You are on page 1of 60

(de introdus la pag.

122) Cauza 8/55 - Fédération Charbonnière de Belgique împotriva Înaltei Autorităţi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului are ca obiect acţiunea în anularea Deciziei nr. 22-55 din 28 mai 1955, precum şi a unor decizii ale Înaltei Autorităţi, adoptate în urma scrisorii adresate de aceasta la 28 mai 1955 Guvernului Regatului Belgiei cu privire la instituirea sistemului de egalizare. Situaţia de fapt: Fédération Charbonnière de Belgique a introdus o acţiune în anulare împotriva Deciziei nr. 22-55 din 28 mai 1955 a Înaltei Autorităţi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi a unor decizii ale Înaltei Autorităţi adoptate în urma scrisorii adresate de aceasta la 28 mai 1955 Guvernului Regatului Belgiei cu privire la instituirea sistemului de egalizare1. În fapt, părţile sunt de acord în legătură cu imposibilitatea de a stabili separat preţurile de producţie estimate pentru fiecare tip de cărbune din cadrul unei categorii, având în vedere faptul că toate tipurile dintr-o categorie sunt extrase în acelasi timp şi în aceleaşi condiţii, precum şi cu gruparea tipurilor de cărbune în 4 categorii. Opiniile lor diferă însă în ceea ce priveste numeroase alte aspecte, enumerate mai jos. Argumentele părţilor şi motivarea instanţei comunitare: • Cu privire la Decizia nr. 22-55 din 28 mai 1955: - Competenţa Înaltei Autorităţi de a stabili baremul preţurilor şi de a le fixa la un nivel mai redus: în scopul instituirii pieţei comune, trebuie instalate mecanisme de egalizare a preţurilor cărbunelui pentru a diminua diferenţele dintre preţurile mai ridicate practicate de Belgia şi cele practicate de celelalte state ale Comunităţii, diferenţe generate de condiţiile de producţiemai puţin avantajoase din Belgia. Reclamanta susţine că Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului prevede un regim de piaţă în care întreprinderile fixează preţurile şi că, exceptând o derogare expresă, în speţă întreprinderile însele stabilesc preţurile, stabilire ce trebuie să se realizeze la nivelul costurilor de producţie estimate atunci când acestea
1

Jurnalul Oficial al Comunităţii din 31 mai 1955, p. 753-758.

beneficiază de egalizare. Prin urmare, reclamanta nu exclude în mod absolut intervenţia Înaltei Autorităţi în fixarea preţurilor, dar o limitează la cazurile prevăzute în mod expres de tratat, în special la articolul 61. Scăderea preţurilor belgiene, impusă de convenţie, este o operaţiune de o importanţă deosebită ce are ca obiect pregătirea, în condiţii deosebit de dificile, a integrării cărbunelui belgian pe piaţa comună şi care este inspirată de interesul general al Comunităţii pentru o normalizare progresivă a pieţei comune a cărbunelui. Prin urmare, potrivit acestui argument, pe durata perioadei de tranziţie, toate aceste obiective ar fi supuse sau ar intra în sfera liberei aprecieri a minelor belgiene de exploatare a cărbunelui. Acest rezultat nu poate fi acceptat, iar articolul 61 nu este aplicabil în acest caz. De asemenea, funcţionarea normală a economiei de piaţă ar conduce la formarea preţurilor pieţei rezultate din ofertă şi cerere şi care ar face obiectul unor fluctuaţii continue. Or, în cursul perioadei de tranziţie, preţurile cărbunelui belgian trebuie să fie stabilite şi menţinute la aproximativ acelasi nivel cu cel al costurilor de producţie estimate. Această limită, a cărei stabilire rezultă dintr-o evaluare globală bazată, între altele, pe estimările privind îmbunătăţirea randamentelor minelor de exploatare a cărbunelui si pe efectele programelor de închidere a minelor marginale, nu este supusă influenţelor pieţei. În cazul în care preţurile cărbunelui belgian ar fi supuse efectului cererii şi ofertei de pe piaţă, scăderea acestora nu ar putea fi garantată. Curtea arată că, Înalta Autoritate poate fi împuternicită numai să reducă plăţile de egalizare, în măsura în care întreprinderile nu au redus preţurile în limitele prevăzute, o intervenţie indirectă insuficientă însă pentru a asigura realizarea obiectivului prevăzut. În opinia Curţii, este posibil, fără a folosi o interpretare extensivă, să se aplice o regulă de interpretare general acceptată atât în dreptul internaţional, cât şi în dreptul intern, conform căreia normele stabilite printr-un tratat internaţional sau printr-o lege implică normele în lipsa cărora tratatul sau legea respectivă nu ar avea sens sau nu ar permite o aplicare rezonabilă şi utilă. În temeiul articolului 8 din tratat, Înalta Autoritate este responsabilă de asigurarea realizării obiectivelor stabilite de tratat, în condiţiile prevăzute de acesta. Din această dispoziţie, care reprezintă principiul director al

atribuţiilor Înaltei Autorităţi, definite la capitolul I din tratat, trebuie să se concluzioneze că aceasta dispune de o anumită autonomie în stabilirea măsurilor de punere în aplicare necesare pentru atingerea obiectivelor menţionate de tratat sau de convenţia care este parte integrantă a acestuia. Întrucât, în speţă, este necesar să se realizeze reducerea preţului cărbunelui belgian, Înalta Autoritate are competenţa, dacă nu obligaţia, de a adopta – în limitele prevăzute – măsurile care să asigure scăderea preţurilor cărbunelui belgian. Prin urmare, rezultă că, în speţă, îndeplinirea responsabilităţii sale presupune competenţa Înaltei Autorităţi de a fixa preţurile. Cu toate acestea, trebuie recunoscut că sfera acestei competenţe este limitată la obiectivul unic de a garanta tuturor consumatorilor de cărbune belgian o scădere a preţului acestuia, de la începutul perioadei de tranziţie şi în măsura prevăzută. Curtea a arătat că, şi în situaţia în care un motiv nejustificat s-ar adăuga la motivele care justifică acţiunea Înaltei Autorităţi, decizia nu ar fi anulată pentru abuz de putere, în măsura în care nu aduce atingere scopului esenţial de reducere a preţului cărbunelui belgian. - Relaţia dintre preţurile de vânzare şi costurile de producţie estimate: reclamanta a susţinut că Înalta Autoritate a comis un abuz de putere, fixând preţurile fără a ţine seama de costurile de producţie estimate pentru sfârsitul perioadei de tranziţie, astfel încât tabelul publicat în acest scop prezintă un preţ mediu inferior costurilor de producţie estimate. Curtea a constatat că Înalta Autoritate, reducând subcotarea între preţurile belgiene şi cele din Ruhr şi bazându-se pe preţurile practicate în Ruhr, adică fără a ţine seama de eventualul caracter artificial al acestor preţuri, a permis existenţa unei anumite marje între aceste două niveluri ale preţurilor. În ceea ce priveste eventualul caracter artificial al preţurilor din Ruhr, Înalta Autoritate era îndreptăţită să nu ţină seama de acest lucru deoarece problema de a şti dacă preţurile pieţei comune sunt determinate de preţurile din Ruhr este o chestiune de fapt, care nu depinde de eventualul caracter artificial al acestor preţuri.

nu conduce la scoaterea din barem a acestor tipuri. interesele legitime ale producătorilor belgieni în favoarea politicii guvernului. • Cu privire la scrisoarea din 28 mai 1955: . faptul că Înalta Autoritate a fixat preţurile de vânzare la un nivel superior celui propus de guvernul belgian indică mai degrabă faptul că Înalta Autoritate şi-a păstrat puterea de decizie. Înalta Autoritate a urmărit în speţă. alte scopuri decât cele pentru care i-au fost conferite competenţele prevăzute la articolul 26 alineatul (2) litera (a). . Prin urmare.Chiar în cazul în care pârâta a comis unele erori în alegerea bazei de calcul. 22-55. nu trebuie să se considere că aceste erori constituie ipso facto dovada unui abuz de putere. adică adaptarea egalizării la situaţia individuală a întreprinderilor. prin Decizia nr. 22-55 a diminuat preţurile de vânzare pentru a servi obiectivelor specifice politicii economice a guvernului belgian si intervenţiei acestuia. posibil. . baremul de preţ rezultat din aplicarea articolului 26 alineatul (2) din convenţia care face parte integrantă din tratat neputând fi decât unul singur pentru totalitatea consumatorilor cărbunelui belgian. .Fixarea preţurilor de vânzare fără egalizare în anumite cazuri: Curtea a stabilit că reducerea sau chiar retragerea egalizării pentru anumite tipuri de cărbune şi doar în anumite cazuri individuale.Reducerea sau retragerea egalizării pentru anumite întreprinderi: reclamanta susţine că introducerea unui criteriu selectiv în sistemul de egalizare. dintr-o lipsă gravă de diligenţă sau de atenţie. constituie o discriminare interzisă prin tratat. echivalentă cu necunoasterea scopului legal.Intervenţia guvernului belgian: reclamanta a susţinut că Decizia nr. precum în cazul anului de referinţă şi. dar nu a adus dovada că Înalta Autoritate a sacrificat. în cazul amortizării şi grupării categoriilor de cărbune. motivul abuzului de putere nu este întemeiat în ceea ce priveşte nivelul preţurilor de vânzare şi nici în ceea ce priveste relaţia dintre acesta şi costurile de producţie estimate la sfârsitul perioadei de tranziţie. Dimpotrivă. cu excepţia cazului în care s-a stabilit în mod obiectiv că. în acest caz.

obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. (de introdus la pag. Egalizarea nu trebuie să acopere întreaga diferenţă dintre preţurile diminuate de vânzare şi veniturile existente la începutul perioadei de tranziţie. Dacă ar exista situaţii în care întreprinderile nu ar realiza acest proces de reorganizare şi de reechipare. nu mai există nicio bază sau justificare pentru egalizare şi ele nu ar mai beneficia. fără a avea ca scop finanţarea reechipării şi a reorganizării minelor.Curtea arată însă că. . 161) Cauza 9/56 . 22-55 din 28 mai 1955 şi a unor decizii ale Înaltei Autorităţi adoptate în urma scrisorii adresate de aceasta Guvernului Regatului Belgiei la 28 mai 1955 cu privire la instituirea sistemului de egalizare. ca urmare a condiţiilor reale de producţie. împotriva Înaltei Autorităţi a Comunităţii Europene a Cărbunelui si Oţelului are ca obiect acţiunea în anularea Deciziei Înaltei Autorităţi din 24 octombrie 1956.Posibilitatea retragerii egalizării: egalizarea este acordată în situaţia în care reorganizarea şi reechiparea minelor belgiene pot fi realizate într-o măsură suficientă pentru a permite încorporarea definitivă a cărbunelui belgian în piaţa comună la sfârsitul perioadei de tranziţie.. S. sub rezerva acordului său prealabil. sub formă condiţională. tinde să recunoască diferenţele care există în fapt în vederea asigurării unui beneficiu egal pentru cazurile comparabile şi. din vina lor. după caz. Convenţia nu prevede garantarea menţinerii veniturilor iniţiale. Înalta Autoritate a autorizat guvernul belgian să retragă egalizarea. de egalizare.P. ea fiind doar o măsură de salvgardare necesară pentru evitarea unor modificări rapide şi periculoase ale producţiei.respinge acţiunea în anulare a Deciziei nr. Industrie Metallurgiche. .A. a evitării discriminărilor.Meroni & Co. prin urmare. astfel încât să îşi angajeze răspunderea. Soluţia instanţei comunitare: . prin care reclamanta este obligată să plătească suma de 54 819 656 lire către Caisse de péréquation des ferrailles . diferenţierea cuantumurilor egalizării. Prin scrisoarea sa din 28 mai 1955. la punctul (2) litera (d).

nici de organismele de la Bruxelles pentru informarea persoanelor impozabile în ceea ce priveşte . Punerea în aplicare a sistemului stabilit prin Decizia nr. Situaţia de fapt: prin cererea din 12 decembrie 1956. după optsprezece luni. „evitarea alinierii preţurilor fierului vechi în interiorul Comunităţii cu preţurile mai mari ale fierului vechi de import”. astfel definite de reprezentantul Înaltei Autorităţi. decât conturi provizorii” şi nu le-a aplicat decât „prime de egalizare […]. Acest sistem de egalizare avea ca scop. Înalta Autoritate intervenind în caz de neplată prin adoptarea unei decizii care. şi acestea provizorii”. şi aceasta în contradicţie evidentă cu articolul 47 din tratat. societatea Meroni & Co. a solicitat anularea deciziei adoptate de Înalta Autoritate la 24 octombrie 1956 şi notificată acesteia pe cale poştală la 12 noiembrie 1956. în numeroasele comunicări adresate reclamantei.nu a trimis „părţilor interesate. în sensul articolului 92 din tratat. Decizia atacată a fost adoptată în aplicarea Deciziilor nr. Caisse de péréquation des ferrailles importées nu i-a comunicat decât tonajul impozabil şi nivelul unitar de impunere. această decizie constituind titlu executoriu. . care instituie un mecanism de egalizare a fierului vechi importat. această decizie constituind titlu executoriu. 22/54 din 26 martie 1954 şi nr.importées (Casa de egalizare a fierului vechi importat). 14/55 din 26 martie 1955. Decizia atacată stabilea faptul că reclamanta trebuia să plătească suma de 54 819 656 lire către Caisse de péréquation des ferrailles importées. Pretenţiile şi argumentele părţilor: reclamanta acuză Înalta Autoritate de încălcarea dispoziţiilor tratatului. conform căruia Înalta Autoritate trebuie să publice datele care pot fi utile guvernelor sau oricăror părţi interesate”. 14/55 era încredinţată Oficiului comun al consumatorilor de fier vechi şi Caisse de péréquation des ferrailles importées. Aceste obiective. nu sunt contestate de reclamantă. întrucât: . în sensul articolului 92 din Tratatul CECO. în conformitate cu articolul 92.nu a informat-o cu privire la „datele obiective pentru care întreprinderile italiene au fost impozitate. constituie un titlu executoriu. şi nicio informaţie nu a fost publicată nici de Înalta Autoritate. De asemenea. astfel cum se prevede la articolul 4 din aceeaşi decizie. în conformitate cu afirmaţiile pârâtei.

achiesare care rezultă din scrisoarea adresată la 12 aprilie 1956 de către reclamantă. În ceea ce priveste încălcarea normelor procedurale şi lipsa motivării. de către organismele de la Bruxelles. 14/55 a Înaltei Autorităţi. acordat în unanimitate de acesta Deciziei nr. în temeiul tratatului. – prin nerespectarea recomandărilor pe care Consiliul de Miniştri le-a adăugat avizului favorabil. iar în ceea ce priveste ordinul de plată. deoarece întotdeauna a formulat rezerve. iar decizia Înaltei Autorităţi era executorie şi susceptibilă de a fi atacată printr-o cale de atac. aceasta nu se poate folosi de nelegalitatea deciziei generale. se întemeiază pe calculele inexacte ale organismelor de la Bruxelles. Societatea Meroni consideră că excepţia de nelegalitate este o noţiune juridică cunoscută şi admisă în ordinea juridică a statelor membre. Reclamanta acuză Înalta Autoritate de comiterea unui abuz de putere: – prin faptul că Decizia din 24 octombrie 1956. . Reclamanta consideră că această excepţie trebuie respinsă. – prin delegarea în mod nelegal a atribuţiilor deţinute. care constituie titlu executoriu. Pârâta menţionează faptul că Înalta Autoritate reia informaţiile furnizate de organismele de la Bruxelles fără să adauge nimic. Înalta Autoritate consideră că. Înalta Autoritate prezintă un motiv de inadmisibilitate rezultând din faptul că Meroni a achiesat la deciziile organismelor de la Bruxelles. nu se indică elementele materiale şi contabile pe care se întemeiază acesta. reclamanta susţine că obligaţia motivării nu este respectată.metodele prin care s-au calculat elementele obligaţiilor acestora şi elementele de fapt pe care s-au bazat calculele. întrucât acţiunea este îndreptată împotriva unei decizii individuale care pune în aplicare o decizie generală pentru societatea Meroni. fiind şi introdusă în tratat la articolul 36 al treilea paragraf. iar o întreprindere de drept privat nu poate invoca împotriva unei decizii generale decât abuzul de putere. întrucât nu se precizează argumentele care au stat la baza convingerii sale. deoarece termenul pentru introducerea acţiunii în anulare împotriva acestei decizii generale a expirat. În ceea ce priveste admisibilitatea.

În cazul în care Decizia din 24 octombrie 1956 este o decizie individuală care se adresează reclamantei. în sensul articolului 92 din tratat. aceasta l-ar fi dat în avans pentru Decizia individuală din 24 octombrie 1956. 14/55 din 26 martie 1955 este o decizie generală pe care se întemeiază Decizia din 24 octombrie 1956. prin scrisoarea din 12 aprilie 1956. Decizia nr. În această scrisoare. 14/55 din 26 martie 1955 nu este atacată direct. scrisoarea din 12 aprilie 1956. pe care o notifică drept o încălcare a normelor fundamentale de procedură. Reclamanta consideră lipsa motivării deciziei în cauză şi impozitarea din oficiu. care constituie titlu executoriu. Pârâta a contestat admisibilitatea acţiunii în anulare împotriva Deciziei Înaltei Autorităţi din 24 octombrie 1956. Însă. în pofida ofertei de plăţi parţiale pe care o cuprinde. ci printr-o acţiune în anulare împotriva Deciziei din 24 octombrie 1956. Înalta Autoritate afirmă că „Decizia Înaltei Autorităţi nu a făcut decât să reia datele rezultate din diferitele extrase de cont trimise reclamantei la momentul cuvenit. Cu toate acestea. reclamanta face trimitere în mod expres la rezervele privind calculele pentru stabilirea datoriei sale. în temeiul consimţământului pe care. În notificările adresate reclamantei de către Caisse de péréquation des ferrailles importées nu se menţionează justificarea plăţii care îi fusese cerută. Decizia nr. În apărarea sa. iar acest lucru. reclamanta consideră că Decizia din 24 octombrie 1956 prezintă „o evidentă insuficienţă a motivării” şi nu respectă dispoziţiile articolului 15 din Tratatul CECO. reclamanta susţine că Decizia nr. iar lipsa motivării constatate în . 14/55 din 26 martie 1955 „de stabilire a unui mecanism financiar care să permită asigurarea aprovizionării regulate cu fier vechi pe piaţa comună” nu respectă în mod evident dispoziţiile tratatului şi trebuie să fie anulată pentru abuz de putere. în mod clar.La introducerea acţiunii în anulare împotriva Deciziei Înaltei Autorităţi din 24 octombrie 1956. nu impune precizarea motivului”. nu poate fi considerată o recunoaştere a datoriei sau o renunţare a dreptului de a o contesta. În ceea ce priveste lipsa motivării. 14/55. iar aceste rezerve privesc în special condiţiile de aplicare a Deciziei generale nr.

14/55 nu a acordat organismelor de la Bruxelles dreptul de a recurge la o asemenea metodă de estimare a impozitului.legătură cu Decizia din 24 octombrie 1956 constituie o încălcare a normelor fundamentale de procedură. Decizia Înaltei Autorităţi trebuia să fi menţionat caracterul forfetar al părţii reclamate de către Caisse de péréquation des ferrailles importées.Cu privire la aplicabilitatea articolului 36 din Tratatul CECO: acesta conţine un principiu general care este aplicabil în cazul particular al unei acţiuni de plină jurisdicţie. . în cazul neprimirii detaliilor de la fiecare uzină a tonajelor impozabile până în a 15-a zi din a doua lună după luna cu taxă. Motivarea instanţei comunitare: .Cu privire la anularea deciziei individuale de aplicare: nelegalitatea deciziei generale pe care se întemeiază o decizie individuală va conduce la anularea deciziei individuale. care nu a fost niciodată declarat”. nici nu le-a acordat competenţa de a-l aplica retroactiv sau de a notifica estimări provizorii. reclamanta „presupune – deoarece organismele de la Bruxelles nu i-au oferit niciodată lămuriri în această privinţă – că a fost impozitată conform producţiei. Decizia nr. trebuie să conţină decontul exact şi detaliat al elementelor creanţei care constituie titlu executoriu. precizând că. Răspunzând la întrebările adresate de Curte. Numai un astfel de decont poate permite controlul judiciar. .Cu privire la obligaţia de motivare: deciziile Înaltei Autorităţi. Înalta Autoritate a menţionat că dreptul de impozitare din oficiu rezultă din „deliberările cu un conţinut similar din 26 mai 1955 ale Caisse de péréquation des ferrailles importées şi ale Oficiului comun al consumatorilor de fier vechi. conducerea este autorizată să înceapă evaluarea forfetară cu ajutorul birourilor regionale”. şi nu conform tonajului cumpărat. ceea ce nu exclude aplicarea aceluiasi principiu în cazurile în care nu există o menţiune expresă. În ceea ce priveste impozitarea din oficiu. precum şi textele care i-ar fi dat acestei instituţii competenţa de impozitare din oficiu şi care să . adoptate în temeiul articolului 92 din Tratatul CECO.

organisme care reprezintă o proporţie importantă a întreprinderilor în cauză. Prin rezervarea pentru reprezentantul său permanent pe lângă organismele de la Bruxelles a competenţei de a supune orice decizie aprobării Înaltei Autorităţi. definite precis şi controlate în totalitate. Astfel de delegări de competenţe se referă doar la competenţe de executare. nu pot fi ţinute secrete. unor organisme de drept privat.permită debitorului să cunoască condiţiile în care a fost calculată datoria sa (articolele 15 şi 92 din Tratatul CECO). referitoare la publicarea lor.Cu privire la delegarea de competenţe: autoritatea care deleagă nu poate învesti autoritatea delegată cu competenţe diferite de acelea primite de ea în temeiul tratatului (principiu general). Competenţa Înaltei Autorităţi de a autoriza sau de a institui mecanismele financiare menţionate la articolul 53 îi dă dreptul să încredinţeze anumite competenţe. cu personalitate juridică distinctă şi învestite cu competenţe proprii. Delegarea de competenţe nu se prezumă. .admite acţiunea. . sunt aplicabile. în sensul articolului 47 din Tratatul CECO. Astfel de informaţii nu sunt protejate de secretul profesional. .Cu privire la obligaţia de publicare şi la secretul professional: informaţiile colectate de organismele cooperative. iar menţiunile articolelor 5 şi 47. Soluţia instanţei comunitare: . Delegarea unei competenţe discreţionare altor autorităţi decât cele stabilite prin tratat pentru a asigura şi a supraveghea exercitarea acesteia în cadrul atribuţiilor lor ar afecta garanţia care rezultă din echilibrul puterilor. iar exercitarea acestora face obiectul unei supravegheri a Înaltei Autorităţi. pentru a se exclude orice decizii arbitrare şi pentru a permite verificarea informaţiilor utilizate. în condiţii determinate de aceasta si sub controlul său. . stabilit prin articolul 3 din Tratatul CECO.Cu privire la impozitarea din oficiu şi evaluarea provizorie: procedura impozitării din oficiu şi a evaluării provizorii trebuie supusă unor norme precise. ci trebuie să existe o decizie explicită în acest sens. aceasta nu a reţinut suficiente competenţe pentru ca delegarea care rezultă din Decizia 14/55 să rămână în limitele definite.

Asociaţia de întreprinderi „De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg” intentase deja o dublă acţiune în anulare împotriva unei decizii de refuz a Înaltei Autorităţi şi împotriva inacţiunii acesteia. decizând această finanţare. în conformitate cu dispoziţiile articolului 35 din Tratatul CECO.acţiune în anularea deciziei adoptate de Înalta Autoritate de respingere a cererii formulate de reclamantă prin care solicita Înaltei Autorităţi să constate că Republica Federală Germania.acţiune în neîndeplinirea obligaţiilor. în sensul articolului 92 din Tratatul CECO. . . La 4 februarie 1959. această decizie constituind titlu executoriu.. finanţând „Bergmannsprämie” (bonusul de miner) din fonduri publice.anulează Decizia Înaltei Autorităţi din 24 octombrie 1956 prin care reclamanta este obligată să plătească suma de 54 819 656 lire (cincizeci şi patru milioane opt sute nouăsprezece mii sase sute cincizeci şi sase) către Caisse de péréquation des ferrailles importées (Casa de egalizare a fierului vechi importat). Acţiunea reclamantei a fost declarată inadmisibilă. 213) Cauza 30/59 . nu şi-a respectat unul dintre angajamentele pe care şi le asumase în temeiul Tratatului CECO. şi i-a solicitat să constate printr-o decizie că .obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a pronunţat hotărârea în Cauza 17/57. Această dublă acţiune avea drept cauză existenţa în Republica Federală Germania (RFG) a „Bergmannsprämie” (bonusul de miner). introdusă de către Înalta Autoritate împotriva Republicii Federale Germania care. reclamanta a sesizat Înalta Autoritate. (de introdus la pag. Situaţia de fapt: cauza 30/59 a fost precedată de Cauza 17/57. acceptată de Înalta Autoritate. nu şi-a respectat angajamentele pe care si le asumase în temeiul aceluiasi tratat.De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg împotriva Înaltei Autorităţi a Comunităţii Europene a Cărbunelui si Oţelului are ca obiect: . Prin scrisoarea din 9 martie 1959.

. prin urmare. La 11 decembrie 1959. . . Înalta Autoritate are adresa la Luxemburg. Argumentele părţilor şi motivarea instanţei comunitare: reclamanta.să declare inadmisibilă acţiunea introdusă la 3 iunie 1959 de „De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg”. Place de Metz. acordată minerilor care lucrează în subteran şi.să oblige intervenientul la plata sumelor suportate de Înalta Autoritate pentru contestarea cererii sale. finanţând „Bergmannsprämie” din fonduri publice.să constate că. După primirea acestei scrisori.să oblige Înalta Autoritate la plata cheltuielilor de judecată. care a fost admisă de Curte. „nu necesită existenţa unui interes”. Intervenientul solicită Curţii: . .să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. deşi menţionează că articolul 35. să anuleze această măsură.să oblige Înalta Autoritate să constate printr-o decizie că RFG nu şi-a respectat angajamentele pe care şi le asumase în temeiul tratatului prin finanţarea din fondurile publice a unei prime scutite de impozit. Pretenţiile părţilor: reclamanta solicită Curţii: . în conformitate cu articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul de Procedură al Curţii. . nu şi-a respectat unul din angajamentele pe care şi le asumase în temeiul tratatului. îşi defineşte interesul bazându-se pe următoarele patru aspecte: .să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. . inclusiv a celor generate de intervenient. Pârâta solicită Curţii: . sau să respingă acţiunea reclamantei. prin care a informat-o pe reclamantă că nu este în măsură să îi aprobe cererea.să respingă acţiunea reclamantei. Guvernul RFG a depus la Curte o cerere de intervenţie. Înalta Autoritate a răspuns prin scrisoarea din 30 aprilie 1959.să anuleze decizia atacată. reclamanta a sesizat Curtea cu cererea din 3 iunie 1959.să ia orice altă măsură pe care Curtea o consideră necesară.RFG. 2. pe care se întemeiază acţiunea sa. .

Decizia prin care Înalta Autoritate refuză să adopte această decizie individuală este. în opinia reclamantei. introdusă de o întreprindere. nu este necesar ca aceasta să fie singura vizată de decizia respectivă. în opinia reclamantei. este suficient ca reclamantul să considere că este vizat de această decizie şi să-şi justifice presupunerea prin expunerea în mod relevant a interesului pe care îl prezintă pentru acesta anularea deciziei. în ceea ce priveste cerinţele articolului 33. o decizie individuală. iar această decizie de refuz prezintă. să fie admisibilă. . cât timp sunt respectate condiţiile prevăzute de scrisoarea Înaltei Autorităţi din 21 iunie 1957. era obligată să o adopte în temeiul articolului 88. ci solicită. . Pentru ca o acţiune în anularea unei decizii individuale. . Decizia atacată este cea prin care Înalta Autoritate refuză să adopte decizia pe care. de asemenea.„interesul suficient” pentru a acţiona nu este doar un „interes financiar sau economic direct”. ci poate fi şi unul moral. Contrar presupunerii pârâtei.condiţiile de concurenţă sunt afectate în mod efectiv prin acordarea unei subvenţii importante din fonduri publice întreprinderilor germane. de asemenea. pentru ca o întreprindere să poată introduce o acţiune împotriva unei decizii individuale care o vizează. caracterul pe care l-ar fi avut decizia pozitivă refuzată de Înalta Autoritate.soluţia prezentului litigiu va avea o valoare de precedent. Înalta Autoritate era obligată să o adopte. afirmând că situaţia creată prin instituirea de către Guvernul RFG a bonusului de miner nu este incompatibilă cu tratatul. ar fi vizat. ca aceasta să oblige Înalta Autoritate să constate printr-o decizie că RFG nu şi-a respectat angajamentele pe care şi le asumase în temeiul .refuzul exprimat prin scrisoarea atacată este o decizie individuală care o afectează pe reclamantă. Reclamanta nu solicită numai anularea de către Curte a deciziei atacate. ar fi fost o decizie individuală. Decizia pe care. Înalta Autoritate şi-a motivat decizia de refuz. o măsură specială luată de un stat membru determinat şi.. în cazul în care ar fi fost adoptată. prin urmare.

de obicei. . tratatul nu defineste în mod expres conceptul de subvenţie sau de ajutor menţionat la articolul 4 litera (c). Cu toate acestea. Curtea a admis cererea de intervenţie a Guvernului RFG . reprezintă o subvenţie.tratatului. cu toate că sunt contrare argumentelor pârâtei. eliminată şi interzisă prin articolul 4 litera (c) din tratat. prin finanţarea din fonduri publice a unei prime scutite de impozit acordată minerilor care lucrează în subteran şi să anuleze această măsură. Subvenţia este definită.5 % din cotizaţiile angajatorilor la asigurările pentru pensiile minerilor. nu înlătură caracterul de subvenţie eliminată şi interzisă prin articolul 4 litera (c) din tratat a bonusului de echipă. Guvernul RFG susţine pretenţiile pârâtei. considerat ca atare.Conceptul de subvenţie. sunt eliminate şi interzise în condiţiile prevăzute de prezentul tratat. Curtea a răspuns la următoarele întrebări adresate de părţi: • Bonusul de echipă considerat ca atare. Reclamanta şi pârâta sunt de acord că bonusul de echipă. în timp ce pârâta şi intervenientul sunt de acord să considere că această compensare o face. compatibilă cu dispoziţiile tratatului. deci independent de orice mecanism de compensare. în consecinţă. iar argumentele invocate de acesta urmăresc respingerea pretenţiilor reclamantei. în timp ce intervenientul o consideră compatibilă cu dispoziţiile tratatului. în orice caz. a responsabilităţii sale pentru 6. În opinia reclamantei. în cadrul Comunităţii […] subvenţiile sau ajutoarele acordate de state sau taxele speciale impuse de acestea. sub orice formă”. alta decât plata efectuată de către cumpărător sau consumator pentru bunurile şi serviciile pe care le produce aceasta. faptul că guvernul federal a compensat bonusul de echipă prin eliminarea. ca o plată în numerar sau în natură acordată pentru a susţine o întreprindere. este o subvenţie eliminată şi interzisă prin articolul 4 litera (c) din Tratatul CECO? . începând cu 1 aprilie 1958. În memoriul său în intervenţie. în conformitate cu articolul 4 litera (c) din Tratatul CECO „sunt recunoscute ca fiind incompatibile cu piaţa comună a cărbunelui şi oţelului şi.

de la 1 aprilie 1958. în ceea ce priveste bonusul de echipă. acest articol defineşte interdicţia care rezultă din articolul 4 litera (c) din tratat. care vizează. cel de-al doilea urmărind să împiedice denaturarea concurenţei. diferitele alineate ale articolului 4. Guvernul federal. în special. estimează că admisibilitatea anumitor subvenţii de stat poate fi dedusă din articolul 67 şi că. considerat în mod individual. în cazul admiterii sale. prin urmare. sub diferite forme. tratatul autorizează restabilirea drepturilor de import sau de export sau a taxelor cu efect echivalent şi chiar restricţii cantitative pentru circulaţia produselor. reduc taxele care sunt incluse. de obicei. a asumării responsabilităţii guvernului federal pentru un procent din contribuţia angajatorilor la fondul de pensii al minerilor înlătură. . fără a fi subvenţii în sensul strict al cuvântului. determinată în mod inevitabil de exercitarea competenţelor deţinute de statele membre. În consecinţă. fiind destinat. în mod normal. . Însă noţiunea de ajutor este mai cuprinzătoare decât cea de subvenţie. precum subvenţiile. ci şi intervenţiile care. primul articol abrogând şi interzicând anumite intervenţii ale statelor membre în domeniul supus de tratat competenţei comunitare. Acest aspect. în memoriul său în intervenţie. au aceeasi natură si produc efecte identice. deoarece include nu numai beneficiile pozitive. constituie o subvenţie sau un ajutor acordat industriei germane a cărbunelui de către Guvernul RFG. în bugetul unei întreprinderi şi care.Articolul 67 este un regulament de aplicare a articolului 4 litera (c). care să contrazică acest caracter.Ajutorul este un concept similar. ar putea să ducă. în anumite situaţii.Bonusul de echipă. care nu poate fi atins. şi nu există niciun motiv valabil. aceasta trebuie considerată ca fiind incompatibilă cu piaţa comună a cărbunelui şi oţelului şi. privită în mod individual. interzisă de tratat. fără sprijin exterior. • Efectul echivalent al eliminării. întemeiat pe tratat. prin urmare. urmăririi unui anumit scop. caracterul de subvenţie sau ajutor interzis de tratat? . la concluzia că. cu privire la dispoziţiile articolului 4 litera (c): bonusul de miner finanţat din fonduri publice. prin urmare. Curtea concluzionează că articolul 4 litera (c) şi articolul 67 vizează două domenii distincte. în general.

(de introdus la pag. iar la 19 iunie 1962.Confédération nationale des producteurs de fruits et légumes şi alţii împotriva Consiliului Comunităţii Economice Europene au ca obiect acţiunea în anularea Regulamentului 23/1962 al Consiliului.primul şi cel de-al patrulea capăt de cerere al Asociaţiei de întreprinderi „De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg” vizând anularea deciziei atacate şi obligarea Înaltei Autorităţi la plata cheltuielilor sunt admisibile. în temeiul tratatului. .Eliminarea. nu sunt admisibile. reclamantele au depus la grefă o acţiune în anularea respectivului regulament. prin finanţarea din fonduri publice a unui bonus scutit de impozit acordat minerilor din subteran şi anularea acestei măsuri. precum şi adoptarea oricărei decizii pe care Curtea o consideră necesară. în ceea ce priveste bonusul de echipă.trimite cauza Înaltei Autorităţi. acesta din urmă suportând propriile cheltuieli şi pe cele determinate de intervenţia sa. Consiliul CEE a publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor un regulament privind stabilirea treptată a unei organizări comune a pieţelor în sectorul fructelor şi legumelor.anulează decizia de respingere enunţată în scrisoarea Înaltei Autorităţi din 30 aprilie 1959 adresată reclamantei. .5 % din cuantumul salariilor către fondul de pensii al minerilor nu elimină. .obligă pârâta şi intervenientul la plata cheltuielilor de judecată. . de la 1 aprilie 1958. Situaţia de fapt: la data de 20 aprilie 1962. .cel de-al doilea şi cel de-al treilea capăt de cerere vizând declararea faptului că Înalta Autoritate trebuie să constate printr-o decizie că Republica Federală Germania nu şi-a respectat angajamentele pe care şi le asumase. Soluţia instanţei comunitare: . în special a dispoziţiilor articolului 9. Cauzele conexate C-16/62 şi C-17/62 . caracterul acestuia de subvenţie sau ajutor interzis de articolul 4 litera (c) din tratat. a asumării răspunderii de către guvernul federal pentru plata unei contribuţii de 6.

La 1 septembrie 1962, pârâtul a prezentat, în cele două cauze, o excepţie de inadmisibilitate în temeiul articolului 91 din Regulamentul Curţii. La 31 august 1962, Assemblée permanente des présidents de chambres d’agriculture a introdus o cerere de intervenţie pentru susţinerea pretenţiilor reclamantelor, iar la 6 noiembrie Curtea a hotărât conexarea cauzelor. Motivarea instanţei comunitare: în conformitate cu prevederile articolului 173 paragraful al doilea din Tratatul CEE, o persoană fizică sau juridică poate introduce o acţiune împotriva unui act al Comisiei sau al Consiliului în cazul în care acest act constituie fie o decizie al cărei destinatar este acea persoană, fie o decizie care, având forma unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o priveşte în mod direct şi individual. Curtea nu şi-a însusit interpretarea propusă de către una din reclamante, potrivit căreia termenul „decizie” utilizat la articolul 173 paragraful al doilea ar include şi regulamentele şi susţine că această interpretare extensivă este în conflict cu distincţia clară dintre noţiunile de „decizie” şi de „regulament”, al căror sens rezultă din cuprinsul articolului 189 din Tratatul CEE. Potrivit Curţii, rezultă că acţiunile trebuie să fie respinse ca inadmisibile în cazul în care actul atacat constituie un regulament. La examinarea acestei chestiuni, Curtea nu se poate limita la denumirea oficială a actului, ci trebuie să ia în considerare, în primul rând, obiectul şi conţinutul acestuia. În conformitate cu articolul 189 din tratat, criteriul distincţiei dintre decizie şi regulament trebuie să fie căutat în „aplicabilitatea” (generală sau nu) a actului în cauză. Instanţa comunitară a afirmat că principalele caracteristici ale deciziei rezultă din limitarea „destinatarilor” cărora le este adresată, în timp ce regulamentul, cu caracter esenţialmente normativ, nu se aplică destinatarilor limitaţi, definiţi sau identificabili, ci unor categorii avute în vedere în mod abstract si în ansamblul lor. Pentru a determina, în cazurile incerte, dacă este vorba despre o decizie sau un regulament, trebuie să se cerceteze dacă actul în cauză priveşte în mod individual subiecte determinate.

Deşi, în speţă, actul în cauză a fost calificat drept „regulament” de către autorul său, părţile reclamante susţin că dispoziţia atacată are, în realitate, natura unei „decizii luate sub aparenţa unui regulament”. Curtea a afirmat că este posibil ca o decizie să aibă o aplicabilitate foarte largă, dar, în speţă, dispoziţia atacată produce efecte juridice imediate, în toate statele membre, în ceea ce priveste categoriile de subiecte determinate în mod general şi abstract. De asemenea, instanţa a considerat relevant să se examineze dacă dispoziţia atacată le priveste în mod individual pe reclamante. În cazul în care această dispoziţie, care obligă statele să elimine sau să renunţe la diverse măsuri ce pot favoriza producătorii agricoli, afectează prin aceasta interesele lor şi ale membrilor asociaţiilor reclamante, trebuie totuşi să se constate că aceşti membri sunt vizaţi de dispoziţia menţionată în aceeaşi calitate ca şi toţi ceilalţi producători agricoli din Comunitate. Nu se poate accepta principiul potrivit căruia o asociaţie, în calitatea sa de reprezentantă a unei categorii de antreprenori, ar fi vizată în mod individual de un act care afectează interesele generale ale acestei categorii. Acest principiu ar aduce atingere sistemului tratatului, care nu admite acţiunea în anulare a persoanelor de drept privat decât împotriva deciziilor care le aduc atingere în calitate de destinatari, sau împotriva actelor care le afectează în mod similar. În aceste condiţii, Curtea a considerat că nu se poate admite că dispoziţia atacată le priveşte în mod individual pe reclamante şi că pârâtul a calificat dispoziţia atacată, în mod îndreptăţit, ca regulament. Instanţa a considerat că excepţia de inadmisibilitate este întemeiată, iar acţiunile trebuie să fie declarate inadmisibile, fără să fie nevoie să se examineze problema de a şti dacă asociaţiile au calitatea de a acţiona de fiecare dată când membrii lor sunt împuterniciţi în acest scop. Soluţia instanţei comunitare: - respinge acţiunile ca inadmisibile; - obligă părţile reclamante la suportarea propriilor cheltuieli de judecată şi la plata cheltuielilor cauzate pârâtului ca urmare a acţiunilor lor;

- obligă partea intervenientă la suportarea propriilor cheltuieli de judecată şi la plata cheltuielilor cauzate pârâtului ca urmare a intervenţiei sale. (de introdus la pag. Cauza 25/62 - Plaumann &Co. împotriva Comisiei Comunităţii Economice Europene are ca obiect acţiunea în anularea Deciziei S III 03079 a Comisiei din 22 mai 1962, prin care se refuză autorizarea Republicii Federale Germania (RFG) de a suspenda parţial drepturile vamale aplicabile „mandarinelor şi clementinelor proaspete” importate din ţări terţe şi plata unei despăgubiri în valoare de 39 414,01 DM. Situaţia de fapt: la 16 iunie 1961, RFG a cerut Comisiei autorizaţia de a suspenda perceperea dreptului vamal de 13 % prevăzut de Tariful Vamal Comun privind clementinele proaspete importate din ţări terţe şi să aplice dreptul de 10 % prevăzut de tariful vamal german. Această cerere a făcut obiectul unei modificări orale, referindu-se la crearea unei „poziţii pentru clementine” care prevede un drept aplicabil de 10 %. În Decizia S III 03079 din 22 mai 1962 adresată guvernului RFG, Comisia a refuzat autorizaţia cerută. Împotriva acestei decizii, societatea Plaumann, importatoare de fructe, a introdus o acţiune în anulare. Pretenţiile părţilor: reclamanta a solicitat Curţii: - să anuleze decizia respectivă şi: • să declare că pârâta trebuie să abiliteze RFG să suspende perceperea dreptului vamal aplicabil „clementinelor proaspete” pentru perioada 1 ianuarie 1962 – 31 decembrie 1962 sau să se pronunţe asupra cererii RFG în scopul suspendării parţiale a tarifului vamal exterior pentru „clementinele proaspete”, ţinând seama de concepţia juridică a Curţii referitoare la interpretarea tratatului cu privire la suspendarea drepturilor vamale; • în subsidiar, să declare că pârâta trebuie să îi acorde RFG un anumit contingent tarifar la rata de 10 % pentru importurile de clementine provenite din ţări terţe, aflate la poziţia tarifată 08.02.

. Alte persoane decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt în mod individual interesaţi. Pârâta a solicitat Curţii: . persoanele de drept privat nu pot introduce o acţiune împotriva acesteia. reclamanta a formulat o cerere de constatare având ca obiect eventualul prejudiciu şi a evaluat valoarea acestuia. . Pârâta contestă admisibilitatea acţiunii.. susţinând că articolul 173 alineatul (2) din tratat trebuie interpretat în sensul că expresia „altă persoană” nu se referă la statele membre considerate în calitatea lor de putere publică şi că. din acest motiv. decât în cazul în care această decizie le aduce atingere din cauza anumitor calităţi care le sunt . prin însăşi natura ei. Argumentele părţilor: pârâta contestă admisibilitatea acţiunii.să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată. în subsidiar. în consecinţă. Un act trebuie să fie considerat o decizie în cazul în care priveşte o persoană determinată şi produce efecte obligatorii doar în privinţa acestei persoane. susţinând că decizia atacată este. care admite acţiunea persoanelor de drept privat împotriva deciziilor adresate altei personae care le privesc în mod direct şi individual. Motivarea instanţei comunitare: formularea şi sensul gramatical al articolului 173 alineatul (2) din Tratatul CEE. un regulament adoptat sub forma unei decizii individuale şi că. persoanele de drept privat nu au dreptul să introducă o acţiune în anulare împotriva deciziilor Comisiei sau ale Consiliului care se adresează statelor membre.să respingă acţiunea ca inadmisibilă şi. pârâta susţine tardivitatea şi inadmisibilitatea concluziilor prezentei acţiuni. la fel ca în cazul actelor normative cu sferă de aplicare generală. cu excepţia cazului în care aceste acţiuni le privesc în mod direct şi individual. În cadrul procedurii scrise şi orale.să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. ca neîntemeiată. justifică interpretarea cea mai largă.să constate faptul că pârâta trebuie să despăgubească reclamanta pentru prejudiciul pe care îl va suferi în viitor din cauza refuzului autorizării suspendării parţiale a dreptului vamal. Cu privire la admisibilitate.

specifice datorită unor circumstanţe care le caracterizează în raport cu orice altă persoană şi le individualizează în mod asemănător cu destinatarul.Milchwerke Heinz Wöhrmann & Sohn KG Alfons Lütticke GmbH împotriva Comisiei Comunităţii Economice Europene au ca obiect acţiunea în anularea articolului 3 din Decizia Comisiei Comunităţii Economice Europene din 15 martie 1961 privind stabilirea unei taxe compensatorii la importurile de lapte praf integral în Republica Federală Germania.respinge acţiunea în despăgubiri ca neîntemeiată. Cauzele conexate 31/62 şi 33/62 . În cazul în care un reclamant introduce în cererea sa o solicitare pentru constatarea unui prejudiciu eventual rezultând din actul atacat şi în cazul în care acesta precizează în cursul procedurii scrise şi orale obiectul acestei solicitări şi evaluează valoarea respectivului prejudiciu. în temeiul articolului 38 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură.obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.respinge acţiunea în anulare ca inadmisibilă. a laptelui praf integral provenind din alte state membre. prin urmare. Un act administrativ care nu a fost anulat nu poate să constituie în sine o eroare a administraţiei. Situaţia de fapt: la 14 decembrie 1960. . de natură să aducă atingere celor pe care îi afectează. sunt admisibile. (de introdus la pag. concluziile unei acţiuni în despăgubiri introduse în replică pot fi considerate o dezvoltare a celor cuprinse în cerere şi. o taxă compensatorie la importul. . . aceştia nu pot pretinde daune-interese din cauza acestui act. în conformitate cu articolul 46 din Tratatul CEE şi a Deciziei Comisiei din 13 septembrie 1961 de prelungire a Deciziei din 15 martie 1961 sau pentru declararea ca inaplicabile a acestor dispoziţii în cazul reclamantelor. prin urmare. în conformitate cu articolul 46 din tratat. Guvernul Republicii Federale Germania (RFG) a solicitat Comisiei Europene a Comunităţii Economice Europene să stabilească. Soluţia instanţei comunitare: . pe teritoriul său.

fără a pune în discuţie regulamentul. articolul 177 poate. Nici tratatul. În cazul în care părţile într-un proces pendinte în faţa unei instanţe naţionale ar putea să se adreseze direct Curţii pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare. ar fi deschisă o cale de atac paralelă cu cea prevăzută la articolul 173. Astfel. Cu toate că articolul 184 nu constituie o bază suficientă pentru a permite Curţii să soluţioneze litigiul în stadiul actual al acestuia. care nu mai poate fi contestat din cauza expirării termenelor stabilite la articolul 173. Ulterior. Atât articolul 177 din tratat. Reclamantele. a fost adoptată o decizie de prelungire a acesteia cu încă un an. în orice caz.Astfel. acestea ar putea să oblige instanţa naţională să suspende procedura în aşteptarea deciziei Curţii. întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile articolului 184 din Tratatul CEE. Reclamantele susţin că inaplicabilitatea regulamentului în cauză poate. a fost adoptată Decizia Comisiei Comunităţii Economice Europene din 15 martie 1961 privind stabilirea unei taxe compensatorii la importurile de lapte praf integral în Republica Federală Germania. în cazul unei acţiuni introduse în faţa unei . Motivarea instanţei comunitare: instanţa comunitară a considerat necesar să se verifice dacă articolul 184 o împuterniceşte să se pronunţe asupra inaplicabilităţii unui regulament atunci când aceasta este invocată într-o acţiune în faţa unei instanţe naţionale. dar nu acesta este înţelesul articolului 184 din tratat. să fie invocată în faţa Curţii deoarece articolul 184 nu specifică în faţa cărei instanţe trebuie adus litigiul în care este pus în discuţie regulamentul respectiv. să-i permită instanţei comunitare să se pronunţe dacă. au solicitat în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene anularea sau declararea ca inaplicabile în cazul lor a articolului 3 din prima decizie şi a deciziei de prelungire. ca în prezenta speţă. Curtea a considerat că articolul 184 are ca scop unic protejarea justiţiabilului împotriva aplicării unui regulament nelegal. în schimb. nici protocolul nu prevăd o asemenea limitare a competenţelor instanţei naţionale. cât şi articolul 20 din Protocolul privind statutul Curţii de Justiţie a Comunităţii Economice Europene prevăd că instanţa naţională decide cu privire la suspendarea procedurii şi la sesizarea Curţii.

împotriva importului de frigidere electrocasnice şi de anumite piese de schimb din Italia. nici dacă. Ar fi trebuit ca măsurile atacate să fie aduse la cunoştinţa reclamantelor cel târziu la această dată.obligă reclamantele la plata cheltuielilor de judecată. aceasta din urmă ar trebui să o sesizeze în conformitate cu articolul respectiv. dacă schimbarea temeiului juridic al cererilor este admisibilă. Curtea trebuie să declare că nu are competenţa necesară. În acest caz. a actelor atacate. în conformitate cu articolul 173 paragraful al doilea din tratat. 167) Cauza 13/62 Governo della Repubblica Italiana împotriva Comisiei Comunităţii Economice Europene are ca obiect acţiunea în anularea Deciziei din 17 ianuarie 1963 care a autorizat Republica Franceză să adopte măsuri de salvgardare. respectiv. la 1 iulie 1961. Acest termen a început să curgă cel târziu la data publicării în Bundesgesetzblatt al RFG a celei de-a noua ordonanţe care modifică tariful vamal german din 1961. (de introdus la pag. Rezultă astfel că. nu este necesar să se examineze. pe 9 octombrie 1962 sunt inadmisibile. . acţiunea reclamantelor nefiind introdusă în termenul stabilit la articolul 173 paragraful al treilea. la 30 decembrie 1961.respinge acţiunile ca inadmisibile. Prin urmare. cererile introduse pe 4 şi. în cazul reclamantelor. cu privire la aceasta. atât cu privire la pretenţiile vizând anularea. în ceea ce priveşte prezenta acţiune. Soluţia instanţei comunitare: . Din cele menţionate anterior rezultă că ambele cereri sunt inadmisibile în întregime. având în vedere articolul 173 din TCEE. dat fiind că au fost introduse în afara termenului prevăzut. . în temeiul articolului 226 din Tratatul CEE. cât şi cu privire la cele care vizează inaplicabilitatea. actele atacate sunt decizii. sau a celei de-a doua ordonanţe care modifică tariful vamal german din 1962.instanţe naţionale.

Valoarea taxei a fost eşalonată în timp şi a fost stabilită în funcţie de diferite produse. Italia a solicitat Curţii anularea deciziei prin care Republica Franceză a fost autorizată să adopte respectivele măsuri de salvgardare.Lipsa audierii guvernului Italian: reclamantul susţine că. Cu toate acestea. importul de frigidere se efectua în baza unei licenţe. Comisia a admis cererea şi a autorizat Republica Franceză să impună o taxă specială la importul de frigidere electrocasnice şi alte accesorii din Italia. Comisia ar fi trebuit să îl audieze. importuri care s-au intensificat în perioada 1961-1962. originea dificultăţilor în cauză. Argumentele părţilor şi motivarea instanţei comunitare: • Cu privire la încălcarea unor norme fundamentale de procedură: . guvernul francez a solicitat Comisiei să stabilească măsuri de salvgardare în conformitate cu articolul 226 din Tratatul CEE. Liberalizarea schimburilor comerciale intracomunitare a generat numeroase importuri din Italia de către Franţa. în Franţa. înainte de a adopta decizia sa. numai în cazul importurilor din Italia. . Având în vedere această situaţie. că nu este destul de clar considerentul privind diferenţa dintre preţurile franceze şi italiene şi că acesta este întemeiat pe fapte inexacte. La 19 decembrie 1962.Insuficienţa motivării: reclamantul a menţionat o serie de motive pentru a arăta că motivarea deciziei atacate nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 190 din tratat. Curtea a considerat că în prezenta speţă nu este necesar să se examineze în ce măsură o astfel de consultare prealabilă se putea impune şi a respins acest motiv. Curtea a arătat că motivele deciziei sunt insuficiente pentru a denunţa. de asemenea. expunerea de motive ar fi trebuit să ţină seama de întrebarea dacă marja cea mai mare pe care producătorii italieni o acordau distribuitorilor lor în Franţa nu era justificată de cheltuielile mai mari care îi afectează pe aceştia din urmă. reclamantul îi reproşează pârâtei că a omis să verifice dacă producătorii din alte ţări exportatoare nu ofereau distribuitorilor lor în Franţa beneficii asemănătoare celor de care se bucurau importatorii de produse italiene. De asemenea.Situaţia de fapt: până în 1961. Măsurile de salvgardare au încetat să se aplice la 31 iulie 1963. Reclamantul susţine. În opinia reclamantului. Prin decizia atacată. decizia nu .

textului în cauză nu îi lipseşte claritatea. Deşi expunerea de motive constată că preţurile italiene nu erau comparabile cu preţurile altor produse importate. Instanţa a considerat că nu era necesar ca decizia să ia în considerare şi diferenţa între preţurile de vânzare către consumator. care ar trebui să fie luată în funcţie de durata practicilor care trebuie combătute. se deosebeşte clar de alte produse asemănătoare. • Cu privire la încălcarea tratatului: . • Cu privire la abuzul de putere: reclamantul reproşează Comisiei că a făcut uz de competenţele conferite de articolul 226 pentru a atinge un rezultat care intră sub incidenţa măsurilor antidumping de la articolul 91. Faptul de a fi limitat în timp şi de a fi eşalonat perceperea taxei contestate este incompatibil cu o astfel de măsură. Din punctul de vedere al motivării.Noţiunea de „sector de activitate economică”: reclamantul contestă faptul că industria franceză a frigiderelor este un „sector de activitate economică”. imprevizibilă în mod normal. se subînţelege clar că importatorii de produse italiene puteau să cumpere mai ieftin decât ceilalţi importatori. din moment ce această marfă. conform concepţiilor general admise. în sensul articolului 226. nefiind invocat niciun dumping. Curtea a apreciat că acest motiv trebuie respins. exporturile Franţei către Italia depăşesc cu mult exporturile Italiei către .Cu privire la impozitarea motocompresoarelor: reclamantul atrage atenţia că în această privinţă. din moment ce acesta îi permite pârâtei să extragă cu claritate cifrele estimative decisive. Curtea a arătat că producţia unei mărfi poate constitui un astfel de „sector”. Curtea a apreciat că motivul privind insuficienţa motivării trebuie respins. ci a luat în considerare şi comparaţia între preţul produsului italian şi preţurile produselor franceze şi ale celorlalte produse importate. . întrucât niciun element din decizia atacată şi nici din atitudinea pârâtei nu permite să se considere că această decizie este o măsură antidumping mascată.s-a limitat la considerarea volumului importurilor diverse.

acesta presupune că părţile interesate sunt în stare să sprijine măsurile Comisiei prin eforturi proprii. poate fi un simptom al unei concurenţe acerbe. nu este în măsură să satisfacă nevoile de pe piaţa internă. Pârâta afirmă că. pârâta a aplicat în mod gresit articolul 226. se poate manifesta inclusiv prin faptul că producătorul nu reuşeste să comercializeze producţia din anii precedenţi.Franţa. Pârâta a invocat necesitatea de a evita devierea traficului comercial şi a subliniat că montajul motocompresoarelor la frigiderele neechipate este o operaţiune foarte uşoară. reclamantul însuşi a susţinut că importatorii de produse italiene în Franţa trebuie să se ocupe de reparaţia produselor vândute. în cazul în care este considerată exactă. Prin urmare. În cazul în care articolul 226 este menit să permită sectorului aflat în dificultate să se adapteze la piaţa comună. . Extinzând taxa specială asupra acestor produse. de până la 265 000 de aparate. Amintind că articolul 226 alineatul (1) din tratat prevede că măsurile de salvgardare pot fi autorizate în cazul unor dificultăţi grave şi care pot persista într-un sector de activitate economică. cu privire la producţia franceză din 1962. faptul că se fac astfel de eforturi nu exclude existenţa unor „dificultăţi grave”. Curtea a reţinut argumentul că o criză. era necesar să se extindă măsurile de salvgardare şi la componentele pentru frigidere. Pe de altă parte. . din motive elementare de tehnică vamală. Declaraţia reclamantului. Curtea a apreciat că acest motiv trebuie respins. din moment ce este normal să se presupună că o reducere considerabilă. hotărâtă în mod spontan de către producători. că numărul de frigidere nevândute la sfârşitul anului se ridica la aproximativ 8000 şi că modelele din stocuri erau depăsite. dovedeşte mai degrabă existenţa unor „dificultăţi grave”. la nivelul vânzării.Aplicarea noţiunii de „dificultăţi grave şi care pot persista”: reclamantul a afirmat că producţia franceză din 1962. considerând plauzibil faptul că importatorii de produse italiene în Franţa sunt suficient de bine echipaţi pentru a proceda la montajul motocompresoarelor fără a fi obligaţi să înfiinţeze fabrici noi. Acesta a încercat să demonstreze.

pe de o parte.2 %. Curtea a considerat că şi acest motiv trebuie respins. Curtea a considerat că şi acest motiv trebuie respins. pe de altă parte. „creşterea masivă a importurilor din Republica Italiană” este cauza dificultăţilor din Franţa şi a limitat în consecinţă măsura de salvgardare la produsele italiene. astfel încât dificultăţile în cauză nu pot fi imputate numai importurilor din Italia. volumul importurilor provenind din ţări terţe „nu a crescut în mod anormal” şi. fie în tratamentul identic al unor situaţii diferite. prin urmare. preţurile produselor importate din alte state membre „nu diferă în mod apreciabil de preţul produselor similare din Franţa. iar cresterea volumului importului. .Discriminarea: reclamantul a atras atenţia asupra faptului că. şi importurile provenind din alte ţări au crescut semnificativ. În opinia pârâtei. şi la preţul italian franco frontieră (2. Din elementele aduse la cunoştinţa Curţii nu rezultă că această apreciere este în mod evident gresită. Pentru a dovedi existenţa impozitărilor speciale pe care a trebuit să le suporte distribuitorii de produse italiene. . cifre din care rezultă o diferenţă aritmetică de 31.Obiecţia referitoare la eroarea materială comisă la calcularea diferenţei de preţuri: reclamantul nu contestă cifrele prezentate de pârâtă.245 FF). Discriminarea cu privire la fond ar fi constat fie în tratamentul diferit al situaţiilor asemănătoare. să corespundă în fapt unei absenţe a unei discriminări cu privire la fond. O aparentă discriminare cu privire la formă poate. reclamantul s-a limitat la a invoca cifre extrase din bilanţul celor două societăţi importatoare. Pentru a-şi justifica aprecierea şi alegerea măsurii de salvgardare. nu este considerată anormală”. deşi mare. potrivit chiar afirmaţiilor pârâtei. Comisia s-a bazat în principal pe constatarea că.946 FF). întrucât tratamentul diferit al unor situaţii necomparabile nu permite să se ajungă automat la o concluzie privind existenţa unei discriminări. „nu poate împiedica reorganizarea sectorului francez în cauză”. prin urmare.Astfel. . referitoare la preţurile din Franţa facturate angrosistilor (2. precum şi că.

cifre din care rezultă o diferenţă aritmetică de 31.L. potrivit căruia societatea Consten era desemnată drept „reprezentant exclusiv” al societăţii Grundig pentru teritoriul metropolitan al Franţei. Prin acest contract. Printre altele. şi la preţul italian franco frontieră. în nume propriu. O astfel de interdicţie era aplicată de către Grundig tuturor concesionarilor exclusivi din celelalte ţări.respinge acţiunea ca neîntemeiată. produse asemănătoare mărfurilor care fac obiectul contractului.Établissements Consten S. de asemenea. Saar şi Corsica. la data încetării .A. Situaţia de fapt: la 1 aprilie 1957. Grundig se obligă să cedeze Consten vânzarea cu amănuntul şi să nu livreze.obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată. faptul că societatea Consten transferă societăţii Grundig.2 %. în acest sens. deşi reclamantul nu a contestat cifrele prezentate de pârâtă. altor personae aflate în zona prevăzută în contract. marca GINT. şi GrundigVerkaufs-GmbH împotriva Comisiei Comunităţii Economice Europene au ca obiect acţiunea în anularea deciziei Comisiei din 23 septembrie 1964 privind o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE (IV/A-00004-03344 „Grundig-Consten”). prin care se prevedea. 95) Cauzele conexate 56/64 şi 58/64 .Curtea a respins şi acest motiv.R. de la 13 ianuarie 1959. societatea germană Grundig-Verkaufs-GmbH şi societatea franceză Établissements Consten au încheiat un contract pe perioadă nedeterminată. în numele său sau al altei persoane. direct sau indirect. precum şi angrosistilor germani. Consten se obligă să nu vândă. . cele două părţi contractante îşi asumă obligaţii. În vederea distribuirii produselor Grundig. Soluţia instanţei comunitare: . (de introdus la pag. care se referă la toate aparatele fabricate de Grundig. Consten a fost autorizată să utilizeze denumirea şi emblema Grundig. referitoare la preţurile din Franţa facturate angrosistilor. înregistrare urmată de declaraţia Consten. de piese de schimb necesare reparării şi accesorii. La 3 octombrie 1957. Obiectul contractului era reprezentat de aparate electronice fabricate de Grundig. Consten a înregistrat în Franţa.

Prin urmare. de la comercianţii cu ridicata sau . Consten a introdus două acţiuni în justiţie împotriva societăţii UNEF: o acţiune pentru concurenţă neloială si o acţiune în contrafacerea mărcii GINT. Articolul 2 priveşte refuzul de a acorda declaraţia de inaplicabilitate prevăzută la articolul 85 alineatul (3). prin decizia din 23 septembrie 1964. pe baza unor motive analoge. Comisia. Articolul 1 din dispozitivul acestei decizii stabileşte că respectivul contract şi acordul accesoriu privind înregistrarea şi utilizarea mărcii GINT constituie o încălcare a dispoziţiilor articolului 85 din Tratatul CEE. În sfârsit. depozitul mărcii respective. aceste ultime contracte. La 29 ianuarie. pentru constatarea comiterii de către aceasta a unui act de concurenţă neloială. ca urmare a apelului formulat de UNEF. la 5 martie 1962.calităţii sale de distribuitor exclusiv. În prima din aceste proceduri. în mod liber. provizoriu. sau va proceda la radierea depozitului. Gundig a notificat Comisiei contractele de exclusivitate încheiate cu Consten. prin hotărârea din 26 ianuarie 1963. societatea Consten a avut câştig de cauză în primă instanţă. O altă acţiune în justiţie. Cu toate acestea. prin vânzarea în Franţa a aparatelor Grundig. Curtea de apel din Paris. societatea UNEF a achiziţionat aparate Grundig de la comercianţi germani care le-au livrat în ciuda interdicţiei de a exporta impuse de Grundig. a fost introdusă de către Consten în 1961 la Tribunal de grande instance din Strasbourg împotriva societăţii Leissner. lăsând deoparte. comise de societăţile Grundig şi Consten. prin dispoziţiile contractului exclusiv de distribuţie de la 1 aprilie 1957. conform articolului 3. Din aprilie 1961. Societatea UNEF revindea acest material comercianţilor cu amănuntul la preţuri mai favorabile decât cele solicitate de Consten. precum şi acordului accesoriu cu privire la înregistrarea şi utilizarea mărcii GINT în Franţa. precum şi cu concesionarii săi din celelalte state membre. a suspendat pronunţarea până la adoptarea deciziei Comisiei cu privire la cererea ce i-a fost adresată de societatea UNEF. Grundig şi Consten „sunt obligate să se abţină de la orice măsură de natură să aducă atingere sau să împiedice achiziţionarea de către întreprinderile terţe. s-a pronunţat asupra contractului încheiat între Grundig şi Consten. pentru constatarea unei încălcări a dispoziţiilor articolului 84. împreună cu drepturile aferente.

cu toate acestea. Curtea a admis intervenţia Guvernului Republicii Italiene în sprijinul concluziilor reclamantelor din cele două cauze. numai textul notificat destinatarilor este autentic. • Cu privire la motivele referitoare la încălcarea dreptului la apărare: procedura în faţa Comisiei. respectiv societăţile Leissner şi intervenţia UNEF în sprijinul concluziilor pârâtei din cele două cauze. Motivarea instanţei comunitare: • Cu privire la motivul referitor la calificarea actului atacat: fiind vorba de un act destinat unor întreprinderi desemnate anume. în cazul contractelor de exclusivitate: formularea articolului 85 sau cea a articolului 86 nu permite atribuirea unei anume specializări fiecăruia dintre aceste articole. respectiv la 11 decembrie 1964. Prin ordonanţa din 24 septembrie 1965. Curtea a admis intervenţia Guvernului Republicii Federale Germania în sprijinul concluziilor reclamantei din cauza 58/64. este o procedură administrativă. În consecinţă. respectiv din 10 şi 16 iunie 1965. • Cu privire la motivul referitor la constatarea încălcării în dispozitivul deciziei: efectele încălcării unor norme fundamentale de procedură asupra situaţiei juridice a întreprinderilor în cauză nu depind de poziţia acesteia în cadrul deciziei. Nu este necesar. cu privire la aplicarea articolului 85 din tratat. Prin ordonanţele din 6 mai 1965. În acest scop. în funcţie de . părţile interesate trebuie să fie informate cu privire la elementele de fapt pe care se întemeiază aceste plângeri. Societăţile Consten şi Grundig. acest motiv nu prezintă interes şi trebuie să fie respins. • Cu privire la motivele referitoare la aplicabilitatea articolului 85 alineatul (1).cu amănuntul stabiliţi în Comunitatea Economică Europeană. de produse vizate de contract în vederea revânzării acestora pe teritoriul contractului”. destinatare ale deciziei. au introdus fiecare o acţiune în anulare împotriva acesteia la 8 decembrie 1964. care implică faptul ca părţile interesate să fie în prealabil în măsură să-şi prezinte observaţiile cu privire la plângerile pe care Comisia consideră că trebuie să le reţină împotriva lor. ca întregul conţinut al dosarului să fie comunicat.

un contract de exclusivitate încheiat între operatorii economici situaţi la niveluri diferite poate aduce atingere comerţului dintre statele membre şi poate avea. ca atare. în special. Întrucât situaţia în cauză exista înainte de adoptarea Regulamentului nr. Un acord între producător şi distribuitor care ar urmări să reconstituie compartimentările naţionale în comerţul dintre statele membre ar putea aduce atingere obiectivelor fundamentale ale Comunităţii. restrângerea sau denaturarea concurenţei. efectiv sau potenţial. Concurenţa poate fi denaturată. pe fond. care să poată justifica indicarea tardivă a acestui motiv. într-un sens care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor unei pieţe unice între state. fiind lipsită de competenţa de a acorda exceptări pe categorii de acorduri. 19/65. nu numai prin acorduri care o limitează între părţi. direct sau indirect. 19/65 al Consiliului: acest motiv exprimă. Contractele de reprezentare exclusivă încheiate între producător şi concesionarul independent nu intră în mod necesar. în material reglementării cartelurilor. în sensul articolului 85 alineatul (1). sub incidenţa interdicţiei de la articolul 85 alineatul (1). înainte de adoptarea acestui regulament. sfera dreptului comunitar în raport cu cel al statelor. În acest scop. • Cu privire la motivele referitoare la noţiunea de „acorduri care pot aduce atingere comerţului dintre statele membre”: noţiunea de „acorduri care pot aduce atingere comerţului dintre statele membre” urmăreşte să stabilească. ideea conform căreia. dacă acordul poate periclita. ca obiect sau ca efect împiedicarea. este irelevant dacă părţile la accord se află sau nu pe picior de egalitate în ceea ce priveste poziţia şi funcţia lor economică. acesta din urmă nu poate constitui un element nou. . libertatea comerţului dintre statele membre. • Cu privire la motivul întemeiat pe Regulamentul nr. în mod simultan.locul pe care contractanţii îl ocupă la nivel economic. intrând astfel sub incidenţa interdicţiei de la articolul 85 alineatul (1). Este important de ştiut. motivul este inadmisibil. Comisia nu ar fi trebuit să aplice articolul 85 alineatul (1). ci şi prin acorduri care împiedică sau restrâng concurenţa ce s-ar putea exercita între una dintre acestea şi terţi. În consecinţă. în sensul articolului 42 din regulamentul de procedură. Fără să antreneze un abuz de poziţie dominantă.

nulitatea articolului 85 alineatul (2) la toate clauzele acordului. luarea în considerare a efectelor concrete ale unui acord este superfluuă. în cazul celorlalţi concesionari ai societăţii Grundig. invocate de reclamante. atunci când acestea se pot separa de restul acordului. a volumului comerţului dintre state nu este suficient pentru a exclude faptul că acordul în cauză poate „aduce atingere” acestui comerţ. Sistemul comunitar al concurenţei.Astfel. fără o motivare corespunzătoare. • Cu privire la motivele referitoare la aplicarea articolului 85 alineatul (3): Comisia nu se poate limita să solicite întreprinderilor dovada îndeplinirii condiţiilor necesare pentru exceptarea de la interdicţia prevăzută de articolului 85 alineatul (3) din . articolul 1 din decizia atacată trebuie să fie anulat. chiar şi considerabilă. • Cu privire la motivele referitoare la criteriul restrângerii concurenţei: î n sensul aplicării articolului 85 alineatul (1). împiedicarea sau denaturarea concurenţei. în scopul obstrucţionării eficacităţii dreptului comunitar privind cartelurile. faptul că un accord favorizează creşterea. nu exclud orice influenţă a dreptului comunitar asupra exercitării drepturilor naţionale de proprietate industrială. • Cu privire la motivele referitoare la constatarea încălcării relative la acordul privind marca GINT: constatarea unei încălcări a articolului 85 alineatul (1) trebuie să se limiteze numai la elementele contractului care sunt constitutive ale încălcării. în sensul articolul 85 din Tratatul CEE. nu permite utilizarea abuzivă a drepturilor care rezultă din diversele legislaţii naţionale privind mărcile. • Cu privire la motivele referitoare la lipsa audierii terţilor interesaţi: interesul de a împiedica declararea ilegalităţii unui acord la care toţi subiecţii care pot fi afectaţi de deciziile Comisiei nu erau părţi nu poate constitui o bază suficientă pentru justificarea. prin natura şi prin funcţia sa. 222 şi 234 din tratat. Articolele 36. din momentul în care reiese că acesta are ca obiect restrângerea. • Cu privire la motivele referitoare la sfera de aplicare a interdicţiei: în măsura în care extinde. a dreptului de a fi chemaţi din oficiu de către Comisie pentru a participa la procedura privind raporturile dintre Consten şi Grundig.

limitându-se la examinarea materialităţii faptelor şi a consecinţelor juridice pe care le deduce Comisia. constituie o încălcare a dispoziţiilor articolului 85. pentru o bună administrare.respinge acţiunile 56/64 si 58/64. Comisia trebuie atât să aprecieze eficacitatea faţă de ameliorarea producţiei şi a distribuţiei produselor.Tratatul CEE. pentru celelalte capete de cerere. în baza acestuia. publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene din 20 octombrie 1964 (p. ca neîntemeiate. în special. necesară pentru acordarea exceptării. . Această ameliorare trebuie. Soluţia instanţei comunitare: . însă trebuie. să prezinte avantaje obiective semnificative. Acest control se va exercita în primul rând cu privire la motivarea deciziilor care. Conţinutul noţiunii de ameliorare nu ar trebui să depindă de particularităţile contractuale în cauză. care poate fi constatată obiectiv. trebuie să precizeze faptele şi considerentele pe care se întemeiază.anulează Decizia Comisiei Comunităţii Economice Europene din 23 septembrie 1964 privind o procedură în temeiul articolului 85 din tratat (IV-A/00004-03344. în privinţa respectivelor evaluări. Această ameliorare nu poate fi identificată cu toate avantajele pe care părţile la acord le dobândesc. în măsura în care în articolul 1 al acesteia se consideră că întregul contract din 1 aprilie 1957. cât şi să evalueze dacă beneficiul rezultat este sufficient pentru a putea considera ca indispensabile limitările corelative ale concurenţei. în cadrul activităţii lor de producţie sau de distribuţie. de natură să compenseze inconvenientele pe care le presupune acordul în materia concurenţei. . trebuie să fie apreciată ţinând seama de articolul 85. să contribuie cu propriile sale mijloace la stabilirea faptelor şi circumstanţelor relevante. inclusiv elementele acestui contract neconstitutive la încălcarea respectivă. În evaluarea importanţei relative a diferitelor elemente supuse examinării sale. Existenţa unei ameliorări a producţiei sau a distribuţiei produselor în cauză. Controlul judecătoresc al evaluărilor complexe în materie economică trebuie să respecte natura acestora. 2545/64). "Grundig-Consten").

De la această formalitate au fost excluse anumite acorduri menţionate la articolul 4 alineatul 2 din regulament. în măsura în care este necesar. 17/1962 al Consiliului şi a Regulamentului nr. 19/65 al Consiliului CEE privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri şi practici concertate. declararea ca inaplicabile (în temeiul articolului 184 din Tratatul CEE) a articolului 4 alineatul (2) paragraful (2) literele (a) şi (b). Prin Regulamentul nr.obligă reclamantele.. Governo della Repubblica Italiana (Guvernul Republicii Italiene) a introdus o acţiune împotriva Consiliului şi.Governo della Repubblica Italiana împotriva Consiliului CEE şi Comisiei CEE are ca obiect acţiunea în anularea articolului 1 şi a următoarelor din Regulamentul CEE nr. vizând anularea Regulamentului nr. Comisia a stabilit formalităţi simplificate de notificare pentru anumite acorduri aşa-numite de concesiune exclusivă. 153/62 al Comisiei CEE3. La 31 mai 1965. Situaţia de fapt: prin Regulamentul nr. 153/1962 al Comisiei. 2 3 Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 şi 86 din tratat. 19/1965 al Consiliului şi declararea ca inaplicabile. 17/1962 din 6 februarie 1962. 27 din 3 mai 1962. (de introdus la pag. De modificare şi completare a Regulamentului nr. 19/1965 din 2 martie 1965. 17/62 al Consiliului CEE2. declararea ca inaplicabil (în temeiul articolului 184 din Tratatul CEE) a Regulamentului nr. Cauza 32/ 65 . în temeiul articolului 184 din Tratatul CEE. Consiliul a acordat Comisiei posibilitatea de a prevedea prin intermediul regulamentelor faptul că excepţiile menţionate la articolul 85 alineatul 3 se aplică unor categorii de acorduri. pârâta şi intervenienţii să îşi suporte propriile cheltuieli de judecată. 153/1962 din 21 decembrie 1962. Prin Regulamentul nr. precum şi a articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. Consiliul a prevăzut notificarea Comisiei în ceea ce priveste acordurile pentru care persoanele interesate doresc sa se prevaleze de exceptarea de la interdicţia prevăzută la articolul 85 alineatul 3. . a articolelor 4 şi 5 din Regulamentul nr. împotriva Comisiei CEE.

87 şi 222 din tratat. Astfel. 19/65.Argumentele părţilor şi motivarea instanţei comunitare: • Cu privire la capătul principal de cerere al acţiunii. Conform Curţii. Nu se poate deduce din aceasta că trebuie să se considere interzis tot ceea ce nu a fost exceptat. privind anularea Regulamentului nr. în anumite condiţii. Consiliul poate să aplice printr-un regulament exceptarea prevăzută la articolul 85 alineatul (3). aprecierea caracterului „util” al unui anumit regulament aparţinând Consiliului. aceasta constituind un abuz de putere. 19/65 este faptul că acesta stabileste dispoziţii cu privire la exceptările de la articolul 85 alineatul (3) fără a fi precizat în prealabil domeniul de aplicare a interdicţiei impuse prin articolul 85 alineatul (1). articolul 85 alineatul (3) din tratat prevăzând că exceptarea în cauză poate fi acordată pe categorii de acorduri. guvernul reclamant susţine că regulamentul menţionat anterior a fost adoptat cu încălcarea articolelor 2. Consiliul „adoptă toate regulamentele sau directivele utile aplicării principiilor prevăzute la articolele 85 şi 86”. Consiliul i-a conferit Comisiei puterea de a acorda. astfel încât. pe articolul 85 alineatul (3) pentru a adopta un regulament privind exceptarea pe categorii de acorduri. pe de o parte. exceptările de la articolul 85 alineatul (3) anumitor categorii de acorduri la care nu participă decât două întreprinderi. fără să încalce articolul 87. înlocuindu-l cu principiul contrar. • Cu privire la al doilea motiv întemeiat simultan pe încălcarea articolului 85 şi pe abuzul de putere: împotriva Regulamentului nr. reclamantul susţine că. conform căruia este interzis tot ceea ce nu este permis. în temeiul articolului 87 din tratat. Consiliul s-a putut întemeia. 3 litera (f). 19/65 al Consiliului: în acţiunea în anulare introdusă în mod legal. încalcă articolul 85 alineatele (1) şi (3). atunci când consideră necesar. Curtea a arătat că. definind excepţia înainte de a stabili în mod explicit regula de la care se face excepţia respectivă. • Cu privire la primul motiv întemeiat pe încălcarea articolului 87: primul argument al reclamantului împotriva Regulamentului nr. 86. simultan cu încălcarea articolului 2 şi a . prin intermediul regulamentelor. 85. regulamentul în cauză a încălcat articolul 87 şi nu a respectat principiul conform căruia este permis tot ceea ce nu este interzis.

este în interesul întreprinderilor ca domeniul de aplicare al celor două dispoziţii să fie păstrat prin prevederile anumitor regulamente. • Cu privire la al treilea motiv întemeiat pe încălcarea articolelor 86 şi 222 din tratat: Guvernul Republicii Italiene pretinde că articolul 1 alineatul (1) litera (b) din regulamentul atacat a încălcat articolul 222 din tratat. Curtea a arătat că articolul 85 din tratat. care îi clarifică sensul şi în special în cadrul celor referitoare la „eliminarea obstacolelor” şi la „concurenţa loială” necesare realizării unităţii pieţei. considerat în ansamblu. . dar şi derogări prevăzute pentru diferite acorduri si categorii de acorduri. „Comisia poate declara. că articolul 85 alineatul (1) nu este aplicabil acelor categorii de acorduri la care nu participă decât două întreprinderi” şi care îndeplinesc anumite condiţii ce se regăsesc în acordurile de reprezentare exclusivă. Având în vedere acest aspect. 19/65. deoarece a considerat ca interzis de drept. în mod preventiv şi pe categorii. efectele acesteia. Acest articol conţine o interdicţie.articolului 3 litera (f) din tratat şi. Curtea consideră că. trebuie să fie interpretat în cadrul dispoziţiilor preambulului tratatului. în temeiul articolului 85 alineatul (1). orice acord care intră sub incidenţa categoriilor exceptate de regulamentul respectiv. Curtea a considerat că regulamentul respectiv nu a încălcat nici articolul 85 alineatul (2). Un regulament al Consiliului nu este aplicabil dacă acordurile care fac parte din categoriile definite de acesta nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 85 alineatul (1). deoarece un acord căruia nu i se aplică articolul 85 alineatul (1) nu intră sub incidenţa acelorasi condiţii şi poate să nu implice aceleasi consecinţe ca în cazul în care beneficiază de derogarea de la articolul 85 alineatul (3) din tratat. numai pentru cazul în care acestea ar intra sub incidenţa articolului 85 alineatul (1). În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. prin faptul că acest regulament ar fi intervenit în mod necorespunzător în exercitarea drepturilor de proprietate industrială. Prin Regulamentul nr. că regulamentul consacră un abuz de putere. prin regulament. pe de altă parte. nici articolul 3 litera (f) din tratat şi nici nu a constituit un abuz de putere. Comisia a fost autorizată să ridice interdicţia. 19/65. pentru acordurile desemnate în cuprinsul acestuia.

acestea nu pot fi făcute. În ceea ce priveşte articolul 222 din tratat. în cazul unui litigiu care priveşte un regulament. Regulamentul nr. fără să încalce articolul 222. Curtea a arătat că textele articolelor 85 şi 86 nu fac deosebire între operatorii concurenţi de acelaşi nivel sau între operatorii care nu sunt în concurenţă şi care se situează la niveluri diferite. posibilitatea de a excepta de la interdicţie acordurile care cuprind anumite restricţii cu privire la drepturile de proprietate industrială. s-a considerat că acordurile de concesiune exclusivă nu intră sub incidenţa articolului 86 privind abuzul de poziţie dominantă. atunci când sunt îndeplinite condiţiile specifice fiecărui articol. De asemenea. unor tipuri diferite de acorduri. 17/62 şi regulamentele 153/62 şi . • Cu privire la capetele de cerere accesorii ale acţiunii referitoare la inaplicabilitatea Regulamentului nr. Prin adoptarea dispoziţiei care face obiectul litigiului. iar acordurile între agenţi care se situează la nivele succesive („acorduri verticale”) intră numai sub incidenţa articolului 86. care vizează „orice acorduri între întreprinderi”.Potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 153/62 al Comisiei: în temeiul articolului 184 din tratat. acesta din urmă referindu-se numai la acordurile între agenţi economici care acţionează la acelasi nivel („acorduri orizontale”). Curtea a subliniat faptul că acordul încheiat între o întreprindere de producţie şi o întreprindere de distribuţie constituie un „acord între întreprinderi”. orice parte poate.19/65. regulamentul. care a fost astfel încălcat în acelaşi timp cu articolul 85. 17/62 al Consiliului şi a Regulamentului nr. ci a articolului 85. instanţa comunitară a considerat că lipsa unei legături între Regulamentul nr. fiecare dintre articolele 85 şi 86 are propriile obiective şi se aplică. regulamentul nu a adus atingere regimului proprietăţii în statele membre. 19/65 nu are un raport necesar cu dispoziţiile atacate ale celor două regulamente. iar atunci când tratatul nu prevede deosebiri. a dedus din formularea generală de la articolul 85. fără a se face distincţie. a căror inaplicabilitate este invocată. să se prevaleze de motivele prevăzute la articolul 173 alineatul (1) pentru a invoca inaplicabilitatea acestui regulament. Astfel.

Soluţia instanţei comunitare: . perceperea taxei compensatorii menţionată anterior nu reprezintă o încălcare a 4 Alfons Lütticke GmbH. iar cererile de inaplicabilitate care se întemeiau pe aceasta sunt nefondate. a unei taxe compensatorii pe cifra de afaceri în cazul produselor lactate importate după 1 ianuarie 1962. Prin scrisoarea din 14 mai 1965. în principal. o acţiune în anularea unei decizii a Comisiei CEE şi. deschiderea procedurii prevăzute la articolul 169 din Tratatul CEE şi să informeze reclamanţii cu privire la deciziile adoptate. .obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.19/65 este de o asemenea măsură. Cauza 48/65 . Curtea a declarat cererile menţionate inadmisibile. de către Republica Federală Germania. în subsidiar. încât inaplicabilitatea eventuală a celor două nu ar afecta legalitatea Regulamentului nr. ambele privind perceperea. KG si Kurt Siemers & Co. în opinia acesteia. reclamanţii 4 au sesizat Comisia cu o cerere în temeiul articolului 175 din Tratatul CEE. cu efect de la 1 ianuarie 1962. să stabilească. că perceperea de către Republica Federală Germania (RFG) a unei taxe compensatorii pe cifra de afaceri de 4 % în cazul importului de lapte praf şi de alte produse lactate deshidratate reprezintă o încălcare a articolului 95 din Tratatul CEE. Situaţia de fapt: printr-o scrisoare din 15 martie 1965. (de introdus la pag. 19/65 şi că eventuala anulare a regulamentului menţionat nu ar fi implicat în mod necesar inaplicabilitatea celorlalte două. împotriva RFG.Alfons Lütticke GmbH şi alţii împotriva Comisiei Comunităţii Economice Europene are ca obiect. Dr Otto Suwelack Nachf. o acţiune în constatarea abţinerii de a acţiona introdusă împotriva acesteia.respinge acţiunea 32/65. . Comisia informează reclamanţii că. prin care îi solicitau acesteia să adopte o decizie prin care să se declare. în cadrul litigiului. Întrucât acţiunea principală a fost declarată neîntemeiată.

Pârâta a invocat. reclamanţii au introdus o acţiune în constatarea abţinerii de a acţiona în temeiul articolului 1756. În cazul în care. reclamanţii au introdus o acţiune în anulare. excepţia de inadmisibilitate invocată este întemeiată. de asemenea. Motivarea instanţei comunitare: cererea din 15 martie menţionată anterior viza deschiderea procedurii prevăzute la articolul 169 din tratat împotriva unui stat membru şi obligarea Comisiei la adoptarea măsurilor prevăzute la acest articol5. Având în vedere că partea de procedură care precedă sesizarea Curţii constituie o etapă precontencioasă al cărei scop este de a invita statul membru să se conformeze tratatului. a acestei condiţii. Pârâta a invocat inadmisibilitatea acestei acţiuni.” 6 Articolul 175 din tratat prevede: „În cazul în care.” . acţiunea în anulare introdusă împotriva actului prin care Comisia s-a pronunţat cu privire la cerere este inadmisibilă. emite un aviz motivat cu privire la acest subiect. statele membre şi celelalte instituţii ale Comunităţii pot sesiza Curtea de Justiţie pentru a constata această încălcare. în conformitate cu dispoziţiile articolului 173 din tratat. la expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări. 5 Articolul 169 din tratat prevede: „În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu şi-a îndeplinit una din obligaţiile care îi revin în temeiul prezentului tratat. Având în vedere că această acţiune este admisibilă numai dacă. Consiliul sau Comisia se abţin să hotărască. după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. pe motiv că actul contestat nu poate face obiectul unei acţiuni în anulare. inadmisibilitatea acestei acţiuni subsidiare. În subsidiar.dispoziţiilor articolului 95 din tratat. Comisia exprimându-si opinia printr-un aviz numai după ce se acordă statului membru posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile şi că această etapă nu presupune niciun act cu caracter obligatoriu din partea Comisiei. instituţia nu şi-a precizat poziţia. Această acţiune este admisibilă numai în cazul în care instituţia în cauză a fost solicitată în prealabil să acţioneze. altul decât o recomandare sau un aviz. aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie. la expirarea unui termen de două luni de la invitaţia de a acţiona. acţiunea poate fi formulată într-un nou termen de două luni. prin încălcarea prevederilor prezentului tratat. În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie. în termenul prevăzut. instituţia nu şi-a precizat poziţia şi că s-a constatat îndeplinirea de către Comisie. Împotriva luării de poziţie comunicată astfel. Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea de Justiţie în condiţiile stabilite de paragrafele precedente cu o plângere împotriva unei instituţii a Comunităţii care a omis să îi adreseze un act.

respinge acţiunea 48/65 ca inadmisibilă. prin încălcarea articolului 85 alineatul (1) din tratat. celelalte întreprinderi au renunţat la cresterea anunţată a preţurilor pe această piaţă. cu excepţia ACNA. Comisia a sancţionat întreprinderile respective cu 50 000 de unităţi de cont. aproape toţi producătorii au aplicat o creştere de 8 % în Germania. Din Manchester a introdus o acţiune în anulare. împotriva Comisiei Comunităţilor Europene are ca obiect acţiunea în anularea Deciziei Comisiei din 24 iulie 1969 privind o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE (IV/26.Soluţia instanţei comunitare: . Ca urmare a faptului că societatea ACNA nu a participat la cresterea din 1965 pe piaţa italiană. 17/627. în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. întreprinderea Impérial Chemical Industries Ltd. Situaţia de fapt: în perioada ianuarie 1964 .267 Materii colorante). (de introdus la pag. Comisia a iniţiat. La jumătatea lunii octombrie 1967. Argumentele părţilor şi motivarea instanţei comunitare: a) Motive referitoare la procedură şi la formă: 7 Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 si 86 din tratat. Comisia a constatat că aceste creşteri erau rezultatul unor practici concertate între acele 17 întreprinderi. Prin Decizia din 31 mai 1967. . Belgia şi Luxemburg şi de 12 % în Franţa. cu excepţia Italiei.obligă reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată. Ţările de Jos.octombrie 1967 au avut loc trei cresteri generale şi uniforme ale preţurilor materiilor colorante în Comunitate. În Decizia din 24 iulie 1969. precum şi împotriva a numeroase filiale şi reprezentanţe ale acestor întreprinderi. a cărei amendă a fost stabilită la 40 000 de unităţi de cont. . o procedură din oficiu pentru presupusa încălcare a articolului 85 alineatul (1) din Tratatul CEE împotriva a 17 producători de materii colorante stabiliţi în interiorul şi în exteriorul pieţei comune. Cauza 48/69 Impérial Chemical Industries Ltd. Împotriva acestei decizii a Comisiei.

la eventuala aplicare a amenzilor. de asemenea. cu toate că face trimitere „în special” la articolele 3 şi 9 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. . În ceea ce priveşte decizia de deschidere a procedurii. prezintă nereguli deoarece este semnată de directorul general pentru concurenţă „prin delegare”. întrucât directorul general pentru concurenţă s-a limitat la semnarea comunicării obiecţiilor pe care membrul Comisiei responsabil cu problemele privind concurenţa a aprobat-o în prealabil. Curtea a arătat că nici aceste motive nu sunt întemeiate. menţionată la articolul 2 din Regulamentul nr. şi nu în cadrul unei delegări de competenţe. comunicarea în cauză referindu-se. constituie actul care stabileste poziţia Comisiei cu privire la întreprinderile împotriva cărora a fost iniţiată o procedură referitoare la încălcările regulilor de concurenţă. în comunicarea obiecţiilor.disparităţile existente între „comunicarea obiecţiilor” şi decizia de deschidere a procedurii administrative: reclamanta susţine că respectiva comunicare a obiecţiilor face trimitere la creşteri ale preţurilor care s-au produs după decizia de deschidere a procedurii. a faptelor care vin în continuarea acţiunilor anterioare. şi nu decizia de deschidere a procedurii. şi articolul 15 privind amenzile. această procedură fiind regulamentară.• Motivul referitor la procedura administrativă: .semnarea „comunicării obiecţiilor” de către un funcţionar al Comisiei: reclamanta susţine că respectiva comunicare a obiecţiilor. întreprinderile continuă sau reiau acţiuni precum cele împotriva cărora Comisia a decis să iniţieze urmărirea. aceasta se referea la regulament în ansamblu. În cazul în care. 17. deoarece numai comunicarea obiecţiilor. cu toate că decizia de deschidere nu se referea decât la procedura de constatare a încălcărilor. în perioada cuprinsă între decizie şi respectiva comunicare. prin urmare. dreptul la apărare nu este afectat de luarea în considerare. Acesta a acţionat în cadrul unei simple delegări de semnătură pe care o primise de la membrul Comisiei responsabil. 99/63 al Comisiei. deşi o asemenea delegare de competenţe din partea Comisiei nu ar fi permisă. . Curtea a arătat că acest motiv nu este întemeiat. incluzând.

Curtea a arătat că acest motiv nu este întemeiat. Comisia a comunicat procesul-verbal după câteva luni de la întocmirea acestuia. aceasta se referă la fapte care nu au fost indicate în comunicarea obiecţiilor şi în privinţa cărora Comisia nu ar fi putut să adopte o poziţie în cursul procedurii administrative.procesul-verbal al audierii: reclamanta obiectează că pârâta a luat o decizie înainte ca aceasta să-i fi putut aduce la cunostinţă observaţiile sale cu privire la procesulverbal al audierii părţilor interesate. Respectiva dispoziţie urmăreşte să garanteze persoanelor audiate conformitatea procesului-verbal cu declaraţiile lor esenţiale.încălcarea dreptului la apărare: reclamanta aduce acuzaţii Comisiei referitor la faptul că. dar cu patru săptămâni înainte de adoptarea deciziei. este suficient ca întreprinderile să fie informate cu privire la elementele esenţiale de fapt pe care sunt întemeiate obiecţiile. . prevăzând la articolul 4 al deciziei atacate că notificarea acesteia poate fi efectuată la sediul filialelor reclamantei stabilite pe piaţa comună şi procedând în acest mod. • Motivul referitor la notificarea deciziei: reclamanta susţine că. Din textul comunicării obiecţiilor rezultă că faptele reţinute împotriva reclamantei erau indicate în mod clar în acesta. pentru a proteja dreptul la apărare în procedura administrativă. întârzierea de care se plânge reclamanta ar putea avea efecte asupra legalităţii deciziei numai în caz de îndoială cu privire la exactitatea reproducerii declaraţiilor sale.. dar nu este aceasta situaţia în speţă. în decizia atacată. În ciuda lipsei de rapiditate a Comisiei. Comisia a încălcat tratatul sau. întrucât. Curtea consideră că acest motiv nu este întemeiat. întrucât la articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 99/63 al Comisiei se prevede că procesul-verbal al declaraţiilor esenţiale făcute de fiecare persoană audiată trebuie aprobat de respectiva persoană după lectura acestuia. iar rectificările aduse de decizia atacată cu privire la desfăşurarea exactă a acestor fapte în urma elementelor pe care părţile interesate le-au furnizat Comisiei în cursul procedurii administrative nu pot fi invocate în sprijinul acestui motiv. cel puţin. . normele fundamentale de procedură.

Articolul 173 ultimul paragraf din tratat prevede ca termenul introducerii acţiunii în anulare împotriva actelor individuale ale Comisiei să înceapă să curgă de la notificarea deciziei către reclamant sau. s-a stabilit că reclamanta a luat pe deplin cunostinţă de textul deciziei şi că aceasta şi-a exercitat dreptul de a introduce o acţiune în termenul stabilit. în lipsa acesteia. pentru niciuna dintre creşterile menţionate de decizia atacată. nefiind relevante. prin urmare. determinate de necesităţi economice obiective şi.Curtea a arătat că neregulile din procedura de notificare a unei decizii sunt exterioare actului şi nu pot. din ziua în care acesta din urmă a luat cunostinţă de aceasta. însă acest comportament se datorează unor decizii autonome ale fiecărei întreprinderi. a depăşit orice limită rezonabilă de timp. Cu toate că cerinţa fundamentală de certitudine juridică nu îi permite Comisiei să întârzie pe termen nelimitat exercitarea competenţei sale de a impune amenzi. deoarece Comisia. Curtea a arătat că acest motiv nu este întemeiat. să îl vicieze. iniţiind la 31 mai 1967 o procedură cu privire la creşterea preţurilor din ianuarie 1964. identificând-o pe aceasta cu comportamentul în mod conştient paralel al participanţilor la un oligopol. În prezentul caz. în sensul articolului 85 alineatul (1) din Tratatul CEE. comportamentul acesteia în prezentul caz nu ar putea fi considerat o împiedicare a exercitării respectivei competenţe cu privire la participarea la practicile concertate din 1964 si din 1965. precum şi pe o concepţie greşită cu privire la noţiunea de practică concertată. • Motivul referitor la prescriere: reclamanta susţine că decizia atacată este contrară tratatului şi normelor referitoare la aplicarea acestuia. Reclamanta susţine că decizia atacată se bazează pe o analiză insuficientă a pieţei produselor în cauză. în . chestiunea privind eventualele nereguli de notificare devine nerelevantă. iar motivele menţionate anterior sunt inadmisibile. Astfel. b) Motive de fond referitoare la existenţa practicilor concertate: reclamanta îi reproşează Comisiei faptul că nu a dovedit existenţa practicilor concertate. întrucât dispoziţiile care reglementează competenţa Comisiei de a impune amenzi în cazul unei încălcări a regulilor de concurenţă nu prevăd nicio prescriere.

astfel încât fiecare să poată acţiona având convingerea că şi concurenţii săi adoptă un comportament asemănător. .special. chiar inexistent. Această majorare s-a aplicat şi produselor speciale. principalii producători care aprovizionează piaţa comună să fi majorat. ci în ansamblu. putea în mod rezonabil să se astepte să fie urmat de concurenţii săi care aveau aceleaşi probleme de rentabilitate. pentru a exista concertare. Ţinând seama de caracteristicile pieţei şi de fenomenul generalizat de eroziune continuă a preţurilor. cu procente identice. Pentru a stabili dacă a existat concertare în prezentul caz.Noţiunea de practică concertată: Curtea a arătat că articolul 85 deosebeşte noţiunea de „practică concertată” de noţiunea de „acorduri între întreprinderi” sau de cea de „decizii ale asociaţiilor de întreprinderi”. ţinând seama de caracteristicile pieţei produselor în cauză.Caracteristicile pieţei coloranţilor: 80 % din piaţa materiilor colorante este reprezentată de aproximativ zece producători. aceasta având loc în mai multe ţări în care condiţiile pieţei de coloranţi sunt diferite. dar poate constitui o dovadă semnificativă a acesteia. Un comportament paralel nu poate fi identificat cu o practică concertată. ceea ce . fără o concertare prealabilă. dintr-o coordonare care se exprimă prin comportamentul participanţilor. Aceşti fabricanţi au structuri de producţie şi structuri de costuri foarte diferite. care a decis să efectueze o creştere a preţurilor sale. de nevoia de creştere a nivelului nesatisfăcător de rentabilitate a producţiei de materii colorante. în special. practice în acelasi moment. în general de dimensiuni semnificative. dar poate să rezulte. Curtea nu a analizat izolat dovezile invocate în decizia atacată. preţurile unei serii importante şi identice de produse. este suficient ca părţile interesate să se pună reciproc la curent dinainte cu privire la atitudinea pe care intenţionează s-o adopte. . al căror grad de substituire este foarte scăzut. practica concertată nu prezintă toate elementele unui acord. fiecare membru al oligopolului. atunci când duce la condiţii de concurenţă care nu corespund condiţiilor normale de piaţă. Curtea a arătat că nu este plauzibil ca. în mai multe rânduri. Prin însăşi natura acesteia. Comisia a susţinut că.

îngreunează cunoaşterea costurilor producătorilor concurenţi. . sub formă de rabat. Este evident că fiecare piaţă naţională prezintă caracteristici oligopolistice şi că. anumite condiţii de concurenţă pe piaţă. precum şi de a evita riscul unei modificări a condiţiilor de concurenţă. şi ale întreprinderilor elveţiene şi engleze. în majoritatea acestora. cu niveluri ale preţurilor şi cu structure diferite. în anumite cazuri. pe de altă parte. face puţin probabilă o creştere spontană şi egală a preţurilor pe toate pieţele naţionale. pe de o parte. sunt conexe şi nu pot fi izolate unele de altele. deşi nu s-au desfăşurat în condiţii identice. comportamentul reclamantei.Creşterile din 1964. respectivele creşteri vizau.Partajarea pieţei comune în cinci pieţe naţionale. De asemenea. pentru diferiţi producători şi pentru diferite pieţe. Considerate în ansamblu. prin modul lor de a acţiona. nivelul preţurilor se formează sub influenţa unui „price-leader”. Creşterea generală şi uniformă pe aceste pieţe diferite nu se explică decât prin intenţia convergentă a acestor întreprinderi de a ajusta nivelul preţurilor şi situaţia care rezultă în urma concurenţei. În ceea ce priveşte produsele speciale. inerente oricărei creşteri a preţurilor. . 1965 şi 1967 menţionate de decizia atacată. către o situaţie de oligopol. în ceea ce priveşte preţurile. cele trei creşteri consecutive demonstrează o cooperare progresivă între întreprinderile în cauză. aceste întreprin deri au eliminat temporar. este contrar regulilor de concurenţă din tratat ca un producător să coopereze cu concurenţii săi în scopul stabilirii unei linii de acţiune coordonate referitoare la o creştere a preţului. cu niveluri ale preţurilor diferite. În ciuda unor diferenţe minore. În aceste condişii şi ţinând seama de caracteristicile pieţei produselor în cauză. piaţa materiilor colorante se caracterizează prin izolarea a cinci pieţe naţionale. fără a se putea explica aceste diferenţe prin diferenţele de costuri şi taxe care se aplică producătorilor în aceste ţări. Deşi îi este permis fiecărui producător să îşi modifice în mod liber preţurile şi să ţină seama în acest scop de comportamentul concurenţilor săi. în special între creşterile de preţ ale întreprinderilor germane. piaţa tinde. aceeaşi gamă de produse. Pe teritoriul Comunităţii. Curtea a analizat faptele în litigiu în acest context specific funcţionării pieţei materiilor colorante.

a urmărit să înlocuiască riscurile privind concurenţa şi reacţiile spontane. susţine că nu este de competenţa Comisiei impunerea unor amenzi acesteia numai din cauza efectelor produse pe piaţa comună de acţiuni pe care le-a desfăşurat în afara Comunităţii. De asemenea. al cărei sediu social se află în afara Comunităţii. fiind vorba de o practică concertată. Prevalându-se de atribuţiile sale de conducere în ceea ce priveşte filialele cu sediul în Comunitate.Efectele concertării asupra comerţului între statele member: reclamanta susţine că respectivele creşteri uniforme de preţ nu puteau afecta comerţul între statele membre. reclamanta a reuşit să se asigure că decizia sa privind creşterea preţurilor a fost aplicată pe această piaţă. Faptul că filiala are o personalitate juridică distinctă nu este suficient pentru a exclude posibilitatea ca acest comportament să-i fie imputat societăţii- . la păstrarea status quo-ului. urmărind să păstreze fragmentarea pieţei. . Curtea a analizat mai întâi în ce măsură comportamentul reclamantei s-a manifestat pe piaţa comună. asigurându-se că întreprinderile nu vor pierde clientela. şi dacă acţiunile pentru care s-a impus amenda în litigiu constituie practici realizate direct în interiorul pieţei comune. cu o cooperare care constituie o practică concertată interzisă prin articolul 85 alineatul (1) din tratat. în detrimental libertăţii efective de circulaţie a produselor în cauză pe piaţa comună. dat fiind că. Curtea a respins acest argument. în special. . în ciuda diferenţelor semnificative existente între preţurile practicate în diferite state.de comun acord cu celelalte întreprinderi împotriva cărora s-a introdus acţiunea. pentru justificarea competenţei Comisiei. şi a contribuit astfel la păstrarea caracterului „cimentat” al pieţelor naţionale tradiţionale ale mărfurilor. întrucât aceasta nu menţiona legătura existentă între societatea-mamă şi filiale. puteau afecta condiţiile în care se desfăsoară comerţul cu produsele în cauză între statele membre. consumatorii au preferat întotdeauna să îşi efectueze cumpărăturile de coloranţi în propria lor ţară. Caracterul uniform şi simultan al creşterilor a servit. reclamanta invocă faptul că motivarea deciziei era incompletă. arătând că practicile concertate.Competenţa Comisiei: reclamanta.

Astfel. întrucât lipsa unui argument referitor la justificarea acestei competenţe a Comisiei nu poate împiedica controlul temeiniciei deciziei. rezultând din personalitatea juridică distinctă a acestora. .respinge acţiunea. (de introdus la pag.mamă. Prin urmare. de către statele membre ale Comunităţii Economice Europene.are ca obiect acţiunea în anularea deliberării Consiliului din 20 martie 1970 privind negocierea si încheierea. utilizând această competenţă cu ocazia celor trei creşteri de preţ în cauză. a Acordului European privind munca echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (Acordul AETR).obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. Separarea formală între aceste societăţi. Cauza 22/70 . reclamanta este cea care a realizat practica concertată în interiorul pieţei comune.Cu privire la amendă: instanţa a ţinut seama de numărul şi de importanţa intervenţiilor reclamantei în practicile ilicite. Curtea a considerat neîntemeiată această excepţie. Astfel. Consiliul a deliberat asupra acţiunii care trebuie realizate de către statele membre ale CEE în cadrul negocierilor ce aveau loc în vederea încheierii unui nou acord european cu privire la munca echipajelor vehiculelor . Reclamanta deţinea la momentul respectiv toate acţiunile sau majoritatea acţiunilor filialelor sale şi putea influenţa în mod decisiv politica preţurilor de vânzare ale acestora pe piaţa comună. nu putea să se opună unităţii comportamentului acestora pe piaţă în scopul aplicării regulilor de concurenţă. Curtea a respins motivul privind lipsa de competenţă invocat de către reclamantă. precum şi de consecinţele acesteia cu privire la realizarea pieţei comune a produselor în cauză.Comisia Comunităţilor Europene împotriva Consiliului Comunităţilor Europene -„Acord european privind transporturile rutiere”. Situaţia de fapt: la 20 martie 1970. . cuantumul amenzii este considerat corespunzător gravităţii încălcării regulilor de concurenţă comunitare. Soluţia instanţei comunitare: .

Din procesul-verbal nu a reieşit că au fost ridicate obiecţii din partea Comisiei cu privire la definirea de către Consiliu a obiectivului de negociere. sub rezerva competenţelor mai extinse. În susţinerea inadmisibilităţii acţiunii. În ceea ce priveste Comisia. Aceste negocieri au fost întreprinse şi încheiate de către statele membre în conformitate cu deliberarea din 20 martie 1970. în cazurile în care acordurile trebuie să fie încheiate cu una sau mai multe ţări terţe sau cu o organizaţie internaţională. la obiectivul AETR şi. Comisia Comunităţilor Europene a solicitat anularea respectivei deliberări. în consecinţă. Deliberarea în litigiu s-a referit. drepturile pe care Comisia ar fi chemată să le exercite în negocierea privind AETR. aceste acorduri sunt negociate de Comisie şi încheiate de Consiliu. În conformitate cu articolul 228 alineatul (1). pe de o parte. din atitudinea anterioară a acesteia şi din caracterul tardiv al acţiunii. Prin acţiunea introdusă la 19 mai 1970. din cauza faptului că ea însăşi este responsabilă de situaţia în cauză. Pretenţiile şi argumentele părţilor: Consiliul a susţinut inadmisibilitatea acţiunii. respingerea acesteia ca nefondată. întrucât nu a adoptat la momentul oportun măsurile necesare pentru exercitarea competenţei comunitare. Comisia a susţinut că articolul 75 din tratat. Consiliul a invocat diverse motive rezultate atât din încadrarea deliberării în litigiu. Consiliul a considerat că aceasta nu are dreptul să acţioneze. Consiliului îi revine sarcina ca. hotărând pe baza unei propuneri a Comisiei şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Adunării. pe de altă parte. cât şi din lipsa de interes a Comisiei. articolelor 75. în esenţă. contestând valabilitatea acesteia pe baza atingerilor aduse normelor din Tratatul CEE şi. înaintând Consiliului propunerile corespunzătoare. recunoscute eventual Comisiei. în special. care a conferit Comunităţii o competenţă definită pe larg cu scopul . În conformitate cu articolul 75 alineatul (1). 228 şi 235 în ceea ce priveşte repartizarea puterilor între Consiliu şi Comisie şi. în subsidiar.care efectuează transporturi rutiere internaţionale. să adopte dispoziţiile corespunzătoare sub formă de regulament sau în alt fel în vederea punerii în aplicare a politicii comune în domeniul transporturilor. la procedura de negociere a acordului. contestând calificarea deliberării în litigiu ca act atacabil si solicitând.

de a pune în aplicare politica comună în domeniul transporturilor.cu privire la fondul litigiului: întrucât negocierea s-a desfăşurat în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite. 543/69. în consecinţă. cât şi măsurilor interne în domeniul respectiv. să stabilească dacă la data deliberării în litigiu competenţa de negociere şi încheiere a AETR aparţinea Comunităţii sau statelor membre. statele membre aveau obligaţia de a acţiona solidar pentru apărarea intereselor Comunităţii. fiind exclusă posibilitatea unei competenţe concurente a statelor membre. care hotărăşte pe baza propunerii Comisiei. conform căruia. fiind vorba despre un subiect care ţine de politica comună. în prealabil. competenţa de negociere şi încheiere a acordului în cauză îi aparţinea Comunităţii de la intrarea în vigoare a regulamentului menţionat.cu privire la admisibilitatea acţiunii: Curtea a considerat că deliberarea Consiliului s-a referit la un subiect care ţine de competenţa Comunităţii. implicând efecte juridice determinate. Din coroborarea acestor diferite dispoziţii rezultă că. Regulamentul nr. Întrucât obiectul AETR ţinea de domeniul de aplicare a Regulamentului nr. statele membre nu mai pot acţiona în afara cadrului instituţiilor comune. „statele membre acţionează numai în comun în cadrul organizaţiilor internaţionale cu caracter economic”. trebuie să se aplice atât relaţiilor externe. atât în relaţiile dintre Comunitate şi statele membre. 543/69 al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziţii în materie socială din domeniul transporturilor rutiere a avut ca efect necesar atribuirea către Comunitate a competenţei de încheiere a oricăror acorduri cu ţările terţe referitoare la domeniul reglementat de acest regulament. Curtea a luat în considerare şi articolul 116 alineatul (1) din tratat. orice iniţiativă luată în afara cadrului instituţiilor comunitare fiind incompatibilă cu unitatea pieţii comune şi aplicarea uniformă a dreptului comunitar. de la încheierea perioadei de tranziţie. .cu privire la întrebarea prealabilă: Curtea a urmărit. . cât şi în raporturile dintre instituţii şi că. punerea în aplicare a acestei acţiuni comune este de competenţa Consiliului. Motivarea instanţei comunitare: . .

în special din articolul 228 alineatul (1). Reclamantul a sesizat Comisia după un termen de optsprezece luni din momentul în care a fost informat cu privire la poziţia acesteia din urmă. de a adresa acestui guvern o recomandare.Curtea a afirmat că această solidaritate a fost consacrată prin deliberarea atacată. Cererea avea drept scop: în principal. acordând industriei siderurgice franceze. să se constate.respinge acţiunea. Situaţia de fapt: în fapt. şi nu ar trebui să existe critici în această privinţă. printr-o decizie luată în temeiul articolului 88 din tratat. Cauza 59/70 . în conformitate cu articolul 67 din Tratatul CECO. (de introdus la pag. acelaşi an. o decizie motivată. Participarea la lucrările Consiliului a oferit Comisiei toate garanţiile juridice pe care articolul 190 are obiectivul de a le asigura terţilor vizaţi de actele care sunt menţionate la articolul respectiv. că Guvernul Republicii Franceze nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbă potrivit tratatului menţionat.fiecare dintre părţi îşi va suporta propriile cheltuieli de judecată. în ceea ce priveşte Guvernul Republicii Franceze.Regatul Ţărilor de Jos împotriva Comisiei Comunităţilor Europene -„Ajutoare pentru industria siderurgică”. Pârâta a contestat admisibilitatea acţiunii. împrumuturi cu dobândă redusă.are ca obiect acţiunea în anularea deciziei implicite a Comisiei de a refuza să adopte. rezultă că dreptul de a încheia acorduri aparţinea Consiliului. astfel cum prevede articolul 67 din tratat. în subsidiar. Din ansamblul acestor dispoziţii. în cadrul celui de-al cincilea plan de dezvoltare economică şi socială. Soluţia instanţei comunitare: . în sensul articolului 88 din Tratatul CECO sau. care a fost comunicată reclamantului la 9 decembrie. . cel puţin. . susţinând 8 că a adus la cunoştinţa guvernului francez motivele care au determinat-o să considere că articolul 4 litera (c) din 8 Prin scrisoarea din 4 decembrie 1968. să se adreseze o recomandare guvernului menţionat. Comisia nu a dat curs cererii care îi fusese adresată la 24 iunie 1970 de către Guvernul Ţărilor de Jos.

la 9 decembrie 1968. pârâta a adresat Guvernului Ţărilor de Jos o scrisoare în care declara că. iar prin 9 Această comunicare a fost anexată scrisorii din 4 decembrie 1968. aceasta a făcut cunoscută guvernului respectiv poziţia sa cu privire la subiectul în cauză9. aceasta a informat statele membre că. la cererea reclamantului. rata dobânzii acestor împrumuturi nereprezentând un avantaj special exclusiv în favoarea sectorului siderurgic. în cazul în care Comisia. Curtea poate fi sesizată în baza unei decizii implicite de refuz. Prin scrisoarea din 4 decembrie 1968. obligată de o dispoziţie din tratat sau abilitată să ia o decizie sau să formuleze o recomandare. se abţine de la a face acest lucru. guvernul francez a informat Înalta Autoritate cu privire la intenţia sa de a întreprinde acţiunile în favoarea industriei siderurgice. prevăzute de planul amintit. a scrisorii adresate la 4 decembrie 1968 guvernului francez. nu lasă nicio îndoială cu privire la luarea de poziţie a Comisiei faţă de fondul problemei. după examinarea măsurilor adoptate de guvernul francez în favoarea industriei siderurgice. La 9 decembrie 1968. în urma examinării sale preliminare. obiectul unei discuţii cu Consiliul. justiţiabilul dispune de un nou termen de o lună pentru a sesiza Curtea. comunicarea guvernului olandez. cu atât mai mult cu cât aceasta făcuse deja. Motivarea instanţei comunitare: în temeiul articolului 35. Se concluzionează că exercitarea dreptului de a sesiza Comisia nu poate fi întârziată o perioadă de timp nedeterminată. la expirarea unui termen de două luni. În septembrie 1966. iar în cadrul sesiunii Consiliului din 29 iunie 1967. La expirarea termenului de inacţiune (de două luni). În cauza de faţă. interdicţia prevăzută la articolul 4 litera (c) nu era aplicabilă şi că nu era necesară formularea unei recomandări în temeiul articolului 67.tratat nu este aplicabil şi să aprecieze că nu este necesară formularea unei recomandări în temeiul articolului 67. Comisia a informat guvernul francez că articolul 4 litera (c) din tratat nu se aplică în cazul împrumuturilor care fac obiectul litigiului. .

Din procesul-verbal al audierii părţilor din 21 septembrie 1971. să se prevaleze de articolul 35 din tratat. trebuie să determine un stat membru. Situaţia de fapt: prin scrisoarea din 14 mai 1970. caracter de noutate şi de neprevăzut.Europemballage Corporation şi Continental Can Company Inc. reclamantele Europemballage Corporation („Europemballage”) şi Continental Can Company Inc. „cauza IV/26811 – Europemballage Corporation”10. . . să utilizeze procedurile sau căile de atac pe care tratatul le pune la dispoziţie în momentul în care o intervenţie eficientă este încă posibilă.O. 1972. acţionând prin intermediul reprezentantului lor. au invitat Comisia. în nicio privinţă. aprobat de reclamante. Guvernul Ţărilor de Jos nu mai putea. rezultă că printre persoanele care au participat 10 J. în vederea iniţierii procedurii prevăzute la articolul 35.scrisoarea din 5 aprilie 1968 ministrul olandez al Afacerilor Economice transmisese Comisiei temerile guvernului său. Un termen de optsprezece luni între comunicarea din 9 decembrie 1968 şi cererea adresată Comisiei la 24 iunie 1970. (de introdus la pag. Prin urmare. Cauza 6/72 . iar poziţia terţilor nu este implicată în mod inutil. Soluţia instanţei comunitare: . în cazul în care consideră că un sistem de ajutoare este contrar tratatului. la 24 iunie 1970. să le adreseze în viitor societăţii Europemballage. împotriva Comisiei Comunităţilor Europene are ca obiect acţiunea în anularea Deciziei Comisiei din 9 decembrie 1971 privind o procedură în aplicarea articolului 86 din Tratatul CEE. Obligaţia de a coopera.obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată. care adresase anterior societăţii Continental întrebări privind achiziţionarea de acţiuni şi obligaţiuni TDV. („Continental”). nr. L 7. nu poate fi considerat rezonabil şi nici nu poate justifica faptul că respectiva comunicare nu avea. pe care statele membre o au în temeiul articolului 86 din tratat.respinge acţiunea ca inadmisibilă.

reclamantele susţin că decizia în litigiu prezintă nereguli prin faptul că nu a fost notificată în mod legal societăţŃii Continental. în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene din 8 ianuarie 1972. 1/58 al Consiliului de stabilire a regimului lingvistic al Comunităţii Economice Europene a fost încălcat de Comisie. este intitulat „Europemballage Corporation”. ele consideră un motiv de neregularitate a deciziei atacate faptul că procedura în litigiu este intitulată. singurul autentic. De asemenea. motivând că societatea Continental a încălcat articolul 86 din Tratatul CEE prin achiziţionarea. în timp ce în textul în limba franceză. Reclamantele susţin că expunerea de obiecţii din 15 martie 1971 nu este suficient de bine întemeiată. 11 Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 şi 86 din Tratatul CEE. în calitate de membru al consiliului de administraţie al ambelor reclamante. 17 al Consiliului. cu ajutorul lui Europemballage a aproximativ 80 % din acţiunile şi obligaţiunile convertibile ale întreprinderii Thomassen & Drijfer Verblifa N. („TDV”). „Continental Can Company”. întrucât Comisia s-a limitat la enunţarea obiecţiilor luate în considerare. reclamantele au solicitat anularea Deciziei Comisiei din 9 decembrie 1971. Totodată. Acestea afirmă că articolul 3 din Regulamentul nr.la această audiere se număra şi Charles B. 99/63 al Comisiei12. 17/6211 al Consiliului si cu articolul 7 din Regulamentul nr. prin faptul că a desemnat versiunea în limba franceză. Argumentele părţilor: .V. .Cu privire la neregularitatea procedurii administrative: reclamantele susţin că decizia atacată prezintă nereguli. deoarece Continental nu a avut ocazia să îşi facă cunoscut punctul de vedere în cursul procedurii administrative. Prin acţiunea introdusă la 9 februarie 1972. 12 Regulamentul nr. în locul versiunii în limba germană a deciziei atacate. în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul nr. ca fiind autentică. 99/63/CEE al Comisiei din 25 iulie 1963 privind audierile prevăzute la articolul 19 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul nr. fără a oferi motive care să le justifice. Stauffacher.

în fapt. prin intermediul SchmalbachLubeca.Cu privire la neregularitatea procedurii administrative: neregulile invocate de reclamante cu privire la faptul că societatea Continental nu a avut ocazia să îşi facă cunoscut punctul de vedere în cursul procedurii administrative aduc atingere dreptului la apărare. precum şi pe piaţa capacelor metalice pentru borcane de sticlă. Motivarea instanţei comunitare: . . un control asupra fuziunilor de întreprinderi. într-o parte semnificativă a pieţei comune. în cadrul acestei dispoziţii. Din datele dosarului reiese că. în Brunnswick. pe piaţa ambalajelor usoare pentru conservele de carne. să constituie o folosire abuzivă a acestei poziţii. Reclamantele susţin că.. în conformitate cu principiile generale de drept internaţional. . nici sub jurisdicţia Curţii de Justiţie. produse de carne. să stabilească. Continental nu se afla nici sub autoritatea administrativă a Comisiei. astfel. societatea Continental este acuzată că a încălcat articolul 86 din Tratatul CEE. .Werke AG („SLW”).Cu privire la articolul 86 din tratat şi folosirea abuzivă a unei poziţii dominate: în articolele 1 şi 2 din Decizia Comisiei din 9 decembrie 1971. peste şi crustacee. Continental a avut ocazia să îşi facă cunoscut punctul de vedere în cursul procedurii administrative. printr-o interpretare greşită a articolului 86 din tratat şi prin depăşirea limitelor competenţelor sale. Comisia încearcă. Comisia a considerat că achiziţionarea participaţiei majoritare într-o întreprindere concurentă de către o întreprindere sau un grup de întreprinderi care deţine deja o poziţie dominantă ar fi putut. întrucât această întreprindere a folosit în mod abuziv poziţia dominantă pe care a deţinut-o. întrucât avea sediul social în afara Comunităţii. în anumite circumstanţe. În sprijinul deciziei sale.Cu privire la faptele materiale din motivarea deciziei: reclamantele contestă exactitatea datelor pe care Comisia şi-a întemeiat decizia.Cu privire la competenţa Comisiei: reclamantele susţin că.

Curtea consideră că acestea nu sunt întemeiate. o ofertă de achiziţionare acţionarilor TDV şi i-a procurat fondurile necesare în acest sens. Această operaţiune. Comisia a desemnat versiunea în limba franceză ca fiind autentică. Curtea a considerat că motivul întemeiat pe lipsa de competenţă trebuie să fie respins. Având în vedere argumentele prezentate.În ceea ce priveste criticile cu privire la expunerea de obiecţii. în locul versiunii în limba germană a deciziei atacate. această folosire abuzivă a poziţiei dominante ar consta. într-o parte semnificativă a pieţei comune. Practic. această achiziţionare ar fi condus la eliminarea concurenţei în cazul unor ambalaje. versiunile franceză şi germană. . în achiziţionarea de către filiala sa Europemballage. În ceea ce priveşte legalitatea notificării societăţii Continental.Cu privire la articolul 86 din tratat şi folosirea abuzivă a unei poziţii dominate: în conformitate cu articolul 1 din Decizia Comisiei din 9 decembrie 1971. Curtea consideră că motivele întemeiate pe neregularitatea procedurii administrative trebuie să fie respinse. în Ţările de Jos. Din articolul 86 rezultă că folosirea puterii economice conferite de o poziţie dominantă nu înseamnă o folosire abuzivă a . Faptul că societatea Continental nu s-a stabilit pe teritoriul unuia dintre statele membre ale Comunităţii nu este suficient pentru a se sustrage de la aplicarea dreptului comunitar. intră în domeniul de aplicare a dreptului comunitar. . pentru a lipsi această comunicare de efect.Cu privire la competenţa Comisiei: Curtea a considerat evident faptul că societatea Continental a determinat Europemballage să facă. Curtea consideră că aceasta s-a efectuat în mod corespunzător. Referitor la faptul că. de propriul său refuz de a lua cunoştinţă de aceasta. trebuie imputată nu numai societăţii Europemballage. în cazul societăţii Continental. în vederea căreia Comisia a adoptat decizia în litigiu. a aproximativ 80 % din acţiunile şi obligaţiunile convertibile ale TDV. O astfel de achiziţŃionare. nu este de natură să aducă atingere validităţii actului atacat. întrucât Continental a primit efectiv comunicarea privind decizia în litigiu şi nu a putut să se prevaleze. Diferenţa dintre titlurile apărute în Jurnalul Oficial. ci în primul rând societăţii Continental. care afectează condiţiile de pe piaţă din interiorul Comunităţii.

deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate. nu are importanţă. iar articolul 86 are în vedere acţiunea unilaterală a uneia sau a mai multor întreprinderi. este necesar să se distingă patru elemente principale. având în vedere că acestea constituie punerea în aplicare a aceluiaşi obiectiv. decizia atacată este considerată nulă. conform căreia. care prevede că acţiunea Comunităţii presupune instituirea unui regim care să împiedice denaturarea concurenţei pe piaţa comună. în opinia lor. ar trebui să existe între poziţia dominantă şi folosirea abuzivă a acesteia. Condiţia impusă de articolul 86. nu se încadrează în noţiunea de folosire abuzivă a acestei poziţii.acestei poziţii decât în cazul în care aceasta constituie mijlocul prin care se realizează abuzul. în asemenea măsură încât gradul de dominare astfel atins poate împiedica semnificativ concurenţa. Politica comunitară în domeniul concurenţei este întemeiată pe articolul 3 litera (f) din tratat. adică permite numai subzistenţa întreprinderilor care depind. indiferent de mijloacele sau procedeele utilizate în acest sens. dacă are efectele descrise anterior. respectiv legătura de cauzalitate care. Prin urmare. . Problema ridicată de reclamante. precum consolidarea unei poziţii dominante prin intermediul fuziunii. Poate constitui un abuz acţiunea unei întreprinderi aflate în poziţie dominantă de a consolida această poziţie. Cele două articole nu pot fi interpretate în sensuri contradictorii. întrucât consolidarea poziţiei deţinute de o întreprindere poate fi abuzivă şi interzisă de articolul 86 din tratat. în activitatea lor. de întreprinderea dominantă. respectiv: • cota de piaţă relevantă a produselor în cauză deţinută în prezent de întreprinderile fuzionate. Măsurile structurale ale întreprinderilor. folosirea unei poziţii dominante trebuie să fi fost făcută în mod abuziv. este necesar a fi interpretată în lumina acestor considerente.Cu privire la faptele materiale din motivarea deciziei: Curtea afirmă că în motivarea deciziei Comisiei. deoarece nu are temeiul legal necesar. pentru a fi interzisă. Articolul 85 din tratat are în vedere acordurile dintre întreprinderi. în sensul articolului 86 din tratat. .

pe de o parte. Deoarece a omis să precizeze caracteristicile ambalajelor metalice pentru conserve. printr-o simplă adaptare.• proporţiile relative ale noii unităţi constituite prin fuziune faţă de eventualii concurenţi de pe piaţa respectivă. • concurenţa potenţială fie din partea producătorilor de produse identice aflaţi pe pieţe diferite din punct de vedere geografic. ci şi prin caracteristicile speciale de producţie care le fac în mod specific corespunzătoare pentru această destinaţie. prin care acestea creează pieţe proprii ce pot fi dominate de producătorul care deţine cea mai mare cotă din aceste pieţe. efective sau potenţiale. decizia s-a întemeiat pe procentul foarte ridicat din cota de piaţă a conservelor metalice deţinută deja de SLW. precum şi pe multiplele raporturi de drept şi de fapt între Continental şi concurenţii eventuali. pe piaţa în cauză. acestea trebuie să se deosebească nu numai prin simplul fapt al folosirii lor pentru ambalarea anumitor produse. şi problemele financiare şi tehnice la intrarea pe o piaţă caracterizată printr-o fuziune puternică. concurenţii din alte sectoare ale pieţei ambalajelor metalice usoare nu pot să se prezinte pe această piaţă cu o putere suficientă pentru a constitui o contragreutate semnificativă. . • puterea economică a cumpărătorilor faţă de noua unitate. Pentru a se putea considera că produsele în cauză creează o piaţă diferită. Prin urmare. pe poziţia competitivă slabă a concurenţilor rămaşi pe piaţă. La examinarea acestor elemente diferite. decizia Comisiei este afectată de o incertitudine fundamentală. pe de altă parte. pe puterea economică redusă a majorităţii utilizatorilor în raport cu noua unitate. care are repercusiuni asupra celorlalte elemente din care a dedus absenţa concurenţei. Curtea a afirmat că argumentele privind condiţiile unei concurenţe efective sau potenţiale şi privind situaţia aparent slabă a utilizatorilor nu sunt pertinente. deţinerea unei poziţii dominante pe piaţa ambalajelor metalice uşoare pentru conserve de carne şi produse pescăreşti nu poate fi decisivă. fie a producătorilor de produse diferite aflaţi pe piaţa comună. cât timp nu s-a dovedit că.

dar şi argumentul Comisiei potrivit căruia deţinătorii licenţei Continental susţin că TDV şi SLW aveau „posibilitatea de a-şi face concurenţă reciproc”. în principal. în subsidiar. 13 Prin hotărârea Curţii din 15 iulie 1970 în cauza 45/69. suma respectivă a fost redusă la 180 000 de unităţi de cont13. amendă pe care reclamanta a achitat-o la 11 iulie 1969.obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Comisia Comunităţilor Europene a aplicat societăţii Boehringer Mannheim GmbH o amendă de 190 000 de unităţi de cont pentru încălcarea articolului 85 din Tratatul CEE. Soluţia instanţei comunitare: .Curtea a avut în vedere argumentul Comisiei potrivit căruia deţinătorii licenţei Continental „au convenit să stabilească între ei restricţionări ale concurenţei în cadrul aşazisului acord privind schimbul de informaţii” descris la considerentul D 4 litera (b). Ulterior. Din considerentele hotărârii rezultă că există contradicţii ce aduc atingere validităţii deciziei atacate şi că respectiva decizie nu a demonstrat potrivit legii faptele şi criteriile pe care s-a bazat. . La 3 iulie 1969. . Situaţia de fapt: prin Decizia din 16 iulie 1969. o acţiune în anularea deciziei respective. o acţiune pentru modificarea Deciziei Comisiei din 25 noiembrie 1971 (IV/26 945/Boehringer) în ceea ce priveşte amenda aplicată reclamantei şi.Boehringer Mannheim GmbH împotriva Comisiei Comunităţilor Europene are ca obiect. (de introdus la pag.anulează Decizia Comisiei din 9 decembrie 1971 privind procedura de aplicare a articolului 86 din tratat (IV/26811 Europemballage Corporation). Curtea a considerat că această contradicţie confirmă incertitudinea Comisiei în ceea ce priveşte delimitarea pieţei sau a pieţelor în cauză. Cauza 7/72 . District Court din New York a aplicat societăţii Boehringer o amendă de 80 000 de dolari pentru încălcarea dispoziţiilor de drept federal ale Statelor Unite ale Americii (SUA) privind restricţionarea concurenţei.

În consecinţă.Prin scrisoarea din 3 septembrie 1969. Argumentul potrivit căruia fapta sancţionată constă în acordul privind cartelul în sine. Curtea a ajuns la concluzia că încălcările tratatului erau mai restrânse decât estimase Comisia şi a tras concluziile corespunzătoare când a stabilit amenda. precum şi aplicarea consecutivă a preţurilor de vânzare deosebit de ridicate în SUA până la mijlocul anului 1966. prin urmare. acestea se deosebesc între ele în privinţa obiectului şi a localizării lor teritoriale. este suficient să se reamintească că hotărârea din 15 iulie 1970. pronunţată între aceleaşi părţi. Argumentele păţilor şi motivarea instanţei comunitare: reclamanta a susţinut că. comise pe teritoriul comunitar. a adoptat un punct de vedere opus atunci când. nu poate fi acceptat16. 15 În stabilirea valorii unei amenzi. valoarea amenzii aplicate reclamantei în 14 Prin Decizia din 25 noiembrie 1971. deşi s-a bazat parţial pe aceste criterii. în unele privinţe. nici măcar parţial. iar sancţiunea aplicată în SUA. 16 În această privinţă. reclamanta nu a oferit niciun element care să poată confirma argumentul potrivit căruia sancţiunea impusă în SUA avea în vedere alte aplicări sau efecte decât cele care au avut loc în ţara respectivă. atunci când este vorba de sancţiuni aplicate pentru încălcări ale legislaţiei unui stat membru referitoare la practicile restrictive din domeniul concurenţei şi. precum şi limitarea producţiei de chinidină sintetică în favoarea întreprinderilor Nedchem. „suspendat” în anumite perioade. în aceste condiţii. axat în special pe acordul privind scoarţa de chinidină. nu s-a putut stabili că faptele contestate sunt identice şi. Comisia are obligaţia de a ţine seama de sancţiunile care au fost deja suportate de aceeaşi întreprindere pentru aceeaşi faptă. după ce a constatat că acordul a fost. Chiar dacă faptele aflate la baza celor două sancţiuni au originea în acelaşi set de acorduri. şi nu în aplicarea acestuia. gentlemen's agreement privind partajarea pieţei comune şi Marea Britanie. în consecinţă. nu este necesar să se impute. Boehringer şi Büchler. Sancţiunea comunitară vizează. Comisia a respins cererea respectivă 14. . vizează un set mai amplu. societatea respectivă a solicitat Comisiei să impute valoarea amenzii plătite SUA asupra valorii amenzii aplicate prin Decizia din 16 iulie 1969 a Comisiei. în primul rând. Comisia a încălcat un principiu general de drept care interzice cumularea sancţiunilor pentru aceeaşi faptă15. Pe de altă parte. achiziţionarea şi repartizarea de stocuri strategice americane de către cartel.

. .respinge acţiunea ca neîntemeiată.SUA asupra amenzii de 180 000 de unităţi de cont la care a fost obligată pentru încălcarea articolului 85 din tratat.obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. Soluţia instanţei comunitare: .