You are on page 1of 5

Sf.

Ioan Scărarul - Scara Raiului (Audio)

Sf. Ioan Scărarul - Scara Raiului

Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei, vor fi povăţuiţi de către dânsa, fără de rătăcire şi în mod desăvârşit îi va ridica de la cele pământeşti, spre cele sfinte, arătând pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat până sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob, cel ce a îndepărtat patimile, când se odihnea pe patul lui cel pustnicesc. Vă îndemn, dar, să urcăm şi noi, cu sârguinţă şi cu credinţă, această gândită şi ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învaţă, cu multă înţelepciune: 1. Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă; 2. Despre neîmpătimire sau neîntristare; 3. Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor; 4. Despre mucenicia bărbăteştii ascultări; 5. Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu, a celor pedepsiţi; 6. Despre aducerea-aminte de moarte; 7. Despre plânsul care curăţă; 8. Despre liniştitoarea nemâniere; 9. Despre ţinerea de minte a răului (nutrirea unui gând de răzbunare); 10. Despre grăirea de rău (bârfeală); 11. Despre tăcere; 12. Despre minciună; 13. Despre trândăvie; 14. Despre lăcomie;

1/5

Despre discernământ. despre lepădarea de viaţa deşartă {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/02 Cuvantul intai. 20. bunătate. Despre nepătimire (apatie). Despre mândrie şi despre necuratele gânduri. despre înstrăinare {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/04 Cuvantul 3. 21. despre ascultare {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/05 Cuvantul patru.mp3{/play} Cuvântul 1. Despre desfrânare şi despre curăţenie. Materialul nostru este împărţit altfel de aceea vom avea o altă numerotare: Introducere {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/00 Introducere. 23.Scara Raiului (Audio) 15. despre ascultare. în care voi descoperi bogăţie.Sf.mp3{/play} Cuvântul 4 a. Despre cântarea de psalmi în adunări. 24. Ioan Scărarul . Despre diferite privegheri. Despre iubirea de arginţi. inocenţă şi viciu.mp3{/play} Înainte privire a sfintei scări {pl ay}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/01 Inainte privire a sfintei scari. 27. despre despătimire {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/03 Cuvantul doi. Despre pustnicie (linişte) şi singurătate. 18.mp3{/play} Cuvântul 2 . despre despatimire. 30. Despre rugăciunea pură şi despre răbdare. speranţă. 28. 22. Despre insensibilitate (indolenţă) 19. Despre slava deşartă. Despre umilinţă. despre lepadarea de viata desarta. Despre temere. 25. 16. despre instrainare. Despre sărăcie.mp3{/play} Cuvântul 3 . 29. Despre simplitate. Despre iubire.mp3{/play} 2/5 . credinţă şi luminare şi în ce fel este posibilă teologia. 26. 17.

mp3{/play} Cuvântul 9. despre multa vorbire şi despre tăcere {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/12 Cuvantul 11.mp3{/play} Cuvântul 11. despre clevetire {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/11 Cuvantul 10. despre pomenirea morţii {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/07 Cuvantul 6. despre multa vorbire si despre tacere. despre 3/5 .mp3{/play} Cuvântul 12.Scara Raiului (Audio) Cuvântul 4b.Sf.mp3{/play} Cuvântul 7. despre ascultare {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/05c despre ascultare. despre minciuna.mp3{/play} Cuvântul 6. despre plânsul de bucurie făcător {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/08 Cuvantul 7. despre nemaniere si blandete.mp3{/play} Cuvântul 8. despre pocăinţă {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/06 Cuvantul 5. despre clevetire.mp3{/play} Cuvântul 14. Ioan Scărarul . despre pântece {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/15 Cuvantul 14.mp3{/play} Cuvântul 4c. despre lenea sufleteasca.mp3{/play} Cuvântul 13.mp3{/play} Cuvântul 10.mp3{/play} Cuvântul 5. despre pomenirea mortii. despre ascultare {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/05b Despre ascultare. despre tinerea de minte a raului. despre ţinerea de minte a răului {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/10 cuvantul 9. despre lenea sufletească {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/14 Cuvantul 13. despre pocainta. despre plansul de bucurie facator. despre minciună {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/13 Cuvantul 12. despre nemâniere şi blândeţe {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/09 Cuvantul 8.

Scara Raiului (Audio) pantece.mp3{/play} Cuvântul 23.mp3{/play} Cuvântul 15a. despre nesimtire. Ioan Scărarul . despre castitate {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/16 Cuvantul 15. despre nesimţire {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/18 Cuvantul 17. despre iubirea de arginţi {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/17 Cuvantul 16.mp3{/play} Cuvântul 21.mp3{/play} Cuvântul 22. despre slava desarta. rugaciune si cantare. despre gandurile negraite ale hulei. despre slava deşartă {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/22 Cuvantul 21.mp3{/play} Cuvântul 17. despre frica laşă {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/21 Cuvantul 20.mp3{/play} Cuvântul 18.mp3{/play} Cuvântul 20. despre frica lasa. despre privegherea trupeasca. despre mandria cea fara de minte.mp3{/play} Cuvântul 4/5 . despre blândeţe {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/25 Cuvantul 24.mp3{/play} Cuvântul 19.mp3{/play} Cuvântul 16. despre mândria cea fără de minte {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/23 Cuvantul 22.mp3{/play} Cuvântul 24. rugăciune şi cântare {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/19 Cuvantul 18. despre blandete. despre somn. despre gândurile negrăite ale hulei {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/24 Cuvantul 23.mp3{/play} Cuvântul 15 b despre castitate {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/16b Despre castitate. despre somn. despre privegherea trupească {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/20 Cuvantul 19. despre castitate.Sf. despre iubirea de arginti.

către pastor {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/35 Cuvantul 31.mp3{/play} Cuvântul 28. partea a treia {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/29 Acelasi cuvant.mp3{/play} Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă Pagină prelucrată de Vitalii Mereuţanu .mp3{/play} Cuvântul 26. despre smerita cugetare {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/26 Cuvantul 25.Magistru în Teologie. despre nepatimire. despre nepătimire {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/33 Cuvantul 29.mp3{/play} Cuvântul 27 despre liniştire {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/30 Cuvantul 27 despre linistire. catre pastor.Sf.mp3{/play} Cuvântul 31.Scara Raiului (Audio) 25. despre legătura treimii virtuţilor {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/34 Cuvantul 30. despre smerita cugetare. partea a treia.mp3{/play} Acelaşi cuvânt despre felul liniştirilor {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/31 Acelasi cuvant despre felul linistirilor.mp3{/play} Acelaşi cuvânt partea a doua {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/28 Acelasi cuvant partea a doua. Ioan Scărarul . despre fericita rugaciune. despre deosebirea gândurilor {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/27 Cuvantul 26 despre deosebirea gandurilor. despre fericita rugăciune {play}audio/Carti Audio/1 Ioan Scararul/32 Cuvantul 28. despre legatura treimii virtutilor. Cu râvnă întru Domnul 5/5 .mp3{/play} Cuvântul 30.mp3{/play} Cuvântul 29.mp3{/play} Acelaşi cuvânt.