You are on page 1of 3

Reorientarea politicii externe româneşti la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea Politica externă a României după

războiul de independenţă a urmat calea statului european mic, încă neconsolidat, şi care dorea să-şi consolideze independenţa şi să se afirme printre statele europene. O asemenea politică se putea realiza mai ales printr-o alianţă cu o mare putere. Era necesară apropierea României de un stat capabil să-i garanteze şi la nevoie să-i apere integritatea în cazul când problema orientală va fi din nou activă pe scena diplomatică a Europei. În aceste împrejurări s-a ajuns în anul 1883 să se semneze tratatul secret de alianţă între România şi Austro-Ungaria. Orientarea politicii externe a României spre Puterile Centrale prin acest tratat se explică prin lipsa unui alt mare stat care să fi oferit ţării noastre protecţia necesară. Dintre marile puteri, Franţa era preferata opiniei publice dar, în acea perioadă, Franţa, slăbită în urma înfrângerii din 1870-1871, era izolată din punct de vedere diplomatic, nu putea să ofere sprijinul necesar. În plus, România era legată din punct de vedere economic de Tripla Alianţă. Piaţa financiară germană devenise o sursă importantă de împrumuturi pentru România, iar sprijinul regelui cântărea de asemenea greu. În afară de o legătură sentimentală cu Germania, acesta era convins că alianţa va îmbunătăţi poziţia internaţională a României şi îi va permite să-şi îndeplinească mai uşor obiectivele de politică externă. Regele Carol I şi Ion C. Brătianu au insistat ca tratatul să rămână secret pentru că ştiau că românii aveau sentimente profranceze. Această alianţă a format piatra de hotar a politicii externe a României timp de treizeci de ani. Totuşi, poporul român şi-a păstrat sentimentele bune pentru Franţa, influenţa franceză s-a păstrat în societatea românească la un grad de intensitate mărit în toată această perioadă, ceea ce va facilita o viitoare apropiere franco-română. Românii au considerat apropierea franco-germană ca o perioadă de circumstanţă, deoarece ea se opunea înfăptuirii programului său naţional. Factorul care a determinat noua orientare politică a României la începutul secolului al XXlea a fost cel naţional. Mai ales, problema Transilvaniei va determina România să promoveze o politică conformă cu interesele ei fundamentale. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea a început să se contureze un curent de opinie, atât în rândul maselor populare, cât şi în cercurile oficiale, care va milita pentru detaşarea României de Tripla Alianţă. Sub presiunea acestui curent s-a produs o cotitură în politica externă românească. Pe măsură ce se realiza îndepărtarea României de Tripla Alianţă, se constata o apropiere de Antanta. Dezvoltarea curentului de apropiere de Antanta a fost în strânsă legătură cu intensificarea mişcării de eliberare naţională a românilor din Austro-Ungaria. România se va desprinde treptat de Puterile Centrale. Anii 1910-1914 constituie perioada în care România a denunţat de fapt tratatul de alianţă încheiat în 1883, deşi „de iure” l-a reînnoit în februarie 1913. În perioada războaielor balcanice au început să se observe în politica României din ce în ce mai evident elementele care vădeau tendinţa desfacerii de Tripla Alianţă. În 1913 contradicţiile dintre România şi Austro-Ungaria au ieşit la suprafaţă. Apăsătorul mod în care dubla monarhie trata românii din Transilvania a fost atunci discutat public, în formele cele mai diverse. Războiul cu Bulgaria era un prim pas concret de desfacere din alianţa cu Austro-Ungaria, un prim pas ce deschidea drumul spre ample acţiuni având drept scop eliberarea Transilvaniei. Se poate afirma că, participând la război şi semnând tratatul de pace de la Bucureşti, România a efectuat nu numai un act demonstrativ ce vădea independenţă, ci şi un act de conştientă sfidare faţă de Tripla Alianţă în general şi faţă de Austro-Ungaria în special. Decretarea mobilizării armatei române a prilejuit o manifestare publică deosebit de puternică în favoarea Franţei şi împotriva Angliei. Românii au manifestat sub lozincile „Jos Austria!”, „Jos perfida Austrie!”. Tema discursurilor: bucuria că s-a pus capăt politicii de supunere faţă de Tripla Alianţă. Legaţiile Franţei şi Angliei au fost asaltate, cerându-se o apropiere mai mare de aceste puteri. Manifestaţiile n-au avut loc doar la Bucureşti, ci şi în provincie. Peste tot, alături de imnul românesc s-a cântat Marsilieza. La Iaşi s-a cerut abdicarea regelui. 1

Brătianu a înţeles că o eliberare a Transilvaniei nu va putea avea loc printr-o desprindere din alianţa cu Puterile Centrale. Războaiele balcanice din anii 1912-1913 au dat opiniei publice şi unor personalităţi politice româneşti posibilitatea de a se pronunţa împotriva alianţei cu Austro-Ungaria. cu intenţia nemărturisită de a afla cât mai mult şi a exprima cât mai puţin din ceea ce îl frământa. căci deţinea o enormă răspundere în momente de grea cumpănă. Brătianu era clară şi o va expune în apropiatul Consiliu de Coroană de la Sinaia. Brătianu care preluase conducerea guvernului la începutului 1914. În raport cu Antanta. În primăvara anului 1914 opinia publică românească a primit favorabil proiectul unei căsătorii a prinţului Carol cu principesa rusă Olga. Ion I. susţinea reorientarea pe plan extern. Înainte de preluarea puterii. Adunările „Ligii Culturale”. C. dar în iunie 1914 a avut loc vizita ţarului Nicolae la Cosntanţa. mai ales în ceea ce priveşte pe românii din Transilvania. dar pentru împlinirea ei avea nevoie de timp. El s-a văzut nevoit să menţină secretul acţiunilor sale pentru a-şi masca jocul diplomatic. În toamna anului 1913 şi în prima jumătate a anului 1914 diplomaţia Puterilor Centrale a iniţiat o serie de acţiuni menite să aducă România în relaţiile sale tradiţionale cu Tripla Alianţă: misiunea lui Ottokar Czernin la Bucureşti. Brătianu se arăta tratabil pentru toţi. Este vorba despre influenţa opiniei publice. se consulta cu diplomaţii din ambele grupări beligerante. Puterile Centrale beneficiau de existenţa tratatului de alianţă dintre Austro-Ungaria şi România. În perioada care a urmat păcii de la Bucureşti. Nu încape nici o îndoială asupra intenţiilor lui Ion I. Şeful guvernului a declarat atunci regelui Carol I că nu se putea angaja a menţine tratatul în caz de război. Opţiunea lui Ion I. C. iar trecerea timpului nu trebuia să fie utilizată de adversar în avantajul lui. Dar politica promovată de Austro-Ungaria în Balcani la începutul secolului al XX-lea a oferit opiniei publice româneşti posibilitatea de a vedea scopul urmărit de Austro-Ungaria în această parte a Europei. El concepea neutralitatea ca o expectativă armată. moştenitorul tronului Austro-Ungariei. precum şi de simpatiile curţii regale şi ale unor cercuri de afaceri române legate strâns de capitalul german. spre a determina să se decidă pentru unul sau altul. căci această soluţie o avea de mult formulată. politică ce contravenea realizării idealului urmărit de poporul român. regele Carol I îl informase de reînnoirea necondiţionată a tratatului cu Puterile Centrale de către Titu Maiorescu. Brătianu în ceea ce priveşte acţiunile sale în perioada neutralităţii. Cauza acestei atitudini trebuie căutată în asuprirea naţională a românilor din graniţele Austro-Ungariei. În contextul acestor evenimente. care s-a amplificat în primăvara anului 1914. Eşecul iniţaitivelor lui Czernin şi Tisza a intensificat campania împotriva alianţei României cu Austro-Ungaria. 2 . în perspectiva pregătirii militare şi intrarea în război alături de Antanta în scopul întregirii statale. C. Nu dificultatea găsirii unei soluţii îl împiedica. C. Ion I. Greu de pătruns. Ion I. reprezentaţiile teatrale ale piesei „D-l notar” de Octavian Goga sunt tot atâtea ocazii pentru opinia publică de a critica politica Austro-Ungariei. diplomaţia franceză a continuat activitatea de atragere a României spre Antanta. adică fără să se pună vreo condiţie. care a grăbit pregătirile pentru declanşarea conflictului cu Serbia care va degenera în război mondial. a avut loc asasinarea arhiducelui Frantz Ferdinand. atunci când Take Ionescu se afla temporar în străinătate. tratativele iniţiate de Ştefan Tisza cu conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania şi presiunile exercitate de Berlin asupra Vienei şi Budapestei pentru a face totul în vederea apropierii de România. Brătianu a protestat împotriva felului cum a fost reînnoită alianţa.În această perioadă a apărut un element nou care se manifesta în politica externă cu o pondere neobişnuită înainte. Ion I. El asculta opinii diverse. C. fapt ce reprezintă un moment important în evoluţia politicii externe româneşti. Bucureştii devenind terenul unei lupte aprige între cele două blocuri. Această căsătorie nu s-a mai realizat. deşi ştia de tratatul încheiat cu Austro-Ungaria din decembrie 1913. În această perioadă se realizează şi o apropiere între Rusia şi România. C. ca urmare a eforturilor franceze. Intransingenţa guvernului maghiar în tratativele cu reprezentanţii românilor din Transilvania a dus la o intensificare a manifestărilor opiniei publice contra politicii de deznaţionalizare.

I. Editura Politică. 1900-1916. Memorii. 1979 Constantin Nuţu. România şi Franţa la începutul secolului al XX-lea. Cluj-Napoca. Din politica externă a României ( 1913-1947 ). Reorientarea politicii externe româneşti s-a realizat sub presiunea unui curent de opinie care milita pentru detaşarea României de Tripla Alianţă şi care se manifesta atât în rândul maselor populare. Bucureşti.Duca. Bibliografie: Eliza Campus.G. România în anii neutralităţii ( 1914-1916 ) . 1975 3 . 1980 I. Bucureşti. 1996 Anastasie Iordache. De altfel. Reorientarea politică a României şi neutralitatea armată ( 1914-1916 ) .Am încercat să conturăm elementele care au determinat desprinderea României de Puterile Centrale şi apropierea de Antanta. Editura Paideia. România ( 1866-1947 ). 1992 Keith Hitchins. Bucureşti. Bucureşti. Editura Politică. România şi Puterile Centrale în anii 1914-1916. situaţia românilor din Transilvania a contribuit direct la dezvoltarea curentului de aproiere de puterile Antantei. Situaţia românilor din Transilvania a fost elementul esenţial care a determinat detaşarea României de Tripla Alianţă. 1998 Ema Nastovici. Editura dacia. Editura Expres. Editura Humanitas. Bucureşti. cât şi în cercurile politice. vol. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. 1972 Vasile Vesa.