Mihail Gh.

Puhov1

LINIA TERMINALĂ

2

Пухов, Михаил Георгиевич (1944, Томск - 1994, Москва) În limba română a apărut în Almanahul ANTICIPAŢIA – 1986; Traducerea Valerian Stoicescu.
2

1

Seara. Nastea nu era printre ei. este de asemenea. Europa este nu numai o parte a lumii. Ultimul răcnet. n-a fost de acord Dvinski. — Cu un computer. În cele trei zile rămase. când şeful i-a spus: — N-ai să te plictiseşti. Roboţii sunt buni dar insensibili. am să mă gândesc numai la tine şi nimeni n-o să mă deranjeze. timp de două săptămâni. Şi cu prilejul ăsta îl vor mai verifica încă o dată. Două grupuri: cei ce zboară şi cei care conduc. Dar o să vezi şi singur. unul din sateliţii lui Jupiter. Dvinski nu s-a mai gândit la cele discutate. — Săracu’ de tine. Cursa caravanei de tracţiune mică era fixată pentru Jupiter o dată pe an: o jumătate de an. acolo unde se afla filiala Institutului. — Da’ ce. Vei fi tu cu mine. întors. Graniţa dintre pământ şi cer.Dvinski a aflat cine va fi însoţitorul lui în drumul spre Europa cu trei zile înainte de zbor. O să zbori cu un computer. aşa 2 . Computerul cu care o să zbori este mai deosebit. O să-ţi fie urât. iar cealaltă jumătate. Astrogara. Nastea îi ocupase tot timpul liber în aceste zile. Pe Europa avem nevoie nu numai de specialişti. zbori singur? — Fără a-l socoti pe computer. — Cu cine? s-a mirat Dvinski. În afară de cursa obişnuită se mai putea folosi şi expresul: volum comprimat. nu-i aşa? — Nu. Dar uneori aşteptarea putea deveni mult mai scumpă. dus. în ajunul zborului. Dimineaţa el era deja pe cosmodrom. i-a spus: — De-acum înainte. confort lipsă şi cheltuieli energetice enorme.

Îmi permiteţi să vă spun aşa? Aveţi treizeci de ani. Volodea. Apoi a urcat scara.a zis vocea. În curând se dă startul. timp de două săptămâni am să fiu pentru dumneavoastră totul. Sunt lucruri pe care mai întâi trebuie să le trăieşti. Despărţirea de un om . Dar ultimele cuvinte parcă erau altfel. Era destul de trist pentru cei conduşi dar şi mai trist era pentru ceilalţi… chiar dacă despărţirea era temporară. — Bună ziua. inexpresiv. Îţi iei rămas bun de la o femeie şi pleci însoţit de o maşină care-ţi spune aceleaşi cuvinte pe care ţi le-a spus femeia la despărţire. A ascultat încă o dată ultimele instrucţiuni. omul este legat de trecut cu ajutorul memoriei. Ca o mamă. dar mai ales la aterizare. — Acum pregătiţi-vă . a intrat în cabină şi s-a aşezat în fotoliu în faţa tabloului de comandă. În plus de asta. cum trebuia să procedeze la decolare. Sau ca o prietenă.este analoagă întâlnirii cu maşina. ca la un automat obişnuit. Ei bine. Formidabil. Aveţi o prietenă. — E-n regulă. „Nu-i aşa?”. nu-i aşa? — Logodnică. Oare de aceea cuvintele sunt identice? E un non-sens! — Bună ziua. am să am grijă de dumneavoastră. Lângă trapa deschisă.cum se înţeleseseră. a răspuns Dvinski. s-a Sergheevici nu-i aşa? auzit o voce. că pot să ghicesc. Dvinski şi-a luat rămas bun de la cei care l-au condus. — Vedeţi. Şi pilot şi interlocutor. izolându-l pe Dvinski de lumea exterioară. Dumneavoastră nu vă e frică de singurătate? — Nu. Sens filosofic: maşina este legată de viitor cu ajutorul programului. Nastea întotdeauna le spunea aşa. Apoi canaturile s-au cuplat. iar eu sunt puţin mai în 3 . Dvinski Vladimir Vocea suna monoton.

