Atitudinile parintilor fata de copii


Share |

Atitudinile parintilor fata de copii pot fi ordonate pe o axa ale caror extreme sunt reprezentate de supraprotectie si de respingere. De felul in care se desfasoara dialogul familial depinde constituirea sentimentului de siguranta al copilului, atat de important pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale, pentru formarea unor raporturi echilibrate ale acestuia cu lumea. In conditiile unui mediu familial excesiv de autoritar sau de indulgent, echilibrul psihic al copilului se zdruncina serios, ivindu-se pericolul dezvoltarii unor nevroze. Astfel, „supraprotectia autoritara'', prin frecventele interdictii impuse copilului, primejduieste dezvoltarea spiritului de independenta si de responsabilitate al copilului, transformandu-l intr-o personalitate anxioasa, dominata de sentimentul fricii si al inferioritatii personale. Copilul trebuie sa se simta acceptat in familie, pentru ca „a se simti acceptat" inseamna pentru copil „a se sti iubit". Acest lucru presupune nu numai dovezi de tandrete din partea parintilor, dar, mai ales, acea tonalitatea generala afectuoasa si binevoitoare care trebuie sa impregneze toate raporturile dintre copil si anturajul sau familial. SUPRAPROTECTIA se manifesta printr-o indulgenta excesiva dovedita de parinte, prin tendinta lui de a nu se desparti niciodata de copil, de a-l pune in orice imprejurare pe primul plan, de a-l valoriza, de a-l rasfata, de a-i acorda cat mai multe privilegii, de a da cea mai mare importanta trebuintelor sale, de a-l feri de orice risc, de a-l considera mai mic si mai incapabil decat este in realitate. In cazul fenomenului de supraprotectie, presiunile externe sunt exagerat atenuate, daca nu chiar suprimate. Copilul, aparat pe toate caile de orice contact neplacut cu realitatea, se adapteaza unui univers falsificat, conditionat de satisfactiile pe care el le solicita si de ocrotirea pe care i-o ofera parintele. Insa acest univers artificial nu exista decat in functie de interventia permanenta pe care i-o ofera parintele, fapt care face dependenta copilului sa creasca foarte mult. Ocrotit si rasfatat fiindca este slab si neputincios, copilul va deveni un adult slab si neputincios. El va fi angaja astfel intr-un cerc vicios care il condamna la stagnare si care, in cele din urma, duce la o dezvoltare intarziata sau distorsionata. CAUZELE SUPRAPROTECTIEI O prima cauza ar putea fi reprezentata de personalitatea si biografia educativa a parintilor. S-a constata astfel ca majoritatea copiilor supraprotejati devin parinti care aplica schemele insusite in copilarie, ei identificandu-se cu parintii lor supraprotectivi. In cazul unor parinti, s-a constat ca situatia este opusa: conditiile supraprotectoare au un caracter reactionar, fiind consecinta unei copilarii nefericite. In cazul acesta, parintii sunt fosti copii respinsi care nu vor sa-si educe copii prin strategii asemanatoare cu cele prin care au fost ei educati. O a doua cauza a supraprotectiei este reprezentata de rolul pe care il joaca componenta anxioasa a caracterului unor parinti. De exemplu, unele mame isi pot compensa anxietatea prin dominarea sotului si a copiilor, iar in cazul unor tati anxiosi, acestia nu pot accepta ideea nici celui mai mic risc pentru copil. La aceasta se poate adauga, uneori, si narcisismul parintilor, pentru ca unii parinti – fixati mai mult sau

Au inclinatii spre incapatanare. copilul neoferindu-i satisfactii sau sentimentul de implinire si valorizare. Asa cum spune P. ca supraprotectia compensatorie. ironizat. De asemenea. de a nu-i recunoaste posibilitatile de adaptare la realitate. Ei daruiesc ceea ce ar dori sa le fie daruit. prezenta lui ingradind libertatea parintilor sau posibilitatile lor economice. protectia si afectiunea de care are nevoie. tinut la distanta. conformismul. la acesti copii o frecventa mai mare a imbolnavirilor si o scazuta inclinare spre viata de grup. rasfata si ocrotesc copilul fara masura. S-a constatat ca. Osterrieth. ca si in cazul supraprotectiei. impiedicand parintii sa-si realizeze aspiratiile profesionale sau mondene. de personalitatea parintilor si propriul trecut educational. lipsa de initiativa. parintele incearca. in majoritatea lor. deviate. Existenta copilului este resimtita de parinte ca o povara. fixarea la stadiul micii copilarii si la imaginea materna. neacceptarea copilului. In cazul respingerii copilului. egoism. lipsa de vointa si intiativa. . RESPINGEREA COPILULUI. In acest caz nu se tine seama de vulnerabilitatea copilului. avand dificultati in contactele sociale. Aceasta devalorizare se manifesta prin critica deschisa. dependenta si tendinta de a „ramane mic''. in functie de modelul dupa care parintele isi manifesta inclinatiile temperamentale: dominatie agresiva sau pasivitate. devalorizarea copilului pentru a-si putea justifica prezenta sentimentelor negative. lipsa de orientare in viata. incapacitatea de a se apara. copii respinsi. Osterrieth. nu consacra timp copilului. desi mamele rejective par a fi fost. provoaca la copii dependenta si manifestari comportamentale de tip egocentrist. pedepsit. agresivitate sau neglijenta. acte de furie si capricii si chiar spre minciuna si furt. sentiment de inferioritate si nonvaloare. il supraprotejeaza pentru ca in el se descopera pe ei insisi. inclinarea spre rasfat. ca o prezenta incomoda si plictisitoare fiind in acelasi timp frustranta. S-a descoperit. CAUZELE RESPINGERII O prima cauza ar putea fi reprezentata. supraprotectia poate traduce tendinta de a nu accepta copilul drept ceea ce este el in sine. de asemenea. inconstient. de a nu-l considera decat in functie de aspiratiile si interesele parintelui. ea putandu-se insa exprima si prin forme confuze. dezaprobat. ceea ce poate declansa conduite supraprotective fata de copii ramasi in viata. Respingerea si supraprotectia sunt moduri diferite de exprimare ale aceleiasi atitudini interioare: neacceptarea realitatii infantile. Pentru ca. devalorizat.mai putin in stadiul infantil – se identifica direct cu copilul. lipsa de interes pentru viitor. acesta fiind neglijat. lasat fara sprijin. O alta cauza a supraprotectiei ar fi decesul unui copil. ei nu dovedesc interes pentru copil. obisnuinta de a exploata. Mai pot aparea la ei trasaturi ca pasivitatea. sensibilitate afectiva marcata. exista si parinti rejectivi care s-au bucurat de o dragoste excesiva si la care sentimentul de responsabilitate nu a fost educat. asa cum spune P. parintii neacordand copilului ingrijirea necesara. O alta cauza este reprezentata de perceperea copilului ca pe o povara insurmontabila. Situatia inversa fata de atitudinea de supraprotectie este cea a familiei care respinge copilului. Iar uneori criticat. Supraprotectia manifestata printr-o atitudine de rasfat.

.O a treia cauza este reprezentata de conflictele in care copilul apare raspunzator de situatia.Manifesta sentimente de frustrare. In cazul unui comportament rejectiv al parintilor care. aceea de respingere si cea de supraprotectie. O alta categorie de atitudini manifestate de parinti in relatia cu copiii este cea reprezentata de severitatea excesiva si de indiferenta. Cu privire la acesti copii. manifestari de pasivitate si chiar apatie provocate de sentimentul de incapacitate si inferioritate. . Osterrieth si de colaboratori sai a dus la evidentierea urmatoarelor particularitati care apartin copiilor respinsi: . ofera posibilitatea de a mentiona inca o data functia reglatoare pe care o indeplineste familia si consecintele grave care apar in dezvoltarea copilului in conditiile unor atitudini neadecvate. In unele cazuri tatal manifesta sentimente ostile fata de copilul care ii „rapeste'' sotia. . in altele. . de obicei.Sunt respinsi de colegi. mama vede in copil sotul pe care il detesta. tendinta de a se identifica cu adultul si de a adopta valorile sale morale si sociale. minciuna. Se descopera. . ostilitatea. Prezenta riscurilor celor doua tipuri de atitudini ale parintilor fata de copii. cel care are de suferit consecintele – in cea mai mare parte ireversibile – este copilul.Nu sunt tovarasi buni de joaca. Modelul parintelui format pe ideea de respingere si ostilitate blocheaza dorinta copilului de a deveni adult. .Se joaca singuri.Considera ca mediul familiar nu este primitor.Prezinta defecte de pronuntie. la copii rejectati devieri de comportament ca agresivitatea. . examenele psihologice au constatat ca: . . pierderea ii irita.Se cramponeaza de adult si cauta simpatia acestuia. de asemenea.Sunt sovaitori. nu sunt constienti de aceste sentimente.Autoritatea parinteasca li se pare dura si ostila.Sunt brutali si pusi pe cearta. inclinatia spre vagabondaj si furt.Vad viitorul sub forme vagi si nedefinite. . La astfel de copii apare lipsa de autovalorizare si de incredere in sine. . . O cercetare intreprinsa de P.Sunt neglijenti. revolta.

inclusiv maltratare. indiferenti. Bibliografie: Mitrofan. nereusita functionarii la un nivel optim a „dialogului cu copii" este rezultatul necunoasterii si nerespectarii de catre parinti a unor cerinte psihologice fundamentale: . de cele mai multe ori. . dovedind inconsecventa si slabiciune. Sintetizand aceste consideratii. lipsiti de initiativa. a unei oarecare distanta. drept pentru care apeleaza in ultima instanta la severitatea excesiva ca la o cale de influentare educativa. . iar adaptarea sociala a individului este pe masura acceptarii familiale pe care acesta a cunoscut-o. recalcitranti.. sa traiasca alaturi de ei. fie impulsivi. Bucuresti. Parintii trebuie sa inteleaga importanta capitala a situatiilor traite de copil in mediul familial si a tonalitatii afective in determinarea coordonatelor personalitatii copilului si in influentarea modului in care se va desfasura existenta acestuia. Editura Stiintifica si Enciclopedica. are drept consecinta cresterea unor copii fie apatici. . dar si pastrarea. Acesti parinti.Needucarea copilului intr-un climat de afectiune. I. acestia cautand in alta parte satisfactii si implinirii. important este ca parintii sa fie in stransa legatura cu dezvoltarea psihica actuala a copiilor lor. act iresponsabil si cu urmari dezastruoase pentru personalitatea in devenire a copilului. de fapt.SEVERITATE EXCESIVA la care recurg unii parinti in mod frecvent in raporturile cu copii. rabdare.Neconcordanta intre atitudinile manifestate de ambii parinti fata de copil. in unele familii. cu masuri disciplinare drastice. precum si capacitatea de adaptare la situatiile conflictuale aparute in familie. cu o profunda incarcatura emotionala bazata pe intelegere si empatie. climat care are menirea de a-i forma sentimentul de incredere in sine si spiritul de colaborare cu cei din jur. revoltati. prin aplicarea unor aspre pedepse si masuri de interdictie dure in fata conduitelor gresite ale copilului. „Cuplul conjugal – armonie si dizarmonie". nedorind sau fiind incapabili de a recurge si la atitudini care exprima intelegere. O consecinta a indiferentei o reprezinta instrainarea propriilor copii. au esuat in folosirea lor. pentru evitarea situatiilor limita ce implica masuri disciplinare drastice. desi au recurs la atitudini ce exprima intelegere si rabdare. Parintii indiferenti sunt cei care nu constientizeaza indeajuns de bine faptul ca esential in raporturile cu copii este stabilirea unei relatii puternice. 2) Parintii care. putem spune ca.O insuficienta cunoastere a psihologiei varstelor. in acelasi timp. ajungandu-se pana la maltratare. 1989. Severitatea excesiva se soldeaza. Atitudinile parintilor au consecinte deosebit de grave asupra copilului. se afla. In acest sens. La baza acestui model parental de manifestare a autoritatii stau doua categorii de parinti: 1) Cei care au optat inca de la inceput pentru asemenea atitudini de severitate excesiva in raporturile lor cu copii. in fata esecului propriei lor autoritati.

Bucuresti. Bucuresti. M. Editura Didactica si Pedagogica. R. Verza. 1976 Schiopu. Bucuresti. Verza. „Cunoasterea copilului". 1993. 1973 Osterrieth.. U. Editura Didactica si Pedagogica. Editura Hyperion. 1972. P.. Bucuresti. Bucuresti. E.Osterrieth. P. „Psihologia varstelor". „Introducere in psihologia copilului". „Copilul si familia". Autor: Gabriela Marc . Editura Didactica si Pedagogica. „Psihologia varstelor"... Editura Didactica si Pedagogica... Vincent. 1981.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful