Kinetotarapia în afecţiunile reumatice - master – L.P.

1 – Examenul clinic al bolnavului reumatic Examinarea bolnavului reumatic va cuprinde:  Examenul subiectiv:  Modalitatea de debut – acută sau progresivă, bolile reumatismale inflamatorii au debut acut unic sau în pusee, pe când bolile reumatismale degenerative debutează şi evoluează progresiv, iar unel boli reumatismale au un debut acut după un efort prelungit.  Prezenţa în antecedente a unor infecţii de focar (faringiene, intestinale etc.) legate de debutul sau evoluţia bolii.  Durerea – în bolile reumatismale inflamatorii durerea este premergătoare modificărilor anatomopatologice articulare. Se va lua în considerare: - sediul; - intensitatea; - caracterul (arsură, crampă etc); - frecvenţa (continuă, perioade de acalmie); - durata (minute, ore, zile); - fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip mecanic; - fixă sau migratoare; - factori agravanţi (ortostatism prelungit, mers pe teren accidentat, urcat-coborât); - durere diurnă sau nocturnă; - simetrică sau asimetrică. Examenul obiectiv:  Inspecţia, din ortostatism, mers sau culcat, se vor urmării: statura, constituţia, stare de nutriţie. - postura generală – deviaţii ale coloanei, deviaţii ale articulaţiilor periferice; -postura segmrntară, cu etiologie diferită – posttraumatică, reumatismală inflamatorie, neurologică, mărire de volum a articulaţiilor (hidartroză, hemartroză); -examinarea tegumentelor – erupţii cutanate, edem.  Palparea, se poate constata prezenta unei: atrofii musculare, hipotonii, atonii musculare, retracţii tendino-musculare, temperatura cutanată.
1

 

 Mobilizarea, cuantificarea gradului de mobilitate a unei articulaţii este foarte importantă în aprecierea a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile trebuie să vizeze: - detrminarea masei musculare (hipotrofie, atrofie, hipertrofie, alungire sau scurtare); - determinarea forţei musculare; - determinarea gradului de libertate, de mişcare.  Examenul paraclinic investigaţii biologice; investigaţii imagistice – radiografie, ecografie, artroscopie etc. În procesul de evaluare orice metodă folosită trebuie să posede patru calităţi: să fie simplă; să fie reproductibilă pentru observatori difeiţi; să reflecte starea clinică a pacientului, -să fie sensibilă (capabilă să facă distincţia între un tratament util şi un tratament ineficace). În depistarea unei metode de evaluare utile unui scop, trei caracteristici sunt esenţiale: descrierea a ceea ce se consideră „normal“, cu explicaţii clare; cotaţia să utilizeze un număr de grade limitat; itemii folosiţi să fie în număr redus. O evaluare eficientă permite evitarea unor metode de evaluare inutile. În acest sens, în prima etapă, evaluarea se va raporta la cunoştinţe despre: • patologia subiectului; • teritoriul anatonic afectat. Pentru a înţelege mai bine evaluarea bolnavului reumatic este necesar sa clarificăm unele noţiuni: deficienţe – structuri, organe; incapacitate – persoane; handicap – în contextul socio-economic, rolul social al unei persoane. De exemplu: goniometria articulaţiilor genunchilor arată o pierdere de amplitudine şi evidenţiază semnalmente de durere, frecvent. Incapacitate de a coborâ scările normal, trebuie să încerce să coboare câteva scări. În acest sens evaluarea kinetică a bolnavului reumatic va cuprinde: A. Evaluarea iniţială a deficienţelor • deformaţiile structurilor anatomice; • mobilitatea articulară (goniometrie)
2

• forţa musculară. B. Evaluarea iniţială a incapacităţilor • aptitudini gestuale (incoordonare, dismetrie) • activităţile zilnice uzuale (ADL) • capacitatea de a-şi îndeplini activitatea profesională. În alegerea metodelor utile trebuie să stabilesc cu precizie ce trebuie să măsor pentru a pune în evidenţă incapacitatea de care suferă pacientul, iar în viitor să imi permită să observ rezultatele. Examenul coloanei vertebrale În practica terapeutică coloana vertebrală trebuie privită ca un întreg şi apoi trebuie examinat fiecare segment al său în parte. Repere anatomice : - foseta subocipitală (corespunzătoare atlasului); - apofizele spinoase C4 şi C5 (care sunt mai retrase) şi C7 (cea mai proeminentă); - spinele omoplatului (se găsesc la nivelul vertebrei D2); - crestele iliace (orizontala care le uneşte trece prin dreptul vertebrei L4). Inspecţie în poziţie ortostatică coloana are o proiecţie rectilinie în plan frontal; în plan sagital se identifică trei curburi fiziologice: ° lordoza cervicală – la nivelul lui C3 are o săgetă de 4 – 6 cm; ° cifoza dorsală, ° lordoza lobbară – la nivelul L2 are o săgeată de 3 – 4,5 cm. Palpare Coloana se palpează în condiţii de relaxare musculară. Se pot evidenţia contracturi sau retracturi musculare, edem etc. coloana vertebrală cervicală şi lombară se palpează în decubit ventral; - coloana vertebrală dorsală se palpează din poziţia aşezat pe un scaun cu spătar, cu faţa la spătar, braţele sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe braţe. Percuţia Poate declanşa durere în punct fix sau la mai multe nivele. Se execută vertebral şi paravertebral. • semnul Seze „soneriei“ - percuţia în ortostatism a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în membrul inferior afectat (lombosciatică). Mobilitatea coloanei vertebrale
3

Se apreciază mai întâi global şi apoi pe segmente. Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care poate realiza au valori de: flexie 110° - 135° extensie 50° - 75° lateralitate 60° - 80° rotaţie 75° - 105°. Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală de tip cifoză, aproximativ 35°; curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 40° - 50°. Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor intervertebrale, când coloana vertebrală este dispusă vertical. a) Segmentul cervical Este cel mai mobil segment, mişcările posibile în acest segment sunt: - flexia – extensia capului – aceste mişcări însumează mobilitatea în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează o amplitudine în flexie de 30° - 45°, din care primele 20° sunt în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu goniometre speciale sau prin evaluara, în centimetrii, a distanţei dintre diferite repere anatomice. - înclinarea laterală, măsoară 40° - 45°, din care 15° - 20° în articulaţia atlantooccipitală; - rotaţia capului (stânga – dreapta) are o amplitudine de 45° - 70°, fără participarea articulaţiei atlantooccipitale cu al cărei aport amplitudinea creşte; - circumducţia, este o mişcare combinată. Flexia • indicele menton – stern (N = 0) - pacientul în ortostatism sau aşezat, execută flexia capului, încearcând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanţa dintre bărbie şi stern în cm. Se are în vedere că felxia antrenează şi coloana vertebrală dorsală până la D5. Extensia • indicele occiput – perete (N = 0) -pacientul în ortostatism cu spatele la perete, se execută extensia capului, încercând sa atingă peretele cu occiputul. Se măsoară distanţa dintre perete şi occiput în cm. Înclinare laterală
4

pacientul în ortostatism. . măsoară 80° .pacientul în ortostatism sau aşezat. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. b) Segmentul toracal (dorsal) Nu există o mobilitate a coloanei vertebrale toracale propriu-zisă întrucât în dinamica sa implică participarea asociativă a coloanei cervicale sau lombare. din care 50° în segmentul dorsal şi 40° în segmentul lombar.se urmăreşte poziţia umerilor să fie fixă.pacientul în ortostatism sau aşezat.30° şi este aproape imposibil de a o aprecia obiectiv.în mod normal diferenţa între rezulttul obţinut iniţial şi cel obţinut după ce sa executat flexia laterală trebuie să fie de aproximativ 1 / 2. . La fel se execută şi în cazul flexiei laterale spre dreapta. se notează diferenţa. execută înclinarea laterală a capului spre stânga.• distanţa acromion – tragus .rotaţia (stânga – dreapta) este de 30° . . Se măsoară unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor în grade. Expansiunea toracică • indicele cirtometric (N = 6 cm) . Coloana vertebrală dorso – lombară. se măsoară distanţa dintre acromion şi tragus. .45° . se execută flexia trunchiului până când degetele mâinii ating solul/vârful picioarelor. execută un inspir forţat. pacientul execută mişcarea de înclinare laterală spre stânga. .este implicat şi segmentul lombar.extensia. după care se măsoară din nou distanţa dintre acromion şi tragus în cm.90°.flexie. Se măsoară distanţa dintre degetele mâinii şi sol/vârful picioarelor în cm. 30° . mişcările în acest segment sunt reprezentate de: . Se măsoară perimetrul toracic în inspir forţat şi apoi în expir forţat.45° pentru fiecare parte.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.înclinarea laterală (stânga – dreapta) este de 20° . • indicele deget – sol ( Tomayer N = 0) .25°. este mai limitată. • aprecierea unghiului – 40° . • indicele Schober dorsal 5 . Flexia . apoi se execută un expir forţat.

pacientul în decubit ventral. se procedează la fel şi în partea stângă. Extensia Cu participarea coloanei cervicale. Flexia • indicel Schober lombar . se ia punct de reper punctul de pe faţa laterală a coapsei corespunzător degetului medius cu membrul superior extins.pacientul în decubit lateral se tentează mobilizarea bazinului într-o direcţie şi a toracelui în direcţia opusă.. se execută flexia maximă. antrenând în mobilizare şi celelalte segmente ale coloanei şi chiar articulaţiile coxo-femurale. se poate realiza cu un goniometru special • metoda Klapp (N = 2 – 3 cm) . Normal distanţa trebuie să crească cu cel puţin 5 cm. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). se execută înclinare laterală spre dreapta şi se notează din nou punctul corespunzăror degetului medius. în cm. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. . c) Coloana vertebrală lombară .pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. În mod normal distanţa se micşorează cu cel puţin 3 cm. Se măsoară distanţa dintre C7 şi D12. se execută flexia maximă a trunchiului.un segment mobil. Se măsoară distanţa dintre planul banchetei şi nivelul vertebrei D1. Extensia • indicele Schober lombar inversat . genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. nu se execută extensie în segmentul lombar. Înclinare latareală (stânga – dreapta) . execută extensia maximă a trunchiului.în mod normal distanţa creşte de la aproximativ 27 – 30 cm cu 3 – 4 cm. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). Se măsoară distanţa dintre cele două puncte în cm.pacientul în ortostatism.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. se măsoară apropierea celor două puncte. se măsoară din nou distanţa dintre cele două puncte. Rotaţia dorso – lombară . se execută extensia coloanei lombare. 6 .

se execută extensia membrelor inferioare cu genunchi extinsi.în decubit lateral cu membrul homolateral flectat. ridicarea pasivă a membrului inferior extins.pacientul în ortostatism.în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei. • semnul Bragard . • semnul Lery sau Neri .pacientul în decubit dorsal. apare durere în articulaţia sacroiliacă de partea membrului inferior flectat (în afectare inflamatorie). flexia bruscă a capului determină durere lombară sau în membrul inferior (mişcarea tracţionează ascendent duramater). decubit. apare durere la nivelul membrului inferior pe faţa posterioară a coapsei. se apasă (cu tendinţă de depărtare) la nivelul spinelor iliace antero-superioare de către examinator. • semnul Lassegue (semn radicular) . un membru inferior în afara planului iar celălalt hiperflectat din coxo-femurală. 7 - . apare durere în articulaţia sacro-iliacă. execută hiperextensie membrul inferior liber. care iradiază pănă sub genunchi.pacientul în şezând la marginea patului. aşezat. • semnul Gaenslen (pe flexie) . • semnul trepiedului -în decubit dorsal. sub 60°. • semnul Menell (pe extensie) .Articulaţia sacro – iliacă are o mobilitate foarte redusă. manevra pune în tensiune articulaţiile sacroiliace şi declanşează durerea. de către examinator (se tractează nervul sciatic). sensibilitatea dureroasă la mişcările de flexie şi extensie poate fi testată.este o manevră de tip Lasegue combinat cu flexia piciorului la unghiul maxim nedureros (punerea în tensiune a ischiogambierilor) • semnul flepping (echer) . Examinări privind evidenţierea afectării vertebrale -durere în memebrul inferior ori de câte ori se creează o modificare de tensiune între duramater şi discul intervertebral. Mişcarea este dificilă sau imposibilă în cazul unei afectări vertebrale.

. rotaţie 0°. etc. diferenţiindu-se astfel o suferinţă a părţilor moi extraarticulare de suferinţe de cauze intraarticulare. se execută flexia gambei pe coapsă. Cot.recuperarea funcţională a mişcărilor umărului (articulaţia cu cel mai mare grad de libertate din organism). funcţia de prehensiune a mâinii. Şold. contracturi musculare. Mână.obstacol subacromial dureros la 45° în abducţie. funcţia de stabilitate a genunchiului în mers. Genunchi. Umăr.poziţia funcţională : braţ în abducţie la 60°. corpi străini) ° extraarticulară (scurtări tendinoase.mobilitatea umărului se explorează în mod pasiv şi activ. .• semnul Lasegue inversat . • mişcări posibile în alte planuri decât cele fiziologice determinând instabilitate articulară. 2 – Examenul clinic al bolnavului reumatic. Articulaţia umărului . • mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este apreciabil mai mare decât valorile recunoscute ca normale.). comportă recuperarea integrală a unui complex de cinci articulaţii strâns legate dinpunct de vedere biomecanic. antepulsie 10 – 45°.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. • semnul Neer – tendinita supraspinosului 8 .pacientul în decubit ventral. osteofite. Picior şi Gleznă Examenul articular Modificarea mobilităţii articulare se poate face în mai multe sensuri : • limitarea de mobilitate (importantă mai ales în evoluţie) poate fi de cauză: ° intraarticulară (distrugere de cartilaj articular. • scăderea forţei musculare cu urmări asupra capacităţii funcţionale specifice fiecărei articulaţii (ex. etc.P. L. . • semnul Dawbarn – tendinita supraspinosului . semnul este pozitiv atunci când declanşează durere de partea anterioară a coapsei (prin punerea în tensiune a nervului crural).).

• semnul Yergason – tendinita bicipitală. .braţul cade pe lângă corp. .uneşte extremitatea inferioară a humerusului cu extremităţile superioare radio – cubitale şi condiţionează o serie de mişcări esenţiale (ducerea alimentelor la gură. • prezintă un arc dureros în abducţie 30 – 40°. gestualitatea profesională. mai ales la mişcarea contrată – tendinita supraspinosului.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. ° când funcţia degetelor este compromisă. .poziţia funcţională : flexie 80 – 90° în pronosupinaţie.bilanţul sintetic (global) : • ducerea mâinii la gură – pentru flexie. • semnul Speed – tendinita bicipitală. pacientul nu poate face primele 15° ale abducţiei.poziţia funcţională : pumn în extensie 25 – 45°. cu cotul la 90°. în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive – umărul pseudoparalitic. Articulaţia cotului . ° în artrodeze : pumn în extensie 20 – 25° şi uşoară înclinaţie cubitală. • ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă.între 15 – 60° mişcarea poate fi executată. se recomandă fixarea pumnului în „cârlig” : pumn flexie 10 – 15° şi degete în flexie. însă peste această valoare. Mâna -orice alterare a elementelor structurale ale mâinilor poate compromite parţial sau total unele din funcţiile lor complexe. • ţinerea unei tăvi pe palmă – pentru supinaţie. • semnul Moseley – umărul pseudoparalitic. durere la flexia braţului cu cotul extins şi antebraţul în supinaţie. etc. • ducerea mâinii în regiunea lombo – fesieră – pentru extensie.- - - -durere la ridicarea braţului în poziţie neutră cu fixarea umărului de către examinator. „salutul roman”. durere la supinaţie contrată. ci numai ajutat.) . • nu este posibilă rotaţia externă . • răsucirea cheii în broască în sens antiorar – pentru pronaţie.umărul pseudoparalitic. . 9 .

examenul funcţional : • efectuarea bilanţului articular – prin măsurarea goniometrică a fiecărei mişcări cu specificaţia că flexia şi extensia se vor măsura atât cu genunchi flectaţi cât şi cu genunchi extinşi.provoacă durere. .se apreciază sensibilitatea burselor : • trohanteriană : mişcări de rotaţie internă cu flexie – dureroase. • prehensiune subtermino-laterală – între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget (mai frecvent a indexului). metacarpofalangiană şi interfalangiană. flexie de câte 10° în . extensie – fesier mare.1999) : • prehensiunea terminală – între extremitatea pulpei policelui. iar rotaţiile atât în extensie cât şi în semiflexie. când este tridigitală. • ischiogluteală : poziţia şezând . circumferinţa coapselor. 10 amplă în radioscafoidiană. aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget. în particular a indexului. • prehensiunea subterminală – între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală.examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios.. • măsurarea celor două membre inferioare (lungimea.tipuri de prehensiune (după Cordun M. . simetria feselor). flexia sau extensia forţată – dureroase. iar abducţiile şi adducţiile doar cu membrele inferioare în extensie. • prehensiunea palmară – între palmă şi ultimele patru degete şi police.° police : anteflexie maximă şi abducţie scafotrapezoidiană şi trapezometacarpiană. -se evaluează aspectul şi mobilitatea articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene.) • examinarea mersului. Articulaţia şoldului . • prehensiunea prin opoziţie digito-palmară între palmă şi ultimele patru degete. • iliopectinee : abducţia cu flexie a coapsei. • prehensiunea latero-laterală – interdigital între feţele laterală şi medială a două degete apropiate.se caracterizează printr-o stabilitate superioară şi o mobilitate mai redusă (compensată parţial de către coloana lombară). • testarea bilanţului muscular (flexie – psoas – iliac. etc. sau pulpele a două degete. .

axa diafizei femurale nu este în prelungirea exactă a axei gambei cu care face un unghi de 170 – 175° deschis în afară – genuvalgum fiziologic. Piciorul şi glezna . ° stabilitatea antero – posterioară a genunchiului. accentuarea curburii – picior cav. . ° aplazie de falange. • genu – recurvatum – se observă din profil. ° sprijin numai pe antepicior – picior equin congenital sau dobândit după imobilizare îndelungată şi retracţie de tendon ahilian. 11 . mişcarea de „sertar” (indică o leziune a ligamentelor încrucişate) ° bilanţul articular prin goniometrie. . şi mişcarea de genuflexie. • genu – flexum – se observă din profil. .examenul clinic al piciorului : • eventuale diformităţi congenitale : ° polidactilie.posedă în extensie o mare stabilitate. • deviaţia axului gambei : ° picior în valg (în exterior).cele 26 de oase ale piciorului realizează u ansamblu mecanic suplu şi rezistent. • se studiază : staţiunea bipodală.examenul clinic şi funcţional : • genu – valgum – în ortostatism. perfect adaptat la ortostatism şi mers. • aspectul curburii plantare (podogramă) : prăbuşirea plantei – platfus. din faţă se măsoară distanţa intercondiliană cu maleolele în contact. ° degete în ciocan. ° bilanţul muscular. • genu – varum – în ortostatism. ° picior în var (în interior). • examenul mobilităţii : ° mişcări anormale de lateralitate. din faţă se măsoară distanţa intermaleolară cu condili femurali în contact. ° halomegalie.Articulaţia genunchiului . unipodală.

splenomegalie.limfadenopatii.leziuni osoase.. Poliartrita reumatoidă (P.acest obiectiv se urmăreşte încă din perioada de debut a bolii pentru a evita fixarea articulaţiilor în poziţii vicioase nefuncţionale.sinovită. rar este fulminant.afecţiuni musculare (miozită). . Secundar apar şi : . cu prindere în principal a extremităţilor centripet.) Este o boală inflamatorie cronică recurentă. Clinic boala se caracterizează prin sinovită.noduli subcutanaţi. Obiectivele kinetoterapiei • realiniamentul şi corectarea axelor articulare în scopul menţinerii paternului mişcării.examinarea gleznei se face prin testarea mişcărilor active şi pasive posibile – bilanţul articular. . Debutul bolii este de obicei insidios progresiv. .leziuni cartilaginoase. rar artere).examinarea piciorului – testarea mobilităţii piciorului (mişcările de eversie şi inversie).manifestări articulare ca vasculită (afectează mai ales venule şi capilare. . El se realizează prin : 12 . mai ales la copii. . simetric persistent ducând în timp la deformări şi anchiloze.R. . Se produc leziuni articulare : . . . caracterizată de o inflamaţie cronică infiltrativ proliferativă a sinovialei articulare în principal. cu evoluţie progresivă dar cu faze succesive de exacerbări şi remisiuni.

asigurarea unei întinderi musculare uşoare .realizarea unui suport pasiv ce preia funcţia de susţinere. (pernă sub fesier).gleznă : picior în felxie de 90°. dar susţinută şi prelungită luptând împotriva contracturii. . . atele mobile. Avantajele aplicării de atele şi orteze : . anulând forţele deformante.utilizarea permanentă a unor susţunători plantari care să menţină bolţile piciorului. Evitarea flexumului de genunchi şi de şold : .cot : flexie accentuată (70 . . Pentru evitarea acestora : . interfalngienele proximale (IFP) în uşoară flexie.R.evitarea încălţămintei cu tocuri înalte. .şold : uşoară extensie. .corectoare : în deviţie constituită în timpul activităţii – inele corectoare.genunchi : extensie.împiedicarea modificării fibroase a ţesutului conjunctiv inflamat şi fixarea articualţiilor în poziţii vicioase. . interfalangienele distale (IFD) libereşi policele în uşoară opoziţie cu prima comisură interdigitală cât mai largă.° repaus articular în timpul puseelor inflamatorii (evitând microtraumatismele generatoare de deformaţii). . Posturi recomandate în perioada acută : . ° posturări realizate cu atele şi orteze.80°) cu uşoară supinaţie. evitarea microtraumatismelor gestuale. eventual cu săculeţi de nisip fixaţi la nivelul gleznelor. atele ce menţin piciorul în unghi de 90 grade cu gamba. . sunt flexia plantară cu piciorul în var şi degetele flectate. . 13 .decubit dorsal – folosirea unor săculeţi de nisip la nivelul genunchilor pentru menţinerea extensiei acestora. .poziţionarea pumnului în extensie uşoară.decubit ventral păstrat până la 60 – 90 minute pe zi (intermitent). . atela urcând pe antebraţ până la 1/3 medie. Cele mai obişnuite deviaţii ale piciorului în P. . metacarpofalangienele (MCF) în uşoară flexie şi orientare radială.utilizarea uni atele nocturne pentru genunchi care să asigure extensia acestuia.umăr : uşoară abducţie cu uşoară flexie (pernuţă sub axilă). .folosirea unor atele posterioare noaptea şi în repaus.evitarea repausului prelungit în fotoliu cu soldurile şi genunchii flectaţi.

• menţinerea sau creşterea forţei musculare. scripetoterapie. Mâna Programele reeducative ale mâinii trebuie să ţină cont de rolul important al muşchilor intrinseci (interosoşi şi lombricali). ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  mobilizări activo – pasive (până la limita funcţională fără apariţia durerii).  mobilizări active contralaterale . placa talcată. • perioada cronică : ° mobilizarea analitică a articulaţiilor (mobilizări pasive. • menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare pentru a permite menţinerea amplitudinii mişcării în limitele funcţionale. Mijloace utilizate în kinetoterapie • perioada acută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). La nivelul metacarpofalangienelor. active.  stretching. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  hidrokinetoterapie.  mobilizări autopasive. deci ântăresc lungul 14 . etc. autopasive. active cu rezistenţă). pasivo – active. interosoşi au o poziţie anterioară. în mişcarea de flexie – extensie. • recuperarea prehensiunii.Pentru prevenirea blocării articulaţiei cotului – atele alternante pe flexie şi pe extensie (schimbate la aproximativ 6 ore). • perioada subacută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). ° terapie ocupaţională (pentru menţinerea coordonării mişcării) – în special pentru recuperarea mâinii (prehensiune). skatting. ° izometrie (pentru menţinerea forţei musculare). în coordonarea echilibrului tenomuscular al degetelor.

IV şi V. în perioada puseului acut. au constatat că 43 de gesturi şi diverse combinaţii între acestea permit exercitarea toturor meseriilor. ° pentru reeducarea gestuală este necesar adaptarea acestora : deschizător cu pârghie pentru robinet. Atela va urca pe antebraţ până în treimea medie.schimbări în poziţia oaselor cu nerespectarea axelor. Delaet şi Lovet analizând 1300 de profesii. indexul şi grupa degetelor III. • grupa a IV – a – „mâna cu cinci degete” presupune folosirea autonomă a fiecărui deget.). stoarcerea rufelor. • posturi recomandate : ° posturi pe atele – de repaus. • grupa a II – a – „mâna cu două degete” – corespunde la o pensă cu două braţe. mai discriminative (apucarea stiloului. policele pe de o parte şi degetele II – V pe de altă parte. folosirea robinetului. • Grupa a III – a – „mâna cu trei degete”care efectuează prehensiuni mai fine. ° în prehensiunea polici-digito-palmară se va evita pronaţia (tăiatul pâinii.flexor şi sunt antagonoşti ai lungului extensor. IFP în uşoară flexie. mâner conic pentru cuţit. ân timp ce la nivelul interfalangienelor trecând pe faţa posterioară a mâinii devin sinergici cu extensorul şi antagonişti ai flexorilor. fără a face în prealabil o testare a capacităţii funcşionale restante şi fără a dispune de o metodă de control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare. Se pot descrie 4 grupe : • grupa I – a – denumită codificat „mâna cu un singur deget” – este simbolul civilizaţiei moderne „presse – bouton”. etc. MCF în uşoară flexie şi orientare radială. etc). necesită intervenţia a trei elemente : policele. Deviaţia cubitală a degetelor . IFD libere şi policele în uşoară opoziţie cu primul spaţiu interdigital.pentru a prevenii apariţia acestei deformaţii sau agravarea ei se va recomanda: să folosească prehensiunea bidigitală termino-terminală. Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice Nu se poate trece la elaborerea unui program complex de recuperare a prehensiunii. 15 . cu repaus nocturn şi intermitent diurn cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie . sau a pensei. etc. • reeducare generală .

° în timpul exersării IF în flexie şi a pumnului în extensie. III. deoarece cauza cea mai frecventă este afectarea MCF şi subluxaţia lui F1. umăr • mobilizarea pumnului şi degetelor ° nocivitatea hiperextensiei MCF. • întărirea interosoşilor şi lombricalilor. • întărirea aparatului exetnsor al degetelor. • întărirea flexorului. • reeducare gestuală : ° aceleşi principii ca şi la deviaţia cubitală a degetelor. ° tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2. ° direcţionarea corectă a degetelor II. jocuri cu bile de diferite mărimi. carpului şi aparatului felxor al degetelor.hiperextensia articulaţiei IFP şi flexia concomitentă a articulaţiei IFD. MCF sunt menţinute în uşoară flexie. ° necesitatea mobilizării policelui şi păstrarea spaţiului I interdigital. prin inele corectoare. degetele vor fi menţinute în flexie. prin pierderea acţiunii extensorului falangei 3. extensorului scurt şi lungului abductor al policelui. 16 . etc. atele mobile. • posturi de repaus în poziţie funcţională sau repaus al mâinilor (mână peste mână sau mână peste mână cu degetele incrucişate. la nivelul MCF. Obiective .sunt asemănătoare celor descrise în deviaţia cubitală. ° în timpul mobilizării pumnului. Obiective • mobilizarea articulaţiilor vecine : cot. pentru a limita extensia IFP. Ergoterapie .rularea unei feşi în sens radial. în momentul instalării hiperextensiei F2 se va încerca restabilirea echilibrului muscular cu anumite precauţii : ° mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie. Deformaţia în „gât de lebădă“ .° corectoare – în deviaţie deja constituită. IV în timpul exerciţiilor de flexie a degetelor. în timpul activităţii. ° pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei rezistenţe.

).exerciţiile se adresează în mod special flexorului profund al degetelor. Police în „Z“ . etc. ° se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale.paralel se fac exerciţii ale MCF.Ergoterapia : . Deformaţia în „butonieră“ . în poziţie funcţională (intermitent diurn şi nocturn). . etc. ° se urmăreşte spaţiul interdigital police – index. înşirarea mărgelelor pe aţă.se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu MCF în flexie. • reeducare gestuală ° este necesară pentru a prevenii hiperextensia IFD ° prehensiunea obiectelor care necesită priza bi – sau tridigitală se va efectua termino – terminal. care trebuie menţinut cât mai mare. menţinând acestă poziţie prin sprijinirea policelui şi a indexului în unghi drept (pe marginea mesei sau laturile unei cărţi). Ergoterapia : .cusut. ° orice gest de prehensiune polici-digitală sau polici-digito-palmară va fi precedată de abducţia maximă a policelui. brodat cu acul. ° repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii.activităţi de cusut. modelare în plastilină. IFP. pensa poli-digitală terminală. 17 . brodat.se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP. lut. împletit cu andrele. etc. IFD (cuprinderea genunchilor.hiperflexia articulaţiei IFP cu hiperextensia articulaţiei IFD (se pierde ecxtensia activă a articulaţiei IFP). • posturi recomandate : ° în puseu acut inflamator IFP – repaus în atelă.flexia articulaţiei MCF şi hiperextensia articulaţiei IF. • posturi recomandate : . jocuri cu bile de diferite mărimi. • reeducare gestuală : ° este afectată în principal opoziţia policelui. ţinerea în mâini a unei mingi de tenis. fiind ineficientă. . croşetat. .repausul mâinilor cu policele în abducţie maximă. Obiective .

iar articulaţia MCF va fi menţinută în rectitudine (manuală sau atelă). Obiective şi mijloace : • combaterea durerii prin : o poziţionări. când se instalează precoce limitarea extensiei. evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză în semiflxie. o mobilizări active. 18 . o posturări în limite funcţionale. Obiective . .în faza incipientă se vor avea în vedere antagonişti scurtului extensor şi anume : flexorul profund al policelui. Umăr. Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă Cot..în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie prin atele de repaus articular. Genunchi. o mobilizări autopasive şi pasivo-active. Şold Articulaţia cotului . lungul abductor şi opozantul policelui.mobilizarea policelui în abducţie şi opoziţie cu imobilizare articulară IF parţială sau totală pentru a preveni hiperextensia F2. cu compromiterea gravă a un or gesturi uzuale. o mobilizări active cu rezistenţă.R.artritele cronice ale coatelor. Picior. • refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale prin : o mobilizări pasive. de obicei în cadrul unei P.

Mecanic nu este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată. De obicei are loc limitarea extensiei totale şi a supinaţiei la diverse grade.chiar şi prin descărcarea articulaţiei pacientul nu mai poate mobiliza articulaţia. .limitarea mişcării de supinaţie duce la insuficienţa aparatului ligamentar şi leziuni ale capsulei articulare. o În stadiile I şi II se utilizează cu precădere mobilizări active libere. .flexia activă în supinaţie va dăuna articulaţiei. mobilizări pasivo – active . o În stadiile III şi IV se utilizează : mobilizări activo – pasive . pe de o parte la limitări funcţionale iar pe de altă parte prin interpunerea fosei olecraniene împiedică extensia.  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru flexia şi extensia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru supinaţia şi pronaţia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare.    19 . • stadiul IV . . Se vor folosi :  exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei cotului. mobilizări pasive. . Mecanic este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia numai prin descărcare.modificările sinovial – articulare la nivelul articulaţiei cotului duc.valoarea funcţională a articulaţiei cotului se apreciază printr-un aparat capsulo-ligamentar intact. • stadiu II .• refacerea forţei şi stabilităţii prin : o mobilizări active cu rezistenţă.pacientul îşi poate mobiliza singur articulaţia în condiţii fiziologice uşor contra rezistenţă. La mişcări cu contra rezistenţă intervine mobilizarea tipică de „roată dinţată”. Stadiile funcţionale după Seyfried : • stadiul I . o exerciţii de coordonare. • stadiul III .pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia uşor contra greutăţii proprii a membrului superior.

Stadii funcţionale după Seyfried în zona de încărcare : • stadiul I .pacientul îşi poate mobiliza articulaţia prin descărcare în limitele amplitudinii mişcării. Procesele inflamatorii de la nivelul umărului duc la contracturi ale capsulei articulare instalate precoce şi contracturi ale musculaturii înconjurătoare. La mobilizare contra propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”. Articulaţia piciorului 20 . mobilizări pasive. În acest caz apare un dezechilibru muscular cu scăderea flexorilor. • stadiul II . mobilizări pasivo – active.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv în limitele amplitudini fiziologice şi contra propriei greutăţi. învăţarea mişcărilor compensatorii. tonifierea muşchilor hipotoni. Mijloace : mobilizări activo – pasive. • stadiul III . mobilizări active libere. • stadiul IV pacientul nu mai poate mişca uşor nici sub descărcare. acest dezechilibru duce la o poziţie de subluxaţiei ventrală a capului humeral. Instabilitatea şi diversitatea tonusului muscular sunt corectate prin antrenament dozat progresiv. În stadiile I şi II pentru întinderea şi tonifierea muşchilor se execută : mobilizări active cu rezistenţă. În stadiile III şi IV se urmăreşte: asuplizarea ţesuturilor periarticulare.Articulaţia umărului Funcţia acestei articulaţii va fi fixată printr-un echilibru de forţe al musculaturii din jur. în special pe flexori şi rotatori.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv (pe toată amplitudinea de mişcare) contra unei rezistenţe. Subluxaţia cranială a capului humeral este deseori consecinţa slăbirii muşchilor rotatori care de obicei fixează capul în cavitate la mişcări.

pacientul compensează deformaţia sau caută cel de-al treilea punct de sprijin prin flectarea degetului mare care duce la contractarea muşchiului flexor lung al halucelui – favorizează apariţia de halux – valgus. .halux – valgus. talonete corecte la instalarea hipotoniei în muşchiul lungul peronier.piciorul plano – valg (o poziţie în valg în partea posterioară a piciorului.în cazul unei limitări a flexiei dorsale. .modificări funcţionale cu posibilitatea corectării pasive sau corectării active cu descărcare.). • stadiul II . orteze stabile. Obiectivele kinetoterapiei : • menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii la antepicior. În stadiul III se utilizează : exerciţii cu descărcare. În stadiile I şi II pentru : întinderea şi creşterea mobilităţii. mecanica mersului va fi influenţată şi schimbată. o pierdere a bolţii plantare transversale şi longitudinale cu punerea în supinaţie statică a antepiciorului. În poliartrita reumatoidă a piciorului apar modificări tipice : . . pantofi ortopedici. • limitarea flexiei dorsale prin folosirea de pantofi cu tocuri înalte.modificări funcţionale cu păstrarea posibilităţii corectării active sub încărcare. După Seyfried stadiile afectării piciorului sunt: • stadiul I . Insuficienţa sau disfuncţia ligamentară vor produce deformaţiile. • stadiul III deformaţii fixe.Se numără printre articulaţiile bazate pe ligamente prin care se asigură stabilitatea şi transmisia internă a forţelor. • compensaţia corectă a limitării mobilităţii temporare cu ajutorul susţinătoarelor plantare indicate. tonifierea musculaturii anexe corectoare: Mijloace : exerciţii cu încărcare. 21 .

La mobilizare contra propriei greutăţi survine un fenomen tipic de „roată dinţată”. în primul rând a muşchiului lungul peronier şi a muşchiului tibial posterior pentru menţinerea bolţii transversale.cauza unor contracturi în extensie poate fi în afara unui hematom şi : o poziţionare înaltă a rotulei sau o scurtare a muşchiului drept femural. Articulaţia genunchiului Importantă pentru stabilitatea genunchiului este existenţa unui aparat capsuloligamentar intact. atât în maximă extensie cât şi în maximă flexie: . Musculatura joacă rolul unui stabilizator activ. poziţii în var sau valg. contracturi în extensie.pacientul nu mai poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului nici prin descărcare. În poliartrita reumatoidă. . Împărţirea în stadii funcţionale după Seyfried este : • stadiul I . • stadiul IV . În cazul în care apare deficit de extensie activă. Instabilitatea ligamentelor laterale e 22 . Procesul inflamator de la nivelul articulaţiei genunchiului condiţionează prin inflamare limitarea mişcării. Poziţia în var arată o hipotonie a musculaturii laterale. • stadiul II .pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului contra propriei sale greutăţi cu uşurinţă. atunci cauza este poziţionarea joasă a rotulei sau o hipotonie a muşchiului cvadriceps. • tonifierea musculaturii. pe lângă aparatul capsulo-ligamentar.• limitarea flexiei plantare prin înălţarea corespunzătore a părţi anterioare a tălpii pantofului. în limitele păstrării mobilităţii fiziologice. • decontracturarea în primul rând a muşchiului flexor lung al halucelui pentru a evita halux – valgus.pacientul poate mobiliza articulaţia genunchiului numai prin descărcare.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului cu contra rezistenţă.contracturile în flexie pot fi condiţionate de mişcarea capsulei posterioare sau contracturi ale flexorilor genunchiului. apar următoarele modificări tipice: contracturi în flexie. • stadiul III .

învăţarea mişcărilor compensatorii.tratarea şi profilaxia contracturii prin extensii în diverse stadii în toate sensurile de mişcare. Modificări tipice : limitări ale mobilităţii. contracturi musculare.feşe. întinderea musculaturii contractate. . Compensaţia întregului lanţ al disfuncţiei duce la deformarea tipică „pseudo-valg” a articulaţiei genunchiului. Articulaţia şoldului Siguranţa şi stabilitatea acestei articulaţii este preponderent realizată de musculatură.etc. mobilizări ale articulaţiei genunchiului prin exerciţii dirijate. genunchere. mai ales flexorii.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia numai în descărcare.asigurarea cu accesorii de mers pentru descărcarea părţii opuse ţi purtarea unei greutăţi de partea bolnavă.tonifierea musculaturii hipotone. tratarea şi prevenirea contracturii prin mobilizarea rotulei. asigurarea cu mijloace ajutătoare pentru descărcare (cârje. . • stadiul IV pacientul nu poate mobiliza cursiv articulaţia nici în descărcare. Este recomandabilă descărcarea articulaţiei cu accesorii sau orteze. baston. Măsuri terapeutice : . Modificările inflamatorii reumatice la nivelul articulaţiei coxo-femurale constau în încărcarea la punctele de sprijin ale suprafeţei articulare. întinderea musculaturii contractate. Măsuri terapeutice : orteze externe în cazul insuficienţei ligamentelor. • stadiul II pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra propriei greutăţi a extremităţii. .). Consecinţele sunt disfuncţiile articulare care împreună cu durerea conduc la un mers deformat.compusă de către pacient în mers cu ajutorul flexorilor. La mişcarea propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”. tonifierea musculaturii hipotone. mai ales extensia şi rotaţia.însuşirea mişcărilor compensatorii la nivelul coloanei vertebrale. • stadiul III . Stadiile după Seyfried sunt : • stadiul I pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra rezistenţă. 23 .

kinetoterapeutice. o brodat cu acul.acest obiectiv se realizează efectuând diferit sau evitând anumite activităţi cotidiene pentru a evita deformaţiile. o modelare cu materiale semimoi.activităţi recomandate : o sortareade mărgele de diferite mărimi.. hidroterapice. Terapa ocupaţională – în poliartrita reumatoidă distindgem două aspecte.activităţi recomandate : o cusut.  deformaţia în „gît de lebădă“ . o înşirarea mărgelelor pe sârmă sau aţă. în colectivitate sau la locul de muncă. .  deviaţia cubitală a degetelor . • forţei şi rezistenţei musculare.cuprinde activităţi adresate deficitului funcţional propriu-zis al pacientului. o cusut. Terapia ocupaţională – ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului pentru activităţi oarecare. • Ergoterapia specifică . terapia ocupaţională şi ergoterapia recurg la gestualitatea împrumutată din tehnicile artizanale şi ale vieţii cotidiene.activităţi recomandate : o rularea unor feşe sau altor materiale în direcţie radială.  deformaţia „în butonieră“ . o croşetat. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. • coordonării mişcării. o imprimarea pe diverse materiale folosind ştampilă cu mâner conic. Ea urmăreşte refacerea mobilităţii articulare sub aspectele : • amplitudinii articulare. etc. activităţi care solicită articulaţiile şi musculatura afectată. Ergoterapia – are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinserţie profesională. Pe lângă tratamentele medicamentoase. 24 .Terapia ocupaţională în poliartrita reumatoidă Este utilă pentru menţinerea capacităţii funcţionale a bolnavului pentru activitatea zilnică la domiciliu.

cuprinde metode de efectuare a unor activităţi astfel încât forţele care ar putea produce deformări sau disfuncţionalităţi articulare sa fie reduse.  police „în Z“ .evitarea oricărei activităţi care implică menţinerea articulaţiilor în aceeaşi poziţie sau folosirea musculaturii în izometrie pe o perioadă nelimitată de timp. . o borcane cu capac : se fixează palma pe capac şi folosindu-ne de greutatea corpului. . .o brodat. • Tehnici specifice de protecţie articulară : . .orice activitate trebuie întreruptă de perioade de repaus. o tava de cuptor : se foloseşte mănuşi de protecţie. se răsuceşte braţul spre degetul mare. . .deschiderea uşilor şi sertarelor. o robinete cu filet (circulare) : se dispune palma pe robinet cu degetele extinse.conservarea energiei. o închiderea sertarelor : cu coatele flectate şi palmele orientate spre sol.respectarea pragului dureros. tava nu se ricdică numai cu ajutorul degetelor.folosirea fiecărei articulaţii în planul cel mai stabil anatomic şi funcţional. . .evitarea posturilor deformatoare.activităţi recomandate : o rularea unei feşe sau altor materiale în direcţie radială solicitând flexia falangei distale a policelui. .menţinerea cursei de mişcare şi a forţei musculare.ridicarea şi transportul obiectelor. menţinând cotul şi degetele extinse. .deschiderea şi închiderea robinetelor. . Principii de protecţie articulară : . o învârtirea unui titirez în sens antiorar. 25 . se dispune marginea laterală a degetelor mici pe faţa sertarului. • Tehnici de protecţie articulară . răsucim braţul şi umărul pentru a deschide capacul. .nu trebuie să se iniţieze nici o mişcare care nu poate fi oprită imediat ce sar dovedii că depăşeşte posibilitatea individului.folosirea articulaţiilor disponibile mai puternice pentru diversele activităţi. ci ne ajutăm de palme şi articulaţiile pumnului şi cotului.folosirea unor poziţii comode.deschiderea conservelor. se inchide sertarul prin extinderea coatelor. se extinde cotul aplicându-se o forţă descendentă din umăr.

cu mâna în extensie. o se apucă cuţitul sau telul ca şi un „pumnal“ cu mânerul paralel cu linia apofizelor stiloide. mediocarpiană. o Mobilizarea activă cu rezistenţă..folosirea ustensilelor de bucătărie. carpianometacarpiană) pentru păstrarea mobilităţii şi stabilităţii se va avea in vedere următoarele: • Extensorii pumnului sunt sinergici cu flexorii degetelor în timp ce flexorii pumnuluisunt sinergici cu extensorii degetelor. acelaşi exerciţiu.  la 26 . depăşind marginea mesei. o Mobilizarea activă a flexiei pumnului (contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi al cubitalului anterior) se sprijină antebraţul în supinaţie pe planul mesei. tăiatul se transformă din coasere în tragere. mâna kinetoterapeutului aplicând rezistenţă pe faţa palmară a mâinii. Protocol de kinetoterapie în reumatismul inflamator al mâinii nivelul articulaţiilor punmului (radiocarpiană.

Ulterior se fac mobilizări active de extensie. urmărindu-se 27 . contrarezistenţa se poate aplica global.înclinaţie cubitală .(contracţie sinergică a cubitalului anterior şi posterior). • Mobilizări active cu rezistanţă. o Posturarea la nivelul articulaţiei trapezometacarpiană va urmării realizarea unei ample extensii a policelui. Se sprijină palma şi faţa anterioară a antebraţului pe masă. ţinând în mână obiecte cu un volum progresiv.  La nivelul policelui prin deformaţia „police în Z”. antebraţul se sprijină pe masă. pumnul în flexie. se aplică contrarezistenţă. • Cele mai afectate tipuri de prehensiune sunt priza police-digitală (policeindex) şi priza policedigitopalmară. Se sprijină palma cu faţa anterioară a antebraţilui pe masă. • Mobilizări active ale mişcării de adducţiei a pumnului .(contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi a primului şi celui de-al doilea radial). o Pentru tonifierea cubitalului posterior contrarezistenţa se va aplica pe faţa dorsală a metacarpianului V în sensul flexiei şi înclinaţiei radiale. sau a unei bune abducţii. mâna kinetoterapeutului opunându-se înclinaţiei cubitale. o Mobilizări active cu rezistenţă pe mişcarea de extensie. se utilizează în perioada acută. contrarezistenţa se va aplica la baza la baza metacarpuanului V în sensul deviaţiei radiale şi extensiei.o Tonifierea selectiva a marelui palnmar. iar în perioada cronică doar pe timpul nopţii şi a repausului diurn. mâna depăşind marginea mesei. • Posturarea. pe faţa dorsală a metacarpo-falangienelor sau selectiv pe faţa dorsală a metacarpianului II şi III în sensul flexiei şi înclinaţiei cubitale (radialii fiind extensori şi abductori ai pumnului. cubitalul posterior fiind extensor şi adductor. mâna kinetoterapeutului opunându-se mişcării de înclinaţie radială. o Tonifierea selectivă a cubitalului anterior. o Mobilizarea activă a extensiei pumnului (contracţie sinergică a primului şi celui de-al doilea radial şi al cubitalului posterior). cu împingerea mâinii subiectului în deviaţie cubitală şi extensie. pornind de la poziţia cu palma sprijinită de masă o Mobilizări active cu rezistenţă.înclinaţie radială . • Mobilizări active ale mişcării de abducţie . • Mobilizări active cu rezistenţă. În prehensiunea police-digitală se va folosi tipul termino-terminal şi nu cel latero-latarel. acelaţi exerciţiu. este afectată articulaţia trapezometacarpiană care pierde parţial extensia şi articulaţia interfalangiană care pierde parţial flexia şi face hiperextensie. contrarezistenţa se va aplica la baza metacarpianului II.

a deformaţiilor deja instalate. Se cere paicentului să execute extensii în articulaţia trapezometacarpiană şi flexii în articulaţia interfalangiană. cu cealaltă mână opune rezistenţă mişcării de extensie a primei falange a policelui. apucă cu o mână (priză police-digitală) peste faţa dorsală a palmei pacientului. fixând cu policele său pe faţa dorsală articulaţia trapezometacarpiană. mâna în pronaţie. La finalul mişcării se aplică tracţiuni blânde. antebraţul pe masă. antebraţul pe masă. o Regula de aur al posturării este studierea mâinii. degetele extinse.  Mobilizări active şi cu rezistenţă. Kinetoterapeutul în faţa pacientului.Pacintul şezând la masă. apucă cu priză police-digitală policele pacientului.  Posturarea policelui: . membrul superior cu cotul flectat. Se cere pacientului să menţină acestă postură de la câteva secunde până la 3-5 minute. . o Posturile se pot realiza în atele seriate (cele mai indicate) în faşă gipsată (perioade scurte de timp) şi în atele inamovibile. iar cu degetele execută extensia pasivă a policelui. „scai” pe o atelă uşoară în poziţia de imobilizare a mâinii. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. deasupra articulaţiei metacarpofalangiană.  Mobilizarea policelui în articulaţiile trapezo-metacarpo-falangiene şi interfalangiene. o Aceste posturi pot fi menţinute de la câteva zile pâna la 1 – 2 săptămâni sau chiar mai mult în cazul atelelor inamovibile.prevenirea pierderii extensiei. cunoaşterea poziţiei funcţionale a mâinii. .Pacintul şezând la masă. mâna în pronaţie. a stadiului clinic şi funcţional în care se află. abducţiei cu adducţia. La nivelul articulaţiei interfalangiene se na urmării prevenirea instalării hiperextensiei. fixând metacarpul policelui pe faţa sa dorsală. 28 . police în uşoară flexie în metacorpofalangiană şi interfalangiană. o Posturări pe placa canadiană sau în alte moduri pentru intervale mai scurte de timp de la câteva secunde la 3 – 5 minute. cu condiţia ca mâna să fie eliberată din aceste atele de câteva ori pe zi şi să se efectueze execiţii specifice. astfel încercându-se rezolvarea poziţionării ei. daca se doreşte posturarea policelui în extensie. de câteva ori pe zi. se va introduce şi fixa între police şi index un obiect în unghi drept.Antebraţul împreună cu mâna este fixat cu faşă elastică. Se va introduce şi fixa între police şi palmă un cilindru (diametrul 7-8 cm). degetele şi policele extinse. o Posturile vor fi realizate la unghiuri mai mari sau mai mici de amplitudine – alternarea flexiei cu extensia. kinetoterapeutul opune uşoară rezistenţă. ele nu trebuie să producă durere.

antebraţul pe masă. 29 . autopasive. faşă gipsată sau materiale termoplastice. antebraţul sprijinit pe masă. -Pacientul şezând. . Se aşează un obiect la nivelul feţei dorsale a degetelor (săculeţ cu nisip). • Posturările vor ţine seama de deformaţia majoră. degetele uşor flectate din metacarpofalangiene şi interfalangiene. Se cere pacientului să fixeze faţa dorsală a palmelor pe masă prin împingerea lor în planul mesei. La nivelul falangelor se instalează deformaţia în „gât de lebădă”. mâna în pronosupinaţie. active libere şi active cu rezistenţă au scop combaterea pierderii extensiei în articulaţia metacarpofalangiană şi tonifierea muşchilor extensori. mâinile în supinaţie. • Imobilizarea articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale vor urmării combaterea deformaţiilor menţionate.  La nivelul falangelor se mai poate instala şi deformaţia „în butonieră”. • Mobilizările active libere şi cu rezistenţă vor urmării tonifierea extensorii metacarpofalangienelor cu articulaţia interfalangiană proximală uşor flectată şi articulaţia interfalangiană distală extinsă. antebraţul pe masă. extensia degetelor făcându-se contra rezistenţei buretelui. • Mobilizări pasive. • Afectează articulaţiile interfalangiene proximale şi interfalangiene distale. iar cu cealaltă mână apucă falanga a doua. cu faţa dorsală a degetelor. . instalându-se un flexum. Policele va fi în abducţie. prin pierderea parţială a flexiei în articulaţia intefalangiană proximală prin instalarea unei hiperextensii. • Posturarea. împingând şi deplasând. obiectul. -Poziţionarea pumnului (articulaţiile radiocarpiană şi carpienele) în extensie uşoară. extinzând degetele sub care se va aşeza un burete. interfalangienele proximale în uşoară flexie şi interfalangienele distale libere. realizând mobilizarea pasivă a articulaţiei interfalangiene proximale. în atele. mâna în pronosupinaţie. se cere pacientului să execute extensia degetelor din articulaţia metacarpofalangiană. metacarpofalangienele în uşoară flexie şi uşoară orientare radială. La nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se instalează deformaţia de „deviaţie cubitală” a falangelor. în timpul fazelor acute în perioadele de repaus (nocturn şi intermitent diurn). evitând extensia şi accentuând flexia. Kinetoterapeutul în faţa pacientului apucă cu o mână (priza police-digitală) falanga proximală. iar în articulaţia interfalangiană distală prin pierderea parţială a extensiei. extinzând la limite normale articulaţia interfalangiană distală şi flectând uşor articulaţia interfalangiană proximală.Şezând.Pacientul şezând.

precum şi a muşchiului lung flexor pentru pentru o mai bună flexia a falangei distale. Kinetoterapia în spondilita anchilozantă (S. când cunoşinţele în domeniul geneticii şi imunologiei care au făcut un enorm pas înainte.A. articulaţiile periferice şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinari extraarticulare. capabilă să intereseze. Caracteristicile acestui grup sunt: 30 .Şezând. al aşa-ziselor artrite seronegative. mai bine separat actualmente. executând în articulaţia interfalangiană proximală extensii repetate. • Mobilizările active libere şi cu rezistanţă vor urmării tonifierea muşchiului scurt extensor pentru o bună extensie a falangei mijlocii.) Spondilartrita achilozantă sau mai simplu spondilita este o boală reumatismală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi oligatorie a articulatiilor sacroiliace. mâna în pronosupinaţie.• Afectează articulaţa interfalangienă proximală în flexie (pierde parţial extensia) iar articulaţia interfalangiană distală face hiperextensie cu pierderea parţială a flexiei. cu frecvenţă şi gravitate diferită. . Kinetoterapeutul în faţa pacientului. cu cealaltă mână falanga mijlocie. Apoi mută mâinile pe falanga mijocie şi falanga distală. mobilizând în flexie falanga distală. fixează cu o mână falanga proximală. • Mobilizările vor avea scop recâştigarea extensiei în articulaţia interfalangiană proximală şi a flexiei în articulaţia interfalangiană distală. Face parte dintr-un grup de boli reumatismale. antebraţul sprijinit pe masă. • Posturările vor urmării preîntâmpinarea acestor deformaţii.

. Uneori durerea din spondilita anchilozanta este localizată în partea inferioară a coloanei vertebrale şi sugerează un lumbago cronic.corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut . se încalţă greu. la inceput nesemnificativă. În majoritatea cazurilor. mai lateral şi inferior. foarte rar la tineri. cărora le corespunde articulaţiile sacroiliace. pentru ca apoi să observe ca este jenat la gesturi uzuale: se apleaca greu. a coloanei dorso – lombare şi apoi a coloanei cervicale. dar tenace.suferinta ia. Durerea apare spre ora 3-4 dimineaţa şi trezeşte bolnavul din somn. Alteori. -semnele dominante sunt : durere. care s-a instalat în luni sau ani. Sindromul clinic -în majoritatea cazurilor evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendent coloana vertebrală. lombosacrată. a) prinderea articulaţiei sacroiliace . de intensitate moderată. dar şi unilaterală cu recidivări pe partea opusă sau evitand o topografie crurală cu orar noctum (ceea ce poate sugera un neurinom) − de cele mai multe ori. începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace. uneori.durerea lombosacrată din spondilita anchilozantă are unele trăsături caracteristice. la nivelul feselor. cu perioade de relativă acalmie.simptomul principal este lombosacralgia sau lombosciatalgia . care solicită consultul pentru o durere sau o redoare lombară. suferindul este un barbat tânăr de 20-30 ani. probele de elongaţie sciatică sunt negative 31 . redoare matinală şi limitarea mobilităţii.durerea se reduce la cădură sau după aspirina şi după reluarea activităţii . Localizarea ei este oarecum diferită.aspecte clinice comune (tendinţa la afectare mai curând a articulaţiilor mari decat a celor mici.absenţa factorului reumatoid absenţa nodulilor subcntanaţi sacroileită cu sau fără spondilită . psoriazis cutanat şi unghial infecţii gentitale şi intestinale) agregare familială şi incidenţa crescută a antigenului de histocompatibilitate HLA – B27. la ridicarea din pat pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar. aspectul unei lombosciatici cu unele particularitati: − nu are o topografie radiculară neta (se încadrează în atipii) − nu depăşeşte genunchiul − poate fi bilaterală. - Clinic: Simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupată în trei sindroame: • clinic • radiologic • biologic.

scadere în greutate b) afectarea coloanei .corespunde fazei de extindere a bolii. redoarea creşte şi mobilitatea se reduce. contractură musculară paravertebrală . costocondrale. flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate.. a articulatiilor costovertebrale. Aceasta se face uneori pe durata a 1030 de ani.poate apărea deformarea cifotică a coloanei (fig.aceste suferinţe sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulaţiilor interapofizare posterioare. prin pusee succesive separate.clinic bolnavul acuză dureri toracice. condrostenale şi sternoclaviculare -aplatizarea toracelui este pus şi pe seama atrofierii muşchilor pectorali 32 .pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare uneori cu iradiere în membrele inferioare .prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţilor sacroiliace . testul Schober. în intervale de latenţă aparent completă. extinderea este scindată . dar cu fiecare puseu. suferinţă la care se adaugă limitarea expansiunii toracelui în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal .aceste suferinţe pot fi însoţite de astenie.manevre ce evidenţiază această stare ( indice deget-sol.afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau in continuarea afectării regiunii lombare .examenul obiectiv evidenţiază un segment lombar rigid.intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare a segmentului . Schematic. 7) cu toracele aplatizat anteroposterior "în expiraţie" . inapetenţă. uneori stare subfebrilă. cu ştergerea sau reducerea lordoze fiziologice. etc) .

proiecţia anterioară a capului. cu sau fără pinteni calcaneeni la examenul radiologic − monoartrita a genunchiului − sindrom oligoarticular localizat. deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică . mai ales când tratamentul a fost tarziu început sau incomplet. incât bolnavul. de obicei trenantă.pot fi întâlnite în cadrul spondihtei anchilozante la o treime din cazuri şi pot surveni fie ca modalitate de debut. trebuie să flecteze genunchii . dupa ani de suferinţă. la tinerii peste 20 de ani şi adesea urmată de o generalizare rapidă.mecanismul cifozei se invacă şi hipotonia muşchilor extensori ai rahisului.bolnavul acuză dureri ce pot iradia spre regiunea occipitală uneori. cifoză (dorsală sau dorsolombară) flexia de grade variabile ale articulaţilor coxofemurale şi genunchilor.afectarea articulaţilor centurilor (mai ales a celei coxofemurale) poate fi o modalitate particulară de debut a spondilitei anchilozante sau poate urma afectării coloanei vertebrale . sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului (mai ales flexia şi înclinarea laterală) -în cursul evoluţiei capul se fixeaza în flexie şi se proiectează anterior. aşa zisa “în L ” sau “de schior” -există şi posibilitatea anchilozei în rectitudine manifestiiri articulare periferice . iar cea cu debut central se poate "periferiza".. .clinicienii au denumit forma "scandinavă" a spondilitei anchilozante când această afecţiune debutează prin afectarea articulaţiilor periferice . fie în cursul evoluţiei unei spondilite anchilozante cu debut central la coloana vertebrală (motiv pentru care s-a facut afirmaţia ca o spondilită anchilozantă cu debut periferic se poate "centraliza". Această modalitate clinic a de evoluţie a fost denumită forma "rizomelică" a spondilitei anchilozante sau forma Strumpel – Pierre Marie -formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: − centrală – Bechterew c) 33 . pentru a privi in sus.întâlnită la peste 30% din cazuri este întotdeauna bilaterală. mai ales la genunchi şi glezne − mai rar o poliartrita trenantă . probabil legată de artrita interapafizară posterioara şi hipertonia muşchilor anteriori flexori (un dezechilibru între muşchii flexori şi extensori ai rahisului cu predominanţa flexorilor .în fazele tardive ale evoluţiei de stabilizare a procesului inflamator şi.clinic. afectarea articulatiilor periferice poate irnbraca aspectul de: − talalgie uni sau bilaterală.

tulburări de ritrn datorită leziunilor miocardice concomitente şi foarte rar pericardita) .cea mai severă complicatie este insuficienţa cardiacă.bolnavii se plang de o senzaţie de înţepenire a toracelui.o altă complicaţie. ulcere gastro-duodenale) sunt deseori semnalate în evoluţia bolnavilor cu spondilită anchilozantă. dar şi insuficienţa mitrală.mecanismul afectării funcţiei respiratorii în spondilita anchilozantă include o componentă extrapulmonară toracică. este luxaţia atlantoaxoidiană care se poate solda cu o tetraplegie .când coloana vertebrală devine rigidă.iridociclita uni sau bilaterală.tuberculoza pulmonară datorată mai ales insuficienţei ventilatorii şi mai putin corticoterapiei . chiar uşoare. corticoterapiei sau antiinflamatoarelor (diferite infecţii. rezultat al anchilozării articulaţiilor costovertebrale şi sternocostale şi una pulmonară prin procesul de fibroză de grade variabile e) complicatiile spondilitei anchilozante . se remarcă cel mai frecvent insuficienţa aortică. datorat insuficienţei respiratorii restrictive . traumatismele. pot fractura coloana ca pe un os lung cu leziuni neurologice grave . ceea ce creşte contribuţia diafragrnei la vehicularea volumului curent .complicaţii1e iatrogene ale rontgenterapiei. De eventualitatea lor trebuie ţinut seama în prescrierea şi individualizarea tratamentului. se trece de la respiraţia toracică fiziologica la cea abdominală .− cu prinderea centurilor – Strumpel – Pierre Marie − cu prinderea articulaţiilor periferice .coafectarea cardiaca.după 10-30 de ani de evoluţie. se poate instala o hipotrofie musculară progresivă mergând până la caşexie . poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite anchilozante . Probele respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale prin diminuarea volumului curent şi volumului inspirator de rezervă. 34 .complianţa pulmonară este scăzută la bolnavii cu spondilita anchilozantă. tulburări de conducere (până la bloc atrio-ventricular complet.Scandinavică d) manifestiiri extraarticulare .pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile costovertebrale şi sternocostale. ceea ce pledează pentru o disfuncţie respiratorie de tip restrictiv . re1ativ rară. urmare fie a valvulopatiei aortice şi/sau a cordului pulmonar cronic.

ca şi al articulaţiilor umerilor. . . de urmăreşte prezenţa limitării de mobilitate .cu sau fără flexum compensator de genunchi. Examenul clinic va cuprinde : •examenul clinic general pe aparate şi sisteme •examenul coloanei vertebrale în ansamblu şi pe segmente. . corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut. . . • indicele Schober lombar inversat (extensie) N<3 cm. .flexum de sold.seobţin informaţii cu privinţă la ritmul evoluţiei bolii şi nu în ultimul rând ne oferă posibilitatea de a aprecia eficacitatea tratamentului. 35 . cu pacientul în ortostatism se urmăreşte debutul sau prezenţa posturii caracteristice spondiliticului (în perioada de stare) : . • semnul trepiedului.cifoză toracală.precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al segmentelor prinse în procesul inflamator cronic . şoldurilor şi cele periferice •stabilirea „restantului funcţional“.segmentul lombar • indicele Schoner lombar (flexie) N >5 cm.privirea îndreptată spre pământ. flectat.cap proiectat anterior.Examenul clinic – funcţional Este important în ceea ce priveşte: .delordozare lombară.manevre ce ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei : • semnul Gaenslen (pe flexie). d) mobilitatea coloanei vertebrale. a segmentelor neafectate •înregistrarea în dinamică în fişe a datelor a) observăm aspectul coloanei vertebrale.bascularea înainte a bazinului. • semnul Menell (pe extensie). b) măsurarea taliei c) prinderea articulaţiei sacroiliace. .

segmentul dorsal • indicele deget – sol (Tomayer – flexie) N = 0 (implicit şi segmentul lombar). în fazele de acalmie. . • metoda Klapp (extensie) N = 2 – 3 cm. apariţia oboselii.programele vor viza întreţinerea mobilităţii restante a coloanei vertebrale atât în amsamblul ei cât şi pe segmente: . etc. • şold. 36 . Obiectivele • evitarea sau limitarea deformărilor. . • indicele Schober dorsal (flexie) N > 3 – 4 cm.programele şi exerciţiile vor fi întrerupte la apariţia durerii şi reluate pe un fond dureros moderat. TA. .). • evitarea sau limitarea extinderii redorillor şi anchilozelor. • indicele cirtometric (expansiunea toracică) N = 6 cm. f) bilanţ muscular. • asigurarea unei bune ventilaţii pulmonare quasinormale prin menţinerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. stadiul evolutiv şi mobilitatea coloanei.dozarea efortului va fi în funcţie de factorii fiziologici (FC.poziţiile de lucru în cadrul programului vor fi întodeuna dinspre cele cu descărcare ale coloanei vertebrale spre cele cu încărcarea ei treptată.. • indicele acromion – tragus (flexie laterală) N ≈ ½ cm. . e) bilanţ articular pentru articulaţiile neafectate • centura scapulară.segmentul cervical • indicele menton – stern (flexia) N = 0 cm (antrenat şi segmentul D5). . a deposturărilor coloanei şi eventual a şoldurilor. • îmbunătăţirea troficităţii generale şi a tonusului neuropsihic.tonifierea muşchilor care mobilizeză coloana vertebrală se va face prin exerciţii specifice izometrice sau izotonice în funcţie de gradul de afectare instalat. • indicele occiput – perete (extensia) N = 0 cm. • menţinerea unui bun tonus mscular la nivelul erectorilor paravertebrali ai trunchiului. Principiile kinetoterapiei .

În cazul în care s-au instalat deja deficienţele morfo – funcţionale caracteristice bolii obiectivele de evitare sau limitare a infirmităţilor se transformă în corectare sau compensare a acestora. . sunt indicate doar tehnici anakinetice. acute. iar în faza de acalmie se încearcă recuperarea parţială sau totală a mobilităţii şi a tonusului pierdut. În practică nu se disociază programele kinetoterapeutice de profilaxie de cele de recuperare funcţională. împiedicând instalarea anchilozelor. Se execută din decubit ventral. posturările. încercând să se atingă limita extremă. fesierii mari. mobilizări active asistate. • menţinerea şi creşterea volumelor respiratorii mobilizate : o înstadiile incipiente se va pune accent pe gimnastica corectivă respiratorie. cu accent pe extensie.în fazele algice. Reeducarea respiraţiei toracale are în vedere conştientizarea mişcărilor cutiei toracice şi ale abdomenului în timpul fazelor respiratorii. şoldurilor şi umerilor. Mijloacele folosite : • menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului : o posturi corecte în activităţile zilnice folosind menţinerea erectă a trunchiului (şederea pe scaun cu spătar înalt şi contact permanent al spatelui cu spătarul). o izometrie. poziţie patrupedă.. mobilizări active cu rezistenţă – pentru umeri şi şolduri se urmăreşte tonifierea marelui pectoral şi întinderi active ale muşchilor ischiogambieri. mobilizări active libere – erectorii trunchiului şi capului. • menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare: o mobilizări active libere. • 37 .continuarea aplicării programului este obligtorie. exerciţii de respiraţie. se adresează coloanei vertebrale. şezînd şi ortostatism. pernă mică sub coloana dorsolombară. o stretching. musculatura abdominală. menţinerea şi corectarea tonusului muscular : o mobilizări active libere. la care se adaugă exerciţiile pentru articulaţiile şi segmentele nedureroase. contractura lui ajută flexumul de genunchi). psoasiliacul (hipotonia lui susţine delordozarea. 2 saci cu nisip 2 – 5 kg pe faţa anterioară a umerilor şi alţi 2 saci pe genunchi). o posturi corective (decubit dorsal.

Gimnastica respiratorie în spondilita anchilozantă Obiectivele gimnasticii respiratorii în S.A. independente şi eficiente.Un program kinetic adecvat va trebui efectuat de spondilitic toată viaţa – 2 – 3 şedinţe cotidiene. a insuficienţei respiratorii şi a codului pulmonar cronic. centurii scapulo – humerale şi hemitoracelui afectat. a ventilaţiei maxime pe secundă cu 25 – 60 % dar cu uşoară creştere a volumului rezidual şi a capacităţii respiratorii 38 . care reprezintă aproximativ 30 – 35 % dein ventilaşia globală. medic. cu o durată de 15 – 30 minute şedinţa. • protejarea zonelor afectate prin dirijrea conştientă a coloanei de aer spre zonele integre. kinetoterapeut. Principii -aprecierea obiectivă a stării generale a bolnavului şi adaptarea lui la programul recuprator. foarte rar disfuncţia ventilatorie restrictivă poate conduce la instalarea hipoventilaţiei alveolare. -precizarea mijloacelor şi metodelor recuperatorii în concordanţă cu realitatea clinică şi funcţională. -utilizarea unor structuri de exerciţii simple care pe măsurăa însuşirii se transformă în acţiuni complexe . În special în formele cu cifoze accentuate şi în cifoscolioze testele funcţionale arată acestă tendinţă. • aigurarea unui sincronism între acţiunile muşchilor inspiratori şi expiratori prin reeducarea echilibrată a acestora. În practică însă. : • prevenirea şi corectarea atitudinilor viciose de la nivelul coloanei vertebrale. -cooperarea dintre bolnav (sau familia lui). La bolnavii cu S. -fermitate în conducerea şedinţelor de recuperare. folosind exerciţii respiratorii localizate.A. • adaptarea sistemului respirator la posibilităţile fiecărui bolnav. • menajarea articulaţiilor intervertebrale şi costovertebrale cu menţinerea în limite fiziologice a mobilităţii acestora. În spondilita anchilizantă – forma axială – determină odată cu instalarea anchilizei şi deformării coloanei şi toracelui o disfuncţie ventilatorie restrictivă prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componentei toracice. se inregistrează în mod constant o reducere a capacităţii vitale cu 15 – 45 % a capacităţii inspiratorii.

cu reducerea de volum curent – tendinţă generală în disfuncţia ventilatorie restrictivă – face ca spondiliticul să fie mereu la un pas de hipoventilaţie. Durata unei şedinţe este de aproximativ 20 – 30 minute. Obiective • gimnastică corectivă respiratorie • reeducarea respiraţiei toracale.A.exerciţii de reeducare respiratorie toracală reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . De asemenea. Tendinţa de tahipnee. de a evita astfel de decompensări prin prevenirea apariţiei bolilor aparatului respirator sau de a le trata cât mai precoce atunci când apar.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale.funcţionale. De aici importanţa pentru aceşti bolnavi.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. distribuţia intrapulmonară a aerului ca şi „closing“ – volumul sunt normale. dar care nu se instalează decât în cazul unor boli intercurente bronhopulmanare sau în cazul apariţiei unui sindrom obstructiv. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . • • Hidrokinetoterapia în S. complianţa toraco – pulmonară este scăzută. Este deosebit de utilă în spondilita anchilozantă putând fi aplicată chiar şi în puseu inflamator acut şi continuată tot mai intensiv odată cu diminuarea acesteia. În stadiile incipiente .când coloana vertebrală şi articulaţiile costovertebrale nu au fost blocate de evoluţia ascendentă a bolii. 39 . Pe măsură ce boala evoluează iar funcţia cutiei toracice în mecanica ventilatorie scade • reeducarea respiraţiei toracale Mijloace : . Expansiunea redusă a toracelui este compensată de mobilitatea crescută a disfragmului care la 3 – 4 cm în respiraţia liniştită sau 6 – 7 cm în cea forţată la subiecţii normali poate să ajungă la 6 cm şi respectiv la 11cm în cazul spondilitei anchilozante.

ligamente). relaxează musculatura.Hidroterapia menajează structurile entezo – artritice.  control mai bun asupra posturii corpului – descărcarea de greutate a corpului în apă (principiul lui Arhimede). slabiciune şi o varietate de alte simptome. Colegiul American de Reumatologie definişte fibromialgia ca afecţiune dureroasă musculoscheletică difuză şi bilaterală apărută de cel puţin trei 40 . în bazine (piscine) terapeutice cu programe conduse şi asistate de kinetoterapeuţi.  presiunea hidrostatică a apei poate fi utilizată în cadrul exerciţiilor fie în: o sens facilitator al mişcării când mişcarea se execută de jos în sus. -fibromialgia este cauzată de dezechilibrul hormonal al cortizolului şi al hormonului creşterii (hormonul somatotrop). Avantajele hidrokinetpterapiei :  mobilitate articulară mai bună – căldura apei (32 – 36 grade C) sedează durerile. Există şi unele teorii despre posibile cauze. permiţând modulări de tip analgetic. acest sindrom nu afectează permanent muşchii.  în grup. Dezechilibrele hormonale duc la oboseală. dar nu există dovezi suficiente pentru a susţine nici una din aceste ipoteze: . Din fericire. o fie în sens de contrarezistenţă când mişcarea se execută lateral sau de sus în jos. Fibromialgia Fibromialgia este un sindrom de durere cronică. Sensibilitatea exagerată poate fi rezultatul modificărilor chimice din creier sau maduva spinala care controleaza durerea. adaptate stadiului evolutiv al S. Se poate executa :  individual în căzi special amenajate în scopul educării analitice a unor deficite funcţionale secundare proceselor inflamatorii – entezo – articulare. puncte sensibile localizate şi tulburări de somn.fibromialgia este asociată cu celule nervoase foarte sensibile din maduva spinării şi creier. modificări de dispoziţie. creşte complianţa ţesutului conjunctiv făcându-l mai uşor distensibil. tulburări de memorie şi toleranţă scazută pentru durere şi alte simptome. Fibromialgia se caracterizează prin durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane. fără riscul accentuării inflamaţiei patogene. În 1990. -fibromialgia este legată de dezechilibrul chimic al creierului care duce la scăderea toleranţei la durere şi la un somn neliniştit cu oboseală în timpul zilei. articulaţiile sau organele interne. nu este o boală sau o afecţiune medicală fiziologică.A.

.tulburări de somn. aceasta aparea.cefalee. stressaţi sau extenuaţi. . când nu dorm destul.prurit (mâncărimi). .durerea cronică este cel mai frecvent simptom. . de cele mai multe ori.redoare matinală cu durată de mai puţin de o oră. punctele “tender points” caracteristice fibromialgiei Fig. punctele “tender points”caracteristice fibromialgiei Varietatea şi severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta. gradat.tulburări digestive (constipaţie. . Puseele cu oboseală şi dureri musculare sau articulare sunt frecvente. dar nu se ştie dacă este din cauza depresiei sau consecinţa durerilor musculare.anxietate şi depresie. . 2 – faţa posterioară.luni şi asociată cu prezenţa la examenul clinic a cel puţin 11 puncte „tender points” (microzone de fibră musculară contractată.senzaţia de anestezie sau furnicături în mâini şi în alte segmente ale corpului . hipersensibilă) musculotendinoase dureroase. pacienţii se plâng ca noaptea nu reuşesc să doarmă. Simptome mai rare la persoanele cu fibromialgie pot să fie: . în special după stress fizic sau psihic. iar dimineaţa se simt obosiţi. la sfârşitul zilei uneori pacienţii se simt ca şi cum ar „fi fost bătuţi”. când sunt obosiţi. . Fig. mulţi pacienţi dau impresia de a fi deprimaţi. Mulţi pacienţi acuză dureri accentuate la temperaturi scăzute sau umiditate crescută. se trezesc de mai multe ori pe noapte.simptome pseudogripale. uneori trebuie să ia sommifere. . Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice şi perioade simptomatice. Simptomatologia poate dura de la câteva zile până la câteva luni.1 – faţa anterioară. diaree). .oboseala.tulburări de memorie şi de concentrare datorate oboselii. care interferază cu munca şi activităţile zilnice. 41 .

.identificarea factorilor care accentuează simptomatologia. 42 .pentru ameliorarea tulburarilor de somn. Tratamentul în fibromialgie este concentrat pe abordarea durerii. anticonvulsivantele. . Sunt recomandate exerciţiile de mobilitate articulară. multă lume nu răspunde o serie de tratamente aplicate. îmbunătăţirea stării de spirit şi a funcţionalităţii. urmând să crească progresiv în intensitate. . hipnoticele nonbenzodiazepinice. . . ei vor fi nevoiţi să-şi ajusteze munca şi stilul de viaţa în funcţie de severitatea simptomelor. tratamentului initial are ca obiective şi mijloace: .scăderea durerii şi senzaţiei de redoare. dar nu sunt de durată. sunt folosite medicamente precum antidepresivele. Sedativele care creează dependenţa trebuie evitate. Daca pacientul a fost diagnosticat recent cu fibromilagie. Exerciţiile aerobice trebuie să fie la început mai puţin intense. termoterapie pentru scăderea durerii musculare. deoarece după o perioada devin ineficiente şi pot agrava tulburările de somn. electroterapie. ar trebui făcute de minim 3 ori pe saptamână. nivel la care se poate ajunge după mai multe luni.pentru diminuarea durerii se pot folosi medicamente din clasa analgeticelor şi antiinflamatoarelor nesteroidiene miorelaxante şi antiepileptice (gabapentin.identificarea tulburărilor de somn. Tratamentul poate include: • medicaţie: . timp de 20-30 de minute pe zi. de creştere a forţei musculare şi cele aerobice. dacă există. depresiei şi altor simptome specifice fibromialgiei. crioterapie. Din păcate.reducerea treptată a stressului. exerciţiul fizic este unul dintre cele mai bune remedii pentru scăderea durerilor. pregabalin). Unii pacienţi este posibil să nu ajungă niciodată la un astfel de nivel. Cele mai eficiente par să fie pregabalinul şi tramadolul.infiltraţii cu anestezice locale (lidocalina 1%) când durerea este localizată în special la nivelul punctelor de tensiune. oboselii. apoi stretching pentru fiecare grup muscular. fără creşterea durerii. Tratamentul medicamentos este indicat pentru tulburarile de somn. agoniştii de dopamină. • kinetoterapie. Ca să fie eficiente. • masaj. Ei trebuie încurajaţi să lucreze la nivelul maxim fără să-şi agraveze suferinţa. durerea intensă sau depresie. Exerciţiile trebuie să se facă în sigurantă. Programul kinetic poate începe cu cu exerciţii de mobilitate.Simptomele pot fi controlate prin tratament. Ideal ar fi să se ajungă la o frecvenţă de 4-5 ori pe saptamână. în speranţa de a întrerupe cercul vicios al toleranţei scăzute la durere. în special prin kinetoterapie. astfel.

în final este indicat să se lucreze până la înot de 30 de minute. . având un avantaj important faptul că nu solicită articulaţiile.Pilates pentru efectele benefice în diminua durerea şi creşterea forţei musculare. Obiectivele şi mijloacele utilizate în tratamentul de întreţinere sunt asemănătore celor din tratamentul iniţial. în cadrul tratamentului de întreţinere. se adaugă un minut. dar şi pentru anxietate un alt simptom al fibromialgiei. din punct de vedere psihologic. .Yoga este recomandată nu numai pentru durere. Mers apoi alergare uşoară.bicicleta. Kinetoterapia. .după ce se poate face confortabil un mers pe jos 3 sau 4 ori pe săptămână.înot în diferite stilui. se poate alterna cu jogging lent. .alergare . A doua zi.se începe cu un mers lent de 5 minute în prima zi.• hidrokinetoterapia. Se începe cu exerciţii uşoare în apă 1 . kinetoterapeutului şi psihologului pacientul va putea continua tratamentul acasă.. . creşte fluxul sanguin. iar plimbare. mers cu bicicleta în aer liber sau pedalat la bicicleta de interior. mediul acvatic este cel mai potrivit pentru aceasta categorie de pacienţi. se face acest lucru atât timp cât pacintul se simte confortabil. până când se ajunge la 60 minute de mers pe zi. Se pastrează adăugarea de 1 sau 2 minute pe zi. în general este indicat să efectuaţi acest exerciţiu timp de 60 de minute. . să vadă evenimentele dintr-o perspectivă luminoasă şi constructivă. să aibă încredere în propriile abilităţi. îmbunătăţirea stării generale reducerea stressului informarea despre fibromialgie. . .2 minute.mersul . Aceasta ajută la scăderea anxietăţii. Tratamentul de întreţinere (la domiciliu) este esenţial pentru tratarea fibromialgiei. să controleze stressul.masaj terapeutic 43 .aerobic – low-impact este extrem de util pentru creşterea pragului de durere in fibromialgie. În continuare sub atenta coordonare a medicului curant. .stretching în scopul întinderii masei musculare. foloseste ca mijloc principal exerciţiul fizic sub diferite forme. precum realizează o mai mare flexibilitate. se face o plimbare de cel puţin 1 oră pe zi de 3 sau 4 ori pe săptămână. Obiective şi mijloace: reducerea durerii şi a altor simptome. terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile. Când se ajunge la acest punct. executat cu o dutrată de până la 20 secunde. • psihoterapie.

Simptomatologia poate fi debilitantă. Se vor evita exerciţii sau activităţile care implică sărituri (dans. Exerciţiile pot fi grele şi dureroase la început.. necesar sau dorit de pacient. baschet. Altă componentă importantă a tratamentului este evitarea sau limitarea factorilor favorizanţi sau stressanţi care accentuează simptomatologia. Având în vedere faptul că simptomele fibromialgiei apar şi dispar. Dacă apar simptome noi sau cele prezente se accentuează. Este posibil ca efortul pacientului să nu fie bine dozat. este alcătuit în funcţie de: .adaptabilitatea şi modificările pe care le-ar putea face. astfel că pacientul poate trece prin perioade în care se simte mai rău decat de obicei. Kinetotarapia este una dintre cele mai importante tratamente pentru fibromialgia. Fibromialgia nu este o boală progresivă şi nu duce la disfuncţii fizice permanente. Pacienţii pot răspunde 44 . medicaţia poate fi ajustată sau se pot încerca medicamente noi. exerciţiile fizice produc creşterea secreţiei de serotonină şi adrenalină. Este posibil ca modificarea simptomatologiei să fie corelată şi cu alte afecţiuni în afara de fibromialgie. Simptomele fibromialgiei sunt prezente în pusee. Astfel că. pacientul să facă prea multe exerciţii fizice sau prea puţine. oboseala.tehnici de relaxare. prin urmare este importantă continuarea pe termen lung a tratamentului. O mare importanţă trebuie acordată semnelor de depresie sau anxietate. frecvente la pacienţii cu fibromialgie. Vremea rece sau umedă. Este necerară evaluarea în dinamică a tratamentului de către medicul curant. Protocolul de tratament.severitatea simptomelor. Acestea apot fi tratate cu succes dacă sunt recunoscute şi discutate cu psihologul. stressul fizic sau emoţional şi epuizarea se pare că sunt factori favorizanţi în fibromialgie. Este foarte important să creştem progresiv cu fiecare exerciţiu timpul de lucru. . . care trebuie cuprinse în protocolul de tratamentul de al pacienţilor respectivi. Pacienţii pot prezenta şi alte afecţiuni articulare sau musculare (artrita reumatoidă sau lupusul). care sunt inhibitori ai durerii fizice. dar după ce sunt folosite încep să aibă efect prin faptul că pacienţii se simt mai puternici şi mai sănătoşi. astfel în cazul în care acestea nu ajută să se aplice de măsuri corespunzătoare. se recomanda discutarea lor cu medicul curant. etc). kinetotarapeutul si psihologul. kinetoterapeut şi psiholog pentru a observa eficienţa acestuia.posibilitatea de a produce tulburări în viaţa persoanei. somnul insuficient. aceştia pot reevalua tratamentul. este dificil de analizat dacă un anumit tratament funcţionează sau nu.

dar fac parte. în special programele de kinetoterapie care necesită să fie executate regulat. de obicei. scad contractura musculară şi ameliorează starea generală a pacientului. suplimente dietetice. pot reduce durerea şi pot ameliora tulburările de somn întrun puseu. Acestea pot întrerupe periodicitatea simptomelor. Alte tratamente care pot fi folosite în cazul fibromialgiei includ stimularea electrica transcutanată a nervilor. Terapii complementare sigure. Pacienrtul trebuie să aibă răbdare şi să fie conştient de faptul că tratamentul continuu. Având în vedere că fibromialgia este o boală atât de greu de tratat. Trebuie ajustat stilul de viata astfel încât să includă tratamentul. În general. ajută la ameliorarea sau controlul simptomelor fibromialgiei. ca acupunctura sau electroacupunctura. Cele mai bune rezultate le are pacientul care participă activ la propriul tratament. pacientul trebuie să se informeze şi să discute cu medicul curant despre intenţiile de a urma tratamentu respectiv.diferit la fiecare tip de tratament şi de aceea necesită timp şi trebuie abordate tratamente diferite pentru găsirea celui potrivit. vitamine. etc. reflexoterapia. Tratamentul fibromialgiei presupune colaborare între specialisti. Pacientul poate descoperi una sau mai multe terapii alternative sau complementare care ajuta simptomatologia. dintr-un plan de tratament mai mare care se axează pe kinetoterapie şi alte tipuri de tratament. poate fi tentant să se abordeze un tratament care promite multe dar în realitate să nu fie atat de eficient. care pot ajuta în momentul puseului şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. de obicei. Antialgicele narcotice şi somniferele care duc la dependenţă sunt folosite rar în tratamentul fibromialgiei. evaluare în dinamică şi continuitate în timp. pot ajuta la scăderea stressului. Terapia complementară prezintă o gamă de tratamente specifice pentru fibromialgie. 45 . Înainte de a încerca o terapie alternativă. fitoterapie. tratamentul medicamentos nu este foarte folositor pentru fibromialgie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful