P. 1
Victor Hugo - Mizerabilii (Vol. 2)

Victor Hugo - Mizerabilii (Vol. 2)

|Views: 15|Likes:
Published by Raluca Gliga

More info:

Published by: Raluca Gliga on Apr 23, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/03/2013

pdf

text

original

Sections

  • I
  • VI BATRINII SINT FĂCUŢI CA SA PLECE CIND TREBUIE
  • VI VII
  • VIII. Cătuşele

Victor Hugo

LES MISfîRABLES Crnest Flammarion, editeur Paris 1926

CLASICII LITERATURII UNIVERSALE

VICTOR

HUGO
MIZERABILII
în romîne ş te de LUCIA DEMETRIUS si TUDOR MĂINESCU Nofe explicative de N. N. CQNDEESCU

EDITURA DE STAT PENTRU LITERATU

RA Şl ARTĂ,

CAfiTEA A ŞASEA

PETIT-PICPUS
l ULICIOARA PICPUS, NUMĂRUL 62 Acum o jumătate de veac nimic nu semăna mai mult cu o poartă obişnuită care închide un gang ca poarta cu numărul 62 din ulicioara Picpus. Poarta asta, de obicei întredeschisă în felul cel mai îmbietor, lăsa să se vadă două lucruri, care n-au în ele nimic prea funebru: o curte împrejmuită cu ziduri acoperite de viţă şi chipul unui portar care leneveşte. Deasupra zidului din fund se ză reau arbori înalţi. Cînd curtea era înveselită de o rază de soare, cînd por tarul era înveselit de un pahar de vin, era greu să treci prin faţa numărului 62 din ulicioara Picpus fără să - ţi dea prin gînd ceva vesel. Cu toate astea, întrevedeai şi un loc întunecat. Pragul zîmbea, dar casa se ruga şi plî ngea. Dacă izbuteai, ceea ce nu era de loc lesne, să treci pragul — lucru cu neputinţă aproape pentru toată lumea, pentru că exista un „deschide -te, Sesame !" ' pe care trebuia să -I ştii — dacă, după ce treceai pragul, intrai Ia dreapta într -o sală mică de unde începeau nişte trepte strînse între doi pereţi şi atît de înguste încît nu avea loc să treacă decît o singură persoană, dacă nu te înfricoşa spoiala galbenă ca penele scatiului cu bordura cafenie, care acoperea scara asta, dacă te încumetai s -o urci, coteai o dată, de două ori şi ajungeai Ia primul etaj pe un coridor unde
1 Formulă magică din povestea arabă Ali- Baba şl cei patruzeci de hoţi (1001 de nopţi), prin care hoţii şi, după dînşii, Ali - BaSa făceau să se mişte lespedea de la intrarea unei peşteri cu

vopseaua galbenă şi dunga cafenie de jos te urmăreau cu o stăruinţă liniştită. Scara şi coridorul erau luminate de două ferestre frumoase. Coridorul făcea o cotitură şi se tntuneca. Dacă ajungeai după colţ, dădeai după cîţiva pa şi de o uşă cu atît mai tainică cu cît nu era închisă. O împingeai şi te găseai într -o odăiţă de vreo şase pi cioare, pătrată, pardosită cu piatră, spălată, curată, rece, tapetată cu hîrtie cu floricele verzi de un franc jumătate sulul. Lumina zilei, albă şi mată, venea printr-o fereastră mare împărţită în ochiuri mici, care era la stînga şi ţinea cît toată lărgimea odăii. Dacă te uitai, nu vedeai pe nimeni; dacă ascultai, nu auzeai nici un pas şi nici un murmur de voce omenească. Peretele era gol; camera nu era mobilată ; nu exista în ea nici măcar un scaun. Dacă te uitai mai bine, vedeai pe perete, în faţa uşii, o gaură pătrată, fiecare latură măsurînd cam un picior, cu zăbrele de fier, negre, încrucişate, noduroase, solide, care formau pătrate, aproape cît nişte ochiuri de împletitură, mai mici decît o şchioapă şi jumătate. Floricelele verzi--ale hîrtiei de pe perete ajungeau liniştite şi în ordine pînă la zăbrelele acestea de fier, dar fără ca atingerea iunebră să le înfricoşeze şi să le ameţească. Dacă am presupune că o fiinţă vie ar fi fost atît de slabă încît sâ în cerce să intre şi să iasă prin această gaură pătrată, ar îi împiedicat-o totuşi grilajul. Nu lăsa să treacă trupul, dar în schimb lăsa să treacă privirea, adică spiritul. S-ar părea că cei de-acolo se gîndiseră şi la asta, deoarece o dublaseră cu o fîşie îngustă de tinichea, vîrîtă în perete ceva mai în spate şi străpunsă de mii de găuri, mai mărunte decît acelea ale unei strecurători. în josul acestei plăci era făcută o deschizătură întru totul la fel cu aceea a unei cutii de scrisori. La. dreapta acestei găuri zăbrelite atîrna sfoara unei sonerii. Dacă trăgeai de sîoara aceea, suna un clopoţel şi se auzea o voce, atît de apropiată de tine încît te făcea să tresari. — Cine e acolo? întreba vocea. Era un glas de femeie, un glas blînd, atît de blînd încît era lugubru.

Şi aici era un cuvînt magic pe care trebuia să-l ştii. Dacă nu-l ştiai, vocea tăcea şi peretele îşi redobîndea liniştea, ca şi cum de partea cealaltă ar fi fost întunecimea înfricoşătoare a mormîntului. Dacă ştiai cuvîntul, glasul se auzea iar : — Intraţi la dreapta. Vedeai abia atunci, la dreapta, în faţa ferestrei, o uşă cu geamuri, vopsită în cenuşiu, deasupra căreia se afla un cadru tot cu geam. Apăsai pe clanţă, deschideai uşa şi încercai întru totul aceeaşi impresie pe care ai fi avut-o dacă ai fi intrat la un spectacol, într-o lojă zăbrelită, mai înainte ca zăbrelele să se tragă la o parte şi lustrele să se aprindă. Te aflai, într-adevăr, într-un fel de lojă de teatru în care lumina zilei abia ajungea prin uşa cu geamuri, o încăpere strîmtă, mobilată cu două scaune vechi şi cu o rogojină uzată, adevărată lojă cu marginea îndeajuns de înaltă ca să te poţi rezema şi pe care se afla o tăbliţă de lemn negru. Loja asta era zăbrelită, dar nu cu zăbrele de lemn aurit ca la operă, ci cu nişte drugi de fier, monstruoşi, împletiţi groaznic şi fixaţi în perete prin lipituri uriaşe, care semănau cu nişte pumni închişi. După cîteva minute, privirea începea să se obişnuiască cu acea lumină chioară de pivniţă şi încerca să străbată grilajul, dar nu trecea dincolo de el decît cu vreo cîteva şchioape. Intîlnea acolo o barieră făcută din obloane negre, prinse şi întărite de bîrne de lemn vopsite în galben, ca turta dulce. Obloanele astea erau făcute din lame lungi şi înguste şi acopereau toată lărgimea grilajului. Erau întotdeauna închise. După cîteva clipe, se auzea o voce care te chema din dosul obloanelor şi-ţi spunea : — Sînt aici, ce vreţi de la mine ? Era vocea fiinţei iubite ; uneori vocea pe care o adorai. Nu vedeai pe nimeni. Abia auzeai zgomotul unei răsuflări. Ţi se părea că e un glas care îţi vorbeşte de dincolo de mormînt. Dacă îndeplineai anumite condiţii cerute, ceea ce se întîmpla rar, atunci o lamă îngustă de la un oblon ţi se deschidea în faţă şi glasul devenea arătare. In spatele grilajului, în spatele oblonului, zăreai, atît cît îţi îngădu iau zăbrelele, un cap din care nu se vedeau decît gura şi

bărbia ; restul era acoperit cu un văl negru. întrezăreai un văl de călugăriţă şi o formă abia distinctă, acoperită cu un giulgiu negru. Capul îţi vorbea, dar nu te privea şi nu-ţi zîmbea niciodată. Lumina zilei, care venea din spate, cădea în aşa fel, încît capul acela îl vedeai alb, iar el te vedea întunecat. Lumina asta era un simbol. Ochii se cufundau totuşi cu nesaţ în acea deschizătură care se făcuse, în locul acela închis pentru toate privirile. O lumină tulbure învăluia forma aceea înveşmîntată în doliu. Ochii străbăteau această lumină tulbure, încercînd să desluşească ceea ce se afla în jurul arătării. După cîtăva vreme, îţi dădeai seama că nu vedeai nimic. Nu vedeai decît noaptea, vidul, bezna, o ceaţă de iarnă, amestecată cu aburi de mormînt, un fel de pace groaznică, o tăcere de unde nu venea nimic, nici măcar suspine, o umbră în care nu deosebeai nimic, nici măcar strigoi. Ceea ce se vedea era interiorul unei mănăstiri. Era interiorul casei încruntate şi aspre numită mănăstirea bernardinelor Veşnicei închinări. Loja în care te aflai era vorbitorul. Primul glas care vorbise era acela al portăresei, mereu acolo, nemişcată, pe un scaun, tăcută, de cealaltă parte a peretelui, aproape de deschizătura pătrată, apărată de grilajul de fier şi de placa cu mii de găuri, ca de o dublă vizieră. întunericul în care era cufundată loja zăbrelită venea din faptul că vorbitorul avea o fereastră care dădea spre lumea din afară, dar nici una spre mănăstire. Ochii pro fani nu trebuiau să vadă nimic din locul acela sfinţit. Exista totuşi o lumină şi dincolo de bezna aceea : era o viaţă şi în această moarte. Cu toate că mănăstirea asta era cea mai ferită dintre toate, vom încerca să pătrundem în ea, să-l facem şi pe cititor să pătrundă, şi să spunem, păstrînd măsura, unele lucruri pe care povestitorii nu le-au văzut niciodată şi prin urmare nu le-au spus niciodată.

II
COMUNITATEA RELIGIOASA A LUI MARTIN VERGA Mănăstirea asta, care exista cu mulţi ani înainte de 1824 în străduţa Picpus, era o comunitate de bernardine, su pusă regulilor lui Martin Verga. Aşadar, bernardinele acestea nu ţine au de Clairvaux, ca bernardinii, ci de Cîteaux, ca benedictinii. Cu alte cuvinte, nu erau închinate sfîntului Bernard, ci sfîntului Benedict. Oricine a răsfoit ceasloave ştie că Martin Verga a în fiinţat la 1425 o congregaţie de bernardine -benedictine, care- şi aveau centrala ordinului la Salamanca, iar sucursala la Alcala. Congregaţia aceasta s - a ramificat în toate ţările cato lice ale Europei. Aceste ordine religioase, altoite unele pe altele, sînt obişnuite în biserica latină. Ca să nu pomenim decît ordinul sfîntului Benedict, despre care e vorba aici, tre buie să spunem că la acest ordin se mai afiliază, în afară de comunitatea religioasă a lui Martin Verga, alte patru congregaţii — două în Italia : Monte - Casino şi Sfînta Justina din Padova ; două în Fra nţa : Cluny şi Sfîntul Maur — şi nouă ordine : Valombrosa, Grammont, celes tinii, camaldulii, certozii, umiliţii, olivatorii şi silvestrinii, şi în sfîrşit cistercienii ; pentru că Cîteaux el însuşi, tulpină a altor ordine, nu e decît un lăstar al sfîntulu i Benedict. Cistercienii datează de la sfîntul Robert, abate de Molesme, care a trăit în dioceza Langres la 1098 ; în schimb, diavolul care se retrăsese în deşertul Subiaco (era bătrîn, poate se făcuse schivnic ?) a fost gonit din fostul templu al lui Apol lo, unde sălăşluia în anul 529, de către sfîntul Benedict, pe atunci în vîrstă de şapte sprezece ani. îndată după regula carmelitelor, care umblă cu picioa rele goale, poartă o împletitură de răchită pe piept şi nu stau jos niciodată, regula bernardinelor -benedictine a lui Martin Verga este cea mai aspră dintre toate. Ele sînt

îmbrăcate în negru şi poartă un pieptar care, după prescripţia specială a sfîntului Benedict, urcă pînă la bărbie. Sînt îmbrăcate cu o rochie de stofă cu mîneci largi, cu un văl lung de lînă, cu acel pieptar care urcă pînă la bărbie şi e croit dreptunghiular pe piept, şi capul le e înfăşurat cu o fîşie de pînză pînă la sprîncene. Totul e negru, numai fîşia de pînză e albă. Novicele poartă aceleaşi haine, însă albe. Cele mai vechi în ordin mai au, pe lîngă veşmîntul obişnuit, un şirag de mătănii atîrnat de brîu. Bernardinele-benedictine ale lui Martin Verga practică veşnica închinare, la fel cu benedictinele sfîntului Potir, care aveau la începutul veacului acesta două case la Paris : una la Temple, cealaltă în strada Neuve SainteGenevieve. De altfel, bernardinele-benedictine de la PetitPicpus, de care vorbim acum, alcătuiau un ordin cu totul diferit de acela al maicilor sfîntului Potir, închise în strada Neuve Sainte-Genevieve şi la Temple. Regulile acestor două ordine erau foarte diferite, de asamenea şi felul lor de a se îmbrăca. Bernardinele benedictine de la Petit-Picpus purtau un pieptar negru, iar benedictinele sfîntului Potir din strada Neuve SainteGenevieve purtau un pieptar alb şi mai aveau pe piept un sfînt poi:ir, înalt de vreo trei degete, de argint sau de aramă aurită. Maicile de la Petit -Picpus nu purtau un astfel de sfînt potir. Veşnica închinare, comună celor de la Petit-Picpus şi celor de la Temple, îngăduie totuşi ca cele două ordine să fie cu totul distincte. Intre maicile sfîntului Potir şi bernardinele lui Martin Verga e numai o asemănare în ce priveşte practicile, tot aşa cum există o asemănare în ce priveşte studiile şi glorificarea tuturor tainelor în legătură cu copilăria, viaţa şi moartea lui Isus Hristos şi a sfintei fecioare, între alte două ordine deosebite şi uneori duşmane : Oratoriul Italiei, stabilit la Florenţa de către Filip de Neri' şi Oratoriul Franţei,
1 Preot florentin din secolul al XVI-l ea, care a înfiinţat ordinul catolic al oratorienilor, introdus şi în Franţa la începutul secolului următor de către cardinalul Pierre de Berulle.

10

stabilit la Paris de către Pierre de Berulle. Oratoriul din Paris pretindea să aibă întîietatea, pentru că Filip de Neri n-ar fi decît un sfînt, pe cînd Berulle fusese cardinal. Să ne întoarcem la aspra regulă spaniolă a lui Martin Verga. Bernardinele-benedictine ale acestei comunităţi nu gustă carnea tot anul, postesc în postul mare şi în alte multe zile anume orînduite, se trezesc din somn de la ora unu pînă la trei dimineaţa ca să - şi citească breviarul şi să cînte, se culcă în orice anotimp pe cearşafuri de lînă şi pe paie, nu se scaldă, nu fac foc niciodată, se bat cu vergi în fiecare vineri, resp ectă regula tăcerii, nu - şi vorbesc decît în pauze, de altfel foarte scurte, şi poartă cămăşi de aba timp de şase luni, de la 14 septembrie, ziua înăl ţării sfintei cruci, pînă la paşti. Aceste şase luni înseamnă o îmblînzire a regulii care le cerea să le poarte tot anul ; numai că această cămaşă de aba era cu neputinţă de îndurat pe căldurile verii şi producea febră şi spasmuri nervoase. A trebuit să i se restrîngă folosinţa. Chiar cu această îndulcire, la 14 sep tembrie, cînd călugăriţele îşi pun cămaşa, a u febră vreo trei sau patru zile. Supunere, sărăcie, castitate, claustrare — iată jurămîntul lor monahicesc, mult înăsprit de regulă. Stareţa e aleasă pe trei ani de către maicile numite „maici din sfat", deoarece au dreptul să facă parte din sfatul mănăstirii. O stareţă nu mai poate fi realeasa decît de două ori, ceea ce limitează cea mai lungă domnie a unei stareţe la nouă ani. Ele nu văd niciodată preotul care oficiază ; acesta le rămîne mereu ascuns de o pînză întinsă, înaltă de şapte picioare. La predi că, atunci cînd predicatorul e în capelă, ele îşi lasă vălul peste faţă. Trebuie să vorbească întot deauna încet, să meargă cu ochii în pămînt şi cu capul plecat. Un singur bărbat poate să intre în mănăstire, şi anume arhiepiscopul diocezei. Mai e unul : g rădinarul ; dar acesta e întotdeauna un moşneag şi pentru ca să fie singur în grădină, iar maicile U

să fie vestite ca să -l ocolească, i se pune un clopoţel la genunchi. Ele sînt supuse stareţei printr - o ascultare totala şi pasivă. E o sup unere canoni că în toată ab negaţia ei. Ca la glasul lui Hristos : ut voci Christi, la mişcarea la primul semn : ad mutum at primum signum, îndată, cu fericire, cu rîvnă, cu un fel de supunere oarbă : prompte, hilariter, perseveranter et caeca obedientia, ca pila în mîna muncitorului : quasi liman in manibus fabri, nu pot scrie sau citi nimic, fără să Ie fie îngăduit anume : legere vel scribere non addiscerit sine expressa superioris licenţia. Fiecare dintre ele face, la rîndul ei, ceea ce se numeşte o ispăşire. Ispăşirea e rugăciunea pentru toate păcatele, pentru toate greşelile, pentru toate dezordinile, pentru toate pîngăririle, pentru toate nedreptăţile, pentru toate crimele care se săvîrşesc pe pămînt. Timp de douăspre zece ceasuri fără întrerupere, de la orele patru după -masâ pînă la patru dimineaţa sau de la patru dimineaţa pînă la patru după - masă, sora care face ispăşirea stă în ge nunchi, pe piatra goală, înaintea sfîntului potir, cu mîinile împreunate şi cu funie la gît. Cînd oboseala ajunge de neîndurat, ea se c ulcă cu faţa la pămînt, cu braţele în tinse. Asta îi e singura uşurare. In atitudinea asta se roagă pentru toţi păcătoşii lumii. Lucrul acesta e măreţ pînă la sublim. Deoarece actul acesta se îndeplineşte în faţa unui stîlp în vîrful căruia arde o lumînare, se spune fără deosebire „a face o ispăşire" sau „a fi la stîlp". Călugăriţele pre feră chiar, din umilinţă, această ultimă expresie, care închide în ea ideea chinului şi a înjosirii. A face ispăşirea e un act care absoarbe tot sufletul. Sora de la stîlp nu şi - ar întoarce capul chiar dacă ar fi să cadă trăsnetul în spatele ei. Afară de asta, în faţa sfîntului potir stă întotdeauna în genunchi o călugăriţă. Stă astfel o oră. Se schimbă una pe alta ca sentinelele. Asta e veşnica închinare. Stareţele şi maicile poartă întotdeauna nume pătrunse de o gravitate anume, care amintesc nu de sfinţi şi de martiri, ci de clipe din viaţa lui Isus Hristos, aşa de pildă
12

maica Presentation 3. Ele n. el ajunge să fie maşinal. maică. cea care intră. Ele spun despre orice lucru „al nostru" . pe â cărei ultimă treaptă se află pierderea sufletului. Toate au dinţii gal beni. maica Conception 2. „o odaie". îndată ce . Zămislirea. dacă ar vorbi despre cămaşa pe care o poartă ar spune „cămaşa noastră". El e nu spun despre nimic cuvintele „a mea" sau „al meu". Niciodată n -a intrat în mănăstire vreo perie de dinţi.au nimic al lor şi nu trebuie să ţină la nimic. nu le vezi decît gura. una spune : „Fie lăudat şi adorat preasfîntul potir al altarului !" Cealaltă răspunde : „Pururea !" Aceeaşi ceremonie cînd una bate la uşa celeilalte. 4 Patimile domnului. ceea ce de altfel e destul de lung : „Fie lăudat şi adorat preasfîntuî potir al altarului !" La vizitandine 5 . de o carte de rugăciuni. Intrarea în biserică. * Maici care aparţin o " dinului Bucură-te.ţi spăla dinţii e un păcat care stă în vîrful scării. de o relicvă. Şi cea de afară spune uneori „Pururea !" mai înainte ca cealaltă să fi avut timp să spu nă. Cu toate astea. ţii la ceva ! In cazul ăsta nu intra la noi. mătăniile noastre . „Ah. de o medalie sfinţită. Cînd se întîmpină una pe alta. îşi aduc aminte mereu de un răspuns al sfintei Tereza dat unei doamne din lumea mare. Cînd le vezi. numele de sfinte nu sînt oprite. care îi spusese în clipa cînd intrase în ordin : „Ingăduie -mi.maica Navite'. vizitării. prin obişnuinţă. A. trebuie să -l dăruiască. să trimit să -mi aducă o biblie la care ţin foarte mult". maica Passion 4. Măria.şi dau seama că încep să ţină la un astfel de lucru. 1 13 . Ele trăiesc în celule des chise. Cîteodată se leagă de cîte un lucru mic." Oricăreia dintre ele îi e oprit să se închidă singură şi să aibă un colţ al ei. spune: „Ave Măria" *■ 1 2 Naşterea domnului. Abia a fost atinsă uşa şi auzi de partea cealaltă o voce blîndă care spune în grabă : „Pururea !" Ca orice lucru repetat. de pildă : vălul nostru.

ca duminica. Obiceiul acesta. Aşadar. şi totdeauna cu o voce plină. novicele. întrerup ceea ce spun. 14 . iubirea pentru Isus să .. ele făceau o pauză şi spuneau încet : „Isus -Maria. ca o abatere de la lege.adevăr „binecuvîntată". Oriunde era un asterisc în liturghier. numai că formula variază. conversele. cînd mureau.şi cea la care vine spune : „Gratia plena" l . îşi cîntau slujba pe o ps almodiere gravă. cît ţine serviciul divin. trebuia u să iasă din mănăstiri. încît vocile de femei coboară cu greu pînă la el.Iosif". închise acum cincizeci de ani la Petit . profesele. la Copilul Isus se spune : „La ora asta şi la orice oră. ceea ce fac sau ceea ce gîndesc şi rostesc toate împreună. postulantele. Astfel. după ora care e. Pentru serviciul morţilor luau un ton atît de jos. maicile din sfat.un colţ anumit din cimitirul Vaugirard. Efectul era neaşteptat şi tragic. al cărui scop e să întrerupă firul gîn durilor şi să le aducă mereu la dumnezeu.Picpus. „Guvernămîntul". Cele de la Petit-Picpus îşi făcuseră un cavou sub altar pentru mormîntul comunităţii. Călugăriţele ascultau în fiecare joi liturghia cea mare. cum spun ele. vecernia şi toate slujbele. într . dacă e ceasul cinci. La fiecare ceas al zilei clopotul din biserica mănăstirii bate trei lovituri suplimentare. există în multe comunităţi. cîntec gregorian pur. Ele mai respec tau şi toate sărbătorile mai mici. aproape necunoscute laicilor. Ca o măruntă consolare." şi aşa mai departe.mi înflăcăreze inima !" Benedictinele-bernardine ale lui Martin Verga. La semnalul acesta. E „bună ziua" lor şi e într . de pildă : „La ora cinci şi la orice oră. Lucrul acesta le întrista şi le uimea. stareţa. şi de care biserica făcea altădată risipă în Franţa Binecuvîntată. care se afla pe un loc ce aparţinuse odin ioară comunităţii lor.. nu le îngăduie să bage sicrie în cavou. fie lăudat şi a dorat preasfîntul potir al altarului 1" Dacă e ceasul opt: „La ora opt şi la orice oră. li se dăduse voie să fie în mormîntate la o oră anumită.

acele ale novicelor sînt mai grozave. învinovăţirea se face în mod spontan : vinovata însăşi (cuvîntul acesta e aici la locul lui în mod etimologic) e aceea care se judecă şi pedepseşte. aşa ca să nu i se vadă decît gura. că reia îi sînt rezervate greşelile ceva mai grave. un văl sfîşiat. înain tea stareţei. printr . Intr. ajunge pentru ca să te învinovăţeşti. învinovăţirea se face pentru nimica toată. o notă falsă la biserică etc. nu putem da o mai bună idee despre ele decît pomenind vorbele naive ale unei maici : „Rugăciunile postulantelor sînt înfricoşătoare. îşi lasă vălul jos. după cum am mai sp us. în zilele de sărbătoare şi dumi nicile. stareţa prezidează. în timpul slujbei. îngenunchează pe piatră şi se spovedeşte cu glas tare. A te învinovăţi înseamnă a te prosterna cu faţa la pămînt. căreia nu i se spune nici od ată altfel decît „maica noastră". patru maici psalmodiază slujba în faţa unui pupitru mare cu patru locuri. pînă ce aceasta. în faţa tuturor. 1 Iată. f i a ea şi stareţa.o lovitură scurtă în lemnul stranei. Afară de spovedania cu glas tare. spunînd greşelile şi păcatele pe care le . ea se învinovăţi pen tru zăpăceala ei cît ţinu toată slujba. pentru greşelile mărunte există ceea ce ele numesc „vina". Maicile din sfat se sfătuiesc după fiecare spovedanie şi împart cu voce tare pedepsele. Fiecare soră vine la rîndul ei. Cînd o călugăriţă e chemată la vorbitor. maicile din sfat iau parte. una dintre maicile cîntărete intona un psalm care începea cu Ecce ' şi în loc de Ecce spuse tare notele acestea trei : do. si. o înştiinţează pe vino vată. Călugăriţele se întrunesc o dată pe săptămînă . sol . In ce priveşte numărul şi durata rugăciu nilor lor. 15 . o întîrziere fără vrere de cîteva secunde Ia o sluj bă. că poate să se ridice.a săvîrşit în timpul săptămînii. Ceea ce făcea ca greşeala să fie foarte mare era faptul că întreg consiliul rîsese. Un pahar spart. iar rugăciunile profeselor sînt încă şi mai grozave". Opririle lor la capelă sînt nesfîrşite.şi face şi azi în Spania şî Italia.o zi.

eşti postulantă . e nevoie de adevărate tratative. înăsprită de Martin Verga. e acoperită cu un văl mare negru şi i se cîntă slujba morţilor. Văduvele nu sînt primite în ordinul bernardinelor-benedictine ale lui Martin Verga. cum sînt adeseori fetele din alte ordine. pe lîngă mănăstire se afla şi un pension. apoi se culcă 1 pe pămînt. Legămintele definitive pot fi rostite numai arareori înainte de douăzeci şi trei sau douăzeci şi patru de ani. patru ani. cineva din afară vine să vadă o călugăriţă pe care a cunoscut -o sau iubit.Numai superioara poate să comunice cu străinii. Cei lalţi nu . rumene şi fragede. Asta este regula sfîntului Benedict. ea e îm brăcată cît se poate mai frumos. Dacă. In ziua cînd o novice îşi face „profesiunea". Era un pension i . i se pun pe cap trandafiri albi. Aceste benedictine se dedau. iar celălalt şir răspunde cu un glas răsunător : „Trăieşte întru Isus Hristos !" In epoca în care se petrecea această întîmplare.o în viaţa lumească. uneori chiar patru. despre care nu trebuie să se vorbească nici odată. novice. Călugăriţele se împart atunci în două şiruri : un şir trece pe lîngă ea spunînd cu o voce plîngă toare : „Sora noastră a murit". II! ASPRIMI Vreme de cel puţin doi ani. din întîmplare. Dacă e o fe meie. la chinuri necunoscute. Intre 1825 şi 1830 trei dintre ele au în nebunit. i se perie şi i se încreţeşte părul. în celulele lor. Nu mai e nevoie să spunem că această îngăduinţă nu este niciodată acordată bărbaţilor. Sînt palide şi grave. Călugăriţele acestea nu sînt de loc vesele.şi pot vedea decît rudele apropiate şi asta foarte rar. autorizaţia poate fi acordată uneori : maica vine şi i se vorbeşte printre obloanele care nu se ridică decît pentru o mamă sau pentru o soră.

care nu izbutesc de altfel să ne facă pe noi. Se rugă s-o lase pe fetiţă să-şi treacă cel puţin mînuţa printre zăbrele ca să i-o sărute. ori de cîte ori cineva îi bătea la uşă : „Pururea !" Elevele. Erau îmbrăcate în albastru. li se îngăduia ca o înaltă favoare şi supremă fericire să se îmbrace în călugărite şi să facă slujbă şi practicile sfîntului Benedict timp de o zi întreagă. Lucrul acesta păru profan şi sta reţa îl interzise. Cutare femeie tînără. Dar reprezentaţiile acestea. care era întovărăşită de o surioară a fetei. „Era ceva nou : aducea o schimbare. de Belissen. La început. cele mai multe bogate.de fete de nobili. să pricepem fericirea de a tine în mînă un pămătuf şi de a sta în picioare ceasuri întregi cîntînd. Eleva plîngea. . călugăritele le împrumutau veşmintele lor negre. nu ajunsese să se dezobişnuiască de a spune la repezeală. şi o englezoaică cu numele ilustru şi catolic de Talbot. dar nu şi austerităţii. In zilele de mare sărbătoare. cu o scufie albă şi un sfînt duh de argint aurit sau de aramă prins pe piept. împrumutul nu fu îngăduit decît novice lor. creşteau dezgustate de lume şi de veacul lor. Lucrul acesta fu refuzat aproape cu indignare. educate de maici între patru pereţi. cei care trăim în societate. mai cu seamă de Sfînta Martha. nu-şi vedeau părinţii decît în vorbitor. Iată pînă unde mergea severitatea în privinţa asta : într -o zi o fată fu vizitată de maică-sa. cîte patru." Prilejuri nevinovate ale copilăriei. Cu neputinţă. în fata unui pupitru ! Elevele se supuneau tuturor practicilor mănăstirii. fiindcă voia să-şi sărute sora. întoarsă în lume şi după mulţi ani de căsătorie. printre care se deosebeau domnişoarele de Saint-Aulaire. erau o reală fericire şi o adevărată recreaţie pentru eleve. Una dintre ele ne spunea într-o zi : „Era destul să văd pavajul străzii ca să tremur din cap pînă-n picioare". îngăduite fără îndoială şi încurajate în mănăstire de un spirit tainic de proze litism şi ca să le dea copiilor un prim îndemn să îmbrace rasa. Fetele astea. Chiar mamele lor nu aveau voie să le sărute. ca şi călugăriţele. Pur şi simplu se distrau. în vîrstă de trei ani.

de la Hecuba 2 pînă la maica-mare. zgomot. frunţi dalbe. plini de o lumină veselă. Era o ploaie de trandafiri care străbătea un doliu. dangătul.BUCURII Fetele astea tinere au umplut. Suna pentru recreaţie. Cenuşăreasa. se strîngeau la un loc. guri cu din ţişori albi. fericire. Prichindel ş. Aceşti patru pereţi lugubri erau în clipele acelea orbiţi de lu mină. Feţe strălucitoare. Se jucau. O uşă se răsucea în ţîţîni. frumoşi. Bun ! Iată copiii ! O năvală de tinereţe inunda grădina tăiată în cruce ca un giulgiu. se che mau. se împrăştiau prin întuneric. izbucnea deodată zgomotul fetiţelor. ca un fel de zori de zi. Fetele făceau nebunii sub ochii călugăriţelor . soneriile. zăpăceală. sănă tate. In unele ceasuri copilăria răsuna în mănăstire. cele mari dansau. dar ce însemnătate avea asta ! Străluceau. ceva mai albi şi ei datorită bucuriei care se răs frîngea în ei şi acelui fermecător vîrtej de roiuri. cunoscut pentru povesti rile sale Motanul încălţat. Lui Homer i-ar fi plăcut să vină acolo şi să rîdă împreună cu Per rault'. totuşi. şj există în grădina aceea neagră tinereţe. Se deschidea stupul bucuriei şi fiecare dintre ele îşi aducea mierea ei. 18 . de pe tron şi din colibe. 1 Scriitor francez din secolul al XVII-lea. pălăvrăgeau prin colţuri . alergau . ochi nevinovaţi. In mănăstirea aceea jocul era plămădit cu cerul. a. privirea celor fără de cusur nu stingherea nevinovăţia. umbrele pîndeau razele. casa aceea gravă cu amintiri încîntătoare. Păsările ciri peau. mai plăcut decît zumzetul albinelor. 2 Personaj legendar din Iliada lui Homer. slujbele. Scufiţa roşie. Datorită copii lor exista o oră neştiutoare printre atîtea ceasuri severe. vălurile supravegheau rîsetele. strigăte. de departe. plăcere. rîdeau. clopotele. Fetiţele mici săreau. Nimic nu era mai încîntător şi mai mîndru decît toate acele tinere suflete în floare. După ce se isprăveau psalmii. atît cît să descreţească frunţile tuturor străbunicelor din epopee şi din poveste.

a născocit povestea asta ascultată de ochii albaştri de la patru la cinci ani : — Au fost odată trei cocoşei într -un loc unde erau flori multe. între cele patru ziduri funebre. Ea spune că n -o ştiu. sînt vinovată că am fost adulteră. vorbe de-ale copiilor care au întotdeauna multă gingăşie şi care te fac să rîzi cu un rîs înduioşat. Prin partea 19 . adîncă. de şase ani. fetiţo ? Fetiţa (de şase ani . o gură trandafirie. — Ei şi ? — N-a răspuns. sînt vinovată că m -am uitat după domni. Aici. mi -a spus o fată mai mare că nu mai am decît nouă ani şi zece luni de stat aici I Ce fericire I" Tot aici a avut loc dialogul acesta de neuitat: O maică din sfat: De ce plîngi. Pe iarba acelei grădini. — Părinte. o fetiţă de cinci ani a strigat într-o zi : „Maică. de către o păcătoasă în vîrstă de şapte ani : — Părinte.. Maica : Cum aşa. de nouă ani) : Nu. aşa cum a vrut ea. fata mea ? Alix: Mi-a spus să deschid cartea la întîmplare şi să -i pun o întrebare din carte. sînt vinovată că am fost zgîrcită. Alix (cea mare. Ce ai întrebat -o ? — Am deschis cartea la întîmplare. După asta au cules frunzele şi le -au pus în jucării. ca un om ! De pe una dintre lespezile acestei mănăstiri a fost culeasă o mărturisire scrisă de mai înainte. ca să n -o uite. — Părinte.S-au spus în casa asta. cu privire la papagalul cam lacom al unei pensionare : — Ce drăguţ e ! Mănîncă partea de deasupra a tarti nei. — Să vedem. la care să -mi răspundă.Ce-o să fie după aceea ?" Tot acolo a fost făcută această observaţie. şi i-am pus prima întrebare pe care am găsit -o. Au cules florile şi le-au pus în buzunar. N-o ştie. plîngînd în hohote) : I-am spus Alixei că ştiu istoria Fran{ei. poate mai mult decît oriunde într-altă parte. şi eu o ştiu. — Şi care era întrebarea ? — Era : .

plină cu jivine. Aici Joc de cu vinte : Agatocles (pron. Şi un alt poem : ■» . era întunecoasă şi umedă. după colţul trapezări ei unde îşi avea locul la orele de masă.altă parte. pe cînd îşi făcea vizita lui pastorală. 20 . Fiecare dintre cele patru colţuri pr imise în limbajul fetelor de pension cîte un nume special şi expresiv. mama mea nu era de faţă. o fetiţă părăsită. Le auzea pe cele lalte vorbind despre mamele lor şi şopti în ungherul ei: — Cînd m. ca în vechiul colegiu Mazarin. iar lupul era în pădure şi a mîncat cocoşii. văzu o fetiţă frumuşică şi rumenă. dar care te umplu de tristeţe. Numele acestea trecuseră din trapezărie în pension şi erau folosite acolo. Exista astfel colţul Păianje nilor. a spus cuvintele astea blînde. Fiecare elevă făcea parte din una dintre aceste patru naţiuni. cu obrajii rumeni. Cele „mari" — care aveau mai mult de zece ani — îi spuneau Agatocles '.a plăcut: a durut -o. Trapezăria. pe care mănăstirea îl creştea din milă. tiran al Siracuzei. care se afla lîngă el: 1 Personaj din istoria antică.A fost odată o lovitură de băţ pe spinare ! — Polichinelle a dat în pisică. colţul Omizilor. Intr -o zi. foarte preţuit. cu lanţul de chei la ea. cu un păr blond încîntător. Colţul Greierilor era lîngă bucătărie şi. cum spun copiii. care intra în clasa prin faţa căreia trecea el. la nivelul grădinii. Era acolo o portăreasă voinică. şi pe care o chema sora Agata. şi. pen tru a deosebi patru naţiuni. Toate locurile din jur îşi dădeau prinosul lor de insecte.am născut eu. o încăpere lungă şi dreptunghiul ară care nu primea lumina zilei decît printr-o galerie cu arcade sculptate. Agatocle) pronunţat la fel ca Agathe aux clefs (Agata cu cbei). pe care o vedeai întot deauna grăbindu . — Şi atunci. — Pisicii nu i. o brună drăguţă.locului era un lup şi păduri multe. întrebă altă elevă. o cucoană l-a trimis pe Polichinelle la închisoare. Acolo era mai puţin frig decît într . un copil găsit. Tot acolo. arhiepiscopul. colţul Gîndacilor şi colţul Greieri lor. din pricina asta.se pe săli.

Ecouen era unul dintre locurile de acest fel. în secolul al XlX -lea se instalase într-insul un institut de fete. copilăria fetelor. La începu tul veacului nostru. La Ecouen '. condus de călugărite catolice . se făcea o deosebire între fecioare şi florărese. numită Tatăl nostru cel alb. în dimineaţa acelei zile mari auzeai adesea întrebîndu-se prin dormitor: — Care e fecioară ? Doamna Ca mpan pomenea cuvintele unei „fetite" de şapte ani. — Şi astălaltă ? — O omidă. stătea scrisă cu litere mari şi negre rugăciunea asta. monseniore. — Da ? Şi dumneata ce eşti ? — Eu sînt un gîndac. pentru a lua loc în rîndurile procesiunii sfîntului Potir. Mai erau încă „baldachinele" şi „cădelniţele". unele purtînd pangli cile baldachinelor. — Ei ! Dar asta ? — E un greiere. unde se dezvolta. gingaşe şi severe. eu nu. şi care avea darul să ducă oamenii de -a dreptul în rai : 1 Localitate la nord de Paris : posedă un frumos castel din timpul Renaşterii .— Cine e fetita asta ? — E un păianjen. într-o umbră aproape măreaţă. adresate uneia „mari" de şaisprezece ani. iar celelalte cădelniţînd în jurul sfîntu lui Potir. V DISTRACŢII In sala de mîncare. Florile veneau de drept în sarcina florăreseJor. doamna Campan era directoarea pensianulul. Fiecare casă de acest fel are specialităţile ei. Patru „fecioare" mergeau în frunte. deasupra uşii. 21 . monseniore. în vreme ce ea. rămînea la coadă : — Tu eşti fecioară. mititica. care lua loc în fruntea procesiunii.

îl întîlni pe sfîntul Ioan. Pereţii erau albi. care. găsii t rei îngeri culcaţi în patul meu. deschidea şi închidea cu zgomot o car te de lemn. doamna fecioară porneşte pe cîmp . va intra în rai la sfîrşit. aceste două culori de doliu sînt singurele variaţii ale mănăstiri lor. făceau două linii lungi paralele de la un capăt la celălalt al sufrageriei. Copilele mîncau şi tăceau sub paza maicii de serviciu din săptămîna aceea. Asta era tot luxul. din cînd în cînd. de unde vii ? Viu de la Ave Salus '. puse fiecare între două bănci de lemn. Dejunurile erau sobre şi chiar hrana copiilor era severă. atunci cînd o muscă zbura şi bîzîia împotriva regulamentului. sau peşte sărat. spre grădină. a cărei singură uşă se deschidea. cele trei fecioare sînt surorile mele. agăţat pe perete. In clipa asta ea se şterge şi din amintirea cîtorva fete tinere de altădată. Două mese înguste. care -mi spuse să mă culc şi să n-am nici o grijă. Un crucifix mare. Tăcerea asta era îndulcită cu Vieţile sfinţilor. care plîngea.„Tatăl nostru cel mic şi alb. slujbă de scară. de trei ori dimineaţa. rezervat numai fetelor de pension. era totuşi o excepţie. Cu cămaşa în care s -a născut dumnezeu mi-e îmbrăcat trupul. Bunul dumnezeu mi-e tată. Nu ştii dacă bunul dumnezeu e acolo ? E în arborele crucii. pe care dumnezeu I -a făcut. dumnezeu l-a spus şi dumnezeu l-a pus în rai. crucea sfintei Margareta mi-e scrisă pe piept . " In 1827 rugăciunea asta caracteristică dispăruse de pe perete sub trei straturi de var. buna fecioară mi-e mamă. aşa cum am spus. unul la picioare. picioarele îi spînzură. 22 . Un singur fel de mîncare : carne amestecată cu legume. pe cînd mă duceam să mă culc. doi la căpătîi. mîinile îi sînt bătute în cuie şi pe cap poartă pălărie albă de spini. Domnule sfinte Ioane. dumnezeu. astăzi femei bătrîne. cei trei apostoli sînt fraţii mei. mesele erau negre . Seara. pare-mi-se. Acest fel simplu de mîncare. întregea decorul acestei săli de mîncare. buna fecioară Măria la mijloc. Cine -o va spune de trei ori seara. citite Vecernie.

erau puse pe masa goală vase de pămînt smălţuite în care elevele îşi spălau ele singure paharul de metal şi tacîmurile şi aruncau uneori cîte un rest de carne tare sau de peşte stricat. sen constiutiones nostras. Nemo regulas. să ridice de pe jos pe furiş un măr necopt. Lingea pardoseala. Unde ? Pe jos. care le făcea să închidă volumul la repezeală. o caisă stricată sau o pară viermănoasă. ele izbuteau uneori. pusă la picioarele crucifixului. Cînd urcăm să facem patul în aşteptarea cinei. era pus să pedepsească micile petale de trandafiri. Citea o elevă mai mare de serviciu. Las acum să vorbească o scrisoare pe care o am sub ochi. Găsiră „mai interesante" numai pîteva pagini. Citirea le fu însă adeseori întreruptă de teama groaznică de a fi surprinse. Praful. Aceste vase de pămînt se numeau „cercuri de apă". acest sfîrşit al tuturor bucuriilor. una dintre cele mai elegante femei ale Parisului. scrisă acum douăzeci şi cinci de ani de către o fostă elevă de pension.. Din primejdia asta mare prin care trecuseră nu se aleseră decît cu o plăcere mijlocie.pe care nu le înţeleseră. le mîncăm la closet. externis communi cabit. Fetiţa care rupea tăcerea făcea o „cruce cu limba". Citez întocmai : Fiecare îşi ascunde para sau mărul aşa cum poate. 23 . şi cînd nu se poate. In mănăstire există o carte care nu a fost tipărită niciodată decît „într-un singur exemplar" şi a cărei citire era oprită. Taină pe care nici un ochi profan nu trebuia s-o pătrundă. dar lucrul acesta era pedepsit.cu glas tare de pe o catedră mică. azi doamna ducesă de. ' Fetele din pension izbutiră într -o zi să şterpelească această carte şi începură s -o citească cu nesaţ. iar seara le mîncăm în pat.. Era regulamentul sfîntului Benedict. 1 Nimeni nu va divulga străinilor regulile şi regulamentul nostru (în original în limba latină). Din loc în loc. . cînd vîntul scuturase copacii. mărginită de vreo cîţiva pomi fructiferi cam pirpirii. le vîrîm sub pernă. Se jucau pe o potecă a grădinii. unde era vorba de păcatele băieţilor tineri.. Cu toată supravegherea deosebită şi cu toată asprimea pedepselor. vinovate de a fi ciripit.

pentru ca patimile de dincolo de ziduri. Odată.Era una dintre voluptăţile cele mai mari. spre spaima nespusă a colegelor ei. Se spunea că această poveste acoperea nişte socoteli necesare unei căsătorii importante. spec trală. domnişoara Bouchard. Ca să dovedim acest lucru. dar nici una dintre cele care îl ţineau nu credea în el. o zi de vacanţă". aluneca . In vremea aceea. domnişoara Bouchard. Femeia asta n-avea mai mult de treizeci de ani. Nările îi erau subţiate şi foarte palide. ieşi dintre rînduri şi spuse : „Monseniore. era brună. drama şi chiar romanul să nu poată pătrunde pînă la ea." Sta reţa nu putea spune nimic. ne vom mărgini să constatăm aici şi să arătăm pe scurt un fapt adevărat şi neîndoios. Rămăşagul fu primit. dacă vrei ! Vă dăruiesc trei zile. o soră vă - .o zi. nu vorbea niciodată . Avea o gingăşie ciudată. Cînd îi atingeai mîna. ca ale unui om care şi -ar fi dat sufletul. pe care toţi o priveau cu mult respect şi pe care o chema „doamna Albertine". cu cea mai drăguţă feţişoară de pe lume. se făcea frig.are de altfel pnn el însuşi nici o legătură cu povestea pe care o istorisim. Domnişoara Bouchard era înaltă şi ru menă. Scan dal în mănăstire şi bucurie în pension. Vedea ceva ? Ceilalţi se îndoi au. Poate oricine să judece ce a fost. Pomenim acest fapt pentru a întregi în mintea cititorului fizionomia mănăstirii. şi privea în gol cu ochi mari şi negri. ceea ce era nemaiauzit pentru o comunitate atît de seve ră. arhiepiscopul hotărîse. Unde intra ea. în vreme ce arhiepiscopul trecea prin faţa elevelor. to t în timpul unei vizite a arhiepiscopului la mănăstire. care se înrudea cu vestita familie Montmorency. Intr . destul de frumoasă. decît că era nebună şi că lumea din afară socotea că murise. Nu mergea. nimeni nu putea fi sigur că răsuflă. una dintre fete. Domnul de Guelen zîmbi şi -i spuse : „Cum. o zi de va canţă ? Trei zile. Nu se ştia nimic despre ea. puse rămăşag că -i va cere arhiepiscopului o zi de vacanţă. Mănăstirea asta ursuză nu era totuşi destul de bine zăvorîtă. Cînd sosi momentul. care n. trăia în mănăstire o făptură miste rioasă care nu era călugăriţă. parcă ai fi atins zăpada. fata mea.

pentru că vorbea atît d e familiar despre un aristocrat ca acesta. Două ducese foarte severe. In capelă exista un fel de tribună numită „Ochiul Boului". ofiţer de muşchetari roşii în 1815 pe cînd era principe de Leon. o licărire de viaţă. doamnele de Choiseul şi de Serent. răspunse cealaltă. şi mort după 1830. pair al Franţei. de rudenie poate. se ridică pe jumătate şi spuse tare. lucru care le era interzis călugăriţelor. Aceste două cuvinte făcură să trăncănească însă pe oricine putea vorbi în mănăstire. De obicei era singură acolo. Doamna Albertine lua parte de obicei la predici şi la slujbe cufundată într-o linişte adîncă şi într-o totală nemişcare. Se spuneau despre doamna Albertine sute de poveşti. pentru că de la tribuna asta de la pri mul etaj putea să-l vadă pe predicator sau pe cel ce oficia slujba. Doamna Albertine lua parte la slujbă în tribuna asta. pentru că îi ştia numele de botez. ca rdinal şi arhiepiscop de Besancon. Cîte se cuprindeau în acel „Uite-l pe Auguste !" Cîte destăinuiri ! într -adevăr. apoi totul se stinsese şi nebuna devenise din nou cadavru. Curiozitatea fetelor de pension era neostenită. Intr -o zi. cu siguranţă foarte strînsă. predicatorul ridică ochii. Pe faţa aceea stinsă şi îngheţată trecuse o clipă un suflu al lumii din afară. în liniştea capelei : „Uite-l pe Auguste !" Toată adunarea întoarse capul uluită. pe domnul de Rohan îl chema Auguste. vizitau adeseori comunitatea. şi că între ea şi el era o legătură. dar doamna Al bertine căzuse din nou în nemişcarea ei. Domnul de Rohan predica atunci pentru prima oară la mănăstirea Petit -Picpus. îndată ce-l zări pe domnul de Rohan. In ziua aceea. Nu mai era nici o îndoială că doamna Albertine provenea din lumea cea mai aleasă. pentru că îl cunoştea pe domnul de Rohan. care n -avea decît o fereastră circulară ca un ochi de bou. ducele de Ro han.zînd-o trecînd îi spuse alteia : „Trece drept moartă" „Poate că şi este". că era ea însăşi sus -pusă. unde pătrundeau 25 ■a» . amvonul era ocupat de un preot tînăr.

pedepsele plouau. şi fetele care erau atunci în pension şi -l mai amintesc încă. Fusese muşchetar . Toate fetele erau mai mult sau mai puţin îndrăgostite de muzicantul necunoscut. şi apoi se spunea despre el că ar fi foarte îngrijit. vino să-mi domneşti în suflet. dar avea o voce blîndă şi cam subţire. şi se auzea de două sau de trei ori pe zi. mi nunată şi că rasa lui cea neagră era cea mai elegant tăiată din lume. Fiecare visa că e Zetul'be. să-l întrezărească pe „tînarul" care cînta atît de ferme cător din flaut şi care se juca.fără îndoială mulţumită privilegiului Magnates mulieres '. ca sa-l vadă măcar o clipă. 26 . pe care ajunseră să o recunoască şi să o deosebească. ele ar fi dat totul. Cînd treceau cele două doamne bătrîne. Cu toate astea. foarte b ine pieptănat. Era un eveniment. neagră. ca 1 Doamne nobile. maicile din sfat erau tulburate. o arie învechită pentru cei de azi. să-l zărească. ar fi încercat totul. toate fetele tremurau şi plecau ochii. Domnul de Rohan era de altfel. Un flaut cînta în vecinătate. Tocmai în vremea aceea fu sese numit înalt vicar al arhiepiscopului de Paris. Cîteva se furişară pe o uşă de serviciu şi se suiră la etajul al treilea. fără să bănuiască. minţile lucrau. cu un frumos păr castaniu. Nici una dintre tinerele închise acolo nu-l putea zări. din pricina perdelei de pînză. Unul dintre obiceiurile sale era să vină destul de des pentru a oficia în capela călugăriţelor de la Petit-Picpus. cu toate acele suflete. Nici un zgomot din afara nu pătrundea în mănăstire. Sunetul flautului venea dinspre strada Droit-Mur . că avea o cingătoare lată. pătrunse o dată sunetul unui flaut. şi înfricoşau pensionul. fără să ştie. obiectul atenţiei fetelor de pension. Fetele îşi petreceau ore întregi ascultînd -o. Da foarte mult de lucru imaginaţiei acestor fete de şaisprezece ani. în aşteptarea episcopatului. Flautul acesta cînta întotdeauna aceeaşi arie. spre strada Droit -Mur. Asta ţinu mai multe luni. Zetulbea mea. ar fi compromis totul. adus ca un sul în jurul capului.

aşa numitul schit. Era o amestecătură ciudată. a maicii Sainte-Scolastique. Fiecare urma regula ordi nului său. care cînta din flaut în podul casei lui.şi uite de plictiseală.ţăre pî nă pe un acoperiş. de aceea. VI SCHITUL In curtea de la Petit-Picpus se af lau trei clădiri cu to tul deosebite : mănăstirea cea mare. albe şi cenuşii. sub ocrotirea benedictine -lorbernardine. Acesta era o clădire cu grădină. Era o călugăriţă de la Sainte -Aure. călugăriţele de la Petit . cutezară şi izbutiră în cele din urmă să -] vadă pe „tînărul" acela. unde locuiau elevele. Cu nepu -' tinţă. şi flutură o batistă albă.a îngăduit tuturor acestor biete femei. orb şi sărăcit. din toate tagmele religioase şi din toate va rietăţile posibile .ar putea numi. li s . care umblau mereu buimace pe drumuri. Găsiră un mijloc să se ca . un fel de mănăstire bălţată ca un arlechin. unde locuiau împreună tot felul de călugăriţe bătrîne din di ferit e ordine. Fosta mănăstire de călugă 27 . dacă o ase menea împerechere de cuvinte a r fi admisibilă. precum Şi a maicii Jacob. Uneori li se dădea voie elevelor din internat.Picpus le primiseră numaidecît. Una merse pînă acolo încît îşi trecu braţul deasu pra capului. printre gratii. să se adăpostească aici. şi. supravieţuitoare ale mănăstirilor distruse de revoluţie : o îmbinare pestriţă de veşminte negre. să vină să le vadă . încă de pe vremea imperiului. pentru ca să .să încerce să vadă prin ferestrele de la pod. Alte două fură şi mai îndrăzneţe. ca o mare recreaţie. ceea ce s . tine rel e acestea au păstrat între altele în minte amintirea maicii Sainte-Basil. Li se plătea o mică pensie de către stat. unde locuiau călu găriţele. singura din ordinul ei care supra vieţuise. Una dintre aceste refugiate se simţea aci ca la ea acasă. în sfîrşit. Era un bătrîn nobil emigrant. internatul.

intitulată Cutezătorul. Vîlvă în stup . obţinuseră de la maica stareţă îngăduinţa de a se retrage la schit. cîteva femei bătrîne din lumea mare. Printre acestea se aflau doamna de Beaufort d'Hautpoul şi doamna marchiză Dufresne. care era o rochie albă cu scapular stacojiu. Elevele îi spuneau doamna Vacar mini. lăsase în chilie semnul trecerii sale pe acolo. Cam pe la 1820 sau 1821. l-a lăsat mănăstirii. maicile cîntăreţe tremurau toate . aceste cinci versuri lati' Romancieră de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea.tjdovic-Filip. Aceste două cuvinte dau despre dînsa o ima gine destul de exactă. Era recomandată de domnul duce de Orleans. care a aparţinut mai tîrziu benedictinelor lui Martin Verga. plină de evlavie. Fata asta cucernică. cum era doamna Albertine. Doamna de Genlis era superstiţioasă şi latinistă. se mai puteau vedea lipite pe partea dinăuntru a unui dulâpior din chilia ei. doamna Genlis'. Astăzi n-a mai rămas decît o păpuşă. cînd a murit. un mic manechin pe care-l arăta cu plăcere tuturora şi pe care. şi încă destul de bine. 28 . Cu ajutorul lui dumnezeu şi cu sprijinul prinţului. în care îşi ţinea banii şi juvaerurile. mai cînta la harpă. ceru să i se dea o cameră în mănăstirea Petit-Picpus. doamna Genlis scrisese romane. Cu toate că era foarte bătrînă. fu primită. Dar ea mărturi sea că se leapădă cea dintîi de ele . intrase în faza cucerniciei celei mai adînci. îmbrăcase cu el.riţe Sainte-Aure avea încă de la începutul secolului al XVIII-lea tocmai această casă de la Petit -Picpus. Peste şase sau opt luni plecă. prea nevoiaşă ca să poată purta falnicul veşmînt al ordinului ei. şi pe urmă. Acum cîţiva ani. In 1824 nu mai rămăsese din ordinul acesta decît o singură călugăriţă. care publica pe vremea aceea o culegere periodică fără pretenţii. educatoarea viitorului rege T. cunoscută în mănăstire numai după zgomotul grozav pe care -l făcea cînd îşi sufla nasul. Plecînd. Călugăriţele fură încîntate. In afară de aceste vrednice maici. susţinînd că grădina n -avea destulă umbră. Mai era una.

media est divina potestas. despre care am mai vorbit. Nos et res nostras conservei summa potestas. însuşirea practică ce se atribuie acestor versuri face parte din credinţa celor din or dinul ospitalierelor. Gesmas. cum se crede în general. ca un adevărat zăgaz. înghesuiţi în umbra acestei perdele. care dădea în stradă. pe călugăriţele din cor la stînga şi pe eleve la dreapta. ci un fel de sală sau de văgăună întunecoasă în dreapta celui care slujeşte. să nu ti se fure lucrurile tale. pe maici şi pe no 1 Trei trupuri cu merite neegale atîrnă pe cruci : Dismas şi Gesmas. încît nici una dintre locuitoarele mănăstirii să nu poată vedea vreo figură de afară. după părerea ei. şi care. şi pentru mănăsti rea cea mare. De altminteri. infelix. că se trage din tîlharul acela păcătos. Cel de sus să ne aibă în pază pe noi şi avu(ia noastră. construită aşa încît să despartă. dar la mijloc divinul stăpîn . iar nefericitul Gesmas se lasă în jos. . Putea intra acolo şi publi cul printr-un fel de intrare de lazaret. Biserica mănăstirii. Dimas şi Gestas sau Dismas şi Gesmas. în vea cul trecut. în strane de lemn. Alta petit Dismas. Dismas se avîntă în sus. scrise de mîna ei cu cerneală roşie pe o bucată de hîrtie galbenă. vicontele de Gestas. l Versurile acestea scrise în latineasca veacului al Vl-lea fac să se nască întrebarea dacă cei doi tîlhari ai Calvarului se numeau. ca în bisericile obişnuite. Ortografia aceasta ar fi putut să contrazică pretenţiile pe care le avea. infima. era fireşte aceeaşi şi pentru internat. Inchipuiţi-vă o biserică în care spaţiul destinat corului ar fi cuprins de-o mînă uriaşă şi sucit astfel încît să alcătuiască nu o prelungire în spatele altarului. şi pentru schit. ne tu furto tua perdas. închipuiţi -vă această încăpere închisă cu perdeaua de şapte picioare înălţime. Repetă versurile acestea. aveau puterea de a-i înspăimînta pe hoţi : Imparibus meritis pendent tria corpora ramis: Dismas et Gesmas.neşti. mănăstirea cea mare de internat. Hos versus dicas. Dar totul era astfel orînduit.

Cînd călugăriţele luau parte la vreo slujbă. prima maestră a novicelor . 30 . scurtă. Biserica avea ferestrele spre grădină. infirmiera. paradiseră . VII CITEVA SILUETE DIN UMBRA In timpul celor şase ani dintre 1819 şi 1825. erudită. autoarea Vieţii sfinţilor din ordinul Saint-Benoit. maica Sainte-Mechtilde (dom1 Ana Dacier (1651 —1720). destoinică. stareţă la Petit-Picpus era domnişoara de Blemeur. Cele mai de seamă dintre maicile din sfat erau : maica Sainte-Honorine. Fusese aleasă stareţă a doua oară. îndopată cu ebraică şi mai degrabă benedictin decît benedictină. pasionată pentru istorie. Era cultă. Locţiitoarea stareţei era o bătrînă călugăriţă spaniolă. cea de a doua maestră . învăţată. maica Anonciation. o adevărată Dacier ' a ordinului. maica Saint-Ange. singura din toată mănăstirea care era răutăcioasă . Maica Innocente mergea pe urmele înaintaşei sale. aproape oarbă. îndesată. o femeie care i -a uimit pe contemporani prin pr ofunda cunoaştere a limbilor clasice. Marguerite. tobă de latină. şi veţi putea să vă faceţi o idee despre călugăriţele de la Petit -Picpus luînd parte la slujba religioasă. maica Sainte-Gertrude. care în călugărie se numea maica Innocente. publicul nu-şi dădea seama de prezenţa lor decît după zgomotul pe care-l făceau aşezîndu-se în strane. altminteri. maica SaintAugustin. Se trăgea din fami lia Margueritei de Blemeur. unde regulamentul le ordona linişte. din care a făcut tălmăciri foarte apreciate. de aceea. Era o femeie de vreo şaizeci de ani. Văgăuna asta numită cor era legată cu mănăstirea printr-un coridor. burduf de greacă. singura care era veselă în mănăstire şi. cum spunea scrisoarea pe care am mai amintit-o . adorată. „cîntînd ca o moară hodorogită". maica Cineres. casieriţa . o femeie minunată. pe urmă.vice în fund.

pe care elevele le iubeau cel mai mult. călugăriţa nu -i răspundea niciodată. îşi alegea de obicei o gamă întreagă. care a înnebunit. de la cea mai mică pînă la cea mai mare. era sora Sainte-Euphresie. sora Sainte-Marthe. pe care în lume o chema domnişoara Roze. 31 . Afară de asta. care n-a putut să reziste regimului prea aspru) . Această regulă a tăcerii făcuse ca. maica Misericorde (domnişoara de Cifuentes). care a fost stareţă în 1847. iar aici i se spunea maica Assomption. dintre Gisors şi Magny . de douăzeci şi trei de ani. foarte bogată) . vorba să nu fie îngăduită făpturilor omeneşti şi să fie 1 Personaj mitologic : zeitate pastorală. din insula Bourbon. primită la şaizeci de ani. iar mîncarea. avînd în seama ei cîntul şi corul.nişoara Drouet). care dăduse în mintea copiilor. era aci mai aleasă. maica Providence (domnişoara de Laudiniere) . care a înnebunit. în toată mănăstirea. maica Sainte-Celigne (sora sculptorului Cerachi). maica SainteAdelai'de (domnişoara d'Auverney) . Numai că. adică şapte eleve între zece şi şaisprezece ani. şi sora Saint -Michel. înfăţişată întotdeauna de vechii greci cu un nai. maica Compassion (domnişoara de la Miltiere. maica Sainte-Chantal (domnişoara de Suzon). Toate femeile astea erau blînde cu copiii. împotriva regulamentului. o fată încîntătoare. în sfîrşit. Călugăriţele nu erau aspre decît cu ele înşile. aliniate una lîngâ alta după vîrstă. maica Presentation (domnişoara de Siguenza). printre cele mai frumoase. Maica Sainte-Mechtilde. cu glasuri şi staturi potrivite. se folosea bucuroasă de eleve. Mai era. o mulţime de îngrijiri. care fusese în mănăstirea Filles -Dieu şi în mănăstirea du Tresor. maica Saint-Joseph (domnişoara de Cogolludo) . pe care le punea să cînte în picioare. Nu se făcea foc decît la internat. Asta alcătuia pen tru ochi un fel de nai viu al lui Pan ' alcătuit din îngeri. sora Sainte-Marguerite. atunci cînd vreo elevă trecea pe lîngă o călugăriţă şi încerca să -i vorbească. faţă de cea din mănăstire. Dintre surorile celelalte. scoborî toare a cavalerului Roze. al cărei nas lung le făcea să rîdă.

acoperită de zăvoare. VIII POST CORDA. printre gratii . pentru locţiitoarea stareţei se suna o dată. Elevele mai vedeau doi : unul era duhovnicul. Nouăsprezece lovituri vesteau un eveniment deosebit : deschiderea porţii mănăstirii. care nu se clintea din bala male decît în faţa arhiepiscopului. Era auzit foarte des. celălalt era profesorul de desen. Pentru stareţă se suna o dată şi încă o dată . pe care scrisoarea din care am mai reprodus cîteva rînduri îl numeşte domnul Anciot şi-I califică „un bătrîn îngrozitor şi cocoşat". domnul Ansiaux. aşezat la chilia de lîngă poartă şi care se auzea în toată casa. 32 . Aşa era casa asta ciudată. apoi de două ori. nu e de prisos să-i arătăm în cîteva cuvinte şi configuraţia materială. pe care puteau să-l privească din cor. nici un alt bărbat nu intra în mănăstire. (să vorbim) despre pietre (în origina] în limba latină). bătrîn şi urît. Fiecare persoană şi fiecare lucru avea semnalul său. că toţi bărbaţii erau aleşi cu socoteală.trecută lucrurilor neînsufleţite. Intrarea în clasă se anunţa prin şase lovi turi urmate de alte cinci. abatele Banes. toate faptele vieţii materiale ce urmau a fi îndeplinite şi chema în vorbitor. Un clopot foarte sonor. precum am spus. Se auzea cînd glasul clopotului bisericii. 1 După ce (am vorbit) despre suflete. vestea prin semnale felu rite. „Dracu-n patru !" spuneau cele mai nemiloase. ca printr-un telegraf acustic. pe una sau pe alta dintre cele care locuiau în clădire. încît elevele nu spuneau niciodată că intră în clasă. LAPIDES ' După ce i-am schiţat figura morală. ci că merg la şase -cinci. aşadar. Citi torul şi-a făcut o idee. Patrupatru era clopotul pentru doamna de Genlis. după cum era nevoie. înfricoşătoarea tăblie de fier. Afară de el şi de grădinar. Se vede. cînd clopoţelul grădinarului.

strada Picpus şi fundătura pe care pla nurile vechi o numesc strada Aumarais. ale surorilor. Aceasta era uşa de intrare a publi cului în biserică. care. precum şi noviciatul. Mă năstirea se compunea din cîteva clădiri şi o grădină. Intre poarta numărul 62 şi colţul fundăturii Aumarais se afla internatul. puţin bombată. grupate două cîte două. care dădea spre stradela Picpus . II Mănăstirea Petit-Picpus-Saint-Antoine umplea aproape cu totul marele trapez cuprins între strada Polonceau. joasă şi boltită. opt alei mici. ceea ce făcea ca zidurile să fie mult mai înalte în partea dinăuntru ca în cea de afară. poarta cu numărul 62 era la capătul acestui braţ. înconjurată de galeria mănăstirii. de la care porneau — ca nişte suliţe aşezate în cerc pe un scut patru alei mari şi. In braţul cel mic — bucătăriile. care nu putea fi văzut de afară. braţul cel mic era alcătuit dintr -o faţadă zăbrelită. cenuşie şi severă. la încrucişarea celor mari. pe vîrful unui dîmb.Mizera bllif. In braţul cel mare se aflau chiliile maicilor. sfîr-şindu -se toat e în zidurile neregulate ale grădinii. Cam la mijlo cul acestei faţade. înaltă. erau . Grădina. praful şi cenuşa acopereau o poartă veche. care era mult mai joasă decît nivelul străzii Polonceau. clădirea principală era o suprapunere de construcţii hibride. desenau destul de exact o spînzurătoare culcată pe pămînt. planul geometric al aleilor ar fi semănat cu o cruce aşezată peste o roată. unde păianjenii îşi ţeseau pînza şi care nu se deschidea decît un ceas sau două duminica şi în rarele prilejuri cînd sicriul vreunei călugăriţe era scos din mănăstire. v»I. Restul trapezului îl forma grădina. trapezăria. Aleile. Braţul cel mare al furcii ocupa întreaga porţiune a străzii DroitMur dintre stradela Picpus şi strada Polonceau . văzute de sus. Privită în întregime. un brad frumos. ascuţit şi conic. şi biserica. avea în mijlocul ei. dacă împrejmuirea ar fi fost circulară.Ş . Aceste patru străzi înconjurau trapezul ăsta ca şanţul unei cetăţi. Cotul furcii îl forma o sală pătrată care slujea drept oficiu şi pe care călugăriţele o numeau „cămara". strada Droit-Mur. aşa încît.

ziduri de închisoare. faimos prin secolul al XlV -lea pînă în al XVI-lea şi căruia i se spunea „tripoul celor unsprezece mii de draci". pînă la clădirea schitului. linia lungă şi neagră a acoperişurilor. „zidul drept". Nume ca Droit-Mur şi Aumarais sînt foarte vechi. Adăugaţi la toate astea o curte. In faţa schitului se afla aşa -zisa grădiniţă. să ne dea voie cititorul să mai facem o mică digresiune. 2 IX UN SECOL SUB VAL DE CĂLUGĂRIŢA Deoarece am început să dăm amănunte cu privire Ia ceea ce era odinioară mănăstirea Petit -Picpus şi întrucît am îndrăznit să deschidem o fereastră spre acest tăcut aşezămînt. 1 Droit-Mur. Erau mărginite cu tufişuri de coa căze. Acest sfînt aşezămînt a fost clădit exact pe locul unui „Jeu de Paume" '. străină de cuprinsul acestei cărţi. în franceză. dar carac Loc anume pentru un joc cu mingea şi cu o rachetă scurtă. iar în locul oricărei vecinătăţi. de altminteri. cu perspectivă. care era în colţul străzii Droit -Mur. tier însemnează „măcieş". Toate aceste străzi. erau dintre cele mai vechi ale Parisului. pentru că dumnezeu deschidea florile înainte ca omul să cioplească piatra. tot soiul de unghiuri pe care le făceau corpurile de casă interioare. care mărginea cealaltă parte a străzii Polonceau — şi veţi putea avea o imagine completă despre ceea ce era acum patruzeci şi cinci de ani aşezămîntul bernardinelor de la Petit-Picpus. o alee de plopi înalţi ducea de la ruinele vechii mănăstiri. 1 . construit din piatră . In fund. Ulicioara Aumarais a purtat numele de ulicioara Maugout. care se afla în colţul ulicioarei Aumarais. strada Droit-Mur a purtat numele de strada des Eglantiers. străzile care le poartă sînt şi mai vechi.de lungîmî Inegale.

înainte de revoluţie. care le făceau pe maicile cîntăreţe să încrunte din sprîncene. Vorbea cu un accent picard care înveselea elevele. monseniorul SaintEusebe l-a încredinţat monseniorului Saint-Procope. pe valea Loarei. părinte". pe cel de-al treilea : Vin de berbec. titlu nobilar desfiinţat de revoluţie şi reîn fiinţat în timpul restauraţiei. ministru de justiţie sub Ludovic al XVI-lea.Mfmbru aI senatului. etc etc. fondată în secolul al Xl -Iea In localitatea Fontevrault. notabilităţile oraşului veneau să-l salute Şi să-i prezinte patru cupe de argint pline cu patru vinuri deosebite. un prinţ. şi despre o preşedintă Duplat. atunci cînd vreun mare personaj. Era plăcerea şi mîndria ei să aducă vorba la tot pasul de aceste două nume. venită de la mănăstirea Fontevrault'. pe cel de-al doilea : Vin de leu. încîntătoare rîsuri scurte şi înnăbuşite. că era cît un oraş şi că avea străzi. iar acum mă încredinţez ţie. în clipa cînd trebuia să jure. Povestea minunăţii despre mănăstirea FontevrauR. un duce şi pair2 trecea printr-un oraş din Bourgogne sau din Champagne. wm/m 3* 35 . Pe primul pocal se putea citi următoarea inscripţie : Vin de maimuţă. pe care o cunoscuse foarte bine. îşi înnoia în fiecare an jurămîntul solemn de supunere şi neprihănire şi. Alteori centenara spunea basme. un mareşal al Franţei. monseniorul Saint-Julien l-a încredinţat monseniorului Saint-Eusebe. iar pe cel de-al 'Celebră mănăstire de călugărite. îi spunea preotului : „Monseniorul Saint-Francois l-a încredinţat monseniorului Saint-Julien. Era un secol care vorbea. înainte de revoluţie făcuse parte din lumea mare. fii \ . Vorbea adesea despre domnul de Miromesnil. Susţinea că „în tinereţea ei bernardinii nu erau mai prejos decît muşcheta rii". In schit se afla o centenară.teristică şi folositoare. Povestea obiceiurile din Champagne şi din Bourgogne cu privire la cele patru vinuri. dar era secolul al XVIII-lea. Şi elevele rî deau pe înfundate sub văluri . făcindu-ne să ne dăm seama că şi mănăstirea are figurile ei originale.

la care ţinea foarte mult. încuia cît putea de repede dulapul la loc. Unul dintre încîntătorii amoraşi a şi fost tras în ţeapă.patrulea : Vin de porc. mai repede poate decît s-ar fi cuvenit. şi-l descuiară. parc-ar fi fost sfintele daruri. tăcea. Urmărirea era plină de strimbături şi de atitudini comice. Farfuria aceasta. cea care înveseleşte . Se încuia — ceea ce regulamentul îi da voie — şi se ascundea ori de cîte ori voia să-l privească. în sfîrşit. mai exista în septembrie 1845. Cele patru inscripţii arătau ceJe patru trepte pe care Je coboară beţivul : prima beţie. a treia. care era comoara centenarei ? Fără îndoială. vreo carte sfîntă ? Nişte mătănii nemaivăzute ? Nişte moaşte sfinte ? Se făceau tot felul de presupuneri. Era o farfurie de Faenza. care îndobitoceşte. care întărită . a doua. dă din aripioare şi încearcă să-şi ia din nou zborul. Dacă auzea pe cineva umblînd pe coridor. era de vînzare la un negustor de vechituri pe Bulevardul Beaumarchais. Regulamentul de la Fontevrault n -o oprea de la asta. 36 . Dacă cineva înce pea să-i vorbească despre asta. Nu voia să arate lucrul acela nimănui. de altminteri foarte ciudată şi care a avut poate cinstea să dea vreo idee lui Moliere. ca şi cele mai stăruitoare în faţa încăpăţînării ei. dar măscăriciul rîde cu o figură drăcească. Găsiră obiectul învelit în trei rînduri de cîrpe. La moartea bietei bătrîne dădură năvală la dulap. Această bătrînă cumsecade nu voia să primească nici o vizită din afară. Intr-un dulap încuiat avea un lucru misterios. „deoarece — spunea ea — vorbitorul e prea trist". care năuceşte . Chiar şi cele mai curioase se dădură bătute în faţa tăcerii ei. înfăţişînd nişte amoraşi care zboară urmăriţi de nişte ti neri spiţeri înarmaţi cu seringi uriaşe. Morala : amorul biruit de durerile de pîntec. cu mîinile ei bătrîne. Era un subiect de comentarii pentru oricine n-avea ce face ori se plictisea în mănăstire. Ce putea fi oare lucrul acela atît de preţios şi de secret. cît era ea de vorbăreaţă. cea din urmă. Se zbate.

Germain des Preş.lea reputaţia de „pă rinte al tuturor castanilor din regat". vorbitorul acesta. La mănăstirea din strada du Tem ple îndeosebi. Ordinul acesta. asemănător unui mor mînt. Părintele stareţ. la care sluji însuşi nunţiul papal.o „închinare veşnică" într . dă ruiră sume însemnate maicii Catherine de Bar.OBIRŞIA ÎNCHINĂRII VEŞNICE De altminteri. una în 1652. cealaltă în 1653. la distanţă de cî teva zile. In grădina mănăstirii din strada du Temple se găsea acel castan sălbatic. Am spus că mănăstirea Temple era ocupată de bene dictine ale închinării Veşnice. la Saint . un portret al unei benedictine cu faţa descoperită. e ceva cu totul local şi severitatea lui nu se mai întîlneşte la nici o altă mănăstire. în două biserici din Paris. al închinării Veşnice. numită maica sfîntului Potir. nu era prea vechi şi nu are o existenţă mai mare de două sute de ani. care cutremură tot oraşul. Amîndouă. nu putea fi uitată de cele două suflete cucernice şi ele socotiră că ea nu poate fi răscumpărată decît printr. care trecea drept cel mai frumos şi cel mai mare din toată Franţa şi care avea printre vred nicii cetăţeni ai veacului al XVIII. şi contesa de Châteauvieux nu se mulţumiră cu această ispăşire. doamna Curtin. care. flori pictate şi chiar un cap de turc. sacrilegiu groaznic şi rar. mare vicar la Saint.o mănăstire de că lugăriţe. aparţinea altui ordin. In 1649 sfintele daruri au fost profanate de două ori. marchiză de Bou cs. ca să m 37 . ordonă o procesiune solemnă a întregului său cler. deşi trecătoare. Dar două vrednice femei. ale cărui ferestre se încadrau vesele în borangic alb şi pe ai cărui pereţi se aflau tot felul de cadre. benedictine cu totul deose bite de cele care depindeau de cistercieni. obloa nele negre erau înlocuite cu perdele cafenii.Sulpice şi la Saint-Jean en Greve. asupra căruia am căutat să vă dăm o idee. călugăriţă benedictină. e drept. iar vorbito rul era un salon cu parchet pe jos. Jignirea adusă „preasfintelor daruri din altar".

al căror interior vi l-am descris. o mănăstire a ordinului SaintBenoît. Dar cele două ordine au rămas totuşi deosebite. Aşezămîntul din Petit-Picpus se despopula repede. Prin 1657. piere ca toate ordinele religioase. nu se confunda de loc cu benedictinele zise din Citeaux. întocmai ca şi benedictinele sfîntulu/ Potir. aşa cum călugăritele de la Sa-creCoeur depind de căpetenia iezuiţilor. Prin 1840 schitul dispăruse. cea dintîi încuviinţare pentru această ctitorie fu dată maicii Catherine de Bar de către domnul de Metz. „cu condiţia ca nici o fată să nu poată fi primită dacă nu aduce o contribuţie de trei sute de franci. mănăstirea PetitPicpus începuse să decadă. Aceasta e originea şi consacrarea legală a aşezămîntului benedictinelor închinării Veşnice a sfîntului Potir din Paris. care. Ordinul acesta. cum se vede. Prima lor mănăstire fu „clădită din nou". Depindea de abatele de Saint-Germain des Preş. în acest scop pios. internatul dispăruse. XI SFIRŞITUL MĂNĂSTIRII PETIT-PICPUS încă de pe la începutul restauraţiei. şi în 1654 hrisovul abatial şi decretele regale fură ratifi cate de curtea de conturi şi de parlament.temeieze. După abatele de Saint-Germain. pe strada Cassette. abate de Saint-Germain. Nu mai 38 . ceea ce face un capital de şase mii de franci". regele acordă decretele. iar surorile de caritate de căpetenia lazariştilor. papa Alexandru al Vll-lea autorizase printr-o bulă specială pe bernardinele de la Petit-Picpus să practice închinarea veşnică. Era de asemenea cu totul diferit de bernardinele de la Petit-Picpus. din banii doamnelor de Boucs şi de Château vieux. ceea ce duce la dispariţia totală a ordinului. după secolul al XVIII -lea.

Pe măsură ce numărul scade. primele muriseră. slujba fiecăreia devine tot mai anevoioasă . fie că sînt puţine. Era apăsător altădată . Una avea douăzeci şi cinci de ani. Ne ţinem la aceeaşi distanţă de Şî -au luat zborul (în original în limba latină). se vedea de pe atunci că nu vor mai fi decît o duzină de umeri suferinzi şi încovoiaţi pentru a duce mai departe povara canoanelor sfîntului Benoît. Hortus conctusus. de loc. dar cu respect. ' Canonul închinării veşnice e de -o rigiditate care înspăimîntă . Acum patruzeci de ani erau aproape o sută de călu găriţe . vocaţiile sînt din ce în ce mai rare. In 1845 mai intrau. necunoscute. ce lelalte se risipiseră. cîteva maici slujitoare. Nu pricepem totul. Cîte . Volaverunt. E grădina cea închisă. care astăzi par atît de noi. Pe vremea cînd autorul cărţii de faţă lo cuia încă la Paris au murit două. N-am putut trece prin faţa acestei case neobişnuite. vixi annos viginti et tres" 3. Povara e neînduple cată şi rămîne aceeaşi. a fost o tînără din aristocraţia ro mana. mănăstirea a renunţat de a mai face educaţia fetelor. Am vorbit despre acest loc ciudat în amănunţime. Am trăit douăzeci şi trei de ani (în original In limba latină). fie că sînt multe. obo seala creşte . întunecate. ordinul nu mai face recrutări. Julia Alpinula. Am pătruns în această comunitate plină de practici învechite. dar nu insultăm nimic.existau nici bătrînele. dovadă că cercul alegerii se micşora. De aceea şe prăpădesc.or mai fi astăzi ? In 1847 stareţa era tînără. nici elevele . fără să intrăm. pe ici pe colo. Din pricina decăderii în care ajunsese. acum cincisprezece ani nu mai erau decît două zeci şi opt. fără să ducem cu noi acolo pe cei ce ne întovărăşesc şi ne ascultă isto risind — poate spre folosul cîtorva — trista poveste a lui Jean Valjean. Aceasta din urmă ar putea spune ca Julia Alpinula 2: „Hic jaceo. * Sînt îngropată aici. cealaltă douăzeci şi trei. 1 2 . cel puţin atît cît respectul şi amănuntul se pot împăca. dar călugăriţe pentru cor. a cărei piatră de mormînt poartă inscripţia Hlc laceo. astăzi striveşte. vixi annos viginti et tres. Nu împli nise patruzeci de ani.

In inima omului nu trebuie să fie nici un gol. fiindcă Voltaire l -ar fi apărat pe Isus aş a cum l-a apărat pe Calas ' . trecutul. înclină să -şi falsifice paşaportul. dar cu condi ţia să fie urmate de reclădiri. ca şi de rînjetul lui Voltaire. Mulţumită campaniei sale per severente. E o lipsă de logică din partea lui Voltaire — în treacăt fie zis . chiar dacă n -ar fi decît pentru a le evita. Oamenii se dezvaţă de anumite lucruri şi fac bi nele avînd grijă ca. care le ocroteşte. Strigoiul acesta. o problemă de libertate. Pînă una alta. să înveţe altceva. Să ne f erim.a ucis fiul trecut la catolicism şi executat In 1762. ele alcătuiesc o problemă complexă. Cît despre mănăstiri. să studiem lucrurile care nu mai sînt. Să -i arătăm adevărata faţă şi să -i smulgem masca. ideea religioasă trece printr -o criză. ' Protestant din Toulouse (secolul al XVIII.lea). Voltaire la luat apărarea şi a demascat cu mult curaj fanatismul religios care împinsese la condamnarea bătrînului. Să ne dăm seama de cursa care se întinde. Se fac anumite dărîmări. şi e bine că se fac. E nevoie să le cunoaştem. care ajunge să batjocorească crucifixul. iar pentru cei care tăgăduiesc întrupările supraomeneşti. care le condamnă . şi o mască : ipocrizia. dezvăţîndu-se de ceva. învinovăfrt pe ne drept că şi . Trecutul are o faţă : superstiţia . . care ajunge să -î slăvească pe călău.osanalele lui Joseph de Maistre. Calas a fost reabilitat (1765). In veacul al XlX-lea. Contrafacerile trecutului dobîndesc nume false şi se lasă confundate cu viitorul. O problemă de civilizaţie. ce reprezintă oare crucifixul ? înţeleptul ucis.

aşezăminte care stînjenesc 1 Colibă a Pieilor Roşii din America de Nord. ori de cîte ori întîlnim în om infinitul. ne simţim plini de respect. întîlnind o mănăstire î n drumul nostru. în pagodă. păstrîndu -ne absolut toate rezervele. Aşadar. e unul din aparatele de optică folosite de om în scrutarea infinitului. trebuie să mărturisim că.CARTEA A ŞAPTEA PARANTEZA I MĂNĂSTIREA. am fost nevoiţi să intrăm. Acolo unde sînt prea numeroase. 41 . Nu e locul să dezvoltăm aic i peste măsură anumite idei . Cîtă contemplare pen tru spirit şi ce vis fără hotar : umbra lui dumnezeu plu tind peste omenire I II MĂNĂSTIREA. FAPT ISTORIC Din punctul de vedere al istoriei. în mahomeda nism ca şi în creştinism. monahismul e condamnat. al raţiunii şi al ade vărului. mănăstirile sînt pie dici în sînul unei naţiuni. Există în sinagogă. îngrădirile şi indignările. ceva hîd pe care -l urîm şi ceva sublim pe care -l adorăm. De ce ? Pentru că mănăstirea. pe care o găsim în Orient ca şi în Occident. bine ori rău înţe les. în moschee. IDEE ABSTRACTA Cartea de faţă este o dramă al cărei personaj princi pal e infinitul. în wigwam '. Omul este al doilea. cu toate astea.

altare grele. Mănăstirea. Prosperitatea şi înflorirea lor însemnează sărăcirea ţării. îndeosebi aşa cum apărea ea încă în pragul acestui secol în Italia. Ca instituţie şi ca mijloc de formare a omului. aceste două popoare vestite nu încep să se tămăduiască decît mulţumită sănătoasei şi viguroasei higiene de la 1789. sub bolţi înnegurate. avînd pe frunte stropi de sînge de rubine. ţintuiţi în cuie de aur. Diamantele şi rubinele par ude şi fac să plîngă. cu sînii zdrobiţi de rogojini. cu rotulele lăsînd să se vadă tegumentele. este una din cele mai întunecate realităţi ale evului mediu. Comunităţile călugăreşti sînt. încununaţi cu spini de argint. Trăiesc ? Nu. jos. mari şi goi. femei ce se cred soţii ale lui Hristos . Mănăstirile stingheresc creşterea civilizaţiei moderne şi sînt vătămătoare pentru dezvoltarea ei. nişte făpturi în văluri. 42 . înalte ca nişte catedrale. cu rănile carne vie. Mănăstirea catolică propriu-zis e plină de strălucirea întunecată a morţii. cu genunchii jupuiţi de rugăciune . se află la răscrucea tuturor grozăviilor. Acolo se înalţă în întuneric. Italia şi Spania — una lumina. respingători şi măreţi. Regimul monahal e vătămător pentru bărbăţia popoarelor. Mănăstirea spaniolă e deosebit de jalnică. cu coatele colţuroase. A trecut vremea călugăriei. ceea ce e vîscul pentru stejar.pe abanos. în Austria. faţă de marea comunitate socială. ceea ce e negul pentru corpul omenesc. vechea mănăstire de femei. sub cupole nedesluşite. Iubesc ? Nu. Femeile astea gîndepc ? Nu. mai mult decît însîngeraţi. cu coap sele învineţite de cămăşile de păr de capră şi de bicele cu şfichi de fier.sînt centre de trîndăvîe unde ar trebui să fie centre de muncă. în Spania. mănăstirea aceasta. stafii care-şi închipuie că sînt îngeri. iar în ochi lacrimi de diamante. Mănăstirea. acolo hristoşi de fildeş. mănăstirile sînt de nesuferit în secolul al XlX-lea. cealaltă splen doarea Europei — timp de secole. Lepra monahală a ros aproape pînă la os două admirabile naţiuni. în vremea noastră. Au voinţă ? Nu. sîngerînzi. din pricina înt unericului. în umbră. acolo atîrnă de lanţuri în beznă imense crucifixe albe . se întind.

Cele mai înflăcărate erau alese în vis şi -l posedau pe Hristos. le sfinţeşte şi le umple de groază. declamator . se mulţu mesc să zîmbească. Viziuni ale evlaviei sălbatice . Ziduri înalte fereau de orice desfătare vie p^.Nervii lor s-au făcut ca oasele . peşteri ale fecioarelor . „Vorbe goale !" re petă neghiobii. al cărei sultan era cel răst ignit.o parte şi într . Vălul lor e ţesut din întuneric. Arhiepiscopul Kislar — agă al cerului — zăvora şi spiona acest serai de su flete păstrate pentru dumnezeu. sultana mistică. Călugăriţa era odalisca . 43 . Aşa sînt vechile mă năstiri din Spania. valurile mării erau soarta unora. Paralelism monstruos. lăcaşuri de groază. spun „deştepţii".alta erau femei care îşi frîn geau mîinile . Ne prihănirea înseamnă acolo cruzime. oasele lor s -au făcut pie tre. Şi într . o larvă. Se simţea Orientul acolo. Stareţa. Jean -Jacques. Spania catolică era mai romană decît însăş i Roma. neputînd tăgădui lucrurile astea. apărate şi reabilitate de Voltaire. Ceea ce în Răsărit era aruncat în mare. declamator . de-o parte cele înecate. preotul era eunucul. Diderot. susţinătorii trecutului. Mănăstirea spaniolă era mai cu deosebire o mănăstire catolică. Răsuflarea lor sub văl seamănă cu nu ştiu ce răsuflare tragică a morţi i. de a infirma comentariile filozofiei. groapa era soarta celorlalte . A ajuns la modă un fel lesnicios şi ciudat de a înlătura destăinuirile istoriei. nu mai ştiu cine a constatat de curînd că Tacit era un declamator. tînărul acela fru mos şi gol cobora de pe cruce şi devenea obiectul de ex taz al chiliei. în Apus era dat pămîntului. O privire în afară însemna infidelitate. de alta cele înmormîntate.a lăsa deoparte toate faptele care stînjenesc şi toate chestiunile întunecate. Peste noapte. „Material pentru declamaţii". cînd vorbeşte de Calas. Astăzi. de. Voltaire. că Nero a fost o victimă şi 6 ? S lVen I" ' ' ~ vict':me ale fanatismului religios din secolul -lea. Labarre şi Sir ven '. Inmormîntarea de vii ţinea locul sacului de piele. declamator .

se îndărătnicesc. Fiecare celulă are o rămăşiţă de uşă de fier. Pămîntul e totdeauna umed. la mănăstirea din Villers. la nivelul căreia curge rîul. Aceste in-pace. cu singura deosebire că aici mortul era viu. într -alta se vede un fel de cutie pătrată. prea mică ca să se poată dormi în ea. Cine locuia în aceste in-pace avea drept pat pămîntul umed. această cutie de piatră acoperită cu un capac de granit. li se închide gura anevoie . jumătate sub pâmînt. uc is în so mn de J ud ita. aceste lanţuri. iar pe dinăuntru. aceste celule. pereţii ăştia plini de igrasie — sînt ele „vorbe goale" ?. o latrină şi o ferestruică zăbrelită. făcută din patru plăci de granit. Tntr . se cuvine să ne fie milă „de acest biet Holofern "'. Se poate vedea. la şase picioare deasupra solului. aşa cum exista în Spa nia şi cum există în Tibet. O fiinţă omenească era vîrîtă acolo. e la două picioare deasupra rîului.. este un fel de oftică El taie scurt viat a împuţinează naşterile.una din celule se afla o bucată de lan( prinsă în perete . cu toate astea. Faptelor. iar pe deasupra se punea un capac de piatră. III IN CE CONDIŢII PUTEM RESPECTA TRECUTUL Pentru civilizaţie. castrare. Se poate pipăi. s p re a ş i răz b una p op o rul as up rit. care. groapa latrinelor..ci. Claustrare. Asta a rămas. ca un mormînt. aceste balamale de fier. Autorul cârtii de faţă a văzut cu o chii Iui. Pe o lăţime de patru picioa re. urmă de ev mediu la în demîna orişicui. care a fes) deosebit de crud cu evre ii . 41 . pămîntul acesta care e noroi. prea joasă pentru ca cineva să poată sta în picioare. la opt leghe de Bruxelles. jumătate sub apă. rîul curge pe din afară. groapa tem niţelor subterane în mijlocul livezii unde fusese curtea mănăstirii. Erau nişte inpace 2 . de -a lungul zidului. 1 C e l u l e subterane pentru QSÎnd iţii pe viată. această ferestruică înaltă. pe din afară. de bună seamă. ' General al Iui Nabucodonosor. şi pe malul rîului Dyle patru celule de piatră. monahismul.

în ciuda filozofiei şi în ciuda progresului. spune cadavrul.a vălului călugăresc. a polei din nou raclele. feudalitatea sprijinindu. a impune prezentului trecu tul — ni se pare ciudat Există totuşi teoreticieni şi pen tru teoriile astea.am iubit". a realcătui monahismul şi militarismul. cu stăruinţa hainei de copil care ar vrea sa fie îmbrăcată de omul matur şi cu duioşia cada vrelor care s. un singur răspuns : a fost odată ! A dori prelungirea fără sfîrşit a lucrurilor moarte şi cîrmuirea oamenilor prin îmbălsămare. La toate astea. a da puteri noi dogmelor în putrefacţie. a re împrospăta tencuiala mănăstirilor. „V . Incăpăţînarea instituţiilor înve chite de a se perpetua e totuna cu îndărătnicia de a ne da pe cap un parfum rîncezit. Cu toate astea. vă veţi cutremura în faţa hainei şi .se pe mănăstire. în /normîntarea de vii a sufletelor. în anumite privinţe şi în anumite locuri. minţile zăvorite. au un procedeu foarte simplu : aplică trecu 45 Mm mm mm . spune mănăstirea. cu pretenţia peştelui stri cat de a fi mîncat. Adăugaţi la asta violenţa atît de des practicată faţă de conştiinţă. oameni de spirit altminteri. aşa -zisele in-pace. dreptul primu lui născut revărsînd în monahism preaplinul familiei. a reînvia superstiţiile. torturile individuale. cru zimile despre care a m vorbit. a sfinţi din nou moaş tele. de ce nu mă vreţi ?" „Vin din largul mării". „Nerecunoscătorilor — spune veşmîntul — v-am ocrofit pe vreme rea . mentalitatea călugărească dăinuieşte în plin secol al XlX-lea şi o ciu dată reînviere a ascetismului stîrneşte în clipa de faţă mirarea lumii civilizate.ar întoarce pe lume ca să . a crede în mîntuirea lumii prin înmulţirea paraziţilor. vocaţiile silite. „V -am civilizat". atîtea inteligenţe nefericite azvîrlite în celula jurămintelor eterne. Adăugaţi degradările naţionale. „Am fost trandafir". gurile astupate. fost un flagel al Europei. şi oricine aţi fi. Teoreticienii ăştia. a hrăni iarăşi fanatismele.i îmbrăţişeze pe cei în viaţă. aceste două giulgiuri născocite de om. spune peştele. călugărirea. spune parfu mul. a pune mînere noi sfeştocurilor şi paloşului.

tului o pospăială pe care-o numesc orînduire socială, drept divin, morală, familie, respectul strămoşilor, autoritate antică, tradiţie sfîntă, drepturi legitime, religie; şi merg strigînd : „Iată, sînt ale voastre, oameni buni I" Logica asta era cunoscută de cei vechi. O practicau preoţii ro mani care preziceau viitorul după măruntaiele animale lor jertfite. Frecau cu o cretă o juncă neagră şi spuneau : „E albă". Bos cretatus. ■ In ceea ce ne priveşte, respectăm pe alocuri trecutul şi sîntem îngăduitori pretutindeni cu el, cu condiţia să se recunoască mort. Dacă ţine să fie viu, îl atacăm şi ne străduim să-l răpunem. Superstiţiile, bigotismele, prefăcătoriile preoţeşti, prejudecăţile, larvele acestea, aşa larve cum sînt, se îndărătnicesc să trăiască, au dinţi şi gheare în forma lor de fum şi trebuie să te lupţi cu ele piept la piept, să le de clari război şi să-l duci fără o clipă de răgaz, pentru că una din fatalităţi le omenirii este de-a fi osîndit la veş nică luptă cu stafiile. Năluca e greu s-o iei de gît şi s-o dobori. 0 mănăstire din Franţa în mijlocul veacului al XlX-lea e o adunătură de bufniţe înfruntînd lumina. O mănăstire în flagrant delict de ascetism, în mijlocul metropolei de la 1830 şi de la 1848, Roma înflorind la Paris, e un ana cronism. In vremuri obişnuite, ca să desfiinţezi un ana cronism şi ca să -l faci să piară, e de ajuns să -l pui să ia cunoştinţă de dată. Dar sîntem în vremuri neobişnuite. Să luptăm. Să ne luptăm, dar să ştim să facem o deosebire. Caracteristica adevărului este că nu face niciodată excese. Ce nevoie ar avea să exagereze ? Sînt unele lucruri care trebuie nimicite şi sînt altele care se cer numai luminate şi cercetate. Ce putere înseamnă o cercetare binevoitoare şi serioasă I Să nu venim cu flacăra acolo unde lumina este de ajuns. Ţinînd seamă, prin urmare, că ne aflăm în secolul al XJX-lea, sîntem în general împotriva călugăriei ascetice,
1 Boul vopsit în alb cu creta, expre sie împrumutată de la Juvenal (satira 10).

la orice popor, atît In Asia cît şi în Europa, în India ca şi în Turcia. Cine spune mănăstire, spune mlaştină. Pu tregaiul lor e neîndoielnic, lîncezirea lor e nesănătoasă, fermentaţia lor îmbolnăveşte popoarele şi Ie ofileşte ; în mulţirea lor a ajuns ca o plagă a Egiptului. Nu putem să ne gîndim fără spaimă la ţările în care fachirii, bon zii, santonii, călugării, marabuţii, talapoinii şi dervişii mişună într - o îngrămădeală păduchioasă. Acestea spuse, chestiu nea religioasă dăinuieşte. Ches tiunea asta are anumite laturi misterioase, aproape înfiorătoare ; să ne fie îngăduit s -o privim deschis.

IV MĂNĂSTIREA DIN PUNCT DE VEDERE AL PRINCIPIILOR Un număr de oameni se strîng la un loc şi locuiesc în comun. Pe temeiul cărui drept ? Pe temeiul dreptului de asociaţie. Se închid la ei acasă. Pe temeiul cărui drept ? Pe te meiul dreptului pe care-l are orice om de a- şi deschide şi închide uşa. Nu ies din casă. Pe temeiul cărui drept ? Pe temeiul dreptului de a se duce şi de a se întoarce, care cuprinde şi dreptul de a sta acasă. Acolo, la ei acasă, ce fac ? Vorbesc în şoaptă ; lasă ochii în jos. Se leapădă de lume, de oraşe, de plăcerile simţurilor şi de alte plăceri, de deşertăciuni, de trufii şi de interese. Se îmbrac ă în lînă groasă, ori în pînză groasă. Nici unul nu e stăpîn pe vreun lucru oricît de mic. Intrînd acolo, cel ce era bogat ajunge sărac. Ceea ce are dăruieşte tuturor. Cel care fusese ceea ce numim nobil, gentilom şi senior, este deopotrivă cu cel ce fusese ţăran. Chilia e la fel pentru toţi. Toţi se supun tunderii părului în creştet, toţi poartă acelaşi anteriu, mănîncă aceeaşi pîine neagră, se culcă pe aceleaşi paie, mor în aceeaşi cenuşă. Acelaşi sac pe
47

I

spinare, aceeaşi funie drept cingătoare. Dacă s - a hotărît să se meargă desculţ, toţi merg desculţi. Poate fi prin tre ei şi un prin) ; prinţul e tot o umbră ca şi ceilalţi Nu mai există titlu Chiar şi numele de familie au pierit Nu mai au decît pronume. Toţi se înclină sub egalitatea numelui de bote z. Şi - au desfăcut familia trupească şi şi-au întemeiat în mijlocul tagmei lor religioase familia spirituală. Nu mai au alte rude decît omenirea întreagă. Ajuta pe săraci, îngrijesc pe bolnavi. îşi spun între ei „frate". Mă oprifi şi strigaţi : „Dar asta e mănăstirea ideală !" E de ajuns să fie mănăstirea cu putinţă, ca să fiu ne voit să fin socoteală de ea. De acolo vine faptul că în cartea precedentă am vorbit despre o mănăstire pe un ton respectuos. Lăsînd de -o parte evul mediu, lăsînd deoparte Asia, fără a ne ocupa de chestiunea istorică şi de cea politică, din punct de ve dere pur filozofic, mai presus de nevoile polemicii militante, cu condiţia ca mănăstirea să fie cu totul de bună voie şi să nu cuprindă decît consimţăminte — voi privi întotdeauna comu nitatea mănăstirească cu o oarecare se rioasă luare -aminte şi, în unele privinţe, cu respect. Acolo unde există o comunitate există şi comuna ; acolo unde există comuna, există şi dreptul Mănăstirea este fructul lozincii : Egalitate, Fraternitate ! O, ce mare e libertatea I Şi ce transfigurare minunată ' Libertatea este de ajuns ca să transforme mănăstirea în republică. Să mergem mai departe. Dar oamenii ăştia sau femeile astea, care se află în dărătul acestor patru pereţi, se îmbracă în dimie, sînt egali , se numesc fraţi ; e frumos ; dar ei mai fac şi alt ceva ? Da. Ce? Privesc întunericul, cad în genunchi şi - şi împreună mîinile. Ce însemnează asta ? 48

V RUGĂCIUNE Ei se roagă. Cui ? Lui dumnezeu. Să te rogi lui dumnezeu, ce însemnează asta ? Există un infinit în afară de noi ? Acest infinit este el ceva unic, ceva imanent, permanent; neapărat substan ţial pentru că e infinit şi pentru că, dacă i -ar lipsi materia, s-ar mărgini ; neapărat inteligent pentru că e infinit şi pentru că, dacă i -ar lipsi inteligenta, s- ar mărgini ? Acest infinit trezeşte în noi ideea de esenţă, în vreme ce noi nu ne putem atribui decît ideea de existentă. Cu alte cuvinte, nu este el cumva absolutul al cărui relativ sîn tem noi ? Dacă există un infinit în afară de noi, nu exis tă un infinit şi în noi ? Aceste două infinituri (ce plural în spăimîntător), oare nu se suprapun ? Cel de -al doilea infinit nu este el oare oglinda, răsfrîngerea lui, ecoul, pră pastia concentrică a unui alt abis ? Acest al doilea infinit are şi el putere de înţelegere ? Cugetă ? Iubeşte ? Are voinţă ? Dacă cele două infinituri au putere de înţelegere, fiecare dintre ele au voinţă proprie ; şi există un eu în infinitul de sus, după cum există un eu în infinitul de jos. Eul de jos e sufletul ; eul de sus e dumnezeu. A pune, prin gîndire, infinitul de jos în atingere cu infinitul de sus — asta se numeşte a ne ruga. Să nu scoatem nimic din spiritul omenesc ; a suprima ceva e o greşeală. Trebuie reformat şi transformat. Anu mite facultăţi ale omului sînt îndr eptate spre Necunoscut: gîndirea, visarea, rugăciunea. Necunoscutul e un ocean Ce este conştiinţa ? Este busola Necunoscutului. Gîndi r ea, visarea, rugăciunea, sînt aici mari radieri miste rioase. Să le respectăm. Unde se duc aceste raze măreţe a le sufletului ? In întuneric; ele aduc, prin urmare, lumină. 49

Măreţia democraţiei este de -a nu nega nimic şi de -a nu renega nimic din omenire. Lîngă dreptul Omului, sau cel puţin pe lîngă el, este dreptul Sufletului. Zdrobirea fanatismelor şi respectul adî nc faţă de înfi nit, iată ce urmăreşte legea. Să nu ne mărginim a ne în china arborelui creaţiei şi a contempla uriaşele lui ramuri pline de stele. Avem o datorie : să prelucrăm sufletul omului, să apărăm misterul împotriva minunilor, să ado răm neînţelesul şi să respingem absurdul, să nu recunoaş tem din ceea ce nu se poate explica decît ceea ce e necesar, să însănătoşim credinţa, să îndepărtăm superstiţiile din calea religiei, să -l curăţăm de omizi pe dumnezeu. VI BUNĂTATEA DESAVIRŞITA A RUGĂCIUNII Cît despre felul cum se face rugăciunea, oricîte chipuri ar fi, toate sînt bune, numai să fie sincere. întoarceţi car tea care sînteţi cu scoarţele în sus şi fiţi în infinit I Ştim că există o filozofie care tăgăduieşte infinitul. Există, de asemenea, o filozofie, socotită drept patologică, şi care tăgăduieşte existenţa soarelui. Filozofia asta se cheamă orbire. A face dintr- un simţ pe care nu -l avem izvorul adevărului este o frumoasă îndrăzneală de orb. Sînt ciudate aerele trufaşe, de superioritate şi de compătimire, pe care şi le ia această filozofie care dibuie, faţă de filozofia care -l admite pe dumnezeu. Ai impresia că auzi o cîrtiţă care strigă : „Mi - e milă de ei cînd îi aud cu soarele lor 1" Ştim că există necredincioşi străluciţi şi puterni ci. Aceştia, la drept vorbind, aduşi din nou pe calea adevă rului prin propria lor putere, nu sînt nici ei prea siguri că sînt necredincioşi ; cu ei n -ar fi altceva decît o chestiune de definiţie şi, în orice caz, chiar dacă nu cred în dumnezeu, prin fapt ul însă că sînt minţi luminate dove desc existenţa lui dumnezeu. 50

Salutăm pe filozoful din ei, dar osîndim fără milă filo zofia lor. Mai departe. Tot aşa de admirat este şi uşurinţa cu care cineva se mulţumeşte cu vorbe. O şcoală metafizică din nord ', care pluteşte oarecum în ceaţă, şi - a închipuit că face o revo luţie în înţelegerea omenească punînd în locul cuvîntului Forţă cuvîntul Voinţă. In loc de „planta creşte" se zice „planta vrea" ; ar fi în adevăr de folos dacă am spune : „Universul vrea !" De ce ? Pentru că de -aici ar reieşi că planta are voinţă, prin urmare are un eu ; universul vrea, prin urmare are un dumnezeu. Cît despre noi, care, totuşi, împotriva acestei şcoli, nu înlăturăm nimica priori2, a recunoaşte o voinţă în plantă, cum susţine această şcoală, ni se pare mai greu de admis decît a recunoaşte în univers voinţa pe care ea o tăgă duieşte. A tăgădui voinţa infinitului, adică existenţa lui dum nezeu, nu e posibil decît cu condiţia de a tăgădui infini tul. Lucrul acesta l-am dovedit. Tăgăd uirea infinitului duce direct la nihilism. Totul devine „o creaţie a spiritului". Cu nihilistul nu e cu putinţă nici o discuţie, deoarece nihilistul logic se îndoieşte de existenţa semenului său, după cum nu - i sigur nici de existenţa sa. Din punctul lui de vedere, se prea poate ca nici el să nu fie pentru el însuşi decît „o creaţie a spiritului său". Numai că el nu - şi dă seama că tot ceea ce a tăgăduit e admis de el în întregime, rostind doar acest cuvînt: spirit. Intr-un cuvînt, nici o cale nu rămîne deschisă cugetării într- o filozofie care sfîrşeşte totul cu monosilaba Nu.
1 Aluzie Ia şcoala filozofului idealist german Arthur Schopenhauer (1788—1860), care în lucrarea sa principală Lumea ca voinţă şl repre* dentare consideră că esenţa lumii este voinţa universală, concepută ca o voinţă oarbă, iraţională, absurdă. ' înainte de experienţă, înainte de practică. Afirmaţia apriorică este 0 afirmaţie bazată numai pe speculaţiile abstracte ale raţiunii „pure" Si care nu se sprijină pe experienţă şi practică.

4*

HI

Faţă de Nu, nu -i decît un singur răspuns : fia. Nihilismul n-are nici un înţeles. Nu există neant. Nu există zero. Totul este ceva. Nimic nu înseamnă nimic. Omul trăieşte din afirmaţie mai mult decît din pîine. A vedea şi a dovedi — nici chiar atîta nu-i de ajuns. Filozofia trebuie să fie o energie ; silinţa şi ştiinţa ei trebuie să fie de a -J face pe om mai bun. Socrate trebuie să pătrundă în Adam şi să dea naştere lui Marc-Aureliu '; cu alte cuvinte, să -l facă să iasă din omul fericir ii pe omul înţelepciunii. Să schimbe Paradisul în Liceul2 lui Aristotel. Ştiinţa trebuie să aibă căldură. Să trăieşti din plin — ce preocupare tristă şi ce rîvnă searbădă ! Bruta trăieşte din plin. Să cugeti, iată adevărata biruinţă a sufletului. Oamenilor cărora le e sete să le arăţi drumul cugetării, să le dai tuturor ca elixir cunoaşterea lui dumnezeu, să faci să se înfrăţească într -inşii conştiinţa cu ştiinţa, să-i faci buni prin această îmbinare misterioasă, asta e datoria filozofiei adevărate. Moral a este o înflorire de adevăruri. Contemplaţia duce la acţiune. Absolutul trebuie să fie practic. Idealul trebuie să fie respirabil, satisfăcător şi hrănitor pentru sufletul omului. Idealul are dreptul să zică : „Luaţi, mîncaţi, acesta e trupul meu ; luaţi şi beţi, acesta e sîngele meu I" înţelepciunea este o împărtăşanie sfîntă. Numai cu această condiţie ea încetează de a mai fi o pasiune stearpă pentru ştiinţă, spre a deveni mijlocul unic şi cel mai înalt al apropierii dintre oameni; din filozofie s-a născut religia. Filozofia nu trebuie să fie o îngrămădire de etaje clă dită pe mister, pentru ca s-o poţi privi în voie, fără alt rezultat decît acela de a satisface curiozitatea. In ceea ce ne priveşte, amînînd dezvoltarea ideii noastre pentru un alt prilej, ne mulţumim a spune că nu înţelegem nici ca omul să fie punct de plecare şi nici ca progresul să fie scopul final, fără cele două forţe care alcătuiesc cei doi motori : credinţa şi iubirea.
împărat roman şi filozof stoic (secolul al Il -lea). Locul unde filozoful grec Aristotel (secolul al IV-lea î.e.n.) îşi aduna discipolii.
1 2

52


VII

,„,„ tolul

CE MASURI TREBUIE SA LUAM CIND FACEM MUSTRĂRI Istoria şi filozofia au datorii veşnice, care în aceiaşi timp sînt şi datorii simple : să-l combată pe Caiafa devenit episcop, pe Dracon ' împărtitor de dreptate, pe Trimal cion 2 legislator, pe Tiberiu împărat ; e lămurit, drept şi limpede, şi nu dă loc la nici o neînţelegere. Dar dreptul de a trăi deoparte, cu toate neajunsurile şi abuz urile Iui, trebuie să fie constatat şi îngăduit. Schivnicia e o pro blemă omenească. Atunci cînd vorbim de mănăstiri — aceste locuri de greşeală, dar şi de nevinovăţie ; de rătăcire, dar şi de bunăvoinţă ; de neştiinţă, dar şi de devotament ; de chin, dar şi de jertfă — trebuie, aproape întotdeauna, să spu nem da sau nu. O mănăstire este o contrazicere. Are drept scop mîn tuirea sufletului, iar ca mijloc jertfa. Mănăstirea este cel mai mare egoism, al cărui sfîrşit este cea mai mare uitare de sine. A abdica pentru a domni — aceasta pare să fie lozinca monahismului. In mănăstire omul suferă pentru a se bucura. Acolo el trage o poliţă asupra morţii. îndură noaptea pămîntească în nădejdea dobîndirii luminii cereşti. In mănăstire iadul este primit ca avans din d repturile de moştenire asupra paradisului. Cine- şi pune vălul şi rasa comite o sinucidere a cărei Plată e veşnicia.
Legislator atenian din antichitate. Legile sale i excesivă v ă erau de o severitate * Personaj din romanul Satyricon al scriitorului latin Petroniu : bogătaş car g jjş yp banchet fastuos, om cinic şi corupt.

•53

Nu ni se pare că pe o temă ca asta ar fi nimerită batjocura. Aici totul e serios : binele ca şi răul. Cine e drept încruntă din sprîncene, dar nu zîmbeşte niciodată răutăcios. înţelege mînia, dar reaua credinţă nu. VIU CREDINŢA, LEGE încă ceva. Veştejim biserica atunci cînd ea colcăie de intrigi; dispreţuim spiritualitatea neîngăduitoare cu ceea ce e vremelnic, dar îl cinstim pretutindeni pe omul care cugetă. Salutăm pe cel ce îngenunche şi se roagă. Omul are nevoie de o credinţă. Nenorocire celui ce nu crede în nimic ! Nu stai degeaba cînd gîndeşti. Există o muncă ce se vede şi una care nu se vede. A contempla însemnează a adînci; a gîndi însemnează a munci. Braţele încrucişate muncesc ; mîinile împreunate lucrează. Privirea spre cer e o acţiune. Thales ' a rămas patru ani nemişcat. A întemeiat filozofia. Pentru noi, schivnicii nu sînt nişte trîndavi, sihastrii nu sînt nişte leneşi. A-ţi îndrepta gîndul spre Umbră e u n lucru serios. Fără să înlăturăm nimic din cele ce-am spus mai sus, credem că o continuă aducere -aminte a mormîntului prinde bine celor în viaţă. Asupra acestei chestiuni, preotul şi filozoful sînt 2de aceeaşi părere. Trebuie să murim. Stareţul trapiştilo r e gînd în gînd cu Horaţiu. Să ţii seamă în viaţă de permanenta prezenţă a mormîntului este legea înţeleptului şi este şi legea pustnicu lui. In această privinţă, pustnicul şi înţeleptul se întîlnesc.
1 Filozof materialist din Grecia antică (secolel e VII— VI î.e.n.). * Călugări dintr -un ordin monahal catolic din Franţa, întemeia! fn secolul al Xll-lea, cu un regulament deosebit de sever, dominat de obsesia morţii

Există o creştere materială, pe care o voim. Există şî o măreţie morală, la care ţinem. Capetele nechibzuite şi pripite spun : „La ce folosesc chipurile astea nemişcate, alături de mister ? La ce slujesc ? Ce fac ele ?" Vai I Faţă de întunericul ce ne înconjoară şi ne aşteaptă, fără să ştim ce va face din noi împrăştierea cea fără de margini, răspundem : poate că nu există operă mai sublimă decît aceea pe care o fac aceste suflete. Şi adăugăm : nu există poate strădanie mai folositoare. E mare nevoie de cei ce se roagă necontenit, pentru cei ce nu se roagă niciodată. Pentru noi toată problema e să ştim cîtă gîndire se pune în rugăciune. Leibniz ' rugîndu-se e ceva măreţ ! Voltaire închinîn-duse e ceva frumos. Deo erexit Voltaire. a

Sîntem pentru religie contra religiilor. Sîntem dintre cei ce cred în inutilitatea moliftelor şi în frumuseţea sublimă a rugăciunii singuratice. De altfel, în această clipă pe care -o străbatem, clipă care din fericire nu va lăsa secolului al XlX -lea conturul ei, în ceasul acesta cînd atîţia oameni stau cu fruntea plecată şi sufletul prea puţin înălţat, printre atîtea alte fiinţe a căror morală este desfătarea şi a căror preocu pare sînt lucrurile mici şi diforme ale materiei, oricine se exilează ni se pare vrednic de respect. Mănăstirea e o renunţare. Sacrificiul fără rost e totuşi un sacrificiu. Să iei drept o datori e o aspră greşeală este o faptă care -şi are măreţia ei. Privită în sine şi în chip ideal, şi ca să ne învîrtim în jurul adevărului pînă la cercetarea nepărtinitoare a tu turor aspectelor, mănăstirea, mănăstirea de femei mai cu seamă — pentru că în societatea noastră femeia suferă cel mai mult şi acest surghiun al schitului conţine în ideea ei o împotrivire — mănăstirea de femei are fără îndoială oarecare măreţie.
1 Filozof idealist german (1646—1716), care s-a străduit să împace bisericile cat olică şi protestantă. 2 Voltaire a înăljat -o lui dumnezeu (în original în limba latina).

55

Viaţa asta de mănăstire, atît de severă şi posomorita, pe care am înfăţişat -o în cîteva trăsături, nu e viată, fiindcă e lipsită de libertate ; nu e moarte, fiindcă nu e deplină ; e locui straniu de unde se zăreşte, ca de pe creasta unui munte înalt, de-o parte prăpastia în care sîntem, de cealaltă prăpastia în care vom fi ; e un hotar îngust şi înnegurat care desparte două lumi, luminat şi întunecat de amindouă deodată, şi unde raza palidă a vieţii se contopeşte cu raza nedesluşită a morţii ; este penumbra mormîntului. Cît despre noi, care nu credem ceea ce cred aceste femei, dar care trăim ca şi ele prin credinţă, nu ne -am putut gîndi niciodată, fără un fel de teamă religioasă şi plina de duioşie, fără un fel de milă plină de invidie, la aceste făpturi cucernice, îngrozite şi încrezătoare, Ia aceste suflete umile şi măreţe, care îndrăznesc a trăi chiar pe marginea misterului, aşteptînd — între lumea care le e închisă şi cerul care nu li s -a deschis, cu fa{a spre lumina ce nu se vede, avînd doar mîngîierea de-a crede că ştiu unde se află, năzuind spre prăpastie şi spre necunoscut cu privirea aţintită în bezna neclintită, îngenucheate, pierdute, încremenite şi înfiorate, pe jumătate înălţate de la pămînt la anumite ceasuri de suflul venit din adîncuri al veşniciei.

Jean Valjean nu mai avea decît un singur gînd : să ră fnînă pe loc. înainte de a închide ochii. Jean Valjean zise : „O să trebuiască să rămîn aici !" Vorbele astea i -au umblat toată noaptea prin cap lui Fauchelevent. Jean Valjean îşi dădea seama că el şi Cosette ar fi pierduţi dacă s . Jean Valjean şi Fauchelevent. prins la genunchiul moşului Fauche levent. Cel mai pri 57 .ar mai întoarce în oraş. După ce -au culcat-o pe Cosette. Sărise peste zidul grădinii din colţul străzii Polonceau. întrucît singurul pat care se afla în baracă era ocupat de Cosette. Or. întrucît vîntul care se abătuse din nou asupra lui îl azvîrlise în acest schit. cum am văzut. sala pe care o zărise în întuneric era paraclisul . se aruncară fiecare pe cîte un maldăr de paie. lîngă un foc de vreascuri.CARTEA A OPTA CIMITIRELE PUN STAPINIRE PE CE LI SE ADUCE IN CARE SE VORBEŞTE DE FELUL CUM SE INTRA IN MĂNĂSTIRE Intr-o casă ca asta. fantoma pe care o văzuse în tinsă pe jos era o soră care .şi făcea pocăinţa . mănăstirea asta era în acelaşi timp locul cel mai primejdios şi cel mai sigur. se ospătară cu o bucată de brînză şi cu o litră de vin. nici unul dintre ei n-a putut dormi. Corul de îngeri pe care-l auzise în mijlocul nopţii erau călugăriţele care cîntau utrenia . clopoţelul al cărui zgomot îl surprinsese atît de straniu era clopo ţelul grădinarului. Simţindu . pentru un nenorocit în starea jalnică în care se găsea el.se descoperit şi cu Javert pe urma lui. La drept vorbind. pe urmă. Jean Valjean era — cum spusese Fauchelevent — „căzut ca din cer".

îşi zise în sinea lui : „E rîndul meu". Dar ceea ce -l lăsa nelămurit. Cum se face că domnul Madeleine se găsea acolo în pofida zidurilor împrejmuitoare ? Zidurile mănăstirilor nu se pot sări. le vorbea şi nu -şî credea ochilor. Fauchelevent rămăsese în sinea lui un vechi bonapartist. dacă ar fi fost descoperit. Ascunzîndu-se. şi locul cel mai sigur. In bordeiul lui Fauchelevent pătrunsese misterul. fiindcă. pe de altă parte. Atît numai că.a salvat viaţa". făcînd diferite presupuneri şi nu vedea limpede decît un singur lucru : „Domnul Ma deleine mi. Fauchelevent nu mai auzise nimic despre Montreuil -surmer şi nu ştia nimic din cele ce se petrecuseră acolo. din cîteva vorbe scăpate de Jean Valjean. Fauchelevent îşi spunea : „Nu poţi pune întrebări unui sfînt". cine oare ar fi venit să -l caute aici ? Să locuiască într -un loc neîngăduit. era că domnul Madeleine se afla acolo avînd şi fetiţa cu el. Şi adăugă în cugetul său : „Domnul Madeleine n-a stat atît de mult pe gînduri cînd a fost 58 . deoarece. Ca mulţi dintre ţăranii noştri din Nord. Fauchelevent îi vedea. Cum de-a ajuns aici cu un copil ? Nu se poa te sări un zid atît de înalt cu un copil în braţe. Fauchelevent dibuia. îşi frămînta creierii.ar fi avut de făcut decît un pas de la mănăstire la închisoare . şi dorinţa să ră mînă acolo era firească. de altfel. gră dinarul se crezu îndreptăţit să presupună că domnul Ma deleine dăduse pesemne faliment din pricina vremurilor grele şi era urmărit de creditori. nici un bărbat neputînd să pătrundă acolo. Acest singur gînd precis îi era de ajuns şi -l făcu să ia o hotărîre. Ajunsese să spună că nu mai înţelege nimic. sau poate era amestecat în vreo chestiune politică şi se ascundea. Ce e cu copilul ăsta ? De unde-or fi venind amîndoi ? De cînd era în mănăstire. şi lucrul la care Fauchelevent revenea mere u şi-şi bătea capul. Domnul Madeleine îşi păstrase în faţa lui toată vaza de care se bucurase înainte. asta era scăparea. Moş Madeleine av ea acea înfăţişare care nu te îndemna să -i pui întrebări. domnul Madeleine îşi alesese ca adăpost mănăstirea. îi pipăia. ar fi însemnat o vină vădită şi Jean V aljean n. Fauchele vent. dacă izbutea să fie primit şi să stea acolo.mejdios.

hotărîrea de a fi credincios domnului Madeleine. ceea ce adăuga vicleniei sale îndemînarea de a căuta chichiţe.şi dădu diferite răspunsuri : „Cu tot ce . Cu toate astea. fiind un biet ţăran din Picardia. în clipa morţii. văzînd că poate săvîrşi o faptă bună. Moş Fauchelevent era un bătrîn care toată viaţa fusese un egoist şi care. ceva din notarul comunal. iar simplicităţii sale. S-ar mai putea spune că aerul pe care -l respira de cîţiva ani în mănăstirea asta îi nimicise personalitatea veche şi sfîr şise prin a -l face să simtă nevoia unei fapte bune. Dar. îl voi scăpa ? Sigur că da. în pofida înjurăturilor şi a loviturilor de bici pe care trebuia să le dea cailor. Dar dacă ar fi un ucigaş. se apucă de ea întocmai ca un om care. dacă ar fi un hoţ. L-am numit mai sus „un biet ţăran din Picardia".aş scăpa ? Sigur că da. neavînd alt îndreptar moral decît devotamentul. dar nu e deplină. puterea de pătrundere. prin urmare. după cît se pare. e necesar să ne oprim puţin asupra fizionomiei lui moş Fauchelevent.a făcut el pentru mine. nici „ei 69 . nemaiavînd nici un rost pe lume. Dar pentru că e un sfînt. oricare ar fi fost ea. beteag. mai rămăsese în el." Dar ca să -l ţină în mănăstire e grea problemă ! In faţa acestei încercări aproape himerice. găsi plăcut să fie recunoscător şi. bunăvoinţa şi puţin din acea veche viclenie ţărănească pusă de rîndul ăsta în slujba unui gînd generos. nu spunea nici „e mulţi". ar da peste un pahar cu vin bun din care n-a gustat niciodată şi pe care l -ar bea cu sete. De numirea e potrivită. la sfîrşitul zilelor sale. Nereuşind din pricini dife rite în afacerile sale. îşi puse diferite întrebări şi . se hotărî să treacă peste opreliştile mănăstirii şi peste asprele re guli ale schitului Saint-Benoît. l . Era ţă ran. Luă. Se hotărî să -l scape pe domnul Madeleine. ajunsese din notar căruţaş şi sala hor.aş scăpa ? Sigur că da. l . La punctu l unde am ajuns cu povestirea de faţă. Fauchelevent nu dădu de loc înapoi . Avea oarecare inteligenţă naturală . dar fusese notar comunal. şchiop.vorba să se vîre sub căruţă ca să mă scoată de -acolo".

fiindcă va găsiţi aici. care înseamnă răutate sau prostie. nici dumnea voastră.un moment foarte bun.mi : cum veţi face ca să intraţi de -a binelea ? Vorbele astea zugr ăveau toată situaţia şi -l treziră pe Jean Valjean din visare. iar eu spun : „bordeiul meu". Fauchelevent. deşi foarte încercat şi foarte istovit de soartă. toţi cei de -aici sînt nişte sfinţi. Fata asta bătrînă n -avea nici una din zbîrciturile acelea supărătoare pe frunte. semi. Singura deosebire dintre ele şi mine este că ele spun : „chilia noastră". nici fata. De fapt. Un pas în grădin ă şi ne -am ars ! — Aşa e ! — Domnule Madeleine — zise din nou Fauchelevent — aţi picat într . era totuşi foarte vioi şi foarte binevoitor. vreau să spun foarte rău . într -un cuvînt. Din cauza asta n. Fauchelevent se ridică în capul oaselor şi zise : — Acum. un fel de suflet îmbătrînit şi prăpădit. fiindcă avusese şi din astea. S . I se fac rugăciunile de patruzeci de ore. ceilalţi ţărani ziceau despre dînsul : vorbeşte aproape ca un domn cu pălărie Fauchelevent făcea în adevăr parte dintre cei pe care limbajul obraznic şi uşuratic al ultimului veac îi numea „semi -burghezi. care -l împiedica să fie vreodată răutăcios. moş Fauchelevent deschise ochii şi -l văzu pe dom nul Madeleine şezînd pe grămada lui de paie şi privind -o pe Cosette cum dormea.bădărani" şi pe care porecla ce cădea din castel în colibă îi eticheta „cam ţărănoi. erau de suprafaţă . sare şi piper". cam tîrgoveţ. ştia să vorbească ~ lucru rar la ţară . pe urmă 60 .şi fac de lucru. fizionomia lui era una dintre cele care plac observatorului.ar părea că trage să moară. Cînd se lumină de ziuă. O să se facă slujbă pentru cei ce sînt în agonie. Toată mănăstirea e -n picioare Toate. însu şire preţioasă.face" . după ce cugetase în fel şi chip. — Mai întîi — zise Fauchelevent — nu trebuie sa puneţi de loc piciorul afară din odaia asta. Cusururile şi viciile sale.o să ne prea ia nimeni în seamă. spuneti . una dintre surori e grav bolnavă. Cei doi bătrîni începură să se sfătuiască. Cea care se stinge e o sfîntă.

Vedeţi foarte bine că mi-a legat un clopot la picior. La ac eastă între bare Fauchelevent răspunse : — Sînt şi cele mici. moş Fauchelevent. cu toate că n . Fauchelevent exclamă : — La naiba I Şi ce dacă sînt fete ? Cum ar mai ciripi în jurul nostru ! Cum ar mai lua . ca unei fiare. Vedeţi ? Se joacă. Ar striga : „Ia uitaţi . — Atunci ? Tonul întrebător al acestui „atunci" însemna : „Mi se pare că se poate rămîne aici ascuns".. încon jurată de copaci. — Am înţeles. E şi un internat aici.o la goană ! Aici a fi bărbat însemnează a avea ciumă. Astăzi n -o sa ne supere nimeni aici. nu răspund însă pentru ce va fi mîine. Sînt nişte draci îngerii ăştia ! — Care anume ? întrebă Jean Vaijean. caută şi răscolesc peste tot." Dar azi nu -i nici o primejdie. — Şi eu mai spun că nici o călugăriţă nu se apropie vreodată de ea. domnule Made leine. pentru ca să vină pînă aici şi. spuse el. V-ar descoperi numaidecît. — Totuşi — spuse Jean Vaijean — cocioaba asta e vîrîtă în intrîndul zidului. Pe cînd Fauchelevent deschise gura ca să lămurească ce spusese. — Fetele. Toată ziua or să se facă numai rugăciuni. Iată semnalul I Şi . se auzi un sunet de clopot. Clopotul va suna aşa la fiecare minut. Clopotul sună a doua oară.vă ! Un bărbat !. In timpul recreaţiilor e de ajuns să le scape o minge. e ascunsă între ruine. timp de douăzeci şi patru de ceasuri. Şi Jean Vaijean îşi spuse pentru el : „Am găsit educa ţia potrivită pentru Cosette".o să li se dea recreaţie. — E semnalul care vesteşte moartea. pînă ce trupul va fi scos din biserică.i făcu semn lui Jean Vaijean să asculte. nu poate fi văzută din mănăstire. Semnalul morţii. N.slujbă pentru morţi. — A murit călugăriţa. Auziţi clopotul ? Aşa cum v -am spus : o lovi tură pe minut. — Care cele mici ? întrebă Jean Vaijean.au voie.. 61 .

Se duc la adunare. domnule Madeleine. ca să puteţi intra din nou aici trebuie mai întîi să ieşiţi. poate chiar Javert în colţ la răspîntie. „Mănăstirea asta ne va salva". Toate astea fac parte din 62 . Moş Fauchelevent. — Să putem ieşi ? — Da. iertaţi -mă că vă întreb. — A ! — zise Fauchelevent — sînt chemate maicile din sfat. o dată ajuns afară. Să ieşi dintr -o pădure plină de tigri şi. agenţii stau la pîndă. să pre supunem că am căzut din cer. ca să se ducă să înştiinţeze pri măria. greutatea e să putem rămîne. şopti el. peste tot sentinele. Bunul dumnezeu v-o fi luat de mînă ca să vă privească de -aproape şi pe urmă v -a dat drumul. — Nu e nevoie să mi-o mai spuneţi. — Peste putinţă 1 zise el.Jean Valjean era din ce în ce mai copleşit de gîndufi. pentru ca la rîndul ei să vorbească cu medicul legist să vină să vadă mortul. să te pomeneşti cu un prieten care te sfătuieşte să te întorci acolo ! Jean Valjean îşi închipuia că poliţia toată răscoleşte încă mahalaua. alt sem nal ! E pentru portar. Jean Valjean simţi că -i năvăleşte sîngele în inimă. Fauchelevent adăugă : — Nu se poate să vă găsească aici. Apoi cu glas tare : — Da. Pe unde-aţi venit ? Pentru mine aţi căzut din cer. dar pentru călugăriţe e neapărat nevoie să intraţi pe poartă. Şi după ce lăsă să treacă o lovitură de clopot. Aşa se moare aici de obicei : cînd se luminează de ziuă. Se ţine totdeauna sfat cînd moare cineva. braţe groaznice întinse ca să -l apuce de guler. — Nu — zise Fauchelevent — să puteţi ieşi. A murit cînd se lumina de ziuă. N -aţi putea oare să ieşiţi pe -acolo pe unde-aţi intrat ? Mă ro g. Numai că el voia să vă trimită într-o mănăstire de călugări şi s-a înşelat! Hait. dar pe unde aţi intrat ? Jean Valjean se îngălbeni. Deodată se auzi un şir destul de complicat de sunete dintr-un alt clopot. Numai la gîndul de-a coborî din nou în strada aceea îngrozitoare începea să tremure. pentru că vă cunosc.

i strig fructăresei în ureche că e o nepoată de . Am să . în strada Chemin . maicile îi pun giulgiul .au anunţat pe medic de data asta ! Ce poate fi ? Micuţa dumneavoastră doarme mereu. Să -i spu neţi fetei să stea liniştită. Dar dumneavoastră cum o să ieşiţi ? Jean Valjean dădu din cap. Nu -i socotesc bărbaţi pe ciocli şi pe mine. Găseşte un mijloc să mă scoţi ca pe Cosette.. Asta. dacă e o soră. într-u n coş şi sub o ţoală. Vin cu o ladă în care nu e nimic şi o scot cu cevp înăuntru. Bat în ea. Am coşul meu pe spate. e foarte firesc.o ţină pînă mîine. nu are voie să intre nici un bărbat.. Maicilor nu le prea place vizi ta asta. Dacă e o maică. Neapărat. Moş Fauchelevent pleacă cu coşul . S -a uitat şi a spus : „A murit! E -n regul ă 1" Cînd medicul a iscă lit. fructă reasă. moş Fauchelevent. Cioclii vin să -l ia şi. paşaportul pentru rai. Cîteodată ridică şi altceva. cu mititica înăuntru. dricarii trimit un sicriu. . în afară de me dicul legist. Ei n. atît cît trebuie .. Iată ce va să zică înmormîntare.a mea şi s .i problema. Cum o cheamă ? — Cosette. Poarta mea de serviciu dă în curte. Ce repede l .Vert. O s-o las. După aceea eu bat cuiele.o să . Fauchelevent îşi scărpina sfîrcul urechii cu degetul mijlociu al mîinii stîngi. — Să nu fiu văzut de nimeni. semn de mare încurcătură. care dă spre stradă şi în care. portarul îmi deschide. mînă birjar !. Pentru că o să vă ajut să veniţi înapoi. Un al treilea semnal îl întrerupse.. — Da. Ridică vălul. După aceea. Asta face parte din îndeletnicirile mele de grădinar.ceremonialul morţii. la o prietenă bătrînă.o încăpere de jos a bisericii. giulgiul i-l pun surorile. O să stea sub ţoala coşului. mititica o să se -ntoarcă împreună cu dumneavoastră. Ies. care e surdă şi unde se află şi un pătuţ. Aşa se duce cineva în cer.i fie greu să iasă de aici. — Pleacă medicul legist. Un grădina r e şi puţin gropar. Un medic n-are nimic sfînt. Moarta e aşezată într . zise Fauchelevent. Acolo bat eu cuiele la sicriu.

în afară de regulamente. aruncîndu .Strigat.. Jean Valjean nu . Bine. atît cît putea cu piciorul lui beteag. Dacă vă e foame. Fauchelevent luă repede din cui genuncherul cu clopoţel şi şi -l potrivi din nou pe genunchi.am din adîncuri") . Mă cheamă maica sta reţă. care deschisese puţin gura în somn şi părea astfel un înger care bea lumină.i la îndemînă ! Am şi eu un prieten acolo.. In mai puţin de zece minute după asta. să nu vă mişcaţi de -aici şi să aşteptaţi ! S -a mai întîmplat ceva.. groparul. 1 O rază de soare mîngîia fata Cosettei. că . (. moş Fauche levent. Faptul că nu te ascultă nimeni nu e un motiv să taci. Un al patrulea semnal răsună. aveţi acolo vin. Nu mai auzea ce spunea Fauchelevent. pe moş Mestienne.şi ochii tn treacăt spre pepenii lui. călugăriţele 1 Prescurtare a începutului psalmului 129. Bătrînul grădinar îşi urmă liniştit sporovăială : — Se sapă groapa la cimitirul Vaugirard. . al cărui clopoţel punea. Şi ieşi din bordei zicînd : — Vin ! Vin îndată ! Jean Valjean îl văzu străbătînd repede grădina. să strîng mai repede catarama Domnule Ma deleine. pîine şi brînză. E un cimitir vechi. zis al Penitenţei : De profundis clamavi. Fauchelevent îi întoarse vorba : — La naiba ! Dacă ai fi aici pentru totdeauna. în drumul lui.De profundis. — De data asta e pentru mine.şi mai lua ochii de la ea. psalmul exprimă căin)a şi se cîntă Ia catolici în cursul înmormîntării. Se spune că au să închidă cimitirul ăsta Vaugirard. — E îngropat! zise Jean Valjean. E o ordonanţă a prefecturii anume pentru ele Dar ce de întîmplări de ieri pînă azi ! Maica Crucifixion a murit.. z îmbind cu tristeţe. care n -are uniformă şi care o să fie scos la pensie. Păcat. Că lugăriţelor de -aici li se face un hatîr : sînt duse la ci mitir pe înnoptate. asta ar fi o adevărată înmormîntare.. iar moş Madeleine.

— Ei bine. de obicei atît de voioasă. te -am chemat. nu te îndoieşti de ea şi asta te prinde. dumneata eşti. şi mai cu seamă pentru preoţi şi călugări. care învîrtea între degete mătăniile. care era acea încîntătoare şi învăţată domnişoară de Blemeur. O oarecare ne ştiinţă îndemînatică este o forţă . stînd pe singurul scaun din vorbitor. vorbeşte ! Unchiaşul Fauchelevent. vrei să -mi faci vreo comunicare ? — O rugăminte. Fauchelevent salută din nou. fostul notar comunal. Stareţa. — Moş Fauvent. II FAUCHELEVENT IN FAŢA GREUTĂŢILOR A lua un aer tulburat şi grav e caracteristic. — Iată . această îndoită pre ocupare era întipărită pe figura stareţei. De peste doi ani de cînd locuia în mă 5 . Maica stareţă. moş Fauvent! Această prescurtare fusese adoptată în mănăstire. bătea încetişor la o uşă şi o voce blîndă îi răspundea : „Pururea ! Pururea !" adică : „Intră !" Era uşa vorbitorului rezervat grădinarului pentru ne voile serviciului. Grădinarul salută cu sfială şi rămase în pragul chi li ei. îl aştepta pe Fauchelevent. II 65 . — A. în îm prejurări grele.pe goană. — Şi eu de asemenea — zise Fauchelevent cu o în drăzneală de care se temea în sufletul lui — am ceva de spus cucernicei maici. ridică ochii şi zise : — A. pentru unii oameni şi pentru unele pro fesiuni. vel. maica Innocente. cuvioasă maică ! — Am de vorbit cu dumneata. Stareţa se uită la el.mă. era dintre ţăranii aceia care au îndrăzneală.Mizerabilii. Vorbitorul ăsta se afla lîngă sala unde se ţineau şedinţele. In c lipa în care Fauchelevent intra.

şchiop. ce de însuşiri ! Ar fi fost greu de înlocuit. Dar el nu abuza de nimic. Tot cercetîndu-le şi pătrunzîndu-le. Era ca un surd a cărui vedere se măreşte şi ca un orb al cărui auz se ascute. despre beteşugurile lui. Fauchelevent reuşise să pătrundă în comunitate.năstire. Asta era dibăcia lui. navea nimic altceva de făcut decît să fie curios. Toată mănăstirea îl credea tîmpit. dacă lucrul i s -ar îngădui. Şi nu puţin lucru a fost cînd a făcut să flecărească doi oameni . despre nopţile de veghe. Fauchelevent. Această cumpătare în felul lui de -a fi era luată în seamă. cînd a trebuit să acopere pepenii cu paie din cauza lunii şi sfîrşi prin a ajunge la aceasta : că avea un frate (stareţa tresări) — un frate care nu mai e tînăr (stareţa tresări din nou. despre mărimea grădinii. cu siguranţa celui ce se ştie preţuit. el nu vedea înaintea lui decît o perindare de umbre. Era un om mut. In faţa cuvioasei stareţe. Bătrîn. la mănăstire pe portar. Totdeauna singuratic. In felul ăsta avea despre aceste călugăriţe o îndoită cunoştinţă : una a vieţii şi alta a morţii. Mare merit în religie ! Maicile din sfat făceau caz de Fauchelevent. 66 . Vorbi mult despre vîrsta lui. Afară de asta. izbutise să pună din nou carne omenească în toate aceste fantome şi. despre povara anilor. şi a aflat ciudăţeniile înmormîntării. S-a silit să deosebească înţelesul fiecărui semnal şi a reuşit. era ordonat şi nu ieşea decît pentru nevoile dovedite ale livezii şi ale gră dinii de zarzavat. unchiaşul. despre cerinţele de lucru mereu sporite. ascundea totul. ca ultima. poate şi puţin surd. iar la cimitir pe gropar. Departe cum era de toate aceste femei cu văl care mergeau în coace şi-ncolo. destul de lungă şi de încurcată. dar tresări liniştitor) — că. Comunitatea ţinea la el. ne văzînd nimic. începu o poliloghie ca la el la ţară. spre exemplu. şi a aflat astfel multe amănunte de -ale vorbitorului . numă rînd îndoit de aci înainte pentr u el. ştiind totul. Le inspira încredere. văzîndu -şi de grădinăritul lui. dar curios. sfinxul ăsta îi îndruga la ureche toate tainele lui. moartele astea trăiau. pentru el. astfel încît mănăstirea asta ciudată şi tăcută navea nimic ascuns pentru el .

