Kinetotarapia în afecţiunile reumatice - master – L.P.

1 – Examenul clinic al bolnavului reumatic Examinarea bolnavului reumatic va cuprinde:  Examenul subiectiv:  Modalitatea de debut – acută sau progresivă, bolile reumatismale inflamatorii au debut acut unic sau în pusee, pe când bolile reumatismale degenerative debutează şi evoluează progresiv, iar unel boli reumatismale au un debut acut după un efort prelungit.  Prezenţa în antecedente a unor infecţii de focar (faringiene, intestinale etc.) legate de debutul sau evoluţia bolii.  Durerea – în bolile reumatismale inflamatorii durerea este premergătoare modificărilor anatomopatologice articulare. Se va lua în considerare: - sediul; - intensitatea; - caracterul (arsură, crampă etc); - frecvenţa (continuă, perioade de acalmie); - durata (minute, ore, zile); - fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip mecanic; - fixă sau migratoare; - factori agravanţi (ortostatism prelungit, mers pe teren accidentat, urcat-coborât); - durere diurnă sau nocturnă; - simetrică sau asimetrică. Examenul obiectiv:  Inspecţia, din ortostatism, mers sau culcat, se vor urmării: statura, constituţia, stare de nutriţie. - postura generală – deviaţii ale coloanei, deviaţii ale articulaţiilor periferice; -postura segmrntară, cu etiologie diferită – posttraumatică, reumatismală inflamatorie, neurologică, mărire de volum a articulaţiilor (hidartroză, hemartroză); -examinarea tegumentelor – erupţii cutanate, edem.  Palparea, se poate constata prezenta unei: atrofii musculare, hipotonii, atonii musculare, retracţii tendino-musculare, temperatura cutanată.
1

 

 Mobilizarea, cuantificarea gradului de mobilitate a unei articulaţii este foarte importantă în aprecierea a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile trebuie să vizeze: - detrminarea masei musculare (hipotrofie, atrofie, hipertrofie, alungire sau scurtare); - determinarea forţei musculare; - determinarea gradului de libertate, de mişcare.  Examenul paraclinic investigaţii biologice; investigaţii imagistice – radiografie, ecografie, artroscopie etc. În procesul de evaluare orice metodă folosită trebuie să posede patru calităţi: să fie simplă; să fie reproductibilă pentru observatori difeiţi; să reflecte starea clinică a pacientului, -să fie sensibilă (capabilă să facă distincţia între un tratament util şi un tratament ineficace). În depistarea unei metode de evaluare utile unui scop, trei caracteristici sunt esenţiale: descrierea a ceea ce se consideră „normal“, cu explicaţii clare; cotaţia să utilizeze un număr de grade limitat; itemii folosiţi să fie în număr redus. O evaluare eficientă permite evitarea unor metode de evaluare inutile. În acest sens, în prima etapă, evaluarea se va raporta la cunoştinţe despre: • patologia subiectului; • teritoriul anatonic afectat. Pentru a înţelege mai bine evaluarea bolnavului reumatic este necesar sa clarificăm unele noţiuni: deficienţe – structuri, organe; incapacitate – persoane; handicap – în contextul socio-economic, rolul social al unei persoane. De exemplu: goniometria articulaţiilor genunchilor arată o pierdere de amplitudine şi evidenţiază semnalmente de durere, frecvent. Incapacitate de a coborâ scările normal, trebuie să încerce să coboare câteva scări. În acest sens evaluarea kinetică a bolnavului reumatic va cuprinde: A. Evaluarea iniţială a deficienţelor • deformaţiile structurilor anatomice; • mobilitatea articulară (goniometrie)
2

• forţa musculară. B. Evaluarea iniţială a incapacităţilor • aptitudini gestuale (incoordonare, dismetrie) • activităţile zilnice uzuale (ADL) • capacitatea de a-şi îndeplini activitatea profesională. În alegerea metodelor utile trebuie să stabilesc cu precizie ce trebuie să măsor pentru a pune în evidenţă incapacitatea de care suferă pacientul, iar în viitor să imi permită să observ rezultatele. Examenul coloanei vertebrale În practica terapeutică coloana vertebrală trebuie privită ca un întreg şi apoi trebuie examinat fiecare segment al său în parte. Repere anatomice : - foseta subocipitală (corespunzătoare atlasului); - apofizele spinoase C4 şi C5 (care sunt mai retrase) şi C7 (cea mai proeminentă); - spinele omoplatului (se găsesc la nivelul vertebrei D2); - crestele iliace (orizontala care le uneşte trece prin dreptul vertebrei L4). Inspecţie în poziţie ortostatică coloana are o proiecţie rectilinie în plan frontal; în plan sagital se identifică trei curburi fiziologice: ° lordoza cervicală – la nivelul lui C3 are o săgetă de 4 – 6 cm; ° cifoza dorsală, ° lordoza lobbară – la nivelul L2 are o săgeată de 3 – 4,5 cm. Palpare Coloana se palpează în condiţii de relaxare musculară. Se pot evidenţia contracturi sau retracturi musculare, edem etc. coloana vertebrală cervicală şi lombară se palpează în decubit ventral; - coloana vertebrală dorsală se palpează din poziţia aşezat pe un scaun cu spătar, cu faţa la spătar, braţele sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe braţe. Percuţia Poate declanşa durere în punct fix sau la mai multe nivele. Se execută vertebral şi paravertebral. • semnul Seze „soneriei“ - percuţia în ortostatism a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în membrul inferior afectat (lombosciatică). Mobilitatea coloanei vertebrale
3

Se apreciază mai întâi global şi apoi pe segmente. Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care poate realiza au valori de: flexie 110° - 135° extensie 50° - 75° lateralitate 60° - 80° rotaţie 75° - 105°. Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală de tip cifoză, aproximativ 35°; curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 40° - 50°. Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor intervertebrale, când coloana vertebrală este dispusă vertical. a) Segmentul cervical Este cel mai mobil segment, mişcările posibile în acest segment sunt: - flexia – extensia capului – aceste mişcări însumează mobilitatea în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează o amplitudine în flexie de 30° - 45°, din care primele 20° sunt în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu goniometre speciale sau prin evaluara, în centimetrii, a distanţei dintre diferite repere anatomice. - înclinarea laterală, măsoară 40° - 45°, din care 15° - 20° în articulaţia atlantooccipitală; - rotaţia capului (stânga – dreapta) are o amplitudine de 45° - 70°, fără participarea articulaţiei atlantooccipitale cu al cărei aport amplitudinea creşte; - circumducţia, este o mişcare combinată. Flexia • indicele menton – stern (N = 0) - pacientul în ortostatism sau aşezat, execută flexia capului, încearcând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanţa dintre bărbie şi stern în cm. Se are în vedere că felxia antrenează şi coloana vertebrală dorsală până la D5. Extensia • indicele occiput – perete (N = 0) -pacientul în ortostatism cu spatele la perete, se execută extensia capului, încercând sa atingă peretele cu occiputul. Se măsoară distanţa dintre perete şi occiput în cm. Înclinare laterală
4

.45° .în mod normal diferenţa între rezulttul obţinut iniţial şi cel obţinut după ce sa executat flexia laterală trebuie să fie de aproximativ 1 / 2. se măsoară distanţa dintre acromion şi tragus. .flexie. execută înclinarea laterală a capului spre stânga.• distanţa acromion – tragus .pacientul în ortostatism sau aşezat.este implicat şi segmentul lombar. execută un inspir forţat.45° pentru fiecare parte. • indicele Schober dorsal 5 . genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. mişcările în acest segment sunt reprezentate de: .25°. 30° . apoi se execută un expir forţat. .pacientul în ortostatism. Se măsoară distanţa dintre degetele mâinii şi sol/vârful picioarelor în cm. din care 50° în segmentul dorsal şi 40° în segmentul lombar. Expansiunea toracică • indicele cirtometric (N = 6 cm) . Coloana vertebrală dorso – lombară. Flexia .se urmăreşte poziţia umerilor să fie fixă. . Se măsoară perimetrul toracic în inspir forţat şi apoi în expir forţat. după care se măsoară din nou distanţa dintre acromion şi tragus în cm. La fel se execută şi în cazul flexiei laterale spre dreapta. .pacientul în ortostatism sau aşezat. Se măsoară unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor în grade.înclinarea laterală (stânga – dreapta) este de 20° .30° şi este aproape imposibil de a o aprecia obiectiv.rotaţia (stânga – dreapta) este de 30° . măsoară 80° . este mai limitată.90°. se notează diferenţa. b) Segmentul toracal (dorsal) Nu există o mobilitate a coloanei vertebrale toracale propriu-zisă întrucât în dinamica sa implică participarea asociativă a coloanei cervicale sau lombare. pacientul execută mişcarea de înclinare laterală spre stânga. se execută flexia trunchiului până când degetele mâinii ating solul/vârful picioarelor.extensia. • aprecierea unghiului – 40° .pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. • indicele deget – sol ( Tomayer N = 0) .

pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. Extensia • indicele Schober lombar inversat . se execută înclinare laterală spre dreapta şi se notează din nou punctul corespunzăror degetului medius. se execută extensia coloanei lombare.un segment mobil. se măsoară apropierea celor două puncte. .. se poate realiza cu un goniometru special • metoda Klapp (N = 2 – 3 cm) . genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. c) Coloana vertebrală lombară . se execută flexia maximă. se procedează la fel şi în partea stângă. 6 .pacientul în ortostatism. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). Se măsoară distanţa dintre C7 şi D12. execută extensia maximă a trunchiului. se măsoară din nou distanţa dintre cele două puncte. Se măsoară distanţa dintre planul banchetei şi nivelul vertebrei D1. nu se execută extensie în segmentul lombar. în cm. antrenând în mobilizare şi celelalte segmente ale coloanei şi chiar articulaţiile coxo-femurale. Se măsoară distanţa dintre cele două puncte în cm.în mod normal distanţa creşte de la aproximativ 27 – 30 cm cu 3 – 4 cm. se execută flexia maximă a trunchiului. Rotaţia dorso – lombară . În mod normal distanţa se micşorează cu cel puţin 3 cm. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.pacientul în decubit ventral.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. Înclinare latareală (stânga – dreapta) . Extensia Cu participarea coloanei cervicale. Normal distanţa trebuie să crească cu cel puţin 5 cm. Flexia • indicel Schober lombar . se ia punct de reper punctul de pe faţa laterală a coapsei corespunzător degetului medius cu membrul superior extins.pacientul în decubit lateral se tentează mobilizarea bazinului într-o direcţie şi a toracelui în direcţia opusă. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete.

• semnul trepiedului -în decubit dorsal. apare durere în articulaţia sacroiliacă de partea membrului inferior flectat (în afectare inflamatorie). apare durere la nivelul membrului inferior pe faţa posterioară a coapsei. ridicarea pasivă a membrului inferior extins. • semnul Lery sau Neri . Examinări privind evidenţierea afectării vertebrale -durere în memebrul inferior ori de câte ori se creează o modificare de tensiune între duramater şi discul intervertebral. Mişcarea este dificilă sau imposibilă în cazul unei afectări vertebrale.pacientul în ortostatism.Articulaţia sacro – iliacă are o mobilitate foarte redusă. execută hiperextensie membrul inferior liber. decubit. aşezat.în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei.este o manevră de tip Lasegue combinat cu flexia piciorului la unghiul maxim nedureros (punerea în tensiune a ischiogambierilor) • semnul flepping (echer) . de către examinator (se tractează nervul sciatic). • semnul Lassegue (semn radicular) . un membru inferior în afara planului iar celălalt hiperflectat din coxo-femurală. flexia bruscă a capului determină durere lombară sau în membrul inferior (mişcarea tracţionează ascendent duramater). • semnul Gaenslen (pe flexie) . manevra pune în tensiune articulaţiile sacroiliace şi declanşează durerea. se apasă (cu tendinţă de depărtare) la nivelul spinelor iliace antero-superioare de către examinator. se execută extensia membrelor inferioare cu genunchi extinsi. • semnul Bragard . sensibilitatea dureroasă la mişcările de flexie şi extensie poate fi testată.pacientul în şezând la marginea patului. apare durere în articulaţia sacro-iliacă.pacientul în decubit dorsal. care iradiază pănă sub genunchi. 7 - . • semnul Menell (pe extensie) . sub 60°.în decubit lateral cu membrul homolateral flectat.

• mişcări posibile în alte planuri decât cele fiziologice determinând instabilitate articulară. contracturi musculare. corpi străini) ° extraarticulară (scurtări tendinoase. Genunchi.).P. osteofite. L. . Umăr. antepulsie 10 – 45°.pacientul în decubit ventral.• semnul Lasegue inversat . funcţia de prehensiune a mâinii. • scăderea forţei musculare cu urmări asupra capacităţii funcţionale specifice fiecărei articulaţii (ex. Şold. . etc.). Mână.recuperarea funcţională a mişcărilor umărului (articulaţia cu cel mai mare grad de libertate din organism). . Picior şi Gleznă Examenul articular Modificarea mobilităţii articulare se poate face în mai multe sensuri : • limitarea de mobilitate (importantă mai ales în evoluţie) poate fi de cauză: ° intraarticulară (distrugere de cartilaj articular. • mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este apreciabil mai mare decât valorile recunoscute ca normale. • semnul Neer – tendinita supraspinosului 8 . Cot. • semnul Dawbarn – tendinita supraspinosului . rotaţie 0°. diferenţiindu-se astfel o suferinţă a părţilor moi extraarticulare de suferinţe de cauze intraarticulare. etc.mobilitatea umărului se explorează în mod pasiv şi activ. 2 – Examenul clinic al bolnavului reumatic. comportă recuperarea integrală a unui complex de cinci articulaţii strâns legate dinpunct de vedere biomecanic. Articulaţia umărului . semnul este pozitiv atunci când declanşează durere de partea anterioară a coapsei (prin punerea în tensiune a nervului crural).examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. funcţia de stabilitate a genunchiului în mers. se execută flexia gambei pe coapsă.poziţia funcţională : braţ în abducţie la 60°.obstacol subacromial dureros la 45° în abducţie.

• semnul Speed – tendinita bicipitală.între 15 – 60° mişcarea poate fi executată. Articulaţia cotului .braţul cade pe lângă corp. „salutul roman”. ° în artrodeze : pumn în extensie 20 – 25° şi uşoară înclinaţie cubitală. se recomandă fixarea pumnului în „cârlig” : pumn flexie 10 – 15° şi degete în flexie. . Mâna -orice alterare a elementelor structurale ale mâinilor poate compromite parţial sau total unele din funcţiile lor complexe. ° când funcţia degetelor este compromisă. . • ducerea mâinii în regiunea lombo – fesieră – pentru extensie. • semnul Moseley – umărul pseudoparalitic. pacientul nu poate face primele 15° ale abducţiei. cu cotul la 90°. • prezintă un arc dureros în abducţie 30 – 40°. • nu este posibilă rotaţia externă .- - - -durere la ridicarea braţului în poziţie neutră cu fixarea umărului de către examinator. 9 . • ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă. gestualitatea profesională.poziţia funcţională : flexie 80 – 90° în pronosupinaţie.umărul pseudoparalitic.) . în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive – umărul pseudoparalitic. • semnul Yergason – tendinita bicipitală. durere la supinaţie contrată. • ţinerea unei tăvi pe palmă – pentru supinaţie. .bilanţul sintetic (global) : • ducerea mâinii la gură – pentru flexie. mai ales la mişcarea contrată – tendinita supraspinosului.uneşte extremitatea inferioară a humerusului cu extremităţile superioare radio – cubitale şi condiţionează o serie de mişcări esenţiale (ducerea alimentelor la gură. etc. . ci numai ajutat. durere la flexia braţului cu cotul extins şi antebraţul în supinaţie. • răsucirea cheii în broască în sens antiorar – pentru pronaţie.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică.poziţia funcţională : pumn în extensie 25 – 45°. însă peste această valoare.

metacarpofalangiană şi interfalangiană. • măsurarea celor două membre inferioare (lungimea. • prehensiune subtermino-laterală – între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget (mai frecvent a indexului). . flexia sau extensia forţată – dureroase. Articulaţia şoldului . -se evaluează aspectul şi mobilitatea articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene.se apreciază sensibilitatea burselor : • trohanteriană : mişcări de rotaţie internă cu flexie – dureroase. circumferinţa coapselor.1999) : • prehensiunea terminală – între extremitatea pulpei policelui.. • prehensiunea palmară – între palmă şi ultimele patru degete şi police.) • examinarea mersului.° police : anteflexie maximă şi abducţie scafotrapezoidiană şi trapezometacarpiană. • iliopectinee : abducţia cu flexie a coapsei. sau pulpele a două degete.tipuri de prehensiune (după Cordun M.provoacă durere. examenul funcţional : • efectuarea bilanţului articular – prin măsurarea goniometrică a fiecărei mişcări cu specificaţia că flexia şi extensia se vor măsura atât cu genunchi flectaţi cât şi cu genunchi extinşi. extensie – fesier mare. • testarea bilanţului muscular (flexie – psoas – iliac. . când este tridigitală. 10 amplă în radioscafoidiană. • prehensiunea latero-laterală – interdigital între feţele laterală şi medială a două degete apropiate. în particular a indexului.se caracterizează printr-o stabilitate superioară şi o mobilitate mai redusă (compensată parţial de către coloana lombară). iar abducţiile şi adducţiile doar cu membrele inferioare în extensie. • prehensiunea subterminală – între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală. etc. • ischiogluteală : poziţia şezând . aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget. iar rotaţiile atât în extensie cât şi în semiflexie. . simetria feselor).examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios. • prehensiunea prin opoziţie digito-palmară între palmă şi ultimele patru degete. flexie de câte 10° în .

• se studiază : staţiunea bipodală. ° stabilitatea antero – posterioară a genunchiului. ° halomegalie. 11 . . • examenul mobilităţii : ° mişcări anormale de lateralitate. . • genu – flexum – se observă din profil.examenul clinic şi funcţional : • genu – valgum – în ortostatism. ° bilanţul muscular. perfect adaptat la ortostatism şi mers. • deviaţia axului gambei : ° picior în valg (în exterior). ° aplazie de falange. • aspectul curburii plantare (podogramă) : prăbuşirea plantei – platfus.Articulaţia genunchiului . Piciorul şi glezna . din faţă se măsoară distanţa intercondiliană cu maleolele în contact. • genu – varum – în ortostatism. ° picior în var (în interior).cele 26 de oase ale piciorului realizează u ansamblu mecanic suplu şi rezistent.examenul clinic al piciorului : • eventuale diformităţi congenitale : ° polidactilie.axa diafizei femurale nu este în prelungirea exactă a axei gambei cu care face un unghi de 170 – 175° deschis în afară – genuvalgum fiziologic. ° degete în ciocan. accentuarea curburii – picior cav.posedă în extensie o mare stabilitate. şi mişcarea de genuflexie. mişcarea de „sertar” (indică o leziune a ligamentelor încrucişate) ° bilanţul articular prin goniometrie. ° sprijin numai pe antepicior – picior equin congenital sau dobândit după imobilizare îndelungată şi retracţie de tendon ahilian. . unipodală. • genu – recurvatum – se observă din profil. din faţă se măsoară distanţa intermaleolară cu condili femurali în contact.

acest obiectiv se urmăreşte încă din perioada de debut a bolii pentru a evita fixarea articulaţiilor în poziţii vicioase nefuncţionale.R. Poliartrita reumatoidă (P. Clinic boala se caracterizează prin sinovită.noduli subcutanaţi.leziuni cartilaginoase. . simetric persistent ducând în timp la deformări şi anchiloze.) Este o boală inflamatorie cronică recurentă. . .limfadenopatii. .splenomegalie. Secundar apar şi : .examinarea gleznei se face prin testarea mişcărilor active şi pasive posibile – bilanţul articular.. cu evoluţie progresivă dar cu faze succesive de exacerbări şi remisiuni. rar este fulminant. Debutul bolii este de obicei insidios progresiv. cu prindere în principal a extremităţilor centripet. Obiectivele kinetoterapiei • realiniamentul şi corectarea axelor articulare în scopul menţinerii paternului mişcării.sinovită. mai ales la copii. El se realizează prin : 12 . .manifestări articulare ca vasculită (afectează mai ales venule şi capilare. rar artere).afecţiuni musculare (miozită).leziuni osoase. .examinarea piciorului – testarea mobilităţii piciorului (mişcările de eversie şi inversie). . . caracterizată de o inflamaţie cronică infiltrativ proliferativă a sinovialei articulare în principal. Se produc leziuni articulare : .

corectoare : în deviţie constituită în timpul activităţii – inele corectoare.° repaus articular în timpul puseelor inflamatorii (evitând microtraumatismele generatoare de deformaţii). Avantajele aplicării de atele şi orteze : .decubit dorsal – folosirea unor săculeţi de nisip la nivelul genunchilor pentru menţinerea extensiei acestora. ° posturări realizate cu atele şi orteze. anulând forţele deformante. sunt flexia plantară cu piciorul în var şi degetele flectate. metacarpofalangienele (MCF) în uşoară flexie şi orientare radială. 13 . dar susţinută şi prelungită luptând împotriva contracturii.evitarea repausului prelungit în fotoliu cu soldurile şi genunchii flectaţi. interfalangienele distale (IFD) libereşi policele în uşoară opoziţie cu prima comisură interdigitală cât mai largă. . Cele mai obişnuite deviaţii ale piciorului în P. .80°) cu uşoară supinaţie. . . atela urcând pe antebraţ până la 1/3 medie. . Pentru evitarea acestora : . Posturi recomandate în perioada acută : . .împiedicarea modificării fibroase a ţesutului conjunctiv inflamat şi fixarea articualţiilor în poziţii vicioase. atele mobile. . .realizarea unui suport pasiv ce preia funcţia de susţinere.poziţionarea pumnului în extensie uşoară. atele ce menţin piciorul în unghi de 90 grade cu gamba.utilizarea uni atele nocturne pentru genunchi care să asigure extensia acestuia.gleznă : picior în felxie de 90°. . . (pernă sub fesier).cot : flexie accentuată (70 .decubit ventral păstrat până la 60 – 90 minute pe zi (intermitent).evitarea încălţămintei cu tocuri înalte.umăr : uşoară abducţie cu uşoară flexie (pernuţă sub axilă).R. .şold : uşoară extensie. Evitarea flexumului de genunchi şi de şold : . evitarea microtraumatismelor gestuale. interfalngienele proximale (IFP) în uşoară flexie. eventual cu săculeţi de nisip fixaţi la nivelul gleznelor.utilizarea permanentă a unor susţunători plantari care să menţină bolţile piciorului. .folosirea unor atele posterioare noaptea şi în repaus. .genunchi : extensie.asigurarea unei întinderi musculare uşoare .

• perioada cronică : ° mobilizarea analitică a articulaţiilor (mobilizări pasive. active. în mişcarea de flexie – extensie. deci ântăresc lungul 14 . skatting. • perioada subacută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). autopasive. • recuperarea prehensiunii. active cu rezistenţă). etc. interosoşi au o poziţie anterioară. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  mobilizări activo – pasive (până la limita funcţională fără apariţia durerii).  mobilizări active contralaterale .  stretching. ° izometrie (pentru menţinerea forţei musculare).  mobilizări autopasive. Mijloace utilizate în kinetoterapie • perioada acută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). ° terapie ocupaţională (pentru menţinerea coordonării mişcării) – în special pentru recuperarea mâinii (prehensiune). în coordonarea echilibrului tenomuscular al degetelor. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  hidrokinetoterapie.Pentru prevenirea blocării articulaţiei cotului – atele alternante pe flexie şi pe extensie (schimbate la aproximativ 6 ore). scripetoterapie. pasivo – active. • menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare pentru a permite menţinerea amplitudinii mişcării în limitele funcţionale. Mâna Programele reeducative ale mâinii trebuie să ţină cont de rolul important al muşchilor intrinseci (interosoşi şi lombricali). placa talcată. La nivelul metacarpofalangienelor. • menţinerea sau creşterea forţei musculare.

Atela va urca pe antebraţ până în treimea medie. • reeducare generală . Deviaţia cubitală a degetelor .flexor şi sunt antagonoşti ai lungului extensor. necesită intervenţia a trei elemente : policele. fără a face în prealabil o testare a capacităţii funcşionale restante şi fără a dispune de o metodă de control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare. cu repaus nocturn şi intermitent diurn cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie . policele pe de o parte şi degetele II – V pe de altă parte. IV şi V. MCF în uşoară flexie şi orientare radială.schimbări în poziţia oaselor cu nerespectarea axelor. ân timp ce la nivelul interfalangienelor trecând pe faţa posterioară a mâinii devin sinergici cu extensorul şi antagonişti ai flexorilor. au constatat că 43 de gesturi şi diverse combinaţii între acestea permit exercitarea toturor meseriilor. • posturi recomandate : ° posturi pe atele – de repaus. IFD libere şi policele în uşoară opoziţie cu primul spaţiu interdigital. folosirea robinetului. 15 . IFP în uşoară flexie. etc. ° în prehensiunea polici-digito-palmară se va evita pronaţia (tăiatul pâinii. Se pot descrie 4 grupe : • grupa I – a – denumită codificat „mâna cu un singur deget” – este simbolul civilizaţiei moderne „presse – bouton”. mai discriminative (apucarea stiloului. etc).pentru a prevenii apariţia acestei deformaţii sau agravarea ei se va recomanda: să folosească prehensiunea bidigitală termino-terminală. etc. • grupa a IV – a – „mâna cu cinci degete” presupune folosirea autonomă a fiecărui deget. ° pentru reeducarea gestuală este necesar adaptarea acestora : deschizător cu pârghie pentru robinet. în perioada puseului acut. mâner conic pentru cuţit. • Grupa a III – a – „mâna cu trei degete”care efectuează prehensiuni mai fine.). indexul şi grupa degetelor III. Delaet şi Lovet analizând 1300 de profesii. sau a pensei. stoarcerea rufelor. Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice Nu se poate trece la elaborerea unui program complex de recuperare a prehensiunii. • grupa a II – a – „mâna cu două degete” – corespunde la o pensă cu două braţe.

hiperextensia articulaţiei IFP şi flexia concomitentă a articulaţiei IFD. Obiective • mobilizarea articulaţiilor vecine : cot. etc. ° tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2. carpului şi aparatului felxor al degetelor. • întărirea interosoşilor şi lombricalilor. Deformaţia în „gât de lebădă“ . degetele vor fi menţinute în flexie. ° în timpul exersării IF în flexie şi a pumnului în extensie. jocuri cu bile de diferite mărimi. IV în timpul exerciţiilor de flexie a degetelor. extensorului scurt şi lungului abductor al policelui. Obiective . MCF sunt menţinute în uşoară flexie.° corectoare – în deviaţie deja constituită. ° necesitatea mobilizării policelui şi păstrarea spaţiului I interdigital. pentru a limita extensia IFP. 16 . prin pierderea acţiunii extensorului falangei 3. • întărirea flexorului.sunt asemănătoare celor descrise în deviaţia cubitală. la nivelul MCF. deoarece cauza cea mai frecventă este afectarea MCF şi subluxaţia lui F1. • posturi de repaus în poziţie funcţională sau repaus al mâinilor (mână peste mână sau mână peste mână cu degetele incrucişate.rularea unei feşi în sens radial. • reeducare gestuală : ° aceleşi principii ca şi la deviaţia cubitală a degetelor. III. ° direcţionarea corectă a degetelor II. în timpul activităţii. prin inele corectoare. atele mobile. ° în timpul mobilizării pumnului. ° pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei rezistenţe. în momentul instalării hiperextensiei F2 se va încerca restabilirea echilibrului muscular cu anumite precauţii : ° mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie. • întărirea aparatului exetnsor al degetelor. Ergoterapie . umăr • mobilizarea pumnului şi degetelor ° nocivitatea hiperextensiei MCF.

• posturi recomandate : . modelare în plastilină. Deformaţia în „butonieră“ . IFP. lut.hiperflexia articulaţiei IFP cu hiperextensia articulaţiei IFD (se pierde ecxtensia activă a articulaţiei IFP). în poziţie funcţională (intermitent diurn şi nocturn). Ergoterapia : . Obiective . . ° orice gest de prehensiune polici-digitală sau polici-digito-palmară va fi precedată de abducţia maximă a policelui.exerciţiile se adresează în mod special flexorului profund al degetelor.). ° se urmăreşte spaţiul interdigital police – index. • reeducare gestuală : ° este afectată în principal opoziţia policelui.flexia articulaţiei MCF şi hiperextensia articulaţiei IF. .activităţi de cusut.repausul mâinilor cu policele în abducţie maximă. menţinând acestă poziţie prin sprijinirea policelui şi a indexului în unghi drept (pe marginea mesei sau laturile unei cărţi). • reeducare gestuală ° este necesară pentru a prevenii hiperextensia IFD ° prehensiunea obiectelor care necesită priza bi – sau tridigitală se va efectua termino – terminal.se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu MCF în flexie. • posturi recomandate : ° în puseu acut inflamator IFP – repaus în atelă. jocuri cu bile de diferite mărimi.Ergoterapia : . IFD (cuprinderea genunchilor. etc. ° se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale. împletit cu andrele. 17 . care trebuie menţinut cât mai mare.paralel se fac exerciţii ale MCF. Police în „Z“ . ° repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii. înşirarea mărgelelor pe aţă. pensa poli-digitală terminală. brodat. . etc.se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP. brodat cu acul.cusut. croşetat. fiind ineficientă. etc. ţinerea în mâini a unei mingi de tenis.

artritele cronice ale coatelor.R. de obicei în cadrul unei P.în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie prin atele de repaus articular. Picior. 18 . Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă Cot. Obiective şi mijloace : • combaterea durerii prin : o poziţionări.în faza incipientă se vor avea în vedere antagonişti scurtului extensor şi anume : flexorul profund al policelui. lungul abductor şi opozantul policelui. o mobilizări autopasive şi pasivo-active. Obiective . iar articulaţia MCF va fi menţinută în rectitudine (manuală sau atelă). o mobilizări active cu rezistenţă.mobilizarea policelui în abducţie şi opoziţie cu imobilizare articulară IF parţială sau totală pentru a preveni hiperextensia F2. Genunchi. o posturări în limite funcţionale. Şold Articulaţia cotului . Umăr. .. evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză în semiflxie. când se instalează precoce limitarea extensiei. o mobilizări active. cu compromiterea gravă a un or gesturi uzuale. • refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale prin : o mobilizări pasive.

.• refacerea forţei şi stabilităţii prin : o mobilizări active cu rezistenţă. o exerciţii de coordonare. o În stadiile I şi II se utilizează cu precădere mobilizări active libere.    19 .modificările sinovial – articulare la nivelul articulaţiei cotului duc.pacientul îşi poate mobiliza singur articulaţia în condiţii fiziologice uşor contra rezistenţă.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia uşor contra greutăţii proprii a membrului superior. Mecanic este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată. . o În stadiile III şi IV se utilizează : mobilizări activo – pasive . pe de o parte la limitări funcţionale iar pe de altă parte prin interpunerea fosei olecraniene împiedică extensia. La mişcări cu contra rezistenţă intervine mobilizarea tipică de „roată dinţată”. De obicei are loc limitarea extensiei totale şi a supinaţiei la diverse grade.valoarea funcţională a articulaţiei cotului se apreciază printr-un aparat capsulo-ligamentar intact.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia numai prin descărcare.  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru flexia şi extensia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru supinaţia şi pronaţia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare.limitarea mişcării de supinaţie duce la insuficienţa aparatului ligamentar şi leziuni ale capsulei articulare. • stadiu II . Stadiile funcţionale după Seyfried : • stadiul I . mobilizări pasive. Mecanic nu este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.chiar şi prin descărcarea articulaţiei pacientul nu mai poate mobiliza articulaţia.flexia activă în supinaţie va dăuna articulaţiei. • stadiul III . mobilizări pasivo – active . . • stadiul IV . Se vor folosi :  exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei cotului. .

tonifierea muşchilor hipotoni. mobilizări active libere. acest dezechilibru duce la o poziţie de subluxaţiei ventrală a capului humeral. În stadiile III şi IV se urmăreşte: asuplizarea ţesuturilor periarticulare.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia prin descărcare în limitele amplitudinii mişcării. În acest caz apare un dezechilibru muscular cu scăderea flexorilor.Articulaţia umărului Funcţia acestei articulaţii va fi fixată printr-un echilibru de forţe al musculaturii din jur. Procesele inflamatorii de la nivelul umărului duc la contracturi ale capsulei articulare instalate precoce şi contracturi ale musculaturii înconjurătoare. În stadiile I şi II pentru întinderea şi tonifierea muşchilor se execută : mobilizări active cu rezistenţă. Instabilitatea şi diversitatea tonusului muscular sunt corectate prin antrenament dozat progresiv. • stadiul III . Stadii funcţionale după Seyfried în zona de încărcare : • stadiul I . La mobilizare contra propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”. Articulaţia piciorului 20 . • stadiul II . Mijloace : mobilizări activo – pasive.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv în limitele amplitudini fiziologice şi contra propriei greutăţi. învăţarea mişcărilor compensatorii. în special pe flexori şi rotatori.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv (pe toată amplitudinea de mişcare) contra unei rezistenţe. mobilizări pasivo – active. mobilizări pasive. Subluxaţia cranială a capului humeral este deseori consecinţa slăbirii muşchilor rotatori care de obicei fixează capul în cavitate la mişcări. • stadiul IV pacientul nu mai poate mişca uşor nici sub descărcare.

21 . tonifierea musculaturii anexe corectoare: Mijloace : exerciţii cu încărcare.în cazul unei limitări a flexiei dorsale. • stadiul II .pacientul compensează deformaţia sau caută cel de-al treilea punct de sprijin prin flectarea degetului mare care duce la contractarea muşchiului flexor lung al halucelui – favorizează apariţia de halux – valgus. Obiectivele kinetoterapiei : • menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii la antepicior. Insuficienţa sau disfuncţia ligamentară vor produce deformaţiile. • limitarea flexiei dorsale prin folosirea de pantofi cu tocuri înalte.modificări funcţionale cu păstrarea posibilităţii corectării active sub încărcare. După Seyfried stadiile afectării piciorului sunt: • stadiul I .Se numără printre articulaţiile bazate pe ligamente prin care se asigură stabilitatea şi transmisia internă a forţelor. În poliartrita reumatoidă a piciorului apar modificări tipice : .piciorul plano – valg (o poziţie în valg în partea posterioară a piciorului. . mecanica mersului va fi influenţată şi schimbată. orteze stabile. . . • stadiul III deformaţii fixe.). În stadiul III se utilizează : exerciţii cu descărcare. • compensaţia corectă a limitării mobilităţii temporare cu ajutorul susţinătoarelor plantare indicate. talonete corecte la instalarea hipotoniei în muşchiul lungul peronier. o pierdere a bolţii plantare transversale şi longitudinale cu punerea în supinaţie statică a antepiciorului.modificări funcţionale cu posibilitatea corectării pasive sau corectării active cu descărcare. În stadiile I şi II pentru : întinderea şi creşterea mobilităţii. pantofi ortopedici.halux – valgus.

În cazul în care apare deficit de extensie activă.• limitarea flexiei plantare prin înălţarea corespunzătore a părţi anterioare a tălpii pantofului. • stadiul IV .pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului cu contra rezistenţă. • decontracturarea în primul rând a muşchiului flexor lung al halucelui pentru a evita halux – valgus. Instabilitatea ligamentelor laterale e 22 . în limitele păstrării mobilităţii fiziologice. • stadiul II .pacientul nu mai poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului nici prin descărcare. în primul rând a muşchiului lungul peronier şi a muşchiului tibial posterior pentru menţinerea bolţii transversale. Articulaţia genunchiului Importantă pentru stabilitatea genunchiului este existenţa unui aparat capsuloligamentar intact. Împărţirea în stadii funcţionale după Seyfried este : • stadiul I .cauza unor contracturi în extensie poate fi în afara unui hematom şi : o poziţionare înaltă a rotulei sau o scurtare a muşchiului drept femural. poziţii în var sau valg. Procesul inflamator de la nivelul articulaţiei genunchiului condiţionează prin inflamare limitarea mişcării. pe lângă aparatul capsulo-ligamentar. • stadiul III . apar următoarele modificări tipice: contracturi în flexie. Musculatura joacă rolul unui stabilizator activ. Poziţia în var arată o hipotonie a musculaturii laterale. atât în maximă extensie cât şi în maximă flexie: . În poliartrita reumatoidă.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului contra propriei sale greutăţi cu uşurinţă.contracturile în flexie pot fi condiţionate de mişcarea capsulei posterioare sau contracturi ale flexorilor genunchiului. La mobilizare contra propriei greutăţi survine un fenomen tipic de „roată dinţată”. atunci cauza este poziţionarea joasă a rotulei sau o hipotonie a muşchiului cvadriceps. • tonifierea musculaturii.pacientul poate mobiliza articulaţia genunchiului numai prin descărcare. . contracturi în extensie.

• stadiul IV pacientul nu poate mobiliza cursiv articulaţia nici în descărcare. genunchere. mai ales flexorii. învăţarea mişcărilor compensatorii. • stadiul II pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra propriei greutăţi a extremităţii. Consecinţele sunt disfuncţiile articulare care împreună cu durerea conduc la un mers deformat.etc.tonifierea musculaturii hipotone. mobilizări ale articulaţiei genunchiului prin exerciţii dirijate.).asigurarea cu accesorii de mers pentru descărcarea părţii opuse ţi purtarea unei greutăţi de partea bolnavă.însuşirea mişcărilor compensatorii la nivelul coloanei vertebrale. asigurarea cu mijloace ajutătoare pentru descărcare (cârje.compusă de către pacient în mers cu ajutorul flexorilor. contracturi musculare. 23 . baston. Măsuri terapeutice : . mai ales extensia şi rotaţia. tratarea şi prevenirea contracturii prin mobilizarea rotulei. • stadiul III . . La mişcarea propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”.feşe. întinderea musculaturii contractate. Articulaţia şoldului Siguranţa şi stabilitatea acestei articulaţii este preponderent realizată de musculatură. Modificări tipice : limitări ale mobilităţii. Compensaţia întregului lanţ al disfuncţiei duce la deformarea tipică „pseudo-valg” a articulaţiei genunchiului. . . Măsuri terapeutice : orteze externe în cazul insuficienţei ligamentelor.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia numai în descărcare. tonifierea musculaturii hipotone. Modificările inflamatorii reumatice la nivelul articulaţiei coxo-femurale constau în încărcarea la punctele de sprijin ale suprafeţei articulare.tratarea şi profilaxia contracturii prin extensii în diverse stadii în toate sensurile de mişcare. întinderea musculaturii contractate. Stadiile după Seyfried sunt : • stadiul I pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra rezistenţă. Este recomandabilă descărcarea articulaţiei cu accesorii sau orteze.

o modelare cu materiale semimoi. Pe lângă tratamentele medicamentoase. o înşirarea mărgelelor pe sârmă sau aţă.activităţi recomandate : o cusut. Ergoterapia – are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinserţie profesională. 24 ..activităţi recomandate : o rularea unor feşe sau altor materiale în direcţie radială.  deformaţia în „gît de lebădă“ . o croşetat.acest obiectiv se realizează efectuând diferit sau evitând anumite activităţi cotidiene pentru a evita deformaţiile. • Ergoterapia specifică .activităţi recomandate : o sortareade mărgele de diferite mărimi.Terapia ocupaţională în poliartrita reumatoidă Este utilă pentru menţinerea capacităţii funcţionale a bolnavului pentru activitatea zilnică la domiciliu. • forţei şi rezistenţei musculare.  deformaţia „în butonieră“ . Ea urmăreşte refacerea mobilităţii articulare sub aspectele : • amplitudinii articulare. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. .  deviaţia cubitală a degetelor . o imprimarea pe diverse materiale folosind ştampilă cu mâner conic. etc. activităţi care solicită articulaţiile şi musculatura afectată. Terapa ocupaţională – în poliartrita reumatoidă distindgem două aspecte. kinetoterapeutice. în colectivitate sau la locul de muncă. o cusut. Terapia ocupaţională – ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului pentru activităţi oarecare. hidroterapice. • coordonării mişcării. o brodat cu acul.cuprinde activităţi adresate deficitului funcţional propriu-zis al pacientului. terapia ocupaţională şi ergoterapia recurg la gestualitatea împrumutată din tehnicile artizanale şi ale vieţii cotidiene.

25 .orice activitate trebuie întreruptă de perioade de repaus. .respectarea pragului dureros. . . o robinete cu filet (circulare) : se dispune palma pe robinet cu degetele extinse. . răsucim braţul şi umărul pentru a deschide capacul.activităţi recomandate : o rularea unei feşe sau altor materiale în direcţie radială solicitând flexia falangei distale a policelui. o închiderea sertarelor : cu coatele flectate şi palmele orientate spre sol.cuprinde metode de efectuare a unor activităţi astfel încât forţele care ar putea produce deformări sau disfuncţionalităţi articulare sa fie reduse.deschiderea uşilor şi sertarelor. . . se inchide sertarul prin extinderea coatelor.o brodat. o borcane cu capac : se fixează palma pe capac şi folosindu-ne de greutatea corpului. .conservarea energiei. . • Tehnici specifice de protecţie articulară : .folosirea articulaţiilor disponibile mai puternice pentru diversele activităţi. .deschiderea şi închiderea robinetelor. .evitarea oricărei activităţi care implică menţinerea articulaţiilor în aceeaşi poziţie sau folosirea musculaturii în izometrie pe o perioadă nelimitată de timp. tava nu se ricdică numai cu ajutorul degetelor.evitarea posturilor deformatoare. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. menţinând cotul şi degetele extinse.nu trebuie să se iniţieze nici o mişcare care nu poate fi oprită imediat ce sar dovedii că depăşeşte posibilitatea individului. ci ne ajutăm de palme şi articulaţiile pumnului şi cotului. se extinde cotul aplicându-se o forţă descendentă din umăr. o tava de cuptor : se foloseşte mănuşi de protecţie. se răsuceşte braţul spre degetul mare. • Tehnici de protecţie articulară .menţinerea cursei de mişcare şi a forţei musculare.folosirea unor poziţii comode. Principii de protecţie articulară : .folosirea fiecărei articulaţii în planul cel mai stabil anatomic şi funcţional. .  police „în Z“ . se dispune marginea laterală a degetelor mici pe faţa sertarului.deschiderea conservelor.ridicarea şi transportul obiectelor. .

o Mobilizarea activă a flexiei pumnului (contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi al cubitalului anterior) se sprijină antebraţul în supinaţie pe planul mesei.folosirea ustensilelor de bucătărie. carpianometacarpiană) pentru păstrarea mobilităţii şi stabilităţii se va avea in vedere următoarele: • Extensorii pumnului sunt sinergici cu flexorii degetelor în timp ce flexorii pumnuluisunt sinergici cu extensorii degetelor. Protocol de kinetoterapie în reumatismul inflamator al mâinii nivelul articulaţiilor punmului (radiocarpiană. depăşind marginea mesei. o Mobilizarea activă cu rezistenţă.  la 26 . acelaşi exerciţiu. mâna kinetoterapeutului aplicând rezistenţă pe faţa palmară a mâinii. cu mâna în extensie. mediocarpiană. tăiatul se transformă din coasere în tragere.. o se apucă cuţitul sau telul ca şi un „pumnal“ cu mânerul paralel cu linia apofizelor stiloide.

• Mobilizări active cu rezistanţă. În prehensiunea police-digitală se va folosi tipul termino-terminal şi nu cel latero-latarel.(contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi a primului şi celui de-al doilea radial). contrarezistenţa se va aplica la baza metacarpianului II. o Posturarea la nivelul articulaţiei trapezometacarpiană va urmării realizarea unei ample extensii a policelui. • Mobilizări active ale mişcării de abducţie . este afectată articulaţia trapezometacarpiană care pierde parţial extensia şi articulaţia interfalangiană care pierde parţial flexia şi face hiperextensie. pumnul în flexie. mâna depăşind marginea mesei. antebraţul se sprijină pe masă. • Mobilizări active cu rezistenţă. o Mobilizări active cu rezistenţă pe mişcarea de extensie. cu împingerea mâinii subiectului în deviaţie cubitală şi extensie. acelaţi exerciţiu.(contracţie sinergică a cubitalului anterior şi posterior). se aplică contrarezistenţă.înclinaţie cubitală . • Mobilizări active ale mişcării de adducţiei a pumnului . mâna kinetoterapeutului opunându-se mişcării de înclinaţie radială.o Tonifierea selectiva a marelui palnmar. o Pentru tonifierea cubitalului posterior contrarezistenţa se va aplica pe faţa dorsală a metacarpianului V în sensul flexiei şi înclinaţiei radiale. pornind de la poziţia cu palma sprijinită de masă o Mobilizări active cu rezistenţă. Se sprijină palma şi faţa anterioară a antebraţului pe masă. mâna kinetoterapeutului opunându-se înclinaţiei cubitale. Se sprijină palma cu faţa anterioară a antebraţilui pe masă. contrarezistenţa se poate aplica global. sau a unei bune abducţii.  La nivelul policelui prin deformaţia „police în Z”. urmărindu-se 27 . • Posturarea.înclinaţie radială . iar în perioada cronică doar pe timpul nopţii şi a repausului diurn. o Mobilizarea activă a extensiei pumnului (contracţie sinergică a primului şi celui de-al doilea radial şi al cubitalului posterior). se utilizează în perioada acută. ţinând în mână obiecte cu un volum progresiv. • Cele mai afectate tipuri de prehensiune sunt priza police-digitală (policeindex) şi priza policedigitopalmară. pe faţa dorsală a metacarpo-falangienelor sau selectiv pe faţa dorsală a metacarpianului II şi III în sensul flexiei şi înclinaţiei cubitale (radialii fiind extensori şi abductori ai pumnului. cubitalul posterior fiind extensor şi adductor. Ulterior se fac mobilizări active de extensie. o Tonifierea selectivă a cubitalului anterior. contrarezistenţa se va aplica la baza la baza metacarpuanului V în sensul deviaţiei radiale şi extensiei.

antebraţul pe masă. apucă cu priză police-digitală policele pacientului. La nivelul articulaţiei interfalangiene se na urmării prevenirea instalării hiperextensiei. membrul superior cu cotul flectat. . „scai” pe o atelă uşoară în poziţia de imobilizare a mâinii. a deformaţiilor deja instalate. police în uşoară flexie în metacorpofalangiană şi interfalangiană. degetele extinse. deasupra articulaţiei metacarpofalangiană.Pacintul şezând la masă. cu condiţia ca mâna să fie eliberată din aceste atele de câteva ori pe zi şi să se efectueze execiţii specifice.Pacintul şezând la masă. fixând cu policele său pe faţa dorsală articulaţia trapezometacarpiană. Se va introduce şi fixa între police şi palmă un cilindru (diametrul 7-8 cm). 28 . a stadiului clinic şi funcţional în care se află. o Regula de aur al posturării este studierea mâinii. antebraţul pe masă. abducţiei cu adducţia. degetele şi policele extinse. fixând metacarpul policelui pe faţa sa dorsală. o Aceste posturi pot fi menţinute de la câteva zile pâna la 1 – 2 săptămâni sau chiar mai mult în cazul atelelor inamovibile. La finalul mişcării se aplică tracţiuni blânde. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. cu cealaltă mână opune rezistenţă mişcării de extensie a primei falange a policelui. Se cere pacientului să menţină acestă postură de la câteva secunde până la 3-5 minute. . o Posturile vor fi realizate la unghiuri mai mari sau mai mici de amplitudine – alternarea flexiei cu extensia. mâna în pronaţie. iar cu degetele execută extensia pasivă a policelui.  Mobilizări active şi cu rezistenţă. astfel încercându-se rezolvarea poziţionării ei.  Mobilizarea policelui în articulaţiile trapezo-metacarpo-falangiene şi interfalangiene.  Posturarea policelui: . o Posturile se pot realiza în atele seriate (cele mai indicate) în faşă gipsată (perioade scurte de timp) şi în atele inamovibile. cunoaşterea poziţiei funcţionale a mâinii. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. Se cere paicentului să execute extensii în articulaţia trapezometacarpiană şi flexii în articulaţia interfalangiană.prevenirea pierderii extensiei. se va introduce şi fixa între police şi index un obiect în unghi drept. apucă cu o mână (priză police-digitală) peste faţa dorsală a palmei pacientului. ele nu trebuie să producă durere. de câteva ori pe zi. o Posturări pe placa canadiană sau în alte moduri pentru intervale mai scurte de timp de la câteva secunde la 3 – 5 minute.Antebraţul împreună cu mâna este fixat cu faşă elastică. daca se doreşte posturarea policelui în extensie. kinetoterapeutul opune uşoară rezistenţă. mâna în pronaţie.

autopasive. mâna în pronosupinaţie. degetele uşor flectate din metacarpofalangiene şi interfalangiene. Se aşează un obiect la nivelul feţei dorsale a degetelor (săculeţ cu nisip). obiectul. • Posturarea. -Pacientul şezând. antebraţul pe masă. • Posturările vor ţine seama de deformaţia majoră. Kinetoterapeutul în faţa pacientului apucă cu o mână (priza police-digitală) falanga proximală. se cere pacientului să execute extensia degetelor din articulaţia metacarpofalangiană. Se cere pacientului să fixeze faţa dorsală a palmelor pe masă prin împingerea lor în planul mesei. instalându-se un flexum. antebraţul pe masă. -Poziţionarea pumnului (articulaţiile radiocarpiană şi carpienele) în extensie uşoară. La nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se instalează deformaţia de „deviaţie cubitală” a falangelor. iar în articulaţia interfalangiană distală prin pierderea parţială a extensiei. • Afectează articulaţiile interfalangiene proximale şi interfalangiene distale. antebraţul sprijinit pe masă. extensia degetelor făcându-se contra rezistenţei buretelui. • Mobilizări pasive. evitând extensia şi accentuând flexia. interfalangienele proximale în uşoară flexie şi interfalangienele distale libere. 29 . extinzând la limite normale articulaţia interfalangiană distală şi flectând uşor articulaţia interfalangiană proximală. cu faţa dorsală a degetelor. mâinile în supinaţie. metacarpofalangienele în uşoară flexie şi uşoară orientare radială.  La nivelul falangelor se mai poate instala şi deformaţia „în butonieră”. . în atele. active libere şi active cu rezistenţă au scop combaterea pierderii extensiei în articulaţia metacarpofalangiană şi tonifierea muşchilor extensori.Şezând. împingând şi deplasând. • Imobilizarea articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale vor urmării combaterea deformaţiilor menţionate.Pacientul şezând. La nivelul falangelor se instalează deformaţia în „gât de lebădă”. • Mobilizările active libere şi cu rezistenţă vor urmării tonifierea extensorii metacarpofalangienelor cu articulaţia interfalangiană proximală uşor flectată şi articulaţia interfalangiană distală extinsă. Policele va fi în abducţie. mâna în pronosupinaţie. faşă gipsată sau materiale termoplastice. în timpul fazelor acute în perioadele de repaus (nocturn şi intermitent diurn). realizând mobilizarea pasivă a articulaţiei interfalangiene proximale. extinzând degetele sub care se va aşeza un burete. iar cu cealaltă mână apucă falanga a doua. prin pierderea parţială a flexiei în articulaţia intefalangiană proximală prin instalarea unei hiperextensii. .

cu cealaltă mână falanga mijlocie. antebraţul sprijinit pe masă. al aşa-ziselor artrite seronegative. Apoi mută mâinile pe falanga mijocie şi falanga distală. mâna în pronosupinaţie. mobilizând în flexie falanga distală. cu frecvenţă şi gravitate diferită.Şezând.) Spondilartrita achilozantă sau mai simplu spondilita este o boală reumatismală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi oligatorie a articulatiilor sacroiliace. mai bine separat actualmente. precum şi a muşchiului lung flexor pentru pentru o mai bună flexia a falangei distale. executând în articulaţia interfalangiană proximală extensii repetate. • Mobilizările active libere şi cu rezistanţă vor urmării tonifierea muşchiului scurt extensor pentru o bună extensie a falangei mijlocii. fixează cu o mână falanga proximală. Caracteristicile acestui grup sunt: 30 . Kinetoterapeutul în faţa pacientului. • Posturările vor urmării preîntâmpinarea acestor deformaţii. articulaţiile periferice şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinari extraarticulare. Face parte dintr-un grup de boli reumatismale. când cunoşinţele în domeniul geneticii şi imunologiei care au făcut un enorm pas înainte. capabilă să intereseze. .• Afectează articulaţa interfalangienă proximală în flexie (pierde parţial extensia) iar articulaţia interfalangiană distală face hiperextensie cu pierderea parţială a flexiei.A. Kinetoterapia în spondilita anchilozantă (S. • Mobilizările vor avea scop recâştigarea extensiei în articulaţia interfalangiană proximală şi a flexiei în articulaţia interfalangiană distală.

