Arta de a visa conştient Controlul viselor în şase trepte (partea I

)

Fiecare om de pe Pământ visează în fiecare noapte, de aceea este logic să ne gândim că trebuie să se petreacă ceva destul de important în timpul acestei treimi din viaţa noastră în care dormim şi, adeseori, visăm. Dar cultura industrializată de astăzi pare destul de departe de acest fenomen. Deşi există tehnici de interpretare şi de inducere a viselor, acestea nu sunt predate în şcoli şi sunt rareori luate în serios, cu toate că, de exemplu, indienii din America au dezvoltat o adevărată artă a visului conştient. Visul reprezintă o legătură cu anumite nivele mai subtile ale fiinţei noastre şi de aceea cultivarea conştienţei în stare de vis ne poate ajuta să ne cunoaştem mai bine.

Există mai multe tehnici şi metode de inducere a viselor lucide, dar toate au la bază acelaşi proces, care poate fi împărţit în şase etape. Odată asimilate şi aplicate, aceste etape ne vor conduce cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, la a visa conştient.

Dacă vă întrebaţi cât va dura până atunci, urmaţi paşii şi aveţi încredere că aceasta se va produce la un moment dat, când veţi fi suficient de pregătiţi. Statistic vorbind, timpul necesar ca cineva să aibă primul vis lucid variază, în medie, între trei săptămâni şi două luni, dar nu e exclus să visăm conştient încă de la începutul antrenamentului; dacă însă nu se produce aşa repede, nu trebuie să fii renunţăm, dezamăgiţi. Societatea modernă este obsedată de rezultate imediate. Dacă ai şi tu această obsesie, gândeşte-te că este unul din primele obstacole pe care trebuie să le depăşeşti. Unul lucru este însă sigur: dacă nu încetezi să urmăreşti acest scop, succesul îţi este garantat. Sau, cum spunea exploratorul Nansen: “Ai reuşit, continuă! N-ai reuşit, continuă!”

Pentru a ajunge să visăm lucid este necesar să cunoaştem şi să parcurgem cu consecvenţă următoarele şase etape de bază: 1) Pregătirea mentală 2) Reamintirea viselor

Dacă credem că ne va fi dificil. pasul următor va fi să privim . trebuie să ne analizăm sistemul de credinţe. După ce vom avea primul vis lucid. legarea şireturilor ni se părea dificilă. dar cu timpul a devenit o obişnuinţă. pentru a vedea ce gen de pregătire mentală va fi necesară pentru a răspunde pozitiv la fiecar din ele. că aceasta se va petrece în mod firesc. la fel va fi şi cu visul lucid. Există patru întrebări la care trebuie să răspundem înainte de orice alt demers. Pentru aceasta. Dacă ne confruntăm cu unele îndoieli. Pot oare eu face aceasta? Sunt convins că visele mele sunt importante? Îmi doresc cu adevărat să am vise lucide? Ce voi face când voi deveni lucid în vis? Să analizăm fiecare întrebare în parte. atunci prima noastră sarcină va fi să înlocuim fiecare îndoială cu o credinţă dătătoare de încredere în sine. în copilărie.3) Jurnalul viselor 4) Familiarizarea cu propriile vise 5) Extinderea conştienţei în toate stările şi testele de “realitate” 6) Corelarea conştienţei cu visele Pasul 1: Pregătirea mentală Acest pas constă în construirea unui cadru mental care va facilita atingerea succesului. "Pot oare eu face aceasta?" Întotdeauna trebuie să avem o atitudine pozitivă. Pe măsură ce ne vom dezvolta capacitatea de a visa lucid. Să ne amintim că. să ne asigurăm. va fi mai uşor să-l visăm pe al doilea. va fi necesar să realizăm că este de fapt o capacitate naturală a fiecăruia dintre noi. pozitivă faţă de acest fenomen. al treilea şi în scurt timp aceasta va deveni o constantă a vieţii noastre onirice. şi vom înţelege ce important este să ne controlăm gândurile. vom interacţiona direct cu gândurile şi cu credinţele noastre. care are un rol crucial în determinarea experienţei noastre. Spre exemplu: Dacă credem că visarea lucidă este un fenomen rar întâlnit. "Sunt convins că visele mele sunt importante?" Odată dobândită atitudinea încrezătoare.

Pentru a învinge toate barierele ce ne împiedică să ne . de aceea nu şi le amintesc şi. Pasul 2: Reamintirea viselor Dacă facem parte din acele persoane care nu-şi amintesc ce au visat. Pe măsură ce ne vom deprinde să visăm conştient. De-a lungul zilei şi înainte de culcare este bine să ne amintim de scopul nostru şi să ne amplificăm dorinţa de a-l atinge. Una din cauzele blocării subconştiente a acestui proces este frica de ceea ce am putea vedea. şansele de a deveni lucid în vis cresc simţitor. "Îmi doresc cu adevărat să am vise lucide?" La această întrebare trebuie să răspundem cu dorinţă şi entuziasm.activitatea de a visa ca pe o prioritate a vieţii noastre. aceştia nu sunt conştienţi de faptul că este posibil să aibă vise lucide. La început poate fi un plan simplu. Planul trebuie să fie bine gândit şi asimilat de mintea subconştientă. vom putea să îndeplinim misiuni mai complicate. De aceea pasul următor vizează reamintirea viselor. ca de exemplu să ne privim mâinile. Cu cât vom amplifica dorinţa de a avea vise lucide. ne va fi mai greu să pătrundem lucid în starea de somn. Un alt factor accelerator este utilizarea sugestiilor pozitive care afirmă importanţa viselor şi entuziasmul în această direcţie. Cu cât vom fi mai entuziast în a învăţa visarea lucidă. "Ce voi face când mă voi “trezi” în vis?" Dacă avem un plan bine stabilit. Această pregătire ne va fi de folos nu numai în accelerarea procesului de visare lucidă. deloc surprinzător. cu atât mai încărcată emoţional va fi intenţia noaastră şi vor vreşte şansele ca ea să se realizeze. ci în orice alt domeniu al vieţii în care urmărim să ne transformăm. Simplul fapt de a crede că visele noastre sunt importante va accelera foarte mult procesul. să observăm peisajul în care ne aflăm sau să zburăm. cu atât mai repede vom atrage această realizare către noi. Mulţi oameni nu acordă importanţă viselor lor.

4. Se ştie că cele mai multe vise apar în ultimele ore de . aceasta este o metodă infailibilă. Atunci când urmăreşti să-ţi aminteşti visele. Lasă-ţi gândurile să hoinărească printre imaginile mentale din vis. Este posibil să-ţi aminteşti doar ultimul vis dinainte de trezire. Rămâi complet liniştit. Să fim atenţi la ele. Cea mai bună reamintire apare când ne aflăm în poziţia în care am avut acel vis. Încearcă să-ţi stimulezi memoria pornind de la ceea ce îţi aminteşti. Lasă-ţi mintea să se mişte. Focalizează-ţi mintea asupra ceea ce ai visat. precum baloanele de săpun. Nu permite minţii să fie sufocată de gânduri încă de la trezire.amintim visele la trezire. încă nu ne putem reaminti visele. şi poţi repeta aceasta şi pe partea stângă. căci pot debloca accesul la alte amintiri din vis. 5. Dacă. 2. pe faţă sau pe spate. Urmează firul gândurilor înapoi. dar să avem flash-uri cu amintiri din vise în timpul zilei. 3. Uneori este posibil să nu ne amintim nimic dimineaţa. Iată o listă de metode care ne pot ajuta în acest sens: 1. Îţi vei aminti mai întâi o parte din vis. Relaxează-te şi permite şi celorlalte părţi să revină la suprafaţa minţii. Nu te mişca. căci visele se vor atenua sau chiar vor dispărea. Acordă-ţi timp pentru a-ţi reaminti visele. Nu abandona. nu te mişca până nu îţi aminteşti tot ceea ce se poate. după toate acestea. Trezeşte-te încet. 6. Dacă te trezeşti pe partea draptă. trebuie să facem din aceasta o prioritate conştientă. Trezeşte-te fără a te mişca. La trezire nu deschide ochii. Încearcă diferite poziţii pentru dormit. încearcă toate poziţiile în care dormi de obicei. Poţi să te întrebi cum ai ajuns acolo? Sau de unde a venit un anume obiect din vis? Tu l-ai găsit? Cine ţi l-a dat? Un fragment de vis va conduce de obicei la altul până când întregul vis se va contura. Nu începe să te gândeşti imediat la ceea ce ai de făcut în ziua respectivă.

ci şi sentimentele. Acesta ne ajută la a conştientiza şi a fixa în memorie toate imaginile ce se perindă în subconştientul nostru în timp ce visăm şi este ca o poartă ce ne deschide calea către visele lucide. Fixează alarma ceasului cu două ore înainte de ora obişnuită de trezire. Ideea e că visele ne trimit mesaje. stările. De asemenea ne va ajuta să conştientizăm în ce măsură viaţa cotidiană ne influenţează visele. căci atunci avem cea mai intensă activitate onirică. care sunt reflexii ale unei personalităţi mereu în schimbare. Pasul 3: Jurnalul viselor Un element important în sprijinul acţiunii de amintire a viselor este jurnalul în care să ne notăm visele. Putem visa că am întârziat la examen sau că am ratat un termen pentru un proiect important. Aceste repere mentale şi emoţionale ne vor ajuta mai târziu când vom deveni familiari cu visele voastre. Analizând temele viselor care se repetă cel mai frecvent vom afla o mulţime de lucruri despre noi. Metoda Ceasului Deşteptător: Ideea este să fixăm alarma la o oră la care este cel mai probabil că visăm şi să ne trezim cu amintirea proaspătă a visului. De exemplu. este posibil să observăm că în perioadele de stres avem vise mai agitate. căci din perspectiva timpului se va putea dovedi semnificativ. Pentru aceasta vom folosi Metoda Ceasului Deşteptător. avem mai multe şanse să ne amintim un vis dacă ne trezim direct din el. pentu că ţine cont de ciclul natural al viselor şi totodată delimitează un timp al zilei în care exersăm aptitudinea de a visa lucid. De asemenea. Este recomandat să se noteze nu numai faptele.somn. e bine să scriem şi acest amănunt. fixează-l din nou peste jumătate de oră. Ele reflectă exact ceea ce simţim şi gândim la nivel subconştient. Este mai bine să folosim timpul prezent în loc de trecut atunci când scriem în . Chiar dacă ceva pare banal. Când sună. Orele de dimineaţă (4-6) sunt cele mai bune. De aceea este foarte important să ne notăm toate visele cu maximum de detalii. Acesta este un alt motiv pentru care jurnalul de vise este atât de important: ne permite să avem o vedere de ansamblu asupra tipurilor de vise. Aceasta este una din cele mai eficiente tehnici. gândurile din timpul visului. aşa că putem să ne concentăm asupra acestei perioade. chiar stresante.

Vom sesiza că unele persoane. vom dezvolta o relaţie intimă cu acestea. . Poţi chiar face o listă cu aceste semne. cu atât mai mult vom beneficia de ele atât în vis cât şi în starea de veghe. cu atât mai bine! Controlul viselor în şase trepte Pasul 4: Familiarizarea cu propriile vise Pe măsură ce jurnalul este completat şi amintirile viselor sunt tot mai intense. Ajungând să cunoşti semnele distinctive din visele tale. pot să predomine vise în care suntem la birou sau la şcoală sau pe plajă. Semnele din vis evoluează ca şi noi. Sau. Ele sunt o reflexie directă a transformării noastre. Este folositor să ne întrebăm de ce visăm ceea ce visăm? Ce înseamnă aceste semne din vis pentru noi? Cu cât mai profund vom înţelege aceasta. Unele teme ale viselor pot apărea de asemenea cu mai mare frecvenţă. în mod firesc vom deveni mai conştienţi şi mai familiarizaţi cu visele noastre. Lucrând cu semnele din visele noastre. Poţi visa că eşti un erou sau că eşti vânat. urmărit. De exemplu.jurnal. sunt în continuă schimbare. Visele ne vor deveni astfel mai accesibile şi mai uşor de înţeles. vom scrie. vei fi capabil să-ţi extinzi reamintirea. "Mă plimb pe stradă şi văd un om" în loc de "Mă plimbam pe stradă şi am văzut un om". Scriind la timpul prezent vom fi capabili să ne amintim mai multe vise chiar în timp ce le notăm. ne putem uneori aminti vise întregi. dacă dispunem de programul necesar de translaţie a sunetelor în cuvinte scrise prin intermediul calculatorului. Pornind de la ele. De exemplu. La trezire va fi mai uşor să povestim visele şi să le notăm mai târziu în jurnal. locuri sau activităţi apar mai des în visele noastre. Cu ajutorul jurnalului acest proces evolutiv va fi mult mai vizibil şi mai uşor de remarcat. Mulţi recomandă folosirea unui reportofon pentru înregistrarea viselor. Aceste modele recurente din visele tale sunt de fapt semne şi ele vor constitui primele jaloane pe calea către visul lucid.

în starea de vis vom deveni conştienţi că visăm întrebându-ne dacă visăm. Nu suntem obişnuiţi să fim conştienţi. Urmăreşte să fii conştient de mişcările minţii ca şi cum ai fi un trecător (observator) care priveşte detaşat cum vin şi se duc gândurile. dar acest obicei se poate schimba. Cu cât suntem mai conştienţi în stare de veghe. întregul proces al visării lucide se bazează pe extinderea conştienţei în toate stările de conştiinţă.Identificarea semnelor din vis are un rol crucial în procesul visării lucide. această acţiune fiind trambulina spre starea de luciditate în vis. este la fel de important ca şi procesul de identificare a semnelor din vis. la fel. a le observa din exterior. Pasul 5: Extinderea conştienţei la starea de veghe De fapt. practica meditaţiei este o metodă excelentă de a deveni mai conştienţi. . A deveni conştienţi de gândurile noastre şi de schemele mentale. Totuşi nu este aşa de simplu cum ar părea la prima vedere. să uitaţi unde aţi pus cheile (dintr-un gest reflex) sau să conduceţi până într-un loc şi apoi să nu vă mai amintiţi drumul până acolo? Momente de extragere din prezent ca acestea sunt rezultatul unei slabe focalizări a minţii. cu atât mai conştienţi vom fi şi în vis. la discreţie. Aceste semne ne indică faptul că visăm. Cât de conştienţi suntem de clipa prezentă? Nu vi s-a întâmplat adeseori să ascultaţi radoiul dar să nu puteţi apoi spune ce s-a transmis. De exemplu. Cu cât poţi menţine mai mult această stare. Nivelele de conştiinţă ale oamenilor sunt foarte diferită. şi ne putem antrena să le observăm în timp ce visăm. Conştientizarea tot mai profundă asupra a ceea ce nise petrece survine în urma unui proces de auto-observare permanentă. Este indicat să ne întrebăm chiar şi în starea de veghe “Este acesta un vis?”. fie în trecut fie în viitor. mergând de la a trăi întreaga viaţă ca pe un vis până la a fi conştient de cel mai mărunt gest. ce poate fi distrasă foarte uşor de fluxul gândurilor care ne poartă. cu atât mai bine.

extrem de favorabile inducerii viselor lucide. un remarcabil cercetăror în domeniul viselor lucide. arată o directă corelaţie între meditaţie şi visarea lucidă. Pentru cei care meditează probabilitatea de a avea vise lucide este mai mare decât pentru cei care nu practică meditaţia. Partea cea mai simplă este să ne întrebăm dacă visăm. Acestea sunt câteva din cele mai utilizate teste ale realităţii: 1. trebuie să fim capabili să facem diferenţa între realitate şi vis. Putem să fixăm ceasul să sune la fiecare jumătate de oră pentru a ne reaminti să facem “verificarea asupra realităţii”. capacitate deosebit de necesară inducerii viselor lucide. Testul citirii: Uită-te în jur şi caută ceva de citit. Prin meditaţie se pot induce stări foarte profunde de relaxare. pentru a ne obişnui apoi să le facem spontan şi atunci când visăm. Multe din principiile meditaţiei au o influenţă directă asupra procesului visării lucide. suntem mai puţini analitici în vis faţă de detaliile discordante (cum ar fi un elefant într-un şezlong). Dar. 2. afirmă el în lucrarea sa “Dreamtime”. din anumite motive. Pentru a învăţa cum să visăm lucid. Întrebă-te dacă s-ar putea petrece în viaţa ta obişnuită. Dacă visezi. Te afli într-un loc unde n-ai mai fost? Eşti cu oameni din altă parte a planetei? Este un elefant la tine în bucătărie? Acesta este genul de întrebări care pot genera scânteia lucidităţii.Studiile realizate de Jayne I. martor conştient şi detaşat. Atât cei care meditează cât şi visătorii lucizi sunt conştienţi de gândurile lor şi de procesele interne. textul sau . Gackenbach. de aceea va fi necesar să realizăm mai multe asfel de verificări. Testul bunul simţ: Examinează împrejurimile pentur a detecta aspectele ilogice. Citeşte. Scopul majorităţii tehnicilor meditative este liniştirea minţii şi stoparea dialogului interior al acesteia. Caută inconsistenţele. Meditaţia dezvoltă de asemenea atitudinea de observator. Fă asta de mai multe ori. O idee ar fi să observăm aspectele stranii care apar. Mai greu va fi să ne dăm seama dacă visăm sau nu. Pentru aceasta vom face verificări în timpul stării de veghe. apoi priveşte în altă parte şi reciteşte.

întreabă-te dacă visezi. Testul aprinderii luminii: Găseşte un întrerupător şi aprinde-l şi închide-l de mai multe ori. Dacă nu funcţionează corect atunci sunt şanse să fii în vis. 9. coafura şi culoarea părului diferite. mai bătrân. sau amnezii parţiale care te împiedică să-ţi aminteşti cu acurateţe. Examinează-ţi mâinile. hainele. dacă nu ascultă legile gravitaţiei. sau poţi fi cu totul altcineva. Testul autoobservării: Uită-te la tine. Testul oglinzii: Găseşte o oglindă şi. 3. Testul zborului sau al levitaţiei: Încearcă să zbori. Dacă sesizezi elemente ilogice pe care le-ai trecut cu vederea. încearcă să levitezi sau să te ridici uşor de la sol. dacă vei fi convins că poţi. dacă porţi haine care nu sunt ale tale. probabil vei sesiza inconsistenţe în amintirile tale. Dacă zbori sau levitezi. Astfel te poţi convinge în ce măsură credinţa îţi influenţează experienţa. te afli deja în vis. perete. 5. picioarele. uşă sau geam. Testul memoriei: Remeorează de unde ai venit şi ceea ce făceai. Atunci poţi fi sigur că visezi. 8. 6. Sau nu? 4. poţi fii sigur că visezi. dar apoi. Mergi înapoi pe firul gândurilorcât de mult posibil. Testul gravitaţiei: Găseşte ceva ce poate fi aruncat în aer şi prinde-l cu atenţie. ai toate motivele să fii convins că visezi. Dacă nu poţi. Testul trecerii prin materie: Încearcă să-ţi treci degetul prin ceva solid. Îţi vei da seama imediat că visezi. . 7. în timp ce te priveşti în ea. la început nu o să meargă. Aruncă-l pe toate părţile.numerele se vor schimba după câteva priviri. Poţi fi uimit de înfăţişarea ta: mai tânăr. vei reuşi.

aceşti şase paşi sunt intercorelaţi şi alcătuiesc un proces complet. vei avea în mod inevitabil vise lucide. imediat ce le întâlneşti în vis vei fi programat să faci un test de realitate. Astfel vei deveni conştient că visezi. iar în unele cazuri nu vor înţelege ce le spui şi te vor ignora total. până ce ne vor impregna subconştientul. În “realitate”. dacă îi întrebi pe cei din jur dacă visezi. cu atât mai curând ele vor apărea şi în vis. Rareori cineva din vis va admite că acela este un vis. te vor acuza că eşti bolnav sau nebun. alcătuiesc paşaportul pentru călătoria conştientă în reagtul viselor. Personajele din vis însă vor nega că este un vis. fără a te întreba despre sănătatea ta mintală.10. Ei trebuie exersaţi cu răbdare. Trebuie să unifici testele de realitate cu semnele din vis. dar poate funcţiona când visăm. Întrebarea asupra personajelor din vis: Acesta nu este cel mai bun test de făcut când suntem în stare de veghe. Aceste teste trebui făcute cât mai des în starea de veghe. împreună cu intenţia. Cu cât se vor incorpora în rutina zilnică mai repede. sunt conştient că visez!” . Dezvoltându-ţi starea de conştienţă vei constata că aceasta . Urmând aceşti şase paşi. Iar reuşita finală va fi atunci când vei putea spune: “Da. Pasul 6: Corelarea conştienţei cu visele Pasul final constă în a combina ceea ce ai învăţat despre vise cu ceea ce ai învăţat despre conştiinţă. Dacă visezi cel mai adesea clase de şcoală sau plăji sau maşini rapide. Toate tehnicile şi metodele de inducere a viselor lucide se bazează pe acest proces. astfel încât ori de câte ori întâlneşti unul din semne. să realizezi un test de realitate. După cum se poate constata.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful