UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ SPECIALIZAREA: DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator Ştiinţific: CONF. UNIV. DR. RADU STANCU

Student: PÎRVA O. CORNELIU CRISTIAN

2012

1

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ SPECIALIZAREA: DREPT

ISTORICUL COMUNITATII EUROPENE IN CADRUL CREARII UNIUNII EUROPENE

Coordonator Ştiinţific: CONF. UNIV. DR. RADU STANCU Student: PÎRVA O. CORNELIU CRISTIAN 2012
2

CUPRINS

Capitolul I: Premisele crearii Uniunii Europene………………………….………………4 Situatia Europei intre cele doua razboaie mondiale……………………………….4 Europa postbelica………………………………………………………………….6 Capitolul II: Istoricul Comunitatilor Europene………………………………………….12 Crearea celor trei Comunitati Europene…………………………………………15 Evolutia Comunitatilor Europene,………………………………………………19 Actul Unic European……………………………………………………………28 Tratatul de la Maastricht……………………………………………….………..30 Tratatul de la Amsterdam………………………………………………………38 Capitolul III: Originalitatea Uniunii Europene…………………………………….…..42 Misiunile şi mijloacele Comunitatilor Europene………………………………42 Modelul european de integrare…………………………………………………44 Etapele integrarii……………………………………………………….……….47 Capitolul IV: Perspectivele Uniunii Europene………………………….………………51 Dinamica şi viitorul integrarii europene…………………….…………………..51 Vocatia federala a Europei………………………………………………………57 Tratatul de la Nisa………………………………………………………………..62 Charta europeana a drepturilor fundamentale………….…………………………69 Capitolul IV: Concluzii:…………………………………………………………….…….74 Finalitatea constructiei comunitare……………………….………………………74 Spre un multiculturalism European…………………….…………………………76 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….77

3

Manifestul Pan Europa al contelui Kalergi Pentru prima dată proiectul unei Europe unite a dobândit contur precis graţie acţiunii diplomatului (contele) COUDENHOVE – KALERGI susţinător al celei de-a doua concepţii asupra Europei – în mod deschis federalistă. Astfel. Paris.10 4 . Liga Naţiunilor a fost creată pentru soluţionarea amiabilă a eventualelor conflicte ce ar putea apărea în viitor. Tratatul de la Versailles a marcat sfârşitul primului război mondial. În scopul menţinerii păcii popoarelor au fost împ. pag. Deja apare opoziţia între două concepţii diferite despre construirea Europei: O simplă cooperare care să menajeze suveranităţile statale existente. de integrare a Europei.. Astfel în 1922 contele Kalergi a publicat la Viena manifestul “PAN EUROPA” în care afirma: “Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire”. Europa Communis 1 Droit institutionnel des Communautes europeennes et de l’Union Europeenne.CAPITOLUL I: PREMISELE CREĂRII COMUNITĂŢILOR EUROPENE Secţiunea I: Europa în perioada interbelică Primele indicii concrete ale dorinţei de a crea o Europă unică au apărut între cele două războaie mondiale. În timpul primului conflict mondial a avut loc şi “revoluţia din octombrie” din Rusia. bilanţul fiind tragic: aproape 10 milioane de morţi. A Pedone. 1. Această mişcare s-a inspirat din modelul federal oferit de Statele Unite ale Americii. cum se va spune mai târziu. 1996.1 2. ca urmare a declinului politic al Europei problema organizării ei începe să fie limpede percepută.. Pentru prima dată Statele Unite ale Americii s-au implicat în mod decisiv în soluţionarea problemelor existente pe plan european.. În 1926 el reuneşte la Viena Congresul constitutiv al Uniunii Pan Europene la care iau parte 2000 persoane. O depăşire a suveranităţii printr-un proces de unificare. Imediat după primul război mondial întreaga Europă zăcea în ruine.

De pe o poziţie conservatoare. Heerfordt a prevăzut în proiectul său o adunare interparlamentară. Memorandum-ul privind Uniunea Federală Europeană Echivocul existent în discursul lui Aristide Briand nu a fost înlăturat nici în memorandumul mai detaliat privind Uniunea Federală Europeană. redactat de secretarul general din ministerul afacerilor externe francez Alexis Lejer. Paris. 3. un director al şefilor de stat dispunând de un drept de veto şi un minister federal responsabil în faţa Adunării. Cred că între popoarele care sunt grupate geografic aşa cum sunt popoarele Europei trebuie să existe un liant federal”. 4. Aşadar Briand.Mai puţin cunoscut. cu toate că este un partizan al noţiunii de federalism precizează de îndată că “liantul federal nu va trebui să atingă suveranitatea nici uneia dintre naţiunile care ar putea face parte din această asociaţie”. Anglia s-a limitat doar la a reaminti legăturile sale speciale cu Commonwealth-ul. şi prezentat Adunării Societăţii Naţiunior pe 1. În septembrie 1929. 2 Charles Zorgbibe – Histoire de la construction europeenne – Puf 1993. viitorul stat federal european2. era totuşi destul de echivoc: “Ideea europeană care a obsedat imaginaţia filozofilor şi poeţilor a progresat în spirite.05.1930 au constituit primele succese ale Partidului Naţional Socialist al lui Hitler.1930. dar şi o analiză detaliată a ceea ce ar putea fi instituţiile unei Europe Communis. danezul Heerfordt a publicat în 1924 un eseu intitulat “Europa communis” care conţinea o critică acerbă a Societăţii Naţiunilor a cărei slăbiciune indică deja că aceasta interzice realmente recursul la război. Dintre membrii Societăţii Naţiunilor doar Iugoslavia îşi manifestă adeziunea faţă de proiect. ministrul francez de externe în anii 1929-1930. chiar lipsit de orice consecinţă pe plan practic a ridicat foarte multe obiecţii în plan guvernamental. pag 37 5 . Briand a rostit în faţa celei de-a zecea sesiuni a Adunării Societăţii Naţiunilor un discurs care deşi a avut un mare impact asupra opiniei publice europene. Nu se poate nega că ideea unui federalism european. În Germania alegerile din 09. deci pe plan european se relevă încă o dată existenţa unor divizări şi imposibilitatea conştientizării necesităţii de organizare a Europei. Ideile federaliste ale lui Aristide Briand Mai răsunătoare a fost iniţiativa lui Aristide Briand. un regim special pentru Agricultură şi o perioadă de tranziţie înainte de realizarea unei uniuni vamale.

El prezintă multiple etape. Odată reinstaurată pacea după al doilea război mondial W. colaborarea franco-germană care astăzi este o constantă a problematicii europene era considerată ca o condiţie prealabilă a unificării europene. pagina 12 6 . refugiate la Londra s-au preocupat de organizarea viitoare. Churchill revine asupra acestei idei cu prilejul conferinţei care a avut loc la data de 19. 1993. Memorandumul asupra Statelor Unite ale Europei Încă din anii de război ideile federaliste s-au răspândit în marea parte a mişcărilor de rezistenţă naţionale. A trebuit aşteptat sfârşitul celui de-al doilea război modial pentru a asista la reapariţia acestor proiecte stimulată de dorinţa ardentă de a garanta pacea în Europa (trebuia dată o consistenţă cuvintelor de ordine “niciodată să nu mai fie război”). În octombrie 1942 într-o nouă Anglie devenită pol al Europei libere W. în securitate şi libertate”.Deci. Paris. Churchill a preconizat crearea Statelor Unite ale Europei cu dorinţa de a “reconstitui familia europeană şi de a-i oferi o structură care să-i permită să trăiască şi să se dezvolte în pace. Însă unicul proiect care s-a materializat a fost crearea Benelux-ului (1944). criza economică din 1929 şi instaurarea unor regimuri naţionaliste în Italia şi Germania au distrus în faşă toate proiectele de constituire a unei Europe unite. deci. Procesul de criză a Uniunii Europene nu a început.1946 la Universitatea din Zurich. Dar chiar prin rostirea acestei cuvântări se confirmă deja schisma dintre marii învingători precum şi divizarea lumii pe care aceasta o va provoca: din “familia europeană” menţionată de 3 Philippe Maureau Defarges – droit institutionnel communautaire – Armand Colin.3 Din nefericire. dintre care unele negative. politică şi economică a continentului care urma să permită reconcilierea popoarelor şi reconstruire economiilor. Guvernele ţărilor ocupate.09. cu adevărat. Secţiunea II: Situaţia post belică a Europei 1. regimurile dictatoriale şi naţionaliste care s-au instalat în Germania şi Italia au fost total opuse acestui proiect care a eşuat. decât după al doilea război mondial. CHURCHILL i-a adresat lui Anthony Eden un memorandum asupra Statelor Unite ale Europei. Începând cu această peioadă cuvinte precum comunitate şi piaţă unică sunt utilizate în discusuri. În această conferinţă W.

În lipsa unei uniuni liber consimţite. pag. Acest comitet a convocat de pe 7 până pe 10 mai 1948 la Haga un mare congres al Europei care a reunit 800 personalităţi din 19 ţări.W. întrucât membrii săi urmau să fie aleşi şi mandataţi de executive. anarhia noastră de acum ne va expune mâine unei uniuni forţate. 4 5 Charles Zorgbibe – op. Nici una dintre ţările noastre nu poate rezlova singură problemele pe care le ridică ecomonia modernă. moment care a marcat prăbuşirea sistemului comunist. un vast forum pentru dezbateri şi nu o conferinţă a reprezentanţilor guvernelor abilitaţi să elaboreze o bază juridică pentru uniune. 1994 7 . prin formularea unor propuneri clare. Congresul Europei – Haga 1948 şi constituirea Consiliului Europei Acest apel al lui Winston Churchill a relansat acţiunea mişcărilor federaliste latente care în anii 1946-1947 s-au multiplicat. deci. congresul nu a fost decât o tribuna parlamentară. o adunare strict dependentă de guverne. o iniţiativă privată avea să ducă la crearea unei organizaţii internaţionale de drept internaţional public. 40 / Les Communautes Europeennes Louis Cartou – Dalloz.5 Cu toate acestea. De aici. ci dorea o organizaţie foarte apropiată de modelul tradiţional al cooperării interguvernamentale. fie prin intervenţia unui imperiu din exterior. Paris. 52. cit. 2. din interior. Churchill vor face parte numai popoarele din vestul continentului. Nu s-a finalizat. o primă sarcină care s-a impus a fost unificarea lor. Această propunere a fost transmisă în august 1948 de guvernul francez statelor membre ale Uniunii occidentale creată prin tratatul de la Bruxelles. Prezidat de Winston Churchill. În decembrie 1947 cele mai influente dintre mişcările europene au constituit sub preşedinţia ministrului britanic Duncan Sandyes un comitet internaţional de coordonare pentru Europa unită. congresul a cerut alegerea de către parlamentele naţionale a unei Adunări parlamentare europene. fie prin uzurparea unui partid.”4 În rezoluţia sa politică finală. Astfel s-a reunit un congres la Montreux în august 1947 care a lansat un apel pentru convocarea acestora. Pag. ea singură apărarea serioasă a independenţei sale. marile regăsiri ale “familiei europene” având loc abia 45 ani mai târziu la momentul căderii Zidului Berlinului. două teze s-au confruntat în sânul Comitetului permanent pentru studiul şi dezvoltarea federaţiei europene. consituit de cele cinci state ale tratatului de la Bruxelles: britanicii nu agreau ideea reapariţiei concepţiei federaliste care să dea unei asemenea adunări puteri largi. Astfel. Congresul pe 10 mai 1948 a adoptat un mesaj către europeni: “nici una dintre ţările noastre nu poate pretinde.

3. Paris. dar mijloacele sale de acţiune efectivă sunt foarte limitate: articolul unu precizează “scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi”. Cei cinci au invitat Italia. Compromisul realizat între cele două opinii s-a materializat prin tratatul consitutiv al Consiliului Europei. pag. Dorinţa era de a face să renască economiile devastate de distrugerile celui de-al doilea război modial. Din partea Statelor Unite ale Americii a venit impulsul decisiv pentru realizarea primei forme de organizare europeană. 20 8 . încheierea de acorduri. în periada imediat următoare acestuia nevoile Europei fiind mult mai mari decât capacitatea sa de a plăti. 6 J. Planul Marshall şi O. semnat la Londra pe 5 mai 1949. care a fost economică. Dar nu a fost astfel întrucât Consiliul rămâne un cadru de discuţii şi de redactare a convenţiilor (în special al convenţiei europene a protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.E. Norvegia. mijloacele sale fiind mult prea slabe: articolul unu alineatul b “examinarea problemelor. noile instituţii trebuiau să exprime direct opinia publică europeană evidenţiindu-se astfel o concepţie net federalistă.E. El contribuie la cooperarea dintre statele europene pe o bază geografică mult mai largă decât cea a uniunii. Favret – Droit et pratique de l’Union Europeenne. România s-a alăturat statelor membre ale Consiliului Europei. Tratatul a intrat în vigoare pe 5 mai 1949 şi a creat o adunare internaţioanală cu caracter parlamentar dar pur consultativă şi ţinută sub control de un comitet interguvernamental de tip clasic.M. Nici un sector nu este exclus din competenţa sa în afara problemelor relative la apărarea naţională. Nimeni nu îl consideră ca prefigurând chiar de departe o uniune a Europei. Adunarea trebuia să aibă un veritabil caracter parlamentar şi să fie dotată cu o competenţă întinsă. Suedia şi Iralnda să li se alăture. 1996. adoptarea unei acţiuni comune”. semnată la Roma în 1950)6. Ultimul stat care a aderat la Consiliul Europei este Georgia pe 27 aprilie 1999. iar prin legea numărul 64 – 1993 a aderat la statutul acestei organizaţii internaţionale care în prezent numără 41 de state. Consiliul ar fi putut servi drept punct de plecare pentru crearea unei uniuni a Europei. Danemarca.C.După teza franco-belgiană. Organizaţia dispune de un larg domeniu de intervenţie.

În afara repartizării ajutorului american. la care au aderat 16 state. S-a mai avut în vedere punerea la punct a unui sistem multilateral de plăţi (mecanism multilateral de compensaţie făcut să ţină locul convertibilităţii monedelor). Pe 5 iunie 1947 într-un discurs ţinut la universitatea Harvard. liberalizarea schimburilor. a privit în mod defavorabil constituirea O. Aceasta este treaba europenilor”.D. cu O.E.Piaţa europeană a rămas fără monedă convertibilă.R. convenţia din 14 decembrie 1960 a înlocuit O.E.E.C. acestea au rămas de nivel foarte limitat în raport cu nevoile existente în timp ce deficitele au epuizat rezervele în aur şi dolari. Cooperări privind aparatele militare A.C. impunând statelor din Europa centrală şi răsăriteană să respingă oferta americană (în special Cehoslovaciei care acceptase propunerea generalului Marshall).E. În discursul său. generalul Marshall a propus statelor europene prelungirea şi creşterea considerabilă a ajutorului economic nord-american care de la sfârşitul războiului îmbrăcase forme multiple.C. 4. unei eventuale ameninţări germane îi răspunde tratatul de alianţă şi asistenţă mutuală semnat de ministrul francez şi cel britanic de externe Georges Bidault şi Ernest 9 . Pe 12 iulie 1947 a avut loc la Paris o conferinţă de cooperare economică europeană al cărei principal obiectiv era întocmirea bilanţului nevoilor economice comune.. nici util ca guvernul Statelor Unite să procedeze la stabilirea unilaterală a unui program destinat repunerii pe picioare a economiei europene. U..E. U.C. statele membre abandonând treptat condiţia de asistenţă din partea Statelor Unite.S. această organizaţie a avut drept obicetive şi coordonare politicilor economice naţionale. în special prin stabilirea aşa-numitelor coduri de liberalizare şi prin suprimarea restricţiilor cantitative. secretarul de stat american. Chiar dacă ţările europene au multiplicat acordurile comerciale bilaterale.E. ca urmare a redresării economiei statelor europene: intrarea Statelor Unite a consacrat constituirea comunităţii statelor industrializate. Însă Statele Unite au pus o condiţie pentru această ofertă: statele trebuiau să participe la o instituţie însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului acordat şi să elaboreze un program de reconstrucţie europeană.O.S. generalul Marshall arăta că: “nu ar fi nici corect. Pe 4 martie 1947.E.E. Pe 16 aprilie 1948 s-a semnat convenţia instituind O. Peste doisprezece ani.

Italia. Franţa şi Marea Britanie au invitat cele trei state ale Benelux să participe la sistemul de garanţie mutuală consituit la Dunkerque.A. De asemenea era insituit un comitet al miniştrilor apărării asistat de diverse comitete specializate precum şi forţe militare comune cu un comandament comun prezidat de mareşalul Montgomery . În februarie 1948 are loc lovitura de stat de la Praga şi în iunie 1948 s-a consacrat separarea cauzată de “zidul Berlinului”. Dar tensiunea internţională care creştea şi ale cărei semne se multiplicau: refuzul sovetic de a participa la planul Marshall. Norvegia şi Portugalia. Instanţele militare ale alianţei sunt instaurate încă din timpul păcii simbolizate prin instalarea unui Stat major interaliat la Fontainebleau. Un nou tratat al Uniunii occidentale s-a semnat astfel la Bruxelles pe 17 martie 1948: el cuprinde un angajament de asistenţă automată împotriva oricărei agresiuni. B. 7 Charles Zorgbibe – op.O. compusă din ambasadorii în Marea Britanie a statelor părţii şi un reprezentant al Foreign Office. 38 10 . Islanda. În intervalul dintre sesiuni era dublat de o comisie permanentă instalată la Londra. renunţând la veleităţile sale de izolaţionism a autorizat prin rezoluţia Vandenberg. N.Bevin în oraşul Dunkerque care evoca orele dificile ale anului 1940: nici o alianţă formală nu lega până în acel moment cele două puteri. cit. Danemarca.T. Organizaţia care a rezultat din tratatul de la Bruxelles o evoca deja pe cea a Tratatului Atlanticului de Nord: consiliul consultativ compus din miniştrii de externe îşi schimba sediul alternativ în capitalele statelor membre. Statele Unite. crearea Kominformului în septembrie 1947. economice. Astfel senatul Satelor Unite. chiar dacă Germania este încă expres vizată. Tratatul Atlanticului de Nord s-a semnat la Washington pe 4 aprilie 1949 de către cele cinci state ale Tratatului de la Bruxelles la care s-au adăugat Canada. culturale. eşecul în noiembrie – decembrie 1947 a conferinţei de la Londra care îi reunea pe cei “patru mari” în vederea reglării chestiunii germane şi austriece – dă de gândit că “duşmanul virtual nu este definitiv învins în urma ultimului conflict”7. Pag. el organizează o reţea de relaţii nu numai militare dar şi politice. guvernul de la Washington să deschidă negocierile în vederea întăririi sistemului de securitate europeană. În februarie 1948.

Ca urmare a necesităţii găsirii unor noi soluţii pentru dezvoltarea economică a acestor state au fost înfiinţate cele trei comunităţi europene: C. transformată apoi în O. Ele consacră aderarea Germaniei federale si a Italiei la noua organizaţie. Paris. Filipescu.E. Ca urmare a conferinţelor de la Londra şi de la Paris din octombrie 1954 acordurile semnate la Paris pe 23 octombrie 1954 au pus capăt regimului de ocupaţie al Germaniei federale şi au modificat Tratatul de la Bruxelles prin crearea unei U.E.C.E. U.A.D.Consiliul Europei. economică –O.S. organele sale militare fiind absorbite de comitetele permanente atlantice. Augustin Fuerea – op.E. 24 Jon P.E. Ca răspuns la acest tratat. 1994.12 11 .E. pag. a creat cu sateliţii săi pe 14 mai 1955 Pactul de la Varşovia căruia i s-a pus capăt în 1991.cit.S.Uniunea occidenatală a devenit astfel golită de substanţă. pag.E.C. Ea va supravieţui totuşi cu sistemul său de securitate automată până la profunda sa reînoire din octombrie 19548.A.A.C.E.T. concepută ca o legătură între statele europene şi alianţa atlantică. Aşadar aceste organizaţii internaţionale care au precedat şi au influenţat constituirea comunităţilor europene se pot clasifica din punct de vedere al domeniilor în care au apărut ca fiind cu vocaţie militară – N.E. politică .O. Toate aceste organizaţii internaţionale erau însă organizaţii sectoriale cu vocaţii diferite care nu aveau posibilitatea să asigure concentrarea dezvoltării economice a statelor din vestul Europei..O. (EURATOM)9 CAPITOLUL II: ISTORICUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE 8 9 Jean Boulouis – Droit Institiutionnel des Communautes Europeennes.R. C. şi C.

10 C.S.E.. Eşecul proiectelor globale (prea ambiţioase pentru a reuşi) de construcţie a unei Europe unite.R. Era. cu toate acestea îşi luase precauţia de a preciza că Marea Britanie nu are vocaţia de a deveni un membru activ al acestor State Unite ale Europei.C. Se admitea astfel dispariţia barierelor şi a controlului ce limitau această reconstrucţie (precum Autoritatea internaţională a Rhur-ului.Filipescu. creată în aprilie 1949. fiind relevant în acest sens că Robert Schuman a pronunţat celebra sa declaraţie în ajunul unei reuniuni a „celor trei“ la Londra .în cursul căreia trebuia să fie examinată problema Germaniei . este perfect rezumată prin celebra declaraţie Schuman din 9 mai 1950 de la „Salonul Orologiului“ din Quai d‘Orsai“.după ce s-a asigurat de acordul cancelarului Adenauer. a servit pentru început rezolvării unei probleme de primă importanţă: necesitatea de a permite reintegrarea Germaniei în Europa şi reconstruirea capacităţii sale economice.E.E. Tratatul de la Paris .A. l-au condus pe Jean Monnet la imaginarea unei metode noi de integrare care va fi la originea creării C.pagina 11 12 .Augustin Fuerea-op.si apoi C. Era. care controla activitatea siderurgică şi carbonieră în această regiune).A. Winston Churchill. de asemenea dorită de Germania însăşi.Secţiunea I: Crearea celor trei Comunităţi Europene 1. reluată o sugestie formulată de Churchill în discursul său de la Zürich din 19 septembrie 1946 în care chema la crearea „Statelor unite ale Europei“şi estima că trebuie creată de urgentă o apropiere între Franţa şi Germania. Unirea naţiunilor 10 Ion P.crearea C.U. astfel. Această reintegrare era dorită de S.C.C.E.A.A. care estimau că era indispensabilă pentru a compensa extinderea considerabilă a sferei de influenţă a U. creând la început o solidaritate de fapt. Filozofia care a tins la crearea C.E.S.C. redactată de Jean Monet şi de colaboratorii săi: „ Europa nu se va face dintr-o dată şi nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări concrete.în Europa. şi Euratom pe o bază geografică foarte restrânsă din moment ce viza doar 6 state.E.A.cit.

indispensabilă prezervării păcii.A. Propunerea lui Robert Schuman a fost întâmpinată favorabil de americani. Luxemburg a fost fixat după îndelungi negocieri sediul provizoriu al C. Conferinţa interguvernamentală de redactare a tratatului s-a desfăşurat de pe 20 iunie 1950 până pe 18 aprilie 1951.A. Înalta Autoritate . noua metodă reţinută pentru favorizarea construcţiei unei Europe unite: se renunţă la proiectele globale şi se favorizează realizările concrete care crează solidarităţi de fapt. Germania şi ţările care vor adera. este prezentată ca prima etapă a federaţiei europene.E. de la început.C. într-o organizaţie deschisă participării celorlalte ţări ale Europei. dată la care a fost semnată la Paris. terminând prin a furniza tuturor ţărilor pe care le va aduna. şi demonstrează că statele membre vor delega organului principal al noii organizaţii (Înalta Autoritate) o capacitate autonomă de decizie şi gestiune.europene cere ca opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania să fie eliminată.un organ interguvernamental. După ratificare a intrat în vigoare la 25 iulie 1951. Italia şi Benelux) au declarat că aderau la obiectivele declaraţiei Schuman.E.A.E. de asemenea. părinţii fondatori ai Europei aveau ca ambiţie să facă să prevaleze o concepţie federală a Europei. Britanicii au fost mai rezervaţi şi au decis pe 2 iunie să nu participe.un organ independent. Astfel.C.A.Solidaritatea producţiei care va fi astfel legată va conduce la ideea că orice război între Franţa şi Germania devine de neimaginat. C. Această declaraţie defineşte caracterul foarte specializat al C. la vremea respectivă acesta îndeplinind funcţia de şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa. va pune bazele reale ale unificării economice.C.“ Trebuie subliniat rolul lui Jean Monnet datorită căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unitaţi europene.C. are o structură instituţională inedită: . Prin punerea în comun a producţiilor de bază şi instaurarea unei Înalte Autorităţi ale cărei decizii vor lega Franţa.dotată cu principalele puteri de decizie. Declaraţia Schuman pune în evidenţă. dar şi material imposibil. Consiliul special al miniştrilor 13 . C.E. Crearea acestei unităţi puternice de producţie. Fraza cheie a declaraţiei a constat în propunerea guvernului francez de a plasa ansamblul producţei de cărbune şi oţel sub o înaltă autoritate comună. Republica Federală Germania.Jean Monnet a fost primul preşedinte . deschisă tuturor tărilor care vor dori să participe. elementele fundamentale ale producţiei industriale în aceleaşi condiţii. Pe 3 iunie 6 ţări (Fran ţa. Acţiunile întreprinse trebuie să fie rodul colaborării dintre şeful statului francez şi şeful statului german. această propunere realiza primele temeiuri concrete ale unei „federaţii europene“. a intrat în funcţiune pe 18 august 1952 .

A a reprezentat o formă nouă de structură interstatală şi a jucat un rol important din punct de vedere economic .A.C.E. a suferit foarte repede din cauza caracterului său foarte specializat şi declinului puterii economice a cărbunelui şi oţelului în profitul petrolului. Consiliul Atlanticului de Nord (N. a fost semnat pentru o durată de 50 ani. C. Acest proiect francez a fost realizat de către experţii care au elaborat şi planul Schuman. Rene Pleven. în octombrie 1950 la sugestia lui Jean Monnet. Eşecul tentativei de a crea o a doua comunitate „funcţională“: Comunitatea Europeană a Apărării În iunie 1950.A.pentru prima dată posibilitatea unei contribuţii a Germaniei la apărarea occidentală.E..pentru dezvoltarea siderurgiilor şi a comerţului intracomunitarpolitic pentru că marchează debutul reconcilierii franco-germane şi al construcţiei comunitare şi în acelaşi timp un rol social întrucât condiţiile de muncă s-au ameliorat.A.C. Dar ea trebuie considerată de asemenea ca fiind „laboratorul“ în sânul căruia au fost experimentate anumite principii şi mecanisme ale uniunii.O. C.C.o adunare comună al cărei prim preşedinte a fost Paul Henri Spaak .F. susceptibil de a echilibra forţele sovietice.A. 14 .T. construirea acestui bloc occidental presupunând reînarmarea Republicii Federale Germania în sânul forţelor N.o curte de justiţie Deciziile Înaltei Autorităţi se impun tuturor şi sunt direct aplicabile pe teritoriul statelor membre. obligă întreprinderile să respecte regulile concurenţei.T.O.provocat de ostilităţile din Coreea care au degenerat mai târziu într-un veritabil război .E. 2. pe 7 mai 1950 şi reînnoită de secretarul de stat al apărării pe 12 septembrie. În plus. tratatul C. comandant american în R. Cererea americană a fost prezentată în mod explicit de generalul Clay.) a subliniat..A. la câteva săptămâni după lansarea planului Schuman.G.C. C.E. Tratatul prevede realizarea unei pieţe comune a produselor în limitele impuse.A. C. a izbucnit războiul din Coreea. De asemenea. deci în 2001. Comunitatea este finanţată printr-o „prelevare“ vărsată direct de întreprinderi.T. va dispărea.A.O.E.A. pe fondul climatului de îngrijorare . proiectul C. În septembrie 1950. pe atunci şef al guvernului francez a prezentat Consiliului N. la New York. a apărut astfel sub presiunea americanilor care doreau să vadă constituit în Europa Occidentală un bloc puternic.E.

Mendes–France a sesizat Adunarea Naţională asupra problemei ratificării. să prezinte tratatul Parlamentului până la Pierre Mendes-France.. Luxemburg) au început să negocieze tratatul. Guvernul american.cit.A.A. mult mai dificile decât pentru Tratatul C. Belgia.pagina 46 15 . Statele membre ale C.F.A. deci. care a intrat în N. a încercat în timpul verii 1954 să obţină din partea celor cinci aprobarea pentru modificarea sa substanţială. C. Acestea. prin ieşirea de sub statutul de ocupaţie. avea ca vocaţie gerarea unei armate europene multinaţionale în strânsă legatură cu N. un parlament bicameral şi o curte.O.E.E. realizarea unei pieţe comune. Această tentativă. Dar în Franţa. cu o diferenţă importantă şi anume. Acesta.A.C.R. organul independent (Comisariatul ) având un rol de gestiune întins. R. la început ostil proiectului i s-a raliat (prin discursul Eisenhower în iunie 1951). Olanda li s-a alăturat.G.C. neangajând responsabilitatea guvernului său asupra acestui punct.A. s-au finalizat pe 27 mai 1952 – data semnării.T. el însuşi foarte rezervat în privinţa tratatului. Tratatul a fost ratificat de cinci state încă din primăvara 1953. nu puteau păstra decât forţe limitate la dispoziţia lor în scopurile indicate de tratat.E.A. incluzând Marea Britanie.Pe 15 februarie 1951 la invitaţia guvernului francez. Esenţialul politicii de apărare era transferat astfel comunităţii care avea. în mod paradoxal au realizat ceea ce Franţa dezaprobase în 1950 şi anume: reînarmarea R.S. Eşecul său a provocat negocierea rapidă a acordurilor de la Paris (23 octombrie 1954 ) ratificate de Franţa la sfârşitul anului. înainta o violentă campanie împotriva lui. Nici un guvern nu a îndrăznit. deci. Negocierile. organul interguvernamental (Consiliul) deţinea puterile de decizie esenţiale.11 C.S.. fiind prevăzut un mecanism de extindere progresivă a competenţelor sale.E.E. Italia. Proiectul Comunităţii Politice trebuia să asigure coordonarea politicilor externe ale statelor.A.G. un caracter supranaţional (termenul figura expresis-verbis în tratat ). în timp ce Marea Britanie şi-a confirmat voinţa de a rămâne la distanţă şi U.O. Tratatul trebuia să fie însă ratificat de ansamblul semnatarilor pentru a intra în vigoare.E. Proiectul C. odată eşuată. modificarea compunerii politice a Adunării Naţionale odată cu alegerile din iunie 1951 a transformat ratificarea într-o incertitudine din cauza opoziţiei violente a două partide – Partidul Comunist şi Adunarea Poporului Francez. 11 Louis Cartou-op.. delegaţiile celor cinci ţări (Franţa.T. era însoţit de un proiect de Comunitate Politică. Pe 30 august 1954 Adunarea Naţională a refuzat să autorizeze ratificarea. Era prevăzut un executiv bicefal.F.A. relua din punct de vedere instituţional structura C.

Un comitet de experţi.A. Ideea că o Europă unită va fi mai prosperă şi mai puternică era încă vie. dar taxele vamale.E.A. în timp ce Jean Monnet preconiza integrarea pe sectoare. La mijlocul anilor 1950. Pe 20 mai guvernele ţărilor din Benelux au propus concilierea opţiunilor Beyen–Monnet prin realizarea în acelaşi timp a acţiunilor sectoriale de tip C. deci relansarea unificării se va opera în următorii ani pe un teren strict economic.E. dar nu primise decât concretizări partiale. şi Euratom-ului a permis relansarea construcţiei europene fiind stimulată de dorinţa de a realiza un mare spaţiu economic (la care cele trei ţări ale Benelux erau foarte ataşate) şi de a nu se limita la câteva acţiuni sectoriale de tip C.C. controalele la frontieră frânează schimburile şi constituie bariere pentru dezvoltarea economică.A. o asemenea extindere. şi Euratom După eşecul C.A.E. creşterea generală impunând o dezvoltare continuă a fluxurilor comerciale. Johan Willem Beyen.C. Proiectele care au dat naştere C. prezidat de Paul Henri Spaak. perspectiva unei Europe politice fiind îndepărtată pentru mult timp. guvernul olandez a propus realizarea unei integrări economice fondată pe o uniune vamală.. şi persoanelor. Tratatele de la Roma . se găseşte libera circulaţie a mărfurilor.Era vorba deci de o nouă tentativă de a crea o comunitate cu competenţe largi ce presupunea un abandon de suveranitate în domeniul foarte sensibil al politicii externe şi abandonuri ulterioare de suveranitate în alte domenii.E. 3. Pe 9 noiembrie 1954 Jean Monnet a anunţat intenţia sa de a nu mai solicita reînnoirea mandatului său de preşedinte al Înaltei Autorităţi şi de a milita pentru relansarea construcţiei europene.C.E. şi Euratom au fost examinate la conferinţa de la Messina în iunie 1955. noul context economic a făcut în acelaşi timp mai uşoară şi mai necesară continuarea integrării economice. vorbind în numele Belgiei a propus formal membrilor C.E. capitalurilor.A. El a insistat asupra importanţei energiei (şi în special a energiei nucleare ) şi a sugerat ca acest sector să fie ales pentru extinderea competenţelor comunitare. Restricţiile cantitative au fost eliminate în mare măsură în cadrul O.E.E.Crearea C. Pe 2 aprilie 1955.E. Pe 4 aprilie..E.E. Paul Henri Spaak.E. Soarta proiectului era legată de C. Numeroase proiecte au fost realizate: în centrul celui prezentat de ministrul olandez de externe. deci deschiderea frontierelor.E. Reconstrucţia Europei era terminată.C. crearea C. în 1954. diplomat belgian a fost însărcinat cu pregătirea unui raport care urma să fie examinat la Conferinţa de la Veneţia în 16 .

Sintagma „Piaţă comună“ a fost definită într-o hotărâre a Curţii de Justiţie ca vizând: „eliminarea tuturor piedicilor în calea schimburilor intracomunitare în vederea fuziunii pieţelor naţionale într-o piaţă unică.Paris.crearea unui tarif vamal comun . . al dezvoltării regionale.Dalloz.organizarea unei bune funcţionări a concurenţei .E.E.E. şi Euratom au fost semnate la Roma pe 25 martie 1957.armonizarea legislaţiilor naţionale .EE. a serviciilor.se fundamentează astfel pe patru libertăti esenţiale: a capitalurilor.1992 17 . a bunurilor şi a persoanelor şi pe mai multe politici comune.abolirea tuturor obstacolelor în calea liberei circulaţii . Ambele organizaţii au ca acte constitutive în afara celor două tratate mai multe protocoale şi anexe la fiecare din ele precum şi o Convenţie referitoare la unele instituţii comune comunităţilor şi un Act Final semnat la aceeaşi dată. în principal din cauza caracterului său prea specializat şi neîncrederii Franţei la adresa sa. Acesta a enunţat obiectivele economice. a serviciilor. ale organizaţiei.mai 1956 şi care a constituit documentul de lucru al Conferinţei interguvernamentale însărcinate cu redactarea tratatelor. pe armonizarea politicilor economice. A. . ele intrând în vigoare pentru o durată nelimitată pe 1 ianuarie 1958.instiuirea de fonduri speciale şi a unei bănci de investiţii . . . al transporturilor.asocierea cu alte ţări la obiectivele Comunităţii .12 : . precum şi mijloacele de acţiune. Tratatul EURATOM nu a fost aplicat decât partial până în prezent. pe libertatea întregii vieţi economice: a producţiei. Astfel. Principiile generale care guvernează Comunitatea sunt prevăzute în articolul trei al Tratatului C. Cele două tratate instituind C.eliminarea piedicilor vamale . a factorilor umani şi financiari. a schimburilor. realizând condiţii pe cât posibil destul de apropiate de acelea ale unei adevărate pieţe interioare. 12 Tratatele de la Roma instituind CEE şi EURATOM. C.E. . precum şi în domeniul social . Comunităţii îi revenea ca obiectiv fundamental instituirea unei pieţe comune care să se sprijine pe o uniune vamală.E.E. Primul tratat care a instituit C. cu deosebire în domeniul agricol. .

E.E. Din punct de vedere instiuţional. exclusiv pentru aplicaţii civile ale acestora. tratatul reprezintă o organizare a pieţei comune în domeniu cu eliminarea taxelor vamale. B.E.E.A. are prevederi şi în ceea ce priveşte coordonarea investiţiilor. este o comunitate de drept. Tratatul C. precum şi de a negocia tratate bilaterale sau multilaterale .E.C.E. cu capacitate de reprezentare internaţională. care a instiutit C. a determinat apariţia unei noi ordini juridice integrate în dreptul intern al statelor membre. C. Tratatul se referă şi la cooperarea în sectorul de cercetare. iar Curtea de Justiţie un rol jurisdicţional. C. Comunitatea a fost dotată cu atribuţii proprii. de protecţie sanitară şi de securitate civilă atât pentru personalul din domeniu cât şi pentru populaţie.Uniunea vamală s-a realizat treptat.A. cu personalitate juridică. civilă. ceea ce înseamnă că nici statele membre şi nici instituţiile lor nu pot scăpa controlului de conformitate a actelor lor şi nici prevederilor din Tratat.E.E.E.A. concepută pentru o perioadă de 50 de ani..C... şi C.C. Tratatul C. Tratatul de la Roma. începând cu o reducere tarifară de 10% la 1 ianuarie 1959. 18 . a intrat în vigoare tot la 1 ianuarie 1958. A triumfat astfel abordarea pe cale economică.E.E.E. are o durată nelimitată . relua într-o mare măsură schema generală C. într-o concepţie liberală a integrării europene. Comisia dispune şi de putere executorie. cu puteri reale izvorâte din limitarea unor competenţe ale statelor membre sau din transferul de atribuţii ale acestora în favoarea Comunităţii. a restricţiilor cantitative şi alte măsuri menite să elimine piedicile administrative. Cel de-al doilea tratat semnat la Roma – EURATOM Acesta la 25 martie 1957 a pus bazele C.A. Comunitatea avea ca misiune să contribuie la pregătirea şi dezvoltarea rapidă a industriilor nucleare. a avut un obiectiv sectorial – acela al energiei atomice civile. Iniţiativa legislativă a fost încredinţată unei Comisii independente de guverne.E.A.E. de difuzare a cunoştinţelor tehnice în materie nucleară. Parlamentul are un rol deliberativ şi de control. Dacă Tratatul C.E. EURATOM a reprodus schema instituţională a C.E. Consiliul de miniştrii deţine esenţialul deciziei normative şi este asistat de un Comitet al reprezentanţilor permanenţi (COREPER)..E.E.E. numai că spre deosebire de C. a creat o integrare economică globală. In fond.

Marea Britanie s-a retras de la negocierile tratatelor de la Roma. S-au mai produs modificări în sensul adoptării unor texte din tratate cu prilejul adeziunilor noilor state.S.E. cât şi state membre ale Comunităţilor (Franţa.şi despre tratatele bugetare . dând naştere Spaţiului Economic European. Tratatul de fuziune În 1957.Bruxelles 1965 . Ca răspuns la crearea celor trei Comunităţi europene.cit. A.L. Grecia.Luxemburg 1970 şi Bruxelles 1975) şi despre alegerea Parlamentului european cu vot universal.E. Marea Britanie a pus bazele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. a fost creată prin Acordul de la Stockholm având membri atât state ce nu fac parte din Comunităţile europene (Elveţia. A..L. 2.) Din cauza greutăţilor pe care le-a întâmpinat. Filipescu. Aceasta s-a dorit a fi o contracarare a dezechilibrului produs prin înfiinţarea Comunităţilor 13. S-a creat. alcătuit din reprezentanţi ai tuturor statelor membre. În anul 1994 s-a realizat unirea organizaţiei A. 13 14 Ion P.Filipescu. Modificări care nu au bulversat economia sistemului instituit prin tratatele originare La nivel comunitar au fost adoptate mai multe texte de drept pozitiv de natură să revizuiască sau să modifice prevederile tratatelor institutive. pagina 16 19 .pagina 19 Ion P.E.E.E. cu Comunităţile europene. constând în existenţa unei pieţe libere pentru unele produse. Luxemburg. 14 În principal este vorba despre adoptarea tratatelor tehnice (tratatul de fuziune a executivelor . direct . Irlanda). de asemenea. Scopul Asociaţiei era crearea unei zone de comerţ liber.L. este Consiliul.1976.S. Augustin Fuerea –op. un singur Comitet Economic şi Social.cit. Belgia.Augustin Fuerea-op.L. prin convenţia referitoare la unele instituţii comune.L.E. Romania şi-a manifestat şi ea interesul în colaborarea cu A. Norvegia)..Secţiunea II: Evoluţia Comunităţilor Europene 1.S. au devenit membre ale C.S.S.E. Organul A. fără un tarif vamal comun şi a unei zone de liber schimb. s-au unificat cele trei Adunări şi Curţi de justiţie. Incercări de a contracara dezechilibrul produs prin înfiinţarea comunităţilor (A.S. Existenţa şi funcţionarea Asociaţiei s-au dovedit în timp a fi viabile. mai ales datorită faptului că ţările membre A.L.

tratatul a fost semnat la Bruxelles la 8 aprilie 1965 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. cu precizarea că din Comisie trebuie să facă parte cel puţin un reprezentant al fiecărui stat membru.A. După lungi şi laborioase discuţii. B.E. Tratatul de fuziune apare ca un factor de optimizare a funcţionării organizaţiei şi de aceea trebuie considerat ca o etapă determinantă a construcţiei comunitare. Articolul 4 a confirmat existenţa Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi. Această evoluţie s-a făcut de la un sistem financiar asemănător organizaţiilor internaţionale. spre un sistem de finanţe interne comparabile celor unui stat. bazându-se pe contribuţiile statelor membre. a comisiilor de control a veniturilor şi cheltuielilor (art 22). datorită specificităţii marcate atât a Înaltei Autorităţi cât şi a Comisiilor C. Tratatele bugetare Trebuie precizat în primul rând că sistemul financiar al comunităţilor era foarte simplu. acest fapt reflectându-se şi pe plan financiar. pagina 183 20 .O. în sensul că nu au suferit modificări. ci au rămas aşa cum fuseseră determinate de tratatele de bază. În cele 39 de articole ale sale. grupate în cinci capitole. De mare importanţă s-a dovedit a fi instituirea Comisiei unice. S-a generalizat sistemul numirii de comun acord a membrilor (art10). Armonizarea a avut loc şi prin unificarea serviciilor.15 Mai multe motive explică această evoluţie: .fuziunea executivelor prin Tratatul de la Bruxelles a determinat refacerea mijloacelor financiare ale comunităţii (1965) . Incepând cu 1965. extinzându-i competenţele şi asupra C. alimentat prin cotizaţiile statelor membre.E.Tratatul instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor europene s-a înscris pe aceeaşi linie de raţionalizare şi reducere organică a funcţionării instituţiilor comunitare.C. instituţiile financiare au evoluat profund. Tratatul înscrie competenţele executivelor comunitare. prin definirea uniformă a procedurilor de desemnare a membrilor comisiei şi a duratei mandatului lor (art. şi C. unificarea bugetelor (art 20) şi a administraţiilor (art24)..E. 15 Louis Cartou – op.1018).cit.E.în anul 1970 resurse proprii au fost substituite contribuţiilor anterioare (1970) Evoluţia comunităţilor s-a făcut în sensul unei integrări crescute.E.

de la Paris şi de la Bruxelles. şi a transformat radical această instituţie. Aceasta a reprezentat mai mult decât o simplă modificare a modului de desemnare a membrilor Parlamentului. Legitimitatea Parlamentului european a fost întărită astfel în mod incontestabil. deci şi apariţia unei noi instituţii pentru Comunitatea europeană. fiind prima şi unica în măsură să reprezinte voinţa directă a popoarelor europene în ansamblul lor. în cadrul lor.Ele au rămas în mod esenţial un fel de consultări la 21 . membrii instituţiei parlamentare au fost desemnaţi de către parlamentele naţionale. era prevăzut că reprezentanţii popoarelor statelor membre trebuiau să fie aleşi cu sufragiu universal direct după o procedură uniformă în statele membre. Acest Tratat a însemnat. C. au contribuit la creşterea cheltuielilor în timp ce veniturile au rămas nesatisfăcătoare. Ele nu au reprezentat cadrul unor veritabile dezbateri populare asupra Europei la nivel comunitar. după o procedură determinată de fiecare stat membru. Evoluţia Comunităţii. Desemnarea membrilor Parlamentului european De la încheierea tratatelor originale. acest buget a devenit bugetul „cercetărilor şi investiţiilor“. fundamentat pe viitor pe instituirea unei Curţi de Conturi. Abia pe 20 septembrie 1976 au intervenit actele comunitare care au fixat modalităţile de alegere prin sufragiu universal şi direct. Contribuind la finanţarea cercetărilor non nucleare. cum sperau promotorii reformei . Până la realizarea acestui deziderat. o nouă necesitate a apărut: aceea a controlării mai eficiente a finanţelor comunitare. Primele alegeri care s-au desfăşurat după aceste reguli au avut loc abia în iunie 1979.Începând cu anii 1970. Cu toate acestea alegerile europene s-au caracterizat foarte repede în statele europene prin niveluri de participare din ce în ce mai mici şi întotdeauna net inferioare celor înregistrate la alegerile legislative naţionale. prin Tratatul semnat la Bruxelles pe 22 iulie 1975 au fost aduse importante modificări dispoziţiilor financiare prin care au fost mărite puterile bugetare ale Adunării (Parlamentul european deţine ultimul cuvânt asupra cheltuielilor neobligatorii) şi prin care a fost modificat controlul financiar. integrând bugetul de cercetare şi invesţii al Euratom în cel al Comunităţilor. Această evoluţie s-a materializat prin Tratatul de la Luxembourg (22 mai 1970) care a modificat Tratatele de la Roma. De asemenea. lărgirile sale succesive.

a pus în discuţie politicile economice naţionale.pagina90 22 . Comisia depăşindu-şi atribuţiile. deciziile să se ia tot cu unanimitate de voturi. Legat de această problemă în anul 1965 a avut loc cea mai importantă criză care a condus la practicarea de către Franţa a politicii „scaunului gol“.E. În anul 1965 Franţa a respins propunerile Comisiei de la Bruxelles. Franţa luând hotărârea de a absenta de la şedinţele Consiliului. Din cauza acestui fapt.Crize şi eşecuri Apariţia C. Franţa era împotriva trecerii de la unanimitate la majoritate în adoptarea deciziilor. s-a ajuns la o situaţie de criză. având impresia că se pune în discuţie interesul naţional. Raţiunea acestei politici a „scaunului gol“ este de fapt alta: este vorba de finalizarea acelei perioade de tranziţie în care Consiliul de Miniştri putea lua decizii cu unanimitate de voturi pe viitor prevăzându-se că acestea vor fi luate cu majoritate de voturi . Conform principiului subsidiarităţii Comunităţile au devenit competente în principiu numai în domeniile delegate în mod expres de tratate.nivel naţional. 16 Fabien Raynaud-Europe en perspective-Cahiers francais-numero 298. Criza a fost declanşată de discuţiile cu privire la politica preţurilor agricole care potrivit obiectivelor tratatelor comunităţilor europene.16 Această relativă lipsă de interes a electorilor a influenţat mult capacitatea Parlamentului european de a-şi consolida rolul său instituţional ca urmare a modificării modului său de desemnare. în domeniul politicii agricole comune. Astfel. acest fapt presupunând abandonul de suveranitate în domeniile care cad sub incidenţa tratatelor constitutive. Prin acest „compromis“ statele au hotărât ca şi pe viitor. iar statele membre şi-au păstrat plenitudinea de competentă pentru întregul ansamblu al domeniilor care nu au fost puse în discuţie şi pentru care nu au consimţit o delegare de suveranitate .2000. trebuia să se înscrie în politica agricolă comună. Pentru rezolvarea acestui diferend s-a convocat Conferinta guvernamentală de la Luxemburg. pentru problemele importante. unde s-a adoptat „compromisul de la Luxemburg“. 3. mult mai marcate de probleme de politică internă decât de cele propriu zis europene.

Acesta s-a relevat puţin câte puţin imposibil atât din cauza diferenţelor de concepţie asupra Uniunii (generalul De Gaulle opunându-se oricărei evoluţii de tip federal) cât şi din cauza divergenţelor între Franţa şi partenerii săi asupra problemelor politice fundamentale precum atitudinea faţă de candidatura britanică şi tipul legăturilor care urmau a fi stabilite cu Statele Unite ale Americii (Franţa insistând asupra independenţei Europei fată de aceştia) .E. Un al doilea proiect Fouchet a fost prezentat pe 18 ianuarie 1962. În martie 1962. Acesta a prezentat pe 2 noiembrie 1961 un „statut al Uniunii europene“. Şefii de stat sau de guvern au purtat discuţii în această privinţă cu prilejul summit-lui de la Paris (februarie 1961) şi Bad Godesberg (iulie 1961). Noi eforturi pentru a crea o comunitate politică A.E. Cei 5 parteneri ai Franţei au prezentat pe 20 ianuarie 1962 un contraproiect în care „Uniunea Europeană“ apărea ca o „Uniune a statelor şi a popoarelor“.2000 23 . astfel că toate deciziile au fost luate numai cu unanimitate de voturi. B. S-a instituit astfel un comitet prezidat de francezul CHRISTIAN FOUCHET căruia i s-a încredinţat misiunea de a elabora un proiect de statut. Summit-ul de la Paris din decembrie 1974 a încredinţat belgianului TINDEMANS misiunea de a stabili un raport asupra „Uniunii Europene“. a relaţiilor dintre statele membre într-o U. „cei 5“ pe de altă parte au confruntat textele şi au examinat posibilitatea de a ajunge la un compromis. şefii de stat sau de guvern şi-au fixat ca obiectiv major – transformarea.Însă de la data „compromisului de la Luxemburg“ şi până astăzi toate problemele au fost considerate „importante“. statele membre ale Comunităţilor au realizat progrese importante în tentativa de a crea o Uniune Europeană. pe baza înţelegerii franco-germane stabilită în urma numeroaselor întâlniri între de Gaulle şi Adenauer. nu a mai apărut decât ca un proiect teoretic la care mai multe texte au făcut referire.Planul Fouchet În 1962. Era deci respinsă opţiunea federală.Raportul Tindemans După acest eşec. Universitatea Bucuresti. Proiectul era bazat pe respectul personalităţii statelor membre. înaintea sfarşitului deceniului. Franţa pe de o parte.Facultatea de drept. U.17 4. Astfel la summit-ul de la Paris din octombrie 1972. 17 Augustin Fuerea – Note de curs.

18 Philip Manin – op. o parte crescută a raporturilor dintre satele membre şi relaţiile lor externe“.Raportul Tindemans prezentat în 1975 propunea ameliorarea anumitor mecanisme instituţionale comunitare şi transformarea progresivă a Cooperarii Politice Europene într-o politică externă comună. Consiliul European reunit la Stuttgart în iunie 1983 a adoptat o „Declaraţie solemnă asupra Uniunii Europene“. şefii de stat sau de guvern au decis „să studieze cel mai bun mod de realizare a progreselor în domeniul unificării politice“. Misiunea a fost încredinţată unui înalt functionar belgian E..P. Raportul Davignon a fost adoptat de miniştrii de externe în octombrie 1970 şi a fost completat de alte rapoarte. politice şi sociale. cit. C. C.F..DAVIGNON pentru a realiza un raport în acest scop. ei au declarat că participarea este deschisă tuturor statelor care vor voi să adere.E.G. ci indică faptul că „uniunea europeană se realizează prin aprofundarea şi extinderea câmpului de acţiune al activităţilor europene pentru a acoperi într-un mod coerent. inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea politică. ci chiar dorite. Raportul Davignon Cooperarea Politică Europeană – un substituit elaborat pentru Comunitatea Politică. Acest raport nu a produs consecinţe notabile. Chiar dacă s-au adresat Franţei şi R. cu toate că pe baze juridice diferite. Cu prilejul summit-lui de la Haga din decembrie 1969. în special în ceea ce priveşte Parlamentul european care a primit confirmarea că dreptul său la informare va fi respectat de Consiliul european în toate domeniile.18 Condiţiile aderării erau însă certe: regimuri democratice. pagina 25 24 . a funcţionat bine în limitele sale şi a devenit un element important al raporturilor dintre statele membre ale Comunităţii Europene. acceptarea fără rezerve a principiilor Pieţei Comune. Acest text conţine declaraţii de intenţie şi câteva angajamente mai precise ale şefilor de stat sau de guvern. El a constituit baza Cooperării Politice Europene până la intrarea în vigoare a Actului Unic European. aşadar acceptarea tratatelor şi a scopurilor lor economice.Lărgirea Comunităţilor Europene Încă de la început trebuie precizat că nici Jean Monnet şi nici Robert Schuman nu au conceput o Comunitate limitată la un anumit număr de state.E. 5. Declaraţia nu defineşte ceea ce este U. noile adeziuni nefiind nu numai posibile. respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

având în compunere şase state membre îşi încep activitatea la 1 ianuarie 1958. iar cea a „celor şase“ se afla în plină dezvoltare. prin care s-a înfiinţat A..E. La început Marea Britanie a refuzat participarea la comunităţi.A. propunerea eşuând însă în faţa împotrivirii „celor şase“. guvernul Macmillan a decis să depună candidatura ţării pentru aderare la 9 august 1961. au intenţionat să creeze nu numai un model de cooperare economică.L. A doua abţinere a britanicilor a venit sub guvernul conservator al lui Anthony Eden şi apoi al lui Harold Macmillan (1955-1956) care au încercat să împiedice chiar formarea Pieţei Comune. Primul refuz al britanicilor de a adera la organizaţia internaţională în curs de formare a venit în 1950 din partea guvernului laburist. 25 ..Prima lărgire a Comunităţilor Europene Prima lărgire a C. dar şi o contrapondere la C.E. Este vorba de refuzul guvernului britanic de a participa la negocierile deschise la 2 iunie 1950. Celor şase state fondatoare ale Comunităţilor Europene li s-au adăugat. aflat sub preşedinţia lui Clement Attlee. şi Euratom.E. în trei valuri succesive. şi faptul că economia Marii Britanii înregistra o stagnare.S.E. a avut loc la 1 ianuarie 1973 prin aderarea Danemarcei. Marea Britanie a iniţiat Convenţia de la Stockholm.S.L. acesta nedorind să-şi diminueze libertatea de acţiune prin angajarea sa într-o operaţie continentală.C.E.U.E. Britanicii şi-au depus candidatura cu condiţia ca tratatelor de la Paris şi Roma să li se aducă anumite modificări. Marea Britanie vedea intrarea sa într-o astfel de comunitate ca o ameninţare la adresa acordurilor speciale încheiate cu ţările din Commonwealth. din 3 ianuarie 1960. Statele membre A. susţinut şi de S.E. totalul lor ajungând astfel la 15.C. În contextul menţionat. Această condiţie a britanicilor nega practic o adevarată politică agricolă comună şi totodată menţinea în interesul propriu avantajele existente în schimburile cu ţările din Commonwealth. A. Irlandei şi Marii Britanii. Astfel Marea Britanie a propus crearea unei zone de liber schimb între statele membre ale O.E. Date fiind succesele C.Conform tratatetor institutive C.Totodată Marea Britanie nu dorea nici să-şi piardă influenta pe continent unde Franţa şi Germania ar fi dobândit o putere politică şi economică ce ar fi contribuit mult la creşterea prestigiului celor două state.E. pentru crearea C. alte nouă state.A.E.E.E.

care ar fi trebuit să devină cel de-al zecelea membru. Odată cu aderarea britanicilor. în al doilea rând. la 14 ianuarie 1963. în legatură cu cererea de aderare a Greciei. de Suedia la 1 iulie 1991 şi de Finlanda la 18 martie 1992. B. A doua lărgire Cei 9 au înregistrat trei candidaturi: Grecia. C. 26 . intrarea lor în Comunitate fiind apreciată ca necesară consolidării democraţiei şi dezvoltării economice. a apărut şi perioada de „pre aderare“cu o durată nedeterminată. Portugalia şi Spania a înlăturat obstacolele majore în calea adeziunii lor la Comunitate. Cererile de adeziune au avut loc după ce în ţările respective se instalaseră regimuri democratice. ale căror candidaturi erau legate de Marea Britanie. După negocierile de rigoare. deşi semnase Tratatul de aderare. Portugalia şi Spania. Cererea de aderare a fost depusă de Austria la 17 iulie 1989. Spania şi Portugalia la 1 ianuarie 1986. Mai trebuie precizat că. plecarea generalului de Gaulle de la preşedinţia Franţei a redeschis dosarul britanic şi noul preşedinte. Finlandei şi Suediei. Europa a devenit a celor 12. Comunităţile s-au văzut cofruntate cu noi probleme: mai întâi de ordin economic. A treia lărgire Cea de-a treia lărgire a avut loc în ianuarie 1995. Venirea la putere a unor regimuri democratice în Grecia. britanicii refuzând să facă concesii şi prin urmare. condiţiile puse ar fi diminuat eficienţa pieţei comune. După încă o încercare nereuşită de aderare.În mod practic. pentru motive de ordin intern şi internaţional s-a declarat de acord. pluraliste. prin adeziunea Austriei. Georges Pompidou. Negocierile au dus la semnarea tratatului de la Bruxelles care a consacrat adeziunea Marii Britanii (22 ianuarie 1972). avându-se în vedere că nivelul de dezvoltare al statelor respective era inferior faţă de nivelul atins de „cei nouă“. aceste două inconveniente au fost înlăturate. s-a văzut respinsă printr-un referendum naţional prin care nu l-a ratificat. Prin aderarea acestor trei state. de ordinul funcţionării procedurilor de decizie ale instituţiilor comunitare. Negocierile purtate au fost dificile. necesară realizării reformelor. au mai intrat în rândul statelor membre ale comunităţii Danemarca şi Irlanda. veto-ul generalului de Gaulle a blocat intrarea Marii Britanii în Comunităţi. Grecia a aderat la 1 ianuarie 1981. Norvegia. Prin negocieri şi aranjamente speciale.

Bineînţeles că. însă cererea a fost retrasă ulterior.. depusese cerere de adeziune şi Norvegia.Portugalia a aderat la C. 19 Jean Marc Favret –op.E. ţară de tradiţie de liber schimb. dar aderarea Norvegiei a fost respinsă prin referendum naţional. cit.Finlanda a fost determinată şi ea de evenimentele mai sus arătate să-şi repună în discuţie politica sa de neutralitate.Suedia a fost mult timp o ţară nealiniată. mijlocul de a stimula agricultura sa deja destul de competitivă şi de a reduce diferenţele de dezvoltare între diferitele regiuni ale ţării. prefigurându-se astfel aderarea ei la C. Căderea „zidului Berlinului“ şi dislocarea blocului comunist la începutul anilor 1990 au determinat Suedia să-şi reconsidere strategia de nealiniere. De asemenea. favorizându-şi astfel interesele economice şi comerciale. . prin aderarea la C.Marea Britanie a văzut în aderarea la Comunităţi mijlocul de a evita izolarea sa politică în Europa şi de a oferi întreprinderilor sale noi pieţe de desfacere. .E. pentru a-şi mări pieţele de desfacere a producţiei.Austria a dorit să participe la C. graţie creditelor comunitare destinate politicii regionale. Aderarea sa trebuia să îi permită să-şi amelioreze imaginea pe scena internaţională şi să-şi însănătoşească economia.E.Spania a văzut în aderarea sa la C. .pagina 21 27 .Danemarca. la vremea aceea în plină expansiune. statele aderante urmăreau realizarea unor interese proprii.Cerere de adeziune a depus şi Elvetia la 20 martie 1992. Aderarea sa avea drept scop şi beneficierea de politicile comune precum şi asigurarea dezvoltarii economiei sale în aceleaşi condiţii ca economiile concurente. . astfel:19 . . la 25 noiembrie 1992. Irlanda spera să beneficieze de politica regională a Comunităţilor.. . vedea în participarea la Comunităţi posibilitatea de a profita de liberul acces la piaţa comună şi de a valorifica la preţuri garantate producţia sa agricolă excedentară. . . pentru a ieşi definitiv din izolarea sa politică şi pentru a găsi modalităţile de restructurare a economiei sale în special în sectorul agricol.Grecia tocmai dobândise structuri democratice şi dorea să le consolideze participând la Comunităţile Europene.E.Irlanda spera că piaţa internă europeană va ajunge să absoarbă imensul potenţial de producţie al agriculturii irlandeze şi să ofere noi pieţe de desfacere industriei sale.E. De asemenea.

E. Etapele preliminare adoptării A. Raportul Dooge În iunie 1984 iniţiativa a fost reluată de guverne. dotată cu competenţe mult mai largi decât comunităţile precum modificarea macanismelor instituţionale şi în special o creştere considerabilă a puterilor Parlamentului European 20. Cartea Albă În iunie 1985 Comisia a făcut public raportul „Cartea albă“ despre piaţa internă. A fost propusă demararea procedurii de revizuire a tratatelor. Consiliul European de la Fontainebleau a decis constituirea unui comitet ad hoc pentru problemele instituţionale (comitetul Dooge). B.Semnarea Actului Unic European 20 18 J.U. A. Spinelli în iunie 1980.E. În raportul său remis în martie 1985.U. a fost precedat şi într-o oarecare măsură determinat de iniţiativa Parlamentului European care pe 14 septembrie 1984 a adoptat un avant proiect al tratatului instituind Uniunea Europeană.Secţiunea III: Actul Unic European şi proiectul „Pieţei Unice“ 1. C. Jacque –„The draft treaty establishing the european union“ – le Bull CE 9 . Proiectul Spinelli A.P. Acest document stabilea cu mare claritate şi precizie lista obstacolelor care se opuneau unei veritabile libere circulaţii în interiorul comunităţii.E. D. Acest text a fost elaborat la iniţiativa luată de A. Comitetul s-a pronunţat pentru crearea unei „entităţi politice veritabile“ pentru ameliorarea obiectivelor instituţionale şi mai ales pentru realizarea obiectivelor prioritare în special „o veritabilă piaţă internă“. precum şi lista măsurilor de luat pentru a le suprima. El prevedea crearea unei U.1983 28 .

E. şi-a început lucrările la Luxemburg pe 9 septembrie 1985. nu aduce nici o bulversare sistemului comunitar. este un tratat internaţional conform prezentării obişnuite. acela al Pieţei Interne. Acestea au fost: absenţa unei legături organice între acţiunea comunitară şi cooperarea politică. Prin aceasta reprezintă. 3. conferinţa a optat totuşi pentru formula „actului unic“. a luat hotărârea printr-un vot majoritar (7 contra 3 – Marea Britanie.G. (mărfuri. priveşte Consiliul european. Initial ataşată elaborării unui act dublu după cum prevăzuse Consiliul european. Analizat din perspectiva conţinutului său. servicii.U.E. Principalul aport al A.I.E.E. caracterul parţial al celor 4 libertăţi de circulaţie prevăzute de tratatul C. lărgirea domeniului politicii sociale.U. „dispoziţii comune“. deci un moment foarte important al istoriei Uniunii.U. persoane. lărgirea ponderii votului cu majoritatea calificată în Consiliu.Consiliul european de la Milano (28-29 iunie 1985). al cercetării şi dezvoltării ştiinţifice. ponderea prea mare a unanimităţii în cadrul procesului decizional din Consiliul european). Grecia) de a convoca o conferinţă pentru elaborarea unui tratat asupra unei politici externe şi de securitate şi asupra modificării tratatelor comunitare.U. Schimbarea majoră constă în imprimarea unui nou obiectiv comunităţilor. 2. Din cauza întârzierii irlandeze în procesul ratificării Actul Unic nu a putut intra în vigoare decât pe 1 iulie 1987 deşi a fost semnat pe 17 februarie 1986. C. Cauzele care au condus la elaborarea A. funcţionarea nesatisfăcătoare a anumitor mecanisme instituţionale (insuficienţa puterilor Parlamentului European. A. Esenţialul titlului îi a fost încorporat tratatelor comunitare. Aporturile A. A prevalat de asemenea dorinţa de a da o bază juridică solidă competenţelor deja exersate de comunitate în noi domenii. lărgirea puterilor Parlamentului european (prin procedura de cooperare şi aviz conform în două domenii). Titlul I. aprobând în ansamblu propunerile care îi erau făcute. confirmarea competenţelor în domeniul politicii regionale (denumită coeziune economică şi socială). Danemarca. fapt care a constituit cauza unei veritabile relansări a acţiunii comunitare. consta în: conferirea unei baze juridice formale Consiliului european. Alte noutăţi au fost: asigurarea unei baze juridice pentru crearea unei jurisdicţii adiacente Curţii.E.E. capitaluri). A. 29 .E. al protecţiei mediului înconjurător.U.

al treilea îl constituie justiţia şi afacerile interne (J.E.) Aceşti ultimi doi stâlpi funcţionează pe o bază interguvernamentală şi nu pe o bază comunitară.I. ale culturii şi socialului21. Paris.E. Înţelesul acestei sintagme rămâne încă ambiguu. Se poate spune că U.A. Acest tratat a înlocuit expresia „Comunitate economică europeană“ cu expresia „Comunitate europeană“. desemnează ansamblul constituit de cei 3 „stâlpi“ (piloni): primul „stâlp“ este constituit de cele 3 Comunităti – este stâlpul originar. Primul alineat al preambulului menţionează „transformarea relaţiilor statelor membre într-o uniune europeană“. Tratatul de la Maastricht face referinţă la noţiunea de „Uniune europeană“.S. al doilea îl constituie P. 1992 şi a intrat în vigoare pe 1 noiembrie 1993. 21 G.De asemenea a fost conferită o bază juridică formală Cooperării Politice Europene. deci. 02. a fost semnat la Maastricht pe 7. ci este menţionată ca un obiectiv de atins. evident.Aspecte generale Tratatul cu privire la U.C. Articolul 1 pe de altă parte dispune: „Comunităţile europene şi Cooperarea Politică europeană au ca obiectiv de a contribui împreună la progresul concret al Uniunii europene“. Masson. ea nevând o delimitare juridică şi politică strictă.E. Actul Unic European indică deja una din principalele sale caracteristici: faptul că se va baza pe doi „stâlpi“: Comunităţile Europene şi Cooperarea Politică Europeană Secţiunea IV: Tratatul de la Maastricht 1. ca o prelungire a Comunităţilor. Uniunea europeană nu este deci creată.E. că aventura comunitară. Pentru prima dată Uniunea europeană a fost menţionată de un tratat în vigoare. 1994 30 . Această U. „Uniunea europeană“ apare mai mult în sensul de proces de aprofundare şi de consolidare a construcţiei europene. de asemenea. nu are existenţă juridică în sine.(Politica externă şi de securitate comună ). Ysaac – droit communautaire general. pe terenurile politicii. este mai mult decât un proiect economic şi că construcţia unei „Europe pentru cetăţean“ se face. simbolică: ea lasă să se înţeleagă că Europa comunitară nu este numai o Europă a mărfurilor. Această schimbare de vocabular este.

cit. A. şefii de stat şi de guvern au luat decizia la Haga (în decembrie 1969) de a studia posibilitatea creării unei U. deci abandonat. 22 Philippe Manin – op. Anul 1971 a fost marcat de discuţiile purtate pe această temă. Dispoziţii modificate cu privire la EURATOM.. b. Dispoziţii modificate ale C.E. “cei 6“ (şi Marea Britanie) au decis să reducă marja de fluctuaţie între monedele lor. În martie 1970 Consiliul l-a desemnat pe luxemburghezul Pierre Werner pentru a prezenta un raport pe această temă.C.. Dispoziţii finale. La tratat au fost anexate 17 protocoale şi 33 de declaraţii. Eşec iniţial şi realizări parţiale a. în vederea stabilirii U. conţine următoarele 7 titluri: Titlul I: Titlul II: Titlul III: Titlul IV: Titlul V: Titlul VI: Titlul VII: Dispoziţii comune. Uniunea Economică şi Monetară U. Proiectul a fost. Aceste două iniţiative au prefigurat propunerile din 1988 22.E.M. Dispoziţii privitoare la PESC. „Şarpele monetar european“: pe 21 martie 1972 în faţa consecinţelor (foarte prejudiciabile pentru funcţionarea pieţei comune) sistemului monedelor fluctuante. Inspirându-se din acest raport.E. pagina 29 31 . 2.E. Comisia într-un mod prudent a propus crearea unei uniuni în 10 ani.. a fost foarte repede considerată de statele membre ale Comunităţii drept un obiectiv realizabil.E.E. trebuie precizat că Tratatul asupra U. Dar dezordinea economică şi monetară provocată de deciziile americane de a abandona sistemul de la „Bretton Woods“ (rata de schimb fixă între monede) şi de a lăsa dolarul să fluctueze a provocat puternice tensiuni între europeni care au reacţionat foarte diferit.E.A. Dispoziţii modificate cu privire la C. Dar a fost necesar un eşec şi realizări parţiale înainte ca realizarea sa să culmineze cu instaurarea unei monede unice pentru 11 state membre.. Dispoziţii asupra cooperării în domeniul justiţiei.M. Planul Werner: la sugestia Comisiei din februarie 1969.În ceea ce priveşte structura tehnico-juridică şi logico-formală.

Reticentele Marii Britanii nu au permis decât o modificare formală a tratatului CEE constând în introducerea articolului 102A care formează primul capitol al titlului îi intitulat „cooperarea în materie de politică economică şi monetară“ care nu adaugă nimic competenţelor comunitare . ţările membre au confirmat obiectivul de realizare progresivă a U. Dar acest precedent a permis Consiliului european de la Hanovra (27. Noul proiect de U. după o revenire în iulie 1975 – în martie 1976).M. Elementul său esenţial a fost constituit dintr-un mecanism de limitare a fluctuaţiilor monedelor. Olimp Bucuresti. cu unanimitate (în ciuda puternicelor rezerve ale Marii Britanii) a considerat că răspundea întocmai mandatului care îi fusese încredintat şi a decis în principiu o revizuire a tratatului CEE. ci pe acorduri între guverne (care nu au nici măcar valoare de tratate internaţionale). consacrându-se şi două protocoale asupra Institutului Monetar European: primul conţinând statutul BCE.E. acest S. a fost din nou discutată. Italia în februarie 1973.M. Ed.E. Sistemul a intrat în vigoare pe 13 martie 1979.. dispoziţii despre deficitele excesive.E.M. B.E. unele în raport cu celelalte. Consiliul European de la Strasbourg (decembrie 1989 a decis că înainte de 1990 trebuia să înceapă conferinţa de revizuire ). Demetrescu – Drept institutional european.E.E.. 1999 – pag. cit. „Sistemul monetar european“: Consiliul european de la Bréme (6-7 iulie 1978) a decis în principiu crearea S. „Şarpele“ este cu toate acestea la originea creării unui mecanism comunitar durabil: FECOM (Fondul European de Cooperare Monetară instituit prin regulamentul Consiliului din 3 aprilie 1973)23.M. Delors. S.pagina 32 32 . nu se aplică deci ansamblului statelor membre.M. apoi.U.“ a cărei preşedinţie a fost încredintată lui J. Tratatul de la Maastricht a prevăzut în toate detaliile crearea U.Acest mecanism nu s-a dovedit destul de eficace întrucât statele care au avut dificultăţi foarte mari nu au avut altă soluţie decât să iasă din sistem (Marea Britanie din iunie 1972. 28 iunie 1988) să reamintească faptul că “adoptând Actul Uinic. este fundamentat nu pe acte comunitare. Cu ocazia negocierilor A. realizarea U. Ca şi „şarpele“. 180 24 Jean Boulouis – op.E. Raportul Comitetului a fost examinat de Consiliul European de la Madrid (iunie 1989) care.E.M. preşedintele Comisiei24. iar cel deal doilea. c.M. 23 Irina Moroianu Zlatescu. Radu C. Introducerea monedei unice a fost fixată pentru 1997 cel mai devreme şi 1999 cel mai târziu. bazat pe un angajament al băncilor centrale. Franţa în ianuarie 1974.

o monedă unică. dispoziţiile tratatului prevăd: stabilirea irevocabilă a cursului de schimb. se constată că politica economică a unuia dintre statele membre se îndepărtează de orientările stabilite sau ameninţă să pună în pericol buna funcţionare a U.E. Ce se întâmplă însă dacă. 4) Existenţa unor finanţe publice puternice şi sănătoase în toate statele membre. 25 Ion P.B.M.M. pe de altă parte este controlată sistematic în funcţie de orientările stabilite. Dezvoltarea economică a fiecărui stat membru.) format dintr-o Bancă Centrală Europeană ( B.E. O obligaţie ce revine fiecărui stat membru..E.M. care sunt considerate totuşi ca fiind probleme de interes comun şi coordonându-se la nivelul Comunităţilor.pag. este aceea de a evita deficitul bugetar exagerat. 6)Stabilitatea irevocabilă în ce priveşte cursul de schimb şi.E. introducerea unei monede unice. Comunitatea europeană poate adresa o recomandare statului membru în cauză.N. crearea unui sistem european de bănci centrale (S. accentuată prin tratat.M. 5) Libertatea deplină a mişcării capitalurilor şi o perfectă integrare a pieţei financiare.E.-.M. 2) Stabilitatea monetară este dată de dezvoltarea temeinică a economiei. pe de o parte şi a Comunităţilor..E. Politica eonomică şi financiară este guvernată de principiul subsidiarităţii.S.C. în final.C.Obiectivul capitolului din tratatul de la Maastricht consacrat politicii economice şi monetare. în cadrul procedurilor de urmărire multilaterală. Scopul acestor proceduri de supraveghere şi de formulare a recomandărilor este acela de a garanta o politică economică şi monetară a statelor membre compatibilă cu obiectivele U. Filipescu. dar şi spre exterior.cit.C. este realizarea progresivă a unei U. 192 33 . În acest scop a fost stabilită interdicţia acordării de credite de către băncile centrale serviciilor publice precum şi responsabilitatea proprie a fiecărui stat pentru datoria publică. care prevede că statele membre păstrează responsabilitatea politicilor lor economice şi financiare. În acest caz. aceasta bazându-se pe următoarele principii25: 1) Sistemul economiei de piaţă sau al concurenţei este liber acolo unde pieţele sunt deschise spre interior. Cu privire la etapa finală a U.Augustin Fuerea-op. 3) Existenţa unui nivel înalt al politicii în domeniile muncii şi al stabilitătii sociale.).) şi Băncile centrale naţionale ale statelor membre (B. O Uniune monetară stabilă conferă multiple avantaje: dispariţia operaţiunilor de schimb în tranzacţiile financiare.

În domeniul culturii. în sectoarele infrastructurilor de transport. micşorarea ratei şomajului. cultură. de telecomunicaţii şi de energie“. pagina 54 34 . sănătate publică.. stabilirea preturilor. protecţia consumatorului. reţele transeuropene. În privinţa sănătăţii publice s-a stabilit că foarte importantă este asigurarea unui nivel cât mai ridicat de protecţie a sănătăţii oamenilor.eliminarea riscului de schimb în operaţiunile comerciale şi mişcările de capitaluri. În concluzie. Noile domenii de competentă a U. ci va trebui să fie însoţită de o disciplină fiscală adecvată la nivelul întregului ansamblu al U. În tratatul de la Maastricht au caracter de noutate capitolele şi titlurile ce se referă la: educatie. cooperarea pentru dezvoltare. Uniunea Monetară este una din cele mai însemnate realizări ale istoriei comunitare.E. Ysaac – op. creşterea numărului de investiţii productive şi implicit. Pentru ca moneda unică să fie credibilă şi stabilă este însă nevoie de o politică fiscală foarte riguroasă.M.26 3. cu respectarea diversităţii naturale şi regionale. Cât priveşte protecţia consumatorilor se pune accent pe o informare adecvată a acestora. Trebuie precizat totuşi că politica monetară unică nu va putea garanta. În ce priveste educaţia şi pregătirea profesională. de una singură. care făcuseră deja obiectul unor programe specifice (de exemplu Erasmus). cit. la „stabilirea şi dezvoltarea reţelelor transeuropene. Titlul din tratat referitor la reţelele transeuropene prevede contribuţia C. şi statele membre au în vedere „asigurarea condiţiilor necesare competitivităţii Comunităţii“. În domeniul politicii industriale C. 26 G. dispoziţiile tratatului de la Maastricht urmăresc promovarea specificităţii culturii europene prin „promovarea culturilor naţionale“.E. industrie.E.E. ele vor fi completate astfel încât să li se dea o dimensiune europeană. creşterea securităţii calculului preţului şi a planificării. urmărindu-se totodată şi încurajarea cooperării în acest domeniu între statele membre. Introducerea unei monede unice este un eveniment fără precedent în istoria monetară a continentului.

Politica în domeniul cooperării pentru dezvoltare avantajează dezvoltarea economică şi socială a ţărilor mai putin dezvoltate.E.C. Ca obiectiv final. Cooperarea prevăzută nu priveşte decât aspectele P. dar şi celelalte instituţii comunitare.U. Uniunea a fixat afirmarea identităţii sale pe scena internaţională prin punerea în aplicare a unei P.2000 35 . şi definirea progresivă a unei politici de apărare comună care ar putea conduce la o apărare comună-ambiguitate diplomatică care să permită toate interpretările fiind un text de compromis ce menajează susceptibilităţile şefilor de stat.27 Şase domenii se pretează unei acţiuni comunitare: .E. consacrat P. dar în lipsa unei prevederi exprese în tratat. cooperare internaţională. respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. orientarile Consiliului European de la Lisabona din 27 iunie 1992 permit determinarea contururilor P. 27 F.E. P. înlocuieşte titlul trei al Actului Unic European care reglementa Cooperarea politică europeană şi pe care T. Pentru acţiunile U.S.S. având implicaţii în domeniul apărării se recurge la U.E. dezvoltarea democraţiei.O. Politica externă şi de securitate comună Cel de-al doilea „stâlp” al Tratatului asupra Uniunii europene.E. Nici o dispoziţie a titlului 5 nu determină domeniile de interes comun.J1-1): întărirea securităţii. consolidarea statului de drept.C.respectarea drepturilor omului şi mai ales ale minorităţilior.C.C. este reglementată prin titlul 5 al tratatului de la Maastricht (articolele J-J11) completat printr-o declaraţie relativă la U. Obiectivele definite se caracterizează prin generalitate (art..E. Verdier – note de curs la Colegiul Juridic franco roman .E.S.O. Termenul de „politică“ substiutit celui de „cooperare“ indică o evoluţie spre o mai mare coerenţă a ceea ce rămâne totuşi o cooperare. 4.S. iar în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare se urmăreşte: consolidarea democraţiei. a drepturilor omului). integrarea progresivă a acestora în cadrul economiei mondiale. îl abrogă.S.E. care nu ţin de competenţa rezervată a statelor conform principiului subsidiaritătii. Acest câmp de aplicare extrem de larg atestă dorinţa de suveranitate a statelor membre. Această politică ale cărei obiective sunt definite este pusă în aplicare prin proceduri ale căror actori sunt statele membre. Se vorbeşte de diplomaţie şi de securitate. Consiliul.E. salvgardarea valorilor comune.C.

28 Vlad Constantinesco. În cadrul orientărilor generale fixate de Consiliul european în domeniile în care există „interese importante în comun“ (articolul J1-3) Consiliul poate decide asupra acţiunilor comune ale cărei condiţii şi proceduri sunt definite prin art.C. dar în termeni foarte prudenţi: P.S.U. la o apărare comună28. obiectivele. A doua formă a instrumentelor de intervenţie în domeniul P. Urmând orientările generale definite de Consiliul european. Cosiliul poate decide dacă o problemă va face obiectul unei acţiuni comune. care ar putea conduce. Cooperarea constă în mod esenţial în informarea mutuală şi în concertarea în sânul Consiliului.C. include „definirea la termen a unei politici de apărare comună. care organizează această cooperare demonstrează că politica străină rămâne naţională..E.C. 1992 36 . în determinarea politicii lor (art J. Kovar Jacque. . Această necesitate de includere a apărării în domeniul politicii comunitare este exprimată prin art J4.S.S. atunci când consideră necesar. Dar acesta nu are ca efect decât să impună statelor membre să vegheze la coformitatea „politicilor lor naţionale“ cu această poziţie comună. este reprezentată de acţiunile comune.S.lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere. Economica. a unor poziţii comune. Paris. . În ce priveşte procesul de decizie în Consiliu se recurge la unanimitate cu câteva derogări de la regulă atunci când Consiliul defineste (cu majoritate de voturi) problemele cu privire la care deciziile pot fi luate cu majoritate calificată (după repartizarea voturilor conform articolului 1482 din T. Simon – Traites instituant la CEE commentaire article par article. Însă articolul J 2. Ea va trebui să favorizeze „convergenţa“ acţiunilor şi să asigure „influenţa combinată“ a statelor membre.contribuţia la o coordonare internaţională mai eficace în caz de situaţii de urgenţă. Instrumentele P.promovarea stabilităţii regionale.S. sunt acţiunea comună şi poziţia comună.C.) P. Cu toate acestea ea poate să meargă până la definirea de către Consiliu. Prima formă a instrumentelor de intervenţie în domeniul P. 1-3) putând ajunge până la definirea unor poziţii comune.E.E.E.C. El fixează durata.E.J3. înseamnă în acelaşi timp şi apărare.E. mijloacele şi procedura acţiunilor comune. odată sosit momentul. este „cooperarea sistematică“ a statelor membre.

cit.E.A.O. U.E. Secţiunea V: Tratatul de la Amsterdam 29 30 Philippe Moreau Defarges – op. Această situaţie deosebită din Danemarca i-a determinat pe şefii de state şi de guverne întruniţi la Birmingham şi Edinburgh să adopte anumite decizii ce vizau apropierea de cetăţeni a procesului de construcţie a Europei. 5..O.O. Danemarca a fost autorizată să nu participe la unele părţi din tratat: cele referitoare la ultima fază a Uniunii monetare şi la politica comună de apărare.T. pagina 43 37 . ţară în care mai întâi ratificarea tratatului a fost respinsă prin referendumul din 1992. prin intermediul unor acorduri semnate de Consiliu şi U. cere U. pentru asemenea probleme. U. De asemenea. precum şi în cadrul N.E.E. respectarea principiului subsidiarităţii.E.E. pentru aceasta ea trebuind să pună în aplicare deciziile Uniunii.O.O.Acestei prudenţe îi corespund dispoziţii deosebit de vagi: „decizii“.E. să pună în aplicare aceste decizii şi acţiuni. „face parte integrantă din dezvoltarea U.E.O. cu o mică majoritate (56. tratatul mărginindu-se să delege organizarea raporturilor dintre U. (articolul J4) Două declaraţii anexe tratatului fixează câteva principii: este definit rolul U. instituirea procedurii de codecizie. prin armonizarea metodelor de lucru şi sincronizarea datelor şi locurilor reuniunilor. iar apoi tratatul de la Maastricht a fost acceptat printr-un alt referndum.8%)30. pagina 35 P. un alt obiectiv fixat privea întărirea părţii europene a Alianţei Nord-Atlantice prin relaţii strânse între instituţiile celor două organizaţii. Manin –op.“29 Această dispoziţie trebuia să fie clarificată. Astfel.E. „acţiuni ale Uniunii pot avea implicaţii în domeniul apărării“. în cadrul U. în 1993. cit. o situaţie deosebită a prezentat-o Danemarca.E. trebuia să devină „pe etape“ o componentă a Uniunii. Ratificarea tratatului de statele membre În privinţa ratificării tratatului de către statele membre. Modificările aduse în tratat în scopul apropierii Europei de cetăţeni vizează în primul rând: existenţa cetăţeniei europene.O. U.. şi U.

solidaritate şi coeziune. statul de drept. Probleme importante se ridică atât din punct de vedere al adâncirii integrării cât şi din punct de vedere al lărgirii U. securitate şi justiţie.E.cit. Totuşi. la definirea progresivă a politicii de apărare comună.E. în competenţele U.Lărgirea organizaţiei înseamnă procesul de extindere geografică prin adeziunea de noi state membre. De asemenea procedura de consultare a fost suprimată în profitul celei de cooperare.E. azilului precum şi prevenirii criminalităţii.Augustin Fuerea-op. cele din capitolul referitor la U. Tratatul de la Amsterdam a lăsat intacte multe din prevederile Tratatului de la Maastricht (de exemplu. aşadar aspectul spaţial în construirea Europei. Aceste două aspecte sunt numai aparent distincte. libertate.M. Puterile Parlamentului european au fost consolidate prin simplificarea procedurii codeciziei (a fost suprimată posibilitatea unei a treia lecturi de către Consiliu. de crearea monedei unice. au semnat la Amsterdam tratatul redactat în iunie 1997 cu prilejul încheierii Conferinţei interguvernamentale care a avut loc la acea dată în capitala olandeză.E.pag 249 38 . vor intra sau se vor accentua noi domenii ca de exemplu: cele privitoare la un nivel crescut de ocupare a forţei de muncă. a identităţii ei în perspectiva lărgiri organizaţiei.).. 31 Ion P. toate acestea trebuind să determine o Europă mai apropiată de cetăţeni31. O temă de mare importanţă a Tratatului de la Amsterdam este accentuarea dezvoltării unui spaţiu de libertate. textul fiind considerat neadoptat în cazul eşecului comitetului de conciliere) şi prin extinderea cămpului său de aplicaţie. Trebuie precizat că la baza procesului de integrare stau câteva principii fundamentale: democraţie. Tratatul de la Amsterdam reprezintă o etapă foarte importantă în desfăşurarea procesului de reformă a instituţiilor comunitare.-.E.M. jusitţie socială.Adâncirea integrării înseamnă consolidarea solidarităţii dintre statele membre.La 2 octombrie 1997 cei 15 miniştri ai afacerilor externe din ţările membre ale U.. în realitate ele fiind indisolubil legate. respectarea drepturilor omului. în sensul adâncirii integrării prin creşterea calităţii democratice a Uniunii. Filipescu. de consolidarea U. etc. . . Este vorba de atribuirea de noi competenţe Uniunii. în cadrul căruia să fie asigurată libera circulaţie a persoanelor prin măsuri adecvate controlului la frontierele U. controlului emigrărilor.E. la o dezvoltare echilibrată şi neinflaţionistă.

consacrându-se un drept de acces la documentele instituţiilor (articolul 255 din T.C. De asemenea. Formula prevazută în Tratatul de la Maastricht de „respectare a mediului“ a fost înlocuită prin Tratatul de la Amsterdam cu formula „nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului“. Criza a revelat de asemenea necesitatea de a completa acest mecanism printr-un mecanism de alertă prealabilă.E.Tratatul de la Maastricht a fost completat cu texte mai ample şi în ceea ce priveşte politica de mediu. numero 298. criza suscitată de alianţa guvernamentală încheiată în Austria a subliniat importanţa lui practică. Dacă constatarea violării nu poate interveni decât cu unanimitate (fără a număra bineînţeles votul statului în cauză). Sunt întărite astfel drepturile cetaţenilor europeni.). 2000.E. cei 14 parteneri ai Austriei improvizând în cursul anului 2000 o reacţie comună permiţând atenţionarea guvernului austriac asupra oricărei abateri pe care ar fi 32 Fabien Reinauld – L’Europe en perspective.U. tratatul prevede protecţia personelor fizice cu privire la regimul datelor cu caracter personal (articolul 286 din T. prin Tratatul de la Amsterdam s-a subliniat că definirea cetăţeniei europene precum şi mai buna respectare a drepturilor omului constituie un obiectiv prioritar în cadrul reformei Uniunii.. O altă schimbare adusă prin Tratatul de la Amsterdam constă în introducerea principiului „egalităţii dintre bărbaţi şi femei“. măsurile luate ca urmare a acestei constatări sunt adoptate cu majoritatea calificată.E.C. care se aplică celui de-al doilea şi celui de-al treilea „stâlp“ în virtutea articolelor 28 şi 41 din T.E. pagina 90 39 . precum şi ale persoanelor fizice sau juridice care au reşedinţa sau sediul în U.. Cahiers francais. Comparativ cu Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Amsterdam creează un mecanism care permite sancţionarea unui stat membru care s-ar face vinovat de o „violare gravă şi persistentă“ (articolul 7) a drepturilor fundamentale permiţând Consiliului să suspende dreptul de vot al statului respectiv. stabilind o regrupare a drepturilor referitoare la cetăţenia europeană într-un capitol unic. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună definiţie cetăţeniei europene şi a legat-o mai strâns de respectarea drepturilor omului.)32. Cu toate că acest mecanism a fost perceput ca fiind destinat reglării unei curiozităţi juridice. Pentru prima dată. Principiul egalităţii dintre bărbaţi şi femei constituie una din cele mai importante dispoziţii din tratat. Două regulamente au fost adoptate pentru punerea în aplicare a acestor dispoziţii. Astfel. alături de „promovarea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială“.

O.E..C.E.S.E. Concret. Problema care rămâne de rezolvat este de a ştii care ar fi fundamentul juridic pe care s-ar baza U.A.. U. În ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună putem remarca faptul că Tratatul de la Amsterdam a clarificat mai multe dispoziţii ale Tratatului de la Maastricht.O.C. pentru a sancţiona un stat în cazul recurgerii la articolul 7.O.E.O. instalat la Paris şi centrul-satelit al său de la Torrejon.E.O33. ultima din istoria U.E.. precum şi a posibilitătii Uniunii de a recurge la U.E. în special prin redefinirea instrumentelor sale la care s-a adăugat unul nou: strategia comună.E.S. Javier Solana. Decizia Marii Britanii de a nu se mai opune unei apărări europene a lăsat să se spere o nouă redimensionare a P.E. pe 13 noiembrie 2000.C.E.D. dar majoritatea activităţilor cotidiene ale organizaţiei vor înceta. din Spania.putut să o săvârşească.E.S.E. O altă inovaţie este reprezentată prin includerea în cadrul P. pentru punerea în aplicare a misiunilor sale. a preluat sarcinile U.O. Astfel. pe care le consideră utile. pentru prima dată să intervină în politica internă a unui stat membru în scopul prevenirii unei atingeri grave a principiilor fundamentale. foarte puţini miniştri de externe şi ai apărării s-au deplasat la Marsilia pentru acestă reuniune ministerială.O. urmând a fi încheiată cel mai târziu la 1 iulie 2001. Această criză a condus U.E. A fost instituit un Înalt reprezentant pentru P. se spera. la summit-ul de la Helsinki. Cei 15 au decis să preia anumite activităti ale U. se va realiza progresiv. Consiliul european de la Köln din iunie 1999 a trasat primele jaloane ale apărării europene. singura care ar putea oferi un răspuns pertinent este Charta drepturilor fundamentale adoptată solemn la Nisa. pagina 6 40 .E. având în vedere că U. şi deci intrarea într-o nouă etapă a construcţiei europene.S.O.E. cu o eficacitate sporită. şefii de stat şi de guvern hotărând o întărire a P. la Marsilia s-a semnat „actul de deces“ al U. după ce a decis în decembrie 1999. Semn al dezinteresului de care a suferit întotdeauna această organizaţie. funcţie deţinută de fostul secretar N.T. Institutul de studii şi de securitate al U.E. nu este parte la C.E. a misiunilor umanitare şi de gestiune a crizelor. să-şi asume noi responsabilităţi în materie de securitate şi apărare.O. fără a recurge totuşi la o armă supremă precum recurgerea la articolul 7 care presupune o „violare gravă şi persistentă“ pentru a fi utilizat. vor trece acum sub autoritatea U. 33 Le Monde – 15 noiembrie 2000. Transformarea U.C..

E. Această garanţie nu va fi. CAPITOLUL III ORIGINALITATEA UNIUNII EUROPENE Secţiunea I: 41 . într-adevăr. Tratatul de la Amsterdam lasă nerezolvate multe aspecte importante. care a decis să se concentreze asupra operaţiunilor de gestionare a crizelor. O structură reziduală. cu un secretariat alcătuit din 29 de persoane.E.E. nu va dispărea totuşi complet. va continua să funcţioneze pentru a veghea la garantarea apărării reciproce. transferată U.O. armonizarea fiscală. ocuparea forţei de muncă. principiu înscris în Tratatul de la Bruxelles din 1948.E. Deşi cuprinde multe dispoziţii de natură a facilita progresul reformei instituţionale în U. U.E. ca de exemplu cele aparţinând problemelor sociale.O. va fi dizolvat de îndată ce va fi instituit cel al U. reducerea şomajului...Statul Major militar al U.

un înalt grad de convergenţă a performanţelor economice. în versiunea Tratatului de la Roma din 1957 Acesta identifică 5 obiective34: . .E. B.: această ambiţie a justificat crearea unei politici regionale (ale cărei instrumente financiare sunt fondurile structurale) destinată reducerii diferenţelor de dezvoltare între diverse regiuni ale C.E. 34 J.E.relaţii mai strânse între statele membre: era deja scopul care determina crearea Consiliului Europei..2 şi 3 în versiunea Tratatului de la Roma. Este vorba de a favoriza: . cit. este ideea că stabilitatea (socială şi politică-al treilea obiectiv) nu poate fi garantată dacă nivelul de viaţă al popoarelor rămâne insuficient .. .un nivel al gradului de ocupare a forţei de muncă şi al protecţiei sociale ridicat . . . . .promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţilor: se regăsesc aici obiectivele 1 şi 2 din versiunea tratatului de la Roma. .asigurarea unei stabilităţi crescute : stabilitatea este înţeleasă în toate elementele sale: economică socială şi politică.coeziune economică şi socială – constituie sinteza obiectivelor 1. condiţie prealabilă instaurării U. .promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice în ansamblul C. Aici. Favret – op. acest obiectiv ia o altă dimensiune.Misiunile şi mijloacele comunităţilor Europene 1.o creştere durabilă şi neinflaţionistă.E.M.o ridicare accelerată a nivelului de viaţă: este ideea că popoarele care au suferit de pe urma războiului trebuie să culeagă fructele creşterii la care au contribuit.garantarea unei expansiuni continue şi echilibrate: ne situăm în perioada creşterii economice care a însoţit efortul de reconstrucţie după al doilea război mondial .E. respectând mediul înconjurător.Articolul 2 al Tratatului de la Maastricht Noul art 2 redefineşte obiectivele Comunităţilor pentru a ţine cont de noile preocupări ale statelor membre la începutul anilor 1990. Misiunile Uniunii Europene A.. M. pagina 54 42 . pentru că Comunitatea este o organizaţie de integrare şi nu una de cooperare precum Consiliul Europei. Art 2 al Tratatului C.

adică în practică cea pe care cei mai bogaţi trebuie să o manifeste în direcţia celor mai săraci. în versiunea tratatului de la Roma prevede două mijloace în serviciul obiectelor pe care le-a definit: stabilirea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor membre. un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii. întărirea coeziunii economice şi sociale. o piaţă internă. . o politică comercială comună. 2. un regim asigurând concurenţa loială pe piaţa comună.E. aceasta din urmă constituind noutatea. Mijloacele comunităţilor Europene A. reţele transeuropene. promovarea cercetării şi a dezvoltării tehnologice. Articolul 2 C.stabilirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare. transporturilor. Articolul 2 C.solidaritatea între satele membre.… Secţiunea II: Modelul european de integrare 43 . o politică agricolă comună.E.E.punerea în aplicare a politicilor sau acţiunilor vizate la articolul 3 şi 3A: eliminarea drepturilor vamale şi a restricţiilior cantitative la schimburi.. întărirea competitivităţii industriei comunitare. alinierea legislaţiilor naţionale. B. o politică comună în domeniul pescuitului. o politică în domeniul social şi în domeniul mediului înconjurător. în versiunea Tratatului de la Maastricht redefineşte mijloacele Comunităţilor Europene: .

procesul de integrare este pe larg impus de caracterele specifice ale dreptului comunitar care primează asupra dreptului naţional şi care poate fi invocat direct de către persoanele fizice în sprijinul unui recurs în faţa judecătorului naţional. M.U.” Aceasta semnifică faptul că ordinea juridică comunitară (adică ansamblul regulilor care reglementează structura. C. Dacă vocaţia federală sau confederală a Europei comunitare face obiectul unei dispute. a definit perfect originalitatea ordinii juridice comunitare în decizia sa Costa contra ENEL din 15 iulie 1964 care precizează: “Spre deosebire de tratatele internaţionale obişnuite. Tratatul C.E. Originalitatea sa ţine esenţial de faptul că C.J. miza este mai puţin de a reproduce un model existent decât de a inventa un nou sistem de integrare regională care să permită în acelaşi timp depăşirea noţiunilor de “stat –natiune” şi respectiv “identităţi naţionale”. competenţele şi activitatea comunitară) este distinctă în acelaşi timp de o ordine juridică internaţională şi de o ordine juridică naţională...E.C. a instiutit o ordine juridică proprie integrată în sistemul juridic al statelor membre din momentul intrării în vigoare a tratatului. este o “organizaţie interstatală autonomă.A.N. O. cu o capacitate de reprezentare internaţională şi mai precis cu puteri reale. N.E. pe etape.D. două efecte ilustrând această dinamică: efectul de spill-over (de angrenaj) şi efectul de cliquet care duc la ideea ireversibilităţii construcţiei europene .E. Instituind o comunitate de durată nelimitată.E.S.. Noţiunea de integrare . rezultate dintr-o limitare de competenţă 35 J. a indicat că C.) care sunt organizaţii de simplă cooperare interstatală. este o organizaţie de integrare prin opoziţie cu organizaţiile internaţionale clasice (O.E. C.autonomia ordinii juridice comunitare În celebra decizie dată pe 5 februarie 1963 – afacerea Van Gend En Loos. precum şi faptul că Tratatul de la Roma nu a instituit un sistem de simplă coordonare convenţională între statele semnatare cum fac marea majoritate a tratatelor internaţionale.. şi Tratatul de la Maastricht îşi au locul lor în acest proces de integrare. 1.O. Integrarea comunitară35 nu se poate realiza decât progresiv. cu personalitate şi capacitate juridică. Curtea de Justiţie vorbeşte despre o “organizaţie interstatală autonomă”.U. dotată cu atribuţii proprii.. În orice caz există o dinamică a integrării.C. pagina 58 44 . cit. O.T. Pentru a califica C.C. Favret – op.J.Construcţia europeană este profund originală.E.E.M.E. Integrarea europeană s-a realizat în principal prin drept. A.

ci aleg să pună în comun anumite competenţe ale lor şi lasă unor instituţii independente grija gerării intereselor astfel puse în comun . acestea au limitat. autonomă în raport cu dreptul naţional. Ideea integrării face referire la o situaţie în care statele nu se mulţumesc să coopereze sau să coordoneze acţiunile lor. înseamnă că semnatarele Tratatelor de la Paris şi Roma au vrut să integreze statele europene într-un ansamblu având o existenţă proprie şi o identitate care nu se reduce la suma identităţilor naţionale. Ele trebuie pe viitor să împartă puterea de decizie cu instituţiile comunitare. semnând Tratatul de la Roma. chiar dacă în domenii restrânse. un stat fiind întotdeauna liber să semneze sau să nu semneze un tratat internaţional . statele membre ale C.E. iar în anumite domenii (politica comercială comună. Integrare prin drept .E. este o organizaţie de integrare prin opoziţie cu organizaţiile de simplă cooperare.sau dintr-un transfer de atribuţii ale statelor faţă de comunitate.” Judecătorul de la Luxembourg definea ordinea juridică comunitară ca un ansamblu de reguli constrângătoare pentru statele membre şi resortisanţii lor. A afirma că C. Acest transfer de suveranitate în profitul instituţiilor comunitare a fost. Aceasta semnifică faptul că în aceste domenii particulare statele membre nu mai au o putere autonomă de decizie.Particularităţile ordinii juridice comunitare Nu putem să negăm că integrarea europeană a fost stimulată de deschiderea frontierelor şi de instaurarea politicilor comune. evident. drepturile lor suverane şi au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor înşişi. politica comună a prezervării resurselor pescuitului) doar Comunitatea deţine astăzi putere de decizie pentru că această putere i-a fost transferată în totalitate de statele membre. Economia a fost şi rămâne încă într-o mare măsură motorul 45 . au renunţat. 2. la suveranitatea lor în favoarea instituţiilor comunitare. Astfel. proprii asigurării respectului şi aplicării dreptului comunitar. este dotată cu organe proprii cărora le sunt atribuite drepturi suverane şi de asemenea cu proceduri specifice jurisdicţionale sau nejurisdicţionale. liber consimţit de statele semnatare ale Tratatului de la Roma. Ea indica faptul că C.E. cu toate că numai în domenii limitate.

în timp ce acest principiu nu figura în tratatele institutive36. C. la un forum lipsit de substanţă şi de ambiţii.C. Această metodă este viu criticată de adversarii integrării care văd în ea un instrument de “puci juridic”.J. a incorporat în dreptul comunitar principii generale de drept şi drepturile fundamentale ale individului.E. Această metodă permite să se confere textului un maximum de eficacitate pentru a atinge obiectivele fixate prin tratate. Metoda teleologică este o metodă finalistă.. C. pagina 52 J. Şi aici dreptul comunitar se îndepartează de dreptul internaţional clasic. a consacrat în decizia Van Gend en Loos un alt principiu fundamental – principiul efectului direct al dreptului comunitar care semnifică faptul că particularii se pot prevala direct de dreptul comunitar în fata instanţelor naţionale din momentul în care dispoziţiile pe care le invocă în sprijinul recursului lor le conferă expres drepturi şi impun statelor membre obligaţii clare.J. Asfel dreptul comunitar este de aproape 40 de ani un puternic factor de integrare.. pagina 58 46 . precise şi neconditionale. instanţa de la Luxembourg a afirmat principiul fundamental al aplicării cu prioritate a dreptului comunitar asupra dreptului naţional.C. Astfel. cit.J.C. ajunge să impună respectarea unor principii care nu figurează expressis verbis în Tratate. Utilizând o metodă de interpretare teleologică a tratatelor comunitare.integrării. cit.E.E. C.C. Abilitatea “părinţilor fondatori “ a fost să facă din Europa o comunitate de drept încoronată de o Curte de Justiţie destinată să fie “gardian al dreptului comunitar”. contează mai mult finalitatea tratatului decât litera sa. dar dreptul a jucat şi el în acelaşi mod un rol esenţial.E.. de exemplu în 1964. Favret – op.C.E. Cu toate acestea.J. în special prin legăturile cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu dreptul constituţional al statelor membre.J. M. consacrând ireversibilitatea construcţiei europene. Se poate de asemenea observa faptul că C.E. deci pentru C. Filipescu – op.37 Secţiunea III: 36 37 Ion P. Dacă eliminăm sau minimalizăm dimensiunea de coeziune a dreptului comunitar ne asumăm riscul de a reduce Comunitatea la o vastă zonă de liber schimb. estimează că acest principiu al primordialităţii trebuie să fie respectat deoarece constituie o exigenţă esentială a C.

N. Primul tarif vamal comun a fost stabilit în 1968 şi este revizuit periodic. Într-o uniune vamală. între Canada. Tariful vamal comunitar (art 19 alin. Ea nu poate fi comparată cu crearea Statelor Unite ale Americii sau unificarea statelor italiene pentru că Europa regrupează state şi comunităţi umane care au tradiţiile lor proprii. Există deci diferite grade ale integrării. Pentru a evita aceste deturnări de trafic a fost necesară trecerea la stadiul următor al integrării: Uniunea vamală.şi Mexic creată în 1994. Dezavantajul este că într-o asemenea zonă există fenomenul deturnării traficului de mărfuri pentru că anumite produse originare din ţări terţe nu fac decât să tranziteze prin ţările zonei care practică slabe drepturi de vamă.E.S.) se calculează stabilind media aritmetică a tarifelor aplicate în teritoriile vamale pe care le cuprinde Comunitatea. În Comunitate drepturile de vamă au fost suprimate progresiv între 1957 şi 1968. cit. dar au şi creat un tarif vamal (sau tarif exterior) comun şi o politică comercială comună.A. Produsele din zonă pot circula liber şi fară restricţii cantitative în interiorul zonei fără să suporte taxe vamale la trecerea frontierelor interne ale zonei.L. dar subzistă alte obstacole netarifare în ceea ce priveşte schimbul de mărfuri legate în special de disparitatea 38 G. obstacolele tarifare la schimburi au fost eliminate.E..Al doilea stadiu al integrării: Uniunea vamală Se vorbeşte despre uniune vamală când statele în cauză au eliminat drepturile vamale şi contingentele nu numai între ele. 2.1 T.U.C.creată în 1960 sau A. pagina 74 47 .L. pentru a profita de regimul de taxare la frontieră cel mai favorabil38. S. Ysaac – op.Etapele integrării Construcţia unei Europe unite este un lung proces în care alternează perioade de calm şi etape decisive.E.A. Integrarea europeană nu poate fi decât progresivă. Zonă de liber schimb Aceasta este o zonă în interiorul căreia taxele vamale şi restricţiile cantitative pentru schimburi (contingente) au fost suprimate (de exemplu A. Se disting tradiţional cinci niveluri de integrare: 1.

de exemplu în materie agricolă sau în domeniul transporturilor. asigurările. 39 R.C. bursele) circulă libere pe piaţa respectivă . în materie fiscală sau în domeniul concurenţei de exemplu. Piaţa comună este mai ambiţioasă decât uniunea vamală pentru că presupune mai ales aplicarea de reguli şi legislaţii comune.se evocă cele 4 libertăţi fundamentale ale pietei comune). muncitori) numai trecerea la a treia etapă permite suprimarea ultimelor obstacole în ceea ce priveşte schimburile.regimurilor fiscale aplicabile mărfurilor care circulă în interiorul zonei. Chevalier.. pagina 96 48 . Boulouis – op.E. J. Noţiunea de piaţă comună a fost recunoscută în jurisprudenţă C. 4. care se mărgineşte să enunţe câteva principii în legătură cu coordonarea politicilor monetare naţionale şi politicilor de schimb (fixarea parităţilor între monedele statelor membre). persoanele. Această etapă este piaţa comună. capitalurile. băncile. 3. Pentru a garanta libera circulaţie a produselor şi factorilor de producţie (capitaluri. viza tocmai consacrarea acestei etape pentru că autorii săi îşi fixaseră ca obiectiv finalizarea marii pieţe interne cel mai târziu la 31 decembrie 1992 graţie adoptării celor 300 de propuneri de directive prevăzute de Cartea Alba a Comisiei în 1985.decizia Schul din 5 mai 1982 prevede că: noţiunea de piaţă comună vizează eliminarea tuturor barierelor pentru schimburile intra comunitare în vederea fuziunii pieţelor naţionale într-o piaţă unică realizând condiţii cât se poate de apropiate de cele ale unei veritabile pieţe interioare. Presupune de asemenea existenţa unor politici sectoriale comune.E.M. diversităţii normelor tehnice cărora trebuie să se conformeze produsele pentru a fi vândute în mod legal pe teritoriul anumitor state membre. Piaţa comună Se vorbeşte de piaţa comună când mărfurile.39 A. serviciile (transporturile. cit. .J.U. Uniunea Economică şi Monetară Dimensiunea monetară a Europei comunitare este cvasiabsentă din Tratatul de la Roma.

pentru că au dat unui Comitet prezidat de Christian Fouchet misiunea de a elabora un proiect de statut în acest sens..E. să simplifice gestiunea întreprinderilor.). cu crearea unei monede unice gerată de o B.E.: .E.M.) în 1979 la iniţiativa preşedintelui Valery Giscard D’Estaing şi a cancelarului german Helmuth Schmidt. cel mai târziu la 1 ianuarie 1999.trebuie să permită eliminarea costurilor legate de gestionarea riscului de schimb. Concepţia gaullistă a constructiei europene a fost exprimată perfect cu ocazia unei conferinţe de presă. Tratatul de la Maastricht este mult mai ambiţios. După o perioadă tranzitorie în care moneda unică circula oarecum în paralel cu monedele statelor membre. Acest Comitet a prezentat pe 2 noiembrie 1961 un statut al Uniunii politice.M. Cei cinci parteneri ai Franţei au prezentat. Din 1969 statele membre ale Comunităţilor Europene au mers mai departe în tentativa lor de a crea o Uniune politică. să favorizeze circulaţia liberă a cetăţenilor în U. în afara şi peste state este o himeră. Ultimul stadiu al integrării este Uniunea politică. pentru că prevede instaurarea unei U. Acest proiect de statut refuză foarte clar opţiunea federală. cu o Cameră a popoarelor şi o Curte Supremă după modelul german). graţie unei convergenţe a politicilor economice a membrilor săi.C. şi fluctuaţia generalizată a monedelor în anii 1970 au constrâns statele europene să se preocupe de dimensiunea monetară a construcţiei europene şi să creeze un Sistem Monetar European (S. . (aceştia putând utiliza o monedă unică pe întregul teritoriu al U.va permite creşterea performanţelor economice ale U.E.E. partizanii şi adversarii federalismului s-au înfruntat (generalul De Gaulle se opunea oricărei evoluţii de tip federal) şi eforturile întreprinse pentru crearea unei Comunităţi politice au fost zadarnice. Euro va înlătura definitiv monedele naţionale în 2002.Dezintegrarea progresivă a S. este 49 . U. 5.E. pe 5 septembrie 1960: “A ne imagina că putem să construim ceva care să fie eficace. este constituită astfel încât să asigure avantaje U.ea permite reducerea riscurilor datorate multiplicităţii devizelor şi limitează dependenţa Europei faţă de dolar. . Odată în plus.E. deci pe 20 ianuarie 1962 un contraproiect de “Uniune Europeană” mult mai ambiţios. cu o Cameră a statelor.M.E. şi care să fie aprobat de popoare.M. Cu siguranţă.I. Uniunea politică (ultimul grad al integrării) Primele patru faze ale integrării europene privesc în mod esenţial domeniul economic. aceasta putând lua mai ales forma unei federaţii (cu un guvern federal.

pagina 38 J.I. adoptat în octombrie 1970 la cererea şefilor de state şi de guverne reuniţi la Haga în decembrie 1969. de la începutul anilor 1970.E.M. Tratatul de la Maastricht (1992) va crea o Uniune Europeană care este în acelaşi timp o U.C. pagina 69 50 .adevărat că s-au putut institui anumite organisme mai mult sau mai puţin extranaţionale. dar constituie încă şi astăzi o sursă de inspiraţie pentru membrii Adunării de la Strasbourg.cetăţenia europeană .justiţia şi afacerile interne (J.) Fiindcă nu s-a reuşit promovarea unei Uniuni politice înaintea semnării Tratatului de la Maastricht. şi o Uniune politică. După toate aceste încercări.. în domeniile politic. A asigura cooperarea regulată a Europei occidentale este ceea ce Franţa considera ca fiind de dorit.politica externă şi de securitate comună (P. adoptat cu o mare majoritate de Parlamentul European pe 14 februarie 1984. Această cooperare politică s-a fundamentat în principal pe Raportul Davignon. Va trebui aşteptat anul 1980 pentru ca o nouă iniţiativă să fie luată în vederea creării unei Uniuni politice.S. cultural şi al apărării40. cit. Această Uniune politică se fundamentează astăzi pe trei elemente principale: . Acest proiect. Spinelli era liderul unui grup de parlamentari care se întruneau deseori la restaurantul strasbourgez “Crocodilul” (se vorbeşte astfel despre “grupul crocodililor”)41. Aceste organisme au valoarea lor tehnică. au pus în aplicare. economic.E.) . dar nu au şi nu pot avea autoritate şi în consecinţă eficacitate politică”..op cit. Partizan al unei Europe de tip federal. a eşuat. E vorba de Proiectul Spinelli din iunie 1980 care prevedea crearea unei Uniuni dotate cu competenţe foarte întinse precum şi o întărire sensibilă a puterilor Parlamentului European. Boulouis – op. ţările membre ale C.A. ca fiind posibil şi ca fiind practic. o cooperare politică europeană. CAPITOLUL IV PERSPECTIVELE UNIUNII EUROPENE 40 41 J.E. Rideau .

U. integrarea sectorială tinzând la o integrare generală. Logica internă a integrării este cea care permite depăşirea progresivă a fiecărui stadiu şi care conduce la uniunea politică (ultima etapă a integrării). coordonarea politicilor economice.E. Voinţa politică intervine puţin în acest proces. semnat pe 28 februarie 1986 şi intrat în vigoare pe 1 iulie 1987 a constituit prima revizuire de ansamblu a Tratatului de la Roma de la crearea C. ci dimpotrivă un fenomen dinamic. impotriva diferitelor manifestări ale naţionalismului şi tentaţiei întotdeauna puternică a protecţionismului economic. Însă. Jacques Delors a avut iniţiativa A. armonizarea legislaţiilor naţionale. Progresul pe calea integrării se efectuează cu toate acestea. presupune stabilirea de reguli comune. Este evident de asemenea că. pagina 65 51 .Secţiunea I: Dinamica şi viitorul integrării europene 1. Efectul de spill-over 42ce presupune trecerea cvasi automată de la un stadiu la altul al integrării.. cit.E.U. Dinamica integrării presupune două efecte: Integrarea nu este un fenomen static.M. Concret. Favret – op..E. uniunea vamală favorizand realizarea Pieţei comune pentru că libera circulaţie a produselor şi factorilor de producţie stimulată de eliminarea obstacolelor tarifare impuse schimburilor. ce presupune doua efecte: A. El a permis relansarea construcţiei europene într-o perioadă în care aceasta se afla în impas. Realizarea unei zone de liber schimb face necesară realizarea unei uniuni vamale pentru că trebuie evitate deturnările traficului de mărfuri. Construcţia europeană depinde mult de tradiţiile naţionale pentru ca efectul de spill-over să-şi poată manifesta pe deplin rolul său.E. aceasta se traduce prin convocarea unei conferinţe interguvernamentale însărcinată cu redactarea unui nou tratat care le va modifica sau le va completa pe cele precedent A. când există o vointă politică în acest sens construcţia europeană este relansată. cu cât ne apropiem de ultimul grad al integrării cu atât ne apropiem de “nucleul dur” al suveranitătii naţionale şi statele sunt deci din ce în ce mai putin dispuse sî transfere o parte suplimentară din suveranitatea lor instituţiilor comunitare. 42 J.

în perspectiva unei noi lărgiri a U. 52 .apararii). s-a impus o nouă conferinţă interguvernamentală care a avut loc la Nisa în decembrie 2000. B.Este abordata aici o problema delicata-a ireversibilitatii constructiei europene. S-a reexaminat sistemul instituţional şi decizional al U. Mai multe studii au demonstrat ca acest cost ar fi exorbitant:Raportul Cecchini din 1988 al Comisiei.Raportul Catherwood din1988 al Parlamentului.E. Statele stiu ca orice progres pe calea integrarii este ireversibil.Efectul de cliquet Efectul de cliquet semnifica faptul ca procesul de integrare este ireversibil. intrucat costul economic şi politic al intoarcerii este mult mai ridicat decat cel care ar rezulta dintr-un mers inainte.E. perspectiva unei noi lărgiri a U. Aceasta este a treia revizuire de ansamblu a tratatelor precedente.ca orice intoarcere este dificila şi de aceea nu se angajeaza mai mult pe aceasta cale decat dupa o reflectare matura. pune cu o necesitate crescută problema unei Europe cu geometrie variabilă. Cipru şi ţările din Europa centrală şi orientală (au fost vizate probleme relative la: numărul membrilor Comisiei.in privinta monedei unice.Tratatul de la Maastricht. a constituit a doua revizuire de ansamblu a tratatelor comunitare.E. El a permis mai ales introducerea de noi modificări instituţionale necesare în perspectiva noilor adeziuni.ca o intoarcere este putin probabila. dar viitoarea largire va trebui sa accentueze acest fenomen. realizat prin voinţa lui Francois Mitterrand şi a cancelarului german Helmuth Kohl. la Malta. De aceea.. În orice caz. însă rezultatele au fost dezamăgitoare întrucât statele membre nu şi-au manifestat în mod decisiv voinţa politică favorabilă unor eventuale adeziuni. ponderea voturilor statelor membre în Consiliu şi măsurile necesare pentru a facilita activitatea instituţiilor şi a garanta funcţionarea lor eficace).Europa cu mai multe viteze ?Cu geometrie variabila ? Problema care apare este că dacă anumite state doresc o vastă reformă a instituţiilor altele preferă o simplă rearanjare a Tratatului de la Maastricht . 2. Conferinţa interguvernamentală din 1996 prevazută prin tratatul de la Maastricht s-a terminat prin semnarea unui nou tratat la Amsterdam . Această Europă exista deja în domeniul social.

I. cand vor fi pregatite . Celelalte state membre subscriu dinainte la aceste obiective.E. Tratatul de la Maastricht a intarit fenomenul. Mai multe formule de “integrare diferenţiată” sunt posibile dintre care se poate cita: ”Europa cu mai multe viteze”.). astfel că integrarea diferentiata a devenit un element important al constructiei europene . In anumite cazuri ea este reglementata de tratat.E.De asemenea este clar că o integrare diferentiata durabila risca sa aduca atingere uniformitatii dreptului comunitar.Adesea s-a spus că cele doua logici sunt ireconciliabile.C. Constructia europeana ezita în permanenta intre doua logici: cea a aprofundarii (o Europa tot mai integrata) şi cea a largirii(problema adeziunii). referitor la obligatiile unor state membre în cadrul alinierii legislatiilor naţionale).A.E.E.şi J.C. Aprofundarea a prevalat asupra largirii o prima data cand generalul de Gaulle a dat un termen negocierilor privind Marea Britanie în 1959 în cadrul O.integrarea diferentiata nu este reglementata şi statele membre au facultatea de a pune capat derogarilor de care dispun dupa vointa lor. pentru a ineca piata 53 . Antagonismul dintre aprofundarea şi largirea U.astfel că statele membre care beneficiaza de ea nu dispun de nici o influenta asupra modalitatilor sale (cazul perioadelor tranzitorii sau U. 3.E.U.Tarile care nu doresc sau nu pot sa se integreze la fel de repede ca celelalte nu trebuie sa blocheze pe cei care vor sa avanseze. Integrarea diferentiata ocupa un loc important în cadrul sistemului comunitar. chiar inainte de tratatul de la Maastricht (de exemplu exista perioade tranzitorii prevazute de acordurile de adeziune şi unmeroase derogari introduse de A. dar ele vor prinde din urma acest “nucleu dur “ mai tarziu.aceasta semnifica faptul ca se prefera formarea unui “nucleu dur” de state membre care decid sa progreseze pe calea integrarii în domeniile în plina dezvoltare (moneda unica) sau în domenii încă embrionare (P.S.Astfel nu ar trebui acceptata decat cu conditia respectarii obiectivelor Comunitatilor. în alte ipoteze.M.cele doua tendinte completandu-se şi impunandu-se succesiv pe scena europeana.). Este evident că integrarea diferentiata deroga de la principiul acquis-ului comunitar .E. De fapt se poate remarcă faptul că au alternat în istoria constructiei europene perioade de aprofundare cu perioade de largire.

Dar dialectică aprofundarii şi largrii nu se reduce numai la problema unei eventuale adeziuni a noilor membri la Comunitatea Europeana şi eventual la U. pagina 143.E. Dar sub influenta cuplului franco-german s-a decis ca nici o cerere de adeziune nu va fi examinata cu exceptia unor circumstante exceptionale inaintea inceputului lui 1993 şi că intre timp un acord vizand constituirea unui Spatiu Economic European va fi incheiat cu cele 7 tari ale A. E.) în masura în care fuziunea sa pe 3 octombrie 1990 cu R. Helmut Kohl a fost de a nu lasa sa se transforme C.F.E. Demonstrand prin aceasta o mare continuitate în raport cu politică externa a Frantei şi mai ales fata de cea exprimata de generalul de Gaulle.S. şi ca acorduri de cooperare.G. 54 . Singura exceptie a fost consimtita în profitul Germaniei de Est (fosta R.F. Consiliul European decizand pe 11 şi 12 decembrie 1992 la Edinburg sa angajeze negocieri cu Austria. Comunitatea celor doisprezece şi CSCE exista.E. marind populatia acesteia la 340 milioane locuitori. Intr-o conferinta de presa acesta a afirmat: “Ce Europa îi va succede celei de la Yalta? Din fericire.comuna intr-o vasta zona de liber schimb. Disputele asupra aprofundarii şi largirii s-au relansat la sfarsitul anilor 1980 cu ocazia căderii zidului Berlinului şi a imploziei imperiului sovietic. iar din punct de vedere politic intr-o vaga Confederaţie a Statelor în favoarea unei largiri ncontrolate.E. Francois Mitterrand a dorit în special sa evite ca singura politică de stabilitate în vestul continentului european sa fie afectata de miscarea de dezagregare produsa în Europa prin trezirea naţionalismelor. apoi opunandu-se de doua ori consecutiv în 1963 şi 1967 intrarii Marii Britanii în Comunitate43. Cu toate acestea. Suedia. Ea se intinde în mod egal la viitorul “Marii Europe”. zise “europene” (adică care nu exclud adeziunea) vor fi semnate cu fostele “democratii populare” indeplinind anumite conditii. Irlandei şi Marii Britanii pe 22 ianuarie 1972 . Francois Mitterrand şi de cancelarul R. Din nou Marea Britanie sprijinita de Danemarca a sustinut teza în favoarea unei largiri precipitate. Finlanda şi Norvegia din ianuarie 1993.G. mai multe 43 Jean Louis Quermmone – Montchrestien. o noua faza a largirii a inceput în 1993. Apoi largirea a intervenit în urma summitului de la Haga din 1969 cu ocazia aderarilor succesive la C. 1994. a Danemarcei.E. Grija manifesta dupa prabusire lumii comuniste de presedintele Republicii Franceze.D.J.A. Sa le dam mai multa putere.L. intr-o vasta zona de liber schimb din punct de vedere economic.G. a antrenat cu acordul partenerilor şi a Parlamentului European integrarea sa în Comunitate.

Şefii de stat şi de guverne prevazuseră convocarea unei noi conferinţe interguvernamentale începand cu 1996. contrar a ceea ce a fost pretins uneori. Evenimentul marcant al evoluţiei Europei celor doisprezece a fost la începutul anilor 90 negocierea şi semnarea tratatului de la Maastricht.E. Inventată pentru a guverna în 6 “metoda comunitară” nu s-a putut adapta unei comunităţi de doisprezece ţări decât cu condiţia dezvoltării practicii în sânul Consiliului.L. Francois Mitterrand declarând: ”Dacă dorim să construim 44 Le Monde – 18 ianuarie 1990. aprofundarea pe termen scurt nu trebuia sa inlature eventualitatea largirii pe termen mediu sau lung. le cer sa reflecteze la tensiunile care se vor naste din intoarcerea la luptele de influenta. la jumatatea lui decembrie 1990.mijloace. asupra Spatiului Economic European în timp ce erau semnate cu Ungaria. Şi în afara acestui cadru.M.44” Pe baza acestei alegeri. Din punct de vedere geografic. Acelora dintre cei doisprezece care ezita. şi a Uniunii Politice a Europei.E. Pe baza acestui criteriu a fost refuzată cererea de aderare a Marocului formulată pe 8 iulie 1987. Cehia acorduri de asociere europene. Comunitatea nu le va rezista. a fost decisa reportarea oricărei negocieri în vederea aderarii noilor membrii la Comunitate dupa 1 ianuarie 1993 pentru a-i constrange sa accepte şi acquis-ul Comunitatii obtinut dupa realizarea Marii Piete interne şi a Uniunii Europene asteptata de la viitorul tratat de la Maastricht. unde trebuie trebuie să se oprească spaţiul comunitar? Tratatul de la Maastricht. Alegerea Frantei este facuta. prevede că orice stat european poate cere să devină membru a Uniunii Europene. Polonia. şi de ce sa nu spunem. Francois Mitterrand a sugerat în mesajul sau de anul nou – 31 decembrie 1990 – ideea unei vaste confederaţii europene pe care a reluat-o fară mare succes la Praga în pezenţa lui Vaclav Havel în iulie 1991. în cadrul comunitar a fost incheiat pe 2 mai 1992 la Porto acordul cu cele 7 tari A. a votului cu majoritatea modificată. dplomatia franceza cu sustinere germana şi-a convins partenerii la sumitul de la Dublin sa convoace la Roma.S. Dar. la jocul aliantelor. În acest timp. în articolul O. Aceasta alegere propusa de Franta şi Germania a fost numita atunci preferinta pentru aprofundare. pagina 3 55 . In acest spirit. doua conferinte interguvernamentale în loc de una insarcinate cu pregatirea respectiv a U.

E. Mai multe decenii de comunism au stopat dezvoltarea economică şi au perturbat structurile aparatului de stat. Aderarea prematura a acestor tari ar avea de asemenea ca efect agravarea eterogenizarii U. pagina 6.E. o eventuala largire a U. Polonia.Europa. Malta şi Cipru.E. In prezent mai multe state sunt candidate la adeziune:Turcia. Marea Britanie şi Danemarca deschizând calea altor tari dornice de a negicia noi exceptii. dupa cum o dovedeste Tratatul de la Nisa. Dinamica largirilor. Alternativa rămâne de a crea o Europa cu “carta” sau “cu mai multe viteze”. aceste reforme institutionale sunt intotdeauna dificil de negociat şi rezultatele lor sunt destul de aleatorii. la tarile din Europa centrala şi de est este greu de realizat .E. Bulgaria.Ungaria. Orice largire. Romania. cultural sau religios. cat şi pe plan politic. Cehia Slovacia.E. Ceea ce pune problema stabilirii unui sistem politic capabil sa guverneze un spatiu public cu geometrie variabila. Sectiunea II: 45 Le Monde – 16 iulie 1994. în ciuda a ceea ce s-a proclamat se opune formarii unui “actor”omogen din punct de vedere politic şi aceasta din cauza complexitatilor tehnice de gestionare a unei U.E. tarile baltice.E. atat pe plan economic. compromite asadar eficacitatea U. printr-o paralizie a sistemului decizional. Problematica lărgirii UE Tinand cont de fragilitatea echilibrului institutional comunitar şi a numeroaselor adeziuni intervenite în ultimii 20 de ani. 56 . atunci ea nu este Europa însăşi”45. Nivelul de viata în aceste tari este inferior celui ce predomina în statele U. astfel încât aderarea la U. dacă nu este insotita de reforme institutionale care sa permita a se evita ca plusul cantitativ sa nu se traducă printr-un minus calitativ. Slovenia. cu mai mult de 25 de membri. a tarilor central şi est europene ar necesita o sporire considerabila a bugetului U. trebuie să considerăm că această Europa are nevoie de apărarea sa proprie. Or. Dacă ramâne dependentă de puterile externe.

S. la statele Europei centrale şi orientale.E.Aceasta rezulta mai ales din lucrurile nestipulate expres: crearea unei U.la republicile balte.(diversa în ceea ce priveste dispozitiile sale). Politicienii şi juristii sunt determinati sa discute despre natura U. Crearea U. luand totusi în considerare posibilitatea unei federaţii. la Cipru şi la Malta explică interesul renascut pentru problema definirii viitoarei Europe.C. a inceput sa impuna intrebarea “spre ce fel de Europa ?”.A. insotita de crearea “stalpilor “ P. 57 .E. cu atat mai mult cu cat din perspectiva largirilor anuntate nu se cunoaste forma pe care o va avea Europa de maine.Perspectiva Largirilor U. Actuala discutie asupra formelor Europei demonstreaza foarte bine în acelasi timp aportul dar şi limitele integrarii funcionale. la Turcia.Aceasta presupune a indică opiniei publice ce structuri juridico – politice va lua asentimentul sau . Aportul intrucat dezvoltarea solidaritatilor concrete intre statele membre avea ca obiect tocmai sa facă ineluctabila o alegere de ansamblu în privinta identitatii europei.E.Precizari Aprofundarea constructiei europene pune cu acuitate problema finalitatii sale şi deci problema denumirii sale viitoare.Vocatia federala a Uniunii Europene 1. Timp indelungat o asemenea problema parea inutila sau indrazneata:in ce scop sa dezbati asupra termenilor de “federaţie” sau confederaţie intr-un fel de dezbatere teologică şi sterila? Oare pragmatismul nu impune mai intai avansarea pas cu pas pe calea integrarii şi consolidarea realizarilor decat pierderea capacitatii de a vizualiza ansamblul unei constructii nefinalizata în configurarea sa globala? Insusi Robert Schuman a emis avertismentul în cadrul discursului de la “Sallon de l’horologe”: “Europa nu se va face dintr-o data şi nici intr-o constructie de ansamblu” deschizand satfel calea spre ceea ce se va numi integrarea functionala.E. Limitele de asemenea pentru ca reusita unei integrari conceputa ca un proces tehnic a contribuit la deferirea problemei de fond :cea a formei constructiei europene. prin tratatul de la Maastricht.E.şi despre logica pe care o poarta. şi J.I.M. dar refuz de a-i acorda o personalitate juridică şi refuz de a inscrie vocatia sa federala. Incepand cu Tratatul de la Maastricht aceasta dezbatere s-a focalizat pe opozitia dintre “suveranisti “ şi “federalisti”.

şi este esential tratatele comunitare nu formeaza o constitutie a Europei celor 15.Fondata pe indiscutabile motive politice (nu trebuie perpetuata divizarea continentului european care a apasat timp de aproape o jumatate de secol asupra libertatii a milioane de europeni) aceasta largire depaseste de departe pe toate cele care s-au produs în trecut şi care au dublat. O cale fara iesire reproducerea unui model existent. Parlamentul europen nu are puterile unei camere a popoarelor (Bundestagul german) şi curtea de justitie de la Luxembourg nu este o curte suprema. orice tentativa de integrare europeana care ar nega realitatile naţionale ar fi sortita esecului . In plus.Europa federala dorita de parintii fondatori? . pagina 97 58 .E. Cu toate acestea. cit. aproape numarul statelor europene membre de la crearea comunitatilor europene. Este vorba mai degraba despre inventarea unui nou sistem de integrare care sa permita în acelasi timp depasirea notiunii de stat natiune şi respectarea identitatilor naţionale. Consiliul nu este asimilabil unei camere a stetelor (Bundesrat-ul german).Europa naţiunilor dorita de De Gaulle? (Europa de la Atlantic la Urali) .E. Comisia europeana nu este un guvern federal. nu este o federaţie careia statele membre sa-I fie subordonate în domeniile competentei sale46. Trebuie sa fie vorba despre o federaţie de tip clasic. de la origine. ea s-a pus la fiecare etapa a constructiei Europei de la originea ei. Spre deosebire de un stat federal care constituie o uniune de drept constitutional U. 46 Denys Simon – op. 2..modelul federal C.Au trebuit sa renunte în fata opozitiei anumitor state printre care Marea Britanie . ca cele pe care le vedem functionand astazi.Europa de tip confederal pe care pesedintele Mitterrand a evocat-o uneori? Sau exista o alta cale posibila care asigura sinteza tuturor acestor Europe? Problema este destul de teoretică. vocatia federala a Europei figureaza implicit în tratate datorita faptului că parintii fondatori aveau în mod clar acest obiectiv în calcul.in special în Germania şi Statele Unite ale Americii?Este vorba despre reproducerea unui model existent? Aceasta din urma nu pare nici posibila nici de dorit.ramane în mod fundamental o uniune de drept internaţional. În cursul negocierilor care au precedat adoptarea tratatului de la Maastricht mai multe tari (printre care şi Franta) cerusera ca vocatia federala a Europei sa fie inscrisa în noul tratat . Astazi se doreste a se sti ce se construieste exact: .

E. fara o unitate istorică sau culturala. altele sunt foarte putin integrate (P.C. Europa este formata din state şi din popoare diverse. Dacă Germania şi S. Anumite domenii sunt puternic integrate (agricultura. nu constituie o confederaţie.Un stat feedral este un stat natiune şi nu exista state –natiune fara natiune sau fara sentimentul poporului ca apartine unei singure naţiuni. pentru că statele federale sau confeedrale. şi J. însă putem constata ca statele membre au refuzat sa o facă. fie el federal sau.O confederaţie este o uniune durabila de state care decid în unanimitate în cadrul unei “Diete”(congresul sefilor de stat sau ambasadorilor). Parlamentul) care nu se reduc la un congres al sefilor de stat sau ambasadorilor .Este o utopie sa doresti construirea unei federaţii pe o baza atat de diversa.I. este încă departe de aceasta structura.U. Comisia.E. 3.48 In ceeace priveste Uniunea politică în versiunea tratatului de la Maastricht presupune riscul unei regresiuni a constructiei europene de la federalism spre interguvernamentalism.Ori votul cu unanimitate care este regula intr-o confederaţie este mult mai marginal în C. ca şi cele unitare au fost concepute ca state natiune.E. numero 298. C. de la integrare spre cooperare interstatala. pagina 89 Dominique David – L’Europe en perspective. intrucat al doilea şi al treilea stalp scapa mecanismelor institutionale şi decizionale comunitare clasice şi controlului judecatorului de la Luxembourg.S. cit. sunt dotate cu o structura statala aceasta se intampla pentru că poporul german sau american au autorizat-o.In plusn modelul confederal apartine trecutului Confederaţiile au incetat sa existe pentru că ele au dat nastere statelor federale. Nu se poate masura progresul integrarii şi structurii institutiilor comunitare cu cea a unui stat natiune.) şi nu implică deci un abandon de suveranitate în profitul unei puteri centrale..Cahiers francais. pagina81 59 . O cale de viitor – depasirea notiunii de stat natiune respectand identitatile naţionale U. Se astepta că Tratatul de la Amsterdam sa aducă lamuriri noi în aceasta problema. este astazi o constructie hibrida.A. fiindcă Consiliul statueaza cel mai adesea cu majoritate47. C.E.moneda). 47 48 Vlad Constantinesco – op.Un stat federal poseda o constitutie federala elaborata de o putere constituanta şi este dotat cu plenitudinea suveranitatii. Or.A.E. nu functioneaza dupa modelul “dietei” pentru că normele comunitare sunt adoptate dupa proceduri complexe care pun în fata institutii originale (Consiliul.E.Inacest cadru ele s-au dezvoltat şi nu se pot dezvolta în afara lui.U.

Joschka Fischer considera că a devenit indispensabila transformarea U. Calificata de Jacques Delors drept “obiect politic neidentificat”.In acest scop Jaques Delors a propus crearea unei “federaţii de state naţionale Germania a formulat până în prezent propunerile cele mai elaborate în ce priveste vitorul constructiei europene pronuntandu-se în favoarea crearii unui ansamblu federal dotat cu o constitutie ce garanteaza cetatenilor protectia drepturilor lor fundamentale şi prevazand o repartizare clara a competentelor intre U. aceea a tradiţiiei europeiste care a precedat crearea primei Comunitati Europene.a avut cel putin meritul de a pune în discutie o problema esentiala pentru viitorul Europei. adaugand imediat ca nu trebuie utilizat un asemenea cuvant. fundamentat pe statele naţiuni.Singura solutie rezonabila consta în depasirea notiunii de “stat natiune “respectand identitatile naţionale. per ansamblu. incearcă sa traseze conturul reformei institutionale care va trebui sa îl însoţească.E. 60 . Singurul mijloc pentru a evita o stagnare sau un recul a constructiei europene este dupa Joschka Fischer imprimarea unei dimensiuni politice care lipseste U. raman relativ imprecise fara indoiala pentru a menaja marea majoritate a “sensibilitatilor” politice. Ideile ministrului german al afacerilor externe nu au totusi nimic foarte nou şi se inscriu intr-o anumita continuitate. In Franta. Aceste propuneri care se adreseaza cu prioritate Frantei – partenerul privilegiat al Germaniei în Europa – şi care nu par totusi sa angajeze oficial guvernul federal. ministrul afacerilor externe Joschka Fischer care s-a exprimat desigur în nume personal pe 12 mai 2000 la universitatea Humboldt din Berlin. intr-o Federaţie fara a ajunge la disparitia statelor care o compun. pentru a perfectiona integrarea europeana. Ele se situeaza în continuitatea declaratiei Schuman la care se refera de altfel în mod expres. Astfel. reactiile la acest discurs. şi statele membre pe baza principiului subsidiaritatii. dupa ce defineste un federalism original. Textul sau. declarandu-se public favorabil transformarii Uniunii Europene intr-o veritabila federaţie.E. Uniunuea Europeana pare sa ezite perpetuu în dorinta de a se transforma intr-o veritabila federaţie şi continua încă sa fie marcata în anumite domenii de alte modele precum cel confederal. Ministrul francez al afacerilor europene Pierre Moscovici nu a ascuns niciodata că moneda unică nu va avea o adevarata semnificatie decat în cadrul unei Europe federale.E. au fost favorabile cu exceptia adeptilor suveranitatii sau a unor personalitati care “au denuntat” tendinta Germaniei de a imagina pentru Europa o structura federala care corespunde modelului sau.

dupa care “supranaţionalul va fi fundamentat pe naţional”. pare totusi prea putin realista şi mai degraba destinata a linisti sau a nu ingrijora prea mult pe cei care au ramas adeptii suveranitatii naţionale – sau pentru a nu se lovi prea mult de susceptibilitatile britanice şi daneze.Pentru Joschka Fischer. În conceptia sa. Margaret Thatcher a incarnat mult timp aceasta viziune. trebuie asociate cat mai mult posibil. Aceasta formula de “Federaţia Statelor Naţiuni” al cărui principal adept a fost Jacques Delors. Ce ar putea deveni în aceste conditii un stat privat de marea majoritate a atributelor suveranitatii naţionale? Acestei viziuni integrationiste a constructiei europene. 61 . Are deci în realitate un continut mult mai politic sau cultural decat în mod real juridic. Însă se întrevede cu dificultate posibilitatea ca o federaţie sa nu conducă la disparitia statelor care o compun şi de asemenea se întrevede cu greu care va fi soarta naţiunilor europene. Franta manifesta multa neincredere fata de propunerile Germaniei. constituie deja o federaţie. chiar dacă uneori s-a întamplat ca statul sa preceada natiunea. numei o Federaţie a statelor naţiunii fondata pe un tratat constitutie ar permite iesirea din acest impas. Ministrul german preia astfel o veche idee dezvoltata acum 40 ani de ministrul francez Robert Schuman. dar cu conditia că totusi sa se sprijine pe realitatile institutionale şi culturale existente. dorind intarirea eficacitatii procesului decizional comunitar. Joschka Fischer recunoaste de altfel că euro. institutiile şi tradiţiile naţionale acestui proces de integrare şi de asemenea trebuia tinut cont de diferentele lingvistice sau istorice care constituie de altfel bogăţia Europei. Marea Britanie opune o viziune suveranista şi minimalista care privilegiaza interguvernamentalismul şi presupune o renaţionalizare a politicii comunitare. care deja a determinat pierderea suveranitatii monetare a celor unsprezece în profitul Bancii Centrale europene. stiut fiind faptul că nu poate exista stat fara natiune.

Ambianţa crispată a negocierilor a fost cauzată de starea proastă a relaţiilor franco-germane. Obiectivul era distribuirea puterii într-o Europă lărgită deci 49 Phillippe Lemaitre şi Laurent Zecchini – “Le monde” 12 decembrie 2000 62 . Deşi Jacques Chirac a calificat acordul ca fiind “convenabil”. după summit-ul cel mai lung din istoria construcţiei europene constând în patru zile de negocieri. a atins poate limite politice de care va trebui ţinut cont în dezbaterile asupra viitoarei arhitecturi a Europei. cei cincisprezece şefi de stat şi de guvern ai Uniunii europene au decis să consolideze puterea marilor ţări şi să perfecţioneze sistemul de decizie. Acordul de la Nisa este totuşi un document nefinalizat. 2. În mod manifest interesul unor state membre ale Uniunii Europene din punct de vedere al aprofundării construcţiei europene este scăzut (în special în Marea Britanie şi Suedia) faţă de ceea ce doreşte restul Uniunii Europene. Summit-ul de la Nisa era o întâlnire la nivel înalt asupra puterii – deci dificilă. mecanismul “cooperărilor întărite”.Prezentare generală În noaptea de duminică 10 spre 11 decembrie 2000. Miza majoră a acestei reuniuni era pregătirea lărgirii Uniunii europene prin reformele ce vizau funcţionarea instituţiilor sale. Acest bilanţ nesatisfăcător se pare că indică faptul că integrarea în 15. Acesta nu este unicul motiv al eşecului de la Nisa.Cele patru puncte principale care figurau pe ordinea de zi49. şi a fortiori într-o Europă lărgită la mai mult de 20 de ţări. sensibilă. extinderea domeniului deciziilor luate cu majoritatea calificată. a concluzionat totuşi că rezultatele sunt sensibil inferioare ambiţiilor afişate.Secţiunea III: Acordul de la Nisa – încercare de rezolvare a dificultăţilor instituţionale provocate de viitoarea lărgire a Uniunii Europene 1. evidentă cu ocazia evocării problemelor financiare legate de criza vacii nebune. Cele patru puncte principale care figurau pe ordinea de zi au fost: compunerea Comisiei Europene. poderea voturilor în Consiliul de mniştri. cât şi în ceea ce priveşte fixarea unei noi grile de voturi în Consiliu. Acestea au fost formal lansate la Nisa şi se dezvoltă progresiv pentru a culmina în cadrul unei noi conferniţe interguvernamentale în 2004. politică până la cel mai înalt nivel.

Italia) la care s-a adăugat Spania şi în curând Polonia. cât şi desemnarea preşedinţilor Comisiei cu majoritatea calificată a statelor membre. Marea Britanie. Germania a obţinut cu toate acestea o serie de compensări în instituţiile comunitare: astfel “clauza de verificare demografică” care prevede că toate deciziile Consiliului vor trebui luate de state reprezentând cel puţin 62% din populaţia Uniunii Europene este favorabil Germaniei. Spania obţine 27 de voturi întocmai ca Polonia când va fi membră a Uniunii Europene. un echilibru pe care Franţa nu dorea să-l rupă. Nisa a avut deci ca obiectiv principal restaurarea influenţei celor “patru mari” (Germania. Acordul prevede deci triplarea la 29 a voturilor de care dispun cei “patru mari” şi le menţin paritatea. totuşi. De asemenea noua repartizare a locurilor în Parlamentul Europei acordă un avantaj net Berlinului. În prezent cei patru dispun de un număr egal de voturi. Astfel a fost propus un proiect favorabil Olandei şi un avantaj analog în profitul Spaniei refuzându-se aplicarea aceloraşi ajustări demografice Germaniei. 63 . 3. reechilibrarea fiind mai modestă decât cea propusă la începutul summit-ului şi mai ales pragul majorităţii care a fost ridicat de la 71% la 73. Începând cu ultimele lărgiri ale Uniunii Europene dezechilibrul s-a accentuat între marile şi micile puteri în detrimentul primelor. Belgia şi Portugalia au emis proteste vehemente. Se poate afirma că. Iritarea împotriva Franţei s-a amplificat când preşedinţia a cerut anumitor ţări să facă concesii pentru aceleaşi motive demografice. Franţa. Îndepărtarea de obiectivele urmărite (reechilibrarea modului de acordare a voturilor şi facilitarea luării deciziilor prin reducerea pragului majorităţii calificate) a fost astfel consacrată. Blocajul provocat a fost rezolvat după ce preşedinţia franceză a acceptat să amâne până în 2005 intrarea în vigoare a noii repartizări.reformarea regulilor de funcţionare ale Uniunii Europene indispensabilă în a împiedică o lărgire a Europei în detrimentul integrării. marea majoritate a celorlalte ţări susţinând poziţia Berlinului.Împărţirea voturilor în Consiliu. marile ţări au obţinut global câştig de cauză în acest domeniu.4%. Refuzul Franţei de a da mai multe voturi Germaniei care are o populaţie mai mare cu 20 milioane locuitori a deschis dezbaterile asupra împărţirii voturilor. abandonarea dreptului de veto fiind în parte reportată pe mai târziu. în timp ce ea însăşi refuza.

Rusia de a influenţa pe unul din statele membre ale comunităţii actuale sau viitoare ar fi crescut Franţa ar fi trebuit să recunoască faptul că.50. proprietatea intelectuală şi tot ceea ce reprezintă întrepătrunderea protecţiei comerciale a mediului inconjurător şi a sănătăţii. 50 Pascal Lamy – Comisar European – “Le monde” – 12. care vor forma obiectul unei adoptări cu majoritate calificată şi nu cu unanimitate. Dacă se ramânea la unanimitate asupra acestor probleme. posibilităţile pe care le aveau statele terţe puternic industrializate precum China. flexibilizându-şi poziţia Franţa a acceptat acest principiu în măsura în care obţinea câştig de cauză pentru a obţine unanimitatea asupra problemelor relative la cultură (cinema şi audiovizual). În acest domeniu dreptul de veto a fost calificat ca fiind un handicap. Japonia. sănătate şi educaţie.dec. În anumite cazuri acordul a amânat decizia de trecere la majoritatea calificată fără vreo certitudine în ceea ce priveşte rezultatul final. capitolele privind fiscalitatea şi politica socială au fost excluse din acord în urma opoziţiei Marii Britanii. Dintre cele 20 de subiecte de o importanţă inegală (faţă de 40 anunţate iniţial).Extinderea majorităţii calificate. Negocieri comerciale. Statele Unite ale Americii. Luarea unei decizii cu unanimitate în aceste domenii era posibilă cu greu în 15 membri însă nu va mai fi posibilă în 20 sau 25 membri. Miza urmarită prin această modificare ţine de structura comertului interneţional. În fine. mandatele de negociere s-ar fi obţinut dificil pentru negocierea şi încheierea acordurilor comerciale. Deci. în unanimitate posibilitatea de a obţine un mandat pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală scade. desi votul cu majoritatea calificată este regula pentru schimbul de marfuri reprezentând 80% din politica comercial externă.2000 64 . fiscalitatea şi politica socială. În plus. în altele renunţarea la unanimitate este însoţită de condiţii restrictive. investiţiile şi proprietatea intelectuala. pentru că vor exista întotdeauna în Uniunea Europeană ţări pentru care miza proprietăţii intelectuale nu este atât de mare cât este pentru Franţa. a). ajutoarele regionale. negocierile deplasându-se la domeniile clasice care sunt mărfurile şi tarifele. imigrarea.4. 5 mari domenii reţineau atenţia: comerţul internaţional. Rezultatele obţinute în aceste domenii sunt cu mult inferioare ambiţiilor afişate la început. spre domenii noi precum serviciile. Cei 20% care rămân reprezintă serviciile.

65 .cu excepţia aspectelor ce ţin de dreptul familiei. Marile ţări doreau însă o comisie mai puţin numeroasa şi pe cât posibil să nu depăşească pragul actual de 20 de membri pentru ca funcţionarea sa să nu fie paralizată. Summit-ul de la Lisabona din martie 2000 adoptase o strategie pentru a ajuta Uniunea Europeană să se adapteze noii economii. În acest domeniu acordul prezintă un important progres faţă de tratatul de la Amsterdam în măsura în care prevede trecerea la majoritatea calificată pentru cooperarea judiciară în materie civilă . dezvoltarea unui echilibru nou între supleţea şi securitatea locurilor de muncă. 5. Imigrare. c) Ajutoare regionale. Timp de 10 ani cel puţin. Germania subordona trecerea la majoritatea calificată definirii principalelor orientări ale viitoarei politici comune. d) Fiscalitate şi politică socială. Dîndu-şi acordul pentru această strategie de inspiraţie mai degrabă liberală puternic influenţată de britanici. Această agendă socială care fixează priorităţi de acţiune pentru 5 ani viitori face obiectul unui text destul de confuz în anexele concluziilor. Aceasta era dorinţa micilor ţări ale Uniunii Europene. Parisul obţinuse în schimb un mandat pentru a o completa cu un plan de acţiune permiţând progresul modelului social european care se caracterizează.ianuarie 2004. reafirmă concluziile de la Nisa. întărirea prevederilor sociale ale procesului de răcire şi în politica externă a Uniunii Europene. promovarea egalităţii bărbat-femeie.ianuarie 2007 pentru tot ceea ce ţine de politica fondurilor structurale. vize. Sunt prevăzute 6 mari orientări: ameliorarea calităţii şi a numărului de locuri de muncă. azil. În ceea ce priveşte azilul.b). libera circulaţie şi sejurul cetăţenilor terţi) aplicarea majorităţii calificate este amânată până pe 1. lupta împotriva excluderii. Tony Blair a refuzat categoric şi cea mai mică concesie în ceea ce priveşte politica socială şi fiscalitatea. Această amânare a datei a fost decisă la cererea insistentă a Spaniei care va păstra dreptul de veto până în 2013. “prin legătura indisolubilă înte performanţa economică şi progresul social”. fiecare stat membru al Uniunii europene va fi reprezentat de un comisar în sânul executivului european. Pentru anumite capitole “sensibile” (control la frontierele externe. În ceea ce priveşte Agenda socială. Britanicii şi-au atins astfel scopul: lărgirea Europei poate merge înainte fără ca Londra să fi acceptat un plus de integrare. Trecerea la majoritatea calificată se va efectua începând cu 01.Mărimea Comisiei Europene.

51 7. În această ipoteză acordul de la Nisa prevede un mecanism de rotaţie pe ţări.Criza vacii nebune. dreptul la veto de care dispunea fiecare stat membru pentru a se opune unei cooperări întărite a dispărut. dar cu asemenea restricţii că utilizarea sa era cvasi imposibilă. Obiectul acordului de la Nisa a fost de a flexibiliza acest mod de funcţionare. 51 Laurent Zecchini – “Lemonde” .2000 66 . Este menţiunut cu toate acestea un anumit numar de reguli destinate asigurării ca acest mecanism nu va aduce atingere pieţei unice şi prin aceasta ansamblul ordinii juridice comunitare. în ciuda rezistenţelor din Suedia şi Finlanda asupra realizării de teste şi suspendarea făinilor animale în alimentaţia tuturor tipurilor de animale. ele vor trenui valitate de Comisie şi aceasta dacă cel puţin 8 state formează o cerere . 30% pentru statele membre) este contestabilă. măsuri ce privesc în special suma compensaţiilor care vor trebui vărsate crescatorilor ale căror turme vor fi distruse.12 dec.Mecanismul “cooperarilor întărite”. Cancelarul Schorder a estimat că repartizarea acestei cheltuieli (70% pentru bugetul european. S-a dezbătut însă în delung asupra măsurilor financiare care trebuie luate pentru a face faţă acestei crize. Acest mecanism al cărui obiect este de a permite unui grup de state să meargă înainte fără ca celelalte ţări să poată să le interzică. Pentru a evita ca ele să nu devină o “unealtă” obişnuită a politicii europene. Poziţia preşedenţiei franceze a fost salvată într-o anumită măsură de apariţia bovinelor bolnave în Germania şi în spania. La presiunea Marii Britanii preşedenţia franceză a limitat considerabil politica externă şi de securitate comună. 6. Consiliul se limitrază să ceară ca toate aceste măsuri să fie rapid puse în aplicare. figura deja în tratatul de la Amsterdam. Acest aspect preocupă mai multe ţări începând cu Gernamia. Astfel. Dintr-odată toţi membri Uniunii Europene au ajuns la un acord.Numai din momentul în care Uniunea Europeana va număra 27 de membri o decizie va fi luată pentru fixarea numarului definitiv al membrilor Comisiei care eventual va fi inferior numarului 27.

Această temere a fost exrpimată de mai multe delegaţii şi J.2000. După compromisul acceptat la 8. S. Doua tradiţii se confruntă în dezbaterea din jurul acestei societăţi europene: latinii obişnuiţi cu relaţii sociale deseori conflictuale şi nordicii care susţin un sistem în care salariaţii sunt reprezentate la toate nivelurile puterii. ideea a renăscut în 1997 cu un nou impuls dat cu ocazia Consiliului European de la Amsterdam şefii de stat şi de guvern se angajau atunci sa termine dosarul “St. Dezbaterea a fost în 1989 cu o propunere de directivă privind locul muncitorilor în inteprindere. ţările care doresc au dreptul de a refuza transpunerea de la nivel naţional a numitor dispoyitii ale acordului asupra participării muncitorilor. Îngropată în1993. De aproape 18 luni proiectul de statut făcea obictul unui acord în 14 dar Spania continua sa se opună textului în ceea ce priveşte un punct particular despre fuziunea întreprinderilor. Cei 15 au decis crearea unei viitoare autorităţi alimentare europene care va deveni operaţional în 2002 8. În schimb nici o Societate Europeană precticând participarea nu-şi va avea sediul în aceste ţări 67 . Economiile în cheltuieli de procedura sunt estimate la 35 miliarde euro pe an.E” înainte de 1 ianuarie 1999. In 1970 Comisia a făcut o propunere de regulament asupra unui statut de societăţi europene fără a obţine un consens intre cele 9 state membre de atunci.Acestea ar putea să se dovedească a fi nult mai ridicate decât cele estimate în prezent şi ar putea astfel antrena o depaşire a perspectivelor financiare ale Consiliului de la Berlin din martie 1999. aceste proiecte de regulamente sau de directive.12.Chirac le-a aprobat.Acord asupra creării unui statut al societăţii europene Cei 15 şefi de stat şi de guvern au reuşit pe 8 decembrie să ajungă la un acord asupra statutului societăşii europene în discuţie de 30 ani. Celălalt avantaj adus de statut este că întreprinderile nu vor mai trebui sa creeze noi entităţi juridice în momentul implantării lor într-o altă ţară europeană. Acest acord prevede o mai largă participare a muncitorilor la viaţa întreprinderii. S-a urmărit un statut unic pentru societatile europene instalate în mai multe ţări ale Uniunii Europene în scopul armonizării funcţionării lor şi a regulilor sociale aplicate salariaţilor. De mai multe ori înscrisă pe ordinea de zi a Consiliului Europei consacrate problemelor sociale şi a locurilor de muncă. nu s-au finalizat niciodată printr-un acord politic din lipsa unanimităţii.

Se va decide atunci dacă Uniunea Europeană va trebui să fie dotată cu un fel de consituţie sau lege fundamentală. Este prevăzut ca în decembrie 2001 la summit-ul de la Laeken. Celelalte două mari axe ale aceste reflecţii sunt clasificarea tratatelor şi delimitarea competenţelor între instituţiile europene şi instituţiile statelor. sub preşedinţie belgiană conducătorii europeni să precizezeconţinutul şi calendarul. dar şi metoda de lucru a cestui “şantier”. La cererea insistentă a Germaniei susţinută de Italia cei 15 au căzut de acord la Nisa asupra calendarului unui nou “şantier instituţional” care va trebui sa fie gata în 2004.Patru ani pentru a reflecta la un proiect constituţional Dezbaterile asupra unui viitor federal al Uniunii Europene lansate în luna mai 2000 de ministrul german de externe Josckha Fischer reluate de preşedintele Franţei Jacques Chirac în Bundestag-ul german în iunie se vor continua. eventual ca un preambul va fii obictul noii reflecţii pe care cei 15 s-au angajat să o deschidă sub preşedinţie suedeză începând cu ianuarie 2001. respectiv regiunilor. Această Charta proclamată la Nisa nu are pentru moment nici un statut juridic . 9. Dimpotrivă. cea a convenţiei care a negociat Charta asociind guvernele şi pe parlamentarii naţionali şi euorpeni a apărut mai bună în asigurarea transparenţei asupra temelor care trebuie să poată fi dezbătute pe larg în sânul societăţilor. Numeroase propuneri circulă deja încurajate de succesul negocierilor asupra Chartei drepturilor fundamentale. Metoda conferinţelor interguvernamentale care este acuzată de a menţine opacitatea asupra negocierilor va fi cu atât mai mult crititcată cu cât a ajuns la rezultate nesatisfăcătoare la Nisa.Acordul la care au ajuns cei 15 deschide calea unui alt acord al unei directive privind informarea şi consultarea muncitorilor care face deja obictivul unui consens al celor 15. Integrarea sa în tratate sau într-un eventual proces constituţional. Data de 2004 lasă timp suficient pentru cizelarea reflecţiilor şi prezintă avantajul de a se situa 2 ani după importantele schimbări electorale aşteptate în 2002 în Franţa şi Germania şi înaintea dificilei renegocieri a perspectivelor financiare ale viitoarei Uniunii Europene lărgite în 68 . Acest ultim punct era esenţial pentru cancelarul Schröder pentru a face statele – regiuni germane care au cuvântul lor de spus în ratificarea Acordului de la Nisa. Britanicii care deja nu au dorit să o accepte nu puteau merge înainte.

Proiectul Chartei a fost prezentat Consiliului european de la Biarritz (13-14 octombrie 2000) care l-a aprobat cu unanimitate şi l-a transmis diferitelor instituţii în vederea proclamării sale solemne care a avut loc cu ocazia Consiliului european de la Nisa (8-11 decembrie 2000).E. Principalul obiectiv a fost asigurarea unei transparenţe crescute adunând într-un text unic drepturile existente în prezent care formează fundamentul societatii şi sistemului politic european. Există mai multe cauze care au dus la necesitatea întăririi rolului drepturilor omului în cadrul politicilor U. De asemenea necesitatea de a găsi răspunsuri globale problemei şomajului şi reorganizării pieţelor forţei de muncă demonstrează necesitatea de a avea drepturi sociale fundamentale la nivelul U.luând în calcul propriile sale alegeri.E. Secţiunea III: Charta drepturilor fundamentale 1. Aceasta cu atât mai mult cu cât anumite competenţe noi poartă asupra unor domenii foarte sensibile precum securitatea şi apărarea. a determinat creşterea probabilităţii ca drepturile cetăţenilor să fie afecate . Istoricul negocierilor şi cauzele care au determinat crearea Chartei Şefii de stat şi de guvern au decis cu ocazia Consiliului european de la Cologne că în stadiul actual al dezvoltării U.E.prin actiunile instituţiilor comunitare sau ale statelor membre atunci când aplică dreptul comunitar. Consiliul european extraordinar asupra justiţiei şi afacerilor interne ţinut la Tampere pe 15 şi 16 octombrie 1999 a definit compunerea şi metodele de lucru specifice ale unei adunări care a luat apoi numele de „Convenţie“ căreia i-a fost încredinţată misiunea de a redacta un text conţinând drepturile fundamentale care trebuie să aibă forţă executorie la nivelul U. în primăvara 2001 va fi şi el mai puţin expus .E. în interiorul ei.. 69 . progresiv. În primul rând trebuie menţionat faptul că lărgirea competenţelor U. este necesară redactarea unei Charte a drepturilor fundamentale de care pot beneficia cetăţenii U.fată de perioada iniţerii constructiei europene.Tony Blair care nu putea face prea multe concesii la Nisa . odată cu fiecare revizuire a tratatelor originare. justiţia şi afacerile interne.E.E.2006.

sociale.E. Pentru prima dată U. 2. Astfel.E.H.D. şi drepturile economice şi sociale astfel cum au fost enunţate în Charta socială europeană şi în Charta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor. Charta drepturilor fundamentale este în acelasi timp un mesaj adresat cetăţernilor europeni despre importanţa drepturilor civile.E.E. Conventia a avut drept bază de redactare C.E. fată de drepturile omului. În al treilea rând raporturile pe care U.E. solidaritate.Structura Chartei Drepturile sunt regrupate în jurul a 6 valori fundamentale: demnitate. le întreţine cu statele terţe în materia drepturilor omului s-a putut remarca un dezechilibru evident între exigenţele impuse de U. şi astfel cum rezultă din traditţile constiuţionale comune statelor membre (drepturi civile şi politice).E..H. cetaţenie şi justitie. Ca manifestare a valorilor comune ale Uniunii. ţărilor candidate la aderare şi ţărilor terţe în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale şi sistemul de protecţie a acestor drepturi în sânul comunităţii. a părut necesară identificarea explicită a drepturilor fundamentale care reprezintă fundamentul culturii şi sistemului U.D.E.În al doilea rând iminenţa unei lărgiri a U. economice. s-a confruntat cu posibilitatea ca unul dintre membrii săi să nu împărtăşească valorile comune ale democratiei şi respect al drepturilor fundamentale simţindu-se nevoia adoptării unor măsuri politice şi legislative care să demonstreze angajamentul univoc al U. Cu tote acestea Conventia a utilizat şi alte instrumente precum jurisprudenţa 70 . egalitate. politice şi culturale pentru proiectul european. a unor ţări care până nu cu mult timp în urmă erau supuse unor regimuri nedemocratice – pare să întărească temerile în ceea ce priveşte drepturile omului. Principala preocupare a Conventiei a fost elaborarea unui text concis care să poată fi înţeles de toţi. înaintea unei noi lărgiri. În acest context.E. După cum se poate remarca.E. intrucât obiectivul primordial al chartei este. Conţinutul Chartei a fost repartizat în 3 categotii de drepturi şi 54 de articole: drepturile şi libertătile fundamentale precum şi drepturile de procedură astfel cum sunt garantate de C. – care va permite pătrunderea în U. după concluziile preşedinţiei de la Cologne de a face mai transparente în ochii cetăţenilor drepturile la care au acces în virtutea dreptului comunitar. Charta socială europeană precum şi Charta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor. charta "va contribui în acelaşi timp la întărirea identităţii Europei şi se va identifica cu Europa“ 1. Toate aceste temeri au fost recent suscitate de rezultatele alegerilor din Austria. drepturile fundamentale rezervate cetăţenilor U. libertate.

situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte drepturile sociale. iî special în rândul asociaţiilor feministe şi homosexualilor.E. Charta este departe de a forma unanimitatea în sânul opiniei publice. O altă controversă a fost generată de dispozitiile relative la drepturile sociale pentru că dacă drepturile civile şi politice sunt considerate a fi fundamentale în toate tările membre ale U. Prevalează astfel sentimentul că.Probleme ridicate de conţinutul Chartei. Insă repartizarea conţinutului chartei în 3 categorii de drepturi a fost sursă de controverse incă de la inceput. Dispoziţiile relative la „respectul vieţii private şi familiale“ au ridicat proteste vii.C. interzicerea „clonării reproductive a fiintelor umane“ pare foarte restrictivă celor care condamnă orice manipulare a embrionului. separarea acestora fiind datorată esenţial motivelor istorice. Astfel textul explicativ al Secretariatului Convenţiei indica în mod clar sursa fiecărui articol. în redactarea sa actuală. chiar în scopuri terapeutice sau ştiinţifice. În perspectiva unei viitoare constituţionalizări propriu-zise a textului52 sunt prezentate câteva probleme principale care vor trebui rezolvate şi care în prezent sunt obiect de controversaă Dacă principiile relative la protecţia demnităţii persoanei sunt acceptate definitiv. Modul de redactare a textului. S-a subliniat de asemenea caracterul indivizibil al drepturilor civile şi sociale. şi articolele tratatelor. în primul rând pentru că linia de demarcaţie între anumite drepturi este destul de greu de stabilit mai ales în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor. prezentat ca exemplar.Colin – note de curs la Colegiul Juridic Franco-Roman de Studii Europene – ianuarie 2001 71 .. Chiar dacă la Nisa Charta a fost adoptată solemn în cursul celui mai lung summit din istoria construcţiei comunitare. a asociat reprezentanţilor statelor membre şi ai instituţiilor comunitare numeroşi parlamentari şi reprezentanţi ai “societăţii civile”. totuşi aceasta nu i-a conferit nici o valoare juridică. 3. prin alocarea de resurse bugetare.C. Aceasta întrucât anumite drepturi sociale pot fi imediat executorii pe când altele sunt numai „obiective de politică“ sau „drepturi programatice“ şi necesită o intervenţie a statului. Cu toate acestea. cel puţin în redactarea sa actuală.P. Consecinţa acestor concluzii a fost tocmai faptul că drepturile au fost regrupate în jurul celor şase valori fundamentale.J. posibilitatea lor de a fi aplicate este contestată şi este foarte dificil de invocat în faţa judecătorului.E. Charta privilegiază formele tradiţionale ale familiei („dreptul la căsătorie şi 52 J.

4.D. Fată de tratatul de la Maastricht. prin prezentarea în faţa autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui alt stat membru al U.E. care enuntş principiul protecţiei diplomatice a unui cetăţean al U. protecţia în caz de concediere nejustificată. Charta conţine o dispoziţie ce stipulează că “în măsura în care prezenta Chartă contine drepturi ce corespund unor drepturi garantate de C. Charta afirmă “libertatea întreprinderii” şi formulează în articolul 27 şi următoarele.E. sensul şi întinderea lor sunt aceleaşi precum cele indicate în convenţia amintită. dar sunt indisociabile?) în timp ce uniunea liberă.D. condiţiile sociale în care trebuie să se concretizeze: dreptul la informaţie şi dreptul la consultare ale muncitorilor în cadrul întreprinderii. creând prin aceasta “două categorii de cetăţeni care s-ar bucura de drepturi diferite”. drepturile omului şi economia socială de piaţă. ştiut fiind că mecanismul nu poate functiona decât cu acordul statelor membre în cauză. concubinajul sau căsătoria homosexuală schimbă peisajul social.E. Într-o altă ordine de idei apropiată. Această situaţie riscă să antreneze problema existenţei a două tipuri de drepturi în Europa. În determinarea întinderii drepturilor.pe teritoriul unui stat terţ în care statul său nu este reprezentat. să acorde o protecţie mai întinsă“.E. “Protectia mediului înconjurător”şi “protecţia consumatorilor”nu sunt enunţate decât în termeni vagi . interzicerea muncii copiilor şi protejarea femeilor.E. inclusiv la greva.E.Charta nu enunţă decât formal această protecţie.Raportul dintre Charta drepturilor fundamentale şi C. Toate acestea afirmă un echilibru între democratie. în timp ce aceasta a devenit un obiectiv legal în mai multe state membre. condiţii de muncă juste şi echitabile. Incă de la începutul redactării Chartei s-a exprimat temerea că rezultatul acestui proces ar putea ameninta sistemul de protecţie a drepturilor omului pe care Consiliul Europei l-a ridicat în timpul celor cincizeci de ani de la înfiinţarea sa. Această dispoziţie nu reprezintă un obstacol pentru ca dreptul U. dreptul la negociere şi la acţiune colectivă.dreptul de a fonda o familie sunt garantate“.O..O. Este pusă astfel problema personalităţii juridice internaţionale a U. dispoziţiile relative la “egalitatea dintre bărbaţi şi femei” par foarte generale şi de exemplu nu fac nici o referire la egalitatea în materie politică. Mai pot apărea şi siuatii în care din cauza unor probleme de interpretare şi coordonare s-ar ajunge la decizii diferite în materia drepturilor omului. memorandumul explicativ anexat Chartei 72 .

stipulează că se va ţine cont nu numai de textul Convenţiei, ci şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Din această dispoziţie rezultă că C.J.C.E. trebuie să urmeze jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului atunci când interpretează dispoziţiile Chartei care sunt împrumutate din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, s-ar putea garanta o interpretare coerentă a dispoziţiilor care sunt comune celor două texte. Prin urmare, nivelul de protecţie oferit de Chartă nu poate în nici un caz să fie inferior nivelului care este garantat de C.E.D.O., ceea ce implică faptul că dispoziţiile permiţând restricţii nu pot merge dincolo de nivelul garantat de Convenţie. Rămân de rezolvat mai multe probleme legate de protecţia coerentă a drepturilor fundamentale în Europa, precum realizarea unui sistem de recurs care ar permite C.J.C.E.să supună problemele de interpretare Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu condiţia ca acestea să cadă sub competenţa ei. 5.Natura juridică a Chartei Unul din punctele cele mai controversate în elaborarea Chartei a fost natura sa constrângătoare sau nu, precum şi o posibilă includere a sa în tratatele originare şi dacă va fi inclusă, sub ce formă se va petrece aceasta. Decizia aparţine şefilor de stat şi de guvern care au amânat la Nisa luarea unei decizii în acest domeniu până în 2004; acesta, întrucât poziţia statelor membre ale U.E.este diferită: pe de o parte, Danemarca şi Marea Britanie susţin că ar trebui ca textul să ramână un document declarativ şi văd Charta ca pe un mesaj destinat cetăţenilor şi ţărilor candidate la aderare pentru a afirma respectul U.E. fată de drepturile omului, iar pe de altă parte, alte ţări susţin faptul că dacă se rămâne la nivelul unei Charte lipsite de valori concrete s-ar crea repercusiuni negative asupra opiniei publice şi ţările candidate ar putea considera că problema drepturilor omului este mai mult o problemă de bune intenţii decât o veritabilă voinţă politică de apărare a cetăţenilor. În altă opinie se susţine necesitatea grupării dispoziţiilor de natură constituţională într-un document unic care ar putea avea drept preambul Charta drepturilor fundamentale. S-ar realiza astfel o separare fată de dispoziţiile cuprinse în tratate şi care au rolul legislaţiei ordinare a U.E., asigurându-se totodată o coerenţă sporită a ansamblului ordinii juridice a U.E. Parlamentul European este în mod special adeptul acestei opinii pentru care şi-a dat avizul conform în martie 200.

73

Charta drepturilor fundamentale este perfectibilă, însă va fi foarte greu de conciliat tradiţiile deseori foarte diferite ale mediilor confesionale împărţite între conservatori şi progresişti şi ale mediilor laice adepte ale liberului arbitru. Astfel, în timp ce anumite versiuni vorbesc de “patrimoniul cultural şi religios”, altele susţin ideea unui “ patrimoniu cultural şi spiritual al Europei.

CAPITOLUL V: CONCLUZII
Secţiunea I: Finalitatea construcţiei comunitare
Deci, putem finaliza afirmand ca este foarte dificil de precizat care este calea pe care va evolua constructia europeana,aceasta mai ales pentru ca ea depinde de vointa politica a statelor europene şi deci a popoarelor lor de a se desprinde de trecut şi de a acorda o mai mare pondere ideii de unitate,de destin comun. Dupa sfarsitul razboiului rece,dezbaterea relativa la finalitatea constructiei europene a cunoscut o puternica relansare în timp ce tratatele de la Maastricht şi Amsterdam au facut sa progreseze Uniunea,inclusiv în domeniile politicii externe şi de aparare. Europa este, cu toate acestea,departe de a poseda toate atributele puterii şi în ciuda faptului ca are o moneda unica anii 1990 au aratat limitele prezentei sale ca actor internaţional.Dezbaterea asupra finalitatii Uniunii Europene este veche şi inedita: ea se transforma odata cu aceasta constructie insasi.Prima idee a fost aceea a organizarii unui spatiu conflictual pentru a face din el un spatiu al cooperarii pe calea unei dezvoltari economice cu o puternica sarcina integratoare. U.E. este deci astazi “un monstru juridic şi politic” 53:mai mult decat un simplu spatiu (cum demonstreaza U.E.M. sau gestionarea comuna a problemelor interne-J.A.I.),mai putin decat un actor pe care îl doreau Francois Mitterrand sau Helmuth Kohl. Tratatul de la Maastricht a modificat logica interna a constructiei europene,obiectivele şi mijloacele sale dar nu a rezolvat problemele politice şi institutionale.Ratificarea sa a fost lenta,angajand unele guverne în dezbateri febrile.In plus,Tratatul de la Maastricht avea slabiciuni

53

Vlad Constantinesco – op. cit., pagina 83 74

de fond.Tratatul instituia o cronologie lunga pentru probleme diplomatice şi de aparare care s-au regasit rapid în fata unei crize reale,in Iugoslavia,de exemplu . Tratatul de la Maastricht nu rezolva direct problema “dezghetului centrului Europei”. Problema care urma sa devina centrala în cativa ani (disparitia Pactului de la Varsovia modifica oare logica fundamentala a constructiei europene?) era absenta din tratat.Comunitatea,apoi Uniunea aveau desigur diverse strategii fata de fostii membrii ai Pactului.Dar aceste strategii de ajutor,de asociere,de parteneriat au ramas însă partiale şi periferice în raport cu constructia Uniunii insesi. La cativa ani dupa Maastricht,de exemplu intre criza bosniaca şi razboiul din Kosovo care este arhitectura noii Europe? Ca raspuns la problemele de securitate ale Uniunii se poate remarca faptul ca P.E.S.C. exista din punct de vedere statistic(pozitii,actiuni,strategii comune), dar nu politic.In nici un caz ea nu este un element determinant în crize concrete;pentru ca ea este în permanenta concretiza. Nu exista nici o structura de cooperare militara europeana (suportul cooperarii militare europene fiind Alianta Nord-Atlantica), nici experienta de cooperare militara intre europeni. Alianta, compromisa la inceputul deceniului prin disparitia dusmanului sau s-a instalat deci pe pozitia unei organizatii de referinta pentru dezbaterile privind securitatea în Europa,pozitie recunoscuta de toate statele europene, inclusiv Franta. Doua elemente completeaza acest peisaj şi demonstreaza mai mult decat P.E.S.C. nasterea unui spatiu politic sui-generis:problema largirilor şi constructia rapida a U.E.M. care constituie un formidabil semn de coeziune interna.Concret,nasterea Euro este un succes cel putin pentru ca demonstreaza vointa de a face sa convearga politicile bugetare. In ciuda relansarii globale intervenite la Amstrdam în 1997 cand s-a incercat revizuirea tratatului în special în domeniul P.E.S.C.puterea putativa europeana a fost complet absenta din criza şi apoi din razroiul din Kosovo,Uniunea multumindu-se sa fie ecoul aprobator al deciziilor N.A.T.O. dublara de unilateralisme naţionale;pentru ca ea urmeaza mecanisme interguvernamentale foarte complexe şi pentru ca ea nu dispunea de mijloace militare pentru a se

75

Problema care se pune este de a şti dacă multiculturalismul este la baza divizărilor în cadrul statelor naţiune sau ar putea conduce la crearea unei identităţi europene. Europa unită ţine de la originile sale de un pluralism de fapt: diversitate lingvistică şi culturală. naţionalitate şi identitate europeană au însoţit transformarea progresivă a unei mari pieţe unice într-un spaţiu politic. culturale şi politice care o compun se propune păstrarea suveranităţilor naţionale şi protejarea identităţilor prin crearea unei constituţii care să le recunoască. Aceasta pune problema unei cetăţenii. instituţitonală. Proiectul politic european nu poate ignora această pluralitate în cadrul căreia se exprimă şi se impun diferitele culturi naţionale. prin schimburi culturale şi politice. Problema unui nou spaţiu politic înseamnă printre altele şi constituirea unui nou model de societate. a unei intervenţii a instituţiilor supranaţionale în definirea şi elaborarea conceptului de cetăţenie şi identitate în Europa pentru a ajunge dincolo de definiţia juridică la formarea unei culturi politice europene.Sectiunea II: Spre un multiculturalism european? Numeroase dezbateri despre cetăţenie. majoritari şi minoritari. naţionali şi regionali. Una din reflecţiile asupra Europei unite poartă tocmai asupra depăşirii modelelor statale percepute ca particulariste şi asupra mijloacelor de a lega diferitele spaţii juridice. Un model pluralist ce tinde prin aporturile diferitelor culturi naţionale/minoritare la formarea unei culturi europene comune. 76 .

1994 Constantinesco V. respectiv 1975 Actul Unic European-1996 77 . Radu Stancu si Madalina Viziteu – Drept Comunitar. Paris. Bucuresti..”Droit institutionel desCommunautes Europeennes”.1994 Rideau J. 1993 III. Actami..M. Paris. commentaire article par article. 2010 Boulouis J. Paris Moreau Defarges Ph.. 2010.Pedone. Madalina Viziteu Ana Maria Bejan .. 1994 Manin P. Economica. 1993 Moroianu Zlatescu I. 2000 Isaac G.P.L. 1994 Cartou L. “Le systeme politique de l’Union Europeenne”. 1996 Filipescu I. Paris. Paris. Paris. 1999 Quermone J. Introducere in dreptul European. instituind CEE şi EURATOM 1957 Tratatul de la Bruxelles.. Cursuri. LGDJ. commentaire article par article du traite de Maastricht. instituind CECA – 1951 Tratatele de la Roma..BIBLIOGRAFIE I.C. A. Dalloz. L’Union Europeenne... comentarii: Radu Stancu.....”Droit communautaire general”. Demetrescu R. “Drept institutional comunitar european”. Editura Fundatiei Romania de Maine. Simon D.. unstituind o Comisie unica şi un Consiliu unic Tratatele de la Luxembourg şi Bruxelles. 1992.1994 Zorgbibe C. Kovar R.Bucuresti Editura Fundatiei Romania de Maine.Clefs. privind sporirea puterii bugetare a Parlamentului european-1970. Droit institutionnel. Olimp. Fuerea A. “Les Communautes Europeennes”.. Paris. “Traites instituant la CEE. Puf. Montchrestien. Paris. tratate. Paris. Legislatie Tratatul de la Paris.”Histoire de la construction europeenne”.”Droit institutionnel des Communautes europeennes et de l’Union europeenne”. Paris. Monchrestien.P. Jacques J. 4eme edition.”Les institutions europeennes”. Bucuresti. Masson. “Les Communautes Europeennes. economica. “Drept institutional european”.. Paris.1994 Favret J. Colin.”Droit et pratique de L’Union europeenne”. Paris.

E. Tratatul de la Amsterdam.E.Tratatul la Maastricht. 78 . privind U. privind U.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful