Kinetotarapia în afecţiunile reumatice - master – L.P.

1 – Examenul clinic al bolnavului reumatic Examinarea bolnavului reumatic va cuprinde:  Examenul subiectiv:  Modalitatea de debut – acută sau progresivă, bolile reumatismale inflamatorii au debut acut unic sau în pusee, pe când bolile reumatismale degenerative debutează şi evoluează progresiv, iar unel boli reumatismale au un debut acut după un efort prelungit.  Prezenţa în antecedente a unor infecţii de focar (faringiene, intestinale etc.) legate de debutul sau evoluţia bolii.  Durerea – în bolile reumatismale inflamatorii durerea este premergătoare modificărilor anatomopatologice articulare. Se va lua în considerare: - sediul; - intensitatea; - caracterul (arsură, crampă etc); - frecvenţa (continuă, perioade de acalmie); - durata (minute, ore, zile); - fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip mecanic; - fixă sau migratoare; - factori agravanţi (ortostatism prelungit, mers pe teren accidentat, urcat-coborât); - durere diurnă sau nocturnă; - simetrică sau asimetrică. Examenul obiectiv:  Inspecţia, din ortostatism, mers sau culcat, se vor urmării: statura, constituţia, stare de nutriţie. - postura generală – deviaţii ale coloanei, deviaţii ale articulaţiilor periferice; -postura segmrntară, cu etiologie diferită – posttraumatică, reumatismală inflamatorie, neurologică, mărire de volum a articulaţiilor (hidartroză, hemartroză); -examinarea tegumentelor – erupţii cutanate, edem.  Palparea, se poate constata prezenta unei: atrofii musculare, hipotonii, atonii musculare, retracţii tendino-musculare, temperatura cutanată.
1

 

 Mobilizarea, cuantificarea gradului de mobilitate a unei articulaţii este foarte importantă în aprecierea a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile trebuie să vizeze: - detrminarea masei musculare (hipotrofie, atrofie, hipertrofie, alungire sau scurtare); - determinarea forţei musculare; - determinarea gradului de libertate, de mişcare.  Examenul paraclinic investigaţii biologice; investigaţii imagistice – radiografie, ecografie, artroscopie etc. În procesul de evaluare orice metodă folosită trebuie să posede patru calităţi: să fie simplă; să fie reproductibilă pentru observatori difeiţi; să reflecte starea clinică a pacientului, -să fie sensibilă (capabilă să facă distincţia între un tratament util şi un tratament ineficace). În depistarea unei metode de evaluare utile unui scop, trei caracteristici sunt esenţiale: descrierea a ceea ce se consideră „normal“, cu explicaţii clare; cotaţia să utilizeze un număr de grade limitat; itemii folosiţi să fie în număr redus. O evaluare eficientă permite evitarea unor metode de evaluare inutile. În acest sens, în prima etapă, evaluarea se va raporta la cunoştinţe despre: • patologia subiectului; • teritoriul anatonic afectat. Pentru a înţelege mai bine evaluarea bolnavului reumatic este necesar sa clarificăm unele noţiuni: deficienţe – structuri, organe; incapacitate – persoane; handicap – în contextul socio-economic, rolul social al unei persoane. De exemplu: goniometria articulaţiilor genunchilor arată o pierdere de amplitudine şi evidenţiază semnalmente de durere, frecvent. Incapacitate de a coborâ scările normal, trebuie să încerce să coboare câteva scări. În acest sens evaluarea kinetică a bolnavului reumatic va cuprinde: A. Evaluarea iniţială a deficienţelor • deformaţiile structurilor anatomice; • mobilitatea articulară (goniometrie)
2

• forţa musculară. B. Evaluarea iniţială a incapacităţilor • aptitudini gestuale (incoordonare, dismetrie) • activităţile zilnice uzuale (ADL) • capacitatea de a-şi îndeplini activitatea profesională. În alegerea metodelor utile trebuie să stabilesc cu precizie ce trebuie să măsor pentru a pune în evidenţă incapacitatea de care suferă pacientul, iar în viitor să imi permită să observ rezultatele. Examenul coloanei vertebrale În practica terapeutică coloana vertebrală trebuie privită ca un întreg şi apoi trebuie examinat fiecare segment al său în parte. Repere anatomice : - foseta subocipitală (corespunzătoare atlasului); - apofizele spinoase C4 şi C5 (care sunt mai retrase) şi C7 (cea mai proeminentă); - spinele omoplatului (se găsesc la nivelul vertebrei D2); - crestele iliace (orizontala care le uneşte trece prin dreptul vertebrei L4). Inspecţie în poziţie ortostatică coloana are o proiecţie rectilinie în plan frontal; în plan sagital se identifică trei curburi fiziologice: ° lordoza cervicală – la nivelul lui C3 are o săgetă de 4 – 6 cm; ° cifoza dorsală, ° lordoza lobbară – la nivelul L2 are o săgeată de 3 – 4,5 cm. Palpare Coloana se palpează în condiţii de relaxare musculară. Se pot evidenţia contracturi sau retracturi musculare, edem etc. coloana vertebrală cervicală şi lombară se palpează în decubit ventral; - coloana vertebrală dorsală se palpează din poziţia aşezat pe un scaun cu spătar, cu faţa la spătar, braţele sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe braţe. Percuţia Poate declanşa durere în punct fix sau la mai multe nivele. Se execută vertebral şi paravertebral. • semnul Seze „soneriei“ - percuţia în ortostatism a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în membrul inferior afectat (lombosciatică). Mobilitatea coloanei vertebrale
3

Se apreciază mai întâi global şi apoi pe segmente. Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care poate realiza au valori de: flexie 110° - 135° extensie 50° - 75° lateralitate 60° - 80° rotaţie 75° - 105°. Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală de tip cifoză, aproximativ 35°; curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 40° - 50°. Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor intervertebrale, când coloana vertebrală este dispusă vertical. a) Segmentul cervical Este cel mai mobil segment, mişcările posibile în acest segment sunt: - flexia – extensia capului – aceste mişcări însumează mobilitatea în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează o amplitudine în flexie de 30° - 45°, din care primele 20° sunt în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu goniometre speciale sau prin evaluara, în centimetrii, a distanţei dintre diferite repere anatomice. - înclinarea laterală, măsoară 40° - 45°, din care 15° - 20° în articulaţia atlantooccipitală; - rotaţia capului (stânga – dreapta) are o amplitudine de 45° - 70°, fără participarea articulaţiei atlantooccipitale cu al cărei aport amplitudinea creşte; - circumducţia, este o mişcare combinată. Flexia • indicele menton – stern (N = 0) - pacientul în ortostatism sau aşezat, execută flexia capului, încearcând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanţa dintre bărbie şi stern în cm. Se are în vedere că felxia antrenează şi coloana vertebrală dorsală până la D5. Extensia • indicele occiput – perete (N = 0) -pacientul în ortostatism cu spatele la perete, se execută extensia capului, încercând sa atingă peretele cu occiputul. Se măsoară distanţa dintre perete şi occiput în cm. Înclinare laterală
4

pacientul în ortostatism. execută un inspir forţat.se urmăreşte poziţia umerilor să fie fixă.pacientul în ortostatism sau aşezat. .pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. execută înclinarea laterală a capului spre stânga.pacientul în ortostatism sau aşezat.45° pentru fiecare parte. . Coloana vertebrală dorso – lombară. Se măsoară distanţa dintre degetele mâinii şi sol/vârful picioarelor în cm. • aprecierea unghiului – 40° . este mai limitată. după care se măsoară din nou distanţa dintre acromion şi tragus în cm. . La fel se execută şi în cazul flexiei laterale spre dreapta. . . Se măsoară unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor în grade.înclinarea laterală (stânga – dreapta) este de 20° . mişcările în acest segment sunt reprezentate de: . Expansiunea toracică • indicele cirtometric (N = 6 cm) . se notează diferenţa.flexie. din care 50° în segmentul dorsal şi 40° în segmentul lombar. • indicele Schober dorsal 5 . Se măsoară perimetrul toracic în inspir forţat şi apoi în expir forţat. b) Segmentul toracal (dorsal) Nu există o mobilitate a coloanei vertebrale toracale propriu-zisă întrucât în dinamica sa implică participarea asociativă a coloanei cervicale sau lombare. apoi se execută un expir forţat. • indicele deget – sol ( Tomayer N = 0) .90°.în mod normal diferenţa între rezulttul obţinut iniţial şi cel obţinut după ce sa executat flexia laterală trebuie să fie de aproximativ 1 / 2. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.45° .25°.este implicat şi segmentul lombar. măsoară 80° .rotaţia (stânga – dreapta) este de 30° . 30° .extensia.• distanţa acromion – tragus . se execută flexia trunchiului până când degetele mâinii ating solul/vârful picioarelor. pacientul execută mişcarea de înclinare laterală spre stânga. Flexia .30° şi este aproape imposibil de a o aprecia obiectiv. se măsoară distanţa dintre acromion şi tragus.

Extensia Cu participarea coloanei cervicale. . se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.un segment mobil. Înclinare latareală (stânga – dreapta) . se execută înclinare laterală spre dreapta şi se notează din nou punctul corespunzăror degetului medius.. se execută flexia maximă. Se măsoară distanţa dintre C7 şi D12. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). Normal distanţa trebuie să crească cu cel puţin 5 cm. antrenând în mobilizare şi celelalte segmente ale coloanei şi chiar articulaţiile coxo-femurale. se ia punct de reper punctul de pe faţa laterală a coapsei corespunzător degetului medius cu membrul superior extins.pacientul în decubit ventral. nu se execută extensie în segmentul lombar. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. execută extensia maximă a trunchiului. se procedează la fel şi în partea stângă. se poate realiza cu un goniometru special • metoda Klapp (N = 2 – 3 cm) . în cm. În mod normal distanţa se micşorează cu cel puţin 3 cm. Rotaţia dorso – lombară . spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). c) Coloana vertebrală lombară . 6 .pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. Extensia • indicele Schober lombar inversat . se măsoară din nou distanţa dintre cele două puncte. Se măsoară distanţa dintre cele două puncte în cm. se execută extensia coloanei lombare.în mod normal distanţa creşte de la aproximativ 27 – 30 cm cu 3 – 4 cm.pacientul în decubit lateral se tentează mobilizarea bazinului într-o direcţie şi a toracelui în direcţia opusă. Flexia • indicel Schober lombar . genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. se execută flexia maximă a trunchiului.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. se măsoară apropierea celor două puncte.pacientul în ortostatism. Se măsoară distanţa dintre planul banchetei şi nivelul vertebrei D1.

este o manevră de tip Lasegue combinat cu flexia piciorului la unghiul maxim nedureros (punerea în tensiune a ischiogambierilor) • semnul flepping (echer) . • semnul Menell (pe extensie) . se execută extensia membrelor inferioare cu genunchi extinsi.pacientul în ortostatism. sub 60°. aşezat. de către examinator (se tractează nervul sciatic). apare durere la nivelul membrului inferior pe faţa posterioară a coapsei. Mişcarea este dificilă sau imposibilă în cazul unei afectări vertebrale.pacientul în decubit dorsal. decubit. ridicarea pasivă a membrului inferior extins. se apasă (cu tendinţă de depărtare) la nivelul spinelor iliace antero-superioare de către examinator. flexia bruscă a capului determină durere lombară sau în membrul inferior (mişcarea tracţionează ascendent duramater). • semnul Gaenslen (pe flexie) . • semnul trepiedului -în decubit dorsal.pacientul în şezând la marginea patului. sensibilitatea dureroasă la mişcările de flexie şi extensie poate fi testată. • semnul Bragard .Articulaţia sacro – iliacă are o mobilitate foarte redusă. execută hiperextensie membrul inferior liber. Examinări privind evidenţierea afectării vertebrale -durere în memebrul inferior ori de câte ori se creează o modificare de tensiune între duramater şi discul intervertebral. 7 - . care iradiază pănă sub genunchi.în decubit lateral cu membrul homolateral flectat. • semnul Lassegue (semn radicular) .în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei. apare durere în articulaţia sacro-iliacă. apare durere în articulaţia sacroiliacă de partea membrului inferior flectat (în afectare inflamatorie). manevra pune în tensiune articulaţiile sacroiliace şi declanşează durerea. • semnul Lery sau Neri . un membru inferior în afara planului iar celălalt hiperflectat din coxo-femurală.

P. • semnul Dawbarn – tendinita supraspinosului . • mişcări posibile în alte planuri decât cele fiziologice determinând instabilitate articulară. Articulaţia umărului . • mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este apreciabil mai mare decât valorile recunoscute ca normale. L.• semnul Lasegue inversat . Şold. rotaţie 0°.pacientul în decubit ventral.obstacol subacromial dureros la 45° în abducţie. Genunchi. . • semnul Neer – tendinita supraspinosului 8 . funcţia de stabilitate a genunchiului în mers. osteofite.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. 2 – Examenul clinic al bolnavului reumatic. Mână. etc.). corpi străini) ° extraarticulară (scurtări tendinoase. contracturi musculare. diferenţiindu-se astfel o suferinţă a părţilor moi extraarticulare de suferinţe de cauze intraarticulare. Picior şi Gleznă Examenul articular Modificarea mobilităţii articulare se poate face în mai multe sensuri : • limitarea de mobilitate (importantă mai ales în evoluţie) poate fi de cauză: ° intraarticulară (distrugere de cartilaj articular. . etc. .poziţia funcţională : braţ în abducţie la 60°. • scăderea forţei musculare cu urmări asupra capacităţii funcţionale specifice fiecărei articulaţii (ex. Umăr. se execută flexia gambei pe coapsă. Cot.mobilitatea umărului se explorează în mod pasiv şi activ.recuperarea funcţională a mişcărilor umărului (articulaţia cu cel mai mare grad de libertate din organism). semnul este pozitiv atunci când declanşează durere de partea anterioară a coapsei (prin punerea în tensiune a nervului crural). antepulsie 10 – 45°. comportă recuperarea integrală a unui complex de cinci articulaţii strâns legate dinpunct de vedere biomecanic. funcţia de prehensiune a mâinii.).

) . Mâna -orice alterare a elementelor structurale ale mâinilor poate compromite parţial sau total unele din funcţiile lor complexe. . .braţul cade pe lângă corp. gestualitatea profesională. pacientul nu poate face primele 15° ale abducţiei. cu cotul la 90°. însă peste această valoare. „salutul roman”.poziţia funcţională : pumn în extensie 25 – 45°. ° în artrodeze : pumn în extensie 20 – 25° şi uşoară înclinaţie cubitală. mai ales la mişcarea contrată – tendinita supraspinosului. • prezintă un arc dureros în abducţie 30 – 40°. • ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă. în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive – umărul pseudoparalitic. etc. • ţinerea unei tăvi pe palmă – pentru supinaţie. ° când funcţia degetelor este compromisă. .- - - -durere la ridicarea braţului în poziţie neutră cu fixarea umărului de către examinator. ci numai ajutat. se recomandă fixarea pumnului în „cârlig” : pumn flexie 10 – 15° şi degete în flexie.uneşte extremitatea inferioară a humerusului cu extremităţile superioare radio – cubitale şi condiţionează o serie de mişcări esenţiale (ducerea alimentelor la gură. 9 .între 15 – 60° mişcarea poate fi executată. • ducerea mâinii în regiunea lombo – fesieră – pentru extensie.bilanţul sintetic (global) : • ducerea mâinii la gură – pentru flexie. • semnul Speed – tendinita bicipitală. • răsucirea cheii în broască în sens antiorar – pentru pronaţie. . • semnul Yergason – tendinita bicipitală. durere la supinaţie contrată.poziţia funcţională : flexie 80 – 90° în pronosupinaţie. • nu este posibilă rotaţia externă . durere la flexia braţului cu cotul extins şi antebraţul în supinaţie. Articulaţia cotului .umărul pseudoparalitic. • semnul Moseley – umărul pseudoparalitic.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică.

• iliopectinee : abducţia cu flexie a coapsei. • prehensiunea latero-laterală – interdigital între feţele laterală şi medială a două degete apropiate. 10 amplă în radioscafoidiană.se caracterizează printr-o stabilitate superioară şi o mobilitate mai redusă (compensată parţial de către coloana lombară).1999) : • prehensiunea terminală – între extremitatea pulpei policelui.se apreciază sensibilitatea burselor : • trohanteriană : mişcări de rotaţie internă cu flexie – dureroase. • prehensiune subtermino-laterală – între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget (mai frecvent a indexului). • ischiogluteală : poziţia şezând . • testarea bilanţului muscular (flexie – psoas – iliac. etc. -se evaluează aspectul şi mobilitatea articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene.) • examinarea mersului. simetria feselor). . iar rotaţiile atât în extensie cât şi în semiflexie. . • prehensiunea subterminală – între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală. în particular a indexului.° police : anteflexie maximă şi abducţie scafotrapezoidiană şi trapezometacarpiană. circumferinţa coapselor. extensie – fesier mare. metacarpofalangiană şi interfalangiană. flexia sau extensia forţată – dureroase.examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios. iar abducţiile şi adducţiile doar cu membrele inferioare în extensie. • măsurarea celor două membre inferioare (lungimea.tipuri de prehensiune (după Cordun M. când este tridigitală. aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget. . • prehensiunea prin opoziţie digito-palmară între palmă şi ultimele patru degete. Articulaţia şoldului .provoacă durere.. flexie de câte 10° în . • prehensiunea palmară – între palmă şi ultimele patru degete şi police. examenul funcţional : • efectuarea bilanţului articular – prin măsurarea goniometrică a fiecărei mişcări cu specificaţia că flexia şi extensia se vor măsura atât cu genunchi flectaţi cât şi cu genunchi extinşi. sau pulpele a două degete.

din faţă se măsoară distanţa intercondiliană cu maleolele în contact. ° aplazie de falange. .examenul clinic al piciorului : • eventuale diformităţi congenitale : ° polidactilie.posedă în extensie o mare stabilitate. perfect adaptat la ortostatism şi mers. accentuarea curburii – picior cav. • deviaţia axului gambei : ° picior în valg (în exterior). unipodală. . ° halomegalie. • genu – recurvatum – se observă din profil. ° degete în ciocan. • genu – varum – în ortostatism. • examenul mobilităţii : ° mişcări anormale de lateralitate. Piciorul şi glezna . ° stabilitatea antero – posterioară a genunchiului. 11 . mişcarea de „sertar” (indică o leziune a ligamentelor încrucişate) ° bilanţul articular prin goniometrie.examenul clinic şi funcţional : • genu – valgum – în ortostatism. din faţă se măsoară distanţa intermaleolară cu condili femurali în contact.cele 26 de oase ale piciorului realizează u ansamblu mecanic suplu şi rezistent. • aspectul curburii plantare (podogramă) : prăbuşirea plantei – platfus. ° sprijin numai pe antepicior – picior equin congenital sau dobândit după imobilizare îndelungată şi retracţie de tendon ahilian. . ° picior în var (în interior). ° bilanţul muscular.axa diafizei femurale nu este în prelungirea exactă a axei gambei cu care face un unghi de 170 – 175° deschis în afară – genuvalgum fiziologic.Articulaţia genunchiului . • genu – flexum – se observă din profil. şi mişcarea de genuflexie. • se studiază : staţiunea bipodală.

. Se produc leziuni articulare : .examinarea piciorului – testarea mobilităţii piciorului (mişcările de eversie şi inversie).sinovită. Clinic boala se caracterizează prin sinovită. . cu prindere în principal a extremităţilor centripet.leziuni osoase.splenomegalie. mai ales la copii. Secundar apar şi : . . rar este fulminant.examinarea gleznei se face prin testarea mişcărilor active şi pasive posibile – bilanţul articular.noduli subcutanaţi. . . .leziuni cartilaginoase. simetric persistent ducând în timp la deformări şi anchiloze. . rar artere).manifestări articulare ca vasculită (afectează mai ales venule şi capilare. Obiectivele kinetoterapiei • realiniamentul şi corectarea axelor articulare în scopul menţinerii paternului mişcării..limfadenopatii.acest obiectiv se urmăreşte încă din perioada de debut a bolii pentru a evita fixarea articulaţiilor în poziţii vicioase nefuncţionale. . cu evoluţie progresivă dar cu faze succesive de exacerbări şi remisiuni. Poliartrita reumatoidă (P. caracterizată de o inflamaţie cronică infiltrativ proliferativă a sinovialei articulare în principal.R. Debutul bolii este de obicei insidios progresiv.afecţiuni musculare (miozită). El se realizează prin : 12 .) Este o boală inflamatorie cronică recurentă.

° repaus articular în timpul puseelor inflamatorii (evitând microtraumatismele generatoare de deformaţii). .R. 13 . atele ce menţin piciorul în unghi de 90 grade cu gamba.genunchi : extensie. evitarea microtraumatismelor gestuale.cot : flexie accentuată (70 . . . . Cele mai obişnuite deviaţii ale piciorului în P. anulând forţele deformante.gleznă : picior în felxie de 90°.80°) cu uşoară supinaţie. ° posturări realizate cu atele şi orteze.realizarea unui suport pasiv ce preia funcţia de susţinere. Posturi recomandate în perioada acută : . metacarpofalangienele (MCF) în uşoară flexie şi orientare radială. sunt flexia plantară cu piciorul în var şi degetele flectate. atele mobile. Pentru evitarea acestora : .evitarea repausului prelungit în fotoliu cu soldurile şi genunchii flectaţi. interfalngienele proximale (IFP) în uşoară flexie. . .evitarea încălţămintei cu tocuri înalte. eventual cu săculeţi de nisip fixaţi la nivelul gleznelor.decubit dorsal – folosirea unor săculeţi de nisip la nivelul genunchilor pentru menţinerea extensiei acestora.asigurarea unei întinderi musculare uşoare .împiedicarea modificării fibroase a ţesutului conjunctiv inflamat şi fixarea articualţiilor în poziţii vicioase.utilizarea permanentă a unor susţunători plantari care să menţină bolţile piciorului. .decubit ventral păstrat până la 60 – 90 minute pe zi (intermitent). .poziţionarea pumnului în extensie uşoară. dar susţinută şi prelungită luptând împotriva contracturii. .şold : uşoară extensie.corectoare : în deviţie constituită în timpul activităţii – inele corectoare.utilizarea uni atele nocturne pentru genunchi care să asigure extensia acestuia. Evitarea flexumului de genunchi şi de şold : . .umăr : uşoară abducţie cu uşoară flexie (pernuţă sub axilă). atela urcând pe antebraţ până la 1/3 medie. . (pernă sub fesier). interfalangienele distale (IFD) libereşi policele în uşoară opoziţie cu prima comisură interdigitală cât mai largă. . .folosirea unor atele posterioare noaptea şi în repaus. Avantajele aplicării de atele şi orteze : .

° izometrie (pentru menţinerea forţei musculare). ° terapie ocupaţională (pentru menţinerea coordonării mişcării) – în special pentru recuperarea mâinii (prehensiune). placa talcată. • recuperarea prehensiunii. • perioada cronică : ° mobilizarea analitică a articulaţiilor (mobilizări pasive. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  hidrokinetoterapie. La nivelul metacarpofalangienelor. pasivo – active. active cu rezistenţă). active.  mobilizări autopasive. în mişcarea de flexie – extensie. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  mobilizări activo – pasive (până la limita funcţională fără apariţia durerii). • menţinerea sau creşterea forţei musculare.  mobilizări active contralaterale . în coordonarea echilibrului tenomuscular al degetelor. deci ântăresc lungul 14 . Mijloace utilizate în kinetoterapie • perioada acută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). Mâna Programele reeducative ale mâinii trebuie să ţină cont de rolul important al muşchilor intrinseci (interosoşi şi lombricali). scripetoterapie. skatting. interosoşi au o poziţie anterioară.Pentru prevenirea blocării articulaţiei cotului – atele alternante pe flexie şi pe extensie (schimbate la aproximativ 6 ore).  stretching. • menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare pentru a permite menţinerea amplitudinii mişcării în limitele funcţionale. etc. autopasive. • perioada subacută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei).

). • posturi recomandate : ° posturi pe atele – de repaus. mai discriminative (apucarea stiloului. IV şi V. Se pot descrie 4 grupe : • grupa I – a – denumită codificat „mâna cu un singur deget” – este simbolul civilizaţiei moderne „presse – bouton”. ° în prehensiunea polici-digito-palmară se va evita pronaţia (tăiatul pâinii. 15 . • grupa a II – a – „mâna cu două degete” – corespunde la o pensă cu două braţe. mâner conic pentru cuţit. necesită intervenţia a trei elemente : policele. policele pe de o parte şi degetele II – V pe de altă parte. folosirea robinetului. etc. Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice Nu se poate trece la elaborerea unui program complex de recuperare a prehensiunii. au constatat că 43 de gesturi şi diverse combinaţii între acestea permit exercitarea toturor meseriilor.flexor şi sunt antagonoşti ai lungului extensor. Atela va urca pe antebraţ până în treimea medie. sau a pensei. fără a face în prealabil o testare a capacităţii funcşionale restante şi fără a dispune de o metodă de control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare. Delaet şi Lovet analizând 1300 de profesii. în perioada puseului acut. etc.schimbări în poziţia oaselor cu nerespectarea axelor. IFP în uşoară flexie. Deviaţia cubitală a degetelor . indexul şi grupa degetelor III. MCF în uşoară flexie şi orientare radială. • grupa a IV – a – „mâna cu cinci degete” presupune folosirea autonomă a fiecărui deget. • reeducare generală . ° pentru reeducarea gestuală este necesar adaptarea acestora : deschizător cu pârghie pentru robinet. • Grupa a III – a – „mâna cu trei degete”care efectuează prehensiuni mai fine. etc). stoarcerea rufelor. ân timp ce la nivelul interfalangienelor trecând pe faţa posterioară a mâinii devin sinergici cu extensorul şi antagonişti ai flexorilor.pentru a prevenii apariţia acestei deformaţii sau agravarea ei se va recomanda: să folosească prehensiunea bidigitală termino-terminală. cu repaus nocturn şi intermitent diurn cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie . IFD libere şi policele în uşoară opoziţie cu primul spaţiu interdigital.

° în timpul exersării IF în flexie şi a pumnului în extensie.° corectoare – în deviaţie deja constituită.hiperextensia articulaţiei IFP şi flexia concomitentă a articulaţiei IFD. în timpul activităţii. III. jocuri cu bile de diferite mărimi. atele mobile. deoarece cauza cea mai frecventă este afectarea MCF şi subluxaţia lui F1. ° necesitatea mobilizării policelui şi păstrarea spaţiului I interdigital. etc. ° pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei rezistenţe. Obiective . • reeducare gestuală : ° aceleşi principii ca şi la deviaţia cubitală a degetelor.sunt asemănătoare celor descrise în deviaţia cubitală. Deformaţia în „gât de lebădă“ .rularea unei feşi în sens radial. pentru a limita extensia IFP. ° în timpul mobilizării pumnului. carpului şi aparatului felxor al degetelor. • întărirea flexorului. umăr • mobilizarea pumnului şi degetelor ° nocivitatea hiperextensiei MCF. 16 . în momentul instalării hiperextensiei F2 se va încerca restabilirea echilibrului muscular cu anumite precauţii : ° mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie. degetele vor fi menţinute în flexie. Obiective • mobilizarea articulaţiilor vecine : cot. ° tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2. • întărirea aparatului exetnsor al degetelor. prin inele corectoare. la nivelul MCF. prin pierderea acţiunii extensorului falangei 3. • posturi de repaus în poziţie funcţională sau repaus al mâinilor (mână peste mână sau mână peste mână cu degetele incrucişate. extensorului scurt şi lungului abductor al policelui. IV în timpul exerciţiilor de flexie a degetelor. Ergoterapie . MCF sunt menţinute în uşoară flexie. ° direcţionarea corectă a degetelor II. • întărirea interosoşilor şi lombricalilor.

în poziţie funcţională (intermitent diurn şi nocturn). • reeducare gestuală : ° este afectată în principal opoziţia policelui. ° se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale. împletit cu andrele. croşetat. ° repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii.se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP. • posturi recomandate : ° în puseu acut inflamator IFP – repaus în atelă. etc. • posturi recomandate : . . ° se urmăreşte spaţiul interdigital police – index.hiperflexia articulaţiei IFP cu hiperextensia articulaţiei IFD (se pierde ecxtensia activă a articulaţiei IFP). brodat. Ergoterapia : . • reeducare gestuală ° este necesară pentru a prevenii hiperextensia IFD ° prehensiunea obiectelor care necesită priza bi – sau tridigitală se va efectua termino – terminal. etc.activităţi de cusut. 17 . Deformaţia în „butonieră“ .exerciţiile se adresează în mod special flexorului profund al degetelor. . IFP.).cusut. fiind ineficientă. modelare în plastilină. ţinerea în mâini a unei mingi de tenis. pensa poli-digitală terminală. care trebuie menţinut cât mai mare. menţinând acestă poziţie prin sprijinirea policelui şi a indexului în unghi drept (pe marginea mesei sau laturile unei cărţi). . IFD (cuprinderea genunchilor.flexia articulaţiei MCF şi hiperextensia articulaţiei IF. etc. jocuri cu bile de diferite mărimi.repausul mâinilor cu policele în abducţie maximă. lut.paralel se fac exerciţii ale MCF. înşirarea mărgelelor pe aţă.Ergoterapia : .se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu MCF în flexie. Police în „Z“ . brodat cu acul. ° orice gest de prehensiune polici-digitală sau polici-digito-palmară va fi precedată de abducţia maximă a policelui. Obiective .

o posturări în limite funcţionale. o mobilizări autopasive şi pasivo-active. evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză în semiflxie. Umăr. Obiective şi mijloace : • combaterea durerii prin : o poziţionări.mobilizarea policelui în abducţie şi opoziţie cu imobilizare articulară IF parţială sau totală pentru a preveni hiperextensia F2. Genunchi. o mobilizări active. .artritele cronice ale coatelor. lungul abductor şi opozantul policelui. de obicei în cadrul unei P. Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă Cot. Obiective . • refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale prin : o mobilizări pasive. 18 .în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie prin atele de repaus articular. Şold Articulaţia cotului . o mobilizări active cu rezistenţă. iar articulaţia MCF va fi menţinută în rectitudine (manuală sau atelă). când se instalează precoce limitarea extensiei.R.în faza incipientă se vor avea în vedere antagonişti scurtului extensor şi anume : flexorul profund al policelui.. cu compromiterea gravă a un or gesturi uzuale. Picior.

pacientul îşi poate mobiliza singur articulaţia în condiţii fiziologice uşor contra rezistenţă. o În stadiile III şi IV se utilizează : mobilizări activo – pasive . • stadiul III . pe de o parte la limitări funcţionale iar pe de altă parte prin interpunerea fosei olecraniene împiedică extensia. o exerciţii de coordonare. De obicei are loc limitarea extensiei totale şi a supinaţiei la diverse grade.limitarea mişcării de supinaţie duce la insuficienţa aparatului ligamentar şi leziuni ale capsulei articulare. . mobilizări pasive.• refacerea forţei şi stabilităţii prin : o mobilizări active cu rezistenţă. . La mişcări cu contra rezistenţă intervine mobilizarea tipică de „roată dinţată”. .pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia numai prin descărcare. mobilizări pasivo – active . Stadiile funcţionale după Seyfried : • stadiul I . o În stadiile I şi II se utilizează cu precădere mobilizări active libere. Mecanic este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru flexia şi extensia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru supinaţia şi pronaţia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare.valoarea funcţională a articulaţiei cotului se apreciază printr-un aparat capsulo-ligamentar intact.modificările sinovial – articulare la nivelul articulaţiei cotului duc.chiar şi prin descărcarea articulaţiei pacientul nu mai poate mobiliza articulaţia. • stadiul IV .pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia uşor contra greutăţii proprii a membrului superior. • stadiu II .flexia activă în supinaţie va dăuna articulaţiei. Se vor folosi :  exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei cotului. . Mecanic nu este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.    19 .

Articulaţia umărului Funcţia acestei articulaţii va fi fixată printr-un echilibru de forţe al musculaturii din jur. mobilizări active libere. mobilizări pasive.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv (pe toată amplitudinea de mişcare) contra unei rezistenţe. învăţarea mişcărilor compensatorii. • stadiul III . Instabilitatea şi diversitatea tonusului muscular sunt corectate prin antrenament dozat progresiv. În stadiile III şi IV se urmăreşte: asuplizarea ţesuturilor periarticulare. Mijloace : mobilizări activo – pasive. tonifierea muşchilor hipotoni. Stadii funcţionale după Seyfried în zona de încărcare : • stadiul I . • stadiul IV pacientul nu mai poate mişca uşor nici sub descărcare.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv în limitele amplitudini fiziologice şi contra propriei greutăţi. Procesele inflamatorii de la nivelul umărului duc la contracturi ale capsulei articulare instalate precoce şi contracturi ale musculaturii înconjurătoare. În acest caz apare un dezechilibru muscular cu scăderea flexorilor. acest dezechilibru duce la o poziţie de subluxaţiei ventrală a capului humeral.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia prin descărcare în limitele amplitudinii mişcării. • stadiul II . în special pe flexori şi rotatori. Subluxaţia cranială a capului humeral este deseori consecinţa slăbirii muşchilor rotatori care de obicei fixează capul în cavitate la mişcări. În stadiile I şi II pentru întinderea şi tonifierea muşchilor se execută : mobilizări active cu rezistenţă. Articulaţia piciorului 20 . mobilizări pasivo – active. La mobilizare contra propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”.

o pierdere a bolţii plantare transversale şi longitudinale cu punerea în supinaţie statică a antepiciorului.modificări funcţionale cu păstrarea posibilităţii corectării active sub încărcare. pantofi ortopedici. În stadiile I şi II pentru : întinderea şi creşterea mobilităţii. mecanica mersului va fi influenţată şi schimbată. Insuficienţa sau disfuncţia ligamentară vor produce deformaţiile. În stadiul III se utilizează : exerciţii cu descărcare.halux – valgus.în cazul unei limitări a flexiei dorsale. După Seyfried stadiile afectării piciorului sunt: • stadiul I . orteze stabile. În poliartrita reumatoidă a piciorului apar modificări tipice : . • limitarea flexiei dorsale prin folosirea de pantofi cu tocuri înalte. . .piciorul plano – valg (o poziţie în valg în partea posterioară a piciorului. talonete corecte la instalarea hipotoniei în muşchiul lungul peronier.Se numără printre articulaţiile bazate pe ligamente prin care se asigură stabilitatea şi transmisia internă a forţelor.).pacientul compensează deformaţia sau caută cel de-al treilea punct de sprijin prin flectarea degetului mare care duce la contractarea muşchiului flexor lung al halucelui – favorizează apariţia de halux – valgus. 21 . Obiectivele kinetoterapiei : • menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii la antepicior. . • compensaţia corectă a limitării mobilităţii temporare cu ajutorul susţinătoarelor plantare indicate. • stadiul II . tonifierea musculaturii anexe corectoare: Mijloace : exerciţii cu încărcare.modificări funcţionale cu posibilitatea corectării pasive sau corectării active cu descărcare. • stadiul III deformaţii fixe.

Împărţirea în stadii funcţionale după Seyfried este : • stadiul I . în primul rând a muşchiului lungul peronier şi a muşchiului tibial posterior pentru menţinerea bolţii transversale. atât în maximă extensie cât şi în maximă flexie: . apar următoarele modificări tipice: contracturi în flexie. atunci cauza este poziţionarea joasă a rotulei sau o hipotonie a muşchiului cvadriceps. • tonifierea musculaturii. Musculatura joacă rolul unui stabilizator activ. în limitele păstrării mobilităţii fiziologice. Articulaţia genunchiului Importantă pentru stabilitatea genunchiului este existenţa unui aparat capsuloligamentar intact. • stadiul III . Poziţia în var arată o hipotonie a musculaturii laterale. • stadiul IV . În cazul în care apare deficit de extensie activă. • decontracturarea în primul rând a muşchiului flexor lung al halucelui pentru a evita halux – valgus. • stadiul II . . Instabilitatea ligamentelor laterale e 22 . poziţii în var sau valg. pe lângă aparatul capsulo-ligamentar.pacientul nu mai poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului nici prin descărcare. În poliartrita reumatoidă.• limitarea flexiei plantare prin înălţarea corespunzătore a părţi anterioare a tălpii pantofului.pacientul poate mobiliza articulaţia genunchiului numai prin descărcare.contracturile în flexie pot fi condiţionate de mişcarea capsulei posterioare sau contracturi ale flexorilor genunchiului.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului contra propriei sale greutăţi cu uşurinţă.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului cu contra rezistenţă. La mobilizare contra propriei greutăţi survine un fenomen tipic de „roată dinţată”. Procesul inflamator de la nivelul articulaţiei genunchiului condiţionează prin inflamare limitarea mişcării.cauza unor contracturi în extensie poate fi în afara unui hematom şi : o poziţionare înaltă a rotulei sau o scurtare a muşchiului drept femural. contracturi în extensie.

Stadiile după Seyfried sunt : • stadiul I pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra rezistenţă. • stadiul III . La mişcarea propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”.etc. 23 . întinderea musculaturii contractate. învăţarea mişcărilor compensatorii.). Măsuri terapeutice : .compusă de către pacient în mers cu ajutorul flexorilor. Modificări tipice : limitări ale mobilităţii. .asigurarea cu accesorii de mers pentru descărcarea părţii opuse ţi purtarea unei greutăţi de partea bolnavă. Este recomandabilă descărcarea articulaţiei cu accesorii sau orteze. întinderea musculaturii contractate.însuşirea mişcărilor compensatorii la nivelul coloanei vertebrale. mobilizări ale articulaţiei genunchiului prin exerciţii dirijate. tonifierea musculaturii hipotone. asigurarea cu mijloace ajutătoare pentru descărcare (cârje. Modificările inflamatorii reumatice la nivelul articulaţiei coxo-femurale constau în încărcarea la punctele de sprijin ale suprafeţei articulare. . Articulaţia şoldului Siguranţa şi stabilitatea acestei articulaţii este preponderent realizată de musculatură. baston. Consecinţele sunt disfuncţiile articulare care împreună cu durerea conduc la un mers deformat.feşe.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia numai în descărcare. mai ales flexorii.tratarea şi profilaxia contracturii prin extensii în diverse stadii în toate sensurile de mişcare. tratarea şi prevenirea contracturii prin mobilizarea rotulei. Compensaţia întregului lanţ al disfuncţiei duce la deformarea tipică „pseudo-valg” a articulaţiei genunchiului. • stadiul IV pacientul nu poate mobiliza cursiv articulaţia nici în descărcare. genunchere. mai ales extensia şi rotaţia.tonifierea musculaturii hipotone. . contracturi musculare. Măsuri terapeutice : orteze externe în cazul insuficienţei ligamentelor. • stadiul II pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra propriei greutăţi a extremităţii.

Terapa ocupaţională – în poliartrita reumatoidă distindgem două aspecte. Terapia ocupaţională – ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului pentru activităţi oarecare.acest obiectiv se realizează efectuând diferit sau evitând anumite activităţi cotidiene pentru a evita deformaţiile.Terapia ocupaţională în poliartrita reumatoidă Este utilă pentru menţinerea capacităţii funcţionale a bolnavului pentru activitatea zilnică la domiciliu. Ergoterapia – are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinserţie profesională. o croşetat. kinetoterapeutice. o brodat cu acul. terapia ocupaţională şi ergoterapia recurg la gestualitatea împrumutată din tehnicile artizanale şi ale vieţii cotidiene. • Ergoterapia specifică . o înşirarea mărgelelor pe sârmă sau aţă.. hidroterapice. 24 . etc.activităţi recomandate : o rularea unor feşe sau altor materiale în direcţie radială.  deviaţia cubitală a degetelor . activităţi care solicită articulaţiile şi musculatura afectată. Ea urmăreşte refacerea mobilităţii articulare sub aspectele : • amplitudinii articulare. .  deformaţia „în butonieră“ . • coordonării mişcării. o cusut. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. Pe lângă tratamentele medicamentoase. • forţei şi rezistenţei musculare. o imprimarea pe diverse materiale folosind ştampilă cu mâner conic. o modelare cu materiale semimoi.cuprinde activităţi adresate deficitului funcţional propriu-zis al pacientului.activităţi recomandate : o cusut.  deformaţia în „gît de lebădă“ .activităţi recomandate : o sortareade mărgele de diferite mărimi. în colectivitate sau la locul de muncă.

o robinete cu filet (circulare) : se dispune palma pe robinet cu degetele extinse. o închiderea sertarelor : cu coatele flectate şi palmele orientate spre sol. se dispune marginea laterală a degetelor mici pe faţa sertarului. . . . menţinând cotul şi degetele extinse.folosirea fiecărei articulaţii în planul cel mai stabil anatomic şi funcţional. .folosirea articulaţiilor disponibile mai puternice pentru diversele activităţi. • Tehnici specifice de protecţie articulară : . . .conservarea energiei. . Principii de protecţie articulară : .evitarea oricărei activităţi care implică menţinerea articulaţiilor în aceeaşi poziţie sau folosirea musculaturii în izometrie pe o perioadă nelimitată de timp. se extinde cotul aplicându-se o forţă descendentă din umăr. .activităţi recomandate : o rularea unei feşe sau altor materiale în direcţie radială solicitând flexia falangei distale a policelui. .evitarea posturilor deformatoare.menţinerea cursei de mişcare şi a forţei musculare.nu trebuie să se iniţieze nici o mişcare care nu poate fi oprită imediat ce sar dovedii că depăşeşte posibilitatea individului. ci ne ajutăm de palme şi articulaţiile pumnului şi cotului. o borcane cu capac : se fixează palma pe capac şi folosindu-ne de greutatea corpului.deschiderea şi închiderea robinetelor.  police „în Z“ .orice activitate trebuie întreruptă de perioade de repaus. se răsuceşte braţul spre degetul mare. se inchide sertarul prin extinderea coatelor. o tava de cuptor : se foloseşte mănuşi de protecţie.deschiderea conservelor.ridicarea şi transportul obiectelor. 25 . • Tehnici de protecţie articulară . răsucim braţul şi umărul pentru a deschide capacul.deschiderea uşilor şi sertarelor. .cuprinde metode de efectuare a unor activităţi astfel încât forţele care ar putea produce deformări sau disfuncţionalităţi articulare sa fie reduse. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. .folosirea unor poziţii comode. tava nu se ricdică numai cu ajutorul degetelor.o brodat. .respectarea pragului dureros.

depăşind marginea mesei. cu mâna în extensie.. tăiatul se transformă din coasere în tragere.  la 26 . o Mobilizarea activă cu rezistenţă. o Mobilizarea activă a flexiei pumnului (contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi al cubitalului anterior) se sprijină antebraţul în supinaţie pe planul mesei. mediocarpiană. carpianometacarpiană) pentru păstrarea mobilităţii şi stabilităţii se va avea in vedere următoarele: • Extensorii pumnului sunt sinergici cu flexorii degetelor în timp ce flexorii pumnuluisunt sinergici cu extensorii degetelor. o se apucă cuţitul sau telul ca şi un „pumnal“ cu mânerul paralel cu linia apofizelor stiloide. Protocol de kinetoterapie în reumatismul inflamator al mâinii nivelul articulaţiilor punmului (radiocarpiană.folosirea ustensilelor de bucătărie. mâna kinetoterapeutului aplicând rezistenţă pe faţa palmară a mâinii. acelaşi exerciţiu.

Se sprijină palma cu faţa anterioară a antebraţilui pe masă. În prehensiunea police-digitală se va folosi tipul termino-terminal şi nu cel latero-latarel. o Mobilizarea activă a extensiei pumnului (contracţie sinergică a primului şi celui de-al doilea radial şi al cubitalului posterior). • Mobilizări active ale mişcării de adducţiei a pumnului . • Mobilizări active cu rezistenţă.(contracţie sinergică a cubitalului anterior şi posterior). se utilizează în perioada acută. mâna depăşind marginea mesei. iar în perioada cronică doar pe timpul nopţii şi a repausului diurn. se aplică contrarezistenţă. o Tonifierea selectivă a cubitalului anterior. antebraţul se sprijină pe masă. mâna kinetoterapeutului opunându-se mişcării de înclinaţie radială. pumnul în flexie. • Cele mai afectate tipuri de prehensiune sunt priza police-digitală (policeindex) şi priza policedigitopalmară. sau a unei bune abducţii. ţinând în mână obiecte cu un volum progresiv. acelaţi exerciţiu. Ulterior se fac mobilizări active de extensie. • Mobilizări active cu rezistanţă. cu împingerea mâinii subiectului în deviaţie cubitală şi extensie. Se sprijină palma şi faţa anterioară a antebraţului pe masă. este afectată articulaţia trapezometacarpiană care pierde parţial extensia şi articulaţia interfalangiană care pierde parţial flexia şi face hiperextensie. • Posturarea. contrarezistenţa se va aplica la baza la baza metacarpuanului V în sensul deviaţiei radiale şi extensiei. contrarezistenţa se va aplica la baza metacarpianului II.  La nivelul policelui prin deformaţia „police în Z”.înclinaţie radială . o Pentru tonifierea cubitalului posterior contrarezistenţa se va aplica pe faţa dorsală a metacarpianului V în sensul flexiei şi înclinaţiei radiale.înclinaţie cubitală . pornind de la poziţia cu palma sprijinită de masă o Mobilizări active cu rezistenţă. contrarezistenţa se poate aplica global. • Mobilizări active ale mişcării de abducţie . urmărindu-se 27 . mâna kinetoterapeutului opunându-se înclinaţiei cubitale.(contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi a primului şi celui de-al doilea radial). o Mobilizări active cu rezistenţă pe mişcarea de extensie. pe faţa dorsală a metacarpo-falangienelor sau selectiv pe faţa dorsală a metacarpianului II şi III în sensul flexiei şi înclinaţiei cubitale (radialii fiind extensori şi abductori ai pumnului.o Tonifierea selectiva a marelui palnmar. o Posturarea la nivelul articulaţiei trapezometacarpiană va urmării realizarea unei ample extensii a policelui. cubitalul posterior fiind extensor şi adductor.

abducţiei cu adducţia.  Posturarea policelui: .  Mobilizarea policelui în articulaţiile trapezo-metacarpo-falangiene şi interfalangiene. police în uşoară flexie în metacorpofalangiană şi interfalangiană.Pacintul şezând la masă. cu cealaltă mână opune rezistenţă mişcării de extensie a primei falange a policelui.Antebraţul împreună cu mâna este fixat cu faşă elastică. La nivelul articulaţiei interfalangiene se na urmării prevenirea instalării hiperextensiei. a deformaţiilor deja instalate. mâna în pronaţie.Pacintul şezând la masă. o Posturile se pot realiza în atele seriate (cele mai indicate) în faşă gipsată (perioade scurte de timp) şi în atele inamovibile. membrul superior cu cotul flectat. o Posturări pe placa canadiană sau în alte moduri pentru intervale mai scurte de timp de la câteva secunde la 3 – 5 minute. antebraţul pe masă. degetele extinse. fixând cu policele său pe faţa dorsală articulaţia trapezometacarpiană. o Regula de aur al posturării este studierea mâinii. mâna în pronaţie. a stadiului clinic şi funcţional în care se află. Se cere paicentului să execute extensii în articulaţia trapezometacarpiană şi flexii în articulaţia interfalangiană. de câteva ori pe zi. La finalul mişcării se aplică tracţiuni blânde. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. iar cu degetele execută extensia pasivă a policelui. degetele şi policele extinse. apucă cu o mână (priză police-digitală) peste faţa dorsală a palmei pacientului. apucă cu priză police-digitală policele pacientului. „scai” pe o atelă uşoară în poziţia de imobilizare a mâinii. deasupra articulaţiei metacarpofalangiană. kinetoterapeutul opune uşoară rezistenţă. cunoaşterea poziţiei funcţionale a mâinii. Se cere pacientului să menţină acestă postură de la câteva secunde până la 3-5 minute. cu condiţia ca mâna să fie eliberată din aceste atele de câteva ori pe zi şi să se efectueze execiţii specifice. . ele nu trebuie să producă durere. antebraţul pe masă. se va introduce şi fixa între police şi index un obiect în unghi drept.  Mobilizări active şi cu rezistenţă. . astfel încercându-se rezolvarea poziţionării ei.prevenirea pierderii extensiei. fixând metacarpul policelui pe faţa sa dorsală. 28 . Se va introduce şi fixa între police şi palmă un cilindru (diametrul 7-8 cm). o Aceste posturi pot fi menţinute de la câteva zile pâna la 1 – 2 săptămâni sau chiar mai mult în cazul atelelor inamovibile. o Posturile vor fi realizate la unghiuri mai mari sau mai mici de amplitudine – alternarea flexiei cu extensia. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. daca se doreşte posturarea policelui în extensie.

antebraţul pe masă. Kinetoterapeutul în faţa pacientului apucă cu o mână (priza police-digitală) falanga proximală. extinzând degetele sub care se va aşeza un burete. metacarpofalangienele în uşoară flexie şi uşoară orientare radială. • Posturările vor ţine seama de deformaţia majoră. instalându-se un flexum. prin pierderea parţială a flexiei în articulaţia intefalangiană proximală prin instalarea unei hiperextensii.Pacientul şezând. se cere pacientului să execute extensia degetelor din articulaţia metacarpofalangiană. iar în articulaţia interfalangiană distală prin pierderea parţială a extensiei. interfalangienele proximale în uşoară flexie şi interfalangienele distale libere. La nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se instalează deformaţia de „deviaţie cubitală” a falangelor. mâinile în supinaţie. mâna în pronosupinaţie. • Posturarea. 29 . active libere şi active cu rezistenţă au scop combaterea pierderii extensiei în articulaţia metacarpofalangiană şi tonifierea muşchilor extensori. . extinzând la limite normale articulaţia interfalangiană distală şi flectând uşor articulaţia interfalangiană proximală. evitând extensia şi accentuând flexia. Se cere pacientului să fixeze faţa dorsală a palmelor pe masă prin împingerea lor în planul mesei. • Imobilizarea articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale vor urmării combaterea deformaţiilor menţionate. -Pacientul şezând. faşă gipsată sau materiale termoplastice. -Poziţionarea pumnului (articulaţiile radiocarpiană şi carpienele) în extensie uşoară. cu faţa dorsală a degetelor. mâna în pronosupinaţie. împingând şi deplasând. • Mobilizări pasive. autopasive. antebraţul pe masă. La nivelul falangelor se instalează deformaţia în „gât de lebădă”. degetele uşor flectate din metacarpofalangiene şi interfalangiene. extensia degetelor făcându-se contra rezistenţei buretelui. obiectul. antebraţul sprijinit pe masă. în timpul fazelor acute în perioadele de repaus (nocturn şi intermitent diurn).Şezând. în atele. . • Mobilizările active libere şi cu rezistenţă vor urmării tonifierea extensorii metacarpofalangienelor cu articulaţia interfalangiană proximală uşor flectată şi articulaţia interfalangiană distală extinsă. realizând mobilizarea pasivă a articulaţiei interfalangiene proximale. • Afectează articulaţiile interfalangiene proximale şi interfalangiene distale. Se aşează un obiect la nivelul feţei dorsale a degetelor (săculeţ cu nisip). Policele va fi în abducţie. iar cu cealaltă mână apucă falanga a doua.  La nivelul falangelor se mai poate instala şi deformaţia „în butonieră”.

• Afectează articulaţa interfalangienă proximală în flexie (pierde parţial extensia) iar articulaţia interfalangiană distală face hiperextensie cu pierderea parţială a flexiei. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. articulaţiile periferice şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinari extraarticulare. mai bine separat actualmente. mâna în pronosupinaţie. • Mobilizările active libere şi cu rezistanţă vor urmării tonifierea muşchiului scurt extensor pentru o bună extensie a falangei mijlocii.A. Kinetoterapia în spondilita anchilozantă (S. al aşa-ziselor artrite seronegative. . mobilizând în flexie falanga distală.) Spondilartrita achilozantă sau mai simplu spondilita este o boală reumatismală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi oligatorie a articulatiilor sacroiliace. Face parte dintr-un grup de boli reumatismale. • Mobilizările vor avea scop recâştigarea extensiei în articulaţia interfalangiană proximală şi a flexiei în articulaţia interfalangiană distală.Şezând. când cunoşinţele în domeniul geneticii şi imunologiei care au făcut un enorm pas înainte. fixează cu o mână falanga proximală. cu frecvenţă şi gravitate diferită. Caracteristicile acestui grup sunt: 30 . cu cealaltă mână falanga mijlocie. • Posturările vor urmării preîntâmpinarea acestor deformaţii. capabilă să intereseze. antebraţul sprijinit pe masă. Apoi mută mâinile pe falanga mijocie şi falanga distală. executând în articulaţia interfalangiană proximală extensii repetate. precum şi a muşchiului lung flexor pentru pentru o mai bună flexia a falangei distale.

a coloanei dorso – lombare şi apoi a coloanei cervicale. pentru ca apoi să observe ca este jenat la gesturi uzuale: se apleaca greu. mai lateral şi inferior. Sindromul clinic -în majoritatea cazurilor evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendent coloana vertebrală. cu perioade de relativă acalmie. se încalţă greu. . - Clinic: Simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupată în trei sindroame: • clinic • radiologic • biologic. În majoritatea cazurilor. Uneori durerea din spondilita anchilozanta este localizată în partea inferioară a coloanei vertebrale şi sugerează un lumbago cronic. Localizarea ei este oarecum diferită. suferindul este un barbat tânăr de 20-30 ani. redoare matinală şi limitarea mobilităţii. probele de elongaţie sciatică sunt negative 31 .simptomul principal este lombosacralgia sau lombosciatalgia .absenţa factorului reumatoid absenţa nodulilor subcntanaţi sacroileită cu sau fără spondilită . de intensitate moderată. cărora le corespunde articulaţiile sacroiliace. Alteori. care solicită consultul pentru o durere sau o redoare lombară.durerea lombosacrată din spondilita anchilozantă are unele trăsături caracteristice. lombosacrată. foarte rar la tineri. dar tenace.corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut . a) prinderea articulaţiei sacroiliace . uneori. care s-a instalat în luni sau ani.aspecte clinice comune (tendinţa la afectare mai curând a articulaţiilor mari decat a celor mici. dar şi unilaterală cu recidivări pe partea opusă sau evitand o topografie crurală cu orar noctum (ceea ce poate sugera un neurinom) − de cele mai multe ori.durerea se reduce la cădură sau după aspirina şi după reluarea activităţii . Durerea apare spre ora 3-4 dimineaţa şi trezeşte bolnavul din somn.suferinta ia. la ridicarea din pat pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar. -semnele dominante sunt : durere. la nivelul feselor. aspectul unei lombosciatici cu unele particularitati: − nu are o topografie radiculară neta (se încadrează în atipii) − nu depăşeşte genunchiul − poate fi bilaterală. la inceput nesemnificativă. începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace. psoriazis cutanat şi unghial infecţii gentitale şi intestinale) agregare familială şi incidenţa crescută a antigenului de histocompatibilitate HLA – B27.

dar cu fiecare puseu.intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare a segmentului . 7) cu toracele aplatizat anteroposterior "în expiraţie" .aceste suferinţe pot fi însoţite de astenie. suferinţă la care se adaugă limitarea expansiunii toracelui în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal .. uneori stare subfebrilă. cu ştergerea sau reducerea lordoze fiziologice. în intervale de latenţă aparent completă. testul Schober. a articulatiilor costovertebrale. inapetenţă. etc) . contractură musculară paravertebrală . Schematic.manevre ce evidenţiază această stare ( indice deget-sol. condrostenale şi sternoclaviculare -aplatizarea toracelui este pus şi pe seama atrofierii muşchilor pectorali 32 . redoarea creşte şi mobilitatea se reduce. prin pusee succesive separate.examenul obiectiv evidenţiază un segment lombar rigid.prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţilor sacroiliace .pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare uneori cu iradiere în membrele inferioare . flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate.aceste suferinţe sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulaţiilor interapofizare posterioare.clinic bolnavul acuză dureri toracice.poate apărea deformarea cifotică a coloanei (fig. Aceasta se face uneori pe durata a 1030 de ani. extinderea este scindată . costocondrale.corespunde fazei de extindere a bolii. scadere în greutate b) afectarea coloanei .afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau in continuarea afectării regiunii lombare .

clinicienii au denumit forma "scandinavă" a spondilitei anchilozante când această afecţiune debutează prin afectarea articulaţiilor periferice .bolnavul acuză dureri ce pot iradia spre regiunea occipitală uneori.pot fi întâlnite în cadrul spondihtei anchilozante la o treime din cazuri şi pot surveni fie ca modalitate de debut. aşa zisa “în L ” sau “de schior” -există şi posibilitatea anchilozei în rectitudine manifestiiri articulare periferice . dupa ani de suferinţă.mecanismul cifozei se invacă şi hipotonia muşchilor extensori ai rahisului.în fazele tardive ale evoluţiei de stabilizare a procesului inflamator şi.. afectarea articulatiilor periferice poate irnbraca aspectul de: − talalgie uni sau bilaterală. trebuie să flecteze genunchii . cu sau fără pinteni calcaneeni la examenul radiologic − monoartrita a genunchiului − sindrom oligoarticular localizat.afectarea articulaţilor centurilor (mai ales a celei coxofemurale) poate fi o modalitate particulară de debut a spondilitei anchilozante sau poate urma afectării coloanei vertebrale . . Această modalitate clinic a de evoluţie a fost denumită forma "rizomelică" a spondilitei anchilozante sau forma Strumpel – Pierre Marie -formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: − centrală – Bechterew c) 33 . deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică . incât bolnavul. la tinerii peste 20 de ani şi adesea urmată de o generalizare rapidă.întâlnită la peste 30% din cazuri este întotdeauna bilaterală. probabil legată de artrita interapafizară posterioara şi hipertonia muşchilor anteriori flexori (un dezechilibru între muşchii flexori şi extensori ai rahisului cu predominanţa flexorilor .clinic. iar cea cu debut central se poate "periferiza". cifoză (dorsală sau dorsolombară) flexia de grade variabile ale articulaţilor coxofemurale şi genunchilor. pentru a privi in sus. fie în cursul evoluţiei unei spondilite anchilozante cu debut central la coloana vertebrală (motiv pentru care s-a facut afirmaţia ca o spondilită anchilozantă cu debut periferic se poate "centraliza". de obicei trenantă. sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului (mai ales flexia şi înclinarea laterală) -în cursul evoluţiei capul se fixeaza în flexie şi se proiectează anterior. mai ales la genunchi şi glezne − mai rar o poliartrita trenantă .proiecţia anterioară a capului. mai ales când tratamentul a fost tarziu început sau incomplet.

34 . este luxaţia atlantoaxoidiană care se poate solda cu o tetraplegie .o altă complicaţie. ceea ce pledează pentru o disfuncţie respiratorie de tip restrictiv . poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite anchilozante .când coloana vertebrală devine rigidă. urmare fie a valvulopatiei aortice şi/sau a cordului pulmonar cronic.cea mai severă complicatie este insuficienţa cardiacă. corticoterapiei sau antiinflamatoarelor (diferite infecţii. ulcere gastro-duodenale) sunt deseori semnalate în evoluţia bolnavilor cu spondilită anchilozantă.după 10-30 de ani de evoluţie. re1ativ rară. rezultat al anchilozării articulaţiilor costovertebrale şi sternocostale şi una pulmonară prin procesul de fibroză de grade variabile e) complicatiile spondilitei anchilozante .tuberculoza pulmonară datorată mai ales insuficienţei ventilatorii şi mai putin corticoterapiei . se trece de la respiraţia toracică fiziologica la cea abdominală . se poate instala o hipotrofie musculară progresivă mergând până la caşexie .complicaţii1e iatrogene ale rontgenterapiei.iridociclita uni sau bilaterală. se remarcă cel mai frecvent insuficienţa aortică. tulburări de conducere (până la bloc atrio-ventricular complet. dar şi insuficienţa mitrală. De eventualitatea lor trebuie ţinut seama în prescrierea şi individualizarea tratamentului. traumatismele.coafectarea cardiaca. tulburări de ritrn datorită leziunilor miocardice concomitente şi foarte rar pericardita) .Scandinavică d) manifestiiri extraarticulare .complianţa pulmonară este scăzută la bolnavii cu spondilita anchilozantă.pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile costovertebrale şi sternocostale. ceea ce creşte contribuţia diafragrnei la vehicularea volumului curent .bolnavii se plang de o senzaţie de înţepenire a toracelui.mecanismul afectării funcţiei respiratorii în spondilita anchilozantă include o componentă extrapulmonară toracică. pot fractura coloana ca pe un os lung cu leziuni neurologice grave . Probele respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale prin diminuarea volumului curent şi volumului inspirator de rezervă.− cu prinderea centurilor – Strumpel – Pierre Marie − cu prinderea articulaţiilor periferice . chiar uşoare. datorat insuficienţei respiratorii restrictive .

• indicele Schober lombar inversat (extensie) N<3 cm.precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al segmentelor prinse în procesul inflamator cronic .bascularea înainte a bazinului. d) mobilitatea coloanei vertebrale. • semnul Menell (pe extensie). 35 . a segmentelor neafectate •înregistrarea în dinamică în fişe a datelor a) observăm aspectul coloanei vertebrale.segmentul lombar • indicele Schoner lombar (flexie) N >5 cm.seobţin informaţii cu privinţă la ritmul evoluţiei bolii şi nu în ultimul rând ne oferă posibilitatea de a aprecia eficacitatea tratamentului.flexum de sold. Examenul clinic va cuprinde : •examenul clinic general pe aparate şi sisteme •examenul coloanei vertebrale în ansamblu şi pe segmente.manevre ce ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei : • semnul Gaenslen (pe flexie). .privirea îndreptată spre pământ. . ca şi al articulaţiilor umerilor.cifoză toracală. • semnul trepiedului. corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut. . şoldurilor şi cele periferice •stabilirea „restantului funcţional“. . de urmăreşte prezenţa limitării de mobilitate . b) măsurarea taliei c) prinderea articulaţiei sacroiliace. cu pacientul în ortostatism se urmăreşte debutul sau prezenţa posturii caracteristice spondiliticului (în perioada de stare) : .Examenul clinic – funcţional Este important în ceea ce priveşte: .delordozare lombară. .cap proiectat anterior. .cu sau fără flexum compensator de genunchi. . flectat.

• evitarea sau limitarea extinderii redorillor şi anchilozelor. • îmbunătăţirea troficităţii generale şi a tonusului neuropsihic. • metoda Klapp (extensie) N = 2 – 3 cm. • indicele occiput – perete (extensia) N = 0 cm. • menţinerea unui bun tonus mscular la nivelul erectorilor paravertebrali ai trunchiului.tonifierea muşchilor care mobilizeză coloana vertebrală se va face prin exerciţii specifice izometrice sau izotonice în funcţie de gradul de afectare instalat. .segmentul cervical • indicele menton – stern (flexia) N = 0 cm (antrenat şi segmentul D5). e) bilanţ articular pentru articulaţiile neafectate • centura scapulară. Obiectivele • evitarea sau limitarea deformărilor. . TA. 36 . apariţia oboselii. • indicele acromion – tragus (flexie laterală) N ≈ ½ cm. • indicele cirtometric (expansiunea toracică) N = 6 cm. Principiile kinetoterapiei .). f) bilanţ muscular.. în fazele de acalmie.poziţiile de lucru în cadrul programului vor fi întodeuna dinspre cele cu descărcare ale coloanei vertebrale spre cele cu încărcarea ei treptată. etc. stadiul evolutiv şi mobilitatea coloanei. • asigurarea unei bune ventilaţii pulmonare quasinormale prin menţinerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. • şold. a deposturărilor coloanei şi eventual a şoldurilor. . .dozarea efortului va fi în funcţie de factorii fiziologici (FC. • indicele Schober dorsal (flexie) N > 3 – 4 cm. .programele şi exerciţiile vor fi întrerupte la apariţia durerii şi reluate pe un fond dureros moderat.segmentul dorsal • indicele deget – sol (Tomayer – flexie) N = 0 (implicit şi segmentul lombar).programele vor viza întreţinerea mobilităţii restante a coloanei vertebrale atât în amsamblul ei cât şi pe segmente: .

Mijloacele folosite : • menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului : o posturi corecte în activităţile zilnice folosind menţinerea erectă a trunchiului (şederea pe scaun cu spătar înalt şi contact permanent al spatelui cu spătarul). la care se adaugă exerciţiile pentru articulaţiile şi segmentele nedureroase. o posturi corective (decubit dorsal. 2 saci cu nisip 2 – 5 kg pe faţa anterioară a umerilor şi alţi 2 saci pe genunchi). Se execută din decubit ventral. • 37 . • menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare: o mobilizări active libere. Reeducarea respiraţiei toracale are în vedere conştientizarea mişcărilor cutiei toracice şi ale abdomenului în timpul fazelor respiratorii. posturările. În cazul în care s-au instalat deja deficienţele morfo – funcţionale caracteristice bolii obiectivele de evitare sau limitare a infirmităţilor se transformă în corectare sau compensare a acestora. În practică nu se disociază programele kinetoterapeutice de profilaxie de cele de recuperare funcţională. o stretching. • menţinerea şi creşterea volumelor respiratorii mobilizate : o înstadiile incipiente se va pune accent pe gimnastica corectivă respiratorie.în fazele algice. fesierii mari. exerciţii de respiraţie. mobilizări active asistate. menţinerea şi corectarea tonusului muscular : o mobilizări active libere.continuarea aplicării programului este obligtorie. şoldurilor şi umerilor. poziţie patrupedă. iar în faza de acalmie se încearcă recuperarea parţială sau totală a mobilităţii şi a tonusului pierdut. o izometrie. musculatura abdominală. sunt indicate doar tehnici anakinetice. împiedicând instalarea anchilozelor. mobilizări active libere – erectorii trunchiului şi capului. încercând să se atingă limita extremă.. contractura lui ajută flexumul de genunchi). acute. mobilizări active cu rezistenţă – pentru umeri şi şolduri se urmăreşte tonifierea marelui pectoral şi întinderi active ale muşchilor ischiogambieri. şezînd şi ortostatism. se adresează coloanei vertebrale. psoasiliacul (hipotonia lui susţine delordozarea. . cu accent pe extensie. pernă mică sub coloana dorsolombară.

care reprezintă aproximativ 30 – 35 % dein ventilaşia globală. medic. kinetoterapeut.Un program kinetic adecvat va trebui efectuat de spondilitic toată viaţa – 2 – 3 şedinţe cotidiene. • protejarea zonelor afectate prin dirijrea conştientă a coloanei de aer spre zonele integre. -utilizarea unor structuri de exerciţii simple care pe măsurăa însuşirii se transformă în acţiuni complexe . foarte rar disfuncţia ventilatorie restrictivă poate conduce la instalarea hipoventilaţiei alveolare. • aigurarea unui sincronism între acţiunile muşchilor inspiratori şi expiratori prin reeducarea echilibrată a acestora. -precizarea mijloacelor şi metodelor recuperatorii în concordanţă cu realitatea clinică şi funcţională. Gimnastica respiratorie în spondilita anchilozantă Obiectivele gimnasticii respiratorii în S. centurii scapulo – humerale şi hemitoracelui afectat.A. -cooperarea dintre bolnav (sau familia lui). independente şi eficiente. a ventilaţiei maxime pe secundă cu 25 – 60 % dar cu uşoară creştere a volumului rezidual şi a capacităţii respiratorii 38 . În spondilita anchilizantă – forma axială – determină odată cu instalarea anchilizei şi deformării coloanei şi toracelui o disfuncţie ventilatorie restrictivă prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componentei toracice. În practică însă. se inregistrează în mod constant o reducere a capacităţii vitale cu 15 – 45 % a capacităţii inspiratorii. cu o durată de 15 – 30 minute şedinţa. Principii -aprecierea obiectivă a stării generale a bolnavului şi adaptarea lui la programul recuprator. folosind exerciţii respiratorii localizate. În special în formele cu cifoze accentuate şi în cifoscolioze testele funcţionale arată acestă tendinţă. • adaptarea sistemului respirator la posibilităţile fiecărui bolnav. : • prevenirea şi corectarea atitudinilor viciose de la nivelul coloanei vertebrale.A. -fermitate în conducerea şedinţelor de recuperare. La bolnavii cu S. a insuficienţei respiratorii şi a codului pulmonar cronic. • menajarea articulaţiilor intervertebrale şi costovertebrale cu menţinerea în limite fiziologice a mobilităţii acestora.

exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. De asemenea. Pe măsură ce boala evoluează iar funcţia cutiei toracice în mecanica ventilatorie scade • reeducarea respiraţiei toracale Mijloace : .când coloana vertebrală şi articulaţiile costovertebrale nu au fost blocate de evoluţia ascendentă a bolii. Obiective • gimnastică corectivă respiratorie • reeducarea respiraţiei toracale. În stadiile incipiente .A. dar care nu se instalează decât în cazul unor boli intercurente bronhopulmanare sau în cazul apariţiei unui sindrom obstructiv. cu reducerea de volum curent – tendinţă generală în disfuncţia ventilatorie restrictivă – face ca spondiliticul să fie mereu la un pas de hipoventilaţie. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . • • Hidrokinetoterapia în S.exerciţii de reeducare respiratorie toracală reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . complianţa toraco – pulmonară este scăzută.funcţionale. de a evita astfel de decompensări prin prevenirea apariţiei bolilor aparatului respirator sau de a le trata cât mai precoce atunci când apar. 39 .exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. Tendinţa de tahipnee. Expansiunea redusă a toracelui este compensată de mobilitatea crescută a disfragmului care la 3 – 4 cm în respiraţia liniştită sau 6 – 7 cm în cea forţată la subiecţii normali poate să ajungă la 6 cm şi respectiv la 11cm în cazul spondilitei anchilozante. Durata unei şedinţe este de aproximativ 20 – 30 minute. De aici importanţa pentru aceşti bolnavi. distribuţia intrapulmonară a aerului ca şi „closing“ – volumul sunt normale. Este deosebit de utilă în spondilita anchilozantă putând fi aplicată chiar şi în puseu inflamator acut şi continuată tot mai intensiv odată cu diminuarea acesteia.

fibromialgia este asociată cu celule nervoase foarte sensibile din maduva spinării şi creier. Colegiul American de Reumatologie definişte fibromialgia ca afecţiune dureroasă musculoscheletică difuză şi bilaterală apărută de cel puţin trei 40 . În 1990. în bazine (piscine) terapeutice cu programe conduse şi asistate de kinetoterapeuţi. relaxează musculatura.  în grup. Sensibilitatea exagerată poate fi rezultatul modificărilor chimice din creier sau maduva spinala care controleaza durerea. acest sindrom nu afectează permanent muşchii. Se poate executa :  individual în căzi special amenajate în scopul educării analitice a unor deficite funcţionale secundare proceselor inflamatorii – entezo – articulare. articulaţiile sau organele interne. dar nu există dovezi suficiente pentru a susţine nici una din aceste ipoteze: . Dezechilibrele hormonale duc la oboseală.  presiunea hidrostatică a apei poate fi utilizată în cadrul exerciţiilor fie în: o sens facilitator al mişcării când mişcarea se execută de jos în sus.  control mai bun asupra posturii corpului – descărcarea de greutate a corpului în apă (principiul lui Arhimede). permiţând modulări de tip analgetic. -fibromialgia este cauzată de dezechilibrul hormonal al cortizolului şi al hormonului creşterii (hormonul somatotrop). adaptate stadiului evolutiv al S. ligamente). Fibromialgia se caracterizează prin durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane. nu este o boală sau o afecţiune medicală fiziologică.A. o fie în sens de contrarezistenţă când mişcarea se execută lateral sau de sus în jos. modificări de dispoziţie. creşte complianţa ţesutului conjunctiv făcându-l mai uşor distensibil. Avantajele hidrokinetpterapiei :  mobilitate articulară mai bună – căldura apei (32 – 36 grade C) sedează durerile. puncte sensibile localizate şi tulburări de somn. tulburări de memorie şi toleranţă scazută pentru durere şi alte simptome. Există şi unele teorii despre posibile cauze. fără riscul accentuării inflamaţiei patogene.Hidroterapia menajează structurile entezo – artritice. Fibromialgia Fibromialgia este un sindrom de durere cronică. Din fericire. -fibromialgia este legată de dezechilibrul chimic al creierului care duce la scăderea toleranţei la durere şi la un somn neliniştit cu oboseală în timpul zilei. slabiciune şi o varietate de alte simptome.

. punctele “tender points” caracteristice fibromialgiei Fig.simptome pseudogripale. . . dar nu se ştie dacă este din cauza depresiei sau consecinţa durerilor musculare. se trezesc de mai multe ori pe noapte. .1 – faţa anterioară. când sunt obosiţi. care interferază cu munca şi activităţile zilnice.cefalee.anxietate şi depresie.tulburări digestive (constipaţie. Puseele cu oboseală şi dureri musculare sau articulare sunt frecvente. la sfârşitul zilei uneori pacienţii se simt ca şi cum ar „fi fost bătuţi”. .luni şi asociată cu prezenţa la examenul clinic a cel puţin 11 puncte „tender points” (microzone de fibră musculară contractată. pacienţii se plâng ca noaptea nu reuşesc să doarmă. 41 . gradat.durerea cronică este cel mai frecvent simptom. . aceasta aparea. .prurit (mâncărimi). în special după stress fizic sau psihic.senzaţia de anestezie sau furnicături în mâini şi în alte segmente ale corpului . Fig. punctele “tender points”caracteristice fibromialgiei Varietatea şi severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta. Simptome mai rare la persoanele cu fibromialgie pot să fie: . stressaţi sau extenuaţi. diaree). uneori trebuie să ia sommifere.tulburări de somn. de cele mai multe ori.redoare matinală cu durată de mai puţin de o oră. . mulţi pacienţi dau impresia de a fi deprimaţi. când nu dorm destul. Simptomatologia poate dura de la câteva zile până la câteva luni. 2 – faţa posterioară. iar dimineaţa se simt obosiţi. hipersensibilă) musculotendinoase dureroase.tulburări de memorie şi de concentrare datorate oboselii.oboseala. Mulţi pacienţi acuză dureri accentuate la temperaturi scăzute sau umiditate crescută. . Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice şi perioade simptomatice.

timp de 20-30 de minute pe zi. dacă există. Exerciţiile trebuie să se facă în sigurantă. multă lume nu răspunde o serie de tratamente aplicate. deoarece după o perioada devin ineficiente şi pot agrava tulburările de somn. Ei trebuie încurajaţi să lucreze la nivelul maxim fără să-şi agraveze suferinţa. Ideal ar fi să se ajungă la o frecvenţă de 4-5 ori pe saptamână. fără creşterea durerii. Ca să fie eficiente. electroterapie. apoi stretching pentru fiecare grup muscular. anticonvulsivantele. Din păcate. termoterapie pentru scăderea durerii musculare. hipnoticele nonbenzodiazepinice. urmând să crească progresiv în intensitate. crioterapie. dar nu sunt de durată. Sunt recomandate exerciţiile de mobilitate articulară. astfel. sunt folosite medicamente precum antidepresivele.scăderea durerii şi senzaţiei de redoare. oboselii. ei vor fi nevoiţi să-şi ajusteze munca şi stilul de viaţa în funcţie de severitatea simptomelor. în special prin kinetoterapie. durerea intensă sau depresie. în speranţa de a întrerupe cercul vicios al toleranţei scăzute la durere.pentru diminuarea durerii se pot folosi medicamente din clasa analgeticelor şi antiinflamatoarelor nesteroidiene miorelaxante şi antiepileptice (gabapentin. Tratamentul medicamentos este indicat pentru tulburarile de somn. îmbunătăţirea stării de spirit şi a funcţionalităţii. exerciţiul fizic este unul dintre cele mai bune remedii pentru scăderea durerilor. • kinetoterapie. ar trebui făcute de minim 3 ori pe saptamână. tratamentului initial are ca obiective şi mijloace: . agoniştii de dopamină.identificarea tulburărilor de somn. Tratamentul poate include: • medicaţie: . Unii pacienţi este posibil să nu ajungă niciodată la un astfel de nivel. . Programul kinetic poate începe cu cu exerciţii de mobilitate. .infiltraţii cu anestezice locale (lidocalina 1%) când durerea este localizată în special la nivelul punctelor de tensiune.reducerea treptată a stressului. . de creştere a forţei musculare şi cele aerobice. Tratamentul în fibromialgie este concentrat pe abordarea durerii. Exerciţiile aerobice trebuie să fie la început mai puţin intense.identificarea factorilor care accentuează simptomatologia.Simptomele pot fi controlate prin tratament.pentru ameliorarea tulburarilor de somn. Sedativele care creează dependenţa trebuie evitate. nivel la care se poate ajunge după mai multe luni. 42 . Daca pacientul a fost diagnosticat recent cu fibromilagie. Cele mai eficiente par să fie pregabalinul şi tramadolul. depresiei şi altor simptome specifice fibromialgiei. . . pregabalin). • masaj.

terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile. în general este indicat să efectuaţi acest exerciţiu timp de 60 de minute. să vadă evenimentele dintr-o perspectivă luminoasă şi constructivă.se începe cu un mers lent de 5 minute în prima zi.alergare . până când se ajunge la 60 minute de mers pe zi. Când se ajunge la acest punct. . .masaj terapeutic 43 .după ce se poate face confortabil un mers pe jos 3 sau 4 ori pe săptămână.Yoga este recomandată nu numai pentru durere. . Aceasta ajută la scăderea anxietăţii.• hidrokinetoterapia. • psihoterapie.mersul . să controleze stressul. se face acest lucru atât timp cât pacintul se simte confortabil. să aibă încredere în propriile abilităţi. . Mers apoi alergare uşoară. executat cu o dutrată de până la 20 secunde. Kinetoterapia. se adaugă un minut. dar şi pentru anxietate un alt simptom al fibromialgiei. Obiective şi mijloace: reducerea durerii şi a altor simptome. Tratamentul de întreţinere (la domiciliu) este esenţial pentru tratarea fibromialgiei. creşte fluxul sanguin. . kinetoterapeutului şi psihologului pacientul va putea continua tratamentul acasă. mers cu bicicleta în aer liber sau pedalat la bicicleta de interior. În continuare sub atenta coordonare a medicului curant. în final este indicat să se lucreze până la înot de 30 de minute. precum realizează o mai mare flexibilitate. mediul acvatic este cel mai potrivit pentru aceasta categorie de pacienţi..Pilates pentru efectele benefice în diminua durerea şi creşterea forţei musculare. având un avantaj important faptul că nu solicită articulaţiile. se face o plimbare de cel puţin 1 oră pe zi de 3 sau 4 ori pe săptămână. . îmbunătăţirea stării generale reducerea stressului informarea despre fibromialgie. iar plimbare.stretching în scopul întinderii masei musculare. .aerobic – low-impact este extrem de util pentru creşterea pragului de durere in fibromialgie.bicicleta. A doua zi. din punct de vedere psihologic. .2 minute. . Se începe cu exerciţii uşoare în apă 1 . Se pastrează adăugarea de 1 sau 2 minute pe zi. se poate alterna cu jogging lent. foloseste ca mijloc principal exerciţiul fizic sub diferite forme.înot în diferite stilui. în cadrul tratamentului de întreţinere. Obiectivele şi mijloacele utilizate în tratamentul de întreţinere sunt asemănătore celor din tratamentul iniţial.

necesar sau dorit de pacient. este alcătuit în funcţie de: . Altă componentă importantă a tratamentului este evitarea sau limitarea factorilor favorizanţi sau stressanţi care accentuează simptomatologia. se recomanda discutarea lor cu medicul curant. Având în vedere faptul că simptomele fibromialgiei apar şi dispar. astfel în cazul în care acestea nu ajută să se aplice de măsuri corespunzătoare. Este posibil ca efortul pacientului să nu fie bine dozat. somnul insuficient. este dificil de analizat dacă un anumit tratament funcţionează sau nu. Se vor evita exerciţii sau activităţile care implică sărituri (dans. Dacă apar simptome noi sau cele prezente se accentuează. Este foarte important să creştem progresiv cu fiecare exerciţiu timpul de lucru. Fibromialgia nu este o boală progresivă şi nu duce la disfuncţii fizice permanente. kinetotarapeutul si psihologul. etc). aceştia pot reevalua tratamentul.tehnici de relaxare. exerciţiile fizice produc creşterea secreţiei de serotonină şi adrenalină. Kinetotarapia este una dintre cele mai importante tratamente pentru fibromialgia. Pacienţii pot răspunde 44 . frecvente la pacienţii cu fibromialgie. astfel că pacientul poate trece prin perioade în care se simte mai rău decat de obicei. Simptomatologia poate fi debilitantă. medicaţia poate fi ajustată sau se pot încerca medicamente noi. Astfel că.adaptabilitatea şi modificările pe care le-ar putea face. Este necerară evaluarea în dinamică a tratamentului de către medicul curant.. dar după ce sunt folosite încep să aibă efect prin faptul că pacienţii se simt mai puternici şi mai sănătoşi. O mare importanţă trebuie acordată semnelor de depresie sau anxietate. baschet. . .severitatea simptomelor. Simptomele fibromialgiei sunt prezente în pusee. Pacienţii pot prezenta şi alte afecţiuni articulare sau musculare (artrita reumatoidă sau lupusul). care sunt inhibitori ai durerii fizice. pacientul să facă prea multe exerciţii fizice sau prea puţine. prin urmare este importantă continuarea pe termen lung a tratamentului.posibilitatea de a produce tulburări în viaţa persoanei. kinetoterapeut şi psiholog pentru a observa eficienţa acestuia. stressul fizic sau emoţional şi epuizarea se pare că sunt factori favorizanţi în fibromialgie. Vremea rece sau umedă. care trebuie cuprinse în protocolul de tratamentul de al pacienţilor respectivi. oboseala. Protocolul de tratament. Acestea apot fi tratate cu succes dacă sunt recunoscute şi discutate cu psihologul. Exerciţiile pot fi grele şi dureroase la început. Este posibil ca modificarea simptomatologiei să fie corelată şi cu alte afecţiuni în afara de fibromialgie.

dintr-un plan de tratament mai mare care se axează pe kinetoterapie şi alte tipuri de tratament. ca acupunctura sau electroacupunctura. care pot ajuta în momentul puseului şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. pot reduce durerea şi pot ameliora tulburările de somn întrun puseu. pacientul trebuie să se informeze şi să discute cu medicul curant despre intenţiile de a urma tratamentu respectiv. Cele mai bune rezultate le are pacientul care participă activ la propriul tratament. pot ajuta la scăderea stressului. vitamine. Alte tratamente care pot fi folosite în cazul fibromialgiei includ stimularea electrica transcutanată a nervilor. Având în vedere că fibromialgia este o boală atât de greu de tratat. 45 . Antialgicele narcotice şi somniferele care duc la dependenţă sunt folosite rar în tratamentul fibromialgiei. În general. reflexoterapia. Acestea pot întrerupe periodicitatea simptomelor. Pacientul poate descoperi una sau mai multe terapii alternative sau complementare care ajuta simptomatologia. tratamentul medicamentos nu este foarte folositor pentru fibromialgie. suplimente dietetice. etc. Terapii complementare sigure. de obicei. Tratamentul fibromialgiei presupune colaborare între specialisti. de obicei. fitoterapie. Trebuie ajustat stilul de viata astfel încât să includă tratamentul. ajută la ameliorarea sau controlul simptomelor fibromialgiei. Pacienrtul trebuie să aibă răbdare şi să fie conştient de faptul că tratamentul continuu. poate fi tentant să se abordeze un tratament care promite multe dar în realitate să nu fie atat de eficient. evaluare în dinamică şi continuitate în timp. Terapia complementară prezintă o gamă de tratamente specifice pentru fibromialgie. în special programele de kinetoterapie care necesită să fie executate regulat. Înainte de a încerca o terapie alternativă. dar fac parte.diferit la fiecare tip de tratament şi de aceea necesită timp şi trebuie abordate tratamente diferite pentru găsirea celui potrivit. scad contractura musculară şi ameliorează starea generală a pacientului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful