Kinetotarapia în afecţiunile reumatice - master – L.P.

1 – Examenul clinic al bolnavului reumatic Examinarea bolnavului reumatic va cuprinde:  Examenul subiectiv:  Modalitatea de debut – acută sau progresivă, bolile reumatismale inflamatorii au debut acut unic sau în pusee, pe când bolile reumatismale degenerative debutează şi evoluează progresiv, iar unel boli reumatismale au un debut acut după un efort prelungit.  Prezenţa în antecedente a unor infecţii de focar (faringiene, intestinale etc.) legate de debutul sau evoluţia bolii.  Durerea – în bolile reumatismale inflamatorii durerea este premergătoare modificărilor anatomopatologice articulare. Se va lua în considerare: - sediul; - intensitatea; - caracterul (arsură, crampă etc); - frecvenţa (continuă, perioade de acalmie); - durata (minute, ore, zile); - fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip mecanic; - fixă sau migratoare; - factori agravanţi (ortostatism prelungit, mers pe teren accidentat, urcat-coborât); - durere diurnă sau nocturnă; - simetrică sau asimetrică. Examenul obiectiv:  Inspecţia, din ortostatism, mers sau culcat, se vor urmării: statura, constituţia, stare de nutriţie. - postura generală – deviaţii ale coloanei, deviaţii ale articulaţiilor periferice; -postura segmrntară, cu etiologie diferită – posttraumatică, reumatismală inflamatorie, neurologică, mărire de volum a articulaţiilor (hidartroză, hemartroză); -examinarea tegumentelor – erupţii cutanate, edem.  Palparea, se poate constata prezenta unei: atrofii musculare, hipotonii, atonii musculare, retracţii tendino-musculare, temperatura cutanată.
1

 

 Mobilizarea, cuantificarea gradului de mobilitate a unei articulaţii este foarte importantă în aprecierea a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile trebuie să vizeze: - detrminarea masei musculare (hipotrofie, atrofie, hipertrofie, alungire sau scurtare); - determinarea forţei musculare; - determinarea gradului de libertate, de mişcare.  Examenul paraclinic investigaţii biologice; investigaţii imagistice – radiografie, ecografie, artroscopie etc. În procesul de evaluare orice metodă folosită trebuie să posede patru calităţi: să fie simplă; să fie reproductibilă pentru observatori difeiţi; să reflecte starea clinică a pacientului, -să fie sensibilă (capabilă să facă distincţia între un tratament util şi un tratament ineficace). În depistarea unei metode de evaluare utile unui scop, trei caracteristici sunt esenţiale: descrierea a ceea ce se consideră „normal“, cu explicaţii clare; cotaţia să utilizeze un număr de grade limitat; itemii folosiţi să fie în număr redus. O evaluare eficientă permite evitarea unor metode de evaluare inutile. În acest sens, în prima etapă, evaluarea se va raporta la cunoştinţe despre: • patologia subiectului; • teritoriul anatonic afectat. Pentru a înţelege mai bine evaluarea bolnavului reumatic este necesar sa clarificăm unele noţiuni: deficienţe – structuri, organe; incapacitate – persoane; handicap – în contextul socio-economic, rolul social al unei persoane. De exemplu: goniometria articulaţiilor genunchilor arată o pierdere de amplitudine şi evidenţiază semnalmente de durere, frecvent. Incapacitate de a coborâ scările normal, trebuie să încerce să coboare câteva scări. În acest sens evaluarea kinetică a bolnavului reumatic va cuprinde: A. Evaluarea iniţială a deficienţelor • deformaţiile structurilor anatomice; • mobilitatea articulară (goniometrie)
2

• forţa musculară. B. Evaluarea iniţială a incapacităţilor • aptitudini gestuale (incoordonare, dismetrie) • activităţile zilnice uzuale (ADL) • capacitatea de a-şi îndeplini activitatea profesională. În alegerea metodelor utile trebuie să stabilesc cu precizie ce trebuie să măsor pentru a pune în evidenţă incapacitatea de care suferă pacientul, iar în viitor să imi permită să observ rezultatele. Examenul coloanei vertebrale În practica terapeutică coloana vertebrală trebuie privită ca un întreg şi apoi trebuie examinat fiecare segment al său în parte. Repere anatomice : - foseta subocipitală (corespunzătoare atlasului); - apofizele spinoase C4 şi C5 (care sunt mai retrase) şi C7 (cea mai proeminentă); - spinele omoplatului (se găsesc la nivelul vertebrei D2); - crestele iliace (orizontala care le uneşte trece prin dreptul vertebrei L4). Inspecţie în poziţie ortostatică coloana are o proiecţie rectilinie în plan frontal; în plan sagital se identifică trei curburi fiziologice: ° lordoza cervicală – la nivelul lui C3 are o săgetă de 4 – 6 cm; ° cifoza dorsală, ° lordoza lobbară – la nivelul L2 are o săgeată de 3 – 4,5 cm. Palpare Coloana se palpează în condiţii de relaxare musculară. Se pot evidenţia contracturi sau retracturi musculare, edem etc. coloana vertebrală cervicală şi lombară se palpează în decubit ventral; - coloana vertebrală dorsală se palpează din poziţia aşezat pe un scaun cu spătar, cu faţa la spătar, braţele sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe braţe. Percuţia Poate declanşa durere în punct fix sau la mai multe nivele. Se execută vertebral şi paravertebral. • semnul Seze „soneriei“ - percuţia în ortostatism a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în membrul inferior afectat (lombosciatică). Mobilitatea coloanei vertebrale
3

Se apreciază mai întâi global şi apoi pe segmente. Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care poate realiza au valori de: flexie 110° - 135° extensie 50° - 75° lateralitate 60° - 80° rotaţie 75° - 105°. Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală de tip cifoză, aproximativ 35°; curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 40° - 50°. Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor intervertebrale, când coloana vertebrală este dispusă vertical. a) Segmentul cervical Este cel mai mobil segment, mişcările posibile în acest segment sunt: - flexia – extensia capului – aceste mişcări însumează mobilitatea în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează o amplitudine în flexie de 30° - 45°, din care primele 20° sunt în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu goniometre speciale sau prin evaluara, în centimetrii, a distanţei dintre diferite repere anatomice. - înclinarea laterală, măsoară 40° - 45°, din care 15° - 20° în articulaţia atlantooccipitală; - rotaţia capului (stânga – dreapta) are o amplitudine de 45° - 70°, fără participarea articulaţiei atlantooccipitale cu al cărei aport amplitudinea creşte; - circumducţia, este o mişcare combinată. Flexia • indicele menton – stern (N = 0) - pacientul în ortostatism sau aşezat, execută flexia capului, încearcând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanţa dintre bărbie şi stern în cm. Se are în vedere că felxia antrenează şi coloana vertebrală dorsală până la D5. Extensia • indicele occiput – perete (N = 0) -pacientul în ortostatism cu spatele la perete, se execută extensia capului, încercând sa atingă peretele cu occiputul. Se măsoară distanţa dintre perete şi occiput în cm. Înclinare laterală
4

• indicele deget – sol ( Tomayer N = 0) . Se măsoară distanţa dintre degetele mâinii şi sol/vârful picioarelor în cm.pacientul în ortostatism sau aşezat. b) Segmentul toracal (dorsal) Nu există o mobilitate a coloanei vertebrale toracale propriu-zisă întrucât în dinamica sa implică participarea asociativă a coloanei cervicale sau lombare.25°. .extensia. se notează diferenţa. • aprecierea unghiului – 40° .30° şi este aproape imposibil de a o aprecia obiectiv. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. Coloana vertebrală dorso – lombară.este implicat şi segmentul lombar. se măsoară distanţa dintre acromion şi tragus. La fel se execută şi în cazul flexiei laterale spre dreapta. 30° .45° pentru fiecare parte. . . se execută flexia trunchiului până când degetele mâinii ating solul/vârful picioarelor. mişcările în acest segment sunt reprezentate de: . este mai limitată.înclinarea laterală (stânga – dreapta) este de 20° . . apoi se execută un expir forţat. execută un inspir forţat. după care se măsoară din nou distanţa dintre acromion şi tragus în cm. pacientul execută mişcarea de înclinare laterală spre stânga.în mod normal diferenţa între rezulttul obţinut iniţial şi cel obţinut după ce sa executat flexia laterală trebuie să fie de aproximativ 1 / 2.rotaţia (stânga – dreapta) este de 30° .90°.pacientul în ortostatism. din care 50° în segmentul dorsal şi 40° în segmentul lombar.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.• distanţa acromion – tragus . Se măsoară unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor în grade. execută înclinarea laterală a capului spre stânga.flexie. măsoară 80° . .pacientul în ortostatism sau aşezat. Se măsoară perimetrul toracic în inspir forţat şi apoi în expir forţat. • indicele Schober dorsal 5 .se urmăreşte poziţia umerilor să fie fixă. Flexia .45° . Expansiunea toracică • indicele cirtometric (N = 6 cm) .

se poate realiza cu un goniometru special • metoda Klapp (N = 2 – 3 cm) .pacientul în ortostatism.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. . se procedează la fel şi în partea stângă.în mod normal distanţa creşte de la aproximativ 27 – 30 cm cu 3 – 4 cm. Flexia • indicel Schober lombar . se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. se execută extensia coloanei lombare. în cm. execută extensia maximă a trunchiului. se măsoară apropierea celor două puncte. Extensia Cu participarea coloanei cervicale. Se măsoară distanţa dintre cele două puncte în cm. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. 6 .pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. se execută înclinare laterală spre dreapta şi se notează din nou punctul corespunzăror degetului medius. Se măsoară distanţa dintre C7 şi D12. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). Rotaţia dorso – lombară .un segment mobil. antrenând în mobilizare şi celelalte segmente ale coloanei şi chiar articulaţiile coxo-femurale. se măsoară din nou distanţa dintre cele două puncte. se execută flexia maximă a trunchiului. se execută flexia maximă. Înclinare latareală (stânga – dreapta) . c) Coloana vertebrală lombară .pacientul în decubit ventral. Se măsoară distanţa dintre planul banchetei şi nivelul vertebrei D1. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. Extensia • indicele Schober lombar inversat . Normal distanţa trebuie să crească cu cel puţin 5 cm. În mod normal distanţa se micşorează cu cel puţin 3 cm. nu se execută extensie în segmentul lombar. se ia punct de reper punctul de pe faţa laterală a coapsei corespunzător degetului medius cu membrul superior extins.pacientul în decubit lateral se tentează mobilizarea bazinului într-o direcţie şi a toracelui în direcţia opusă.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi..

ridicarea pasivă a membrului inferior extins. • semnul Lery sau Neri .pacientul în şezând la marginea patului. decubit. un membru inferior în afara planului iar celălalt hiperflectat din coxo-femurală. • semnul Gaenslen (pe flexie) .în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei. se apasă (cu tendinţă de depărtare) la nivelul spinelor iliace antero-superioare de către examinator. apare durere la nivelul membrului inferior pe faţa posterioară a coapsei.Articulaţia sacro – iliacă are o mobilitate foarte redusă. Examinări privind evidenţierea afectării vertebrale -durere în memebrul inferior ori de câte ori se creează o modificare de tensiune între duramater şi discul intervertebral.pacientul în decubit dorsal. de către examinator (se tractează nervul sciatic). manevra pune în tensiune articulaţiile sacroiliace şi declanşează durerea. • semnul Lassegue (semn radicular) . 7 - . aşezat. se execută extensia membrelor inferioare cu genunchi extinsi. apare durere în articulaţia sacro-iliacă. execută hiperextensie membrul inferior liber. flexia bruscă a capului determină durere lombară sau în membrul inferior (mişcarea tracţionează ascendent duramater).pacientul în ortostatism. sub 60°.este o manevră de tip Lasegue combinat cu flexia piciorului la unghiul maxim nedureros (punerea în tensiune a ischiogambierilor) • semnul flepping (echer) .în decubit lateral cu membrul homolateral flectat. sensibilitatea dureroasă la mişcările de flexie şi extensie poate fi testată. apare durere în articulaţia sacroiliacă de partea membrului inferior flectat (în afectare inflamatorie). Mişcarea este dificilă sau imposibilă în cazul unei afectări vertebrale. care iradiază pănă sub genunchi. • semnul Bragard . • semnul Menell (pe extensie) . • semnul trepiedului -în decubit dorsal.

poziţia funcţională : braţ în abducţie la 60°.• semnul Lasegue inversat . etc. .P. funcţia de stabilitate a genunchiului în mers. • scăderea forţei musculare cu urmări asupra capacităţii funcţionale specifice fiecărei articulaţii (ex. funcţia de prehensiune a mâinii.obstacol subacromial dureros la 45° în abducţie.).mobilitatea umărului se explorează în mod pasiv şi activ. semnul este pozitiv atunci când declanşează durere de partea anterioară a coapsei (prin punerea în tensiune a nervului crural). Articulaţia umărului . Picior şi Gleznă Examenul articular Modificarea mobilităţii articulare se poate face în mai multe sensuri : • limitarea de mobilitate (importantă mai ales în evoluţie) poate fi de cauză: ° intraarticulară (distrugere de cartilaj articular. . 2 – Examenul clinic al bolnavului reumatic. Cot. • mişcări posibile în alte planuri decât cele fiziologice determinând instabilitate articulară. antepulsie 10 – 45°. corpi străini) ° extraarticulară (scurtări tendinoase. rotaţie 0°. comportă recuperarea integrală a unui complex de cinci articulaţii strâns legate dinpunct de vedere biomecanic.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică.pacientul în decubit ventral.recuperarea funcţională a mişcărilor umărului (articulaţia cu cel mai mare grad de libertate din organism). • mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este apreciabil mai mare decât valorile recunoscute ca normale. L. osteofite. contracturi musculare. etc. • semnul Dawbarn – tendinita supraspinosului . • semnul Neer – tendinita supraspinosului 8 . . se execută flexia gambei pe coapsă. Mână. diferenţiindu-se astfel o suferinţă a părţilor moi extraarticulare de suferinţe de cauze intraarticulare.). Genunchi. Şold. Umăr.

• nu este posibilă rotaţia externă . ° în artrodeze : pumn în extensie 20 – 25° şi uşoară înclinaţie cubitală. cu cotul la 90°. .) .umărul pseudoparalitic.bilanţul sintetic (global) : • ducerea mâinii la gură – pentru flexie. gestualitatea profesională. • semnul Yergason – tendinita bicipitală. . durere la flexia braţului cu cotul extins şi antebraţul în supinaţie.între 15 – 60° mişcarea poate fi executată. Mâna -orice alterare a elementelor structurale ale mâinilor poate compromite parţial sau total unele din funcţiile lor complexe. • ducerea mâinii în regiunea lombo – fesieră – pentru extensie. în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive – umărul pseudoparalitic. se recomandă fixarea pumnului în „cârlig” : pumn flexie 10 – 15° şi degete în flexie. mai ales la mişcarea contrată – tendinita supraspinosului. • prezintă un arc dureros în abducţie 30 – 40°.braţul cade pe lângă corp. însă peste această valoare. • ţinerea unei tăvi pe palmă – pentru supinaţie. • semnul Speed – tendinita bicipitală. durere la supinaţie contrată.poziţia funcţională : flexie 80 – 90° în pronosupinaţie. ci numai ajutat. • semnul Moseley – umărul pseudoparalitic.- - - -durere la ridicarea braţului în poziţie neutră cu fixarea umărului de către examinator. ° când funcţia degetelor este compromisă. Articulaţia cotului . • răsucirea cheii în broască în sens antiorar – pentru pronaţie.examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. etc. . • ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă.uneşte extremitatea inferioară a humerusului cu extremităţile superioare radio – cubitale şi condiţionează o serie de mişcări esenţiale (ducerea alimentelor la gură.poziţia funcţională : pumn în extensie 25 – 45°. . 9 . pacientul nu poate face primele 15° ale abducţiei. „salutul roman”.

examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios.. -se evaluează aspectul şi mobilitatea articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene. • prehensiunea subterminală – între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală. • măsurarea celor două membre inferioare (lungimea. flexia sau extensia forţată – dureroase. 10 amplă în radioscafoidiană.1999) : • prehensiunea terminală – între extremitatea pulpei policelui. • prehensiune subtermino-laterală – între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget (mai frecvent a indexului). • prehensiunea palmară – între palmă şi ultimele patru degete şi police.se caracterizează printr-o stabilitate superioară şi o mobilitate mai redusă (compensată parţial de către coloana lombară). în particular a indexului. flexie de câte 10° în . circumferinţa coapselor. Articulaţia şoldului . • iliopectinee : abducţia cu flexie a coapsei.tipuri de prehensiune (după Cordun M. • prehensiunea prin opoziţie digito-palmară între palmă şi ultimele patru degete.se apreciază sensibilitatea burselor : • trohanteriană : mişcări de rotaţie internă cu flexie – dureroase. • testarea bilanţului muscular (flexie – psoas – iliac.) • examinarea mersului. examenul funcţional : • efectuarea bilanţului articular – prin măsurarea goniometrică a fiecărei mişcări cu specificaţia că flexia şi extensia se vor măsura atât cu genunchi flectaţi cât şi cu genunchi extinşi.° police : anteflexie maximă şi abducţie scafotrapezoidiană şi trapezometacarpiană. . . • prehensiunea latero-laterală – interdigital între feţele laterală şi medială a două degete apropiate. etc. iar rotaţiile atât în extensie cât şi în semiflexie.provoacă durere. aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget. . metacarpofalangiană şi interfalangiană. extensie – fesier mare. când este tridigitală. iar abducţiile şi adducţiile doar cu membrele inferioare în extensie. • ischiogluteală : poziţia şezând . sau pulpele a două degete. simetria feselor).

° degete în ciocan. • aspectul curburii plantare (podogramă) : prăbuşirea plantei – platfus. • se studiază : staţiunea bipodală.examenul clinic şi funcţional : • genu – valgum – în ortostatism.Articulaţia genunchiului . din faţă se măsoară distanţa intercondiliană cu maleolele în contact. ° sprijin numai pe antepicior – picior equin congenital sau dobândit după imobilizare îndelungată şi retracţie de tendon ahilian. mişcarea de „sertar” (indică o leziune a ligamentelor încrucişate) ° bilanţul articular prin goniometrie.examenul clinic al piciorului : • eventuale diformităţi congenitale : ° polidactilie. accentuarea curburii – picior cav. unipodală. • examenul mobilităţii : ° mişcări anormale de lateralitate. 11 . Piciorul şi glezna .cele 26 de oase ale piciorului realizează u ansamblu mecanic suplu şi rezistent. • genu – varum – în ortostatism.axa diafizei femurale nu este în prelungirea exactă a axei gambei cu care face un unghi de 170 – 175° deschis în afară – genuvalgum fiziologic. ° halomegalie. . . ° bilanţul muscular. • genu – flexum – se observă din profil. . şi mişcarea de genuflexie. ° aplazie de falange. perfect adaptat la ortostatism şi mers. ° stabilitatea antero – posterioară a genunchiului. • genu – recurvatum – se observă din profil.posedă în extensie o mare stabilitate. din faţă se măsoară distanţa intermaleolară cu condili femurali în contact. • deviaţia axului gambei : ° picior în valg (în exterior). ° picior în var (în interior).

rar este fulminant.manifestări articulare ca vasculită (afectează mai ales venule şi capilare. Se produc leziuni articulare : . Poliartrita reumatoidă (P. . cu evoluţie progresivă dar cu faze succesive de exacerbări şi remisiuni. cu prindere în principal a extremităţilor centripet. caracterizată de o inflamaţie cronică infiltrativ proliferativă a sinovialei articulare în principal. .afecţiuni musculare (miozită). . . Obiectivele kinetoterapiei • realiniamentul şi corectarea axelor articulare în scopul menţinerii paternului mişcării. simetric persistent ducând în timp la deformări şi anchiloze.sinovită.limfadenopatii.leziuni cartilaginoase.examinarea gleznei se face prin testarea mişcărilor active şi pasive posibile – bilanţul articular. Secundar apar şi : .examinarea piciorului – testarea mobilităţii piciorului (mişcările de eversie şi inversie). Clinic boala se caracterizează prin sinovită. rar artere). . Debutul bolii este de obicei insidios progresiv.R.splenomegalie. mai ales la copii.leziuni osoase. .) Este o boală inflamatorie cronică recurentă.acest obiectiv se urmăreşte încă din perioada de debut a bolii pentru a evita fixarea articulaţiilor în poziţii vicioase nefuncţionale. . El se realizează prin : 12 . ..noduli subcutanaţi.

Avantajele aplicării de atele şi orteze : . atele mobile. metacarpofalangienele (MCF) în uşoară flexie şi orientare radială. atele ce menţin piciorul în unghi de 90 grade cu gamba.umăr : uşoară abducţie cu uşoară flexie (pernuţă sub axilă). Pentru evitarea acestora : . sunt flexia plantară cu piciorul în var şi degetele flectate. (pernă sub fesier).° repaus articular în timpul puseelor inflamatorii (evitând microtraumatismele generatoare de deformaţii).împiedicarea modificării fibroase a ţesutului conjunctiv inflamat şi fixarea articualţiilor în poziţii vicioase. .utilizarea uni atele nocturne pentru genunchi care să asigure extensia acestuia. evitarea microtraumatismelor gestuale.utilizarea permanentă a unor susţunători plantari care să menţină bolţile piciorului. interfalangienele distale (IFD) libereşi policele în uşoară opoziţie cu prima comisură interdigitală cât mai largă. .şold : uşoară extensie. .gleznă : picior în felxie de 90°.genunchi : extensie. .cot : flexie accentuată (70 . ° posturări realizate cu atele şi orteze.corectoare : în deviţie constituită în timpul activităţii – inele corectoare. 13 .R. Evitarea flexumului de genunchi şi de şold : . . interfalngienele proximale (IFP) în uşoară flexie. . .asigurarea unei întinderi musculare uşoare . anulând forţele deformante.80°) cu uşoară supinaţie.evitarea repausului prelungit în fotoliu cu soldurile şi genunchii flectaţi.realizarea unui suport pasiv ce preia funcţia de susţinere.decubit dorsal – folosirea unor săculeţi de nisip la nivelul genunchilor pentru menţinerea extensiei acestora. Posturi recomandate în perioada acută : .poziţionarea pumnului în extensie uşoară.evitarea încălţămintei cu tocuri înalte. . atela urcând pe antebraţ până la 1/3 medie. Cele mai obişnuite deviaţii ale piciorului în P. . . .folosirea unor atele posterioare noaptea şi în repaus. . .decubit ventral păstrat până la 60 – 90 minute pe zi (intermitent). dar susţinută şi prelungită luptând împotriva contracturii. eventual cu săculeţi de nisip fixaţi la nivelul gleznelor.

Mijloace utilizate în kinetoterapie • perioada acută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei).Pentru prevenirea blocării articulaţiei cotului – atele alternante pe flexie şi pe extensie (schimbate la aproximativ 6 ore). • menţinerea sau creşterea forţei musculare. • menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare pentru a permite menţinerea amplitudinii mişcării în limitele funcţionale. autopasive. deci ântăresc lungul 14 . ° izometrie (pentru menţinerea forţei musculare). La nivelul metacarpofalangienelor. interosoşi au o poziţie anterioară. active.  stretching. pasivo – active. • perioada cronică : ° mobilizarea analitică a articulaţiilor (mobilizări pasive. • perioada subacută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). • recuperarea prehensiunii. skatting. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  hidrokinetoterapie. în mişcarea de flexie – extensie. placa talcată. Mâna Programele reeducative ale mâinii trebuie să ţină cont de rolul important al muşchilor intrinseci (interosoşi şi lombricali).  mobilizări active contralaterale . ° terapie ocupaţională (pentru menţinerea coordonării mişcării) – în special pentru recuperarea mâinii (prehensiune). ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  mobilizări activo – pasive (până la limita funcţională fără apariţia durerii).  mobilizări autopasive. în coordonarea echilibrului tenomuscular al degetelor. active cu rezistenţă). scripetoterapie. etc.

Se pot descrie 4 grupe : • grupa I – a – denumită codificat „mâna cu un singur deget” – este simbolul civilizaţiei moderne „presse – bouton”. Atela va urca pe antebraţ până în treimea medie. • reeducare generală . • grupa a II – a – „mâna cu două degete” – corespunde la o pensă cu două braţe. 15 . ° pentru reeducarea gestuală este necesar adaptarea acestora : deschizător cu pârghie pentru robinet. mai discriminative (apucarea stiloului.flexor şi sunt antagonoşti ai lungului extensor. Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice Nu se poate trece la elaborerea unui program complex de recuperare a prehensiunii. cu repaus nocturn şi intermitent diurn cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie . etc. în perioada puseului acut. sau a pensei. au constatat că 43 de gesturi şi diverse combinaţii între acestea permit exercitarea toturor meseriilor. Delaet şi Lovet analizând 1300 de profesii. indexul şi grupa degetelor III. • grupa a IV – a – „mâna cu cinci degete” presupune folosirea autonomă a fiecărui deget. ân timp ce la nivelul interfalangienelor trecând pe faţa posterioară a mâinii devin sinergici cu extensorul şi antagonişti ai flexorilor.pentru a prevenii apariţia acestei deformaţii sau agravarea ei se va recomanda: să folosească prehensiunea bidigitală termino-terminală. stoarcerea rufelor.schimbări în poziţia oaselor cu nerespectarea axelor. • Grupa a III – a – „mâna cu trei degete”care efectuează prehensiuni mai fine. folosirea robinetului. etc.). fără a face în prealabil o testare a capacităţii funcşionale restante şi fără a dispune de o metodă de control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare. MCF în uşoară flexie şi orientare radială. necesită intervenţia a trei elemente : policele. mâner conic pentru cuţit. Deviaţia cubitală a degetelor . IV şi V. etc). • posturi recomandate : ° posturi pe atele – de repaus. policele pe de o parte şi degetele II – V pe de altă parte. ° în prehensiunea polici-digito-palmară se va evita pronaţia (tăiatul pâinii. IFP în uşoară flexie. IFD libere şi policele în uşoară opoziţie cu primul spaţiu interdigital.

rularea unei feşi în sens radial. pentru a limita extensia IFP. ° tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2.° corectoare – în deviaţie deja constituită. ° direcţionarea corectă a degetelor II. atele mobile. • întărirea flexorului.sunt asemănătoare celor descrise în deviaţia cubitală. în momentul instalării hiperextensiei F2 se va încerca restabilirea echilibrului muscular cu anumite precauţii : ° mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie. prin pierderea acţiunii extensorului falangei 3. prin inele corectoare. 16 . carpului şi aparatului felxor al degetelor. ° în timpul exersării IF în flexie şi a pumnului în extensie. degetele vor fi menţinute în flexie. deoarece cauza cea mai frecventă este afectarea MCF şi subluxaţia lui F1. • reeducare gestuală : ° aceleşi principii ca şi la deviaţia cubitală a degetelor. ° necesitatea mobilizării policelui şi păstrarea spaţiului I interdigital. etc. umăr • mobilizarea pumnului şi degetelor ° nocivitatea hiperextensiei MCF. ° pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei rezistenţe. • întărirea aparatului exetnsor al degetelor. ° în timpul mobilizării pumnului. Obiective . jocuri cu bile de diferite mărimi. în timpul activităţii. • întărirea interosoşilor şi lombricalilor. IV în timpul exerciţiilor de flexie a degetelor. la nivelul MCF. Obiective • mobilizarea articulaţiilor vecine : cot. • posturi de repaus în poziţie funcţională sau repaus al mâinilor (mână peste mână sau mână peste mână cu degetele incrucişate. Ergoterapie .hiperextensia articulaţiei IFP şi flexia concomitentă a articulaţiei IFD. MCF sunt menţinute în uşoară flexie. III. Deformaţia în „gât de lebădă“ . extensorului scurt şi lungului abductor al policelui.

. • reeducare gestuală : ° este afectată în principal opoziţia policelui. Deformaţia în „butonieră“ .). . pensa poli-digitală terminală. etc. fiind ineficientă. • posturi recomandate : . • posturi recomandate : ° în puseu acut inflamator IFP – repaus în atelă. ° orice gest de prehensiune polici-digitală sau polici-digito-palmară va fi precedată de abducţia maximă a policelui. Ergoterapia : . modelare în plastilină.se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu MCF în flexie. care trebuie menţinut cât mai mare. înşirarea mărgelelor pe aţă.exerciţiile se adresează în mod special flexorului profund al degetelor. • reeducare gestuală ° este necesară pentru a prevenii hiperextensia IFD ° prehensiunea obiectelor care necesită priza bi – sau tridigitală se va efectua termino – terminal.cusut. ţinerea în mâini a unei mingi de tenis. împletit cu andrele.activităţi de cusut.Ergoterapia : .repausul mâinilor cu policele în abducţie maximă. menţinând acestă poziţie prin sprijinirea policelui şi a indexului în unghi drept (pe marginea mesei sau laturile unei cărţi). IFD (cuprinderea genunchilor. lut. 17 . etc. Obiective . în poziţie funcţională (intermitent diurn şi nocturn). etc.se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP. ° se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale. ° se urmăreşte spaţiul interdigital police – index. Police în „Z“ . brodat. IFP.paralel se fac exerciţii ale MCF. ° repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii.flexia articulaţiei MCF şi hiperextensia articulaţiei IF. . jocuri cu bile de diferite mărimi.hiperflexia articulaţiei IFP cu hiperextensia articulaţiei IFD (se pierde ecxtensia activă a articulaţiei IFP). croşetat. brodat cu acul.

cu compromiterea gravă a un or gesturi uzuale.R. iar articulaţia MCF va fi menţinută în rectitudine (manuală sau atelă). Picior.în faza incipientă se vor avea în vedere antagonişti scurtului extensor şi anume : flexorul profund al policelui. Genunchi.artritele cronice ale coatelor. Obiective şi mijloace : • combaterea durerii prin : o poziţionări.mobilizarea policelui în abducţie şi opoziţie cu imobilizare articulară IF parţială sau totală pentru a preveni hiperextensia F2. Umăr. evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză în semiflxie.în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie prin atele de repaus articular. o posturări în limite funcţionale. . • refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale prin : o mobilizări pasive. Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă Cot. o mobilizări active cu rezistenţă. când se instalează precoce limitarea extensiei. de obicei în cadrul unei P. lungul abductor şi opozantul policelui. o mobilizări autopasive şi pasivo-active. Şold Articulaţia cotului . Obiective . 18 . o mobilizări active..

chiar şi prin descărcarea articulaţiei pacientul nu mai poate mobiliza articulaţia. o În stadiile I şi II se utilizează cu precădere mobilizări active libere. . .pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia uşor contra greutăţii proprii a membrului superior. o exerciţii de coordonare.pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia numai prin descărcare. Se vor folosi :  exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei cotului.    19 . .• refacerea forţei şi stabilităţii prin : o mobilizări active cu rezistenţă.flexia activă în supinaţie va dăuna articulaţiei.limitarea mişcării de supinaţie duce la insuficienţa aparatului ligamentar şi leziuni ale capsulei articulare.valoarea funcţională a articulaţiei cotului se apreciază printr-un aparat capsulo-ligamentar intact. Mecanic este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată. Mecanic nu este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru flexia şi extensia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru supinaţia şi pronaţia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare. • stadiul III . La mişcări cu contra rezistenţă intervine mobilizarea tipică de „roată dinţată”. Stadiile funcţionale după Seyfried : • stadiul I . • stadiu II .pacientul îşi poate mobiliza singur articulaţia în condiţii fiziologice uşor contra rezistenţă. .modificările sinovial – articulare la nivelul articulaţiei cotului duc. mobilizări pasivo – active . mobilizări pasive. pe de o parte la limitări funcţionale iar pe de altă parte prin interpunerea fosei olecraniene împiedică extensia. De obicei are loc limitarea extensiei totale şi a supinaţiei la diverse grade. o În stadiile III şi IV se utilizează : mobilizări activo – pasive . • stadiul IV .

acest dezechilibru duce la o poziţie de subluxaţiei ventrală a capului humeral. mobilizări active libere. În stadiile III şi IV se urmăreşte: asuplizarea ţesuturilor periarticulare. • stadiul III . în special pe flexori şi rotatori. • stadiul II . Articulaţia piciorului 20 . Stadii funcţionale după Seyfried în zona de încărcare : • stadiul I . La mobilizare contra propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia prin descărcare în limitele amplitudinii mişcării. Subluxaţia cranială a capului humeral este deseori consecinţa slăbirii muşchilor rotatori care de obicei fixează capul în cavitate la mişcări.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv în limitele amplitudini fiziologice şi contra propriei greutăţi. Instabilitatea şi diversitatea tonusului muscular sunt corectate prin antrenament dozat progresiv. mobilizări pasivo – active. tonifierea muşchilor hipotoni. În acest caz apare un dezechilibru muscular cu scăderea flexorilor. Procesele inflamatorii de la nivelul umărului duc la contracturi ale capsulei articulare instalate precoce şi contracturi ale musculaturii înconjurătoare. În stadiile I şi II pentru întinderea şi tonifierea muşchilor se execută : mobilizări active cu rezistenţă. Mijloace : mobilizări activo – pasive. învăţarea mişcărilor compensatorii. • stadiul IV pacientul nu mai poate mişca uşor nici sub descărcare. mobilizări pasive.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv (pe toată amplitudinea de mişcare) contra unei rezistenţe.Articulaţia umărului Funcţia acestei articulaţii va fi fixată printr-un echilibru de forţe al musculaturii din jur.

• limitarea flexiei dorsale prin folosirea de pantofi cu tocuri înalte.modificări funcţionale cu posibilitatea corectării pasive sau corectării active cu descărcare. Obiectivele kinetoterapiei : • menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii la antepicior.).Se numără printre articulaţiile bazate pe ligamente prin care se asigură stabilitatea şi transmisia internă a forţelor. o pierdere a bolţii plantare transversale şi longitudinale cu punerea în supinaţie statică a antepiciorului. În stadiile I şi II pentru : întinderea şi creşterea mobilităţii. pantofi ortopedici. mecanica mersului va fi influenţată şi schimbată. tonifierea musculaturii anexe corectoare: Mijloace : exerciţii cu încărcare. • compensaţia corectă a limitării mobilităţii temporare cu ajutorul susţinătoarelor plantare indicate. • stadiul II . . orteze stabile.piciorul plano – valg (o poziţie în valg în partea posterioară a piciorului.halux – valgus. În poliartrita reumatoidă a piciorului apar modificări tipice : . În stadiul III se utilizează : exerciţii cu descărcare. . talonete corecte la instalarea hipotoniei în muşchiul lungul peronier. 21 . . Insuficienţa sau disfuncţia ligamentară vor produce deformaţiile.pacientul compensează deformaţia sau caută cel de-al treilea punct de sprijin prin flectarea degetului mare care duce la contractarea muşchiului flexor lung al halucelui – favorizează apariţia de halux – valgus.în cazul unei limitări a flexiei dorsale.modificări funcţionale cu păstrarea posibilităţii corectării active sub încărcare. După Seyfried stadiile afectării piciorului sunt: • stadiul I . • stadiul III deformaţii fixe.

în limitele păstrării mobilităţii fiziologice. contracturi în extensie. În cazul în care apare deficit de extensie activă. Împărţirea în stadii funcţionale după Seyfried este : • stadiul I . • decontracturarea în primul rând a muşchiului flexor lung al halucelui pentru a evita halux – valgus. în primul rând a muşchiului lungul peronier şi a muşchiului tibial posterior pentru menţinerea bolţii transversale. • stadiul III . atât în maximă extensie cât şi în maximă flexie: . pe lângă aparatul capsulo-ligamentar.contracturile în flexie pot fi condiţionate de mişcarea capsulei posterioare sau contracturi ale flexorilor genunchiului. atunci cauza este poziţionarea joasă a rotulei sau o hipotonie a muşchiului cvadriceps.pacientul poate mobiliza articulaţia genunchiului numai prin descărcare.pacientul nu mai poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului nici prin descărcare. Instabilitatea ligamentelor laterale e 22 .pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului contra propriei sale greutăţi cu uşurinţă. • stadiul II . • tonifierea musculaturii. Poziţia în var arată o hipotonie a musculaturii laterale. La mobilizare contra propriei greutăţi survine un fenomen tipic de „roată dinţată”. În poliartrita reumatoidă. • stadiul IV . Articulaţia genunchiului Importantă pentru stabilitatea genunchiului este existenţa unui aparat capsuloligamentar intact. apar următoarele modificări tipice: contracturi în flexie. poziţii în var sau valg. .• limitarea flexiei plantare prin înălţarea corespunzătore a părţi anterioare a tălpii pantofului. Musculatura joacă rolul unui stabilizator activ.cauza unor contracturi în extensie poate fi în afara unui hematom şi : o poziţionare înaltă a rotulei sau o scurtare a muşchiului drept femural.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului cu contra rezistenţă. Procesul inflamator de la nivelul articulaţiei genunchiului condiţionează prin inflamare limitarea mişcării.

pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia numai în descărcare. tratarea şi prevenirea contracturii prin mobilizarea rotulei. Este recomandabilă descărcarea articulaţiei cu accesorii sau orteze.tratarea şi profilaxia contracturii prin extensii în diverse stadii în toate sensurile de mişcare. tonifierea musculaturii hipotone. mai ales flexorii. Măsuri terapeutice : orteze externe în cazul insuficienţei ligamentelor. La mişcarea propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”.însuşirea mişcărilor compensatorii la nivelul coloanei vertebrale. . • stadiul II pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra propriei greutăţi a extremităţii. Stadiile după Seyfried sunt : • stadiul I pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra rezistenţă. Măsuri terapeutice : . mai ales extensia şi rotaţia. genunchere.etc.tonifierea musculaturii hipotone. Compensaţia întregului lanţ al disfuncţiei duce la deformarea tipică „pseudo-valg” a articulaţiei genunchiului. 23 . Articulaţia şoldului Siguranţa şi stabilitatea acestei articulaţii este preponderent realizată de musculatură. mobilizări ale articulaţiei genunchiului prin exerciţii dirijate.asigurarea cu accesorii de mers pentru descărcarea părţii opuse ţi purtarea unei greutăţi de partea bolnavă. întinderea musculaturii contractate. întinderea musculaturii contractate. • stadiul III . Modificările inflamatorii reumatice la nivelul articulaţiei coxo-femurale constau în încărcarea la punctele de sprijin ale suprafeţei articulare. contracturi musculare.feşe. . baston. . • stadiul IV pacientul nu poate mobiliza cursiv articulaţia nici în descărcare. Consecinţele sunt disfuncţiile articulare care împreună cu durerea conduc la un mers deformat. Modificări tipice : limitări ale mobilităţii.compusă de către pacient în mers cu ajutorul flexorilor. învăţarea mişcărilor compensatorii. asigurarea cu mijloace ajutătoare pentru descărcare (cârje.).

kinetoterapeutice.  deformaţia „în butonieră“ . hidroterapice. Terapa ocupaţională – în poliartrita reumatoidă distindgem două aspecte.Terapia ocupaţională în poliartrita reumatoidă Este utilă pentru menţinerea capacităţii funcţionale a bolnavului pentru activitatea zilnică la domiciliu. în colectivitate sau la locul de muncă. Ea urmăreşte refacerea mobilităţii articulare sub aspectele : • amplitudinii articulare. etc. o cusut. . o brodat cu acul. • coordonării mişcării.. Terapia ocupaţională – ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului pentru activităţi oarecare. o învârtirea unui titirez în sens antiorar.  deformaţia în „gît de lebădă“ .activităţi recomandate : o cusut. o modelare cu materiale semimoi. Ergoterapia – are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinserţie profesională. o croşetat.acest obiectiv se realizează efectuând diferit sau evitând anumite activităţi cotidiene pentru a evita deformaţiile. • Ergoterapia specifică . • forţei şi rezistenţei musculare.activităţi recomandate : o rularea unor feşe sau altor materiale în direcţie radială. o imprimarea pe diverse materiale folosind ştampilă cu mâner conic.  deviaţia cubitală a degetelor . 24 .activităţi recomandate : o sortareade mărgele de diferite mărimi. o înşirarea mărgelelor pe sârmă sau aţă.cuprinde activităţi adresate deficitului funcţional propriu-zis al pacientului. activităţi care solicită articulaţiile şi musculatura afectată. terapia ocupaţională şi ergoterapia recurg la gestualitatea împrumutată din tehnicile artizanale şi ale vieţii cotidiene. Pe lângă tratamentele medicamentoase.

respectarea pragului dureros.cuprinde metode de efectuare a unor activităţi astfel încât forţele care ar putea produce deformări sau disfuncţionalităţi articulare sa fie reduse. o tava de cuptor : se foloseşte mănuşi de protecţie. .deschiderea şi închiderea robinetelor. . o robinete cu filet (circulare) : se dispune palma pe robinet cu degetele extinse.ridicarea şi transportul obiectelor.folosirea unor poziţii comode. o învârtirea unui titirez în sens antiorar.deschiderea uşilor şi sertarelor.conservarea energiei. se răsuceşte braţul spre degetul mare. o închiderea sertarelor : cu coatele flectate şi palmele orientate spre sol.activităţi recomandate : o rularea unei feşe sau altor materiale în direcţie radială solicitând flexia falangei distale a policelui. . .evitarea posturilor deformatoare.nu trebuie să se iniţieze nici o mişcare care nu poate fi oprită imediat ce sar dovedii că depăşeşte posibilitatea individului. 25 . • Tehnici de protecţie articulară . .evitarea oricărei activităţi care implică menţinerea articulaţiilor în aceeaşi poziţie sau folosirea musculaturii în izometrie pe o perioadă nelimitată de timp. Principii de protecţie articulară : . . . menţinând cotul şi degetele extinse. . se extinde cotul aplicându-se o forţă descendentă din umăr.menţinerea cursei de mişcare şi a forţei musculare.o brodat.orice activitate trebuie întreruptă de perioade de repaus. • Tehnici specifice de protecţie articulară : .deschiderea conservelor. tava nu se ricdică numai cu ajutorul degetelor. . se inchide sertarul prin extinderea coatelor. . ci ne ajutăm de palme şi articulaţiile pumnului şi cotului.folosirea articulaţiilor disponibile mai puternice pentru diversele activităţi. răsucim braţul şi umărul pentru a deschide capacul.folosirea fiecărei articulaţii în planul cel mai stabil anatomic şi funcţional. o borcane cu capac : se fixează palma pe capac şi folosindu-ne de greutatea corpului.  police „în Z“ . se dispune marginea laterală a degetelor mici pe faţa sertarului. . .

. Protocol de kinetoterapie în reumatismul inflamator al mâinii nivelul articulaţiilor punmului (radiocarpiană. carpianometacarpiană) pentru păstrarea mobilităţii şi stabilităţii se va avea in vedere următoarele: • Extensorii pumnului sunt sinergici cu flexorii degetelor în timp ce flexorii pumnuluisunt sinergici cu extensorii degetelor.  la 26 . mâna kinetoterapeutului aplicând rezistenţă pe faţa palmară a mâinii. cu mâna în extensie. tăiatul se transformă din coasere în tragere. mediocarpiană. depăşind marginea mesei. acelaşi exerciţiu. o Mobilizarea activă a flexiei pumnului (contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi al cubitalului anterior) se sprijină antebraţul în supinaţie pe planul mesei.folosirea ustensilelor de bucătărie. o se apucă cuţitul sau telul ca şi un „pumnal“ cu mânerul paralel cu linia apofizelor stiloide. o Mobilizarea activă cu rezistenţă.

mâna kinetoterapeutului opunându-se înclinaţiei cubitale.(contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi a primului şi celui de-al doilea radial). • Mobilizări active ale mişcării de adducţiei a pumnului .înclinaţie cubitală . se aplică contrarezistenţă. o Tonifierea selectivă a cubitalului anterior.(contracţie sinergică a cubitalului anterior şi posterior). Ulterior se fac mobilizări active de extensie. pornind de la poziţia cu palma sprijinită de masă o Mobilizări active cu rezistenţă. contrarezistenţa se va aplica la baza metacarpianului II. acelaţi exerciţiu. • Mobilizări active ale mişcării de abducţie . mâna depăşind marginea mesei. cu împingerea mâinii subiectului în deviaţie cubitală şi extensie. Se sprijină palma şi faţa anterioară a antebraţului pe masă. este afectată articulaţia trapezometacarpiană care pierde parţial extensia şi articulaţia interfalangiană care pierde parţial flexia şi face hiperextensie. În prehensiunea police-digitală se va folosi tipul termino-terminal şi nu cel latero-latarel. contrarezistenţa se va aplica la baza la baza metacarpuanului V în sensul deviaţiei radiale şi extensiei.  La nivelul policelui prin deformaţia „police în Z”. o Mobilizări active cu rezistenţă pe mişcarea de extensie. Se sprijină palma cu faţa anterioară a antebraţilui pe masă. o Pentru tonifierea cubitalului posterior contrarezistenţa se va aplica pe faţa dorsală a metacarpianului V în sensul flexiei şi înclinaţiei radiale. urmărindu-se 27 . o Posturarea la nivelul articulaţiei trapezometacarpiană va urmării realizarea unei ample extensii a policelui. contrarezistenţa se poate aplica global. • Mobilizări active cu rezistanţă. o Mobilizarea activă a extensiei pumnului (contracţie sinergică a primului şi celui de-al doilea radial şi al cubitalului posterior). pe faţa dorsală a metacarpo-falangienelor sau selectiv pe faţa dorsală a metacarpianului II şi III în sensul flexiei şi înclinaţiei cubitale (radialii fiind extensori şi abductori ai pumnului.înclinaţie radială . ţinând în mână obiecte cu un volum progresiv. • Posturarea. mâna kinetoterapeutului opunându-se mişcării de înclinaţie radială. • Mobilizări active cu rezistenţă. se utilizează în perioada acută.o Tonifierea selectiva a marelui palnmar. sau a unei bune abducţii. pumnul în flexie. antebraţul se sprijină pe masă. • Cele mai afectate tipuri de prehensiune sunt priza police-digitală (policeindex) şi priza policedigitopalmară. cubitalul posterior fiind extensor şi adductor. iar în perioada cronică doar pe timpul nopţii şi a repausului diurn.

kinetoterapeutul opune uşoară rezistenţă. o Posturile vor fi realizate la unghiuri mai mari sau mai mici de amplitudine – alternarea flexiei cu extensia. a deformaţiilor deja instalate. antebraţul pe masă. Se cere paicentului să execute extensii în articulaţia trapezometacarpiană şi flexii în articulaţia interfalangiană. 28 . cunoaşterea poziţiei funcţionale a mâinii. o Regula de aur al posturării este studierea mâinii.  Mobilizarea policelui în articulaţiile trapezo-metacarpo-falangiene şi interfalangiene. daca se doreşte posturarea policelui în extensie. Kinetoterapeutul în faţa pacientului.Pacintul şezând la masă. fixând cu policele său pe faţa dorsală articulaţia trapezometacarpiană. o Posturile se pot realiza în atele seriate (cele mai indicate) în faşă gipsată (perioade scurte de timp) şi în atele inamovibile. ele nu trebuie să producă durere. o Posturări pe placa canadiană sau în alte moduri pentru intervale mai scurte de timp de la câteva secunde la 3 – 5 minute. se va introduce şi fixa între police şi index un obiect în unghi drept. . apucă cu priză police-digitală policele pacientului. La nivelul articulaţiei interfalangiene se na urmării prevenirea instalării hiperextensiei. „scai” pe o atelă uşoară în poziţia de imobilizare a mâinii. o Aceste posturi pot fi menţinute de la câteva zile pâna la 1 – 2 săptămâni sau chiar mai mult în cazul atelelor inamovibile. astfel încercându-se rezolvarea poziţionării ei. police în uşoară flexie în metacorpofalangiană şi interfalangiană.  Mobilizări active şi cu rezistenţă.prevenirea pierderii extensiei. mâna în pronaţie. degetele şi policele extinse. abducţiei cu adducţia.Antebraţul împreună cu mâna este fixat cu faşă elastică. iar cu degetele execută extensia pasivă a policelui. Se cere pacientului să menţină acestă postură de la câteva secunde până la 3-5 minute. de câteva ori pe zi. mâna în pronaţie. membrul superior cu cotul flectat. a stadiului clinic şi funcţional în care se află. cu condiţia ca mâna să fie eliberată din aceste atele de câteva ori pe zi şi să se efectueze execiţii specifice. degetele extinse. Se va introduce şi fixa între police şi palmă un cilindru (diametrul 7-8 cm). La finalul mişcării se aplică tracţiuni blânde. apucă cu o mână (priză police-digitală) peste faţa dorsală a palmei pacientului.  Posturarea policelui: . Kinetoterapeutul în faţa pacientului. cu cealaltă mână opune rezistenţă mişcării de extensie a primei falange a policelui. antebraţul pe masă. fixând metacarpul policelui pe faţa sa dorsală.Pacintul şezând la masă. . deasupra articulaţiei metacarpofalangiană.

 La nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se instalează deformaţia de „deviaţie cubitală” a falangelor. -Poziţionarea pumnului (articulaţiile radiocarpiană şi carpienele) în extensie uşoară. împingând şi deplasând.Pacientul şezând. • Mobilizări pasive. Kinetoterapeutul în faţa pacientului apucă cu o mână (priza police-digitală) falanga proximală. instalându-se un flexum. mâinile în supinaţie. • Mobilizările active libere şi cu rezistenţă vor urmării tonifierea extensorii metacarpofalangienelor cu articulaţia interfalangiană proximală uşor flectată şi articulaţia interfalangiană distală extinsă. La nivelul falangelor se instalează deformaţia în „gât de lebădă”. active libere şi active cu rezistenţă au scop combaterea pierderii extensiei în articulaţia metacarpofalangiană şi tonifierea muşchilor extensori. interfalangienele proximale în uşoară flexie şi interfalangienele distale libere. degetele uşor flectate din metacarpofalangiene şi interfalangiene. se cere pacientului să execute extensia degetelor din articulaţia metacarpofalangiană. 29 . Policele va fi în abducţie. .  La nivelul falangelor se mai poate instala şi deformaţia „în butonieră”. Se aşează un obiect la nivelul feţei dorsale a degetelor (săculeţ cu nisip). • Posturările vor ţine seama de deformaţia majoră. metacarpofalangienele în uşoară flexie şi uşoară orientare radială. antebraţul pe masă. -Pacientul şezând. antebraţul pe masă. iar cu cealaltă mână apucă falanga a doua. . • Imobilizarea articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale vor urmării combaterea deformaţiilor menţionate. mâna în pronosupinaţie. în atele. evitând extensia şi accentuând flexia. antebraţul sprijinit pe masă. realizând mobilizarea pasivă a articulaţiei interfalangiene proximale. extinzând degetele sub care se va aşeza un burete. • Posturarea. obiectul. mâna în pronosupinaţie. Se cere pacientului să fixeze faţa dorsală a palmelor pe masă prin împingerea lor în planul mesei. în timpul fazelor acute în perioadele de repaus (nocturn şi intermitent diurn). extensia degetelor făcându-se contra rezistenţei buretelui.Şezând. cu faţa dorsală a degetelor. faşă gipsată sau materiale termoplastice. extinzând la limite normale articulaţia interfalangiană distală şi flectând uşor articulaţia interfalangiană proximală. • Afectează articulaţiile interfalangiene proximale şi interfalangiene distale. iar în articulaţia interfalangiană distală prin pierderea parţială a extensiei. autopasive. prin pierderea parţială a flexiei în articulaţia intefalangiană proximală prin instalarea unei hiperextensii.

• Mobilizările vor avea scop recâştigarea extensiei în articulaţia interfalangiană proximală şi a flexiei în articulaţia interfalangiană distală.Şezând. al aşa-ziselor artrite seronegative. când cunoşinţele în domeniul geneticii şi imunologiei care au făcut un enorm pas înainte. capabilă să intereseze. . mâna în pronosupinaţie.• Afectează articulaţa interfalangienă proximală în flexie (pierde parţial extensia) iar articulaţia interfalangiană distală face hiperextensie cu pierderea parţială a flexiei. mobilizând în flexie falanga distală. Kinetoterapia în spondilita anchilozantă (S.) Spondilartrita achilozantă sau mai simplu spondilita este o boală reumatismală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi oligatorie a articulatiilor sacroiliace. • Mobilizările active libere şi cu rezistanţă vor urmării tonifierea muşchiului scurt extensor pentru o bună extensie a falangei mijlocii. Apoi mută mâinile pe falanga mijocie şi falanga distală. articulaţiile periferice şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinari extraarticulare. Caracteristicile acestui grup sunt: 30 . fixează cu o mână falanga proximală.A. Face parte dintr-un grup de boli reumatismale. • Posturările vor urmării preîntâmpinarea acestor deformaţii. cu frecvenţă şi gravitate diferită. antebraţul sprijinit pe masă. executând în articulaţia interfalangiană proximală extensii repetate. cu cealaltă mână falanga mijlocie. mai bine separat actualmente. precum şi a muşchiului lung flexor pentru pentru o mai bună flexia a falangei distale. Kinetoterapeutul în faţa pacientului.

la inceput nesemnificativă. de intensitate moderată.simptomul principal este lombosacralgia sau lombosciatalgia .absenţa factorului reumatoid absenţa nodulilor subcntanaţi sacroileită cu sau fără spondilită . care s-a instalat în luni sau ani.durerea se reduce la cădură sau după aspirina şi după reluarea activităţii . aspectul unei lombosciatici cu unele particularitati: − nu are o topografie radiculară neta (se încadrează în atipii) − nu depăşeşte genunchiul − poate fi bilaterală. probele de elongaţie sciatică sunt negative 31 . suferindul este un barbat tânăr de 20-30 ani. la nivelul feselor. uneori.durerea lombosacrată din spondilita anchilozantă are unele trăsături caracteristice. a coloanei dorso – lombare şi apoi a coloanei cervicale. redoare matinală şi limitarea mobilităţii. -semnele dominante sunt : durere. cu perioade de relativă acalmie. începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace. se încalţă greu. dar tenace. foarte rar la tineri.aspecte clinice comune (tendinţa la afectare mai curând a articulaţiilor mari decat a celor mici. lombosacrată. mai lateral şi inferior. cărora le corespunde articulaţiile sacroiliace. pentru ca apoi să observe ca este jenat la gesturi uzuale: se apleaca greu. Durerea apare spre ora 3-4 dimineaţa şi trezeşte bolnavul din somn. Alteori. a) prinderea articulaţiei sacroiliace . Uneori durerea din spondilita anchilozanta este localizată în partea inferioară a coloanei vertebrale şi sugerează un lumbago cronic. - Clinic: Simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupată în trei sindroame: • clinic • radiologic • biologic.corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut . dar şi unilaterală cu recidivări pe partea opusă sau evitand o topografie crurală cu orar noctum (ceea ce poate sugera un neurinom) − de cele mai multe ori. În majoritatea cazurilor. Localizarea ei este oarecum diferită. psoriazis cutanat şi unghial infecţii gentitale şi intestinale) agregare familială şi incidenţa crescută a antigenului de histocompatibilitate HLA – B27. care solicită consultul pentru o durere sau o redoare lombară. la ridicarea din pat pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar. . Sindromul clinic -în majoritatea cazurilor evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendent coloana vertebrală.suferinta ia.

inapetenţă. în intervale de latenţă aparent completă.manevre ce evidenţiază această stare ( indice deget-sol.afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau in continuarea afectării regiunii lombare .pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare uneori cu iradiere în membrele inferioare . prin pusee succesive separate. contractură musculară paravertebrală . condrostenale şi sternoclaviculare -aplatizarea toracelui este pus şi pe seama atrofierii muşchilor pectorali 32 .poate apărea deformarea cifotică a coloanei (fig.prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţilor sacroiliace .aceste suferinţe pot fi însoţite de astenie.aceste suferinţe sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulaţiilor interapofizare posterioare. testul Schober.intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare a segmentului .examenul obiectiv evidenţiază un segment lombar rigid.clinic bolnavul acuză dureri toracice. cu ştergerea sau reducerea lordoze fiziologice. flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate. scadere în greutate b) afectarea coloanei . redoarea creşte şi mobilitatea se reduce. 7) cu toracele aplatizat anteroposterior "în expiraţie" .. Schematic. uneori stare subfebrilă. etc) . costocondrale. Aceasta se face uneori pe durata a 1030 de ani. a articulatiilor costovertebrale. dar cu fiecare puseu. extinderea este scindată . suferinţă la care se adaugă limitarea expansiunii toracelui în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal .corespunde fazei de extindere a bolii.

Această modalitate clinic a de evoluţie a fost denumită forma "rizomelică" a spondilitei anchilozante sau forma Strumpel – Pierre Marie -formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: − centrală – Bechterew c) 33 .afectarea articulaţilor centurilor (mai ales a celei coxofemurale) poate fi o modalitate particulară de debut a spondilitei anchilozante sau poate urma afectării coloanei vertebrale . mai ales când tratamentul a fost tarziu început sau incomplet.pot fi întâlnite în cadrul spondihtei anchilozante la o treime din cazuri şi pot surveni fie ca modalitate de debut. probabil legată de artrita interapafizară posterioara şi hipertonia muşchilor anteriori flexori (un dezechilibru între muşchii flexori şi extensori ai rahisului cu predominanţa flexorilor . trebuie să flecteze genunchii . sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului (mai ales flexia şi înclinarea laterală) -în cursul evoluţiei capul se fixeaza în flexie şi se proiectează anterior.clinicienii au denumit forma "scandinavă" a spondilitei anchilozante când această afecţiune debutează prin afectarea articulaţiilor periferice . mai ales la genunchi şi glezne − mai rar o poliartrita trenantă .în fazele tardive ale evoluţiei de stabilizare a procesului inflamator şi. cifoză (dorsală sau dorsolombară) flexia de grade variabile ale articulaţilor coxofemurale şi genunchilor. pentru a privi in sus. fie în cursul evoluţiei unei spondilite anchilozante cu debut central la coloana vertebrală (motiv pentru care s-a facut afirmaţia ca o spondilită anchilozantă cu debut periferic se poate "centraliza". cu sau fără pinteni calcaneeni la examenul radiologic − monoartrita a genunchiului − sindrom oligoarticular localizat.proiecţia anterioară a capului.clinic.. la tinerii peste 20 de ani şi adesea urmată de o generalizare rapidă.bolnavul acuză dureri ce pot iradia spre regiunea occipitală uneori. iar cea cu debut central se poate "periferiza".întâlnită la peste 30% din cazuri este întotdeauna bilaterală. dupa ani de suferinţă. deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică .mecanismul cifozei se invacă şi hipotonia muşchilor extensori ai rahisului. de obicei trenantă. . aşa zisa “în L ” sau “de schior” -există şi posibilitatea anchilozei în rectitudine manifestiiri articulare periferice . afectarea articulatiilor periferice poate irnbraca aspectul de: − talalgie uni sau bilaterală. incât bolnavul.

De eventualitatea lor trebuie ţinut seama în prescrierea şi individualizarea tratamentului.după 10-30 de ani de evoluţie. chiar uşoare. tulburări de conducere (până la bloc atrio-ventricular complet.când coloana vertebrală devine rigidă.coafectarea cardiaca. traumatismele. este luxaţia atlantoaxoidiană care se poate solda cu o tetraplegie .iridociclita uni sau bilaterală. ceea ce pledează pentru o disfuncţie respiratorie de tip restrictiv . poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite anchilozante .complianţa pulmonară este scăzută la bolnavii cu spondilita anchilozantă. ceea ce creşte contribuţia diafragrnei la vehicularea volumului curent . se trece de la respiraţia toracică fiziologica la cea abdominală .Scandinavică d) manifestiiri extraarticulare . re1ativ rară. se poate instala o hipotrofie musculară progresivă mergând până la caşexie . corticoterapiei sau antiinflamatoarelor (diferite infecţii.pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile costovertebrale şi sternocostale. pot fractura coloana ca pe un os lung cu leziuni neurologice grave .− cu prinderea centurilor – Strumpel – Pierre Marie − cu prinderea articulaţiilor periferice . dar şi insuficienţa mitrală.bolnavii se plang de o senzaţie de înţepenire a toracelui. ulcere gastro-duodenale) sunt deseori semnalate în evoluţia bolnavilor cu spondilită anchilozantă.tuberculoza pulmonară datorată mai ales insuficienţei ventilatorii şi mai putin corticoterapiei . urmare fie a valvulopatiei aortice şi/sau a cordului pulmonar cronic.o altă complicaţie. tulburări de ritrn datorită leziunilor miocardice concomitente şi foarte rar pericardita) .mecanismul afectării funcţiei respiratorii în spondilita anchilozantă include o componentă extrapulmonară toracică. se remarcă cel mai frecvent insuficienţa aortică. datorat insuficienţei respiratorii restrictive . 34 .complicaţii1e iatrogene ale rontgenterapiei.cea mai severă complicatie este insuficienţa cardiacă. Probele respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale prin diminuarea volumului curent şi volumului inspirator de rezervă. rezultat al anchilozării articulaţiilor costovertebrale şi sternocostale şi una pulmonară prin procesul de fibroză de grade variabile e) complicatiile spondilitei anchilozante .

de urmăreşte prezenţa limitării de mobilitate . şoldurilor şi cele periferice •stabilirea „restantului funcţional“. . a segmentelor neafectate •înregistrarea în dinamică în fişe a datelor a) observăm aspectul coloanei vertebrale. • indicele Schober lombar inversat (extensie) N<3 cm.cu sau fără flexum compensator de genunchi.bascularea înainte a bazinului.seobţin informaţii cu privinţă la ritmul evoluţiei bolii şi nu în ultimul rând ne oferă posibilitatea de a aprecia eficacitatea tratamentului. .precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al segmentelor prinse în procesul inflamator cronic . • semnul trepiedului. d) mobilitatea coloanei vertebrale. b) măsurarea taliei c) prinderea articulaţiei sacroiliace.cap proiectat anterior. . • semnul Menell (pe extensie). ca şi al articulaţiilor umerilor. .privirea îndreptată spre pământ. cu pacientul în ortostatism se urmăreşte debutul sau prezenţa posturii caracteristice spondiliticului (în perioada de stare) : . .segmentul lombar • indicele Schoner lombar (flexie) N >5 cm.delordozare lombară. . 35 .flexum de sold.cifoză toracală. Examenul clinic va cuprinde : •examenul clinic general pe aparate şi sisteme •examenul coloanei vertebrale în ansamblu şi pe segmente. flectat. corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut. .manevre ce ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei : • semnul Gaenslen (pe flexie).Examenul clinic – funcţional Este important în ceea ce priveşte: .

stadiul evolutiv şi mobilitatea coloanei. • asigurarea unei bune ventilaţii pulmonare quasinormale prin menţinerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. • menţinerea unui bun tonus mscular la nivelul erectorilor paravertebrali ai trunchiului. . . • indicele occiput – perete (extensia) N = 0 cm. • îmbunătăţirea troficităţii generale şi a tonusului neuropsihic. Principiile kinetoterapiei . • indicele cirtometric (expansiunea toracică) N = 6 cm.poziţiile de lucru în cadrul programului vor fi întodeuna dinspre cele cu descărcare ale coloanei vertebrale spre cele cu încărcarea ei treptată. • şold. e) bilanţ articular pentru articulaţiile neafectate • centura scapulară.). Obiectivele • evitarea sau limitarea deformărilor.dozarea efortului va fi în funcţie de factorii fiziologici (FC.tonifierea muşchilor care mobilizeză coloana vertebrală se va face prin exerciţii specifice izometrice sau izotonice în funcţie de gradul de afectare instalat.segmentul dorsal • indicele deget – sol (Tomayer – flexie) N = 0 (implicit şi segmentul lombar). • indicele Schober dorsal (flexie) N > 3 – 4 cm.segmentul cervical • indicele menton – stern (flexia) N = 0 cm (antrenat şi segmentul D5).programele şi exerciţiile vor fi întrerupte la apariţia durerii şi reluate pe un fond dureros moderat. f) bilanţ muscular. • metoda Klapp (extensie) N = 2 – 3 cm. . .programele vor viza întreţinerea mobilităţii restante a coloanei vertebrale atât în amsamblul ei cât şi pe segmente: .. • indicele acromion – tragus (flexie laterală) N ≈ ½ cm. apariţia oboselii. etc. în fazele de acalmie. • evitarea sau limitarea extinderii redorillor şi anchilozelor. 36 . a deposturărilor coloanei şi eventual a şoldurilor. TA. .

la care se adaugă exerciţiile pentru articulaţiile şi segmentele nedureroase. fesierii mari. • 37 . posturările.. psoasiliacul (hipotonia lui susţine delordozarea. o izometrie. menţinerea şi corectarea tonusului muscular : o mobilizări active libere. şoldurilor şi umerilor. musculatura abdominală. mobilizări active cu rezistenţă – pentru umeri şi şolduri se urmăreşte tonifierea marelui pectoral şi întinderi active ale muşchilor ischiogambieri. mobilizări active libere – erectorii trunchiului şi capului. cu accent pe extensie. În practică nu se disociază programele kinetoterapeutice de profilaxie de cele de recuperare funcţională. Mijloacele folosite : • menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului : o posturi corecte în activităţile zilnice folosind menţinerea erectă a trunchiului (şederea pe scaun cu spătar înalt şi contact permanent al spatelui cu spătarul). • menţinerea şi creşterea volumelor respiratorii mobilizate : o înstadiile incipiente se va pune accent pe gimnastica corectivă respiratorie. încercând să se atingă limita extremă. În cazul în care s-au instalat deja deficienţele morfo – funcţionale caracteristice bolii obiectivele de evitare sau limitare a infirmităţilor se transformă în corectare sau compensare a acestora. se adresează coloanei vertebrale. Se execută din decubit ventral. Reeducarea respiraţiei toracale are în vedere conştientizarea mişcărilor cutiei toracice şi ale abdomenului în timpul fazelor respiratorii. .în fazele algice. mobilizări active asistate. 2 saci cu nisip 2 – 5 kg pe faţa anterioară a umerilor şi alţi 2 saci pe genunchi). contractura lui ajută flexumul de genunchi). exerciţii de respiraţie. sunt indicate doar tehnici anakinetice. • menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare: o mobilizări active libere. iar în faza de acalmie se încearcă recuperarea parţială sau totală a mobilităţii şi a tonusului pierdut. şezînd şi ortostatism. acute. poziţie patrupedă.continuarea aplicării programului este obligtorie. o posturi corective (decubit dorsal. o stretching. împiedicând instalarea anchilozelor. pernă mică sub coloana dorsolombară.

kinetoterapeut.Un program kinetic adecvat va trebui efectuat de spondilitic toată viaţa – 2 – 3 şedinţe cotidiene. care reprezintă aproximativ 30 – 35 % dein ventilaşia globală. În special în formele cu cifoze accentuate şi în cifoscolioze testele funcţionale arată acestă tendinţă. -precizarea mijloacelor şi metodelor recuperatorii în concordanţă cu realitatea clinică şi funcţională. a insuficienţei respiratorii şi a codului pulmonar cronic. -utilizarea unor structuri de exerciţii simple care pe măsurăa însuşirii se transformă în acţiuni complexe . a ventilaţiei maxime pe secundă cu 25 – 60 % dar cu uşoară creştere a volumului rezidual şi a capacităţii respiratorii 38 . În practică însă. folosind exerciţii respiratorii localizate. se inregistrează în mod constant o reducere a capacităţii vitale cu 15 – 45 % a capacităţii inspiratorii. cu o durată de 15 – 30 minute şedinţa. independente şi eficiente. -cooperarea dintre bolnav (sau familia lui). Gimnastica respiratorie în spondilita anchilozantă Obiectivele gimnasticii respiratorii în S. • aigurarea unui sincronism între acţiunile muşchilor inspiratori şi expiratori prin reeducarea echilibrată a acestora. • adaptarea sistemului respirator la posibilităţile fiecărui bolnav. În spondilita anchilizantă – forma axială – determină odată cu instalarea anchilizei şi deformării coloanei şi toracelui o disfuncţie ventilatorie restrictivă prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componentei toracice. • menajarea articulaţiilor intervertebrale şi costovertebrale cu menţinerea în limite fiziologice a mobilităţii acestora. foarte rar disfuncţia ventilatorie restrictivă poate conduce la instalarea hipoventilaţiei alveolare. • protejarea zonelor afectate prin dirijrea conştientă a coloanei de aer spre zonele integre. -fermitate în conducerea şedinţelor de recuperare.A. La bolnavii cu S. centurii scapulo – humerale şi hemitoracelui afectat. medic.A. Principii -aprecierea obiectivă a stării generale a bolnavului şi adaptarea lui la programul recuprator. : • prevenirea şi corectarea atitudinilor viciose de la nivelul coloanei vertebrale.

De asemenea. cu reducerea de volum curent – tendinţă generală în disfuncţia ventilatorie restrictivă – face ca spondiliticul să fie mereu la un pas de hipoventilaţie. • • Hidrokinetoterapia în S. de a evita astfel de decompensări prin prevenirea apariţiei bolilor aparatului respirator sau de a le trata cât mai precoce atunci când apar. În stadiile incipiente . Este deosebit de utilă în spondilita anchilozantă putând fi aplicată chiar şi în puseu inflamator acut şi continuată tot mai intensiv odată cu diminuarea acesteia. 39 .exerciţii de reeducare respiratorie toracală reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : .când coloana vertebrală şi articulaţiile costovertebrale nu au fost blocate de evoluţia ascendentă a bolii. Durata unei şedinţe este de aproximativ 20 – 30 minute. Obiective • gimnastică corectivă respiratorie • reeducarea respiraţiei toracale. Expansiunea redusă a toracelui este compensată de mobilitatea crescută a disfragmului care la 3 – 4 cm în respiraţia liniştită sau 6 – 7 cm în cea forţată la subiecţii normali poate să ajungă la 6 cm şi respectiv la 11cm în cazul spondilitei anchilozante. dar care nu se instalează decât în cazul unor boli intercurente bronhopulmanare sau în cazul apariţiei unui sindrom obstructiv. Pe măsură ce boala evoluează iar funcţia cutiei toracice în mecanica ventilatorie scade • reeducarea respiraţiei toracale Mijloace : . distribuţia intrapulmonară a aerului ca şi „closing“ – volumul sunt normale.A.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. Tendinţa de tahipnee. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : .exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. De aici importanţa pentru aceşti bolnavi. complianţa toraco – pulmonară este scăzută.funcţionale.

Dezechilibrele hormonale duc la oboseală. articulaţiile sau organele interne.Hidroterapia menajează structurile entezo – artritice. Fibromialgia Fibromialgia este un sindrom de durere cronică. o fie în sens de contrarezistenţă când mişcarea se execută lateral sau de sus în jos. Avantajele hidrokinetpterapiei :  mobilitate articulară mai bună – căldura apei (32 – 36 grade C) sedează durerile. permiţând modulări de tip analgetic. -fibromialgia este legată de dezechilibrul chimic al creierului care duce la scăderea toleranţei la durere şi la un somn neliniştit cu oboseală în timpul zilei. relaxează musculatura. Se poate executa :  individual în căzi special amenajate în scopul educării analitice a unor deficite funcţionale secundare proceselor inflamatorii – entezo – articulare. în bazine (piscine) terapeutice cu programe conduse şi asistate de kinetoterapeuţi. În 1990.  control mai bun asupra posturii corpului – descărcarea de greutate a corpului în apă (principiul lui Arhimede). dar nu există dovezi suficiente pentru a susţine nici una din aceste ipoteze: . Sensibilitatea exagerată poate fi rezultatul modificărilor chimice din creier sau maduva spinala care controleaza durerea. puncte sensibile localizate şi tulburări de somn. creşte complianţa ţesutului conjunctiv făcându-l mai uşor distensibil.fibromialgia este asociată cu celule nervoase foarte sensibile din maduva spinării şi creier. acest sindrom nu afectează permanent muşchii. tulburări de memorie şi toleranţă scazută pentru durere şi alte simptome. modificări de dispoziţie. fără riscul accentuării inflamaţiei patogene. Fibromialgia se caracterizează prin durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane. adaptate stadiului evolutiv al S. ligamente). nu este o boală sau o afecţiune medicală fiziologică.A.  în grup. Din fericire.  presiunea hidrostatică a apei poate fi utilizată în cadrul exerciţiilor fie în: o sens facilitator al mişcării când mişcarea se execută de jos în sus. Colegiul American de Reumatologie definişte fibromialgia ca afecţiune dureroasă musculoscheletică difuză şi bilaterală apărută de cel puţin trei 40 . slabiciune şi o varietate de alte simptome. Există şi unele teorii despre posibile cauze. -fibromialgia este cauzată de dezechilibrul hormonal al cortizolului şi al hormonului creşterii (hormonul somatotrop).

2 – faţa posterioară.luni şi asociată cu prezenţa la examenul clinic a cel puţin 11 puncte „tender points” (microzone de fibră musculară contractată. gradat.anxietate şi depresie. dar nu se ştie dacă este din cauza depresiei sau consecinţa durerilor musculare. când sunt obosiţi. de cele mai multe ori. . iar dimineaţa se simt obosiţi.prurit (mâncărimi). Fig. Puseele cu oboseală şi dureri musculare sau articulare sunt frecvente. Mulţi pacienţi acuză dureri accentuate la temperaturi scăzute sau umiditate crescută. când nu dorm destul. la sfârşitul zilei uneori pacienţii se simt ca şi cum ar „fi fost bătuţi”. stressaţi sau extenuaţi. . mulţi pacienţi dau impresia de a fi deprimaţi.cefalee. . . uneori trebuie să ia sommifere. Simptome mai rare la persoanele cu fibromialgie pot să fie: .redoare matinală cu durată de mai puţin de o oră. se trezesc de mai multe ori pe noapte. Simptomatologia poate dura de la câteva zile până la câteva luni. Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice şi perioade simptomatice. aceasta aparea.senzaţia de anestezie sau furnicături în mâini şi în alte segmente ale corpului . care interferază cu munca şi activităţile zilnice. punctele “tender points”caracteristice fibromialgiei Varietatea şi severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta. diaree). hipersensibilă) musculotendinoase dureroase. .simptome pseudogripale. . punctele “tender points” caracteristice fibromialgiei Fig.1 – faţa anterioară.tulburări de somn.oboseala. . . .tulburări de memorie şi de concentrare datorate oboselii.tulburări digestive (constipaţie.durerea cronică este cel mai frecvent simptom. 41 . în special după stress fizic sau psihic. pacienţii se plâng ca noaptea nu reuşesc să doarmă.

. în special prin kinetoterapie. Ideal ar fi să se ajungă la o frecvenţă de 4-5 ori pe saptamână. electroterapie. . în speranţa de a întrerupe cercul vicios al toleranţei scăzute la durere. termoterapie pentru scăderea durerii musculare. timp de 20-30 de minute pe zi. Sunt recomandate exerciţiile de mobilitate articulară. durerea intensă sau depresie. pregabalin). îmbunătăţirea stării de spirit şi a funcţionalităţii. dacă există.identificarea factorilor care accentuează simptomatologia. Tratamentul poate include: • medicaţie: . de creştere a forţei musculare şi cele aerobice. . Exerciţiile aerobice trebuie să fie la început mai puţin intense. apoi stretching pentru fiecare grup muscular. deoarece după o perioada devin ineficiente şi pot agrava tulburările de somn. ar trebui făcute de minim 3 ori pe saptamână. 42 . Programul kinetic poate începe cu cu exerciţii de mobilitate. • kinetoterapie. Ca să fie eficiente. Ei trebuie încurajaţi să lucreze la nivelul maxim fără să-şi agraveze suferinţa. anticonvulsivantele. .scăderea durerii şi senzaţiei de redoare. exerciţiul fizic este unul dintre cele mai bune remedii pentru scăderea durerilor. hipnoticele nonbenzodiazepinice. Daca pacientul a fost diagnosticat recent cu fibromilagie.pentru diminuarea durerii se pot folosi medicamente din clasa analgeticelor şi antiinflamatoarelor nesteroidiene miorelaxante şi antiepileptice (gabapentin.infiltraţii cu anestezice locale (lidocalina 1%) când durerea este localizată în special la nivelul punctelor de tensiune. Cele mai eficiente par să fie pregabalinul şi tramadolul. Exerciţiile trebuie să se facă în sigurantă. depresiei şi altor simptome specifice fibromialgiei. Unii pacienţi este posibil să nu ajungă niciodată la un astfel de nivel.reducerea treptată a stressului. • masaj. ei vor fi nevoiţi să-şi ajusteze munca şi stilul de viaţa în funcţie de severitatea simptomelor. astfel. nivel la care se poate ajunge după mai multe luni. tratamentului initial are ca obiective şi mijloace: . .Simptomele pot fi controlate prin tratament. urmând să crească progresiv în intensitate. oboselii. agoniştii de dopamină. Tratamentul în fibromialgie este concentrat pe abordarea durerii.pentru ameliorarea tulburarilor de somn. multă lume nu răspunde o serie de tratamente aplicate. dar nu sunt de durată. Sedativele care creează dependenţa trebuie evitate. Tratamentul medicamentos este indicat pentru tulburarile de somn.identificarea tulburărilor de somn. crioterapie. fără creşterea durerii. Din păcate. sunt folosite medicamente precum antidepresivele.

dar şi pentru anxietate un alt simptom al fibromialgiei. kinetoterapeutului şi psihologului pacientul va putea continua tratamentul acasă.Yoga este recomandată nu numai pentru durere. . în cadrul tratamentului de întreţinere.2 minute. . Obiective şi mijloace: reducerea durerii şi a altor simptome. . • psihoterapie. să vadă evenimentele dintr-o perspectivă luminoasă şi constructivă. Obiectivele şi mijloacele utilizate în tratamentul de întreţinere sunt asemănătore celor din tratamentul iniţial.bicicleta. se face o plimbare de cel puţin 1 oră pe zi de 3 sau 4 ori pe săptămână.masaj terapeutic 43 . Mers apoi alergare uşoară.. să aibă încredere în propriile abilităţi. A doua zi. . creşte fluxul sanguin. să controleze stressul. în general este indicat să efectuaţi acest exerciţiu timp de 60 de minute.alergare . precum realizează o mai mare flexibilitate. . din punct de vedere psihologic. se adaugă un minut. Se pastrează adăugarea de 1 sau 2 minute pe zi. Se începe cu exerciţii uşoare în apă 1 . până când se ajunge la 60 minute de mers pe zi. mediul acvatic este cel mai potrivit pentru aceasta categorie de pacienţi. executat cu o dutrată de până la 20 secunde.înot în diferite stilui. Tratamentul de întreţinere (la domiciliu) este esenţial pentru tratarea fibromialgiei. se face acest lucru atât timp cât pacintul se simte confortabil. În continuare sub atenta coordonare a medicului curant.se începe cu un mers lent de 5 minute în prima zi. .mersul . în final este indicat să se lucreze până la înot de 30 de minute.aerobic – low-impact este extrem de util pentru creşterea pragului de durere in fibromialgie. îmbunătăţirea stării generale reducerea stressului informarea despre fibromialgie.după ce se poate face confortabil un mers pe jos 3 sau 4 ori pe săptămână.• hidrokinetoterapia. se poate alterna cu jogging lent. . . foloseste ca mijloc principal exerciţiul fizic sub diferite forme. având un avantaj important faptul că nu solicită articulaţiile. terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile.stretching în scopul întinderii masei musculare. Când se ajunge la acest punct. iar plimbare. Aceasta ajută la scăderea anxietăţii. mers cu bicicleta în aer liber sau pedalat la bicicleta de interior. .Pilates pentru efectele benefice în diminua durerea şi creşterea forţei musculare. Kinetoterapia.

somnul insuficient. Pacienţii pot prezenta şi alte afecţiuni articulare sau musculare (artrita reumatoidă sau lupusul). Acestea apot fi tratate cu succes dacă sunt recunoscute şi discutate cu psihologul. Se vor evita exerciţii sau activităţile care implică sărituri (dans. se recomanda discutarea lor cu medicul curant. Astfel că. Simptomatologia poate fi debilitantă. oboseala. aceştia pot reevalua tratamentul. exerciţiile fizice produc creşterea secreţiei de serotonină şi adrenalină. stressul fizic sau emoţional şi epuizarea se pare că sunt factori favorizanţi în fibromialgie. kinetotarapeutul si psihologul. prin urmare este importantă continuarea pe termen lung a tratamentului. Kinetotarapia este una dintre cele mai importante tratamente pentru fibromialgia.tehnici de relaxare. Este posibil ca efortul pacientului să nu fie bine dozat. .adaptabilitatea şi modificările pe care le-ar putea face. astfel că pacientul poate trece prin perioade în care se simte mai rău decat de obicei. Altă componentă importantă a tratamentului este evitarea sau limitarea factorilor favorizanţi sau stressanţi care accentuează simptomatologia. astfel în cazul în care acestea nu ajută să se aplice de măsuri corespunzătoare. care trebuie cuprinse în protocolul de tratamentul de al pacienţilor respectivi. Este foarte important să creştem progresiv cu fiecare exerciţiu timpul de lucru. este alcătuit în funcţie de: . Dacă apar simptome noi sau cele prezente se accentuează. Vremea rece sau umedă. Având în vedere faptul că simptomele fibromialgiei apar şi dispar. pacientul să facă prea multe exerciţii fizice sau prea puţine. O mare importanţă trebuie acordată semnelor de depresie sau anxietate. kinetoterapeut şi psiholog pentru a observa eficienţa acestuia. medicaţia poate fi ajustată sau se pot încerca medicamente noi. este dificil de analizat dacă un anumit tratament funcţionează sau nu. Fibromialgia nu este o boală progresivă şi nu duce la disfuncţii fizice permanente. necesar sau dorit de pacient. Protocolul de tratament. care sunt inhibitori ai durerii fizice. baschet. frecvente la pacienţii cu fibromialgie.posibilitatea de a produce tulburări în viaţa persoanei. dar după ce sunt folosite încep să aibă efect prin faptul că pacienţii se simt mai puternici şi mai sănătoşi. .severitatea simptomelor.. Pacienţii pot răspunde 44 . Simptomele fibromialgiei sunt prezente în pusee. etc). Este necerară evaluarea în dinamică a tratamentului de către medicul curant. Exerciţiile pot fi grele şi dureroase la început. Este posibil ca modificarea simptomatologiei să fie corelată şi cu alte afecţiuni în afara de fibromialgie.

dintr-un plan de tratament mai mare care se axează pe kinetoterapie şi alte tipuri de tratament. Tratamentul fibromialgiei presupune colaborare între specialisti. scad contractura musculară şi ameliorează starea generală a pacientului. reflexoterapia. de obicei. poate fi tentant să se abordeze un tratament care promite multe dar în realitate să nu fie atat de eficient. Terapia complementară prezintă o gamă de tratamente specifice pentru fibromialgie. Cele mai bune rezultate le are pacientul care participă activ la propriul tratament. evaluare în dinamică şi continuitate în timp. Pacienrtul trebuie să aibă răbdare şi să fie conştient de faptul că tratamentul continuu. Având în vedere că fibromialgia este o boală atât de greu de tratat. tratamentul medicamentos nu este foarte folositor pentru fibromialgie. pacientul trebuie să se informeze şi să discute cu medicul curant despre intenţiile de a urma tratamentu respectiv. Înainte de a încerca o terapie alternativă. Alte tratamente care pot fi folosite în cazul fibromialgiei includ stimularea electrica transcutanată a nervilor. de obicei. ca acupunctura sau electroacupunctura. Acestea pot întrerupe periodicitatea simptomelor. pot reduce durerea şi pot ameliora tulburările de somn întrun puseu. Terapii complementare sigure. Antialgicele narcotice şi somniferele care duc la dependenţă sunt folosite rar în tratamentul fibromialgiei. În general.diferit la fiecare tip de tratament şi de aceea necesită timp şi trebuie abordate tratamente diferite pentru găsirea celui potrivit. pot ajuta la scăderea stressului. vitamine. suplimente dietetice. în special programele de kinetoterapie care necesită să fie executate regulat. Pacientul poate descoperi una sau mai multe terapii alternative sau complementare care ajuta simptomatologia. 45 . Trebuie ajustat stilul de viata astfel încât să includă tratamentul. ajută la ameliorarea sau controlul simptomelor fibromialgiei. etc. care pot ajuta în momentul puseului şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. fitoterapie. dar fac parte.