Stareţa. de altfel. — Am acolo un colţişor al meu de unde ascult sfînta liturghie şi rugăciunile. — Dar în strană n . Stareţa se întoarse şi se aşeză din nou pe scaun. III MAICA INNOCENTE Trecuse aproape un sfert de ceas. simţindu -se neputincios şi neîndestu lător la muncă. cu toată părerea de rău. poate — cine ştie ? — într. stareţa se opri din frămîntarea mă tăniilor între degete şi -i spuse : — Pînă diseară o să poţi găsi un drug ma re de fier ? — Pentru ce vă trebuie ? — Ca pîrghie. intră îii camera de-alături. preacuvioasă maică. Fauchelevent rămase singur. se ridică.acest frate ar putea veni să . Atît ea cît şi Fauchelevent păreau îngînduraţi.ai stat niciodată cînd ai avut de lucru ? — De vreo două -trei ori.i ajute şi să locuiască cu el. el. Cînd sfîrşi vorba. dacă fratele lui n -ar fi primit. Repro ducem cît putem mai exact convorbirea dintre ei. — Moş Fauvent ? — Preacucernică maică ? — Cunoşti capela. care ar fi crescută aici în frica lui dumnezeu şi care.ar că lugări. că fratele lui avea o nepoată pe care ar aduce-o cu dînsul. care era sala de şedinţe şi unde de bună seamă toate maicile din sfat se afl au adunate.o bună zi s . că e foarte bun grădinar. — Trebuie ridicată o piatră. va fi nevoit să plece . ca mai în vîrstă. — Da. 5* 67 . că mănăstirea ar trage mari foloase de pe urma lui — mai mari chiar decît ar putea aduce el — că. fără să mai rostească o vorbă. răspunse Fauchelevent.

— Aştept ordinele dumneavoastră. Am să deschid cripta. — E singurul soi de cheie care se potriveşte la astfel de porţi. — Piatra are un belciug. — Şi piatra e aşezată în aşa fel încît poate fi întoarsă pe muche..— Grea ? — Lespedea pardoselii de lîngă altar. — Şi pentru ca să nu vorbeşti nimic.ţi aju te. — Piatra care acoperă cripta ? — Da.ţi ajute. — Şi după ce -am deschis cripta ? — Va trebui s-o acoperi din nou. preacucernică maică. — Totul e să lucrăm fiecare după puterile noastre. — O să trec drugul prin el. — Asta-i tot ? — Nu.adevăr foarte voinic. pe cînd pă rintele Mabillon ne dă patru sute şaptesprezece. care face cît un bărbat. — Da. — Pentru asta ar trebui doi bărbaţi. Mănăstirea nu e un şantier. — O închid la loc. preacucernică maică. — Nu. — Fauvent.ale sfîntului Bernard. — Iar o femeie nu e un bărbat.ţi putem da decît o femeie ca să . — Nici eu.. — Maica Ascension. o să . — Iar cele patru maici cîntăreţe vor fi de faţă. Eu nu-l dispreţuiesc pe Merlonus Horstius pentru că nu ne dă decît trei sute şaizeci şi şapte de epistole de . — O să ai şi o pîrghie. 68 . cucernică maică. ■— După ce vei deschide cripta. Face fiecare ce poate. Fratele meu e în tr. — Sînt pus aici ca să nu mă dau îndărăt de la nimic. — Prea bine. noi avem încredere în dumneata. — O femeie nu poate face niciodată ce face un bărbat.

— Ştiu. o preafericită.ar fi rugat în gînd şi urmă : — Acum trei ani. — Afară de dumneata. care a formulat o doctrină ce tinde la limitarea liberului arbitru şi a predesti nării. — Adevărat ? — Abia dacă iau seama cînd mă sunaţi pe mine.dimineaţă a murit o maică. preacucernică maică.. — E maica Crucifixion. Bagă bine de seamă ! Asta ar mai lipsi : să intre un bărbat în camera moar telor ! — Zău că da. — Maicile au dus. o jansenistă '. . — Zău că da — ce ? ' O adeptă a lui Jansenius. preacucernică maică ? — Va trebui să cobori ceva înăuntru. ca şi cum s. — Nu. azi . Urmă o scurtă tăcere. episcop olandez (1585—1638).— Dar mai înainte. — Ce tot spui ? — Zic : zău că da.. nici un bărbat nu poate şi nu trebuie să intre în odaia aceea. După tremurul buzelor. Stareţa tăcu. buzele i se mişcară o clipă. care părea să arate nehotărîre. stareţa rupse tăcerea. — Cum ? N-ai auzit clopotul ? — Nu s. — A murit cînd se lumina de ziuă. da. care dă în biserică. — Moş Fauvent ! — Preacucernică maică ? — Ştii că azi . — Mai înainte ce. doamna de Bethune. s. — Cum ? — Zău că da.o în camera moartelor.aude nimic în fundul grădinii. acum aud clopotul.a convertit numai pentru că a văzut -o pe maica Cruci fixion rugîndu-se. — Şi pe urmă.dimineaţă vîntul nu bătea înspre mine. — A.

70 . maica Crucifixion a avut o moarte binecuvîntată. maica Crucifixion făcea convertiri . după moarte o să facă minuni. zise el. apoi ridică glasul : — Pe cînd trăia. Desigur. ca să n . poate că stareţa şi Fauchelevent n -ar mai fi ieşit niciodată din încurcătură. — Amin ! zise Fauchelevent. dar am spus . preacucernică maică. — Amin. — Dar eu n. fără să aibă parte de atîta fericire. ca să zic ca dumnea voastră.— Preacucernică maică. Stareţa îngînă iarăşi ceva foarte încet.o mai scrîntească de -aici înainte.o scurt cu „zău că da I" Altminteri. De ce spui „zău că da" ? ' — Ca să zic ca dumneavoastră. Ceasul bătuse la timp. Dar. Zîmbea. In clipa aceea bătu ora nouă. eu nu zic. Fauchelevent crezu că ascultă sfîrşitul unei predici.aţi spus. lăudate şi slăvite fie preasfintele daruri ale alta rului ! zise stareţa. eu zic : „zău că da" ! — Nu te. — Moş Fauvent. nu. comunitatea a fost binecuvîntată eu maica Crucifixion.şi dea sufletul rostind aceste cuvinte : Hanc igitiur oblationem '. — O să facă ! răspunse Fauchelevent.: „Zău că da — ce". Se vedea că învia întru domnul.a împărtăşit ultimele ei dorinţi. Ne .o eu.nţeleg. retezînd . Fauchelevent îşi şterse fruntea. cînd cu îngerii. — N. In sfîrşitul ei se simţea raiul. Vorbea cînd cu noi. Şi -a păstrat cunoştinţa pînă în clipa cea din urmă.am spus „zău că da".i este dat oricui să moară cum a murit cardinalul de Beruile slujind sfînta liturghie şi să . de bună seamă o rugăciune. — In ceasul al nouălea al dimineţii şi în orice alt ceas. ţi -ar fi lecuit piciorul numai atingîndu-l. Dacă dumneata ai avea mai multă credinţă şi dacă ai fi putut să pătrunzi în chilia ei. potrivindu -şi vorba după a stareţei. 1 Iată darul — cuvinte din messa catolică.

a făcut.a făcut. Trebuie să . Buonaparte. — E-adevărat. Fauche levent tăcea. a fost aşezat. dangătul clopotului se aude mult mai bine de. cu în voirea pe care i. Din fericire. oraş aşezat Ia vărsarea Tibrului în mare. a ţinut să se scrie pe mormîntul său numai acest cuvînt : acarus. — De bună seamă. 1 s . preacucernică maică. — Care l-a încoronat pe împ. Ea urmă : — Moş Fauvent! — Preacuce rnică maică ? — Sfîntul Diodor. nu-l auzi. stareţa. lîngă Roche -Abeille. — Sfîntul Terenţiu.— Moş Fauvent. a vrut să fie îngropat sub spînzurătoare. Aşa s . în biserica dominica nilor din Limoges.o dăduse anume sfîntul nostru părinte Pius al VH-lea. arhiepiscopul Capadochiei. stareţul de la Aquila . preacucernică maică. — De altminteri. nădăjduind astfel că trecătorii îi vor scuipa pe mormînt. cu toate că Bernard Guidonis fusese episcop de Tuy în Spania. Ea continuă : — Am întrebat în privinţa asta mai multe feţe biseri ceşti care ostenesc întru domnul. Sta reţa înşiră cîteva boabe din mătăniile ei. precum poruncise el şi contra voinţei regelui Castili ei. — Ca şi dumneavoastră. preacucernică maică. care au deprinderea celor sfinte şi care culeg roade minunate. episcop de Port. cufundată în gindurile ei.i ascultăm pe cei morţi. — Preafericitul Mezzocane. Este adevărat ? — Da. Se poate împotrivi cineva ? — Nicidecum. Aşa s .aici decît din grădină. — Trupul lui Bernard Guidonis. pomenirea acestui nume era nepotrivită.a făcut voia. — Preacucernică maică. a cerut să i se sape pe lespede semnul care se pune pe groapă paricizilor. 71 . născut în Franţa. e mai mult decît o moartă : e o sfîntă. Pentru un om şiret ca Fauchelevent. care înseamnă rimă.. trebuie să împlinim voia morţilor.. — De douăzeci de ani se culca în coşciugul ei.

— Dar. eu sînt o piatră din zidul dumneavoastră ! — Maicile s-au adunat.— Faptul este adeverit de Plantavit de la Fosse. Apoi spuse : — Moş Fauvent. ci să rămînă şi după moarte acolo unde s -a rugat în timpul vieţii. aşa cum a 72 . — Da. — Dar dacă se află ? — Avem încredere în dumneata. Cea din urmă dorinţă a maicii Crucifixion a fost s -o îngropăm în cripta de sub alta rul capelei.. — Care criptă ? — De sub altar.a cerut. — Vei avea un drug de fier. — Dar aşa ceva e oprit...o închid în coşciugul acela ? — Da. Să -l cobori. — Sînt la ordinele preacucernicei comunităţi. au ho tărît ca maica Crucifixion să fie îngropată. — Cele patru maici cîntăreţe îţi vor ajuta. — Aşa se cuvine. maica Crucifixion va fi îngropată în coşciugul în care se culca de douăzeci de ani. dar. — Şi vom lăsa deoparte sicriul pom pelor funebre ? — Chiar aşa. — Cripta de sub altar ? — De sub altar. — Atunci.. — O. va trebui s. — Vei ridica lespedea cu drugul trecut prin belciug. şi care continuă să delibereze. cu care toc mai m. Ne .am sfătuit. Stareţa mai înşiră cîteva boabe de mătănii. Maicile din sfat. — Oprit de oameni. — Unde ? — In criptă. — E o prelungire a somnului. — Să bat în cuie sicriul ? N -am nevoie de ele. dar poruncit de dumnezeu. — Nu. — Trebuie să împlinim voia morţilor. adică ne -a poruncit acest lucru... — Dar. Fauchelevent avu o tresărire. să nu fie depusă în pămînt profan.

Martin. deprinsă cu zăgazurile tăcerii. a re cunoscut în chip formal dreptul călugărilor de a fi îngropaţi în biserică. Stareţa. iar la stînga pe Bernard. 2 Crucea rămîne. moş Fauvent. — Sfîntul Benedict al II-lea s-a împotrivit lui Con stantin Pogonat' în ceea ce priveşte locul de înmor mîntare.. dar dacă agentul serviciului de salubritate.. — Amin I zise Fauchelevent.i ţîşnească vorbele ca nă vala unui stăvilar deschis : — La dreapta mea îl am pe Benedict. — Totuşi. adică sub altar. comisarul de poliţie. — Dar inspectorul prefecturii.. In ziua cînd ieşi din închisoare. in coşcîugul ei. copleşit de dilemele şi de silogismele frămîntate acolo. unul din cei şapte regi germani care au pătruns în Galia în timpul imperiului lui Constantin. Cine e Bernard ? E cel dintîi stareţ de la Chairvaux. izbutind în felul acesta să iasă din încurcătură ori de cîte ori auzea vorbindu -se latineşte. 73 . ce fală întru domnul pentru comunitate ! Minunile ies din morminte. dam volvitur orbis 2. răzbită de nevoia de-a da drumul gîndurilor care-o năpădeau. a dat ordinului s ău următoarea deviză : Stat crux. — Preacucernică maică.. pentru că s . închipuie-ţi şi dumneata.cfon'f. Pe tatăl Iui îl chema ' Primul a fost papă. Fontanes (în Burgundia) e un ţinut blagoslovit. în timp ce lumea trece (în original în limba latină) 1 Retor grec din perioada alexandrină.. — In faţa crucii lumea nu însemnează nimic. îi ţinu o cuvîntare şi -şi dădu toată silinţa să -l convingă. se ridică de pe scaun şi lăsă să . celălalt împărat bizantin — ambii în secolul îl Vll-lea. dacă au să se întîmple minuni aici. — Chonodmaire. Gymnasto ras 3 se opri în faţa primului pom pe care -l întîlni în calea lui.a născut el acolo.. Cine a tăcut vreme îndelungată se mulţumeşte cu orice auditoriu. sub altarul nostru. cel de-al unsprezecelea şef al călugărilor certosani.

a făcut să fie osîndit Gilbert de la Poree 3 . creatorul ordinului călugăresc catolic al benedictinilor. 2 Reformator religios şi politic italian din secolul al Xll -lea. a predicat pentru cruciadă. a îndeplinit în biserica apuseană un rol asemănător cu al lui Vasile. rege al Franţei de la 1137 la 1180. A pro vocat o revolta Ia Roma împotriva papei. alcătuit mai ales din francezi : era monahal şi militar totodată. a pus capăt neînţelegerilor dintre prinţi . 74 . • E vorba de ordinul templierilor. unde poseda bogăţii imense. l-a înfruntat pe Arnauld din Brescia 2 .Teceli. condamnat de către Conciliul din Reims. a dus la condamnarea lui de către Canciliul din Reims. în 1148. precursor al reformei religioase. a ţinut în frîu. ' Benedict. a fost hirotonisit stareţ de către episcopul Guillaume de Champeaux din Châlons -surSaone . şi un alt soi de rătăciţi cărora li se spunea „apostolicii" . a avut şapte sute de ucenici şi a întemeiat o suta şaizeci de mănăstiri : a înfrînt pe Abeilard la si nodul din Sens în 1140 şi pe Pierre de Bruys'.lea. este Vasile al Apu sului 7 . • Reformator religios breton din secolul al Xll-lea. pe disci polul acestuia. a orînduit Templul 8 . După recucerirea Ierusalimului de către arabi (sfîrşitul secelului al Xll -lea) s. secolul al IV -Iea). a făcut să fie osîndit Eon de l'Etoile *. învăţătura sa.a sfătuit p e pap a Eugen al III-lea. este cel de-al doilea ctitor al sfinţeniei claustrale . prezidat de papa Eugen al III-lea. a făcut în viata sa două sute cincizeci de minuni. iar pe maică -sa Alethe. Henry. sinodul din Reims. l-a îndrumat pe regele Lud o vic cel Tînăr 6 .a retras în Franţa. pronunţat anticlericalâ. predica reîntoarcerea Ia creştinismul primitiv. l. omorîtor al evreilor. ca sa ajungă la Clairvaux .a doborît pe călugărul Raoul. episcop de Cesarea (Asia Mică. 3 Teolog scolastic francez din secolul al Xll. episcop de Poitiers.n. Misiu nea sa era să apere Palestina de arabi. zis cel Mare.lea. condamnînd clericalismul şi monahismul. Cine e Be nedict ? E patriarhul din Monte-Casino . înfiinţat în 1118 în Palestina. ordinul din care făcea parte a dat patruzeci de 1 Provansal din secolele XI—XII. în biserică creştină din răsărit. 1 Altă denumire a Iui Ludovic al Vll . dintre care treizeci şi nouă într -o si ngură zi. l. unde se numără printre fondatorii viefii mo nahale. A început la Cîteaux. dar a fost înfrînt şi ucis. A fost ars pe rug în 1126 ca eretic.

cel din urmă arhiepiscop. regulamentele. douăsprezece împărătese. Totuşi. Cunoaştem numele lui Voltaire. o mie şase sute de arhiepiscopi. pompele funebre. 75 . Sînt oameni în vremea noastră care nu fac nici o deosebire între marele sfînt Bernard şi Bernard zis „al săracilor catolici". care a trăit prin veacul al XHI-lea. dar de dumnezeu ! Nu mai există nici drept. patru mii şase sute de episcopi. Nu ştim ceea ce trebuie să cunoaştem şi ştim ceea ce nu trebuie ştiut. Domnul Isus subordonat comisarului de poliţie — iată ce e veacul nostru ! Nici un cuvînt. cincizeci de partriarhi. iar Voltaire un păcătos. srdinul . două sute de cardinali. Fauvent! Sub duşul ăsta. oare nu ştim noi ce înseamnă asta ? Orice trecător s-ar revolta dac-ar vedea cum se poartă cu noi. Cesar de Bus este un preafericit. Stareţa continuă : — Nimeni nu poate pune la îndoială dreptul mănăstirii de-a hotărî în ceea ce priveşte înmormîntarea. administraţia. nici nedrept. în scopuri de propagandă catolică.a călugărit. patruzeci şi una de regine. A fost arhie piscop al Parisului pe vremea restauraţiei.lea. Trăim vremuri de groaznică întunecare. şi dăinuieşte de o mie patru sute de ani. Alţii păcătuiesc pînă-ntr-atît. patru împăraţi. Nu ni se dă voie nici măcar să dăruim ţărîna noastră lui Isus Hristos ! Salubritatea dumitale e o născocire revoluţionară. de alta inspectorul serviciului gunoaielor! Statul. patruzeci şi şase de regi. Să ne temem.fraţilor doctrinei creştine". Sîntem josnici şi fără credinţă. care după o viată agitată s. Fauchelevent nu prea se simţea bine. nu ştia nici măcar ' Feudal francez din secolul al XVI.. Numai fanaticii şi rătăciţii ar fi în stare să-l tăgăduiască. un oarecare preot de treabă. A înfiinţat. dar nu-l cunoaştem pe al lui Cesar de Bus '. * Cardinalul de Perigord.papi. numit Alexandre de Talleyrand-Perignrd. De-o parte sfîntul Bernard. trei mii şase sute de sfinţi canonizaţi. de alta agentul serviciului salubrităţii ! De -o parte sfîntul Benoît. serviciul gunoaielor. Ludovic al XVI-lea n-a fost decît un rege. Cardinalul de Pe'rigord 2. rudă a cunoscutului ministru de externe al lui Napoleon. încît pun eşafodul lui Ludovic al XVI-lea alături de crucea lui Isus Hristos.

înfiinţaseră un regat în Spania. Cele mai sălbatice animale sînt cele oarbe.lea . care administra pe atunci pose siunile bizantine din I t a l i a . episcop de Châ 1 Gondren. Bourgoin. episcop de Gap. Numele părintelui Coton e cunoscut. Ce însemnătate are ? II împiedică asta oare pe Martin de Tours 4 să fie sfînt şi să fi dat jumătate din mantia sa unui sărac ? Sfinţii sînt persecutaţi. Senault etc. pentru a combate şi a înlătura autoritatea exarhului şi atotputernicia împăratului în chestiunile privitoare la morţi. şi Francois Bourgoin lui Gondren. pentru că Sagittaire. 76 . episcop de Embrun. cunoscut pentru actele sale de caritate. iezuit francez (1564—1626).11 tăgăduiesc pe plăcu regelui şi înjurătura ajunse la modă. . Nu mai ştim ce datorăm nici celor vii. ori de cîte ori voia să înjure. Inmormînta rea e o afacere lumească. în loc de : să înlocuiască această Coton I". exarhul (locţiitorul împă ratulu i) combătut este cel din Ravena. confesorul Iui Henric al IV-lea şi al Iui Ludovic al XlII-lea.11 tăgăduiesc pe dumnezeu I". E oprit să mori ca un sfînt. Nimeni nu se gîndeşte serios la pedeapsa veşnică. una lui Pierre Notaire. era fratele lui Salone. Sfîntul Francois de Sales 3 plăcea oamenilor din lumea bună fiindcă măsluia cărţile la joc. De ce ? Pentru că au existat preoţi păcătoşi.că Charles de Gand ren i-a urmat lui Berulle. vizigoţii. Varianta exclamaţie cu „Jarnicoton I" (Se renie Coton). îi propuse Adică. alta regelui vizigoţilor. ex clama : „Jarnidieu 1" (Se renie Dieu). . 3 Episcop francez din secolele XVI-XVII. ci pentru că i -a dat prilej regelui hughenot Henric al IV-lea să -l înjure 2.. nici celor morţi. — superiori ai ordinului oratorienilor din Franţa (secolul al XVII -lea) dup ă cardinalul de Berulle. Ne -am obişnuit cu bezna. şi pentru că amîndoi l -au urmat pe Momol. lume păcătoasă ! In numele regelui însemnează azi în numele revoluţiei. mustrîndu -l într-o zi pe Henric al IV-lea pentru că. E -ngrozitor ! Sfîntul Leon al II-lea 5 a scris anume două scrisori.. 5 Papă la sfîrşitul secolului al Vll . popor germanic. Gautier. Şi pe urmă este atacată religia. O. * Soldat gallo-roman din secolul al IV-lea. Se spune că. şi Jean Francois Senault lui Bour goin. nu pentru că a fost printre cei trei care au sprijinit înteme ierea oratoriului. închidem ochii în faţa adevărurilor. 2 Pierre Coton. şi părintele de Sainte -Marthe lui Jean Francois Senault'.

mi . pe urmă se întoarse spre Fauchelevent: — Ne. într-o sîmbătă. Pe urmă ne vom întoarce în mănăstire.Loire. Mi -e groază de fanatici . duce de Bur gundia. Stareţul din Cîteaux. căreia i se spune Saint-Benoît-sur.o să asculte. In capelă n u vor fi decît cele patru maici cîntăreţe.ajuns să -i citim pe Arnoul Wion. După o altă clipă de tăcere. ce ştie mănăstirea nu ştie lumea. Stareţa răsuflă. căpetenia ordinului. Intre orele unspre zece şi miezul nopţii o să vii cu drugul dumitale de fier. la Monte-Casino. — Sînt preasupusul servitor al mănăstirii.am înţeles.mi cereţi. 77 .lons. E de. stareţa urmă : — Scoate. maica Ascension şi dumneata. Tritheme. însuşi trupul sfîntului Benoît nu se a flă oare în Franţa. Gabriel Bucelin. 1 Teologi benedictini din ultima perioadă a evului mediu. în ziua de 21 a lunii martie din anul 543 ? Toate astea nu se pot tăgădui. era consilier de drept în parlamentul Burgundiei.o să se întoarcă. De altminteri. —Prea bine. Suro rile au să -l ducă în capelă. Noi facem ce vrem cu morţii noştri.am înţeles.e scîrbă de eretici. — Şi sora de la stîlp. — Aşa rămîne. Se va face slujba morţilor.ţi clopoţelul ! N -are nici un rost ca sora de lingă stîlp să afle că eşti acolo. Vechea magistratură îşi dăduse încuviinţarea. îi ţinea piept în privinţa asta lui Othon. — Ea n. Maurolicus şi pe părintele Luc d'Achery '. dar aş dispreţui şi mai mult pe oricine ar susţine în faţa mea contrariul. îi urăsc pe stareţi. la mănăstirea din Fleury. preacucernică maică. Dumneata o să închizi coşciugul. cu toate că el a murit în Italia. — N. — Dar o să audă. Totul se va petrece în cea mai mare taină. moş Fauvent ? — Ne. Altădată ne spuneam cuvîntul chiar şi în treburile lumeşti. — Putem să ne bizuim pe dumneata ? — Voi face tot ce.

are două porecle : cel sfînt şi cel şchiop. S-a sunat clopotul pen tru chemarea medicului morţilor. o să fie nevoie de o pîrghie de cel puţin şase picioare. Sînt şchiop. care.. moş Fauvent.a aşezat din nou în scaun pe Benedict al VUI. Să fii Ungă sfîntul altar cu drugul dumitale de fier pe la ceasurile unsprezece. că n . — De unde s-o iei ? — Unde sînt gratii se găsesc şi drugi de fier. murmură Fauchele vent. — Aşa şi trebuie.o să fie nevoie de . S. — A fi şchiop nu -i un neajuns .o oră întreagă. Am eu un morman de fiare vechi în fundul grădinii. care a luptat împo triva falsului papă Grigore şi l. moş Fauvent ? — Medicul morţilor şi . împăratul Henric al II-lea. Am să bat cuie în sicriu.ar fi trebuit un ajutor. 78 . era cam tare de urechi. La ora unspre 1 Joc de cuvinte în franţuzeşte : cuvîntul surnom (poreclă) a fost auzit de Fauchelevent surtout.a făcut vizita ? — O s-o facă azi la orele patru. moş Fauvent.lea.a făcut. — Vo i face totul ca să dovedesc comunităţii sîrguin(a mea. Sînt beteag. De aceea mi. (surtuc).— Preacucernică maica ! — Ce mai e. Slujba începe la miezul nopţii .Trebuie să fie totul gata cu un sfert de ceas mai înainte. — Preacucernică maică. în realitate. — Nu uita : cam la trei sferturi de ceas înainte de miezul nopţii — Preacucernică maică. — Ce mai e ? — Dacă o să mai aveţi vreodată treburi d intr-astea. poate fi chiar o bine cuvîntare.. Dar dumneata n -auzi nici un semnal ? — Iau seama numai la cel care e pentru mine. — Cred. Nu e prea mult. arn eu un frate voinic ca un turc ! — Să lucrezi cît mai iute cu putinţă ! — Eu nu prea pot merge iute. — E tare bine să ai două surtuce '.

După care n . Fauchelevent porni spre uşă.i să vină şi cu fata. în odaia de jos a bisericii . moş Fauvent ? — O să -l îngropăm.am să acopăr sicriul cu g iulgiul. afară de mine. In clipa cînd era gata să iasă.zece fix am să fiu în capelă. Stareţa porni să .. o să pun pămînt în sicriu. Urmară cîteva clipe de tăcere.o să rămînă nici o urmă. Vor fi acolo maicile cîntă reţe . — Gol? Altă clipă de tăcere. Autorităţile nu vor bănui nimic. Fauchelevent făcu cu mîna stingă un gest ca pentru a alunga un gînd tulburător. In felul ăsta o să se creadă că e cineva în el. stare ţa ridică uşor glasul : — Sînt mulţumită de dumneata. Prin urmare. — Da.acului I" îi rămase ac estuia în gît. nimeni. al dr. — Preacucernică maică. Pămînt sau om e -acelaşi lucru.şi dea seama că e gol.şi facă semnul crucii şi se uită ţintă Ia grădinar : „.. Se grăbi să ticluiască repede ceva. vom coborî sicriul şi vom închide cripta la loc. — Ce ne facem cu sicriul. 79 . o să ai grijă şi d e sicriul gol. e bine aşa ? — Nu. Dar n-are a face ! O să fiu cu pîrghia mea. se însenină. după înmormîntare. — Ai dreptate. moş Fauvent. tulburată şi întunecată pînă atunci. să mi . Mîine. — Preacucernică maică. Faţa stareţei. ca să i se uite înjurătura.I aduci pe fratele durnitale şi spune. am să bat eu însumi în cuie sicriul. Fauchelevent se gîndea. — Iau totul asupră -mi. — Dar ce mai e ? — Mai e sicriul gol. cioclii au să . va fi şi maica Ascension. Stareţa se gîndea. ' nu poate intra acolo . dar cînd îl vor aşeza în dric şi cînd îl vor coborî în groapă. ! exclamă Fauchelevent.. Ii făcu lui Fauchelevent semnul cu care un superior îi îngăduie unui inferior să plece. Doi bărbaţi ar putea face mai mult. şi . — Ei. Vom deschide cripta.. Preacucernică maică.

Aici se încurcă treaba. vorbind mai mult pentru el însuşi decît pentru Jean Vaijean. I . Am spus c . Fauchelevent era năucit. n . dar o să venim îna poi şi o să ne meargă foarte bine aici.ţi spun. Jean Vaijean se întoarse : — E bine ? — E. care era atîrnat de perete. O să mă aştepţi la o cucoană. Cu mititica e uşor. îngăimă : — Mai e ceva care mă frămîntă. Şi.o să pun pămînt. O să trebuiască să plecăm din casa asta.IV TN CARE JEAN VALJEAN PARE SA-L FI CITIT PE AUSTIN CASTILLEJO Salturile şchiopului sînt ca ocheadele chiorului : nu ajung prea iute la ţintă. Fauchelevent exclamă : — O să ieşi. Dar mă gîndesc că pămînt în locul unui trup n -o să se prea potrivească. Moşneagul care stă aici o să te ducă în spate în co şul acela. la urma urmei. să fii cuminte şi să nu scoţi o vorbă ! Cosette dădu din cap cu serio zitate.a trebuit aproape un sfert de ceas ca să se întoarcă la magherniţa lui din grădină. pe unde ai intrat! Jean Vaijean se mul ţumi să răspundă ca şi întîia dată : — Cu neputinţă ! Fauchelevent. după o tăcere plină de îngrijorare. trebuie să vă scot afară. — O iei cu dumneata ? — Dar o să tacă ? — De asta răspund eu. Cosette se trezise. In clipa în care intra Fa uchelevent. micuţa mea Cosette. domnule Madeleine ? Şi.o să prea meargă.n regulă şi nu prea ! zise Fauchelevent. dar înainte de a vă aduce. o să alunece 80 ! . La zgomotul pe carel făcu Fauchelevent împingînd uşa. Jean Vaijean o aşezase lîngă foc. Am să vin să te iau. Afară de asta. Jean Vaijean tocmai îi arăta coşul de nuiele al grădinarului. mai ales dacă nu vrei ca Thenardiera să pună iar mîna pe tine. şi -i spunea : — Ia seama la ce. — Dar cu dumneata ce facem. Am voie să vă aduc înăuntru .

care administraţie ? — Moare o călugăriţă. după înmormîntarea ticluită la cimitir. Călugăriţa care murise de dimineaţă ceruse să fie aşezată în sicriul care -i slujise drept pat şi îngropată în cripta de sub altarul capelei. domnule Madeleine. pe urmă. crezînd că aiurează. Că nu se sinchiseau de cîrmuire. dacă domnul Madeleine nu se găsea afară. înţelegeţi. — Pune ceva înăuntru. A doua zi trimite un dric şi cioclii care să ia sicriul şi să-l ducă la cimitir. stareţa îl primea în mănăstire pe fratele lui ca grădinar şi pe nepoata lui ca elevă. pe-nserate. că era una din îndatoririle lui să ia parte la înmormîn tări. Fauchelevent îl lămuri apoi pe Jean Valjean că era o răsplată pentru un serviciu pe care-l făcea el comunităţii .. pentru că mîine vă aduc îndărăt. Fauchelevent răspunse : — Sicriul administraţiei. Oamenii au să bage de seamă. Drept răsplată. în chilie. că el bătea în cuie sicriele şi -l ajuta pe gropar la cimitir. Cîrmuirea tri mite un sicriu. autorităţile au să observe. Fratele lui era domnul Madeleine. Şi că. Jean Valjean îl privi drept în ochi. o să bată în cuie sicriul. dar că era vorba de o moartă căreia nu i se poate refuza nimic. Dar el nu putea să -l aducă pe domnul Madeleine de-afară.înăuntru.. — Despre ce sicriu gol e vorba ? întrebă Jean Valjean. Că la aşa ceva se împotriveau regulamentele poliţiei. 6 81 . — Care sicriu. — Un mort ? Nu-l am. Fauchelevent continuă : — Cum dra.cu o să ieşiţi de aici ? Trebuie s -o facem pînă mîine. Vine doctorul municipalităţii şi spune : a murit o călugăriţă. iar nepoată-sa era Cosette. Că el. Stareţa vă aşteaptă. Că asta era prima încurcătură. Că stareţa şi maicile din sfat se socoteau datoare să împlinească dorinţa răposatei. mai era şi altă încurcătură : sicriul gol. Fauchelevent. ridică sicriul şi nu găsesc nimic într-însul. Stareţa îi spusese să vină cu fratele lui a doua zi. o să se mişte. o să ridice lespedea şi-o s-o coboare pe moartă în criptă. Vin cioclii.

Şi -o să fie îngropat domnul Madeleine". Jean Valjean continuă : — Totul e să ies de aici fără sa fiu văzut. asta-i bună ! Dumneavoastră glumiţi. — Pe dumneavoastră ? — De ce nu ? Jean Valjean avea unul din rarele lui zîmbete. — Ba foarte serios. iar eu am adăugat: . Dar mai întîi. care nu erau decît născocirile sălbatice şi semeţe ale ocnei. — Ţi -am spus să găseşti şi pentru mine un coş şi o învelitoare. Călugăriţele sînt îngropate în alb. postavul o să fie alb. — Pe cine ? — Pe mine ! zise Jean Valjean. — Ţi-aducî aminte. Asemenea lucruri năstruşnice. — Ei. iar învelitoarea un postav negru. îi căşunau lui Fauchelevent o zăpăceală asemănătoare cu a trecătorului care ar vedea o pasăre de mare pescuind în rigola străzii Saint-Denis.. care se aşezase.— Nu. dumneavoastră nu sînteţi un om ca toţi oamenii. nu vorbiţi serios. că mi -ai spus : „A murit maica Crucifixion !". — Ei bine ? — Coşul o să fie din brad. Fauchelevent. — Domnule Madeleine. Trebuie să ies de aici ? — Fără îndoială. — Fie şi postav alb. Aşa o să se întîmple. sări în picioare ca şi cum o pocnitoare ar fi făcut explozie sub scaunul lui. care se potriveau ca o şuviţă de lumină pe un cer de iarnă. Fauchelevent. Asta ar fi un mijloc. — Atunci ce ? — Un om viu. desprinzîndu-se din atmosfera paşnică în care trăia şi amestecîndu-se cu ceea ce numea el „mărunta roboteală a mănăstirii". lămureşte -mă : cum au să se petreacă lucrurile ? Unde-i sicriul ? . — Mai întîi.

uşa e încuiată la loc.amiază.— Cel gol ? — Da. puţin înainte de căderea nopţii.i în grija mea şi . Am numai cheia uşii dinspre mănăstire . — Ai cheile celor două uşi ? — Nu. — Cine-l înfăşoară în giulgiu ? — Eu. afară de medicul poliţiei. E aşezat pe două capre şi e învelit în giulgiu. — Ce este sala moartelor ? — O încăpere de la parter. — Cînd deschide portarul uşa aceea ? — Numai cînd vin cioclii să ia sicriul. 6* 83 . Dar ce fac cu mîncarea ? O să -mi fie foame.a cărei cheie o ţin eu.o odăiţă întune cată care dă în sala moartelor. în sala care se cheamă a moartelor. Nu prea curînd. care.aş putea ascunde într . unde . — E jos. — La noapte. — O să v -aduc eu ce trebuie. — Care biserică ? — Biserica din stradă. Dar v. nu poate pătrunde în sala moartelor. cînd totul e adormit în mănăstire. — O să stau ascuns în odăiţa dumitale cu unelte toată noaptea şi toată dimineaţa următoare. biserica pentru toată lumea. — La ce oră vine mîine dricul să ia sicriul ? — Cam pe la trei după . care are o fereastră cu zăbrele înspre grădină şi care se închide pe din afară cu un oblon şi cu două uşi : una care dă spre mănăstire. — Faci totul singur ? — Nici un alt bărbat. ai putea să mă ascunzi în camera aceea ? — Nu. O dată sicriul scos. cealaltă spre biserică. — Ce lungime are sicriul ? — Şase picioare. — Cine bate în cuie sicriul ? — Eu. Stă scris şi pe perete.mi păstrez uneltele de gropar. Inmormîntarea se face în cimitirul Vaugirard. cheia uşii care dă spre biserică o ţine portarul.

O evadare însemnează o vindecare. — Dar e cu neputinţă. Dacă trebuie să-i dăm crezare călugărului Austin Castillejo. care-şi mai venise în fire. Ce nu face omul ca să se vin dece ? Să se lase închis şi dus într-o ladă. un sicriu cu un om viu într-însul. să respire într -un loc lipsit de aer. făcînd economie de respiraţie ceasuri întregi. Jean Valjean trecuse prin situaţii şi mai grele. după renunţarea lui la tron. pentru Jean Valjean era ceva foarte simplu. O să faci din loc în loc cîteva găurele în dreptul gurii. ca un colet. moş Fauchelevent: ori mă las p rins aici. aşa cum bolnavul e supus crizei care-l tămăduieşte sau îl răpune. De altfel. iar cuiele să le baţi fără să apeşi scîndură deasupra. Fauchelevent. 1 I Rege al Spaniei şi împărat al Germaniei (1500—1558).— Ai putea sa vii pe la ora două sa mă închizi în sicriu. să ştie să se înnăbuşe fără să moară — toate astea făceau parte din jalnica îndemînare a lui Jean Valjean. să trăiască mai multă vreme într -o cutie. trosnindu-şi degetele. a vrut s-o mai vadă pentru cea din urmă oară. acesta a fost mijlocul de care s-a folosit Carol Cvintul ' ca s-o aducă pe doamna Plombes în mănăstirea Saint Just şi pe urmă s -o scoată atunci cînd. — Aida-de ! Să iei un ciocan şi să baţi nişte cuie într-o scîndură ? Repetăm că ceea ce i se părea lui Fauchelevent de necrezut. procedeul acesta de ocnaş. ori primesc să fiu scos cu dricul. a fost folosit şi de-un împărat. zise : — Dar cum ai să faci ca să respiri ? — Am să respir. Prizonierul e înclinat să fugă. . Cine a fost în chis cunoaşte arta de a se ghemui după cerinţele evadărilor. — In cutia aia ? Numai gîndtndu-mă la ea şi mă înnăbuş. Fauchelevent se dete înapoi. — Bine ! Dar dacă vă vine să tuşiţi sau să strănutaţi ? — Cine evadează nu tuşeşte şi nici nu strănută. Şi Jean Valjean adăugă : — N-am încotro. — Cred că ai un burghiu.

Dacă dumneavoastră sînteţi sigur c-o să ieşiţi din sicriu. e datoria mea. II iau cu mine. zise Fauche levent. prieten cu mine.Toată lumea cunoaşte obiceiul pisicilor de-a se opri şi de-a pregeta încoace şi-ncolo între canaturile unei uşi întredeschise. sîngele rece al lui Jean Valjean îl cucerea fără voia lui. Să vă spun eu ce-are să se petreacă. 85 . lui moş Mesti enne nu-i trebuie prea mult să se îmbete . Una din două : or i o să fie beat. intră odată I" Sînt unii oameni care. eu sînt tot atît de sigur c -o să vă scot din groapă. nici nu e chip să facem altfel. V-am spus că mi -e prieten. o daltă şi nişte cleşti. Am să rămîn singur cu moş Mestienne. îi şterpelesc legitimaţia ca să pot pătrunde din nou în cimitir şi mă întorc acolo fără 1 Au bon coing: joc de cuvinte între coin (col(. stropeşte cu agheasmă şi o ia din loc. cu trei sferturi de ceas înainte de a se deschide poarta cimi tirului. chiar dac-ar fi pisici. Groparul îi vîră pe morţi în groapă. Dricul o să meargă pînă la groapă. col(işor) şi comjj (gutuie). Eu am să fiu în urma lui . To tuşi. trec uneori prin mai multe primejdii decît cei cutezători. cît mai e deschis la Gutuia veselă l". Preotul spune rugăciunile obişnuite. îl ameţesc . Ingăimă : — La urma urmei. gata să fie striviţi de soarta care pecetluieşte brusc sfîrşitul. Cine oare nu s-a gîndit cîndva văzînd o astfel de pisică : „Hai. să -i tragem o duşcă. cioclii înnoadă o funie în jurul sicriului şi vă coboară în groapă. şi tocmai pentru că sînt pisici. Dricul se opreşte. Ajungem acolo pe înserate. se închină. Jean Valjean continuă : — Un singur lucru mă nelinişteşte : ce-o să se petreacă la cimitir ? — Pe mine tocmai asta nu mă îngrijorează. moş Mestienne. Cei ce merg prea departe cu prevederea. îi spun : „Hai. Dacă nu e beat. O să am în buzunar un cio can. ţi -l culc sub masă. Groparul e un beţiv. se arată şovăitori şi nehotărîţi. puşi deodată în fata unei întîmplări neaşteptate. e totdeauna cu chef. Un bătrîn din alte vremi. iar eu îl vîr pe gropar în buzunar. ori n -o să fie beat. Fauchelevent avea firea asta şovăitoare.

. cum am mai spus. ce părea o moartă de statură mare. fac eu treaba în locul tău !" El pleacă şi eu vă scot din groapă. care şchiopăta. Nu mai aveţi de-a face decît cu mine. pe la apusul soarelui. Doi ciocli în uniformă cenuşie.Numai să nu scîrţîie ceva. Se vedeau ieşind din buzunarul omului coada unui ciocan. peste care se afla o cruce neagră. In dricul acela se afla un sicriu acoperit cu o pînză albă. — Ne-am înţeles. cu braţele atîrnînd. tot aşa cum avea o poartă mare şi una mijlocie. zugrăvit cu capete de mort. seara. într-un colţ al lor. Călugăriţele bernardine-benedictine dobîndiseră.el. Din 86 î . care ţineau la numirile de altădată. lungă. Cortegiul se îndrepta spre cimitirul Vaugirard. In urmă păşea un bătrîn în haine de lucrător. vîrful unei dălţi şi cele două braţe ale unei perechi de cleşti. Ar fi îngrozitor I" NU-I DE AJUNS SA FII BEŢIV CA SA FII NEMURITOR A doua zi. Jean Valjean îi întinse mîna. îi spun : „Cară -te. cu oase încrucişate şi cu frunze în chip de lacrimi. Cimitirul Vaugirard nu era ca toate celelalte cimitire ale Parisului. gîndi Fauchelevent. îşi avea rînduielile lui deosebite. pe care Fauchelevent se grăbi s -o strîngă cu o mişcătoare sinceritate ţărănească. In urma dricului venea o trăsură cernită. în care se vedea un preot în odăjdii şi un copil din cor cu o tichie roşie pe cap. întrucît odinioară acest teren fusese al comunităţii. mergeau la dreapta şi la stînga dricului. dreptul de a fi îngropate acolo. le spuneau poarta călăreţilor şi poarta pedeştrilor. cu găitane negre. moş Fauchelevent ! Totul o să meargă strună ! . Dacă e beat. trecătorii răzleţi de pe bulevardul Mâine se descopereau la trecerea unui dric de modă veche. cărora bătrînii mahalalei.

arbori funebri. şi care se învecinau cu un pavilion construit de arhitectul Perronnet şi locuit de portarul cimitirului. cu zăbrele. îşi spunea numele. erau supuşi unei rînduieli deosebite. zidul făcea un unghi avînd o latură spre mesele chefliilor. Cimitirul Vaugirard era un loc îngrădit. Groparul îşi arunca legitimaţia în cutia aceea. vrednic de respect. care înfrîngeau regulamentele. Aşa se cunoştea boieria. morminte vechi sub tise bătrîne. Poarta călăreţilor şi poarta pedeştrilor erau două porţi una lîngă alta. II năpădise mucegaiul. făcînd în cimitir un serviciu de seară în timpul verii şi unul de noapte în timpul iernii. n-avea alt mijloc de-a ieşi decît legitimaţia de gropar. portarul o auzea căzînd. Dacă vreun gropar întîrziat se găsea în clipa aceea în cimitir. groparii. cu ciudăţeniile lui. da ! Să fii îngropat la Pere-Lachaise e ca şi cum ai avea mobilă de mahon. dar trebuia să plătească o amendă de cincisprezece franci. eliberată de către serviciul pompelor funebre. şi poarta pedestraşilor se deschidea. groparul ieşea. Pere -Lachaise. Pe vremea aceea por(ile cimitirelor din Paris se închideau la apusul soarelui şi. Dacă groparul n-avea legitimaţia la el. merişori. cimi tirul Vaugirard trebuia să i se supună ca şi celelalte. iar alta spre morminte. zis şi cimitirul de răsărit. plantat ca o veche grădină franţuzească. Cimitirul ăsta. Alei drepte. După 1830 a fost desfiinţat. trăgea de funie. In oblonul ferestrei portarului se afla un fel de cutie de scrisori. Porţile astea zăbrelite se zăvorau negreşit de îndată ce soarele se lăsa în spatele Domului Invalizilor. iarbă foarte 87 . Nu mai era la modă.care pricină. moştenind şi faimoasa cîrciumă care era zid în zid cu cimitirul Vaugirard şi deasupra căreia atîrna o gutuie zugrăvită pe -o scîndură cu firma La gutuia veselă. iar portarul — cîteodată culcat şi adormit — se scula. stînjenea orînduiala administrativă. se ducea să-l recunoască pe gropar şi descuia poarta cu cheia . măsura asta fiind de ordin administrativ. Cimitirul Vaugirard putea fi numit un cimitir în paragină. Burghezii nu prea (ineau să fie îngropaţi la Vaugirard : mirosea a sărăcie. I -a luat locul cimitirul Montparnasse. flo rile i se ofileau.

cea dintîi în folosul mănăstirii. pe bravul moş Mestienne. cea de -a doua împotriva ei. amestec totdeauna discutabil. ieşirea Cosettei. cele două uneltiri gemene. Se conturau pe alocuri înfăţişări înfiorătoare. dar păstraţi-le pentru voi ! Vama cuvenită stăpi nirii nu e decît un rest din vama datorată lui dumnezeu. faceţi oricîte legi poftiţi. Fauchelevent. In treacăt fie zis. aducerea lui Jean Valjean în sala moartelor. toate astea se făcuseră fără greutăţi şi fără să se fi ivit vreo piedică. Omul care-l urma şchiopătînd nu era altul decît Fauchelevent. In clipa cînd convoiul o apucă pe drumul care ducea spre cimitir. rămîne de văzut. Ceea ce mai rămînea de făcut era nimica toată. Cele două taine ale lui. E una din acele greşeli ce par o datorie.înaltă. Oameni buni. Seara acolo era îngrozitor de trist. Calmul lui Jean Valjean era dintre acele stăpîniri de sine puternice car e îi cuceresc şi pe alţii. una cu călugăriţele. încîntat. zicîndu -şi în şoaptă : — Ce mai păcăleală ! 88 . Mai presus de toate e canonul bisericesc . Călugăriţele o săvîrşiseră nu numai fără nici o tulburare. îi izbutiseră pe de -a întregul. Fauchelevent nu se mai îndoia de izbîndă. pentru noi îngroparea maicii Crucifixion sub altarul mănăstirii e un lucru cu prisosinţă vrednic de iertare. cît despre legile lumeşti. se uită la dric şi -şi frecă mîinile butucănoase. Ii impunea voinţa lui şi bunul său plac. Fauchelevent şchiopăta foarte mulţumit în urma dri cului. Siguranţa lui Fauchelevent era deplină. îngroparea maicii Crucifixion în cripta de sub altar. dar şi cu toată încuviinţarea conştiinţei lor. In mănăstire ceea ce se înţelege prin „cîrmuire" nu este decît un amestec în autoritatea monahală. Făcea cu el ce voia. cealaltă cu domnul Madeleine. Un principe nu însemnează nimic pe lîngă un principiu. In doi ani îl îmbătase de zece ori pe gropar. Capul lui moş Mestienne se potrivea după căciula lui Fauchelevent. Soarele nu apusese încă în clipa cînd dricul cu pînză albă şi cu cruce neagră intra pe drumul care ducea spre cimitirul Vaugirard.

89 . Omul r ăspunse : — Groparul.Deodată. Ţărane.se şi pe -a ta. a fost ? — A murit. Abia dacă putu să bîiguie : — Dar asta nu-i cu p utinţă. Fauchelevent se uită Ia necunoscut. lîngă Fauchelevent. Cu toate astea. o vezi căscîndu . In timpul acestei convorbiri. La orice s. — Groparul ? — Da. Era un fel de lucră tor îmbrăcat cu . eadevărat. Dacă ar putea supravieţui cineva unei lovituri de ghiu lea primită drept în piept. Trebuia arătată autorizaţia de înmormîntare. — Cum. şi groparii mor. — Cine eşti dumneata ? întrebă el. Tot săpînd groapa altuia.o haină cu buzunare late şi cu o cazma Ia subsuoară. luă loc în urma dricului. Omul de la pompele funebre stătu de vorbă cu portarul cimiti rului. — Lui Napoleon i-a urmat Ludovic al XVIII-lea. — Groparul e moş Mestienne. numai la asta nu : că un gropar ar putea să moară. Fauchelevent îl măsura pe aces t Gribier cu privirea. — Dumneata ? — Eu. pe mine mă cheamă Gribier.ar fi aşteptat Fauchelevent. — Ba da. un necunoscut. Fauchelevent rămase năuc. Galben ca ceara. dricul se opri . Lui Mestienne îi urmează Gribier. — Bine — zise el încetişor — dar gropar e moş Mestienne. ajunseseră la poarta cu ză brele. desigur că ar face mutra pe care a făcut -o Fauchelevent. — A fost. cineva. cu care se pierde tot deauna un minut-două.

— Dumnezeu. cu o înfăţişare jal nică. Mormăi: — Va să zică moş Mestienne a murit. — Prietene I strigă Fauchelevent. Părintele cel 90 . Pe Fauchelevent îl pufni rîsul. fără voie : — Dumnezeu. Nu beau nici odată. Fauchelevent îşi încetinise pasul. slab.. de lîngă Paris. care nu ştia carte. deşi tineri.. E ulcica cu vin de Suresne. pămîntiu.Era un om înalt. Omul răspunse : — De-a binelea ! Dumnezeu şi-a cercetat catastiful lui cu soroace. — Sînt groparul mănăstirii. Fauchelevent spuse după el. cu toate că -s slabi. Era dintre oamenii aceia care. Am patru clase. — Ali-eşti coleg ! zise omul. Părea un medic care şi-a greşit cariera şi s-a făcut gropar. Fauchelevent. prietene ? Mergem chiar acum să bem un pahar împreună. Şchiopăta mai mult din pricina îngrijorării decît din beteşug. da ! zise omul autoritar. sînt foarte voinici. al naibii vin 1 Suresne din cel adevărat. Omul răspunse : — Eu am învăţat carte. dar era foarte isteţ. ce de pozne se mai pot întîmpla ! A murit moş Mestienne ! Trăiască tătucul Lenoir ! Ştii dumneata cine e tătucul Lenoir ? E ulcica cu vin rubiniu dată de duşcă. Groparul păşea înaintea lui. Şi moş Mestienne a murit. Fauchelevent mai cercetă o dată pe acest Gribier ne poftit. par bătrîni şi. Dricul pornise din nou şi intrase pe aleea principală a cimitirului. pricepu că avea de-a face cu un individ primejdios şi bun de gură. Omul se întoarse. — A. nu -i aşa. Dar şi dumneata eşti un băiat de viaţă. Venise rîndul lui moş Mestienne.

A jucat şi a pierdut la bursă. şcoală militară pentru fiii de nobili. — Are-acolo un vinişor de Argenteuil atît de bun. pămîntul moale. murmură el. Dricul ocolise un grup de chiparoşi. Fauchelevent se apropie din nou de gropar. părăsise aleea principală. iar pentru iacobini.veşnic pentru filozofi . — Intîi să ne facem datoria. am şapte plozi cărora trebuie să le dau de mîncare. o luase pe una mai mică. Fauchelevent îşi spuse : „Sînt pierdut!" Mai avea cîţiva paşi pînă la poteca ce ducea spre colţul călugăriţelor. Eu n-am voie să beau. ud at de ploile de iarnă. Din fericire.. vino să bei cu mine ! Aşa ceva nu se refuză. — Nu vrei să facem cunoştinţă ? bolborosi Fauchele vent.. ca să aibă ei ce mînca. Am fost silit să renunţ la meseria de scriitor. Tata a fost portar la Prytan eu '. intrase pe o potecă nepietruită şi se înfundase într-un tufiş. iar eu sînt pa rizian. Şi adăugă cu mulţumirea omului serios care ticluieşte o cugetare : Foamea lor nu se împacă de loc cu setea mea. — Ţărane — zise omul — eu n-ar fi trebuit s-ajung gropar. To tuşi. Fauchelevent îşi încetinea pasul. Asta însemna că ajunseseră foarte aproape de groapă. . — Nu ne putem cunoaşte pînă ce n-am băut împreună. Cine-şi goleşte paharul. fiinţa supremă. Dar a avut ghinion. Hai. dar nu putea să încetinească şi mersul dricuJui. Groparul mai spuse : — Ţărane. împotmolea roţile şi îngreuia mersul. scriu şi -acum jalbe pentru alţii. Mă hărăzise li teraturii. insta la tă într -un vechi castel al lui Henric al IV-lea. 1 Prytanee de la Fleche. îşi uşurează inima. — Ne cunoaştem: dumneata eşti ţăran.

— A. Toate bucătăresele hanu lui La Crucea Roşie vin la mine.de mîncare. 92 . va trebui să aleg între cazma şi condei. — Hai să bem ! zise el. Sînt cumulard. Cazmaua îmi strică mîna. Ştii ? Piaţa Umbrelelor. o invitaţie la băutură. se urcase puţin pe o movilă de pămînt. — O ocupaţie n-o împiedică pe cealaltă. iar seara sap gropi. Fauchelevent nu pricepu cuvîntul din urmă. cu un zîmbet încrezut: — Burta cere . „Ce mai păcăleală !" reţpetă Fauchelevent buimăcit. Fauchelevent se uita în toate părţile. va să zică nu eşti gropar ? se grăbi să spună Fauchelevent. Am primit să iau locul lui moş Mestienne. In culmea neliniştii. Cît despre el. Dimineaţa scriu răvaşe de dragoste. E nevoie aici să facem o observaţie. Din trăsura cernită cobori copilul din cor. din faţa dricului. Le ticluiesc bileţele pentru răcanii lor. oferea de băut. iar moş Mestienne plătea. creată de groparul cel nou. Fauchelevent oferea. Din si tuaţia schimbată. măi ţărane ! Dricul înainta. rezulta. Asta-i viaţa. Am dugheana mea de jălbar în piaţa din strada Sevres. dar bătrînul grădinar trecea dinadins sub tăcere — ca altădată Rabelais — chestiunea plăţii. şi invitaţia asta trebuia s-o facă. — Totuşi — urmă groparul — nu poţi sluji la doi stăpîni. agăţîndu -se de craca asta atît de şubredă. ajungi filozof. Picături mari de sudoare îi alune cau pe frunte. Lucrului cu mintea i-am adăugat munca braţelor. fără îndoială. în dreptul căreia se vedea o groapă deschisă. dar nu lămurea de loc un amănunt: cine urma să plătească ? De obicei. Una din roţile cele mici. apoi preotul. oricît de îngrijorat era. oricît de neliniştit era. Dricul se opri. Fauchelevent nici gînd n-avea să plătească. Cînd ţi -ai terminat aproape toată învăţătura. Groparul urmă. Fauchelevent.

respira. ghici că trec podul Austerlitz. Tot planul pus la cale de Jean Valjean se înfăptuia pas cu pas. toată desfăşurarea dramei înfricoşătoare pe care o juca cu moartea. simţi că nişte mîini apucă sicriul.VI INTRE PATRU SCINDURI Cine era în sicriu ? Se ştie : Jean Valjean. Deasupra lui răsuna un glas rece şi solemn. cît de cît.ar putea închipui situaţie mai grea. Părea că ceva din odihna morţilor se strecura în liniştea lui Jean Valjean. apoi o fre cătură aspră pe scînduri . Cînd zguduiturile au devenit mai rare.avea nici o îndoială în privinţa sfîrşitului. nu s -ar putea închipui o linişte mai desăvîrşită. înşirîndu -se atît de încet. Nu s. în ţelese că dricul trece de pe un dnum pietruit pe unul neted. De bună seamă. încît le putea prinde unul cîte unul : 93 . îşi veni iar în fire. Ca şi Fauchelevent. încă din ajun. cioclii şi groparul înclinaseră prea tare sicriul şi -l coborîseră cu capul în jos. adică de pe străzi pe bulevarde. Cele patru scînduri ale sicriului dau un fel de pace înspăimîntătoare. N. se bizuia pe moş Mestienne. Ajunsese în fun dul gropii. cînd se s imţi orizontal şi nemişcat. şi urmărea încă. Jean Valjean simţi că e ridicat şi transportat. Auzi nişte cuvinte latineşti. Jean Valjean îşi luase toate măsurile ca să poată trăi acolo şi. la a doua oprire îşi spuse : „Iată groapa". Simţi un fel de răceală. pe care nu le înţelegea. La cea dintîi oprire îşi dădu seama că intră în cimitir . Pe urmă îi veni ameţeală. Auzind un zgomot surd. îndată ce Fauchelevent isprăvise de bătut cuiele în scîndura de deasupra. înţelese că era o funie pe ca re-o înnoadă în jurul sicriului pentru a -l coborî în groapă. E ciudat ce mult contribuie siguranţa conştiinţei la siguranţa izbînzii. Din fundul acestui sicriu putuse urmări. Deodată.

Glasul cel grav încqpu iar : — Requiem aeternam dona ei. Fauchelevent o să se întoarcă singur şi eu o să ies." Glasul grav continuă : — Requiescat in pace. „Iată . cu auzul aţintit.i că se duc. Toată treaba asta o să dureze o oră. 4 Să se odihnească în pace. 3 Pace veşnică dăruieşfe-i. iar ceilalţi pentru osînda veşnică . ut videant semper. Căzu a treia lopată de pămînt. Apoi a patra. 1 Cei ce dorm în (ama pămîntului se vor deştepta : unii pentru via(a veşnică. alii in vitam aeternam. domine. desluşi ceva c a nişte paşi care se depărtau. îşi spuse : „Se sfîrşeşte îndată.pra capului un zgomot asemenea unei lovituri de trăsnet. Căzu apoi o a doua lopată de pămînt. încă putină răbdare. Fauchelevent o să -l ducă pe Mes tienne s ă -i dea de băut. auzi deasu. et alii in opprobrium. ' Un glas de copil rosti : — De proţundis. Jean Valjean.— Qui dormiunt in terrae pulvere. * Şi lumina veşnică să strălucească în ea. îşi spuse el. 94 . Una dintre gău rile prin care respira se astupase. evigilabunt. Era o lopată de pămînt care cădea pe sicriu. Preotul o să plece. Sînt lucruri mai tari decît omul cel mai tare." Deodată. Am rămas singur. Pe urmă. 2 Vocea de copil răspunse : — Et lux perpetua luceai ei. * Vocea de copil zise : — Amen. Au să mă lase aici. 3 Auzi ceva. ca izbitura uşoară a unor picături de ploaie pe scîndura care-l acoperea. doamne. Era de bună seamă agheasmă. Jean Valjean îşi pierdu cunoştinţa. să se tină minte tot deauna.

se şi apucîndu . După ce dricul se depărtase şi după ce preotul şi co pilul din cor. îl văzu aplecînd u. Fauchelevent luă atunci o hotărîre curajoasă. Groparul mai luă o lopată de pămînt.VII UNDE SE VA AFLA ORIGINEA ZICALEI „SA NU-ŢI PIERZI LEGITIMAŢIA"1 Iată ce se petrecuse deasupra sicriului în care se afla Jean Valjean. ple caseră. Se aşeză între groapă şi gropar. Fauchelevent continuă : — Plătesc eu ! Şi -l apucă pe gropar de braţ: Ascultă -ncoa. — Care vin ? — De Argenteuil.i vine ameţeală şi că e gata să cadă el în suşi în groapă. . strigă : — Prietene. prietene. care nu -l scăpa de loc din ochi pe gropar. ca un hor căit. — Du-te dracului ! zise grqparul. îşi încrucişa braţele şi zise : — Plătesc eu ! Groparul îl privi mirat şi răspunse : — Ce anume. Sînt groparul mănăstirii şi .am venit să . Fauchele vent simţi că . ţărane ? Fauchelevent zise iar: — Plătesc eu ! — Ce? — Vinul. — Unde găseşti Argenteuil ? — La Gutuia veselă. care era înfiptă drept în movila de pămînt.ţi 1 Jac de cuvinte : Ne pas perdre sa carte (Să nu -(i pierzi cumpătul). Fauchelevent. Coşciugul răspunse cu un sunet înfundat. care se urcaseră din nou în trăsură.şi lopata. să mergem pînă nu se închide la Gutuia veselă. Cu glasul aproape sugrumat. Şi azvîrli o lopată de pămînt peste sicriu.

O să bem. Privirea rătăcită a lui Fauchelevent se opri fără voie asupra buzunarului.II ajut. Soarele nu asfinţise încă de tot. obiectul acela alb. După ce isprăvim de lucru însă . din fund. mai era destulă lumină ca să se poată vedea ceva alb în fundul acestui buzunar căscat. să bem ! strigă el. la noapte o să fie frig şi moarta o să înceapă să se vaiete după plecarea noastră. Groparul zvîrli în groapă a patra lopată de pămînt. o să se -mbete oare ?" — Tîrgovefule — zise groparul — dacă {ii morţiş. — Dar hai. tot agăţîndu-se de stăruinţa asta deznădăjduită. In clipa aceea. Fauchelevent îl opri. zise groparul. In clipa cînd se întorcea s-o încarce pe-a cincea. iar buzunarul hainei sale se căscă. Şi dădu să azvîrle pămîntul din lopată. se gîndea cu spaimă : „Şi chiar dacă o să bea. Fără ca groparul. bing. Bing. — Ei. bang. care -şi vedea numai de lopata lui cu pămînt. Fauchelevent ajunsese să nu mai ştie ce s pune. Eu plătesc ! — Să culcăm mai întîi cqpilul. umplîndu-şi lopata. groparul se încovoie. — E un Argenteuil pe cinste. îi vîrî pe la spate mîna în bu zunar şi scoase de acolo. se vede că eşti clopotar ! zise groparul. Apoi înfipse lopata în pămînt şi adăugă : — Vezi dumneata. Hai mai întîi să bem un păhărel. în nici un caz înainte. omule. să simtă ceva. Ii venise dintr-o dată un gînd. Aruncă a treia lopată. dacă o lă săm aici neacoperită. pri mesc. Privirea lui Fauchelevent fu străbătută de acea scăpă rare pe care-o poate avea lumina ochilor unui ţăran din Picardia. bang ! Atîta ştii. Slăbeşte -mă ! Şi azvîrli a doua lopată. Şi tot vorbind. Faucheleve nt se uită la el cu o linişte desăvîrşită şi -i spuse : 96 . Treaba asta poate fi făcută şi noaptea.

care e adîncă al dracului. zise Fauchelevent. Groparul scafă lopata din mînă. — Cincisprezece franci. — Lasă. îl întoarse pe dos p e celălalt.am la mine legitimaţia. — Aşa e. 7 — Mizerabilii. cincisprezece franci amendă. toate chi chiţele. dar ai putea să nu . uite că n . Cei cu faţa pămîntie în loc să se îngălbenească învineţesc. -— Cincisprezece franci amendă. Am să . Nu. II 97 . — Doamne. — Foarte bine . vei. răspunse groparul. bobocule.i nevoie să te omori şi să te arunci în groapă. dum neata eşti nou. — Care cărţulie ? — Se duce soarele la culcare. Să ştii că am uitat să mi -o iau. Cincisprezece franci sînt cincisprezece franci. Ii venise rîndul lui Fauchelevent.— Ia stai niţel. şi să ieşi şi din cimitir pînă nu se închide poarta. Trecu apoi la jiletcă. Isuse Hristoase ! Am făcut -o fiartă ! strigă el. — Ei şi ce -i cu asta ? — Ai cărţulia la dumneata ? — A.i plăteşti.ţi dau un sfat prietenesc. — In cinci minute n -ai vreme sa astupi groapa. să . toate sforăriile şi toate şmecheriile. — O să se încuie poarta cimit irului. se căută într -un buzunăraş. Cincisprezece franci amendă ! — Trei piese de cîte cinci franci. După ce isprăvi de scotocit într -un buzunar. Eu sînt vechi pe -aici . — Aşa e. zise Fauchelevent. e drept. E limpede un lucru : soarele apune. Cunosc toate vicleşugurile. Groparul se făcu vînăt la faţă. — Nu. — Prin urmare. îh celălalt. cărţulia mea ? zise groparul. puîşarule I Ai cărţulia la dumneata ? Groparul se qpri din lucru. se scotoci.şi pună scufia de noapte. nu -ţi pierde firea ! zise Fauchele vent. Şi se scotoci în buzunar. a coborît pînă deasupra turlei şi peste cinci minute cimi tirul va fi încuiat.

Fauchelevent as cultă pînă ce nu . se ivi la lumina slabă a asfinţitului.d mai auzi pasul.am scăpat! . te întorci.. puse mîna pe daltă şi ipe ciocan şi desprinse capa cul. La un sfert de ceas de-aici. îi strînse mîna şi o zbughi. plin de recunoştinţă. pe urmă se aplecă înspre groapă şi zise cu jumătate de glas : — Moş Madeleine ! Nici un răspuns.ai scăpat viaţa. După ce gro/parul dispăru în tufiş. palid. Unde stai ? — La doi paşi de barieră. şi poi -tarul cimitirului îţi dă drumul. ţărane ! — Şterge -o ! zise Fauchelevent. ca o adiere : — E mort! Apoi. se repezi spre capătul sicriu lui şi strigă : — Sînteţi aici ? Nici un răspuns din sicriu. mai ai vreme sa ieşi din cimitir.se în groapă. Se uită la Jean Valjean.ţi îngropi mortul. strigă : — Na. Fauchelevent simţi că i se face părul măciucă . pierzîndu. Dacă ai legitimaţia la dumneata. Chipul lui Jean Valjean. Pe Fauchelevent îl trecu un fior. Pe strada Vaugirard numărul 87. se ri dică în picioare. — Dacă îţi iei picioarele la spinare. nu mai plăteşti nimic. dai fuga acasă. — Mi. Fauchelevent îngăimă cu un glas stins. Pînă atunci. Groparul.— Ai mai avea însă vreme. ţi -l păzesc eu să nu fugă. gata să se prăbuşească peste sicriu. Şi . ridicîndu-se şi încrucişîndu -şi braţele atît de tare încît îşi izbi umerii cu pumnii strînşi. Fauchelevent. — Aşa e. Jean Valjean zăcea acolo. cu ochii închişi. — Cum ieşi pe poartă. Coborî mai mult rostogolindu. îţi iei legiti maţia. galben şi nemişcat. uite cum l..şi răsuflarea din pricina emo ţiei. apoi căzu cu spatele pe peretele gropii.

cum o fi făcut el ca să pătrundă în mănăstire ? De -acolo se trag toate. Moş Madeleine e în sicriu 1 Ba şi adus la groapă ! S-a sfîrşit. dacă am înnebunit la bătrîneţe. să -l vezi cum învie e aproape acelaşi lucru. Cine l-a pus pe dobitocul ăla să moară ? De ce a trebuit să crape tocmai cînd ne aşteptam mai puţin ? Numai el e vinovat de moartea domnului Madeleine. Fauchelevent rămase împietrit. fiindcă e o greşeală să ne închi puim că monologul nu -i un lucru firesc. şi neştiind dacă avea de a face cu un om viu sau cu un mort. printre co paci. mai întîi. — Cît p-aci să adorm. deodată. năuc. Frămîntările adînci se exprimă adesea cu glas tare. uitîndu-se la Jean Valjean care-l privea.Bietul bătrînel se porni atunci pe un plîns cu hohote. Aici rămîn. vorbindu-şi singur. galben la faţă. D ar. Un scîrţîit ascuţit se auzi din depărtare. Fauchelevent se aplecă spre Jean Valjean şi. mai ieşi acum din încurcătură ! Şi începu să-şi smulgă părui. Nu se cade să faci asemenea lucruri. zise Jean Valjean. 99 . Poftim. cel mai bun om dintre cei mai buni ai bunului dumnezeu ! Dar micuţa lui ? A. Au vreo noimă toate astea ? Of. mai întîi de toate eu nu mă mai întorc acolo. Tulburat de toate aceste emoţii. a murit ! Şi cu fetiţa lui ce -o să mă fac ? Ce-are să spună fructăreasa ? Cum dumnezeu e cu pu tinţă să moară aşa. făcu un fel de săritură şi se dete înapoi. atît cît era cu putinţă într-o groapă. Să vezi cum moare cineva e înfricoşător . Uite-acum ce scofală am făcut ! A murit un ora atît de cumsecade . Se închidea poarta cimitirului. un om ca ăsta ? Cînd mă gîndesc cum s-a vîrît sub căruţa mea ! Moş Madeleine ! Moş Madeleine ! La naiba ! Am spus eu c-o să se înnăbuşe. Am făcut-o de oaie ! Ce folos că am albit amîndoi. Jean Valjean era cu ochii deschişi şi se uita la el. doamne. N-a vrut să-mi dea crezare. moş Madeleine ! Moş Madeleine ! Madeleine ! Domnule Madeleine ! Domnule primar ! Nu mă aude. — Moş Mestienne e de vină.

Ii pui co pi l ul în b r aţ e.am strigat atît pînă v . care nu mai îngăduia zăbavă. Jean Valje an trase o înghiţit ură de rachi u şi . a ve a u s uf le t ul t ul b ur at ş i si m ţ e a u c e v a st r a ni u sub apăsarea atmosferei sinistre a locului.şi reve ni cu to tul în simţire. întoarcerea groparului Gri bier nu mai era de temut. era afară din groapă. — Prin urmare. i ar b u ni c ul dă or tu l p o pii ! C e î n tî m p la r e şi asta. — Mi-e frig. n-a{i murit! O. Băgă rnîna în buzunar şi scoase o ploscă de care se îngrijise la plecare. pe care n . îi ia l ocul b uc uria. Cî nd spai ma s e risip eşte. L ui F au c he le v e nt îi tr e b ui t ot a tît d e m u lt c a să .o ştergem repede de -aici! zise Fauchelevent. Nu se ma i grăbea. Aer ul de . ce întîmplare ! Bine că sînteţi viu . Plosca desăvîrşi ceea ce înc epuse aerul curat. — Doamne. Fauchelevent căzu în genunchi. — Dar mai întîi să tragem o duşcă ! zise el. zise Jean Valjean. C e m ă fă ce a m da c ă m u r ea ţi ? D ar m i cu ţ a d u m n ea v o as tr ă ? F ru c tăreasa n .aţi tras o spaimă ! Pe ur m ă se ridi că în picio a re şi zise : — Mulţumesc. „Bobocul" era la el acasă. Cimitirul era închis. La trei minute după aceea.Şi Se ridică în capul oaselor. Al .ar fi înţ eles ni mi c din to ate ast ea.af ară l-a tre zit.i ajută lui Fauchelevent să bată ca pacul la loc.şi dea se a m a .şi v in ă î n f ir e ca şi lui Je an Valj ean. Cu toate că . Ieşi din sicriu şi . Jean Valj ean le şina se. ocu pat cu căutarea legitimaţiei. — S.'" Puteam să înnebunesc de -a binelea. maica domnului ! Mi. fără să .am spus : „Na ! S .o putea găsi acolo U D O .aţi trezit 1 Cînd v -am văzut cu ochii închişi mi . asta-i principalul. De altmi nteri.ar fi î n ch is l a o s pi ci u l di n B i ce tr e. ce minte grozavă avefi ! V. Cu vintel e acest ea îl read u seră cu totul pe Fau chel e vent la realitate. dumnezeule sfinte.a înnăbuşit. cei doi oameni.şi reveniseră în fire. s-ajung nebun de le g at. moş Madeleine. Fau chel eve nt era liniştit.

— Moş Madeîeine — zise Fauchelevent. înţepenise în sicriul acela unde fusese cît p-aci să ajungă un cadavru. pe cînd mergea. mai spuse Fauchelevent. Patru paşi îmi sînt de ajuns ca să -mi dezmorţesc picioarele. Fauchelevent apucă lopata. care ţinea în mînă legitimaţia groparului. dumnea voastră luaţi cazmaua. JOI . O luară pe potecile pe care venise dricul. vă rog. Fără legitimaţie nu mai putea intra în cimitir. După ce astupară groapa. — Ce minunat merg toate ! zise Fauchelevent. Fauchelevent. — Uite-] chiar aici. — Vi-s picioarele amorţite. In preajma unui cimitir. Strada Vaugirard era pustie. Păcat că ale mele sînt strîmbe ! Am lua -o la goană. o lopată şi-o cazma sînt ca două paşapoarte. Fauchelevent îi spuse Iui Jean Valjean : — Hai s-o luăm din Ioc ! Eu ţin lopata. poarta se deschise şi ie şiră. Trebuia oare cum să se lepede de frigul morrnîntului. care. zise Fauchelevent. Să -mi spuneţi. zise Jean Valjean.portarului. Jean Valjean izbuti cu oarecare greutate să se mişte şi să umble. Ajungînd în faţa porţii încuiate şi a căsuţei . portarul trase de funie. călăuzit de instinctul care mînă totdeauna pe să rac la pod. Ce idee năstruşnică aţi avut. iar Jean Valjean cazmaua şi porniră amîndoi să îngroape sicriul gol. Daţî-mi cazmaua şi aşteptaţi -mă două minute ! Fauchelevent intră la numărul 87. şi bătu pe întuneric la uşa unei mansarde. II cuprinsese răceala morţii între cele patru scînduri.pentru simplul motiv că se afla în buzunarui lui Fauchelevent. se urcă pînă sus de tot. — Las' pe mine ! zise Jean Valjean. Se-ntuneca. moş Madeleine ! Trecură bariera Vaugirard cu aerul cel mai firesc din lume. se tot uita la numărul caselor — dumneavoastră aveţi ochi mai buni decît mine. unde e numărul 87. o aruncă în cutie . — Nu-i nimeni pe stradă.

Parcă ar fi fost un cu tremur de pămînt „mărginit numai acolo". Aşa. Tot interiorul ăsta sărăcă cios purta urmele unei răvăşiri. Părea deznădăjduit. să mai ia seama la partea asta tristă a izbînzii sale. că am făcut treaba pe care trebuia s-o faci dumneata. că am astupat groapa. Intră şi spuse : — Ţi-am adus cazmaua şi lopata. o saltea de paie ţinea loc de pat. de la ulcior pîriă la nevastă. podeaua ţinea locul scaunelor şi-al mesei. care fusese altădată o bucată de covor. Se vedea bine că groparul îşi căutase cu disperare legitima ţia şi -şi vărsase focul pentru pierderea ei pe tot ce se găsea în chiţimie. stăteau îngrămădiţi o femeie slabă şi o puzderie de copii. Rîn dul viitor fac eu cinste. copiii fuseseră pesemne bătufi . zdrenţele erau risipite peste tot. nenişorule ! — Iţi mulţumesc. — Asta înseamnă că legitimaţia îţi căzuse din buzunar. Intr-un colţ. Şi puse lopata şi cazmaua pe podea. Fauchelevent împinse uşa. Capacele erau date deoparte. mama plînsese. ţărane ! spuse Gribier ameţit. că am găsit -o eu pe jos după plecarea dumitale.— Intră ! Era glasul lui Gribier. Gribier se uită la el buimăcit. !02 . că portarul o să-ţi dea înapoi cărţulia şi că n -ai să plăteşti cei cinci sprezece franci. ulciorul era spart. o chiţimie fără mobile şi totuşi foarte încărcată. o cană ţinea loc de cişmea . pe-o zdreanţă. — Ce va să zică asta ? întrebă Gribier. Dar Fauchelevent era iprea grăbit să vadă deznodă mîntul întîmplării. Locuinţa groparului era ca toate locuinţele astea prăpădite. ţărane ? — Şi mîine dimineaţă ai să -ţi găseşti legitimaţia la portarul cimitirului. O ladă — poate un sicriu — ţinea loc de scrin . erau urmele unei percheziţii înverşunate şi mînioase. că am îngropat mortul. — Dumneata eşti.

acum douăzeci de ani. iar de -acolo . căruia i se dăduseră instrucţiuni. încît nu mai putuse nici să plîngă.Să nu scoţi o vorbă !" Frica te face să amuţeşti. deschise portiţa de serviciu care dădea din curte în grădină şi care. Cei doi bătrîni se duseseră s -o ia pe Cosette de la fructăreasa din strada Chemin. ea scoase un ţipăt atît de puternic de bucurie. în faţa porţii celei mari. nimeni nu ştie să păstreze mai bine un secret decît copilul. dacă l. Ştia bine că trebuia „s ă fie cuminte". Fructăreasa aceea atît de cumsecade îi puse sute de întrebări. Dar. în noaptea întunecată. doi bărbaţi şi un copil se opreau. Nu mîncase nimic şi nici nu dormise. mereu aceeaşi. Toate porţile se deschiseră. îşi dădea seama ca se întîmpla ceva deosebit. De altfel. Jean Valjean şi Cosette. Cosette petrecuse aceste douăzeci şi patru de ore fără să priceapă nimic şi tremurfnd în tă cere. Cosette nu lăsase să -i scape nimic din ceea ce auzise şi văzuse de două zile încoace. ar fi ghicit că -i ţipătul cuiva care scapă dintr -o mare primejdie. la casa cu numărul 62 din strada Picpus. unde o lăsase Fau chelevent în ajun. Ii lăsă pe toţi trei să intre pe poarta asta.VJÎf UN INTEROGATORIU TRECUT CU BINE Peste un ceas.. Fauchelevent făcea parte din mănăstire şi cunoştea parola. Cine n. mai putea fi văzută din stradă în zidul din fundul curţii. după trecerea'acelor jalnice douăzeci şi patru de ore.ar fi auzit un cunoscător de oameni. în clipa cînd dădu iarăşi cu ochii de Jean Valjean. Erau Fauchelevent. Cel mai în vîrstă dintre bărbaţi ridică ciocanul şi bătu în poartă.a cunoscut puterea copleşitoare a aces tor cuvinte şoptite pe un anumit ton la urechea unui co pil speriat : . fără să primească alt răspuns decît o iprivire mîhnită. Portarul. încît. Tremura atît de tare. Aşa fu dezlegată îndoita şi înspăimîntătoarea problemă a ieşirii şi intrării în mănăstire.Vert.

Stareţa.p ătrunseră în vorbitorai particular în care Fauchelevent primise în ajun ordinele stareţei. mai bine zis. preacucernica maică. . preacucernica maică. — Ce meserie ai ? — Grădinar. — Cum te cheamă ? Faucheleven t răspunse : — Ultime Fauchelevent. Pe urmă începu să -l întrebe : — Dumneata eşti fratele ? — Da. cu mătăniile în mînă. O lu mînare discretă lumina sau. — Eşti bun creştin ? Fauchelevent răspunse : — In familia noastră toţi sîntem credincioşi. stătea în picioare lîngă ea. — Eşti tatăl ei ? Fauchelevent răspunse : — Bunic. — Fetiţa e a dumitale ? Fauchelevent răspunse : — Da. O maică din sfat. îi aştepta. Jean Valjean nu scosese nici un cuvînt. răspunse Fauchelevent. — Cîţi ani ai ? Fauchelevent răspunse : ■— Cincizeci de ani. Maica din sfat îi şopti stareţei: — Răspunde bine. încerca să lumineze vorbitorul. Avusese într-adevăr un frate pe care -l chemase Ultime şi care murise. aproape de Arniens. Nici o privire nu cercetează mai temeinic decît un ochi plecat. Stareţa îi cercetă pe Jsan Valjean. Stareţa se uită cu băgare de seamă la Cosette şi -i şopti maicii din sfat: — O să fie urîtă. — De unde eşti ? Fauchelevent răspunse : — Din Picquigny. răspunse Fauchelevent. cu vălul pe faţă.

avusese o întreită izbîndă : cu Jean Valjean.. Jean Valjean îşi luase în adevăr slujba în primire. dar mulţumea pe dumnezeu. dar nimeni nu băgă de seamă. După ce făcuse prevestirea aceasta. Deşi în mănăstire nu există oglindă.. ai să mai primeşti un genuncher cu clopoţel.şi s ( punea : . recunoştinţa ei faţă de Fauchelevent a fost fără 205 .i găsise un adăpost .adevăr în grădină doi clo poţei.a scăpat de amendă !" . mai presus de toate. vocaţia fiind adesea în raport invers cu frumuseţea. primirea lui. nesocotea stăpînirea. nu -i de loc uşor să faci călugăriţe din fete care se ştiu drăguţe . pe urmă stareţa se întoarse şi zise : — Moş Fauvent. ordinea publică fusese fără îndoială adînc tulbur ată. stareţa îi arătă Cosettei o prietenie fără înconjur şi o primi în internat ca elevă lipsită de mijloace. mulţumită lui. pe care-l salvase şi . fu sese observaţia stareţei cu privire la Cosette : „O să fie urîtă". care. A doua zi. Se numea Ultime Fauchelevent. Ceea ce hotărîse. într.Cele două maici statură cîteva minute de vorbă încet. cu mănăstirea. Lucrul ăsta e cît se poate de firesc.şi una alteia : „E . De. de -a ici înainte era de-al casei.aci simpatia deosebită arătată celor slut e. Cît despre mănăstire.un ajutor de grădinar". se pun speranţe mai mari în cele urîte decît în cele fru moase. se auzeau într. avea genuncher de piele şi clopoţei . spunîndu. cu groparul Gribier.E un frate al lui moş Fauvent". Rămăsese un sicriu cu un cadavru în el la Petit-Picpus.M . iar un sicriu gol la cimitirul Vaugirard . iar călugăriţele nu se puteau stăpîni de -a privi pe sub văl. pe sub copaci. Maicile din sfat adăugau : .un colţ al vorbitorului. păstrînd sicriul maicii Crucifixion sub altar. Un adevărat eveniment. doi oameni săpînd unul alături de altul : Fauvent şi încă cineva. care . Se vedeau în fund. Acum e nevoie de două. Călugăriţele rupseră tăcerea. Toată întîmplarea aceasta îl înălţase grozav pe bătrî nul Fauchelevent . femeile îşi cunosc chipul lor .

Fauchelevent ajunse cel mai bun dintre slujitori şi cel mai preţuit dintre grădinari. revistă engleză de reportaje şi ilustraţii. duhovnicul fratelui regelui. fără să aibă cunoştinţă de renumele şi de sfinţenia sa. stareţa îi istorisi înălţimii sale cele întîmplate. Admiraţia pentru Fauchelevent spori mereu şi ajunse pînă la Roma. el altoia. Ştiri ilustrate din Londra. neştiind nimic. pe nume Fauvent. De cîte ori nu căzuse năpasta asupra ei. aşa cum habar n-are un bou de Durham sau de Sur-rey' 2 de publicarea chipului său în Ilustrated London News cu inscripţia : „Bou . care se numea ca şi el : Della Genga. renumite pentru vitele lor.margini. care era papă pe vremea aceea. Cosette suferise atît de mult. Nu-şi dădea seama de faima lui. De altminteri. monsenior la nun-ciatura din Paris. chiar şi să vorbească. 1 2 Regiuni din Anglia. Nimic din toată gloria asta nu ajunsese pînă la bor deiul lui Fauchelevent. chiar şi să respire. arhiepiscopul îi pomeni cu satisfacţie şi în taină despre asta domnului de Latil. Am arătat mai înainte că nimic nu -i învaţă mai bine . plivea şi-şi acoperea bostănăria ca mai înainte. IX IN MĂNĂSTIRE La mănăstire Cosette tăcea ca şi pînă acum.premiat la concursul vitelor cornute". nu putea spune ni mic şi. care e un om al lui dumnezeu". Intorcîndu-se de la mănăstire.pe copii să tacă decît nenorocirea. încît se temea de orice. ajuns mai tîrziu arhi-episcqp de Reims şi cardinal. dar şi lăudîn-duse. ea tot n-ar fi spus nimic. Cum era şi firesc. ioc . întrucîtva spovedindu-se. Cosette se credea fiica lui Jean Valjean. către o rudă de-a sa. La cea dintîi vizită a arhiepiscopului. Se puteau citi acolo următoarele rînduri : „Se pare că într-o mănăstire din Paris există un grădinar foarte pri ceput. orice s-ar fi întîmplat. Ne -a căzut în mînă un bilet trimis de Leon al XH-lea.

fie că erau mai degrabă preocu pate să se pîndească între ele. Dacă fetele astea cucernice ar fi av ut ceva din privirea lui Javert. îi spuse lui Jean Valjean : „Tată.o spună. se simţea fericit că o săvîr şise . totuşi.şi însuşiră numele de Ultime şi -i spuneau lui Jean Valjean „celălalt Fauvent". In sfîrşit. dar. pentru că .un geamantănaş de care izbutise să . Puse geamantanul pe un scaun . ar fi băgat de seamă în cele din urmă că. a fost răsplătit pentru fap ta lui bună .i plă cea foarte mult să tragă tabac pe nas. cel mai în vîrstă. treaba fiind acum împărţită. ori de cîte ori era de făcut vreun drum în oraş pentru între ţinerea grădinii. Se obişnui destul de uşor cu viaţa de mănăstire. dar n-avea curaj s. mai întîi. avînd în ve dere că tutunul i -l plătea domnul Madeleine. Nu erau încă prea purtate. Cosette trebui să poarte şi ea „uniforma" internatului. — Tată — îl întrebă într -o zi Cosette — ce este cu cutia asta care miroase atît de frumos ? Moş Fauchelevent. Călugăriţele nu . Jean Valjean puse bine straiele astea — laolaltă cu ciorapii de lînă şi cu pantofii — presărînd peste ele mult camfor şi toate mirodeniile care se găsesc din belşug prin mănăstiri — într. Ii părea rău numai de Catherine. în afară de faima despre care am vorbit şi de care el habar n . avea mult mai puţin de lucru.şi facă rost. şi ţinea totdeauna cheia la el. Iîngă patul lui. fie că ochii îndreptaţi mereu spre dumnezeu nu se pricep să spioneze. 107 . O dată. beteagul cu picioarele strîmbe. se folosea de pre zenţa domnului Madeleine. călugăriţele nu dădură nici o atenţie acestui fa ( pt. în al doilea rînd. şi niciodată ce lălalt . aş fi luat-o cu mine !" Ca elevă a mănăstirii.şi numai din pricina unui cuvînt! Abia de cînd era cu Jean Valjean începuse să se mai liniştească. trăgîn d de trei ori mai mult decît înainte şi cu mult mai multă plăcere.avea. I se dădu voie lui Jean Valjean să păstreze lucrurile pe care le lepădase dînsa. Erau veş mintele de doliu pe care i le adusese el ca să se îmbrace cînd a părăsit cîrciuma soţilor Thenardier. dacă aş fi ştiut. pleca numai Fauchelevent.

era alcătuită.De altfel.al cărui loc îi luase Fauchelevent. căci Jean Valjean încercase zadarnic să se împotrivească. clădită din moloz. care murise în mănăstire şi . De -aci înainte. 108 . şi pe care o reproducem aici întocmai. aceste patru ziduri însemnau pentru el lumea. ARMATA C A T O L I C I In numele Regelui încheierea păcii ss/Stofflet i> a EGALĂ ______ i Acest asignat din Vandeea fusese prins în ţinte pe pe rete de grădinarul de mai înainte. mănăstirea asta era ca o insulă înconjurată de prăpăstii. Peretele acestei încăperi. Locuia împreună cu bătrînul Fauchelevent în bordeiul din fundul grădinii. Pe cea mai mare. cum se ştie. Jean Valjean a făcut foarte bine tăcînd chî tic şi rămînînd pe loc. Javert a supravegheat cartierul mai bine de. Seria 3 Nr. 10390 ' Nume dat răzvrătiţilor rpn^rarsvc'utio nari din provinciile Van* d«« «1 Breiania în 1793-l799. din trei încăperi. şi care mai exista pe la 1845. un fost şuan '.monetă regalistă din '93. Vedea acolo destul cer ca să .o lună încheiată. toate goale. începu din nou o viaţă cît se poate de plăcuta. prinsă . Cocioaba asta. în afa ră de cele două cuie în care se atîrnau genuncherul şi coşul de nu iele. era împodobit cu o hîrtie. numai ziduri. iar Cosette îi era de ajuns ca să fie fericit.şi păstreze seninătatea.pe zid deasupra vetrei. Pentru Jean Valjean. moş Fauchelevent i -o dăduse cu de -a s i l a domnului Madeleine.

cu toate că nu se făcuse mai frumoasă. Cosette avea voie să vină în fiecare zi să petreacă o oră lîngă el. La ora hotărîtă. dar de cîtva timp începuse să se compare cu oa 109 . Nu încape îndoială că una din urmările virtuţii e trufia. dumnezeu îşi are căile sale . E între ele o punte făurită de diavol. De altfel. iar noap tea se scula să se uite la ferestrele dormitorului ei. Fiindcă acum Cosette rîdea. iar el bun. Bucuria (pe care o dăruim altora. Fusese odinioară ajutor de grădinar şi se întorcea bucuros la vechea lui meserie. Mai toţi pomii din livadă erau pădureţi. Co sette devenea însă tot mai încîntătoare. ajutaseră să menţină şi să desăvîrşească în sufletul lui Jean Vaijean ceea ce sădisg episcopul. mănăstirea. da fuga spre bordei. Jean Vaijean se uita spre ferestrele clasei. cînd Cosette se întorcea la lec ţie. fetiţa vedea deosebirea şi-l adora. Jean Vaijean se afla. Cînd intra în dărăpănătura aceea. De altminteri. Atîta vreme cît nu se comparase decît cu episcopul. Spunea o mulţime de cuvinte bine chibzuite cu glasul ei dulce de copil. Nu mai era posomorită. Le puse în aplicare. în orele de recreaţie. Chiar şi faţa Cosettei se schimbase în oarecare măsură. dovedindu -Se foarte folositor. Jean Vaijean se uita de departe la Cosette cum se joacă şi cum zburdă şi-i deosebea rîsul din rîsul celorlalte. Jean Vaijean se înveselea şi simţea că bucu ria lui sporeşte cu bucuria pe care i-o prilejuia Cosettei. atunci cînd providenţa îl azvîrlise în mănăstirea Petit -Picpus. Şi cum surorile erau triste. se socotise nevrednic şi rămăsese umil. parcă aducea cu ea raiul. el îi altoi. se întoarce spre noi şi mai vie. departe de a se mic şora ca orice se răsfrînge. ca şi Cosette. La sfîrşitul recreaţiei. Vă aduceţi aminte că avea tot felul de reţete şi de secrete în pri vinţa lucrării pămîntului. poate fără voia lui. Rîsul e ca soarele : alungă iarna de pe chipul oamenilor.Jean Vaijean lucra zilnic la grădină. foarte aproape de a se avînta pe această (punte. făcîndu -i să dea roade minunate.

rămîneau adesea nemîncate pînă seara . le confrunta în mintea lui cu neli nişte. în zilele foarte călduroase li se îngăduia. cu părul tuns. cu gla sul stins. Făpturile astea erau şi ele cu jpărul tuns. fusese într-altă parte. Cît erau de nenorociţi ! Se sculau în zorii zilei şi munceau pînă nioaptea tîrziu . într-un loc cumplit. nu li se dădea vin şi nici carne decît atunci cînd se duceau la „munci grele". în mod excepţional. şi mai tîrziu. Nici ele nu mai aveau nume cum au oamenii . ci un fel de giulgiu negru. Gîndul lui se întorcea pe urmă spre făpturile pe care le avea în faţa ochilor. purtau nişte bluze roşii îngrozitoare .păimîntător. un loc îns. cu ochii ple caţi. în cee a ce însemnase pentru el începutul vieţii. şi. îşi aducea aminte de foştii lui tovarăşi. abia dacă erau lăsaţi să doarmă. iar cînd era ger. Uneori se sprijinea în sapă şi aluneca încet pe cărările şerpuite ale visării. purtînd nişte simple numere şi transformaţi oarecum în cifre. Mănăstirea îl opri pe acest povîrniş. nu cu spatele învineţi t de ciomag.menii. Cine ştie ? Poate ar fi sfîrşit prin a se întoarce cu încetul la ură. după ce scăpase de ocnă. era un spec tator al mănăstirii. de lînă. şi trufia îşi făcea drum. să îm brace o flanea de lînă . pînă acum de curînd. de ocara lumii. se vedea în mănăstire . dar de rîsul oamenilor. cu ochii plecaţi. gîndindu-se că făcuse parte din ocnă. nu mai existau decît sub nume monahiceşti. dar cu umerii zdrobiţi de autoflagelare. Trăiau fără să li se mai rostească numele. pe care nu li se dădea voie să aibă decît saltele de două degete grosime. . în încăperi încălzite numai în lunile cele mai friguroase ale anului . şi că azi. nu purtau bluze roşii. se culcau pe paturi de cam-panie. Era al doilea loc de captivitate în care ajunsese. In tinereţea lui. Nu mîncau niciodată carne şi nu beau niciodată vin . să poarte pantaloni de pînză. Acum. cu glasul stins — nu de ocara lumii. ciomăgiţi. ale că rui asprimi i se păruseră totdeauna că sînt nedreptăţi ale justiţiei şi fărădelegi ale legii. ca să zicem aşa.

ci în chilii unde nu se făcea focul niciodată . jefuiseră. un singur lucru : nevinovăţia. asasinaseră. Nevinovăţia desăvîrşită. Cei dintîi erau bărbaţi . păzită de aproape. tîlhăria. de alta. prea subţire pentru iarnă. parcă avîntată într-o tainică înălţare. necinstiseră. ţinută sub ameninţarea tunului şi mistuindu-şi încet ciumaţii . violenţa. Ce făcuseră bărbaţii aceia ? Furaseră. cînd îi venea rîndul. desfrîuî. pe de alta. în clipa cînd adormeau şi începeau să se încălzească. otrăvitori. omorîseră. nici să-l lungească. De o parte. acestea erau femei. Nu locuiau în încăperi încălzite nu mai |pe gerurile cele mai aspre.pămînt şi cu braţele în cruce. omuciderea. erau nevoite să se trezească. neavînd voie nici să-l scurteze. paricizi. aici. In sfîrşit.prea gros pentru vară. toate formele atentatului . ucigaşi. de alta. nu se culcau pe saltele groase de două degete. legată încă de pămînt prin virtute. falsifica tori. timp de douăsprezece cea suri în şir. în care se încălzeau pînă ce căpătau friguri. neavînd nici măcar posibilitatea de -a se îmbrăca după anotimp cu un veşmînt de pînză sau cu un surtuc de lînă şi purtînd şase luni pe an cămăşi de aba. mărturisirea cu glas tare a păcatelor. Ce făcu seră femeile astea ? Nu făcuseră nimic. ci pe paie. In anumite zile. stînd cu amîndoi ge nunchii pe piatră. o aprindere fără prihană a tuturor sufletelor încinse de aceeaşi văpaie. în fiecare noapte. HI . Acolo. De o parte. De o parte o ciumă morală. incendiatori. de alta parfum ce nu se poate descrie. destăinuiri de crime făcute în şoaptă . Erau tîlhari. fiecare dintre făpturile astea trebuia. atunci cînd se odihneau mai bine. îngenuncheată pe lespede sau prosternată cu faţa la . frauda. să stea. să se dea jos din pat şi să se ducă să se roage î ntr-o capelă îngheţată şi întunecoasă. tot felul de pîngăriri. beznă . înşelăciunea. nu erau lăsate nici să doarmă . dar făcînd parte din cer prin sfinţenie. după o zi de trudă. Şi ce crime f Şi ce păcate 1 De o parte duhoare.

pentru a . iubirea de oameni topindu -se în iubirea pentru domnul. chinul cerut de suflete fără prihană. nevinovăţ ia care iartă oamenilor păcatele. Ce se desprindea oare din cel dintîi ? Un bleste m uriaş. Două locaşuri de robie. veş nicia . In cel dintîi nu te legau decît în lanţuri . blînde făpturi plăpînde.n aceste două locuri atît ide asemănătoare şi -atît de deosebite două feluri de făpturi atît de diferite se aflau acolo pentru acelaşi lucru : ispăşirea. ura.i scuti de suferinţă pe cei ce -au căzut în făcat. dar în cel dintîi eliberarea e cu putinţă. Dar n-o înţelegea pe -a celorlalte.se : „Ispă şirea pentru ce ? Ce fel de ispăşire ?" Un glas îi răspundea în conştiinţă : „Ispăşirea pentru altul. o batjocură îndreptată către cer. ispăşindu -le în locul lor . Ce se desprindea din al doilea ? Binecuvîntarea şi iu birea. la capătul îndepărtat al viito rului se întrezăreşte acea licărire de libertate pe care oa menii o numesc moarte. cea mai înălţătoare dintre mărinimiile omului". în celălalt te înlănţuia credinţa ta. răutatea deznădăjduită.umbră . ispăşirea pentru sine însuşi. Avea în faţa lui culmea sublimă a uitării de sine. pe-a făpturilor acestora fără vină şi fără pată. oricînd putîndu . îndurînd mizeriile celor 112 . Aici ne ferim să ne spunem vreo părere personală . dar o umbră plină de lumini şi lumini pline de străluciri. privim lucrurile din punc tul) de vedere al lui Jean Valjean şi tălmăcim impre siile lui. care e cea mai înaltă virtute cu putinţă . nu sîntem decît un povestitor .se totuşi întreagă şi fier binte . Jean Valjean înţelegea ispăşirea celor dintîi : ispăşi rea propriilor păcate. şi se întreba cutremurîndu . dar p ăstrîndu . Şi . scrîşnetul dinţilor. drept oric e nădejde. In cel de -al doilea. robia şi cazna îndurate de bunăvoie.se întrevedea o limită legală — şi pe urmă mai e şi evadarea. un stri găt de mînie împotriva societăţii omeneşti.

prin minte aşa ceva. totul într. Vedea iarăşi gratii. Cînd se adîncea în gînduri. ca să ajungă aici ? Să fie ăsta un simbol al destinului său ? Casa asta era şi ea tot o închisoare şi semăna în chip tragic cu cea din care fugise — şi cu toate ast ea aici nu-i trecuse niciodată . se simţi plăpînd şi îl podidi plîn sul de cîteva ori. Un vînt rece şi tăios. ca să pă zească — pe cine ? Pe nişte îngeri.pedepsiţi şi avînd pe buze zîmbetul celor ce se simt răs plătiţi. zăvoare. ameninţase cu pumnul pe domnul. şi mai ne înduplecat decît celălalt. şi mai întunecat.i îngheţa sîngele în vine. Tot ce pătrunsese în viaţa lui de şase luni încoace — Cosette prin dragoste şi mănăstirea prin umilinţă — îi întorceau gîndurile spre îndemnurile sfinte ale episcopului. drugi de fier. Şi . Zidurile înalte pe care le văzuse împrejurul tigrilor le vedea acum în jurul oiţelor.şi aducea aminte că el cutezase să se plîngă. trufia lui se spulbera. sărise împrejmuirile. gîndindu . şi . De ce oare ? Gîndindu-se la lucrurile astea. toate sfo rţările astea pe care le făcuse ca să iasă din celălalt loc de ispăşire.însul se pră buşea în faţa acestei taine pline de măreţie. copleşite de asprimi. săvîrşise urcuşul anevoios şi aspru. In toiul nopţii se scula adesea ca s ă asculte cîntecele de recunoştinţă ale acestor făpturi nevinovate. şi că el. le făcuse din nou. vîntul ca re-i îngheţase tinereţea. iar nu de pedeapsă. Fecioarele astea erau mai îm povărate decît ocnaşii. în fruntase jocul cu moartea. Era un locaş de ispăşire. Lucrul uimitor şi care -l îndemna să mediteze adînc era ca un fel de prevestire pe care i. un crivăţ mai aspru şi mai dureros sufla în cuşca porumbiţelor. 113 . Se frămînta în fel şi chijp . păcătosul. străbătea groapa zăbrelită şi fe recată a vulturilor .o şoptea însăşi provi denţa : se căţărase pe ziduri. şi cu toate astea era şi mai aspru.se că aceia care erau pedepsiţi pe drept nu ridicau glasul spre cer decît ca să blesteme.

atunci cînd i se închideau toate uşile şi cînd semenii săi îl alungau — cel de-al doilea. femeile grave şi simple. iar fără cel de -al doilea.încet din tăcere ca şi mă năstirea. din parfum ca şi florile. fără cel dintîi s -ar fi reîntors Ia crimă. seara. îngenunchind astfel. rărnînînd cu privirea îndreptată spre Jocul unde ştia că se prosternase în rugăciune călugăriţa ca re. Tot ce-l înconjura : grădina asta liniştită. mănăstirea asta tăcută.ptul în faţa Iui dumnezeu. Părea că nu cutează să îngenunche de -a dre. în amurg. şi din bucurie ca şi copiii. îl pătrundeau pe nesimţite.şi săvîrşea ispăşirea. putea fi văzut în genunchi în mijlocul aleii din preajma capelei. c opiii veseli şi gălăgioşi. atunci cînd societatea îl urmărea din nou şi cînd ocna îşi căsca iarăşi porţile . îşi spunea că două lăcaşuri ale domnului îl adă postiseră pe rînd în cele două clipe mai grele ale vieţii sale : cel dintîi. în faţa ferestrei prin care se uitase în noaptea sosirii lui. îşi simţea sufletul copleşit de recunoştinţă şi iubea din ce în ce mai mult. şi sufletul lui se alcătuia încet . cînd grădina era pustie. Trecură astfel cîţiva ani.Cîteodată. din simplicitate ca şi femeile astea. la chin. Cosette creştea. mireasma florilor. . din pace ca şi grădina. se ruga în faţa călugăriţei.

P A R T E A A TR E I A M A R I U S 8* .

.

se tutuieşte cu femeile de stradă. şi mărgăritarele nu se topesc în noroi. Această mică făptură e veselă.e. Cît timp omul e copil. cealaltă. nici ghete în picioare. Pentru că poartă în suflet un mărgăritar — nevinovăţia . şi o singură bretea de şiret galben . N-are cămaşă pe trup. Dacă ai întreba uriaşul oraş : „Cine -i acesta ?" el ţi -ar răspunde : „E copilul meu". Parisul şi copilăria. Numeroasele personaje populare din piesele sale vorbesc limba Iatin# s maseîer . pierde vremea. Nu mănîncă în fiecare zi. care n -au nimic din toate acestea. atingeţi aceste scîntei. o pălărie veche (a altui tată).CARTEA 1NTÎ1 PARISUL CERCETAT IN /MIEZUL SAU î „PARVULUS" Parisul are un copil şi codrul o pasăre. locuieşte în aer liber. aleargă. cîntă cîntece deşănţate şi n -are nici un dram de răutate în inimă. toată strălucirea zorilor . cu noaşte toţi hoţii. trage din lulea. şi va ţîşni o mică făp tură — Homuncio. nici adăpost. se duce la teatru în fiecare seară.său). bate cîrciumile. E ca păsările cerului. dacă i se năzare.i cade peste urechi. Irri|perecheaţi aceste două noţiuni care cuprind. tot focul din lume. poartă nişte pantaloni vechi (ai lui taică . care . homuncio InsetnneaiiS omuleţ. una. ar spune Plaut'. bate străzile. copilul se numeşte ştrengar.i cad peste călcîie. caută. pîndeşte. Pasarea se nu meşte vrabie . dumnezeu vrea să fie ne vinovat. trăieşte în ceată. vorbeşte graiul apaşilor. înjură ca un birjar. 1 Autor comic latin din secolul I I I — II î.n. Are între şapte şi treisprezece ani. care . însă. 117 .

care se găsesc pe drum. păianjenul de cîmp. dar fără pingele . Cursul acestei ciudate monezi. alcătuită din toate bucăţile de aramă. încît nimeni n-a văzut-o încă. are cîteodată pantofi. metaforele lui : a fi mort. dai de 1 Congregaţie religioasă catolică. Se găsesc urechelniţe pe şantierul ursulinelor'. cu bube pe spinare şi totuşi nu e broască. care se numeşte zdreanţă. cleioasă. pă roasă. A căuta surzi printre pietre este plăcerea cutezătorilor. tîrîtoare. el îşi are lighioanele lui. a străzii într-alta. cînd domoală şi care nu strigă. „ dracul". să scotocească printre pietrele străzii . răutăţile lui hrănite de ura împotriva burghezilor . Avea un pension şi în Cartierul tatin din Paris. să aşeze scara trăsurilor. are cîteodată o locuinţă şi ţine la ea fiindcă o gă seşte acolo pe maică -sa. să fună taxe pentru a trece pe cineva dintr -o parte.ti CITEVA SEMNE PARTICULARE Ştrengarul Parisului este piticul uriaşului. o insectă neagră care te ameninţă răsucindu-şi codiţa înarmată cu două coarne. dărîmat pe vremea restauraţiei spre a face loc unor locuinţe. să strige proclamaţiile autorităţilor în favoarea poporului francez. o lighioană care locuieşte în găurile cuptoarelor de var sau în canalele părăsite. 118 . dar care te priveşte şi e atît de groaznică. îşi are dihania lui din poveşti. meseriile lui : să aducă o birjă cînd trebuie. cînd iute. îşi are jocurile lui. prin toate ungherele : boul lui dumnezeu. acest heruvim al mocirlei are cîteodată o că maşă. rotunjite. fiindcă acolo află libertatea. are şi moneda lui. In fine. dar numai una . Fiecare colţişor al Parisului e vestit prin descoperirile interesante pe care le poţi face acolo. neagră. păduchele „cap de mort". pe limba lui să rozi păpădia de la rădăcină. e foarte regulat şi statornic în mica boemă a copiilor. cu solzi ipe burtă şi care nu e şopîrlă. Aşadar. numind asta a face poduri. O altă plăcere este să salţi o piatră de caldarîm şi să vezi corcolacul. cînd plouă cu gălea ta. dar îi place mai mult strada. pe care le cercetează cu luare-aminte. Dihania asta el o numeşte „surdul".

te-am prins ! Mi-ai luat nevasta de mijloc. aceeaşi făptură. domnule. se găsesc mormoloci în şanţurile de pe Cîmpul lui Marte 2. Era un puşti. Nu este mai puţin cinic. clădit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe locul vechii biserici Sfînta Genoveva. E de ajuns ca el să fie acolo. Caută-mă ! III ARE PE VINO-NCOA Cu cei cîţiva gologani de care îşi face rost întotdeauna. împodobit cu ochelari şi ceasornic. dar înaripată şi care pluteşte.miriapozi la Pantheon '. rezervat în secolul al XVIII-lea exerciţiilor militare. cu străluci toarea lui fericire. Teatrele sînt ca nişte nave răsturnate cu fundul în sus. Cum a trecut de pragul fermecat. 119 . Gama lui trece cu voioşie de la come dia înaltă la farsă. Revo luţia burgheză l-a transformat în lăcaş al gloriilor naţionale. — Ia te uită — strigă ştrengarul — au început doctorii să-şi ducă isprava la groapă ! Un altul. din mulţime. Iată o înmormîntare. şi 1 Monument din Paris (Cartierul latin). se schimbă deodată la faţă. acest copil le are şi el pe ale lui. In fundul ăsta se înghesuie bă iatul Parisului. întocmai ca Talleyrand. înmor mîntînd acolo pe Voltaire şi Rousseau. e surprins de un bărbat grav. In tinereţea lui Victor Hugo era încă separat prin şanţuri de restul oralului. E de o veselie nebănuită. 2 Vast teren din apusul Parisului. care se întoarce spre el supărat: — Derbedeule. Cît priveşte glumele. cu puterea lui de avînt şi de bucurie. omuleţul acesta se duce seara la teatru. dar e mai cinstit. Printre cei care-l petrec pe mort e şi un medic. — N-am Juat nimic. Ulterior a fost transformat în parc. II uluieşte pe negustor cu rîsul lui nebun. acum e ştrengarul parizian. Băiatul Parisului e faţă de puşti ceea ce e fluturele pe lîngă larvă .

pescuieşte prin canaluri şi haznale. e liric pînă la murdărie . face haz pînă şi de scîrnăvii. Ştrengarul o numea domnişoara Sfioasă. batjocoreşte. Ştrengarul Parisului este un mic Rabelais 2. Dacă i s-ar arăta Adamastor3.prea puţin academic. 3 Personaj fabulos din poemul epic Los Lusiades (Portughezii) a! poetului portughez tuis de CamoSns (1525—1580). caricaturizează atitudinile epice. Scriitor clasic francez din timpul Renaşterii. îşi bate joc de superstiţii. dezumflă exagerările. gustul clasic. Nu pentru că ar fi prozaic .să bată din palme cum ar bate din nişte aripi. îndreptată mai ales împotriva nobi limii feudale şi a bisericii catolice. Romanul său Gar' gantua şi Pantagruel ascunde. pestilenţială. Ii lip seşte. 1 2 120 . Ştrengarul nu e lipsit de oarecare simt literar. de la De Profundis pînă la Face-n pat. ar s purca şi Olimpul. fluieră şi cîntă. Făptura asta răcneşte. nesănătoasă. se tăvăleşte în gunoaie şi iese de-acolo acoperit de stele. în publicul ăsta mic şi furtunos de copii. popularitatea domnişoarei Marş '. e spartan pînă la pungăşie. scoate limba la strigoi. o critică socială ascuţită. găseşte fără să caute. Astfel. nesuferită să se preschimbe în rai. sub glume şi episoade bufone de factură populară. ştrengarul i-ar zice : „Poftim şi căpcăunul 1" Actriţă franceză din prima jumătate a secolului al XlX -lea. întunecoasă.prin farsa fantasmagorică. o spunem cu toată părerea de rău cuvenită. se războieşte. glumeşte. Nimic nu-l miră şi nimic nu-l sperie. e peticită ca un ţînc şi zdrenţuroasă ca un filozof. Daţi-i unei făpturi tot ce e de prisos şi luaţi -i tot ce e de folos şi-l veţi avea pe ştrengar. zeflemiseşte misterele. îngînă toate cîntecele. nicidecum . E din fire . e nebun pînă la înţelepciune. hîdă. batjocoreşte şi muşcă. ştie ce n-a învăţat. dar el înlocuieşte viziunea solemnă . răscoleşte cu vorba lui pieţele. pentru ca acea încăpere strimtă. era înveselită cu o ironie. ca să dăm o pildă. despodobeşte ifosele. murdară. aclamă şi înjură. împleteşte pe Aleluia cu Matanturlureite. Nu-i plac pantalonii lui scurji decît dacă au buzunâraş pentru ceas.

mojic. (1560). Acest copil firav al mahalalelor Parisului trăieşte şi se dezvoltă. Dumnezeu a trecut totdeauna pe lîngă ştrengar. Părtinire. Fanatism. Monarhia întreagă se întemeiază pe „gurăcască". ca un martor care gîn deşte. mul{umindu-te numai să priveşti. Oricine ai fi dumneata. celebru prin aventurile sale galante şl vlnătoreşti. debitate solemn. şi spiritul Parisului. Numai la Paris afli aşa ceva. spre deosebire de olarul latin. J Se-nvîrte roata (în original în limba latină). A scris şi un tratat de vînătoare. de te-ai numi Prejudecată. Priveşte în jurul său. Î21 . Nedreptate. Prudhomme ' şi Fouilloux 2. 2 Feudal din secolul al XVI-lea. Prin cuvîntul „soartă" înţelegem puţină aventură. şi să ai în tine o putere de acţiune nemărginită . Mîrşăvie. piticul ăsta neînvăţat. Prudhomme.. zăpăcit. Frămîntat din pămîntul acesta mare. care vede în autor un tip de om cu iniţiative îndrăzneţe. Soarta luptă pentru făptura asta. Un pumn de tină. al tuturor.. şi iată-l pe Adam. 1857) şi devenit repede pepular. se face şi se preface în suferinţă. Tiranie. retipărit adesea pînă pe vremea l ui Victor Hugo. La Venerie. E de ajuns ca dumnezeu să treacă pe aproape. va face. două făpturi pe care nu le găseşti în nici un alt oraş . Despotism. o suflare. El însuşi se crede nepăsător. Şi toată anarhia e stîrnită de ştrengar. între realită ţile sociale şi lucrurile omeneşti. acest duh care zămisleşte |pe copiii întîmplării şi pe oamenii destinului. ba ÎI şl Justifică în chip ridicol prin fraze goale. împilare. 1 Personaj creat de H. currit rota 3. Monnier (Memoriile lui 1. Din ce lut e plămădit ? Din cea dintîi mîzgă ivită. din urcior o am foră. păzeşte -te de ştrengarul ăsta ! Acest cqpil se va face mare. gata să facă haz . analfabet. întruchipează prostia şi îngîmfarea mi' cuiui-burghez parizian care se acomodează cu orice regim. dar nu e. dar e deopotrivă gata şi la altceva. Abuz. mitocan fi -va oare un ionian sau un beoţian ? Aveţi răbdare. să primeşti totul fără împotrivire.IV POATE FI FOLOSITOR Parisul începe de la „gură-cască" şi sfîrşeşte la ştrengar.

moara deşirată ce -şi învîrte braţele în vînt. Flaccus este poetul însuşi (Quintus Horatius Flaccus). celălalt personaj. Urbis amator. adică a hoinări. dar ciudată şi alcătuită din două naturi. tăind dintr -o dată maidanele fără sfîr 1 Aluzie Ia o epistolă a poetului latin Horaţiu (1.10). ca Filaccus. ce păreau fără nici o ţintă. roţile ce scot nisip din cariere. ' A rătăci visînd. locurile acestea de var şi argilă. unde brazdele se opresc şi răsar prăvăliile. parcă o bătălie adevărată. deşertul din timpul zilei.HOTARELE LUI Ştrengarului îi place deopotrivă şi oraşul. şi singură tatea. ca Fuscus. acest amestec de sălbăticie şi aşezări orăşeneşti. care elogiază plăcerile vieţii de la ţară (ruris amator) . îndeosebi pe o cîmpie ca asta. fiindcă e un înţelept. De aici plimbările. este pentru filozofi o bună folosire a timpului . loturile întinse şi pustii unde se aude uruitul asurzitor al tobelor la exerciţii. răsadurile celor dintîi zarzavaturi ce se ivesc dintr-o dată din fundul zării. care înconjură anumite oraşe mari şi mai cu seamă Parisul. Iarba cosită. unde iarba încetează şi se arată caldarîmul. cîrciumile de la colţurile cimitirelor. Hotarele acelea unde sfîrşesc arborii şi încep casele. potecile pietroase. unde făgaşurile pier şi mijesc ipatimile. ruris amator. 122 . monotonia aspră a cîmpiilor înţelenite şi pline de mărăcini. farmecul misterios al zidurilor înalte şi mohorîte. unde murmurul dumnezeiesc se stinge şi se înfiripă larma omenească. spre deosebire de el. ale visătorului prin aceste locuri nu prea atrăgătoare şi pe veci pecetluite de trecător cu cuvîntul triste. Fuscus. îngînînd. bîn tuit noaptea de ucigaşi. destul de urîtă. Cel ce scrie aceste rînduri a hoinărit multă vreme pe la barierele Parisului. cam pestriţă. stîrnesc un interes neobişnuit. preamăreşte avantajele vieţii orăşeneşti. A cerceta împrejurimile unui oraş înseamnă a cerceta amfibia. adevărat izvor de amintiri adînci.

a văzut ici şi colo. ei trăiesc fără să dea socoteală nimănui. în dosul unei uluci şubrede sau la colţul unui zid spăimîntător. la Glaciare. Locul u nde o cîmpie se îmbină cu un oraş este întotdeauna pecetluit de nu ştiu ce melancolie pătrunzătoare. Tot ce e caracteristic acestor locuri iese la iveală. palizi. în locul cel mai părăsit. sf ădindu -se pentru o para.şit năpădite de soare. groaznicul zid al Gre nelle-ei ciuruit de urmele ghiulelelor. de -abia te-au zărit şi îşi aduc aminte că au o meserie şi că trebuie să -şi cîştige pîinea. zbîrliţi. fericiţi . Se bucură de viaţă. ca noi. departe de orice privire. carieră astupată cu un chepeng de scîn duri putr ezite. în genuncheaţi împrejurul unei gropi făcute în pămînt. plecaţi de acasă. pe care le-am putea numi zările Parisului. Montsouris. 123 . Tombe-Issoire. ca să -l cumperi. lăsaţi în plata domnului. pline de flutur! — toate acestea îl atrăgeau. un ciorap vechi de lînă. ale lor sînt împrejurimile. sau un mănunchi de liliac. A nu vedea în tot ce ne în făţişează orizontul nimic altceva decît cîmpuri. la Fosse-aux-Loups. Pierre-Plate de Châtillon'. Cel ce a rătăcit. Bule vardul de la marginea oraşului este mediul în care respiră ei în voie . în lumina blîndă de mai sau de iunie. Acolo. jucînd rişca. Acolo cîntă ei cu nevinovăţie cîntece deşucheate. Iţi arată. cete de copii zgomotoşi. unde se află o carieră veche şi secată în care nu mai cresc decît ciuperci. plini de praf şi de noroi. în clipa cea mai neaşteptată. cu cîte o coroniţă de albăstrele pe cap. arun cînd bilele cu degetul cel mare. altă idee. Acolo trag ei veşnic la fit de la şcoală. la Cunette. Toţi sînt copii de familii sărace. Toate cîte se văd sînt gînduri ale lui dumnezeu. Aubiers-ii pe malul Marnet. prin aceste para gini din preajma mahalalelor noastre. case sau copaci însemnează a nu adînci lucrurile. împreju rimile Parisului. Natura şi omenirea îţi vorbesc aici împreună. Aproape nimeni pe pămînt nu cunoaşte locurile acestea ciudate. Montparaasse-ul. zdrenţăroşi. plin cu cărăbuşi. Cîmpia Romei exprimă o idee . cuprinse în zona oraşului abia între 1830—1850. In 1 Cartiere populare din sudul Parisului.

Colombes. împrejurimile lui. Romainville. Ivry. o circumfe rinţă . luminate puternic de soarele cald al amiezii sau abia zărite în umbra înserării. Asnieres. Gennevilliers. Cetele astea. ia cîteva poşte de bariere nu mai e nimic. Enghion. slăbuţe. Parisul — un centru. Noisy-Ie-Sec. de altfel foarte aoronUf A petrec cele povestite aci nTS " a n ° a s t r «-st la fi ecare colţ de stradă îh f M 3S{ăzi ' un «o me n t u l s ă o d i t ă L^ . Drancy. Pentru ei. Arcueil. Gonesse ' — aici e capă tul lumii. Nu pot ieşi din atmosfera Parisului cum nu pot peştii să iasă din apă. Meudon. Nogent. Neuilly. V! PUTINA ISTORIE La epoca. Bougival. iată întreg pămîntul pentru aceşti copii. Sevres. şi v edeniile acestea se amestecă cu gîndurile lui. Chatou. cu mîinile pîrlite de soare. Niciodată nar lua. desculţe. cu cununi de spice de secară şi maci. Uneori găseşti în ceata băieţilor şi fetite — or fi surorile lor ? — fete măricele. Issy. Nanterre. . de parcă ar purta mănuşi. Belleville. neastimpărate.Gentilly. Pu-teaux. Menilmontant. Vanvre. Ghoisy-leRoi. dau mult de gîndit visătorului. cu feţele pistruiate. Billancourt. Le vezi cum mănîncă cireşe prin lanul de grîu. sperioase. Aubervilliers.tîlnirea cu aceşti copii ciudaţi este una dintre plăcerile fermecătoare şi în acelaşi timp sfîşietoare ale împreju rimilor Parisului. vesele. Gournay.o razna mai departe.

lepădarea copiilor nu era de loc împiedicată de vechea monarhie. Cele spuse aici nu înlătură cu nimic strîngerea de inimă pe care o simţi de cîte ori întîlneşti pe vreunul din aceşti copii ce-ţi amintesc legăturile de familie sfărîrnate. rămas de pomină. este întemeiată. De altfel. în păturile de jos conveneau cercurilor înalte şi intrau în socoteala celor puternici. acesta e cel mai nenorocit simptom social. In treacăt fie spus. de care trebuie să ţinem seama şi care se arată în chip strălucit în admirabila bună-credinţă a revoluţiilor noas tre populare. care nimiceşte în el cinstea şi conştiinţa. îşi păstrează sufletul aproape neîntinat. copilul Parisului.construcţie şi de sub arcadele podurilor. după o zicală anume scoasă. „să fii lepădat pe străzile Parisului". 126 . e faptul că o anumită neprihănire răsare chiar din ideile care plutesc în atmosfera Parisului. aşa cum sarea se găseşte în apa oceanului. într -o oarecare măsură. însă. De aici atîtea ursite întunecate. atît de nedesăvîrşită încă. care. Aerul Parisului ţine sufletul proaspăt. a dat aşa -numitele „rîndunele de la podul Arcole '". oricît de necioplit şi stricat ar părea. Oarecare obiceiuri egiptene. Un lucru minunat. chiar dacă ne amintim cele pomenite mai sus. Poartă numele uneia din victoriile lut Napoleon asupra austriecilor în timpul primei c ampanii din Italia (1796). Asta se cheamă. boeme. Unul din aceste cuiburi. Ura împotriva învăţămîntului pentru copiii din 1 Pod din Paris peste Sena. Pe cînd în orice alt oraş mare un copil vag abond este un om pierdut. nemaiştiind ce li s-au făcut copiii şi lepădîndu-şi măruntaiele în mijlocul drumului. nu este un lucru prea neobişnuit să vezi familii risipindu-se în întuneric. Să facem totuşi pentru Paris o excepţie. pe cînd aproape pretutindeni copilul ră mas de capul lui este oarecum osîndit şi este lăsat pradă unei scufundări morale de neînlăturat. trebuie s-o spunem. In civilizaţia actuală. Toate crimele omului de mai tîrziu încep cu vagabondajul copilului.

Ministru de finanţe cîtva timp al marinei — sub Ludovic al XlV-lea. despre băile de purpură ale regelui. îi atacau pe poliţişti. Se vorbea în şoaptă. De altminteri. pe lîngă vasul cu pînze. a vrut cu drept cuvînt să creeze o flotă. 126 . Ii răpea poliţia. aşadar. La ce bun „semidocţii" ? Acesta era cuvîntul de ordine. Dar să vedem cum. De aici. nevoia de galerieni. A notat zi cu zi. Iar copilul vagabond nu e decît consecinţa copilului neştiutor de carte. ofiţerii de poliţie să ia dintre cei ce aveau părinţi. Părinţii. cu groază. cu vîsle sau cu aburi. Dacă cineva nu . Nu poţi avea o flotă dacă. Pe cine ? Pe ofiţerii de poliţie ? Nu. dez nădăjduiţi. jucărie a vîntului. întîlneai pe stradă un copil . nu se ştie în ce scopuri tainice.lea copiii dispăreau din Paris. monarhia avea uneori nevoie de copii. tnfr -un Jurnal istoric şi anecdotic. 3 Avocat parizian din secolul al XVIIHea. pe părinţi. Se întîmpîa uneori ca. în lipsa copiilor fără căpătîi.popor era o doctrină. evenimentele şi comentariile publice din timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Colbert 2 punea să i se furnizeze de către autorităţile de provincie şi tribunale cît mai mulţi ocnaşi pentru galere. Magistratura se arăta foarte înţelegătoare. Atunci tribunalul inter venea şi osîndea la spînzurătoare. pentru a nu merge mai departe. vasul care merge oriîncotro vrei. nu ai. cum se ia spuma de pe oală. dar galera nu se mişca decît prin galerian '. Pe atunci galerele erau pentru marină ceea ce este astăzi vaporul. Bărbier 3 pomeneşte cu ■ nevinovăţie de aceste lucruri. Mare rege î Mare secol ! Sub Ludovic al XV. Ideea era bună. era destul să aibă cincisprezece ani şi să fie fără adăpost pentru a fi trimis la galere. Ludovic al XlV-Iea.şi scotea pălăria în faţa unei procesiuni — atitudine de hughenot — era trimis la galere. Trebuiau deci galere. pentru a-l remorca la nevoie. şi atunci îi lua de pe stradă. 1 2 Răufăcător osîndit să— vîslească Ia şi galere.

noi oamenii săraci murim singuri". Dar dacă toată resemnarea ironică a ţăranului e cuprinsă în această vorbă. Povestire de Victor Hugo. Scandalul a fost mare.o cărticică intitulată Claude Gueux 2 . Elementele care alcătuiesc reputaţia de care se bucură ştrengarii între ei sînt foarte felurite. Noi am cunosc ut şi ne-am împrietenit cu unul care era foarte respectat şi admirat.i scoată unui civil. Guvîntul acesta. domnule. Aşa se explică exclamaţia unui ştrengar parizian. iar pentru că a ochii „cunoscut" pe un soldat care era cît pe-altul. apoi de bună seamă că toată anarhia libercugetătoare a ştrengarului de mahala e cuprinsă în ceastălaltă : un osîndit la moarte îşi ascultă duhovnicul Gavroche. o primă schijă a Mizerabililor. S -ar putea S|pune : nu oricine poate face parte din ea. pentru că izbutise să pătrundă în curticica dosnică unde erau depozitate vremelnic statui le Domului Invalizilor şi să „şterpelească" ceva plumb din ele . dumnezeule ! De ce n -am şi eu baftă ? Cînd te gîndeşti că n . 2 1 127 . ex clamare plină de înfeles.VII ŞTRENGARUL PARIZIAN ŞI-AR AVEA LOCUL IN CASTELELE INDIEI Ştrengarii parizieni alcătuiesc un fel de castă. aci să .Dame . care. . Cu vuitul a rămas.a făcut apari{ia într . de ce n -ai trimis după doctor ?" a răspuns : „Ce vrei. în care scriitorul denunţă asprimea pedepselor dictate de legile societăţii bur gheze atunci cînd se aduce vreo „atingere" proprietăţii private . ţi -a murit femeia de-atîta timp bolnavă . un altul. El şi . pentru că văzuse pe cineva căzînd de pe turnu rile catedralei Notre. de care cei proşti rid fără s -o priceapă : „Doamne. ştrengar \ a fost tipărit întîia oară şi a trecut din grai ul popular în limba literară în 1834.am ajuns încă să văd pe cineva căzînd de la al cincilea !" Desigur că e plină de duh vorba ţăranului. la întrebarea : „Moş Cutare. un al treilea. se ridică împotriva regimului neornenos din închisorile timpului. pentru că văzuse răs turnînduse o diligentă .

în căruţa ce -l duce spre ghilotină . dar îl cunoaşte pe Papavoine. se caţără pe balcoane. II huiduiesc pe condamnat ca să -i dea curaj. Louvel o pălărie rotundă. Avril o căciulită de lutru. Samson şi abatele Montes 2 sînt adevăratele nume populare.am invidiat". rezervată pentru execuţii. „Condamnaţii politici" s înt amestecaţi de el în aceeaşi legendă cu uci gaşii. Amintirea celui din urmă veşmînt al fiecăruia stă ruie mereu în mintea lui. micul parizian exclamă : „Uite fricosul ! Stă de vorbă cu popa !" O anumită îndrăzneală în ce priveşte religia îl înalţă pe ştrengar. 3 Falsificator şi criminal din vremea tinereţii Iui Victor Hugo. Lace naire 3 . * Călăul şi duhovnicul condamnaţilor Ia moarte în timpul restau raţiei. 128 . iată de ce procesul Iui a stîrnit mare vllvă Ia Paris. iar Lecouffe se certa cu maică -sa. Pentru a nu pierde nimic din spectacol. copil. Ştrengarul s e naşte tinichigiu şi marinar. Debutase în literatură prin versuri şi vodeviluri . Nici o sărbătoare nu face cît cea din Place de la Greve'. a scris de asemenea articole de presa. Un acoperiş nu -l sperie mai mult decît un catarg. Ştie că Tolleron avea o şapcă de fochist. Să asiste la execuţii e o datorie. 5 Coşul în care cădea capul celui ghilotinat. * Criminal executat la Lyon în primii ani ai restauraţiei. Pentru ei. sar peste ziduri. exe< cutat în 1836. Bories avea o băr buţă romantică şi Jean Martin îşi păstrase bretelele. Castaing era rumen şi foarte drăguţ. Faţa de sineală. Aparţin ea unei familii burgheze din Lyon. se urcă în copaci. că bătrînul Delaporte era chel şi cu capul gol. se atîrnă de garduri. A fi necredincios e lucru de seamă. Ii dau tot felul de porecle gingaşe : Ciorba din urmă. Ştrengarul n -a auzit de Voltaire. Un eori îl admiră. se agaţă de coşuri. Bursucul. văzîndu -l pe groaznicul Dautun i murind cu fruntea sus. Ultimul du micat etc. „Nu vă mai certaţi pentru c o ş 5 ! " le strigă un ştrengar. etc. a spus vorbele astea care cuprind în ele un întreg viitor : „L . îşi arată unul altuia ghilotina şi rîd. Un altul. ca să -l vadă tre 1 Nume pu rtat pînă în 1830 de Piaţa Primăriei din Paris.

care a dat loc odată unui strigăt frăţesc de alarmă. el se scandează ca un vers din Homer. unde se oficiau misterele vestite în toată Grecia. un accident dintre cele care se ţin minte trage mult la cîntar. Castaing. 9 . adaugă : N -am să cad. II 129 . Delaporte. Louvel. numeroase spălătorese se îngrămădeau odinioară tntre cele două poduri pentru a -şi limpezi rufele. zăreşte felinarul de pe chei şi se caţără pe el.ai tăiat foarte adînc. cînd se lasă întunericul. care a fost vestit pe la 1830. Avril." „Puţin îmi pasă dacă ai să cazi". Şi. în dreptul podurilor Austerlitz şi lena 2 se aruncă de pe şlepurile de cărbuni şi de pe bărcile spălă toreselor.Lasă . Debacker — criminali sau escroci celebri în prima jumătate a secolului trecut. Şi a te uita cruciş. VIII IN CARE VOM CITI UN CUVTNT FERMECĂTOR AL ULTIMULUI REGE Vara el se preface în broască . să vezi ce putere am eu !" A fi stîn gaci e ceva foarte pizmuit.mă să mă sui. Pumnul nu e dispreţuit pentru a te face respectat. 3 La Eleusis (nord-vestul Atenei) se află un templu al lui Ceres. Dar gardiştii veghează. săvîrşind toate infrac ţiunile cu putinţă la legile pudoarei şi ale poliţiei. răspunde jandarmul. . Te bucuri de o mare cinste dacă te . e un semnal strategic de la ştrengar la ştrengar . şi seara. un lucru ipreţuit. domnule jandarm. ToIIeron. Jean Martiri. 1 Serbări ateniene în cinstea zeiţei Minerva. Intre ştrengari. cu capul în jos în Sena.. Apa Senei fiind socotită acolo mai curată.Mîzerahilii. fiind prea mic în înălţime. Jandarmul din post se încruntă. ce nu poate fi uitat. cu o transcriere aproape tot atît de greu de rostit ca şi me lopeea eleuziacă 3 a Panateneelor * şi în el regăsim ' Papavoine. 2 Poduri din partea de răsărit a Parisului.cînd pe Debacker'. spune ştrengarul. Unul dintre lucrurile pe care ştrengarul le spune cu mai multă plăcere este : „Hei. şi de aici rezultă o situaţie de mare dramatism. „pînă la os". Lecouffe. pentru a îmblînzi autoritatea. Strigătul acesta. Bories. voi.

unde se afla un castel din secolul al XVIII. In adevăr. . Ştrengarului îi place scandalul. Nu -i poate suferi pe „popi". Para desenată de un copil pe unul din stîlpii porţii castelului reprezenta caricatura figurii obeze a regelui. Ludovic-Filip. Sînt două lucruri care-l chinuiesc ca pe Tantal şi pe care le doreşte mereu. şi atunci îşi face slujba cuviincios. Intr-o seară de vară.Şi aici e desenată o pară". băieţi.De ce faci asta ?" îl întrebă un trecător. foarte 1 Oraş în nord -vestul Parisului. care năduşea tot întinzîndu -se să deseneze cu o bucată de cărbune o pară uriaşă p e un stîlp al grilajului de la Neuilly'.lea. ştie cîteodată să şi scrie. cu cine are de-a face. unul din aceşti mici poznaşi dădu cu tifla spre poarta de la numărul 69. dacă i se dă prilejul să cînte în strană. de Ia 1830 la 1848 mîzgălea pe ziduri o pară.. Copilul răspunse : „Aici stă un popă". cutare e huidumă . cu acea simplitate moştenită de la Henric al IV-lea. Citeşte în sufletul poliţiei ca într -o carte deschisă. Iţi spune fără să stea pe gînduri şi fără să se înşele : . Ii numără pe degete. E gata să-şi însuşească. Totdeauna ştie să mîzgălească. un pici cît o şchioapă. cînd întîlneşte vre unul. păzea ! Vine sticletele. Iatâ-l : „Păzea. s -ar putea să primească. o anumită stare de violenţă. toate talentele care pot folosi cauzei publice : de la 1815 la 1830 el imita cloncănitul curcanului. a văzut pe unul. prin nu ştiu ce tainică învăţătură mutuală. cutare e caraghios".. Luaţi -vă boarfele şi -o ştergeţi ! De -a dreptul prin canal I" Uneori musculiţa asta — el singur îşi spunea aşa — ştie să citească .. fără a ajunge vreodată la ele : sa răstoarne guvernul şi să -şi vadâ pantalonii cîrpiţi. Intr-o zi. îi cunoaşte pe toţi gardiştii din Paris şi ştie totdeauna.Cutare e hain . veni în ajutorul ştrengarului. Dacă e ştrengar în toată regula. Regele. nunţiul papal locuieşte acolo. sfîrşi desenul şi dădu copilului un ludovic S|punîndu -i : .Evohe-ul antic. (Toate cuvintele astea : hain. întorcîndu-se pe jos la palat. oricît ar fi el de necredincios. pe strada Universităţii. cutare e foarte rău . E rost de mardeală. Le cercetează obiceiurile şi are însemnări potrivite pentru fie care. Totuşi. 130 .

2 Numele de familie al lui Moliere. şi are ochi frumoşi. în 1799. atraşi de marea afluenţă de acolo. 3 Autor dramatic francez (1732—1799). dar atunci s-ar putea spune că Voltaire e ştrengar.rău. Figaro. însărcinat de direc toriu. are îndrăz neala şi spiritul critic caracteristice maselor populare din Paris. aşa cum alcoolul întăreşte vinul. construit pe la 1600. ea îl întăreşte cîteodată. născut în 1622 în cartierul Hale lor din centrul Parisului. Ştrengarul Parisului e cuviincios. se ridicase de pe străzile Parisului . Pe vremea dictaturii iacobine a fost amestecat în complotul contrarevolu ţionar al lui Danton. să transforme regatul Neapolului în „republică parteno peană". Multă vreme pe acest pod spaţios se îngrămădeau saltimbanci şi negustori ambu lanţi. pentru că e deştept. IX SUFLETUL DE ALTĂDATĂ AL GALIEI Era cîte ceva din copilul acesta în Poquelin 2. udase pridvoarele bisericilor Saint -Jean de Beauvais şi Saint-Etienne du Mont . au în gura lui un înţeles deosebit. patronul oraşului Neapole. Cîte odată e un cusur. huidumă. care înjura minunile. rostise destule necuviinţe în faţa raclei sfintei Genoveva ca să aibă dreptul să se răstească la potirul sfîntului Ianuarie. de cînd era de-o şchioapă.) Asta îşi închipuie că e stăpîn pe Pont -Neuf' şi nu lasă lumea să se plimbe pe marginea de după parapet. 9* 131 . caraghios. Championnet5. 1 Primul pod de piatră din Paris. 4 Orator şi ziarist din timpul revoluţiei burgheze din Franţa. etc. Ştrengăria e o nuanţă a spiritului galic. Camille Desmoulins 4 plecase de la mahala. zeflemist şi obraznic. fiindcă e prost hrănit şi pentru că stomacul lui suferă. fi e . ca cea privitoare la potirul cu sîngele sfîn tului Ianuarie. Amestecată cu bunul -simţ. Are dinţii stricaţi. fiu al 3 Halelor . 5 General francez în timpul revoluţiei franceze. ăla are damblaua să tragă persoanele de urechi etc. eroul principalelor sale comedii (Bărbierul din Sevilla şi Nunta lui Figaro). era şi în Beaumarchais . Homer e pisălog. a luat unele măsuri împotriva clerului catolic şi a dem ascat propaganda obscurantistă.

Mă suraţi distanţa asta dintre Moliere şi Bara. Şiatunci. măreaţa problemă a învăţămîntului universal se va pune cu autoritatea nestăvilită a adevărului absolut. Lumina aprinde. Acest copil al mocirlei e şi un copil al idealului. Ştrengarul e o binecuvîntare pentru naţiune şi în ace laşi timp o boală. Toate curentele sociale generoase pornesc de la ştiinţă. precum „grecuşorul" Romei de altădată. artă. acum e un erou . a preferat să moară eroic strigînd „Trăiască republica 1". ECCE HOMO"* Tot pe scurt. 132 . E iute de picior. ca şi micul teban. In 1793 a însoţit una din armatele care operau împotriva rebelilor contrarevoluţionari din Vandeea. era o haimana. Faceţi oameni. faceţi oameni ! Luminaţi-i ca să vă încălzească ! Mai curînd sau mai tîrziu. întruchipează poporulcopil cu fruntea brăzdată a lumii vechi. învăţătură. 2 „Iată Parisul. folosită pentru a se anunţa pe sine sau a anunţa pe cineva. Cum ? Prin lumină. Nimic nu e prea sus pentru el . ştrengarul petrece fiindcă e nenorocit. se joacă în rigolele uliţelor şi se înalţă prin lupta de stradă . sărind într -un picior.Ar urca. ştrengarul de azi al Parisului. cei ce vor cîrmui în numele ideii franceze vor 1 Copil de trupă în timpul revoluţiei din Franţa. obrăznicia lui nu se dă în lături nici în faţa gloanţelor . zgîlţîie pielea leului . Lumina tămăduieşte. strigase „înainte I" aşa cum calul din scriptură spune „Vah". „ECCE PARIS. O boală care trebuie vindecată. iată omul" — după cunoscuta locuţiune latină „Ecce homo". literatură. de faţă cu Iehova. Pe scurt. Căzut în mîinile acestora şi somat să strige „Trăiască regele I". toboşarul Bara ' era un ştrengar al Parisului . treptele raiului. şi într -o clipă plodul se schimbă în uriaş.

Pantheonul era un templu consacrat tuturor zeilor. prin extensiune. cu cer şi cu stele ici şi colo. Oraşul acesta nemaipomenit este o reproducere în mic a moravurilor moarte şi a moravurilor vii. 7 Personaj dintr-o comedie a scriitorului latin Plaut. şi Parisul reprezintă lumea. tînăr care afectează din snobism să vor bească argou. Cine vede Parisul îşi închipuie că vede dedesubturile întregii istorii. Căci Parisul e un tot. un Assinarium : Sorbona . Pe colina Capitoliului se afla templul lui Jupiter. Therapontigonus Miles s ar merge de braţ cu grenadirul Vadeboncoeur . cockney 5-ul său poartă numele de filfizon. un Pantheon * : Pantheonul . Parisul este culmea neamului omenesc. 1 Personaj dintr. Parisul are un Ca pitoliu : Primăria . o Cale Sfîntă : Bulevardul Italienilor . hamalul său. 4 Denumirea lumpenproletarului napolitan. Ştrengarul înfăţişează Parisul. 2 Cuvînt spaniol care desemnează pe omul din popor cu pretenţii de elegantă 3 Locuitorul de dincolo de Tibru. Tot ce există în altă parte se găseşte şi la Paris. unde erau încoronaţi comandanţii de oaste triumfători. Avenfin etc. un munte Aventin : cartierul Saint-Antoine . Pe colina Aventinului s-a retras ple bea romană în timpul luptelor duse împotriva patricienilor.o satiră a lui Horaţiu. 6 Autor purist de studii şi tratate de gramatică (secolul al XVIII -Iea). Precupeaţa Iui Dumarsais 6 se poate lua la întrecere cu zarzavagioaica lui Euripid . — monumente sau cartiere din Roma antică. o roză a vînturilor : opinia publică . Majo 2-ul său se numeşte „fantele". un Partenon : Notre-Dame . ' Soldat vesel în comediile scriitorului latin Plaut. 133 . flăcări jucăuşe în lumină. tipul amatorului de vechituri cumpărate fără discernSmînt. transteverinul3 său se cheamă mahalagiul. sau licurici în întuneric. sau ştrengarii Pari sului . 5 Termen englezesc care însemn ează argou vorbit în împrejurimile Londrei şi. discobolul Vejanus 7 trăieşte din nou în dănţuitorul pe sîrmă Forioso . Pantheon. s-ar simţi fericit printre negustorii de 1 Capitoliu. Dama sippe9. namila de la Hale. telalul.trebui să aleagă : sau copiii Franţei. lazzaronele* său e pungaşul. şi el înlocuieşte înjosirea prin ridicol.

Marton u nu-i o tigroaică. în care personajul apare ca un parazit cinic şi amoral. 3 Gastronom francez din secolul al XVUI. 1 0 Literat şi erudit francez din prima jumătate a secolului trecut. Aulus-Gelius 9 nu se oprea în faţa lui Congrio mai mult decît Charles Nodier 10 în faţa lui Polichinelle . 1 2 Tipul palavragiului glumeţ (vezi Horaţiu. nepotul lui Rameau 7 şi Curculion parazitul sînt o bună pereche . Satire. în sfîrşit. notînd conversaţiile avute cu el tn scrierea Nepotul lui Rameau. Diderot i-a asigurat nemurirea. Sub balonul a. mîncătorul de spade din Poecila 5. A fost deputat tn C'onvenţiunea Naţională. 1 3 Cunoscută cafenea din Paris. Ergasile ar ruga pe Aigrefeuille să-l prezinte lui Cambaceres 8. înghite săbii pe PontNeuf.rcu lui de l'Etoile reapare trapezul din Plaut . Diabolus şi Argyrip. devenise în secolele XVIIXVIII închisoare pentru deţinuţi politici. 7 Nepotul compozitorului Jean-Philippe Rameau (secolul al XVIIIlea).lucruri vechi . tot aşa cum Agora ar fi trimis la închisoare pe Diderot 2 . direc tor al Enciclopediei . . Grimond de la Reyniere 3 a descoperit friptura în seu.. 2 Cunoscut filozof materialist francez din secolul al XVIII-lea. 8). aşa cum Curtillus 4 născocise ariciul fript. 1 Derivat de Ia numele Martine : individualizare a femeilor de mo ravuri uşoare. Ioc de întrunire. coboară din Cortilia în diligenta din Labatut . II. cei patru fanţi ai Romei. Reşedinţă regală în evul mediu. 1 Mîncău rafinat care se străduieşte să creeze feluri noi de mîncare (vezi Horaţiu. Alcesimarchus. întîlnit de Apuleu6. Panto labus n mucalitul face glume la Cafe Anglais 13 pe soco' Este vorba de castelul din această localitate situată în sudestul Parisului. a trăit pînă -n vremea tinereţii lui Hu go. 134 . I. Phoedromus. a fost închis în donjonul din Vincennes în 1749 în urma publicării clandestine a lucrării Scrisoare asupra orbilor. al scamato rilor şi saltim bancilor. 6 Poligraf latin din secolul al II-lea.arhieancelar" al imperiului. 8 Erudit latin din secolul al II-lea. Vincennes ' I-ar înşfăca pe Socrate. apoi principal re dactor al codului civi l şi. 5 Portic în Atena veche sub care se întruneau adepţii filozofiei stoice. Satire. 8). 8 Jurist francez în timpul revoluţiei franceze şi al dictaturii napo leoniene.Iea . de asemenea. dar nici Pardalisca nu era un balaur .

6 Grădină publică în Paris. 8 Unul din participanţii Ia banchetele lui Maecena. A trăit multă vreme la Paris şi era foarte preţuit în aristocraţia franceză a vremii pentru leacurile sale miraculoase. se face chetă. 1 0 Cimitir din răsăritul Parisului. 1 2 Medic german din secolul al XVIII-lea. 1). Un hîrdău cu apă în fundul căruia se afla sticlă pisată şi pilitură de fier era aparatul principal al terapeuticii sale. Ză cătoarea lui Trophonius conţine tot ce se găseşte în hîr dăul lui Mesmer 12. brahmanul Vasaphanta se încarnează în contele de Saint 1 Tipul omului care-şi risipeşte averea în chefuri (vezi Horaţiu. te face să repeţi după două mii de ani apostrofa lui Thesprion : Quis properantem me prehendit pallio ? e Vinul de Suresnes 7 parodiază vinul de Alba. " Cupletist şi autor de farse din timpul primului imperiu şi al restauraţiei. Ergaphilas reînvie în Cagliostro 13 . s-a dedat la multe intrigi şi escrocherii. ' Cine mă tine de togă cînd mă grăbesc ? (In original în limba latină. Hermogen 2 e tenor pe Champs-Elysees 3 şi în jurul lui Thrasius. 1 Cartier din Roma antică locuit de plebei. II. care organiza spectacole In parcuri sau bîlciuri. 8). Satire. care produceau un vin de calitate mediocră. luat cu chirie. Căutaţi vreun lucru pe care să nu-l aibă Parisul. haimanaua. 3). Cîntăreţi şi instrumen tişti ambulanţi organizau acolo. Sub pretext de ocultism. Pere-Lachaise 10 licăreşte noaptea pe ploaie cu aceleaşi luminiţe ca şi Esquiliile ". autorul teoriei magnetis mului animal. apucîndu-te de nasturele de la haină. cumpărată pe cinci ani.) ' Localitate din vestul Parisului. dealurile sale erau acoperite cu vii.teala lui Nomentanus ' chefliul . 2 Cîntăreţ vestit din Roma antică (vezi Horatiu. I. amenajat pe o colină. de ghizat în Bobeche 4 . 1 3 Aventurier italian din secolul al XVIII-lea. paharul plin al lui Desaugiers s se întrece cu marea cupă a lui Balatron 9 . şi groapa săracu lui. pisă logul care te opreşte la Tuileries 5 . 3 Numele unui cunoscut cartier din Paris. * Pseudonimul de circ al unui clovn celebru din Paris pe vremea restauraţiei. 135 . face cît coşciugul. încerca să vindece bolile nervoase prin hipnoză. al sclavului. încă din secolul al XVIII-lea. Pînă pe la mijlocul secolului tre cut. care trecea drept mare chefliu. Satire. scurte concerte pentru distracţia publicului. renumit prin capacitatea lui de ingurgitare (vezi Horaţiu. Satire. I.

III. Parisul are un Esop care se numeşte Mayeux 3 şi o Canidio 4 în domnişoara Lenormand 5. Dodona — localităţi cu temple celebre din Grecia antică.Germain ' . de unde porecla de „Diogene modern". Lucius Cornelius Sulla. a fost dictator cîţiva ani în prima jumătate a secolului 136 . întocmai ca pe Esop. suferinţa ebraică şi gluma gasconă. Pe timpul tinereţii lui Victor Hugo era văzut zilnic pe bulevardele ţi în grădinile publice din centrul Parisului în haine excentrice. El se cutremură ca Delfi în faţa realităţilor orbitoare ale viziunii . * Vrăjitoare menţionată de Horaţiu în Epode. fabulistul grec. Valeria Messalina a fost prima lui soţie. Parisul îmbină într -un tip de necrezut. Madame du Barry8 este mai bună decît Messalina. 7 împărat roman (41—54). îmbracă un spectru în nu mere vechi din Constituţionalul şi face din el pe Chodruc Duclos9 Cu toate că Plutarc 10 spune : „Tiranul nu îmbătrîneşte niciodată". apa riţia pe la toate curţile suveranilor timpului. repudiată din pricina vieţii scandaloase pe care o ducea. 2 Cimitir din sudul Parisului. care a trăit aievea şi pe care l -am atins în treacăt.lea e mai rău decît Claudiu 7. cimitirul de la Saint -Medard 2 face minuni la fel ca şi moscheea omiazilor din Damasc . 3 Tipul burghezului mărginit şi şovin în publicistica liberală a monarhiei din iulie (1830—1848). 8. a căpătat titlul de contesă de la Ludovic al XV-lea. a cărei ultimă favorită a fost. care în secolul al XVIII-lea a devenit un loc de pelerina] pentru bigoţi. dacă Ludovic al XV . unde se dădeau oracole. Amestecă pe Diogene cu Iov şi cu Paiaţa . se re 1 Aventurier care şi -a făcut. la urma urmei. 1 0 Istoric şi moralist grec din secolul I. Se pretindea că mormîntul acestuia vindecă în mod miraculos. şi. 1 Tirani din Roma antică. ' Aventurier francez din prima jumătate a secolului al XI X-lea. de cînd fusese înmormîntat acolo diaconul Paris. aşa cum Roma a înălţat -o pe curtezană . 6 Delfi. înalţă pe tron femeia uşoară. Caricaturile îl reprezentau ghebos. Roma sub Sulla. în mijlocul secolului al XVIII -lea. goliciunea greacă. * Ghicitoare vizitată de doamnele din „înalta societate" pe vremea restauraţiei. * Burgheză de origine. şef al partidului aristocratic. lăudîndu -se că posedă un elixir de prelungire a vieţii. mişcă mesele cum mişcă Dodona 6 trepiedele. ca şi sub Domiţian ".

dar cei din arenă sînt tot aşa de cruzi ca şi cînd ar sta sub pri virile lui Cezar. încarnează ipocrizia religioasă. nu -l revoltă . ' Bariera dinspre oraşul Clichy. garda lui Napoleon a dat acolo ultima bătălie înainte de cedarea capitalei în mîinile trupelor aliate. Nici o trăsătură a feţei lumii nu lipseşte de pe chipul Parisului. 137 . Domi'tian. e atît de literar. prima este o ademenitoare de minore. dacă trebuie să credem lauda prea puţin do ctrinară pe care i -o aducea Varus Vibiscus : Contra Grachos Tiberim habemus. Callypige. La Barriere du Combat 6 nu e un Coliseu. Tibrul era ca o apă a uitării. dar teleleica nu slăbeşte din ochi acolo fata uşurică. Balul Mabille 4 nu e dansul polymnian de pe Janicul. 2 Personaj din comediile lui Beaumarchais Bărbierul din Seuilla şi Nunta lui Figaro. Venera sa. în 1814. e hotentotă . ' Staphylo şi Planesium — personaje din Plaut. e destul să rîdă ca să şi ierte . Primeşte totul cu mărini mie. urîţenia îl înveseleşte. încolo.semna şi se cuminţea de bunăvoie. azi cartier al oraşului .n. cinismul ăsta suprem. nici făţărnicia. el nu face nazuri. împărat roman (81—96). Să bei din Tibru înseamnă să uiţi de răscoală (în original în limba latină). încît nu se ţine de nas în faţa lui Don Basilio 2 . întocmai cum proxeneta Staphylo o pîndea pe fecioara Plane sium 5 . 4 Local de dans şi teatru de varieteuri din Paris pe vremea m onarhiei din iulie şi a imperiului al doilea. a instituit o cruntă tiranic în ultimii ani ai domniei şi a murit asasinat. Gazda siriană are mai multă graţie decît bătrîna Saguet. Cît despre Venus. f i i mucali t şi poţi să fii o secătură . cealaltă victima ei. Bibere Tiberim. s Eroul comediei de Moliere purtînd acelaşi titlu (1664) .e. dar dacă Virgil zăbovea prin cîrciumile I î. dar aceasta nu-l împiedică să dea semnalul de alarmă şi să tragă clopotele la nevoie. păcatul îl desfată . id est seditionem oblivisci. ' Parisul bea un milion de litri de apă pe zi. venite să -l detroneze pe Napoleon. şi rugăciunea lui Tartuffe 3 nu-l supără mai mult decît îl speria pe Horaţiu „sughiţul" lui Priap. 1 împotriva Grafiilor avem Tibrul. sluţenia îl face să moară de rîs. Parisul e băiat bun. intrigant şi mai ales venal. în nordul Parisului.

Pantin *. Parisul poate fi prost dacă aşa . Silen înseamnă Ramponneau 2 . 2 Patronul unui cunoscut cabaret din Paris cu firma . Să vă fiu pe plac! O! Atenieni! exclama Alexandru. cît de cît. Sybaris 3 .a mai împărăţit în chipul acesta. datorită lor. cîteodată îşi îngăduie acest lux.estul Parisului. distrusă la sfîrşitul secolului al Vl-Iea î. Parisul şi cosmosul sînt sinonime. Parisul face mai mult decît legea . 3 Colonie greacă din Italia de sud. cuţitul ghilo tinei îşi picură sîngele peste bucuria carnavalului. Ierusalim.e. A DOMNI Parisul nu are margini. Silen îşi face in trarea pe măgarul său. au avut grijă de acest lucru şi. Nici un oraş n . pe urmă se deşteaptă. David d'Angers. a condus şi un teatru de păpuşi . Adonai trece în carul lui cu douăsprezece roţi de tunete şi fulgere . In argoul răufăcătorilo r din secolul al XlX. autor d e tablouri cu subiecte militare din vremea imperiului. Ce mi 1 Marele scriitor francez Balzac era bun prieten cu sculptorul David d'Angers şi cu desenatorul Nicolas Charlet. face moda. face rutina. * Orăşel din nord . Parisul n -ar fi de loc mulţumit fără ghilotină.n. XI A GLUMI. Roma. Place de la Greve. Parisul e Atena. tip de chefliu .La Halba mare" (a doua jumătate a secolului al XVIII -lea) . Parisul domneşte.. se freacă la ochi.şi joc uneori de cei pe care -i subjugă. Aici geniile stră luce sc.Romei. Locuitorii acestei cetăţi erau renumiţi pentru moliciunea şi lipsa lor de moralitate. e un lucru bun. paiaţele prosperă. 138 . Parisul face mai mult decît moda . Toat ă civilizaţia şi toate barbariile sînt rezumate în el.i place . şi atunci întreg univers ul e prost ca el . spune : „Neghiob mai sînt!" şi izbucneşte în rîs în nasul omenirii. bătîndu .lea Pantin însemna însă Parisul însuşi. Balzac şi Charlet' se ospătau în cele ale Parisului. Ce gust ar avea toată sărbătoarea asta veşnică fără dramul de sare al ghilotinei ? Legile noastre au fost înţelepte.

7 Conducătorul rezistenţei veneţienilor împotriva dominaţiei austriece. zilele lui revoluţio nare.. Erou al rezistenţei naţionale poloneze împotriva celei de a doua împărţiri a ţării (1794). Lopez 8. iar farsa lui ţine în mînă un sceptru. ca şi năzbîtiile de care e în stare.U. 6 General maghiar. ca şi idealurile sale . Hugo). cele mai înalte înfăptuiri ale civilizaţiei îi primesc ironiile şi lasă ca veşnicia lor să fie ţinta ştrengăriilor lui. Kos ciusko 2 . John Brown 9. Veselia lui e trăsnet.nune e un astfel de oraş ! Un lucru ciudat e că aici grandiosul şi caraghioslîcul pot fi aşa de buni vecini. are un minunat 14 Iulie care liberează lumea . 8 Dintre numeroasele personalităţi politice spaniole cu acest nume. Bolivar 3 . Izbucnirile lui. In secolul al XVIII -Iea. 1 0 Oraş din S.U. Glumele Parisului sînt scîntei. Bem6 . nu 1779 cum notează Victor. că măreţia asta a lui nu e stingherită de parodia ei şi că aceeaşi gură poate sufla astăzi în trîmbiţa judecăţii din urmă şi mîine din trişcă. de aici s-a dat semnalul revoltei împotriva Angliei (1773. Riego 5 . unul din capii mişcării liberale din 1820—1823. Botzaris 4 . noaptea de 4 august' spulberă în trei ore o mie de ani de feudalitate .A. E măreţ . în insula Constituanta a votat atunci desfiinţarea regimului feudal (1789). epopeile lui străbat pînă la capătul lumii. Parisul are o voioşie atot stăpînitoare. Manin 7 . minunile lui. Furtunile lui se iscă uneori dintr -o strîmbătură. lumina sa umple sufletele lui Washington. comandant al armatelor revoluţionare în 1848. Garibaldi. el e de faţă : la Boston 10 în 1779.A. impune tuturor naţiunilor jurămîntul revoluţiona r din sala Jeu de Paume . Rîsul lui e o gură de vulcan care împroaşcă întreg pămîntul. Peste tot unde se aprinde viitorul. El îşi impune deopotrivă popoarelor caricat urile. Victor Hugo s-a gîndit desigur la Ioachim Lopez. 1 2 139 . 3 Eliberatorul celei mai mari părţi a Americii de Sud de sub jugul colonialist al Spaniei (secolul al XlX-lea). se înmulţeşte sub toate formele sublimu lui . logica Iui făureşte muşchii voinţei tuturor . 9 Luptător pentru desfiinţarea sclavagismului în S. 5 Conducătorul insurecţiei democratice spaniole din 1823 împotriva tiraniei Iui Ferdinand al Vll-lea. capodoperele lui. 4 Unul din eroii războiului de independenţă al Greciei (1821—1829).

pentru izgonirea fracţiunii girondine din Convenţiu nea Naţională. şl Ia 1 iunie 1793. de către cei o mie de patrioţi ai lui Garibaldi. apoi asediului unei armate au striece de represiune. pe Pisacane 8 . la 6 iunie 1860. la Palermo 3 în 1860.U. 7 General spaniol. Descartes. aproape de coasta de sud -vest a Spaniei . cînd poporul a răsturnat monaihia. nier". Jean-Jacques. e l şopteşte puternicul cuvînt de ordine Libertate h urechea aboliţioniştilor americani strînşi pe bacul din Har per's Ferry 4 şi la urechea patrioţilor din Ancona 6 . 1 Poet satiric Irancej d« !a începutul secolului ai XVII-lea. filozo fia sa sînt manualele neamului omenesc . teatru l său. înaintea hanului Gozii. : în 1859.A. centru al revoluţionarilor burghezi spaniol!. cărţile sale. are pe Pascal. " Patriot şi luptător italian pentru unificare a ţării sale (prima Jumătate a secolului al XlX -lea). 4 Episod al tulburărilor care au precedat războiul de secesiune din S. 1 0 Aluzie la acţiunile celor doi revoluţionari francezi. la Pesta 2 în 1848. 0 Oraş din Grecia.Leon ' în 1820. arta sa. mergînd acolo unde îi mîna elanul. la marginea mării . creează pe Canaris 6. un 'grup puternic de partizani ai desfiinţării sclava gismului au atacat statul Virginia. pe Quiroga 7. 1 Aluzie la reformele democratice decretate de dieta maghiară din Pesta în martie 1848 : desfiinţarea iobăgiei şi a regimului feudal şi proclamarea egalităţii cetăţeneşti. literatura sa. B Patrioţii din Ancona (oraş italian pe coasta Adriaticii) s -au organizat în 1849 spre a rezista atacurilor. * Aluzie la unul din p rincipalele episoade eroice ale unificării Ita liei : cucerirea oraşului Palermo. ' Unul din conducătorii militari în războiul de independenţă al Gre cieî (1821—1829). condus de mari proprietari de sclavi negri. cuvîntul lui Mirabeau în Adunarea Constituantă a avut adeseori răsunet în masele populare. Corneille. partizan al regimului constituţional (prima Jumă tate a secolului al XlX-lea). acolo se află portul Cadix. principală cetate a luptătorilor greci în războiul de independenţă (1821—1829). adunaţi pe ascuns la Archi. Voitaire ' Insulă din Oceanul Atlantic. ştiinţa sa. împrăştie tot ce e măreţ pe pămînt . Robespierre a transformat Parisul în vulcan la 10 august 1792. In primii ani ai revoluţiei burgheze. . e tribună sub picioarele lui Mirabeau şi vulcan sub ale lui Robespierre 10. Byron moare la Missolonghi 9 şi Mazet moare la Barcelona .

să sfidezi.au făurit de la 1789 încoace toţi eroii tuturor popoarelor . prin gura universului îşi vorbeşte limba lui. iar această limbă e Cuvîntul . trebuie ca revoluţionarii să îndrăznească. aci să înfrunţi puterea nedreaptă. 1 141 . desenează cu cărbune nasul lui Bouginier pe zidurile templului lui Teseu şi scrie pe piramide : Credeville hoţul. cînd se iveşte. Pentru mersul înainte al omenirii e nevoie mereu de mîndre lecţii de curaj date de pe culmi. Condorcet' s -o calculeze.pentru fiecare clipă şi pe Moliere pentru toate veacurile . De ce ? Pentru că îndrăzneşte. e imens. în timp ce schimbă lumea la faţă prin lumina sa. Rousseau s -o premediteze . Matematician şi filozof francez d i n a doua jumătate a secolului al XVIII. Ca să existe revoluţia nu e destul ca Montesquieu s-o presimtă. să nu . Diderot s -o propovăduiască. ' Ade vă ra t ul nu me a l lu i Vo lta ire. Arouet 2 s. Beaumarchais s. pe care îl numim Paris. Acelaşi fulger năprasnic începe cu facla lui Prometeu şi sfîrşeşte cu v orba lui Cambronne. Fumul hornurilor sale sînt ideile uni versului. Să încerci. acesta e preţul progresului. Parisul îşi arată totdeauna dinţii . dar. discipol al enciclopediştilor. Strigătul : îndrăzneală! e un Fiat Lux. fiinţă morală. Aurora îndrăzneşte.o pregătească. şi din sufletul cugetătorilor şi poeţilor săi s . Toate cuceririle sublime sînt. cînd nu mîrîie. să stărui. Grămadă de noroi şi de pietre. să uimeşti ca tastrofa prin sînge r ece. asta nu-l împiedică să ştrengărească şi. Aşa e Parisul.ţi fii credincios ţie însuţi. dacă vrei. zămisleşte în toate spiritele ideea de progres . să . să te iei la trîntă cu destinul. rîde. aci să insulţi victoria beată.lea. Să îndrăzneşti. geniul acesta uriaş. Faptele îndrăzneţe străfulgera istoria şi se numără printre marile lumini ce călăuzesc omenirea. doctrinele liberatoare pe care le căleşte el sînt săbiile generaţiilor viitoare.o vestească.ţi pierzi cumpătul şi să ţii piept — iată pilda de care au nevoie popoarele şi lumina care le electrizează. să fii statornic. mai mult sau mai puţin. mai presus de toate. E mai mult decît mare. premii de îndrăzneală.

luminaţi. alergaţi voioşi în soare. înfrăţiţi-vă cu pieţele publice. ignoranţa. Lumină! Să-l repetăm cu înverşunare. cîntaţi Marseiezele. o spunem din nou. cu toate că e om în toată firea. aprindeţi. de la hamalul ce se trudeşte la Râpee pînă la hingherul de la Mont faucon'. grăiţi să se audă pînă departe. acolo poporul acesta munceşte şi suferă. adaugă Burke2 revoltat. Dar să -i laşi în părăsire din pricina asta ? Din restriştea lor cumplită vei face un blestem ? Oare lumina nu poate străbate în gloatele acestea ? Să ne întoarcem la strigătul . 2 Om politic şi publicist reacţionar englez din a doua jumătate a secolului al XVIII-Iea. proclamaţi drepturile. Lumină! Lumină! Cine ştie dacă întunericul cel nepătruns nu va deveni străveziu ? Revoluţiile nu sînt oare schimbări la faţă ? Haideţi. gîn diţi cu glas tare. E un vălmăşag nemaipomenit de fiinţe necunoscute. mulţime.XII VIITORUL MOCNIND IN POPOR Cît despre poporul parizian. acol o este chipul cel adevărat . el e tot ştrengar . izbucneşte şi ne înfioară în anumite clipe ! Picioarele desculţe. fiţi darnici cu alfabetul. Uşor de spus. dacă zugrăveşti copilul. Să învăţăm a ne sluji de această uriaşă înflăcărare de principii şi virtuţi care scînteiază. Montfaucon era un imens maidan cu mur dării şi bălti pestilenţiale. acolo e sîngele curat. de aceea am căutat să aflăm vulturul în vrabia asta liberă. iar suferinţa şi munca sînt cele două chipuri ale omului. 1 In tinereţea Iui Hugo. zugră veşti oraşul . prostime. Fex urbis. exclamă Cicero. Dar fie ! Ce e cu asta ? Ce-i dacă sînt desculţi ? Nu ştiu să citească ? Cu atît mai rău. răspîndiţi veştile bune. pleavă. Rasa pariziană. înţelepţilor. semănaţi entuziasmul ! Smulgeţi stejarilor ramurile verzi ! Faceţi din idee un vîrtej ! Mulţimea aceasta poate fi primenită. braţele goale. răspîndiţi învăţătura. se arată mai cu seamă la periferie . 142 . unde mişună cele mai ciudate tipuri. mob. zdrenţele.

Era un băiat gălăgios. Locuri din Paris. răscolea mocirlele. Dar tată . se supăra cînd îl făceai golan. C u toate astea. N . sprinten. Galileu şi Newton vor putea des coperi stele noi! XIII MICUL GAVROCHE La vreo opt sau nouă ani după întîmplările cuprinse în partea a doua a acestei povestiri. şi mamă. populare mai ales în secolul trecut. Părinţii îl aruncaseră în viaţă cu o lovitură de picior. şi mamă. întocmai ca ipisicile şi păsărelele . juca turca. avea şi tată. dar numai din joacă. glumeţ. să se topească şi să clocotească pînă se va preschimba în cristal străluci tor şi. Cercetaţi poporul şi veţi zări adevărul. dezghe ţat. niţel răutăcios. Şi el îşi luase zborul. cînta. şi cu toate astea sînt orfani. care ar fi putut întruchipa tJestul de bine idealul de ştrengar schiţat mai sus.avea culcuş. mulţumită lui. Era unul dintre acei copii vrednici de plîns care au şi tată. Pentru el caldarîmul era mai puţin tare decît inima maică-si. Umbla de colo pînă colo. Copilul ăsta era îm brăcat alandala. în ciuda rîsului copilăresc care -i flutura pe buze. de milă. bezna pot sluji la cucerirea idealului. puteai vedea pe bulevardul Temple şi în jurul Castelului de apă ' un băieţel de unsprezece-doisprezece ani.ticăloşia.său nu se gîndea la el şi maică -sa nu-l iubea. Aruncaţi în cuptor nisipul netrebnic pe care-l călcaţi în picioare. rîdea cînd îi ziceai ştrengar. Nişte străini îl îmbrăcaseră în zdrenţe. fura cîte ceva. 143 . foarte palid. Copilul acesta nu se simţea nicăieri mai bine decit pe uliţă. cu o înfăţişare vioaie şi b olnăvicioasă. cu nişte pantaloni bărbăteşti pe care nu -i avea de la taică -său şi cu o bluză de femeie ce nu era a maică -si.ar fi fost întunecată şi pustie. inima nu i. dacă.

Această familie nu arăta la prima vedere nimic deose bit afara de groaznica ei sărăcie . cum se întîmpla totdeauna la Paris. nici dragoste. Totuşi. Cei mai calici dintre locatarii acestei cocioabe erau o familie de patru persoane. Se ascund ca în gaură de şarpe.pe rînd asupra sufletului ei. nu aveau nici o legătură unul cu altul şi nici nu se cunoş teau între ei. tatăl. nici foc. dar era vesel pentru că era liber. care. scapă. de altfel. unde ? Tocmai la acel număr dublu 50 — 52. dar. Cînd aceste biete făpturi ajung oameni în toată firea. se întîmpla cîteodată ca la două . Toţi făceau parte din clasa aceea nevoiaşă care începe cu ultimul mic. care domniseră . cocioaba de la numărul 50— 52. Pe timpul Iui Victor Hugo era încă izolat într . una din ehichineţe le despre care am vorbit. Această bătrînă se numea doamna Burgon şi nu avea nimic mai de preţ în viaţă decît o dinasti e de trei papagali.trei luni să spună : „Azi mă duc s.nici pîine. pentru că sînt mici. la Salipetriere'. şi pe urmă. cînd luase cu chirie ' Spital de boli mintale din Paris. trecea podul. cîtă vreme sînt copii. dă peste ei piatra de moară a ordinii sociale şi îi zdro beşte . Pe vremea aceea. 144 .burghez strîmtorat şi se în tinde din mizerie în mizerie pîna la cele din urmă trepte ale societăţii. cobora pe chei. Poarta Saint-Martin.un cartier puţin locuit şi înconjurat de maidane. „Chiriaşa principală" din timpul lui Jean Vaijean murise şi fusese înlocuită de una aido ma. de obicei goală şi veşnic împodobită cu anunţul „Cameră de închiriat". aşa părăsit cum era acest copil. ajungea în mahalale. Circul. lucru rar : era locuită de mai mulţi inşi.o văd pe mama I" Atunci lăsa bulevardul. pe care cititorul îl cunoaşte. Nu ştiu ce filozo f a sp us : „Nu ducem lipsă niciodată de femei batrîne". pînă la acele două fiinţe la care ajung toate rămăşiţele civilizaţiei : canalagiul care curăţă mîlul şi peticarul care culege zdrenţele. la Casa Gorbeau. toţi patru cuibăriţi în aceeaşi mansardă păcătoasă. mama şi două fete mări cele.

frig în vatră şi răceală în inimi. De ce se numea Gavroche ? Poate pentru că pe tatăl său îl chema Jondrette. care semănase foarte bine. maică . Maică -sa îl întreba : „De ce -ai venit ?" Copilul trăia lipsit de dragoste.sa îşi iubea mai mult fetele. Cînd intra îl întrebau : „De unde vii ?" El răspundea : „De pe uliţă". căruia i se spunea domnul Marius. Nu suferea din pricina asta şi nu purta pică nimănui. Trecea pragul şi găsea aci sărăcia. acest Jondrette spusese fe meii. de un italian sau poate de un spaniol. ca şi cea dinaintea ei. Ruperea legăturilor de rudenie pare a fi un instinct la unele familii sărace. cu „intrarea lui coate -goale". Cînd pleca îl întrebau : „Unde te duci ?" El răspundea : „Pe uliţă". la capătul coridorului.camera. care. Nu prea ştia cum ar trebui să fie un tată şi o mamă. lipsa cumplită şi. De altfel. Să spunem ce era cu acest d omn Marius. ştii că acela sînt eu". dacă din întîm plare vine cineva să întrebe de un polonez. Am uitat să spunem că pe bulevardul Terapie copilul acesta era numit micul Gavroche. să. nici un zîmbet . tată! spusese că se numeşte Jondrette. 10 . Mansarda de alături era locuită de un tînăr foarte sărac. mai era şi portăreasă şi mătura şi scările : „Cumătră Cutare. după expresia vrednică de ţinut minte a chiriaşei principale. Camera pe care familia Jondrette o ocupa în cocioaba Gorbeau era ultima. Această familie era familia băieţelului zglobiu şi des culţ. Cîtăva vreme după mutarea lui. ca ierburile serbede care cresc în pivniţe. ceea ce e mai trist.

puţin cam plin de ifose. Trecuse de nouăzeci de ani. semn.CARTEA A DOUA MARELE BURGHEZ NOUĂZECI DE ANI Şl TREIZECI Şl DOI DE DINŢI Pe strada Boucherat. dormea şi sforăia. bea zdravăn. era pe atunci una din acele fiinţe la care ne uităm cu uimire numai pentru că au trăit prea mult şi ni se par ciudate pentru că altădată erau ca toată lumea.pe vremea cînd erau ei tineri. Era un bătrîn mai deosebit şi cu adevărat un om de altădată. Nu -i lipsea nici un dinte. un adevărat. şi cărora le place din cînd în cînd să aducă vorba despre el. vedea bine. aşa cum străzile noului cartier Tivoli poartă în zilele noastre numele tuturor capitalelor Europei. vorbea tare. Pentru cei ce privesc cu o uşoară tristeţe furni carul nelămurit de umbre pe care -l numim trecut el se mai strecoară încă prin străduţele înguste şi întortocheate de pe lingă Temple. care sub Ludovic al XlV -lea purtau numele provinciilor Franţei. care în 1831 era om plin de viaţă. numit Gillenormand. Nu purta ochelari decît la citit. un desăvîrşit burghez din secolul al XVIII .lea. de vădit progres. în treacăt fie zis. se ţinea drept. dar de vreo zece ani. purtîndu-şi ţinuta lui de veche burghezie aşa cum marchizii îşi purtau titlul lor de marchizi. Gillenormand. se lă 146 . Era de felul lui iuibăreţ. mînca. Acest om de ispravă era bătrîn . pe strada Normandie şi pe strada Saintonge mai trăiesc şi astăzi cîţiva bătrîni locuitori care n-au uitat pe un om cumsecade. iar acum nu mai seamănă cu nimeni. zicea el.

în micile lui satire debitate la gura sobei. unchiaşul acesta vesel fusese totdeauna sănătos tun. ridica bastonul . După cum se vede.aş fi ruinat. îşi p ălmuia zd ravăn sl ugile.. Zicea : „Dacă n .sase hotărît şi de -a binelea de femei. ca domnul Voltaire. nu -i rămăsese decît un venit de vreo cincispre zece mii de franci. Dacă i te împotriveai. nu avea viaţa lungă a hîrbului crăpat . au fost totdeauna pe moarte .. bătea ca pe vremea lui Ludovic al XlV-lea. dar îi ronţăie cu dinţii. ehei !" In adevăr. fiind gelos pe domnul Gillenor mand din pricina soţiei sale. Pisica e un tigru de salon. cînd mă pişcă un purice. Visul lui era să moştenească pe cineva şi să aibă o sută de mii de franci venit. Gillenormand se minuna singur de priceperea sa în toate şi spunea că e foarte pătrunzător. îl rădea un bărbier care fusese în balamuc şi care nu-l putea suferi. zicea el. natura îi dă şi unele forme de barbarie distractivă. Dansatoarele de la Operă sînt nişte sălbatice trandafirii. Dar îl întrebuinţa într . N-ar mai fi putut să placă. de cele mai multe ori pe nedrept. Se lua la ceartă din orice. o frizeriţă frumoasă şi u şu ratică. Cuvintele pe care le spunea mai des erau : omul simţitor şi natura. Avea o fată. care. nu era dintre acei octogenari hodorogiţi. ne măritată. Vedea lucrurile cam pe deasupra. ca vrăji 10* 147 . Se bărbierea în fie care zi . trecută de cincizeci de ani. prin saloane : „Pentru ca civili zaţia să nu fie lipsită de inimic. era iute şi se înfuria uşor. ca să poată avea ţiitoare. pe care o snopea în bătăi cînd îl apucau furiile şi pe care ar fi fost în stare s. Iată una din vorbele lui de duh : „Adevărat că am oarecare pătrun dere . pot spune de la care femeie l-am luat".o croiască şi cu biciul. Europa are şi ea mostre din Asia şi din Africa. dar nu adăuga : sînt prea bătrîn. ci : sînt prea sărac. stri gînd u -le: „Tîrfe !" Una din înjurăturile lui era : „Papucii papuci lor I" Alteori era ciudat de liniştit.un fel al său. El nu da acestui din urmă cuvînt înţelesul cuprinzător pe care -l are astăzi pentru noi. I se părea că e tot un copil de o p t ani. dar în mic. spunea el . şopîrla — un crocodil de buzunar. Ele nu mănîncă oameni.

în nouă foi. 3 In secolul al XVII-Iea — cartierul nobilimii . numărul a fost şi el schimbat. numai scoica. Era şi comandantul galerelor pe care -şi ispăşeau pedepsele condamnaţii la munca silnică. cuib drăguţ. în mic.pe tavan şi de pe pereţi se repetau. antropofage. în secolul al XVIIMea a devenit burghez. nu ne nimicim de tot.toarele ! Ii schimbă în stridii şi -i înghit. lucrat pe galerele lui Ludovic al XlV -lea şi comandat de către domnul de Vivonrse 4 ocnaşilor săi pentru iubita lui. STAPIN. dădeau spre grădină. AŞA CASA Locuia în cartierul Marais 2 . Afară de biblioteca de lîngă odaia lui de culcare. ne zgîriem numai. înfăţişînd păstori şi păstoriţe. 6. pe fotolii. Ocupa un apartament vechi şi încăpător la etajul întîi. iar cea din colţ se deschidea pe o scară de vreo douasprezece -cincisprezece trepte. 148 . îşi înconjura patul cu un paravan mare. strada Filles-du-Calvaire nr. care au locuit In Insulele Antile şi în nordul Venezuelei. înalte cît nişte uşi. probabil. îmbrăcat cu un minu nat tapet de pai împletit. Motivele de . Nu ne mîncăm. Casa era a lui. ele. Perdele lungi şi largi atîrnau la ferestre în cute mari. Acestea sînt mora vurile noastre. Intre timp. lucrat în lac de Coroman del 3 . pe care moşul le cobora şi le urca sprinten. astăzi dispărute. casa a fost dărîmată şi clădită din nou." Ii LA AŞA. în ac este revoluţii de numerotare prin care trec străzile Parisului. Caraibii ' nu lasă decît oasele . mai avea un salonaş la care ţinea foarte mult. 4 Comandant al flotei din Mediterană sub Ludovic al XlV -lea. 3 Regiune din India renumită în secolul al XVIII -lea pentru obiectele de artă orientală ce se aduceau de acolo. Ferestrele. împodobit cu floricele mici şi cu flori de crin. ci numai ne roadem. minunat drapate. aşezat între stradă şi grădini. acoperit pînă la tavan cu tapiserii de Gobelin şi de Beauvais. Domnul Gillenormand îl moştenise de ' T riburi primitive.

străbună ce fusese o femeie cu mp li tă şi tr ăi se o s ut ă d e an i. să fie măsurat cu privirea.onaparte. de două femei cîntate de Voltaire. şi care părea lucrat cu nepăsare. Purtarea lui era pe jumătate a unui nobil de la curte. era cel al tinerilor filfizoni din timpul directoratului 2 . în acelaşi timp. anume Camargo şi Salle. Era vesel şi mîngîios cînd voia. F u se s e î ns u rat d e două ori. 2 !49 . Puterea executivă era exercitată de un comitet format din cinci directori. pe jumătate a unui magistrat. Avea în odaia lui un minunat portret al unui necunoscut. în acelaşi timp. anonimă ca o pisicuţă şi de care ' Celebru pictor olandez din secolul a! XVII-lea. Haina lui era de postav subţire. cu o coadă lungă de morun şi cu nasturi mari de oţel. care avea şaisprezece ani ca şi el. In tinereţe făcuse parte dintre oamenii aceia mereu înşelaţi de neveste şi niciodată de amante. cu mii şi mii de amănunte. Prins între două focuri. dar pe atunci cam trecute. ceea ce ar fi putut să fie.la o străbună a mamei lui. ca la întîmplare. îmbrăcămintea domnului Gillenormand nu era nici costumul de pe vremea lui Ludovic al XV -lea. cu revere largi. vestite şi fru moase. nici măcar cel de pe vremea lui Ludovic al XVI -lea . Perioadă din istoria Franţei ((1795—1799). Spunea cu hotărîre : „Revoluţia franceză e o gloată de puşlamale". la Operă. pentru că sînt. III LUC-ESPRIT La vîrsta de şaisprezece ani avusese cinstea într -o seară. nişte pantaloni strînşi pe picior şi pantofi cu cataramă. Se pricepea la pictură. Pînă atunci se crezuse foarte tînăr şi se ţinuse de modă. îşi ţinea mereu mîinile în buzunare. bătuse eroic în retragere către o mică dansatoare numită Nah enry. cei mai morocănoşi bărbaţi şi cei mai fermecători amanţi. La ea. zugrăvit de Jordaens ' în trăsături mari de penel. A luat sîîrşit la \% brumar prin lovitura de stat a lui Napoleon B. ceea ce nu fusese niciodată.

3 Miniştri din primii ani ai domniei lui Ludovic -Filip. Citea ziarele. * Diplomat şi bibliofil francez din secolul al XVIII-lea. cu nişte garnituri de peruzele bătătoare la ochi. cu părul ondulat după ultima modă. şi îi pusese coroana pe frunte însuşi ducele de Nivernais 4. unde se născuse. încît părea elegant..ar prinde !" Spunea lucrurilor pe şleau. „Of ! Cine . ministru ! Ar avea haz. Şi iată. fiţuicile cu noutăţi. pufnind în rîs. Corbiere ! Humann ! Casimir Perier 3 ! Ăştia.era îndrăgostit. Una din elegantele aristocraţiei franceze din ajunul revoluţiei de la 1789. gazetele. 2 1 150 . în proză se vorbea pe şleau.ar fi să a^ară într -un ziar : Domnul Gillenormand. „Eram îmbrăcat ca un turc din Levantul levantin". Văzîndu -l întîmplător cînd avea douăzeci de ani. spu nînd : „Cît era de frumoasă această Guimard -GuimardiniGuimardinette ultima oară cînd am văzut -o la Longcha mps '. Aşa erau purtările cam libere ale acelui veac.or mai fi şi ăştia ! zicea el. doamna de Boufflers 2 spusese : . miniştri ! Ce. Spunea grosolănii.E un nebun fermecător" Toate numele pe care le vedea ridicîndu. cum le numea el. fără ocol şi nu se sfia în faţa femeilor. măscări şi murdării cu un aer atît de liniştit şi de firesc. îşi aducea mereu aminte de ea. sînt atît de proşti. zicea el. IV SPRE O SUTA DE ANI In copilărie fusese premiat de mai multe ori Ia cole giul din Moulins. Naşul său îi prorocise că va fi un om de geniu şi îi dăduse aceste două nume pline de înţeles : Luc -Esprit. pe care el îl numea Hipodrom din Paris. Trebuie să ţinem seamă că pe vremea cînd în versuri se vorbea pe ocolite.se în politică şi în guvern erau pent ru el nedemne şi burgheze. încît s. cu rochia de culoarea «pricopsiţiior» şi cu manşonul ei pe care -l învîrtea într-una I" Purtase în tinereţea lui o haină de postav englezesc de care vorbea mereu şi cu plăcere.

se învineţea de mînie pînă . L .ducele de Nevers.pă Burboni şi se îngrozea gîndindu -se la 1789. nimic nu putuse şterge amintirea acestei încoronări. „Picăturile de aur. cumpărînd cu trei mii de ruble de la Bestujev 3 taina picăturilor de aur. Pentru el ducele de Nevers era marele om al timpului. erau în veacul al XVIII. Ludovic al XV. ma.lea la preţul de un galben sticluţa de o jumătate de uncie 4 .ai fi înfuriat şi l -ai fi scos din m inţi dacă i -ai fi spus că picăturile de aur nu sînt altceva decît perclorură de fier. cu multă veselie şi multă isteţime. tinctura galbenă a lui Bestujev. în faţa lui. şi ce bine -i şedea cordonul albastru 2 ! In ochii domnului Gillenormand. Uneori aducea vorba despre cei nouă zeci de ani ai săi. urmate de spectaculoase reintrări în favoare. republica." Domnul Gillenormand era mort du. povestea cum se strecurase în timpul teroarei şi cum. nici reîntoarcerea Burbonilor. spunea el. picăturile generalului Lamotte.i venea rău.rele leac pentru nefericirile dragostei. cel mai bun leac împotriva Venerei. striga el. Ecaterina a Ii-a îşi răscumpărase crima împărţirii Poloniei. 151 . nici Napoleon. celebru pe atunci prin mai multe diz graţii şi exiluri.59 grame. Dacă vreunui tînăr i se năzărea să laude. 3 Contele Alexei Petrovici Bestujev-Riumin. Altă dată le punea tuturor în vedere că are de gînd să trăiască o sută de ani. Nici Convenţiunea '. 2 Panglică lată servind de insignă unei decoraţii înalte. zicînd : „Trag nădejdea că n -am s ă -l trăiesc pe '93 de două ori".lea îi trimitea papei cîte două sute de sticluţe. nici moartea lui Ludovic al XVI-lea. * Măsură egală cu 30. Ce aristocrat fermecător. 1 A treia adunare legislativă a revoluţiei burgheze din Franţa . cancelar al imperiului ţarist în secolul al XVIII -lea. De cîte ori avea ocazia. a proclamat şi consolidat regimul republican şi a organizat apărarea tării împotriva intervenţiei militare străine. a reuşit să scape cu capul netăiat.

şi asta o mîngîie de toate. de vreo cincizeci şi cinci de ani. Cînd tocmea o slugă nouă. fiindcă puţin îi păsa dacă lasă ceva după el. legitimă. îi schimba nume le. încît atunci cînd într -o bună zi domnul Gillenormand s-a pomenit văduv. de pildă. se ţine de procese. struneşte arendaşii. porunceşte şi făgăduieşte. strînge şi risipeşte . abia îi mai ră măsese cu ce să trăiască. strică aface rile. se înfiinţează pe la judecătorii.BASCUL ŞI NICOLETTA Avea teoriile lui. face şi desface. Pe bărbat îl boteza după numele pro vinciei din care venea : Nimois. că deveneau „bunuri naţionale". nu e decît un mijloc să iasă Ia liman şi să fie lăsat în pace : acela de a-i da banii pe mîn ă. Poitevin. era a lui. ce a de. Văzuse cu ochii lui prin ce trecuse „treimea" aşa -zisă „consolidată" şi nu prea avea încredere în condica de datorii a statului. ea are mulţumirea de a -l sărăci. cum pără. fericire su premă. dă cu chirie. numai a ei. se simte stăpînă. făcîndu -şi o rentă viageră de cincisprezece mii de franci. cum am mai spus. rînduieşte şi răscoleşte. mînuieşte banii cu patimă. In felul acesta femeia e ocupată. zicea el. dă. dăscăleşte pe grămătici. Picard. îşi impune voinţa în orice învoială. hotărăşte. călare pe lege. Ultimul lui servitor era un om mare şi gras. Comtois. ia şi dă din nou. muştruluieşte pe clăcaşi. ursuză. „Toate astea sună a zărăfie". care nu era în stare să alerge . vinde. Nu şovăise în faţa acestui lucru. îşi mînjeşte degetele numărîndu . urîtă.i. Avea două slugi : un bărbat şi o femeie. Vă zuse de altfel că averile sînt şi ele nesigure." îşi pusese teoria în practică. Iată una dintre ele : „Cînd un bărbat iub eşte cu patirnă femeile şi cînd e căsătorit cu una care -l lasă rece. face prostii.a doua. şi asta era chiar povestea vieţii lui. din care trei sferturi aveau să dispară o dată cu dînsul. Această abdicare îi aduce liberta tea. pune la cale pe apărători. ba uneori şi geloasă. tare pe drepturile ei de soaţă. sîcîie notarii. Casa din strada Filles -du-Calvaire. îi gospodă rise aşa de bine averea. Soţia lui. In timp ce bărbatul o lasă în părăsire.

o bîrfeală nedreaptă. Sa căsătorit a doua oară. cu surîsul unui om măgulit de . şi răcni: „Ei. „Cît ceri pe lună ?" o întrebă domnul Gillenormand.o zi se înfăţişă la el o bucătăreasă {antoşă. Această faimă îi aducea cîteodată chilipiruri ciudate. toate purtau la el numele de Nicoletta. Intr . şi o să te cheme Nicoletta. Pe cine îşi închipuia că păcăleşte ticăloasa asta ? Ce îndrăzneală ! Ce ocară ticăloasă ! Domnul Gillenor mand însă nu se supără de loc.nici douăzeci de paşi . nu 15. era furios cînd avea necazuri. nu 85 . foarte pricepută şi de neam mare de portari. Măsură din ochi pruncul. Mare larmă şi supărare la cei din jurul lui. despre care se va vorbi mai jos. domnul Gillenormand îi spunea Bascul. nu zău ! Domnul duce d'AngouIeme '. şi ce -i ? Ce-i cu asta ? S-a întîmplat ceva ? Staţi cu gura căscată şi vă minunaţi ca proştii. acela de . cum am spus. deci la vîrsta de 71 de ani. un băieţel grăsun. ţipînd de mama focului şi bine înfofolit în scutece." „O să primeşti cincizeci.a trece neapărat drept aşa ceva. pentru că era născut la Bayonne. copilul din flori al maies 1 (1573—1650). Era plin de prejudecăţi învechite şi îşi îngăduia orice. „Treizeci de franci. Intr -o zi i-a adus acasă. nou născut. cu Francoise de Nargonne. într -o coşarcă lunguiaţă ca acelea în care se vînd stridiile. chiar şi Magnon. Cît despre femei. sofia sa avea atunci 23 de ani. 153 . Domnul Gillenormand avea atunci optzeci şi patru de ani bătuţi pe muche.a fi rămas încă verde şi crai şi de. Numea acest lucru „faimă împărătească". în 1644." VI IN CARE SE VA POMENI DE MAGNON Şl DE CEI DOI COPII AI EI La domnul Gillenormand durerea se prefă cea în mînie . pe care o servitoare dată afară cu şase luni mai înainte i -l punea pe seamă." „Cum te cheamă ?" „Olimpia. Unul din lucrurile cu care se mîndrea în faţa lumii şi care alcătuia mulţumirea sa lăuntrică era.

se credea dator să dea de pomană tuturor săracilor care . Dar în biblie ? Şi -acum declar că domnişorul ăsta e al meu. Intr -o zi. zicea el. i-ar fi plăcut. dacă ea făgă duieşte să se astîmpere. ce murdărie ! Mi -e ruşine de coţcăriile astea. Trimise mamei înapoi amîn doi plozii. Am să mă duc să -i văd din cînd în cînd. dădea bucuros şi cu mînă largă. în toate. cu prilejul unei moşteniri. De astă dată domnul Gillenormand se dete bătut. nu se fură aşa un om ca mine ! Sînt jefuit ca în codru. sever. un adevărat rod al dragostei. despre care se ştie prea puţin. In veacul nostru toate au dege nerat. Chiar şi pungăşia. fiind jefuit de un om de afaceri în chip vădit şi grosolan. primul născut. este fiul unui bărbat de optzeci şi şapte de ani.a însurat la optzeci şi cinci de ani cu o fetişcană de cincisprezece ani . domnul Vir ginal. Era tot băiat. S .i ieşeau în cale. preot fiind. care. marchiz de Alluye. Făptura aceea pe care o chema Magnon îi mai trimise un plocon şi în anul următor. dar jefuit prosteşte. fratele cardinalului de Sourdis.aveţi grijă de el ! Nu -i vina lui. luîndu. părintele Tabaraud. găsind astfel mijlocul de a ajunge în iad pe calea raiului. el nu se tîrguia la pomană. dar nu dădea niciodată decît bănuţi mărunţi sau gologani ce nu mergeau. Lucrurile astea se întîmplă în fiecare zi. chiar şi şmecheriile. arhiepiscopul de Bordeaux. Avusese un frate preot. soţia preşedintelui.tăţii -sale Carol al IX-lea. aruncă vorba asta plină de demnitate şi de mîndrie : „Ptiu. Ce dracu. unul dintre oamenii mari ai veacului nostru." Acest fel de-a se purta era cam moale. 154 . era un om zgîrcit şi liniştit. Adăugă : „Ţin ca mama lor să -i îngrijească bine. care a ajuns cavaler de Malta şi consilier de stat . „L -am pierdut încă tînăr". Fratele acesta. milostiv şi. Cît despre domnul Gillenormand.şi însărcinarea să plătească pentru creşterea lor cîte optzeci de fran»:i pe lună. un băiat. s." Ceea ce şi făcuse. Era binevoitor. măreţia. care fusese timp de treizeci şi trei de ani r ector al Academiei din Poitiers şi murise la şaptezeci şi nouă de ani. dac -ar fi fost bogat. Ţinea ca tot ceea ce -l priveşte pe el să fie făcut în stil mare. a făcut la optzeci şi trei d e ani cu jupîneasa doamnei Jacquin.

era acela de a-şi ţine uşa zăvorită în timpul zilei şi de a nu primi niciodată decît seara. Cel mai de seamă. Era un obicei al vremii lui. mai mult cărunt decît alb.şi pieptăna părul. aceasta luase din dragoste. fiind decorat la Austerlitz şi făcut colonel la Waterloo. însurat de două ori. din cea de a doua încă una. domnul Gillenormand. pe un soldat. era vrednic de respect. Părăsind societatea. şi ţinea la el morţiş : „Ziua e vulgară. Era aidoma veacului al XVIII. pe urmă uşa îi era deschisă. servind în armatele republicii şi ale imperiului. Din prima căsătorie avusese o fată care rămăsese nemăritată. oricine ar fi fost musafirul şi pen tru orice pricină ar fi venit. spunea el. dintr . mult după ce împlinise optzeci de ani. din întîmplare sau din altă pricină. Nu se mutase în cartierul Marais decît o dată cu retragerea lui din lume. Cina la ora cinci.Sylvae sint consule dignae! '" Fusese.lea : uşuratic şi mare. strada Servandoni. consul (tu original în limba latină).o lovitură uşoară cu dos ul mîinii. pe atunci încă tînăr — în 1814 nu avea decît şaptezeci şi patru de ani — locuise în cartierul Saint-Germain. cel din care nu-l scotea nimeni. 155 . care nu chelise încă şi care . aşa cum era el. aducîndu-l totdeauna peste urechi. Iîngă biserica Saint -Sulpice. care se ridicase prin meritele sale. „E ruşinea familiei mele". Trăgea cu înverşunare tabac şi îşi potrivea cu multă gingăşie. spunea despre el bătrînul burghez. In primii ani ai restauraţiei. f VII REGULA : SE PRIMEŞTE NUMAI SEARA Acesta era domnul Luc-EspHt Gillenormand. cum am spus. şi nu merită 1 Pădurile să fie demne de un. Credea prea puţin în dumnezeu. moartă pe la treizeci de ani. cravata de dantelă. se închisese în obiceiurile lui. In sfîrşit.

" Şi se zăvora în casă pentru toată lumea. cu o nelămurită plăsmuire de făt frumos din basrne. Aşa rătăceau cele două surori.decît să tragi oblonul. VIII DOUA SURORI CARE NU" SEAMĂNĂ UNA CU ALTA Cît despre cele două fiice ale domnului Gillenormand.a măritat niciodată. Amîndouă aveau aripi. fete tinere. Cea mare nu s . un mi lion cu chip ae om. balurile oficiale. rece. cuvîntările de la primărie. Nici un rai nu coboară pe p ămînt în zilele noastre. aprodul la uşă cu lanţul la gît. sau. Cea mică era un suflet ferme cător.uimeai n : a ştiut vreodată cum 156 . un mare furnizor de mu n iţii. mironosiţă.un văzduh înso rit. plină de avînt. Eleganţă de altădată. înclinat spre tot ce e lumină . chiar şi pentru rege. primirile la prefectură. poeziile şi muzica. foarte bogat. Un amănunt ce spune mult : afară de cercul strîmt al familiei» . zburdînd parcă într . am pomenit de ele puţin mai înainte. Nici o năzuinţă nu se îndeplineşte pe de -a-ntregul . fiecare în visul ei. Erau născute la z ece ani una de alta. îi plăceau florile. unul din na surile cele mai ascuţite şi una din minţile cele mai tocite ce se pot găsi. una de înger. Cea mică se măritase cu omul visurilor ei. de -ar fi fost. In clipa cînd o întîlnim în povestirea noastră e o fată bătrînă. dorinţa de a fi „doamna prefect" — toate acestea se roteau în mintea ei ca un vîrtej. un soţ excepţional de nătărău. Oamenii subţiri îşi aprind spiritul de abia cînd cerul îşi aprinde stelele. pe pămînt cel puţin. Cea mare îşi avea şi ea visul ei. dar murise. un prefect . în închipuire. Vedea în albastrul cerului un furnizor. alta de gîscă. de gingăşie şi logodită încă din co pilărie. plină de virtute. dacă nu. In tinereţe semănasera foarte pu ţin între ele şi atît la chip cît şi la fire erau cum nu se poate mai puţin surori.

o cheamă pe numele ei mic. I se spunea domnişoara Gillenormand cea mare. Cît priveşte manierele, întrecea ş i-o englezoaică. Era pudoarea dusă la limită. Avea şi o amintire groaznică în viaţă : un bărbat îi văzuse într -o zi jartiera. Era, pe zi ce trece, mai ruşinoasă cînd venea vorba de vîrsta ei. Plătea de dantelă era totdeauna prea străvezie şi nici odată nu se urca destul de sus. îngrămădea ace şi copci acolo unde nimeni nu se gîndea să se uite. Mironosiţa pune întotdeauna cu atît mai mujte santinele cu cît ceta tea e mai puţin ameninţată. Totuşi, lămurească cine poate aceste taine vechi ale nevinovăţiei, se lăsa bucuros îmbrăţişată de un ofiţer de lăncieri, nepotul ei, care se numea Theodule. Cu tot hatîrul făcut acestui lăncier, numele de Mironosiţă, pe care i l-am dat, i se potrivea de minune. Domnişoara Gillenormand era un fel de suflet în amurg. Pu doar ea e jumătate virtute, jumătate viciu. La sfiiciunea ei se adăuga şi bigotismul, care merg mînă - n mînă. Fă cea parte din Asociaţia Fecioarei, purta un văl alb la anumite sărbători, îngîna rugăciuni speciale, proslăvea „sîngele sfînt", se închina la Inima Precistei şi şedea cea suri întregi cu ochii pierduţi în faţa unui altar rococo iezuit, într-o capelă unde nu puteau intra ceilalţi credin cioşi, şi - şi lăsa sufletul să plutească printre norişori fantastici de marmură şi lungi raze de lemn poleit. Avea o pr ietenă de biserică ; o fată bătrînă ca şi dînsa, domnişoara Vaubois, cu desăvîrşire năucă, şi faţă de care domnişoara Gillenormand avea plăcerea de a fi vullur. In afară de Agnus Dei şi Ave Măria, domnişoara Vau bois nu mai ştia decît cîteva reţete de făcut dulceţuri, Domnişoara Vaubois, desăvîrşită în felul ei, întruchipa puritatea stupidităţii, fără nici o pată de inteligenţă pe ea. Trebuie să spunem că, îmbătrînind, domnişoara Gille normand mai mult cîştigase decît pierduse. Aşa se în tîmplă cu firile slabe. Nu fusese niciodată rea, cu alte cuvinte avea o bunătate relativă ; şi apoi, vremea nete zeşte muchiile, şi ea se şlefuise ca orice lucru vechi. Era tristă, de - o tristeţe nelămurită, pe care nici ea singură 157

n- o înţelegea. In toată fiinţa ei găse ai nedumerirea unei vieţi sfîrşite înainte de -a fi început. Vedea de gospodăria tatălui ei. Domnul Gillenormand o ţinea lîngă el, întocmai ca monseniorul Bienvenu pe sora lui. ■ Astfel de gospodării cu cîte un babalîc şi - o fată bă trînă nu sînt rare şi au totdeauna o duioşie : două slă biciuni ce se sprijină una pe alta. Intre această fată bătrînă şi moşneag se mai afla în casă şi un copil, un băieţel ce tremura şi nu putea scoate un cuvînt în faţa domnului Gillenormand. Domnul Gil lenormand nu vorbea nicio dată cu acest copil decît cu o voce aspră şi uneori cu bastonul ridicat : „Aici, dom nule !" „Ştrengarule !"■ „Şmechere ! Vino încoace !" „Răs punde, caraghiosule !" „Acum să te văd, netrebnicule !" etc, etc. II iubea ca pe ochii din cap. Era nepotul lui. Vom avea ocazia să ne mai întîlnim cu copilul ăsta.

CARTEA A TREIA

BUNICUL SI NEPOTUL

UN SALON DE ALTĂDATĂ Pe vremea cînd locuia în strada Servandonî, domnul Gillenormand era nelipsit din cîteva saloane, foarte aristocrate şi foarte onorabile. Deşi bur ghez, era totuşi primit în aceste saloane. Socotit de două ori om de duh, întîi prin spiritul pe care-l avea în adevăr şi apoi prin cel ce i se punea în seamă, era chiar căutat şi sărbătorit. Nu se ducea decît acolo unde se simţea deasupra celorlalţi. Sînt oameni care vor cu orice preţ să aibă trecere şi, oriunde s- ar afla, să se ţină seama de ei. Acolo unde nu pot face pe profeţii, fac pe mucaliţii. Domnul Gillenor mand nu era dintre aceştia. Marea sa trecere în saloanele regaliste în care se ducea nu- i şt irbea nimic din demnitate. Peste tot vorba lui era sfîntă. I se întîmfla să ţină piept domnului de Bonald ' sau chiar domnului Bengy-PuyVallee. Cam prin 1817, îşi petrecea regulat două după -amieze pe săptămînă într - o casă din vecinătate, în strada Ferou, la doamna baroană de T., persoană serioasă şi vrednică de respect, al cărei soţ fusese ambasador al Franţei la Berlin sub Ludovic al XVI-lea, baronul de T., care pe cînd era în viaţă se ţinea cu patimă de transe şi de mag netism, murise în emigraţie, în c ea mai mare sărăcie, lăsînd drept orice moştenire nişte foarte ciudate memorii
1 Publicist francez reacţionar, apărător al regimului feudal în timpul revoluţiei burgheze şi al dictaturii napoleoniene. Lucrarea sa Teoria puterii politice ţi religioase in societatea civila (1796) era, pe vremea restauraţiei, baza ideologică a ultraregaliştilor.

159

asupra lui Mesmer şi a hîrdăului său, în zece volume scrise de mînă, legate în marochin roşu şi aurite pe mar gini. Doamna de T. nu le publicase din mîn drie şi trăia dintr- o mică rentă care scăpase ca prin minune. Trăia departe de curte — lume foarte pestriţă, zicea ea — întro izolare nobilă, mîndră şi săracă. Cîţiva prieteni se adunau de două ori pe săptămînă în jurul căminului ei de văduvă şi acest lucru făcuse din casa ei un salon re galist desăvîrşit. Se servea ceaiul. Şi, după cum bătea vîntul, jalnic sau furtunos, se scoteau suspine sau stri găte de groază şi indignare împotriva „secolului", a Char tei, a buonapartiştilor, a bucătăriei alese care s e înjosea pe mesele burgheziei, a iacobinismului lui Ludovic al XVIII- lea şi se vorbea în şoaptă de speranţele ce se pu neau în prinţul moştenitor, Carol al X -lea de mai tîrziu. Făcînd un haz nespus, ascultau cîntecele grosolane în care Napoleon era numit Nicolae. Unele ducese, cele mai gingaşe şi mai încîntătoare femei din lumea bună, rî deau din toată inima auzind cuplete ca acestea, adresate „federaţilor" : Să-ţi vîri cămaşa în nădragi Să nu rămînă nici un fald : Ar zke toţi că patrioţii Au arborat drapelul alb. Făceau haz de vorbe cu două înţelesuri, care li se pă reau grozave ; de nevinovate jocuri de cuvinte, bănuite ca pline de venin ; de catrene sau chiar numai de distihuri ; precum cel despre ministerul Dessolles, guvern foarte moderat din care făceau parte domnii Decazes şi Deserre : Ca să-ntăreşti azi tronul lovit în temelie, De sol, de seră, de casă nicicînd să nu se ştie... Sau se întocmea lista pentru Camera nobililor, „ca meră groaznic de iacobină" ; se încercau pe această listă potriviri de n ume care să dea, de pildă, euforii ca acestea :
160

Damas, Sabran, Gouvion, Saint-Cyr1. Erau pururea veseli. Această lume maimuţărea revoluţia. Ar fi vrut parcă să deştepte şi ei ura în suflete, dar în sens invers. Şi ei cîntau micul lor „ţa ira" : O să meargă, dang, dang, Buonapartiştii la ştreang. Cîntecele sînt ca şi ghilotina. Nepăsătoare, ele taie azi un cap, mîine altul. Se schimbă numai numele. In procesul Fualdes2, iscat chiar în vremea aceea, în 1816, lumea lua partea lui Bastide şi Jausion, pentru că Fualdes era „buonapartist". Liberalilor le spunea fraţi şi prieteni. Era cea mai apăsătoare vorbă de ocară. Salonul doamnei de T. avea, întocmai ca unele clopotniţe de biserică, doi cocoşi. Unul era domnul Gillenormand, celălalt, contele de Lamothe-Valois, despre care se şoptea cu un fel de3stimă : „Ştii ? E Lamothe, cel cu aface rea colierului." Partidele politice acordă asemenea amnistii foarte ciudate. Mai e ceva : în burghezie, situaţiile înalte se pot pierde prin legături prea uşuratice ; trebuie să iei seama pe cine primeşti în casă. Tot aşa cum trupul îşi pierde din căldură atunci cînd stă pe lîngă altele cărora le e frig, îţi poţi pierde şi stima oamenilor dacă te înconjuri de fiinţe dispreţuite. Vechea lume bună se socotea deasupra aces tei legi, ca şi deasupra tuturor celorlalte. Marigny, fratele
Oameni politici din timpul restauraţiei. Magistrat francez, asasinat de ultraregalişti în timpul teroarei albe din primii ani ai restauraţiei (1817). Bastide şi Jausion sînt asa sinii lui Fualdes. 3 Unul din scandalurile publice din „lumea mare" care au compro mis curtea lui Ludovic al XVI-lea şi nobilimea în ajunul revoluţiei. O escroacă, zisă contesa de La Mothe, l-a convins pe cardinalul de Rohan să cumpere pentru Măria Antoaneta un colier pe un preţ fabulos, asigurîndu-şi în ielul acesta favorurile reginei. Cardinalul a predat colierul noaptea, unei femei voalate, pe care escroaca a dat-o drept Măria Antoaneta. Cum bijuteria nu fusese achitată în întregime, biju tierii au reclamat cazul autorităţilor, şi scandalul a izbucnit, »pinia publică bănuind că primitoarea fusese într -adevăr regina.
1 2

|1 — Mizerabilii, voi. 1!

161

doamnei de Pom,padour, era primit la alteţa - sa prinţul de Soubise '. Cu toate că ? Nu. Tocmai de aceea ! Du Barry, naşul Vaubernier -ei, este binevenit la mareşalul de Richelieu 2. Lumea aceea este Olimpul. Mercur ca şi prin ţul de Guem enee 3 şînt acolo ca la ei acasă. Şi un pungaş e primit, numai să f i e zeu. Contele de Lamothe, care în 1815 era un moşneag de şaptezeci şi cinci de ani, n -avea altă însuşire decît înfă ţişarea sa tăcută şi gravă, chipul său colţuros şi rece, purtarea sa fo arte politicoasă, haina închisă pînă la no dul cravatei şi picioarele lui lungi, totdeauna puse unul peste altul, în nişte pantaloni mari şi largi de culoarea cărămizii arse, culoare ce - i acoperea de altfel şi faţa. Domnul Lamothe era „cineva" în acest salon, datorită „faimei" sale şi, lucru ciudat, dar exact, tocmai din pri cina numelui de Valois. Cît despre domnul Gillenormand, trecerea sa era pe deplin îndreptăţită. Era ascultat fiindcă ştia să se im pună. Aşa uşuratic cum era, şi fără ca asta să -i strice cîtuşi de puţin voia bună, avea un fel de -a fi impunător, demn, cinstit şi de -o mîndrie burgheză, la care se adăuga şi vîrsta lui foarte înaintată. Nu degeaba împlineşti un veac. Anii sfîrşesc prin a - ţi face în jurul capului o cu nună vrednică de respect . Mai avea şi vorbe ca nişte scăpărări din cremene ve che. Bunăoară, cînd regele Prusiei, după ce -l ajutase pe Ludovic al XVIII-lea să - şi recapete tronul, veni să -l viziteze sub numele de conte de Ruppin, fu primit de urmaşul lui Ludovic al XlV-lea cum ai primi pe un marchiz de Brandenburg şi totodată cu cea mai gingaşă obrăznicie. Domnul Gillenormand aproba această atitudine : „Orice rege care nu e regele Franţei, S|puse el, e un rege de pro vincie". Intr- o zi, auzi următoarea întrebare şi următorul
' Pr inţ celebru, în ultimul secol al monarhiei absolute, prin fastul desfăşurat în palatul său din Paris. Oaspetele său, Marigny, fratele favoritei lui Ludovic al XV-lea, marchiza de Pompadour, era foarte căutat în saloanele vremii ; proteja teatrul şi actorii. 2 Nepot al cardinalului : personaj important la curtea lui Ludovic al XV-lea. 3 Mare feudal francez din secolul al XVIII-lea.

162

răspuns : „La ce a fost condamnat redactorul Curierului francez?" „Să f i e suspendat." ,,Sus e de prisos 1", spuse domnul Gillenormand. Vorbe de felul ăsta fac cuiva o situaţie. Sau, la un tedeum pentru comemorarea întoarcerii Burbonilor, pe cînd trecea domnul de Talleyrand, exclamase : ,,Iată - l pe excelenţa -sa Necuratul 1" Domnul Gillenorman d venea de obicei întovărăşit de fiica sa, domnişoara aceea deşirată care tocmai împli nise patruzeci de ani şi care părea de cincizeci, şi de -un băieţel drăgălaş de şapte ani, bălai, rumen şi fraged, cu ochii plini de fericire şi încredere, şi care nu int ra o dată în acest salon fără să audă toate glasurile bîzîind în jurul lui : „Ce drăguţ e ! Ce păcat ! Bietul copil 1" Copi lul acesta era cel despre care v-atn mai spus ceva adineauri. Ii ziceau „bietul copil" pentru că avea ca tată „un tîlhar de pe Loire". Tîlharul de pe Loire era ginerele domnului Gillenor mand, despre care am vorbit în treacăt şi pe care domnul Gillenormand îl socotea ruşinea familiei.

II UNUL DINTRE STRIGOII ROŞII AI TIMPULUI Cel care ar fi trecut atunci prin orăşelul Vernori şi s-ar fi plimbat pe podul monumental care, nădăjduim, va fi înlocuit în curînd cu vreun groaznic pod de fier ar fi putut vedea, dacă şi -ar fi aruncat privirea din înaltul parapetului, un bărbat de vreo cincizeci de ani, cu o şapcă de piele pe cap, îmbrăcat cu un pantalon şi o haină de aba cenuşie, pe care era cusut ceva gălbui ce fusese cîndva o panglică roşie a Legiunii de onoare, încălţat cu saboţi, ars de soare, cu faţa aproape neagră şi cu părul alb, pe frunte cu urma unei răni adînci ce se întindea pî nă pe obraz, încovoiat, gîrbov, îmbătrînit înainte de
1

Joc de cuvinte : suspenda — dat afară ; pendu

spînzurai

II*

163

vreme, ptimbîndu-se mai toată ziua, cu o cazma şi un cosor în mînă, pe unul din acele peticele de pămînt împrejmuite cu ziduri din vecinătatea podului şi care, ca un lanţ de terase, tivesc malul stîng al Senei ; fermecă toare locuri îngrădite, .pline de flori, şi pe care le -am numi, dacă ar fi ceva mai mari, grădini, iar dac-ar fi mai mici, grădiniţe. Toate acestea aveau de o parte rîul, de cealaltă o casă. Omul în surtuc şi saboţi de care am vor bit mai sus locuia pe la 1817 pe fîşia cea mai îngustă de pămînt şi în casa cea mai sărăcăcioasă dintre toate. Trăia acolo retras şi singur, în tăcere şi lipsuri, cu o femeie nici tînără, nici bătrînă, nici frumoasă, nici urîtă, nici ţărancă, nici tîrgoveaţă, care -l slujea. Peticul de pămînt pe care-l numea grădina lui era vestit în tot oraşul pen tru frumuseţea florilor lui. Florile erau singura lui îndeletnicire. Prin muncă, stăruinţă, băgare de seamă şi cu multe găleţi cu apă, izbutise să creeze după creator, născocind anumite dalii şi lalele pe care natura le uitase. Era iscu sit ; îl întrecuse pe Soulange Badin în întocmirea unor movilite de pămînt negru pentru cultivarea arbuştilor rari şi de preţ, din America şi din China. Verile, dis-de-dimineaţă, îl puteai zări prin aleile grădiniţei lui, sădind, tunzînd, (plivind, udînd, păşind printre flori cu o înfăţişare blajină şi tristă, uneori dus pe gînduri şi nemişcat ore întregi, ascultînd cîntecul unei păsărele într-un copac, gunguritul unui copil într-o casă sau cu ochii aţintiţi pe vreun firicel de iarbă, pe vreun strop de rouă pe care soarele îl preschimba în rubin. La masa lui foarte săracă se bea mai mult lapte decît vin. Şi un ţînc putea face din el tot ce voia ; iar slujnica adesea îl certa. Era atît de sfios, încît părea sălbatic : ieşea rareori în oraş şi nu vedea pe nimeni în afară de săracii care -i băteau la uşă şi de preotul lui, părintele Mabeuî, un bătrîn cumsecade. Dar dacă orăşenii sau străinii, oricine ar fi fost ei, erau doritori să-i vadă lalelele( şi trandafirii, el le deschidea surîzînd. Acesta era tîlharut de pe Loire.
164

Dacă cineva ar fi citit pe atunci memoriile militare, biografiile, Monitorul' şi buletinele marii armate, ar fi fost izbit de un nume ce se rqpeta destul de des în acele pagini, numele de Georges Pontmercy. Tînăr de tot, acest Georges Pontmercy fusese soldat în regimentul din Saintonge. Izbucni revoluţia. Regimentul din Saintonge făcu parte din armata de la Rin. Vechile regimente ale monarhiei îşi păstraseră numele provinciei lor chiar după căderea acesteia şi abia în 1794 fură vărsate la brigăzi. Pontmercy luptă la Spire, la Worms, la Neustadt, la Turkheim, la Alzey, la Mayence, unde făcu parte din cei două sute care alcătuiau ariergarda lui- Houchard. Ţinu piept întregului corp de armată al prinţului de Hessa, făcînd parte dintre cei doisprezece care au rezistat în dosul vechiului meterez de la Andernach şi nu se retrase spre grosul armatei decît după ce tunul duşman făcu o spăr tură ce începea de la creasta parapetului şi se întindea pînă la taluzul superior. Sub comanda lui Kleber a fost la Marchiennes şi a luat parte la bătălia de la Mont Palissel, unde un glonţ de puşcă i-a fărîmat braţul. Trecu pe urmă la graniţa Italiei şi fu unul din cei treizeci de grenadiri care apărară cu Joubert pasul de la Tende. Joubert fu făcut general-adjutant, iar Pontmercy sublocotenent. A fost alături de Berthier 2, în bătaia gloanţelor, în ziua aceea de la Lodi, care l-a făcut pe Bonaparte să spună : „Berthier a fost tunar, cavalerist şi grenadir". L-a văzut căzînd la Novi pe fostul lui general Joubert, în clipa cînd acesta, cu sabia scoasă, striga : „înainte I" îmbarcat cu compania lui, pent ru nevoile războiului, pe o corabie uşoară ce se ducea de la Genova la nu ştiu care alt port mic de ,pe coastă, căzu într -un viespar de şapte sau opt vase engleze. Comandantul genovez voia să arunce tunurile în mare, să ascundă soldaţii între cele două punţi şi să se strecoare prin întuneric, trecînd drept
1 Ziarul oficial al imperiului ; publica buletine şi amănunţite reportaje militare.

- Ho uc hard, Kleber, Joubert, Berthier — ge ne ra li fra ncez i care s - a u d is t ins în t i mp u l r â b o a ie lo r r e vo luţ ie i b ur ghe z e ş i ma i a le s în r ă z boaiele napoleoniene.

165

navă de comerţ. Pontmercy puse să se ridice tricolorul la catarg drept pavilion şi trecu mîndru în bătaia tunu rilor de pe fregatele britanice. Douăzeci de leghe mai de parte, din ce în ce mai îndrăzneţ, a tacă şi captură cu vasul său o corabie mare de transport engleză, care ducea trupe în Sicilia, ticsită de oameni şi de cai. In 1805 făcu parte din acea divizie a lui Malher care smulse arhi ducelui Ferdinand oraşul Giinzburg. In braţele sale căzu la Wettingen, sub o ploaie de gloanţe, colonelul Maupe -tit, rănit de moarte, în fruntea celui de - al nouălea regi ment de dragoni. Se distinsese la Austerlitz în timpul acelui marş nemaipomenit executat sub focul duşmanului. Cînd cavaleria gărzii imperial e ruse zdrobi un batalion al Regimentului 4 de infanterie, Pontmercy fu dintre cei care-l răzbunară, nimicind - o. împăratul îi dădu crucea '. Pontmercy îi văzu prinşi, rînd pe rînd, pe Wurmser în Mantua, pe Melas în Alexandria, pe Mack 2 în Ulm. Făcu parte din al optulea corp al marii armate, comandat de Mortier 3, care cuceri Hamburgul. Apoi trecu în Regimentul 55 de infanterie, care era fostul regiment de Flan dra. La Eylau se afla în cimitirul în care viteazul căpitan Louis Hugo, unchiul autorul ui acestei cărţi, se împotri vise singur, cu compania sa de optzeci şi trei de oameni, tirri|p de două ore, atacului întregii armate duşmane. Pontmercy a fost unul din cei trei luptători care au scă pat cu viaţă din acest cimitir. A luat parte la lupta de la Friedland. Apoi văzu Moscova, Berezina, Lutzen, Baut zen, Dresda, Wachau, Leipzig şi trecătorile de la Geln hausen *; pe urmă Montmirail, Château -Thierry, Craon, malurile Marnei, ale Aisnei şi temuta întăritură de la
Crucea Legiunii de onoare. Wurmser, Melas, Mack — generali austrieci învinşi de Napoleon. ' Mareşal al imperiului care s - a distins în campania din 1805 împotriva Prusiei. Mai tîrziu, Napoleon l- a însărcinat cu ocuparea ora şelor hanseatice din Germania de Nord, spre a împiedica comerţul englez cu Europa centrală. 4 Lutzen, Bautzen, Dresda, Wachau, Leipzig, Gelnbausen — bătălii d i n campania anului 1813, cînd, după dezastrul d i n Rusia, a l i a ţ i i au urmărit pas cu pas trupele franceze î n retragere.
2 1

166

Laon1. La Arnay-le-Duc, pe cînd era căpitan, tăie zece cazaci, ca să-şi scape nu generalul, ci caporalul. A îost ciuruit de gloanţe cu acest prilej şi i s -au scos douăzeci şi şapte de schije numai din braţul stîng. Cu opt zile înainte de capitularea Parisului, tocmai făcuse schimb cu un camarad şi intrase în cavalerie. Avea ceea ce se nu mea sub vechiul regim mînă dublă, adică îndemînarea de-a mînui ca soldat deopotrivă sabia sau fuşca, iar ca ofiţer un escadron sau un batalion. Din acest fel de îndemînare, desăvîrşită prin educaţia militară, au ieşit unele arme speciale ca, de pildă, dragonii, care sînt călăreţi şi infanterişti totodată. II însoţi pe Napoleon în insula Elba. La Waterloo era şef de escadron de cuirasieri în brigada Dubois. El a luat drapelul batalionului din Lunebourg şi l-a aruncat la picioarele împăratului. Era plin de sînge. Primise, pe cînd smulgea drapelul, o lovitură de sabie în obraz. Plin de mulţumire, împăratul îi strigă : „Te fac colonel, te fac baron, te fac ofiţer al Legiunii de onoare !" Pontmercy răspunse : „Sire, vă mulţumesc din partea văduvei mele". Un ceas mai tîrziu, cădea în rîpa de la Ohain. Şi-acum, cine era acest Georges Pontmercy ? Era chiar tîlharul de (pe Loire. Cîte ceva din viaţa lui s-a povestit şi mai-nainte. După Waterloo, Pontmercy, scos, după cum ne amintim, din rîpa de la Ohain, izbutise să ajungă din urmă armata şi, din ambulanţă în ambulanţă, se tîrîse pînă la cantona mentul de pe Loire. Restauraţia l-a scos la pensie cu solda pe jumătat e, pe urmă i -a hotărît domiciliul la Vernon, adică l-a pus sub supraveghere. Regele Ludovic al XVlII-lea, neţinînd seama de tot ce se petrecuse în timpul celor o sută de zile, nu-i recunoscuse nici calitatea de ofiţer al Legiunii de onoare, nici gradul de colonel, nici titlul de baron. El însă nu scăpa nici un prilej de a iscăli colonelul baron Pontmercy. N-avea decît o singură haină albastră, veche, şi nu ieşea niciodată fără să -şi prindă ,pe ea rozeta de ofiţer al Legiunii de onoare. Procurorul regelui îi pusese
1 Victorii iară consecinţe ale lui Napoleon pătrunseseră în Franţa şi înaintau spre Paris.

1814, cînd aliaţii

167

ne expresia. să aibă în gură acelaşi scuipat ca şi împăratul său. Bătrînul burghez. îşi dădu consimţămîntul oftînd şi spuse : „Aşa au ajuns pînă şi cele mai bune familii".).în vedere că parchetul ar avea de gînd sâ -l urmărească pentru „port ilegal al acestei decoraţii". între două războaie. adresate generalului Bonaparte. începuse să iubească florile. la Sfînta Elena. lipsit de el. să se în soare cu domnişoara Gillenormand. In timpul imperiului. El înaipoiase scrisorile nedeschise. La fel se întîmpla la Roma cu prizonierii cartaginezi care refuzau să -l salute pe Fiaminius ' şi care aveau în ei ceva din sufletul lui Hannibal.n. avu răgazul. lăsînd un copil.i spuse : „Domnule procuror regal. Intr. spunînd că -l va dezmoşteni dacă nu i -l dă. Pontmercy răspunse cu un zîmbet amar : „Nu ştiu dacă nu mai înţeleg eu sau dacă dumneata nu mai vorbeşti franţuzeşte . Pontmercy ajunsese.e. a ieşit cu decoraţia pe piept. N-au îndrăznit să -i facă nimic. ceea ce e sigur e că nu pricep de loc". De două -trei ori ministrul de război şi generalul comandant al garnizoa nei judeţului îi scrisese pe adresă : Domnului maior Pontmercy. aşa cum am văzut. jignit în sufletul lui. Acest copil ar fi fost bucuria colonelului în singurătatea lui . făcea la fel cu scri sorile lui Sir Hudson Lowe. Pe urmă. 168 . De 1 Consu! roman din timpul celui de-al doilea război punic (secolul al 11l-lea î. se duse la el şi . Luase cu chirie la Vernon cea mai mică locuinţă pe care o . mi-e îngăduit să -mi port cicatricea de pe obraz ?" Afară de amărîta lui de jumătate de soldă pentru gra dul de şef de escadron nu avea nici un venit. Napoleon. doamna de Pontmercy. Spre binele copilului. Trăia acolo singur. opt zile în şir. Cî nd înştiinţa rea aceasta îi fu adusă la cunoştinţă prin cineva în chip aproape oficial. dar bunicul îşi ceruse hotărît nepotul. Tot peatunci. murise.putuse găsi. In 1815. tatăl se învoise şi. fiinţă aleasă şi vrednică de soţul ei în toate privinţele.o dimineaţă îl întîlni pe procurorul regal pe o uliţă din Vernon. îngăduiţi .

şi vadă fiul. dar se supuse în totul. nici nu uneltea. iar fiul surorii ei urma s-o moştenească. ca un osîndit scăpat din temniţă. ştia că are un tată. şi se ducea să pîndească la Saint -Sulpice clipa în care mătuşa Gillenormand îl ducea pe Marius la li turgh ie. privirile şi vorbele cu înţeles îi ajunseseră cu timpul la ureche . dacă nu s -ar ţine de cuvînt. Copilul. ideile şi părerile în mijlocul cărora trăia i se strecurau şi lui în suflet. care se numea Marius. nu mai voia să ştie de nimic. Colonelu l greşise poate primind aceste condiţiuni. gonit şi dezmoştenit. pe nesimţite. colonelul era „un tîlhar". Şi cum.altfel.i crească copilul în felul lor. Se înţelesese cu Pontmercy ca acesta să nu încerce niciodată să .i vorbească. îşi privea copilul ţinîndu -şi răsuflarea. şoaptele.pe care le săvîrşise odinioară. colonelul pleca pe ascuns la Paris. în lumea în care îl ducea bunicu-său. Totuşi. dar atîta tot. Pontmercy era un ciumat. Nimeni nu-i pomenea de el. îşi împărţea g îndurile între lucrurile nevinovate cu care se îndeletnicea acum şi faptele mari . nici să nu încerce să . Moştenirea bătrînului Gillenormand nu era mare lucru. Pentru el. încet. ajunsese să nu se mai gîndească la tatăl său de cît cu r uşine şi cu inima strînsă. de vreme ce se jertfeşte astfel numai pe el. sub ameninţarea de a i -l trimite înapoi. era foarte bogată de pe urma maică -si. la două . tremurînd de teamă să nu -l zărească mă tuşa. dar a domnişoarei Gillenormand era însem nată. Acestui viteaz îi era frică de o fată bătrînă. Domnul Gillenormand rupsese orice legătură cu gine rele lui. 169 . îşi petrecea timpul aşteptînd să înflorească o garoafă sau depănîndu -şi amin tirile de la Austerlitz. crezînd că face bine. ascuns după un stîlp. începuse să în ţeleagă cîte ceva. Această mătuşă. rămasă fată bătrînă. Acolo. Ei înţelegeau să . iar pentru colonel el era „un zaharisit". In timp ce el creştea aşa.şi bată joc de „baronia" lui.trei luni o dată. Pentru familia Gillenormand. nemişcat. Nici nu se împotri vea. Domnul Gillenormand nu vorbea niciodată de colonel decît ca să .

la 1 ianuarie şi de Sfîntul Gheorghe. din întîmplare. De altfel. amîndoi sînt buni şi sinceri. ea lăsa să treacă mai mult frig decît căldură. Această vizită deschise calea şi altora. Marius scria tatălui său scrisori. sînt unul şi acelaşi fel de oa meni. dictate de mătuşă şi copiate parcă după un formular . pînă la urmă li se destăinui şi aşa ajunseră preotul şi epitropul să afle toată povestea şi pricina pentru care Pontmercy îşi jertfea fericirea pentru viitorul od raslei sale. la rîndul său. atunci cînd. Omul acesta cu înfăţişarea atît de bărbătească şi care plîngea ca o femeie îl tulburase. era tot ce ştia Marius Pontmercy despre lume. Era singura fereastră prin care putea privi viaţa. altă deosebire nu e. care-l văzuse în mai multe rînduri cum îl sorbea din ochi pe copil . Colonelul. iar tatăl răspundea cu scrisori pline de duioşie. De două ori pe an. întîlni pe colonelul Pontmercy pe pod şi -l recunoscu. Chipul lui îi rămăsese în minte. Unul îşi închină viaţa patriei de pe pămînt. De atunci. Intr -o zi. Epitropul vorbi preotului despre el şi. căutară un prilej şi făcură colon elului o vizită. celălalt patriei din cer. preotul îl respecta şi -l iubea. Preotul ăsta de ispravă era fratele unui epitrop de la SaintSulpice. îi văzuse cicatricea de pe obraz şi lacrimile din ochi. III „REQUIESCANT" Salonul doamnei de T. împreună. Dar. prinse dragoste de el. ducîndu-se la Vernon să . din datorie.şi vadă fratele. pe care bunicul le vîra în buzunar fără să le citească. nici o prietenie nu se încheagă mai strîns şi mai uşor decît aceea dintre un preot bătrîn şi un bătrîn ostaş. mai mult întuneric . la început foarte tăcut.părintele Mabeuf. iar colonelul. asta era tot ce îngăduia domnul Gillenormand . La drept vorbind. De aici pornise prietenia lui preotul din Vernon. întunecată ca un ochi de pivniţă.

Levis (se pronunţă Levi). abia luminate de o lampă acoperită cu un văl verde. In salonul doamnei de T. speriau î ntunecimile acestor locuri. privea în juru -i cu o uimir e gravă. ajunsese în scurtă vreme să fie trist şi — ceea ce e şi mai nepotrivit cu vîrsta lui — serios. ale cărei rochii de catifea roşie.decît lumină. un om de treabă. cu părul că runt sau alb. care sub pseudonimul Charles-Antoine publica ode monorime. foarte decoltate. nu fiinţe adevărate. car e fusese numai bucurie şi lumină atunci cînd intrase în lumea aceea ciudată. episcopul de Mirepoix. povestea că în 1793. foarte respectabile. deşi destul de tînăr încă. cînd le auzea cum lăsau să cadă. chel şi mai mult îmbătrînit decît bătrîn. crezînd că vede nu femei. care se numeau Mathan. ci patriarhi şi magi. care. zi să şi cabinetul regelui. prinţul de Beauffremont. Copilul acesta. Printre stafiile acestea se aflau şi cîţiva preoţi. stîlp al bibliotecii Luvrului. marchizul de Coriolis d'Espinouse. cu chipurile lor aspre. omul care cunoştea cel mai bine din toată Franţa „politeţea cu mă sură". Cambis (se pronunţă Cam byse). şi cavalerul de Port -de-Guy. plin de bună voinţă. fusese închis ca răzvrătit şi pus în lanţuri împreună cu un moşneag de optzeci de ani. mar chizul de Sassenay. oaspeţi obişnuiţi ai acestui vechi salon. contele d'Amendre. Chipurile acestea străvechi şi acest e nume biblice se amestecau în mintea copilului cu Vechiul Testament. la vîrsta de şaisprezece ani. ca preot însă. secretarul doamnei du Be/ry. Tot mai numeroase erau lucrurile ce -i sporeau uimirea. Se aflau la Toulon. cuvinte deopotrivă de aprige şi de măreţe. din cînd în cînd. vicon tele de Valory. şi cîţiva gentilomi .. avea părul cărunt şi o soţie drăguţă şi plină de duh. pe cînd dînsul era ca soldat. ci stafii. Noe. pe care-l învăţa pe de rost. şi el un răzvrătit. iar cînd le vedea pe toate cum şedeau în jurul focului ce se stingea. bătrîne doamne nobile. înconjurat de toţi oa menii aceia impunători şi ciudaţi. cu rochiile lungi din alte vremuri. cu găitane de aur. Domnul de Port -deGuy. Slujba lor era să meargă noaptea şi să strîngă 171 . din care nu se mai deosebeau decît culorile mohorîte. micul Marius se uita la ele cu ochi speriaţi.

în trecere. care nu era încă nici conte. arătînd astfel veacurilor pe un f ilozof răz bunat de un magistrat. spre deosebire de Aristot cel călărit de Campaspa 3 . iar mantalele lor roşii de puşcăriaşi aveau în dreptul cefei o scoarţă de sînge închegat dimineaţa şi jilav seara. luau în spate trunchiurile acelea însîngerate. 3 Aluz ie la o le ge nd ă d i n a nt ic hit a t e re p o vest it ă în ve rs uri de He nri d'Andeli (secolul al X I I T . şi tot blestemîndu -l pe Marat'. Lemarchand de Gomicourt şi vestitul zeflemist de dreapta Cornet-Dincourt. cine n -are azi cincizeci de ani ? Poate doar 'cîţiva ţîngăi !". regele Macedoniei. edu catorul lui Alexandru cel Mare. La instigaţia Iui Alexandru.Pres . preot la Saint-Germain-des. cu nasul lui lung şi gînditor. mergînd în patru labe. cum nu se poate mai conformişti. şi abatele Kerave nant. v enea cîteodată. nici episcop. Se debitau o mulţime de asemenea poveşti tragice în salonul doamnei de T. . Cît despre preoţi. Judecătorul de Ferrette. abatele Latourneur. apoi nunţiul pa pal. ajungeau să -l aplaude pe Trestaillon 2 . acelaşi căruia domnul Larose. î n z ia r u l s ă u Pr i e t e n u l poporului şi în d iscursurile s a l e d i n Convenţiunea Naţională a denunţat c ur a j os ş i c o ns ec ve nt fo a t e t e r t ip ur i le r e ac ( iun i i. 172 . cu frîul în gură. mergînd la Talleyrand. pusese pe faimoasa Guimard să meargă -n patru labe. incit consimţi să . unul din cei şapte protonotari ai sfîntu 1 U n u l d in t re c e i ma i n e î n fr i c a ţ i i a c o b i n i . nici ministru. mai tîrziu cardinal. abatele Frayssinous. şi un alt monsenior ce se intitula abatele Palmieri. pe atunci monseniorul Macchi. arhiep iscop de Nisibis.l e a ) . Omul acesta fusese tovarăş de chefuri al domnului conte d'Artois şi. A [ o s t asa s ini t în i u l i e 1793 de o regalistă : Charlotte Corday. con fesor particular. încercase să -I înde părteze pe suveran de farmecele unei indiene. predicatorul re gelui. ş i l înrobi pînă tntr-atîta. în perioada ieroa re i a lbe. Campaspa. colaboratorul său de la Trăsnetul îi spunea : „Ei. de la încep ut ul restauraţiei. după care filozoful grec Aristotel. cu pantalonii lui strînşi pe picior şi picioarele lui subţiri. aceasta îl seduse însă şi pe filozof.i servească drept c a l . a prădat şi u c i s numeroşi foşti iacobini şi bonapartişti. nici pair şi care purta un anteriu vechi fără nasturi. ei erau abalele Halma.de pe eşafod capetele şi trupurile celor ghilotinaţi peste zi . 2 Şe ful une i ba nde re ga liste . C îţiva deputaţi. veneau să joace cărţi : Thibord du Chalard.

Cardinalul de Clermont-Tonnerre fusese adus la doamn a de T. cu ciorapi roşii sub rasa sumeasă . marchizul de Tonnerre. cu rioşii puteau admira în fiecare joi pe fostul episcop de Senlis. El este 173 . iar lumea care trecea pe vremea aceea în serile de vară pe strada Madame. am un carambol". la nepotul său. părinte. Cardinalul de la Luzerne era scriitor. postulatore di santi. cot la cot cu Chateaubriand. în sfîrşit. cu ciorapi violeţi şi cu spatele la uşă. domnul de Clermont-Tonnerre era arhiepiscop de Toulouse şi venea adesea în plimbare la Paris. şi unul din cei patruzeci. şi cîţiva ani mai tîrziu avea cinstea să iscălească articole în Conservatorul. avea o părere aşa de înaltă despre Franţa şi despre insti tuţia pai rilor. să fie mai impunător. prin uşa cu geamuri a sălii vecine cu biblioteca unde Academia Franceză îşi ţinea pe atunci şedinţele. unde era pe atunci casa Clermont-Ton nerre. cu toate că cei mai mulţi erau deopotrivă oameni ai pala tului şi ai bisericii. doi cardinali. iar cinci pairi ai Franţei. de prietenul său cel mai apropiat.iui scaun. încît vedea totul numai prin ele. fostul episcop de Senlis. Toată preoţimea aceasta. fost mi nistru de război şi al marinei.şi arate mai bine guleraşul. domnul de la Luzerne şi domnul de Clermont -Tonnerre. spe^litatea lui era să urască Enciclopedia şi să joace biliard pînă nu mai putea. îi dădeau o înfăţişare şi mai aristocratică. făcea ca salonul doamnei de T. stînd de obicei în picioare. vicontele Dambray şi ducele de Valentinois. cu toate că era prinţ de Monaco. se oprea să asculte ciocnitul bilelor şi vocea ascuţită a cardinalului strigînd colegului său din conclav. proaspăt pudrat. care se îndeletnicea cu canonizarea. avocat al sfinţilor. marchizul d'Herbouville. adică un suveran străin. monseniorul Cottret. dom nul de Roquelaure. marchizul de Talani. parcă ar fi vrut să . De Roquelaure era bine cunoscut pentru statura sa înaltă şi pentru prezenţa sa regulată la Aca demie . Cardinalul de Clermont Tonnerre era un moşuleţ vesel. canonic al bisericii liberiene. episcop in partibus al Carysteei : „Scrie. marchizul de Vibraye. Acest duce de Valentinois. ceea ce înseamnă un fel de registrator al petiţiilor în sectorul raiului .

lorzii sînt pairi ai Franţei şi ai Angliei". Această măruntă lume mare născocise la Tuileries ra finata deprindere de a se adresa totdeauna regelui. 1 Femei din aristaeraţia feudală a secolului al XVII -Iea. Cel care domnea acolo era domnul Gillenormand. cînd i se vorbea neoficial. 1 Le pire Duchesne — titlul unui ziar din timpul revoluţiei. celebre pentru spiritul l or de aventură. prefera a ceastă denumire decît titlul ei de prinţesă. păreau ciudate. dar pentru a fi adus pe calea cea bună. desigur în amintirea duce selor de Longueville şi de Chevreuse 2 . do minat de un burghez. Cîteva din aceste deprinderi. Acesta era sîmburele şi miezul societăţii pariziene „albe". Cunoscătorii superficiali ar fi luat toate a stea drept provincialisme. Marchiza de Crequy îşi spunea şi ea „doamna colonel". Cei cu renume erau ţinuţi întîi în carantină. gustul era rafinat şi trufaş. cu vorba „regele" spusă l a persoana a treia şi niciodată „maiestatea -voastră". acest salon feu dal era. chiar şi regaliştii. dar totuşi viu. Fără voie. Chiar şi „doamna colonel" nu era ceva neobişnuit. îngropat. pentru că în veacul acela revoluţia trebuia să fie peste tot. deşi ele nu erau decît arhaisme. care întruchipau regimul cel vechi. fie zis spre cinstea lor.cel care spunea : „Cardinalii sînt pairi ai Franţei şi ai Romei. De altfel. Era primit şi contele Beugnot. Chateaubriand. după cum am spus. Saloanele nobile de astăzi nu mai seamănă cu cele de atunci. lumea fiind aleasă. dacă ar fi intrat acolo. Cartierul Saint-Germain de azi e plin de făţăr nicie. Totdeauna renumele era ceva ana rhic. sub o înfăţişare de desăvîrşită politeţe. titlu „întinat de uzurpator". Fer mecătoarea doamnă de Leon. ar fi fost primit în tocmai ca „moş Duchesne" '. In casa doamnei de T. mai ales în vor bire. Regaliştii de acum sînt. deprinderile dobîndiseră tot felul de rafina mente. Unei femei i se spunea „doamna general". 174 . Cîţiva adepţi noi pătrundeau totuşi ca toleraţi în această lume ortodoxă. demagogi. scris şi editat de Hebert.

Mathusalem îl învăţa pe Epimenid '. a ataca sceptrul în n umele tronului şi mitra în 1 Mathusalem. nimic prea vioi. tot aşa şi emigraţii erau în drept să se soco tească în al douăzeci şi cincilea an al ado lescenţei lor. Vedeai şi oameni tineri. vorba — abia o şoaptă . emigrată şi ruinată. unul din patriarhii izraeliţi renumiţi prin lungimea vieţii lor . deşi e cu putinţă ca ceea ce reprezintă el să nu fi dispărut cu totul. Totul era armonios . iar slugile îm păiate. Toate acestea trăiseră parcă de mult. A fi ultra înseamnă a depăşi . filozo! legendar din Grecia antică. A fi ultra : cuvîntul acesta. O bătrînă marchiză respectabilă. aici este luat drept simbol al bătrîneţii. la fel cu salonul. Aici. In nedume rire. Să -l lămurim. Surdul îl lămurea pe orb. douăzeci şi cinci de ani de domnie. conservator. A conserva. din harul domnului. 175 . Totul era să miroşi a tămîie. acestea le erau aproape toate cuvintele. Ce se făcea în salonul doamnei de T. simbol al emigraţilor nobili din timpul revoluţiei burgheze. dar se împotriveau mormîntului.Acolo se judecau faptele şi oamenii. părea un papirus. despre care se spunea că ar fi dormit peste o jumătate de veac într -o peşteră. care nu mai ţinea decît o singură servitoare. Slugile de la uşă erau şi ele bătrîne. ? Toţi căutau „să ultra". Erau pline de miresme. Luau vremea nouă în zeflemea şi asta îi scutea de a o înţelege. părerile aceste i lumi venerabile. nu mai are azi nici un sens. în timpul revoluţiei din Franţa a fost centrul politic al emigraţilor feudali. Timpul scurs de la Coblentz 2 încoace nu era ţinut în seamă. 2 Localitate din Germania . jurnalul. Epimenid. personaj biblic. se ajutau unii pe alţii. dar ideile ei duhneau a naftalină. zicea me reu : „slugile mele". luminînd şi pe ceilalţi cu ce ştiau ei. Aşa cum Ludovic al XVIII -lea împlinise. care puneau la cale de acolo intervenţii armate împotriva republicii. care se înapoiau în Franţa după 22—25 de ani petrecuţi în străinătate. în adevăr. Erau ca nişte moaşte — stăpînii îmbălsămaţi. conservare. dar şi ei păreau ieşiţi din groapă. Lumea aceasta dă răpănată era servită de slugi la fel cu ea. rămăşiţă a unei generaţii de mult trecute.

gentilomi no bili şi de treabă. în nu mele albului .a mai fost altul. luminat ca de strălucirea zorilor şi în văluit în acelaşi timp de negurile marilor nenorociri. dar care mai cuprind încă zarea. care se cufundă încetul cu încetul în trecut. strănepoţii ostaşilor lui Carol cel Mare îi dispreţuiau pe ostaşii lui Napoleon. a fi mai catolic decît papa. a ţine la ceva pînă la duşmănie. cei cu numele îns crise în istorie nu mai înţelegeau istoria . Niciodată în istorie nu s .a mai pomenit ceva care să semene cu sfertul ăsta de oră ce începe în 1814 şi sfîr şeşte pe la 1820 cu venirea domnului de Villele '. un grup de oameni noi şi vechi. încît să fii împotriva lui. de lebădă şi de crin. vesel şi posac. Spiritul acesta „ultra" domnea mai cu seamă la în ceputul restauraţiei. înseamnă a fi nemulţu mit de alabastru. Spadele. se înfruntau una pe alta . nenorociţi că nu . a învinui pe idol că nu are idolatrie . Aceşti şase ani au fost un moment cum n. 176 . de zăpadă.şi revăd ţara. care păreau nişte strigoi. a căuta pricină rugului pentru do goarea în care sînt arşi ereticii . plini de tinereţe şi răpuşi de bătrîneţe. a da cu copita în ham . încîntaţi că . adică pe cei din no bleţea „de sabie" . nimic nu seamănă mai mult cu trezirea din so mn ca întoarcerea acasă. de cei întorşi.şi mai regăsesc monarhia . a batjocori din prea mult respect. mîhniţi şi şugubăţi. omul realist al reacţiunii.numele altarului . mai regalist decît regele şi a găsi că noaptea are prea multă lumină . spada de Şelul ultraregaliştilor francezi sub restauraţie. străzile erau pline de nişte buf niţe bătrîne de marchizi. a lovi în trăsura pe care o tragi . zgomotos şi posomorît totodată. de „foşti" uimiţi de tot ce vedeau. a ţine atît de mult la un lucru. se frecau la ochi .i pe cei noi ai imperiului. vechii nobili ai cruciadelor hui duindu. grup care privea îmbufnat Franţa şi pe care Franţa îl privea ironic . zîmbind şi plîngînd de bucurie că sînt în Franţa. Printre aceste umbre şi lumini. cea de la Fontenoy era o rugină vrednică de luat în rîs. după cum am spus.

din întîmplare. astfel că domnul marchiz de Buona. semn îngrijorător. dar parcă îşi cereau iertare că sînt. Ideile sînt şi ele ca nişte valuri. S. Se alăturase Burbonilor după căderea lui Napoleon. Erau regalişti. t i p de valet inteligent şi descurcăreţ. a fost primit în istorie. Ce. Saloanele acestea îşi aveau literatura şi politica lor. locotenent-general al armatelor regelui.i măreţ. Domnul Colnet 4. Ce repede aco peră tot ce trebuie să sfarme şi să îngroape. Tocmai ceea ce făcea mîndria celor 1 La Fontenoy. nici ce -i caraghios. 177 .la Marengo'. E ade vărat că un potop a înghiţit -o şi pe ea. directorul ziarului regalist Le Drapeau blanc (Drapelul alb).au rămas multă vreme neîntinate. A fost ultima mare bătălie cîşti gată de armatele franceze sub regimul monarho-feudal. devenit popular în Franţa mai ales prin comedia lui Moliere Vicle niile tui Scapin.parte. Nu se mai simţea nici ce . era comentat. ce repede sapă prăpăstii înspăimîntătoare ! Asta era înfăţişarea saloanelor în acele timpuri înde părtate şi nev inovate cînd domnul Martainville 3 era mai isteţ decît Voltaire. nesuferită. Nimic. Marengo este localitatea unde Napoleon i-a învins pe austrieci în timpul celei de a doua campanii din Italia (1800). nu era decît o sabie oarecare. Spusele domnului Agier erau lege. trupele anglo-olandeze.a găsit u n u l c a r e s ă . A pierit în două revoluţii. încă de prin 1818 începuseră să scoată capul cîţiva doc trinari. n. nici mai puţin decît un căpcăun de corsican. pe care-l slujise mai înainte. scriitorul anticar de pe cheiul Malaquais. Credeau în Fievee. el ne pare ciudat. în 1745. 2 Personaj din comedia italiană. sat din Belgia. scoatem din ea vreun chip şi încercăm să .i dăm viaţă cu gîndul.a fost Odată nu vrea să ştie de ce -a fost Ieri. Mai tîrziu a trebuit să se facă un hatîr părerilor epocii. 3 Ziarist din timpul r estauraţiei. ca şi cînd ar fi dinainte de potop. o spunem din nou. Cînd. 4 Ziarişti şi scriitori reacţionari din vremea restauraţiei .i z i c ă l u i N a p o l e o n S ca p i n 2 . mareşalul Mauriciu de Saxa a în vins. Aceste saloane n.a mai rămas dintr-însa acum. Lu m e a asta s-a dus. Napoleon e ra nici mai mult.

Ii auzeai spunînd : „Iertaţi regalismul . ştiau să tacă . ridicau în faţa liberalism ului. respectul. trebuie să aibă înţelegere pentru toate. După 5 septembrie. 178 . adică nu . un liberalism care voia să mai păstreze ce e bun. Greşeala. noi sîntem nedrepţi ru floarea de crin. Erau deştepţi . Uneori. credinţa lor politică era însă destul de scrobită de îngîmîare . Ce greşeală şi ce orbire ! Franţa revoluţionară nu respectă Franţa istorică. veacul cel nou.„ultra" îi cam ruşina pe doctrinari. faci tocmai dovadă de lipsă de liberalism. li bertatea. în care c a l i t a t e a ordonat ştergerea iniţialei N (Napoleon) de pe monumentele Parisului. viteaz. Mereu vrem să fie ceva de proscris ! E de vreun folos să ştergem aurul de pe coroana lui Ludovic al XlV. mă reţia nouă a naţiunii cu măreţia de veacuri a monarhiei. care voia să dărîme totul. Dar aşa cum greşeşte el faţă d e noi. Atacînd regalismul. cavaleresc.şi respectă mama. iubitor şi de votat. după ce -l servise pe Napoleon. întreceau măsura. în ceea ce priveşte cravata albă şi hai nele încheiat e pînă sus.lea. Ne-a readus tradiţia. să răzuim blazonul lui Henric al IV -lea ? Rîdem de domnul de Vaublanc ' care ştergea N -urile de pe podul lena ! Dar ce făcea el atunci ? Ceea ce facem şi 1 Ult raregalist fanatic din timpul restauraţiei. sau poate nenorocul partidului doctrinar. veneraţia. cu o rară isteţime. nu se res pectă nici pe sine. imperiul. Făceau pe înţelepţii. E credincios. generaţiile tinere. Visau să altoiască pe princi piul absolut şi excesiv o stăpînire moderată. religia. Ei au fost nedrepţi cu vulturul. ideile cele noi. ai cărei moştenitori sîntem. nobleţea monarhiei este tratată aşa cum era după 8 iulie nobleţea imperiu^». nu greşim oare şi noi cîteodată faţă de el ? Revoluţia. gloria. a fost că a născocit tinereţea bă trînă. îmbină. trebuiau să izbutească. de altfel cu folos. a adus destule foloase. Greşeşte cînd nu înţelege revoluţia. chiar dacă o face cu părere de rău. A fost ministru de interne îndată după a doua restauraţie (1815).

generos. Î78 . Amintiri dragi şi pline de evlavie îl leagă de acest trecut. îşi iubea prea puţin bunicul. Aşa . nobil. Era Franţa de altădată. a trebuit să arunce în treacăt o privire asupra ei şi să însemneze cîte ceva din ciudatele trăsături ale unei lumi astăzi necunoscute. nici în prezent. Cînd ieşi din mîinile mătuşii Gillenormand. şi . un băiat înfocat şi rece. aprins şi cumpătat. evlavios. întocmai ca şi Marengo.o în grabă şi fără nici un gînd amar sau batjocoritor. Putem zîmbi gîndindu -ne la ea. Acest suflet tînăr. In cursul acestei povestiri. bunicul său îl încredinţa unui vrednic profesor. trebuie să spunem. Dar a făcut .şi păstra sufletul închis faţă de tatăl său. In a doua epocă au venit congregaţ iile religioase. După avînt a venit îndemînarea.o putem nici urî. a cărui veselie şi lipsă de respect îl jigneau. De ce să ne ciuntim istoria ? De ce să nu iubim Franţa în întregul ei ?" Astfel criticau şi apărau doctrinarii regalismul. nici dispreţui. Er a regalist. serios pînă la asprime şi neprihănit pînă la sălbăticie. de cea mai curată nevinovăţie clasică. ca toţi copiii. De altfel. chiar această lume mică îşi avea măreţia ei. Bouvines ! este al nostru. de altfel. Era.numiţii „ultra" înseamnă întîia epocă a regalismu lui. Să încheiem schiţa noastră. Florile de crin sînt ale noastre ca şi N -urile. mîndru. în care a trăit şi mama sa. care de -abia se deschidea. dar n. De ce s -o micşorăm ? Nu trebuie să ne lepă dăm de patrie. trecu din mîinile unei mironosiţe în ale unui pedant Marius îşi făcu liceul şi pe urmă intră la Facul tatea de drept.noi azi. plin de avînt. oarecare studii. Marius Pontmercy făcu şi el. dar acesta era deopotrivă de nemulţumit cînd era criticat şi de furios cînd era apărat. nici în trecut. Ele sînt averea noastră. autorul cărţii de faţă a în tîlnit în drumul lui clipa asta ciudată din istoria contem porană .

Intr -o seară. Iar după o clipă de tăcere. şi se mută în cartierul Marais. numai la asta nu : că ar putea veni o zi în care să -l vadă pe tatăl său. Marius ar fi putut pleca chiar în seara aceea şi a doua zi dimi neaţa ar fi fost lîngă tatăl s ău. Nimic mai uşor de înţeles. la" drept vorbind. pe jupîneasa Nicoletta. Ia. — Ca să -l vezi pe tatăl tău. Bunicul reluă : — Se pare că e bolnav. La orice se aşteptase. Cred că pleacă la şase. Avea drept slugi acolo.se acasă. o diligentă care ajunge seara. Apoi mototoli scrisoarea şi o vîrî în buzunar. în casa lui din strada Filles-du-Calvaire. încît nu întrebă nimic pe domnul Gillenormand. Fu atît de uimit. întorcîndu . de la Cour des Fontaines. era o corvoadă. — De ce ? întrebă Marius. şi pe Bascul. Nu era mîhnire . Marius era încredinţat că tatăl său. care o înlocuise pe Magnon. îl văzu pe bunicul său cu o scrisoare în mînă. mai surprinzător şi. nu iubea nici el. cum îi zicea domnul Gillenormand în zilele lui bune.a terminat studiile clasice o dată cu retrage rea din lume a domnului Gillenormand. lăsîndu -l pe mîinil e altora. nu. Nesimţindu -se iubit. îşi spunea el. de asta nu se putea îndoi. nu-l iubea . Moşneagul îşi luă rămas bun de la cartierul Saint -Germain şi de la salonul doamne i de T. O diligentă din strada 180 . mai neplăcut. In afară de antipatia politică ce i -o purta. despre care am mai vorbit. Te cheamă. acela care se îneca şi gîfîia. In 1827 Marius împlinise şaptesprezece ani. Marius începu să tremure.IV SFIRŞITUL TILHARULUI Marius şi .o. adăugă : Du -te mîine dimineaţă. Nimic nu putea fi pentru el mai neaşteptat. afară de portar. pentru că -l părăsise. acel „Moş Teacă". Zice că e grabă. Era de părtarea însăşi silită la o apropiere. — Marius — îi spuse domnul Gillenormand — mîine pleci la Vernon.

îşi dăduse sufletul. Marius intră. A doua zi. Nici domnul Gillenormand.şi cheme fiul. Au fost chemaţi doctorul şi preotul. 181 . I se arătă o casă. în cămaşă. Mă aşteaptă. aşe zată pe cămin. Boala se înrăutăţise. Sună. scrisese domnului Gillenor mand ca să . se aflau trei bărbaţi. zise femeia. — Aş putea să -i vorbesc ? Femeia făcu semn că nu. Marius sosea la Vernon. luminată de o luminare de seu. — Nu vă mai aşteaptă. Cel de jos era colonelul. cu toată împotrivirea servitoarei.Bouloi făcea pe atunci drumul la Rouen în timpul nopţii şi trecea prin Vernon. spuse Marius. nu recunoştea nici el că tatăl său ar fi baron şi colonel. — Domnul Pontmercy. preotul sosise prea tîrziu. In lumina slabă a lumînării se zărea pe obrazul colo nelului. într ebă pe primul trecător care -i ieşi în cale de „casa domnului Pontmercy". Doctorul sosise prea tîrziu.au gîndit să -ntrebe. In odaia aceasta. altul în genunchi. — Dar sînt fiul lui. — Aici stă ? întrebă Marius. Cu trei zile mai înainte colo nelul fusese lovit de o congestie cerebrală. Căci în mintea lui era şi el de partea restauraţiei . o lacrimă ce se prelin sese din ochiul lui mort. avînd o presimţire rea. pe înserat.i deschidă cu o lampă mică în mînă. O femeie veni să . Tocmai se aprindeau luminile. iar altul. lungit la pămînt. La începutul bolii. nici Marius nu s. Ii arătă cu degetul uşa unei încăperi scunde. Unul în picioare. Femeia rămase nemişcată. se ridicase din pat strigînd : „Nu vine băiatul ! Mă duc să -l întîmpin !" Apoi ieşise din odaie şi căzuse pe podeaua din vestibul. întins pe podea. Femeia făcu semn că da. Chiar în seara sosirii lui Marius l a Vernon începuse să aiureze şi. reluă Marius. Fiul sosise şi el prea tîrziu. galben. Atu nci băgă de seamă că plîngea.

preotul se ruga.ar fi văzut întins. Se gîndi că ac est om a îost tatăl lui şi că murise. Mîhnirea pe care o simţea era mîhnirea pe care ar fi simţit . se uitau la Marius fără o vorbă . Doctorul. Marius privi lung la omul acela pe care-l vedea pentru prima şi ultima oară. acolo unde dumnezeu pusese pecetea bunătăţii.şi iubea părintele şi pace ! Col onelul nu lăsase nici o avere.un colţ. la părul alb. Sînt sigur că va fi demn de el. se simţi ruşinat şi stîngac i în purtarea sa . In vremea din urmă mi se pare că ţinea un han într -un sat din împreju182 .o în faţa oricărui alt om pe care l . Totuşi rămase rece. el era străinul. la chipul lui bărbătesc. în mîhnirea lor. o jale sfîşietoare. îi dădu drumul jos. domnea în odaia aceasta. Pe cîmpul de luptă de la Waterloo împăratul m-a făcut baron. la trupul put ernic pe care se zăreau ici şi colo dungi negre. un se rgent mi. îşi ţinea pălăria în mînă . Jalea. Din vînzarea lucruri lor din casă abia s -au plătit cheltuielile de înmormîntare. Slujnica bocea într. ca să se creadă că durerea îi lua puterea s . de mîria colonelului: „Pentru fiul meu." Pe dos. Deoarece restauraţia îmi tăgă duieşte acest titlu pe care l -am plătit cu sîngele meu.Ochiul se stinsese.o mai ţină. plîngînd în hohote. Servitoarea găsi un petic de hîrtie pe care i -l dădu lui Marius. pînă şi mortul plîngea. Se uită lung la tăietura grozavă care punea pe acest chip pecetea vitejiei. vrednic de respect. prea puţin mişcat.a scăpat viaţa. la ochii deschişi care nu mai priveau. Lacrima aceasta era întîrzierea fiului său. mort la pămînt. preotul şi femeia. Marius. doctorul se ştergea la ochi. colonelul adăugase : „Tot în lupta de la Waterloo. tăieturi de sabie şi un fel de stele roşii care erau găuri de gloanţe. Omul acesta se numeşte Thenardier. fiul meu îl va lua şi -l va purta. In acelaşi timp simţea ca o remuşcare şi se dispreţuia pentru purtarea sa. Dar ce era el de vină? Nu . Pe el era scris. dar lacrima nu se uscase.

Cele lalte fură năpădite de spini şi mărăcini sau pieriră. După sfîrşitul slujbei. CA SĂ AJUNGI REVOLUŢIONAR E BINE SA MERGI LA BISERICA Marius îşi păstrase d in copilărie deprinderea de a merge la biserică. f ără să se mai gîn dească la tatăl său. cînd iată că un bătrîn se apropie şi -i spuse lui Marius : — Domnule. După înmormîntare se întorsese la Paris. apu cîndu-se iar de studiile lui de drept. fiind în ziua aceea mai visător şi mai distrat decît de obicei. pe un scaun îmbrăcat în catifea de Utrecht pe al cărui spătar sta scris numele acesta : „Domnul Mabeuf. ducîndu -se la liturghia de la Saint. în aceeaşi capelă a sfintei fecioare. Abia începuse slujba. epitrop". acesta e locul meu. care stăpîneşte inima omului. ci din acel nelămurit respect în faţa morţii. să facă tot ce va putea pentru el. Marius rămase îngîndurat în biserică.rimile Parisului. Marius luă hîrtia şi o puse bine. Domnul Gillenor mand puse să i se vîndă la haine vechi sabia şi uniforma Vec inii îi pustiiră grădina şi îi jefuiră florile rare. unde îl ducea mătuşa lui cînd era copil. s e oprise în dosul unui stîlp şi îngenunchease." Nu din evlavie pentru tatăl său. Marius nu stătuse decît patruzeci şi opt de ore la Vernon. Colonelul fusese îngropat în două zile şi uitat în trei. fără să bage de seamă. Atîta tot. la cîţiva paşi de el . Dacă fiul meu îl va întîlni vreodată. Marius se ridică îndată şi bătrînul îşi luă scaunul. Marius purta doliu la pălărie.ar fi trăit nici odată.o duminică. la Chelles sau la Montfertneil. bătrînul se apropie din nou şi -i spuse : 183 . ca şi cum acesta n . Intr . Din colonel nu mai rămase nimic.Sulpice.

şi m -am obiş nuit să ascult liturghia de aici. o mătuşă bogată. II despărţiseră de el din pricina părerilor politice. — Pontmercy ? spuse Marius pălind. Am şi cunoscut întrucîtva pe acest nefericit.— Domnule. Era un colonel de-al lui Bonaparte. Venea şi el la ora cînd ştia că este adus copilul la liturghie. L-aţi cunoscut cumva ? — Domnule — zise Marius — a fost tatăl meu. nu prea ştiu bine. Locuia la Vernon unde am un frate şi se numea Pontmarie sau Montpercy. Cred că a murit. Locul acesta e pentru mine ca şi sfinţit. Vedeţi dumneavoastră. îşi privea copilul şi plîngea. — Tocmai. împreunîndu-şi mîinile : — Ah ! Dumneata eşti copilul ? Da. ani de -a rîndul. vă cer iertare ca v -am supărat adineauri şi că vă supăr şi acum . Bătrînul epîtrop strigă. De ce ? Am să vă spun. Eu înţeleg politica.. Ei bine. Avea un socru. Se jertfise pentru ca odată şi odată copilul lui să fie bogat şi fericit. bietul meu copil. aşa e. pe un biet părinte tare cumsecade. poţi spune că ai avut un tată care te -a iubit nespus. l-ar vedea. Micuţul nici nu bănuia că tatăl lui era acolo. care ameninţau că vor dezmoşteni copilul. Pontmercy. Doamne ! Pentru că un om a luptat la Waterloo nu înseamnă că e o fiară . tatăl lui. dar trebuie să vă lămuresc. dar sînt unii oameni care nu ştiu unde să se oprească. răspunse bătrînul. rude. Bietul om ! II iubea mult pe micuţul acela.. Mi se pare că slujba e mai frumoasă cînd e ascul tată de aici. Acum tre buie să fie om în toată firea. deoarece cu siguranţă că m-aţi luat drept un om cîrcotaş. deoarece unele hotărîri luate de familie îl împie dicau să-l vadă. nelipsit. zise Marius. — Ba da. îmi place mai mult decît strana juruită în care aş avea dreptul să stau ca epitrop. la două -trei luni o dată. domnule.. dacă el. In locul acesta am văzut venind. Şi avea şi o straşnică tăietură de sabie. aşa ceva. Am văzut -o cu ochii mei.. — Nu e nevoie. care nu avea nici un alt prilej şi nici un alt mijloc să-şi vadă copilul. eu ţin la locul acesta. nu desparţi pentru asta pe un copil de tatăl său. 184 . nu vreau să aveţi o părere rea despre mine.

îi povesti de traiul de la Vernon. aproape că nu se mai 1 Document important asupra lui Napoleon şi a timpului său. măreţ şi blînd. O săptă-mînă întreagă l-au ţinut frigurile după ce dăduse pentru întîia oară peste numele tatălui său în buletinele marii armate. Se duse să vadă generalii sub ordinele cărora servise Georges Pontmercy. citi toată istoria republicii şi a imperiului. este chiar tatăl autorului : Leopold -Sigisbert Htigo. Citi Monitorul. Cuprinde comentariile şi confidentele lui Napoleon asupra vieţii şi faptelor sale. gazetele. merse de-a dreptul la biblioteca Facultăţii de drept şi ceru colecţia Monitorului. apoi se înapoie la Paris. pe nerăsuflate. care l-a însoţit pe împărat în insula Sfînta Elena. pe care-l revăzuse. buletinele. de singurătatea lui. 2 Epitropul Mabeuf. Marius ajunsese să cunoască pe deplin pe omul acesta minunat care fusese tatăl său. zise încet către fiică-sa : Vreo mică dragoste ! VI CE SE INTIMPLA CIND TE TNTILNEŞTI CU UN EP1TROP Se va vedea ceva mai departe unde s-a dus Marius. 2 Contele H. proclamaţiile. Petrecere bună! Şi făcînd cu ochiul.Marius îl luă de braţ pe bătrîn şi -l petrecu pînă acasă. leu şi miel totodată. înregistrate de istoricul Emmanuel de Las Cazas. îmi daţi voie să lipsesc vreo trei zile ? — Patru! îi răspunse bunicul. de florile lui. Memorialul de la Sfînta Elena\ toate memoriile. locul unde se retrăsese colonelul. 185 . mai ales la cele împotriva Spaniei revoltate. A doua zi spuse domnului GiUenormand : — Am pus la cale cu nişte prieteni o partidă de vînătoare. Marius lipsi trei zile . între alţii pe contele H. In tot timpul acesta. prins de cercetările sale care -i luau fiecare clipă şi fiecare gînd. fost ofiţer în armata lui Napoleon. A participat la multe campanii.

Mai întîi fu orbit. care susţinea interesele marii burghezii. Robespierre. imperiul. imperiul. după ce-i trecuse prima uimire. O schimbare neaşteptată se făcuse în acelaşi tirri|p în ideile lui. văzu înălţîndu-se din revoluţie 1 Oratori şi oameni poli tici din timpul revoluţiei. stră lucind aştri ca Mirabeau. Privise acum mai de aproape. Credem că este folositor să urmărim pas cu pas aceste faze. Danton'. Privi faptele fără ameţeală şi cercetă oamenii fără groază . Marius începea să-şi iubească pătimaş părintele. unul din partizanii cei mai credincioşi ai lui Robespierre . prin împărţirea tuturor ave rilor mari. Fazele acestei schimbări fură numeroase şi succesive. Puţin cîte puţin. era o pasiune. o ghilotină în amurg . imperiul ră săreau luminoase în faţa ochilor săi de vizionar . Camil Desmoulins. cu un fel de mirare nemai simţită. 186 . şi răsărind un soare. un paloş în noapte. dar văd că e o pasiune adevărată I" In adevăr. se obişnui cu razele ei. şi acolo unde se aştepta să găsească numai o beznă înfiorătoare văzu. A pierit sub ghilotina o dată cu Robespierre (1794). Istoria pe care îş i aruncase ochii îl speria. Saint-Just. văzu aceste două mănunchiuri de oameni şi de întîmplări uriaşe: republica în suveranitatea drepturilor cetăţe neşti restituite maselor . dar nu-l mai găseau. pe urmă îl căutau. şi bucurie. în care se amesteca şi teamă. revoluţia. Vergniaud a fost în primele nouă luni ale Conventiunii Naţionale liderul partidului girondinilor. Nu mai ştia pe ce lume trăieşte. pentru că ele se regăsesc la mulţi oameni din vremea noastră. care prevedeau extinderea micii proprietăţi la toţi cetăţenii francezi. Pentru el republica. orbit de lumină. Mătuşa bombănea. Moş Giilenormand zîmbea : „Eh! Se ţine după fete I" Cîteodată moşneagul adăuga : „Drace ! Credeam că e vorba de ceva uşor. Louis de Saint Just. A organizat apărarea frontierei Rinului împotriva armatelor austro prusace şi a inspirat decretele din martie 1794. Republica. Se da înapoi. membru al Comitetului salvării publice in timpul dictaturii iacobine (1793 -94). Vergniaud. imperiul nu fuseseră pînă atunci decît nişte cuvinte hidoase. în suveranitatea ideii franceze impuse Europei. Venea la ora mesei.întîlnea cu familia Giilenormand. arătîndu-le pe toate. Napoleon.

Şi . dacă dumne zeu în îndurarea şi bunătatea lui ar fi îngăduit ca tatăl său să mai trăiască. şi -şi lăsase de bunăvoie un fel de zăbranic pe ochi. iată . cu ce avînt s. pe de alta să iubească.şi cunoscuse nici tatăl. Parcă ar fi crescut ceva într . Totul se d eschidea acum.măreţul chip al poporului şi din imperiu măreaţa figură a Franţei. Constatăm numai evoluţia în starea lui ele spirit. înainte de a fi fost iubit de copilul său ! Inima lui Marius era plină mereu de un suspin care spunea „Vai !" la fiece bătaie. cum i.şi spuse în fundul cugetului său că toate au fost cum trebuiau să fie.ar mai fi avut. înainte de a i se face drep tate. O. pătrundea ceea ce privise cu groază . îşi dădu seama că pînă atunci nu înţelesese nici pa tria. Spunînd acestea. Progresele nu se înfăptuiesc toate dintr. înainte de vreme. îşi da seama de ceea ce urîse. In fie care clipă luminile noi ale adevărului îi întregeau jude cata. începea pe de o parte să admire. dacă tatăl său ar fi trăit. Ceea ce ochii lui orbiţi de lumină treceau cu vederea deocamdată în judecata lui mult prea sintetică nu credem că este locul să arătăm aici.a fost dat părintelui acestuia să mo ară atît de curînd.ar fi scăldat în lacrimi. Acum vedea bine .ar fi năpustit spre el şi i . In toată fiinţa lui se simţea acum sporit prin aceste două lucruri noi pentru el : părintele şi patria.însul. cum i-ar fi iubit hainele. devenea mai serios.ar fi sărutat picioarele ! Ah ! De ce i. cum i -ar fi strîns mîinile. Inima îi era chinuită de remuşcări şi de păreri de rău şi se gîndea cu deznădejde că tot ce purta în suflet nu mai putea acum împărtăşi decît unui mormînt. nici părintele. mai sigur de credinţele şi de gîndurile lui.ar fi strigat: „Tată.ar fi sărutat părul alb şi l . desluşea acum limpede înţelesul providenţial. cum s-ar fi uitat la rana lui. cum ar fi alergat la el. In acelaşi timp. nici ţara. Nu . mai grav. şi privind cele de mai sus şi cele ce urmează. 187 . o dată pentru totdeauna. ca şi cum ar fi avut o cheie .o dată. pornim mai departe.mă ! Eu sînt! Am aceeaşi inimă ca şi tine 1 Sînt fiul tău !" Cum i. dacă l .

toate interesele şi instinctele restauraţiei tin de au să -l desfigureze pe Napoleon. ca şi asupra tuturor celorlalte chestiuni . încă din copilărie.o spunem. erai liber să plîngi cu hohot e sau să pufneşti în rîs. care nu erau decît cele din ajun şi care totuşi îi păreau acum atît de vechi. în fiecare zi se lămurea mai bine şi începu să urce încet. apoi îmbătat şi parcă purtat de o vrajă neînfrîntă. î nvăţînd -o mai cu seamă din acte şi do cumente. ca să -l zugrăvească în închipuirea poporu lui. Cînd se gîndea la părerile lui dinainte. pas cu pas. al do i le a î mp ă r at r o ma n ( pr i ma ju măt at e a se co lu lu i I). partidul lui 1814 îl înfăţişa într -o mie de chipuri cumplite. începînd cu ce era groaznic şi totuşi măreţ şi sfîrşind cu ce era groaznic pînă la grotesc. vălul care -l acoperea pe Napoleon se sfîşiase şi ochii lui Marius putură să -l privească în voie. cu condiţia ca ura să dea isonul. apoi cele abia lu minate. şi al oamenilor mari. Astfel. Marius nu avusese niciodată alte păreri despre „omul acela" — cum i se spunea. Citind istoria. pe cele luminoase şi strălucitoare ale entuziasmului. de la Tiberiu ' pînă la Căpcăun.4 dumnezeiesc şi omenesc al lucrurilor măreţe. trebuie s. Restauraţia îl ura mai grozav chiar decît pe Robespierre. la început aproape cu părere de rău. 1 T iber iu. Asta. Toate prejudecăţile. pe care fusese pus să . în sfîrşit. Bonaparte ajunsese un fel de dihanie din basme şi. Zăcea în el un omuleţ încăpăţînat care -l ura pe Napoleon. tip de t i r a n sîugeros. de la reabilitarea tatălui său trecuse la reabilitarea lui Napoleon. nu fără o oarecare greutate. Ele se împletiseră cu dîrzenia firii lui. mintea lui fusese îmbuibată cu ideile partidului lui 1814 asupra lui Bonaparte. Pe nesimţite. El întrezări ceva nemăsurat de mare şi bănui că pînă atunci se înşelase asupra lui Napoleon. pe care în văţase să le urască pînă atunci. . dacă vorbeai de Bonaparte. încetul cu încetul. se înfuria şi zîmbea. mai întîi treptele întunecate. Se foloseau cu multă îndemînare de istovirea naţiunii şi de ura maselor.i blesteme.

Ce spectacol îţi oferă noaptea ! Auzi zgomote înfundate care nu ştii de unde vin. Căpcăunul corsican. planetă d e o mie două sute de ori mai mare decît Pămîntul. încetul cu încetul. întinse amîndouă braţele afară pe fereastră.părea că aude răpăitul tobelor. îşi ridica ochii la cer şi vedea strălucind în adîncuri fără fund constela ţi ile uriaşe . din cînd în cînd. găsea numele tatălui său . pe care-l admiri şi pe care -l urmezi cu credinţă . Era 1 Actor foarte admirat pe vremea Iul Napoleon. Excela în tragediile clasice. tiranul. Luminarea era aprinsă.o noapte se afla singur în odăiţa sa de sub acope riş. 189 . i se . simţea un val ce creştea şi i se înălţa în suflet. apoi îi pleca din nou pe carte şi acolo vedea mişcîndu . I se strîngea inima. îi părea cîte. Pentru Pontmercy împăratul fusese căpi tanul preaiubit. Tot imperiul cel mare îi răsărea înaintea ochilor . Din cînd în cînd. monstrul care fusese amantul surorilor sale. uzurpatorul. pentru Marius el era acum ceva mai mult. Aşa -zis ele lecţii de ţinută şi dicţiune pe care Ie da împăratului sînt o legendă. îl vezi pe Jupiter. chemarea trîmbi ţelor. tăcerea. bubuitul tunului. venite parcă din văzduh.o înălţime ameţitoare palida fantomă a s tatuii lui Cezar. Citea buletinele marii armate ca nişte strofe din Homer scrise pe cîmpul de luptă.într. se împleteau cu gîndurile lui. Buonaparte — toate pieriră şi făcură loc în cugetul său unei străluciri nedesluşite ce lumina dintr. scînteind ca focul . otrăvi torul de la Jaffa. se ridică în picioare. tigrul. pe al împăratului mereu. Tot felul de visuri.şi dea seama ce se petrece în el şi de care poruncă ascultă .odată că tatăl lui trecea pe lîngă el ca o adiere şi -i vorbea la ureche . privi ţintă întunericul. totul se sfîrşi. se petrecea în el ceva ciud at . fără să . azu rul e negru . lîngă fereastra deschisă. veşnica nemărginire şi strigă : „Trăiască împăratul I" Din această clipă. pasul cadenţat al batalioanelor. Se simţea luat şi purtat departe. e minunat. galopul surd şi îndepărtat al călăreţilor . paiaţa care lua lecţii de la Talma '. stelele strălucesc .se nedesluşit alte lucruri nemăsurat de mari. citea cu coatele pe masă. fre mătător şi scuturat de friguri.

Luase alt drum. Napoleon deveni pentru el omul-popor. Despot. Fanatismul pentru sabie îl cucerea. strălucitor în petele sale. a lui Ludovic al Xl-lea. greşelile lui şi chiar crima lui. îi era aproape cu neputinţă să se înfrîneze. acum vedea înălţarea Franţei. a lui Richelieu. însufleţit de Robespierre şi Saint. pe lîngă ge niu. Nu . a Comitetului salvării publice '. trecea cu vederea împrejurările uşu rătoare. cucerind Europa prin spada pe care-o ţinea şi lumea prin lumina pe care-o răspîndea. 19Q . Ca orice nou adept al unei religii. A fost mai mult decît atît. Pricepea orice. era beat de propria lui convertire. dar dictator . Era arhitectul nă prasnic al unei prăbuşiri. Ce fusese pentru el apusul er a acum răsăritul. Se avînta prea mult şi mergea pre a departe. dar a fost măreţ în greşeală. a lui Henric al IV-lea. după cea romană. îngemănîndu -se în cugetul lui cu ideea de care era înflăcărat. puternic în crimă. Pe calea cea nouă pe care apucase.Just. Oricum ar fi fost. o dată ajuns pe povîrniş. comitetul a salvat atunci Franţa prin măsurile energice iuate împotri va reacţiunii din interior.ziditorul predestinat al naţiunii franceze. îşi schimbase punctul de vedere. Acolo unde odinioară văzuse prăbuşirea monarhiei. . precum şi împotriva duşmanilor care ameninţau frontierele. Aşa era firea lui. a lui Ludovic al XlV-lea.păşind pe urma lui Carol cel Mare. făcuse un pas nemăsurat de mare. căci a fost om . Avea un fel de bună -credinţă năvalnică ce punea totul de . a 3-a adunare revoluţionară (1793—1795).a valma. A fost întruchiparea Franţei. 1 Organ suprem al puterii executive în timpul Convenţiunii Naţionale. în multe frivinţe începea să se înşele şi altfel. din exterior.şi da seama că. sortită să stă pînească lumea. A avut desigur păcatele lui. E un chip de -a greşi cău tînd adevărul.o republică şi cuprinzînd în el o revoluţie. Marius văzu în Bonaparte fantasma orbitoare care se va ridica întotdeauna la ho tare şi ne va străjui viitorul. el admira forţa. despot ieşit dintr . judecind greşelile vechiului regim şi măsurînd glor ia lui Napoleon.

pentru care colonelul luptase vreme de douăzeci şi cinci de ani. iar în casă se arăta rar. înainte de toate.şi comandă o sută de cărţi de vizită cu numele: Baronul Marius Pontmercy. După cum am ma i spus. tipul bătrînulul ză natic . personaj din comedia clasică franceză. îl smulsese fără milă de lîngă colonel. Cînd puntea se prăbuşi. tipul tînărului sentimental.şi dea seama. Veselia lui Geronte jigneşte şi scoate din fire tristeţea lui Werther 1 . acestea durau o punte între Marius şi domnul Gillenormand. se căscă prăpas tia. era foarte blînd şi spunea că era ocupat cu studiile. la masă vorbea puţin. încă de mult toanele domnului Gillenormand nu -i plăceau de loc. Marius simţea o revoltă nespusă împotriva domnului Gillenormand la gîndul că el fusese acela care. După ce prin această tainică luptă îşi lefădase v echea sa piele de burbonian şi de „ultra". Aceasta era o urmare foarte logică a schimbării ce se petrecuse în el. Printr. Ii despărţeau toate nepotrivirile dintre un tînăr grav şi un bătrîn uşuratic. le vîrî pe toate în buzunar. se duse la un gravor de pe cheiul Orfevres şi . Marius se îndepărta de bunicul său. Numai că. cînd fu de. lăsînd astfel pe tată fără copil şi pe copil fără tată. nu i se arătau pe faţă. conferin 1 Primul. schimbare în care totul se învîrtea în jurul tatălui său. după ce se lepădase de aristocraţie. adînc democrat şi aproape republican. de amintirea lui şi de lucrurile . Atîta doar că era din ce în ce mai rece . cursurile. necunoscînd pe nimeni şi ner avînd la ce poartă să . Cînd mătuşa lui îl dojenea. pe măsură ce se apropia de tatăl său. dintr.o pricină aşa de neroadă. celălalt. Nimic din toate astea.Toate prefacerile acestea adînci se împlineau în sufle tul lui fără ca familia să . 191 . eroul romanului Suferinţele ttnărului Werther de Goethe (1774). examenele.a binelea revoluţionar.o altă urmare firească. de clericalism şi de regalism. Din dragoste pentru tatăl său începu aproape să -l urască pe bunic. Atîta timp cît împărtăşeau ateleaşi păreri politice şi aceleaşi idei. am spus -o.şi lase cărţile de vizită. Şi.

fiindcă nu-l vedea. un fel ţanţoş de a . Marius ceruse iar voie bunicului său să facă o scurtă călătorie. Intr. hanul se închisese şi nimeni nu mai ştia nimic despre el. ceva l egat de gît cu o panglică neagră. adăugind : „Cred că voi pleca chiar în seara asta".mă să te las putea să i . domnişoara Gillenormand cea mare se î ntorsese acasă tulburată. pe hangiul Thenardie r.o.te. Avea un mijloc de domnişoară. era slăbi ciunea domnişoarei Gillenormand. atît cît firea ei de lasă . — Unde se tot duce ? întreba mătuşa. răspunsese bunicul şi adăugase ca pentru si ne. nu mai e în minţile lui ! conchise bunicul. credem că am mai spus . Cei doi veri nu se cunoşteau decît din nume. care -l prefera. The"nardier dăduse faliment. Locotenentul Theodule Gillenormand îndeplinea to ate condiţiile cerute pentru a fi ceea ce se cheamă un ofiţer chipeş. Bunicul rămînea neclintit la părerea lui fără greş : „îndrăgostit ! Mă pricep eu !" Marius lipsea din cînd în cînd de acasă. Cînd nu vezi pe cineva. Theodule. poţi să crezi că e desăvîrşit. ridicînd a uimire sprîncenele: Iar doarme într-altă parte !" Domnişoara m .şi tîrî sabia şi de a purta mustaţa răsu cită.o dimineaţă.una din aceste călătorii. atît de rar. sub cămaşă. Marius lipsise patru zile de acasă.a. Intr .d. Li se păruse că purta pe piept. Venea foarte rar la Paris . încît Marius nu-l văzuse niciodată. Pentru aceste cercetări.m. se duse la Montfermeil pentru a împlini dorinţa tatălui său şi -l căutase pe fostul sergent de la Waterloo. — Hotărît.ţele ş. Era un strănepot al domnului Gillenormand din partea tatălui şi ducea viaţa de garnizoană departe de familie şi de orice cămin. totdeauna foarte scurte.o îngăduie. „Du . VII VREO FUSTA Am pomenit de un lăncier.

II 193 . — Atunci sărută . — Nu se poate.mă ! — Poftim. şi fiinţele prea curate nu dispreţuiesc de loc lucrul ăsta. Theodule dragă ! — Inima ar spune da. — Stai la noi cel puţin săptămîna asta ? — Mătuşă. Pentru a lupta cu această curiozitate. Schimbăm garnizoana. Theodule ? întrebă ea. Era deci pradă unei pofte nedesluşite de a cunoaşte o aventură. o taină — şi nu . Sufletele bisericoase nutresc în ascunzi şurile lor o anumită curiozitate pentru lucrurile ne îngăduite. plec diseară. Scoase un strigăt de fericire. bi sericoasă. A gusta un mister. recursese la un talent de al său şi începuse să lucreze fir cu fir una din acele broderii de pe vremea împăratului şi a restauraţiei. — Tu aici. lucrătoare ursuză. Povestea e simplă. asta aduce cu noutatea unui scandal. lucru posomorit.şi vîre nasul în toate astea. unde sînt multe roţi de cabrioletă . o femeie în umbră. o întîlnire de dragoste. Ca să te duci de la vechea garnizoană la (3 — MfzerabiM. Stătea de cîteva ore nemişcată pe scaun cînd se deschise uşa. Eram la Melun şi ne tri mit la Gaillon. Poţi fi bătrînă. dar îţi place să vezi intrînd un ofiţer la tine în odaie. — In treacăt. Domnişoara Gillenormand ridică ochii .i displăcea să . — Te rog stai. ruşinoasă. Mătuşa Gillenormand se duse spre scrin şi-l deschise. care o răpea de la îndeletnicirile ei.Gillenormand urcase în camera ei foarte intrigată şi aruncase de pe scară acest semn de mirare : „E prea mult 1" şi acest semn de întrebare : „Dar unde s-o fi ducînd ?" Ea întrevedea o aventură amoroasă mai mult sau mai puţin îngăduită . făcu Theodule. Şi o sărută. dar datoria nu. — Negreşit. v*!. locotenentul Theodule se afla în faţa ei şi o saluta milităreşte. mătuşica. mătuşă.

— Vrei să spui pentru plăcerea mea. fiindcă veni vorba de asta.şi simtă gîtul zgîriat de fireturile uniformei. Am o permisiune specială. — Unde merge diligenta ? — La Andelys. ajuns aici. — Iată ceva pentru osteneala ta. — Stricatul ! strigă mătuşa. — Dar tu din datorie. — Cînd am loc. trebuie să te în treb ceva. Eu mă duc cu dili genta. — Nu. pleacă şi el în călătorie ? — De unde ştii asta ? spuse mătuşa nemaiputînd de curiozitate. Ordonan(a se duce cu calul. dar el n . vărul tău nu e un băiat aşezat ca tine. A. Domnişoara Gillenormand îi puse zece ludovici de aur în mînă. m ătuşica. Marius Pontmercy. şi -ar fi dat cu palma peste frunte. Şi. — Ce nume ? — Marius Pontmercy. Mi .ar fi fost bărbat. Dac. Theodule o sărută a doua oară şi ea avu plăcerea să .a catadicsit să mă bage în seamă. o să călătoriţi împreună ? — El pe imperială. eu înăuntru.am văzut.o văd pe mătuşă -mea. ■— Ei. ma ra dus să . Am (inut să te văd. dragă mătuşica. drace ! Aci se întîmplă un eveniment : domnişoara Gillenor mand cea mare avu o idee.mi reţin un — Şi? — Un călător venise înaintea mea şi reţinuse un loc pe imperială. — Te duci călare cu regimentul ? întrebă ea. O noapte întreagă în diligentă ! •— Ca şi mine. II întrebă pe Theodule : — Ştii că vărul tău nu te cunoaşte ? — Nu. aşadar. el din destrăbălare. — Ce anume ? — Vărul meu.am spus : mă duc s.cea nouă trebuie să treci prin Paris. eu l. Am văzut pe foaie numele lui. — A. 194 .

te din cuvîntul acesta fetiţă. — Ei. Eu mă dau jos la Vernon. mătuşă. reluă ea. — Ia bine seama ! ~ Iau. — Desigur ! exclamă mătuşa.— Va să zică acolo se duce Marius ? — Dacă n .mă acum şi guvernantă". Nu te cunoaşte şi o să -ţi fie uşor. adăugă : O fetiţă. Asta o să -l distreze pe bunic. — Marius 1 Ce nume urît! Cine . mătuşă. — Mi. O să ne scrii despre ce e vorba. ca şi de nepotul cel tînăr. Fiindcă e o fetiţă la mijloc. ca mine..mi o plăcere. 13* 195 . Theodule ! — Ascult. încearcă să vezi fetiţa. — Vai ! Vai 1 — Nu doarme acasă.Iată . Nu cunosc drumul lui Marius. de la o vreme Marius lipseşte cam des. Theodu le răspunse cu liniştea unei statui : — Vreo fustă ! Şi cu acel rîs în doi peri care arată si guranţa celui care vorbeşte. Lui Theodule nu-i plăceau asemenea urmăriri . spuse ofiţerul. — Ei bine. care crezu că -l aude vor bind pe domnul Gillenormand şi simţi cum o convingere nestrămutată ţîşneş.o fi avut ideea să -i pună numele Marius ? Pe tine cel puţin te cheamă Theodule.o să se oprească cumva în drum. Şi adăugă în sinea lui: . ca să iau legătura cu Gaillon. accen tuat aproape în acelaşi fel de unchiul cel bătrîn. drăcie ! — Călătoreşte într -una. — O!O! — Am vrea să ştim care e pricina. — Bine de tot. Urmăreşte -l puţin pe Marius.ar plăcea mai mult să mă cheme Alfred. dar era foarte mişcat de cei zece ludovici de aur şi credea că vor fi urmaţi şi de alţii. — De tot. Fă . Primi însărcinarea şi spuse : — Cum vrei dumneata. — Ascultă.

sau s-o fi dus pînă la Pacy. — Bun — mormăi el pe jumătate adormit — aici mă dau jos. Era chiar el. în timp ce-şi încheia nasturii de la tunica uniformei de mică ti* nutâ. — Theodule. In seara care urmă după această convorbire. lîngă trăsură. „Poate că nici nu mai e în diligentă. Cînd se făcu ziuă. întindea flori călătorilor. conducătorul diligentei strigă : — Vernon. putînd s -o ia la stînga spre Evreux sau la dreapta spre Laroche -Guyon. Somnul îi fu adînc şi conştiincios. Asta îl făcu să rîdă. o ţărăncuţa. S-o fi oprit la Poissy.Domnişoara Gillenorrnand îl îmbrăţişa. Ţine . tu n-ai face asemenea prostii. eşti omul punc tuali tăţii şi al datoriei . Marius se apropie de ea şi -i cumpără cele mai frumoase flori pe care le avea în coş. Lăncierul făcu mutra satisfăcută pe care ar fi făcut -o probabil şi Cartouche dacă ar fi fost lăudat pentru cinstea lui. dacă nu s -o fi dat jos la Meulan . se trezi de-a binelea şi se gîndi la mătuşa lui. Argus sforăi toată noaptea. s-o fi coborît la Mantes. tu nu ţi -ai părăsi familia ca să te duci să vezi o creatură oarecare. 196 .te după el. primul lucru pe care-l făcu e că adormi. sau poate la Rolleboise. la cei zece ludovi ci şi la raportul pe care se însărcinase să -l facă despre faptele şi gesturile lui Marius. Pe urmă. Marius se urcă în diligentă fără a bănui că e supravegheat. Jos. ori la Triel. vîrîtă printre cai şi vi zitii. po pasul Vernon ! Călătorii pentru Vernon ! Şi locotenentul Theodule se deşteptă. mătuşă ! Ce dracu o să -i scriu bătrîne i ?" In clipa aceea un pantalon negru care cobora de pe imperială se arătă la geamul cupelei. eşti robul regulamentului. îşi zise. memoria limpezindu -i-se încetul cu încetul. „O fi Marius ?" îşi spuse locotenentul. — Flori pentru cucoanele dumneavoastră. Cît despre supraveghetor. Tu te supui disciplinei.

" Şi nu numai din pricina însărcinării primite. Cui naiba îi duce florile ? Trebuie să fie o femeie foarte frumoasă pentru un buchet atît de frumos.o văd şi eu.mi aţîţă curiozitatea. Aş vrea s . La căpă tîiul mormîntului. . îşi spuse Theodule. se opri buimăcit. în dreptul unei ridicături. cu fruntea în mîini. Să vedem fe tita !" Şi înainta în vîrful picioarelor spre ungherul unde dis păruse Marius. începu să -l urmărească pe Marius. Fetiţa era un mormînt. VIII MARMURA ÎMPOTRIVA GRANITULUI Acolo venise Marius cînd lipsise întîia oară din Paris. Marius. îngenunchease în iarbă pe un mormînt. Marius se îndreptă spre biserică. nu se uita la ele. „Intîlnirea e afară. pe care scria cu litere albe numele : COLONELUL BARON PONTMERCY. „Cît e de îndrăgostit 1" se gîndi Theodule. Femei elegante coborau din diligentă . Ajuns acolo. De acolo venea de fiecare dată cînd domnul Gillenormand spunea : „Nu doarme acasă". „De minune ! îşi zise Theodule. Marius nu intră înăuntru. Nimic nu e mai delicios decît o ocheadă care trece pe deasupra lui dumnezeu. ci o luă pe la spatele ei. Ma rius nu luă seama la Theodule. Parcă nu vedea nimic împrejurul lui. Biserică ! Asta e I întîlnirile de dragoste gătite cu niţică liturghie sînt cele mai bune.„Deocamdată — îşi spuse Theodule sărind din trăsură — iată ceva ce . pes te care împrăştie toate florile. ci şi din curiozitate personală. II auzea pe Marius cum plînge în hohote. pierzîndu-se într-unui din ungherele zidurilor din dosul altarului. se afla o cruce de lemn negru. întocmai ca acei copoi care vînează pe socoteala lor." Ajuns la biserică.

şi dea seama şi care se compunea din respectul pentru un mormînt. dis-de-dimineaţă ajunse acasă la bunicu -său. 198 . unde se afla domnişoara Gillenormand lucrînd la roţile ei de cabrioletă. simţind nevoia să repare oboseala nesomnului printr-un exerciţiu de înot. de care nu putea să .Locotenentul Theodule îşi pierdu cu totul cumpătul cînd văzu că e vorba de un mormînt. să -l descoase cam de unde venea. Şi după o clipă intră în salon.ar fi ieşit nimic din descoperirea făcută de Theodule asupra dragostelor lui Marius . întîmplarea de la Vernon n. — Asta îmi place ! spuse domnul Gillenormand. în cealaltă panglica d e la gît. Voia să -l îmbrăţişeze şi. amestecat cu respectul pentru un colonel.i scrie mătuşâ -si. şi făcu această retragere ca un soldat disciplinat. Se retrase. cît putut de repede. de bună seamă. îl auzi întorcîndu . se hotărî să nu . în vreme ce-l îmbrăţişa. cu picioarele lui bătrîne. stătu numai cît îi trebuie ca să -şi le pede haina de drum şi panglica neagră de la gît şi se duse la baie. n. obosit de cele două n opţi petrecute în diligentă şi. Domnul Gillenormand ţinea într -o mînă redingota. strigînd . ce se întîlneşte foarte des în viaţă. Neştiind ce să . sculat de dimineaţă ca toţi bă trînii sănătoşi.i mai scrie de loc . Marius nu mai era acolo. Dar tînărului îi trebuise mai puţină vreme ca să co boare decît i-a trebuit bătrînului ca să urce. Simţi adică ceva ne plăcut şi ciudat. se urcă repede în odaia lui. Patul nu era desfăcut şi pe el se vedeau aruncate fără grijă haina şi panglica neagră. lăsîndu -l singur pe Marius în cimitir. Moartea i se arăta cu epoleţi şi -i dădu aproape salutul militar. Marius se întoarse de la Vernon a treia zi . dacă printr -o orînduire tainică. Intrarea fu triumfală. Se grăbi să urce. Domnul Gilleno rmand. şi.ar fi avut aproape îndată o urmare la Paris.se. şi cînd moş Gillenormand intră în mansardă. scara man sardei în care locuia Marius.

şi dumneata. care citi : Baronul Marius Ponttnercy. Şi . Numai domnul Gillenormand spuse în şoaptă. — Hai să -l citim odată ! spuse mătuşa.am plătit cu sîngele meu. Erau cele o sută de cărţi de vizită ale Iui Marius. Bătrînul luă cutia şi . fiul meu îl va lua şi -l va purta. Mă pricep eu ! Astea se poartă lîngă inimă. — Fiindcă e cu siguranţă un por tret aici. Iată -ne în plin roman ! Am portretul. înfăşurat în hîrtie albastră. Deschiseră şi citiră următoarele : „Pentru fiul meu..— Victorie ! Vom descoperi taina.. Domnul Gil 199 . Ii dădu una domnului Gillenormand. Pe cîmpul de luptă de la Waterloo împăratul m -a făcut baron. Dom nişoara Gillenormand îl ridică şi desfăcu hîrtia albastră. Vom afla de isprăvile acestui prefăcut. Nicoletta veni. — Ei. — De la aceeaşi aceluiaşi. Bătrînul sună. Nu găsiră înăuntru nimic altceva decît o hîrtie împăturită cu grijă. Nu schimbară o vorbă.o un biet flămînd pe sub nasul căruia ar trece nişte minunate bucate care n -ar fi pentru el. Deoarece restauraţia îmi tă găduieşte acest titlu pe care l .şi puse ochelarii. ca şi cum ar fi vorbit cu sine : ■— E scrisul militarului ăluia. cu acea plăcere încîntată şi mînioasă totodată pe care ar avea. Mătuşa se uită la hîrtie. Cutia se deschidea apăsînd pe un resort. Tocmai atunci căzu dintr -un buzunar al redingotei un pachet dreptunghiular.o privi cîtva timp. fără s -o deschidă. In adevăr. Sînt sigur că va fi demn de el. pe urmă o puse din nou în cutie. spuse domnul Gillenormand pufnind în rîs. Un bilet de dragoste. Ştiu eu ce ştiu. Se simţiră îngheţaţi ca de respiraţia unui cadavru. Ce dobitoci ! Cine ştie ce slută ! Tinerii de azi au gusturi atît de îndoielnice." Sentimentul pe care-l avură tatăl şi fiica n u se poate descrie. Vom cunoaşte ade vărul adevărat. tată ! zise fata bătrînă. de panglică atîrna o cutiuţă de piele neagră care aducea cu un medalion. o întoarse pe toate feţele.

Din î ntunecat cum era se făcu roşu. Nu vreau să ştiu. şi din purpuriu ca flacăra.lenormand luă panglica.nseamnă asta ? Marius se roşi puţin şi răspunse : — Asta înseamnă că sînt fiul tatălui meu. ia te uită ! Eşti baron acum.a lui şi care. sări în picioare. le aruncă pe toate în mijlocul salonului şi spuse : — Ia zdrenţele astea ! Tr ecu un ceas lung în cea mai mare linişte. strigă la el. îl zări pe bunicu . noaptea în zăpadă. Fiecare cuvînt pe care -l rostea Marius îmbujora obrazul bătrânului regalist asemenea unor foaie care suflă în cărbuni aprinşi. care a slujit în chip glorios republica şi Franţa. — Marius ! strigă el. sau. în ploaie. nişte golani. un om care a smuls două steaguri. Fiecare se gîndea de bună seamă la acelaşi lucru.a fi iubit doi ingraţi : ţara şi pe mine. ia te uită. mai bine zis. Bătrînul şi fata bătrînă se aşezară cu spatele unul la altul. A fost un om care a trăit un sfert de veac pe cîmpul de bătaie. Era mai mult decît putea s. cînd îl văzu. La cuvîntul „republică". cutia şi redingota. Copil blestemat! Nu ştiu ce era tatăl tău. ziua sub gloanţe ş i ghiulele. Habar n -am de toate astea. nişte uci 200 . din roşu purpuriu. un om mare în cea mai măreaţă istorie pe care au făcut -o cîndva oa menii. mătuşa Gillenormand zise : — Frumos ! Nu mult după aceea se întoarse şi Mari us. în noroi. — Tatăl rneu — răspunse Marius cu ochii în jos şi cu o înfăţişare severă — a fost un om modest şi viteaz. Felicitările mele ! Ce . Dar ceea ce ştiu e că totdeauna printre aceşti oameni n-au fost decî t nişte mizerabili. care a fost rănit de douăzeci de ori. care ţinea în mînă o carte de vizita de . Domnul Gillenormand se opri din rîs şi spuse aspru : — Tatăl tău sînt eu. strivindu -l cu îngîrnfarea lui burgheză şi batjocoritoare : — Ia te uită. care a mu rit uitat şi părăsit şi care n -a avut decît un singur cusur.audă domnul Gillenormand. înainte de-a păşi pragul salonului. După ce trecu acest ceas.său. el se ridică. acela de.

dar nici să nu . cu . îmi pare rău. Ridică ochii. Dar ce să facă ? Tatăl său fusese trîntit la pămînt şi călcat în picioare în faţa sa.am cunoştinţă. care fusese de 1 Al doilea fiu al contelui d'Artois (regele Carol al X-Iea în 1824) . Era ca un preot care vede sfînta împărtăşanie risipită în vînt. Cum era să -l răzbune pe unul fără să -l jignească pe celălalt ? Nu era chip să .a lungul odăii. toţi nişte laşi care . Auzi tu. făcînd să scîrţîie parchetul sub picioarele lui. a fost asasinat în 1820 de un meseriaş. Louvel. l .au tră dat pe regele lor legitim. cu un fel de măreţie ciudată.şi insulte bunicul. Nu se putea ca astfel de vorbe să fie rostite în faţa lui şi să rămînă nepedepsite.un trecător. ca un om de piatră care se mişcă. îşi privi ţintă bunicul şi strigă cu voce tunătoare : — Jos Burbonii şi porcul de Ludovic al XVIII -lea ! Ludovic al XVIII-lea murise de patru ani. Se întoarse spre un bust al ducelui de Berry \ care se afla pe cămin. A doua oară se plecă spre fiica sa. ca un fa chir ce.şi răzbune tatăl nu se putea. Marius tremura tot.ggşi. Apoi trecu de două ori încet şi în tăc ere de. şi se înclină adînc. fapt pentru care era considerat martir în cercurile ultraregaliste. nu ştia ce să facă. îşi simţea capul în flăcări. dar de cine ? De bunicul său. Nu cunosc pe nimeni : am spus toţi. Âm spus toţi.au fugit din faţa prusacilor şi a englezilor la Waterloo. şi dom nul Gillenorrnand foalele. dar de asta p uţin îi păsa. Marius ? Ia seama bine. Din stacojiu cum era. de alta părul alb. D acă domnul tatăl tău e printre ei. nişte tîlhari care l -au slujit pe Bu-o-naparte I Toţi nişte trădători care . De o parte un rnormînt sfînt. n .atît mai rău ! Sluga dumitale ! De data asta parcă Marius ar fi fost jeraticul.şi vede idolul scuipat de . nişte hoţi.au trădat.n capul căruia joacă un vîrtej. eşti tot atît de baron cit e şi papucul meu I Toţi sînt nişte bandiţi care l -au slujit pe Robespierre. Iată ce ştiu. dar ab solut toţi. . de la cămin Ia fereastră şi de la fereastră la cămin. bătrînul se făcu deodată mai alb decît îi era părul din cap. nişte revoluţionari. Cîteva clipe se simţi ca un om beat ce se clatină şi .

pe de altă parte. pe scara întunecoasă de la man sardă. cu un zîmbet aproape liniştit: — Un baron ca domnul şi un burghez ca mine nu pot sta sub acelaşi acoperiş. Apoi deodată. Şi ca să . Se urcase într -o tră sură de piaţă luată cu ora şi se îndreptase. Nici hîrtia. medalionul de piele neagră în care era peticul de hîrtie scris de colonel. ridicîndu -se. domnul Gillenormand spuse fiicei sale : — Ai să trimiţi acestui ucigaş cîte şase sute de franci la fiecare şase luni şi să nu mai aud niciodată de el. spre Cartierul latin. fără să bage de seamă. ieşise şi el furios. toate as tea erau însăşi inima lui. Nicoletta scăpase. la întîmplare. teribil. A doua zi. Luînd la repezeală „zdrenţele" lui Marius ca să i le ducă în odaie.un sac de călătorie. aşa cum poruncise bunicul. aceste moaşte sfinte. Ce făcuseră cu ele ? Marius plecase fără să spună unde se duce şi fără să ştie unde merge.şi verse focul ce -l mistuia de trei luni şi mai bine îi spuse fiicei sale dumneavoastră. nici medalionul nu s. Necazul creşte. tremurînd. hîrtia. Totdeauna se ivesc asemenea mici în tîmplări menite să încurce şi mai tare dramele de fam ilie. şi -i spuse surîzînd. Marius. Ştia pe din afară cele cî teva rînduri scrise de colonel şi prin urmare nu se pierduse nimic.i strigă : — Ieşi afară ! Marius părăsi casa. Dar scrisul. cu toate că vina a iămas aceeaşi. întinse braţul spre Marius şi .au mai găsit. cu ceasul şi cîteva rufe într. cu fruntea mărită parcă de răsfrîngerea înspăimîntătoare a mîniei.faţă la această ciocnire şi stătea încremenită în loc ca o oaie bătrînă. Ce se va întîmpla cu Marius ? 202 . Marius era încredinţat că „domnul Gillenormand" — din ziua aceea nu-i mai spuse altfel — aruncase în foc „testamentul tatălui său". cu 30 de franci în buzunar. O împre jurare despre care trebuie să vorbim îi mărise şi mai mult îndîrjirea. palid.

C. Fiecare făcea pasul ce-l avea de făcut. Acul se mişcă pe cadran. îşi schimbă glasul. Erau şi alte tabere mai serioase. prin însuşi faptul trecerii timpului. prin însăşi rigiditatea lui. Nimic nu poate zămisli visul mai bine decît doctrina. Noi facem aici istorie. Părerile înaintate aveau îndoite temeiuri. Prefacerea se face aproape pe nesimţite. Fluxul se caracterizează şi prin faptul că dă naştere la diferite amestecuri. Văzduhul era plin de adieri stîrnite din adîncurile lui '89 şi '92.CARTEA A PATRA PRIETENII A. Tineretul se afla tocmai în epoca aceea cînd. Regaliştii de veneau liberali. Re galismul voltairian. Se pasio nau pentru absolut. Acestea erau amăgirile timpului de atunci. împinge cugetele spre azur şi le face să plutească în nemărginire. care era vicleană 203 . calmă în aparenţă.-ULUI l UN GRUP CARE ERA PE CALE SA INTRE IN ISTORIE Epoca aceea. era totuşi străbătută de un fior revoluţionar abia simţit.B. să ni se îngădu ie cuvîntul. se mişcă şi în suflete. lumea iubea în acelaşi timp şi pe Napoleon. şi li bertatea. Utopia de azi va fi mîine în carne şi oase. o varietate ciudată. a avut o pere che nu mai puţin ciudată : liberalismul bonapartist. întrezărind înfăptuiri nesfîrşite . Şi nimic nu poate zămisli viitorul mai bine decît visul. Părerile trec prin felurite faze. Int r-un loc se adînceau principiile. ab solutul. într-altul se cultiva dreptul. libe ralii deveneau democraţi. mergînd înainte. Un început de mister ameninţa „ordinea stabilită". Era ca un flux încărcat de mii de refluxuri. de aici ieşeau foarte ciudate îmbinări de idei .

care a făcut din Nar ses * un general de armată. papă. mai întîi de sub jugul francez şi ulterior de sub cel austriac.. membrii unei organizaţii secrete revoluţionare. între alte asociaţii de aces t fel. în franţuzeşte e pronunţat ca şi abaissi: înjosit.B. Gîndul ascuns al guvernului şi cel al poporului se întîlnesc în încercarea de a se săpa unii pe alţii. pentru ridi carea oamenilor maturi. unii din membrii ei au devenit cardinali. îşi ziceau Prietenii A.C. dovadă : Barbari et Barberini s .ului ? In aparenţă.C. 3 A. în realitate.B.ului. care a existat în Italia în prima treime a secolului al XlX.C. Ţelul ei principal era eliberarea naţională a Italiei. 6 Primul termen înseamnă în limba spaniolă culegeri d e jurisprudenţe cutumiare şi de hrisoave regale care acordau privilegii oraşelor şi provinciilor . joc de cuvinte care se făcea la Roma pe sea ma generalului bizantin. organizaţie secretă prusacă. Pe atunci nu existau încă în Franţa acele organizaţii vaste şi subversive ca tugendbundul ' german sau car bonarismul 2 italian. A fost constituită în 1808 pentru a lupta împotriva lui Napoleon. înseamnă „un castrat în frun tea unei tabere". Un joc de cuvinte care nu e de luat în rîs.C.Iea. Dar ici şi colo existau nucleuri as cunse care se întindeau prin ramiîicaţiuni. . o socie tate pentru educaţia copiilor . La Paris. 6 Familie italiană (florentină) din secolele XVI— XVII . Pregătirea răzvră tirilor dă un răspuns premeditării loviturilor de stat. Ce erau Prietenii A. aplecat. „Abeceul" 3 era poporul Voiau să -l ridice.: ' Verset din Evanghelia lui Matei : „Tu eşti Petre şl pe aceastS piatră voi zidi biserica mea" tfo original tn limba latină). precum şi lichidarea instituţiilor feudale absolutiste din micile state italiene şi unificarea Italiei. se născuse societatea Prietenii A.Liga virtuţii". dovadă: Tu es Petrus et super hanc petram 7 etc.B.B. Castratus ad castra. 2 Carbonarii. fuegos înseamnă focuri. a recucerit o parte din Italia ocupată de ostrogoţi. sugerînd că asemenea arhive monarho -feudale sînt destinate fecului.. -ului. dovadă : Castratus ad castra. etc. iar Maîfeo Barberini. Era eunuc. Cougourde a început a se schiţa la Aix. Victor Hugo apropie cele două cuvinte. ' Unul din comandanţii de oşti ai împăratului Justinian (prima ju mătate a secolului al Vl -lea) . Semn cît se poate de revoluţionar. 1 . Jocurile de cuvinte sînt uneori grave în poli tică . alcătuită din repre zentanţi ai nobilimii liberale şi ai intelectualităţii burgheze. 204 . dovadă: Fueros y Fuegos 6 .şi suspectă.

s emn îndestulător pentru a trezi bănuielile unui agent de poli ţie. se juca şi se rîdea. Era o societate se cretă încă în faşă. încît al cătuiau un fel de familie. în stare uneori să f i e fioros. Cel dintîi din aceste locuri de întîlnire er a foarte aproape de lucrători. Grantaire. Astăzi a pierit în adîncurile nepătrunse ale trecutului. întrunirile obişnuite ale Prietenilor A. d e ve nii fa vo rit a l aces tuia .Michel.Prietenii A. dacă gaşca ar sfîrşi prin a da eroi. cu o scară tainică. Courfeyrac.. în stradela Greş. despre care vom vorbi mai tîrziu. se bea.o sală. Enjolras. Un Antinous ' sâlba 1 Tip d e fru muse ţe b ă r bă te ască l a ro ma n ii d i n ult i me le sec o le a le imp e riu lui. mai înainte ca cititorul să le vadă cum se scufundă în bezna unor în tîmplări tragice.ului erau puţini. lîngă Hale.o circiumă numită Corint. Pe perete era atîrnată o hartă veche a Franţei din timpul republicii. avea două ferestre şi o ieşire. Ajunşi la acest moment al dramei. în şoaptă.C. Tinerii aceştia erau atît de prieteni între ei. Sala asta. se va vedea mai tîrziu de ce. d up ă nu me le u nu i sc la v grec a l î mp ă ra t ulu i Ad ria n. Se vorbea cu voce tare despre toate. am spune un fel de gaşcă. Era frumos ca un înger. cel de al doilea — de studenţi. 205 . într .B. Toţi. Iată numele celor mai însemnaţi şi care intră într -o anumită măsură în istorie : E njolras. erau din sud. numită cafeneaua Musain. Enjolras era un tînăr fermecător.B. Feuilly. Combeferre. pe care l-am pomenit cel dintîi. Joly.C. Jean Prouvaire.C. Grupul acesta era vrednic de lua t în seamă. afară de Laigle. Se adunau la Paris în două locuri. destul de departe de cafenea şi legată de ea printr -un coridor foarte lung. Acolo se fuma. Cei mai mulţi dintre Prietenii A. azi dărîmată.B. poate că nu e de prisos să în dreptăm o rază de lumină asupra acestor tinere frunţi. într -o cafenea mică din piaţa Saint . era bogat şi singur la părinţi. în dosul cafenelei Musain. Bahorel. -ului se ţ i neau într. şi lîngă Pantheon. iar despre anumite lucruri. -ului erau studenţi care se înţelegeau minunat cu cîţiva lucrători. Lesgle sau Laigle.

pletele cu cîrliontii în vînt. nu auzea păsările cîntînd . foarte ciudată la un tînăr.ar fi mişcat mai mult decît pe Aristogiton . Ca şi alţii de la sfirşi tul acelui veac şi începutul acestuia din urmă. mare preot al idealului. Au izbutit să . O frunte mare într . Nu avea decît o patimă : dreptul . genele blonde şi lungi.e. Vai de fata care ar fi cutezat să se apropie de el ! Dacă vreo lucrătoare veselă din piaţa Cambrai sau din strada Saint -Jean-de-Beauvais. Fire războinică şi pontificală. apocalipsul revoluţiei. pe deasupra miş cării timpului său.o băga în seamă . primăvara n .). Pe muntele Aventin ar fi fost Gracchus. pe vremea Convenţiunii — Saint-Just. Tot ce nu era republică îl făcea să plece feciorel nic ochii. Cunoştea în amănunt cauza cea mare.o figură e ca un cer vast într. ochii albaştri. ca şi pentru Hermodius '. Avea privirea adîncă. Ambii conjuraţi erau tineri austeri. în clipa de faţă era soldat al democraţiei . preocupaţi numai de recîştigarea libertăţii patriei lor (a doua jumătate a secolului al Vl -lea î. flo rile nu erau bune decît să ascundă spada. Deschidea aripile pe neaşteptate.tic. pleoapele puţin roşii. era parcă prea tînăr. tirani ai cetăţii. fruntea înaltă. de o tine reţe proaspătă de fată.I ucidă numai pe primul şi au fost executaţi. Era aspru în bucurii. dar părea încă un copil. Ai fi spus văzîndu -i privirea gînditoare că străbătuse odată. 206 . ar fi poftit la acest răsărit de soare şi ar fi venit să -şi 1 Aluzii la un episod din istoria vechii Atene : Hermodius şi Aristo giton au urzit o conspiraţie împotriva lui Hippare şi Hippias. Trandafirii de-abia îi vedea . Era bărbat. Era îndrăgostitul de marmură al Libertăţii. pentru el. cu toată paloarea ce -i acoperea uneori faţa. gîtul de paj. buza de jos groasă şi lesne dispreţuitoare. buzele proaspete. obrajii rumeni. în altă viaţă. Doar el îi mai păstra tradiţia. Cei douăzeci şi doi de ani ai săi păreau abia şaptesprezece. Era grav.n. sînul gol al Evadneei nu l . care s -au făcut vestiţi de timpuriu. Oficia şi lupta totodată . dinţii minunaţi. văzîndu -i chipul de licean. numai un gînd : să răstoarne orice obstacol din cale. şi părea că nu ştie că pe pămînt se află şi o fiinţă numită femeie.o privelişte. Vorba lui aprigă şi inspirată avea freamătul unui imn. ca şi cum ar fi fost de faţă.

Ii plăcea cuvîntul cetăţean. Alături de Enjolras.i îndrepta greşe lile. dar privirea lui era mai cuprinzătoare. Combeferre era filozoful ei. nu avea nimic comun cu heruvimii răzbunători de păcate din viziunile Iui Ezechiel. Combeferre trăia. Cu Combeferre aerul revoluţiei era mai uşor de respirat decît cu Enjolras. „îngerul curtenitor al lui Beaumarchais" este pajul Cherubin din Nunta lui Figaro. Cel dintîi se apropia de Robespierre. învăţa de la Arago 3 despre po' Unul din profeţii israeliţi (secolul al Vl . unul ar fi fost cel drept. în toate părerile lui Combeferre se găsea ceva mai uşor de înţeles şi de în deplinit.). amîndoi dm neprihănire sufletească. ca spaniolii. urma cursurile publice. mai mult decît Enjolras. 2 Omule. Combeferre era blînd după cum Enjolras era aspru. ea purcedea din dreptul divin. A făcut parte d i n guvernul revoluţionar burghez de la 1848 ca ministru de război şi marină. Combeferre mai multă omenie. 207 . celălalt cel înţelept. care. iar după Combeferre din dreptul na tural. ar fi prorocit sfîrşitul robiei babiloniene. cel de -al doilea se alătura lui Condorcet. pe cînd filozofia ei nu poate ajunge decît la pace.e.Iea î. Bucuros ar fi spus hombre 2 . în afară de nume. aceasta era mica deosebire dintre ei. dar mai mult cuvîntul om. După legenda biblică. Nu vedea de atît de sus. Enjolras avea mai multă bărbăţie. După Enjolras. Deosebirea între logica revoluţiei şi filozofia ei este că logica ei poate duce la război. Citea de toate . Voia să to arne în sufletele oamenilor principiile mari ale ideilor generale. dar civilizaţie. viaţa omului de toate zilele. care era logicianul revoluţiei.în cer ce p ut er ea fr u mu s eţi i a s up ra l ui E nj o lr as . zicea : revoluţie. Şi în jurul muntelui prăpăstios el desfă şura larg cerul albastru. mergea la teatru . Dacă le -ar fi fost dat acestor doi tineri să intre în istorie. 3 Astronom şi fizician francez din prima jumătate a secolului trecut. Vir (băr bat) şi homo (om). Combeferre îl întregea pe Enjolras şi .n. De aceea. o privire neaşteptată şi aspră i -ar fi a rătat deodată pră pastia dintre ei şi ar fi învăţat -o să nu confunde îngerul curtenitor al lui Beaumarchais cu năprasnicul heruvim al lui Ezechiel '.

Voia ca societatea să lucreze ne încetat la ridicarea nivelului intelectual şi moral. o călăuză. frunzărea colecţia Monitorului. Era dintre cei ce cred că ştiinţa va învinge pînă la urmă. urmărea ştiinţa pas cu p a s . naturalist din timpul restauraţiei .larizarea luminii. s -a ocupat de magnetism şl som nambulism . nu tăgăduia nimic. cum spuneau prietenii săi. avea cunoştinţe tehnice în toate domeniile. dezlega hieroglife . fost ofiţer. studia pe Puysegur şi Deleuze 3 . muncea cu sîrguinţă şi era în acelaşi timp un visător „pînă la himeră". Declara că viitorul e în mîna învăţătorilo r. Reprezentanţi de frunte ai socialismului utopic francez (prima jumă tate a secolului al XlX-lea). încolo. se ţinea la curent .n faţă pe Saint -Simon cu Fourier 2 . pu rist. Ai fi vrut 1 Naturalist francez din prima jumătate a secolului al XIX -Iea. a scris mai multe volume în apărarea ideilor lui Mesmer. la punerea în circulaţie a ideilor şi la dezvoltarea spiritului celor tineri şi se temea ca n u cumva lipsa de metodă şi sărăcia patrimoniului literar. pre judecăţile şi despotismul le ridicau împotriva omenirii . nu recunoştea nimic. şi tot ce privea edu caţia îi da de gîndit. cealaltă creierul . precis. nu era de loc speriat de cetăţile pe care superstiţiile. să nu facă din liceele noastre un fel de c rescătorii artificiale de stridii. J Armând de Puysegur. Credea în toate visurile : drumul de f ier. telegraful electric.A publicat. cu prejudecă ţile scolastice şi rutina. desena din memorie un fluture bombyx . semnala greşelile de limbă din Dicţionarul Academiei. înlăturarea su ferinţei în operaţiile chirurgicale. Combeferre. Joseph Deleuze. In cursurile şi cărţile sale a susţinut ideea unităţii organi ce a vertebrate lor.trei veacuri aşa -zise clasice. cîrma balonului. spărgea pietrele pe care le găsea şi făcea geologie . punea faţă . care explicase îndoita funcţiune a arterei caro tide externe şi a celei interne. Era savant. fixarea imaginii în ca mera obscură. nici măcar minunile . una din ele hrănin d faţa. Enjolras era un şef. la răs pîndirea ştiinţei. împreună cu dogmatismul tiranic al pedanţilor oficiali. 2 A creat embriologia. un catalog al colecţiilor Muzeului de istorie naturală din Paris. cugeta. între altele. îl încîntase o lecţie a lui Geoffroy Saint Hilaire '. nici măcar stri goii . 208 . mărginit la cele două .

Combeferre ar fi ales mai degrabă neprihănirea frumosului decît vîlvătaia sublimului. metodic. dar neclintit. şi. între două feluri de lumini. Pe scurt. prin învăţarea adevărurilor eterne. O lumină învăluită de fum. după un gust nevinovat al vremii aceleia. frumuseţea progresului este aceea de a fi nepătat. Combeferre înclina să lase în voie progresul. El se numea Jehan. îi plăcea mai degrabă spuma apei curate decît miasmele bălţilor. progresul cel bun. dar fără pată . într-adevăr. totuşi. puţin cîte puţin. şi mai blînd decît Combeferre. doreau din suflet şi aşteptau minu natele întâmplări ale revoluţiei. e adevărat. Goana oarbă a unui popor spre adevăr. un nou '93 îl înspăimîn tau . Nu că n -ar fi fost şi Combeferre în stare să lupte . dar nici bătaia pe loc. lîncezeala îl mîhnea şi mai mult. era gata oricînd să se ia de piept cu orice piedică şi s -o atace cu toată puterea lui vijelioasă. Combeferre s-ar fi rugat în genunchi pentru ca viitorul ce se apropia să fie curat şi să nu tulbure cu nimic ma rea revoluţie virtuoasă a popoarelor. Un foc poate lumina ca aurora. şuvoiul limpede al rîului decît apa stătută a smîrcurilor şi cascada Niagara mai mult decît lacul Montfaucon. dar curat. gust ce se îmbina cu mişcarea puter nică şi adîncă din care izvorîse şi studiul atît de necesar 14 209 . spunea el neîncetat. Jean Prouvaire era. „Binele trebuie să fie nevinovat". dacă măreţia revoluţiei este de a privi ţintă spre idealul orbi tor şi de a se avînta către el printre fulg ere. cu gheare de foc şi de sînge. simţind în ea putreziciunea şi moartea . un progres înfăptuit prin violenţă nu mulţumea decît pe jumătate sufletul lui blînd şi cumpătat. la drept vorbind. ar fi ales mai curînd pe cea care stră luceşte decît pe cea care arde. dar şi mai bine luminează zorile. Tn timp ce furtunoşii lui prieteni. răbdător şi liniştit. putem spune. îndrăgostiţi donchişoteşti ai absolutului.să lupţi alături de cel dintîi şi să porneşti la drum cu celălalt. nu voia nici graba. dar de ce să n -aştepţi să se facă ziuă ? Vulcanul luminează. rece poate. prin promulgarea legilor pozitive . I -ar fi plă cut însă mai mult să ajute omenirii la împlinirea desti nelor ei.

căsătoria. pe Eschyl şi pe Isaia. libertatea de a iubi. ca pitalul. unul din conducătorii protestanţilor în timpul războaielor religioase. proprietatea. pleca ochii. Toată ziua era preocupat de problemele sociale : salariul. iar seara se uita la stele. In franţuzeşte citea mai bucuros pe Corneille decît pe Racine şi pe Agrippa d'Aubigne 2 decît pe Corneille. altminteri. punea capul în pămînt. Vorbea cu blîndeţe. asocia ţia. pe Juv enal'. iubea poporul. orfan de tata şi de mamă. în poezie îi plăcea mai mult avîntul spre nemărgi nire. creditul. învăţase sin - 210 . educaţia. cînta din flaut. Ştia italiana. un erudit. cîştigînd anevoie trei franci pe zi şi neavînd decît un gînd : să dezrobească lumea. se îm brăca prost. mizeria. e ra bogat şi' singur la părinţi. A biciuit. Avea un glas de obicei gingaş şi dintr -o dată bărbătesc. avea o floare într. Princi pala sa operă. " Poet francez din a doua jumătate a secolului al XVI -lea. se roşea din nimic. arăta tare stîngaci. Mai avea încă o grijă : să înveţe . avea aceeaşi încredere în viitor ca şi în dumnezeu şi mustra revoluţia că tăiase un cap regesc.1 Poet satiric latin din a doua jumătate a secolului I. fă cea versuri. latina. religia. cu o deosebită virulentă. viciile aristocraţiei romane din timpul său. Ca şi Enjolras. o căina pe femeie. la stelele vii şi imense. zîmbea încurcat. producţia şi repartiţia . care acoperă cu întuneric furnicarul omenesc . era foarte sfios . enigma de jos. al evului mediu. de care îngrijea. el numea asta tot a se dezrobi. este un aspru rechizitoriu făcut bise ricii catolice. aproape un orientalist. greaca şi ebraica . Mai presus de toate era bun şi. ajlta faţa de dumnezeu. Sufletul lui avea doua atitudini : una faţă de om. şi se folo sea de toate astea ca să citească numai patru poeţi : pe Dante. poemul Tragicele. libertatea de a gîndi. capul lui Andre Chenier. plin de curaj. luc ru uşor de înţeles pentru cine ştie cît de aproape e bunătatea de mă reţie. Hoinărea pe cîmpul plin de ovăz sălbatic şi de albăstrele şi urmărea norii de pe cer aproape tot aşa cum urmărea întîmplările politice. îl jelea pe copil. Era un cărturar. pedeapsa. Feuilly era lucrător de evantaiuri.o glastră. Jean Prouvaire era îndrăgostit. învăţa sau cugeta.

Toate atentatele sociale din epoca noastră se trag de la împărţirea Poloniei. nici trădător care să nu fi vizat. omologat. îşi dedicase gîndurile patriei. Rusia stăpînă pe Varşovia şi Austria stăpînă pe Veneţia — aceste încălcări îl scoteau din sărite. nobile. cu stăruinţa cuvenită cauzelor drepte. Feuilly era mărinimos. In acest cerc de tineri utopişti. el înfăţişa ceea ce era dincolo de hotare.gur să scrie şi să citească . atîtor naţiuni. Romînia. El era un orator de felul acestora. 14* 211 . învăţase istoria anume ca să aibă temeiuri de răzvrătire. Lipsit de mamă. Nu există oratori mai mari decît aceia ai adevărului rostit cu indignare. îngrijoraţi mai ales de soarta Franţei. Turcia stăpînă pe Tesalia şi pe Creta. 1815 aduce cu sine împărţirea prăzii. Se împlineşte aproape un veac de cînd n-a fost tiran. lovitura cea mare de la 1772 îl făcea să sară în sus. din condica de stare civilă. Aşa sunau de obicei cuvîntările lui Feuilly. Nu voia să existe pe pă mîn. dai întîi şi -ntîi peste asta. şi ea îl răs ' Ca sii nu fie nimic schimbat (în origina! în limba lafinâ).t unv om fără ţară. descoperise ceea ce numim noi astăzi principiul naţionalităţilor. cu acest popor nobil şi viteaz ucis prin trădare. Nu mai isprăvea cu data asta mîrşavă. care a slujit de atunci ca model pentru sfîşierea şi desfiinţarea atîtor state. Specialitatea lui era Grecia. Cînd răsfoieşti dosarul trădărilor moderne. Lucrătorul ăsta sărac Juase sub ocrotirea sa dreptatea. Ungaria. iată teorema ale căr ei corolare sînt toate crimele politice de-acum. 1772 dă semnalul că vînatul e încolţit . Orfanul acesta Juase de suflet omenirea. Cu marea putere de pătrundere caracteristică omului din popor. Italia. cu această cursă nemaipomenită. şterse. Pomenea mereu acest nume şi unde se potrivea şi unde nu. cu această crimă în trei. ca să zicem aşa. 1772. Congresul de la Viena a cercetat această crimă înainte de-a o înfăptui pe a sa. Polonia. contrasemnat şi parafat ne varietur' împărţirea Poloniei. Sfîşierea Poloniei. Din tre toate. tot ce ştia învăţase singur. Ar fi îmbră(işat nemărginirea.

Generaţiile care trec prin şcoli. vezi Tholomyes. tinerii recruţi care se perindă unii după alţii îşi trec din mînă în mînă. In adevăr. publicat de Benjamin Constant. Am putea. Grecia e iarăşi Grecia. aşa cum Veneţia nu poate fi a nemţilor.ar putea numi prospeţimea minţii. era să creadă în particulă. Mai curînd sau mai tîrziu patria înecată se ridică şi iese deasupra. Una din ideile greşite ale burgheziei din timpul restauraţiei. în dreptate se găseşte veş nicia. primul venit care l -ar fi ascul' Este vorba de revista La Minerve franţaise din vremea restauraţiei. 3 Ca nişte alergători (în original în limba latină). domnul de Lafayette. ac est fel de spirit aproape acelaşi totdeauna. îneît te simţeai obligat să -l laşi deoparte. domnul de Caumartin. şi toată această graţie se sfîrşeşte pe două picioare la burghez şi pe pa tru labe la motan. Courfeyrac avea un tată care se numea domnul de Courfeyrac. aşa că. Particula. quasi cursores 3 . 212 . Varşovia nu poate fi a ţarilor.plătea înălţîndu -l . ca drăgălăşenia unei pisicuţe. domnul de Constant de Rebecque. F urtul în dauna unui popor nu se prescrie nici el. 2 Courfeyrac nu voise să rămînă nici el mai prejos şi se numea scurt : Courfeyrac. Domnul de Chauvelin îşi zi cea domnul Chauvelin. Mai tîrziu ea se du ce. să ne oprim aici şi să ne mărginim a adăuga Courfeyrac. precum spuneam. Italia e tot Italia. se ştie. Contestaţia ridicată de drept contra faptului nu se prescrie niciodată. Degeaba îşi pun în joc regii is cusinţa şi onoarea lor. Benjamin Constant. în ceea ce priveşte aristocraţia şi nobleţea. domnul Caumartin. Aceste escrocherii sfruntate n-au nici un viitor. Nu se şterge pecetea unei naţiuni aşa cum ştergi preţul de pe o batistă.adevăr această vervă a tinerilor care s. Courfeyrac avea într. domnul Lafayette. nu are nici o însemnătate. hebdomader politic al burgheziei liberale. Dar burghezii din vremea Minervei ' preţuiau aşa de mult pe bietul de. în ceea ce priveşte pe Courfeyrac. 2 Conducători ai partidului liberal în timpul restauraţiei.

tat în 1828 pe Courfeyrac ar fi crezut că -l aude pe Tholomyes în 1817. Bahorel luase parte la mişcarea sîngeroasă din iunie 1822. să dărîme un guvern.i plăcea mai mult ca o răscoală. în Courfeyrac. şi nimic nu . ceea ce i se întîmpla rar. şi drept blazon o măsuţă de noapte pe care se zărea toca în patru colţuri De cîte ori trecea prin faţa Facultăţii de drept. dar cam destră bălat. un om cum nu se poate mai bun . domnul De lvincourt: „Ce monument 1" Cursurile erau pentru el subiect de cîntece. risipitor pînă la genero zitate. ca să nu stea degeaba. cu prilejul înmor mîntării tînărului Lallemand. focarul. afară doar de răscoală . afară numai de o revoluţie . mare scan dalagiu. vorbăreţ pînă la elocinţă. cu jiletca bătătoare la ochi şi cu păreri roşii ca focul. îşi încheia redingota. îndrăzneţ pînă la obrăz nicie . Courfeyrac era centrul. căci paltonul nu apăruse încă. şi lua unele precauţiuni igienice. deosebirea între Tholomyes şi el era mare. dar nu-l învăţa. de aceea sînt deştepţi".i plăcea mai mult decît cearta.i învăţase să . mînă spartă. Omul ascuns în fiecare din ei era cu totul altul la cel dintîi decît la cel din urmă. Bahorel era un tînăr p l i n de voie bună. 21S . fapt este că avea toate însu şirile unui focar : rotunjimea şi radiaţia. un cavaler medieval. In Tholomyes era un procuror. In ciuda asemănărilor minţii. ca să vadă ce urmare ar avea. să scoată pietrele din caldarîmul stră zii. nu burghezi . Ceilalţi răspîndeau mai multă lumină.şi respecte feciorul. iar profesorii prilej de caricaturi. Numai că acest Courfeyrac era un băiat de treabă. el da mai multă căldură . Combeferre călăuza. Era student de unsprezece ani. Enjolras era şeful. Spunea despre poarta facultăţii : „Ce moşneag frumos !" Iar despre decanul ei. nimic nu. totdeauna gata să spargă un geam. îşi luase drept deviză : niciodată avocat. Frunzărea dreptul. Cheltuia. Spunea despre ei : „Sînt ţărani. o sumă destul de frumuşică : vreo trei mii de franci. Părinţii lui erau ţărani pe care . cumsecade.

Specialitatea lui era să nu izbutească în nimic. Această orto grafie prea puţin bonapartistă mişcă pe rege. şi deştept. Nu -i rămăsese nimic. camarazii săi îi ziceau Bossuet. fiind plin de toane. spuse din nou omul cu jalba. la întoarcerea sa în Franţa. un om i. o staţie de diligentă. Ca să scurteze. asa Bossuet. Toate îi ieşeau anapoda. făcea haz de toate. 3 L'aigle de Meaux — vulturul din Meaux . Era şi citit. ' Boturile. Hoinărea. Tatăl său reuşise să se pricopsească cu o casă şi un petic de pămînt. era un gînditor mai adînc decît părea. dar fiul nu avusese altceva mai bun de făcut decît să piard ă într -o afacere proastă şi casa. un străbunic al meu a fost argat la cîini şi i s -a spus Lesgueules 2." Regele încetă să zîmbească. De altfel . Marchizul d'Avaray. el nu. dar nu izbutea în nimic. pentru că . 1 se spunea lui 214 .C. prescurtat Lesgle şi din greşeală L'Aigle. pe care Ludovic al XVIII-lea îl făcuse duce.B. Membrul cel chel al grupului A. . „Sire. se uită la iscălitura de pe jalbă şi văzu numele scris astfel : Lesgle. tot ce Vulturul. Ceilalţi îşi aveau localul lor .i ajutase să se urce într . In soborul acesta de capete tinere era şi unul chel. Mai tîrziu dădu omului staţia de diligentă de la Meaux. în toate se înşela.B.Bahorei. La douăzeci şi cinci de ani era chel. a hoinări e parizian.ului şi alte gru puri. In schimb." „Cum te cheamă ?" „L'Ai gle. şi pămîntul. Bossuet era un băiat vesel şi fără noroc. Din această poreclă mi -a ieşit numele. Eu mă numesc Lesgueules. era clientul mai multor cafenele.C. „Sire.o trăsură de piaţă în ziua cînd a emigrat. minte pătrunzătoare. ce abia începuseră să se lege. dar care aveau să se închege mai tîrziu. Făcea legătura între Prietenii A.a întins o jalbă: „Ce ceri?" îl întrebă regele. pe cînd regele cobora la Calais. " ' Regele se încruntă. care începu să zîmbească. povestea că în 1814. era fiul acestui Lesgle sau Legle şi iscălea Legle (de Meaux) 3 . A rătăci e omenesc . dinadins sau din greşeală.

ia trage -mi cizmele !" Bossuet se îndrepta încet spre meseria de avocat.şi petrecea viaţa cercetîndu . Altminteri. La douăzeci şi trei de ani se credea bolnăvicios şi . îşi pipăia pulsul. Bossuet nu prea avea o locuinţă. încît îi spu nea pe nume : „Bună ziua. cu soarta rea era aşa de bun prieten. Ajun gea la iuţeală la ultimul gologan. Joly urma medicina. în văţa dreptul în felul lui Bahorel. dar niciodată la ultimul hohot de rîs. Se oploşea cînd la unul. uneori n -avea de loc. era cel mai vesel dintre toţi. N -avea leţcaie. Dacă avea o iubită. Era cu doi ani mai tînăr decît Bossuet. Prea puţin mirat.şi limba în oglindă. Dacă spărgea lemne. de cele mai multe ori la Joly. 215 . Piază -rea I" Această prigoană a destinului îl făcuse isteţ. Joly era bolnavul închipuit tînăr. Intr -o noapte merse pînă acolo încît mîncă „o sută de franci" la o masă cu o pupăză limbută. Spu nea că omul se magnetizează ca un ac şi în camera unde dormea îşi punea patul cu capul la miazăzi şi cu picioa rele la miazănoapte. ca unul ce ştie de glumă. Ceea ce-l făcu să spună în toiul chefului : „Fată de cinci galbeni. dar sacul său cu glume era totdeauna plin. Era sărac. In fiece clipă i se întîmpla un necaz . Spunea : „Locuiesc sub un acoperiş de olane care cad". Tot ce cîştigase din studiul medicinii era că ajunsese mai mult bolnav decît medic. dar îi da de rost cînd i se năzărea să facă şi „cheltuieli nesăbuite". căreia camarazii săi risipitori de consoane îi ziceau : Jolllly. Cînd necazul îi păşea pragul. îşi tăia un deget. vedea nenorocirea şi o bătea pe burtă . maniac. căci la nenorociri se aştepta oricînd. îl saluta ca pe o veche cunoştinţă . rămînea senin în faţa ghinionului şi zîm bea cînd soarta îl necăjea. afla repede că fata mai are un prieten. pirpiriu şi vesel — se împăcau bine între ele şi dădeau o făptură plăcută şi origina lă. de aci veselia lui. Toate aceste nepotriviri — tînăr. cînd la altul.clădea se dărîma peste el. Cînd era furtună. pentru ca circulaţia să nu -i fie stînjenită în timpul nopţii de marele curent magnetic al globului. Scotea bani şi din piatră seacă.

Cunoştea locul nimerit al fiecărui lucru. aveau toţi ace eaşi credinţă : progresul.* 1 „îţi poţi iua zborul pe patru aripi" '. Ştia că la cafeneaua Lemblin se găsea cea ma i bună cafea şi că la cafeneaua Voltaire se află cel mai bun biliard . că la Ermitage. că cea mai bună plachie e la ba riera Cunette şi un vinişor alb la bariera C ombat. 216 . în vinele lor curgea sîngele curat al principiilor revoluţiei. ştia să se lupte cu picioarele. Irma Boissy. regalişti. Ucenici sau iniţiaţi. de altfel. îi spunea Prouvaire. Cum de se pripăşise acolo ? Prin juxtapunere. Printre toate aceste inimi pătimaşe şi toate aceste spi rite convinse se afla şi un sceptic. Era. cu aerul Litera L se pronunţă ca şl cuvlntul aile — aripă. Ei se alăturau fără nici o nuanţă la drep tul incoruptibil şi la datoria absolută. care erau tineri . Joly avea obiceiul să-şi atingă nasul cu minerul bastonului — semnul unei minţi pătrunzătoare. ei schiţau în taină un ideal al lor. cunoştea cîteva dansuri şi era un desăvîrşit duelist cu bastonul. atît de deosebiţi şi despre care la urma urmei n-ar trebui să vorbim decît serios. 2 Grantaire era un om care se ferea să creadă în ceva. înfuriată pe urîţenia lui. Dar el era atît de îngîmfat. găseai plăcinte gustoase şi fete bune. cea mai drăguţă pantofăreasă din vremea aceea. pe bulevardul Mâine. 1 Grantaire (Orand R) — R mare. Pe deasupra. Scepticul ăsta se numea Grantaire şi iscălea de obicei prin acest rebus : R. încît nimic nu-l atingea. dar ce le păsa lor de asta ? Acest talrneş -balmeş dina -" intea lor nu-i privea de loc pe ei. Se uita ţintă şi galeş la toate femeile. doctrinari . dăduse această sentinţă : „Grantaire ăsta e nesuferit". mare beţivan. pui la gră tar la mătuşa Saguet. Cei mai uşuratici rosteau cu evlavie data de '89. Era peste măsură de urît. Aceşti tineri. Pe lîngă asta. Părinţii lor fireşte erau sau fuseseră constituţionalişti. unul dintre studenţii care învăţase cel mai mult în timpul cursurilor la Paris. Toţi coborau direct din revoluţia franceză.

progresul nu însemnau aproape nimic pentru Grantaire. Acest fenomen se observă foarte des. nu -i lăsase nici o idee teafără în minte. Toate cuvintele astea : dreptul poporului. Fără să . chefliu. această pacoste a cugetării. drepturile omului. întemniţat. contractul social. acest om anarhic — de cine oare se legase din toată această falangă de spirite absolute ? De cel mai absolut dintre ei. De ce ? Ca să vadă pasărea zburînd. nici o artă. Trăia zeflemisind.i facă pe tovarăşii lui să creadă că avea căutare. umanitatea.că spune : dac. se uita la el ca la soare. Lui Gran taire. „Ce . de tînărul Robespierre ca şi de Loizerolles'. adeseori beat. nici o credinţă.au cîştigat dacă au murit ?" zicea el. în timpul dictaturii iaco bine. cum acesta dormea. Dum nezeul lui nu era nici o idee. era un om : Enjolras. Scepticismul. nici o ştiinţă . cînta mereu. în care se cuibărise îndoiala. Nimeni nu iubeşte mai mult lumina decît orbul. Un sceptic care se alipeşte unui credin cios e un lucru firesc. Broscoiul e mereu cu ochii la cer. civilizaţia. acest sce ptic avea şi el un dumnezeu. O pitică se prăpădeşte după falnicul tambur-major. Muieratic.şi lămurească 1 Fost administrator la Arsenalul din Paris în ultimii ani ai mo narhiei. revoluţia franceză. Grantaire îl iubea . 217 .lea : îmi plac fetele şi vinul bun. la fel cu culorile complementare. întrucît faptul s -a petrecut cu două zile înaintea căderii lui Robespier re. Prin ce anume îl subjugase Enjolras ? Prin ideile lui ? Nu . pe aria Trăiască Hen ric al IV. Rîdea de toate credinţele parti delor . Avea nevoie de Enjolras. se prezintă în locu . împreună cu fiul său.şi dea bine seama şi fără să încerce să . De altfel. republica. în ciuda tinerilor visători. şi căuta să . religia. jucător. Spunea despre crucea pe care a fost răstignit Isus : „Iată o spînzurătoare care şi -a făcut bine datoria". rîdea de frate-său ca şi de taică -său . auzi că fiul său este chemat spre a fi ghilotinat.i şi .i salvă viaţa.aş vrea. prin caracterul lui. Axioma lui era : „Nu există decît un singur lucru : pa harul meu cînd e plin". Acest om care se îndoia de toate. Ne atrage tocmai ceea ce ne lipseşte. democraţia. Zîmbea cînd le auzea. îi plăcea să vadă cum cloco teşte credinţa în Enjolras.

se ţinea de ei ca scaiul. O şi P sînt nedespărţite. Aşa era firea lui. pocite se agăţau de Enjolras ca de o şiră a spinării. Numele lor e partea a doua şi nu se scrie decît cu conjuncţia „şi" dinainte . tare. II îngăduiau între ei din pri cina veseliei lui. II privea cu o milă dispreţuitoare. se aciuase în cercul acestor tineri. două firi ce s -ar părea că nu pot sta împreună. îl dispreţuia pe acest sceptic. "• Pylade. Grantaire era unul dint re aceşti oameni. prieten al lui Oreste. dreaptă. Spiritul său nu avea nevoie de credinţă. Slăbiciunea lui morală se sprijinea pe tă ria asta. Pechmeja. să-i simtă trăind. 218 . sau iluştri ei înşişi prin prietenia lor credincioasă. S -ar putea spune că astfel de înrudiri încep cu alfabetul. Mereu bruftuit de Enjolras. destrămate. credinciosul. Nepăsător şi totodată iubitor. Ideile lui lipsite de vlagă. adevărată umbră a lui Enjolras.de ce.' Ei nu trăiesc decît sprijinindu -se pe altul. îl dispreţuia pe beţivan. Grantaire lîngă Enjolras se simţea iarăşi ci neva. Aceştia sînt Poilux. nevinovată îl fermeca. bolnave. în mitologia greacă. Patrocle. şovăielnice. Ephestion. aspră. Poţi spune cum vrei. O şi P sau Oreste şi Pylade2. căci dragostea este o credinţă. mereu izgonit şi întors mereu. E cealaltă faţă a unui destin care e al altuia. Sînt oameni născuţi parcă anume pen tru a fi cealaltă parte a medaliei. Cea mai mare bucurie a lui era să -i vadă cu ochii lui împăienjeniţi de vin. dar inima lui nu putea trăi fără prietenie. viaţa lor nu e a lor. [iul lui Agamemnon. firea asta curată. de altfel. iar Enjolras. Grantaire. spunea despre Enjolras : Ce frumoasă marmură ! 1 Prieteni credincioşi ai unor personaje ilustre. în jurul lui. repezit cu asprime. numai acolo se sim ţea bine. Eudamidas. sănătoasă. Acolo trăia. In şiragul literelor. Era batjocoritor şi totodată cor dial. Nisus. Era cealaltă faţă a lui Enjolras. Admira din instinct tot ce era opus firii lui. Enjolras. Grantaire era un Pylade neacceptat. Adîncă nepotrivire. cumpătatul. In el însuşi erau.

Tînărul. Lîngă vizitiu stătea un bărbat tînăr.ii DISCURSUL FUNEBRU PENTRU BLONDEAU.o vadă trecînd. Părea o cariatidă în vacanţă. răspunse Laigle. Eu nu te cunosc. Se uita la Piaţa Saint . nehotărît parcă. cabrioleta se opri. care părea şi el cufundat în gînduri. Citind acest nume. fără tristeţe. Şi tocmai atunci nu -i ardea 21? . cu o păcăleală in p l i n ă stradă. rosti Laigle de Meaux. planuri şi aşa destul de nelămurite. Venea de la bunicul său şi se afla în faţa unui chip pe care nu -l văzuse niciodată. Marius crezu că avea de -a face cu un mucalit. Visarea lui nu împiedică trecerea unei cabriolete şi nici pe visător s . Laigle de Meaux se gîndea. — Domnul Pontmercy ! La strigătul acesta. pe care scria cu litere mari. Pe stofa sacului era cusut un bilet. după cum se va vedea. şi în faţa tînărului un sac de călătorie. Ce urmărea cabrioleta asta ? De ce mer gea la pas ? Laigle se uită la ea. Laigle de Meaux. foarte mare. negre : Marius Pontmercy. care nu sprijine a decît propria ei visare. — Cum aşa ? întrebă Marius. Laigle de Meaux stătea rezemat leneş de uşa cafenelei Musain. o oarecare legătură cu întîmplările povestite mai sus. văzu prin negurile acestei vi sări un vehicul cu două roate ce străbătea piaţa la pas. eu. ai cărui ochi rătăceau în neştire. Laigle tresări. — Te căutam. — Nici eu nu te cunosc. căci el era.Michel. Visătorii stau rezemaţi ca şi cum ar sta culcaţi de -a-mpicioarelea. la un mic bu cluc care i se întîmplase cu două zile înainte la Facul tatea de drept şi care îi cam schimba planurile personale de viitor. ridică ochii : — Poftim ? — Dum neata eşti domnul Marius Pontmercy ? — Da. DE BOSSUET Intr-o după -amiază care avea.

Nici unul nu era şters. iubitule. cîteodată ne trece prin cap şi una ca asta. Blondeau îşi muie în cer neală pana neagră de atîta zmîngăli t.. Laigle urmă : — Blondeau făcea apelul. domnule. Atenţie ! E un om de viaţă care nu e punctual. plin de nădejde. De odată. a repetat şi mai tare : „Marius Pontmercy" şi a apucat condeiul. E un preacinst it trîndav care hoinăreşte. — Ba e sigur. II cunoşti pe Blondeau. Marius începuse să -l asculte. Domnule. teologie şi filozofie. La a treia ab senţă te şterg din catalog.. N -a răspuns nimeni. de porumbiţe şi care poate în clipa asta e chiar la ibovnica mea.de glumă. litere. 220 . îşi plimbă ochii sălbatici pe deasupra auditoriului şi strigă pentru a treia oară : „Marius Pontmercy!" Am răspuns : „Pre> t^ent !" Aşa se face că dumneata n -ai fost şters din catalog.. Laigle de Meaux. nu e un pui cu caş la gură. A început ca un şmecher cu litera P. înseamnă că se duc pe gîrlă cei şaizeci de franci. Mi -am spus repede : „Uite un băiat de treabă care are să fie şters di n cata log. rosti Marius. la curs. Să -l salvăm ! Moarte lui Blondeau !" In clipa aceea.. Blondeau a strigat : „Marius Pontmercy". din întîmplare. nu e un student care stu diază. Ştii şi dumneata ce caraghioşi sînt de la un t imp. sîrguincios. — Eşti student ? îl întrebă Marius. Are nasul foarte subţire şi ascuţit. Am intrat alaltăieri. am şi eu niţică inimă. ne tulburat. Nu e un tocilar. adulmecă bucuros orice absenţă. azi n . urmă : — Ai fost alaltăieri la facultate ? — Poate. care se ţine de călătorii. — Da. Blondeau. tare în ştiinţe. Ştii.ai să execuţi pe nimeni". de fetiţe. Ca şi dumneata. Profesorul tocmai făcea apelul. fiindcă litera nu mă privea pe mine. încruntă sprîncenele. nu e prostănac dichisit. Nu e un elev bun. — Domnule !. îmi spuneam în sinea mea : „Blondeau. Nici nu -l ascultam. Mergea bine.

cînd Blondeau a ajuns la numele ăsta frumos şi a strigat : „Lesgle !" eu am . Laigle urrnă : — E foarte simplu. precum m -a şters şi el pre mine. şi de uşă.. — Nu pricep. — Tinere — spuse Laigle de Meaux — asta să te în veţe minte.. îmi pare foarte rău. ca să răspund. Aci zace Blondeau. îl întrerupse Marius. — Sînt disperat. înţepeneala şi duhoarea lui. Laigle izbucni în rîs. Ce nume frumos ! — Domnule. — L'aigle. ca s -o şterg. a sărit la litera L. boul disciplinei.— $i că eu am fost.. adăugă Laigîe de Meaux. — Domnule. ţeapăn. Pe viitor să fii punctual. dar e lugubră numai pentru mine. care a fost drept. Fraza era lipsită de drăgălăşie faţă de dum neata. Marius reluă : — Sînt foarte mîhnit. cinstit şi pocit. nu eşti Laigle". 221 .. Sînt din Meaux şi mă cheamă Lesgle. precis. dulăul regulilor. Profesorul se uită ţintă la mine. corect. 1 învăţaţi voi care hotărîti soarta pămîntului (în original în limba latină). Dum nezeu l-a şters pre el. zise Marius. Şi deodată Blondeau. Eram destul de aproape de catedră. Ii spun : Erudimini qui judicatis terram'.răspuns : „Pre zent 1" Atunci Blondeau m-a privit cu blîndeţea tigrului. strigă Marius. gălbeneala. — Iţi cer iertare de o mie de ori. Moartea n-ar strica prea mult slă biciunea. Blondeau Nas-ager. — înainte de orice — îl întrerupse Laigle — vreau să-l îmbălsămez pe Blondeau cu cîteva fraze bine sim ţite. Asta e litera mea. — Să nu te mai pui în situaţia de a fi dat afară aproapele durnitale. II socotesc mort. îngerul catalogului. care trebuie să fie nasul ager despre care vorbeşte Boileau. Blondeau Nasica. bos disciplinae. a zîmbit şi mi -a spus : „Dacă eşti Pontmercy. A zis şi m-a şters.

spuse Marius. nu ştiu încotro să mă duc. Te felicit. Tinereţea e epoca sudurilor repezi şi a cicatrizărilor fulgerătoare. Se poate spune despre cîte un om tînăr 222 .i trecu prin gînd aşa ceva. Renunţ la gloria baroului.arn să mai atac pe orfani.— Şi eu sînt încîntat. zise Laigle. — Bossuet. Marius era instalat într -o odaie a hotelului Porte Saint. N . — Mă aflu de două ceasuri în locuinţa asta şi aş vrea să ies din ea. Marius se împrieteni cu Courfeyrac. In clipa aceea. — Semn de bogăţie. Bossuet! urmă Courfeyrac. Dar aşa e povestea. de la început. răspunse Laigle. La vîrsta asta chipurile omeneşti spun totul.aci să ajung avocat. — Domnule — zise Courfeyrac — hai la mine ! — Dacă aş avea casa mea. Marius zîmbi cu tristeţe. Ai o locuinţă de nouă mii de franci pe an. Nu e nevoie de cuvinte. — De Meaux. Bossuet prin metaforă. Courfeyrac se urcă în cabrioletă. Unde locuieşti ? — In cabrioleta asta. domnule Pontmercy. zise M arius.Jacques.am să mai apăr văduvele şi n . — Birjar ! rosti el. Dar mi se pare că te chema Laigle. Era cît pe . III UIMIREA LUI MARIUS In cîteva zile. Am de gînd să . Marius răsufla în voie lîngă Courfeyrac. Gata cu toga şi cu stagiul ! Am obţinut să fiu şters. urmă Laigle liniştit. Courfeyrac ieşi din cafenea. Courfeyrac nu-i puse întrebări. şi asta dato rită dumitale. Nici nu . aş avea eu întîietatea. ceea ce era un lucru nou pentru el. — Taci.ţi fac în chip solemn o vizită de mulţumire. La hotelul Porte Saint-Jacques ! In aceeaşi seară. alături de Courfeyrac. A cum am scăpat.

O anumită şovăială îi tulbura toate orizonturile minţii. plin de nelinişte şi fără curajul de a şi . deşi era tăcut şi grav. Marius căzuse într -un viespar de spirite. nici mai puţin înarmat decît ceilalţi. spuse Cour feyrac. Tinerii se privesc num ai şi se cunosc.B. înclinat spre monolog sau spre convorbiri cu sine însuşi.C. că nu era. Toate aceste iniţiative felu rite îl atrăgeau spre ele şi -l hărţuiau. neliniştite îi încurca ideile.şi schimbe locul. şi din obiş nuinţă. istorie şi religie. artă.-ului. ai vreo opinie politică ? — Ei. Auzea vorbindu -se într-un chip neaşteptat despre filozofie. pe care Marius nu -l pricepu : un elev. Courfeyrac îl duse pe Marius la cafeneaua Musain. — Culoarea cenuşie a şoarecelui liniş tit. Ciudată zvîrcolire inte rioară ! Aproape că suferea din pric ina asta. Apoi îi şopti la ureche zîmbind : „Trebuie să te introduc în revoluţie". într. II prezentă tovarăşilor. Cîteodată era atît de tulburat. încît îi era greu să le mai gă sească. 223 .că are un chip vorbăreţ. A doua zi. şi din gust. — Ce eşti ? — Democrat-bonapartist. aşa că la început fu speriat de roiul acela de tineret din jurul lui. Cu toate acestea.o dimineaţă. nu era nici mai puţin înaripat. Acum începea să bănuiască. rostind cu jumătate de glas doar un cuvînt. întreved ea aspecte ciudate şi. Frumoasa frămîn tare a acelor spirite dezlănţuite. Courfeyrac îi puse pe neaşteptate următoarea întrebare : — Ia spune. De altfel. Şi -l duse în sala Prietenilor A. Unghiul sub care privea toate lucrurile începea iar să . Marius fusese pînă atunci un singuratic. asta-i ! zise Marius aproape jignit. cum nu ştia să le privească în perspectivă. Cînd se lăsase de părerile bunicului său pentru a îmbrăţişa părerile lui taică -său se socotise ajuns la un liman.o mărturisi pe faţă. nu era sigur că nu are haosul în faţă. se depărta atît de mult de propriile lui idei.

între Enjolras şi Cour feyrac. Asupra tuturor chestiunilor Marius auzea un limbaj ciudat. Burgheziei îi place tragedia.Jacques Rousseau. Enjo lras îl certă pe Courfeyrac. Jean . Bahorel. Bahorel striga : „Jos cu tragedia scumpă burghezilor !" şi Marius îl auzea pe Combeferre râspunzîndu-i : — Greşeşti. In natură se află schiţele ei. nu văd de ce n . Enjolras zicea : Buonaparte. din pricina lui Eschyl.ar exista şi tragedia clasică alături de cea antică.i tăgăduiesc dreptul la viaţă. dar a adoptat poporul. 224 . Dacă un afiş de teatru înfăţişa titlul unei tragedii din vechiul repertoriu . Therese îl năştea. Şi -a renegat copiii. nişte aripi care nu sînt aripi.a Părea că pentru tinerii aceştia nu existau „lucruri consacrate". de vreme ce pasărea de curte există alături de pasărea zbu rătoare. Numai Jean Prouvaire spunea cîteodată : Napo leon. nişte labe care nu sînt labe şi un măcăit dureros care te face să rîzi ? Şi. Initium sapientiae. Din cînd în cînd. în creaţie parodii gata făcute. şi eu nu fac parte dintre aceia care. Erau Jean . fie. care îi stînjenea spiritul încă sfios. Nici unul dintre aceşti tineri nu rostea cuvîntul : îm păratul. care îl ţinea de braţ. şi în privinţa asta trebuie să -i dăm pace.Jacques tăcere ! Eu îl admir. numită azi strada Jea n-Jacques Rousseau din pricina unei perechi ciudate care locuia pe aci acum şaizeci de ani. 1 ' începutul înţelepciunii (în original în limba latină). Tragedia cu perucă are raţiunea ei de -a f i . numit clasic.Jacques îl lepăda pe vreun prag.Jacques şi Therese. Marius se cam mira. Altă dată întîmplarea îl făcu pe Marius să treacă pe strada Jean. — In faţa lui Jean . Ce este raţa decît un cioc care nu e cioc. — Ia aminte ■— îi spuse Courfeyrac — asta e strada Plâtriere. nişte aripioare de peşte care nu sînt aripioare de peşte. în casa lor se năştea cîte un copil.

Se vorbea de una şi de alta. Deşertăciunea _ Mizerabilii.a binelea. care poate nici n-a existat. fata care spăla vasele la cafenea şi care o străbătea din cînd în cînd. dar fără patimă. Lucrurile se petreceau în sala din fund a cafenelei Musain. un vălmăşag. II 225 . afară de Luison. alţii le prindeau. Ecleziastul a spus : „Totul e deşertăciune". peruchierul un artist. care tăceau.B. Viaţa e născocirea urîtă a nu ştiu cui.C. In sala aceasta din fund nu era primită nici o femeie. înveş mîntare a orice în cuvinte mari ! Bucătăria e un labo rator. saltimbancul un gimnast. a fost o adevărată lovitură pentru spiritul lui. jocheul un sportman.IV SALA DIN FUND A CAFENELEI MUSAIN Una dintre convorbirile acestea.ului. Spunea lucruri cuminţi şi smintite. Nimicul n . am un vis : un butoi din Heidelberg să fie lovit de apoplexie şi eu să fac p arte din duzina de lipitori care i se va pune. In seara aceea erau acolo aproape toţi Prietenii A. Era mai degrabă un joc. meşterul zidar un arhitect. dar paşnice. dansatorul un profesor. Fericire a e o cercevea veche zugrăvită pe o singură parte. Te istoveşti numai ca să trăieşti. îi asurzea pe toţi cei din colţul pe care se făcuse stăpîn. nici nu face multe parale. Grantaire. Aş vrea să beau. zgomotos. decît o conversaţie. boxerul un pugilist. afară de Enjolras şi de Marius. Nici nu ţine mult. Viaţa e un decor cu prea puţine accesorii.a vrut să umble în pielea goală şi s -a îmbrăcat cu deşertăciunea. Unii aruncau vorbele. gîndacul de bucătăr ie e un pterigibranchius. beat de. ca să se ducă de la spălător la „laborato r". Lampa cea mare era sărbătoreşte aprinsă. farmacis tul un chimist. Toţi ţineau cuvîntări la întîmplare. Convorbirile între prieteni sînt cîteodată clocotitoare. Eu gîndesc la fel cu omul ăsta de treabă.. Vreau să uit viaţa. le urla mai bine zis : — Mi-e sete ! Muritorilor. voi. Se vorbea din toate părţile. O deşertăciune. convorbiri la care Marius lua totdeauna parte şi în care se şi amesteca une ori.

Carol al doilea a făcut o pulpă de bou cavaler. pe care Neron o lua cu el în călătorie. rîd de celălalt. era îndrăgostit de statuia unui băieţel. în loc să zmîngălesc tablouaşe îmi petreceam timpul furînd mere. oamenii sînt de partea ucigaşului. Brutus.are două fete : pe o parte e nerozia. Eucnemos. Un veac îl maimuţă Bf"? ' împărat roman (37—41). Brutus a fost îndră gostit de una. Regii se joacă cu orgoliul omenesc. Dar eu nu ştiu nimic. de însuşirile şi grozăvia voastră. îmi bat joc de perfec ţiile. Asta se petrece cu mine. ! 226 . Păcat că sînt un om fără cultură. filozoful cu zdrenţele lui. sau chiar onoare şi demnitate. Trăiască Brutus ! A ucis ! Asta să fie virtutea ? Virtute ? Fie. voi ăştilalţi nu sînteţi mai breji. cine spune cucernic spune habotnic. Oamenii ăştia mari au pete ciudate. care l-au legat pe Brutus de Neron. Compăti mesc pe unul. negrul cu mărgelele. Virtutea are tot atîtea vicii cîte găuri avea haina lui Diogene. cel darnic. sînt un aliaj ieftin. Nici valoar ea în sine a oamenilor nu e mai vrednică de cinste. Orice merit se schimbă în cusur. cunoscut prin extravagantele sale. Pictor militar francez din vremea imperiului şi a restauraţiei 8 Joc de cuvinte : rapln. Cînd eram elevul lui Gros 2 . Omul strîngător e aproape un zgîrcit. Pe cine admiraţi : pe ucigaş sau pe cel ucis ? Pe Brutus sau pe Cezar ? In general. Caligula ' şi -a făcut calul consul. Şi acum mai împăunaţi .aş cita o mulţime de lucruri. pentru că altfel v . Cuvîn tul a zugrăvi vine de la a şterpeli 3 . un sfidător. dar e şi nebunie.a lăsat decît două statui. un risipit or. care sculptase şi acel chip de amazoană numită Picior-Frumos. Ceea ce numim onoruri şi demnităţi. Am avut însă totdeauna duh.vă între consulul Incitatus şi baronul Roastbeef. Acest Strongylion n . întreaga istorie e num ai o înşirare de vorbe de clacă. Neron de cealaltă. iar pe alta prostia. care l-a omorît pe Cezar. Statuia fusese făcută de sculptorul grec Stron gylion. curajosul.o face vecinul vecinului! Albul faţă de alb e fioros. Dacă ar vorbi crinul. rapine. ce -ar mai încondeia-o pe porumbiţă ! O bigotă care bîrfeşte o cucernică e mai veninoasă decît o năpîrcă sau un scorpion. Ascultaţi pome nirea pe care i.

4 General şi om p olitic atenian din secolul al IV-Iea î.reşte pe celălalt. zis „cel Tînăr".e. 5 Tiran al Atenei în secolul al Vl-lea î.e. A învinge e un lucru fără noimă . Omul cel mai însemnat al Greciei timp de cincizeci de ani a fost gramaticianul Philetas. Perseus. documente asupra vieţii şi moravurilor din antichi tatea sclavagistă. pînă şi gramatica.i măg uleau pe tirani atît de mult.e. Aşa că dispreţuiesc neamul omenesc. Vreţi să ne coborîm de la general la particular ? Vreţi să încep să admir popoarele — şi care popor anume. Si volet usus 3. Eu nu pun mare preţ pe victorii. şi care -l reprezenta pe Epistat.n. Displăcînd atenienilor din cauza atitudinii sale dispreţuitoare faţă de popor.n. Lupta de la Marengo imită bătălia de la Pydna'. 3 Dacă aşa vrea obiceiul (în original în limba latină). 6 Pliniu. N-a crezut că Grecia va putea rezista regelui Filip al Macedoniei. încît trebuia să . spune Hora ţiu. Să trecem la alţii : să admir Anglia ? să admir 1 A avut loc la 168 î. unul din con ducătorii protestanţilor francezi din secolul al XVI -lea. Coligny. popor germanic din regiunea Rinului. 15* 227 . Pe cea mai mare piaţă din Corint se afla o statuie sculptată de Silanion despre care aminteşte Pliniu 6 . era linguşit de nobilii din clica lui. este amiralul Gaspard de Coligny. îl ucideau pe Phocion 4 . 2 Bătălie cîştigată la sfirşitul secolului al V-lea de Clovis. căpe tenie a francilor solieni. încît Anacephor spunea despre Pisistrate 5: „Urina lui atrage albinele".mi dovediţi ceva ! Vă mulţumiţi însă să izbîndiţi — ce mediocritate ! — să cuceriţi — ce mizerie ! Vai. vă rog ? Grecii ? Atenienii. A lăsat o serie de Scrisori. a trăit la Roma în secolele I—I I . ce deşertăciune şi laşitate pretutindeni ! Totul se pleacă în faţa succesului. care era atît de scund şi de firav. Consulul roman Paulus Aemilius a zdiobit acolo armatele ultimului rege al Macedoniei. Detestat de masele populare. împotriva alama nilor. Ce-a făcut Epistat ? A născocit piedica pusă cu piciorul. încercaţi şi voi să . un fel de CoMgny. toată gloria este să con vingi. stabiliţi în Galia de Nord. cu care-l compară Victor Hugo. asasinat în noaptea Sfîntului Bartolomeu (1572). acei parizieni de odinioară. a fost condamnat la moarte sub u n pretext puţin întemeiat.şi pună plumb în sandale ca să nu -l ia vîntul.n. Asta spune tot despre Grecia şi despre glorie. şi . Tolbiacul lui Clovis 2 şi Austerlitzul lui Napo leon seamănă între ele ca două picături de sînge.

mi spuneţi voi. să -l admir pe cumătrul Jonathan ' ? Nu.a . între altele un despotism puternic. popoare occidentale. Toate popoarele civilizate sînt admirate de gînditori pentru un amănunt : războiul. 2 Timpul e bani (în original în limba engleză). Recunosc că Rusia are frumuseţile ei. o să . Un Alexis decapitat. Dar el mai ad mira şi China. Şi pe urmă Londra. Ruşine Angliei ! Şi de ce. Sînt şi eu d e părere că Asia e comică.Lama. Dacă dai la o parte time is money 2 ce mai rămîne din Marea Bri tanie ? Dă la o parte cotton is King 3 . tocmai cînd Victor Hugo termina Mizerabilii. Itali a e fierea. Numai în parohia Charing. Au o sănătate delicată. mai mulţi Ivani strînşi de gît. 228 . de la jaful „trabucarilor" din strîm torile munţilor Jaxa. d ar nu prea văd de ce rîdeţi de marele Lama 5 . care a murit în închisoare. toate acestea sînt dovezi că palatul ţarilor Rusiei e grozav de nesănătos. Petre înjunghiat — Petru al III-lea.Franţa ? Franţa ? De ce ? Din pricina Parisului ? V -am spus ce părere am despre Atena. Ei. Şi. alt P avel strivit cu cizma 4 .Cross mor de foame în fiecare an o sută de oa meni. ce mai rămîne din America ? Germania e limfa. ' Marele Lama sau Dalai. adună la un loc toate felurile de tîlhărie. Scla vajul negrilor fusese desfiinţat (formal cel puţin) pe timpul războiului de secesiune. pînă la găinăriile indienilor comanşi din Trecătoarea Primejdioasă. e reşedinţa mizeriei. şeful bisericii budiste din Tibet. ' Alexis decapitat — fiul lui Petru cel Mare.e milă de despoţi. un Pavel sugrumat. Să mă pră pădesc în faţa Rusiei ? Voltaire o admira. Pavel strivit cu cizma — ţarul Pavel I. da r Europa face mai multe parale decît Asia. cu ştirea fiului său. Acesta e Albionul. Anglia ? De ce ? Din pricina Londrei ? Urăsc Cartagina. războiul civilizat. dar nu decapitat. care 1 Personificare a latifundiarilor şi a afaceriştilor americani. voi. Războiul însă. 3 Bumbacul e rege (în original în limba engleză). soţia sa (1672). dar mi. metropola luxului. Alexandru I. culmea. cîţiva Nicolae şi Vasile otrăviţi.mi prea place mie cumătrul ăsta cu sclavi. un Petre înj unghi at. dacă nu -l admir pe John Bull. am văzut o engle zoaică dansînd cu o cunună de trandafiri pe cap şi cu ochelari albaştri. asasinat din ordinul Ecaterinei a I i . ucis pe cînd dormea (1801) de un g rup de conjuraţi.

cîrciumiţe. Lui Diogene i. La Paris pînă şi peticarii trăiesc la largul lor.aţi amestecat în moda şi în eleganţa voastră toate spurcă ciunile măreţe. Artaxerxes. goală ! Unde e Cleopatra ? Ah. fiica lui Filip al I I . sînt un voluptuos. — Aigle de Meaux. Ce vreţi să vă spun ? Omul e rău. sînt trist. a jurat să nu . înşfăcînd -o în trecere pe fata care spăla vasele. Te cruţ. beat mort. scot limba la voi! La Bruxelles se bea mai multă bere ca oriunde. răspunzlnd că nu poate servi pe duşmanii patriei sale şi că „nimicurile" care i se ofereau n u l interesează. în col ţul lui din sala din fund a cafenelei Musain. taverne şi bibine. 3 Legendă din antichitate care onorează patriotismul şi dezinteresarea medicului Hippocrat . Mai aflaţi ceva : cîrciumile peticarilor se numesc bibine 2 de gunoieri. nu te mai osteni să mă linişteşti! De altfel. 229 . omul e slut. trimisese s ă i cheme spre a lecui o epidemie din armata sa. am nevoie de covoare persane ca s-o rostogolesc pe ele pe Cleopatra. 2 Speluncă. tavernă (în limba franceză). regele Spaniei. O. la Paris absint. spelunci. Domnilor de pe acest pămînt. nu va fi cucerit. oferindu-i avuţii fabuloase . la Amsterdam rachiu de ienupăr. Tot Parisul e mai tare. vă iau de mărturie. beciuri şi complete. mănînc la Richard cu doi franci masa. tu eşti Louison. Bossuet întindea mîna spre el şi încerca să -l facă să tacă. la Londra vin. omul nu. ' Aluzie la o legendă din timpul războiului de independentă al Ţă rilor de Jos (secolul al XVI-lea) pentru scuturarea jugului spaniol : arhiducesa Isabella. Fluturele este o creaţie izbutită. Fusese asigurată că cetatea va capitula peste citeva zile. Bună ziua ! Aşa se revărsa în cuvinte Grantaire. jos laba ! Nu-mi faci nici o impresie cu aerul ăsta de Hippocrat care refuză nimicurile lui Artaxerxes 3 .l e a . cafenele. la Madrid ciocolată. la Constantinopol cafea . Asta e tot ce trebuie să ştii. de la cămaşa murdară a reginei Isabella ' pînă la scaunul cu oală al prinţului moştenitor francez.ar fi plăcut tot atît de mult să fie peticar în Piaţa Maubert cît filozof la Pireu. asediat de trupe comandate de soţul* ei. caravanseraiuri de califi. regele Persiei. bombe. dar Grantaire îşi luă vînt şi porni şi mai vijelios. la Stockholm mai mult rachiu. Asediaţii au rezistat însă trei ani. cîrciumioare.şi schimbe cămaşa cîtă vreme oraşul Ostanda. Hippocrat refuză. Cele mai cunoscute sînt Cratiţa şi Abatorul.

mi . casc. Mulţimea e o co lecţie de urîţenii. Eu aş zice Valsin. aproape de Grantaire. turbez.tine ! Pe urmă ? — Colonelul Sainval. susţin totuşi că. Celestine. contractele de arendări. alt grup care vorbea şi el în şoaptă. — Rentier ? — Sigur.. o călimară şi o pană între două păhă rele pe o masă la care nu se face gălăgie. — Fata lui. nimfe tînguitoare ! fredona Grantaire. — S ainval e învechit. care vorbea despre o chestiune de drept cu cei de lîngă el şi se împotmolise într. Să se ducă naibii şi dumnezeu ! — Tăcere.. 230 . Tu dictează. mă plictisesc.. deşi sînt numai niţel legist şi cel mult procuror amator. găseşti subiectul. în ziua de Sfinţii Arhangheli. şi de către moştenitori. şi cele două capete care se înd eletniceau cu ea stăteau aproape lipite unul de altul. — . am spleen.ai găsit nu mele. cu nostalgie.e urît şi am stenahorii. După ce . Eu scriu. — Domnul Dorimon. Treaba asta însemnată se petrecea aproape în şoaptă. de ipotecă. rosti Bossuet.. Un bătrîn de treizeci de ani sfătuia pe un tînăr de optsprezece ani şi -i lămurea cu ce f el de potrivnic /'ea de-a face. afară de cazul cînd intervenea dreptul altuia. Alături de candidaţii la vodevil. R mare. trebuia să se plătească seniorului un echivalent. amestecat cu melancolie. contractele de închiriere. — Adevărat. de cap de om şi de către proprietari. — Să căutăm mai întîi numele. după obiceiul pămîntului în Normandia.cît despre mine. — Ecouri. Da. de către oricine. O foaie de hîrtie.Dumnezeu l-a greşit pe animalul ăsta. Cuvîntul muiere rimează cu fiere.o frază juridică ce se sfîrşea aşa : . şi asta pentru toate emfiteozele proprietăţii ereditare.. spuneau că se schiţa un vodevil. în fiecare an. ocrotit de larma din odaie.. cu ipohondrie şi mi -e necaz. Primul venit e un ticălos. discuta despre un duel.

— Ingratule. dă curaj s. — Şi tu. asta tt Bahorel.. e ager. — Vai ! — In locul tău i . trebuie să încerci să -i placi. Ah. Cad bine.a ş întoarce spatele. bine îm brăcată. Joly. fulgerător. să fii elegant. cu picioare mici. al cantonului Gex '. se apără prompt şi ri postează precis şi. Sînt nebun după ea! — Atunci. Cumpără .— Ia aminte bine. ' Cantonul Vaud se află în Elveţia de apus. am prevăzut pentru fie care dintre noi nişte hotare pe care nu trebuie să le tre cem niciodată. Ai o iubită care rîde tot timpul. Joly şi Bahorel jucau domino şi vorbeau despre dragoste. dragă Bahorel. e o frumuseţe de fată. — Ar trebui să fie înduioşată de slăbiciunea ta tru pească. nu face mişcări de prisos. Dacă o înşeli. cantonul Gex este în Franţa. — Eşti fericit. nu te înduri s-o faci. Felul lui de a lupta e curat. unde ai ajuns cu cearta cu donşoara. N .. 231 . de partea cealaltă a munţilor Jur a. cu mîini mici. vezi tristă. cu ochi de cărturăreasă. albă. nu ? — Face nazuri cu o răbdare cruntă. dragul meu. ştii de cine vorbesc. ce e de partea vîntului de miazăzi.o Veselia ei îţi taie orice remuşcare. De-aici vine pacea. răspundea — E o greşeală din partea ei. — Uşor de spus. O iubită nu trebuie să rîdă . — Am făcut de la început o înţelegere. mai e şi stîngaci ! In coltul opus lui Grantaire. ca din literatură. E o „sabie" bună.ţi de la Staub nişte pantaloni de postav. — Pacea e fericirea care se poate mistui. — Şi de făcut. Cînd am înche iat mica noastră sfîntă alianţă . Tot ce e de partea crivăţului e în stăpîni rea cantonului Vaud. are mîna sigură. durdulie. dracu să -l ia.o cheamă Musichetta ? — Da. ce lucru bun e o femeie care rîde ! Să nu vă certaţi niciodată.şi să mişti frumos picioarele. cu capitala Lausanne . Atacă bine. spunea Joly.

Ir. de pildă. — vacă). La moartea lui Ludovic al XlV. Jean Prouvaire era sfios numai cît stătea dege aba. dată de Ludovic al XVIII-lea. ' Controlor general al finanţelor (ministru) în ultimii ani ai domniei lui Ludovic al XlV-lea. fată iubită de Zeus şi preschimbată de el în juncă . Personaj mitoloţic. — Să nu . 1 2 » . amestecînd argumentele cu foşnetele hîrtiei. — Mai întîi. din romantism. aşa cum e ea azi. Ascultaţi . Dar. poţi să întîlneşti toate vechile mituri păgîne.cascada Pissevache" (vache. Nimeni încă nu mi -a dovedit că Pan nu vine noaptea să sufle în tulpina goală a săl ciilor. după fuga acestor vise. Era vorba despre Olimp. Costă prea mult. Pe masă se afla un exemplar nefericit al fai moasei Charte-Touquet. Voi spuneţi că zeii sînt nişte vise.mă pe mine : regii sînt o risipă. Combeferre o apăra molatic. nu vreau regi. iar azi Gheţar din Pirineii centrali. In al treilea colţ se discuta despre poezie. Mitologia păgînă se certa cu mitologia creştină. după Des martes 4 . Poate că Jupiter n .lea era de două miliarde şase sute de milioane de mărci (a douăzeci şi opt de livre marca). Vignemale '. Courfeyrac o apucase şi o scutura. ceea ce ar fi însemnat în 1760. Nu vreau. de aici jocul de cuvinte cu . un fel de veselie îi mărea entuziasmul . e şi azi pentru mine po doaba de pe capul Cybelei.. Un munte care seamănă cu o ce tate. Ei bine. Poate că zeii n -au plecat încă. La moartea lui Franţois I datoria publică a Franţei reprezenta capitalul unei rente de treizeci de mii de franci. chiar dacă ar fi numai din punct de vedere economic : un rege e un para zit. patru miliarde cinci sute de milioane. pe care Jean Prouvaire îl apăra. ca. cum îşi lua vînt.i jignim pe zei ! spunea el. Ponegreau Charta 3. Courfeyrac o ataca energic. 8 Este vorba de constituţia reacţionară din 1814. In ultimul colţ se vorbea despre politică. Şi am fost totdeauna convins că I o 2 nu era străină de cascada Pissevache.— Cît costă ? strigă Grantaire. era în acelaşi timp zîmbitor şi liric. chiar în natură.a murit încă. astupîndu-le pe rind găurile cu degetele. izbucnea .

acel lucru caracteristic francez care se numeşte vioiciune. bunul şi prostul gust. mo totoli biata Charte-Touquet şi o aruncă în foc. Ce greşit e să vrei să uşurezi tranziţia. glumele. In sobă ardeau două buturugi. ORIZONTUL SE LĂRGEŞTE Ciocnirile între spiritele celor tineri au o trăsătură minunată : niciodată nu le poţi prevedea scînteia. încît Co urfeyrac nu se p utu stăpî. să domo leşti zguduirea. Nu vreau compromisuri. să îndulceşti tre cerea. Lîngă mîna care dă se află gh eara care ia înapoi. nici ghici fulgerarea. Cîte pretexte vred nice de dispreţ ! Nu ! Nu ! Să nu luminăm niciodată poporul cu lămpi în loc de soare. Nu vreau falsificări. O Chartă e o mască. Al doilea. Nu ! Nici o Chartă ! Era iarnă. Un popor care acceptă o Chartă abdică.douăsprezece miliarde. Dreptul nu e drept decît atunci cînd e întreg. replicile nebu neşti şi iuţi ca fulgerul se ridicau şi se încrucişau de la un capăt la celălalt al sălii. In toate „concesiunile" astea există un articol 14.lea şi se mulţumi să spună : — Charta metamorfozată în flacără ! Sarcasmele.ni. Ce. Combeferre privi înţelepţeşte cum ardea capodopera lui Ludovic al XVIII. să vrei să faci ca o naţiune să treacă pe nesimţite de la monarhie la democraţie prin punerea în practică a ficţiunilor constituţionale. ascunde o minciună. Refuz cu hotărîre Charta voastră. ca un bombardament vesel pe deasupra capetelor. In pivniţa constituţio nală principiile slăbesc şi pălesc. Era atît de i spititor. mă ierte Combeferre. o Chartă e un prost expedient de civilizaţie.o să ţîşnească peste cîteva clipe ? 233 . dreapta şi strîmba judecată. Nu vreau concesiuni pornite de la rege pentru popor. jocurile de cuvinte. Hîrtia arse cu flacără. acel lucru caracteristic englez care se numeşte humour.

Nu poţi să ştii. O glumă e de ajuns ca să facă loc neprevăzutului. Marius. pe care io aruncă lui Combeferre aşa : —■ 18 iunie 1815. Bahorel. Cum a răsărit fraza aceasta în mijlocul dialogului ? Cum de-a răsunat singură în atenţia tuturor ? Nimeni nu ştie. 234 . Puneţi la socoteală pe Ludovic şi Brumarul. rupse tăcerea şi -i spuse lui Courfeyrac : — Vrei să spui crimă prin ispăşire. Călăuza acestor convorbiri e întîmplarea. Cuvîntul crimă era mai mult decît putea îndura Marius. Seriozitatea se iveşte deodată în mijlocul nebuniilor. Prouvaire. şi aveţi în faţă toată soarta omului. Bossuet. ţîşnit în chip ciudat din ciocnirea unor cuvinte. Convorbirile au cotituri neaşteptate. E numărul fatal al lui Bonaparte. In plină zarvă. Waterloo. Enjolras. Combeferre şi Cour feyrac. Pornirile depind de primul cuvînt rostit. La numele Waterloo. Toţi ridicară capul. Bossuet sfîr şi o frază. care a făcut ca Franţa să fie mare. care nu spusese o vorbă. Sala fu parcă străbătută de un şuvoi de aer îngheţat. întinsă pe un perete şi sub care se vedea o insulă într -un chenar . tulburat peste măsură de evocarea neaşteptată a Water loo-ului. care schimbă dintr -o dată perspectiva. Verva fiecăruia nu e îngrădită de nimeni. străbătu deodată văl măşagul vorbelor care se ciocneau zăngănind între Gran taire. aşezat la masă în faţa unui pahar cu apă. păşi încet spre harta Franţei. cu această particularitate expresivă că începutul ei e grăbit de sfîrşit. — Doamne — strigă Courfeyrac ( pe vremea aceea nu se mai vorbea cu „pe dracu") — cifra asta. îşi ridică faţa sprijinită în palme şi privi ţintă la cei ce -l înconjurau. 18. c ciudată şi mă izbeşte. puse degetul pe acest chenar şi zise : — Corsica. Simţeau că va începe ceva. Se ridică. Hohotul de rîs porneşte din duioşie. Un gînd grav. O mică insulă.

Enjolras. în cuvintele lui se uneau strălucirea lui Pascal cu fulgerele lui Tacit.S. tarul Rusiei. la Academia de Ştiinţe ştia să -i Pentru că mă numesc leu (în original în limba latină). — Să mă ferească dumnezeu să vreau micşorarea Franţei ! Dar a o face una cu Napoleon nu înseamnă a o micşora. Franţa e mare pentru că e Franţa. se răzgîndi. Quia norninor leo. pe atunci în Prusia Orientală. aşa e 1 Sînt nou venit printre voi. juristul Tribonian a adunat şl ordonat în coduri vechile legiuiri ro mane.Bahorel. care vorbea cu Bossuet şi era gata să -şi umfle pieptul. în 1807. ca să asculte. 1 2 3 235 . dar măr turisesc că mă uimiţi. spre a semna pacea care punea capăt coaliţiei a IV -a. pentru italienizarea numelui. buletinele lui sînt Iliade. porun cea ca Cezar.S. fiindcă sub domnia acestuia s-a redactat şl promulgat legislaţia Franţei burgheze. subliniindu-l pe u ca regaliştii. Accentuînd pe e final. împărat al Imperiului roman de răsărit (527—565). Unde e en tuziasmul vostru ? Ce-aţi făcut cu el ? Pe cine admiraţi dacă nu pe împărat ? Ce vă trebuie mai mult ? Dacă nu vreţi un om atît de mare. s-au întîlnit Napoleon şi Alexandru I.R. 4 Localitate din U. Victor Hugo îl compară cu Napoleon I. Să ştiţi că bunicul îi zice şi mai rău : Buonaparte 2! Vă credeam tineri. Sub domnia lui. Unde ne aflăm? Cine sîntem noi? Cine sînteţi voi ? Cine sînt eu ? Să ne lămurim în pri vinţa împăratului. într-o atitudine care îi plăcea. aici. aşezată pe fluviul Niemen . Se întoarse către Enjolras şi vocea lui izbucni cu o vibraţie care îi venea parcă din adîncurile fiinţei. fără să ţintească pe nimeni anume. care privea cu ochii lui albaştri în gol. împletea matematica lui Newton cu metafora lui Mahomet. ce fel de oameni mai vreţi ? Avea totul. Făcea coduri ca Justinian 3. la Tilsit 4 i-a învăţat pe împă raţi ce este maiestatea. fără să se uite la Marius : — Franţa n -are nevoie de nici o Corsică pentru a fi mare. In creierul lui erau toate însu şirile omeneşti la cub. crea istoria şi o scria. lăsa în Orient în urma lui cu vinte mari ca piramidele . Vă aud spunîndu -i Buonaparte. răspunse. Era desăvîrşit.. ' Marius n-avea de gînd să dea înapoi. Da.

trîmbiţe. pretutindeni strigăte. aproape pe nerăsuflate. şi. la orizont. să se simtă. şi atunci îl vedeai pe el în picioare. Vedea tot. urmă şi mai înflăcărat : — Prieteni. era compus din Jurişti însăr cinaţi cu redactarea proiectelor de legi. să schimbi faţa Europei în ritm de atac. nori de cavalerie galopau în furtună. după luarea puterii de către Napoleon. Marius. poduri de vase se aşterneau peste fluvii. mai ales cînd poporul acesta e Franţa şi cîn d la geniul ei se adaugă geniul acestui om ! Să te arăţi şi să domneşti. să faci din grenadirii tăi regi. toate capitalele să -ţi fie po pasuri. să fii poporul aceluia care ţiaduce în fiece zori de zi vestea strălucită a unei bătălii cîştigate. pe Cezar şi pe Carol cel Mare. să înaintezi şi să învingi. însufleţea geometria unora şi procedura altora. Era arhanghelul războiului. atunci cînd ameninţi. armate porneau în marş. care poartă numele său. ca Cromwell. Tăcerea pare totdeauna o consimţire sau o renunţare la împotrivire. o luminare din două. a colaborat Ia codurile noii legislaţii burgheze de atunci. se auzea zgomotul unui paloş uriaş scos din teacă. Consiliul de stat înfiinţat prin Constituţia anului VIII (1799). Toţi tăceau şi Enjolras plecă fruntea. unităţi de artilerie duduiau. se ducea în Piaţa Temple să se tocmească pentru un canaf de perdea. să urmezi într-un singur om pe Hannibal. de odată. desfăcîndu -şi aripile în mijlocul tunetelor: marea armată şi vechea gardă.răspundă lui Laplace \ în Consiliul de stat îi ţinea piept lui Merlin 2. să fim drepţi ! Ce destin minunat pentru un popor să fie imperiul unui asemenea împărat. cu un fulger în mînă şi cu ochii învăpăiaţi. * 236 . ştia tot. era om al legii cu procurorii şi astronom cu astronomii. dar asta nu-l împiedica să rîdă din toată inima lîngă leagănul fiului său . să arunci către abisuri de lumină cuvinte minunate care vor 1 Matematician şi astronom francez. să decretezi soarta dinastiilor. la iniţiativa primului consul. că ai pus mîna pe paloşul lui dumnezeu. Celebru mai ales prin teoria cosmogonică (asupra modului cum a luat naştere sistemul solar). 2 Jurisconsult . hotarele împărăţiilor se mişcau pe hartă. tronuri care se cutremurau. Europa înspăimîntată îşi aţintea auzul. Stingînd. să-ţi fie ceas deşteptător tunul Invalizilor.

M arius plecă fruntea. să fii în Europa un popor încununat de glorie. Cînd ridică ochii. fără îndoială. să fa ci imperiul francez deopotrivă cu imperiul roman. să faci să răsune o fanfară de titani de . şi toţi îl urmaseră. De data asta. să cuce reşti lumea de două ori. să învingi. Plecase. prin înfrîngere şi prin uluire.a lungul istoriei. în silogisme dezlănţuite împotriva lui Enjolras. care îşi mai adunase ideile. Marelui Cezar i-aş spune: Toate cîte-mi dai mi-s bune. Jena. Accentul duios şi sălbatic cu care Combeferre cînta versurile astea le dădea un fel de măreţie ciudată. rămas singur cu Marius. Austerlitz. nu se socotea bătut. Mai rămăsese în el un clocot care s-ar fi cheltuit. Marius. da. Combeferre nu mai era acolo. Totuşi. Darul tău împărătesc Eu nu-l iau în seamă. Sala se golise. Vreau mai bine so iubesc Pe bătrîna-mi mamă. să stăpîneşti.pîlpîi în veci : Marengo. 237 . era Combeferre şi iată ce cînta : Dacă Cezar mi-ar fi dat Slava lui de seamă. să fii marea naţiune şi să dai naştere marii armate. îl privea grav. Enjolras. mulţumit pesemne de răspunsul pe care -l dase apoteozei. e sublim ! Există ceva mai mare ? — A fi liber ! rosti Combeferre. aşa cum un munte îşi trimite pretu tindeni vulturii. să -ţi trimiţi legiunile să zboare peste întreg pămîntul. Cuvîntul acesta simplu şi rece străbătuse ca o lamă de oţel avîntul lui epic şi -l simţea cum se stinge în el. Marius. să trăsneşti. cînd auziră pe cineva care cînta coborînd scara . afară de Enjolras. Arcole. Wagram ! Să faci în fiecare clipă să înflorească pe culmea veacuri lor constelaţiile victoriilor. Pentru ca să mă /despart De bătrîna-mi mamă.

să gîndească. tre buia s. să nu facă acum alţi paşi care să -l depărteze de el. Oricît de mult ar fi dorit să rămînă pe loc şi să se mul ţumească numai cu atît. In clipa aceea el nu simte decît rana . Pe măsură ce gîndea mai mult. era constrîns să înainteze. Amurgurile astea nu le plac decît acelora care au suflete de lilieci. ' w 238 . E greu de îndurat să fii prins între două religii. repetă aproape în neş tire : „Mama ?" In clipa aceea simţi mîna lui Enjolras pe umăr : — Cetăţene — îi spuse Enjolras — mama mea e republica. se simţea mai rău. Veniră pe neaşteptate peste el şi -l îmbrînciră. fiorul vieţii şi bucuria rodu lui vin mult mai tîrziu. î şi de clara că nu trebuie să se îndoiască şi începu să aibă în doieli fără să vrea. Era prea curajos pentru unul şi prea înapoiat pentru ceilalţi. Abia îşi clădise o credinţă .pe gînduri. una pe care n -ai părăsit -o încă şi alta pe care încă n -ai îmbrăţişat -o. după ce făcuse atîţia paşi care-l apropiaseră de taică -său. nici cu prietenii. Realită ţile vieţii nu îngăduie să fie uitate. Marius era curat şi avea nevoie de lumină adevărată. Simţea ceea ce simte poate pă mîntul cînd îl despică fierul ca să primească grîul. VI „RES ANGUSTA" Seara aceea îl zgudui adînc pe Marius şi îi lăsă sufle tul înnegurat şi trist. Se văzu izolat de două ori. să meargă mai d eparte.o şi lepede ? îşi spunea lui însuşi că nu. cu ochii pierduţi. Marius era întunecat. Umbra îndoielii îi făcea rău. îndepărtat şi de bă trîni. Conştiinţa îi era atît de tulburată. în jurul lui se căsca o prăpastie. încît nu se mai gîndea la anumite laturi serioase ale existenţei. Nu se mai duse la cafeneaua Musain. Unde avea să -l ducă asta ? Se temea. şi de tineret. Nu era de acee aşi părere nici cu bunicu -său. să cerceteze.

nu e bine.ai să mai ai decît o singură pereche de panta loni.ţi împrumut eu ? — Nici nu mă gîndesc. — N.mi ajungă. — Ai haine ? — Iată-le ! — Ai bijuterii ? — Un ceas. Pe urmă ce .ai să te faci ? întrebă Courfeyrac. — Şi ghetele. — De argint ? — De aur. Uite-l! — Cunosc eu un negustor de haine vechi care ţ i .a r cumpăra redingota şi o pereche de pantaloni. — Roagă -l pe Courfeyrac să vină să vorbească cu mine. — Cum ai s. stăpînul hotelului intră în odaia lui Marius şi -i spuse : — Domnul Courîeyrac a spus că răspunde pentru dumneata.avea părinţi. o pălărie şi o haină. — Vrei să . spuse Marius. fiindcă n .Intr-o dimineaţă. — Nu ştiu. — Dar aş avea nevoie de bani. o vestă. Marius îi povesti ceea ce nu se gîndise încă să .o scoţi la capăt ? — Habar n-am. — Cu m ? Nu vrei să mergi în picioarele goale ? Ce lux ! — O să . 239 . Courfeyrac intră. — Bine. — Cunosc un ceasornicar care are să -ţi cumpere ceasul. răspunse Marius.ai să mai faci ? — Tot ce se va putea. — Bine. Orice treabă cinstită. — Ai bani ? — Cincisprezece franci. şi hotelierul ieşi. — Nu.i spună. — Da. că era aproape singur pe lume. — Ce.

dar trăieşti. — Ei. — Nu. găsi o scrisoare de la mătuşa lui şi şase sute de franci în aur. II chemară pe negustorul de haine vechi. Se duseră la ceasornicar. de teamă să nu -l supere şi mai tare. face un fel de enciclopedie pentru care ai fi putut traduce articole engle zeşti sau nemţeşti.o dimineaţă. Marius îi trimise înapoi cei treizeci de galbeni. îi spunea Marius Iui Co urfeyrac pe cînd se întorceau la hotel. Te plăteşte prost. Mătuşa nu -i spuse nimic bunicului de acest refuz. — Şi datoria la hotel ? întrebă Courfeyrac. Adică ai să înghiţi repede o vorbire străină sau foarte încet o piesă de cinci franci. Ii cumpără ceasul pe patruzeci şi cinci de franci. — Na. mătuşa Gillenormand. — Ştii nemţeşte ? — Nu. nu spusese el că nu mai vrea să audă niciodată d e fiara asta ? Marius plecă din hotelul de la Porte Saint -Jaccjues.i prea rău. în care îi spunea că are mij loace de trai şi că se poate întreţine singur. dăduse de urma lui Marius. In vremea asta.mi mănînc hainele şi ceasul. — Am să învăţ englezeşte şi nemţeşte. Ai să mănînci cinc i franci cît timp ai să înveţi englezeşte şi alţi cinci cît ai să înveţi nemţeşte. In clipa aceea mai avea trei franci.— Ştii englezeşte ? — Nu.o cutie pecetluită. cînd Marius se întorcea de la şcoală. Intr. care la nevoie era destul de cumsecade. Cumpără boarfele pe douăzeci de franci. o dată cu o scrisoare respectuoasă. librar. De altfel. — Şi pînă atunci ? — Pînă atunci am să . . o uitasem ! zise Marius. fiindcă nu voia să intre în datorii. optzeci de franci. — Rău ! — De ce ? — Pentru că un prieten al meu. Asta face. într. dacă adăugăm şi cincisprezece franci ai mei. la naiba ! spuse Courfeyrac.

descurajare. La vîrsta la care tinereţea îşi umple inima cu o mîndrie împărătească. cu năvala de neînlă turat a nevoilor şi a mîrşăviilor. pas cu pas. fiindcă era prost îmbrăcat. pentru că n-ai plătit chiria. viitor fără nădejde. Sînt puteri încăpăţînate şi necunoscute care se luptă în umbră. haine rupte în coate. Ajunse să mănînce acel lucru de nedescris care se numeşte răbdări prăjite. demnitatea înnăbuşită. Marius învăţă să le înghită pe toate şi află că ele sînt adesea singurele lucruri cu care te hrăneşti. Minunată şi grozavă încercare. pentru că are nevoie de dragoste. amărăciune. Creuzet în care soarta aruncă pe om de cîte ori vrea să aibă o puşlama sau un semizeu ! Pentru că în luptele mărunte se săvîrşesc o mulţime de fapte mari. din care cei slabi ies ticăloşi. şi cei tari. obrăznicia portalului şi a birtaşului. şi caraghios. Victorie nobilă şi tai nică. nopţi fără somn. tot felul de umilinţe. dezgust. vatră fără foc. el se simţea batjocorit. acceptarea oricărui fel de muncă. săptămîni întregi fără lucru. care înseamnă zile fără pîine. cînd omul are nevoie de mîndrie. E ceva groaznic. el îşi pleca adesea privirile spre ghetele lui găurite şi cunoştea nedreptele ruşini şi roşeata umilitoare a mizeriei. pe care n-o vede nici o privire. In clipa aceea. fiindcă era sărac. o pălărie veche de care fetele rîd. sublimi. rînjetul vecinilor. pe care n-o plăteşte 16 241 .CARTEA A CINCEA BINEFACERILE NENOROCIRII MAR1US NEVOIAŞ Viaţa începu să fie grea pentru Marius. N -ar fi fost nimic că-şi mîncase hainele şi ceasul. uşa pe care o găseşti seara încuiată. seri fără luminare.

cumpăra brînză de o para de la zarzavagioaică şi aştepta să se întunece ca să se strecoare la brutar şi să cumpere pîinea pe care-o. pe care şi -o frigea singur. cerea o costiţă de berbec. ne norocirea.f. Din pricina asta Marius nu mai ieşi decît după ce se însera. Dar hainele se lepădară de el. o învelea în hîrtie. Purta încă doliu după taică . o plătea şase sau şapte gologani. In felul acesta se zămislesc firi puternice şi rare. . Mi zeria. Vrînd să fie tot deauna cernit. Avea să trăiască trei zile din costiţa aceea. sărăcia sînt cîmpuri de bătaie care -şi au eroii lor. Marius plăti treizeci de gologani unui portar oarecare ca să i -o întoarcă pe dos şi avu o haină nouă. o punea sub braţ între două cărţi şi pleca. Ce era de făcut ? Courfeyrac.ducea pe ascuns. sfios şi plin de mînie totodată. ca şi cum ar fi furat -o. îl saluta şi pe băiatul care o ajuta. totdeauna vitregă. părăsirea. Pantalonii se mai ţineau încă. printre bucătăresele batjocoritoare care-l îmbrînceau. 242 . spunînd că n -avea nevoie de nimic. a doua zi mînca grăsimea. îi dădu o haină veche. Viaţa. Marius trăi o vreme în care mătura dinaintea uşii. nenorocirea e un lapte bun pentru cei mărinimoşi. cu fruntea brobonată de sudoare. cu nişte cărţi sub braţ. un tînăr stîngaci. Veni ziua în care nu mai avu haine. singurătatea. nici un renume şi n -o salută nici o fanfară. a treia zi rodea osul. Mătuşa Gillenormand mai încercase de cîteva ori să -i trimită cei treizeci de galbeni. De fiecare dată. o saluta plecat pe măcelăreasa uimită. De atunci el nu -şi mai lepădase hainele cernite. Cîteodată puteai vedea furişîndu -se în măcelăria din colţ. Dar haina era verde. care intra scoţîndu -şi pălăria. Atunci haina părea neagră. deznădej dea e doica mîndriei . e cîteodată mamă bună . Era Marius. Mînca în prima zi carnea. Marius îi înapoie. sără cia dă naştere puterii sufletului şi a duhului . mai mari uneori decît eroii celebri. eroi necunoscuţi.său. cînd se petrecuse în el revoluţia de care am pomenit. căruia îi făcuse şi el cîteva servicii. în mansarda lui. se înveşmînta cu întuneric.

pentru treizeci de franci pe an. alcătuiau biblioteca cerută de re gulamente. ai şti că cineva nu poate fi şi baron şi avocat în acelaşi timp". care îl pusese în legătură cu prietenul său. Marius avea în Casa Gorbeau. Iată cum se înjghebase existenţa lui Marius Pontmercy : Ieşise din strîmtoarea cea mai mare . o chiţimie fără sobă. Nu prost. Datorită lui Courfeyrac. muncă. amestecate şi completate cu nişte romane desperecheate. Dădea trei franci pe lună chiriaşei 16* 243 . Trase cu urechea . librarul . Domnul Gillenormand apucă scrisoarea tremurînd. în care cîteva cărţi de drept. Prin curaj.său printr-o scrisoare rece. II MARIUS IN SĂRĂCIE Se întîmplă cu sărăcia cum se întîmplă cu toate. îl înştiinţa pe bun icu.o mă sură nedesăvîrşită. vadul se lăţea puţin în faţa lui. care trecea drept odaie de lucru şi unde nu avea decît mobilierul strict necesar. fie că anul era bun sau rău. Marius îndeplinea în librăria literară rolul mo dest de om bun la toate. Asta i se întîmplă de cîte ori era foarte tulburat.In vremea asta ajunse avocat. odaie curăţică. adică se dezvoltă într . Mobilierul era al lui.ai fi un dobitoc. bătrînul zicea : „Dacă n. adnota ediţii. domnişoara Gillenormand îl auzi pe taică . traducea ziare. îşi primea scrisorile la Courfeyrac. Cu vremea ea se aşază şi se în cheagă. Cîştigul net. o citi şi o aruncă ruptă în patru la coş. Cînd Marius ajunse avocat. dar plină de supunere şi respect. Un om vegetează. stăruinţă şi voinţă ajunsese să cîştige cu munca lui vreo şapte sute de franci pe an.său vorbind singur în odaia lui. dar îndestulătoare ca să poată trăi. Trăia din ei. Cum ? O vom spune. Făcea prospecte. Lumea socotea că locu ieşte în odaia lui Courfeyrac. strîngea biografii etc. era de şapte sute de franci. Ajung i pînă la urmă s -o înduri. Peste două sau trei zile. învăţase nemţeşte şi englezeşte.

Lua o porţie de mîncare cu carne de şase gologani. Mai puneţi treizeci de franci chiria. „de sărbătoare". altele noi. 244 . Oricum. un ou proaspăt şi niţică pîine de un gologan. cu patru sute cincizeci de franci Marius era hrănit. o bătrînă. adică trei sute şaizeci şi cinci pe an. La ora şase după amiază se ducea să cineze la Rousseau. Supă nu mînca. Restaurantul Rousseau.i măture odăiţa şi să . peste drum de Basset. In schimbul a şaisprezece gologani se alesese cu un zîmbet şi cu o cină. era mai mult un calmant decît un restaurant. una pe el. Marius avea două perechi de haine : unele vechi. îmbrăcămintea îl costa o sută de franci. ceea ce îl făcea să . doamna Rousseau. dădea un gologan băiatului. Şi unele şi altele erau negre.avea decît trei cămăşi. Courfeyrac putuse să se împrumute de la el cu şaizeci de franci. o jumătate de porţie de legume de trei gologani şi un desert de trei gologani.t principale . a treia la spălătoreasă. slujit şi avea şi o locuinţă. pe vremea aceea tot grasă.şi încheie nasturii hainei pînă la gît. Stă pînul avea o poreclă frumoasă : i se spunea Rousseau acvaticul. dar încă fragedă. Prînzul costa între doi şi patru gologani. Apoi pleca. De obic ei le avea rupte. o cină de şaisprezece : hrana îl costa un franc pe zi . N. albiturile cincizeci. şi doamna Roussea u îi zîmbea. unde stătea. In loc de vin bea apă. unde se goleau atît de puţine sticle de vin şi atît de multe sticle de apă. Ii mai rămîneau cincizeci. Pîinea şi oul îi erau masa. ca să . treizeci şi şase bătrînei şi încă vreo cîteva mici cheltu ieli pe deasupra . Aşadar. Cît despre încăl zit. alta în dulap. negustorul de stampe din colţul străzii Mathurinelor. Marius „simplificase" lucrurile. Şi le înnoia pe mă sură ce se învecheau. pe strada SaintJacques. spălatul alţi cincizeci. după cum ouăle erau mai scumpe sau mai ieftine.i aducă în fiecare dimineaţă puţină apă caldă. Era bogat. Pentru alţi trei avea pîine cît poftea. Cînd plătea la casă. un prînz de patru gologani. Azi nu mai exi stă. La nevoie împru muta zece franci unui prieten . Totul nu trecea de şa se sute cincizeci de franci. „de purtare".avea sobă. fiindcă n . măreaţă.

care avea o fire entuziastă şi gravă. uneori. şi aju nase adesea. E singura pasăre care îşi poartă colivia. afară de datorii. sărăcia poate duce la josnicie. chiar îl ridică de la pămînt. îi datora viaţa tată lui său. la Lagny. mai era întipărit un nume : Thenardier. ci le înfrăţea în cuvioşia lui. In inima lui Marius. la Nogent. alţii de urcat. In orice încercare se simţea îndemnat. făcuse orice. pentru că un stăpîn e stăpîn numa i pe fiinţa ta. recunoştinţa lui plină de duioşie sporea şi mai mult. Decît să se împrumute. mai bine ajuna. Chipul lui era îmbujorat şi sever. Marius străbătuse tot ţinutul. Sufletul ajută trupul şi. O procedare sau un demers care i-ar fi părut în alte împrejurări o dovadă de respect i se păreau o umilinţă şi le înlătura. de o putere tainică ce era în el. veghea cu grijă asupra mîndriei lui. la Gournay. la Bondy. Nu des părţea niciodată amintirea acestui om de amintirea tată lui său.Ca Marius să ajungă la starea asta înfloritoare trebui seră să treacă ani. pe sergentul viteaz care îl salvase pe colonel în mijloc ul ghiulelelor şi gloanţelor de la Waterloo. îşi spunea chiar că un creditor e chiar mai rău decît un stăpîn . fusese la Chelles. Ştiind că extremităţile se atrag şi. cheltuind cu călătoriile 245 . Pentru el o datorie era începutul unei robii. dacă nu iei seama. Se fălea că nu datorase niciodată vreo para nimănui. Se încăpăţînase timp de trei ani. îl înconjura cu un fel de nimb pe omul căruia. alături de numele tatălui lui. după cum credea el. De atunci făcuse sforţări nemaipomenite ca să -i dea de u rmă şi să -l găsească în prăpastia întunecoasă a mize riei în care pierise. Cî nd se gîndea cît de căzut şi cît de zdrobit de nenorocire e Thenardier. şi cîteodată chiar împins. şi altarul cel mic lui Thenardier. Marius. Marius aflase la Montfermeil de ruina şi falimentul nefericitului hangiu. Era un fel de cult în care altarul cel mare era închinat colonelului. pe cînd un creditor îţi stăpîneşte demnitatea şi poate să ţi -o pălmuiască. I ndurase toate lipsurile . Marius nu se dăduse înapoi niciodată. Nu se arunca orbeşte în nimic. Era sfios pînă la asprime. Ani grei : unii anevoie de străbătut. ca să nu fie silit să dea înapoi.

Marius şi . dar eu te cu nosc. ca. La ce bun să se mai vadă ? Ca să se ia la harţă ? Care dintre ei l. zîmbitor şi tăios. cu mai puţină dragoste decît Marius. şi . Marius se învinovăţea . să . şi eu.i facă un bine oarecare şi să . Trecu seră trei ani de cînd îşi părăsise bunicul. pentru că nu izbutise în cerce tările lui. şi Marius socotea că e o cinste s -o plătească. nu avea pentru el decît cel m ult afecţiunea uşoară şi severă în acelaşi timp a unui Geronte de come - . II socoteau plecat în străinătate. Nimeni nu-i putuse da veşti despre Thenardier. că acest om scurt la vorbă. făcea scandal şi ri dica bastonul. care îi datorez atîta lui Thenardier. Cel mai dulce. care înjura. striga. fă ce vrei cu mine !" III MARIUS CREŞTE In vremea aceea Marius avea douăzeci de ani.mă. moş Gillenormand era unul de fier. în adevăr. cel mai minunat vis al lui Marius era să -l vadă pe Thenardier. Era singura datorie pe care i -o lăsase colonelul. cînd tata zăcea între viaţă şi moarte pe cîmpul de bătaie. Iată . Thenardier a ştiut să -l găsească prin fum şi prin gloanţe şi să -l care pe umerii lui. Trebuie să spunem că Marius se înşelase în privinţa inimii bunicului său.i spună : „Dumneata nu mă cunoşti.astea puţinii bani pe c are-i economisise. care nu-i datora tatii nimic. la rindul meu. fără să încerce să se apropie sau să se mai vadă.ar fi convins de dreptatea lui pe celălalt? Marius era un vas de aramă. să -l aduc la viaţă ! O. am să -l găsesc eu !" Şi. şi nu putuseră pune mîna pe el. Creditorii lui îl căutaseră şi ei. aproape îi era ciudă pe el însuşi. dar cu tot atîta înverşunare. el. îşi închipuise că domnul Gillenor mand nu l-a iubit niciodată. „Cum ! se gîndea el.ar fi dat viaţa ca să -l scoată din mi zerie. Rămăseseră şi unul şi altul la acelaşi punct la car e se despărţiseră. nu-l pot găsi în întunericul în care trage să moară.ar fi dat un braţ ca să -l găsească pe Thenardier.

care se clătina tăcut. trecură luni. De fapt. dar suferea. simţi un gol negru în inimă. şi ieşirile lui se încheiau totdeauna cu un fel de toropeală blîndă şi tristă. Bătrînii au nevoie de dragoste ca de soare. teroristul. dar îi păru rău în sinea lui cînd fu ascul tat. La început nădăjdui că bonapartistul. Amărăciunea lui semăna cu cuptoarele care s-au inventat de curînd şi care îşi ard şi fumul. plecarea lui Marius schimbase ceva în el. Sînt unii taţi care nil . Marius îi lipsea. septembristul ăsta are să se întoarcă. trecură ani şi ucigaşul nu se mai întoarse. am mai spus -o. bodogănindu -l şi cîrpindu -l chiar. Nu întreba nici odată nimic. Oricît era el de tare. iacobinul. ce palmă grozavă i . îşi spunea bunicul şi se întreba : Oare aş ma i face acelaşi lucru şi a doua oară. Dar cînd copilul acesta plecă. sau scutu 247 . Ceru să nu i se mai vorbească de el. Se mtîmpla cîteodată ca vreun binevoitor neîndemînatic să -. „Nu puteam să nu -l alung. începuse să . Trăia în Marais din ce în ce mai singuratic. vorbească despre Marius şi să -l întrebe : „Ce face sau ce se mai întîmplă cu nepotul dumneavoastră ?" Bătrînul burghez răspundea suspinînd. II adora în felul lui.. dar nu e pe lume bunic care să nu se prăpădească după nepoţii lui. dacă s -ar întoarce. dacă era trist. E un fel de căldură. Durerea tăinuită a bătrînului Gillenormand era cu atît mai mare cu cît o păstra pentru el şi nu lăsa să i -o ghicească nimeni. Spunea cîteodată : „Ah. dar veselia lui avea o asprime convulsivă. spre deznădejdea domnului Gillenormand. dar se gîndea mereu la el. Pentru nimic în lume n-ar fi făcut un pas spre „caraghiosul ăla". Era tot voios şi aprig ca odinioară. ca şi cum ar fi închis în ea durere şi furie. răspundea cu tristeţe : „Nu !" Cîteodată era foarte abătut. Marlus Se înşela. domnul Gillenormand îl adora pe Marius.i pese mai puţin de el decît de pi sica şi de papagalul pe care probabil că -i avea. Marius nu mai era pentru ea decît un fel de umbră neagră şi tulbure. Trecură însă săptămîni. Dar capul lui bătrîn.şi iubesc copiii. dacă aş avea prilejul ?" Orgoliul lui răspundea pe loc : „Da".aş trage !" Mătuşa gîndea prea puţin ca să iubească mult.die.

tutunul. jocurile de noroc. pentru nepăsarea lui păcătoasă faţă de tatăl său. Se gîndea la domnul Gillenormand cu du ioşie. De altfel. Asprimea vieţii pe care o trăia îl mulţumea şi îi plăcea.altfel. Sărăcia despoaie viaţa materială şi o face hîdă. De altfel. ospeţele şi celelalte . dar le purta în inima lui. fără îndoială. Din pricina asta omul are avîn turi nemărginite către viaţa ideală. florile. Şi apoi. lui Marius îi părea bine de tot ce făcuse. Să răcia — o spunem iar — îi priise. creaţiunea în f 248 . în sfîrşit. ce însemnau munca şi lipsurile lui pe lîngă viaţa eroică a colonelului ? Că. O simţea. voia să spună şi colo nelul prin cuvintele „va fi vrednic". Nenorocirea îl înseninase. după ce a mîncat nu . aşa cum el lupta se voiniceşte cu duşmanul. Era tălmăcirea mai blîndă a revoltei lui dintîi. priveşte spaţiul. pe care Marius nu le mai purta la piept. faţă de un asemenea tată 1 Că n -ar fi fost drept ca taică . ar fi fost pedepsit într. atunci cînd izbuteşte. Asta.i semăna era de a lupta cu sărăcia. dar nu mai voia să primească nimic de la omul care fusese rău cu tatăl lui. dacă n -ar fi fost aşa. îş i spunea aproape cu bucurie că nu era mare lucru. stelele. acum era bărbat în toată firea. în ziua în care bu nicul lui îl alungase fusese un copil . pentru că avea inimă bună. dacă voia să pa ră vesel : „Domnul baron de Pontmercy face pe avocatul pe undeva prin ţară". Un tînăr bogat are zeci de distracţii strălucitoare şi grosolane : cursele de cai.i mai rămîne decît să viseze. mai tîrziu.său.rîndu. are meritul de a mîna voinţa către luptă şi sufletul spre năzuinţe. dinii. Tînărul sărac se trudeşte pentru pîine şi mănîncă . O făcea pentru taică . Pe cînd bătrînul se caia.şi manşetele cu un bobîrnac. omenirea în mijlocul căreia suferă. toate înd eletniciri în paguba avînturilor înalte şi gingaşe ale sufletului. se uită la cer. Se duce la spectacolele gratuite lăsate de dumnezeu. vînătoarea. era fericit că suferise şi . că era un fel de ispăşire. că. în tinereţe.său să aibă parte de toată suferinţa şi el de nimic.că suferă încă. Sărăcia. pentru că hîrtia scrisă de mîna colonelului pierise. copiii. singurul fel de a se apropia de tatăl lui şi de a .

Ca să spunem adevărul. Priveşte atît de mult omenirea. prin care e liber. Asta se petrecea în Marius. lin iştit. Şi. sîngele lui care circulă fierbinte. Sărăcia unui om tînăr nu e niciodată nenorocită. serios. şi scurta timpul sorocit lucrului ca să gîndească. bogatul în idei.care străluceşte şi el. Petrecea cîteodată zile întregi visînd. ţinuta lui cîştigă în mîndrie. pe drumuri. ca să lucreze la o muncă abstractă cît mai mult cu putinţă. priveşte atît de mult creaţiunea. e oare nefericit ? Nu. mersul lui vioi. Trăieşte cu picioarele înglodate în necazuri. prin care e demn. Trece de la egoismul omului care suferă la mila pentru alţii a omului care gîndeşte. găsind că e bine să fie sărac. mulţumit cu puţin. ochii lui strălucitori. Un sentiment minunat înfloreşte în el : uitarea de sine şi mila pentru toţi ceilalţi. Ii mulţumeşte lui dumnezeu că i -a dat aceste două bogăţii pe care mulţi bogaţi nu le au : munca. în fiecare dimineaţă purcede să . Din ziua în care ajun sese să . la bucurii. oricît ar fi el de sărac.şi agonisească pîinea şi. încît vede sufletul. să dea vieţii reale 249 . Visează şi se simte mare. E hotărît. Orice băiat tînăr. la contemplări. în piedici. şi cu capul în lumină. încît îl vede pe dumnezeu. buzele lui trandafirii. obra jii lui fragezi. binevoitor. deven ise poate cam prea visător. prin mărăcini. şi gîndirea. părul lui negru. Asta era problema vieţii pentru el : să lucreze la o muncă materială cît se putea mai puţin. începe să -l plîngă el. Cu alte cuvinte. e senin. creierul lui dobîndeşte idei. le risipeşte sufle telor deschise şi le refuză sufletelor închise. puterea. pe bogatul de bani. De altfel. cîteodată chiar în noroaie. cufundat şi absorbit ca un vizionar în plăcerile mute ale extazului şi ale mulţumirii lăuntrice. atent. se întoarce la extazul minunat. dinţii lui albi şi răsuflarea lui proaspătă.şi cîştige oarecum viaţa se oprise pe loc. Mai vi sează iar şi se simte bun. le împarte. Pe măsură ce lumina îi pătrunde în spirit. După ce şi -a sfîrşit lucrul. pentru sănătatea. pe cînd îşi cîştigă pîinea cu mîinile. blînd. are să fie totdeauna pizmuit de un împărat bă trîn. Gîndindu -se la bucuriile nenumă rate pe care natura le dă. ura îi părăseşte inima. pe urmă.

să . că gîn direa astfel înţeleasă e una din înfăţişările lenii. îi propusese să vină la el. că se mulţumise să potolească primele cerinţe ale vieţii şi că se odihnea prea devreme. Marius aveo doi prieteni : unul tînăr. Schimba o nenorocire desăvîrşită şi frumoasă cu o strâmtoare urîtă şi caraghioasă. pentru că . Librăria aceea necunoscută.literat cu simbrie ! In gîn dul lui. să baţi sălile tribunalului. îi ajungea. Unul dintre librarii peniru care lucra. cred. îi punea la îndemînă o muncă si gură. după cum am mai spus. Refuză. pentru că prin el îşi cu - . Marius trăia singuratic. zgîrcită. nici măcar nu pleda. Visarea îl îndepărtase de pledoarie. să cauţi pricini ! De ce ? Nu vedea de ce şi -ar schimba mijlocul de trai.a face cu avocaţii.numai cîteva ceasuri şi să arunce restul în infinit. Ce plictiseală să ai de . O locuinţă bună ! O mie cinci sute de franci ! Foarte bine ! Dar să renunţe la libertate ! Să fie un funcţionar ! Un fel de . dar şi -ar fi pierdut demnitatea. Nimic mai mult. deşi era avocat. Erau gata să se ajute unul pe altul în orice chip. Mai întîi pentru că îi datora revoluţia care se făcuse în el. părîndu -i. pentru că ar fi trăit mai bine. şi altul bătrân. pe Courfeyrac. domnul Magimel. aşa cum credea domnul Gillenormand. Pînă la urmă nu intrase în grupul prezidat de Enjolras. pe domnul Mabeuf. Marius socotea că situaţia asta e mai bună şi mai rea în acelaşi ti mp decît cea actuală. o muncă uşoară.se că nu . Cel bă trân îl atrăgea mai mult. Rămăseseră buni camarazi. care. să .i dea de lucru regulat şi să -l plătească o mie c inci sute de franci pe an. dacă ar fi fost nevoie. Nu -şi dădea seama.i plăcea să rămînă în afară de toate şi pentru că fusese prea îngrozit de la început. Era ca un orb care ar fi devenit chior.i dea o locuinţă bună. Pînă atunci. Fără îndoială că asta nu era decît o stare trecătoare pentru o fire energică şi generoasă ca a lui şi că Marius avea să se trezească la prima ciocnire cu greutăţile de neînlăturat ale sorţii.i lipseşte nimic.

spunea el. democraţia. „Fără îndoială că aprob opiniile politice". aşa cum grecii numeau furiile' „frumoasele.noscuse şi îşi iubise tatăl. nici bonapartist. nu acel cineva. re publica. lăsa să se vadă adevărata lui stare de spirit. Charta. 251 .şi piardă vremea şi să se urască din pricina unor nerozii. nici orleanist. El fusese făclia. fără de care nimeni u -ar fi putut trăi în vremea aceea . Să spunem cîteva cuvinte despr e domnul Mabeuf. 2 Iertătoarele (în limba greacă). monarhia etc. Nu pricepea cum pot oamenii să . Părerea politică a domnului Mabeuf era să iubească pătimaş plantele şi mai ales cărţile. II luminase pe Marius din întîmplare. de pildă. pentru că îl vom mai întîlni şi mai tîrziu. Avea ca toată lumea pe atunci o terminaţie în ist. cînd se aflau pe lume atîtea feluri de muşchi. fermecătoarele". de ierburi şi de arbuşti care puteau fi priviţi în voie. nici anarhist: era colecţionar de cărţi. Privea toate părerile poli tice c u aceeaşi nepăsare şi le împărtăşea pe toate. IV DOMNUL MABEUF In ziua în care domnul Mabeuf îi spunea lui Marius -. ca să fie lăsat în pace.o cineva. ' Divinităţi ale infernului în mitologia greco -romană. . nu era nici regalist. eumeni dele 2. domnul Mabeuf nu era în stare nici s-o priceapă. nici s -o dorească.M -a operat de albeaţă". fără să . nici chartist.. ca. atîtea cărţi mari şi mici care puteau fi răsfoite.şi dea seama. ca o fă clie pe care ar purta. Cit despre revoluţia politică din conştiinţa lui Marius. fără deosebire. Fără îndoială că apariţia acestui epitrop de biserică fusese hotărîtoare pentru el. nici s -o îndrumeze. Domnul Mabeuf nu fusese în împrejurarea asta decît agentul liniştit şi nepăsător al providenţei. legitimitatea. bunele.

Sărăcia. jocurile de noroc. acum era bărbat în toată firea. că. stelele.rîndu. ar fi fost pedepsit într. că era un fel de ispăşire.său. ce însemnau munca şi lipsurile lui pe lîngă viaţa eroică a colonelului ? Că. toate îndeletniciri în paguba avînturilor înalte şi gingaşe ale sufletului. dar nu mai voia să primească nimic de la omul care fusese rău cu tatăl lui.i semăna era de a lupta cu sărăcia. fără îndoială. după ce a mîncat nu . îşi spunea aproape cu bucurie că nu era mare lucru.şi manşetele cu un bobîrnac. mai tîrziu. pentru că hîrtia scrisă de mîna colonelului pierise. ospeţele şi celelalte . copiii. Nenorocirea îl înseninase. Se duce la spectacolele gratuite lăsate de dumnezeu. voia să spună şi colo nelul prin cuvintele „va fi vrednic". dacă voia să pară vesel : „Domnul baron de Pontmercy face pe avocatul pe undeva prin ţară". aşa cum el luptase voiniceşte cu duşmanul.i mai rămîne decît să viseze. Asprimea vieţii pe care o trăia îl mulţumea şi îi plăcea. Din pricina asta omul are avîn t uri nemărginite către viaţa ideală. O făcea pentru taică . atunci cînd izbuteşte. pentru că avea inimă bună. Era tălmăcirea mai blîndă a revoltei lui dintîi. singurul fel de a se apropia de tatăl lui şi de a . Să răcia — o spunem iar — îi priise. omenirea în mijlocul căreia suferă. pe care Marius nu le mai purta la piept. tutunul. în sfîrşit.său să aibă parte de toată suferinţa şi el de nimic. Pe cînd bătrînul se caia. faţă de un asemenea tată 1 Că n -ar fi fost drept ca taică . în ziua în care bunicul lui îl alungase fusese un copil . dacă n -ar fi fost aşa. priveşte spaţiul. are meritul de a mîna voinţa către luptă şi sufletul spre năzuinţe. pentru nepăsarea lui păcătoasă faţă de tatăl său. în tinereţe. creaţiunea în t 248 . Şi apoi. Se gîndea la domnul Gillenormand cu du ioşie. Asta. Sărăcia despoaie viaţa materială şi o face hîdă. se uită la cer. De altfel.că suferă încă. era fericit că suferise şi . O simţea. vînătoarea. florile. Tînărul sărac se trudeşte pentru pîine şi mănîncă . Un tînăr bogat are zeci de distracţii strălucitoare şi grosolane : cursele de cai. lui Marius îi părea bine de tot ce făcuse.altfel. dar le purta în inima lui. De altfel. clinii.

puterea. Petrecea cîteodată zile întregi visînd. Asta se petrecea în Marius. pe cînd îşi cîştigă pîinea cu mîinile. or icît ar fi el de sărac. Pe măsură ce lumina îi pătrunde în spirit. le risipeşte sufle telor deschise şi le refuză sufletelor închise. Şi. încît îl vede pe dumnezeu. devenise poate cam prea visător. găsind că e bine să fie sărac. ca să lucreze la o muncă abstractă cît mai mult cu putinţă. Sărăcia unui om tînăr nu e niciodată nenorocită. Priveşte atît de mult omenirea. Trăieşte cu picioarele înglodate în necazuri. are să fie totdeauna pizmuit de un împărat bă trîn. sîngele lui care circulă fierbinte. blînd. prin mărăcini. buzele lui trandafirii. bogatul în idei. binevoitor. le împarte. încît vede sufletul. mulţumit cu puţin.şi agonisească pîinea şi. la contemplări. Mai vi sează iar şi se simte bun. pe bogatul de bani. obrajii lui fragezi. pentru sănătatea. Ii mulţumeşte lui dumnezeu că i -a dat aceste două bogăţii pe care mulţi bogaţi nu le au : munca. se întoarce la extazul mi nunat. După ce şi -a sfîrşit lucrul. cufundat şi absorbit ca un vizionar în plăcerile mute ale extazului şi ale mulţumirii lă untrice. atent. începe să -l plîngă el. De altfel. mersul lui vioi. Cu alte cuvinte. Un sentiment minunat înfloreşte în el : uitarea de sine şi mila pentru toţi ceilalţi. şi scurta timpul sorocit lucrului ca să gîndească. în piedici. părul lui negru. e oare nefericit ? Nu. pe drumuri. dinţii lui alb i şi răsuflarea lui proaspătă. priveşte atît de mult creaţiunea. să dea vieţii reale 249 . şi cu capul în lumină. ura îi părăseşte inima. pe urmă. e senin. Gîndindu -se la bucuriile nenumă rate pe care natura le dă. creierul lui dobîndeşte idei. prin care e demn. E hotărît. în fiecare dimineaţă purcede să . cîteodată chiar în noroaie. şi gîndirea. Asta era problema vieţii pentru el : să lucreze la o muncă materială cît se putea mai puţin. ţinuta lui cîştigă în mîndrie. prin care e liber. Din ziua în care ajun sese să . liniştit.care străluceşte şi el. la bucurii. Orice băiat tînăr. Visează şi se simte mare. Ca să spunem adevărul.şi cîştige oarecum viaţa se oprise pe loc. Trece de la egoismul omului care suferă la mila pentru alţii a omului care gîndeşte. serios. ochii lui strălucitori.

să cauţi pricini ! De ce ? Nu vedea de ce şi-ar schimba mijlocul de trai. Nu-şi dădea seama. părîndu -i. nici măcar nu pleda. să . care. că se mulţumise să potolească primele cerinţe ale vieţii şi că se odihnea prea devreme. zgîrcită. pentru că prin el îşi cu 250 . Fără îndoială că asta nu era decît o stare trecătoare pentru o fire energică şi generoasă ca a lui şi că Marius avea să se trezească la prima ciocnire cu greutăţile de neînlăturat ale sorţii. îi propusese sa vină la el. după cum am mai spus.iniinai citeva ceasuri şi sâ arunce restul în infi nit. să baţi sălile tribunalului. Schimba o nenorocire desăvîrşită şi frumoasă cu o strîmtoare urîtă şi caraghioasă. Ce plictiseală sa ai de . Erau gata să se ajute unul pe altul în orice chip. să -i dea o locuinţă bună. Era ca un orb care ar fi devenit chior. domnul Magimel. Visarea îl îndepărtase d e pledoarie.a face cu avocaţii. Pînă la urmă nu intrase în grupul prezidat de Enjolras. pe domnul Mabeuf. aşa cum credea domnul Gillenormand. Marius socotea că situaţia asta e mai bună şi mai rea în acelaşi timp decît cea actuală. pe Courfeyrac. pentru că . Marius . Librăria aceea necunoscută. pentru că ar fi trăit mai bine. O locuinţă bună ! O mie ci nci sute de franci ! Foarte bine ! Dar să renunţe la libertate ! Să fie un funcţionar ! Un fel de literat cu simbrie ! In gîn dul lui. cred. o muncă uşoară.i lipseşte nimic. dar şi -ar fi pierdut demnitatea.trăia singuratic. îi punea la îndemînă o muncă si gură. îi ajungea. deşi era avocat. că gîn direa astfel înţeleasă e una din înfăţişările lenii. şi altul bătrîn. Cel bă trîn îl atrăgea mai mult.i dea de lucru regulat şi să -l plătească o mie cinci sute de franci pe an. Rămăseseră buni camarazi. Nimic mai mult. Refuză. Mai întîi pentru că îi datora revoluţia care se făcuse în el.se că nu . dacă ar fi fost nevoie. Unul dintre librarii pentru care lucra. Pînă atunci. Marius aveo doi prieteni : unul tînăr.i plăcea să rămînă în afară de toate şi pentru că fusese prea îngrozit de la început.

„Fără îndoială că aprob opiniile politice". spunea el. atîtea cărţi mari şi mici care puteau fi răsfoite. Iertătoarele (in limba greacă). de ierburi şi de arbuşti care puteau fi priviţi în voie. de pildă. aşa cum grecii numeau furiile' „frumoasele. lăsa să se vadă adevărata lui stare de spirit. Cît despre revoluţia politică din conştiinţa lui Marius. 251 . nu acel cineva. Charta. Să spunem cîteva cuvinte despre domnul Mabeuf. nu era nici regalist. pen tru că îl vom mai întîlni şi mai tîrziu. ca să fie lăsat în pace..noscuse şi îşi iubise tatăl. democraţia. nici chartist. IV DOMNUL MABEUF In ziua în care domnul Mabeuf îi spunea lui Marius •. Domnul Mabeuf nu fusese în împrejurarea asta decît agentul liniştit şi nepăsător al providenţei. legitimitatea. domnul Mabeuf nu era în stare nici s-o priceapă. ca o fă clie pe care ar purta-o cineva.şi dea seama. bunele. Părerea politică a domnului Mabeuf era să iubească pătimaş plantele şi mai ales cărţile. nici bonapartist.a operat de albeaţă".şi piardă vremea şi să se urască din pricina uno r nerozii. cînd se aflau pe lume atîtea feluri de muşchi. ca. Nu pricepea cum pot oamenii să . nici s -o îndrumeze. eumeni dele 2. Fără îndoială că apariţia acestui epitrop de biserică fusese hotărîtoare pentru el. Avea ca toată lumea pe atunci o terminaţie î n ist. nici s -o dorească. II luminase pe Marius din întîmplare. Privea toate părerile poli tice cu aceeaşi nepăsare şi le împărtăşea pe toate. . El fusese făclia. nici orleanist. re publica. monarhia etc.M . fără deosebire. 1 2 Divinităţi ale infernului tn mitologia grero-romană. fără de care nimeni n -ar fi putut trăi în vremea aceea . nici anarhist : era colecţionar de cărţi. fermecătoarele". fără să .

Cîştiga. Nu ieşea niciodată fără o carte sub braţ şi se întorcea adesea cu două. Trăia singur. dar nu putea suferi zgomotul.Se ferea să fie un om nefolositor . tot atît de parfumată ca şi corco duşa de vară. cu toate că avea cărţi. Cînd îl cunoscus e pe Pontmercy. Locuinţa lui era alcătuită din patru odăi la parter şi o grădiniţă. adunaţi laolaltă. dacă aş fi bogat !". n-o făcea. cu planşe colorate. Cu toate că era sărac. De două sau de trei ori pe zi suna cineva la uşa casei lui din strada Meziere pentru asta. avusese darul să strîngă. Nu se apropiase în viaţa 252 . De altfel. avea puţină podagră şi cînd dormea degetele lui bătrine. înţepenite de reumatism. ca moş Gillenormand. şi faptul că era botanist nu -l împiedica să fie şi grădinar. Se mai ducea şi pentru că -i plăceau chipurile oamenilor. ci la o carte veche. pentru că el făcea cu fructele ceea ce colonelul făcea cu florile. uitîndu-se la o fată frumoasă. operă destul de preţuită. Trecuse de mult de şaizeci de ani. o colecţie preţioasă de exemplare rare de toate genurile. Se ducea la liturghie mai mult -din cuminţenie decît din cucernicie. Alesese cariera de epitrop pentru că trebuia să aibă şi el o slujbă în stat. astăzi renumită. aşa că numai la biserică îi găsea tăcuţi. cu multă răbdare şi cu sacrificii. se încîrligau printre creţurile cearşafului. Era aproape toată averea lui. vreo două mii de franci pe an. cu o îngrijitoare bătrînă. se născuse între ei o simpatie reciprocă. cînd cineva îl întrebă o dată : „Nu te -ai însurat niciodată ?" „Am uitat". nu izbutise niciodată să iubească o femeie ca pe o ceapă de lalea şi pe nici un bărbat cît o tipăritură elzevirianâ. îi plăcea să citească. Cînd se întîmpla cîteodată — cui nu i se întîmplă? — să spună : „Ei. Singurele podoabe ale acestor odăi erau nişte ierbare înrămate şi cîteva gravuri de maeştri vechi. Domnul Mabeuf izbutise să producă pere obişnuite. Publicase o carte : Fibra în împrejurimile Cauteretzului. ale cărei gravuri pe aramă erau în stăpînirea lui şi de pe care vindea singur copiile. răspunsese el. astfel. tot atît de gustoase ca perele Saint-Germain. Vederea unei săbii sau a unei puşti îl îngheţa. Se pare că dintr-una din încercările lui a ieşit corcoduşa de octombrie.

Visa să prăsească indigoul în Franfa. mustăţi. primul lucru care nu se mai vinde e o Floră.Iui de un tun. Tinereţea. şi domnul Mabeuf îi vorbea despre eroul lui. un librar bătrîn de la Porte Saint -Jacques. Domnul Mabeuf prinsese drag de Marius. Revoluţia din iulie pricinui o criză în libră rii. pentru că era tînăr şi biînd. pentru că îi încălzea bătrînetele. îşi petrecea timpul numărîndu -şi albiturile din ladă şi întinzînd pe pat materiale de rochii. Bătrînica aceea cumsecade mai era şi fecioară. Avea uri stomac bunicel. Nu depăşiseră pi sica. fratele său. murise şi. Duminica. privindu-l ca un cultivator de flori. accent picard. de marşuri şi contramarşuri. un frate preot. care ar fi putut miorlăi Miserere de Allegri la Capela Sixtină. Cînd timpurile sînt grele. curînd după aceea. ca motanul ei. Către 1830. nici un dinte în gură sau împotriva cuiva. le pare bătrînilor un soare fără vînt. motanul ei. toată zarea se întunecase pentru domnul Mabeuf ca la venirea nopţii. după liturghie. Era mîndră de un singur lucru : de bonetele ei totdeauna albe. un rîs copilăresc. se ducea la domnul Mab euf. Cînd Marius se sătura de glorie militară. Domnul Mabetif o poreclise maica Plutarc. Sultan. nici chiar la Palatul Invalizilor. părul alb. Falimentul unui notar îl păgubi cu suma de zece mii de franci. • Slujnica lui era şi ea un specimen de nevinovăţie. tot avutul fratelui său şi al lui propriu. N-avea decît un prieten printre fiinţele vii. Treceau săptămîni întregi fără să 253 . fără să-i înspăimînte sfiala. preotul. Flora împrejurimilor Cauteretzului nu mai avea căutare. pe care şi le cumpăra şi pe care nu le dădea niciodată Ia cusut. Avea. un tremur în tot trupul. Ştia să citească. de toate bătăliile acelea grozave în care tatăl său dăduse şi primise lovituri de sabie nemaipomenite. cînd se întîlneşte cu blîndete a. pe care-l chema Royol. Visurile ei nu ajunseseră niciodată pînă la bărbat. se speria uşor şi se măna cu un berbec bătrîn. de praf de puşcă. îi umpluse inima şi-i ajungea pentru cantitatea de pasiune care zăcea în ea.

254 . îşi luă Flora. nume zgomotos şi care. In ziua în care intră în noua lui locuinţă fu foarte vesel. De altfel. restul zilei sapă în grădină şi seara. Dar nici acolo nu stătu mai mult de trei luni. fără să .un fel de colibă din satul Austerlitz. dar priveşti partida cu nepăsare. dacă e chibzuită. albumele şi cărţile şi se statornici lîngă Sal -petriere. unde avea trei odăi şi o grădină cu fîntînă. părăsi funcţia de epitrop. cobori. bătu el singur cuiele ca să atîrne gravurile şi ierbarele. ierbarele. la dre pt vorbind. îi spunea maica Plutarc cu tristeţe. din do uă pricini : mai întîi. seamănă cu filozofia. Te ofileşti. ci din stampe. auzea toată ziua împuşcături şi nu le mai putea îndura." In sfîrşit. împrejmuită cu gard. te surpi chiar. al doilea. şi plătea o chiri e de cincizeci de franci pe an. sau de amîndouă deodată. la care ţinea mai puţin. renunţă la biserica Saint. domnul Mabeuf tre sărea cînd se auzea soneria. erau primiţi în coliba de la Austerlitz . dar e prea tîrziu. care. nu din cărţi.ţi dai seama. E adevărat că totdeauna la sfîrşit te trezeşti. minţile absorbite de înţelepciune sau de nebunie. cînd văz u că maica Plutarc părea mîhnită şi îngîndurată. sînt foarte greu pătrunse de întîmplările vieţii. după cum se întîmplă destul de des. nu. Tu eşti miza în acest joc. era vecin cu poli gonul de tir Fatou. Propria lor soartă le e străină. te dârîmi. Cîteodata. într. a venit sacagiul.o. şi se duse să locuiască într -o căsuţă din Bulevardul Montparnasse. plăcile de aramă.Sulpice. librarul de la Porte Saint -Jacques şi Marius. îşi vîndu aproape toate mobilele. Din asemenea concentrare iese un fel de pasi vitate. O dată cu mutarea asta.i plăcea de fel. „Domnule.vină vreun cumpărător. chiria parterului şi a grădinii era de trei sute de franci.o zi. vîndu o parte. după cum am mai spus . o bătu pe umăr şi -i spuse zîmbind : „Ce ne pasă ? Avem indigo 1" Numai doi musafiri. şi el nu îndrăznea să cheltuiască mai mult de două sute de franci pentru locuinţă . domnul Mabeuf se mută din strada Meziere. într . Pînă atunci pari a fi un neutru în jocul dintre fericirea şi nenorocirea ta.

maica Plutarc ajunse la această frază (era vorba de un ofiţer de dragoni şi de o femeie frumoasă) : „. să se mire. Domnul Mabeuf avea plăceri nevinovate.. Domnul Mabeuf căzu într . mai aprinsese şi cîteva stele. Da... iar dragon înseamnă „ofiţer de dragoni" şi „balaur".o visare încîntătoare. Felul lui de a vedea lucrurile avea mersul unei pendule. în mijlocul pîclei care se t^sea în jurul lui.. e adevărat. Un ceasornic nu se opreşte chiar în clipa în care i-ai pierdut cheia. I le punea la îndemînă pînă şi cea mai neînsemnată întîmplare.şi şteargă ochelarii. SORA BUNA A MIZERIEI Lui Marius îi plăcea bătrînul ăsta nevinovat care se vedea înghiţit încetul cu încetul de sărăcie şi care ajun gea. Citind. E cea mai frumoasă legendă. pentru că i se părea că înţelege mai bine. dar şi ca un înţelept. Maica Plutarc citea cu energie un roman.un ungher. Citea tare. — Budha şi balaurul '. mergea mereu în iinte. Intr -o zi. Budha s-a dus în vizuina lui şi a izbutit să -l domesticească. SĂRĂCIA.Frumoasa se îmbufna şi dragonul". Maica Plutarc citeşte o carte bună. 255 . maica Plutarc citea un roman într. Cînd citeşti tare îţi afirmi ţie însuţi faptul că citeşti.. chiar după ce iluzia pierise. Domnul Mabeuf o auzea fără s -o asculte. Aci se întrerupse ca să . pe cînd nădejdile i se stingeau una după alta. puţin cîte puţin. care avea şi gheare de tigru. Dihania asta.Domnul Mabeuf rămăsese senin .se îmbufna" se spune bouda. era un balaur care arunca flăcări pe gură din fundul peşterii lui şi pîrjolea cerul. Cînd îl înflăcăra o iluzie. repetă încet domnul Mabeuf. puţin costisi toare şi neaşteptate. Sînt unii oameni care citesc în gura mare şi care parcă îşi dau lor înşile cuvîntul de onoare că citesc. senin ca un copil. dar nu încă să se în 1 In franţuzeşte .

totuşi. Din umanitate îşi alegea Franţa . sau foşti camarazi ai tatălui său. singur. Acolo se făcea muzică şi se dansa. dar mai mol come. Marius nu . Rămăsese acelaşi. Nu era cunoscut decît sub numele de domnul Marius. pe bulevardele mărginaşe. Destul de rar.una din aceste plimbări descoperise Casa Gorbeau şi. Acolo nu ţi se cere. care visa fără nici o ţintă. din cînd în cînd. cel mu lt o dată sau de două ori pe lună. Intr. la Invalizi. care.i refuză. se mută acolo. mul ţumindu -l .un salon poţi să fii oricît de mînjit. Lui Marius îi plăcea să facă lungi plimbări. Din ce partid făcea parte? Din acela al umanităţii. se risipesc în visare. Nu se ducea însă la seratele şi la balurile astea decît în zilele cînd era ger de crăpau pietrele. îşi păstra aceleaşi păreri. dar fără amărăciune: „Aşa sînt oamenii : într. Ajutase la asta şi revoluţia din 1830. In asemenea seri. Cîţiva foşti generali. dar nu pe pantofi. îi adusese alinare.tristeze. unii găseau că are o înfăţişare care dă de bănuit şi totodată sinistră. ghetele. găinile ce scurmau în bălegar şi calul care învîrtea roata puţului. Marius îl întîlnea pe Courfeyarc. ca să fii bine primit. afară de acelea ale inimii. ci simpatii. răzoarele cu salată. nu mai avea păreri . Aşa se potolise şi neastîmpărul politic al lui Marius. La drept vorbind. dar îl căuta pe domnul Mabeuf.o naţiune alegea poporul . Trecătorii îl priveau cu mirare . la contele Pajol. îşi spunea uneori. fiindcă nu putea să . într-acolo se în256 . îl p oftiră pe la ei. I se dădea prilejul să vorbească de taică . îşi petrecea uneori o jumătate de zi privind grădina unui zarzav agiu. dar nu se mai mînia. pe Champs de Marş sau pe po tecile mai puţin umblate ale grădinii Luxembourg. ispitit de faptul că era singuratică şi ieftină. Se ducea astfel.său. Marius îşi punea hainele noi. cunoscîndu -l. dintr . la generalii Bellavesne şi Fririon." Toate patimile.şi plătească o trăsură şi nu voia să ajungă altfel decit cu ghetele lustruite lună. decît un singur lucru fără cusur : conştiinţa ? Nu. Dar nu era decît un tînăr sărac. dintr-un popor alegea femeia.

cum ar fi Marengo. care stătea foarte puţin pe acasă. dacă le -ar fi dat ochilor noştri adevăraţi să vadă în conştiinţa altuia. aveau să fie daţi afară. taina. 1 Un mit grecesc închipuia adevărul ca pe o zeitate ascunşi In adîncul unui puţ. nemărginirea. socotelile. Visul. tot ce e n-umai omenesc i se părea mult prea neînsemnat. v»!. — Pentru că nu-şi plătesc chiria. nenorocita fa milie Jondrette. idealurile şi proiectele de viitor. p oetul asupra eroului şi admira mai degrabă o carte. ca a lui Joy bunăoară. chiar în ceea ce e uriaş şi ideal. Fiecare vi sează necunoscutul şi imposibilul în felul său. Sînt datori două rate. — Ş i cît au de dat ? — Douăzeci de franci. singurul pe care adevăru l îl poate vedea din fundul fîntînii lui '. bătrîna care -i făcea curăţenie lui Marius îi povesti că vecinii lui. care e spontan. — De ce îi dă afară ? întrebă el. raţionale şi rînduite.7 . am judeca mai sigur pe cineva după ceea ce visează decît după ceea ce gîndeşte. |7 — Mizerabilii. chipul nostru spiritual: nimic nu iese mai de-a dreptul şi mai sincer din adîncul sufletului nostru decît năzuinţele necugetate şi nemăsurate spre frumuseţile destinului. ia şi păstrează. ar fi fost uluit de atîta curăţenie sufletească. U 25. umbra. sclipirile fără nume. într-adevăr. Credea că a ajuns. în starea asta de visare. Himerele ni se aseamănă mai mult ca orice.drepta mai ales mila lui. poţi găsi caracterul adevărat al fiecărui om. Asta nu-l împiedica să-şi înmulţească planurile. In aceste năzuinţe. La el ideea precumpănea asupra faptului. nici nu prea ştia dacă are sau nu vecini. decît un eveni ment. Un ochi care ar fi privit înăuntrul lui Marius. cînd după o zi de meditaţie se întorcea seara de-a lungul bulevardelor. dar nu şi în visare. Şi apoi. şi acum nu mai privea decît cerul. cînd zărea printre ramurile copacilor spaţiul cel nesfîrşit. la adevărul vieţii şi filozofiei omeneşti. spuse bătrîna. Pe la mijlocul anului 1831. şi poate că şi ajunsese. Marius. In gîndire există voinţă. mai mult decît în ideile ticluite.

— Cine-i ăsta. fiică . e o simplă erată. se înţelege de la sine. VI ÎNLOCUITORUL Intîmplarea a vrut ca regimentul din care făcea parte locotenentul Theodule să vină în garnizoană la Paris. Era bine să găsească un alt Marius. Plăteşte pentru bieţii oameni. fiindcă era vorba de slăbi ciunea ei : — Tată. citiţi Theodule. re galistă de altfel. vestea pentru a 1 Ziar ultraregalist din timpul restauraţiei. pe cînd domnul Gillenormand citea un ziar de felul Cotidianului '.Marius avea treizeci de franci puşi deoparte.şi iasă din sărite. ceea ce i se întîmpla aproape ori de cîte ori citea. dacă bunicul ar fi avut cît de puţin nevoie să vadă în casă un chip tînăr. Apoi se puse iar pe citit.o dimineaţă. Theodule ? — Nepotul dumitale. — Aha ! făcu bunicul. Faptul acesta îi prilejui mătuşii Gillenormand o a doua idee. îşi spuse ea. într -un sertar. dar nu le spune că sînt de la mine. „Fie. dă -le şi lor cinci franci. care era un Theodule oarecare. Uite douăzeci şi cinci de franci.sa intră şi -i spuse cu glasul ei cel mai blînd." Copilul unui nep ot de frate tot un fel de nepot îţi e : în lipsa unui avocat e bun şi un lăncier. Theodule va veni în dimineaţa asta să te salute. „Foaia" pe care o ţinea în mînă. îi spuse el bătrînei. Prima oară îşi pusese în gînd să -l supravegheze pe Marius cu ajutorul lui Theodule . aşa cum văd prin cărţi : Marius. 258 . pentru că ruinelor le plac uneori razele astea ale dimi neţii. acum urzea ceva ca să -l înlocuiască pe Marius prin Theodule. nu se mai gîndi la nepotul său. — P oftim. Intr. şi peste puţin timp începu să .

Se gîndi la Marius. ca să se sfătuiască. să se „sfătuiască" la prînz în faţa Pantheonului. După asta plecă. cu mîinile în buzunar. locotenentului : Vezi să aprobi tot ce spune. dumneata eşti . adus de domnişoara Gillenormand.doua zi. Lăncierul îşi făcuse următoarea socoteală : şmecherul ăsta bătrîn nu şi -o fi depus tot capitalul în schimbul unei rente viagere . una d intre acele mici întîmplări zilnice ale Parisului de atunci : elevii facultăţilor de drept şi de medicină trebuiau să se întrunească la ora prînzului în faţa Pantheonului.şi cu de getele lui bătrîne şi neastîmpărate cele două ceasornice din buzunarele vestei. intră. fără nici un ocol. Tocmai cînd îşi închipuia aceste lucruri supărătoare. Domnişoara Gillenormand îi spuse cu voce tare tată lui ei : — Theodule. Theodule se aşeză şi domnul Gillenormand se ridică.i sară ţandăra. bolborosi cu oarecare sfială : „Bună ziua. Şi încet. Domnul Gillenormand începu să umble în lung şi -n lat. După ce rosti vorbele astea. Locotenentul. ca şi ceilalţi. spuse bătrînul. Nu -i trebuia mult domnului Gillenormand ca să . Era vorba de una din problemele zilei : de artileria gărzii naţ ionale şi de o neînţelegere dintre Ministerul de Război şi „miliţia cetăţenească" cu privire la tunurile adăpostite în curtea Luvrului. îmbrăcat c ivil. care nu prea era obişnuit cu astfel de întîlniri venerabile. — Ah. alcătuit din schi ţarea involuntară şi mecanică a salutului militar şi fina lul unui salut civil. vorbind tare şi frecîndu . uită cu totul de lăncier. ia loc. Studenţii trebuiau să se „sfătuiască" în această privinţă. unchiule !" şi făcu un salut mixt. lucru dibaci din partea lui. bine. locotenentul Theodule. — O adunătură de mucoşi ! Dumnealor se poftesc în piaţa Pantheonului ! Vai de capul meu ! Nişte puşti care 17* I 259 . care era student şi avea să meargă poate. merită să te îmbraci nemţeşte din cînd în cînd pentru el. nepotul dumitale.

Numai în zilele grele din 1814 făcuse din nou apel la dînsul.ţi vrea republica. — Aşa e. Golanii (în limba spaniolă în original).ai strînge de naşi. să faci ochi dulci ghilotinei. idiotule ! Capriciul ăsta e destul de groaznic ! Să te îndrăgosteşti de Moş Duchene. Burbsnii l -au exilat ca „regicid" . să cînţi ro manţe din chitară sub balconul anului 1793 — îţi vine să scuipi pe toţi tinerii ăştia. spuse Theodule. Lazare Carnot. atît sînt de dobitoci! Toţi sînt aşa ! N . poporul nu e decît po por. mă rog. Napoleon îl ţinuse deci la distanţă. după ce fusese membru al Convenţiunii. fost ministru al poli tiei sub Napoleon. dobitocule !" 2 Uite ce sînt republicanii. are bun. Domnul Gillenormand îşi întoarse niţeluş capul. îşi renegase trecutul şi -i servea pe Burboni . după Waterloa. că nu vor fi acolo decît pungaşi ocnaşi liberali. trădăto rule ?" Fouche răspundea : „Oriunde vr ei. Fouche. caraghiosul ăsta a avut neobră zarea să se facă. Carnot întreba : „Unde vrei să mă duc. ştie bine că. pe un milion. n -o vrea.simţ. la prînz ! încotro mergem ! încotro mergem ! E limpede că mergem spre prăpastie. iar pe timpul celor „o sută de zile" îl numise ministru de interne. fost membru al Comitetului salvării publice. Republicanii şi ocnaşii se au ca fraţii.a scăpat unul! Le ajunge să respire acrul străzii. ca membru al tribunalului. ar ieşi laptele ! Şi ăştia se sfătuiesc rnîine. la urma urmei. să aprobe proclamarea imperiului. carbonaro 1 De ce-ai plecat din casa mea ? Ca să te duci să te faci republican. Stai ! înainte de toate poporul nu . Schimbul de cuvinte tari între Carnst şl Fouch£ se explică ast fel : In 1815.pîna mai ien sugeau la doică ! Dacă i . Se duc să trăncănească sub cerul liber despre petardele gărzii naţionale ! Şi acolo cu cine au să se mai întîln ească ? Ia te uită unde duce iacobinismul ! Pun rămăşag pe orice. refuzase în 1804. După Waterloo. ştie bine că regi au fost întotdeauna şi că vor fi întotdeauna. 1 ! 260 . puţin îi pasă de republica ta. în care calitate organizase armatele repu blicii şi asigurase victoriile împot riva austro-prusacilor din 1793—1794. dimpotrivă. Aici ne -au adus descamisadosii ' / Artileria cetăţenească ! Să se sfătuiască asupra artileriei cetă ţeneşti. îl văzu pe Theodule şi urmă : — Şi cînd te gîndeşti. cu acest prilej s -a petrecut scena evocată de per sonajul Gillenormand.

261 . le e frică de femei. ai spune că le e ruşine şi de dragos te. pun podul în locul pivniţei şi pe portarul meu în locul rege lui. şi pe bătrînii lui părinţi îi pune în cui. să dezbată. Fabrică sisteme. se crede cineva. repetă jocurile de cuvinte ale lui Tiercelin şi Potier 2 . tunule ? Vrei sa tragi în Apollo din Belvedere ? Ce are a face încărcătura tunului cu Venus de Medicis ? Ah ! tinerii ăştia din ziua de azi sînt toţi nişte potlogari. surpă monarhia. asta însemna Hematii '. Te -ai putea folosi de vorba lor ca să le pingeleşti ghetele rupte. care nici măcar nu sînt scrise pe franţuzeşte ! Şi pe urmă mai au şi tunuri în curtea Luvrului. Veacul al XlX -lea e o otravă. panta loni de pănură. 2 Autori de vodeviluri. Asta înseamnă să fii republican. au haine ca nişte saci. Şi toată droaia asta de copii mai are şi păreri politice. Ar trebui să fie opriţi cu asprime de a avea păreri politice. Toate nebuniile cu putinţă. Astea sînt tîlhăriile vremii noastre. mai sînt şi proşti. zidesc din nou lumea Şi.ca să-şi piardă uzul raţiunii. refac societatea. — Ai dreptate. cît despre dragoste.o piaţă publică ! Să discute. doboară toate legile. pe cinstea mea. grozăvii. veste de grăjdari. Fac tot ce pot ca să se urî ţească. Prima puşlama venită lasă să . unchiule ! spuse Theodule. Sînt pociţi. zdruncină Europa din temelii. se uită cu coada ochiului la pi cioarele spălătoreselor cînd se suie în căruţă ! Ah! Marius! Ah! Golanule! Auzi. să ia mă ' Tragedie romantică de Victor Hugo. Domnul Gillenormand începu iar : — Tunuri în curtea muzeului ! La ce bun ? Ce ai cu mine. pe lîngă fuste parcă cerşesc de se prăpădesc femeile de rîs . sînt prost îmbrăcaţi. cizme de toval şi cum sînt pe din afară aşa sînt şi pe dinăuntru. Ce mare lucru e Benjamin Co nstant al lor ? ! Şi cei ce nu sînt netrebnici sînt nătărăi. cămăşi de pînză groasă. a cărei premieră a avut loc la Comedia Franceză in februarie 1830.i crească o barbă de ţap. Hematii t Antiteze. pe deasupra. Auzi dumneata. Ce e aia romantic ? Te rog să faci bine să . să fii romantic. Acum un an. să meargă el să urle într.mi spui ce înseamnă asta.

Ii mai trebuie un ultim sughiţ. Şi. la lovitura de slat a Iui Napoleon şi a deţinut în noul regim demnitatea de .suri ! Ei numesc astea măsuri.vă. Fără doar şi poate că e sfîrşitul acestui nenorocit glob pămîntesc. văd acum harababura. ca să ajungă să . şi sufletul. asta n -ai s-o v ezi nici la sălba ticii din America ! Sălbaticii umblă în pielea goală. directorul ziarului regalist Drapelul alb. vezi doamne ! Dezordinea se micşorează şi ajunge un fleac. Se alăturase Burbonilor după căderea lui Napoleon. Am văzut haosul. pe care -l slu j 5ise mai înainte. cu o ghioagă în labă. chiar şi Drapelul alb I In definitiv. 3 Abate francez.i sfîrşitul lumii.şi spună „dom nule conte". Domnul Gillenormand urmă : — Ca şi Sieyes 3 al lor ! Un regicid care sfîrşeşte pnin a fi senator ! întotdeauna sfîrşesc aşa ! îşi sco t ochii tutuindu. Ah ! doamne sfinte ! poţi să te lauzi că l -ai scos din sărite pe bunicu .tău ! — Fără îndoială. profitînd de faptul că domnul Gillenormand se oprise ca să răsufle.şi tot citească ziarele pe sub arcadele Odeonului.ar trebui să existe alt jurnal decît Monitorul şi altă carte decît Anuarul militar. 262 .al doilea consul". 2 Ziarist din timpul restauraţiei.\ imperiului. II scoate Franţa. Pocitanii de doi bani ! Ăştia fac pe pricepuţii şi pe stăpînii ! Se sfătuiesc şi . Domnul conte de-o şchioapă al ucigaşilor din septembrie ! Filozoful Sieyes ! E drept că n . care în 1789 a jucat un rol însemnat în revoluţie. Ies de acolo şi -o dau naibii de familie.şi pun mintea la bătaie ! Asta. spuse Theodule.. lăneierul adăugă solemn : — N. costă numai o para şi bunul lor simţ. A participat. dar nu sînt atît de dobitoci ca bacalau reaţii ăştia. şi inima. şi inteligenţa. caraghioşilor! Şi o să se întîmple lucrurile astea atîta vreme cît au să . Martainville 2 era iacobin. cu căpăţîna împopoţonată ca un pămătuf de rachetă '. Mai (îrzin. Nişte şcolari să se sfătuiască cu pri vire la garda naţională. toate. Sfătuiţi .am făcut ' Volant de raquette: joc prin care » bucată de plută împodobită cu pene e azvîrlită cu racheta.se cetăţeneşte. Napcle«n l-a făcut senatur ?. şi mintea lor pe deasupra. Toate ziarele sînt ciumate . în 17!W.

presărată cu albine de aur Şi cu pălării ca pe timpul lui Henric al IV -lea. că uma nitatea voastră e un vis. zofi ca de ochelarii măscăriciului de la Tivoll! l-am «văzut într -o zi pe senatori trecînd pe cheiul Malaquais kn mantii de catifea violetă. oricine aţi fi voi. Cetă ţeni. vă declar că progresul vostru e o nebunie. Parcă erau maimuţele de la curtea tigrului. că tînăra voastră fecioară Franţa iese din bordel. îl privi pe lăncierul Theodule drept în ochi şi -i spuse : — Eşti un nătărău ! . se întoarse. că revoluţia voastră e o crimă. Domnul Gillenormand se opri în mijlocul unui gest.aţi fi mai pricepuţi în ale libertăţii. şi vă spun asta cu con vingere tuturora. ega lităţii şi fraternităţii decît satirul ghilotinei ! S. Erau sluţi. economişti. E foarte adevărat.niciodată mai mult haz de filozofiile unor astfel de filo . chiar de . domnilor ! — Aşa e ! strigă locotenentul. publicişti. că republica voastră e un monstru.o ştiţi de la mine. legişti.

Părea un tată cu fiica lui. dar fără să ajungă să se salute cu oamenii de pe bancă. care se plimbau din cînd în cînd în lun gul şi în latul Pepinierei. oricum ar fi fost şi poate tocmai fiindcă păreau a ocoli orice privire. Marius îl privi cu luare-aminte. făcea acest du-te-vino de cinci sau şase ori. trecea prin faţa băncii lor. care trecea într-o zi pe lîngă el. Cînd fata care-l întovărăşea veni întîia oară să se aşeze lîngă el. dar de pînză groasă. pe omul acela bătrîn. Iată cum se întîmpla : Marius sosea de cele mai multe ori pe la capătul dimpotrivă al aleii. Era îmbrăcată bătrîneşte şi copilăreşte totodată. o cravată neagră şi o cămaşă de quaker. Bătrînul vorbea puţin şi. vreo două sau trei zile. purta o rochie prost croită de lînă merinos. din cînd în cînd. era o fetiţă de vreo treisprezece sau paisprezece ani. păreau că nici nu-l văzuseră. cei silitori după cursuri. neînsemnată şi care făgăduia poate să aibă cîndva ochi destul de frumoşi. veselă. O străbătea în toată lungimea. care nu era încă un moşneag. Vorbeau amîndoi. Ii întîlnea întotdeauna. spuse : „Uite un văduv tare curăţel I" Avea părul foarte alb. adică albă ca zăpada. pe banca pe care parcă o adoptaseră. In plimbarea lui. stîngace. îşi pleca asupra ei ochii plini de o dragoste părintească nespus de gingaşă. O femeie de stradă. neagră şi groasă. iar 266 . Numai că-i ţinea totdeauna ridicaţi. care nu era încă formată. iar după asta nu le mai dădu nici o atenţie. cu o siguranţă ne plăcută. atît de slabă. atrăseseră fireşte atenţia cîtorva studenţi. şi plimbarea şi -o făcea de cinci sau şase ori pe săptămînă. care păreau întotdeauna noi. Personajul acela şi fata. şi pe fetiţa aceea. Fata sporovăia într -una. Marius îşi luase obiceiul mecanic de a se plimba pe aleea aceea. In ceea ce îl privea pe el. se întorcea pînă la capătul de unde venise şi apoi începea din nou. liniştiţi şi nepăsători. încît părea urîtă. ca fetele în pension la călugăriţe .pălărie cu marginile late.

cea neagra . prefăcîndu -se c& fug. II „LUX FACTA EST"3 In cel de-al doilea an. Marius îi văzu astfel în primul an aproape zilnic. aşa cum e oricine cînd e vreme fru moasă. vom face şi noi ca şi ei şi-i vom spune domnul Leblanc.) . se dăduse repede şi grijuliu la o parte. dar fata îi părea destul de posacă. aruncau peste umăr săgefi în duşmanii care-i urmăreau.ceilalţi după partidele lor de biliard.! alb. se întoarse acolo . 1 Părţii. într -o bună zi. adică tocmai în acel punct al povestirii la care a ajuns cititorul. Bărbatul îi era pe plac. găsise eă e mai simplu să-l numească pe domnul acela necunoscut d omnul Leblanc. Impresionat numai de rochia copilei şi de părul bătrînului o numise pe fată domnişoara Lanoire şi pe tată. fără să ştie el însuşi prea bine de ce. Courfeyrac. I se părea că poartă în inimă tot viersul păsări lor pe care le auzea şi toate frînturile de cer albastru pe care le zărea printre frunzele copacilor. In sfîrşit.' Domnul Leblanc stă pe bancă !" şi Marius. Leblanc ( It . fiindcă nimeni de altfel nu-i cunoştea şi nu le ştia numele. era într-o dimineaţă senină de vară. ) — <. dar. se uitase la ei cîtăva vreme. ' Şi se fŞcu lumini (citat din scripturi). porecla se făcuse nume. obiceiul de a se plimba prin grădina Luxembourgului şi trecură aproape şase luni fără ca el să mai pună piciorul pe aleea aceea. Studenţii spuneau : „Ah . se întîmplă aşa fel încît Marius îşi întrerupsese. Marius era vesel. aruncîndu-le o poreclă. domnul Leblanc2. 267 . 3 Lanoire (fr. Pentru uşurinţa povestirii. găsind că fata e urîtă. Fugise ca un part'. nu oraii niciodată aşa de primejdioşi ca atunci cînd. care era printre cei din urmă. popor străvechi scit. atît de bine încît. la fel cu ceilalţi. la aceeaşi oră.

obraji făcuţi parcă din petale de floare. de un trandafiriu palid. e ra drăguţ. tulburător de albi. nu putu să-i vadă ochii. n 'c ' drept. Nu-i văzu decît genele lungi. In prima clipă. azi te neliniştesc. o frunte care părea de marmură. Şi. pus pe un gît pe care Jean Goujon i l-ar fi dat Venerei. nasul ei nu era frumos. ca nimic să nu-i lipsească acestui chip încîntător. pe care nu pot s-o tălmăcească decît vorbele astea : cincisprezece ani. nici adus. Marius crezu că era o altă fată a ace luiaşi părinte. Cînd Marius trecu pe lîngă ea. In şase luni fetiţa se făcuse fată . dar cînd plim barea lui. atunci cînd se apropie. totdeauna aceeaşi. fin. zări pe aceeaşi bancă perechea bine cunoscută. pline de umbră şi de sfială.Se duse de-a dreptul la „aleea lui" şî. dar i se păru că fata e alta. 268 . cînd ajunse Ia capăt. ascultînd pe bărbatul cu păr alb care îi vorbea. nasul ei era parizian. nici grec . Nimic mai obişnuit ca fenomenul acesta. o gură minunată din care vorba ieşea ca un cîntec şi zîmbetul ca o lumină. mereu cu pleoapele lăsate. un cap pe care Rafael i l-ar fi dat Măriei. Făptura pe care o vedea acum era înaltă şi frumoasă şi avea formele cele mai încîntătoare pe care le are femeia în clipa cînd încă se mai îmbină cu cele mai naive gingăşii ale copilului . nasul acela care -i scoate din sărite pe pictori şi-i farmecă pe poeţi. iată tot. adică spiritual. cu ochii plecaţi. cu ape aurii. clipă trecătoare şi nevinovată. Numai că. Avea un minunat păr castaniu. bărbatul era acelaşi. Asta n-o împiedica pe frumoasa copilă să zîmbească. ne regulat şi pur. castanii. îşi dădu seama că tot ea era. desigur soră cu cea dintîi. şi nimic nu era mai răpitor ca zîmbetul acela fraged. Vine o clipă în care fetele înfloresc cît ai clipi din ochi şi dintr-o dată se prefac în trandafiri. Ieri le -ai lăsat copii. nici italian. îl aduse a doua oară prin faţa băncii şi cînd se uită la ea cu luare-aminte.

fata îşi ridică ochii. Cînd Marius se apropie de ea pentru a doua oară. Asta depinde de un venit pe care l-au încasat: au avut ieri o scadenţă. cînd se făcuse frumoasă. Mai trecu de vreo patru sau cinci ori pe lîngă banca pe care stătea fata. d ar în acest azur voalat nu vedeai încă decît privirea unui copil. Aşa şi fata : îşi încasase cîştigul pe şase luni. şi încălţămintea de mătase îi desena piciorul mic. iar Marius îşi urmă şi el plimbarea. In zilele următoare veni iar. Nu se mai gîndi la fata asta nici acum. era o făptură bine îmbrăcată. sau la vasul de marmură ce umbrea banca. îi găsi. Aşa cum în aprilie ajung trei zile pentru ca unii arbori să se umple de flori. tot aici pe „tatăl cu fata". Bărbatul însă era mereu acelaşi. Erau de un albastru ceresc şi adînc. ca şi cum s -ar fi uitat la un ţînc care ar fi alergat pe sub sicomori.l-ata asta nu numai că crescuse. Mănuşile albe îi subliniau gingăşia mîiiiiior. o pelerină din aceeaşi stofă şi o pălărie de mătase albă. parcă se deşteaptă şi trec deodată de la strîmtoare la fast. de o eleganţă simplă şi bogată. ei îi ajunseseră şase luni ca să se în veşmînte în frumuseţe. o dată cu frumuseţea i se năs cuse şi gustul . cu rochie de lînă merinos. îmbrăcămintea ei revărsa o mireasmă fragedă şi pătrunzătoare. ca de obicei. fără ca măcar să -şi întoarcă ochii spre ea. risipitori şi măre{i. Purta o rochie de damasc negru. Cînd treceai pe lîngă ea. cheltuiesc în dreapta şi -n stînga şi ajung dintr-o dată strălucitori. Se întîmplă uneori să vezi oameni care. aşa cum nu se gîndea la ea cînd era urîtă. Trecea întotdeauna foarte aproape de banca pe care stătea ea. care se jucau cu minerul de fildeş chinezesc al unei umbrele. pentru că aşa se obişnuise. dar nu le mai dădu atenţie. 269 . la Luxem bourg. din săraci şi meschini. gîndindu -se la altceva. ca de obicei. Aprilie al ei sosise. cu încălţăminte şcolă rească şi cu mîini roşii . dar se idealizase. fără a fi căutată. Se uită la Marius cu nepăsare. Şi apoi nu mai era eleva de pension cu pălărie de pluş.

deodată. care se cheamă iubire. Nimic n . fata ridică ochii la el. trăia. aerul era călduţ. E un fel de tandreţe nehotărîtă. Marius îşi aruncă privirea asupra veşmintelor de pe el şi pentru întîia oară îşi dădu seama de murdăria. are puterea magică de a face să înflorească. care. plină de mi resme şi veninuri. mai mult decît cea mai iscusită ocheadă a u nei cochete. în fundul unui suflet. trecu pe lîngă banca aceea. privirile li se întîlniră. E deşteptarea a ceva strălucitor şi necunoscut. intrînd în vizuina lui. ca şi cum îngerii l -ar fi spălat de dimineaţă. Ce era de data asta în privirea fetei ? Marius n -ar fi putut spune. Fu o fulgerare ciudată. E o fecioară care priveşte ca o femeie. Ea îşi plecă ochii şi el îşi văzu de drum. Acolo unde cade privirea asta.o zi. cerul limpede. Nu era nimic şi era totul. se naşte aproape tot deauna o visare adîncă. Seara. care se descoperă la întîmplare şi aşteaptă. Toate nevinovăţiile şi toate pa timile se strîng în raza asta cerească şi fatală. E o cursă pe care nevinovăţia o întinde fără să vrea şi în care prinde inima tot fără vrere şi fără să ştie. floarea aceea întunecată. ci o prăpastie tainică care se des chisese pe jumătate şi se închisese repede la loc. respira . nu se gîndea la nimic. care luminează nedesluşit şi fără de veste negurile minunate şi ca re e făcută din toată nevinovăţia prezentului şi din toată patima viitorului.ar putea să redea farmecul pri mejdios al acestei licăriri neaşteptate. şi păsărelele ciripeau prin desişul castanilor. Vine o zi în care orice fată se uită în felul acesta. necuviinţa şi prostia nemaiauzită pe 270 .III JOC DE LUMINA AL PRIMĂVERII Intr. Marius îşi deschisese naturii tot sufletul. Vai de cel ce se a f l ă acolo ! Această întîie privire a unui suflet care nu se cunoaşte încă e ca zorile pe cer. Ceea ce văzuse adineauri nu erau ochii nevinovaţi şi limpezi ai unui copil. Luxembourgul plin de umbră şi de soare.

Pe drum îl întîlni pe Courfeyrac şi se făcu că nu -l vede.ar fi părut rău de ce făcea. lux costisitor. de departe de despotism ca şi de anarhie. apoi mai făcu o dată ocolul bazinului. Mergea ca la atac. Courfeyrac le spuse prietenilor lui : „Am întîlnit pălăria nouă şi hainele cele noi ale lui Marius. mucegăit şi căreia îi lipsea un şold. Se îndreptă în sfîrşit pe „aleea lui". cu nişte bocanci de căruţaş. îşi puse mănuşile. pantalonii noi. albiţi la genunchi. şi cu un surtuc negru. apoi rămase multă vreme în con templaţie în faţa unei statui cu capul negru. S . decolorat în coate. pălăria nouă şi ghetele noi. ţine -te tot atît." Marius îl ascultă pe burghez. plin de o dorinţă 271 . zări la capătul celălalt. pe „banca lor". la ora obişnuită. care ţinea de mînă un copilaş de cinci ani şi . îşi încheie haina pînă sus. şi plecă la Luxembourg.ar fi spus că era deopotrivă de îndemnat Şi de împiedicat să meargă într -acolo. Lîngă bazin stătea un burghez burtos de vreo patruzeci de ani. Marius dădu ocol bazinu lui şi privi lebedele. Părea atît de dobitoc !" Cînd ajunse la Luxembourg. cu panta loni negri. Ieşind pe alee. îmbrăcă toate veşmintele acestea. aruncă o privire mulţumită asupra apelor lucioase ale pantalonilor şi se îndre ptă spre bancă.i spunea : „Fereşte -te de tot ce e prea mult! Băiete. Se du cea.care le făcea ducîndu -se să se plimbe la Luxembourg cu hainele lui „de toate zilele" şi anume cu o pălărie cu panglica ruptă. pe domnul Leblanc cu fata lui. o trase bine ca să nu facă vreo cută. Ajungînd acasă. cu Marius în ele. IV ÎNCEPUTUL UNEI BOLI GRELE A doua zi. Nu-şi dădea de loc seama de asta şi credea că face Ia fel ca în fiecare zi. Marius îşi scoase din dulap haina cea nouă. ca şi cum i . la vreun exa men. fără îndoială. încet.

apoi se întoarse. Ajunse la capătul celălalt. I se păruse că fata îşi întorsese faţa spre el. Era foarte frumoasă. Marius simţea acest lucru. îşi stăpîni şovăiala şi merse înainte. nici în stînga. Nici măcar nu -şi spuse că nu merge pînă la capăt. Cu toate astea. se întoarse din drum. ca să fie arătos. ca şi în ajun. Ajuns la o oarecare depărtare de bancă. cum aş spune că Hanibal înainta asupra Romei. spun că se ducea spre banca aceea. se gîndea el. şi. de oarece erau analizate acolo drept capodopere ale minţii omeneşti trei tragedii de Racine şi o singură comedie de Moliere. îşi netezea cutele hainei şi privirile i se aţin teau asupra fetei. în cazul cînd l-ar privi cineva din spate. Aşadar. pe care domnul Franţois 272 .de cucerire. De altfel. El auzi o voce nespus de gingaşă. I se părea că fata asta umple tot capă tul aleii cu o licărire palidă şi albastră. „Cu toate astea. care era desigur „vocea ei". se opri. trecea prin faţa băncii. toate aceste mişcări erau mecanice şi el nu-şi întrerupsese de fel şirul gîndirii. Se gîndea în clipa aceea că Manualul de bacalaureat era o carte proastă şi că fusese redactată cu siguranţă de nişte mari nătărăi. O ureche îi tiuia ascuţit. fără să ştie de ce. dacă ar şti că eu sînt adevăratul autor al disertaţiei despre Marcos Obregon de la Ronda. roşu pînă în creştet. cu mult înainte de capătul aleii. simţi o bătaie de inimă înfricoşătoare. Cînd se află la cîţiva paşi de ea. Vorbea liniştit. şi de data asta se apropie ceva mai mult de bancă. nu se simţi în stare să meargă mai de parte şi şovăi. Ea purta. cu toate că nu căuta s-o privească. ţeapăn şi sigur de el. rochia de damasc şi pălăria de mătase. fără să îndrăznească să arunce vreo privire nici în dreapta. Pe cînd se apropia de bancă. Peste cîteva clipe. cu mîna la piept. făcu o sforţare bărbătească şi violentă. ea nu s-ar putea opri să aibă stimă şi consideraţie pentru mine. Pe măsură ce se apropia. se ţinea foarte drept. ca un bărbat de stat. Cu toate astea. pasul i se încetinea. In clipa cînd trecu pe sub gura de foc ce pîndea din locul acela. Abia dacă fata putuse să -l zărească de departe şi să vadă cît era de chipeş cu hainele lui cele noi.

Cu toate astea. îşi spuse că domnul care se aşeza în fiecare zi a colo împreună cu fiică -sa îl băgase de seamă fără îndoială şi găsea poate că stăruinţa lui e ciudată. de cincisprezece luni încoace. în străfundurile cele mai nebănuite ale minţii. Pentru prima oară. Nu-şi dădu seama decît seara. fiindcă era prea tîrziu ca să 1 Uarcos de Obregon este un roman picaresc spaniol (1618) de Vicente Martinez Espinel. nu simţea decît ceva cît se poate de neplăcut. zis de Neufchâteau. Se ocupase mai înainte şi s . roman de aventuri şi de moravuri de Alain-Rene Lesage. şi. cu spatele la ea. Stătu astfel vreo cîteva minute. fie chiar şi în tainiţa gîn durilor lui. se opri pe la mijlocul aleii şi acolo făcu ce nu făcea niciodată. se întoarse înapoi şi mai trecu o dată prin fa{a fetei celei frumoase. Sub restauraţie apărea romanticilor ca un tntîr ziat. aruncînd priviri în dreapta şi -n stînga şi gîndindu-se. In ziua aceea uită să mănînce. lucrare cu caracter autobiografic. rămase în picioare nemişcat. povestind viata de aventuri a autorului. fusese ministru de interne în timpul directoriului (1798). Se depărta de bancă şi de fată şi. la ceasurile opt. 13 . De altfel. merse pînă la marginea aleii. Nu mai încercă să se apropie de bancă. ca fiind a lui. care era foarte aproape. cu capul plecat şi făcînd desene pe nisip cu băţul pe care îl avea în mînă. în fruntea lui Gil Blas editat de el.de Neufchâteau a pus-o. îşi închipui că-l priveşte şi începu să se poticnească. publicat între 1715 şi 1735. După un sfert de ceas se ridică. că la urma urmei ar fi greu ca făpturile cărora el le admira pălăria albă şi rochia neagră să fie cu totul nepăsătoare faţă de pantalonii lui bine călcaţi şi surtucul lui cel nou.a ocupat şi după aceea de literatură şf de lucrări de erudi(ie." ' Trecu de bancă. porecla de domnul Leblanc. Tot pentru prima oară simţi că nu e cuviincios să -i dea necunoscutului acestuia. Apoi se întoarse deodată cu spatele spre banca domnului Leblanc şi a fiicei acestuia şi o luă spre casă. parcă ar fi vrut din nou să se îndrepte spre banca aceea pe care o înconjura un nimb. Gil Blas. Nicolas -Louis Francois. De data asta era tare palid. se aşeză.

nu putu să . ca în ajun. era un hipopotam care punea la cale urmărirea unei căprioare. îşi spuse : fie ! şi mîncă o bucată de pîine.şi amintească cu nici un chip unde l uase masa în seara aceea.). pe care o chema în realitate doamna Burgon. femeie de ser viciu a cocioabei Gorbeau. Marius ieşea tot cu hainele noi. In două minute îl pierdu din ochi şi se întoarse acasă gîfîind. după cum am văzu t. dar Marius mergea repede şi cu paşi foarte mar i . locatară principală. ce rost are. Se aşeză. 1 se mai ducă în strada Saint . după vreo cîteva săptămîni. . mormăi ea. cînd se gîndi la cele întîmplate. rochia neagră şi mai ales licărirea albastră. Nu-i văzuse pe domnul Leblanc şi pe fiica sa plecînd. coana Bougon rămase ca trăsnită pentru a treia oară. — Trei zile la rînd ! rosti ea.ţi pui hainele bune în fiecare zi şi să faci lumea să alerge după tine !" ' îmbufnat (fr. îşi spuse că ieşiseră din grădină pe poarta dinspre strada Vestului. să . V TOT FELUL DE TRĂSNETE CAD PE CAPUL COANEI BOUGON A doua zi. dar nu trecu mai departe de banca lui de la mijlocul aleii. aproape înnăbuşită de astmă şi furioasă. „Poftim. încercă să -l urmărească. Marius se întoarse la Luxembourg. privind de departe şi zărind desluşit pălăria albă.şi perie hainele şi le împături cu grijă. Nu se culcă decît după ce . dar acest mucalit de Courfeyrac nu respecta nimic —■ coana Bougon băgă de seamă cu uimire că domnul Marius ieşea tot cu hai nele lui cele noi.Jacques. coana Bougon ' — aşa o numea Courfeyrac pe bătrîna portăreasă.■ m m . Nu se clinti şi nu se întoarse acasă decît la închiderea porţilor Luxembourgului. A doua zi. Mai tîrziu.

ar fi vrut să f i e foarte frumos. „Ah ! doamne ! n-o să mai am timp să iau o atitudine cum trebuie. ceea ce . La capătul aleii se petrecea un eveni ment. fără să ştie de ce. „Ce . îşi punea în fiecare dimineaţă hainele noi. omul cu părul alb şi tînăra fată se apropiau.şi bat joc de el. ar fi vrut să aibă pe piept 18* 275 . unde rămase vreo patru ceasuri privind la vrăbiile care ţopăiau pe alee şi care i se păreau că . şi a doua zi o lua de la capăt. de două ore nu mai întorsese nici o filă. stătea ascuns. Fata era acolo cu domnul Leblanc. ca de obicei.se că citeşte o carte. I se păru că ţine un veac şi nu trecuse decît o clipă. Cum ? Ea are să treacă prin locul acesta ! Picioarele ei vor atinge nisipul aleii.i dădea un aer oarecum rătăcit şi făcea ca în anumite clipe chipul acela blînd să devină ciudat. apoi o deschise din nou şi se sili să ci tească." In vremea asta. prefăcîndu . nu se mai clintea. fata luase braţul tatălui şi amîndoi se îndreptau încet spre mijlocul aleii. Aureola venea drept spre el. Singura critică pe care puteai să i -o aduci era nepotrivirea dintre privirea ei tristă şi zîmbetul ei vesel. Deodată tresări. dar rămase totuşi foarte departe. Domnul Leblanc şi cu fiica sa se sculaseră de pe bancă. unde se afla Marius. Se întoarse apoi la banca lui. Tremura. Marius şedea. O dată ajuns acolo.Marius se dusese la Luxembourg. Fata era fără îndoială minunat de frumoasă. Marius îşi închise cartea.or fi căutînd pe aici ? se întrebă el. la doi paşi de mine !" Era tulburat. pe banca sa şi ţinea în mînă o carte deschisă . fără a înceta totuşi de a fi încîntător. Marius se ducea la Luxembourg nu ca să se plimbe. VI PRIZONIER Intr-una din ultimele zile ale celei de a doua săptămîni. Se scurseră astfel vreo cincisprezece zile. ci ca să se aşeze în acelaşi loc. Marius se apropie cît putu mai mult.

rîdea singur şi vorbea cu glas tare. Merseră împreună la Porte Saint-Martin ca să-l vadă pe 1 Industriaş şi om politic francez din timpul monarhiei cenzitare. Ieşi din Luxembourg nădăjduind s -o regăsească pe stradă. Deputat sub restauraţie. Era sigur că şi ea îi privise încălţămintea. ca un căpcăun. de o frumuseţe totodată feminină şi îngerească. Ea venise către el. Privea atît de visă tor spre dădacele copiilor. 276 ' . Merseră împreună la Rousseau şi cheltuiră şase franci. vin eu !" Marius rămase înmărmurit în faţa ochilor ei plini de raze şi de nemărginire. Apoi începu să se plimbe ca un nebun prin Luxembourg. I se păru că -l mustră că a zăbovit atît să se apropie de ea şi -i spune : „Iată. care-l făcu pe Marius să se înfioare din cap pînă-n picioare. „Oare domnul acesta are să -mi vorbească ?" se întreba el. îşi lăsă capul în jos . Sub arcadele Odeonului se întîlni cu Courfeyrac şi -i spuse : „Vino să cinezi cu mine". îşi simţea creierul de jeratic. Auzea cum se apropie zgomotul domol şi măsurat al paşilor lor. cum l-a privit ! I se păru mai frumoasă încă decît o văzuse vreodată. îi spuse lui Courfeyrac : „Te invit la teatru". îl privi ţintă. La desert îi spuse lui Courfeyrac : „Ai citit gazeta ? Ce discurs frumos a ţinut Audry de Puyraveau ' !" Era îndrăgostit nebuneşte. Din cînd în cînd. cu un aer duios şi visător. a făcut o opoziţie crîncenă regimului reac ţionar de atunci şi a îndemnat Ia revoluţie în iulie 1830. Fata trecu şi-l privi în treacăt . In acelaşi timp se simţea foarte ruşinat pentru că avea încălţămintea prăfuită. o frumuseţe desăvîrşită. Frumoasă. erau chiar lîngă el. îşi închipuia că dom nul Leblanc îi aruncă o privire mînioasă. îneît fiecare din ele credea că s-a îndrăgostit de ea. Dete şase gologani chelnerului. care ar fi inspirat pe Petrarca şi în faţa căreia Dante ar fi îngenuncheat. ce bucurie ! Şi apoi. După cină. O urmări cu ochii pînă ce pieri. Marius mîncă cu poftă. 1 se părea că pluteşte în albastrul cerului. cînd îl ridică din nou.crucea Legiunii de onoare.

rîzi. Era serios într-adevăr. se sălbătici parcă şi mai tare. • Erudit filolog francez din secolul trecut. visezi. vorbeşti. care-i fusese prezentat. nimic nu-i mai simplu : o privire este o scînteie. Marius întrerupse discuţia ca să strige : — Cu toate astea. 277 . In acelaşi timp. Marius se duse şi mîncă şi mai mult decît în ajun. Courfeyrac îl poftise la prînz la cafeneaua Voltaife. Treci pe lîngă ele în fiecare zi liniştit şi nevătămat.Frederik ' în L'auberge des Andrets. Marius era în primul ceas plin de violenţa şi de încîntarea cu care încep pasiunile mari. Te duci şi vii. îmbrăţişa cu dragoste un provincial oarecare. un ocnaş eva dat. acfor celebru care a creat în L'auberg des Andrets tipul atît de popular al Iui Robert Macaire. Marius se distra de minune. Deodată te simţi prins. — Dimpotrivă — răspunse Jean Prouvaire — e foarte serios. e foarte plăcut să ai o decorafie ! — Ba e caraghios. Soarta lui intra în necunoscut. In jurul mesei se făcuse un cerc de studen{i şi se vorbi despre neroziile ce se spun la Sorbona de la catedră şi pe care statul le plăteşte scump . Privirea femeilor se aseamănă cu unele maşinării. Era gînditor şi foarte vesel. un răzvrătit împotriva societăţii burgheze. apoi veni vorba despre greşelile şi lipsurile dicţionarelor şi prozodiilor Quicherat 2. Vine o clipă cînd uiţi chiar că sînt acolo. S-ar fi' spus că prindea orice prilej ca să rîdă cu ho hote. dar înspăimîntătoare. Cînd fitilul e pus. îi spuse încet Courfeyrac lui Jcan Prouvaire. 0 singură privire făcuse toate acestea. fără nici o bănu ială. La ieşi rea din teatru nici nu se uită la jartier a unei modiste care sărea peste băltoace şi i se făcu scîrbă cînd Cour feyrac spuse : „Mi-ar face plăcere s-o trec şi pe femeia asta în colecfia mea !" Pentru a doua zi. liniştite în aparenţă. S-a 1 Frederik Lemaître. Era hotărît: Marius iubea o femeie. cînd incendiul e gata să izbucnească.

tu. nici cum.o îneîntare. supunîndu-se în acelaşi timp ■instinctului de sfială şi instinctului de prevedere al îndrăgostiţilor. Cînd sosea ora. sufletul tău . Te. mîndria. O înlănţuire de forţe tainice pune stăpînire pe tine. Nici un ajutor omenesc nu mai e cu putinţă. Ai să cazi din roţi în roţi. după cum vei fi în puterea unei fiinţe răutăcioase sau a unei inimi nobile. desprinderea de orice. averea ta. Ii trebuia ceva pe primul plan. îşi potrivea opririle îndărătul arborilor şi al statuilor. viaţa în sine. nu vei scăpa din această maşină înspăimîntătoare decît desfigurat de ruşine sau transfigurat de pasiune. VII AVENTURILE LITEREI „U" LĂSATA IN VOIA PRESUPUNERILOR Singurătatea. admiraţia în faţa creaţiunii îl pregătiseră pe Marius pentru această stăpînire care se numeşte patima dragostei. independenţa. Te zbaţi în zadar. ca orice religie. viitorul tiu. Trecu o lună întreagă în timpul căreia Marius se duse zilnic la Luxembourg. cu un machiavelism adînc. Cultul pe care-l purta tatălui său ajunsese încetul cu încetul o religie şi. Eşti pierdut. mintea ta. „E de serviciu". şi.o clipă de nebăgare de seamă. frămîntârile tainice ale cas tităţii.sfîrşit. privirea te stăpîneşte. în aşa fel ca să se lase văzut cît mai mult de tînăra fată şi cît mai puţi n cu putinţă ele domnul cel bătrîn. spunea Courfeyrac. dragoste a de natură. Socotea că e bine să nu atragă „atenţia tatălui". i se cuibă rise în fundul sufletului. din chin în chin. lipsa unei activităţi zilnice şi productive. Te va cuprinde cu totul. nimic nu-l mai putea ţine pe loc. Ajunsese îndrăzneţ şi se apropia de bancă.a înhăţat. nu ştii de unde. Era sigur că fata îl privea. Totuşi. într . nu mai trecea pe dinaintea ei. din spaimă în spaimă. Şi veni dragostea. de vreunul din gîndurile tale răzleţe.a prins. Marius trăia într . Maşinăria te . Uneori rămfnea nemişcat timp de o jumătate de oră în umbra unui Leonida sau 278 > .

Marius nu se mai ferea de aceste semne. Dragostea lui creştea. Din faza sfielii trecuse — progres firesc şi de neînlăturat — în faza imprudenţei. Batista era brodată cu iniţialele U. ţinînd în mină o carte pe deasupra căreia ochii lui. se ridica de pe bancă şi se plimba încoace şi încolo. nici numele. O batistă simplă de tot şi fără broderie. fină şi care i se păru că raspîndeşte un parfum nemaisimţit. ridicîndu-se încet. căutau pe frumoasa fată. îşi acoperi buzele cu ea. căci adesea. că domnul Leblanc începuse să bănuiască ceva. Intr -o seară. cînd sosea Marius. aceste două litere erau primul lucru pe care-l aflase despre ea. Altă greşeală. Uneori venea singur şi atunci Marius pleca. 279 . Marius nu pricepu şi făcu această greşeală. la celălalt capăt al aleii. U era de sigur pronumele. o mirosi. dar albă. „Tatăl" începu să nu mai fie punctual şi n -o mai lua zilnic pe „fiica lui".a unui Spartacus oarecare. Sărută batista. Marius nu ştia nimic despre frumoasa copilă : nici familia. totuşi. ce nume fermecător. pe care Eva a ştiut -o încă din prima zi a lumii şi pe care orice femeie o ştie încă din prima zi a vieţii sale.F. şi -o puse pe inimă. O visa în toate nopţile. care îl lega şi mai tare la ochi. Trebuie să credem. *~ II simt tot sufletul ! strigă el. Gura ei răspundea unuia. iniţialele slăvite pe care el începu de îndată să-şi clădească închipuirile. O luă cu înfrigurare. pe înnoptate. ca şi cum ar fi vrut să vadă dacă Marius îi va urmări şi acolo. nici unde locuieşte . cu un surîs nedesluşit. Pără sise locul lor obişnuit şi alesese. ea îşi îndrepta asupra lui Marius toată visarea din ochii ei feciorelnici şi pătimaşi. iar privirea răspun dea celuilalt. îşi întorcea spre el profilul încîntător. găsise o batistă pe banca de pe care „Leblanc şi fiica sa" se ridicaseră. ca uleiul peste foc. In timp ce vorbea în chipul cel mai firesc şi mai liniştit din lume cu omul cu părul alb. şi ea. Apoi îi mai venise o fericire neaşteptată. ca să adoarmă. pe trup în timpul zilei. banca vecină cu Gladiatorul. iar noaptea. Ursula 1 se gîndi el. Şire tenia străveche. din p arte-i.

Fata îşi trase repede rochia în jos cu o mişcare spe riată. şi -i ridică rochia — acea rochie mai sacră decît mantia lui Isis 2 — aproape pînă la înălţimea jartierei. Un vînticel vioi de iunie legăna vîrfurile platanilor. î. aşa cum se cuvine cînd ţi-e sufletul tulburat de dragoste. tot i -a dat un motiv de amărăciune foarte serios.Batista era a domnului bătrîn. Era într -una din zilele acelea în care ea îl hotăra pe domnul Leblanc să lase banca şi să se plimbe pe alee. trebuie să spunem că totuşi o dată. pur şi simplu.. Deodată. Frumoasa copilă nu pricepea nimic şi-i arăta asta prin semne discrete. . auto egipt r e ană. în urma lor. suflă dinspre Pepinieră. Fu mîniat şi furios.n. VIU CHIAR ŞI INVALIZII POT FI FERICIŢI Fiindcă am rostit cuvîntul nevinovăţie şi fiindcă nu ascundem nimic. mai poznaşă decît celelalte şi pesemne aleasă ca să-i împlinească primăverii rostu rile. — O. vrednic de nimfele lui Vir giliu şi de faunii lui Teocrit'. Marius îl văzu. m m ă . care. el nu se mai arătă în Luxembourg decît sărutînd batista şi apăsîndu-şi-o pe inimă. nevinovăţie ! spunea Marius.E adevărat că se afla singur pe alee. o pierduse. In zilele care urmară acestui noroc. Marius se ridi case şi -i urmărea cu privirea.e. învălui fata într-un fior. dar el rămase totuşi revoltat. ori cît de încîntătoare era „Ursula lui". Un picior minunat ieşi la iveală. încîntător. se abătu peste alee. Tatăl şi fiica trecuseră la braţ prin faţa băncii lui Marius. o adiere de vînt. S-ar fi putut totuşi să mai fi fost cineva ! Şi dacă a fost cineva ? Se poate oare înţelege un asemenea lucru ? Ceea ce a făcut ea este îngrozitor." 1 Poet al IIMea « Zeijă 280 de idile cîmpeneşti? a trăit în Sicilia în secolut grec.

Cînd „Ursula sa". Lui Marius 1 se păru că omul acesta avea o înfăţişare foarte mulţu mită. aţîţătoare şi ciudată. aşa se trezeşte şi -şi face loc în inima omenească. De altminteri. ca şi cum o întîmplare oarecare i-ar fi făcut să se înţeleagă şi să guste laolaltă vreun noroc neaşteptat. fără nici un drept. încarnează adolescenţa naivă. 1 Personaje din comediile lui Beaumarcfoais (secolul al XVIII-Iea) 7 primul î n Bărbierul din Sevilla. care însemna : „Ce fi s-a întîmplat ?" Aceasta a fost prima lor „neînţelegere". era hotărît să fie nemulţumit şi era gelos pînă şi de umbra lui.' biata copilă ntl făcuse nimic . între piciorul acesta de lemn şi celălalt ? Marius era în culmea geloziei. nu-i făcuse nici o plăcere faptul că văzuse piciorul ei minu nat . purtînd pe piept mica decoraţie ovală de postav roşu cu spadele încrucişate. in care se înfiora nedesluşit acel Bartholo ce zace în orice Che'rubin '. gelozia cărnii. vintul . crucea Sfîntul Ludovic pentru soldaţi şi. Era un invalid foarte încovoiat. în afară de această gelozie. pe cînd şchiopăta alături de el. 281 . într-adevăr.Vai . cînd cineva străbătu aleea. celălalt. plină de spontanei' tate sinceră în exprimarea sentimentelor. împodobit cu o mînecă fără braţ înăuntru. este tipul băfrînului gelos . se înapoie cu domnul Leblanc şi trecu prin faţa băncii pe care Marius se aşezase din nou. dar Marius. pe lîngă asta. îi făcuse cu ochiul frăţeşte şi vesel. Ce anume îl putea face să fie atît de mulţumit pe acest ciob al lui Marte ? Ce se petrecuse. I se păru chiar că bătrînul cinic. în Nunta lui Figaro. ciorapul alb al primei femei venite i-ar fi plăcut mai mult. Abia isprăvise Marius să -i facă această must rare din ochi. foarte zbîrcit şi cu părul foarte alb. Poate că a văzut I" Şi avu poftă să-l nimicească pe invalid. într -o uniformă din timpul lui Ludovic al XV -lea. Marius îi aruncă o privire ursuză şi fioroasă. nu era decît un sin gur vinovat. după ce ajunsese la capătul aleii. Fata avu o mică tresărire întovărăşită de o ridicare a sprîncenelor. „Poate că a fost de faţă ! îşi spuse el. oare. cu 0 bărbie de argint şi cu un picior de lemn.

Vreme de trei sau patru săptămîni Marius trăise din această fericire. dar cu greu . Pofta vine iubind. — Şi cu ce se ocupă acest domn ? reluă Marius. O făcu şi pe a treia. Ştia cum o cheamă. nemăsurată : o urmări pe „Ursula" Ea locuia pe strada Ouest. In vremea asta. — La stradă ? întrebă el. Pînă la urmă o iertă. avu o fericire nouă : aceea de a o urmări pînă acasă. Incepînd din acea clipă. Ştia unde locuieşte . Marius. cu trei caturi. Făcuse o primă greşeală . trei zile i -a purtat pică. Mai făcuse şi a doua : nu rămăsese în Luxembourg cînd domnul Leblanc venea acolo singur. Toate odăile sînt la stradă. vru să ştie şi cine era. şi tocmai din pricina asta.Timpul însă netezeşte tot.a întors acasă domnul de la etaju l întîi ? — Nu — răspunse portarul — domnul de la al treilea. într -o casă nouă. Era ceva să ştii că o cheamă Ursula . 282 . oricît de îndreptăţită ar fi fost. — Auzi vorbă ! răspunse portarul. că Ea se numeşte Ursula. dar era puţin. Acest succes îl încuraja pe Marius. Vru să ştie unde locuieşte fata. patima lui creştea şi ajungea pînă la nebunie. Foamea lui sporea. pe lîngă fericirea de a o vedea în Luxembourg. intră şi el în urma lor şi spuse cu îndrăzneală portarului : — S. Această mînie a lui Marius împotr iva „Ursulei". după ce -i urmărise pînă acasă şi -i văzuse intrînd pe poartă. adevăratul ei nume de femeie. sau crezuse că descoperă. Făcuse încă un pas. îi ştia cel puţin numele încî ntător. IX ECLIPSA Am văzut cum Marius descoperise. Intr-o seară. trecu. în partea cea mai puţin umblată a străzii. căzus e în capcana cu banca Gladiatorului. cu o înfăţişare modestă.

Cina o lua pe apucate. Totuşi. domnule. se întoarse şi -l privi ţintă pe Marius. M arius îi aşteptă zadarnic toată ziua. Portarul ridică fruntea şi spuse : — Nu cumva domnul e de la politie ? Marius plecă destul de ruşinat. în strada Ouest. — Cum îl cheamă ? întrebă iarăşi Marius. Marius făcea presupuneri triste. nimeni la Luxembourg. Domnul Leblanc şi fiica sa nu se mai arătau la Luxembourg.' spuse el. Se plimbă pe sub ferestre pînă cînd se stinse lumina. Stătea aşa pînă la zece seara.j foarte amărît. la etajul al treilea. Din cînd în cînd. că este fiica unui rentier şi că locuieşte acolo. zărea prin ele umbre şi inima -i bătea nebuneşte. înainta. apoi. cînd ajunse sub ferestre. dar foarte încîntat. gîndi el. 2S3 . Pînă la unu noaptea. plecară cînd era încă lumină. Frigurile dau tărie bolnavului şi dragoste îndrăgostitului. In ziua următoare. Oare să fi ieşit ?" Aşteptă pînă la zece. Ştiu că se numeşte Ursula. A treia zi nu mai veniră la Luxembourg. deşi nu-i bogat. îi ajută pe cei nenorociţi. In felul acesta trecură opt zile. care. „Bine. să privească îndelung lumina roşietică a geamurilor. domnul Leblanc o lăsă pe fiica sa să treacă întii. Nici o lumină nu se aprinse la ferestrele etajului al treilea şi nimeni nu se înapoie acasă. Marius îi urmări pînă în strada Ouest. nu mai era lumină. Ajungfînd la poartă. Un om foarte bun.— E rentier. se opri. apoi se duse să facă de strajă sub ferestre. La căderea nopţii. Pînă la miezul nopţii. n-au aprins încă. Marius aşteptă toată ziua. se duse în strada Ouest şi văzu lu mină la ferestrele de la etajul al treilea. înainte de a păşi pragul. „Uite . e întuneric. în timpul zilei nu îndrăznea să pîn dească la poartă. Pîec. se mulţumea să meargă pe înnoptate." A doua zi. In a opta zi. cum îi era obiceiul. domnul Leblanc şi fiica sa nu rămaseră decît scurtă vreme în Luxembourg.

— erai ! Aha.a lăsat noua adresă ? — Nu. răspunse portarul.a mutat.A doua zi — căci el nu trăia decît de la o zi la alta — a doua zi nu mai găsi pe nimeni la Luxembourg. dumneata eşti ! spuse el. tot poliţist . Aşadar. Nici o lumină la ferestre . Şi portarul. îl recunoscu pe Marius.. tot etajul al treilea era în întuneric. ridicînd capul. Marius se clătină şi spuse încet : — Dar de cînd ? — De ieri. intră şi -i spuse portarului : — Domnul de la al treilea. se aştepta la asta . pe înnoptate se duse la locuinţă. — Unde locuieşte acum ? — Nu ştiu. — Nu şi . Marius bătu la poartă. obloanele erau închise .. — S.

acest zămislitor mohorît al creştinismului primitiv. absolutismul şi exploatarea feudală. mina politică. are o culme şi un străfund. altul cu cifrele şi un altul cu mînia. combătînd catolicismul. 1 Enciclopedia. mina revoluţionară. Unul sapă cu ideile. Vulcanii sînt plini de o umbră în stare să azvîrle flăcări. dicţionarul ştiinţelor şi artelor. 285 . Căci în întunericul sfînt se află ascunsă lumina latentă. cînd pentru bine. Există galerii superioare şi galerii inferioare. mina economică. Acest subsol întunecat. cînd pentru rău. Catacombele în care s -a slujit prima liturghie nu erau numai pivniţele Romei. Orice lavă este întuneric la început. Oamenii se cheamă şi -şi răspund dintr-o catacombă într-alta. era o „mină" fiindcă submina baza regimului feu dal. ci subteranele lumii întregi. care uneori se prăbuşeşte sub civilizaţie şi pe care nepăsarea noastră îl calcă în picioare. publicat de Diderot Şi D'Alembert. In secolul trecut Enciclopedia era o mină ' aflată aproape sub cerul liber. Este mina religioasă. intoleranţa. mina filozofică. Dedesubtul alcătuirii sociale. această minune urîţită ca o cocioabă. Lucrări ca acestea se suprapun. nu aştepta decît un prilej ca să izbucnească sub Cezari şi să înece în lumină neamul omenesc. Solul social este răscolit pretutindeni. afli săpături de toate soiurile.CARTEA A ŞAPTEA PATRON-MINETTE I MINELE ŞI MINERII Toate societăţile omeneşti au ceea ce se numeşte în teatru un al treilea subsol. întunericul.

sub Luther — Descartes. dar a fost arestat şi executat (1797). cu atît muncitorii sînt mai tainici. Scoţia. Unul dintre reprezentanţii de frunte ai comunismului uto pic. sub Marat — Babeuf3. Jean-Jacques împrumută tîrnăcopul său lui Diogene. Sub Ioan Huss 2 este Luther. care-i dă în schimb lanterna. şi fiecare treaptă co respunde unui etaj unde filozofia se poate statornici şi unde întîlneşti cîte unul din acei lucrători. Cu cît te cufunzi mai mult. biserica protestantă înfiinţată de el (Franţa. ne mărginit furnicar necunoscut. sub Condorcet — Robespierre. Acolo ele se despart în toate direcjiilc. Olanda. alteori hidoşi. 286 . Uneori tot acolo se întîlnesc şi se înfrăţesc. un eori minunaţi. Cîte galerii subterane. sub Voltaire — Condorcet. Socin. Mun ca este bună pînă la un grad.Utopiile îşi fac drum pe sub pămînt în aceste jgheaburi. tot atîtea soiuri de zăcăminte date la iveală. A încercat să organizeze un complot împotriva directoriului. Uneori ele se războiesc. reformator religios italian. 1 Iacobin. urcă şi coboară şi se ridică din nou în aceste întunecimi şi care înlocuieşte cu încetul ce e sus cu ce e jos şi ce este în afară cu ce este înăuntru . sub Robespierre — Marat. Scara care coboară e ciudată . Calvin îl ia la rost pe Socin. sub Descartes — Voltaire. tot atîtea munci felurite. respingea trei mea din teologia creştină 2 Reformator religios ceh din secolele XIV-XV. limita pînă la care omul poate respira este depăşită. La o anumită adîncime săpăturile nu mai pot fi pătrunse de spiritul civilizaţiei . Ungaria) simplifica cultul şi ierarhia preoţească. Ce iese din toate aceste răscoliri adînci ? Viitorul. mai jos devine înfricoşătoare. Societatea abia îşi dă seama de această răscolire care -i lasă liniştită suprafaţa. dincolo de gradul acela. pen tru a relua şi continua revoluţia socială. dar îi schimbă măruntaiele. ' Dar nimic nu poate opri şi nici întrerupe avîntul către {el al tuturor acestor energii şi marea activitate simultană care se zbate. iar dincolo de ea s -ar putea să se ivească monştri. Elveţia. Şi asta 1 Calvin. reformator religios francez . e îndoielnică şi amestecată . pe care filo zoful social ştie să-l recunoască .

trebuie venerat. Fourier se află şi ei acolo. orice ar face. Cu toate acestea. şi anume : dezinteresarea. dedesubtul tuturor galeriilor. fără ştirea lor. nu se gîndesc de loc la ei. muncile lor sînt foarte felurite şi lumina unora nu se potriveşte cu flacăra altora. Loc de groază. îi leagă laolaltă. Pe acesta l-am numit al treilea subsol. cei de mîine sînt larve. Este un punct unde coborîrea în adînc înseamnă înmormîntare şi unde lumina se stinge. Ochiul minţii îi zăreşte nelămurit. mai jos. toţi aceşti muncitori. în galerii lăturalnice. Ordinea socială îşi are şi săpătorii săi întunecaţi. oricît ar fi de nepătruns. cu toate că un lanţ dumnezeiesc. mai jos. de la cel mai de sus pînă la cel mai de jos. la fel cu Isus. Marat se uită pe sine. şi privirea aceasta caută absolu tul. pe toţi aceşti pionieri subterani. mult mai jos şi fără nici o legă tură cu etajele superioare. împîclit. oricare ar fi contrastul. întunecaţi. nevăzut. Cei de ieri sînt stafii. uită de ei înşişi. O lume haotică în stare de făt. celălalt. temniţa orbilor. Ce plăsmuire nemaiauzită 1 Saint-Simon. la hotarul care desparte nedesluşitul de nevăzut. are sub pleoape lumina palidă a infinitului. Desigur. „Interi. Dedesubtul tuturor acestor mine. Plămădeala embrionară a viitorului este una din viziunile filozofului. se zăresc alţi oa meni. Owen. care poate că nici nu există încă. mai jos decît Marat. . Cel care are acest semn : privirea strălucitoare. care aproape totdeauna se cred izolaţi şi totuşi nu sînt. au o asemănare.merge mereu mai departe . de la cel mai înţelept pînă la cel mai nebun. Staţi pe gînduri şi tremuraţi în faţa celui lipsit de privire. Văd altceva decît fiinţa lor. Privirea întunecată este celălalt semn. Unii sînt asemenea îngerilor. alţii tragici. se află ultima galerie. Cu ea începe răul. decît Babeuf. Ei se dau la o parte. Cel dintîi poartă în ochi tot cerul . dedesubtul întregului sistem nemărginit de ramificaţie subterană a progresului. Au o privire." E calea spre abisuri. E groapa întunericului.

Porneşte de la foame şi sete şi ajunge Satana. jumătate năluci. di buie şi roade. Hruba asta nu.şi are filozofii ei . din marea galerie politică. Diavolul se înfiripează ne lămurit . Dedesubtul societăţii o spunem iar. Au două ma me.a ascuţit niciodată o pană. unul din despârţămintele de sus ale minei. încît ajunge vrednică de respect. a cărui idee şi nume nici nu le cunosc . totul este nobil. spuneam noi. revoluţionară şi filozofică. Sînt lacome cu brutalitate.II LA FUND Acolo. zămislire ameţitoare. pumnalul ei n. adică fioroase. Acolo. unii se pot înşela şi chiar se înşală. Eul fără ochi urlă. serios. Omul ajunge balaur. întreaga muncă ce se face acolo are un nume : Progresul. Au o călăuză : nevoia . fiecare nu are decît grija de a se îndestula pe sine. Ceea ce se tîrăşte în al treilea subsol social nu mai este dorinţa înnăbuşită de absolut. şi va rămîne acolo pînă în ziua cînd neştiinţa va fi împrăştiată. Bezna sa nu are nici o legătură cu funinginea măreaţă a călimării. în acest hău este Ugolino social. dar greşeala implică atîta curaj. ci protestul materiei. desigur. S-a putut vedea adineauri. ce se învîrtesc în g roapă. caută. Niciodată degetele nopţii care se încleştează sub această boltă înnăbuşitoare 288 . Aceste larve trec de la suferinţe la crimă . Această hrubă este aşezată sub celelalte şi este duşmanul lor. Din această hrubă iese Lacenaire. Este ura care nu cruţă nimic. uitarea de sine piere. urmare firească. Acolo. curat. şi pentru toate formele de îndestulare. Puţin Ie pasă acestor umbre spăimîntătoare. Ele sînt aproape inconştiente şi înăuntrul lor este un fel de negură care te Mioară. Iar acum să ne aruncăm ochii în alte adîncuri ale groazei. se află prăpastia fără fund a râului. ci în al tigrului. cinstit. jumătate animale. logică a umbrei. pofta. fiecare pentru el. amîndouă vitrege : neştiinţa şi mizeria. nu în felul tiranului. în cartea a patra. de progresul universal.

Toate galeriile celelalte. ' Celebru bandit parizian. pe care le urăşte. Umanitatea însemnează identitate. GUEULEMER. voi. el sapă civilizaţia. Pentru Cartouche '. revoluţia. ci sapă filozofia. cîrrnuia între 1830 şi 1835 al treilea subsol al Parisului. aceeaşi ţărînă după. III BABET.n-au răsfoit o carte şi nici n -au desfăcut un jurnal. Nici o deosebire. Claquesous. In furnicarea sa hidoasă. şi veţi distruge subsolul: Crimă. împreună cu galeriile superioare. aceeaşi carne în timpul vieţii. Această întunecime de netămăduit pătrunde în adîncul omului şi acolo devine Răul. prostituţie. Bolta lui e făcută din neştiinţă. tîlhărie şi omor. Celebru bandit german. Pe scurt. Marat este un aristocrat pentru Schienderhannes 2 . dreptul. Toţi oamenii sînt făcuţi din acelaşi lut. Distrugeţi galeria : Neştiinţă. prin toate mijloacele lor. II 289 .o facă să dispară. Acest subsol are ca ţintă prăbuşirea totală. el se numeşte furt. CLAQUESOUS ŞI MONTPARNASSE Un cuartet de tîlhari. Către asta tind filozofia şi progresul. care opera prin regiunea roma nă în anii directoriului şi consulatului : prins şi executat în ll»3 2 19 — Mizerabilii. Gueulemer. n-au decît un scop : s. Dar neştiinţa amestecată cu aluatul omenesc îl înnegreşte. Aceeaşi umbră înainte de a se naşte. Totală. în ursita lor. cel puţin aici pe pămînt. gîndirea omenească . pro gresul. ca şi prin contemplarea absolutului. prin îmbunătăţirea realului. cele de sus. Babeuf nu-i decît un exploatator . el nu sfredeleşte numai ordinea socială actuală. ştiinţa. Singura primejdie socială este întunericul. Babet şi Montparnasse. Să adunăm în cîteva cuvinte o parte din ceea ce am scris mai sus. El este bezna şi vrea haosul.

Se pare că avusese de -a face cu mareşalul Brune2. Tariful : o măsea. înfăţişează pe eroul legendar grec Heracle (latineşte : Hercules)." (Acest „Profitaţi de ocazie" în semna : scoateţi-vă cît mai multe. dar de nepătruns. se perindau pe acolo adesea trupe ambulante. ar fi putut supune monştrii .Gueulemer era un Hercule decăzut. Era o putere mare şi leneşă. Era ucigaş din nepăsare. Jucase în vodeviluri la Saint-Michel . zîmbea cu înţeles şi-şi sublinia gesturile. dar nu -i citeai nimic în ochi. trei măsele. care s-a distins în timpul războaielor revoluţiei. membru al academiilor. barba de mistreţ. Ca în toaie garnizoanele din nord şi est. trunchiul de uriaş şi ţeasta de pasăre. doi franci . Puteai să vezi prin el. Babet era slab şi învăţat. * Orăşel de provincie tn Lorena. sub patruzeci de ani şi totuşi cu laba gîştei pe lîngă ochi. Lumea îl socotea creol. Se da drept chimist. Afară de asta. doi franci cincizeci. bicepşi de bronz. Avea 1 metru 90. Credeai că vezi pe Hercule Farnese ' îmbrăcat cu pantaloni de dril şi jiletcă de catifea de bumbac. azi într-un muzeu din Neapole. părul aspru şi scurt. face experienţe fizice asupra metalelor şi metaloizilor. A aparjinut familiei aristocrate Farnese din Roma. operă a sculp torului atenian Glycon. se făcuse bandit. 290 . 2 Mareşal francez. scoate măsele. i se păruse mai simplu să fie el însuşi unul. După stagiul acesta. tîmplele largi. care reprezentau piese uşoare pentru distracţia militarilor. Gueulemer. obrazul păros. personificare a forjei. pe cînd era hamal la Avignon în 1815. iată omul I Muşchii lui cereau muncă. răsuflarea ca dintr-o peşteră. Fruntea îngustă. Era un om chibzuit. două măsele. Profitaţi de ocazie. Era străveziu. mai scotea şi măsele. Hruba lui era ca nalul de la Arche-Marion. Fusese măscărici la Bobeche şi 3 paiaţă la Bobino. un franc şi cincizeci . vorbea frumos. Meseria lui era să vîndă sub cerul liber busturi de gips şi portretele „şefului statului". extrage colţurile pe care le-au lăsat confraţii. Pirpirenia lui Babet contrasta cu masa de carne care era Gueulemer. dar tîmpenia lui o respingea. Arătase monştri pe la bîlciuri şi avusese chiar şi o baracă cu trîmbiţă şi afişul următor : „Babet.) Fusese însurat şi 1 Celebră statuie de marmură din antichitatea greacă. clădit atît de sculptural. artist dentist. piept de marmură.

voinic. Ca o deosebită excepţie în lumea întunericului din care făcea parte. Nici nu erai sigur că are un nume. avea toate viciile şi rîvnea la toate crimele. Ca să se arate. citise în Le Messager că o femeie a născut un copil sănătos cu cap de viţel : „Asta noroc ! strigă el. Redingota îi era foarte bine croită. fioros. molatic. Ce era Ciaquesous ? Era noaptea.avusese copii. dar jerpelită. aştepta mai întîi să se întunece cerul. un chip drăguţ. II chema. Chiar în bezna cea mai adîncă. Dispărea ca o arătare şi apărea ca şi cum ar fi ieşit din pămînt. el îşi punea masca. Era ventrilog. frumos . nici douăzeci de ani. lovit de mizerie şi săvîrşind crime. Montparnasse era o fiinţă lugubră. nu erai sigur că are un chip. Ciaquesous ? Nu. deoarece Ciaquesous era o poreclă . Unde se afla această văgăună ? Nimeni nu ştia. părul negru. O fărădelege săvîrşită îi deschidea pofta pentru o alta şi mai mare. Era drăgălaş ca o femeie. Babet citea jurnale. Purta pălăria cu marginea ridicată în stî nga. Trăia din tîlhării. Ii pierduse cum ai pierde o batistă. Dacă se ivea o luminare. rătăcitor. Pricina tuturor 19* 291 . buzele ca cireaşă. Intr -o zi. dar nu mai ştia ce se întîmpiase nici cu nevasta şi nici cu copiii lui. pentru că vorbea din burtă mai mult decît din gură . gingaş. nu erai sigur că are o voce. Ciaquesous era nedesluşit. pe unde scotea un smoc de păr. Babet spunea : „Ciaquesous e un curăţitor de latrine cu două voci". Nevesti-mi nu i-ar trece prin minte să -mi facă un asemenea copil. Seara ieşea dintr -o văgăună în care se înapoia înaintea zorilor. avea lumina primăverii în priviri.. Era ştrengarul ajuns puşlama şi puşlamaua ajunsă tîlhar. pe vremea cînd îşi avea încă familia cu el în baraca lui pe roate. după moda din 1829. Montparnasse era un copil . oare. pentru că nimeni nu-i văzuse altceva decît masca. El spunea : „Mă numesc Deloc". Expresia lui." De atunci a părăsit totul ca să -i „vie de hac Parisu lui". nu vorbea tovarăşilor săi decît întorcîndu-se cu spatele la ei. crud. Montparnasse era un chip din jurnalele de modă.

a lăsat memorii interesante şi o carte despre Hoţii. şerpuind printre poliţişti şi silindu . or. împăcat cu politia. Cu părul pomădat şi creţ.o băltoacă de sînge. lepădîndu -şi personalităţile cum ai scoate un nas pus la bal mascat. Puţine haimanale erau atît de temute ca Montparnasse. însoţit de şoaptele de admiraţie ale fetelor de pe bulevard. cu bustul de ofiţer prusac. uneori contopindu-se într-atîta că nu ma i era decît unul singur.se astfel că însuşi Coco Lacour 2 îi socotea o sumedenie. strîns în talie. care lucra ' Zeitate marină cu mai multe chipuri. ascunzîndu -se în propria lor umbră. fiind tainiţă şi adăpost unii pentru alţii. La optsprezece ani avea cîteva cadavre pe conştiinţă. IV ALCĂTUIREA BANDEI Toţi aceşti patru bandiţi laolaltă formau un fel de Profeu '.1 i1 I nelegiui rilor pe care le săvîrşea acest tînar era dorinţa de a fi bine îmbrăcat. fost bandit. cu şolduri de femeie. Aceşti patru oameni nu erau patru oameni . Simţindu . ei în semnau un fel de lotru tainic cu patru capete. împrumutîndu . fîntînă". cea di ntîi eleganţă e trîndăvia . flacără.se frumos. trîndăvia omului sărac în seamnă crimă.şi între ei numele şi iscusinţele. Primul. cu cravata iscusit înnodată.se să scape de privirile iscoditoare ale lui Vidocq „sub felurite chi puri : arbore. cu arma în buzunar şi cu o floare la butonieră — astfel arăta acest filfizon al monnîntului. cu faţa într. alteori înmulţindu . moravurile şi limba lor (1837) 2 292 . Prima lucrătoare drăguţă care îi spusese : „Eşti frumos" îi aruncase o pată de umbra în inimă şi făcuse din acel Abel un Cain. In umbra acestui ticălos zăceau mai mulţi trecători cu braţele întinse. voise să fie şi elegant . Vidocq şi Coco-Lacour — poliţişti din timpul monarhiei censitare (1815—1848).

De obicei. care se pierde cu fiecare zi.dis-de-dimineaţă". li se adresau lor pentru a le înfăptui . Patron-Minette înseamnă . Lacenaire a dat acest răspuns. tot astfel. aşezat în străfundul societăţii. ei închiriau făptaşii. erau un polip monstruos al răului. dar limpede pentru poliţie : „Poate că Patron-Minette". zorile fiind clipa cînd fantomele se risipesc şi bandiţii se despart. Ei dădeau trecătorilor lovituri de stat de derbedei. aproape că poţi cînfări o bandă după lista bandi ţilor. Datorită răspîndirii lor şi refe/ei ascunse de legături. Cînd preşedintele curţii cu juri s-a dus să-l vadă pe Lacenaire în temniţă. Patron-Minette se numea în circulaţia subpămînteană tovărăşia acestor patru oameni. Cei care scorneau idei de soiul acesta. Dacă se căutau braţe pentru o crimă. se întruneau la căderea nopţii. Gueulemer. Patron-Minette. de neînţeles pentru magistrat. astfel cum Entre chien et loup înseamnă „seara".în mare asupra Parisului. Aveau Ja dispoziţie o trupă de actori ai întunericului pentru toate tragediile din caverne. Această denumire. în ciudata limbă populară veche. li se dădea planul celor patru ticăloşi şi ei se însărcinau să joace piesa. venea pesemne de la ora cînd se isprăveau treburile lor. oamenii cu imaginaţie întunecată. Poţi ghici uneori o piesă după lista personajelor. Erau întotdeauna în măsură să pună la îndemînă personalul potrivit pentru toate atentatele la care era nevoie să mai pună umărul cineva şi care puteau aduce destui bani. oră cînd se trezeau din somn. Babet. Lucrau după scenariu. Cum aceste nume mai trăiesc încă în anumite me 293 . l-a întrebat despre o fărădelege pe care Lacenaire o tăgăduia : „Cine a săvîrşit-o ?" întrebă preşedintele. Aveau înaintea lor douăsprezece ore negre şi le hotărau întrebuinţarea.. Cei patru inşi erau cunoscuţi sub această poreclă. şi acolo tăinuiau. Claquesous şi Montparnasse aveau întreprinderea generală a capcanelor din departamentul Senei. pe maidanele din vecinătatea Salpefrierei.

Fiinţele acestea. negru. cantonierul pe care l-am mai zărit cîndva. zis Alică. Carmagnolet. Homere Hogu. zis Deux-Miliards etc. nu ne lăsăm pînă nu spunem un cuvînt şi despre ea). Celălalt. Laveuve. cartier din nordul Parisului. Aceste nume au chipurile lor. Mangedentelle. pe pantele colinei cu acelaşi nume. Mardisoir. 294 . 1 Primul. nu erau dintre cele pe care le vezi trecînd pe stradă. Barrecarosse. orăşel aşez3t imediat la sud de Paris. uneori în canale. Les-pieds-en-l'air. Glorieux. care -şi arătau arareori chipu l. obosiţi de cruzimile de peste noapte. Finistere. zis domnul Dupont. Altădată se exploatau cariere de piatra în jurul Ier. Horaţiu îi pomeneşte : Ambubaiarum collegia. Ele se potriveau nu numai unor fiinţe. etc. Au existat întotdeauna. zis Florăreasa. ocnaş liberat. In timpul zilei. iată lista tovarăşilor de căpetenie ai lui PatronMinette : Panchaud. zis Bizarro. Poussagrive. Brujon (era o dinastie a Brujonilor . Se îngropau. ci unor specii întregi. Lesplanade-du-Sud.morii. zis Primăvăraticul. se culcau cînd în varniţe. Depeche. Boulatruelle. Kruideniers. Demi-Liard. Am mai lăsat cîţiva la o parte şi nu dintre cei mai răi. Ce-au devenit aceşti oameni ? Ei există încă. cînd în cartierele părăsite din Montmartre sau din Montrouge '. Fiecare din aceste nume corespunde unui soi din acele ciuperci monstruoase care cresc dedesubtul civilizaţiei. Fauntleroy.

ci a năluci plăsmuite din neguri vii . ca să trăiască doar cîteva clipe de viaţă monstruoasă. atît că nu mai poartă aceleaşi nume şi nu mai sînt în aceeaşi piele. mimae ' . Se întorc strigoi. cerşetori. De la trîntor pînă Ia vagabond. mendici. Sînt pe lume burghezi lesne crezători. s -ar spune că în mod obişnuit fac una cu întunericul. Cînd îi întîlneşti sau îi zăreşti. vor fi şi ei ceea ce sînt. sînt îngrozitori. Cînd trece un străin sau un provincial. rasa se păstrează curată. Au întotdeauna aceleaşi însuşiri. Lumină în valuri. mereu aceiaşi . tribul tră ieşte încă. Nu seamănă a oameni. comedianţi (în original în limba latină). 295 . Sub bolţile întunecate ale hrubei lor. Luminaţi adîncurile societăţii . Nici un liliac nu se poate împotrivi zorilor. către miezul nopţii. Oa menii aceştia urmăresc cu răbdare asemenea burghezi. şi a ti (a timp cit socie- 1 Colegii de flautişti. că umbra este sufletul lor şi că s-au desprins atunci din noapte. Aurul şi argintul au pentru ei un miros. Chiar cînd indivizii au fost stîrpifi. Adulmecă pungile şi ceasornicele de buzunare. pe o stradă pustie. despre care s-ar putea spune că au o înfăţişare de victime. tresar ca pă ianjenul. renasc mereu din scursorile sociale.tatea va rămîne ceea ce este astăzi. că nu se deosebesc de el.' pharmacopolae. şarlatani. Ce trebuie făcut pentru a stîrpi aceste larve ? Lumină.

Totul se sfîrşise. dar gîndurile nu-l mai mulţumeau. şi apoi şi toamn a .o pot vedea ! Ea mă privea . Marius nu mai avea decît un gînd : să vadă iar chipul acela duios şi plin de farmec. de idei şi de voinţă . Am fost un nesocotit. dar care ghicea aproape tot. omul hotărît. singură tatea îl plictisea. La toate îndemnurile pe care i le şopteau ele. Ii căuta mereu şi pretutindeni. Munca îl dezgusta. Oare asta nu e tot ? Ce mai voiam ? Mai mult decît atît nu se poate. Marius răspundea în sinea lui : „La ce bun ?" îşi făcea sute de mustrări : „De ce am urmărit -o ? Eram atît de fericit numai s. înflăcărat şi puternic. orizonturi şi învăţăminte. Nu mai era Marius. etc. mintea care făurea pla nuri de viitor unul după altul. ce puteam dori mai mult ? Părea că mă iubeşte. Courfeyrac. firea tînără. pentru că aşa era el croit. Natura nemărginită. de mîndrie. Se gîndea mereu. de făgăduinţe. GĂSEŞTE UN OM CU ŞAPCA A trecut vara. dar nu -i afla nicăieri. căci nu putea altfel. de sfaturi. Nici domnul Leblanc şi nici tînăra fată nu s -au mai întors Ia Luxembourg. plină de planuri. pentru că aşa era firea lui. I se părea că totul pierise. atît de bogată altădată de forme. de altfel.CARTEA A OPTA SĂRACUL CEL PĂCĂTOS I MARIUS. îndrăzneţul care înfrunta soarta. CAUTIND 0 FETIŢA CU PĂLĂRIE. era doar un cîine rătăcit. visătorul entuziast. de glasuri. La început. era acum un deşert înaintea lui. căruia Ma rius nu i se spovedea niciodată. a venit iarna. ceea ce. îl felicitase că e îndrăgostit. plimbarea îl obosea. A mea e vina" etc. de lumini. Se cufundă într -o tristeţe adîncă. mai 296 . îl umplea de uimire .

orăşel din sudul Parisului. în prima jumâfate secolului al XlX. mormăia Grantaire pentru sine. zbătîndu -se în durerea sa ca lupul în capcană şi căutînd pretutindeni fiinţa pe care n-o mai găsea nicăieri. Haide. a 297 . descurajat cum era. doar ceva mai tristă.pe urmă. „Aici totuşi pot fi regăsite toate femeile pierdute". Lucru ciudat. pe urma pe care o căuta ! In orice caz. Altă dată i se întîmplă ceva c u totul ciudat.lea. i se păru că recunoaşte pe domnul Leblanc. Bineînţeles că n -a văzut-o tocmai pe aceea pe care o căuta. Era acelaşi păr. năuc. Trăia din ce în ce mai singur. Marius fu izbit de frumuseţea acestui păr alb şi se uită cu luare -aminte la omul care mergea încet şi parcă adîncit în gînduri dureroase. ce purta o şapcă cu cozoroc lung. Cînd se dezmetici. aceeaşi înfăţişare. mistuit de dragoste. încrezător în soarele frumos de septembrie. atît cît se putea vedea de sub şapcă. înfrigurat. primul său gînd fu să urmărească pe omul ăsta . Dar de ee hainele acestea de lucrător ? Ce însemna asta ? Care-o fi rostul acestei deghizări ? Marius fu foarte mirat. Marius s-a lăsat dus de Courfeyrac. Marius îşi lăsă prietenii la bal şi se întoarse acasă pe jos. cu ochii tulburi şi trişti. chinuit de zgomotul şi praful stîrnit de trăsurile pline cu lumea ce se înapoia cîntînd de la serbare şi trecea pe lîngă el. îi spuse în sfîrşit : „Văd că n-ai fost decît un dobitoc. singur prin noapte. Dar gîndul acesta îi venise prea 1 La Sceaux. copleşit. în sfîrşit. nădăjduind — ce vis ! — că poate o va regăsi acolo. Se întîlnise pe una din străduţele din vecinătatea Bulevardului Invalizilor cu un om îmbrăcat ca un lucrător. acelaşi profil. pradă cu totul chinului său lăuntric. exista. trebuia să-l revadă de aproape şi să lămurească misterul. care. de sub care ieşeau afară cîteva şuvife de păr foarte albe. vino la Chaumiere I" Odată. Bossuet şi Grantaire ]a balul de la Sceaux '. căuta să se învioreze respirînd miresmele tari ale nucilor din marginea drumului. cine ştie dacă nu era. văzîndu-l pe Marius copleşit de tristeţe. un parc cu distracţii variate în Jurul unui vas t '•cal de dans. ostenit.

tîrziti şi omul dispăruse. nici cu mama şi nici cu fetele. tocmai ieşise din bîrlogul său. dar era în 2 februarie.una din zilele iernii aceleia soarele se arătase pu(in după . 298 ." 1 1 DESCOPERIRE Marius locuia tot în Casa Gorbeau. îşi spuse el. slă biciuni ale pasiunilor ideale ! Tocmai trecea pragul uşii pe care coana Bougon îl mătura chiar în clipa aceea. pentru care plătise o dată chiria. sau fuseseră daţi afară pentru neplată.amiază. în vremea aceea nu mai erau în casă alţi locatari decît el şi familia Jondrette. premergător unui frig de şase săptămîni. Ceilalţi chiriaşi se mutaseră sau muriseră. Numeroase retipăriri l -au popularizat pînă în secolul al XlX -lea. fiindcă începuse din nou să cineze . Această întîlnire îl nelinişti cîteva zile. Se lăsa noap tea. Intrase pe una din străduţele lăturalnice şi Marius îi pierdu urma. Marius.a fost decît o asemăn are. poate că n . zis din Liige. rostind acest monolog vred nic de t' n ut minte : „Mai e ceva ieftin în ziua de azi ? Toate sînt scumpe. necazul îl ai pe-o nimica toată !" ' Autorul unui Almanah. unde nu lua seama la nimeni. într-adevăr. Numai necazu-i ieftin . fără ca măcar să fi stat de vorbă nici cu tatăl. al cărei soare înşelător. Era ora cinei. apoi i se şterse din minte. ziua Intîmpi nării Domnului. „La urma urmei. Intr. o. dupâ oraşul unde a apărut mai întîi (secolul al XVII. i -a inspirat lui Mathieu Laensberg' aceste două versuri rămase cu drept cuvînt celebre : „De bine ce străluceşte Ursu-n bîrlog se ghemuieşte".lea).

care treceau repede. In timp ce alergau. aşa că puse pachetul în buzunar şi se duse să cineze. Se pierduseră printre arborii de pe bulevard. la picioarele lui. Cea mai înaltă spunea tocmai foarte încet: „Au venit sticleţii. cealaltă ceva mai măruntă. ca să ajungă în strada Saint -Jacques. începu să se gîndească iarăşi J şase luni de dragoste şi de fericire sub cerul liber 299 . văzu pe o alee a străzii Mouffetard un sicriu de copil. Cele două fete de adineauri îi veniră iarăşi în minte. vorbeau între ele. înainta dus pe gînduri. părul despletit şi zbîrlit. una înaltă şi subţire. se întoarse şi văzu două fete în zdrenţe. veneau spre el." Cealaltă îi răspunsese : „I -am văzut şi eu." Apoi. Se aplecă şi -l ridică. cu capul plecat. . înspăimîntate. Este totuşi un lucru mai trist decît să-ţi vezi copiii murind : acela de a -i vedea călcînd pe un drum greşit. Pe întuneric Marius zări chipurile lor pămînfii. gîfîind. Era un soi de plic care părea plin cu hîrtii. Cînd să-şi urmeze drumul. dar degeaba . nu -î văzuseră şi-l atinseră în treacăt. „Sărmanele mame ! gîndi el. ca o pată albă care se mistuie în întuneric. Se întoarse din drum şi strigă după ele. părînd că vor să fugă . Marius se opri o clipă. D -aia am fulit-o 1" Marius înţelese din acest argou înfiorător că jandarmii sau sergenţii de stradă erau să le prindă pe aceste două copile şi că ele izbutiseră să fugă. — Aşa — murmură el — nenorocitele au pierdut asta. Deodată se simţi lovit cu cotul prin ceafă . aceste umbre care dăduseră forme felurite tris teţii lui îi fugiră din minte şi se cufundă din nou în gîndurile lui de totdeauna. zăr i pe jos. bonetele groaznice. Erau să mă înhaţe. se gîndi că fetele se vor fi depărtat. un pachet cenuşiu.Man'us se îndreptă cu paşi înceţi pe bulevard către barieră. Ceva mai departe. aşezat pe trei scaune şi luminat de o luminare. rochiile zdrenţuite şi picioarele goale. învelit cu o pînză neagră.

căreia i -a sacrificat averea toată. care astăzi se găseşte în cea mai mare mizerie.. 300 . sau în orice caz lămuririle necesare ca să -l poată înapoia persoanei care-l pierduse. ca să apere această cauză. de altminteri. Văd şi acum fete tinere. Se gîndi că ar fi bine să-l deschidă şi că. care nu era sigilat şi cuprindea patru scrisori.şi în plină lumină. Darul îndurării şi cucernicia este ceea ce uneşte mai strîns societatea. victimă a sincerităţii şi a dragostei pentru cauza sfîntă a legitimităţii. II şi uitase. pe cînd se dezbrăca de culcare. Desfăcu plicul.o cu sîngele său." III „QUADRIFRONS" ' Seara. în piaţa de peste drum de Camera Deputa ţilor. Toate patru răspîndeau o duhoare de tutun ordinar. pe care a plătit . nr. Atîta doar că altădată îmi păreau îngeri şi astăzi îmi par nişte strigoi. Iată -i cuprinsul : Doamnă Marchiză. poate că găsea în el adresa acelor fete. Adresele erau scrise. printre arborii frumoşi ai Luxem bourgului. Marius îşi spuse că poate va găsi în ea lămuririle p e care le căuta şi. Lăsaţi să se vadă sentimentele Dumne avoastră creştineşti şi aruncaţi o privire îndurătoare asupra acestui nenorocit espanol.. părea că poate fi citită de oricine. de vreme ce scrisoarea nu era închisă. El nu se îndoieşte că onorabila Cu patru frunţi (în original în limba latină). găsi în buzu narul hainei pachetul pe care îl ridicase pe bulevard. „Cît de întunecată a ajuns viaţa mea ! îşi spunea el. Prima scri soare era adresată Domniei-Sale Doamnei Marchize de Grucheray. dacă întradevăr era al lor. nesigilate şi e le.

str. Don Aivarez. str. Cu sentimentele mele de respect cu care am cinstea să fiu. cu adine respect doamna Balizard. era o cerere de ajutor. Marius nădăjdui să găsească adresa în a doua scrisoare care avea ca titlu : Domniei-Sale.. Subiectul acesteia este istoric şi ac301 . Cu nădejdia in doamna contesă. Cassette nr.are decît opt luni. 9. acoperit de răni. Bolnavă de la ultima lăuzie. Doamnei Contese de Mont-vernet. Şi să vă interesaţi de un literat care a prezentat o dramă Comediei Franceze. Semnătura nu era urmată de nici o adresă. şi citi : Domnul Pabourgeot. din care cel mic n. la colţul străzii aux Fers. regalist refugiat în Franţa. căpitan espanoi de cavalerie.Dumneavoastră persoană va acorda un ajutor ca să salveze o viaţă foarte grea pentru un ostaş bine educat şi onorabil. Sînt o mamă nenorocită cu o familie de şase copii. Doamnă. Iată ce citi Marius în ea : Doamnă contesă. am onoare doamnă. negustor de galanterie cu ridicata. Mă bizui dinainte pe omenia care vă însufleţeşte şi pe interesul ce Doamna Marchiză îl poartă unei naţiuni atît de nenorocite. Saint-Denis. care se află în drum către patria sa şi nu are mijloc ca să-şi continue călătoria. nam nici un sprijin pelume. îmi îngădui să vă adresez această scrisoare pentru a vă ruga să-mi acordaţi cinstea preţioasă a simpatiei dv. ca şi celelalte. alegător. Marius trecu la a treia scrisoare care. ma lăsat bărbaţii de cinci luni. Rugămintea lor nu va fi zadarnică. în cea mai mare mizerie. şi recunoştinţa lor va păstra aminti rea voastră încîntătoare.

Cu toate aceste calităţi. concis şi demn de laudă. dar starea jalnică a îmbrăcăminţii mele nu -mi îngăduie. justificată. voi începe de îndată să fac o poemă pentru a vă plăti prinosul meu de recunoştinţă. Cred că stilul este natural.mă că trimit pe fiica mea şi nu mă prezint eu însumi. Ru gămintea de a primi ca un omagiu dorinţa mea de a vă închina această dramă. Scopul meu principal este să satisfac dorinţa care însufleţeşte tot mai mult pe omul din veacul nostru. căci ştiu care sînt amărăciunile pe care le înghit noii-veniţi. seriosul. îmi dă curajul să vă trimit pe fiica mea. lipsit de pîine şi de foc în acest toi de iarnă. Omagiile mele cele mai respectuoase. Această poemă. Domnului şi Doamnei Pabour geot Genftof. vă va fi trimisă dv. Dacă binevoiţi a mă onora cu un dar cit de umil. să nu reuşească a mă ţine departe de teatru.S. cu alte cuvinte MODA ^ această morişcă capricioasă şi ciu dată ce se schimbă mai cu fi ecare vînt. de pro tecto r luminat al literaţilor. ce se desfăşoară misterios şi înaintează prin peripeţii surprin zătoare către un deznodărnînt cu cîteva lovituri de teatru de mare răsunet. înainte de a fi adăugată la începutul dramei şi recitată pe scenă.ţiunea se petrece în Auvergne pe timpul imperiului. reputaţia dv. nepre văzutul se amestecă cu caracterele variate şi cu un. mă tem ca gelozia. Comicul. care vă va expune situaţia noastră neno rocită.o alcătuiesc cit mai desăvîrşit cu pu tinţă. este dovada că năzuiesc la cinstea de a mă adăposti sub scutul dv. egoismul autorilor favorizaţi. pe care voi încerca s. Domnule Pabourgeot. pic de romantism răspîndit uşor peste toată intriga. literat P. 302 . vai. să pot ieşi din casă. In patru locuri sînt de cintat cuplete. ca şi toate celelalte pe care le voi mai scrie. şi a împodobi scrierile mele cu numele dv. Scuzaţi . Mă mulţumesc şi cu doi franci.

mărinimos va fi mişcat de un sentiment de mare îndurare. Omule cu adevărat mărinimos. ca şi cum n -ai fi liber nici măcar să suferi şi să mori de foame aşteptînd ca mi zeria ta să fie uşurată. dar ciudăţenia acestor scri sori era că toate patru fuseseră scrise de aceeaşi mină. Recunoaşte. Av ea adresa : Preamilostivului Domn de la Biserica SaintJacques-du-Haut-Pas. După ce citi aceste patru scrisori.Marius deschise în sfîrşit a patra scrisoare. că trebuie să resimţi cea mai grea lipsă şi este foarte durero s ca. Cum să nu crezi că veneau de la aceeaşi persoană ? In afară de asta. ele păreau să vină de la patru inşi deose biţi : don Alvarez. artist dramatic. Ea cuprindea următoarele cîteva rînduri: Prearnilostive Domn. acelaşi şi mirosul de tutun şi. Aştept venirea sau milostenia dv. dacă veţi binevoi a o face. sluga voastră preaumilă şi plecată. Dacă binevoiţi să întovărăşiţi pe fiica mea. La vederea acestor scripte. să fii nevoit a obţine o certificare a autorităţilor asupra sărăciei tale. căci adevă raţii filozofi încearcă întotdeauna emoţii puternice. Apoi. P. Fabantou. şi vă rog să primiţi sentimentele respectuoase cu care mă simt cinstit să fiu. veţi vedea o nenorocire îngrozitoare şi vă voi prezenta certificatele mele. pentru a primi o oarecare uşurare. hîrtia — grosolană şi îngălbenită — era aceeaşi la toate patru. doamna Balizard. Marius rămase tot atît de nelămurit ca şi înainte. poetul Genflot şi artistul dramatic Fabantou .. sufletul dv. ceea ce făcea ca presupunerea să fie Şi mai temeinică. In primul rînd. nici unul din cei care semnau nu-şi da adresa. cu 303 . binefăcătorule. Destinul este prea fatal pentru un ii şi prea darnic sau prea ocrotitor pentru alţii.

şi ridice ochii de pe cărţile şi manuscrisele pe care le avea pe masă. luase o gustare şi se pregătea să se apuce de lucru — auzi nişte bătăi uşoare în uşă. nu erau decît nişte hîrtii fără nici o valoare. ca şi prima dată. Era o osteneală zadarnică să te străduieşti a pătrunde acest mic mister. nu încuia uşa decît arar. Cum era un tînăr sărac. „Ce să -mi ia ?" îi răspundea nepăsător Marius. Marius era prea abătut ca să poată gusta o glumă a întîmplă rii şi să se prindă în jocul la care uliţa părea că -l pofteşte. De altfel. Fapt este că totuşi într -o zi i se furase o pereche de ghete vechi. M arius se întoarse repede şi văzu o fată tînără. Era o voce înnăbuşită. Dacă n -ar fi găsit întîmplător scrisorile. totul ar fi semănat a păcăleală. I se părea că se joacă de -a baba-oarba cu aceste patru scrisori. nimic nu dovedea că scrisorile aparţin fetelor pe care Marius le întîlnise pe bulevard. frîntă. cînd avea de isprăvit ceva grabnic. domnule. le aruncă într . Marius le puse din nou în plic. „Au să intre hoţii". îl făcea atent coana Bougon. răspunse : — Iertaţi -mă. Altfel. Uşa se deschise.. La urma urmelor. spuse Marius. aceleaşi greşeli de ortografie se repetau cu multă linişte. destrămată. foarte încet. sugrumată.. Pe la orele şapte dimineaţa — tocmai se sculase. o voce de moşneag. care făceau haz pe seama lui. chiar cînd lipsea de acasă. — Ce doreşti. care nu era a doamnei Bougon.toate că în chip vădit se încercase să se schimbe stilul. 304 I i .un colţ şi se culcă. Bătăile în uşă se repetară. O voce. şi literatul Genflot greşea la fel ca şi căpitanul espanol. îşi lăsa cheia în broască. spre marea bucurie a coanei Bougon. — Intră. doamnă Bougon ? urmă Marius fără să . răguşită de rachiu şi basamac.

ca soarele palid ce se stinge sub norii ameninţători ai unei dimineţi de iarnă. claviculele pămîntii. cîţiva dinţi lipsă. Farmecul vîrstei mai lupta încă împotriva bătrîneţii groaznice. — Ce doriţi. Drept cingătoare.i înfiorată şi îngheţată nu avea decît cămaşa şi o fustă. mai cu seamă. cu căută tură grosolană. îndrăzneţi. peste goliciunea. Era o făptură slabă. părul de asemenea strîns cu o sfoară. domnişoară ? întrebă el. Fe restruica prin care lumina pătrundea în odaie se afla tocmai în dreptul uşii şi .i răspîndea pe chip o lumină palidă. era că fata aceea nu venise pe lume ca să fie urîtă. nu încăpea îndoială că avea treabă cu el . domnule Marius. In frageda copilărie trebuie să fi fost chiar frumoasă. adusă timpuriu de sărăcie şi desfrîu. umerii ascuţiţi ieşind afară din că maşă. uitîndu -se prin odaie şi la patul desfăcut cu o îndrăzneală care -ţi strîngea inima. Chipul acesta nu.IV O FLOARE IN MOCIRLA O fată tînără şedea în dreptul uşii întredeschise. formele unei fetiţe rău făcute şi privirea unei femei bătrîne şi stricate .i era cu desăvîrşire necunoscut lui Marius . ea intră. cincizeci de ani amestecaţi cu ci ncisprezece. Era în picioarele goale. ochii tulburi. o sfoară. dar cine era fata aceasta ? Cum de-i ştia numele ? Fără să mai aştepte să fie poftită. Una din făpturile care sînt în acelaşi timp plăpînde şi îngrozitoare şi care -i fac să se cutremure pe cei pe care nu. uscăţivă . Marius se ridicase şi privea încremenit la fiinţa aceasta asemănătoare vedeniilor ce ne apar în vis. o paloare blondă şi limfatică. Ceea ce er a sfîşietor. mftnile roşii.i înduioşează. gura puţin căscată cu colţurile căzute în jos. plăpîndă. Fata răspunse cu glasul ei de puşcăriaş beat: — Am o scrisoare pentru dumneata. Ii spusese lui Marius pe nume . îşi amintea să -l mai fi văzut undeva. Intră cu hotărîre. Pe obrazul acela de şaisprezece ani murea o rămăşiţă de frumuseţe. 20 305 .

aceeaşi ortografie. Te binecuvîntez. Fiica mea mai mare îţi va spune că. şi unde ţ i . după cum am mai spus.e 306 . cinci nume. dacă totuşi Jondrefte el însuşi se numea Jondrette. într-a ţinea în mînă o scrisoare pe care i -o întinse luidevăr. aceeaşi hîrtie. decît rare prilejuri să -i zărească pe neînsemnaţii lui vecini. de două zile. mama nenorocită. Gîndurile lui călătoreau pe a l t e meleaguri. Fiica mea aşteaptă poruncile dumneavoastră. Marius. cinci poveşti. P. acelaşi stil. cred că pot spera că inima dv. Că pitanul spaniol don Alvarez. tinere. Totul fu lămurit dintr -o dată. Dacă nu mă înşel în socot elile mele. el nu avusese. scumpe domnule Marius. Pe cînd deschidea scrisoarea. venea ca o luminiţă într . Vestea nu -i venea pesemne de departe. Această scrisoare. Era acelaşi scris.o plătindu -mi chiria acum şase luni. poetul dramatic Genflot. Marius băgă de seamă că bulinul nemăsurat de mare cu care fusese închisă era încă umed. acelaşi miros de tutun.ai arătat . Cu toate că Marius locuia de foarte multă vrem e în mansardă. tinere! Am aflat bunăvoinţa pe care mi . cinci sem nături şi un singur semnatar. Rămîn cu cu consideraţia distinsă datorată binefăcătorilor umanităţii. Tremura. bătrînul actor Fabantou se numeau toţi patru Jon drette. Jondrett. miloasă se va înduioşa de această nenorocire şi are să vă subjuge dorinţa de a -mi veni întrajutor o mică milostenie. Balizard. Citi : Vecine binevoitor.S. Scrisoarea pornea din acelaşi loc de unde plecaseră şi celelalte patru. am rămas patru oameni fără o bucăţică de pline şi soţia mea este bol navă. Erau cinci răvaşe.o pivniţă.Prin găurile mari ale fustei i se vedeau pulpele lungi şi genunchii slabi. căzută în mijlocul întîmplării de neînţeles care îl preocupa de cu seară pe Marius.

celor pe care-i socotea bogaţi şi miloşi. fără nume. nici libertate. Suflete înflorite ieri şi vestejite astăzi. în afară de dezgust şi de milă. înţelegea că meseria veci nului său Jondrette. Făpturi nefericite. fără sex.gîndul ţi . scrisori pe care i le duceau fetele pe riscul lor. mişca din loc obiectele de toaletă puse pe scrin. cu o îndrăzneală nemaipomenită. pe care le mînjesc toate noroaiele. şi că scria. luase atît de puţin aminte la ele. în strîmtoarea sa. căci desigur ele fuseseră. Marius înţelesese. înţelegea că din toată mizeria asta se plămădiseră în mijlocul societăţii om eneşti. ale căror adrese le afla. fără vîrstă. nici fete. încît. cu o seară înainte. două fiinţe nenorocite. dar în fond nevinovaţi. sub nume de împrumut. Se învîrtea fără să se gîn dească la goliciunea ei.i văzuse altfel decît ca pe nişte umbre . Muta scaunele. aşa cum este ea făcută. judecînd după fuga lor şi după mahalagismele pe care le auzise. nu mai au nimic pe lume. ci un soi de monştri necuraţi. punea mina pe veşmintele lui Marius. asemeni florilor căzute în stradă. creaţi de sărăcie. fata se plimba prin mansardă încoace şi încolo. nici virtute. pentru care binele şi răul nu mai sînt cu putinţă şi care. dar nu . Desigur că se întîinise de mai multe ori cu m embrii familiei Jondrette pe sală sau pe scară. se izbise pe bulevard de fetele Jondrette. o slabă amintire că ar rnai fi în tîlnit-o undeva. era să exploateze mila celor inimoşi. şi c u mare greutate cea care intrase acum în cameră trezise în el. Din cînd în cînd cămaşa des făcută şi ruptă îi aluneca pînă aproape de brîu. scotocea prin colţuri. Acum vedea lămurit totul. aştept înd să le zdro bească o roată. Pe cînd Marius o urmărea cu o privire mirată şi dure roasă. 20* 307 . fără să le recunoască. căci acest părinte ajunse pînă la a . nici răspundere. cînd li s-a dus copilăria.e şi privirea. juca o partidă împotriva soartei şi le punea pe ele drept miză. că aceste nenorocite mai aveau şi alte meserii necurate.şi primejdui fetele . care nu erau nici copii. nici femei.

cuApucă rgător : iute cartea deschisă pe masă şi citi destul de — „. Lăsă cartea. 308 . Marius. A fost şi tata acolo. ca şi cînd ar fi fost singură. — Ah ! Waterloo ! Ştiu de asta. scrise pe o foaie de hîrtie albă care se afla în mijlocul mesei : „Vin sticleţii". dacă ar fi primit altă educaţie şi ar fi avut altă soartă.. castelul Hougomont. Era nespus de trist s-o vezi zbenguindu. — Ah ! grăi ea surprinsă. sau care şi -a frînt aripa. ca să spun aşa.i răspundă. situat în mijlocul cîmpiei Waterloo.." Se opri. înainte ca Marius s. crimpeie de cîntece. Niciodată între animale fiinţa născută să fie porumbiţă nu se preface în bufniţă.!l I ~~ la uite — exclamă ea — ai ogiindă ! Şi îngîna. îndrăzneala neruşinată este o formă a ruşinării.. Noi sîntem foarte bonapartişti. am să scriu cît eva cuvinte ca să — vezi. pe care vocea ei gîtuită şi ră guşită le făcea jalnice. Se simţea că.Generalul Bauduin primi ordinul să cucerească. Sub această îndrăzneală se ghicea. Tata a fost militar. cufundat în gînduri.se şi.. A fost o bătălie odi nioară. o nelinişte şi o umilinţă. Aceasta nu se întîmplă decît cu oamenii. refrene zglobii. zburînd prin cameră cu mişcările unei pasări speriate de prea multa lumină. Urmă cu un accent care exprima fericirea de a se lăuda cu ceva.apuce să . Uite cărţi ! Un fulger trecu prin ochii ei sticloşi. luă o pană şi strigă : — Ştiu să şi scriu ! Muie pana în cerneală şi se întoarse spre Marius : Vrei să vezi ? Uite. feri cire pe care o simte orice fiinţă omenească : — Şi eu ştiu să citesc. totuşi. o lăsa în voie. Waterloo a fost contra englezilor. la noi acasă. Ea se apropie de masă. cu cinci batalioane din brigada sa. zburdălnicia acestei fete zglob ii ar fi fost gingaşă şi plină de farmec.

Ca să . dar eu te cunosc.. Stai rău.. tată. Iţi stă foarte bine cu părul zbîrlit. Nu eram făcute. Jacquot I Cum isprăvi cupletul. Deodată se opri.i spune moş Mabeuf. că eşti un băiat foarte frumos ? Şi în acelaşi timp le veni amîndurora acelaşi gînd. domnule Marius. N-am nici o bucată. Marius se dădu încet înapoi. aruncînd pana : — Nu sînt greşeli de ortografie. 109 . luă un aer ciudat şi -i spuse : — Ştii. Lolo ! Suspină. Sora mea şi cu mine am primit o creştere bună. Am un frate mai mic care e priete n cu artiştii şi cîteodată îmi dă bilete. Tremură. pe scară. strigă : — Mergi cîteodată la teatru. Apoi se uită Ia Marius. îşi pironi ochii stinşi asupra lui Ma rius şi izbucni în rîs. ca pe un pian căruia îi lipsesc clapele. măicuţă. domnule Mariu s. mai e şi lume care miroase urît. dar nu izbutea decît să fie foarte înceată. Te întîlnesc aici. care pe ea o făcu să surîdă şi pe el să se înroşească. domnule Marius ? Eu mă duc. exclamînd cu o intonaţie care cu prindea şi spaimă şi cinism : — Eh! Şi începu să îngîne pe o arie veselă cuvint ele acestea : Mi-este toarne. Mi-este frig. nu -mi place la galerie. Poţi să te uiţi.Apoi. O parte din cuvinte se pier deau în drumul dintre gîtlej şi buze. şi cînd mă plimb te mai văd uneori intrînd la unul care .ţi spun drept. Uneori e lume proastă .i puse mîna pe umăr : — Dumneata nici nu te uiţi la mine. N -am fost întotdeauna ca azi. care locuieşte spre Austeriitz. Vocea ei se străduia să fie gingaşă. te simţi prost. N-am nici o hăinuţă. Se apropie de el şi .

a căzut cînd am fugit. — Uneori plec seara.. cîinilor ! Cuvintele astea îi amintiră lui Marius pricina pentru care nenorocita venise la el. De fapt. Prostia a făcut . murmurînd : — O ! doamne. Ca să nu mîncăm bătaie — pentru că n -aduce nici un folos.ai ştiut că erau ale mele ? A.i pentru moşul care merge la liturghie. Şi -i întinse plicul care cuprindea cele patru scrisori.§ V — Domnişoară — grăi ei cu seriozitatea sa rece — am aci un pachet care cred că e al dumne avoastră. Intre timp. Fata vorbea mai departe. Fata bătu din palme surprinsă şi strigă : — Vai.o să prînzim astăzi ? Asta înseamnă că mîncăm prînzul nostru de alaltăieri.aveţi decît să crăpaţi.am spus tatii că am dus scrisorii.am mai găsit.a veni aici. înainte de. zău ! Dacă nu vă place. ca şi cum nu şi -ar fi dat seama că Marius e acolo. după scris ! Aşad ar. cina de alaltăieri seara. Am să i -o duc. nu -i aşa ? Pe bulevard trebuie să fi fost! Ştii.am întors acasă. prînzul şi cina de ieri. Scormoni în haină.o puştanca de soră -mea. Apoi începu din nou să rîdă şi adăugă : — Ştiţi ce . Ne înghesuiam unul într-altul ca să nu îngheţăm. Are să ne dea poate cu ce să prînzim. Aşa. ne . de loc — i.au răspuns : nix. Su 310 . Nu se vedea ! Am întrebat-o pe soră -mea : „Crezi că era un domn ?" şi ea mi . e tocmai timpul..mea şi cu mine ! Şi dumneavoastră l -aţi găsit ! Pe bulevard. n . Cîteodată nici nu mă mai întorc. ce l-a m mai căutat soră . iarna trecută locuiam sub poduri. Apoi luă iute pachetul şi desfăcu plicul. era un domn".a răspuns : „Da. da. dar nici un folos. cît l. ea desfăcuse cererea adresată „Domnului binefăcător de la biserica Saint -Jacques-du-Haut-Pas". Daţi -mi voie să vi -l înapoiez. bietele scrisori ! Şi cum de . Cînd ne. nu l . unde trebuia şi că persoanele ne . Uite. de dumneata ne-am lovit în trecere ieri seara.o să însemne dac . — Uite — reluă ea — asta.am căutat ! Peste tot. dar nu găsi nimic. toate deodată astăzi.

In trecere. îi făcu o plecăciune adîncă lui Marius. aud flaşnete. urmă : — Cinci franci ! Ce mai bumaşcă ! Cu mut ra regelui ! Taman în chichineaţa asta! E mişto! Eşti un tip minunat ! Ai o labă de la mine ! Bafta pîrliţilor ! Două zile de pi leală. şi războaie de ţesut. Ştii. se gîndi el. zări pe scrin o coajă de pîine uscată care mucezea acolo. domnule. se repezi şi muşcă din ea. „Iată cina mea de astăzi. noaptea.1' îşi opri optzeci de centime şi-i dădu fetei restul de cinci franci. mormăind : — E bună ! e tare ! îmi rupe dinţii ! Şi ieşi. şi haleală. ca şi cum acest soare ar fi avut puterea de a topi în creierul ei torente de argou. — Bravo! se lumină ea. o iau la goană. dorm uneori prin şanţuri. A răsărit soarele. şi mai ştiu eu ce încă ? Mi se pare că cineva zvîrle cu pietre în mine. un semn familiar cu mîna şi se în dreptă către uşă spunînd : — Bună ziua. ameţesc.rioara mea plîngea. şi ciorbă faină ! O să înghiţim pe rupte ! Apoi îşi trase cămaşa pe umeri. ameţesc. ai zice că fumegă şi că vîntul le stinge .. Cît de tristă e apa ! Cînd inii da prin gînd să mă înec. sînt zăpăcită. Mă duc să -l gă sesc pe moşul meu. fără să -mi dau seama încotro. Şi-l privi cu un aer rătăcit. îmi închipui că pereţii albi sînt fluviul şi-mi spun : „Uite. în praf. Ea luă moneda. ca turlele de la Notre Dame. văd casele negre şi mari. Mîine vom vedea. Era tot ce avea pe lume în clipa aceea. cînd merg pe bulevard. cu toate că e noapte. 311 . parcă mi -ar tropoti cai în urechi . După ce-şi scormoni pînă în fund buzunarele. Şi. Marius izbuti să adune cinci franci şi optzeci. văd pomii ca pe nişte furci. acolo e apă !" Stelele sînt ca nişte lampioane mărunte. e prea rece!" Plec singură de cîte ori vreau. E în regulă. E foarte caraghios cînd n-ai mîncat.. spuneam : „Nu.

Deznădejdea e înconjurată de garduri şubrede. sînt mînuite cu mîrşăvie în goana după bani. toate grozăviile sînt cu putinţă. Vai de făpturile fără apărare din jurul lui ! Munca. nefericiţii ! cît sînt de palizi ! ce frig trebuie să le fie ! Parc.FERESTRUICA PROVIDENŢEI Marius trăia de cinci ani în sărăcie. Bărbatul ajuns la disperare ajunge în acelaş i timp şi la cele din urmă mijloace. inima. în întunericul ăsta bărbatul rămîne singur cu slă biciunea femeii şi a copilului şi -i afundă cu îndîrjire în ticăloşii. într -adevăr. înăuntru. care -l împiedicase pînă atunci să 312 . uitîndu-se jalnic unii la alţii. a înrudirilor. se stinge lumina mo rală . Era larva asta care trecuse pe dinain tea lui. Rezemaţi unii de alţii se înghesuie în lă caşul hîd al ursitei l or. pudoarea. şi împărtăşesc promiscuitatea asta întune cată a sexelor. Afară.a dezvăluit partea cea mai urîtă a nopţii. O vedea abia acum. trebuie să vadă mizeria copilului. Atunci. Sănătatea. a ticăloşiilor. pîinea.mpacă lesne cu ea. I. O. Marius îşi făcu oarecum o vină din pornirea lui către visare şi dragoste. cinstea. cantr-o rocă. salariul. Fata aceea a fost pentru Marius un fel de sol al întunericului. a nevinovăţiilor. îşi dădu seama însă că nu cunoscuse încă adevărata mi zerie. mamă. curajul. surori. cine n-a văzut decît mizeria femeii n -a văzut nimic . vir ginitatea. pe toate le pierde deodată.a văzut nimic .ar fi pe o planetă mult mai depărtată de soare de cît noi. care se întîl neşte cu ruşinea şi se . căldura. femei. tinereţea. Fiindcă. copii. bunăvoinţa. în lipsuri şi nevoi . Tată. bărbaţi. sfintele şi neîmblînzitele sfieli ale trupului proaspăt încă. fraţi. fete se strîng laolaltă. cine n -a văzut decît mizeria bărbatului n . care dau toate spre viciu ori spre crimă. lumina zilei pare că se stinge . a vîrstelor. această epidermă a sufletului. trebuie să vadă mi zeria femeii .

îi auzea respirînd sau mai degrabă horcăind lîngă el. Trebuia să fie 313 . era cu gîndul aiurea. mila nu trebuie să fie oare cu atît mai mare cu cît prăbuşirea e mai cumplită ? In vreme ce-şi făcea aceste mustrări — căci Marius. fireşte că sărăcia lor ar fi fost băgată în seamă. la nebunii . foarte stricaţi. Plătindu-le chiria. şi el nici măcar nu trăgea cu urechea ! In cuvintele astea răsunau gemete. Peretele era făcut dintr-un strat subţire de tencuială. Măritiş. pe urmă. umblînd. şi-n vremea asta. dar puţini sînt cei ce cad fără să se întineze . fără îndoială. fraţi de-ai săi din popor. însă. în cuvîntul fatal : mizerabilii. şi nu băgase de seamă ! In fiece zi. el era oarecum ultima verigă prin care se mai ţineau de neamul omenesc . şi prin care. ei. vorbind. dacă ei ar fi avut un altfel de vecin. pe care l -ar fi făcut oricine . susţinut de şipci şi grinzi. plecînd. şi chiar vrednici de tot dispreţul. în fiece clipă îi auzea prin perete. care trăiau bîjbîind în întuneric. un vecin nu cu capul în nori. nişte făpturi omeneşti. la închipuiri. un om obişnuit şi milostiv. se stingeau la doi paşi de el. semnalele lor de pierzanie ar fi fost zărite şi poate de multă vreme ar fi fost ajutaţi şi salvaţi ! Păreau. în vecinătatea lui. venind. ca şi cum privirea lui plină de compătimire ar fi putut să străbată dincolo şi să-i mîngîie pe aceşti nefericiţi. Uite! nu-l despărţea decît un perete de fiinţele astea oropsite de soartă. făcuse un gest instinctiv. foarte destrăbălaţi. ar fi trebuit să facă ceva mai mult. Pentru că. ci cu picioarele pe pămînt. cum am arătat. ca orice suflet cu adevărat cinstit. scoase din rîndul oamenilor.arunce o privire asupra vecinilor săi. se putea auzi foarte desluşit larma de glasuri şi cuvinte. Ia visuri ce nu se puteau împlini. la iubiri imaginare. de la un punct anumit oropsiţii şi nemernicii se amestecă şi se contopesc într-un singur cuvînt. A cui e vina ? Şi. era el însuşi propriul său dascăl şi se dojenea mai mult decît se cuvenea — se uita la peretele care-l despărţea de familia Jondrette. fraţi de -ai săi întru Hristos. foarte păcătoşi. dar el nu le lua în seamă . se stingeau fără rost ! El însuşi contribuia la nefericirea lor şi le-o sporea. de altminteri.

observă şi pătrunde ca gîndirea). nici în partea lui Marius. Mila are dreptul şi trebuie să fie curioasă. un scaun de paie. puteai să priveşti prin deschizătura aceea în odăiţa familiei Jondrette. Ceea ce vedea Marius era o cocioabă. respingătoare. VI FIARA IN VIZUINA EI Oraşele. ceea ce se ascunde în păduri e fio ros. făcută de trei şipci care lăsau un gol între ele.cineva un visător ca Marius ca să nu fi băgat de seamă aşa ceva. ca şi pădurile. sălbatic şi măreţ. cu patru ochiuri. plină de miasme. Drept orice mobilă. adică urît. zărise o gaură triunghiulară. Cavernele preţuiesc mai mult decît cocioabele. urcîndu -te pe scrin. plină de 314 i . două paturi păcătoase ce nu pot fi descrise . lîngă tavan. astfel că toată grosolănia construcţiei ieşea la iveală. nici în partea familiei Jondrette. Se sui pe scrin. „Ia să ne uităm un pic ce -i cu oamenii ăştia şi cum stau". nişte blide vechi. întunecoasă. Tencuiala care o astupa căzuse şi. Gaura semăna a ferestruică. murdară. o fereastră tăiată în acoperiş. drept orice lumină. Nici un fel de tapet nu era lipit de perete. Marius era sărac şi odaia lui sărăcăcioasă . dar. Magherniţa în care-şi adîncea privirea în clipa aceea era ticăloasă. gîndi Marius. aşa cum sărăcia-i era nobilă. îşi lipi ochiul de crăpătură şi privi. Ai voie să priveşti nenorocirea pe furiş ca să-i poţi veni în ajutor. iar în două colţuri. Sînt vizuini şi vi zuini : cele ale fiarelor sînt de preferat celor ale oamenilor. Deodată se ridică : în partea de sus. infectă. Marius cercetă cu de-amănuntul peretele (cîteodata visul cercetează. Aproape fără să-şi dea seama. Dar pe cînd ceea ce se ascunde în oraşe este fioros. o masă şchioapă. au văgăunile lor. mansarda lui era curată. dezgustător şi mărunt. unde se ascunde tot ce au mai ticălos şi mai de temut. adică frumos.

se alcătuiau la voia întimplării constelaţii ciudate de pantofi vechi. căleai de-a dreptul pe molozul străvechi al magherniţei. Napoleon. Gravura înfăţişa o femeie adormită cu un copil pe genunchi. scobituri întunecate.pînze de păianjen. îndepărtează coroana de pe capul copilului . unde ţi se părea că trebuie să se îngrămădească păianjeni mari cît pumnul. cenuşă şi chiar niţel foc. gîndaci laţi cît talpa piciorului şi poate chiar cine ştie ce făpturi omeneşti monstruoase. femeia. Doi tă ciuni fumegau trist. de aceea era închiriată cu patruzeci de franci pe lună. într-o ramă neagră de lemn. golfuri şi capuri. nici duşumele. Pereţii aveau o înfăţişare leproasă. nişte zdrenţe atîr nate în cui. Intr -un ungher de lîngă deschizătura prin care se uita Marius era atîrnată pe perete. Prin ferestruica asta intra tocmai atîta lumină cîtă îi trebuia unui chip de om ca să pară un chip de stafie. erau plini de zgîrieturi şi de cicatrice. In chipul ăsta se năşteau coifuri de nepătruns. Ceea ce făcea şi mai groaznică mansarda asta era mărimea ei. într -un nor. nişte seînduri rupte. în care praful pătrunsese adînc şi pe care mătura n-o atinsese niciodată. Se zăreau pe ei desene neruşinate mîz gălite cu cărbune. ca un chip desfigurat de-o boală cumplită . Unul dintre paturi se afla lîngă uşă . de-a lungul lor mustea o umezeală dezgustătoare. se . Pe această podea zgrunţuroasă. un vultur cu o coroană în cioc . încolo camera avea şi o vatră . care ajunsese negru sub picioare. Amîndouă se atingeau cu un capăt de vatră şi stăteau cu faţa spre Marius. dedesubtul căreia sta scris cu litere mari : VISUL. In vatra asta se aflau de toate : o maşină mică de gătit. fără să se trezească. o tingire. unghiuri. o colivie. lîngă fereastră. cealaltă n -avea nici lespezi. de ghete scîlciate şi de zdrenţe groaznice . în fund. Odaia în care locuia Marius era pardosită cu cărămizi crăpate . o gravură colorată. goluri sub acoperiş. Avea ieşituri. celălalt. în slavă. adormit şi el .

pasărea de pradă şi omul chichiţelor judiciare urîţindu-se şi întregindu-se unul pe altul. Pîine nu mai era în cocioabă. ar fi recunoscut într-însul un vultur contopit cu un procuror . prin care i se vedeau pieptul păros şi braţele goale.reazimă de-o coloană albastră-închis. sprijinindu-se cu o muche de perete. se afla un fel de paravan de lemn. WAGRAMME.. Sub acest tablou. Scria pesemne nişte scrisori ca acelea pe care le citise Marius. împodobită cu această inscripţie : MARINGO. Purta o cămaşă de femeie. de formatul cunoscut al cabinetelor de lectură de altădată. şedea un bărbat de vreo şaizeci de ani. IENA. mai mult lung decît lat. pămîntiu. crud şi neliniştit. aşteptînd să fie pusă la loc. Pe un colţ al mesei se zărea un volum vechi. pasărea de pradă făcîndu-l respingător pe omul chichiţelor. dar tutun se găsea. ELOT. 316 . creatorul . Dacă Lavater' ar fi văzut chipul ăsta. căruntă. Ţinea o pipă în gură şi fuma. vreo tăblie desprinsă de pe un zid şi uitată acolo. teorie după care trăsăturile fe(ei sînt indicii sigure sie caracterului. 1 Filozof e/ve(ian din secolul al XVIII-lea. mic de statură. AUSTERLITS. slab. cu un chip şiret. în 12. pe jos. speriat. un saşiu mîzgălit pe partea cealaltă. cu capitelul galben. Părea un tablou întors. arătînd că e vorba de un roman. Sub cămaşă se vedeau nişte pantaloni murdari de noroi şi nişte cizme din care-i ieşeau degetele picioarelor. acoperite cu păr cărunt. cerneală şi hîrtie. roşietic. omul chichiţelor făcînd de ruşine pasărea de pradă. desperecheat. Lîngă masa pe care Marius zărea un condei. un ticălos respingător.fiziognomiei". Omul avea o barbă mare.

fără -ndoială. Era fetiţa care strigase în seara trecută pe bulevard : „Am tulit-o I tulit-o ! tulit-o . scrîşnind din dinţi : — Ah ! I-aş mînca fripţi pe oameni ! O femeie grasă. Pe jos. lîngă ea. foarte pa lidă. Deşi încovoiată şi zgribulită. de-un blond-roşcat. sînt în partea de sus. Părea de unsprezece sau doisprezece ani. femeia se vedea că e foarte înaltă. omul vorbea cu glas tare şi Alarius auzea ce spunea : — Şi cînd te gîndeşti că nu există egalitate nici măcar după moarte ! Uitafi-vă la Pere-Lachaise ! Cei mari. Era un fel de namilă pe lîngă bărbatul ei. bătu cu pumnul în masă şi adăugă. RKGELE. cercetînd-o mai atent.Pe copertă se afia titlul următor. în gropi. Cei mici. de ! sînt îngropaţi în vale. lîngă vatră. Nu purta nici ea decît o cămaşă şi o fustă de flanelă. nenorocifii. în umezeală. Un şorţ de pînză groasă ascundea jumătate din fustă. ONOAREA ŞI FEMEILE. cu unghiile turtite. pe aleea cu salcîm i. Marius desluşi o fetiţă deşirată. care e pietruită. sora cea mică a celei care venise la el. care putea să aibă tot atît de bine patruzeci ca şi o sută de ani. Avea un păr groaznic. DE DUCRAY-DUMINIL. tipărit cu litere mari şi groase : DUMNEZEU. Nu te poţi duce să -i ve zi fără să te afunzi în glod. nici nu trăieşte. nici nu vede. cu aerul că nici n-ascultă. pe care-I scutura din cînd în cînd cu uriaşele ei mîîni lucioase. dar. 1814 Pe cînd scria. cu picioarele spînzurînd în gol. Sînt bă gaţi acolo ca să putrezească mai repede. bo gaţii. îţi dădeai seama că trebuie să aibă cincisprezece. peticită cu rămăşiţe de stofă veche. pesemne din acelaşi ro man. stînd aproape goală. se afla deschis un volum de aceiaşi format ca şi celălalt. stătea ghemuită. nevoiaşii. Pe un pat.'" 317 . în picioa rele goale. unde noroiul îţi ajunge pînă la genunchi. Pot să vină acolo cu trăsura. Era. încărunţit. Aici se opri.

Omul bombănea. Aceste triste răsaduri omeneşti sînt rodul sărăciei. nişte fiare vechi cu o înfăţişare îndoielnică. fata părea că nu mai răsuflă. mîin e femei. Intr -un colt. In clipa aceea. s. puişorule ! zise ea. nu se vedea în toată încăperea nici un obiect care să facă dovada vreunei îndeletniciri oarecare . beciul. Fiinţe fără copilărie şi fără adolescentă. — Linişteşte -te. ca şi cum le . bărbăţele ! In mizerie. pesemne însă că mustră rile zilnice ce şi le făceau unul altuia din pricina groaz nicei mizerii în care se zbăteau cu toţii stinseseră şi în 318 . nici o vîrtelniţă. încolo. par de douăzeci.Făcea parte din făpturile acelea plăpînde care ră min multă vreme în urmă. mai înfricoşătoare decît adîncul unui mormînt. Se auzea scîrţîi tul penei pe hîrtie. la şaisprezece. femeia asta îşi iubise odată bărbatul cu toată dragostea de care era în stare . sînt anticamera lui . fără a se opri din scris: — Ticăloşie ! ticăloşie ! totu -i ticăloşie ! Această variantă a exclamaţiei lui Solomon îi smulse femeii un suspin. văgăuna prin care se tîrăsc unii să raci pe sub temeliile edificiului social nu sînt chiar un mormînt. fiindcă aici se simţea totuşi prezenţa sufletului omenesc şi zvîc nirea vieţii. Marius privi cîtăva vreme această încăpere jalnică. Astăzi sînt fetiţe. Nu -ţi face inimă rea. trupurile se-nghemuiesc unele într-altele.ar fi frig. ca dintr -o dată să crească uimitor. iubitule ! Eşti prea drăguţ că le scrii tuturor indivi zilor ăstora.ar spune că au luat -o la goană prin viată ca să sfîrşească mai repede. Pe cît se pare. făptura asta părea un copil. Mansarda. inimile însă se înstrăinează.ar părea că moartea.aproape. îşi desfăşoară mizeria cea mai mare în acest vestibul. La cincisprezece ani par de doisprezece . nici o sculă. nici un gherghef. Totul arăta trîndăvia întunecată care vine după deznădejde şi pre vesteşte agonia. femeia nu scotea o vorbă . care e pe . întocmai ca bogaţii care îşi arată tot ce au mai de preţ în palatul lor la intrare. dar. Omul tăcuse . S.

Marius era gata să coboare din observatorul său improvizat. purta o pelerină veche peticită. puişorule. cînd un zgomot îi atrase îuarea-aminte şi-l făcu să rămînă pe loc. inima tăcea.ea orice sentiment. şi -n pragul ei se ivi fata cea mare. — Domnul acela ! — Filantropul ? — Da. femeia întoarse capul . căci gîfîia de oboseală. Ii spunea : „Iubitule. Totuşi vorbele de dezmierdare. Omul începuse să scrie iar. dar pe care ea o lăsase. iar la plecare şi -o luase din nou. la uşă. stătu o clipă să răsufle. — Cine ? întrebă tatăl." numai din gură . ca să trezească mai multă milă. sora cea mică nici nu se urni. Nu mai păstrase pentru bărbatul ei decît cenuşa afecţiunii de odinioară. cum se întîrnplă adesea. trase uşa după ea. Intră. Uşa mansardei se deschise brusc. bărbăţeie etc. VH STRATEGIE Şl TACTICA Tulburat peste măsură. — De la biserica Saint-Jacques ? — Da. supravieţuisera. apoi strigă cu toată bucuria iz bînzii în glas : — Vine ! Tatăl ridică ochii. — Şi o să vină ? — E-n urma mea. cu care Marius n -o văzuse cu un ceas înainte. pesemne. — Bătrînul ? — Da. Era încălţată cu nişte pantofi mari băr băteşti şi stropită de norof pînă pe gleznele roşii . — Eşti sigură ? — Sînt sigură 319 .

gîl. Nu ştiu ceva mai sîcîitor decît tălpile astea care mustesc şi fac gîl. moşulică ! Ascultă : am intrat în biserică . — Ce număr era ? — 440. l . fiica mea are de făc ut nişte cum părături . I -am dat adresa.am făcut o plecăciune şi i -am dat scrisoarea.sa şi urcîndu -se într.o să vină ? — Am văzut birja apucînd -o pe strada Petit-Banquier.ai dat măcar adresa ? I. cum de-ai ajuns înaintea lui ? I. — Cu birja. stai ! zise fata.am spus limpede : „Ultima uşă din fundul sălii. era la locul lui obişnuit. apoi e vorba şi de curăţenie.a spus : „Unde staţi. E Rotschild ! Tatăl se ridică. copila mea ?" Iam răspuns : „Vă conduc eu. Asta m.arn uitat Ia număr. A citit. într -una. mai întîi fiindcă n . am să iau o trăsură şi am să ajung la voi o dată cu dumneata". Mai bine merg d esculţă.ai găsit prin urmare la biserică ? A citit scrisoarea mea ? Ce -a spus ? — Stai. Mi -a zis : „Nu . îi spuse : — Oi fi eu fată deşteaptă. După slujbă.a făcut să vin într -un suflet. — Cum se face ca eşti atît de sigură ? Dacă vine cu birja. 320 . a părut mirat şi . i .am chef să mă îmbolnăvesc .am văzut ieşind din biserică împreună cu fiică . I . nu mai vreau să -i port. d ar să ştii că n u mă mai încalţ cu pantofii ăştia .o birjă. — Bravo ! Eşti o fată deşteaptă ! Fata se uită fără sfială la taică . Grozav îţi mai merge gura. — Şi ce te face să crezi c .său şi.ai spus limpede : ultima uşă din fundul sălii. am să vin".— Nu zău ! vine ? — Vine cu birja.şi pantofii. asta-i ! Doar m. apoi a spus : „Bine. — De unde ştii că . pe dreapta ? Nu cumva să greşească adresa ! L . dă mi adresa voastră . Cînd i-am spus casa.o şi mi .a stat o clipă pe gînduri . domnule". arătîndu .i aceeaşi birjă ? — Ei. pe dreapta". gîl.

— Ai dreptate. — Sparge un geam ! porunci el din nou. o întrebă pe fiică-sa : — E frig afară ? — E foarte frig. Pe urmă îi spuse fetei celei mari : — Tu desfundă scaunul. puturoaso ! Stai de pomană toată ziua ! Sparge un geam ! Fata se dete jos din pat. fata se înălţă pe vîrful picioarelor şi dădu cu pumnul într -un geam. zise ea. Scoţînd piciorul. — Bun ! spuse tatăl. Stinge focul! încremenită. adăugă el cu amărăciune. N-auzi ? Vine filantropul. II 321 . iute ! Jos din pat. Tatăl se întoarse spre copila cea mică de pe patul de lîngă fereastră şi -i strigă cu glas tunător : — Hai. Fa(a parcă i se luminase. v»I. Omul se ridică. — Nevastă ! strigă el. Ninge. Piciorul îi trecuse printr -însul. tatăl apucă o oală spartă de pe vatră şi aruncă apă peste tăciuni.Mfzerabillf. Dar n-au să te lase să intri în biserici. răspunse tatăl cu o blîndeţe care nu se potrivea cu asprimea fetei. înşfacă el scaunul şi cu o lovitură de picior îl desfundă. săracii trebuie să aibă încălţăminte. Cu sprinteneala unui saltimbanc. Cerceta repede cu privirea toate colfişoarele mansardei. tremurînd. Sticla se sfărîmă şi căzu cu un zgomot asurzitor. Ţi-am spus să spargi un geam ! Cu un fel de supunere plină de groază. Era încruntat şi aspru. — N-auzi ? repetă tatăl. La dumnezeu nu te poţi duce cu picioarele goale. femeia nu se clinti din loc. Reveni apoi la ceea ce-l interesa : — Şi eşti sigură. 21 . Fata nu pricepu. Copila stătea uluită. ai ? Eşti sigură că vine ? — Era la cîţiva paşi în urma mea.

se şi rezemîndu . Un vînt rece sufla prin fereastră şi pătrundea în odaie.şi făcea ultimele pregătiri în clipa cînd bătălia e gata să înceapă. fata cea mică îşi arătă pumnul însîngerat. preves tit în ajun de soarele Intîmpinării Domnului. se dusese lîngă patul maică .n regulă. Negura de afară pătrundea şi ea. venise întradevăr.Părea un general care . Tatăl aruncă o privire de jur împrejur pentru a se în credinţa că nu uitase nimic. Prevăzusem şi asta. cu atît mai bine ? se miră femeia. Luă o lopată veche şi pre sără cenuşă peste tăciunii uzi. Fără să iasă din ungherul în care se ghemuise.ncepu să ţipe : — Poftim ce tîmpenii faci ! S .un colţ al odăii. se sculă şi întrebă cu un glas domol şi tainic. spuse. mama se ridică şi . — Ce s-a fntîmplat ? strigă tatăl. Se rănise spărgînd geamul ." — Acum putem să -l primim pe filantrop. se uită cu mulţumire la cămaşa sfîşiată. — Cum. In clipa se auzi un scîncet venind dintr .i ascundă cu totul.a tăiat spărgînd u. După aceea. care nu scosese încă nici un cuvînt. De rîndul ăsta. sculîndu . iubitule ? — Tu treci în pat ! răspunse omul. Suprim libertatea presei ! Sfîşiind apoi cămaşa femeiască cu care era îmbrăcat.si şi plîngea pe înfundate. întinzîndu -se ca o scamă alburie.o mînă nevăzută. ca să . pârînd că se căzneşte să vorbească : — Ce-ai de g înd să faci.ţi ţie geamul ! — Cu atît mai bine ! zise omul.se de vatră. Prin fereastra spartă se vedea cum ninge. Frigul. Mama se supuse şi se trînfi greoaie pe aceea unul dintre paturi. făcu o fîşie de pînză cu care înfăşură repede mîna însîngerată a micuţei. 322 . — Linişte ! răspunse tatăl. — Şi cămaşa e . Tonul nu îngăduia discuţie. Mama. destrămată parcă de . Pe urmă. Toate astea fac impresie.

^ --------------------- VIII 0 RAZA DE LUMINA Fata cea mare se apropie şi puse mîna pe mîna tatălui ei. care vin să ne umilească şi să ne aducă haine.aştepte ! n -au a ltceva de făcut !" O ! cît îi urăsc şi ce chef aş avea să -i strîng de gît. Mama strigă furioasă : — De cînd te ştiu ai fost mai grozav decît alţii ! Chiar şi la rele 1 — Tacă -ti gura ! Şi se uită în aşa chip la ea. şi pîine 1 Nu. Dimpotrivă ! plîngi ! plîfigi . nu ! strigă tatăl. care fac pe credincioşii.e şi mai frig ! o puse la punct bătrînul. — Şi .aşa ! Intorcîndu -se apoi spre cea mare : Ei. nu mai plînge. — Nu. bani ! niciodată ! spun ei. după su tane şi care se cred mai presus decît noi. pe aşa zişii oameni milostivi. drăcie ! Ştii că -i frig al dracului în mansarda asta afurisită ! exclamă tatăl. eu nu vreau aşa ceva. văd că nu s . cu bucurie. nişte ţoale care nu fac două parale. îşi spune : „Foarte bine ! să m. p entru că ne ducem să . Fiica cea mare îşi curăţa nepăsătoare marginea pelerinei . — Nu-i nimic ! Mie mi. cum spun ei.' E mai bine. Dacă nu vine individul ? Păi da ! se lasă aşteptat. pentru că sîntem beţivi şi n* 323 . după predici. încît mama amuţi In mansarda murdară domni o clipă de tăcere. cu entuziasm. am stricat scaunul. o sărută şi -i spuse în şoaptă : — Odorul meu.tău. sora cea mică scîncea într una . mama îi luă capul în mîini. — Ei. care se duc la biserică.ai rănit fata ! mormăi mama. cu mulţumire. mi -am r upt cămaşa şi -am spart geamul degeaba. se iau după popi. îl superi pe taică . — Ia uite ce frig mi-e ! se plînse ea. pe bogaţii ăştia ! Pe toţi bogaţii. n-o să ai nimic. ticăloşilor I Bani 1 A.i bem. te rog.arată nimeni ! Da dacă nu mai vine ? Am stins focul.

şî ce -au fost pe vremea lor ? Nişte hoţi I Altminteri nu s-ar îi putut îmbogăţi. omul se repezi şi -o deschise. erau ochii ei.. fata ei delicată se încadra într . gura. în cocioaba asta păcătoasă. steaua care lucise pentru el şase luni. într-adevăr. strigînd.. poate. trupul ei se ascundea într-o haină îmblănită de atlaz 324 . Ceea ce simţi în clipa aceea nu se poate descrie.ar sfărîma tot.. O ! societatea ar trebui luată de guler şi aruncată cît colo ! S. Da ce -o fi făcînd nătărăul tău de binefăcător ? Mai vine ? Pesemne c-o fi uitat adresa. Pun rămăşag că vita asta bătrînă. în mansarda asta. dar cel puţin n -ar mai avea nimeni nimic şi tot ar fi un câştig !. Era Ea ! Cel ce-a iubit vreodată cunoaşte toate strălucitoarele înţelesuri pe care le cuprind cele două litere ale cuvîn tului : Ea. domnule ! Binevoiţi şi intraţi. împreună cu încîntătoarea dumneavoastră domnişoară. mă rog. dobitocul. Cum ? o revedea în sfîrşit după ce .o pălărie de catif ea liliachie. în grozăvia asta ! Marius tremura pierdut. Marius nu se clintise de la locul lui. Marius abia o putea zări prin ceata luminoasă ce i se lăsase deodată pe ochi.. da ! Ea era. fruntea. Era gingaşa făptură care dispăruse. chipul acela fru mos care se depărtase deodată şi îl lăsase în întuneric. In clipa aceea se auzi o u şoară bătaie în uşă . Zvîcnirile inimii îi împăienjeneau vederea.trîntor! I Da eî ? Ei ce sînt. Ei. Arătarea pierise şi -acum se ivea din nou. Reapărea în umbra asta. ea era.şi pierduse sufletul şi că l-a regăsit. în vreme ce făcea o plecă ciune adîncă. Era neschimbată — poate puţin cam palidă . cu un zîmbet mieros pe buze : — Intraţi. Era gata să -l podidească plînsul.o căutase atît de mult ? I se părea că . preamilostive binefăcător. Un bărbat în vîrstă şi -o fată tînără se iviră în pragul mansardei.

— Cerescul nostru binefăcător ne copleşeşte ! spuse Jondrette. — Artistul dramatic. încît cei ce veneau de afară puteau crede că pătrund într -un gîrlici de pivniţă..i lungă se vedeau picioruşele strînse în pantofi de mătase. pe cînd musafirii cercetau încăperea aceea jalnică. adăugă numaidecît în şoaptă : — Ei ? ce spuneam eu ? Cîrpe ! Bani. ploconindu-se p î n ă l a pămînt. la acest chip încîntător şi fericit.i spuse bătrînului Jondrette : — Domnule. Pe urmă. Bun ! Asta-i prinse bine lui Jondrette. Fata cea mare a soţilor Jondrette se trăsese în dosul uşii şi se uita posomorită la pălăria de catifea. deoarece chiar în clipa aceea domnul Leblanc se întoarse spre el şi -i spuse cu aerul unuia care nu. **. adăugă repede Jondrette. ciorapi şi pături de lînă. Domnul Leblanc se apropie cu privirea Iui blîndă şi tristă şi . la haina de mătase. Făcuse cîţiva paşi în odaie şi pusese pe masă un pachet destul de mare.şi aduce aminte numele : — Văd că sînteţi vrednic de plîns.amănuntul de privirile deprinse cu întunericu l ale celor din încăpere.. în pachetul ăsta veţi găsi lucruri noî. ioc ! Toţi sînt la fel! A ! da cum era i scălită scrisoarea către nătărăul ăsta bătrîn ? — Fabantou. aplecîndu -se la urechea fiicei celei mari. desluşind anevoie nişte forme nelămurite în jurul lor. îi şopti fata.negru. în vreme ce ei erau văzuţi şi cercetaţi cu de . Era însoţită tot de domnul Leblanc. .Fabantou. Noii-veniţi înaintară deci cu oarecare şovăială. domnule. De sub rochia . IX JONDRETTE E GATA SA PLINGA Hruba era atît de întunecoasă.

întorcîndu -se spre domnul Leblanc. stau în frig ! Singurul scaun pe care -l am e desfundat ! Un geam spart! Pe vremea asta ! Ne vastă . se vaită mai departe : Iată. se apro pie de nevastă . Acum e rîndul mizeriei. Iată. — Plîngi. dom - . folosindu -se de clipa cînd noiiveniti o întrebau pe fetită ce e cu mîna ei rănită.— Domnule Fabantou .şi aducă aminte ceva. rănită ! adăugă Jondrette. în şoaptă : — Uită . Copila. Fetita. ca să cîştige şase gologani pe zi. Jondrette se uita la „filantrop" într -un chip foarte ciudat. O să fie poate nevoie să i se taie braţul. distrată de sosirea străinilor. în pat. — Vai. Mititica începu să urle. bolnavă ! — Biata femeie ! spuse domnul Leblanc.sa. binefăcătorule. Jondrette crezu acum c. Toate astea cu o îndemînare de scamator.i spuse repede.mea. n. Deodată. aşa e. luînd în serios aceste cuvinte. In acelaşi timp. De cîteva clipe. ca şi cum ar fi căutat să . începu să plîngă cu hohote. pe care Marius o numea în inima l ui „Ursula". binefăcătorule ! răspunse tatăl. Tînăra încîntătoare.vă. şi . sărman ii.a sosit clipa să -l înduioşeze pe „filantrop". — Micuţa. mi -aduc aminte. începus e să se uite la „domnişoara" şi încetase să mai plîngă. Pe cînd vorbea.te bine la omul ăsta ! Pe urmă. domnule ! Sînt elevul lui Talma ! Pe vremuri mi-a zîmbit norocul. — Adevărat ? zise bătrînul domn îngrijorat. da. nici foc . o strînse de mîna rănită. se apropie îndată : — Biata micuţă ! zise ea. frumoasă domnişoară — urmă Jondrette •— Ia mîna ei însîngerată ! A avut un accident pe cînd lucra la o maşină. care stătea în pat cu o mutră copleşită şi năucă. Exclamă cu un glas care amintea tot odată îngîrnfarea scamatorului de bîlci şi umilinţa cerşe torului la drumul mare : — Elevul lui Talma. n . da. — Uitaţi .auzi ? adăugă Jondrette. părea că -l cercetează cu băgare de seamă. copilaşii mei.avem nici pîine.

domnule ! Elmira iar da de pomană lui Belizaire. preastimatul meu domn. care mă cunoaşte şi care ţine foarte mult la mine. fetele în frica lui dumnezeu. şi dumnea voastră. care trăiţi numai în virtute şi .am o leţcaie ! Aş cădea în genunchi în faţa unui gologan. darnicul meu ocrotitor. fermecătoare domnişoară.nule ! n..o caut pe domnişoara Marş. ultimul termen pe care mi l-a dat proprietarul .am haină.le ! Trebuie să meargă pe drumul drept. i . N -am vrut să le las să facă teatru. în zăpadă. domnule ? Am jucat împreună în provincie.aş duce s . dar şi din pricina stării nervoase .mi ! Şi e ruptă toată ! In toiul iernii !. înţelegeţi asta dumnea voastră. pe ploaie.i plătesc ? N . Dar aşa. nevastă mea cu boala ei. Fir. fiindcă n .au pe nimeni şi la urmă sînt ale tuturora. ziua fatală. Nu sînt ca nenorocitele alea care la început n . atunci fiica mea cea mare. despre morală şi despre virtute ! Intrebaţi . dacă nu -l plătesc pînă diseară.ar trebui îngrijiri . Din domni şoara Nimeni ajung doamna Toată lumea.. fetiţa mea rănită. Celimene mi-ar veni în ajutor. m . să fie cinstite şi drăguţe şi să creadă -n dumnezeu ! Ce dracu 1 Ei bine. eu. Au un părinte.n bunătate şi care umpleţi de miresme biserica în care biata mea copilă vă zăreşte în fiecare zi cînd vine să se roage ?. nimic ! Să nam nici un ban în casă ! Mi . Ah ! Impieliţatele ! Să le prind numai că se apucă de aşa ceva ! Eu nu glumesc ! Le trîntesc tot felul de predici despre onoare.ar să fie ! Asta nu se poate întîmpla în familia Fabantou ! înţeleg să le dau o creştere aleasă. Dac .e fata greu rănită şi n -am un gologan ! Nevastă .am altceva ce să îmbrac decît o cămaşă de -a nevesti.. Am împărţit laurii cu dînsa. ştiţi ce -are să se întîmple mîine ? Mîine e 4 februarie. dom 327 . vom fi toţi patru fără adăpost.. domnule. Asta e.mea suferă de năduf! Din pricina vîrstei. Nu pot ieşi din casă. Oare tot în strada Tour-des-Dames stă ? Nu ştiţi cumva.e nevasta bolnavă şi n -am o leţcaie ! Mi . domnule ! Iată în ce hal au ajuns artele ! înţelegeţi. domnule. Fiindcă eu îmi cresc. şi fiicei mele la fel ! Dar medicul ? Dar farmacistul ? De unde să .aş avea măcar o haină.

Domnul scoase cinci franci din buzunar şi -i puse pe masă. Datorez patru rate. repede — preastimate domn. Şi adăugă în şoapt? ' Nevastă. 328 . — Domnule — grăi ea — v. deoarece nu trecuseră nici şase luni de cindLeblanc îi plătise Alarius două. La ceasurile opt trebuie să fiu la Da. o luă din nou de bra{ pe frumoasa fată — Pe diseară. Patru rate n. — Am să aici la ceasurile şase şi .mi plăteşte nici măcar scaunul şi geamul ! Şi să mai faci şi cheltuieli. uită -te bine la el ! Leblanc şi Domnul porni spre uşă. înso ţită de -o straşnică ridicare din umeri. chiria pe un an l auica şaizec: de franci. prieteni I zise el. — Domnule Fabantou. cafenie. zise el. Jondrette îi aruncă fetei o privire fulgerătoare. — Binefăcătorul meu ! exclamă Jondrette copleşit. — La ora şase ? întrebă Jondrette. Domnul Leblanc se întoarse şi răspunse zîmbind : — N-am uitat.seară trebuie plătiţi.. n-am decît cinci franci la mine. — şase fix. nu . dar o duc pe fiicâ.nule. Intre timp.mea acasă şi mă înapoiez diseară.aţi uitat redingota. şi el nu putea să fie dator pe şaizeci patru tri mestre. fata cea mare zări pardesiul rămas pe In La clipa aceea.o. Jondrette mintea. am lăsat -o. Astă . scaun.ar fi făcut decît patru zeci de franci. pe care o purta peste redingota albastră şi o azvîrlise pe spătarul scaunului.'..i aşa ?Răspunse Fa{a: lui Jondrette luă o să expresie ciudată. Jondrette avu vreme să mormăie la urechea fetei celei mari: — Nemernicul I Ce vrea să fac cu cei cinci fran ci ai lui ? Nu. domnul Leblanc îşi scoase redingota lui mare. proprietar.am să vă aduc cei şaizeci defiu franci.

el n. să poată duce cu dînsul ceva din muzica aceea. Privirea îi rămăsese aţintită asupra fetei. încerca să -i asculte cuvintele.mi să vă conduc pînă la trăsura dumneavoastră. chiar de la primii ei paşi în mansardă. Asta făcea ca încîntarea lui Marius să fie amestecată cu mînie. dar nu-i cunoştea sunetul glasului. Jondrette mergea înaintea celor doi străini.o audă. desfăcea lucrurile şi păturile.ar fi rămas uluit. ca să zicem aşa. o cuprinsese. mă podidesc lacrimile 1 Ingăduiţi . Jondrette nu se lăsă rugat de două ori şi îmbrăcă repede redingota cafenie._ O I protectorul meu I continuă Jondrette. Ii cunoştea ochii. mersul. Nu . fruntea. I se păruse odată. Marius a trăit acele clipe de extaz care fac să dispară percepţiile materiale şi fixează sufletul asupra unui singur punct. E foarte frig afară. că prinsese cîteva cuvinte.i scăpase nici un amănunt din toată scena asta şi totuşi.vă pardesiul. Cît a stat ea acolo. spuse domnul Leblanc. Nu la fală se uita el. Ieşiră toţi trei. la Luxembourg. el îi pîndea toate mişcările. Dar tot ul se pierdea în văicărelile şi -rj izbucnirile gălăgioase ale lui Jondrette. statura. vorbind cu blîndeţe mamei bolnave şi cu duioşie fetiţei rănite.adevăr făptura cerească a fetei în mijlocul acestor fiinţe respingătoare. O sorbea din ochi. puneţi . — Dacă ieşiţi. TARIFUL CABRIOLETELOR DE PIAŢA E DOI FRANCI ORA Lui Marius nu. inima lui. la drept vorbind. ci la lumina aceea cu haină de mătase şi cu pălărie de catifea. în mansarda asta 129 . Augustul meu binefăcător. nu văzuse nimic. Pe cînd fata dezlega pachetul.i venea să creadă că zărea într . Ar fi dat zece ani din viaţă s . o învăluise toată. frumuseţea. dar nu era sigur. Dacă stea ua Sirius ar fi intrat în odaie.

în casa asta.groaznică. iar cămaşa îi era ruptă la piept. desigur că s . se încumetă şi ieşi din odaie. Ce să facă ? Să aştepte puţin ? Dar dacă mai zăboveşte. Nici pe scară nimeni. să n -o pă răsească pînă nu va afla unde locuieşte. fără îndoială. ca să n -o mai piardă după ce -a regăsit -o ca prin minune. Marius se repezi într-acolo. Marius era nehotărît. folositor şi neprimejdios. birja ajunsese destul de departe. dac -ar întoarce capul pe coridor. Dădu fuga la scară. I se părea că vede un colibri printre broaşte rîioase. domnul Leblanc nu se ur case încă în trăsură . Sări jos de pe scrin şi . In sfîrşit. In clipa aceea — întîmplare neaşteptată şi minunată — Marius zări tre cînd pe bulevard o cabrioletă de piaţă. zări din nou birja coborînd repede pe strada Mouf fetard . nu mai avu decît un singur gînd : s-o urmărească. de altfel. pe scară sau în prag şi l -ar vedea pe el. fără nasturi.şi luă pălăria.ar nelinişti şi că ar căuta cu orice pre( să . nu avea altceva de făcut decît să se urce în această cabrioletă şi să urmărească birja. şi înc . goală . vorbă lungă . nu era chip s-o mai ajungă . Era un mijloc sigur. în clipa cînd punea mîna pe ză vorul uşii şi era gata să iasă. ce să facă ? să fugă -după ea ? Era cu nepu tinţă . Marius îi făcu semn birjarului să oprească şi -i spuse : — Cu ora ! Marius era fără cravată . să se ţină după dînsa. Nu mai era nimeni pe coridor. Coborî repede şi ajun se în bulevard tocmai la vreme ca să mai poată vedea o birjă cotind după coltul străzii Petit -Banquier şi îndreptîndu -se spre centru. pe Marius. scara dreaptă . Cînd o văzu că pleacă.o dată s -ar sfîrşi totul. Ajuns la coltul bulevardului. purta haina lui veche de lucru. cineva care ar fi alergat cît îl ţineau picioarele pe urmele birjei ar fi fost de bună seamă zărit din trăsură şi tatăl l -ar fi recunoscut.i scape din nou . Jondrette. 330 . Coridorul era lung. trăsura ar putea să plece. un gînd îl făcu să stea pe loc.

în dreptul zidului pustiu care da în strada Barriere des Gobelins. Marius se uită buimac cum se îndepărtează cabrioleta. — Doi franci. ceea ce lasă a se presupune că lucrează noaptea. — Ce este ? zise Marius.şi uşor arătătorul de degetul cel mare. pe Jondrette. fiind adîncit în contemplare. ar fi re născut. înfăşurat în pardesiul „filantropului". Se gîndi cu amărăciune şi. ascunzînd gîn duri mîrşave.ar fi putut spune că domnul Leblanc făgăduise să se întoarcă în aceeaşi seară şi că de rîndul acesta n -avea decît să ia toate măsurile ca să -l poată urmări .i dăduse chiar de dimineaţă păcătoasei aceleia. zări pe partea cealaltă a bulevardului. cunoscuţi sub nu mele de „haimanale de barieră" . dragostea ! Se prăbuşea din nou în întuneric. la cei cinci franci pe care. cu mare părere de rău. oameni cu mutre îndo ielnice şi ale căror vorbe dau de bănuit. Fiindcă îi lipsea un franc şi douăzeci de centime. ar fi fost salvat. ar fi scăpat de singurătate. frecînd u. fericirea. birjarul începu să fluiere o arie cunoscută şi dădu bice cailor. iar acum îşi pie rdea din nou vederea. ar fi înnodat iarăşi firul negru al ursitei sale cu acel frumos fir de aur care plutise prin faţa ochilor săi şi se rupsese încă o dată. Drept răspuns. Dac-ar fi avut cei cinci franci. — Cît ? întrebă el. stînd de vorbă cu unul din indivizii aceia cu înfăţişare suspectă. de văduvie . Marius îşi aminti că n -avea la el decît optzeci de centime. şi care de obicei dorm ziua. — Plătesc la întoarcere. In clipa cînd era gata să urce scara. Şi . nu prea dăduse ascultare celor ce s-au vorbit. începuse să vadă. îşi pierdea bucuria. Se întoarse deznădăjduit în magherniţa lui. — Plata înainte ! mormăi birjarul. dar. trebuie s -o spunem. ar fi ieşit din ceaţă şi din întuneric. . de plictiseală. clipi din ochi şi întinse spre Marius mîna stîngă.Birjarul opri.

zis Bigrenaille. pe fata cea mare a lui Jondrette. săpat de el cu îndrăzneală chiar pe zidul camerei. zis Bigrenaille. dar pe care Marius abia îl observă. Pe atunci însă nu era decît un ticălos oarecare. zări pe sală. m . zis Printanier. Pe la sfîrşitul regimului trecut făcea şcoală. In 1832 poliţia îl urmărea de aproape. Astăzi e legendar printre tîlhari şi ucigaşi. toc mai în locul pe unde trecea canalul latrinelor. Se putea chiar citi în închisoare asta. Acest Panchaud. dar el încă nu debutase de-a binelea. Aţi mai întîlnit în cartea precedentă numele acestui individ. nu se putu împiedica să vadă că vaga bondul cu care vorbea Jondrette semăna cu un oarecare Panchaud. la dînsa erau cei cinci 1 Locul din temniţe Jn care se adunau deţinuţii cei mai fiorgşî ţi mai decăzuţi. cu prilejul uneia din încercările lui de evadare. stînd de vorbă nemişcaţi sub ninsoarea ce cădea în vîrtejuri. a apărut mai tîrziu în cîteva procese criminale şi a ajuns de atunci un ticălos vestit. la căderea nopţii.Cei doi inşi. care a servit nemaipomenitei evadări ziua-n amiaza mare a treizeci de deţinuţi în 1843. Iar seara. în clipa cînd era gata să intre în chilia lui. N -o mai putea suferi pe fata asta . se putea citi deasupra lespezii acestor latrine numele lui Panchaud. sub camera gărzii. la ceasul cînd deţinuţii se adu nau şi şopoteau între ei. zis Printanier. pe care i-l arătase odată Courfeyrac şi care trecea în mahala drept o haimana de noapte foarte primejdioasă. oricît de cufundat era în gîndurile lui chinuitoare. care venea după el. în urmă -i. alcătuiau un grup pe care un ser gent de stradă l . se vorbea despre el în groapa cu lei! a închisorii La Force. Cu toate acestea. XI MIZERIA IŞI OFERĂ SERVICIILE SUFERINŢEI Marius urcă cu paşi rari scara cocioabei .ar fi băgat de seamă.

Dar aş putea. Cine-i acolo ? Era fata lui Jondrette. Aş putea să te ajut şi pe dumneata cum îl ajut şi 333 . spune-mi acum. la urma urmei. — Da. — Ascultă — zise ea — eşti nedrept. domnule Marius. să -ţi fiu de folos. — Dumneata eşti ? zise Marius aproape cu asprime. de vreme ce scrisoarea semnată Fabantou era adresată „Preamilostivului domn din biserica Saint-Jacques-du-Haut-Pas". se vedea bine că nu ştia. Ce-aş putea să fac ? Aş putea să-ţi vin în ajutor ? Foloseşte-mă ! Nu vreau să-ţi cunosc tainele. Mi-ai dat să-mi cumpăr de mîncare. Cu toate că nu eşti bogat. De altminteri. — Ce este ? întrebă el. Marius intră în odaie şi împinse uşa după el.franci ai lui. ea o ţinu ca şi mai înainte. ci rămă sese în umbra coridorului. — Nu vrei să răspunzi ? Ce mai vrei cu mine ? îşi îndreptă spre el ochii ei stinşi în care părea că licăreşte o lumină nedesluşită şi -i spuse : — Pari trist. iar birja era departe. Fii şi-acum la fel. Uşa nu se închise : se întoarse şi văzu o mînă care o ţinea întredeschisă. cabrioleta plecase . se vede. ai fost bun cu mine azi-dimineaţă. ce ai ? Eşti necăjit. Nu-i nevoie să mi le spui. Marius o zărea prin uşa întredeschisă. — N-am nimic ! — Ba da! — Ba nu! — Eu îţi spun că da ! — Lasă-mă-n pace ! Marius împinse uşa din nou. Nu intrase. nici nu i-ar fi dat banii înapoi. Ce ai ? — Eu ? întrebă Marius. Iar ca s-o întrebe unde locuiesc persoanele care veniseră adineauri era de prisos . părea îngîndurată. Tot dumneata ? Ce mai vrei ? Fata nu răspunse. dumneata. Nu mai avea îndrăzneala din dimineaţa aceea. era prea tîrziu ca să -i maî ceară îndărăt. N -aş vrea să fii amărît.

eşti în stare ? zise Marius. — Va să zică — urmă ea numaidecît — n. dar vrei s. cercetez din uşă în uşă. Cuvîntul ti devenit o avea ceva plin de înţeles şi amar. poţi să -mi sp ui ce ai pe inimă . — O ! da ! tutuieşte . — Da.pe tata. — Le cunoşti adresa ? — Nu. îi găsesc o adresă sau urmăresc pe cîte cineva. Spuse : — In sfîrşit.. Adresa lor ! Ea-l privi drept în ochi. Cînd eşti gata să cazi. Sînt bună la asta. nu dispreţuieşti nici o creangă. din senină. — Află-mi-o I Din posomorîtă cum era. 334 . mă duc prin case. Se apropie de fată. — Să .mă ! îmi place mai mult aşa. — Tot ce vreau ? — Da.o cunoşti. privirea fetei se însenină . — Ascultă — zise el — tu l-ai adus aici pe domnul acela bătrîn împreună cu fiica lui ? — Da.. Ei bine. — O să ai adresa. — Asta vrei ? întrebă ea.n regulă. Ea-l întrerupse c-o sclipire de bucurie în ochi. — Ii cunoşti ? — Nu. adresa tatălui şi -a fetei.ţi aflu adresa frumoasei domnişoare ? In cuvintele „frumoasei domnişoare" era iarăşi o nu anţă care -l supăra pe Marius.o cunoşti. Foloseşte -te de mine ! Lui Marius îi trecu prin minte o idee. se întunecă. Eu îi duc scrisorile. totuna -i . — Şi ce -o să -mi dai ? — Tot ce vrei. cîteodată e de ajuns să se vorbească cu cine trebuie ca să se lămu rească lucrurile şi totul e . — In sfîrşit. mă duc să vorbesc eu cu respectivii . — Ascultă — îi spuse el — tu l-ai adus.

Auzi glasul tare şi aspru al lui Jondrette rostind nişte cuvinte care aveau pentru el un interes ciudat. copleşit de gînduri pe care nu şi le putea ţine în frîu. cea m ai mare pansa mîna celei mici. Gîfîia încă de oboseală.şi luă din nou locul lîngă ferestruica din perete. Fetele lui stăteau pe jos. XII CUM A FOST ÎNTREBUINŢATĂ MONEDA DE CINCI FRANCI A DOMNULUI LEBLANC Nimic nu se schimbase în înfăţişarea familiei. Despre cine vorbea Jondrette ? Pe cine-l recunoscuse ? Pe domnul Leblanc ? Pe tatăl „Ursulei" lui ? Cum ? Jondrette îl cunoştea ? Era oare Marius pe cale să pri mească astfel. Jondrette se întorsese de cîteva minute. pe neaşteptate. Pe urmă.dimineaţă.Fata lăsă capul în jos. Deodată. cine era fata asta ? Cine era tatăl ei ? Negura atît de deasă care -l învăluia era gata să se risipească ? Se va sfîşia vălul ? O ! cerule ! Se urcă. — Iţi spun că sînt sigur că I -am recunoscut. ca şi cum ar fi fost cuprins de ameţeală. Tot ce se petrecuse de azi. Nevastă . dispariţia lui. Se trînti pe un scaun cu capul şi cu coatele pe pat. apariţia îngerului. tot ceea ce-i spusese fiinţa asta. trase uşa care se închise. se simţi smuls cu putere din visarea lui. lîngă vatră .o deznădejde fără margini îi răvăşiseră mintea cu totul.sa se prăbuşise parcă pe patul 335 . Marius rămase singur. Vedea iar înăuntru! mansardei familiei Jondrette. cu o mişcare repezită. o licărire de nădejde plutind într. Două pături noi erau azvîrlite pe cele două paturi. mai bine zis se repezi pe sc rin şi . toate desluşirile fără de care viaţa i se părea Iui însuşi întunecată ? Va afla în sfîrşit de cine e îndrăgostit. în afară de faptul că femeia şi fetele scoseseră lucrurile din pachet Şi se îmbrăcaseră cu ciorapi şi cu hăinuţe de Iînă.

Marius îşi ascuţi auzul. Mama îngăimă : — Cu mîna ei beteagă ? — O să-i facă bine aerul ! zise Jondrette.. Asculta cu mare încordare. care părea sfioasă şi prostită în faţa bărbatului ei. Avea o pri vire cu totul neobişnuită. Deodată. A ! vrăjitor bătrîn.. mi -ai căzut în labă 1 Se opri şi spuse fetelor : Voi căraţi -vă ! E ciudat că asta nu ţi -a sărit în ochi. îşi încrucişa braţele şi strigă : — Şi vrei să -ţi mai spun ceva ? Domnişoara. Dar Jondrette se aplecase şi-i vorbise femeii în şoaptă. Fetele se ridicară supuse. tatăl o apucă pe cea mare de braţ şi-i spuse pe-un anumit ton : — Să fiţi aici la ora cinci fix. Ştergeţi -o ! Se vedea bine că omul ăsta "făcea parte dintre cei cărora nu le poţi spune : nu. atîta tot. Jondrette umbla de colo pînă colo prin mansardă. ce e cu domn işoara ? întrebă femeia.. Cele două fete ieşiră. dar îl recunosc ! O ! II recunosc 1 L-am recunoscut îndată ! Cum ? Ţie nu ţi-a sărit în ochi ? — Nu. Marius nu se putea îndoi : despre ea era vorba. cu paşi mari. sînt unii oameni care nu ştiu cum fac că nu îmbătrînesc . Jondrette începu din nou să se plimbe prin odaie şi îi făcu de cîteva ori ocolul în tăcere. Era numai urechi. chipul lui puţin mai îmbătrînit . Femeia. Amîndouă. E mai bine îmbrăcat. — Ei. se întoarse spre nevastă -sa. Cînd să treacă pragul. glasul lui. Apoi stătu cîteva clipe să -şi bage în pantaloni poalele cămăşii femeieşti pe care -o purta. Pe urmă se ridică şi încheie cu glas tare : 336 .de lîngă foc. îndrăzni să spună : — Cum ? într-adevăr ? eşti sigur ? — Sigur ! Au trecut opt ani. O să avem nevoie de voi. — Dar ţi-am spus totuşi : „Uită-te bine la omul ăsta !" Statura. cu o mutră buimacă.. Rămas singur cu nevastă-sa.

furie.-Eael — Asta ? spuse femeia. cum făcuse cu o clipă mai-nainte. Cînd mă gîndesc că fetele mele merg cu picioarele goale şi n -au o rochie pe ele 1 Cum ? haină de atlaz îmblănită. pe care bărbatul ei i l-a şoptit la ureche. pan tofi. nu poate fi dînsa ! — Iţi spun că ea e. In clipa aceea lui Marius i se păru mai primejdioasă chiar decît bărbatul ei. pentru ca namila aceea de femeie adormită să se trezească şi din respingătoare să ajungă fioroasă. de toate ! Astea fac peste două sute de franci ! S -ar spune că -i o cucoană ! Nu ! te înşeli ! Mai întîi că cea laltă era groaznică. pe cînd asta n -arată de loc rău . cu gura căscată. cu pumnii încleştaţi şi aruncaţi înapoi. numele. E cu neputinţă de spus ce cuprindea cuvîntul „asta ?" al mamei. se apropie de dînsa şi se propti în faţa ei cu braţele încrucişate. amestecate şi contopite într-o intonaţie monstruoasă. O să vezi ! La afirmaţia asta atît de hotărîtă. ură. femeia îşi ridică fa(a ei fălcoasă de blondă -roşcovană şi se uită spre tavan cu o expresie sălbatică. Răspunse scurt şi în şoaptă : — Că am dat lovitura ! 337 . fără îndoială. Au fost de ajuns cîteva cuvinte. — Şi vrei să -ţi mai spun ceva ? — Ce ? întrebă ea. O scroafă cu privire de tigroaică. cu nările umflate. — Cum — grăi ea — scîrba asta de domnişorică. — Asta ! răspunse bărbatul. cu părul vîlvoi. pălărie d e catifea. Bărbatul umbla încoace şi încolo. să fie chiar golanca aia ? I-aş da un picior în burtă să mă pomenească ! Sări jos din pat şi rămase o clipă în picioare. care se uita la fetele mele cu milă. După cîteva clipe de tăcere. Mirare. După aceea se prăbuşi din nou pe pat. — Nu se poate ! strigă ea. fără s -o bage-n seamă pe muiere.

zăpada căzută înnăbuşea vuietul trăsurilor de pe bulevard. Din întîmplare. aşa că putea prinde fiecare cuvînt din această convorbire. aude vreodată ceva nătă răul ăsta ? Şi pe urmă îţi spun că l . dumnezeule veşnic ! Vreau să mănînc pe săturate.mi vină şi mie ceasul ! Ei. — Ce vrei să spui ? El dădu din cap. Am stat de vorbă cu oamenii mei. care nici rhăcar nu e sorocul de plată. clipi din ochi şi ridică glasul ca un scamator de bîlci gata să facă o demonstraţie în plină stradă : — Ce vreau să spun ? Ascultă ! — Sst! mormăi femeia lui Jondrette. spre norocul lui.am văzut pleeînd.a mă curăţa.nainte ! Gata cu păcălelile. Iată ce auzi : — Ascultă. vreau să beau pînă . S -a făcut! Totu . Mătuşa Bougon spală vasele prin oraş. Ca din instin ct.i dau aşa .mi potolesc setea ! Să mă îndop. să -mi aducă cei şaizeci de franci.a pierdut minţile ?" El continuă : — Mii de draci ! M. Jondrette coborî totuşi glasul. proprietarul.am săturat de cînd tot f ac pe eno riaşul în parohia lui mori -de-foame-cînd-ai-foc şi mori -defrig-cînd-ai-ce. De altminteri. să trîndă vesc ! Vreau să . Nu -i nimeni acasă.ţi i li Femeia se uită la el cu o privire care spunea : „Nu cumva ăsta şi . Bătrînul o să vină diseară la şase. Nu aşa tare dacă sînt lucruri care nu trebuie auzite ! — Aidade ! La cine te gîndeşti ? La vecin ? L -am văzut ieşind adineauri. nu mai are nici un haz să . canalia ! Ai auzit cum îi trînteam la gogoşi ? Şai zeci de franci. am pus mîna pe nabab ! E ca şi prins. 4 februarie.i pus la cale. Eu duc greul pentru toţi ! Nu . vreau să fiu şi eu niţel milionar ! Făcu înconjurul mansardei şi adăugă : Ca alţii.mi mai arde de glumă. da ! înainte de. Vecinul nu se întoarce niciodată înainte 338 . E ora cînd vecinul e dus la masă.mînca. Ce gogoşi ! O să vină prin urmare la ora şase. dar nu de ajuns pentru ca Aiarius să nu poată auzi ce spune. să dorm. Sînt sătul pînă -n gît de mizerie. doamne sfinte ! Gata cu giumbuşlucurile.

— Şi dacă nu se execută ? întrebă femeia. Şi trăgîndu . brăzdînd cenuşiul ceru lui. — Cîte coşuri să iau ? — Două pline. El o să se execute. care te înfiora. îl scăpăm din mînă ! Barba m . Cu mîinile în buzunarele pantalo nilor. pe care şi -o puse pe cap.. Băieţi buni. stătu o clipă pe gînduri. dulceag.. Tu o să ne ajuţi. — Da. Şi azvîrli în şorţul femeii moneda de cinci franci pe care i-o dăduse „filantropul". continuă el. după ce -o şterse cu mîneca.a salvat ! Bărbuţa mea romantică. Era întîia oară cînd Marius îl vedea rîzînd. — Ce vreme păcătoasă ! mormăi el. dăm o lovitură straşnică . Se duse la fereastră. Un rîs rece. Jondrette făcu un gest înfiorător şi zise : — II executăm noi ! Şi -l pufni rîsul. Jondrette deschise un dulap din peretele de lîngă vatră şi scoase de acolo o şapcă veche. Fetele au să stea de pază. ieşi. apoi exclamă : Ştii că e totuşi un mare noroc că n u m. adăugă el. rămîi acasă. — Să umplu soba cu cărbuni ? întrebă femeia. ciocu leţul meu drăguţ şi poetic 1 Şi -l pufni din nou rîsul. Trebuie să mai stau de vorbă cu cîţiva inşi. Zăpada cădea mereu.şi şapca pe ochi. Dar nu -i nimic ! Straşnică idee a avut ticălosul ăla de bătrîn că mi. nu mai venea. — Acum o iau din loc.se în redingotă : E cam largă zdreanţă asta. Apoi.a recunoscut ? Dacă mă recunoştea şi el pe mine. profilul său spălăcit şi isteţ se ivi din nou în prag. Lipsesc foarte puţin . 22* 339 . Abia făcuse cîţiva paşi şi uşa se deschise din nou .am fi dat chix şi de rîndul ăsta ! Cînd te gîndeşti de ce atîrnă uneori totul !. Să umpli soba cu cărbuni.aş fi avut cu ce ieşi şi .de 11. O să vezi cum o să meargă treaba. — Uitasem.a lăsat -o ! N. înfăşurîn du.

— De ce ? — Fiindcă mai trebuie să cumpăr şi eu ceva.mi.■— Asta face un franc şi jumătate. — Nu mai rămîne mare lucru pentru mîncare. NON COGITABUNTUR ORARE PATER NOSTER"1 Cu toate că Marius era un visător. Obiceiul lui de a se reculege în singurătate sporise într -însul înţelegerea şi compătimirea. la colţul străzii . — Astăzi nu ne arde de mîncare. dar îi slăbise poate însuşirea de a se mînia. — Cît îţi trebuie ? — E vreun negustor de fierărie pe -aici ? — Pe strada Mouffetard. — Ce anume ? — Ceva. 1 Cînd doi oameni stau de vorbă pe furiş. nimeni nu -şl va închipui că spun Tatăl nostru (în 1. — A ! da. — Spune. odorul meu. — De ce ? XIII „SOLUS CUM SOLO. îi lăsase totuşi neatinsă putinţa de a se indigna . — Prea bine. latină în erigina!). cum am arătat. Pe cînd nevastă -sa rostea aceste cuvinte. el avea. — Ba nicidecum ! — Nu da gata toţi banii.se pe coridorul magherniţei şi coborînd în grabă scara. 340 . cît îţi trebuie pentru ce ai de cumpărat ? — Vreo trei franci. o fire hotărîtă şi energică. Avem ceva mai bun de făcut. Cu ce rămîne cum păr de mîncare. In clipa aceea bătu ceasul unu la Saint -Medard. Jondrette închise din nou uşa şi de rîndul ăsta Marius îi auzi paşii depărtîndu . cunosc dugheana. IN LOCO REMOTO.

Scosese dintr-un colţ o sobă veche de tuci şi cotrobăia prin mormanul de fiare vechi. Se dădu jos de pe scrin cît putu mai încet. atent sa nu facă nici un zgomot. avea sub ochi un cuib de monştri.i facă un servi ciu atît de mare fiinţei iubite. Şi privirile lui tocmai în gaura unor vipere se afundaseră . In spaima lui faţă de ce ea ce se uneltea şi -n groaza pe care i-o însuflaseră vecinii lui încerca un fel de bucu rie la gîndul că va avea poate prilejul să . nu aflase nimic limpede despre frumoasa copilă din Luxembourg şi despre omul pe care el îl numea domnul Leblanc. Nu era decît un singur lucru de făcut. dar îngrozitoare . îi era milă de . că trebuia să -i scape . Se mai ară ta ser ă n u ma i o cl ip ă î n fa ţa o c hi îo r l u i. pe tatăl ei — sigur .o broască. dimpotrivă. cursa fusese pusă la cale pentru ceasurile şase. parcă toate se încîlci seră şi mai mult . ca să se cufunde iarăşi în labirintul de nepătruns al Parisului. la ceasurile şase seara. că trebuia să zădărnicească uneltirile josnice ale familiei Jondrette şi să sfîşie pînza urzită de aceşti păianjeni. Era ora unu .i spună că i s -a întins o cursă ? Dar Jondrette şi oamenii lui l -ar vedea stînd la pîndă : strada fiind pustie. Din cuvintele greu de pătruns care fuseseră rostite nu întrezărea desluşit decît un singur luc ru : că se punea la cale o cursă. afară doar de faptul că Jon drette îi cunoştea. ar fi mai tari decît el. Nici una din tainele pe care nădăjduia să le dezlege nu fusese limpezită . Dar ce să facă ? Să le dea de ştire celor în primejdie ? Unde să -i găsească ? Nu le cunoştea adresa. Marius mai avea cinci ceasuri înaintea lui. şi să . 14] .avea bunătatea unui brahman şi severitatea unui judecă tor . Se uită o clipă la Jondretta. că -i pîndea pe amîndoi o mare primejdie : pe ea — poate . în clipa cînd va sosi. — Mizerabilii ăştia trebuie striviţi I zise el. ar izbuti să -l înhaţe sau să -l gonească. dar era în stare să stri vească o viperă. o cursă nelămurită. iar cel pe care Marius voia să -l scape ar fi pierdut. Să -l aştepte pe domnul Leblanc Ia uşă.

îmbrăcat cu bluză. iar celălalt era pletos şi zdrenţuit. în cel mai rău caz. acolo se aflau doi oameni şezînd în zăpadă. care putea fi sărit prin unele locuri şi care dădea spre un maidan . zăpada îi înnăbuşea paşii .şi în şoaptă. scărpinîn du-se sub fes : — Asta aşa e. O dată ieşit din casă. zece cel mult! Celălalt răspunse cu oarecare nehotărîre. Cel cu barbă purta un fes grecesc .. Pe urmă începură să vorbească despre o melodramă pe care o văzuseră în ajun la Gaîte '.se peste zid. muncit de gînduri .un cearşaf de cinci sutare . Mutrele lor îi erau străine. zise pleto sul. şi. Se uită pe deasupra zidului pe lîngă care trecea. ne învîrtim de cinci . pe lîngă un zid foarte scund. Se afla pe la mijlocul străzii. Uitîndu.. — Crezi ? zise bărbosul. Strada era pustie.îşi puse o haină mai bună. şi cu toate astea. auzea de sluşit nişte voci. mergea încet. întoarse capul. — Punem mîna fiecare pe cîte . Marius putu să asculte ce vorbeau. Cel cu plete îi dădea cu cotul celuilalt şi -i spunea : — Cu Patron-Minette mergem la sigur. fără să facă mai mult zgomot decît dac -ar fi călcat pe un strat de muşchi verde cu picioarele goale. nu era nimeni . într. Unul dintre ei. De altfel. . Marius o luă pe strada Petit Banquier. Cel cu plete adăugă : .şase ani . deodată auzi nişte glasuri foarte aproape de el. Trăsurica babacului o să fie la scară. Jondretta mai cotrobăia încă prin mormanul de fier vechi. era ziua-n amiaza mare . îşi luă pălăria şi ieşi. îşi înnodă un fular la gît. Numele unui teatru din Paris. purta barbă.mă pe mine : mergem la sigur. N -am ce zice ! — Ascultă . celălalt era în capul gol şi avea părul nins de zăpadă. cu spatele la zid şi vorbindu .adevăr.

o întîlni în drum întrebă unde se află un comisariat de poliţie. Pe drum îi mulţumea lui dumnezeu în gînd. încărunţiţi. I se părea că discuţia neînţeleasă a celor doi indivizi. se urcă la etajul întîi şi întrebă de comisarul circumscripţiei. la nr. S -ar fi putut spune despre 343 . Asta trebuia să fie „lovitura". XÎV IN CARE UN POLIŢIST DA DOUA PISTOALE UNUI AVOCAT Ajungînd la nr. nu era poate fără oarecare legătură cu planurile mîrşave ale lui Jondrette.i vorbiţi ? E ceva urgent ? — Da. pitiţi atît de ciudat după zidul acela şi ghemuiţi în zăpadă. foarte zbîrliţi. I se spuse : „Strada Pontoise. 14". Trecînd pe lîngă o brutărie. — Domnul comisar lipseşte. îşi spuse că.se că n . Omul de serviciu îl pofti în biroul comisarului. un bărbat înalt stătea în picioare în dosul unui grilaj.ar fi dat de dimineaţă cei cinci franci fetei lui Jondrette. astfel. îi răspunse unul dintre oamenii de serviciu. Cu mîinile amîndouă îşi ridica pulpanele unei mantale largi. n-ar mai fi aflat nimic şi deci n -ar mai fi putut împiedica cele puse la cale de către familia Jondrette . 14 de pe strada Pont oise. Rezemat de-o sobă. ar fi urmărit birja domnului Leblanc şi. Dar îi ţine locul un inspector. cu trei rînduri de gulere. 0 gură subţire şi energică.Marceau şi la cea dintîi prăvălie pe care . Marius porni într-acolo.Marius porni mai departe. O faţă pătrată. domnul Leblanc ar fi fost pierdut şi de bună seamă şi fiica lui o dată cu el. Se îndrept ă spre mahalaua Saint . dacă nu i .o să ia masa în seara aceea. răspunse Marius. gîndindu . Doriţi să . favoriţi deşi. o privire sfredelitoare. cumpără o franzeluţă de zece b ani şi o mîncă.

Marius Pontrnercy. că n -avea cum să . că el. că totul urmează să se petreacă pe la ceasurile şase seara. că fetele lui Jondrette au să stea la pîndă . încălzindu . uneori ţ i. Auzind de acest număr. apoi. fără să adauge „domnule".privirea asta nu numai că e pătrunzătoare. pesemne. zis Printanier. şi. — Ce doriţi ? îi spuse el lui Marius. — E vorba de ceva foarte secret. în sfîrşit. Că o persoană pe care el n. în casa cu nr. că ticălosul care plănuise lovitura era un oarecare Jondrette . şi încredere. — Dumneavoastră sînteţi domnul comisar ? — Lipseşte. 50 -52. — Atunci daţi -i drumul repede.şi fi vîrît coada Patron-Minette. Omul ăsta nepăsător şi răstit avea darul să te înspăi mînte şi să te liniştească totodată. Ii ţin locul. Marius îi povesti totul. — Ceva foarte urgent. Omul ăsta nu părea mai puţin fioros şi mai puţin de temut decît Jondrette .i dea de veste celui ameninţat. Continuă printre dinţi. vorbind mai mult cu propria lui cravată decît cu Marius : Aici trebuie să . auzise prin perete tot ce se uneltise . inspectorul ridică ochii şi zise cu răceală : — Prin urmare în odaia din fundul coridorului ? — înto cmai ! zise Marius şi adăugă : Cunoaşteţi cumva casa ? Inspectorul tăcu o clipă. în punctul cel mai puţin umblat al Bulevardului de l'Hâpital. — Atunci vorbiţi. avocat. locuind într-o încăpere de alături de cuibul ban diţilor.e tot aşa de frică de un dulău care . dat fiind că nu ştia cum îl cheamă . Inspira şi teamă. 344 .şi picioarele la gura sobei. răspunse : — Poate că da.o cunoştea decît din vedere urma să fie atrasă chiar în aceeaşi seară într -o cursă . drep t complici nişte vagabonzi. printre alţii şi pe un anume Panchaud. că are. zis Bigrenaille . ci că te răscoleşte.ţi iese în cale ca de un lup.

îşi plecase din nou ochii şi se gîndea. Apoi se uită la Marius : Nu i -aţi văzut decît pe bărbos şi pe ăl cu plete ? — Şi pe Panchaud. — Nici pe unul înalt şi gros. Totdeauna fac ăştia prea mult foc în sobele astea blestemate. 50-52. Cît despre Babacul. nu-l vede nimeni. Dar cine-s toţi ăştia ? Inspectorul răspunse : — De altminteri. se întoarse spre Marius şi-l întrebă. Şi-i repetă inspectorului convorbirea dintre omul cu plete şi omul cu barbă. bănuiesc cine e. apoi spuse: 50-52! Cunosc dărăpănătura aia. — Cît despre cel de-al patrulea. Sfîrşindu -şi mono logul. — Nu ! zise Marius.' Vreau să-i aud cîntînd şi să -i fac să joace. Inspectorul mormăi: — Al cu plete trebuie să fie Brujon. — N-aţi văzut vreun domnişor sclivisit şi dat dracului dînd tîrcoale pe-acolo ? — Nu. Nu se poate . zis şi Deux-Milliards.Numele ăsta îi atrase atenţia Iui Marius. La nr. ghemuiţi în zăpadă după zidul din strada Petit-Banquier. Fosta Casă Gorbeau. Am auzit într-adevăr ros tindu-se numele ăsta. uitîndu-se t'ntă la dînsul : V -ar fi frică ? ~ De cine ? •~ De indivizii ăştia ? 345 I . care semăna cu elefantul din Grădina Botanică ? — Nu. iar bărbosul tre buie să fie Demi-Liard. nici chiar aghiotanţii. ăsta nu -i ceasul lor. mătăhălos şi greoi. ucenicii şi complicii lui. Nu-i cu putinţă să ne ascundem înăuntru fără ca actorii să bage de seamă . — Patron-Minette! zise el. Aşa că nu -i de mirare că nu l -aţi zărit. — Nici pe-un şmecher cu mutră de fost saltimbanc ? — Nu. ar fi în stare să amîne spectacolul. Sînt atît de modeşti ! Publicul îi stinghereşte. Na I mi-am ars mantaua. Tăcu din nou.

îşi vîrî dintr . — Da. cinstea nu se sperie de auto ritate.— Nu mai mult decît de dumneavoastră ! răspunse cu asprime Marius. în tavan. ştiţi ce înseamnă asta. Inspectorul îi aruncă lui Marius privirea pe care i -ar fi aruncat-o Voltaire unui academician de provincie care i. aşa mi . Cînd veţi vedea că lucru rile se îngroaşe şi c . Stat' la pîndă .i răspundă : — Locatarii acestei case au chei ca să deschidă cînd se întorc noaptea acasă. trageţi un foc de pistol. zise inspectorul.o dădu inspectorului şi spuse : — Dacă vreţi să m . Lăsaţi . Intoarceţ i-vă acasă. — O aveţi la dumneavoastră ? — Da. e o gaură în perete . veniţi cu forţe suficiente.aveţi de gînd să faceţi ? Inspectorul se mărgini să . Au să vină indivizii. Sînt încărcate. zise Marius.i spusese încă „domnule". oriunde. aşa încît să vă creadă plecat. I le întinse lui Marius. Marius îl întrerupse : — Bine ! Dar ce. Cura jul nu se sperie de crimă . din acelea care se numesc pistoale de buzunar. Ma rius scoase cheia din vestă. Restul mă priveşte.i puţin în pace. care începuse să bage de seamă că poli ţistul nu .ar fi propus o rimă . — Da ? Daţi -mi-o mie.a sosit clipa să .ascultaţi.aţi spus. Un foc de pistol în vînt. Dar mai ales nu prea devreme. Aşteptaţi un început de înfăptuire: sînteţi avocat. spunînd repede şi hotărît : — Luaţi pistoalele astea. Inspecto rul se uită şi mai atent la Marius şi adăugă cu un fel de gravitate prefăcută : — Vorbiţi ca un om de curaj şi ca un om cinstit. 346 . Trebuie să aveţi şi dumneavoas tră una. i . Nu prea devreme. Fiecare cu cîte două gloanţe.vă în odaia dumneavoastră.o mişcare mîinile uriaşe în buzunarele foarte mari ale mantalei şi scoase două pistoale mici de oţel.i oprim. Ascun deţi .

Bossuet toc mai îi spunea lui Courfeyrac : — Cînd vezi cum cad fulgii ăşt ia de zăpadă. Uite -I pe Marius ! — L. XV JONDRETTE IŞI FACE TIRGUIELILE Peste cîteva clipe. — Ce fel de treabă ? — Nu vezi ce mutră are ? — Ce mutră ? — Pare că urmăreşte pe cineva.am văzut. Courfeyrac tre cea întîmplător pe strada Mouffetard împreună cu Bos suet.Marius luă pistoalele şi le vîrî în buzunarul hainei — Prea se vede umflătura acolo. Să -l lăsăm în pace. — Ia te uită ! exclamă Bossuet. — N. Nu uitaţi nimic din ce v -am spus. — De ce ? — Are treabă. pe la ceasurile trei. Ninsoarea se înteţea şi acoperea totul. Bossuet îl zări pe Marius pe stradă îndrep tîndu. — Am vreme. ai zice că cerul e bîntuit de o molimă de fluturi albi. Deodată. 847 . — Şi -acum — adăugă inspectorul — nu mai avem nici o clipă de pierdut.se spre barieră. bate la ochi. zise Courfeyrac. Dar numai cît îmi trebuie. Şi pe cînd Marius punea rnîna pe clanţă ca să iasă.le mai degrabă în buzunarele de la piept. La ora şapte aţi spus ? — La şase. Poc ! Un foc de pistol. Cît e ceasul ? Două şi jumătate. Avea un aer ciudat. zise Marius. spuse inspectorul. veniţi aici sau trimiteţi . Puneţi . zise inspectorul. inspectorul îi strigă : — Şi dacă între timp aveţi nevoie de mine.aveţi nici o grijă ! îl asigură Marius. întrebaţi de inspectorul Javert.mi vorbă. Marius ascunse pistoalele în buzunarele de la piept.

şi nişte pantaloni într . recunoscu Bossuet. Să -i urmărim. căruia i se zărea barba căruntă. — Bine ! făcu Bossuet. Vrei ? — Bossuet ! strigă Courfeyrac. fără să . pe care o ascunse sub redingotă.un hal fără hal. înţeleptule ! Ce dobi toc eşti ! Să urmăreşti pe cineva care urmăreşte pe altcineva !. E un poet. Pe Bossuet îl pufni rîsul. Se opri la un negustor de fierărie care se afla pe vremea aceea la colţul străzii PierreLombard. iar peste cîteva minute Marius îl zări ieşind din dugheană şi ţinînd în mînă o daltă cu mîner de lemn nevopsit. apoi se întoarse pe strada Mouffetard. — Ia să vedem unde se duce Marius — propuse Bos suet — şi -ncotro o apucă individul.. o luă la stînga şi porni 148 . Nu -i vorba de-o femeie. In dreptul străzii Petit .— Aşa e. — Ia uite ce ochi face ! adăugă Courfeyrac. care -i era cam mare. mergea într.o fi omul ăsta ? — Ăsta ? se miră Courfeyrac.ntoarseră din drum. Numai pe poeţi poţi să -i vezi umblînd cu pantaloni de negustor de piei de iepure şi cu redingote de pairi ai Franţei. Se. nici o slujnicuţă şi nici o dămuţă. Da nu văd pe stradă nici o pisicuţă.. Marius îl zărise în adevăr pe Jondrette trecînd pe strada Mouffetard şi se luase după el. Courfeyrac se uită bine şi exclamă : — Urmăreşte un bărbat! Un bărbat cu şapcă.i treacă prin cap că cineva îl urmăreşte de aproape. peticiţi şi plini de noro-i.. Omul purta o redingotă nouă de tot. Cînd ieşi din strada Mouffetard. Marius îl văzu intrînd într-una din cele mai groaznice cocioabe de pe strada Gracieuse..Gentilly. — Dar pe cine naiba urmăreşte ? — Vreo damicelă ! E amorezat. deşi nu era văzut decît din sp ate. stătu acolo cam un sfert de oră. — Cine.adevăr la vreo douăzeci de paşi înaintea lui Marius. Jondrette mergea înainte.

care închiria pe vre muri trăsuri. se încredinţa că nu -l urmărea şi nu -l vedea nimeni. deoarece nu voia să fie văzut. Dăduse faliment. Marius nu căută să -i vadă. Făcu foarte bine. coana Burgon avea obiceiul ca în fiecare seară. se porni iar. Marius dăduse cheia lui inspectorului de poliţie . care în clipa de faţă erau toate goale şi de închi riat. Urcă scara în vîrful picioarelor şi se strecură de -a lungul coridorului pînă -n odaia lui. Se înălţa roşie în spatele cupolei celei mici de la Salpetriere. Uşa era încă des chisă. Marius ajunse repede la nr. deoarece Jondrette. 349 . trebuia prin urmare să se grăbească. în zare şi pe bolta cerului nu se mai vedea decît un singur punct luminat de soare : luna. Ninsoarea. să încuie uşa casei. nelocuite capetele a patru bărbaţi. cînd pleca să spele vase prin oraş. era tîrziu . lui Marius i se păru că zăreşte într -una din chiliile. In clipa urmă toare. V-aduceţi aminte că acest condor era mărginit de o parte şi de alta de man sarde. şi nu-l mai urmări pe Jondrette. Trecînd pe dinaintea uneia dintre ele.52. care rămînea totdeauna încuiată noaptea . care contenise o clipă. Marius îşi spuse că cel mai cuminte lucru era să se folosească de lipsa lui Jondrette ca să se întoarcă acasă . Izbuti să ajungă în odaia lui fără să fie zărit de nimeni Şi fără să facă zgomot. care era pustie ca de o bicei. Locul viran pe care-l îngrădea acest zid comunica cu o curte dosnică a unui ins deocheat. Se întunecase. Doamna Burgon lăsa de obicei uşile deschise. 50. Tocmai la timp. dar mai avea în şopron cîteva hodoroage. Marius se piti chiar după colţul străzii Petit -Banquier. Amurgea. care stăteau nemişcaţi şi pe care abia -i luminau ultimele raze de soare ce pătrundeau printr -o ferestruică. ajungînd în dreptul zidului unde Marius îi auzise stînd de vorbă pe bărbos şi pe cel cu plete. se întoarse. era aproape de căderea nopţii . o auzi pe madam Burgo n plecînd şi încuind uşa casei. de altfel.repede pe strada Petit-Banquîer. apoi sări zidul şi dispăru.

luna. nici o suflare. îngemănată' cu luciul alb al zăpezii de curînd aşternute. tăcere adîncă. un pas grăbit şi greoi urcă scara şi străbătu corido rul. din ce în ce mai luminoasă. dar nu se putea gîndi fără o oarecare tulbur are la cele ce se vor întîmpla. Ca tuturor acelora ce trec pe neaşteptate printr . simţea nevoia să pipăie în buzunare oţelul rece al celor două pistoa le. Era cam pe la cinci şi jumă tate. Numaidecît se auziră mai multe glasuri. dacă n-ar fi fost lumina aceea. Marius auzi deschizîndu .XV! IN CARE VOM REGĂSI UN CINTEC PE O ARIE ENGLEZEASCA. Se gîndea la îndoitul marş care se desfăşura în clipa aceea în beznă . ca să nu se creadă chinuit de vreun vis urît. Auz ea cum îi bate inima. ca tictacul unui ceasornic pe întuneric.se uşa de jos . LA MODA IN 1832 Marius se aşeză pe pat. toată ziua aceea i se părea un vis şi. Nu mai ningea .ai fi crezut lîngă un mor mînt. Toată familia era în mansardă. nu vorbea nimeni. — Eu sînt 1 zise el. clanţa mansardei fu apăsată cu zgomot. Jon drette se întorcea acasă. nu se mişca nimeni.o aventură uluitoare. te. ca puii de lup în lipsa lupului. Marius îşi scoase uşor ghetele şi le împinse sub pat. pe de o parte înainta crima. pe de alta se apropia justiţia. iar lumina ei. De altfel. Nu -i era frică. se desprindea din pîclă. de gheaţă . Marius vedea prin gau ra din perete sclipind o lumină roşietică. Trecură cîteva clipe. în odaia familiei Jondrette nu se auzea nici un zgomot. ce i se părea însîngerată. Nu-l mai despărţea decît o jumătate de oră de ceea ce urma să se întîmple. Tăcuseră doar cît lipsise stăpînul. Era limpede că lumina asta nu putea veni de la o luminare. dădea încăperii o înfă ţişare de amurg. 350 . In mansarda familiei Jondrette era lumină.

dădu din cap Jondrette. — N-ai să uiţi nimic din ce ţi-am spus ? Ai să faci totul întocmai ? — Fii fără grijă ! — Vezi că. dar nu-şi sfîrşi fraza. — Eşti sigură că nu-i nimeni la vecin ? — Nu s-a mai întors de azi-dimineaţă şi ştii prea bine că asta-i ora cînd se duce la masă. — Ce \este ? întrebă mama. — Aha ! zise Jondrette. Aşa. Cotoii stau la pîndă. Glasul lui Jondrette se auzi din nou : — Doamna Burgon a plecat ? — Da.— Bună seara. Fetele trebuie să se ducă să stea la pîndă. dar mi -au îngheţat al dracului picioarele. A bătut cinci şi jumătate la Saint Medard. Mîine vă iau cu mine la masă. 351 . Marius îl auzi punînd ceva greu pe masă . — Eşti sigură ? — Sigură. Marius auzi zgomotul cărbunilor loviţi cu un cleşte sau cu vreun vătrai. — Cît e ceasul ? — Aproape şase. Jondrette continuă : — Ai uns balamalele uşii ca să nu scîrţîie ? — Da. Aţi mîncat. O să vă ospătaţi regeşte dac-or ieşi toate cum trebuie. O să mîncăm o raţă şi alte bunătăţi. am avut trei cartofi mari şi sare.. pesemne dalta pe care-o cumpărase. zise mama. — Bine. răspunse femeia. — Sînt gata de plecare. coborîiid glasul. Am profitat c-am avut foc şi i-am copt. — Da.. foarte bine că te -ai îmbrăcat. adăugă : Capcana e pregătită. Ia veniţi încoa şi ascultaţi 1 Urmară nişte şoapte. — Totul merge strună ! răspunse Jondrette. — Drace ! exclamă Jondrette. zise Jondrette. O să fie nevoie să inspiri încredere. Coborî şi mai mult glasul şi spuse : Pune asta în foc. Apoi. tăicuţule ! chelălăiră fetele.

şi surîdă -n oglindă. Dar clipele de aur atît de scurte sînt 1 Opt zile-atîta numai. fredonînd cu vocea ei spartă. cu o luminare în mînă. F etiţo. Alături se auzi zdrăn gănitul unor obiecte de metal răscolite. îşi netezi părul cu palma şi .— La urma urmei — găsi Jondrette — nu strică să se ducă cineva să vadă dacă s -a întors. Marius trecu printr-o clipă de mare spaimă . Se duse de-a dreptul la pat. ca ieşită din mor mînt: Ţinu iubirea noastră o săptămînă -ntreagă. ba încă ş i mai îngrozitoare din pricina luminii aceleia. ia Iumînarea şi du -te pîn-acolo ! Marius se lăsă pe brînci şi se strecură fără zgomot sub pat. Dar de vreme ce cheia e . 352 . lîngă pat se afla însă o oglindă prinsă pe perete. — Ai intrat în odaie ? întrebă tatăl. spre care se îndreptase fata. Tatăl strigă : — Intră totuşi ! Uşa se deschise şi Marius o văzu intrînd pe fata cea mare a lui Jondrette.i audă răsuflarea. Se ridică în vîrful picioarelor şi se uită în oglindă. oînd mi-eşti atît de dragă ! Ar trebui iubirea să ţină pe 'pămînt Mereu. Arăta tot ca şi dimineaţa.ncepu să . Fata se duse la fereastră şi se uită afară. Marius tremura. Abia se pitulase acolo şi zări o lumină prin crăpătu rile uşii. — Tăticule ! strigă o voce. A plecat. întotdeauna. — Cit e de urît Parisul cînd îşi pune cămaşa asta albă ! zise ea. vorbind tare de parcă nu era în toate minţile. să ţină totdeauna I In vremea asta. — Nu ! răspunse fata. I se părea cu nepu tinţă ca ea să nu .n uşă înseamnă c -a plecat. Recunoscu glasul fetei celei mari.

îndată ce zăriţi ceva. fu lîngă gaura din perete. — Mîine o să aveţi încălţăminte de mătase neagră ca gîndacul. închizînd uşa. Fata cea mare bombăni: — Să stăm la pîndă desculţe. daţi fuga aici într-un s uflet ! Aveţi cheia de la intrare. Cît ai clipi. care se închidea. răspunse ea. Nu pierdeţi o clipă din ochi uşa casei şi.Se întoarse în faţa oglinzii şi -ncepu din nou să se schimonosească.ţi tragi sufletul în şandramaua asta ! Şi începu să cînte din nou : Mergîrtd acum spre slavă mă părăseşti aşa. XVII CUM A FOST ÎNTREBUINŢATĂ MONEDA DE CINCI FRANCI A LUI MARIUS Mari us socoti că sosise clipa să treacă din nou la postul său de observaţie. 23 — Mizerabili!. ce tot faci acolo ? strigă tatăl.şi potrivească părul. şi cu vioiciunea vîrstei lui. — Mă uit pe sub pat şi pe sub mobile. continuînd să . în zăpadă !. Marius auzi pe coridor lipăitul celor două fete desculţe şi glasul lui Jondrette care le striga : — Fiţi cu multă băgare de seamă ! Una la barieră.. voi Ii 353 . arătînd că ieşiseră.ncoa ! Să nu pierdem vremea ! — Vin ! Vin numaidecît ! îi strigă ea. Peste-o clipă. soţii Jondrette şi poate doar făpturile acelea misterioase pe care Marius le zărise în amurg după uşa mansardei nelocuite. Fă -te. Dar inima mea tristă va fi pe urma ta. N -ai vreme nici să . Mai aruncă o privire în oglindă şi ieşi. cealaltă în colţul străzii Petit -Banquier. — Dobitoaco ! răcni tatăl. privindu -se pe rînd din faţă şi din profil. Coborîră scara şi peste cîteva secunde se auzi izbitura uşii de jos. spuse tatăl. In casă nu se mai aflau decît Marius. — Ei. Nu -i nimeni..

sau foarte fireşti. Soba. Toate astea i s-ar fi părut cuiva care n -ar fi bănuit nimic din ce se punea la cale sau foarte ciudate. erau ca un semn al cerului trimis printre visele hîde ale pămîntului. în lumina aceea. îşi aşterneau lumina lor albă în mansarda ro şietică şi învăpăiată . minunat aleasă spre a sluji ca loc pentru o faptă mîrşavă şi întunecată şi ca adăpost pentru o crimă. Aerul rece care pătrundea prin geamul spart făcea să se împrăştie mirosul de cărbune şi să nu se bage de seamă soba. în mijlo cul jeraticului. era soba pe care -o pregătise de dimi neaţă Jondretta. se putea desluşi. dintre care unul părea o grămadă de fiare vechi şi celălalt o grămadă de frînghii. printre tăciunii aproape stinşi. încît lumi narea de pe masă se topea în partea dinspre sobă şi se mistuia pieziş. Intr-un sfeşnic coclit ardea o luminare. aşezată chiar în vatră. visător chiar în clipa acţiunii. soba era încinsă şi. lîngă uşă. părea mai mult un diavol decît un fierar.Privi. Dogoarea jeraticului era atît de puternică. aşezate acolo parcă într -un anumit scop. pentru sufletul poetic al lui Marius. de tablă. Toată mansarda era parcă luminată de flăcările unei sobe destul de mari. îşi trimitea fumul pe coş şi nu răspînde a miros. vrednică de Diogene ajuns şef de bandă. Pe vatră se afla o veche lanternă oarbă de aramă. Cărbunii dogoreau. pătrunzînd prin cele patru ochiuri ale ferestrei. Razele lunii. forma roşie a dălţii cumpărate de Jondrette pe strada Pierre-Lombard. dar de fapt nu ea lumina încăperea. Intr-un colţ. se vedeau două mormane. băgată în vatră şi plină de cărbuni aprinşi . dacă vă aduceţi aminte ce-am spus despre hardughia Gorbeau. Era încăperea cea mai 354 . în pîlpîirea flăcărilor albastre. Mansarda astfel luminată semăna mai degrabă cu o fierărie decît cu o gură de iad. Vizuina familiei Jondrette era. şi Marius înţelese de unde venea lumina neobişnuită pe care-o văzuse. dar Jondrette. încăperea familiei Jondrette avea o înfăţişare ciudată.

sa îi vorbea în şoaptă. iar în îmbrăcămintea lui era mereu aceeaşi nepo trivire între redingotă şi pantaloni care întruchipa pentru Courfeyrac idealul poetului. — Ce. pe care i-o dăduse domnul Le blanc. Cînd auzi că s -a opr it trăsura. Jondrette îşi aprinsese luleaua.ar trebui două scaune. iar singura fe reastră pe care o avea dădea spre nişte locuri virane. Dacă n -ar fi existat capcana.dosnică a casei celei niaî singuratice de pe bulevardul cel mai pustiu al Parisului. se aşezase pe scaun ul desfundat şi fuma. l -ar fi pufnit.o şi coboară. el nu lepădase redingota nouă şi cam mare pentru dînsul. rîsul vă zînd-o pe Jondretta. ase mănătoare cu pălăriile crainicilor din cortegiul încoronării lui Carol al X-lea. ea ar fi fost născocită aici. îi luminezi scara şi coridorul şi în clipa cînd o intra aici tu cobori repede. un şal foarte mare cu pătrăţele pestriţe peste fusta de flanelă şi pantofii bărbăteşti pe care -i azvîrlise cu dispreţ fiică -sa în aceeaşi dimineaţă. Nevastă . o să vină cu birja. Dacă Marius ar fi fost Courfeyrac. Jondrette se scotoci în buzunarul pantalonului ş î-i dădu cinci franci. împrejmuite cu ziduri şi cu garduri. Să stai în dosul uşii de jos. Deodată. — E moneda pe care ne-a dat-o vecinul azi-dimineaţă Şi adăugă : Ştii ? Ne . — Şi bani de unde ? întrebă femeia. Aprinde lanterna. Trebuie să inspiri încre dere !" Cît despre Jondrette. Asta era găteala care -l făcuse pe Jondrette să exclame : „Aşa ! foarte bine că te . deschizi numaidecît . Jondrette răspunse cu demnitate. 355 . Jondrette ridică glasul : — Stai ! Uite la ce mă gîndesc. Purta o pălărie neagră cu pene. ia . el o să se urce. adică un om care rîde în orice împrejurare a vieţii.i asta ? strigă ea. plăteşti birjarului şi dai drumul trăsurii. Din pricina vremii.ai îmbrăcat. O casă întreagă şi o mulţime de încăperi nelocuite despărţeau mansarda asta de bulevard.

— Ia luminarea ! spuse Jondrette. Coboară repede ! Ea se supuse îndată şi Jondrette rămase sing ur. Aşeză cele două scaune de o parte şi de alta a mesei. c-o mişcare grăbită. răsuci dalta în jeratic. Jondretta ridică ochii. foarte bine făcută. care erau vîrîte în maldărul de fiare vechi îngrăma 356 . şi ieşi. cu trepte de lemn şi cu două cîrlige pentru agăţat. privindu-le cu luare-aminte. luă cele două scaune. singurele pe care le avea Marius. Pe Marius îl trecu un fior prin şira spinări i. cheia pe întuneric. Rămase locului. Una din aceste fîşii de întuneric acoperea în întregime peretele unde se afla Marius. Marius auzi cum mîna greoaie a femeii căuta. Se întoarse în mansardă. Şi. pipăind. Marius îşi dădu atunci seama că ceea ce crezuse el că e un morman de frînghii era o scară de frînghie.— De ce ? — Ca să se aşeze. nu -l zări pe Marius. M-ar încurca . uluit şi încremenit de spaimă. Jondretta intră. adevărate măciuci de fier. trebuie să aduc scaunele. Uşa se deschise. E lună. deschise uşa mansardei şi ieşi pe coridor. Marius nu mai avea timpul să coboare de pe scrin. Fereastra mansardei lăsa să treacă o rază de lună printre două fîşii mari de umbră. sa ajungă la pat şi să se ascundă dede subt. răspunse ea. — Nu. astfel că nu putea fi văzut. auzind-o pe Jondretta dînd acest răspuns liniştit : — Drace ! Mă duc să le iau pe -ale vecinului. puse în faţa vetrei un paravan vechi care ascundea soba. lăsînd uşa să se trîntească cu zgomot în urma ei. pe urmă se duse în colţul unde se afla grămada de frînghii şi se ghemui lîngă ele. Scara asta şi cîteva unelte mari. — Iată cele două scaune I — Ţine lanterna ! zise soţul.

dite după uşă. Marius. „Scule de fierar !" gîndi Marius. Marius îşi opri răsuflarea . Jondrette uitase de pipă. 357 . iar altele cu care se putea tăia sau despica : cele două soiuri de unelte sinistre pe care tîlharii le numesc mititele şi cosoraşe. care se stinsese — dovadă serioasă că era muncit de gînduri — şi se aşezase di n nou. ar fi recunoscut printre cele ce luase drept scule de fierar anumite unelte cu care se putea forţa o broască sau descuia o uşă. Pe cînd îşi dădea unul din acele răspunsuri tainice. Marius rămase cu pistolul în mînă. scoase pistolul din buzunarul din dreapta şi trase cocoşul. ci fuseseră aduse desigur în cursul dupăamiezii. Cel mai mărunt ciob de pe masă sau de pe vatră făcea o umbră mare. Dacă Marius ar fi fost mai pricep ut în materia asta. încăperea nu mai era luminată decît de luminare. pe cînd Marius lipsea de acasă. masa şi cele două scaune se aflau chiar în fata lui Marius. Vatra. puse la loc cuţitul şi în chise sertarul. trase repede sertarul mesei. îşi încrunta sprîncenele şi gesticula brusc cu mîna dreaptă. la rîndul său. Lumina slabă a luminării scotea în relief trăsătu rile ascuţite şi fioroase ale chipului său. In odaie domnea o linişte sinistră şi ameninţătoare. apoi începu să rîdă : — Sînt un dobitoc ! Trosneşte lemnăria. Simţeai că dintr-o clipă într-alta se va întîmpla ceva înspăimîntător. O cană de apă cu gîtul spart umbrea jumătate de perete. făcu un zgomot scurt şi ascuţit. scoase un cuţit mare de bucătărie care era ascuns acolo şi-i încercă tăişul pe unghie. Soba fiind ascunsă. Jondrette ascultă o clipă. ca şi cum ar fi răspuns celor din urmă sfaturi ale unui întunecat monolog lăuntric. După aceea. nu se aflau de dimineaţă în mansarda familiei Jondrette. încărcîndu-se. Pistolul. Jondrette tresări şi se ridică pe jumătate de pe scaun : — Cine-i acolo ? strigă el.

XVIII CELE DOUA SCAUNE ALE LUI MARIUS STAU FAŢA-N FAŢA Deodată. ea se întoarse şi . pe care lanterna oarbă îl lumina de jos în sus. domnul Leblanc se aşezase. — Poftiţi.sa : Dă drumul trăsurii ! Femeia ieşi pe furiş. cu faţa schimonosită de un groaznic zîmbet prietenos. Jondrette însoţi fiecare bătaie cu o clătinare din cap. 858 . — Dumnezeu să vă răsplătească. Şi apropiindu -se repede de nevastă . Domnul Leblanc intră. Abia se aşezase cînd se deschise u^a. — Intraţi. era atît de groasă. în timp ce soţul ei se ploconea într-una. Era atît de senin. care rămăsese pe coridor. Peste cîteva clipe. — Domnule Fabantou — zise el — iată pentru chiria şi pentru nevoile dumneavoastră urgente. Puse pe masă patru ludovici. — Numai de. preamilostivul meu binefăcător ! zise Jondrette. Apoi începu să se plimbe prin odaie. se plimbă iar şi ascultă din nou. încît inspira un deosebit respect.ar veni ! mormăi el şi se aşez ă iar pe scaun. luă mucul luminării cu degetele. Vom vedea după aceea. domnule ! zise ea. vă rog.i şopti lui Jondrette la ureche : — S-a făcut ! Zăpada. poftindu-l pe domnul Leblanc să ia loc. O deschise Jondretta. sunetn! îndepărtat şi melancolic al unui cîo pot făcu să zbîrnîie geamurile. La a şasea lovitură. Bătea ora şase la S aintMedard. încît nu se auzise birja nici la sosire şi nici la plecare. ridicîn du-se numaidecît. binefăcătorule! repetă Jondrette. care căzuse fără întrerupere de dimineaţă. ascultă pe coridor. între timp.

fără să piardă o mişcare. de altminteri. domnul Leblanc linişti t. că întîlnirea asta năprasnică dintre Jondrette şi domnul Leblanc va arunca o rază de lumină în tot ceea ce -l interesa.aproape. în faţa domnului Leblanc. iar dincolo de perete.i sară -n ajutor. înăuntrul ei doi oameni şezînd la o masă. „O să -l opresc pe ticălos cînd o să vreau". în groază şi în beznă . Marius. într . cu ochii la pîndă şi cu pistolul în mînă. în mijlocul singură tăţii şi al nopţii. îşi spunea el. luminată numai de -o lumînare . Nădăjduia. — Rău ! răspunse Jondrette. fără să -i scape un cuvînt. Marius nu încerca decît un si mţămînt de scîrbă şi nicidecum de teamă. Ştia că poliţia se află undeva pe . De altfel. pentru ca cititorul să înţeleagă scena ce va urma.un colţ. XIX GIND RĂSCOLEŞTI MOCIRLA Domnul Leblanc abia se aşezase şi . iar în hardughia asta. Strîngea mînerul pistolului şi era liniştit. Şi . la pîndă. locurile pustii de la Salpetriere acoperite de zăp adă şi albe sub razele lunii ca nişte giulgiuri uriaşe. gata să . lumina tainică a felinarelor care împurpura ici şi colo bulevardele acestea sinistre şi şirurile nesfîrşite de ulmi întunecaţi . nevăzut. e rugat să -şi închipuie o noapte friguroasă. preastimate domn. aşteptînd semnalul hotărît. — Cum îi merg e fetiţei rănite ? întrebă el. Foarte rău. nici urmă de trecător. Jondretta ca o lupoaică.şi îndreptă privirea spre paturile goale. la un sfert de leghe de jur împrejur.acum. mansarda vastă a familiei Jondrette.Jondrette luă loc pe scaunul celalalt. cu un zîmbet de mîhnire şi recunoştinţă. Soră -sa 359 . Casa Gorbe au plutind în cea mai adîncă tăcere. Jondrette rînjind fioros. în picioare.

. dar. trebuie să trăim ! Pe cînd Jondrette vorbea cu o lipsă de şir înşelătoare care nu schimba însă nimic din expresia calculată şi pătrunzătoare a înfăţişării lui. urmă pe un ton um flat şi drăgăstos : Ah ! ne -am înţeles totdea una de mi nune. domnule. nu sînt un iacobin fanatic. dar dac -aş fi eu ministru. Marius ridică ochii şi zări în fundul odăii pe cimeva pe care nu-l văzuse pînă atunci. ps cinstea mea.cea mare a dus-o la spital ca s-o panseze. nu -i vreau răul. biata mea soţioară şi cu mine! Ce ne făceam altfel ? Sîntem atît de nenorociţi.. cînd ai fost cineva ! Vai ! Nu ne-a mai rămas nimic din vremurile noastre fericite ! Nimic decît un singur lucru. da. Credeam că vă numiţi Fabantou ! — Fabantou zis Jondrette! răspunse repede soţul. milostive domn ! Ce degradare. — Doamna Fabantou mi se pare că se simte mai bine. care. am vrut ca fetele mele să înveţe legătoria. se uita la el amenin ţătoare şi aproape gata de luptă. domnule Jon drette ! — Jondrette ! spuse domnul Leblanc. — E pe moarte ! zise Jondrette. ca şi cum ar fi păzit ieşirea. pentru că trebuie să trăim ! Da. D ar ce să vă spun. protestă cu mofturi de monstru alintat: — Eşti totdeauna prea bun cu mine. nu-s un răzvrătit. stînd între el şi uşă. spuse domnul Leblanc. Iată. măgulită de compliment. Veţi spune : „Cum ? o meserie ?" Da. O să le vedeţi. Nu-i femeie. Poreclă de artist I Şi făcîndu-i femeii un gest din umeri. dar de care m-aş despărţi totuşi. se-ntorc îndată. 360 . domnule ? Femeia asta are-atîta curaj !. lucrurile ar merge altfel. pe care domnul Leblanc nu-l văzu. aruncînd o privire spre îmbrăcă mintea caraghioasă a Jondrettei. preastimate domn I Pu tem munci şi n -avem de lucru ! Avem tragere de inimă şi stăm degeaba I Nu ştiu ce face stăpînirea. e o vită de povară ! Jondretta. de pildă. o meserie ! o simplă meserie ! un mijloc de trai 1 Ce decădere. pe ce am mai sfînt. un tablou la care ţin.

sprijinindu-se cu coatele pe masă şi uitîndu-se la domnul Leblanc cu nişte ochi sfredelitori şi duioşi. Un zgomot uşor se auzi la uşă. în spatele Jondrettei. E un vecin. pe patul cel mai apropiat. un ta blou de preţ. aşadar. Lată-l. Spuneam. Prin acel instinct magnetic c are te face să simţi cînd eşti privit. cu braţele goale. cu braţele încrucişate. tatuate.. cu faţa mînjitâ cu chinoros. domnule. era cu gîtul gol. avînd -o pe Jondretta în faţă. — Asta ? spuse Jondrette. Se aşezase tăcut. Sînt de-ai casei. saboţi în picioare. El continuă : — Ce spuneaţi. Mulţi dintre muncitorii din uzine pot avea chipul înnegrit. Vecinul avea o înfăţişare ciudată.. nişte pan taloni largi de catifea. care nu-i scăpă lui Jondrette. din toată purtarea domnului Leblanc se vedea că are o încredere sinceră şi nezdruncinată. — A ! da 1 — exclamă Jondrette. pătată. că mi -a mai rămas un tablou. Totuşi. uzată. De altfel. domnul Leblanc se întoarse aproape o dată cu Marius. vă rog. priviţi ! 361 . domnul Leblanc îl zări. Avea o vestă de flanelă viorie. abia dacă putea fi văzut. tăiată şi plină de găuri.Era un individ care intrase atît de încet încît nici nu se auzise uşa scîrţîind. şi. în cartierul Saint-Marceau sînt o mulţime de fabrici de produse chimice. Ca şi celălalt. foarte asemeni ochilor unui şarpe boa — ziceam că am un ta blou de vînzare. n-avea cămaşă. ruptă. domnule Fabanto u ? — Ziceam. Nu vă sinchi siţi de el. Intrase încă un bărbat şi se aşezase pe pat. Nu-şi putu stăpîni o mişcare de uimire. — Nu luaţi seama ! zise Jondrette. încheindu-şi haina cu un aer mulţumit — vă uitaţi la redingota dumneavoastră ! îmi vine foarte bine ! pe cinstea rnea ! îmi stă de minune ! — Cine-i omul acesta ? întrebă domnul Leblanc. veche. avea braţele goale şi o mască de cerneală sau de fu ningine. domnule şi scump protector — urmă Jon drette. Cu toate că individul se furişase în odaie.

lăsîndu -l îns ă tot la perete. — Ce e asta ? întrebă domnul Leblanc..i o firmă de circiumă . pe cînd cerceta cu de -amănun tul tab loul. unul era bărbos. încît sînt nevoit să mă despart de el. — Sînt nişte prieteni. cu feţele mînjite cu chinoros. Jondrette răspune cu blîndete : . Sînt sobarî. îl lamuri el. domnul Leblanc. Era bătrîn . îşi îndreptă din nou privirea spre fundul odăii. cu ochii închişi. privindu-l pe Jon drette drept în ochi.. Jondrette băgă de seamă că privirea domnului Leblanc nu se mai dezlipea de indivizii ăştia. un tablou de mare valoare. binefăcătorule ! Cumpăraţi -mi ta bloul ! Fie. fie din pricină că începuse să fie neliniştit.am spus însă şi nu -mi iau vorba înapoi: sînt atît de nenorocit. întrucît Jondrette se aşezase între el şi tablou . întrezărea doar o mîzgă leală grosolană şi un fel de personaj pr incipal. te îngrozea. răvăşit peste chipu-i mînjit cu negreală. Fie din întîmplare. Ceilalţi doi păreau tineri . Marius nu putu să desluşească nimic. Sînt mînjiţi pe faţă fiindcă lucrează cu cărbuni. pârul lui alb. toţi patru cu braţele goale.aveau saboţi erau în picioarele goale. nişte vecini. cei ce n . Unul dintre cei ce şedeau pe pat se rezema de perete. se duse la peretele de care era rezemat panoui despre care am mai vorbit şî -I întoarse cu faţa. părînd că doarme. Nici unul nu era încălţat cu pantofi . colorat în tonalităţile crude şi ţipătoare ale pînzelor de bîlci şi ale picturilor de paravan. Se aflau acum acolo patru bărbaţi. Nu luaţi seama la ei. binefăcătorule ! Ţin la el ca la fetele mele . nemişcaţi. Era în adevăr ceva care semăna cu un tablou şi pe care luminarea îl lumina prea puţin. Cît credeţi că face ? — Dar bine — zise domnul Leblanc.vă milă de mizeria mea ! N .am să vă cer mult pe el. Jondrette exclamă : — O pictură de maestru.Se ridică. V. trei pe pat şi unul în picioare în dreptul uşii. îmi trezeşte amintiri !. fac e cel mult trei franci. celălalt purta plete. ca unul care nu se lasă înşelat — asta.

spre uşă. Jondrette nu se uita la domnul Le blanc. preamilostive domn — se tînguia Jondrette — nu mai am nici o scăpare. ca să nu cadă paharele . Atenţia încordată a lui Marius tr ecea de la unul la altul. spre fereastră. Jondrette era ia stînga lui. trebuie o sobă făcută anume. legatul cutiilor pentru cadouri ! Trebuie o masă cu spetează. se rezemă de perete şi .sa şi cei patru indivizi se aflau la dreapta lui. Jon drette începu din nou să vorbească pe un ton plîngăreţ. Domnul Leblanc se ridică în picioare. pentru hîrtie sau pentru stofe. pentru lemn. iar privirea lui Jondrette asupra uşii. iar nevastă . care nu-l slăbea din ochi. un ciocan pentru bătutul ţintelor.aş mulţumi cu o mie de taleri.— Aveţi portofelul la dumneavoastră ? M . încît domnul Leblanc ar fi putut crede că are în faţă pur şi simplu un om înnebunit de mizerie. un vas cu trei despărţituri pentru toate felurile de clei de care avem nevoie . cu tot felul de mlădieri în glas.mi rămîne decît să mă îne c.mi rămîne altceva de făcut decît să mă înec ! Acum cîteva zile am coborît cu gîndul ăsta trei trepte la podul Austerlitz !" 363 . nişte pensule şi mai ştiu eu ce dracu ? Şi toate astea pentru ca să cîştige douăzeci de centime pe zi î şi să muncească paisprezece ore ! şi fiecare cutie trece de treisprezece ori prin mîinile lucrătoarei ! şi muiatul hîrtiei ! şi să nu se păteze nimic ! şi cleiul să stea cald ! la naiba ! vă spun : douăzeci de centime pe zi ! cum vreţi să poată trăi cineva ? în timp ce vorbea. Cei patru băr baţi stăteau neclintiţi. parcă nici nu l . Privirea domnului Le blanc era aţintită asupra lui Jondrette. — Dacă nu . un tipar pentru po trivitul lui. tărăgănate Şi rugătoare : „Nu .şi roti repede privirea prin odaie. Domnul Leblanc părea că se întreabă : „Şi . Cînd mă gîndesc c -arn vrut ca fetele mele să înveţe legătoria de lux.mi cumpăraţi tabloul. nu.o fi pierdut minţile ?" Jondrette repetă de cîteva ori.ar fi văzut . cu privirea atît de ştearsă şi cu o intonaţie atît de jalnică. un cuţit pentru tăiat cartonul.

— S.Da. Cel din frunte era slab şi avea în mînă o bîtă lungă. răspunse slăbănogul. făcu un pas spre domnul Leblanc şi . ghintuită. ţinea de mijlocul cozii.i strigă cu glas tunător : . Domnul Leblanc pălise. zise Jondrette. o toporişca pentru ucis boii. un bărbat îndesat. Un dialog grăbit începu între el şi omul cel slab. cu fierul în jos.a oprit să stea de vorb ă cu fiică -ta. un fel de uriaş. — Doi cai buni ? — Foarte buni.al treilea.Deodată. — Care ? — Cea mare. ţinea în pumn o cheie cît toate zilele. Pesemne că Jondrette aşteptase sosirea acestor inşi. mai puţin slab decît primul şi mai puţin voinic decît al doilea. — Bine. Cel de. — E o birjă jos ? .n regulă ? întrebă Jondrette. — Aşteaptă la locul unde -am spus eu ? — Da. — E totu.au pus caii la trăsurică ? — S-au pus. privirea lui ştearsă fu străbătută de -o fulgerare groaznică . lâsînd să se vadă trei indivizi cu bluze de pînză albastră. cu bîta. şterpelită de la vreo poar tă de închisoare. — Dar unde-i Montparnasse ? — Junele-prim s. Cel de -al doilea.— Nu-i v orba de asta ! Mă recunoşti ? XX CAPCANA Uşa mansardei se deschisese brusc. omuleţul acela se ridică şi deveni înfri coşător . cu măşti negre de hîrtie pe faţă. Se uita Ia tot ce se petrecea în jurul său în cocioabă ca un orn care -şi dă seama unde -a 364 . — Da.

picat . fără ca acesta să se dea înapoi şi. nu mă cheamă Jondrette . Bătrînul acesta. după ce isprăvi de vorbit cu individul cu bîta. părea a fi dintre oamenii care sînt curajoşi. gata să tragă un foc de pistol. se aplecă pe deasupra luminării şi încrucişîndu -şi braţele îşi apropie capul lui fălcos şi sălbatic de chipul liniştit al domnului Leblanc. Marius socoti că peste cîteva secunde va trebui să intervină şi ridică mîna dreaptă spre tavan. se întoarse iarăşi spre domnul Leblanc şi repetă întrebarea. Atunci Jondrette se îndreptă spre masă. mă numesc Thenardier ! Sînt hangiul din Montfermeil ! Auzi ? Thenardier ! Acum mă recunoşti ? 385 . stăpînit şi groaznic : — Aşadar. privirea lui cerceta rînd pe rînd pe toţi cei ce-l înconjurau. Jondrette. în atitudinea asta de fiară gata să sfîşie. se schimbă deodată într-un fel de atlet şi puse pumnu-i puternic pe spătarul scaunului cu un gest neaşteptat şi ameninţător. cu o încetineală în care era atenţie şi uimire. îşi înjghebase din masă o poziţie de apărare . Tatăl femeii pe care o iubim nu -i de loc un străin pentru noi. nu mă recunoşti ? Domnul Leblanc îl privi drept în ochi şi -i răspunse : — Nu. Bătrînul rămăsese pe pat şi deschisese doar ochii. Jondretta se aşezase lîngă el. Marius se simţi mîndru de necunoscutul acesta. altul — un drug de fier care slujea drept pîrghie. în direcţia coridorului. care cu o clipă mai înainte părea numai un bătrînel cumsecade. întovărăşind-o cu rîsul lui răguşit. îşi întorcea capul în toate părţile. atît de hotărît şi de viteaz în faţa unei astfel de primejdii. dar nimic din înfăţişarea lui nu arăta că -i e frică. răcni : — Nu mă cheamă Fabantou. şi omul ăsta. aşa cum sînt şi buni : firesc şi fără sforţare. Trei dintre indivizii cu braţele goale despre care Jondrette spusese : „Sînt sobari !" luaseră din mormanul de fiare vechi unul — nişte foarfeci mari pentru tăiatul metalelor. cel de-al treilea — un ciocan şi se aşezaseră în dreptul uşii fără să scoată o vorbă.

cu liniştea sa firească : — Nu. dumnezeule sfinte ? Ce fatalitate ! Ce amară ironie a soartei! Tatăl lui îi poruncea din fundul mormîntului să-i facă lui Thenardier tot binele care-i va sta în putinţă şi de patru ani Marius n-avea alt gînd decît să plătească datoria părintelui său. îl păstra în gîndurile lui cele mai ascunse. Cum ? Ăsta era Thenardier. hangiul din Montfermeii pe care-l căutase zadarnic atîta amar de vreme ? II găsise. el îl purta săpat în inimă . iar cînd Jondrette repetase : „Auzi ? Thenardier I" rnîna lipsită de vlagă a lui Marius era cît pe-aci să dea drumul pistolului. în întuneric." Numele ăsta. Dacă fiul meu îl va întîlni. ar fi băgat de seamă că e năuc. Răspunse fără să ridice sau să -i tremure glasul. In clipa cînd Jondrette spusese : „Mă numesc Thenardier". Marius îl cunoştea. Apoi braţul lui drept. era păstrat cu sfinţenie în s ufletul lui şi -l alătura. alunecase încet în jos. să-i facă tot binele care -i va sta în putinţă. cu această porunca sfîntă : „Un oarecare Thenardier mi-a scăpat viaţa. nici acum. de numele tatălui sau. Cine l -ar fi privit în clipa aceea. buimac şi ca trăsnit. în sfîrşit . Aduceţi-vă aminte ce însemna numele ăsta pentru dînsul! Numele ăsta. în evlavia sa. vă amintiţi. dar cum ? Salvatorul tatălui său era un tîlhar ? Omul căruia Marius ardea de dorinţa de a i se jertfi era un monstru 1 Cel care-l scăpase de la moarte pe colonelul Pontmercy era pe cale să săvîrşească un atentat a cărui formă Marius n-o desluşea încă limpede. pomenit în testamentul tatălui său. în adîncul memoriei sale. Marius nu auzi răspunsul. Mărturisind cine era. iar în clipa cînd era gata să dea pe mîns 266 . care era gata să dea semnalul. Marius fusese străbătut de un fior prin tot trupul şi se rezernase de perete. dar care semăna cu un asasinat ! Şi împotriva cui. Numele de Thenardier. pe care domnul Leblanc părea că nu-l cunoaşte. Jondrette nu -l tulburase cîtuşi de puţin pe domnul Leblanc.O roşeaţă abia văzută se ivi pe obrajii domnului Le blanc. dar îl răscolise ad înc pe Marius. ca şi cum ar fi simţit în inimă tăişul rece al unei spade.

Să-l arunce pe unul în prăpastie. în mormînt. fără ştirea lor. îl smulsese din ghearele morţii. însă. în chip îngrozitor. peste datoria cea mai sfîntă. Se cutremură. cu totul dimpotrivă ! Pe de altă parte. pentru a face. pe cîmpia eroică de la Waterloo. dacă-l va întîlni vreodată pe Thenardier. acest spectacol : omui care. I se muiau picioarele. să fie martor la o ticăloşie ca asta şi să n -o împiedice ? Cum ? Să osîndească victima şi să-l cruţe pe asasin ? Poţi fi socotit dator să porţi recunoştinţă unui astfel de nemernic ? Toate gîndurile pe care şi le făurise Marius de patru ani încoace erau străbătute de la un capăt la altul de lovitura asta neaşteptată. destinul ii striga : E Thenardier ! Viaţa tatălui său salvată prin ploaia de gloanţe. scrise de mîna lui. era gata să i-o plătească omului ăstuia cu ghilotina ! îşi făgăduise că. Ţinea în mînă. executat în Piaţa Saint -Jacques mulţumită fiului său. să treacă peste atîtea legăminte luate faţă de el însuşi.Justiţiei un ucigaş în toiul unei crime. cădea jertfă domnul Leblanc şi — cine ştie ? — Thenardier scăpa. domnul Leblanc scăpa. dacă nu trăgea. nu-l va întîmpina decît azvîrlindu-i-se la picioare . ori să lase să se săvîrşeascâ o crimă ? I se părea c -o aude cînd pe „Ursula lui" rugîn du-l fierbinte pentru tatăl ei. Şi n-avea nici măcar vreme să se gîndească. şi Thenardier era pier dut . prirnejduindu-şi viaţa. dar ca să -l dea pe mîna călăului ! Tatăl lui îi spunea : „Ajută-l pe Thenardier!" şi el răspundea gla sului acestuia scump şi sfînt nimicindu-l pe Thenardier. Ce să facă ? Ce hotărîre să ia ? Să nesocotească amintirile cărora trebuia neapărat să li se supună. sub ochii săi. cînd pe colonel dîndu-i în grijă pe Thenardier. îl întîinise în adevăr. acestui Marius căruia tocmai i -l încredinţase ? Ş i ce bătaie de joc să fi purtat la piept atîta vreme ultimele dorinţe ale tatălui. Totul atîrna de el. făpturile care se frămîntau acolo. Simţea că -şi pierde minţile. ori să-l lase pe celălalt să se prăbuş3ască ? Ar avea remuşcări şi într -un caz şi într -altul. atît de repede şi de sălbatic se desfăşura scena JH . Dacă trăgea focuî de pistol. Să-i dea tatălui său. peste scrisul cel mai respectat ? Să treacă peste testamentul tatălui său.

de ! Eşti cumva negustor de cio rapi. dom nule filantrop.ai curăţat ! Eşti pierdut ! Te tai bucăţele ! Te mănînc fript ! Şi începu din nou să umble prin odaie. care aşteaptă să i se dea de pomană.aci să leşine. preacucernice ? Mare panglicar mai eşti ! A. ai ? N -ai venit la Montfermeil. se plimba încoace şi încolo prin faţa mesei. Ticălos bătrîn ! Hoţ de copii ! Se opri şi păru o clipă că stă de vorbă cu el însuşi. ca şi cum ar fi sfîrşit cu glas tare 368 . zicînd că sînt hanuri . în 1823.din faţa ochilor săi. să faci pe generosul. Thenardier. domnule milionar ? împărţi săracilor ce . trîn tind-o atît de tare.ţi rămîne de la tarabă. nu mă recunoşti ? Ei bine. în culmea furiei. după ce s . A ! strigă el. Ia hanul meu. se pare.i ameninţi prin pădure şi să te socoti îm păcat cînd. A ! o să vezi pînă la urmă că nu -i prea frumos să te bagi prin casele oamenilor. iar seul topit împroşca peretele. ca ieşit din minţi şi cuprins de o bucurie ne stăpînită. aşa cum ai venit şi azi -dimineaţă la mine ? Spune şi tu. pe Ciocîrlia ? Nu purtai o pelerină galbenă ? Nu ? Şi n -aveai un pachet cu nişte zdrenţe în mînă. să . Un vîrtej pe care se c rezuse stăpîn îl lua cu el. cu haine jerpelite. p e urmă. căruia nu -i vom mai spune altfel de aci înainte. s-aducă pachete cu ciorapi de lînă prin casele oa menilor.o puse pe vatră.au ruinat. domnule milionar jerpelit ! domnule care dăruieşti păpuşi ! nătărău bătrîn ! Aşa ? nu mă recu noşti. să le iei mijlocul lor de trai. cu mutră de om sărac. vii să le aduci o redin gotă lăbărţată şi două pături păcătoase de spital. acum opt ani. Te -am regăsit. Apucă luminarea cu violenţă şi .ai vîrît botul aici. în noaptea de crăciun ? N -ai luat-o dumneata de la mine pe fetiţa Fantinei. Se întoarse apoi cu o mutră îngrozitoare spre domnul Leblanc şi răcni : — Te. In vremea asta. Bătrîn milos. nevastă ! E năravul lui. Ai fi spus că furia i se potoleşte ca apele Ronului în vreo genună . Cît pe. încît mucul era cît pe-aci să se stingă. să înşeli oamenii. în sfîrşit. eu te recunosc ! Te -am recunoscut îndată ce ţi .

că prop rietarul voia să . şi el nici n. dar îi spuse în clipa cînd se opri : 369 . că am jucat teatru cu domnişoara Marş.. Domnul Leblanc nu-l întrerupse. cu domnişoara Muche. bucuria şacalului cînd sfîşie un taur bolnav. dăd u cu pumnul în masă şi strigă : — Cu mutra lui spăsită ! Şi. că mă cheamă Fabantou. iar nu 4 februarie. care-mi adusese bani frumuşei şi de pe urma căreia aş fi avut cu ce să trăiesc toată viaţa ! O fată care m-ar fi despăgubit de tot ce-am pierdut în spelunca aia blestemată unde se -ncingeau chiolhanuri drăceşti şi unde mi -am irosit ca un nătărău tot ce agonisisem. destul de prăpădit ca să nu se mai poată apăra şi destul de viu ca să mai poată suferi. Mare tîm pit ! Şi -mi aduce patru monede păcătoase ! Canalia ! Nu s-a îndurat să -mi aducă măcar o sută de franci. răstindu -se la domnul Leblanc : Drace ! atunci ţi -ai bătut joc de mine ! Eşti pricina tuturor nenorocirilor mele ! Ai luat pentru o mie cinci sute de franci o fată pe care o creşteam.i plătesc chiria mîine. Gîfîia. Eşti curăţat. I -am spus că am fost actor. asta e ! Spune. da diseară am să -ţi ronţăi inima !" Thenardier se opri. Privirea lui era plină de fericirea josnică a omului slab. care era cu siguranţă a unor oameni bogaţi. moşule ! Rîd şi eu acum. îmi iau revanşa. bucuria piticului cînd pune călcîiul pe capul lui Goliat .a băgat de seamă că termenul de plată obişnuit e 8 ianuarie. 4 februarie. Şi cum se lăsa dus de neroziile mele ! Mă umfla rîsul. crud şi laş. nu-i aşa că m-ai crezut un dobitoc cînd ai plecat cu Ciocîrlia ? In pădure erai cu bîta în mînă ! Erai mai tare ! Astăzi sînt eu mai tare. care poate în sfîrşit să -l doboare pe cel de care i-a fost teamă şi să -l jignească după ce l-a linguşit. Pieptu-i îngust sufla ca nişte foaie. Rîd din toată inima ! A căzut în cursă..ceea ce începuse să -şi spună în şoaptă. îmi spuneam : „Nătărăule ! Te am în labă ! Iţi ling eu mîinile în dimineaţa asta. O ! aş vrea ca tot vinul care -a fost băut la mine să fie otravă pentru cei ce l -au băut ! In sfîrşit.

întorcîndu -se spre domnul Leblanc : Bandit ! da. aveţi haine vătuite ca arhiepiscopii. în peşterile noastre. n-am un ban.mă. plăteam impozite. Cine oare n. aveţi pantofi de lux. termometrele stn tem noi înşine. sînt un bandit ! A ! Dumneavoastră nu vă e frig la picioare . a perfecţionat diferite instrumente de optică şi fizică. iar Th enardier înşfacă scaunul. n-am pîine. ca să vedem cîte grade sînt afară . domnule — răspunse domnul Leblanc cu o bunăvoinţă în glas care suna ciudat şi autoritar într -o asemenea clipă — dar văd că sînteţi un bandit. Da. Nu te cunosc. staţi la etajul întîi în case cu portar. Gogoşi ! Ii dai mereu zor cu gluma asta ! încerci s.o scalzi. eram alegător.adevărat! Am dat fali ment. — A ! mîrîi Thenardier. nevasta lui Thenardier sări de pe pat. Cît despre noi. Mă iei drept alt cineva. Thenardier făcu un pas spre indivizii de lîngă uşă şi adăugă. iar cînd vreţi să ştiţi dacă e frig. mînca ţi sparanghel a patruzeci de franci legătura în ianuarie şi mazăre boabe . cutre 1 Fizician francez din prima jumătate a secolului al XlX-lea . sînt un cetăţean cum poate dumneata nu eşti.— Nu ştiu ce vrei să spui. vă uitaţi în gazetă ca să vedeţi cît arată termometrul inginerului Chevalier '. simţim că ni se încheagă sîngele în vine şi că ne îngheaţă inima de frig şi spunem : „Nu există dumne zeu !" Iar dumneavoastră veniţi în peşterile noastre. află dumneata că am fost şi eu cîndva un om ca toţi oamenii. ştiu că dumneavoastră. ca să ne faceţi bandiţi ! Dar noi o să vă dăm gata. Auzind cuvîntui „bandit". dragul meu ! Aşa ? Nu -ti mai aduci aminte ? Nu ştii cine sînt ? — Iertaţi . N . sînt un bandit! De trei zile n-am rnîncat . Te înşeli. Sînt un om sărac. e . stau ascuns. 370 . ne numiţi aşa. vă ghiftuiţi . şi.a băgat de seamă că fiinţele mîrşave se supără lesne ? Monştrii sînt supărăcioşi. Aici. nicidecum un milio nar. mîncaţi trufe. la colţul turnului Orologiului.avem nevoie să ne ducem pe chei. gata să -l sfărîme în mîini. da. mititeilor ! O să vă păpăm ! Domnule milionar. bogătaşii. — Nu te mişca ! îi strigă femeii.

Restauraţia l-a exilat ca .se domnului Leblanc cu o înflăcărare cres cîndă : Şi mai află.. fără doar şi poate.o îndreptăţească într -un chip atît de fatal. adresîndu.ar fi ajutat să dau de urma lui. încît nici nu l-am auzit. Era. în toate 1 Cunoscut pictor francez. Tabloul ăsta pe care -l vedeţi şi care a f ost pictat de David' la Bruqueselles. care a creat principalele sale opere în ajunul şi In timpul revoluţiei burgheze. Frămîntarea lui spori. David a vrut să imortalizeze această faptă de arme. acel Thenardier despre care se vorbea în testament. Iacobin activ pe vremea revoluţiei. dispreţuia coloritul şi se îngrijea mai ales de puritatea desenului. p e legea mea ! te curăţ !.ţi spun toate astea. să isprăv im . că nu sînt un individ suspect! Nu sînt un om al c ărui nume nu se cu noaşte şi care răpeşte copiii de prin casele oamenilor ! Sînt un fost ostaş francez .. altminteri. am nevoie d e fo ar te mulţi b ani.acum.murîndu-se : Şi cînd mă gindesc ca are cutezanţa să vină să -mi vorbească de parc -ar vorbi c-un cîrpaci ! Apoi. Marius izbutise să . Mi -a spus numele lui.lea.. eu i . domnule filantrop.şi stăpînească întrucîtva clocotul lăuntric şi asculta.regicid".. Şef al „şcolii clasice". N-am auzit decît mergi! Aş fi fost mai bucuros să -mi spună cum îl cheamă decît să -mi mulţumească. Ultima putinţă de îndoială se risi pise. Marius se cutremură la auzul învinovăţirii de nerecunoştinţa adusă tatălui său şi pe care el era cît pe ce s.am scăpat viaţa. nu era mai bun decît alţii ! Totuşi. punînd -o în primejdie pe-a mea şi mi -s buzunarele doldora de certificate ! Sînt un ostaş de la Waterloo.. mii de draci !. Iată povestea ! Generalul ăsta n . dar afurisita lui de voce era atît de stinsă. precum şi sub dictatura Iui Napoleon Bonaparte. De altminteri. ar fi trebuit să fiu decorat ! Am fost la Waterloo ! Am salvat în timpul luptei pe un general pe care-l chema contele de nu ştiu cum. ştii pe cine înfăţişează ? Pe mine. am nevoie de bani mulţi. II duc pe general în spate şi mă strecor cu el prin tre gloanţe.şi ultimii zece ani ai vieţii la Bruxelles •14* 371 .a făcut niciodată nimic pentru mine . Şi . trăindu . am nevoie de bani. a fost ales deputat in Convenţiune şi a votat pentru moartea Iul Ludovic al XVI. după ce-am avut bunătatea să . Asta m .

ci o înviere . Marius simţea sîngele zvîcnindu -i în tîmple.n tăcerea aceasta. Era grupul alcătuit de Thenardier şi Pontmercy . în adevăr.aveţi de crăpat lemne. singura rămăşiţă pe care -a păstrat -o din naufragiul de la Montfermeil. tabloul acesta parcă -l aducea din nou la viaţă pe tatăl s ău . auzea tunul de la Waterloo .cuvintele pe care le rostea Thenardier. Thenardier îşi îndreptă spre domnul Leblanc privirea lui injectată şi -i spuse încet şi scurt : — Ce-ai de spus înainte de-a te trimite la plimbare ? Domnul Leblanc tăcea. După ce -şi recapătă răsuflarea. sînt aici ! Omul cu toporişca făcea haz. Cititorul a ghicit desigur că tabloul de maestru. de el însuşi. în izbucnirile lui de om rău care dădea totul pe faţă. vaduceţi aminte. de turbare şi de prostie. sergentul salvator şi colonelul salvat. în amestecul ăsta de fanfaronadă şi de josnicie. nu mai avea în faţa ochilor firma cîrciumii din jMontfermeil. în răscolirea asta a tuturor suferinţelor îmbinate cu toate urile — în toate astea era ceva respingător ca răul însuşi şi zguduitor ca adevărul. însîngerat. recunoscu în mîzgălitura aceea o bătălie. tatăl lui. îl umplea de spaimă şi i se părea că forma aceea nelămurită se uita ţintă la el. de îngîm fare şi de micime sufletească. 372 . în tonul.i vine ameţeală . în . zarea învăluită în fum şi un om ducînd în cîrcă pe . în vălmăşagul plîngerilor adevărate şi al simţămintelor false. în privirea lui din care ţîşneau flăcări la fiece vorba. pictat nede sluşit pe panoul ăsta sinistru. un glas răguşit slobozi din coridor o glumă sinistră : — Dac. se înălţa o fantomă .un altul. în dezvăluirea sfruntată a întregii urîţenii a unui suflet. nu era decît firma cîrciumii lui Thenardier. în gestul. înaintea lui se deschidea un morrnînt. Deoarece Thenardier nu mai stătea în faţa ei. Marius simţi că .neruşinarea acestui ticălos care gusta cu nesaţ voluptatea violenţei. Marius putu acum să vadă lucrarea şi. Şi . pic tura lui David propusă spre cumpărare domnului Leblanc. zugrăvită.

zis Printanier. cu un ciocan de cantonier în mînă. cu toată negreala. dacă am socoti-o şi pe femeia sa numai cît un singur bărbat. domnul Leblanc împinse scaunul cu piciorul şi masa cu pumnul şi. înai nte ca Thenardier să fi avut vreme să se întoarcă. umbla încoace şi încolo prin vizuină. că era înarmat şi ţinea în mînă un om dezarmat şi că sînt nouă contra unu. ajunse la fereastră. Se năpustiseră asupra lui cei trei „sobari". Bătrînul întins pe pat. care. îl potolise. ci colţii. departe de a -l îndîrji pe Thenardier. Dojenindu -l pe omul cu toporişca. Unul dintre „sobari". cînd şase braţe zdravene îl înşfăcară şi-l traseră cu putere îndărăt. Era chipul omului cu toporişca. ridică deasupra capului domnului Leblanc un fel de ghioagă. îl re cunoscu pe Panchaud.In aceeaşi clipă. — Ca să rîd. zis Bigrenaille. un drug de fier cu două măciulii de plumb la cele două capete. cu o sprinteneală uimitoare. — De ce ţi -ai scos masca ? răcni Thenardier furios. cînd îl auzi pe Thenardier strigînd : — Nu v-atingeţi de el ! încercarea deznădăjduită a victimei. pămîntiu. orbit şi ameţit de propria -i turbare. se dete jos şi se apropie clătinîndu -se. îşi spuse el în gînd. Intr-o clipă o deschise. Marius nu se mai putu stăpîni : „Tată. Thenardier îl înhăţase de păr. în faţa uşii se ivi un cap uriaş şi zbîrlit. Erau doi oameni în373 m . Folosindu-se de clipa asta. dintr -o săritură. domnul Leblanc părea că urmăreşte şi supraveghează toate mişcările lui Thenardier. Era pe jumătate afară. se întorsese cu spatele la domnul Leblanc. rînjind îngrozitor şi arătîndu -şi nu dinţii. răspunse omul. a cărui faţă mînjită era luminată de lumînare şi în care Marius. De cîteva clipe. iartă-mă !" şi căută cu degetul cocoşul pistolului. Era gata să tragă. La tărăboiul care se iscase. care părea ameţit de băutură. In acelaşi timp. se urcă pe ea şi -o încalecă. ştiind că uşa era păzită. dădură năvală şi ceilalţi bandiţi care se aflau pe coridor.

cum se supune lupoaica lupului. domnul Leblanc îl rostogolise pe bă trîn în mijlocul odăii. în beţia izbînzii. dar înnâbuşit de cei de deasupra. $74 . N . ticăloşii horcăiau sub apăsarea asta ca sub un bolovan de granit . oprind focul de pistol care era ga ta să pornească. precumpănise omul lipsit de îndurare . Astfel. ca un mistreţ încolţit de .atingeţi de el ! repetă dînsul. Thenardiera se supuse. mîrîind. cînd victima începu să se zbată şi păru că vrea să lupte.ţi rupi şalul.o haită de dulăi şi de copoi care urlă. în faţa prăzii doborîte şi nemiş cate. Cine ştie dacă nu se va întîmpla ceva care să -l scoată din groaznica cumpănă de a-l lăsa să piară pe tatăl Ursuiei sau de a -l nimici pe salvatorul colonelului. domnul Leblanc nu se mai vedea de sub grupul groaznic al bandiţilor. — Cum ? N.are portofel ? întrebă eî.avea la el decît o pungă de piele cu şase franci în ea şi batista. altul foarte chibzuit. strivindu -i pe cei de dedesubt. opintindu -se zadarnic împotriva celor ce se grămădeau peste el. în faţa acestei schimbări. paralizîndu -l pe Marius. — Nu v. Thenardier băgă batista în buzunarul lui. O să . Thenardiera nu . Şi. dar răpus de ceilalţi. Cu o lovitură de pumn în coşul pieptului. — Tu nu te băga ! zise Thenardier. II scotociră.tr-însul: unul crunt. — Voi — adăugă Thenardier — scotociţî -l ! Do mnul Leblanc părea că nu mai are de gînd să se împotrivească. biruin du-i pe unii. O luptă titanică se încinsese. Izbutiră să -l trîntească pe patul cel mai apropiat de fereastră şi -l ţintuiră locului. avu un prim succes.şi mai sco tea mîna din părul lui. apoi numai cu dosul palmei culcase la pămînt alţi doi atacatori şi -i pironise pe amîndoi sub genunchi . nu vedea nici un neajuns dacă mai aştepta. omul chib zuit se trezi în el şi puse stăpînire pe situaţie. fără să bănuiască. Pînâ -n clipa aceea. care nu mai avea nici un motiv să se gră bească şi care. dar ceilalţi patru îl apucaseră pe viteazul bătrîn de braţe şi de ceafă şi -l ghemuiseră peste cei doi „sobari" doborîţi.

Nu era nevoie. Domnul Leblanc nu se împotrivi.— Nici ceas ! răspunse unui dintre „sobari".am ce zice ! mormăi cu glas de ventriilog indivi dul mascat care ţinea cheia cea mare în mînă. Thenardier luă un scaun şi se aşeză aproape în faţa domnului Lebl anc. Tîlharii îl legară zdravăn. cît mai departe de fereastră şi cît mai aproape de vatră.mă să vorbesc cu domnul ! 37S . Şi văzînd că bătrînul. Marius abia putea recunoaşte în acest zîm bet de om îndatoritor şi cuviincios gura aproape bestială care cu o clipă mai înainte spumega . în picioare. spuse Thenardier. de unul din butucii patu lui. — Domnule. Thenardier era cu totul schimbat. — Nu. Patul pe care fusese trîntit domnul Leblanc era un fel de pat de spital.. — Ce vrei ? răspunse omul cu bîta.sobari" îl împinseră cu piciorul pe beţiv lîngă mormanul de fiare vechi. E sezon mort. de ce-ai adus atîţia ? îi şopti Thenardier celui cu bîta. nu se mai mişcă : — Ce ? Boulat ruelle a murit ? întrebă el. urmărea uluit schimbarea asta fantastică şi neliniştitoare şi trecea prin tulburarea prin care-ar trece cineva care ar vedea un tigru preschimbîndu-se în avocat.un colţ! zise Thenardier. — N. sprijinit pe patru butuci grosolani de lemn abia cojit. în cîteva clipe trecuse de la violenta cea mai nestăpînită la blîndeţea domoală şi vicleană. — Legati-l de piciorul patului ! zise el. E beat! — Aruncati-l într. Nu prea e de lucru. — Babet. E zdravăn moşu ! Thenardier se duse în co ltul de lîngă uşă şi luă de -acolo un maldăr de frînghii pe care -l aruncă celorlalţi. Doi dintre . Şi făcîndu -le semn tîlharilor care-l mai ţineau pe domnul Leblanc să se în depărteze : Staţi puţin deoparte şi lăsaţi .. Au ţinut să vină cu toţii. răspunse Bigrenaille.. care fusese lungit în mijlocul odăii de lovitura de pumn a domnului Leblanc. După ce strînseră şi cel din urmă nod.

o. Aşadar. Mai întîi. cu toate că Marius. în ceea ce mă priveşte. Thenardier avea dreptate . Acum. fără să ri dice glasul şi. Iar după po liţie ? Justiţia. în tulburarea lui. şi.ar fi părut de loc nefiresc. păstrase cea mai adîncă şi mai ciudată tăcere.am să vă spun ce -am înţeles eu dintr -asta : scumpe domn. De altfel. dumneavoastră n -aţi ţipat . Asta înseamnă — şi de mult mă gîndesc la lucrul ăsta — că aveţi vreun interes să ascundeţi ceva. Şi . amănuntul era adevărat. Nici măcar nu v. ne -am putea înţelege. In ceea ce mă priveşte. plină 376 . asta înseamnă că nici dumneavoastră nu ţineţi s -aveţi de-a face cu jus tiţia şi cu poliţia. Aţi fi putut să vă rupeţi un picio r. cînd ţipăm. avern acelaşi interes.am fi pus căluş în gură. vom sta de vorbă în linişte.şi înfigă săgeţile ascuţite care . Pe cînd vorbea ast fel. Thenardier urmă : — O ! Doamne ! dac. Aici tunul ar face : bum ! iar tunetul : puf I E o locuinţă plăcută. chiar în încăierarea de lîngă fereastră. Thenardier părea că se străduieşte să . N -are decît însuşirea asta. Dar.i ţîşneau din ochi pînă -n conştiinţa prizonierului său. Aţi fi putut s-o faceţi . nimeni nu v -ar fi împiedicat. cu privirea aţintită asupra dom nului Leblanc. n u-l băgase în seamă. încercînd să săriţi pe fe reastră. e mai bine -aşa . va felicit şi . dar o are. Dac -ar exploda o bombă aici. că n.aţi fi strigat : „Săriţi. E ca o pivniţă. Domnul Leblanc rostise doar cîteva cuvinte. dacă îngăduiţi.aţi scos încă nici un strigăt. cine dă năvală ? Poliţia. asasinii !" aşa se strigă de obicei în asemenea prilejuri . E foarte fi resc să facem niţel tărăboi cînd ne trezim în mijlocul uno r persoane care nu ne prea inspiră încredere.am să vă spun de ce : pentru că odaia asta e foarte bine ascunsă. cum nu ţinem nici noi. „Săriţi. domnule.aţi ţipat. trebuie să vă împărtăşesc constatarea pe care . vorba lui.aş fi luat . Ei bine. corpul de gardă cel mai apropiat ar crede că e sforăitul unui om beat. n .am făcut . cu cei şase tîlhari. în sfîrşit.o în nume de rău. Thenardier urmă : — Aţi făcut rău. dumneavoastră n .Se retraseră cu toţii spre uşă. hoţii !" nu mi s.

am spus tot felul de lucruri nelalocul lor. nu ştiu unde mi -a fost capul . Era. — Cum spuneam — urmă el — ne putem înţelege.de o îndrăzneală stăpînită şi vicleană. Ne putem învoi prieteneşte. Era un om în stare să stăpînească fiorul situaţiilor disperate. acela de-a scoate un strigăt. faţa aceea atît de semeaţă şi de melancolică. Dar. Am făcut rău că m -am înfuriat adineauri. Observaţia atît de întemeiată a lui Thenardier îngroşa şi mai mult pentru Marius ceaţa plină de taine în care se ascundea făptura aceea gravă şi ciudată căreia Courfeyrac îi zvîrlise porecla de „domnul Leblanc". legat cu frînghii. fireşte. toate astea. ca şi-n faţa blîndeţii lui Thenardier. Apoi Thenardier veni şi se aşeză din nou lîngă domnul Leblanc. din clipa în care i se atrăsese atenţia asupra lor. nu se vedea la el nimic din agonia înecatului care-şi holbează ochii îngroziţi sub apă. am cam trecut măsura . şi -n ticălosul ăsta. înconjurat de călăi. într -o groapă care se căsca din ce în ce mai adînc sub el. omul acesta rămăsese nepăsător . Thenardier se ridică şi în chipul cel mai firesc se apropie de vatră. acest simţ al prevederii care mergea pînă la uitarea de sine. Oricît de nemăsurată era primejdia. 377 . şi Marius nu putea să nu admire. în mijlocul căruia prizonierul putu să zărească desluşit dalta încinsă pînă Ia alb şi străbătută din loc în loc de steluţe stacojii. intrat pe jumătate. oricît de neînlăturat era deznodămîntul. dădu la o parte paravanul. oricine ar fi fost. o fiinţă care nu ştia ce -i frica şi ce însemnează a fi deznădăjduit. în faţa mîniei. Trebuie să spunem că tăcerea pe care-o păstrase prizonierul. îl rezemă de patul de lîngă el şi lăsă astfel să se vadă soba plină de jeratic. care adineauri nu era decît un tîlhar. într -o clipă ca asta. era măsurată şi aproape aleasă . ieşea acum la iveală „omul care se pregătise s-ajungă preot". îl tul burau pe Marius şi-l umpleau de o uimire dureroasă. ca să zicem aşa. tăria aceasta de-a se împotrivi celui mai firesc îndemn.

Thenardier se opri. 37S . cine nu are ? N -am de gînd să vă aduc la sapă de lemn . de foarte mulţi bani. apăsînd pe fiecare cuvînt şi arătînd cu un zîmbet spre sobă : Vă previn. luă călimara. Nu vă cer aşa ceva. un condei şi-o loaie de hîrtie din sertarul pe care-l lăsă întredeschis şi-n care lucea cuţitul lung şi ascuţit. se folosesc de ea ca să se facă de rîs. O I nu-s lipsit de înţelegere. nu sînt un om hapsîn. pentru că sînteţi milionar. Doamne ! Oricît aţi fi de bogat. ca să ajung să vă cer cu ce să beau un chil de vin bun şi să mănînc o friptură de viţel la un restaurant de clasa întîi. vă încredinţez că totul s -a sfîrşit şi că nu trebuie să vă mai temeţi nici măcar de-un bobîrnac. apoi adăugă. Asta n-ar fi de Ioc drept. las să treacă de la mine şi fac la rîndul meu un sacrificiu. Un mare inchizitor ar fi putut invidia acest zîmbet. la urma urmei. care după părerea domnilor de faţă e o treabă bine chibzuită. Fără îndoială. Dar două sute de mii de franci merită osteneala. Uite. O să-mi spuneţi : „Dar n-am două sute de mii de franci Ia mine". v -am spus ca am nevoie de bani. şi un binefăcător ca dumneavoastră poate lesne să dea două sute de mii de franci unui cap de familie fără noroc. aveţi şi dumneavoastră greutăţi . Aici. In clipa cînd veţi scoate din buzunar suma asta de nimic. dar ştiu că nu vă uitaţi la bani . de mulţi bani. Thenardier împinse masa foarte aproape de domnul Leblanc. Vă cer un singur lucru : să aveţi bunătatea să scrieţi ce-am să vă dictez eu. Nu sînt dintre cei care. n-o să cred că nu ştiţi să scrieţi. şi dumneavoastră sînteţi un om cu judecată şi socotesc că nu v-aţi închipuit că mi-aş fi dat atîta osteneală cîtă mi-am dat pe ziua de azi şi că aş fi pus la cale afacerea de astă -seară. Domnul Leblanc nu scoase o vorbă. Nu-mi trebuie decît două sute de mii de franci. pentru că sînt stăpîni pe situaţie. Nu ştiu ce avere aveţi. Thenardier continuă : — Vedeţi că am lăsat -o mult mai ieftin.De pildă.

— Asta-i bună! zise Thenardier.adevăr mîhniţi dacă ne ... — Ţineţi seama. dar vă previn că veţi rămîne legat pînă la întoarcerea persoanei care are sarcina să ducă scrisoarea pe care . că sînteti în mîna noastră. Şi. cu totul la cheremul nostru.. — Scrieţi ! zise el. Cînd prizonierul putu să mişte. Nu vă cunosc nici numele. Se opri : O tutuiţi.aici şi că am fi într.nţeleg ce vrei să spui. Şi -acum." Prizonierul tresări şi ridică ochii spre Thenardier. Am neapărat ne voie de tine. la cheremul nostru. că nici o putere omenească nu vă poate scăpa de . întorcîndu -se spre Bigrenaille : Dezleagâ-s conaşului braţul drept ! Panchaud.ţi va înmîna biletul acesta e însărcinată să te aducă Ia mine. — E adevărat. Aveţi dreptate. zis Bigrenaille. zise Tbenardier. — Puneţi „Scumpa mea copilă".i aşa ? — Pe cine ? întrebă domnul Leblanc. zis Printanier. Te aştept. — Daţi -i drumul mai departe." 579 .aţi sili să recurgem la vio lenţă. Prizonierul deschise în sfîrşit gura : — Cum vrei să scriu ? Sînt legat. se supuse poruncii lui Thenardier. domnule. nu .Puse foaia de hîrtie în faţa domnului Leblanc. Domnul Leblanc luă condeiul. Thenardier începu să dicteze : — „Copila mea.o veţi scrie. Pe mititica. zise Thenardier. scrieţi ! — Ce anume ? întrebă prizonierul — Vă dictez. nici adresa. Domnul Leblanc se supuse. iertaţi -mă ! zise Thenardier. Vino cu toată încrederea.. Thenardier muie co ndeiul în cerneală şi i -l întinse. Pe Ciocîrlia. Domnul Leblanc răspunse fără cea mai mica tulburare : — Nu. şi -ncepu din nou să dicteze : „Vino numaidecît. Persoana care. Thenardier urmă : — „Vino numaidecît"..

o să minţiţi nici în privinţa adresei. Aşa e 1 Urbain Fabre. care . Thenardier reveni : — A ! ştergeţi „Vino cu toată încrederea". zise prizonierul.aţi minţit în ceea ce priveşte numele. Domnul Leblanc şterse cele patru cuvinte. Căută monograma şi -o apropie de lumînare.. iscăliţi : U. Prevedere de om cu socoteală. acasă la dum neavoastră. . Ştiu.. nu staţi prea departe de -aici. Văd că vă daţi seama de situaţia în care vă aflaţi.. Cu o mişcare de pisică. — Deoarece e nevoie de amîndouă mîinile pentru a îndoi scrisoarea. Scrieţi -o chiar dumnea voastră. Se vedea bine că Thenardier se ferea să pomenească numele fetei despre care era vorba. F. Asta ar face. îi spunea „mititica". Thenardier îşi vîrî repede mîna în buzunar şi scoase batista luată de la domnul Leblanc. — Şi -acum — urmă Thenardier — iscăliţi ! Cum vă numiţi ? Prizonierul lăsă condeiul din mînă şi întrebă : — Pentru cine e scrisoarea asta ? — Ştiţi prea bine ! răspunse Thenardier. V-am mai spus. După ce făcu asta. Intrucît n. Prizonierul stătu o clipă pe gînduri.Pas. dar numele nu i -l rostea.. apoi luă condeiul şi scrise : 380 . ar fi însemnat să le vîndă pe degeaba tot „pontul" şi să le destăinuiască mai mult decît aveau nevoie să ştie. dar nu ştiu pe ce stradă. Repetă : — Iscăliţi.o să bănuiască ceva necurat la mijloc şi să se în doiască. Ii spunea „Ciocîrlia". desigur că n . Prizonierul se iscăli. pe undeva pe lîngă Saint -Jacques-du-Haut.şi păstrează taina faţă de com plicii săi. Ei bine. — U.F.Domnul Leblanc scrisese totul. Cum vă numiţi ? — Urbain Fabre. Thenardier urmă : — Puneţi adresa ! Domnişoarei Fabre. pentru că acolo vă duceţi zilnic la liturghie . Spunîndu -le numele. Pentru miti tica. daţi -o încoace s-o îndoiesc eu.

Thenardiera sări. răspunse omul. Thenardier îşi scoase capul pe uşa întredeschisă şi strigă pe coridor : -*. indivizii aceştia aveau nişte mutre toropite şi posace şi se vedea că sînt pe cale să săvîrşească o crimă aşa cum ar face orice altă treabă : liniştiţi. nişte arapi sau nişte diavoli. Sub măştile lor sau sub chinorosul ce le acoperea faţa şi care făcea din ei nişte cărbunari. Pleacă numaidecît şi -ntoarce-te repede ! Şi adresîndu-se omului cu toporişca : Tu. In galopul ăsta cucoana o să fie înapoi în trei sferturi de oră. după cum păreau în ochii celo r îngroziţi. — Bun ! mormăi Thenardier. ba chiar cu un fel de plic tiseală. spuse el. la domnul Urbain Fabre. strada Saint-Dominique-d'Enfer nr. Cu Thenardier şi cu prizonierul lui nu mai rămăseseră în cotineaţă decît cinci bandiţi. care se îndepărtară şi se stinseră numaidecît. Thenardier puse mîna pe scrisoare cu un fior nestăpînit. Thenardier îşi încălzea picioarele. pentru că ţi -ai scos masca. însoţeşte-o pe doamna ! Urcă-te în spate! Ştii unde-ai lăsat trăsurica ? — Da. porni după Thenardiera. După ce ieşiră. 17".Ai grijă să nu pierzi scrisoarea ! Gîndeşte-te că ai două sute de mii de franci la tine. încrucişîn du-şi braţele şi întinzîndu -şi cizmele pline de noroi spre sobă. înghesuiţi ca nişte fiare. — Nevastă ! strigă el. fără ură şi fără milă. — Mi-e frig la picioare. Au pornit-o bine.„Domnişoarei Fabre. Stăteau într -un colţ. îşi trase un scaun lîngă vatră şi se aşeză. 381 . lăsîndu-şi toporişca într-un colţ. Nu trecuse nici un minut şi se auziră pocnetele unui bici. Şi. şi nu scoteau o vorbă. Jos aşteaptă o birjă. Glasul răguşit al Thenardierei răspunse : — Fii liniştit! Am pus -o în sîn. — Iată scrisoarea ! Ştii ce ai de făcut.

Marius vedea foarte limpede acest lucru. jeraticul se mai potolise şi toate capetele astea fioroase răsfrîngeau pe pereţi şi pe tavan nişte um bre hîde.In orice caz. Atunci se va sfîrşi totul . Cuprins de-o îngrijorare care sporea din ce în ce. Luminarea. cele două litere U.. mai bine să vă spun ceva acum. Deodată. îşi spuse el. dar o voi scăpa ! Nimic n -o să mă poată opri. de unde urmărea şi cuprindea toată scena asta. fuseseră lămurite. Marius aştepta. aproape fără să mai poată gîndi sau face vreo mişcare.F. de vreme ce Thenardiera o s-o aducă aici. Cine-i „mititica" pe care Thenardier o numise Ciocîrlia ? Să fie „Ursula" lui ? Prizonierul nu părus e cîtuşi de puţin tulburat auzind cuvîntul Ciocîrlia şi răspunsese cu aerul cel mai firesc din lume : „Nu ştiu ce vrei să spui !" Pe de altă parte." Trecu astfel aproape o jumătate de ceas. . Enigma era mai de nepătruns decît orî cînd. Stătea acolo. în jurul căreia se formase o ciupercă mare de seu. iar Ursula nu se mai numea Ursula. nădăjduind că se va petrece totuşi ceva. O linişte apăsătoare se lăsase acum după tărăboiul sălbatic care năpădise mansarda cu cîteva clipe mai înainte. Thenardier părea cufundat în gînduri întunecate . Nu se mai auzea alt zgomot decît răsuflarea liniştita a bătrînului beat care dormea. prizonierul stătea nemişcat. însemnau Urbain Fabre. neputînd să-şi mai adune gîndurile şi neştiind ce hotărîre să ia. Cu toate astea.Prizonierul se cufundase iarăşi în tăcerea lui. năucit parcă de ticăloşiile la care fusese de faţă. de cîteva clipe lui Marius i se părea că aude din cînd în cînd un zgomot uşor şi înnăbuşit care venea dinspre prizonier. . tot am să aflu dacă Ciocîrlia e ea. Thenardier se răsti la prizonier : — Domnule Fabre. orice. abia de mai lumina vasta şi sinistra magher niţă . îmi voi da viaţa şi sîngele dacă va fi nevoie. Aştepta. Un fel de vrajă groaznică îl ţintuia pe locul acela. ascultaţi .

Thenardier continuă : — Cum vedeţi. Prin mintea lui Marius trecură cele mai groaznice închipuiri. cu tovarăşul meu la spate. Asta e ! Prizonierul nu rosti nici un cuvînt.mea o să se întoarcă aici ca să ne spună : „S-a făcut !" Cît despre domnişoara dumneavoastră. Şi dacă era ea ? Nu mai încape îndoială că e ea. Marius simţi că inima -i încetează să mai bată. Cum ? N-au s-o aducă aici pe fata pe care o răpeau ? Unul dintre monştrii ăştia o va duce altundeva ? Unde ?. Ce să facă oare ? Să tragă focul de pistol ? Dar omul acela fioros cu toporişca în mînă. După un răstimp. îndată ce -mi veţi fi dat fleacul ăla de două sute de mii de franci. Nu vă pier deţi răbdarea ! îmi închipui că Ciocîrlia e în adevăr fiica dumneavoastră şi socotesc că e cît se poate de firesc s -o păstraţi. Dacă puneţi să mă aresteze. Undeva.Aceste cîteva cuvinte păreau să fie începutul unei lămuriri. Precum vedeţi. să vă culcaţi acasă. tovarăşul meu are să -i facă de petrecanie Ciocîrliei. Fiica dumneavoastră o să fie dusă acolo. Vă previn. şi Marius se gîndi la vorbele lui . Se va da jos din birjă. Prizonierul nu răspunse nimic şi Thenardier adăugă : — îndată ce nevastă-mea se întoarce şi-mi spune: „Ciocîrlia a plecat!" vă dăm drumul şi sînteţi liberi să plecaţi. n -am avut gînduri rele. brişcă o s-o ducă într-un loc unde o să stea liniştită şi. iar nevastă . dincolo de barieră. aşa cum aţi văzut. Tovarăşul meu o să se urce cu dînsa în brişcă. n-o să i se întîmple nimic . astfel că fiica dumneavoastră are s-o urmeze fără împotrivire.. e foarte simplu. Nu se va întîmpla nimic dacă nu vreţi să se întîmple. o să vă fie adusă înapoi. I-am spus nevesti-mi să se îm brace. Marius ciuli urechile. Se opri. Dar iată : nevastă-mea se duce s-o caute cu scri soarea dumneavoastră. Vă spun cum stau lucrurile.. tot va scăpa de orice urmărire. îi aşteaptă o brişcă trasă de doi cai foarte buni. ca să ştiţi. care acum e cu fata. Amîndouă au să se urce în birjă. Thenardier urmă : — Nevastă-mea trebuie să se înapoieze.

anunţă Thenardier. cu ochii injectaţi şi -ncepu să strige. dar fără să găsească nici una. abia trăgîndu -şi sufletul. Abia apucase să spună asta. la nr. roşie la faţă. căutînd să se agate de vreo nădejde. nu numai testamentul colonelului îl împiedica să se amestece. Se opri înnăbuşindu-se. care ţinea de mai bine de o oră. nu există nici un domn Urbain Fabre ! N -a auzit nimeni de el. să dai bacşiş birjarului şi totul degeaba ! Am stat de vorbă cu portarul şi cu portăreasa. în locul tău. In mijlocul acestei tăceri se auzi deschizîndu -se uşa de la scară. tovarăşul meu are să-i facă de petrecanie Ciocîrliei". — Adresă falsă ? repetă Thenardier. 17. l-aş fi prăjit de viu ! ar fi fost nevoit să vorbească şi să spună unde e fata şi unde-şi ţine biştarii ! Uite ce -aş fi făcut eu ! Bine -a zis cine-a zis că bărbaţii sînt mai nătîngi decît femeile ! Nr. Marius avu puterea să-şi muncească gîndul cu cele mai cumplite presupuneri.Thenardier. babalîcul ăsta te-a tras pe sfoară ! Eşti prea bun . o femeie frumoasă şi voinică : habar n-au de-aşa ceva ! 384 . Femeia continuă : — Nimeni ! In strada Saint-Dominique. Prizonierul făcu o mişcare în legăturile sale. ci însăşi dragostea sa şi primejdia în care se afla fiinţa iubită. i -aş fi tăiat gura în patru de la început şi dac-ar fi făcut pe nebunul. apoi închizîndu -se la loc. că Thenardiera se şi năpusti în odaie. apoi urmă : Domnule Thenar dier. Situaţia asta îngrozitoare. îşi schimba înfăţişarea în fiecare clipă. gîfîind. 17! Nimeni! O poartă mare! Nici un domn Fabre pe strada Saint-Dominique ! Să goneşti caii. Frămîntarea din mintea lui nu se potrivea de loc cu tăcerea jalnică din vizuină. bătîndu -se cu amîndouă mîinile deodată peste şale : — Adresă falsă ! Banditul pe care-l luase cu dînsa se ivi în spatele ei şi se duse să -şi ia din nou toporişca. vezi ? Eu. al căror tîlc sîngeros era vădit: „Dacă puneţi să mă aresteze. De data asta. — S-a-ntors nevastă-mea.

el se aplecase spre vatră. prizonierul nu mai era legat de pat decît de un singur picior. tăiat şi lucrat într -un anumit fel. ai ? Dar ce socoteli ţî-ai făcut ? — Să cîştig timp 1 strigă prizonierul cu un glas tunător. îi spuse prizonierului : — Adresă falsă. înverşunată. pe un ton potolit. apoi se ridicase. Nefericitul care vrea să fie liber izbuteşte cîteodată ca. năpădit de cele mai negre gînduri. îngrămădiţi de spaimă tocmai în fundul mansardei. erau tăiate . şi uitîndu -se la sobă.Marius respiră uşurat. scăpase. minuni ce nu sînt altceva decît unelte de evadare. II 385 .• moneda asta era una din acele minuni de îndemînare pe care răbdarea ocnaşilor le făureşte pe întuneric şi pentru întuneric. Produsele acestea groaznice şi gingaşe ale unei iscusinţe neobişnuite sînt în arta giuvaergeriei ceea ce metaforele argoului sînt în poezie. Şi-n aceeaşi clipă îşi scutură legăturile . ci numai cu Vestit artist italian. cea pe care nu mai ştia cum s -o numească. Ursula sau Ciocîrlia. Pe cînd nevastă-sa. îl priveau năuci cum. aproape liber şi stăpîn pe mişcările sale. dar plin de cruzime. voi. 2 Cunoscut poet francez de la mijlocul secolului al XV-Iea. rămase astfel citeva clipe fără să scoată o vorbă. Thenardiera şi bandiţii. Ancheta judiciară. aşa cum există în limbă poeţi ca Villon2. ridică deasupra capului dalta înroşită. Ea. In sfîrşit. care a urmat loviturii puse la cale în Casa Gorbeau. întinsese mîna spre sobă. Mai înainte ca cei şapte bărbaţi să -ş i fi venit în fire şi să se fi năpustit asupra lui. Thenardier se aşezase pe masă . înspăimîntător la vedere. fără unelte. care atîrna. din care se răs frîngea o lumină sinistră. ţipa în gura mare. legănîndu-şi piciorul drept. Există în ocnă artişti ca Benvenuto Cellini'. 1 25 — Mizerabilii. a constatat că un gologan mare de zece centime. şi -acum Thenardier. gravor şi giuvaergiu din secolul al XVI-lea. a fost găsit în mansardă cu prilejul descinderii pe care poliţia a făcut-o acolo . sculptor.

o să mă faceţi să vorbesc. sub patul de lîngă fereastră. Răs pund eu de asta. Se auzi sfîrîitul cărnii arse şi mirosul obişnuit al camerelor de tortură se răspîndi în maglierniţă.şi tăiase .ai nici o grijă ! îl linişti Bigrenaille pe Thenar dier. Nevoind să se aplece.. Bandiţii îşi reveniseră din uimire. ori să spun ce nu vreau să spun. ceea ce ar putea să lămurească zgomotul uşor şi mişcările abia simţite pe care le băgase de seamă Marius.un cuţitaş. cu o lamă de cuţit vechi. avînd mîna dreaptă liberă. iar arcul acesta de ceasornic.o ia din loc. Pesemne că în clipa cînd bandiţii l -au scotocit pe prizonier el avea la dînsul această monedă. — N. pînă şi tîlharii se înfio 386 ..o să mă faceţi să scriu ce nu vreau să scriu.. da de unde ! el are libertatea. Intre timp. legăturile de la piciorul stîng. a desfăcut . prizonierul ridică glasul : — Sînteţi nişte ticăloşi. desfăcută în două. să taie o monedă în două discuri subţiri..ar crede că nefericitul ocnaş nu are decît bănuţul ăsta . La percheziţiile făcute mai tîrziu de către poliţie în magherniţă a fost găsită o asemenea monedă. In cutia asta se ascunde un arc de ceasornic .a mai găsit de asemeni şi un mic fierăstrău de oţel albastru. iar mai tîrziu. E o cutie care se închide şi se deschide după nevoie. mînuit cu dibăcie. Iar dacă vă închipuiţi c . Tn aceeaşi clipă îşi întinse braţul şi înfipse în c arne dalta înroşită al cărei mîner de lemn îl ţinea în mîna lui dreaptă. Marius se clătină cuprins de groază . să le scobească fără să se atingă de semnele monetare şi să facă un ghint pe muchea monezii în aşa fel încît discurile să se unească din nou.un picior şi n -o s. S . pe care a izbutit s.o şi s .o ascundă în mînă.a slujit de fierăstrău ca să taie frînghiil e cu care fusese legat. care putea fi ascuns în monedă. îşi suflecă mîneca braţului stîng şi adăugă : — Iată !. retează frînghii groase şi drugi de fier. nu . c. ca să nu se trădeze. Mai e legat de. dar viaţa mea nu preţuieşte at ît de mult. Laba aia e legată de mine. S.

neclintit. iîngă perete. chipul ciudatului bătrîn abia se încruntă şî. pe cînd fierul roşu intra din ce în ce mai adînc în rana fumegîndă. gata să -i sfărîme capul cu o lovitură de cheie la cea mai mică mişcare. iar omul mascat cu glas de ventrilog i se propti în faţă. Prizonierul adăugă : — Faceţi cu mine ce poftiţi ! Era dezarmat. aceste cuvinte schimbate în şoaptă : — Nu-i decît un singur lucru de făcut. el. Pînă în clipa aceea tot mai păstra 25* 387 . fără ură. dar atît de aproape încît nu-i putea vedea pe cei ce vorbeau.rară . îl dau pe faţă. îşi aţintea asupra lui Thenardier privirea lui blajină. Marius auzi jos. groaznica unealtă înroşită pieri în noapte. aşa cum răscoalele soldăţimii îl silesc pe căpitan să se arate aşa cum e. La oamenii aleşi zvîrcolirile trupului şi ale simţurilor în prada durerii fizice scot la iveală sufletul. Doi dintre tîlhari puseră mîna pe umărul lui. — Nemernicilor — zise el — să nu vă temeţi de mine mai mult decît mă tem eu de voi ! Şi smulgîndu-şi dalta din rană. — Inşfăcaţi-l! porunci scurt Thenardier. o aruncă pe fereastra care rămăsese deschisă . In acelaşi timp. Aceste două glasuri nu conteneau nici o clipă lupta lor. în care suferinţa se pierdea într -o seninătate înălţătoare. Marius strîngea mînerul pistolului în mînă. aproape măreţ. — Să-l înjunghiem ! — Asta e ! Erau bărbatul şi nevasta care se sfătuiau. Groaznică nehotărîre ! De un ceas răsunau în conştiinţa sa două glasuri : unul îi spunea să respecte testamentul tatălui său. deschise sertarul şi scoase cuţitul. care -l făcea să sufere îngrozitor. Thenardier se îndreptă cu paşi rari spre masă. celălalt îi striga să-l ajute pe prizonier. şi căzu departe. stingîndu-se în zăpadă. învîrtindu-se.

Marius îşi roti privirea în juru -i — cel din urmă semn instinctiv al deznădejdii. Thenardier stătea pe gînduri cu cuţitul în mînă. — Ce ? într ebă bărbatul. sorocul aşteptării fusese depăşit . — Drace 1 E scrisul Eponinei. o înfăşură în hîrtie şi aruncă totul prin crăpătură în mijlocul odăii. pe masă. dezlegarea groaznicei probleme care-l chinuia .o eu căzînd. Thenardier desfăcu repede hîrtia şi -o apropie de lumînare. Pe această foaie de hîrtie citi rîndul următor. care se apropie numaidecît. — Pe unde.o slabă nădejde că va găsi un mijloc ca să împace arnîn două aceste datorii . O dădu soţului ei. Deo dată tresări. — A căzut ceva ! strigă Thenardiera. La picioarele lui.i bună ! zise femeia. Thenardier îşi înfrînsese ultimele temeri sau ultimele şovăieli şi se apropia de prizonier. întinse braţul. Un gînd. desfăcu încet o fărîmă de tencuială din perete. scris cu litere mari chiar în dimineaţa aceea de fata cea mai mare a Thenar dierilor : „Vin sticleţii". Era şi vremea. să -l cruţe pe asasin şi să salveze victima. o rază de lumină trecu prin mintea lui Marius . — Asta. apoi adăugă cu glas înnăbuşit: — Repede ! scara ! să lăsăm slănina . Ingenunche pe scrin. întări Bigrenaille. Femeia se repezise şi ridicase bucăţica de moloz în făşurată în hîrtie. la cîţiva paşi de prizonier. Buimăcit. Pe unde vrei să fi venit ? Pe fereastră. apucă bucata de hîrtie. dar nu găsise nimic. şi -i arătă rîndul scris pe foaia de hîrtie. era ceea ce-i trebuia.n cursă şi să ne cărăbănim ! 388 .i arată o foaie de hîrtie. Ii făcu semn femeii. o rază de lună lumina puternic şi părea că . — Am văzut . Primejdia însă creştea din ce în ce .a venit ? întrebă Thenardier.

— Pe fereastră. răspunse Thenardier. Bigrenaille îl înhaţă cu putere de guler : — A. fără să scoată o vorbă. cît ai clipi. îşi ţinea 'pălăria în mînă şi -o întindea zîmbind. scara de frînghie fu întinsă dincolo de fereastră şi prinsă zdravăn de pervaz cu cele două cîrlige de fier. Mascatul cu glas de ventrilog puse jos cheia lui uriaşă. ai ? Tn ce mînă e nasturele ? cine are chibritul cel mai scurt ? să ne scriem numele ? să le punem într-o căciulă ?. nu. îndată ce scara fu prinsă. — Bine — zise unul dintre tîlhari — dacă-i pe aşa. 389 .. Dacă Ponina a aruncat piatra pe fereastră înseamnă că în partea asta casa nu e împresurată. Tîlharii care -l fineau pe prizon ier îi dădură drumul . Prizonierul nu lua seama la cele ce se petreceau în jurul său. Se-ntoarseră cu toţii. Parcă ar fi fost semnalul de alarmă pe o corabie. — Pe unde-o luăm ? întrebă Bigrenaille. caraghios bătrîn ! După noi ! — După noi ! urlară tîlharii. — N-avem vreme. nu aşa.. cucoană ! Şi se repezi la fereastră. deschizînd şi închizînd repede de trei ori pumnii. nu-i aşa ? Să tragem la sorţi. — Ce copii I bolborosi Thenardier. Era Javert. ridică mîinile în sus. să tragem la sorţi cine să treacă mai întîi. Thenardier strigă : — Hai. — Să vă dau pălăria mea ? strigă un glas din pra gul uşii. Pierdem vremea de pomană. Părea că se gîndeşte sau că se roagă. Thenardier strigă : — Aţi înnebunit ? V-aţi pierdut minţile ? Sînteţi o ceată de nătărăi 1 Să ne pierdem timpul.— Fără să-i tăiem gîtul individului ? întrebă femeia. Dar în clipa cînd o încalecă. Copoii sînt pe urmele noastre.

Cît despre Eponina. In cele din urmă. Vă aduceţi aminte că avea cheia lui Marius. Javert pusese oameni de pază. Ajunsese tocmai la timp. Tîlharii. înfricoşători la vedere. ceilalţi cu foarfeci. cu bastonul sub braţ. Thenar diera înşfăca un pietroi uriaş de caldarîm care se afla lîngă fereastră şi care slujea fetelor drept scăunel. Tu te-ncumeţi ? 390 . cu braţele încrucişate. Eu n. Javert îşi puse pălăria pe cap şi făcu doi paşi în odaie.o să ieşiţi pe fereastră. ea nu se a fla la postul ei. — Staţi pe loc ! zise el. se aşezară în poziţie de apărare. După aceea. altul cu bîta. îşi desfăcuse mai întîi traista. înspăimîntaţi. cu sabia în teacă. spunîndu -i la ureche : — E Javert. E mai puţin primejdios. îşi pierdu răbdarea şi. care se află în faţa Casei Gorbeau. se hotărîse în cele din urmă să intre fără să mai aştepte focul de pistol. Să ne purtăm cuviincios ! Bigrenaille scoase un pistol pe care-l ţinea ascuns sub bluză şi i -l dădu lui Thenardier. se repeziră la armele pe care le lepădaseră prin colţuri în clipa cînd voiau să fugă. In mai puţin de o secundă. cei şapte oameni. altul cu cheia. Javert s -a aşezat la pîndă. N . ca să bage în ea pe cele două fete care primiseră sarcina de a sta de veghe în jurul hardughiei. noi sîntem cincisprezece. convins că se afla „într -o zodie bună". cleşti şi ciocane. de partea cea laltă a bulevardului. Thenardier cu cuţitul în mînă. unul cu topo rişca. Sînteţi şapte .am curajul să trag în omul ăsta. o să ieşiţi pe uşă. Plecarea şi întoarcerea birjei îl puse seră pe gînduri. Nu face să ne înşfăcăm de ceafă ca bădăranii. dispăruse şi n -a mai putut pune mîna pe ea.XXiAR TREBUI ARESTATE MAI INTII VICTIMELE Pe înserate. iar el se ascunsese în dosul copacilor din strada Barriere-des-Gobelins. deoarece recunoscuse pe cîţiva dintre bandiţii care intraseră. aşteptînd s -audă semnalul hotărît. Dar n-o băgase la dubă decît pe Azelma. „sigur că e un cuib de tîlhari acolo".

Sergenţii de stradă şi agenţii se dădură înapoi. îl privi drept în ochi. Mulţimea asta de oameni abia luminată de o luminare umplea vizuina de umbră. Un gol mare se făcu în mijlocul mansardei. Bigrenaille aruncă măciuca la picioarele lui Javert: — Eşti împăratul diavolilor ! Mă predau ! — Dar voi ? întrebă Javert. Ceilalţi răspunseră în cor : — Şi noi. Javert. Thenardiera se retrăsese lîngă fereastră şi dăduse dru mul acestui răget. — Nu ţi-am spus ? zise Javert. mărgininduse să spună : — Nu trage I N-ai să mă nimereşti. Toţi se retraseră spre coridor. dar pe care nimeni nu l-ar fi luat drept glas de femeie. dacă vă dă mîna ! răcni un glas care nu era de bărbat. Tîlharii fură legaţi. — Păzea ! strigă ea. aşa-i frumos ! Cum vă spuneam : să ne purtăm cuviincios ! — Nu vă c er decît un singur lucru — spuse Bigre naille — să mi se dea tutun cit oi fi la secret. ghemuit în spatele ei . Thenar dier.— Ba bine că nu ! răspunse Tlienardie r. — Cătuşe tuturora ! strigă Javert. — Apropiaţi -vă. şi de agenţi înarmaţi cu boxuri şi ciomege. — S-a făcut! zise Javert. Ea-şi lepădase şalul şi -şi păstrase pălăria . cu săbiile scoase. aproape că nu se mai vedea de sub şalul căzut şi ea-l acoperea cu trupul ei. năvăli la chemarea lui Javert. strigă celor din spatele lui : Acum puteţi intra ! Un grup de sergenţi de stradă. Şi întorcîndu -se. Thenardier apăsă pe trăgaci. 391 . — Atunci trage I Thenardier luă pistolul şi -l ochi pe Javert. Nu-l nimeri. ridicînd bolovanul cu amîndouă mîinile deasupra capului şi legănîndu-l ca o namilă uriaşă gata să prăvălească o stîncă. care se afla la trei paşi. Javert urmă liniştit: — Aşa da.

— Cătuşele ! răcni el. Două-Miliarde ! Pe urmă. agenţii dăduseră peste beţivul adormit după uşă şi-l scuturau. Acesta se trezi bombănind : — Gata. cealaltă pe capul bărbatului. In aceeaşi clipă. — Nu te-apropia ! Cară-te — răcni ea — ori te sfărîm ! — Ce mai zdrahon 1 zise Javert. Bigrenaille ! Bună ziua. la picioarele lui Javert. dar eu am gheare ca femeile. se uită la mîinile ei încătuşa te şi la cele ale soţului. întorcîndu-se spre cei trei mascaţi. Cei şase tîlhari legaţi fedeleş stăteau în picioare .Thenardiera aruncă o privire bandiţilor. — Păstraţi-vă măştile ! spuse Javert. îşi depărta picioarele. se lăsă pe spate şi bolovanul trecu pe deasupra iui. Brujon ! Bună ziua. Thenardiera. Şi se apropie tot mai mult de ea. despletită şi înspăimîntătoare. se prăbuşi la pămînt şi începu să se vaiete : — Fetele mele f — Sînt la răcoare ! zise Javert. şi şopti cu glas gîtuit şi răguşit : — Fricoşilor ! Javert zîmbi şi înainta spre Thenardiera. Mătuşă. dărîmînd o bucată mare de tencuială şi se întoarse. Poliţiştii se năpustiră din nou şi-n cîteva clipe porunca lui Javert fu îndeplinită. Intre timp. spuse celor trei „sobari" : — Bună ziua. Una din mîinile lui puternice se abătu pe umărul femeii. Jondrette ? — Da. Şi trecîndu-i în revistă cu privirea lui Frederic al II-Iea la parada de la Potsdam. Thenardiera. răspunse Javert. ricoşînd din colţ în colţ prin magherniţa aproape goală. izbi peretele din fund. îi spuse omului cu toporişca : 392 . Javert se apropie de perechea The nardier. îşi păstraseră de altminteri chipurile lor de strigoi: trei mînjiţi cu chinoros şi trei mascaţi. care se lăsa seră legaţi fedeleş. ăi fi avînd tu barbă ca bărbaţii. zdrobită. care nu -l slăbea din ochi.

de la intrarea poliţiştilor. Uşa era păzită. Şi să nu iasă nimeni I Spunînd aceasta. Gueulemer i Şi celui cu măci uca : — Bună ziua.o clipă cînd atenţia nu era aţintită asupra lui şi şi . dispăruse. care. domnul Urbain Fabre. se îndrepta pe aleea din dreapta spre bariera 393 . domnul Leblanc. se aşeză ca un stăpîn la masa pe care se mai aflau încă lumînarea şi călimara. de îmbulzeală. un băiat. s-a folosit de tulburare. Nu se vedea nimeni afară. Claquesous ! In clipa aceea. care părea că vine dinspre podul Austerlitz. — Dezlegaţi -l pe domnul ! zise Javert. Babet! Şi ventrilogului : — Noroc. de în tuneric şi de . Un agent alergă într -acolo şi privi. — Ei — zise Javert — unde e ? Prizonierul bandiţilor. totdeauna aceleaşi — ridică privirea : — Să se apropie domnul pe care l -au legat dumnealor. îl zări pe prizonierul bandiţilor.a făcut vînt pe fereastră. Asta trebuie să fi fost mai preţios decît toţi. XXII COPILUL CARE ŢIPA INTR-UN CAPITOL ANTERIOR A doua zi după cele p etrecute în casa de pe bulevardul de l'Hopital. De îndată ce s -a văzut dezlegat şi pe cînd Javert întocmea procesul -verbal. scoase o hîrtie oficială din buzunar şi . nu scosese nici o vorbă şi stătea cu capul în jos.— Sună ziua. După ce scrise primele rînduri — care nu sînt decît nişte formule. dar fereastra nu.şi începu procesul -verbal. Agenţii se uitară de jur împrejur. de zgomot. Scara de frînghie se legăna încă. tatăl Ursulei sau al Ciocîrliei. — Drace ! exclamă Javert printre dinţi.

Trupul i se pierdea în întuneric şi nu i se vedea decît capul. îţi dădeam un picior undeva ! Copilul era departe. slab. bătăi răsunătoare şi eroice. Ajunse în faţa numă rului 50 —52 şi. aceeaşi bătrînă pe care -o întâlnise la colţul străzii Petit . — Ţînc neruşinat ! mormăi ea. La colţul străzii Petit . — Doamna — spuse el — nu-i tocmai felul de frumu seţe care mi -ar fi pe plac.Fontainebleau. Copilul se uită la ea. bătrîna se ridică în picioare şi razele roşietice ale felinarului îi luminară în întregime faţa pămîntie. stri gînd şi făcînd semne deznădăjduite. Corbii potopit-a. îşi văzu de drum şi începu să cînte din nou : Craiul Dăcucopita S-a dus la vînat. Turbînd de mînie.cuţu ! zise el. După aceste trei versuri se opri. Se înnoptase.Banquier venea în goană în urma lui. Parc -ar fi fost masca Mizeriei omeneşti. într-un fel care s-ar putea exprima foarte bine prin litere mari: Bătrîna se ridică furioasă. — Cuţu .. apoi se trase înapoi strigînd : — Ia te uită ! Şi eu care credeam că e ditamai cîinele ! Rosti cuvintele astea umflîndu-le dinadins. care se împreunau în colţurile gurii. cu pantaloni de pînză în luna februarie şi cînta cît îl ţinea gura. care arătau mai degrabă că purta ghete bărbăteşti decît că avea picioare de copil. Intre timp. Dacă nu eram aple cată. începu să lovească în ea cu pi cioarele. îmbrăcat în zdrenţe. Micuţul era galben la faţa. osoasă şi plină de creţuri şi de zbî rcituri. desprinsă din noapte de o lumi niţă. — Ce e asta ? Ce s-a întîmplat ? Dumnezeule sfinte ! Sparge uşa ! Dărîmă casa ! 894 DITAMAI CÎINELE I .. copilul o lovi în treacăt.am înşelat. găsind uşa încuiată. Văd că nu m .Banquier o bătrînă cocîrjată scormonea un morman de gunoaie la lumina felinarului .

se uită la coana Bo ugon şi exclamă necăjit : — Uf! Apoi se răsuci pe călcîie şi -n clipa următoare bătrîna.. Bună ziua. Şi mama ? — La puşcărie. S95 .Loviturile de picior nu mai conteneau. uimitoare plăsmuire a urii născute din slăbiciune şi din urîţenie. îl auzi cîntînd cu glasul lui lim pede şi tînăr.o casă ? Deodată se opri. — Şi surorile ? — Intr. Gologani (in argou). Bătrîna răspunse cu o strîmbătură ticluită.mi văd strămoşii.o casă de corecţie. Dai două lovele'. băbuţa ! o recunoscu şi băiatul. — Aşa se intră azi într . nătărăule ! — Asta. Corbii potopit-a.. şi care.. Pe cataligi urcat. rămasă în pragul uşii. Copilul se scarpină după ureche.i bună ! zise copilul. pierzîndu . din păcate. — Drace !. madam Bougon ! Am venit să . — Ce ? Iar diavolul ăsta împieliţat ? — Ia te uită. se pierdu în întuneric : — Nu-i nimeni aici. Bătrîna făcea spume la gură.. recunoscîndu -l pe ştrengar.se pe sub ulmii întunecaţi. în fioraţi de vîntul iernii : Craiul Dăoucopita S-a -dus la vînat. Dar unde -i tata ? — La închisoare. De treci pe sub ele.

P A PA R T E A A T R A I D I L A D I N STRADA PLUMET ŞI EP OPEEA D I N STRADA SAINT-DENIS .

.

Aceste apariţii şi dispariţii au fost numite rezistenţa şi mişcarea.au urmat. Masele sociale. au o singură ambi ţie : să fie mici. pline de trudă. umbrele de veacuri ale străvechilor întocmiri franceze. care au urmat după revoluţia din iulie. S -au văzut. Vom încerca s-o facem.CARTEA INTII CÎTEVA PAGINI DE ISTORIE I RETEZAT DTN RĂDĂCINA Anii 1831 şi 1832. toate se ivesc şi pier în fiecare clipă printre norii grei de furtună ai sistemelor. temeliile civilizaţiei. L -ar da bucuros pe Cezar în 399 . înc hid în ei prăpăstii. Epoca asta remarcabilă e azi destul de bine delimitată şi destul de departe de noi ca să -i putem desprinde chiar de pe acum liniile principale. ani ciudaţi şi neobişnuiţi. Epocile acestea sînt ciudate şi îi înşală pe oamenii politici care vor să se folo sească de ele. în istorie. Aceşti doi ani se înalţă ca doi munţi între anii dinaintea lor şi cei care i. sînt. destule aventuri îndrăzneţe şi destui oameni de seamă. naţiunea nu cere decît odihnă . Au o măreţie revoluţionară. Printre ele se vede strălucind adevărul. adică lumina sufletului omenesc. destul neprevăzut. care nu sînt altceva decît ajunge rea unei mari na ţiuni la o etapă. oamenilor le e sete numai de pace . de frămîntări. La început. Restauraţia a fost una dintre acele faze intermediare. destule evenimente mari. de vuiet. ai patim ilor şi teoriilor. de somn. grupul solid de interese suprapuse şi legate. Cu alte cuvinte. să aibă linişte. greu de definit. slavă domnului. Lumea e sătulă. de şoapte.

Faptele acestea sînt. Trebuie date. toate caută. ziua lungă şi grea e pe sfîrşite . Prinţii le „acordă". creat în urma fărîmiţării im periului Iui Alexandru cel Mare. ai cărui stăpîni feudali nu erau în evul mediu vasalii nimănui. II au. stat din Asia Mică. şi există. de obicei. ambiţiile săturate. trăiesc. refugiat Ia curtea Iui. pe li nişte. au poposit întîi cu Mirabeau. pe care alţii îl duc de nas. pe huzur. apoi cu Robespierre. Victor Hugo pune în contrast curajul Iui Iulius Cezar cu poltroneria şi lipsa de caracter ale lui Prusias. Pun stăpînire pe pace. anumite fapte ies la lumină. In consecinţă. Adevăr adînc şi bine de ştiut.regi". A domnit în prim a jumătate a secolu lui al 1l-lea î. Fiecare ar vrea să se culce. Sînt mulţumite.n. Devotamentele ostenite. 3 Cromwell. cer. sînt istoviţi. Generalul cartaginez s-a sinucis însă mai înainte. pe care Stuarţii nu l . Fap tele a cestea sînt zămislite de revoluţie şi de războaie. a treia oară cu Bonaparte . asta cerea Burbonilor Franţa după căderea imperiului. cu un regat mărginit la un tîrguşor şi o moşie S-a creat astfel figura legendară a „regelui din Yvetot" — om blajin. Familia predestinată.. situaţie unică pe acea vreme prin tre posesorii de fiefuri.au bănuit în 1662 şi pe care Burbonii nu l. faptele săvîr şite cer chezăşii. de fapt. a avut primejdioasa naivitate 1 Regele Bitiniel. care s -a întors în Franţa după prăbuşirea lui Napoleon. şi se aşază. conducătorul revoluţiei burgheze din Anglia (secolul al XVII-lea). 2 Yvetot este un orăşel din Normandia. seniorii din Yvetot şi-au luat titlul de . Servil faţă de romani. In vremea asta.e. Chezăşiile sînt pentru fapte ceea ce (? odihna pentru oameni. sergenţii şi furierii care pregătesc sălaşul principiilor. cerşesc un adăpost. sînt date de însăşi puterea lucrurilor. averile rotunjite.schimbul lui Prusias ' şi pe Napoleon în schimbul rege lui din Yvetot 2 . se fac cunoscute şi bat la uşă. 400 . au dreptul de a se aşeza în mijlocul socie tăţii. Asta cerea Stuarţilor Anglia după moartea Protectorului 3 . „Ce rege la locul lui a fost I" Au pornit la drum în zori. a consimţit să le predea pe Hannibal. Garanţiile sînt o necesitate a vremurilor. se roagă. dar. Şi iată ce se iveşte în faţa f ilozofilor politici : In vreme ce oamenii obosiţi cer odihnă. vitejiile îmbătrînite.au întrezărit nici măcar în 1814. fără putere.

Şi cum ar fi bănuit -o ei. prinţii nu fuseseră atît de orbi în faţa faptelor şi a cantităţii de autoritate divină pe care faptele o cuprind şi o promulgă. dar trecutul întreg era Franţa. Se lipsise d e ei vreme de douăzeci şi doi de ani. Poporul îşi dădu seama. că dinastia Burbonilor avea „dreptul divin" şi că Franţa n -avea nimic. că putea lua înapoi ceea ce dăduse . Existase o întrerupere. Casa de Burbon era pentru Franţa veriga ilustră şi sîngerată a istoriei sale. pentru că ea era trecutul. 26 401 1 . nu tăgăduise în asemenea măsură dreptul de sus.de a crede că ea dădea ceva. Nu -şi dădu seama că şi ea fusese adusă în acelaşi chip. ci istoria unui popor. ruptă de către casa de Burbon şi dă ruită cu bunăvoinţă poporului. E greşeala cea mare.o ia înapoi. ci în naţiune.lea era numai o ramură din acest drept divin. In secolul al XlX-lea fu ursuză : se întuneca de cîte ori înflorea o naţiune.şi dădu seama că se afla în aceeaşi m. nu mai era însă elementul principal al destinului ei şi temelia necesară politicii ei. Franţa se putea lipsi de Burboni. că el nu purcede de la ea. Casa de Burbon se crezu puternică pentru că imperiul fusese luat din faţa ei ca un decor de teatru. judecînd după cît îi era de neplăcut darul ăsta. de la începuturile istoriei. Şi totuşi. Nu . pînă în ziua în care i -o veni regelui chef s.nă care -l înlăturase şi pe Napoleon. numai sub tron nu. care se numeşte dreptul regilor. casa de Bu rbon ar fi putut simţi. Ele se aflau pretutindeni. strîmba din nas. că dreptul politic acordat în Chartă de Ludovic al XVIII . Crezu că are rădăcini. Rădăcinile societăţii franceze nu se aflau în Burboni. care-şi închipuiau că Ludovic al XVII -lea domnea la 9 Thermidor şi Ludovic al XVIII -lea în ziua bătăliei de la Marengo ? Niciodată. adică popular şi adevărat. Rădăcinile acestea nevăzute şi vii nu constituiau dreptul unei familii. Ei nici nu se gîndeau la asta. Niciodată această pretenţie pornită de jos. care a făcut ca această familie să pună mîna din nou pe garanţiile „acordate" în 1814. Ca să ne servim de un cuvînt groso lan.

Vîntul încetă. la lumina zilei. folositoare şi plină de farmec. libertatea presei. Coborîrea lor în întuneric n. nu din partea lor. libertatea cuvîntului. Ce lucru trist ! Ei numeau concesii cuceririle noastre.se să intre în acţiune. care lasă o 402 . Ei au părăsit tronul cu gravitate. tare şi adîncă. cînd i se păru că -i venise ceasul. Sub Robespierre revoluţia avusese cuvînt. Abia sub Ludovic al XVIII.o zi în faţa Franţei şi. Cu alte cuvinte. făclia se aprinse din nou. Acesta e fondul actelor vestite care se numesc ordonanţele din iulie. dar fără autoritate. Franţa liberă şi puternică fusese un spectacol plin de îndemn pentru celelalte popoare ale Europei. marile principii. Sub Bonaparte avusese cuvîntul tunul.a fost una dintre acele dispariţii solemne. libertatea cetăţeanului. Naţiunea se deprinsese sub restauraţie cu discuţiile liniştite. adică. Burbonii au fost o unealtă a civilizaţiei care s -a sfărîmat în mîinile providenţei. tăgădui naţiunii ceea ce o făcea naţiune şi cetăţeanului ceea ce îl făcea cetăţean. atît de noi pentru omul de stat: egalitatea în faţa legilor.pe care le numea concesii. Se ridică într . hotărîndu . Trebuie să spunem însă că nu fusese vrăjmaşă tuturor formelor de progres. Timp de cincisprezece ani fură văzute lucrînd în pace. Pe culmile senine se văzu din nou pîlpîind lu mina curată a spiritului. Restauraţia căzu. libertatea conştiinţei. se socoti biruitoare asupra lui Napoleon şi înrădăcinată în ţară. ci din partea naţiunii. şi cu măreţia în vreme de pace. ceea ce îi lipsise republicii. Căderea Burbonilor a fost plină de măreţie. ceea ce îi lipsise imperiului. ridicînd glasul. suveranitatea naţiunii. dădu lovitura. Căzu pe drept.lea şi sub Carol al X -lea avu şi inteligenţa cuvîntul. Restauraţia. Drepturile noastre le numeau încălcări. Privelişte măreaţă. tăgădui titlul colectiv şi titlul individual. Se făcuseră şi lucruri mari alături de ea. Se crezu. putinţa pentru to ţi cei în zestraţi de a ajunge în toate funcţiile. Aşa a fost pînă în 1830. atît de vechi pentru gînditor. şi.

nici ţipătul de vultur al lui Napo leon. N-au fost măreţi pe măsura nefericirii lor.lea şi al regentei Măriei de Medicis. Se apără. Franţa învingătoare şi îmbătată de biruinţa ei . de un fel de răzmeriţă regală. se simţi atît de puternică.E uşor pentru cei deprinşi să se bucure de ocrotirea celor mari şi să sară ca o pasăre din ramură în ramură.lea ca rege al Franţei. Au fost demni. Naţiunea. 2 Nimicnicia asta i -a întristat pe oamenii devotaţi care îi iubeau şi pe oamenii serioşi care le cinsteau casa. du Vair a pregătit prin discursurile sale recunoaşterea Iui Henric al IV. pe Burboni în surghiun. punînd să se taie o masă rotundă în aşa chip încît să devină pătrată.o dimineaţă. II luă pe băt rînul rege Carol al X-lea de sub baldachinul care îl adăpostise pe Ludovic al XlV -lea şi -l puse binişor jos. Poporul a fost minunat. de la o stare jalnică la una înfloritoare. Au depus coroana. dar n -au păstrat aureola. Nu se atinse de persoanele regale decît cu părere de rău şi cu multă luare -aminte. Franţa întreagă. N . şi nu un om sau cîţiva oameni.şi aduce aminte şi că ros teşte în faţa lumii întregi. dar n .. cîad e în declin . se stăpîni. încît nici măcar nu se înfurie. în timpul călătoriei la Cherbourg. cîrmuirea în matca legii.a fost nici liniştea spec trală a lui Carol I '. ata c ată cu arma în mînă.emoţie întunecată în istorie. Au plecat. după ziua baricadelor. păru că . şi se opri. ceea ce făcea ca mesele rotunde să nu poată fi fol«site. s Magistrat şi om politic francez din timpul r ăzboaielor religiease." 1 Regele Angliei. atîta tot. Avea reputaţia unui om integru Şi devotat intereselo r publice. In timpul revoluţiei burgheze din Anglia. Ora tor vestit. într . pentru mine însă soarta regilor mei va fi totdeauna vrednică de cinste. 26* 403 . cuvin tele înţelepte ale lui Guillaume du Vair 3 : .au fost auguşti. executat în 1649. a părut mai îngrijorat de primejdia în care se afla eticheta decît de căderea monarhiei. mai ales a celor loviţi. să se arate îndrăzneţi împo trivindu. puse lucrurile la locul lor. 2 Eticheta curţii impunea ca regele să stea în capul mesei. al domniei lui Henric al IV.se prinţului lor. Carol al X -lea.

închiseră ochii. în care simţim amestecul cuiva care lucrează pe deasupra capetelor oamenilor. chiar cel mai bine primit de contemporani. Dacă vrei să vezi cît de urît poate ajunge faptul peste veacuri. cei mai înverşunaţi. Nu făcuse regalităţii învinse nici măcar cinstea de a o privi ca pe o duşmană şi de a-i tăia capul. Dreptul care învinge n -are cîtuşi de puţin ne voie să fie violent. Aşa cum am mai spus -o. Umbra lor se topi în zare. Faţă de întîmplările acestea. Revoluţia din iulie e triumful dreptului asupra faptu lui. Cartea sa Principele — în care expune princi piile guvernării unui stat monarhic — codifică lipsa de bună . răniţi şi uluiţi. Dreptul rămîne veşnic. frumos şi neprihănit. Revoluţia din iulie păcătuia în faţa guvernelor despotice. sîntem cuprinşi de un respect misterios. astfel cum le practicau mici? suverani italieni de pe atunci. şi îi deschi seră iar. furie care se iartă. spurcat. Spaimă lesne de priceput. ca să ameninţe. Revoluţia asta ciudată se mărginise la o singură lovitură. 404 . De altfel. e sortit să ajungă cu timpul diform. totdeauna doritoare ca libertatea sa se defăimeze singură. pentru faptul că fusese uriaşă şi rămăsese blajină. dacă nu există decît ca fapt şi nu cu prinde decît foarte puţin drept sau de loc. Machiavel nu e un geniu rău. Unii o îmbrăţişară cu entuziasm şi bucurie. Minunat lucru 1 Dreptul doborînd faptul ! De aici provine strălucirea revoluţiei de la 1830 şi totodată blîndeţea ei. Cei mai nemulţumiţi. alţii îi întoarseră spatele. unul dintre ideologii burgheziei în ascensiune. nu se încercă şi nu se puse Ia cale nimic împo triva ei. principii Europei.credintă şi de scrupule în relaţiile internaţionale. uită-te la Machiavel '. Revoluţia din iulie avu numaidecît prieteni şi vrăjmaşi în întreaga lume. In prima clipă. fiecare după firea lui. dar nu de păreri de rău. nenorocirea lor a fost mai mare decît ei. bufniţe surprinse de aceste zori. cei mai neliniştiţi o salutară. monstruos chiar. oricît am fi de egoişti şi de răzbunători. Faptul. Dreptul înseamnă ceea ce e nepărtinitor şi adevărat. chiar cel necesar în aparenţă.Burbonii plecară înconjuraţi de respect. nici 1 Scriitor şi gînditor politic italian (H69—I527).

lea. deci. trebuie să te gîndeşti la putere. e faptul european.ai afirmat. E un fapt. cînd acest popor face parte dintr-un continent monarhic.un diavol. trebuie să întăreşti statul. După aceşti oameni politici.i crezi pe dibaci. Tot aşa. Cînd zici dibaci. Dacă ar fi să . II CUSĂTURA PROASTA Dar altfel lucrează cei înţelepţi şi altfel cei dibaci. Dibacii. dibacii îşi împart prada. să facă să pătrundă într -un fel paşnic dreptul în fapt şi faptul în drept. Nu e numai faptul italian. în veacul nostru. cea dintîi nevoie a unui popor după revoluţie. este să . cînd e proclamat prea pompos. Cînd o revoluţie s -a înecat la ma l. revoluţii ca aceea din iulie sînt artere tăiate. să contopească ideea pură cu realitatea omenească. după ce l. Puterea. încît expresia „orn de stat" a ajuns un cuvînt de argou. a spune : oameni de stat înseamnă uneori : trădători. Dar. meşteri în a pune masca necesităţii peste plăsmuirile care sînt de folos. fie. Munca înţelepţilor e să pună capăt duelului. Aici înţelepţii nu se despart încă de cei dibaci. dar încep să aibă îndoieli. Trebuie cusute repede. nici un scriitor laş şi ticălos. In faţa ideii morale a veacului al XlX -lea pare hîd şi chiar şi este. mai întii. Aşa că. Să nu se uite că acolo unde nu e decît dibăcie e neapărat şi micime. s-au calificat singuri ca oameni de stat în aşa chip. După ce ai asigurat libertatea. Lupta asta între drept şi fapt durează de la începuturile societăţii. de unde vine ? Cei dibaci se fac că nu aud murmurul nemulţumirii şi -şi urmează tertipurile. Drep tul. Revoluţia din 1830 se oprise repede. se clatină. zici mediocru. faptul veacului al XVI.şi facă rost 405 . ce e puterea ? Şi apoi.

bineînţeles. să fi fost compromis sau să-şi fi făcut un renume. adică răgazul pentru tămăduirea rănilor şi repararea caselor. Asta e teoria dibacilor. Trebuie să fie alcătuită din trecut şi să fie istorică. Care sînt calităţile unei dinastii ? Trebuie să fie naţională. dar după un an a fost răsturnat. pe Iturbide '. Ei spun că în acest chip vine. Dinastia ascunde schelele şi acoperă ambulanţa.a proclamat Împărat al Mexicului. după o revoluţie ? Poate fi. şi pentru al doilea. făcînd toate rezervele. ca să Dictator mexican de la sfîrşitu! războiului de independenţă al ţării sale. devenind fiecare la rîndul ei un smochin.de o dinastie. La nevoie. şi urma lăsată de veacuri nu se poate improviza. Dar nu e totdeauna uşor să faci rost de o dinastie. Fiecare ramură poate deveni o dinastie. Dacă. după revo luţie. să fi pus mîna pe secure sau să fi mînuit sabia. Pentru cel dintîi caz. ci prin ideile însuşite. trebuie să fi fost amestecat în ea. pacea. priveşti din punctul de vedere al oamenilor de stat : care sînt calităţile regelui ivit în felul ăsta. Toate astea ne fac să înţelegem de ce primele revoluţii se mulţumesc să găsească un om. Dar nu poţi face o dinastie din orice neam luat Ia întîmplare. adică să fi luat parte cu fiinţa sa la acea revoluţie. şi pentru ce următoarele vor neapărat să gă sească o familie. Intr-o rasă trebuie să existe o anumită vechime. să fie alcătuită din viitor şi să fie simpatică. In 1821 s. 1 408 . şi e bine să fie. Cu o singură condiţie : să se aplece pînă la popor. revoluţionar. Iată deci marea artă : să faci în aşa c hip încît un succes să aibă puţin răsunetul unei catastrofe. iată -l pe Bonaparte. Casele regale se aseamănă cu acei smochini din India ale căror ramuri se apleacă pînă la pămînt şi prind rădăcini. oricare om de geniu sau oricare om norocos poate fi rege. pe Cromwell sau pe Napoleon. adică revoluţionară de departe nu prin actele săvîrşite. casa de Brunswick sau casa de Orleans.

Revoluţia din 1830. Asta a fost adesea gr eşeala burgheziei.tremure şi cei care profită de el. Era popasul. 407 . prielnică visurilor. Cine opreşte revoluţiile la jumătatea drumului ? Burghezia. acea stă parte a naţiunii numită burghezie. poţi opri neamul omenesc din mers. cu trîndăvia. mîine va fi ghiftuiala. şi cuprinde şi puţină ruşine. Dar logica nu cunoaşte aproximativul. după zdruncinarea din 1830. să-l tratezi pe Hercule ca pe un convalescent. să îmbrobodeşti dreptul. azi e îndestularea. să iei măsuri împotriva unei izbînzi prea mari. să-l pui la regim fiindcă e prea sănătos. să dai spiritelor însetate de ideal nectarul ăsta îndoit cu ceai de tei. să tai unghiurile şi unghiile. Dar starea la care tindea. 1 Aşa . după Carol al X-lea. Burghezia a trecut la reprimarea mişcărilor papulare. să prefaci evenimentul în expedient. pe care Anglia o aplicase în 1688 ' ! 1830 e o revoluţie care s -a oprit la jumătatea drumu lui. nu era nici somnul care presupune o uitare de o clipă. O jumătate de progres . care nu a mai împărţit puterea cu resturile nobilimii feudale. să vătuieşti triumful. o dreptate aproximativă. să decolorezi zorile. Ieri era pofta. după Napoleon. care au izgonit pe Carol al X -Iea. să presari cu frică fie care pas făcut. Dar vrînd să te aşezi prea curînd. să îmblînzeşti şi să retezi asperităţile entuziasmului. să pui revoluţiei un abajur. Burghezul e azi omul care are vreme să stea jos. ca pe timpul restauraţiei. Fenomenul din 1814. a adus profituri numai burg heziei. să înveleşti poporul uriaş în flanelă şi să -l culci repede. s -a repetat în 1830. să lungeşti trecerea de la o stare la alta. încetinind progresul. aşa cum soarele nu cunoaşte luminarea. din Franţa. De ce ? Pentru că burghezia e interesul ajuns la satisfacţie. executată de masele populare. Anul 1830 a pus în practică această teorie. nu era inerţia care se împleteşte cu nepăsarea.zisa revoluţie din 1688 din Anglia a fost de fapt o simplă schimbare de dinastie.

221 de deputaţi din opoziţia burghezo-liberalâ a Camerei au semnat o adresă de protest. 2 Aluzie la împrejurările care au pregătit proclamarea Iui Ludovic Filip ca rege: numit locotenent-general (regent). De un „oarecare". redactată de Guizot. Popasul presupune luptă ieri şi luptă mîine.' Lafayette se însărcina cu ungerea lui. 408 . Acele aclamaţii ale unei infime minorităţi burgheze au fost socotite ca echivalente unui ple biscit. Cînd dibacii îşi isprăviră treaba. care să întărească. urmată de înscău narea lui Ludovic-Filip. Toate acestea n -aveau nimic a face cu dreptul absolut. cu alte cuvinte. Se numea Ludovic-Filip d'Orleans. 1 In martie 1830. care a culminat cu revoluţia din iulie a acelui an. prezentul împăcînd vădit trecutul cu viitorul. Ii boteză „cea mai bună dintre republici". Dreptul absolut strigă : Protestez ! Apoi. pieri în întuneric. Ceea ce numim aici luptă se poate numi şi progres. se văzu şi greşeala nemăsurată a soluţiei lor. pînă la Carol al X-lea inclusiv. E răgazul dintre 1830 şi 1848. Această rezistentă făţişă împotriva unui regim reacţionar a pro vocat în ţară o mare agitaţie.Popasul e un ctivînt cU un îndoit înţeles. E faptul împlinit care pune santinele şi stă de pază. unei consacrări populare. Cei 221 îl făcură rege pe Ludovic-Filip.2 Această înlocuire a tronului întreg cu o jumătate de tron fu „opera anului 1830". prin care se ridicau împotriva unui discurs ameninţător al lui Carol al X-lea. regii Franţei primeau consacrarea religioasă în Catedrala din Reims. acesta se duse la Primăria din Paris împreună cu Lafayette şi ieşi în balcon spre a fi ovaţionat de mulţimea care umplea piaţa. de un om care să întruchipeze cuvîntul popas. Burghezia avea deci nevoie. Popasul e refacerea puterilor. Omul ăsta era „gata găsit". după cum. oprire. adică odihnă. e odihna înarmată şi trează. lucru de temut. O individualitate mixtă care să însemne revoluţie şi să însemne stabilitate. deci mişcare . ciudat şl aproape contradictoriu : trupă în marş. Primăria din Paris î nlocui Catedrala din Reims. ca şi oamenii de stat.

dar nu totdeauna preţul unui an. ele au totuşi de la dumnezeu destulă pătrundere ca să nu iasă prost. cu toate că a luat un drum greşit. Ludovic-Filip era un om deosebit. Cunoştea toate limbile Europei şi. dar o depăşea. ceea ce e mai rar. răbdător. reduse la starea de revoluţii minore. era virtuos atît în treburile sale particulare. Se trăgea dintr -un părinte căruia is toria îi va acorda. Chiar cînd sînt nedesăvîrşite. Să ne întoarcem la 1830. de averea. fără îndoială. încît. după atîtea dări în vileag nelegitime ale ramurii mai mari a familiei. circumstanţe atenuante . totuşi. Lovesc unde trebuie şi aleg bine. de făptura şi de afacerile lui. Era vorbăreţ în lume şi laconic în inti 409 . cît şi în cîteva treburi publice. şi era în toate chipurile mai mare decît ea. dar a ajuns un burghez adevărat în ziua în care fu făcut maiestate. tradiţie devenită din nou utilă unui alcov legitim. şi putea să le vor bească. Şi revoluţiile se înşală. avea în palat lachei însărcinaţi să arate patul lu i conjugal burghezilor. a avut noroc. liniştit. se arăta grijuliu faţă de sănă tatea. Eclipsa lor nu e o abdicare. lucru ciudat. Să nu ne lăudăm. corcite şi înjumătăţite. era un om tot atît de vrednic de stimă pe cît tatăl său fusese vrednic de ocară . se bizuia mai mult pe valoarea lui personală şi. In aşezarea numită „ordine" după revoluţia retezată scurt. senin. preţuind sîngele pe care-l moştenea. limbajul tuturor intereselor. Era un minunat reprezentant al clasei mijlocii. Trăia cu nevasta lui. 1830. regele era mai de preţ decît regalitatea. şi s -au văzut greşeli gr ave. Avea o minte atît de limpede.ni LUDOVIC-FILIP Revolu(iile au braţul cumplit şi mîna norocoasă. om cumsecade şi prinţ cumsecade. prea mult. Cunoştea preţul unei clipe. Era cumpătat. Se socotea cel dintîi prinţ de sînge atîta vreme cît nu fusese decît alteţă serenis sirnă. ca revoluţia din 1830. cînd era vorba de casa lui. se declara Orleans şi nu Burbon.

dezlănţuit de Don Carlos. a bombardat Anversul şi l-a plătit pe Pritchard '. pentru a opri înaintarea austriecilor în acea regiune. dar dădea întîietate propriei lui familii. încăpăţînat faţă de Anglia în Spania. atent. îşi iubea fără îndoială ţara. Cînd francezii ocupară acea insulă. Gentilom. Adorat de familia şi casa lui.mitate. Aceştia stăpîneau Anversul. Era expansiv. chipuri şi măşti . de unde a u fost izgoniţi cu ajutorul trupelor franceze. nefiind în stare să poarte pică sau recunoştinţă.a .a. Cîteodată se contrazicea. cîteodată imprudent în expansiunile lui. Un vorbitor care cucerea. dar are şi un folos : acela de a feri politica de lovituri violente. întrebuinţînd fără milă oamenii de seamă în paguba celor mediocri. cînd independenţa Belgiei mai era con testată de olandezi. vigilent. Arestarea farmacis - 410 . Spania a fost devastată de un război civil. pătrunzător. admite viclenia şi nu dispreţuieşte josnicia . era de fapt unul dintre acei oameni strîngători. dar fără să fie sensibil la cultură. Era migălos. rece din fire. liniştit şi puternic. Intre 1833 şi 1839. Bombardarea portului belgian Anvers de către artileria franceză a avut loc în 1832. Pritchard îndemnă pe băştinaşi la revoltă. Acest război a prilejuit amestecul puterilor străine în treburile Spaniei" regele Franţei susţinea elementele progresiste din jurul Isa bellel a Il . Simplu. se dezminţea. pornire care are un cusur: în goana după succese. Isabella a Ii. Pritchard era un farmacist englez stabilit în insula Tahiti din Oceania. Cultivat. înspăimînta Franţa cu Europa şi Europa cu Franţa. A fost îndrăzneţ faţă de Austria la Aneone. Om de stat dezamăgit. statul de accidente şi societatea de catastrofe. ocupîndu-se totdeauna de ce era mai grabnic. Bogat în expediente. corect. dar foarte iscusit în aceste imprudenţe. Ii plăcea mai mult stăpînirea decît autoritatea şi autoritatea mai mult decît demnitatea. Cu faimă de avar. Cînta Marseieza cu convingere. neobosit. stăpînit de interesul imediat. care urmărea să ocupe tronul prin înlăturarea nepoatei sale. dibaci cînd era vorba să îndemne majorităţile parlamentare să strivească unanimităţile pline de taină ce murmură înnăbuşit sub tronuri. care ştiu să fie risi pitori cînd e vorba de gustul sau de datoria lor. dar nedovedită. Nu se lăsa 1 Episoade care ilustrează ezitările şi inconsecvenţele Iui Ludovic Filip în materie de politică externă : In 1832 trupele franceze au ocupat oraşul italian Ancona. fratele defunctului rege Ferdinand al Vll -lea. dar nu cavaler.

îşi ascundea totdeauna voinţa sub înfăţişarea unei firi influenţabile. singura lui asemănare cu Cezar. dar nu simţ profetic. 1 Bătăliile cîştigate de armatele franceze în timpul revoluţiei îm potriva austro. spre nemulţumirea opiniei burgheze din Franţa. Amesteca o adevărată facultate creatoare de civilizaţie. de generozităţi îndrăzneţe. Viteaz ca un grenadier şi curajos ca un gînditor. Se pricepea de minune să facă din faptele mărunte o piedică în calea măreţiei ideilor. Puţin atent faţă de spiritele alese. trufie sau teamă. dar n u şi de Franţa celor mulţi. de geniul felurit al poporului. A fost gene ral la Valmy şi soldat la Jemmapes '. de mînie. avea deci nevoie să vadă ca să judece.cuprins de tristeţe. care se pregăteau să invadeze Franţa spre a restabili regimul feudal absolutist. Era propriul său prim-ministru. o înţelepciune practică. pe atunci duce de Chartres. amănunte.Filip şi Guizot. Cunoştea fapte. date.a tăiat drumul Parisului . ca să fie ascultat mai degrabă ca minte luminată decît ca rege. de oboseală. de care se folosea necontenit. de ordine şi tului de către coloniştii francezi (1844) a provocat un serios incident diplomatic între Franţa şi Anglia. darul vorbirii. Era un om curajos în toate. Gata întotdeauna să -şi primej duiască viaţa. de tot ceea ce se poate numi curentele nevăzute ale conştiinţei. de utopii. a asigurat trupelor revoluţionare franceze prima cucerire a acestei ţari. Neliniştit numai în faţa posibilităţii unei zguduiri europene şi nepotrivit pentru o mare aventură politică. de frămîntările ascunse şi întunecate ale sufletelor. Scăpat cu viaţă după opt atentate şi mereu zîmbitor. Era acceptat de toţi cei ce se aflau în frunte.prusacilor. Alexandru şi Napoleon. Avea spirit de observaţie. a participat în rîndul armatei revoluţionare la ambele bătălii. Avea un bun . cea de la Jemmapes. Habar navea de tendinţele. de patimile. de himere. localitate din Belgia. pe atunci posesiune austriacă (noiembrie 1792). de năzuinţele lui lăuntrice. H 411 . au cedat şi au plătit lui Pritchard o Indemnizaţie. Se descurca pentru că era iscusit. o memorie nemaipomenită. Ludovic . Guverna prea mult şi nu domnea destul.simţ sigur şi pătrunzător. dar niciodată opera. Lupta de la Valmy (septembrie 1792) Ie. nume proprii. în sfîrşit. Ludovic Filip. dar priceput la oameni. pritnministrul de aiunci. de frumos sau de ideal.

A fost fondatorul şi procurorul unei dinastii. Sînt trei coloane care dau fiecare un total deosebit. Regaliştii rîdeau de acest rege caraghios. Era puţin zidar. pe care le punea în slujba părerilor moderne. Asta făcea parte din popularitatea lui bur gheză. Purtările lui ţineau de vechiul regim şi obiceiurile de regimul nou. de loc la vînătoare. Ludovic-Filip fusese frumos şi. o figură mare şi originală. Formă veche. Nu putea fi corupt de popi'. Ludovic-Filip era tranziţia domnitoare. Plăcea. niciodată la Operă. Avea ceva din Carol cel Mare şi ceva de avocat. primul care a vărsat sînge ca să vindece. îmbătrînind. Trebuie să facem o deosebire între imputările pe care i le-a făcut istoria : cele care privesc regalitatea. deşi era rege. LudovicFilip nu pleca fără lanţetă. asemeni lui Carol al X-lea. Păstrase rostirea veche şi ortografia veche. Purta uniforma gărzii naţionale. de hăitaşi şi de dansatoare. Nu purta nici coroană. Regalitatea poartă vina confiscării dreptului democratic. Iubea Polonia şi Ungaria. avea farmec. N-a fost totdeauna pe gustul naţiunii. dar a plă cut totdeauna mulţimii. Avea acest dar. Ludovic-Filip ar fi fost aşezat printre oamenii eminenţi ai veacului său şi printre guvernatorii cei mai iluştri ai istoriei dacă ar fi iubit puţin gloria şi ar fi simţit tot atît de bine ce e mare. Era lipsit de ma iestate. Ştia să ia sînge unui curier căzut de pe cal. ca Napoleon. cele care privesc domnia şi cele care-l privesc pe rege însuşi. ieşea la plimbare cu o umbrelă sub braţ. Nu avea Curte. în loc de Ies polonals şi Ies hong/ois. Se ducea rar la biserică. puţin grădinar şi puţin doc tor. nici păr alb.organizare cu un nu ştiu ce spirit de birocraţie şi şicană. . şi umbrela asta a făcut parte mult timp din aureola lui. deşi era bătrîn. în sfîrşit. dar scria Ies polonois şi rostea Ies hongrais '. cum a simţit ce e util. alcătuind laolaltă un amestec de nobleţe şi de burghezie care se potrivea cu anul 1830. un prinţ care a ştiut să fie puternic împotriva tuturor îndoielilor Franţei şi a geloziei Europei. rămăsese graţios. şi cordonul Legiunii de onoare. cum nu pleca Henric al III-lea fără pumnal.

trecerii răzmeriţei prin foc şi sabie. clocirea asta a unei familii din care vrei să scoţi o dinastie se teme de orice şi nu vrea să fie stingherită. ' Căpetenie a arabilor şf berberilor din Algeria. Vina regelui e politica mai mult de familie decît naţională. 4 Ducesa de Berry. al străzii Transnonain '.trecerii progresului pe planul al doilea. de cumpărarea lui Deutz * şi plătirea lui Pritchard. Ludovic-Filip a fost un rege prea mult părinte . mai mult cu barbarie decît cu3 civilizaţie. 413 . toţi l ocuitorii acelui imobil au fost executaţi. ca şi a Indiei de către englezi. dacă facem abstracţie de datoriile publice care trebuie împlinite înainte de orice. fu prinsă şi închisă. plină de virtuţi şi de talente.Filip. Belgia. al înghiţirii ţării reale de către ţara legală. unul din fiii Iui Ludovic-Filip. al consiliilor de război. sub pretext că dintr -o casă de pe acea stradă s -a tras asupra trupelor trimise să reprime mişcarea. Una dintre fetele lui LudovicFilip. ministru de interne pe atunci. 2 In februarie 1831. Deutz. aşa cum Charles d'Orleans îl trecuse 1 In timpul răscoalei din 1834. Era minunată. povara regelui descreşte. Planurile ducesei fuseseră vîndute Iui Thiers. devenită de curînd independentă. încercînd în 1832 sâ răscoale Vandeea împotriva lui Ludovic . care a organizat rezistenta împotriva invaziei franceze sub domnia lui Ludovic-Filip. De altfel. Dacă se scad din socoteală astea toate. de Blaye. familia Iui LudovicFilip merita dragostea pe care i-o purta el. Mărie d'Orle'ans. nora lui Carol al X-lea. Acesta însă se opuse ca fiul său să devină rege al Belgiei. al guvernului care făcea parte dreaptă cu cei trei sute de mii de privi legiaţi. de către omul ei de încredere. Iată marea lui vină : a fost modest. trecuse numele neamului ei printre artişti. în numele Franţei. de cucerirea prea aspră a Algeriei. fu pro clamată regat şi coroana noului stat fu oferită ducelui de Nemours. Stăpînirea e vinovată de refuzul dat Belgiei2. De unde vine greşeala asta ? S-o spunem. innăbuşirii sălbatice a protestelor străzii. de călcarea cuvîntului faţă de Abd-el-Kader . nepotrivite cu un popor care îl are pe 14 iulie în tradiţia lui civilă şi Austerlitzul în tradiţia lui militară. Din ea se nasc sfielile nemăsurate.

a făcut. îmbogăţit prin manu facturile sale de bumbac. îşi prefăcuse sufletul într-o marmură pe care o botezase Jeanne d'Arc. Fusese proscris. Doi dintre fiii lui Ludovic-Filip îi smulseseră lui Metternich ' acest elogiu demagogic : „Sînt nişte tineri cum se văd rar şi nişte prinţi cum nu se mai văd alţii". Nici un om nu s. a jucat un rol de seamă la Congresul de la Viena (1815) şi a organizat Sfînta Alianţă a suveranilor reacţionari împotriva mi şcărilor progresiste din Europa. 5 Filip d'Orleans. 8 In insula Munt-Saint-Michel din fundul golfului Saint -Malo se afla o închisoare pentru deţinuţi politici. iz gonit de austrieci din Belgia. vînduse în Elveţia un cal bătrîn ca să aibă ce mînca. amintind pe cele ale regelui Ludovic al Xl-lea din castelul de Ia Loches.au contopit. 4 General şi om politic. în urma revoluţiei din Viena. cosea şi broda.prusacilor Ia Valmy şi Jemmapes. a negociat căsătoria lui Napoleon cu Maria -Luiza. Ludovic -Filip e încarnarea lui 1830. clădifă de Ludovic al Xl -lea 3 şi întrebuinţată de Ludovic al XV. Omul şi împrejurările s . aderase la revoluţia burgheză din 1789 şi îşi schimbase numele princiar în acela de Philippe-Egaliti.lea. stăpîn al celor mai mari domenii din Franţa. îşi trădează atunci patria şi trece Ia duşmani. să aibă trăsătura neliniştitoare a revo luţionarului care devine liniştitor cînd guvernează. Dăduse lecţii de matema tică la Reichenau. Burghezia se înflăcărează cînd întovărăşeşte chipul unui rege cu asemenea amintiri. A fost izgonit de Ia putere în 1848.a îngroşat nimic. Iată adevărul asupra lui Ludovic -Filip. să cuprindă în el contradicţiile revoluţiei şi ale restauraţiei. Anul următor. Regimul penitenciarului era foarte aspru în celulele luî strimte ca nişte cuşti.a ascuns nimic şi nu s .pe-a! său printre poeţi.a adaptat vreodată mai desăvîrşit la împre jurări. este destituit de Convenţiunea Naţ ională şi chemat la Paris pentru raport. Acest om. Trăise din munca lui. Era tovarăşul lui Dumouriez * şi prietenul lui 1 Cancelar al Austriei în prima Jumătate a secolului al XlXlea. 414 . Adelaida. sărac. în vreme ce sora lui. Dărîmase cu mîi nile lui ultima cuşcă de fier de la Mont -Saint-Michel. pribeag. şi întruparea s. Norocul lui Ludovic-Filip în 1830 a fost să fie prinţul „egalitate" 2 . tatăl regelui Ludovic -Filip. devenind un contrarevoluţionar activ. Mai avea de partea lui şi alţi sorţi la tron : exilul . adevărul din care nu s. A comandat una din armatele care operau împotriva austro.

văzuse nevinovăţia relativă a tuturor în această catastrofă. 415 . la furia publică interogîndu -l pe Capet'. ridicîn du.Lafayette. Revoluţia lăsase în el o urmă grozavă. Danton îi spusese : băiete ! In '93. a celor care osîndeau ca şi a celui care era osîndit.a venit încă clipa rostirii 1 Nume de familie dat de Conventiunea Naţională lui Ludovic al XVI. Ia furtuna uriaşă a adunării -tribunal. Pentru el n. pro clamat rege al Franţei în 987. sfărîmînd regalitatea în rege şi pe rege o dată cu regalitatea. Făcuse parte din clubul iacobiailor. ca toţi oamenii ieşiţi din scenă.Filip a fost un rege fără ascunzişuri. nefericitul care era făcut răspunzător. fusese de faţă la toate aceste lucruri ameţitoare. aproape tot atît de impersonală ca jude cata lui dumnezeu. în faţa unui martor de care nu ne putem îndoi. Văz use în spatele lui Ludovic al XVI. Era numele strămoşului său Hugo Capet. e jude cat azi de conştiinţa umană. N . şi . Procesul lui e însă numai la prima instanţă. Legile din septembrie sînt limpezi. Ludovic.a lăsat tronul în lumină.lea. Mirabeau îl bătuse pe umăr. l a douăzeci şi patru de ani. care nu ştia ce să răspundă. văzuse veacurile înfăţişîndu -se la hora Convenţiunii. cînd era numai domnul de Char tres.lea după detronare. rectifică din memorie toată litera A a listei alfabetice a Adunării Constituante. clipă cu clipă. aproape fără să ia seama la om.a sunat încă ceasul în care istoria vorbeşte cu glasul ei venerabil şi liber. la spăimîntătoarea clătinare a capului r egal sub suflul acela întunecat.se în umbră acuzatul cel mare : monarhia. Ludovic. Deşi ştia că lumina nu e prielnică privilegiilor. Amintirea lui purta pecetea vie a acelor ani. atît de bine botezat „bietul tiran". Ii rămăsese în inimă o spaimă smerită faţă de această uriaşă justi ţie a poporului.Filip. asistase din fundul unui ungher întunecat al Con venţiunii la procesul lui Ludovic al XVI -lea. Intr -o zi. Fusese martor la viziunea oarbă şi totuşi pătrunzătoare a revoluţiei. Istoria va ţine seama de această lealitate.

Cîteodată e atît de bun. Intr. şi acolo ce credeţi că făcea ? Covîrşit de oboseală. 416 . Le cerceta pe toate. lua un dosar şi -şi petrecea toată noaptea revizuind un proces criminal. de curînd. I se părea îngrozitor să lase la întîmplare nenorocitele capete osîndite. oricum ar fi privit Ludovic -Filip. şl -a . Ce vină are el ? Tronul. el nu poate fi judecat aici. avocat şi om politic (1811—1882).o zi îi spunea aceluiaşi martor de care am vorbit mai înainte : „Astă . pedeapsa cu moartea a fost ca şi abolită şi ridicarea din nou a 1 Louis Blanc. va rămîne omul. în afară de dreptul omului mai întîi şi de dreptul poporului în al doilea rînd. în mijlocul celor mai apăsătoare griji. Asprul şi celebrul istoric Louis Blanc şi -a îmblînzit şi el.rege.Filip . membru al guvernului provizoriu din februarie 1848. primul verdict. după o zi de luptă împotriva diplo maţiei întregului continent.temperat" aprecierile. e că.unei judecăţi definitive asupra acestui rege. toropit de somn. va rămîne. scriind Istoria revoluflet.. Oricum. In Istoria celor zece ani (1830—1840). Dar ceea ce putem spune azi. ca să ne slujim de graiul vechi al bătrînei istorii. Despărţiţi -l pe Ludovic-Filip de . Socialist utopic mic -burghcz. Şi omul e bun. în timpul primilor ani ai domniei lui. decît cu anumite rezerve. în exil însă. unul dintre cei mai buni principi care s-au urcat pe tron. după ce am făcut toate rezer vele. se întorcea seara în aparta mentul lui. încît devine minunat. Uneori. socotind că în semna ceva să ţină piept Europei întregi. adică de o jumătate de parlament şi de o jumătate de revoluţie. luat în el însuşi şi din punctul de vedere al bunătăţii omeneşti.' Ludovic-Filip a fost ales de cei 221 şi de 1830.noapte am cîştigat şapte". Se încăpăţîna împotriva ministrului de justiţie. In ochii absolutului totul e uzurpare. din punctul de vedere înalt din care priveşte filozofia principiul democratic abs olut. lupta să smulgă pas cu pas procurorilor generali (pe care îi numea flecarii legii) terenul ghilotinei. dar că era o faptă şi mai însemnată să smulgă un om călăului. Cîteodată masa îi era acoperită cu vrafuri de dosare. Louis Blanc condamnase cu asprime regimul lui Ludovic.

Această mărturie.a instituit o „Greve" burgheză. cel care a fost bun trebuie să treacă înaintea celui care a fost mare. val. s. în care bunătatea este o perlă rară. Pentru noi. 3 Filozof şi criminalist italian. cu numele Ba riera Saint-Jacques '.a linguşit pe celălalt.a făcut împotriva voinţei regelui. II 417 . Nu prea e de temut că se va spune vreodată despre două morminte din exil că unul dintre ele l. oricare ar fi ea. Ludovic -Filip era blajin ca Ludovic al IX. 27 .Mizerabilii. Aceasta a fost una dintre victoriile lui Casimir Perier 2 . al cărui tratat asupra delictelor a tmblînzit codul penal. să vină să -şi depună mărturia în faţa istoriei. este firesc ca un om care l-a cunoscut. Deoarece Ludovic-Filip a fost judecat cu asprime de unii. asupra lui Ludovic-Filip. de alţii.lea şi bun ca Henric al IV-lea. nu .eşafodului s . „Oamenii practici" au simţit nevoia unei ghilotine aproape legitime. O umbră poate aduce mîngîierea altei umbre. după 1830.mi rămîne decît s -o obţin". 2 Bancher şi ora politic francez din timpul restauraţiei şl al mo narhiei din iulie. el însuşi o umbră astăzi. însă. 1 Punct din sudul Parisului unde. 1 Inventatorul unei maşini infernale. cu care a încercat un atentat Ia viata lui Ludovic-Filip. în istorie. făcînd aluzie la rezistenţa miniştrilor lui. care reprezenta vederile înguste ale burgheziei. fără cruţare. Un epitaf scris de un mort este sincer. în legătură cu un osîndit politic care a fost una dintre cele mai generoase figuri ale timpului nostru : „1 s -a acorda t graţierea. Ludovic -Filip l-a adnotat cu mîna lui pe Beccaria 3 . care reprezenta latura ei liberală. ai dreptul să -l lauzi. Place de la Greve pierind o dată cu ramura mai mare a familiei regale. Cînd împărţi cu cineva aceeaşi beznă. este fără îndoială nepărtinitoare înainte de toate. a exclamat : „Ce păcat că n -am fost rănit ! Aş fi putut să -l graţiez !" Altă dată a scris. se făceau execuţiile capitale. poate. După maşina lui Fieschi 4.

Şi.] primească. convins — din greşeală desigur. Ludovic. Ii fusese oferit şi îl primise. De ai ci.e. democraţia apără poporul. printr . şi democraţia atacînd cu bună .Iea î. aşezată pe amîndouă malurile deodată.n. Drep tatea nu e asemeni colosului din Rodos '. de o singură parte.şi dăduse el singur acest mandat. o spunem cinstit. cei care luptă între ei nu pot fi dispreţuiţi. Aşa că. socotită în antichitate una dintre cele şapte minuni ale lumii. furtuna apără aerul.credinţă. Fără îndoială că una dintre cele două tabere se înşală. O ciocnire de principii seamănă cu o ciocnire de elemente. în orice caz. Ea e indivizibilă. S -a prăbuşit Ia sfîrşitul secolului al Ill. nu avusese nici o iniţiativă personală. ' Uriaşă statuie de aramă a zeului Apollo.IV .credinţă. Regele apără regalitatea. Ludovic. dar suferinţa ei de azi va fi salvarea ei de mîine. Oceanul apără apa. se înălţa la intrarea în por tul Rodos din insula greacă cu acelaşi nume. fără vreo acţiune directă săvîrşită de el.credinţă. se împotriveşte absolutului. cu un picior în republică şi celălalt în monarhie. fără îndoială deosebită de ţelul adevărat al revoluţiei şi în care el. Se născuse prinţ şi se credea ales rege. groaza zămislită de luptele sociale nu poate fi pusă nici în sarcina regelui.Filip intrase în autoritatea regală fără violenţă. o stăpînire de bună . Societatea sîngerează sub acest conflict . In urma unui cutremur. a doua zi trebui să lupte. Regimul de la 1830 avu numaidecît o viaţă grea. nu putea fi vorba de nimic îndoielnic şi trebuia ca această carte să vină cu o lămu rire asupra regelui. ducele de Orleans.Filip stăpînind cu bună . Nu. CRĂPATURI SUB TEMELIE In clipa în care drama pe care o povestim pătrundea adîncul unuia din norii tragici care acoperă începutul domniei lui Ludovic-Filip. care e republica. Să încheiem această expunere. care e monarhia. Abia născut. Re lativul. Nu -l luase. 418 . nici într -a democraţiei.o cotitură revoluţionară. dar convins — că darul era făcut pe bună dreptate şi că datoria îi poruncea să .

Din fiecare traducere se naşte un partid. Adesea. Dumnezeu arată oamenilor vrerile lui vădindu -le în evenimente. Cei mai pătrunzători. treaba e săvîrşită de mult. Sînt partidele vechi. Revoluţiile nu se nasc dintr -un accident. O loveau i scusit acolo unde era slabă. Şi totuşi vechile partide legitimiste au asaltat revolu ţia din 1830 cu toate violenţele care ţîşnesc dintr -o falsă judecată. Revoluţia din iulie. cuprinde în ea propria ei legitimitate.Abia înscăunat. Pe piaţa publică au şi apărut douăzeci de traduceri. dar care stăruie. cum am mai spus. şi ai dreptul să te revolţi împotriva lor. şi supravieţuieşte. Greşelile sînt proiectile straşnice. era hărţuit din toate părţile. Fiecare partid crede că numai el are textul adevărat. foarte puţin acceptată de regi pe ste hotarele Franţei. pline de g reşeli. surdă la început. regimul din iulie. şi din fiecare contra zicere o facţiune. scrise într-o limbă misterioasă. de lipsuri şi de contraziceri. fusese felurit inter pretată în Franţa. şi cînd ajung la capătul textului lor. incorecte. unde avea cusururi în zale. Oamenii le traduc pe loc. în lipsa ei de logică. deveni zgomotoasă. chiar însîngerată. Traduceri grăbite. atît de nou. chiar mînjită. O r evoluţie e o întoarcere de la factice la real. puterea însăşi e o facţiune. Revo luţia fiind o împlinire normală. cei mai potoliţi. Rezistenţa se născu de a doua zi. atît de puţin solid. care sînt legate de tradiţii prin graţia lui dumnezeu. Există pentru că trebuie să existe. texte obscure. In fiecare revol uţie sînt şi oameni care înoată împo triva cursului apei. cei mai adînci descifrează încet. Poate că se născuse din ajun şi creştea din lună în lună . Atacau revoluţia în regalitatea ei 27* 419 . necinstită cîteodată de falşii revoluţionari. revoluţiile sînt izvorîte din dreptul Ia revoltă. ci din necesitate. Pentru partidele vechi. fiecare facţiune crede că stăpîneşte lumina. Foarte pu ţine spirite pricep limba divină.

trebuia să se ţină la pas cu Europa. Regalitatea din iu lie se opintea în ham. soarta femeii. în interior bîntuiau înlănţuite între ele atîtea probleme sociale : sărăcia. producţia. Gînditorii meditau. ca nişte mi neri neclintiţi. mizeria. bogăţia. O armonie pe care vrei s-o realizezi împotriva logicii e adesea mai dăunătoare decît un război. s -a născut pacea armată. penalitatea. schimbul. a l ţ i i întruniţi în familii. El reprezenta cli pa în luptă. în alt chip. Ceea ce era orbire la legitimişti era clarviziune la democraţi. Trebuia să păstreze pacea. sala riile. Şi în vremea asta. Anul 1830 înşelase poporul. dar tot atît. dreptul capitalului. Pe lîngă asta. Democraţia. consumaţia. mereu înnăbuşit. nemaifiind revoluţie şi devenind monarhie. împinsă de progres în Franţa. de ce acest rege ?" Facţiunile sînt orbi care ochesc bine. Regimul din iulie se zbătea între atacul trecutului şi atacul viitorului. moneda. proletariatul. tremura scuturat de nu ştiu ce vagi smucituri epileptice. prostituţia. dar adînc. Fierberii democratice îi răspundea fier berea filozofică.şi strigau : „Revoluţie. dreptul muncii. cu toate că avea înhămate la ea cabinetele europene. îl mustra. Elita se simţea tulburată ca şi mulţimea. Era remorcată şi remorca la rîndul ei. altă greutate. de alta cu dreptul veşnic. creditul. dar mereu ameninţător. dar . de o parte cu veacurile democratice. faţă de străinătate. Metternich i -ar fi pus bucuros zăbală. strigătul era logic. pe cî nd glia. Din conflictul acesta surd. Gînditorii. Şi republicanii scoteau acelaşi strigăt. Grozavă povară ! In afară de partidele politice propriu -zise se mai ridica o mişcare. unii izolaţi. care îşi săpau galeriile în profunzimile unui 420 . repartiţia. 1830. furioasă. stră bătut de curente revoluţionare. venind de la ei. aproape în frăţii. adică poporul. îm pingea înainte monarhiile Europei. răscoleau pro blemele sociale în linişte. acest expedient costisitor al civi lizaţiei suspecte ei înseşi. educaţia. rămase pe loc.

In cea de-a doua. Toate problemele pe care şi le puneau socialiştii. studiată cu multă răbdare de economişti. Aceşti oameni lăsau chestiunea drepturilor în seama partidelor politice. Ridicau chestiunea materială. dreptul femeii şi al co pilului. aceşti geologi ai politicii. Lucrările lor îmbrăţişau tot. Adăugau la dreptul omului. pe cea agricolă. Nu e de mirare că. visarea şi misti cismul. Voiau să dobîndească de la societate bunăstarea omului. interesele se combină. de distribuţia bucuriilor. A doua problemă : a o distribui. Dintr-o bună întrebuinţare a forţelor rezultă puterea publică. Prima problemă cuprinde chestiunea muncii. cău tau să străpungă stînca şi să facă să ţîşnească din ea apa vie a fericirii omeneşti. de la problema eşafodului pînă la aceea a războiului. Liniştea asta nu era spectacolul cel mai puţin frumos al acestei epoci zbuciumate. încît formează o adevărată stîncă tare. chestiunea salariilor. In civilizaţie. indus trială şi comercială aproape la demnitatea unei reli gii. Dintr-o bună distribuţie a bucuriilor rezultă fericirea individuală. lă sînd la o parte viziunile cosmogonice. puţin de către dumnezeu şi mult de către om. din punct de vedere teoretic. pot fi reduse la două probleme principale : Prima problemă : a produce bogăţia. nu tratăm aici în adîncime.vulcan. 421 . aşa cum se alcătuieşte ea. problemele ridicate de socialism. pentru diverse pricini. după o lege dinamică. Aceşti oameni. se împletesc şi se contopesc în aşa chip. Ne mărginim să le indicăm. dar pot fi numiţi toţi cu titlul general de socialişti. A doua. abia stingheriţi de zguduiri surde şi de între văzute focuri pîlpîitoare. care se grupau sub diferite denumiri. Ei se ocupau de problema fericirii. In prima problemă e vorba de întrebuinţarea forţelor. proclamat de revoluţia franceză.

Amîndouă soluţiile trebuie să fie contopite aşa ca să facă una. Rezolvaţi numai prima problemă şi veţi fi Veneţia. ci una echitabilă. şi lumea vă va lăsa să cădeţi şi să muriţi. Veţi pieri prin mersul lucrurilor. ca aristo craţie. sau printr. suprimaţi mizeria. o duce în chip fatal la două extreme : belşug monstruos şi mizerie monstruoasă. cum va cădea Anglia. Acestea fiind spuse. pentru că lumea lasă sa cadă şi să moară tot ceea ce nu e de cît egoism. fericirea individuală înăuntru. veţi fi Anglia.un faliment. Privilegiul. Anglia rezolvă prima dintre aceste două probleme. excepţia. dar o împarte prost. adică poporul. va renaşte. monopolul. Prosperitatea socială înseamnă omul fericit. care aşază puterea publică pe mizeria privată şi care înrădăcinează măreţia statului în suferinţele indivi dului. ca popor. Veţi fi un bogat ticălos.O distribuţie bună nu înseamnă o distribuţie egală. desăvîrşită numai pe o latură. Ea ştie minunat să creeze bogăţia. Situaţia falsă şi primejdioasă. Veneţia. dar Anglia ca naţiune e nemuritoare. naţiunea mare. Măreţie prost alcătuită. ci construcţiile sociale. Rezolvaţi cele două probleme. tot ceea ce nu reprezintă o virtute sau o idee pentru neamul omenesc. Prosperitatea socială rezultă din amîndouă combinate : puterea p ublică afară. E de la sine înţeles că prin cuvintele Veneţia şi Anglia nu desemnăm popoarele. cum a murit Veneţia. oligar hiile suprapuse naţiunilor. Unii au toate bucuriile. sau o put ere materială ca Anglia. şi nu înseşi naţiunile. Amîndouă problemele trebuie să fie rezolvate la un loc pentru a fi bine rezolvate. toate lipsurile. feudali tatea se nasc din munca însăşi. va cădea. Naţiu nil e se bucură totdeauna de respectul şi de simpatia noastră. înconjuraţi -l pe bogat şi ocrotiţi -l pe sărac. Veţi avea o putere artificială ca Veneţia. să mergem mai departe. puneţi capăt 422 . în care se împletesc toate elementele materiale şi în care nu intră nici un element moral. Anglia. alţii. Prima egalitate e echitatea. So luţia asta. cetăţeanul liber.

Polignac a grăbit izbucnirea revoluţiei din iulie 1830 prin ordonanţele cu care suprimase unele libertăţi esenţiale. dezvoltaţi inteligenţele punînd braţele la muncă.exploatării nedrepte a celui sărac de către bogat. aceste teorii. în afară de cîteva secte care se rătăciseră. democratizaţi prop rietatea nu desfiinţînd -o. voinţa lui de a nu se înstrăina de propria lui rasă. de credinţa lui în revoluţie. în două cuvinte. în acord cu lumea veche. de necesitatea neobişnuită pentru un om de stat de a ţine seamă de filozofi. faceţi din ştiinţă teme l i a forţei.o. situaţie în care tre buia să -l întrebuinţeze pe Lafayette ca să -l apere pe Polignac '. învăţaţi să produceţi bogăţia şi s-o distribuiţi. se simţea împovărat de greu tatea de-a fi rege. fiţi în acelaşi timp un popor puternic şi o familie de oameni fericiţi. de intuiţia progresului care se străvedea sub răscoală. 1 Nobil francez emigrat pe vremea revoluţiei. potriviţi matematic şi fră ţeşte salariul după muncă. ce schiţa în spirite. Iată ce spunea socialismul. 42J . Pe vremea restauraţiei s. Pre şedinte al consiliului de miniştri în 1829. şi veţi avea laolaltă măreţia materială şi măreţia morală. potriviţi învăţămîntul gratuit şi obligatoriu cu vîrsta copilului. să f i e proprietar. lucru mai uşor decît se crede . puneţi frîu geloziei nedrepte a celui care e încă pe drum faţă de cel care a ajuns la capăt. ci universalizînd. Admirabile eforturi ! Sfinte încercări ! Ludovic-Filip era muncit cu durere de aceste doctrine. propria lui cinste. Iată ce căuta el în fapte. Atunci veţi fi vrednici să vă numiţi Franţa.a manifestat ca unul dintre cei mai reacţionari ultraregalişti. aşa ca fiecare cetăţean. Poate că -l preocupa o resemnare născută din acceptarea vagă a unui drept definitiv şi superior. fără excepţie. spiritul lui de familie. de evidenţele nedesluşite pe care le întrevedea. de o politică nouă care trebuia creată. aşa pu ternic şi curajos cum era. dar fără prea multe nepotriviri c u idealul revoluţionar. respectul lui sin cer pentru popor. Cîteodată.

încît cîteodată. Câteodată. Spiritele tremurau în neliniştea asta socială ca frunzele la apropierea furtunii. muncitorii fără pîine. în Italia pămîntul se cutremura. primul venit. peste lucruri. La freamătul întunecat al ideilor se adăuga clocotul întunecat al evenimentelor : poporul era în cumplită sărăcie. ne ura . Cînd Metternich a trimis trupe să ocupe oraşul revoltat Bo logna. Metternich întindea mîna asupra Bolognei. Din cînd în cînd. doi diavoli din sud erau în spatele nostru : Ferdinand din Spania şi Miguel din Portugalia . Grămezi de nori negri acopereau zarea. conştiinţa omului aces tuia cinstit avea nevoie să respire adînc. ţarul rus. se întindea peste oameni. ultimul prinţ din această familie. ultimul prinţ Conde dispărut în întuneric '. cîte un bubuit surd şi adînc te făcea să pricepi cîte trăsnete cuprindeau norii. Tot ceea ce fusese înnăbuşit în grabă se mişca şi se frămînta. Nicolae. Franţa încolţea Austria la Ancâne 3. Prin insurecţia din 1830. Belgia se oferise unui prinţ francez şi se dăduse unui prinţ englez. anul 1832 începuse plin de ameninţare şi de inevitabil. 2 Tratatul de la Viena (1815) unise Belgia şi Olanda într -un singur stat. peste idei. După ce trecuseră numai doi ani de la revoluţia din iulie. 424 . Pe urmă cădea iarăşi întunericul noptatic. Tensiunea electrică era atît de mare.Simţea sub picioarele lui o descompunere de temut. s -a sinucis într-o noapte. din ce în ce mai aproape. atîta apăsare era în aerul în care sofismele se amestecau cu adevăru rile. înrudită cu dinastia Burbonilor. sub dinastia de Orania-Nassau. care totuşi nu era o năruire totală. Ludovic-Filip a ripostat prin ocuparea portului An cone din Adriatica sub pretextul apărării teritoriilor papei. umbră care se năştea din mînie şi din sisteme. în nord răsuna un ciocan sinistru care închidea din nou Po 1 Louis-Henri-Joseph de Bourbon-Conde. puţin timp după revoluţia din 1830. aşa cum Parisul îi alungase pe Burboni. O umbră ciudată. pentru că Franţa era mai Franţa decît oricînd. un necunoscut. Bruxelles îi alunga pe Nassau 2. în statul papal (1832). 5 Prin pacea de la Viena (1815) Austria a reanexat Lornbardia şl Veneţia. răspîndea lumina. Belgia s-a separat de Olan da şi s -a proclamat stat independent.

Casimir Perier mort pe povîrnişul puterii. gata să dea brînci celui care s . vecină cu complicitatea.ruinat 4 . holeră adăugau. a judecat pe Polignac şi pe trei din miniştrii cabinetului din 1829—1830. al cărui Tratat despre delicte si pe* depse a impus principiul adaptării pedepselor la gravitatea delictelor sau crimelor. Masele populare cereau condamnarea lor la moarte.lonia în sicriul ei'. ducesa de Berry în Ven deea . După cîţiva ani. Lafayette micşorat 3 . a fost numit comandant a! Gărzii Naţionale şi a pa tronat alegerea lui Ludovic-Filip. 4 Bancherul Jacques Laffitte. cealaltă oraşul muncii. contribuind totodată la îmblînzirea penalităţilor. puşi sub acuzaţia de a fi atentat la libertăţile publice. pairii se ascun deau în spatele lui Beccaria ca să refuze legii patru capete 2 . comploturi. fapt care l-a ruinat. ■ 425 . preşedintele consiliului de miniştri tn 1830—1831. epurată de elementele de ex tremă dreapta din timpul restauraţiei. crucea smulsă de pe Notre -Dame. Apărătorii acuzaţilor invocau tezele juristului italian C esare Beccaria (secolul al XVIII-lea). Pairii au condamnat pe „cei patru" la închisoare pe viaţă. una oraşul gîndirii.ar fi clătinat şi să se ar unce asupra celui care ar fi căzut. intră In conflict cu guvernul Laffitte. vestul turbat. participant la războiul de independenţă al Statelor Unite şi aderent al revoluţiei burgheze din Franţa. nobil cu oarecare idei înaintate.a temut de o nouă revoluţie. 3 Marchizul Lafayette. După revo luţia din 1830. Mari manifestaţii de mase au înfierat această „blîndeţe". O lumină roşie de crater pe fruntea poporului. tumultul sumbru al e venimentelor. Molima poli tică şi molima socială erau declarate în acelaşi timp în cele două capitale ale regatului. din pricina modificării Constituţiei. ' Răscoala poloneză din 1830 a fost înnăbuşită tn sînge de ţarul Nicolae I. la Paris războiul civil. rămasă prea puţin democratică după părerea lui Lafayette. Anglia era o aliată îndoiel nică. la vuietul sumbru al ideilor. a avansat guvernului mai multe milioane din fondurile băncii sale. aceeaşi lumină de pîrjol în amîndouă ce tăţile. Sudul fanatizat. florile de crin erau rase de pe trăsura regelui. la Lyon războiul servil. Ales deputat. Benjamin Constant mort de mizerie. răpiri. face opoziţie regimului pînă la moartea sa din 1834. condamnaţii au fost amnistiaţi. 2 In decembrie 1830. conspiraţii. şi Ludovic -Filip s. înainte de faza iacobină a acesteia. Camera pairilor. Cîteva luni mai tîrziu. Laffitte . din întreaga Europă priviri furioase erau aţintite asupra Franţei . într-o perioadă cînd regimul lui Ludovic-Filip era încă nestatornicit. însă. însă.

După ce se legau prin jurămînt. Se zăreau firele încă nedeslu şite şi prost luminate ale unei revoluţii cu putinţă. semne ale unei fierberi mocnite. „Bîrfeau stăpînirea". Franţa privea spre Paris. Se auzeau cuvinte ca acestea : „Nu cunosc numele şefilor. spune un raport secret din vremea aceea. în mai puţin de cincisprezece zile o să f i m pe aceeaşi treaptă cu guvernul. Cartierul Saint-Antoine. Depuneau jurămînt iniţiatului că . Se pregătea în umbra ceva groaz nic. să pu nem fiecare cîte cincizeci de bani. Noi ăştialalţi nu vom cunoaşte ziua decît cu două ceasuri înainte. Din anul 1830 se iviseră ici şi colo rnici răscoale parţiale. începea să clocotească. înnăbuşite repede.L vor sluji ca pe un pă rinte. Altul spunea : „N u. Neli niştea devenea clocot. Cîrciumile din strada Charonn e erau grave şi fur tunoase. dar gata să se aprindă iar. ca să fabricăm gloanţe şi pulbere".mi trebuie şase luni. In odăiţele din dosul prăvăliilor lucrătorii trebuiau să jure că la primul strigăt de alarmă vor ieşi în stradă şi „vor lupta fără să ţină socoteală de numărul duşmanilor". asta face o sută cinci zeci de franci.FAPTE DIN CARE IZVORĂŞTE ISTORIA Şl PE CARE ISTORIA NU LE CUNOAŞTE Toate se înrăutăţiseră către sfîrşitul lui aprilie. n -am nevoie nici de două . un om aşezat în fundul cîrciumii „îşi limpezea glasul" şi spunea : „Auzi ! ai jurat I" Cîteodată se suiau la primul cat într -o odaie închisă şi acolo se petreceau scene a proape masonice. Guvernul era pur şi simplu pus în discuţie. In s ă l i l e scunde se citeau broşuri „subversive". Asta era formula. Putem să le ţinem piept cu 428 ." Un lucrător spunea : „Sîntem trei sute. încins pe tăcute. Se discuta în public dacă trebuie să se "înceapă lupta sau nu. Parisul privea spre cartierul Saint Antoine.

avem arme!" Unul dintre tovarăşii lui răspunse: „Au soldaţii 1" parodiind. pentru că sînt luat drept o maşină". alţii pentru că le era în drum cînd se duceau la lucru. bea şi ieşea zicînd : „Cîr ciumare. şi femei patriote care . Scrutinul se aduna într . Intr-o zi s-au scos bumbii din vîrfurile floretelor. cu haine frumoase".douăzeci şi cinci de mii de oameni." Altul spunea : „Nu mă culc noaptea. încît într-o zi un lucrător strigă în mijlocul cîrciumii : „N . şi totdeauna aceiaşi. spune un raport. Un muncitor zicea : „Sîntem douăzeci şi cinci. Alte fapte pline de înţeles ieşeau la iveală. pentru ca să fac cartuşe ". treaba e gata".i sărutau pe noii . veneau „făcînd pe grozavii". „Cînd aveau ceva mai tainic. Un om intra într-o circiumă. păreau că poruncesc. Exaltarea ajunsese atît de mare. Din cînd în cînd. Agenţii revoluţionari erau aleşi la un cîrciumar din strada Charonne. Unii veneau acolo din entuziasm şi patimă. Maşina asta a fost mai tîrziu Quenisset. întrunirile erau cîteod ată periodice. în vremea revoluţiei. Toţi mormăiau acelaşi lucru. oameni „îmbrăcaţi ca burghezii. strîngeau mîna celor mai importanţi şi plecau. dar eu nu sînt pus la soco teală. Niciodată nu stăteau mai mult de zece minute. Lucrătorii se mai adunau la un maestru de scrimă de pe strada Cotte. Nu pricepem ce mai puteau ascunde după ce spuneau cîte spuneau. Lucrurile astea care se pregăteau c ăpătau încet un fel de notorietate ciudată. fără să ştie. oamenii trebuiau să stea în picioare. Proclamaţiile adresate gărzilor na - M . pro clamaţia lui Bonaparte în faţa armatei Italiei.o şapcă. Pe perete se afla o panoplie alcătuită din spade de lemn. ca să întrebuinţăm expresia cuiva care a fost de faţă. Schimbau în şoaptă cuvinte cu înţeles : „Complotul e copt. O femeie care -şi mătura pragul îi spunea alteia : „De multă vreme se lucrează de zor la făcutul cartuşelor". din bastoane şi florete. La altele intra cine voia şi sala era ticsită. In cîrciumile astea se aflau.veniţi.ţi plătească revoluţia ce ţi se cuvine". o să . La unele nu luau parte decît opt sau zece. nu-şi comunicau acolo".

un trecător se sui pe pietroiul din colţul străzii Sainte-Marguerite şi strigă : „Sînt babuvist !" Dar sub Babeuf poporul îl presimţea pe Gisquet'. încă şi mai îndrăzneţe. 1 Mare bogătaş. Acuzat tn două rînduri că ar fi delapidat banii statului. La 4 aprilie 1832. Alte întîmplări. între altele : — Jos proprietatea ! Opoziţia de stînga e laşă şi tră dătoare." „Viitorul popoarelor se zămisleşte în rîndurile noastre. E democrată ca să nu mănînce bătaie şi regalistă ca să nu lupte. nu vă încredeţi în republicani ! — Tăcere. spu nem lucrurilor pe nume : acţiune sau reacţiune. un bărbat care purta o barbă ca o salbă şi avea un accent italienesc se sui pe un pietroi şi citi în gura mare un text ciudat. Cînd vrea să aibă dreptate. pentru că în epoca noastră nimeni nu mai crede nici în inerţie şi nici în nemişcare. Strigătul acesta puse capăt discursului. erau suspecte poporului tocmai din pricina îndrăznelii lor. oamenii paşnici.Doctrinele noastre sînt împiedicate. fos t prefect al politiei Parisului în timpul monan hiei din iulie. cetăţene spion ! strigă un muncitor. la uşa unui cîrciumar din Piaţa Lenoir. In jurul lui se strînseseră grupuri de oameni care aplau dau.. Intr-o zi." Toate astea ziua în amiaza mare. proclamaţiile noastre sînt rupte. 428 . Una dintre proclamaţii era semnată : Burtot. Republicanii sînt făţarnici. cei care le lipesc sînt pîndiţi şi azvîrliţi în închisori.. tăiaţi -ne capul. predică revoluţia." „Catastrofa care a avut loc în industria bumbacului ne-a convins şi pe noi.. ..{ionale ale ministerelor erau citite în mijlocul străzi i... ale celor necunoscuţi." „Iată. care părea alcătuit de -o putere ocultă. Pentru popor sau împotriva poporului ? Asta e întrebarea ! Alta nu e !" „. revoluţie sau contrarevoluţie. Trecătorul acesta spunea. dar pînă atunci ajutaţi -ne să umblăm. A participat activ la reprimarea mişcărilor muncitoreşti.In ziua cînd nu vă vom mai fi pe plac. Cetăţeni muncitori. a fost salvat de Justiţie. Pasajele care răscoleau cel mai mult mulţimea au fost adunate şi notate : „. negustor de vinuri.

cetăţene ?" „Domnule — îi răspundea muncitorul — n. după Jacques Bonhomme.o p utea ca el să nu se m ai plimbe prin Paris..un şanţ. Şi cei cărora le e foame au dreptate.Se produseră incidente ciudate. care îl întreba : „Unde te duci. într. — Fă tot ce poţi să te primească cît mai repede. se ţineau deoparte. Se credea că se întîlnesc. 429 . vădită : — Cine ne conduce ? — Păi. Un anume 1 faajueries (jacherii). jupîn Filip.o conversaţie intimă între patru oameni care şedeau pe vine într ." „Eu te cunosc foarte bine. Care el ? Taină ameninţătoare. ca să se sfătuiască. — Da de unde ! Burghezia. nume da t în Franţa feudală răscoalelor ţără neşti .am cinstea să vă cunosc. nu puteai prinde decît vorbele astea : — O să face m to t ce s .. îi spunea un ţesător unui tîmplar.o cîrciumă aproape de Saint -Eustache. tipul ţăranului sărac. pline de o răzvrătire grosolană. cum se spunea în mahala. la pîndă. Poliţia. un muncitor se întîlnea aproape de canaî cu un „bărbat bine îmbrăcat". — De ce ? — In curînd o să înceapă focul. la răscrucea barierei Trâne. dar şi pe stradă dialoguri ciudate. Se înşală cine crede că dăm cuvîntului jacqueries ' un înţeles urît. Să ştii că dacă destăinuieşti ceva sîntem cu ochii pe tine. „Şefii principali". Ţăranii erau săracii." Strîngea apoi mîna muncitorului şi pleca spunînd : „O să ne mai ve dem noi în curînd". auzea nu numai în cîrciumi." Şi bărbatul adăuga : „Nu te teme ! Sî nt agentul comitetului. Altă dată auzeai vorbind doi trecăto ri. Te bănuieşte că n -ai fi prea sigur. Dintr. Doi trecători în zdrenţe schimbau între ei cuvintele astea. Pe înserat. Unul îi spunea celuilalt: — Avem un plan bun de atac. vrednice de luat în seamă.

există la un armurier cinci sau şase mii de puşti. Secţiunea nu posedă arme. Pe urmă rupeţi-o. în jurul unui loc pe care se ridica o casă. ruptă şi ea. Un tîmplar care bătea nişte scînduri într-un gard pe strada Reuilly." Tîmplarul îşi pierdu cumpătul şi arătă hîrtia vecinilor lui. şi mai plină de înţeles..a putut să dezmintă mîndria ciudată a acestui răspuns dat mai tîrziu de un acuzat cur{ii pairilor : — Cine era şeful vostru ? — N-am cunoscut şi n -am recunoscut nici unul. la cîţiva paşi mai departe. găsi pe locul acela o bucată dintr. 5 bis. vorbe de clacă. dar vagi ..Aug. pe care o vom reproduce aici aşa cum era.o scrisoare ruptă.. De altfel. frînturi. dar găsi. Cei admişi vor face la fel după ce le veţi transmite ordi nele." Şi în post -scriptum : „Am aflat că în strada Faubourg-Ppissonniere. — şeful societăţii de ocrotire a croitorilor. nr. cîteodată vorbe goale. Dar se mai iveau şi alte semne. Salut şi fraternitate u og ai fe { 430 . pentru interesul istoric pe care -l au documentele astea ciudate : Q c 11 E învăţaţi lista pe din afară. altă hîrtie. pe care se mai puteau citi cu vintele astea : . Deocamdată nu erau decît vorbe străvezii.. Comitetul trebuie să ia măsuri ca să împiedice recrutarea în secţiile diferitelor societăţi. din strada Mondetour — trecea drept intermediarul principal dintre şefi şi mahalaua Saint -An toine. şefii ăştia au fost întotdeauna învăluiţi în foarte multă taină şi nici un fapt sigur n .

1 floretă. 1 pistol.a se fi înfiinţat Societatea drepturilor omului . 40 cartuşe. Arbre-Sec. — Terreur. Sub fiecare majusculă erau scrise nume urmate de indicaţii foarte caracteristice. Tessier. Washington. lista asta enigmatică : Unitate. J. 8 puşti. Astăzi. îi cunoscu semnificaţia. Maubuee. Caius Gracchus. pe care era scrisă cu creionul. Suveranit. Exact. 1 raniţă. Poate că era numai schiţa ei. Aubry măcelarul ? J. Burghezul cumsecade. Tilly. Blanchard. Varşovia. 8 3 car t uş e. Rollet. Quincampoix. Marseieză. şi înţelesul literelor u og a 1 fe. Viteaz. Sabre. 431 . . 6 Barra. C. In sfîrşit. Kosciusko. dar citeţ. De p ild ă : Q. însă. Derbac. Căderea girondinilor. Drept de revizie. 1 pistol. 1 sabie. Cuptor. Marceau. D. E. vînzătorul Popularului. Boubiere. le putem pu blica. Soize. tîmplarul găsi în aceeaşi curte o a treia hîrtie. Arbre-Sec. Pinson. Platon. Se pare că această listă era nomenclatura completă a secţiilor celui de -al patrulea sector al Societăţii drepturilor omului cu numele şi adre sele şefilor de secţii. Trebuie să spunem. faptele concrete începeau să iasă la iveală după cuvintele rostite şi cele scrise. că această hîrtie a fost găsită înainte de . 1 pist. Salle-au-Cornte. 86 cart. în mîinile căruia rămase lista asta. Hoche. Ba n n e rel . Totuşi. 1 livră pulbere. A\ichel. cînd toate aceste întîmplări rămase în umbră nu mai sînt decît istorie. O m si g ur .Persoanele amestecate atunci în taina acestei hîrtii găsite au cunoscut abia mai tîrziu subînţelesul celor patru majuscule : quinturioni. decurioni şi cercetaşi. Dufond. R. centutioni. care erau o dată şi însemnau 15 aprilie 1832. Etc. poporului. 8 p u şt i.

prin care a întreţinut spiritul revoluţionar în muncitorimea pariziană.. 1 Comunist premarxist de nuanţă babuvistă din timpul Iui Ludovic Filip. Deschis. Un muncitor... 2 uncii Procesul-verbal de confiscare constată că sertarul răs pîndea un miros grozav de pulbere..........un şanţ de pe bulevard... .. şapte foi de hîrtie cenuşie... uită un pacheţel pe o bancă..In strada Popincourt s... semnate Lahautiere '.......... . nişte copii care se jucau găsiră sub un maldăr de talaş şi tărîţe un sac în care se aflau un tipar de gloanţe........ Pachetul fu dus la corpu l de gardă.. la un oarecare Par don.. toate împăt urite la fel în patru.......... Ia ora cinci dimineaţa. 2 uncii şi jumătate Apa ..... A scris un Catehism de reformă socială (1839) şi alte broşuri de propagandă... care se întorcea acasă după ce ..... bînd un pahar cu un tovarăş. o cofiţă mînjită de pulbere de vînătoare şi o strachină mică de tuci.... şi cînd celălalt întinse mîna să -l pipăie...... la un negustor de vechituri.. Un zidar....vă 1 şi o cutie de tinichea plină de cartuşe. se găsiră în el două dialoguri tipărite..... lîngă podul Austerlitz.... îndoită în formă de cartuş........... se plînse că -i e prea cald... o presă de lemn pentru cartuşe.... Nişte agenţi de poliţie care intrară pe neaşteptate. în locul cel mai pustiu... îl găsiră în picioare lîngă pat.... în care se vedeau urme vădite de plumb topit........ cu mîinile pline de cartuşele pe care tocmai le făcea. 12 uncii Pucioasă .... dădu de un pistol sub vestă..... care făcu parte mai tîrziu din secţia Barricade -Merry şi fu ucis în răscoala din aprilie 1834. 2 uncii Cărbune ..şi isprăvise ziua de muncă..... şi un cartonaş pe care scria : Silitră ... între cimitirul Pere Lachaise şi bariera Trone.. In fiecare din foile astea se aflau douăzeci şi şase de pătrăţele din aceeaşi hîrtie cenuşie.......au găsit în sertarul unui scrin. .. Intr. uniţi . un cîntec cu titlul : Muncitori.

Lucru ciudat." îşi oferea şi puşca lui. pe cînd atacul ?" Alt negustor spunea : „Atacul se va da în curînd. doi oameni fuseseră văzuţi întîlnindu -se între bariera Picp us şi ba riera Charenton. Se întinsese în toate un gherele Parisului şi ale Franţei. de pildă.La ceasul la care muncitorii se odihnesc.i mai adăugă puţină pulbere pe lîngă aceea care se găsea în butoiaş. iar un vecin voia să vîndă un pistol cu şapte franci. Se spunea : „Ce se mai aude cu răscoala ?" pe tonul pe care s -ar fi spus : „Ce mai face nevasta dumitale ?" Un negustor de mobile din strada Moreau întreba : „Ei. Bur ghezii. Ştiu eu. băgă de seamă că năduşeala de pe pieptul lui umezise niţel pul berea. poliţia nu putu găsi nici unul. Deschise pistolul şi . 28 433 1 . Acum o lună eraţi cincisprezece mii. lîngă un cîrciumar care avea un „joc de Siam" ' în faţa uşii. se lăudă că are la el şa pte sute de cartuşe şi douăzeci şi patru de cremene pentru puşcă. Guvernul primi într-o zi vestea că în cartiere se îm părţiseră arme şi două sute de mii de cartuşe. Re ţeaua societăţilor secrete începea să se întindă asupra 1 Varietat e a jocului de popice. Peste o săptămînă fură împărţite treizeci de mii de cartuşe. jucătorii se servesc de un disc. în Ioc de bilă. Răscoala de neînlăturat îşi pregătea furtuna în li nişte. s -ar putea spune. Unul scotea de sub cămaşă un pistol şi i-I întindea celuilalt. Un anume Gallais. Apoi se despăr ţiră. dar de pe acum lesne de bănuit. Ia care. stăteau de vorbă cu lucrătorii despre ceea ce se pregătea. ucis mai tîrziu în strada Beau bourg în ciocnirea din aprilie. pe o străduţă mărginaşă. sub ochii stăpînirii. O scrisoare interceptată spunea : „Nu e departe ziua în care optzeci de mii de patrioţi se vor aduna sub arme în patru ore". avea toate ciudăţeniile. potolită. acum sînteţi douăzeci şi cinci de mii. Criza asta subterană. Pulsa pretutindeni. In clipa cînd voia să i -l dea. Febra revoluţionară creştea. între două ziduri. Toată fierberea asta era făţişă şi.

Răsculaţii din 1832 intenţionau să im pună din nou acel calendar şi numărau anii de la proclamarea primei republici.ţării. Tunul de alarmă.Filip.mume. Secţionării se plîngeau că sînt traşi în toate părţile. Zdrenţăroşii. Din Asociaţia Prie tenii poporului. Niveau. Era organizată după modelul Carboneriei italiene V a contribuit la mobilizarea cadrelor în v ederea răscoalelor din 1832 şi 1834. Aşa erau asociaţiile pentru libertatea presei. Ea avea să supravieţuiască hotărîrii curţii cu juri ce . Era condusă de burghezi republicani. ! Pluviose era numele unei luni din calendarul revoluţionar (1792). pentru insurecţia poporului.i pronunţase dizolvarea şi nu şovăia să . se născuse Societatea drepturilor omului'. corespunzătoare lunii îebruarie. înainte. cea a iacobinilor. Aşa erau Societatea galică şi Comitetul organizator al municipalităţilor. Alte asociaţii încercau să se recruteze din sînul marilor societăţi .şi boteze secţiunile cu aceste nume pline de înţeles : Suliţele. care era în acelaşi timp şi publică şi secretă. Clopotul. împo triva impozitelor indirecte. care îşi data astfel ordinele de zi : Pluviâse. ca membranele care iau naştere din anumite inflamaţii şi se întind pe trupul omenesc. Mai erau apoi Societatea muncitorilor egalitari. Boneta frigiană. 3 Societatea drepturilor omului zămislise Societ atea Acţiunea. înfiinţată în 1832. marş ! Robespierre. Cei care nu mai aveau răbdare se desprindeau de matcă şi alergau înainte. care se împărţea în trei î racţiuuni: 1 Asociaţie secretă din timpul lui Ludovic . dar admitea printre membri! ei şi muncitori. al 40-lea an al erei republicane2. 21 ianuarie. 434 . Hoinarii. 3 Numele unui cîntec revoluţionar francez. Qa ira. pentru libertatea individuală.

Fu luată la ochi şi respinsă. Societatea Prietenii A. Lille. O aso ciaţie legitimistă.egalitarii. se aduna. de la Luneville şi de 28* 135 ." Armata era mirată ca şi populaţia. Altele era u cît se poate de făţişe şi se poate vedea pînă unde mergeau cu îndrăzneala din această frîntură de interogatoriu luat mai tîrziu într -un proces : „Unde se ţinea adunarea asta ?" „în strada la Paix. într -un birt numit Corint. Aix avea o societate revoluţionară care se numea Cougourde. Cărbunarii şi Oamenii liberi ai lor. cum au dovedi t-o mai tîrziu mişcările de la Beeford. douăzeci de un sublocotenent şi patruzeci de un locote nent. Tinerii aceştia se mai întîlneau. zece de un sergent." „Care ?" „Secţia Manuel. Lyon. Nantes şi Marsilia îşi aveau şi ele Societatea drepturilor omului." „Eşti prea tînăr ca să fi luat singur răspunderea asta grea de a ataca stăpînirea. Cavalerii Fidelităţii. de pe lîngă strada Mondetour." „La cine ?" „In stradă. Intîlnirile acestea erau secrete. afil iată mutua liştilor din Angers şi Cougourdei din Aix. La Paris cartierul Saint-Marceau nu era mai puţin în fierbere decît cartierul Saint. un fel de cohortă organizată militar : patru oameni comandaţi de un caporal. Aici niciodată nu se cunoşteau între ei mai mult de cinci oameni. Comitetul central. care era în fruntea ei.Hyacinthe şi în circiuma Şapte biliarde din strada Mathurins-SaintJacques. Societăţile pariziene se ramificau în oraşele principale.-ului. cum am mai spus." „Cine era şef ?" „Eu. comuniştii şi reformiştii. după cum am văzut. Mai era apoi Armata Bastiliei. Era o creaţie în care prevederea se îmbina cu curajul şi care părea însufleţită de geniul Ve neţiei. se foi şi ea printre aceste afiliaţii republicane." „Ce secţiune era acolo ?" „Una singură.C.B. Studenţii se adunau într-o cafenea din strada Saint. avea d ouă braţe : Societatea de Acţiune şi Armaia Bastiliei. în cafeneaua Musain. De unde îţi veneau in strucţiile ?" „De la comitetul central. Am mai pomenit despre ea.Antoine. şi nici şcolile nu erau mai puţin frămîntate decît cartierele.

mai ales atunci cînd e vorba de disperare şi inteligenţă. Acest cartier vechi.Antoine mai avea şi alte pricini de tulburare. greve. oamenii se îmbată în ele mai mult cu vorbe decît cu vin. adică un stîlp cu o tichie roşie în vîrf. Circulă acolo un fel de spirit profetic şi un suflu de viitor care umple 1 Oraşe din estul Franţei în care s . Acolo era punctul sensibil. această situaţie era şi mai serioasă. In mahalaua asta există disperări sfîşietoare ascunse sub un acoperiş de mansardă. minată. dar totul era plin de freamăt. Cînd vremurile sînt tulburi. al optulea. al treizeci şi şaptelea şi pe al două zecilea de infanterie uşoară.la Spinal. Populaţia asta.Antoine şi la întîmplarea de temut care a aşezat la porţile Parisului pulberăria asta de suferinţe şi de idei. înfăţişarea lui aspră şi întunecată nu se poate desen. purtate de curentul evenimentelor. pe aî cincilea. de febră. harnic. despre care am vorbit de mai multe ori în această schiţă. Dar există şi inteligenţe arzătoare şi rare. Cîrciumile din cartierul Saint-Antoine. La Luneville cîţiva subofiţeri au fost pe punctul de a răscula un regiment de cavalerie. atrăgîndu -şi simpatia soldaţilor prin lozinca „Trăiască republica !" (1834). 436 . plină de o virtute mîndră. fremăta. în aşteptare. Munca nu se între rupea. Dă o lovitură şi o primeşte înapoi. In vreme de revoluţie mizeria este efect şi cauză în acelaşi timp. şomaj. de dorinţa unei ciocniri. populat ca un furnicar. E o primejdie ca extremele să se atingă. gata oricînd să pună mîna pe armă. gata să facă explozie. adîncă. Asta era situaţia. nervoasă. In cartierul Saint-Antoine. Cartierul Saint. au o notorie tate istorică. In Bourgogne şi în celelalte or aşe din sud se sădea arborele libertăţii. pe ntru că resimţea rînd pe rînd toate conse cinţele crizelor politice: crize comerciale. falimente.' Se conta pe regimentul cincizeci şi doi. mai mult decît în oricare altul. curajos şi certăreţ ca un stup. nu te poţi opri să nu te gîndeşti la ca rtierul Saint. nu părea să aştepte decît o seînteie. De cîte ori plutesc la orizont anumite seîntei.au produs mişcări populare la vestea insurecţiilor din Lyon şi Paris.

cu suliţa în vînt ? Voiau sfîrşitul asupririlor. o recunoaştem. Şi cereau acest lucru sfînt. cu pene albe. 1 Care dădea darul de a proracl. fie chiar prin cutremur şi spaimă. Ce voiau acei oameni zbîrliţi. cu panPreoteasă din antichitate. bun. cu cio rapi de mătase. care se aruncau asupra băt rînului Paris tulburat. cu noştinţe pentru toţi. dar sălbatici şi spăimîntători pentru a cere binele. libertate. dar erau sălbaticii civilizaţiei. Da. cîrciumi în care mesele erau un fel de trepiede şi unde se bea ceea ce Ennius 2 numea vinul sibyllin 3. şi spăimîntători chiar. cînd cete eroice. clădite peste peştera Sibyllei' şi care comunicau cu sulfurile sacre din adînc. urlînd. Păreau sălbatici şi erau mîntuitori. egal itate. cu măciuca în mînă.n faţă cu aceşti oameni sălbatici.n. fie că era a entuziasmului. dar rămîne mare chiar cînd greşeşte drumul. Faţă . cu măciuca ridicată. sălbatici. 1 2 437 . Cîrciumile din mahalaua Saint Antoine sea mănă cu cele de pe muntele Aventin. zdrenţăroşi. sfîrşitul paloşului. pîine pentru toţi.). pe jumătate goi. Poet latin (210—169 î. prefacerea lumii în rai. cu mănuşi galbene. de aurării. Mahalaua Saint-Antoine e un rezervor de popor. Proclamau cu furie dreptul. fie că era ziua fanatismului. Cutremurul revoluţionar deschide acolo crăpături prin care curge suveranitatea populară. învăţătură pentru copil. fraternitate. erau sălba tici. se află alţi oameni. In anul '93. de panglici şi decoraţii.e. dulce — progresul — scoşi din răbdări. se poate înşela ca oricare alta. plini de broderii. progres. blîndeţe socială pentru femeie. Să ne lămurim asupra cuvîntului sălbatic. porneau din cartierul Saint-Antoine cînd legiuni sălbatice. urlînd. Suveranitatea asta poate face şi rău. Cereau lu mină şi purtau masca nopţii. muncă pentru om. îl cereau spăimîntători. sfîrşitul tiraniei. după ideea care bîntuia şi care era bună sau rea. Voiau să silească neamul omenesc să realizeze raiul. zîmbitori.înimile şi înaltă sufletele.

tofi de lac. Courfeyrac. Bahorel va vizita cartierul Estrapade. trebuie să ni . Cît despre noi. tu vezi de politehnicieni ! Azi. pedeapsa cu moartea. fanatismul.am tras pînă acum şi să vedem dacă ţin. am alege barbarii. Revoluţionarii trebuie să fie totdeauna grăbiţi. Erau toţi la sfat în cafeneaua Musain. Progresul n -are vreme de pier dut. Enjolras făcu un fel de recen sămînt misterios. Prouvaire.. evul mediu . Să nu ne lăsăm luaţi pe neaşteptate. miercuri. ignoranţa. care. nu -i aşa ? Combeferre mi . vezi că masonii s-au domolit ! Să ne aduci noutăţi despre loja din strada Grenelle — Saint-Honore ! Joly se va duce la clinica lui 455 . Asta nu ne poate strica. în vederea evenimentului care era pe cale de. sclavagismul. Trebuie să controlăm toate tighelele pe care le. presărî ndu. războiul. tu vezi de cei de la Glaciere. e acolo un minunat furnicar omenesc. Hai să ne numărăm ! Cîţi sîntem ? Să nu amî năm treaba asta pe mîine.a făgăduit să se ducă prin cartierul Picpus . Feuilly. dreptul divin. Cei ca re trec pe drum sînt mai lesne luaţi în coarne de boi. Să ne temem de neprevăzut.şi cuvintele cu cîteva me tafore pe jumătate enigmatice.a lua fiinţă. decît dacă nu trece. dacă am fi siliţi să optăm între barbarii civilizaţiei şi civilizaţii barb ariei. VI ENJOLRAS ŞI LOCOTENENŢII LUI Cam prin vremea aceea. Enjolras rosti. Azi trebuie să cercetăm toată treab a asta pînă în adîncul ei. oameni care glorifică cu jumătate glas şi cu politeţe sa bia. rezemaţi de o masă de catifea. stăruie cu gingăşie să fie păstrate trecutul.i facem. e ziua lor liberă. rugul şi eşafodul. dacă trece vreo turmă pe acolo. Dacă vrem să avem luptători. dar pline de tîlc : — Se cuvine să ştim în ce punct ne aflăm şi pe cine ne putem bizui. Să avem cu ce lovi. alături de un cămin de marmură.

inimile care s . — Tu? — Eu. eşti un nerecunoscător. E o familie entuziastă. — Bariera Mâine. — Eşti tu omul care s -ar putea duce la bariera Mâine ? Ai fi tu în stare de aşa ceva ? 1 Celebru chirurg francez din prima . ambiţia asta. Se gîndesc la altceva. dar care nu mai vine. pictori. Pot fi găsiţi acolo între douăsprezece şi unu la prînz. Nu ştiu ce se întîmplă cu ei de o bucată de vreme. lucrători în atelierele de sculptură. apoi rosti i a r : La bariera Mâine sînt pietrari. Dacă vrei.jumătate a secolului al XlX -lea. — Tu să -i îndoctrinezi pe republicani ! Tu să încăl zeşti. Nu mai am pe nimeni. — Care anume ? întrebă Combeferre. să li se vorbească hotărît. care e el bun la ceva. Bossuet are să dea o raită la palatul de justiţie ca să stea de vorbă cu stagiarii. repede. vrei să -mi faci un serviciu ? — Oricare. — Nu. rosti Grantaire. în numele principiilor. — Tu nu crezi în nimic.au răcit ! — De ce nu ? — Poţi şi tu să f i i bun la ceva ? — Am şi eu. dar care se dezumflă repede. Mă bizuisem pentru treaba asta pe zăpăcitul de Marius. — Atunci nu te amesteca în treburile noastre. Eu mă însărcinez cu Cougourde. Se sting. — Ce mai e ? — Un lucru foarte însemnat. 439 . îţi lustruiesc şi ghetele. — Uite că s -a pus totul la punct ! spuse Courfeyrac. îmi trebuie cineva pentru bariera Mâine.Dupuytren ' şi va lua pulsul şcolii de medicină. — Cred în tine. Se întîl nesc la Richefeu. într -un chip nelămurit. Ar trebui acum. — Sînt şi eu aici. Tăcu o clipă adîncit în gînduri. răspunse Enjolras. spuse Grantaire. — Grantaire. Bea-ţi în linişte absintul ! — Enjolras. îşi pierd vremea jucînd domino. Trebuie să sufle cineva în cenuşa aceea.

nişte lucruri minunate. iacobinii de stînga şi au luat numele de hebertişti. să străbat Piaţa Saint-Michel. să străbat strada Vieilles. — Fii serios ! îi spuse Enjolras. Această Constituţie n -a fost însă aplicată din pricina reacţiunii termidoriene. a cărei valoare era garantată cu bunurile naţionale. — Ii cunoşti pe cei de Ia Richefeu ? — Nu prea mult. după ce iacobinii au înlăturat din adunare pe girondini. ziarist. — Sînt fioros ! răspunse Grantaire. pe dracu. să trec bulevardul. am să le vorbesc despre Robespierre. Cartea preconiza monarhia constituţională şi justifica revoluţia burgheză. 1 Operă a lui Jean-Jacques Rousseau (1762). „Libertatea cetăţeanului se sfîrşeşte acolo unde începe libertatea altui cetăţean. proclama întîietatea Adunării Naţionale faţă de guvern şi recunoştea dreptul poporului la revoltă în cazul călcării Constituţiei de către guvern. s-o iau pe strada Monsieur-le-Prince. ştiu pe din afară Constituţia din anul I I 2 . s-o apuc pe strada Vaugirard.Tuileries. Sînt un nedreptăţit. Sînt chiar puţin hebertist 4 . 440 . unul dintre conducătorii iacobinilor de stînga în timpul revoluţiei burgheze din Franţa. — Tu ? — Eu. să mă îndrept pe şoseaua Mâine. care combătea ideea reacţionară a originii divine a monarhiei.ai să le spui ? — Ei. Suveranitat ea poporului. Pot să trăncănesc şase ore. Ghilotinat în 24 martie 1794. După moartea lui. să ajung pe strada Cherche ." Crezi că sînt un dobitoc ? Am acasă într -un sertar un asignat 3 vechi. asistenţă şl învăţătură. să las în urmă consiliul de război. cunosc Contrac tul social 1 .Midi. s -o cotesc pe strada d'Assas. * Hebert. La naiba ! Drep turile omului. să trec de Carmes. Sînt în stare de asta. cu ceasul în mînă. Eu. — Ce. Ne tutuim numai. reprezentanţi ai intereselor marii burghezii. A fost cea mai democratică din consti tuţ ii le Franţei : afirma drepturile cetăţenilor la muncă. care a readus la putere marea burghezie (1794). despre principii. Pantofii mei sînt în stare. să trec de barieră şi să intru la Richefeu. despre Danton. ' Bancnotă emisă în 1789. cînd mă pun pe treabă. sînt grozav ! L-am citit pe Prudhomme. 2 A fost elaborată şi votată de Convenţiunea Naţională în iunie 1793.— Sînt în stare să cobor strada Greş.

C. Cînd faptele. ieşi cel din urmă. Chiar în clipa asta avea oamenii lui hotărîţi în tot Parisul. Cei de la Cougourde din Aix care se aflau la Paris se întîlneau pe atunci în cîmpia Issy. simptome ale unei boli sociale latente.B. Ce minunată privelişte : po porul restabilind dreptul ! Revoluţia plină de măreţie punea din nou stăpînire pe Franţa. care dădea foc pretutindeni. -ului plecas eră care încotro. Urmărea în mintea lui un fel de curent elec tric scăpărător. spunînd lumii : „Ur marea pe mîine !" Enjolras era mulţumit. — Grantaire — rosti el grav — primesc să te pun la încercare. verva lui Courfeyrac. alcătuit din elocvenţa filozofică şi pătrunzătoare a lui Combeferre.o odaie mobilată.Enjolras stătu pe gîndurî cîteva ciipe şi făcu un gest de om care s-a hotărît. care îşi luase pe seamă Cougourde. După un sfert de ceas. . alături de cafeneaua Musain. Enjolras. melancolia lui Jean Prouvaire. Gravitatea evenimentelor era limpede pentru el. Apropiindu-se de locul de întîlnire. rîsul lui Bahorel. — Roşu ! spuse el intrînd şi uitîndu -se ţintă Ia En jolras.i şopti Ia ureche : Fii pe pace ! îşi înfundă pălăria pe cap cu hotărîre şi plecă. Se dusese acasă ca să îmbrace o vestă ca a lui Robes pierre. Cuptorul se încingea. Te vei duce la bariera Mâine. odăiţa din spatele cafenelei Musain era pustie. Grantaire locuia într. Apoi se apropie de Enjolras şi . se urnesc cu greutate. pe unde aveau treabă. Toţi er au la l ucru. Toţi Prietenii A. cea mai măruntă încurcă tură le poate opri şi încurca. Ieşi şi se întoarse după cinci minute. Enjolras întrevedea sub vălurile întunecate ale viitorului o geană de lumină. Din acest fenomen se nasc prăbuşirile şi renaşterile. îşi apăsă pe piept reverurile st acojii ale vestei cu o mînă energică. Cine ştie ? Poate că se apropia clipa. Ştiinţa lui Joly şi sarcasmul lui Bossuet. Fără îndoială că rezultatul avea să fie pe măsura 441 .Enjolras trecu în revistă situaţia. entuziasmul cosmopolit al lui Feuilly. într -una din numeroasele cariere părăsite de la marginea acee a a Parisului.

Grantaire vorbea cu un potrivnic. — Asul. „Ia te uită — îşi zise el — n-ar fi un mare ocol să trec pe la bariera Mâine. uite cinci ! — Eu n-am. — Bravo ţie ! — Cincisprezece. îm pinse uşa. — Patru puncte. clopotniţa de la Vaugirard bătea ora unu. In pîcla aceea răsuna un glas întrerupt cu vioiciune de un altul. de oameni şi de fum. — Adică am douăzeci şi doi. intră. — As. — Patru. se schimba tot jocul.a isprăvit cu tine. nu ? . — Şase. — S. — Vai de tine 1 — Joacă ! — Am făcut o mare greşeală.acestei sforţări. la o masă de marmură Sainte -Anne. — Eu aşez. — Doi. — încă şapte. Era aşezat în faţa altcuiva. — Porcule ! Eu nu mai am. Dacă m . — As ? Aha ! Ei. Iată c e auzi Enjolras : — Şase dublu. (Pier dut în visuri." Cînd Enjolras intră în circiuma plină de fum a lui Richefeu. Apoi se gîndi Ia Grantaire.) Douăzeci şi doi ! — Nu te aşteptai la dubla de şase.aş duce pînă la Rlche\eu ? Să văd puţin ce face Grantaire şi unde a ajuns. Doi. — Tu ai aşezat. Dacă o puneam de la început. Era bine. presărată cu tărîţe şi piese de domino şi bătea cu pumnul în masă. încrucişa braţele lăsînd uşa să se în chidă singură în spatele său şi privi în sala plină de mese. — Trei.

nici as. Păcat de tine ! I . Alb.— — — Doi! — — Da. Nici cinci. Ce noroc are ! Ah ! ai un noroc ! (Visare adîncă.) As.

pe vremea aceea. masa. Marius se strecurase şi el afară din casă. A doua zi. Marius se întoarse la fosta lui locuinţă. Era ora nouă seara. o întinse pe podea şi spuse : „Poftim". încărcîndu . Primul era că se îngrozise de această casă în care văzuse de aproape şi cu toată respingătoarea şi 444 . unul dintre cartierele în care. scrinul şi cele două scaune şi plecă fără să lase nici o adresă. plăti chiria şi tot ce -i datora doamnei Bougon. Courfeyrac scoase o saltea din cele două de pe patul Iui. Marius îi spuse lui Courfeyrac: „Am venit să dorm la tine". încît atunci cînd veni Javert înainte d e prînz să -l întrebe cîte ceva despre întîmplă rile din ajun o găsi numai pe doamna Bougon. „din motive politice". îşi încarcă într . îşi alesese răscoala cuibul. Un băiat gingaş. Marius se duse la Courfeyrac. Courfeyrac nu mai era paşnicul locuitor al Cartierului latin.CARTEA A DOUA EPONINE î CIMPUL CIOCIRLIEI Marius fusese de faţă la deznodămîntul neaşteptat al cursei pe urmele căreia îl pusese pe Javert. „Cine ar fi crezut ? se văieta ea portăreselor din mahala.şi pri zonierii în trei trăsuri. care îi răspunse : „S -a mutat!" Doamna Bougon era convinsă că Marius fusese puţin complice cu hoţii prinşi peste noapte. la ora şapte dimineaţa. Dar numai decît după ce Javert părăsise clădirea.un cărucior cărţile. atît de repede. ca o fată I" Marius se hotărîse din două motive să se mute atît de repede. patul. Se mutase. în strada Verrerie.

care îi primea. Javert socoti că tînărul al cărui nume nu -l mai ţ inea minte se temuse şi fugise. Nu mai vedea nimic înaintea lui. Făcu cîteva sforţări să -l găsească. Totul intrase din nou în întuneric. şi.a regăsit. Acum i se părea cu putinţă ca acel muncitor şi domnul Leblanc să f i e unul şi aeelaşi ins. sau poate nici nu se întorsese acasă în momentul în care i se întinsese cursa. Din lovitura cea mai crîncenă nu ţîşnise nici o scînteie de certitudine şi de adevăr. Aflase de la un avocat stagi ar. Şi ce putea crede despre bătrîn ? Oare într . Marius era amărît. Fără îndo ială că nu era Ursula. Ciocîrlia era o poreclă. fata pe care o iubea. „La cine s -or fi ducînd banii ăştia ?" se gîndea Courfeyrac. „De unde mi -or fi venind?" se întreba Thenardier.hîda ei întruchipare acea pocitanie So cială. Trecu o lună. dar nu dădu de el. Aceşti cinci franci periodici erau o taină de nedezle gat pentru Courfeyrac. Cum n-avea bani. un obişnuit al sălii Paşilor Pierduţi. bătrînul care pă rea a. Marius locuia tot la Courfeyrac.i fi tată. Nu cunoştea nici măcar numele pe care crezuse că -l ştie. Nu putea face nici o presupunere. Atunci se deghiza ? Omul acesta avea trăsături eroice şi trăsături îndoielnice.adevăr se ascundea de poliţie ? Marius îşi aduse aminte de lucrătorul cu părul alb pe care -l întîlnise pe lîngă Domul Invalizilor. şi pentru Thenar dier. apoi încă una. mai spăimîn tătoare decît bogătaşul rău : pe săracul rău. că Thenardier era la secret. în clipa în care crezuse că le . In al doilea rînd. In fiecare luni. Revăzuse o clipă de aproape. 445 . împrumuta cei cinci franci de la Courfeyrac. nu voia să ia parte la procesul care probabil avea să urmeze şi să fie nevoit să depună mărturie împotriva lui Thenardier. împrumuta bani pentru prim a oară în viaţa lui. Viaţa i se cufundase iar în acea taină în care rătăcea pe dibuite. fiinţele necunos cute care erau singurul lui ţel şi singura lui nădejde în această lume. în bezna asta. Marius încredinţa la grefa închisorii La Force cinci franci pentru Thenardier. o adiere spulberase aceste umbre. care îi dădea. De altfel.

visarea e voluptatea ei. care îndulceşte contururile prea aspre ale gîn dirii pure. Totul se spulbe rase. într -o pîclă de ne păt runs. Toată viaţa lui se re zuma acum la o nesiguranţă absolută. Atîtea probleme fără dezlegare ! Totuşi. De obicei.aş duce acolo ? Dacă aş încerca asta ?" Cea pe care n. Şi. Pierzi un obicei. Greşeală ! Gîndirea e munca inteligenţei. era atras şi nu se putea clinti. Nu . A înlocui gîndirea cu visarea înseamnă a confunda otrava cu hrana. Ce deznădejde sfîşietoare ! Marius purta o patimă în inimă. 446 . Marius nu mai auzea sfaturile abia şoptite ale dragostei. Şi simţea aproape de el respiraţia îngheţată. umple golurile şi intervalurile şi netezeşte ascuţişurile ideilor. Nici un semn nu-i arăta însă lui Marius încotro să .şi îndrepte cercetările. O fărîmă de visare e bună ca un narcotic în doză mică. dar nu mai nădăjduia. Un obicei e uşor de lepădat.şi spune că e cam acelaşi lucru. era el într -adevăr ornul pe care Thenardier crezuse că -l recunoaşte ? Thenardier se putuse înşela.şi spunea nici odată : „Dacă m .De ce nu strigase după ajutor ? De ce fugise ? Era sau nu tatăl fetei ? In sfîrşit. Adoarme febrele cîteodată prea tari ale inteligen ţei care se frămîntă şi dă naştere unui a bur blajin şi proaspăt. Dorea necontenit s . flacăra asta care ne arde ne şi luminează puţin şi aruncă în jurul nostru cîte o licărire binevenită.o mai putea numi Ursula trebuia să se afle pe undeva. Dar pierduse instinctul şi stră fulgerările neprevăzute ale iubirii. culmea.o revadă. în pofida acestui zbucium. căzuse din nou în mizerie. o simţea şi în urma lui. toate acestea nu umbreau farmecul îngeresc al fetei din Luxembourg. Era împins. Vai de gînditorul care se lasă să cadă întreg din cugetare în visare ! îşi închipuie că se va ridica lesne şi . Trecuse mult de cînd. şi ochii lui erau plini de negura nopţii. dar greu de reluat. afară de dragoste. încetase de a mai lucra — şi nimic nu e mai primejdios decît întreruperea muncii. Dar prea multă visare te cufundă şi îneacă.

că privirea ei i. Ieşind mereu din casă ca să te duci să visezi. 447 . Simţea nelămurit că hainele lui cele vechi ajunseseră de nepurtat şi că cele noi se învechiseră. şi cei mai tari. Nu mai pleci de acasă decît ca să te duci să visezi altundeva. Izvoarele seacă şi ne voile izvorăsc ! E un povîrniş fără cruţare. pentru că. In felul acesta de a trăi e şi bine şi rău. Venise peste el şi patima. că i se tocea pălăria. descura jat' de insuccesur unei tragedii compuse în colaborare. îl iubea încă.Ne aducem aminte că aşa începuse Mar ius. pe care alunecă şi cei mai cinstiţi. El duce la una din două : la sinucidere sau la crimă. Spiritul destins nu mai poate ţine frînele vieţii.şi spunea : „Dacă aş putea cel puţin s . Naştere leneşă. dacă moliciunea e rău îndrumătoare. Marius cobora acest povîrniş cu paşi înceţi. vine ziua în care ieşi ca să te duci să te arunci în apă. Omul în stare de visare e risipitor şi bleg. Dar omul sărac. Amintirea unei fiinţe dispărute se aprinde în bezna inimii. ori car e ar fi fost locul acela plin de taină. şi cei mai slabi sau mai vicioşi. că i se rodeau ghetele. dar e totuşi adevărat. şi .o spusese. Adînc zbuciumat şi nemişcat. E o stea a n opţii dinăuntru. Ast a e o lege. dar îi cunoştea sufletul şi că poate acolo unde se afla. creşteau nevoile. şi -l cufundase pînă la urmă în himere fără ţintă şi fără temei. Din prea multă visare ies oameni ca Escousse sau ca Lebras '. Nu mai cugeta la altceva. 1 Tineri scriitori francezi care s-au sinucis împreună în 1832. că ea nu . Sufletul deznădăjduit şi întunecat vede această lumină în zarea lui. generozi tatea e sănătoasă şi bună. Marius nu se gîndea decît la ea. gener os şi nobil care nu munceşte e pierdut. cu atît străluceşte mai tare.i cunoştea numele.o văd înainte de a muri !" Un singur gînd îi aducea alinare : că ea îl iubise. Cu cît a pierit mai mult. Ceea ce scriem aici pare ciudat. că i se zdrenţuiau cămăşile. cu ochii aţintiţi asupra celei pe care n -o mai vedea. că i se irosea viaţa. Pe măsură ce munca descreştea.

a văzut lucrurile din lumea asta şi inima oamenilor sub această îndoită lumină n . Cel care n . In starea asta de spirit nimic nu. tot ce era mai curat. mai ales în acel ceas al serii care îi întristează mai adînc pe vis ători. I se părea că a şi început să zărească desluşit marginea prăpastiei fără 448 . îşi spunea : „Gîndurile ei m -au găsit !" Şi pe urmă adăuga : „Poate că şi gîndurile mele ajung pînă la ea !" Iluziile astea. pe care peste o clipă le alunga. dar era aproape desprinsă de orice nădejde.şi pierduse minţile. neîncovoiată. Sufletul care iubeşte şi care suferă trăieşte o stare sublimă. Dimpo trivă. izbuteau totuşi să . Marius vedea sub o lumină clară şi reală. nota într-un caiet.i scăpa. Spunea despre ei cuvîntul cel mai potrivit. Fericit e chiar în mijlocul spaimelor cel căruia dumnezeu i -a dat un suflet vrednic de dragoste şi de nefericire. Zilele se scurgeau şi nu se ţntîmpla nimic nou. al umanităţii şi al destinului. cu un fel de istovire neprefăcută şi de dezinteresare nevinovată. ni mic nu-l înşela şi descoperea în fiecare clipă fondul vieţii. tot ce se petrecea sub ochii lui. mai impersonal. dar era mai limpede şi mai drept decît oricînd altădată. Din vreme în vreme. mai ideal din visurile cu care dragostea îi umplea mintea. Numea asta „a -i scrie ei". deşi ciudată.Cine ştie dacă nu se gîndea şi ea la el aşa cum se gîndea el l a ea ? Câteodată. Judecata lui rămînea nepărtinitoare. în care n -ar avea decît pricini de durere şi totuşi se simte tresărind de o bucurie nelămurită. pe care nu se mai afla altceva. în acele ceasuri neînţelese prin care trece orice inimă de îndrăgostit. Pierduse capacitatea de a munci şi de a se mişca hotărît către o ţintă anumită.i lumineze sufletul cu o rază care semăna uneori cu speranţa. chiar oamenii şi faptele cele mai neînsem nate.a văzut nimic adevărat şi nu ştie nimic. 1 se părea numai că spaţiul întunecat pe care îl mai avea de străbătut se micşora în fiecare clipă. Nu trebuie să credem că .

aproape de apă. diguri şi poldere. clădită din timpul lui Ludovic al XHI-lea. cu gardurile dărăpănate. In zare.E cîmpul Ciocî rliei". Pentru că acest loc merită să fie văzut. mişcat uşor de farmecul aproape sălbatic al locului. îndesat. un tăpşan verde străbătut de funii întinse pe care se usucă nişte zdrenţe la vînt. Abia de trec pe acolo. femei. Peisajele sale reprezintă în general mori de vînt. o fermă veche de zarzavagii. la cîte un sfert de ceas. canale şi corăbii. Marius. un strop de apă între plopi. cufundat în starea aceea de uimire năucă. ciudat. „Cum — îşi spunea el — n-am s. turnul negru al mănăstirii Val -deGrâce. Dar după cuvîntul „Ciocîrlie". val. In ziua aceea se afla pe bulevard un lucru rar. apoi la Gla ciere şi cu puţin înainte de a ajunge la pîrăul Gobelins dai de un fel de cîmp care e. II 449 . în plimbările lui singuratice. Marius ajunse p e locurile acestea. cu un acoperiş mare. Pantheonul. voci.o Ulbach pe păstoriţa din Ivry". îl întrebă pe trecător : „Cum se numeşte locul acesta ?" Trecătorul îi răspunse : . copacul Surdo-Muţilor. ai lăsat deoparte bariera şi ai mers o bucată de vreme la stînga pe vechiul bulevard interior.fund. Şi adăugă : „Aici a ucis . ajungi în strada Sânte. bizar. un trecător. măreţ. şi în fund de tot masa severă pătrată a turnurilor catedralei Notre -Dame. „Uite — îşi spuse el. singur ul loc în care Ruysdal' ar fi fost ispitit să se aşeze.o mai văd de acum înainte ?" După ce ai suit strada Saint -Jacques. Toată gîndirea se condensează brusc în jurul unei i dei şi nu mai e în stare de altă per cepţie. o căruţă sau un harabagiu. Ciocîrlia era numele care. în lungul şi monotonul brîu de bulevarde ce încing Parisul. plin de haz. Marius nu mai auzi nimic. E acolo acel nu ştiu ce plin de graţie. proprie 1 Pictor olandez din secolul al XVII-lea. H 29 — Mizerabilii. toato sub un cer cenuşiu. rîsete. Un cuvînt e destul ca să producă în starea de vi sare o cristalizare subită. o înlocuise pe Ursula. în adîncurile melanco liei lui Marius.. nu vine nimeni să -l vadă. străpuns de mansarde. Odată.

e de presupus că acest personaj.ar fi fost mai puţin preţioasă pentru poliţie. se strecurase p r i n crăpăturile trăsurii care era hodorogită şi fugi se . care stătea la pîndă sub copacii bulevardului. Montparnasse. Trebuia să aştepte un alt prilej pentru a pune mîna pe acest „cavaler al diavolului". mai bucuros să fie Nemorin ' cu fat a decît Schinderhannes cu tatăl. cînd o întîlnise pe Eponine. Claquesous. Claquesous se topise oare în întuneric ca un fulg de zăpadă în apă ? Fusese o înţelegere ascunsă între el şi agenţi ? Omul acesta 1 Erou al unei i d i l e de Florian (Estelle şi Nemorin. NSmorin este luat aici drept tipul tînărului sentimental. 450 . în contrast cu Schinder hannes. Pe Eponine. care era o pradă atît de preţioasă pentru tîlhari. n. fioros bandit german din vremea lui Napoleon. agenţii şi sergenţii „nu pricepeau nimic".acestor tainice convorbiri cu tine însuţi — ăsta e cîmpul ei ! Aici am să aflu unde locuieşte. Nu se ştia cum se întîmplase asta. Şi veni în fiecare zi în cîmpul Ciocîrliei. Ucisul care fuge e mai suspect decît ucigaşul . se preschim base în abur. Montparnasse îi s căpase lui Javert. Era liber. In sfîrşit. In al doilea rînd. II CUM SE NASC CRIMELE IN CLOACA ÎNCHISORILOR Victoria lui Javert în şandramaua Gorbeau păruse în treagă. Nu putea fi la mijloc decît vrăjitorie sau mîna poliţiei. dispăruse. Ii prinsese bine. In adevăr. aşa cum ţintise el. alunecase din cătuşe. Javert o înhăţase din nou." Un gînd lipsit de sens. nu se putea spune altceva decît că atunci cînd ajunseră la închisoare Claquesous nu mai era. dar nu i se putea împotrivi. 1788). însă. Slabă mîngîiere ! Eponine se dusese după Azelma la închisoarea Madelonnettes. dar nu fusese. Javert nu pusese mîna pe prizonier. In primul rînd. pe drumul de la şandramaua Gorbeau pînă la închisoarea La F orce. o luase cu el. unul dintre principalii arestaţi.

Claquesous fu bun pierdut. Numele de Brujon este una dintre amintirile închisorii La Force.Banquier. pe zidul plin de jupuieli şi de pecingine. Dar cel puţin era avocat ? începură cercetările. omul cu chică din strada Petit . iar hoţii au. care duce la fosta capelă a palatului ducal La Force. sub privirile necruţătoare ale supraveghetorilor. Cîrdăşia cu noaptea.Bernard. azi dormitor de tîlhari. pînă mai acum vreo doisprezece ani. Javert nu se prăpădea cu firea că -l pierduse pe Marius. Există şmecheri din ăştia cu două feţe. Javert păru mai mult furios de cît mirat. un avocat e uşor de găsit. îneît putea fi un agent foarte bun. poate mai ştiutori decît el în tainele prefecturii. se vedea. lîngă o poartă veche de fier ruginit. „nătărăul acela de avocat pe care pesemne îl apucase frica" şi căruia îi uitase numele. Orice ar fi fost la mijloc. e un lucru prielnic pentru tîlhari. un fel de fortificaţie cioplită grosolan cu un cui în piatră şi sub care se afla semnătura asta : Clădirea Nouă.făcea parte oare în aceiaşi timp din lumea tulbure a 1 fărădelegii şi a legii ? Se a f l a totodată în miezul ne legiuirii şi al pedepsei ? Sfinxul acesta avea labele dinainte înfundate în crimă şi pe cele dinapoi în autori tate ? Javert nu înghiţea astfel de amestec uri şi s -ar fi zbîrlit înaintea unui asemenea tîrg. dar şi mai grozav pentru poliţie. Era vorba de Brujon. De altfel. cu toate că erau sub ordinele lui. care te poate face nevăzut.o Groapa Leilor. In curtea hîdă numită Bâtiment -Neuf'. botezat. pe care administraţia o numeşte curtea Saint . şi Claquesous era un nelegiuit atît de mare. Era lăsat liber în curtea Charlemagne. Brigada lui însă cu prindea şi a l ( i inspectori. care suie în stînga pînă la înălţimea acope rişului. sperînd că va trăncăni. 29* 451 . Judecătorul de instrucţie crezuse că e bine să nu tri mită la secret pe unul din membrii bandei PatronMinette.

Sînt ca artiştii care au un tablou expus la salon şi lucrează totuşi în atelierul lor la o nouă operă. Nimic nu te împiedică să începi altă crimă. 75 de bani. Se făcură cercetări şi. însărcinase comisio narii închisorii cu trei comisioane diferite. clănţănea din dinţi. 1811 Acel Brujon din 1811 era tatăl lui Brujon din 1832. în picioare. spunea că are friguri şi se interesa dacă era liber vreun pat din cele douăzeci şi opt din sala celor bolnavi de friguri. Ori tocmai la Pantheon. cînd eşti arestat pentru crimă. Judecătorul de in strucţie îi dăduse drumul tocmai din pricină că părea un năuc şi de aceea îl socoteau mai folositor în curtea Charlemagne decît în celula secretă. unul la Val-de^Grâce. unul la bariera Grenelle. în a doua jumătate a lunii februarie 1832. Nu se sfiesc ei de atîta lucru. nu pe numele lui. ocnaş liberat. Ultima era suma cea mai ridicată de pe tarif. se află că banii aceia fuseseră cheltuiţi aşa : trei comisioane — unul la Pantheon. Kruideniers zis şi Bizzaro. Fiul. şi 452 . adormitul ăsta. cînd se examina tariful comi sioanelor. cel care a fost abia zărit în cursa din Casa Gor beau. care începea cu : usturoi.Grâce şi la bariera Grenelle se aflau locuinţele celor trei haimanale temute la mahala. ca un dobi toc. ci pe numele a trei dintre tovarăşii lui. s e află că Brujon. 62 de centime şi se încheia cu : o ţigară. II vedeai cîteodată stînd ceasuri întregi în curtea Charlemagne. era un vlăjgan foarte şiret şi foarte dibaci. lingă ferestruica bucătăriei. 1 franc şi 25 de bani. 50 de bani .BRUJON. atîrnat în vorbitorul deţinuţilor. adică o cheltu ială uriaşă. Brujon părea uluit de î nchisoare. asupra listei soioase de preţuri a cantinei. la Val-de. Tîlharii nu se astîmpără cînd sînt în mîinile justiţiei. care atrase atenţia brigadierului închisorii. Şi deodată. cu toată înfăţişarea lui năucă şi plîngăreaţă. cu ochii aţintiţi. Sau tremura din zori pînă seara. 5 centime. Glorieux. treabă care îl costase doi franci şi cincizeci de bani.

ci prin nişte inşi care aşteptau în stradă. dint r-o curte în alta. Etimologia e următoarea : pe deasupra Angliei. Cocoloşul acesta cade în curte. Se credea că şi ei lucrau în legătură cu Patron-Minette. de la o ţară la alta. biletul e dus la cancelarie şi predat poliţiei. ca să poată fi controlaţi dacă şi . E sigur însă că a doua zi „un poştalion" fu aruncat din curtea Charlemagne în Groapa Leilor. într -o noapte. De data asta poştalionul ajunse la ţintă. adică pe deasupra acoperişurilor închisorii. el dă biletul celui căruia e adresat. aşezat în capul oaselor în pat. care inspecta dormitorul de jos din Bâtiment. pe deasupra clădirii cu cinci etaje care despărţea cele două curţi. Dacă e găsit de un alt deţinut. Deţinuţii numesc „poştalion" un cocoloş de pîine rotunjit cu dibăcie pe oare îl trimiţi „în Irlanda". banda din care fuseseră arestaţi doi şefi. „în Irlanda" deci. datorită acestui fapt. un supraveghetor de serviciu. Cele trei haimanale fură arestate şi se crezu că s -a dat de urma uneltirii lui Brujon. nu pe adresa casei lor. Mai erau şi alte indicii. trebuie să fi cuprins vreo ştire privitoare la punerea la cale a unui atac ban ditesc.au făcut datoria fără greş — văzu deci prin ferestruica dormitorului cum Brujon. Cel care dă de el îl desface şi găseşte în el un bilet adresat unui deţinut din curte. Brujon fu băgat pentru o lună la carceră. scria ceva la lumina opaiţului din perete. Gardianul intră în dormitor. Poliţia nu află mai mult. cu ţoale că cel căruia îi era adresat se a f l a în clipa aceea la „sepa 453 .Neuf. toc mai în clipa în care îşi punea jetonul în cuti a de jetoane — supraveghetorii erau datori să pună din ceas în ceas cîte un jeton în cutiile ţintuite pe uşile dormitoarelor. Cam peste o săptămînă după ce fuseseră luate aceste măsuri. Se bănui că ceea ce le trimisese Brujon.Barre.Carrosse. văzu. asupra cărora poliţia îşi îndrepta iar privirea. Babet şi Gueulemer. care în temniţă sînt numiţi „oi" şi în ocne „vulpi". Dacă îl găseşte un gardian sau unul dintre puşcăriaşii vînduţi în taină. dar nimeni nu putu găsi ceea ce scrisese.

avea anumite relaţii cu familia Thenardier. dar încă în libertate. răspunse Babet. pe care Magnon. Cînd Eponine ieşi.reu". Astfel avorta această crimă zămislită de Brujon în închisoare. din lipsă de dovezi împotriva lor. Magnon. 454 . la o „bună prietenă". un pesmete. care locuia în strada Clocheperce. pe care o chema Magnon. Adesea. Eponine se duse în strada Plumet. la rîndul ei. la Salpetriere. Babet găsi mijlocul să trimită biletul de la închisoarea La Force la Salpetriere. pîndi. unul ducîndu-se şi celălalt venind de la „instrucţie". i-l dete ibovnicei lui Babet. Destinatarul era tocmai Babet. Peste o săptămînă. şi ea urmă rită de poliţie. Un pesmete înseamnă în simbolismul întunecat al închisorilor : nu-i nimic de făcut. găsi grilajul şi gră dina. Tocmai atunci Eponine şi Azelma fură eliberate. ?" „Pesmete". se uită la casă. Această Magnon — cu al cărei nume cititorul s -a mai întîlnit. Cu toate că gardienii şi gardiencele căutau şi răscoleau peste tot. Fata aceasta trimise biletul la rîndul ei altei fete. spionă. îi dădu biletul lui Brujon către Babet şi o însărcina să descurce ea treaba asta. cînd crezi că legi un f i r . care era închisă acolo. la instrucţia procesului lui Thenardier. cînd Babet şi Brujon se încrucişară în curtea închisorii La Force. Le veţi vedea. Un grilaj în faţa unei grădini. înnozi altul." Asta scrisese Brujon în noaptea aceea. unul din cei patru capi ai bandei Patron-Minette. relaţii despre care vom vorbi mai tîrziu — putea să se ducă s . Acest avort avu însă urmări cu totul străine de planul lui Brujon.o vadă pe Eponine şi să facă legătura între Salpetriere şi Madelonnettes. care pîndea la poarta închisorii Madelonnettes. Poştalionul cuprindea o hîrtiuţă făcută sul pe care erau scrise numai două rînduri : „Bab et. şi peste cîteva zile îi duse lui Magnon.ar putea da o lovitură în strada Plumet. Brujon întrebă : „Ce -i cu strada P. s.

ca nişte trepte de pivniţă. dar se mai întîlnea cîteodată cu moş Mabeuf. Pe cînd Marius cobora încet acele trepte triste. se întîlnea cu Marius pe bulevard. pe care n-o mai plătise de un an şi trei luni. îşi redusese prînzul la două ouă. dintre care îi lăsa unul slujnicei. ca să facă „pe socoteala lui" experienţe cu indigoul. Totuşi. plăcerea şi nădejdea. cu tristeţe. ştiu eu de unde. a m să -mi scot plăcile de aramă de la Muntele de pietate. Librarul Royo l murise. Aceste trei lucruri întruchipau pentru el fericirea. Nu-şi vorbeau. îşi spunea : „Cînd am să fac bulgări albaştri. nu mai primea musafiri. cînd bă trînul se îndrepta spre Jardin des Plantes. cu gra' Grădina botanică şi zoologică din Paris. cu tărăboi şi cu anunţuri în ziare şi am să . Bine făcea Marius că nu se mai gîndea să vină pe la el. Adesea nu mai mînca decît la prînz. nu descuraja. Cîteodată. Flora din Cauteretz nu se mai vindea de loc. un exem plar din Arta de a naviga a lui Pierre de Medine. bine expusă la soare. Sfîşietor lucru ! Doi prieteni de odinioară devin doi trecători. Ii ajungeau pentru a trăi. Obţinuse o bucăţică de loc în Jardin des Plantes '. Sărăcia desface legăturile de priete nie. Domnul Mabeuf nu putea cultiva acolo decît unele plante rare. Experienţa cu indigoul nu izbutise în grădiniţa din strada Austerlitz. Pentru asta îşi pusese la Muntele de pietate plăcile de aramă ale Florei lui. îşi făceau numai semn din cap. Domnul Mabeuf nu mai ştia decît de cărţile lui. am să f i u bogat. care era lipsită de soare. se făcuse ursuz. 455 . de grădina şi de indigoul lui.mi cumpăr.III MOŞ MABEUF ARE VEDENII Marius nu se mai ducea nicăieri. Nu mai rîdea cu rîsul lui copilăresc. ce duc în unghere întunecoase de unde îi auzi pe cei fericiţi mergînd pe deasupra capului tău. domnul Mabeuf cobora şi el. am să -mi fac Flora celebră cu şmecherii. care aveau nevoie de umezeală şi de umbră.

care se îmbolnăvea des. Domnul Mabeuf avea atunci aproape optzeci de ani. Amurgul începuse să albească văzduhul şi să înnegrească tot ce e pe faţa pămîntului. un fel de chioşc de bîrne şi scînduri. Bătrînul muncise toată ziua la răzorul lui de indigo. Cînd puse însă mîna pe lanţ. In coteţ nu erau ie puri. Mai ales rododendronul era trist. pe care le găsise pe masa din bucătărie. Trecuseră patru zile de arşiţă. Atunci ridică o privire plină de spaimă spre cerul care se acoperea de stele. muncea toată ziua pe stratul de indigo. bobocii se plecau. Seara avea acea seninătate care copleşeşte durerile 456 . Sfiala lui firească îl făcea să fie oarecum superstiţios. de vînt şi de soare. Alături de banca asta se înălţa. lucru şi mai grav la vîrsta lui. nu putu iniei măcar să -l tr agă destul ca să -l desprindă din cui. Domnul Mabeuf începuse să frunzărească şi să citească. de la Vauvert şi spiri duşii din Bievre. domnul Mabeuf privea pe deasupra cărţii la plantele lui şi mai ales la un rododendron minunat.iarnă. celălalt era ceaslovul Iui Mutor de la Rubaudiere : Despre diavoli . şi seara se întorcea acasă ca să -şi stropească grădina şi să citească cărţi. care era una din mîngîierile lui. ba chiar îl preocupau. Intr-o sea ră avu o vedenie ciudată. Cinase un os pe care se mai găsea un pic de carne şi o bucată de pîine. fără o picătură de ploaie. In vreme ce citea. două cărţi care îl pasionau. Se întorsese acasă încă pe lumină. dărăpănat de tot. dar sus se aflau cîteva mere răma se de astă . şi se aşezase pe un pietroi care ţinea loc de bancă în grădină. toate aveau nevoie să fie stropite. Prima carte era fai mosul tratat al preşedintelui Delancre : Despre nestatornicia diavolilor. ca în toate grădinile vechi.vuri. era sfîrşit de oboseală şi cu toate astea se ridică. frînt în două. Pînă atunci. bîntuită pe vremuri de spiriduşi. era în pat. îşi puse cărţile pe bancă şi se duse cu paşi şovăitori. frunzele cădeau. cu ochelarii pe nas. coteţ de iepuri jos şi pod de fructe sus. Tulpinile se înco voiau. Mătuşa Plutarque. Pentru moş Mabeuf plantele au suflet. ediţia din 1559". la fîntînă. A doua carte îl interesa cu atît mai mult r.u cît grădina lui fusese vizitată.

apoi o a treia. fluturîndu . Stropi toată grădina. Nici o urmă de nor ! Nici un strop de apă I" Şi capul lui. fără să -i aştepte şi fără să . — Nu — răspunse ea — sînt un diavol. Bătrînul vedea arătarea aceea.i audă răspunsul. moş Mabeuf se apropie de ea cu lacrimile în ochi şi îi puse mîna pe frunte. spuse el. „Pretutindeni stele! gîndi bătrînul. dar puţin îmi pasă. dar nu izbuti. desculţă şi cu o fustă zdrenţuită. fata mai scoase una. După ce isprăvi. După ce goli prima găleată. să poată rosti o silabă. pentru că ai grijă de flori. înainte ca moş Mabeuf. — Dumnezeu are să te binecuvînteze.omului cu un fel de bucurie tristă. făptura aceea. Aşa cum mergea pe potecile pe care silueta ei părea neagră. care se speria lesne şi încre menea uşor. cu gust de veşnicie. II mai înălţă o dată către cer şi şopti : — O lacrimă de rouă ! Puţină milă ! Mai încercă o dată să desprindă lanţul fîntînii. desprinsese lanţul. Bătrînul. In clipa aceea auzi o voce care rostea : —■ Moş Mabeuf. îi căzu iar în piept. semăna cu un liliac. care se mişca în întuneric cu o repeziciune ciudată. Părea mai curînd o umbră care se năştea în amurg decît o fiinţă omenească. alergînd printre straturi şi împărţind v iaţă în jurul ei.şi peste braţele osoase şalul zdren ţuit. care se ridicase o clipă. Noaptea făgăduia să fie tot atît de uscată pe cît fusese şi ziua. I se părea că acum rodo dendronul era fericit. Eşti un în ger. vrei să -ţi stropesc eu grădina ? în aceeaşi clipă auzi în tufiş un zgomot ca de sălbăti ciune care se strecoară şi văz u ieşind din desiş un fel de fată lungă şi uscată. care se înălţă în faţa lui şi -l privi cutezător. strigă : 457 . Foşnetul stropitoarei peste frunze umplu inima bătrînului Mabeuf de încîntare. coborâse şi scosese găleata şi umpluse stropitoarea.

Domnul Mabeuf îşi răscolise amintirea. şi adormind îşi spuse în acea clipă tulbure.mi spui unde stă domnul Marius. Uite că nu ştiu. după ce se culcă. se aplecase să îndrepte o ramură a rododendronului. ca să străbată somnul : „Semăna destul cu ceea ce povesteşte Rubaudiere despre spiriduşi.. Spre cîmpul Ciocîrliei. în faţa lui nu se mai afla nimeni. Fata pierise... Ştiu ce vrei să spui. — Care domn Marius ? îşi ridică privirea tulbure şi păru să caute ceva uitat. baronul Marius Pontmercy. Peste un ceas. — A ! d a ! strigă el.— Ce păcat că sînt atît de nenorocit şi de sărac. O fi fost un spiriduş ?" IV VEDENIA LUI MARIUS Cîteva zile după vizita pe care „un duh" i -o făcuse lui moş Mabeuf. într -o dimineaţă — zi în care Marius împrumuta cinci franci de la Courfeyrac pentru Thenar458 . Stai că acum îmi aduc aminte. Stai puţin ! Domnul Marius.. aş crede că era un duh. Vor bind. Tre ce foarte des pe bule vard şi se îndreaptă spre Glaciere. că nu pot să fac nimic pentru dumneat a ! — Ba poţi ceva.. Cînd domnul Mabeuf îşi îndreptă spinarea.te pe acolo ! Nu e greu să -l întîlneşti. spuse ea.ar fi stropită. — Zău. sigur ! Lo cuieşte. Bătrînul nu pricepu. Pe strada Croulebarbe. Du. nu mai locuieşte. — Ce? — Să . ba mu. în care gîndul — la fel cu pasărea năzdrăvană care se schimbă în peşte c a să străbată marea — se schimbă în vis. dacă grădina n . Fără îndoială că îi fu puţin frică.. — Un domn tînăr care venea aici pe vremuri. îşi aduse iar aminte.

trei rînduri. Se gîndea la „ea". Teoriile retrograde ale lui Savigny au fost denunţate mai tîrziu şi de Marx. schimbată în mustrare. cînd pe Gans. cuprins cum era de aceste grele gînduri nedesluşite care nu erau nici măcar un monolog. vedea o stea între el şi hîrtie şi se ridica de pe scaun spunînd : — Am să ies puţin. '■ Jurişti germani din prima jumătate a secolului trecut. încît nu se mai vedea soarele. combătută de liberalul Gans. se dusese „să se plimbe puţin". cu nădejdea că la întoarcere avea să -i vin ă mai uşor să lucreze. Nu putea să înnoade nici unul din firele rupte în mintea lui. Totdeauna făcea la fel. încerca să se aşeze la lucru şi nu izbutea. Dacă ies. Cuprins de această melancolie moleşitoare. Cel de al doilea reprezenta. In dimineaţa aceea părăsise al şaptelea copac şi se aşezase pe parapetul rîului Gobelins. Cum se deştepta. nu mai pot lucra. Se gîndea cu durere la lenea care îl copleşea ca o paralizie a sufletului şi la bezna ce spo rea în fiecare clipă în jurul lui. Şi se ducea pe cîmpul Ciocîrliei. . Orice acţiune se destră mase în el. Stătea mai mult pe cîmpul Ciocîrliei decît în casa lui Courfeyrac. citea două . Soarele vesel stră bătea frunzişul proaspăt. nu putea. ca să facă o traducere. II lua cînd pe Savigny.dier — Marius băgase banii aceştia în buzunar şi. beznă atît de deasă. I se dăduse să traducă în franţuzeşte o pole mică celebră între nişte nemţi. Nu mai avea nici măcar puterea de a fi deznădăjduit.mi fac poftă de lucru. Visarea lui. Atunci îşi spunea : „Mîine n . des şi luminos. Să . Adevărata lui adresă era asta : Bulevardul Sânte. controversa dintre Gans şi Savigny >. se întorcea asupra lui. în dreptul german. reacţiunea feudală." Dar ieşea în fie care zi. Se întorcea acasă. se aşeza în faţa unei cărţi sau a unei foi de hîrtie. Aco'lo vedea mai mult decît oricînd steaua şi mai p u ţ i n decît oriunde pe Gans şi Savigny. încerca să scrie unul.am să mai ies din casă. înainte de a pleca la închisoare. la al şaptelea copac după ce treci de strada Crou lebarbe.

ce lu ceafăr eşti ! Se oprise în faţa lui Marius. Mai mult decît altă dată. Moş Mabeuf avea dreptate cînd mi. auzea în spatele lui. Cîtva timp păru că nu poate vorbi. nu ca al Ofeliei. Doi paşi pe care s . cum spălătoresele din Gobe lins băteau rufele . pe Eponine. ci pentru că dormise în podul unui grajd. Stînd aşa pe parapet. Avea aceeaşi voce răguşită. în toiul visării sale triste. pe amîndouă malurile rîului. Atinsese un progres îndoit.am încă vîrsta să ştiu ce fac. Lucru ciudat. al răgazului înaripat. dar boarfele ei se mai învechiseră cu două luni. să cugete chiar. zdrenţele şi mai soioase. dar şi mai fru moasă. găurile erau mai largi. Acum îi cunoştea nu mele.a spus de bulevardul ăsta ! Vai. — Uite că te . rătăcită şi şovăielnică. cu obrazul ei palid luminat de puţină bucurie. O. auzea deasupra capului păsăre lele cîntiînd şi ciripind în ulmi. i a r închisoarea i-o înteţise.au dat drumul ! Fiindcă' nu mi -au găsit nimic şi că n . sub el. de ceva care semăna a zîmbet. auzi o voce cu noscută care i se adresă : ~ Uite-l ! Na ! Ridică ochii şi o recunoscu pe fata aceea nenorocită care venise într. Părul îi era p l i n de paie. cea mai mare dintre fiicele l ui Thenardier. zgomotul muncii. Deodată. aceeaşi frunte arsă de soare şi încreţită. ceea ce-l făcu să viseze adînc. tinereţe. Era desculţă şi în zdrenţe. cit le-am căutat ! Dac-ai şti ! Nu ştii că am fost la zdup ! Cinsprezece zile ! Mi. chipul ei avea o expresie de spaimă şi de jale pe care i-o dăduse mizeria. către lumină şi către o cumplită mizerie.simţea totuşi cum pătrundeau pînă la el senzaţiile din afară. Îmi 460 . aceeaşi privire cutezătoare. Amîndouă zgomotele erau voioase. părea şi mai săracă. ca în ziua în care intrase cu atîta hotârîre în odaia l u i .o dimineaţă la el. de altă parte.ntîlnesc ! rosti ea în sfîrşit. De o parte zgomotul liber tăţii. care a înnebunit pentru că s -a molipsit de nebunia lui Hamlet.ar fi spus că nu -i mai putea face. Şi cu toate acestea era frumoasă. al lipsei fericite de griji.

— Aha. unde locuieşti acum ? Marius nu răspunse.. Tot sîngele i se adună în inimă. — Cum ? întrebă Marius.. unde e soarele mai tare. dacă aş vrea.mai lipseau două luni. Fata tăcu şi ea o clipă. zise Marius. se duc la Luxem bourg în faţa castelului. părea că şovăie. Şi adăugă. moş Mabeuf îţi spune baronul Marius şi nu mai ştiu cum. pricep. — Da ! Hai. mi. — Ah — urmă ea — ţi .e cămaşa puţin ruptă. ca şi cum i. Ce vrei să spui dumneata ? — Ah. Făgăduieşte .e totuna ! Pari trist şi eu vreau să fii mul ţumit.. cum te -am mai căutat ! De şase săptămîni. In sfîrşit. — A domnişoarei.mi numai că ai să rîzi. Ia spune.i aşa că nu eşti barcn ? Baronii sînt hodorogi. Marius se îngălbeni. — Nu. Apoi se întunecă treptat şi adăugă : Parcă nu ţi . vorbeşte ! Ea îl privi ţintă în ochi şi spuse : — Am adresa.aş face eu să arăţi mulţumit.ar părea bine că mă vezi. 461 .. Tărăboaiele astea sînt nesuferite. domnule Marius. şi citesc Cotidianul de un ban.. Nu .o.. ca şi cum în ea s.. — Ce adresă ? — Adresa pe care mi-ai cerut. Din pricina trebii ăleia. apoi vorbi din nou : — Ei. Vreau să te văd că rîzi şi că spui : „Bun ! E straşnic !" Bietul domn Marius ! Ţii minte. Te. Va să zică nu mai stai acolo. Marius tăcea. îngînă Marius. Ia te uită ! De ce porţi o pălărie aşa de veche ? Un tînăr ca dumneata trebuie să aibă haine frumoase. se hotărî: — Hai.ai mutat.ar fi venit greu să spună : Adresa.ar fi dat o luptă. pe vremuri îmi spuneai tu I — Ei ! ce vrei tu să spui ? Ea îşi muşcă buzele .. Ştii. Trebuie să ţi -o cos. te . ştii doar ! — Da.ai spus că ai să -mi dai tot ce-oi vrea. O. Avea peste o sută de ani. mi . Am dus eu odată o scrisoare la un baron care arăta aşa.

cu un glas care ar fi pus pe gînduri un observator. O apucă pe Eponine de braţ. — Ah ! lasă -mâ — izbucni ea în rîs — ce mă scuturi aşa ? Bine.mi pasă mie ? N. E bine ? Asta vrei ? — Şi nimănui. jură -mi ca n-ai să spui adresa asta tatălui tău ! Ea se întoarse uimită către el. Fata îşi trase mîna şi vorbi mai departe. — Eponine ! Cum de ştii că mă cheamă Eponine ? — Făgăduieşte -mi ce te-am rugat ! Dar ea părea că nu -l aude.Cînd rosti acest cuvînt.mi făgăduieşti ? strigă Marius. E departe de aici. pentru dumnezeu ! Ascultă. beat şi uluit de fericire : — Ah ! Ce mulţumit eşti ! O umbră trecu peste fruntea Iui Marius.I atinse pe Marius. bine. Ce-mi pasa mie de tata ? — Dar nu. — Răspunde -mi odată. — Nimănui. vrei să jur ? Şi rîse. dar care nici mu. jură . — Jură -mi un lucru ! — Să jur ? rosti ea. Eponine. Marius sări de pe parapetul pe care stătea şi o luă de mîini cu aprindere.am să -i spun tatii adresa. 462 . îţi făgăduiesc.ai să spui tatălui tău adresa pe care o ştii ! — Tatii ? rosti ea.mi. Nu ştiu bine strada şi numărul. — Ce drăguţ ! Mi -ai spus Eponine ! Marius o apucă de amîndouă braţele. suspină din adînc. — Taică -tău ! Făgăduieşte .mă acolo ! — Numaidecît ? — Numaidecît. — Da ? Hai ! Du. Ţi -o jur ! Ce. Ce înseamnă asta ? Ia te uită. — Acum — rosti Marius — du. da.mi că n . tata I Fii liniştit ! E la se cret. dar ştiu bine casa şi am să te duc. A.mă acolo ! Spune -mi! Cere-mi tot ce vrei ! Unde stă ? — Vino cu mine ! răspunse ea.

ai cunoaşte. Lasă . mergi prea aproape de mine. ce fericit e ! şopti ea. — Domnule Marius.mă să merg înainte şi vino în urma mea. Nici o limbă din lume n -ar putea spune cîte cuprindea cuvîntul „femeie" rostit de această fetiţă. lăsă banul să cadă şi spuse mo horîtă : — Nu vreau banii dumitale ! . Fata se opri după cîţiva paşi.ai făgăduit ceva ? Marius se scotoci în buzunar. Ii puse în mâna Eponinei. Marius o ajunse din urmă. Fata mai făcu zece paşi şi se opri iar. Nu avea decît cei cinci franci sortiţi lui Thenardier. Ea îi vorbi pieziş. fără să se întoarcă spre el : — Da ştii că mi . ca şi cum nu m. Un domn ca dumneata nu trebuie să fie văzut cu o femeie ca mine.— Vino ! Ah. Ea răsfiră degetele.

ascunsă cu măiestrie. la capătul singuratic al străzii Babylone.ar fi spionat şi urmărit şi şi . cotită. un preşedinte al par lamentului din Paris. două la etaj. pierdută între gardu rile grădinilor şi zarzavageriilor cărora le dădea ocol ca să ajungă la altă poartă tainică. iar burghezii şi le ascundeau — îi clădi . printr. o bucătărie jos. un salonaş sus. care putea la nevoie să servească de ascun zătoare unei doici şi unui copil.Germain. Căsuţa asta comunica pe din dos.. nu departe de locul numit atunci Lupta animalelor. strecurată între două ziduri înalte. aproape în altă mahala.ar fi dat seama că se ducea în taină. închisă spre stradă cu un grilaj. Numai atît puteau vedea trecătorii . dar în dosul casei se mai afla o curte mică. îngustă.CARTEA A TREIA CASA DIN STRADA PLUMET CASA TAINELOR Către jumătatea veacului trecut. în fiecare zi. undeva.o căsuţă" în cartierul Saint.o poartă ascunsă care se deschidea numai dacă îi ştiai secretul. numită azi strada Plumet. cu o potecă lungă. la o depărtare de o jumătate de kilometru de acolo. fără acoperiş. Casa aceasta era alcătuită dintr -un pavilion cu un singur cat : două odăi la parter. tot n -ar fi putut -l04 . care avea o iubită şi o ascundea — pentru că în epoca aceea nobilii îşi arătau iubitele. Gra dina avea aproape un pogon. Domnul preşedinte intra pe acolo. în strada pustie Blomet. aşa încît chiar cei care l. şi în fundul curţii o căsuţă scundă cu două odăi deasupra unei pivniţe. un pod sub acoperiş şi o grădină mare în faţa casei. pietruită.

într-o atmosferă convenţională de vis. avea ceva discret. un zid despărţitor şi nici nu bănuiau existenţa acestei panglici lungi piet ruite. Rămăsese mobilată cu vechile ei mobile.o dărîme. dar rece. 1 Stilul clasic francez în arhitectură. aşa cum îi stă bine unui capriciu de dragoste şi de magistratură. Pavilionul. ocupată cu baluri şi serbări cîmpeneşti. galanteria aristocraţiei Irîndave a vremii. In '93. Magistratul dibaci ştiuse să cumpere cîteva bucăţi de pămînt ca să . Sigur că pitu licele şi piţigoii din veacul trecut trăncăniseră destul pe socoteala domnului preşedinte. pe p anunţul lui propriu. ca orice locuinţă căreia prezenţa omului nu . înconjurat de trei straturi de flori. în faţa lor. 2 Pictorul francez Watteau (secolul al XVIII-Iea) a creat un stil ori ginal : pînzele sale înfăţişează. sobru pe din afară. construite în a doua jumă tate a secolului al XVII-lea de Jules Hardouin-Mansart.bănui că a te duce în strada Babylone înseamnă a te duce în strada Blomet. proprietarii acestor parcele credeau că au. Se caracteriza printr-o ornamentare împrumutată arhitecturii gjreco -romane şi printr-o înfăţişare monumentală. era mereu de vînzare sau de închiriat. cel al Palatului Invalizilor din Paris şi al Palatului regal din Versailles. şi naţiunea îl declară în stare de faliment.şi croiască drumul acesta pe locul lui. şi cele zece -douăsprezece per soane care trec pe an pe strada Plumet citeau lucrul acesta pe un anunţ îngălbenit şi şters. încărcat pe dinăuntru. zidit din piatră în stil Mansart'. aşa că pînă la urmă casa l-a dărîmat pe căldărar. cochet şi solemn. printre straturi şi livezi. clădirea rămase nelocui'î şi începu să se dărapene încet. cu pereţii căptuşiţi cu lemn şi mobilat în stil Watteau z. pentru grădini şi zarza vaturi . care azi au pierit. Numai păsărelele vedeau ciudăţenia asta. un căldărar cumpă rase casa ca s. existau încă acum cincisprezece ani. Acea stă casă şi acea potecă. agăţat de grilaj încă din anul 1810. care şerpuia între cele două ziduri. fără să poată fi controlat de nimeni. De atunci.o plătească în întregime. dar nu putu s . Mai tîrziu vînduse parcele mici din pămîntul care mărginea poteca.i mai dă viaţă. de o parte şi de alta. 30 465 .

o ocrotea pe fată cu tot sufletul lui. O vedea pe Cosette zilnic. că va dura aşa în veş nicie. In luna octombrie 1829. şi pentru ea. în adevăr. ocupată. pietruise curtea pe unde erau ştirbituri. un bărbat care nu mai era tînăr venise şi închiriase casa aşa cum era. o fată pe care Jean Valjea n o scăpase de spital şi de mizerie. pentru că nu existau vecini. Cititorul îşi aduce aminte că Jean Valjean era fericit la mănăstire. Cititorul fără în doială că l-a recunoscut pe Jean Valjean în tot ce s-a povestit mai sus. închiriase casa sub numele de domnul Fauchelevent. Vecinii nu se porniră pe bîr feală. şi care era bătrînă. că. ba chiar că obloanele etajului erau deschise.o ia.Către sfîrşitul restauraţiei aceiaşi trecători puteau să vadă că anunţul pierise. mai era încă mobilată cu vechile mobile ale preşedintelui. că mănăs tirea va rămîne. Slujnica se numea Toussaint. întregul uni 466 . Casa. schimbase podelele de cărămidă. umpluse cîteva lipsuri. De ce părăsise Jean Valjean mănăstirea Petit -Picpus ? Ce se petrecuse ? Nu se petrecuse nimic. trei însuşiri care îl hotă râseră pe Jean Valjean s -o ia cu el. semn că acolo era o femeie. La ferestre se aflau „perdeluţe". rentier. fără îndoială. Dresese şi broaştele secrete ale celor două porţi ale cărării. ci s. ca un om care n -ar intra. ea se va călugări pentru că în fiecare zi era împinsă cu blîndeţe către asta. atît de fericit încît conştiinţa lui începuse să se tulbure. simţea cum pa ternitatea se naşte şi creşte în el din ce în ce mai mult. Casa era. şi se mutase acolo cu o fată tînărâ şi o servitoare în vîrstă. provincială şi bîlbîită. şi pentru el.ar strecura în casa lui. că nimic nu va putea să i . îşi spunea că e a lui. pusese trepte la scară. mai repede chiar decît Thenardier. scînduri la parchet şi geamuri la ferestre. cum am mai spus. Noul chiriaş făcuse cîteva reparaţii. împreună cu căsuţa din fund şi cu lunga cărare care ajungea în strada Babylone. pe tăcute. Chiriaşul acesta şters era Jean Valjean. fata era Co sette.

nu mai era cu putinţă nici o despărţire. îi era nesuferit. După ce se hotărî. i-o fura. dacă nu era alcă tuită din fericirea altuia. începu să aibă totuşi unele îndoieli. îşi dădu seama cu părere de rău că treb uia. aproape egoist şi mai puţin eroic decît celelalte. şi că. Educaţia Cosettei era aproape sfîrşită şi întreagă. Jean Valjean ceru audienţă la maica stareţă şi -i spuse că prin moartea fratelui lui căpătase o mică moştenire care îi îngăduia să trăiască pe viitor fără să mai' mun 30* 467 . nimic nu -l împied ica să fie prudent şi să -şi ia toate măsurile de prevedere. Imbătrînise şi toate se schimbaseră. în sfîrşit. Se hotărî. primejdie nu era decît pentru el. Cine-l va mai recunoaşte acum ? Şi chiar dacă ar fi altfel. Bătrînul Fauchelevent muri. Cine ştie dacă într -o zi Cosette nu-l va urî. om bătrîn.avea dreptul să osîndească pe Cosette la călugărie pentru că el fusese condamnat la ocnă. şi n . însemna să schimbi natura unei făpturi pămînteşti şi să -l minţi pe dumnezeu. Cei cinci ani petrecuţi între zidurile mănăstirii. Se întreba dacă toată fericirea asta era în adevăr a l u i . Ultimul gînd. iar ea va creşte. Se hotărî să părăsească mă năstirea. iar el va muri. ce înseamnă primejdia în faţa datoriei ? Şi. Gîndind aşa. în sfîrşit. îi nimiciseră sau risipiseră toate temerile. ca să faci să se nască în ea o vocaţie artificială. din fe ricirea acestui copil pe care el.vers. sub cuvînt că vrei s. dispăruţi pentru lumea din afară. Piedici nu existau.o scuteşti de toate încercările. a te folosi de ne ştiinţa ei şi de izolarea în care trăia. De altfel. i -o confisca. cînd îşi va da seama de toate astea şi -i va părea rău că e călugăriţă. aşteptă prilejul. că el va îmbătrîni acolo. că a -i reteza dinainte şi fără a . că ea va îmbătrîni. care se ivi şi el. Putea să se întoarcă liniştit printre oameni. nădejde încîn tătoare.i cere părerea toate bucuriile. Oare nu era asta un furt ? îşi spunea că fata avea dreptul să cunoască viaţa înainte de a renunţa la ea.

ceaşca şî ca părăsea slujba la mănăstire şi - şi lua şi fata. Dar cum Cosette nu rămînea să se călugărească acolo, nu era drept să fi fos t educată pe degeaba şi o ruga supus pe maica stareţă să primească pentru comunitate suma de cinci mii de franci pentru cei cinci ani petrecuţi acolo de ea. Aşa ieşi Jean Valjean din mănăstirea închinarea Veşnică. Cînd plecă, îşi luă singur sub braţ cufăra şul cel mic, a cărui cheie o purta întotdeauna la el; nu vru să -l încredinţeze hamalului. Cufăraşul ăsta deştepta curiozita tea Cosettei, pentru că răspîndea o mireasmă tare. De cufăraşul acesta nu se mai despărţi niciodată. II păstra întotdeauna în odaia lui. Cînd se muta, era primul şi cîteodată singurul lucru pe care -l lua cu el. Cosette rîdea, botezase cufăraşul „nedespărţitul", şi spunea că e geloasă pe el. Jean Valjean nu ieşi însă în lume fără o teamă adîncă. Descoperi casa din strada Plumet şi se c uibări în ea. Acum era în stăpînirea numelui Ultime Fauchelevent. In acelaşi timp, mai închirie două apartamente la Paris, ca să atragă mai puţin atenţia decît dacă ar fi stat într- un singur cartier, ca să poată lipsi la nevoie cînd l- ar fi apucat neliniştea şi, în sfîrşit, ca să nu se mai afle în încurcătura în care fusese în acea noapte în care îi scăpase lui Javert ca prin minune. Aceste două locuinţe erau prăpădite, sărăcăcioase, în două mahalele foarte de părtate una de alta, una pe strada Ouest, alta pe strada Homme-Arme. Se ducea din cînd în cînd să locuiască împreună cu Cosette o lună, şase săptămîni, cînd în una, cînd în cea laltă, fără s -o ia şi pe Toussaint cu ei. La nevoie, cerea serviciile portarului şi se dădea drept un rentier din apropierea Parisului, care avea şi o casă de popas în oraş. Acest om de o mare virtute avea trei locuinţe în Paris, ca să scape de poliţie.
463

II JEAN VALJEAN IN GARDA NAŢIONALA La drept vorbind, viaţa lui se desfăşura în strada Plumet şi şi - o rînduise aşa : Cosette locuia în pavilion împreună cu slujnica. Avea dormitorul cel mare cu pereţii pictaţi, salonaşul împodo bit cu zugrăveli aurite, salonul preşedintelui, mobilat cu tapiţerii şi fotolii uriaşe. Avea grădina. Jean Valjean pusese în odaia Cosettei un pat cu baldachin de damasc vechi în trei culori, un covor persan, vechi, frumos, cumpărat în strada Figuier -Saint- Paul de la bătrîna Gaucher, şi, ca să îndulcească severitatea acestor vechituri măreţe, semănase acest amestec cu toate mobilele mici, vesele şi graţioase ale fetelor tinere : o etajeră, o bibliotecă, cărţi legate şi aurite, hîrtie de scris, o mapă, o masă de lucru încrustată cu sidef, o cutie de lucru de argint aurit, o toaletă de porţelan japonez. La ferestrele primului cat pusese draperii lungi de d amasc roşu brodat cu trei cu lori, ca şi baldachinul patului. La parter, perdele brodate. In timpul iernii căsuţa Cosettei era încălzită toată. El locuia în căsuţa portarului, din fundul curţii. Avea o saltea pusă pe un pat de chingi, o masă de lemn dat la rindea, două scaune de paie, o cană de apă de faianţă, cîteva cărţi pe o poliţă, scumpul lui cufăraş într - un colţ şi niciodată foc. Lua masa cu Cosette şi totdeauna se afla pe masă o pîine neagră pentru el. Cînd o tocmise pe Toussaint, îi spusese : „Domnişoara e stăpîna casei". „Şi dumneata, domnule ?" întrebase Toussaint uluită. „Eu sînt mai mult decît stăpînul, eu sînt tatăl." Cosette învăţase gospodăria la mănăstire şi ea ţinea socotelile cheltuielilor lor foarte modeste. In fiecare zi Jean Valjean o lu a pe Cosette de braţ şi o scotea la plimbare. O ducea în Luxembourg, pe a l e i l e cele mai puţin umblate, şi în toate duminicile la liturghie la SaintJacques-du-Haut-Pas, pentru că era foarte departe. Mahalaua era foarte săracă, el dădea mult de pomană şi to ţi nenorociţii îl înconjurau la biserică ; aşa se făcuse
469

că primise scrisoarea lui Thenardier : „Domnului prea milostiv de la biserica Saint-J'acques-du-H'aut-Pas." O ducea bucuros pe Cosette la săraci şi la bolnavi. Nici un străin nu intra în casa din strada Plumet. Toussaint fă cea tîrguielile, Jean Valjean se ducea să -şi umple singur găleata la o gură de apă din apropiere, de pe bulevard. Lemnele şi vinul se puneau într - un fel de hrubă, jumă tate sub pămînt, cu pereţii interiori de sttncă, a lături de poarta dinspre strada Babylone, care îi servise odinioară de grotă domnului preşedinte, pentru că pe vremea „ne buniilor" şi a „căsuţelor" 1 nu se putea dragoste fără grotă. In poarta secretă din strada Babylone se afla o cutie pentru gazete şi sc risori. Dar cum cei trei locuitori ai pavilionului din strada Plumet nu primeau nici ziare, nici scrisori, cutia, pe vremuri mijlocitoarea şi duhovni cul unui magistrat-fante, nu mai folosea decît la primirea avizurilor perceptorului şi a ordinelor de chem are la gardă. Pentru că domnul Fauchelevent, rentier, făcea parte din garda naţională. Nu putuse scăpa de reţeaua deasă a recensămîntului din 1831. Informaţiile munici pale luate în acea epocă se opriseră în faţa mănăstirii Petit- Picpus, nor sfînt şi de nepătruns, din care Jean Valjean ieşise cucernic în ochii primăriei şi prin urmare vrednic de a face parte din gardă. De trei-patru ori pe an, Jean Valjean îşi îmbrăca uni forma şi făcea de strajă, de altfel, cu plăcere. Era pentru el o deghizare corectă, care îl amesteca cu toată lumea, dar îl lăsa singuratic. Jean Valjean împlinise şaizeci de ani, vîrstă la care ar fi putut fi scutit legal, dar nu părea mai bătrîn de cincizeci. De altfel, nu avea nici o poftă să se sustragă ordinelor sergentului - major şi să - i facă necazuri contelui de Lobau 2. Nu avea stare civilă, îşi
1 Folies ei petites maisons — căsuţe de ţară clădite de aristocraţii din timpul ultimilor Ludovici, înainte de revoluţie, pentru petreceri. 2 Georges Mouton, mareşal-conte de Lobau, unul din generalii lu i Napoleon I, deveniţi colaboratori ai lui Ludovic-Filip. Sub monarhia din iulie a deţinut un comandament superior în garda naţională, pa văza burgheziei în contra muncitorimii pariziene, şi a organizat înnăbu şirea insurecţiei populare din iunie 1832, evocată de Victor Hugo.

470

ascundea numele, îşi ascundea identitatea, îşi ascundea virsta, ascundea tot. Dar, cum am mai spus-o, făcea parte cu bunăvoinţă din garda naţională. Nu avea altă ambi ţie decît să semene cu oricare alt contribuabil. Omul acesta avea un ideal : să fie sufleteşte un înger şi între oameni un burghez oarecare. Să notăm totuşi un amănunt. Cînd ieşea la plimbare cu Cosette, Jean Valjean se îmbrăca aşa cum am văzut şi părea un ofiţer la pensie. Cînd ieşea singur, mai tot deauna seara, purta o haină şi nişte pantaloni de lucră tor şi -şi trăgea şapca pînă peste ochi. Era la mijloc pre vedere sau umilinţă ? Amîndouă deodată. Cosette era depr insă cu latura enigmatică a vieţii ei şi nici nu mai băga de seamă ciudăţeniile tatălui său. Toussaint îl iubea şi -l respecta pe Jean Valjean, şi tot ce făcea el i se părea bine. Intr -o zi, măcelarul, care -l zărise pe Jean Valjean, îi spuse : „E un caraghios !" Ea îi răspunse : „E un sf -sfînt !" Şi Jean Valjean, şi Cosette, şi Toussaint intrau şi ieşeau totdeauna prin poarta din strada Babylone. Era greu să ghiceşti că locuiau în strada Plumet dacă nu -i zăreai prin grilajul grădinii. Grilajul acesta era veş nic închis. Jean Valjean nu îngrijea grădina, anume ca să nu atragă atenţia. Poate că aici se înşela.

III FOLIIS AC FRONDIBUS ' Grădina asta, lăsată în paragină de aproape o jumă tate de veac, era neobişnuită şi fermecătoare. Acum patruzeci de ani trecătorii se opreau în stradă ca s -o privească, fără să bănuiască tainele care se ascundeau sub desişurile ei verzi şi proaspete. Visătorii din acea vreme îşi lăsau privirea şi gîndul să pătrundă cu îndrăz 1

Printre foi şi frunze (în original în limba latină).

471

neală printre gratiile străvechi de fier ale porţii închise cu lacăt, răsucită, strîmbă, prinsă între doi stîlpi de piatră, verzi de muşchi, încoronată în chip ciudat cu un fronton de arabescuri nedesluşite. Intr-un colţ se afla o bancă de piatră, pe alocuri cîteva statui cuprinse de mucegai, cîteva bolţi părăginite care putrezeau lîngă zid. Nu mai erau alei şi straturi. Pretu tindeni, bălării. Se sfîrşise cu grădinăritul şi se reîntor sese natura. Buruienile năpădeau peste tot, bucuri e nemărginită pentru o biată palmă de pămînt. Mixandrele înflorite erau o sărbătoare. In grădina asta nimic nu oprea în loc strădania sfîntă a lucrurilor către viaţă. Creşterea paradisiacă era la ea acasă. Copacii se aple caseră spre mărăcini, mărăcinii se ridicaseră spre copaci, plantele se căţăraseră, ramurile se înclinaseră, tot ceea ce se tîrăşte pe pămînt se întâlnise cu ceea ce creşte în aer ; ceea ce flutură în vînt se aplecase spre ceea ce şerpuie în muşchi. Trunchiurile, ramurile, frunzele, fi brel e, tufele, cîrceii, curpenii, spinii se împletiseră, amestecaţi, cununaţi, contopiţi. Vegetaţia, într -o îmbră ţişare strînsă şi adîncă, celebrase şi împlinise acolo, sub ochiul mulţumit al creatorului, pe întinderea aceea de aproape un pogon, misterul sfîn t al frăţiei, simbol al frăţiei omeneşti. Grădina nu mai era o grădină, era un desiş uriaş, adică ceva de nepătruns ca o pădure, populat ca un oraş, fremătător ca un cuib, umbros ca o catedrală, înmiresmat ca un buchet, singuratic ca un mormînt, viu ca mul ţimea. In Floreal' tufişul acesta uriaş, slobod în dosul gri lajului, între cele patru ziduri ale lui, intra în frămîn tarea ascunsă a germinaţiei universale, tresărea la răsă ritul soarelui aproape ca o vietate care aspiră efluviile dragostei cosmice şi simte cum se urcă şi clocoteşte seva primăverii ; îşi scutură în vînt coama verde, minunată, semănînd pe pămîntul jilav, pe statuile roase, pe terasa năruită a pavilionului şi pînă şi pe pavajul străzii pustii
1 Luna a opta (de la 20 aprilie la 19 mai) în calendarul republican.

472

stele de flori, perle de rouă, rodnicie, frumuseţe, viaţă, bucurie, miresme. In miezul zilei se ascundeau în el mii de fluturi albi, şi priveliştea acestui vîrtej de fulgi în umbră, a acestei zăpezi vii a verii era dumnezeiască. Acolo, în umbra veselă a verdeţii, o mulţime de voci nevinovate îi vorbeau sufletului în şoaptă şi tot ce uita să spună ciripitul în tregea zumzetul. Seara, un abur de visare se desprindea din grădină şi o învăluia. O acoperea un giulgiu de ceaţă, o tristeţe calmă, cerească. Mirosul îmbătător al capri foiului şi al volburei se înălţa de pretutindeni, ca o otravă dulce şi pătrunzătoare. Se auzea ultima chemare a scorţărelului şi a codobaturii, care adormeau în ră muriş. Se simţea intimitatea sfîntă dintre pasăre şi copac. Ziua, aripile înveselesc frunzele, noaptea, frunzele ocro tesc aripile. Iarna desişul era negru, ud, zbîrlit, tremurător şi lăsa puţin să se zărească casa. în locul florilor pe ramuri şi al stropilor de rouă pe f lori, se vedeau panglicile de argint ale melcilor fără casă pe covorul rece şi des al frunzelor galbene. Dar, oricum, sub orice înfăţişare, în orice anotimp, primăvara, iarna, vara, toamna, ungherul acesta era plin de melancolie, contemplaţie, singurătat e, libertate, absenţa omului, prezenţa Iui dumnezeu. Vechiul gard de fier ruginit părea că spune : „Grădina asta e a mea". Străzile Parisului în zadar o înconjurau, palatele mi nunate şi clasice din strada Varennes în zadar erau la doi paşi, Domul Invalizilor alături, Camera deputaţilor nu prea departe ; trăsurile de gală de pe strada Bour gogne şi de pe strada Saint -Dominique în zadar se plimbau luxoase, în vecinătate, omnibusele galbene, cafenii, albe, roşii în zadar se încrucişau mult şi bine la răs cr ucea apropiată — pustiul domnea în strada Plumet. Moartea foştilor proprietari, o revoluţie care trecuse, pră buşirea vechilor averi, delăsarea, uitarea, patruzeci de ani de părăsire şi de pustietate fuseseră de ajuns pentru a aduce din nou în acest loc norocos feriga, cucuta, lumînărica, coada şoricelului, degetariţa, ierburile înalte,
473

plantele mari, creţe, cu frunze late, de pînză, de un verde deschis, şopîrlcle, cărăbuşii, gîzele neliniştite şi iuţi ; pentru a scoate din adîncurile pămîntu lui, între aceste patru ziduri, nu ştiu ce măreţie sălbatică şi apriga, şi pentru ca natura, care răstoarnă planurile mărunte ale omului şi se răspîndeşte întotdeauna întreagă acolo unde biruieşte, în furnică şi în vultur, să se dezlănţuie în gră diniţa asta din Paris, cu tot atîta putere şi măreţie ca într- o pădure virgină din Lumea Nouă. Nimic nu e neînsemnat. Oricine se Iasă pătruns de influenţa adîncă a naturii o ştie. Cu toate că filozofiei nu i- e dată nici o mulţumire absolută, că nu poate măr gini ca uza aşa cum nu poate limita efectul, visătorul cade totuşi în extazuri nemărginite din pricina acestor descoperiri de forţe care ajung la unitate. Totul lucrează la tot. Algebra se aplică la nori ; iradiaţiile stelelor îi sînt de folos trandafirului. Nici un gînditor n- ar îndrăzni să spună că mireasma răsurii e de prisos constelaţiilor. Cine poate calcula traiectoria unei molecule ? Ştim noi dacă plăsmuirea lumilor nu e determinată de căderea firelor de nisip ? Cine cunoaşte fluxul şi refluxul reciproc al i nfinitului mare şi al infinitului mic, răsunetul cauzelor în abisul fiinţei şi noianului creaţiunii ? Şi un vierme are importanţa lui. Ceea ce e mare e mic, ceea ce e mic e mare. In necesitate totul e în echilibru. Inspăimîntă toare viziune pentru spirit ! Intre fiinţe şi lucruri există relaţii care ţin de miracol. Nu te poţi pierde în acest tot nemărginit care porneşte de la soare şi ajunge la gîză. Avem nevoie unii de alţii. Lumina nu duce în azur mi resmele pământeşti fără să ştie ce face cu ele. Noaptea împarte esenţe stelare florilor adormite. Toate păsările care zboară au legat de gheruţe firul infinitului. Ger minaţia se complică cu naşterea unui meteor şi lovitura de cioc a rîndunicii care sparge oul ; ea determină în acelaşi timp naşterea unei rime şi venirea pe lume a lui Socrate. Microscopul începe acolo unde sfîrşeşte telescopul. Care din două vede mai departe ? Alegeţi! Mucegaiul e
474

o pleiadă de flori. O nebuloasă e un furnicar de stele. In problemele spiritului, ca şi în fenomenele materiei, acelaşi amestec tulbure, chiar mai grozav. Elementele şi principiile se amestecă, se contopesc, se cunună, se în mulţesc unele prin altele, ca să împingă lumea materială şi lumea morală spre aceeaşi lumină. Fenomenul e veşnic aplecat asupra lui însuşi. In vastele schimbări cosmice viaţa universală circulă pretutindeni în cantităţi ne cunoscute, rostogolind totul în misterul nevăzut al eflu viilor, folosind tot, nepierzînd visul nici unui somn, semănînd ici o mică vietate, fărimiţînd acolo un astru, oscilî nd şi şerpuind, făcînd din lumină o putere şi din gîndire un element, risipită şi indivizibilă, dizolvînd tot, afară de acest punct geometric : eul ; aducînd totul la sufletul-atom, înflorind totul în dumnezeu, împletind toate activităţile, de la cea mai înaltă pînă la cea mai ne însemnată, în obscuritatea unui mecanism ameţitor, le gînd zborul unei gîze de mişcarea pămîntului, sub ordonînd — cine ştie ? poate că numai prin identitatea legii — evoluţia cometei pe firmament rotirii infuzorului într- o picătură de apă. Maşină alcătuită din spirit. An grenaj uriaş, al cărui prim motor e musculiţa şi ultimă roată e zodiacul ! IV GRATIILE SE SCHIMBA Părea că grădina aceasta, creată odinioară ca să ascundă taine deocheate, se schimbase şi devenise potri vită pentru a ascunde taine fără de prihană. Nu mai avea nici bolţi de verdeaţă, nici pajişti, nici umbrare, nici grote. Avea o minunată întunecime despletită, care cădea ca un val de pretutindeni. Paphos ' se făcuse r a i . Un fel de remuşcare însănătoşise ascunzişul acesta. Această buchetieră îşi oferea florile sufletului. Această grădină
1 Oraş din Cipru, celebru In ,antichitate pentru cultul lui V*pui, zeiţa iubirii.

475

cochetă, pe vremuri compromisă, reintrase în feciorie şi pudoare. Un preşedinte asistat de im grădinar, un omu leţ care credea că -l continuă pe Lamoignon şi alt omuleţ care credea că -l continuă pe Lendtre ' o schimonosiseră, o tunseseră, o suciseră, o împopoţonaseră, o pregătiseră pentru galanterie ; natura şi -o luase înapoi, o umpluse de umbră, o rînduise pentru dragoste. In singurătatea aceasta se afla şi o inimă care era în aşteptare. Dragostea n - avea decît să se arate. Se afla acolo un templu de verdeaţă, de ierburi, de muşchi, de suspine, de păsărele, de întunecimi moi, de ramuri clăti nate şi un suflet alcătuit din blîndeţe, din credinţă, din nevinovăţie, din nădejde, din aspiraţii şi iluzii. Cînd Cosette ieşise din mănăstire era încă o copilă. Trecuse puţin peste paisprezece ani şi era la „vîrsta in grată". Am mai s pus- o; în afară de ochi, părea mai curînd urîtă decît drăguţă. Nu avea nici o trăsătură urîtă, dar era stîngace, slabă, sfioasă şi cutezătoare în acelaşi timp, în sfîrşit, o fetiţă măricică. Educaţia ei era sfîrşită. Adică o învăţaseră religia, mai cu seam a cucernicia. Apoi „istoria", adică ceea ce se numea aşa la mănăstire, geografia, gramatica, partici p iile, r egii Franţei, p uţ i nă muzică, să d eseneze un chip etc, dar despre celelalte lucruri nu ştia nimic, ceea ce era un farmec şi o primejdie. Sufletul un ei fete tinere nu trebuie lăsat neştiutor. Mai tîrziu se nasc în el ima gini prea vii şi prea neaşteptate, ca într -o odaie întunecoasă. El trebuie să fie luminat pe încetul, cu discreţie, mai curînd cu reflexul realităţii decît cu strălucirea ei directă şi tare. Penumbră utilă, gingaşă dar severă, care risipeşte temerile copilăreşti şi împiedică prăbuşirile. Nu mai instinctul matern, intuiţie minunată în care intră amintirile fecioarei şi experienţa femeii, ştie cum şi cu ce mijloace să alunge treptat această penumbră. Nimic nu înlocuieşte acest instinct. Toate călugăriţele din lume
1 Guillaume de Lamoignon a fost, sub Ludovic al XlV-Iea, primpreşedinte al parlamentului din Paris, curtea de justiţie cea mai Înaltă a regatului. Arhitectul peisagist Lenftlre a desenat, între altele, planul parcului castelului d i n Versailles,

475

nu fac cit o mamă cînd e vorba de călăuzirea sufletului unei fete tinere. Cosette n-avusese mamă. N-avusese deeît multe mame, la plural. Iar Jean Valjean, putea el să aibă oricîtă dragoste şi oricîtă grijă, nu era decît un om bătrîn care nu ştia nimic. Şi cîtă ştiinţă trebuie ca să poţi lupta împotriva acestei mari neştiinţe care se numeşte nevinovăţie, în opera de educaţie, în îndeletnicirea asta grea care e pregătirea femeii pentru viaţă ! Mănăstirea pregăteşte o fată pentru patimă mai mult decît orice pe lume. Ea sileşte gîndurile să se întoarcă spre necunoscut. Inima adunată în ea însăşi se adînceşte, neputîndu-se revărsa, nici cheltui ; de aci pornesc viziu nile, presupunerile, bănuielile, romanele schiţate, aventurile dorite, plăsmuirile, clădirile ridicate în întregime în bezna lăuntrică, unghere întunecate şi tainice în care patimile îşi găsesc numaidecît cuib, de cum au putut trece dincolo de gratii. Mănăstirea e o apăsare ca re ar trebui să dureze toată viaţa ca să poată învinge inima omenească. Ieşind din mănăstire, Cosette nu putea da de nimic mai gingaş şi mai primejdios decît casa din strada Plumet. Era o continuare a singurătăţii, îmbinată cu începutul libertăţii. O grădină închisă, dar o natură puternică, bogată, voluptuoasă şi miresmată. Aceleaşi vise ca Ia mănăstire, dar posibilitatea de a zări bărbaţi tineri. Tot gratii, dar înspre stradă. Şi cu toate astea, o mai spunem o dată, cînd Cosette ajunse aici era încă un copil. Jean Valjean îi dărui gră dina asta părăsită. „Fă ce vrei cu ea 1" îi spunea el. Cosette se bucura. Răscolea toate tufişurile şi toate pietrele, ca să caute gîze. Aşteptînd să viseze, se juca. Ii plăcea grădina din pricina gîngăniilor care furnicau î n iarbă, sub picioarele ei, aşteptînd s -o iubească pentru stelele pe care avea să le vadă printre ramuri, deasupra capului.
477

Şl apoi îl iubea pe taică - său, adică pe Jean Vaijeari, din tot sufletul, cu o patimă naivă, filială, care făcea ca bătrinul să - i fie un tovarăş dorit şi fermecător. Ne adu cem aminte că domnul Madeleine citea mult. Jean Val jean continuase. Ajunsese să vorbească frumos. Avea bogăţia tainică şi elocvenţa unei inteligenţe umile şi adevărate, care s - a cultivat singură. Ii rămăses e doar atîta asprime cît era nevoie ca să nu f i e de o bunătate nesărată. Era un spirit aspru şi o inimă blajină. Cînd se plimbau singuri prin Luxembourg, îi lămurea îndelung toate lucrurile, aducîndu- şi aminte tot ce citise, tot ce suferise. Cosette îl asc ulta şi ochii ei rătăceau pierduţi. Gîndurile Cosettei se mulţumeau cu acest om simplu, aşa cum jocurile ei se mulţumeau cu grădina asta săl batică. După ce alergase destul după fluturi, venea la el abia răsuflînd şi - i spunea : „Vai, cît am fugit!" El o să ruta pe frunte. Cosette îl adora. Se ţinea toată ziua de el. Fericirea era acolo unde era Jean Valjean. Pentru că Jean Valjean nu locuia nici în pavilion, nici în grădină, ei îi plăcea mai mult în curtea pietruită din dosul casei decît între flori, în odăiţa cu scaune de paie decît în marele salon tapisat, plin de fotolii moi. Jean Valjean îi spunea cîte odată, zîmbind, fericit că fusese deranjat : „Dar du -te la tine acasă ! Lasă - mă puţin singur !" Ea îl mustra drăgăstos, cu mustrări din acelea atît de înd uioşătoare cînd pornesc de la o f i i c ă : — Tată, mi -e frig la dumneata. De ce nu pui aici un covor şi o sobă ? — Fetiţă dragă, pe lume sînt atîţia oameni care me rită mai mult decît mine şi n - au nici măcar un acoperiş deasupra capului ! — Atunci eu de ce am foc şi tot ce trebuie ? — Pentru că eşti femeie şi copil. — Ei şi ? Bărbaţilor trebuie să le fie frig şi s - o ducă prost ? — Unora dintre ei. — Bine, atunci arn să vin aici atît de des, încît va trebui să faci foc.
478

cînd se gîndea la toate astea înainte de -a adormi. Credea că asta se petrecuse foarte departe de Paris. fetiţo ! — Atunci. Seara. îi fu peste puteri. O dată fata stărui. Dacă ÎI întreba de două ori. de ce mănînci pline at ît de rea ? — Uite-aşa. îşi aducea aminte că fusese .Şi -i mai spunea : — Tată.şi : „Omul acesta e poate mama mea !" Cosette. îşi închipuia că sufletul maică -si trecuse în omul acesta şi venise să trăiască lîngă ea.într-o zi. începuse să creadă că poate nici n . am să mănînc şi eu. Tăcerea lui Jean Valjean o cufundă în întuneric pe Fantine. Jean Valjean îi vorbise bucuros despre maică -sa. zîmbetul se sfîrşi într . nu poate înţelege în nici un chip maternitatea).. de altfel. Cînd Jean Valjean se odihnea. noaptea". Se ruga seara şi dimineaţa pentru mama ei. Nici nu cunoştea numele acestei mame. O făcea din prudenjă ? Din respect ? Din teama de a în credinţa acest nume unei amintiri străine ? Cît timp Cosette fusese mică. Din pricina Cosettei ? Din pricina Fantinei ? Simţea o teamă pioa să la gîndul că ar putea să strecoare umbra aceasta în gîndurile Co 479 . ca să nu mănînce Cosette pîine neagră. I se părea că -şi începuse viata în fundul unei prăpăstii şi că Jean Valjean o scosese din ea. ea îşi lipea obrazul de capul lui alb şi lăcrima încet. pe care n-o cunoscuse. Cosette îşi aducea aminte foarte tulbure de copilăria ei. Cînd crescu. Soţii Thenardier îi rămăseseră în minte ca două Mde arătări de vis. cum nu prea era sigură că Jean Valjea n îi era tată. Jean Valjean tăcea de cîte ori îl întreba cum o chemase pe mama ei. zîmbea. dacă mănînci dumneata.avusese mamă. în nevinovăţia ei de fată crescută la mănăstire (virginitatea. Şi Jean Valjean mînca pîine albă. să aducă apă dintr -o pădure. Copilăria ei îi părea un timp în care fusese înconjurată de urechelniţe. oricît ar fi de ciudat s-o spunem. I se părea că nu mai avea curajul.o lacrimă. spunîndu . de păianjeni şi de şerpi.

răspunse Jean Valjean. fericită. Intr-o zi Cosette spuse : — Tată. cu atît îi era mai frica de ea. se rezema de braţul lui mîndră. năpădit de o fericire îngerească. Se gîndea că nu suferise destul ca să merite o fericire atît de minunată şi . ca pe un al treilea. în soarta lor. cu inima plină de pace. Avea două aripi mari. Zărea parcă în întuneric ceva care semăna cu un deget ridicat la buze. Bietul om tresărea. chiar pentru Cosette. Jean Valjean simţea că se topeşte de bucurie în faţa acestor dovezi de dragoste care îl cuprindea numai pe el şi care nu mai avea nevoie de altceva. îşi spunea. Cu cit îi era mai sfîntă această umbră. Se tulbură în chip ciudat. îmbătat. '180 . Pînă atunci nu se gî ndise niciodată la chipul ei. mu sîntem dintre cei care înlătura această explicaţie plină de taine. Jean Valjean era fericit. De altfel. In viaţă mama trebuie să fi fost aproape o sfîntă.i mulţumea lui dumnezeu în adîncul sufletului că îngăduise să fie iubit aşa. să vegheze. el.settei şi să amestece moarta. astă . păcătosul. răzvrătită asupra liniştii acestei moarte şi s -o păzească aprig în mormîntul ei ? Ii simţea oare şi Jean Valjean apăsarea fără să .noapte am văzut -o pe mama în vis.şi dea seama ? Noi. Se gîndea la Fantine şi se simţea co pl eşit de tăcere. — Prin suffinţă. Toată pudoarea pe care o avusese Fantine şi care în timpul vieţii o părăsise cu violenţă se întorsese oare după moarte s -o învăluie. care credem în moarte. că va ţine aşa toată viaţa. Cînd Cosette ieşea cu el. Se vedea în oglindă. De aici venea imposibilitatea de a rosti acest nume. de această făptură nevinovată. dar nu se privea. TRANDAFIRUL IŞI DA SEAMA CE E O ARMA DE LUPTA Intr-o zi Cosette se uită din întîmplare în oglindă şi -şi spuse : „Ia te uită !" I se părea că e aproape frumoasă. Fantine.

. în sfîrşit. după cină. părul căpătase luciu. după ce nu se mai privise de trei luni. Altă dată. cu resemnarea uşuratică a copilăriei. o strălucire necunoscută se aprinsese în ochii ei albaştri. Nu se putea reţine să nu fie de părerea Iui Toussaint şi a oglinzii. Ce nostim ar fi să fiu frumoasă I" îşi aducea aminte de unele dintre colegele ei. sînt urîtă !" Dormise prost. Nu se mai privi de loc. Rămăsese uluită de ea însăşi. Nu se bucurase prea mult în ajun.I se spusese adesea că e urîtă.Mizerabilii". „Dacă aş fi frumoasă ? se gîndea ea. Şi iată că deodată oglinda îi spu nea ca şi Jean Valjean : „Ba nu !" Nu putu dormi noap tea.o clipă. broda de obicei în jalon sau cosea la vreun lucru aşa cum învăţase la mănăstire. o auzi pe bătrîna Toussaint spunînd : „Domnule. şi se îndoi : „Unde . i se păru că cineva pe care nu -I vedea spusese în spatele ei : „Frumuşică femeie. Cosette se socotise tot deauna urîtă şi crescuse cu ideea asta. Seara. nu din întîmplare.mi erau minţile ? Nu.său. dar cuvintele bătrînei o zguduiră. şi -şi spunea : „Cum ? Aş fi şi eu ca domnişoara cutare !" A doua zi se privi iar. O dată ridică ochii de pe lucru şi o surpr inse tar e mult neliniştea cu care o privea tatăl ei. Intr. cînd nu mai putea crede. pe stradă." Purta pe atunci pălărie de pluş şi rochie de lînă. pe cînd se afla în grădină. alergă la oglindă. Numai Jean Valjean zicea încetişor : „Ba nu 1 Nu !" Oricum. ca o lumină 31 . Conştiinţa frumuseţii sale îi apăru întreagă într . şi scoase un strigăt. eu sînt bine îmbrăcată şi urîtă. despre a căror frumuseţe se vorbea în mă năstire. avea cearcăne la ochi şi era palidă. voi. dar se întrista acum. Trupul i se împli n. se sui în odaia ei. da r prost îmbrăcată". pielea i se albise.o zi. oînd se crezuse frumoasă. II 481 . aţi băgat de seamă ce frumoasă se face domnişoara ?" Cosette nu auzi ce răspunsese taică .. Fugi din grădină. şi timp de cincisprezece zile încercă să se pieptene cu spatele la oglindă. şi Jean Valjean citea lîngă ea. Era frumoasă şi gingaşă. „Ei — se gîndise ea — nu-i vorba de mine.se.

ierta tot. care sîngera încă zdrobit de destinul sau. omul acesta primea tot. că cerul era aurit. legii. -l82 . fără îndoială că trecătorul se referise la ea. „Vrei cerul ?" ar fi răspuns : „M .aş simţi în pagubă". contempla şi el. Ceilalţi îşi dăduseră seama. Dacă ar fi fost întrebat : „Mai vrei ceva ?" ar fi răspuns : „Nu". oamenilor. Era tulburată. încît se temea să se urnească din loc. mulţumire. de cîtva timp. societăţii. răsplată şi triumf. că soarele strălucea în copaci. care trecuse prin toate suferinţele. omul acesta. pierdută într-o încîntare fără margini. nebună. îngăduia tot. frumuseţea asta care se ivea tot mai strălucitoare pe chipul dulce al Cosettei. crezîndu -se regină. îndura tot şi nu cerea providenţei. pace. naturii. Dar lumina asta n eaşteptată. nu cerea mai mult. care se înălţa încet şi învăluia treptat întreaga făptură a fetei. triste pentru el. binecuvînta tot. după ce tîrîse lanţul în ocnă. Cosette se făcuse frumoasă cu mult înainte de a-şi da seama. In adevăr. atît de fericită. ca să nu strice această fericire. care fusese aproape rău şi ajunsese aproape sfînt. odihnă. Jean Valjean simţea şi el o strîngere de inimă adîncă şi nelămurită. Era iubit de Cosette şi -i era de ajuns. pe care legea îl urmărea 'încă şi care putea în fiecare clipă să fie prins şi azvîrlit din umbra virtuţii lui în lumina crudă a dispreţului public. Omul acesta. Zoni zîmbitoare pentru toţi. tîra acum lanţul ne văzut dar apăsător al unei ticăloşii nedesluşite. Toussaint o spusese . Simţi că se petrece o schimbare în viaţa lui fericită. rănise încă din prima zi pleoapele întunecate ale lui Jean Valjean. să rămînă al lui. In dragostea Cosettei găsea vindecare. lumii decît un singur lucru : dragostea Cosettei ! Să-l iubească mereu ! Dumnezeu să nu împiedice sufletul acestui copil să vină către el. florile în tufi şuri.mare care se revarsă. părîndu-i-se că păsările cînta cu toate că era iarnă. care. Coborî iar în grădină. cu spaimă. Dacă dumnezeu i-ar fi spus.

ceea ce e mult mai mult. Privea spăimîntat. a culorii care stă bine. ca „să -i arate ea lui" ! Adevărul 31* . Nu ştiuse niciodată bine ce înseamnă frumuseţea unei femei. ale umi linţei lui. ceea ce nu e puţin . a mînecuţelor. învăţă numaidecît toată arta unei pă lării. în pustiul din strada Babylone. Celălalt e dragostea. nu numai una din femeile cele mai drăguţe. Pricepea din instinct că trebuie să fie ceva grozav.Tot ceea ce atingea. ale singurătăţii silite. A doua zi după ce Cosette îşi spusese : „Fără îndoială că sînt frumoasă" începu să se gîndească la îmbrăcă minte. Primele simptome se iviră fără întîrziere. sufletul de femeie se deşteptă în ea.. Expresia „e o femeie îmbătătoare" a fost născocită pentru pari zience. a măntăluţei. a stofei care se potriveşte. In mai puţin de o lună. micuţa Cosette ajunse. Ar fi vrut să-l mai întîlnească pe trecătorul acela. spre această frumuseţe care creştea lîngă el din ce în ce mai frumoasă şi biruitoare. această stare de lucruri îl făcea să tremure. începu să urască rochia de lînă şi să se ruşineze de pălăria de pluş. îşi spunea : . Taică-său nu-i refuzase niciodată nimic. ale nefericirii. a pantofilor. îşi aduse aminte de cuvintele trecătorului : „Frumoasă. ca un început de schim bare. In clipa în care se ştiu frumoasă. dar prost îmbrăcată" — glas de oracol care trecuse pe lîngă ea şi se stinsese. atît de adînc şi de primejdios.E atît de frumoasă ! Ce -am să mă fac ?" In asta se cuprindea toată deosebirea între dragostea lui şi dragostea unei mame. din adîncurile urîţeniei lui. după ce lăsase în inima ei unul dintre cei doi germeni care umplu mai tîrziu întreaga fiinţă a femeii : cochetăria. a unei rochii. fie şi la suprafaţă. O mamă ar fi văzut cu bucurie ceea ce el vedea cu spaimă. ci dintre cele mai bine îmbrăcate din Paris. pe fruntea nevinovată şi de temut a fetei. această artă care face din femeia pariziană ceva atît de fermecător. ale bătrîneţii. ca să vadă ce avea să mai spună.

o bănuia încă. nu mai pun grozăviile astea. Acum stătea mai mult în grădină şi se plimba bucuros în faţa grila jului.e că era încîntătoare în totul şi ştia să deosebească de minune o pălărie de la G6rard de o pălărie de la Herbaut. mă simt mai bine aici cu tine". posac. de care îşi agăţase boarfele ei de şcoală. Cosette nu lua în seamă anumite convenţii stabilite. îl luă de braţ pe Jean Valjean veselă. o întrebă pe Cosette : — N. pierdu graţia pe care o avea pe cînd n. care altădată cerea totdeauna să rămînă acasă.ar fi dat seama că n . strălucitoare şi -l întrebă : „Tată.o mai trăgea inima să vină în curticica din spatele casei. E o graţie ferme 484 . mîndră. Jean Valjean. ce vrei să mai fac cu ele ? Nu. O mamă.ar fi spus că o fată tînără nu se îm bracă în damasc. îmbujorată. de cînd ştia că e frumoasă.are mamă. cu pelerină de damasc negru şi cu pălărie de crep alb. nici nu călca în grădină.ai să . ştii tu care ? Asta se petrecea în odaia Cosettei. de pildă. Prima dată cînd Cosette ieşi în rochie. spunînd: „Tată. Cînd se întoarseră acasă. Din clipa aceea băgă de seamă că aceeaşi Cosette. cum îţi par aşa ?" Jean Valjean răspunse cu un glas care părea amar de invi die : „încîntătoare !" La plimbare se purtă ca de obicei. Cosette se întoarse spre cuierul din dulap. i .. — Zdrenţele astea ? ! Tată.ar fi uitat puţin la îmbrăcă mintea Cosettei şi . luminoasă. Cu tichia asta pe cap parcă sînt o nebună ! Jean Valjean oftă adînc. care simţea că nu poate decît să se tîrască. „La ce foloseşte să ai o mutră dră guţă şi o îmbrăcăminte încîntătoare dacă nu le arăţi nimănui ?" Mai băgă de seamă că pe Cosette n . Jean Valjean privea cu spaimă dezastrul ăsta.ţi mai pui niciodată rochia şi pălăria. De altfel.. Cosette. o femeie care s. Ră măsese în curtea din fund. vedea cum îi cresc aripi Cosettei. acum voia mereu să iasă la plimbare. cel mult sa meargă. ca şi dinele curţii. El.

Nimic nu e mai adevărat decît ciocnirea dintre două suflete cînd schimbă această scînteie.d în mînă cheia unui rai. răspîndea o minunată me lancolie. era sortită. apropia una de alta aceste două făpturi încăr cate şi dornice de furtunile clocotitoare ale patim ii . în treaga ei făptură. VI BĂTĂLIA ÎNCEPE Cosette.şi dea seama. Destinul. să se aprindă.o ştie.cătoare. pentru că frumuseţea întărită de nevinovăţie e fără cusur şi nimic nu e mai gingaş decît o fiinţă ne vinovată şi strălucitoare care păşeşte ţinîn. Totuşi. In epoca aceea o văzu din nou Marius în Luxembourg. ca norii într-un fulger. fără s . Ce rămîne nu e decît ceea ce rămîne. el nu bănui că şi privirea lui o tulburase pe Cosette. Dar graţia nevinovată pe care o pierdu fu înlocuită de un farmec gînditor şi grav.se în altă parte. Şi totuşi aşa se iubesc oamenii. băiatul aresta îi era indiferent. uitîndu . Azi abia mai îndrăzneşti să spui că doi oameni s . In romanele de dragoste s-a vorbit atît de mult despre privire.au iubit pentru că s-au privit. cu răbdarea sa tainică şi de ne înlăturat. în umbra în care trăia. pe cînd Cosette îl şi socotea pe Marius frumos. nu se putu opri să nu . de nevinovăţie şi de frumuseţe. şi numai aşa. Ea îl privea de mult şi îl cerceta.şi 4S5 . In clipa în care Co sette. aceste două suflete care purtau dragoste aşa cum doi nori poartă trăsnetul şi care trebuiau să se întîlnească şi să se contopească într -o privire. pătrunsă de bucuriile tinereţii. ca şi Marius. Dar. îi aruncă lui Marius acea privire care îl tulbură adînc. după o absenţă de ş ase luni. Ii făcuse şi el acelaşi rău şi acelaşi bine. fără să . aşa cum văd şi cer cetează fetele. Marius o găsea încă pe Cosette urîtă. pentru că n -o lua în seamă. încît a ajuns s ă fie dispreţuită.

că toată făptura lui era aleasă. In ziua aceea privirea Cosettei îl înnebuni pe Marius. şi totuşi nimic nu e mai firesc. se duse ea la el. Cosette la început nu înţelese. că se ţinea prost cînd umbla — dacă e vorba să . unde Jean Valjean venise. Mai curînd era puţin mînioasă pe omul acesta dispreţuitor şi frumos. Lucru ciudat. de temerile lui. privirea lui Marius o tulbură pe Cosette. atîta timp nepăsător şi îngheţat. părea sărac. aşa cum se joacă copiii cu bricegele. dinţi frumoşi. în sfîrşit. Se răzvrătea împo triva lui. 486 . Rămînea pe bancă şi nu se apropia. Cele două sexe încearcă să se apropie şi îmbracă unul însuşirile celuilalt. un glas frumos cînd îl auzea vorbind cu colegii lui. ochi frumoşi. simplă şi mîndră. blajină. că nu părea pro st. A doua zi.— Tată. în strada Ouest. după obiceiul lui. hai să ne plimbăm pînă colo. Din ziua aceea se iubiră. Văzîmd că Marius nu venea spre ea. E de mirare. dar nu părea înfrînt. pe cînd Cosette se depărta ne liniştită. Se în toarse gînditoare acasă. I se părea că avea să se răzbune în sfîrşit şi se bucura copilăreşte. Cititorul îşi aduce aminte de şovăielile lui Marius. In ziua în care ochii lor se întîlniră şi îşi spuseră deodată primele lucruri nelămurite şi de nerostit pe care le îngînă privirea. Se ştia frumoasă şi simţea nelămurit că avea o armă. cînd se trezi. de tulburarea lui. Marius se de părta plin de încredere.i găseşti neapărat un cusur — totuşi cu o anumită graţie. Femeile se joacă uneori cu frumuseţea lor. primul semn al iubirii adevărate la un b ărb at tînăr e sfiala şi la o fată e îndrăzneala. Şi se rănesc cu ea. să petreacă şase săp tămîni. că. Asta o înciuda pe Cosette. care părea că acum o ia în seamă şi nu i se păru de fel că această atenţie îi face plăcere. care era numai a lui. I<ntr -o zi ea îi spuse lui Jean Valjean : . In asemenea împrejurări toate femeile se aseamănă cu Mahomet. se gîndi la tînărul acela necunoscut.spună că avea păr frumos.

folositor sau primejdios. care deformează totul. Avea. Cosette nu ştia ce e dragostea. Iubea. o himeră care îmbrăcase o formă. visul nopţilor devenea roman şi rămînea vis. Nu ştia dacă era bine sau rău.Cosette simţi. Iubea cu şi mai multă patimă. Oricare altă întîlnire mai palpabilă şi mai apropiată ar fi înspăimîntat .ar fi priceput şi ar fi răspuns : „Cum să fiu eu vinovată de un lucru în care nu pot nimic şi pe care nu -l înţeleg ?" Se î ntîmplase că dragostea care o întîmpinase era toc mai cea care se potrivea de minune cu starea ei sufle tească. Adolescenţa se ivea în faţa adolescenţei. Era un fel de adoraţie de departe. e făcută din răceală şi veselie. „Cele mari" încercau să dezlege ghicitorile : „Ah ! ce dulce e ulciorul !" sau „Pridvorul nu cunoaşte milă !" Cosette însă ieşise prea copil din mănăstire şi nu se ocupase prea mult de „pridvor". pe jumătate cufundată cum era încă în ceţurile mănăstirii. umbra dorită era în sfîrşit reală. Dar a nu cunoaşte numele bolii nu în seamnă a fi mai puţin bolnav. Se topeşte la soarele dragostei. Albeaţa sufletului fete lor tinere seamănă cu zăpada. făcută trup. S . o contemplare mută. îngăduit sau oprit. o îndumnezeire a necunoscutului.se acest cuvînt în înţelesul lui pămîntesc. amestecate. trebuincios sau vătămător. fără pată. veşnic sau trecător.ţi bate inima ? Nu trebuie 1 Te roşeşti şi te îngălbeneşti cînd un anumit domn îmbră cat în negr u se i veşte l a cap ătul u nei an u mite alei verzi ? E îngrozitor I" N. iubitul depărtat şi rămas în lumea idealului. o tristeţe nedesluşită şi adîncă.şi dea seama. încă fără nume. Nu ştia ce nume să dea la ceea ce simţea acum. Pe cărţile de muzică profană care intrau în mănăstire cu vîntul amor fusese înlocuit cu ulcior şi pridvor.o pe Cosette. înainte de orice. fără greş. Intr . I se păru că sufletul i se întunec ase într-o singură zi. pentru că iubea fără să . toate temerile copilului şi toate 487 .un cuvînt. Nu auzise niciodată rostindu. aşa. Nu şi -l mai recunoştea. fără dorinţe şi fără cusur.ar fi mirat dacă i s-ar fi spus : „Nu dormi ? Dar nu -i voie ! Nu mănînci ? Foarte rău ! Te înnăbuşi şi .

ocrotit de aceeaşi mamă. Cosette devenea. Nu vedea nimic. TIU ştia nimic şi.Spaimele călugăritei. cerceta cu at enţie încăpăţînată întunericul în care se afla. natura. ca şi cum ar fi simţit că de o parte se năştea. veşnica mamă. cu toate astea. ora plimbării . îl vestea pe tăcute pe Jean Valjean de prezenţa lui Marius. încetul cu încetul. Nu -şi vorbeau. îl găsea pe Marius. luminos. natura. Aşa. femeie şi înflorea. Atmosfera mănăstirii. nici măcar un om care s-o iubească. Ii zîmbea fără ocol. ieşea treptat din toată fiinţa ei şi făcea ca totul să pară nesigur în jurul ei. de altă parte se năruia ceva. Se aşeza mai departe şi 488 . din instinct şi el. Nu se mai apropia de ei ca odinioară. Totuşi. se simţea nespus de fericită şi credea cu sinceritate că îşi mărturiseşte toate gîndurile. Aştepta zilnic. pentru că nevinovăţia fără mar gini atinge cochetăria nemărginită. Jean Valjean îl zărea cîte odată. făcea tot ce putea ca să se ascundă de tata. ci o viziune. începu să -l adore pe Marius ca pe ceva fermecător. se vedeau şi trăiau mulţumită faptului că se priveau. Marius. Bătrîna. Jean Valjean tresărea în adîncul fiinţei sale. Avea anumite prudenţe suspecte şi îndrăzneli stîngace. de care se îmbibase vreme de cinci ani. nu se salutau. spunîndu-i lui Jean Valjean: — Ce minunată grădină e Luxembourgul ! Marius şi Cosette erau învăluiţi în taină unul pentru celălalt. ca stelele din cer. nefiresc. din nevinovăţie. Şi pe deasupra şi cochetă. cu conştiinţa frumuseţii ei şi cu neştiinţa dragostei. frumoasă şi îndrăgostită. cu nerăbdare. Purtările lui Marius nu mai erau fireşti. nu se cunoşteau. VII O TRISTEŢE MAI ADINCA DECIT ALTA Orice împrejurare îşi are instinctul ei. In starea asta nu-i trebuia un iubit. despărţite de mii de leghe.

îşi uită batista. Jean Valjean începuse o luptă surdă împotriva lui Marius. Cosette. „Sînt un nătărău ! se gîndi Jean Valjean. schimbă banca." O. Pe scurt. care îi venise Cosettei. a luptelor vii dintre prima iubire şi primele piedici : fata nu se lasă prinsă în nici o capcană. Niciodată nu-i vorbise Cosettei despre necunoscutul acesta. Cosette nu lăsa să se ghicească nimic. fetiţă nepăsătoare. dar era o întîmplare ameninţătoare. Nici nu -l băgase în seamă. însă. simţea că era ceva care trebuia as cuns. eu inima plină de dragoste pentru Marius. Avea o carte şi se prefăcea că citeşte. cu prostia sublimă a patimei şi a vîrstei lui. Marius. veni singur la Luxembourg. se mărgini să răspundă cu o linişte nemaipomenită : — Băiatul ăsta ? ca şi cum l -ar fi văzut pentru prima oară în viaţa ei. şi hainele noi pe care şi le punea zilnic necunoscutul. Răspunse cu nevinovăţie : da. cu ochii închişi. Jean Valjean găsea o potrivire între gustul pentru găteală. ar fi răspuns : „Ai dreptate ! E închipuit şi nesuferit!" In clipa aceea a vieţii şi a inimii ei. care. se prinse în toate cursele. De ce se prefăcea ? Altădată venea cu hainele vechi. sigur că era numai atît.râmînea in extaz. nu ghici. e fermecător !" Peste zece ani. Jean Valjean îi întinse o mul ţime de curse : schimbă ora. şi eu i-l arăt. plini de suferinţă şi de grijă. Intr-o zi. Jean Valjean nu-l putea suferi. avea o privire ciudată. bărba tul cade în toate. Fără să-şi dea bine seama ce avea. ar fi răspuns : „Ba nu. purta mănuşi. acum se îmbrăca întotdeauna cu hainele noi. îi spuse : — Ce închipuit pare băiatul ăsta ! Cu un an înainte. naivitate a bătrînilor ! Adî ncime a copiilor! Mai este o lege a acestor ani fragezi. cu deznădejdea tulbure a omului care încearcă să-şi măsoare adîncimea nenorocirii. 439 . Poate că era o întîmplare. nu se mai putu stăpîni şi. Nu se putea spune chiar sigur că nu-şi încreţea părul.

pe urmă cel mai nenorocit. ca s-o ia şi să fugă cu ea ! Jean Valjean adăuga : „Da. am trăit fără familie. Nu încep oare toate prin nepăsare ? O singură dată Cosette făcu o greşeală şi-l sperie. de-a lungul tuturor zidurilor . pe toţi spinii. care crezuse că nu mai e în stare de nici un sentiment duşmănos. cu toate că 490 . I se părea că se căscau iar în el cratere necunoscute. Jean Valjean aţintea asupra lui nişte ochi seînteietori şi cumpliţi. peste tot locul. fără femeie. care nu rnai vedea altceva pe lume decît chipul ei iubit. să încerce ! Venea să spună : . îmbătat. Clipa în care Cosette avea să iubească putea suna orieînd. am trăit şaizeci de ani îngenuncheat. asta e ! Ce caută ? O aventură ! Ce vrea ? Un fleac de dragoste ! Un fleac ! Şi eu ! Cum ! Am fost mai întîi cel mai ticălos dintre oameni.Ei.. dar în timpul ceasurilor acelora atît de îneîntătoare pentru cei doi îndrăgostiţi. se credea din nou sălbatic şi crud şi simţea cum se deschid în el şi se răscoală. pe cînd Cosette îşi trimitea zîmbetul lui Marius. să cerceteze. am suferit cît am putut suferi. Şi totuşi îi tremură dureros inima. avea clipe în care. să adulmece. dacă Marius era pe aproape. a lui Jean Valjean ! In jurul fericirii lui. El. fără părinţi. străfundurile sufletului lui în care sălăşluise pe vremuri atîta furie. ca să plece acasă. Se ridicase de pe banca pe care stătuseră trei ceasuri. împotriva bărbatului acestuia.la toate semnele de întrebare aşezate de Jean Valjean în calea lui. aşa că Jean Valjean ajunse la această concluzie : nerodul ăsta e îndrăgostit nebun de Cosette şi ea nici nu ştie că el există. Cosette însă rămînea închisă în nepăsarea ei prefăcută şi în liniştea ei netulburată. fără prieteni. Cum ! Omul ăsta era mereu acolo ! Ce căuta ? Venea să se învîrtească. fără copii. pentru că nu voia să facă nimic neobişnuit şi mai ales să atragă atenţia Cosettei. am fost blînd. mi-am lăsat sîngele pe toate pietrele. şi de ce nu ?" Venea să dea tîrcoale în jurul vieţii lui. am îmbătrînit fără să fi fost vreodată tînăr. şi ea spuse : „Aşa de repede ?" Jean Valjean nu întrerupse plimbările la Luxembourg.

piere. l-am cîştigat. bucuria. nici în strada Ouest. spuse ea. nu încercă să afle care era pricina. Portarul vorbi şi el şi -i spuse lui Jean Valjean: „Domnule. A doua zi. îmi pierd viaţa. în luptă. m -am pocăit de tot răul pe care l -am făcut şi am iertat tot răul care mi s-a făcut. Nu mai era un om care se uită la alt om. sufletul. O întrebă pe Cosette : — Vrei să mergem la Luxembourg ? O rază lumină chipul pălit al Cosettei. nemaipomenită. în clipa cînd s-a isprăvit. Trecuseră trei luni. singurele fermecătoare şi singurele pe care nu le cunos cuse. l-am plătit. nu întrebă. în clipa în care îmi ajung ţelul. Şi se duseră. într -o zi o urmări pe Cosette în strada Ouest. de o parte şi de alta. Băgă de seamă numai că era tristă şi se întunecă şi el. o pierd pe Cosette. nu spuse nimic. am fost bun. şi în clipa cînd sînt răsplătit.alţii au fost cu mine aspri. O dată făcu o încercare. om cinstit. — Da. Se întoarse în strada Plumet. cu toate că au fost răi. totuşi. cine -o fi tînărul acela curios care v-a căutat ?" A doua zi Jean Valjean îi aruncă lui Marius privirea pe care acesta o observă în sfîrşit. Peste opt zile Jean Valjean se mută. pentru că i -a venit pofta unui nătărău să se plimbe prin Luxembourg !" Atunci ochii lui se umpleau de o limpezime lugubră. Jură să nu mai pună niciodată piciorul nici în Luxembourg. aceeaşi lipsă de experienţă. Era un dulău care vede un hoţ. Marius se purtă mai departe ca un om fără minte. totul se duce. Din pricina asta nu pricepu însemnătatea gravă a tăcerii Cosettei. Marius nu mai venea. e bun. Marius nu era acolo. Jean Valjean nu avea experienţa acestor suferinţe. în alta vorbi cu portarul. Era. cînd am ceea ce vreau şi e bine. Se ştie ce a urmat. Cosette nu se plînse. un duşman care se uită la un duşman. Era în perioada în care te temi să nu fii ghicit şi să nu te trădezi. m-am făcut. Jean Valjean o întrebă pe Cosette : 491 .

dar era prea tîrziu. aşa cum se bucurase de prezenţa lui. Jean Valjean avea totdeauna acelaşi chip senin şi bun. acel lăcaş al îngerilor. Jean Valjean acceptase în tăcere consimţămîntul tăcut al Cosettei. De altminteri. Ah. lîngă culcuşul lui. Ei îi părea acum rău. zdrobit şi trîntit la pămînt de propriul Lui devotament! Cum îşi mai spunea : „Ce -am făcut ?" Dar Cosette nu întrezărea nimic din toate acestea. taică -său avea s -o mai ducă.şi d ea seama. In ziua în care se întoarse la Luxembourg.re cer ! Cît iubea raiul acela. Numai blîndeţea lui. în chip ciudat. acea culme preacurată. ce priviri dureroase înd repta în clipele acelea către mănăstire. acel gheţar inaccesibil al virtuţii ! Cum contempla cu o încîntare deznădăjduită acea grădină a mănăstirii. Nici ursuzlîcul. din care ieşise de bunăvoie şi coborîse nebuneşte! Cît regreta abnegaţia şi nebunia de -a fi scos-o din nou în lume pe Cosette. nopţi întregi. nici asprimea. pierdut acum pentru totdeauna.•— Vrei să mergem la Luxembourg ? Ea răspunse cu glasul plin de blîndeţe şi mîhnire : — Nu. de fecioare închise. luni. fără să . biet erou al sac rificiului. săptămîni. în loc să se culce. un instinct de femeie îi şoptise nelămurit în fundul inimii că nu trebuia să pară că ţine la Luxembourg şi că. putea să fie un semn că e mai puţin vesel. el. şi mai adîncă. Ce se petrecea în acest suflet atît de tînăr şi de pe acum atît de nepătruns ? Ce era pe cale să se împlinească în el ? Ce se întîmpla cu sufl etul Cosettei ? Cîteodată. întrebîndu -se: „Ce se petrece în mintea Cosettei ?" şi se gîndea la lucru rile pe care le putea gîndi ea. plină de flori necunoscute. dacă se arăta nepăsătoare. şi Cosette tînjea. Marius 492 . Suferea de lipsa lui Marius. unde toate miresmele şi toate sufletele suiau drept sp. Purtarea lui era mai caldă şi mai părintească decît oricînd. Jean Valjean fu izbit de această mîhnire şi mîhnit de această blîndeţe. Dar treceau zile. Jean Valjean rămînea cu capul în mîini. Cînd Jean Valjean n-o mai ducea la plimbările obişnuite.

VIII CĂTUŞELE Cel mai nenorocit dintre ei doi era Jean Valjean. are totdeauna o lu mină a ei. ca atunci cînd priveşti în întuneric pata neagră şi adîncă în care s -a mistuit o vedenie. să -i 493 . ai ceva ? — Eu ? Nimic. ghicind că şi el era trist. Ar fi vrut să lupte. soare sau ploaie. care se iubiseră numai una pe cea laltă cu o dragoste atît de mişcătoare şi care trăiseră atî ta timp una pentru alta. Nici ea nu-l lăsa pe Jean Valjean să vadă nimic alt ceva decît că e palidă.nu mai efa acolo. Cît eodată Jean Valjean suferea atît. urma : Dar dumneata. dacă albiturile pe care le aducea spălătoreasă erau prea scrobite sau nu îndeajuns. Paloarea ei îl chinuia pe Jean Valjean. atentă la un singur gînd.o reţină. Simţea din ce în ce mai mult că o pierduse pe Cosette. Nu mai ştia dacă e iarnă sau vară. s . Şi. Tinereţea. încît devenea copilăros. tată. sufereau acum alături una din pricina alteia. după o clipă de tăcere. Durerea scoate întotdeauna la iveală latura copilăroasă din om. dacă Toussaint făcuse bine sau rău „piaţa". dacă era vremea daliilor sau <a părăluţelor. spunea el. şi rămînea covîrş'tă. chiar în mijlocul supărărilor. Cîteodată o întreba : — Ce ai ? Ea răspundea : — N. dacă Luxembourgul era mai încântător decît Tuileriile. Aceste două fiinţe. cu ochii rătăciţi şi ficşi. Marius dispăruse deci ? Totul se ispră vise ? Ce putea să facă ? Avea să -l mai întîlnească vre odată ? Simţea că i se strînge inima. dacă păsărelele cîntau. II privea cu aceeaşi blândeţe. fără vrăjmăşie. fără să ş i .o spună.am nimic. zîmbind. pierdută. că nimic nu i -o mai poate înviora.

pe care creştea vara un grîu pipernicit. plimbări le din zorii zilei sînt tot atît de plăcute ca şi cele de noapte . Acolo ea devenea din nou copil. In viaţa singuratică pe care o duceau de cînd locuiau în strada Plumet prinseseră un obicei : dimineaţa plecau la plimbare să vadă răsăritul soarelui. aproape să se joace. după cum se ştie. Jean Valjean le colinda cu predilecţie. 494 . singuratice. păsărică şi ea. Nici Cosette nu se plictisea pe acolo. II invidie pe acest om împodobit cu aur. putea să alerge. nu i-ar mai zbura ochii după bărbaţi tineri. Pregăteau din ajun excursiile acest ea. Văzuse odată trecând pe stradă. cînd aş trece de braţ cu ea. prin ceva neaşteptat. pe contele Coutard. se scula bucuros dis-de-dimineaţă. Pe vremea aceea. de parc. semănau mai puţin cu o mirişte decît cu un loc pîrjolit. o noţiune destul de justă despre influenţa pe care o au fireturile asupra imaginaţiei fetelor tinere. şi în acelaşi timp senile îi dădură. un general în uniformă de gală. Pentru cei care iubesc singurătatea. fără îndoială că ar fi ul uită ." Ceva neaşteptat şi zguduitor veni să se adauge gîndu rilor lui triste. Pe Jean Valjean îl atrăgeau. cele din zori au însă ceva în plus : veselia naturii. cum am spus. bucurie dulce. Le rînduia minuţios. pentru ea — libertate. Tinereţii îi place tot ce e neobişnuit şi nevinovat. Străzile sînt pustii şi păsările cîntă. după strîngerea re coltei. ca ş i ce lo r c are o încep. Cosette se bucura de fiecare amănunt. ieşeau înainte de ivirea zorilor. prin faţa Tuileriilor. stră lucitor. El le plănuia. căci dacă m -ar vedea Cosette aşa. dincolo de barierele Parisului se întindeau un fel de cîmpii sărace. soldaţii i -ar da onorul. Pentru el asta în semna singurătate. părăsite. şi care toamna.trezească entuziasmul altfel. călare. prin chiar copilăria lor.ar fi fost vorba de un complot. ea le primea. comandantul Parisului. plimbă rile prin locuri puţin umblate. Cosette. şi asta ar fi destul pentru Cosette. îşi spuse : „Ce fericire să poţi îmbrăca o uniformă ca asta. Aceste idei copilăreşti. aproape una cu oraşul. p o tr i v ită celo r car e p ără se sc v iaţ a.

Uitase de soarele care avea să se ridice. cu spatele la răsărit.i prindea. încununau cu jeratic chipul ei trandafiriu. Pace şi linişte pretutindeni. la fericirea c are ar fi fost cu putinţă dacă nimic nu s . de pretutindeni se ridica acea înfiorare plină de taină a zorilor. Se gîndea la Cosette. liniştea nemărginirea. şi fata care are un ideal fremătător şi gingaş e plină de milă pentru aripile fluturelui.ar fi aşezat între ei doi. Păstraseră obiceiul acestor plimbări matinale chi ar după ce viaţa lor fusese umbrită de tristeţe. pe poteci. o punea pe genunchii lui Jean Valjean şi culegea mănunchiuri de flori. Aşadar. ca un suflet care îşi ia zborul dintr -un lăcaş întunecat. Există medi taţii pe care le -am putea numi verticale. la lumina cu 495 . Spre răsărit Val -de-Grâce îşi profila masa întunecată pe zarea strălucitoare ca oţelul. gînduri care cer concen trare întregului spirit. dar nu. un fior trecea prin iarbă . Luminoasă. cîntat de un grăunte viu infinitului. Drumul pustiu. cînta ameţitor de sus. cerul alb . Jean Valjean coborîse într-o asemenea visare. pe nişte bîrne puse la poarta unui şantier. de p arcă omul ar fi închis între patru ziduri. abia întrezăriţi. plecaseră de acasă şi. cîţiva muncitori. Se uita la fluturii aşezaţi pe flori. Clipă încîntătoare şi sălbatică ! Cîteva stele mai clipeau ici şi colo pe cerul palid şi adînc. Venus se înălţa din spatele domului. se duceau la lucru.ar fi zis că imnul acesta. e nevoie de timp ca să te întorci pe pă mînt. ademeniţi de seninătatea desăvîrşită a toamnei anului 1831. la ivirea primelor pîlpîiri de lumină. pă mîntul era negru.ntr -o dimineaţă de octombrie. duioşia. Cînd te afunzi în adâncul lor. şi s . Departe. O dată cu dragostea se naşte mila. arzînd în flăcări. O ciocîrlie. care părea amestecată cu stelele. Era muncit de gînduri adînci. Soarele nu răsărise încă : se crăpa de ziuă.îşi scotea pălăria. se găseau pe lîngă bariera Mâine. î. stră bătute şi pătrunse de soare. împletea cununi de maci pe care şi le punea pe cap şi care. Jean Valjean se aşezase pe un drum lăturalnic. Se uita spre drum. care orbesc pînă şi privirea.

roţi. Apoi imaginea se limpezi treptat. părea că se mişcă în ordine şi era totuşi zbîrlit şi fremătător. creştea. Şapte căruţe veneau una după alta. Se apropiau. Primele şas e aveau o formă ciudată. Pîlcul se albi. parcă ar veni cineva dintr-acolo !" Jean Valjean ridică ochii. După ea venea a doua. palidă ca orice arătare. Pe scările acestea erau tîrîţi nişte ciorchini ciudaţi de oa meni. cu aceeaşi înfăţişare. Pe aceste căruţe se zbuciumau umbre omeneşti. se auzeau strigăte. Cosette avea dreptate. Deodată. Părea o căruţă. mai bine zis. la fiecare căruţă sau. Erau un fel de scări culcate pe două roate. Se vedeau cai. Cosette strigă : „Tată. Şoseaua care duce la fosta barieră Mâine prelungeşte strada Sevres şi e tăiată în unghi drept de bulevardul interior. Era în adevăr o căruţă care intrase de pe bulevard pe drum şi se îndrepta spre bariera lîngă care se afla Jean Valjean. apoi a treia. Cosette. vocile creş teau. plesnituri de bici. dar nu i se putea vedea încărcătura. cu toate că rămînea înecată în întuneric. la fiecare scară trăgeau patru cai. ca ieşit dintr-o peşteră a viselor. arătarea asta luă o formă şi se schiţă dincolo de copaci. Cînd fu aproape. semănau cu carele care duc butoaie. lumină care era respiraţia sufle tului său. şi totul părea uriaş. Ziua care se ridica treptat arunca o lumină searbădă peste furnicarul acesta nepămîntesc şi viu. In fiecare car erau douăzeci şi patru de inşi.I care ea îi umplea viaţa. In visul acesta era aproape fericit. Ceva lipsit de formă venea de pe bulevard şi intra pe şosea. feţele siluetelor deveniseră feţe de cadavre şi iată ce era : Şapte căruţe mergeau în şir pe drum. a patra. se auzea un zăn gănit ca de lanţuri clătinate. care la capătul din faţă formau nişte tărgi . La răscrucea dintre şosea şi bulevard se auzea un zgomot greu de explicat la acea oră şi se ivea o învălmăşeală încurcată. se uita la norii care devene au trandafirii. dte doi - . în picioare. Abia îi deosebeai în zarea de lumină care se făcuse. Capul cailor atingea spatele căruţelor. lîngă el. In întuneric se vedeau scânteieri ca de săbii scoase din teacă.

se lămureau pe măsură ce creştea lumina. Zgărzile erau pătrate. jegosi. Cortegiul era atît de lung. Zbirii aceştia păreau a împleti josnicia cerşetorului cu autoritatea călăului. A şaptea căruţă. care purtau pe cap tricornuri ca soldaţii directoratului. spate-n spate. era căptuşit cu zăbrele uzate care parcă slujiseră odinioară la torturi. O mulţime de oameni. descoperit. cu curele galbene. Cel care părea şeful lor avea în mînă un bici de surugiu. In fruntea şi la coada convoiului mergeau jandarmi călări. cu piciorul înţepenit pe capătul lanţului. cu loitre rare. gardieni jerpeliţi. Căruţele mergeau prin mijlocul străzii. îmbrăcaţi cu uniforme de invalizi şi cu pantaloni de ciocli. se îngrămădeau de amîndouă părţile drumului şi priveau. la gît ceva care strălucea şi era o zgardă de fier. cu bastoane. de o parte şi de alta înainta un şir dublu de gardieni cu o înfăţişare ticăloasă. Fiecare avea zgarda lui. dar lanţul era comun. In uliţele lăturalnice se auzeau strigătele unor oameni care se chemau şi saboţii zarzavagiilor care alergau să vadă şi ei. cu epoleţi roşii. aproape sfâşiaţi. cu lanţul drept şiră a spinării. încît dacă aceşti douăzeci şi patru de oameni ar fi trebuit să coboare din car şi să meargă pe jos. cenuşii şi albaştri. cu patru roţi şi şase cai. cu plite şi cu lanţuri care se ciocneau cu zgomot. era încărcată cu căldări de fier. printre ele mai erau şi cîţiva oameni legaţi fedeleş şi culcaţi. cu biciuşti. gravi. Amănuntele astea. ieşiţi de nu se ştie unde şi adu naţi cît ai clipi din ochi. ultima abia coti de pe bulevard. înarmaţi cu puşti. care păreau bolnavi. un furgon uriaş cu loitre. şterse de întunericul zorilor. 497 . cu puşti.sprezece pe o parte. cu picioarele spînzurate în gol. ar fi alcătuit o unitate neînvinsă şi ar fi trebuit să şerpuiască pe pămînt ca o urechelniţă. cum se întîmplă des la Paris. Aveau în spate ceva care zornăia şi era un lanţ. încît în clipa în care prima căruţă ajunse la barieră. In partea din faţă şi în capătul carului stăteau în picioare doi oameni. cu faţa la trecători. Un fel de soldaţi-haidamaci. cu oale de tuci. Furgonul acesta. cu sabia scoasă.

Doi sau trei aveau nişte funii de paie prinse de scîndurile de pe fundul carului. Cîţiva dintre oamenii aceia căscau. Nu se putea să nu te înfiori văzînd făpturile astea omeneşti legate astfel. Pălării desfundate. Toţi aveau pantaloni de pînză şi picioarele goale în saboţi. ochii ardeau sălbatic. Unii aveau pălării femeieşti. şi cu picioarele mereu atîrnate. scufii de lînă pocite. o ceată de copii izbucnise în rîs. Nimic nu e mai îngrozitor decît costumul de paiaţă al zdrenţelor. încătuşaţii nici nu suflau. aşa. Se ve deau şi pecingini sau pete roşii. Şirul ăsta de care era înfiorător. Erau vineţi de răcoarea dimineţii. Unul dintre ei ducea mereu la gură ceva ca o piatră neagră şi părea că muşcă din ea : era o bucată de pîine. Printre zdrenţe se vedeau piepturi păroase. funii care. tatuaje care închipuiau templul dragostei. trecînd prin aceste veşminte hărtănite. ca nişte mîini de morţi. In urma convoiului. Picioarele le atîrnau. umerii li se zgîlţîiau. cupidoni. să ude oamenii pînă la piele. n-aveau să se mai încălzească . nepăsătoare sub ceaţa rece a toamnei. Restul îmbrăcăminţii lor era lăsat la fantezia mizeriei. pradă ploii. haina neagră ruptă în coate alături de cămaşa de lucru. se putea să vină un ropot de ploaie. se loveau cap în cap. Trupa de escortă bombănea. legaţi cu lanţul de gît. fiarele zăngăneau. se auzea cîte o lovitură de baston. pantalonii lor de pînză aveau să li se li pească de piele . tuturor toanelor aerului. pumnii se strîngeau sau se des chideau fără vlagă. bolnăvicioase. şi. 498 . vîntului. Fireşte că mîine. sau peste un ceas chiar. şepci gudronate. Boarfele lor erau hîde şi felurite. ca nişte copaci sau ca nişte pietre. biciul nu-i va putea opri să clănţăne din dinţi .Oamenii îngrămădiţi în care se lăsau hurducaţi în tăcere. după el altul. peste spinare sau peste cap. le susţineau picioarele. Din cînd în cînd. şi neavînd cum se usca. o dată îngheţaţi. cum erau. atîrnînd ca nişte scări de şa. inimi în flăcări. Zdrenţele de pe ei erau îngrozitoare. Alţii îşi puseseră un coş în cap. Nu se aflau acolo decît ochi uscaţi. să îngheţe de-a binelea . stinşi sau luminaţi de o lumină rea.

Pe chipuri se iviră gînduri. . cranii goale. desluşind capetele şi piepturile. parodie a operei italiene cu acelaşi titlu de Spontini. de adolescenţi. toţi fuseseră schimbaţi pînă în adînc. monstruozităţi cinice. chiar luminată. Şi deodată răsări soarele. se adunau toate disperările. Victor Hugo citează opereta sa comică Vestala. Pomii fremătau trist. chipuri care semănau a fete cu bucle pe tîmple. Clipa aceea fu înspăimîntătoare. Un incendiu de rînjete. In primul car se afla un negru care poate că fusese rob şi putea să compare acum lan ţurile. 33* . Lumina bogată. Păreau diavoli cărora le căzuse masca. Mulţimea asta. rămase întunecată. rînjete sălbatice. cu o veselie bezmetică. şi parcă dădu foc tuturor acestor capete sălbatice. Vestala. Primul car cînta în gura mare. neclintiţi. Ruşinea trecuse peste toate aceste frunţi. Limbile se dezlegară. de înjură turi şi de cîntece făcu explozie. Priveliştea era atît de îngrozitoare. capete copilăreşti şi din pricina asta şi mai îngrozitoare . Unii. In cortegiul acesta. Uriaşa lumină din răsărit ţîşni. un potpuriu de Desaugiers 1. Mutre amintind unghiul facial al tuturor animalelor. în gradul de decădere la care ajunseseră. ca într-un haos. Nici una dintre aceste fiinţe nu rămăsese nepocită de mizerie. orizon tală a răsăritului tăie în două întregul şir. în carul al şaptelea. încît lumina soarelui parcă se schimba în strălucire de fulger. atitudini neomeneşti. veseli. de schelete vii. bărbii cenuşii. resemnări pline de ură. ţineau în gură cîte un cotor de pană din care-şi suflau păduchii asupra mulţimii. feţe supte. mai ales asupra femeilor. burghezii ascultau cu o bucurie tîmpă mascările astea cîntate de nişte strigoi. rituri cu şepci. Pe poteci. su flete de fiară goale-goluţe. Neştiinţa schimbată în prostire era egală cu inteligenţa schimbată în dispe ■ Vodevilist francez din timpul imperiului şi al restauraţiei. înjosindu-le la fel .Loviturile de baston nu-i cruţau nici pe bolnavii care zăceau legaţi cu funii. lăsînd picioarele şi roţile în întu neric. şi care păreau aruncaţi acolo ca nişte saci plini de mizerie. Zorile desenau şi mai adînc cu umbre profilurile astea jalnice. de bătrîni. foarte cunoscut atunci.

Fuseseră legaţi şi împerecheaţi la întîmplare. Mulţi dintre ocnaşi răcniră şi se înfuriară.i spunea : „Hoţo manule. Din fiecare lanţ ieşea un suflet comun şi fiecare car avea fizionomia lui. să fugă. cuprins de o groază nespusă. cel care părea a fi căpitanul escortei plesni din bici. se făcea cîteodată că răscoleşte maldă rul de gunoi omenesc. întrebîndu -se. Ochii lui Jean Valjean erau spăimîntători. altul ameninţa trecătorii. Cîteodată lucrurile pe care le vezi te prind şi te ţin. pesemne că într -o dezordine alfabetică. împietrit. Nu mai erau ochi omeneşti. grozavă. prostit. altul blestema pe dumnezeu. Dante ar fi văzut în ele cele şapte cercuri ale infernului pornite la drum. să scape. Unul dintre gardieni. Era limpede că acel care rînduise această procesiune respingătoare nu -i clasase. surdă şi oarbă. Duse Scară a Capitoliului din Roma de pe care erau aruncate tn Tibru trupurile condamnaţilor. Marş al blestemelor către torturi. mai grozav încă. nu pe carul uriaş. ci. pe că ruţa gemoniilor l . în care pîlpîie flacăra spaimelor şi a prăpădului. şi încărcaţi în care. ce însemna această prigoană de dincolo de lume şi de unde ieşea acest iad care îl urmărea. 1 500 . se înveseliră şi mai tare. adunaţi ca un roi de muşte pe o rană. ia aminte !" Cum cîntecele şi blestemele creşteau. o ploaie de lovituri. căzu cu zgomot de grindină peste cele şapte care. Nu putu să se clintească. Cel din urmă era tăcut ca un rnormînt. scînte ietor al apocalipsului. şi. chiar cînd sînt adunate la un loc. la semnalul acesta. Rămase ţintuit locului. grozăviile. el trăia o vedenie. Al treilea cerşea.rare. ajung la un rezultat comun. care avea un cîrlig de fier în vîrful bastonului. Lîngă cel care cînta era unul care urla. altul scrîşnea din dinţi. erau sticla aceea adîncă cafjB^nlocuieşte privirea unor nenorociţi. O babă din mulţime îi arăta cu degetul unui băieţel de cinci ani şi . El nu privea un spectacol. Nenorocirile laolaltă fac un total. Vru să se ridice. Copiii. nesimţitoare parcă la realitate. Totuşi. Nu se putea fac e nici o alegere între oamenii aceştia care păreau elita noroiului.

„unul scăpat de la Bicetre" însemnează un nebun.mîna la frunte. că de obicei se făcea acest ocol ca să se împiedice întîlnirea cu cortegiul regal. I se tăiase răsuflarea. părea că bîtele şi bicele turbaseră. răspunse nenorocitul. o apuca pe şoseaua Mans. Cosette era şi ea tot atît de speriată. Ocolul acesta prelungea îngrozitoarea călătorie cu trei-patru zile. pornit înainte de ivirea zorilor din Bicetre2. pe timpul monarhiei absolute. Asemenea întîl niri sînt adevărate lovituri. In tinereţea Iui Victor Hugo. Cosette tremura din tot trupul. — Unde-i duc ? — La muncă silnică. şi de închisoare politică. zeloasă . îşi aminti că acela era itinerarul. Nu pricepea. în mijlocul oraşului şi al pădurii cu acelaşi nume. In clipa aceea ciomăgeala crescu. In sfîrşit. 1 Castel istoric la sud de Paris. în citadela din Bicetre se închideau condamnaţii de drept co mun înainte de trimiterea lor la muncă silnică. de bună seamă. care trecea adesea pe drumul spre Fontainebleau * şi că acum treizeci şi cinci de ani trecuse şi el pe la bariera asta. Jean Valjean se întoarse acasă frînt. gest obişnuit celor care î