You are on page 1of 4

Invata-ne sa ne rugam

R.C. Sproul
Ganditi-va la ucenici, in Noul Testament, care mergeau prin imprejurimi fiind parte din anturajul lui Hristos in fiecare zi. Ei s-au inscris in scoala Lui. A fost o lucrare care s-a desfasurat in locuri diferite. Isus era un Rabin care nu avea o scoala obisnuita cu tot felul de cursuri, insa mergea din sat in sat, iar ucenicii Lui il urmau, literal vorbind. De fapt, atunci cand El i-a chemat pe ucenici si le-a zis "Urmati-Ma", El a vorbit la modul literal. El nu spunea "Urmati invataturile Mele" ... si asa mai departe, ci El le spunea de fapt "Urmati-Ma pe Mine! Inscrieti-va in scoala Mea rabinica. Fiti studentii Mei" - caci cuvantul mathetes sau "ucenic" inseamna literal invatacel sau student. Acesti oameni s-au strans in jurul lui Hristos ca sa paseasca pe urmele Lui - literal vorbind - incercand sa memoreze invatatura pe care El le-o va da atata timp cat vor umbla pe cale. Ei bine, evident ca acesti oameni au primit mai mult decat s-au asteptat atunci cand au facut angajamentul. Nu numai ca au invatat marile adevaruri ale Scripturii urmandu-L pe Hristos dar li s-a dat si privilegiul extraordinar de a fi martori vii la multimea minunilor infaptuite de Isus. Este cunoscut faptul ca viata lui Hristos a fost plina de minuni stralucitoare. Iata care este intrebarea mea insa: urmandu-L indeaproape pe Isus in fiecare zi, ascultand de invataturile Lui, privindu-L cum infaptuieste toate aceste minuni si avand apoi oportunitatea de a-I cere sa te invete ceva, ce anume L-ai ruga sa te invete? Te vei gandi la faptul ca ucenicii Lui s-ar putea duce la El ca sa-I spuna: "Isuse, invata-ne cum sa transformam apa in vin!" sau "Invata-ne cum sa umblam pe apa!" sau "Invata-ne cum sa inviem oamenii din morti!". Cam acesta ar fi tipul de intrebari pe care l-as pune lui Isus. Insa Noul Testament ne relateaza despre altfel de intrebari pe care ucenicii I le-au pus lui Isus. Asa cum Luca a consemnat pentru noi in evanghelia sa, ucenicii au venit la Isus cu o anumita ocazie si I-au zis: "Invatatorule, invata-ne cum sa ne rugam!". Am privit aceasta intrebare ca pe ceva fascinant, ca fiind cea mai importanta intrebare pe care ei Iau adresat-o lui Isus. Intrebarea "cum sa?" arata faptul ca ei cautau sa dobandeasca o abilitate interioara pe care sa o dezvolte transformand-o intr-o indemanare sau maiestrie. Acum, prima intrebare pe care doresc sa v-o adresez este aceasta: de ce credeti ca I-au cerut acest lucru? Vin cu presupozitii in aceste momente, dar parerea mea este ca ei au observat legatura indisolubila dintre viata de rugaciune a lui Isus si puterea Lui, invatatura Lui, caracterul Lui, intreaga Lui Fiinta. Probabil ei au bagat de seama ca dupa ce Isus mergea si slujea miilor de oameni El se retragea in locuri pustii, ramanand doar El cu El Insusi. Probabil El se simtea obosit dupa o astfel de lucrare. Aduceti-va aminte de femeia care avea o scurgere de sange cand ea s-a atins de poala hainei Lui, Isus s-a oprit si a intrebat: "Cine M-a atins? Caci am simtit o putere iesind din Mine". Cu siguranta ca Isus nu se retragea doar pentru o jumatate de ora sau o jumatate de zi. Perioada de timp pe care El o petrecea in rugaciune era intensa. Cunoastem intensitatea rugaciunii Lui din Gradina Ghetsimani, cand El s-a rugat cu o asemenea pasiune si fervoare incat au inceput sa-I curga de pe frunte stropi de sange asemenea sudorii. Stim ca El a petrecut o noapte intreaga in rugaciune inainte de a-Si alege ucenicii si a le cere sa-L urmeze. Acel proces de selectie a avut loc doar dupa o perioada de staruinta profunda in rugaciune inaintea Tatalui. Fara indoiala ca ucenicii au bagat de seama acest lucru. Ei au observat intimitatea dintre Isus si Tatal si evident ca au facut legatura dintre rugaciunea si Puterea Lui.

Astfel ca, atunci cand s-au dus la Isus ei I-au pus cea mai inteleapta intrebare dintre cele ce trebuiau puse: "Doamne, invata-ne cum sa ne rugam!". Si au mai adaugat apoi o mica afirmatie: "Asa cum Ioan Botezatorul si-a invatat ucenicii sa se roage!". Observati, ei nu numai ca au luat seama la caracterul minunat al lui Isus, ci au descoperit acest caracter si in persoana lui Ioan Botezatorul, si de asemenea in ucenicii lui Ioan Botezatorul, ucenici care, bineinteles, aveau sasi indrepte devotamentul mai tarziu spre Hristos, dupa ce Ioan l-a scos in evidenta pe Isus. Marturisesc ca ma surprinde modul in care Isus le raspunde ucenicilor la intrebare ("Te rugam, invata-ne cum sa ne rugam"). Nu vreau sa sugerez ca El ar fi putut da un raspuns mai bun - nu ma refer la acest lucru - ci pur si simplu vreau sa spun ca sunt surprins. M-am gandit ca Isus lear fi putut spune ucenicilor: "Daca intr-adevar vreti sa invatati cum sa va rugati, afundati-va in studiul Psalmilor!". Caci in cartea Psalmilor gasim rugaciunile care au fost scrise sub inspiratia lui Dumnezeu Duhul Sfant. Si, asa cum Noul Testament ne spune, Duhul Sfant este Cel care ne sustine mereu in rugaciunile noastre. Nu toti stim cum sa ne rugam eficace. Acest lucru nu este ceva pe care sa-l deprindem imediat. Ne este greu sa ne exprimam simtamintele cele mai adanci si preocuparile cele mai profunde in relatia noastra cu Dumnezeu. Insa lui Dumnezeu ii face placere sa ne dea Duhul Sfant spre a ne indruma in rugaciune inaintea Tatalui. Cu siguranta ca in Vechiul Testament, tot El i-a ajutat si pe psalmisti sa se exprime. Iata deci cum as fi raspuns eu la acea intrebare. Dar nu-i asa ca va bucurati fiindca nu sunt eu Isus?!! Nu, nu vreau sa sugerez acum ca Isus a neglijat valoarea Psalmilor. Nu, ci doar asa, in trecere, vreau sa va spun ca, daca intr-adevar doriti sa invatati cum sa va rugati - ma refer la acele rugaciuni in care Dumnezeu isi gaseste placerea - atunci sa faceti si voi la fel, sa va afundati intreaga fiinta in cartea Psalmilor. Si priviti Psalmii ca pe niste rugaciuni; nu doar ca pe niste cantece ci si ca pe niste rugaciuni. Revenind insa la subiectul nostru, trebuie sa va spun ca Isus nu a raspuns in acest fel la intrebarea ucenicilor. Asadar, cum a raspuns El la acea intrebare? Iata ce spune El in Matei 6:5: "Cand va rugati, sa nu fiti ca fatarnicii, carora le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la colturile ulitelor, pentruca sa fie vazuti de oameni. Adevarat va spun, ca si-au luat rasplata. Ci tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie-ti usa, si roaga-te Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati". Cred ca acesta este unul dintre cele mai neglijate pasaje din intreg Noul Testament. Cand El se ocupa de toate aspectele acestui concept al rugaciunii (aici, in Predica de pe Munte, bineinteles) primul lucru pe care ni-l spune despre rugaciune este cum anume sa NU ne rugam. Si astfel, prima restrictie impusa rugaciunii este de fapt o restrictie impusa din cauza ipocriziei. Trebuie sa luam in serios acest indemn fiindca Dumnezeu nu este slavit si Dumnezeu nu gaseste placere in rugaciunea ipocrita. In Noul Testament, termenul "ipocrizie" este luat din cultura vremii, ipocritul fiind o persoana care juca intr-o piesa de teatru, intr-o drama. El era de fapt un actor care juca teatru. Ceea ce facea nu era real, adevarat. Intelesul originar al termenului nu are nimic de-a face cu nesinceritatea. In zilele noastre, bineinteles ca nu-i acuzam pe actori de ipocrizie si nesinceritate, pentru ca joaca un rol care nu corespunde cu viata lor obisnuita. Dar trebuie sa stim ca acest cuvant a fost luat din acel context si aplicat, in mod particular de catre Isus, oamenilor care se rugau mecanic, aratand totodata o piosenie exterioara care nu era de fapt starea lor launtrica ci doar o aparenta de dragul opiniei publice. Era ceva fals. Era ceva teatral. Era ceva lipsit de sinceritate. Era o forma falsa de evlavie, o atitudine specifica fariseilor. Pentru ei, rugaciunea era o afacere. De asemenea, oamenilor li se cerea sa se roage, asa ca ei au inceput sa faca parade publice din piosenia lor. Si noi trebuie sa fim atenti la acest aspect,

pentru ca multor crestini in prezent, de aceeeasi varsta cu noi, li se cere adesea sa depuna marturie pentru credinta lor. Bineinteles ca suntem chemati sa depunem marturie pentru credinta noastra, ceea ce inseamna sa facem vizibil invizibilul. Aceasta este datoria noastra ca si crestini. Dar uneori avem tendinta sa credem ca unul din principalele mijloace prin care trebuie sa depunem marturie este rugaciunea publica, demonstrandu-ne astfel spiritualitatea noastra crestina. Acesta este un lucru periculos deoarece scopul rugaciunii nu este acela de a fi vazuti de oameni. Motivatia rugaciunii nu este aceea de a ne expune spiritualitatea inaintea celor din lume care stau si ne privesc. Rugaciunea trebuie sa fie in primul rand o chestiune strict personala. Bineinteles, nu cred ca, crestinismul tine doar de aspectul personal. Am auzit oameni la show-rile de televiziune, spunand: "Niciodata nu am discutat despre religie sau dogme pentru ca religia este ceva strict personal, ceva strict privat". Ei bine, sunt de acord cu jumatate din aceasta afirmatie. Crestinismul este personal, fara indoiala. El nu este impersonal. Dar nu este privat. Noul Testament ne da tot felul de porunci care ne indeamna sa ne marturisim public credinta. Noi nu suntem crestinii Serviciului Secret. Nu suntem ceea ce se presupune a fi "crestini secreti". Noi traim pentru a depune marturie inaintea lumii cu privire la angajamentul nostru fata de Hristos. Noi nu traim pentru a ascunde acest lucru. Insa rugaciunea implica o partasie, o legatura aparte, o relatie speciala intre o persoana in mod individual sau o biserica in mod colectiv cu Dumnezeu. Iar aceasta relatie nu este destinata pentru a face un spectacol public din ea. Trebuie sa avem grija. De multe ori am fost la biserica si l-am auzit pe cel ce slujea spunand rugaciunea pastorala de duminica dimineata, insa ma intreb cui i se adresa. Parca ascultai un fel de mini predica rostita sub forma de rugaciune. Si aveai o senzatie ciudata - parca nu vorbea cu Dumnezeu ci cu noi; eram ca un fel de audienta tinuta in captivitate; ochii nostri erau inchisi, incercam sa pastram o liniste deplina si sa ne concentram totodata atentia asupra cuvintelor lui. Ceea ce ar fi trebuit insa sa facem atunci era sa ascultam pastorul cum I se adreseaza lui Dumnezeu pentru noi. Noi participam la acea rugaciune deoarece el ne reprezenta inaintea lui Dumnezeu si ca atare noi il ascultam. Rugaciunea lui nu era in primul rand pentru urechile noastre. Noi trebuie sa ne rugam inainte de toate lui Dumnezeu. Tot asa, primul lucru pe care Isus il spune este "Nu va rugati ca ipocritii". Iar al doilea lucru este "Rugati-va in ascuns. Inchideti usa dupa voi. Duceti-va in camarutele voastre. Ridicati-va ochii spre Dumnezeu. Si Tatal care va aude in ascuns va va rasplati in public". Am uitat sa precizez ceva referitor la ideea ca noi cautam sa ne expunem piosenia inaintea oamenilor. Dumnezeu nu este interesat de piosenia noastra. El nu este interesat de religie, religie inteleasa in termenii unui spectacol de ochii lumii. El este interesat de evlavie. El este interesat de neprihanire. Nici chiar spiritualitatea nu este un scop in sine insusi. Vietile noastre spirituale, cu tot ce implica ele, sunt mijloace de a ajunge la evlavie. Si bineinteles, unul din cele mai importante mijloace este rugaciunea. Cred ca pana aici am clarificat lucrurile. Haideti acum sa vedem repede care este cel de-al doilea lucru pe care Isus il spune in pasajul de care ne ocupam. El spune: "Atunci cand va rugati sa nu folositi aceleasi si aceleasi cuvinte fara inteles, cum fac paganii, caci ei cred ca daca vor folosi multe cuvinte vor fi ascultati". Asadar Isus spune: sa nu va implicati in rugaciune ca intr-un fel de ritual magic, caci asa fac paganii; ei recita la nesfarsit fraze fara inteles, propozitii goale, fara sens. Ei stau prin imprejurimi si scot tot felul de sunete bizare. Sau pur si simplu stau si recita rugaciuni lungi, fara logica, fara nici un fel de emotii, ci doar goale, fara inteles - recitari repetate. Isus nu le considera forme mai evlavioase de rugaciune, ci dimpotriva, El leaga aceste repetitii inutile de

paganism. Vom discuta mai multe despre acest aspect la urmatorul nostru mesaj din ciclul de predici intitulat "Invatatura lui Isus despre rugaciune". Ganduri de incheiere Martin Luther a fost apreciat pentru multe lucruri. Unul dintre acestea, care era o preocupare si pentru contemporanii sai, a fost dragostea lui fata de rugaciune. Luther s-a daruit unei vieti disciplinate de rugaciune, punand zilnic deoparte cateva ore din viata sa, pentru a sta de vorba cu Dumnezeu. Cineva l-a intrebat cu o anumita ocazie: "Frate, Martin, tu esti un om ocupat, esti un om eficient ..." - si asa este; uitati-va cate carti a scris: cincizeci de volume de carti destul de substantiale; de asemenea, el a avut tot felul de responsabilitati in lucrarea de invatare, in predicare, in conducerea Reformei si in toate celelalte ... - "cum poti in fiecare zi sa stai doua ore in rugaciune, tinand cont de programul tau incarcat?". Luther i-a raspuns astfel la intrebare: "Ei bine, principiul celor doua ore este principiul de baza, principiul fundamental". Atunci cand era presat de mult mai multe sarcini si responsabilitati si viata lui devenea mai aglomerata decat era de obicei, Luther spunea ca trebuie sa-si modifice viata de rugaciune. Dar ce credeti ca trebuia el sa-si modifice, la ce anume se referea? In mod normal, ati tinde sa credeti ca el intentiona sasi diminueze timpul pe care-l petrecea in rugaciune, insa el se referea exact la opusul acestei mentalitati. Luther a spus: "Cu cat sunt mai ocupat, cu cat am mai multe responsabilitati, cu atat mai mult gasesc ca este necesar sa acord mai mult timp rugaciunii". Si astfel, timpul pe care il dedica rugaciunii, incepea mai degraba sa creasca o data cu capacitatea lui de a rezista la presiunile din viata, decat sa se diminueze. In acel moment el incepuse de fapt sa-l imite pe Hristos, pentru ca toate aceste lucruri si-au gasit loc si in viata Domnului nostru.