Alteori. Localizarea ei este oarecum diferită. uneori. se încalţă greu. aspectul unei lombosciatici cu unele particularitati: − nu are o topografie radiculară neta (se încadrează în atipii) − nu depăşeşte genunchiul − poate fi bilaterală. la nivelul feselor. Uneori durerea din spondilita anchilozanta este localizată în partea inferioară a coloanei vertebrale şi sugerează un lumbago cronic. probele de elongaţie sciatică sunt negative 31 . dar şi unilaterală cu recidivări pe partea opusă sau evitand o topografie crurală cu orar noctum (ceea ce poate sugera un neurinom) − de cele mai multe ori. a coloanei dorso – lombare şi apoi a coloanei cervicale. de intensitate moderată.aspecte clinice comune (tendinţa la afectare mai curând a articulaţiilor mari decat a celor mici. Sindromul clinic -în majoritatea cazurilor evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendent coloana vertebrală. la inceput nesemnificativă. redoare matinală şi limitarea mobilităţii. care solicită consultul pentru o durere sau o redoare lombară.absenţa factorului reumatoid absenţa nodulilor subcntanaţi sacroileită cu sau fără spondilită . psoriazis cutanat şi unghial infecţii gentitale şi intestinale) agregare familială şi incidenţa crescută a antigenului de histocompatibilitate HLA – B27. foarte rar la tineri.durerea lombosacrată din spondilita anchilozantă are unele trăsături caracteristice.suferinta ia. pentru ca apoi să observe ca este jenat la gesturi uzuale: se apleaca greu. Durerea apare spre ora 3-4 dimineaţa şi trezeşte bolnavul din somn. mai lateral şi inferior. începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace. suferindul este un barbat tânăr de 20-30 ani. -semnele dominante sunt : durere.simptomul principal este lombosacralgia sau lombosciatalgia . dar tenace. În majoritatea cazurilor. la ridicarea din pat pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar. - Clinic: Simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupată în trei sindroame: • clinic • radiologic • biologic. lombosacrată. cu perioade de relativă acalmie. care s-a instalat în luni sau ani. cărora le corespunde articulaţiile sacroiliace. a) prinderea articulaţiei sacroiliace . .durerea se reduce la cădură sau după aspirina şi după reluarea activităţii .corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut .

aceste suferinţe sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulaţiilor interapofizare posterioare.aceste suferinţe pot fi însoţite de astenie. redoarea creşte şi mobilitatea se reduce. scadere în greutate b) afectarea coloanei ..intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare a segmentului . cu ştergerea sau reducerea lordoze fiziologice. testul Schober. în intervale de latenţă aparent completă. costocondrale.pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare uneori cu iradiere în membrele inferioare .manevre ce evidenţiază această stare ( indice deget-sol. Schematic. 7) cu toracele aplatizat anteroposterior "în expiraţie" . uneori stare subfebrilă. prin pusee succesive separate.corespunde fazei de extindere a bolii. inapetenţă. a articulatiilor costovertebrale.clinic bolnavul acuză dureri toracice. extinderea este scindată . contractură musculară paravertebrală .examenul obiectiv evidenţiază un segment lombar rigid. etc) .afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau in continuarea afectării regiunii lombare .poate apărea deformarea cifotică a coloanei (fig. dar cu fiecare puseu. condrostenale şi sternoclaviculare -aplatizarea toracelui este pus şi pe seama atrofierii muşchilor pectorali 32 . Aceasta se face uneori pe durata a 1030 de ani. suferinţă la care se adaugă limitarea expansiunii toracelui în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal . flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate.prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţilor sacroiliace .

.întâlnită la peste 30% din cazuri este întotdeauna bilaterală. pentru a privi in sus. aşa zisa “în L ” sau “de schior” -există şi posibilitatea anchilozei în rectitudine manifestiiri articulare periferice .. cu sau fără pinteni calcaneeni la examenul radiologic − monoartrita a genunchiului − sindrom oligoarticular localizat. deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică .în fazele tardive ale evoluţiei de stabilizare a procesului inflamator şi. sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului (mai ales flexia şi înclinarea laterală) -în cursul evoluţiei capul se fixeaza în flexie şi se proiectează anterior. Această modalitate clinic a de evoluţie a fost denumită forma "rizomelică" a spondilitei anchilozante sau forma Strumpel – Pierre Marie -formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: − centrală – Bechterew c) 33 . afectarea articulatiilor periferice poate irnbraca aspectul de: − talalgie uni sau bilaterală. de obicei trenantă.pot fi întâlnite în cadrul spondihtei anchilozante la o treime din cazuri şi pot surveni fie ca modalitate de debut.afectarea articulaţilor centurilor (mai ales a celei coxofemurale) poate fi o modalitate particulară de debut a spondilitei anchilozante sau poate urma afectării coloanei vertebrale . mai ales când tratamentul a fost tarziu început sau incomplet. trebuie să flecteze genunchii . mai ales la genunchi şi glezne − mai rar o poliartrita trenantă . iar cea cu debut central se poate "periferiza". cifoză (dorsală sau dorsolombară) flexia de grade variabile ale articulaţilor coxofemurale şi genunchilor.clinicienii au denumit forma "scandinavă" a spondilitei anchilozante când această afecţiune debutează prin afectarea articulaţiilor periferice . incât bolnavul.mecanismul cifozei se invacă şi hipotonia muşchilor extensori ai rahisului.bolnavul acuză dureri ce pot iradia spre regiunea occipitală uneori.proiecţia anterioară a capului. la tinerii peste 20 de ani şi adesea urmată de o generalizare rapidă.clinic. probabil legată de artrita interapafizară posterioara şi hipertonia muşchilor anteriori flexori (un dezechilibru între muşchii flexori şi extensori ai rahisului cu predominanţa flexorilor . fie în cursul evoluţiei unei spondilite anchilozante cu debut central la coloana vertebrală (motiv pentru care s-a facut afirmaţia ca o spondilită anchilozantă cu debut periferic se poate "centraliza". dupa ani de suferinţă.

tuberculoza pulmonară datorată mai ales insuficienţei ventilatorii şi mai putin corticoterapiei .complicaţii1e iatrogene ale rontgenterapiei.cea mai severă complicatie este insuficienţa cardiacă. re1ativ rară.o altă complicaţie. ceea ce pledează pentru o disfuncţie respiratorie de tip restrictiv . tulburări de conducere (până la bloc atrio-ventricular complet.coafectarea cardiaca. este luxaţia atlantoaxoidiană care se poate solda cu o tetraplegie .pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile costovertebrale şi sternocostale. tulburări de ritrn datorită leziunilor miocardice concomitente şi foarte rar pericardita) .bolnavii se plang de o senzaţie de înţepenire a toracelui.când coloana vertebrală devine rigidă. Probele respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale prin diminuarea volumului curent şi volumului inspirator de rezervă. De eventualitatea lor trebuie ţinut seama în prescrierea şi individualizarea tratamentului. rezultat al anchilozării articulaţiilor costovertebrale şi sternocostale şi una pulmonară prin procesul de fibroză de grade variabile e) complicatiile spondilitei anchilozante . traumatismele. 34 . chiar uşoare. urmare fie a valvulopatiei aortice şi/sau a cordului pulmonar cronic.complianţa pulmonară este scăzută la bolnavii cu spondilita anchilozantă. poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite anchilozante . ulcere gastro-duodenale) sunt deseori semnalate în evoluţia bolnavilor cu spondilită anchilozantă. se trece de la respiraţia toracică fiziologica la cea abdominală .după 10-30 de ani de evoluţie. dar şi insuficienţa mitrală. corticoterapiei sau antiinflamatoarelor (diferite infecţii. ceea ce creşte contribuţia diafragrnei la vehicularea volumului curent . se poate instala o hipotrofie musculară progresivă mergând până la caşexie . se remarcă cel mai frecvent insuficienţa aortică.Scandinavică d) manifestiiri extraarticulare .− cu prinderea centurilor – Strumpel – Pierre Marie − cu prinderea articulaţiilor periferice .mecanismul afectării funcţiei respiratorii în spondilita anchilozantă include o componentă extrapulmonară toracică. datorat insuficienţei respiratorii restrictive .iridociclita uni sau bilaterală. pot fractura coloana ca pe un os lung cu leziuni neurologice grave .

d) mobilitatea coloanei vertebrale. • semnul Menell (pe extensie). Examenul clinic va cuprinde : •examenul clinic general pe aparate şi sisteme •examenul coloanei vertebrale în ansamblu şi pe segmente. . ca şi al articulaţiilor umerilor.flexum de sold. • semnul trepiedului.precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al segmentelor prinse în procesul inflamator cronic . corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut. . • indicele Schober lombar inversat (extensie) N<3 cm. cu pacientul în ortostatism se urmăreşte debutul sau prezenţa posturii caracteristice spondiliticului (în perioada de stare) : .seobţin informaţii cu privinţă la ritmul evoluţiei bolii şi nu în ultimul rând ne oferă posibilitatea de a aprecia eficacitatea tratamentului.privirea îndreptată spre pământ. flectat. . 35 .segmentul lombar • indicele Schoner lombar (flexie) N >5 cm.delordozare lombară.cifoză toracală.Examenul clinic – funcţional Este important în ceea ce priveşte: .bascularea înainte a bazinului.cap proiectat anterior. . de urmăreşte prezenţa limitării de mobilitate .manevre ce ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei : • semnul Gaenslen (pe flexie). şoldurilor şi cele periferice •stabilirea „restantului funcţional“. b) măsurarea taliei c) prinderea articulaţiei sacroiliace. . . a segmentelor neafectate •înregistrarea în dinamică în fişe a datelor a) observăm aspectul coloanei vertebrale. .cu sau fără flexum compensator de genunchi.

.programele vor viza întreţinerea mobilităţii restante a coloanei vertebrale atât în amsamblul ei cât şi pe segmente: . . • asigurarea unei bune ventilaţii pulmonare quasinormale prin menţinerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. etc. . a deposturărilor coloanei şi eventual a şoldurilor. apariţia oboselii. • indicele acromion – tragus (flexie laterală) N ≈ ½ cm. • metoda Klapp (extensie) N = 2 – 3 cm. .segmentul dorsal • indicele deget – sol (Tomayer – flexie) N = 0 (implicit şi segmentul lombar). • indicele occiput – perete (extensia) N = 0 cm.programele şi exerciţiile vor fi întrerupte la apariţia durerii şi reluate pe un fond dureros moderat. • evitarea sau limitarea extinderii redorillor şi anchilozelor. • menţinerea unui bun tonus mscular la nivelul erectorilor paravertebrali ai trunchiului.segmentul cervical • indicele menton – stern (flexia) N = 0 cm (antrenat şi segmentul D5).poziţiile de lucru în cadrul programului vor fi întodeuna dinspre cele cu descărcare ale coloanei vertebrale spre cele cu încărcarea ei treptată.tonifierea muşchilor care mobilizeză coloana vertebrală se va face prin exerciţii specifice izometrice sau izotonice în funcţie de gradul de afectare instalat. • indicele cirtometric (expansiunea toracică) N = 6 cm. 36 .). în fazele de acalmie. • şold. e) bilanţ articular pentru articulaţiile neafectate • centura scapulară. Obiectivele • evitarea sau limitarea deformărilor.dozarea efortului va fi în funcţie de factorii fiziologici (FC. • indicele Schober dorsal (flexie) N > 3 – 4 cm. • îmbunătăţirea troficităţii generale şi a tonusului neuropsihic.. f) bilanţ muscular. . stadiul evolutiv şi mobilitatea coloanei. Principiile kinetoterapiei . TA.

mobilizări active cu rezistenţă – pentru umeri şi şolduri se urmăreşte tonifierea marelui pectoral şi întinderi active ale muşchilor ischiogambieri. • menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare: o mobilizări active libere. o izometrie. mobilizări active libere – erectorii trunchiului şi capului. menţinerea şi corectarea tonusului muscular : o mobilizări active libere. la care se adaugă exerciţiile pentru articulaţiile şi segmentele nedureroase. acute. Mijloacele folosite : • menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului : o posturi corecte în activităţile zilnice folosind menţinerea erectă a trunchiului (şederea pe scaun cu spătar înalt şi contact permanent al spatelui cu spătarul). fesierii mari. încercând să se atingă limita extremă. şoldurilor şi umerilor. • menţinerea şi creşterea volumelor respiratorii mobilizate : o înstadiile incipiente se va pune accent pe gimnastica corectivă respiratorie. În practică nu se disociază programele kinetoterapeutice de profilaxie de cele de recuperare funcţională. 2 saci cu nisip 2 – 5 kg pe faţa anterioară a umerilor şi alţi 2 saci pe genunchi). În cazul în care s-au instalat deja deficienţele morfo – funcţionale caracteristice bolii obiectivele de evitare sau limitare a infirmităţilor se transformă în corectare sau compensare a acestora. pernă mică sub coloana dorsolombară.continuarea aplicării programului este obligtorie. .în fazele algice. sunt indicate doar tehnici anakinetice. exerciţii de respiraţie. • 37 . poziţie patrupedă. Reeducarea respiraţiei toracale are în vedere conştientizarea mişcărilor cutiei toracice şi ale abdomenului în timpul fazelor respiratorii. musculatura abdominală.. Se execută din decubit ventral. se adresează coloanei vertebrale. mobilizări active asistate. posturările. cu accent pe extensie. iar în faza de acalmie se încearcă recuperarea parţială sau totală a mobilităţii şi a tonusului pierdut. contractura lui ajută flexumul de genunchi). psoasiliacul (hipotonia lui susţine delordozarea. împiedicând instalarea anchilozelor. o stretching. şezînd şi ortostatism. o posturi corective (decubit dorsal.

foarte rar disfuncţia ventilatorie restrictivă poate conduce la instalarea hipoventilaţiei alveolare. : • prevenirea şi corectarea atitudinilor viciose de la nivelul coloanei vertebrale. folosind exerciţii respiratorii localizate. • aigurarea unui sincronism între acţiunile muşchilor inspiratori şi expiratori prin reeducarea echilibrată a acestora. În practică însă. medic. -utilizarea unor structuri de exerciţii simple care pe măsurăa însuşirii se transformă în acţiuni complexe . centurii scapulo – humerale şi hemitoracelui afectat. În special în formele cu cifoze accentuate şi în cifoscolioze testele funcţionale arată acestă tendinţă. independente şi eficiente. Principii -aprecierea obiectivă a stării generale a bolnavului şi adaptarea lui la programul recuprator. kinetoterapeut. -fermitate în conducerea şedinţelor de recuperare. a insuficienţei respiratorii şi a codului pulmonar cronic. În spondilita anchilizantă – forma axială – determină odată cu instalarea anchilizei şi deformării coloanei şi toracelui o disfuncţie ventilatorie restrictivă prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componentei toracice. cu o durată de 15 – 30 minute şedinţa.A. se inregistrează în mod constant o reducere a capacităţii vitale cu 15 – 45 % a capacităţii inspiratorii. • protejarea zonelor afectate prin dirijrea conştientă a coloanei de aer spre zonele integre. Gimnastica respiratorie în spondilita anchilozantă Obiectivele gimnasticii respiratorii în S. • menajarea articulaţiilor intervertebrale şi costovertebrale cu menţinerea în limite fiziologice a mobilităţii acestora.A.Un program kinetic adecvat va trebui efectuat de spondilitic toată viaţa – 2 – 3 şedinţe cotidiene. • adaptarea sistemului respirator la posibilităţile fiecărui bolnav. La bolnavii cu S. care reprezintă aproximativ 30 – 35 % dein ventilaşia globală. a ventilaţiei maxime pe secundă cu 25 – 60 % dar cu uşoară creştere a volumului rezidual şi a capacităţii respiratorii 38 . -cooperarea dintre bolnav (sau familia lui). -precizarea mijloacelor şi metodelor recuperatorii în concordanţă cu realitatea clinică şi funcţională.

Expansiunea redusă a toracelui este compensată de mobilitatea crescută a disfragmului care la 3 – 4 cm în respiraţia liniştită sau 6 – 7 cm în cea forţată la subiecţii normali poate să ajungă la 6 cm şi respectiv la 11cm în cazul spondilitei anchilozante. Este deosebit de utilă în spondilita anchilozantă putând fi aplicată chiar şi în puseu inflamator acut şi continuată tot mai intensiv odată cu diminuarea acesteia. În stadiile incipiente .exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. • • Hidrokinetoterapia în S. De asemenea. cu reducerea de volum curent – tendinţă generală în disfuncţia ventilatorie restrictivă – face ca spondiliticul să fie mereu la un pas de hipoventilaţie. Tendinţa de tahipnee.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale.când coloana vertebrală şi articulaţiile costovertebrale nu au fost blocate de evoluţia ascendentă a bolii. Pe măsură ce boala evoluează iar funcţia cutiei toracice în mecanica ventilatorie scade • reeducarea respiraţiei toracale Mijloace : . De aici importanţa pentru aceşti bolnavi. dar care nu se instalează decât în cazul unor boli intercurente bronhopulmanare sau în cazul apariţiei unui sindrom obstructiv. distribuţia intrapulmonară a aerului ca şi „closing“ – volumul sunt normale. 39 .funcţionale. de a evita astfel de decompensări prin prevenirea apariţiei bolilor aparatului respirator sau de a le trata cât mai precoce atunci când apar. Obiective • gimnastică corectivă respiratorie • reeducarea respiraţiei toracale. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : .A.exerciţii de reeducare respiratorie toracală reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . complianţa toraco – pulmonară este scăzută. Durata unei şedinţe este de aproximativ 20 – 30 minute.

 în grup. Colegiul American de Reumatologie definişte fibromialgia ca afecţiune dureroasă musculoscheletică difuză şi bilaterală apărută de cel puţin trei 40 . relaxează musculatura. în bazine (piscine) terapeutice cu programe conduse şi asistate de kinetoterapeuţi. o fie în sens de contrarezistenţă când mişcarea se execută lateral sau de sus în jos. Avantajele hidrokinetpterapiei :  mobilitate articulară mai bună – căldura apei (32 – 36 grade C) sedează durerile. modificări de dispoziţie. Există şi unele teorii despre posibile cauze. creşte complianţa ţesutului conjunctiv făcându-l mai uşor distensibil. adaptate stadiului evolutiv al S. dar nu există dovezi suficiente pentru a susţine nici una din aceste ipoteze: .A. permiţând modulări de tip analgetic. articulaţiile sau organele interne. tulburări de memorie şi toleranţă scazută pentru durere şi alte simptome. În 1990. -fibromialgia este cauzată de dezechilibrul hormonal al cortizolului şi al hormonului creşterii (hormonul somatotrop).  control mai bun asupra posturii corpului – descărcarea de greutate a corpului în apă (principiul lui Arhimede). Se poate executa :  individual în căzi special amenajate în scopul educării analitice a unor deficite funcţionale secundare proceselor inflamatorii – entezo – articulare. Fibromialgia se caracterizează prin durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane.  presiunea hidrostatică a apei poate fi utilizată în cadrul exerciţiilor fie în: o sens facilitator al mişcării când mişcarea se execută de jos în sus. Din fericire. puncte sensibile localizate şi tulburări de somn. Sensibilitatea exagerată poate fi rezultatul modificărilor chimice din creier sau maduva spinala care controleaza durerea. slabiciune şi o varietate de alte simptome. Fibromialgia Fibromialgia este un sindrom de durere cronică. nu este o boală sau o afecţiune medicală fiziologică. fără riscul accentuării inflamaţiei patogene. Dezechilibrele hormonale duc la oboseală. -fibromialgia este legată de dezechilibrul chimic al creierului care duce la scăderea toleranţei la durere şi la un somn neliniştit cu oboseală în timpul zilei. acest sindrom nu afectează permanent muşchii.Hidroterapia menajează structurile entezo – artritice.fibromialgia este asociată cu celule nervoase foarte sensibile din maduva spinării şi creier. ligamente).

tulburări digestive (constipaţie. iar dimineaţa se simt obosiţi. 2 – faţa posterioară. se trezesc de mai multe ori pe noapte. când nu dorm destul. 41 . uneori trebuie să ia sommifere.tulburări de memorie şi de concentrare datorate oboselii. Puseele cu oboseală şi dureri musculare sau articulare sunt frecvente. Simptomatologia poate dura de la câteva zile până la câteva luni. .durerea cronică este cel mai frecvent simptom. dar nu se ştie dacă este din cauza depresiei sau consecinţa durerilor musculare. .redoare matinală cu durată de mai puţin de o oră. de cele mai multe ori. stressaţi sau extenuaţi. gradat. Fig.simptome pseudogripale. .oboseala. în special după stress fizic sau psihic. când sunt obosiţi. . care interferază cu munca şi activităţile zilnice. punctele “tender points”caracteristice fibromialgiei Varietatea şi severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta. aceasta aparea. .1 – faţa anterioară. Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice şi perioade simptomatice.cefalee. Mulţi pacienţi acuză dureri accentuate la temperaturi scăzute sau umiditate crescută.tulburări de somn. . . pacienţii se plâng ca noaptea nu reuşesc să doarmă. diaree). punctele “tender points” caracteristice fibromialgiei Fig. mulţi pacienţi dau impresia de a fi deprimaţi. .luni şi asociată cu prezenţa la examenul clinic a cel puţin 11 puncte „tender points” (microzone de fibră musculară contractată. .prurit (mâncărimi).senzaţia de anestezie sau furnicături în mâini şi în alte segmente ale corpului .anxietate şi depresie. Simptome mai rare la persoanele cu fibromialgie pot să fie: . la sfârşitul zilei uneori pacienţii se simt ca şi cum ar „fi fost bătuţi”. hipersensibilă) musculotendinoase dureroase.

• kinetoterapie.identificarea factorilor care accentuează simptomatologia. Exerciţiile trebuie să se facă în sigurantă. Daca pacientul a fost diagnosticat recent cu fibromilagie. ei vor fi nevoiţi să-şi ajusteze munca şi stilul de viaţa în funcţie de severitatea simptomelor. electroterapie. dar nu sunt de durată. . Din păcate. Cele mai eficiente par să fie pregabalinul şi tramadolul. multă lume nu răspunde o serie de tratamente aplicate. termoterapie pentru scăderea durerii musculare. tratamentului initial are ca obiective şi mijloace: . . Programul kinetic poate începe cu cu exerciţii de mobilitate. Sedativele care creează dependenţa trebuie evitate. nivel la care se poate ajunge după mai multe luni. Tratamentul în fibromialgie este concentrat pe abordarea durerii. 42 . exerciţiul fizic este unul dintre cele mai bune remedii pentru scăderea durerilor. sunt folosite medicamente precum antidepresivele. Ei trebuie încurajaţi să lucreze la nivelul maxim fără să-şi agraveze suferinţa. crioterapie. ar trebui făcute de minim 3 ori pe saptamână. Ca să fie eficiente. pregabalin). apoi stretching pentru fiecare grup muscular. Unii pacienţi este posibil să nu ajungă niciodată la un astfel de nivel. .reducerea treptată a stressului. hipnoticele nonbenzodiazepinice.infiltraţii cu anestezice locale (lidocalina 1%) când durerea este localizată în special la nivelul punctelor de tensiune. de creştere a forţei musculare şi cele aerobice. oboselii. depresiei şi altor simptome specifice fibromialgiei.scăderea durerii şi senzaţiei de redoare. agoniştii de dopamină. Tratamentul poate include: • medicaţie: . Ideal ar fi să se ajungă la o frecvenţă de 4-5 ori pe saptamână.identificarea tulburărilor de somn. Sunt recomandate exerciţiile de mobilitate articulară. în special prin kinetoterapie.Simptomele pot fi controlate prin tratament. durerea intensă sau depresie. îmbunătăţirea stării de spirit şi a funcţionalităţii. Exerciţiile aerobice trebuie să fie la început mai puţin intense. • masaj. timp de 20-30 de minute pe zi. urmând să crească progresiv în intensitate. în speranţa de a întrerupe cercul vicios al toleranţei scăzute la durere.pentru diminuarea durerii se pot folosi medicamente din clasa analgeticelor şi antiinflamatoarelor nesteroidiene miorelaxante şi antiepileptice (gabapentin. astfel. anticonvulsivantele. . fără creşterea durerii. deoarece după o perioada devin ineficiente şi pot agrava tulburările de somn.pentru ameliorarea tulburarilor de somn. Tratamentul medicamentos este indicat pentru tulburarile de somn. . dacă există.

. Se începe cu exerciţii uşoare în apă 1 . se face acest lucru atât timp cât pacintul se simte confortabil. Mers apoi alergare uşoară. terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile. Obiective şi mijloace: reducerea durerii şi a altor simptome. creşte fluxul sanguin. Obiectivele şi mijloacele utilizate în tratamentul de întreţinere sunt asemănătore celor din tratamentul iniţial.se începe cu un mers lent de 5 minute în prima zi. până când se ajunge la 60 minute de mers pe zi. având un avantaj important faptul că nu solicită articulaţiile. . în final este indicat să se lucreze până la înot de 30 de minute. să aibă încredere în propriile abilităţi.Pilates pentru efectele benefice în diminua durerea şi creşterea forţei musculare. .alergare .Yoga este recomandată nu numai pentru durere. să vadă evenimentele dintr-o perspectivă luminoasă şi constructivă. îmbunătăţirea stării generale reducerea stressului informarea despre fibromialgie. În continuare sub atenta coordonare a medicului curant.masaj terapeutic 43 . din punct de vedere psihologic.mersul .• hidrokinetoterapia. Kinetoterapia.aerobic – low-impact este extrem de util pentru creşterea pragului de durere in fibromialgie.înot în diferite stilui. • psihoterapie. dar şi pentru anxietate un alt simptom al fibromialgiei. Se pastrează adăugarea de 1 sau 2 minute pe zi. . se adaugă un minut. precum realizează o mai mare flexibilitate. să controleze stressul. Tratamentul de întreţinere (la domiciliu) este esenţial pentru tratarea fibromialgiei. . .2 minute.bicicleta. . se poate alterna cu jogging lent..stretching în scopul întinderii masei musculare. Când se ajunge la acest punct. în general este indicat să efectuaţi acest exerciţiu timp de 60 de minute. mediul acvatic este cel mai potrivit pentru aceasta categorie de pacienţi. kinetoterapeutului şi psihologului pacientul va putea continua tratamentul acasă. . A doua zi. mers cu bicicleta în aer liber sau pedalat la bicicleta de interior. Aceasta ajută la scăderea anxietăţii. . foloseste ca mijloc principal exerciţiul fizic sub diferite forme. executat cu o dutrată de până la 20 secunde. în cadrul tratamentului de întreţinere.după ce se poate face confortabil un mers pe jos 3 sau 4 ori pe săptămână. iar plimbare. se face o plimbare de cel puţin 1 oră pe zi de 3 sau 4 ori pe săptămână.

astfel în cazul în care acestea nu ajută să se aplice de măsuri corespunzătoare. Pacienţii pot răspunde 44 . stressul fizic sau emoţional şi epuizarea se pare că sunt factori favorizanţi în fibromialgie. frecvente la pacienţii cu fibromialgie. etc).adaptabilitatea şi modificările pe care le-ar putea face. medicaţia poate fi ajustată sau se pot încerca medicamente noi. Altă componentă importantă a tratamentului este evitarea sau limitarea factorilor favorizanţi sau stressanţi care accentuează simptomatologia. Este posibil ca efortul pacientului să nu fie bine dozat. Exerciţiile pot fi grele şi dureroase la început. Simptomatologia poate fi debilitantă. kinetoterapeut şi psiholog pentru a observa eficienţa acestuia. prin urmare este importantă continuarea pe termen lung a tratamentului.severitatea simptomelor. Este posibil ca modificarea simptomatologiei să fie corelată şi cu alte afecţiuni în afara de fibromialgie. care trebuie cuprinse în protocolul de tratamentul de al pacienţilor respectivi. . Este foarte important să creştem progresiv cu fiecare exerciţiu timpul de lucru. Dacă apar simptome noi sau cele prezente se accentuează. aceştia pot reevalua tratamentul. Acestea apot fi tratate cu succes dacă sunt recunoscute şi discutate cu psihologul. Vremea rece sau umedă. Astfel că. exerciţiile fizice produc creşterea secreţiei de serotonină şi adrenalină. se recomanda discutarea lor cu medicul curant. O mare importanţă trebuie acordată semnelor de depresie sau anxietate. somnul insuficient. kinetotarapeutul si psihologul. astfel că pacientul poate trece prin perioade în care se simte mai rău decat de obicei. baschet. necesar sau dorit de pacient. Fibromialgia nu este o boală progresivă şi nu duce la disfuncţii fizice permanente. oboseala. este dificil de analizat dacă un anumit tratament funcţionează sau nu. care sunt inhibitori ai durerii fizice. Este necerară evaluarea în dinamică a tratamentului de către medicul curant. Simptomele fibromialgiei sunt prezente în pusee. pacientul să facă prea multe exerciţii fizice sau prea puţine. Protocolul de tratament. dar după ce sunt folosite încep să aibă efect prin faptul că pacienţii se simt mai puternici şi mai sănătoşi. este alcătuit în funcţie de: .tehnici de relaxare. Kinetotarapia este una dintre cele mai importante tratamente pentru fibromialgia. Având în vedere faptul că simptomele fibromialgiei apar şi dispar. Pacienţii pot prezenta şi alte afecţiuni articulare sau musculare (artrita reumatoidă sau lupusul)..posibilitatea de a produce tulburări în viaţa persoanei. Se vor evita exerciţii sau activităţile care implică sărituri (dans. .

de obicei. tratamentul medicamentos nu este foarte folositor pentru fibromialgie. scad contractura musculară şi ameliorează starea generală a pacientului. fitoterapie. ajută la ameliorarea sau controlul simptomelor fibromialgiei. vitamine. Tratamentul fibromialgiei presupune colaborare între specialisti. Cele mai bune rezultate le are pacientul care participă activ la propriul tratament. Pacienrtul trebuie să aibă răbdare şi să fie conştient de faptul că tratamentul continuu. Antialgicele narcotice şi somniferele care duc la dependenţă sunt folosite rar în tratamentul fibromialgiei. poate fi tentant să se abordeze un tratament care promite multe dar în realitate să nu fie atat de eficient. dar fac parte. de obicei. Având în vedere că fibromialgia este o boală atât de greu de tratat. suplimente dietetice. ca acupunctura sau electroacupunctura.diferit la fiecare tip de tratament şi de aceea necesită timp şi trebuie abordate tratamente diferite pentru găsirea celui potrivit. Acestea pot întrerupe periodicitatea simptomelor. pacientul trebuie să se informeze şi să discute cu medicul curant despre intenţiile de a urma tratamentu respectiv. Trebuie ajustat stilul de viata astfel încât să includă tratamentul. care pot ajuta în momentul puseului şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. pot reduce durerea şi pot ameliora tulburările de somn întrun puseu. evaluare în dinamică şi continuitate în timp. Alte tratamente care pot fi folosite în cazul fibromialgiei includ stimularea electrica transcutanată a nervilor. pot ajuta la scăderea stressului. Pacientul poate descoperi una sau mai multe terapii alternative sau complementare care ajuta simptomatologia. 45 . dintr-un plan de tratament mai mare care se axează pe kinetoterapie şi alte tipuri de tratament. etc. Terapia complementară prezintă o gamă de tratamente specifice pentru fibromialgie. În general. reflexoterapia. Înainte de a încerca o terapie alternativă. în special programele de kinetoterapie care necesită să fie executate regulat. Terapii complementare sigure.