Meditaţii cu elementele (1

)
Este de preferat ca aceste meditaţii să fie făcute seara. Acestea vor apela atât la aria subconştientului cât şi la cea a inconştientului. Subconştientul este interfaţa cu matricea energo-informaţională, responsabilă de funcţionarea optimă a tuturor proceselor metabolice, biofizice şi energetice ale corpului nostru fizic, dar şi de procesele reglatorii dintre propriul sistem şi alte sisteme (exterioare). Tot în zona subconştientului se află şi motorul (animatorul) evolutiv, adică toate structurile energo-informaţionale cauzale rezultate din întrupările anterioare – include inclusiv reglajele karmice şi etapele programului evolutiv pentru această viaţă. La periferia subconştientului sunt adunate blocajele mentale, reflexele psiho-mentale, automatismele, tiparele reflexive de gândire preluate din exterior etc. Inconştientul este marele rezervor de energie psihică ancestrală. Totodată, la periferia sa sunt adunate multe energii psihice negative; astfel, această parte se mai poate numi şi zona reziduală a psiho-mentalului. Acolo sunt refulate emoţiile şi stările negative nemanifestate, precum şi sentimentele adânci, dorinţele şi visele considerate murdare, rele, nepermise de societate. Este foarte puternic legat de impulsurile de supravieţuire, de cele sexuale, de natura violentă din noi, de dorinţele de dominare. Acest strat al inconştientului trebuie curăţat de către incursiunile conştientului prin diferite tehnici de meditaţie şi introspecţie. Meditaţiile cu elementele pot fi deosebit de puternice, deoarece se lucrează cu arhetipuri; acestea conţin pachete de informaţii şi energii care stau la baza realităţii efective. Într-o primă etapă vă veţi construi propria voastră insulă. Nu trebuie să pătrundeţi în meditaţie din prima zi. Acordaţi-vă câteva minute pe zi pentru a construi o insulă în planul imaginar. Ea va fi situată undeva în mijlocul unui ocean. Imaginaţi-vă cea mai frumoasă insulă posibilă, cu cele mai frumoase plaje. Mergeţi în interiorul ei. Daţi drumul fanteziei... Construiţi cu imaginaţia cei mai frumoşi munţi, la poalele cărora să fie cele mai frumoase păduri, prin care şerpuiesc cele mai curate izvoare şi cad cele mai spectaculoase cascade. Puneţi şi un lac liniştit, alimentat fiind de izvoarele munţilor şi pădurilor. În locurile întinse, puneţi cele mai frumoase şi mai exotice plante, flori şi arbuşti. Fluturii, dintre cei mai frumoşi şi armonios coloraţi, vor zburda în voie, iar sunetele melodioase ale păsărelelor vor fi în armonie cu liniştea pădurilor. Simţiţi cum razele soarelui vă învăluie cu o dragoste părintească în timp ce pale de vânt vă mângâie pielea. Fiţi doar voi înşivă în această insulă. Fiţi doar voi... liberi şi fără niciun fel de restricţii. Dacă aveţi dificultăţi cu imaginarea unui astfel de loc nu ezitaţi să vă inspiraţi din diferite surse: pagini din reviste, filme, documentare, reţeaua de Internet etc. Luati o foaie de caiet şi schiţaţi insula... Aceasta va fi propria dumneavoastră insulă, în care puteţi face absolut tot ceea ce doriţi. Nimic rău nu vi se poate întâmpla acolo. Absolut niciun rău, indiferent de ceea ce vi s-ar putea părea că se întâmplă acolo. În primele seri nu încercaţi să faceţi nimic deosebit, doar căutaţi să exploraţi cu mintea şi sufletul propria voastră insulă. Simţiţi pământul şi iarba moale pe care călcaţi. Simţiţi-le cum vă mângâie tălpile în timp ce călcaţi. Apropiaţi-vă de florile superbe din jur, observaţi-le, admiraţi-le culorile pastelate; aplecaţi-vă asupra lor şi mirosiţi-le. Mai faceţi câţiva paşi înainte. Aplecaţi-vă asupra altor flori... mirosiţi-le şi pe acestea. Lăsaţi-vă îmbătaţi de mirosul lor. Intraţi mai adânc în insulă, pătrundeţi în prima pădure, ascultaţi foşnetul frunzelor în bătaia vântului. Observaţi copacii din jur; observaţi unul care are fructe deosebite, cum nu aţi mai văzut până acum. Luaţi un astfel de fruct şi observaţi-l. Ce culoare are? Ce forma? Muşcaţi din el. Ce aromă are? Mai sunt şi alţi pomi fructiferi în jur? Ieşiţi apoi din mica pădure. Dacă simţiţi nevoia lăsaţi-vă pe spate. Priviţi cei câţiva norişori de pe albastrul cerului. Atingeţi pământul cu palmele. Dacă simţiţi nevoia, sărutaţi-l cu drag. Dacă simţiţi nevoia de-a râde, râdeţi! Dacă simţiţi nevoia de-a plânge, plângeţi! Este posibili să plânge-ţi mai mult la început. Dacă se întâmplă astfel înseamnă că aveţi stratul exterior al inconştientului destul de încărcat iar aceste manifestări ar fi primele descărcări din marele rezervor de energie emoţională refulată. Dacă simţiţi nevoia să strigaţi atunci strigaţi! Dacă simţiţi nevoia să aruncaţi ci pietre, faceţi-o! Dacă simţiţi nevoia să vă urcaţi în copaci, urcaţi-vă! Faceţi ceea ce simţiţi că vă face să vă simţiţi bine. Înaintaţi şi mai mult în interiorul insulei. Ridicaţi-vă privirea. Scrutaţi vârful majestuos al piscurilor muntoase. Priviţi către cel mai înalt pisc. Cum arată? Este ascuţit sau uşor plat. Versanţii sunt

. Explorarea vulcanului va alimenta cu energii puternice pe cei care au în programul evolutiv sarcina de a construi ceva în viaţă. plăcută. Începeţi să urcaţi muntele. când veţi explora cel mai înalt vârf muntos. la formele pe care le-a lăsat lava.. va trebui să ţineţi seama de parcursul drumului. Cel mai înalt munte al insulei vă va furniza energia vital-telurică. Este recomandat să luaţi atâta energie cât aveţi nevoie în perioada următoare. La un moment . Insula. este acum la picioarele voastre. Vă simţiţi în totală siguranţă în peşteră. Prin intermediul acestei meditaţii veţi realiza o conexiune la energiile subconştientului şi inconştientului. deoarece va trebui să exploraţi gura vulcanului. care sunt extrem de puternice.). Simţiţi cum răcoarea pădurii vă înconjoară cu senzualitate. Cum arată lacul din apropiere? Ce formă are? Este întins? Mergeţi mai aproape de baza muntelui. într-a cincea veţi explora pământul neted şi plaja. Drumul este împresurat de pietre sau este o cale uşoare? Într-o primă etapă – la primele meditaţii. Din când în când vă veţi întoarce privirea spre insulă şi o veţi admira în toată frumuseţea ei. Lăsaţi-vă mângâiaţi de adierile răcoroase în timp ce oboseala dispare ca prin minune. Primul explorat va fi cel mai înalt de pe insulă. Respiraţi odată cu tălpile. Apoi continuaţi să mergeţi mai departe.acoperiţi de arbori sau sunt golaşi. simţiţi cum fiori de energie vă străbat vârfurile degetelor în timp ce atingeţi vârful muntelui. sau poate că vor fi înaintemergătorii pentru un domeniu anume. Lasaţi energia muntelui să vă hrănească prin intermediul tălpilor. precum şi a pădurilor. în care veţi descoperi ruine deosebit de interesante. maxim 40. fie că vor construi o mişcare (civilă. Puneţi amândoua palmele pe pământ şi lăsaţi energia muntelui să vă încarce. Faceţi scrutări de orizont şi priviţi insula din toate unghiurile posibile. Meditaţiile vor dura 20-30 minute. La început nu prea aveţi ce să vedeţi deoarece este întuneric. Nu este recomandat să „zburaţi” direct spre vârful muntelui. Vă apropiaţi în scurt timp de respectiva crăpătură şi descoperiţi imediat că este vorba de o peşteră. Fie că este vorba de ridicarea unei companii. Atingeţi-l cu palmele. ca de altfel peste tot în interiorul insulei. să aveţi în vedere chiar şi momentele de respiro. ca şi cum ar fi un ordin care trebuie să fie executat. cel de-al doilea pisc (următoarea meditaţie) va fi mai puţin înalt însă va avea o frumoasă şi misterioasă peşteră. şi dacă aceasta curge spre mare mărind astfel insula. Priviţi în jurul vostru. iar într-a şaptea zi veţi explora o pădure deosebită. este bine să vă familiarizaţi cu propria insulă. nici măcar dacă aţi cădea în gol sau dacă s-ar prăbuşi muntele peste voi. Mergeţi mai mult în interiorul pădurii de