Kinetotarapia în afecţiunile reumatice - master – L.P.

1 – Examenul clinic al bolnavului reumatic Examinarea bolnavului reumatic va cuprinde:  Examenul subiectiv:  Modalitatea de debut – acută sau progresivă, bolile reumatismale inflamatorii au debut acut unic sau în pusee, pe când bolile reumatismale degenerative debutează şi evoluează progresiv, iar unel boli reumatismale au un debut acut după un efort prelungit.  Prezenţa în antecedente a unor infecţii de focar (faringiene, intestinale etc.) legate de debutul sau evoluţia bolii.  Durerea – în bolile reumatismale inflamatorii durerea este premergătoare modificărilor anatomopatologice articulare. Se va lua în considerare: - sediul; - intensitatea; - caracterul (arsură, crampă etc); - frecvenţa (continuă, perioade de acalmie); - durata (minute, ore, zile); - fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip mecanic; - fixă sau migratoare; - factori agravanţi (ortostatism prelungit, mers pe teren accidentat, urcat-coborât); - durere diurnă sau nocturnă; - simetrică sau asimetrică. Examenul obiectiv:  Inspecţia, din ortostatism, mers sau culcat, se vor urmării: statura, constituţia, stare de nutriţie. - postura generală – deviaţii ale coloanei, deviaţii ale articulaţiilor periferice; -postura segmrntară, cu etiologie diferită – posttraumatică, reumatismală inflamatorie, neurologică, mărire de volum a articulaţiilor (hidartroză, hemartroză); -examinarea tegumentelor – erupţii cutanate, edem.  Palparea, se poate constata prezenta unei: atrofii musculare, hipotonii, atonii musculare, retracţii tendino-musculare, temperatura cutanată.
1

 

 Mobilizarea, cuantificarea gradului de mobilitate a unei articulaţii este foarte importantă în aprecierea a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile trebuie să vizeze: - detrminarea masei musculare (hipotrofie, atrofie, hipertrofie, alungire sau scurtare); - determinarea forţei musculare; - determinarea gradului de libertate, de mişcare.  Examenul paraclinic investigaţii biologice; investigaţii imagistice – radiografie, ecografie, artroscopie etc. În procesul de evaluare orice metodă folosită trebuie să posede patru calităţi: să fie simplă; să fie reproductibilă pentru observatori difeiţi; să reflecte starea clinică a pacientului, -să fie sensibilă (capabilă să facă distincţia între un tratament util şi un tratament ineficace). În depistarea unei metode de evaluare utile unui scop, trei caracteristici sunt esenţiale: descrierea a ceea ce se consideră „normal“, cu explicaţii clare; cotaţia să utilizeze un număr de grade limitat; itemii folosiţi să fie în număr redus. O evaluare eficientă permite evitarea unor metode de evaluare inutile. În acest sens, în prima etapă, evaluarea se va raporta la cunoştinţe despre: • patologia subiectului; • teritoriul anatonic afectat. Pentru a înţelege mai bine evaluarea bolnavului reumatic este necesar sa clarificăm unele noţiuni: deficienţe – structuri, organe; incapacitate – persoane; handicap – în contextul socio-economic, rolul social al unei persoane. De exemplu: goniometria articulaţiilor genunchilor arată o pierdere de amplitudine şi evidenţiază semnalmente de durere, frecvent. Incapacitate de a coborâ scările normal, trebuie să încerce să coboare câteva scări. În acest sens evaluarea kinetică a bolnavului reumatic va cuprinde: A. Evaluarea iniţială a deficienţelor • deformaţiile structurilor anatomice; • mobilitatea articulară (goniometrie)
2

• forţa musculară. B. Evaluarea iniţială a incapacităţilor • aptitudini gestuale (incoordonare, dismetrie) • activităţile zilnice uzuale (ADL) • capacitatea de a-şi îndeplini activitatea profesională. În alegerea metodelor utile trebuie să stabilesc cu precizie ce trebuie să măsor pentru a pune în evidenţă incapacitatea de care suferă pacientul, iar în viitor să imi permită să observ rezultatele. Examenul coloanei vertebrale În practica terapeutică coloana vertebrală trebuie privită ca un întreg şi apoi trebuie examinat fiecare segment al său în parte. Repere anatomice : - foseta subocipitală (corespunzătoare atlasului); - apofizele spinoase C4 şi C5 (care sunt mai retrase) şi C7 (cea mai proeminentă); - spinele omoplatului (se găsesc la nivelul vertebrei D2); - crestele iliace (orizontala care le uneşte trece prin dreptul vertebrei L4). Inspecţie în poziţie ortostatică coloana are o proiecţie rectilinie în plan frontal; în plan sagital se identifică trei curburi fiziologice: ° lordoza cervicală – la nivelul lui C3 are o săgetă de 4 – 6 cm; ° cifoza dorsală, ° lordoza lobbară – la nivelul L2 are o săgeată de 3 – 4,5 cm. Palpare Coloana se palpează în condiţii de relaxare musculară. Se pot evidenţia contracturi sau retracturi musculare, edem etc. coloana vertebrală cervicală şi lombară se palpează în decubit ventral; - coloana vertebrală dorsală se palpează din poziţia aşezat pe un scaun cu spătar, cu faţa la spătar, braţele sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe braţe. Percuţia Poate declanşa durere în punct fix sau la mai multe nivele. Se execută vertebral şi paravertebral. • semnul Seze „soneriei“ - percuţia în ortostatism a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în membrul inferior afectat (lombosciatică). Mobilitatea coloanei vertebrale
3

Se apreciază mai întâi global şi apoi pe segmente. Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care poate realiza au valori de: flexie 110° - 135° extensie 50° - 75° lateralitate 60° - 80° rotaţie 75° - 105°. Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală de tip cifoză, aproximativ 35°; curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 40° - 50°. Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor intervertebrale, când coloana vertebrală este dispusă vertical. a) Segmentul cervical Este cel mai mobil segment, mişcările posibile în acest segment sunt: - flexia – extensia capului – aceste mişcări însumează mobilitatea în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează o amplitudine în flexie de 30° - 45°, din care primele 20° sunt în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu goniometre speciale sau prin evaluara, în centimetrii, a distanţei dintre diferite repere anatomice. - înclinarea laterală, măsoară 40° - 45°, din care 15° - 20° în articulaţia atlantooccipitală; - rotaţia capului (stânga – dreapta) are o amplitudine de 45° - 70°, fără participarea articulaţiei atlantooccipitale cu al cărei aport amplitudinea creşte; - circumducţia, este o mişcare combinată. Flexia • indicele menton – stern (N = 0) - pacientul în ortostatism sau aşezat, execută flexia capului, încearcând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanţa dintre bărbie şi stern în cm. Se are în vedere că felxia antrenează şi coloana vertebrală dorsală până la D5. Extensia • indicele occiput – perete (N = 0) -pacientul în ortostatism cu spatele la perete, se execută extensia capului, încercând sa atingă peretele cu occiputul. Se măsoară distanţa dintre perete şi occiput în cm. Înclinare laterală
4

pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.rotaţia (stânga – dreapta) este de 30° . după care se măsoară din nou distanţa dintre acromion şi tragus în cm. Flexia . • indicele Schober dorsal 5 . • aprecierea unghiului – 40° .pacientul în ortostatism.45° pentru fiecare parte. Coloana vertebrală dorso – lombară. mişcările în acest segment sunt reprezentate de: . se notează diferenţa.este implicat şi segmentul lombar. execută un inspir forţat.extensia. apoi se execută un expir forţat. b) Segmentul toracal (dorsal) Nu există o mobilitate a coloanei vertebrale toracale propriu-zisă întrucât în dinamica sa implică participarea asociativă a coloanei cervicale sau lombare. din care 50° în segmentul dorsal şi 40° în segmentul lombar.în mod normal diferenţa între rezulttul obţinut iniţial şi cel obţinut după ce sa executat flexia laterală trebuie să fie de aproximativ 1 / 2.90°.pacientul în ortostatism sau aşezat.30° şi este aproape imposibil de a o aprecia obiectiv. Se măsoară unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor în grade.se urmăreşte poziţia umerilor să fie fixă. . La fel se execută şi în cazul flexiei laterale spre dreapta. . 30° .45° . genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. Se măsoară perimetrul toracic în inspir forţat şi apoi în expir forţat. este mai limitată. măsoară 80° .flexie.• distanţa acromion – tragus .pacientul în ortostatism sau aşezat. . se măsoară distanţa dintre acromion şi tragus. Expansiunea toracică • indicele cirtometric (N = 6 cm) . Se măsoară distanţa dintre degetele mâinii şi sol/vârful picioarelor în cm. execută înclinarea laterală a capului spre stânga.25°.înclinarea laterală (stânga – dreapta) este de 20° . . . • indicele deget – sol ( Tomayer N = 0) . pacientul execută mişcarea de înclinare laterală spre stânga. se execută flexia trunchiului până când degetele mâinii ating solul/vârful picioarelor.

se procedează la fel şi în partea stângă. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. Rotaţia dorso – lombară .. se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). se măsoară distanţa dintre punctul inferior lombar (la nivelul liniei bicrete. se execută flexia maximă a trunchiului. Normal distanţa trebuie să crească cu cel puţin 5 cm.un segment mobil. se execută flexia maximă. Extensia • indicele Schober lombar inversat .în mod normal distanţa creşte de la aproximativ 27 – 30 cm cu 3 – 4 cm. se măsoară din nou distanţa dintre cele două puncte. spaţiul sacrat 1) şi punctul superior (la 10 cm mai sus). În mod normal distanţa se micşorează cu cel puţin 3 cm. se execută extensia coloanei lombare. Se măsoară distanţa dintre C7 şi D12. se execută înclinare laterală spre dreapta şi se notează din nou punctul corespunzăror degetului medius. Se măsoară distanţa dintre planul banchetei şi nivelul vertebrei D1. se ia punct de reper punctul de pe faţa laterală a coapsei corespunzător degetului medius cu membrul superior extins. . în cm.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi.pacientul în decubit lateral se tentează mobilizarea bazinului într-o direcţie şi a toracelui în direcţia opusă. Extensia Cu participarea coloanei cervicale. se măsoară apropierea celor două puncte.pacientul în ortostatism sau aşezat cu genunchii în extensie apropiaţi. genunchii se menţin în extensie pe tot parcursul mişcării. c) Coloana vertebrală lombară . se poate realiza cu un goniometru special • metoda Klapp (N = 2 – 3 cm) . execută extensia maximă a trunchiului.pacientul în ortostatism. Se măsoară distanţa dintre cele două puncte în cm. 6 .pacientul în decubit ventral. nu se execută extensie în segmentul lombar. Flexia • indicel Schober lombar . Înclinare latareală (stânga – dreapta) . antrenând în mobilizare şi celelalte segmente ale coloanei şi chiar articulaţiile coxo-femurale.

apare durere în articulaţia sacro-iliacă. • semnul Lassegue (semn radicular) .în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei. • semnul Menell (pe extensie) . execută hiperextensie membrul inferior liber. un membru inferior în afara planului iar celălalt hiperflectat din coxo-femurală. • semnul trepiedului -în decubit dorsal. de către examinator (se tractează nervul sciatic). • semnul Gaenslen (pe flexie) . manevra pune în tensiune articulaţiile sacroiliace şi declanşează durerea.este o manevră de tip Lasegue combinat cu flexia piciorului la unghiul maxim nedureros (punerea în tensiune a ischiogambierilor) • semnul flepping (echer) . sensibilitatea dureroasă la mişcările de flexie şi extensie poate fi testată. sub 60°. apare durere la nivelul membrului inferior pe faţa posterioară a coapsei. se apasă (cu tendinţă de depărtare) la nivelul spinelor iliace antero-superioare de către examinator.pacientul în decubit dorsal. • semnul Bragard . Mişcarea este dificilă sau imposibilă în cazul unei afectări vertebrale. ridicarea pasivă a membrului inferior extins. aşezat. • semnul Lery sau Neri . se execută extensia membrelor inferioare cu genunchi extinsi. apare durere în articulaţia sacroiliacă de partea membrului inferior flectat (în afectare inflamatorie). Examinări privind evidenţierea afectării vertebrale -durere în memebrul inferior ori de câte ori se creează o modificare de tensiune între duramater şi discul intervertebral.pacientul în şezând la marginea patului.pacientul în ortostatism. decubit. 7 - . flexia bruscă a capului determină durere lombară sau în membrul inferior (mişcarea tracţionează ascendent duramater).Articulaţia sacro – iliacă are o mobilitate foarte redusă. care iradiază pănă sub genunchi.în decubit lateral cu membrul homolateral flectat.

diferenţiindu-se astfel o suferinţă a părţilor moi extraarticulare de suferinţe de cauze intraarticulare. 2 – Examenul clinic al bolnavului reumatic.).examenul clinic se completează cu testarea goniometrică.recuperarea funcţională a mişcărilor umărului (articulaţia cu cel mai mare grad de libertate din organism). comportă recuperarea integrală a unui complex de cinci articulaţii strâns legate dinpunct de vedere biomecanic. . • scăderea forţei musculare cu urmări asupra capacităţii funcţionale specifice fiecărei articulaţii (ex. • mişcări posibile în alte planuri decât cele fiziologice determinând instabilitate articulară. se execută flexia gambei pe coapsă. funcţia de stabilitate a genunchiului în mers. Genunchi.). corpi străini) ° extraarticulară (scurtări tendinoase. antepulsie 10 – 45°. semnul este pozitiv atunci când declanşează durere de partea anterioară a coapsei (prin punerea în tensiune a nervului crural). etc. Mână.obstacol subacromial dureros la 45° în abducţie.pacientul în decubit ventral. • mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este apreciabil mai mare decât valorile recunoscute ca normale. Umăr. L. • semnul Dawbarn – tendinita supraspinosului . Picior şi Gleznă Examenul articular Modificarea mobilităţii articulare se poate face în mai multe sensuri : • limitarea de mobilitate (importantă mai ales în evoluţie) poate fi de cauză: ° intraarticulară (distrugere de cartilaj articular. Cot. . osteofite. Articulaţia umărului . funcţia de prehensiune a mâinii.mobilitatea umărului se explorează în mod pasiv şi activ. rotaţie 0°. contracturi musculare. .poziţia funcţională : braţ în abducţie la 60°. • semnul Neer – tendinita supraspinosului 8 . etc.• semnul Lasegue inversat .P. Şold.

- - - -durere la ridicarea braţului în poziţie neutră cu fixarea umărului de către examinator. se recomandă fixarea pumnului în „cârlig” : pumn flexie 10 – 15° şi degete în flexie.poziţia funcţională : pumn în extensie 25 – 45°. etc. • semnul Moseley – umărul pseudoparalitic. • semnul Speed – tendinita bicipitală.bilanţul sintetic (global) : • ducerea mâinii la gură – pentru flexie. 9 .examenul clinic se completează cu testarea goniometrică. gestualitatea profesională. . • ducerea mâinii în regiunea lombo – fesieră – pentru extensie. • ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă. . Mâna -orice alterare a elementelor structurale ale mâinilor poate compromite parţial sau total unele din funcţiile lor complexe. însă peste această valoare.poziţia funcţională : flexie 80 – 90° în pronosupinaţie. „salutul roman”.uneşte extremitatea inferioară a humerusului cu extremităţile superioare radio – cubitale şi condiţionează o serie de mişcări esenţiale (ducerea alimentelor la gură.braţul cade pe lângă corp.umărul pseudoparalitic. ci numai ajutat. durere la supinaţie contrată. .) . • prezintă un arc dureros în abducţie 30 – 40°. • semnul Yergason – tendinita bicipitală. • ţinerea unei tăvi pe palmă – pentru supinaţie. Articulaţia cotului . în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive – umărul pseudoparalitic. cu cotul la 90°. ° în artrodeze : pumn în extensie 20 – 25° şi uşoară înclinaţie cubitală. mai ales la mişcarea contrată – tendinita supraspinosului. • răsucirea cheii în broască în sens antiorar – pentru pronaţie. pacientul nu poate face primele 15° ale abducţiei. ° când funcţia degetelor este compromisă. durere la flexia braţului cu cotul extins şi antebraţul în supinaţie. • nu este posibilă rotaţia externă .între 15 – 60° mişcarea poate fi executată. .

simetria feselor).provoacă durere. sau pulpele a două degete.examenul clinic şi funcţional al şoldului trebuie făcut sistematic şi minuţios. iar rotaţiile atât în extensie cât şi în semiflexie. • prehensiunea prin opoziţie digito-palmară între palmă şi ultimele patru degete. când este tridigitală. -se evaluează aspectul şi mobilitatea articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene. • testarea bilanţului muscular (flexie – psoas – iliac. • prehensiunea palmară – între palmă şi ultimele patru degete şi police. . în particular a indexului. • iliopectinee : abducţia cu flexie a coapsei.. 10 amplă în radioscafoidiană.° police : anteflexie maximă şi abducţie scafotrapezoidiană şi trapezometacarpiană. • ischiogluteală : poziţia şezând . . . metacarpofalangiană şi interfalangiană. circumferinţa coapselor. • prehensiunea latero-laterală – interdigital între feţele laterală şi medială a două degete apropiate. flexia sau extensia forţată – dureroase. iar abducţiile şi adducţiile doar cu membrele inferioare în extensie. • prehensiunea subterminală – între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală. examenul funcţional : • efectuarea bilanţului articular – prin măsurarea goniometrică a fiecărei mişcări cu specificaţia că flexia şi extensia se vor măsura atât cu genunchi flectaţi cât şi cu genunchi extinşi.se apreciază sensibilitatea burselor : • trohanteriană : mişcări de rotaţie internă cu flexie – dureroase. flexie de câte 10° în . Articulaţia şoldului . extensie – fesier mare.tipuri de prehensiune (după Cordun M. • măsurarea celor două membre inferioare (lungimea.1999) : • prehensiunea terminală – între extremitatea pulpei policelui. etc. aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget. • prehensiune subtermino-laterală – între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget (mai frecvent a indexului).) • examinarea mersului.se caracterizează printr-o stabilitate superioară şi o mobilitate mai redusă (compensată parţial de către coloana lombară).

şi mişcarea de genuflexie. . • se studiază : staţiunea bipodală. 11 . mişcarea de „sertar” (indică o leziune a ligamentelor încrucişate) ° bilanţul articular prin goniometrie. Piciorul şi glezna .examenul clinic şi funcţional : • genu – valgum – în ortostatism. ° aplazie de falange. ° halomegalie. din faţă se măsoară distanţa intermaleolară cu condili femurali în contact. ° stabilitatea antero – posterioară a genunchiului. • genu – varum – în ortostatism. din faţă se măsoară distanţa intercondiliană cu maleolele în contact. accentuarea curburii – picior cav. . • aspectul curburii plantare (podogramă) : prăbuşirea plantei – platfus.axa diafizei femurale nu este în prelungirea exactă a axei gambei cu care face un unghi de 170 – 175° deschis în afară – genuvalgum fiziologic. unipodală.posedă în extensie o mare stabilitate. ° picior în var (în interior). • genu – recurvatum – se observă din profil. • deviaţia axului gambei : ° picior în valg (în exterior). ° bilanţul muscular. . • genu – flexum – se observă din profil.examenul clinic al piciorului : • eventuale diformităţi congenitale : ° polidactilie. ° degete în ciocan. ° sprijin numai pe antepicior – picior equin congenital sau dobândit după imobilizare îndelungată şi retracţie de tendon ahilian. perfect adaptat la ortostatism şi mers.Articulaţia genunchiului .cele 26 de oase ale piciorului realizează u ansamblu mecanic suplu şi rezistent. • examenul mobilităţii : ° mişcări anormale de lateralitate.

. rar este fulminant. .R. rar artere). Se produc leziuni articulare : .acest obiectiv se urmăreşte încă din perioada de debut a bolii pentru a evita fixarea articulaţiilor în poziţii vicioase nefuncţionale.manifestări articulare ca vasculită (afectează mai ales venule şi capilare. Obiectivele kinetoterapiei • realiniamentul şi corectarea axelor articulare în scopul menţinerii paternului mişcării..afecţiuni musculare (miozită). mai ales la copii. .limfadenopatii. Poliartrita reumatoidă (P.splenomegalie. . . cu evoluţie progresivă dar cu faze succesive de exacerbări şi remisiuni. Clinic boala se caracterizează prin sinovită. El se realizează prin : 12 .leziuni cartilaginoase.) Este o boală inflamatorie cronică recurentă.leziuni osoase. . caracterizată de o inflamaţie cronică infiltrativ proliferativă a sinovialei articulare în principal. . Secundar apar şi : . cu prindere în principal a extremităţilor centripet. .examinarea gleznei se face prin testarea mişcărilor active şi pasive posibile – bilanţul articular. Debutul bolii este de obicei insidios progresiv.noduli subcutanaţi. simetric persistent ducând în timp la deformări şi anchiloze.examinarea piciorului – testarea mobilităţii piciorului (mişcările de eversie şi inversie).sinovită.

evitarea repausului prelungit în fotoliu cu soldurile şi genunchii flectaţi.poziţionarea pumnului în extensie uşoară. . .gleznă : picior în felxie de 90°.folosirea unor atele posterioare noaptea şi în repaus.° repaus articular în timpul puseelor inflamatorii (evitând microtraumatismele generatoare de deformaţii).80°) cu uşoară supinaţie. . atele ce menţin piciorul în unghi de 90 grade cu gamba. . atele mobile.realizarea unui suport pasiv ce preia funcţia de susţinere. interfalngienele proximale (IFP) în uşoară flexie. Cele mai obişnuite deviaţii ale piciorului în P. ° posturări realizate cu atele şi orteze.evitarea încălţămintei cu tocuri înalte. (pernă sub fesier). eventual cu săculeţi de nisip fixaţi la nivelul gleznelor.şold : uşoară extensie. . . metacarpofalangienele (MCF) în uşoară flexie şi orientare radială. . 13 .genunchi : extensie. Avantajele aplicării de atele şi orteze : .împiedicarea modificării fibroase a ţesutului conjunctiv inflamat şi fixarea articualţiilor în poziţii vicioase. dar susţinută şi prelungită luptând împotriva contracturii. interfalangienele distale (IFD) libereşi policele în uşoară opoziţie cu prima comisură interdigitală cât mai largă. anulând forţele deformante.utilizarea uni atele nocturne pentru genunchi care să asigure extensia acestuia. . evitarea microtraumatismelor gestuale. .utilizarea permanentă a unor susţunători plantari care să menţină bolţile piciorului.cot : flexie accentuată (70 .asigurarea unei întinderi musculare uşoare . Posturi recomandate în perioada acută : . .umăr : uşoară abducţie cu uşoară flexie (pernuţă sub axilă). . atela urcând pe antebraţ până la 1/3 medie.R. Pentru evitarea acestora : .corectoare : în deviţie constituită în timpul activităţii – inele corectoare. . Evitarea flexumului de genunchi şi de şold : .decubit ventral păstrat până la 60 – 90 minute pe zi (intermitent). . sunt flexia plantară cu piciorul în var şi degetele flectate.decubit dorsal – folosirea unor săculeţi de nisip la nivelul genunchilor pentru menţinerea extensiei acestora.

° terapie ocupaţională (pentru menţinerea coordonării mişcării) – în special pentru recuperarea mâinii (prehensiune). în mişcarea de flexie – extensie. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  mobilizări activo – pasive (până la limita funcţională fără apariţia durerii). în coordonarea echilibrului tenomuscular al degetelor. active cu rezistenţă). Mijloace utilizate în kinetoterapie • perioada acută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). • recuperarea prehensiunii. pasivo – active. active.Pentru prevenirea blocării articulaţiei cotului – atele alternante pe flexie şi pe extensie (schimbate la aproximativ 6 ore). • menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare pentru a permite menţinerea amplitudinii mişcării în limitele funcţionale. • perioada subacută ° imobilizare posturală (pentru combaterea durerii şi a inflamaţiei). placa talcată. • menţinerea sau creşterea forţei musculare. autopasive.  mobilizări active contralaterale . skatting.  stretching. ° mobilizare articulară (pentru menţinerea mobilităţii articulare):  hidrokinetoterapie. ° izometrie (pentru menţinerea forţei musculare). deci ântăresc lungul 14 . Mâna Programele reeducative ale mâinii trebuie să ţină cont de rolul important al muşchilor intrinseci (interosoşi şi lombricali). interosoşi au o poziţie anterioară. scripetoterapie. • perioada cronică : ° mobilizarea analitică a articulaţiilor (mobilizări pasive.  mobilizări autopasive. etc. La nivelul metacarpofalangienelor.

Atela va urca pe antebraţ până în treimea medie. indexul şi grupa degetelor III.pentru a prevenii apariţia acestei deformaţii sau agravarea ei se va recomanda: să folosească prehensiunea bidigitală termino-terminală. au constatat că 43 de gesturi şi diverse combinaţii între acestea permit exercitarea toturor meseriilor. Deviaţia cubitală a degetelor . ° pentru reeducarea gestuală este necesar adaptarea acestora : deschizător cu pârghie pentru robinet. • reeducare generală . • posturi recomandate : ° posturi pe atele – de repaus. ° în prehensiunea polici-digito-palmară se va evita pronaţia (tăiatul pâinii.flexor şi sunt antagonoşti ai lungului extensor. etc). IFD libere şi policele în uşoară opoziţie cu primul spaţiu interdigital. IV şi V. MCF în uşoară flexie şi orientare radială. etc. stoarcerea rufelor. în perioada puseului acut. Se pot descrie 4 grupe : • grupa I – a – denumită codificat „mâna cu un singur deget” – este simbolul civilizaţiei moderne „presse – bouton”. mâner conic pentru cuţit. etc. Delaet şi Lovet analizând 1300 de profesii. folosirea robinetului. • grupa a IV – a – „mâna cu cinci degete” presupune folosirea autonomă a fiecărui deget. • grupa a II – a – „mâna cu două degete” – corespunde la o pensă cu două braţe. • Grupa a III – a – „mâna cu trei degete”care efectuează prehensiuni mai fine. 15 . cu repaus nocturn şi intermitent diurn cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie . ân timp ce la nivelul interfalangienelor trecând pe faţa posterioară a mâinii devin sinergici cu extensorul şi antagonişti ai flexorilor. fără a face în prealabil o testare a capacităţii funcşionale restante şi fără a dispune de o metodă de control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare.). mai discriminative (apucarea stiloului. Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice Nu se poate trece la elaborerea unui program complex de recuperare a prehensiunii. necesită intervenţia a trei elemente : policele. IFP în uşoară flexie. policele pe de o parte şi degetele II – V pe de altă parte.schimbări în poziţia oaselor cu nerespectarea axelor. sau a pensei.

deoarece cauza cea mai frecventă este afectarea MCF şi subluxaţia lui F1. umăr • mobilizarea pumnului şi degetelor ° nocivitatea hiperextensiei MCF. • întărirea flexorului. ° în timpul mobilizării pumnului. degetele vor fi menţinute în flexie. • reeducare gestuală : ° aceleşi principii ca şi la deviaţia cubitală a degetelor. ° necesitatea mobilizării policelui şi păstrarea spaţiului I interdigital. în momentul instalării hiperextensiei F2 se va încerca restabilirea echilibrului muscular cu anumite precauţii : ° mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie. III. • posturi de repaus în poziţie funcţională sau repaus al mâinilor (mână peste mână sau mână peste mână cu degetele incrucişate. în timpul activităţii.sunt asemănătoare celor descrise în deviaţia cubitală. MCF sunt menţinute în uşoară flexie. prin pierderea acţiunii extensorului falangei 3. ° în timpul exersării IF în flexie şi a pumnului în extensie. • întărirea aparatului exetnsor al degetelor. Deformaţia în „gât de lebădă“ . la nivelul MCF. prin inele corectoare. Ergoterapie . ° pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei rezistenţe. carpului şi aparatului felxor al degetelor.hiperextensia articulaţiei IFP şi flexia concomitentă a articulaţiei IFD. pentru a limita extensia IFP. Obiective • mobilizarea articulaţiilor vecine : cot. jocuri cu bile de diferite mărimi. ° direcţionarea corectă a degetelor II. atele mobile. IV în timpul exerciţiilor de flexie a degetelor.° corectoare – în deviaţie deja constituită.rularea unei feşi în sens radial. extensorului scurt şi lungului abductor al policelui. Obiective . 16 . • întărirea interosoşilor şi lombricalilor. ° tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2. etc.

cusut. împletit cu andrele. pensa poli-digitală terminală. etc. fiind ineficientă. 17 . care trebuie menţinut cât mai mare.). • posturi recomandate : . Deformaţia în „butonieră“ . ° repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii.se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu MCF în flexie. etc. brodat. brodat cu acul. Obiective .flexia articulaţiei MCF şi hiperextensia articulaţiei IF. • reeducare gestuală : ° este afectată în principal opoziţia policelui. ° se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale. croşetat.Ergoterapia : . . • posturi recomandate : ° în puseu acut inflamator IFP – repaus în atelă. Police în „Z“ .activităţi de cusut.hiperflexia articulaţiei IFP cu hiperextensia articulaţiei IFD (se pierde ecxtensia activă a articulaţiei IFP). ° orice gest de prehensiune polici-digitală sau polici-digito-palmară va fi precedată de abducţia maximă a policelui.se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP. modelare în plastilină. jocuri cu bile de diferite mărimi. în poziţie funcţională (intermitent diurn şi nocturn).paralel se fac exerciţii ale MCF. IFP. lut. • reeducare gestuală ° este necesară pentru a prevenii hiperextensia IFD ° prehensiunea obiectelor care necesită priza bi – sau tridigitală se va efectua termino – terminal.repausul mâinilor cu policele în abducţie maximă. IFD (cuprinderea genunchilor. ° se urmăreşte spaţiul interdigital police – index. etc. menţinând acestă poziţie prin sprijinirea policelui şi a indexului în unghi drept (pe marginea mesei sau laturile unei cărţi).exerciţiile se adresează în mod special flexorului profund al degetelor. ţinerea în mâini a unei mingi de tenis. . Ergoterapia : . înşirarea mărgelelor pe aţă. .

cu compromiterea gravă a un or gesturi uzuale.artritele cronice ale coatelor. • refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale prin : o mobilizări pasive. când se instalează precoce limitarea extensiei. o mobilizări active cu rezistenţă..R. iar articulaţia MCF va fi menţinută în rectitudine (manuală sau atelă). Obiective şi mijloace : • combaterea durerii prin : o poziţionări. Genunchi. o mobilizări autopasive şi pasivo-active. o posturări în limite funcţionale. o mobilizări active. Umăr. lungul abductor şi opozantul policelui. Kinetoterapia în poliartrita reumatoidă Cot. de obicei în cadrul unei P. . Picior. Şold Articulaţia cotului . evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză în semiflxie.în faza incipientă se vor avea în vedere antagonişti scurtului extensor şi anume : flexorul profund al policelui.mobilizarea policelui în abducţie şi opoziţie cu imobilizare articulară IF parţială sau totală pentru a preveni hiperextensia F2.în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie prin atele de repaus articular. Obiective . 18 .

mobilizări pasivo – active . . Stadiile funcţionale după Seyfried : • stadiul I . Mecanic nu este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată. • stadiu II . Se vor folosi :  exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei cotului.chiar şi prin descărcarea articulaţiei pacientul nu mai poate mobiliza articulaţia.flexia activă în supinaţie va dăuna articulaţiei.pacientul îşi poate mobiliza singur articulaţia în condiţii fiziologice uşor contra rezistenţă.    19 .pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia numai prin descărcare. .pacientul poate să-şi mobilizeze articulaţia uşor contra greutăţii proprii a membrului superior. o exerciţii de coordonare.  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru flexia şi extensia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare  exerciţii ale mişcărilor compensatorii pentru supinaţia şi pronaţia cotului în descărcare la stadiile III şi IV de modificare a capsulei articulare. De obicei are loc limitarea extensiei totale şi a supinaţiei la diverse grade. mobilizări pasive. • stadiul IV . . pe de o parte la limitări funcţionale iar pe de altă parte prin interpunerea fosei olecraniene împiedică extensia. La mişcări cu contra rezistenţă intervine mobilizarea tipică de „roată dinţată”. • stadiul III . .valoarea funcţională a articulaţiei cotului se apreciază printr-un aparat capsulo-ligamentar intact.limitarea mişcării de supinaţie duce la insuficienţa aparatului ligamentar şi leziuni ale capsulei articulare.modificările sinovial – articulare la nivelul articulaţiei cotului duc. o În stadiile III şi IV se utilizează : mobilizări activo – pasive . o În stadiile I şi II se utilizează cu precădere mobilizări active libere. Mecanic este posibilă extensia articulaţiei şi nici nu trebuie să fie forţată.• refacerea forţei şi stabilităţii prin : o mobilizări active cu rezistenţă.

pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv (pe toată amplitudinea de mişcare) contra unei rezistenţe. Subluxaţia cranială a capului humeral este deseori consecinţa slăbirii muşchilor rotatori care de obicei fixează capul în cavitate la mişcări. În stadiile I şi II pentru întinderea şi tonifierea muşchilor se execută : mobilizări active cu rezistenţă. mobilizări pasive. în special pe flexori şi rotatori. • stadiul II . În stadiile III şi IV se urmăreşte: asuplizarea ţesuturilor periarticulare. • stadiul IV pacientul nu mai poate mişca uşor nici sub descărcare. învăţarea mişcărilor compensatorii. La mobilizare contra propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”. Procesele inflamatorii de la nivelul umărului duc la contracturi ale capsulei articulare instalate precoce şi contracturi ale musculaturii înconjurătoare. Instabilitatea şi diversitatea tonusului muscular sunt corectate prin antrenament dozat progresiv.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia prin descărcare în limitele amplitudinii mişcării.Articulaţia umărului Funcţia acestei articulaţii va fi fixată printr-un echilibru de forţe al musculaturii din jur. acest dezechilibru duce la o poziţie de subluxaţiei ventrală a capului humeral. Mijloace : mobilizări activo – pasive. • stadiul III . mobilizări pasivo – active.pacientul îşi poate mobiliza articulaţia cursiv în limitele amplitudini fiziologice şi contra propriei greutăţi. mobilizări active libere. În acest caz apare un dezechilibru muscular cu scăderea flexorilor. Articulaţia piciorului 20 . tonifierea muşchilor hipotoni. Stadii funcţionale după Seyfried în zona de încărcare : • stadiul I .

21 . După Seyfried stadiile afectării piciorului sunt: • stadiul I . Insuficienţa sau disfuncţia ligamentară vor produce deformaţiile. tonifierea musculaturii anexe corectoare: Mijloace : exerciţii cu încărcare.modificări funcţionale cu păstrarea posibilităţii corectării active sub încărcare. În poliartrita reumatoidă a piciorului apar modificări tipice : . • stadiul III deformaţii fixe. mecanica mersului va fi influenţată şi schimbată. orteze stabile. • limitarea flexiei dorsale prin folosirea de pantofi cu tocuri înalte. o pierdere a bolţii plantare transversale şi longitudinale cu punerea în supinaţie statică a antepiciorului.piciorul plano – valg (o poziţie în valg în partea posterioară a piciorului. • compensaţia corectă a limitării mobilităţii temporare cu ajutorul susţinătoarelor plantare indicate.în cazul unei limitări a flexiei dorsale.). Obiectivele kinetoterapiei : • menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii la antepicior. . . • stadiul II .Se numără printre articulaţiile bazate pe ligamente prin care se asigură stabilitatea şi transmisia internă a forţelor. talonete corecte la instalarea hipotoniei în muşchiul lungul peronier. .modificări funcţionale cu posibilitatea corectării pasive sau corectării active cu descărcare.halux – valgus.pacientul compensează deformaţia sau caută cel de-al treilea punct de sprijin prin flectarea degetului mare care duce la contractarea muşchiului flexor lung al halucelui – favorizează apariţia de halux – valgus. În stadiile I şi II pentru : întinderea şi creşterea mobilităţii. În stadiul III se utilizează : exerciţii cu descărcare. pantofi ortopedici.

pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului cu contra rezistenţă. contracturi în extensie. pe lângă aparatul capsulo-ligamentar. În poliartrita reumatoidă. Procesul inflamator de la nivelul articulaţiei genunchiului condiţionează prin inflamare limitarea mişcării. Instabilitatea ligamentelor laterale e 22 . atât în maximă extensie cât şi în maximă flexie: . poziţii în var sau valg. Articulaţia genunchiului Importantă pentru stabilitatea genunchiului este existenţa unui aparat capsuloligamentar intact.• limitarea flexiei plantare prin înălţarea corespunzătore a părţi anterioare a tălpii pantofului. în primul rând a muşchiului lungul peronier şi a muşchiului tibial posterior pentru menţinerea bolţii transversale.pacientul nu mai poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului nici prin descărcare.contracturile în flexie pot fi condiţionate de mişcarea capsulei posterioare sau contracturi ale flexorilor genunchiului. .cauza unor contracturi în extensie poate fi în afara unui hematom şi : o poziţionare înaltă a rotulei sau o scurtare a muşchiului drept femural. în limitele păstrării mobilităţii fiziologice. Împărţirea în stadii funcţionale după Seyfried este : • stadiul I . La mobilizare contra propriei greutăţi survine un fenomen tipic de „roată dinţată”. • stadiul IV . În cazul în care apare deficit de extensie activă. atunci cauza este poziţionarea joasă a rotulei sau o hipotonie a muşchiului cvadriceps. Musculatura joacă rolul unui stabilizator activ. • stadiul III . Poziţia în var arată o hipotonie a musculaturii laterale. • stadiul II .pacientul poate mobiliza articulaţia genunchiului numai prin descărcare. • decontracturarea în primul rând a muşchiului flexor lung al halucelui pentru a evita halux – valgus.pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia genunchiului contra propriei sale greutăţi cu uşurinţă. apar următoarele modificări tipice: contracturi în flexie. • tonifierea musculaturii.

). mobilizări ale articulaţiei genunchiului prin exerciţii dirijate. tratarea şi prevenirea contracturii prin mobilizarea rotulei. 23 . Compensaţia întregului lanţ al disfuncţiei duce la deformarea tipică „pseudo-valg” a articulaţiei genunchiului. întinderea musculaturii contractate. tonifierea musculaturii hipotone. întinderea musculaturii contractate. mai ales flexorii.tratarea şi profilaxia contracturii prin extensii în diverse stadii în toate sensurile de mişcare.compusă de către pacient în mers cu ajutorul flexorilor. Consecinţele sunt disfuncţiile articulare care împreună cu durerea conduc la un mers deformat. contracturi musculare.etc.feşe. • stadiul IV pacientul nu poate mobiliza cursiv articulaţia nici în descărcare.însuşirea mişcărilor compensatorii la nivelul coloanei vertebrale. La mişcarea propriei greutăţi intervine fenomenul de „roată dinţată”. Modificări tipice : limitări ale mobilităţii. . genunchere. mai ales extensia şi rotaţia. .pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia numai în descărcare. baston. Este recomandabilă descărcarea articulaţiei cu accesorii sau orteze. Articulaţia şoldului Siguranţa şi stabilitatea acestei articulaţii este preponderent realizată de musculatură. Măsuri terapeutice : orteze externe în cazul insuficienţei ligamentelor. asigurarea cu mijloace ajutătoare pentru descărcare (cârje. Stadiile după Seyfried sunt : • stadiul I pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra rezistenţă.asigurarea cu accesorii de mers pentru descărcarea părţii opuse ţi purtarea unei greutăţi de partea bolnavă. Măsuri terapeutice : .tonifierea musculaturii hipotone. • stadiul II pacientul poate mobiliza cursiv articulaţia şoldului contra propriei greutăţi a extremităţii. învăţarea mişcărilor compensatorii. Modificările inflamatorii reumatice la nivelul articulaţiei coxo-femurale constau în încărcarea la punctele de sprijin ale suprafeţei articulare. • stadiul III . .

terapia ocupaţională şi ergoterapia recurg la gestualitatea împrumutată din tehnicile artizanale şi ale vieţii cotidiene. o brodat cu acul. 24 . Terapa ocupaţională – în poliartrita reumatoidă distindgem două aspecte. Pe lângă tratamentele medicamentoase. • Ergoterapia specifică . o imprimarea pe diverse materiale folosind ştampilă cu mâner conic.activităţi recomandate : o rularea unor feşe sau altor materiale în direcţie radială. etc. • coordonării mişcării.acest obiectiv se realizează efectuând diferit sau evitând anumite activităţi cotidiene pentru a evita deformaţiile. Ea urmăreşte refacerea mobilităţii articulare sub aspectele : • amplitudinii articulare.  deviaţia cubitală a degetelor .. o înşirarea mărgelelor pe sârmă sau aţă. o croşetat. hidroterapice.  deformaţia „în butonieră“ .Terapia ocupaţională în poliartrita reumatoidă Este utilă pentru menţinerea capacităţii funcţionale a bolnavului pentru activitatea zilnică la domiciliu.cuprinde activităţi adresate deficitului funcţional propriu-zis al pacientului.activităţi recomandate : o cusut. o modelare cu materiale semimoi.  deformaţia în „gît de lebădă“ . • forţei şi rezistenţei musculare. Ergoterapia – are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinserţie profesională. o învârtirea unui titirez în sens antiorar.activităţi recomandate : o sortareade mărgele de diferite mărimi. Terapia ocupaţională – ocuparea timpului liber are menirea să deştepte interesul bolnavului pentru activităţi oarecare. în colectivitate sau la locul de muncă. kinetoterapeutice. o cusut. . activităţi care solicită articulaţiile şi musculatura afectată.

o închiderea sertarelor : cu coatele flectate şi palmele orientate spre sol.cuprinde metode de efectuare a unor activităţi astfel încât forţele care ar putea produce deformări sau disfuncţionalităţi articulare sa fie reduse. o borcane cu capac : se fixează palma pe capac şi folosindu-ne de greutatea corpului.folosirea articulaţiilor disponibile mai puternice pentru diversele activităţi. menţinând cotul şi degetele extinse.orice activitate trebuie întreruptă de perioade de repaus.evitarea oricărei activităţi care implică menţinerea articulaţiilor în aceeaşi poziţie sau folosirea musculaturii în izometrie pe o perioadă nelimitată de timp.deschiderea şi închiderea robinetelor. se extinde cotul aplicându-se o forţă descendentă din umăr. ci ne ajutăm de palme şi articulaţiile pumnului şi cotului. o învârtirea unui titirez în sens antiorar. .folosirea unor poziţii comode.ridicarea şi transportul obiectelor.conservarea energiei. se dispune marginea laterală a degetelor mici pe faţa sertarului. . . .menţinerea cursei de mişcare şi a forţei musculare. • Tehnici specifice de protecţie articulară : . se inchide sertarul prin extinderea coatelor. tava nu se ricdică numai cu ajutorul degetelor.  police „în Z“ . .respectarea pragului dureros. . .folosirea fiecărei articulaţii în planul cel mai stabil anatomic şi funcţional. .deschiderea conservelor. o tava de cuptor : se foloseşte mănuşi de protecţie. 25 .activităţi recomandate : o rularea unei feşe sau altor materiale în direcţie radială solicitând flexia falangei distale a policelui.o brodat. Principii de protecţie articulară : . .nu trebuie să se iniţieze nici o mişcare care nu poate fi oprită imediat ce sar dovedii că depăşeşte posibilitatea individului. . • Tehnici de protecţie articulară . . răsucim braţul şi umărul pentru a deschide capacul. o robinete cu filet (circulare) : se dispune palma pe robinet cu degetele extinse.deschiderea uşilor şi sertarelor.evitarea posturilor deformatoare. se răsuceşte braţul spre degetul mare. .

acelaşi exerciţiu. o se apucă cuţitul sau telul ca şi un „pumnal“ cu mânerul paralel cu linia apofizelor stiloide. depăşind marginea mesei. mâna kinetoterapeutului aplicând rezistenţă pe faţa palmară a mâinii. o Mobilizarea activă a flexiei pumnului (contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi al cubitalului anterior) se sprijină antebraţul în supinaţie pe planul mesei.. cu mâna în extensie. Protocol de kinetoterapie în reumatismul inflamator al mâinii nivelul articulaţiilor punmului (radiocarpiană.folosirea ustensilelor de bucătărie.  la 26 . o Mobilizarea activă cu rezistenţă. tăiatul se transformă din coasere în tragere. carpianometacarpiană) pentru păstrarea mobilităţii şi stabilităţii se va avea in vedere următoarele: • Extensorii pumnului sunt sinergici cu flexorii degetelor în timp ce flexorii pumnuluisunt sinergici cu extensorii degetelor. mediocarpiană.

 La nivelul policelui prin deformaţia „police în Z”. contrarezistenţa se va aplica la baza la baza metacarpuanului V în sensul deviaţiei radiale şi extensiei. o Mobilizarea activă a extensiei pumnului (contracţie sinergică a primului şi celui de-al doilea radial şi al cubitalului posterior). mâna kinetoterapeutului opunându-se mişcării de înclinaţie radială. • Mobilizări active ale mişcării de abducţie . o Mobilizări active cu rezistenţă pe mişcarea de extensie. pe faţa dorsală a metacarpo-falangienelor sau selectiv pe faţa dorsală a metacarpianului II şi III în sensul flexiei şi înclinaţiei cubitale (radialii fiind extensori şi abductori ai pumnului. se utilizează în perioada acută.o Tonifierea selectiva a marelui palnmar. o Tonifierea selectivă a cubitalului anterior. • Mobilizări active ale mişcării de adducţiei a pumnului . • Cele mai afectate tipuri de prehensiune sunt priza police-digitală (policeindex) şi priza policedigitopalmară. contrarezistenţa se poate aplica global.înclinaţie cubitală . pornind de la poziţia cu palma sprijinită de masă o Mobilizări active cu rezistenţă. urmărindu-se 27 . acelaţi exerciţiu. • Mobilizări active cu rezistenţă. o Pentru tonifierea cubitalului posterior contrarezistenţa se va aplica pe faţa dorsală a metacarpianului V în sensul flexiei şi înclinaţiei radiale. mâna kinetoterapeutului opunându-se înclinaţiei cubitale. Se sprijină palma cu faţa anterioară a antebraţilui pe masă. În prehensiunea police-digitală se va folosi tipul termino-terminal şi nu cel latero-latarel. o Posturarea la nivelul articulaţiei trapezometacarpiană va urmării realizarea unei ample extensii a policelui. pumnul în flexie. este afectată articulaţia trapezometacarpiană care pierde parţial extensia şi articulaţia interfalangiană care pierde parţial flexia şi face hiperextensie. sau a unei bune abducţii. contrarezistenţa se va aplica la baza metacarpianului II. • Posturarea. • Mobilizări active cu rezistanţă. se aplică contrarezistenţă.(contracţia sinergică a marelui şi micului palmar şi a primului şi celui de-al doilea radial). cu împingerea mâinii subiectului în deviaţie cubitală şi extensie. Se sprijină palma şi faţa anterioară a antebraţului pe masă.(contracţie sinergică a cubitalului anterior şi posterior). ţinând în mână obiecte cu un volum progresiv. iar în perioada cronică doar pe timpul nopţii şi a repausului diurn. antebraţul se sprijină pe masă. Ulterior se fac mobilizări active de extensie. cubitalul posterior fiind extensor şi adductor.înclinaţie radială . mâna depăşind marginea mesei.

a stadiului clinic şi funcţional în care se află. apucă cu priză police-digitală policele pacientului. cunoaşterea poziţiei funcţionale a mâinii. apucă cu o mână (priză police-digitală) peste faţa dorsală a palmei pacientului. antebraţul pe masă. fixând cu policele său pe faţa dorsală articulaţia trapezometacarpiană. . . kinetoterapeutul opune uşoară rezistenţă. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. de câteva ori pe zi. mâna în pronaţie. astfel încercându-se rezolvarea poziţionării ei. 28 . cu condiţia ca mâna să fie eliberată din aceste atele de câteva ori pe zi şi să se efectueze execiţii specifice. o Aceste posturi pot fi menţinute de la câteva zile pâna la 1 – 2 săptămâni sau chiar mai mult în cazul atelelor inamovibile. o Regula de aur al posturării este studierea mâinii. Se cere pacientului să menţină acestă postură de la câteva secunde până la 3-5 minute. iar cu degetele execută extensia pasivă a policelui. membrul superior cu cotul flectat. se va introduce şi fixa între police şi index un obiect în unghi drept. mâna în pronaţie. o Posturile se pot realiza în atele seriate (cele mai indicate) în faşă gipsată (perioade scurte de timp) şi în atele inamovibile. Kinetoterapeutul în faţa pacientului.  Mobilizări active şi cu rezistenţă. Se va introduce şi fixa între police şi palmă un cilindru (diametrul 7-8 cm).Antebraţul împreună cu mâna este fixat cu faşă elastică. o Posturări pe placa canadiană sau în alte moduri pentru intervale mai scurte de timp de la câteva secunde la 3 – 5 minute. degetele şi policele extinse. daca se doreşte posturarea policelui în extensie. ele nu trebuie să producă durere. „scai” pe o atelă uşoară în poziţia de imobilizare a mâinii. deasupra articulaţiei metacarpofalangiană. police în uşoară flexie în metacorpofalangiană şi interfalangiană. fixând metacarpul policelui pe faţa sa dorsală. La nivelul articulaţiei interfalangiene se na urmării prevenirea instalării hiperextensiei. cu cealaltă mână opune rezistenţă mişcării de extensie a primei falange a policelui.Pacintul şezând la masă. antebraţul pe masă. abducţiei cu adducţia.Pacintul şezând la masă.  Posturarea policelui: . degetele extinse. o Posturile vor fi realizate la unghiuri mai mari sau mai mici de amplitudine – alternarea flexiei cu extensia.prevenirea pierderii extensiei.  Mobilizarea policelui în articulaţiile trapezo-metacarpo-falangiene şi interfalangiene. Se cere paicentului să execute extensii în articulaţia trapezometacarpiană şi flexii în articulaţia interfalangiană. a deformaţiilor deja instalate. La finalul mişcării se aplică tracţiuni blânde.

în atele. • Mobilizări pasive. mâna în pronosupinaţie. degetele uşor flectate din metacarpofalangiene şi interfalangiene. faşă gipsată sau materiale termoplastice. evitând extensia şi accentuând flexia. -Poziţionarea pumnului (articulaţiile radiocarpiană şi carpienele) în extensie uşoară. Policele va fi în abducţie. antebraţul pe masă. realizând mobilizarea pasivă a articulaţiei interfalangiene proximale. extinzând la limite normale articulaţia interfalangiană distală şi flectând uşor articulaţia interfalangiană proximală. La nivelul articulaţiei metacarpofalangiene se instalează deformaţia de „deviaţie cubitală” a falangelor. Se cere pacientului să fixeze faţa dorsală a palmelor pe masă prin împingerea lor în planul mesei. interfalangienele proximale în uşoară flexie şi interfalangienele distale libere. antebraţul sprijinit pe masă. antebraţul pe masă. prin pierderea parţială a flexiei în articulaţia intefalangiană proximală prin instalarea unei hiperextensii. Kinetoterapeutul în faţa pacientului apucă cu o mână (priza police-digitală) falanga proximală. • Mobilizările active libere şi cu rezistenţă vor urmării tonifierea extensorii metacarpofalangienelor cu articulaţia interfalangiană proximală uşor flectată şi articulaţia interfalangiană distală extinsă. • Posturările vor ţine seama de deformaţia majoră. • Afectează articulaţiile interfalangiene proximale şi interfalangiene distale. cu faţa dorsală a degetelor. . iar cu cealaltă mână apucă falanga a doua. extensia degetelor făcându-se contra rezistenţei buretelui. împingând şi deplasând. iar în articulaţia interfalangiană distală prin pierderea parţială a extensiei. • Posturarea.Pacientul şezând. mâinile în supinaţie. metacarpofalangienele în uşoară flexie şi uşoară orientare radială. Se aşează un obiect la nivelul feţei dorsale a degetelor (săculeţ cu nisip). instalându-se un flexum. • Imobilizarea articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale vor urmării combaterea deformaţiilor menţionate. active libere şi active cu rezistenţă au scop combaterea pierderii extensiei în articulaţia metacarpofalangiană şi tonifierea muşchilor extensori. extinzând degetele sub care se va aşeza un burete. obiectul. -Pacientul şezând. . autopasive. mâna în pronosupinaţie. se cere pacientului să execute extensia degetelor din articulaţia metacarpofalangiană.  La nivelul falangelor se mai poate instala şi deformaţia „în butonieră”.Şezând. La nivelul falangelor se instalează deformaţia în „gât de lebădă”. 29 . în timpul fazelor acute în perioadele de repaus (nocturn şi intermitent diurn).

) Spondilartrita achilozantă sau mai simplu spondilita este o boală reumatismală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi oligatorie a articulatiilor sacroiliace. Kinetoterapeutul în faţa pacientului. antebraţul sprijinit pe masă. Kinetoterapia în spondilita anchilozantă (S. executând în articulaţia interfalangiană proximală extensii repetate. . Apoi mută mâinile pe falanga mijocie şi falanga distală. fixează cu o mână falanga proximală. Caracteristicile acestui grup sunt: 30 . articulaţiile periferice şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinari extraarticulare. al aşa-ziselor artrite seronegative. mâna în pronosupinaţie. • Posturările vor urmării preîntâmpinarea acestor deformaţii.Şezând. mai bine separat actualmente.• Afectează articulaţa interfalangienă proximală în flexie (pierde parţial extensia) iar articulaţia interfalangiană distală face hiperextensie cu pierderea parţială a flexiei.A. mobilizând în flexie falanga distală. precum şi a muşchiului lung flexor pentru pentru o mai bună flexia a falangei distale. • Mobilizările active libere şi cu rezistanţă vor urmării tonifierea muşchiului scurt extensor pentru o bună extensie a falangei mijlocii. cu frecvenţă şi gravitate diferită. capabilă să intereseze. când cunoşinţele în domeniul geneticii şi imunologiei care au făcut un enorm pas înainte. Face parte dintr-un grup de boli reumatismale. • Mobilizările vor avea scop recâştigarea extensiei în articulaţia interfalangiană proximală şi a flexiei în articulaţia interfalangiană distală. cu cealaltă mână falanga mijlocie.

Sindromul clinic -în majoritatea cazurilor evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendent coloana vertebrală. care solicită consultul pentru o durere sau o redoare lombară. cu perioade de relativă acalmie.durerea lombosacrată din spondilita anchilozantă are unele trăsături caracteristice. se încalţă greu. a coloanei dorso – lombare şi apoi a coloanei cervicale. Localizarea ei este oarecum diferită. care s-a instalat în luni sau ani.simptomul principal este lombosacralgia sau lombosciatalgia . - Clinic: Simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupată în trei sindroame: • clinic • radiologic • biologic.corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut .aspecte clinice comune (tendinţa la afectare mai curând a articulaţiilor mari decat a celor mici. suferindul este un barbat tânăr de 20-30 ani. mai lateral şi inferior.suferinta ia. la inceput nesemnificativă. la nivelul feselor. de intensitate moderată.durerea se reduce la cădură sau după aspirina şi după reluarea activităţii . . În majoritatea cazurilor. cărora le corespunde articulaţiile sacroiliace. -semnele dominante sunt : durere. probele de elongaţie sciatică sunt negative 31 . începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace. dar tenace. a) prinderea articulaţiei sacroiliace . dar şi unilaterală cu recidivări pe partea opusă sau evitand o topografie crurală cu orar noctum (ceea ce poate sugera un neurinom) − de cele mai multe ori. pentru ca apoi să observe ca este jenat la gesturi uzuale: se apleaca greu. Uneori durerea din spondilita anchilozanta este localizată în partea inferioară a coloanei vertebrale şi sugerează un lumbago cronic. psoriazis cutanat şi unghial infecţii gentitale şi intestinale) agregare familială şi incidenţa crescută a antigenului de histocompatibilitate HLA – B27. la ridicarea din pat pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar. uneori.absenţa factorului reumatoid absenţa nodulilor subcntanaţi sacroileită cu sau fără spondilită . aspectul unei lombosciatici cu unele particularitati: − nu are o topografie radiculară neta (se încadrează în atipii) − nu depăşeşte genunchiul − poate fi bilaterală. Alteori. lombosacrată. Durerea apare spre ora 3-4 dimineaţa şi trezeşte bolnavul din somn. redoare matinală şi limitarea mobilităţii. foarte rar la tineri.

poate apărea deformarea cifotică a coloanei (fig. scadere în greutate b) afectarea coloanei . redoarea creşte şi mobilitatea se reduce. Aceasta se face uneori pe durata a 1030 de ani. 7) cu toracele aplatizat anteroposterior "în expiraţie" .. extinderea este scindată . dar cu fiecare puseu.aceste suferinţe pot fi însoţite de astenie. flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate. suferinţă la care se adaugă limitarea expansiunii toracelui în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal .examenul obiectiv evidenţiază un segment lombar rigid. inapetenţă.corespunde fazei de extindere a bolii. prin pusee succesive separate. costocondrale.aceste suferinţe sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulaţiilor interapofizare posterioare. contractură musculară paravertebrală . condrostenale şi sternoclaviculare -aplatizarea toracelui este pus şi pe seama atrofierii muşchilor pectorali 32 . testul Schober.pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare uneori cu iradiere în membrele inferioare . uneori stare subfebrilă.manevre ce evidenţiază această stare ( indice deget-sol.prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţilor sacroiliace . a articulatiilor costovertebrale. etc) . cu ştergerea sau reducerea lordoze fiziologice. Schematic.clinic bolnavul acuză dureri toracice. în intervale de latenţă aparent completă.afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau in continuarea afectării regiunii lombare .intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare a segmentului .

cifoză (dorsală sau dorsolombară) flexia de grade variabile ale articulaţilor coxofemurale şi genunchilor.mecanismul cifozei se invacă şi hipotonia muşchilor extensori ai rahisului. Această modalitate clinic a de evoluţie a fost denumită forma "rizomelică" a spondilitei anchilozante sau forma Strumpel – Pierre Marie -formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: − centrală – Bechterew c) 33 . probabil legată de artrita interapafizară posterioara şi hipertonia muşchilor anteriori flexori (un dezechilibru între muşchii flexori şi extensori ai rahisului cu predominanţa flexorilor .întâlnită la peste 30% din cazuri este întotdeauna bilaterală. de obicei trenantă.afectarea articulaţilor centurilor (mai ales a celei coxofemurale) poate fi o modalitate particulară de debut a spondilitei anchilozante sau poate urma afectării coloanei vertebrale . fie în cursul evoluţiei unei spondilite anchilozante cu debut central la coloana vertebrală (motiv pentru care s-a facut afirmaţia ca o spondilită anchilozantă cu debut periferic se poate "centraliza". iar cea cu debut central se poate "periferiza". dupa ani de suferinţă. aşa zisa “în L ” sau “de schior” -există şi posibilitatea anchilozei în rectitudine manifestiiri articulare periferice .în fazele tardive ale evoluţiei de stabilizare a procesului inflamator şi. la tinerii peste 20 de ani şi adesea urmată de o generalizare rapidă. . mai ales când tratamentul a fost tarziu început sau incomplet. incât bolnavul. pentru a privi in sus.bolnavul acuză dureri ce pot iradia spre regiunea occipitală uneori.pot fi întâlnite în cadrul spondihtei anchilozante la o treime din cazuri şi pot surveni fie ca modalitate de debut. sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului (mai ales flexia şi înclinarea laterală) -în cursul evoluţiei capul se fixeaza în flexie şi se proiectează anterior..proiecţia anterioară a capului.clinicienii au denumit forma "scandinavă" a spondilitei anchilozante când această afecţiune debutează prin afectarea articulaţiilor periferice . cu sau fără pinteni calcaneeni la examenul radiologic − monoartrita a genunchiului − sindrom oligoarticular localizat. deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică . trebuie să flecteze genunchii .clinic. afectarea articulatiilor periferice poate irnbraca aspectul de: − talalgie uni sau bilaterală. mai ales la genunchi şi glezne − mai rar o poliartrita trenantă .

ceea ce creşte contribuţia diafragrnei la vehicularea volumului curent . tulburări de conducere (până la bloc atrio-ventricular complet. urmare fie a valvulopatiei aortice şi/sau a cordului pulmonar cronic. Probele respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale prin diminuarea volumului curent şi volumului inspirator de rezervă. rezultat al anchilozării articulaţiilor costovertebrale şi sternocostale şi una pulmonară prin procesul de fibroză de grade variabile e) complicatiile spondilitei anchilozante .mecanismul afectării funcţiei respiratorii în spondilita anchilozantă include o componentă extrapulmonară toracică. dar şi insuficienţa mitrală.complicaţii1e iatrogene ale rontgenterapiei.coafectarea cardiaca. poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite anchilozante .Scandinavică d) manifestiiri extraarticulare . De eventualitatea lor trebuie ţinut seama în prescrierea şi individualizarea tratamentului. 34 .complianţa pulmonară este scăzută la bolnavii cu spondilita anchilozantă. se poate instala o hipotrofie musculară progresivă mergând până la caşexie .iridociclita uni sau bilaterală. corticoterapiei sau antiinflamatoarelor (diferite infecţii. traumatismele. este luxaţia atlantoaxoidiană care se poate solda cu o tetraplegie .pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile costovertebrale şi sternocostale. ceea ce pledează pentru o disfuncţie respiratorie de tip restrictiv . datorat insuficienţei respiratorii restrictive . re1ativ rară.tuberculoza pulmonară datorată mai ales insuficienţei ventilatorii şi mai putin corticoterapiei . se remarcă cel mai frecvent insuficienţa aortică. se trece de la respiraţia toracică fiziologica la cea abdominală .când coloana vertebrală devine rigidă. tulburări de ritrn datorită leziunilor miocardice concomitente şi foarte rar pericardita) .bolnavii se plang de o senzaţie de înţepenire a toracelui.după 10-30 de ani de evoluţie. ulcere gastro-duodenale) sunt deseori semnalate în evoluţia bolnavilor cu spondilită anchilozantă. pot fractura coloana ca pe un os lung cu leziuni neurologice grave .o altă complicaţie.cea mai severă complicatie este insuficienţa cardiacă.− cu prinderea centurilor – Strumpel – Pierre Marie − cu prinderea articulaţiilor periferice . chiar uşoare.

cu pacientul în ortostatism se urmăreşte debutul sau prezenţa posturii caracteristice spondiliticului (în perioada de stare) : . a segmentelor neafectate •înregistrarea în dinamică în fişe a datelor a) observăm aspectul coloanei vertebrale. flectat. . 35 .cap proiectat anterior.bascularea înainte a bazinului.cu sau fără flexum compensator de genunchi.privirea îndreptată spre pământ. b) măsurarea taliei c) prinderea articulaţiei sacroiliace.flexum de sold. . ca şi al articulaţiilor umerilor. Examenul clinic va cuprinde : •examenul clinic general pe aparate şi sisteme •examenul coloanei vertebrale în ansamblu şi pe segmente.Examenul clinic – funcţional Este important în ceea ce priveşte: .precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al segmentelor prinse în procesul inflamator cronic .seobţin informaţii cu privinţă la ritmul evoluţiei bolii şi nu în ultimul rând ne oferă posibilitatea de a aprecia eficacitatea tratamentului. . . .delordozare lombară. .manevre ce ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei : • semnul Gaenslen (pe flexie). • indicele Schober lombar inversat (extensie) N<3 cm. corespunde la peste jumătate din cazuri fazei de debut.segmentul lombar • indicele Schoner lombar (flexie) N >5 cm. • semnul Menell (pe extensie).cifoză toracală. d) mobilitatea coloanei vertebrale. şoldurilor şi cele periferice •stabilirea „restantului funcţional“. de urmăreşte prezenţa limitării de mobilitate . . • semnul trepiedului.

etc. TA.programele vor viza întreţinerea mobilităţii restante a coloanei vertebrale atât în amsamblul ei cât şi pe segmente: .tonifierea muşchilor care mobilizeză coloana vertebrală se va face prin exerciţii specifice izometrice sau izotonice în funcţie de gradul de afectare instalat. a deposturărilor coloanei şi eventual a şoldurilor.). . Obiectivele • evitarea sau limitarea deformărilor. . • indicele occiput – perete (extensia) N = 0 cm. • indicele Schober dorsal (flexie) N > 3 – 4 cm. e) bilanţ articular pentru articulaţiile neafectate • centura scapulară. • indicele cirtometric (expansiunea toracică) N = 6 cm.programele şi exerciţiile vor fi întrerupte la apariţia durerii şi reluate pe un fond dureros moderat.. • asigurarea unei bune ventilaţii pulmonare quasinormale prin menţinerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. • metoda Klapp (extensie) N = 2 – 3 cm. . f) bilanţ muscular. • şold. apariţia oboselii. . . Principiile kinetoterapiei . • indicele acromion – tragus (flexie laterală) N ≈ ½ cm. stadiul evolutiv şi mobilitatea coloanei. • menţinerea unui bun tonus mscular la nivelul erectorilor paravertebrali ai trunchiului. • evitarea sau limitarea extinderii redorillor şi anchilozelor.segmentul dorsal • indicele deget – sol (Tomayer – flexie) N = 0 (implicit şi segmentul lombar).dozarea efortului va fi în funcţie de factorii fiziologici (FC.poziţiile de lucru în cadrul programului vor fi întodeuna dinspre cele cu descărcare ale coloanei vertebrale spre cele cu încărcarea ei treptată. • îmbunătăţirea troficităţii generale şi a tonusului neuropsihic. în fazele de acalmie. 36 .segmentul cervical • indicele menton – stern (flexia) N = 0 cm (antrenat şi segmentul D5).

fesierii mari. o posturi corective (decubit dorsal. şezînd şi ortostatism. pernă mică sub coloana dorsolombară. • 37 . 2 saci cu nisip 2 – 5 kg pe faţa anterioară a umerilor şi alţi 2 saci pe genunchi). menţinerea şi corectarea tonusului muscular : o mobilizări active libere. la care se adaugă exerciţiile pentru articulaţiile şi segmentele nedureroase. se adresează coloanei vertebrale. cu accent pe extensie. . • menţinerea şi creşterea volumelor respiratorii mobilizate : o înstadiile incipiente se va pune accent pe gimnastica corectivă respiratorie. contractura lui ajută flexumul de genunchi). mobilizări active cu rezistenţă – pentru umeri şi şolduri se urmăreşte tonifierea marelui pectoral şi întinderi active ale muşchilor ischiogambieri. iar în faza de acalmie se încearcă recuperarea parţială sau totală a mobilităţii şi a tonusului pierdut. exerciţii de respiraţie. şoldurilor şi umerilor. • menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare: o mobilizări active libere. acute. o izometrie. Se execută din decubit ventral. În cazul în care s-au instalat deja deficienţele morfo – funcţionale caracteristice bolii obiectivele de evitare sau limitare a infirmităţilor se transformă în corectare sau compensare a acestora. poziţie patrupedă. sunt indicate doar tehnici anakinetice.continuarea aplicării programului este obligtorie. împiedicând instalarea anchilozelor. musculatura abdominală. Reeducarea respiraţiei toracale are în vedere conştientizarea mişcărilor cutiei toracice şi ale abdomenului în timpul fazelor respiratorii. Mijloacele folosite : • menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului : o posturi corecte în activităţile zilnice folosind menţinerea erectă a trunchiului (şederea pe scaun cu spătar înalt şi contact permanent al spatelui cu spătarul). încercând să se atingă limita extremă. posturările. mobilizări active asistate. În practică nu se disociază programele kinetoterapeutice de profilaxie de cele de recuperare funcţională.. o stretching. mobilizări active libere – erectorii trunchiului şi capului. psoasiliacul (hipotonia lui susţine delordozarea.în fazele algice.

Gimnastica respiratorie în spondilita anchilozantă Obiectivele gimnasticii respiratorii în S. a ventilaţiei maxime pe secundă cu 25 – 60 % dar cu uşoară creştere a volumului rezidual şi a capacităţii respiratorii 38 . care reprezintă aproximativ 30 – 35 % dein ventilaşia globală. cu o durată de 15 – 30 minute şedinţa. În spondilita anchilizantă – forma axială – determină odată cu instalarea anchilizei şi deformării coloanei şi toracelui o disfuncţie ventilatorie restrictivă prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componentei toracice. medic.A. kinetoterapeut. : • prevenirea şi corectarea atitudinilor viciose de la nivelul coloanei vertebrale. independente şi eficiente. -fermitate în conducerea şedinţelor de recuperare. folosind exerciţii respiratorii localizate. Principii -aprecierea obiectivă a stării generale a bolnavului şi adaptarea lui la programul recuprator. În practică însă. • aigurarea unui sincronism între acţiunile muşchilor inspiratori şi expiratori prin reeducarea echilibrată a acestora. -cooperarea dintre bolnav (sau familia lui). centurii scapulo – humerale şi hemitoracelui afectat. La bolnavii cu S. -precizarea mijloacelor şi metodelor recuperatorii în concordanţă cu realitatea clinică şi funcţională.Un program kinetic adecvat va trebui efectuat de spondilitic toată viaţa – 2 – 3 şedinţe cotidiene. -utilizarea unor structuri de exerciţii simple care pe măsurăa însuşirii se transformă în acţiuni complexe . se inregistrează în mod constant o reducere a capacităţii vitale cu 15 – 45 % a capacităţii inspiratorii. a insuficienţei respiratorii şi a codului pulmonar cronic. În special în formele cu cifoze accentuate şi în cifoscolioze testele funcţionale arată acestă tendinţă. • protejarea zonelor afectate prin dirijrea conştientă a coloanei de aer spre zonele integre. foarte rar disfuncţia ventilatorie restrictivă poate conduce la instalarea hipoventilaţiei alveolare. • menajarea articulaţiilor intervertebrale şi costovertebrale cu menţinerea în limite fiziologice a mobilităţii acestora. • adaptarea sistemului respirator la posibilităţile fiecărui bolnav.A.

Obiective • gimnastică corectivă respiratorie • reeducarea respiraţiei toracale. de a evita astfel de decompensări prin prevenirea apariţiei bolilor aparatului respirator sau de a le trata cât mai precoce atunci când apar. Durata unei şedinţe este de aproximativ 20 – 30 minute.funcţionale.exerciţii de reeducare respiratorie toracală reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . dar care nu se instalează decât în cazul unor boli intercurente bronhopulmanare sau în cazul apariţiei unui sindrom obstructiv. Tendinţa de tahipnee. Pe măsură ce boala evoluează iar funcţia cutiei toracice în mecanica ventilatorie scade • reeducarea respiraţiei toracale Mijloace : . De asemenea. • • Hidrokinetoterapia în S. distribuţia intrapulmonară a aerului ca şi „closing“ – volumul sunt normale. complianţa toraco – pulmonară este scăzută.A. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale reeducarea respiraţiei abdominale Mijloace : . 39 .când coloana vertebrală şi articulaţiile costovertebrale nu au fost blocate de evoluţia ascendentă a bolii. În stadiile incipiente .exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. De aici importanţa pentru aceşti bolnavi.exerciţii pentru reeducarea respiraţiei abdominale. Este deosebit de utilă în spondilita anchilozantă putând fi aplicată chiar şi în puseu inflamator acut şi continuată tot mai intensiv odată cu diminuarea acesteia. cu reducerea de volum curent – tendinţă generală în disfuncţia ventilatorie restrictivă – face ca spondiliticul să fie mereu la un pas de hipoventilaţie. Expansiunea redusă a toracelui este compensată de mobilitatea crescută a disfragmului care la 3 – 4 cm în respiraţia liniştită sau 6 – 7 cm în cea forţată la subiecţii normali poate să ajungă la 6 cm şi respectiv la 11cm în cazul spondilitei anchilozante.

A. Fibromialgia Fibromialgia este un sindrom de durere cronică. în bazine (piscine) terapeutice cu programe conduse şi asistate de kinetoterapeuţi. Există şi unele teorii despre posibile cauze. Sensibilitatea exagerată poate fi rezultatul modificărilor chimice din creier sau maduva spinala care controleaza durerea. modificări de dispoziţie. acest sindrom nu afectează permanent muşchii.  control mai bun asupra posturii corpului – descărcarea de greutate a corpului în apă (principiul lui Arhimede).fibromialgia este asociată cu celule nervoase foarte sensibile din maduva spinării şi creier. Dezechilibrele hormonale duc la oboseală. ligamente). tulburări de memorie şi toleranţă scazută pentru durere şi alte simptome. articulaţiile sau organele interne. Fibromialgia se caracterizează prin durere difuză şi sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale (tendoane. -fibromialgia este legată de dezechilibrul chimic al creierului care duce la scăderea toleranţei la durere şi la un somn neliniştit cu oboseală în timpul zilei.  în grup.  presiunea hidrostatică a apei poate fi utilizată în cadrul exerciţiilor fie în: o sens facilitator al mişcării când mişcarea se execută de jos în sus. creşte complianţa ţesutului conjunctiv făcându-l mai uşor distensibil. fără riscul accentuării inflamaţiei patogene. Se poate executa :  individual în căzi special amenajate în scopul educării analitice a unor deficite funcţionale secundare proceselor inflamatorii – entezo – articulare. nu este o boală sau o afecţiune medicală fiziologică. Colegiul American de Reumatologie definişte fibromialgia ca afecţiune dureroasă musculoscheletică difuză şi bilaterală apărută de cel puţin trei 40 . adaptate stadiului evolutiv al S. În 1990. relaxează musculatura. dar nu există dovezi suficiente pentru a susţine nici una din aceste ipoteze: . -fibromialgia este cauzată de dezechilibrul hormonal al cortizolului şi al hormonului creşterii (hormonul somatotrop). puncte sensibile localizate şi tulburări de somn. permiţând modulări de tip analgetic. o fie în sens de contrarezistenţă când mişcarea se execută lateral sau de sus în jos.Hidroterapia menajează structurile entezo – artritice. slabiciune şi o varietate de alte simptome. Avantajele hidrokinetpterapiei :  mobilitate articulară mai bună – căldura apei (32 – 36 grade C) sedează durerile. Din fericire.

redoare matinală cu durată de mai puţin de o oră. la sfârşitul zilei uneori pacienţii se simt ca şi cum ar „fi fost bătuţi”. când nu dorm destul.luni şi asociată cu prezenţa la examenul clinic a cel puţin 11 puncte „tender points” (microzone de fibră musculară contractată. Simptome mai rare la persoanele cu fibromialgie pot să fie: .durerea cronică este cel mai frecvent simptom.anxietate şi depresie. . . . pacienţii se plâng ca noaptea nu reuşesc să doarmă. dar nu se ştie dacă este din cauza depresiei sau consecinţa durerilor musculare. Puseele cu oboseală şi dureri musculare sau articulare sunt frecvente.simptome pseudogripale. iar dimineaţa se simt obosiţi.tulburări de memorie şi de concentrare datorate oboselii. care interferază cu munca şi activităţile zilnice. diaree). Mulţi pacienţi acuză dureri accentuate la temperaturi scăzute sau umiditate crescută. uneori trebuie să ia sommifere. . . 41 . de cele mai multe ori. punctele “tender points” caracteristice fibromialgiei Fig.prurit (mâncărimi). în special după stress fizic sau psihic. Simptomatologia poate dura de la câteva zile până la câteva luni. . aceasta aparea.tulburări de somn.cefalee. . . gradat.1 – faţa anterioară. stressaţi sau extenuaţi.tulburări digestive (constipaţie. . 2 – faţa posterioară. mulţi pacienţi dau impresia de a fi deprimaţi. când sunt obosiţi. Fig. Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice şi perioade simptomatice. punctele “tender points”caracteristice fibromialgiei Varietatea şi severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta. hipersensibilă) musculotendinoase dureroase.senzaţia de anestezie sau furnicături în mâini şi în alte segmente ale corpului .oboseala. se trezesc de mai multe ori pe noapte.

. fără creşterea durerii. Ei trebuie încurajaţi să lucreze la nivelul maxim fără să-şi agraveze suferinţa. anticonvulsivantele. timp de 20-30 de minute pe zi. Sunt recomandate exerciţiile de mobilitate articulară.identificarea factorilor care accentuează simptomatologia. electroterapie. dar nu sunt de durată. Ideal ar fi să se ajungă la o frecvenţă de 4-5 ori pe saptamână. 42 . . Tratamentul medicamentos este indicat pentru tulburarile de somn. oboselii. • masaj. Tratamentul poate include: • medicaţie: . hipnoticele nonbenzodiazepinice. în special prin kinetoterapie. îmbunătăţirea stării de spirit şi a funcţionalităţii. agoniştii de dopamină. ar trebui făcute de minim 3 ori pe saptamână. exerciţiul fizic este unul dintre cele mai bune remedii pentru scăderea durerilor. durerea intensă sau depresie. .pentru diminuarea durerii se pot folosi medicamente din clasa analgeticelor şi antiinflamatoarelor nesteroidiene miorelaxante şi antiepileptice (gabapentin. Tratamentul în fibromialgie este concentrat pe abordarea durerii. de creştere a forţei musculare şi cele aerobice.Simptomele pot fi controlate prin tratament. Ca să fie eficiente. în speranţa de a întrerupe cercul vicios al toleranţei scăzute la durere. tratamentului initial are ca obiective şi mijloace: . Unii pacienţi este posibil să nu ajungă niciodată la un astfel de nivel. nivel la care se poate ajunge după mai multe luni. Exerciţiile aerobice trebuie să fie la început mai puţin intense. . apoi stretching pentru fiecare grup muscular. sunt folosite medicamente precum antidepresivele. multă lume nu răspunde o serie de tratamente aplicate. deoarece după o perioada devin ineficiente şi pot agrava tulburările de somn. depresiei şi altor simptome specifice fibromialgiei. termoterapie pentru scăderea durerii musculare. Daca pacientul a fost diagnosticat recent cu fibromilagie. Din păcate. Programul kinetic poate începe cu cu exerciţii de mobilitate.reducerea treptată a stressului. dacă există.infiltraţii cu anestezice locale (lidocalina 1%) când durerea este localizată în special la nivelul punctelor de tensiune. .identificarea tulburărilor de somn. Sedativele care creează dependenţa trebuie evitate. crioterapie.scăderea durerii şi senzaţiei de redoare. urmând să crească progresiv în intensitate. Cele mai eficiente par să fie pregabalinul şi tramadolul. Exerciţiile trebuie să se facă în sigurantă. pregabalin). ei vor fi nevoiţi să-şi ajusteze munca şi stilul de viaţa în funcţie de severitatea simptomelor.pentru ameliorarea tulburarilor de somn. • kinetoterapie. astfel.

mediul acvatic este cel mai potrivit pentru aceasta categorie de pacienţi. mers cu bicicleta în aer liber sau pedalat la bicicleta de interior. A doua zi.. creşte fluxul sanguin. Se pastrează adăugarea de 1 sau 2 minute pe zi. Tratamentul de întreţinere (la domiciliu) este esenţial pentru tratarea fibromialgiei. . foloseste ca mijloc principal exerciţiul fizic sub diferite forme. Obiectivele şi mijloacele utilizate în tratamentul de întreţinere sunt asemănătore celor din tratamentul iniţial.Yoga este recomandată nu numai pentru durere. din punct de vedere psihologic. Mers apoi alergare uşoară. Kinetoterapia. Se începe cu exerciţii uşoare în apă 1 . iar plimbare.mersul . în final este indicat să se lucreze până la înot de 30 de minute. îmbunătăţirea stării generale reducerea stressului informarea despre fibromialgie. . se poate alterna cu jogging lent. terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime emoţiile.înot în diferite stilui.alergare .• hidrokinetoterapia. Când se ajunge la acest punct. se face o plimbare de cel puţin 1 oră pe zi de 3 sau 4 ori pe săptămână. Aceasta ajută la scăderea anxietăţii. dar şi pentru anxietate un alt simptom al fibromialgiei. precum realizează o mai mare flexibilitate. . executat cu o dutrată de până la 20 secunde. se adaugă un minut. în general este indicat să efectuaţi acest exerciţiu timp de 60 de minute. să controleze stressul. se face acest lucru atât timp cât pacintul se simte confortabil. având un avantaj important faptul că nu solicită articulaţiile. .bicicleta. • psihoterapie. kinetoterapeutului şi psihologului pacientul va putea continua tratamentul acasă. . .2 minute. până când se ajunge la 60 minute de mers pe zi. . .Pilates pentru efectele benefice în diminua durerea şi creşterea forţei musculare. în cadrul tratamentului de întreţinere.se începe cu un mers lent de 5 minute în prima zi. să aibă încredere în propriile abilităţi.masaj terapeutic 43 .după ce se poate face confortabil un mers pe jos 3 sau 4 ori pe săptămână. să vadă evenimentele dintr-o perspectivă luminoasă şi constructivă. Obiective şi mijloace: reducerea durerii şi a altor simptome.aerobic – low-impact este extrem de util pentru creşterea pragului de durere in fibromialgie. În continuare sub atenta coordonare a medicului curant.stretching în scopul întinderii masei musculare. .

aceştia pot reevalua tratamentul. frecvente la pacienţii cu fibromialgie.. kinetoterapeut şi psiholog pentru a observa eficienţa acestuia. Este necerară evaluarea în dinamică a tratamentului de către medicul curant.tehnici de relaxare. astfel în cazul în care acestea nu ajută să se aplice de măsuri corespunzătoare. care sunt inhibitori ai durerii fizice. se recomanda discutarea lor cu medicul curant. oboseala. necesar sau dorit de pacient. Astfel că. . prin urmare este importantă continuarea pe termen lung a tratamentului.severitatea simptomelor. Pacienţii pot prezenta şi alte afecţiuni articulare sau musculare (artrita reumatoidă sau lupusul). este alcătuit în funcţie de: . Acestea apot fi tratate cu succes dacă sunt recunoscute şi discutate cu psihologul. Simptomele fibromialgiei sunt prezente în pusee. somnul insuficient. Altă componentă importantă a tratamentului este evitarea sau limitarea factorilor favorizanţi sau stressanţi care accentuează simptomatologia. care trebuie cuprinse în protocolul de tratamentul de al pacienţilor respectivi. Fibromialgia nu este o boală progresivă şi nu duce la disfuncţii fizice permanente. Simptomatologia poate fi debilitantă. Având în vedere faptul că simptomele fibromialgiei apar şi dispar. Protocolul de tratament.posibilitatea de a produce tulburări în viaţa persoanei. Se vor evita exerciţii sau activităţile care implică sărituri (dans. Este posibil ca efortul pacientului să nu fie bine dozat. astfel că pacientul poate trece prin perioade în care se simte mai rău decat de obicei. Kinetotarapia este una dintre cele mai importante tratamente pentru fibromialgia. Este posibil ca modificarea simptomatologiei să fie corelată şi cu alte afecţiuni în afara de fibromialgie. kinetotarapeutul si psihologul. Exerciţiile pot fi grele şi dureroase la început. Vremea rece sau umedă. pacientul să facă prea multe exerciţii fizice sau prea puţine. medicaţia poate fi ajustată sau se pot încerca medicamente noi. dar după ce sunt folosite încep să aibă efect prin faptul că pacienţii se simt mai puternici şi mai sănătoşi. Dacă apar simptome noi sau cele prezente se accentuează. Este foarte important să creştem progresiv cu fiecare exerciţiu timpul de lucru. etc). O mare importanţă trebuie acordată semnelor de depresie sau anxietate. este dificil de analizat dacă un anumit tratament funcţionează sau nu.adaptabilitatea şi modificările pe care le-ar putea face. stressul fizic sau emoţional şi epuizarea se pare că sunt factori favorizanţi în fibromialgie. . baschet. exerciţiile fizice produc creşterea secreţiei de serotonină şi adrenalină. Pacienţii pot răspunde 44 .

tratamentul medicamentos nu este foarte folositor pentru fibromialgie. ajută la ameliorarea sau controlul simptomelor fibromialgiei. de obicei.diferit la fiecare tip de tratament şi de aceea necesită timp şi trebuie abordate tratamente diferite pentru găsirea celui potrivit. Înainte de a încerca o terapie alternativă. Trebuie ajustat stilul de viata astfel încât să includă tratamentul. 45 . suplimente dietetice. vitamine. care pot ajuta în momentul puseului şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. Antialgicele narcotice şi somniferele care duc la dependenţă sunt folosite rar în tratamentul fibromialgiei. de obicei. pot ajuta la scăderea stressului. Acestea pot întrerupe periodicitatea simptomelor. Pacienrtul trebuie să aibă răbdare şi să fie conştient de faptul că tratamentul continuu. Cele mai bune rezultate le are pacientul care participă activ la propriul tratament. pot reduce durerea şi pot ameliora tulburările de somn întrun puseu. ca acupunctura sau electroacupunctura. dintr-un plan de tratament mai mare care se axează pe kinetoterapie şi alte tipuri de tratament. Având în vedere că fibromialgia este o boală atât de greu de tratat. poate fi tentant să se abordeze un tratament care promite multe dar în realitate să nu fie atat de eficient. Terapii complementare sigure. Terapia complementară prezintă o gamă de tratamente specifice pentru fibromialgie. Alte tratamente care pot fi folosite în cazul fibromialgiei includ stimularea electrica transcutanată a nervilor. dar fac parte. pacientul trebuie să se informeze şi să discute cu medicul curant despre intenţiile de a urma tratamentu respectiv. în special programele de kinetoterapie care necesită să fie executate regulat. reflexoterapia. evaluare în dinamică şi continuitate în timp. În general. scad contractura musculară şi ameliorează starea generală a pacientului. fitoterapie. Tratamentul fibromialgiei presupune colaborare între specialisti. Pacientul poate descoperi una sau mai multe terapii alternative sau complementare care ajuta simptomatologia. etc.