Kinetotarapia în afecţiunile reumatice - master – L.P.

1 – Examenul clinic al bolnavului reumatic Examinarea bolnavului reumatic va cuprinde:  Examenul subiectiv:  Modalitatea de debut – acută sau progresivă, bolile reumatismale inflamatorii au debut acut unic sau în pusee, pe când bolile reumatismale degenerative debutează şi evoluează progresiv, iar unel boli reumatismale au un debut acut după un efort prelungit.  Prezenţa în antecedente a unor infecţii de focar (faringiene, intestinale etc.) legate de debutul sau evoluţia bolii.  Durerea – în bolile reumatismale inflamatorii durerea este premergătoare modificărilor anatomopatologice articulare. Se va lua în considerare: - sediul; - intensitatea; - caracterul (arsură, crampă etc); - frecvenţa (continuă, perioade de acalmie); - durata (minute, ore, zile); - fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip mecanic; - fixă sau migratoare; - factori agravanţi (ortostatism prelungit, mers pe teren accidentat, urcat-coborât); - durere diurnă sau nocturnă; - simetrică sau asimetrică. Examenul obiectiv:  Inspecţia, din ortostatism, mers sau culcat, se vor urmării: statura, constituţia, stare de nutriţie. - postura generală – deviaţii ale coloanei, deviaţii ale articulaţiilor periferice; -postura segmrntară, cu etiologie diferită – posttraumatică, reumatismală inflamatorie, neurologică, mărire de volum a articulaţiilor (hidartroză, hemartroză); -examinarea tegumentelor – erupţii cutanate, edem.  Palparea, se poate constata prezenta unei: atrofii musculare, hipotonii, atonii musculare, retracţii tendino-musculare, temperatura cutanată.
1

 

 Mobilizarea, cuantificarea gradului de mobilitate a unei articulaţii este foarte importantă în aprecierea a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile trebuie să vizeze: - detrminarea masei musculare (hipotrofie, atrofie, hipertrofie, alungire sau scurtare); - determinarea forţei musculare; - determinarea gradului de libertate, de mişcare.  Examenul paraclinic investigaţii biologice; investigaţii imagistice – radiografie, ecografie, artroscopie etc. În procesul de evaluare orice metodă folosită trebuie să posede patru calităţi: să fie simplă; să fie reproductibilă pentru observatori difeiţi; să reflecte starea clinică a pacientului, -să fie sensibilă (capabilă să facă distincţia între un tratament util şi un tratament ineficace). În depistarea unei metode de evaluare utile unui scop, trei caracteristici sunt esenţiale: descrierea a ceea ce se consideră „normal“, cu explicaţii clare; cotaţia să utilizeze un număr de grade limitat; itemii folosiţi să fie în număr redus. O evaluare eficientă permite evitarea unor metode de evaluare inutile. În acest sens, în prima etapă, evaluarea se va raporta la cunoştinţe despre: • patologia subiectului; • teritoriul anatonic afectat. Pentru a înţelege mai bine evaluarea bolnavului reumatic este necesar sa clarificăm unele noţiuni: deficienţe – structuri, organe; incapacitate – persoane; handicap – în contextul socio-economic, rolul social al unei persoane. De exemplu: goniometria articulaţiilor genunchilor arată o pierdere de amplitudine şi evidenţiază semnalmente de durere, frecvent. Incapacitate de a coborâ scările normal, trebuie să încerce să coboare câteva scări. În acest sens evaluarea kinetică a bolnavului reumatic va cuprinde: A. Evaluarea iniţială a deficienţelor • deformaţiile structurilor anatomice; • mobilitatea articulară (goniometrie)
2

• forţa musculară. B. Evaluarea iniţială a incapacităţilor • aptitudini gestuale (incoordonare, dismetrie) • activităţile zilnice uzuale (ADL) • capacitatea de a-şi îndeplini activitatea profesională. În alegerea metodelor utile trebuie să stabilesc cu precizie ce trebuie să măsor pentru a pune în evidenţă incapacitatea de care suferă pacientul, iar în viitor să imi permită să observ rezultatele. Examenul coloanei vertebrale În practica terapeutică coloana vertebrală trebuie privită ca un întreg şi apoi trebuie examinat fiecare segment al său în parte. Repere anatomice : - foseta subocipitală (corespunzătoare atlasului); - apofizele spinoase C4 şi C5 (care sunt mai retrase) şi C7 (cea mai proeminentă); - spinele omoplatului (se găsesc la nivelul vertebrei D2); - crestele iliace (orizontala care le uneşte trece prin dreptul vertebrei L4). Inspecţie în poziţie ortostatică coloana are o proiecţie rectilinie în plan frontal; în plan sagital se identifică trei curburi fiziologice: ° lordoza cervicală – la nivelul lui C3 are o săgetă de 4 – 6 cm; ° cifoza dorsală, ° lordoza lobbară – la nivelul L2 are o săgeată de 3 – 4,5 cm. Palpare Coloana se palpează în condiţii de relaxare musculară. Se pot evidenţia contracturi sau retracturi musculare, edem etc. coloana vertebrală cervicală şi lombară se palpează în decubit ventral; - coloana vertebrală dorsală se palpează din poziţia aşezat pe un scaun cu spătar, cu faţa la spătar, braţele sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe braţe. Percuţia Poate declanşa durere în punct fix sau la mai multe nivele. Se execută vertebral şi paravertebral. • semnul Seze „soneriei“ - percuţia în ortostatism a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în membrul inferior afectat (lombosciatică). Mobilitatea coloanei vertebrale
3

Se apreciază mai întâi global şi apoi pe segmente. Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care poate realiza au valori de: flexie 110° - 135° extensie 50° - 75° lateralitate 60° - 80° rotaţie 75° - 105°. Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală de tip cifoză, aproximativ 35°; curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 40° - 50°. Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor intervertebrale, când coloana vertebrală este dispusă vertical. a) Segmentul cervical Este cel mai mobil segment, mişcările posibile în acest segment sunt: - flexia – extensia capului – aceste mişcări însumează mobilitatea în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează o amplitudine în flexie de 30° - 45°, din care primele 20° sunt în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu goniometre speciale sau prin evaluara, în centimetrii, a distanţei dintre diferite repere anatomice. - înclinarea laterală, măsoară 40° - 45°, din care 15° - 20° în articulaţia atlantooccipitală; - rotaţia capului (stânga – dreapta) are o amplitudine de 45° - 70°, fără participarea articulaţiei atlantooccipitale cu al cărei aport amplitudinea creşte; - circumducţia, este o mişcare combinată. Flexia • indicele menton – stern (N = 0) - pacientul în ortostatism sau aşezat, execută flexia capului, încearcând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanţa dintre bărbie şi stern în cm. Se are în vedere că felxia antrenează şi coloana vertebrală dorsală până la D5. Extensia • indicele occiput – perete (N = 0) -pacientul în ortostatism cu spatele la perete, se execută extensia capului, încercând sa atingă peretele cu occiputul. Se măsoară distanţa dintre perete şi occiput în cm. Înclinare laterală
4

după care se măsoară din nou distanţa dintre acromion şi tragus în cm. b) Segmentul toracal (dorsal) Nu există o mobilitate a coloanei vertebrale toracale propriu-zisă întrucât în dinamica sa implică participarea asociativă a coloanei cervicale sau lombare. .se urmăreşte poziţia umerilor să fie fixă. . este mai limitată. Flexia . . mişcările în acest segment sunt reprezentate de: . • aprecierea unghiului – 40° .este implicat şi segmentul lombar. se măsoară distanţa dintre acromion şi tragus. La fel se execută şi în cazul flexiei laterale spre dreapta.flexie.pacientul în ortostatism.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.• distanţa acromion – tragus . Coloana vertebrală dorso – lombară. se notează diferenţa.pacientul în ortostatism sau aşezat. apoi se execută un expir forţat. Se măsoară unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor în grade. .45° . . din care 50° în segmentul dorsal şi 40° în segmentul lombar. • indicele deget – sol ( Tomayer N = 0) . pacientul execută mişcarea de înclinare laterală spre stânga.în mod normal diferenţa între rezulttul obţinut iniţial şi cel obţinut după ce sa executat flexia laterală trebuie să fie de aproximativ 1 / 2.pacientul în ortostatism sau aşezat. execută un inspir forţat.45° pentru fiecare parte. Expansiunea toracică • indicele cirtometric (N = 6 cm) . Se măsoară perimetrul toracic în inspir forţat şi apoi în expir forţat.înclinarea laterală (stânga – dreapta) este de 20° . măsoară 80° . 30° . genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.extensia. • indicele Schober dorsal 5 . se execută flexia trunchiului până când degetele mâinii ating solul/vârful picioarelor.rotaţia (stânga – dreapta) este de 30° .90°. execută înclinarea laterală a capului spre stânga.30° şi este aproape imposibil de a o aprecia obiectiv. Se măsoară distanţa dintre degetele mâinii şi sol/vârful picioarelor în cm.25°.

6 . . se procedează la fel şi în partea stângă. Normal distanţa trebuie să crească cu cel puţin 5 cm. se ia punct de reper punctul de pe faţa laterală a coapsei corespunzător degetului medius cu membrul superior extins. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.pacientul în ortostatism. nu se execută extensie în segmentul lombar. Se măsoară distanţa dintre planul banchetei şi nivelul vertebrei D1. se măsoară apropierea celor două puncte. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus).un segment mobil. se măsoară din nou distanţa dintre cele două puncte. execută extensia maximă a trunchiului. se execută înclinare laterală spre dreapta şi se notează din nou punctul corespunzăror degetului medius. Extensia Cu participarea coloanei cervicale.pacientul în decubit ventral. În mod normal distanţa se micşorează cu cel puţin 3 cm. Rotaţia dorso – lombară . se poate realiza cu un goniometru special • metoda Klapp (N = 2 – 3 cm) .. se execută flexia maximă. se execută extensia coloanei lombare. Extensia • indicele Schober lombar inversat . Se măsoară distanţa dintre C7 şi D12. antrenând în mobilizare şi celelalte segmente ale coloanei şi chiar articulaţiile coxo-femurale.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. în cm. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. Flexia • indicel Schober lombar .pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.în mod normal distanţa creşte de la aproximativ 27 – 30 cm cu 3 – 4 cm. c) Coloana vertebrală lombară . se execută flexia maximă a trunchiului. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.pacientul în decubit lateral se tentează mobilizarea bazinului într-o direcţie şi a toracelui în direcţia opusă.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. Înclinare latareală (stânga – dreapta) . Se măsoară distanţa dintre cele două puncte în cm.

este o manevră de tip Lasegue combinat cu flexia piciorului la unghiul maxim nedureros (punerea în tensiune a ischiogambierilor) • semnul flepping (echer) . 7 - . sensibilitatea dureroasă la mişcările de flexie şi extensie poate fi testată.pacientul în decubit dorsal. un membru inferior în afara planului iar celălalt hiperflectat din coxo-femurală.în decubit lateral cu membrul homolateral flectat. apare durere în articulaţia sacro-iliacă. Examinări privind evidenţierea afectării vertebrale -durere în memebrul inferior ori de câte ori se creează o modificare de tensiune între duramater şi discul intervertebral. execută hiperextensie membrul inferior liber. • semnul Gaenslen (pe flexie) . • semnul Bragard . de către examinator (se tractează nervul sciatic). aşezat.pacientul în şezând la marginea patului. ridicarea pasivă a membrului inferior extins. se execută extensia membrelor inferioare cu genunchi extinsi.pacientul în ortostatism. • semnul Menell (pe extensie) . • semnul trepiedului -în decubit dorsal. decubit. sub 60°. flexia bruscă a capului determină durere lombară sau în membrul inferior (mişcarea tracţionează ascendent duramater). manevra pune în tensiune articulaţiile sacroiliace şi declanşează durerea. se apasă (cu tendinţă de depărtare) la nivelul spinelor iliace antero-superioare de către examinator. Mişcarea este dificilă sau imposibilă în cazul unei afectări vertebrale.Articulaţia sacro – iliacă are o mobilitate foarte redusă.în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei. apare durere la nivelul membrului inferior pe faţa posterioară a coapsei. • semnul Lassegue (semn radicular) . apare durere în articulaţia sacroiliacă de partea membrului inferior flectat (în afectare inflamatorie). care iradiază pănă sub genunchi. • semnul Lery sau Neri .

.pacientul în decubit ventral. • mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este apreciabil mai mare decât valorile recunoscute ca normale. Umăr. funcţia de prehensiune a mâinii. • scăderea forţei musculare cu urmări asupra capacităţii funcţionale specifice fiecărei articulaţii (ex. • semnul Neer – tendinita supraspinosului 8 . etc. L. . • mişcări posibile în alte planuri decât cele fiziologice determinând instabilitate articulară. antepulsie 10 – 45°. diferenţiindu-se astfel o suferinţă a părţilor moi extraarticulare de suferinţe de cauze intraarticulare.).examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. funcţia de stabilitate a genunchiului în mers.recuperarea funcţională a mişcărilor umărului (articulaţia cu cel mai mare grad de libertate din organism).mobilitatea umărului se explorează în mod pasiv şi activ. contracturi musculare.obstacol subacromial dureros la 45° în abducţie. semnul este pozitiv atunci când declanşează durere de partea anterioară a coapsei (prin punerea în tensiune a nervului crural). Cot. Articulaţia umărului .). osteofite. etc. • semnul Dawbarn – tendinita supraspinosului . se execută flexia gambei pe coapsă. comportă recuperarea integrală a unui complex de cinci articulaţii strâns legate dinpunct de vedere biomecanic. rotaţie 0°. 2 – Examenul clinic al bolnavului reumatic.P. corpi străini) ° extraarticulară (scurtări tendinoase. Picior şi Gleznă Examenul articular Modificarea mobilităţii articulare se poate face în mai multe sensuri : • limitarea de mobilitate (importantă mai ales în evoluţie) poate fi de cauză: ° intraarticulară (distrugere de cartilaj articular.poziţia funcţională : braţ în abducţie la 60°. Genunchi. Şold. .• semnul Lasegue inversat . Mână.

• ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă.bilanţul sintetic (global) : • ducerea mâinii la gură – pentru flexie. însă peste această valoare. . etc. ci numai ajutat.braţul cade pe lângă corp.poziţia funcţională : pumn în extensie 25 – 45°. Articulaţia cotului . • prezintă un arc dureros în abducţie 30 – 40°. . ° când funcţia degetelor este compromisă. . • ducerea mâinii în regiunea lombo – fesieră – pentru extensie.între 15 – 60° mişcarea poate fi executată. cu cotul la 90°.- - - -durere la ridicarea braţului în poziţie neutră cu fixarea umărului de către examinator. • semnul Moseley – umărul pseudoparalitic. 9 . Mâna -orice alterare a elementelor structurale ale mâinilor poate compromite parţial sau total unele din funcţiile lor complexe. • răsucirea cheii în broască în sens antiorar – pentru pronaţie.poziţia funcţională : flexie 80 – 90° în pronosupinaţie. mai ales la mişcarea contrată – tendinita supraspinosului.uneşte extremitatea inferioară a humerusului cu extremităţile superioare radio – cubitale şi condiţionează o serie de mişcări esenţiale (ducerea alimentelor la gură.) . • semnul Speed – tendinita bicipitală. • semnul Yergason – tendinita bicipitală. . • nu este posibilă rotaţia externă . gestualitatea profesională. pacientul nu poate face primele 15° ale abducţiei.umărul pseudoparalitic. ° în artrodeze : pumn în extensie 20 – 25° şi uşoară înclinaţie cubitală. durere la supinaţie contrată. se recomandă fixarea pumnului în „cârlig” : pumn flexie 10 – 15° şi degete în flexie. • ţinerea unei tăvi pe palmă – pentru supinaţie.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. durere la flexia braţului cu cotul extins şi antebraţul în supinaţie. în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive – umărul pseudoparalitic. „salutul roman”.

tipuri de prehensiune (după Cordun M. aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget. flexia sau extensia forţată – dureroase. în particular a indexului.examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios. • testarea bilanţului muscular (flexie – psoas – iliac. .) • examinarea mersului. sau pulpele a două degete. 10 amplă în radioscafoidiană. simetria feselor). . etc. • prehensiunea prin opoziţie digito-palmară între palmă şi ultimele patru degete.se apreciază sensibilitatea burselor : • trohanteriană : mişcări de rotaţie internă cu flexie – dureroase.se caracterizează printr-o stabilitate superioară şi o mobilitate mai redusă (compensată parţial de către coloana lombară). Articulaţia şoldului . • ischiogluteală : poziţia şezând .provoacă durere. când este tridigitală. metacarpofalangiană şi interfalangiană. • măsurarea celor două membre inferioare (lungimea. extensie – fesier mare.1999) : • prehensiunea terminală – între extremitatea pulpei policelui.. • prehensiunea palmară – între palmă şi ultimele patru degete şi police. iar abducţiile şi adducţiile doar cu membrele inferioare în extensie. -se evaluează aspectul şi mobilitatea articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene. • prehensiunea subterminală – între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală. • prehensiune subtermino-laterală – între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget (mai frecvent a indexului). examenul funcţional : • efectuarea bilanţului articular – prin măsurarea goniometrică a fiecărei mişcări cu specificaţia că flexia şi extensia se vor măsura atât cu genunchi flectaţi cât şi cu genunchi extinşi. iar rotaţiile atât în extensie cât şi în semiflexie.° police : anteflexie maximă şi abducţie scafotrapezoidiană şi trapezometacarpiană. • prehensiunea latero-laterală – interdigital între feţele laterală şi medială a două degete apropiate. • iliopectinee : abducţia cu flexie a coapsei. circumferinţa coapselor. . flexie de câte 10° în .

accentuarea curburii – picior cav.axa diafizei femurale nu este în prelungirea exactă a axei gambei cu care face un unghi de 170 – 175° deschis în afară – genuvalgum fiziologic. .examenul clinic şi funcţional : • genu – valgum – în ortostatism.posedă în extensie o mare stabilitate. ° halomegalie. . • examenul mobilităţii : ° mişcări anormale de lateralitate. ° degete în ciocan. • genu – flexum – se observă din profil. . mişcarea de „sertar” (indică o leziune a ligamentelor încrucişate) ° bilanţul articular prin goniometrie. • genu – varum – în ortostatism. unipodală. ° bilanţul muscular. ° picior în var (în interior). • aspectul curburii plantare (podogramă) : prăbuşirea plantei – platfus. din faţă se măsoară distanţa intercondiliană cu maleolele în contact.cele 26 de oase ale piciorului realizează u ansamblu mecanic suplu şi rezistent. perfect adaptat la ortostatism şi mers. Piciorul şi glezna . 11 . din faţă se măsoară distanţa intermaleolară cu condili femurali în contact.Articulaţia genunchiului .examenul clinic al piciorului : • eventuale diformităţi congenitale : ° polidactilie. • deviaţia axului gambei : ° picior în valg (în exterior). • se studiază : staţiunea bipodală. ° aplazie de falange. ° stabilitatea antero – posterioară a genunchiului. ° sprijin numai pe antepicior – picior equin congenital sau dobândit după imobilizare îndelungată şi retracţie de tendon ahilian. • genu – recurvatum – se observă din profil. şi mişcarea de genuflexie.

examinarea gleznei se face prin testarea mişcărilor active şi pasive posibile – bilanţul articular.splenomegalie.sinovită.afecţiuni musculare (miozită). .acest obiectiv se urmăreşte încă din perioada de debut a bolii pentru a evita fixarea articulaţiilor în poziţii vicioase nefuncţionale. cu prindere în principal a extremităţilor centripet.noduli subcutanaţi.examinarea piciorului – testarea mobilităţii piciorului (mişcările de eversie şi inversie). . . Debutul bolii este de obicei insidios progresiv.manifestări articulare ca vasculită (afectează mai ales venule şi capilare. . rar este fulminant. . Secundar apar şi : . Poliartrita reumatoidă (P.. Se produc leziuni articulare : . simetric persistent ducând în timp la deformări şi anchiloze.R. El se realizează prin : 12 . caracterizată de o inflamaţie cronică infiltrativ proliferativă a sinovialei articulare în principal.) Este o boală inflamatorie cronică recurentă. cu evoluţie progresivă dar cu faze succesive de exacerbări şi remisiuni.leziuni cartilaginoase. . Clinic boala se caracterizează prin sinovită. rar artere). mai ales la copii. Obiectivele kinetoterapiei • realiniamentul şi corectarea axelor articulare în scopul menţinerii paternului mişcării.limfadenopatii. .leziuni osoase. .

. . Pentru evitarea acestora : . evitarea microtraumatismelor gestuale. .realizarea unui suport pasiv ce preia funcţia de susţinere. sunt flexia plantară cu piciorul în var şi degetele flectate. Cele mai obişnuite deviaţii ale piciorului în P.genunchi : extensie.corectoare : în deviţie constituită în timpul activităţii – inele corectoare. metacarpofalangienele (MCF) în uşoară flexie şi orientare radială. eventual cu săculeţi de nisip fixaţi la nivelul gleznelor. .împiedicarea modificării fibroase a ţesutului conjunctiv inflamat şi fixarea articualţiilor în poziţii vicioase. . atele mobile. atela urcând pe antebraţ până la 1/3 medie.80°) cu uşoară supinaţie. . Avantajele aplicării de atele şi orteze : . . (pernă sub fesier).decubit dorsal – folosirea unor săculeţi de nisip la nivelul genunchilor pentru menţinerea extensiei acestora. atele ce menţin piciorul în unghi de 90 grade cu gamba.decubit ventral păstrat până la 60 – 90 minute pe zi (intermitent).folosirea unor atele posterioare noaptea şi în repaus.utilizarea permanentă a unor susţunători plantari care să menţină bolţile piciorului. interfalangienele distale (IFD) libereşi policele în uşoară opoziţie cu prima comisură interdigitală cât mai largă.utilizarea uni atele nocturne pentru genunchi care să asigure extensia acestuia. Evitarea flexumului de genunchi şi de şold : .evitarea încălţămintei cu tocuri înalte.asigurarea unei întinderi musculare uşoare . interfalngienele proximale (IFP) în uşoară flexie.R. dar susţinută şi prelungită luptând împotriva contracturii. Posturi recomandate în perioada acută : . 13 .gleznă : picior în felxie de 90°. anulând forţele deformante. . .cot : flexie accentuată (70 .° repaus articular în timpul puseelor inflamatorii (evitând microtraumatismele generatoare de deformaţii). . ° posturări realizate cu atele şi orteze. . .umăr : uşoară abducţie cu uşoară flexie (pernuţă sub axilă).poziţionarea pumnului în extensie uşoară. .evitarea repausului prelungit în fotoliu cu soldurile şi genunchii flectaţi.şold : uşoară extensie.

° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  mobilizări activo – pasive (până la limita funcţională fără apariţia durerii).  stretching. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  hidrokinetoterapie. La nivelul metacarpofalangienelor. pasivo – active. • menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare pentru a permite menţinerea amplitudinii mişcării în limitele funcţionale. active cu rezistenţă). • perioada cronică : ° mobilizarea analitică a articulaţiilor (mobilizări pasive. active. • perioada subacută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei).Pentru prevenirea blocării articulaţiei cotului – atele alternante pe flexie şi pe extensie (schimbate la aproximativ 6 ore). Mâna Programele reeducative ale mâinii trebuie să ţină cont de rolul important al muşchilor intrinseci (interosoşi şi lombricali). în coordonarea echilibrului tenomuscular al degetelor. • recuperarea prehensiunii.  mobilizări active contralaterale . etc. • menţinerea sau creşterea forţei musculare. ° terapie ocupaţională (pentru menţinerea coordonării mişcării) – în special pentru recuperarea mâinii (prehensiune). skatting. autopasive. Mijloace utilizate în kinetoterapie • perioada acută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). deci ântăresc lungul 14 . interosoşi au o poziţie anterioară.  mobilizări autopasive. placa talcată. în mişcarea de flexie – extensie. scripetoterapie. ° izometrie (pentru menţinerea forţei musculare).

mâner conic pentru cuţit. folosirea robinetului. necesită intervenţia a trei elemente : policele. au constatat că 43 de gesturi şi diverse combinaţii între acestea permit exercitarea toturor meseriilor. etc. indexul şi grupa degetelor III.pentru a prevenii apariţia acestei deformaţii sau agravarea ei se va recomanda: să folosească prehensiunea bidigitală termino-terminală. Atela va urca pe antebraţ până în treimea medie. ° pentru reeducarea gestuală este necesar adaptarea acestora : deschizător cu pârghie pentru robinet. Deviaţia cubitală a degetelor . ân timp ce la nivelul interfalangienelor trecând pe faţa posterioară a mâinii devin sinergici cu extensorul şi antagonişti ai flexorilor. IFD libere şi policele în uşoară opoziţie cu primul spaţiu interdigital. • Grupa a III – a – „mâna cu trei degete”care efectuează prehensiuni mai fine. ° în prehensiunea polici-digito-palmară se va evita pronaţia (tăiatul pâinii. • grupa a II – a – „mâna cu două degete” – corespunde la o pensă cu două braţe.flexor şi sunt antagonoşti ai lungului extensor. fără a face în prealabil o testare a capacităţii funcşionale restante şi fără a dispune de o metodă de control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare.). 15 . IFP în uşoară flexie. • posturi recomandate : ° posturi pe atele – de repaus. în perioada puseului acut. sau a pensei. policele pe de o parte şi degetele II – V pe de altă parte. • grupa a IV – a – „mâna cu cinci degete” presupune folosirea autonomă a fiecărui deget. cu repaus nocturn şi intermitent diurn cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie . MCF în uşoară flexie şi orientare radială. mai discriminative (apucarea stiloului. stoarcerea rufelor. • reeducare generală . etc. etc). Se pot descrie 4 grupe : • grupa I – a – denumită codificat „mâna cu un singur deget” – este simbolul civilizaţiei moderne „presse – bouton”.schimbări în poziţia oaselor cu nerespectarea axelor. IV şi V. Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice Nu se poate trece la elaborerea unui program complex de recuperare a prehensiunii. Delaet şi Lovet analizând 1300 de profesii.

Ergoterapie . carpului şi aparatului felxor al degetelor. • întărirea aparatului exetnsor al degetelor. Obiective . • întărirea flexorului. • posturi de repaus în poziţie funcţională sau repaus al mâinilor (mână peste mână sau mână peste mână cu degetele incrucişate. 16 . jocuri cu bile de diferite mărimi. ° în timpul exersării IF în flexie şi a pumnului în extensie. degetele vor fi menţinute în flexie.° corectoare – în deviaţie deja constituită. MCF sunt menţinute în uşoară flexie. Obiective • mobilizarea articulaţiilor vecine : cot. • reeducare gestuală : ° aceleşi principii ca şi la deviaţia cubitală a degetelor. deoarece cauza cea mai frecventă este afectarea MCF şi subluxaţia lui F1. ° direcţionarea corectă a degetelor II. pentru a limita extensia IFP. prin pierderea acţiunii extensorului falangei 3. la nivelul MCF. umăr • mobilizarea pumnului şi degetelor ° nocivitatea hiperextensiei MCF. în timpul activităţii.hiperextensia articulaţiei IFP şi flexia concomitentă a articulaţiei IFD. ° necesitatea mobilizării policelui şi păstrarea spaţiului I interdigital. în momentul instalării hiperextensiei F2 se va încerca restabilirea echilibrului muscular cu anumite precauţii : ° mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie. etc. ° tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2. atele mobile.rularea unei feşi în sens radial. ° în timpul mobilizării pumnului. III. extensorului scurt şi lungului abductor al policelui.sunt asemănătoare celor descrise în deviaţia cubitală. Deformaţia în „gât de lebădă“ . • întărirea interosoşilor şi lombricalilor. prin inele corectoare. ° pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei rezistenţe. IV în timpul exerciţiilor de flexie a degetelor.

.se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP. etc. ţinerea în mâini a unei mingi de tenis.repausul mâinilor cu policele în abducţie maximă. Police în „Z“ . menţinând acestă poziţie prin sprijinirea policelui şi a indexului în unghi drept (pe marginea mesei sau laturile unei cărţi). lut.se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu MCF în flexie.activităţi de cusut.paralel se fac exerciţii ale MCF. Deformaţia în „butonieră“ . • posturi recomandate : . ° se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale. în poziţie funcţională (intermitent diurn şi nocturn). etc. jocuri cu bile de diferite mărimi. . împletit cu andrele. pensa poli-digitală terminală. 17 . ° se urmăreşte spaţiul interdigital police – index. etc. Obiective . brodat cu acul. croşetat. modelare în plastilină.). Ergoterapia : . fiind ineficientă.Ergoterapia : . înşirarea mărgelelor pe aţă. • posturi recomandate : ° în puseu acut inflamator IFP – repaus în atelă. care trebuie menţinut cât mai mare. IFD (cuprinderea genunchilor. IFP.flexia articulaţiei MCF şi hiperextensia articulaţiei IF. • reeducare gestuală : ° este afectată în principal opoziţia policelui. ° repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii. ° orice gest de prehensiune polici-digitală sau polici-digito-palmară va fi precedată de abducţia maximă a policelui. .exerciţiile se adresează în mod special flexorului profund al degetelor. • reeducare gestuală ° este necesară pentru a prevenii hiperextensia IFD ° prehensiunea obiectelor care necesită priza bi – sau tridigitală se va efectua termino – terminal. brodat.hiperflexia articulaţiei IFP cu hiperextensia articulaţiei IFD (se pierde ecxtensia activă a articulaţiei IFP).cusut.

o mobilizări autopasive şi pasivo-active. Obiective şi mijloace : • combaterea durerii prin : o poziţionări.artritele cronice ale coatelor. o mobilizări active. o posturări în limite funcţionale. lungul abductor şi opozantul policelui. cu compromiterea gravă a un or gesturi uzuale.. Genunchi. de obicei în cadrul unei P. 18 . Obiective . Picior.mobilizarea policelui în abducţie şi opoziţie cu imobilizare articulară IF parţială sau totală pentru a preveni hiperextensia F2. când se instalează precoce limitarea extensiei. evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză în semiflxie. Umăr.R. o mobilizări active cu rezistenţă.în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie prin atele de repaus articular. Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă Cot. . Şold Articulaţia cotului . iar articulaţia MCF va fi menţinută în rectitudine (manuală sau atelă). • refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale prin : o mobilizări pasive.în faza incipientă se vor avea în vedere antagonişti scurtului extensor şi anume : flexorul profund al policelui.

mobilizări pasive. o exerciţii de coordonare. Se vor folosi :  exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei cotului.limitarea mişcării de supinaţie duce la insuficienţa aparatului ligamentar şi leziuni ale capsulei articulare.chiar şi prin descărcarea articulaţiei pacientul nu mai poate mobiliza articulaţia. Mecanic este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.flexia activă în supinaţie va dăuna articulaţiei.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia uşor contra greutăţii proprii a membrului superior. De obicei are loc limitarea extensiei totale şi a supinaţiei la diverse grade. pe de o parte la limitări funcţionale iar pe de altă parte prin interpunerea fosei olecraniene împiedică extensia.• refacerea forţei şi stabilităţii prin : o mobilizări active cu rezistenţă. o În stadiile III şi IV se utilizează : mobilizări activo – pasive .  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru flexia şi extensia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru supinaţia şi pronaţia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare. . . . Stadiile funcţionale după Seyfried : • stadiul I . • stadiul III . .modificările sinovial – articulare la nivelul articulaţiei cotului duc. o În stadiile I şi II se utilizează cu precădere mobilizări active libere. mobilizări pasivo – active . • stadiul IV . La mişcări cu contra rezistenţă intervine mobilizarea tipică de „roată dinţată”.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia numai prin descărcare.valoarea funcţională a articulaţiei cotului se apreciază printr-un aparat capsulo-ligamentar intact.    19 .pacientul îşi poate mobiliza singur articulaţia în condiţii fiziologice uşor contra rezistenţă. • stadiu II . Mecanic nu este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.

acest dezechilibru duce la o poziţie de subluxaţiei ventrală a capului humeral. învăţarea mişcărilor compensatorii. • stadiul IV pacientul nu mai poate mişca uşor nici sub descărcare. mobilizări pasive. Mijloace : mobilizări activo – pasive. În stadiile III şi IV se urmăreşte: asuplizarea ţesuturilor periarticulare. Articulaţia piciorului 20 .pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv (pe toată amplitudinea de mişcare) contra unei rezistenţe. În stadiile I şi II pentru întinderea şi tonifierea muşchilor se execută : mobilizări active cu rezistenţă. La mobilizare contra propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”.Articulaţia umărului Funcţia acestei articulaţii va fi fixată printr-un echilibru de forţe al musculaturii din jur. • stadiul II . În acest caz apare un dezechilibru muscular cu scăderea flexorilor. în special pe flexori şi rotatori. mobilizări active libere. mobilizări pasivo – active. tonifierea muşchilor hipotoni. Subluxaţia cranială a capului humeral este deseori consecinţa slăbirii muşchilor rotatori care de obicei fixează capul în cavitate la mişcări.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv în limitele amplitudini fiziologice şi contra propriei greutăţi. • stadiul III . Instabilitatea şi diversitatea tonusului muscular sunt corectate prin antrenament dozat progresiv. Stadii funcţionale după Seyfried în zona de încărcare : • stadiul I .pacientul îşi poate mobiliza articulaţia prin descărcare în limitele amplitudinii mişcării. Procesele inflamatorii de la nivelul umărului duc la contracturi ale capsulei articulare instalate precoce şi contracturi ale musculaturii înconjurătoare.

Insuficienţa sau disfuncţia ligamentară vor produce deformaţiile. .pacientul compensează deformaţia sau caută cel de-al treilea punct de sprijin prin flectarea degetului mare care duce la contractarea muşchiului flexor lung al halucelui – favorizează apariţia de halux – valgus. Obiectivele kinetoterapiei : • menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii la antepicior.halux – valgus. În stadiile I şi II pentru : întinderea şi creşterea mobilităţii. • limitarea flexiei dorsale prin folosirea de pantofi cu tocuri înalte. • stadiul III deformaţii fixe.în cazul unei limitări a flexiei dorsale. talonete corecte la instalarea hipotoniei în muşchiul lungul peronier. • compensaţia corectă a limitării mobilităţii temporare cu ajutorul susţinătoarelor plantare indicate. În poliartrita reumatoidă a piciorului apar modificări tipice : .modificări funcţionale cu păstrarea posibilităţii corectării active sub încărcare. În stadiul III se utilizează : exerciţii cu descărcare. tonifierea musculaturii anexe corectoare: Mijloace : exerciţii cu încărcare. • stadiul II . . mecanica mersului va fi influenţată şi schimbată. pantofi ortopedici.Se numără printre articulaţiile bazate pe ligamente prin care se asigură stabilitatea şi transmisia internă a forţelor. orteze stabile.modificări funcţionale cu posibilitatea corectării pasive sau corectării active cu descărcare. o pierdere a bolţii plantare transversale şi longitudinale cu punerea în supinaţie statică a antepiciorului. 21 . După Seyfried stadiile afectării piciorului sunt: • stadiul I .). .piciorul plano – valg (o poziţie în valg în partea posterioară a piciorului.

La mobilizare contra propriei greutăţi survine un fenomen tipic de „roată dinţată”. • tonifierea musculaturii. Procesul inflamator de la nivelul articulaţiei genunchiului condiţionează prin inflamare limitarea mişcării.contracturile în flexie pot fi condiţionate de mişcarea capsulei posterioare sau contracturi ale flexorilor genunchiului. în primul rând a muşchiului lungul peronier şi a muşchiului tibial posterior pentru menţinerea bolţii transversale. Musculatura joacă rolul unui stabilizator activ.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului cu contra rezistenţă. atât în maximă extensie cât şi în maximă flexie: .cauza unor contracturi în extensie poate fi în afara unui hematom şi : o poziţionare înaltă a rotulei sau o scurtare a muşchiului drept femural.pacientul nu mai poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului nici prin descărcare. Poziţia în var arată o hipotonie a musculaturii laterale. Instabilitatea ligamentelor laterale e 22 .pacientul poate mobiliza articulaţia genunchiului numai prin descărcare. pe lângă aparatul capsulo-ligamentar.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului contra propriei sale greutăţi cu uşurinţă. • stadiul II . În poliartrita reumatoidă.• limitarea flexiei plantare prin înălţarea corespunzătore a părţi anterioare a tălpii pantofului. • stadiul IV . Împărţirea în stadii funcţionale după Seyfried este : • stadiul I . în limitele păstrării mobilităţii fiziologice. apar următoarele modificări tipice: contracturi în flexie. • stadiul III . contracturi în extensie. poziţii în var sau valg. • decontracturarea în primul rând a muşchiului flexor lung al halucelui pentru a evita halux – valgus. Articulaţia genunchiului Importantă pentru stabilitatea genunchiului este existenţa unui aparat capsuloligamentar intact. atunci cauza este poziţionarea joasă a rotulei sau o hipotonie a muşchiului cvadriceps. În cazul în care apare deficit de extensie activă. .

însuşirea mişcărilor compensatorii la nivelul coloanei vertebrale.asigurarea cu accesorii de mers pentru descărcarea părţii opuse ţi purtarea unei greutăţi de partea bolnavă. tonifierea musculaturii hipotone. Modificări tipice : limitări ale mobilităţii. contracturi musculare. învăţarea mişcărilor compensatorii. • stadiul IV pacientul nu poate mobiliza cursiv articulaţia nici în descărcare.). La mişcarea propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”. Măsuri terapeutice : . Articulaţia şoldului Siguranţa şi stabilitatea acestei articulaţii este preponderent realizată de musculatură. Consecinţele sunt disfuncţiile articulare care împreună cu durerea conduc la un mers deformat.feşe. Modificările inflamatorii reumatice la nivelul articulaţiei coxo-femurale constau în încărcarea la punctele de sprijin ale suprafeţei articulare. • stadiul II pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra propriei greutăţi a extremităţii. mobilizări ale articulaţiei genunchiului prin exerciţii dirijate.compusă de către pacient în mers cu ajutorul flexorilor. .tratarea şi profilaxia contracturii prin extensii în diverse stadii în toate sensurile de mişcare. 23 .etc. . genunchere. Măsuri terapeutice : orteze externe în cazul insuficienţei ligamentelor. . Stadiile după Seyfried sunt : • stadiul I pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra rezistenţă. întinderea musculaturii contractate. Este recomandabilă descărcarea articulaţiei cu accesorii sau orteze. • stadiul III . Compensaţia întregului lanţ al disfuncţiei duce la deformarea tipică „pseudo-valg” a articulaţiei genunchiului. asigurarea cu mijloace ajutătoare pentru descărcare (cârje. mai ales extensia şi rotaţia. mai ales flexorii. baston. întinderea musculaturii contractate.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia numai în descărcare. tratarea şi prevenirea contracturii prin mobilizarea rotulei.tonifierea musculaturii hipotone.

o cusut.activităţi recomandate : o rularea unor feşe sau altor materiale în direcţie radială. Ergoterapia – are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinserţie profesională. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. • coordonării mişcării.Terapia ocupaţională în poliartrita reumatoidă Este utilă pentru menţinerea capacităţii funcţionale a bolnavului pentru activitatea zilnică la domiciliu.. terapia ocupaţională şi ergoterapia recurg la gestualitatea împrumutată din tehnicile artizanale şi ale vieţii cotidiene.  deviaţia cubitală a degetelor . o brodat cu acul. hidroterapice.activităţi recomandate : o sortareade mărgele de diferite mărimi. • Ergoterapia specifică . o imprimarea pe diverse materiale folosind ştampilă cu mâner conic.cuprinde activităţi adresate deficitului funcţional propriu-zis al pacientului. în colectivitate sau la locul de muncă. activităţi care solicită articulaţiile şi musculatura afectată. o croşetat.  deformaţia „în butonieră“ . Ea urmăreşte refacerea mobilităţii articulare sub aspectele : • amplitudinii articulare. o înşirarea mărgelelor pe sârmă sau aţă. • forţei şi rezistenţei musculare.acest obiectiv se realizează efectuând diferit sau evitând anumite activităţi cotidiene pentru a evita deformaţiile. kinetoterapeutice. 24 . o modelare cu materiale semimoi. Pe lângă tratamentele medicamentoase. Terapia ocupaţională – ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului pentru activităţi oarecare.  deformaţia în „gît de lebădă“ . . Terapa ocupaţională – în poliartrita reumatoidă distindgem două aspecte.activităţi recomandate : o cusut. etc.

tava nu se ricdică numai cu ajutorul degetelor. . menţinând cotul şi degetele extinse.conservarea energiei. 25 .menţinerea cursei de mişcare şi a forţei musculare.folosirea unor poziţii comode.cuprinde metode de efectuare a unor activităţi astfel încât forţele care ar putea produce deformări sau disfuncţionalităţi articulare sa fie reduse.respectarea pragului dureros. .folosirea articulaţiilor disponibile mai puternice pentru diversele activităţi. .deschiderea uşilor şi sertarelor. .activităţi recomandate : o rularea unei feşe sau altor materiale în direcţie radială solicitând flexia falangei distale a policelui.deschiderea conservelor. răsucim braţul şi umărul pentru a deschide capacul. o tava de cuptor : se foloseşte mănuşi de protecţie. .deschiderea şi închiderea robinetelor. o robinete cu filet (circulare) : se dispune palma pe robinet cu degetele extinse.nu trebuie să se iniţieze nici o mişcare care nu poate fi oprită imediat ce sar dovedii că depăşeşte posibilitatea individului. se dispune marginea laterală a degetelor mici pe faţa sertarului. . o borcane cu capac : se fixează palma pe capac şi folosindu-ne de greutatea corpului. .orice activitate trebuie întreruptă de perioade de repaus. • Tehnici de protecţie articulară .o brodat. o închiderea sertarelor : cu coatele flectate şi palmele orientate spre sol. ci ne ajutăm de palme şi articulaţiile pumnului şi cotului. . se extinde cotul aplicându-se o forţă descendentă din umăr. . .  police „în Z“ . • Tehnici specifice de protecţie articulară : .ridicarea şi transportul obiectelor. o învârtirea unui titirez în sens antiorar.evitarea oricărei activităţi care implică menţinerea articulaţiilor în aceeaşi poziţie sau folosirea musculaturii în izometrie pe o perioadă nelimitată de timp. se inchide sertarul prin extinderea coatelor.folosirea fiecărei articulaţii în planul cel mai stabil anatomic şi funcţional. . . se răsuceşte braţul spre degetul mare.evitarea posturilor deformatoare. Principii de protecţie articulară : .

tăiatul se transformă din coasere în tragere. Protocol de kinetoterapie în reumatismul inflamator al mâinii nivelul articulaţiilor punmului (radiocarpiană. o se apucă cuţitul sau telul ca şi un „pumnal“ cu mânerul paralel cu linia apofizelor stiloide. cu mâna în extensie. o Mobilizarea activă cu rezistenţă.  la 26 . depăşind marginea mesei. mâna kinetoterapeutului aplicând rezistenţă pe faţa palmară a mâinii.folosirea ustensilelor de bucătărie. mediocarpiană. o Mobilizarea activă a flexiei pumnului (contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi al cubitalului anterior) se sprijină antebraţul în supinaţie pe planul mesei. carpianometacarpiană) pentru păstrarea mobilităţii şi stabilităţii se va avea in vedere următoarele: • Extensorii pumnului sunt sinergici cu flexorii degetelor în timp ce flexorii pumnuluisunt sinergici cu extensorii degetelor. acelaşi exerciţiu..

o Pentru tonifierea cubitalului posterior contrarezistenţa se va aplica pe faţa dorsală a metacarpianului V în sensul flexiei şi înclinaţiei radiale. se aplică contrarezistenţă. • Mobilizări active cu rezistanţă. • Cele mai afectate tipuri de prehensiune sunt priza police-digitală (policeindex) şi priza policedigitopalmară. pornind de la poziţia cu palma sprijinită de masă o Mobilizări active cu rezistenţă. cubitalul posterior fiind extensor şi adductor. • Posturarea. este afectată articulaţia trapezometacarpiană care pierde parţial extensia şi articulaţia interfalangiană care pierde parţial flexia şi face hiperextensie. mâna kinetoterapeutului opunându-se înclinaţiei cubitale. iar în perioada cronică doar pe timpul nopţii şi a repausului diurn. • Mobilizări active cu rezistenţă. o Mobilizări active cu rezistenţă pe mişcarea de extensie.o Tonifierea selectiva a marelui palnmar.  La nivelul policelui prin deformaţia „police în Z”. contrarezistenţa se va aplica la baza la baza metacarpuanului V în sensul deviaţiei radiale şi extensiei. mâna kinetoterapeutului opunându-se mişcării de înclinaţie radială. Se sprijină palma şi faţa anterioară a antebraţului pe masă. • Mobilizări active ale mişcării de adducţiei a pumnului . Se sprijină palma cu faţa anterioară a antebraţilui pe masă. o Tonifierea selectivă a cubitalului anterior. antebraţul se sprijină pe masă. ţinând în mână obiecte cu un volum progresiv.(contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi a primului şi celui de-al doilea radial). • Mobilizări active ale mişcării de abducţie . Ulterior se fac mobilizări active de extensie. o Posturarea la nivelul articulaţiei trapezometacarpiană va urmării realizarea unei ample extensii a policelui. pumnul în flexie. pe faţa dorsală a metacarpo-falangienelor sau selectiv pe faţa dorsală a metacarpianului II şi III în sensul flexiei şi înclinaţiei cubitale (radialii fiind extensori şi abductori ai pumnului. sau a unei bune abducţii. se utilizează în perioada acută. În prehensiunea police-digitală se va folosi tipul termino-terminal şi nu cel latero-latarel. acelaţi exerciţiu.înclinaţie radială . contrarezistenţa se va aplica la baza metacarpianului II. mâna depăşind marginea mesei.înclinaţie cubitală . o Mobilizarea activă a extensiei pumnului (contracţie sinergică a primului şi celui de-al doilea radial şi al cubitalului posterior). cu împingerea mâinii subiectului în deviaţie cubitală şi extensie. urmărindu-se 27 .(contracţie sinergică a cubitalului anterior şi posterior). contrarezistenţa se poate aplica global.

Antebraţul împreună cu mâna este fixat cu faşă elastică.prevenirea pierderii extensiei. o Posturile se pot realiza în atele seriate (cele mai indicate) în faşă gipsată (perioade scurte de timp) şi în atele inamovibile. mâna în pronaţie.  Posturarea policelui: . mâna în pronaţie. astfel încercându-se rezolvarea poziţionării ei. 28 . fixând metacarpul policelui pe faţa sa dorsală. degetele şi policele extinse.  Mobilizări active şi cu rezistenţă. . La nivelul articulaţiei interfalangiene se na urmării prevenirea instalării hiperextensiei. kinetoterapeutul opune uşoară rezistenţă. police în uşoară flexie în metacorpofalangiană şi interfalangiană. membrul superior cu cotul flectat. cu cealaltă mână opune rezistenţă mişcării de extensie a primei falange a policelui. fixând cu policele său pe faţa dorsală articulaţia trapezometacarpiană. o Posturile vor fi realizate la unghiuri mai mari sau mai mici de amplitudine – alternarea flexiei cu extensia. „scai” pe o atelă uşoară în poziţia de imobilizare a mâinii. ele nu trebuie să producă durere. La finalul mişcării se aplică tracţiuni blânde.Pacintul şezând la masă. Se cere paicentului să execute extensii în articulaţia trapezometacarpiană şi flexii în articulaţia interfalangiană. cunoaşterea poziţiei funcţionale a mâinii. a deformaţiilor deja instalate. abducţiei cu adducţia. a stadiului clinic şi funcţional în care se află. antebraţul pe masă. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. se va introduce şi fixa între police şi index un obiect în unghi drept. apucă cu o mână (priză police-digitală) peste faţa dorsală a palmei pacientului. cu condiţia ca mâna să fie eliberată din aceste atele de câteva ori pe zi şi să se efectueze execiţii specifice. daca se doreşte posturarea policelui în extensie. o Regula de aur al posturării este studierea mâinii. o Posturări pe placa canadiană sau în alte moduri pentru intervale mai scurte de timp de la câteva secunde la 3 – 5 minute. Se va introduce şi fixa între police şi palmă un cilindru (diametrul 7-8 cm). apucă cu priză police-digitală policele pacientului.Pacintul şezând la masă. antebraţul pe masă. de câteva ori pe zi. Se cere pacientului să menţină acestă postură de la câteva secunde până la 3-5 minute.  Mobilizarea policelui în articulaţiile trapezo-metacarpo-falangiene şi interfalangiene. iar cu degetele execută extensia pasivă a policelui. degetele extinse. o Aceste posturi pot fi menţinute de la câteva zile pâna la 1 – 2 săptămâni sau chiar mai mult în cazul atelelor inamovibile. . deasupra articulaţiei metacarpofalangiană. Kinetoterapeutul în faţa pacientului.

cu faţa dorsală a degetelor. mâna în pronosupinaţie. . în atele. • Imobilizarea articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale vor urmării combaterea deformaţiilor menţionate. obiectul. prin pierderea parţială a flexiei în articulaţia intefalangiană proximală prin instalarea unei hiperextensii. -Poziţionarea pumnului (articulaţiile radiocarpiană şi carpienele) în extensie uşoară. • Afectează articulaţiile interfalangiene proximale şi interfalangiene distale. instalându-se un flexum. interfalangienele proximale în uşoară flexie şi interfalangienele distale libere. extensia degetelor făcându-se contra rezistenţei buretelui. Policele va fi în abducţie. • Mobilizările active libere şi cu rezistenţă vor urmării tonifierea extensorii metacarpofalangienelor cu articulaţia interfalangiană proximală uşor flectată şi articulaţia interfalangiană distală extinsă. Se aşează un obiect la nivelul feţei dorsale a degetelor (săculeţ cu nisip). împingând şi deplasând. faşă gipsată sau materiale termoplastice.Pacientul şezând. Kinetoterapeutul în faţa pacientului apucă cu o mână (priza police-digitală) falanga proximală.  La nivelul falangelor se mai poate instala şi deformaţia „în butonieră”. • Posturările vor ţine seama de deformaţia majoră. antebraţul pe masă. iar în articulaţia interfalangiană distală prin pierderea parţială a extensiei. extinzând degetele sub care se va aşeza un burete. degetele uşor flectate din metacarpofalangiene şi interfalangiene. extinzând la limite normale articulaţia interfalangiană distală şi flectând uşor articulaţia interfalangiană proximală. mâna în pronosupinaţie. 29 .Şezând. metacarpofalangienele în uşoară flexie şi uşoară orientare radială. • Posturarea. • Mobilizări pasive. . iar cu cealaltă mână apucă falanga a doua. active libere şi active cu rezistenţă au scop combaterea pierderii extensiei în articulaţia metacarpofalangiană şi tonifierea muşchilor extensori. La nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se instalează deformaţia de „deviaţie cubitală” a falangelor. evitând extensia şi accentuând flexia. La nivelul falangelor se instalează deformaţia în „gât de lebădă”. autopasive. -Pacientul şezând. se cere pacientului să execute extensia degetelor din articulaţia metacarpofalangiană. mâinile în supinaţie. Se cere pacientului să fixeze faţa dorsală a palmelor pe masă prin împingerea lor în planul mesei. realizând mobilizarea pasivă a articulaţiei interfalangiene proximale. antebraţul sprijinit pe masă. în timpul fazelor acute în perioadele de repaus (nocturn şi intermitent diurn). antebraţul pe masă.

. Apoi mută mâinile pe falanga mijocie şi falanga distală. cu frecvenţă şi gravitate diferită. cu cealaltă mână falanga mijlocie.Şezând. articulaţiile periferice şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinari extraarticulare. fixează cu o mână falanga proximală. mai bine separat actualmente. Caracteristicile acestui grup sunt: 30 . • Mobilizările active libere şi cu rezistanţă vor urmării tonifierea muşchiului scurt extensor pentru o bună extensie a falangei mijlocii. Kinetoterapeutul în faţa pacientului.) Spondilartrita achilozantă sau mai simplu spondilita este o boală reumatismală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi oligatorie a articulatiilor sacroiliace. antebraţul sprijinit pe masă. Face parte dintr-un grup de boli reumatismale.• Afectează articulaţa interfalangienă proximală în flexie (pierde parţial extensia) iar articulaţia interfalangiană distală face hiperextensie cu pierderea parţială a flexiei. • Mobilizările vor avea scop recâştigarea extensiei în articulaţia interfalangiană proximală şi a flexiei în articulaţia interfalangiană distală. capabilă să intereseze. • Posturările vor urmării preîntâmpinarea acestor deformaţii. executând în articulaţia interfalangiană proximală extensii repetate. Kinetoterapia în spondilita anchilozantă (S. când cunoşinţele în domeniul geneticii şi imunologiei care au făcut un enorm pas înainte. al aşa-ziselor artrite seronegative. precum şi a muşchiului lung flexor pentru pentru o mai bună flexia a falangei distale. mobilizând în flexie falanga distală.A. mâna în pronosupinaţie.

începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace. probele de elongaţie sciatică sunt negative 31 . dar tenace. mai lateral şi inferior. care solicită consultul pentru o durere sau o redoare lombară.durerea lombosacrată din spondilita anchilozantă are unele trăsături caracteristice. Sindromul clinic -în majoritatea cazurilor evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendent coloana vertebrală. a) prinderea articulaţiei sacroiliace .absenţa factorului reumatoid absenţa nodulilor subcntanaţi sacroileită cu sau fără spondilită . lombosacrată.suferinta ia.durerea se reduce la cădură sau după aspirina şi după reluarea activităţii . la ridicarea din pat pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar. Localizarea ei este oarecum diferită. Durerea apare spre ora 3-4 dimineaţa şi trezeşte bolnavul din somn. În majoritatea cazurilor. pentru ca apoi să observe ca este jenat la gesturi uzuale: se apleaca greu.aspecte clinice comune (tendinţa la afectare mai curând a articulaţiilor mari decat a celor mici. cu perioade de relativă acalmie. -semnele dominante sunt : durere. se încalţă greu. Alteori. aspectul unei lombosciatici cu unele particularitati: − nu are o topografie radiculară neta (se încadrează în atipii) − nu depăşeşte genunchiul − poate fi bilaterală. . de intensitate moderată. care s-a instalat în luni sau ani. - Clinic: Simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupată în trei sindroame: • clinic • radiologic • biologic. dar şi unilaterală cu recidivări pe partea opusă sau evitand o topografie crurală cu orar noctum (ceea ce poate sugera un neurinom) − de cele mai multe ori. suferindul este un barbat tânăr de 20-30 ani. la nivelul feselor. cărora le corespunde articulaţiile sacroiliace. psoriazis cutanat şi unghial infecţii gentitale şi intestinale) agregare familială şi incidenţa crescută a antigenului de histocompatibilitate HLA – B27. la inceput nesemnificativă.simptomul principal este lombosacralgia sau lombosciatalgia . Uneori durerea din spondilita anchilozanta este localizată în partea inferioară a coloanei vertebrale şi sugerează un lumbago cronic. a coloanei dorso – lombare şi apoi a coloanei cervicale. uneori.corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut . foarte rar la tineri. redoare matinală şi limitarea mobilităţii.

costocondrale. Schematic.intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare a segmentului . extinderea este scindată . contractură musculară paravertebrală . Aceasta se face uneori pe durata a 1030 de ani.clinic bolnavul acuză dureri toracice. inapetenţă.examenul obiectiv evidenţiază un segment lombar rigid. flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate. uneori stare subfebrilă. prin pusee succesive separate.afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau in continuarea afectării regiunii lombare . scadere în greutate b) afectarea coloanei . etc) . dar cu fiecare puseu..aceste suferinţe sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulaţiilor interapofizare posterioare. testul Schober.manevre ce evidenţiază această stare ( indice deget-sol. suferinţă la care se adaugă limitarea expansiunii toracelui în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal . redoarea creşte şi mobilitatea se reduce.pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare uneori cu iradiere în membrele inferioare . 7) cu toracele aplatizat anteroposterior "în expiraţie" .aceste suferinţe pot fi însoţite de astenie.poate apărea deformarea cifotică a coloanei (fig. cu ştergerea sau reducerea lordoze fiziologice. condrostenale şi sternoclaviculare -aplatizarea toracelui este pus şi pe seama atrofierii muşchilor pectorali 32 .corespunde fazei de extindere a bolii. a articulatiilor costovertebrale. în intervale de latenţă aparent completă.prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţilor sacroiliace .

dupa ani de suferinţă. fie în cursul evoluţiei unei spondilite anchilozante cu debut central la coloana vertebrală (motiv pentru care s-a facut afirmaţia ca o spondilită anchilozantă cu debut periferic se poate "centraliza". sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului (mai ales flexia şi înclinarea laterală) -în cursul evoluţiei capul se fixeaza în flexie şi se proiectează anterior.proiecţia anterioară a capului.clinic.mecanismul cifozei se invacă şi hipotonia muşchilor extensori ai rahisului. aşa zisa “în L ” sau “de schior” -există şi posibilitatea anchilozei în rectitudine manifestiiri articulare periferice .în fazele tardive ale evoluţiei de stabilizare a procesului inflamator şi. cifoză (dorsală sau dorsolombară) flexia de grade variabile ale articulaţilor coxofemurale şi genunchilor. mai ales la genunchi şi glezne − mai rar o poliartrita trenantă . de obicei trenantă. Această modalitate clinic a de evoluţie a fost denumită forma "rizomelică" a spondilitei anchilozante sau forma Strumpel – Pierre Marie -formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: − centrală – Bechterew c) 33 .pot fi întâlnite în cadrul spondihtei anchilozante la o treime din cazuri şi pot surveni fie ca modalitate de debut. trebuie să flecteze genunchii . cu sau fără pinteni calcaneeni la examenul radiologic − monoartrita a genunchiului − sindrom oligoarticular localizat. pentru a privi in sus.afectarea articulaţilor centurilor (mai ales a celei coxofemurale) poate fi o modalitate particulară de debut a spondilitei anchilozante sau poate urma afectării coloanei vertebrale .întâlnită la peste 30% din cazuri este întotdeauna bilaterală.bolnavul acuză dureri ce pot iradia spre regiunea occipitală uneori. la tinerii peste 20 de ani şi adesea urmată de o generalizare rapidă. . incât bolnavul.. deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică . afectarea articulatiilor periferice poate irnbraca aspectul de: − talalgie uni sau bilaterală. iar cea cu debut central se poate "periferiza".clinicienii au denumit forma "scandinavă" a spondilitei anchilozante când această afecţiune debutează prin afectarea articulaţiilor periferice . probabil legată de artrita interapafizară posterioara şi hipertonia muşchilor anteriori flexori (un dezechilibru între muşchii flexori şi extensori ai rahisului cu predominanţa flexorilor . mai ales când tratamentul a fost tarziu început sau incomplet.

De eventualitatea lor trebuie ţinut seama în prescrierea şi individualizarea tratamentului.pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile costovertebrale şi sternocostale.coafectarea cardiaca.− cu prinderea centurilor – Strumpel – Pierre Marie − cu prinderea articulaţiilor periferice . se poate instala o hipotrofie musculară progresivă mergând până la caşexie . datorat insuficienţei respiratorii restrictive .Scandinavică d) manifestiiri extraarticulare . este luxaţia atlantoaxoidiană care se poate solda cu o tetraplegie .când coloana vertebrală devine rigidă. se remarcă cel mai frecvent insuficienţa aortică.tuberculoza pulmonară datorată mai ales insuficienţei ventilatorii şi mai putin corticoterapiei . tulburări de ritrn datorită leziunilor miocardice concomitente şi foarte rar pericardita) .după 10-30 de ani de evoluţie.iridociclita uni sau bilaterală. re1ativ rară. traumatismele. pot fractura coloana ca pe un os lung cu leziuni neurologice grave . ceea ce pledează pentru o disfuncţie respiratorie de tip restrictiv .complianţa pulmonară este scăzută la bolnavii cu spondilita anchilozantă. 34 . ulcere gastro-duodenale) sunt deseori semnalate în evoluţia bolnavilor cu spondilită anchilozantă. rezultat al anchilozării articulaţiilor costovertebrale şi sternocostale şi una pulmonară prin procesul de fibroză de grade variabile e) complicatiile spondilitei anchilozante . corticoterapiei sau antiinflamatoarelor (diferite infecţii. chiar uşoare. dar şi insuficienţa mitrală.mecanismul afectării funcţiei respiratorii în spondilita anchilozantă include o componentă extrapulmonară toracică.o altă complicaţie.complicaţii1e iatrogene ale rontgenterapiei. Probele respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale prin diminuarea volumului curent şi volumului inspirator de rezervă. urmare fie a valvulopatiei aortice şi/sau a cordului pulmonar cronic.cea mai severă complicatie este insuficienţa cardiacă. poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite anchilozante .bolnavii se plang de o senzaţie de înţepenire a toracelui. tulburări de conducere (până la bloc atrio-ventricular complet. ceea ce creşte contribuţia diafragrnei la vehicularea volumului curent . se trece de la respiraţia toracică fiziologica la cea abdominală .

• semnul Menell (pe extensie). . b) măsurarea taliei c) prinderea articulaţiei sacroiliace.cu sau fără flexum compensator de genunchi. . 35 . de urmăreşte prezenţa limitării de mobilitate . cu pacientul în ortostatism se urmăreşte debutul sau prezenţa posturii caracteristice spondiliticului (în perioada de stare) : .precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al segmentelor prinse în procesul inflamator cronic . .flexum de sold.Examenul clinic – funcţional Este important în ceea ce priveşte: . • semnul trepiedului. corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut. Examenul clinic va cuprinde : •examenul clinic general pe aparate şi sisteme •examenul coloanei vertebrale în ansamblu şi pe segmente. .seobţin informaţii cu privinţă la ritmul evoluţiei bolii şi nu în ultimul rând ne oferă posibilitatea de a aprecia eficacitatea tratamentului.bascularea înainte a bazinului.privirea îndreptată spre pământ. .manevre ce ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei : • semnul Gaenslen (pe flexie).cap proiectat anterior. . • indicele Schober lombar inversat (extensie) N<3 cm. flectat. .cifoză toracală. d) mobilitatea coloanei vertebrale.segmentul lombar • indicele Schoner lombar (flexie) N >5 cm. şoldurilor şi cele periferice •stabilirea „restantului funcţional“. a segmentelor neafectate •înregistrarea în dinamică în fişe a datelor a) observăm aspectul coloanei vertebrale.delordozare lombară. ca şi al articulaţiilor umerilor.

• menţinerea unui bun tonus mscular la nivelul erectorilor paravertebrali ai trunchiului.dozarea efortului va fi în funcţie de factorii fiziologici (FC. a deposturărilor coloanei şi eventual a şoldurilor. . Principiile kinetoterapiei . . • asigurarea unei bune ventilaţii pulmonare quasinormale prin menţinerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. .segmentul cervical • indicele menton – stern (flexia) N = 0 cm (antrenat şi segmentul D5).). • şold. apariţia oboselii.segmentul dorsal • indicele deget – sol (Tomayer – flexie) N = 0 (implicit şi segmentul lombar).tonifierea muşchilor care mobilizeză coloana vertebrală se va face prin exerciţii specifice izometrice sau izotonice în funcţie de gradul de afectare instalat. 36 . TA. stadiul evolutiv şi mobilitatea coloanei. Obiectivele • evitarea sau limitarea deformărilor. etc.programele vor viza întreţinerea mobilităţii restante a coloanei vertebrale atât în amsamblul ei cât şi pe segmente: . în fazele de acalmie.. • indicele Schober dorsal (flexie) N > 3 – 4 cm. • indicele acromion – tragus (flexie laterală) N ≈ ½ cm. e) bilanţ articular pentru articulaţiile neafectate • centura scapulară. f) bilanţ muscular. . . • indicele cirtometric (expansiunea toracică) N = 6 cm. • evitarea sau limitarea extinderii redorillor şi anchilozelor. • îmbunătăţirea troficităţii generale şi a tonusului neuropsihic. • indicele occiput – perete (extensia) N = 0 cm. • metoda Klapp (extensie) N = 2 – 3 cm.poziţiile de lucru în cadrul programului vor fi întodeuna dinspre cele cu descărcare ale coloanei vertebrale spre cele cu încărcarea ei treptată.programele şi exerciţiile vor fi întrerupte la apariţia durerii şi reluate pe un fond dureros moderat.

poziţie patrupedă. împiedicând instalarea anchilozelor. 2 saci cu nisip 2 – 5 kg pe faţa anterioară a umerilor şi alţi 2 saci pe genunchi). acute. mobilizări active asistate. cu accent pe extensie. posturările. fesierii mari. se adresează coloanei vertebrale. musculatura abdominală. mobilizări active cu rezistenţă – pentru umeri şi şolduri se urmăreşte tonifierea marelui pectoral şi întinderi active ale muşchilor ischiogambieri. psoasiliacul (hipotonia lui susţine delordozarea. sunt indicate doar tehnici anakinetice. o posturi corective (decubit dorsal. • menţinerea şi creşterea volumelor respiratorii mobilizate : o înstadiile incipiente se va pune accent pe gimnastica corectivă respiratorie. . o stretching. exerciţii de respiraţie. • menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare: o mobilizări active libere.. În practică nu se disociază programele kinetoterapeutice de profilaxie de cele de recuperare funcţională. Se execută din decubit ventral. Mijloacele folosite : • menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului : o posturi corecte în activităţile zilnice folosind menţinerea erectă a trunchiului (şederea pe scaun cu spătar înalt şi contact permanent al spatelui cu spătarul). pernă mică sub coloana dorsolombară. În cazul în care s-au instalat deja deficienţele morfo – funcţionale caracteristice bolii obiectivele de evitare sau limitare a infirmităţilor se transformă în corectare sau compensare a acestora. iar în faza de acalmie se încearcă recuperarea parţială sau totală a mobilităţii şi a tonusului pierdut. mobilizări active libere – erectorii trunchiului şi capului. şezînd şi ortostatism.în fazele algice. şoldurilor şi umerilor. • 37 . încercând să se atingă limita extremă. contractura lui ajută flexumul de genunchi). o izometrie.continuarea aplicării programului este obligtorie. menţinerea şi corectarea tonusului muscular : o mobilizări active libere. la care se adaugă exerciţiile pentru articulaţiile şi segmentele nedureroase. Reeducarea respiraţiei toracale are în vedere conştientizarea mişcărilor cutiei toracice şi ale abdomenului în timpul fazelor respiratorii.

A. -fermitate în conducerea şedinţelor de recuperare. -precizarea mijloacelor şi metodelor recuperatorii în concordanţă cu realitatea clinică şi funcţională.A. independente şi eficiente. Principii -aprecierea obiectivă a stării generale a bolnavului şi adaptarea lui la programul recuprator. a insuficienţei respiratorii şi a codului pulmonar cronic. -cooperarea dintre bolnav (sau familia lui). folosind exerciţii respiratorii localizate. kinetoterapeut.Un program kinetic adecvat va trebui efectuat de spondilitic toată viaţa – 2 – 3 şedinţe cotidiene. La bolnavii cu S. cu o durată de 15 – 30 minute şedinţa. centurii scapulo – humerale şi hemitoracelui afectat. foarte rar disfuncţia ventilatorie restrictivă poate conduce la instalarea hipoventilaţiei alveolare. În practică însă. • menajarea articulaţiilor intervertebrale şi costovertebrale cu menţinerea în limite fiziologice a mobilităţii acestora. • protejarea zonelor afectate prin dirijrea conştientă a coloanei de aer spre zonele integre. Gimnastica respiratorie în spondilita anchilozantă Obiectivele gimnasticii respiratorii în S. care reprezintă aproximativ 30 – 35 % dein ventilaşia globală. se inregistrează în mod constant o reducere a capacităţii vitale cu 15 – 45 % a capacităţii inspiratorii. În spondilita anchilizantă – forma axială – determină odată cu instalarea anchilizei şi deformării coloanei şi toracelui o disfuncţie ventilatorie restrictivă prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componentei toracice. medic. • aigurarea unui sincronism între acţiunile muşchilor inspiratori şi expiratori prin reeducarea echilibrată a acestora. a ventilaţiei maxime pe secundă cu 25 – 60 % dar cu uşoară creştere a volumului rezidual şi a capacităţii respiratorii 38 . • adaptarea sistemului respirator la posibilităţile fiecărui bolnav. În special în formele cu cifoze accentuate şi în cifoscolioze testele funcţionale arată acestă tendinţă. -utilizarea unor structuri de exerciţii simple care pe măsurăa însuşirii se transformă în acţiuni complexe . : • prevenirea şi corectarea atitudinilor viciose de la nivelul coloanei vertebrale.

De aici importanţa pentru aceşti bolnavi. Durata unei şedinţe este de aproximativ 20 – 30 minute.exerciţii de reeducare respiratorie toracală reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . distribuţia intrapulmonară a aerului ca şi „closing“ – volumul sunt normale. • • Hidrokinetoterapia în S.funcţionale. complianţa toraco – pulmonară este scăzută. 39 . cu reducerea de volum curent – tendinţă generală în disfuncţia ventilatorie restrictivă – face ca spondiliticul să fie mereu la un pas de hipoventilaţie.A. dar care nu se instalează decât în cazul unor boli intercurente bronhopulmanare sau în cazul apariţiei unui sindrom obstructiv. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : .exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. În stadiile incipiente . Expansiunea redusă a toracelui este compensată de mobilitatea crescută a disfragmului care la 3 – 4 cm în respiraţia liniştită sau 6 – 7 cm în cea forţată la subiecţii normali poate să ajungă la 6 cm şi respectiv la 11cm în cazul spondilitei anchilozante. Pe măsură ce boala evoluează iar funcţia cutiei toracice în mecanica ventilatorie scade • reeducarea respiraţiei toracale Mijloace : .când coloana vertebrală şi articulaţiile costovertebrale nu au fost blocate de evoluţia ascendentă a bolii. Este deosebit de utilă în spondilita anchilozantă putând fi aplicată chiar şi în puseu inflamator acut şi continuată tot mai intensiv odată cu diminuarea acesteia. De asemenea. de a evita astfel de decompensări prin prevenirea apariţiei bolilor aparatului respirator sau de a le trata cât mai precoce atunci când apar. Obiective • gimnastică corectivă respiratorie • reeducarea respiraţiei toracale.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. Tendinţa de tahipnee.

Există şi unele teorii despre posibile cauze.  control mai bun asupra posturii corpului – descărcarea de greutate a corpului în apă (principiul lui Arhimede). Colegiul American de Reumatologie definişte fibromialgia ca afecţiune dureroasă musculoscheletică difuză şi bilaterală apărută de cel puţin trei 40 . puncte sensibile localizate şi tulburări de somn. Dezechilibrele hormonale duc la oboseală. nu este o boală sau o afecţiune medicală fiziologică. relaxează musculatura. -fibromialgia este cauzată de dezechilibrul hormonal al cortizolului şi al hormonului creşterii (hormonul somatotrop). -fibromialgia este legată de dezechilibrul chimic al creierului care duce la scăderea toleranţei la durere şi la un somn neliniştit cu oboseală în timpul zilei. dar nu există dovezi suficiente pentru a susţine nici una din aceste ipoteze: . articulaţiile sau organele interne. creşte complianţa ţesutului conjunctiv făcându-l mai uşor distensibil.  în grup. o fie în sens de contrarezistenţă când mişcarea se execută lateral sau de sus în jos. În 1990. Fibromialgia Fibromialgia este un sindrom de durere cronică.A. Din fericire.fibromialgia este asociată cu celule nervoase foarte sensibile din maduva spinării şi creier. acest sindrom nu afectează permanent muşchii. tulburări de memorie şi toleranţă scazută pentru durere şi alte simptome. slabiciune şi o varietate de alte simptome. adaptate stadiului evolutiv al S. fără riscul accentuării inflamaţiei patogene.Hidroterapia menajează structurile entezo – artritice. ligamente). modificări de dispoziţie. Sensibilitatea exagerată poate fi rezultatul modificărilor chimice din creier sau maduva spinala care controleaza durerea. Avantajele hidrokinetpterapiei :  mobilitate articulară mai bună – căldura apei (32 – 36 grade C) sedează durerile. în bazine (piscine) terapeutice cu programe conduse şi asistate de kinetoterapeuţi. Se poate executa :  individual în căzi special amenajate în scopul educării analitice a unor deficite funcţionale secundare proceselor inflamatorii – entezo – articulare.  presiunea hidrostatică a apei poate fi utilizată în cadrul exerciţiilor fie în: o sens facilitator al mişcării când mişcarea se execută de jos în sus. permiţând modulări de tip analgetic. Fibromialgia se caracterizează prin durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane.

. gradat. iar dimineaţa se simt obosiţi. . . 41 . . . punctele “tender points”caracteristice fibromialgiei Varietatea şi severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta. Simptomatologia poate dura de la câteva zile până la câteva luni. în special după stress fizic sau psihic. Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice şi perioade simptomatice.1 – faţa anterioară. . când sunt obosiţi.anxietate şi depresie. de cele mai multe ori.durerea cronică este cel mai frecvent simptom. Puseele cu oboseală şi dureri musculare sau articulare sunt frecvente.senzaţia de anestezie sau furnicături în mâini şi în alte segmente ale corpului . diaree). hipersensibilă) musculotendinoase dureroase. aceasta aparea. când nu dorm destul. Simptome mai rare la persoanele cu fibromialgie pot să fie: . Fig. .tulburări digestive (constipaţie.oboseala. . la sfârşitul zilei uneori pacienţii se simt ca şi cum ar „fi fost bătuţi”.redoare matinală cu durată de mai puţin de o oră.cefalee. pacienţii se plâng ca noaptea nu reuşesc să doarmă. Mulţi pacienţi acuză dureri accentuate la temperaturi scăzute sau umiditate crescută. uneori trebuie să ia sommifere. mulţi pacienţi dau impresia de a fi deprimaţi.tulburări de somn. care interferază cu munca şi activităţile zilnice.tulburări de memorie şi de concentrare datorate oboselii. dar nu se ştie dacă este din cauza depresiei sau consecinţa durerilor musculare. 2 – faţa posterioară. punctele “tender points” caracteristice fibromialgiei Fig. se trezesc de mai multe ori pe noapte.prurit (mâncărimi). . stressaţi sau extenuaţi.simptome pseudogripale.luni şi asociată cu prezenţa la examenul clinic a cel puţin 11 puncte „tender points” (microzone de fibră musculară contractată.

urmând să crească progresiv în intensitate. Ideal ar fi să se ajungă la o frecvenţă de 4-5 ori pe saptamână. sunt folosite medicamente precum antidepresivele. Tratamentul medicamentos este indicat pentru tulburarile de somn. în special prin kinetoterapie. Sedativele care creează dependenţa trebuie evitate. dar nu sunt de durată. tratamentului initial are ca obiective şi mijloace: .scăderea durerii şi senzaţiei de redoare. exerciţiul fizic este unul dintre cele mai bune remedii pentru scăderea durerilor. dacă există. deoarece după o perioada devin ineficiente şi pot agrava tulburările de somn. timp de 20-30 de minute pe zi. Exerciţiile trebuie să se facă în sigurantă. Programul kinetic poate începe cu cu exerciţii de mobilitate. depresiei şi altor simptome specifice fibromialgiei. Sunt recomandate exerciţiile de mobilitate articulară. durerea intensă sau depresie. oboselii. hipnoticele nonbenzodiazepinice. termoterapie pentru scăderea durerii musculare. Ei trebuie încurajaţi să lucreze la nivelul maxim fără să-şi agraveze suferinţa. Tratamentul poate include: • medicaţie: . ei vor fi nevoiţi să-şi ajusteze munca şi stilul de viaţa în funcţie de severitatea simptomelor.identificarea tulburărilor de somn. . agoniştii de dopamină.Simptomele pot fi controlate prin tratament. Unii pacienţi este posibil să nu ajungă niciodată la un astfel de nivel. Cele mai eficiente par să fie pregabalinul şi tramadolul. crioterapie. de creştere a forţei musculare şi cele aerobice. . 42 . electroterapie. ar trebui făcute de minim 3 ori pe saptamână. • kinetoterapie. . anticonvulsivantele. .pentru diminuarea durerii se pot folosi medicamente din clasa analgeticelor şi antiinflamatoarelor nesteroidiene miorelaxante şi antiepileptice (gabapentin. pregabalin). • masaj. Exerciţiile aerobice trebuie să fie la început mai puţin intense. Din păcate. Tratamentul în fibromialgie este concentrat pe abordarea durerii. nivel la care se poate ajunge după mai multe luni. multă lume nu răspunde o serie de tratamente aplicate. . Daca pacientul a fost diagnosticat recent cu fibromilagie. apoi stretching pentru fiecare grup muscular. fără creşterea durerii.identificarea factorilor care accentuează simptomatologia. astfel.infiltraţii cu anestezice locale (lidocalina 1%) când durerea este localizată în special la nivelul punctelor de tensiune. îmbunătăţirea stării de spirit şi a funcţionalităţii.reducerea treptată a stressului.pentru ameliorarea tulburarilor de somn. Ca să fie eficiente. în speranţa de a întrerupe cercul vicios al toleranţei scăzute la durere.

în cadrul tratamentului de întreţinere.masaj terapeutic 43 . având un avantaj important faptul că nu solicită articulaţiile. să aibă încredere în propriile abilităţi. Se pastrează adăugarea de 1 sau 2 minute pe zi. Tratamentul de întreţinere (la domiciliu) este esenţial pentru tratarea fibromialgiei. Obiectivele şi mijloacele utilizate în tratamentul de întreţinere sunt asemănătore celor din tratamentul iniţial. terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile.2 minute. mediul acvatic este cel mai potrivit pentru aceasta categorie de pacienţi. până când se ajunge la 60 minute de mers pe zi.Yoga este recomandată nu numai pentru durere. creşte fluxul sanguin. . executat cu o dutrată de până la 20 secunde. precum realizează o mai mare flexibilitate. . să controleze stressul. în final este indicat să se lucreze până la înot de 30 de minute. îmbunătăţirea stării generale reducerea stressului informarea despre fibromialgie.mersul . În continuare sub atenta coordonare a medicului curant. Aceasta ajută la scăderea anxietăţii. .• hidrokinetoterapia..se începe cu un mers lent de 5 minute în prima zi. • psihoterapie. Kinetoterapia.alergare .bicicleta. se poate alterna cu jogging lent. foloseste ca mijloc principal exerciţiul fizic sub diferite forme. Când se ajunge la acest punct.după ce se poate face confortabil un mers pe jos 3 sau 4 ori pe săptămână. Obiective şi mijloace: reducerea durerii şi a altor simptome. Se începe cu exerciţii uşoare în apă 1 . kinetoterapeutului şi psihologului pacientul va putea continua tratamentul acasă. iar plimbare.stretching în scopul întinderii masei musculare. din punct de vedere psihologic. A doua zi.înot în diferite stilui. se face acest lucru atât timp cât pacintul se simte confortabil. . să vadă evenimentele dintr-o perspectivă luminoasă şi constructivă. .Pilates pentru efectele benefice în diminua durerea şi creşterea forţei musculare. se adaugă un minut. Mers apoi alergare uşoară. .aerobic – low-impact este extrem de util pentru creşterea pragului de durere in fibromialgie. . în general este indicat să efectuaţi acest exerciţiu timp de 60 de minute. . se face o plimbare de cel puţin 1 oră pe zi de 3 sau 4 ori pe săptămână. dar şi pentru anxietate un alt simptom al fibromialgiei. . mers cu bicicleta în aer liber sau pedalat la bicicleta de interior.

Simptomatologia poate fi debilitantă.posibilitatea de a produce tulburări în viaţa persoanei. astfel că pacientul poate trece prin perioade în care se simte mai rău decat de obicei. Astfel că. Este posibil ca modificarea simptomatologiei să fie corelată şi cu alte afecţiuni în afara de fibromialgie. Kinetotarapia este una dintre cele mai importante tratamente pentru fibromialgia. Pacienţii pot răspunde 44 . Protocolul de tratament.. kinetoterapeut şi psiholog pentru a observa eficienţa acestuia. Se vor evita exerciţii sau activităţile care implică sărituri (dans. Este posibil ca efortul pacientului să nu fie bine dozat. dar după ce sunt folosite încep să aibă efect prin faptul că pacienţii se simt mai puternici şi mai sănătoşi. este alcătuit în funcţie de: . oboseala. . prin urmare este importantă continuarea pe termen lung a tratamentului. Altă componentă importantă a tratamentului este evitarea sau limitarea factorilor favorizanţi sau stressanţi care accentuează simptomatologia. Vremea rece sau umedă. se recomanda discutarea lor cu medicul curant. frecvente la pacienţii cu fibromialgie. stressul fizic sau emoţional şi epuizarea se pare că sunt factori favorizanţi în fibromialgie. O mare importanţă trebuie acordată semnelor de depresie sau anxietate. Dacă apar simptome noi sau cele prezente se accentuează.tehnici de relaxare. astfel în cazul în care acestea nu ajută să se aplice de măsuri corespunzătoare. . kinetotarapeutul si psihologul. aceştia pot reevalua tratamentul. somnul insuficient. care sunt inhibitori ai durerii fizice.adaptabilitatea şi modificările pe care le-ar putea face. baschet. etc). pacientul să facă prea multe exerciţii fizice sau prea puţine. Simptomele fibromialgiei sunt prezente în pusee. Exerciţiile pot fi grele şi dureroase la început.severitatea simptomelor. Este necerară evaluarea în dinamică a tratamentului de către medicul curant. necesar sau dorit de pacient. este dificil de analizat dacă un anumit tratament funcţionează sau nu. care trebuie cuprinse în protocolul de tratamentul de al pacienţilor respectivi. Pacienţii pot prezenta şi alte afecţiuni articulare sau musculare (artrita reumatoidă sau lupusul). Este foarte important să creştem progresiv cu fiecare exerciţiu timpul de lucru. Acestea apot fi tratate cu succes dacă sunt recunoscute şi discutate cu psihologul. Fibromialgia nu este o boală progresivă şi nu duce la disfuncţii fizice permanente. exerciţiile fizice produc creşterea secreţiei de serotonină şi adrenalină. Având în vedere faptul că simptomele fibromialgiei apar şi dispar. medicaţia poate fi ajustată sau se pot încerca medicamente noi.

Acestea pot întrerupe periodicitatea simptomelor. pot ajuta la scăderea stressului. Terapii complementare sigure. care pot ajuta în momentul puseului şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. suplimente dietetice. Trebuie ajustat stilul de viata astfel încât să includă tratamentul. evaluare în dinamică şi continuitate în timp. fitoterapie. etc. Cele mai bune rezultate le are pacientul care participă activ la propriul tratament. de obicei. reflexoterapia. Înainte de a încerca o terapie alternativă. poate fi tentant să se abordeze un tratament care promite multe dar în realitate să nu fie atat de eficient. vitamine. Terapia complementară prezintă o gamă de tratamente specifice pentru fibromialgie. Pacientul poate descoperi una sau mai multe terapii alternative sau complementare care ajuta simptomatologia. dintr-un plan de tratament mai mare care se axează pe kinetoterapie şi alte tipuri de tratament. de obicei. în special programele de kinetoterapie care necesită să fie executate regulat.diferit la fiecare tip de tratament şi de aceea necesită timp şi trebuie abordate tratamente diferite pentru găsirea celui potrivit. tratamentul medicamentos nu este foarte folositor pentru fibromialgie. ajută la ameliorarea sau controlul simptomelor fibromialgiei. Pacienrtul trebuie să aibă răbdare şi să fie conştient de faptul că tratamentul continuu. scad contractura musculară şi ameliorează starea generală a pacientului. dar fac parte. 45 . Antialgicele narcotice şi somniferele care duc la dependenţă sunt folosite rar în tratamentul fibromialgiei. ca acupunctura sau electroacupunctura. pot reduce durerea şi pot ameliora tulburările de somn întrun puseu. pacientul trebuie să se informeze şi să discute cu medicul curant despre intenţiile de a urma tratamentu respectiv. Având în vedere că fibromialgia este o boală atât de greu de tratat. În general. Tratamentul fibromialgiei presupune colaborare între specialisti. Alte tratamente care pot fi folosite în cazul fibromialgiei includ stimularea electrica transcutanată a nervilor.