la baza muntelui. Cereţi mental să fie lumină! Spuneţi-o clar şi răspicat. Apoi. A. Mergeţi mai adânc în peşteră. Intraţi în pădurea de la baza sa. sau se opreşte în interiorul insulei. Elemenul pământ: În cadrul elementului pământ se va avea în vedere explorarea piscurilor muntoase.. vă veţi bucura de ceea ce veţi vedea. atunci lucrurile devin ceva mai interesante. acesta va fi golaş şi va necesita un efort serios pentru a-i atinge vârful.. Veţi observa apoi cum câteva cristale se aprind asemenea unor becuri. Este bine să aveţi în vedere cel puţin 3 piscuri muntoase. încercaţi să simţiţi muntele cu tălpile picoarelor. Respiraţi odată cu palmele. creator de element pământ. Aceste energii sunt extrem de puternice şi trebuie să fiţi cu mare băgare de seamă ce veţi face cu ele. a unor formaţiuni de stânci. al treilea pisc va fi asemănător cu un platou. să observaţi toate etapele urcării. În timp ce-l urcaţi veţi descoperi o crăpătură undeva la mijlocul său. în cele din urmă. La prima meditaţie. Cum arata? Megeţi acolo şi atingeţi câţiva dintre ei. Priviţi câţiva copaci majestuoşi de la baza piscului. Peştera îşi arătă acum primele imagini. meditaţiile se vor avea un caracter aparte. într-a şasea zi veţi explora nişte stânci cu forme atipice. Din când în când opriţi-vă şi priviţi în jur. veţi începe să exploraţi cele patru elemente din insulă.. Încercaţi apoi să simţiţi muntele. Pentru următoarea meditaţie se va avea în vedere al doilea munte. emiţând o lumină caldă. Cum este drumul? Sunt stânci în jur. Descoperirea vă face şi mai curioşi. Ajunşi în vârf. la curgerea lavei. Ştiţi că nimic nu vă poate face rău în acea insulă. Cum arată stalactitele şi stalagmitele? Priviţi forma pereţilor. astfel că veţi dori să o exploraţi de îndată. Vulcanul este arhetipul focului terestru primordial. Dacă atunci când aţi „construit” insula v-aţi imaginat şi un vulcan activ. Procedaţi la fel ca înainte. Prin urmare. în toată măreţia ei. După două-trei meditaţii în care vă plimbaţi de voie. Pătrundeţi totuşi cu mult curaj în interiorul întunecat al peşterii. Opriţi-vă pentru câteva clipe. A patra zi veţi explora una dintre păduri. Aici este vorba de accesarea altor energii. şi ascultaţi cântecul păsărelelor.. politică etc. cei care şi-au ales de la început un vulcan în peisajul insulei vor trebui să fie atenţi la forma vulcanului.

. Mergeţi apoi spre mai adânc în peşteră. Simţiţi la un moment dat un murmur în interiorul palatului într-una din camerele de la nivelul superior. piaţă. Dacă simţiţi nevoia să staţi jos. Opriţi-vă pentru câteva clipe şi ascultaţi simfonia păsărelelor. Ce emoţii vă cuprind când le priviţi? Pare să fi fost o aşezare mai mică sau se observă ruinele unui oraş mare? Sunt rămăşite de palate sau grămăjoare şi resturi de pietre pentru construcţiile simple? Observaţi ceva ce seamănă a drum public. Când îi deschideţi veţi reveni la ruine. Priviţi cum sunt aranjate straturile de flori. să exploraţi doar părţile „naturale” ale peşterii. alţii nu vor fi atraşi de această idee. Dacă vin spre voi. Parcă vi se pare că vedeţi figuri cunoscute. Intraţi şi exploraţi pădurea. discutând jovial despre diferite subiecte. frici. Este recomandat ca. înfăţişând îngeri. În următoarea meditaţie (a treia) veţi explora un platou muntos de înălţime medie. gândaci.. şi retrăind evenimentele trecute. Dacă v-aţi gândit că daţi peste lilieci. Lăsaţi-le să se manifeste în voie! Ce imagini sunt? Pare să fi fost.dat veţi descoperi ceva. Veţi dori să beţi din apa izvorului. veţi fi uimiţi să găsiţi ruinele unei aşezări pierdute de vreme. atunci înseamnă că sunt pur şi simplu conexiuni cu informaţiile din lecturi diverse sau cu documentarele pe care le-aţi privit la televizor cu privire la peşteri. repulsii. Posibilităţile sunt nenumărate. copii. Ajungeţi în cele din urmă la ele. Privirea vă este atrasă de o grădină superbă. Mintea vă este cuprinsă de flash-uri. Unii vor descoperii un mic pârâu în interior. Unii s-ar putea să aibă parte de surprize în interiorul peşterilor. de bărbaţi şi femei. şi veţi dori să exploraţi acele ruine antice. cândva. şi vă veţi apleca să luaţi. În timp ce vă apropiaţi de acel platou. cristale. atunci va trebui să treceţi peste toate acestea fără pic de frică sau de repulsie. Urcaţi scările spiralate şi intraţi în sala din unde vine murmurul. o lume grandioasă în aceste locuri? Priviţi palatul în toată măreţia sa! Este înconjurat de o grădină sau nu? Priviţi-i coloanele imense de la intrare şi scările masive şlefuite. pentru început. Veţi repera imediat pădurea respectivă. Este prima dintre încăperile circulare ale peşterii. Este animată atmosfera din grădină? Sunt oameni. verde şi albă. unindu-vă amândouă . Explorând aceste ruine. luminată şi mai puternic de cristalele din pereţi. Fântânile arteziene sunt făcute din marmură roz. Ieşiţi apoi din palat şi continuaţi să exploraţi împrejurimile. după soi şi culori. Totul pare să fie în armonie în acea grădină. drepte sau sunt combinate? Este lume în jur sau sunteţi singur? Veţi continua să exploraţi apoi restul palatului. facilitează conexiuni puternice cu vieţile noastre trecute. sau arenă? Mergeţi mai adânc in interiorul ruinelor. Acolo observaţi mai multe persoane. Închideţi apoi ochii şi staţi câteva secunde astfel. Dacă vedeţi fructe de pădure. atunci ele reprezintă temeri. ca o încăpere circulară. explorarea acetor locuri pline de simboluri specifice. Exploraţi cât mai multe alei din superba grădină. V-a plăcut călătoria în timp şi veţi mai dori să reveniţi acolo. păianjeni sau peste roci cu forme ascuţite. plină de ronduri etajate. poate găsiţi oseminte. Apropiaţi-vă de rămăşiţele primului palat şi intraţi în interior. Veţi simţi imediat o atracţie extraordinară. Ce vedeţi acolo? Sunt alte obiecte. vom accesa puterile. iar unii dintre ei vă salută respectuos. şi mai apoi aspectele mai exotice sau fanteziste. luaţi şi gustaţi din ele. vă înconjoară sau vă deranjează mai mult timp prezenţa lor.. Intraţi apoi în discuţie cu ei. cristalele. Simţiţi imediat nevoia de a vă plimba prin grădină. îmbrăcate precum aristocraţii antici. Peşterea este genul de arhetip care ajută să ne descoperim părţile necunoscute ale subconştientului sau inconştientului. dacă doriţi să vă întindeţi. staţi. tăioase.. În următoarea meditaţie (a patra) veţi explora cea mai mare şi mai frumoasă pădure din insulă. întindeţi-vă. obiectele.. copii sau animale în jurul vostru? Observaţi cum peste tot sunt sculpturi superbe. În scurt timp veţi da peste un izvor cu apă cristalină. diverse personaje şi animale. apoi veţi alerga spre ea precum un copil aleargă spre locul preferat de joacă. Pot descoperi instalaţii de recepţie şi comunicare. pietre cu forme ciudate? Poate observaţi şi inscripţii pe pereţi. Ştiţi că veţi mai avea atât de multe de descoperit! Ruinele sunt arhetipul trecutului. în timp ce mergeţi ascultaţi foşnetul frunzelor de sub tălpile voastre. Observaţi plantele din jur. Ridicaţi-vă şi mergeţi mai departe spre interiorul pădurii. Ajungeţi la marginea pădurii şi vă opriţi pentru a admira arborii majestuoşi de la margine. Ce sentimente vă cuprind privindu-le? Simţiţi imediat nevoia să exploraţi interiorul! Pătrundeţi apoi înauntrul palatului. talentele.. iar pielea se încreţeşte de vitalitatea din jur. Ce se află acolo? Cum vă simţiţi? Atingeţi pereţii. aptitudinile avute în vieţile anterioare. Cum arată marea sală de la intrare? Ce sculpuri sunt în jur? Cum este podeaua? E din lemn sau din marmură? Sunt motive geometrice curbe. Veţi descoperi alte încăperi circulare. sau chiar staţii de teleportare spre alte zone ale insulei. Ele sunt prezente numai la gura peşterii. dar dacă scăpaţi repede de ele. Răcoarea şi aerul pur al pădurii vă îmbujorează faţa.

fiecare poate avea propria poveste. altă culoare sau chiar să nu fie de pe pământ. Apoi. La fel. ghidul vă va conduce către o altă căbănuţă. iar câteva gâze îşi fac şi ele simţită prezenta la urechile voastre... Ce sentimente aveţi când o priviţi? Vă aduce aminte de ceva? Ce formă are cabana? Observaţi că că uşa este descuiată. învelită de o iarbă moale şi deasă. Veţi simţi în viaţa de toate zilele că vă face bine. pe cine iubiţi. În fapt. sau despre ceea ce aveţi de gând să faceţi. deoarece pădurea este o chintesenţă a elementelor.. La un moment dat vă ridicaţi şi simţiţi că privirea este strasă de o cabană micuţă . Spuneţi la început câteva cuvinte despre voi: ce anume vă place. dacă este vorba de prosperitate materială. Veţi gusta din apa izvorului şi o veţi simţi ca şi cum ar fi o apă vie. Veţi asculta melodia cristalină şi jucăuşă a izvorului circa două-trei minute. La sfârşit. urmăriţi câteva secunde bune zborul ştrengar făcut de fiecare fluture în parte. Încercaţi apoi să intraţi în discuţie cu ghidul vostru. nu ezitaţi să-l întrebaţi. Intraţi înauntru. sau să aveţi vreo reţinere. dar mai ales pentru că pădurea este arhetipul copilăriei. Ce vedeţi? Priviţi în cameră. poate să fie înger. Poate că. Simţiţi că aveţi o energie şi o vitalitate ieşită din comun. În acest timp concentraţi-vă asupra zborului făcut de câţiva fluturi. Vă apropiaţi uşor de ea. deoarece fiecare om este unic în felul lui. în sensul de-a elibera absolut orice fel amintire neplăcută legată de ea.. a unicornului. a spiriduşilor. ghidul spiritual poate fi întâlnit cel mai bine în pădure. şefii şi/sau subalternii. fără să realizaţi veţi fi ghidaţi în aşa fel încât să mergeţi în locul unde se află ghidul vostru. O veţi face pentru două-trei minute. Lăsaţi meditaţia să vă conducă! Dacă aţi muncit în primele zile cu celelalte meditaţii. aşa şi este. Veţi trece apoi dincolo de izvor şi imediat vi se arată o mică poieniţă. Pădurea este patria zânelor. nu numai pentru că veţi întâlni primul dumneavoastră ghid (sau poate că este al doilea. ce vise aveţi etc. Este foarte important să aveţi „socotelile” încheiate cu copilăria. sau poate că îl întâlneşte în peşteră. Dacă suferiţi de vreo boală anume întrebaţi-l dacă poate să facă un leac pentru dumneavoastră din marea bogăţie de plante pe care o are pădurea. Fiecare cum simte. La început vă va pune întrebări simple. În ea veţi intra singuri şi va fi locul dumneavoastră special din pădure. ce dureri aveţi în suflet. sau peste gnomi (elementalii pământului).palmele. mici şi mari. zburdă în minunata poieniţă. dintre cei mai frumoşi coloraţi. Meditaţia cu pădurea este deosebit de importantă. Când îl veţi mai vizita vă va oferi din poţiunea pregătită de el. Când îl veţi întâlni prima oară. ori al treilea). despre ceea ce faceţi în viaţa de zi cu zi. o veţi simţi cum vă mângâie corpul şi sufletul. construită de el şi făcută special pentru dumneavoastră. de relaţiile cu prietenii. Puteţi întâlni un ghid pentru fiecare element şi subelement în parte. Răspunsurile ghidului vor fi simple şi la obiect. este foarte probabil să vă roage frumos să-l urmaţi într-un loc special în pădure. ruşine. dincolo de poiană. Sunetul făcut de izvor vă îndeamnă să vă întindeţi puţin lângă el pentru a vă alinta urechile. . Zeci de fluturi. şi sunteţi dornici de a continua. pentru cei mai mulţi. a locului magic din noi înşine. Va radia mereu iubire şi bună dispoziţie. prin aceste meditaţii îşi vor întâlni primul ghid spiritual. Meditaţia cu pădurea vă va ajuta dacă aveţi de „încheiat conturi” cu copilăria. Poate că în cabană veţi da peste zâna pădurii. S-ar putea să vă spună cum îl cheamă sau nu (caz în care numele ghidului nu poate fi pronunţat de gura omului). Poate chiar să vă vindece de respectiva boală dacă veţi lua de mai multe ori medicamentul acela naturist şi veţi urma sfaturile lui. Poate că îl găseşte în vârful primului munte. Este atât de tonică şi de plăcută la gust încât veţi dori să beţi continuu din ea. Poate descoperi un bătrân sau un copil. poate să fie tânăr. şi presărată cu multe flori multicolore. va fi cu siguranţă încântat de numele vostru. În acest caz poate îi veţi da voi un nume. poate să fie de altă rasă. Mergeţi cu el şi vedeţi despre ce anume este vorba. Despre ceea ce veţi decoperi în cabană. Simţiţi imediat nevoia să vă aşezaţi pe iarba moale şi să urmăriţi minunatul peisaj din faţă. poate că acolo va da peste un ghid spiritual. Dacă aveţi alte probleme de rezolvat. ce vă displace. Poate să fie bătrân. De fapt. cum ar fi cele legate de partea sentimentală. nu trebuie să vă fie teamă. Sau poate că are câteva mesaje importante să vă spună.

Veţi fi atenţi la înălţime. Privirea trebuie să vă fie atrasă de drumul şerpuitor. cu energiile aflate în stare latentă în subconştient şi inconştient. observaţi că unele stânci au chiar zeci de metri înalţime. dacă este rece sau caldă. puneţi palmele pe ea. Continuaţi să parcurgeţi câteva minute bune din frumoasa plajă. nu foarte departe de plajă. dar este şi un excelent exerciţiu pentru creşterea capacităţii de concentrare. încercaţi să fiţi atenţi şi la sunetul plăcut al valurilor oceanului. Este extrem de important ca. atenţia să vă fie la cote maxime. dar de această dată o veţi parcurge în sens invers. Veţi reveni apoi la plajă. plimbarea din această meditaţie presupune parcurgerea unor linii de forţă ale insulei. pe toată durata „plimbării”. apoi cu cel al păsărelelor şi al foşnetului ierbii şi frunzelor de sub tălpi. Totuşi. Odată ajunşi în vârful ei. Acest lucru vă va face să fiţi foarte curioşi şi veţi decide să mergeţi în direcţia respectivă. încercaţi ca odată cu inspirul să . având oceanul pe partea dreaptă. Simţiţi această energie ca fiind foarte reconformantă. auzul va fi ocupat cu sunetele valurilor. Pentru o bună priză este indicat să fiţi conectat cu cât mai mulţi senzori fizici. atât la pământul pe care călcaţi cât şi la peisajul din jur.. ascultând cum valurile se sparg de ţărm în timp ce paşii se afundă uşor în nisipul fin. la suprafaţa – dacă este dură sau fină. frunze aduse de vânt etc. continuaţi să priviţi plaja şi tot ceea ce se află pe ea: scoici de diferite mărimi. formele ovale se îmbină cu formele drepte. aveţi o bună conexiune cu meditaţia şi. deoarece explorarea formelor stâncilor are efectul meditaţiilor cu simboluri din diversele tehnici Reiki. Această meditaţie este un excelent tonic psihic. Dacă aveţi o bună vizualizare. pietre dintre cele mai diverse. pe tot parcursul drumului. Veţi repera. Priviţi-i apoi formele – dacă sunt curbe. La fel ca înainte. Unele sunt albe. A şasea meditaţie va avea în vedere explorarea unor formaţiuni stâncoase care au un tipar special. Veţi merge liniştit.. deoarece nu puteţi păţi absolut nimic pe acea insulă. cere foarte mult efort şi echilibru mental. În timp ce vă deplasati. după care intraţi în interiorul insulei. În timp ce simţiţi tălpile învăluite de nisipul fin. Aşadar. puteţi avea un efect chiar mult mai puternic decât acestea. Veţi căuta să exploraţi fiecare formaţiune stâncoasă în parte. Începeţi meditaţia cu explorarea plajei. la nivel inconştient. Prin urmare veţi lua „la pas” zonele întinse ale insulei. chiar dacă veţi cădea în cap sau dacă s-ar prăbuşi totul peşte voi. drepte sau sunt forme combinate. la culoare. deoarece ar trebui să fiţi foarte concentrat. Ajunşi acolo. şanţuri. şi sunt foarte necesare pentru dinamica corpului energetic al omului. câteva formaţiuni stâncoase. ceea ce înseamnă accesarea unor noi tipuri de energii. cu nisip fin. precum şi plajele largi. Nu vă fie teamă. Cel puţin trei-patru stânci pot fi escaladate. dacă este o rocă dură sau moale. observaţi apoi poziţia ei în raport cu celelalte formaţiuni stâncoase. iar culorile stâncilor sunt diferite de cromatica celorlalte formaţiuni stâncoase din insulă. fără a avea nevoie de niciun fel de iniţiere sau acordaje. deoarece nu implică o activitate specifică sau lucrul cu tehnici noi. implicit. simţul tactil va fi ocupat cu briza plăcută. care vor fi extrase prin centrele energetice din talpă. astfel încât drumul să vă fie la acelaşi nivel. deoarece numai astfel puteţi avea acces la energiile vital-telurice. escaladaţi prima stâncă fără teamă.Meditaţii cu elementele (2) A cincea meditaţie va avea în vedere subelementul „ţărână”. dacă sunt crăpături. În fapt. ocolind zonele deluroase. Această meditaţie ajută nu numai pentru accesarea şi echilibrarea unor energii din subconştient şi inconştient. cu pământ moale. Încercaţi apoi să extrageţi acea energie şi cu tălpile picioarelor. plantele şi florile din jur. Mergeţi apoi alte câteva minute în interiorul insulei. unele stânci au tonuri de galben iar altele au tonuri de brun-roşcat Privindu-le de aproape aveţi impresia că sunt parcă sculptate de către misterioşi sculptori uriaşi. eventual cu atingerea unor crengi de copaci sau a gâzelor din jur. fierbinte. Simţiţi uşorul efort pe care îl faceţi la escaladare. neobişnuite prin forma lor. În acest mod. Liniile de forţă sunt trasee ale energiilor vital-telurice. Este foarte important să simţiţi cum tălpile voastre se afundă uşor în nisipul fin în timp ce muşchii picioarelor depun un efort mai mare. puteţi culege câteva fructe din copacii din jur pentru a avea priză şi pe simţul gustativ. altele sunt gri. De asemenea. Odată cu inspirul simţiţi cum energia stâncii pătrunde prin mijlocul palmelor voastre şi se răspândeşte în tot trupul. Simţiţi o energie specifică? Puteţi să o extrageţi folosindu-vă de intenţie şi de respiraţie? Începeţi să respiraţi calm şi regulat. Veţi avea aşadar oceanul pe partea stângă. Această meditaţie pare să fie mai simplă decât celelalte. Observaţi care dintre acele stânci vă oferă posibilitatea de escaladare. de iarba.

Acest tip de meditaţie este cu totul aparte deoarece formaţiunea de stânci atipice simbolizează zestrea noastră ancestrală. Dacă observaţi simboluri ciudate pe acei pereţi. vă cuprinde o emoţie plăcută. pleacă de la toate organele şi membrele corpului spre ombilic. unde se află o pădure mare. prin intermediul cărora în timpul perioadei intrauterine se hrănea întregul corp fizic.extrageţi din energia stâncii cu ajutorul centrelor din tălpi. Începeţi apoi să respiraţi liniştit şi ritmic. Însă ceea ce vă surprinde cel mai mult este senzaţia că pădurea în sine este vie. cu ceea ce are ea mai bun. Dacă se întâmplă astfel. Intraţi apoi în interiorul ei.. alături de partea pozitivă din inconştient. trebuie să „alunecaţi” odată cu meditaţia. simţiţi cum noul vostru cordon ombilical se hrăneşte cu laptele pădurii. Extrageţi energia din fiecare cu ajutorul centrilor energetici din tălpi şi picioare. . alături de celelalte. S-ar putea să aveţi parte de surprize dintre cele mai plăcute. Difuzaţi-o apoi prin tot corpul odată cu expirul. Pe lângă păsărelele care vă încântă urechea cu ciripitul lor. veţi înainta rapid spre centrul insulei. ca un tentacul. Observaţi crăpături mai mari în anumite porţiuni. cu arbori semeţi. Câte o veveriţă jucăuşă apare aproape la fiecare arbore căutând câte ceva de ronţăit. Simţiţi nevoia să vă conectaţi cumva la ea. La un moment dat simţiţi cum ombilicul vostru pulsează ritmic. Fiţi atenţi la senzaţiile resimţite atunci când extrageţi energie prin palme şi tălpi. veţi observa chiar şi animale mai mari. Continuaţi să vă alimentaţi astfel câteva minute bune. vă poate ajuta să recuperaţi ceea ce aţi pierdut odată. Este meditaţia care vă va pune în conexiune cu energiile insulei prin intermediul ombilicului energetic. A şaptea meditaţie va avea în vedere explorarea unei păduri speciale. şi să fi fost astfel iniţiat în câteva tehnici energetice. nu ezitaţi să puneţi palmele peste ele şi să extrageţi energie. până când aveţi impresia că sunteţi chiar în mijlocul ei. este foarte probabil ca în vieţile anterioare să fi fost călugăr într-unul din templele asiatice. care nu se pierde odată cu trecerea în cealaltă lume. Deodată simţiţi uşoare furnicături în jurul ombilicului. Practic. Încă de la intrare observaţi că pădurea pare să fie o entitate vie. Mergeţi apoi la alte formaţiuni stâncoase. Aveţi impresia că vă creşte ceva. Vizualizaţi şi simţiţi cum energia pădurii se dispersează în întreg corpul fizic. În unele puteţi intra cu totul. observaţi că acesta este înconjurat de un abur lăptos care să măreşte tot mai mult. Senzaţia pe care o simţiţi este deosebit de plăcută şi de reconfortantă. acestea devin din ce în ce mai puternice. Acest tip de meditaţie. ca şi cum v-aţi fi întors acasă dintr-un lung şi obositor drum. Legat de această meditaţie. din zona ombilicului. Îndreptaţi-vă privirea spre el şi observaţi cum vibrează şi pulsează! Dintr-odată. Odată intraţi în meditaţie. Cum simţi această energie? Rămâneţi un minut sau două pe acea stâncă. Acesta trebuie să avanseze cât mai mult cu putinţă pe terenul celorlalte două. Firele nevăzute. Munca făcută în acele vremuri pentru evoluţia spirituală nu se pierde. ba chiar puteţi zări şi câteva căprioare în planul îndepărtat care vă privesc cu timiditate. Priviţi cum se măreşte tot mai mult acest tentacul! Priviţi-l cum creşte şi se îndreată spre pământ. În timp ce pătrunde în pământul moale al pădurii. O simţiţi cu toată fiinţa voastră cum musteşte de vitalitate. Mergeţi apoi spre alte stânci. este foarte important să nu forţaţi nimic. Simţiţi foarte clar cum aceste fire nevăzute.. În timp ce respiraţi. aflată foarte aproape de mijlocul insulei. Aşezaţi-vă uşor pe pământul moale. Rămâneţi aşa câteva minute. Intraţi şi mai adânc în interiorul pădurii. să se echilibreze cât mai bine cu putinţă şi să lase loc conştientului. astfel că forţele subconştientului. în timp corpul vostru emoţional resimte o stare deosebit de plăcută şi reconfortantă. astfel aveţi parte de conexiuni infoenergetice gata făcute. Simţiţi cum acel tentacul pătrunde tot mai adânc în trupul pădurii. Poate veţi descoperi lucruri inedite acolo. Senzaţia pe care o aveţi este deosebit de plăcută. în timp ce altele zboară din loc în loc. să vă hrăniţi cu energia ei. unindu-se cu noul cordon ombilical. În timp ce inspiraţi simţiţi că energia pădurii pătrunde în voi prin noul cordon ombilical energetic. Atingeţi-le! Ce culoare au? Luaţi-le în mână! Ce simţiţi? Exploraţi din toate punctele de vedere acele formaţiuni stâncoase. Vă cuprinde imediat o stare de pace şi echilibru interior. Lăsaţi lucrurile să se desfăşoare în voie. Simţiţi o nouă energie şi o puternică vitalitate. Reţineţi ceea ce simţiţi în acele momente. Nu ezitaţi să pătrundeţi în interiorul acelor stânci. încep din nou să se regenereze în interiorul vostru. şi escaladaţi-ţe şi pe acestea. Poate că veţi găsi nestemate sau cristale speciale. S-ar putea să daţi peste lucruri la care nici v-aţi fi gândit înainte.

Observaţi că puteţi respira în voie. Este. mări. Ba chiar simţiţi că puteţi respira uşor în adâncul ei. ca şi cum ar fi un burete uscat. scoateţi din pământul moale noul cordon ombilical. cordonul ombilical energetic mai funcţionează încă circa şapte ani. La un moment dat ajungeţi lângă gura de vărsare a unui izvor. oceane) apa curgătoare (izvoare. ba chiar şi marginile lacului se pot zări din 1. dar şi pădurii. 3. Aceste energii sunt foarte puternice şi fără o echilibrare pe corpurile fizic şi energetic. Simţiţi imediat nevoia de a vă bălăci în apa lacului şi a vă potoli setea corpului. Apa este atât de limpede încât puteţi vedea destul de clar pietrele şi stâncile din jur. Cordonul ombilical energetic se află în stare latentă de funcţionare la toate persoanele. S-ar putea ca unii să simtă foarte puternic reactivarea cordonului ombilical al corpului energetic. aici o veţi face foarte bine. Vă simţiţi întreg corpul ca fiind cuprins de o sete teribilă. Iar femeile stau mult mai bine la acest capitol decât bărbaţii. Observaţi apoi murmurul din zona ombilicului. pentru moment. un schimb reciproc avantajos. Reactivarea ombilicului energetic trebuie să se facă deci cu mare băgare de seamă. ascultând cântecul păsărelelor. La începutul meditaţiei. şi o readuceţi în zona ombilicului fizic. 6. Ajungeţi la fundul lacului şi vă aşezaţi. După cei şapte ani ombilicul energetic intră într-o stare de "latenţă". Începeţi apoi să înotaţi de voie. Veţi face chiar scufundări în apa cristalină a lacului. râuri. copilul ia din surplusul părinţilor iar părinţii realizează un transfer de energie vitală pură din partea copilului (deţinută în exces de copil). 2. situat aproape de baza celui mai înalt munte din insulă. Simţiţi ca şi cum mama Geea vă reprimeşte la sânul ei. Meditaţii cu elementele (3) B. Vom privi un minut-două lacul şi marginile sale. Acest lucru vă dă o stare plăcută şi reconfortantă. . faţă de persoanele de sex masculin deoarece acest proces presupune o mai puternică implicare din punct de vedere emoţional. şi numai după ce corpul fizic este curat (alimetat sănătos) o bună bucată de vreme. Intraţi în lac şi simţiţi cum întreg corpul se îmbibă cu apa cristalină. pentru că v-a hrănit cu energia ei! Simţiţi o mare bucurie interioară. folosind intenţia – instrumentul prin care vă „activaţi” noul cordon energetic. când vom deschide ochii interiori (în timp ce ochii fizici vor fi închişi). copilul hrănindu-se energetic în această perioadă atât cu energia vitală a mamei cât şi cu cea a tatălui. Vă aşteapta să reveniţi la sânul ei de foarte multă vreme. Persoanele se sex feminin sunt mult mai avantajate. Senzaţia este deosebită şi vă simţiţi din ce în ce mai bine. umiditate) ploaia seva regnului vegetal Aşadar. Este recomandat ca.După ce v-aţi hrănit o perioadă cu energia pădurii. Ce formă are lacul? Este un lac mare sau e mic? Este circular sau are forme curbe neregulate? Ce fel de arbori înconjoară lacul? Puteţi zări o mică insulă în mijlocul lacului sau nu aveţi aşa ceva? Plimbaţi-vă un minut-două pe marginea sa. aşteptând momentul unei reactivări. Spiritualitatea antică (în conexiune cu cea atlantă) avea în vedere şase subelemente pentru „apă”: apa stătătoare (lacuri. veţi simţi ceva ca o senzaţie de saţietate energetică dar şi o stare de afecţiune deosebită din partea naturii. Chiar dacă în realitate nu ştiţi să înotaţi. deoarece ştiţi că oricând sunteţi binevenit(ă) să vă hrăniţi la sânul ei generos. Nu uitaţi să mulţumiţi mamei Geea. de fapt. 5. atunci când doresc reactivarea cordonului ombilical energetic. astfel că este tentat(ă) să-l folsoească şi în natura reală. 4. acest lucru să nu fie făcut. Rămâneţi apoi încă două-trei minute în liniştea pădurii. După ce cordonul fizic este tăiat la naştere. deoarece conexiunea la energiile naturale comportă un oarecare risc.. fluvii) apa subterană (pânzele freatice) apa vaporizată (nori. este posibil ca accesarea lor să vă creeze probleme. Elementul apă Următoarele meditaţii vor avea ca subiect elementul „apă”. ne vom afla lângă lacul cristalin. pentru refacerea energetică şi psihică.. Aceasta este o meditaţie deosebit de puternică şi de eficientă. prima meditaţie va avea în vedere explorarea unui superb lac aflat la baza celui mai înalt vârf muntos. rouă.

printre ceilalţi peştişori.. Întindeţi braţele de fiecare dată când valul vine să vă îmbrăţişeze. Aşezaţi-vă corpul în dreptul izvorului şi lăsaţi-l să vă învăluie cu forţa şi prospeţimea lui. în ciuda uriaşei sale puteri. reziduale. O simţiţi caldă. îmbrăcaţi parcă în costume de carnaval se apropie curioşi de voi. cum valurile se sparg de ţărm topindu-se apoi în miriade de bule albe. cum doar braţele pot extrage energie. vă fascinează ceea ce vedeţi! Câţiva peşti multicolori. Simţiţi că energia izvorului subteran este deosebit de puternică şi vă dă o senzaţie extraordinară de prospeţime. Întoarceţi-vă atenţia asupra fundului lacului. Vă cuprinde o stare de pace şi armonie. Prin apa limpede se vede dansul sublim al valurilor de la suprafaţă însă acolo unde sunteţi e o linişte deplină. Este foarte caldă dar nu vă deranjează deloc acest lucru. Când apa vă ajunge puţin mai sus de genunchi. Un minut-două priviţi dansul regal al peştişorului auriu. Apa arată ca şi cum albastrul cerului s-a lichefiat şi s-a prelins pe pământ. După câţiva paşi veţi da peste cei mai frumoşi corali din lume. mici peştişori cu solzi argintii înoată cu sfială. Încercaţi să simţiţi. la început. Izvorale subterane vă pun în conexiune cu puterile benefice ale inconştientului şi subconştientului. la urmă veţi respira energia apei prin toţi porii pielii. Începeţi apoi să respiraţi energia apei prin porii pielii. Acest lucru vă declanşează un dor puternic. După ce vă simţiţi încărcat cu energia lacului vă apropiaţi satisfăcut de mal. Simţiţi că sunteţi una cu lacul. Simţiţi apoi nevoia să vă întoarceţi pentru a răspunde oceanului în acelaşi fel. Încercaţi să-i observaţi mişcările. Veţi doriţi să reveniţi în acest loc de multe ori. A doua meditaţie are în vedere întâlnirea cu oceanul. cu aripi ca de înger apropiindu-se de voi.acel loc. Printre ele. Acum simţiţi şi mai puternic cum oceanul vă îmbrăţişează cu fiecare val. este dorul după o vreme demult apusă. şi gingaşă ca o floare. Intraţi în apa oceanului. cu frunze dese şi braţe răsfirate pe alocuri. nu îl scăpaţi din ochi. Înaintaţi apoi tot mai mult în ocean până când apa va trece de creştetul vostru. În timp ce admiraţi insula în toată frumuseţea ei. În timp ce expiraţi simţiţi că vă eliberaţi de energii vechi. în timp adierea vântului vă face să tremuraţi uşor. vă întoarceţi cu spatele la ocean şi vă aşezaţi în şezut. Lasaţi această forţă să vă îmbrăţişeze. Priviţi cum razele soarelui se unduiesc jucăuş pe fundul nisipos. . Simţiţi căldura puternică a acestui izvor subteran. Continuaţi să respiraţi energia apei prin toţii porii pielii câteva minute bune. Observaţi că în două locuri se vede apa borborosind.. Simţiţi cum acest izvor este mai rece decât apa lacului dar acest lucru nu vă deranjează câtuşi de puţin. când eraţi una cu oceanul planetar. Plante enigmatice.. Observaţi un peştişor auriu. să vă tonifiaţi corpul emoţional. Rămâneţi aşa un minut-două. primitoare. Vă aşezaţi uşor pe nisipul moale şi priviţi cu bucurie spectacolul de culoare şi mişcare. Staţi un minut-două deasupra lui şi extrageţi energia sa. Aşezaţi-vă pe un bolovan din apropiere şi simţiţi cum apa se prelinge senzual pe pielea voastră. Imaginea vă ameţeşte pur şi simplu! Culori vii împletesc formele lor misterioare în timp ce peşti multicolori. Priviţi în zare! Întinderea oceanului pare nesfârşită. vă purifică şi vă alimentează cu o hrană subtilă benefică. Vă simţiţi extraordinar de bine. Înaintaţi în nispul moale şi auriu. Îi simţi forţa incomensurabilă. Simţiţi cum oceanul radiază o energie colosală. valurile puternice vă izbesc în spate într-un fel de îmbrăţişare drăgăstoasă. Intaţi în meditaţie chiar lângă ţărm. pe deplin energizat şi hrănit de apa lacului. se ridică din fundul lacului până aproape de suprafaţă ca într-un dans de sirenă. apropiindu-se şi depărtându-se de voi. Pur şi simplu. încep un spectacol cum numai oceanul poate oferi. Mergeţi apoi la un alt izvor subteran şi aşezaţi-vă deasupra lui. cum vă înconjoară cu graţia sa din toate părţile. Mergeţi curios într-unul din acestea şi realizaţi imediat că este vorba de un izvor subteran care alimentează lacul. Acest tip de meditaţie vă ajută să vă limpeziţi mintea şi sufletul de evenimentele neplăcute petrecute în ultima vreme.. Încercaţi apoi să faceţi asta şi cu picioarele. şi să vă lămuriţi problemele diverse de la nivel psiho-mental. când blânde când rapide. Spuma valurilor vă cuprinde drăgăstos picioarele. Sunetul făcut de valurile puternice vă dă senzaţia că ascultaţi o simfonie magică. Şi acest izvor emană o energie deosebit de puternică. Priviţi oceanul în toată măreţia sa. dispersând-o apoi în întreg corpul. Chiar dacă alţi peştişori se interpun între privirea voastră şi peştişorul auriu. Rămâneţi scurt timp alimentat de energia acestui izvor. Odată cu inspirul veţi extrage şi energia prin toţi porii pielii. în timp ce mai multe astfel de valuri vă cuprind. Observaţi că puteţi respira la fel de bine cum aţi făcut-o şi pe fundul lacului iar acest lucru vă aduce un zâmbet pe chip. Îmbrăţişaţi-vă cu oceanul ori de câte ori simţiţi nevoia să o faceţi. de diverse mărimi şi forme.

unică. ţes parcă lumina din sufletele lor. tot veţi prinde câteva sunete. venite din intrumente ce par să fie suflătoare. Vă apropiaţi tot mai mult de ruine. grădinile? Plimbaţi-vă pe unele dintre străzi largi ale oraşului respectiv.. Sigur veţi auzi ceva. sau chiar mii de coarde. La un moment dat vă duceţi spre adânc. În cartea Chemarea Atlanţilor am scris mai multe amănunte despre aceste sculpturi bizare. cei ce am renăscut din cenuşa acelor vremuri. Orice emoţie aţi simţi la prima întâlnire cu ruinele.. iar voi îi mângâiaţi pielea. Chair dacă nu reuşiţi să auziţi simfonia în interiorul vostru. vom reface ceea ce a fost odată. La un moment dat intraţi împreună spre adâncul uşor întunecat.Auziţi apoi un sunet care vă pare cumva familiar. Ce simţiţi? Sunt locuri din Atlantida sau din Lemuria? Cum arată oamenii? Cum sunt străzile. Ajungeţi acolo în foarte scurt timp. Vă veţi prinde de delfin şi veţi înainta rapid în larg. care scoteau sunete dintre cele mai calde şi mai plăcute. cu toţii erau artisţi desăvârşiţi. Se apropie uşor de voi. pieţele. vă atinge blând de câteva ori. Mai rămâneţi puţin în acel loc deosebit. hai să le zic sculpturi.. concertul putea dura minute sau se cânta zile întregi fără oprire. Întoarcerea la ţărm va fi la fel de plăcută. atât pentru atlanţi cât şi lemurieni. care scoteau sunete asemănătoare orgilor electronice. Intrau într-o lume a lor.. divină! Acele vremuri nu se vor pierde niciodată. . la care cântă mai mulţi oameni deodată. iar ici colo statui impresionante zac ca într-un cimitir al uriaşilor. Foloseau un fel de harpe cu zeci.. A treia meditaţie poate fi (dacă vă simţiţi pregătiţi) întâlnirea cu ruinele.. Sunetele calde ale harpelor sunt acompaniate de alte sunete minunate.. veţi rămâne prins de înotătoarea dorsală a delfinului şi îl veţi lăsa să vă conducă. pământul va păstra memoria lor. fiind comprimate în ele mii de pagini din ziua de azi. Şi mai interesant era faptul că aceste instrumente erau dispuse între geometriile spectaculoase ale unor. Lăsa-ţile să se desfăşoare... Vă prindeţi de aripa lui dorsală şi înaintaţi cu viteză în larg. delfinul vă va întoarce repede spre ţărm. vă dă de ştire că sunteţi aproape de ruine. de cum a fost atunci. Vă cuprinde o emoţie puternică. cum se face în ziua de azi. Au fost momente când zeci de mii de oameni au format un concert.. Mici flashuri vă vin memorie legat de aceste locuri. Harpe cu sute de coarde. Vă simţiţi atras de un rond supraetajat în jurul căruia pare să fie un grup de oameni care cântă la instrumente bizare. Unii cântau mai mult decât vorbeau... Când se adunau să cânte. La un moment dat zăriţi ruinele unei uriaşe aşezări. Aduceţi-vă aminte cum era odată în aceste locuri. Deschideţi uşor ochii... iar parfumul florilor necunoscute şi misterioase vă umplu de plăcere. Veţi intra în meditaţie chiar în apropierea ţărmului. Acultaţi puţin. dispuse în forme dintre dintre cele mai spectaculoase. Este posibil ca imaginea ruinelor din fundul oceanului să vă declanşeze senzaţii de bucurie sau de întristare. Imaginea este surprinzătoare! Vedeţi clădiri uriaşe. Imaginea dispare încetul cu încetul. Simţiţi că sunteţi prins de aripa dorsală a delfinului. ca nişte flaute de diferite mărimi. Unele dintre aceste instrumente aveau diferite forme ovale. Ieşiţi uşor din acel loc binecuvântat. Simţiţi că parcă vă îndeamnă să îl urmaţi în zare. nu arii cunoscute. Unele erau sculpturi muzicale. O caldă emoţie. simţită ca un fluture în stomac. însă erau şi instrumente „tehnicizate” bazate pe pulberi de cristale magnetizate. apar şi construcţii semisferice majestuoase. aveţi impresia că locul vă este cumva familiar. De această dată delfinul va fi acolo chiar de la început. Când veţi fi pregătit să exploraţi ruinele veţi întâlni delfinul chiar de la începutul meditaţiei. şi înaintaţi cu viteză spre ţărm.. lăsau lumina sufletelor lor să se manifeste prin aceste instrumente muzicale. Fiecare zi era unică. În perioada lor de glorie. aşteptându-vă pentru călătoria spre adâncurile misterioase. împletindu-se apoi cu natura şi alte forţe misterioare. iar noi. Deoparte şi de alta a străzii sunt grădini dintre cele mai frumoase.. Într-un fel. Fiecare concert era unic! Nu se înregistra nimic. sublimă. care generau simfonii în interiorul sufletului nostru. Senzaţia care vă cuprinde este extraordinară! Mergeţi împreună cu delfinul în largul oceanului preţ de câteva minute. altele reprezentau o formă de literatură. În foarte scurt timp îşi face apariţia un jucăuş delfin. Cânta sufletul din ei. Respiraţi adânc de câteva ori. Admiraţi din mers superbii corali multicolori şi dansul peştişorilor din carnavalul fără de sfârşit. sute. cu forme dintre cele mai interesante. muzica reprezenta limbajul uzual al sufletului. Ba chiar mult mai sublim şi mai măreţ.

nefolositor. ceea ce le face mai greu de eliminat. ar trebui să fie făcută după cel puţin două meditaţii în care ne încărcăm cu energia potenţială a apei (cascadei). aproape instantaneu după aceea. . vă simţiţi învăluiţi de puterea sa. Vă unduiţi prin adâncul micului lac asemenea unui înotător experimentat. Puteţi trece prin foc. Observaţi că aceasta se deschide mai mult numai spre fundul lacului. Vă faceţi loc prin desişul vegetaţiei abundente din jur şi ajungeţi repede la baza cascadei. Rămâneţi puţin pentru a admira căderea spectaculoasă a apei. conflicte. Lăsaţi apa râului să vă cureţe! Puterea sa. Luaţi apă în căuşul palmelor şi gustaţi din ea! O simţiţi învăluită de energie? Mai mult ca sigur că aşa o simţiţi. Observaţi malurile cu pământ negru şi iarbă moale cum învelesc ca o haină marginile sale. Simţiţi nevoia de a vă pune sub torentul magnific. Deveniţi foarte curios să aflaţi ceea ce se află dincolo de ea. Vă cuprinde şi o senzaţie de teamă căci nu ştiţi unde s-ar sfârşi partea inundată a peşterii Vă hotărâţi totuşi să o exploraţi deoarece vă amintiţi că nu aveţi de ce să vă fie teamă. dar deosebit de puternică. vă curăţă mintea şi inima de tot ceea ce este murdar şi impur. orice puteţi face pe acea insulă! Explorarea peşterii. simţind cum energiile sale vă încarcă bateriile. La un moment dat doriţi să vă scufundaţi în apa micului lac de la baza cascadei. Pe acea insulă nimic rău nu vi se poate întâmpla. Torentul uriaş. Dintr-o dată. Unele dintre aceste amintiri sunt foarte bine prinse de noi. Vă apropiaţi de el şi puneţi mâinile în apă. Vă vin amintiri despre certuri. care cade parcă din cer. Simţiţi cum apa vine spre suprafaţă împinsă de o putere misterioasă. care izvoreşte chiar de la baza celui mai înalt vârf muntos. alături de puterea subtilă a muntelui. Mergeţi câteva minute bune de-alungul traseului şerpuitor al râului. puteţi cădea de la înălţime. Intraţi repede în apa râului şi. faceţi-o! Plimbaţi-vă apoi de-alungul acesti râuleţ. mizerabil. O veţi face fără a sta prea mult pe gânduri. Imaginea copleşeşitoare a cascadei vă umple de admiraţie. Ba chiar puteţi simţi forţa muntelui în apa sa. Priviţi cum alte izvoare se varsă în el şi devine tot mai mare şi mai puternic. Intuiţi că dincolo de ea se află o peşteră. Veţi intra în meditaţie chiar în apropierea acestui loc. Vă vin în memorie amintiri ruşinoase? Nu vă fie ruşine de ceea ce aţi făcut! Aduceţi în faţă acele amintiri şi lăsaţi râul să vă cureţe! Vă vin în memorie evenimente care v-au făcut să vă simţiţi vinovat? Nu trebuie să vă mai simţiţi vinovat pentru nimic deoarece râul (şi voi înşivă) vă iartă şi vă curăţă acele amintiri. Dacă simţiţi nevoia să beţi cât mai multă apă. bucurându-vă de starea de pace şi linişte sufletească. atinge micul lac de la bază întrun ropot de tunete. Percepeţi clar cum izvorul pârâului este învăluit de înşăşi energia muntelui. şi după ce ne-am eliberat de o bună parte din reziduurile de la nivel emoţional (meditaţia de purificare cu râul). A cincea meditaţie are în vedere explorarea cascadei de la baza unui platou muntos. La un moment dat observaţi că dincolo de perdeaua groasă a cascadei se află o crăpătură în stâncă. la bază pare să fie mai degrabă un izvor măricel. Simţiţi că şi ropotul asurzitor al apei vă energizează într-un anume fel. puteţi sta cât vreţi sub apă. Vă scufundaţi din nou şi reperaţi imediat deschizătura întunecată. în apropierea ruinelor deja explorate. amintiri neplăcute par să vă inunde mintea şi inima. Această meditaţie ar trebui refăcută de cel puţin cinci ori pentru a vă putea elibera complet de amintirile neplăcute ale trecutului. O ceaţă fină cuprinde totul de jur-împrejur. Intraţi în meditaţie în apropierea acestui munte. neîntâlnit înainte. a cărei intrare se află în adâncul lacului. singur.Meditaţii cu elementele (4) A patra meditaţie are în vedere explorarea unui râu cu ape repezi. dându-vă senzaţia că raiul ar fi căzut în acel loc. La un moment dat observaţi că râul a devenit suficient de mărişor şi veţi dori imediat să vă îmbăiaţi în apa sa. Simţiţi aceste amintiri ca şi cum ar fi fost uscate pe pielea vostră iar apa curată a râului le însufleţeşte cumva. Milioanele de bule de aer vă cuprind într-un fel senzual toată pielea. Vă duceţi repede întracolo! Simţiţi cum forţa sa vă încarcă cu o energie necunoscută. iar acest lucru vă stârneşte şi mai puternic curiozitatea. puteţi zbura. despre momente când v-aţi simţit rău. Observaţi imediat că apa râului are puterea de a vă curăta de toate aceste amintiri neplăcute. neputincios? Lăsaţi-le să plece odată cu apa râului. şi lucrează prin intermediul blocajelor şi tiparelor mentale negative. După ce v-aţi purificat de aceste amintiri neplăcute. A şasea meditaţie are în vedere punerea în conexiune cu energiile apei aduse de o ploaie torenţială. Sunetul puternic făcut de căderea apei vă dă imediat de ştire unde se află cascada. Lăsaţi-vă încărcat cu energia sonică a cascadei! Rămâneţi câteva minute bune sub acel puternic torent de apă. Reperaţi imediat locul de unde izvoreşte râul. mai rămâneţi câteva minute în apă râului.

podeaua. toate bobiţele umede din centrul florii. nu ezitaţi să fiţi „botezaţi” de ploaie de vară autentică. ca din senin. iar imediat după aceea simţiţi o aromă dosebită în jur. Vă daţi repede seama că florile v-au răspuns că v-au servit cu plăcere şi că sunteţi oricând binevenit în grădinuţa lor. Grădina are o mulţime de flori.. Vă simţiţi uşor atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Adunaţi şi în căuşul palmelor. o altă grădină pare să aibă diferite soiuri de viţă de vie. Senzaţia este foarte plăcută. ducând odată cu ea şi o greutate sufletească. Atmosfera devine în scurtă vreme întunecată. spuneţi-i despre meditaţiile voastre. privămara. Vântul pare că se înteţeşte tot mai puternic. Priviţi spre cel mai înalt pisc şi observaţi că este acoperit de nori groşi. Sunetul ploii are un efect calmant asupra sufletului. Îndreptaţi-vă atenţia asupra valurilor oceanului pentru un minut-două. se iscă un vânt foarte puternic. Poate că are ceva să vă spună în legătură cu aceste subiecte. par că sunt cioplite din aceeaşi bucată de lemn. Vă spune că acolo sunt plantate florile care vor da nectarul de care aveţi nevoie pentru a înflori şi a vă înfrumuseţa viaţa în lumea reală. Efectul va fi extraordinar! A şaptea meditaţie are în vedere pădurea şi „licorile” ei magice. prieteni etc. care par să fie asemănătoare fructelor de pădure. Faceţi cum v-a spus! Gustul nectarului dulceag acrişor vă scoate o grimasă de satisfacţie. Mergeţi apoi către alte flori şi culegeţi şi de pe ele gustoasele bobiţe de nectar. dar şi pentru alte trebuinţe diferite. Mergeţi o bună bucată de vreme cu el prin desişul pădurii răcoroase până când zăriţi silueta unei căsuţe cochete. primele picături mari de ploaie vă ating pielea. Între timp. Sunteţi complet goi şi vă hotărâţi să rămâneţi mai mult timp sub ploaia binefăcătoare. Odată intraţi în căsuţă vă cuprinde o senzaţie de pace şi linişte. pentru a vă ameliora sau chiar vindeca anumite boli.. tot corpul vostru emană esenţele florilor şi acest lucru vă uimeşte şi vă bucură nespus. iar firele de apă răcoroase care se ţes pe pielea voastră vă fac să vi se încreţească pielea într-un fel deosebit de plăcut. Aveţi impresia că vă purifică într-un anume fel. În timp ce mergeţi grăbit. pereţii. Ascultaţi-le cum se parg de ţărm iar milioanele de bule albe se topesc parcă în nisipul auriu. de parcă o greutate v-ar fi fost luată de pe umerii vostri. care este şi ea cioplită din lemn. folosindu-vă de un mic beţişor de lemn. Vă simţiţi îmbibat cumva cu toate acele esenţe. Un nor gros acoperă soarele arzător în timp ce o briză răcoroasă vesteşte schimbarea. Din când în când ridicaţi-vă privirea către cer şi deschideţi gura. şi sunteţi feriţi de eventualele descărcări electrice. Dacă situaţia o impune. veţi arunca privirea spre celelalte grădini din jur. precum şi câteva vase care par a fi de lut. Vă bucură reîntâlnirea.. Observaţi plante diverse. aducând şi mai mulţi nori... Ghidul vă spune că aceste grădini sunt pentru hrana voastră subtilă. toate diferite. armonia. Beţi din ploaia binefăcătoare. În apropierea ei sunt câteva grădini foarte frumos îngrijite. Interiorul. Intraţi în meditaţie în apropierea celei mai mari păduri – cea aflată în mijlocul insulei. despre viaţa de zi cu zi. de familie.. Acest lucru vă face curios dar vă şi intrigă totodată. Aţi dori să rămâneţi acolo pentru totdeauna. Aţi asculta acest cântec al oceanului pentru o eternitate. Ghidul vă cere să-l urmaţi în interiorul micuţei şi cochetei căsuţe. ploaia torenţială se dezlănţuie peste toată insula. Rămâneţi aşa atâtea minute cât consideraţi că vă face bine (fizic şi psihic). Staţi puţin de vorbă. O faceţi cu recunoştinţă. Mirosul ploii de vară vă dă un sentiment straniu dar şi plăcut totodată. zâmbete şi albastrul unui cer senin. tavanul. Plimbaţi-vă câteva minute bune sub ploaia torenţială binefecătoare. . despărţite de şanţuri înguste de pământ.Intraţi în meditaţie în apropierea plajei. Vă spune să vă apropiaţi de una dintre flori şi să culegeţi. Această meditaţie este deosebit de reconfortantă pentru corpul psiho-mental. Ghidul scoate o cănuţă din dulap. Simţiţi nectarul ca şi cum ar fi un cocktail în care s-ar fi amestecat bucuria. Vă cere să-l însoţiţi în prima dintre grădini. ca şi cum s-ar fi înserat. Cerul este brăzdat de strălucitoare crengi de foc. Nici nu vă vine să credeţi de efectul miraculos al acestui nectar. scaunele. În scurt timp. Ghidul vă cere să mulţumiţi tuturor florilor pentru nectarul cules. Afara este deosebit de cald dar simţiţi acest lucru într-un fel care nu vă deranjează. iar în alta pare că s-au cultivat legume misterioase. La un moment dat vă cere să-l urmaţi undeva în interiorul pădurii. În interior totul pare că este cioplit din lemn. Simţiţi cerul în gustul ei. Vă simţiţi în scurt timp mai uşor. alte obiecte aflate la vedere. prospeţimea. Vă îndreptaţi spre interiorul insulei. şi fiecare dintre ele oferă un nectar mai gustos decât celălalt. construit parcă dintr-un singur trunchi de copac. Simţiţi cum apa se prelinge şerpuitor de-alungul pielii. vă dă o senzaţie aparte. masuţa. La marginea ei veţi fi întâmpinat de către ghidul vostru spiritual (sau unul dintre ei). despre problemele de sănătate. Vorbim aşadar de seva şi nectarul regnului vegetal. Dintr-o dată.

După ce luaţi câteva înghiţituri mici. când unii dintre copaci îşi despică singurele trunchiul spre a elibera din laptele său. mare. ghidul vă poate ameliora boala dar va fi de îndeplinit o condiţie (de regulă e vorba de ajutorarea unei persoane. şi îndată veţi simţi cum o căldură plăcută vă cuprinde tot corpul. vă fac să oftaţi adânc. lac – pentru a vă conecta la unele energii elementale). Insula este numai a dumneavoastră şi nimeni nu are acces acolo (excepţie făcând ghizii dumneavoastră). Din nou! Aşa a fost cândva.Aceste meditaţii nu sunt uşoare. ghidul vă toarnă în cănuţă o licoare de culoare roşu foarte închis. îl beţi cu înghiţituri mici. deci toate meditaţiile. Dacă vă va spune că boala nu poate fi înlăturată (plată karmică) atunci cereţi-i măcar să vă facă o licoare pentru a o ameliora.. veţi scăpa de această insulă! Atunci.. alături de gustul senzual. Este dreptul fiecăruia de a face ceea ce crede că este mai bine pentru viaţa lui. Simţiţi ca şi cum picături de lumină s-ar fi prelins din Lună şi din Soare şi ar fi fost absorbite de arborii pădurii. veţi fi un alt om! Veţi şti ce aveţi de făcut. care nu sunt de dorit. este indicat ca amândouă persoanele să mediteze în acelaşi timp. Mai târziu. pentru ce v-aţi întrupat pe acest pământ. Atunci puteţi întâlni alte persoane din realitatea efectivă. iar primele efecte vor fi de purificare şi echilibrare. şi că el vă va ajuta pentru ameliorarea sau chiar vindecarea unor boli de care suferiţi în viaţa reală. Ele vor fi date în alte circumstanţe. ghidul vă oferă o bucată de fagure care musteşte de miere. Aroma. sau chiar foarte neplăcute. Dacă o boală anume vă supără în mod deosebit. în această situaţie. şi „darul” de-a amplifica energiile interne. făcut din foarte multe împretituri de fibre de plante. cu care să exploraţi oceanul. toate insulele se vor uni. Vă întindeţi uşor pe patul din cameră. Nici nu aţi terminat bine de mâncat că simţiţi cum o mare bucurie vă cuprinde. când doriţi. este bine să faceţi cât mai multe meditaţii la această căsuţă magică. Mirosul pe care îl emană licoarea vă dă de ştire că este vorba de vin făcut din strugurii pe care i-aţi zărit într-o grădină alăturată. că ceva din interiorul vostru vrea mai mult de la ea. spunându-vă să-l beţi cu înghiţituri mici. oricât aţi dori acest lucru! La nivel energetic puteţi crea interferenţe grave. Imediaţi simţiţi cum puteri noi vă înconjoară peste tot. Amintiţi-vă că doar acolo sunteţi în deplină siguranţă! *** Meditaţiile pentru elementele „aer” şi „foc” prezintă anumite particularităţi. deşi aşa par la o primă lectură. Veţi mânca acel fagure cu o plăcere deosebită. ghidul vă toarnă o licoare asemănătoare uleiului. dar şi aşa. puteţi crea propria dumneavoastră arcă. Ar putea să dureze chiar şi o oră. pădure. Vă spune apoi că acela este laptele pădurii. cereţi ghidului să vă ajute în acest sens. pe lângă multe altele. Lucrurile nu trebuiesc forţate! Dacă se întâmplă să staţi mai mult (e valabil pentru orice altă meditaţie) înseamnă că aveţi o conexiune specială cu acea meditaţie. Uleiul nu este deloc rău la gust. El poate să facă diferite poţiuni binefăcătoare. Chiar dacă este vorba de o boală karmică. mental) accesarea energiilor acestora poate avea consecinţe neplăcute. sau a merge în anumite locuri: munte.Cândva. simţiţi că o tărie şi o forţă aparte v-ar fi cuprins întreaga fiinţă. Ceea ce presupune şi durere! Unora le va fi mai greu. ghidul vă spune că nu puteţi bea mai mult de o cănuţă din fiecare licoare. Cândva. Este foarte greu de crezut că veţi reuşi să le efectuaţi pe toate de la prima încercare. de cel puţin de două ori.Ia una dintre vase şi vă toarnă un lichid lăptos. Licorile nu pot folosite de altcineva! Nu aduceţi nicio altă persoană din jurul dumneavoastră pe acea insulă! Nici măcar din familie. Se pot crea legături energo-informaţionale puternice. Ghidul meu spiritual mi-a transmis că. din alt vas. niciodată nu aţi mai mâncat un fagure atât de gustos. De cum aţi sorbit ultima picătură de vin. Prin urmare veţi face mai multe meditaţii (poate chiar să diversificaţi anumite aspecte) în acel loc.. parcă ar fi amestecat cu o licoare magică. ba chiar se pot facilita legături telepatice în viaţa de zi cu zi. energetic. Această meditaţie poate fi mult mai lungă decât în mod normal. când veţi deveni mult mai experimentat în aceste meditaţii. Vă spune că uleiul acesta este din seminţele unor soiuri de plante şi flori. la sfârşit. Deşi aţi mai dori. Din alt vas. şi că este cules numai în anumite perioade. Dacă aveţi o boală mai grea (cronică). pentru orice tip de boală. Vă veţi cunoaşte misiunea. După ce aţi sorbit şi ultima înghiţitură de ulei.. Făcute fără o a avea un bun echilibru pe primele patru planuri (fizic. Aţi vrea să rămâneţi o veşnicie în acel loc. Ele au. şi cu acea stare minunată în suflet! Veţi ieşi din meditaţie. Gustul laptelui pădurii vă este cumva familiar. numai în anumite condiţii veţi avea contacte cu ei. altora mai uşor. Aşa va fi! . Are atât consistenţa laptelui precum şi gustul dar observaţi că este mult mai hrănitor şi are o aromă specială. Doar privrea acelui fagure vă face gura să saliveze din abundenţă. deosebit de puternică. emoţional. Nu este deloc indicat să părăsiţi insula până nu aţi explorat toate elementele şi subelementele.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful