P. 1
61986703 Vocea Mea Te Va Insoti

61986703 Vocea Mea Te Va Insoti

|Views: 12|Likes:

More info:

Published by: Silvia-loredana Paulet on Apr 23, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/26/2014

pdf

text

original

Sidney Rosen (ed.) Povestiri didactice de Milton Erickson VOCEA MEA TE VA INSOTI Cap. I – Transformarea inconstientului (pag.

19) Toate experientele de astazi ne afecteza deopotriva inconstientul si constientul. Daca citesc ceva ce ma inspira, inconstientul meu a fost deja transformat. Daca am o intalnire cu o persoana importanta pentru mine – inconstientul meu este transformat. De fapt, valoarea pozitiva a oricarei psihoterapii se bazeaza, in mod evident , pe capacitatea unei persoane de a se schimba, in mare parte ca rezultat al intalnirii cu o alta persoana sau cu alte persoane. In opinia mea, aceasta transformare se produce in mod eficient si este permanenta atunci cand terapeutul se concentreaza asupra modelarii tiparelor inconstiente ale pacientului, care includ adesea valorile si cadrele de referinta ale acestuia. Erickson impartasea acest punct de vedere . Catre sfarsitul vietii el a conceput o modalitate foarte eficienta pentru a realiza acest scop – seminariile sale didactice. De exemplu, probabil ca oricine a petrecut ceva timp in compania lui Erickson a experimentat niveluri diferite aale transei hipnotice. In starea de transa, cu asteptari pozitive, suntem deschisi la maximum pentru mesajele si influentele transmise de povestirile ericksoniene. Erickson considera ca, daca ascultatorul « uita » o poveste – dezvolta o amnezie in acest sens – efectul ei poate fi si mai puternic. Atunci cand « spunea povesti » , fara indoiala ca Erickson urma o traditie straveche. Din timpuri imemoriale , povestile au fost folosite ca mijloc de transmitere a valorilor culturale, etice si morale. O pilula amara poate fi inghitita mai usor daca este invelita intr-o crusta dulce. O predica morala severa poate fi respinsa, dar sfaturile si indrumarile devin acceptabile atunci cand sunt incluse intr-o povestire spusa intr-o maniera provocatoare, amuzanta si interesanta. In acest scop, povestirile lui Erickson utilizeaza multe strategii narative eficiente, inclusiv umorul si inserarea unor informatii interesante, cum sunt unele aspecte medicale, psihologice si antropologice mai putin cunoscute. Sugestiile terapeutice sunt intretesute in povestiri al caror continut se mentine la distanta atat de nelinistile pacientului , cat si de insistenta fatisa a terapeutului. In opinia lui Erickson, transa este starea in care invatarea si deschiderea catre schimbare au cele mai mari sanse sa se produca. Ea nu se refera la o stare de somolenta indusa. Pacientii nu sunt « anesteziati » de catre terapeut, nici nu sunt privati de capacitatea de autocontrol si condusi de vointa altei persoane. Transa este , de fapt, o stare naturala, pe care o experimentam cu totii. Cele mai familiare experiente ale noastre survin atunci cand visam cu ochii deschisi, dar stari de transa pot aparea si atunci cand meditam, ne rugam sau practicam anumite exercitii – ca joggingul, de pilda, care a fost numit si « meditatie in miscare ». In astfel de situatii, suntem constienti de acuitatea experietelor launtrice mentale si senzoriale, iar stimulii externi, precum sunetele si miscarea, sunt mai putin importanti. In transa, pacientii inteleg adesea, pe cale intuitiva, semnificatia viselor, a simbolurilor si a altor forme de exprimare a inconstientului. Ei se apropie mai mult de ceea ce Erickson a

numit « invatare inconstienta », care se ocupa in mai mica masura de ganduri si preocupari. Ei pot sa accepte sugestiile hipnoterapeutului cu un spirit critic diminuat, dar, daca aceste sugestii intra in conflict cu valorile cu valorile pacientului, acceptarea nu se mai produce sau va fi una temporara. Amnezia poate sa fie prezenta intr-un moment al experientei de transa sau pe tot parcursul acesteia, insa reprezinta un aspect esential al transei. Ajungand un pacient sa intre in transa, terapeutul ii capteaza si i-o directioneaza in interior, conducandu-l catre autoanaliza si reactie hipnotica. Reactia hipnotica, corelata deopotriva cu nevoile si asteptarile pacientului si cu indrumarea terapeutului, deriva din « vastul bagaj de invataturi » al pacientului. Pentru a obtine aceasta reactie, sugestiile terapeutice pot sa fie indirecte, disipate intr-o conversatie obisnuita sau intr-o povestire interesanta. Cateva abordari utile, specifice, au fost descrise in Hypnotherapy, scrisa de Erickson in colaborarea cu Ernest Rossi. Terapeutul este atent la schimbarile subtile care indica « atentia de reactie » a pacientului. Ea include aplatizarea expresiei faciale, privirea fixa, absenta miscarilor de clipire a pleoapelor si o imobilitate aproape totala. Cand se observa acest ansamblu de elemente, terapeutul poate presupune, fara teama de a gresi, ca pacientul a intrat intr-o transa usoara. Atunci poate sa-i ofere o sugestie sau , pur si simplu si simplu, sa-i spuna ceva de genul : « Asta e. Ramai asa. », stiind ca, probabil, pacientul se confrunta cu un material din inconstient. Povestirile urmeaza adesea tipare arhietipale, ca acelea din basme, din naratiunile biblice sau din miturile populare. Ca si in mituri, multe dintre ele includ tema unei cautari. Poate ca indeplinirea uneia dintre sarcinile trasate de Erickson nu are dramatismul eroic al mitului Lanii de Aur, dar zbuciumul launtric si sentimentul implinirii sunt asemanatoare. In plus, multe dintre povestirile sale au ceva tipic american, cu deosebire cele care se refera la propria familie. Din acest motiv, Erickson a fost numit un erou popular american. Cu toate acestea, cineva se poate intreba cum il ajuta pe un pacient ori pe un discipol faptul ca asculta o poveste, chiar in stare de transa hipnotica. In multe privinte, efectul este similar entuziasmului pe care il simtitm dupa ce am vazut un film bun. In timpul filmului, multi dintre noi intra intr-o stare de constienta modificata. Neidentificam cu unul sau mai multe dintre personaje si plecam trans-formati. Acest sentiment este insa de scurta durata – zece, cel mult cinsprezece minute. In schimb, oamenii se trzesc, multi ani mai tarziu, ca-si amintesc de una dintre povestirile lui Erickson. Este posibil ca atitudinile si comportamentul lor sa fi fost schimbat pentru totdeuna. Explicatia lui Erickson pentru aceste schimbari permanente este ca ele au survenit in contextul « hipnozei », pe care o defineste ca fiind « evocarea si utilizarea invataturilor subconstiente ». Cand terapeutul este capabil, cu sau fara a recurge la povestiri, sasi ajute pacientul are toate sansele sa incorporeze in comportamentul sau acele cunostinte uitate. Rezultatul poate fi, de multe ori, un comportament mai constructiv si asertiv. Interventiile lui Erickson aveau toate sansele sa conduca la schimbari de natura asertiva, care generau, la randul lor, alte schimbari. Poate ca acest lucru se intampla pentru ca toate aceste schimbari erau orientate in directia evolutiei si a « deschiderii ». Desigur, era de asteptat ca ele sa fie mai eficiente intr-o cultura care sustine filozofia lui Erickson - ca individul este important, ca el se poate perfectiona si ca fiecare dintre noi are posibilitati unice de dezvoltare. Transformarea intrapsihica

Asa cum am mentionat, inconstientul noastru poate fi influentat de un imput poztiv. Colaborarea cu un psihoterapeut ca Erickson, care este tonic si adept al schimbarii, poate constitui ea insasi un imput pozitiv. Adaugarea « povestirilor didactice » intareste, imbogateste si directioneaza acest imput pozitiv. Relatandu-le, Erickson vine cu informatii noi, evoca sentimente noi si prescrie experiente noi. Unui pacient care se zbate de ani de zile intr-o viziune despre viata ingusta si impovarata de vinovatie ii poate fi prezentata, prin intermediul acestor povestiri , filozofia ericksoniana, care celebreaza viata si este toleranta. Aceste perspective ajung la el pe mai multe planuri, inclusiv prin inconstient. Uneori, pacientul se va identifica cu un personaj dintr+o povestire sau cu Erickson insusi - maestrul care poate sa faca fata cu succes provocarilor dificile. Astfel, ajunge sa traiasca un sentiment de implinire. Acest sentiment de implinire ii permite sa abordeze o situatie cu mai multa incredere. Un exemplu potrivit in acest sens il constituie tratamentul disfunctiilor sexuale, cum ar fi ejacularea precoce. Cand un pacient este capabil sa traiasca experienta satisfactiei sexuale in starea de transa hipnotica, terapeutul adauga setului sau de amintiri personale sentimentul succesului si asteptarea legata de succesele viitoare. Desigur, nu toate povestirile lui Erickson, si in mod cert nu toate partile din toate povestirile, isi propun sa adauge in inconstient astfel de imputuri pozitive.Unele au ca scop de a rascoli si de a aduce la suprafata contientei sentimente precum cel al apatiei, al unui blocaj sau al lipsei de sinceritate. Ascultatorul este astfel nevoit sa-si sondeze resursele inconstiente pentru a imbunatati situata. Sau poate sa gaseasca sustinere emotionala si intelectuala intr-o alta povestire ericksoniana. Rememorarea unei singure fraze dintr-o povestire a lui Erickson poate schimba starea de spirit a unei zile intregi. Multe dintre povestirile lui Erickson par sa implice interactiuni si chiar intamplari intre oameni. S-ar putea crede ca aceasta este intentia povestirilor, sau efectul lor, care se manifesta mai liber si mai creativ. Este evident ca acest lucru se datoreaza transformarilor intrapsihice. Putem intelege mai bine aceste transformari daca vedem povestirile si personajele din ele ca reprezentand structuri psihice interne. De pilda, parintii din povestiri pot reprezenta indrumatori, surse de dragoste si sprijin, ori surse de indrumare irationala. De multe ori, ei reprezinta surse ale fortei coercitive irationale. Un copil dintr-o povestire poate sa reprezinte copilul din noi – lipsit de experienta, dornic sa invete, dar nestiind cum, spontan, dar ignorant, cu un repertoriu de comportamente si reactii limitat. Cand cititorul se transpune in acest copil, exista sanse ca el sa se simta plin de speranta auzind cum copilul depaseste blocajele care il impiedicau sa evolueze si sa se simta liber. Unele transformari intrapsihice pot sa fie determinate de procesul de rearenting. Erickson a folosit acest concept intr-un sens mai amplu decat Jacqui Lee Schiff in cartea sa Transactional Analysis of psychosis. Erickson aplica termenul metodei sale de inlocuire a interdictiilor « parentale » de odinioara cu idei noi, pe care le induce prin intermediul sugestiilor posthipnotice. Aceste sugestii posthipnotice pot fi facilitate de ofraza pe care Erickson o includea adesea in inductiile sale hipnotice : “Si vocea mea te va insoti oriunde vei merge”. Aceasta fraza i-a permis sa mentina contactul cu pacientul aflat in transa, indiferent cat de profunda era regresia acestuia, servind totodata drept indiciu pentru sugestiile posthipnotice. O alta expresie

cu valoare de sugestie poate fi : « Vei vedea o pata de culoare. ». Ulterior, la mult timp dupa sedinta terapeutica, de cate ori pacientul vedea o pata de culoare, era de asteptat ca el sa reactioneze la alte sugestii posthipnotice corelate cu sugestia « petei de culoare » . Aceste sugestii puteau sa includa interdictii si puncte de vedere, care erau apoi « auzite » (frecvent prin vocea lui Erickson) ca vocea unui parinte, prin introiectie , sau a supraeului. Aceasta introiectie a vocii terapeutului se poate manifesta in orice tip de psihoterapie , dar este mai probabil sa se produca atunci cand pacientul se afla in transa hipnotica . O posibila explicatie pentru pentru acest fenomen a fost data de Lawrence Kubie la o intrunire a Asociatiei Americane de Psihanaliza. Dr. Kubie a observat ca in transa hipnotica diferenta dintre psihoterapeut si subiect este abolita. Subiectul aude vocea hipnotizatorului ca si cum ar veni dinlauntrul capului sau – ca pe vocea lui interioara. Acest lucru era adevarat in cazul lui Erickson. Vocea lui devenea vocea ta si vocea lui te insotea , oriunde te-ai fi aflat. Evident, cea mai buna modalitate de a surprinde impactul deplin al acestor povestiri ar fi sa le prezentam pe banda video sau cel putin pe banda audio. Oamenii ar intelege mai bine cat de importante erau la Erickson schimbarile de voce, pauzele, pozitia corpului si semnalele nonverbale. Din pacate in momentul de fata dispunem de putine inregistrari video. Iar acuratetea inregistrarilor audio lasa de dorit. Aparitia povestirilor in forma tiparita ne ofera avantajul ca ele devin astfel mai usor accesibile pentru a fi studiate si analizate. Interpretarea strategiilor terapeutice ale lui Erickson Rapoartele de caz ale lui Erickson par sa prezinte adesea solutii magice, iar unii au manifestat o reactie de neincredere fata de ele. Altii au impresia ca sunt relatari fictive – scrise si prezentate intr-o forma interesanta , dar totusi fictive. Unele persoane , care chiar cred ca Erickson a reusit sa induca transformari reale si spectaculoase in randul pacientilor, discipolilor si al altor terapeuti, sustin totusi ca aceste rezultate au fost probabil obtinute datorita charismei speciale a lui Erickson, care nu le putea fi transmisa altor terapeuti. Totusi, in ultima vreme, sau facut incercari de a studia strategiile sale de comunicare intr-o maniera mai analitica. In Uncommon Therapy, Jay Haley subliniaza acest aspect strategic. El a definit “terapia strategica” drept una in care “terapeutul initiaza ceea ce se petrece pe parcursul terapiei si concepe o abordare specifica pentru fiecare problema”. Haley arata ca Erickson nu foloseste metaforele numai ca mijloc de comunicare cu parintii, ci “intervine in metafora pentru a determina transformarea”. El observa ca Erickson evita interpretarile , deoarece considera ca “interpretarile tipice de finete legate de ceea ce ne comunica subconstientul simplifica lucrurile pana la absurd, ca si cum ai rezuma intr-o fraza o piesa de teatru a lui Shakespeare”. Haley a subliniat de asemenea , ca printre caracteristicile principale ale teoriei ericksoniene se numara “incurajarea atitudinii de rezistenta”, “furnizarea unei alternative mai proaste”, “incurajarea unui raspuns prin provocarea unor frustrari”, “sadirea unor idei”, “amplificarea unei deviatii” si “prescrierea simptomului”. Bandler si Grinder, cu abordarea lor “neurolingvistica”, au interpretat maniera de comunicare ericksoniana pana in cele mai mici detalii. Ei au remarcat, de pilda, tendinta lui Erickson de a « marca » sugestiile pe care le insereaza intr-o povestire. Aceasta « marcare » se face, de exemplu, prin pauze, prin schimbarea pozitiei sau a tonului. Ea se poate realiza si inserand numele pacientului inainte de sugestia « marcata ».

Ernest Rossi, in Hypnotic Realities si Hypnotherapy, a impartit inductiile hipnotice si formele indirecte de sugestie utilizate de Erickson in cinci etape : 1. captarea atentiei ; 2. dezactivarea cadrelor de gandire si a sistemelor de convingeri obisnuite ; 3. explorarea inconstientului ; 4. procesarea inconstienta ; 5. anecdotele pot fi folosite pentru a controla o relatie ; 6. anecdotele modeleaza flexibilitatea ; 7. anecdotele pot crea confuzie, incurajand reactia hipnotica ; 8. anecdotele fixeaza o amintire – “ele confera ideii prezentate un caracter memorabil”. Transpunerea povestirilor didactice in terapie Una dintre cele mai importante si mai utile strategii ale lui Erickson s-ar putea numi “citirea mintii”. Observand cu atentie pacientul si oglindindu-i comportamentul si reactiile, erickson ii da acestuia senzatia ca ii sunt citite gandurile si ca el il cunoaste cu adevarat. Acest tip de « cunoastere » conduce la o relatie foarte apropiata. « Raportul » , care este imperios necesar in toate tipurile de psihoterapie, pare sa se formeze mai repede in terapia hipnotica decat in oricare alte forme de psihoterapie. (In acest sens, este interesant faptul ca Anton Mesmer a fost primul carea folosit termenul « raport » cu referire la terapie). Majoritatea terapeutilor, indiferent de « scoala » din care provin , vor fi de acord ca acest raport, « relatia medic-pacient », are o importanta covarsitoare. O relatie terapeutica puternica il face pe pacient sa se simta inteles, in siguranta si protejat. Avand acest sprijin, el se poate aventura deopotriva in universul launtric si in cel exterior cu o mai mare incredere si mai pregatit sa-si asume riscuri. Tipul de « cunoastere » la care ne referim aici este diferit de modul obisnuit in care un terapeut analitic ajunge sa aiba cunostinte « despre » pacient. De fapt, pentru Erickson nu era necesar sa stranga prea multe informatii despre trecutul unui pacient sau chiar despre simptomele acestuia. Exista o oarecare doza de adevar in teoria conform careia cunoasterea sa era una de tip « intuitiv », dar numai daca intelegem ca intuita lui Erickson se intemeia pe ani intregi de observare atenta si minutioasa. Observatiile lui aveau in vedere nu doar chesiuni simple, precum miscarile corpului, respiratia si pulsul (detectabil in zona gatului , ci si reactiile pacientului in timp ce asculta o povestire). De exemplu, daca pacientul se incorda intr-un anumit moment al povestirii, era un indiciu ca fusese atins un punct important. Erickson putea apoi sa recurga la o alta povestire sau s-o dezvolte pe cea in curs intr-o maniera care sa amplifice reactia pacientului. In felul acesta, povestirile nu au doar o functie terapeutica, ci si una de diagnosticare. Povestirile didactice au fost intotdeauna folosite si trebuie aplicate intotdeauna in corelatie cu alte principii ale terapiei ericksoniene. Printre aceste principii se numara cele mentionate de Haley, dar si altele, cum ar fi prescrierea simptomului, utilizarea rezistentei si reincadrarea. Sunt prescrise diverse activitati, chiar sarcini dificile. Transformarea se produce ca urmare a interactiunii dintre aceste activitati si transferul psihic interior, in contextul unei relatii stranse si bazate pe incredere intre medic si pacient.

Asa cum se afirma in lucrarea Hypnotherapy, Erickson a aplicat principiile de captare a atentiei pacientului prin intermediul surprizei, socului, indoielii si confuziei, alaturi de utilizarea din plin a implicatiilor, intrebarilor, calambururilor si umor. Fiecare povestire are o structura si un subiect, adesea cu un final surprinzator. Povestirile converg spre un punct culminant, urmat de un sentiment de usurare sau de reusita. Folosirea povestirilor didactice demonstreaza un pe care Erickson l-a conturat in Hypnotic Realities si anume : « Cand va confruntati cu o problema dificila, dati-i o reprezentare interesanta. Ulterior, va puteti concentra asupra acestei reprezentari, ignorand eforturile istovitoare pe care le implica”. Mai intai, identificati o reprezentare interesanta in reactiile si simptomele pacientului, apoi o reprezentare mai buna. Sau, asa cum ii spunea Erickson nurorii sale, « Cookie ». « Mai inatai, modelezi lumea pacientului. Apoi, modelezi lumea pacientului conform modelului de viata ». Urmatoarea povestire , « Placere perversa », ne ofera un exemplu in acest sens. Placere perversa O femeie la vreo treizeci de a ani a venit si mi-a zis : - Nu cred ca vreti sa ma vedeti. I-am raspuns : - Asta-i ceea ce presupuneti dvs., vreti sa auziti si varianta mea ? - Ei, bine, a continuat ea, nu merit atentia dvs. Cand aveam sase ani, tata m-a molestat sexual, si de la sase pana la saptesprezece ani, tata m-a molestat sexual, cu regularitate, de mai ulte ori pe saptamana. Si de fiecare data cand o facea , eu eram coplesita de frica. Eram paralizata de spaima. Ma simteam murdara, inferioara, penibila, rusinata. La saptesprezece ani, m-am gandit ca am suficienta forta ca sa fug, am muncit si m-am intretinut singura pana am terminat liceul, crezand ca asta imi va readuce respectul de sine, dar nu s-a intamplat asa. Apoi am sperat ca o diploma de licenta va reusi sa faca asta. M-am intretinut singura la colegiu. Ma simteam rusinata, inferioara, indecenta. Traiam un sentiment cumplit de dezamagire. M-am gandit ca poate, o diploma de master imi va da sentimentul de respect de sine, dar n-a fost asa. Si, cat au durat colegiul si studiile postuniversitare, mi s-au tot facut propuneri indecente. Ceea ce dovedea ca nu meritam sa ma bucur de respect de sine. Apoi m-am gandit sa ma inscriu la doctorat, dar barbatii continuau sa-mi faca propuneri indecente. Atunci am renuntat si am devenit prostituata in toata regula. Numai ca asta nu e deloc bine. Iar un barbat s-a oferit sa ma lase sa locuiesc cu el. Ei bine, am fost de acord, pentru ca o femeie are nevoie de mancare si de un acoperis deasupra capului. Sexul a fost o experienta cumplita. Un penis este atat de dur si pare asa de amenintator. Am ajuns iar paralizata de spaima si pasiva. Si a fost o experienta dureroasa si oribila. Barbatul acela s-a plictisit de mine si am inceput sa traiesc cu altul. Si tot asa, iar acum am venit la dvs.Ma simt ca un gunoi. Un penis in erectie ma inspaimanta, devin neajutorata, moale si pasiva. Sunt atat de fericita cand barbatul se termina. Cu toate acestea, trebuie sa traiesc mai departe. Trebuie sa-mi cumpar haine. Trebuie sa am un adapost ; numai ca nu merit toate astea. I-am spus : - E o poveste trista ; dar partea cu adevarat trista e ca sunteti proasta ! Imi spuneti ca va temeti de un penis indraznet, in erectie, intarit – ceea ce este o prostie ! Stiti ca aveti vagin, si eu

o stiu. Iar un vagin poate primi cel mai mare, mai indraznet si mai hotarat penis, transformandul apoi intr-un obiect care atarna neajutorat. Iar vaginul dvs. poate gasi o placere perversa in a-l reduce la nivelul unui obiect care atarna neajutorat. Schimbarea de expresie de pe fata ei a fost remarcabila. Mi-a zis : - O sa ma intorc la Los Angeles, dar pot sa trec iar pe la dvs. peste o luna ? - Desigur, i-am raspuns. A revenit dupa o luna si mi-a spus : - Ati avut dreptate ! M-am culcat cu un barbat si am gasit o placere perversa in a-l face sa se simta neajutorat. Nu mi-a trebuit mult si mi-a placut la nebunie. Apoi am incercat cu altul. S-a intamplat acelasi lucru.A urmat altul. Si e de-a dreptul incantator! Acum vreau sa-mi iau doctoratul si sa ma specializez in consiliere, iar intre timp o sa astept sa apara barbatul alaturi de care sa vreau sa traiesc. O facusem proasta. Asa ii capatasem cu adevarat atentia. Si apoi ii spusesem : “Placere perversa”. Iar ea chiar nu putea suferi barbatii. Dar eu folosisem si cuvantul « placere ». Cand Erickson mi-a relatat aceasta povestire, eu am venit cu urmatorul comentariu : « Felul in care ai descris penisul acela intarit l-a facut sa para foarte atragator - si provocator. Fiindca a fost vorba si de seductie verbala. E ca si cum ai fi penetrat-o verbal si in imaginatie ». Prima parte a povestirii, care se termina cu « nu merit toate astea », reprezinta o modelare a lumii pacientului. Daca aceasta povestire ii este spusa unei paciente care a incercat fara succes sa-si depaseasca ura de sine prin intermediul unor transformari exterioare(obtinerea titlurilor academice, faptul ca s-a lasat folosita de oameni) si daca femeia este amenintata de stimul fobic (reprezentat, de exemplu, de « un penis intarit, amenintator ») exista sansa, cel putin la nivel inconstient, ca ea sa recunoasca existenta unei asemanari intre povestire si propriul sau model despre lume. Etapa a doua, « modelarea lumii pacientului conform modelului de viata », se realizeaza dupa ce Erickson reuseste sa capteze atentia pacientului. Cu siguranta, daca auzim pe cineva relatand aceasta povestire, atentia ne va fi atrasa de introducerea spectaculoasa si socanta. Atentia e garantata prin folosirea unor cuvinte precum « vagin », « penis indraznet , in erectie, intarit » si « proasta ». Modelarea conform modelului de viata nu se realizeaza doar prin continutul sugestiilor ericksoniene, ci si prin atitudinea lui relaxata si plina de umor atunci cand reformuleaza si reincadreaza problema si prezinta apoi o modalitate reincadrata de a lua in considerare comportamentul afisat de pacienta, in incercarea acesteia de a « trai ». Problema- teama de barbati si ura de sine – este reformulata prin enuntul : « Imi spuneti ca va temeti de un penis indraznet, in erectie, intarit ». Cuvantul « temeti » ii concentreaza frica, nu doar de barbati, ci si de viata. I se spune categoric ca aceasta frica este « prosteasca » (iar ea este obisnuita sa se perceapa ca fiind proasta). Propozitia « Si penisul acela indraznet, intarit poate sa va penetreze vaginul » este o sugestie posthipnotica. Atunci cand va fi urmata , ii va reaminti pacientei o perspectiva oarecum materna, ludica asupra penisului pana nu demult amenintator – acel « penis indraznet, intarit » pe care Erickson l-a ironizat prin repetarea sintagmei. Ultima etapa, una rafinata, a reincadrarii pentru pacient este exprimata prin enuntul : « Iar vaginul dvs. poate gasi o placere perversa in a-l readuce la nivelul unui obiect care atarna neajutorat ».

Pentru cititor, etapa finala a modelarii conform modelului de viata o constituie hotararea de a se vindeca, pe care, in cazul de fata, Erickson ii cere sa o descrie. Cand el sau altcineva spune aceasta povestire, ni se induce speranta ca problemele de acest fel se pot rezolva. Asa cum am sugerat « problemele de acest fel » nu se limiteaza la aria dificultatilor sexuale cauzate de incest, ci pot sa includa spaime fobice, situatii generatoare de anxietate sau probleme legate de asertivitate. Metaforele din aceasta povestire furnizeaza multe « carlige » de care pot fi prinse problemele ce tin de asertivitate, furie si neajutorare. « Placere perversa » este un excelent exemplu despre cum poate fi folosita reincadrarea pentrua transforma un sentiment de neajutorare pasiva intr-unul de control activ. Ea demonstreaza totodata modul in care reincadrarea poate fi utilizata pentru a ajuta pacientul sa treaca in postura de « superioritate ». desi pacienta si-a subliniat teama si neajutorarea Erickson a inteles ca ea avea resentimente puternice la adresa barbatilor. El a stabilit o legatura intre aceste resentimente si un potential sentiment de placere si a creat sintagma foarte sugestiva « placere perversa ». Dupa ce am citit aceasta povestire, vom fi mai inclinati sa ne recunoastem resentimentele si sa ne asumam responsabilitatea ? Vom fi in stare sa ajungem pana la fortele pe care le simtim ca exercita o presiune asupra noastra si sa ne bucuram de placerea procurata de preluarea controlului si de neutralizarea lor ? Un terapeut care utilizeaza povestirile didactice ale lui Erickson poate sa experimenteze o diminuare a propriei sale anxietati obisnuite. In felul acesta, el va putea sa se concentreze mai bine asupra problemei care i se prezinta – sa-l ajute pe pacient sa fie mai deschis, sa gaseasca solutii originale si cadre de referinta noi. Simplul fapt ca detine un repertoriu de povestiri ii poate da terapeutului un sentiment de control, de putere si de competenta. De asemenea, cand citeste sau spune o povestire de-a lui Erickson, terapeutul poate intra el insusi in transa, fie in urma asocierilor pe care le stabileste intre el si Erickson, fie datorita « efectului hipnotic » intrinsec al povestirii. In starea de transa, terapeutul nu doar ca va deveni mai putin anxios, ci va fi mai deschis fata de propriile asocieri inconstiente. Prin urmare, va putea sa-l ajute mai bine pe pacient sa-si domine anxietatile, sa-si exploreze potentialul launtric si sa gaseasca modalitatile diferite de raportare la situatie. Am descoperit ca cea mai buna metoda prin care un terapeut poate selecta povestirile o constituie propriile sale asocieri libere. Nu ma refer doar la asocieri libere de tip cognitiv, ci si la reactiile corpului, la emotiil, la perceptii si in mod deosebit, la asocierile de imagini. Iata un exemplu despre cum am folosit eu povestirile lui Erickson in tratarea a doi pacienti diferiti. Primul dintre ei, un evreu hasidc in varsta de treizeci de ani, venise la mine trimis de sotia lui. Aceasta citise despre tehnicile de tratament ale lui Erickson si credea ca putea sa-l ajut pe sotul ei sa-si depaseasca incapacitatea pe termen lung de a se trezi la o ora rezonabila. De cand era elev in clasa a zecea la Yeshiva, nu putuse niciodata sa se treazeasca mai devreme de ora 11 sau 12. Din cauza asta, nu-si putuse pastra nici o slujba, dar se adaptase destul de bine ritmului unei afaceri de familie. Era casatorit de aproximativ un an, iar sotia lui considera incomod si suparator faptul ca trebuia sa-si petreaca o ora zilnic incercand sa-l trezeasca. In timpul primei noastre sedinte, pacientul mi-a spus ca fusese hipnotizat de mai multe ori de un psihoterapeut renumit. Hipnoterapeutul era multumit ca pacientul intra in transa, dar pacientul nu era multumt. L-am supus unei proceduri standard de inducere a transei hipnotice, folosind tehnicile de levitatie a bratelor si de fixare a privirii. A fost capabil sa obtina inchiderea

ochilor, cat si senzatia de greutate in brat. Insa la sfarsitul sedintei a sustinut ca nu era hipnotizat, ci ca fusese mai degraba cooperant, cu toate ca eu il prevenisem sa nu incerce sa fie cooperant. Dupa aceasta prima sedinta mi-a dat un telefon. Mi-a spus ca, atunci cand sotia lui a auzit despre procedura noastra hipnotica, s-a indoit ca ar fi destul de « neobisnuita » pentru a fi considerata o tehnica ericksoniana standard. La a doua sedinta, i-am spus imediat pacientului : « Am stabilit deja ca nu puteti fi hipnotizat intr-o maniera de care dvs. sa fiti multumit, cgiar daca atat eu, cat si celalalt hipnoterapeut am crezut ca am reusit sa va hipnotizam. Prin urmare, n-o sa mai pierdem timpul incercand sa va conving ca puteti fi hipnotizat ». Pacientul a descris atunci istoricul unui caz despre care citise impreuna cu sotia sa : Erickson tratase un cuplu care suferea de enurezis spunandu-le ca, in fiecare seara, sa ingenuncheze pe pat si sa urineze intentionat. Apoi sa doarma in asternuturile ude. Asta, sustinea pacientul meu, insemna terapie « ericksoniana ». M-am lansat atunci intr-o discutie lunga si fara sir despre valoarea inconstientului, in timpul careia pacientul s-a relaxat in mod vizibil si a inchis ochii, parand sa fi intrat in transa hipnotica. Nu l-am chestionat in legatura cu profunzimea transei. In timp ce vorbeam, am inceput sa fac asocieri cu povestirea despre cei doi enuretici si mi-am amintit de comentariul pe care Erickson l-a facut la sfarsitul altei povestiri. Iata ce spusese : « Vrei o tehnica imbatabila ca sa traiesti o viata lunga ? Trezeste-te in fiecare dimineata ! Si ca sa fii sigur ca intr-adevar te trezesti in fiecare dimineata, bea multe lichide inainte de culcare si atunci vei fi nevoit sa te trezesti – ca sa mergi la baie sa urinezi ». I-am relatat pacientului meau aceasta povestire, dupa care i-am sugerat sa bea cel putin un litru de lichid in fiecare seara, cu o ora inainte de culcare si, in decursul a doua saptamani, sa-si amane ora de culcare cu cate treizeci de minute. Pana atunci se culca in jur de trei dimineata si se trezea pe la 11, inainte de pranz. I-am sugerat sa inceapa sa se culce pe la 2, la 1 :30, la 1 si in cele din urma, la miezul noptii, cand se culca si sotia lui. I-am spus sa nu lancezeasca in pat dupa ce se trezeste. Patul trebuie sa fie asociat cu somnul sau cu sexul. Daca se trezea, trebuia sa se dea jos din pat, sa mearga in living si sa citeasca ceva sau sa se uite la televizor. Si trebuia sa se dea jos din pat, sa mearga in living si sa citeasca ceva sau sa se uite la televizor. Si trebuia sa bea cel putin un litru de lichid inainte sa se culce. L-am asigurat ca astfel vezica lui se va umple in sase pana la opt ore si ca va fi nevoit sa coboare din pat ca sa urineze. Dupa ce urina, trebuia sa faca un dus, terminand cu apa rece, daca era posibil. Apoi trebuia sa se imbrace, sa ia micul dejun si sa-si vada de treburi, fara sa se mai intoarca in pat. Pacientul a obiectat, spunand ca nu-i place sa faca dus dimineata, ca prefera sa faca seara. Am insistat, din nou, ca de acum incolo trebuia sa faca dus dimineata – cel putin pana rezolvam problema cu trezirea. Mi-a promis ca asa o sa faca si ca ma suna peste doua trei saptamani ca sa-mi spuna daca planul a functionat sau nu. Dupa doua saptamani, m-a sunat si mi-a zis ca nu mai avea probleme cu somnul sau cu trezirea. A doua zi, a venit la consultatie o femeie inteligenta si rafinata care ma contactase initial ca s-o ajut sa depaseasca problemele cauzate de o vezica dureros de inflamata, dar si cele legate de somn. La inceputul sedintei, nu ma gandeam in mod constient la problema vezicii inflamate. Stiam ca se prezentase in instanta cu o saptamana inainte pentru a finaliza procedurile de divort, dar parea destul de linistita si de vesela cand a intrat in cabinet. Stiam ca o interesau tehnicile terapeutice ale lui Erickson, asa ca i-am povestit experienta pe care o avusese cu evreul hasidic.

I-am povestit cum il sfatuisem sa bea apa inainte de culcare si am incheiat reproducand comentariul final al lui Erickson cand spusese povestirea : “Cu totii incepem sa murim chiar in clipa in care ne nastem. Unii o fac mai repede decat altii. Tot ce putem face este sa ne bucuram de viata”. Pacienta mea a inceput sa planga in hohote. Am intrebat daca vrea sa-mi spuna de ce plange. (Ma intrebam daca prin asociere, avea legatura cu problemele ei urinare si cu faptul ca vorbisem de urinare). Mi-a spus ca referirea la moarte o facuse sa simta ca viata ei se terminase. Convingerea aceasta incepuse sa se formeze de ceva timp. Simtea ca, in ciuda succesului profesional si a faptului ca reusise sa creasca si sa educe doi copii, nu mai avea nici un motiv sa traiasca. Ea atribuia acest sentiment faptului ca parintii ei nu divortasera, chiar daca traiau separat de cand ea avea unsprezece ani. Mama ii interzisese sa pastreze legatura cu tatal ei. Ar fi fost considerat un semn de tradare fata de mama. In consecinta, pacienta simtea ca-i fusese refuzat dreptul de a relationa cu tatal. Avea sentimentul ca, daca parintii ar fi divortat, ea ar fi fost libera sa-si vada tatal. Tatal ar fi avut dreptul sa o viziteze si asa mai departe, iar legatura dintre ei nu s-ar fi rupt. In felul acesta, ea asocia propriul divort cu actul de a-si elibera copii. In acelasi timp, simtea ca viata ei se terminase, odata ce facuse acest lucru. Asta m-a facut sa ma gandesc la o alta povestire, pe care i-am si spus-o. Dupa prima mea intalnire cu Erickson avusesem un vis. In vis, vizualizasem cuvintele : « Nu duci nimic pana la capat, niciodata. » Sapte ani mai tarziu, in timp ce ascultam niste inregistrari cu Erickson in Phoenix, am avut o revelatie : « Cine spune ca trebuie sa duci ceva pana la capat ? Nimic nu se termina cu adevarat atata timp cat continuam sa traim. » I-am relatat pacientei mele aceasta povestire si i-am sugerat ca ar putea sa-si conceapa viata ca o continuare a vietii parintilor ei, iar viata copiilor sai ca pe o continuare a vietii ei. Si procesul va continua atata timp cat exista viata pe pamant. Acest gand i s-a parut datator de speranta. Esential la aceasta trecere in revista destul de ampla a doua sedinte de terapie cu doi pacienti diferiti este ca nu am avut idei preconcepute atunci cand am ales aceste povestiri, ele au izvorat din propriile mele asocieri libere, care au fost influentate de experientele mele de viata si perfectionate de peste treizeci de ani de experienta clinica. Totodata, este important sa subliniez ca procesul respectiv s-a desfasurat in contextul unei bune relatii terapeutice. Pacientii s-au oprit asupra acelor secvente care se aplicau in cazul lor. Nu a fost vorba neaparat despre acele parti pe care eu ma asteptam sa le aleaga. Dar s-au dovedit a fi utile. Cand folosim aceste povestiri, ca si cand recurgem la imaginatie in general, exista riscul ca experienta imaginara sa devina un substitut pentru experienta reala de viata. Daca cineva simte ca a reusit deja sa-si satisfaca necesitatile de trai, nu are de ce sa se mai dea jos din pat dimineata. Desigur, atunci cand un terapeut adopta filozifia activismului, asa Cuma facut Erickson, el nu va incuraja niciodata un tip de viata « dolce far niente ». E putin probabil ca persoanele care ii asculta povestirile sa se retraga din viata activa. Se intampla uneori ca pacientii mei sa observe ca , desi au o experienta captiva in cabinetul terapeutului, fantazand si chiar imaginandu-si rezolvari ale conflictelor, nu exista o continuitate. Ei se plang ca « nu s-a produs nici o transformare inauntrul meu. Dupa ce ies din cabinet nu fac nimic diferit fata de cum faceam inainte. » In astfel de cazuri, cateodata este mai bine pentru pacient daca pastreaza tacerea si ma lasa sa-i relatez in liniste o povestire

ericksoniana. Poate sa fie o poveste lunga si plictisitoare despre dezvoltarea copilariei. La sfarsitul sedintei, pacientul va declara ca nu i s-a parut la fel de « buna » ca sedintele de pana atunci si va spune ca prefera sa fie mai activ. Poate sa afirme ca s-a plictisit. Atunci o sa-i explic ca ceea ce incercam noi sa realizam se petrece la nivel inconstient, si ca nu conteaza ce face latura constienta a mintii lui. Ulterior, poate sa imi spuna ca in viata lui au aparut schimbari major. A devenit, de pilda, mai increzator in sine pe plan social, a stabilit o serie de contacte noi sau si-a schimbat locul de munca. Cu alte cuvinte, activismul sau se manifesta in afara sedintelor terapeutice. In timpul sedintelor, eu sunt cel care isis asuma responsabilitatea in privinta actiunii. Desigur, pot sa existe pacienti carora nu le place sa li se spuna o povestire conceputa de altcineva decat terapeutul lor. S-ar putea sa prefere o abordare mai personalizata. O serie de carti, precum Therapeutic Metaphors a lui David Gordon, inspirata de modul in care Erickson utiliza metaforele, vin in ajutorul celor care vor sa foloseasca metoda generala ericksoniana pentru a-si crea metafore proprii. Evident, este putin probabil ca simpla citire sau relatare a uneia sau a mai multora dintre aceste povestiri sa determine o schimbare.Este de asteptat ca schimbarea sa se produca atunci cand receptorul, si poate chiat transmitatorul (asa cum il numesc eu pe terapeut) , se afla intr-o stare de receptivitate. Asa cum am mentionat, aceasta stare de receptivitate se realizeaza adesea cel mai usor si mai rapid prin inducerea unei transe hipnotice. Relatia terapeutica optima nu consta in ceea ce, in mod frecvent, se numeste « transfer pozitiv ». Dimpotiva, este una in care exista un « raport » intre terapeut si pacient. Numai atunci inconstientul pacientului si cel al terapeutului pot interactiona optim. Daca cineva citeste aceste povestiri in asa-numita stare de veghe , s-ar putea sa le respinga, considerandu-le « clisee », « rasuflate » sau « interesant, dar irelevante ». In stare hipnotica insa, cand tot ceea ce spune terapeutul isi intensifica semnificatiile, o povestire sau chiar un singur cuvant dintr-o povestire pot sa induca o minisatori – termenul Zen pentru iluminare.

Capitolul 2 Povestiri motivationale

Cum invatam sa stam in picioare Invatam foarte multe lucruri la un nivel constient, apoi uitam ce am invatat si folosim abilitatea respectiva. Vedeti voi, comparativ cu altii, eu avut un avantaj extraordinar. Am suferit de poliomelita, eram complet paralizat, iar inflamatia era atat de puternica, incat imi erau paralizate si simturile. Puteam sa-mi misc ochii si nu imi fusese afectat auzul. Ma simteam foarte singur, sa zac tot timpul in pat, incapabil sa misc altceva decat globii oculari. Eram in carantina la ferma, impreuna cu sapte surori, un frate, mama, tata si o infirmiera. Ce puteam sa fac ca sa-mi treaca timpul ? Am inceput sa studiez oamenii si mediul inconjurator. In scurt timp, am aflat ca surorile puteau sa spuna « nu », dar sa gandeasca « da ». Si puteau sa spuna « da » si sa gandeasca « nu ». Puteau sa-i ofere altei surori un mar si in acelasi timp sa il pastreze pentru ele. Atunci am inceput sa studiez limbajul nonverbal si limbajul corpului. Aveam o surioara care tocmai incepuse sa invete sa mearga de-a busilea. Iar eu trebuia sa invat sa ma ridic in picioare si sa merg. Va imaginati ci cata incordare priveam cum surioara mea depasea faza mersului de-a busilea si invata sa se ridice in picioare. Nu stiti nici macar cum ati mers pe picioarele voastre. Va puteti gandi ca puteti sa mergeti in linie dreapta cale de sase poste – daca nu exista pietoni sau trafic rutier. Nu stiti ca nu puteti sa mergeti in linie dreapta in ritm constant. Nu stiti ce anume faceti atunci cand mergeti. Nu stiti cum ati invatat sa stati in picioare. Ati invatat intinzand mana si tragandu-va in sus. In felul acesta, mainile voastre s-au incordat – si din intamplare, ati descoperit ca puteti sa va aduceti greutatea in picioare. Este un lucru ingrozitor de complicat, pentru ca genunchii vostri tind sa cedeze – iar daca genunchii raman drepti, cedeaza soldurile. Atunci v-ati incrucisat picioarele. Si nu puteati sa va ridicati in picioare pentru ca cedau si genunchii si soldurile. Aveati picioarele incrucisate – si in scurt timp ati invatat sa va luati avnt si sa stati in pozitie dreapta – si va tragea in sus, iar acum trebuie sa invatati cum sa va tineti genunchii intinsi, intai pe unul, apoi pe celalalt si dupa ce invatati asta, trebuie sa invatati cum sa va concentrati pentru a va tine soldurile drepte. Apoi ati descoperit ca trebuie sa invatati sa va concentrati pentru a va tine soldurile drepte si genunchii intinsi in acelasi timp si picioarele departate ! In sfarsit, acum puteti sta cu picioarele departate, sprijinindu- va in maini. Apoi a urmat lectia in trei etape. Va distribuiti greutatea pe o mana si pe ambele picioare, mana aceasta nu va sustine deloc. (E mana stanga )Fara indoiala, e o munca grea – sa inveti sa stai drept, cu soldurile drepte, cu genunchii intinsi, picioarele departate, cu mana aceasta (dreapta) apasand cu putere pe sol. Apoi descoperiti cum sa va schimbati echilibrul corpului. Va schimbati echilibrul corpului intorcand capul, rasucind trupul. Trebuie sa invatati sa va

coordonati toate schimbarile in echilibrul corpului atunci cand va miscati mana, capul, umarul, trupul – dupa care trebuie sa invatati toate astea din nou, pentru mana cealalta. Apoi urmeaza sarcina teribil de grea de a invata sa stati cu ambele maini ridicate si de a misca mainile in toate directiile, bazandu-va pe solidele suprafete de sprijin ale celor doua picioare, pe care le tineti departate. Si sa va metineti soldurile drepte – si genunchii drepti, cu atentia impartita astfel incat sa aveti sub control genunchii, soldurile, bratul stang, bratul drept, capul, corpul. Si, in sfarsit, dupa ce ati dobandit suficienta dexteritate, ati incercat sa va balansati pe un singur picior. O treaba fantastic de grea ! Cum va controlati intregul corp, mentinandu-va soldurile drepte, genunchii intinsi, simtind totodata miscarea mainilor, miscarea capului, miscarea trupului ? Apoi ati dus un picior inainte si ati schimabt centrul de greutate al corpului ! Genunchii vi s-au indoit si iata-va jos ! V-ati ridicat si ati incercat din nou. In cele din urma , ati invatat cum sa duceti un picior inainte si ati facut un pas si vi s-a parut ca e bine. Asa ca l-ati repetat – era tare bine. A urmat al treilea pas – cu acelasi picior – si v-ati rasturnat ! A durat mult pana ati alternat picioarele, dreptul, stangul, dreptul, stangul si tot asa. Acum puteati sa miscati din brate, sa intoarceti capul, sa va uitati in dreapata si in stanga si totodata sa mergeti, fara sa mai fiti deloc atenti sa va tineti genunchii intinsi si soldurile drepte. Baiatul moare pana in zori Am terminat liceul in iunie 1919. In august, am auzit cum trei medici, in camera alturata, ii spuneau mamei : « Baiatul moare pana in zori ». (Erickson a suferit prima infectie cu poliomelita la varsta de saptesprezece ani). Fiind un copil normal nu mi-a placut ce am auzit. Medicul nostru de tara chemase doi tipi din Chicago, in calitate de specialisti, iar ei i-au spus mamei « Baiatul moare pana in zori ». Eram furios. Sa-i spuna unei mame ca fiul ei moare pana in zori ! E ceva cumplit ! Dupa asta mama a intrat la mine in camera, alba la fata. Credea ca delirey, fiindca i-am cerut insistent sa mute scrinul cel mare, ca sa fie la un unghi diferit langa pat. L-a asezat langa pat, intr-o pozitie oarecare, dar eu am tot pus-o sa-l mute pana m-am declarat multumit. Din cauza scrinului, nu putea sa vad pe fereastra – si afurisit sa fiu daca vroiam sa mor fara sa vad rasaritul de soare! Nu l-am vazut decat pe jumate. Am zacut incontient vreme de trei zile. Nu i-am spus nimic mamei. Nici ea nu mi-a spus nimic. Dilatatia Cred ca se pot face multe. Presedintele societatii medicale din acest stat a trimis la mine o femeie. O operase de cancer uterin, apoi o operase de cancer la colon, de alt tip. Femeia ramasese cu o contractie a colului inferior. Defecarea era extrem de dureroasa si mergea la cabinetul acestui medic pentru o dilatatie lenta, gradata. Suferea niste dureri ingrozitoare.. Medicul m-a intrebat : « Poti s-o ajuti pe aceasta femeie prin hipnoza ? Nu vreau s-o operez si a treia oara ». Asa ca am utilizat o transa. I-am spus femeii ca avusese doua cancere de tipuri diferite , iar acum sufera de o contractie dureroasa a colului inferior. Ca avea dureri mari, iar colul

trebuia dilatat. I-am spus ca daca intra zilnic in piscina, arunca acolo o anvelopa de automobil si se bucura de confortul bazinului si de apa, dilatatia avea sa fie mult mai putin dureroasa. Iar ea a facut asta in fiecare zi. Medicul mi-a spus ca dilatatia se producea mult mai repede, neobisnuit de repede. Mi-a zis ca femeia continua sa se planga de dureri, dar ca tonul vocii era altul. Dupa parerea lui, intensitatea durerii nu mai era aceeasi. Peste un an, femeia a venit la mine, m-a imbratisat, m-a sarutat si mi-a spus ca avea o viata minunata. Colonul i se vindecase, doctorul ii spusese ca are un colon normal. Ii extirpase tumoarea canceroasa. Nu mai recidivase. Disputa Un barbat din Philadelphia, pe care l-am vindecat de migrena, i-a trimis la mine pe matusa si pe unchiul lui. Mi-a spus : « Astia doi se cearta in fiecare zi de cand s-au casatorit. Si sunt impreuna de peste treizeci de ani ». Cei doi au venit la mine. Le –am spus : « Nu v-a ajuns de cand va certati ? D ce nu incepeti sa va bucurati de viata ? » Si au avut o viata foarte placuta. Iar matusa barbatului respectiv a incercat sa o convinga pe sora ei sa vina si ea la mine, pentru ca mama acetui barbat era foarte nefericita.

Capitolul 3 – Sa avem incredere in inconstient Invatasem multe La colegiul Oswego din New York, Estabrooks (un profesor de psihiatrie) mi-a spus atunci cand m-am dus la el: “O sa te programez sa tii o convocare pentru profesori asta-seara”. Urma sa participe o multime de oraseni si trebuia sa fac o groaza de lucruri inainte sa intru in amfiteatru, lucruri care nu aveau nici o legatura cu prelegerea in sine. Cu toate acestea, nu imi faceam griji, pentru ca stiam ca sunt in stare sa vorbesc si stiam ca sunt in stare sa gandesc si stiam ca invatasem multe in decursul anilor. Ninsoare slaba In satul Lowell din Wisconsin, prima ninsoare din toamna aceea a cazut pe 12 noiembrie, pe la patru dupa-amiaza. Iar copilul din banca a treia, de pe randul al treilea, care statea chiar in dreptul ferestrei, se intreba : oare cat timp o sa-mi mai amintesc de asta ? Pur si simplu, ma intrebam.... Stiam cu precizie ...Stiam ca era 12 noiembrie, anul 1912. Ninsese foarte putin. Narvalul La ferma, avem doua carti – istoria Statelor Unite si un dictionar in editie completa. Am citit dictionarul acela din scoarta in scoarta, de mai multe ori. Si avem un vocabular formidabil. Peste multi ani, cand tineam conferinte in Montana, un medic m-a invitat intr-o seara la el

acasa.Pe parcursul sederii acolo, a venit la mine cu un obiect ciudat, in forma de spirala si m-a intrebat : -Stiti ce-i asta ? - Un colt de narval. Iar el mi-a zis : - Esti prima persoana care s-a uitat la obiectul asta si l-a recunoscut. Bunicul meu a fost vanator de balene si a luat coltul asta de la un narval. De atunci il avem in familie. Iar eu am pastrat intotdeuna tacerea in ceea ce-l priveste. Ii las pe oameni sa-l examineze si sa se tot intrebe ce-o fi. Spune-mi tu cum ai stiut ca e un colt de narval ? Si atunci i-am raspuns : - Cand aveam cinci sau sase ani am vazut o poza cu asa ceva intr-un dictionar in editie completa. O sa vorbeasca Multa lume isi facea griji pentru ca implinisem patru ani si inca nu vorbeam si aveam o surioara cu doi ani mai mica decat mine care vorbea si mai vorbeste si acum, dar nu spune mai nimic. Iar oamenii se necajeau pentru ca eu eram un baietel de patru ani care nu vorbea. Mama le-a spus linistita : « Cand va veni vremea, o sa vorbeasca » Scarpinatul porcilor Intr-o vara, am vandut niste carti ca sa ma pot intretine la colegiu. Pe la ora cinci, am intrat intr-o ferma, l-am intrebat pe fermier daca nu vrea sa cumpere carti, iar el mi-a raspuns : - Tinere, eu nu citesc nimic. Nu am nevoie sa citesc nimic. Nu ma intereseaza decat porcii mei. - Cat hranesti porcii, pot sa stau si eu sa vorbesc cu dumneata? L-am intrebat. - Cum sa nu, tinere, dar asta n-o sa te ajute deloc. Eu n-o sa-ti dau atentie ; sunt ocupat sa hranesc porcii. Prin urmare, am inceput sa-i vorbesc despre cartile mele. Fiindca si eu crescusem la o ferma, fara sa-mi dau seama, am luat de pe jos doua scandurele si m-am apucat sa scarpin porcii pe spinare in timp ce vorbeam. Fermierul s-a uitat la mine, s-a oprit si mi-a zis : - Cine stie sa scarpine un porc pe spinare, asa cum le place porcilor, este un tip pe care vreau sa-l cunosc.Esti invitatul meu la cina asta-seara, poti sa ramai peste noapte aici, pe gratis, si iti cumpar si cartile alea. Tie iti plac porcii. Te pricepi sa-i scarpini asa cum le place lor sa fie scarpinati. Sapte asteriscuri Unul dintre subiectii mei era o persoana cu totul deosebita cu care am facut multe experimente. Era psiholog. Avea un titlu universitar de doctorat si era complet nehotarat in privinta propriului viitor. L-am folosit in cadrul unor experimente si atunci a inteles ca are un inconstient. I-am imprumutat cartile mele de medicina si a intrat la facultatea de medicina. In ultimul an de studii, unul dintre profesorii de acolo, care il placea foarte mult, i-a spus : - Arthur, cum crezi ca ai sa te descurci la examenul meu ? Si Arthur i-a raspuns :

N-o sa am probleme la examenul dumneavoastra. Aveti doar zece intrebari, iar acestea sunt... Si a inceput sa-I enumere toate cele zece intrebari. Profesorul i-a zis: - Ei, bine, tu stii exact intrebarile pe care vreau sa ti le pun!Ba chiar mi le-ai spus in ordinea in care le utilizez. Nu cumva ai patruns prin efractie in biroul meu si mi-ai furat copia ? Iar Arthur i-a raspuns : - Nu, pur si simplu stiam ce o sa intrebati la un examen de sfarsit de an. - Explicatia ta nu ma multumeste. Te duc la decan, sa-i spun si lui. Decanul a ascultat povestirea. - Este adevarat, Arthur ? Tu chiar stii intrebarile ? l-a chestionat el. - Bineinteles ca stiu intrebarile. Am fost la cursurile domnului profesor si i-am ascultat prelegerile, i-a raspuns Arthur. Iar decanul i-a zis: - Nu stiu cum, dar banuiesc ca ai intrat in posesia copiei. Daca nu reusesti sa ne dovedesti buna ta credinta, ma vad nevoit sa-ti interzic intrarea in examen si n-o sa poti absolvi din cauza incorectitudinii. - Vreti o dovada ca eu stiam, inaintea domnului profesor care aveau sa fie intrebarile dumnealui. Puteti sa trimiteti pe cineva in camera la mine sa aduca aici caietul meu cu notitele pe care le-am luat la cursurile dumnealui. O sa observati ca anumite lucruri sunt insemnate cu asteriscuri. Veti vedea ca « 1 », « 2 » si « 3 » sunt aplicate in mod diferit la acele « intrebari cu asteriscuri ». Pentru ca dumnealui obisnuieste sa puna doar zece intrebari, am ales zece notite carora le-am acordat cate sapte asteriscuri, pentru ca acelea erau lucrurile pe care pusese un accent mai mare – atat in timpul anului, cat si la sfarsit de an. Asadar, au trimis pe cineva sa aduca acel caiet si au vazut ca Arthur insemnase anumite notite cu un asterisc, pe unele cu doua, pe altele cu trei, cu patru, cu cinci, cu sase – dar numai zece erau insemnate cu sapte asteriscuri. Si asteriscurile aveau cate o cifra, nu in ordine, de la 1 la 10. Cea din mijloc era 1 si, probabil, cea de sus era 9 si asa mai departe. Atunci decanul a spus : - Nu mai e nevoie sa sustii examenul. Ai ascultata cu multa atentie si ai auzit intonatia speciala cu care profesorul a rostit acele elemente. Cand asculti o prelegere si esti atent la importanta pe care profesorul o acorda anumitor subiecte, poti sa-ti dai sema acare vor fi punctele pe care el le va include in examen. Comunicarea este un lucru foarte complicat. Expresia noastra faciala, ochii nostri, felul in care ne tinem corpul, felul in care ne miscam corpul si extremitatile, felul in care ne miscam capul, modul in care ne miscam anumiti muschi individuali – toate acestea ne dezvaluie foarte multe informatii.
-

Curiozitate O femeie venea la colegiu tinand tot timpul mana stanga peste gura. Vorbea in timpul orei de curs cu mana stanga sub nas, ca sa nu i se vada gura. Mergea pe strada acoperindu-si

gura cu mana stanga. Manca la restaurant ascunzandu-si gura sub mana stanga. Cand vorbea la ore, mergea pe strada, lua masa la restaurant, intotdeauna isi acoperea gura cu mana stanga. Lucrul asta mi-a starnit interesul. Mi-am propus sa ma apropii de ea. Mi-a povestit, dupa multe indemnuri din partea mea, ca la varsta de zece ani, trecuse printr-o experienta ingrozitoare. Intr-un accident de masina, fusese aruncata prin parbriz. O experienta infricosatoare pentru o fetita de zece ani. Geamul parbrizului ii taiase gura, iar capota masinii era plina de sange. Tot sangele asta care o speriase pe fetita de zece ani, poate nu a fost asa de mult, dar ei asa i se paruse. A crescut cu ideea ca are o cicatrice ingrozitoare la gura – si de aceea isi acoperea gura cu mana, fiindca nu voia ca lumea sa-i vada cicatricea aceea ingrozitoare. I-am dat sa citeasca o istorie a cosmetologiei si a aflat despre semnele de frumusete – semne in forma de semiluna, cerc, stea si asa mai departe. A citit cum o femeie poate sa aplice un semn de frumusete langa trasatura pe care ea o considera atragatoare. Am facut-o sa-mi deseneze cateva semne de frumusete. Apoi am indemnat-o, in intimitatea camerei ei, sa faca o copie in marime naturala a cicatricei – s-a dovedit a fi o stea in cinci colturi, de marimea unui semn de frumusete. Dar ea o vedea in continuare ca fiind mai mare decat intreaga fata. Atunci am convins-o sa-si dea intalnire cu unul dintre studenti. Trebuia sa care doua genti grele, ca sa aiba mainile ocupate, sa nu le mai duca la fata. La aceasta intalnire si apoi la urmatoarele, a descoperit ca , daca ii dadea voie baiatului sa o sarute la despartire, el o saruta de fiecare data pe partea de gura unde avea cicatricea. S-a intalnit cu un barbat, dar nu a avut curajul sa-l lase sa o sarute inainte de a se desparti. Al doilea barbat a sarutat-o pe partea dreapta a gurii. La fel au facut si al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea si al saselea.Ce nu stia aceasta femeie este ca era curioasa si pentru ca era curioasa isi inclina de fiecare data capul spre stanga, asa ca barbatul nu putea s-o sarute decat pe partea drepata a gurii ! De cate ori povestesc istoria acestui caz, ma uit in jurul meu. Stiti cu totii ce este aceea vorbire subliminala, dar nu stiti despre auzul subliminal. Cand povestesc istoria acestui caz, absolut toate femeile strang din buze – iar eu stiu la ce se gandesc. Il observi cu atentie pe vecinul care a venit sa vada bebelusul. Te uiti la buzele lui. Stii exact cand vecinul acela va saruta bebelusul. Profesorul Rodriguez Eu intru in transa ca sa fiu mai sensibil la intonatiile si inflexiunile din vocea pacientilor mei. Si ca sa pot auzi mai bine, sa vad mai bine. Intru in transa si uit de prezenta celorlalti. Iar oamenii vad ca sunt in transa. Am avut un pacient, pe nume Rodriguez, profesor de psihiatrie in Peru. Mi-a scris ca voia sa faca psihoterapie cu mine. Il cunosteam dupa reputatie. Stiam ca era mai ager la minte decat eram eu. Dar el imi cerea sa-l primesc ca pacient. Ma intrebam : »Cum o fac fata unui om inteligent, mai educat, mai ager la minte decat mine ? » Era un spaniol din castilia si extrem de arogant – arogant si crud, obisnuit sa-si insulte interlocutorul. L-am programat pentru ora doua. I-am notat numele, adresa, starea civila, tot ce era necesar pentru statistica. Apoi mi-am ridicat privirea si l-am intrebat: “Cum vedeti dumneavoastra problema?” Scaunul era gol.

M-am uitat la ceas. Nu era doua. Era ora patru. Am observat ca aveam in fata un dosar cu niste foi in el. Atunci mi-am dat seama ca intrasem intr-o transa hipnotica pentru a-I face anamneza. Intr-o alta zi, dupa vreo douasprezece sau paisprezece ore de terapie, rodriguez a sarit de pe scaun si a exclamat: - Doctore Erickson, sunteti in transa ! In momentul acela, m-am trezit si i-am zis” - Stiti ca sunteti mai ager decat mine si mai inteligent, mai spiritual, mult mai educat. Si ca sunteti foarte arogant. Simteam ca n-o sa va pot face fata si ma intrebam cum sa fac ca sa ma descurc. Abia dupa primul interviu mi-am dat seama ca inconstientul meu hotarase sa preia controlul. Stiu ca am in dosar foi de hartie, notite. Inca nu le-am citit. O sa le citesc azi, dupa ce plecati. Rodriguez mi-a aruncat o privire furioasa, apoi m-a intrebat (aratand spre o fotografie) : - Sunt parintii dumneavoastra ? - Da, i-am raspuns. - Cu ce se ocupa tatal ? - A fost fermier, acum e la pensie. La care Rodrigue mi-a aruncat, pe un ton dispretuitor : - Tarani ! Stiam ca are foarte multe cunostinte din domeniul istoriei. I-am spus : - Da, tarani. Dar, din cate stiu, sangele ticalosilor mei de stramosi curge si prin venele dumneavoastra. Stia ca vikingii invadasera intreaga Europa. Dupa asta s-a facut baiat cuminte. E nevoie ca mintea sa proceseze rapid ca sa intelegi ca « sangele ticalosilor mei stramosi curge si prin venele dumneavoastra ». Stiam ca Rodriguez plecase din Anglia fara sa-i plateasca lui Ernest Jones onorariul pentru sedintele de psihanaliza. Stiam ca plecase de la Universitatea Duke si ca lasase in urma o multime de datorii. Asa ca la inceputul ultimei saptamani, i-am cerut lui Rodriguez sa-mi spuna numele tuturor oamenilor importanti pe care ii cunostea. Le-am notat adresele. I-a facut placere sa se dea mare in felul asta. Am scris tot ce ma interesa, apoi l-am intrebat: - Platiti cu cec sau in numerar? - M-ati pacalit, a zis el. Am considerat ca este necesar. Am muncit pentru acesti bani. Si mi-am primit onorariul. Pentru care alt motiv as fi vrut sa stiu numele si adresele tuturor prietenilor lui importanti? Stia el prea bine ce e acela un santaj. Ratoiul Huey, ratoiul Dewey si ratoiul Louie Aveam de scris un paragraf foarte dificil. Am incercat din rasputeri, dar nu reuseam in nici un chip. Si, intr-o buna zi, mi-a spus : « Ei, bine, am la dispozitie doua ore pana vine urmatorul pacient. Ma las pe spate, intru in transa si sa vedem ce are sa-mi spuna inconstientul in legatura cu paragraful acela dificil ».

Am asteptat pana mai erau cam cinsprezece minute inainte sa-mi vina pacientul si, spre surprinderea mea, am vazut ca aveam pe genunchi o cutie pentru carticele de benzi destinate copiilor. Pe birou se aflau doua teancuri de astfel de carticele la loc, in cutie, m-am dus in camera cealalta si m-am ocupat de pacient. Peste vreo doua saptamani, mi-am zis : « Ei, dar eu nu am primit inca raspunsul in legatura cu paragraful acela ».Aveam un pic de timp liber, asa ca am luat un creion si imediat mi-au venit in minte urmatoarele : « Si ratoiul Donald i-a zis ratoiului Huey, ratustei Dewey si ratoiului Louie... » si m-am gandit, amuzat, ca acele carticele cu benzi desenate care il au drept erou pe ratoiul Donald starnesc inteligenta deopotriva a adultilor si a copiilor. Ele trebuie sa fie succinte, clare si subtile. Si am reusit sa scriu paragraful. Inconstientul meu a stiut unde sa gaseasca un exemplu. O plimbare pe strada Mergi pe strada, la varsta pe care o ai acum, incerci sa mergi intins, fara sa te abati din drum, dar, intamplator, iti este foarte foame si, din reflex, incetinesti pasul cand iti iese in cale un restaurant. Daca esti femeie, poate te indreptiautomat spre vitrina unui magazin de bijuterii. Daca esti sportiv, te opresti din reflex langa vitrina unui magazin cu articole sportive. Daca ti-ai neglijat dantura si stii ca ar cam trebui sa faci programare la dentist, dar nu ai chef, iutesti automat pasul cand treci pe langa un cabinet stomatologic. Mi-am gasit un loc de unde puteam sa urmaresc femeile tinere care treceau prin dreptul unei cladiri cu cabinete medicale. Daca isi modificau mersul intr-un anumit fel, incetineau pasul si dadeau altfel din brate, iar pe chip le aparea o expresie de mare blandete cand treceau pe langa cladire, ma duceam la ele si le intrebam : « Primul test de graviditate pe broaste ori pe iepuri a iesit pozitiv ? » Fara sa gandeasca, ele imi raspundeau : « Primul, da, sau nadajduiesc ca da ». O tanara si-a modificat mersul, leganatul bratelor si expresia fetei. Se vedea ca are o reactie de frica ! Trebuia sa ai grija – nu era maritata ! Fiecare persoana, batrana sau tanara, incetineste pasul in mod automat, de parca aerul ar deveni mai dens si greu de strapuns. Stiti in fata carei cladiri ? – o brutarie ! Acel stimul olfactiv te incetineste automat. Dicteul automat Se cuvine sa fim atenti la fiecare miscare. De multe ori, scriind « da », se poate poate raspunde la intrebari. O fata poate sa intrebe : - Sunt cu adevarat indragostita ? Iar eu o voi intreba : - De cine crezi ca esti indragostita ? - Pai, ar fi Bill, Jim, Pete si George. Si atunci o intreb: - De Bill? Ea scrie “da”. - De George? - Da. - De Jim?

- Da. - De Pete? - Da. Dar daca “da-ul” face o gaura, daca creionul perforeaza hartia, atunci acela este baiatul. Dar ea nu vrea sa stie deocamdata acest lucru. Odata, la Universitatea Michigan, dr. Anderson tinea o conferinta despre hipnoza in fata celor din departamentul de psihologie – a intregului departament. Dr. Anderson m-a intrebat daca vroiam sa fac o demonstratie. I-am spus ca nu aveam un subiect si ca imi trebuiau voluntari. A chemat mai multi studenti si i-a intrebat daca doreau sa participe si au acceptata destul de multi. Am ales o fata pe care o chema Peggy. Printre altele, dr. Anderson voia sa experimenteze scrierea automata. I-am spus lui Peggy sa se duca la capatul unei mese lungi, iar noi, toti ceilalti, am ramas la celalalt capat al mesei. I-am indus o transa lui Peggy. Era constienta ca noi ne aflam la un capat al mesei lungi, iar ea, la celalalt. A scris ceva automat. Apoi, tot automat, a impaturit hartia o data si inca o data, apoi a varat-o in poseta. Ea nu a observat nimic din toate astea. Noi, ceilalti, am observat. Am adus-o din nou in transa si i-am spus ca, dupa ce se trezea, sa scrie automat: “Este o zi frumoasa de iunie.”. Noi insa eram in aprilie. A scris aceasta propozitie, iar cand i-am aratat-o, mi-a zis ca nu ea a scris-o si ca nu era scrisul ei. Avea dreptate, nu era scrisul ei. In septembrie m-a sunat dintr-o alta localitate, din Indiana si mi-a spus: - Azi mi s-a intamplat un lucru ciudat si cred ca are legatura cu dumneavoastra – asa ca o sa va povestesc despre ce e vorba. Astazi mi-am golit poseta. Am gasit inauntru o bucatica de hartie. Am desfacut-o si pe o parte scria cu un scris ciudat: “O sa ma marit cu Harold? ». Nu era scrisul meu. Nu stiu cum a ajuns hartia asta la mine in poseta. Dar am senzatia ca are legatura cu dumneavoastra. Iar singura mea legatura cu dumneavoastra a fost la acea conferinta pe care ati tinut-o in aprilie, la Universitatea Michigan. Puteti sa-mi explicati prezenta acelui biletel? - Am conferentiat la acea universitate in aprilie, e adevarat, i-am spus. Erai cumva logodita si urma sa te casatoresti in acea perioada? - O, da, eram logodita cu Bill. - Aveai indoieli in privinta logodnei atunci?am intrebat-o. - Nu, nu aveam. - Ai avut vreodata indoieli in privinta logodnei cu Bill? -O, in iunie m-am despartit de Bill. - ce s-a intamplat de atunci? - O, in iulie m-am maritat cu un tip pe care il cheama Harold. - De cat timp il cunosteai pe Harold ? - O, il cunosteam din vedere, il stiam cam din semestrul al doilea, dar nu-l intalnisem nisiodata. Nu l-am cunoscut pana cand ne-am intalnit din intamplare, in iulie. - Ceea ce scria acolo, « O sa ma marit cu Harold ? » a fost scris de tine, in mod automat in stare de transa. Subconstientul ei a stiut, cu cateva luni mai devreme, ca ea avea sa rupa logodna. Impaturise bucata de hartie pentru ca in mod constient, nu putea sa accepte acel fapt in luna aprilie.

Prima data cand puneti un pacient sa faca un dicteu automat, daca nu reusitit sa-l convingeti ca va fi protejat, ii va fi greu sa scrie liber, fiindca intervine ceva personal, ii va fi greu sa scrie liber, fiindca intervine ceva personal din eul lui, iar el nu este inca pregatit sa accepte acest lucru. Deci daca vreti sa folositi dicteul automat, lasati pacientul sa spuna « Nu pot » si invatati-l sa-si lase mana sa mazgaleasca. Treptat, dupa mai multe mazgaleli, va plasa informatii secrete intr-o mazgaleala care nu poate fi citita. Dupa care va scrie alte lucruri, cum ar fi : « E o zi frumoasa de iunie ». Apoi poate sa se extinda si sa ofere informatii personale. Odata, mi-a trebuit saisprezece ore ca sa descifrez, cu multa greutate o scriere ilizibila care, in cele din urma, mi-a spus o intreaga poveste – cred ca e in « The Collected Papers ». Stari de transa in Bali In 1937, cand Margaret Mead, Jane Belo si Gregory Bateson s-au dus in Bali, scopul lor era sa studieze autohipnoza in cultura locala. In cultura balineza, sa zicem ca te duci la piata. In drum spre piata, balinezii pot sa intre intr-o transa profunda, sa-si faca targuielile, sa se intoarca si sa iasa din transa cand ajung acasa – sau sa ramana in transa si sa iasa din transa cand ajung acasa – sau sa ramana in transa si sa se duca in vizita la un vecin care nu este in transa, in timp ce ei isi continua starea de transa. Autohipnoza face parte din viata lor de fiecare zi. Mead, Batson si Belo le-au studiat comportamentul si mi-au adus de acolo filme, ca sa le examinez. Dr. Mead voia sa stie daca transa balinezilor era aceeasi ca transa occidentalilor. Fata asta (Lucy, o studenta) a facut miscarile de orientare a corpului pe care le fac locuitorii din Bali, si-a strans palmele, a vrut sa se ridice pe varfurile picioarelor, sa se familiarizeze din nou cu propriul corp. Toate astea sunt caracteristice starii de transa.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->