You are on page 1of 2

De ce?

De ce mi-ai oprit pașii ce duceau spre departe, departe,acolo unde gândul abia ajungea, lăsându-mă aproape stană la margine de drum ? De ce mi-ai oprit avântul spre înalt când puteam cu aripile sufletului să fiu mai sus ca vulturii și mai aproape de stele? De ce mi-ai luat puterea trupului și m-ai făcut meduză amorfă când eram cremene dură din care țâșneau scântei de iubire? De ce mi-ai luat ochii cu care vedeam răsăritul, apusul soarelui,Aurora Boreală, toate frumusețile pământului,toate florile, ori zeița cu trup de femeie… lăsându-mă orb? De ce mi-ai oprit toate cuvintele de iubire adunate în suflet o întreagă viață, lăsându-mă gol, ștergându-le sensul transformându-le în vorbe? De ce mi-ai oprit toate dorințele, mărunte ori superbe, nevinovate ori poate da, făcându-mă simplu toiag de trandafir? De ce mi-ai luat gândurile cu care treceam ape și munți,mări și oceane continente și lumi, încercând să văd ce ochii nu puteau străbate? De ce mi-ai luat visele ce mă duceau acolo unde știam précis că nu voi putea ajunge niciodată,să ating fericirea ori acel absolut deloc definit? De ce mi-ai luat chipul iubitei oprindu-mi cuvintele sacre pregătite a I le spune și repeta chiar de o mie de ori, lăsându-mă mut,necuvântător? De ce mi-ai luat zilele copilăriei când credeam că orice floare e o aripă de înger ce vrea să se joace cu mine, ale adolescenței când o privire de fată mă ardea ca un fier înroșit,și ale maturității când toate aveau un înțeles definit,transformându-mă întrun simplu privitor, puțin, prea puțin sensibil?

DE CE? .DE CE …TIMPULE.