Kinetotarapia în afecţiunile reumatice - master – L.P.

1 – Examenul clinic al bolnavului reumatic Examinarea bolnavului reumatic va cuprinde:  Examenul subiectiv:  Modalitatea de debut – acută sau progresivă, bolile reumatismale inflamatorii au debut acut unic sau în pusee, pe când bolile reumatismale degenerative debutează şi evoluează progresiv, iar unel boli reumatismale au un debut acut după un efort prelungit.  Prezenţa în antecedente a unor infecţii de focar (faringiene, intestinale etc.) legate de debutul sau evoluţia bolii.  Durerea – în bolile reumatismale inflamatorii durerea este premergătoare modificărilor anatomopatologice articulare. Se va lua în considerare: - sediul; - intensitatea; - caracterul (arsură, crampă etc); - frecvenţa (continuă, perioade de acalmie); - durata (minute, ore, zile); - fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip mecanic; - fixă sau migratoare; - factori agravanţi (ortostatism prelungit, mers pe teren accidentat, urcat-coborât); - durere diurnă sau nocturnă; - simetrică sau asimetrică. Examenul obiectiv:  Inspecţia, din ortostatism, mers sau culcat, se vor urmării: statura, constituţia, stare de nutriţie. - postura generală – deviaţii ale coloanei, deviaţii ale articulaţiilor periferice; -postura segmrntară, cu etiologie diferită – posttraumatică, reumatismală inflamatorie, neurologică, mărire de volum a articulaţiilor (hidartroză, hemartroză); -examinarea tegumentelor – erupţii cutanate, edem.  Palparea, se poate constata prezenta unei: atrofii musculare, hipotonii, atonii musculare, retracţii tendino-musculare, temperatura cutanată.
1

 

 Mobilizarea, cuantificarea gradului de mobilitate a unei articulaţii este foarte importantă în aprecierea a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile trebuie să vizeze: - detrminarea masei musculare (hipotrofie, atrofie, hipertrofie, alungire sau scurtare); - determinarea forţei musculare; - determinarea gradului de libertate, de mişcare.  Examenul paraclinic investigaţii biologice; investigaţii imagistice – radiografie, ecografie, artroscopie etc. În procesul de evaluare orice metodă folosită trebuie să posede patru calităţi: să fie simplă; să fie reproductibilă pentru observatori difeiţi; să reflecte starea clinică a pacientului, -să fie sensibilă (capabilă să facă distincţia între un tratament util şi un tratament ineficace). În depistarea unei metode de evaluare utile unui scop, trei caracteristici sunt esenţiale: descrierea a ceea ce se consideră „normal“, cu explicaţii clare; cotaţia să utilizeze un număr de grade limitat; itemii folosiţi să fie în număr redus. O evaluare eficientă permite evitarea unor metode de evaluare inutile. În acest sens, în prima etapă, evaluarea se va raporta la cunoştinţe despre: • patologia subiectului; • teritoriul anatonic afectat. Pentru a înţelege mai bine evaluarea bolnavului reumatic este necesar sa clarificăm unele noţiuni: deficienţe – structuri, organe; incapacitate – persoane; handicap – în contextul socio-economic, rolul social al unei persoane. De exemplu: goniometria articulaţiilor genunchilor arată o pierdere de amplitudine şi evidenţiază semnalmente de durere, frecvent. Incapacitate de a coborâ scările normal, trebuie să încerce să coboare câteva scări. În acest sens evaluarea kinetică a bolnavului reumatic va cuprinde: A. Evaluarea iniţială a deficienţelor • deformaţiile structurilor anatomice; • mobilitatea articulară (goniometrie)
2

• forţa musculară. B. Evaluarea iniţială a incapacităţilor • aptitudini gestuale (incoordonare, dismetrie) • activităţile zilnice uzuale (ADL) • capacitatea de a-şi îndeplini activitatea profesională. În alegerea metodelor utile trebuie să stabilesc cu precizie ce trebuie să măsor pentru a pune în evidenţă incapacitatea de care suferă pacientul, iar în viitor să imi permită să observ rezultatele. Examenul coloanei vertebrale În practica terapeutică coloana vertebrală trebuie privită ca un întreg şi apoi trebuie examinat fiecare segment al său în parte. Repere anatomice : - foseta subocipitală (corespunzătoare atlasului); - apofizele spinoase C4 şi C5 (care sunt mai retrase) şi C7 (cea mai proeminentă); - spinele omoplatului (se găsesc la nivelul vertebrei D2); - crestele iliace (orizontala care le uneşte trece prin dreptul vertebrei L4). Inspecţie în poziţie ortostatică coloana are o proiecţie rectilinie în plan frontal; în plan sagital se identifică trei curburi fiziologice: ° lordoza cervicală – la nivelul lui C3 are o săgetă de 4 – 6 cm; ° cifoza dorsală, ° lordoza lobbară – la nivelul L2 are o săgeată de 3 – 4,5 cm. Palpare Coloana se palpează în condiţii de relaxare musculară. Se pot evidenţia contracturi sau retracturi musculare, edem etc. coloana vertebrală cervicală şi lombară se palpează în decubit ventral; - coloana vertebrală dorsală se palpează din poziţia aşezat pe un scaun cu spătar, cu faţa la spătar, braţele sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe braţe. Percuţia Poate declanşa durere în punct fix sau la mai multe nivele. Se execută vertebral şi paravertebral. • semnul Seze „soneriei“ - percuţia în ortostatism a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în membrul inferior afectat (lombosciatică). Mobilitatea coloanei vertebrale
3

Se apreciază mai întâi global şi apoi pe segmente. Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care poate realiza au valori de: flexie 110° - 135° extensie 50° - 75° lateralitate 60° - 80° rotaţie 75° - 105°. Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală de tip cifoză, aproximativ 35°; curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 40° - 50°. Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor intervertebrale, când coloana vertebrală este dispusă vertical. a) Segmentul cervical Este cel mai mobil segment, mişcările posibile în acest segment sunt: - flexia – extensia capului – aceste mişcări însumează mobilitatea în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează o amplitudine în flexie de 30° - 45°, din care primele 20° sunt în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu goniometre speciale sau prin evaluara, în centimetrii, a distanţei dintre diferite repere anatomice. - înclinarea laterală, măsoară 40° - 45°, din care 15° - 20° în articulaţia atlantooccipitală; - rotaţia capului (stânga – dreapta) are o amplitudine de 45° - 70°, fără participarea articulaţiei atlantooccipitale cu al cărei aport amplitudinea creşte; - circumducţia, este o mişcare combinată. Flexia • indicele menton – stern (N = 0) - pacientul în ortostatism sau aşezat, execută flexia capului, încearcând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanţa dintre bărbie şi stern în cm. Se are în vedere că felxia antrenează şi coloana vertebrală dorsală până la D5. Extensia • indicele occiput – perete (N = 0) -pacientul în ortostatism cu spatele la perete, se execută extensia capului, încercând sa atingă peretele cu occiputul. Se măsoară distanţa dintre perete şi occiput în cm. Înclinare laterală
4

se măsoară distanţa dintre acromion şi tragus.în mod normal diferenţa între rezulttul obţinut iniţial şi cel obţinut după ce sa executat flexia laterală trebuie să fie de aproximativ 1 / 2. . • aprecierea unghiului – 40° . • indicele deget – sol ( Tomayer N = 0) . Expansiunea toracică • indicele cirtometric (N = 6 cm) .25°.• distanţa acromion – tragus . execută un inspir forţat. La fel se execută şi în cazul flexiei laterale spre dreapta. .pacientul în ortostatism sau aşezat.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. Se măsoară unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor în grade.45° pentru fiecare parte.90°. se execută flexia trunchiului până când degetele mâinii ating solul/vârful picioarelor. b) Segmentul toracal (dorsal) Nu există o mobilitate a coloanei vertebrale toracale propriu-zisă întrucât în dinamica sa implică participarea asociativă a coloanei cervicale sau lombare. pacientul execută mişcarea de înclinare laterală spre stânga.se urmăreşte poziţia umerilor să fie fixă. este mai limitată.pacientul în ortostatism sau aşezat.înclinarea laterală (stânga – dreapta) este de 20° . . execută înclinarea laterală a capului spre stânga.este implicat şi segmentul lombar. Flexia . .extensia. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.45° . 30° . după care se măsoară din nou distanţa dintre acromion şi tragus în cm. apoi se execută un expir forţat. se notează diferenţa.30° şi este aproape imposibil de a o aprecia obiectiv. Se măsoară distanţa dintre degetele mâinii şi sol/vârful picioarelor în cm. mişcările în acest segment sunt reprezentate de: . Coloana vertebrală dorso – lombară.pacientul în ortostatism. măsoară 80° .flexie. din care 50° în segmentul dorsal şi 40° în segmentul lombar. .rotaţia (stânga – dreapta) este de 30° . Se măsoară perimetrul toracic în inspir forţat şi apoi în expir forţat. • indicele Schober dorsal 5 .

Normal distanţa trebuie să crească cu cel puţin 5 cm. se măsoară din nou distanţa dintre cele două puncte. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus).. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. Se măsoară distanţa dintre planul banchetei şi nivelul vertebrei D1. Înclinare latareală (stânga – dreapta) . nu se execută extensie în segmentul lombar. Flexia • indicel Schober lombar . se ia punct de reper punctul de pe faţa laterală a coapsei corespunzător degetului medius cu membrul superior extins.un segment mobil.pacientul în decubit lateral se tentează mobilizarea bazinului într-o direcţie şi a toracelui în direcţia opusă.pacientul în decubit ventral. Rotaţia dorso – lombară .pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. se poate realiza cu un goniometru special • metoda Klapp (N = 2 – 3 cm) . Extensia Cu participarea coloanei cervicale. 6 . se execută flexia maximă a trunchiului. execută extensia maximă a trunchiului. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. se execută înclinare laterală spre dreapta şi se notează din nou punctul corespunzăror degetului medius. se măsoară apropierea celor două puncte. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. se execută flexia maximă. Se măsoară distanţa dintre cele două puncte în cm.în mod normal distanţa creşte de la aproximativ 27 – 30 cm cu 3 – 4 cm.pacientul în ortostatism. antrenând în mobilizare şi celelalte segmente ale coloanei şi chiar articulaţiile coxo-femurale. . c) Coloana vertebrală lombară . se execută extensia coloanei lombare. se procedează la fel şi în partea stângă. în cm. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). Extensia • indicele Schober lombar inversat . În mod normal distanţa se micşorează cu cel puţin 3 cm. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. Se măsoară distanţa dintre C7 şi D12.

Examinări privind evidenţierea afectării vertebrale -durere în memebrul inferior ori de câte ori se creează o modificare de tensiune între duramater şi discul intervertebral. sub 60°. apare durere în articulaţia sacroiliacă de partea membrului inferior flectat (în afectare inflamatorie). • semnul Lassegue (semn radicular) . apare durere la nivelul membrului inferior pe faţa posterioară a coapsei. aşezat. • semnul Bragard . ridicarea pasivă a membrului inferior extins. un membru inferior în afara planului iar celălalt hiperflectat din coxo-femurală.în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei. • semnul trepiedului -în decubit dorsal.este o manevră de tip Lasegue combinat cu flexia piciorului la unghiul maxim nedureros (punerea în tensiune a ischiogambierilor) • semnul flepping (echer) . Mişcarea este dificilă sau imposibilă în cazul unei afectări vertebrale. 7 - . sensibilitatea dureroasă la mişcările de flexie şi extensie poate fi testată.pacientul în ortostatism. flexia bruscă a capului determină durere lombară sau în membrul inferior (mişcarea tracţionează ascendent duramater).Articulaţia sacro – iliacă are o mobilitate foarte redusă. decubit. manevra pune în tensiune articulaţiile sacroiliace şi declanşează durerea.pacientul în decubit dorsal. • semnul Menell (pe extensie) . se apasă (cu tendinţă de depărtare) la nivelul spinelor iliace antero-superioare de către examinator. • semnul Lery sau Neri . se execută extensia membrelor inferioare cu genunchi extinsi. • semnul Gaenslen (pe flexie) .în decubit lateral cu membrul homolateral flectat. apare durere în articulaţia sacro-iliacă.pacientul în şezând la marginea patului. care iradiază pănă sub genunchi. execută hiperextensie membrul inferior liber. de către examinator (se tractează nervul sciatic).

Mână. corpi străini) ° extraarticulară (scurtări tendinoase. contracturi musculare. se execută flexia gambei pe coapsă.P.).recuperarea funcţională a mişcărilor umărului (articulaţia cu cel mai mare grad de libertate din organism). Picior şi Gleznă Examenul articular Modificarea mobilităţii articulare se poate face în mai multe sensuri : • limitarea de mobilitate (importantă mai ales în evoluţie) poate fi de cauză: ° intraarticulară (distrugere de cartilaj articular. antepulsie 10 – 45°. osteofite. etc. Cot. funcţia de stabilitate a genunchiului în mers.poziţia funcţională : braţ în abducţie la 60°. rotaţie 0°. • scăderea forţei musculare cu urmări asupra capacităţii funcţionale specifice fiecărei articulaţii (ex. Şold. . semnul este pozitiv atunci când declanşează durere de partea anterioară a coapsei (prin punerea în tensiune a nervului crural). L. • semnul Neer – tendinita supraspinosului 8 . • semnul Dawbarn – tendinita supraspinosului . funcţia de prehensiune a mâinii. . Umăr. comportă recuperarea integrală a unui complex de cinci articulaţii strâns legate dinpunct de vedere biomecanic. etc.mobilitatea umărului se explorează în mod pasiv şi activ.• semnul Lasegue inversat . • mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este apreciabil mai mare decât valorile recunoscute ca normale.). 2 – Examenul clinic al bolnavului reumatic. Genunchi.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. . Articulaţia umărului . diferenţiindu-se astfel o suferinţă a părţilor moi extraarticulare de suferinţe de cauze intraarticulare.pacientul în decubit ventral.obstacol subacromial dureros la 45° în abducţie. • mişcări posibile în alte planuri decât cele fiziologice determinând instabilitate articulară.

• ducerea mâinii în regiunea lombo – fesieră – pentru extensie. ci numai ajutat.bilanţul sintetic (global) : • ducerea mâinii la gură – pentru flexie. Mâna -orice alterare a elementelor structurale ale mâinilor poate compromite parţial sau total unele din funcţiile lor complexe. • semnul Yergason – tendinita bicipitală.poziţia funcţională : flexie 80 – 90° în pronosupinaţie. 9 . în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive – umărul pseudoparalitic. etc. • ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă. • nu este posibilă rotaţia externă .braţul cade pe lângă corp.poziţia funcţională : pumn în extensie 25 – 45°. • semnul Moseley – umărul pseudoparalitic. însă peste această valoare. • răsucirea cheii în broască în sens antiorar – pentru pronaţie. durere la supinaţie contrată.- - - -durere la ridicarea braţului în poziţie neutră cu fixarea umărului de către examinator. gestualitatea profesională. „salutul roman”.uneşte extremitatea inferioară a humerusului cu extremităţile superioare radio – cubitale şi condiţionează o serie de mişcări esenţiale (ducerea alimentelor la gură. ° în artrodeze : pumn în extensie 20 – 25° şi uşoară înclinaţie cubitală.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. ° când funcţia degetelor este compromisă. . mai ales la mişcarea contrată – tendinita supraspinosului. • semnul Speed – tendinita bicipitală. • prezintă un arc dureros în abducţie 30 – 40°. cu cotul la 90°. Articulaţia cotului . .) . durere la flexia braţului cu cotul extins şi antebraţul în supinaţie. .umărul pseudoparalitic.între 15 – 60° mişcarea poate fi executată. pacientul nu poate face primele 15° ale abducţiei. • ţinerea unei tăvi pe palmă – pentru supinaţie. . se recomandă fixarea pumnului în „cârlig” : pumn flexie 10 – 15° şi degete în flexie.

circumferinţa coapselor. -se evaluează aspectul şi mobilitatea articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene. iar abducţiile şi adducţiile doar cu membrele inferioare în extensie. • prehensiunea prin opoziţie digito-palmară între palmă şi ultimele patru degete. etc. flexie de câte 10° în . simetria feselor). . . • prehensiunea subterminală – între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală. când este tridigitală..examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios.tipuri de prehensiune (după Cordun M. iar rotaţiile atât în extensie cât şi în semiflexie. în particular a indexului.provoacă durere. sau pulpele a două degete. extensie – fesier mare.1999) : • prehensiunea terminală – între extremitatea pulpei policelui. aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget.se apreciază sensibilitatea burselor : • trohanteriană : mişcări de rotaţie internă cu flexie – dureroase.se caracterizează printr-o stabilitate superioară şi o mobilitate mai redusă (compensată parţial de către coloana lombară). metacarpofalangiană şi interfalangiană. examenul funcţional : • efectuarea bilanţului articular – prin măsurarea goniometrică a fiecărei mişcări cu specificaţia că flexia şi extensia se vor măsura atât cu genunchi flectaţi cât şi cu genunchi extinşi. • prehensiunea palmară – între palmă şi ultimele patru degete şi police. 10 amplă în radioscafoidiană.) • examinarea mersului. Articulaţia şoldului . • testarea bilanţului muscular (flexie – psoas – iliac. • ischiogluteală : poziţia şezând . flexia sau extensia forţată – dureroase. • iliopectinee : abducţia cu flexie a coapsei. • prehensiunea latero-laterală – interdigital între feţele laterală şi medială a două degete apropiate. . • măsurarea celor două membre inferioare (lungimea.° police : anteflexie maximă şi abducţie scafotrapezoidiană şi trapezometacarpiană. • prehensiune subtermino-laterală – între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget (mai frecvent a indexului).

axa diafizei femurale nu este în prelungirea exactă a axei gambei cu care face un unghi de 170 – 175° deschis în afară – genuvalgum fiziologic. ° picior în var (în interior). ° stabilitatea antero – posterioară a genunchiului. perfect adaptat la ortostatism şi mers. ° degete în ciocan. ° bilanţul muscular. • se studiază : staţiunea bipodală. 11 .examenul clinic şi funcţional : • genu – valgum – în ortostatism. • genu – flexum – se observă din profil.examenul clinic al piciorului : • eventuale diformităţi congenitale : ° polidactilie. • deviaţia axului gambei : ° picior în valg (în exterior). ° sprijin numai pe antepicior – picior equin congenital sau dobândit după imobilizare îndelungată şi retracţie de tendon ahilian.Articulaţia genunchiului .cele 26 de oase ale piciorului realizează u ansamblu mecanic suplu şi rezistent. Piciorul şi glezna . ° halomegalie. unipodală. accentuarea curburii – picior cav. . din faţă se măsoară distanţa intercondiliană cu maleolele în contact. ° aplazie de falange. • genu – recurvatum – se observă din profil. şi mişcarea de genuflexie. • examenul mobilităţii : ° mişcări anormale de lateralitate. • genu – varum – în ortostatism. mişcarea de „sertar” (indică o leziune a ligamentelor încrucişate) ° bilanţul articular prin goniometrie. din faţă se măsoară distanţa intermaleolară cu condili femurali în contact. • aspectul curburii plantare (podogramă) : prăbuşirea plantei – platfus. .posedă în extensie o mare stabilitate. .

cu evoluţie progresivă dar cu faze succesive de exacerbări şi remisiuni.examinarea piciorului – testarea mobilităţii piciorului (mişcările de eversie şi inversie). . cu prindere în principal a extremităţilor centripet.splenomegalie. . Debutul bolii este de obicei insidios progresiv. .examinarea gleznei se face prin testarea mişcărilor active şi pasive posibile – bilanţul articular. . Secundar apar şi : . .sinovită. El se realizează prin : 12 .manifestări articulare ca vasculită (afectează mai ales venule şi capilare.leziuni osoase. rar este fulminant. . Clinic boala se caracterizează prin sinovită..limfadenopatii. caracterizată de o inflamaţie cronică infiltrativ proliferativă a sinovialei articulare în principal. .afecţiuni musculare (miozită).noduli subcutanaţi.leziuni cartilaginoase. rar artere). Obiectivele kinetoterapiei • realiniamentul şi corectarea axelor articulare în scopul menţinerii paternului mişcării. Poliartrita reumatoidă (P.R. Se produc leziuni articulare : .acest obiectiv se urmăreşte încă din perioada de debut a bolii pentru a evita fixarea articulaţiilor în poziţii vicioase nefuncţionale.) Este o boală inflamatorie cronică recurentă. simetric persistent ducând în timp la deformări şi anchiloze. . mai ales la copii.

.evitarea repausului prelungit în fotoliu cu soldurile şi genunchii flectaţi.împiedicarea modificării fibroase a ţesutului conjunctiv inflamat şi fixarea articualţiilor în poziţii vicioase. evitarea microtraumatismelor gestuale. atele ce menţin piciorul în unghi de 90 grade cu gamba.realizarea unui suport pasiv ce preia funcţia de susţinere.utilizarea uni atele nocturne pentru genunchi care să asigure extensia acestuia. . atele mobile.80°) cu uşoară supinaţie. sunt flexia plantară cu piciorul în var şi degetele flectate. dar susţinută şi prelungită luptând împotriva contracturii. eventual cu săculeţi de nisip fixaţi la nivelul gleznelor. . Avantajele aplicării de atele şi orteze : . 13 . .decubit ventral păstrat până la 60 – 90 minute pe zi (intermitent). interfalngienele proximale (IFP) în uşoară flexie. .gleznă : picior în felxie de 90°. . interfalangienele distale (IFD) libereşi policele în uşoară opoziţie cu prima comisură interdigitală cât mai largă. .R.corectoare : în deviţie constituită în timpul activităţii – inele corectoare.cot : flexie accentuată (70 .umăr : uşoară abducţie cu uşoară flexie (pernuţă sub axilă). Pentru evitarea acestora : . metacarpofalangienele (MCF) în uşoară flexie şi orientare radială.evitarea încălţămintei cu tocuri înalte.şold : uşoară extensie. (pernă sub fesier). . . .poziţionarea pumnului în extensie uşoară. Posturi recomandate în perioada acută : . atela urcând pe antebraţ până la 1/3 medie. . Cele mai obişnuite deviaţii ale piciorului în P. Evitarea flexumului de genunchi şi de şold : . . .folosirea unor atele posterioare noaptea şi în repaus.utilizarea permanentă a unor susţunători plantari care să menţină bolţile piciorului.decubit dorsal – folosirea unor săculeţi de nisip la nivelul genunchilor pentru menţinerea extensiei acestora. ° posturări realizate cu atele şi orteze.genunchi : extensie.° repaus articular în timpul puseelor inflamatorii (evitând microtraumatismele generatoare de deformaţii).asigurarea unei întinderi musculare uşoare . anulând forţele deformante.

în mişcarea de flexie – extensie. deci ântăresc lungul 14 . • perioada cronică : ° mobilizarea analitică a articulaţiilor (mobilizări pasive. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  mobilizări activo – pasive (până la limita funcţională fără apariţia durerii).  stretching.  mobilizări active contralaterale . ° izometrie (pentru menţinerea forţei musculare). interosoşi au o poziţie anterioară. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  hidrokinetoterapie. La nivelul metacarpofalangienelor. active cu rezistenţă). scripetoterapie.  mobilizări autopasive. • menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare pentru a permite menţinerea amplitudinii mişcării în limitele funcţionale. autopasive. placa talcată. skatting. active. etc. ° terapie ocupaţională (pentru menţinerea coordonării mişcării) – în special pentru recuperarea mâinii (prehensiune). • recuperarea prehensiunii.Pentru prevenirea blocării articulaţiei cotului – atele alternante pe flexie şi pe extensie (schimbate la aproximativ 6 ore). Mâna Programele reeducative ale mâinii trebuie să ţină cont de rolul important al muşchilor intrinseci (interosoşi şi lombricali). • menţinerea sau creşterea forţei musculare. • perioada subacută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). Mijloace utilizate în kinetoterapie • perioada acută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). pasivo – active. în coordonarea echilibrului tenomuscular al degetelor.

schimbări în poziţia oaselor cu nerespectarea axelor. ° pentru reeducarea gestuală este necesar adaptarea acestora : deschizător cu pârghie pentru robinet. au constatat că 43 de gesturi şi diverse combinaţii între acestea permit exercitarea toturor meseriilor. policele pe de o parte şi degetele II – V pe de altă parte. cu repaus nocturn şi intermitent diurn cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie . • reeducare generală . etc. folosirea robinetului. IV şi V. necesită intervenţia a trei elemente : policele. etc. IFP în uşoară flexie. Se pot descrie 4 grupe : • grupa I – a – denumită codificat „mâna cu un singur deget” – este simbolul civilizaţiei moderne „presse – bouton”. stoarcerea rufelor. în perioada puseului acut. mai discriminative (apucarea stiloului. • grupa a II – a – „mâna cu două degete” – corespunde la o pensă cu două braţe. • grupa a IV – a – „mâna cu cinci degete” presupune folosirea autonomă a fiecărui deget. • posturi recomandate : ° posturi pe atele – de repaus.). Atela va urca pe antebraţ până în treimea medie. • Grupa a III – a – „mâna cu trei degete”care efectuează prehensiuni mai fine. sau a pensei. Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice Nu se poate trece la elaborerea unui program complex de recuperare a prehensiunii. indexul şi grupa degetelor III. ân timp ce la nivelul interfalangienelor trecând pe faţa posterioară a mâinii devin sinergici cu extensorul şi antagonişti ai flexorilor.pentru a prevenii apariţia acestei deformaţii sau agravarea ei se va recomanda: să folosească prehensiunea bidigitală termino-terminală.flexor şi sunt antagonoşti ai lungului extensor. Delaet şi Lovet analizând 1300 de profesii. Deviaţia cubitală a degetelor . IFD libere şi policele în uşoară opoziţie cu primul spaţiu interdigital. ° în prehensiunea polici-digito-palmară se va evita pronaţia (tăiatul pâinii. MCF în uşoară flexie şi orientare radială. etc). mâner conic pentru cuţit. 15 . fără a face în prealabil o testare a capacităţii funcşionale restante şi fără a dispune de o metodă de control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare.

° tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2. 16 . în momentul instalării hiperextensiei F2 se va încerca restabilirea echilibrului muscular cu anumite precauţii : ° mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie. ° pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei rezistenţe. carpului şi aparatului felxor al degetelor. ° în timpul exersării IF în flexie şi a pumnului în extensie. Deformaţia în „gât de lebădă“ . • întărirea aparatului exetnsor al degetelor. ° în timpul mobilizării pumnului. • reeducare gestuală : ° aceleşi principii ca şi la deviaţia cubitală a degetelor. • întărirea interosoşilor şi lombricalilor. degetele vor fi menţinute în flexie. Ergoterapie . IV în timpul exerciţiilor de flexie a degetelor.sunt asemănătoare celor descrise în deviaţia cubitală. extensorului scurt şi lungului abductor al policelui. ° direcţionarea corectă a degetelor II. Obiective . umăr • mobilizarea pumnului şi degetelor ° nocivitatea hiperextensiei MCF. prin inele corectoare. • posturi de repaus în poziţie funcţională sau repaus al mâinilor (mână peste mână sau mână peste mână cu degetele incrucişate. MCF sunt menţinute în uşoară flexie. pentru a limita extensia IFP. atele mobile. Obiective • mobilizarea articulaţiilor vecine : cot. deoarece cauza cea mai frecventă este afectarea MCF şi subluxaţia lui F1. • întărirea flexorului. jocuri cu bile de diferite mărimi. etc.rularea unei feşi în sens radial. la nivelul MCF. ° necesitatea mobilizării policelui şi păstrarea spaţiului I interdigital. III. prin pierderea acţiunii extensorului falangei 3.hiperextensia articulaţiei IFP şi flexia concomitentă a articulaţiei IFD.° corectoare – în deviaţie deja constituită. în timpul activităţii.

fiind ineficientă.Ergoterapia : .flexia articulaţiei MCF şi hiperextensia articulaţiei IF.repausul mâinilor cu policele în abducţie maximă.cusut. Ergoterapia : . ° orice gest de prehensiune polici-digitală sau polici-digito-palmară va fi precedată de abducţia maximă a policelui. ° se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale. Police în „Z“ . brodat. • posturi recomandate : ° în puseu acut inflamator IFP – repaus în atelă. . modelare în plastilină.activităţi de cusut.). etc. . etc. IFP. menţinând acestă poziţie prin sprijinirea policelui şi a indexului în unghi drept (pe marginea mesei sau laturile unei cărţi). ° se urmăreşte spaţiul interdigital police – index. IFD (cuprinderea genunchilor. • reeducare gestuală : ° este afectată în principal opoziţia policelui.paralel se fac exerciţii ale MCF. pensa poli-digitală terminală. etc.hiperflexia articulaţiei IFP cu hiperextensia articulaţiei IFD (se pierde ecxtensia activă a articulaţiei IFP).se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP. în poziţie funcţională (intermitent diurn şi nocturn).se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu MCF în flexie. • reeducare gestuală ° este necesară pentru a prevenii hiperextensia IFD ° prehensiunea obiectelor care necesită priza bi – sau tridigitală se va efectua termino – terminal. ţinerea în mâini a unei mingi de tenis.exerciţiile se adresează în mod special flexorului profund al degetelor. . ° repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii. Deformaţia în „butonieră“ . 17 . lut. care trebuie menţinut cât mai mare. Obiective . croşetat. împletit cu andrele. înşirarea mărgelelor pe aţă. brodat cu acul. jocuri cu bile de diferite mărimi. • posturi recomandate : .

evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză în semiflxie. cu compromiterea gravă a un or gesturi uzuale. Obiective . Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă Cot. 18 .în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie prin atele de repaus articular.mobilizarea policelui în abducţie şi opoziţie cu imobilizare articulară IF parţială sau totală pentru a preveni hiperextensia F2. iar articulaţia MCF va fi menţinută în rectitudine (manuală sau atelă).. • refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale prin : o mobilizări pasive. Picior. o mobilizări autopasive şi pasivo-active. o mobilizări active cu rezistenţă.în faza incipientă se vor avea în vedere antagonişti scurtului extensor şi anume : flexorul profund al policelui. Genunchi. Obiective şi mijloace : • combaterea durerii prin : o poziţionări.R.artritele cronice ale coatelor. lungul abductor şi opozantul policelui. când se instalează precoce limitarea extensiei. Umăr. o mobilizări active. . o posturări în limite funcţionale. Şold Articulaţia cotului . de obicei în cadrul unei P.

• refacerea forţei şi stabilităţii prin : o mobilizări active cu rezistenţă. Mecanic nu este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată. . Mecanic este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru flexia şi extensia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru supinaţia şi pronaţia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare.    19 .modificările sinovial – articulare la nivelul articulaţiei cotului duc. . . o În stadiile III şi IV se utilizează : mobilizări activo – pasive . • stadiul IV . • stadiu II . o În stadiile I şi II se utilizează cu precădere mobilizări active libere.limitarea mişcării de supinaţie duce la insuficienţa aparatului ligamentar şi leziuni ale capsulei articulare. Stadiile funcţionale după Seyfried : • stadiul I .pacientul îşi poate mobiliza singur articulaţia în condiţii fiziologice uşor contra rezistenţă. . o exerciţii de coordonare. mobilizări pasivo – active . Se vor folosi :  exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei cotului.valoarea funcţională a articulaţiei cotului se apreciază printr-un aparat capsulo-ligamentar intact.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia uşor contra greutăţii proprii a membrului superior. • stadiul III . La mişcări cu contra rezistenţă intervine mobilizarea tipică de „roată dinţată”. pe de o parte la limitări funcţionale iar pe de altă parte prin interpunerea fosei olecraniene împiedică extensia. mobilizări pasive.chiar şi prin descărcarea articulaţiei pacientul nu mai poate mobiliza articulaţia.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia numai prin descărcare. De obicei are loc limitarea extensiei totale şi a supinaţiei la diverse grade.flexia activă în supinaţie va dăuna articulaţiei.

• stadiul III . • stadiul II . mobilizări active libere.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv în limitele amplitudini fiziologice şi contra propriei greutăţi. acest dezechilibru duce la o poziţie de subluxaţiei ventrală a capului humeral. Mijloace : mobilizări activo – pasive. În stadiile I şi II pentru întinderea şi tonifierea muşchilor se execută : mobilizări active cu rezistenţă.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv (pe toată amplitudinea de mişcare) contra unei rezistenţe. în special pe flexori şi rotatori. Instabilitatea şi diversitatea tonusului muscular sunt corectate prin antrenament dozat progresiv.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia prin descărcare în limitele amplitudinii mişcării. Subluxaţia cranială a capului humeral este deseori consecinţa slăbirii muşchilor rotatori care de obicei fixează capul în cavitate la mişcări. Stadii funcţionale după Seyfried în zona de încărcare : • stadiul I . Articulaţia piciorului 20 . Procesele inflamatorii de la nivelul umărului duc la contracturi ale capsulei articulare instalate precoce şi contracturi ale musculaturii înconjurătoare. tonifierea muşchilor hipotoni. În acest caz apare un dezechilibru muscular cu scăderea flexorilor. mobilizări pasivo – active. În stadiile III şi IV se urmăreşte: asuplizarea ţesuturilor periarticulare. învăţarea mişcărilor compensatorii. mobilizări pasive. • stadiul IV pacientul nu mai poate mişca uşor nici sub descărcare.Articulaţia umărului Funcţia acestei articulaţii va fi fixată printr-un echilibru de forţe al musculaturii din jur. La mobilizare contra propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”.

În stadiul III se utilizează : exerciţii cu descărcare. În poliartrita reumatoidă a piciorului apar modificări tipice : . tonifierea musculaturii anexe corectoare: Mijloace : exerciţii cu încărcare. orteze stabile. o pierdere a bolţii plantare transversale şi longitudinale cu punerea în supinaţie statică a antepiciorului. Insuficienţa sau disfuncţia ligamentară vor produce deformaţiile. • stadiul II .pacientul compensează deformaţia sau caută cel de-al treilea punct de sprijin prin flectarea degetului mare care duce la contractarea muşchiului flexor lung al halucelui – favorizează apariţia de halux – valgus. • stadiul III deformaţii fixe.Se numără printre articulaţiile bazate pe ligamente prin care se asigură stabilitatea şi transmisia internă a forţelor. . talonete corecte la instalarea hipotoniei în muşchiul lungul peronier. După Seyfried stadiile afectării piciorului sunt: • stadiul I . Obiectivele kinetoterapiei : • menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii la antepicior. mecanica mersului va fi influenţată şi schimbată. • compensaţia corectă a limitării mobilităţii temporare cu ajutorul susţinătoarelor plantare indicate. În stadiile I şi II pentru : întinderea şi creşterea mobilităţii.). . pantofi ortopedici.în cazul unei limitări a flexiei dorsale.modificări funcţionale cu posibilitatea corectării pasive sau corectării active cu descărcare.halux – valgus. .piciorul plano – valg (o poziţie în valg în partea posterioară a piciorului.modificări funcţionale cu păstrarea posibilităţii corectării active sub încărcare. • limitarea flexiei dorsale prin folosirea de pantofi cu tocuri înalte. 21 .

• stadiul IV .contracturile în flexie pot fi condiţionate de mişcarea capsulei posterioare sau contracturi ale flexorilor genunchiului. • stadiul III . în limitele păstrării mobilităţii fiziologice.pacientul poate mobiliza articulaţia genunchiului numai prin descărcare.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului cu contra rezistenţă. Procesul inflamator de la nivelul articulaţiei genunchiului condiţionează prin inflamare limitarea mişcării. În poliartrita reumatoidă. Instabilitatea ligamentelor laterale e 22 . Musculatura joacă rolul unui stabilizator activ. • tonifierea musculaturii. • stadiul II . • decontracturarea în primul rând a muşchiului flexor lung al halucelui pentru a evita halux – valgus. pe lângă aparatul capsulo-ligamentar. Împărţirea în stadii funcţionale după Seyfried este : • stadiul I . atunci cauza este poziţionarea joasă a rotulei sau o hipotonie a muşchiului cvadriceps.• limitarea flexiei plantare prin înălţarea corespunzătore a părţi anterioare a tălpii pantofului. La mobilizare contra propriei greutăţi survine un fenomen tipic de „roată dinţată”. poziţii în var sau valg.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului contra propriei sale greutăţi cu uşurinţă.pacientul nu mai poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului nici prin descărcare. în primul rând a muşchiului lungul peronier şi a muşchiului tibial posterior pentru menţinerea bolţii transversale. În cazul în care apare deficit de extensie activă. atât în maximă extensie cât şi în maximă flexie: . apar următoarele modificări tipice: contracturi în flexie. Articulaţia genunchiului Importantă pentru stabilitatea genunchiului este existenţa unui aparat capsuloligamentar intact. Poziţia în var arată o hipotonie a musculaturii laterale. contracturi în extensie.cauza unor contracturi în extensie poate fi în afara unui hematom şi : o poziţionare înaltă a rotulei sau o scurtare a muşchiului drept femural. .

Consecinţele sunt disfuncţiile articulare care împreună cu durerea conduc la un mers deformat.asigurarea cu accesorii de mers pentru descărcarea părţii opuse ţi purtarea unei greutăţi de partea bolnavă. întinderea musculaturii contractate. Este recomandabilă descărcarea articulaţiei cu accesorii sau orteze.însuşirea mişcărilor compensatorii la nivelul coloanei vertebrale. învăţarea mişcărilor compensatorii. Articulaţia şoldului Siguranţa şi stabilitatea acestei articulaţii este preponderent realizată de musculatură. Măsuri terapeutice : orteze externe în cazul insuficienţei ligamentelor.tonifierea musculaturii hipotone. tonifierea musculaturii hipotone. Modificările inflamatorii reumatice la nivelul articulaţiei coxo-femurale constau în încărcarea la punctele de sprijin ale suprafeţei articulare.compusă de către pacient în mers cu ajutorul flexorilor.feşe. 23 . Stadiile după Seyfried sunt : • stadiul I pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra rezistenţă. mobilizări ale articulaţiei genunchiului prin exerciţii dirijate. Măsuri terapeutice : . . mai ales flexorii. genunchere.etc. baston. tratarea şi prevenirea contracturii prin mobilizarea rotulei. . întinderea musculaturii contractate.tratarea şi profilaxia contracturii prin extensii în diverse stadii în toate sensurile de mişcare. Compensaţia întregului lanţ al disfuncţiei duce la deformarea tipică „pseudo-valg” a articulaţiei genunchiului. • stadiul III . . • stadiul IV pacientul nu poate mobiliza cursiv articulaţia nici în descărcare. Modificări tipice : limitări ale mobilităţii. La mişcarea propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”. contracturi musculare. mai ales extensia şi rotaţia.).pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia numai în descărcare. • stadiul II pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra propriei greutăţi a extremităţii. asigurarea cu mijloace ajutătoare pentru descărcare (cârje.

o brodat cu acul. . o imprimarea pe diverse materiale folosind ştampilă cu mâner conic.  deformaţia în „gît de lebădă“ . o cusut.activităţi recomandate : o sortareade mărgele de diferite mărimi.acest obiectiv se realizează efectuând diferit sau evitând anumite activităţi cotidiene pentru a evita deformaţiile. • coordonării mişcării. Ergoterapia – are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinserţie profesională. etc. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. o croşetat.activităţi recomandate : o cusut. în colectivitate sau la locul de muncă. terapia ocupaţională şi ergoterapia recurg la gestualitatea împrumutată din tehnicile artizanale şi ale vieţii cotidiene. Pe lângă tratamentele medicamentoase. 24 . o înşirarea mărgelelor pe sârmă sau aţă. kinetoterapeutice. Terapa ocupaţională – în poliartrita reumatoidă distindgem două aspecte. activităţi care solicită articulaţiile şi musculatura afectată.Terapia ocupaţională în poliartrita reumatoidă Este utilă pentru menţinerea capacităţii funcţionale a bolnavului pentru activitatea zilnică la domiciliu.activităţi recomandate : o rularea unor feşe sau altor materiale în direcţie radială. • forţei şi rezistenţei musculare.  deformaţia „în butonieră“ . o modelare cu materiale semimoi. • Ergoterapia specifică . hidroterapice. Ea urmăreşte refacerea mobilităţii articulare sub aspectele : • amplitudinii articulare. Terapia ocupaţională – ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului pentru activităţi oarecare..  deviaţia cubitală a degetelor .cuprinde activităţi adresate deficitului funcţional propriu-zis al pacientului.

.deschiderea conservelor. . Principii de protecţie articulară : .menţinerea cursei de mişcare şi a forţei musculare.o brodat.  police „în Z“ . se inchide sertarul prin extinderea coatelor. . o închiderea sertarelor : cu coatele flectate şi palmele orientate spre sol. .folosirea unor poziţii comode.folosirea articulaţiilor disponibile mai puternice pentru diversele activităţi.deschiderea şi închiderea robinetelor.conservarea energiei. . . se dispune marginea laterală a degetelor mici pe faţa sertarului.cuprinde metode de efectuare a unor activităţi astfel încât forţele care ar putea produce deformări sau disfuncţionalităţi articulare sa fie reduse. se răsuceşte braţul spre degetul mare. . .orice activitate trebuie întreruptă de perioade de repaus.activităţi recomandate : o rularea unei feşe sau altor materiale în direcţie radială solicitând flexia falangei distale a policelui. o borcane cu capac : se fixează palma pe capac şi folosindu-ne de greutatea corpului. • Tehnici specifice de protecţie articulară : . o robinete cu filet (circulare) : se dispune palma pe robinet cu degetele extinse. .nu trebuie să se iniţieze nici o mişcare care nu poate fi oprită imediat ce sar dovedii că depăşeşte posibilitatea individului. se extinde cotul aplicându-se o forţă descendentă din umăr.respectarea pragului dureros. • Tehnici de protecţie articulară .folosirea fiecărei articulaţii în planul cel mai stabil anatomic şi funcţional. tava nu se ricdică numai cu ajutorul degetelor. răsucim braţul şi umărul pentru a deschide capacul. . ci ne ajutăm de palme şi articulaţiile pumnului şi cotului. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. .evitarea oricărei activităţi care implică menţinerea articulaţiilor în aceeaşi poziţie sau folosirea musculaturii în izometrie pe o perioadă nelimitată de timp. menţinând cotul şi degetele extinse.ridicarea şi transportul obiectelor.evitarea posturilor deformatoare.deschiderea uşilor şi sertarelor. o tava de cuptor : se foloseşte mănuşi de protecţie. . 25 .

folosirea ustensilelor de bucătărie. cu mâna în extensie. o Mobilizarea activă a flexiei pumnului (contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi al cubitalului anterior) se sprijină antebraţul în supinaţie pe planul mesei.  la 26 . tăiatul se transformă din coasere în tragere. Protocol de kinetoterapie în reumatismul inflamator al mâinii nivelul articulaţiilor punmului (radiocarpiană. mediocarpiană. acelaşi exerciţiu. mâna kinetoterapeutului aplicând rezistenţă pe faţa palmară a mâinii.. o se apucă cuţitul sau telul ca şi un „pumnal“ cu mânerul paralel cu linia apofizelor stiloide. carpianometacarpiană) pentru păstrarea mobilităţii şi stabilităţii se va avea in vedere următoarele: • Extensorii pumnului sunt sinergici cu flexorii degetelor în timp ce flexorii pumnuluisunt sinergici cu extensorii degetelor. o Mobilizarea activă cu rezistenţă. depăşind marginea mesei.

În prehensiunea police-digitală se va folosi tipul termino-terminal şi nu cel latero-latarel. • Mobilizări active cu rezistanţă.(contracţie sinergică a cubitalului anterior şi posterior). • Cele mai afectate tipuri de prehensiune sunt priza police-digitală (policeindex) şi priza policedigitopalmară. • Posturarea. o Pentru tonifierea cubitalului posterior contrarezistenţa se va aplica pe faţa dorsală a metacarpianului V în sensul flexiei şi înclinaţiei radiale. mâna kinetoterapeutului opunându-se mişcării de înclinaţie radială.înclinaţie cubitală . o Mobilizări active cu rezistenţă pe mişcarea de extensie. este afectată articulaţia trapezometacarpiană care pierde parţial extensia şi articulaţia interfalangiană care pierde parţial flexia şi face hiperextensie. iar în perioada cronică doar pe timpul nopţii şi a repausului diurn. ţinând în mână obiecte cu un volum progresiv. Se sprijină palma cu faţa anterioară a antebraţilui pe masă. • Mobilizări active ale mişcării de adducţiei a pumnului .înclinaţie radială .  La nivelul policelui prin deformaţia „police în Z”. cubitalul posterior fiind extensor şi adductor. contrarezistenţa se poate aplica global. Se sprijină palma şi faţa anterioară a antebraţului pe masă. se utilizează în perioada acută. pe faţa dorsală a metacarpo-falangienelor sau selectiv pe faţa dorsală a metacarpianului II şi III în sensul flexiei şi înclinaţiei cubitale (radialii fiind extensori şi abductori ai pumnului. pumnul în flexie. • Mobilizări active ale mişcării de abducţie . acelaţi exerciţiu. contrarezistenţa se va aplica la baza la baza metacarpuanului V în sensul deviaţiei radiale şi extensiei. pornind de la poziţia cu palma sprijinită de masă o Mobilizări active cu rezistenţă. o Tonifierea selectivă a cubitalului anterior. urmărindu-se 27 . mâna kinetoterapeutului opunându-se înclinaţiei cubitale. Ulterior se fac mobilizări active de extensie. cu împingerea mâinii subiectului în deviaţie cubitală şi extensie.(contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi a primului şi celui de-al doilea radial). mâna depăşind marginea mesei. • Mobilizări active cu rezistenţă. sau a unei bune abducţii.o Tonifierea selectiva a marelui palnmar. antebraţul se sprijină pe masă. o Mobilizarea activă a extensiei pumnului (contracţie sinergică a primului şi celui de-al doilea radial şi al cubitalului posterior). contrarezistenţa se va aplica la baza metacarpianului II. se aplică contrarezistenţă. o Posturarea la nivelul articulaţiei trapezometacarpiană va urmării realizarea unei ample extensii a policelui.

 Posturarea policelui: . deasupra articulaţiei metacarpofalangiană. mâna în pronaţie. antebraţul pe masă. abducţiei cu adducţia. La nivelul articulaţiei interfalangiene se na urmării prevenirea instalării hiperextensiei. kinetoterapeutul opune uşoară rezistenţă. o Posturile vor fi realizate la unghiuri mai mari sau mai mici de amplitudine – alternarea flexiei cu extensia. o Posturări pe placa canadiană sau în alte moduri pentru intervale mai scurte de timp de la câteva secunde la 3 – 5 minute. cu condiţia ca mâna să fie eliberată din aceste atele de câteva ori pe zi şi să se efectueze execiţii specifice. daca se doreşte posturarea policelui în extensie. Kinetoterapeutul în faţa pacientului.Pacintul şezând la masă. „scai” pe o atelă uşoară în poziţia de imobilizare a mâinii. o Regula de aur al posturării este studierea mâinii. . iar cu degetele execută extensia pasivă a policelui. cu cealaltă mână opune rezistenţă mişcării de extensie a primei falange a policelui. o Posturile se pot realiza în atele seriate (cele mai indicate) în faşă gipsată (perioade scurte de timp) şi în atele inamovibile.prevenirea pierderii extensiei. fixând metacarpul policelui pe faţa sa dorsală. degetele extinse. a deformaţiilor deja instalate.  Mobilizări active şi cu rezistenţă. de câteva ori pe zi. fixând cu policele său pe faţa dorsală articulaţia trapezometacarpiană. o Aceste posturi pot fi menţinute de la câteva zile pâna la 1 – 2 săptămâni sau chiar mai mult în cazul atelelor inamovibile. a stadiului clinic şi funcţional în care se află. antebraţul pe masă. La finalul mişcării se aplică tracţiuni blânde. Se cere paicentului să execute extensii în articulaţia trapezometacarpiană şi flexii în articulaţia interfalangiană. apucă cu o mână (priză police-digitală) peste faţa dorsală a palmei pacientului. ele nu trebuie să producă durere. 28 . apucă cu priză police-digitală policele pacientului.Antebraţul împreună cu mâna este fixat cu faşă elastică. se va introduce şi fixa între police şi index un obiect în unghi drept. Se cere pacientului să menţină acestă postură de la câteva secunde până la 3-5 minute. astfel încercându-se rezolvarea poziţionării ei. Se va introduce şi fixa între police şi palmă un cilindru (diametrul 7-8 cm). Kinetoterapeutul în faţa pacientului. degetele şi policele extinse. membrul superior cu cotul flectat. mâna în pronaţie.Pacintul şezând la masă.  Mobilizarea policelui în articulaţiile trapezo-metacarpo-falangiene şi interfalangiene. police în uşoară flexie în metacorpofalangiană şi interfalangiană. cunoaşterea poziţiei funcţionale a mâinii. .

mâinile în supinaţie. Se aşează un obiect la nivelul feţei dorsale a degetelor (săculeţ cu nisip). autopasive.Pacientul şezând. prin pierderea parţială a flexiei în articulaţia intefalangiană proximală prin instalarea unei hiperextensii. antebraţul pe masă. 29 . -Poziţionarea pumnului (articulaţiile radiocarpiană şi carpienele) în extensie uşoară. Policele va fi în abducţie. iar cu cealaltă mână apucă falanga a doua. extinzând la limite normale articulaţia interfalangiană distală şi flectând uşor articulaţia interfalangiană proximală.  La nivelul falangelor se mai poate instala şi deformaţia „în butonieră”. degetele uşor flectate din metacarpofalangiene şi interfalangiene. realizând mobilizarea pasivă a articulaţiei interfalangiene proximale. extensia degetelor făcându-se contra rezistenţei buretelui. • Posturările vor ţine seama de deformaţia majoră. se cere pacientului să execute extensia degetelor din articulaţia metacarpofalangiană. împingând şi deplasând. metacarpofalangienele în uşoară flexie şi uşoară orientare radială. instalându-se un flexum. iar în articulaţia interfalangiană distală prin pierderea parţială a extensiei. în atele. . evitând extensia şi accentuând flexia. interfalangienele proximale în uşoară flexie şi interfalangienele distale libere. active libere şi active cu rezistenţă au scop combaterea pierderii extensiei în articulaţia metacarpofalangiană şi tonifierea muşchilor extensori. • Afectează articulaţiile interfalangiene proximale şi interfalangiene distale. La nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se instalează deformaţia de „deviaţie cubitală” a falangelor. Se cere pacientului să fixeze faţa dorsală a palmelor pe masă prin împingerea lor în planul mesei. mâna în pronosupinaţie. Kinetoterapeutul în faţa pacientului apucă cu o mână (priza police-digitală) falanga proximală. obiectul. -Pacientul şezând. La nivelul falangelor se instalează deformaţia în „gât de lebădă”. • Imobilizarea articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale vor urmării combaterea deformaţiilor menţionate. antebraţul sprijinit pe masă. . faşă gipsată sau materiale termoplastice. • Mobilizările active libere şi cu rezistenţă vor urmării tonifierea extensorii metacarpofalangienelor cu articulaţia interfalangiană proximală uşor flectată şi articulaţia interfalangiană distală extinsă. antebraţul pe masă.Şezând. în timpul fazelor acute în perioadele de repaus (nocturn şi intermitent diurn). cu faţa dorsală a degetelor. • Mobilizări pasive. • Posturarea. mâna în pronosupinaţie. extinzând degetele sub care se va aşeza un burete.

• Afectează articulaţa interfalangienă proximală în flexie (pierde parţial extensia) iar articulaţia interfalangiană distală face hiperextensie cu pierderea parţială a flexiei. precum şi a muşchiului lung flexor pentru pentru o mai bună flexia a falangei distale. capabilă să intereseze. cu cealaltă mână falanga mijlocie. . al aşa-ziselor artrite seronegative. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. fixează cu o mână falanga proximală. mobilizând în flexie falanga distală. • Posturările vor urmării preîntâmpinarea acestor deformaţii.) Spondilartrita achilozantă sau mai simplu spondilita este o boală reumatismală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi oligatorie a articulatiilor sacroiliace. • Mobilizările vor avea scop recâştigarea extensiei în articulaţia interfalangiană proximală şi a flexiei în articulaţia interfalangiană distală. mâna în pronosupinaţie. cu frecvenţă şi gravitate diferită. Apoi mută mâinile pe falanga mijocie şi falanga distală. Face parte dintr-un grup de boli reumatismale.Şezând. executând în articulaţia interfalangiană proximală extensii repetate. Caracteristicile acestui grup sunt: 30 . antebraţul sprijinit pe masă. articulaţiile periferice şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinari extraarticulare. mai bine separat actualmente. • Mobilizările active libere şi cu rezistanţă vor urmării tonifierea muşchiului scurt extensor pentru o bună extensie a falangei mijlocii. Kinetoterapia în spondilita anchilozantă (S.A. când cunoşinţele în domeniul geneticii şi imunologiei care au făcut un enorm pas înainte.

aspecte clinice comune (tendinţa la afectare mai curând a articulaţiilor mari decat a celor mici. Sindromul clinic -în majoritatea cazurilor evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendent coloana vertebrală. probele de elongaţie sciatică sunt negative 31 . începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace. pentru ca apoi să observe ca este jenat la gesturi uzuale: se apleaca greu. lombosacrată.corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut . . psoriazis cutanat şi unghial infecţii gentitale şi intestinale) agregare familială şi incidenţa crescută a antigenului de histocompatibilitate HLA – B27. mai lateral şi inferior. -semnele dominante sunt : durere.durerea lombosacrată din spondilita anchilozantă are unele trăsături caracteristice. În majoritatea cazurilor. dar şi unilaterală cu recidivări pe partea opusă sau evitand o topografie crurală cu orar noctum (ceea ce poate sugera un neurinom) − de cele mai multe ori. care solicită consultul pentru o durere sau o redoare lombară. suferindul este un barbat tânăr de 20-30 ani.simptomul principal este lombosacralgia sau lombosciatalgia . Localizarea ei este oarecum diferită. foarte rar la tineri. Alteori. Durerea apare spre ora 3-4 dimineaţa şi trezeşte bolnavul din somn. a coloanei dorso – lombare şi apoi a coloanei cervicale.absenţa factorului reumatoid absenţa nodulilor subcntanaţi sacroileită cu sau fără spondilită . la inceput nesemnificativă. de intensitate moderată. uneori.durerea se reduce la cădură sau după aspirina şi după reluarea activităţii . aspectul unei lombosciatici cu unele particularitati: − nu are o topografie radiculară neta (se încadrează în atipii) − nu depăşeşte genunchiul − poate fi bilaterală. la ridicarea din pat pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar. redoare matinală şi limitarea mobilităţii. se încalţă greu. cu perioade de relativă acalmie. care s-a instalat în luni sau ani. a) prinderea articulaţiei sacroiliace . dar tenace.suferinta ia. la nivelul feselor. Uneori durerea din spondilita anchilozanta este localizată în partea inferioară a coloanei vertebrale şi sugerează un lumbago cronic. - Clinic: Simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupată în trei sindroame: • clinic • radiologic • biologic. cărora le corespunde articulaţiile sacroiliace.

condrostenale şi sternoclaviculare -aplatizarea toracelui este pus şi pe seama atrofierii muşchilor pectorali 32 . etc) .corespunde fazei de extindere a bolii.. 7) cu toracele aplatizat anteroposterior "în expiraţie" . flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate. prin pusee succesive separate. în intervale de latenţă aparent completă. cu ştergerea sau reducerea lordoze fiziologice. a articulatiilor costovertebrale. costocondrale. uneori stare subfebrilă. extinderea este scindată . suferinţă la care se adaugă limitarea expansiunii toracelui în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal . testul Schober. Schematic.clinic bolnavul acuză dureri toracice.afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau in continuarea afectării regiunii lombare .aceste suferinţe sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulaţiilor interapofizare posterioare. dar cu fiecare puseu.intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare a segmentului .examenul obiectiv evidenţiază un segment lombar rigid.pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare uneori cu iradiere în membrele inferioare .manevre ce evidenţiază această stare ( indice deget-sol. redoarea creşte şi mobilitatea se reduce.aceste suferinţe pot fi însoţite de astenie. scadere în greutate b) afectarea coloanei . inapetenţă.poate apărea deformarea cifotică a coloanei (fig. contractură musculară paravertebrală .prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţilor sacroiliace . Aceasta se face uneori pe durata a 1030 de ani.

afectarea articulaţilor centurilor (mai ales a celei coxofemurale) poate fi o modalitate particulară de debut a spondilitei anchilozante sau poate urma afectării coloanei vertebrale .bolnavul acuză dureri ce pot iradia spre regiunea occipitală uneori. mai ales când tratamentul a fost tarziu început sau incomplet.. cu sau fără pinteni calcaneeni la examenul radiologic − monoartrita a genunchiului − sindrom oligoarticular localizat. aşa zisa “în L ” sau “de schior” -există şi posibilitatea anchilozei în rectitudine manifestiiri articulare periferice . iar cea cu debut central se poate "periferiza". probabil legată de artrita interapafizară posterioara şi hipertonia muşchilor anteriori flexori (un dezechilibru între muşchii flexori şi extensori ai rahisului cu predominanţa flexorilor . de obicei trenantă.proiecţia anterioară a capului. mai ales la genunchi şi glezne − mai rar o poliartrita trenantă . dupa ani de suferinţă.clinicienii au denumit forma "scandinavă" a spondilitei anchilozante când această afecţiune debutează prin afectarea articulaţiilor periferice . sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului (mai ales flexia şi înclinarea laterală) -în cursul evoluţiei capul se fixeaza în flexie şi se proiectează anterior.clinic. pentru a privi in sus. . Această modalitate clinic a de evoluţie a fost denumită forma "rizomelică" a spondilitei anchilozante sau forma Strumpel – Pierre Marie -formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: − centrală – Bechterew c) 33 . afectarea articulatiilor periferice poate irnbraca aspectul de: − talalgie uni sau bilaterală. incât bolnavul.întâlnită la peste 30% din cazuri este întotdeauna bilaterală. cifoză (dorsală sau dorsolombară) flexia de grade variabile ale articulaţilor coxofemurale şi genunchilor.mecanismul cifozei se invacă şi hipotonia muşchilor extensori ai rahisului. fie în cursul evoluţiei unei spondilite anchilozante cu debut central la coloana vertebrală (motiv pentru care s-a facut afirmaţia ca o spondilită anchilozantă cu debut periferic se poate "centraliza". trebuie să flecteze genunchii . deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică .în fazele tardive ale evoluţiei de stabilizare a procesului inflamator şi.pot fi întâlnite în cadrul spondihtei anchilozante la o treime din cazuri şi pot surveni fie ca modalitate de debut. la tinerii peste 20 de ani şi adesea urmată de o generalizare rapidă.

corticoterapiei sau antiinflamatoarelor (diferite infecţii.cea mai severă complicatie este insuficienţa cardiacă.complicaţii1e iatrogene ale rontgenterapiei. traumatismele.− cu prinderea centurilor – Strumpel – Pierre Marie − cu prinderea articulaţiilor periferice . pot fractura coloana ca pe un os lung cu leziuni neurologice grave .după 10-30 de ani de evoluţie.când coloana vertebrală devine rigidă. dar şi insuficienţa mitrală. se remarcă cel mai frecvent insuficienţa aortică.bolnavii se plang de o senzaţie de înţepenire a toracelui. Probele respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale prin diminuarea volumului curent şi volumului inspirator de rezervă. poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite anchilozante .iridociclita uni sau bilaterală. De eventualitatea lor trebuie ţinut seama în prescrierea şi individualizarea tratamentului.Scandinavică d) manifestiiri extraarticulare .o altă complicaţie.tuberculoza pulmonară datorată mai ales insuficienţei ventilatorii şi mai putin corticoterapiei . tulburări de ritrn datorită leziunilor miocardice concomitente şi foarte rar pericardita) .mecanismul afectării funcţiei respiratorii în spondilita anchilozantă include o componentă extrapulmonară toracică. se trece de la respiraţia toracică fiziologica la cea abdominală . tulburări de conducere (până la bloc atrio-ventricular complet. chiar uşoare. este luxaţia atlantoaxoidiană care se poate solda cu o tetraplegie . ceea ce pledează pentru o disfuncţie respiratorie de tip restrictiv .complianţa pulmonară este scăzută la bolnavii cu spondilita anchilozantă. urmare fie a valvulopatiei aortice şi/sau a cordului pulmonar cronic. se poate instala o hipotrofie musculară progresivă mergând până la caşexie . ulcere gastro-duodenale) sunt deseori semnalate în evoluţia bolnavilor cu spondilită anchilozantă. datorat insuficienţei respiratorii restrictive . rezultat al anchilozării articulaţiilor costovertebrale şi sternocostale şi una pulmonară prin procesul de fibroză de grade variabile e) complicatiile spondilitei anchilozante .pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile costovertebrale şi sternocostale. re1ativ rară. ceea ce creşte contribuţia diafragrnei la vehicularea volumului curent . 34 .coafectarea cardiaca.

. corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut. cu pacientul în ortostatism se urmăreşte debutul sau prezenţa posturii caracteristice spondiliticului (în perioada de stare) : .precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al segmentelor prinse în procesul inflamator cronic . 35 . . şoldurilor şi cele periferice •stabilirea „restantului funcţional“.bascularea înainte a bazinului. d) mobilitatea coloanei vertebrale. ca şi al articulaţiilor umerilor.cifoză toracală. flectat.Examenul clinic – funcţional Este important în ceea ce priveşte: . • semnul trepiedului. de urmăreşte prezenţa limitării de mobilitate . a segmentelor neafectate •înregistrarea în dinamică în fişe a datelor a) observăm aspectul coloanei vertebrale.manevre ce ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei : • semnul Gaenslen (pe flexie). . • semnul Menell (pe extensie).privirea îndreptată spre pământ.cap proiectat anterior. . Examenul clinic va cuprinde : •examenul clinic general pe aparate şi sisteme •examenul coloanei vertebrale în ansamblu şi pe segmente.flexum de sold. . .seobţin informaţii cu privinţă la ritmul evoluţiei bolii şi nu în ultimul rând ne oferă posibilitatea de a aprecia eficacitatea tratamentului. b) măsurarea taliei c) prinderea articulaţiei sacroiliace. .delordozare lombară.segmentul lombar • indicele Schoner lombar (flexie) N >5 cm. • indicele Schober lombar inversat (extensie) N<3 cm.cu sau fără flexum compensator de genunchi.

programele vor viza întreţinerea mobilităţii restante a coloanei vertebrale atât în amsamblul ei cât şi pe segmente: .programele şi exerciţiile vor fi întrerupte la apariţia durerii şi reluate pe un fond dureros moderat.).. . în fazele de acalmie. • indicele occiput – perete (extensia) N = 0 cm. 36 . e) bilanţ articular pentru articulaţiile neafectate • centura scapulară. etc. TA. Principiile kinetoterapiei .segmentul dorsal • indicele deget – sol (Tomayer – flexie) N = 0 (implicit şi segmentul lombar). • indicele acromion – tragus (flexie laterală) N ≈ ½ cm.poziţiile de lucru în cadrul programului vor fi întodeuna dinspre cele cu descărcare ale coloanei vertebrale spre cele cu încărcarea ei treptată. apariţia oboselii. • îmbunătăţirea troficităţii generale şi a tonusului neuropsihic. f) bilanţ muscular. • evitarea sau limitarea extinderii redorillor şi anchilozelor. . • menţinerea unui bun tonus mscular la nivelul erectorilor paravertebrali ai trunchiului. . . • metoda Klapp (extensie) N = 2 – 3 cm. a deposturărilor coloanei şi eventual a şoldurilor.tonifierea muşchilor care mobilizeză coloana vertebrală se va face prin exerciţii specifice izometrice sau izotonice în funcţie de gradul de afectare instalat. .segmentul cervical • indicele menton – stern (flexia) N = 0 cm (antrenat şi segmentul D5). stadiul evolutiv şi mobilitatea coloanei.dozarea efortului va fi în funcţie de factorii fiziologici (FC. • indicele Schober dorsal (flexie) N > 3 – 4 cm. • indicele cirtometric (expansiunea toracică) N = 6 cm. Obiectivele • evitarea sau limitarea deformărilor. • asigurarea unei bune ventilaţii pulmonare quasinormale prin menţinerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. • şold.

sunt indicate doar tehnici anakinetice.în fazele algice. . posturările. menţinerea şi corectarea tonusului muscular : o mobilizări active libere. • 37 . la care se adaugă exerciţiile pentru articulaţiile şi segmentele nedureroase. o izometrie. o posturi corective (decubit dorsal. musculatura abdominală. Reeducarea respiraţiei toracale are în vedere conştientizarea mişcărilor cutiei toracice şi ale abdomenului în timpul fazelor respiratorii. • menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare: o mobilizări active libere. împiedicând instalarea anchilozelor. şezînd şi ortostatism. poziţie patrupedă. fesierii mari. În cazul în care s-au instalat deja deficienţele morfo – funcţionale caracteristice bolii obiectivele de evitare sau limitare a infirmităţilor se transformă în corectare sau compensare a acestora. exerciţii de respiraţie. şoldurilor şi umerilor. mobilizări active libere – erectorii trunchiului şi capului.. pernă mică sub coloana dorsolombară.continuarea aplicării programului este obligtorie. mobilizări active cu rezistenţă – pentru umeri şi şolduri se urmăreşte tonifierea marelui pectoral şi întinderi active ale muşchilor ischiogambieri. mobilizări active asistate. acute. iar în faza de acalmie se încearcă recuperarea parţială sau totală a mobilităţii şi a tonusului pierdut. contractura lui ajută flexumul de genunchi). Se execută din decubit ventral. În practică nu se disociază programele kinetoterapeutice de profilaxie de cele de recuperare funcţională. 2 saci cu nisip 2 – 5 kg pe faţa anterioară a umerilor şi alţi 2 saci pe genunchi). se adresează coloanei vertebrale. psoasiliacul (hipotonia lui susţine delordozarea. Mijloacele folosite : • menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului : o posturi corecte în activităţile zilnice folosind menţinerea erectă a trunchiului (şederea pe scaun cu spătar înalt şi contact permanent al spatelui cu spătarul). cu accent pe extensie. • menţinerea şi creşterea volumelor respiratorii mobilizate : o înstadiile incipiente se va pune accent pe gimnastica corectivă respiratorie. o stretching. încercând să se atingă limita extremă.

centurii scapulo – humerale şi hemitoracelui afectat. La bolnavii cu S. foarte rar disfuncţia ventilatorie restrictivă poate conduce la instalarea hipoventilaţiei alveolare. -utilizarea unor structuri de exerciţii simple care pe măsurăa însuşirii se transformă în acţiuni complexe . • menajarea articulaţiilor intervertebrale şi costovertebrale cu menţinerea în limite fiziologice a mobilităţii acestora.A. • protejarea zonelor afectate prin dirijrea conştientă a coloanei de aer spre zonele integre. a insuficienţei respiratorii şi a codului pulmonar cronic. kinetoterapeut. a ventilaţiei maxime pe secundă cu 25 – 60 % dar cu uşoară creştere a volumului rezidual şi a capacităţii respiratorii 38 . -fermitate în conducerea şedinţelor de recuperare. • adaptarea sistemului respirator la posibilităţile fiecărui bolnav. medic. care reprezintă aproximativ 30 – 35 % dein ventilaşia globală.A. În spondilita anchilizantă – forma axială – determină odată cu instalarea anchilizei şi deformării coloanei şi toracelui o disfuncţie ventilatorie restrictivă prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componentei toracice. cu o durată de 15 – 30 minute şedinţa. Gimnastica respiratorie în spondilita anchilozantă Obiectivele gimnasticii respiratorii în S. În special în formele cu cifoze accentuate şi în cifoscolioze testele funcţionale arată acestă tendinţă. : • prevenirea şi corectarea atitudinilor viciose de la nivelul coloanei vertebrale. se inregistrează în mod constant o reducere a capacităţii vitale cu 15 – 45 % a capacităţii inspiratorii.Un program kinetic adecvat va trebui efectuat de spondilitic toată viaţa – 2 – 3 şedinţe cotidiene. folosind exerciţii respiratorii localizate. Principii -aprecierea obiectivă a stării generale a bolnavului şi adaptarea lui la programul recuprator. independente şi eficiente. În practică însă. -precizarea mijloacelor şi metodelor recuperatorii în concordanţă cu realitatea clinică şi funcţională. -cooperarea dintre bolnav (sau familia lui). • aigurarea unui sincronism între acţiunile muşchilor inspiratori şi expiratori prin reeducarea echilibrată a acestora.

cu reducerea de volum curent – tendinţă generală în disfuncţia ventilatorie restrictivă – face ca spondiliticul să fie mereu la un pas de hipoventilaţie. Expansiunea redusă a toracelui este compensată de mobilitatea crescută a disfragmului care la 3 – 4 cm în respiraţia liniştită sau 6 – 7 cm în cea forţată la subiecţii normali poate să ajungă la 6 cm şi respectiv la 11cm în cazul spondilitei anchilozante. Tendinţa de tahipnee. De aici importanţa pentru aceşti bolnavi.funcţionale. Durata unei şedinţe este de aproximativ 20 – 30 minute. Pe măsură ce boala evoluează iar funcţia cutiei toracice în mecanica ventilatorie scade • reeducarea respiraţiei toracale Mijloace : . dar care nu se instalează decât în cazul unor boli intercurente bronhopulmanare sau în cazul apariţiei unui sindrom obstructiv. de a evita astfel de decompensări prin prevenirea apariţiei bolilor aparatului respirator sau de a le trata cât mai precoce atunci când apar.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. distribuţia intrapulmonară a aerului ca şi „closing“ – volumul sunt normale. De asemenea.când coloana vertebrală şi articulaţiile costovertebrale nu au fost blocate de evoluţia ascendentă a bolii.exerciţii de reeducare respiratorie toracală reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . În stadiile incipiente .A.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. Este deosebit de utilă în spondilita anchilozantă putând fi aplicată chiar şi în puseu inflamator acut şi continuată tot mai intensiv odată cu diminuarea acesteia. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . • • Hidrokinetoterapia în S. Obiective • gimnastică corectivă respiratorie • reeducarea respiraţiei toracale. complianţa toraco – pulmonară este scăzută. 39 .

Se poate executa :  individual în căzi special amenajate în scopul educării analitice a unor deficite funcţionale secundare proceselor inflamatorii – entezo – articulare.A. permiţând modulări de tip analgetic. -fibromialgia este cauzată de dezechilibrul hormonal al cortizolului şi al hormonului creşterii (hormonul somatotrop). creşte complianţa ţesutului conjunctiv făcându-l mai uşor distensibil. În 1990. ligamente). adaptate stadiului evolutiv al S. fără riscul accentuării inflamaţiei patogene. în bazine (piscine) terapeutice cu programe conduse şi asistate de kinetoterapeuţi. tulburări de memorie şi toleranţă scazută pentru durere şi alte simptome. puncte sensibile localizate şi tulburări de somn. dar nu există dovezi suficiente pentru a susţine nici una din aceste ipoteze: . nu este o boală sau o afecţiune medicală fiziologică. acest sindrom nu afectează permanent muşchii.  control mai bun asupra posturii corpului – descărcarea de greutate a corpului în apă (principiul lui Arhimede).Hidroterapia menajează structurile entezo – artritice.fibromialgia este asociată cu celule nervoase foarte sensibile din maduva spinării şi creier.  presiunea hidrostatică a apei poate fi utilizată în cadrul exerciţiilor fie în: o sens facilitator al mişcării când mişcarea se execută de jos în sus. -fibromialgia este legată de dezechilibrul chimic al creierului care duce la scăderea toleranţei la durere şi la un somn neliniştit cu oboseală în timpul zilei. Fibromialgia Fibromialgia este un sindrom de durere cronică. Dezechilibrele hormonale duc la oboseală. Colegiul American de Reumatologie definişte fibromialgia ca afecţiune dureroasă musculoscheletică difuză şi bilaterală apărută de cel puţin trei 40 . o fie în sens de contrarezistenţă când mişcarea se execută lateral sau de sus în jos. modificări de dispoziţie. Fibromialgia se caracterizează prin durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane.  în grup. Există şi unele teorii despre posibile cauze. Avantajele hidrokinetpterapiei :  mobilitate articulară mai bună – căldura apei (32 – 36 grade C) sedează durerile. slabiciune şi o varietate de alte simptome. relaxează musculatura. Din fericire. articulaţiile sau organele interne. Sensibilitatea exagerată poate fi rezultatul modificărilor chimice din creier sau maduva spinala care controleaza durerea.

tulburări de somn. aceasta aparea. gradat. care interferază cu munca şi activităţile zilnice.prurit (mâncărimi).cefalee. Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice şi perioade simptomatice. diaree).simptome pseudogripale.luni şi asociată cu prezenţa la examenul clinic a cel puţin 11 puncte „tender points” (microzone de fibră musculară contractată. . Puseele cu oboseală şi dureri musculare sau articulare sunt frecvente.oboseala. Simptomatologia poate dura de la câteva zile până la câteva luni.1 – faţa anterioară.senzaţia de anestezie sau furnicături în mâini şi în alte segmente ale corpului . . în special după stress fizic sau psihic. hipersensibilă) musculotendinoase dureroase. 2 – faţa posterioară.tulburări digestive (constipaţie. Mulţi pacienţi acuză dureri accentuate la temperaturi scăzute sau umiditate crescută.redoare matinală cu durată de mai puţin de o oră. se trezesc de mai multe ori pe noapte. la sfârşitul zilei uneori pacienţii se simt ca şi cum ar „fi fost bătuţi”.durerea cronică este cel mai frecvent simptom. punctele “tender points” caracteristice fibromialgiei Fig. mulţi pacienţi dau impresia de a fi deprimaţi. când sunt obosiţi. iar dimineaţa se simt obosiţi. dar nu se ştie dacă este din cauza depresiei sau consecinţa durerilor musculare.tulburări de memorie şi de concentrare datorate oboselii. când nu dorm destul. Fig. . . punctele “tender points”caracteristice fibromialgiei Varietatea şi severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta. pacienţii se plâng ca noaptea nu reuşesc să doarmă. uneori trebuie să ia sommifere. 41 . Simptome mai rare la persoanele cu fibromialgie pot să fie: . . stressaţi sau extenuaţi. . . . de cele mai multe ori. .anxietate şi depresie.

reducerea treptată a stressului. Programul kinetic poate începe cu cu exerciţii de mobilitate. crioterapie. . Sedativele care creează dependenţa trebuie evitate.scăderea durerii şi senzaţiei de redoare. 42 . apoi stretching pentru fiecare grup muscular.identificarea tulburărilor de somn. Ca să fie eficiente. fără creşterea durerii. . durerea intensă sau depresie. Daca pacientul a fost diagnosticat recent cu fibromilagie.pentru diminuarea durerii se pot folosi medicamente din clasa analgeticelor şi antiinflamatoarelor nesteroidiene miorelaxante şi antiepileptice (gabapentin. astfel.infiltraţii cu anestezice locale (lidocalina 1%) când durerea este localizată în special la nivelul punctelor de tensiune. Exerciţiile trebuie să se facă în sigurantă. anticonvulsivantele. Exerciţiile aerobice trebuie să fie la început mai puţin intense. urmând să crească progresiv în intensitate. electroterapie. termoterapie pentru scăderea durerii musculare. pregabalin). nivel la care se poate ajunge după mai multe luni. depresiei şi altor simptome specifice fibromialgiei. îmbunătăţirea stării de spirit şi a funcţionalităţii. sunt folosite medicamente precum antidepresivele. . ar trebui făcute de minim 3 ori pe saptamână. . multă lume nu răspunde o serie de tratamente aplicate. • masaj.pentru ameliorarea tulburarilor de somn. tratamentului initial are ca obiective şi mijloace: . ei vor fi nevoiţi să-şi ajusteze munca şi stilul de viaţa în funcţie de severitatea simptomelor. hipnoticele nonbenzodiazepinice. dar nu sunt de durată. Ei trebuie încurajaţi să lucreze la nivelul maxim fără să-şi agraveze suferinţa.identificarea factorilor care accentuează simptomatologia. Sunt recomandate exerciţiile de mobilitate articulară. în special prin kinetoterapie. Tratamentul în fibromialgie este concentrat pe abordarea durerii. Tratamentul poate include: • medicaţie: . exerciţiul fizic este unul dintre cele mai bune remedii pentru scăderea durerilor. • kinetoterapie. agoniştii de dopamină. dacă există. oboselii. Tratamentul medicamentos este indicat pentru tulburarile de somn. Unii pacienţi este posibil să nu ajungă niciodată la un astfel de nivel. Din păcate. deoarece după o perioada devin ineficiente şi pot agrava tulburările de somn. timp de 20-30 de minute pe zi. de creştere a forţei musculare şi cele aerobice. Ideal ar fi să se ajungă la o frecvenţă de 4-5 ori pe saptamână. Cele mai eficiente par să fie pregabalinul şi tramadolul.Simptomele pot fi controlate prin tratament. . în speranţa de a întrerupe cercul vicios al toleranţei scăzute la durere.

stretching în scopul întinderii masei musculare. Mers apoi alergare uşoară. Obiective şi mijloace: reducerea durerii şi a altor simptome. mediul acvatic este cel mai potrivit pentru aceasta categorie de pacienţi. . . executat cu o dutrată de până la 20 secunde.2 minute. • psihoterapie. să aibă încredere în propriile abilităţi. .se începe cu un mers lent de 5 minute în prima zi. iar plimbare. Aceasta ajută la scăderea anxietăţii. . Când se ajunge la acest punct. În continuare sub atenta coordonare a medicului curant.după ce se poate face confortabil un mers pe jos 3 sau 4 ori pe săptămână.înot în diferite stilui.alergare . se poate alterna cu jogging lent. în final este indicat să se lucreze până la înot de 30 de minute. să vadă evenimentele dintr-o perspectivă luminoasă şi constructivă.Yoga este recomandată nu numai pentru durere.aerobic – low-impact este extrem de util pentru creşterea pragului de durere in fibromialgie. kinetoterapeutului şi psihologului pacientul va putea continua tratamentul acasă.. se face acest lucru atât timp cât pacintul se simte confortabil.Pilates pentru efectele benefice în diminua durerea şi creşterea forţei musculare. Kinetoterapia.mersul . terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile. creşte fluxul sanguin. precum realizează o mai mare flexibilitate. din punct de vedere psihologic. . se adaugă un minut. Se pastrează adăugarea de 1 sau 2 minute pe zi. . .• hidrokinetoterapia.bicicleta. să controleze stressul. se face o plimbare de cel puţin 1 oră pe zi de 3 sau 4 ori pe săptămână. în general este indicat să efectuaţi acest exerciţiu timp de 60 de minute. mers cu bicicleta în aer liber sau pedalat la bicicleta de interior. Tratamentul de întreţinere (la domiciliu) este esenţial pentru tratarea fibromialgiei. în cadrul tratamentului de întreţinere. Obiectivele şi mijloacele utilizate în tratamentul de întreţinere sunt asemănătore celor din tratamentul iniţial. A doua zi. . având un avantaj important faptul că nu solicită articulaţiile. Se începe cu exerciţii uşoare în apă 1 . dar şi pentru anxietate un alt simptom al fibromialgiei. până când se ajunge la 60 minute de mers pe zi. . foloseste ca mijloc principal exerciţiul fizic sub diferite forme. îmbunătăţirea stării generale reducerea stressului informarea despre fibromialgie.masaj terapeutic 43 .

prin urmare este importantă continuarea pe termen lung a tratamentului. necesar sau dorit de pacient. Altă componentă importantă a tratamentului este evitarea sau limitarea factorilor favorizanţi sau stressanţi care accentuează simptomatologia. Simptomatologia poate fi debilitantă. Acestea apot fi tratate cu succes dacă sunt recunoscute şi discutate cu psihologul.severitatea simptomelor.posibilitatea de a produce tulburări în viaţa persoanei. frecvente la pacienţii cu fibromialgie. este dificil de analizat dacă un anumit tratament funcţionează sau nu. Este posibil ca modificarea simptomatologiei să fie corelată şi cu alte afecţiuni în afara de fibromialgie. stressul fizic sau emoţional şi epuizarea se pare că sunt factori favorizanţi în fibromialgie. Vremea rece sau umedă. Dacă apar simptome noi sau cele prezente se accentuează. aceştia pot reevalua tratamentul. medicaţia poate fi ajustată sau se pot încerca medicamente noi. Fibromialgia nu este o boală progresivă şi nu duce la disfuncţii fizice permanente. Având în vedere faptul că simptomele fibromialgiei apar şi dispar. se recomanda discutarea lor cu medicul curant. Simptomele fibromialgiei sunt prezente în pusee. kinetoterapeut şi psiholog pentru a observa eficienţa acestuia. Pacienţii pot răspunde 44 . Astfel că. . . exerciţiile fizice produc creşterea secreţiei de serotonină şi adrenalină. Este necerară evaluarea în dinamică a tratamentului de către medicul curant. care sunt inhibitori ai durerii fizice. O mare importanţă trebuie acordată semnelor de depresie sau anxietate. kinetotarapeutul si psihologul. care trebuie cuprinse în protocolul de tratamentul de al pacienţilor respectivi. etc). Este posibil ca efortul pacientului să nu fie bine dozat. dar după ce sunt folosite încep să aibă efect prin faptul că pacienţii se simt mai puternici şi mai sănătoşi.adaptabilitatea şi modificările pe care le-ar putea face. astfel în cazul în care acestea nu ajută să se aplice de măsuri corespunzătoare. Protocolul de tratament. baschet. astfel că pacientul poate trece prin perioade în care se simte mai rău decat de obicei. Este foarte important să creştem progresiv cu fiecare exerciţiu timpul de lucru. pacientul să facă prea multe exerciţii fizice sau prea puţine. Pacienţii pot prezenta şi alte afecţiuni articulare sau musculare (artrita reumatoidă sau lupusul). oboseala. Se vor evita exerciţii sau activităţile care implică sărituri (dans. somnul insuficient.. Exerciţiile pot fi grele şi dureroase la început. Kinetotarapia este una dintre cele mai importante tratamente pentru fibromialgia.tehnici de relaxare. este alcătuit în funcţie de: .

Trebuie ajustat stilul de viata astfel încât să includă tratamentul. ca acupunctura sau electroacupunctura. de obicei. reflexoterapia. Antialgicele narcotice şi somniferele care duc la dependenţă sunt folosite rar în tratamentul fibromialgiei. Tratamentul fibromialgiei presupune colaborare între specialisti. vitamine. Pacientul poate descoperi una sau mai multe terapii alternative sau complementare care ajuta simptomatologia.diferit la fiecare tip de tratament şi de aceea necesită timp şi trebuie abordate tratamente diferite pentru găsirea celui potrivit. fitoterapie. care pot ajuta în momentul puseului şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. etc. evaluare în dinamică şi continuitate în timp. Înainte de a încerca o terapie alternativă. ajută la ameliorarea sau controlul simptomelor fibromialgiei. în special programele de kinetoterapie care necesită să fie executate regulat. Terapii complementare sigure. dar fac parte. În general. pot ajuta la scăderea stressului. pot reduce durerea şi pot ameliora tulburările de somn întrun puseu. Alte tratamente care pot fi folosite în cazul fibromialgiei includ stimularea electrica transcutanată a nervilor. 45 . suplimente dietetice. tratamentul medicamentos nu este foarte folositor pentru fibromialgie. Acestea pot întrerupe periodicitatea simptomelor. Terapia complementară prezintă o gamă de tratamente specifice pentru fibromialgie. de obicei. dintr-un plan de tratament mai mare care se axează pe kinetoterapie şi alte tipuri de tratament. scad contractura musculară şi ameliorează starea generală a pacientului. poate fi tentant să se abordeze un tratament care promite multe dar în realitate să nu fie atat de eficient. Având în vedere că fibromialgia este o boală atât de greu de tratat. pacientul trebuie să se informeze şi să discute cu medicul curant despre intenţiile de a urma tratamentu respectiv. Cele mai bune rezultate le are pacientul care participă activ la propriul tratament. Pacienrtul trebuie să aibă răbdare şi să fie conştient de faptul că tratamentul continuu.