P. 1
Fractal i

Fractal i

|Views: 6|Likes:
Published by pandakiki
about fractals
about fractals

More info:

Categories:Topics, Art & Design
Published by: pandakiki on Apr 29, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/10/2014

pdf

text

original

F r a c t a l Colocvial, un fractal este "o figură gemetrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare

dintre acestea să fie (cel puțin aproximativ) o copie miniaturală a întregului".[1] Termenul a fost introdus de Benoît Mandelbrot în 1975 și este derivat din latinescul fractus, însemnând "spart" /"fracturat". Fractalul, ca obiect geometric, are în general următoarele caracteristici: − are o structură fină la scări arbitrar de mici. − e prea neregulat pentru a fi descris în limbaj geometric euclidian tradițional. − e autosimilar (măcar aproximativ sau stochastic). − are dimensiunea Hausdorff m mare decât dim topologică (deși ac cerință nu e îndeplinită de curbele Hilbert). − are o definiție simplă și recursivă.[2] Deoarece par identici la orice nivel de magnificare, fractalii sunt de obicei considerați ca fiind infinit complecși (în termeni informali). Printre obiectele naturale care aproximează fractalii până la un anumit nivel se numără norii, lanțurile montane, arcele de fulger, liniile de coastă și fulgii de zăpadă. Totuși, nu toate obiectele autosimilare sunt fractali—de ex, linia reală (o linie dreaptă Euclidiană) e autosimilară, dar nu îndeplinește celelalte caracteristici. Istorie Pentru a crea un fulg Koch, se începe cu un triunghi echilateral și se înlocuiește treimea din mijloc de pe fiecare latură cu două segmente astfel încât să se formeze un nou triunhghi echilateral exterior. Apoi se execută aceiași pași pe fiecare segment de linie a formei rezultate, la infinit. Cu fiecare iterație, perimetrul acestei figuri crește cu patru treimi. Fulgul Koch este rezultatul unui număr infinit de execuții ale acestor pași, și are lungime infinită, în timp ce aria sa rămâne finită. De aceea, fulgul Koch și construcțiile similare sunt numite uneori "curbe monstru." Matematica din spatele fractalilor a apărut în sec 17, când filosoful Gottfried Leibniz a considerat autosimilaritatea recursivă (deși greșise gândindu-se că numai liniile drepte sunt autosimilare în acest sens). Abia în 1872 a apărut o funcție al cărei grafic este considerat azi fractal, când Karl Weierstrass a dat un exemplu de funcție cu proprietatea că este continuă, dar nediferențiabilă. Î n 1904, Helge von Koch, nesatisfăcut de definiția abstractă și analitică a lui Weierstrass, a dat o definiție geometrică a unei funcții similare, care se numește astăzi fulgul lui Koch. În 1915, Waclaw Sierpinski a construit triunghiul și, un an mai târziu, covorul lui Sierpinski. La origine, acești fractali geometrici au fost descriși drept curbe în loc de forme bidimensionale, așa cum sunt cunoscute astăzi. Ideea de curbe autosimilare a fost preluată de Paul Pierre Lévy, care, în lucrarea sa Curbe și suprafețe în plan sau spațiu formate din parți similare întregului din 1938, a descris o nouă curbă fractal, curba C a lui Lévy. Georg Cantor a dat, de asemenea, exemple de submulțimi ale axei reale cu proprietăți neobișnuite — aceste mulțimi Cantor sunt numite astăzi fractali. Funcțiile iterate în planul complex au fost investigate la sf sec 19 și înc sec 20 de Henri Poincaré, Felix Klein, Pierre Fatou și Gaston Julia. Totuși, fără ajutorul graficii pe calculator moderne, ei nu puteau vizualiza frumusețea numeroaselor obiecte pe care le descoperiseră. În anii 1960, Benoît Mandelbrot a început să cerceteze autosimilaritatea în lucrări precum Cât de lungă este coasta Marii Britanii? Autosimilaritate statistică și dimensiune fracțională. În sfârșit, în 1975, Mandelbrot a inventat termenul "fractal" pentru a denumi un obiect al cărei dimensiune Hausdorff-Besicovitch este mai mare decât dimensiunea topologică a sa. A ilustrat această definiție matematică cu imagini construite pe calculator.
1/4

Aceste obiecte afișează o structură autosimilară la o scară mare. distribuția Pareto produce forme similare la diferite niveluri de grosisment. precum și în părul împletit în codițe. triunghiul și covorul lui Sierpinski. Un fractal foarte înrudit este mulțimea Julia. casele dreptunghiulare în dreptunghiuri de dreptunghiuri și așa mai departe. Casele circulare apar în cercuri de cercuri.[4] Fractalii sunt de asemenea predominanți în arta și arhitectura africană. un fractal înrudit cu mulțimea lui Mandelbrot O clasă de exemple simple este dată de mulțimile Cantor. curba lui Peano și curba Koch. Deși picturile lui Pollock's par a fi doar stropi haotici.Exemple O mulţime Julia. Astfel de tipare se găsesc și în textile și sculpturile africane. lanțurile montane. Chiar și la curbele simple se poate observa proprietatea de autosimilaritate. Fractalii în natură Un fractal care modelează suprafaţa unui munte (animaţie) Fractali aproximativi sunt ușor de observat în natură.[5] 2/4 . rețelele de râuri. Un exemplu interesant este mulțimea lui Mandelbrot. dar similare. fulgii de zăpadă. Obiectele din spațiul parametrilor al unei familii de sisteme pot fi de asemenea fractali. De exemplu. curba dragon. traiectoriile mișcării browniene în plan au dimensiunea Hausdorff 2. buretele lui Menger. Fractalii pot fi determiniști (toți cei anteriori) sau stocastici (adică nedeterminiști). Această mulțime conține discuri întregi. conopida sau broccoli și sistemul de vase sanguine și vase pulmonare. [3] Fractalii în artă Tipare de fractali au fost descoperite în picturile artistului american Jackson Pollock. De exemplu. cristalele. un rezultat demonstrat de Mitsuhiro Shishikura în 1991. s-a demonstrat despre anumite forme de fractali auto-similari că au o proprietate de "frequency invariance" — aceleași proprietăți electromagnetice indiferent de frecvență — din Ecuațiile lui Maxwell. Un fractal ferigă obţinut printr-un sistem de funcţii iterate Arborii și ferigile sunt fractali naturali și pot fi modelați pe calculator folosind un algoritm recursiv. Natura recursivă este evidentă în aceste exemple — o ramură a unui arbore sau o frunză a unei ferigi este o copie în miniatură a întregului: nu identice. Sistemele haotice dinamice sunt uneori asociate cu fractalii. analiza computerizată a descoperit tipare de fractali în opera sa. Exemplele includ norii. fulgerele. În 1999. Alte exemple de fractali sunt fractalul lui Lyapunov și mulțimile limită ale grupurilor Kleiniene. dar finită. deci are dimensiunea Hausdorff egală cu dimensiunea topologică (adică 2) — dar ceea ce este surprinzător este că granița mulțimii lui Mandelbrot are de asemenea dimensiunea Hausdorff 2 (în timp ce dimensiunea topologică este 1). Obiectele din spațiul fazelor dintrun sistem dinamic pot fi fractali (vezi atractor).

3/4 .

” 4/4 . La rezolvarea acestui puzzle au contribuit mulţi matematicieni. dar niciunul nu a reuşit să emită o teorie care să explice în totalitate felul în care funcţionează acestea. “Am demonstrat că partiţiile sunt infinite. într-un mod şocant. dar nedemonstrate până acum.Un vechi mister al matematicii. cele care stau la baza adunării şi al calculelor matematice. spune Ono. a descoperit faptul că funcţiile sumă se comportă precum fractalii. Timp de sute de ani. Aceasta va schimba felul în care matematicienii studiază sumele. Savanţii au aflat misterul divizibilităţii partiţiilor şi au elaborat o teorie matematică cu ajutorul căreia se poate desluşi structura lor repetitivă infinită. noile descoperiri nu făceau decât să aducă şi mai multe semne de întrebare. Şirurile de numere conţin diviziuni care se aseamănă cu “structura” mare. în cazul numerelor prime. Aceştia au observat că anumite structuri se repetau pe măsură ce treceau pe lângă pâlcurile de copaci şi au făcut o paralelă între acestea şi matematică. profesori la Universitatea Emory. Atlanta: ”Munca noastră a reuşit să aducă răspunsuri cu totul noi la probleme vechi”. elucidat cu ajutorul fractalilor Doi matematicieni de la Universitatea Emory din Atlanta. au făcut o descoperire fundamentală în timpul unei plimbări prin pădure. alături de echipa sa de cercetare. Ken Ono şi Zach Kent. de ansamblu. Aceştia au inventat şi o formulă nouă cu care se pot calcula partiţiile oricărui număr. Matematicianul Ken Ono de la Emory dezvăluie acum o nouă teorie care răspunde acestor vechi întrebări. gândindu-se că de fapt se plimbă printre nişte şiruri de numere . repetitive. Procedura noastră de a pătrunde în profunzimea acestor structuri a confirmat mai multe ipoteze existente. Mai mult. Matematicienii Ken Ono şi Zach Kent. Ono. nume mari ale ştiinţei numerelor au încercat să desluşească misterul sumelor matematice.

În următorii 150 de ani. În 1919 acesta scria: “Se pare că există proprietăţi similare ale modulilor numerelor 5. şirurile matematice par o joacă de copii. precizează Ono. care cresc la infinit şi care i-au fascinat dintotdeauna pe matematicieni. De exemplu 4 = 3+1 = 2+2 = 2+1+1 sau 1+1+1+1. dar până la descoperirea făcută de echipa lui Ono. la cascadele Tallulah Falls. “E ca un oracol magic. profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania şi preşedinte al Societăţii Americane de Matematică. Prin definiţie. În 1937. “Sumele sunt secvenţe nesfârşite. în timpul unei drumeţii pe munte. Nu au reuşit însă niciodată să înţeleagă ce a vrut să spună Ramanujan sau să găsească o formulă sintetică. cei doi au găsit o funcţie. dar au şi aplicabilitate practică deosebită. Cu toate că era mult mai eficientă decât metoda lui Euler.” Ramanujan a observat nişte structuri ciudate ale sumelor. Această extraordinară incursiune în superstructura partiţiilor numerelor nu era suficientă. Ultima redută a fost cucerită în timpul unui blocaj în trafic la intrarea în oraşul Atlanta. care ne permite să vedem dincolo de limitele noastre. Drumeţia celor doi matematicieni a dat naştere unei teorii care aduce o nouă clasă de fractali. Este ca şi cum ai privi fractalul lui Mandelbrot” relatează Ono. ne dăm seama că acestea conţin structuri care se repetă. spune Ono. „A demonstrat proprietăţi uimitoare ale divizibilităţii sumelor şi a identificat superstructuri ale acestora pe care nimeni nu le anticipa acum câţiva ani. adunate. Metoda era însă greoaie şi puţin practică în cazul numerelor mari. deci 5 partiţii. Ken Ono este un fenomen.7 şi 11. 5/4 . îl conectez la funcţia P şi pot calcula instanteu partiţiile sale. aceste sume sunt foarte simple. Munca echipei de cercetători sprijiniţi de Fundaţia Naţională americană pentru Ştiinţă va fi transpusă în două lucrări ce vor apărea în curând pe site-ul Institutului American de Matematică. H. dar nu există proprietăţi simple pentru celelalte numere prime”. cea care a rezolvat misterul partiţiilor numerelor. “În universul matematicii. dau acel număr. La începutul secolului XX. Termenul de fractal a fost inventat în 1980 de către Benoit Mandelbrot pentru a descrie ceea ce seamănă cu nişte neregularităţi ale geometriei formelor naturale. iar afirmaţia lui este cunoscută acum în matematică drept congruenţele lui Ramanujan. Congruenţele lui Ramanujan pot fi în sfârşit explicate cu ajutorul noii teorii a fractalilor. chiar şi atunci când totul în jur este întunecat. “Secvenţele sunt periodice şi se repetă la infinit. “Am izbucnit pur şi simplu în râs amândoi”. Aceştia au renunţat să mai caute un rezultat exact şi sau mulţumit cu această aproximare. “Simţeam că nu mai trebuia să privim toate stelele din univers pentru că găsisem cheia pe parcursul unei scurte drumeţii”. nimeni nu a aflat secretul structurilor repetitive complexe care duc la această creştere progresivă. “Sunt înspăimântător de lungi. cu aplicabilitate în lumea reală. la intervale precise. Nimic din ce încercau nu mergea. În acel moment am realizat că numerele sunt fractali”. În timpul unei discuţii în maşină.” La prima vedere. aceasta a putut fi folosită pentru a determina partiţiile numerelor până la 200. Există aşadar 5 feluri în care putem scrie numărul 4. de ceea ce putem percepe cu ochiul liber. Hans Rademacher a găsit formula exactă de calcul a partiţiilor. “Stăteam pe nişte pietre imense de unde puteam privi panorama şi auzi cascadele. Leonhard Euler a pus bazele primelor tehnici de calcul a valorilor partiţiilor numerelor. care a făcut posibilă o primă aproximare a partiţiilor numerelor mai mari de 200. Pot lua orice număr. aceasta opera totuşi cu adunări care aveau ca rezultate numere foarte lungi şi greu de scris. Munca unui matematician din secolul XVIII. “Aceasta metodă se poate compara cu telescopul inventat de Galileo. Cu cât privim mai adânc în profunzimea formelor brute ale naturii. Numărul 10 are 42 de partiţii. Fractalii nu sunt doar frumoşi. Hardy au inventat metoda cercului.”spune Ono. cu ajutorul căreia au pus la punct o metodă exactă de calcul al partiţiilor oricărui număr. Este formula finită. spune Ono. dar numărul de partiţii creşte cu o rată incredibilă. Momentul în care au spus Evrika! a avut loc în septembrie 2010. Nu avem ca rezultat numere kilometrice cu sute de zecimale. Un ambuteiaj din Atlanta a jucat un rol important în găsirea unei formule care să susţină teoria. matematicienii au continuat să cercetze cu ajutorul acestor formule şi să adauge piese noi la puzzle. Aceştia au observat că anumite structuri se repetau pe măsură ce treceau pe lângă pâlcurile de copaci şi au făcut o paralelă între acestea şi matematică. începând de la domeniul artei până la medicină. Echipa lui Ono s-a luptat timp de luni de zile cu unele probleme. spune George Andrews. acest lucru este echivalent cu imposibilitatea de a vedea mai departe de planeta Marte”. În deceniile următoare.”Ken Ono a obţinut rezultate absolut spectaculoase în acest domeniu al matematicii”. povesteşte Ono. Legendarul matematician indian a murit la vârsta de 32 de ani fără să apuce să mai explice ceea ce a vrut să spună. Pare simplu. Echipa era hotărâtă să meargă dincolo de teoriile seci şi să găsească o formulă funcţională. numită P. făcând referire la o celebră ilustraţie pe bază de calcule matematice. algebrică pe care toţi o căutam” arată Ken Ono. în timp ce pentru numărul 100 acestea ajung la 190 000 000. gândindu-se că de fapt se plimbă printre nişte şiruri de numere. Srinivasa Ramanujan şi G. Suma partiţiilor unui număr este o secvenţă de numere întregi pozitive care.

6/4 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->