P. 1
Dualitatea in PL

Dualitatea in PL

|Views: 1|Likes:
Published by Dima Tighineanu

More info:

Published by: Dima Tighineanu on Apr 28, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/09/2013

pdf

text

original

Sections

  • Prefaţă
  • 2.1. NOŢIUNEA DE SPAŢIU VECTORIAL
  • 3.1. NOŢIUNEA DE OPERATOR LINIAR MATRICEA ASOCIATĂ UNUI OPERATOR LINIAR
  • 3.3. VECTORI PROPRII ŞI VALORI PROPRII
  • 6.1. REZOLVAREA GRAFICĂ A UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ
  • 6.2. ALGORITMUL SIMPLEX PRIMAL
  • 6.2.3. CAZURI SPECIALE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ
  • 6.3. DUALITATE ÎN PROGRAMAREA LINIARĂ
  • 6.3.1. SCRIEREA PROBLEMEI DUALE
  • 6.4. ALGORITMUL SIMPLEX DUAL
  • 6.5. REOPTIMIZĂRI
  • 6.6. REZOLVAREA UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ PRIN MAI MULTE METODE
  • 6.7. PROBLEME DE TRANSPORT
  • 7.1. SERII DE NUMERE REALE
  • 7.2. SERII DE PUTERI
  • 8.2. EXTREMELE FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE
  • 8.2.1. EXTREME LIBERE
  • 8.3. METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE
  • 9.1. INTEGRALE GENERALIZATE
  • 9.1.1. INTEGRALE CU LIMITE INFINITE
  • 9.1.2. INTEGRALE DIN FUNCŢII NEMĂRGINITE
  • 9.1.3. INTEGRALE EULERIENE
  • 9.2. INTEGRALE DUBLE
  • BIBLIOGRAFIE

Cuprins
Prefaţă .................................................................................................................. 1. Metoda eliminării complete (Gauss – Jordan) ......................................... 2. Spaţii vectoriale .............................................................................................
2.1. Noţiunea de spaţiu vectorial ................................................................................... 2.2. Dependenţa şi independenţa liniară a sistemelor de vectori .......................... 2.3. Sistem de generatori. Bază a unui spaţiu vectorial. Coordonatele unui vector într-o bază dată .................................................................................................... 2.4. Subspaţiul vectorial generat de o mulţime de vectori ..................................... 2.5. Schimbarea coordonatelor unui vector la trecerea de o bază la altă bază .

4 5 13 13 18 44 59 66 78 78 91 98 104 104 109 115 130 136 138 144 144 148 150 164 164

3. Operatori liniari .............................................................................................
3.1. Noţiunea de operator liniar. Matricea asociată unui operator liniar ............. 3.2. Nucleul şi imaginea unui operator liniar. Injectivitatea, surjectivitatea şi inversabilitatea unui operator liniar ............................................................................. 3.3. Vectori proprii şi valori proprii ..............................................................................

4. Funcţionale liniare, biliniare şi pătratice .................................................
4.1. Funcţionale liniare ...................................................................................................... 4.2. Funcţionale biliniare .................................................................................................. 4.3. Funcţionale pătratice ...............................................................................................

5. Sisteme de ecuaţii şi inecuaţii liniare ....................................................... 6. Optimizări liniare ...........................................................................................
6.1. Rezolvarea grafică a unei probleme de programare liniară ............................. 6.2. Algoritmul SIMPLEX PRIMAL ................................................................................ 6.2.1. Probleme de programare liniară care admit soluţie iniţială de bază 6.2.2. Rezolvarea problemelor de programare liniară care nu admit soluţie iniţială de bază. Metoda bazei artificiale ........................................... 6.2.3. Cazuri speciale în rezolvarea problemelor de programare liniară ... 6.3. Dualitate în programarea liniară ............................................................................ 6.3.1. Scrierea problemei duale ...........................................................................

6.3.2. Rezolvarea unui cuplu de probleme primală – duală ............................. 6.4. Algoritmul SIMPLEX DUAL .................................................................................... 6.5. Reoptimizări ................................................................................................................ 6.6. Rezolvarea unei probleme de programare liniară prin mai multe metode .... 6.7. Probleme de transport .............................................................................................

168 175 180 188 195 214 214 243 258 280 280 297 297 323 334 341 341 341 352 360 373 383 392

7. Serii ..................................................................................................................
7.1. Serii de numere reale ............................................................................................... 7.2. Serii de puteri ............................................................................................................ 7.3. Dezvoltări în serie .....................................................................................................

8. Funcţii de mai multe variabile reale ..........................................................
8.1. Limită. Continuitate. Derivate parţiale. Diferenţiabilitate ............................. 8.2. Extremele funcţiilor de mai multe variabile ....................................................... 8.2.1. Extreme libere ............................................................................................. 8.2.2. Extreme condiţionate (cu legături) ........................................................ 8.3. Metoda celor mai mici pătrate ...............................................................................

9. Calcul integral .................................................................................................
9.1. Integrale generalizate .............................................................................................. 9.1.1. Integrale cu limite infinite ........................................................................ 9.1.2. Integrale din funcţii nemărginite ............................................................ 9.1.3. Integrale euleriene ..................................................................................... 9.2. Integrale duble ..........................................................................................................

10. Ecuaţii diferenţiale ..................................................................................... Bibliografie ..........................................................................................................

Prefaţă
Economiştii, indiferent de domeniul în care lucrează, au nevoie de cunoştinţe solide de strictă specialitate, dar şi de tehnici specifice matematicii aplicate. Informaţia economică trebuie să fie relevantă, credibilă, inteligibilă - calităţi care sunt asigurate numai atunci când economistul care o construieşte, o prelucrează şi o valorifică stăpâneşte deopotrivă cunoştinţe în domeniul respectiv, dar şi temeinice cunoştinţe de matematici aplicate în economie. Culegerea de probleme pe care o propunem celor interesaţi conţine seturi de probleme rezolvate şi probleme propuse în vederea rezolvării, din următoarele domenii ale matematicii economice: algebră liniară, optimizări liniare, analiză, probabilităţi şi statistică matematică. Prin ea, autorii valorifică experienţa acumulată la catedră în decursul unui număr însemnat de ani universitari. Prezenta lucrare s-a elaborat în strânsă concordanţă cu programa analitică a disciplinei "Matematici aplicate în economie" de la A.S.E. Bucureşti, indiferent de profilul facultăţii. Culegerea de probleme se adresează în primul rând studenţilor economişti, dar şi studenţilor de la alte profile, cărora viitoarea profesie le solicită şi cunoştinţe de matematici aplicate în economie. Prin varietatea problemelor rezolvate sau propuse pentru a fi rezolvate, lucrarea constituie un ghid important pentru pregătirea examenelor la matematică de către studenţii facultăţilor cu profil economic din învăţământul de stat şi privat şi permite realizarea de acumulări în vederea practicării în condiţii de performanţă a muncii de economist. Nădăjduim ca economiştii practicieni să găsească în culegerea noastră numeroase soluţii pentru eficientizarea managementului la nivel micro şi macroeconomic. Suntem recunoscători conducerii Catedrei de Matematică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, în cadrul căreia ne desfăşurăm activitatea, personal domnului profesor universitar doctor Gheorghe Cenuşă, din partea căruia noi, autorii, am primit un important sprijin şi preţioase sugestii legate de structura şi organizarea materialului. Nutrim speranţa ca cititorii să găsească în această culegere un sprijin real pentru studiu şi cercetare şi să ne transmită orice fel de semnale cu caracter de sugestie pentru îmbunătăţirea conţinutului său la ediţiile viitoare. Autorii

4

CAPITOLUL 1 METODA ELIMINĂRII COMPLETE (GAUSS-JORDAN)
Metoda eliminării complete se poate folosi, printre altele, pentru: - rezolvarea unui sistem de ecuaţii liniare; - calculul inversei unei matrice nesingulare. Etapele aplicării acestei metode sunt: 1. Se alcătuieşte un tabel care conţine matricea sistemului ce trebuie rezolvat (notată A ) sau matricea ce trebuie inversată ( A ). 2. Se alege un element nenul al matricei A , numit pivot. 3. Elementele din tabel se modifică astfel: a ) elementele de pe linia pivotului se împart la pivot; b) coloana pivotului se completează cu zero; c) restul elementelor se calculează după regula dreptunghiului: - se formează un dreptunghi, având elementul ce trebuie înlocuit şi pivotul ca vârfuri; - din produsul elementelor de pe diagonala pivotului se scade produsul elementelor celeilalte diagonale, iar rezultatul se împarte la pivot. Schematic, regula dreptunghiului se prezintă astfel: a ………… x bx − ac : : x' = , unde: b : : b ……...…. c
b = pivotul; x = elementul ce trebuie înlocuit; x' = noua valoare a elementului x . d) (facultativ) dacă pe linia pivotului există un element egal cu zero, atunci coloana acelui element se copiază; analog, dacă pe coloana pivotului există un element egal cu zero, atunci linia acelui element se copiază. 4. Se reiau paşii 2 şi 3 până când de pe fiecare linie s-a ales câte un pivot.

5

PROBLEME REZOLVATE 1. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda
⎧ − x1 + 2 x 2 − 3x3 = −2 ⎪ ⎨ 2 x1 − 6 x 2 + 9 x3 = 3 . ⎪− 3x + 2 x + 2 x = −3 1 2 3 ⎩

eliminării complete:

Rezolvare: Vom folosi următoarea schemă: b A …….. ……… X I3

A
-1 2 -3 1 0 0 1 0 0 1 0 0 2 -3 -6 9 2 2 -2 3 -2 3 -4 11 0 0 1 -3/2 0 5 0 0 1 0 0 1

b
-2 3 -3 2 -1 3 3 1/2 5 3 2 1

Deducem că soluţia sistemului este: x1 = 3, x 2 = 2, x3 = 1 .
2. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete: ⎧4 x1 + x 2 + x3 = 9 ⎪ ⎨3 x1 + x 2 = 6 ⎪5 x + 2 x + x = 11 2 3 ⎩ 1

6

Rezolvare: A
4 3 5 1 3 -1 1 0 0 1 0 0 1 1 2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 0 1 1 0 1 1 -3 2 0 0 1

b
9 6 11 3 6 -1 3 -3 2 2 0 1

I3

X

Observaţie. Pentru simplificarea calculelor, am ales drept pivot mai întâi elementul al doilea al diagonalei principale (în cazul nostru,1). Soluţia sistemului este: x1 = 2, x 2 = 0, x3 = 1 . 3. Să se determine, în cazul în care există, inversa matricei: ⎛ 2 − 1 3⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜0 4 1⎟ . ⎜3 1 5⎟ ⎝ ⎠ Rezolvare: Deoarece det A ≠ 0 , rezultă că matricea A este inversabilă. Pentru determinarea inversei, vom folosi următoarea schemă: A …….. I3 I3 ……… A −1

7

Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare. ⎪ x + 10 x = 21 2 ⎩ 1 Rezolvare: A -2 5 1 2 1 1 0 1 0 3 4 10 -3 10 10 -23 10 0 -1 2 0 1 0 0 1 0 0 b 3 15 21 -3 21 21 -45 21 0 I3 X 8 . -8 ⎟ ⎠ 4.A 2 -1 3 0 4 1 3 1 5 1 -1/2 3/2 0 4 1 0 5/2 1/2 1 0 13/8 0 1 1/4 0 0 -1/8 1 0 0 0 1 0 0 0 1 I3 1 0 0 0 1 0 0 0 1 1/2 0 0 0 1 0 -3/2 0 1 1/2 1/8 0 0 1/4 0 -3/2 -5/8 1 -19 -8 13 -3 -1 2 12 5 -8 −1 I3 A Am obţinut că A −1 ⎛ − 19 − 8 ⎜ = ⎜ − 3 -1 ⎜12 5 ⎝ 13 ⎞ ⎟ 2 ⎟. folosind metoda eliminării complete: ⎧− 2 x1 + 3 x 2 − x3 = 3 ⎪ ⎨ 5 x1 + 4 x 2 + 2 x3 = 15 .

folosind metoda eliminării complete: ⎧ 5 x1 − 3 x 2 + 10 x3 = −10 ⎪ ⎨ 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 1 ⎪− x − 7 x + 2 x = 6 2 3 ⎩ 1 Rezolvare: A 5 3 -1 0 0 1 0 0 1 -3 10 2 4 -7 2 -38 20 -19 10 7 -2 0 0 -19/10 1 16/5 0 b -10 1 6 20 19 -6 -18 19/10 -11/5 Aplicând metoda eliminării complete. având ⎨ ⎩ x1 + 10 x 2 = 21 ⎧ x2 = α soluţia: ⎪ ⎨ x1 = 21 − 10α .Observaţii .În rezolvarea unui sistem prin această metodă nu este obligatoriu ca pivotul să fie ales de pe diagonala principală. am obţinut următoarea formă echivalentă a sistemului: 9 . Din ultima iteraţie. ⎪ x = −45 + 23α ⎩ 3 5. . α ∈ R . rezultă: ⎧− 23 x 2 + x3 = −45 . care este un sistem compatibil simplu nedeterminat. rescriind sistemul. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare.Metoda Gauss-Jordan constă în transformări succesive ale sistemului iniţial în forme echivalente.

folosind metoda eliminării complete: ⎧2 x1 − x 2 + x3 + 2 x 4 = 1 ⎪ ⎨ x1 + x2 + 2 x3 + x 4 = 2 . ⎪3 x − 2 x + x + 3 x = 1 2 3 4 ⎩ 1 Rezolvare: A 2 1 3 -2 3 -1 0 1 0 -1 1 -2 1 0 0 1 0 0 1 2 1 -1 3 -1 2 1 0 2 1 3 -2 3 -1 0 1 0 b 1 2 1 -1 3 -1 1 1 0 Aplicând metoda eliminării complete. ⎪ ⎪ x1 + 16 x 2 + 0 x3 = − 11 5 5 ⎩ Din prima relaţie rezultă că sistemul este incompatibil. ⎨ + x3 + x 4 = 1 ⎩ x1 Soluţia sistemului este: 10 . care este un sistem compatibil dublu nedeterminat. 6. am obţinut următoarea formă echivalentă a sistemului: =1 ⎧ x 2 + 2 x3 .⎧ ⎪0 x1 + 0 x 2 + 0 x3 = −18 ⎪ 19 19 ⎨0 x1 − 10 x 2 + x3 = 10 . Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare.

11 11 ⎧ x1 + x 2 + 2 x3 = 4 ⎪ 3. ⎨5 x1 + x 2 + 2 x3 = 29 ⎪3 x − x + x = 10 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 3.⎧ x3 = α ⎪ = ⎪ x4 β . β ∈ R . ⎨ 3 x1 − x 2 + 4 x3 = 15 ⎪− x + 7 x − 6 x = −27 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 0. x2 = 4. ⎨ 3 x1 − x 2 + x3 = 3 ⎪− 3 x + 5 x + 4 x = 5 1 2 3 ⎩ R: Sistemul este incompatibil. cu α . ⎨5 x1 − 8 x 2 + 2 x3 = 1 ⎪3 x − x − 2 x = 5 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 3. x 2 = − 9 . 11 . ⎨ ⎪ x 2 = 1 − 2α ⎪ ⎩ x1 = 1 − α − β PROBLEME PROPUSE Să se rezolve următoarele sisteme de ecuaţii liniare: ⎧ x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 31 ⎪ 1. ⎧ x1 + 2 x 2 + 3 x3 = 9 ⎪ 2. ⎧2 x1 + 3 x 2 + 4 x3 = 16 ⎪ 4. x3 = 1 . x 2 = 2. x3 = 5 . x3 = 39 .

1⎞ ⎟ 1⎟ 1⎟ ⎠ . A = ⎜ 0 ⎜4 ⎝ ⎛0 ⎜ 8. α . x 4 = β . β ∈ R 3 3 3 3 3 3 ⎧2 x1 + 2 x2 − x3 + x 4 = 4 ⎪4 x + 3 x − x + 2 x = 6 ⎪ 1 2 3 4 6. x3 = α .4⎞ ⎟ 1⎟ − 1⎟ ⎠ 3 2 1 2 4⎞ ⎟ 3⎟ 2⎟ ⎟ 1⎟ ⎠ ⎛ 1 ⎜ 2 ⎜ R: A −1 = ⎜ − 1 2 ⎜ 1 ⎜− ⎝ 2 ⎛ 0 ⎜ ⎜ R: A −1 = ⎜ − 1 6 ⎜ 1 ⎜− ⎝ 3 ⎛− 2 ⎜ 5 ⎜ 1 R: A −1 = ⎜ 2 ⎜ ⎜ 0 ⎜ ⎜ 1 ⎝ 10 1 2 -3 4 1 4 1 3 -2 9 −1 9 1 2 0⎞ ⎟ 1⎟ 4⎟ ⎟ 1 ⎟ 4 ⎠ 1⎞ 3⎟ 4⎟ 9⎟ ⎟ 2⎟ 9⎠ 0 1 2 9.⎧ 2 x1 − x 2 + 3x3 + x4 = 2 5. A = ⎜ − 2 ⎜ 1 ⎝ −1 1 2 1 ⎞ ⎟ 0⎟ . x 2 = − 1 α + 1 β + 4 . ⎨ ⎪8 x1 + 5 x 2 − 3x3 + 4 x4 = 14 ⎪ ⎩3x1 + 3 x 2 − 2 x3 + 2 x4 = 6 R: x1 = 2. x4 = −2 Să se determine inversele matricelor: ⎛2 ⎜ 7. x3 = −2. x2 = 0.2⎟ 5⎠ 1 ⎞ 10 ⎟ ⎛ 3 ⎜ 10. A = ⎜ 2 ⎜1 ⎝ ⎛1 ⎜ ⎜2 A=⎜ 3 ⎜ ⎜4 ⎝ 1 -1 3 2 -2 2 2 1 2 3 . ⎨ ⎩− x1 + 2 x 2 − x3 − x 4 = 1 R: x1 = − 5 α − 1 β + 5 .2⎟ ⎠ ⎛ ⎜ −1 ⎜ R: A = ⎜ ⎜ ⎜ ⎝ 2 7 4 7 5 7 0 1 1 1 7 2 7 -1 7 ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ 12 . -1 1 2 -1 1 2 0 ⎟ 0 ⎟ ⎟ 1 ⎟ 2 ⎟ .

a) (α + β ) ⋅ x = α ⋅ x + β ⋅ x. R ) este spaţiul vectorial numeric real n-dimensional. β ∈ K . NOŢIUNEA DE SPAŢIU VECTORIAL BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. ∀α . o mulţime nevidă V dotată cu două operaţii. + : V × V → V şi ⋅ : K × V → V . (V . ƒ (m. (M m. xn )t xi ∈ R. cu proprietăţile: I. c) (αβ ) ⋅ x = α ⋅ ( β ⋅ x). x 2 . ∀x ∈ V .. ∀x ∈ V . ∀α ∈ K . i = 1. R ) este spaţiul vectorial real al matricelor de tipul { } 13 . +) grup abelian. d ) 1K ⋅ x = x. n .. n ) cu elemente numere reale.. unde 1K este elementul neutru al operaţiei de înmulţire din K .. n (R ).1. II. ∀α . b) α ⋅ ( x + y ) = α ⋅ x + α ⋅ y.CAPITOLUL 2 SPAŢII VECTORIALE 2. y ∈ V . ∀x ∈ V . Se numeşte spaţiu vectorial peste un corp K . unde R n = ( x1 . Exemple de spaţii vectoriale: ƒ (R n . cu coeficienţi reali. ∀x. β ∈ K . ƒ (R[X ]. R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor în nedeterminata X .

14 . R ) este spaţiul vectorial real al funcţiilor reale definite pe intervalul [a. y ∈ W ⇒ x + y ∈ W . y ∈ R+ . Considerăm operaţiile: * * * * * ⊕ : R+ × R+ → R+ şi ⊗ : R × R + → R+ . 2) ∀α ∈ K . în nedeterminata X . cu coeficienţi reali. * Să se arate că R+ împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real. ƒ (F [a. Rezolvare: Verificăm condiţiile din definiţia 1. rezultă că x ⊕ y = x ⋅ y = y ⋅ x = y ⊕ x . K ) un spaţiu vectorial şi W ⊂ V . x ∈ W ⇒ α ⋅ x ∈ W . b]. R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor de grad cel mult n . Observaţie. y ∈ R+ . b] . conform comutativităţii înmulţirii numerelor reale. a) Fie x. ∀x. ∀α ∈ R . Spunem că W este subspaţiu vectorial al spaţiului vectorial (V .ƒ (Rn [X ]. W ≠ ∅ . α ⊗ x = x α . Un subspaţiu vectorial are o structură de spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse. Definiţia 2. K ) dacă: 1) ∀x. * I. unde "⋅ " este înmulţirea numerelor reale. Fie (V . * x ⊕ y = x ⋅ y . PROBLEME REZOLVATE 1.

x n )t xi ∈ R.. * b) Fie α ∈ R. x. d ) Fie x ∈ R+ * împreună cu Conform definiţiei 1 ... { } Rezolvare: Deoarece V ⊂ R n şi R n . x ∈ R+ (α + β ) ⊗ x = xα + β = xα ⋅ x β = α ⊗ x ⊕ β ⊗ x . 1 * * d ) ∀x ∈ R+ . β ∈ R. α (αβ) ⊗ x = xαβ = x βα = x β = α ⊗ x β = α ⊗ (β ⊗ x) . formează un spaţiu vectorial real. din I şi II rezultă că R+ cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real.* b) Fie x . Rezultă că: ( ) ( ) 2. * . rezultă că ( x ⊕ y) ⊕ z = ( x ⋅ y) ⋅ z = x ⋅ ( y ⋅ z) = x ⊕ ( y ⊕ z) . Rezultă că: α ⊗(x ⊕ y) = (x ⊕ y)α = (x ⋅ y)α = xα ⋅ yα = (α ⊗ x) ⊕(α ⊗ y) . împreună cu adunarea vectorilor din R n şi înmulţirea acestora cu scalari. ∀x ∈ R+ . Rezultă că II. β ∈ R. ∃x −1 = ∈ R+ astfel încât x 1 x ⊕ x −1 = x −1 ⊕ x = x ⋅ = 1 . x1 + x n −1 = 0 . x * . x 2 . n. y ∈ R+ . z ∈ R + . în baza asociativităţii înmulţirii numerelor reale. rezultă că: 1R ⊗ x = x1 = x . R este spaţiu vectorial. Să se arate că mulţimea V = ( x1 . conform ( ) 15 . i = 1.. a) Fie α . x ∈ R+ . * c) Fie α . y . c) Numărul real 1 este elementul neutru faţă de operaţia ⊕ : * x ⊕ 1 = 1 ⊕ x = 1 ⋅ x = x.

αx2 .. Conform definiţiei 2. x n ) t . y 2 . R . n ( R) a matricelor cu m linii şi n coloane şi elemente numere reale are o stuctură de spaţiu vectorial real în raport cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali. i = 1. R . i = 1. 16 . cu ( ) x1 + x n −1 = 0 şi y = ( y1 . xi + y i ∈ R.. ( x + y )1 + ( x + y ) n −1 = x1 + y1 + x n −1 + y n −1 = 0 ... deci V este spaţiu vectorial real.. i = 1.. deci αx ∈ V . n.observaţiei din breviarul teoretic este suficient de arătat că V este un subspaţiu vectorial al spaţiului R n . xi .. ( ) PROBLEME PROPUSE 1. b] → R. x 2 + y 2 . αxi ∈ R... n . n . (αx)1 + (αx) n −1 = αx1 + αx n −1 = α ( x1 + x n −1 ) = 0 .. din 1) şi 2) rezultă că V este un subspaţiu vectorial al spaţiului R n ... b]}. 2. i = 1. Rezultă că x = ( x1 .... împreună cu operaţiile de adunare a funcţiilor şi de înmulţire a funcţiilor cu scalari formează un spaţiu vectorial peste R . 1) Fie x. x2 . y ∈ V . x ∈ V .αxn ) t . 2) Fie α ∈ R. cu y1 + y n −1 = 0 . Rezultă că: αx = (αx1 . yi ∈ R. Să se arate că mulţimea M m. y n ) t .. f continuă pe [ a. prin urmare x + y ∈V . n . Avem că: x + y = ( x1 + y1 . b] ( R ) = { f f : [a. x n + y n ) t . Să se arate că mulţimea C[ a.

y ∈ R+ . ⎧⎛ a b ⎞ ⎫ ⎪ ⎟ . împreună cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali formează un spaţiu vectorial peste C . 5 2 { } c) { 2aX + bX a. x2α . ( )2 ( )2 ( ) * 2 ) Să se studieze dacă (R+ b) (a. b ∈ R ⊂ R 3 . ∀α ∈ R . b. x 2 ⋅ y 2 ) . ( x1 . i = 1. c. b )t a. } Indicaţie. y 2 ) = ( x1 ⋅ y1 . b ∈ R}⊂ R[ X ] .3. b ∈ C ⎪ 5. x ) x ∈ R. Considerăm operaţiile: ⊕ : R+ * 2 * 2 ( )2 × (R+ ) → (R+ ) şi * * ⊗ : R × R+ → R+ .3. 17 . Să se arate că următoarele mulţimi sunt subspaţii vectoriale ale spaţiilor vectoriale indicate: a) Rn [ X ] ⊂ R[ X ] . ∀x. o. x 2 ) = x1α . c = a + b ⎬ împreună cu operaţiile ⎜c 0 d ⎟ ⎠ ⎩⎝ ⎭ de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali formează un spaţiu vectorial peste R . 6. x + x d) { 1 2 3 t i 1 2 1 3 2 = x3 ⊂ R . Să se arate că mulţimea ⎧⎛ 0 a b ⎞ ⎫ A = ⎨⎜ ⎟ . x 2 ) ⊕ ( y1 . Să se arate că mulţimea A = ⎨⎜ ⎬ (unde a ⎜ ⎟ ⎪ ⎪ ⎩⎝ b a ⎠ ⎭ reprezintă conjugatul numărului complex a ). * 4. x = 3x . * α ⊗ ( x1 . precum şi faptul că un subspaţiu vectorial are o structură de spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse. d ∈ R. a. a. (x . Se folosesc definiţiile noţiunilor de spaţiu şi subspaţiu vectorial. împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real. x .

Propoziţia 2.. Un sistem finit de vectori {v1 . = α n = 0 . astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + ... α 2 .. Orice subsistem al unui sistem de vectori liniar independent este liniar independent.. Propoziţia 3.. vn } din V se numeşte liniar independent dacă ∀α1 ... Definiţia 2.. rezultă α1 = α 2 = . R este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei având pe coloane vectorii sistemului este egal cu numărul de vectori. Orice suprasistem al unui sistem de vectori liniar dependent este liniar dependent. Fie (V .2... Propoziţia 4. Propoziţia 5.. K ) un spaţiu vectorial.. vn } ⊂ V este liniar dependent dacă şi numai dacă cel puţin un vector din sistem este o combinaţie liniară a celorlalţi.. Sistemul {v1 .... Orice sistem de vectori care conţine vectorul nul este liniar dependent..... Un sistem finit de vectori {v1 .. α 2 . nu toţi nuli.... vn } din V se numeşte liniar dependent dacă există scalarii α1 ..... v2 . α n ∈ K cu proprietatea α1v1 + α 2 v 2 + . Un sistem de vectori din spaţiul vectorial R n . v2 .2... + α n v n = 0 . ( ) 18 .. Propoziţia 1. v2 .. DEPENDENŢA ŞI INDEPENDENŢA LINIARĂ A SISTEMELOR DE VECTORI BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Fie (V .. + α n v n = 0 . K ) un spaţiu vectorial.α n ∈ K ...

nu 19 . deci există α 1 . astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . v3 . α 2 . astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . α 3 ∈ R . nu toţi nuli. Rezolvare: a ) Conform definiţiei 2.α 3 ∈ R . v2 . cu α 1 . v3 sunt liniar dependenţi. α 2 . v3 în această relaţie. rezultă că vectorii v1 . v2 . v3 sunt liniar dependenţi. Conform definiţiei 2. rezultă: ⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛0 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ -1 ⎟ + α 3 ⎜ 4 ⎟ = ⎜ 0 ⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎧ − α 1 + 2α 2 + α 3 = 0 omogen: ⎪ 2 α − α + 4 α = 0 . v3 este o relaţie de forma: α1v1 + α 2 v2 + α 3 v3 = 0 . b) O relaţie de dependenţă liniară între vectorii v1 .PROBLEME REZOLVATE ⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 1. Se consideră vectorii v1 = ⎜ 2 ⎟ . prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale. trebuie să arătăm că există scalarii α 1 . a ) Să se arate că vectorii v1 . nu toţi nuli. R . v 2 .1 ⎟ . c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. v 3 = ⎜ 4 ⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ din spaţiul liniar R 3 . Înlocuind v1 . v 2 = ⎜ . b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1 . v 2 . ⎨ 1 2 3 ⎪− α 1 + α 2 − α 3 = 0 ⎩ ( ) α1⎜ ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ şi obţinem sistemul liniar Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 . α 3 ∈ R .α 2 . v 2 .

prin urmare soluţia sistemului este: α1 = −3a. obţinem: 20 . b) Să se precizeze dacă vectorul v 2 se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. v3 în relaţia de mai sus. 2 3 v3 = 3v1 + 2v 2 . astfel: v1 = − 2 v 2 + 1 v3 .α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ . v2 . 3 3 v2 = − 3 v1 2 + 1v . după simplificare. α 2 = −2a. iar o relaţie de dependenţă liniară între cei trei vectori este: − 3av1 − 2av 2 + av3 = 0. rezultă că α1 = α 2 = α 3 = 0 . α 3 = a. c) Deoarece vectorii sunt liniar dependenţi. conform propoziţiei 2 rezultă că cel puţin un vector se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. a ∈ R . a ) Să se arate că vectorii ⎛ 4⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ − 1 ⎟ . Considerăm α1 . − α 1 + 2α necunoscută secundară şi obţinem: ⎧ ⎨ ⎩ 2α 1 2 = − a − α 2 = −4a . α 2 necunoscute principale şi α 3 = a.toţi nuli. ( ) Rezolvare: a ) Conform definiţiei 1. Din relaţia de dependenţă liniară găsită la punctul b) rezultă că oricare dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. Rezolvăm sistemul liniar omogen obţinut la punctul a) . sau. α 2 . − 3v1 − 2v 2 + v3 = 0 . 2. a ∈ R * . R sunt ⎜ 1⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar independenţi. v 3 = ⎜ 1 ⎟ din spaţiul liniar R . Înlocuind v1 . a ∈ R . trebuie să arătăm că oricare ar fi scalarii α 1 .

v3 = ⎜ ⎜ 3 ⎟ ⎟ . α 3 ∈ R astfel încât 21 . ⎜ . R . 1 ⎜ 1⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ 3 ⎜ 0 ⎟ 4 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ -1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ( ) Rezolvare: a) Metoda I (folosind definiţia). Deoarece vectorii v1 . Determinantul matricei sistemului este ∆ = −25 ≠ 0 . α 2 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ din R 3 . ⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) ( ) ⎛ 0⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ c) v = ⎜ − 1 ⎟ . v3 sunt liniar independenţi. v3 sunt liniar independenţi. rezultă că vectorii v1 . v = ⎜ 0 ⎟ . rezultă că v 2 nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 . Fie α 1 . v = ⎜ 1 ⎟ . Conform definiţiei 1. v 2 . b) Observaţie. prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 .⎛ -1 ⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ + ⎜ 1 ⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 4α 1 − α 2 omogen: ⎪ − α + 2 α ⎨ 1 2 ⎪ α + 3α 1 2 ⎩ α1⎜ − 1 ⎟ + α ⎛ ⎜ 4⎞ ⎟ ⎛ 1⎞ ⎛0 ⎜ ⎟ ⎜ 1 = ⎟ ⎜0 3⎜ ⎜ -1⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ + α3 = 0 α ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ şi rezultă sistemul liniar +α3 = 0 −α3 = 0 . 3. Din propoziţia 2 rezultă că într-un sistem de vectori liniar independent nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. v = ⎜ 3 ⎟ din R 4 . R . v 2 . v2 = ⎜ ⎜−1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ b) v1 = ⎜ − 1 ⎟ . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛ 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛− 2⎞ 2 a ) v1 = ⎜ ⎟ din R .1⎟ ⎟ . R .

nu toţi nuli. Conform definiţiei 2. mai ⎜ − 1 3 − 1⎟ ⎠ ⎝ mic decât numărul de necunoscute. v3 } este un sistem de vectori liniar dependent. Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 1⎞ ⎛− 2 2 A=⎜ ⎜ − 1 3 − 1⎟ ⎟ . prin urmare sistemul este compatibil determinat. v2 . adică există α 1 .1⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝0⎠ ⎝ 3 ⎠ ⎝−1 ⎠ +α3 = 0 ⎩ − α 1 + 3α 2 − α 3 = 0 2 − 2α 1 + 2α omogen: ⎧ ⎨ . α 2 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v 2 = 0 . Fie α1 . Rangul matricei sistemului este 2. α 2 .α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . rezultă că este un sistem de vectori liniar dependent. prin urmare sistemul este compatibil nedeterminat. prin urmare {v1 . astfel încât α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . egal cu numărul de necunoscute. Rezultă că: α1⎜ ⎜ ⎛ 1⎞ ⎛ 0⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛− 2⎞ ⎟ ⎟ +α3⎜ +α2⎜ ⎟ şi obţinem sistemul liniar ⎜ ⎟ ⎟=⎜ ⎜ . deci admite şi soluţii nebanale. b) Metoda I (folosind definiţia). Rezultă că: ⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 0 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ α 1 ⎜ − 1 ⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ şi obţinem sistemul liniar omogen: ⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 − α 2 = 0 ⎪ ⎨ − α 1 + 2α 2 = 0 ⎪ α + 4α 1 2 = 0 ⎩ {v1 . avem că rang A = 2 şi este diferit de numărul ⎝ ⎠ de vectori din sistem. α 3 ∈ R . v2 . v3 } . Metoda II (folosind propoziţia 1). deci admite numai 22 . 1⎞ ⎛− 2 2 Matricea sistemului este A = ⎜ ⎟ şi are rangul 2.

v2 . Fie α 1 . α 4 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒ ⎛ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎜ ⎟ 1 − ⎜ ⎜ ⎟ +α2⎜ ⇒ α1⎜ 1⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎝ ⎠ -1 ⎞ ⎛ 0 ⎞ ⎛0⎞ ⎛ 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ 0 ⎟ 1 ⎜ 3⎟ ⎜ 0⎟ ⎟ ⎜ +α4⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ⇒ +α3⎜ ⎟ ⎟ 2 0 1 0 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ 3 ⎠ ⎝ -1 ⎠ ⎝ 0⎠ ⎝ -1⎠ ⎧ α 1 − α 2 + 2α 3 = 0 ⎪ − α + α + 3α = 0 ⎪ 1 3 4 . c) Metoda I (folosind definiţia). v3 . rezultă că {v1 . α 2 . v2 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda II (folosind propoziţia 1). 23 . rangA = 4 = numărul de vectori din sistem. v4 } este un sistem de vectori liniar independent. rezultă că {v1 . Conform definiţiei 1. Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: A = ⎜ − 1 ⎛ 3 -1 ⎜ 2 ⎜ 1 4 ⎝ ⎞ ⎟ ⎟. Metoda II (folosind propoziţia1).soluţia banală: α1 = α 2 = 0 . Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 2 0⎞ ⎛ 1 −1 ⎜ ⎟ 0 1 3 ⎟ . ⎟ ⎠ rangA = 2 şi este egal cu numărul de vectori din sistem. prin urmare {v1 . v2 } este un sistem de vectori liniar independent. ⎜−1 A=⎜ 1 2 0 1⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 0 3 −1 −1 ⎟ ⎝ ⎠ prin urmare {v1 . Conform definiţiei 1. v4 } este sistem de vectori liniar independent. determinantul matricei sistemului ⇒ ⎨ + 2 + = 0 α α α 1 2 4 ⎪ ⎪ ⎩ 3α 2 − α 3 − α 4 = 0 este ∆ = 24 ≠ 0 . α 3 . prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 . v3 . v2 .

a ∈ R . Avem că a − 1⎟ ⎟ −2 ⎟ ⎠ d2 = 4 3 ' ≠ 0 şi fie d 3 . v 2 . v 2 . ⎟ ⎜ ⎜ 9 ⎟ ⎜4⎟ ⎜a2 ⎟ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ( ) ⎛ 3 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛ a ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ b) g = ⎜ − 1 ⎟ . din R 4 . R . v3 : ⎛1 ⎜ A = ⎜2 ⎜ ⎜4 ⎝ 1 -3 9 1 ⎞ ⎟ a ⎟ . 0 1 24 . 1 2 3 ⎜ 3 ⎟ ⎜ a − 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ -2 ⎟ ⎜ 0 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) Rezolvare: Vom folosi propoziţia 1 din breviarul teoretic. v 3 = ⎜ a ⎟ .4. g 3 : ⎛ a ⎜ ⎜ −1 A=⎜ 4 ⎜ ⎜ 0 ⎝ 3 a 3 1 5 ⎞ ⎟ 1 ⎟ . a ∈ R . d 3 minorii obţinuţi prin bordarea lui d 2 . b) Fie A matricea având pe coloane vectorii g1 . v 2 . g 2 . g = ⎜ 1 ⎟ . deci {v1 . ⎟ a2 ⎟ ⎠ Dacă a ∈ R \ {− 3. Dacă a ∈ {− 3.3 ⎟ . det A = −5(a − 2 )(a + 3) . a) Fie A matricea având pe coloane vectorii v1 . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ a) v1 = ⎜ 2 ⎟ . atunci det A ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de vectori. v3 } este sistem de vectori liniar dependent. Determinăm rangA . din R 3 . 2} . v3 } este sistem de vectori liniar independent. v 2 = ⎜ . deci {v1 . R . g = ⎜ a ⎟ . 2} ⇒ det A = 0 ⇒ rangA < 3 ⇒ rangA ≠ numărul de vectori.

( ) 25 . g 3 } este sistem de vectori liniar independent. 5. R ) . f 2 = cos x . g 2 . R ) . g 3 } este sistem de vectori liniar independent. g 2 = 2 X − 3 X 2 . −2 Dacă a ∈ R \ {− 1} . deci {g1 .1] → R. prin urmare {g1 . b2 = − 4 + i din (C . atunci d 3 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de vectori. g 3 = 2 − 6 X + 3 X 2 din (R3 [ X ]. g 3 sunt liniar independenţi. n ∈ N * .1⎞ ⎟ ⎟ . R ) . vectorii g1 . Vom aplica definiţia. c) f1 = sin x. avem că d 3 = 4 −1 0 3 5 3 − 2 = 48 ≠ 0 . g 2 . 2⎠ ⎝ − 1 − 4⎠ ⎝ ⎠ Rezolvare: Observaţie. A2 = ⎜ . b) b1 = 3 − 2i . d ) A1 = ⎜ ⎜ ⎛3 ⎝5 .1]}. în (F . unde F = { f : [0. 1 −2 deci rangA = 3 = numărul de vectori. nu se poate folosi propoziţia 1 pentru a stabili natura acestora. ' Dacă a = −1 .−1 d3 = 4 0 a 3 1 1 a − 1 = 9a + 9 . Deoarece nici unul dintre sistemele de vectori din enunţ nu aparţine unui spaţiu liniar de tipul R n . g 2 . A3 = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 1 1⎟ ⎟ în (M 2 ( R ). În concluzie. R . f continuă pe [0.1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 . ∀a ∈ R . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: a ) g1 = 1 − 2 X . R ) . atunci d 3 = 0 .

obţinem: α 1 (1 − 2 X ) + α 2 2 X − 3 X 2 + α 3 2 − 6 X + 3 X 2 = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen: ⎪ − 2 α + 2 α ⎨ 1 ⎪ ⎩ ⎧ ( ) ( ) α1 + 2α 3 = 0 2 − 6α 3 = 0 − 3α 2 + 3α 3 = 0 . ⎨ ⎪ 5α 1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ ⎩ 2α 1 − 4α 2 + α 3 = 0 adică α1 ⎜ ⎜5 ⎝ ⎛3 26 . ∀x ∈ [0. α 3 ∈ R . g 2 . adică există α 1 . Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 . g 3 sunt liniar dependenţi. 2 Conform definiţiei 1. b2 sunt liniar independenţi. nu toţi nuli.a) Fie α 1 . 1] . . care admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = 0 . α 2 . rezultă că g1 . α1 ⋅ 2 2 + α 2 ⋅ 2 = 0 . rezultă că b1 . rezultă că vectorii f1 . α 2 ∈ R astfel încât α1 f1 + α 2 f 2 = 0 .1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 . α 2 ∈ R astfel încât α1b1 + α 2 b2 = 0 . deci α1 = α 2 = 0 . prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale. Conform definiţiei 2.1⎞ ⎛ 0 0 ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ +α2⎜ + α3⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 1 1⎟ ⎟=⎜ ⎜ ⎟ . α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 . α 2 . b) Fie α1 . d ) Fie α 1 . c) Fie α1 . α 3 ∈ R astfel încât α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 = 0 . Pentru x = 0 obţinem α 2 = 0 . din această egalitate de funcţii rezultă că α1 sin x + α 2 cos x = 0. iar pentru x = π rezultă 4 Conform definiţiei 1. f 2 sunt liniar independenţi. obţinem: α1 (3 − 2i ) + α 2 (− 4 + i ) = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen: ⎧ 3α 1 − 2 α 2 = 0 ⎨ ⎩ − 2α 1 + α 2 = 0 . α 2 . de unde 2⎠ ⎝ − 1 − 4⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 0 0⎠ ⎧ 3α 1 + α 2 + 4α 3 = 0 ⎪ obţinem sistemul liniar omogen: ⎪ − α 1 + 2α 2 − α 3 = 0 . astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 .

f ) {v3 . v3 . d ) {v1 . A2 . R se consideră vectorii: ⎛ 3⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ v1 = ⎜ − 1 ⎟ . Conform definiţiei 1. v3 . Rezolvare: a) Metoda I (folosind definiţia). rezultă că sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = 0 . v4 . Rezultă că: α 1⎜ − 1⎟ + α ⎜ ⎝ 2⎟ ⎠ ⎛ ⎜ 3 ⎞ ⎟ ⎛0⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ α = + − 2 2 ⎜0⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 3 ⎜0⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ şi obţinem sistemul liniar omogen: ⎪ − α + 2 α ⎨ 1 ⎪ 2α + 1 ⎩ ⎧ 3α 1 + α + 2α 3 = 0 2 − 2α 3 = 0 α 2 +α3 = 0 2 . v3 } . Fie α 1 . În spaţiul liniar R 3 . Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = −1 ≠ 0 . ⎜ 2 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) v6 = 3v 2 − 2v3. rezultă că {v1 . rezultă că vectorii A1 . v4 } . v3 } . Conform definiţiei 1. b) {v1 . v2 .Rangul matricei este trei şi egal cu numărul de necunoscute. v3 . prin urmare sistemul este compatibil determinat. v 5 = ⎜ 0 ⎟ . c) {v2 . v2 . v6 } . Metoda II (folosind propoziţia 1). v4 }. 27 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ . v 4 = ⎜ 1 ⎟ . 6. v5 } . v3 } este un sistem de vectori liniar independent. v 3 = ⎜ − 2 ⎟ . deci admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori şi când este posibil să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a) {v1 . e) {v2 . v2 . α 2 . A3 sunt liniar independenţi.

⎛ 3 ⎜ A = ⎜ −1 ⎜ 2 ⎝

1 2⎞ ⎟ 2 − 2⎟ 1 1⎟ ⎠

; det A = −1 ≠ 0 , deci rangul matricei A este

trei, egal cu numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. b) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v3 + α 3v4 = 0 , relaţie echivalentă cu α ⎜ − 1 ⎟ + α ⎜ - 2 ⎟ + α ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ , de unde ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ 1⎜ 2 ⎜ 3⎜
⎜ ⎝ 2⎟ ⎠ ⎜ ⎝ ⎛ 3 ⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛0⎞ ⎜ 4⎟ 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 + 2 α 2 + ⎪ ⎨ − α 1 − 2α 2 + ⎪ 2α 1 + α 2 + ⎩ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ 5α 3 = 0
3 3

obţinem sistemul liniar omogen:

α 4α

= 0 .

= 0

Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = 0 , rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu toţi nuli, astfel încât α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că {v1 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Metoda II (folosind propoziţia 1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor:
⎛ 3 2 ⎜ A = ⎜−1 - 2 ⎜ 2 1 ⎝

5⎞ 3 2 ⎟ = 8 ≠ 0 , deci rangul 1⎟ ; det A = 0 ; d 2 = −1 2 ⎟ 4⎠

matricei A este 2, diferit de numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului este de forma: α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 , cu α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R , nu toţi nuli. Rezultă sistemul liniar omogen:

28

⎧ 3α 1 + 2 α 2 + 5 α 3 = 0 ⎪ ; determinantul principal ⎨ − α 1 − 2α 2 + α 3 = 0 ⎪ 2α 1 + α 2 + 4α 3 = 0 ⎩

al sistemului:

d2 =

3 2 = 8 ≠ 0 , deci α 1 , α 2 necunoscute principale şi α 3 −1 2

necunoscută secundară. Rezolvând sistemul, obţinem: α1 = −3λ , α 2 = 2λ , α1 = λ , cu λ ∈ R . Prin urmare, o relaţie de dependenţă liniară între vectori este: − 3λv1 + 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .
c) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 ,α 2 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 = 0 ; de aici rezultă:
⎧ α 1 + 2α 2 = 0 ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ α 1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒ ⎨ 2α 1 − 2α 2 = 0 . ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜0⎟ ⎪ α +α 2 = 0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 1 ⎝ ⎠ ⎩

Rangul matricei sistemului liniar omogen obţinut este 2, egal cu numărul necunoscutelor, prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = 0 . Conform definiţiei 1, rezultă că {v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda II (folosind propoziţia 1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 2 ⎞ 1 2 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ; d = ≠ 0 , deci rangul matricei A este 2, 2 A=⎜ 2 −2 ⎟ 2 −2 egal cu numărul vectorilor din sistem, prin urmare {v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda III. {v2 , v3 } este un subsistem al sistemului de vectori
⎜ ⎝ 1 1 ⎟ ⎠

liniar independenţi

{v1 , v2 , v3 } , de unde rezultă, conform propoziţiei 3, că {v2 , v3 } sistem de vectori liniar independent.
29

d ) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒

⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⇒ α 1⎜ − 1⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ + α 3 ⎜ − 2 ⎟ + α 4 ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒ ⎜ 2⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
3 ⎧ 3α 1 + α 2 + 2α 3 + 5α 4 = 0 ⎪ ; ⇒ ⎨ − α 1 + 2α 2 − 2α 3 + α 4 = 0 d 3 = − 1 ⎪ 2α + α + α + 4α = 0 2 1 2 3 4 ⎩ 1 2 2 − 2 = −1 ≠ 0 , prin 1 1

urmare rangul matricei sistemului este mai mic decât numărul de necunoscute, deci sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli, asfel încât

α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent.
Metoda II (folosind propoziţia1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor:
⎛ 3 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 2 ⎝ 1 2 2 −2 1 1

3 5⎞ ⎟ ; 1 ⎟ d3 = − 1 2 4⎟ ⎠

1 1

2 1

2 − 2 = −1 ≠ 0 , deci rangul

propoziţiei 4, că {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Determinăm o relaţie de dependenţă liniară: α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 , cu α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli. Rezolvând sistemul, obţinem: − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .

vectori liniar dependenţi {v1 , v3 , v4 } , de unde rezultă, conform

matricei A este trei, diferit de numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Metoda III. {v1 , v2 , v3 , v4 } este un suprasistem al sistemului de

30

vectori {v2 , v3 , v6 } este liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară este:
3v2 − 2 v3 − v6 = 0 .

e) Se observă că în sistemul de vectori {v2 , v3 , v6 } unul dintre vectori ( v6 ) este o combinaţie liniară a celorlalţi doi: v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 . În baza propoziţiei 2 , rezultă că sistemul de
v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 , sau

f ) Deoarece sistemul de vectori {v3 , v4 , v5 } conţine vectorul nul, rezultă, conform propoziţiei 5 , că este liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară este: 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + λ v 5 = 0 ,

λ ∈ R * , sau 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + 1 ⋅ v 5 = 0 .
7. Să se determine parametrul real m astfel încât vectorii ⎛ 2 ⎞ ⎛ m +1⎞ ⎛3m −1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ 2m −1⎟ , v2 = ⎜ m +1⎟ , v3 = ⎜ 2m −1⎟ din spaţiul liniar R , R să fie ⎜ m+ 2⎟ ⎜ −2 ⎟ ⎜ m + 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar independenţi.

(

)

Rezolvare: Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic, vectorii v1 , v2 , v3 sunt liniar independenţi dacă şi numai dacă rangul matricei A având pe coloane componentele acestora este egal cu 3. 3m − 1 m + 1 2 3m − 3 m + 1 2 det A = 2m − 1 m + 1 2m − 1 = 0 m +1 2m − 1 = m+2 −2 m+2 0 −2 m+2
= 3(m − 1) m 2 + 3m + 2 + 4m − 2 = 3(m − 1) m (m + 7 ) . Avem că rang A = 3 ⇔ det A ≠ 0 ⇔ m ∈ R \ {− 7, 0,1}.

(

)

31

8. Se consideră vectorii din spaţiul liniar (R3 [ X ], R ) :
g1 = 1 − 2 X , g 2 = 2 X − 3X 2 , g 3 = 3X
2

− 4X 3, g4 =1 + 2X − 6X 2 .

Stabiliţi în care din următoarele sisteme de vectori unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi: a) {g1, g 2 , g3 }; b) {g1, g 2 , g3 , g 4 }; c) {g1, g 2 , g 4 } . Atunci când este posibil, scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi.

Rezolvare: Se ştie (propoziţia 2) că unul dintre vectorii unui sistem se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi dacă şi numai dacă sistemul este liniar dependent. În consecinţă, problema revine la a studia natura fiecărui sistem de vectori. a) Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒
⇒ α 1 (1 − 2 X ) + α 2 ( 2 X − 3 X 2 ) + α 3 (3 X 2 − 4 X 3 ) = 0 ⇒
⇒ α 1 + ( − 2α 1 + 2α 3 ) X + ( − 3α 2 + 3α 3 ) X 2 − 4α 3 X 3 = 0 ⇒
⎧ α1 = 0 ⎪− 2α + 2α = 0 ⎪ 1 2 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = 0 , adică sistemul de vectori ⇒⎨ α α − 3 + 3 = 0 2 3 ⎪ ⎪ ⎩− 4α 3 = 0

este liniar independent şi prin urmare nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. b) Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 = 0 ; de aici rezultă sistemul:
⎧ α1 + α 4 = 0 ⎪− 2α + 2α + 2α = 0 ⎪ 1 2 4 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 , deci ⎨ − 3 + 3 − 6 = 0 α α α 2 3 4 ⎪ ⎪ ⎩− 4α 4 = 0

sistemul de vectori este liniar independent şi nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.

32

c) Fie α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒
⎧ α1 + α 3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨− 2α1 + 2α 2 + 2α 3 = 0 ; ⎪− 3α − 6α = 0 2 3 ⎩

deoarece

determinantul

matricei

sistemului este ∆ = 0 , rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, deci {g1 , g 2 , g 4 } este un sistem de vectori liniar dependent şi în acest caz rezultă că unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. Rezolvând sistemul de mai sus, obţinem: α1 = −λ , α 2 = −2λ , α 3 = λ , cu λ ∈ R . O relaţie de dependenţă liniară între aceşti vectori este: − λv1 − 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − v1 − 2v3 + v 4 = 0 , de unde putem scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi 1 astfel: v1 = −2v3 + v 4 sau v3 = − 1 2 v1 + 2 v 4 sau v 4 = v1 + 2v 3 .

9. Fie vectorii v1 = ⎜ 3⎟ , v2 = ⎜ 1 ⎟ , v3 = ⎜ − 2⎟ , a ∈ R , din spaţiul
liniar R 3 , R . Să se determine parametrul a astfei încât vectorul v 2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .

⎛ − 6⎞ ⎜ ⎟ ⎜ - 9⎟ ⎝ ⎠

⎛ 3⎞ ⎜ ⎟ ⎜ a⎟ ⎝ ⎠

⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠

(

)

Rezolvare: Vectorul v 2 este o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 dacă există α , β ∈ R astfel încât v2 = αv1 + βv3 , ceea ce revine la faptul
că sistemul: ⎪ ⎨ 3α − 2 β = 1 este compatibil. Fie A matricea
⎪− 9α + 6 β = a ⎩ ⎧− 6α + 4 β = 3

sistemului şi A matricea extinsă. Avem că rangA = 1 , rang A ≥ 2 , deci sistemul este incompatibil, ∀a ∈ R . Prin urmare, nu există a ∈ R astfel ca v 2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .

33

10. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din

spaţiul liniar R 4 , R şi atunci când este posibil să se scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = (m,1,1,1) t , v 2 = (1, m,1,1) t , v3 = (1,1, m,1) t , v 4 = (1,1,1, m) t ; m ∈ R.
Rezolvare: Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: m 1 1 1 ⎛ m 1 1 1⎞ ⎟ ⎜ 1 m 1 1 ⎜ 1 m 1 1⎟ ; det A = = (m + 3)(m − 1)3 . A=⎜ ⎟ 1 1 m 1 1 1 m 1 ⎟ ⎜ ⎜1 1 1 m ⎟ 1 1 1 m ⎠ ⎝ • Dacă m ∈ R \ {−3,1} ⇒ det A ≠ 0 ⇒ rang A = 4 = numărul de vectori, deci {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar independent. • Dacă m ∈ {−3,1} , atunci det A = 0 , deci rang A ≠ numărul de vectori, deci {v1, v2 , v3 , v4 } este sistem de vectori liniar dependent. În acest caz, determinăm o relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului: α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 . Pentru m = −3 se obţine sistemul compatibil simplu nedeterminat: ⎧− 3α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α − 3α + α + α = 0 ⎪ 1 2 3 4 , cu soluţia α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = λ , λ ∈ R . ⎨ 3 0 + − + = α α α α 1 2 3 4 ⎪ ⎪ ⎩α 1 + α 2 + α 3 − 3α 4 = 0

(

)

O relaţie de dependenţă liniară este: λv1 + λv 2 + λv3 + λv 4 = 0 ,

λ ∈ R * , sau v1 + v 2 + v3 + v 4 = 0 , de unde putem scrie unul dintre
vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = −v 2 − v3 − v 4 . Pentru m = 1 se obţine sistemul compatibil triplu nedeterminat:

34

cu β . vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a A1 . Fie vectorii: 1⎞ ⎛ − 1 1⎞ ⎛ 2 1⎞ ⎟ ⎟ . δ ∈ R . adică dacă sistemul obţinut admite numai soluţia banală. combinaţie liniară a celorlalţi: v 2 = β β β 11. γ . unde a ∈ R. δ ∈ R . A3 . β ≠ 0 . cu β . γ . cu soluţia ⎨ ⎪α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪ ⎩α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 α 1 = − β − γ − δ . Dacă avem.α 3 = γ .3 a⎟ ⎟ din spaţiul 2⎠ ⎝ 3 0⎠ ⎝ ⎠ liniar (M 2 ( R ). nu toţi nuli. de exemplu. α 3 . A4 = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜.α 2 = β . A3 = ⎜ . putem scrie vectorul v 2 ca o β +γ +δ γ δ v1 − v3 − v 4 . α 4 ∈ R astfel încât ⎧ α1 + α 2 − α 3 + 2α 4 = 0 ⎪ aα1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 . Rezultă relaţia de dependenţă liniară: (− β − γ − δ ) v1 + β v2 + γ v3 + δ v4 = 0 . A2 . Determinaţi parametrul a astfel ⎛1 A1 = ⎜ ⎜1 ⎝ a⎞ ⎛ 1 ⎟ .α 4 = δ . α 1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 + α 4 A4 = 0 ⇒ ⎪ ⎨ ⎪ α1 − α 2 + 3α 3 − 3α 4 = 0 ⎪ + aα 4 = 0 ⎩4α1 + 2α 2 vectorii sunt liniar independenţi dacă din relaţia de mai sus rezultă că toţi scalarii sunt nuli. A2 = ⎜ ⎟ ⎜−1 4⎠ ⎝ încât: a ) b) vectorilor cei patru vectori să fie liniar independenţi. R ) . Rezolvare: a) Fie α 1 .⎧α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α + α + α + α = 0 ⎪ 1 2 3 4 . α 2 . Rezultă de aici că determinantul matricei sistemului 35 .

Metoda II. A4 să fie liniar dependenţi. Prin bordarea acestuia obţinem doi determinanţi 1 1 −1 a 1 1 de ordinul trei: ∆1 = 1 − 1 3 = 0 şi ∆ 2 = 1 − 1 3 = 18 − 6a . deci sistemul este compatibil. încât A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪ ⎨ ⎪ α 1 − α 2 + 3α 3 = −3 ⎪ =3 ⎩4α 1 + 2α 2 Avem că rang A = rang A = 2 . deci sistemul este compatibil.trebuie să fie nenul. Determinantul format din elementele ultimilor două linii şi coloane ale matricei sistemului este nenul. 36 . Prin urmare. Verificăm dacă pentru a = 3 există scalarii α 1 . Pentru a ≠ 3 . avem că rang A = 3 şi rang A = 4 . Conform propoziţiei 2. Vectorul A 4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1. A2 . A2 . α 2 . α 3 ∈ R astfel încât ⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2 ⎪ aα 1 + α 2 + α 3 = 1 . A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪ ⎨ ⎪ α1 − α 2 + 3α 3 = −3 ⎪ = a ⎩4α1 + 2α 2 Trebuie aflată valoarea parametrului a ∈ R astfel încât sistemul obţinut să fie compatibil. α 2 . adică a = 3 . A3 . 4 2 0 4 2 0 Pentru a = 3 . deci rang A ≥ 2 . A3 dacă există scalarii α 1 . α 3 ∈ R astfel ⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2 ⎪3α + α 1 2 +α3 = 1 . deci sistemul este incompatibil. obţinem că rang A = 2 = rang A . o condiţie necesară pentru ca vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori este ca A1 . b) Metoda I. Avem că ∆ = −2(a − 3) 2 . de unde obţinem că a ∈ R \ {3}. a = 3 .

g 3 . g 4 } este suprasistem al unui sistem de vectori liniar dependent ({g1. g 4 }. g 4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori: a) {g1. R ) şi următoarele combinaţii liniare ale acestora: g1 = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 . prin urmare sistemul admite şi soluţii −1 − 3 − 2 nebanale. deci există α 1 . g 3 . Deoarece vectorii f1 . f 2 . 37 . g 2 . 12. determinantul matricei sistemului obţinut ⎪ − α − 3α − 2α = 0 1 2 3 ⎩ −3 −2 1 este: ∆ = 2 1 − 1 = 0 . α 3 ∈ R . g 4 }. g 2 . c) {g 2 . g 2 . g 2 . {g1 . astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 . g 3 . α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒ α1 (− 3 f1 + 2 f 2 − f 3 ) + α 2 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒ (− 3α1 − 2α 2 + α 3 ) f1 + (2α1 + α 2 − α 3 ) f 2 + (− α1 − 3α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 . α 2 . g 2 = −2 f1 + f 2 − 3 f 3 . α 2 . prin urmare. A2 . Rezolvare: a ) Fie α1 . g 3 . f 3 sunt liniar independenţi. conform propoziţiei 4. g 2 . Se consideră vectorii liniar independenţi f1 . A4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1 . b) {g1 . g 4 } sunt liniar dependenţi. f 3 din spaţiul vectorial (V . Rezultă că vectorii {g1 . g 4 = f1 − f 2 − 2 f 3 . nu toţi nuli. g 4 }. g 2 . f 2 . b) {g1. A3 dacă şi numai dacă a = 3 .În concluzie. g 4 }) . g 3 = − f1 + 3 f 2 − 2 f 3 . rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli: ⎧− 3α1 − 2α 2 + α 3 = 0 ⎪ ⎨ 2α1 + α 2 − α 3 = 0 .

v 2 . v3 . c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. v 3 = ⎜ 6 ⎟ din spaţiul liniar R . α 3 ∈ R astfel încât α 1 g 2 + α 2 g 3 + α 3 g 4 = 0 ⇒ Cum vectorii f1 . v3 sunt liniar dependenţi. c) Fie α1 . −3 −2 −2 prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = 0 . g 4 } sunt liniar independenţi. f 3 sunt liniar independenţi. ⎨α 1 + 3α 2 − α 3 = 0 ⎪− 3α − 2α − 2α = 0 1 2 3 ⎩ − 2 −1 1 determinantul matricei sistemului este ∆ = 1 3 − 1 = 18 ≠ 0 . v3 = − 3 v1 + 0 v 2 . v2 . b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1 .⇒ α 1 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 2 (− f1 + 3 f 2 − 2 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒ ⇒ (− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (α1 + 3α 2 − α 3 ) f 2 + (− 3α1 − 2α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 . c) v1 şi v3 : v1 = 0 v2 − 2 v3 . R: b) 3v1 + 2v3 = 0 . rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia obţinută mai sus sunt nuli: ⎧− 2α 1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ . Se consideră vectorii ⎛− 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ − 4 ⎟ . ( ) 3 2 38 . PROBLEME PROPUSE 1. g 3 . ⎜ 2 ⎟ ⎜− 2 ⎟ ⎜ − 3⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ a ) Să se arate că vectorii v1 . α 2 . f 2 . Rezultă că vectorii {g 2 . R . v 2 = ⎜ 3 ⎟ .

v 2 = ⎜ 1 ⎟.l. R . g 2 = 1 + 2 X + 3 X 2 .d.i.). b) sistem de vectori liniar dependenţi (s.l. R . v 3 = ⎜ 0 ⎟. c) sistem de vectori liniar independenţi (s.v. v 3 = ⎜ − 1 ⎟ din spaţiul liniar R . v 4 = ⎜ − 1 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜-3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜−1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ( ) R: a) sistem de vectori liniar dependenţi (s. g 3 = 1 − 4 X − 5 X 2 b) b1 = 1 + 3i . R ) . v3 = ⎜ ⎜ . R . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: din (R3 [ X ]. ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) ⎛-9 ⎛ 6⎞ ⎜ ⎟ ⎜ b ) v1 = ⎜ − 2 ⎟ . ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ c) v = ⎜ 1 ⎜ 0 ⎟. ⎟ ⎠ ( ) ⎛ 0⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛− 2⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3 0 2 ⎜ 5 ⎟ din R 4 . 39 .).2. R ) . ( ) 3.1⎟ ⎟ din R . a) Să se arate că vectorii ⎛ 2⎞ ⎛-2 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3 v1 = ⎜ − 3 ⎟ .v.v. v 2 = ⎜ 3 ⎜-6 ⎜ 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ 3 ⎟ din R . R ⎜ 1⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ sunt liniar independenţi. b3 = 7 − 4i din (C .l. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛1 ⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 2⎞ 2 a ) v1 = ⎜ ⎜5⎟ ⎟. v 2 = ⎜ ⎜ 3 ⎟ ⎟. v 2 = ⎜ 5 ⎟ . b) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. b2 = 2 − i . R: b) nici unul.). 4.d. a ) g1 = 3 − X + X 2 .

1. b) s. în (F .d. x3 = (0.d.l. f 2 = e3x .c) f1 = sin x.1.d.l.v..i. scrieţi o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a ) în R 3 : x1 = (2.1] → R. b) în R 4 : x1 = (8.−1)t .2.2 )t .−1)t . 3⎟ ⎠ e) f1 = e 2 x .v. v3 = sin 2 x . 5.v.v.−2. în (F .l. A2 = ⎜ ⎟ ⎜− 2 1⎠ ⎝ 1⎞ ⎛ −1 ⎟ .1]}.3)t .l. x 2 = (1.1] → R. x 2 = (1.. atunci când este posibil.1. R: a) s. c) s. x3 = (0.d.v. f continuă pe [0.1]}.3)t . unde F = { f : [0.v.v.1)t .−1.1] → R.l.1)t .6. f 2 = cos 3x.1] → R.5. unde F = { f : [0.0. R ) . d ) s. unde F = { f : [0.l. d ) A1 = ⎜ ⎜ ⎛2 ⎝1 . R ) . d ) în R 4 : x1 = (0. R ) . f continuă pe [0. R ) .. f continuă pe [0.−1. R ) .3. 40 .l.2.−4 )t .0. x3 = (5.1.1]}..3)t . b) s.1]}. f ) s. x1 − 2 x 2 − x3 = 0 .−3)t .1] → R. în (F . f ) f1 = cos x.d.−1. a3 = sin 2 x . f 2 = cos 2 x . c) în R 3 : x1 = (3. iar în caz de dependenţă liniară să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a) v1 = 1. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate şi. x 4 = (4. b) a1 = cos 2 x.1. v2 = sin x.i.i.v.1]}. 6. R: a ) s. f continuă pe [0.−1. Să se cerceteze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate. unde F = { f : [0.2 )t ..−8. în (F .v. x1 − 2 x 2 + x3 + 3x 4 = 0 . unde F = { f : [0.i....1)t . f continuă pe [0.3)t .l.2. A3 = ⎜ ⎟ ⎜ -4 5⎠ ⎝ 7⎞ ⎟ în (M 2 ( R).l.0.−7. e) s.. c) s. x 2 = (2. x 4 = (− 1. f 3 = cos3 x . d ) s.0 )t .v.l. x3 = (4. în (F .i.3⎞ ⎛ 3 ⎟ . x 2 = (6. a 2 = 15. R ) .

b) d ) x1 = (4. pentru m ∈ R \ {− 5} . e) s.l. s.3.−m.i. R).l. 0)t . R ). pentru m ∈ R \ {0. Să se discute natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate.i. b) s. s. 2 .i. 15a1 − a 2 + 15a3 = 0 .1.v.v.v. c) s. 7.l. f 3 = − X 2 + 1 în (R2 [ X ]. A1 + A2 − A3 = 0 . b) α ⋅ x + 0 ⋅ y − α ⋅ y + 0 ⋅ z = 0 . m. în funcţie de valorile parametrului real m : a ) x1 = (1. în R 3 . c) ( ) a1 = (3. z 2 = 1 + i în (C . c) sistemul de vectori {a + c. y. b + c. pentru m ∈ {0. 2 }. 2.l. α ≠ 0 K ). R . 0.v.l.d. A3 = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 8 2⎟ ⎟ în (M 2 ( R ). x3 = (m.l.1)t .v. c) s. pentru m ∈ R \ 1 . x3 = (1.. Fie spaţiul vectorial (V .0.v.1)t . b) x1 = (3.l.l. pentru m ∈ {− 5}.−1.v. în R: a ) s. a3 = (m.i. d ) s. în (R 3 . ⎝10 6 ⎠ ⎝ − 2 − 4⎠ ⎝ ⎠ e) A1 = ⎛ ⎜ ⎜ R: a) s.d. R ) .2)t .l.−1. x 2 = (2.6⎞ ⎟ ⎟ . x3 = (3. m )t . z1 = 5 − 7i. f 2 = 3 X − 1. s.v. m. 3 3 41 ( ) (R 4 . R ) . cu α ∈ K . α ≠ 0 K . m )t . y. Să se demonstreze că: a ) sistemul de vectori {x. K ) . R ) .v.2 )t ..1. R .1)t . x. {2} {2} s.d.i. 3)t . 0 ⋅ x + 0 ⋅ y + α ⋅ 0 = 0 .l. m )t . în R 3 .v.v. 2 }.c) d) f1 = 5 X 2 − X . x 2 = (2. A2 = ⎜ . . 0} ⊂ V este liniar dependent.i.−2.d..8⎞ 2⎞ ⎛ 0 ⎛ 2 . 8. x 2 = (1..3)t . m. cu α ∈ K . m. a + b + 2c} ⊂ V este liniar dependent. z} ⊂ V este liniar dependent.2. R: a) se arată că se poate scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori (de exemplu. b) sistemul de vectori {x.d. 0 )t .l.. a 2 = (2. pentru m ∈ 1 .

f ){v3 ..v. atunci când este posibil. v4 . v 4 = ⎜ 8 ⎟.d. În spaţiul vectorial (V . ⎜-2 ⎟ ⎜-2 ⎟ ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 0⎞ ⎟ ⎜ v5 = ⎜ 0 ⎟..i. ⎜ 0⎟ ⎠ ⎝ ( ) v6 = 4 v3 − 2 v4 . b){v1 . v 2 = (m − 1. m − 2. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori şi. În spaţiul liniar R 3 . b + c.d. v4 . m − 1. R se consideră vectorii: ⎛ ⎜ v1 = ⎜ ⎜ ⎝ 2⎞ ⎛ 3 ⎜ ⎟ − 1 ⎟. Să se determine natura sistemelor de vectori: a) {− 2a − c.l.d.2m − 1) t .− a + 2b. v2 . d ) s. Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori: a) {a + b − 2c.3a + 2b − c}.. m − 2. Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic 42 .−m) t ..l. R şi..v. c){v2 .l. să se scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = (2m − 1. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din spaţiul liniar R 3 . f ) s.l. d ){v1 . b) {3a − 2b − 2c. ( ) Indicaţie.l. atunci când este posibil. 12.d. v5 }. R: a) s. m + 1) t . v4 }.i.v. 11. 10.v. b. v 2 = ⎜ 2 ⎜ 1 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 5⎞ ⎛ 1⎞ ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟.4a + 2b + c.d. v3 . v4 }. v2 .. v3 }.v.l.i. R: a) s. c .v. c . v6 }.2a + b − 2c}. În spaţiul vectorial (V . v3 .. e){v3 . R ) se consideră vectorii liniar independenţi a. a + 2b − 2c} .9. b) {− a − 2b.l. − a + 2c. v3 } . v3 = ⎜ 3 ⎟. b.v. R ) se consideră vectorii liniar independenţi a. e) s.. b) s.l.v. v3 = (2m − 1. scrieţi o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a){v1 . c) s. a + 2b − 3c} . b) s.

.l.v. . g 4 } . R: a) k ∈ { 1. 2 )t . s.. Atunci când este posibil.1]}. f 2 = e 2 x . m )t din ( R n . .. R) : g1 = 2 − X .1]}. 2}. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: a) v1 = (m. f 3 = (1 − X )2 . R ) .…. 15. 2. . f 3 = e 3 x . 2. c) s. m ∈ R .1) t . ..…. b) s. vk . În spaţiul liniar R 3 .2.1) t .l. .3. v5 = (1.l. 2. g 3 = cos 2 x . v3 = (2. m. f continuă pe [0.. f continuă pe [0. g3 . ..1] → R.. g 3 = X 2 − 3 X 3 .i.−1) . R se consideră vectorii: Stabiliţi în care din următoarele sisteme unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi: a){g1. . b) k ∈ { 1. 2} . v 2 = (2. f n +1 = (1 − X )n din (Rn [ X ]. R: a) s. .v. c) g1 = 1 . g3 }. 43 . t t b) {v2 . n ∈ N * . d ) s..i.v. v 4 = (4.1.l. R: b) . unde n∈ N*. g 2 = cos x .d.l. ( ) v1 = ( −1. R ) . Determinaţi k ∈ 1.i.v. dacă m ∈ {2 − 2n. . 5} . g 2 .. Se consideră următorii vectori din spaţiul liniar ( R3 [ X ]. scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi..3) t . g 2 . 2. 3.. v k } să fie liniar dependent.. R ) .i. 5}. f n = e nx din (F . b) f1 = 1 . f 2 = 1 − X . v2 = (2. 2)t .3. g 4 } . g 2 . v 2 . R) . F = { f : [0. v 4 } să fie liniar independent... 2. g 4 = 2 + 3 X − 6 X 2 . 5 astfel încât sistemul de vectori: a) {v1 . unde F = { f : [0. (F .2) ..−1. v n = (2. n ∈ N * .v. dacă m ∈ R \ {2 − 2n.. c){g1.. g n +1 = cos n x din d ) f1 = e x . b){g1..1] → R. g 2 = 4 X − 3 X 2 . 14.13. 2. .

.. Fie (V . K ) dacă şi numai dacă este liniar independent. K ) un spaţiu vectorial. K ) dacă: 1) B este o familie liniar independentă. K ) un spaţiu vectorial finit dimensional. K ) este un spaţiu vectorial finit dimensional sau de tip finit dacă are o bază finită. Definiţia 4. Propoziţia 1. Familia B ⊂ V se numeşte bază a spaţiului vectorial (V . v2 . 2) B este un sistem de generatori pentru V. Un sistem de vectori {v1 . dim V = m .. Fie (V . SISTEM DE GENERATORI BAZĂ A UNUI SPAŢIU VECTORIAL COORDONATELE UNUI VECTOR ÎNTR-O BAZĂ DATĂ BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. O familie de vectori G = {vi }i∈I ⊂ V se numeşte sistem de generatori pentru V dacă orice vector din V se poate scrie ca o combinaţie liniară cu vectori din G . Fie (V .3.. Fie (V .2. K ) un spaţiu vectorial. Definiţia 2. (V . Definiţia 3. vm } din V formează bază a spaţiului (V .. 44 . Se numeşte dimensiunea spaţiului vectorial şi se notează cu dim V numărul de vectori ai unei baze... K ) un spaţiu vectorial.

Propoziţia 2. Propoziţia 1 din paragraful 2.α n ∈ K astfel încât x = α1v1 + α 2 v 2 + . α 2 . K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită...Observaţia 1.... + α n v n . v2 . rezultă că un sistem de vectori B formează o bază a spaţiului liniar de tip finit (V . 2) cardB = dim V (unde cardB reprezintă numărul de elemente al mulţimii B )..α 2 . astfel: Propoziţia 3.... şi Vectorul x B = (α1 ... Un sistem de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei având pe coloane coordonatele vectorilor sistemului într-o bază oarecare a spaţiului liniar este egal cu numărul de vectori.. Observaţia 2. Atunci scrierea unui vector v într-o bază dată B este unică... vn } o bază în acest spaţiu. 45 . α n ) t se numeşte vectorul coordonatelor lui x în baza B. K ) un spaţiu vectorial.... Conform propoziţiei 1... Fie (V . Coordonatele vectorului x în baza B sunt scalarii α1 . K ) dacă şi numai dacă: 1) B este un sistem liniar independent. Definiţia 5.2 referitoare la natura unui sistem de vectori din R n poate extinde şi în cazul unui sistem de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit. dim V = n B = {v1 . Fie (V ..

g 4 }este sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 . a) B = {v1 = (3. 2. f2 = ( X +1). R ).. {g1. 0. 2. − 1) t }. K ) = (R 3 . g3 . ( ) ( ) 2. b. Rezultă că {g1.1.. R ).α 4 ∈ R astfel încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 .PROBLEME REZOLVATE 1. α 3 . formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 . Rezolvare: Conform definiţiei 1. Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele vectorului v în baza B : (V . g 4 = (1. g 2 .. (V .1) t . α 2 . 2. K ) = (Rn [ X ]. g 2 = (−1. v = (−1. − 1. 5) t . relaţia de mai sus devine: ⎧ α1 − α 2 − 2α 3 + α 4 = a ⎪ =b. + a n X n . α 2 . Fie v = (a. 2) t . ⎨ 3α1 + α 2 + 2α 3 ⎪− 2α + α − α + α = c 1 2 3 4 ⎩ rangul matricei sistemului este 3 şi este egal cu rangul matricei extinse.1. R . g 4 } .1) t . 46 . g3 . g 4 } formează sistem de generatori ( ) pentru spaţiul liniar R 3 . g 2 .. R . g 3 = (−2. ∃α1 . g 3 . fn+1 = ( X +1) }.. α 4 ∈ R astfel încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 . R dacă ∀v ∈ R 3 .−1) t .−2) t . α 3 . prin urmare sistemul este compatibil. f3 = ( X +1) . unde g1 = (1. f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + . g 2 .1) t . v3 = (−4. deci există α1 . 3. c )t ∈ R 3 .. v2 = (−2. 3 n b) B = { f1 = 1. Să se arate că mulţimea de vectori G = {g1 .

α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . Metoda I. avem de verificat două condiţii: 1) B = sistem de vectori liniar independent. 1. A2 ⎝ ⎠ ⎩ 1 ⎜ (V . Metoda II. deci B este sistem de vectori liniar independent. 2)t . 2. Determinăm coordonatele vectorului v în baza B . 2) card B = 3 = dim R 3 . 1⎟ ⎠ Rezolvare: a) Conform propoziţiei 1. obţinem: α 1 = 3. Din formula de reprezentare a unui vector într-o bază dată avem că: v B = A −1 ⋅ v . coordonatele vectorului v în baza B sunt: 3. v = ⎛ ⎜1 ⎝ ⎛1 1⎞⎫ ⎛1 2 ⎞ ⎛1 1 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ A A =⎜ . Rezultă sistemul: ⎪ . K ) = (M 2 ( R). Prin urmare. 1) Avem că − 1 1 2 1 3 -2 −4 2 = −3 ≠ 0 . α 2 = 1. R) . unde v B reprezintă vectorul ⎪2α + α − α = 5 2 3 ⎩ 1 ⎧3α 1 − 2α 2 − 4α 3 = −1 47 .⎧ ⎛ 2 1⎞ c) B = ⎨ A1 = ⎜ ⎜1 1 ⎟ ⎟ .α 2 . sau v B = (3. 2) numărul vectorilor din mulţimea B = dimensiunea spaţiului din care fac parte vectorii. = 3 4 ⎜1 2 ⎟ ⎟⎬ . prin urmare rangul matricei −1 formate cu componentele vectorilor = 3 = numărul de vectori. R ). 1. ⎨− α 1 + α 2 + 2α 3 = 2 Rezolvând sistemul. = . ⎜1 1 ⎟ ⎜ 2 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎭ 1⎞ ⎟. Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului vectorial ( R 3 . Coordonatele vectorului v în baza B sunt scalarii α 1 . α 3 = 2 .

.. b) 1) Fie α 1 .....coordonatelor lui v în baza B . v B = (3.. iar A este matricea având pe coloane vectorii bazei................... + C n α n +1 = 0 ⎪α + α + α + α + ..... + α n +1 g n +1 = 0 ⇒ ⇒ α1 ⋅ 1 + α 2 ( X + 1) + .......... 2)t ........... ⎪ 1 2 n −1 ⎪α 2 + C 2α 3 + C3 α 4 + ...... 1...α n +1 = 0 ... α n +1 ∈ R astfel încât α 1 f 1 + α 2 f 2 + ...................... 48 . Folosind metoda Gauss-Jordan. obţinem: v A 3 -2 -4 -1 -1 1 2 2 2 1 -1 5 1 0 0 3 -1 1 2 2 3 0 -3 3 1 0 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 I3 0 3 2 5 -3 -6 0 3 0 1 1 2 A −1 ⋅ v Prin urmare.. + α n +1 ( X + 1) n = 0 ⇒ ⎧α n +1 = 0 ⎪ 1 ⎪α n + C nα n +1 = 0 ⎪ 2 + C1 ⎪α n −1α n + C n α n +1 = 0 ⇒ ⎨ n −1 ⎪... + α + α 2 3 4 n n +1 = 0 ⎩ 1 ⇒ α 1 = α 2 = .α 2 . deci B este sistem de vectori liniar independent.

Pentru x = −1 ⇒ α 1 = f (−1) ..….. Fie α 1 . 5 ⎝5 5 5 5⎠ =1 =1 =1 =1 ⇒ 49 . obţinem: α 3 = . + α n +1 (1 + X ) n (*). prin urmare B este un sistem de vectori liniar independent. Derivăm relaţia şi pentru x = −1 obţinem că α 2 = f ' (−1) .α n +1 ∈ R coordonatele vectorului v în baza B ⇒ ⇒ f = a 0 + a1 X + .. . Din 1) şi 2) rezultă că B este o bază a spaţiului vectorial Rn [ X ] . .2) card B = n + 1 = dim Rn [X ] .. determinantul matricei sistemului este ⎨ α α α α + + 2 + 2 3 4 = 0 ⎪ 1 ⎪ ⎩α 1 + α 2 + α 3 + 2α 4 = 0 ∆ = 5 ≠ 0 .α 2 .. R ) . f ' ' (−1) f ( n ) (−1) Repetând procedeul.. + a a X n = α 1 ⋅ 1 + α 2 (1 + X ) + . 4 astfel încât ∑ α i Ai = 0 ⇒ ⎧2α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α + 2α + α + α = 0 1 2 3 4 ⇒⎪ . α n +1 = . i = 1. Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului liniar (M 2 ( R ). Fie α 1 .. α 4 ∈ R astfel încât i =1 4 ⎧2α1 + α 2 + α 3 + α 4 ⎪α + 2α + α + α ⎪ 1 2 3 4 = + + + ⇒ v α 1 A1 α 2 A2 α 3 A3 α 4 A4 ⎨ ⎪α1 + α 2 + 2α 3 + α 4 ⎪ ⎩α1 + α 2 + α 3 + 2α 4 t 1 1 1 1 1⎞ α1 = α 2 = α 3 = α 4 = ⇒ v B = ⎛ ⎜ .. α 2 . 2) card B = 4 = dim M 2 ( R ) .. ⎟ . α 3 .. 2 n! c) 1) Fie α i ∈ R. deci sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 .

{v1 . Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului vectorial R 3 . v3}. v6 }. α 2 . de asemenea. v5 }. ⎜0⎟ ⎝ ⎠ v 6 = v1 − 2 v 2 + 3v 3 . Să se determine care din următoarele mulţimi formează un sistem de generatori pentru spaţiul vectorial R 3 . v3 . R . α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . v3 . deci există α1 . v 4 = ⎜ 5 ⎟. v3}. ∃α 1 . v 2 = ⎜ 3 ⎟. prin urmare sistemul este compatibil determinat. v3 } este sistem de vectori liniar independent. v2 . v4 }. d ){v1. Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. Conform propoziţiei 2. rezultă că ( ) 50 . Se dau vectorii: v1 ⎛1 ⎜ = ⎜2 ⎜3 ⎝ ⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 0⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟. f ){v3 . v2 . ⎧α 1 − α 2 + α 3 = a ⎪ ⎨2α 1 + 3α 2 + 2α 3 = b . v3} formează sistem de generatori dacă ( ) ∀v ∈ R 3 .3. R . v3 } este sistem de generatori. b){v1. R : a){v1. ⎪3α − 5α − α = c 2 3 ⎩ 1 determinantul sistemului este ∆ = −20 ≠ 0 . ( ) e){v2 . deci formează o bază a spaţiului liniar R 3 . v4 . ⎛a⎞ ⎜ ⎟ Fie v = ⎜ b ⎟ ∈ R 3 . ⎟ ⎜− 5⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 2⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ v5 ⎛0⎞ ⎜ ⎟ = ⎜ 0 ⎟. relaţia de mai sus devine: ⎜c ⎟ ⎝ ⎠ Rezultă că {v1 . v2 . α 2 . v4 }. v2 . α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . v2 . c){v2 . Rezolvare: a) {v1. v3 = ⎜ 2 ⎟. v3 .

51 . Deoarece {v1 . prin urmare rezultă că ∀v ∈ R 3 . obţinem că se poate găsi un vector v ∈ R 3 astfel încât sistemul să fie incompatibil. rezultă că {v2 . d ) Am arătat la punctul a) că {v1 . v3 . deci bazele care se pot 4. v3 } este sistem de generatori. v3 } şi {v2 . a k . α 2 . Rămâne să verificăm prin calcule dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. α 4 = 0 ∈ R încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 . ∆ 134 = 0 . Vom obţine că această scriere nu este unică. obţinem că sistemul {v1 . α 3 .scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. {v1 . ∃α1 . Deoarece dim R 3 = 3 . v2 . prin urmare {v1 . v3 . R ) de dimensiune trei şi sistemul de vectori G = {g1 . f 3 } o bază a unui spaţiu liniar (V . v4 } este sistem de generatori. rezultă că numărul maxim de baze ce se pot 3 . v3 } nu este sistem de generatori. v2 . v2 . rezultă că ∆ 123 ≠ 0 . g 3 } ⊂ V . v3 . ∆ 124 = 0 . v2 . Fie F = { f1 . α 3 ∈ R astfel încât astfel v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 ⇒ ∀v ∈ R 3 . v4 } nu este sistem de generatori. al . ∆ 234 ≠ 0 . Pentru punctele e) şi f ) se procedează în mod similar. g 2 . Notăm cu ∆ forma cu vectorii din acest sistem este C 4 jkl determinantul format cu componentele vectorilor a j . b) Procedând analog. v4 } . v2 . f 2 . v3 . α 2 . v4 } nu este bază a spaţiului R 3 . v3 } sistem de generatori. c) În mod analog. Avem forma sunt: {v1 . Cum dim R 3 = 3 . ∃α 1 .

α 2 . De asemenea. prin urmare. Deoarece vectorii f1 . 52 . d ) să se determine coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3 în baza G . b) să se determine coordonatele vectorului x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3 în baza F .vectorial (V . R ) . g 3 } formează o bază a spaţiului Rezolvare: a) Fie α1 . g 2 . f 2 . g 2 = − f1 + f 2 + 2 f 3 . rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli: ⎧− 2α1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ = 0 . R ) . numărul de vectori din sistem este egal cu dimensiunea spaţiului liniar (V . α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒ α1 (− 2 f1 − f 2 + f 3 ) + α 2 (− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + α 3 ( f1 + f 3 ) = 0 ⇒ (− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (− α1 − α 2 ) f 2 + (α1 + 2α 2 + α 3 ) f 3 = 0 . prin urmare sistemul admite numai 1 este: ∆ = − 1 1 1 2 soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . determinantul matricei sistemului obţinut ⎨ − α1 + α 2 ⎪ α + 2α + α = 0 1 2 3 ⎩ − 2 −1 1 0 = −6 ≠ 0 . g 2 . f 3 sunt liniar independenţi. prin urmare G = {g1 . g 3 = f1 + f 3 . se cere: a) să se arate că G = {g1 . conform definiţiei. Ştiind că g1 = −2 f1 − f 2 + f 3 . g 3 } formează o bază a spaţiului vectorial (V . R ) . c) să se determine coordonatele vectorului y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3 în baza F . deci {g1. b) Avem că x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3 . g 2 . g 3 } este un sistem de vectori liniar independenţi.

Trebuie să exprimăm vectorul y în funcţie de vectorii bazei F . conform definiţiei. s-au obţinut coordonatele acestuia în baza G . coordonatele vectorului y în baza F sunt: − 5.4/3 3 f1 g2 ← f3 ← f1 g2 g3 g1 g2 g3 În ultima iteraţie. − 8. pe rând. Folosind relaţiile din enunţ care exprimă vectorii bazei G în funcţie de vectorii bazei F . G . 3 3 ( )t 53 . deci. c) Avem că y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3 . − 2. d ) Pentru a determina coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3 în baza G putem folosi metoda Gauss-Jordan. 1 sau y F = (− 5. − 4 . obţinem: y = 5(− 2 f1 − f 2 + f 3 ) − 3(− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + 2( f1 + f 3 ) = −5 f1 − 8 f 2 + f 3 . Vom elimina.coordonatele vectorului x în baza F sunt: 3. 4 )t . 3 .1)t . în coloana vectorului z . Pornim de la reprezentarea vectorului z în baza F . prin urmare z G = 5 . câte un vector al bazei iniţiale. pe care îl vom înlocui cu un vector al noii baze. − 2. − 8. 4 sau x F = (3. Rezultă următorul tabel: Baza ← g1 g2 ↓ g3 f1 f2 f3 -2 -1 1 -3 -1 3 -6 -1 3 1 0 0 ↓ -1 1 2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 0 1 1↓ 0 1 0 0 1 0 0 1 z 1 -3 2 -2 -3 8 -10 -3 8 5/3 .

v 2 = (2. 2. f 3 = ( X − 2) .. R ) . A4 = ⎜ ⎜2 1⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 1⎞ ⎟ în 3⎟ ⎠ 3.. R ).1. R ).. f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + . 5) .−1) t în R 4 . 0. v3 = (1. a4 } . e) A1 = ⎛ ⎜ ⎜ (M 2 ( R).−2) t . v2 = (− 3.1) t .2) t .2. v 2 = (3. f 2 = ( X − 2). 3) t .2. 3) t . v 2 = 3 + 2i în (C . c) . R ) . 3. A2 = ⎜ ⎜4 4⎟ ⎠ ⎝ 3⎞ ⎛3 4 ⎞ ⎛4 ⎟ . 6 ) }. − 4.. formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 . b) . e) . Stabiliţi care din sistemele următoare de vectori formează o bază a spaţiului vectorial indicat: a) v1 = (3.. ( ) 2.1. a2 . 54 . v3 = 2 X 2 − 5 X + 8 în (R2 [ X ]. R . Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele vectorului v în baza B : (V . 1.4. A3 = ⎜ ⎜ 1 2⎟ ⎟ . a3 . 6. c) v1 = −1 + 4i.4) t .1. Să se arate că mulţimea de vectori A = {a1 .0. v3 = (− 1. f n+1 = ( X − 2) }. a3 = (−3. R . v3 = (1. unde a1 = (−2. v3 = (4.0.3. 1 ⎝3 2⎞ ⎛2 ⎟ . v 2 = 4 X 2 + X + 2. R ) . 2 n b) B = { f1 =1. 2) t . − 1) t . (V . + a n X n .1) t . a4 = (1. K ) = (Rn [ X ]. R .−1.1) . t t t a ) B = {v1 = (2. ( ) ( ) d ) v1 = X 2 + 3 X − 3..PROBLEME PROPUSE 1. b) v1 = (1. v = (5. K ) = (R 3 .1) t în R 3 . a2 = (5. − 1. 4)t .1.3. R: a) .

c) B = {z1 = m − 2i. v2 = (− 4.1) . m. Să se determine parametrul m ∈ R astfel încât mulţimea de vectori B să formeze o bază a spaţiului liniar indicat: t t t a) B = {v1 = (2. − 2)t . a 2 . m ) .c) B = ⎨ A1 = ⎜ ⎟⎬ . v3 = (1. v5 = (2. R . b2 .1. 2)t } . ⎜ 1 11⎟ ⎠ ⎝ 4. R . b) Să se determine vectorul v ∈ R . 6 )t . f 2 = −1 + mi} . A2 = ⎜ ⎜ − 1 1⎟ ⎠⎭ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎩ 11 1⎞ ⎜ (V . A4 = ⎜ ⎜ 1 1⎟ ⎟ . v = ⎛ ⎟. 6. 0. În spaţiul vectorial R 3 . (C . v 2 .8 ⎞⎫ ( ) b) B = { f1 =1 − X . R 3 . v 4 = (0. v 2 = (2. v k } să formeze o bază a spaţiului vectorial R 3 . 5. 2. 5. v k } să fie sistem de generatori pentru spaţiul vectorial R 3 .1. R : B = {v1 = (3. K ) = (M 2 ( R). 1. − 1.1. − 1) . 0) t . 3 ( ) a) Să se arate că B formează o bază a spaţiului liniar R 3 . R: a) k ∈ {4. b) {v2 . f 2 = m + X 2} . a3 } o bază a unui spaţiu liniar (V . R ). Se consideră sistemul de vectori din spaţiul liniar R 3 . 5 astfel încât sistemul de vectori: a) {v1 . v3 = (1.1) . 3. 5}. 3. R se consideră vectorii: v1 = (3. ştiind că v B = (− 2. v2 = (− 1. v4 . Fie B1 = {a1 . (R2 [X ]. R ) de dimensiune trei şi sistemul de vectori B2 = {b1 . 2 ) } . ⎧ ⎛ 1 -1⎞ ⎛ 4 8⎞ ⎛ 1 1⎞ ⎛ 4 . b) k ∈ { 1. ⎜ − 2 1⎟ ⎟ . ( ) ( ) 7. 3) t . b3 } ⊂ V . R . v3 = (− 1. A3 = ⎜ ⎜2 1⎟ ⎟ .1) t . R ) . t t ( ) ( ) Determinaţi k ∈ 1. 2. 3} . R . 55 .1)t . R ) .

1 . 4 )t .5)t . x = (2. − 1. a 2 .1)t .0.0 )t ca o combinaţie liniară a vectorilor din G nu este unică. 9. − 6. a3 = (− 1. d ) să se determine coordonatele vectorului z = 4b1 − b2 − 2b3 în baza B1 .1. 2 4 4 ( ) ( )t 56 .3. R formează o bază a acestui spaţiu şi să se determine coordonatele vectorului x în această bază: a ) a1 = (− 1. Să se arate că mulţimea de vectori din spaţiul liniar R 3 . g 3 = (− 1.1.−3)t .1. Ştiind că b1 = a1 − a 2 + 3 a 3 . b) să se determine coordonatele vectorului x = 2a1 − a2 + 4a3 în baza B1 .1. a3 } din spaţiul liniar R 3 . b) a1 = (− 3. b2 .−4. scrierea vectorului v = (1.1. R b) xB1 = (2.−3. d ) z B2 = (3.1. R ) şi că 8. g 2 = (0. 5)t .0)t .4. ( ) G = {g1 = (1. R: Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic. se cere: a) să se arate că B2 = {b1 .21)t .1)t .1)t . g 4 = (0.−1)t . R ) . a 2 = (1. b3 } formează o bază a spaţiului R: a) Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic.1)t } este un sistem de generatori pentru spaţiul liniar (R 3 .vectorial (V .0 )t . b2 = −3a1 − 4a2 + a3 .1)t .2. x = (− 2. b3 = 2a1 + 3a 2 + 3a3 . a ) x B = (2.0 )t . 1 .10 )t .−1. Să se arate că sistemul de vectori B = {a1 .1. c) y B2 = (− 3. c) să se determine coordonatele vectorului y = −2a1 + 5a2 − 2a3 în baza B2 .1. a3 = (1. b) x B = − 1 . 2)t . a 2 = (1.

b) (V . c){v2 . v2 . R .0 )t . = .2. v3 . x = 2 − 5i . B = v1 = (1. ⎝ ⎠ 0 ⎞⎫ ⎟⎬ . R ) . 11. K ) şi să se determine coordonatele vectorului x în această bază pentru fiecare din cazurile următoare: a) (V . Se dau vectorii din spatiul liniar R 3 . v4 }. v 5 = ⎜ 0 ⎟ ⎜4⎟ ⎜−1 ⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 6⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ v 6 = 3 v1 − 2 v 2 + v 3 . d ){v1.1) t . v3 . x = (2. c) (V .1)t . R .0.1)t . v 3 = ⎜ 2 ⎟ . v3 }. f 2 = X + 1.3) t . R : a){v1. K ) = (M 3 ( R). Să se arate că sistemul de vectori B formează o bază a spaţiului liniar (V . R ) . v2 = (− 1. v4 . 0⎟ ⎠⎭ ( ) { } { } d ) (V . B = v1 = (1. K ) = R 3 .10. ( ) 57 . z 2 = 4 − 3i}. R : ⎛2⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎛ 0⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ v1 = ⎜ 1 ⎟ . v2 . K ) = (R3 [ X ]. ⎧ ⎛1 1 ⎞ ⎛ 0 0⎞ ⎛0 1 ⎞ ⎛1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ B = ⎨ A1 = ⎜ A A A . B = f1 = 1. e) (V . = . ( ) Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului vectorial R 3 .0. R ) . b){v1. = 2 3 4 ⎜ 0 0⎟ ⎜1 1 ⎟ ⎜ 1 0⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎩ ⎛ 1 3⎞ x=⎜ ⎜ − 1 2⎟ ⎟. e){v2 . R . v4 }. K ) = (C . B = {z1 = 1 + i. v6 }. f 3 = X 3 − X . v3 . x = 1 − X 2 . v 4 = ⎜ 3 ⎟ . v3 }. Care din următoarele mulţimi formează un sistem de generatori { ( ) } ( ) pentru spaţiul vectorial R 3 .−1)t . K ) = R 2 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ .2. v 2 = (2. f 4 = 2 X 2 − 1 . f ){v3 . v 2 = (− 1.2)t . v5 }. x = (5.

m − 1) t . 58 . Să se determine valoarea parametrului a . iar coordonatele vectorului v în această bază sunt egale cu -7 şi 3. v2 = (3. v = (2. u1 = (5. 4) t . m ∈ R . 13. v 2 = ⎜ − 1 ⎟. Un vector x are coordonatele 1 şi − m în baza B1 = {v1 .Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. 4a + 1) . v 2 } este bază. În spaţiul vectorial R 4 . t t ( ) 14. În spaţiul vectorial R 2 . 7) t . R se consideră vectorii ⎛3 ⎜ ⎜1 v1 = ⎜ 2 ⎜ ⎜1 ⎝ ⎞ ⎛− 4⎞ ⎛ 3 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 ⎟ . a ∈ R . Să se determine valoarea parametrului m . ⎟. v1 = (m. 12. Se consideră vectorii ( ) respectiv m 2 + 2m − 1 şi m 2 − 14m + 11 în baza B2 = {u1 . v2 } . Se ştie că {v1 . v2 = (3. R . u 2 = (3. 2) . R se consideră vectorii: v1 = (a. Fie spaţiul vectorial R 2 . u 2 }. 2) t . v3 = ⎜ − 1 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜− 2⎟ ⎜ 0⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) Să se completeze acest sistem de vectori până la o bază. a ) t .

⎪ ⎪ ⎩i =1 ⎭ Propoziţie. R se consideră vectorii: ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2 ⎜ ⎟ ⎜ v1 = ⎜ 2 ⎟ . conţinută în M .2. K ) un spaţiu vectorial de tip finit şi M ⊂ V . SUBSPAŢIUL VECTORIAL GENERAT DE O MULŢIME DE VECTORI BREVIAR TEORETIC Definiţie. ⎟ ⎠ ⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ v5 = ⎜ 7 ⎟ . Observaţia 2. ⎜ 3⎟ ⎝ ⎠ ( ) 59 . i = 1.4. Se numeşte acoperirea liniară a lui M sau subspaţiul vectorial generat de M şi se notează L( M ) sau M sau Span(M ) ⎧ ⎫ ⎪n ⎪ mulţimea: L( M ) = ⎨ ∑ α i xi n ∈ N * . L(M ) = L(B ) . unde B este o familie liniar independentă. = v ⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 3 5 ⎞ ⎛ 5 ⎟ ⎜ . M ≠ ∅ . L( M ) este subspaţiu vectorial al lui (V . Observaţia 1. n ⎬ . Pentru a găsi o bază în L( M ) trebuie să căutăm în M o familie maximală de vectori liniar independenţi. Fie (V . PROBLEME REZOLVATE 1. În spaţiul vectorial R 3 . v 2 = ⎜ 3 ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎝ ⎠ ⎝ ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ . K ) . = v ⎟ ⎜ 8 4 ⎟ ⎜ 3 2⎠ ⎝ ⎞ ⎟ ⎟. xi ∈ M . maximală. α i ∈ K .

Se cere: ⎜ 4⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ a) să se afle dim L( M ) .⎛ 5⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ x = ⎜ 9 ⎟ . deci dim L( M ) = 2 .. Scriem matricea A ale cărei coloane sunt componentele vectorilor din M : ⎛1 2 3 5 4 ⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜ 2 3 5 8 7 ⎟ . b) Avem că L( M ) = α1v1 + α 2 v 2 + . 1 2 ≠ 0 . prin urmare un sistem maximal 2 3 de vectori liniar independenţi este {v1 . pentru a determina o bază în L( M ) trebuie să găsim în M un sistem maximal de vectori liniar independenţi.5 . α 2 ∈ R}. α 2 ∈ R astfel încât x = α1v1 + α 2 v2 ⇔ 60 . Determinăm un minor nenul de ordin ⎜1 1 2 3 3 ⎟ ⎝ ⎠ baza observaţiei 1. v 4 . v5 } . Fie M = {v1 . c) 1) să se dea exemplu de o bază B1 pentru L( M ) astfel încât B1 ⊂ M . b) să se precizeze dacă vectorii x. v 2 } . y = ⎜ 1 ⎟ . v3 . Rezolvare: a) Conform observaţiei 2 din breviarul teoretic.. 2) să se dea exemplu de o bază B2 pentru L( M ) astfel încât B2 ⊂ R 3 \ M . În maxim şi găsim ∆ 2 = { } • x ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 . i = 1. rezultă că L(M ) = { α1v1 + α 2 v 2 α1 . v 2 . 3) să se dea exemplu de o bază B3 pentru L( M ) astfel încât B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ . y aparţin sau nu spaţiului vectorial L( M ) . + α 5 v5 α i ∈ R.

61 .⎧ α1 + 2α 2 = 5 ⎛5⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ ⇔ ⎜ 9 ⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 9 . R ) şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile a ) X = x = ( x1 . v 2 } ⊂ M şi B1 bază (am arătat la punctul a ) ). x n )t / xi ∈ R \ Q. i = 1. deci y ∉ L( M ) . x 2 . avem B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ . prin urmare x ∈ L( M ) .. R se consideră mulţimile X şi Y din R n : ( ) { } b) Y = {x = (x1 . w2 } este un sistem de vectori liniar α1 = 3. 3) B3 = {v1 .. acestora. Să se stabilească dacă X . obţinem ⎜ 4⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎪ α +α = 4 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 independenţi. {v1 . α 2 ∈ R astfel încât y = α1v1 + α 2 v 2 ⇔ ⎧ α1 + 2α 2 = 1 ⎛ 2⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ ⇔ ⎜1⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 1 . unde w2 = 3v 2 .. w2 = 3v 2 şi B2 = {w1 . 2.. Y sunt subspaţii ale spaţiului vectorial (R n . w2 } ⊂ R 3 \ M şi {w1 . i = 1. xn )t / xi ∈ R. deci bază pentru L( M ) (deoarece dim L ( M ) = 2 = = numărul de vectori din B3 ).. c) 1) B1 = {v1 . x1 = x n . x2 .. α 2 = 1 . w2 } sistem de vectori liniar independenţi. w2 } . deci bază pentru L( M ) ( deoarece dim L ( M ) = 2 = numărul de vectori din B2 ).. 2) Fie w1 = 2v1 .. n}. n. • y ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 . În spaţiul liniar R n . în plus. obţinem că ⎪ α +α =1 ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1⎟ 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 sistemul nu are soluţie.

0..... Fie α ∈ R şi x ∈ X ⇒ x = ( x1 ... 0 ⎟ A = ⎜ ...... y 2 . deci x = ( x1 . deci. unde ( ) g1 = (1.. xi ∈ R.. trebuie să căutăm în G o familie maximală de vectori liniar independenţi. g 2 .0.. trebuie să găsim o bază în X = L(G ) = L({g1 ...0....... i = 1. n.. x 2 + y 2 .....1)t + x 2 ⋅ (0.... xn + y n )t . 0 ⎟ ⎝ ⎠ 62 .... 0 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 0 1 0..1.. cu αxi ∈ R..... + x n −1 ⋅ (00..... prin urmare x + y ∈ X ...Conform definiţiei. 1 ⎟ ⎜1 0 0...0 )t .. g n −1 }) .0. rezultă că X este subspaţiu vectorial al spaţiului liniar R n ..... Pentru a determina dimensiunea spaţiului vectorial X ....0.. i = 1. xn )t . g n −1 ⋅ (00. prin urmare x = x1 ⋅ (1. i = 1. n şi αx1 = αx n ....... ⎜ ⎟ ⎜ 0 0 0 .......... g n −1 ....... x 2 .0 )t ... ⎛1 0 0 .. x1 = xn şi y = ( y1 ......1. prin urmare αx ∈ X ... n..Rezolvare: a) Fie x.. avem că αx = (αx1 .. x2 . αx 2 ......... Fie A matricea având drept coloane vectorii g1 .... x 2 .. g 2 . xn )t . cu xi ∈ R. g 2 .. cu xi ∈ R...0. n şi x1 + y1 = x n + y n .. y n )t ...... conform observaţiei 2 din breviarul teoretic...0. i = 1.. y1 = y n .... Dacă x ∈ X ⇒ x = (x1 ..... rezultă de aici că X = L({g1 .. cu xi + yi ∈ R...1. g 2 = (0.... x1 = x n .1.... i = 1.. g n −1}) . Atunci x + y = ( x1 + y1 . y ∈ X ⇒ x = (x1 ....αx n )t . i = 1.. xn )t ..0 )t .... ⎟ ... n ...... x 2 . x n −1 .0 )t + ..1)t . x1 )t .. R ... x1 = x n .. n..0. cu yi ∈ R........

R: a ) dim L ( A) = 2 . t A = a1 = (0..−1)t . 2 ∈ Y şi α = 2 ∈ R .1. a 4 = X 2 − X 4 . PROBLEME PROPUSE 1.. R) . a5 = X 2 + 2 X 3 + X 4 } . c )t / a − 3b + 2c = 0. a 2 = X + X 4 .. b) Y = x = (x1 .3.. g 2 . a 2 = (1. prin urmare vectorii g1 .1. g n −1 sunt liniar independenţi... 2. B = (3. 0. R) . Să se determine dim L ( A) în spaţiul vectorial V şi să se stabilească dacă v ∈ L( A) : a) V = R 4 ..−1. v = X 2 + X + 1 .2 )t .2. a3 = (1. n . v ∈ L( A) ... R: a ) Se foloseşte definiţia subspaţiului vectorial.0.Deoarece determinantul format cu primele n − 1 linii este nenul.. R . Fie G = (a. x n )t / xi ∈ R \ Q. b) dim L ( A) = 4 . x 2 . v = (2. a3 = X 3 . deci Y nu este subspaţiu vectorial al spaţiului liniar ( R n . (− 2. rezultă )t } αx = (2... A = {a1 = X + 1. b. 0 )t . { ( ) } b) V = ( R4 [ X ].3. 2 .2.−3.. { } 63 . i = 1..1)t .1) .. ( ) b) dim G = 2 .. Am obţinut că dim X = n − 1 . Fie x = ( { 2 .. 2 { } a ) Să se arate că G este subspaţiu al spaţiului vectorial R 3 . R .1)t .2)t ∉ Y . v ∉ L( A) .1.. a. b) Să se indice o bază a spaţiului vectorial G şi să se determine dimensiunea acestuia. c ∈ R .. b. rezultă că rangul matricei A este n − 1 şi egal cu numărul vectorilor din G .

Y . x n )t / xi ∈ Z .1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ d ) să se determine coordonatele vectorilor a = ⎜ ..... Z = {x = ( x1 .. y aparţin sau nu spaţiului vectorial L( M ) . b) să se precizeze dacă vectorii x. v4 . Z : ( ) Să se stabilească dacă X .. Fie ⎟ ⎠ { } Y = {x = (x1 . x 2 . X = x = ( x1 . ⎛ 2⎞ ⎛ .1 ⎟ . i = 1. ⎜ 5⎟ 4 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎞ ⎟ ⎟ . Z sunt subspaţii ale spaţiului 64 . B3 . v5 } . 4. x1 + x 2 + . x2 . x n )t / xi ∈ R. n ... În spaţiul liniar R n . x 2 . R se consideră vectorii: ⎛ ⎜ v1 = ⎜ ⎜ ⎝ ⎛ ⎜ v5 = ⎜ ⎜ ⎝ ( ) M = {v1 . b = ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ în bazele B1 . 2) o bază B2 pentru L( M ) astfel încât B2 ⊂ R 3 \ M . În spaţiul vectorial R 3 . i = 1. i = 1. v3 = ⎜ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 19 ⎜ . v2 = ⎜ 2 ⎜ 1 2⎟ ⎝ ⎠ 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ 1 ⎟. x = ⎜ 0 ⎟ ⎜ 1 ⎟ 1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ ⎟. y = ⎜ 12 ⎜ 6 ⎝ 11 ⎞ ⎛ 13 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ 7 ⎟. + xn = 0}. n. v 2 . 5⎞ ⎛ 3 ⎜ ⎟ 3 ⎟.3.. x n −1 = 2 x n }. xn )t / xi ∈ R. Se cere: a) să se calculeze dim L ( M ) . 3) o bază B3 pentru L( M ) astfel încât B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ . n... B2 . c) să se dea exemplu de: 1) o bază B1 pentru L( M ) astfel încât B1 ⊂ M ... R se consideră mulţimile X . Y . v3 . v4 = ⎜ 8 ⎟ ..

Y şi Z sunt subspaţii vectoriale de dimensiune n − 1 ( ) 65 . R şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile acestora. R: X nu este subspaţiu vectorial.vectorial R n .

.... g n } două baze ale spaţiului liniar (V .... R la o altă bază F a acestui spaţiu are pe coloane componentele vectorilor bazei F. putem scrie: C F .. Notăm cu A ( ) ( ) matricea de trecere de la baza E la baza F ( x F = A −1 ⋅ x E ) şi cu B matricea de trecere de la baza E la baza G ( xG = B −1 ⋅ x E ). E baza canonică şi F . Fie spaţiul liniar R n ... SCHIMBAREA COORDONATELOR UNUI VECTOR LA TRECEREA DE LA O BAZĂ LA ALTĂ BAZĂ BREVIAR TEORETIC Considerăm spaţiul vectorial (V . CG . Fie F = { f1 .. Observaţia 1. G ... g 2 . f 2 ..( g n ) F ) . rezultă că matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R n .2. F = (C F .G alte două baze ale acestui spaţiu. Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ V la −1 trecerea din baza F în baza G este: xG = C F .G ⋅ x F . Notând această matrice cu C F . Se numeşte matricea de trecere de la baza F la baza G matricea care are drept coloane coordonatele vectorilor bazei G în baza F. În baza definiţiei. K ) .. Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ R n la trecerea din baza F în baza G este: xG = B −1 A ⋅ x F . f n } şi G = {g1 ... dim V = n . R şi x ∈ R n ... Observaţia 3. G = (( g1 ) F ( g 2 ) F .. Observaţia 2...5. K ) .. Definiţie. 66 . G ) −1 .

În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali. f 3 = X 2 . Fie E = {e1 . e3 } şi F = { f1 . 0. considerăm bazele F = { f1 = 1. 1 −1 0 3⎟ ⎜ ⎟ ⎜− 5 0 − 6 0⎟ ⎝ ⎠ 2. − 1. 67 .PROBLEME REZOLVATE 1. 0. e2 . − 5) t . f 2 . g 3 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 + (−6) ⋅ f 4 ⇒ ( g 3 ) F = (0. f 2 = X . matricea de trecere de la baza F la baza G are pe coloane coordonatele vectorilor bazei G în baza F. 0) t . − 6) t . f 3 } două baze ale unui spaţiu vectorial de dimensiune 3. f 3 = −2e1 + e3 . 3. g 2 = 4 − X 2 . . g 3 = − X − 6 X 3 . g 4 = 1 + 2 X + 3 X 2 }. g 4 = 1 ⋅ f1 + 2 ⋅ f 2 + 3 ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 4 ) F = (1. f 2 = e1 − e2 + 2 3 . 2. f 4 = X 3 } şi G = {g1 = −2 + 3 X + X 2 − 5 X 3 . R ) . să se determine matricea de trecere de la baza F la baza E. Rezultă: 4 0 1⎞ ⎛− 2 ⎜ ⎟ 0 − 1 2⎟ ⎜ 3 C F . Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G . (R3 [X ]. 0) t . 3. Ştiind că f1 = 3e1 + 2e2 + e3 . Avem că: g1 = (−2) ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 + (−5) ⋅ f 4 ⇒ ( g1 ) F = (−2. G = (( g1 ) F ( g 2 ) F ( g 3 ) F ( g 4 ) F ) = ⎜ . − 1. g 2 = 4 ⋅ f1 + 0 ⋅ f 2 + (−1) ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 2 ) F = (4.1. Rezolvare: Conform definiţiei din breviarul teoretic.

conform căreia avem că C F . ⎟ ⎠ Pentru a obţine matricea de trecere de la baza F la baza E vom folosi observaţia 1. F 3 2 1 5 2 1 -5 -2 5 1 0 0 I3 -2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 1 -1 2 5 -1 2 0 1 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 -1/5 -2/5 1 0 1 0 0 1 0 5 -1 2 -1 -3 7 0 0 1 2 0 1 2 0 1 -2/5 -4/5 3 I3 CF. E 68 . F ) −1 . Vom aplica metoda Gauss-Jordan. prin urmare ⎜ 2⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 3 1 −2 ⎜ 0 C E . E = (C E . ( f 3 ) E = ⎜ 0 ⎟ . F . C E. ⎛3⎞ ⎜ ⎟ Din f1 = −3e1 + 2e2 − e3 rezultă că ( f1 ) E = ⎜ 2 ⎟ . analog obţinem: ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 1⎞ ⎛ − 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( f 2 ) E = ⎜ − 1 ⎟ .Rezolvare: • Observăm că pe baza informaţiilor din enunţ se poate determina foarte uşor matricea de trecere de la baza E la baza F. F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ 2 − 1 ⎜ 1 2 1 ⎝ • ⎞ ⎟ ⎟. notată C E .

f 3 = (1.⎛ − 1/ 5 ⎜ În concluzie. 69 . ⎜ 3⎟ ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎛ − 4⎞ ⎛1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( g 3 ) F = ⎜ 3 ⎟ ⇒ g1 = 1 ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 = ⎜ 1 ⎟ . E = ⎜ − 2 / 5 ⎜ 1 ⎝ −1 − 2 / 5 ⎞ ⎟ − 3 − 4 / 5⎟ .−1) t . C F . ⎜− 3⎟ ⎜ 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ − 4⎞ ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⇒ g 2 = ( −2) ⋅ f1 + 1 ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 = ⎜ 0 ⎟ .1.0.1) t } . f 2 = (−2.1. sã se determine baza G . 1⎟ ⎠ ( ) Ştiind cã F = { f1 = (1. prima coloană a matricei A reprezintă coordonatele vectorului g1 în baza F: ⎛ 4⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( g1 ) F = ⎜ − 1 ⎟ ⇒ g1 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 2 ⋅ f 3 = ⎜ 2 ⎟ .0. ⎜ 1⎟ ⎜1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezultă că baza este: Analog avem: ⎛− 2 ⎜ (g2 ) F = ⎜ 1 ⎜ 0 ⎝ G = {g1 = (4. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 .3) t . g 3 = (−4.1) t .−1) t } .−3) t . Rezolvare: Conform definiţiei. g 2 = (−4. 7 3 ⎟ ⎠ 3.2.0. R şi ⎛ 0 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 2 ⎝ −2 1 0 1⎞ ⎟ 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G .

Ştiind cã x F = (4. Fie urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar R 3 . ( ) a) Sã se arate cã F şi G sunt baze ale spaţiului liniar R 3 .−1) t } . G = {g1 = (2. R . g 3 = (1. f 2 = (3. e) Sã se determine legătura între coordonatele unui vector din spaţiul liniar R 3 . Fie A şi B matricele asociate celor două baze (acestea au pe coloane vectorii bazelor F. 70 . (1) Numărul vectorilor din F este 3 şi este egal cu dimensiunea spaţiului ( R 3 .1) t . Analog se arată că G formează o bază a spaţiului liniar ( R 3 . sã se determine x G . R în baza F şi în baza canonică a spaţiului R 3 . respectiv G). R . b) Sã se determine matricea de trecere de la baza G la baza F şi matricea de trecere de la baza F la baza G . R) .1.4.1. c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 .1. −2 det A = 3 1 1 −1 1 1 1 = 8 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de −1 ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) vectori ai mulţimii F.1) t .1. Rezolvare: a) Notăm cu A matricea care are drept coloane vectorii din mulţimea F.−1. f 3 = (1.0) t } . R : F = { f1 = (−2. prin urmare F formează un sistem de vectori liniar independent.−2. R) .1) t .0) t . R ) (2) Din (1) şi (2) rezultă că F este o bază a spaţiului liniar ( R 3 . g 2 = (0. R .−1. R în bazele F şi G . d ) Sã se exprime vectorul y = −3 g1 + 2 g 2 − g 3 din spaţiul liniar R 3 .1) t . b) Vom folosi observaţia 2.

G (matricea de trecere de la baza F la baza G ).CG . F ) −1 . G ⋅ x F şi xG = B A ⋅ x F . pe care o vom determina cu metoda Gauss-Jordan. vom utiliza formula C F . F matricea de trecere de la baza G la baza F şi x ∈ R 3 . F = ⎜ 1 1 ⎜ 6 −3 ⎝ 1⎞ ⎟ −1⎟ . G ⋅ x F = C G . − 1⎟ ⎠ Pentru a afla C F . prin urmare matricea de trecere de la baza G la baza F este: CG . −1 −1 Avem că xG = C F . c) Vom folosi formula de transformare a coordonatelor unui vector la trecerea din baza F în baza G : 1 ⎞ ⎛ 4 ⎞ ⎛ − 21⎞ ⎛− 4 3 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ −1 xG = C F . G = (CG . F = B −1 A . F ⋅ x F = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 1 ⎟ . ⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 29 ⎟ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎝ 71 . B A 2 1 0 2 -1 1 1 0 1 1 0 0 0 -1 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 1 0 1 -1 1 0 0 1 0 0 1 -2 1 1 -2 -1 2 -4 1 2 -4 1 6 3 -1 1 3 1 0 3 1 0 3 1 -3 1 1 -1 1 -1 0 1 -1 0 1 -1 -1 I3 B-1A ⎛− 4 3 ⎜ Am obţinut că CG .

− 4)t . relaţii ⎜ β 2 ⎟ = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜α 2 ⎟ ⇒ ⎨ β 2 = α1 + α 2 − α 3 ⎜ β ⎟ ⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜α ⎟ ⎪ β = 6α − 3α − α ⎠ ⎝ 3⎠ 1 2 3 ⎝ 3⎠ ⎝ ⎩ 3 care arată legătura între coordonatele unui vector x ∈ R 3 în bazele G şi F. G ⋅ x F = C G . Fie xG = (α1 . g 2 = (1. y 2 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze. R la trecerea de la baza F la baza G . Rezolvare: ( ) Considerăm un vector x ∈ R 2 . α 3 ) t şi x F = ( β1 .1) t } şi G = {g1 = (2. unde F = { f 1 = (1. β 3 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze.2.G ⋅ y F . F ⋅ x F . Fie x F = ( x1 .d ) y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 ⇒ y F = (−3. β 2 .−1) t . Pentru a exprima vectorul y în baza canonică E.1) t . e) Considerăm un vector x ∈ R 3 .−1) t } . − 2. −1 Aplicând formula xG = C F .−1) t . 72 . Pentru a exprima vectorul y în baza G vom folosi formula −1 yG = C F . 5. f 2 = (−3. Să se determine formulele de transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar R 2 . vom folosi că ⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ − 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 = −3 ⋅ ⎜ 1 ⎟ + 2 ⋅ ⎜ 1 ⎟ − ⎜ 1 ⎟ = ⎜ − 2 ⎟ . prin ⎜ − 1⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ − 4 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ urmare y E = (− 1. obţinem că: 1 ⎞ ⎛α1 ⎞ ⎧ β1 = −4α1 + 3α 2 + α 3 ⎛ β1 ⎞ ⎛ − 4 3 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ . x 2 ) t şi xG = ( y1 . α 2 .

R ( ) ⎧ y1 = − 2 x2 ⎪ 3 .Notăm cu A matricea de trecere de la baza canonică la baza F (matricea având pe coloane vectorii bazei F ) şi cu B matricea de trecere de la baza canonică la baza G. Calculăm matricea B −1 A folosind metoda Gauss-Jordan. R ) considerăm bazele F = { f1 = 1. f 4 = X 3 } şi 73 . f 2 = X . la trecerea de la baza F la baza G sunt: ⎨ y 2 = x1 − 5 x 2 ⎪ 3 ⎩ PROBLEME PROPUSE 1. prin urmare formulele de ⎝ 2 ⎠ ⎝1 − 5 / 3 ⎠ ⎝ x 2 ⎠ transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar R 2 . Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ R n la trecerea din baza F în baza G este: xG = B −1 A ⋅ x F . f 3 = X 2 . B A 2 1 3 -1 1 0 1 -1 0 1 0 1 1 -3 -1 1 0 -2 1 -1 0 -2/3 1 -5/3 B-1A I2 ⎛ y1 ⎞ ⎛ 0 − 2 / 3 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎟ Rezultă că ⎜ ⎜ ⎟⋅⎜ ⎜y ⎟ ⎟=⎜ ⎜ ⎟ ⎟ . În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali (R3 [X ].

G = ⎜ . 3. Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G . 3 0⎞ ⎛−1 ⎜ ⎟ R: a) C E .2.0. R şi 2⎞ ⎛ 4 −1 ⎜ ⎟ A = ⎜− 2 1 0 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G .−1) t . f 3 = (2. 74 . să se determine: a) matricea de trecere de la baza E la baza F . g 3 = 2 − X + 8 X 3 .−1.−1) t . f 3 } două baze ale unui spaţiu vectorial de dimensiune 3.G = { g1 = 1 − 2 X + X 2 − 4 X 3 . e2 . Fie E = {e1 . b) matricea de trecere de la baza F la baza E . f 3 = e2 + 4e3 . g 2 = 3 X − X 2 . F ) = ⎜ − 24 6 ⎜ 1 1 ⎜− 3 ⎝ 6 1⎞ 8⎟ 1 ⎟ 24 ⎟ ⎟ 1⎟ 6⎠ . sã se determine baza G . Ştiind că f1 = −e1 − 2e2 + 3e3 f 2 = 3e1 + 2e2 − e3 . 1 −1 0 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜− 4 0 ⎟ 8 0 ⎝ ⎠ 2. g4 = 3 − 2X + X 2} . 2 3 ⎞ ⎛ 1 0 ⎜ ⎟ ⎜ − 2 3 − 1 − 2⎟ R: C F . ⎜ 1 3 1 ⎟ ⎝ ⎠ ( ) Ştiind cã F = { f1 = (3. F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ − 2 2 1 ⎟. E = (C E . Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 . f 2 . ⎜ 3 −1 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 3 −1 ⎜ 8 2 ⎜ 11 1 − 1 b) C F .1) t } . e3 } şi F = { f1 . f 2 = (1.

a) Sã se arate cã F şi G formeazã baze ale spaţiului liniar b) Sã se determine matricea de trecere de la baza F la baza G şi matricea de trecere de la baza G la baza F . (R 3 . 7 7 7 e) Fie xG = (α1 .−3. Ştiind cã xG = (2. 3) t . α 2 . − 1) t } . F 2 7 ⎜ ⎟ 3⎟ ⎜− 8 2⎠ ⎝ 7 9 14 − 3 14 1 14 e) Sã se determine formulele de transformare a coordonatelor (R 3 . R). − 1) t } . d ) yG = (− 19 .2) t . d ) Sã se exprime vectorul y = 2 f1 − 3 f 2 + f 3 din spaţiul liniar ( ) (R 3 . C =⎜ 3 ⎟ G . g 2 = (4. 12. atunci 75 .1) t . 4. R . R) la trecerea din baza G în baza − 3⎞ 14 ⎟ 1 ⎟. sã se determine x F . 7. 12) t . f 2 = (1. β 2 . f 3 = (1.−1) t } G = {g1 = (−1.0) t . R) în baza G şi în baza canonică a spaţiului (R 3 . 14 ⎟ ⎟ 9⎟ 14 ⎠ c) x F = (11.−1. 3. R). R): (R 3 .1. g 3 = (8. − 5.1) t . c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 .3. ⎛ 3 ⎜ 1 ⎜ 5 3 R: b) C F . G = ⎜ 2 ⎜ 3 ⎜ 5 ⎝ 2 ⎛− 2 ⎞ 0 ⎟ ⎜ 7 ⎜ ⎟ 1 . g 2 = (0.R: G = {g1 = (12. 11 . α 3 ) t şi x F = ( β1 . unui vector din spaţiul liniar F.2. g 3 = (2. 0. − 1) t . − 13 ) t . Se considerã urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar F = { f1 = (−3.2.−4) t . β 3 ) t .

R: a) Fie x F = (α1 .0) t ∈ R 3 . G = {g1 = 1 + X .⎧ = + ⎪ β1 α1 3α 2 ⎪ 5 1 ⎨ β 2 = 2 α1 + 3α 2 + 2 α 3 . f 3 = (1.1.0) t } . 3) t .1. 3. g 2 = (1. G = {g1 = (2.1.1. g 2 = −2 + 3 X − X 2 . c) F = { f 1 = (−3. g 3 = (1.2. α 2 ) t şi xG = ( β1 . b2 = (1.1) t .1. Fie B = {b1 .2) t .−1.1) t } o bazã a spaţiului liniar R 3 .2) t } .1) t . ⎪ ⎪ β 3 = 3 α1 + 5α 2 + 3 α 3 2 2 ⎩ 5. g 3 = −1 + X 2 } . G = {g1 = (3.0.1) t . R: b = (−2. 7. R ) şi ⎛ 2 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 1 ⎝ 2 1 0 −1 ⎞ ⎟ 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza −1 ⎟ ⎠ ( ) 76 .−1) t } . b3 = (−2.2) t .0) t . dacã: a) F = { f1 = (−1. f 3 = −1 + 2 X 2 } . f 2 = (3. atunci ⎧ β1 = 11 α1 − 8 α 2 ⎪ 15 15 .1) t . R şi vectorul v = (−1. β 2 ) t . f 2 = (0. ⎨ β 2 = − 1 α1 + 3 α 2 ⎪ 5 5 ⎩ 6.1. g 2 = (2. f 2 = 1 + 3 X . Stabiliţi cum se modificã coordonatele unui vector la trecerea de la baza F la baza G . Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial (R2 [ X ].−1) t .2. sã se determine vectorul b1 . b) F = { f1 = 2 − X + X 2 . Ştiind cã v B = (−1.0) t } .

3 ⎜ 1 2 4⎟ ⎜− ⎟ 3 3⎠ ⎝ 3 f1 = − 1 g1 + 2 g 2 − 1 g 3 = − 4 + 5 X − X 2 . Ştiind cã G = {g1 = 1 + X .G ) = ⎜ − 3 − 3⎟. g 2 = −2 + 3 X − X 2 . 7⎞ 2 ⎛− 1 ⎜ 3 3 3⎟ ⎜ ⎟ − 1 5 2 1 R: CG . 3 3 3 3 3 f 3 = 7 g1 − 5 g 2 + 4 g 3 = 13 − 8 X + 3 X 2 3 3 3 3 3 77 .G . g 3 = −1 + X 2 } . 3 3 3 3 3 f 2 = 2 g1 − 1 g 2 + 2 g 3 = 2 − 1 X + X 2 . F = (C F . sã se determine baza F .

. ∀x. (4) Definiţia 2. Observaţie. U ( f m ) G )t . ∀α . Reprezentarea operatorului liniar U în bazele F şi G este dată de formula: U ( x) G = At x F . n ( K ) ale cărei linii sunt componentele vectorilor U ( f1 ). ∀x ∈ X . atunci U (0 X ) = 0Y .. K ) . Propoziţie.. 78 . dim Y = n . K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită.. m.. adică A = (U ( f1 ) G U ( f 2 ) G . Fie spaţiile vectoriale ( X . O funcţie U : X → Y se numeşte operator liniar dacă: (1) U este aditiv. Dacă U : X → Y este operator liniar. NOŢIUNEA DE OPERATOR LINIAR MATRICEA ASOCIATĂ UNUI OPERATOR LINIAR BREVIAR TEORETIC Fie ( X .1. β ∈ K . Definiţia 1.. (2) U este omogen.. K ) şi G = {g1 . Fie F = { f1 . ∀α ∈ K . ∀x. f m } o bază a lui ( X ... y ∈ X . f 2 . g n } o bază a lui (Y ..CAPITOLUL 3 OPERATORI LINIARI 3. adică U ( x + y ) = U ( x) + U ( y ). cu dim X = m . K ) . K ) şi (Y . K ) şi (Y .. y ∈ X . Cele două condiţii pot fi înlocuite prin: (3) U (αx + βy ) = αU ( x) + βU ( y ). adică U (αx) = αU ( x)... g 2 .U ( f m ) în baza G. n ∈ N şi U : X → Y un operator liniar.. Se numeşte matricea operatorului liniar U corespunzătoare bazelor F şi G matricea A ∈ M m....

Fie C matricea de trecere de la baza F la baza F ' şi D este matricea de trecere de la baza G la baza G ' . Fie A = AF . K ) şi G. β ∈ R. K ) . PROBLEME REZOLVATE 1. avem că: ⎛αx1 + βy1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 4(αx1 + βy1) − (αx2 + βy2 ) + 3(αx3 + βy3 ) ⎞ ⎟ U (αx + βy ) = U ⎜αx2 + βy2 ⎟ = ⎜ ⎜ ⎟= ⎜αx + βy ⎟ ⎝ − (αx1 + βy1) + 2(αx2 + βy2 ) + (αx3 + βy3 ) ⎠ 3⎠ ⎝ 3 79 . K ) şi (Y . U ( x) = ⎜ ⎜ − x + 2x + x ⎟ ⎟. G ' matricele operatorului liniar corespunzătoare bazelor F şi G . respectiv bazelor F ' şi G ' . U ( x) = ⎜ − 2 x1 + 3⎟ . F ' două baze ale spaţiului liniar ( X . Atunci B t = D −1 ⋅ At ⋅ C . Să se determine care dintre următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar: ⎛ 4 x1 − x 2 + 3 x3 ⎞ a ) U : R 3 → R 2 . Modificarea matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă Fie U : X → Y un operator liniar. ⎜ 5x − x ⎟ 2 ⎠ ⎝ 1 ⎛ x1 − 4 x 2 ⎞ ⎜ ⎟ Rezolvare: a) Fie α . F . G ' două baze ale spaţiului liniar (Y . x. 2 3⎠ ⎝ 1 b) U : R 2 → R 3 . y ∈ R 3 . atunci reprezentarea operatorului liniar U este: U ( x) = At x . K ) . G şi B = AF '.Dacă F şi G sunt bazele canonice ale spaţiilor ( X .

β ∈ R . Avem că: U (αx + βy) = ⎛ (αx1 + βy1) − 4(αx2 + βy2 ) ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞ ⎟ (1). ⎟ ⎜ ⎛αx1 + βy1 ⎞ ⎜ ⎟ = = U⎜ ⎟ ⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3 ⎜αx + βy ⎟ ⎜ − 2(αx1 + βy1) + 3 2⎠ ⎜ ⎝ 2 ⎟ ⎜ 5αx + 5βy − αx − βy ⎟ 5 ( α β ) ( α β ) x y x y + − + 1 1 2 2 ⎠ ⎝ 1 1 2 2⎠ ⎝ ⎛ y1 − 4 y2 ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞ ⎛ x1 − 4 x2 ⎞ ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ αU ( x) + βU ( y ) = α ⎜ − 2 x1 + 3⎟ + β ⎜ − 2 y1 + 3⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3α + 3β ⎟ (2).2 )t . y ∈ R 2 . R . g 2 = (0. Se consideră operatorul liniar U : R 3 → R 2 . ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ 2. ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ Dar U (0 R 2 ) = ⎜ 3 ⎟ ≠ 0 R 3 . x. 80 .0. ⎜ 5 y − y ⎟ ⎜ 5αx + 5 βy − αx − βy ⎟ ⎜ 5x − x ⎟ 1 2 2⎠ ⎝ 1 2⎠ ⎝ 1 ⎝ 1 2 ⎠ Din (1) şi (2) rezultă că relaţia (3) din definiţia operatorului liniar nu este îndeplinită ∀α . Să se determine: U ( x) = ⎜ ⎟ ⎜− x + x + x ⎟ 2 3 ⎠ ⎝ 1 a) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor liniare R 3 . 1 2 3 ⎠ ⎝ − βx1 + 2 βx2 + βx3 ⎠ ⎝ b) Metoda I. b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor ( ) ( ) F = { f1 = (1. prin urmare U nu este operator liniar.1)t } . f 2 = (3. β ∈ R. Metoda II. ⎛ 3x1 − x 2 − 2 x3 ⎞ . Fie α .1)t .−1)t } şi G = {g1 = (− 1. f 3 = (1.−1. R şi R 2 .⎛ 4αx1 − αx2 + 3αx3 ⎞ ⎛ 4 βx1 − βx2 + 3βx3 ⎞ ⎟ =⎜ ⎜ − αx + 2αx + αx ⎟ ⎟+⎜ ⎜ ⎟ = αU ( x) + βU ( y ) .2)t . prin urmare U nu este operator liniar.2. conform (4) ar trebui ca U (0 R 2 ) = 0 R 3 . Dacă U ar fi operator liniar.

Metoda I. ⎜. avem că U ( x) = ⎛ ⎜ ⎟ x ⋅ ⎜ ⎟ ⎜ 2⎟ ⎛x ⎞ ⎝−1 1 1⎠ ⎜ ⎟ ⎝ x3 ⎠ ⎛ 3 −1 ⎞ ⎜ ⎟ rezultă că A = ⎜ − 1 1 ⎟ . ⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 ⎩2α1 + α 2 = 0 ⎩α 2 = 0 ⎛0⎞ Am obţinut că U ( f1 ) G = ⎜ ⎟. 1 3 −1 − 2 ⎞ ⎜ ⎟ . de unde În cazul nostru.Rezolvare: a) Fie A matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor R 3 şi R 2 . Folosind definiţia 2.2 1 ⎟ ⎝ ⎠ b) Fie AF . Scriem formula de reprezentare a operatorului în bazele canonice ale spaţiilor spaţiilor R 3 şi R 2 : U ( x) = At x . ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎛3⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 7⎞ ⎛ − 1⎞ ⎛ 0⎞ U ( f 2 ) = U ⎜ 0⎟ = ⎜ ⎜ − 2⎟ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎜2 ⎟ ⎟ +α2⎜ ⎜1 ⎟ ⎟⇒ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧− α = 7 ⎧α = −7 . Determinarea acesteia se poate face în două moduri. G matricea operatorului corespunzătoare bazelor F şi G . ⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 ⎩2α1 + α 2 = −2 ⎩α 2 = 12 81 . ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 0⎞ ⎛ 0⎞ ⎛−1 ⎞ U ( f1 ) = U ⎜ − 1 ⎟ = ⎜ ⎜1 ⎟ ⎟⇒ ⎜ 2⎟ ⎟ +α2⎜ ⎜ 0⎟ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧− α = 0 ⎧α = 0 .

unde C este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R 3 . Se considerã operatorul liniar U : R 2 → R 3 . G = ⎜ ⎜− 7 ⎜ -3 ⎝ ⎛ 0 0 ⎞ ⎟ 12 ⎟ . 6 ⎟ ⎠ Metoda II. Folosind formula de transformare a matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă. g 2 } şi E = {e1 . unde 82 . R la baza G . e2 .G ⎜ − 7 6⎠ ⎝ ⎜ t ⎝ -3 3. ⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 ⎟ . ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎩2a1 + a 2 = 0 ⎩α 2 = 6 Rezultă că AF . R la baza F . prin urmare 1⎟ ⎠ 0 0 ⎞ ⎟ 12 ⎟ . ⎛ 1 ⎜ Avem că: C = ⎜ − 1 ⎜ 2 ⎝ t AF . G = D ⋅ A ⋅ C . prin urmare U ( f 3 ) G = ⎜ ⇒⎨ ⇒⎨ ⎟. avem că: t −1 t AF . Sã se determine matricea operatorului ⎜ − 3x + 4 x ⎟ 1 2⎠ ⎝ corespunzãtoare bazelor G = {g1 . iar D este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R 3 .⎛− 7⎞ Rezultă că U ( f 2 ) G = ⎜ ⎟.G ( ) ( ) 3 1⎞ ⎛−1 ⎟ 0 2 ⎟ şi D = ⎜ ⎜ 2 ⎝ 1 −1⎟ ⎠ 0⎞ ⎟ . e3 } . ⎜ 12 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 3⎞ ⎛ 0⎞ ⎛ − 1⎞ U ( f3 ) = U ⎜ 2 ⎟ = ⎜ ⎟⇒ ⎟ +α2⎜ ⎜1 ⎟ ⎜2 ⎟ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎜ 0⎟ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎜ − 1⎟ ⎝ ⎠ ⎧α1 = −3 ⎧− a1 = 3 ⎛ − 3⎞ . 6 ⎟ ⎠ =D −1 ⎛ ⎛0 − 7 − 3⎞ ⎜ ⎟ ş i deci ⋅ A ⋅C = ⎜ = A ⎜ 0 12 ⎟ F .

este: A = ⎜ ⎜ 4 −5 6⎟ ⎠ ⎝ 4. 1 . ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜0⎟ . Din ipotezã rezultã cã 83 . U (e2 ) = −2 g1 − g 2 .4e1 + e3 }şi H = {3 g1 − g 2 . ⎜ − 1⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezultă că matricea operatorului corespunzãtoare bazelor G şi E 0 -1⎞ ⎛ 1 ⎟. 2 1 2 2 ⎜ 2⎟ ⎜3⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ 0⎟ ⎜0⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezolvare: Avem: ⎛ 1⎞ ⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ U ( g1 ) = ⎜ 0 ⎟ = e1 + 0e2 − e3 . e2 − 3e3 . Notãm cu U ( ) ( ) operatorul liniar U : R 3 → R 2 . G = {g1 . g 2 } bazele lor canonice. g 2 }.4e1 + e3 }şi G = {g1 .− g1 + 2 g 2 }. Rezolvare: a ) Vom folosi definiţia. Sã se determine: a ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. e2 . = = g1 = ⎜ g ş i = = e e e 0 . Se considerã spaţiile vectoriale R 3 . R şi fie E = {e1 . c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {− e1 + 2e2 . b) forma operatorului. R şi R 2 . e2 − 3e3 .⎛1 ⎞ ⎛0⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛3⎞ ⎛ 2⎞ ⎟ ⎜ ⎟ . U (e3 ) = −5 g 2 . U ( g 2 ) = ⎜ − 5 ⎟ = 4e1 − 5e2 + 6e3 . definit prin: U (e1 ) = 3 g1 − g 2 . e3 } . d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {− e1 + 2e2 .

14) t .−3) t . U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 .−1) t . U (e2 ) G = ( −2. U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 . U ( f 2 ) G = (−2.−9) t . U ( f 3 ) G = (12. matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi G este: ⎛ -7 ⎜ B = ⎜− 2 ⎜ 12 ⎝ − 3⎞ ⎟ 14 ⎟ . De aici rezultã cã U ( f1 ) G = (−7.U (e1 ) G = (3. U (e3 ) G = (0. Avem: U ( f1 ) = U (−e1 + 2e2 ) = −U (e1 ) + 2U (e2 ) = −(3 g1 − g 2 ) + + 2(−2 g1 − g 2 ) = −7 g1 − 3g 2 şi analog U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 . −9 ⎟ ⎠ d ) Fie C matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi H . Trebuie sã determinãm coordonatele vectorilor U ( f 1 ) . matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este: −1 ⎞ ⎛ 3 ⎟ ⎜ A = ⎜ − 2 −1 ⎟ . U ( f 3 ) în baza H . Pentru aceasta. ⎝ ⎠⎝ 2 ⎠ 2 3⎠ ⎝ 1 c) Notãm cu B matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi G . 84 . Prin urmare. ⎜ 0 −5 ⎟ ⎠ ⎝ b) Folosind rezultatul obţinut la punctul precedent.−5) t .−1) t . obţinem cã: ⎛ 3 x1 − 2 x 2 ⎞ ⎛ 3 − 2 0 ⎞⎛ x1 ⎞ U ( x) = A t x = ⎜ ⎜−1 −1 − 5 ⎟ ⎟⎜ ⎟ ⇒ U ( x) = ⎜ ⎜x ⎟ ⎜ − x − x − 5x ⎟ ⎟. U ( f 1 ) = −7 g 1 − 3 g 2 . vom aplica metoda eliminãrii complete. U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 . Prin urmare. U ( f 2 ) .

17 ⎜ 5 rezultã matricea C = ⎜ 2 ⎜ 3 ⎝ − 16 5 ⎞ ⎟ 8 ⎟.−3. U ( f 2 ) H = ( 2. b) forma operatorului. g 3 } baza canonicã a spaţiului ( ) ( R 3 . e2 } baza canonicã a acestui spaţiu. de unde obţinem matricea operatorului în bazele canonice: 2 .− 5 ) . Notãm cu U operatorul liniar U : R 2 → R 3 . Rezolvare: a) Dacã notãm cu G = {g1 . definit prin: U (e1 ) = (−1. −3 ⎟ ⎠ 5. de unde ⎛ . g 2 . R) .8) . U ( f 3 ) H = (3.2.3⎞ ⎛ -1 ⎟.−3) t . A=⎜ ⎜ 2 −3 4⎟ ⎝ ⎠ 85 . U (e2 ) G = (2.4) t . R şi fie E = {e1 .Baza g1 g2 h1 3 -1 h2 -1 2 U ( f1 ) U ( f2 ) U ( f3 ) -7 -3 7 -17 − 16 5 − 17 5 -2 14 2 10 8 2 12 -9 -12 15 -3 3 h2 g2 h2 h1 -3 5 0 1 1 0 1 0 Prin urmare.−3.−3) t .2. Considerăm spaţiul vectorial R 3 .−3) . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice.4) t . U (e2 ) = (2. t t 16 t U ( f1 ) H = (− 17 5 . atunci rezultă cã U (e1 ) G = (−1.

⎜ 2 0 0⎟ ⎝ ⎠ b) Utilizând rezultatul obţinut la punctul precedent.U (e2 ) E = (−1. b) forma operatorului.V : R 2 → R 2 . definit prin: U (e1 ) = 2e2 − 3e3 . Rezolvare: a) Vom folosi definiţia. Prin urmare. ⎛ 2 x1 − x 2 ⎞ ⎛ − x1 + 4 x 2 ⎞ U ( x) = ⎜ ⎜ − x + 3x ⎟ ⎟.−3. ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜− 3 0 0 ⎠⎝ x3 ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ − 3x1 7. R şi fie E = {e1 . e3 } baza canonicã a acestui spaţiu.0. Notăm cu U operatorul liniar U : R 3 → R 3 . obţinem cã: − x 2 + 2 x3 ⎞ ⎛ ⎛ 0 − 1 2 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ t U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 0 ⎟⎜ x 2 ⎟ ⇒ U ( x ) = ⎜ 2 x1 − 3x 2 ⎟.U (e3 ) E = (2. Se considerã operatorii liniari U . ) t . Sã se determine: 2⎠ 2 ⎠ ⎝ 1 ⎝ 1 a ) operatorii U + V . V ( x) = ⎜ ⎜ 3x − 5 x ⎟ ⎟ .−3) t .b) Folosind rezultatul de la punctul precedent. Din ipotezã rezultã cã U (e1 ) E = (0. ⎜ ⎟⎜ 1 2 ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟⎝ x 2 ⎠ ⎠ ⎝ − 3x + 4 x 2 ⎠ 6.0. matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este: 2 -3 ⎞ ⎛ 0 ⎜ ⎟ A = ⎜ −1 − 3 0 ⎟.0) t . obţinem cã: ⎛ −1 2 ⎜ U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 ⎜ -3 4 ⎝ t ⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞ ⎞ ⎟ ⎜ ⎟⎛ x1 ⎞ ⎟ U ( x ) 2 x 3 x ⇒ = − ⎟. U o V . e2 . Considerăm spaţiul vectorial R 3 . U (e2 ) = −e1 − 3e2 ( ) U (e3 ) = 2e1 . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. 86 .2.

Folosind rezultatul obţinut la punctul a) . 1 2 1 2 ⎠ ⎝10 x1 − 19 x 2 ⎠ ⎝ b) Metoda I. ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Metoda II. corespunzãtoare bazei canonice a spaţiului R 2 . obţinem: ⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ 1 3 ⎞ ⎟ ⎟ AU +V = ⎜ ⎜ −1 3⎟ ⎟+⎜ ⎜ ⎟=⎜ ⎜ ⎟. 2⎠ ⎝ 1 ⎛ − x1 + 4 x 2 ⎞ (U o V )( x) = U (V ( x)) = U ⎜ ⎟= ⎜ 3x − 5 x ⎟ 2 ⎠ ⎝ 1 ( ) ⎛ 2(− x1 + 4 x 2 ) − (3x1 − 5 x 2 ) ⎞ ⎛ − 5 x1 + 3x 2 ⎞ ⎟ =⎜ ⎜ − (− x + 4 x ) + 3(3x − 5 x ) ⎟ ⎟=⎜ ⎜ ⎟. R . utilizând formulele AU +V = AU + AV şi AU oV = AU ⋅ AV . Fãrã a calcula U + V şi U o V . Să se determine care din următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar: 87 . Rezolvare: ⎛ x1 + 3 x 2 ⎞ a ) (U + V )( x) = U ( x) + V ( x) = ⎜ ⎜ 2x − 2x ⎟ ⎟.b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) . ⎝ ⎠ ⎝ 3 − 5⎠ ⎝ 2 − 2⎠ ⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ − 5 3 ⎞ ⎟ ⎟ AU oV = ⎜ ⎜−1 3⎟ ⎟⋅⎜ ⎜ ⎟=⎜ ⎜ ⎟. rezultã: 3⎞ 3⎞ ⎛1 ⎛− 5 AU +V = ⎜ ⎜ 2 − 2⎟ ⎟ şi AU oV = ⎜ ⎜ 10 − 19 ⎟ ⎟. ⎝ ⎠ ⎝ 3 − 5 ⎠ ⎝ 10 − 19 ⎠ PROBLEME PROPUSE 1.

0)} .1. Se consideră operatorul liniar U : R 2 → R 3 . Să se determine: ⎜ x + 3x ⎟ 2⎠ ⎝ 1 a ) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor R 2 şi R 3 .⎛ − 2 x1 + x 2 − 3 ⎞ ⎟. ⎟ ⎝ x1 + 3x 2 − x3 ⎠ ⎛ 2 x2 − 4 ⎞ ⎜ ⎟ 2 3 b) U : R → R . g 3 } şi E = {e1 .1)t } şi G = {g1 = (− 1.1)t . R: a) A = ⎛ ⎜ ⎜−1 ⎝ 2 −1 2 ⎛ 19 1⎞ ⎜ 5 b ) . U ( x) = ⎜ − x1 + 3x 2 ⎟ . U ( x) = ⎜ ⎜ R: Aplicaţia de la punctul c) defineşte un operator liniar. g 3 = (1.2 )t . g 2 = (2. f 2 = (− 2. g 2 .0.17 5 5⎞ ⎟.0. unde 88 . e2 } . 2. Sã se determine matricea operatorului U ( x) = ⎜ ⎜ x + 3x − x ⎟ ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ corespunzãtoare bazelor G = {g1 .2 )t . ⎛ 2 x1 − x 2 ⎞ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ − x1 + 2 x 2 ⎟ . G ⎜ 11 3⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 5 − 13 5 . ⎛ − 2 x1 + x 2 − 3x3 ⎞ . ⎜ ⎜ 5 x1 + 3x 2 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ − + x 5 x ⎛ 2 ⎞ ⎟. b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor F = { f1 = (− 1. ⎟ A = F . U ( x) = ⎜ 1 ⎜ 3x + 6 x ⎟ 2 ⎠ ⎝ 1 a ) U : R 3 → R 2 . ⎟ 4⎟ ⎠ 3. c) U : R 2 → R 2 . Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 2 .

Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. U (e3 ) = e1 . = e g1 = ⎜ 2 ⎟. R şi fie E = {e1 . e1 + e2 } şi G = {g1 . iar e1 = ⎜ 2 ⎜−1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎟. e1 − 2e3 } şi H = {g1 − 2 g 2 . Fie spaţiul vectorial R 3 . g 2 }. b) forma operatorului. U (e2 ) = 2 g1 − 3 g 2 . b) forma operatorului. ( ) 89 . c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {2e1 + 3e2 . d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {e1 − 3e2 . g 3 = ⎜ 0 ⎟ . e3 } baza canonicã a acestui spaţiu. g 2 = ⎜1 ⎟.U (e2 ) = −e1 + 2e2 . Notãm cu U ( ) ( ) operatorul liniar U : R 3 → R 2 . e2 . R şi R 2 . R şi fie E = {e1 . e3 } . g 2 } bazele lor canonice. definit prin: U (e1 ) = −3e1 + e2 . U (e3 ) = 2 g1 . 5. ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜0⎟ ⎜ 0⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ ⎜ R: AG. Se considerã spaţiile vectoriale R 3 . definit prin: U (e1 ) = − g1 + 2 g 2 . e2 .⎛1 ⎞ ⎛3⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ − 2⎞ ⎛ 0⎞ ⎟ ⎜ . Notãm cu U operatorul liniar U : R 3 → R 3 .3e1 − 2e3 .−2 g1 + g 2 } . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice.2e2 + 3e3 . E = ⎜ ⎜ ⎜ ⎜ ⎝ 0 5 2 3 2 7 ⎞ ⎟ 17 ⎟ . G = {g1 . 2 ⎟ 1 ⎟ ⎟ 2 ⎠ 4.

Se considerã operatorii liniari U . AU oV = ⎜ 16 ⎜− 5 0⎟ ⎠ ⎝ 11 − 16 16 − 7⎞ ⎟ 11 ⎟ . R: ⎛ − 12 x1 + 11x2 − 7 x3 ⎞ ⎛ x1 + x2 + 7 x3 ⎞ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ a ) (U + V )( x) = ⎜ 3x . V : R 3 → R 3 . − 10 ⎟ ⎠ 90 .U o V .6. Sã se ⎜ − 3x + 4 x + x ⎟ ⎜ − 3x + x − x ⎟ 1 2 3⎠ 1 2 3 ⎠ ⎝ ⎝ determine: a) operatorii U + V . ⎛ − x1 + 2 x 2 + 4 x3 ⎞ ⎛ 2 x1 − x 2 + 3 x3 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 − 5 x3 ⎟ . b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) . R . (U o V )( x) = ⎜ 16 x1 − 16 x2 + 11x3 ⎟ . corespunzãtoare bazei canonice a spaţiului R 3 . 5 x − ⎟ 1 3 ⎜ − 5 x + 16 x − 10 x ⎟ ⎜ − 6 x + 5x ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ 1 2 ⎝ ⎠ ( ) ⎛ 1 ⎜ b) AU +V = ⎜ 3 ⎜− 6 ⎝ 1 0 5 7⎞ ⎛ − 12 ⎟ ⎜ − 5 ⎟ . V ( x) = ⎜ x1 + 3 x 2 ⎟ .

K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Se numeşte imaginea operatorului U şi se notează Im U mulţimea: Im U = {y ∈ Y / ∃x ∈ X a. dacă acesta este o funcţie injectivă. respectiv surjectiv.2. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. 91 . Se numeşte nucleul operatorului U şi se notează KerU mulţimea: KerU = {x ∈ X / U ( x) = 0Y }. K ) şi (Y . Operatorul U este surjectiv dacă şi numai dacă Im U = Y . K ) şi (Y . Definiţia 3. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. K ) şi (Y . Propoziţia 2.3. NUCLEUL ŞI IMAGINEA UNUI OPERATOR LINIAR INJECTIVITATEA. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.i. Fie ( X . K ) şi (Y . Operatorul U este injectiv dacă şi numai dacă KerU = {0 X }. Propoziţia 1. Fie ( X .U ( x) = y}. Fie ( X . Fie ( X . K ) şi (Y . respectiv surjectivă. SURJECTIVITATEA ŞI INVERSABILITATEA UNUI OPERATOR LINIAR BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Definiţia 2. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Fie ( X . Operatorul U se numeşte injectiv.

1) .0. a )t / a ∈ R . Sã se determine nucleul şi imaginea operatorului. g 2 } este sistem de vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul Im U . x 2 − x3 ∈ R = = x1 (2. t U ( x) = (2 x1 . a ) = a(0.0. x 2 − x3 ∈ R t t Fie g1 = (2.0.0.0.0.1.0 ) / a.0. {g1 . b ∈ R}. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 4 .−1) + b(0.0.0.− x1 )t / x1 .1.i.0 ) / x1 .1. precum şi dimensiunile acestora. deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. x 2 − x3 . a ∈ R ⎪− x = 0 ⎩ 1 t t x ∈ KerU ⇒ x = (0. rezultã dimIm U = 2 . a. deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. {g1 } este sistem de generatori pentru spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent. 3⎞ ⎛−1 5 ⎟ ⎜ 2 ⎟ matricea asociatã unui operator liniar Fie A = ⎜ 3 − 4 ⎜ − 2 1 − 3⎟ ⎠ ⎝ 92 .1.PROBLEME REZOLVATE 1.1) .−1) şi g 2 = (0.0 ) . t t { { } } } 2. Im U = (2 x1 .−1) + ( x 2 − x3 )(0. prin urmare dim KerU = 1 . { } { } Fie g1 = (0.0.U ( x) = y . t Imaginea operatorului este Im U = y ∈ R 4 / ∃x ∈ R 3 a.0.1. t t { = {a(2. a. Rezolvãm ecuaţia U ( x) = 0 şi obţinem sistemul: ⎧2 x1 = 0 ⎧ x1 = 0 ⎪ ⇒ KerU = (0. ⎨ x 2 − x3 = 0 ⇒ ⎨ ⎩ x 2 = x3 = a . Rezolvare: Nucleul operatorului este: KerU = x ∈ R 3 / U ( x) = 0 . x 2 − x3 .− x1 ) .

a. Sã se determine KerU . 11 11 11 11 ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ t t ⎛5 9 ⎞ Fie g1 = ⎜ . {g1 } este sistem de generatori pentru ⎝ 11 11 ⎠ spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent. prin urmare. deteminantul matricei ⎪3 x + 2 x − 3 x = 0 2 3 ⎩ 1 { } −1 3 −2 1 = 0 . dim KerU .U : R 3 → R 3 . a. 11 11 ⎠ ⎪ ⎪ ⎩⎝ ⎭ Dacă x ∈ KerU . 1⎟ . a ⎟ = a⎜ . 1⎟ . dimIm U . . 5 −4 11 ⎪ ⎪ x3 = α ⎪ ⎩ t ⎧ ⎫ 9 ⎪⎛ 5 ⎪ ⎞ deci KerU = ⎨⎜ a. Rezolvare: KerU= x ∈ R 3 / U ( x) = 0 . dim KerU = 1 . deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. t 93 . alegem minorul principal −3 sistemului: ∆ = 5 − 4 3 2 5 ⎧ ⎪ x1 = 11 α ⎪ −1 3 9 ⎪ d2 = ≠ 0 şi rezultã soluţia sistemului: ⎨ x 2 = α . Im U . a ⎟ / a ∈ R ⎬ . ⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = 0 ⎪ t U ( x) = 0 ⇒ A x = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 4 x 2 + x3 = 0 . . a ∈ R . α ∈ R . atunci 9 ⎞ ⎞ ⎛5 9 ⎛5 x = ⎜ a.

surjectivitatea operatorului liniar U . b) inversabilitatea operatorului şi dacã este inversabil sã se calculeze inversa acestuia.1. { } Fie g1 = (1. 5 −4 −1 3 3 y1 2 y3 d car = 5 − 4 y 2 = 0 ⇔ 22 y1 + 11 y 2 − 11 y 3 = 0 ⇔ ⎧ y1 = α ⇔ 2 y1 + y 2 − y 3 = 0 ⇒ y 3 = 2 y1 + y 2 ⇒ ⎪ .1. 94 . t t { } { } 3. β ∈ R . Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . β . Sã se studieze: a) injectivitatea. β ∈ R .1) / α . t U ( x) = (− x1 + 2 x 2 . g 2 } este sistem de vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul ImU.2 ) + β (0. x 2 − x3 ) .i. {g1 .0.2α + β ) / α .0. trebuie determinat y ∈ R 3 ⎪ 3x + 2 x − 3x = y 2 3 3 ⎩ 1 astfel încât sistemul sã fie compatibil. rezultã dimIm U = 2 . ⎨ y2 = β ⎪ y = 2α + β ⎩ 3 t t t ImU= (α .U ( x) = y . ⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = y1 ⎪ U ( x) = y ⇔ ⎨ 5 x1 − 4 x 2 + x3 = y 2 . β ∈ R = α (1.3 x1 + x3 .ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a.α . deci formeazã o bazã a acestui spaţiu.2 ) şi g 2 = (0. rezultă că rangA = 2 .1) . Considerând minorul principal al matricei sistemului: −1 3 d2 = ≠ 0 .

⎧− x1 + 2 x 2 = y1 3 U ( x) = y ⇔ ⎪ ⎨ 3x1 + x3 = y 2 . U este surjectiv dacã şi numai dacã ImU= R 3 . rezultă că U este bijectiv. deteminantul matricei sistemului este: −1 2 0 3 3 3 ∆= 3 0 1 ≠ 0 ⇒ ∃x ∈ R : U ( x) = y.U ( x) = y . deci inversabil. ⎧− x1 + 2 x 2 = 0 ⎧ x1 = 2 x 2 ⎪ ⎪ U ( x) = 0 ⇔ ⎨3 x1 + x3 = 0 ⇒ ⎨6 x 2 + x 2 = 0 ⇒ x1 = x 2 = x3 = 0 ⇒ ⎪x − x = 0 ⎪x = x 2 3 ⎩ 2 ⎩ 3 KerU = {0} .i.Rezolvare: a) U este injectiv dacã şi numai dacã KerU = {0}. { } b) Deoarece U este injectiv şi surjectiv. ⇒ U ( x) = ⎜ 7 7 7 ⎟ ⎜ 3 6 1 ⎜ x1 + x 2 − x3 ⎟ 7 7 ⎠ ⎝ 7 95 . ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a. ∀y ∈ R ⇒ ImU= R ⇒ 0 1 −1 U este surjectiv. ∃x ∈ R astfel încât U ( x) = y dacă şi ⎪ x −x = y 3 3 ⎩ 2 numai dacă sistemul este compatibil. Determinăm U −1 : y 2 + 2 y3 ⎧ x1 = − y1 + 2 7 ⎧− x1 + 2 x 2 = y1 ⎪ ⎪ ⎪ y 2 + y3 U ( x) = y ⇔ ⎨ 3 x1 + x3 = y 2 ⇒ ⎨ x 2 = 3 y1 + 7 ⎪ x −x = y ⎪ 3 y1 + y 2 − 6 y3 3 3 ⎩ 2 ⎪ 7 ⎩ x3 = ⎛ − 1 x1 + 2 x 2 + 2 x3 ⎞ ⎟ ⎜ 7 7 7 ⎟ ⎜ 3 −1 1 1 x1 + x 2 + x3 ⎟ . prin urmare operatorul U este injectiv.

Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . x1 . dim KerU = 1 .− x1 + 3 x2 + 2 x3 . Im U = (α . c) U ( x) = (2 x1 − x 2 + x3 . 96 . t { { } } Im U = R 3 . 2) să se studieze dacă operatorul este inversabil şi în caz afirmativ sã se calculeze inversa acestuia: a ) U ( x) = (3 x1 + 4 x 2 + x3 . β ∈ R . dim KerU = 1 . x3 )t .− x1 + x 2 )t . Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . dim KerU = 0 . dimIm U = 3 . x 2 + x3 . 5 α . dimIm U = 2 . dimImU dacă: a) U ( x) = ( x1 . nu este surjectiv. β . dimKerU. 0.PROBLEME PROPUSE 1. În fiecare din cazurile a ) . se cere: 1) să se studieze injectivitatea şi surjectivitatea operatorului U . α / α ∈ R ⎬ . x1 + x3 )t . t ⎧ ⎫ c) KerU = ⎨ 1 α . x1 + x 2 − 2 x3 )t . { } 2. ImU . Sã se determine KerU . x1 + 3x2 + 2 x3 . c) U ( x) = (2 x1 − x2 + 2 x3 . b) U ( x) = ( x1 + 2 x2 + x3 . dimIm U = 2 . 0. β )t / α .− x1 − 2 x2 )t . x1 − 2 x2 + 2 x3 . b) KerU = {0}. β ∈ R . c) . − α . b) . b) U ( x) = ( x2 . R: a) KerU = (0. α )t / α ∈ R . x1 + x 2 + x3 )t . α + β ) / α . R: a ) nu este injectiv. 3 3 ⎩ ⎭ ( ) Im U = (α .

U ( x) = − x1 + x2 − 3 x3 ⎟ . ⎜ ⎟ ⎜ x −1x +5x ⎟ ⎝ 1 2 2 2 3⎠ 97 . ⎜ x + x3 ⎟ 1 ⎠ ⎝ ⎛ − x + x − 4x ⎞ ⎜ 1 2 3⎟ −1 ⎜ c) este bijectiv.b) este bijectiv. U −1 ⎛ 4 x1 − 2 x 2 + x3 ⎞ ⎟ ⎜ ( x) = ⎜ − 2 x1 + x 2 − x3 ⎟ .

Vectorul x ∈ X . Fie ( X . U ( x ) = ( x1 + 3 x 2 − 4 x 3 . R : ( ) 98 . K ) un spaţiu vectorial şi U : X → X un operator liniar cu reprezentarea U ( x) = At x . vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare pentru acest operator. λ se numeşte valoare proprie a operatorului U şi se spune că x este vector propriu corespunzător valorii proprii λ . U : X → X un operator liniar şi λ o valoare proprie a operatorului U . − 2 x 2 + 5 x 3 . Definiţia 2. Rezolvare: Din relaţia U ( x) = At x vom determina matricea operatorului în baza canonică a spaţiului R 3 . PROBLEME REZOLVATE 1. K ) un spaţiu vectorial.3. Să se determine valorile proprii. VECTORI PROPRII ŞI VALORI PROPRII BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. x ≠ 0.3 x 3 )t .3. se numeşte vector propriu al operatorului U dacă există λ ∈ K astfel încât U ( x) = λx . în acest caz. Se considerã operatorul liniar: U : R 3 → R 3 . Fie ( X . Mulţimea X λ = {x ∈ X / U ( x ) = λx} se numeşte subspaţiul propriu asociat valorii proprii λ .

Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ1 = 1 este: { } { } 99 . Pentru λ1 = −2 obţinem 3 .0.4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = −2 x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎟⎜ ⎟ ⎜ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −2 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x 2 + 5 x3 = −2 x 2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ ⎟ ⎜ 0 0 3⎟ 3 x 3 = −2 x 3 ⎠⎝ x3 ⎠ ⎝ ⎝ 3⎠ ⎩ proprii λ1 = 1 este: V1 = (a.0)t / a ∈ R . a ∈ R \ {0} . Prin urmare.4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = x 2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜ ⎟ ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3⎟ 3 x3 = x3 ⎝ ⎠⎝ x3 ⎠ ⎝ 3⎠ ⎩ X 1 = (a. λ3 = 3 .4 ⎞⎛ x1 ⎞ 0 0⎞ ⎛ 1 ⎛ 1 ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ t U ( x) = ⎜ 0 − 2 5 ⎟⎜ x2 ⎟ = A x ⇒ A = ⎜ 3 − 2 0 ⎟ .0 )t / a ∈ R \ {0} . x1 = a.0. rezolvând ecuaţia caracteristică: 1− λ 0 0 det( A − λI ) = 0 ⇔ 3 −4 −2−λ 5 0 3−λ =0⇒ ⇒ λ1 = 1. mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii. rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x . cu x ≠ 0 .3 . Pentru λ1 = 1 obţinem 3 . ⎜ ⎟ ⎜ 0 ⎜ -4 5 3 ⎟ 0 3⎟ ⎝ ⎠⎝ x3 ⎠ ⎝ ⎠ • Determinăm valorile proprii ale operatorului. • Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori ⇒ x3 = 0. x 2 = 0. λ2 = −2.

− a / a ∈ R \ {0}⎬ .0 )t / a ∈ R . Pentru λ1 = 3 obţinem 3 . x 2 = a. 2 ⎩ ⎭ Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ3 = 3 este: t ⎧ ⎫ X 3 = ⎨ a.− a / a ∈ R ⎬ . Deci mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ2 = −2 este: ⇒ x3 = a.0 )t / a ∈ R \ {0} . Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ2 = −2 este: { } { } ( ) ( ) 2. vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare pentru acest operator. 100 . a. mulţimea 2 vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ3 = 3 este: t ⎧ ⎫ V3 = ⎨ a. Fie U : R 3 → R 3 un operator liniar care are matricea 10 6⎞ ⎛ 13 ⎟ ⎜ corespunzătoare bazelor canonice A = ⎜ − 24 − 19 − 12 ⎟ . 2 ⎩ ⎭ X − 2 = (− a. x1 = − a . x1 = − a. x2 = a.⇒ x3 = 0. a. ⎜ 12 10 7⎟ ⎠ ⎝ Să se determine valorile proprii. a ∈ R \ {0} . a.4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = 3 x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 3 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = 3 x2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜ ⎟ ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3⎟ 3 x3 = 3 x3 ⎝ ⎠⎝ x3 ⎠ ⎝ 3⎠ ⎩ V− 2 = (− a. a. Prin urmare. a ∈ R \ {0}.

b. x2 = b. Rezultă că mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ1 = 1 este: V1 = (a. b ∈ R. Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ1 = 1 este: X 1 = (a. x3 = 2b − a.2b − a )t / a. obţinem: 1− λ 1− λ 1− λ 1 − 24 − 19 − λ − 12 = 0 ⇔ (1 − λ ) − 24 12 10 7−λ 12 ⇔ (λ − 1)2 (λ + 1) = 0 ⇒ λ1 = λ2 = 1. { } { } 101 .Rezolvare: • Determinăm valorile proprii ale operatorului. b ∈ R .2b − a )t / a. 12 10 7−λ 1 − 19 − λ 10 1 − 12 = 0 ⇔ 7−λ Adunând toate liniile la prima. λ3 = −1 . • Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori proprii. rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x . a 2 + b 2 ≠ 0 . rezolvând ecuaţia caracteristică: 13 − λ 10 6 det( A − λI ) = 0 ⇔ − 24 − 19 − λ − 12 = 0 . a. cu x ≠ 0 . b. b ∈ R. Pentru λ1 = 1 obţinem ⎛ x1 ⎞ ⎧13 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = x1 ⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = x 2 ⎜ 10 − 19 ⎜ ⎟ ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = x ⎜ 6 − 12 7⎟ ⎝ ⎠⎝ x3 ⎠ 2 3 3 ⎝ 3⎠ ⎩ 1 ⎧12 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨10 x1 − 20 x 2 + 10 x3 = 0 ⎪ 6 x − 12 x + 6 x = 0 2 3 ⎩ 1 ⎧ x1 − 2 x 2 + x3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨ x1 − 2 x 2 + x3 = 0 ⎪x − 2 x + x = 0 2 3 ⎩ 1 ⇒ ⇒ x1 = a. a 2 + b 2 ≠ 0 .

5 a. a )t / a ∈ R \ {0} . a / a ∈ R \ {0}⎬ . b) U ( x) = (2 x1 − x2 + x3 . λ2 = 0. a. x 2 + 2 x3 . V−1 = (a. − a. unde: a ) U ( x) = (x2. 0 )t / a ∈ R \ {0} . 0.Pentru λ1 = −1 obţinem ⎛ x1 ⎞ ⎧13x1 − 24 x 2 + 12 x3 = − x1 ⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎪ ⎟⎜ ⎟ ⎜ 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = − x 2 ⎜ 10 − 19 ⎜ ⎟ ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = − x ⎜ 6 7 ⎟ − 12 ⎠⎝ x3 ⎠ ⎝ 2 3 3 ⎝ 3⎠ ⎩ 1 14 − 24 + 12 = 0 7 12 6 0 − + = x x x x x x ⎧ 1 ⎧ 1 2 3 2 3 ⎪ ⎪ ⇒ ⎨10 x1 − 18 x 2 + 10 x3 = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 9 x 2 + 5 x3 = 0 ⇒ ⎪ 6 x − 12 x + 8 x = 0 ⎪3 x − 6 x + 4 x = 0 2 3 2 3 ⎩ 1 ⎩ 1 ⇒ x1 = 2a. Să se determine valorile proprii şi vectorii proprii pentru operatorul liniar U : R 3 → R 3 . a / a ∈ R ⎬ . Prin urmare. c) U ( x) = (− x3 . − x1 + x2 )t . − x2 . x3 = a. 5 a. λ3 = 1 . − x3 )t . − x1 )t . a ∈ R \ {0}. − x1 + 2 x2 + x3 . mulţimea 3 vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ 2 = −1 este: t ⎫ ⎧ V−1 = ⎨ 2a. x 2 = 5 a. R: a) λ1 = −1. 0 )t / a ∈ R \ {0} . 3 ⎭ ⎩ ( ) ( ) PROBLEME PROPUSE 1. V1 = (a. { { } } { } 102 . Subspaţiul propriu corespunzător 3 ⎭ ⎩ t ⎫ ⎧ valorii proprii λ 2 = −1 este: X −1 = ⎨ 2a. V0 = (a.

2a. a 2 + b 2 ≠ 0 . X − 2 = ⎨ − 10 a. λ3 = 8 . a )t / a ∈ R \ {0} . V3 = (− a. { } { { } } } 103 . 0 )t / a ∈ R \ {0} . X 2 = (a. X 0 = (− a. 2a. 0. a / a ∈ R ⎬ . V1 = (− a. 0. a. a )t / a ∈ R .b) λ1 = 0. − a. ( ) ( ) { } X 1 = (0. b ∈ R. λ2 = 1. a )t / a ∈ R . λ2 = 1. a )t / a ∈ R . b. a )t / a ∈ R \ {0} . λ 2 = −1. a. { } { X 1 = (a. 40 a. b) A = ⎜ − 1 2 − 1⎟ . 9 9 ⎭ ⎩ t ⎫ ⎧ X −1 = ⎨ 0. V0 = (− a. λ 2 = 2 . Să se calculeze valorile proprii şi subspaţiile proprii pentru operatorul liniar U : R 3 → R 3 care are ca matrice corespunzătoare bazelor canonice matricea: 4 1 ⎞ 2 1⎞ ⎛ −2 ⎛ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ a) A = ⎜ 0 −1 − 2 ⎟ . V−1 = (a. a / a ∈ R ⎬ . ⎜ 0 ⎜ 1 −1 0 8 ⎟ 2⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎛0 ⎜ c ) A = ⎜1 ⎜0 ⎝ −1 3 −1 0⎞ ⎟ 1⎟ . 0. a )t / a ∈ R . a )t / a. a )t / a ∈ R \ {0} . λ3 = 3 . 2 ⎭ ⎩ b) λ1 = 1. X 2 = (a. a )t / a ∈ R . c) λ1 = 0. 0⎟ ⎠ t ⎫ ⎧ R: a) λ1 = −2. V1 = (a. X 8 = (0. { } { c) λ1 = λ 2 = −1. a. a. { } { { } } } 2. 2a )t / a ∈ R . λ3 = 2 . λ3 = 1 . 9 a.

. ∀x..a n )t se numeşte vectorul ataşat funcţionalei liniare în baza G ... 104 . y ∈ X . Fie ( X . n . Notăm ai = f ( g i ). ∀α ∈ K . ∀α . K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n .. Observaţie. BILINIARE ŞI PĂTRATICE 4. (2) f este omogenă. f : X → K o funcţională liniară. a 2 .CAPITOLUL 4 FUNCŢIONALE LINIARE. i = 1. FUNCŢIONALE LINIARE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. g 2 .. K ) . g n }o bază a spaţiului liniar ( X . β ∈ K .1. Definiţia 2. Cele două condiţii pot fi înlocuite prin: (3) f (αx + βy ) = αf ( x) + βf ( y ). ∀x. G = {g1 . adică f ( x + y ) = f ( x) + f ( y ). adică f (αx) = αf ( x). Atunci A = (a1 . ∀x ∈ X .. K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită. y ∈ X . Fie ( X . O aplicaţie f : X → K se numeşte funcţională liniară dacă: (1) f este aditivă.

Avem că: f ( g1 ) = f (3. y 2 . g 3 } este B = ( f ( g1 ). y = ( y1 .2 )t . f (αx + βy ) = f α ( x1 . Stabiliţi dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar R 3 .1.3) = 6 . b) Fie x.1.−1.PROBLEME REZOLVATE 1. g 2 . b) f : R 3 → R.3. x3 )t + β ( y1 . y ∈ R 3 . Avem că: 105 . Vectorul ataşat funcţionalei f în baza canonică a spaţiului ( R 3 . αx 2 + βy 2 . R) este format din coeficienţii funcţionalei : A = (3. y ∈ R 3 şi α . αx3 + βy3 ) t = 3(αx1 + βy1 ) − − (αx 2 + βy 2 ) + 2(αx3 + βy3 ) = α (3 x1 − x 2 + 2 x3 ) + ( ( ) ) + β (3 y1 − y 2 + 2 y3 ) = αf ( x ) + βf ( y ) . β ∈ R .3)t . f ( x) = 3 x1 − x2 + 2 x3 . f ( g 3 ) )t . α . g 2 = (3.1)t . Fie x. Rezolvare: a ) f este funcţională liniară dacă f (αx + βy ) = αf ( x ) + βf ( y ) . f ( g 2 ) = f (3. prin urmare B = (8. β ∈ R .3.3. y3 )t = = f (αx1 + βy1 . R şi în baza G = g1 = (3. β ∈ R ⇒ x = ( x1 . { ( ) } a ) f : R 3 → R. 6) t . x3 )t .3)t . Vectorul ataşat funcţionalei f în G = {g1 .3) = 14. y 2 . x2 .3. f ( g 2 ). g 3 = (1.1) = 8. f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 1. y ∈ R 3 şi ∀α . 14. x 2 . ∀x. y3 )t . prin urmare f este funcţională liniară. f ( g 3 ) = f (1.

f (αx + βy ) = f (αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 , αx3 + βy3 ) = = (αx1 + βy1 ) − 2(αx 2 + βy 2 ) + 4(αx3 + βy3 ) + 1 şi αf ( x) + βf ( y ) = αx1 − 2αx 2 + 4αx3 + βy1 − 2 βy 2 + 4 βy3 + α + β , prin urmare f (αx + βy ) ≠ αf ( x) + βf ( y ) . Rezultă că f nu este funcţională liniară.
2. Arătaţi că aplicaţia f : R2 [ X ] → R, f ( P) = ∫ P ( x)dx este o
0 1

funcţională liniară şi scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) şi în baza G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 2 , g 3 = 2 + 3 X 2 .
Rezolvare: f este funcţională liniară dacă f (αP + βQ) = αf ( P) + βf (Q) , ∀α , β ∈ R, ∀P, Q ∈ R2 [ X ], Avem că:
f (αP + βQ) = ∫ (αP + βQ)( x )dx = α ∫ P( x)dx + β ∫ Q( x)dx =
1 1 1 0 0 0

{

}

= αf ( P ) + βf (Q ) , prin urmare f este funcţională liniară. Baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) este
E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 . Vectorul ataşat funcţionalei în baza E , notat A , este:
A = ( f (e1 ), f (e2 ), f (e3 ) )t
1 1
1 1 x2 = 1 ; 2 0 2

{

}

Avem că f (e1 ) = ∫ dx = x 0 = 1 ; f (e 2 ) = ∫ xdx =
0
0
3 f (e 2 ) = ∫ x 2 dx = x 3

1

1 0

=

0

1 ; prin urmare, vectorul ataşat funcţionalei 3

106

în baza canonică este A = 1,

(

1, 2

1 t. 3

)

Analog se obţine că vectorul ataşat funcţionalei f în baza G este:
t B = ( f ( g1 ), f ( g 2 ), f ( g 3 ) )t şi va rezulta: B = 1 , 11 , 3 . 6

(2

)

PROBLEME PROPUSE 1. Să se stabilească dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică şi în baza G a spaţiului liniar (V , K ) :
a ) f : R 3 → R, f ( x) = 3x1 − x 2 + 2 x3 ;

G = g1 = (1,1,1)t , g 2 = (0,1,3)t , g 3 = (1,3,0)t , (V , K ) = R 3 , R ;

{

}

(

)

b) f : R 3 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 2 ;

G = g1 = (2,1,1)t , g 2 = (0,1,2)t , g 3 = (12,0)t , (V , K ) = R 3 , R ; c) f : R 4 → R, f ( x) = 3 x1 − x 2 + 2 x3 + 3 x 4 ;
G = g1 = (1,1,1,1)t , g 2 = (1,2,3,4)t , g 3 = (1,4,9,16)t , g 4 = (1,8,27,64)t ,

{

}

(

)

(V , K ) = (R 4 , R ) ;

{

}

G = g1 = (2,1)t , g 2 = (1,2)t . (V , K ) = R 2 , R . R: a ) f este funcţională liniară; matricea funcţionalei în baza canonică este A = (3, − 1, 2 )t ; matricea funcţionalei în baza G este B = (4, 5, 0 )t .

d ) f : R 2 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 1 ;

{

}

(

)

107

2. Să se arate că aplicaţia f : Rn [ X ] → R, f ( P) = P(2) este o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza ⎧ ( X − 1) 2 ( X − 1) n ⎫ ⎪ ⎪ ,....., g n = G = ⎨ g1 = 1, g 2 = X − 1, g 3 = ⎬. 2 ! ! n ⎪ ⎪ ⎩ ⎭ R: Vectorul ataşat funcţionalei în baza G este
t A = 1, 1, 1 , 1 ,....., 1 2! 3! n!

(

)

3. Să se determine funcţionala liniară f : R 3 → R , ştiind că f (1, 0, 2) = 3 , f (2,1, 0) = 6 , f (0, 2,1) = 9 . R: Se caută f de forma f ( x ) = ax1 + bx 2 + cx3 , unde a, b, c ∈ R şi se găseşte f ( x ) = x1 + 4 x 2 + x3 . 4. Să se arate că aplicaţia f : R3 [ X ] → R, f ( P ) = ∫ P' ( x)dx
0 1

este o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar ( R3 [ X ], R) şi în baza G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 3 , g 3 = 2 X + 3 X 2 , g 4 = 1 .

{

}

108

4.2. FUNCŢIONALE BILINIARE

BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Fie ( X , K ) şi (Y , K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită. O aplicaţie f : X × Y → K se numeşte funcţională biliniară dacă este liniară în raport cu fiecare argument, adică: (1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x, y ∈ X , ∀z ∈ Y ; (2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x ∈ X , ∀y, z ∈ Y . Definiţia 2. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune m , (Y , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n , f : X × Y → K o funcţională biliniară, E = {e1 , e2 ,..., en } o bază a spaţiului liniar ( X , K ) , G = {g1 , g 2 ,..., g n }o bază a spaţiului liniar (Y , K ) .
Notăm aij = f (ei , g j ), i = 1, m, j = 1, n. . Atunci A = aij i =1, m se
j =1, n

( )

numeşte matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G . Modificarea matricei unei funcţionale biliniare la schimbarea bazelor în care se reprezintă În condiţiile definiţiei 2, fie A matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G şi B matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele F şi H . Fie C matricea de trecere de la baza E la baza F şi D matricea de trecere de la baza G la baza H . Atunci B = C t ⋅ A ⋅ D .

109

PROBLEME REZOLVATE 1. Se consideră aplicaţia f : R 2 × R 3 → R , f ( x, y ) = 2 x1 y1 − x1 y 2 + 3 x 2 y3 . a ) Să se arate că f este o funcţională biliniară. b) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale
spaţiilor liniare R 2 , R şi R 3 , R c) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele

(

) (

)

{ } G = {g1 = (3,1,1) t , g 2 = (1,3,1) t , g 3 = (1,1,3) t }.
E = e1 = (1,2 )t , e2 = (3,4 )t şi

Rezolvare: a) f este funcţională biliniară dacă este liniară în fiecare argument, adică: 1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x, y ∈ R 2 , ∀z ∈ R 3 ;
2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x ∈ R 2 , ∀y, z ∈ R 3 . Fie α , β ∈ R . Avem că: 1) f (αx + βy, z ) = f (α ( x1 , x 2 ) + β ( y1 , y 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 )) =

= f (( x1 , x 2 ), (αy1 + βz1 ,αy 2 + βz 2 , αy3 + βz 3 ) ) = = 2 x1 (αy1 + βz1 ) − x1 (αy 2 + βz 2 ) + 3x 2 (αy3 + βz 3 ) = = α (2 x1 y1 − x1 y 2 + x 2 y3 ) + β (2 x1 z1 − x1 z 2 + x2 z 3 ) = = αf ( x, y ) + βf ( x, z ). Din1) şi 2) rezultă că f este funcţională biliniară.

= f ((αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 ) ) = 2(αx1 + βy1 ) z1 − 1 − (αx1 + βy1 ) z 2 + 3(αx2 + βy 2 ) z 3 = α (2 x1 z1 − x1 z 2 + 3x2 z 3 ) + + β (2 y1 z1 − y1 z 2 + 3 y 2 z 3 ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ). 2) f ( x, αy + βz ) = f (( x1 , x 2 ),α ( y1 , y 2 , y3 ) + β ( z1 , z 2 , z 3 ) ) =

110

b) Matricea funcţionalei în bazele canonice ale R 2 şi R 3 este formată din coeficienţii funcţionalei: A = (aij ) i =1,2 , unde aij este
j =1,3

⎛ 2 − 1 0⎞ coeficientul lui xi y j . Obţinem: A = ⎜ ⎟. ⎜0 0 3⎟ ⎠ ⎝ c) Metoda I. Matricea funcţionalei f corespunzătoare bazelor E şi G este B = (bij )i =1,2 ) , unde bij = f (ei , g j ) . Obţinem că: b11 = f (e1 , g1 ) = f (1,2) t , (3,1,1) t = 2 ⋅ 1 ⋅ 3 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 1 = 11 ; b12 = f (e1 , g 2 ) = 2 ⋅ 1 ⋅ 1 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 3 = 11; prin urmare ⎛11 5 19 ⎞ B=⎜ ⎟. ⎜ 27 9 39 ⎟ ⎠ ⎝ Metoda II. Folosim formula de transformare a matricei funcţionalei la schimbarea bazelor: B = C t ⋅ A ⋅ D . Matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului R 2 , R la baza E este ⎛1 3 ⎞ C =⎜ ⎜ 2 4⎟ ⎟ , iar matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului ⎝ ⎠

(

j =1,3

)

(

)

(

⎛3 1 ⎜ R , R la baza G este D = ⎜1 3 ⎜1 1 ⎝
3

)

1⎞ ⎟ 1⎟ . Rezultă că 3⎟ ⎠

⎛11 5 19 ⎞ B = Ct ⋅ A⋅ D = ⎜ ⎟ ⎜ 27 9 39 ⎟ ⎠ ⎝
2. Demonstraţi că
1

f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R, f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx , este o
0

funcţională biliniară simetrică şi scrieţi matricea funcţionalei în

111

baza canonică a spaţiului R2 [ X ] şi în baza G = g1 = 1 − 3 X , g 2 = 2 + X 2 , g 3 = 4 X − X 2 .

{

}

Rezolvare: Trebuie să aratăm că : 1) f (αP + βQ, T ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ; 2) f ( P, αQ + βT ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ; 3) f ( P, Q) = f (Q, P), ∀P, Q ∈ R2 [ X ] . 1) Fie α , β ∈ R . Avem că:

f (αP + βQ, T ) = ∫ (αP + βQ )' ( x)T ' ( x)dx =
0

1

= α ∫ P' ( x)T ' ( x)dx + β ∫ Q' ( x)T ' ( x)dx = αf ( P, T ) + βf (Q, T ).
0 0

1

1

Analog se arată 2) şi în concluzie rezultă că f este funcţională biliniară. 3) Fie P, Q ∈ R2 [ X ] . Avem că: f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx = ∫ Q' ( x) P ' ( x)dx = f (Q, P) , prin urmare
0 0 1 1

f este funcţională biliniară simetrică.
Baza canonică a lui R2 [ X ] : E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 Matricea lui f în baza E este A = (aij ) i, j =1,3 , aij = f (ei , e j ), i, j = 1,3

{

}

Avem că: a11 = f (e1 , e1 ) = f (1,1) = ∫ 1'1' dx = 0; a12 = a13 = 0 = a 21 = a31 ;
0 1

112

R este: A = ⎜ 0 − 5 ⎟ . ⎜ 6 15 ⎟ ⎝ ⎠ 2. y ) = 2 x1 y 2 − 5 x2 y 2 + 3 x3 y1 este o funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare (R 3 .1. 3 t R: Matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare ⎛0 2⎞ ⎜ ⎟ 3 2 R . y ) = 3x1 y 2 + x3 y 2 − 4 x 2 y3 este o funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza 113 .1) t . f ( x. f ( x. PROBLEME PROPUSE 1. a33 = 0 0 1 1 4 . R) şi (R 2 . x) = ∫ dx = 1. R şi R . j = 1. e2 = (1. e = (1.3 . g 2 = (3.1) t .0 )t . Să se arate că aplicaţia ( ) ( ) f : R 3 × R 3 → R. i. Să se arate că aplicaţia f : R 3 × R 2 → R .0. bij = f ( g i .3. R) şi în bazele E = {e1 = (0.1. j =1. 3 ⎛0 0 0⎞ ⎜ ⎟ Obţinem că A = ⎜ 0 1 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜0 1 4 ⎟ 3⎠ ⎝ Analog B = (bij ) i.1)t } .a 22 = f ( x. g j ). ⎜3 0⎟ ⎝ ⎠ ⎛3 4 ⎞ ⎜ ⎟ matricea funcţionalei în bazele E şi G este B = ⎜ 3 11⎟ . a 23 = a32 = ∫ 1 ⋅ 2 xdx = 1.2) } şi G = {g1 = (1.

matricea funcţionalei în baza G este 1 0⎟ ⎠ ( ) ⎛ −6 ⎜ B = ⎜ − 20 ⎜ 3 ⎝ 2 0 29 − 6⎞ ⎟ − 20 ⎟ . g 3 = 4 X − X 2 . R ) şi în baza G = g1 = 1 − 3 X . g 3 = 4 X − X 2 .1. g 4 = 1 . f ( P. R ) şi în baza G = g1 = 3 − 5 X . g 2 = 2 + X − 2 X 2 .canonică a spaţiului liniar R 3 .2) t . Să se demonstreze că aplicaţia f : R3 [ X ] × R3 [ X ] → R.1. 4. Q) = ∫ P' ( x)Q' ( x)dx este o 0 1 funcţională biliniară simetrică şi să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R3 [ X ]. g 3 = (3. g 2 = 2 + X 3 − 2 X .2) t . { } 114 .1) t . f ( P. g 2 = (1. Q) = ∫ P( x)Q' ( x)dx este o 0 1 { } funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ].3. ⎛0 ⎜ este A = ⎜ 0 ⎜0 ⎝ 3 { ( ) } R: Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar R 3 . R 0⎞ ⎟ 0 − 4 ⎟ . Să se demonstreze că aplicaţia f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R. R şi în baza G = g1 = (0. 3⎟ ⎠ 3.

Definiţia 2. Fie ( X . x ≠ 0 .3. y n )t . x ) sau. x ≠ 0 . x ) / x ∈ X } . V ( x) > 0 şi V ( y) < 0 . ∀x ∈ X . x ≠ 0 . x ) se notează f ( x. y ∈ X a. C } . f ( x) . 1) V se numeşte pozitiv definită dacă V ( x) > 0. y 2 . Restricţia funcţiei f la diagonala produsului cartezian X × X . definită prin diag ( X × X ) = {(x. 2) V se numeşte semipozitiv definită dacă V ( x) ≥ 0.4.î. Fie V : X → R o funcţională pătratică. x ≠ 0 . unde xG = ( y1 . mai simplu. ∀x ∈ X . 4) V se numeşte seminegativ definită dacă V ( x) ≤ 0. cu f : X → K . unde K ∈ {R. pentru care V ( x) = ∑ λi yi2 .. se numeşte funcţională pătratică. Fie f : X × X → K o funcţională biliniară simetrică. 5) V se numeşte nedefinită dacă ∃x. K ) un spaţiu vectorial. Observaţie: Matricea asociată unei funcţionale pătratice într-o anumită bază este matricea asociată funcţionalei biliniare asociate în baza respectivă. ∀x ∈ X .. expresia functionalei pătratice în punctul ( x.. FUNCŢIONALE PĂTRATICE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1.. ∀x ∈ X . 3) V se numeşte negativ definită dacă V ( x) < 0. Observaţie: Se spune că funcţionala pătratică V : X → R a fost adusă la forma canonică dacă s-a determinat o bază G a spaţiului X . i =1 n 115 .

∆ n (unde ∆ i este determinantul format din primele i linii şi coloane ale matricii A -matricea asociată funcţionalei). i ≠ k . K . 1+ ∆1 ∆2 ∆n • Metoda Gauss: Se caută i ∈ 1. Se repetă procedeul anterior până la obţinerea formei canonice. n astfel încât aii ≠ 0 şi poate fi adusă la forma canonică prin una din metodele cunoscute. i = 1. adică V ( x ) = ∑ aij xi x j . Astfel funcţionala devine nedegenerată. xi = z i . ∆0 = 1. n astfel încât coeficientul lui x 2 i să fie nenul şi se grupează toţi termenii ce conţin xi . xl = z k − z l . i ≠ l . din aceştia se formează un pătrat. n ⇒ ∃ o bază a spaţiului R n în care funcţionala se scrie : ∆ ∆ ∆1 2 2 V ( y) = 0 y 2 y 2 + L + n −1 y n . n. Observaţie. l ) astfel încât a kl ≠ 0 şi 1≤ i < j ≤ n se folosesc transformările x k = z k + z l . se alege (k . termenii rămaşi nu vor mai conţine xi . adică ∃i ∈ 1.Aducerea unei funcţionale pătratice la forma canonică se poate face prin: • Metoda Jacobi : Se calculează ∆1 . 116 . ∀i = 1. Dacă ∆ i ≠ 0. În cazul în care funcţionala pătratică este degenerată. ∆ 2 .

daca i ≠ j ⎪ ⎩2 ⎛ 3 −1 0⎞ ⎜ ⎟ Atunci A = ⎜ − 1 − 1 5 ⎟ . începând cu (-). ƒ Dacă toţi ∆ i > 0 ⇒ funcţionala pătratică este pozitiv definită. calculăm minorii principali ∆ 1 . ⎨1 ⋅ coeficientul lui xi x j . aij . Se consideră funcţionala pătratică 2 V : R 3 → R. j =1. V ( x ) = 3 x 2 1 − x 2 −2 x1 x 2 + 5 x 2 x3 . 2⎟ ⎜ ⎜ 0 5 2⎟ 2 ⎝ ⎠ b) Pentru a stabili natura funcţionalei . a ) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . Rezolvare: a ) Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . R) . unde aij este: ⎧coeficientul lui xi2 . ƒ Orice altă combinaţie de semne cu ∆ i ≠ 0 implică faptul că funcţionala este nedefinită. atunci funcţionala este negativ definită.3 . R) este A = (aij ) i. ∆ 3 ai matricei A (unde ∆ i este format din primele i linii şi coloane ale matricii A ).PROBLEME REZOLVATE 1. b) Să se determine natura funcţionalei. 117 . ƒ Dacă ∆ i alternează ca semn. ∆ 2 . daca i = j ⎪ .

Rezolvare: ⎧∆1 = 2 ⎛ 2 −1 0⎞ ⎜ ⎟ ⎪ a ) A = ⎜ − 1 3 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5 ⎜ 0 1 a⎟ ⎪ ∆ = 5a − 2 ⎝ ⎠ ⎩ 3 ⎧∆ 1 > 0 ⎪ ⎛2 ⎞ 1) V este pozitiv definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ⎜ . ∞ ⎟ .3 −1 3 −1 ∆1 = 3 = 3. ∆ 2 = = −4. V ( x ) = −2 x 2 1 − x 2 + ax 3 +2 x1 x 2 + 2 x 2 x3 să fie : 1) pozitiv definită. ∆ 3 = − 1 − 1 −1 −1 5 0 2 0 5 2 =− 2 107 . V ( x ) = 2 x 2 1 +3 x 2 + ax 3 −2 x1 x 2 + 2 x 2 x3 . 2) negativ definită. 4 deci funcţionala pătratică este nedefiniă. ⎝5 ⎠ ⎪∆ > 0 ⎩ 3 ⎧∆1 < 0 ⎪ 2) V este negativ definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ∅ . ⎪∆ < 0 ⎩ 3 ⎛ − 2 1 0 ⎞ ⎧ ∆ 1 = −2 ⎜ ⎟ ⎪ b ) A = ⎜ 1 − 1 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 . 2. 2 2 b ) V : R 3 → R . Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: 2 2 a ) V : R 3 → R. Rezultă că: ⎜ 0 ⎪ 1 a⎟ ⎝ ⎠ ⎩∆ 3 = 3a + 2 1) V este pozitiv defintă ⇔ a ∈ ∅ . 118 .

V ( y) = 0 y 2 y2+ y 3 ⇒ V ( y) = y 2 1+ y 2 + 1+ ∆1 ∆2 ∆3 3 5 18 Deoarece toţi coeficienţii funcţionalei în noua bază sunt strict pozitivi. 3⎠ ⎝ 3. A = ⎜ − 1 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5 ⎜1 ⎪ 0 4⎟ ⎝ ⎠ ⎩∆ 3 = 18 Deoarece ∆ i ≠ 0. ∆ 2 .3 ⇒ ∃ o bază a spaţiului R 3 în care funcţionala se scrie : ∆ ∆1 2 ∆ 2 2 1 3 2 5 2 y3. 1 ⎞ ⎧∆1 = −1 ⎛ −1 1 ⎟ ⎪ ⎜ 2 2 b ) Α = ⎜ 1 − 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 ⇒ V ( y ) = − y 2 1− y 2 − y 3 . următoarele funcţionale pătratice: 2 2 a ) V : R 3 → R. folosind metoda Jacobi. V ( x ) = − x 2 1 −2 x 2 −3 x 3 +2 x1 x 2 + 2 x1 x 3 şi să se stabilească natura acestora. 4. ∆ 3 .− ⎟ . 2 2 b) V : R 3 → R. 119 .2⎞ ⎛ 2) V este negativ definită ⇔ a ∈ ⎜ − ∞. ∀i = 1. Rezolvare: ⎛ 3 − 1 1 ⎞ ⎧∆1 = 3 ⎜ ⎟ ⎪ a ) Se calculează ∆1 . folosind metoda Gauss. rezultă că V este pozitiv definită. Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice: 2 2 a ) V : R 3 → R. V ( x ) = 3 x 2 1 +2 x 2 +4 x 3 −2 x1 x 2 + 2 x1 x 3 .V ( x ) = 3 x 2 1− x 2 +5 x 3 −4 x1 x2 + 2 x1 x3 + 8 x2 x3 . V ( x ) = x 2 . 1 +3 x 2 −2 x 3 +2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 2 2 b) V : R 3 → R. Să se reducă la forma canonică. ⎜1 ⎪ 0 − 3⎟ ⎠ ⎩∆ 3 = −1 ⎝ prin urmare V este negativ definită.

2 2 g ) V : R 3 → R.V ( x) = x1 x2 − 4 x1 x3 + 5 x2 x3 . 1 + 2( x 2 + x3 ) − 3 = y 1 +2 y 2 − 244 2 14 4 2 3 2 y2 Rezultă că forma canonică a funcţionalei pătratice V este 120 . V ( x) = x 2 1 + 3 x 2 −2 x 3 + 2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 Se formează un pătrat care să cuprindă toţi termenii în care apare variabila x1 şi se obţine: 2 V ( x) = x 2 +2 x1 ( x 2 − 3 x3 ) + ( x 2 − 3 x3 ) 2 − ( x 2 − 3 x3 ) 2 + 3 x 2 14 2 −2 x 3 +4 x 2 x 3 = 1 4444 4 2444444 3 ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ 2 2 2 . 2 2 e) V : R 3 → R .V ( x) = 2 x1 x2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 . se grupează termenii care conţin variabila x1 : 2 2 . = ⎜ x1 + x 2 − 3 x3 ⎟ − x 2 2 +6 x 2 x 3 − 9 x 3 +3 x 2 −2 x 3 +4 x 2 x 3 14 4 244 3 ⎟ ⎜ y1 ⎠ ⎝ 2 Se repetă procedeul pentru variabila x 2 şi se obţine: 2 2 2 2 2 V (x ) = y 2 1 + 2 x 2 − 11x 3 +10 x 2 x 3 = y 1 +2( x 2 +5 x 2 x 3 ) − 11x 3 = 5 25 2 25 2 ⎞ ⎛ 2 x 3 − x 3 ⎟ − 11x 2 =y2 1 +2⎜ x 2 +2 x 2 x3 + 3= 2 4 4 ⎠ ⎝ 5 2 25 2 2 2 47 2 =y2 x 3 −11x 2 y 3. 2 2 f ) V : R 3 → R. V ( x ) = x 2 1 +4 x 2 +25 x 3 +4 x1 x 2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 .V ( x) = 2 x 2 1 +3 x 2 −5 x 3 +3 x1 x 2 − 4 x1 x3 + 6 x 2 x3 . Rezolvare: a ) Deoarece coeficientul lui x 2 1 este nenul. V ( x ) = x 2 1 +5 x 2 +7 x 3 −4 x1 x 2 + 6 x1 x3 − 8 x2 x3 . d ) V : R 3 → R.c) V : R 3 → R.

prin urmare V este nedefinită. 2 c) V : R 3 → R. y3 = x3 Rezultă că funcţionala pătratică V este nedefinită.2 V ( y) = y 2 1+2 y 2 − 5 47 2 y 3 . unde y1 = x1 + x 2 − 3x3 . b) V ( x) = 3 x12 − x 2 2 + 5 x3 2 − 4 x1 x 2 + 2 x1 x3 + 8 x 2 x3 = 1 2 2 9x 2 1 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 2 +5 x 3 +8 x 2 x3 = 3 1 2 2 = 9x 2 1 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 2 +5 x 3 +8 x 2 x3 = 3 2 ⎡⎛ ⎤ ⎞ ⎥ 2 ⎟ 1 ⎢⎜ 2 −4 x 2 x3 + x 2 = ⎢⎜ 3 x1 − 2 x 2 + 2 x3 ⎟ − 4 x 2 ⎥ − x 2 +5 x 3 +8 x2 x3 = 2 3 244 3 3 ⎢⎜ 144 ⎟ ⎥ y1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ ⎣ ⎦ 1 4 2 4 1 2 2 2 = y2 1− x 2 + x 2 x3 − x 3 − x 2 +5 x 3 +8 x 2 x3 = 3 3 3 3 1 2 7 2 14 2 28 1 7 2 14 2 x 3= = y 1 − x 2 + x 3 + x 2 x3 = y 2 1− x 2 −4 x 2 x3 + 3 3 3 3 3 3 3 = ( ( ) ) ( ) ( ) ⎛ ⎞ 1 2 7⎜ 2 2 2 ⎟ 14 2 = y 1− ⎜ x 2 −4 x 2 x3 + 4 x 3 − 4 x 3 ⎟ + x 3 = 3 3 ⎜ 1442443 ⎟ 3 ⎝ ⎠ ⎞ ⎛ ⎟ 1 2 7⎜ 28 14 2 1 2 7 2 x 3 = y 1− y 2 +14 y 2 = y 1 − ⎜ x 2 − 2 x3 ⎟ + x 2 3+ 3. 121 . 2 2 y3 = x3 . y 2 = x 2 − 2 x3 . 1 4 2 4 3 3 3⎜ 3 3 3 3 ⎟ y2 ⎠ ⎝ y1 = 3x1 − 2 x2 + 2 x3 . y 2 = x 2 + x3 . V ( x) = x1 x 2 − 4 x1 x3 + 5 x 2 x3 .

Observăm că nu există i astfel încât xi ≠ 0 . Folosim transformarea: x1 + x 2 ⎧ ⎪ z1 = 2 x1 = z1 − z 2 ⎫ ⎪ x − x1 ⎪ ⎪ x 2 = z1 + z 2 ⎬ ⇒ ⎨ z 2 = 2 2 ⎪ ⎪ x3 = z 3 ⎭ ⎪z = x 3 3 ⎪ ⎩ 2 V ( x) = x1x2 − 4x1x3 + 5x2 x3 = z 2 1− z 2 −4z1z3 + 4z 2 z3 + 5z1z3 + 5z 2 z3 = 2 =z 2 1 − z 2 + z1 z 3 + 9 z 2 z 3 = 2 2 ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ 2 =z 2 1 +2 z1 ⎜ 2 z 3 ⎟ + ⎜ 2 z 3 ⎟ − ⎜ 2 z 3 ⎟ − z 2 +9 z 2 z 3 = ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ 1 1 2 = ⎜ z1 + z 3 ⎟ − z 2 2 − z 3 +9 z 2 z 3 = ⎟ ⎜1 24 4 4 2 3 ⎟ ⎜ y1 ⎠ ⎝ 9 81 2 81 2 ⎞ 1 2 2 ⎛ 9 ⎞ ⎛ 2 = y2 z 3− z 3 ⎟ − z 3= y 1−⎜ z2 − z3 ⎟ + 20 z 2 1−⎜ z 2 −2 z2 z3 + 3⇒ 2 4 4 ⎠ 4 2 ⎠ ⎝ ⎝ 2 2 x1 + x 2 1 1 ⎧ + x3 ⎪ y1 = z1 + 2 z 3 = 2 2 ⎪ x 2 − x1 9 9 ⎪ 2 2 − x3 . ⇒ V ( y) = y 2 1− y 2 +20 y 3 . unde ⎨ y 2 = z 2 − z 3 = 2 2 2 ⎪ ⎪ y 3 = z 3 = x3 ⎪ ⎩ Rezultă că funcţionala este nedefinită. Folosim transformarea: 122 . d ) V ( x ) = 2 x1 x 2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 .

= 2 e) V ( x) = x12 + 4 x 2 2 + 25 x3 2 + 4 x1 x2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 = 2 2 2 2 =x2 1 +2 x1 ( 2 x 2 − 5 x3 ) + (2 x 2 − 5 x3 ) − ( 2 x 2 − 5 x3 ) + 4 x 2 +25 x 3 + + 6 x 2 x3 = ( x1 + 2 x 2 − 5 x3 ) 2 + 26 x 2 x3 = y 2 1 +26 x 2 x3 123 .⎧ x1 = z1 − z 2 ⎪ ⎨ x 2 = z1 + z 2 ⎪x = z 3 ⎩ 3 2 V ( x) = 2 z 2 1−2 z 2 −7 z1 z 3 + 7 z 2 z 3 + 10 z1 z 3 + 10 z 2 z 3 = 2 2 = 2z 2 1 − 2 z 2 +3 z 1 + 17 z 2 z 3 = = 1 2 4z 2 1+6 z1 z 3 − 2 z 2 +17 z 2 z 3 = 2 ⎡ ⎤ ⎢ 1 9 2⎥ ⎛3 ⎞ 9 = ⎢(2 z1 )2 + 2(2 z1 )⎜ z 3 ⎟ + z 2 − z 3 ⎥ − 2z 2 3 2 +17 z 2 z 3 = 2 ⎢ 14444 2 4 4 ⎥ ⎝ ⎠ 4 244444 3 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ 2 ( ) 1⎛ 3 ⎞ 9 2 = ⎜ 2 z1 + z 3 ⎟ − z 2 3 − 2 z 2 + 17 z 2 z 3 = 2⎝ 2 ⎠ 8 = 1 2 1 9 −34 z 2 z 3 ) − z 2 = y 1 − (4 z 2 2 2 2 8 3 2 2 1 2 1⎡ ⎛ 17 ⎞ ⎛ 17 ⎞ ⎛ 17 ⎞ ⎤ 9 y 1− ⎢(2 z 2 ) 2 − 2(2 z 2 )⎜ z 3 ⎟ + ⎜ z 3 ⎟ − ⎜ z 3 ⎟ ⎥ − z 2 = 2 2⎢ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ 2 ⎠ ⎥ 8 3 ⎝ ⎝ ⎣ ⎦ = 1 2 1⎛ 17 ⎞ 1 1 y 1− ⎜ 2 z 2 − z 3 ⎟ + 35 z 2 = y2 − y2 +35 y 2 3 1 3 2 2⎝ 2 ⎠ 2 2 2 Funcţionala este nedefinită.

x + x3 ⎧ ⎧ x1 = z1 z2 = 2 ⎪ ⎪ ⎪ 2 ⎨ x2 = z 2 − z3 ⇒ ⎨ ⎪x = z + z ⎪ z = x3 − x 2 3 2 3 ⎩ 3 ⎪ 2 ⎩ 2 2 2 2 2 V ( x) = y 2 1+26( z 2 − z 3 ) = y 1+26 y 2 −26 y 3 . unde am notat: y1 = x1 + 2 x2 − 5 x3 . y 2 = z 2 = 1 1 y 3 = z 3 = − x 2 + x3 . 1 1 x 2 + x3 . Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice folosind metoda lui Gauss şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică: 2 V : R 3 → R. deci funcţionala este nedefinită. V ( x) = 2 x1 − 3x 2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 . 2 2 Rezolvare: V ( x) = 2 x12 − 3x2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 = 1 2 (4 x12 + 6 x1 x2 − 8 x1 x3 ) − 3 x 2 2 +7 x 3 −9 x 2 x3 = 2 1 = (2 x1 ) 2 + 2 x1 (3 x 2 − 4 x3 ) + (3 x 2 − 4 x3 ) 2 − (3x 2 − 4 x3 ) 2 − 2 = [ ] 2 − 3x 2 2 +7 x 3 −9 x 2 x3 = 2 ⎡⎛ ⎤ ⎞ ⎢ ⎥ ⎟ ⎜ 1 −24 x 2 x3 + 16 x 2 )⎥ − 3x 2 = ⎢⎜ 2 x1 + 3x 2 − 4 x3 ⎟ − (9 x 2 2 3 2+ 244 3 2 ⎢⎜ 144 ⎟ ⎥ y1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ ⎣ ⎦ 124 . 2 2 3.

1 2 9 2 2 2 y 1− x 2 +12 x 2 x3 − 8 x 2 3 −3 x 2 +7 x 3 −9 x 2 x3 = 2 2 1 2 15 2 1 2 15 2 2 = y 1− x 2 − x 2 x2= 3 + 3 x 2 x3 = y 1−( x 3 −3 x 2 x3 ) − 2 2 2 2 15 2 1 2 9 2 9 2 = y2 x2= 1−( x 3 −3 x 2 x3 + 2 x 2 − 2 x 2 ) − 2 2 = 7x2 3 −9 x 2 x3 = ⎛ ⎞ ⎟ 1 2 ⎜ 9 15 2 1 2 2 2 3 = y 1−⎜ x3 − x2 ⎟ + x 2 2 − x 2 = y 1− y 2 −3 y 3 . sau 2 2 3 −4⎞ ⎛x ⎞ ⎛ y1 ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3 ⎜ ⎟ ⋅ ⎜ x2 ⎟ . iar coordonatele vectorului x în baza G sunt y1 . x3 . g 2 . 2 2 2 2 3 1 4 24 3⎟ ⎜ ⎜ ⎟ y2 ⎝ ⎠ y1 = 2 x1 + 3 x2 − 4 x3 . unde C este matricea de trecere de la baza E la baza G . y3 . 125 . y3 = x 2 . g 3 } baza în care este scrisă forma canonică a funcţionalei. y 2 . y 2 = − 3 x2 + x3 . Avem că: xG = C −1 ⋅ x E . = − y 0 1 ⎜ 2⎟ 2 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜y ⎟ ⎜ x ⎝ 3 ⎠ ⎝0 1 0⎟ ⎠ ⎝ 3⎠ Notăm cu E baza canonică şi cu G = {g1 . x 2 . y 2 = − 3 x2 + x3 . y3 = x 2 2 2 1 2 2 Deci V ( y ) = y 2 1− y 2 −3 y 3 . unde 3 y1 = 2 x1 + 3 x 2 − 4 x3 . Coordonatele vectorului x în baza E sunt x1 .

g 3 = 3 .Din relaţia scrisă mai sus rezultă că: 3 −4⎞ ⎛2 ⎜ ⎟ C −1 = ⎜ 0 − 3 1⎟ . 2 2 ⎭ 3⎞ 2⎟ ( ) ( ) 126 . 0. 0 . 3 ⎬ . 0. C −1 2 3 0 -3/2 0 1 1 3/2 0 -3/2 0 1 1 0 0 1 0 0 -4 1 0 -2 1 0 1 0 0 1/2 0 0 I3 0 1 0 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 0 1 0 -1 1 -2/3 0 2/3 0 1 0 0 0 1 1/2 1 0 -2/3 0 2/3 1/2 2 3/2 0 0 1 0 1 3/2 I3 C ⎛1 2 ⎜2 Obţinem C = ⎜ 0 0 ⎜ ⎜0 1 ⎝ canonică este: t ⎧ G = ⎨ g1 = 1 . 1. g 2 2 ⎩ 1 ⎟ . )t . ale cărei coloane sunt chiar vectorii bazei G . 1. deci baza în care este scrisă forma ⎟ 3⎟ 2⎠ t⎫ = (2. 2 ⎜ ⎟ ⎜0 1 0⎟ ⎝ ⎠ Vom folosi metoda Gauss-Jordan pentru a obţine matricea C .

−1 R: A = ⎜ − 2 2⎟ ⎜ ⎟ 1 ⎜ 1 0⎟ 2 ⎝ ⎠ 2. −8−3 6 −8+ 3 6 ⎞ R: a ∈ ⎛ ⎜ 5 . Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: 2 2 V : R 3 → R. V ( x ) = 2 x 2 1 + x 2 +5 x 3 +2ax1 x 2 + 2 x1 x3 să fie pozitiv definită. 4. R) şi stabiliţi natura funcţionalei. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: 2 2 V : R 3 → R. ⎝ ⎠ 3. Scrieţi matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . Se consideră funcţionala pătratică 2 V : R 3 → R. ⎟. V ( x) = 2ax 2 1 −5 x 2 −2 x 3 −2 x1 x 2 − 2ax1 x3 + 4 x 2 x3 să fie negativ definită. 5 ⎝ ⎠ 127 . V ( x ) = 2 x 2 1 − x 2 −3 x1 x 2 + 2 x1 x3 + x 2 x3 . V ( x) = ax 2 1 + x 2 + x 3 +2ax1 x 2 + x1 x3 + 4 x 2 x3 să fie nedefinită. 3 5 3 5⎞ R: a ∈ ⎛ ⎜− 5 .PROBLEME PROPUSE 1. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: 2 2 V : R 3 → R. ⎛ 2 −3 1⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ 3 1 ⎟ . 5 ⎟. funcţionala pătratică este nedefinită. R: a ∈ R .

b) V : R 4 → R. 1) t . e) V : R 4 → R. V ( x ) = x 2 1 +2 x 2 +5 x 3 +2 x1 x 2 + 4 x 2 x3 . 3 11 6 2 2 1 2 1 2 b) V ( x ) = 1 y1 − 2 y2 + y3 − y 4 . 0) t . 2 2 c ) V : R 3 → R . y3 = x3 . 2 2 11 2 R: a ) V (x ) = 1 y1 + 3 y2 + y3 . G = g1 = (1. − 2. 2 2 d ) V : R 3 → R. 2 2 b ) V : R 3 → R. R: a) V ( x ) = y1 = x1 + x 2 . V ( x) = 2 x1 x 2 + 7 x 2 x3 + 6 x1 x3 . V ( x ) = x 2 1 +2 x1 x 2 + 4 x3 x 4 . c) V : R 3 → R. V ( x ) = x 2 1 +2 x1 x 2 − 2 x1 x3 + 4 x3 x 4 . 4 2 c) d) 6. funcţională pozitiv definită. g 2 = (−1. 9 5 2 2 1 2 V ( x ) = y1 + y 2 + y3 . 0) t . Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale pătratice: 2 2 a ) V : R 3 → R. g 3 = (2. V ( x ) = −5 x 2 1 −2 x 2 −2 x 3 −2 x1 x 2 + 4 x1 x3 + 2 x 2 x3 . funcţională pozitiv definită. Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale pătratice prin metoda Gauss. funcţională negativ definită.5. 2 2 2 2 5 2 1 V ( x ) = − y1 − y 2 − y3 . funcţională nedefinită. să se precizeze natura funcţionalelor şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică: 2 2 a ) V : R 3 → R. V ( x ) = 3 x 2 1 +5 x 2 + x 3 +4 x1 x 2 + 2 x1 x3 . unde y 2 = x2 + 2 x3 . V ( x ) = x 2 1 +5 x 2 +2 x 3 +2 x1 x 2 + 4 x 2 x3 . şi să se stabilească natura acestora folosind metoda Jacobi. baza este } 128 . { 2 2 2 y1 + y2 + y3 . 1. V ( x) = x1 x2 + 5 x1 x3 − 3 x2 x3 . 0. V ( x ) = x 2 1 +4 x 2 + x 3 −4 x1 x 2 + 2 x1 x3 . d ) V : R 3 → R.

2 2 1 1 y 2 = − x1 + x2 + 4 x3 . unde y1 = 1 x1 + 1 x 2 + x3 . g 3 = (3. + 4 y2 − 4 y3 y 2 = 1 x 2 + 1 x3 . 0) t . 0. baza este G = g1 = (1. g 2 = (−1. g 2 = (1. unde y1 = x1 − 2 x 2 + x3 . 2 2 2 c) V ( x ) = y1 − y2 + 15 y3 . g 3 = (3. 1.2 2 2 b) V ( x ) = y1 . 1) t . 1. y3 = x3 . 0) t . 0) t . 1. 1. − 5. y3 = 1 x 2 − 1 x3 . { 2 2 } 129 . 0) t . baza este { 2 2 2 2 } G = g1 = (1. − 1) t .

A = (aij )i =1.CAPITOLUL 5 SISTEME DE ECUAŢII ŞI INECUAŢII LINIARE BREVIAR TEORETIC Considerăm sistemul de ecuaţii liniare Ax = b . x n ) . b ∈ M m. PROBLEME REZOLVATE 1. bn ) .m .1 ( R) . unde t A ∈ M m. j =1.. x = (x1 ... O soluţie de bază a sistemului Ax = b se numeşte nedegenerată dacă are exact m componente nenule şi degenerată dacă are mai puţin de m componente nenule. Vectorul x = (x1 . Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii liniare: ⎧− x1 + 2 x 2 + 3 x3 + 4 x 4 = 4 ...... t Definiţia 2.... n ( R). x n ) se numeşte soluţie de bază a sistemului Ax = b dacă vectorii coloană ai matricei A corespunzători componentelor nenule ale soluţiei sunt liniar independenţi.. t Definiţia 1. n b = (b1 . ⎨ ⎩ 2 x1 − 3 x 2 − 6 x3 − 6 x 4 = −5 Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate? 130 .

a3 } . sistemul are 4 soluţii de bază. obţinem toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i . B23 = {a 2 . B14 = {a1 . În baza acestui fapt. B34 = {a3 . Se ştie că doi Numărul maxim de astfel de baze este C 4 vectori din spaţiul vectorial ( R 2 .4 : B12 = {a1 . a 2 }. a 4 } . R) formează o bază a acestui spaţiu dacă şi numai dacă determinantul ce are pe coloane componentele vectorilor este nenul. i = 1. i = 1. 2 3 4⎞ ⎛ −1 A=⎜ ⎟. pe care le vom determina aplicând metoda eliminării complete: Baza e1 e2 a1 e2 a1 a2 a1 a4 a3 Necunoscute principale a1 a2 x1 x2 x1 x4 x3 x4 a4 a3 a2 -1 2 1 0 1 0 1 0 -1/3 0 -1/3 0 2 -3 -2 1 0 1 0 1/2 0 1/2 0 1 a3 3 -6 -3 0 -3 0 -3 0 1 0 1 0 a4 b 4 -6 -4 2 0 2 0 1 0 1 0 2 4 -5 -4 3 2 3 2 3/2 -2/3 3/2 -2/3 3 x3 x2 131 . 2 = 6 .Rezolvare: Notăm cu A matricea sistemului şi cu a i .4 . ⎜ 2 − 3 − 6 − 6⎟ ⎠ ⎝ Determinăm toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i . a 4 }.4 . i = 1. Prin urmare. vectorii formaţi din coloanele acesteia.

132 .3.0.− 2 . 3 2 x B34 = (0.0. 3 ) este soluţie de bază. deci este o soluţie nedegenerată. care este de asemenea o soluţie nedegenerată. ⎨ ⎩ 2 x1 − x 2 ≥ 4 a ) Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii. 3 2 t ) este soluţie de bază.3. i = 1. nedegenerată. x3 = 0. Rezolvare: Scriem sistemul de ecuaţii ataşat: ⎧ x1 + 2 x 2 + y1 = 8 ⎨ ⎩ 2 x1 − x 2 − y 2 = 4. x B23 = (0.0 ) .În a treia iteraţie.0. coloanele acesteia determină vectorii A=⎜ ⎜ 2 −1 0 −1 ⎟ ⎠ ⎝ ai .4 . Să se determine soluţia de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este maximă. Se observă că aceasta are exact t două componente nenule.− 2 3 . y 2 ≥ 0 Matricea sistemului este: 2 1 0 ⎞ ⎛ 1 ⎟ . din coloana “ b ” putem citi soluţia de bază corespunzătoare bazei B12 : x1 = 2. y1 . Fie sistemul: ⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 8 .0 t 2. nedegenerată. x 4 = 0 . x 2 = 3. Din următoarele iteraţii obţinem următoarele soluţii: )t . x B14 = (2.0. care se mai poate scrie: x B12 = (2. b) Fie funcţia f : R 2 → R. f ( x) = 3 x1 + 4 x2 .

133 .0 )t xB24 = (0.12 )t . B24 = {a 2 .0. 12 .2 Sistemul admite cel mult C 4 = 6 soluţii de bază. a 2 }. Observaţie. a3 } .0. i = 1. Bazele care se pot forma cu vectorii ai .0. xB13 = (2. 0.4 sunt: B12 = {a1 . a3 }. B14 = {a1 . a 4 }.16 / 3)t . xB34 = (0.0 )t xB14 = (8. a 4 }.6. B34 = {a3 . Baza e1 e2 a1 e2 a1 a4 a3 a4 a3 a2 a3 a1 a2 a1 a2 a4 Necunoscute principale x1 x4 x3 x4 x3 x2 a1 1 2 1 0 1 0 1 -2 5 -2 0 1 0 1 -1/3 5/3 a2 2 -1 2 -5 2 5 2 1 0 1 5/2 -1/2 1 0 1 0 a3 1 0 1 -2 1 2 1 0 1 0 1 0 2/5 1/5 1/3 1/3 a4 0 -1 0 -1 0 1 0 1 -2 1 1/2 -1/2 1/5 3/5 0 1 b 8 4 8 -12 8 12 8 -4 16 -4 6 2 12/5 16/5 4/3 16/3 x3 x1 x2 x1 x2 x4 a) Soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat sunt: t x B12 = 16 . 5 5 ( ) xB23 = (0.8. 0 .0. a 4 }.−4 )t nu convine. B23 = {a 2 .16. B13 = {a1 .0.−4.4 / 3. deoarece y 2 = −4 < 0 .

xB13 = (2.0 )t . ⎩ 4 x1 − 3 x 2 − 6 x3 + 5 x 4 = 3 ⎧ 6 x1 + x 2 − 4 x3 − 2 x 4 + 2 x5 = 11 c) ⎨ . xB14 = (8. PROBLEME PROPUSE 1. ⎩− 3 x1 − 5 x 2 + 2 x3 + 6 x 4 − x5 = − 4 134 . 4 3 ( )t xB 34 = (0.Soluţiile de bază ale sistemului de inecuaţii sunt: t x B12 = 16 . 12 = 96 f (2.0) = 0 .0)t . 12 .0 ) = 24 f (0. b) Calculăm valoarea functiei pentru fiecare solutie de bază şi obţinem: f 16 . Rezultă că soluţia de bază pentru care se realizează maximul 3 funcţiei f este xB14 = (8. ⎩4 x1 − 3 x2 − x3 + 6 x 4 = 8 ⎧− 2 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = 12 b) ⎨ . 5 5 ( ) xB23 = (0.0 ) = 6 f (8.−4)t x B24 = 0.0)t . 4 = 16 f (0.−4 ) = −16 (5 5 ) ( 3) 5 f 0. Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemelor de ecuaţii liniare: ⎧3 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = −7 a) ⎨ .0)t .

Să se determine soluţia de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este minimă.Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate? R: a ) x B12 = (− 1. 0. 15. − 17 . 0. − 4. 7 ( )t x B24 = (0. ( t − 13 . Se consideră sistemele de inecuaţii: ⎧ 3 x − 5 x 2 ≤ 15 a) ⎨ 1 . 17 8 16 ) . 0. t 5 . 0. − 13 . x xB12 = 7 B13 = (2. xB34 = (0.− 18 . 9. 0 . ⎩ 2 x1 − x 2 ≤ 4 ⎧ − x + 4 x 2 ≥ −6 b) ⎨ 1 ⎩ 2 x1 − 3 x2 ≤ 4 ⎧ 6 x + x2 ≥ 7 c) ⎨ 1 ⎩ 3 x1 + 5 x2 ≥ 8 ⎧ 4 x − 3 x2 ≤ 1 d) ⎨ 1 ⎩ 7 x1 − x 2 ≥ −3 Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii. 0 . f ( x) = 6 x1 − x 2 . t t t 5 . x B13 = 17 .−3) . f este 7 minimă pentru soluţia xB34 . 15 15 x B14 = (− 1. 0. 0 ) . 2 )t .−3. x R: a) xB12 = 7 B13 = (2.0 ) . x B34 = (0. 0. x B34 = 0. ( ( 8 8 )t )t 2. toate aceste soluţii sunt nedegenerate. 0 . − 52 . 4 )t .− 18 . 0. 1)t . 0. x B 23 = 0. xB24 = (0. 0 )t . 0. Fie funcţia f : R 2 → R. ( )t 135 . 0 ) .

c ∈ M 1. Definiţia 3. Se numeşte soluţie posibilă de bază a problemei (*) . n (R ). Notăm mulţimea soluţiilor posibile cu (*) . 136 . Definiţia 2.1 (R ) . 2) coloanele matricei A corespunzătoare componentelor strict pozitive sunt vectori liniar independenţi. Un punct v ∈ C se numeşte vârf al mulţimii C dacă nu există nici o pereche de vectori x1 . ⎧ Ax = b . ⎨ ⎩ x≥0 unde Definiţia 1. x ∈ M n. Se numeşte soluţie posibilă (admisibilă) a problemei orice vector x ∈ R n care satisface restricţiile problemei şi condiţiile de semn.1 (R ). iar celelalte sunt egale cu zero.1) astfel încât v = λx1 + (1 − λ )x 2 . c ∈ M 1. n (R ). Fie C ⊂ R n o mulţime convexă. b ∈ M m. X p= x ∈ R n / Ax = b. x 2 ∈ C şi λ ∈ (0. n (R ). x ≥ 0 .CAPITOLUL 6 OPTIMIZĂRI LINIARE BREVIAR TEORETIC Considerăm problema de programare liniară scrisă sub forma standard: [opt ] f = cx (*) A ∈ M m. { } orice soluţie posibilă x ∈ R n a problemei (*) care îndeplineşte următoarele condiţii: 1) are cel mult m componente srtict pozitive.

2) optim multiplu. Spunem că o problemă de programare liniară admite: 1) optim unic. k = 1. λk ≥ 0. x∈ X p ( ) Notăm mulţimea soluţiilor optime cu X o . ∑ λk = 1 . Orice soluţie posibilă de bază a problemei (*) este vârf al mulţimii soluţiilor posibile şi reciproc.Teorema 1. 137 . p k =1 atunci soluţia p k =1 optimă generală are forma: x 0 = ∑ λk x ok . adică f x o = opt f ( x ) . p . Definiţia 4. dacă X o conţine un singur element. Vom prezenta în continuare metode de soluţionare a problemelor de programare liniară. Observaţia 2. orice soluţie posibilă x o ∈ R n a problemei (*) care satisface şi condiţia de optim. Soluţia optimă a problemei de programare liniară (*) se află printre vârfurile mulţimii soluţiilor posibile X p ale problemei. dacă X o conţine cel puţin două elemente. Se numeşte soluţie optimă a problemei (*) . Observaţia 1. Teorema 2. Dacă problema (*) are p soluţii optime de bază: x ok .

0 ) .1. − 2 ) şi (2. d 3 : x 2 = 1 . • Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm grafic dreptele care le corespund acestora în plan: d1 : x1 + x 2 = 6 . care este paralelă cu Ox1 şi taie Ox2 în punctul (0. REZOLVAREA GRAFICĂ A UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ Această metodă este comod de aplicat în cazul problemelor de programare liniară cu două variabile. d 2 : x1 − x 2 = 2 . 138 . Se consideră următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 4 x1 + 7 x 2 ⎧ x1 + x 2 ≤ 6 ⎪x − x ≤ 2 ⎪ 1 2 ⎨ x ≥ 1 ⎪ 2 ⎪ ⎩ x1 . care intersectează axele în punctele (0. x 2 ≥ 0 a) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. adică mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică restricţiile problemei.1) .6. • Determinăm mulţimea punctelor din plan ale căror coordonate verifică restricţiile problemei. PROBLEME REZOLVATE 1. b) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile de bază ale problemei. care intersectează axele în punctele (0. Rezolvare: a ) Reprezentăm grafic mulţimea soluţiilor posibile X p . c) Să se determine mulţimea soluţiilor optime ale problemei.0 ) . 6 ) şi (6.

1) . Procedând analog în cazul celorlalte inecuaţii şi intersectând semiplanele obţinute ( S 2 : x1 − x 2 ≤ 2 .Se ştie că mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică o inecuaţie reprezintă un semiplan. punctul (0. S 3 : x 2 ≥ 1 . 0) verifică inecuaţia. deci S1 conţine originea. rezolvând sistemul ⎧ x1 − x 2 = 2 ⎨ ⎩ x2 = 1 format din ecuaţiile celor două drepte. Fie S1 semiplanul determinat de inecuaţia x1 + x 2 ≤ 6 . găsim: B(3.1) . S 5 : x 2 ≥ 0 ). 139 . S 4 : x1 ≥ 0 . A = d 3 ∩ Ox2 ⇒ A(0. găsim: x2 S4 D S2 C (d3) A O S1 (d2) (d1) B S5 S3 x1 Mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera patrulaterului ABCD : X p = [ABCD] . B = d 2 ∩ d 3 .

2 şi (− 1. • Determinăm punctele din plan ale căror coordonate verifică inecuaţiile sistemului. 6 ) . rezultă că: vârfurile patrulaterului ABCD . f (D ) = f (0. S 4 : x 2 ≥ 0 . valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 42 . Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 2 x1 + 3x 2 ⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 ⎪ ⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪x . 2 ) . x2 = 6 . ( 5) 140 . valoarea maximă). Avem că f ( A) = f (0. D} .1) = 7 . b) Mulţimea X pb a soluţiilor posibile de bază este formată din 2. c) Mulţimea X ob a soluţiilor optime de bază este formată din acele elemente ale mulţimii X pb (vârfuri ale mulţimii soluţiilor posibile) în care funcţia obiectiv îşi atinge valoarea optimă (în acest caz. deci X ob = {D} = {(0. care taie axele în punctele 0.Analog. 6 ) = 42 . 2) = 30 . S 3 : x1 ≥ 0 . X pb = {A. C = d1 ∩ d 2 = C (4. f (C ) = f (4. • Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm grafic dreptele care le corespund acestora în plan: d1 : −2 x1 + 5 x 2 = 2 . C . intersectând semiplanele S1 : −2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 . S 2 : 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 . D = d1 ∩ Ox 2 ⇒ D(0. Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. 6 )} . Deoarece mulţimea X p este mărginită. 0 ) . B. 2 ) şi (3.1) = 19 . f (B ) = f (3. Mulţimea X o a soluţiilor optime este X o = {D} = {(0. x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: I. 6 )} . Obţinem: d 2 : 2 x1 + 3 x 2 = 6 care taie axele în punctele (0. 0 ) . adică x1 = 0.

1) = 6 . 2 (2 ) Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 6 .1] . adică segmentul [BC ] . Avem că f ( A) = f 0. 2 ) şi 3 . (2 ) 141 . B(0. 2 ) şi C 3 . f (B ) = f (0.1 . Conform observaţiei 1 din breviarul teoretic.1 .1 . rezultă că soluţia optimă a problemei este: t X o = λ (0. 2 ) = 6 . ( 5) (3 . 2 = 6 .x2 S3 S2 B C A S1 (d1) O S4 x1 (d2) Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera triunghiului ABC : X p = [ ABC ] . 2 . λ ∈ [0. unde A 0. Calculăm valoarea funcţiei obiectiv în vârfurile mulţimii X p . 2 )t + (1 − λ ) 3 . II. f (C ) = f 5 ( 5) (2 ) Observăm că funcţia f atinge valoarea maximă în punctele (0.

S 2 : x1 + 2 x 2 ≤ 1 . S 4 : x 2 ≥ 0 . Intersectăm semiplanele S1 : − x1 + x 2 ≥ 1 . x2 S3 (d1) S2 S4 O (d2) S1 x1 Obţinem că mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este vidă: X p = ∅ . 142 . d 2 : x1 + 2 x 2 = 1 . care taie axele în punctele (0. 0) . Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [min] f = 9 x1 + 5 x 2 ⎧− x1 + x 2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1 ⎪x . x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. 0 ) . prin urmare problema de programare liniară nu are soluţie. S 3 : x1 ≥ 0 . care taie axele în punctele 0.3. Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt: d1 : − x1 + x 2 = 1 .1) şi (− 1. 1 ( 2 ) şi (1.

3 x 2 ≥ 3 ⎪ ⎨− 2 x1 + x 2 ≤ 2 ⎪x . 0 ) . care taie axele în punctele (0. x2 S3 S2 S4 O (d1) S1 x1 (d2) Deoarece mulţimea X p este nemărginită şi problema este de maxim. 0 ) . d 2 : − 2 x1 + x 2 = 2 care taie axele în punctele (0.4. 143 . 2 ) şi (− 1. Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt: d1 : x1 − 3 x 2 = 3 . − 1) şi (3. Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 3 x1 + 5 x 2 ⎧ x1 . x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. rezultă că problema are optim infinit (max f = +∞ ) . Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de suprafaţa haşurată.

PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ CARE ADMIT SOLUŢIE INIŢIALĂ DE BAZĂ PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve prin două metode problema de programare liniară: [max ] f = 5 x1 + 3 x2 ⎧2 x1 + x2 ≤ 8 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 ≤ 7 ⎪x .4 b) Scriem matricea sistemului ( A ) .1.6. i = 1. pentru a verifica dacă problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este îndeplinită dacă A conţine matricea unitate). x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: A. a) Aducem problema la forma standard: [max] f = 5 x1 + 3x2 + 0 x3 + 0 x4 ⎧2 x1 + x2 + x3 = 8 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 7 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. a1 a 2 ⎛2 1 A=⎜ ⎜1 2 ⎝ a3 a 4 1 0 ⎞ . ALGORITMUL SIMPLEX PRIMAL 6. baza iniţială este B = {a3 .2.2. ⎟ 0 1⎟ ⎠ 144 . a 4 } . Algoritmul simplex primal Pasul I.

Verificăm criteriile: • Criteriul de optim finit: ∆ j ≤ 0.Pasul II. pentru că: ∆1 . dar coloanele a1 . • Criteriul de optim infinit: ∃ k ∈ 1. primele două elemente din linia f j s-au determinat astfel: ⎛ 0⎞ ⎛ 2⎞ . ∆ 2 > 0 . 145 . Acest criteriu nu se verifică . de exemplu.5 . f1 = ⎜ ⎟ = 0 ⋅ 2 + 0 ⋅1 = 0 ⎜ ⎟ ⎟⋅⎜ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝1 ⎠ • ∆ j se calculează astfel: ∆ j = C j − f j . ∀j = 1. pentru că ∆1 = 5 > 0 şi ∆ 2 = 3 > 0 . ∆ j = f j − C j . Pasul IV. a 2 conţin cel puţin câte o valoare strict pozitivă. pentru probleme de minim. Alcătuim tabelul simplex: B ← a3 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 Θ a4 0 0 fj 8 7 0 ∆j 2↓ 1 0 5 1 2 0 3 1 0 0 0 0 1 0 0 8:2 7:1 • f j se obţine calculând produsul scalar dintre fiecare coloană ⎛ 0⎞ ⎛8 ⎞ .5 astfel încât ∆ k > 0 şi toate elementele coloanei a k sunt ≤ 0 . f0 = ⎜ ⎜ 0⎟ ⎟⋅⎜ ⎜ ⎟ ⎟ = 0 ⋅8 + 0 ⋅ 7 = 0 ⎝ ⎠ ⎝7⎠ şi coloana CB. Acest criteriu nu se verifică. pentru probleme de maxim.) Pasul III. ( C j reprezintă prima linie din tabel şi este formată din coeficienţii funcţiei obiectiv. Schimbăm baza: • Criteriul de intrare în bază: intră în bază vectorul a k corespunzător diferenţei maxime ∆ j > 0 .

Trecem la o nouă iteraţie: ƒ Stabilim pivotul. 146 . B {2 1} Pasul V. • Criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul al corespunzător raportului θ k minim (θ k > 0 ). Coloana θ k se determină făcând raportul între elementele coloanei X şi elementele strict pozitive ale coloanei vectorului care intră în bază. B ← a1 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 θ 8 2 a4 5 0 fj 4 3 20 ∆j 1 0 5 0 1/2 ↓ 3/2 5/2 1/2 1/2 -1/2 5/2 -5/2 0 1 0 0 Algoritmul se repetă până când se verifică unul din criteriile de optim. deci iese din bază vectorul a3 . iar valoarea maximă a funcţiei este f max = 21. observăm că se verifică criteriul de optim finit ( ∆ j ≤ 0.În cazul nostru. 7 = 4 . x 2 = 2 . max{5.5 ). care se găseşte la intersecţia liniei vectorului care iese ( al ) cu coloana vectorului care intră în bază ( a k ). ƒ Calculăm noile valori f j şi ∆ j . θ l = min 8 . 3} = 5 . x3 = 0 . ƒ Completăm coloanele B şi CB ƒ Restul elementelor se determină cu metoda Gauss-Jordan. B a1 a2 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 θ 5 3 fj 3 2 21 ∆j 1 0 5 0 0 1 3 0 2/3 -1/3 7/3 -7/3 -1/3 2/3 1/3 -1/3 În acest caz. x 4 = 0 . În cazul acesta. deci intră în bază vectorul a1 . ∀j = 1. Soluţia optimă a problemei se citeşte din coloana XB : x1 = 3 .

d 2 : x1 + 2 x 2 = 7 . 2) = 21 şi f (4.B. f max = 21. 7 = 2 ( 2) ( ) 21 . 147 . ( 2) Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. 0) = 0 . soluţia optimă a problemei este: X O = (3. S 2 : 2 x1 + x2 ≤ 7 . S 3 : x1 ≥ 0 . 0) . Avem că: f (0. Prin urmare. optimul funcţiei obiectiv se realizează într-unul din vârfurile poligonului soluţiilor posibile. 2 f (3. Metoda grafică Dreptele ce determină semiplanele ataşate restricţiilor sunt: d1 : 2 x1 + x 2 = 8 . care taie axele în punctele 0. Deoarece X p este mărginită. 7 şi (7. 0) . 0) . 7 . Acestea sunt: O (0. f 0. S 4 : x 2 ≥ 0 . B(3. intersectând semiplanele S1 : x1 + 2 x2 ≤ 8 . 0) = 20 . 8) şi (4. A 0. Obţinem: x2 S3 S2 C B S4 O A S1 (d1) (d2) x1 Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera patrulaterului OABC . care taie axele în punctele (0. 2)t . 0) . 2) şi C (4.

i = 1.2.4 • Se scrie matricea sistemului( A ) . METODA BAZEI ARTIFICIALE PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [max] f = 5 x1 + 2 x2 ⎧2 x1 + 3x2 ≤ 6 ⎪ ⎨ x1 + x2 ≥ 1 ⎪x .2. a1 a 2 a3 a 4 ⎛0⎞ ⎛ 2 3 1 0 ⎞ . lipseşte vectorul e 2 = ⎜ ⎜1 ⎟ ⎟ din matricea A şi A=⎜ ⎝ ⎠ ⎜ 1 1 0 −1 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ din această cauză la restricţia a doua vom adăuga o variabilă artificială y . x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: • Se aduce problema la forma standard: [max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4 ⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 − x4 = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. REZOLVAREA PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ CARE NU ADMIT SOLUŢIE INIŢIALĂ DE BAZĂ. pentru a verifica dacă problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este îndeplinită dacă A conţine matricea unitate).6. 148 .

Rezultă forma standard de lucru a problemei: [max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My ⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 − x4 + y = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. Cum variabila artificială este y = 0 .2) t şi f max = 30 . x3 = 0 . x 2 = 0 . y = 0 . iar soluţia problemei se citeşte din coloana XB. • După ce algoritmul simplex a luat sfârşit. Rezultatele obţinute în ultima iteraţie sunt: x1 = 6 . atunci problema nu are soluţie.Observaţie. Variabilele artificiale apar în funcţia obiectiv cu coeficientul + M la problemele de minim şi − M la cele de maxim. atunci decizia este optim finit. dacă toate variabilele artificiale sunt egale cu 0. dacă unei variabile artificiale îi corespunde în coloana X B o valoare nenulă. i = 1. unde M → ∞ .4 Rezolvăm această problemă: 5 CB XB B a1 a3 ← a5 2 a2 0 a3 0 a4 -M a5 θ 3 1 0 -M fj 6 1 -M ∆j ← a3 a1 0 5 fj 4 1 5 ∆j a4 a1 0 5 fj 2 6 30 ∆j 2↓ 3 1 1 -M -M 5+M 2+M 0 1 1 1 5 5 0 -3 0 1/2 1 3/2 5 15/2 0 -11/2 1 0 0 0 1 0 0 0 1/2 1/2 5/2 -5/2 0 -1 M -M 2↓ -1 -5 5 1 0 0 0 0 1 -M 0 -2 1 5 -M-5 -1 0 0 -M 2 - Discuţie: • După ce algoritmul simplex a luat sfârşit. rezultă că problema are soluţie optimă: X o = (6.0. x 4 = 2 .0. 149 .

Pentru găsirea unei alte soluţii. se introduce în bază vectorul ak . a) Dacă toate valorile ∆ j = 0 din ultima linie a tabelului simplex corespund unor vectori din baza optimă (ultima bază). Probleme cu optim multiplu Discuţie. PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [max] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 ⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 12 ⎪ 3 x + 2 x + x = 30 2 3 ⎪ 1 ⎨2 x + x + x ≤ 22 3 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0.6. i = 1. i = 1. atunci problema are soluţie unică.3 ⎩ i Rezolvare: Forma standard a problemei este: [max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x 5 ⎧ x1 + x2 + x3 − x4 = 12 ⎪ 3 x + 2 x + x = 30 2 3 ⎪ 1 ⎨2 x + x + x + x = 22 2 3 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.2.3. λ ∈ [0.5 ⎩ i ⎛ 1 1 1 −1 0 ⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜ 3 2 1 0 0 ⎟. atunci problema admite optim multiplu. CAZURI SPECIALE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ I. opt 1 2 Soluţia optimă generală este: X = λX + (1 − λ ) X .1]. ⎜2 1 1 0 1⎟ ⎝ ⎠ 150 . b) Dacă ∃∆ k = 0 şi vectorul ak nu se află în baza optimă.

i = 1. Rezultă forma standard de lucru: [max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x − My1 − My2 5 ⎧ x1 + x2 + x3 − x4 + y1 = 12 ⎪ ⎪ 3 x1 + 2 x2 + x3 + y2 = 30 ⎨2 x + x + x + x = 22 3 5 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0. la prima şi la a ⎜ 0⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ doua restricţie vom adăuga variabilele artificiale y1 şi y 2 .⎛ 0⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ Deoarece lipsesc vectorii e1 = ⎜ 0 ⎟ şi e2 = ⎜1 ⎟ .5 ⎩ i Tabelul simplex: B a6 ← a7 a5 CB XB 8 a1 5 a2 2 a3 0 a4 0 a5 -M a6 -M a7 θ 12 10 11 -M -M 0 fj 12 30 22 -42M ∆j 1↓ 3 2 -4M 1 2 1 -3M 1 1 1 -2M 2+2M -1 0 0 M -M 0 0 1 0 0 1 0 0 -M 0 0 1 0 -M 0 8+4M 5+3M ← a6 a1 a5 -M 8 0 fj 2 10 2 80-2M ∆j 0 1 0 8 0 1/3 2/3 -1/3 16 − M 3 M −1 3 2/3 ↓ -1 1/3 0 1/3 0 8 − 2M 3 2M − 2 3 0 0 1 0 0 0 1 0 0 -M -1/3 1/3 -1/3 8+ M 3 − 8 − 4M 3 3 30 6 M -M ← a3 a1 a5 2 8 0 fj 3 9 1 78 ∆j 0 1 0 8 0 1/2 ↓ 1/2 -1/2 5 0* 1 0 0 2 0 -3/2 1/2 1/2 1 -1 0 3/2 -1/2 0 -1/2 1/2 1 -1/2 -1/2 0 -1 3 0 -M+1 -M-3 6 18 - 151 .

1].4 − 4λ . dar vectorul a1 nu se află în baza optimă. λ ∈ [0. opt t adică X = (6 + 3λ .3. fj 78 ∆j a2 a1 a5 5 8 0 fj 6 6 4 78 ∆j 8 0 0 1 0 8 0 5 0* 1 0 0 5 0 2 0 2 -1 1 2 0 1 -1 -3 2 -1 1 -1 0 0 0 0 1 0 0 -1 3 -M+1 -M-3 3 -1 -2 1 1 -1 -1 3 -M-1 -M-3 Soluţia optimă a problemei: X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 . În linia ∆ j avem ∆ 1 = 0 .6 − 6λ .1].0. x ≥ 0 ⎩ 1 2 152 . II. introducem în bază vectorul a1 şi din următoarea iteraţie va rezulta X 2 = (6. de unde rezultă că problema are optim multiplu.1)t .6.0.3λ . λ ) . Probleme care nu admit soluţie PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [min ] f = 7 x1 + 4 x2 ⎧− x1 + x2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 ≤ 1 ⎪x .Din ultima iteraţie citim soluţia optimă X 1 = (9.4.0.0)t . λ ∈ [0. Pentru găsirea unei alte soluţii.

Rezolvare: Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 7 x1 + 4 x2 + 0 x3 + 0 x4 + My ⎧− x1 + x2 − x3 + y = 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.4 B a3 ← a4 CB XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 M a5 θ 1/1 1/2 M 0 fj 1 1 M ∆j -1 1 -M -M-7 1↓ 2 M M-4 -1 0 -M -M 0 1 0 0 1 0 M 0 a1 a4 M 4 fj 1/2 1/2 M/3+2 ∆j -3/2 1/2 2-3M/2 -5-3M/2 0 1 4 0 -1 0 -M -M -1/2 1/2 2-M/2 2-M/2 1 0 M 0 ∆ j ≤ 0. III. Deoarece variabilei artificiale y îi corespunde o valoare nenulă.5 . x ≥ 0 ⎩ 1 2 153 . x3 = 0. deci algoritmul a luat sfârşit. i = 1. y = 1 / 2. x2 = 1 / 2. x4 = 0. ∀ j = 1.2 x1 + x2 ≤ 2 ⎪x . Probleme cu optim infinit PROBLEME REZOLVATE [max ] f = 3 x1 + 5 x2 ⎧ x1 − 3 x2 ≥ 3 ⎪ ⎨. rezultă că problema nu are soluţie. Rezultatele din ultima iteraţie sunt: x1 = 0.

2 x1 + x2 + x4 = 2 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 154 . i = 1. În acest caz.Rezolvare: Forma standard de lucru a problemei este: [max ] f = 3x1 + 5 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My ⎧ x1 − 3 x2 − x3 + y = 3 ⎪ ⎨. problema are optim infinit (max f = +∞ ) .4 B a5 a4 CB XB 3 a1 5 a2 0 a3 0 a4 -M a5 θ 3 - -M 0 fj 3 2 -3M ∆j a1 a4 3 0 fj 3 8 9 ∆j 1 -2 -M 3+M 1 0 3 0 -3 1 3M 5-3M -3 -5 -9 14 -1 0 -M -M -1 -2 -3 3 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 -M 0 1 2 3 -M-3 - Se observă că se verifică criteriul de optim infinit (coloana a 2 ).

f max = 13 .x ≥0 ⎩ 1 2 [min ] f = 6 x1 + 7 x 2 ⎧− x1 + x 2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 1 ⎪x . f max = 22 .x ≥0 ⎩ 1 2 R: x1 = 2. 2 2 6.x ≥0 ⎩ 1 2 [min ] f = 5 x1 + 2 x2 ⎧2 x1 + 3 x2 ≤ 6 ⎪ ⎨ x1 + x2 ≥ 1 ⎪x . R: Problema are optim infinit. x 2 = 1. R: x1 = 1. = 7 x1 + 8 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x .2 x1 + 6 x 2 ≥ 3 ⎪x . f min = 7 .x ≥0 ⎩ 1 2 [max ] f = 4 x1 + 6 x 2 ⎧ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪ ⎨. 5.PROBLEME PROPUSE Să se rezolve prin două metode următoarele probleme de programare liniară şi să se compare rezultatele: [max] f 1.x ≥0 ⎩ 1 2 [max] f = 3x1 + 7 x 2 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≥ 6 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 4 ⎪x . x 2 = 1. 2 4. 155 . x 2 = 3 . R: x1 = 0. 3. R: x1 = 1. f min = 2 . 2. x 2 = 3 . x2 = 1. f max = 13 . x ≥0 ⎩ 1 2 [max] f = 2 x1 + 3x 2 ⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 ⎪ ⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪x . R: x1 = 0.

[max] f = 3 x1 + 5 x 2 9.. x 2 ≥ 0 R: x1 = 0. 10. x1 = 3. x2 = 3. x2 = 1. x 2 = 6.[min] f = 3 x1 + 4 x2 7. R: x1 = 4. R: x1 = 2. x ≥ 0 ⎩ 1 2 11. x ≥ 0 ⎩ 1 2 R: Problema nu are soluţie. f max = 15 . f max = 28 . 156 . R: x1 = 4. x2 = 4. [max] f = 2 x1 + 5 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 4 x 2 ≤ 6 ⎪x . ⎧3 x1 + 2 x 2 ≤ 6 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 ≤ 6 ⎪x . f max = 42 dacă problema este de maxim. f max = 9 . ⎧ 4 x1 − 7 x 2 ≥ 28 ⎪ ⎨− 5 x1 + 2 x 2 ≥ 10 ⎪x . 8. x ≥ 0 ⎩ 1 2 [opt ] f = 3 x1 + 5 x 2 ⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8 ⎪ 2 x + 3x ≥ 6 ⎪ 1 2 ⎨ x x 3 + 2 ≤ 18 ⎪ 1 ⎪ ⎩ x1 . x ≥ 0 ⎩ 1 2 [max] f = 3 x1 + 4 x2 ⎧ 2 x1 + x2 ≤ 12 ⎪ ⎨− x1 + 2 x2 ≤ 4 ⎪x . x 2 = 0. f min = 9 dacă problema este de minim.

x ≥ 0 ⎩ 1 2 R: x1 = 9 . 2 2 2 Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară folosind algoritmul simplex primal: [max] f = 2 x1 − x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + 3 x5 13. x3 = 9 + 9 λ . x5 = 3 . x 2 = 9 λ . x 2 = 0. [min] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 + 2 x 4 ⎧3 x1 + x 2 + x 4 = 2 15.4 ⎩ i R: x1 = 1 . x3 = 0.5 ⎩ i R: x1 = 1 . ⎧5 x1 + 3 x 2 ≤ 30 ⎪ ⎨ x1 + 3 x2 ≤ 12 ⎪x . x2 = 5 . i = 1. ⎪x + x + x + 2x = 3 2 3 4 ⎪ 1 ⎨ + + ≤ x x x 1 2 4 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. ⎧3 x1 + x3 + x4 ≤ 4 ⎪ ⎪2 x1 + x 2 − x3 + x4 = 1 ⎨ ⎪ x1 + 2 x3 + 2 x 4 + x5 = 2 ⎪ x ≥ 0. x 4 = 0.3 ⎩ i 14. i = 1. i = 1. x 4 = 0.[max] f = 2 x1 + 3 x 2 12. f min = 11 2 2 2 R: x1 = 9 − 9λ . λ ∈ [0. f max = 117 2 2 157 . f max = 33 . f max = 11 2 2 2 [max] f = 5 x1 + 2 x2 + 8 x3 ⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 18 ⎪ ⎪2 x1 + x 2 + 3 x3 = 45 ⎨ x + x + 2 x ≤ 33 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x2 = 1 . 1] . x3 = 2.

⎧3x1 + 2 x2 + x3 + 2 x4 + 3x5 = 63 ⎪ ⎨ x1 + 3x2 + 2 x3 + x4 + 2 x5 = 42 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.[max] f = 3 x1 + 5 x 2 + x 3 + 6 x 4 16. x5 = 0. x 2 = 9. x 4 = 20.5 R: x1 = 15. x3 = 0. x3 = 11 . x 4 = 0. ⎧2 x1 + x 2 + x3 + 3 x 4 + 2 x5 = 40 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 + 3 x5 = 50 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x5 = 0. x2 = 16. x 2 = 20. f max = 200 [max] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + x5 17. i = 1. ⎧ x1 + x 3 + 2 x 4 ≤ 40 ⎪2 x x ⎪ 1 + 2 + 3x 3 ≤ 16 ⎨ x + x + 2 x ≤ 48 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.5 R: x1 = 10. R: x1 = 0. x 2 = 14 . i = 1. f max = 130 [min] f = x1 + 3x2 + 2 x3 + 5 x4 + 4 x5 18. x 4 = 0. f max = 42 [min] f = 10 x1 + 5 x 2 + x3 ⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 5 ⎪2 x − x 2 − x3 ≤ 1 ⎪ 1 ⎨ x + 3x − 2 x ≥ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 0.4 ⎩ i R: x1 = 0. x3 = 0. i = 1. i = 1. f min = 81 5 5 5 158 .3 ⎩ i 19.

x2 = 28 . f min = 40 2 [max] f = 9 x1 + 10 x 2 + 8 x3 ⎧ 3 x1 − x2 + x3 ≤ 30 ⎪ ⎪ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 60 21.5 ⎩ i 23. x 4 = 0. x 2 = 9. 2 3 ⎪ 1 ⎨ x + 2x + 2x ≤ 6 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x 2 = 20. x 2 = 0. x5 = 0. x3 = 0. f min = −5 5 5 159 . ⎪ ⎨ 2 x1 + x 2 + x3 ≤ 20 ⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 40 2 3 ⎪ 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. ⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x 4 ≥ 10 ⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9 2 3 4 ⎪ 1 ⎨ 2x x x x 3 − + + + 1 2 3 4 ≥8 ⎪ ⎪ x ≥ 0. i = 1. i = 1. x3 = 0. f max = 100 3 3 [min] f = 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 + 3 x 5 ⎧ x1 + x 2 + x 3 − x 4 + 2 x 5 ≤ 12 ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + x 3 + x 4 + x 5 = 12 ⎨3x + x + x − x − x ≥ 8 2 3 4 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.3 ⎩ i R: x1 = 0.3 ⎩ i R: x1 = 1 . x3 = 5 . x 4 = 0. R: x1 = 4 . i = 1.3 R: x1 = 0. x3 = 0.[min] f = 8 x1 + 4 x 2 + 12 x3 + 6 x 4 20. f max = 200 [max] f = 5 x1 + 10 x 2 + 20 x3 ⎧ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 5 ⎪2 x + x + x ≤ 4 22. i = 1.

⎧ x1 + 3x 2 + 2 x3 + 3x 4 + x 5 = 2 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 + 3 x 3 + 2 x 4 + 3 x5 = 3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x2 = 0. x2 = 6. x4 = 14. f min = 11 7 [max] f = x1 + 2 x 2 + 3 x 3 + 4 x 4 + 5 x 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 + 2 x 3 + 2 x 4 + x 5 = 40 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. i = 1. f min = 14 160 . x 4 = 3 . ⎧ x1 + 2 x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 20 ⎪ ⎨2 x1 + x2 + x3 + 3 x4 + 3 x5 = 30 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.5 27. x4 = 0.5 7 7 R: x1 = 0. x3 = 0. x 4 = 2. ⎧2 x1 + x 2 + 2 x3 + 3x 4 + 3x5 = 30 R: x1 = 0. x2 = 0. i = 1. x5 = 7.5 ⎩ i R: x1 = 0. x 4 = 0.[min] f = x1 + 2 x 2 − x3 + 3 x 4 + x 5 24. i = 1. x5 = 13 .5 25. x5 = 5 . x3 = 0. i = 1. x2 =. ⎧2 x1 + x 2 + x3 − x 4 + x5 ≤ 10 ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 − x5 = 12 ⎨ x + x + x + x + x ≥ 14 2 3 4 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 0. f max = 56 [min] f = 3x1 + x2 + 5 x3 + 2 x4 + x5 28.5 R: x1 = 0. x3 = 0. x5 = 8. x 2 = 18. x5 = 4. f min = 7 2 2 [max] f = x1 + 2 x2 + 3x3 + 4 x4 + 5 x5 ⎪ ⎨3x1 + x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 35 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x3 = 11 . ⎧2 x1 + 3x2 + x3 + x4 + 2 x5 = 28 R: x1 = 0. f max = 35 [min] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3 + 2 x 4 + x5 26.

⎪ ⎪ x1 + x 2 + 3 x 3 ≤ 5 ⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 3 ⎨x + x + 2x ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. i = 1. [min] f = 3 x1 − 2 x 2 + 7 x3 32. x3 = 6. ⎪ ⎪3 x1 + 2 x 2 + x 3 ≥ 2 ⎨x + x + 2x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.4 ⎩ i R: x1 = 2 . f miax = 23 . f min = 8 . x2 = 0. ⎪ ⎪ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3 ⎨x + x + x ≤ 1 2 4 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.[max] f = x1 − 2 x 2 + 3x 3 + 2 x 4 ⎧3x1 + x 2 + x 4 = 2 29.3 ⎩ i ⎧ x1 + 3 x 2 − x3 ≤ 3 R: x1 = 6 . x3 = 7 . [max] f = 5 x1 + 6 x 2 + 7 x3 31. i = 1. x 2 = 0. ⎪ ⎪2 x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ 2 ⎨ ⎪3 x1 + 2 x 2 − x3 ≥ 4 ⎪ x ≥ 0. 3 3 3 [min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3 30. x3 = 0.3 ⎩ i R: x1 = 0. 7 7 7 161 . x 4 = 0. i = 1. x3 = 1. f min = 18 . x2 = 2. i = 1. x2 = 5 . f max = 19 .3 ⎩ i ⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 6 R: x1 = 0.

7 7 [min] f = x1 + 3 x 2 − 2 x 3 ⎧ x1 + x 2 + x 3 = 2 36. x2 = 0. x2 = 0.3 ⎩ i R: x1 = 1 . x3 = 0. 5 5 5 [max] f = −6 x1 + 5 x 2 + 4 x3 35. x2 = 0.[max] f = 4 x1 + 5 x 2 − 2 x 3 33. f min = 34 .3 ⎩ i R: x1 = 14 . i = 1. i = 1. 2 2 2 162 . f min = 4 . ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x 3 ≤ 5 ⎨− x + x + 2 x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. f max = 66 .3 ⎩ i ⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 6 5 5 [min] f = x1 + 3 x 2 + 2 x 3 ⎧ x1 + x 2 + x 3 ≥ 3 34. x3 = 3 . i = 1. f min = − 5 . x3 = 13 . x2 = 2 . ⎪ ⎪− x1 + x 2 + 3 x 3 ≥ 5 ⎨ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≤ 3 ⎪ x ≥ 0. i = 1.3 ⎩ i ⎧ x1 + x 2 + 2 x 3 ≤ 7 R: x1 = 4 . ⎪ ⎪ x1 + 3 x 2 + 2 x 3 ≤ 4 ⎨3 x + x − x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 16 . 5 R: x1 = 2 . ⎪ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≥ 4 ⎨ + ⎪ x1 2 x 2 + 3 3 ≥ 10 ⎪ x ≥ 0.

f max = 34 . x 2 = 0. x 2 = 9. ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3x 3 ≤ 5 ⎨ ⎪2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 2 ⎪ x ≥ 0. 5 5 5 [max] f = 4 x1 − x 2 + 6 x 3 + 2 x 4 ⎧ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3 ⎨2 x + 2 x − x ≥ 2 2 4 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x 4 = 4.3 ⎩ i ⎧2 x1 + 3x 2 + x 3 ≤ 6 R: x1 = 1 . i = 1. x 2 = 0. f max = 37 . ⎪ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 6 R: x1 = 1. i = 1. 163 .3 ⎩ i 5 5 R: x1 = 1 . i = 1. ⎪ ⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 1 ⎧ x1 + x 2 + 3 x3 ≤ 2 ⎨3 x + x + 2 x ≤ 3 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x4 = 0. 5 [max] f = 5 x1 + x 2 + 4 x 3 38. ⎪ ⎪2 x1 − x 2 + 3x 4 = 3 ⎨x + x − 2x ≤ 1 3 4 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0. f min = −16 . x3 = 8 . i = 1. f max = 16 .[max] f = 4 x1 + 3 x 2 + 10 x3 37.4 ⎩ i 39. x3 = 3 . [min] f = 3x1 − 4 x 2 + x 3 + 5 x 4 ⎧ x1 − x 3 + 2 x 4 ≥ 2 40. x3 = 0. x3 = 2.4 ⎩ i R: x1 = 0. x 2 = 0.

Reguli de obţinere a problemei duale din problema primală 1. numită duala problemei primale. numărul variabilelor din PD este egal cu numărul restricţiilor din PP . Matricea coeficienţilor sistemului de restricţii din PD este transpusa matricei coeficienţilor sistemului de restricţii din PP . DUALITATE ÎN PROGRAMAREA LINIARĂ 6. iar termenii liberi din PD sunt coeficienţi funcţiei obiectiv din PP . 2. iar numărul restricţiilor din PD este egal cu numărul variabilelor din PD .6. iar duala unei probleme de maxim este o problemă de minim.3. Problema iniţială sau primală ( PP ) împreună cu problema sa duală ( PD ) formează un cuplu de probleme duale. Considerăm modelul matematic al unei probleme de programare liniară. 164 .3. Fiecărei restricţii din PP îi corespunde o variabilă în problema duală. 3. • Spunem că o restricţie este concordantă cu funcţia obiectiv dacă este de tipul " ≤ " în cazul unei probleme de maxim şi dacă este de tipul " ≥ " în cazul unei probleme de minim. 4.1. • Spunem că o restricţie este neconcordantă cu funcţia obiectiv dacă este de tipul " ≥ " în cazul unei probleme de maxim şi dacă este de tipul " ≤ " în cazul unei probleme de minim. Duala unei probleme de minim este o problemă de maxim. SCRIEREA PROBLEMEI DUALE BREVIAR TEORETIC Modelului matematic al unei probleme de programare liniară i se poate ataşa în mod unic o nouă problemă de programare. Coeficienţi funcţiei obiectiv din PD sunt termenii liberi din PP .

c) Unei variabile oarecare din PP îi corespunde o restricţie de tip egalitate în PD . a) Unei restricţii concordante cu funcţia obiectiv din PP îi corespunde o variabilă pozitivă în PD . 165 . a ) Unei variabile pozitive din PP îi corespunde o restricţie concordantă cu funcţia obiectiv în PD . Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară: [min ] f = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9 ⎪ 4x − x + 2x = 2 ⎪ 1 2 3 ⎨ ⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≥ 4 ⎪ ⎩ x1 ≥ 0. b) Unei variabile negative din PP îi corespunde o restricţie neconcordantă cu funcţia obiectiv în PD . u3 . b) Unei restricţii neconcordante cu funcţia obiectiv din PP îi corespunde o variabilă negativă în PD . u 2 . x 4 ≥ 0 Rezolvare: Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă: u1 . PROBLEME REZOLVATE 1.5. 6. c) Unei restricţii de tip egalitate din PP îi corespunde o variabilă oarecare în PD . x 2 ≤ 0. x 3 ∈ R.

obţinem problema [max ] f = 9u1 + 2u 2 + 4u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3 ⎪ 3u 1 − u 2 + u 3 ≥ −7 ⎪ ⎪ ⎨ 2u 2 + 2u 3 = 2 ⎪ u − 5u ≤ −1 1 3 ⎪ ⎪ u ≤ 0 . Prima restricţie din PP este neconcordantă cu funcţia obiectiv ( " ≤ " pentru minim). Analog s-a procedat şi pentru obţinerea celorlalte restricţii din PD . x ≤ 0. u 3 ≥ 0 ⎩ 1 duală PD : Deoarece prima variabilă din PP este pozitivă ( x1 ≥ 0 ). Analog s-a procedat şi pentru obţinerea semnului celorlalte variabile din PD . u 2 ∈ R. Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară: [max ] f = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x3 ⎧5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 3x3 ≤ 2 ⎪ ⎨6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1 ⎪− 3 x + x + 2 x ≤ 4 1 2 3 ⎪ ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x ∈ R.3 166 . x ≥ 0 2 3 4 ⎩ 1 u1 u2 u3 Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic. i = 1.[min ] f PP : = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 2 x3 = 2 ⎨ ⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≥ 4 ⎪ x ≥ 0. 2. rezultă că prima variabilă din PD este negativă ( u1 ≤ 0 ). rezultă că prima restricţie din PD este concordantă cu funcţia obiectiv ( " ≤ " pentru maxim).

3 ⎩ i u1 u2 u3 u4 Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic.4 ⎩ i Observaţie. i = 1. obţinem problema duală: [min ] f PD : = 9u1 + 2u 2 + u 3 + 4u 4 ⎧5u1 + 4u 2 + 6u 3 − 3u 4 ≥ 8 ⎪ ⎪ 3u 1 − u 2 + 5u 3 + u 4 ≥ 3 ⎨2u + 3u − 4u + 2u ≥ 4 2 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. În acest caz. u3 . 167 . i = 1. u 2 . [max ] f PP : = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x 3 ⎧ 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 3 x3 ≤ 2 ⎪ ⎨ 6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1 ⎪ ⎪− 3 x1 + x 2 + 2 x3 ≤ 4 ⎪ x ≥ 0. spunem că PP şi PD formează un cuplu de probleme duale simetrice.Rezolvare: Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă: u1 .

4 ⎩ i a ) PD : [max ]g = 3u1 + 5u2 + u3 + 6u4 + 0u5 + 0u6 + 0u7 ⎧u1 + u3 + 2u 4 + u5 = 30 ⎪2u + u + u + u = 12 4 6 ⎪ 1 2 ⎨ 2 + + + u u u u 3 7 = 36 ⎪ 1 2 ⎪ u ≥ 0. i = 1. REZOLVAREA UNUI CUPLU DE PROBLEME PRIMALĂ-DUALĂ PROBLEME REZOLVATE Se dă următoarea problemă de programare liniară: [min ] f = 30 x1 + 12 x 2 + 36 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3 ⎪ x 2 + x3 ≥ 5 ⎪ ⎪ + 2 x3 ≥ 1 ⎨ x1 ⎪2 x + x ≥6 2 ⎪ 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală.3.2.3 a ) Să se construiască problema duală. b) Să se rezolve problema duală.6. i = 1.7 ⎩ i b) Aducem problema duală la forma standard: 168 . Rezolvare: [max ] f = 3u1 + 5u 2 + u 3 + 6u 4 ⎧u1 + u 3 + 2u 4 ≤ 30 ⎪2u + u + u ≤ 12 2 4 ⎪ 1 ⎨u + u + 2u ≤ 36 2 3 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0.

u 7 = 0 . 169 . u 5 = 0. x3 = 5 / 3 . u 6 = 0. u3 = 1. pe linia g j . f min = g max = 88 . u 2 = 5. u 4 = 6. Prin urmare. se citeşte soluţia optimă a problemei primale. în dreptul coloanelor ce corespund vectorilor care au format baza iniţială. x2 = 14 / 3.Realizăm tabelul simplex: B a5 ← a6 a7 CB UB 3 a1 5 a2 1 a3 6 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 0 gj 30 12 36 0 ∆j ← a5 a4 a7 0 6 0 gj 6 12 36 72 ∆j a3 ← a7 a4 1 6 0 gj 6 12 30 78 ∆j a3 a4 a2 1 6 5 gj 26 2 10 88 ∆j 1 2 1 0 3 -3 2 1 12 -9 -3 2 4 9 -6 -1/3 2/3 4/3 31/3 -22/3 0 1 1 0 5 -2 1 1 6 -1 -2 ↓ 1 3 4 1 0 0 1 5 0 1 0 1 0 1 1↓ 0 1 0 1 1 0 0 6 -5 1 0 0 1 0 2↓ 1 0 0 6 0 1 0 6 0 0 1 0 12 0 0 1 0 6 0 1 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 1 -2 0 0 1 0 0 0 1 0 6 0 0 0 0 1 -2 0 0 1 0 -1 2 1 1 4 0 -1 -4 0 1/3 -2/3 0 1/3 1/3 0 -1/3 2/3 1/3 2/3 14/3 5/3 -2/3 -14/3 -5/3 15 12 - 6 36 12 10 Soluţia optimă a problemei duale este: u1 = 0. -în ultima iteraţie a algoritmului simplex primal. g max = 88 . soluţia optimă a problemei primale este: x1 = 2 / 3. c) Pentru a determina soluţia optimă a problemei primale se procedează în felul următor: -se rezolvă problema duală cu ajutorul algoritmului simplex primal.

x3 ∈ R. x 4 ≥ 0 [min ] f 2. PROBLEME PROPUSE Să se scrie duala următoarelor probleme de programare liniară: [max ] f 1. x 4 ≥ 0 [min ]g = 6u1 + 5u 2 + 4u 3 R: PD : ⎧4u1 + 7u 2 + 3u 3 ≥ 5 ⎪3u − u + u ≤ −1 1 2 3 ⎪ ⎪ ⎨2u 2 + 2u 3 = 4 ⎪5u − 5u ≥ 3 3 ⎪ 1 ⎪ u1 ≤ 0. x 2 ∈ R. x 2 ≤ 0.Observaţie. cum a fost cazul problemei anterioare. Este utilă rezolvarea problemei duale în locul celei primale atunci când duala este mai uşor de rezolvat cu ajutorul algoritmului simplex primal. = 5 x1 − x 2 + 4 x3 + 3 x 4 ⎧4 x1 + 3 x 2 + 5 x 4 ≥ 6 ⎪7 x − x + 2 x = 5 ⎪ 1 2 3 ⎨ 3 2 + + x x x 2 3 − 5x4 ≤ 4 ⎪ 1 ⎪ ⎩ x1 ≥ 0. 170 . u 3 ≥ 0 ⎩ = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 2 ⎪ 4x − x + 2x ≥ 1 ⎪ 1 2 3 ⎨ x x x 3 + + 2 2 3 − 5x4 = 3 ⎪ 1 ⎪ ⎩ x1 ≥ 0. u 2 ∈ R. x3 ≤ 0.

x ≥ 0 2 3 4 ⎩ 1 [max ]g = 7 x1 + 4 x 2 ⎧− 2u1 + 3u 2 = 8 ⎪3u + u ≥ 6 1 2 R: PD : ⎪ ⎪ ⎨2u 2 ≤ 3 ⎪u − 5u ≤ −1 2 ⎪ 1 ⎪ ⎩ u 1 ≥ 0. u 2 ∈ R. x ≤ 0. u 3 ≤ 0 R: 171 . u 2 ≥ 0. x 2 ≤ 0. ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≥ 7 ⎪ ⎨3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≤ 4 ⎪ x ∈ R.[max ]g = 2u1 + u 2 + 3u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3 ⎪3u − u + u = −7 1 2 3 R: PD ⎪ ⎪ ⎨3u 2 + 2u 3 ≥ 2 ⎪u − 5u ≤ −1 3 ⎪ 1 ⎪ u ≤ 0 . ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 4 ⎪ 4x − x + 2x = 2 ⎪ 1 2 3 ⎨ x + x + x 3 3 2 3 ≥1 ⎪ 1 ⎪ ⎩ x1 ≥ 0. x3 ∈ R [min ]g = 4u1 + 2u 2 + u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≥ −2 ⎪ 3u − u + u ≤ 7 ⎪ 1 2 3 ⎨ ⎪2u 2 + 3u 3 = 2 ⎪ ⎩ u1 ≥ 0. u 3 ∈ R ⎩ 1 [min ] f = 8 x1 + 6 x 2 + 3x3 − x 4 3. x ≥ 0. u 2 ≤ 0 [max ] f = −2 x1 + 7 x 2 + 2 x3 4.

Se dă următoarea problemă de programare liniară: = 5 x1 + 2 x 2 + 6 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3 ⎪ ≥6 ⎪2 x1 + x 2 ⎪ x x + ≥ ⎨ 2 3 5 ⎪x + 2 x3 ≥ 1 ⎪ 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. f min = 13 .3 a ) Să se construiască problema duală. i = 1. i = 1. 0. 0 )t .4 ⎩ i R: a ) PD : c) X o = (1. g max = 13 . 2. b) Să se rezolve problema duală. Se dă următoarea problemă de programare liniară: = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≤ 3 ⎪2 x + x ≤6 2 ⎪ 1 ⎨ x 2 + x3 ≤ 5 ⎪ ⎪ x ≥ 0.[min ] f 5. U o = (0. [max ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3 + u 4 ⎧u1 + 2u 2 + u 4 ≤ 5 ⎪2u + u + 2u ≤ 2 2 3 ⎪ 1 ⎨3u + 3u + 2u ≤ 6 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. 6. i = 1. b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. 172 .3 ⎩ i [max ] f a) Să se construiască problema duală. 4. 1)t .

0. U o = (4. 3)t .3 ⎩ i b) X o = (0. 0)t . i = 1. [max ]g = 10u1 + 9u 2 + 8u 3 R: a ) PD : ⎧2u1 − u 2 − 2u 3 ≤ 8 ⎪ ⎪u1 + 2u 2 + u 3 ≤ 4 ⎪ ⎨2u1 + u 3 + 3 x3 ≤ 12 ⎪− u + 3u + x ≤ 6 3 3 ⎪ 1 ⎪ ⎩ u i ≥ 0. 0. 7. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. g min = 12 .4 c) X o = (0. U o = (4. g max = 40 . 0)t . Se dă următoarea problemă de programare liniară: [min] f = 8 x1 + 4 x2 + 12 x3 + 6 x 4 ⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x4 ≥ 10 ⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9 2 3 4 ⎪ 1 ⎨− 2 x + x + 3 x + x ≥ 8 1 2 3 4 ⎪ ⎪ x ≥ 0. f max = 12 .[min ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3 R: a) PD : ⎧u1 + 2u 2 ≥ 3 ⎪2u + u + u ≥ 2 2 3 ⎪ 1 ⎨u + u ≥ 4 3 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. 0.3 ⎩ i a) Să se construiască problema duală. i = 1. 173 . 0)t . 10. f min = 40 . i = 1. 0. b) Să se rezolve problema duală.

Se dă următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 7 x1 − 9 x 2 + 8 x3 ⎧ − 3 x1 − x 2 + x3 ≤ 7 ⎪ ⎪ x1 − 2 x 2 + 3 x3 ≤ 3 ⎪ ⎨ 2 x1 − x2 − x3 ≤ 2 ⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 8 2 3 ⎪ 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. 7 174 .4 ⎩ i ( t 23 13 . [min ]g = 7u1 + 3u 2 + 2u 3 + 8u 4 R: a ) PD : t b) X o = 9 . 0.3 a) Să se construiască problema duală. b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. 7 7 7 ( ) ⎧− 3u1 + u 2 + 2u 3 − u 4 ≥ 7 ⎪ . ⎪− u1 − 2u 2 − u 3 + 2u 4 ≥ −9 ⎨u + 3u − u − 2u ≥ 8 2 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. f max = 95 .8. U o = 0. .0 . i = 1. 7 7 ) g max = 95 . 4 .

7 ⎩ i • Realizăm prima iteraţie din tabelul simplex şi verificăm dacă avem soluţie dual realizabilă ( ∆ j ≤ 0.4. ∀j = 1. ALGORITMUL SIMPLEX DUAL PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară. i = 1. utilizând algoritmul simplex dual: [min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4 ⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 ≤ −12 ⎪ − 3 x − x − 3 x + x ≤ −9 1 2 3 4 ⎪ ⎨ x x x x − + 2 − 2 − ≤ −15 1 2 3 4 ⎪ ⎪ x ≥ 0.4 ⎩ i Rezolvare: • Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4 + 0 x 5 + 0 x 6 + 0 x 7 ⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 + x 5 = −12 ⎪ − 3 x − x − 3 x + x + x = −9 1 2 3 4 6 ⎪ ⎨ ⎪− x1 + 2 x 2 − 2 x 3 − x 4 + x 7 = −15 ⎪ x ≥ 0. i = 1.6.7 ): CB Baza a5 a6 ← a7 XB 3 a1 2 a2 4 a3 1 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 0 fj -12 -9 -15 0 ∆j -5 -3 -1 0 -3 1 -1 2 0 -2 -4 -3 -2 0 -4 2↓ 1 -1 0 -1 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 175 .

decizia este: problema nu are soluţie. min{− 12. . deci va rezulta că intră în bază vectorul a 4 . deci iese din bază vectorul a 7 .−9. min −3 . în cazul acesta.toate elementele coloanei X B sunt mai mari sau egale cu zero. {−1 − 2 −1 } • Stabilim pivotul şi elementele din următoarea iteraţie le vom determina folosind metoda Gauss-Jordan. în acest caz.coloana X B conţine elemente strict negative. decizia este optim finit. −1 = 1 . va intra în bază vectorul corespunzător celui mai mic raport. • Algoritmul simplex dual ia sfârşit când se produce unul din următoarele evenimente: . iar pe linia unui vector corespunzător unei valori strict negative avem numai valori mai mari sau egale cu zero. în cazul nostru. în acest caz. • Aplicăm criteriul de intrare în bază: se calculează rapoartele dintre elementele liniei ∆ j şi elementele strict negative de pe linia vectorului care iese din bază. −4 . iar soluţia se citeşte din coloana X B .−15} = −15 . Rezultă următoarele iteraţii: CB Baza ← a5 XB 3 a1 2 a2 4 a3 1 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 1 a6 a4 fj a3 a6 a4 fj -42 -24 15 15 ∆j 4 0 1 21/4 9/4 9/2 51/2 ∆j -7 -4 1 1 -2 7/8 3/8 5 1 -2 -2 -4 -5/8 -17/8 –3/4 -3/4 11/4 -1/4 -13/4 -21/4 -8 ↓ -5 2 2 -2 1 0 0 4 0 0 0 1 1 0 0 0 1 1 0 1 0 0 0 0 -1/8 -5/8 1/4 -1/4 -1/4 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 2 1 -1 -1 -1 -1/4 -1/4 -1/2 -3/2 -3/2 176 .• Aplicăm criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul corespunzător celei mai mici valori negative din coloana X B .

f max = −2 3.4 [min] f = 3 x1 + x 2 + 2 x 3 + 5 x 4 R: X o = (0. 0. ⎧ x1 − 2 x2 − x3 ≤ −2 ⎪ ⎨− 2 x1 − x2 − 3 x3 ≥ −1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.4 t R: X o = 0.3 [max] f = − x1 − 2 x 2 − x 3 − 3 x 4 R: X o = (0.Deoarece toate elementele coloanei X B sunt pozitive. rezultă că t problema are soluţie optimă: X o = 0. 4 . i = 1. f max = 13 3 3 ( ) 177 . 1] . f min = 4 2. 7 .5 t R: X o = 0. 0. acolo unde este posibil. 0 )t . 11 − 11λ . 0. 2. 9 . ⎧2 x1 + x 2 − 2 x 3 − x 4 ≤ −2 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −3 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. iar valoarea 4 2 4 ( ) minimă a funcţiei obiectiv corespunzătoare acestei soluţii este: f min = 4 ⋅ 21 + 1 ⋅ 9 = 51 . 0. 5 − 11 λ . ⎧ x1 + 2 x 2 − 3x3 − x 4 ≤ −6 ⎪ ⎨2 x1 − x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −2 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. 1. 9 . 4 2 2 PROBLEME PROPUSE Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară folosind. 0 . algoritmul simplex dual: [min] f = 3 x1 + 4 x2 + 5 x3 1. 21 . i = 1. 0 )t . 11 λ . f min = 18 5 5 5 ( ) [max] f = x1 − 2 x 2 + 3 x 3 − 4 x 4 + 5 x 5 4. i = 1. λ ∈ [0. i = 1. ⎧2 x1 + x 2 + x 4 + x 5 = 5 ⎪ ⎨− x1 − x 2 + x 3 − 3 x 4 = −4 ⎪ ⎩ x i ≥ 0.

12 . 0 . 7 178 . 1 . 0. ⎪ ⎪ x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ −4 ⎨2 x − x − x ≤ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. pentru 7 7 ( ) care f max = − 15 . 14 . i = 1.3 t R: X o = 1 . f max = 27 . 0 )t . pentru care f min = 3 . 5 5 [max] f = 6 x1 + 3 x2 + 2 x3 ( ) 7. 6 .3 ⎩ i R: X o = (7.3 ⎩ i ⎧− x1 − x 2 − x 3 ≤ −5 t R: X o = 0. 3 . 7 . t folosind ASP . ⎧2 x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 − 3 x 3 + x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. f min = 44 . i = 1. f min = 55 [min] f = 4 x1 + 3 x 2 + 2 x 3 + x 4 6. 5. 2 2 2 ( ) [min] f = 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 3 8. i = 1. ⎧− x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 ⎪ ⎨2 x1 − 2 x 2 + 3 x3 + x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.[min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x 3 5. folosind algoritmul simplex primal ( ASP ).4 R: Nu se poate aplica algoritmul simplex dual ( ASD ).4 R: Nu se poate aplica ASD . 0. i = 1. t se obţine soluţia optimă X o = 0. 3 3 3 ( ) [max] f = −3 x1 − x 2 − 3 x3 − x 4 9. ⎧− x1 − x2 − 2 x3 ≥ −4 ⎪ ⎨3 x1 − x2 − x3 ≤ −2 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. se obţine soluţia optimă X o = 0. ⎪ ⎪− x1 − x 2 − x 3 ≤ −6 ⎧− 2 x1 + 2 x 2 − x 3 ≤ −4 ⎨− x − x + 2 x ≤ −12 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. 3 .

dacă problema t X o = 1 .2 11. 0. f max = 9 . 3 3 10. f min = −13 . i = 1. ⎧ x1 − x 2 ≤ −1 R: Problema nu are soluţie. ( ) este de minim. 0)t . [min] f = 8 x1 + 3 x 2 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. 0. i = 1. 0. ⎧− 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 = −4 R: Dacă problema este de maxim. 2.4 X o = (3. 179 . 10 .[opt ] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 − 4 x 4 ⎪ ⎨ x1 − x 2 − 3 x 3 − x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.

2.6) . i = 1.2 ⎩ i a ) Să se determine soluţia optimă a acestei probleme. b3 ) c c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (1. b1 ) c ~ = (5.3) t . REOPTIMIZĂRI PROBLEME REZOLVATE Se consideră problema de programare liniară: [max ] f = 7 x1 + 4 x 2 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 9 ⎪ x − x ≤3 1 2 ⎪ ⎨ x + x ≤9 1 2 ⎪ ⎪ x ≥ 0. b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ = (4.5 x5 = 9 180 .1) t .3.5.6. ~ c 2 ) b = (5. b2 ) c ~ = (1.3) . ⎩ i 3x 2 + 0 x3 = 9 x2 + x4 = 3 x2 + i = 1. Rezolvare: a) Forma standard de lucru a problemei este: [max ] f = 7 x1 + 4 x 2 + 0 x 3 + 0 x 4 + 0 x 5 ⎧− 2 x1 + ⎪ x − 1 ⎪ ⎨ x + 1 ⎪ ⎪ x ≥ 0.5) .

După ce calculăm ∆ j sunt posibile două situaţii: 1) toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale cu zero şi în acest caz se poate citi soluţia optimă a problemei modificate. 12. 3. soluţia optimă a problemei modificate coincide cu soluţia optimă 181 . a liniilor f j şi ∆ j . (unde vom trece tot coeficienţii funcţiei obiectiv daţi de c evident. daţi de c ~ ) şi. a coloanei C B noii coeficienţi ai funcţiei obiectiv. 0. b) Modificarea coeficienţilor funcţiei obiectiv Alcătuim un tabel simplex în care vom copia datele din ultima iteraţie a tabelului precedent. 0) t .Pentru rezolvarea problemei vom aplica algoritmul simplex primal. cu excepţia liniei C j (unde vom scrie ~ ). f max = 54 . Realizăm tabelul simplex: CB Baza a3 ← a4 XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 0 0 a5 fj 9 3 9 0 ∆j 0 7 0 a3 a1 ← a5 fj 15 3 6 21 ∆j 0 7 4 a3 a1 a2 fj 12 6 3 54 ∆j -2 ↓ 1 1 0 7 0 1 0 7 0 0 1 0 7 0 3 -1 1 0 4 1↓ -1 2 -7 11 0 0 1 4 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 2 1 -1 7 -7 5/2 1/2 -1/2 3/2 -3/2 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 -1/2 1/2 1/2 11/2 -11/2 Rezultă soluţia optimă: X o = (6.

~ = (5. 0. 12. 3. f max = 33 . Rezultă că soluţia optimă a problemei modificate coincide cu soluţia optimă a problemei iniţiale: ~ ~ X o = (6.5) obţinem următorul tabel simplex: b2 ) În cazul în care c CB Baza ← a3 XB 5 a1 5 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 5 5 a1 a2 fj 12 6 3 45 ∆j 0 5 5 a4 a1 a2 fj 24/5 18/5 27/5 45 ∆j 0 1 0 5 0 0 1 0 5 0 0 0 1 5 0 0 0 1 5 0 1 0 0 0 0 2/5 -1/5 1/5 0 0 5/2 ↓ 1/2 -1/2 0 0 1 0 0 0 0 -1/2 1/2 1/2 5 -5 -1/5 3/5 2/5 5 -5 182 . Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este dată de primul element al liniei f j . 2) pe linia ∆ j există cel puţin un element strict pozitiv şi în acest caz se aplică în continuare algoritmul simplex primal. 3) obţinem următorul tabel simplex: b1 ) În cazul în care c CB Baza a3 a1 a2 fj XB 4 a1 3 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 4 3 12 6 3 33 ∆j 0 1 0 4 0 0 0 1 3 0 1 0 0 0 0 5/2 1/2 -1/2 1/2 -1/2 -1/2 1/2 1/2 7/2 -7/2 Se observă că toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale cu zero.a problemei iniţiale. 0) t . pănă la obţinerea soluţiei optime a problemei modificate. ~ = (4.

f max = 36 . 183 . 27 / 5. prin urmare soluţia optimă a problemei iniţiale este soluţie optimă şi pentru problema modificată: ~ X 1 = (6. 0) t . prin urmare vom aplica în continuare algoritmul simplex 2 primal. obţinem o nouă ~ soluţie optimă: X 2 = (18 / 5. 0. 24 / 5.6) obţinem următorul tabel simplex: b3 ) În cazul în care c CB Baza ← a3 XB 1 a1 6 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 1 6 a1 a2 fj 12 6 3 24 ∆j 0 1 6 a4 a1 a2 fj 24/5 18/5 27/5 36 ∆j 0 1 0 1 0 0 1 0 5 0 0 0 1 6 0 0 0 1 5 0 1 0 0 0 0 2/5 -1/5 1/5 1 -1 5/2 ↓ 1/2 -1/2 -5/2 5/2* 1 0 0 0 0 -1/2 1/2 1/2 7/2 -7/2 -1/5 3/5 2/5 3 -3 Pe linia ∆ j din prima iteraţie există un element strict pozitiv ( ∆ 4 = 5 ). iar f max = 45 . ~ = (1. 0) t . rezultă că problema are optim multiplu. 0) t . 0. Deoarece pe linia ∆ j există ∆ 4 = 0 . 12.Observăm că toate elementele liniei ∆ j din prima iteraţie sunt negative sau egale cu zero. λ ∈ [0. dar vectorul a 4 nu se află în baza optimă. pănă la obţinerea soluţiei optime a problemei modificate: ~ ~ X o = (18 / 5. 0. 27 / 5. Soluţia optimă în formă generală a problemei este: ~ ~ X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 .1] . 3. Introducând în bază vectorul a 4 . 24 / 5.

care sunt egale cu zero. unde se scriu elementele date de X B . 3) t ~ ~ După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului ~ de restricţii cu termenii liberi daţi de b . x 2 = 2 . a 2 } . se alcătuieşte un tabel simplex.c) Modificarea termenilor liberi ai restricţiilor problemei Vom folosi formula prin care se determină o soluţie de bază X B a sistemului de restricţii corespunzătoare unei baze date B : X B = B −1 ⋅ b .0) . mai puţin ~ coloana X B . 2. corespunzătoare bazei 5 −1 ⎛9 ⎞ ⎛1 2 2 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎜2⎟ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ~B 1 1 ⋅ 2 =⎜5 ≥ 0 . în acest caz soluţia optimă a problemei modificate este formată din variabilele bazice. ~ 2) X B are cel puţin o componentă negativă. b este vectorul termenilor liberi. x 4 = x 5 = 0 . care se pot citi din vectorul ~ X B şi din variabilele secundare. Se aplică în continuare algoritmul simplex dual. sau ~ ~ t 5 1 9 1 X o = (5 2 . se calculează ~ ~ X B = B −1 ⋅ b . Sunt posibile două cazuri: ~ 1) X B ≥ 0 . este: X = ⎜ 0 2 2⎟ ⎜ ⎟ 2⎟ ⎜1⎟ ⎜ 1 1 ⎟ ⎜3 ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝0 − 2 ⎝2⎠ soluţia optimă a problemei modificate este dată de: 5 1 x3 = 9 2 . în această situaţie. 184 . ~ c1 ) b = (1. a1 . în dreptul vectorilor care au format baza iniţială. x1 = 2 . 2 .0. în care se copiază datele din ultima iteraţie a tabelului simplex al problemei iniţiale. unde B este matricea care are pe coloane vectorii bazei B şi B −1 se citeşte din ultima iteraţie a tabelului simplex. ~ Dacă vectorul termenilor liberi b devine b . 2 . f max = 7 ⋅ 2 + 4 ⋅ 2 = 39 2 . deci {a3 .

185 .0. prin urmare. care are şi o componentă ⎜ ⎜ −1 ⎟ 1 1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝0 − 2 negativă. vom aplica în continuare algoritmul simplex dual.0)t . este: 5 −1 ⎛1 ⎛ 12 ⎞ 2 2 ⎞ ⎛5⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ~B 1 1 X = ⎜0 2 2 ⎟ ⋅ ⎜ 3 ⎟ = ⎜ 2 ⎟ .1) t CB Baza a3 a1 ← a2 XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 7 4 fj 12 2 -1 10 ∆j 0 7 0 a3 a1 a4 fj 7 1 2 7 ∆j 0 1 0 7 0 0 1 0 7 0 0 0 1 4 0 5 1 -2 7 -3 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 5/2 ↓ 1/2 -1/2 3/2 -3/2 0 0 1 0 0 -1/2 1/2 1/2 11/2 -11/2 2 1 -1 7 -7 Obţinem că soluţia optimă a problemei modificate este: ~ ~ X o = (1.2. a 2 } .~ ~ După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului ~ de restricţii cu termenii liberi daţi de b . a1 . f max = 7 ⋅ 1 + 4 ⋅ 0 = 7 .3. ~ c 2 ) b = (5. corespunzătoare bazei {a3 .7.

f max = 54 . f max = 54 . R: a) X o = (0. 3. f max = 152 .2 ⎩ i a) Să se rezolve această problemă.x + x ≤8 2 ⎪ 1 ⎨ x + x ≤6 2 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. ~ c2 ) b = (5. 6)t . t ~ ~ c3 ) X o = 7 . 3)t . 0 )t .PROBLEME PROPUSE 1. 13 . 1)t .1) . ~ ~ c) c1 ) X o = (1. ~ c3 ) b = (1. b2 ) c c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (1. b1 ) c ~ = (1. (5 5 ) 5 186 . 2. 6)t . Se consideră problema de programare liniară: [max ] f = 5 x1 + 9 x 2 ⎧− 3 x1 + 2 x 2 ≤ 12 ⎪ . 2. ~ ~ b2 ) X o = (0. 1)t . 4 )t . ~ ~ b) b1 ) X o = (6. b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ = (2. 2)t . f max = 23 . f max = 30 . 6 ) . i = 1. ~ ~ c2 ) X o = (0. f max = 9 .

5) . 8) . 1 . 1)t . ~ ~ b) b1 ) X o = (4. f max = 29 . f max = 39 . i = 1. 3)t .1)t . 2. 0)t . 6)t . f max = 18 . 3.2 ⎩ i R: a ) X o = (4. 3)t . f max = 29 . ~ c1 ) b = (3. 7 )t . a) Să se rezolve această problemă. 4 )t . ( ) 187 . f max = 5 . ~ ~ b2 ) X o = (0. t ~ ~ c) c1 ) X o = 11 . Se consideră problema de programare liniară: [min ] f = 5 x1 + 3 x 2 ⎧− 4 x1 + 3 x 2 ≤ 24 ⎪ x − x ≤3 2 ⎪ 1 ⎨ x + x ≤9 1 2 ⎪ ⎪ x ≥ 0. ~ ~ c3 ) X o = (3. b1 ) c ~ = (3. b2 ) c c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (4. b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ = (6.2. f max = 56 . 5. 2 2 ~ ~o c2 ) X = (1. ~ c1 ) b = (5.

6.3 ⎩ i Rezolvare: Metoda I. REZOLVAREA UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ PRIN MAI MULTE METODE PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară prin toate metodele cunoscute: [min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3 ⎧ x1 + 3 x2 + x3 ≥ 6 ⎪ 2 x + x + 2 x ≥ 12 2 3 ⎪ 1 ⎨3 x + x + 2 x ≥ 24 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. i = 1.6. (folosind algoritmul simplex primal) Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3 + 0 x4 + 0 x5 + 0 x6 + My1 + My2 + My3 ⎧ x1 + 3 x2 + x3 − x4 + y1 = 6 ⎪ 2 x + x + 2 x − x + y = 12 3 5 2 ⎪ 1 2 ⎨3 x + x + 2 x − x + y = 24 3 6 3 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0.6 ⎩ i Realizăm tabelul simplex: 188 . i = 1.

0.4. f min = 40 .3 ⎩ i Forma standard de lucru a problemei duale este: 189 .CB Baza ← a7 XB 5 a1 4 a2 6 a3 0 a4 0 a5 0 a6 M a7 M a8 M a9 θ 6 6 8 M M M a8 a9 fj 6 12 24 42M ∆j 1↓ 2 2 1 3 1 6M 4M 1 -1 2 0 2 0 5M -M 0 -1 0 -M -M 0 0 -1 -M -M 1 0 0 M 0 0 1 0 M 0 0 0 1 M 0 6M-5 4M-4 5M-6 -M 5 M M a1 ← a8 a9 fj 6 0 6 6M+30 ∆j 1 0 0 2 1 -1 ↓ 0 -3 0 2 -1 -5 -1 3 0 -M-1 5M-5 -M 0 0 -1 -M -M 1 -2 -3 -5M+5 -6M+5 0 1 0 M 0 0 0 1 M 0 0 2 5 -8M+10 -M+5 5M-5 -M 0 -8M+6 5 0 M a1 a4 ← a9 6 0 6 6M+30 ∆j 1 1/2 ↓ 1 0 -3/2 0 0 -1/2 -1 0 -1/2 0 0 1 -1/2 0 -1 0 3/2 -1 0 3M/2-5/2 -M 0 -M 1/2 1/2 -3/2 -5M/2+5/2 0 0 1 0 6 18 - fj 5 -M/2+5/2 -M+5 0 -3M/2+5/2 M 0 -M/2-3/2 -M-1 0 3M/2-5/2 -M 5 0 0 fj a1 a4 a5 8 2 4 40 ∆j 1 1/3 2/3 0 0 -5/3 -1/3 1 0 -1/3 -2/3 0 5 0 5/3 -7/3 10/3 -8/3 0 0 0 -1/3 0 0 -1/3 -1 1 -2/3 0 0 0 -5/3 -5/3 0 -M 0 0 -1 0 1/3 1/3 2/3 5/3 -M 5/3 -M Rezultă soluţia optimă: X o = (8.2.(cu ajutorul problemei duale) Scriem şi rezolvăm problema duală: [max]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3 ⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 ≤ 5 ⎪2 y + y + y ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎨ y + 2y + 2 y ≤ 6 2 3 ⎪ 1 ⎪ y ≥ 0.0) t . i = 1. Metoda II.0.

în dreptul vectorilor care au format baza iniţială : X o = (8.0. Metoda III.6 ⎩ i Realizăm tabelul simplex pentru problema duală: CB Baza ← a4 YB 6 a1 12 a2 24 a3 0 a4 0 a5 0 a6 θ 5/3 4 3 0 0 0 a5 a6 fj 5 4 6 0 ∆j 24 0 0 a3 a5 a6 fj 5/3 7/3 8/3 40 ∆j 1 2 1 0 6 1/3 5/3 1/3 8 -2 2 1 2 0 12 2/3 1/3 2/3 16 -4 3↓ 1 2 0 24 1 0 0 24 0 1 0 0 0 0 1/3 -1/3 -2/3 8 -8 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 2 Soluţia optimă a problemei primale se citeşte de pe linia f j . ( cu ajutorul algoritmului simplex dual) Pentru a se putea aplica algoritmul simplex dual. astfel. este necesar să avem o soluţie dual realizabilă. în condiţiile în care s-a obţinut o soluţie dual realizabilă. va trebui să înmulţim cel puţin o restricţie cu -1. cu ajutorul variabilelor de compensare. f min = 40 . 190 . Observăm că cel mai convenabil este să înmulţim toate restricţiile cu -1. vom obţine matricea identică şi algoritmul simplex va fi mai uşor de aplicat. Pentru aceasta.0) t . i = 1.[max ]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3 + 0 y 4 + 0 y 5 + 0 y 6 ⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 + y 4 = 5 ⎪2 y + y + y + y = 4 2 3 5 ⎪ 1 ⎨ ⎪ y1 + 2y 2 + 2 y 3 + y 6 = 6 ⎪ y ≥ 0.

[min ] f

= 5 x1 + 4 x 2 + 6 x 3 ⎧− x1 − 3 x 2 − x 3 ≤ −6 ⎪ - 2 x − x − 2 x ≤ −12 1 2 3 ⎪ ⎨− 3 x − x − 2 x ≤ −24 1 2 3 ⎪ ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

[min ] f

Forma standard de lucru a problemei este:
= 5 x1 + 4 x 2 + 6 x3 + 0 x 4 + 0 x5 + 0 x 6 ⎧− x1 − 3 x 2 − x3 + x 4 = −6 ⎪ - 2 x − x − 2 x + x = −12 1 2 3 5 ⎪ ⎨ − − − + = −24 3 2 x x x x 1 2 3 6 ⎪ ⎪ x ≥ 0, i = 1,6 ⎩ i

Realizăm tabelul algoritmului simplex dual:
CB

Baza
a4 a5
← a6

XB

5
a1

4
a2

6
a3

0
a4

0
a5

0
a6

0 0 0

fj

-6 -12 -24 0
∆j

0 0 5

a4 a5
a1 fj

2 4 8 40
∆j

-1 -2 -3 0 -5 0 0 1 5 0

-2 -1 -1 0 -4 -5/3 -1/3 1/3 5/3 -7/3

-1 ↓ -2 -2 0 -6 -1/3 -2/3 2/3 10/3 -8/3

1 0 0 0 0 1 0 0 0 0

0 1 0 0 0 0 1 0 0 0

0 0 1 0 0 -1/3 -2/3 -1/3 -5/3 -5/3

Rezultă soluţia optimă: X o = (8,0,0,2,4,0) t , f min = 40 .

191

PROBLEME PROPUSE

Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară prin toate metodele cunoscute:
[max] f = 3 x1 + 5 x 2 x1 + 3 x 2 ≤ 11 1. ⎧ ⎪ ⎨2 x1 + x 2 ≤ 7 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (2, 3)t ; f max = 21 .

[min] f = 5 x1 − 9 x 2 2 x1 − x 2 ≥ 4 2. ⎧ ⎪ ⎨− x1 + 3 x 2 ≤ 3 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2 [max] f = 4 x1 + 3 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (3, 2)t ; f min = −3 .

3.

R: X o = (2, 1)t ; f max = 11 .

[min] f = 4 x1 + x 2 3 x1 − 2 x 2 ≥ 12 4. ⎧ ⎪ ⎨− x1 + x 2 ≥ 5 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (22, 27 )t ; f min = 61 .

[max] f = 3 x1 + 4 x 2 2 x1 + x 2 ≤ 12 5. ⎧ ⎪ ⎨− x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (4, 4)t ; f max = 28 .

192

[min] f = 3 x1 + 8 x 2 3 x1 − 2 x 2 ≥ 3 6. ⎧ ⎪ ⎨− x1 + x 2 ≥ 2 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (7, 9)t ; f min = −51 .

[max] f = 7 x1 − x 2 − 3 x1 + x 2 ≥ 6 7. ⎧ ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: Problema nu are soluţie.

[max] f = 3x1 + 5 x2 ⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8 ⎪ 8. ⎪2 x1 + 3 x2 ≥ 6 ⎨ ⎪3x1 + x2 ≤ 18 ⎪ x1,2 ≥ 0 ⎩
[min] f = 3x1 + 2 x 2 + x3 ⎧2 x1 + x 2 + 3x3 = 6 ⎨x + x + 2x ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i
⎧− x1 + x3 + 2 x 4 ≥ 2 ⎨x + x − x ≤ 1 3 4 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0, i = 1,4 ⎩ i

R: X o = (4, 6 )t ; f max = 42 .

9. ⎪ ⎪ x1 + x 2 + x3 ≥ 3

R: X o = (2, 2, 0 )t ; f max = 10 .

[min] f = 6 x1 − x 2 + 5 x3

10. ⎪ ⎪2 x1 − x 2 = 4

R: X o = (2, 0, 0, 2)t ; f min = 12 .

193

[min] f = 2 x1 − x 2 + 2 x3

11. ⎪ x − 2 x + x ≥ 3 2 3 ⎪ 1
⎨x + x − 2x ≥ 3 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 2

R: X o = (8, 5, 5)t ; f min = 21 .

[min] f = 4 x1 − 3 x 2 + x3

12. ⎪2 x − x + 3x = 4 2 3 ⎪ 1

⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 4

⎨ ⎪− x1 − x 2 + 2 x3 ≥ −1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i ⎧ x1 + 3 x 2 + 2 x3 = 30 ⎨ + ⎪ x1 x 2 + x3 ≥ 12 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

R: X o = (0, 11, 5)t ; f min = −28 .

[max] f = 2 x1 + 8 x 2 + 5 x3

13. ⎪ x + 2 x + x ≤ 22 2 3 ⎪ 1

R: X o = (3λ , 6 + 3λ , 6 − 6λ )t , λ ∈ [0,1] ; f max = 78 . [max] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3
⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 6 14. ⎪ ⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 6 ⎨x + 2x ≤ 5 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i
[min] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3
15. ⎪ x + 3 x − x ≥ 3 2 3 ⎪ 1

t R: X o = 0, 3, 5 ; f max = 16 . 2

(

)

⎧− 2 x1 + x3 ≥ −1 ⎨x + 2x ≥ 4 3 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

R: X o = (0, 4, 0)t ; f min = 8 .

194

6.7. PROBLEME DE TRANSPORT

PROBLEME REZOLVATE 1. Un produs trebuie transportat de la furnizorii F1 , F2 către beneficiarii B1 , B2 , B3 . Cantităţile de care dispun cei trei furnizori, necesarul fiecărui beneficiar şi costurile unitare de transport sunt date în tabelul următor:
F1 F2
Necesar

B1 3 4 40

B2 2 5 50

B3 2 6 40

Disponibil

60 70

a ) Să se scrie modelul matematic al problemei. b) Să se determine planul optim de transport astfel încât costul total de transport să fie minim, pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda colţului de nord-vest.
Rezolvare: Observaţie. Fiecărui furnizor Fi îi corespunde în coloana “disponibil” cantitatea de care dispune, fiecărui beneficiar B j îi

corespunde pe linia “necesar” cantitatea de care are nevoie, iar la intersecţia liniei furnizorului Fi cu coloana beneficiarului B j se poate citi elementul Cij = costul unitar de transport de la Fi către
B j . Notăm cu N suma cantităţilor de pe linia “necesar” şi cu D

suma cantităţilor din coloana “disponibil”. a) Notăm cu xij cantitatea ce trebuie transportată de la furnizorul " i" către beneficiarul " j " , unde i = 1,2 , j = 1,3 şi cu f costul total de transport. Observăm că N = D , deci problema

195

este echilibrată. Modelul matematic al problemei de transport este: [min ] f (x ) = 3x11 + 2 x12 + 2 x13 + 4 x21 + 5 x22 + 6 x23
⎧ x11 + x12 + x13 = 60 ⎪ ⎪ x 21 + x 22 + x23 = 70 ⎪ ⎪ x11 + x 21 = 40 ⎨ x + x = 50 22 ⎪ 12 ⎪ x13 + x23 = 40 ⎪ ⎪ ⎩ xij ≥ 0, i = 1,2, j = 1,3 b) Etapa I. Se verifică dacă problema este echilibrată ( N = D ); deoarece N = D = 130 , rezultă că această condiţie este îndeplinită. Etapa II. Se determină o soluţie de bază, notată X 0 . Vom folosi metoda colţului de nord-vest. 1) Fie NV căsuţa situată în colţul de nord-vest al tabelului X 0 . În NV se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (în NV se scrie valoarea min{40,60}=40). 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei NV . Dacă s-a epuizat necesarul, se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află NV , iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află NV . 3) Se reiau paşii 1) , 2) pentru matricea rămasă necompletată. Obţinem soluţia X 0 :
40 20 30 40

Etapa III. Se verifică dacă soluţia obţinută este: 1) nedegenerată (dacă are m + n − 1 componente nenule, unde m reprezintă numărul de furnizori, iar n reprezintă numărul de beneficiari);

196

2) optimă (dacă ∆ ij ≤ 0, (∀)i = 1, m, j = 1, n ). 1) Se observă că soluţia X 0 este nedegenerată. 2) Pentru testarea optimalităţii, introducem variabilele
u i , i = 1,2 şi v j , j = 1,3 , cu proprietatea că u i + v j = C ij , unde C ij

sunt costurile unitare de transport din căsuţele bazice (căsuţele corespunzătoare componentelor nenule ale soluţiei). 2.1) Pentru determinarea variabilelor u i şi v j vom folosi următorul tabel, în care am copiat costurile C ij din căsuţele nebazice şi am dat uneia dintre variabile valoarea zero ( u1 = 0 ):
v1 = u1 =0 u2 = v2 =

v3 =

3

2 5

6

Din condiţia u i + v j = C ij , i = 1,2 , j = 1,3 , obţinem:
u1 + v1 = 3⎫ ⎬ ⇒ v1 = 3 ; u1 = 0 ⎭ u 2 + v 2 = 5⎫ ⎬ ⇒ u2 = 3 . v2 = 2 ⎭
u1 + v 2 = 2⎫ ⎬ ⇒ v2 = 2 ; u1 = 0 ⎭ u2 + v3 = 6⎫ ⎬ ⇒ v3 = 3 . u2 = 3 ⎭

2.2) Pentru variabilele u i şi v j găsite calculăm
Cij = u i + v j , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi le scriem în următorul tabel:
v1 =3 v2 =2

v3 =3

u1 =0 u2 =3

3 6

2 5

3 6

2.3) Determinăm apoi ∆ ij = C ij − C ij , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi verificăm criteriul de optim.

197

40 20 30 40 u1 =0 u2 =3 1 4 2 5 2 5 -2 0 0 0 0 -1 198 . ”-“. 30} = 30 . ∀i = 1. Vor rezulta următoarele iteraţii: X1 v1 =3 + Θ 40 X2 v2 =2 v3 =5 ∆ ij = C ij − C ij 10 30 + 50 u1 =0 u2 =1 3 4 v1 =0 2 3 v2 =2 5 6 v3 =2 0 0 0 -2 3 0 ∆ ij = C ij − C ij 40 50 Θ + X3 + 10 30 - u1 =0 u2 =4 0 4 v1 =1 2 6 v2 =2 2 6 v3 =2 -3 0 0 1 0 0 ∆ ij = C ij − C ij Deoarece criteriul de optim se verifică (∆ ij ≤ 0. prin urmare soluţia nu este optimă.Toate calculele din etapa III . În colţurile circuitului se scriu alternativ semnele “+” . ∆ 21 ) şi în căsuţa corespunzătoare acesteia ( x21 ) se scrie θ . rezultă că soluţia găsită în ultima iteraţie este optimă. 3). care merge în unghi drept şi are colţurile nenule. Se alege θ = minimul căsuţelor marcate cu “-“: θ = min{40. adunând θ la căsuţele marcate cu “+” şi scăzând θ la cele marcate cu “-“.2) se pot sintetiza în următorul tabel: X0 v1 =3 u1 =0 v2 =2 v3 =3 ∆ ij = C ij − C ij 40 Θ + + 20 30 - 3 6 2 5 3 6 0 2 0 0 1 0 40 u2 =3 Etapa IV. începând cu “+” de la θ . Se observă că există valori ∆ij > 0 . Se formează un circuit ce pleacă din θ şi revine în θ . ∀j = 1. Cu θ = 30 se determină o nouă soluţie de bază X 1 . 2. Se alege cea mai mare dintre diferenţele ∆ij > 0 (în cazul acesta.

Am obţinut X O : 40 20 30 40 sau: x11 = 0. Costul total minim de transport este: f min = ∑∑ C ij x ij = 3 ⋅ 0 + 2 ⋅ 20 + 2 ⋅ 40 + 4 ⋅ 40 + 5 ⋅ 30 + 6 ⋅ 0 = 430 u. Se observă că problema este echilibrată. x12 = 20. x 21 = 40.m . deci soluţia optimă este unică. Determinăm o soluţie iniţială de bază. x 23 = 0. 199 . x 22 = 30. a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 60 10 30 50 50 0 : f 0 = 960 u . i =1 j =1 2 3 2. este mai bine să determinăm câte o soluţie prin mai multe metode şi să o alegem pe aceea care are costul total de transport minim. Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 4 2 1 70 1 5 7 80 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 100 50 Rezolvare: Etapa 1. Observaţie. Etapa II.Observăm că toate diferenţele ∆ ij = 0 corespund unor variabile bazice.m. x13 = 40. În cazul în care nu se specifică folosirea unei anumite metode pentru aflarea unei soluţii iniţiale de bază.

Dacă s-a epuizat necesarul. se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află ML . Rezultă soluţia X2 : 70 60 20 20 30 f 2 = 470 u . 60 20 50 c) Metoda costului minim pe coloană obţinem: 1) Fie MC căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. 200 . 2) pentru matricea rămasă necompletată. se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MC .b) Metoda costului minim pe linie 1) Fie ML căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află MC . 2) pentru matricea rămasă necompletată.m . Rezultă soluţia X 1 : 40 30 f 1 = 510 u . În MC se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x31 = 70 ). 3) Se reiau paşii 1) . Dacă s-a epuizat necesarul. 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei ML . m . iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află ML . 3) Se reiau paşii 1) . 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei MC . În ML se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x11 = 60 ).

Soluţia aleasă este nedegenerată. 60 20 20 30 f 3 = 470 Alegem drept soluţie iniţială de bază pe aceea care are costul de transport minim. iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află MT . rămâne să verificăm optimalitatea. 2) pentru matricea rămasă necompletată. adică pe X2 (care coincide cu X3 ). 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei MT . X0 v1 =-1 60 v2 =1 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij u1 =0 20 30 + -1 3 1 1 5 3 2 6 4 -5 1 0 0 0 -4 -1 0 0 + Θ 70 - 20 u2 =4 u3 =2 Etapa IV. 3) Se reiau paşii 1) . Rezultă soluţia X3 : 70 u .d ) Metoda costului minim în tabel: 1) Fie MT căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. În MT se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x12 = 60 ). Etapa III. se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MT .m . Dacă s-a epuizat necesarul. X1 v1 =-2 u1 =0 u2 =4 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij 20 50 60 20 50 u3 =3 -2 2 1 1 5 4 1 5 4 -6 0 0 0 0 -3 -2 -1 0 201 .

Vom alege X1 drept soluţie iniţială de bază.m .m. f 1 = 126 Soluţiile obţinute prin metoda costului minim pe coloană şi în tabel coincid cu X 1 . Etapa II. 3. Determinăm o soluţie iniţială de bază. verificăm optimalitatea.m . Această soluţie este nedegenerată. Etapa III. a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 : 24 12 6 30 f 0 = 162 u . Soluţia optimă este 20 50 60 20 50 X O: Costul minim de transport este: fmin = 450 u. Se observă că problema este echilibrată. 24 12 18 18 b) Prin metoda costului minim pe linie obţinem soluţia X 1 : u .Problema are soluţie unică. X1 v1 =1 + 18 18 - v2 =0 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij 24 Θ + u1 =0 1 2 0 1 2 3 0 0 -3 0 0 0 12 u2 =1 202 . Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 Necesar B 2 1 2 24 3 1 12 B3 2 3 36 Disponibil 42 30 Rezolvare: Etapa 1.

Pentru echilibrare se introduce un furnizor fictiv. 203 . Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 Necesar B 2 5 2 40 1 6 50 B3 3 4 60 Disponibil 30 80 Rezolvare: Etapa I. Determinăm câte o soluţie iniţială de bază prin cele patru metode. a ) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 : 30 10 50 20 60 f 0 = 550 u . 4. Rezultă θ = 18 şi o nouă soluţie X 2 : 6 18 36 12 Soluţia optimă sub formă generală este: X O = λX 1 + (1 − λ ) X 2 . Vom determina o nouă soluţie.Observăm că ∆ 21 = 0 . λ ∈ [0. deci problema are optim multiplu. Obţinem problema: B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 5 2 0 40 1 6 0 50 B3 3 4 0 Disponibil 30 80 40 60 Etapa II.m .1]. Problema este neechilibrată (D < N ) . scriind θ în căsuţa x21. dar x21 nu este variabilă bazică. având disponibilul egal cu N − D = 40 şi costurile unitare de transport nule.

40 30 20 40 20 f 1 = 270 c) Prin metoda costului minim pe coloană găsim soluţia X2 : 30 20 20 40 f 2 = 310 u . Această soluţie este nedegenerată.m. rămâne să verificăm optimalitatea. Soluţia optimă este X O : 40 30 20 40 20 Costul total minim de transport este f min = 270 u.b) Prin metoda costului minim pe linie rezultă soluţia X 1 : 40 u . v1 =-1 X1 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij 40 - 30 20 40 20 u1 =0 u2 =3 u3 =-1 -1 2 -2 1 4 0 1 4 0 -6 0 -2 0 -2 0 -2 0 0 Problema are soluţie unică.m . 204 . d ) Prin metoda costului minim în tabel obţinem soluţia X3 : 70 60 20 20 30 f 3 = 470 u . m . m . Alegem X1 drept soluţie iniţială de bază. Etapa III.

vom modifica problema astfel: adăugăm la fiecare cantitate din coloana “disponibil” o valoare ε . iar la ultima cantitate de pe linia “necesar” valoarea m ⋅ ε . în loc de 4). înlocuim ε cu zero şi apoi citim soluţia optimă a problemei.5. ε → 0 . pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe linie: B1 B 2 F1 F2 Necesar 7 5 12 3 6 24 B3 6 4 18 Disponibil 24 30 Rezolvare: Etapa 1. Astfel obţinem problema modificată: F1 F2 Necesar B1 7 5 12 B2 3 4 24 B3 6 6 18+2 ε Disponibil 24+ ε 30+ ε Soluţia obţinută prin metoda costului minim pe linie este X 0 : 12 24 18+ ε ε 205 . Să se rezolve următoarea problemă de transport. Observăm că soluţia obţinută este degenerată (are numai 3 componente nenule. Etapa II. Se observă că problema este echilibrată. Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs în faza iniţială. iar ε este un număr pozitiv foarte mic. Determinăm o soluţie iniţială de bază prin metoda costului minim pe linie şi obţinem soluţia X 0 : 12 24 18 Etapa III. După ce algoritmul a luat sfârşit. unde m reprezintă numărul de furnizori.

pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe coloană: F1 F2 F3 F4 Necesar B1 3 4 2 B2 5 4 6 B3 5 7 7 B 4 Disponibil 30 60 9 7 5 8 70 50 90 5 20 6 70 6 70 Rezolvare: Etapa I.m.Aceasta este nedegenerată. b) Testăm optimalitatea soluţiei: 206 . deci este nedegenerată. a) X 0 are 4 + 4 − 1 componente nenule. Să se rezolve următoarea problemă de transport. X O : 24 12 18 Costul total minim de transport este: f min = 3 ⋅ 24 + 5 ⋅ 12 + 6 ⋅ 18 = 240 u. Avem D = N = 230 u. deci problema este echilibrată. Etapa II. Determinăm o soluţie de bază prin metoda costului minim pe coloană şi obţinem X 0 : 20 10 60 20 50 30 40 Etapa III. 6. . degenerată. X1 12 24 - ε 18+ ε v1 =5 v2 =3 v3 =6 ∆ ij = C ij − C ij u1 =0 u2 =0 5 5 3 3 6 6 -2 0 0 -1 0 0 Rezultă că problema are soluţie optimă unică. verificăm optimalitatea.m.

X0 + Θ 10 60 20 50 + + 30 40 20 u1 = 0 u 2 = −1 u 3 = −2 v1 = 4 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7 ∆ ij = C ij − C ij 4 3 2 5 5 4 3 6 5 4 3 6 7 6 5 8 1 -1 0 0 0 0 -3 0 0 -3 -4 0 -2 -1 0 0 u4 = 1 Se observă că ∆ 11 > 0 . Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs pe parcurs . prin urmare soluţia nu este optimă. 20} = 20 . Cu θ = 20 găsim o nouă soluţie de bază X1 : 20 10 60 70 50 20 a ) Observăm că această soluţie este degenerată. Vom obţine o soluţie nedegenerată X 2 : 20 10 60 ε 70 50 20 b) Verificăm optimalitatea acestei soluţii: X2 20 10 60 v1 = 3 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7 ∆ ij = C ij − C ij ε 50 70 20 u1 = 0 u 2 = −1 u3 = −2 u4 = 1 3 2 1 4 5 4 3 6 5 4 3 6 7 6 5 8 0 -2 -1 -1 0 0 -3 0 0 -3 -4 0 -2 -1 0 0 207 . 40. Alegem θ = min{20. vom scrie ε într-una din căsuţele eliberate în etapa precedentă ( x13 sau x31 ). În căsuţa x11 adăugăm θ . Etapa IV.

B1 B 2 F1 F2 Necesar 4 5 50 50 3 6 60 B3 3 7 50 Disponibil 80 80 R: X o : 50 30 30 f min = 670 u. B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 4 7 1 100 6 5 2 40 B3 3 1 4 Disponibil 50 80 70 60 208 . Luăm ε = 0 şi rezultă soluţia optimă X O : 20 10 60 70 50 20 Costul total minim de transport este: f min = 20 ⋅ 3 + 10 ⋅ 5 + 60 ⋅ 4 + 50 ⋅ 5 + 70 ⋅ 6 + 20 ⋅ 8 = 1480 u. astfel încât costul total de transport sa fie minim: 1. PROBLEME PROPUSE Să se scrie modelul matematic şi să se determine planul optim de transport pentru următoarele probleme. 2.m.m.Criteriul de optim este îndeplinit.

m.m.R: X o : 50 50 20 20 60 f min = 450 u. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 6 4 2 70 10 40 30 50 8 5 7 80 B3 3 1 9 Disponibil 60 40 100 50 R: X : 70 o f min = 780 u. 209 . 4. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 4 2 1 70 40 10 40 20 1 5 7 20 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 100 50 R: X : 20 70 o f min = 250 u.m. 3.

B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 5 1 7 80 2 4 1 70 B3 6 3 4 Disponibil 40 60 100 50 210 . B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 5 3 2 9 8 2 2 6 8 10 B3 4 7 5 Disponibil 8 6 12 7 R: X : 9 4 3 o f min = 89 u. 6.5.m.m. 7. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 3 4 9 60 8 5 7 80 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 60 50 X : 60 40 10 30 50 o f min = 650 u.

m. 9. f min = 645 u. 8.m.m. 1] . B1 10 − 10λ 50 + 10λ B 2 F1 F2 F3 7 1 2 5 30 25 + 5λ 3 4 6 9 55 5 − 5λ 5λ B3 5 6 1 B 4 Disponibil 30 60 8 7 5 4 60 50 80 F4 Necesar 7 70 R: X o : 30 30 − 5λ λ ∈ [0. 1] .R: X o : 20 60 20 50 50 f min = 450 u. 50 15 60 5 211 . f min = 810 u. B1 F1 F2 F3 F4 Necesar B 2 2 3 1 4 10 10λ 4 3 5 5 60 10 − 10λ B3 4 6 6 B 4 Disponibil 20 50 7 6 4 7 60 40 80 5 60 R: X o : 10 50 40 20 λ ∈ [0.

m. B1 B 2 F1 F2 F3 F4 Necesar 1 4 2 4 90 4 2 5 6 70 B3 5 7 3 B 4 Disponibil 20 55 9 7 5 8 70 40 90 6 65 R: X o : 20 55 40 70 15λ 20 − 15λ λ ∈ [0.10. f min = 650 u.m. 1] . F1 F2 F3 F4 Necesar 15 − 15λ 5 + 15λ 70 B1 6 4 2 B2 5 3 6 B3 4 7 7 B 4 Disponibil 35 50 9 5 5 8 85 55 70 4 25 15 50 6 70 20 3 90 R: X o : 25 70 5 55 30 f min = 715 u. 11. 212 .

B1 2 4 2 B2 6 4 6 F1 F2 F3 B3 5 7 1 B 4 Disponibil 30 55 9 4 5 8 80 70 90 F4 Necesar 3 35 2 65 6 70 213 . B1 B 2 F1 F2 F3 F4 Necesar 3 8 5 1 20 2 4 6 6 40 B3 6 2 7 B 4 Disponibil 80 35 5 7 6 3 60 50 20 4 95 13.12.

Seria ∑ an este convergentă dacă şirul ( S n ) n≥1 n =1 ∞ este convergent. n →∞ Dacă lim S n = ±∞ sau şirul ( S n ) n ≥1 nu are limită.CAPITOLUL7 SERII 7. spunem că n→∞ seria ∑ an este divergentă. n =1 ∞ 214 . Dacă lim an ≠ 0 . atunci n →∞ seria ∑ an este divergentă. numărul S = lim S n se numeşte suma seriei. SERII DE NUMERE REALE BREVIAR TEORETIC Fie ∑ an o serie numerică de termen general an .1. Definim şirul n =1 ∞ sumelor parţiale ( S n ) n≥1 . În acest caz. n =1 ∞ Criteriul suficient de divergenţă. S n = ∑ ak . Pentru a stabili natura seriei ∑ an se pot folosi: n =1 ∞ k =1 n Definiţia 1.

n =1 b2 ) ∑ an este divergentă. atunci ∑ bn este divergentă. (∀)n ≥ n 0 . Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni n =1 n =1 ∞ n =1 ∞ pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n+1 ≤ bn+1 . a) Dacă ∑ bn este convergentă. atunci seriile au aceeaşi natură. atunci ∑ an este convergentă. atunci ∑ an este convergentă. n =1 ∞ ∞ ∞ a) Dacă ∑ bn este convergentă. Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni n =1 n =1 pozitivi. ∞) . atunci ∑ an este convergentă. b) Dacă ∑ an este divergentă. atunci ∑ bn este divergentă. n =1 ∞ n =1 b) Dacă ∑ an este divergentă. Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n ≤ bn . (∀)n ≥ n0 . n =1 ∞ Criteriul 2 de comparaţie.Criterii pentru serii cu termeni pozitivi ∞ n =1 Criteriul 1 de comparaţie. n →∞ bn b) Dacă lim ∞ an = 0 şi: n → ∞ bn ∞ b1 ) ∑ bn este convergentă. a a) Dacă lim n ∈ (0. atunci n =1 ∞ ∞ ∞ an bn n =1 ∞ n =1 ∞ ∑ bn n =1 ∞ este divergentă. n =1 n =1 ∞ n =1 ∞ 215 . Criteriul 3 de comparaţie.

atunci ∑ an este convergentă. b) Dacă l > 1 . atunci ∑ an este convergentă. atunci ∑ an este divergentă. n =1 ∞ 216 .c) Dacă lim ∞ an = ∞ şi: n → ∞ bn ∞ n =1 ∞ n =1 ∞ c1 ) ∑ an este convergentă. Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n an . n =1 n =1 ∞ ∞ Corolarul criteriului Raabe-Duhamel. atunci ∑ bn este convergentă. n =1 n =1 ∞ ∞ Corolarul criteriului rădăcinii (Cauchy). atunci ∑ an este divergentă. a) Dacă l < 1 . atunci ∑ an este divergentă. ∞ ⎛ an ⎞ ⎟ − 1 Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n⎜ ⎟. atunci ∑ an este divergentă. n =1 n →∞ ∞ a ) Dacă l < 1 . c 2 ) ∑ bn este divergentă. b) Dacă l > 1 . n =1 n =1 ∞ a Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n +1 . n →∞ an n =1 Corolarul criteriului raportului (d'Alembert). n →∞ ⎜ ⎝ an +1 ⎠ n =1 a ) Dacă l < 1 .

b) Dacă l > 1 . ∞ atunci seria ∑ α ⋅ a n este convergentă şi are suma α ⋅ S . ∞ n =1 Propoziţia 2. atunci seria ∑ (−1) n an este n →∞ n =1 ∞ convergentă. n =1 ∞ n =1 b) Dacă seriile ∑ an şi ∑ bn sunt convergente şi au sumele S1 şi n =1 ∞ ∞ ∞ n =1 S 2 . n =1 Definiţia 2. Dacă : a) şirul (an ) n≥1 n =1 ∞ este descrescător şi b) lim an = 0 . Dacă o serie este absolut convergentă. Propoziţia 1. a n > 0. 217 . atunci este şi convergentă. Seria ∑ an este absolut convergentă dacă seria ∞ n =1 ∑ a n este convergentă. atunci ∑ an este convergentă. n =1 ∞ Criteriu pentru serii alternate Criteriul lui Leibniz. Fie seria alternată ∑ (−1) n an . a) Dacă seria ∑ an este convergentă şi are suma S . atunci seria ∑ (a n + bn ) este convergentă şi are suma S1 + S 2 .

deci şirul ( S n ) n ≥1 este n→∞ divergent. − n + α + n + α + 1 ⇒ ⇒ S n = n = α + 1 − 1 + α ⇒ lim S n = ∞ . conform definiţiei. n =1 4n − 1 ∑ ∞ 1 2 Rezolvare: Sn = ∑ n 1 2 k =1 4k −1 = ∑ 1 1 n 1 1 = ∑( − )= k =1 ( 2k − 1)(2k + 1) 2 k =1 2k − 1 2k + 1 n 1 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 1 ⎛1 1 ⎞ = ⎜ − + − + . dacă este posibil. n =1 n + α ∑ ∞ 1 + n +α +1 . prin urmare. 2 218 ... să se determine suma acestora. 1. Rezolvare: Considerăm şirul sumelor parţiale: n n 1 k +α − k +α +1 = ∑ = Sn = ∑ −1 k =1 k + α + k + α + 1 k =1 = − 1 + α + 2 + α − 2 + α + 3 + α − ... seria este divergentă.PROBLEME REZOLVATE Să se stabilească natura următoarelor serii de numere reale şi.. deci seria este convergentă şi are suma 2 S= 1 . 2.α > 0.. + − ⎟ ⇒ Sn = ⎜ − ⎟⇒ 2 ⎝1 3 3 5 2n − 1 2 n + 1 ⎠ 2 ⎝ 1 2n + 1 ⎠ ⇒ lim S n = n→∞ 1 .

1) rezultă că lim S n = 1 . seria geometrică este convergentă dacă şi numai dacă 1 q ∈ (− 1.−1] . q ≠1 Avem S n = ∑ q = ⎪ ⎨ 1− q k =0 ⎪ ⎩ n +1 .. În concluzie. nu există lim S n (în acest caz. (seria geometrică). 1− q n→∞ Pentru q ∈ [1. se spune că n→∞ seria este oscilantă).3. deci seria este divergentă.1) şi are suma S = . n=0 ∑ qn . + ln(3n − 1) − ln(3n + 2) = = ln 2 − ln(3n + 2) ⇒ lim S n = −∞ . Pentru q ∈ (−∞. deci seria este 1− q n→∞ convergentă şi are suma 1 . deci seria este divergentă. Rezolvare: ⎧1 − q n+1 . 1− q 219 .. n =1 ∑ ln ∞ 3n − 1 . 3n + 2 Rezolvare: n 3k − 1 = ∑ [ln(3k − 1) − ln(3k + 2)] = k =1 3k + 2 k =1 = ln 2 − ln 5 + ln 5 − ln 8 + . prin urmare seria este S n = ∑ ln n n→∞ divergentă. ∞) rezultă că lim S n = ∞ . q =1 n k Pentru q ∈ (−1. 4. ∞ q ∈ R.

5.. + ⎟+ ⎜ α + α⎟ ⎟ ≤1+ ⎜ α α α ⎜ 2 n −1 2 ⎠ ⎝2 2 n−1 + 1 2n − 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎛ ⎞ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ 1 1 1 ⎟ ⎜ + + .. + ⇒ S 2 n > 1 + ⇒ lim S 2n = ∞ . 220 .... prin urmare şirul ( S n ) n ≥1 este mărginit.. + +⎜ ⎟ + ...... fiind şi crescător. prin urmare seria 2 2 2 2 n →∞ >1+ este divergentă.. + ⎜ + . + + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + .. ∀n ≥ 1 .. + ⎜ n−1 + n−1 ⎟> 2 ⎝ 3 4⎠ ⎝ 5 6 7 8⎠ ⎝2 +1 2 +2 2n ⎠ ⎛ 1 1 ⎛ 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 1⎞ 1 1 ⎞ ⎟ + + . + 3 ⎠ ⎝4 5 6 7 ⎠ ⎝2 ⎞ ⎛ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ ⎟ ⎜ 1 +⎜ + + ..α ∈ R (seria armonică generalizată sau seria Riemann) Rezolvare: • ∞ Pentru α = 1 obţinem seria armonică.. avem că ⎛ 1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ S 2n −1 = 1 + ⎜ ⎜ α + α⎟ ⎟+⎜ ⎜ α + α + α + α⎟ ⎟ + . α n =1 n ∑ ∞ 1 . + ⎜ ⎟= ⎜ 2 ⎝ 4 4⎠ ⎝8 8 8 8⎠ 2 n−1 ⎠ ⎝ 2 n−1 2 n−1 1 1 1 n = 1 + + + . în α n n ∞ baza criteriului 1 de comparaţie..... + = α −1 α −1 2 α −1 n −1 1 2 2 2 1− 2α −1 1 ( ) 1 ( ) 1 ≤ 1− 1 1 2α −1 . seria ∑ 1 este divergentă... rezultă că ∑ 1 este divergentă.. rezultă că este convergent şi deci seria este convergentă. ∑ 1 . α n =1 n n =1 n • Pentru α > 1 .. + ⎜ ⎜ α + α + α + α⎟ ⎟= n −1 α n −1 α ⎟ ⎜ 2 n−1 α ⎝4 4 4 4 ⎠ 2 2 ⎝ ⎠ ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) n −1 ( ) ⎛ 1 ⎞ 1− ⎜ ⎜ α −1 ⎟ ⎟ ⎝2 ⎠ = 1+ + + . deci... • ∞ Pentru α < 1 ⇒ 1 ≥ 1 .. Avem că: n =1 n ⎛ 1 1 ⎛1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ 1 1 ⎞ ⎟ S 2n = 1 + + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + .

rezultă. în baza ln n n n =1 n criteriului 1 de comparaţie. deci. 221 . folosind criteriul 2 de n =1 n n ∞ n n n n =1 n!e n este divergentă. ∞ 1 este divergentă. 7. Rezolvare: Avem că cum seria comparaţie. rezultă că seria este divergentă. rezultă că seria ∑ 8. ∀n ≥ 2. n = 2 ln n ∞ n =1 n ! ∑ nn e n . 1 .6. că seria ∑ ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ 1 ⎜1 + ⎟ ⎜1 + ⎟ a n +1 ⎝ n ⎠ b 1 n⎠ . n =1 ∑ ∞ 3n + 8n 3n +1 + 8n +1 . ⎝ n = > = = + 1 = n +1 + 1 n 1 1 an e b n ⎛ 1⎞ 1+ ⎜1 + ⎟ n n ⎝ n⎠ ∞ 1 ∑ este divergentă . seria ∑ este divergentă. ln n n=2 ∑ ∞ Rezolvare: ∞ 1 Avem că 1 ≥ 1 . conform criteriului suficient lim a n = lim n + 1 n →∞ n →∞ ⎛⎛ 3 ⎞ ⎞ 8 8 n+1 ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟ ⎜⎝ 8 ⎠ ⎟ ⎝ ⎠ de divergenţă. Rezolvare: ⎛⎛ 3 ⎞n ⎞ 8 n ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟ ⎟ ⎜⎝ 8 ⎠ ⎝ ⎠ = 1 ≠ 0 .

rezultă că şi seria ∑ 3n2+ 5 este divergentă. cum seria ∞ 1 ∞ ∑ este divergentă. ∞) . că seriile au aceeaşi natură. de aici rezultă. de 4 n an = 7 n 3 n → ∞ bn 7 n3 − 2 n 2 + 1 5 aici rezultă. rezultă că şi seria 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2 este convergentă. 3 2 7 n − 2 n + 1 n =1 Rezolvare: ∞ n3 ∞ ∞ 1 1 = ∑ = . ∞) .9. 2 n =1 4n − 1 ∑ Rezolvare: Se compară cu seria ∑ lim 1 1 3n + 5 . 2 n 4n − 1 n =1 n ∞ an 3n 2 + 5 3 = lim = ∈ (0. că seriile au ∞ 1 aceeaşi natură. conform criteriului 3 de comparaţie. ∑ ∞ 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2 . n =1 n n =1 4n − 1 10. 7 n 3 − 2n 2 + 1 n =1 ∑ ∞ 3 222 . lim n = 2 ∈ (0. cum seria ∑ 4 este convergentă (este seria n =1 n 3 armonică generalizată cu α = 4 > 1 ). fie a n = şi bn = . conform n → ∞ bn n → ∞ 4n 2 − 1 4 criteriului 3 de comparaţie. fie Se compară cu seria ∑ ∑ 4 3 3− 5 n=1 n n=1 n 3 n=1 n 3 3 a 3 2n5 − 3n 2 + 1 + n + 2 şi b = 1 . ∞ 3n + 5 .

( 4n − 1) prin urmare seria este convergentă..(3n − 2) n → ∞ an n→∞ n → ∞ ( 4n + 3) 4 3... n ⎠ n =1 ⎝ Rezolvare: Se compară cu seria ∑ ∞ 1 3 n =1 n ⎛ 1 ⎞ 1 ...10.(3n − 2) .7. n ⎝ ⎠ n =1 12.(3n + 1) a (3n + 1) 3 3...7..7... n =1 3.∞ ⎛ 1 ⎞ 11..4. lim n +1 = lim 1.( 4n − 1) ∞ Rezolvare: Vom folosi corolarul criteriului raportului. 223 n .. că seriile au aceeaşi natură. ∑ ∞ n =1 ( n(n a − 1) ) .. ∑ 1... Avem că: 1. ∑ ln⎜ ⎜1 + 3 ⎟ ⎟.7.7.10.(4n + 3) = lim = < 1.. fie a n = ln⎜ ⎟ şi bn = 3 ..10.4. a > 1. cum seria ∑ 1 3 n =1 n este ∞ ⎛ 1 ⎞ convergentă.7.(3n − 2). 13.( 4n − 1). ⎜1 + 3 ⎟ n ⎝ n ⎠ an n → ∞ bn lim ⎛ 1 ⎞ ln⎜ ⎜1 + 3 ⎟ ⎟ n ⎠ = lim ⎝ = 1 ∈ (0.. rezultă că şi seria ∑ ln⎜ ⎜1 + 3 ⎟ ⎟ este convergentă.4.. ∞) ⇒ conform criteriului 3 de 1 n→∞ n3 ∞ comparaţie...

n→∞ n→∞ n →∞ 1 n • • • Dacă ln a < 1 ⇔ a < e .Rezolvare: Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii: a n −1 lim n a n = lim n(n a − 1) = lim = ln a . 1 n 2 n→∞ 2 n deci lim a n = e = e ≠ 0 . x n → 0 . Vom calcula n→∞ lim a n = lim n(n e − 1) lim n n ( n e −1) −1 n→∞ =e ( ( n→∞ ( ) = eL . atunci seria este convergentă. Dacă ln a > 1 ⇔ a > e . rezultă că lim xn →0 = 1 . prin urmare. n Încercăm să aplicăm criteriul suficient de divergenţă. pentru x n = obţinem că L = lim = . Avem că lim ex −1− x x2 x →0 = lim ex −1 1 = . seria devine: ∑ ∞ n =1 1 ( n(n e − 1) ). n )n = nlim ( 1 + n(n e − 1) − 1) = →∞ L = lim n n(n e − 1) − 1 = lim n→∞ ) e n −1− 1 1 n n→∞ 1 n2 . 224 . aşadar 2 x →0 2x e x n − 1 − xn 2 xn 1 ∀ ( xn }n ≥1 . seria ∑ n(n e − 1) n =1 ∞ ( ) n este divergentă. atunci seria este divergentă. conform criteriului n→∞ L 1 2 suficient de divergenţă. în 2 e n −1− 1 1 1 n particular. Pentru a = e .

....9...5..8... ⎢ ⎜ ⎟ 2 3 n→∞ ⎝ a n+1 ⎢ (3n + 2) 2 ⎥ ⎠ n →∞ ⎣ ⎦ n→∞ (3n + 2) deci seria este divergentă..9.(3n)(3n + 3) ⎥ ⎣ ⎦ ⎡ 2.9. deci = lim ⎢ ⎥ =1 n→∞ ⎣ (3n + 3) ⎦ 2 criteriul raportului este neconcludent... 15.(3n) ⎥ ⎣ ⎦ 2 2 ⎡ (3n + 2) ⎤ ...5.6.6...(3n − 1) ⎤ 2 ⎡ 2.. Folosind corolarul criteriului Raabe-Duhamel obţinem: ⎡ (3n + 3) 2 ⎤ ⎛ an ⎞ 6n + 5 2 ⎟ − = − 1⎥ = lim n ⋅ lim n⎜ 1 lim n = < 1.(3n − 1)(3n + 2) ⎤ ⎢ 3.8. ∑ ⎢ ⎥ n =1 ⎣ 3. Rezolvare: Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii: ⎛ lim n a n = lim ⎜ ⎟ n→∞ n → ∞⎝ 3n + 2 ⎠ =e lim − n →∞ n 2 +1 3n − 1 ⎞ n 3 ⎛ = lim ⎜1 − ⎟ 3n + 2 ⎠ n → ∞⎝ n 2 +1 ⎞ n = 3 n 2 +1 ⋅ 3n+ 2 n = 1 < 1 .(3n − 1) ⎤ ⎢ 3.. 225 .⎛ 3n − 1 ⎞ 14. ∑ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 3n + 2 ⎠ ∞ n 2 +1 ... ∑ (−1) n n =1 ∞ 3n − 1 2n 2 .5.6.. e prin urmare seria este convergentă.8.. Să se studieze convergenţa şi absolut convergenţa seriilor: 16.(3n) ⎦ Rezolvare: a n +1 = lim n →∞ a n n →∞ lim ∞ ⎡ 2..

] < 0 . cum lim a n = 0 rezultă. • Studiem absolut convergenţa.Rezolvare: • Studiem convergenţa. ∞) şi ∑ 2 2 n =1 2n n =1 n n → ∞ bn rezultă că seriile au aceeaşi natură (criteriul 3 de comparaţie). deci seria alternată ⎛ ∞ 3n − 1 ⎞ ⎜ ∑ (−1) n ⎟ nu este absolut convergentă. ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n ⋅ 2n . că seria este convergentă. prin urmare seria modulelor este divergentă. vom considera seria modulelor: ∞ 3n − 1 ∞ 1 a 3 . deci seria alternată ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n ⋅ 2n 226 . comparăm cu seria ∑ : lim n = ∈ (0. pentru aceasta. vom considera seria modulelor: ∞ 1 . ⎜ ⎟ 2n 2 ⎠ ⎝ n =1 17. aplicând corolarul criteriului raportului. în baza n→∞ a n +1 − a n = − 5n 2 − 5n − 1 criteriului lui Leibniz. Notăm a n = 3n + 2 − 3n − 1 = 3n − 1 2n 2 . pentru aceasta. prin urmare seria 2 n → ∞ an n → ∞ ( n + 1) ⋅ 2 n +1 modulelor este convergentă. deci şirul 2(n + 1) 2 2n 2 n(n + 1) ⋅ 2 n +1 (a n ) n ≥1 este descrescător. obţinem: ∑ n n=1n ⋅ 2 a 1 n ⋅ 2n lim n +1 = lim = < 1 . Rezolvare: Studiem absolut convergenţa.

.(k + p) ⎥ = ⎣ ⎦ ⎤ 1⎡ 1 1 1 − ⇒ lim S n = . prin ⎢ ⎥ p ⎣1 ⋅ 2 ⋅ . n =1 n( n + 1)(n + 2) ∞ 1 generalizare: ∑ . rezultă că seria este şi convergentă. prin urmare seria este 2 ⎣1 ⋅ 2 (n + 1)(n + 2) ⎦ n→∞ 1 convergentă şi are suma S = .este absolut convergentă. n ( n + 1 ).(k + p − 1) − (k + 1)(k + 2)....( n + p ) n =1 18... ∑ Rezolvare: Considerăm şirul sumelor parţiale.(k + p ) = ⎡ ⎤ 1 1 ⎢ k (k + 1)..... Conform propoziţiei 2 din breviarul teoretic.(n + p ) ⎦ p ⋅ p! n→∞ 1 n ∑ p k =1 227 .. ⋅ p (n + 1)(n + 2). n ⎤ 1 1 n ⎡ 1 1 = ∑ ⎢ − Sn = ∑ ⎥= k =1 k (k + 1)(k + 2) 2 k =1 ⎣ k ( k + 1) ( k + 1)(k + 2) ⎦ ∞ = = ⎤ 1⎡ 1 1 1 1 1 1 − + − + .. Să se arate că următoarele serii sunt convergente şi să se calculeze sumele acestora: 1 . p ∈ N*.. 4 Generalizare: n 1 = Sn = ∑ k =1 k (k + 1)...... + − = ⎢ 2 ⎣1 ⋅ 2 2 ⋅ 3 2 ⋅ 3 3 ⋅ 4 n( n + 1) (n + 1)(n + 2) ⎥ ⎦ ⎤ 1 1⎡ 1 1 − ⎢ ⎥ ⇒ lim S n = 4 .

Prin urmare....urmare seria este convergentă şi are suma S = 19. C = − 3 .. Rezolvare: Avem: k −5 2 k + 5k + 4 k 3 = k −5 A B C . + ⎟ + ⎜ + + . ⎨5 A + 4 B + C = 1 4 4 ⎪4 A = −5 ⎩ n n ⎡ 5 3k + 2 2 3 ⎤ = ∑ ⎢− + − = Sn = ∑ 3 2 ( 4 k k 1 4 k + + 4) ⎥ ⎦ k =1 k + 6k + 8k k =1 ⎣ n ⎡ 5 5 3 3 ⎤ 5 n ⎛1 1 ⎞ 3 n⎛ 1 1 ⎞ − = ∑ ⎢− + + − = − ∑⎜ − ⎟= ⎟ + ∑⎜ ⎥ ( ) ( ) ( ) 4 k 4 k 1 4 k 4 4 k 4 4 k k 1 4 k 1 k 4⎠ + + + + + + ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ⎦ k =1 k =1 k =1 5 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 3 ⎡⎛ 1 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 ⎞⎤ + = − ⎜ − + − + . + − ⎟ = ⎟ − ⎜ + . + − = 1− ⇒ lim S = 1 . Sn = ∑ n 20. ∑ ∞ n−5 3 2 n =1 n + 5n + 4n . cu soluţia A = − 5 . ∑ 1 . B = 2. aducem la = + + k (k + 1)(k + 4) k k + 1 k + 4 acelaşi numitor şi după identificare obţinem sistemul: ⎧A + B + C = 0 ⎪ . rezultă că =− ⎜ − − − ⎟+ ⎜ + + − ⎟ 4 ⎝1 n + 1⎠ 4 ⎝ 2 3 5 n + 2 n + 3 n + 4 ⎠ 228 .. + + + + 4 ⎝1 2 2 3 n n + 1⎠ 4 ⎢ 2 3 n 1 5 n 3 n 4 ⎠⎥ ⎠ ⎝ ⎣⎝ ⎦ 5 ⎛1 1 ⎞ 3⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ ... p ⋅ p! n n =1 ( n + 1)! ∞ Rezolvare: n (k + 1) − 1 n ⎡1 k 1 ⎤ =∑ = ∑⎢ − ⎥= k =1 ( k + 1)! k =1 (k + 1)! k =1 ⎣ k! ( k + 1)!⎦ 1 1 1 1 1 1 1 = − + − + .. (n + 1)! n → ∞ n 1! 2! 2! 3! n! ( n + 1)! deci seria este convergentă şi suma seriei este S = 1 .

S =− 40 21. deci convergente şi au sumele: 1 7 1 7 S1 = = şi S 2 = = . 49 3 49 10 3 3 630 ∞ ( −3) n + 3 + 2 2 n +1 3187 .1) . care sunt serii n=0 ⎝ 7 ⎠ n=0 ⎝ 7 ⎠ geometrice de raţii q ∈ (−1. ∑ ∞ (−3) n + 3 + 2 2n +1 7n+2 . n=0 Rezolvare: ∞ ⎛ 3⎞ ∞ ⎛ 4⎞ Considerăm seriile ∑ ⎜ − ⎟ şi ∑ ⎜ ⎟ . deci seria este convergentă şi are suma 4 4 30 40 n →∞ 19 .5 3 31 19 lim S n = − + ⋅ = − . rezultă că seria n ∞ ⎡ ( −3) 3 ⎛ 3 ⎞ n 2 ⎛ 4⎞ ⎤ ⎢ ⎥ este convergentă şi are suma − + ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ∑ 2 ⎝ 7⎠ 2 ⎝7⎠ ⎥ 7 7 n=0 ⎢ ⎣ ⎦ 27 7 27 7 7 7 3187 S = − ⋅ S1 + ⋅ S 2 = − ⋅ + ⋅ = . n =1 Rezolvare: ∞ 1 ∞ n ∞ n2 Considerăm seriile ∑ . ∑ . Am obţinut că ∑ = n+2 630 7 n=0 22. ∑ ∞ 5n 2 + 2n + 4 3n . . ∑ n n n n =1 3 n =1 3 n =1 3 229 . 1− 4 3 1 − − 3 10 n n ( 7) 7 Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic.

. înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ : ⎝ 3⎠ 3 230 .. − − . deci este n 3 n =1 3 1 1 1 convergentă şi are suma S1 = ⋅ = . înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ : 1 2 3 n ⎝ 3⎠ 3 3 3 3 1 1 2 n −1 n − Sn = − − − .. + − = ⋅ − ⇒ Sn = + 1 2 3 n n + 1 1 n 3 3 1− 3 3 3 3 3 3 +1 ∞ n 3 este ⇒ lim S n = . apoi adunăm cele două 2 3 n n 3 3 3 3 3 +1 relaţii şi va rezulta: 2 1 1 1 1 1 1− 3 n n + + . avem că + 32 3 3 3 1 + 2 + . + . avem că: Sn = ∑ k k =1 3 1 2 3 n ⎛ 1⎞ Sn = + + + ... + n2 n ⎛ 1⎞ . 4 n⎤ 3⎡ ⇒ S n = ⎢1 − 1 ⎥ − 3 ⎦ 4⎣ (1 )n 3 () n ∞ n2 vom scrie şirul sumelor parţiale: Pentru seria ∑ n n =1 3 Tn = ∑ Tn = 1 n k2 2 3 k k =1 3 2 2 . 1 2 3 1− 3 ∞ n vom scrie şirul sumelor parţiale: Pentru seria ∑ n n =1 3 n k .. deci seria ∑ n 4 n→∞ 2 ⋅ 3n n =1 3 3 convergentă şi are suma S 2 = ..∞ 1 1 Seria ∑ este o serie geometrică de raţie q = ..

.. seria ⇒ lim Tn = ∞ 5n 2 + 2 n + 4 ∑ 3n n =1 este convergentă şi are suma 1 3 3 + 2 ⋅ + 5 ⋅ = 11 . conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic.n2 1 12 2 2 (n − 1) 2 − Tn = − − − .. sin n2 Rezolvare: Seria dată se mai poate scrie: 1 − 1 3 + 1 5 − 1 7 + . 2 Aşadar.. 2 4 2 4 ⋅ S1 + 2 ⋅ S 2 + 5 ⋅ S 3 = 4 ⋅ 23.. care 2 ( 2) ( 2) ( 2) este o serie geometrică având primul termen 1 şi raţia − 1 .. apoi adunăm cele două 3 3 2 33 3n 3 n +1 relaţii şi rezultă: n 2 − (n − 1) 2 n2 2 12 2 2 − 12 3 2 − 2 2 Tn = + + + . + − = 3 31 32 33 3n 3 n +1 = ∑ n k 2 − ( k − 1) 2 3k − k =1 n 2k − 1 n2 = ∑ − = 3 n +1 k =1 3 k 3 n +1 n2 1 1− 3 n2 =2∑ − ∑ − = 2S n − ⋅ − ⇒ k k 3 1− 1 3 n +1 3 n +1 k =1 3 k =1 3 3 n k n 1 n2 (1 )n ∞ n2 3⎛ 3 1 3⎞ 3 ⎜ 2 ⋅ − ⋅ ⎟ = . − − .. prin 2 2 231 . . ∑ (−1) n =1 ∞ n +1 n ( 2) π . prin urmare seria ∑ n este 2⎝ 4 3 2⎠ 2 n→∞ n =1 3 3 convergentă şi suma ei este S 3 = .

2. 7. ∑ R: Seria este divergentă. ∑ n =1 ∞ 1 n +1 + n + 3 R: Seria este divergentă. ∑ n + 3 − 2 n + 2 + n + 1 R: Seria este convergentă şi are suma ( ) S = 2− 3. ∑ 2n + 5 n =1 ( n + 1)( n + 2)( n + 3) ∞ R: Seria este convergentă şi are suma S = 11 . ∞ 3n + 4 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . ∑ ∞ n n =1 ( n + 1)! n =1 ∞ 8. −1 2) 2 PROBLEME PROPUSE Stabiliţi natura următoarelor serii de numere reale şi atunci când este posibil determinaţi suma acestora: ∞ 1 1. n =1 2n + 1 + 2n + 3 ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . ⎝ 6⎠ n =1 ∞ ∞ 5. ∑ ⎛ ⎜ − ⎟ R: Seria este convergentă şi are suma S = − 11 .urmare seria este convergentă şi are suma S = 1 ⋅ 1− (1 = 32 . n =1 ∞ 4n + 3 n 5⎞ 5 4. ∑ 2 2 n=2 n − 1 3. ∑ ln 4n − 1 R: Seria este divergentă. ∑ 6. 2 n =1 n( n + 1)( n + 2) ∑ (−1) n =1 n R: Seria este divergentă. 9. R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . 12 10. 232 .

n =1 [ ] 14. n +1 13.11. 233 . ∑ 3 n + (−3) n R: Seria este divergentă. b ≠ 0 R: Seria este convergentă dacă b−a şi este divergentă în caz contrar. 2 2 n =1 n + 3n + 2 n 3 Să se studieze natura următoarelor serii: ∞ 4n − 1 19. 1) şi are suma 1 ∞ n=0 b . ∑ ln n R: Seria este divergentă. ∑ ∞ ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . 12 n =1 n + 4 n + 3 1 R: Seria este convergentă şi S = 1 . ∑ (−3) n+3 + 2 2n+1 R: Seria este convergentă şi are suma 8 n+ 2 n =0 176 2 S = − 43 . 24 n =1 (3n − 2 )(3n + 1)(3n + 4 ) ∞ 18. b ∈ R. a. 16. ∑ ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . 3 n =1 (3n − 2)(3n + 1) n =1 ∞ ∞ 12. ∑ 4n + 2 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . R: Seria este divergentă. ∑ a b ∞ an n +1 ∈ (− 1. ∑ R: Seria este divergentă. ∑ 17. ⎛ n + 1⎞ ⎜ ⎟ ∑ n ⎠ n =1 ⎝ ∞ 1 21. ∑ n sin n n =1 ∞ n R: Seria este divergentă. n =1 3n + 2 20. 15.

∑ ∞ 1 n=1ln(2n + 1) 1 2 ln( n + 2) n =1 ∞ ∞ că seria are aceeaşi natură cu seria ∑ 1 . ∑ ∞ ∞ nn n n =1 n!⋅3 ∞ 6n 2 + 5 R: Seria este convergentă. R: Seria este divergentă. ∑ 25. n=2 ln n 26. ∑ 3n + n + 1 + n + 2 n =1 ∞ 6n 2 − 2n + 1 R: Seria este divergentă. 30. ∑ 2n − 1 n =1 n + 4 n + 3 3 R: Seria este convergentă. ∑ 27. ∑ n n =1 n + 5 ∞ 1 33. R: Seria este divergentă. R: Seria este divergentă. ∑ ( −1) n n =1 ∞ 5n − 3 3n + 5 + 3 n +1 R: Seria este divergentă. deci este divergentă. ∑ (− 2 ) + 3 n =1(− 2 ) n +1 24. ∑ 2 n + 1 4n + 2 n =1 234 . R: Folosind criteriul 3 de comparaţie. 7 2 ∞ 5 29. R: Seria este divergentă. rezultă n n ∞ 23. ∑ sin n n =1 1 4 ∞ ⎛ 1 ⎞ 31.22. R: Seria este convergentă. 3 n=1 5n − 1 28. R: Seria este divergentă. R: Seria este convergentă. ∑ ln⎜ ⎟ ⎜1 + ⎟ n⎠ n=1 ⎝ ∞ 1 32.

R: Seria este convergentă. ⋅ (5n − 4) a ∈ (− 1. n =1 n + a . R: Seria este divergentă. ∑ 35..5.( 2n) ⎦ n R: Seria este convergentă. 1 ⎛ 3⎞ ⋅⎜ ⎟ ∑ n =1 n ⎝ 5 ⎠ ∞ n =1 ∞ 4n − 1 ⎞ 44.4... R: Seria este divergentă dacă a ∈ (0.a > 0 ∑4 n =1 n! n R: Seria este divergentă. ∑ n =1 n3 + 2 + 1 1 n4 + 2 + 3 n2 +1 + 7 3 − 1 4 37. a > −1 R: Seria este divergentă dacă n =1 ( a + 1)(a + 2) K ( a + n) ⎣ 2.. ∑ ⎡ ⎢ ⎥ n =1 3 n! .( 2n − 1) ⎤ 42. ∑ n(n 2 − 1) n =1 ( ) n R: Seria este convergentă. 43.. 40. 235 ... ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ⎝ 3n + 2 ⎠ ∞ n R: Seria este divergentă. ∑ 1⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ . ∑ ∞ ∞ 1 n aceeaşi natură cu seria armonică) şi este convergentă dacă a > 1 . ∑ (3n − n) n =1 ∞ 38. 45... R: Seria este convergentă. 1. 1] şi este convergentă dacă a > 1 ....34.. R: Seria este convergentă. 39. 1] (are n2 +1 36.3.. ∑ ∞ ∞ ∞ n =11⋅ 6 ⋅11⋅ . ∑ n =1 ∞ 1 n =1 2 n + 5n + 7 3 ∞ 3 4 ∞ R: Seria este convergentă.6. R: Seria este divergentă. ⋅ (4n − 3) 41.

∑ 67. ∞ ∑ (−1) n n =1 n ∞ 3n − 1 2n 3 n 63. ∑ ⎡ ⎢ ⎥ n =1⎣ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ . R: Seria este convergentă. n n ⎝ 3n + 2 ⎠ ⎝ ⎠ 2 5n + 3 ⎞ 49.. ∑ (−1) n ⎛ ⎜ ⎟ 5n + 2 n =1 R: Seria este divergentă. ∑ (n!) 2 n =1 ( 2n)! ∞ 56. a > 0 n =1 ∞ ⎝ n + 2n + 3 ⎠ 2 n + 3n n! n =1 ∞ 55. ∑ (−1) n n =1 ∞ ∞ ∞ (−1) n ∞ 1 59. ∑ n 2 + 2n + 3 − n 2 − 2n + 3 (n + 1)! (n + 3)! n a . ⋅ (4n + 1) ⎦ ∞ 51. ∑ ⎜ ⎟ ⎜ 2 ⎟ ⋅a . ∑ n =1 n! 5n + 3 ⎞ 47. ∑ (−1) n n =1 ∞ ∞ 1 n +1 64.. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ 5 n =1⎝ n + 4 ⎠ 3n − 1 ⎞ 48.. a>0 n n =1 2 ⋅ ( 2n − 1)! n =1 Studiaţi convergenţa şi absolut convergenţa seriilor: n ( ) 57. ∑ ∞ n! an. 1 ⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ . ∑ (−1) n 3n − 1 2 2n + 1 n n =1 2n 2 n =1 ∑ 1 n⋅2 n 62. ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n − ln n 69. ∑ ⎛ 54. ∑ n =1 ( −1) n n n 2n + 3 ⎞ 65. n n! n =1 ( −3) n =1 ∑ ∞ 68. ∑ (−1) n n =1 ∞ 61. ∑ 58. ∑⎜ ⎝n ⎛ n! ⎞ n ⎟ ⎠ n =1 ∞ ∞ n n + 3n + 5 ⎞ n 53. ∑ (−1) n −1 sin n =1 1 n 236 . 2 n 2 −3 ∞ R: Seria este convergentă. R: Seria este divergentă.nn 46. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ∞ n =1 ∞ ∞ R: Seria este convergentă. a > 0 n 2 ⋅ n n =1 n 2 n2 ∞ 52... ∑ (−1) ⎛ ⎜ ⎟ ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1 ∞ n! ( −1) n 66. ⋅ (4n − 3) ⎤ 50. 60.

∑ 75. ∑ ∞ 4 n+3 − (−1) n 3n+1 5 n+2 n=1 78. 18 1 n(n + 1)(n + 2)(n + 3) 1 (2n − 1)(2n + 1)(2n + 3) 72. 2 80. ∑ n =1 R: 1 R: 1 12 73. ∑ n =1 ∞ ∞ 4n 4n 4 + 1 1 n + 5n + 6 5n − 1 3 2 R: 1 . 6 237 . ∑ ∞ n =1 (−1) + n (−4) n n =1 ∞ R: 13 . calculaţi suma următoarelor serii: 70. 200 77. b. n2 + n − 1 (n + 2)! R: 1 . R: 2057 . c ∈ R R: e(2a + b + c ) . ∑ 71. ∑ 76. ∑ n =1 ∞ n+2 n!+ ( n + 1)!+ ( n + 2)! n R: 1 . 75 82. ∑ 2 n +1 + 3 n + 2 5n R: 89 . ∑ n =1 ∞ ∞ n =1 ∞ 1 n(n + 1) R: 1 R: 1 . 9 (n + 1) n + n n + 1 R: 1 . 2 n =0 ∞ n =1n + 4n + 3n 1 2 R: 17 . a.Atunci când este posibil. ∑ n =1 ∞ 74. ∑ n =1 ∞ ∞ an 2 + bn + c n =0 n! . ∑ 79. 2 81.

a >1 an n =1 ∞ 2 R: 2a 3 . R: 23 . 48 84. a >1 (a −1) 2 . 89. . ∑a n =1 n2 . ∑ 2n + 3n + 4 R: 5 6 87. ∑ ∞ 1 2 n =1 ( 2n + 3)(4n − 1) ∞ R: 1 R: 12 a 88. ∑ 5n n =1 2 ∞ 85. ∑ ∞ n(n + 1) . ∑ n =1 ∞ ∞ n + (−1) n 5n R: 7 . 8 5 n ∞ 2 (−1) n +1 + 86. ∑a n =1 n n . a >1 n R: a (a +1) (a −1)3 . 90. ∑( n =1 n + 2 − 2 n +1 + n ) 94. ∑ 92.83. (a −1) 91. ∞ ∞ 1 3n n =1 π sin n3 n −1 ∑ (−1) n =1 ∞ cos nπ 3n 93. ∑ n2 + n +1 2n n =1 n =1 n R: 9 . ∑ (−2) n +3 + 3 2 n +1 10 n + 2 n =0 ∞ n +3 ∞ + 2 2n+1 95 ∑ (−3) n+ 2 n =0 5 238 .

a > 0 2n + 3 118.. 98. ∑ n =1 ∞ 1 1 1 1 1 1 + 2 + 3 + 4 + .. ∑ (2n + 1)! n a .. a > 0 ∞ n =1 5n + 3 119. ∑ n =1 ⎝ n + 1 ⎠ n =1 4 n + 7 n =1 n ∞ ∞ (−1) 1 109. ∑ 2 n n =1 n =1 n + 1 + n3 + 1 ∞ 3 2 ∞ 2 n + 5n 112. ∑ ⎜ ⎟ n ⎜ ⎟ 122.a > 0 n ⎠ n =1 ⎝ ∞ n ∞ ⎛ 2n + 7n ⎞ 121.96..a>0 n =1 n!⋅ ( n + 2)! ∞ 4n − 3 ⎞ 116. ∑ n +1 7 5 + 4 ⋅ 5 n+ 2 n =1 2 n =1 3 + 8n − 1 7n 114. 11 n =1 ⎝ ⎠ 1− ⎟ ∑ n ln⎜ ⎝ n⎠ 239 . n ∑n n =1 ∞ n =1 ∞ sin ⎛ π 3n 1⎞ 120. ∑ 4 110. ∑ ⎛ ⎜ n + 1⎞ n ⎟ ⋅a . 1 2 3 2 3 2 3 n+3 n +1 n +1 ∞ 4 − (−1) 3 5 n+2 ∑ (−1) n (2n + 1) 3n n =1 ∞ 3 n + (−1) n +1 (−4) n n =1 1 1 1 1 1 1 100. ∑ ∞ 1 n + 7 n+4 n =1 2 108.. ∞ (−1) n +1 ∑ n =1 n + 1 ∞ 102. + 2 n −1 + 2 n + . ∑ 3n + 5 ⋅ a n . ∑ cos n ⎜ ⎟ 106. ∑ 3n + 2 ⋅ a n . ∑ Stabiliţi natura seriilor: 101. ∑ 111.. ∑ n =1 n! ∞ n =1 115... ∑ (−1) n n =1 n!(1 + 2 ) 104. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ∞ n =1 n ⎝ 7n + 1 ⎠ 2 117.. ∑ (−1) n −1 n =1 ∞ ∞ nn (n + 1) n n n ∞ 103... +3 − −3 + +3 − . ∑ ⎛ 107. 97.... 3 4 3 8 3 3 16 99. ∑ 2n + 1 113. ∑ ∞ ∞ n =1 1 n +5 3 1 n =1 ln( n + 1) ∞ ∞ n ⎞ 3n − 2 105..

n! ∞ n + 2 − n +1 n+3 −3 ∞ n =1 n=2 3 ) n + 1) 1 ⎛6⎞ ⋅⎜ ⎟ ∑ n =1 n ⎝ 5 ⎠ n ∞ n a b ⎛a⎞ n! ⎜ ⎟ . ∑ n ∞ 1 ⎛ n 2 + n +1⎞ 155.∞ ⎛ n2 +1⎞ n 123. ⎜ ⎟ ∑ ln n ⎜ n 2 +1 ⎟ n = 2 (ln n) n =1 ⎝ ⎠ +1 ⋅an.a > 0 n =1 n3 ⎝ n ⎠ 124. a > 0 147. 143. ∑ (n + 1) n2 n ( n +1) (n + 2) n n =1 n 154. b ∈ R+ 149. 1⎞ ⎛1 ⎜ − sin ⎟ ∑ n⎠ n =1 ⎝ n ∞ 141. ∑ ⎜ ⎜ 2 ⎟ ⎟ ⋅a . a. 134. ∑ n =1 ∞ 1 n n π⎞ 129. 140. n ( n +1) ∑n n=2 ∞ 2 1 −1 n+a⎞ 126. ∑ 7n + 8 3n 2 − 2 1 1 +L+ ∞ ∞ 1+ ∞ 2n n + 5 n 135. ∑ n =1 (b + 1)( 2b + 1) K ( nb + 1) ⎛ 2n ⎞ ⎜ ⎟ ∑ n =1 ⎝ 3n − 1 ⎠ ⎛ 6n 2 + 7 n + 5 ⎞ ⎟ ⎜ ∑ ⎟ ⎜ 2 n =1 ⎝ 2n + 5n + 9 ⎠ ∞ 2 150. a > 0 152. ∑ n5 n =1 n! ∞ 133. ∑ n =1 ∞ 1 2n + n − 1 3 132. a>0 2n n (a + 1)(2a + 1) K (na + 1) . 2 ∑ α (α + 1)(α + 2) K (α + n − 1) . a ∈ ⎛ ⎜ 0. ⎟ 130. ( ∑ ( ∞ ∞ 1⎞ ⎛ ⎜1 − cos ⎟ ∑ n⎠ n =1 ⎝ ∞ 139. 148. arctg 1 136. ∑ n n n =1 n ⋅ 2 ∞ ∞ ⎛a⎞ n ⋅ ⎜ ⎟ . 142. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ⋅ a . α > 0 n n!⋅a . ∑ 2 n tg an . ∞ n =1 n n ⎝ n ⎠ ∞ 153. ∞ 3n n+1 ∑ n n n =1 (1 + 2 ) ∞ 2 125. 145.a > 0 240 . a > 0 ∑ ⎝n⎠ n =1 ∑ 3 ⋅ 7 ⋅11K⋅ (4n − 1) n =1 2 ⋅ 5 ⋅ 8 ⋅ K ⋅ (3n − 1) n 144. a >0 146. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ . ∑ n =1 ∞ ∞ 1 2n + 1 − 2n − 1 138. ∑ ∞ 3n n +1 n n n =1 ( 2 + 1) ∞ n +1⎞ n 151. ∑ 2 ∑ ∑ n n n n n =1 n =1 n =1 (3n + 7 ) 137. b ∈ R n =1 ⎝ n + b ⎠ ∞ ∞ n =1 n 3n 2 − n + 1 ⎞ 127. ∑ ⎝e⎠ n =1 ∑a n=0 ∞ n ⋅ tg ∞ a . ∑ n + 2 − 2 n + 1 + n 3 ⎝ 2⎠ ( ) ∞ n =1 131. a. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ 2 ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 3n + 1 ⎠ ∞ n =1 128.

156. a > 0 173. ∑ n =1 ( n + 1)! ∞ ∑ n =1 n 2 + 1 188. 186. 184. ∑ (−1) n−1 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ K ⋅ (2n − 1) 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ K ⋅ (2n) n =1 160. ln n ∑ 3 ⋅ n! n n =1 n ∞ 2 an ⋅nn . n =1 ∞ n =1 ∞ ∑ e − (a ln n + ln n ). n ∑3 n =1 ∞ n ∑ ln⎜ ⎜ n =1 ∞ ⎛ n + 1⎞ 170. ∑ (−1) n =1 ∞ e n +1 −n2 168. ∑ (n + 1)(n + a) − n . 172. ∑ (−1) n =1 ∞ n −1 ln 3n 2 + 2 165. 0 < a < 1 2 ∑ (−1) ∞ n =1 ∞ n −1 n +1 (n + 1) n + 1 − 1 ⎛ 1 ⎞ ( −1) n −1 ⎜ ⎟ ∑ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 2⎠ ∞ 162. 182. a > −1 177. ∑ n =1 ∑ n =1 ∞ 1 n +1 + n +1 2 ∞ 185. ∑ ∑ n ! ( n =1 n =1 2n )! ∞ ⎛ n ⎞ ⎜ ⎟ ∑ n =1 ⎝ 3n − 1 ⎠ ∞ n =1 ∞ ∞ 2 n −1 176. 175. 169. n ∞ n ∑ n(n + 1)(n + 2) n =1 n ∞ 2n + 3 ∑ ( n 2 + 3n + 5 − n 2 − 3n + 5 ) n 179. a > 0 157. a > 0 n =1 ⎝ ⎠ ∑ b(b + 1)(b + 2) K (b + n) . ∑ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ K ⋅ (4n + 1) n =1 ∞ 2 ⋅ 7 ⋅ 12 ⋅ K ⋅ (5n − 3) n2 + n −1 187. ∑ n! n =1 ∞ ∞ (n!) 3n + 2 n 174. ∑ n+a n =1 1 . ∞ ∑ (−1) ∑ (−1) n =1 n 1 n ⋅ 3n 1 164.a > 0 n 159. 161. 166. 163.a > 0 n =1 ⎝ n + 2n + 3 ⎠ ∞ ∞ 4 n + 3 − (−1) n +1 3 n +1 n2 ∞ n =1 ⎛ 3 + 4n ⎞ n ⎜ ∑ ⎜ 3n + 1 + 4 n +1 ⎟ ⎟ ⋅a . n3 + 1 2n + 5n ∑ n +1 + 5 n +1 n =1 2 ∞ 241 . ⎟ 4 ⎟ ⎝ n ⎠ ∑n n=2 ∞ ∞ 2 1 171. 0 < a < b 1 n(n + 1) ( n + n + 1) a(a + 1)(a + 2) K (a + n) ∑ n =1 5 4 n+2 183. n2 + 1 n −1 ∑ (−1) n =1 ∞ n −1 2 + ( −1) n n2 1 −n n +1 2n + 1 4 167. ⎛ n2 + 3n + 5 ⎞ n 181. 180. ∑ n 2 e − n n =1 ∞ ( ) ∞ n 158. n =1 ∑a n =1 ∞ ln n . 178. ⎜ ⎟ ∑ ⎜ 2 ⎟ ⋅a .

.189. ∑ (2n − 1)!! 1 ⋅ (2n)! n n =1 ∞ 197. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ 5n − 1 ⎝ 2 n 2 +1 196. a > 0 194. n =1 ∞ (−1) n (2n + 1) ∑ 3n n =1 3n + 2 ⎞ 195. ∑ n =1 ∞ n =1 1 n n+5 ⎠ 193. a. b ∈ R . ∞ 3 242 . ∞ ∑⎜ ⎜a ⎛ n 2 + n +1⎞ ⎟ . ∑ arcsin n =1 ∞ ∞ ∑ n =1 ⎡ (2n − 1)!!⎤ (−1) n −1 ⎢ ∑ ⎥ n =1 ⎣ (2n)!! ⎦ ∞ na + 1 1 200. ∑ a ln n . n=1(2n )! ∞ ∑ 2n + 3 ⋅ a n =1 ∞ 3n + 5 n .a > 0 3n 2 ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∞ n 192.a > 0 191. 199. a > − 1 ∑ b n + an n =1 n + 1 2n − 1 5n 3 + 7 n + 4 198. ∑ ∞ n 2n 190.

SERII DE PUTERI BREVIAR TEORETIC Fie seria de puteri ∑ a n x n . ω ≠ 0 ω ⎪ ⎪ . R se numeşte rază de convergenţă.7. ω = ∞ ⎪ ⎩ Observaţie. R ) . ω = 0 ⎪0. Dacă notăm ω = lim n a n .− R ) ∪ (R.2. Fie ∑ a n x n o serie de puteri n =1 ∞ n =1 ∑ a n x n există R . 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞. R = ⎨∞. 0 ≤ R ≤ ∞ . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r . astfel încât: ∞ şi R raza de convergenţă. R ) . Observaţie. ∞ ) . Pentru orice serie de puteri 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− R. Se numeşte mulţime de convergenţă a n =1 ∞ seriei de puteri mulţimea formată din punctele în care seria este convergentă: C = {x∈R n =1 ∑ a n x n convergentă ∞ }. 3) pentru orice r ∈ (0. 243 . Teorema 2 (Cauchy-Hadamard). Se poate calcula ω şi după formula: ω = lim a n +1 n → ∞ an . r ] . atunci n→∞ ⎧1 . Teorema 1 (Teorema lui Abel).

x ∈ R . ∑ (− 1)n n =1 n ⋅ 5n 244 . n =1 a a ∞ b b PROBLEME REZOLVATE 1. R) . b] ⊂ (− R. n =1 ∞ Atunci: a ) seria derivatelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca şi seria dată. b) seria primitivelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca şi seria dată. pentru ∞ ∞ n =1 n =1 Atunci: [a. Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia.Teorema 3. Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia. pentru x ∈ (− R. b) funcţia S este derivabilă pe intervalul de convergenţă şi derivata acesteia S ' (x ) este egală cu suma seriei derivatelor. b] ⊂ (− R. R) are loc relaţia: b ∞ a n =1 n n ∫ ∑ a n x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx . R) avem: n n ∫ ∑ an x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx şi în particular. Teorema 4. c) abstracţie făcând de o constantă. n =1 ∞ a) funcţia S ( x ) admite primitive şi este integrabilă pe orice interval [a. Să se studieze convergenţa seriei de puteri: ∞ 1 ⋅ xn .

• Studiem natura seriei pentru R = ±5 : ∞ Pentru R = 5 . Fie a n = (− 1)n a n +1 1 n ⋅ 5n n . seria este convergentă pe mulţimea (− 5. rezultă că: 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 5. ∞ ) . n ⋅5 n =1 1 1 ∑ (− 1)n . x ∈ R .−5) ∪ (5. r ] .5] .5) . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri: ⎛ 2n + 1 ⎞ n ⎟ ⋅ ( x − 3) .Rezolvare: • Calculăm raza de convergenţă. că seria ∑ (− 1)n 1 este convergentă. Avem că: (− 1)n +1 = lim n→∞ 1 (n + 1) ⋅ 5 n +1 1 n ⋅ 5n = lim n → ∞ 5(n + 1) ω = lim n → ∞ an (− 1)n = 1 . 6 n 5 − ⎠ ⎝ n =1 n ∑⎜ ∞ 245 . În concluzie.5) . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r . rezultă. deci 5 R= 1 • Conform teoremei lui Abel. adică n n =1 ω = 5. n n ∞ ∞ conform criteriului lui Leibniz. 2. 3) pentru orice r ∈ (0. adică n 1 ∑ . 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞. care n =1 n ∞ n =1 n =1 ∞ n n⋅5 este divergentă (seria armonică). seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ 5 n . seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ (−5) n . şirul u n = este descrescător şi are limita zero. Pentru R = −5 .

adică n (u n )n ≥1 este divergent (nu există n =1 n⎛ ∑ (− 1) ⎜ ∞ 6n + 3 ⎞ ⎛ 6n + 3 ⎞ . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r . 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞.3) . adică n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ⎛ 6n + 3 ⎞ . n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ n • 2n + 1 ⎞ . Fie an = ⎛ ⎜ ⎟ ⎝ 6n − 5 ⎠ n ω ⎛ 2n + 1 ⎞ = lim n a n = lim n ⎜ ⎟ n→∞ n → ∞ ⎝ 6n − 5 ⎠ n 1 = 1 .−3) ∪ (3. • Studiem natura seriei pentru y = ±3 : ∞ 2n + 1 ⎞ n n Pentru y = 3 . seria este divergentă. Vom determina mai întâi mulţimea de ∞ 2n + 1 ⎞ n convergenţă a seriei ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ⋅y . seria de puteri devine: ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ⋅ 3 . r ] . avem că şirul ⎟ . 3) pentru orice r ∈ (0. avem că ⎟ ⎟ . seria de puteri devine: ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ⋅ (−3) . deci. notăm u n = (− 1)n ⎜ ⎟ ⎝ 6n − 5 ⎠ ⎝ 6n − 5 ⎠ n→∞ n n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ n lim u n ). deci seria este divergentă. n ∞ 2n + 1 ⎞ n Pentru y = −3 . deci R = = 3 . Avem: Calculăm raza de convergenţă. avem: 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 3. ∞ ) .3) . 246 . conform ⎟ = e n→∞ 6n − 5 ⎠ n→∞ n → ∞⎝ criteriului suficient de divergenţă. Notăm u n = ⎜ ⎝ 6n − 5 ⎠ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ∑⎜ ∞ ⎛ 6n + 3 ⎞ n n n 4 lim 6 8 8 ⎞ ⎛ n −5 lim u n = lim ⎜1 + = e 3 ≠ 0 .Rezolvare: • Notăm y = x − 3 . 3 ω • Conform teoremei lui Abel.

6) . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri 3 n + ( − 4) n ⋅ ( x + 2 )n n n =1 ∑ ∞ Rezolvare: • Notăm y = x + 2 . seria de puteri este convergentă pentru y ∈ (− 3.− ⎟ ∪ ⎜ . ∑ 3 + (−4) y n n =1 n • n n Calculăm raza de convergenţă. 4⎠ ⎝ 4 ⎠ ⎝ 247 . ∞ ⎟ . n ≥ 1 . n 3 n +1 ω = lim a n +1 an n→∞ = lim + ( −4) n +1 n +1 n→∞ 3 + ( −4) n n n = lim 3 n + 1 + ( − 4) n + 1 n ⋅ = n → ∞ ( n + 1) 3 n + ( − 4) n n = lim ⋅ n → ∞ ( n + 1) n +1 ⎛ ⎞ (−4) n +1 ⎜ − 3 + 1⎟ ⎝ 4 ⎠ =4⇒ R= 1 n 4 ⎛ ⎞ (−4) n ⎜ − 3 + 1⎟ 4 ⎝ ⎠ ( ) ( ) Conform teoremei lui Abel.3) ⇔ ⇔ −3 < y < 3 ⇔ −3 < x − 3 < 3 ⇔ 0 < x < 6 . Vom determina mai întâi mulţimea de n ∞ n convergenţă a seriei. 2n + 1 ⎞ n mulţimea de convergenţă a seriei ∑ ⎛ ⎟ ⋅ ( x − 3) este (0. Prin urmare. rezultă că: 1 1⎞ 1) seria este absolut convergentă pentru y ∈ ⎛ ⎜− . ⎝ 4 4⎠ 1⎞ ⎛1 ⎞ 2) seria este divergentă pentru y ∈ ⎛ ⎜ − ∞. Fie an = 3 + (−4) .În concluzie. ⎜ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ∞ n 3. ⎟ .

n ∈ N * ⎜ ⎟ + ⎥ . Pentru y = − 1 . n n ∞ n 1⎞ . n ∈ N * şi d n = (− 1)n 1 ⋅ ⎛ ⎜ ⎟ + . Avem că seria ∞ 1 ⎛ 3 ⎞ este convergentă ∑ ⋅⎜ ⎟ ∑ ⎢ ⋅ ⎜ ⎟ + (− 1)n ⋅ ⎥ n n⎥ 4 n =1n ⎝ 4 ⎠ n =1⎢ ⎣ ⎝ ⎠ ⎦ (folosind criteriul raportului) şi seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 este convergentă n =1 ∞ n (folosind criteriul lui Leibniz). rezultă că şi seria ∑ c n este convergentă. seria de puteri devine: ∑ 3 + ( −4) ⎛ − ⎜ ⎟ 4 n =1 n ⎝ 4⎠ n n ∞ ⎡ n 1 ⎛ 3⎞ 3⎞ 1⎤ adică ∑ ⎢(− 1)n 1 ⋅ ⎛ ⋅⎜ ⎟ . ⎟ . ∞ contradicţie. prin urmare seria este convergentă. n =1 ∞ n =1 248 . • ⎝ 4⎠ 4 n n ∞ n 1 1⎞ Pentru y = . Notăm bn = (− 1) n ⎝ 4⎠ n ⎝ 4⎠ n⎥ n =1⎢ ⎣ ⎦ cn = ∞ n 1 3⎞ 1 * . r ] . Avem că seria n n ⎝ 4⎠ n n =1 ∑ bn este convergentă (folosind criteriul lui Leibniz). deoarece c n = d n − bn . Prin urmare seria ∑ d n este divergentă. n ∈ N . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r . (∀ )n ∈ N * . adică 4 n ⎝ 4⎠ n =1 n Studiem natura seriei pentru y = ± 1 : ∞ ⎡1 ⎛ 3 ⎞n 1 ⎤ . Dacă ∞ n =1 presupunem că seria ∑ d n este convergentă.1⎞ 3) pentru orice r ∈ ⎛ ⎜ 0. seria de puteri devine: ∑ 3 + (−4) ⎛ ⎜ ⎟ .

1 = 1 . ⎝ 4 4⎦ 4. fie bn = 1 (− 1) n 1 1 . ⎥ ⇔ − < y ≤ ⇔ − < x + 2 ≤ ⇔ − < x ≤ − . n→∞ n→∞ +4 n → ∞ (− 1) rezultă că ω = lim 1 = max 1 . 2) seria este divergentă pentru x ∈ (− ∞. ((− 1)n + 4) n . 1 n Rezolvare: • Calculăm raza de convergenţă. 4 4 4 4 4 4 ⎝ 4 4⎦ Am obţinut că mulţimea de convergenţă a seriei n =1 ∑ ∞ 3 n + ( −4 ) n n ⋅ ( x + 2 )n 9 7⎤ este ⎛ ⎜− . seria ∑ 3 + ( −4) ⋅ y n este convergentă pentru n =1 n 1 1 1 1 9 7 ⎛ 1 1⎤ y ∈⎜− .3) . deci 249 . ω = lim n a n = lim n→∞ n →∞ n ((− 1) 1 n 1 n +4 ) n = lim n→∞ (− 1)n + 4 . deci R = = 3 . seria de puteri devine: ∑ fie bn = ∞ n =0 ((− 1)n + 4) n 3n . 5 3 3 ω +4 { } • Conform teoremei lui Abel. ∞ ) . n≥0. avem: 1) seria este absolut convergentă pentru x ∈ (− 3.−3) ∪ (3. avem că b2 n +1 = 1. • Studiem natura seriei pentru x = ±3 : Pentru x = 3 . Fie a n = ((− 1) 1 +4 ) n . n ≥ 0 . n ≥ 0 3n . ∀n ≥ 0 . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri n n n = 0 (− 1) + 4 ∑ ∞ ( xn ) .n ∞ n În concluzie. deoarece lim b2 n = 5 şi lim b2 n +1 = 3 . − ⎥ .

n ≥ 0 .1) . n =1 ∑ nx n ∞ Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n . avem că ((− 1)n + 4) n (− 3)n . Pentru x ∈ (− 1. putem scrie că ∑ x n = n =1 ∞ x .n→∞ lim b2n +1 = 1 ⇒ lim bn ≠ 0 şi conform criteriului suficient de n→∞ divergenţă rezultă că seria este divergentă. mulţimea de convergenţă a seriei de puteri este (− 3. n =1 ∞ • • Raza de convergenţă a acestei serii este R = lim ∞ an a n +1 n→∞ = 1. Prin urmare. ∀n ≥ 0 . Pentru x = −3 . seria de puteri devine: ∑ fie c n = n→∞ ∞ lim c 2n +1 = −1 ⇒ lim c n ≠ 0 şi conform criteriului suficient de n→∞ (− 3)n . seria ∑ x n este convergentă şi are suma ∞ n =1 1 x (am folosit seria geometrică). 3) .1) . ∀x ∈ (−1. deci divergenţă rezultă că seria este divergentă. 1− x 250 . Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: 5. Prin S ( x) = x ⋅ ∑ x n = x ⋅ = 1− x 1− x n=0 urmare. n n n = 0 ((− 1) + 4 ) c 2 n +1 = −1.

∀x ∈ (− 1. 1− x n =1 n=0 ∞ ∞ ⎛ 2 ⎞ Aplicând teorema 3. ∀x ∈ (− 1. Înmulţind cu x relaţia precedentă.1) . de unde obţinem: ∑ (n + 1) x n = ⎜ 2⎟ ⎜ − ( 1 x ) n =1 ⎝ ⎠ n =1 ∞ ( )' ⎛ 2x − x 2 ⎞ ∑ (n + 1)nx n −1 = ∞ 2 (1 − x) 3 . ∀x ∈ (−1. Înmulţind cu x relaţia precedentă.1) .1) . n =1 ∑ n(n + 1) x n Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n +1 . ∀x ∈ (−1.1) .1) . relaţie echivalentă cu: ∑ nx n −1 = n =1 ∞ n =1 ( ) 1 ' ⎝1 − x ⎠ (1 − x )2 . 1) . rezultă că ⎟ . ∀x ∈ (− 1. rezultă că ∑ x n = ⎛ ⎜ ⎟ . 251 . care are raza de convergenţă n =1 ∞ 2 ∞ R = 1 . ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1. Avem că ∑ x n +1 = x 2 ⋅ ∑ x n = x . ∀x ∈ (− 1.∞ ' x ⎞ Aplicând teorema 3. obţinem: n =1 ∑ (n + 1)nx n = ∞ 2x (1 − x) 3 . ∀x ∈ (− 1. ⎜ ⎟ n =1 ( ) ' ⎝1− x ⎠ relaţie echivalentă cu: ∑ (n + 1) x n = n =1 ' ∞ 2x − x 2 (1 − x) 2 .1) .1) . obţinem: n =1 ∑ nx n = ∞ ∞ x (1 − x) 2 . rezultă că ∑ x n +1 ' = ⎜ x ⎟ .1) . Aplicând din nou teorema 3. 6.

7. ∀x ∈ (− 1.1) . n =1 n ∑ ∞ xn Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n −1 . 1− x Pentru x = 0 obţinem C = 0 .1) . obţinem: n =1 ∑ n2 xn = 2x (1 − x) 3 − x (1 − x) 2 . 8. Aplicând teorema 4. ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1. Prin urmare. rezultă că ∑ x n −1 = x 1 − n =1 n =1 ∞ xn n =1 n ∑ ∫ x n −1dx = ∫ ∑ x n −1dx + C .1) .1) . având raza de convergenţă n =1 ∞ R = 1 şi suma S ( x ) = 1 . deci ∑ xn = − ln(1 − x).1) .1) avem: n =1 ∞ ∑ n 2 x n = ∑ (n 2 + n − n) x n = ∑ (n 2 + n) x n − ∑ nx n şi folosind n =1 n =1 n =1 ∞ ∞ ∞ ∞ rezultatele obţinute la problemele 5 şi 6. n =1 n ∞ 252 . adică n =1 ∞ ∞ ∑ =∫ 1 dx + C = − ln(1 − x) + C .1) . ∀x ∈ (− 1. sau n =1 ∑ n2 xn = ∞ x2 + x (1 − x) 3 . pentru x ∈ (− 1. putem scrie că 1− x ∞ 1 . n =1 ∑ n2 xn ∞ Rezolvare: Pentru x ∈ (− 1.

n ⎟ ⋅ (2 − x ) . 5. 8. 1 ) 4 4 R: C = − 1 . 4. Să se determine mulţimea de convergenţă a următoarelor serii de puteri 2. 9. ∞ ) nn n x ∑ n =1 n! ∞ n =1 10. 1) ∑ n!⋅x n ∞ ∑ n =1 xn n 2n − 1 5 n n = 0 ( n + 1) ∑ ∞ ∞ x R: C = (− ∞. 1 253 . x ∈ R . 2] R: C = R ∑ (−1) n =1 n xn nn n =1 (5n − 1) ⋅ 3 n =1 ∑ ∞ ∞ 1 n xn R: C = [− 3.PROBLEME PROPUSE Să se studieze convergenţa seriei de puteri : 1. ∑ [1 − (−4) n ]x n [ e e) R: C = (− 1 . − 1] ∪ [1. 3. 7. R: serie convergentă pentru x ∈ (− 3. n =1 ∑ (− 1) ∞ n +1 1 (2n − 1) ⋅ 3 n ⋅ xn . 3) R: C = {0} R: C = [− 1. 3] şi divergentă în rest. x ∈ R 5 n 1 + ⎠ ⎝ n =1 ∑⎜ ∞ ⎛ 3n − 2 ⎞ n R: C = 1 . 11 (3 3 ) n 2 n =1 2 ⋅ n ∑ ∞ ∞ xn R: C = [− 2. 6.

∑ (− 1) 16. 3 2 2 ( ( ) + 5 ) ( x + 1)n ( ) xn + 3n n =12 n ∞ 17. 1 e e ( ) 12. ∑ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 n = 0 ⎝ 2n + n + 2⎠ ⋅ ( x − 1) n ∞ 2⎞ 2n 23. 3 2 ⎥ ⎦ ⎝ ∞ 3n + 5 13. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n ⎝ 5x − 2 ⎠ n 21. ∑ (−1) n n =1 n 2 + 1 ⎛ 4x − 1⎞ ⎟ ⎜ n2 + n + 1 ⎝ x + 3 ⎠ n ∞ ⎛ n 2 + 2n + 2 ⎞ 22. ∑ (3n + 1)⎜ ⎟ ⎝ x + 1⎠ n=0 n n = 0 ⎝ 5n + 2 ⎠ ∞ n ∞ 3n + 1 ⎞ ⎛ 2 x + 1 ⎞ 20. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ x n =0 ⎝ 3 ⎠ n 254 . ∑ n =0 ∞ n n = 0 n! ∞ (1 − 2 x )n ∑ n n n =0 (− 1) + 3 ∞ n n R: C = R R: C = − 1 . ∑ n ⋅ x n 2 n =1( n! ) 18. ∑ (ln a ) ⋅ x n . ∑ (−2) n =1 x 3n +1 n +1 1 1⎤ R: C = ⎛ ⎜− 3 2 . a > 0 ∞ n n =1 n! ∞ ⎛ x −1⎞ 19. 15.∞ 1⎞ 11. ∑ x 14. ∑ ⎛ ⎜1 + ⎟ n =1 ⎝ ∞ n2 n⎠ n ⋅ xn R: C = − 1 .

∑ 1 ⎛ x ⎞ ⋅⎜ ⎟ n =1 n ⎝ x − 1 ⎠ ∞ n ⎞ n n ∞ 31.. ∑ ∞ 36.. ∑ 26.. ∑ a (a − 1).( a − n + 1) ⋅ (x + 2 )n . a > 0 n=0 (2n)!! ⋅ (3 − x )n n = 0 ( 2n + 1)!! n! ∞ 255 .. ∑ 2 + ( −1) ⋅ (x − 3)n n =0 n ⎛ 3x − 1 ⎞ ( −1) n ⎜ ⎟ 2 ⎝ x+2⎠ n = 0 3n + n + 1 2 ∞ 34. ∑ (2n + 1)! ⋅ 3 ⋅ (x − 2)n n=0 n!(n + 2)! n +1 n ∞ 32. ∑ ⎜ n + 2n + 2 ⎟ ⋅ x n ⎜ 2 ⎟ n = 0 ⎝ 3n + n + 2 ⎠ 30. ∑ ∞ n2 +1 n 35. ∑ (n!) ⋅ (1 − x )n n = 0 (2n)! 33. ∑ (1 + α n ) ⋅ x .24. x 3n n = 0 (3n)! ∑ ∞ 25. ∑ xn+2 n=0 n + 1 ∞ ∞ ⎛ 2 29. α > 0 n =1 n =1n ∞ ⋅ 2n n 28. ∑ ∞ ∞ 1 n n=1n ⋅ 3 ( x − 5) n ⋅ xn n n! n 27.

∑ 2⎟ ⎜ n =1 ln n ⎝ 1 + x ⎠ ∞ n 39. S (x ) = (1 − x )4 . 1) . S (x ) = R: C = (− 1. 44. . 1) . ∑ (n + 1)(n + 2)(n + 3) x n R: C = (− 1.37. n =1 ∞ ∑ n3 x n ∞ x x 2 + 4x + 1 ( (1 − x ) 6 4 ). S (x ) = x2 (1 − x )2 2 . (1 − x )3 6x 43. 42. ∑ n(n + 1) x n−1 n =1 ∞ n =1 ∞ R: C = (− 1. 256 . ∑ nx n+1 41. 1) . ∑ n 2 x n+1 n =1 ∞ ∞ (1 − x )3 x 2 ( x + 1) R: C = (− 1. ∑ n(n + 1)(n + 2)x n n =1 R: C = (− 1. S (x ) = . 1) . S (x ) = R: C = (− 1. S (x ) = n =0 (1 − x )4 . 1) . 45. ∑ n n =1⎛ ∞ n+ 1 n n 1⎞ ⎜n + ⎟ n⎠ ⎝ ⋅ ( x + 3) n 2⎞ (−1) n ⎛ ⎜1 − x ⎟ 38. (−1) n x n n n =1 ∑ ∞ Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: 40. 1) .

b ). 1) . x n =0 ∞ x +1 49. 0 ) . S (x ) = . ∑ ( x + 1) n R: C = (− 2. 1) . S (x ) = . x ∈ (− 1. b ≠ 0 R: C = − b . S (x ) = − ln 1 − x 2 . 1) \ {0} 46. x=0 ⎩ ∞ x 2n 1 47. S ( x ) = . S ( x ) = . ∑ a x n . ∑ n( x + 1) n R: C = (− 2. 1) . ∑ n 2 ( x + 1) n R: C = (− 2. 2 x n =1 ∞ − ( x + 1)( x + 2) 50. ∑ na x n . ∑ R: C = (− 1. 51. 257 . 2 n =1 2n ∞ 1 48.⎧ 1 xn ⎪− ln(1 − x ). S (x ) = a a abx (b − ax )2 . S (x ) = − . b . a a n b − ax n=0 b ∞ ( ) n ∞ 53. 0 ) . n =0 n + 1 ⎪ 0. a. ∑ (−1) n (n + 1) 2 x n (x + 1)3 n =0 ∞ n b 52. ∑ R: C = (− 1. 0 ) . S (x ) = ⎨ x . a. b ≠ 0 n n=0 b ( ) R: C = (− b . x3 n =0 ∞ 1− x R: C = (− 1.

a ) . ∑ ∞ Formula de dezvoltare a funcţiei f în serie Taylor în punctul a f (n) (a) ⋅ ( x − a ) n . a ) = f ( x) − Tn ( x. a ) = 0 . Rn ( x. a ). ∀x ∈ I . Se numeşte serie Taylor asociată funcţiei f în punctul a . este: f ( x) = ∑ ∞ n→∞ Pentru a = 0 . DEZVOLTĂRI ÎN SERIE BREVIAR TEORETIC Fie f : I → R. a) = ∑ f ( k ) (a) ⋅ ( x − a) k . seria: f ( n) (a ) ⋅ ( x − a) n . polinomul: Tn ( x. a ∈ I astfel încât f indefinit derivabilă în punctul a . Formula lui Taylor: f ( x) = Tn ( x. a ) + Rn ( x. n ! n =0 Fie A mulţimea de convergenţă a acestei serii. k ! k =0 n Se numeşte rest Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a . Se numeşte polinom Taylor de ordin n asociat funcţiei f în punctul a .7. pentru x ∈ A ∩ I cu n ! n=0 proprietatea că lim Rn ( x. funcţia: Rn ( ⋅ . obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f : ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ⋅x . a ) : I → R. n! 258 .3.

(n + 1)! • restul Taylor sub formă Cauchy: f ( n +1) (c) Rn ( x.. seria Taylor asociată 259 .. ∀n ∈ N . n! PROBLEME REZOLVATE 1 . Se consideră funcţia f : R \ {− 2 } 3 → R. b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a acestei serii... cu c între a şi x ...... f (n) ( x) = 3 n ( −1)(−2).... n! f ' ( x) = 3(−1)(3x + 2) −2 f ' ' ( x) = 3 2 (−1)(−2)(3x + 2) −3 .( − n)(3x + 2) −( n +1) = (−1) n 3 n n! .... a ) = ⋅ ( x − a ) n +1 ...... a ) = ⋅ ( x − c) n ( x − a) . f ( x ) = Rezolvare: a) Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = 1 este: ∑ n =0 ∞ } Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 2 3 şi avem: f ( x ) = (3 x + 2) −1 f ( n ) (1) ⋅ ( x − 1) n ..... Prin urmare...... deci (3 x + 2) n +1 f ( n) (1) = (−1) n 3 n n! 5 n+1 .....Forme ale restului Taylor de ordinul n al funcţiei f în punctul a : • restul Taylor sub formă Lagrange: f ( n +1) (c) R n ( x. 1.....cu c între a şi x .... 3x + 2 a) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 ................ c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a = 1 .

pentru y = − 5 obţinem seria ∑ 1 . n +1 b) Notăm x − 1 = y . ∞ an 2 + bn + c ∞ d ) Să se calculeze sumele seriilor: ∑ 1 şi ∑ . Obţinem: ( n + 1)! (− 3)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 .n ∞ funcţiei f în punctul a = 1 este: ∑ (−3) ⋅ ( x − 1) n . c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia g : R → R. care este divergentă. f ( x) = e x . 8 . Avem că: n=0 5 (− 3)n +1 ω = lim a n +1 an n→∞ = lim ⋅ 5n + 2 n →∞ (− 3)n 5 n +1 = 3 .1) = Rn ( x. adică x ∈ − 2 . 3 5 n=0 deoarece termenul ei general nu are limita zero. 3 3 ( ) Rezultă că mulţimea de convergenţă este A = − 2 . b) Să se calculeze valoarea lui e cu trei zecimale exacte. 8 . 3 3 ( ) ( 3 3 ) c) Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x.1) = f ( n +1) (c) ⋅ ( x − 1) n +1 . (3c + 2)n 2. n = 0 n! 3 n=0 n! 260 . cu c între 1 şi x . cu c între 1şi x . y 3 5 ∞ Pentru y = 5 obţinem seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 . care este divergentă. deci R = 5 . f ( x ) = e x . 5 . prin urmare seria 5 n=0 ∞ 3 obţinută este convergentă pentru y ∈ − 5 . a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.

0) = 0. ∀x ∈ R . n=0 261 . xn . deci e x = ∑ n→∞ b) Scriem relaţia precedentă pentru x = − 1 şi obţinem: e− 2 = ∑ 1 ∞ (− ) n! 2 1 n 2 . ∀x ∈ R . ⋅x (n + 1)! n +1 x x n +1 Rn ( x. cu c între 0 şi x . ω = lim a n +1 an 1 1 ( n + 1)! = lim = lim = 0 ⇒ R = ∞ .0) = f ( n +1) (c) n +1 . ∞ ) . n = 0 n! ∞ rezultă că lim Rn ( x.0) = 0 . n = 0 n! Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii. n →∞ • Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x. n! Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi f ( n ) ( x) = e x . ∀n ∈ N ⇒ ⇒ f ( n ) (0) = 1. Am obţinut că: seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este : ∑ 1 n ⋅x .0) = ⋅ ec = ⋅ ec ( + 1 )! n (n + 1)! .Rezolvare: a) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ⋅x . deci seria este 1 n→∞ n → ∞ ( n + 1) n! ∞ n→∞ convergentă pentru x ∈ (− ∞. Rezultă că A = R . ∀n ∈ N . cu c între 0 şi x . • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x.

0) = 2 + 2 + 2 + 2 + 2 ≈ 0.0 .606 .0 ⇔ Pentru x = − 1 avem că f − 1 2 2 2 2 ⇔ e −1 2 ( ) ( ) ( ) − ∑ n (− 1 )k (− 1 )n+1 2 2 k! = (n + 1)! k =0 ⋅ e c .001 .001 . deci 0 1 2 3 4 ( ( ( ( − 1) − 1 ) (− 1 ) − 1) − 1) A ≈ T4 (− 1 . 0 = Rn − 1 . 2 ( ) Deoarece pentru c ∈ − 1 . 0 ) = f ( x ) − Tn ( x .001 ⇔ 1 2 n +1 (n + 1)! < 1 . deducem că este suficient să găsim o valoare k =0 Tn = ∑ n (− 1 )k 2 n pentru care n +1 (− 1 ) 2 ⋅ e c < 0. 0 ) . 262 . În aceste condiţii. 0 avem că e c < e 0 = 1 . − Tn − 1 . Pentru n = 4 obţinem A − T4 < 0. 2 (1) Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care e −1 2 − ∑ n (− 1 )k 2 k! < 0.0) .Folosim definiţia restului Taylor de ordin n : R n ( x . c ∈ (− 1 . 2 0! 1! 2! 3! 4! 1 Rezultă că e − 2 ≈ 0. k! Conform relaţiei (1).001 . (n + 1)! c ∈ − 1 .606 . numerele A = e −1 2 şi k =0 au primele trei zecimale comune. 10 3 relaţie adevărată pentru n ≥ 4 . rezultă că este suficient să 2 ( ) găsim o valoare n pentru care −1 n +1 2 (n + 1)! < 0.

3 → R.c) Înlocuind x cu x 3 în formula găsită la punctul a) . ∀x ∈ R . d ) Folosim rezultatul de la punctul a ) : e x = ∑ n = 0 n! • • Pentru x = 1 obţinem că suma seriei ∑ Considerăm seriile: ∑ ∞ ∞ n2 n şi ∑ . f ( x) = ln(3 − 2 x ) . ∞ xn . n=0 funcţiei: f : − ∞. m = 0 m! m = 0 m! + ∑ ∞ an 2 + bn + c Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic de la serii numerice. Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 asociată ( ) 263 . obţinem: ex = ∑ 3 ∞ x 3n n = 0 n! . rezultă că seria ∑ este convergentă şi are suma n! S = a ⋅ 2e + b ⋅ e + c ⋅ e = e(2a + b + c) . este : ∑ n = 0 n! n = 0 n! ∞ Avem că: ∑ ∞ n ∞ ∞ 1 n 1 = ∑ = ∑ = ∑ =e n = 0 n! n =1 n! n =1 (n − 1)! m = 0 m! + ∑ n = 0 n! n =1 n! ∞ ∞ (n − 1) 1 n =1 ( n − 1)! ∞ 1 ∞ ∑ ∞ n2 = ∑ ∞ n2 = ∑ = ∑ ∞ ∞ 1 1 1 = ∑ + ∑ = n = 2 (n − 1)! n =1 (n − 1)! n = 2 (n − 2)! n =1 ( n − 1)! ∞ ( n − 1) + 1 ∞ (n − 1) n = ∑ = ∑ + n =1 ( n − 1)! n =1 (n − 1)! n =1 ( n − 1)! ∞ + ∑ ∞ = ∑ 1 = 2e . 2 3. ∀x ∈ R . n = 0 n! n = 0 n! ∞ ∞ 1 1 = e.

... 3 şi avem: f ' ( x) = −2 = 2(2 x − 3) −1 3 − 2x 2 ( ) f ' ' ( x) = 2 2 (−1)(2 x − 3) −2 f ' ' ' ( x) = 2 3 (−1)(−2)(2 x − 3) −3 ............ ∞) → R... b) Să se demonstreze că ∑ (−1) n +1 = ln 2 ..... f ( x) = ln(1 + x) şi să se precizeze mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea găsită..Rezolvare: Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (−2) ⋅ ( x + 2) n . ∀n ∈ N * .......... ∀n ∈ N * ⎛ 2⎞ f ( n) (−2) = 2 n (−1) n−1 (n − 1)!(−7) −n = −⎜ ⎟ (n − 1)!... n =1 n ⎝ 7 ⎠ n n 4... n n =1 ∞ 264 . f ( n ) ( x) = 2 n (−1) n −1 (n − 1)!(2 x − 3) − n .............. a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (−1. Am obţinut că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 ∞ 1 ⎛ 2⎞ este: ln 7 + ∑ − ⎜ ⎟ ⋅ ( x + 2) n .. ⎝7⎠ f (0) (−2) = ln 7 .............. n! Funcţia f este indefinit derivabilă pe − ∞..

f ( n ) ( x ) = ( −1) n −1 ( n −1)1 . n! 1 (1+ x ) 2 f ' ' ( x) = − f ' ' ' ( x) = 2! ……. în baza criteriului lui Leibniz. (1+ x ) 3 (1+ x ) n Prin inducţie se arată că f ( n) (0) = (−1) n +1 (n − 1)!.0) = 265 .De asemenea.1] folosim expresia restului Taylor sub formă f ( n +1) (c) n +1 ⋅x . (n + 1)! Lagrange: : Rn ( x. • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii. • Determinăm mulţimea valorilor lui x ∈ (−1.0) = 0 . deci n → ∞ ( n + 1) seria este convergentă pentru x ∈ (− 1. Pentru n = 0 .1] pentru care lim Rn ( x. n→∞ • Pentru x ∈ (0. pentru x = 1 obţinem o serie alternată convergentă.Rezolvare: a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ' 1 ⋅ x . ∀n ∈ N * . Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este deci: ∑ (−1) n +1 n ⋅x . Avem: f ( x ) = 1+ x . cu c între 0 şi x . ∞ ω = lim a n +1 an n→∞ = lim (−1) n + 2 n +1 (−1) n +1 n n→∞ = lim n = 1 ⇒ R = 1 . n n =1 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin.1] . Rezultă că A = (−1.1) . avem f (0) (0) = f (0 ) = 0 .

Să se afle valoarea numărului cos1 cu două zecimale exacte b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. ∀x ∈ (−1. n→∞ Obţinem că: ln (1 + x ) = ∑ (−1) n +1 n ⋅ x . n→∞ x < 1. lim Rn ( x. f ( x) = cos x . 1+ c cu c între 0 şi x .x n +1 x Rn ( x.0] .0) = 0. Rezultă că lim Rn ( x. adică − 1 < x < c < 0 ⇒ − 1 < Rezultă că lim Rn ( x. ∀x ∈ (−1. cu c între 0 şi x . 266 . adică 0 < c < x < 1 ⇒ 0 < n +1 ⋅ 1 n +1 .1] . n→∞ x−c < 0.0) = (−1) n + 2 n! n +1 = (1+ c ) (n + 1)! (1 + c) cu c între 0 şi x . ∀x ∈ (−1. n! n Cauchy: Rn ( x. f ( x) = sin x . a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. n n =1 ∞ b) Pentru x = 1 obţinem: ln 2 = ∑ (−1) n +1 n n =1 ∞ 5. ∀x ∈ (0.1] .0] folosim expresia restului Taylor sub formă f ( n +1) (c ) ⋅ ( x − c) n x .0) = x( x − c) n x−c (−1) n + 2 n! n +1 = (1+ c ) n! 1+ c ⋅ x . 1+ c Prin urmare.1] . 1+ c • Pentru x ∈ (−1.0) = Rn ( x.0) = 0.0) = 0.

sau ∑ (−1) n . f ( x) = sin x 2 d ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.. n! n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi avem: ⎧cos x. + (−1) n + . n = 4k + 2 ⎩ Obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f : ∑ ∞ f (n) ∞ x2 x4 x6 x 2n x 2n + − − .. n = 4k + 3 ⎧ 1... n = 4k ± 1 sau f ( n) (0) = cos⎜ ⎟ ⎝ 2 ⎠ ⎪− 1. n = 4k + 1 nπ ⎞ ⎪ ⎛ ( n) f ( x) = ⎨ sau f ( n) ( x) = cos⎜ x + ⎟⇒ 2 ⎠ ⎝ ⎪− cos x.c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.. n = 4k ⎪ ⎛ nπ ⎞ (n) ⇒ f (0) = ⎨ 0. ∑ n =0 ( 2n)! ∞ 267 . n = 4k + 2 ⎪ ⎩sin x. 2! 4! \ 6! (2n)! ( 2n)! n =0 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii.. n = 4k ⎪− sin x.. Notăm 1− x 2 = y şi vom determina raza de convergenţă a seriei (−1) n n ⋅y . f ( x) = cos 2 x Rezolvare: a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ( 0) n ⋅x .

0) = 0. ∞ ) .0) = Rn ( x. ∀x ∈ R . cu c între 0 şi x .0) = 0 . ∞ ) ⇒ x ∈ (− ∞. deci seria este convergentă pentru y ∈ (− ∞. 2 2 (n + 1)! (n + 1)! ( ) n +1 ( ) cu c între 0 şi x . Scriem relaţia precedentă pentru x = 1 şi vom obţine: n=0 Prin urmare. n→∞ Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x.0) = f ( x) − Tn ( x. ∀x ∈ R .0) = f ( n +1) (c) n +1 ⋅x .0) . (n + 1)! x x n +1 ⋅ cos c + (n + 1) π = ⋅ cos c + (n + 1) π .ω y = lim a n +1 an n→∞ = lim (−1) n +1 (2n + 2)! (−1) n (2n)! n→∞ = 0 ⇒ R y = ∞ . • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x. deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 şi 2 ( ) n → ∞ (n + 1)! lim x n +1 = 0 . Rezultă că A = R . Pentru x = 1 avem că f (1) − Tn (1.0) = Rn (1. rezultă că lim Rn ( x. cos x = ∑ (−1) cos 1 = ∑ ∞ ( −1) n n = 0 (2n)! . ∞ n→∞ 2n n x . (2n)! Vom afla valoarea lui cos1 cu două zecimale exacte.0) ⇔ 268 . Folosim definiţia restului Taylor de ordin n : Rn ( x.

1) . ∀x ∈ R .⇔ cos1 − ∑ (−1) k 1 = cos c + (n + 1) π . 2 (n + 1)! ( ) Deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 .01 ⇔ (n + 1)!> 100 . k = 0 (2k )! Conform relaţiei (1).0) = 1 − b) Analog se obţine: sin x = ∑ (−1) n n=0 ∞ x 2 n +1 . c ∈ (0.01 . ∀x ∈ R . (2n + 1)! c) Înlocuind x cu x 2 în formula obţinută la punctul b) .01 .1) . numerele k = 0 (2k )! n A = cos 1 şi Tn = ∑ (−1) k au primele două zecimale comune. relaţie adevărată pentru n ≥ 5 . (1) 2 ( 2 k )! ( n + 1 )! k =0 n ( ) Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care cos1 − ∑ n (−1) k < 0.01 .54 . (2n + 1)! 269 . deducem că este suficient să găsim o valoare 1 n pentru care cos c + (n + 1) π < 0. 2 ( ) rezultă că este suficient să găsim o valoare n pentru care 1 < 0. A ≈ T5 (1. avem că: sin x 2 = ∑ (−1) n n =0 ∞ x 4n+ 2 . c ∈ (0.5403025794 . deci 1 1 1 1 + − + ≈ 0. (n + 1)! Pentru n = 5 obţinem A − T5 < 0. În aceste condiţii. 2! 4! 6! 8! Deci valoarea numărului cos 1 cu două zecimale exacte este: cos1 ≈ 0.

∀x ∈ R . ∀x ∈ R . 2 2 2 Înlocuim pe x cu 2 x în formula de la punctul a ) : cos 2 x = ∑ (−1) n n =0 ∞ (2 x) 2n . n! n =0 Deci seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este identic nulă Asadar suma acestei serii este S ( x) = 0 ∀x ∈ R Observaţie: f ( x) ≠ S ( x) dacă x ≠ 0 . x = 0 ⎩ Rezolvare: Avem f ( n) (0) = 0 ∀n ≥ 1 (se poate arăta prin inducţie) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ∑ ( 0) n ⋅x . 2 n =0 2 ⋅ (2n)! 6. Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 pentru 3x − 2 funcţia: f : R \ {− 1 . x ≠ 0 .3} → R. 2 .dar f (0) = S (0) ∞ f (n) 7. f ( x ) = 2 2 x − 5x − 3 270 . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia ⎧ −1 2 ⎪ f : R → R.d ) Vom folosi formula: cos 2 x = 1 + cos 2 x 1 1 = + cos 2 x . de unde rezultă: (2n)! cos 2 x = 1 ∞ (2 x) 2n + ∑ (−1) n . f ( x) = ⎨e x . ⎪ 0.

Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− 1. 271 .... ∞ ) → R.. n! n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe (−1.... (Seria binomială) Rezolvare: ( 0) n ⋅x .. = + f ( x) = 2 2 x − 5x − 3 2 x + 1 x − 3 Procedând la fel ca la problema 1... (2 x + 1) n +1 ( x − 3) n +1 ∞ 2 n n! n! f (−2) = − n +1 − n +1 ... Descompunem f în fracţii simple: 3x − 2 1 1 ......... ∑ n ! n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 1 2 ...... f ( x) = (1 + x)α .3} .......… f ( n ) ( x) = α (α − 1) ⋅ .....Rezolvare: Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 : f ( n ) ( −2) ⋅ ( x + 2) n ... ∞) şi avem: f ' ( x) = α (1 + x)α −1 Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: ∑ ∞ f (n) f ' ' ( x) = α (α − 1)(1 + x)α − 2 ............... ∀n ∈ N ... ⋅ (α − n + 1)(1 + x)α − n . ∀n ∈ N * ....... ∀n ∈ N .. unde α ∈ R .... 3 5 Rezultă că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este: (n) 3 3 n =0 ⎢ ⎣ ⎝ ⎠ ∞ ⎡ 1⎛ 2⎞ ⎛1⎞ ∑ ⎢− ⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ n n+1 ⎤ ⎝ 5⎠ ⎥ ( x + 2) n ⎥ ⎦ 8. obţinem: (−2) n n! (−1) n n! f ( n ) ( x) = + .

.(α − 1 − n + 1) x n ⋅ α x(1 + θ x )α −1 ⎜ ⎜1 +θ x ⎟ ⎟ ... • Calculăm mulţimea de convergenţă a acestei serii. cu c între 0 şi x .0 ) = = x( x − c) n α (α − 1). a n −α ω = lim n +1 = lim = 1 ⇒ R = 1 .....(α − n)(1 + θ x)α − n −1 = n! n ⎛ 1−θ ⎞ (α − 1).1) . n →∞ • Folosim expresia restului Taylor sub formă Cauchy: : f ( n +1) (c) ⋅ ( x − c) n ( x − a ) . ⋅ (α − n + 1)..f ( n ) (0) = α (α − 1) ⋅ . ∀n ∈ N * . convergentă pentru x ∈ (− 1. ⋅ (α − n + 1) ⋅ xn . Rezultă că pe intervalul (−1.. 0 < θ < 1 şi obţinem x n +1 n θ= Rn ( x. a ) = R n ( x .. • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x. n! ⎝ ⎠ 272 . Rezultă că seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: n! n! n =1 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin.. n! f ( n +1) (c) ⋅ ( x − c) n ( x) = n! R n ( x...0) = 0 .(α − n)(1 + c)α − n −1 ..1) seria este convergentă.0) = = x (1 − θ ) α (α − 1)... deci seria este n→∞ n + 1 n → ∞ an n =1 f ( 0) + ∑ ∞ f ( n ) ( 0) ⋅ xn = 1+ ∑ ∞ α (α − 1) ⋅ . notăm n! c . cu c între a şi x .

∀x ∈ (−1.1) . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin următoarele funcţii: 1 1 f : R \ {− 1} → R. ∀x ∈ (−1. ∀x ∈ (−1. g ( x) = .1) . obţinem că n! n→∞ lim Rn ( x.(α − 1 − n + 1) x n = 0 .. ⋅ (α − n + 1) n! ⋅ x n . Aplicăm relaţia (1) din problema precedentă pentru α = −1 şi ∞ ( −1)(−2) ⋅ . de asemenea. ⋅ (− n) n ⋅ x . Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe R . (3) 1 − x n=0 10.1) . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.. f ( x) = arctgx . 1+ x 1− x Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 1}.. (1) n =1 9.Folosind că 0 < θ < 1 şi că − 1 < x < 1 rezultă că ⎛ 1−θ ⎞ 0<⎜ ⎜1+θ x ⎟ ⎟ < 1 .. sau rezultă: (1 + x) −1 = 1 + ∑ n! n =1 ∞ 1 = ∑ (− x) n .. ⎝ ⎠ (α − 1)..1) . (2) 1 + x n=0 Înlocuind pe x cu − x în relaţia (2).. rezultă: ∞ 1 = ∑ x n . f ( x) = şi g : R \ { 1} → R.. ∀x ∈ (−1. Rezultă că: lim n→∞ n (1 + x)α = 1 + ∑ ∞ α (α − 1) ⋅ .0) = 0.. 273 .

Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : [− 1. Avem că f ' ( x) = 1 1− x 2 = (1 − x ) 2 − 1 2. 1) ... avem: f ' ( x) = 1 − x 2 n =1 ( ) ( )− 1 2 =1+ ∑ ∞ ( 2 n − 1)!! 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ . prin integrare.. ∀x ∈ (−1.1) . ∀x ∈ (−1. ⋅ ( − n) n )−1 = 1 + ∑ ⋅ (x 2 ) = n! n =1 Scriem relaţia (1) pentru α = −1 şi x înlocuit cu x 2 : f ' ( x) = ∞ 1 1+ x2 n 2n = 1 + x2 ( = ∑ (−1) x n=0 .1) . avem: ∞ f ( x) = ∫ ∑ (−1) n x 2n dx + C = ∑ (−1) n n=0 n=0 ∞ x 2n +1 + C .1). prin urmare arctgx = ∑ (−1) n x . 1] → R.1) .. Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe intervalul (-1..1) . ( 1 2 −2 ) = 1+ ∑ Pentru x ∈ (− 1.. ∞ ⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟ ⋅ ⋅ ⎜ − ⎝ ⎠ ⎠⎝ ⎠⎝ ⎝ n! ⎛ 1 ⎞⎛ 3 ⎞⎛ 5 ⎞ ⎛ 2n − 1 ⎞ ⎟ n 2 ⎠ ⋅ − x 2 . pentru x ∈ (− 1. ∀x ∈ ( −1... ⋅ ( 2n − 1) 2 n ⋅ x =1+ ∑ ⋅ x 2n . f ( x) = arcsin x . n =0 11.. ∀x ∈ (−1. 2 Scriind formula (1) obţinută pentru seria binomială cu α = − 1 şi înlocuind x cu − x 2 avem: f ' ( x) = 1 − x . Rezultă că. 2 4 6 . ( 2 ) ( 2 )! ! ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ n n n =1 n =1 ∞ de unde.. obţinem că: 274 .f ' ( x) = 1 1 + x2 = 1 + x2 ( )−1 ∞ ( −1)(−2) ⋅ . pentru x = 0 2n + 1 2n + 1 2n+1 ∞ rezultă C = 0 ..1) ..

obţinem C = ln 2 . f ' ( x) = 1 1 1 . Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe (− ∞. 2n + 1 n =1 (2n)!! 12. ∀x ∈ (−2. deci arcsin x = x + ∑ ∞ n =1 (2n)!! 2n + 1 (2n − 1)!! x 2n +1 ⋅ . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− ∞. f ( x) = ln(2 − x) . prin urmare ∞ 1 ln(2 − x) = ln 2 − ∑ ⋅ x n . de unde. −1 = =− ⋅ 2−x −2+ x 2 1− x 2 Scriem formula (3) cu x înlocuit prin x şi pentru x < 1 rezultă: 2 2 f ' ( x) = − 1 1 1 ∞ ⎛ x⎞ = − ∑ ⎜ ⎟ . (∀)x ∈ (− 1.2) .2) . 1) .2) . obţinem: 2 1− x 2 n =0 ⎝ 2 ⎠ 2 n f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ ∞ 1 n +1 f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ n=0 2 ∞ ⋅ ∫ x n dx + C .2 n +1 ∞ pentru x ∈ (− 1. prin integrare.1) . Pentru x = 0 . 2) → R. 2 ) . avem: f ( x) = x + ∑ (2n − 1)!! ⋅ x +C. pentru x = 0 rezultă C = 0 . ∀x ∈ (−2. n +1 x n +1 n = 0 (n + 1) ⋅ 2 + C . n +1 n=0 2 275 . ∀x ∈ (−2.

2 ∞ c) Să se calculeze suma seriei: ∑ 3n + 4n + 5 . ∞ → R. 3 ( ) b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− ∞. 7 . a) Să se determine seria Taylor în punctul a = 1 asociată funcţiei: f : − 1 . Se consideră funcţia f : R \ 1 → R. 4x − 1 a ) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 . g ( x) = e x 2 b) Să se calculeze valoarea lui 3 e cu trei zecimale exacte. c între 1 şi x . cu (4c − 1)n 2. f ( x) = ln(1 − x) şi să se precizeze mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea găsită. n =0 n! R: a ) e 2 x +1 = ∑ ∞ (2 x + 1) n b) n! n=0 3 e ≈ 1. a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile f : R → R. n = 0 n! 3.395 . (4 4 ) c) Rn ( x. ∀x ∈ R . c) 15e . f ( x) = e 2 x+1 şi g : R → R. n n =1 n⋅3 276 . ∀x ∈ R .1) = (− 4)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 . c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a = 1 . f ( x) = ln (3 x + 1) . n +1 ∞ c) Să se calculeze suma seriei ∑ (−2) .PROBLEME PROPUSE 1 . 1. ∞ x 2n 2 .1) → R. f ( x ) = {4 } R: a) ∑ ∞ n=0 3 (− 4)n ⋅ ( x − 1) n . b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a serii obţinute. e x = ∑ . b) n +1 A= 1.

2. f ( x) = ⎩ 3⎭ g : R \ {1. g ( x ) = 4x − 1 3x − 7 x + 4 2 . sin 1 ≈ 0. f1 ( x) = sin x 3 . 3 4.R: a ) ln 4 + ∑ b) ln(1 − x ) = − ∑ ∞ ( −1) n −1 ⋅ 3n ⋅ xn . ⎬ → R. ∀x ∈ R . ∀x ∈ [− 1. f ( x ) = sin x . ∞ R: a) sin x = ∑ (−1) n n=0 ∞ x 2 n +1 . Să se determine seriile Taylor în punctul a = −2 asociate 4⎫ funcţiilor: f : R \ ⎧ ⎨1.84 . 3} → R. obţinem: sin 3 x = 3 sin x − 1 sin 3x = 4 4 ( ) 5. obţinem seria Taylor − 3x − 4 x − 1 277 . ∀x ∈ R . ( x − 1)( x − 2)( x − 3) R: f ( x ) = 13 3 . sin 3 x = 3 sin x − 4 sin x . 1) . c) 2 ln 5 . a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R . f 2 ( x ) = cos 3 x . b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile: f i : R → R. folosind formula (2n + 1)! ∞ ∞ (3x )2n +1 = 3 ∞ (−1) n 1 + 32n x 2n +1 . f 3 ( x ) = sin 3 x . Să se afle valoarea numărului sin 1 cu două zecimale exacte. n n⋅4 n =1 ∞ 1 n n=0 n ⋅ x . 3 . i = 1. x 2 n +1 = 3 ∑ (−1) n − 1 ∑ (−1) n ∑ 4 (2n + 1)! 4 n = 0 (2n + 1)! 4 n = 0 (2n + 1)! n=0 3 pentru f 3 se foloseşte formula cos 3 x = 4 cos x − 3 cos x . 1 . ( 2n + 1)! b) sin x 3 = ∑ (−1) n n=0 3 x 6n + 3 .

rezultă că seria Taylor asociată 2 ⎝ x −1 x − 2 x − 3⎠ n +1 n +1 n +1 ⎤ ∞ ⎡ 1⎞ ⎛1⎞ ⎛1⎞ este: 1 ∑ ⎢− ⎛ ⎥ ( x + 2)n . 7. f ( x) = arccos x. a = 0 .a=0 x+2 1 ( x + 1) 2 . 1 f :R \ − 1 → R. f : [−1.1) . g ( x) = 9. h : R → R. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− 1. f ( x) = 13. ⎝ ⎠ 12. f ( x ) = ln ⎛ ⎜ x + 1 + x ⎟. f ( x) = 1 . n!⋅ 2 n Să se dezvolte în serie Taylor în jurul punctelor indicate funcţiile: n =1 R: 1 + x = 1 + ∑ ∞ (− 1)n −1 (2n − 3)!! ⋅ x n . f ( x ) = 14. ∀x ∈ (−1.10 ⎝ 10 ⎠ ⎥ ⎦ 1⎛ 1 2 1 ⎞ g (x ) = ⎜ − + ⎟ .1] → R. 1 − 3x . + 2 − ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 n=0 ⎢ ⎝ 3 ⎠ 4 5 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ 3 n=0 ⎢ ⎣⎝ ⎠ ∞ ⎡⎛ 1 ⎞ n 13 ⎛ 3 ⎞ n ⎤ ∑ ⎢⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ ⎥(x + 2)n . a = 0. f : R → R . h( x ) = 1 {3} 1 . 2 1 + 2x { } 8. a=0 278 . f ( x ) = 1 + x . a=0 x−2 1 . 6. ∞ ) → R . f ( x ) = .a = 0 .a = 0 1+ x2 10. g : R \ 1 → R. a = 0 2⎞ 11.

a > 0 . a = 1 19.2} → R. ⎜ 1 − x ⎟ . a = −2 21.69 . f ( x ) = ln( ax + b ). 2 ) → R. f ( x ) = sin (2 x + 1). R: a ) − 0. Să se calculeze cu două zecimale exacte numerele: a ) cos 2. f ( x) = 20. f ( x ) = e − x . b) ln 2. a=0 16. f : (− ∞. d ) f : − b . a > 0. f ( x) = 1 x − 7 x + 12 3 2 . a = −3 22. f ( x ) = ln( 2 − x ). a = 0 18. c) 1. a = 0 17. f : R \ {− 1. Să se scrie următoarele funcţii ca sume ale unor serii de 2x +3 3 2⎞ puteri: a ) f ( x) = ln⎛ . a ( ) k 23. f : R \ {− 2. k ∈ Q \ Z . f ( x ) = 3 x . f ( x) = 1 x 2 + 4x + 3 1 2 . 279 .41 .15. b) − 0.10 . ∞ → R . b) f ( x) = e x −4 . a=3 ⎝ ⎠ c) f ( x) = (ax + b) . c) arctg 2.−3} → R.

y n ) = (a. Spunem că f este continuă în punctul (a. DIFERENŢIABILITATE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. b) .CAPITOLUL 8 FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE 8. b) dacă pentru oice şir {( x n . b) . Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile reale şi (a. b) ' Vom nota această limită cu f x (a. Fie f : A ⊂ R n → R o funcţie reală de n variabile reale. x m ≠ x0 şi lim x m = x0 avem lim f ( x m ) = l . DERIVATE PARŢIALE. Spunem că funcţia f este derivabilă parţial în raport cu x în f ( x. b) ∈ A . Spunem că lim f ( x) = l dacă pentru orice şir x → x0 ( x m ) m∈ N ⊂ A. m→∞ m→∞ Definiţia 2. b ) − f ( a . CONTINUITATE.1. b ) există şi este finită. b) sau . atunci lim f ( xn . y n )}n∈ N ⊂ A cu proprietatea că n→∞ lim ( xn . Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile reale şi (a. b) ∈ A . LIMITĂ. ∂x 280 . y n ) = f (a. b) ∈ A dacă lim x−a x→a ∂f (a. n→∞ Definiţia 3. punctul (a.

b) . ∂y Definiţia 4. y ) − f ( a. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. continuă şi nulă în (a. b)( x − a ) + f y (a. b)dy . b) funcţia liniară: ' ' ' ' df ( x. b) ∈ A . (a. y ) . atunci f este diferenţiabilă în punctul (a. b) . b) sau . 281 . b) există şi este finită. b) = λ ( x − a ) + µ ( y − b) + ω ( x. b) ∈ int A dacă există două numere reale λ şi µ şi o funcţie ω : A → R . b) . Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. unde ρ ( x.Analog. • Se numeşte diferenţiala de ordinul întâi a funcţiei f în punctul (a. Spunem că funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. Definiţia 5. Propoziţia 1. y. a. y ) într-o vecinătate a punctului (a. y ) = ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 . Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie diferenţiabilă în punctul (a. atunci f este continuă în (a. b)dx + f y (a. b) . funcţia f este derivabilă parţial în raport cu y în punctul f ( a. continue în (a. b) interior lui A . b) ' Vom nota această limită cu f y ( a. λ = f x (a. y ) şi f y ( x. b) şi. b) ∈ A . Propoziţia 3. atunci f admite derivate parţiale f x (a. în plus. b) ∈ A . b) ∈ A . y ) ⋅ ρ ( x. b)( y − b) = f x (a. b) ∈ A dacă lim y−b y →b ∂f (a. b) şi µ = f y (a. b) în punctul (a. b) şi ' ' ' f y (a. ' Propoziţia 2. y ) − f (a. b) = f x (a. astfel încât: f ( x. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R admite derivate ' ' parţiale f x ( x.

yn )→(0.• Se numeşte diferenţiala de ordinul n a funcţiei f în punctul ( n) ⎡∂ ∂ ⎤ (a. y )→( 0. y ) = tg ( x + y ) x2 + y4 3 n→∞ 5 . yn )→(0. a. b) . y n ) ⊂ R * × R * astfel încât lim ( x n .0) x 3 + y 5 ( xn . y n ) → (0.0) x 2 + y 4 n n lim xn 3 + ( x n . yn )→ (0. 0 ) lim tg ( x n 3 + y n 5 ) xn 2 + y n 4 = = tg ( x n 3 + y n 5 ) x n 3 + y n 5 xn 3 + y n 5 .0) lim yn5 yn 4 =0⇒ ( x. f : A ⊂ R n → R . 282 . b) . Toate definiţiile valabile pentru funcţii de două variabile f : A ⊂ R 2 → R se pot extinde pentru cazul funcţiilor de n variabile. y n ) = (0.0) lim xn 3 + y n 5 xn 2 + y n 4 = 0. ∂y ⎦ ⎣ ∂x Observaţie.0) x + y lim Rezolvare: a) Fie şirul ( x n . y ) → (0. y n ) → (0. y n ) → ( 0. b) = ⎢ dx + dy ⎥ f (a. f ( x.0) x 2 + y 4 x + y n n n n n n lim xn 3 + y n 5 ≤ ( x n . y n ) → (0. b) funcţia: d n f ( x. PROBLEME REZOLVATE 1. y ) → (0.0) x 2 + y 4 n n lim yn 5 ≤ ≤ ( xn . y n ) = lim ( x n . lim 2 4 ( x. yn )→( 0. Notăm f : R * × R * → R. Avem că: n→∞ lim f ( x n .0) lim xn 3 xn 2 + ( xn . Să se calculeze: a) ln(1 + xy ) tg ( x 3 + y 5 ) . n ∈ N . ⋅ = 1⋅ lim 2 4 ( xn .0) .0) x 2 + y 4 n n ( x n . n ≥ 3 .0) x 2 + y 2 ( x. y.

considerăm şirurile ⊂ R * × R * şi {( x' n . Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii de două variabile: ⎧ 3x 2 y . 0 ) x 2 ( x. y ' n )}n∈ N ⊂ R * × R * .0) x 2 lim xy + y2 . y n ) = lim n = şi lim f ( x' n . y n ) ≠ lim f ( x' n . y ) = ⎪ . ( x. notăm f : R * × R * → R.0) : n→∞ (xn . b) = 1⋅ ( x . 2. conform definiţiei 1. 0 ) lim tg ( x 3 + y 5 ) x2 + y4 2 =0. y ) → (0. y n )}n∈ N ( ) 1. că nu există există lim ( x.0) x 2 lim xy + y2 . y ' n ) = (0. rezultă. conform n→∞ n→∞ 2 n2 5 n2 = 2 . f ( x.0) şi lim ( x' n .0) ⎪ 4 a ) f : R 2 → R . y ) → ( 0. avem că n n 1 2 1 lim f ( x n . y ) → ( 0. ( x. y ) → (0. y ) ≠ (0.prin urmare. y ) = .0) ⎩ 283 . 5 definiţiei 1. y ) → ( 0. prin urmare nu ln(1 + xy ) x2 + y2 ( x. ⎨ x + y2 ⎪ ⎪ 0. 2 . y ) ≠ (0. y ' n ) . y n ) = . y ' n ) = 1 . vom arăta că nu există xy x + y2 2 lim xy + y2 . 1 n n ( ) deoarece lim f ( x n . rezultă că ( x . 0 ) lim ln(1 + xy ) x +y 2 = ln(1 + xy ) xy ⋅ = 2 xy ( x . ( x' n . astfel încât lim ( x n . y ) → ( 0. y ' n ) = lim 2 2 n→∞ n →∞ 2 n →∞ n →∞ n n→∞ {( xn . y ) → (0.0) x + y2 lim ( x . f ( x.0) . y n ) = (0.

b) f este continuă pe R 2 \ {(0.0) = ( x . 0 ) x 3 + y 3 lim 2 xy 2 nu există. Rămâne să studiem continuitatea în punctul (0. că nu există ( x . y ) = lim ( x.0) . 0 ) ( 1 2 x3 + y3 1 + 2 xy ) =e 2 xy 2 ( x . y ) → ( 0. y )→( 0 . ⎪ 0. n .1 ⎧ ⎪ 1 + 2 xy 2 x 3 + y 3 . Avem că: lim 3x 2 y x4 + y2 = lim 3x 2 y x4 + y2 ≤ lim 3x 2 y x4 = ( x. prin urmare este continuă pe R 2 . y )→( 0. y ) → (0.0) ( x . fiind rezultatul unor operaţii algebrice cu funcţii elementare. demonstrăm că limita ( x . avem că lim f ( xn . y ) → ( 0. y ) ≠ (0. Rămâne să studiem continuitatea în punctul (0.0) . 0 ) x 3 lim 2 xy 2 + y3 şi implicit nu 284 .0) . y ) ≠ (0. f ( x. = 3 1 n→∞ n →∞ + k3 +1 2 n ( ) deoarece valoarea acestei limite depinde de alegerea lui k .0)} .0) ⎩ 2 ( ) Rezolvare: a ) f este continuă pe R 2 \ {(0.0) b ) f : R → R .0)} . fiind rezultatul unor operaţii algebrice cu funcţii elementare. rezultă. deci funcţia f este continuă şi în punctul (0. y ) → ( 0.0) ( x. lim f ( x. ( x. y n ) = lim k n . y )→(0. conform definiţei 1. ( x. y ) → ( 0. y )→(0. y n ) = n . Fie şirul 2k 2 2 2k 2 k 1 (xn . y ) = ⎨ . deci continue. 0 ) x3 + y3 lim . 0 ) lim 3 y = 0 = f (0.0) .0) ( x.

f 'y ( x. f f f '' ( x. xy '' ( x. = lim x −3 x →3 x →3 x − 3 x →3 f (3. Rezolvare: ' f x (3.există ( x . f ( x.2) = lim ' f y (3. β ∈ R.2) = lim f ( x. y ) = kαxα −1 y β . f ( x. y ) = kxα y β se numeşte funcţia de producţie Cobb-Douglas. α ≥ 0. y2 Observaţie. ' f x ( x. y ) = kαxα −1 βy β −1 = f yx ( x. funcţia f : R 2 → R. β ≥ 0 . y ) → ( 0. y ) = x y .2) x 2 − 32 = lim ( x + 3) = 6 . Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale funcţiei f : R 2 → R.2) 3 y − 32 = lim = y−2 y →2 y →2 y − 2 = lim 3 y−2 − 1 32 (3 y − 2 − 1) = 9 ln 3 . 2) ale funcţiei f : (0. α . 0 ) lim f ( x. ∞ ) × R → R. să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi în punctul (3. x2 '' '' ( x. y ) = kxα β ( β − 1) y β . Rezolvare: f ( x. y ) = kxα y β . 285 . y ) = kα (α − 1) xα − 2 y β . y ) − f (3. 3. y ) .2) − f (3. y ) . deci f nu este continuă în punctul (0. y ) = kxα βy β −1 . k . Folosind definiţia. Pentru k > 0. = 9 lim y−2 y →2 y →2 y − 2 4.0) .

y ) = ⎨ ⎪ ⎪ ⎩ ⎧ ⎪ ⎪ ' f y ( x. y ) = • Pentru a determina derivatele parţiale în punctul (0.0) = lim Rezultă: 0−0 f (0. ( x. y ) − f (0. y3 2 +y 2 ) 3 2 . y ) = (0. y ) = (0.0) . Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiei xy ⎧ .0) ⎩ Rezolvare: • Pentru ( x. ( x.0) = lim = lim 0 = 0 . Analog. f x (0. y ) ≠ (0.0) .5.0) vom folosi definiţia: f ( x. y−0 y →0 y →0 y y →0 ⎧ ⎪ ⎪ ' f x ( x. ( x.0) avem: y x 2 + y 2 − xy 2x 2 x2 + y2 = f x ( x. y ) = ⎨ ⎪ ⎪ ⎩ (x 2 + y 2 ) 0 y3 3 2 . y ) = ⎨ x 2 + y 2 ⎪ 0 .0) − f (0.0) 0−0 ' = lim = lim 0 = 0 . 286 . y ) ≠ (0.0) = lim x−0 x →0 x →0 x x →0 (x 2 + y 2 ) x3 3 2 f 'y (0. f : R 2 → R.0) ⎪ .0) . y ) = (0. y ) ≠ (0. ( x. (x 2 + y 2 ) 0 x3 3 2 . ( x. f ( x. ( x.0) . y ) = ' x2 + y2 (x . obţinem f 'y ( x. y ) ≠ (0.

y ) →(1. y ) = ( x. −2) lim 4( x − 1) 2 ( x − 1) 2 = 0 = ω (1.−2) vom considera ω ( x. Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic.6.−2) . y ) = 4 x 2 − 3 y este diferenţiabilă în punctul (1. Folosind definiţia. y ) ⋅ ρ ( x. y ) = (1. y ) → (1. avem că dacă f este diferenţiabilă în punctul (1. y ) = 0 (pentru ca funcţia ω ( x. relaţia din definiţie devine: 4 x 2 − 3 y − 10 = 8( x − 1) − 3( y + 2) + ω ( x. y ) ≠ (1. să se arate că funcţia f : R 2 → R .−2) lim 4( x − 1) 2 ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ≤ ( x.−2) .−2) = 8 şi µ = f y (1.−2) 4x 2 − 8x + 4 = 4( x − 1) 2 Avem că ≤ lim ω ( x. µ = −3 şi funcţia ω : R 2 → R . astfel încât: f ( x. y ) = . Rezolvare: Funcţia f este diferenţiabilă în punctul (1. y ) . unde ρ ( x .−2) . deci funcţia ω este continuă în punctul (1.−2) ). ( x. y ) să se anuleze în punctul (1. − 2 ) . µ ∈ R şi o funcţie ω : R 2 → R . y ) → (1. În concluzie.−2) dacă există λ . 287 . f ( x. există λ = 8 . y ) ⋅ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 Pentru ( x.−2) rezultă că ' ' ω ( x. iar pentru ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ( x. continuă şi nulă în (1.−2) .−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x. y ) − f (1. atunci λ = f x (1. y ) = ( x − 1 ) 2 + ( y + 2 ) 2 .−2) = −3 . Astfel.

2) . ( x. ( x. f nu este diferenţiabilă în punctul (1. în baza propoziţiei 2 ar rezulta că f este continuă în punctul (0. Conform definiţiei 4.2) f ( x.⎧ 4( x − 1) 2 . y ) = ⎨ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 .0) . atunci rezultă. y ) ≠ (0. y ) ≠ (0.−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x. y ) ⋅ ρ ( x. 288 . ceea ce contrazice propoziţia 1. y ) ≠ (1. c ) f : R 2 → R. că există f x (1. astfel încât f ( x. rezultă că funcţia f este diferenţiabilă în punctul (1. ' ' 3 x −1 3( x − 1) 2 f ( x. ( x. y ) = 3( x − 1) 2 + 5 y 4 în punctul (1.-2).2) ⎩ 1 f ( x.2) . y ) = e x sin y în punctul (− 3.−2) .0) . în baza propoziţiei 1.0) . 7. rezultă că nu există f x (1. ' b) Dacă f ar fi diferenţiabilă în punctul (0.2) .−2) ⎪ ⎪ ω ( x. b) f : R → R . y ) = ⎨ în (0. ⎧ ⎪(1 + xy ) sin x . y ) = (1. y ) − f (1. Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctele indicate: a ) f : R 2 → R.0) .0) Calculăm lim .−2) ⎩ în (1. y ) ∈ R 2 . = lim = lim x −1 x −1 x →1 x →1 x →1 x − 1 cum limitele laterale sunt diferite.0) şi f y (1.4 ) .0) . 2 f ( x. ( x.0) − f (1. atunci. Prin urmare. ∀( x. Rezolvare: a) Dacă f este diferenţiabilă în punctul (1. continuă şi nulă ⎪ ⎪ 0. ⎪ 0. y ).

y ) într-o vecinătate a punctului (− 3. f y (1. 2) xy sin x c) În baza propoziţiei 3. ( x.Avem că lim ( x . 2) ale funcţiei D = ( x. 2 ) lim f ( x.2) . Prin urmare. y ) → ( 0.4 ) . y ) = ln 1 − xy + y 2 . deducem că o condiţie suficientă pentru diferenţiabilitatea funcţiei f este ca funcţia f să admită derivate parţiale f x ( x.2)( x − 1) + f y (1. y. ' ' df ( x. Rezolvare: { f : D → R.4) . y ) = 1 − xy + y 2 1 − xy + y 2 −y ' ' f x (1. y ) = e x sin y ⋅ x cos y . f nu este diferenţiabilă în punctul (0.2)( y − 2) = − 2 (x − 1) + ( y − 2 ) 3 2 3 289 .2) = f x (1. . continue în (−3. Aceste funcţii există şi sunt continue pe R 2 . deci f nu este continuă în punctul (0. y ) →( 0.2) . f ( x. Rezultă că funcţia f este diferenţiabilă în punctul (− 3. y ) → ( 0. y ) şi f y ( x. 4 ) . 8. deci şi pe o vecinătate a punctului (− 3. y ) = e x sin y ⋅ sin y şi f y ( x. f y ( x.2) .1.2) = 1 . y ) = − x + 2y ' . ceea ce contrazice propoziţia 2. y ) ∈ R 2 / 1 − xy + y 2 > 0 .2) = − . y ) = ( x . unde } ( ) • ' f x ( x. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul ' ' (1. 2 ) lim 1 sin (1 + xy ) x = =e = e 2 ≠ 0 = f (0. ' ' Calculăm f x ( x. 4 ) .

2) = . • ' f z (x. y. y. df ( x. z ) = b 2 e ax + by + cz . z )dz .1. z ) = e ax + by + cz . y ) = '' f f ( x. z )dx + f y ( x.1. y. (x. y. y ) = − x 2 − 2 y 2 + 2 xy + 2 y2 −1 4 ' (1. 3 • f '' y2 '' x2 '' x2 ( x. z ) = be ax + by + cz . y. y.1.1.sau df ( x. f ( x. y. . y ) = − y2 (1 − xy + y 2 ) 2 (1 − xy + y 2 ) 2 2 .2) = f x 2 (1. z ) = ae ax + by + cz . z ) = ae ax + by + cz dx + be ax + by + cz dy + ce ax + by + cz dz . d 2 f (x. 2 290 . y . y.2)( x − 1)( y − 2) + +f '' (1. f 'y 9 '' (1 − xy + y 2 ) 2 1 1 '' . z ) = ce ax + by + cz . • f '' x2 ' (x. f 'y (x. y. f 'y (x. y. y. 9 3 3 9. y. z )dy + f z ( x.) = − 3 3 '' . ' ' ' df ( x. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiei f : R 3 → R.2) = − ( x − 1) 2 + ( x − 1)( y − 2) − ( y − 2) 2 sau 9 3 3 4 2 1 d 2 f (x.2) = − .2)( x − 1) 2 + 2 f xy (1. z ) = f x (x. f xy (1. Rezolvare: ' f x (x.2)( y − 2) 2 ⇒ y2 4 2 1 ⇒ d 2 f ( x.2) = − dx 2 + dxdy − dy 2 . z ) = a 2 e ax + by + cz . f xy ( x. y. y.2 ) = − 2 dx + dy .

rezultă: d 2 f (x. y. y. x+ y c) lim x sin x→0 y →0 1 . z )dy 2 + f z 2 (x. y. xy x →0 y →0 f ) lim x2 y4 + y8 x →0 x 4 y →0 . z ) = (adx + bdy + cdz )n e ax + by + cz . PROBLEME PROPUSE 1. y. y 1 d ) lim y cos . z ) = abe ax + by + cz . z ) = c 2 e ax + by + cz . x+ y x→0 y →0 2 2 x sin b) lim x →0 y →0 1 +y x . z )dydz . obţinem: d n f ( x. Să se calculeze limitele funcţiilor : a) lim x− y+x + y . y. z )dxdy + 2 f xz ( x. 291 . '' '' '' d 2 f (x. f 'xy (x. 10. z )dz 2 + '' '' '' + 2 f xy ( x. z ) = f x 2 ( x. y. y. z ) = (adx + bdy + cdz )2 e ax + by + cz . z )dx 2 + f y 2 ( x. z2 '' '' f xz (x. f ( x. y. y. Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţia: f : R 3 → R.'' ' (x. f yz (x. Rezolvare: Folosind rezultatul problemei precedente şi aplicând inducţia matematică. y. z ) = ace ax + by + cz . z ) = bce ax + by + cz . z )dxdz + 2 f yz ( x. f După înlocuire. y. y. y. x x →0 y →0 e) lim 2x 2 + 3 y 2 . y. z ) = e ax + by + cz .

i ) lim x2 − y2 . 0) . y ) ≠ (0. n) ∞ . c) 0 . 5( x 2 + y 2 ) 3 3 x →0 y →0 h) lim xy + y2 5 x →0 x 2 y →0 . m) ∞ . k → (0. ( x . h) nu depinde de alegerea lui k . x2 + y2 a ) f ( x. g ) 20 există. i) nu există. Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii: ( ) (xn . ( x. y ) 0 . y n ) = n n n→∞ k8 +1 1 . 0) b ) f ( x. k ) 0 . o) 0 . y ) ≠ (0. ( x. c ) f ( x. f ) pentru k4 y n ) = 12 . x = y = 0 ⎩ 2 1 ⎧ ⎪(1 + xy ) x + y . b) nu există. d ) 0 . l ) lim x2 y + y2 m) lim x2 + y2 +y . l ) 0 . obţinem că n n 1− k depinde de alegerea lui k .0) ⎪ . ) R: a) pentru ( xn . 0) . x →0 x 2 + y 2 y →0 j ) lim x +y x →0 x 2 y →0 x →0 x 4 y →0 + y2 4 . obţinem că lim f ( xn .0) ⎩ 292 . y ) = ⎨ ⎪ 1 ⎪− .0) ⎪ 2 . ( x. y n ) = 1 . x →0 x 4 + y8 y →0 o) lim x 2 + y 2 e − ( x + y ) .g ) lim x2 + y2 + 4 − 2 . j ) 0 . deci limita nu există. y n ) = 1+ k n→∞ există. n) lim x2 + y2 . ⎪ ( ) α . deci limita nu lim f ( xn . k ) lim x +y 3 x →0 x 2 y →0 + y4 . y ) = (0. y ) ≠ (0. 0 = ⎩ xy ⎧ . y ) = ⎨ 2 x + 3 y 2 ⎪ 1. y ) = ⎨ . ( ) ⎧1 − 1 + x 2 + y 2 ⎪ . x →0 y →0 ( x →0 x 2 y →0 . e) nu există. k ≠ −1 . 2. ( x. k → (0.

b) f ( x. f ( x. y ≠ 0 . α ). c ) f : R 2 → R. e) f continuă pe R 2 . x y e) f ( x.1 ⎧ − ⎪ ye x 2 . α ∈ R} . x > 0 . α ). b) dacă α = 1 . x ≠ 0. 3. y ) = x y . α ). α ∈ R} (x. y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y . ( x. y ) ∈ R 2 \ {(− 3α . 0 )}. 293 . ⎩ ⎧ 2 2 ⎪ x + y ⋅ sin e) f ( x. atunci f continuă pe R 2 . y ) = ⎨ x + 3 y ⎪ 1. y ) ∈ {0} × R . y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ) . y ) = ln(3 + x 2 + 2 y 4 ) . d ) f continuă pe R 2 \ {(0. y ) = ⎨ − 2 ⎪ y2 + e x ⎪ 0. ⎪ f ) f ( x. y ) = x 3 − 3 xy 4 + 5 x 2 y − 12 y . ⎩ (x. y ) = xy + + . ⎪ 2 d ) f ( x. 0 )}. ( ) 1 . Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale funcţiilor: a ) f : R 2 → R. y ) ∈ {(− 3α . dacă α ≠ 1 . y ) ∈ ( R \ {0}) × ( R \ {0}) xy . y ) ∈ (R \ {0}) × R ( x. atunci f continuă pe R 2 \ {(0. α ∈ R}. c) f continuă pe R 2 \ {(0. f ) f continuă pe R 2 \ {(− 3α . R: a ) f continuă pe R 2 . 0 )}. f ( x. y x d ) f ( x. ( x. y ) ∈ R × {0} ∪ {0}× R ⎧x + 2y . ⎩ ( x. ( ) f ) f ( x. y ) = ⎨ ⎪ 0.

f y 2 ( x. y. h) f : R 2 → R . f ( x. '' ' f y ( x. f x ( x. f ( x. yz ( ( ) ( ( ) ) ) ( ) 4. z ) = 6 y e 5 x + z . y ) = 6 x + 10 y . y ) = (3 x + 2 y 2 ) sin( xy ) . y ) = −36 xy 2 . este diferenţiabilă în punctul (3. y ) = −12 y 3 + 10 x . z ) = f 'zy (x. f xy yx '' '' 2 2 5x + z 2 ( ) ( ) x . f ( x. y . j ) f : R 3 → R. 2 2 2 i ) f : R 2 → R. z ) = 5 3 y 2 − 5 z e 5 x + z . z = x . y . y. y. y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y ) . y. z ) = 25 3 y 2 − 5 z e 5 x + z . y ) = f yx ( x. − 1) . y . 2 f f f f f f f f '' '' '' ( x. y ) = 3 x 2 − 3 y 4 + 10 xy . y . Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctele indicate: 294 . Folosind definiţia. z = 5 6 y z − 10 z − 5 e . z ) = 12 y 2 z 2 − 20 z 3 − 30 z + 6 y 2 e 5 x + z . R: a) f x ( x. y ) = 1+ x − y 1+ x2 + y2 .g ) f : R 2 → R . z2 '' '' 5x + z 2 ( ) ( ) x . f xz zx 2 '' ' (x. y ) = −12 xy 3 + 5 x 2 − 12 . 5. z ) = 6 y 2 z − 10 z 2 − 5 e 5 x + z . z 2 '' ' 5x + z 2 (x. y. z = 30 y e . f ( x. ' f ( x. z ) = (3 y 2 − 5 z )e 5 x + z . j) xy 2 2 ' (x. x 2 ' (x. z = x . f 'y (x. y. z ) = 12 yz e 5 x + z . y . f 'y . y ) = 3 x − 5 y 3 . z ) = 6 e x2 2 '' (x. să se arate că funcţia f : R 2 → R . 2 ( x. y. y.

y ) = (1 + x 2 ) sin y în punctul (− 3.0 ) în (3. 0 ) . y ) = ⎨(1 + xy ) arctgy . y ) = (3. 0 ) în raport cu y xy este : b ) f ( x. y ) = 2( x + 1) 2 + 3( y − 2) 4 în (− 1. R: a) f nu este diferenţiabilă în punctul (− 1. ( x. b) f nu este diferenţiabilă în punctul (3. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul (− 1. f ( x. c) f este diferenţiabilă în punctul (− 3. b) f : R 2 → R. 6. y ) = ⎨ x 4 + y 2 ⎪0. y ) ≠ (0. 4) .1) ale funcţiilor de la problema 3. ( x. 2) . 0 ) în raport cu x continuă în (0. Să se arate că funcţia : ⎧ x2 y . 2) . 7.0) ⎩ • • • • • • discontinuă în punctul (0.0) ⎪ c ) f ( x. y ) = (0. y ) ≠ (3. 0 ) . ( x. 4) . 1 ⎧ ⎪ f ( x.0 ) ⎩ c) f : R 2 → R. ( x. ⎪ 0.0) ⎪ este: a ) f ( x. y ) = ⎨ x 2 + y 2 este ⎪0. f ( x. 0 ) continuă în (0.a) f : R 2 → R. y ) = continuă are derivate parţiale în origine nu este diferenţiabilă în origine ⎧ x2 y . ( x. y ) = (0. x = y = 0 ⎩ • continuă pe R 2 295 .

Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţiile: a) f : R 2 → R. y. z ) = 3xy 2 − 2 x 2 yz 3 + 4 xz − 5 y 3 + 1 . n ax + by n { } b) d n f ( x.0) ⎪ 2 a ) f ( x. 0) . y. b ) f ( x. ( . c) d n f ( x. ( x. d ) f : D → R. b) f : R 2 → R. f ( x. f ( x. y. y . f ( x. 8. ⎪ 1. ( x. y ) ≠ (0. y ) = ⎨ 2 x + 4 y 2 . b) deoarece nu există ' f y (0. y ) = eαx + βy .• • are derivate parţiale pe R 2 nu este diferenţiabilă pe R 2 R: a) Deoarece funcţia nu este continuă în punctul (0. y ) = (0. 10. rezultă că f nu este diferenţiabilă în acest punct. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 . f ( x. Studiaţi diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctul (0. 2 ( 2 ) ) 296 . rezultă că f nu este diferenţiabilă în (0. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiilor: a) f : R 3 → R. z ) = cos(ax + by + cz ) . y ) = (adx + bdy ) e D = ( x. b) f : R 3 → R.0) ⎩ 9. y ) = (adx + bdy )n sin ax + by + n π . y . z ) = (adx + bdy + cdz )n cos ax + by + cz + n π . 0 ) : xy ⎧ . z ) = sin( ax + by + cz ) . z ) ∈ R 3 / ax + by + cz > 0 . y. y ) = sin(ax + by ) . R: a) d f ( x. f ( x. c) f : R 3 → R. c ) f : R 3 → R. f ( x. f ( x. z ) = ln(ax + by + cz ) . 0 ) . y ) = x y . y. 0) .

Funcţia f : A ⊂ R n → R admite un maxim local (minim local) în punctul a = (a1 . a n ) ∈ A şi există f x k ' (a ) = 0. df ( x. x 2 . Dacă funcţia f : A ⊂ R n → R admite un extrem local ' într-o vecinătate a în punctul a = (a1 . În aceste condiţii.. n ..2. ∀k = 1.8. spunem că punctul a este punct de extrem local pentru funcţia f . a 2 . ∀k = 1... Presupunem că f admite derivate parţiale de ordinul doi.. Fie f : A ⊂ R 2 → R şi (a.. ∀k = 1.. continue într-o vecinătate V a punctului (a. b ) . a n ) ∈ int A este punct ' (a) = 0. a 2 .. a 2 . b ) ∈ int A un punct staţionar pentru f . Dacă punctul a = (a1 . n ... a 2 ... a) = 0 .1. EXTREMELE FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE 8... spunem că punctul a este punct de maxim (minim) global pentru funcţia f .. Dacă inegalităţile de mai sus sunt verificate pe tot domeniul de definiţie A . Observaţie.. Definiţia 2.. staţionar. EXTREME LIBERE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. n punctului a .. atunci f x k Teorema 1... a n ) ∈ A dacă există o vecinătate V a punctului a astfel încât oricare ar fi x = ( x1 . Fie f : A ⊂ R n → R . a n ) ∈ int A este punct staţionar pentru funcţia f dacă f este diferenţiabilă în a şi diferenţiala df ( x .2. a) = 0 implică f x k Propoziţie. x n ) ∈ V ∩ A are loc inegalitatea f ( x) ≤ f (a) (respectiv f ( x) ≥ f (a ) ). Considerăm 297 . Punctul a = (a1 .

. [ ] 2 ' '2 (a. b) > 0 .. Determinăm punctele staţionare....... b) < 0 ..punct de minim local.... dacă f x 2. 2) dacă d 2 f ( x . x n ) = 0 ⎪ ' ⎪ sistemului: ⎪ f x ( x1 ... x n ) = 0 Etapa 2. Acest lucru se poate realiza în mai multe moduri: Metoda I.. care sunt soluţiile ' ⎧fx (x1 . ⎪ ' ⎪ ⎩ f xn ( x1 ...... b ) < 0 . x 2 .. Teorema 2. şi anume: . Presupunem că punctul a ∈ A este punct staţionar pentru f şi funcţia f are derivate parţiale de ordinul doi continue într-o vecinătate V a punctului a . Atunci: 1) dacă d 2 f ( x . atunci (a. a ) este nedefinită.. b ) > 0 . atunci (a. Algoritm de determinare a punctelor de extrem local pentru o funcţie f : A ⊂ R n → R Etapa 1. b ) ⋅ f y' ' (a.. x 2 . pentru orice x ∈ V ∩ A .. b ) este punct de extrem local. Dacă ∆ ( a . a 2 ... a ) < 0 .. atunci a este punct de minim local.. Fie f : A ⊂ R n → R .'' expresia ∆ (a. Atunci: 2 2 1... pentru orice x ∈ V ∩ A ... x 2 .. a n ) calculăm matricea hessiană: 298 . x n ) = 0 1 ⎨ 2 ⎪. dacă f x ' '2 (a.. Pentru fiecare punct staţionar P(a1 ..... . b ) ... 3) dacă d 2 f (x ... a ) > 0 . b ) = f xy (a.....punct de maxim local. b ) este punct şa.. Dacă ∆ ( a.. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local. atunci a este punct de maxim local. atunci a este punct şa.. b ) − f x' ' (a....

. a n ) şi se aplică teorema 2. . a n ) punct şa. Metoda II.. În cazul funcţiilor de două variabile. 2.... . 2 [ ] 2 Observaţia 1.. atunci (a. f x2 xn (a1. unde ∆ i este minorul format din primele i linii şi i coloane ale matricei H (a. b ) calculăm expresia: '' (a.... a n ) este punct de maxim local. . . atunci P (a1 . . b ) < 0 . cu ∆ i ≠ 0 .. . .. . dacă f x (a.. ... b ) este punct şa. . a 2 . a2 . Se calculează diferenţiala de ordinul al doilea a funcţiei în punctul staţionar a = (a1 . . . . . • Dacă toţi minorii ∆ i > 0 . • Orice altă combinaţie de semne.. ..'' ⎛ f ''2 (a . . . b ) este punct şa.. . .. an ) . . an ) ⎟ H (a1. . .. b ) > 0 . .. i = 1.... b ) = f xy 1.. an ) . . şi anume: ''2 . an ) f x''n x2 (a1. b ) > 0 . a 2 .. . Prin urmare. b ) ⋅ f y' '2 (a. . 299 . . ⎟ ⎜ '' ⎜ fx ⎟ (a .. . b) ... implică P (a1 . b ) = −∆ 2 .. . . atunci P (a1 . b) < 0 .. . Dacă ∆ (a . deci (a. b ) este punct de extrem local. . an ) ⎞ fx n ⎜ x1 1 ⎟ 1 x2 ⎜ '' ⎟ ''2 '' ⎜ f x2 x1 (a1.. dacă ∆ 2 < 0 ... an ) . . . • Dacă minorii ∆ i alternează ca semn..... . . . atunci rezultă că ∆ (a.. Dacă ∆ (a . dacă f x'' (a. b ) − f x' '2 (a.. . ∆ 2 . n . f x''1 xn (a1. a 2 . . . . atunci (a. Discuţie. ...punct de minim local. . ∆(a. an ) = ⎜ ⎟ ⎜. . .. .... . f x''n2 (a1. .. ∆ n ai acesteia. a 2 . a ) (a1. . . b ) .. .punct de maxim local.. începând cu minus. (pentru funcţiile de două variabile) Pentru fiecare punct staţionar P (a.. Metoda III. an ) ⎟ ⎝ n x1 1 ⎠ şi minorii ∆1 .. . . . . an ) f x2 (a1. . a n ) este punct de minim local. .... ∆ (a. . b ) > 0 . .. ..

Rezolvare: Etapa 1. deci 4 4 2 2 300 . prin urmare obţinem sistemul: ⎧ xy = 15 ⎧12 xy − 45 = 0 ⎪ ⎪ 4 ⇔⎨ ⎨ 2 2 2 2 17 ⎪ 6 x 6 y 51 0 + − = x y + = ⎪ ⎩ 2 ⎩ ⎧ P = 15 15 ⎧ ⎪ ⎪P = 4 4 ⇒⎨ Notăm x + y = S . Determinăm punctele staţionare. xy = P ⇒ ⎨ ⎪ S 2 − 2 P = 17 ⎪ ⎩S = ±4 2 ⎩ Pentru S = 4. În caz contrar sau în cazul în care prin aplicarea metodelor de mai sus nu se poate stabili natura punctului. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R. PROBLEME REZOLVATE 1. y ) = 6 x 2 + 6 y 2 − 51 ' Avem că: f x ( x. Existenţa unui punct de extrem local poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul metodelor prezentate numai dacă funcţia f este diferenţiabilă în acel punct şi admite derivate parţiale de ordinul doi continue într-o vecinătate a punctului respectiv. y ) = 6 x 2 y + 2 y 3 − 45x − 51y + 7 . Definiţia punctului de extrem local. care sunt soluţiile ⎧ f ( x. se foloseşte: Metoda IV. y ) = 12 xy − 45 . y) = 0 x sistemului: ⎪ ⎨ ' ' ⎪ ⎩ f y ( x. f ( x. t 2 = 5 . P = 15 ⇒ t 2 − 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = 3 . y ) = 0 ' fy ( x.Observaţia 2.

− . ∆ 2 = 18 30 = 576 > 0 . y ) = f y' (x. y ) = f x ( x. 4 2 2 ⎧ x3 = − 3 2 deci ⎪ ⎨ y =−5 ⎪ 2 ⎩ 3 sau ⎧ x4 = − 5 ⎪ 2. . y ) = f x' (x. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local. Metoda I. − . f xy '' ( x. y ) y = 12x = f yx (x. ( ) 12 x ⎞ ⎟. t 2 = − 5 .⎧ x1 = 3 ⎪ 2 ⎨ y =5 ⎪ ⎩ 1 2 ⎧ x2 = 5 2. urmare P 1 . y ) x = 12 y . 12 y ⎟ ⎠ 18 30 ⎛18 30 ⎞ H 5. y yx ⎛ ⎜ H ( x. y ) f '' ( x. 5 =⎜ ⎜18 30 ⎟ ⎟ ⇒ ∆1 = 30 > 0. y ) . prin ⎜ 30 18 ⎟ 2 2 ⎠ ⎝ ( ) (2 2 ) 301 . y ) = ⎜ ⎜ ⎝ ( x. y ) y = 12 y . P3 − . sau ⎪ ⎨ y =3 ⎪ ⎩ 2 2 4 Pentru S = −4. Scriem matricea hessiană: ⎟. ) f f ( x. (2 2 ) (2 2 ) ( f '' x2 2 2 ) ( )⎞ ⎟ 2 2 ) Etapa 2. y ) = ⎜ ⎜12 x ⎝ 30 18 ⎛ 30 18 ⎞ H 3. P2 . P4 − . y xy [ ''2 (x. ∆ 2 = 30 18 = −576 < 0 . . y ) ⎟ ⎠ ' '' ' Avem: f x 2 ( x. ' '' '' (x. ⎨ y =−3 ⎪ 2 ⎩ 4 Am obţinut punctele staţionare: 5 3 3 5 5 3 3 5 P 1 . prin 2 2 ⎝ ⎠ 3 5 este punct de minim local. deci fy [ [ ] '' y2 ] ] ' ⎛12 y H ( x. 3 =⎜ ⎟ ⇒ ∆1 = 18 > 0. P = 15 ⇒ t 2 + 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = − 3 .

3 este punct şa. 2 2 ⎝ ⎠ ( ) (2 2 ) ( prin urmare P3 − 3 . ( ) 2 2 ) (2 2 ) Metoda II. − 3 > 0 . 2 2 5 2 ( ) '' x2 3 2 5 2 local. − 18 − 30 ⎛ − 18 − 30 ⎞ H − 5 . y ) ⋅ f y' '2 (x. y ) = 2 x + 3 y − 8 x . y ) = 2 y + 3 x − y Rezolvăm sistemul: 302 . 2 5 . Avem că: ' fx ( x.− 5 =⎜ ⎜ − 18 − 30 ⎟ ⎟ ⇒ ∆1 = −30 < 0.urmare P2 5 . 2 2 ) > 0 . − ) punct de maxim 2 2 5 2 3 2 ' '2 3 5 fx . ' 14 f y ( x.− 3 = ⎜ ⎜ − 30 − 18 ⎟ ⎟ ⇒ ∆1 = −18 < 0. Avem că: ∆ 3 . y ) − f x''2 (x. 2 2 ( ) ( 2 2 ) 2. ∆ 2 = − 18 − 30 = 576 > 0 . ∆ 2 = − 30 − 18 = −576 < 0 . 3 ) este punct şa. deci P3 (− . − 5 este punct de maxim local. − ) < 0 şi f (− . − ) < 0 . y ) = 144 x 2 − y 2 . y ) = x 2 + y 2 + 3xy − 8 ln x − 14 ln y + 5 . ∞ )2 → R. f ( x. y ) = f xy [ ] şi obţinem ∆( x. prin urmare P 1 . Rezolvare: Etapa 1. Calculăm expresia: 2 '' (x. − 30 − 18 ⎛ − 30 − 18 ⎞ H−3 . deci P1 (3 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : (0. − 3 este punct şa. 5 ) punct de minim local. y ) ∆( x. Determinăm punctele staţionare. prin urmare P4 − 5 . 2 2 3 5 ∆ (− . 2 2 ⎝ ⎠ 3 5 este punct şa. ∆ − 5 . 2 3 2 ( ) < 0 şi ( ) > 0 . prin urmare P2 (5 ∆( .

rezultă: 28x 2 + 18xy − 16 y 2 = 0 ⇔ 14 x 2 + 9 xy − 8 y 2 = 0 . y )] = 2 + ' y ' y 14 . pe cea de-a doua cu (− 8) şi adunăm relaţiile obţinute. y 2 '' 2 fy [ ] (x. Rădăcina negativă nu convine. x = 1 ⇒ y = 2x . prin urmare avem t = Înlocuind y = 2 x în (1) . y )] = 3 = f (x. 2) = ⎜ 1 2 11 11 = 46 > 0 ⎜3 ⎟ 3 2⎠ 2 ⎝ prin urmare P(1. '' ' ' Avem: f x 2 ( x. y ) = 0 ⎪ x ⇔ ⎨ ' = ( . y ) 2+ 2 ⎟ 2 ( x. rezultă x = ±1 . 7 2 2 ( ) deoarece x > 0 şi y > 0 . y ) . 303 . deci matricea hessiană este: y2 '' ⎛ 2 + 82 ⎛ f ''2 ( x. y ) ⎞ f xy ⎟ x ⎜ x ⎟ ⎜ H ( x. de unde obţinem y = 2 . ) 0 f x y ⎪ y ⎩ ⎧2 x + 3 y − 8 = 0 x ⎪ ⇔ ⎨ 14 = 0 + − 2 3 y x ⎪ y ⎩ 2 ⎧ ⎪2 x + 3xy = 8 (1) . t = 1 . y ) x = 2 + 82 . Am obţinut un singur punct staţionar: P(1. y ) = [ f (x. Împărţim această ecuaţie prin y 2 y 2 ≠ 0 şi notăm x = t . ∆ = . ⎨ 2 ⎪ ⎩2 y + 3xy = 14 (2) Am obţinut un sistem omogen. Înmulţim prima ecuaţie cu 14 . Avem că H (1. ⎟=⎜ 14 ' ' ' ' ⎜ f yx ( x. Etapa 2. y ) = f x ( x. rezultă că singura valoare care se acceptă este x = 1 .⎧ f ' ( x. y ) 3 ⎞ ( x. y ) = [ f (x. y ) ⎟ ⎜ 3 f y y ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 10 3 ⎛10 3 ⎞ ⎟ ⇒ ∆ = 10 > 0. 2 ) . Cum x > 0 . x '' f xy ' x ' y '' yx ( x. Stabilim dacă acesta este punct de extrem local. y ) = ⎜ ⎟. 2 ) este punct de minim local. Obţinem: y 14t 2 + 9t − 8 = 0 ⇒ t1 = − 8 .

3. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: 3 x y z 1 f : R* → R, f ( x, y, z) = + + + . y 4 x z

( )

Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că:
1 z − y x2 x 1 , de unde rezultă sistemul: ' + ( x, y , z ) = − fy y2 4
' ( x, y , z ) = fx

f z' ( x, y, z ) =

1 1 − x z2

⎧1 z ⎪ − 2 =0 y x ⎪ , ⎪ ⎪ x 1 ⎨− 2 + = 0 4 ⎪ y ⎪1 1 ⎪ − =0 ⎪ ⎩ x z2

⎧x = z 2 ⎧ x 2 = yz ⎧x = z 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 2 ⎪ 2 2 2 2 echivalent cu ⎪ ⎨4 x = y ⇔ ⎨ y = 4 z ⇔ ⎨ y = 4 z ⇔ ⎪ 4 ⎪ 2 ⎪ 4 z = yz z =x z = yz ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ ⎩ ⎩ ⎧x = z2 ⎪ ⎪ * ⎨ y = ±2 z ; am folosit că x, y, z ∈ R . ⎪ 3 ⎪ ⎩z = y

Pentru y = 2 z ⇒ z 3 = 2 z ⇒ z = ± 2 , y = ±2 2 , x = 2 . Pentru y = −2 z ⇒ z 3 = −2 z ⇒ z = 0 (nu convine) sau z 2 = −2 ⇒ z ∉ R . Am obţinut punctele staţionare P1 (2,2 2 , 2 ) şi P2 (2,−2 2 ,− 2 ) . Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea hessiană. 2x 2 2z ' '2 ''2 ( x, y , z ) = 3 ; ( x, y , z ) = fx f z''2 ( x, y, z ) = fy x y3 z3

304

'' f xy ( x, y , z ) = −

1 y 1
2

'' = f yx ( x, y , z ) ;

'' '' '' '' f xz ( x, y, z ) = − 2 = f zx ( x, y, z ) ; f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y , z ) x '' '' ⎛ f ''2 ( x, y, z ) f xy ( x, y, z ) f xz ( x, y , z ) ⎞ ⎟ ⎜ x ⎟ ⎜ '' ''2 '' H ( x, y, z ) = ⎜ f yx ( x, y, z ) f y ( x, y, z ) f yz ( x, y, z ) ⎟ = ⎟ ⎜ '' '' ⎜ f zx ( x, y, z ) f zy f z''2 ( x, y, z ) ⎟ ( x, y , z ) ⎠ ⎝

⎛ 2z 1 − ⎜ 3 ⎜x y2 ⎜ 1 2x = ⎜− ⎜ y2 y3 ⎜ ⎜− 1 0 ⎜ 2 ⎝ x

2 1 ⎞ ⎜ ⎟ 4 ⎜ x2 ⎟ ⎜ 1 ⎟ , deci ⎜− H ( 2 , 2 2 , 2 ) = ⎟ 0 ⎜ 8 ⎟ ⎜ ⎟ 2⎟ ⎜− 1 ⎜ 4 3⎟ ⎝ z ⎠

1 8 2 8 0

1 ⎞ ⎟ 4 ⎟ ⎟ 0 ⎟ ⎟ ⎟ 2⎟ 2 ⎟ ⎠

3 2 2 > 0; ∆2 = > 0; ∆3 = > 0 , prin 4 64 64 urmare P 1 ( 2,2 2 , 2 ) este punct de minim local.
Avem că ∆1 =
⎛ 2 ⎜− ⎜ 4 ⎜ 1 H 2,−2 2 ,− 2 = ⎜ − ⎜ 8 ⎜ ⎜− 1 ⎜ 4 ⎝ 1 8 2 − 8 − 0 1⎞ − ⎟ 4⎟ ⎟ 0⎟ ⎟ ⎟ 2⎟ − 2 ⎟ ⎠

(

)

∆1 = −

2 < 0; 4

∆2 =

3 > 0; 64

∆3 = −

2 < 0 , prin urmare 64

P2 (2,−2 2 ,− 2 ) este punct de maxim local.

305

4. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R, f ( x, y) = xy x 2 + y 2 − 4 .
Rezolvare:

(

)

Funcţia f se mai poate scrie: f ( x, y ) = x 3 y + xy 3 − 4 xy . Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că:
⎧ f ' ( x, y ) = 3 x 2 y + y 3 − 4 y ⎪ x ⇒ ⎨ ' 3 2 ⎪ ⎩ f y ( x, y ) = x + 3xy − 4 x 2 2 ⎧ ⎪ y 3x + y − 4 = 0 ⇔⎨ ⇒ 2 2 ⎪ ⎩ x x + 3y − 4 = 0 y=0 Cazul a) ⎧ ⇒ P1 (0, 0) . ⎨ ⎩x=0
2 3 ⎧ ⎪3x y + y − 4 y = 0 ⇔ ⎨ 3 2 ⎪ ⎩ x + 3xy − 4 x = 0

( (

) )

Cazul b) ⎪ ⎨

⇒ x = ±2 ⇒ P2 (− 2, 0); P3 (2, 0) . 2 2 ⎪ ⎩ x + 3y = 4 ⎧3 x 2 + y 2 = 4 Cazul c) ⎪ ⇒ y = ±2 ⇒ P4 (0, − 2); P5 (0, 2) . ⎨ ⎪ x = 0 ⎩ ⎧3 x 2 + y 2 = 4 Cazul d ) ⎪ ; înmulţim prima relaţie cu (− 3) şi apoi o ⎨ 2 2 ⎪ x y + 3 = 4 ⎩

⎧y = 0

adunăm cu cealaltă; obţinem: x 2 = 1 ⇒ x = ±1 ; pentru x = −1 ⇒ y = ±1 ⇒ P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1) ; pentru x = 1 ⇒ y = ±1 ⇒ P8 (1, − 1); P9 (1, 1) . Am obţinut punctele staţionare: P 1 (0, 0 ), P2 (− 2, 0 ), P3 (2, 0 ), P4 (0, − 2 ), P5 (0, 2 ) ,

P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1), P8 (1, − 1); P9 (1, 1) . Etapa 2. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local.

306

' '2 '' '' fx ( x, y ) = 6 xy ; f y ( x, y ) = 3 x 2 + 3 y 2 − 4 . ( x, y) = 6 xy ; f xy
2

Matricea hessiană: H (x, y ) = ⎜
⎛ 0 ⎝− 4

3x 2 + 3 y 2 − 4 ⎞ ⎟. ⎟ ⎜ 3x 2 + 3 y 2 − 4 6 xy ⎠ ⎝ ⎛ 6 xy

Calculăm H (0, 0 ) = ⎜ ⎜

− 4⎞ ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare 0⎟ ⎠

natura punctului nu se poate preciza folosind matricea hessiană.

2 '' (x, y ) − f x' '2 (x, y ) ⋅ f y''2 (x, y ) şi obţinem ∆ (x, y ) = f xy

+ 3 y 2 − 4 − 36 x 2 y 2 . Avem că: ∆ (0,0 ) = 16 > 0 , prin urmare P 1 (0, 0 ) este punct şa. ∆(− 2,0 ) = 64 > 0 , deci P2 (− 2, 0 ) este punct şa. ∆(2,0) = 64 > 0 , deci P3 (2, 0 ) este punct şa. ∆(0,−2 ) = 64 > 0 , deci P4 (0, − 2 ) este punct şa. ∆(0, 2 ) = 64 > 0 , deci P5 (0, 2) este punct şa.
'' ∆(− 1, − 1) = −32 < 0 şi f x 2 ( −1, − 1) = 6 > 0 deci P6 (− 1, − 1) este punct de minim local.
' '2 ( −1, − 1) = −6 < 0 deci P7 (− 1, 1) este ∆(− 1,1) = −32 < 0 şi f x punct de maxim local. ' '2 (1, − 1) = −6 < 0 deci P8 (1, − 1) este ∆(1, − 1) = −32 < 0 şi f x punct de maxim local. ' '2 (1,1) = 6 > 0 deci P9 (1, 1) este punct de ∆(1,1) = −32 < 0 şi f x minim local.

[ ∆ (x, y ) = (3 x

În acest caz, calculăm expresia:

]

2

)2

307

5. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = x 4 + y 3 + z 2 + 4 xz − 3 y + 2 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' fx ( x, y , z ) = 4 x 3 + 4 z ⎧4 x 3 + 4 z = 0 ⎪ ' 2 , fy ( x, y, z ) = 3 y 2 − 3 , de unde rezultă sistemul: ⎪ ⎨3 y − 3 = 0
f z' ( x, y, z ) = 2 z + 4 x
⎪2 z + 4 x = 0 ⎪ ⎩

⎧y2 = 1 ⎪ echivalent cu ⎪ ⇔ ⎨ z = −2 x ⎪ 3 ⎪ ⎩x − 2x = 0

P3

( 2 ,1, − 2 2 ) , P4 ( P6 (− 2 , − 1, 2 2 ).
' '2 fx ( x, y, z ) = 12 x 2

⎧ y1,2 = ±1 ⎪ ⎪ ⎨ x1 = 0; x 2,3 = ± 2 ⎪ ⎪ ⎩ z1 = 0; z 2,3 = m 2 2 Am obţinut punctele staţionare P 1 (0,1, 0 ) , P2 (0, − 1, 0 ) ,

2 , − 1, − 2 2 , P5 − 2 ,1, 2 2 ,

) (

)

Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea hessiană.
' '2 fy ( x, y , z ) = 6 y

f z' '2 ( x, y, z ) = 2

'' '' f xy ( x, y, z ) = 0 = f yx ( x, y , z ) ;
'' '' f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y , z )

'' '' ( x, y, z ) = 4 = f zx ( x, y , z ) ; f xz

⎛12 x 2 ⎜ Matricea hessiană este: H (x, y, z ) = ⎜ 0 ⎜ ⎜ 4 ⎝

0 6y 0

4⎞ ⎟ 0 ⎟. ⎟ 2⎟ ⎠

308

0 4⎞ ⎛ 0 ⎜ ⎟ H (0,1,0 ) = ⎜ 0 6 0 ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare nu se ⎜ 4 0 2⎟ ⎝ ⎠ poate stabili natura punctului P 1 (0,1, 0 ) folosind matricea hessiană. • De aceea vom studia semnul diferenţialei de ordinul al doilea a funcţiei în punctul P 1 (0,1, 0 ) . Avem că:
2 d 2 f ((x, y, z ); ( x 0 , y 0 , z 0 )) = 12 x 0 dx 2 + 6 y 0 dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz .

d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz . Pentru a afla semnul acestei expresii, folosim metoda lui Gauss de reducere la forma canonică a unei funcţionale pătratice. Obţinem: d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 =

= 6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 − 8dx 2 , deci d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) este nedefinită, prin urmare P 1 (0,1, 0 ) este punct şa.

(

)

d 2 f (( x, y, z ); (0,−1,0)) = −6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 =

= −6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 − 8dx 2 , deci d 2 f (( x, y, z ); (0,−1,0)) este nedefinită, prin urmare P2 (0, − 1, 0) este punct şa.
d 2 f ( x, y, z );
2

(

)

(

(

2 ,1, − 2 2 = 24dx 2 + 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
2 2

))

= 6dy + 2(dz + 2dx ) + 16dx > 0 , deci P3

(

2 ,1, − 2 2 este punct

)

de minim local.
d 2 f ( x, y, z );
2

(

(

2 , − 1, − 2 2 = 24dx 2 − 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
2

))

= −6dy + 2(dz + 2dx ) + 16dx

Analog, obţinem că P5 − 2 ,1, 2 2 este punct de minim local şi P6 − 2 , − 1, 2 2 este punct şa.

(

)

(

2,

deci P4

)

(

2 , − 1, − 2 2 punct şa.

)

309

6. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R, f ( x, y ) = x 4 + y 4 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' 3 ⎧ fx ⎪ ( x, y ) = 4 x , deci P(0, 0) punct staţionar. ⎨ ' 3 f ( x , y ) 4 y = ⎪ ⎩ y ⎛12 x 2 0 ⎞ 0 0⎞ ⎟ ; H (0, 0 ) = ⎛ ⎜ ⎟ ; ∆1 = ∆ 2 = 0 , • H ( x, y ) = ⎜ ⎜ ⎜ 0 12 y 2 ⎟ 0 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană.
'' (0,0) − f x' '2 (0,0) ⋅ f y' '2 (0,0) = 0 , prin urmare nu se ∆(0,0 ) = f xy poate preciza natura punctului nici prin această metodă.

[

]

2

• d 2 f (( x, y ); (0, 0)) = 0 , deci nu se poate determina natura punctului cu ajutorul diferenţialei. • Folosim definiţia punctului de extrem. Avem că f (0, 0 ) = 0 . Deoarece f ( x, y ) = x 4 + y 4 ≥ f (0, 0) , ∀( x, y ) ∈ R 2 , rezultă că P(0, 0 ) este punct de minim global al funcţiei f .
7. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R , f ( x, y ) = x 2 + y 3 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' ⎧ fx ⎪ ( x, y ) = 2 x , deci P(0, 0 ) punct staţionar. ⎨ ' 2 ( ) f x , y 3 y = ⎪ ⎩ y

310

0 ) . 0 ) funcţia ia atât valori mai mari ca f (0. y ) = ⎜ ⎜ 0 6y⎟ ⎟ . prin urmare nu se ∆(0. Determinăm punctele staţionare. Rezultă. care este o funcţională semipozitiv definită. y ) = y e ⇒ ⎨ ' x− y 2 x− y x− y = − = − f ( x . 8. b2 ) = ε > 0 = f (0. b2 ) = (0. avem că f (a1. Avem că f (0. 0)) = 2dx 2 . 0 ) = 0 . Avem că: ' 2 x− y ⎧ fx + xy 2 e x− y = y 2 e x − y ( x + 1) ⎪ ( x. a 2 ) = 0. 0 ) şi vecinătate a punctului (0. ∆1 = 2. − ε ∈ V şi (b1 . Prin urmare.0 ) = f xy poate preciza natura punctului nici prin această metodă. f ( x. ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană.⎛2 0⎞ ⎛ 2 0⎞ H ( x. y ). 0 ) este punct şa. • [ ] 2 • d 2 f ((x. fie (a1 . ε ) × (− ε . că P(0.0) = 0 . Fie V o vecinătate a punctului (0. ε )∈ V . • Folosim definiţia punctului de extrem local. ∆ 2 = 0 . y) = xy 2 e x − y .0) − f x' '2 (0. • '' (0. Rezolvare: Etapa 1. rezultă că există ε > 0 astfel încât (− ε . conform definiţiei. 0 ) = ⎜ ⎜0 0⎟ ⎟ . 0) . a2 ) = − ε8 2 3 ( 2 ) 3 < 0 = f (0. cât şi valori mai mici ca f (0. H (0. 0 ) . y ) 2 xye xy e xye ( 2 y ) ⎪ ⎩ y 311 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f (b1 . 0 ) . (0. ε ) ⊂ V . deci nu se poate determina natura punctului cu ajutorul diferenţialei. am arătat că în orice 8 f : R 2 → R.0) ⋅ f y''2 (0.

că (α . y ) = x(2 − 2 y)e x− y − x(2 y − y 2 )e x − y = xe x− y ( y 2 − 4 y + 2) . − 2 ) este punct staţionar.0 ) astfel încât oricare ar fi ( x. Atunci există o vecinătate V = (α − ε .0 ) = 0 . ∀α ∈ R . > 0 . Rezultă. 0 ) punct staţionar. conform definiţiei. Avem că f (α . • Pentru α . 0 ⎞ ⎛ 0 ⎟ . y ) = xy 2 e x − y ≥ f (α . y ) ∈ V are loc inegalitatea f ( x. ' '2 fx ( x. ∆1 = 4e > 0 . y ) = ⎜ ⎜ y (2 − y )e x − y ( x + 1) x− y 2 xe ( y − 4 y + 2) ⎟ ⎝ ⎠ 0 ⎞ ⎛ 4e H (−1. y ) = 2 ye x − y ( x + 1) − y 2 e x− y ( x + 1) = y(2 − y )e x− y ( x + 1) . Atunci există o 312 . ∆1 = ∆ 2 = 0 ⇒ natura punctului nu se H (α . • Pentru α . '' f xy ( x.0 ) = 0 . ⎝ ⎠ ∆ 2 = −56e 2 < 0 ⇒ (−1. • Dacă x = −1 ⇒ y = 0 (obţinut şi la cazul precedent) sau y = −2 ⇒ (− 1. • Dacă y = 0 ⇒ x ∈ R ⇒ (α .0) = ⎜ α⎟ ⎜ 0 2 α e ⎝ ⎠ poate determina cu această metodă. fie ε > 0 astfel încât α . ''2 fy ( x. y ) = y 2 e x − y ( x + 1) + y 2 e x − y = y 2 e x − y ( x + 2) .α + ε ) a punctului (α . ⎛ y 2 e x − y ( x + 2) y (2 − y )e x − y ( x + 1) ⎞ ⎟ H ( x. − ε > 0 .2 x− y ⎧ ( x + 1) = 0 ⎪y e ⇒⎨ x− y ⎪ (2 − y ) = 0 ⎩ xye Din prima ecuaţie rezultă că x = −1 sau y = 0 . fie ε > 0 astfel încât α . În aceste condiţii. vom folosi definiţia punctului de extrem local.0) este punct de minim local.−2) = ⎜ ⎜ 0 − 14e ⎟ ⎟ . + ε < 0 .−2) punct şa. < 0 .

y ) = xy 2 e x − y ≥ f (0. deci 2 . conform definiţiei... 9.. f ( x. unde a ∈ R .. Rezultă.. 2 . ε ) × U a punctului (0. Avem că: ⎧ f ' ( x.0) = 0 . α + ε ) a punctului (α .0) nu este punct de extrem local. Rezolvare: Determinăm punctele staţionare. ) = 2 + 4 − 4 ⎪ y ⎩ ⎧2ax + 4 y − 4 = 0 ⇔ ⎨ ⎩2ay + 4 x − 4 = 0 2−ax ⎧ ⎪y = 2 ⎨ 2 ⎪ ⎩ a − 4 x = 2a − 4 (1) ( ) ( ) P ( Cazul a) Dacă a ∈ R \ {± 2}..0) = 0 .... că (α .0 + + + + + + + + + + + ∆1 + + + + +0 . ∆ = 4a 2 − 16 . y ) = a x 2 + y 2 + 4 xy − 4 x − 4 y ..0) = 0 . cât şi puncte în care f ( x..-0 + + + + + ∆2 Din tabelul de mai sus rezultă că: Dacă a ∈ (− ∞.0) există atât puncte în care f ( x. y ) ∈ V are loc inegalitatea f ( x.. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R... 2 este punct de maxim local. y ) = ⎜ ⎜4 ⎝ 4⎞ 2 .. atunci x = 2 = y . y ) = 2ax + 4 y − 4 ⎪ x ⇒ ⎨ ' f x y ay x ( . Prin urmare.. 2 a+2 a+2 ) punct staţionar. rezultă că (0. y ) = xy 2 e x − y ≤ f (α . • Pentru α .. conform definiţiei. ∆ = 2a . atunci P 2 .... ( a+2 a +∞ −∞ −2 0 2 . deci este punct şa.0) astfel încât oricare ar fi ( x. ⎛ 2a H ( x.. 2 ) ...vecinătate V = (α − ε . ⎟ = H a+ 1 2 ⎟ 2 a+2 2a ⎠ ) (a + 2 a+2 ) 313 .0) este punct de maxim local. y ) = xy 2 e x − y ≤ f (0. = 0 avem că în orice vecinătate (−ε .

deci P(a. Avem că 2 2 f (α . 2 breviarul teoretic. deci. ∆ 2 = 0 . y = 1 − α prin urmare M α (α . f ( x. ) este punct şa. 1 − α ) este punct de minim global al funcţiei f . α ∈ R . conform observaţiei 1 din Cazul b) Dacă a = 2 . 2 Dacă a ∈ (2. y ) = ⎜ ⎜4 ⎝ 4⎞ ⎟ = H (α . care eset o funcţională pătratică semipozitiv definită.b ) = f y' (a. vom aplica definiţia punctului de extrem.b ) = 0 . conform propoziţiei din breviarul teoretic ar rezulta că ' (a. deci nu se poate afla natura punctului nici prin această metodă. = 2(x + y − 1)2 − 2 ≥ −2.1 − α )) = 4dx 2 + 4dy 2 + 8dxdy = 4(dx + dy )2 . Cazul c) Dacă a = −2 . atunci ecuaţia (1) devine: 0 = −8 . rezultă că P 2 . y ). Presupunem că f are un punct de extrem local P (a. deci funcţia nu are puncte staţionare.1 − α ) punct staţionar. Deoarece f admite derivate parţiale în orice punct. d 2 f (( x.Dacă a ∈ (− 2.1 − α ) . În acest caz. 2 ) \ {0}. ∀( x. b ) . b ) ar fi punct staţionar. 314 . + ∞ ) . 2 (a + 2 a+2 ) este punct şa. prin urmare (α . atunci P 2 . atunci ecuaţia (1) devine: 0 = 0 . Dacă a = 0 . (α . ∆1 = 4 . pentru a = −2 funcţia nu are puncte de extrem local. ⎛4 H ( x. 1 − α ) = −2 . deci x = α . atunci P 2 . fx contradicţie. y ) ∈ R 2 . avem că ∆ 2 < 0 . y ) = 2 x + 2 y + 4 xy − 4 x − 4 y = preciza natura punctului folosind matricea hessiană. Prin urmare. deci nu se poate 4⎟ ⎠ (a + 2 (a + 2 a+2 a+2 ) este punct de minim local.

0. sistem care nu are soluţie.0) 1 3 x2 4 ''2 fx (0.0.0) vom folosi definiţia.0. z ) = ⎪ 33 x 2 + y 2 + z 2 ⎪ 4z ⎪ f ' ( x. Stabilim natura punctului staţionar.0. z ) − f (0. f z' (0.0. y. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R. y.0) − f (0. 0. z ) = =0 ⎪ z 2 2 2 3 3 x +y +z ⎩ ( ) 2 3 Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0.0) x3 = lim = lim =0 x−0 x →0 x →0 x f (0. y. ' (0. Determinăm punctele staţionare.0. Rezolvare: Etapa 1. y .0) Etapa 2.0. f ( x.0. deci funcţia f nu este de două ori derivabilă în raport cu 315 .0) y3 = lim = lim =0 y−0 y →0 x→0 y 4 4 4 f (0.0) − f x (0. 0 ) este punct staţionar al funcţiei f .0) − f (0.0.0. z ) = x 2 + y 2 + z 2 .10.0) = lim x = lim = lim = 3 x−0 3 x→0 x 2 x x→0 x→0 = +∞ ∉ R .0) z3 = lim = lim =0 z−0 z →0 x →0 z Obţinem că (0.0.0) avem că: ⎧ 4x ' ⎪ fx ( x. Pentru ( x. z ) ≠ (0. y . =0 ⎨ f y ( x.0) fy f ( x.0.0. z ) = =0 ⎪ 3 x2 + y2 + z2 3 ⎪ ⎪ ' 4y .0) fx ' (0. y . 4x ' 3 f ' ( x.

în aceste condiţii vom aplica definiţia punctelor de extrem.0. y . În aceste condiţii.0) . y. 11.0) x3 lim = lim = lim 3 . limită x−0 x →0 x →0 x x →0 x care nu există. y .0. y. z ) = ⎪ 33 ( x 2 + y 2 + z 2 ) 2 ⎪ 2z ⎪ f ' ( x.0) vom folosi definiţia. z ) = =0 ⎪ z 2 2 2 2 3 3 (x + y + z ) ⎩ . vom aplica definiţia punctelor de extrem. Rezultă că funcţia nu are derivate parţiale în punctul (0. prin urmare nu putem aplica algoritmul prezentat în breviarul teoretic. aşadar punctul (0.0) = fx 2 316 . Pentru ( x.0.0. z ) ≥ f (0. y. prin urmare nu putem aplica algoritmul prezentat în breviarul teoretic pentru a determina natura punctului staţionar. z) = x 2 + y 2 + z 2 . Avem că: 1 f ( x.0) este punct de minim global al funcţiei f . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R.0).0.0) − f (0. z ) ∈ R 3 .0. ∀( x.0. y.0. f ( x.x . Observăm că f ( x. y . ' (0. z ) = =0 ⎪ 3 (x 2 + y 2 + z 2 )2 3 ⎪ ⎪ ' 2y =0 ⎨ f y ( x. Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0. sistem care nu are soluţie. z ) ≠ (0. ( ) 1 3 Rezolvare: Etapa 1. Conform observaţiei din breviarul teoretic.0) avem că: ⎧ 2x ' ⎪ fx ( x. Obţinem că funcţia nu are puncte staţionare. Determinăm punctele staţionare.

−1) este punct de extrem local. b. y. y) = x 3 + 3xy 2 + ax + by + c să admită în (− 2.−1) = a + 15 ⎪ x ⎪ x . în care valoarea funcţiei să fie egală cu -30. ∀( x. − 1) este punct de maxim local. folosind matricea hessiană. − 1) = 0 . Rezolvare: Deoarece (−2.Observăm că f ( x. Am obţinut că sunt îndeplinite cerinţele din enunţ pentru a = −15. c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R.−1) = −30 rezultă − 14 − 2a − b + c = −30 ⇒ c = −58 . z ) ∈ R 3 . ) = 6 + ( − 2 . avem că ⎜ 6 y 6x ⎟ ⎟ ⇒ H (−2. z ) ≥ f (0. Din condiţia f (−2. Rezultă ⎨ ⎩b + 12 = 0 ⇒ b = −12 Verificăm dacă punctul staţionar (− 2. conform propoziţiei ⎧ f x (−2. y ) = 3 x 2 + 3 y 2 + a ⎧ f ' ( −2.0). aşadar punctul (0. ⇒⎨ ⎨ ' ' ( . c = −58 317 . Să se determine valorile parametrilor a. b = −12.0. − 1 ) = + 12 f x y xy b f b ⎪ ⎪ ⎩ y ⎩ y ⎧a + 15 = 0 ⇒ a = −15 . ⎛ − 12 − 6 ⎞ ⎛ 6x 6 y ⎞ H ( x.0. − 1) un punct de maxim local.0) este punct de minim global al funcţiei f . − 1) = 0 Avem că: ⎧ f ' ( x. 12. y. f ( x. din breviarul teoretic rezultă că ⎪ ⎨ ' ' ⎪ ⎩ f y (−2. rezultă că (− 2. − 1) este punct de extrem local. y ) = ⎜ ⎜ − 6 − 12 ⎟ ⎟ .−1) = ⎜ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ∆1 = −12 < 0 şi ∆ 2 = 108 > 0 .

b. f ( x. Rezultă ⎨ ⎩15 + b = 0 ⇒ b = −15 Verificăm dacă punctul staţionar (2. Rezolvare: Deoarece (2. y ) = x 3 + y 3 − 3x − 12 y + 1 R: (1.13.1) este punct de extrem local. − 2) punct de maxim local.1) = 0 x . c ∈ R astfel încât funcţia din enunţ să admită în (2.1) un punct de extrem local.1) = ⎜ ⎜12 6⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ şi ∆ 2 = −108 < 0 . (− 1. ) 3 3 ⎪ y ⎩ ⎧12 + a = 0 ⇒ a = −12 .1) este punct de extrem local. 1 ) = 0 f ⎪ y ⎩ Avem că: ⎧ f ' ( x. y ) = 6 xy + a ⎪ x . 318 . deoarece ∆1 = 6 > 0 H ( x. ⎛ 6 y 6x ⎞ ⎛ 6 12 ⎞ ⎟ . y ) = ⎜ ⎜ 6x 6 y ⎟ ⎟ ⇒ H (2.1) este punct şa. nu există a. conform propoziţiei din ⎧ f ' ( 2. Să se determine parametrii a. rezultă că (2. ⎨ ' 2 2 f x y = x + y + b ( . b. y) = 3x 2 y + y 3 + ax + by + c să admită în (2. PROBLEME PROPUSE Să se determine punctele de extrem local ale funcţiilor: 1. folosind matricea hessiană. Prin urmare. c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. breviarul teoretic rezultă că ⎪ ⎨ ' ( 2 . f ( x. 2 ) punct de minim local.1) un punct de extrem local.

y ) = xy( x + y − 3) R: (1. y ) = xy(5 − x − y ) 7. 2 ) punct de minim local. − 1 punct de minim local. y ) = ( x − 1) 2 + 2 y 2 2 2 12. f ( x. f ( x. f ( x. − 1 ⎞. 2 2 ( ) (2 2 ) 13. 2e ⎠ ⎛ − 1 . 1 ⎞ puncte de maxim local. ⎜ ⎟ 2e 2e ⎠ ⎝ 1 2e 14. − 2) punct de maxim local. 1 ⎞ .− 1 ⎞ ⎟ puncte de minim local. y ) = ( x + y ) ⋅ e − ( x + y ) R: − 1 . f ( x. f ( x. 11. ⎛− R: ⎛ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 2 e 2e ⎠ ⎝ ⎛ 1 . − 1) sunt puncte de minim local. y ) = x 4 + y 4 − 4 xy R: (1. 10. 1) punct de minim local. y ) = xy ln( x 2 + y 2 ) 1 . y ) = 3xy 2 − x 3 − 15 x − 36 y + 9 R: Funcţia nu are puncte de extrem local. 8. 9. 1 . 6. y ) = x 2 + y 2 − 4 x − 2 y + 4 f ( x. 3. y ) = 2 x 3 + 2 y 3 − 3 xy + 3 15.2. f ( x. y ) = x 2 + y 2 + xy − 3 x − 3 y + 2 f ( x. f ( x. 1) punct de minim local. f ( x. f ( x. y ) = x 2 + xy + y 2 − x − 2 y R: (0. f ( x. 16. 5. f ( x. y ) = x 3 + y 3 + 3 xy + 33 f ( x. y ) = x 3 + y 2 + 3 xy + 3 x + y 319 . 1 punct de maxim local. (− 1. 1) şi (− 1. ⎜ ⎟ 2e ⎠ ⎝ 2e . y ) = x 2 + y 2 + 2 xy − 6 x − 4 y + 6 f ( x. 4. y ) = 3x 2 y + y 3 − 12 x − 15 y + 11 R: (1.

y > 0 26. 2 + 3 . y ) = x 2 + y 2 + axy − 2 x − 2 y + 2 . f ( x. y ) = xy + + . 25. f ( x. x ≠ 0. ( (1 − 2 . f ( x. y ) = x 4 + y 4 − 2 x 2 + 4 xy − 2 y 2 R: − 2 . f ( x. x. y ≠ 0 y x x y 22. y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y ) 20. y ) = x 2 − xy + y 2 − 2 x + y 29. y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ). a ∈ R 31. y ) = x 2 + ay 2 − 4 x − 2 y + 2 . ) )( ) 2 2 19. f ( x. 2 şi ( ) ( 2 . f ( x. 30. y ) = x 4 + y 3 − 8 x 3 + 18 x 2 − 3 y 2 − 8 x − 3 y + 8 R: 1 + 2 . 1 + 2 . y > 0 x y R: (5. f ( x. f ( x. y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y ( ) ) 28. y ≠ 0 y x 1+ x − y 23. f ( x. x ≠ 0. y ) = + . y ) = x 2 + xy + y 2 − 2 x − y R: P(1.17. f ( x. 0 ) punct de minim local. f ( x. y ) = 1+ x2 + y2 50 20 24. a ∈ R 320 . f ( x. f ( x. f ( x. 27. − 2 puncte de minim local. x. 2 − 3 puncte de minim local. y ) = + + y 2 − 4 y. 2 punct de maxim local. y ) = ( x − 1) 2 − 2 y 2 18. y ) = x 3 + y 3 − 6 x 2 − 9 y 2 + 9 x + 15 y x y 21. f ( x. 2) punct de minim local.

− 144. y. f ( x. (− 2 . f : (R * ) → R. 35. 2 2 . z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 6 xy − 6 xz + 8 yz − 2 x − 18 y − 8 z R: Nu are puncte de extrem. f ( x. f ( x. y. 24) punct de minim local. f ( x. y. x > 0. f ( x. f ( x. z ) = + + + . f ( x. y. 2 ) punct de maxim local. f ( x. f ( x. y > 0. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz 45. z > 0 4x y z R: 1 . f ( x. y. x 4 z y ( 2 . y. f ( x. 41. z ) = xyz − 6 x − 3 y − 2 z 42. z ) = x 3 − 3 x 2 + y 2 + z 2 + yz − 7 y − 10 z 46. − 2 2 . z ) = x + y2 z2 2 + + . y. y . z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 4 x − 4 y − 4 36. z ) = x 2 + y 2 + z 3 + 2 x + 12 yz + 2 R: (− 1. R: 40. z ) = y 2 + z 2 + xy + yz + 3 x + y + z R: (− 8. z ) = 16 − ( x + 1) 2 − ( y + 2) 2 − ( z + 3) 2 47. (2 ) 3 1 y x z 39. y. a ∈ R 34. f ( x. y. z ) = xyz + xy + xz + yz − 5 x − 7 y − 11z 44. y. z > 0 321 .32. y. z ) = x 3 + y 3 + z 3 + 3 xy + 3 xz + 3 yz − 12 x − 12 y − 12 z 43. − 3) punct de minim local. f ( x. a ∈ R 33.1. y ) = ax 2 + ay 2 + 4 xy − 8 x − 10 y + 12 . z ) = x( y + 1) z . 5. x. f ( x. y. y. y. y ) = ax 2 + ay 2 + xy − 4 x − 4 y + 4 . f ( x. 2) punct de minim local. f ( x. 37. z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 4 y − 6 z 38. 1 punct de minim local.

y. 2 2 ( 2 ) (2 ) 52. y) = x + y R: (0. 54. (α . f ( x. f ( x. y. 0. z ) = sin x + sin y + sin z − sin( x + y + z ) R: π . ⎛ 1 . pentru α .48. 0 ) este punct de maxim local. f ( x. f ( x. în care valoarea funcţiei să fie -30. pentru α. y) = x 3 + y 2 R: Funcţia nu are puncte de extrem local. ⎛− 1 . R: (0. f ( x. f ( x. c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. 0 punct de minim local 51. z ) = x 2 − y 2 + z 2 + xy + xz + yz + 6 x − 4 y − 4 z 49. y) = 3xy 2 + x 3 + ax + by + c să admită în (1.−1) este punct şa. b . 56. f ( x. (0. − 1 ⎞. ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 58. y ) = x 4 + y 4 − x 2 − y 2 1 . 57. π . f ( x. y. f : R 2 → R.α ) este punct de minim local. f : R → R. c = −4 . R: a = −15 . 322 . 2 2 2 55. z ) = ax 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 8 y − 9 z 53. f ( x. f ( x.− 1 ⎞ . Să se determine valorile parametrilor a . f ( x. y) = x 2 ye y − x R: ( −2. y ) = − x 2 − y 4 R: (0. y. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 12 y − 21z 2 2 50. − 1 ⎞ . b = −12 . < 0 .2) un punct de extrem local. 0 ) punct de maxim local şi ⎛ ⎜− ⎟ ⎜ ⎟ 2 2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ ⎛ 1 . y. > 0 . f : R 2 → R. π punct de maxim local.0) este punct de minim global al funcţiei f . 1 ⎞ puncte de minim local. z ) = ( x + z 2 )e x( y + z +1) R: − 1. 0 ) este punct de maxim global.

........... x 2 .. λ0 staţionar x1 k al funcţiei Φ ..... Determinăm semnul diferenţialei de punctul staţionar x1 ( ) ( ) 0 0 ) a funcţiei . x n ... xn .. λ2 ... x n ... + λk g k ( x1 .... xn ) Etapa 2. λ1 . x 2 .............. λ0 k )......... având 323 . xn ) + λ1 g1 ( x1 ... Pentru fiecare punct 0 0 0 ..... λ0 k în funcţia Φ .. cu condiţiile (legăturile): ⎨ 2 1 2 ⎪... x n .... ⎪ ⎩ g k (x1 . Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local condiţionat pentru funcţia f . ) = 0 xn ⎪g x x n f : A ⊂ R → R . xn ordinul doi d 2 Φ (x1 ... x2 .. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ ( x1 .. Etapa 3.EXTREME CONDIŢIONATE (CU LEGĂTURI) BREVIAR TEORETIC Metoda multiplicatorilor lui Lagrange pentru determinarea punctelor de extrem local condiţionat ale unei funcţii de mai multe variabile Pentru a determina punctele de extrem local ale funcţiei ⎧ g1 ( x1 .. x2 .. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ ....... x1 0 Φ (x1 ... x2 .2... xn ) + . λk ) = = f ( x1 . se înlocuiesc valorile 0 0 . .. x n ) = 0 trebuie parcurse următoarele etape: Etapa 1.... rezultând o funcţie de n variabile... x2 ..8. x n ) = 0 ⎪ ( .... x n .. λ1 ...2.. 0 λ1 .. λ1 ...

.... dx 2 . x n este negativ definită).. atunci x1 . x n ..... exprimând dx1 ... dx n . x n este punct de maxim local condiţionat.. Rezolvare: Metoda I. x n atunci x1 este punct şa.. x1 ......... x n este pozitiv definită). (metoda multiplicatorilor lui Lagrange) Relaţia x + 2 y = 3 ⇔ x + 2 y − 3 = 0 ... Fie g : R 2 → R.. ( ) ( ) PROBLEME REZOLVATE 1. 324 .. se diferenţiază condiţiile în punctul x1 .. x n ..... x n > 0 (funcţionala 0 0 0 0 d 2 Φ x1 ....... y) = x + 2 y − 3 . xn şi înlocuiesc rezultatele găsite în expresia d 2 Φ x1 .. y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 ... x n ( şi se rezolvă sistemul obţinut în raport cu dx1 .. atunci x1 .. f ( x. x n Dacă funcţionala d 2 Φ x1 ... ( ) • 0 0 . x n . x1 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R.. apoi se 0 0 . x n este punct de minim local condiţionat. x n .. 0 0 .. x1 ...... x n < 0 (funcţionala 0 0 0 0 d 2 Φ x1 . g ( x...• 0 0 Dacă d 2 Φ x1 ....... x1 se vede dacă punctul este de maxim sau de minim local......... dx n ...... . ( ( ( ) ) ) ( ) • 0 0 Dacă d 2 Φ x1 .. x1 este nedefinită. x1 . dx 2 . care verifică relaţia x + 2y = 3.. ( ) ( ) ) • 0 0 În altă situaţie. x n . dxk în funcţie de dx k +1 .. x n .

y.1) = Φ 'x (1. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ ' ( x. λ ) = x + 2 y − 3 ⎩ 3−λ ⎧ ⎪x = 2 ⎧2 x − 3 + λ = 0 ⎧x = 1 ⎪ 4 − 2λ ⎪ ⎪ ⎪ ⇒ ⎨2 y − 4 + 2λ = 0 ⇒ ⎨ y = ⇒ ⎨y = 1. y ) = 2 . y.1. y ) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 + λ ( x + 2 y − 3) . y. y. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ( x. 2 ⎪ ⎪x + 2 y − 3 = 0 ⎪λ = 1 ⎩ ⎩ 4 − 2λ ⎪3 − λ ⎪ 2 +2 2 −3= 0 ⎩ deci (1. λ ) = f ( x. Etapa 2. notată d 2 Φ ( x.1) = 2 .1) .Etapa 1. Stabilim natura acestui punct. Φ 'xy (1. y ) = 0 .1) = x 2 + y 2 − 3 x − 4 y + 3 + ( x + 2 y − 3) = Φ ( x. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P(1. prin urmare P (1. λ ) = 2 x − 3 + λ ⎪ x ⎪ ' ⎨Φ y ( x.1)dxdy = = 2dx 2 + 2dy 2 > 0 .1) = 0 . Φ 'y '2 '2 ' d 2 Φ( x.1) dy 2 + 2Φ 'xy (1. y ) şi P(1.1) . Rezultă: Φ 'x (1. Φ 'y '2 '2 ' (1. Etapa 3. Pentru λ = 1 obţinem Φ( x. y. y ) + λg ( x.1) = 2 .1) este punct de minim local condiţionat. 325 . '2 ' '2 ( x. λ ) = 2 y − 4 + 2λ ⎪ ' ⎪Φ λ ( x. y. y.1. y ) = 2 .1) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f .1) este punct staţionar al funcţiei Φ .1)dx 2 + Φ 'y (1. Avem: Φ 'x ( x. Φ 'xy ( x.1.

. h : R → R. y. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ 'x ( x. z. h( y) = 5 y 2 − 10 y + 3 . y. care este o funcţie de gradul al doilea b = 1 ca punct de minim local. z ) = 2 x + y − 2 z + λ ( x 2 + y 2 + z 2 ) . Rezolvare: Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange.1) este punct de minim local condiţionat al funcţiei f . Etapa 1. y ) = f (3 − 2 y. y. prin urmare P(1. care verifică relaţia x2 + y2 + z2 = 9 . λ ) = 2 + 2λx ⎧2 + 2λx = 0 ⎪ ⎪1 + 2λy = 0 ' ⎪ ⎪ ⎪Φ y ( x. y. y. Relaţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 ⇔ x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0 Fie g : R 3 → R. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ ( x. z . iar funcţia devine f ( x. f ( x.Metoda II. z ) + λg ( x. λ ) = 1 + 2λy ⇒⎨ ⇒ ⎨ − 2 + 2λz = 0 ⎪Φ 'z ( x. y. Metoda reducerii se poate aplica numai în cazul în care legăturile sunt date de funcţii liniare. Observaţie. (metoda reducerii) Din relaţia x + 2 y = 3 obţinem x = 3 − 2 y . 2. Etapa 2. g ( x. z ) = 2 x + y − 2 z . y. . y. λ ) = −2 + 2λz ⎪ ⎪ ' ⎪x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0 2 2 2 ⎩ ⎪ Φ ( . z. z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 9 . y ) = (3 − 2 y ) 2 + y 2 − 3(3 − 2 y ) − 4 y + 3 = = 5 y 2 − 22 y + 21 = h( y ) . z . ) = + + − 9 λ x y z x y z ⎩ λ 326 . Am obţinut o funcţie de o singură variabilă. λ ) = f ( x. Rezultă că şi admite pe y = − 2a x = 1 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R.

'2 ( x. Stabilim natura acestui punct. Φ 'z' 2 ( x.−1. 327 . z ) şi 2 2 P2 (2.2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f .2) . Obţinem: d 2 Φ ( x.1. Stabilim natura acestui punct. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P 1 (−2.−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . 2) = dx 2 + dy 2 + dz 2 > 0 .1. z ) = 0 . z .1. ' ' ' Φ 'xy ( x. y. • Pentru λ = − 1 obţinem 2 Φ( x. y .−1. y. z. y . 1 ) = 2 x + y − 2 z − 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ ( x. y. z ) = 1 . y.−2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f . 2 Etapa 3. y. 2 Pentru λ = − 1 ⇒ P2 (2. z ) = Φ 'xz ( x. prin urmare P 1 (−2.−1.−1. y.−1. y. z ) = 1 . 2 1 ⎪z = λ ⎪ ⎪ 12 + 1 2 + 12 = 9 λ 4λ ⎩λ 1 Pentru λ = ⇒ P1 ( −2. z ) = Φ 'yz ( x.⎧x = − 1 λ ⎪ ⎪y = − 1 ⎪ 2λ ⇒⎨ ⇒λ =±1. z ) = 1 .−2) . z ) şi 2 P 1 (−2. y. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P2 (2. y.2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f . Φ 'x '2 Φ 'y ( x. 1 ) 2 = 2 x + y − 2 z + 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ( x. • Pentru λ = 1 obţinem: 2 Φ ( x.−2. z . 2) este punct de minim local condiţionat.

y.1. z ) = −1 . z ) = Φ 'xz ( x.2. deci P2 (2. y. z ) = xyz + λ ( xy + yz + zx − 12) . z ) = xyz . z ) = xy + yz + zx − 12 . care verifică relaţia xy + yz + zx = 12 . z ) = −1 . λ ) = xz + λx + λz ⇒ ⎨ ⎨ ⎪ xy + λx + λy = 0 ⎪Φ 'z ( x. y. z. λ ) = xy + λx + λy (3) ⎪ ⎪ ' ⎩ xy + yz + zx = 12 ⎪ Φ = + + − λ x y z xy yz zx ( . y. y. Rezultă: d 2 Φ ( x.−2) este punct de maxim local condiţionat. ⎪ xy = 0 ⎪ ⎩ xy + yz + zx = 12 328 . . y. y. Φ 'z' 2 ( x. z ) = −1 . z. y. z. y. Rezolvare: Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange. z ) = Φ 'yz ( x. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ( x. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R.1. λ ) = yz + λy + λz (1) ⎧ yz + λy + λz = 0 ⎪ ' ⎪ xz + λx + λz = 0 ⎪ ( 2) ⎪ ⎪Φ y ( x. Fie g : R 3 → R. ' ' ' Φ 'xy ( x. z. λ ) = f ( x.'2 Φ 'x ( x. z. y. y.−2) = − dx 2 − dy 2 − dz 2 < 0 . y. g ( x. . y. ) 12 ( 4 ) ⎩ λ (1) (2) (3) (4) x ⋅ (1) − y ⋅ (2) ⇒ λz ( x − y ) = 0 ⇒ λ = 0 sau z = 0 sau x = y . f ( x. contradicţie. y. Relaţia xy + yz + zx = 12 ⇔ xy + yz + zx − 12 = 0 . z ) + λg ( x. Etapa1. Etapa2. 2. y. z ) = 0 . ⎧ yz = 0 ⎪ xz = 0 ⎪ a ) Dacă λ = 0 ⇒ ⎨ . Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ 'x ( x. '2 Φ 'y ( x.

rezultă că y = z . z ) = z − 1.2. 329 . • Pentru λ = −1 obţinem Φ( x. Φ 'x ' ' ' Φ 'xy ( x. din prima ecuaţie rezultă λ λ + + = 0 xy x y ⎪ ⎪ ⎩ xy = 12 λ = 0 sau y = 0 .⎧λy = 0 ⎪λx = 0 ⎪ b) Dacă z = 0 ⇒ ⎨ . ⎩ xy = 12 b2 ) Pentru y = 0 ⇒ x ⋅ 0 = 12 . Etapa3. z ) = Φ 'z ( x.2) = 1. '2 '2 '2 ( x. z ) = y − 1. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P 1 (2.2) . z.2.2) = dxdy + dydz + dzdx (*).2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f .2) = 1. z ) = x − 1 ⇒ ' ' ' Φ 'xy (2. Avem punctele staţionare condiţionate P 1 ( 2. y . y. Φ 'xz (2.2. Stabilim natura acestui punct. y. y. ⎧ xy = 0 b1 ) Pentru λ = 0 ⇒ ⎨ . λ = m 1 . y.2.2. λ ) = xyz − ( xy + yz + zx − 12) şi P 1 ( 2. y. Analog. Deci x = y .2. contradicţie. Prin urmare x = y = z şi din relaţia (4) obţinem 3x 2 = 12 ⇒ x = ±2 = y = z . z ) = Φ 'y ( x. z ) = 0 . contradicţie. folosind relaţiile (2) şi (3).2. y .2) = 1 ⇒ d 2 Φ ( x. Φ 'yz (2. Φ 'xz ( x.2. Φ 'yz ( x. z .−2) .−2.2) şi P2 (−2. y.

y.2) este punct de maxim local condiţionat.−2. g 'y ( x. Avem că: ' g ( x.−2) = 0 . z ) = Φ 'z ( x.2) = 4 . y. y . y.2. Φ 'yz ( x. Avem că: ' g ( x. z ) = xy + yz + zx − 12 . '2 '2 '2 ( x.Pentru a stabili semnul acestei funcţionale. • Pentru λ = 1 obţinem Φ( x. g 'y ( x.−2.−2) = −1 ⇒ d 2 Φ ( x. y.−2) = −1. rezultă: d 2 Φ ( x. y. z ) = x + y ⇒ g x (2.−2) . deci P 1 ( 2. Φ 'xz (−2.−2. y .−2. z ) = x + z . z. y .−2. Φ 'yz (−2.−2) = −1.−2. y. ' ' ' gz ( x. z ) = 0 şi obţinem dg ( x.2) = 0 devine 4dx + 4dy + 4dz = 0 . y.2.−2. y . g x ( x.2) = g 'y (2.2. z ) = xy + yz + zx − 12 . z ) = y + 1.−2) = −4 . y.−2) = g 'z (−2. y.−2.2.−2. y. ' gz ( x.2. λ ) = xyz + ( xy + yz + zx − 12) şi P2 (−2.−2.2) = g z (2. z. y. y . z. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P2 (−2. z . z ) = y + z .−2.2.2.−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . Stabilim natura acestui punct.2. y. z. y. g x ( x. y . prin 330 .2. prin urmare relaţia dg ( x.2.2) = 0 . Φ 'xz ( x.2) = − dx 2 − dxdy − dy 2 = −(dx + 1 dy ) 2 − 3 dy 2 < 0 2 4 . de aici obţinem dz = −dx − dy şi. z ) = z + 1. prin înlocuire în (*). z ) = x + z . Pentru a stabili semnul acestei funcţionale. Φ 'x ' ' ' Φ 'xy ( x. z ) = 0 şi obţinem dg ( x. y.−2) = −dxdy − dydz − dzdx (**). y. diferenţiem legătura g ( x. z ) = Φ 'y ( x. z ) = x + y ' ⇒ gx ( −2.−2. z ) = x + 1 ⇒ ' ' ' Φ 'xy (−2.−2) = g 'y (−2. z. z ) = y + z . z ) = 0 . diferenţiem legătura g ( x. y.

2 ) . y ) = x 2 + xy + y 2 + x − y + 1 cu condiţia x 2 + y 2 = 1 . f : R 3 → R. cu condiţia x + 2 y = 3 . prin înlocuire în (**). y. − 1. 4 . f ( x. R: (− 2. 4 . 8. f ( x. 2 ) punct de minim local condiţionat.−2. R: (1. rezultă: d 2 Φ ( x. 4 . z ) = xyz cu condiţiile x + y − z = 3. (2.−2) = 0 devine − 4dx − 4dy − 4dz = 0 ⇒ dz = −dx − dy şi. f : R 2 → R. (1.−2) punct de minim local condiţionat. 1. R: (2. cu condiţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 . z. − 2) punct de maxim local condiţionat. 2) . R: (1. 2) punct de maxim local condiţionat. 2 3 6. f ( x.2. z ) = xyz cu condiţia x + y + z = 3 . 2.2) = dx 2 + dxdy + dy 2 = (dx + 1 dy ) 2 + 3 dy 2 > 0 .−2. 7 . y. z. f ( x. 1. 3 3 3 3 3 3 (3 ) (3 ) (3 ) 331 . PROBLEME PROPUSE Să se determine punctele de extrem local condiţionat ale funcţiilor: 1. f ( x. f ( x. 4. 1) puncte de minim local condiţionat. y ) = x 2 + y 2 cu condiţia − = 1 . y. 2. 7. 4 . f ( x. y.−2. R: 7 .1.1) punct de minim local condiţionat. 1) punct de maxim local condiţionat.2. y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 . 2 4 deci P2 (−2. (−2. 4 . y.−2. (2. 2.urmare relaţia dg ( x. 3. xy + yz + zx = 8 . z ) = xyz cu condiţiile x + y + z = 5. 7 puncte de maxim local condiţionat.−2) este punct de minim local condiţionat. 4 . 2. y. f ( x. (2. cu condiţia xy + yz + zx = 12 . y. x y 5. z ) = xyz . x − y − z = 8 . f : R 3 → R. z ) = 2 x + y − 2 z .

y. f : R 3 → R. 8 . y ) = x + 2 y cu condiţia x 2 + y 2 = 5 R: (1. f ( x. f ( x. y) = x 2 + y 2 + xy + x + y + 1. z ) = x + y + z. z ) = x − 2 y + 2 z cu condiţia x + y + z 2 = 9 R: (1. f ( x. y ≠ 0. y ) = 6 − 4 x − 3 y cu condiţia x 2 + y 2 = 1 .9. 19. 20. x − y = 0 22. y ) = cos 2 x + cos 2 y cu condiţia y − x = 2 2 π 4 14. f ( x. f ( x. z ≠ 0 x y z 332 . 3. y) = x + 2 y. x + y + z = 3 24. f ( x. − 2) punct de minim local condiţionat. x y 12. 2 x + y = 3 21. (− 1. f : R 3 → R. f ( x. y) = x 2 + y 2 − 4 x − 4 y + 5. 15. 8 ) punct de minim local condiţionat. f ( x. (3 3 3 ) (− 4 . x ≠ 0. f : R 3 → R. 1) punct de minim local condiţionat. y. f ( x. y. y. f ( x. x + y = 1 23. R: (3. f : R 2 → R. f ( x. y ) = x 2 + y 2 cu condiţia + = 1 2 3 13. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz. y. f ( x. f ( x. 10. x 2 + y 2 + z 2 = 16 R: 4 . 3 3 3 18. − 8 punct de maxim local condiţionat. f ( x. y. care verifică relaţia x + y + z = 3 16. z ) = xy + xz + yz. x 2 + y 2 = 5 17. f ( x. (− 2. xyz = 1 R: (1. 3) punct de minim local condiţionat. z ) = x + 2 y − 2 z. − 8 . y) = xy. x + 2 y + 3 z = 6 1 1 1 + + = 1. 2 ) punct de maxim local condiţionat. f ( x. 2. y ) = xy cu condiţia x + y = 1 11. z ) = x 2 y 3 z 4 . − 2 ) punct de minim local condiţionat. y. z ) = xyz . − 2. 2 ) punct de maxim local condiţionat. 1.

cu condiţiile x + y − z = 5. z ) = xy + xz + yz. 3 3 ) 33. z ) = xyz . y. xy + xz + yz = 8 29. x + y + z = 12 31. y) = ( x − 1) 2 + ( y − 2) 2 . x + 2 y + z = 4 34. y ) = x 2 + y 2 . 4 punct de maxim local condiţionat. f ( x. cu condiţiile x − y + z = 2. 0) punct de minim local condiţionat. z ) = xy + xz + yz. xyz = 8 27. y. x 2 + y 2 + z 2 = 4 R: 4 . f ( x. f ( x. f ( x. y . − 2. f ( x. x − y + z = 2 333 . 1 1 1 + 2 = 2 . x + y + z = 3 26. cu condiţiile x + y + z = 5. 32. f ( x. x 2 + y 2 = 1 28. x ≠ 0. f ( x. (3 (0. 2 . z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 3 xy + xz + 2 yz . z ) = x + y + z . y. f ( x. z ) = xy + xz + yz. z ) = xyz . y. y. y) = x + y. y ≠ 0. f ( x. f ( x.25. a ≠ 0 2 x y a x y + =1 5 7 30. cu condiţiile 2 x + y + z = 4. y.

9 4.1 yi 2.1 Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă o prognoză pentru luna iulie. exprimat în milioane lei. prin logaritmare se obţine: ln y = ln b + x ln a sau z = A + Bx şi se ajunge tot la o ajustare liniară PROBLEME REZOLVATE 1.9 4.5 3 3. a fost: Luna ianuarie februarie martie aprilie mai Consum(mil. Rezolvare: Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma: -2 -1 0 1 2 xi 2.7 Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax + b . 334 . lei) 2.7 2.3. METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE BREVIAR TEORETIC Tipurile de ajustare frecvent utilizate sunt: • Ajustare liniară: y = ax + b • • Ajustare parabolică: y = ax 2 + bx + c Ajustare hiperbolică: y = a + b . cu notaţia z = 1 se ajunge la x x ajustare liniară • Ajustare după o funcţie exponenţială: y = b ⋅ a x .5 3 3. Consumul de materii prime al unei societăţi comerciale în primele 5 luni ale anului.8.

b) = 0 5 ⎧ ' ⎪ Fa ( a.Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia: F (a. b) = 2 ∑ (axi + b − yi )xi ⎪ i =1 .9 8.5 0 3. b) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ [axi + b − yi ]2 .4 -2.2 ⎧a = 0. ⇒⎨ ⎨ ⎩0 ⋅ a + 5 ⋅ b = 16.5 3 3.7 2.24 335 . ∑ xi2 = 10 i =1 ∑ xi y1 = 4.2 i =1 ∑ xi = 0 5 i =1 ∑ yi = 16.42 . b) = 0 ⎨ ' ⎪ ⎩ Fb (a. va rezulta sistemul: ⎨ ⎪ F ' (a.1 5 xi2 4 1 0 1 4 5 xi y i -5.2 ⎩b = 3.9 4. i =1 i =1 5 5 Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă. b) = 2 5 (ax + b − y ) ∑ i i ⎪ b i =1 ⎩ 5 5 ⎧ 5 2 + − a x b x xi y i = 0 ∑ ∑ ∑ ⎪ i i ⎪ i =1 i =1 i =1 (*) ⎨ 5 ⎪a x + 5b − 5 y = 0 ∑ i ⎪ ∑ i i =1 ⎩ i =1 xi -2 -1 0 1 2 i =1 yi 2.2 5 Sistemul (*) este echivalent cu: ⎧10 ⋅ a + 0 ⋅ b = 4. ' ⎧ ⎪ Fa (a.

24 . ' ⎧ Fa (a.. c) = 0 ⎪ ' F (a. 2. Pentru o prognoză pe luna iulie vom considera x = 4 şi vom obţine f (4) = 4.Am obţinut dreapta de ajustare f ( x) = 0. b.92 milioane lei. Volumul vânzărilor unui produs în timp de 7 luni a înregistrat următoarea evoluţie: Luna ian feb. lei) Să se ajusteze datele după o parabolă şi să se facă o prognoză pentru luna următoare. Rezolvare: Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma: -3 -2 -1 0 1 2 xi 3 45 yi 30 54 76 82 70 50 Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax 2 + bx + c . c) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ axi2 + bxi + c − yi i =1 i =1 7 7 [ ]. 2 Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă. c) = 0 ⎪ ⎪ ' ⎨ Fb (a. b. c) = 0 ⎪ ⎩ c 336 .42 x + 3. martie aprilie mai iunie iulie . Volumul 30 54 76 82 70 50 45 vânzărilor (mil. b. b. Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia: F (a.

b.7 ⎧ ' 2 ⎪ Fa (a. c) = 2 ∑ axi + bxi + c − yi i =1 ⎪ ⎪ 7 ⎪ Fc' (a. b. va rezulta sistemul: ( ( 7 7 7 ⎧ 7 4 3 2 2 ⎪ a ∑ x i + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ x i y i = 0 i =1 i =1 i =1 ⎪ i =1 ⎪ 7 7 7 7 ⎪ 3 2 ⎨a ∑ xi + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ xi yi = 0 (*) i =1 i =1 i =1 ⎪ i =1 ⎪ 7 7 7 ⎪a ∑ xi2 + b ∑ xi + 7c − ∑ yi = 0 ⎪ i =1 i =1 i =1 ⎩ xi -3 -2 -1 0 1 2 3 i =1 yi 30 54 76 82 70 50 45 i =1 xi2 9 4 1 0 1 4 9 i =1 xi3 -27 -8 -1 0 1 8 27 i =1 xi4 81 16 1 0 1 16 81 i =1 xi y i -90 -108 -76 0 70 100 135 i =1 xi2 yi 270 216 76 0 70 200 405 i =1 ∑ xi = 0 7 ∑ y i = 407 7 ∑ xi2 = 28 7 ∑ xi3 = 0 7 ∑ xi4 = 196 7 ∑ xi yi = 31 7 ∑ xi2 yi = 1237 7 Sistemul (*) este echivalent cu: 337 . c) = 2 ∑ axi + bxi + c − yi i =1 ⎪ ⎪ 7 ⎪ ' 2 ⎨ Fb (a. c) = 2 ∑ axi2 + bxi + c − yi ⎪ i =1 ⎩ ( )xi2 )xi ) . b.

107 x + 76.44 .99 .32 x 2 + 1. R: a ) f ( x) = −4. 6. b) Să se facă o prognoză pentru următorul trimestru.⎧196a + 0 ⋅ b + 28c = 1237 ⎧a = −4. 338 . exprimată în miliarde lei. ⎨0 ⋅ a + 28b + 0 ⋅ c = 31 ⎪28a + 0 ⋅ b + 7c = 407 ⎪c = 76.654 ⎪ ⎪ ⇒ ⎨b = 1.64 . lei) a) Să se ajusteze datele după o parabolă.761 ⎩ ⎩ Am obţinut parabola de ajustare f ( x) = −4.45 x + 4.5 afaceri(mld. Cifra de afaceri a unei firme în ultimii 5 ani. a fost: Anii 1997 1998 1999 2000 2001 Cifra de 3.lei) a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă. R: a ) f ( x) = 0.654 x 2 + 1.1 4. PROBLEME PROPUSE 1.18 x + 79. b) 5.42 . 2.107 .. b) 15.6 5. Pentru o prognoză pe luna următoare vom considera x = 4 şi vom obţine f (4) = 6. b) Să se facă o prognoză pentru următorii doi ani. Valoarea profitului înregistrat de un agent economic în timp de 7 trimestre a înregistrat următoarea evoluţie: 1 2 3 4 5 6 7 Trimestrul Valoarea 34 52 98 76 65 58 52 profitului (mil.02 .8 4.761 .2 5.725 milioane lei.

5 x + 7 . 339 . 4. b) Comparând suma pătratelor erorilor. b) 14.3. lei) a) Să se ajusteze datele după o dreaptă şi după o parabolă. lei) Să se ajusteze datele după o hiperbolă şi să se facă prognoza pentru luna octombrie. b) Să se facă o prognoză pentru următorul an. 5.7 x + 4.22 c) 14. înregistrată în luna ianuarie a fiecărui an a fost: Anii 1997 1998 1999 2000 2001 Preţul(mii lei) 3 4 6 9 13 a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă. c) Să se facă o prognoză pentru următorul an cu ajutorul funcţiei alese la punctul precedent.8 . exprimată în milioane lei. Evoluţia preţului benzinei timp de 5 ani. R: a ) f ( x) = 2. Valoarea produselor rămase nevândute într-un magazin pe timp de 7 luni. feb.5 .7 x + 0. martie aprilie mai iunie iulie Volumul 50 30 20 15 12 10 8 vânzărilor (mil.07 x 2 + 1. g ( x) = 1. este dată în tabelul următor: Luna ian. R: a) f ( x) = 1.9. să se determine care dintre funcţiile găsite descrie mai bine evoluţia fenomenului studiat. Volumul vânzărilor de autoturisme în perioada 1998-2002 a fost: Anii 1998 1999 2000 2001 2002 Volumul 2 3 4 6 9 vânzărilor (mld.

R: a ) f ( x) = 2 x + 8. lei) Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă prognoza pentru următoarele două luni. lei) a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă. Evoluţia preţului de vânzare a unui produs timp de 5 trimestre este dată în tabelul următor: 1 2 3 4 5 Trimestrul Valoarea 5 6 8 10 13 profitului (mil. martie aprilie mai 1 3 5 8 11 Volumul vânzărilor (mil. R: a ) f ( x) = −4.42 .4 . feb. b) 14.4 .18 x + 79.32 x 2 + 1.6. Producţia unui bun de consum timp de 5 luni a înregistrat următoarea evoluţie: Luna ian. b) Să se facă o prognoză pentru trimestrul următor. b) 15.02 . 7. 340 .

1. a ∞ 2) pentru α ≤ 1 şi L ≠ 0 . ∞) → R. rezultă că ∫ f ( x)dx este convergentă. ∞) . Dacă lim ∫ f ( x)dx există şi este finită. f ( x) > 0 . atunci: x →∞ 1) pentru α > 1 . c →∞ a Criteriu de convergenţă. Fie f : [a. c]. INTEGRALE CU LIMITE INFINITE BREVIAR TEORETIC Definiţie.1. INTEGRALE GENERALIZATE 9. c > a . ∞) → R o funcţie integrabilă pe orice interval compact [a. c→∞ a c spunem că ∞ a ∞ a ∫ f ( x)dx este convergentă şi vom nota c ∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx .1. Dacă lim xα ⋅ f ( x) = L ∈ R . rezultă că ∫ f ( x)dx este divergentă. a > 0.CAPITOLUL 9 CALCUL INTEGRAL 9. Fie f : [a. ∀x ∈ [a. a ∞ 341 .

c]. k k c→∞ k c →∞ ( ) pentru k ≠ 0 . x x + 6 + 12 x −∞ 1 e) I 5 = −∞ ∫ x cos xdx . k ∈ R . e k • Pentru k < 0 avem lim e c →∞ − kc = ∞ ⇒ L = ∞ . să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora: a) I 1 = ∫ e − kx dx. • pentru k = 0 avem I 1 = ∫ e dx = ∫ dx . ∞) → R. 0 c a a c →∞ a c →∞ ∞ rezultă că integrala este divergentă. + 5x + 6 Rezolvare: a ) Vom aplica definiţia din breviarul teoretic.PROBLEME REZOLVATE 1. ∞ 1 1 c) I 3 = ∫ 2 dx . f ( x) = e − kx este integrabilă pe orice interval compact [a. b) I 2 = a ∞ ∞ −∞ ∫ 0 1 x +2 2 dx . lim ∫ dx = lim x a = +∞ . deci integrala este ∞ c divergentă. prin urmare k integrala este convergentă şi ∫ e − kx dx = a 1 − ka . c > a . • Pentru k > 0 avem lim e − kc = 0 ⇒ L = c →∞ ∞ 1 − ka e . Folosind definiţia. Funcţia f : [a. α ∈ R . 342 . f ) I 6 = 0 ∞ −1 ∫x 2 1 dx . Studiem existenţa şi valoarea limitei: L = lim ∫ e − kx dx = lim − c c→∞ a 1 − kc e − ka 1 e − e − ka = − lim e − kc . d ) I 4 = ∫ α dx.

Vom studia limita: c) Funcţia f : R → R. c > 0 . f ( x) = 1 L = lim ∫ ⎞ 2 dx = lim ln⎛ = ln 2 − ⎜x + x + 2⎟ 2 ⎝ ⎠ −c c →∞ −c x + 2 c →∞ 0 1 0 2 ⎞ 2 = ln 2 .0] → R. 3 − ∞ x + 6 x + 12 1 d ) Funcţia f : [1. Vom studia limita: 2 b) Aplicăm definiţia. Funcţia f : (−∞. f ( x) = α este integrabilă pe orice x interval compact [1.0].x +2 este integrabilă pe orice interval compact [−c. c]. c > 1 . 2 −∞ x + 2 1 este integrabilă pe x + 6 x + 12 orice interval compact [−c. rezultă lim⎜ arctg ⎜ + ⎟= ⎟= c →∞⎜ 3 3 3 ⎠ 3⎝2 2⎠ 3 ⎝ ∞ 1 π că integrala I 3 este convergentă şi I 3 = ∫ 2 dx = . − lim ln⎛ ⎜ − c + c + 2 ⎟ = ln 2 − lim ln ⎠ c→∞ ⎝ c →∞ c + c 2 + 2 0 1 prin urmare integrala I 2 este convergentă şi ∫ dx = ln 2 . f ( x) = c c 2 L = lim ∫ 1 1 x+3 1 dx = lim ∫ dx = lim arctg = 2 2 c →∞ c →∞ c →∞ 3 3 − c x + 6 x + 12 − c ( x + 3) + 3 ⎛ − c + 3⎞ 1 ⎛π π ⎞ π c+3 − arctg ⎟ . c]. Pentru α ≠ 1 avem: xα 343 . Studiem existenţa şi valoarea limitei: = 1 L = lim ∫ c →∞ 1 c 1 dx . ∞) → R. c > 0 .

344 . α −1 c • 1 Dacă α = 1 ⇒ L = lim ∫ dx = lim ln c = ∞ . Funcţia f : ( −∞. c →∞ c →∞ c c ⎠ c →∞ ⎝ pentru x n = 2nπ + π 2 ⇒ lim f ( x n ) = −∞ . deci integrala I 5 = c →∞ −c 0 −∞ ∫ x cos xdx 0 este divergentă.0]. f ( x) = x cos x este integrabilă pe orice interval compact [−c. = − c →∞ x c →∞ − α + 1 c →∞ 1 1 α − α − 1 1 c c • • Dacă α < 1 ⇒ L = ∞ . prin urmare c →∞ x c →∞ 1 integrala este divergentă.0] → R. n→∞ ' ' = 2 nπ − π pentru x n 2 ⇒ lim f ( x n ) = ∞ . rezultă că integrala este divergentă. e) Aplicăm definiţia.1 x −α +1 1 1 L = lim ∫ α dx = lim lim c 1−α . prin urmare nu există n →∞ lim ∫ x cos xdx . Dacă α > 1 ⇒ L = 1 . deci integrala este convergentă. c > 0 . Vom studia limita: 0 0 0 ⎛ ⎞ 0 L = lim ∫ x cos xdx = lim ∫ x(sin x)' dx = lim⎜ x sin x − sin xdx ⎟ ∫ −c ⎟= c→∞ c→∞ c →∞⎜ −c −c −c ⎝ ⎠ 1 cos c ⎞ ⎛ = lim(− c sin c + 1 − cos c ) = lim c⎜ − sin c + − ⎟ = lim f (c) .

1 este integrabilă x + 5x + 6 pe orice interval compact [−1. f ( x) = 345 . c > −1 . pentru x →∞ 1+ x6 α = 4 > 1 rezultă. ∞) → R. dx . f ( x ) = c 2 c 2 L = lim ∫ 1 + 5x + 6 c c → ∞ −1 x dx = lim ∫ 1 c → ∞ −1 ( x + 5 ) 2 − ( 1 ) 2 2 2 dx = 1⎞ x+2 ⎛ c+2 = lim ⎜ ln − ln ⎟ = ln 2 . ∞) . c]. să se studieze natura următoarelor integrale. b) I 2 = ∫ 3 ⎮ 6 ⌡ x2 −1 x 2 x + 3 0 1+ x 1 ∞ ∞ ∞ Rezolvare: x2 . Studiem limita: f ) Funcţia f : [−1. conform criteriului de convergenţă enunţat în breviarul teoretic. I = lim ∫ 6 0 c →∞ 1 + x c →∞ 3 6 ⎝ ⎠ c →∞ 3 0 a) Funcţia f : [0. iar în caz de convergenţă să se afle valoarea acestora: arctgx 3x + 4 x2 a) I 1 = ∫ dx . Valoarea integralei este: c c ⎞ π 1 x2 ⎛1 dx = lim⎜ arctgx 3 ⎟ = lim arctgc 3 = . Utilizând criteriul de convergenţă. Deoarece lim x α = 1 . ∀x ∈ [0. −1 x + 5 x + 6 = lim ln 2. prin urmare 2⎠ c→∞ x + 3 −1 c→∞⎝ c + 3 ∞ 1 integrala I 6 este convergentă şi I 6 = ∫ 2 dx = ln 2 . c) ⌠ dx . ∞) → R. că integrala este convergentă. are proprietatea că 1+ x6 x2 f ( x) > 0.

conform criteriului de convergenţă. 1 < 1 rezultă. Să se studieze natura integralei: I = ∫ Rezolvare: ∞ 2 xm dx. ∞) → R. ∞ ) . ∞) . are proprietatea că x2 f ( x) > 0. ∞) → R. f ( x) = . ∀x ∈ [−1. 4 2 c →∞ 2 4 2 2 c +1 3. ∀x ∈ [2. ∞ ) → R. Deoarece lim xα ⋅ arctgx = π x→∞ x2 2 pentru α = 2 > 1 rezultă. m ∈ R . f ( x ) = 3x + 4 x 2x + 3 3 x →∞ . I = lim ∫ − 1 arctgx dx = lim ⎜ − arctgx 1 + ∫ 2 ⎟ x c →∞ 1 x c → ∞⎜ 1 x x +1 ⎠ ⎝ ( ) c ( ) 2 xdx dt = π + lim 1 ∫ = π + 1 lim ∫ = 4 c→∞ 2 2 2 4 2 c → ∞ t (t + 1) x x 1 + 1 1 ( ) c2 c =π + 1 lim ln +1 ln 2 = π + 1 ln 2 . Valoarea integralei este: c c ⎛ 1 ' dx ⎞ c ⎟ =. 2 2 2x − 4x + 1 Funcţia f : [2. arctgx c) Funcţia f : [1. ∀x ∈ [1. că integrala este convergentă. are proprietatea că 2x 2 − 4x + 1 346 . că 3 integrala este divergentă.b) Funcţia f : [−1. xm . f ( x) = f ( x) > 0. ∞) . are proprietatea 3x + 4 = 3 3 că f ( x) > 0. Deoarece lim x α ⋅ pentru α = x 2x + 3 3 2 . conform criteriului de convergenţă.

integrala este convergentă. are proprietatea că dacă şi numai dacă 511 2 x + 8 5 2 n 35 46 n ⇔α = − . Rezolvare: Funcţia f : [0. ∞) . avem că integrala 46 n 70 − >1⇒ n < . n x 2 −1 n 5 2 x 35 + 8 11 . ∞) → R. f ( x) = f ( x) > 0. ∀x ∈ [0. Să se determine valorile parametrului n ∈ R pentru care ∞ 0 n −1 x2 • • integrala I = ∫ 5 11 2 x 35 + 8 dx este convergentă. α + −1 = 2 11 11 2 x →∞ 35 11 lim x ⋅ α x2 −1 = 1 Ca urmare a aplicării criteriului de convergenţă. integrala este divergentă.Avem că lim x α ⋅ xm 1 = dacă şi numai dacă 2 x →∞ 2x − 4x + 1 2 α + m = 2 ⇔ α = 2 − m . Pentru α = 2 − m ≤ 1 ⇔ m ≥ 1 . 4. este convergentă dacă şi numai dacă α = 11 2 11 347 . Rezultă că: Pentru α = 2 − m > 1 ⇔ m < 1 .

9 ∫ sin xdx 0 R: divergentă. α ∈ Z pentru α > 1 şi I = 7. 2. I = 2π 3 . ∞ 0 ∫ xe ∞ − ax dx. să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ): 1. convergentă a dacă a > 0 şi I = 12 . R: convergentă pentru a ∈ (0. 0 x − 2x + 4 ∞ ∫ 1 2 R: convergentă. 6. 4.PROBLEME PROPUSE Folosind definiţia.1) şi −∞ ∞ ∫ x sin dx x −1 ∫ xa dx. −∞ ∫ 0 1 x +4 2 dx . ∞ (−1) 1−α . 8. 5. 348 . a > 0 I = −a ⋅ ln a − 1 ln 2 a . 3. R: divergentă. convergentă 1 −α ∞ 3 x + 4x + 3 −1 1 ∫ 2x + 1 2 −∞ x ∫ α dx. R: divergentă pentru α ≤ 1 . R: divergentă. dx R: divergentă. a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 . divergentă pentru a ≥ 1 .

a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 . ∫ e − ax cos x dx. Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive. dacă este posibil. α ∈ R α 1 x 1 R: divergentă dacă α ≤ 1 . ∫ ∞ 1 ∞ dx −∞ x + 1 4 1 π 2 2 14. ∫ cos 0 2 xdx dx dx R: divergentă. ⌠ ⎮ ⌡ x 1 ∞ R: divergentă. R: convergentă şi I = R: convergentă şi I = −2 −∞ ∫ 1 x2 −1 11. convergentă a . să se determine valoarea lor. arctgx dx 17. 32 ∞ ∫ ln x dx. dacă a > 0 şi I = 2 a +1 ∞ 15. R: convergentă şi I = 2 . R: divergentă. ∫x 1 2x − 1 dx 3 +1 π 3 9 + ln 2 . 10. arctgx dx 2 ∫ 1 x +1 R: convergentă şi I = 3π 2 . să se studieze natura integralelor următoare şi. convergentă dacă α > 1 şi I = (α − 1)2 . 349 . 13.∞ 9. . ∫ ∞ ∞ e 1 x ln 3 x 12. 16.

x2 dx. 23. R: convergentă şi I = π 3 − 1 ln 3 . + 2x + 4 −1 ∫x 5 2 R: convergentă. ∞ 25. convergentă dacă m > 3 . ⌠ dx ⎮ ⌡ 1 ∞ x 4 20. 18 6 22. Să se studieze natura integralelor: ∞ 24. ∫ ∞ 2x + 3 3 5x + 6 dx R: divergentă. 12 6 6 −1 x ∞ arctgx 19. m ∈ R . ⌠ ⎮ 1 1 ⌡ x 2 − 5 x + 13 ∞ 1x dx R: convergentă şi I = 4π 3 . R: convergentă şi I = π + 1 − 1 ln 2 . m ∫ 0 x + 3x + 1 R: divergentă dacă m ≤ 3 . m ∈ R .18. 27 21. divergentă dacă m ≥ 1 . ∫x 2 ∞ 3 1 dx −1 3x + 5 dx . xm dx. 350 . ∫ ∞ 3x 2 + 4 3 2x5 + 3 dx R: divergentă. 2 ∫ 2 x + 2x + 4 R: convergentă dacă m < 1 .

351 . b. R: b > 11 . 2 28. m ≥ 2 R: convergentă dacă m < 7 . ∫ 3x 7 + 4 1 2x5 b 0 9x 4 R: a < 29 . divergentă dacă m ≥ 7 . c ∈ R pentru care următoarele integrale sunt convergente: ∞ 27. Să se determine mulţimea valorilor parametrilor a. dx . ∫ (3x − 2) 1 7 2x − 1 m 4x + 3 dx. 3 29. ∫ 2 x + x 3c −1 2x − 1 R: c ∈ ∅ .∞ 26. 5 + 5 2 x 2 a +1 dx . m ∈ N . ∫ ∞ ∞ x3 +1 dx .

b] → R.2. INTEGRALE DIN FUNCŢII NEMĂRGINITE BREVIAR TEORETIC Definiţie. Dacă lim ∫ f ( x)dx x→a b ε →0 a +ε ε >0 există şi este finită. b] şi lim f ( x) = ∞ . vom spune că ∫ f ( x)dx este convergentă şi a b vom nota ∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx . f ( x) > 0.9. b] şi lim f ( x) = ∞ . ∀x ∈ (a. pentru β ≥ 1 atunci x→a x>a b ∫ f ( x)dx este divergentă. 2) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R * . pentru β < 1 atunci ∫ f ( x)dx x→a x>a b a este convergentă. a b b ε →0 a +ε ε >0 Criteriu de convergenţă. Fie f : (a.1. a 352 . x→a 1) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R . Fie f : (a. b] → R o funcţie integrabilă pe orice interval compact [c. b] ⊂ (a.

ε →0 3 ⎠ 2 ε >0 ⎝ deci integrala este convergentă şi I 1 = b) Fie f : [−1.PROBLEME REZOLVATE 1. Avem că f este continuă. x ln x Rezolvare: a) Fie f : (−3. Studiem existenţa şi valoarea limitei: x → −3 x > −3 lim ε →0 ε > 0 − 3+ ε ∫ 0 x dx = limarcsin 2 ε →0 3 9-x ε >0 1 0 −3+ε −3+ε ⎞ π ⎛ = lim⎜ 0 − arcsin ⎟= . 2 −3 9 − x −1 x − 6 x + 8 c) I 3 = ∫ a b (x − a ) 1 p dx. 9 − x2 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare. Cum = +∞ . 1 .2) → R.0] → R. să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora: 0 2 1 1 a) I 1 = ∫ dx . Folosind definiţia. 353 . d ) I 4 = ∫ 1 e 1 dx .0] . b) I 2 = ∫ 2 dx . deci integrabilă pe orice interval compact [c. f ( x) = 2 −3 ∫ 0 1 9 − x2 dx = π 2 . p ∈ R . x→2 x − 6x + 8 x< 2 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare.0] ⊂ (−3. f ( x) = lim 1 1 9 − x2 . Cum lim f ( x) = +∞ .

ε → 0 2 ε >0 ⎝ ε 3⎠ c) Funcţia f : (a. deci integrala este divergentă. b] ⊂ (a. f ( x) = (x − a ) p 1 este nemărginită şi integrabilă pe orice interval compact [c. ( ) b a lim ε − − ⎟ ⎜ 1− p ⎜ ε →0 ⎟ ε >0 ⎠ ⎝ • Dacă p < 1 avem L = (b − a )1− p 1− p b . 354 . pentru p > 1 avem L = ∞ . pentru p = 1 avem ε →0 ε > 0 a +ε L = lim ∫ b 1 dx = limln x − a ε →0 x−a ε >0 b a +ε = ln(b − a ) − lim ln ε = +∞ . deci integrala este divergentă. b] → R. deci integrala este 1 dx = convergentă şi are valoarea: I 3 = ∫ • • p a (x − a ) (b − a )1− p 1− p . Studiem limita: L = lim ∫ b 1 ε → 0 a +ε ( x − a ) p ε >0 dx = b 1 lim ( x − a )1− p = 1 − p ε →0 a +ε ε >0 = ⎞ ⎛ ⎟ 1 ⎜ 1− p 1− p . c] ⊂ [−1. pentru p ≠ 1 .2) .Funcţia f este continuă. deci integrabilă pe orice interval compact [−1. b] . Studiem existenţa şi valoarea limitei: 2 −ε lim = ε →0 ε > 0 −1 ∫ 1 dx = lim 2 ε →0 x − 6x + 8 ε >0 2 −ε −1 ∫ ⎛1 x−4 ⎞ 1 ln dx = lim⎜ ⎟ 2 ε →0 ⎜ 2 x−2 ⎟ ( x − 3) − 1 ⎠ ε >0 ⎝ 2 −ε = −1 1 5⎞ ⎛ 2+ε lim⎜ ln − ln ⎟ = ∞ . ε →0 ε >0 prin urmare integrala este divergentă.

Rezolvare: a ) Fie f : [0. Cum lim f ( x) = +∞ .d ) Fie f : (1. f ( x) = lim x →2 x<2 1 4 − x2 . e] ⊂ (1. e] → R. f ( x) = 1 . dacă este posibil. x ln x x →1 x >1 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare. Avem: = +∞ . 2. să se determine valoarea acestora: a) ∫ 0 2 4 1 dx . e] . a < b . deci integrabilă pe orice interval compact [c.2) şi. b) ∫ 3 2 4− x 1 x − 3x + 2 1 c) ∫ b a 1 ( x − a )(b − x) dx. dx . Vom aplica criteriul de convergenţă enunţat în 4 − x2 breviarul teoretic. ∀x ∈ [0. Avem că f ( x) > 0.2) → R. Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura următoaelor integrale şi. deci ε →0 ε → 0 1+ ε x ln x ε →0 lim ∫ ε >0 ε >0 e ε >0 integrala este divergentă. Funcţia f este continuă. Studiem existenţa şi valoarea limitei: 1 e dx = lim ln(ln x) 1+ ε = − lim ln(ln(1 + ε )) = ∞ . 1 355 .

4] şi. 2 2 b) Fie f : (1. c] . c) Fie f : (a. f ( x) = b 1 ( x − a )(b − x) c . conform criteriului de convergenţă. Valoarea integralei este: I = lim ∫ 2 −ε ε →0 0 ε >0 4 − x2 dx = lim arcsin ε →0 ε >0 x 20 2 −ε = lim arcsin ε →0 ε >0 2−ε π = . Scriem 1 dx şi ∫ 1 ( x − a )(b − x) b c dx = I1 + I 2 .lim x→2 x< 2 (2 − x )α 4− x 2 = lim (2 − x )α 1 1 x→2 x < 2 (2 + x ) 2 (2 − x ) 2 1 = 1 1 pentru α = < 1 . x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2) x >1 lim (x − 1)α = 1 pentru α = 2 > 1 . deci. Avem că = lim x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2) x >1 f ( x) > 0. rezultă că integrala este convergentă. unde I1 = ∫ a a ( x − a )(b − x) dx . 2 2 conform criteriului de convergenţă. Avem că lim x → a ( x − a )(b − x) x>a I2 = ∫ 1 356 . f ( x) = Avem lim 1 x →1 x 3 − 3 x + 2 x >1 1 x − 3x + 2 1 3 . ∀x ∈ (a. rezultă că integrala este divergentă. deci. ∀x ∈ (1. b) → R. = +∞ .4] → R. ( x − a )(b − x) 1 = +∞ şi f ( x) > 0. a < c < b .

357 . 1 Avem că lim = +∞ şi f ( x) > 0. deci 2 integrala I 2 este convergentă. Obţinem: I = I1 + I 2 = lim ∫ arccos ε b−a b −ε 1 ( x − a )(b − x) ε →0 a +ε ε >0 dx = = lim ε →0 arcsin ε >0 arccos ∫ 1 (b − a ) sin t ⋅ cos t arccos arcsin ε b−a ε b−a 2 2 2 ⋅ 2(b − a ) sin t cos t dt = ε b−a = lim ε →0 arcsin ε >0 ∫ 2dt = lim 2t ε b−a ε →0 ε >0 ε b−a =π .x→a x>a lim ( x − a )α 1 ( x − a )(b − x) = 1 b−a pentru α = 1 < 1 . În concluzie. integrala I = I1 + I 2 este convergentă. prin 2 urmare integrala I1 este convergentă. facem schimbarea de variabilă: x = a + (b − a) sin 2 t ⇒ dx = 2(b − a ) sin t cos tdt . ∀x ∈ [c. b) . x → b ( x − a )(b − x ) x <b x →b x <b lim (b − x)α 1 ( x − a )(b − x) = 1 b−a pentru α = 1 < 1 . Pentru a calcula I1 şi I 2 .

7. m ∈ R . x R: divergentă. divergentă dacă m ≥ 1 . R: divergentă. dx . 2 0 1 −2 b ∫ 1 x − 3x − 2 R: divergentă. 4 1 16 − x 3 2 dx . să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ): 1. R: convergentă şi I = π . ∫ 6. I1 = ∫ 2. ∫ 1 dx. e 4.PROBLEME PROPUSE Folosind definiţia. I 2 = ∫ 3. I 3 = ∫ I= 1− m 0 1 1− x 1 2 2 dx . a ( x − a )(b − x) 1 dx . m a (b − x ) dx. R: convergentă şi (b − a )1− m dacă m < 1 . I 4 = ∫ 1 3 1 x ln dx . dx . Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura următoaelor integrale şi dacă este posibil să se determine valoarea acestora: 5. 5 3 ( x − 3)(5 − x ) 358 . a < b . R: convergentă şi I = π . ∫ 8. 2 −1 3 1x b − 8 x + 15 1 R: divergentă. R: convergentă şi I = π .

2 2 x2 +1 15. dx . m ≥ 2 . şi. R: convergentă şi I = π 3 . m ∈ N . p pentru care următoarele integrale sunt convergente: 2 13. x − 3x + 2 Să se precizeze mulţimea valorilor parametrilor reali m. m 5 1 x +x−2 359 . n. ⎮ dx . ⎮ ⌡ 0 −1 1 x2 −1 dx . să se determine valoarea lor: 11. ⌡ x ln x 1 e R: divergentă. x 2n R: n < 1 . m ≥ 2 . 1 0 ( x + 3) 1 x dx . ∫ 3 14. în caz de convergenţă.Să se studieze natura integralelor: ⌠ 1 9. ( ) −3 Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura integralelor. R: convergentă şi I = − ln 3 − 2 2 . dx . ⌠ 10. ∫ 0 1 5 2x 4 + 1 dx . ∫ dx. ∫ 12. R: divergentă. 9 ∫ 0 3 1 (3 − x) x 1 2 R: convergentă şi I = π . R: m ∈ N .

0 ∞ Proprietăţi: 1) Γ(1) = 1 . a > 0 . a > 0.3. ∀ a. b > 0 0 1 Proprietăţi: 1) β (a. atunci β (a. b) = π . 2) Γ(a ) = (a − 1)Γ(a − 1). 360 . ⎛1⎞ 4) Γ⎜ ⎟ = π . b ) = ∫ x a −1 (1 − x )b−1 dx. b ) = ∫ ∞ x a −1 a +b 0 (1 + x ) dx . INTEGRALE EULERIENE BREVIAR TEORETIC • Integrala gamma: Γ(a ) = ∫ x a −1e − x dx. ⎝ 2⎠ • Integrala beta: β (a. b ) = β (b. (∀)a > 1 . ∀ a. 2) β (a.1. b ) = Γ(a + b ) 2) β (a. a ). b > 0 .9. 3) Γ(n ) = (n − 1)!. (∀)n ∈ N . sin (aπ ) 3) Dacă a + b = 1 . b > 0 Γ(a )Γ(b ) .

∫ 2 8 26 0 26 26 0⎝ 2 ⎠ 3.PROBLEME REZOLVATE Să se calculeze următoarele integrale: 1. Prin identificare cu formula de definiţie a ∞ 0 integralei gamma. Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă 2 x = t ⇒ x = 1 t ⇒ dx = 1 dt . x t 0 0 ∞ ∞ 5 2 2 ∞ t 5! 15 1 1 ∞ 5 −t 1 ⎛ ⎞ Obţinem: I = ∫ ⎜ ⎟ e − t dt = t e dt = Γ(6 ) = = . 2. Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă x + 1 = t ⇒ x = t − 1 ⇒ dx = dt . 2 +∞ −∞ 361 . I = ∫ +∞ −1 x + 1 e − x −1dx . I = ∫ x 6 e − x dx . I = ∫ x 5 e − 2 x dx . rezultă a − 1 = 1 ⇒ a = 3 . prin urmare I =Γ ( )= ( )= 3 2 1Γ 1 2 2 +∞ 0 2 2 1 2 π . Intervalul de integrare se modifică după cum rezultă din tabelul de mai jos: x −1 ∞ t 0 ∞ 1 Obţinem: I = ∫ t 2 e − t dt .

I = ∫ x ln 3 xdx . 0 1 Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt x 0 1 t −∞ 0 I = ∫ e 2 t 3e t dt = ∫ t 3e 2 dt t 3t 0 0 −∞ −∞ Facem transformarea: 3t = − y ⇒ t = − 2 y ⇒ dt = − 2 dy t y ∞ −∞ ∞ 2 3 3 0 0 ∞ 0 3 −y 2 dy = − 16 y 3 e − y dy = − 16 Γ(4 ) = − 32 . 2 1 2 1 2 x t 0 0 ∞ ∞ +∞ +∞ 5 ⎛ 7 ⎞ 5 3 1 ⎛ 1 ⎞ 15 −1 −t 2 I = 2 ∫ t 3e −t 1 t dt = ∫ t 2 e dt = Γ⎜ 2 ⎟ = 2 ⋅ 2 ⋅ 2 Γ⎜ 2 ⎟ = 8 π . rezultă că I = 2 ∫ x 6 e − x dx . 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 0 0 4. 2 +∞ 0 Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 1 t − dt . I= ∫ −2 y e − ∫ 3 3 81 81 27 ( ) ( ) 0 362 .Rezolvare: Deoarece funcţia care trebuie integrată este pară.

a > 1 . t y 0 0 1 (a −1)2 ∞ ∞ ∞ a −1 a −1 I= −y 1 1 ∫ y e dy = (a −1) Γ(2) = (a −1) . 0 0 ∞ ∞ Folosim schimbarea de variabilă: (a − 1)t = y ⇒ t = 1 y ⇒ dt = 1 dy . Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt . ∞ ln x 1 ∫ xa dx.5. x ∞ 1 t 0 ∞ I = ∫ t e − at e t dt = ∫ t e − (a −1) t dt . 0 2 2 363 . 2 I = ∫ e −t 1 t dt = ⎜ ⎟ 2 2 ∫ 2 ⎝ 2⎠ 2 0 0 6. I = ∫ e − x dx (integrala Euler-Poisson). 2 ∞ 0 Rezolvare: 1 1 Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t 2 ⇒ dx = 1 t − 2 dt . 2 x t 0 0 ∞ ∞ ∞ 1 ∞ −1 1 t − 2 e −t dt = 1 Γ⎛ 1 ⎞ = π .

b = .5 x 2 − x +1 b a ∞ Rezolvare: x 2 + 2 x −1 1 2 Avem că: I = ∫ e − 2 x − x +1dx = ∫ e − 2 dx = ∞ ∞ −1 −1 = ∫e −1 ∞ − x + 2 x +1+ 3 2 2 dx 2 = e2 ∫ 3 ⎛ x +1 ⎞ ∞ −⎜ ⎟ e ⎝ 2⎠ 2 dx . a = . Să se ⎝2⎠ −1 determine valorile parametrilor reali k . Folosind faptul că ∫ e −t dt = 2 ∞ π 2 1 (integrala 0 ⎛π ⎞2 Euler-Poisson).⎛π ⎞ 7. Integrala I = ∫ e dx are forma ke ⎜ ⎟ . −1 0 3 2 ∞ ∞ −t 2 I = e ∫e 0 ∞ 2dt . a şi b . prin urmare 2 ⎝2⎠ 3 1 valorile căutate ale celor trei parametri sunt: k = 1. − 0. 364 . 2 2 3 2 3 2 π Să se calculeze următoarele integrale: 8. I=∫ 1 03 dx x (1 − x ) 2 . obţinem că I = e 2 = e ⎜ ⎟ . Folosim schimbarea de variabilă: x +1 2 x t −1 = t ⇒ x = 2t − 1 ⇒ dx = 2dt .

I = ∫ 3 x 1 − x 2 0 1 ( )1.2 = = . 3 3 3 sin π ( ) 1 0 3 9. 3 3 3 Γ(5) 3 12 0 0 10. Prin identificare cu formula 2 1 1 vedere definiţia şi proprietatea 3 pentru integrala beta. rezultă: 2π π I = β 1. 1 2 Rezolvare: Facem schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 1 t − dt .2 ) = ⋅ = .5dx . având în 03 3 3 3 3 I=∫ 1 dx = ∫ x − 3 (1 − x )− 3 dx . Rezolvare: 1 2 Facem schimbarea de variabilă x 3 = t ⇒ x = t 3 ⇒ dx = 1 t − 3 dt . I = ∫ x 8 1 − x 3 dx . prin urmare. x t 0 0 ∞ ∞ 2 1 2 365 . ( ) 3 x t 0 0 1 1 1 8 1 2 1 Γ(3)Γ(2) 1 I = 1 ∫ t 3 (1 − t )t − 3 dt = 1 ∫ t 2 (1 − t )dt = 1 β (3. obţinem: a − 1 = − 2 ⇒ a = 1 .Rezolvare: x 2 (1 − x ) 0 de definiţie a integralei beta. b − 1 = − 1 ⇒ b = 2 .

q ∈ R. 0 unde k .4 (cos x )− 0. x t 0 0 1 ∞ ∞ 2 6 1∞ t6 1 −5 I= ∫ ⋅ t 6 dt = 6 01 + t 6 π 2 1 1 t− 3 1 1 2 1 π π 3 = β 3. p. 4 ) = . 2 ⎝ 3 2⎠ ∞ 11. Să se afle valorile paramertilor k . π x 0 2 t 0 1 Transformăm funcţia care trebuie integrată astfel: 366 . p. ∫ π 6 01 + t 6 6 sin 9 ( ) 3 12.Prin urmare. q ) . Să se calculeze: a) I = ∫ x 0 (1 + x) dx . Γ(2 ) ⋅ Γ(4 ) 1 prin urmare I = β (2. obţinem: a − 1 = 1 ⇒ a = 2 . q . I = ∫ x 1 − x 2 1 3 1 0 ( )1. Integrala I = ∫ (sin x )1. Rezolvare: a) Prin identificare cu a doua formulă de definiţie a integralei beta (proprietatea 2). p. b) I = ∫ 6 ∞ x x6 01 + dx . q > 0 .5 dx = 1 ∫t 2 1 0 1 6 (1 − t ) 3 2 t − 2 dt = 1 = 11 ∫t 2 0 −1 3 (1 − t ) 3 2 1 ⎛ 2 5⎞ dt = β ⎜ . Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: sin 2 x = t ⇒ 2 sin x cos xdx = dt . ⎟ . = Γ(6 ) 20 5 1 b) Facem schimbarea de variabilă x 6 = t ⇒ x = t 6 ⇒ dx = 1 t − 6 dt . a + b = 6 ⇒ b = 4 .6 dx are forma k ⋅ β ( p. 3 = ⋅ = .

Obţinem: 20 I= π π 1 1 1 0. x −4 3 t 0 7 Se observă că intervalul de integrare devine (0.8 2 sin x cos xdx .2. 0.2.6 2 sin x cos xdx = 20 12 = ∫ (sin 2 x ) 0. q = 0. vom folosi schimbarea de x+4 = t ⇒ x = 7t − 4 ⇒ dx = 7 dt . deci k = . Să se calculeze integrala: I = ∫ dx − 4 6 ( x + 4 )(3 − x )5 . variabilă 7 x −4 3 t 1 0 Obţinem: I = ∫ (7t )− 6 (7 − 7t )− 6 7dt = 7 − 6 ⋅ 7 − 6 ⋅ 7 ∫ t − 6 (1 − t )− 6 dt = 1 5 1 5 1 5 1 1 =β 5 . 2 1 t (1 − t ) −0. pentru a ajunge la intervalul (0.8 dt = β (1. 6 6 6 6 sin π 6 ( ) ( ) 0 π 0 367 . 7 ) .2 .5 = = 2π .12 I = ∫ (sin x) 0.4 (cos x) −1. 1 5 3 −4 Încercăm să facem schimbarea de variabilă x + 4 = t ⇒ x = t − 4 ⇒ dx = dt .1 = β 1 .2 ) . prin urmare. Rezolvare: Integrala se poate scrie: I = ∫ (x + 4)− 6 (3 − x )− 6 dx .2 (cos 2 x) − 0.1) . p = 1. ∫ 2 2 20 3 13.

∫ x − x 2 dx R: 1 630 0 0 1 2 14. ∫ 0 (1 + x ) 1 1 dx R: 1 5 06 x 5 (1 − x ) dx R: 2π 17. 19. ∫ x − 3x + 2 dx R: -1 x 1 1 6 11. ∫ x 2 4 − x 2 dx R: π 15. 2 ∞ 0 3. ∫ x 6 e −3 x dx 0 1 ∞ R: 80 243 2. ∫ x14 1 − x 3 dx R: 6930 ( ) 12. ∫ x − x dx R: 8 0 1 π +∞ 6. ∫ 0 −1 (− x − 1)5 e x +1dx R: − 120 −∞ 3 2 8. −∞ ∫x e 4 − x2 dx R: 3 π 4 5. a > 0 R: 16 0 ∞ 1 4 01 + x dx R: π 2 2 20. −∞ 0 5 x ∫ x e dx 0 2 10. R: π 7. ∫ 15 ∫ x(ln x ) dx R: − 5 0 1 8 a πa 4 18. ∫ x − x 2 dx R: 1 2772 0 ( )5 2 +∞ 4. ∫ ∞ x4 6 ( )4 16.PROBLEME PROPUSE Să se calculeze valoarea următoarelor integrale: 1. ∫ x 7 e − x dx R: 3. ∫ x 2 a 2 − x 2 dx. ∫ x (1 + x ) dx R: 1 −1 −∞ 0 −x ∫ e dx 2 R: π 60 9. ∫ −∞ 1 e 1 x 2 (1 − x ) 03 dx R: 2π 3 3 13. ∫ ( x + 2) 5 e x + 2 dx R: − 120 −∞ −2 368 .

∫ 1 ∞ 1 0 4 x 3 (1 − x ) dx R: π 2 22. ∫ −∞ e −1 3 1 (3 − x )(x − 1) ∞ dx 4 dx R: π x dx R: π 37. n > 0 R: 1 Γ m +1 24. e 0 ∫ − x2 2 dx R: 2π 2 n 23. ∫ 1 ln 3 x(1 − ln x) 4 dx R: 1 38. ∫ e − x dx. m. ∫ 7 x 5 e − x dx R: 7 ⋅ 11! +∞ 0 +∞ 30. ∫ e 0 dx R: 2 7 28. dacă n impar. −∞ − ∫ e dx R: 2π x2 2 31. ∫ x 4 9 − x 2 dx R: 729 π 32 −3 ∞ 2 π /2 0 0 26. dacă n par 35. ∫ (x + 1)3 e x +1dx R: -3! 36. ∫ ( x − 2)7 e 2− x dx R: 7 ! 27. ∫ 1 ∞ 0 (1 + 2x ) dx x10 2 3 dx R: 2π 1 32. ∫ x n e − x dx. ∫ ln x dx R: 2 0 ∞ 2 1 π 33. ∫ − 3 6 ( x + 3)5 (1 − x ) R: 2π 34. Γ n +1 = 2 −∞ ( ) (n − 1)!! π 22 n .21. n ∈ N R: 0 . n > 0 R: 1 Γ 1 ∞ m −xn dx. ∫ x e 0 n 0 ∞ n (n ) (n) ∞ − x 25. ∫ sin 3 x cos 5 x dx R: 1 12 29. 6 3 280 1 + x x 0 1 ∫ 369 .

∫ e − x + 2 x −4 dx R: 1 3 +∞ π 2e 3 35 − ⎛ x2 ⎞ 2 4 2 4⎜ ⎟ 41. 0 πa 6 4 2 2 x a − x dx R: ∫ 32 2 40. ∫ x 3 e1− x dx R: 6e 0 1 0 ∞ (n ) 45. p > 0 R: Γ( p) 46. n ∈ N R: 50. ∫ ∞ ∞ 0 1 + 2x3 ( x4 )2 dx R: n π 332 27 2 e4 π 47. ∫ x 8 1 − x 3 dx 3 0 ( ) 370 . ∫ 3 0 x (1 + x ) ∞ 1 1 4 dx R: 2π 55. n −x dx. )4 dx R: 90 π /2 0 4 2 ∫ sin x cos x dx R: π 54. 49. ∫ x 5 9 − x 2 dx R: 5832 43. 0 ∞ 1 ∫ ln x ( )p −1dx.a 39. n ∈ N R: 42. ∫ x 5 1 − x 3 0 ( 1 53. −4 1 ∫x 6 16 − x 2 dx R: 1280π 52. ∫ x 1 + dx R: ⎜ 5 2 ⎟ 0 ⎝ ⎠ ∞ 7 2n − x dx. ∫ x e 2 ∞ 1 ∞ x3 5 − ( x −1) dx R:1 ∫ (x − 1) e 0 0 01 + x ∫ 8 dx R: π 8 51. ∫ x e n ∞ 0 n +1 n 3 Γ1 44. ∫ e − x −2 x +3 dx R: −1 2 48.

b .b = 1 . a = 8 . 3 . ∫ sin 2m −1 x cos 2n −1 x dx. Să se afle valorile parametrilor k . ∫ ∞ ∞ dx R: π 3 6 1 + x 0 1 57. m.56. ∫ 58. R: k = 6 2 −1 ∫e − 3x 2 − 6 x + 5 dx are forma ke aπ b . ∫ dx R: 4 2 4 01 + x 64. Integrala I = k . unde 69. ∫ x − 2 e 2 − x dx R: π 66. ∫ x 3 1 − x 67. ∫ 1 + ⎜ ⎟ n −∞ ⎝ ⎠ ∞ n +1 ∞ 62. b ∈ R . ∫ 0 ∞ 2 1 2 65. ∫ ∞ 0 3 x 1+ x ( 1 2 ) dx R: π 3 (m −1)!(n −1)! π /2 59. Integrala I = ∫ sin 2 x cos 4 x dx are forma kπ a unde 0 π /2 371 . n∈ N* 61. n ∈ N R: 2(m + n −1)! 0 0 1+ x ( x2 4 2 ) dx R: π 8 2 60. ∫ x 3 e1− x dx R: 16 1 ∞ ( 2 5 1 ) dx R: 84 0 1 + 2x 2 ( x4 )3 dx R: ∞ 3π 2 128 68. a. ∫ e − 2 x + x +1dx R: 2 ∞ e8 π 2 9 −∞ − ⎛ x2 ⎞ 2 ⎜ ⎟ . ∞ −∞ ∫e − 2 x 2 + 4 x +1 dx R: ∞ x2 e 3 2π π 2 63. a.

Să 3 se determine valorile parametrilor a şi b . m > 0. n > 0 . q ∈ R. Integrala I = ∫ x 2. 32 ∞ 0 70. a ∈ R .6 1 − x 3 0 1 ( )4. q . a = 1 . p. 71. Să se calculeze T = ∫ (1 + x) dx. 1 R: k = . 2 m+n −1 372 .5 e − 4 x dx = aΓ(b) .8 dx = kβ ( p. b > 0 . unde a. 2 m −1 1 (1 − x) 2n −1 72. Integrala J = ∫ x 3. unde (1 + x ) k .k . Să se determine valorile parametrilor k . p. p. q > 0 . Să se determine valorile parametrilor k şi a . q) . b ∈ R.

y ) ∈ R 2 / a ≤ y ≤ b. y )dxdy . adică D = (x. Presupunem că D este un domeniu închis. β ( y )] . y dxdy f x . Dacă D este dreptunghiul [a. y dx ∫∫ ∫ ∫ ⎥ D a⎢ y α ( ) ⎣ ⎦ { } 373 . atunci: b⎛d d⎛b ⎞ ⎞ ⎜ ⎟ ( ) = = f x . iar funcţia y → f ( x. y )dxdy = ∫ ⎢ ∫ f (x. α ( y ) ≤ x ≤ β ( y ) . α (x ) ≤ y ≤ β (x ) . b]× [c. Atunci: b ⎡β ( y) ⎤ ⎢ ⎥ dy . D a⎢ ⎣α ( x ) b ⎡ β ( x) ⎤ ⎥ ⎦ 3. β (x )]. y ) este integrabilă pe [α (x ). adică D = (x. y )dx ⎟dy ∫∫ ∫⎜ ∫ ∫⎜ ⎟ ⎜∫ ⎟ D a⎝ c c⎝a ⎠ ⎠ 2. y dxdy f ( x . iar funcţia x → f ( x. simplu in raport cu axa Oy . Presupunem că D este un domeniu închis.9. INTEGRALE DUBLE BREVIAR TEORETIC Fie D ⊂ R 2 un domeniu mărginit şi f : D → R o funcţie integrabilă pe D . y ) ∈ R 2 / a ≤ x ≤ b. ( ) ( ) = f x . Atunci: { } ∫∫ f (x. d ] .2. y )dy ⎥dx . simplu in raport cu axa Ox . Calculăm I = ∫∫ f (x. y ) dy dx f ( x. D Reguli de calcul 1. y ) este integrabilă pe [α ( y ).

Rezultă că dacă ( x. În aceste condiţii. Considerăm transformarea: x = ρ cosθ . unde ρ ≥ 0. 2 374 . 2π ] . θ ∈ [0. Dacă D este un domeniu închis şi mărginit. y )dxdy = ∫∫ f (ρ cosθ .θ 2 ] . unde [r1 . y = ρ sin θ .4. r2 ] ⊂ [0. D Formule ce vor fi utilizate: • ecuaţia dreptei ce trece prin punctele A( x1 .θ ) parcurge domeniul D * = [r1 .θ 2 ] ⊂ [0. b ) şi raza r este: + ( y − b) = r 2 . y 2 ) x este: x1 x2 y y1 y2 1 1 = 0. ρ sin θ ) ρ dρ dθ . atunci ( ρ . rezultă că: ∫∫ f ( x. 2π ] . atunci aria suprafeţei D este: Aria (D ) = ∫∫ dxdy . B (x 2 . ∞ ) şi [θ1 . D D* Observaţie. y ) parcurge domeniul D . Schimbarea de variabilă în integrala dublă: trecerea de la coordonate carteziene la coordonate polare. 1 2 • (x − a ) ecuaţia cercului cu centrul A(a. y1 ) . r2 ]× [θ1 .

Rezolvare: Deoarece domeniul D este simplu în raport cu axa Oy . obţinem: 1 ⎛ x 2 + 3 x −1 ⎞ I = ∫⎜ x 2 − y dy ⎟ dx . f (x. 60 2⎠ 0⎝ 2 375 . Să se calculeze I = ∫∫ x 2 − y dxdy . y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 1. x − 2 ≤ y ≤ x 2 + 3 x − 1 .PROBLEME REZOLVATE 1. unde D = (x.1]× [− 1. 0] şi f : R → R. Se consideră D = [0. Avem că: ∫ ⎜ ⎟ 0⎝ x−2 ⎠ { D ( ) } ( ) x 2 + 3 x −1 x−2 1 1 ⎛ ∫ 3 (x 2 − y )dy = 1 x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + . y )dxdy . prin urmare 2 2 3⎞ I = ∫ ⎜ x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + ⎟dx = 71 . Să se calculeze ∫∫ f (x. 4 ⎜ 3 ⎟ 8 3 8 24 0 ⎝ ⎠0 1 ( ) 1 2. y ) = 2 x 2 y − xy 3 + 1 . D Rezolvare: 1⎛ 0 1⎡ y =0 ⎤ ⎞ I = ∫ ⎜ ∫ 2 x 2 y − xy 3 + 1 dy ⎟dx = ∫ ⎢ x 2 y 2 − 1 xy 4 + y ⎥ dx = 4 ⎜ ⎟ y = −1 ⎦ 0 ⎝ −1 0⎣ ⎠ ( ) ( ) ⎛ x3 x 2 ⎞ 1 1 19 = ∫ − x 2 + 1 x + 1 dx = ⎜ − + + x⎟ = − + +1 = .

f 2 ( x) = x − 2 . integrala devine: 2⎛ x−2 ⎞ 2 2 y= x−2 . rezolvând sistemul ⎪ şi găsim ⎨ ⎪ ⎩y = x − 2 punctele A(0. y ) ∈ R { D 2 y ≤ x − 2. f 2 : R → R . f1 ( x) = x 2 − x − 2 . 0) x A(0. } Rezolvare: Considerăm funcţiile f1 . − 2) şi B(2. y ≥ x 2 − x − 2 . Domeniul D este dat de suprafaţa haşurată. Să se calculeze I = ∫∫ dxdy . y y=f1(x) y=f2(x) 0 B(2. 0) . y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 2. x 2 − x − 2 ≤ y ≤ x − 2 . -2) Observăm că D se mai poate exprima astfel: D = (x. unde D = ( x. Determinăm punctele de intersecţie ale graficelor ⎧y = x2 − x − 2 celor două funcţii.3. I = ∫⎜ dy ⎟ dx = ∫ ⎛ ⎜ y y=x2 −x−2 ⎞ ⎟ dx = ∫ 2 x − x 2 dx = 4 ∫ 3 ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 0⎝ x2 − x−2⎠ 0 0 { } ( ) 376 . deci D este simplu în raport cu axa Oy . Prin urmare.

0 2 1 (x − 0)2 + ( y − 1)2 = 1 ⇔ x 2 + y 2 − 2 y = 0 . ⎪ + − 2 = 0 x y y ⎪ ⎩ 5 5 ⎩ (5 5 ) Considerăm domeniul simplu în raport cu axa Ox . 0) D C(1. punctul 2. unde D este domeniul din figură. Rezultă: 377 . avem: 1 1 a = 2 . ⎧ x = 0. y = 2 ⎧ ⎪2 x + y = 2 ⎪ . b = 2 . 1) B (0. 5 2 2 x + y − 2y = 0 ⇒ x = ± 2y − y 2 2 2 ⇔ β ( y ) = + 2 y − y 2 . 2) (0. Cu notaţiile din breviarul teoretic. obţinem A(0. 2 . Ecuaţia cercului de centru (0. Să se calculeze I = ∫∫ xdxdy . 0) x x y 1 Rezolvare: • • • Ecuaţia dreptei AC este: 1 0 1 = 0 ⇒ 2 x + y = 2 . 2) ⇒ 4 2 ⎨ 2 ⎨ 2 = = x y .1) si rază 1 este: Coordonatele punctului B se determină rezolvând sistemul: şi B 4 . D y A(0. 2 x + y = 2 ⇒ x = (2 − y ) ⇒ α ( y ) = (2 − y ) .4.

Vom descompune D în reuniune a două domenii D1 . 5 y 2 − 12 y + 4 dy = ⎟ dy = − 1 8∫ 75 2 ⎟ 5 ⎠ ( ) 5. 2 1 1 Dorim să integrăm pe domenii simple în raport cu Oy .⎜ I = ∫⎜ 2 ⎜ 5 ⎝ 2⎛ 2 y− y2 ⎞ ⎛ 2⎜ 2 x ⎟ ∫ xdx ⎟ dy = ∫ ⎜ 2 2− y 2 ⎜ ⎟ 2 5 ⎠ ⎝ 2 y− y2 ⎞ 2− y 2 2 ⎟ 32 . D2 care au interioarele disjuncte: 378 . 2) 1 (2. 1 2 1 x y 1 Ecuaţia dreptei d 2 este: 1 2 1 = 0 ⇒ y = 3 − x . y (1. 1) O 2 x Rezolvare: x y 1 Ecuaţia dreptei d1 este: 0 1 1 = 0 ⇒ y = x + 1 . unde domeniul D este dat de D suprafaţa haşurată. Să se calculeze I = ∫∫ dxdy .

2π ] ⎨ ⎩ y = ρ sin θ ⎧4 ≤ x 2 + y 2 ≤ 9 ⎧2 ≤ ρ ≤ 3 ⇒⎨ ⎨ ⎩0 ≤ θ ≤ π ⎩y ≥ 0 379 . 2 2 ⎤ x2 3 I 2 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ ∫ dy ⎥ dx = ∫ (3 − x)dx = 3 − = 3− .y (1. b = 2. y ) ∈ R Rezolvare: { D 2 4 ≤ x + y 2 ≤ 9. α ( x) = 0. θ ∈ [0. Să se calculeze I = ∫∫ x 2 + y 2 dxdy . 2 } Folosim trecerea la coordonatele polare: ⎧ x = ρ cosθ . β ( x) = x + 1 I1 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ ⎢ D 0⎣ Pentru D2 avem 1 ⎡ x +1 1 1 ⎤ 3 ⎛1 2 ⎞ ∫ dy ⎥ dx = ∫ ( x + 1)dx = ⎜ 2 x + x ⎟ = 2 . 2) D1 O D2 O 1 x 1 2 x Pentru D1 avem a = 0 . ∞ ). b = 1. ⎝ ⎠0 ⎥ 0 ⎦ 0 a = 1. 2 2 ⎢ 0 ⎦ ⎥ D 1⎣ 1 1 Rezultă că I = I1 + I 2 = 3 . 2) y (1. y ≥ 0 . 2 ⎡3 − x 6. α ( x) = 0. β ( x) = 3 − x . ρ ∈ [0. unde D = ( x.

Avem de calculat aria domeniului D = (x. D Rezolvare: { } Folosim trecerea la coordonatele polare : ⎧ x = ρ cosθ . r ].0 ≤ θ ≤ π şi dxdy = ρ ⋅ dρdθ . aria domeniului D este egală cu ∫∫ dxdy . Conform observaţiei din breviarul teoretic.θ ) ∈ R 2 2 ≤ ρ ≤ 3. Prin urmare. y ) ∈ R 2 1 ≤ x 2 + y 2 ≤ 4. ⎟ ⎜ 30 3 D* 0⎝ 2 ⎠ { } 7. unde r > 0 . 2π ⎛ r ⎞ r 2 2π ρ dρ ⎟dθ = dθ = πr 2 . ∞ ). y ) ∈ R 2 / x 2 + y 2 ≤ r 2 .2π ] ⎨ ⎩ y = ρ sin θ (x. D * = ( ρ . y ) ∈ D ⇒ x 2 + y 2 ≤ r 2 ⇒ ρ ∈ [0.Vom avea: D * = ( ρ . π ⎛3 ⎞ 1π 19 I = ∫∫ ρ 2 dρdθ = ∫ ⎜ ∫ ρ 2 dρ ⎟dθ = ∫ 19dθ = π . { D } 380 . ρ ∈ [0. 2π ] . Prin urmare. 0 ≤ θ ≤ 2π şi dxdy = ρ ⋅ dρdθ . θ ∈ [0. ∫∫ dxdy = ∫∫* ρ dρdθ = ∫ ⎜ ∫ ∫ ⎟ ⎜ 2 0 D D 0 ⎝0 ⎠ 8. Să se calculeze I = ∫∫ e x2 + y2 { } dxdy unde D = ( x. θ ∈ [0.θ ) ∈ R 2 0 ≤ ρ ≤ r . Să se calculeze aria discului de rază r . 0 ≤ x ≤ y .

θ ) ∈ R 2 1 ≤ ρ ≤ 2. PROBLEME PROPUSE 1. ρ ∈ [0. y ) ∈ D ⇒ 1 ≤ x 2 + y 2 ≤ 4.Rezolvare: Folosim trecerea la coordonatele polare: ⎧ x = ρ cosθ . Rezultă: I = ∫∫ e D* π 2 4 π 2 2 } şi ⎞ ⎟ ⎠ ⎣4 2⎦ ρ 2 cos 2 θ + ρ 2 sin 2 θ π ρ d ρ d θ = ∫ ⎜ ∫ ρ e ρ d ρ ⎟ dθ = ⎛2 ⎜ π 4 ⎝1 2 2 2 ⎛ ⎞ = ∫ ⎜ ρ e ρ − ∫ e ρ dρ ⎟dθ = ∫ 2e 2 − e − e 2 + e dθ = e 2θ ⎜ ⎟ 1 1 π π ⎠ 4 ⎝ 4 ( ) π 2 π 4 = π 4 ⋅ e2 . 0 ≤ y ≤ x − 1 . Să se calculeze ∫∫ 5 x 3 y − 2 xy + 7 dxdy unde D = [− 2. } 381 . Avem: D * = ( ρ . π ≤ θ ≤ π { dxdy = ρ ⋅ dρdθ . x + y ≤ 3. y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 3. 2]. 0 ≤ x ≤ y ⇒ ρ ∈ [1. 0]× [1. D ( ) D = ( x. θ ∈ ⎡ ⎢ . ∞ ). x ≥ 0. 2] . 3 2 y⎞ ⎛ 2. Să se calculeze ∫∫ ⎜ x + ⎟dxdy unde x⎠ D⎝ { { } 3.2π ] . R: 14 + 1 ln 3 . y ≥ 0 . Să se calculeze ∫∫ x + y + 1 dxdy . unde D 1 D = ( x. R: 2 − ln 2 . ⎨ ⎩ y = ρ sin θ π π⎤ (x. y ) ∈ R 2 y − x ≤ 1. ⎥. R: − 10 .θ ∈ [0.

2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 + 1 . 9 { D } 6. 2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 . R: 7 − 1 ln 2 .4. 8 2 } 7. y ) ∈ R { ∫∫ x dxdy . y ) ∈ R 2 x 2 + y 2 ≤ 16. y−4 x 15 } 5. Să se calculeze ∫∫ e D −( x + y ) 2 2 dxdy unde unde 1 − e −16 π D = (x. y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 4. y ) ∈ R { D 2 1 ≤ x ≤ 2. Să se calculeze ∫∫ dxdy unde D = (x. 4 { } ( ) 382 . x ≥ 0. R: 4 . unde D y 2 1 ≤ x ≤ 2. Să se calculeze D = ( x. Să se calculeze ∫∫ (2 xy + x − 3) ydxdy unde D = (x. R: 229 . x 2 + 1 ≤ y ≤ x 2 − x + 3 . R: . y ≥ 0 .

383 . y 0 ∈ R . Pentru o anumită valoare a lui C . d ) → R. f : (a. y ') = 0. spunem că funcţia y = ϕ (x. g : (c. • Problema lui Cauchy pentru ecuaţia F ( x. x0 ∈ I . I. C ). ∀y ∈ (c. x ∈ I ⊆ R . ECUAŢII DIFERENŢIALE CU VARIABILE SEPARABILE Forma generală este: y ' = f ( x) ⋅ g ( y ). în aceste condiţii. • Forma explicită: y ' = f ( x. funcţia necunoscută fiind y = y ( x) . y. y ) A rezolva o ecuaţie diferenţială presupune a determina o funcţie y = ϕ ( x). ϕ ' ( x) ) = 0 . y ') = 0 constă în determinarea unei soluţii particulare a ecuaţiei. C ∈ R este soluţia generală a ecuaţiei. astfel încât F ( x. ϕ ( x). F : D ⊂ R 3 → R. funcţia y = ϕ ( x) se numeşte soluţie particulară a ecuaţiei. f . care verifică condiţia iniţială y ( x0 ) = y 0 . b) → R. y. cu derivata y ' = y ' ( x) . d ) .CAPITOLUL 10 ECUAŢII DIFERENŢIALE BREVIAR TEORETIC Ecuaţii diferenţiale de ordinul I • Forma implicită: F ( x. derivabilă. g continue şi g ( y ) ≠ 0. ϕ : I → R .

ii ) se aplică metoda variaţiei constantelor.II. ⎝ x⎠ Această ecuaţie se rezolvă astfel: y Se face înlocuirea = z ⇒ y = zx. P. g : (a. ECUAŢII DIFERENŢIALE LINIARE DE ORDINUL I Forma generală este: y ' = P( x) y + Q( x). Q : (a. Q : (a. Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi: 1) se împarte ecuaţia prin yα şi rezultă: 1 1 y '+ P ( x) + Q( x) = 0 . 384 . care este o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. ECUAŢII DIFERENŢIALE OMOGENE ⎛ y⎞ Forma generală este: y ' = g ⎜ ⎟ . ECUAŢII DIFERENŢIALE DE TIP BERNOULLI Forma generală este: y ' = P( x) y + Q( x) yα . IV. b) → R continue.1}. y ' = z ' x + z şi se obţine o x ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. b) → R continuă. yα yα −1 2) se notează y1−α = z ⇒ (1 − α ) y −α y ' = z ' şi după înlocuire se obţine o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I . P. Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi : i ) se determină soluţia ecuaţiei omogene ataşate: y ' = P( x) y . III. α ∈ R \ {0. b) → R continue.

K ∈ R * . Înlocuind x = 0 şi y = 1 în soluţia generală se obţine K = 1 . c ∈ R ⇒ ln y = 2 ln( x + 1) + ln C . 2 x +1 Rezolvare: Observăm că aceasta este o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. ⎝ ⎠ sau y = K x 2 + 1.PROBLEME REZOLVATE 1. K ) = K x 2 + 1. Rezolvare: Ecuaţia se mai poate scrie sub forma: y +1 x y ' ( y + 1)( x + 1) = xy ⇔ y' = . obţinem: 1 x 2 1 ∫ y y ' dx = ∫ 2 dx + c. K ∈ R . Integrăm în raport cu x şi obţinem: 385 . 2. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale: y ' ( y + 1)( x + 1) = x( y + 1) − x . Soluţia generală sub formă explicită a ecuaţiei diferenţiale este: y = y ( x. Se separă variabilele şi rezultă: 2 y x +1 Integrând în raport cu x . care este o ecuaţie cu y x +1 variabile separabile. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale: xy y' = şi soluţia particulară care trece prin punctul (0.1) . C > 0 ⇔ x +1 ⎞ 2 2 2 ⇔ ln y = ln⎛ ⎜ C x + 1 ⎟ ⇒ y = C x + 1 ⇒ y = ±C x + 1 . deci soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale este: y = y ( x) = x 2 + 1 . y' x = .

avem: x z' x = 386 . 3. Rezolvare: Ecuaţia se mai poate scrie sub următoarea formă echivalentă: 2 x2 + 2y2 . K ∈ R * . C > 0 ⇒ y ( x + 1) = ±Ce x − y . C > 0 . c ∈ R ⇒ y + ln y = x − ln x + 1 + ln C ⇒ ln y ( x + 1) = x − y + ln C . C > 0 ⇒ z +1 y ⇒ 1 + z 2 = C x . Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială: x + 2 y 2 = xyy' . xy Aceasta este o ecuaţie diferenţială omogenă. Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale sub formă implicită este: y ( x + 1) = Ke x − y . C > 0 ⇒ ln y (x + 1) C = x− y⇒ y +1 x y ( x + 1) = Ce x − y . Folosim substituţia: y z = ⇒ y = zx.∫ y y ' dx = ∫ x + 1dx + c. y ' = z ' x + z şi se obţine ecuaţia: x x 2 + 2z 2 x 2 1 + 2z 2 z + xz ' = ⇒ z + xz ' = ⇒ z zx 2 y' = 1+ z2 z 1 z' = ⇒ z x z2 +1 Integrăm această ecuaţie cu variabile separabile: z 1 1 2 ∫ 2 z ' dx = ∫ x dx ⇒ 2 ln(1 + z ) = ln x + ln C . Revenind la substituţia z = .

care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I. 2 2 K cos x cos x cos 2 x C sau y = . K > 0 ⇒ ln = ln ⇒ K cos 2 x y 1 K ±K ⇒ = ⇒ y = . Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale x 2 + y 2 = Cx 2 . 2 cos x ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor şi rezultă: cos 2 x C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x) y= C ( x) ⇒ y' = C ' ( x) cos 2 x + 2 sin x cos xC ( x) cos 4 x = cos 3 x . i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată: 1 1 y ' = 2 ytgx ⇔ y ' = 2tgx ⇔ ∫ y ' dx = ∫ 2tgxdx + c. c ∈ R ⇔ y y y 1 ⇔ ln y = −2 ln cos x + ln K . ⎝4 4 2⎠ Rezolvare: Împărţim ecuaţia prin cos x ≠ 0 şi obţinem: y ' = 2 ytgx − 1 (1). + ⎟.1+ este: y2 x2 = C x . k ∈ Z . Să se rezolve următoarea ecuaţie diferenţială: y ' cos x − 2 y sin x = cos x şi să se determine soluţia particulară care π π 1⎞ trece prin punctul ⎛ ⎜ .K > 0 ⇒ y = . C > 0 . 4. 387 . C ∈ R* . x ≠ (2k + 1) π 2 . K >0.

1) Împărţim ecuaţia prin y 3 şi rezultă: 1 y '+ 1 ctgx + 1 = 0 . Rezultă soluţia particulară: y = y ( x) = ⎜ + sin 2 x ⎟ ⋅ ⎝2 4 ⎠ cos 2 x 5. 2 Prin înlocuire în (1) obţinem: − z' + z ⋅ ctgx + 1 = 0 ⇔ z ' = 2 z ⋅ ctgx + 2 2 (2). ⎝2 4 ⎠ cos 2 x (4 ) 1 ⎛x 1 ⎞ . 1 1 4 2 8 4 4 2 Înlocuim y şi y ' în ecuaţia (1) şi obţinem: C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x) C ( x) =2 tgx + 1 ⇒ 3 cos x cos 2 x C ' ( x) − 1 = 0 ⇒ C ' ( x) = cos 2 x ⇒ C ( x) = ∫ cos 2 xdx = 2 cos x 1 + cos 2 x x 1 =∫ dx + C1 = + sin 2 x + C1 . cu α =3 . care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I.Punând condiţia ca y π = π + 1 . x ≠ kπ . C1 ∈ R . Rezolvare: Se observă că aceasta este o ecuaţie diferenţială de tip Bernoulli. k ∈ Z . soluţia generală a 2 2 4 ecuaţiei diferenţiale este: 1 ⎛x 1 ⎞ y = y ( x. C1 ) = ⎜ + sin 2 x + C1 ⎟ ⋅ . (1) 3 2 y 2) Notăm y 1− 3 =z⇔y −2 =z⇒− 2 y' y 3 = z' ⇒ y y' y 3 =− z' . obţinem: π + 1 = (π + 1 + C ) ⋅ 2 ⇒ C = 0 . Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială: y '+ y ⋅ ctgx + y 3 = 0. 388 .

Bernoulli: y 2 = = z − sin 2 x + C1 sin 2 x 389 . C > 0 ⇒ ln z C = ln sin 2 x ⇒ z = C sin 2 x.i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată: 1 1 z ' = 2 z ⋅ ctgx ⇔ z ' = 2ctgx ⇒ ∫ z ' dx = 2 ∫ ctgx dx + c. C > 0 ⇒ ⇒ z = ±C sin 2 x. C1 ∈ R . obţinem: K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) = 2 K ( x) sin 2 x ⋅ ctgx + 2 ⇔ 2 1 ⇔ K ' ( x) sin 2 x = 2 ⇒ K ' ( x) = ⇒ K ( x) = 2 ∫ dx ⇒ 2 sin x sin 2 x ⇒ K ( x) = −2ctgx + C1 . C1 ∈ R . c ∈ R ⇒ z z ⇒ ln z = 2 ln sin x + ln C . obţinem soluţia generală a ecuaţiei Revenind la substituţia z = y2 1 1 . Înlocuind în (2). C > 0 ⇒ z = K sin 2 x. K ∈ R * . Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordinul I este: z = K ( x) sin 2 x = (− 2ctgx + C1 )sin 2 x = −2 sin x cos x + C1 sin 2 x sau z = − sin 2 x + C1 sin 2 x. 1 . ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor: z = K ( x) sin 2 x ⇒ z ' = K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) .

1). C = e − 1 . π ) . 2 x yy ' = y + 1 . Să se determine soluţia generală a următoarelor ecuaţii diferenţiale: 7. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 3. C ∈ R . ( x 2 + 1) R: y (x. x 2 + 2 y 2 = xyy' 8. C ∈ R . y ' = 4x + 3y R: a) y 2 ( x. y (x ) = 1 x 2 + 1 + 1 . R: y − arctgy = − 1 ln 3 x − 4 + C . x 2 (2 y '+1) + y 2 = 0 3x + 4 y 9. 4 ( ) ⎛ 2. 2 R: y (x.5). C ) = ln e x ( x −1) + C . 2 R: 1 ln y 2 + 4 = 3 x 2 + x + C . (3 x − 4) y y '+( y 2 + 1) = 0 . R: x + y = C ( y − x )7 . C = 0 . C ∈ R . C = −4 .1). 2 4 2 ( ) ( ) 2. C ∈ R R: x = Ce 2x x+ y . e x+ y y '−(2 x − 1)e x = 0 . (0. (1. 390 . 4 4 ( ) 6. (1. e 2 − 4 ⎞ . C ∈ R .PROBLEME PROPUSE Să se determine soluţia generală pentru următoarele ecuaţii diferenţiale şi soluţia particulară care trece prin punctul indicat: x(2 y − 1) 1. ( π . C ) = C x 2 + 1 + 1 . 2 yy ' = (3 x + 2)( y 2 + 4) . C ) = Cx 4 − x 2 . 2 2 (1. 3 2 4. y ' = . C∈R. 5. y ' cos x + sin x sin 2 y = 0.0). C ∈ R .

. (0. C = 3. y '+4 x y = x . C∈R. C ) = . 17.1) . C ) = x + C e 2 ( −x2 ) . C ∈ R . R: y (x. (0. y '+2 xy = 2 xe R: y (x.1) . C ) = e − 4 x + 2 . C ) = 4 x C − 2e x . y '+ xy − y 2 x = 0 . C ∈ R . R: y 2 ( x. −x2 Să se integreze următoarele ecuaţii diferenţiale: 14. xy'−4 y = x 2 y . R: y (x. R: x = Ce 2 y x2 16. C = 9 . 4 2 (4 1 4 e x + 4C 4 ) e x4 . y '+3 y = 6 xe − x . 1 ( ) 391 . 6 y 2 y '+ xy 3 = 2 x . π . 4 12. C∈R.3) . C∈R.C ∈ R . 2 1 Ce 2 x + 1 1 . C ∈R. C ) = 3 3 11. (0. R: y (x. C ) = (6 x − 3)e − x + 2Ce −3x . xy '+2 y = x 5 y 3e x . C = 1. π + 1 . 2 2 13. 3 1 2 15.Să se rezolve următoarele ecuaţii diferenţiale şi să se afle soluţia particulară care trece prin punctul indicat: 10. R: y ( x. y ' cos x − 2 y sin x = cos x.

SĂCUIU. Matematici pentru economişti. Elemente de algebră liniară pentru economişti...S. 1986 12. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti.S.. RADU.. CENUŞĂ. A... A. 1989 6. Matematici aplicate în economie.S..R.. Bucureşti.S. Analiză economică matematică. FILIP.. I.. FILIP. Editura A. Matematici generale şi elemente de optimizare. Analiză matematică.. TOMA. V. S. C. NICOLESCU. CENUŞĂ. C. Editura didactică şi pedagogică. D.. 1973 9. Editura ştiinţifică. I.. V.. M. BAZ. C. A. 1990 2. ION. 1993 13. Editura Cison. Bucureşti.. K. COROI. C. 1998 4. R. Bazele algebrei. GH. FILIP. ş. CENUŞĂ. 1971 11. NIŢĂ. Matematici aplicate în economie. 2002 8.. BURLACU.. 1982 14.. NĂSTĂSESCU.. POPESCU. Bucureşti. VRACIU. PURCARU. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti. CENUŞĂ. C. Bucureşti.... WOINAROSKI. S. Bucureşti.E.. Matematici pentru economişti. RAISCHI. Bucureşti..E.. C. ş.. R. I. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE 1. Editura Cison. vol. MIRCEA. M. S. ş. Editura Academiei R. Editura economică. N. Matematici aplicate în economie..a. 1997 392 . Elemente de algebră şi programare liniară. PURCARU. I. Lito. M.. Tipografia A. CHIRIŢĂ.. II. GH. D...a..a. Editura didactică şi pedagogică. I... COROI. Bucureşti. 1988 7. A. N. BURLACU. II. Editura A. I. O.S. GH. MARCUS.E. Probleme de matematici superioare. Editura ştiinţîfică şi enciclopedică. GH. 2000 3. Algebra. NECULĂESCU. LANCASTER.. Culegere de probleme de matematică. TOMA. vol.E. 1991 10. I. RAISCHI.. DINCULEANU. 2000 5.

.. S. C. 1999 16.E.. II. C. Editura didactică şi pedagogică. L. Bucureşti. IFTIMIE.. 1966 17. Bucureşti. POPESCU. vol. MOSCOVICI.S. ŞTEFĂNESCU. BAZ.. vol. SĂCUIU. AL. Lito A. II. B. 1981 20. 1991 18. Editura A. E. Analiză matematică.. Editura Economică. I... TOMA. 1982 19.15..E. I. RAISCHI.S. Lito Universitatea Bucureşti. Analiză matematică.. Bucureşti. Editura didactică şi pedagogică. 2002 393 ... Bucureşti. A. ROŞCULEŢ. ZIDĂROIU. Cercetări operaţionale. MANU-IOSIFESCU. Culegere de probleme de matematici aplicate în economie. Analiză matematică: culegere de probleme. Algebră liniară: culegere de probleme. A... M. G. I. SIREŢCHI.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->