— Nu fumez. În afară de mine. Deci. Nu v-aţi prins centurile… Minunat. Volodea. propunerea? suntem aproape de un leat. — Sunteţi deştept. În asta şi consta frumuseţea startului de pe orbită. Înţelegeţi totul. Asta-i bine. deşi este interzis. spre deosebire de starturile de pe Pământ. — Păi. iar dacă va fi vreun incendiu o să-l stingem. Atunci. Suprasarcinile nu erau prea mari şi nu i-a deranjat comoditatea. dar prelungite. — Perfect.vârstă. să decolăm.a zis „rece” computerul. Un impuls uşor a comunicat că blocul de mărire a vitezei s-a separat şi schimbându-şi traiectoria. Fumul nu-mi face rău. puneţi-vă centurile. Pe mine fumul nu mă deranjează. nu-i prea plăcut! — Într-adevăr. Deci. nu e prea mare bucurie. asta-i minunat. Vă place — Normal. Dar mai avem două săptămâni. Puteţi fuma. s-a reîntors la baza de recepţie. Am citit că multora le e frică. — Sunt gata. nu-i aşa. — Acceleratorul imponderabilitate. — Bun. Logodnica dumneavoastră nu e aici. Iar ca să stingem un incendiu. dar miroase urât. Pregătiţi-vă pentru . a zis computerul. s-a „bucurat” computerul. Vom decola. suprasolicitările fiind slabe. Cum o suportaţi? — Nu-i rău. 4 s-a separat. aşa că n-are cine să aibă grijă de dumneavoastră. Da’n ce sens suntem de un leat? — Asta este o istorie lungă . unde totul este invers.

Să n-aveţi impresia că îmi pare rău de ceva. „Când eram om…”. care până adineauri vorbise cu computerul. dar e prea devreme să luăm masa. computerul a spus: — Degeaba vă jenaţi. Apropo. cum vă place expresia „cercetător de simţuri”. Era ceva sinistru în cuvintele computerului şi Dvinski parcă a simţit cum adie un vânt rece dintr-un trecut străin. că am pierdut ceva măreţ. Ce vreţi să beţi! Avem ceai. Dar asta se termină repede dacă eşti antrenat. ci fiecare dintre noi este un astfel de cercetător. Era puţin cam neobişnuit. Toţi cred că am avut numai de pierdut.Eu n-am acest sentiment. „Când eram om”. — Aş prefera o cafea . Dvinski se antrenase destul. Să nu credeţi că mă puteţi jigni. De fapt. Imponderabilitatea. Avea sentimentul că o să cadă pe jos. Regret. ascuns. V-am citit eu. Era o glumă a constructorilor? Nu. şi lui Dvinski i-a trecut prin minte că fotoliul stă pe loc şi că el este legat de fotoliu. — Probabil că e amuzant . Când eram om şi eu preferam cafeaua. Era a doua zi a zborului. nu numai eu. S-a cramponat de fotoliu ca să nu alunece. dar căderea s-a prelungit. cafea.a zis Dvinski. E invers. — Corect. Dar nimic nu cădea de nicăieri. căuta acum să evite discuţiile. Spre seară. Aţi avut sentimentul că s-ar trage fotoliul de sub dumneavoastră. Ultima frază îl dezarmase. Dvinski. Şi în schimb am căpătat puţin. A apăsat butonul de pe braţul fotoliului.a zis computerul. diferite sucuri. Curelele au dispărut şerpuind. — Niciun pic de confort. N-am pierdut aproape nimic şi am 5 . Parcă cineva tot încerca să scoată fotoliul de sub Dvinski. La timpul său.

a continuat vocea. Tovarăşul lui de drum era un ciborg . Dvinski tăcea şi el. în fundul oceanelor de gaze. — Aşa e . Cuvântul vă este cunoscut? — Da. — Pentru dumneata e totuna. Sunt sigur. — În fond eu sunt un ciborg . Singur în vecii vecilor. Numai să nu credeţi că eu visam la asta. Toţi aveţi dreptate. Mai avem încă mult timp şi dumneavoasträ o să aflaţi totul dacă o să vreţi să mă ascultaţi. Astfel de creaturi se perindau deja de-o sută de ani prin paginile romanelor dar Dvinski nu auzise că ei existau şi în realitate. Doar singur recunoaşte că-i place situaţia asta.a continuat interlocutorul nevăzut. iar gândirea curată este lipsită de patimile care înjosesc omul. de ce tragedie? Dacă omul a ales asta. — De la Europa mă duc pe Jupiter . că puneaţi accentul pe „borg”. nu-i aşa? Dvinski tăcea. 6 . Dar în fond. — Dar n-aţi ştiut că accentul se pune pe „i”. Acum pentru el un singur lucru mai era important: să pui corect accentul. că am făcut-o benevol. Aveţi dreptate într-un fel. Creierul este purificat de emoţii.un organism cibernetic. Puteţi să mă întrebaţi şi vă voi răspunde la întrebările dumneavoastră. Iată şi tragedia umană. nu putea s-o facă decât benevol.câştigat foarte mult. Vă daţi seama? Oare asta nu e o minune? Voi lucra acolo unde erau numai roboţi. ori un robot. Şi dintr-o dată a înţeles. Ori eu. Este minunat. Sub atmosfera veşnic clocotitoare.a recunoscut Dvinski. omul contopit cu maşina. El a amuţit.

eu n-am simţit toate astea. Într-adevăr. — Este o teorie comodă . iar pe urmă. Bineînţeles că nu mi-au sugerat moartea. Mai precis. cu toate că eşti în timpul propriu. Dacă aş fi ştiut mai devreme asta.creierul meu de azi. în timp ce alături lumea „galopează”. dar… Viaţa unui schilod. Niciodată n-aţi simţit cum încetineşte şi se opreşte timpul. nu ştiu de ce. Totul s-a petrecut mai liniştit. Mai mult decât în toată viaţa precedentă. — Eh! Nemurirea în lumea asta îngheţată nu este chiar o plăcere. Cred că foarte mulţi vor fi de acord cu ea. am înţeles o mulţime de lucruri în plus. am crezut că e mai 7 . Şi atunci m-am hotărât să nu mai fie nimic.trece o veşnicie. — Dar ale dumneavoastră? — Eu sunt altceva. Doar aproape nimeni nu a mai simţit asta. n-aş mai fi fost aici. Reală este numai moartea străină. În această stare . Tot ce v-am spus acum… De fapt. Este foarte plăcut să te simţi nemuritor. eram fără cunoştinţă. direct pe masa de operaţie unde mi se sugerează alegerea sau… sau. posibilităţile imaginaţiei omului sunt limitate. dar m-a înspăimântat întotdeauna.— Moartea este singurătatea. Dealtfel. n-a avut cine să povestească despre asta. Un accident. alegerea mea părea mai bună decât am crezut. dacă o povestiţi tuturor. a zis ciborgul. Dumneavoastră n-aţi simţit niciodată moartea. Acum. Dumneavoastră şi restul vă aflaţi în diferite şiruri ale timpului.a zis Dvinski. — Este un colaps al timpului. Dar oare vă interesează asta? Sau mă străduiesc de pomană? — Să zicem că mă interesează. cea proprie neexistând pentru individ. după cum vedeţi. În timpul subiectiv moartea nu există căci de partea cealaltă a ei conştiinţa nu mai există. Nici nu vă daţi seama cât de puternic este acest instrument . a îngăduit Dvinski.

gelozia este un lucru sălbatic. iar ea stătea pe trotuar. M-am repezit undeva în afara oraşului şi pe urmă nu mai ştiu. povestea ciborgul. iar m-a apucat. Şi uiteaici. Gelozia este un lucru groaznic.. Pe scurt. din adâncurile fiinţei. Natural că avea succes. Treptat. Cu puţin înainte de asta divorţasem. Dar câteodată îmi venea aşa ca din senin. viaţa împreună devine de nesuportat şi nu mai rămâne decât o singură ieşire. totul ar fi altfel. Am iubit-o. Dar numai după câteva zile.spunea ea – „eşti bun. după cum mă gândesc. Se-nţelege că această hotărâre nu era uşoară pentru noi amândoi. şi ea. Devii complet alt om. a zis ciborgul. Dacă ar fi în puterile mele să readuc timpurile acelea. Apare pe dinăuntru o nelinişte ca un gol. — Ţi se părea? — Bineînţeles. Şi încă cum! Dar tu singur distrugi totul. dar eram prea gelos. Eu am suferit groaznic. probabil că s-a născut această idee. deşteaptă. — La ce vă referiţi? — Divorţul.bine fără niciun fel de înveliş. Şi nu era singură.. Sub influenţa fostei soţii. iar pe urmă acest gol se umple cu ceva negru. „Tu” . dar nesimţit. Acum înţeleg că eram prea gelos. Eram căsătoriţi de cinci ani. Tu ai putea să fii numai un computer”. Nu e permis să priveşti femeia ca pe o avere. M-am trezit pe masa de operaţie… Ciborgul a tăcut un pic şi pe urmă a continuat: — Da. Parcă eşti un robot. Era foarte frumoasă. — N-am putut să ne aranjăm viaţa. De o 8 . Acum înţeleg multe. dar pe atunci mi se părea că era ea prea uşuratică. imaginaţi-vă: mergeam undeva cu treburi. Stătea cu un individ şi amândoi râdeau. eram gata să omor pe oricine îndrăznea măcar să se apropie de ea. la fel. şi săvârşeşti nişte fapte de care mai târziu îţi pare rău.

Dvinski cotrobăia lângă automatul de bucătărie. Deşi asta nu este regulamentar. dar tot rămânea neînsemnată. — Absolut. 9 .sută de ori m-am jurat că n-o să se mai repete. Şi am impresia că dumneavoastră o faceţi exact cum o face cineva de pe Pământ. aici probabilitatea ciocnirii devenea de 1 000 de ori mai mare. Expresul trecea prin centura de asteroizi. În comparaţie cu celelalte regiuni ale sistemului solar. Plin de discuţiile purtate cu ciborgul timpul trecuse pe neobservate. dar sunt lucruri pe care le ştii şi singur. În felul ei. Nu-i aşa? — Probabil. — Sunteţi sigur că aţi iubit-o cu adevărat? a întrebat Dvinski după o scurtă tăcere. în principiu expresul avea o capacitate de cinci oameni. Doar nu puteţi zace patruzeci de ore neîntrerupt în fotoliu. Doar este şi ea un om. — Faceţi-o? a acceptat ciborgul. Ea aproape că nu vorbea despre asta. pe urmă cafeaua făcută de dumneavoastră o să-mi placă şi mai mult. Expresul se va feri de meteoriţi şi dumneavoastră s-ar putea să vă loviţi cu capul de ceva. dar totul se repeta. De la vremea startului trecuse o săptămână. Bineînţeles că m-a iubit. — Pot să-mi fac singur o cafea? a întrebat Dvinski. socotită dintotdeauna ca o zonă foarte periculoasă. — Nu vă place metoda mea? — Îmi place. Sunt sigur că şi ea m-a iubit. Suntem în centura de asteroizi şi pasagerii trebuie să stea pe loc. şocuri. Da’ ce ne pasă nouă de reguli. Dar acum patru fotolii erau strânse şi se făcuse destul loc. Probabil că dacă am s-o fac singur. Dar eu n-am făcut niciodată cafea în condiţii de imponderabilitate. Pot fi accelerări.

Perfect… Şi ceva mai la dreapta. — Trebuie să fie două băltoace în colţ. presărată cu stele mărunte aşa cum e cafeaua amestecată cu zahăr înainte de a o pune pe foc. — Exact. Cabina era încă destul de murdărită. — Cum o fac în condiţii de imponderabilitate? Foarte simplu. Şi cu asta neplăcerile s-au terminat. iubito. Alături de automat era hubloul. — Vreţi să spuneţi că dumneavoastră reacţionaţi la deplasarea centrelor de masă. ştergând petele cu cârpa. Dvinski s-a uitat prin cabină. Sau se magnetizează. Puţină cafea. — Natural. Ciborgul îl ajuta. Întâi apa se magnetizează puţin sau se electrizează. ştergând petele de cafea. Ochii mei privesc în Univers. Şi acum o să bem o cafea turcească din ceşti magnetice… Ibricul a sărit din mâinile lui Dvinski care a fost proiectat înainte lângă hublou. îl pusese pe picioare şi pe urmă îl aruncase în fotoliu. Parcă cineva îl oprise. Plonjase cu capul spre tabloul de comandă. — Chiar la deplasarea provocată de cafeaua vărsată? — De ce nu? 10 . După geamul transparent începea vidul încărcat de negreala cerului. Nastenka. Este un lucru elementar. Ibricul se electrizează şi el. două ceşcuţe mici. Acum el se târa pe jos cu o cârpă în mână. Eu însă mai posed şi senzori inerţiali. ci o capcană magnetică. O ceaşcă magnetică. a zis ciborgul. dar nu l-a lovit. Apoi ibricul nu mai este ibric. a confirmat Dvinski. Cum le găsiţi? Aveţi ochi în interiorul cabinei? — Nu.Automatul era amplasat în spate la dreapta fotoliului lui Dvinski.

a exclamat Dvinski. — Dar ce ştiţi dumneavoastră despre exactitatea mea? — Nimic. ca şi cum eu aş trece strada. a zis ciborgul. Dar fiecare face comparaţie cu el însuşi. Normal că fiecare traduce cu viteze diferite. să vă lipesc faţa de hublou.— Păi. Eu pot să vă aranjez în orice poziţie faţă de cabină. — Şi dumneavoastră o faceţi mai repede decât toţi? — Nu. Eu n-am nevoie să traduc. Curată lingvistică. Mi-e clară şi esenţa. — Cuvintele le-am înţeles. Pot să vă aşez în fotoliu. Când problema este pusă imediat cunosc şi rezolvarea. — Sigur că da. Cum aţi reuşit să manevraţi în aşa fel încât eu să nimeresc în fotoliu? Am impresia că mi-aţi salvat viaţa. nu. Conform anchetei eu ştiu cele două limbi la perfecţie. Ne-a ameninţat un meteorit. procesul găsirii ei se reduce la o simplă traducere. Ce rămâne de făcut? Să alegi un drum care este optim pe un parametru dat. Infinit de multe. Dar de ce n-am nimerit în fotoliu cu picioarele în sus? Dar probabil că şi asta este pentru dumneavoastră tot atât de simplu. — Dar aceasta este o problemă iterativă foarte complexă. Nu. pe dimensiunea unei acceleraţii. Deci faceţi lucrurile astea instinctiv. De exemplu. Dumneavoastră traduceţi problema din limba condiţiei iniţiale în limba rezolvării. Şi încă ceva. atunci e necesară o exactitate extraordinară. — Nu merit mulţumiri. Ea trebuie rezolvată practic instantaneu! Dar oare e posibil? — De ce nu? Dacă rezolvarea este posibilă. pot să vă pun mâna pe tabloul de comandă. a zis Dvinski. Nu ştiu nimic. a recunoscut Dvinski în timp ce mai localiza şi a doua pată într-un colţ. Există o mulţime de traiectorii care îndepărtează expresul de pericol. pot să vă silesc 11 .

— N-aţi uitat cum trebuie să vă comportaţi când aterizăm? a întrebat ciborgul. Niciun reportaj filmat n-ar fi în stare să transmită o asemenea imagine a planetei. şi creştea văzând cu ochii. E adevărat că un semnal primit de la panou poate să întrerupă comenzile mele. însă practic nu e aşa. Chiar cea mai complicată manevră . nimic. a zis monoton ciborgul -. Pot sa apară halucinaţii. Toţi s-au gândit că pilotul are posibilitatea să preia conducerea. Viteza principală era scăzută. De ce? — Nimeni nu a prevăzut asta. aflată acum la un milion de kilometri. dar numai de mine depinde funcţionarea panoului. După câteva minute vom intra în atmosferă. scot 12 .frânarea gravitaţională prin trecerea lui Callysto şi Ganimede . pilotul poate oricând să preia conducerea. o asemenea situaţie este posibilă numai în principiu. Se pot întâmpla multe cu un om. Tabloul de comandă manuală este o ficţiune. dar ne-am obişnuit cu el. în cazul nostru. Discul ei pătat stătea spânzurat în faţa lor. Şi e foarte bine. Eu ştiu asta din experienţă. Când viteza va scădea până la 1 000 km/oră.se terminase. Când nava este condusă de un robot. a zis ciborgul. — Dar cu dumneavoastră? — Spre marele meu regret. Jupiter era altceva. Dvinski admiră priveliştea impresionantă a lui Jupiter. poate să-l cuprindă un val negru din adâncurile psihicului.să apăsaţi orice buton. poate să înnebunească. Numai că. Expresul se apropia de Europa. Omul este întotdeauna prizonierul emoţiilor. — De ce e făcut aşa? a întrebat Dvinski şi iar a simţit întro fracţiune de secundă cum îl trec fiori reci. Şi Pământul mai emoţionează. Acum expresul micşorând treptat viteza se apropia de Europa. era ceva mai mare decât al Pământului văzut de pe o orbită staţionară.

a zis ciborgul. Un timp au tăcut. Sunt lucruri pe care le cunoşti. Expresul se apropia de linia terminală. — M-a iubit. Aruncau în toate părţile umbre lungi. Europa devenise mai mare decât Jupiter. Mi-a făcut plăcere. a protestat ciborgul.aripile. Fie ca istoria mea tristă să nu se mai repete. Adică. — E timpul să ne luăm rămas bun. Paraşutele îmi aduc aminte de faptul că eu… nu prea sunt viu. Bărbatul trebuie să ştie să ierte. Arată superb pe fondul cerului. — Femeia trebuie să fie bună . Acum eu n-aş mai fi procedat ca-nainte. — De ce? — Buchetele cu număr par de flori se pun numai pe morminte. apoi cele obişnuite. înfricoşătoare. Am impresia că-i plăcea să vă chinuie. Apropo. Nu mai creştea. astea nu-s oareşce Alpi de pe la noi! Şi cum trebuie să fie femeia după părerea dumneavoastră? Cerul prin hublou se aprinsese într-un roşu tulburător. dar desenul petelor se mărea treptat. departe. sălbatice. Femeia trebuie să fie altfel. Expresul încingea aerul. deşi eu aş fi preferat trei. fiţi atent la peisaj. încă neatinse de civilizaţie.a zis Dvinski. Ca un buchet din patru flori. Sper că discuţiile noastre n-au fost în zadar. 13 . bineînţeles. ca o cupă concavă ce ocupa jumătate de cer. Întâi cele panglică. Stâncile erau acolo jos. dacă iubeşte. întâi paraşutele de frânare. — Dar nici soţia dumneavoastră nu avea dreptate. Principalul este să ai grijă de logodnică. Aş vrea s-o iubeşti întotdeauna. Să nu vă cuprindă gelozia. mai precis. Stâncile Europei. Ca Nastea mea. În total sunt patru. Volodea.

ezitând un pic. imaginea feţei ei alunecă şi nu pot s-o păstrez în memorie. Câteva clipe a atârnat liniştea. s-a întors. Probabil că e frumoasă. Undeva departe a răsărit buchetul minunat colorat. În difuzoare au izbucnit fluierături. s-a răsturnat. Nu-i aşa? — Da’ ce nume de familie poartă? a întrebat ciborgul. — Numele? Dvinski i-a spus numele. Numai numele ei de familie nu-mi place. mieunări. Expresul cădea. Dar nu ştiu de ce. Patru flori astrale: paraşutele. Dar de ce mă întrebaţi? — Aşa. Tot ce ţin minte clar este o aluniţă pe obraz. Dar asta se aranjează. Din nou imponderabilitate. Era vocea-radio a planetei Jupiter.asta însemna că ieşiseră paraşutele care micşorau restul de viteză. Fără prevenire. — De ce nu scoateţi aripile? 14 . Suprafaţa satelitului a ţâşnit în sus. Dar de ce ciborgul a dat drumul la radio fără să răspundă la întrebare? Expresul s-a sprijinit brusc de ceva . este o prostie. transformată în sunet.— O cheamă Nastea? — Da. — Da’ de ce mă întrebaţi? Ciborgul n-a mai răspuns. — Foarte. Şi dintr-o dată s-a rupt. — Aluniţă pe obraz? — Da. mică lângă ochiul stâng. fără invitaţia de a închide centurile. Are o aluniţă pe obraz. Cerul a licărit o fracţiune de secundă în vidul încărcat de negru. a zis inexpresiv ciborgul. dar îi stă bine. Într-adevăr.

Ceva plângea în hohote în difuzoare. Nava s-a cabrat. Erau fraze care explicau totul: „Roboţii sunt buni. Satelitul se întorcea încet în hublouri. Din dreapta. Ce putea să se întâmple? „Din păcate nimic”. „Mă apucă ceva”. Sau răspunsul lui se înecase în zgomotul radioului. Stânci tot mai aproape şi cerul de asemenea mai aproape. dar nesimţiţi”. nu! Nu se poate! Dvinski era culcat şi simţea ceva ca o greutate de plumb cum îi apasă faţa de geamul transparent. 15 . Nu avea forţă să se mişte. Motorul s-a înviorat brusc. „S-a întâmplat ceva cu ciborgul. Şi râsul sinistru al radioului. Dvinski a zburat din fotoliu şi a plonjat în faţă. „O cheamă Nastea”. numai cer şi stânci. — Ce s-a întâmplat? Niciun răspuns. „Şi are o aluniţă pe obraz. „Cu mine nu se întâmplă nimic”. Apoi o apăsare. Expresul intrase în vrie. — Ce s-a întâmplat? a urlat Dvinski. De sus. „De o sută de ori m-am jurat că n-o să se mai repete”. Încă nu era prea târziu ca să pornească motorul şi să scoată aripile. o apăsare şi mai puternică ce-i strivea faţa de hublou. Jos pietrele rânjeau. Iar de jos. „Sunt gata să omor pe fiecare…”. Dvinski nu putea să se mai mişte.Ciborgul tăcea. De jos. Coincidenţă? O coincidenţă stupidă? Nu. nu-i aşa?”. Suprasarcinile îl asurziseră. Dvinski s-a repezit la tabloul de comandă. „Şi care este numele de familie?”. vedem noi pe urmă ce-a fost”. În afara hublourilor. dar încă era conştient. „Acum n-aş mai proceda aşa”. Din stânga.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful