea ce hrăneşte pe om conferă sens cntolc gic faptului de-a mînca şi face ca simlolul în reai. că generalul nu pcate fi fără individual. despre arătarea sacrului. ci in e&enţă. despre arătarea spiritului. spre deosebire de Hegel. spune Hegel. căci omul nu « crede » în realitatea rcadelor pe care le nrănîncă. s-ar putea spune de la npus. noofanie. în timp ce fără individual legile abstracte de cunoaştere se retrag în cerul lor şi se prefac 240 . aşa cum opera lui Hegel este despre spirit. iar cînd miinîncă cereale se hrăneşte pur şi simplu cu Ceics şi darurile ei. e sortuă sâ se surpe. conştiinţa îşi dă seama că realul se dizolvă în faţa ei. că setea de concret înseamnă de fiinţă care este cu individual cu tot. credinţe dar şi cu fondul folcloric al culturilor populare) fuseseră străbătute naiv la început. Poate că în ti e cele două viziuni^ cultura noastră aie de ales. Malraux sau Ernst Jiinger. tot mai sigur apoi şi întotdeauna cu un sens de aventură ce părea a nu se curma nicăieri.

•« mai «miJe reLf g°f «"« ridica fa aceea el sus Peste d Un u T' jP «e Georges d de r°retic p a De a. oare treptele' a i 241 . a i spatul de W «ai lui ea l Umii . ^ ai Jui urcat.

. . 9 ..sentimentul # ».. .. .«URMA La moartea Ini sX[t. 242 Titlul moar tea „ ..

m m «SftSS 243 .

el scepticul. sacralitatea fiind peste tot în felul cum ne căpătăm roadele.dînc în ele şi în istorie. că veacul al XXI-lea va fi religios. vorbind nu din cărţi. contemporanii i-au acordat şi stăteau să-i acorde cele mai mari cinstiri. catedra de istoria religiilor să fie: « Catedra Mircea Eliade ». ca ale unui rătăcitor prin cultură. Atunci abia Mircea Eliade ar fi cinstit cu adevărat — şi odată cu el peticul acesta de pămînt care păstrează ca nici un altul urma paşilor săi. încă din anul trecut ca la Chicago. care vor hotărî de sensul sau non-sensul planetei albastre. Ar trebui să se desprindă răspundere şi smerenie. ci de ce este mai a.■ .extreme. Dar ce înseamnă cinstirile şi recunoaşterea. răsăriteană şi apuseană. s-a hotărît.:"^ Din învăţătura aceasta s-ar putea desprinde şi ar trebui să se desprindă nu vorbe goale. pentru un veac care şi-a nesocotit glasurile şi care se sperie acum de urmările propriei sale nesăbuinţe. Unui asemenea om de cultură. 244 . *. Malraux. ori nu va fi. sacralitatea este în iubire. în cunoaştere şi în rostuirea cetăţii. care spunea. sacralitate este în presimţirea legii. Trebuie să ai totul sfînt. în truda minerilor de a ajuta maica ţărnă să-şi scoată la iveală comorile. a Domnului. Aşa cum în Anglia principala Catedră de fizică poartă numele lui Newton./ ' "***" . anume din Viaţa spiritului consemnată în cărţi şi în întruchi pările istoriei. faţă de cunoaşterea de sine a omului prin propria lui tradiţie şi faţă de cinstirea de sine pe care le-a propovăduit acest mare preot al veacului? Căci întreaga învăţătură a lui Mircea Eliade s-ar -putea tălmăci prin vorba românească: «trebuie să ai ceea sflnt ».

sau altele.10. nu numai de tine- 245 . şi altceva decît îi putea da învăţămîntul. în scrierile dintre 14 şi 18 ani ale lui Mircea Eliade. nevolnic). Dar sunt ei numai excepţii. orice tînăr care nu e respins din lumea spiritului de simpla biologie sau de imbecilitatea proprie (imbecillis = slab. Dacă mai există astăzi într-o lume cuprinsă de spaime joase şi mai ales pornită să dea vina pe stăpînirile de orice fel — dorinţa de a deveni om deplin. cu profesori buni şi cu . Te întrebi. Aproape fiecare ar putea lua de aici o lecţie — iar acesta este gîndul care ne-a făcut să dăm la iveală primele sale lucrări publicate. citindu-i lucrările acestea ştiinţifice şi literare de primă tinereţe. cum de şi-au îngăduit unii profesori să-1 lase din cînd în cînd corijent. atunci paginile de faţă ar trebui citite. cu uimire şi pietate. dar a obţinut întotdeauna. cu vrednicia proprie din anii săi tineri.biblioteci puse la punct. că ştie sa se ridice singur deasupra oricărui învăţămmt. Eminescu a trecut pe Jîngă învăţămînt şi a dovedit. atunci cînd nu identificăm şi îmbogăţim tineri ca aceştia. Se împlineşte mai ales cu vrednicia proprie. ca aceştia de mai sus ? Să nu existe nici o regulă. Rămînem noi corijenţi. CUVfNT CÂTRE CITITORUL TlfVĂR Un destin cultural nu se împlineşte numai cu şcoli alese. Mircea Eliade a trecut prin învăţămîntul de toate treptele. miraculos păstrate în arhiva familiei. în rîvna lor timpurie pentru cultură ? O asemenea regulă ar trebui să găsească. cu vrednicia sa.

retul seminţiei lui Eliade. Omul acesta. tînărului i se cerea să fie gata a-şi oferi vlaga şi chiar viaţa pentru cetate. a făcut un lucru care e la îndemîna oricui: a privit în jurul său. ci de tineretul. Acum însă. pe linia sa de preocupări fireşti. ori altul. şi a început astfel să citească în Cartea cea mare a Lumii. alteori dezgustat in chip absurd de ele. într-un ceas cînd războaiele oamenilor nu s-ar mai face cu oameni. pare n-a trăit sub nici un privilegiu şi care n-a avut la început parte de nici un îndemn mai deosebit. a rătăcit prin cărţi — care nici ele nu-i erau gata date. ca şi într-un ceas cînd isprăvile şi realizările oamenilor nu se mai obţin nici ele cu simpla putere a braţelor ci cu puterea sporită a minţii. înţelesurile şi înţelep246 . Pînă mai ieri. nu i se mai cere să vină cu forţa brută şi vitejia brută în slujba comunităţii sale. dar să-şi amintească în acelaşi timp că prea puţin va folosi el societăţii şi chiar sieşi. al tuturor seminţiilor cu pretenţii de cultură din lumea largă. Apoi. omul tînăr ca atare nu mai stă sub răsfăţul societăţilor. ca s-o înţeleagă mai bine pe aceasta. la viermi. uneori înnebunit de mijloace. Petreacă tineretul şi joacă-se cît va vroi (cu bună cuviinţă) sub libertăţile ce i s-au acordat ca niciodată în istorie. Este bine ca tineretul de pretutindeni din zilele noastre să ştie că statutul de « om tînăr » în istorie s-a schimbat. după sfîrşitul celui de-al doilea război mondial. o arată tinereţea lui Mircea Eliade. pe un plan. la cîţiva colegi. s-a uitat mai atent la scaieţi. ci pe care le descoperea singur — prin gîndurile. la propriu. Cum poate deveni cineva ştiutor. dacă nu va fi. ştiutor. ci cu maşini şi roboţi. fiind lăudat şi adulat în consecinţă.

1. an hXXXl ('198"). al omului pur şi simplu) din timpul nostru. întregind Cartea Naturii. Dar cine nu porneşte din an'i tineri. p. Aici a ajuns el cu vrednicia sa — ori dacă se pre feră: nu fără ea — sfîrşind prin a fi socotit astăzi cel mai mare istoric al religiilor (adică al omului religios. al cărui nume nu-1 ştim bine. 44 — 45 . bineînţeles. prin cărţile Culturii.ciunea altora. de la esenţe la om şi de la oameni la zei.. pe o asemenea cale — oricît de mici i-ar fi paşii — nu va ajunge nicăieri decît în pulberea pe care o aruncă peste noi treierul Timpului. Nu-i va putea reface oricine calea. cu vrednicia proprie şi uimirea proprie în faţa miracolului lumii. nr. Cînd a ajuns la zei s-a oprit. ianuarie. pentru că vedea în ei. aşa cum avea s-o spună singur. respectiv al omului istoric. Mai trebuie ceva. in care începuse a citi. Cartea cea mare a omului. A trecut astfel de la buruieni la lighioane. de la substanţe la esenţe alchimice. răsturnat. Via^a romanească. de la lighioane la substanţe chimice.

.

nn . ' «"Plici cu * .

din destinaţie omenească prin excelenţă. nevinovăţie. şi care stau tot conjugate. la fel cum gîndirea cuvîntată te angajează în timp. Poezia ar fi. Viziunea lui Heidegger e mai adâncă decît se poate simţi esteticeşte. Actul poetic ţine de actul de a cuvînta. filosoful încearcă să-i fixeze trăsăturile esenţiale. după Heidegger. E adevărat. deci a gîndirii cuvîntate. şi dacă totuşi revelează aceea ce nu este? Aşadar nevinovăţie şi în acelaşi timp ameninţare. joc. In sfîrşit. vor birea este. Iar în felul acesta actul poetic închide în el o nouă tensiune. Căci vorba e sortită să reveleze ceea ce este. asupra poeziei. prea mult. risc. Şi astfel. să întregească descrierea esenţei poetice: e faptul de a fi destin omenesc însuşi. exerciţiu pur. cindva. Dar iată alte două trăsături subliniate de filosofi. Dar e. esenţa poeziei e dezvăluită. poezie. în primul rînd. Şi cine ştie dacă vorbirea n-a fost la în ceput poezie? în orice caz. ea rîvneşte să te şi scoată din el. iar cuvîntul te împlîntă în timp: nu începe istoria omului odată cu meşteşugul cuvîntului? Nu este cuvîntul adevăratul conţinut al timpului istoric ? Istoria omului e istoria sensului omenesc. 250 . Omul locuieşte în chip poetic pămîntul spunea Heidegger. Dar. cea de a situa în şi a scoate din timp.E totuşi adînc interesantă descrierea pe care o dădea Heidegger. o a cincea trăsătură vrea. Cuvîntul vrea să trimeată la o ordine ideală de lucruri fixe: să proiecteze descrierea în nemişcare. din temporalitate şi extratemporal. esenţei poeziei. Pornind de Ja cîteva caracterizări ale lui Holderlin din poemele sau scrisorile sale. din nevinovăţie şi risc. la început. Dar un asemenea exerciţiu nu se înfăptuieşte fără o primejduire a fiinţei omeneşti. poate. pe planul esenţelor.

la al. încît a 251 .Silf Esen ţa tOcmai «o„vort r f ln aceea Primul atît de . descrie n 5 PUne »i .

Un maximum de subiectivitate depersonalizează. Augustin sugera odată lucrul acesta extraordinar. dar conştiinţa celui care se roagă s-a adîncit atît de mult în inima sa. depildă. cum că. de a te supune cuvîntului în aşa fel încît să nu-1 mai rosteşti: să se rostească. Aşa e şi poezia: un act de supunere. căci doi duşmani se caută. căci vorbele prin care se roagă omul către Dumnezeu sunt cele pe care le-a dat acesta însuşi ca oamenii să i se roage. Este totuşi rugăciunea un act personal ? Ar fi voit să fie. de sclavie. El nu se mai roagă numai pentru sine. Cel mai subiectiv dintre actele noastre spirituale este şi cel mai impersonal. Rugăciunea e dată. Ce curios e raportul acesta de intimitate prin care prinzi esenţa poeziei! E intimitatea realizată de tensiunea în care te afli cu altceva. La fel se întrepătrund sclavul şi stăpînul în actele lor de viaţă. Esenţa poeziei apare atunci în actul de-a asculta. 252 . Prin pierdere. nu-i împărtăşeşte cu adevărat ceva. Stă în esenţa poeziei de-a face la. Pe Dumnezeu sau îngeri. Iată acest maximum de subiectivitate atins în actul rugăciunii. De altfel nici nu. încît face să vorbească şi inimile altora. se simt ca feţe ale aceluiaşi act. în actul rugăciunii. de a primi un me saj.limită pe Dumnezeu să vorbească limba nea mului tău. se roagă prin vorbele sale.adîncit încît devine actul nostru. intimitatea în care te aşează cu celălalt duşmănia. se cunosc. I. r dacă poezia e formă de supunere. Desăvîrşită este. esenţa ei îţi e perceptibilă tocmai prin consimţire. poate. Nu rezistă lui Dumnezeu — spunea Rilke — aşa cum nu rezistă pămîntul primăverii care vine. omul nu comunică cu Dumnezeu. Sf.

nimeni Convorbiri Ut P44-46. 253 .

Există azi în lume un lamento general: unii se vaită că n-au destule. De ce? Pentru că vitejia tinereţii şi forţa brută de muncă nu mai interesează. puţin mai dur decît se face e] de obicei. pur şi simplu. mai departe.. GÎNDURI COLOCVIALE* îmi îmbJînzesc emoţia şi gîndurile cu care am ajuns aici. Vă > foloseşte realitatea într-un fel sau altul. Toată lumea se vaită: vai. de la bunuri şi pînă la informaţie. astăzi * Publicat iniţia) cu titlul Confesiuni literare: In ştiinţele omului nu e destul să ai «invrednicire ». la anii aceştia ai mei. Nu vă ascund că. vreau să vă arăt ce se întîmplă în lumea de azi. deci. pentru cei care vor să fie subiecte. 254 . n-aveţi decît. Dacă vreţi să rămîneţi obiecte umane. simt datoria să fiu rău cu tinerii. ci pentru a merge. cuvinte bune de la mine — ci doar un îndemn. Ceea ce aş vrea să vă spun de la început este că lumea oamenilor se împarte în două: în subiecte umane şi obiecte umane. pentru că. De vreo două generaţii. treceţi mai departe! Nu trebuie să ]e dăm drumu] aşa! Să nu aşteptaţi. Dar. să vă arăt cum puteţi ocoli pericolul" acesta de a fi obiecte. sunteţi buni. să nu spun: dragii mei. cîte cunoştinţe sunt! Ca şi cum nu trăim spre a cunoaşte. cum zice Eminescu.2. cum se poate ieşi din extraordinara primejdie a lumii care-şi face încercarea şi în voi. alţii că au prea multe. simpla tine reţe. Este vîrsta la care încercarea trebuie făcută. Sunteţi la vîrsta la care trebuie să vă hotărîţi.. tinereţea în sine nu mai contează la bursa ge nerală. să încercaţi să ajungeţi subiecte umane. Merită să încercaţi.

mmm m P "n anii '90 '• lnvit ~ tre- ' J a " trecut! L_a 255 .

ştim că o jumătate de metru e praf şi că. . săracul. dacă nu mă înşel). Amintiţi-vă. trebuie să vă supuneţi. vă creează dintr-o dată o răspundere foarte mare. după Armstrong. dar. Acesta a făcut ce-a putut şi. al doilea cosmonaut. orice cosmonaut ştie tot ce se poate şti despre cosmos. tot ce n-au ştiut cei de dinaintea lui. Astăzi ştim ce avem în lună'. cum să fie astăzi un tînăr important pentru cetate. să învăţaţi — şi eu am venit să vă spun lucrul acesta. de jos.trecut. că trebuie să ştiţi carte.. N-aveţi ce face! Ştiţi cîntecul cătanei ardelene: « Cătânire-aş.au spus: « Ascultă ! Gata ! » Era ţinut cu cordonul ombilical. dar cu care trebuie să vă obişnuiţi: să vă îndemn de a începe să trudiţi încă de tineri! Cum trebuie să înţelegeţi abaterile tinerimii din apus ? Acolo este o tinereţe care nu-şi găseşte echilibrul. nu-şi 256 . încă. cine ştie ? — nici nu cunoştea ce descoperă. Sau gîndiţi-vă. aşa cum şi-au riscat-o mulţi-pe atunci. Şi atunci. cei de pe pămînt. la un Columb! Pleca să descopere Americi — şi atîta tot! Azi. nu? Trebuia să ajungă în Indii!. în definitiv suntem într-o lume bine cunoscută. că nu puteţi conta doar pe înzestrarea voastră naturală.cătăni/ Numai puşcă de n-ar fi I >> Cum să fie cătănia fără puşcă ? Ei. Faptul acesta. dacă nu ştie carte ? N-aveţi ce face. Ba. care poate să vă deprime. e legat printr-un cordon ombilical de pămînt. a dat Amerigo Vespucci. a început să danseze (gravitaţia e de şapte ori mai mică acolo. de pildă. pentru că nu avea ce face: bietul băiat îşi risca viaţa. nici măcar n-a dat peste Americi. coborînd pe lună. cum nu era ţinut la vremea lui Columb. delaPasadena. cînd au aselenizat primii oameni.

citise tot Balzac. care încă de la 12 ani a rămas corijent la franceză. Cu atît mai mult trebuie să fiţi voi altfel şi. dînsul toreadorul! — vrem să publicăm scrierile lui Mircea Eliade dintre 14 şi 18 ani. a ajuns la alchimie.găseşte îocuî. cei de aici. Europa « fost şi poate fi sarea pămîntului. la 18 ani. dar pentru o Europă în care cartea lui Papini Un om sfîrşit a făcut 257 . un tineret care nu e bine aşezat. 93 de titluri. care a învăţat italiana spre a-1 citi pe Papini. Cum puteţi ieşi din situaţia aceasta de a nu mai avea ce oferi direct cu tinereţea din voi unei pieţe care are nevoie de alte forţe de muncă? Să vă spuneţi: ne pregătim 1 Ne pregătim. este o altă lume decît aceasta şi care a căutat de atunci lumea adevărată în ştiinţele naturale. ce face un tînăr român! Un tînăr care n-a strălucit la carte. Să vedeţi. s-a constatat că tineretul este mai sănătos şi că poate face treabă bună. care începe de la Viena. că e o nobilă promisiune umană pentru o Europă obosită. care are. ci să vă faceţi voi armura voastră. în anii '20. să nu aşteptaţi să vi se dea armura gata făcută. Prietenul Mircea Handoca şi cu mine — eu nu sunt decît picadorul în treaba aceasta. în jumătatea aceasta de răsărit a Europei. Exemplară nu numai pentru voi şi noi. dar care. o şansă. a căutat-o în Orient. adică suntem pregătiţi. a căutat-o în chimie. Aici joacă un mare rol iniţiativa şi aici trebuie să puneţi de la voi ceva. a avut presentimentul că acolo. sub lupă. un tînăr a cărui aventură poate fi exemplară. astfel. un tînăr care a fost pus la 12 ani în faţa microscopului — vă închipuiţi ce era un microscop în 1920! — şi a văzut altceva. a ajuns la sacru.

de alchimie sunt realizări la un nivel neaşteptat. înseamnă supunere la obiect. pe plan intelectual. Atenţia aceasta o are. o bătaie mai lungă. care este cel mai bun învingător. atunci soluţia de a ieşi din situaţia. înseamnă respectul. duce la toate cunoştiinţele bune. nu e totul a învăţa bine la toate. fiecare. din condiţia aceasta de obiecte — în care sunteţi încă — cînd vi se dau cunoştinţele. pe undeva. biruie pe diavol. problema este să vă găsiţi inserţia voastră în lumea aceasta. pe cind cărţile lui Eliade. » « visez să. Atenţia. cînd. . Atenţia. cum vă înscrieţi cu vocaţia voastră. a culturii.. de pildă. umblaţi cu biciuşca 258 .. cu ochii bine deschişi. spunea Goethe. vedeţi că aveţi. la declaraţii de genul « as fi vrut să. Trăiţi acum ceasul cînd. mai multă mîndrie. cînd sunteţi înarmaţi cu ce credem noi că trebuie să ştiţi în viaţă — această soluţie este atenţia. Unde şi cum vă înseraţi. dimineaţa. dar care se reduce la afirmaţii. aşa cum se zice într-un poem al lui Goethe. încercările lui de ştiinţe naturale. contemplă soarele. de chimie. Au avut-o toţi marii oameni cînd au descoperit fenomene. i ». Pe plan moral. este fenomenul originar al tuturor fiinţelor. In primul rînd trebuie să aveţi ţinută morală. liniştea. să învăţaţi demnitate — şi eu cred că fetele învaţă mai bine decît băieţii tocmai fiindcă au mai multă demnitate. blîndeţea. dacă răscoliţi bine în sufletele şi în formaţia voastră. Ele vor şi trebuie să dea răspunsul potrivit. pe aceea trebuie mizat 1 Şi.Senzaţie. timp de 5 minute.. acea cuminţenie care. în faza aceasta în care sunteţi. se respectă mai mult şi au această decenţă a răspunsului potrivit. conform credinţelor folclorului nostru. ca şi nesfîrşită. Fiindcă. chinezul. Da. Ei.

'f. Ptaă Ca «punea cîte o s S m ^' că spuneţ la a ta? ! Qnd 259 .Prin iarbă si «fes II e„.r° ™«.

In zilele libere. atunci se pot descoperi miracolele. şi să le culegem. Cîteodată. te poate face să vibrezi şi o muzică bună sau un meci de fotbal. steaua e foarte aproape de noi. minunile — miracolul naturii. oamenii fac astrologie şi spun: ne-am născut în zodia cutare. poate fi şi superficială. Se duce acolo. cine ştie.. sapă şi găseşte comoara chiar acolo. al omului.. buna înzestrare vă va revela ce veţi face pe viitor. vibraţia mai adîncă.ale planetelor. de ea se leagă viaţa noastră etc. în jurul vostru. Sunteţi acum în ceasul acesta haotic. al iubirii. sub steaua cutare. ca în rai. de ce nu? (Am văzut şi bătrîni microbiştii) Dar. Asta-i problema: puţină atenţie. începe să sape 'şi vine altul şi-i spune că a visat că un rabi are o comoară îngropată la el acasă. etc. al cuvîntului. cerul stelelor fixe! A spune că eşti in al nouălea cer înseamnă a vorbi in limbajul lui Aristotel! Să vedeţi. să aveţi identitatea voastră şi să puneţi întrebările voastre. e ceva care transformă haoticul în cosmic. aşadar. în ceasurile în care ni se pare că n-avem nimic de făcut. Şi rabi se întoarce la el acasă. trebuie să-ncercaţi timpul cosmic. într-o poveste religioasă poloneză. se spune că un rabi a visat că sub un copac este o comoară. bolta de cristal (aşa îşi închipuiaAristotel cerul) şi cea de-a noua boltă. Vibraţia. Nu! Nu! Steaua e aici. Trebuie să 260 . Tot ce ne trebuie este atenţia şi să găsim planul în care fiecare poate să intre în rezonanţă cu miracolul. Miracolele mişună în jurul nostru. ca în pometele raiului. sigur. supunere la obiect şi undeva. Ne trebuie foarte puţin ca să descoperim miracolul. Nu avem decît să întindem mina.

^™!»'«i ii ne £ 4 . ™ct uri]e j.ticfi.•■l i ™. dar fi ar - .

dă concurs la 19 ani la un liceu şi cîştigă catedra de latină... se duce în Franţa şi ţine conferinţe. care-i fusese profesor şi care-1 întreabă: «Ce faci. se pasionează de Bizanţ şi devine 262 . avem un neajuns mare: suntem enciclopedişti! Nu rămînem într-o specialitate. Enescu muzicianul s-a dus în America. . aşa cam au făcut Gantemir. Noi sărim din matca acestei specialităţi. pe urmă a cîntat la pian. S-a dus în Germania şi a făcut acelaşi lucru. Iorga. cu toate că nu ştim chiar toate cîte sunt în lună şi-n stele . după ce fusese filolog latinist. Pe drum. . Atunci Odobescu. Să citiţi O viaţă de om: Iorga ia într-un an licenţa în litere. îi răspunde el.. dar la ora de faţă trăim un antropocentrism nou. Asta e: vine medievist. devine istoric al românilor.Apropo de vorba « cite-n lună şi-n stele » / Cu vremea. Iorga? » « Aş vrea să scriu o istorie a românilor ». Hasdeu. a cîntat la vioară. Noi românii. sau cu puţină tehnică. Cînd se întoarce. face figură de medievist şi devine istoric. du-te şi studiază în -străinătate. îl cheamă şi-i zice: îţi dau nu ştiu cîţi galbeni. Eliade — şi asta-i îngrijorează oarecum pe apuseni. care era ministru. Acolo. în loc să se ocupe de filologie. însă asta-i prea puţin interesant faţă de întîlnirea cu puţină natură. atunci cînd o avem.. apoi a dirijat. orice antropocentrism a fost înlăturat. pe urmă a cîntat compoziţii proprii. îl întîlneşte pe Xenopol. se opreşte în cîteva capitale şi copiază manuscrise greceşti şi latineşti care priveau Ţările Române.

bizantinolog jSr i noastre % V Urm ă întrebare ^ cuvinte 263 .

In termenii fiinţei. care. poate. atunci rişti să cînţi după ureche. Dacă nu eşti Cantemir sau Mircea Eliade. adică: o fi aşa? n-o fi aşa? are înţeles? ce fel de înţeles o avea?) Nouă ne trebuie o extraordinară instrumentaţie. ştiţi de unde vine cuvîntul cumplit? Vine de la completus. Ei. accesul la marea cultură. sufletul şi mintea românească înţeleg desăvîrşirea. Avem un nivel de cunoştinţe — la orice oră din zi şi din noapte eu vă pot recita cele zece categorii ale lui Aristotel şi cele 12 ale lui Kant. dar există şi ten dinţa aceea de enciclopedism. 264 . noimă.româneşti care au o întreagă poveste a lor. cam de felul celor de care-am pomenit mai înainte. totul e mult mai bogat. în timp ce Hamlet poate spune numai a fi sau a nu fi. noi avem şi pe va fi fiind. care înseamnă cunoştinţă sigură. Se zice în Geneză: a fost un întuneric cumplit. Limba românească nu îngăduie. dar la marea filosofie — da! In materie de filosofie. perfecţiunea ca pe ceva cumplit. să vedem înţelesuri (românul le zice noime de la cuvîntul grecesc noema. va fi să fie. . Dar altă siguranţă nu am! Sigur că suntem într-un domeniu în care ne trebuie cunoştinţe. De exemplu. la noi. să îţi iei măsuri teribile. nu se poate face nimic în filosofie. a fost să fie. ca şi fără matematică. Sigur că sunt rezultate bune la noi. . cînd vezi asta. ca să putem face asociaţii. n-a fost să fie. însă nu o dată ameninţă să devină lăutărism. Fără greacă — pentru rădăcinile filosofiei antice — şi latină — pentru rădăcinile filosofiei moderne —. La noi a devenit aşa. trebuie să ridem şi să recunoaştem că nu ştim nimic.

265 .Ciuda mea 68 a . ( ' ceva.

ei şi pentru a-i ajuta. 62 — 67. * ISu e de comparat limba cu jocul de şah (reguli fixe). din cărţi. ca să zic aşa. Dar nu vă lăsaţi seduşi de magia unui profesor bun. Nu de la profesori se învaţă. care sunt mult mai importanţi. p. de la natură şi pînă la anticariat. voi înşivă profesorii! Revista de istorie şi teorie literară. între altele. Gîndi-ţivă. De vreme ce am ajuns la gîndul că adevărul fiinţei este « elementul ». să scriu o carte adevărată despre ce este. Mai degrabă cu jocul copiilor. că în România s-a refăcut aproape integral nivelul vechilor profesori de liceu. unde regulile se înnoiesc permanent. * Cei trei gînditori europeni de factură orientală: Parmenide. Heidegger. din sălile de concerte — totul e şcoală. 4. an XXXIII (1985). Chiar dacă nu va fi o carte. din natură. octombrie-decembrie nr. într-adevăr! Profesorii sunt buni şi mă bucur. Spinoza. va fi o călătorie. 3. ÎNSEMNĂRI DIN «ELEMENT » « De ce scriem cărţi despre lucruri pe jumătate adevărate? » (Mathesis).la voi şi învăţaţi din albume de artă. totul e profesor. în formarea unei bune educaţii. Fiţi elevi adevăraţi şi inventaţi-vă. decît profesorii universitari. 266 . trebuie mai întîi să intri in dialog cu zeiî cunoaşterii şi ai culturii.

Eternitatea nu e un P r ezent veşnic. * Cuiva care ne cuprinde. Fă astfel încît faptele şi iubirile noastre să aibe sens. pe care totuşi nu pot s-o rezolv Bătrînii lumii vor trebui să redefinească omul in condiţia lor de fiinţe ce trebuie să se definească. ştiu mai bine. Şi femeile.Nu este necesitate. * Nu dau delegaţie nimănui să rezolve problema aceasta. * Nu eşti dacă nu îţi supravieţuieşti: sădind un pom. şi acum mentală. dă-ne-o nouă astăzi. Monologul interior (Joyce) este ca şi cinematograful: încercarea de-a face perceptibil ceea ce imaginaţia vizuală. nu e necesitate. Cine vrea să arate ochiului exterior ce vede ochiul interior? Monologul interior vrea să pună în rostire ce nu este în rost. Eternitatea «logică * înseamnă tocmai să nu existe prezent. Dar trecut şi viitor există. să-i cerem în fiecare în ceput de ziuă: «Fiinţa noastră cea de toate zilele. care sărăceşte lucrurile. Dar e refuzul a tot ce nu e necesitate. şi ca ziua noastră să ţină ». rostuit. 267 . ci o veşnică lipsă de prezent. lăsînd un gînd. Un prea mult. în ceasul tîrziu.

nu tot ce există. aristocratism. pur şi simplu. ce este în ordine. Ca oamenii fără importanţă. * Este mathesis universalis o matematică.După ce ai făcut tot ceea ce se putea face şi nu a ieşit decît ce a ieşit cum poţi fi mulţumit? îmi e suspectă orice viaţă satisfăcută de sine. pînă la isteria catastrofei finale. * Ceea ce e catastrofal în cinematografie este că vrea să desfiinţeze ochiul interior. 268 . "'m De ce sunt contra cosmologicului? Pentru că nu lasă loc nici unei subiectivităţi. nici măcar transcendentalităţii. Aş spune: înseamnă a vedea totul prin ochelari. cum sugera Descartes? Este un limbaj. * Se spune «cei mulţi ». Interesează ce este. o ştiinţă a proporţiilor. Cine nu are al doilea văz nu vede nimic. De aceea şi face atîta scandal. nu dezordinea. atunci nu poate fi vorba de elitism. Secolul acesta fără de importanţă — nu lasă monumente arhitectonice şi nu lasă idei mari. catharism. o characteristica universalis. cum gîndea Leibniz? Sau este un model ontologic care se înscrie în lume şi o descrie? * Se spunea: un sistem înseamnă a vedea totul prin ochelari coloraţi. Dar dacă cei puţini dau regula şi cei mulţi sunt în excepţie. Adică a vedea mai bine.

269 . Cerşetorul care nu te interesează în realitate te reţine în artă (Pascal). sau numai în multiplu. . Matematica e ştiinţa problemelor care nu se rezolvă. . adepţi ai lui Arie. numai răspunsuri. ne rien vouloir. Aceştia sunt iluminiştii. Toată arta capătă înţeles ca lumea Ideilor: în ea fiecare lucru are răspunderea a ce este. Primii cred în Unu multiplu (Trinitate). * Oamenii se împart în drept credincioşi şi arieni. singurul care «se vede ». * Filosofia a trecut din aspiraţii către în fundamente pentru. . Restul e logistică. * De ce nu? e splendid în lumea spiritului. Nu e nimic dincolo de ea cum nu e în Ideea lui Platon. (De ce nu altă geometrie?) E lamentabil în tehnică. * Tout desirer. «Cîte-n lună şi stele şi-n stele. fără a şti de lumina taborică a bunei filozofări. ceilalţi în Unu şi multiplu.De ce cultura europeană a respins gnosticismul? Pentru că acesta aducea prea multe răspunsuri. . De ce? Pentru că atinge stagiul ideii de cerşetor. Dar nu e nimic în lună Nu s-a subliniat îndeajuns că arta n-are transcendent.

vor să exploreze lumea cu mine. mă însoţesc în plimbarea de dimineaţă. Mfirceal Efliade]) * Formalizarea lor. începi cu Homer.« Cel ce înţelege. la o antologie din lirica greacă. 19 nu are decît 50—60 de cărţi. aşa cum poate fi oricine. care e simplă spaţializare. citeşti ce găseşti din stoici şi Plutarh şi închei cu Plotin. mai aspru. Dar morfologia e şi a cuvîntului. Mai 1984 Trei cîini. Cînd ajung în dreptul Trecătorii Cerbilor. te pierzi pe două săptămîni în cele douăzeci şi ceva de dialoguri ale lui Platon. treci prin rest şi te opreşti eventual la Leonid Andreev. Astăzi m-am gîndit să le aduc cîte o bucată de pîine de fiecare. nu cărţi. Speram de la tine altceva. lăsîndu-mă să fac turul Păltinişului singur. văzînd că n-are nici o specialitate. treci la Theogonia lui Hesiod. răsfoieşti cîteva istorii. are aripi » (citat indian. Au mîncat-o bucuros. la tragici. începi cu Puşkin. studiezi atent o ediţie integrală din Aristotel. cum s-ar putea totuşi angaja bine în cultură: anume citind autori. mai ales a lui. Cultura rusă a sec. alăturîndu-mi-se. dar apoi s-au întors acasă. 270 . * Ii spun. Cultura greacă se ridică în fond la vreo 70—80 de cărţi. Era ca şi cum mi-ar fi spus: Nu eşti nici tu decît un Binefăcător. E mai greu ceva cu cultura franceză care numără vreo 300 de cărţi şi pe care trebuie s-o citeşti în original. ba chiar citind culturi. unul lup şi două javre simpatice.

â un nouă - Am cu 271 .

în fiecare duminică dimineaţa mă încrucişez în plimbarea mea cu nea Patru. ar trebui introdusă. E vreme urîtă afară. mă întreba din cînd în cînd: « Dar d-ta mergi la biserică? » De cîtăva vreme nu mă mai întreabă. Fiind credincios şi identificînd pe cel credincios. Cred că ignorarea acestei conversiuni a catastrofat destine şi a dus la atîtea războaie. văzînd că am şi eu ordine şi regularitate în viaţă. Dar cum să le rezerve lozul cel mare viaţa. Dar pe nea Patru nu e nevoie să-1 instruim.îmi spun. Cred că s-a convins. îi văd trişti. Doamne. pe cel al filosofiei. care n-au ordine interioară ». grăjdarul staţiunii. care coboară la schit pentru slujbă. Ani de-a rîndul. * După opt ani de şedere în camera 13 şi în vila 23 trebuie să mă mut într-altă odaie. că am un dumnezeu. cu aroganţa neştiinţei: «Am căzut mulţi oameni cu ordine exterioară. dacă nu au investit nici o miză? îi întreb ce-au cerut şi-mi răspund ceea ce li s-a părut c-au vrut. Mi se dă una într-o vilă ca şi părăsită şi dintr-o dată simt fericirea ruperii 272 * . ce blestem că nu se mai predă logica în şcoală. . căci dacă voiau cu adevărat lucrul acela (frumuseţile artistice ale lumii. atunci s-ar fi pregătit pentru întilnirea cu ele. Tînărul căruia îi spun asta se grăbeşte să explice. întîlnesc cîţiva tineri în jurul a 30 de ani supăraţi nu pe ceea ce nu au făcut ei. Cine nu a găsit prilejul în sine are în jurul său marile prilejuri. măcar spre a învăţa pe oameni conversiunea propoziţiilor universale. ci pentru ceea ce nu a făcut viaţa pentru ei. el nu face greşeala aceasta de logică. împlinirile veacului. cărţile lui mari).

^e obişnuinţă sî Pună in f t l Ş " " 60 i e 273 .

declt cind vei putea să-mi explici bine ecuaţiile lui Maxwell ». căci altfel nu merge bine cu sănătatea şi nu. A venit aici încă un tînăr care se vaită. tînărul are aroganţa sămi spună: « Vă coi răspunde. dau roată in fiecare zi. 274 . înainte de a-mi răspunde la întrebarea de ce vrea.Universalul lamento. Nu-i mai bate nimeni la spate. Nu se ocupă întradevăr. la noi? ». întîlnindu-mă şi astăzi. nea Patru. pot lucra ». dar spuneţi-mi. i-ar duce în piaţă pe unii dintre ei şi i-ar flagela. de parcă ar fi femeia cu copilul în albia de pe sobă.unii dintre ei. A trecut în anul III la Electronică — deci începe cazul — dar e plictisit de tot: de materii. oamenii de astăzi se vaită: de ceea ce au. pe . « Să nu vii la mine. i-am spus. să renunţe la ceva cîştigat în favoarea a ceva plănuit. şi bineînţeles la noi. de profesori. nea Patru. Dacă ar exista un Calvin astăzi. Cum? Nu ştie nici el şi nu pot să i-o spun nici eu. de ce nu se ocupă nimeni de tineri. şi cu scrisul ăsta e cum se Intimplă cu o casă: vrei s-o faci mai bună şi mai frumoasă. feră. intli. încerc eu să explic. Are o minoră criză metafizică. de atmos. « Dau. « Iar dai roată? » îmi spune nea Patru în drumul său spre schit. de ceea ce nu au şi mai ales de ceea ce ar putea să vină. alimentată de ■ cîteva lecturi din traducerile pe care s-a îndurat să le facă generaţia mea şi cea următoare (altminteri nu cunoaşte nici o limbă străină) şi vrea să filosofeze. dacă nu-i bună o dărlmi şi faci alta. Cred că nu va mai veni.. de unde ar putea să cadă. « De ce lucrezi? Nu mai termini de vreo zece ani de cind eşti aici? » « Să vezi. Peste tot în lume.

Jocul suhtiJ Am constataf * P- Popoare). £ ■^m .

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .

Bucureşti. Editura ştiinţi fică. Fenomenologia spiritului de G. Text publicat de revista « Semne ». 6. VIII + 192 p. [1936]. 6. 12. 127 p. F. Fundaţia pentru lite ratură şi artă. 120 p. Bucu reşti. 188 -[191] p. Pre faţă Octavian Buhoiu. nr. Două introduceri şi o trecere spre idealism. 35—52. Paris. 1969. 1. Cu o prefaţă de T. Hegel istorisită de Constantin Noica. Operele pre miate ale scriitorilor tineri români.199 p. XIX + 322 p. Bucureşti. Bucu reşti. Jurnal filosofic. Biblioteca de Filosofie Românească. Mathesis sau bucuriile simple. 1969. Leibniz si Kant. 6. 277 p. Ed. 1962.I. 81 p. Bucureşti. 1944. 1971. Temps du reel et temps du logos. Cărţi originale 1. 1. Bucureşti. Viaţa şi filosof ia lui Rene Descartes. Bucureşti. 12. De caelo. 6. W. p. Bditura pentru literatură univer sală. Bucureşti. Platon: Lysis. Cu traducerea primei Introduceri Kantiene a « Criticei judecării». (Biblioteca pentru toţi. Schiţă pentru istoria lui « Cum e cu putinţă ceva nou». VI -f. 123 p. Concepte deschise In istoria filosofiei la Descartes. Extrait de Diogene. 1937. 10. Paris. 1934. 1970. 278 . Papadopol. Rostirea filosofică românească. Colecţia «Luceafărul». Paris 1971. 1495—1497). Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Publicom. Bucureşti. 74. Centre Roumain de Recherches. 1944. ao. încercare in jurul cunoaşterii şi individului. 1943. Bucureşti. Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă. 1. Douăzeci şi şapte trepte ale realului [Eseu]. 1937. 144p. 1940. 1. VOLUME A. 115 p. Pagini despre sufletul românesc. Cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri de Constantin Noica. 120 p. II. avril—juin.

Comentarii moderne la «Despre interpretare». 14. II: Tratat de ontologie. 1984. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1980. Cartea Românească. Ion Petrovici. în Omagiu prof. Editura Kriterion. reprodus în revista «Opinia studenţească ». De la Renaştere ptnă la Kant. Trei introduceri la devenirea intru fiinţă. voi. Bucureşti. 14. 2 volume (legate în unul). 1970. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. aparţinînd secţiunii Dicţionar metafizic al publi caţiei. 1976 (Colecţia Eseuri). Constantin Noica şi Mircea Vulcănescu (2 numere) 1942 şi 1943. Despărţirea de Goethe. tradusă în limba germană de Georg Scherg. 185—225. Editura Eminescu. 1987. Bucureşti. Bucureşti. 1978 (Co lecţia Eseuri). II. Voi. nr. 1. 1973. Editura Cartea Româ nească. Creaţie şi frumos tn rostirea românească. (Se ria Filosofie românească). 240 p. 14. 14. Editura Univers. în volume colective 1. Spiritul românesc in cumpătul vremii. I. 14. Istoria filosofiei moderne. 392 p. Bucureşti. voi. Editura Emi nescu.14. 255 p. Bucureşti. Sentimentul românesc al fiinţei. 1. Bucureşti. Leibniz p. 279 . 168 p. voi. 172 p. Culegere de studii şi texte îngrijită de Constantin Floru. Editura Univers. Cuvint împreună despre rostirea românească. 1975. Pentru o interpretare a categoriilor lui Aristotel. I. Izvoare de filosofie. în Probleme de logică. De dignitaie Europae. 1968. 1986. p. 152 p. 14. 14. Scrisori despre Logica lui Hermes. 232 p. 200 p. Studiul lui Const. 181 p. I: încercare asupra filosofiei tradiţionale. 1988. în Probleme de logică. Noica Unu şi Multiplu. 1978. 1. B. 14. 1937. 7— 8/1984 şi 1 şi 2/1985. [Rene Descartes. 14. 14. Eminescu sau Glnduri despre omul deplin al culturii româ neşti. Editura Univers. Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel) (Fenomenolo gia spiritului). (Colecţia Eseuri). 1981. Devenirea intru fiinţă. Editura Emi nescu. Editura Eminescu. 517—522]. Bucureşti. Şase maladii ale spi ritului contemporan.

B. Editions de l'Herne. Die Mitte der Welt. Un înţeles pentru individual. Cealaltă faţă a personalismului [Despre opera lui C. I. IV. Rădulescu-Motru] în « Almanahul Ramuri »1905—1980. R. p. P. Editura Eminescu. Cahier de l'Herne no. 5. în Probleme de logică. IX. judeţ judicium la Eminescu]. 1981. 280 . VII. Mircea Eliade dirig6 par Con stantin Tacou. 12—13. voi. Editura Dacia. voi. 33. Suhr kamp 1984: Eines Menschen Leben als Stufen des Konkreten. Reflexion d'un paysan du Danube «iiber. D. 10. 1979. ed. Caietele Mihai Eminescu VI (1985) [Hegel în manuscrisele germane ale lui Eminescu]. Gehlen. 10. 1972. Arted (red d'art 1976. 272-279. Roşea]. Cuvintele şi Rrâncuşi. Bucureşti. CIujNapoca. 5. p. 10. 10. 371 — 372. 1972. p. 1986. Bd. 5. p. H. voi. (collection Essais sur l'art). 1983. Ionel Jianu. Principiile logice şi legile lui Newton. Aufsătze zu Mircea Eliade suhrkamp taschenbuch. voi.Paul Feyerabend odes Ama et fac quod vis » în Der Wissenschaftler und das Irrationale. în Probleme de logică. Traumzeit der europăischen Kultur in Der glăserne Zaun. Bucureşti. 10.1980. 26—31. Bucureşti. 10. D. Constantin Noica. 10. III. 244 — 256. Frankfurt/M. 10. 1972. iconografie şi bibliografie prezentate de Marin Bucur. Studii. Virsta a treia. D. 10. 13-15. Wolf. 10. 1978/ Hierophanie et sacralilej. 105—109. VI. Caietele Mihai Eminescu. 10. Caietele Mihai Eminescu. 10. p. în Ethnologica. 49-53. Şase funcţii judicative. 1971 [Un gînd despre Hegelşi D. Opera filosofică a lui At. 19. [O traducere de care ne-am lipsit un veac]. Eliade ou la soif du concret. Masă rotundă organizată de Filiala Sibiu a Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale (1979). 1975. Herausgegeben von Hans Peter Duerr. 5. 55—58. articole. Frankfurt/M. Duerr. p. Joja. 140 — 142. cu ilustr. 96 p.5. în Probleme de logică. Aufsătze zu Hans Peter Duerrs Traumzlite eds. Paris. p. 1975. în Probleme de logică. documente. p. p. Roşea In filosofia românească. p. [Judecată. II. Paris. Die Sieben Schritte von Ruddha. Introduction â la sculptare de Rrâncuşi. Editura Eminescu. în «Almanahul literar» — 1976.

Carte pentru minte.22. 73—74 [Alia morte di Mircea Eliade di Constantin Noica]. Despre veacurile culturii şi cultura românească. 22. Editura Minerva. O antologie a eseului românesc. 10. XXI. [Cunoaş tere spornică. 198. NoicaJ. 313. introducere. p. tabel cronologic de Gh. 171 — 181 [I sette passi di Budha un senso per ii destino di Mircea Eliade. 111. Noica e Mircea EliadeJ. 22. Cimpec. Marina Ghiţă. voi. 265—270 [Lettero di Const. Editura Dacia. Ioana Bîrna. 22. 367. Suzana Holan. Editura Cartea Românească. Eminescu poetul naţional. 281 . Culegere de studii. Continentul mental trasat de George Vscătescu. 22. Aurelian Isas. Bucureşti. Ştefania Pop. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 290 — 294. Antologie. în Culturay existencie humana. 257—265 [Lettero di Mircea Eliade e Const. Ginduri despre Emil Cioran. 1985. Dumitru. 1986. Madrid. II. in «Almanahul literar". Antologie. Victor Botez. Biblioteca pentru toţi. 22. 30. 30. 249. voi. 1986. Coordo nator Andrei Marga. p. Sibiu. fn « Colocvi ile Transilvaniei». 245—260.] 191. inimă şi literatură. 257—265. 171 — 181 [/ sette passi di Buddha un senso per ii destino di Mircea Eliade]. Coordonatori Ştefan Berceanu. 1986. Jaca Book. 380. 373. 223. Titiucă. XXII. 86. 1985. p. De caelo]. 6. 6. Rens. I. ^365. 1987. 22. [Lettero di Mircea Eliade e Constantin NoicaJ. fragment din voi. 191. note şi comentarii. 21 — 27 [Viziunea ^metafizică a lui Lucian Blaga şi veacul al XX-lea]. Cluj-Napoca. p. p. 40-42. Cunoaştere şi acţiune. 317. coordonatori: Dumitru Ghişe. p. p. prefaţă şi pre zentare de Mircea Mâciu. Eminescu. Angela' Botez. 252—254 [Brâncuşi a sculptat infinitive lungij. 223. Cartea interferenţelor. A. Lucian Blaga — cunoaştere şi creaţie. 316—320 [Despre o a doua comoară a limbilor]. Antologie de filosofie românească. 170—177. Bucureşti. Ed. 22. S. Profiluri de ginditori români. 159. Milano. 152-163. Homenaje al profesor Jorge Uscătescu. Exactitate şi adevăr. Editura Albatros. p. Roberto Scagno. 1985. 1987. Mircea Eliade e VItalia— o cura djMarin Mincu. p. (Filosofia lui Blaga în lumina veacului]. Petre Diţă.

C. Edi(H îngrijite 1. Platon, Dialoguri. După traducerile lui Cezar Papacostea, revizuite şi întregite, cu două traduceri noi şi cu Viaţa lui Platon de Const. Noica, Bucureşti, Editura pentru literatura universală, 1968, XXVII + 444 p. -f 1 f. portret. 1. Platon, Opere, Ediţie îngrijită de Petru Creţia şi Const. Noica — Studiu introductiv de Ion Banu. Traducere note introductive de Francisca Băltăceanu, Marta Guţu, voi. I, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974, 1 voi. 1. Kant Immanuel, Lecturi Kantiene. Traduceri de Mihai Eminescu. Editate de C. Noica şi Al. Surdu. în anexă două frag mente traduse de Titu Maiorescu, Bucureşti, Univers, 1975, XLIX + 165 p. cu facs. 1. Platon, Opere. Ediţia a Ii-a, Ediţie îngrijită de Petru Cre ţia şi Const. Noica. Studiu introductiv dş Ion Banu, voi. I— II., Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică 1975 — 76, 2 voi. Clasicii filosofiei universale. 1. Joja Athanasie, Istoria gîndirii antice. Ediţie îngrijită de C. Noica şi Al! Surdu, voi I. De la presocratici la Aristotel. Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980, 292 p. (I) Biblioteca de filosofie, (seria Filosofie românească). 1. Joja Athanasie. Istoria gîndirii antice. Voi. II (Comentarii aristotelice). Ediţie îngrijită de C. Noica şi Al. Surdu, Bucu reşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982. 1. Daniel T. Suciu: Copilul Intre noi. Cuvînt înainte de Constan tin Noica, Ediţie îngrijită de Constantin Noica şi Traian Suciu, Bucureşti, Cartea Românească, 1983, 248 p. 1. Platon, Opere voi. V [Republica], ediţie îngrijită de Constantin Noica şi Petru Graţia, Cuvînt prevenitor [p. 9—16] de Con stantin Noica, traducere, interpretare, lămuriri preliminare, notă şi anexă de Andrei Cornea, Editura Ştiinţifică şi Enci clopedică, Bucureşti, 1986. D. Studiu introductiv şi traduceri 1. Descartes, Rene", Regulae ad directidnem ihgenii. în româ neşte după textul original cu o introducere şi note'de Const. Noica, Braşov, 1935, 111 p. 1. Kant, Immanuel, Despre forma şi principiile lumii sensibile ţi ale celei inteligibile. în româneşte' după textul original cu un studiu introductiv de Const. Noica, Bucureşti, 1936, Tipografia «Bucovina», 123 p.

282

3. Porphyrius Malchus, Porfir, ttexip, Ammonius, Comentarii la Categoriile lui Aristotel. însoţite de textul comentat. Traducere, cuvînt înainte şi note de Const. Noica, Bucureşti, Editura Acad. R.S.R., 1968, IX-f 317 p. Acad. R.S.R., Centrul de logică. 3. Ammonius, Stephanus, Comentarii la tratatul Despre inter pretare al lui Aristotel. Însoţită de textul comentat. Tradu cere, cuvînt înainte, note şî comentariu de Const. Noica, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1971, 216 p. (Acade mia de ştiinţe sociale şi politice, Centrul de logică. Scriitori greci şi latini, XII). 3. Diels, Herman. Fragmentele presocraticilor. Traducere inte grală după ediţia Diels-Kranz, cu introduceri şi note de Simina Noica şi Const. Noica, voi. I, Iaşi, Junimea, 1974, 235 p. E. Studii introductive (prefeţe) 6. Moutsopoulos, Evanghelos, Categoriile estetice. Introducere la o axiologie a obiectului estetic. Trad. de Victor Ivanovici. Introducere de Const. Noica. Bucureşti, Univers, 1976, 148 p. cu scheme. 6. Moisil, Grigore C. Ştiinţă şi umanism, Introducere de Con stantin Noica. Ediţie şi note de Solomon Marcus, Iaşi, Junimea, 1979, 276 p. /Humanitas 13/. 6. Lupasco, Stephane, Logica dinamică a contradictorului. Cu vînt înainte Constantin Noica, selecţie, traducere din limba franceză şi postfaţă Vasile Sporici, Bucureşti, Editura poli tică, 1982, 444 p. 6. Bogza, Alexandru, Realismul critic. Ediţie îngrijită de Alsxandru Tănase şi Al. Boboc. Cuvînt înainte de Const.Noica, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1982. 10. Heidegger, Martin, Originea operei de artă. Traducere şi note de Thomas Kleiniger şi Gabriel Liiceanu-, Studiu intro ductiv de Const. Noica, Bucureşti, Editura Univers, 1982, 390 p. 10. Jianu, Ionel. Constantin Brâncusi. Viaţa si opera Introducere de Const. Noica, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucu reşti, 1983, p. 5—10. . 12. Odobleja, Ştefan Introducere In logica rezonanţei. Studiu introductiv şi note de Alexandru Surdu. Prefaţa de Const. Noica, Craiova, Scrisul Românesc, 1984. 13. Duican, Laurenţiu, Măria Duican, Risipiri. Cu o prefaţă

283

de Const. Noica, intitulată Un tlnăr al zilei de mline, Editura Litera, Bucureşti, 1984. F. Traduceri 1. Williams, Valentine, Şchiopul, Roman. Traducere din engle zeşte de C. Noica, Bucureşti, 1934, 240 p. (Colecţia celor 15 lei, nr. 78). 1. Wells H. G. Omul invizibil. Roman. în româneşte de Const. Noica, Bucureşti, 1935, 224 p. Colecţia celor 15 lei, nr. 104. 1. Dunlap Jr. (Orrlu E.), Marconi. Omul şi invenţia sa. Din limba engleză de Wendy şi C. Noica, Bucureşti, 394 p. + 4 f. 1. Delmont Ioseph, Cetatea moartă. Roman. în româneşte de Const. Noica, Bucureşti, 1935, 224 p. (Colecţia celor 15 lei, nr. 106) 1. Hume, Fergus, Un omor în trăsură. Roman. în româneşte de Const. Noica, Bucureşti, 1936, 224 p. (Colecţia celor 15 lei, nr. 130). 1. Descartes, R^nâ, Meditationes de Prima Philosophie. în ro mâneşte după textul original cu un rezumat, punct cu punct, al întîmplărilor şi răspunsurilor, precum şi un indice de Const. Noica, Bucureşti, 1937, VII -f 143 p. + p. 1/. 7. Farrar, Dean. St. Winifred sau şcoala şi lumea. Traducere j^ din limba engleză de Wendy şi C. Noica, Bucureşti, 1937, 454 p. (Biblioteca Energia, Fundaţia pentru literatură şi artă «Regele Carol II»). 8. Lewis Cecil, în zodia Săgetătorului, traducere din limba engleză de Const. Noica, Bucureşti, 1938, VII + 385 p. Biblioteca Energia, Fundaţia pentru literatură şi artă Re gele Carol al Il-Jea. 8. Liitzeler Heinnrich, Animalul şi omul. Traducere de Con stantin Noica, Freiburg im Breisgau, 1942, 8/10, p. + 25 pi. (Arta şi Viaţa). 10. Liitzeler, Heinrich, Copilul. Traducere de Const. Noica, Freiburg im Breisgau, 1942, 8/10 p. -f- 25 pi. (Arta şi viaţa, ?)• 10. Cloete Stuart, Coroana morţii, Din limba engleză de Wendy şi Const. Noica, Bucureşti, 1943, 440 p. 10. Herrmann, Hilde, Maica Domnului, Traducere de Const.

284

Noica, Freiburg im Breisgan, 1943, 10 p. + 25 pi. (Cărti cica a zecea din seria «Artă şi viaţă»). 13. Wrede, Franz-Otto, Furnalul american, trad. din limba ger mană de G. Noica, Bucureşti, 1943, 185 p. + 2 h. 13. Aristotel, Parca naturalia. Scurte tratate de ştiinţe naturale. Traducere de Şerban Mironescu şi Constantin Noica. Notă introductivă de Alerxandru Boboc, Bucureşti, Editura şti inţifică, 1972, 165 p. (Colecţia Psyche). 13. Kanţ, Immanuel. Critica facultăţii de judecare. Studiu intro ductiv de Mircea Florian. Traducere de Const. Noica, Vasile Dem. Zamfirescu şi Alexandru Surdu. Note şi comentarii, bibliografia selectivă, indiei de autori şi de concepte Rodica Croitoru. Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1981, 572 p. + 4 f. pi. (Clasicii filosofiei universale).

II. REVISTE CONDUSE (CULEGERI DE STUDII)
1. Acţiune ţi reacţiune, caiete semestriale de sinteză naţională în cadrul secolului XX scrise de Petru Comarnescu, Ion Jianu, Constantin Noica, Mihail Polihroniade — Caietul I (1929), Caiet 2 (1930). 1. Adsum, număr mic. Redactor unic Constantin Noica, 19 Str. Spătar Cantacuzino, Sinaia, (1940). 1. Isvoare de filosof ie. Culegere de studii si texte îngrijite de l Const. Floru, Const. Noica şi Mircea Vulcănescu, 1942, Bucureşti, « Bucovina », I. E. Torouţiu IV + 247 p.

in. IN PERIODICE (SELECTIV)
1. O poveste, în „Vlăstarul", an IV (1927), decembrie, nr. 1 — 2, p. 10. 2. Prologul revistei « Un liceu model*, în „Vlăstarul", an IV (1928), ianuarie, nr. 3, p. 2. t 3. Cei de mtine, în „Vlăstarul", an IV (1928), ianuarie, nr. 3, p. 5. 3. Antinomie, în „Vlăstarul", an IV (1928), februarie, nr. 4> p. 5. 3. Mă închin [versuri], în „Vlăstarul", an IV (1928), martieaprilie, nr. 5—6, p. 2.

285

6. Statuia filosofului, în „Vlăstarul", an IV (1928), martie — aprilie, nr. 5—6, p. 12—14. 6. Meşterul Manole [Versuri, D-lui Lucian Blaga] în „Vlăs tarul", an IV (1928), mai—iunie, nr. 7—8, p. 2. 6. Revizuiri, în „Vlăstarul", an V (1928), noiembrie, 15, p. 6-7. 9. Dar eu cu cine votez? în „Ultima oră", an I (1928), decem brie 30, nr. 3, p. 2. 10. Cronica literară: Ce se scrie, în „Ultima oră" an I (1929). ianuarie 5, nr. 7, p. 2. ii.'De vorbă cu D-l Mario Mennier, marele elenist francez, în „Ultima oră", an I (1929), ianuarie 13, nr. 14, p. 2. 12. De vorbă cu d-l Eugen Goga, în „Ultima oră", an I (1929), ianuarie 23, nr. 22, p. 2. 13. în loc de necrolog [cu prilejul încetării apariţiei revistei „Tiparniţa literară"], în „Vremea", an II (1929), ianuarie 24, nr. 48, p. 2. 14. Cronica revistelor, în „Ultima oră", an I (1929), ianuarie 26, nr. 24, p. 2. 14. Pe marginea biografiilor romanţate: Minciuna ca izvor de energie estetică şi etică [semnat A. C. Ion], în „Vremea", an II (1929), ianuarie 31, nr. 49, p. 2. 14. Medalionul Vremii: Ion Minulescu, în „Vremea", an II (1929), ianuarie 31, nr. 49, p. 2. 14. Revistele şcolare, în „Ultima oră", an I (1929), februarie 2, nr. 30, p. 2. 14. Cind ai vedenii [polemică cu G. Călinescu], în „Ultima oră", an I (1929), februarie 6, nr. 33, p. 2. 14. Nu despre generalii, în „Vremea", an II (1929), februarie 7, nr. 50, p. 2. 14. Contimporanul [semnat C.N.J, în „Ultima oră", an I (1929), februarie 8, nr. 35, p. 2. 14. Sinteza religioasă, în „Ultima oră", an I (1929), februarie 10, nr. 37, p. 2. 14. Cronica revistelor: Ramuri, Contimporanul, Universul li terar, Viaţa literară, Gazeta literară, Vremea, Revista Sf. Sava în «Ultima oră», an I (1929), februarie 11, nr. 38, p. 2. 14. Matineul literar. Generaţia tînărâ [semnat C. N.] în „Ultima oră" an I (1929), februarie, 17, nr. 43, p. 2. 14. Cranica revistelor: Revista de filosof ie, Convorbiri literare, Kalende, Tiparniţa literară în „Ultima oră", an I (1929), februarie 20, nr. 445, p. 2,

286

25. „Premiera cărţii", in „Vremea", an II (1929), februarie 21, nr.. 52, p. 2; . 25. Bocitoarele, fn „Ultima oră", an I (1929), februarie 26, nr. 50, p. 2. 25. Notaţii [despre Institutul Social Român, volumul lui Lucian Blaga Lauda Somnului şi o conferinţă a lui Ion lancovescuj, In „Vremea", an II (1929), februarie 28, nr. 53, p. 2. 25. Loc rezervat pentru Marea Frescă [despre Al. Davilla] In „Ultima oră", an I (1929), martie 2, nr. 54, p. 2. 25. De vorbi cu Alexandru Davilla [semnat N.J, în „Ultima oră", an I, (1929), martie 2, nr. 54, p. 2. 25. Articolul Principesei Bibescu: Cezar Petrescu [semnate [C. N.J în „Ultima oră", an I (1929), martie 3, nr. 55, p. 2. 25. Notaţii [despre revista „Ramuri", volumul Darurile Pămtntului, de Nichifor Crainic, un interviu al luiPanait Istrati y.a.Jîn „Vremea", an II (1929), martie 7, nr. 54, p. 2. 25. Artiştii noştri: De vorbă cu d-l C. Baraschi [semnat Novus, pseudonim confirmat de C. NoicaJ, în „Ultima oră", an I (1929), martie 13, nr. 63, p. 2. 25. Notaţii [despre un articol al lui N. lorga şi viitorul spectacol Meşterul Manole de Lucian BlagaJ, în „Vremea", an II (1929), martie 14, nr. 55, p. 2. 34. Gtndurile unui condamnat la moarte, în „Ultima oră" an I (1929), martie 17, nr. 67, p. 2. 34. Notaţii [despre Nae Ionescu, Ion Agârbiceanu, Cezar Petres cu, Ion Marin Sadoveanu, ş.a.J, în „Vremea", an 11(1929), martie 21, nr. 56, p. 2. 34. Terapeutică literară, în „Ultima oră", an I (1929), martie 23, nr. 72, p. 2. 34. Cum s-a minţit Julien Benda, în „Ultima oră", an I (1929), martie 27, nr. 75, p. 2. 34. Despre asceză, în „Ultima oră", an I (1929), martie 31, nr. 79, p. 2. 34. Cartea Facerii de Eugen Goga, în „Ultima oră", an I (1929), aprilie 3, nr. 80, p. 2. 34. Notaţii [semnat A. C. Ion. Despre „Gîndirea" şi despre Craii de Curtea veche de Mateiu CaragialeJ în „Vremea", an II (1929), Paşte, nr. 57, p. 2. *1. Luaţi, mlncaţi?, în „Vremea", an II (1929), Paşte, nr. 57, p. 6. 42. Revistele, în „Ultima oră", an I (1929), aprilie 6, nr. 83, p. 2.

287

45. lite Kn1 ale .

.60 f? i «. „ «8SNi 27.

2. nr. în „Ultima oră". p. an I (1929). 5. an I (1929). octombrie 6. octombrie 12. Inculpatul Julien Benda. iulie 6. an I (1929). 5. 2. Două înţelepciuni. an II (1929). p. Notaţii [despre Mircea Eliade şi despre filmul «A fost o moară pe Şiret »] în „Vremea". în „Ultima oră".. moartea lui Georges Courteline]. Notaţii [despre viitorul repertoriu al teatrului Naţional. septem brie 25. 2. octombrie 10. 2. 70. p.76. 9-10. 241. iulie 12. p. nr. p. în „Ultima oră". 2. 159. decembrie 8. 154. an II (1929). 76. an I (1929). „Vremea". 2.. nr. 76. decembrie 5. 92. Notaţii [comentarea unor afirmaţii ale lui Marcel Romanescu. nr. 230. în dosul ecranului. an I (1929). în „Ultima oră". p. 2. 3. 162. 76. în „Ultima oră". Notaţii [despre reviste şi cinematografie]. Socialism literar. an II (1929). nr. an I (1929). 163. în „Ultima oră". nr. 71. nr. 2. an I (1929). nr. 191. în „Ultima oră". octombrie 28. p. p. nr. 76. Tristeţe critică.. 2. p. septembrie 29. 156.' an II (1929). Un fragment de v iată. Guşti]. p. iulie 3. 205. în „Ecoul". 76. 76. nr. în „Ultima oră". an I (1929). august 31. Ignorează-te pe tine însuţi. 2. Romantismul rural. nr. august 15. Specifica noastră seninătate [Despre echipele de cercetare sociologică de sub îndrumarea lui D. adică una. Cine se smereşte. an I (1929). în „Vitrina literară". 239. în „Ultima oră" an I (1929). în. p. 2. în „Vremea". 76. 2. an I (1929). 2. p. p. 2. 76. 76. 76. an I (1929). 2. 76. nr. p. Inutilism. nr. 76. nr. nr. 76. iulie 18. 236. 223. în „Ultima oră". Arghezi]. nr. p. Inteligenţa [despre Paul Valery]. Artă proletară? în „Ultima oră". iunie 4. T. 72. 76. iulie 11. p. 2. în „Vremea". iulie 13. p. 2. iulie 9. în „Ultima oră". [despre Descartes] în „Ultima oră". Sărut final. an I (1929). 76. 76. Poezie şi poezie echilibristică. 76. p. Curioase premii literare. 2. nr. iulie. an I (1929). nr. >90 . nr. 76. p. 157. an I (1929).

93. în „Vremea". nr. ianuarie 30. Comercializare. despre D. an III (1930). ' 101. nr. 95. Notaţii [Temele radiofoniei. 6. Un pronos tic] în „Vremea". I» 291 . Notaţii [Săptămîna poeziei. ianuarie 5. în „Vremea". 95. Notaţii [Caligrafie modernistă. 2. nr. 12. Aristide Demetriad]. C. 100. nr. în „Vremea". romanul Calea Victoriei de Cezar PetrescuJ. cele 200 de repre zentaţii ale Scrisorii pierdute. 2. ■ . 2. Notaţii [despre Leon Daudet. nr. în „Vre mea". p. 94. în «Acţiune şi reacţiune ». an II (1930). februarie 6. Notaţii fsemnate A. nr. p. 98. an III (1930). 101. p. Logica naţională. 43-62. 101. Notaţii fdespre moartea lui Clemenceau. p. nr. decembrie 12. an II (1929). 2. 103. Anul literar în „Vremea". 6. an III (1930J. Notaţii [despre Camil Petrescu. nr. 2. decembrie 25. revista „Zodiac"]. ianuarie 19. Al. iminenta reapariţie a „Contimporanului"]. p. în „Vremea".95. Spectacole Herald]. 95. an III (1930). Cri ticii noştri]. an II (1929). 104. scriitorul francez Paul Geraldy]. nr. în „Vremea". 101. p. 99. p. p. Notaţii [despre criză. nr. 2. 101. Legislaţia noastră dramatică. 101. 101. 95. 94. 100. 2. 95. Ion — despre reviste şi despre >jltimele cărţi ale lui Liviu Rebreanu şi Tudor ArgheziJ. în „Vremea". nr. nr. 13 februarie nr. p. Un nou roman] în „Vremea" an III (1930). Dogmatism]. un teatru pentru copii. an III (1930). Iacobescu]. 96. în „Vremea" an III (1930). 2. Problema echilibrului spiritual. februarie 20. martie 6. an II (1929). Minulescu. Spectacole nesincere. în „Vre mea". 97. M. decembrie 25. 2. 102. an III (1930). p. caiet I (1929). Notaţii [Filmul românesc. p. Notaţii [despre conferinţele lui Stelian Mateesou şi Mircea Vulcănescu . februarie 27. p. 69—87. p. 101. Sadoveanu. ianuarie. p. în „Acţiune şi reacţiune" caiet 2 (1930). I. Notaţii [Spectacole sincere. p. în „Vremea". 2. 2. 101. Notaţii [despre I. 101. an III (1930). ianuarie 25. Iacobescu.

în „La Nation Rou maine" an III (1930). Bariu Brezianu]. în „Dreapta". nr. Notaţii [Muzeul Municipal. în „La Nation roumaine". p. p. p. p. 1. Le Prestige de la nature chez Sadoveanu în „La Nation roumaine" an III (1930). în „Dreapta". an XII. (1933). p. martie 13. 111. 4. 120. 292 . martie. La vertu de Vexterieur. 120. p. 111. 120. nr. 126. 111. Rlnduri fără consecinţă. an I (1930). nr. p. în „Fapta". p. Eric Adickes. în „Vremea". 5. p. nr. în „Revista de Filosofie". p. 5. Portraits litteraires: Mircea Eliade. 1. nr. nr. în „Gîndirea". 2. 105. an III (1930). an XVI (1931). decembrie 22. 3—4j p. nr. 3. nr. Arta şi frumosul. Notaţii [Lucian Blaga si noi. în „Axa". 120. 377-379. 111. în „Axa". an I (1932). 2. p. p. Consideraţii asupra istorismului. Prejudecata cărţii. aprilie 13. iulie —deoembrie. 2. an I (1930). Poduri şi şosele. martie 5. 5. decembrie 11. 539. nr. noiembrie 11. în „Revista de Filosofie". Oameni fără agonie. p. februarie 25. 3. % 111. ianuarie 20. 5. 379—381. an I (1932). an II (1933). 120. 120. în „Viafa literară". 120. 2. 2. nr. martie 20. Despre orfani fTînăra generaţie] în „Fapta". nr. 563. noiembrie 6. 1930. 7. p. an II (1932). 111. an II (1933). p. în „Dreapta". nr. 5. noiem brie 27. noiembrie 8. an XVI (1931). Kanthshehre der doppelten Affeklion unseres Ich als Schlussel zu seirar Erkenntnistheorie. Propagandă.HO. an XVI (1931). an II (1933). nr. iulie-decembrie. nr. octobre 14. 120. 120. 3. în „Axa". noiembrie 22. nr. Introducere la un mod de a fi [de Piu Şerban Coculescu]. Scrisoare unui «european». 111. 111. an III (1930). p. 2. 5. 4. Despre nesimţirea românească. 111. 114-115. 3—4. în „Vremea". Tudor Vianu. 3. 55. nr. 347—348. 5. an III (1930). 106. Post scriptum. Factorul cultural. în „Revista de Filosofie". Ciocolată seu carte]. p. nr. 3—4. iulie—decembrie nr. în „Dreapta". 4. an II (1933). nr. 7. Reinhard Kynast: Logik und Erkeunlnistheorie der Gegenwart. p.

. ' '* »Cniuţtu 293 . to «. ar. 22.■ fŞ •»• 4.

an II (1934). februarie nr. M. nr. 151. în „Credinţa". ianuarie 19. în „Convorbiri literare". în „Cre dinţa". 25. Convorbiri literare. p. . în „Credinţa". Cartea veacului.■ nr. 43. în „Credinţa". 1. p. p. nr. nr.NJ. p. în „Credinţa". ianuarie 10. 4. Hans Waihinger. 156. ianuarie 11. ianua rie 17. ianuarie 16. nr. în „Credinţa". p. nr. în „Convorbiri lite rare". nr. an II (1934). în Credinţa. nr. 44. în „Credinţa". 154. an LXVII (1934). în „Credinţa. 156. în „Credinţa". p. 39. [Semnat C. 156. p. Femeile nu ne citesc. t 156. an II (1934). ianuarie 12. 3 150. 37. nr. N. în „Credinţa". an II (1934). 156. 38. p. februarie nr. Ţăranul şi cartea. 156. 40. an LXVII (1934). p. 4. [Semnat C. în „Credinţa". 155. 2. Cartea şomeurilor. p. 3. Amintirile D-lui C. p. 3.2.. nr. 4. ianuarie 31. în „Convorbiri literare". 35. ianuarie. Emile Meyerson. Rădulescu-Motru. an LXVII (1934). 3. an II (1934). în „Credinţa". nr. 72 — 74. an II (1934).p. an I (1933). Ce-i lipseşte românului. Semnificaţiile unei statistici — Cultura se deplasează către Orient. nr. 4. Cuvtntul cetitorului. an II (1934). ianuarie 28. ianuarie 18. an LXVII (1934). nr. ianuarie. p. J. . 156. an II (1934).' 156. 294 . 3. an II (1934). Nestor]. 42. 156. ianuarie 21. nr. 3. 181-182. Cărţi străine noi: Lucian Romila şi capitalismul. Tineretul bolnav de politică. in „Credinţa". 24. în „Credinţa". p. 90 — 91. 152. nr. 34.Cum mor democraţiile. 153. ianuarie 27. 4. p. 3. 4. nr. Cărturarii şi ortodocsia. 156. ianuarie 26. an II (1934). Filosof ia românească: Două cărţi noi [de Al. ianuarie 24. 1. p. 156. p. 3. Ce face un ministru. an II (1934). Război şi cultură. 156. an II (1934). p. Suntem individualişti. nr. an II (1934). în „Convorbiri literare". an II (1934). p. decembrie 31. 156. ianuarie. 45. 35. 188. Posescu şi I. în „Credinţa". Ceva despre naţional-ţărănisti. 4. Abia 73 de ani. p. ianuarie 5. an II (1934). 27. 47. 4.3 nr.149. 36.

.. „ ' [ m ~ m * ■ ^ 3- 180.„. 70. * 295 .67. l n "Credinţa" ir. an 5 ' P . 3 p "Cred^\ an „ în r P°^ Moşi nf . an ' .

p. an II (1934). nr. mar tie 9. 188. nr. 3. 4. 4. martie 7. an II (1934). 93. p. an II (1934). Un ministru care se {ine de program. martie 4. p. 3. martie nr. an II (1934). an II (1934). 188. Popoare care nu se cunosc. 188. nr. în „Credinţa". p. 44. an II (1934). nr. Amintiri din vremea studiilor. nr. an LXVII (1934). Literatură şi ordine socială. 188. Institutorul student. în „Credinţa". 4. 44. an II (1934). Să se termine! în „Credinţa". 91.188. în „Credinţa". nr. martie 3. în „Credinţa". în „Credinţa". 94. an II (1934). martie 16. an II (1934). martie 21. Femeia ministru şi femeia gospodină. nr. p. 188. 188. 188. 4. martie 25. Jocurile de noroc. p. După congresul debitorilor. 207. an II (1934). 188. Intre Români şi străini. an II (1934). nr. în „Credinţa":. 3. p. 188. nr. nr. 4. 77. nr. în „Credinţa". ' . an LXVII (1934). Un om politicos. mar tie 14. 89. 188. Grija pentru Bucureşti. 3. martie 29. nr. martie 20. nr. p. 88. an II (1934). 87. p. p. 2. martie 23. an II (1934). 83. nr. februarie 28. an II {1934). martie 27. martie 14. 96. în „Azi". Premiul „Vremea". nr. p. 4. în „Credinţa". p. nr. 75. 188. 188. 71. nr. 188. 44. p. nr. în „Credinţa". p. Despre linişte. 188. în „Credinţa". O uşoară remaniere. martie. 79. în „Credinţa". 979—983. martie 11. an II (1934). 279. 81. Stimate Domnule Prefect. [semnat C. 85. Spaier.J. 82. în „Credinţa". 3. nr. p. martie 1. în „Credinţa". 207. martie 6. Mai vine Drăguş la Căuş. Moartea lui A. p. p. în „Convorbiri literare". 188. martie 18. Oameni care se înţeleg. în „Credinţa". 73. 188. p. Consolidarea democraţiei. an II (1934). în „Credinţa". an II (1934). 3—4. 188. în „Credinţa". 3. p. p. N. Despre morala internaţională. 72. nr. an III (1934). 188. 3. în „Credinţa". 3. 3. 278-279. 76. nr. 4. februarie—martie — aprilie. an II (1934). în „Convorbiri lite rare".

09 - 2 arul^- as. 297 .208. "V 3 azi.

iulie 11. Combatanţii noştri. ' 229. an II (1934). nr. iulie 15. an II (1931 august 22. în „Credinţa". en II (1934).în „Credinţa". an II (1934). an II (1934). p. în „Credinţa". 3. ( august 11. nr. în „Credinţa". 175. nr. în „Credinţa". 3. nr. an II (1934). Pe marginea unor articole ale dlui Ion Sân Giorgiu. p. p. 11. 171* p. p. 4. 3. 229. an II (1934). un rezultat. 183. iulie 13. 173.229. în „Credinţa". Geometria şi intelectul însuşi. j nr. august 9. Ce crea D-l Maniu? în „Credinţa". 241. în „Litere". ] 241. 3. Escrocherie la persoana a treia. 241. Minorităţile germane. Visători. nr. 278-284. iulie 31. ' j 241. Opera. 3. 241. p. august 15. iulie 7. 200. nr. an II (1934). Introducere In biografie [Despre personalitatea lui Mircea Eliade]. în „Revista Fundaţiilor. 171. 209. 3. 419-428. 298 . nr. 181. 229. nr. 18. 3. ' 241. an II (1934). 195. Noi şi strămoşii . 4. p. 229. în sflrşit. Cultură iar nu program. Pacea lumii. nr. iunie 1 — sep tembrie 1. 229. p. Cum vedeEinstein lumea în „Credinţa". nr. p. p. 241. 3. 206. 8. Pedagogia veacului XX. nr. an II (1934). august. an II (1934). în „Credinţa". în „Credinţa". jurişti şi teoreticieni. nr. 229. 229. p. în „Credinţa". 4. p. 241. nr. p. 229. an II (1934). în „Revista de filosofie". p. p. După Congresul de la Braşov. 3. an II (1934). 215. Regale". iulie—septembrie. an II (1934). în „Credinţa". p. iulie 8. iulie 6. iulie 1. an II (1934 august 19. 3. p. an II (1934). 3. în „Credinţa". 176. 8. nr. an I (1934). augusf 12. în „Credinţa". Retorii de altădată şi cei de azi. In plimbare la Tlrgu Jiu. Sociologia monografică românească. în „Credinţa". în „Credinţa". i an XIX (1934). 3. 207. Şi un punct de vedere românesc. p. 229. p. nr. nr. 204. iulie 22. 3. nr. 4. 3. iulie 4. an II (1934). Cealaltă Germanie. 229. august 4. Politică şi persoane. an II (1934). nr. în „Credinţa". 177. nr. 229.

252. an II (1934). sep tembrie 30. septembrie 22. 250. 12. 263. 250. 4. în „Credinţa". an II (1934). an II (1934). p. an II (193^4). nr. 219. în „Credinţa". 3. p. 238. 250. în „Credinţa". 4. p. în „Credinţa". septembrie 18. în „Credinţa". an II (1934). an II (1934). 4. p. Despre cîteva cărămizi. nr. Oameni din Balcani. 250. 4. 11. 250. an II (1934). an II (1934). 4. 3. septembrie 19. 250. septembrie 13. 3. Celălalt «moment». an II (1934). p. nr. an II (1934). 4. 3. în „Credinţa". 227. p. an II (1934). 241. 264. 249. octombrie 7 nr. 264. 3. nr. Festivităţi şi viaţa publică. Înţelepţii şi lumea. De două mii de ani [de Mihail Sebastian]. în „Credinţa". Evoluţie de idei. p. p. în „Credinţa". nr. în „Credinţa". p. august 26. 264. an II (1934). 264. an II (1934). 243. 264. 3. nr. în „Credinţa". p. 246.249. 4. nr. octombrie 6. Şefia partidului liberal. p. 233. nr. 250. 5. nr. 3. Tinerii scriu romane. în „Credinţa". nr. septembrie 27. 254. an II (1934). septembrie. sep tembrie 16. nr. în„Credinţa". în „Credinţa". Cind un popor crede In sine. nr. p. an II (1934). In jurul bacalaureatului. 4. 3. 234. 236. p. în „Credinţa". nr. caietul 3. nr. 255. 1934. p. nr. nr. 250. septembrie 6. în „Credinţa". « Luminarea » satelor. 221. nr. septem brie 12. septembrie 23. octombrie 2. în „Credinţa". De la idei la persoane. Clarificările de la Bucureşti. octom brie 4. Soldaţi fără glorie si vestoane. 250. p. an 11(1934). 250. p. 250. 237. în „Credinţa". 250. 3. în „Credinţa". 264. p. 250. sep tembrie 29. 248. p. 250. în „Credinţa". 242. nr. sep tembrie 21. în „Credinţa". 299 . Balastul trecutului. 3. Mai bine mai tîrziu declt niciodată. p. septembrie 15. Fericit popor român. p. p. «Cazanul Sataneif). în „Meridian". an II (1934). Drama limbei româneşti. 228. an II (1934). august 29. Programe. 3. an II (1934). 4. an II (1934). nr. 239.

3. Reprezentanţi ai ţării noastre. 274. 266. 278. Genialitate şi seriozitate. nr. 3. nr. octombrie 14. în „Credinţa. 3. în „Credinţa". 4. nr. 4. p. 270. 276 Ce este literatura bună. an II (1934). an II (1934). Moartea omului de mline. în „Credinţa". 278. oc tombrie 16. nr. Definiţia scriitorului. an II (1934). în ^Credinţa". 270. octombrie 28. oc tombrie 15. 285. nr. 800 . în „Credinţa". 278. Erori contemporane. p. Sărbătoarea lor. octom brie 27. nr. în „Credinţa". an II (1934). 4. noiem brie 1. 3. 279. Modernizare. an II (1934). 3. p. în „Credinţa". p. nr. nr. p. noiembrie 11. p. nr. p. In faţa marilor morţi. p. p. în „Criterion". an I (1934). în „Credinţa". 277. noiembrie 22.. în „Credinţa". an II (1934). nr. an I (1934). an II (1934). 4. 270. Pentru Emil Cioran. în „Credinţa". în „Credinţa". p. 260. 3. 3. 3. în „Credinţa". nr. nr. Istorie românească.270. în „Credinţa" an II (1934).. an II (1934). 278. an II (1934). 4. 302. 272. Academia Română şi filosofia. an II (1934). 289. octombrie 26. în „Familia". nr. 5. în „Credinţa". p. 278. octombrie 18. p. p. oc tombrie 25. 270. 259. an II (1934).. decembrie 1. an II. 3. 4. 278. p. p. 202. nr. nr. octombrie 29. 278. 278. 278. nr. p. p. în „Credinţa. în „Credinţa". în „Credinţa".. an II (1934). 271. 261. octombrie 9. octombrie 30. 277. nr. 3. Nefericitul mare public. noiem brie 16. Ce face un ministru. Cine se compromite. noiembrie 2. 278. nr. A scrie mult. p. Ce mai e ie făcui?. Oameni de aci şi de aiurea. an II (1934). 270. 3.. nr. 4. nr. 278.. în „Credinţa". p. 7. p. 294. 1. 270. 276. an II (1934). 3. în „Credinţa". 278. noiembrie. Dincolo de inflaţia programelor culturale. 278. 273. an II (1934). p. octom brie 13. nr. (1934). oc tombrie 12. noiembrie 4. an II (1934). Început de înseninare. an II (1934). 264. 81-82. 256. Despre ultimele date ale ştiinţei.

307. & 306. n 305. O ar 302. ^. i 298. ( ] 294. 298.1 « ■" 301 . 293. L 297. 0 301.291. ifc l k- 303. F 2%. (1936J ^08. . 294. 292. ' 300. C ai 310. o 309.

nr. februarie 14. august 22. 8. 302 . 463. în „Vremea". iunie. 487. 463. p. 6. 4. 311. noiembrie—decembrie. Rădulescu-Motru. nr. p. 311. p. Individ şi cunoaştere spornică. în „Familia". nr. 4. 311. an X (1937). 311. an X (1937). an IV (1937). mai. 311. an LXIX (1936). ianuarie 3. p. 73-80. De ce vin revoluţiile. 6. p. ianua rie 24. 311. 670—673. nr. 311. nr. Mircea Eliade erudit. 492. nr. în „Vremea". Două teze şi pornograf ia. Titu Maiorescu tip universalist In ţaţa tineretului de azi. 1937. 9. an X (1937). p. 6. 27 — 30. august 1. nr. 488. nr. p. Un gînd pentru Alexandru Sahia. p. 8. p. 437 — 440. an X (1937). 11 — 12. 311. în „Vremea". mai 16. 472. Ce să urmăm la Universitate. C. an X (1937). 371. 202-206. 10. an X (1937). nr. mai 23. an IX (1936). iunie 20. Yoga şi autorul ei [Mircea Eliade]. nr. 311. în „Vremea". Kant văzut de profesorul Petrovici. mai 30. 498. împăcarea cu lumea.' an IV '(1937). Cultură. 311. 311. p. p. an X (1937). 311. p. p. 5. p. februarie—martie. 501. 489. noiembrie—decembrie. iunie 20. 2 — 3. 4. în „Revista Fundaţiilor Regale". nr. nr. Individul contemporan şi masele. 9. 311. an X (1937). nr. p. în „Vremea". 487. O filosof ie a sufletului românesc [Despre Lucian Blaga]. noiembrie 15. l v p. t 311. an X (1937). în „Vremea". Rlnduri despre un pornograf. în „Revista Fundaţiilor Regale". an X (1937). nr. în „Vremea". în „Vremea". Istorie şi pierderea de timp. noiembrie 15.311. Muncă şi demnitate românească. 311. An Nou. an III (1936). 9. p. 4. 311. în „Vremea". în „Convorbiri literare". an X (1937). 9. în „Revista Fundaţiilor Regale". p. an IV (1937). ianuarie. p. 3. în „Vremea". nr. 492. 311. în „Vremea". 311. 311. nr. nr. Este cartea un păcat?. p. în „Vremea". Pentru o reabilitare a individului. 675-783. martie. nr. nr. şi competiţie. an IX (1936). 475. în jurul unui apel [al Societăţii Române de cercetări psihologice] în „Revista Fundaţiilor Regale". mai 16. în „Vremea". an IV (1937). în „Gînd românesc". 9— 10.

nr. p. nr. 503. p. octombrie 17. an X (1937). 4. an X (1937). despre om. p. an LXX (1937}. an XXII (1937). nr. Comentarii pentru « Tineretul la carte! ». în „Gînd românesc". 331. 8. nr. în „Convorbiri literare". 10. 331. noiembrie. decembrie 5. 786 — 788. nr. Pentru o dramă românească. 8. 331. an X (1937). p. 331. 8. an X. 8. în „Vremea". Un om mediocru. august—octombrie. în „Vremea". Despre Blaga şi despre profesorat. an X (1937). 510. Impresii de la un Congres. septembrie 19. 516. an X (1937). 34 9. p. 509. 1937. nr. 507. 303 . 8. în „Vremea". nr. Fragment despre contemporani. septembrie 26. nr. în „Vremea". 331. 11. 331. în „Vremea". (1937). Colonelul Lawrence adincind filosofia. Despre o carte fără ecou. în „Vremea". an X (1937). nr. 505. nr. 331. p. Tineretul cărturar ardelean. nr. nr. p. 471-475. p. an X (1937). an X (1937). 331. an LXX (1937). 504. decembrie 12. an VII (1937). în „Vremea". 508. 514. p. Pentru înţelegerea fenomenului românesc. 8. 513. 331. 515. 511. 594 — 59. 331. noiembrie —decembrie. 11 — 12. în „Vremea". an X. an X (1937). octom brie 24. în „Vremea". p. în „Vremea". nr. în „Convorbiri literare". 331. nr. 4. nr. nr. noiembrie. în „Revista de Filosofie". (1937). Cum se scrie o monografie filosofică. în „Revista Fundaţiilor Regale". octombrie 10. septembrie 12. nr. în „Vremea". noiem brie 21.331. iar nu l-am. septembrie 5. p. an X (1937). nr. p. 8—10. p. în „Vremea". 500-502. p.L'am. 517. 331. A nu acuza. 8. 331. 4. p. an X (1937). an X (1937). 8. 8—10. Tineretul cărturar ardelean [reproducerea articolului din Vremea din 26 septembrie 1937]. 331. Gindirea lui Pius Servien. 331. octombrie 31. nr. Isaia Feier. în „Vremea". octombrie 3. 506. p. Destin de cultură mică. noiem brie 28. octombrie—decembrie. 331. p. 4. p. 426 — 430. 4. 348. p. Aspecte din Filosofia lui Leibniz. Filosof ie şi Universitate. în „Vremea". Sărbătoarea profesorului Petrovici. 4.

8. nr. Ce pătimeşte filosoful român. Paşti. an XI (1938).cifrare. p. 350. 5—12. 553. an XI (1938). nr. martie 27. nr. aprilie 4. Filosofia d-lui Luciun Blaga după trilogia cullurii. în „Vremea". an XI (1938). nr. Despre nesuferita inteligenţă. 8. 350. 1. an V (1938). în „Vremea". 8. 350. Să devii altceva. nr. 350. 6007. în „Rampa". 350. nr. 350. mai 22. 557. O carte a d-lui Mihail Ralea [Despre Psihologie şi viaţă}. nr. Un om de ştiinţă filosofează. an XI (1931)noiembrie 6. 6012. De la izolare la singurătate. 350. 3. 350. 542. în „Gînd românesc". 275—280. 6. august 7. an XXVII (1938). în „Re vista Fundaţiilor Regale". în „Vremea". 350. p. 350. în sfîrşit o istorie a filosofiei. februarie 28. Conştiinţa de abisinian a românului. nr. 350. 10. aprilie 10. iunie 19.' 350.]. în „Vremea". nr.350. nr. Cînd filosofii discută. p. în „Revista Fundaţiilor Regale". în „Vremea". 549.' 533. iulie 3. în „Rampa". p. nr. 304 . martie 14. martie 13. an XI. 350. Des . 1. an XXVII (1938). 350. 3. nr. nr. 388-404. an V (1938). p. nr. Georgescu Tistu [Semnat C. 350. nr. în „Vremea". Oraşul şi slujitorii săi. an XI (1938). 3. p. 350. 544. p.tăinuire. 1. 350. 562. (1938). ianua rie 2. 24. an XI (1938). an XI (1938). martie. 350. 8. Pius Servien [Semnat C. în „Vremea". an XXVII (1938). octombrie 2. N. 3. 2p. des . aprilie. Un biet om izolat. 538. an VI (1938). 8. p. 8. p. an XI (1938). p. 6009. mai—decembrie. în „Vremea". p. împăcarea anului 38. în „Rampa". p. în „Vremea". N. între idealism şi raţionalism. an XXVII (1938). în „Vremea". în „Vremea". nr. 6015. p. nr. p. p. nr. an XI (1938).]. p. august 14. nr. nr. an XI (1938). 662 — 666. an XI (1938). 5. în „Vremea". 550. Legenda cu dreptul şi forţa. 3. an Xî (19 38). Ţineţi minte. p. Despre altceva declt artă. februarie.. în „Vremea". septembrie 4. în „Rampa". 531. 1. 534. 529. p. ' 350.

p. p. Revolta lui Werther. aprilie 13. Veac al omului viu. an XJUIX (1940). Titu Maiorescu şi lumea noastră. 7. p. nr. an XLIX (1940). în „Adsum" [1940]. 371. 23. an 49 (1940). în „Adsum" [1940]. în „Universul literar". nr. în „Universul literar". încercare de filosofie (finalul cărţii Schiţe pentru istoria. 28 p. 315. februarie 10. nr. 2. 371. p. 371. în „Universul literar". 371. în „Vremea". 371. an XLIX (1940). nr. 371. nr. nr. în „Universul literar". 8. 1 şi 8. 371. aprilie 27. 1 şi 6. an XLIX (1940). 371. în „Universul literar" an XLIX (1940). p. 1. 371. nr. Critică şi profesiune. p. 1. an XLIX (1940). (Crăciun). Cei care au supravieţuit Unirii. p. an XI (1938). Despre tăcerea istoricilor. în „Universul lite rar". Cultura şi omul tlnăr. iulie 6. iulie 20. an VI (1939). p. în „Gînd românesc". iulie 27. 1. 1. p. p. în „Universul literar". 4. ianuarie 20. nr. 13. 389. an VIII (1940). 371. Istoria românească şi România vie. 1. şi 8. (1940). Cum sfirşesc civilizaţiile. 2. 16. 31. Lumea nouă ţi cei care o gîndesc. p. [1940]. 1. A fi premiant. nr. Cum văd lumea intelectualii. an XLIX (1940). iunie 1. nr. august. în „Universul literar". în „Universul literar". 1. 399-410. nr. 371. 30. 18. iunie 22. februarie 24. ianuarie—aprilie. în „Universul literar". 20. martie 23. Veac de colectivităţi. 371. 318. 371. p. an XLIX. 1 — 4. încercare despre filosof ia însăşi. 1 şi 8.37 0. 371. în „Adsum". 2. 1 şi 7. nr. nr. an XLIX (1940). 1. an XLIX (1940). . p. în „Universul literar". lui cum e cu putinţă ceva nou. Spiritualitate şi moarte. 26 şi p. A fi simplu. în „Revista Fundaţiilor Regale". mai 11. Glndire fără suferinţă. 1. an XLIX (1940). 371. an XLIX (1940). aflată sub tipar). nr. 24. 389. aşadar veac de elită. p. în „Adsum" [1940]. In „Adsum" [1940]. p. p. 371. 371. în „Universul literar". 2. nr. 1 şi 8. 13-20. Sunt de faţă. p. p. în „Universul literar". iunie 8. Neagoe Basarab şi faptele desăvirşirii. Gînduri despre marea trecere. 9.

34. împotriva Elveţiei. în „Adsum". Pelagius şi România. 4. împăcarea cu istoria. p. Dominicus Gundessalinus De unitate — traducere de Const. 399. 98 — 101. p. an XIV (1942). 33. nr. nr. an XLIX (1940). 1 şi 6. în „Adsum". Unu şi multiplu. 659. nr. [1940]. 1942. p. 205-209. an XIV (1942). 399. 399. 391. O simplă lămurire. 3. p. Partea legendei. p. 391. 1. 3. 399. 399. Augustin: De Magistro — text şi traducere de M. în „Adsum" [1940]. p. 4. 4. 1942. în „Izvoare de Filozofie". p. 399. august 17. p. Neagoe Basarab şi treptele inerţiei [reprodus din „Universul literar"]. în „Universul literar". în „Adsum" [1940]. 4. însemnări. p. 4. în „Izvoare de filozofie". în „Universul literar". 4. 399. Tolstoi despre lumea de azi. Pentru cei care vor să fie de fată. p. traducere de C. în „Vremea". Lauda umbrelor. în „Adsum" [1940]. 1. 399. 391. 4. în „Izvoare de filozofie". p. an XLIX (1940). 233 — 241. 399. p. O lecţie şi înţelesul ei [despre Grigore Moisil]. în „Adsum" [1940]. februarie 8. august 10. în „Adsum" [1940]. Hegel — Diferenţa dintre sistemul lui Fichte şi cel al lui Schelling. an XLIX (1940). p.391. Noica. nr. p. 4. Noica. Burghezie spirituală românească. 366 . 1. p. Forţele de inerţie. 1942. 399. Intetigentia qiiae hori intetligii săii moartea spirituală a timpului nostru prin primatul auxiliarului. Noica în „Izvoare de filozofie" (1042). Anaxagoras Despre natură — Traducere de Aurora M. în „Adsum" [1940]. august 31. 398. în „Izvoare de filozo fie". 1942. 70—145. în „Adsum" [1940]. în „Adsum" [1940]. Noica. 399.. p. p. Notă despre principiul contradicţiei. 1942. 637. Ardealul mumă. p. 399. 391. România de totdeauna. 399. în „Izvoare de filozofie". Striharet şi C. 1942. p. p. în „Izvoare de filozofie". p. 116-204. p. [1940]. 102 — 115. 4. 243 — 246. Rădulescu şi Const. însemnătatea editării integrale a opusului postum Kantian. Hasdeu şi înţelesul grandios al istoriei. 4. în „Vremea". 391. 391. 399. 399. în „Universul literar". p. 6. august 2. în „Adsum" [1940].

an X (1943). ianuarie. martie. 38—57. noiembrie. 44-46. p. 1941 — 42. p. 1. 417. 419. în „Revue roumaine de science sociales — Philosophie et logique" an XI (1967). în „Revista Fundaţiilor Regale". an IX (1942). 16 — 21. 419. în „Vremea". p. Cum nu se_ scrie o piesă de teatru. 2. Ce e etern şi ce e istoric in cultura românească. 13. 9. 3. 418. în „Saeculum". nr. an II (1944). 419. 3. 1947 (VIII). septembrie. în „Convorbiri literare". nr. an XVI (1943). Caiete de artă şi critică. p. „Isagoga" lui Porfir [Prezentare şi traducere de C. Omul teoretic şi omul politic In filosofia lui Baeumler. Propaganda prin teatru. an IX (1942). NoicaJ. 419. informare [Conferinţă ţinută la radio în noiembrie 1943]. în „Teatrul Naţional". în „Saeculum". 419. Propaganda prin teatru. an LXXVI (1943). 1—2. p. 1. 33-38. 590-600. La version moderne de l'un et du multiple. decembrie. 120—122. nr.414. an I (1943). 462—464. p. nr. 419. mai 16. p. martie nr. noiembrie. 415. 419. 1. în marginea învă ţăturilor lui Neagoe Basarab. p. în „Teatrul Naţional". 419. Un înţeles pentru gîndirea filosofică. p. p. în „Cronica". Actualitatea lui Heraclit [Despre Cartea lui T. în „Revista de filosofie". Înţelesul materialului la Goethe. în „Simetria". Idealism contra idealismului. ianuarie. nr. nr. 416. martie—aprilie. Papadopol Filosofia lui Heraclit] în „Revista de filosofie" 14 (1967) ianuarie nr. nr. Şantierul vieţii în gîndirea lui Kolbenheyer. 527 — 541. 1943. p. 419. 1. 1—3. martie—aprilie. p. (1966). Formă. p. 219 — 220. 33-42. în „Revista Fundaţiilor Re gale" an XI (1944). p. 419. 2. Ginduri despre esenţa poeziei. 1 —3. Pentru o altă istorie a gîndirii româneşti. 307 . Două cărţi despre Burghezie / Burghezia română de Zeletin şi Rostul şi destinul burgheziei româneşti de Mihail Manoilescu. în „Teatrul Naţional" 1941 — 42. formare. iunie. Nesuferitul Racine. ianuarie. 9—10. 419. an II (1944). 361-368. în „Revista i Fundaţiilor Regale". în „Almanahul Teatrului româ nesc". 419. în „Revista Fundaţiei Regale".-698. 405 — 421. nr. 1943.

3. Rostirea filosofică românească. februarie. p. C. 9. 1. Trei cuvinte ale lui Cantemir. 431. în „Cronica" an III (1968). nr. Temeiuri. 247-248. 6. 2. în „Cronica. în „Studii clasice". 431. IX. decembrie 16. în „Revista de Filozofie". XVII— XVIII. în „Studii clasice". noiembrie 18. Rostirea filosofică românească. p. 10. p. nr. 7. Rostirea' filosofică românească în „Cro nica" an II (1967). în „Gazeta lite rară". p. nr. 431. p. Rostirea filosofică românească în „Cronica". Semnificaţia culturală a categoriilor lui Aristotel. 431. an 19. Joja Logos şi ethos]. 77—81. p. 42. nr. intru. 431. în „Revista de Filosofie". 9.nr. an II (1967) octombrie 21. decembrie 2. an XV (1968). 3. 431. nr. Despre ctitoriile prefixului „în". 3. 431. Un glnditor înfruntă universul [despre cartea lui At. 93 — 109. martie 14. 431. noiembrie 4. 9. Pentru valorificarea filozofică a lui Teofil Coridaleu. în „Gazeta literară". 1. 11. an IX (1967). an II (1967). 9. 431. 431. 431. martie 7. Noica : Care este semnificaţia limbii popoarelor pentru gîndirea filosofică. (1968). iunie nr. în „Cronica". 34. 659—668. an XV (1968). Vremea vremuieşte. august 26. Semnificaţia categoriilor în cultura europeană. ianuarie 27. p. p. 431. Infinit si infinire la Eminescu. Rostirea filosofică româ nească. p. 9. p. nr. Şinele si sinea. 431. 46. 431. p. nr. Rostirea filosofică românească în „Cro nica" an II (1967). Cuvînlul la dimensiunile societăţii. In temeiul codrului sau despre cuvînlul temei. 12. p. an XV (1968). ianuarie. nr. p. Catego riile caracteristice organicului. Rostirea filosofică româ nească. fire si fiinţă.431. an II (1967). p. nr. p. nr. 50. Ancheta Cronicii.. 308 . Analiza termenilor rostire. an II (1967). Troienire. nr. Aristotelismul In Principalele Române in sec. Rostirea filosofică românească. Categoriile lui Pluton. Rostirea filozofică românească. în „Gazeta literară. în „Cronica". 4. februarie 29. 9. Două noutăţi filozofice în „Collection des Universitâs de France". nr. 253—266. p. 48. an XIV (1967). 44. Trecere petrecere.9. în „Ravisia de Filozofie" an XV (1968). 431. în „Steaua". (1967). an XIV (1967)7 decembrie. 1411 — 1420. Rostirea filozofică românească.

an V (1968). p. 38. 9. 1. 449. 37. aprilie 15. A dulce spure. nr. în „Gazeta literară". în „Gazeta literară". Rostirea filosofică românească. 459. 20. Viaţa şi societatea tn rostirea românească. nr. nr. I. 33. în „Ramuri". aprilie 11. Caietele lui Eminescu sau despre poezia junilor. 449. Rosti rea filozofică românească. nr. Lege şi nomos în „Gazeta literară". an XV (1968). «Critica raţiunii pure» în traducerea lui Eminescu. Viaţă şi societate tn rastirearomânească. In limba noastră. în „Ramuri". an XV (1968).7. sep tembrie. Cumpăt. 12 septembrie 1968. an V (1968). 456. Kanl. p. an XV (1968). 3. 7. Noica. p. Kant. octombrie 3. 3. p. 4. p. 1968. în „România literară". p. p. 7. nr.26 septembrie. Caietele lui Eminescu. 3Q9 . Text comenta t de C. şi nr. Ideea filozofiei transcendente. 1. 40. nr. în „Gazeta literară". martie 28. Mă paşte gîndul. aprilie 4. în „Gazeta literară". 7 şi nr. 35. an XV (1968). 3. nr. Un miracol al culturii româneşti. p. 12. 15. Graiul filosofic românesc. 1. computer şi cumpătul vremii. în „Ateneu". septembrie 5. Viaţă şi societate tn ros tirea românească. nr. p. 456. A da drumul. în „Gazeta literară". 13. 39. P. în „Gazeta lirerară". 7.447.1449. an XV (1968). nr. Despre cădere. 7. împărţirea filosof iei transcendentale. an XV (1968). 2. octombrie 10. 36. 456. p. 1. p. august 15. 12. 449. Note despre infinire şi despre copiii din Tlrgu-Jiu. an I (1968). 7. 455. an XV (1968). 7. Vieţuire lină şi cumplită. martie 15. 18. 449. 7. Viaţa şi societatea în rostirea românească. an XV (1968). Din nou pe marginea caietelor lui Eminescu. p. august 29. «nu se cade». în „Gazeta literară". an XV (1968). septembrie 19. martie 21. P. Text. «Se cade». Viaţa şi societatea tn rostirea românească. 447. nr. an V (1968). Critica raţiunii pure. Noica « Critica raţiunii pure» In traducerea lui Eminescu. 14. nr. 1. în „Gazeta literară". nr. 449. comentat de C. 2. p.

24 octombrie 1968. 460. p. în „România literară". 517-522. ianuarie 16 nr. 14 noiembrie 1968. idee. 14. întîlnirea nostră cu Goethe. 4. p. 460. nombre. 14. şi nr. Viaţă şi societate In rostirea românească. Structura oricărei legende şi Brâncusi. 62 — 66. ianuarie 9. sci. an XII (1968) octombrie —decembrie. 31 octom s brie 1968. Viaţă şi societate In rostirea românească. p. 23 ianuarie 1969. 14. 460. 1968. Cel ce stă pe răzoare. 17-18. p. 3. şi nr. în „România literară". an I (1968). nr. nr. 2. Hotărăşte-mă. 1. Sur la pensee d'Athanase Joja. 460. Ba nu. voi. 460. 2. 3. 460. decembrie 12. nr. Nebun şi netot. 14. în „Revue roumaine de science sociales — Philosophie et logique". nr. an I (1968). Partea noastră de cer. 44. p. 460. dracul. 11. 460. 6. 4. an I (1968). 14. Despre partea femeiască sau pe cine părăseşte. 1. 4. 7. an II (1969). Viaţă şi societate în rostirea românească. 2. 14 şi nr. nr. 4. 14. Viată şi societate în rostirea românească în „România literară". în „Destin" (Madrid). decembrie 5. 5. p. Discurs despre Nefîrtate. 14. 1. nr. Despre dreapta smintire. 12. în „România lite rară".14. 28 noiembrie 1968. roum. Viaţă şi societate în rostirea românească. pune-mi hotare. Dracul gol şi demonia lui Goelhe. Onde. an I (1968). 14. 14 şi nr. p. 14. 9. nr. 460. 2. an I (1968). 26 decembrie 1968. Viaţă şi societate în rostirea românească. p. Individul care nu e ins. p. împieliţatul. an 3 (1968). nr. ianuarie 2. Â la recherche de Vuniversel. p. 14. p. 460. p. in România literară". noiembrie 7.460. nr. 5. Viaţă şi societate în rostirea românească. 460. an II (1969). nr. p. . an II (1969). 1. 8. p. p. Minte şi smintire. 2. 2. 10. p. Despre lucrările lui « b a » . şi nr. nr. an I (1968). 460. în „România literară". Structura oricărei legende [în opera lui Brâncusi] în „Cro nica". nr. în „România literară". în „Rev. p. noiembrie 2. Viaţă şi societate In rostirea românească. 3. 2. 471 — 477. decembrie 19. octombrie —decembrie. octombrie 17. 19. noiembrie 21.. sociales — Philosophie et logique". în „România literară". p. an XII (1968). în „România literară".

14 şi nr. 5. p. aprilie 3. 473. Viaţă şi societate în rostirea.' p. Gînduri despre sat. Un cuvînt e un arbore. Depărtişor. p. 17. nr. 14. Creaţie şi frumos In rostirea românească. iscodire. Despre feeria cuvîntului. p. şi nr. 14. 14. în „Steaua" an XX (1969). Creaţie şi frumos în rostirea românească. p. Viaţă şi societate în rostirea românească. Viaţă şi societate în rostirea românească. 215 — 219. 3. 19. în „România literară". în „Tribuna". p. 18. 14. 14. 24 aprilie 1969. ianuarie 30. aprilie — iunie. Ispitire. în „România literară" an II (1969). februarie 20. Bădişor de-părtişor. în „România literară" an II (1969). an XIII (1969). nr. roum. p. nr. p. nr. 14. Ispitire. 10 aprilie 1969. 473. în „România literară". 473. 473. p. 2. Creaţie şi frumos în rostirea româ nească. în „România literară". 1. 14. 15 mai 1969. Comunicare şi cuminecare. în „Rev.473. în cătune şi colibe. an II (1969). Introducere la dor. nr. 27 martie 1969. 14 şi nr. februarie 13. 7. p. Creaţie şi frumos în rostirea românească. 2. 473. 13 martie 1969. 1. 8 mai 1969. nr. 5. 14. ■J. 2. 14. 473. în „România literară". p. 17 —25. nr. 15. 2. En souvenir d'Aram Frenkian. Viaţă şi societate In rostirea românească. 473. nr. 2. nr. p. -Paranteză despre rimă sau ispitele cuvîntului. 12. nr. aprilie 17. iscusire. 14. nr. 1. şi nr. 8. februarie nr. Cum traducea filosofia Eminescu. Creaţie şi frumos în rostirea românească. Despre trei iscusiri. în „Româ nia literară" an II (1969). an II (1969). an II (1969). martie 6. în „România literară". în „România literară". februarie 6. Cuvîht următor. 1. p. an II (1969) februarie 27. p. 9. 473. 473. 473. 22. 473. 13. 1. p. 2. martie 20. 10. Cum a întilnit Eminescupe Kant. an II (1969). 6. Lume fără ispitire. scien. p. Creaţie şi frumos în rostirea românească. p. an II (1969). Despre glndul ispitelor. 11. mai 1. 14. 14 şi nr. românească. 14. an XIII (1969). sociales — Philosophie et logique. SH' 311 . 2. 473. p. 14. aprilie 3. an II (1969). 1. 20. 16. p. în „România literală". Despre ispitele gîndului. nr. nr.

14. nr. p. an II Creaţie (1969). an II (1969). 14. iunie . 31 iulie. Creaţie şi frumos în rostirea românească. 14. 30. 14. Adevăruri lucrătoare. 33. p. an II (1969) iulie 10. iulie româ3. iunie. 26. 1. an II (1969). nr. 32. şi nr. Creaţie şi frumos. 14. Despre cuvintele creaţiei sau răs-bunarea lui « a făptui »■ 3. p. Creaţie şi frumos în rostirea românească. p. în „România literară". Creaţie şi frumos tn rostirea românească. 495. „România literară". 14. Iscusirile verbului românesc. Constantin Noica. Lucru şi lucrare. p. Din timpul mul [Despre poezia lui Lucian BlagaJ. nească.. p. 1. Lămurirea şi an frumos în rostirea în trupurilor. Tinereţe lucrătoare. nr. 24 iulie. şi frumos rostirea românească. în „România literară".-26. nr. 28.Creaţie şi frumos în rostirea românească. 4. 14 şi nr. O imagine a pietăţii faţă de cultură [Manuscrisele lui Eminescu] în „Scînteia tineretului" an XXV (1969). p. an II (1969J. nr. 6264. iulie 17. II (1969). nr. p. iunie 19. an II (1969). Creaţieşi frumos In rostirea românească. nr. Făptură. p. an II (1969)'. 4. august 7. 497. nr. 31. Lamură şi lămurire. an XX (1969). 14. 25. 14. 34. p. 2. 1. 496. an ÎI (1969). p. iunie 5. p.S. Dreptatea cerbului. 21. Iscusirile fiinţei româneşti. nr. tn rostirea românească. în „Tribuna". iulie 9. Creaţie şi frumos în rostirea românească. 27. nr. p.N. 487. 29 mai 1969. în „România literară". nr. 14. în35. 493. Făpturi adevărate şi oameni adevăraţi. 14. în „România literară". 498. 29. nr. Creaţie şi frumos în rostirea românească.i$6. în „România literară".C. 23. „România Creaţie literară". 14 august 1969. 25. nr. an XIII (1969). în „România literară".E. iunie 19. Memento Blaga. 494. în „România literară". p. nr. p. 6. în „România literară". 1. mai 22. 2. 491. Trei cuvinte reţinute de U. Ale lumii două feţe şi verbele auxiliare. 2. 49 0. Răs-bunare.O. 22. în „Steaua". 487. an în II (1969). 489. 312 . p. 50 de ani de la apariţia „Poemelor lumi nii". august 21. august 28. 14. p. '492. 14. Ce cuprind caietele lui Eminescu. 14 şi nr. 7—13.

3 3J3 .nr.

54-59. an III (1970). 14. nr. Ne-am odihnit Călinescu. nr. p. 30 aprilie. p. septembrie. 14 şi nr. Masa tăcerii. 18. în8. şi nr. germană şi rusă ale aceleeaşi reviste]. Cap. 3. Raţiunea şi observarea naturii. p. p. 14. . Cum se încheie neobişnuitele inlimplări — în „România literară". 14. nr. 11.'l2. p. 8. XV. La cumpăna dintre capitolul VI şi VII. 19 februa rie. NoicaJ. 141-143. p.8. 2. p. aprilie—iunie. nr. an III (1970). 1. Les quatre temps de l'acte dialectique. 17. 7. 14. iulie—septembrie. XXI (1970). La cumpăna dintre capitolul XII—XIII (sau Micul prinţ) 3. Cap. 520. ianuarie nr. nr'. p. p. Torquato Tasso [Cu o prezentare de C. nr. VII. an III (1970) 21. 19. 14 şi nr. Cap. nr. MihaiEminescu în conştiinţa românească. Raţiunea care dă legea /sau: genialitatea bunului simţ). 45-51. 9. 30. 9. p. VIII Ctnd natura observă raţiunea. 26 martie p.. nr. 38. Libertatea conştiinţei de sine. 3. Participă: C. 1. în „Romanian Review". Despre timp şi nr. an XIII (1970). scepticism şi conştiinţă nefe ricită. în „România literară" an III (1970). 14. an XXI (1970). 16. Cap. decembrie 31. în „Luceafărul". Domeniul animal al spiritului (sau. în marginea unei ediţii a „Topicelor » lui Aristotel. 513. 14. 517. Neobişnuitele înttmplări ale conştiinţei după «Fenomenolo gia spiritului». 512. O încercare de filosof ie românească a fi în a fi întru. Neobişnuitele inlimplări ale conştiinţei după «Fenomenologia spiritului». La cumpăna dintre capitolul III şi IV. Virturea şi cursul lumii (sau Ignaţiu de Loyola). p. aprilie 2. an III (1970). în „România literară". în „Steaua". Voinescu. 1. în „Revue roumaine de Science sociales — Philosophie et logigue". în „România literară". 29 ianua rie. în „Revue roumaine de science sociales — Philosophie et Iogique". 11. an XXI (1970). nr. Cap. ii-. Le principe de la connexion necessaire. La cumpăna dintre capitolul IX şi X. 239—247. nr. în „România literară". an V (1970). 14. X. 528. 1. Neobişnuitele întimplări ale conştiinţei după «Fenomenologia spiritului». în „Stu dii clasice". Cind raţiunea se sminteşte. Cap. nr. 532. 12 februarie. Neobişnuitele intimplări ale conştiinţei după «Fenomenolo gia spiritului». 518. în „Cronica" an V (1970). an. an XIV (1970). 14. nr. în „Astra" an III (1970). 94—99. martie 19. ce e bestial şi ce e genial In artist). treier. 14 şi nr. 516. « Ce au fost Florenţa şi Padova pentru Occident au fost Bucureşti şi Iaşi pentru sud-estul balcanic » [Despre opera lui Teofil Coridaleu (1570-1646 J în „Cronica". 530. iulie 25. 14 mai. VI. p. Quijote). XI. 314 528. 14. 14. 14. p. 15. an V (1970). 4. 13. Ce este un Archaeus după manuscrisul eminescian 2268. 1. februarie 26. mai 9.p. Neobişnuitele întimplări ale conştiinţei după «Fenomenologia spiritului». f apare şi în ediţiile în limbile franceză. Raţiunea care examinează legea. an XIV (1970). „România literară". 525. 6. şi nr. 9 aprilie. în „România literară" an III (1970). iulie 18. p. nr. Neobişnuitele înttmplări ale conştiinţei după «Fenomenologia spiritului». 525. 14. cap. decembrie nr. 20. în „Stea ua". p. martie 5. Neobişnuitele Intimplări ale conştiinţei după «Fenomenologia spiritului». p. 519. 521. 'februarie 5. septembrie 19. an XXIV (1970) iulie—septembrie. 531. p. Certitudine şi adevăr al raţiunii. 2. 1. încheiere la neobişnuitele Intimplări sau petrecerile lui Odiseu în „România literară". an IV (1970). p. 514. stoicism. XIV. 21. The notebooks of Eminescu and the nolebooks of Valery. Independenţa şi dependenţa con ştiinţei de sine: stăplnire şi servitute. 2. în „Cronica". 2. 7. an III (1970). p. nr. p. an III (1970). Noica: A sculptat infinitive lungi. 525. ianuarie 22. 29. p. p. 14. 12 martie . Cap. Simposion de metafore la Brâncuşi: Const.511. an XII (1970). p. 19. nr. 6. p. şi nr. an III (1970). 2. p. în „România literară". 5. 14. Noica. în „România literară". Alice.23 aprilie p. 1. 4. 14 şi nr. 7. în „Steaua". p. nr. 147-156. 10. p. mai 7. V. şi nr. 524. Eminescu 18—22. Neobişnuitele întimplări ale conştiinţei după «Fenomenologia spiritului». 522. nr. Neobişnuitele Intimplări ale conştiinţei după «Fenomenologia spiritului ». nr. Legea inimii şi nebunia prezumţie (Don . 515. mai Un nou iunie.In nr. 1. aprilie 16. Plăcerea şi necesitatea (sau Don JuanJ. . apăru. Adevărul certitudinii de sine. 522.

.

l fi- 15-20. .' »Ste^a". an 317 .fel dP n t „ .

.

"" teaua . an an (i972) (I9791 ■'■- i mmm m 319 .

.

603. noiembrie 15. Ştefan Lupaşcu. în „Transilvania"* an III (1974) septembrie. 603. p. an III (1974). Auiointerviu cu un cărturar din Ţara de jos. 47-48. Un gînd despre originalitatea civilizaţiei româneşti.în „Steaua" an XXV (1974). nr. nr. în „Studii clasice". iulie nr. p. în „Studii clasice" an XV (1973). 315-317. în „Revue roumaine de science sociales — Philosophie et logique". 22. 9. p. în „Steaua". ianuarie. 7. 603. Bunătate şi adevăr in modelul ontologic. Platon herocliticul. 10—12. Cele şase «precarităţi» ale fiinţei. 285-288. an III (1974). nr. Idees greque sur l'homme et sur Dieu. 6. în „Transilvania". Unghiuri şi antinomii. Lumea culturii şi Eminescu. p. Pepin J. î" Revista de Filozofie". an II' (1974). an XXV (1974). dihanie. 13. p. 320 . 2. an XXV (1974). în „Transilvania".. Un moment istoric redat strălucirii culturale. Unghiuri şi antinomii în „Steaua" an XXV (1974). 762769. 25. Reflexions sur l'exegese grecque el la logique conlempoi -xine. nr. »r. p. p. 1. octombrie—decembrie nr. martie. i în „Tribuna României". 619. p. în „Steaua". Exemplul lui Don Quijoieşi un epilog contemporan. 282-285. p. 42—43. 10. 44-45. 603. an XVII (1973).. Entitate. Unghiuri şi mtinomii. p. p. aprilie. p. 603. p. an XXVII (1974). Opera filosofică a lui Alhanasie Joja. an XXIV (1973). mai. p. decembrie nr. nr. an XXV (1974). 603. noiembrie. octombrie. 9-12. 603. 3. an II (1973). nr.' 23. Absurdul contetnpordn şi modelul ontologic. nr. 417. an XV (1973). Caietele lui Leonardo şi Eminescu. iunie. 603. an XXIV (1973). nr. în „Steaua". 27. p. an XXI (1974). în „Tribuna României". 603. Filosof ia fiinţei « precare ». 6. în „Viaţa Românească". Unghiuri şi antinomiiîn „Steaua". p. 603. 6. 4. 35. 113129. 603. nr. 8—9. 5. 603. nr. în „Steaua". Personalia. SI*. p. 38-40. Contribuţie la istoriadialecticii. suflare. aprilie 15. 603. nr.603. 5. Un mare gînditor al veacului. Traducerea lui Eminescu din {(Critica raţiunii pure». 4. 3738. februarie. iunie. Unghiuri şi antinomii.

321 .■■ lanu a- 4 .

20. 19. 637. 21. 8. noiembrie. pregătită pentru publicare]. 20. Pentru o bună desprindere de spiritul «Mioriţei». p. an XII (1977). . an XII (1977). 6. an XX (1976). nr. an XXVIII (1977). La aniversarea unei reviste din Ardeal în „Tribuna". Un înţeles al fiinţei din perspectiva operei lui Brâncuşi. an XX (1976). Jurnal de idei (III). 652. p. Faust II din perspectiva lui Faust. Moisil. 6. an XXVII (1976). 50. Trei mari gînditori români. 8. 7. în . martie. p. p. Etos neutral şi etos orientat în raţiunea hegeliană. octom brie 14. nr. 10. In amintirea lui Gr. Despre felurile de a crea. (Din lucrarea Sentimentul românesc al fiinţei. 22. Moisil [Pagini din Introducere la » culegere de articole ale lui Gr. în „Cronica". mai 20.. p. 637. septembrie % j>. 8. an XXI (1977) februarie 17. 322 . 13 mai. 10. nr. 24. şi nr. p. iunie. an XIX (1976) mai 15. 6. 650. în „Tribuna". an XXVIII (1977). p. 8 şi nr. 637. 2. martie. p. în „Revista de Filozofie". 25. 3. mai. an XXIII (1976). nr. 637. an XXVII (1976). p. în „Steaua". an XXVII (1976). 60. p. 17. în „Tribuna". 105—111. 648. an XX (1976). 3. nr. nr. nr. 46-47. O interpretare din Faust IV. martie—aprilie. în „Steaua". 8 şi nr. în „Tribuna". 6 şi nr. 651. Locuinţe variate pentru oamenii din anul 2001. O interpretare din Faust VII—VIII.Re vista de Filozofie". aprilie 8. 27 mai. 10 iunie. nr. nr. O interpretare din Faust IX—X. 29 parilie p. p. nr. 193-199. 637. în „Steaua". 1. în pregătire) în „Luceafărul". în „Steaua". O interpretare din Faust l—U. 8. 652. 26. 647. 5. 24 iunie. 652. an XXIV (1977). în „Tribuna" an XX (1976). 18. p. p. p. mai 6.. 637. p. în „Cronica". p. p. 31-32.. 645. p. nr. în „Tribuna" an XX (1976) iunie 3. nr. 3. 15. an XXVIII (1977Î. O interpretare din Faust V*-V1. aprilie 22. 16. 1. 7. Basmul fiinţei în „Luceafărul". 637. 11. 645. 15 aprilie. 10. în „Steaua". iunie 17. p. 23. Unghiuri si antinomii. O interpretare din Faust XI— XII. 18—19. 10 şi nr.637. ianuarie—februarie. Jurnal de idei (I). 41. 49. 12. Despre unu şi multiplu la Platon sau ce înseamnă o demon straţie filosofică. în „Tribuna" an XX (1976). p. nr. 10 şi nr. p. nr. 648. în „Stea ua". p. iulie nr. nr. nr.

s. 671. 657. 1 666./ -" ' 66S.655. 670. Jt 673. . . 661 662 . 665. 663. / < mj 6î n r Cr . 323 . 659. 656. ' 20 *>69. 660. p. 664. . ' an n 667. 658.

p. în „Cronica". 27. 2. în „Cronica". 5. an XIV (1979). iunie-iulie. 4. 11 şi nr. an XV (1980). Scrisori despre logică II. iulie-august. nr. în „Cronica". 7. 8. p. Jurnal de idei (XVI) în „Cronica". 52. p. Ce nu ştie Zorba Grecul. an XV (1980). 324 . Reudered into English by Ştefan Stoenescu. 6. 7-8. 674. iulie-august. în „Viaţa Românească". 62—65. an XV (1980). 50. Citeva 'propoziţii pentru uzul logicii şi mai ales al polemicii. Jumalde idei (XVII). nr. 4. p. 1. 104-118. 5. Jurnal de idei (XV). în „Transilvania" an IX (1980). nr. «Dacă n-ar fi. în „Steaua". nr. 12. n. 683. an XIV (1979) iunie 22. pi. Unghiuri şi antinomii. p. nr. februarie 8. septem brie 26. an XV (1980). Scrisori despre logică (I). august 8. februarie 2. în „Viaţa Românească". p. 419-423. Devenire. iulie 6. 57. 683. p. 6. 678. în „Cronica". 683. nr. nr. p. devenire stimulată şi devenire întru fiinţă. 39.15 mai. «La ce bun limba română ? » sau Caietele lui Eminescu. 683. mai 30. nr. 678. 32. iunie. nr. On being ant its expressive forms in Romanien. Despre puterea de întruchipare. septembrie nr. 11. p. martie 21. 9—10+ 1 f. nu s-ar povesti». Intre logica lui Ares şi logica lui Hermes. în „Steaua". p. p. 1980. Cartea arheilor. an XXXIII (1980). nr. în „Cronica". 683. 6. XIV (1979). p. 678. 117-121. Gînduri pentru o dezbatere [despre gîndirea filosofică ro mânească între cele două războaie]. aprilie 15. 25. octombrie. 683. 677. Jurnal de idei (XIV). an XXVII (1980). nr. 674. 9.p. în „Ramuri". 5-6. 7. în „Romanian Review" an XXXIV (1980). an XXXII (1980). în „Viaţa Românească". în„Revîrsta de Filozofie". 22. an. p. Jurnal de idei (XIX) în „Cronica". 6-7. ianuarie nr. 682 Jurnal de idei (XVIII).' an XV (1980). p. p. 10. 1. an XXXIII (1980). decem brie 14. în „Cronica". nr. p. ■681. 683. 683.674. an XXXI (1980). an XXXIII (1980).

. ' 699. 696. 692. 700. 704. 325 . 707. 698. 693. 705. 703. . 702. 697. 701.691. an XV S 694. 695.

nr. p. în „Viaţa'Românească". nr. 1981. an XXXIV (1981. 72—75. George]. decem brie. nr. 7. O poetă : limba română. 1981. nr. decembrie. an X (1^81). 7. în „Viaţa Românească". nr. noiembrie. în „Ramuri". nr. noiembrie. 719. an XXXIV (1981) iunie nr. 716. 9. 708. 12. XXXIV (1981). p. Triunghiul logic « iubeşte şi fie ce vrei». Scrisoare deschisă profesorului Octav Onicescu. 326 . în „Viaţa Românească". nr. Ce înseamnă cultură de performanţă. 4. 1. Cultura română şi universul. decembrie 15. nr. 1981. în „Ramuri". 708. 719. iunie 15. Dialog cu un străin despre România. august. nr. nr. 1981. 11. p.. Scrisori despre logică (VIII). Însemnările în limba germană din caietele lui Eminescu [Cu o prezentare de Const. Tineretul de astăzi şi Eminescu.an XVII (1981). Scrisori despre logică (VII). 8. 8. 3. 5. p. 9. în „Viaţa Românească". nr. 708. an XXXI I (1981). noiembrie. 11. 3. Ce este individualul. 6. . p. octombrie 23. an X (1981). Scrisori despre logica (X). 1981. septembrie. septembrie. nr. 12. p. nr.708. NoicaJ în „Transilvania". 12. p.' 708. 719. 7. în „Ramuri". august 15. 708. Cit de clar poate fi înfăţişat Hegel în „Tribuna". p. (IX). septembrie. • 716. în „Contemporanul". 8—9. p. Heterâtes sau despre premierea lui Elylis în „Familia". decembrie. nr. 6. în „Transilvania". 719. în „Contemporanul". O punte între culturi [Despre moartea lui Sergiu Al. 6. nr. Diversitatea ce se unifică. 3. 50. p. p. 13—14. 3. p. Scrisori despre logică. 44—47. p. 6. Cind mediul extern trece în mediul intern. Scrisoare despre Caietele lui Eminescu. 11. iunie. 11. 708. Meditaţii introductive asupra lui Heidegger. în „Steaua". Şase tipuri fundamentale de rostire. an X (1981). 719. Un nou Brâncuşi (I). 43. noiembrie 19. p. P*L40— 44. în „Ramuri". an XXXIV (1981). an XXV (1981). în „Viaţa Românească". nr.. 719. 715. . 1981. p. în „Ramuri". 2. în „Transilvania". 94—99. 1. nr. Prezenţa fizică a lui Eminescu în lumea noastră. an XXXIV (1981).718. „Caiete critice". 1-3. 447. 719. 1981.

an LXXVII (1982). 152—156. iulie. în ţ. 327 . aprilie—mai. aprilie— mai. Comunitate şi singurătate logică. nr. 7. nr. în „Revue roumaine de science sociales — Philosophie et logique" an XXVI (1982). în „Familia an XVIII (1982). 1982. în „Revista de Filozofie" an XXIX (1982). 7.' iunie. an XXIX (1982 ). împăcarea cu lumea [reproducerea unui articol al lui C. spaniolă]. Cinci. 10. 8. nr. în „Romanian Review". an XV (1982). ţ. 14. în „Pomânia literară". 732. p. nr. 1. p. aprilie 2. nr. în „Viaţa Românească". iulie. Scrisori despre iogică (XI). O remarcabilă concepţie filosofică: legea identităţii concrete. în căutarea cazului individual. 5. 11. 4 — 5. 726. 732. 26. cu o prezentare de Florian MadovaJ. 732. p. rusă. 2. an XXXVII 1983). "31. mai. Etnogeneză şi hysterogeneză a poporului român in „Fami lia". 221 — 224. (1982). în „Viaţa Românească". nr. 1. 51 — 55. 44—48. 7. ianuarie 22—28. martie —aprilie. 726. p. nr. nr.I 726. 726. p. an LXXVII (1982). ani din viaţa poetului [Eminescu]. în „Revista de Filozo/ie". p. Le devenir au sens de Vetre. 732. noiembrie— decembrie. în „Viaţa Românească". iulie— septembrie. 732. martie. nr. nr. an XVII (1982). Scrisori despre logică (XV). p. februarie nr. 732. ianuarie—martie. Despre limitele insului şi limitaliile arheului în „Sieaua". (1982). an XXXVII (1983). 3. 21 — 25. p. an LXXVII (1982) noiembrie. în căutarea determinaţiilor sau: logica invenţiei. martie 4. Mihai Eminescu — the complete man of Romanian culture. 2. Noica din Familia (1936). în „Viaţa Românească". în „Viaţa Românească". p. 540-543. 26-29. p. în „Cronica". 732. germană. 4. 1. p. an LXXVII (1982). p. an XXXIII (1982). p. în „Manuscripttim". '42. Apare şi în franceză. 6. 6. an LXXVII (1982). nr. Inlroduction to «A treatise of dntology». p. 8." ianuarie. 4—5. 3.Romanian Review". în căutarea legii sau infinitate contra infinitate. Însemnări filosofice în legătură cu cibernetica. Mircea Eliade . 34-59. nr. Translated by Anda Teodorescu. 7. 9—11. p. "40. nr. 18. nr. 51-54. 741. 732.75. an XVIII. nr. 726. an XIII. 186-191. The coming in to being [Devenirea întru fiinţă] în „Lumea" [versiune în limba engleză. nr. p. Jurnal de idei (XXVI).

Zamfirescu). Camil. Zamfirescu. în „Vatra". Goethe şi filosof ia. octombrie— decembrie. 70—87. nr. nr. p. p. 743. iulie—septembrie. Xoica şi Vasile Dem. sep tembrie. nr. p. p. iunie. Zamfirescu. în „Magazin istoric". 70—80. 3. 2. Cei şapte paşi ai lui Buddha. în „Viaţa Românească". nr. nr. 'şi nr. (1984). an LXXIX (1984). 4. februarie. Noi scrisori despre logică (II). 743. nr. în „Manuscriptum". 7-9. an LXXIX (1984). 743. în „Manuscrip tum". 12-14. 743. iulie— septembrie. nr. Eminescu by Const. 743. în „Opinia studenţească". 24-27. ianuarie—martie. 1. Sfaturi pentru viitorii cărturari. 5. Un înţeles pentru destinul lui Mircea Eliade. 29—31. nr. an XXXV (1984). Noi scrisori despre logică (IV). 1984. 4. p. Unu şi multiplu. an XIV (1983). 103. 7 — 8. 72—89. Introducerea lui Camil Petrescu la «Doctrina substanţei». Noi scrisori despre logică (I) în „Viaţa Românească". Petrescu. 6. iulie—septembrie. a LXXVIH(1983). nr. an XIV (1983). nr. Noica şi Vasile D. 1. 5. nr. Petrescu. Camil. 90— 91. nr. Petrescu Camil. în „Secolul XX". 743. mai. La şcoala ideilor lui Teofil Coridaleu. Text stabilit de Constantin Noica şi Vasile Dem. 45. 13. an XIV(1984). aprilie. în „Viaţa Românească". în „Viaţa Românească". 743. 3. 68—70. 743. p. 743. an LXXVIII (1983). an LXXVIII (1983). iulie. p. p. nr. p. Mulţimile cu un singur element.. 7. p. în „Romanian Review". in „Ro mânia Today" 1983. « Doctrina substanţei» (capitolul ai IIlea). nr. 7. p. Eminescu and the Non-Being. [studiu apărut iniţial în „Izvoare de fi lozofie"]. în „Manuscriptum". Noica. « Doctrina substanţei» (III). an XVIII. în „Manuscriptum". 6. an XXXVI (1984). 743. 52—59. The passages about M. p. Noi scrisori despre logică ( V) Doi clasici şi logica lui Hermes. 15. 1985. mai. 47—48. an XV (1984). 9. an XIV (1983). Introducere la «Doctrina substanţei» (Text stabilit de Const.743. 743. 1-2. 743. . în „Viaţa Românească". iulie 20. Un mare european [Ştefan LupaşcuJ. p. 743. în „Steaua". 743. iunie. Text stabilit de Const. p. 743. 1982. nr. p. nr. 5—9.

noiembrie. nr. 2. an LXXX (1985). 759 . în „Viaţa Românească". 768 . Lucian Blaga — the pkilosopher. 1984. 37. p. Noi scrisori despre logică. p. 3. p.744. 762 . Cuvtnt prevenitor pentru cititorul «Republicii» lui Platon. nr. în „Viaţa Românească". în „Viaţa Rom'ânească'V an LXXIX (1984). an XIV (1985). 13 —18. 760 . 37 —43. martie 1. 12. 765 . nr. p. nr. p. p. nr. an XXXIV (1985)." an XXXIII (1985). 761 . 2. în „Romanian Review". Synalethismul generalului. p. februarie nr. p. nr. în „Viaţa Românească". Noi scrisori despre logică (XI). n-o. Noi scrisori despre logică (IX) Synalethismul individualului. 2.. sellstdarstellung. 3. în „Ramuri". p. As seen by Constantin Noi ca]. Meditaţii despre viaţă In anii ttrzii. 1985. în „Filosofia Oggi". Constantin Noica — Autopresenta' zione. 6. octombrie—decembrie. 9. an LXXX (1985). 1. 7. 229 — 232. nr. 773 . Trei introduceri la devenirea întru fiinţă. aprilie. p. p. 191-192. Elogiul culturii europene. Noi scrisori despre logică (X). Structura oricărui synale-thism. 10. 62— 67. în „Steaua". nr. nr. 771 . aprilie. în „Viaţa Românească". «O aventură şi apele % [Pornind de ]a un vers de Lucian Blaga]. 24—28. nr. nr. Nucleul oricărei formaţii logice: informatul. nr. nr. martie. în „Caiete critice". an VIII (1985)» aprilie—ghigno. 763 . 8 martie. Noi scrisori despre logică (VIII). Filosofi contemporani. 4. ianuarie 11. decembrie. an XXXVI (1985). 66—68. în „Flacăra". 3. 774. 4. 764 . 770. 769 . 15 şi ianuarie 18. în „Săptâmîna". p. p. 3-4. La o antologie filosofică Blaga.. 4. p. 68. 766 . 32. 329 . Filosof ia lui Blaga în „Transilvania". 2. 23—30. Ultima scrisoare despre logică. februarie. octombrie. an LXXIX (1984). 11-15. 3— 4. 1985. februarie 15. în ştiinţele omului nu e destul să ai « invrednicire » în „Revista de istorie şi teorie literară. 767 . an LXXX (1985). 11. 2. ianuarie. 772 . Confesiuni literare. p. în „Viaţa Românească". 10. an XXXIX (1985. nr. nr. an LXXX (1985). p. 19. 11. în „Viaţa românească". an LXXIX (1984). nr. p.

28 P- r « P i9 -»■ •*■ XlX ■» 330 . 776. 1 9 8 . 787. r. 785. 779. 777. 783. 780. 778. Mii 784. 781.775. 782. 786. în.

<9 33 1 .î P 19 .

.

I II INS edj t e .. acVio 18 53 55 4> 20 41 6 2 68 74 83 97 193 108 112 118 123 333 . .

5. 10. 6. 9. 197 198 202 204 207 215 218 227 242 245 Bibli egrafie 2 4 9 2 5 4 2 6 6 277 .m k B L A G A IV Afircea 13» 138 141 146 170 171 178 *• «Gindu ■i.

258 p. Aproape de Elada — repere pentru o posibilă axiologie —. prefaţă şi note de Dimitrie Stamatiadi. teste îngrijite de Constantin Popescu-Cadem. 1985. 4. selecţii şi comentarii de Geo Şerban. 1986. Contribuţii la filosofia Eenaşterii. ediţie îngrijită de Ileana Băncilă. Arabescul amintirii — roman memorialistic —. VASILE BĂNCILl. Portrete şi semnificaţii. O BIBLIOTECI A CERCETĂRII LITERARE ACTUALE COLECŢIA «CAPRICORN» . 176 p. Nr. HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU. prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga.. 3. [Itinerar italian]. 1987. CĂLINE SCU. 9 G. Nr. 368 p. 328 p. 2. 1984. ediţie îngri jită. Nr. Nr. 1.ÎN C O L E C Ţ I A CAPRICORN AU MAI APÂRUT • MIRCEA ELIADE. prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful