P. 1
Tema 3 Etica

Tema 3 Etica

|Views: 0|Likes:
Published by irina_10

More info:

Published by: irina_10 on May 07, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/04/2014

pdf

text

original

Tema 3. Probleme (Dilemele) etice ale globalizării afacerilor 1. Dilemele etice în afaceri 2. Analiza şi soluţionarea problemelor etice 3.

Normele etice 3. Corporaţiile. 4. Responsabilitatea socială ca responsabilităţi morale 5. Probleme de mediu.

3. NORMELE ETICE Mediul în care operează organizaţiile este marcat de reglementări guvernamentale, norme şi valori A avea un comportament etic este similar cu a comite mereu fapte morale. Normele morale arată ce trebuie să facă sau să nu facă, cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conştient pentru ca rezultatele comportamentului manifestat să fie apreciate ca bune sau ca rele. Normele de conduită au existat în toate timpurile (datini, obiceiuri, legi); acestea s-au transmis prin educaţie, din generaţie în generaţie. Norma morală reprezintă un instrument de constrângere morală, de îngrădire: un model prescriptiv acceptat şi recunoscut de membrii societăţii; un standard, etalon de comportament social. Normele, în general, se elaborează prin două modalităţi: 1. neorganizat (neinstituţionalizat): spontan, difuz (cutume, obiceiuri, tradiţii); 2. organizat (instituţionalizat): de către organizaţii, instituţii, agenţii specializate. Normele au ca scop reglementarea normativă şi integrarea socială. Iar reglementarea normativă şi integrarea socială au următoarele scopuri: • creează un sistem de drepturi şi obligaţii, interdicţii în diferite contexte sociale; • asigură cadrul normativ pentru: ordinea juridică şi socială; • permite evitarea şi rezolvarea conflictelor; • arată ceea ce trebuie să fie într-o societate (nu ceea ce este); • nu stabilesc puncte, linii normative, ci o „zonă” în cadrul căreia sunt permise şi limite de variaţie. Normele morale se pot clasifica astfel: 1. Norme generale (universale): sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează toate activităţile umane (cinstea, demnitatea, sinceritatea, loialitatea, generozitatea); 2. Norme particulare: se adresează unor comunităţi umane determinate, vizând activităţi umane particulare (normele vieţii de familie, cele specifice anumitor activităţi profesionale (medici, avocaţi, profesori, sportivi, economişti etc.)); 3. Norme speciale: se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale (norme de protocol, codul manierelor elegante, reguli de etichetă în afaceri etc). Dacă ar fi să ierarhizăm importanţa nivelurilor la care ar trebui aplicate standardele etice am putea spune că cele mai elementare reguli pe care ar trebui să le respecte o organizaţie sunt legate de propriul client şi propriul angajat. În privinţa clientului, o tranzacţie desfăşurată (sau o negociere) trebuie să plece de la supoziţia generală că ambele părţi sunt capabile să-şi dea seama de riscuri, că sunt responsabile şi bine intenţionate. Legat de angajaţi, trebuie să reamintim că de multe ori oamenii sunt trataţi ca o simplă forţă de muncă şi nu ca un scop în sine. Succesul organizaţional depinde de modul în care resursele umane sunt tratate la locul de muncă, cu consecinţe importante în operaţionalizarea obiectivelor strategice stabilite.
1

care investesc în ea sau care primesc din partea ei anumite produse şi servicii. care sunt acestea ? Este evident pentru oricine că organizaţiile comerciale nu sunt identice cu indivizii. Răspunderile ce revin corporaţiilor: 1. • Corporaţiile Dex. orientaţi de valorile şi normele lor morale. stabilirea unei noi culturi organizaţionale. obligaţii (Tine-ţi promisiunile!). ♦ Societate pe acţiuni. salariat sau consumator individual. Fără respectarea normelor etice. definită în esenţă. o corporaţie are personalitate juridică. la fel ca şi cetăţenii unui stat. Trăsături definitorii ale unei corporaţii Crane şi Matten definesc noţiunea de corporaţie astfel: „O corporaţie este. a tuturor condiţiilor sociale care acţionează în societate. Firma încorporată este. oricând şi oriunde într-o anumită situaţie (arată ce este obligatoriu să facem sau să ne abţinem să facem). de departe.ca imperativ ipotetic: arată ce este dezirabil (ce ar trebui) să facem sau să ne abţinem să facem în anumite situaţii. ci şi a satisfacerii adecvate a necesităţilor societăţii.Normele pot să fie formulate: .profit (organizaţii caritabile. 3. ori. dar există independent faţă de aceştia . O normă poate să conţină: 1. veniturilor acţionarilor şi asociaţilor. iar acţionarii nu sunt răspunzători de datoriile sau daunele provocate de corporaţie (ei au răspundere limitată). Identificarea practică şi legală a corporaţiilor are implicaţii semnificative în soluţionarea unei probleme esenţiale: dacă firmele încorporate – societăţile anonime pe acţiuni – pot avea obligaţii morale.ca imperativ categoric: ce trebuie să facă oricine. tot ceea ce se ştie în materie de etică se referă la criteriile decizionale ale agenţilor individuali. fiind considerată drept o entitate independentă faţă de indivizii care lucrează în cadrul ei. Din acest motiv. universităţi sau cluburi sportive). 2. interdicţii (de exemplu: Să nu ucizi decât în legitimă apărare!). care să ţină seama de necesitatea nu numai a măririi profitului. cu condiţia să îşi găsească alţi investitori. corporaţiile au anumite drepturi şi obligaţii în societate. afacerile care domină economia de piaţă şi care sunt cel mai adesea ţinta atacurilor şi criticilor privind pretinsa lor imoralitate sunt societăţile pe acţiuni. întreaga infrastructură a afacerilor se va distruge. 2. Din punct de vedere legal. Managerii şi directorii au răspunderea de a proteja investiţiile acţionarilor . Corporație –( în unele țări) Întreprindere mare. permisii (Poţi să nu te supui ordinelor dacă ele încalcă drepturile omului) sau 3. Corporaţia posedă bunurile sale. corporaţiile se află în proprietatea acţionarilor. Aceasta înseamnă că se aşteaptă din partea managementului să păstreze investiţiile acţionarilor în siguranţă şi să acţioneze spre a le satisface cât mai bine interesele. care o conduc. forma dominantă de entitate organizaţională în economia de piaţă modernă. Concepţia modernă a eticii afacerilor priveşte problema răspunderii sociale a afacerilor. iar dacă pot avea astfel de obligaţii. salariaţi sau consumatori. în termeni de statut legal şi de proprietate asupra bunurilor” . o corporaţie este o entitate ce poate supravieţui după dispariţia oricărui investitor. 2 . În calitate de „persoane juridice”. Chiar dacă nu toate afacerile au statut de corporaţie (micile firme de familie sau liber profesioniştii) şi chiar dacă multe corporaţii sunt societăţi non . . Înainte de a înşirui obligaţiile morale pe care unul sau altul crede că trebuie să şi le asume corporaţiile. trebuie să vedem dacă acestea pot avea astfel de obligaţii.

organisme guvernamentale. Economica. întreprinderile o să reuşească să majoreze indicatorii etici ai comportamentului său. Teora. încadrându-se în limitele legislaţiei. întreprinderea este menită nu numai să asigure societatea cu bunuri şi servicii. o unitate economică. ci şi faţă de clienţi. Москва. Literar prin responsabilitate se înţelege obligaţia de a răspunde. •reacţie socială. prin social se înţelege tot ceea ce vizează societatea ca ansamblu articulat de relaţii şi structuri: economicul. În acest caz reacţia socială este privită ca voluntară şi deseori este direct determinată de presiunile sociale. N. 2. legi iar cerinţele persoanelor şi ale grupurilor de persoane care sunt influenţaţi de rezultatele firmei s-au modificat semnificativ sau radical. angajaţi. Prin utilizarea metodelor propuse mai sus şi insistând ca managerii de la nivelul superior de conducere să servească drept exemplu de comportament etic. Responsabilitatea socială ca responsabilităţi morale În mare parte atitudinea faţă de business este influenţată de nivelul la care firmele abordează responsabilitatea socială. adică făcut pentru societate. Drucker P.1 4.4. au fost elaborate noi norme. Firigioiu arată că “în sens larg .«Основы менеджмента».” Realităţile lumii de mâne”. Ed. 1999 Firigioiu. în Societatea şi cultura. combaterea şomajului etc. managerii trebuie să-şi „asume conştient responsabilitatea pentru binele comun şi să-şi frâneze interesul propriu şi autoritatea atunci când executarea lor dăunează acestora şi libertăţii individuale”. cea de reacţie socială.Conform studiului efectuat de Centrul de etică în afaceri: „corporaţiile în prezent precaută etica într-o măsură mai considerabilă. 5. Însă.1996. care manifestă o reacţie socială în rezultatul boicotului unor grupuri sau presiuni ale consumatorilor nu poate fi tratată drept social responsabilă. Este evident că afacerile nu se vor derula fără a obţine profit. dar profitul trebuie să fie o recompensă pentru serviciile pe care întreprinderea le face societăţii. Politici sociale în cadrul statului social. •răspundere socială. În evoluţia sa termenul de responsabilitate socială a preluat diverse abordări: 1. ziarele zilnic oferă diverse exemple de comportament neetic al lucrătorilor întreprinderilor din diferite domenii. decât o făceau în trecut şi întreprind măsuri concrete pentru implementarea eticii în practica sa”. în sens restrâns . pentru că între timp. culturalul etc. creditori. cât şi interesele organizaţiei. b) Potrivit celei de a doua abordare a responsabilităţii sociale. social provine din latinescul socialis . politicul. standarde. •obligaţie socială. omul de afaceri. comunităţi locale. opinie publică. prin social se înţeleg condiţiile de viaţă ale indivizilor şi grupurilor. mai implicate social decât cele din trecut. Peter Drucker arată că proprietarul. Iaşi. Datorită faptului că societatea admite existenţa întreprinderilor. de a da seamă de ceva.. Etimologic. 1998 3 .2 Literatura de specialitate ne oferă un şir de exemple din practica mondială. 1991. 4 Mercioin Vasile „Managementul comercial”. afacerile de azi trebuie să fie mai etice. Firma se consideră responsabilă nu numai faţă de proprietari (acţionari). Responsabilitatea socială a firmelor este obligaţia managerilor de a întreprinde acţiuni care protejează şi îmbunătăţesc atât bunăstarea societăţii. „Дело». Totodată. Bucureşti. dar şi să aibă grijă de unele din problemele sociale existente legate de ocrotirea mediului. N. a) În conformitate cu prima abordare rolul unei întreprinderi în societate se reduce la cel de a obţine profit. 3. nr. 1 2 3 Mescon M. obligaţia socială a lor constă în obţinerea profitului. precum şi relaţiile dintre aceste entităţi” 3. furnizori.. Bucureşti. Totuşi. care demonstrează atitudinea unor firme faţă de responsabilitatea socială. de a manifesta o atitudine conştientă faţă de obligaţiile sociale.

La fel. precum şi a componentelor sale să fie în corespundere cu normele morale. fiind influenţată de stadiul de dezvoltare morală a firmei şi în cazul dacă are loc o modificare a culturii organizaţionale e posibil să se schimbe şi punctul de vedere faţă de responsabilitatea socială. care constă în producerea de bunuri şi servicii pe care individul. chiar dacă acestea nu se regăsesc precizate în legi şi nu servesc direct 5 6 Ionescu Gh Gh „Dimensiunile culturale ale managementului”. însemnând mult mai mult decât obligaţia socială sau reacţia socială. sănătăţii etc. să-şi plătească taxele şi impozitele faţă de stat etc.Astfel.1996. responsabilitatea economică Responsabilitatea economică -reprezintă prima obligaţie şi cea mai importantă. ci moralitatea procesului prin care a fost obţinut şi moralitatea felului în care este folosit în continuare. 6 Comportamentul întreprinderilor se bazează pe una din abordările menţionate mai sus. trebuie specificat că responsabilitatea socială în afaceri devine realitate când persoanele implicate acceptă conduita şi comportamentul stabilit. „Дело». în condiţiile menţinerii unei funcţionări corecte a acesteia. 1996 Mescon M. Responsabilitatea juridică presupune că firmele în cadrul activităţii sale să se orienteze spre respectarea cuvenită a societăţii şi a legislaţiei care o protejează. 4 . Nu este suficient ca managerii numai să proclame necesitatea răspunderii sociale şi a eticii acţiunilor pentru organizaţiile lor. care după două luni după ce au avut loc scurgeri de substanţe toxice în Bhopal la uzina construită de „Union Carbait” în India şi decesul a aproape 2000 de locuitori a acestui oraş. indiferent de tipul de afacere. De asemenea. Москва. a uimit criticii săi. Ceea ce ne interesează pe noi nu este moralitatea profitului în sine. Apare chestiunea moralităţii şi a profitului. este realizarea interesului public şi a responsabilităţii sociale a afacerii. conlucrarea cu guvernul în privinţa legislaţiei existente şi anticiparea legislaţiei dezirabile. Întreprinderile trebuie să acţioneze doar în limitele legilor. ceea ce a determinat scoaterea automobilelor de pe piaţa americană. care constă în răspândirea informaţiei despre primejdiile posibile şi măsurile de precauţie. Interesul public este definit ca binele comunităţii de indivizi şi instituţii care deservesc sau sunt interesaţi de afacere. bazându-se pe obiectivitatea şi integritatea modelatorilor afacerii. obligatorii pentru oamenii ce locuiesc în preajma a 53 de uzine ale acestei firme. Economica. preventive şi nu doar reactive sau restaurative. Un exemplu de răspundere socială reprezintă comportamentul firmei „Mousauto”. a ţării şi a organizaţiei respective. comunitatea şi societatea le solicită. acţiuni în favoarea grupurilor defavorizate. Rolul pe care îl au unităţile economice într-o societate rezidă din obiectivul lor. când General Motors a scos de pe piaţă în 1980 1. această acţiune nu a fost un exemplu de responsabilitate socială.1 milioane de automobile din cauza defectelor la sistemul de frânare. maximizând profitul firma prin impozitele şi taxele plătite va contribui mai considerabil la susţinerea culturii. Problema cea mai importantă care trebuie luată în considerare. Ed. S-a profitat în mod ruşinos de furnizori. anunţând despre lansarea benevolă a programei „dreptul de a şti”. învăţământului. Responsabilitatea socială include adoptarea unei poziţii de sprijin pentru problemele publice. Responsabilităţile etice prevăd ca comportamentul întreprinderii.«Основы менеджмента». responsabilitatea etică 3. responsabilitatea juridică 4. Comportamentele sociale responsabile ale firmelor sunt anticipative. responsabilitatea discrețională 2. ci o acţiune guvernamentală cu efect de lege. Bucureşti. clienţi şi alţii care au fost implicaţi? Au avut investitorii un profit moral justificabil? Categoriile de responsabilităţi sociale ale firmei: (obligații) 1. Publicul afacerii speră în acceptarea responsabilităţii afacerii faţă de el.5 c) Evoluând conceptul de reacţie socială s-a transformat în prezent în cel de răspundere socială. Rezultă că abordarea problematicii responsabilităţii sociale trebuie încadrată şi corelată cu mediul social şi cultural al perioadei de timp. anticiparea nevoilor viitoare ale societăţii şi acţiuni pentru satisfacerea lor.

UE recomandă companiilor să integreze aceste principii în codurile lor de conduită şi să raporteze asupra modului în care le-au aplicat.interesele economice ale firmei. la locul de munca şi în afara acestuia. 3. generate de dorinţa de a rezolva anumite probleme sociale fără ca acestea să fie impuse prin obligaţii economice sau legale. Dimensiunea externă În relaţia cu toţi stakeholderii lor. . Aceste angajamente reprezintă cel mai înalt nivel al responsabilităţii sociale deoarece nu sunt impuse firmei.Susţinerea artei. 2. clienţii. instituţiilor de învăţământ. . ţinând cont de interesele tuturor parţilor implicate. 9. companiile au responsabilitatea să: .Programe pentru prevenirea discriminării angajaţilor. 10. . 7. Pentru a ghida companiile în implementarea responsabilităţii sociale. 8. 5. etc.protejeze şi să încurajeze protejarea mediului înconjurător la nivel global. Responsabilităţile discreţionale (la alegere) se manifestă în acţiuni pur voluntare.Programe de instruire a şomerilor. Etica afacerilor trebuie să găsească răspunsuri la următoarele întrebări: • • • Unde începe responsabilitatea faţă de societate a organizaţiilor şi unde se sfârşeşte? Ce reguli de conduită ar trebui să guverneze afacerile şi pe conducătorii lor? Este bine ca afacerile să pună mai presus de nevoile societăţii pe cele ale acţionarilor?. . .Programe pentru ajutorarea bătrânilor. Promovarea standardelor etice înalte în business. companiile trebuie sa: . Uniunea Europeana a elaborat.Programe pentru prevenirea crimelor etc. o serie de principii.asigure un mediu de muncă sigur şi sănătos. se soldează cu anumite cheltuieli din partea firmei şi au drept scop creşterea bunăstării societăţii.sprijine dezvoltarea sistemelor economice locale prin încheierea de parteneriate cu distribuitori autohtoni. medicinii. concurenţii etc.. 5.asigure îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor. În această obligaţie a întreprinderii se include corectitudinea şi onestitatea în relaţiile cu salariaţii.Sprijinirea instituţiilor de caritate.Participarea la protejarea mediului ambiant. Acestea vizează doua dimensiuni ale relaţiei dintre companie şi comunitate: Dimensiuni ale responsabilităţii sociale Tabelul Dimensiunea internă În relaţia directă cu angajaţii. 13. 11. 4.Asigurarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor. .Sprijinirea reînnoirii şi reconstrucţiei urbane. 6.abordeze în mod responsabil restructurările în caz de criză.Protecţia consumatorului. 12.minimizeze impactul activităţilor pe care le desfăşoară asupra mediului şi a resurselor naturale.sprijine dezvoltarea comunităţilor în care activează. furnizorii.respecte drepturile omului stipulate în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului din 1948. Printre direcţiile principale ale răspunderii sociale ale firmei pot fi enumerate: 1.Asigurarea unei calităţi înalte ale condiţiilor de muncă asalariaţilor. PROBLEME ETICE DE MEDIU Problema etică fundamentală în afacerile internaţionale 5 .Protejarea drepturilor salariaţilor.

implantând la conducerea filialelor manageri din ţările de origine. ceea ce diminuează considerabil potenţialul lor de dezvoltare solidă şi echilibrată care să le facă. Efectul: numeroase accidente. 2. 5) Măsurile de protecţie a salariaţilor constituie o altă problemă care dă bătăi de cap firmelor de talie internaţională în ceea ce priveşte imaginea lor publică în ţările de origine şi mai puţin în ţările slab dezvoltate în care operează. deşi muncitorii de acolo sunt cei care au realmente de suferit. nişte parteneri serioşi. datorită unui fenomen generalizat de corupţie şi unor mecanisme economice care favorizează concurenţa neloială mai mult decât competitivitatea. respectarea strictă a codului etic al firmei din ţara de origine oriunde ar opera în lume. Şi în acest caz se invocă argumentul că. cu profituri tentante. adică având în vedere numai profiturile potenţiale ale firmei. decurg din faptul că orice complicitate a firmelor transnaţionale cu factorii de putere corupţi din anumite ţări ale lumii încurajează şi consolidează corupţia din acele ţări. care lucrează pentru companii multinaţionale în ţări cu nivel de dezvoltare sensibil mai scăzut în comparaţie cu ţările de origine. Ceea ce se impută corporaţiilor multinaţionale de către opinia publică din ţările de origine este neimplicarea mai hotărâtă într-o politică activă. Acestea nu resping ideea şi fac câte ceva. rezerve sau critici vehemente din partea consumatorilor şi a publicului „de acasă”. pe de altă parte. Dezavantajele imediate sunt legate de reacţiile opiniei publice din ţările de origine şi în general din statele care adoptă o politică dură faţă de corupţie. Se cere imperativ firmelor transnaţionale să fie mai exigente în ceea ce priveşte măsurile de protecţie a muncii. Fiecare dintre aceste două strategii alternative prezintă avantaje şi dezavantaje din punct de vedere strict economic. este. dezavantajele mai puţin vizibile. familiile acestora ar filipsite de orice mijloace de subzistenţă. ci tradiţiile şi credinţele religioase locale. dacă nu chiar de-a dreptul ilegale. Păstrarea strictă a codului etic al corporaţiei . de multe ori.Problema principală cu care se confruntă îndeosebi marile corporaţii multinaţionale. destule probleme etice. În genere. dar nu prea mult. aspectul cel mai des incriminat şi categoric în sine criticabil în ceea ce priveşte problemele de personal ale corporaţiilor multinaţionale. este alegerea uneia dintre următoarele două politici alternative: 1. 3) Discriminarea femeilor este o problemă delicată. cu resurse în expansiune şi cu o putere de cumpărare din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini de anvergură. de eliminare a discriminării femeilor în ţările din Lumea a Treia unde ea reprezintă o practică greu de combătut. în timp. Dezavantajul major al acestei politici inflexibile constă în faptul că pe anumite pieţe naţionale nu se poate pătrunde şi nu se pot face afaceri profitabile dacă nu se acceptă recurgerea la anumite practici discutabile sub aspect etic. adaptarea politicii firmei la tradiţiile şi stilul de afaceri din fiecare ţară străină unde operează. marile firme preferă să acorde un credit scăzut managerilor locali. dar şi mai serioase pe termen lung. întrucât nu managerii lor sunt aceia care o impun. pe de o parte. agresivă chiar. soldate cu victime sau mutilări grave ale muncitorilor la locul de muncă. care operează pe piaţa globală. fără suportul material al copiilor angajaţi. elaborat pe baza valorilor morale dominante în ţara de origine. iar copiii respectivi ar avea de ales între a muri de foame sau a cerşi. la rândul său. fura şi vagabonda. mai mică. de care firmele investitoare nu se fac propriu-zis vinovate. Probleme etice legate de forţa de muncă Cele mai sensibile probleme de personal cu care se confruntă corporaţiile multinaţionale sunt: 1) Salarizarea angajaţilor. neîndoielnic. are avantajul că menţine reputaţia firmei nepătată şi nu stârneşte obiecţii. 2) Managementul filialelor din alte ţări ale corporaţiilor multinaţionale pune. consolidând totodată şi prestigiul firmei pe plan internaţional. Flexibilitatea codurilor etice şi adaptarea la practicile economice locale permite corporaţiilor multinaţionale să penetreze pieţele dominate de practici dubioase şi să se menţină pe acele pieţe. iar. 4) Angajarea minorilor constituie. invocând un argument de rentabilitate şi unul de 6 .

Probleme etice privind calitatea şi siguranţa produselor Dată fiind puterea de cumpărare redusă a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare. Tot ceea ce se poate urmări cu bună credinţă este un compromis între cele două exigenţe – cea economică şi cea morală. computere. îmbrăcăminte etc. fiindcă nu îţi poţi permite unul color prea scump. riscă să iasă de pe piaţă. care au fost retrase de pe pieţele din ţările avansate. deoarece sunt relativ ieftine şi produc. 7 . deoarece buzunarul nu le permite. dar se oferă bunuri uzate moral şi cu garanţii minime sau inexistente. Dacă ar cheltui atât cât trebuie pentru siguranţa salariaţilor. electrocasnice. costurile ar creşte considerabil – iar dacă firmele concurente nu procedează la fel. firmele multinaţionale oferă pe pieţele din aceste ţări produse şi servicii de calitate inferioară. datorită unor efecte dăunătoare. E mai bine să ai un televizor alb-negru decât să nu ai deloc. nici salarii. precum medicamentele. beneficii considerabil mai mari decât daune. însă la nivelul puterii lor de cumpărare – fie că este vorba de automobile. În alte cazuri este vorba de un marketing şi de un advertising foarte deficitar. Probleme mai serioase ridică însă acele bunuri şi servicii care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor din ţările sărace. În unele cazuri este vorba de produse. în ţările respective. inacceptabile în statele cele mai avansate. Nici în astfel de situaţii argumentele pro nu lipsesc – de multe ori guvernele din ţările sărace fiind acelea care solicită insistent achiziţionarea medicamentelor respective. dar care se fabrică şi se vând în continuare pe pieţele din Lumea a Treia. dar şi legislaţia laxă de protecţie a consumatorului (nici aceasta aplicată riguros din cauza incompetenţei şi a corupţiei funcţionarilor publici). ceea ce se justifică de cele mai multe ori cu următorul argument: dacă nu îşi pot permite să achiziţioneze bunuri şi servicii de cea mai bună calitate. În unele cazuri. ceea ce ar duce iar şi iar la aceeaşi dilemă dramatică pentru muncitorii din ţările în curs de dezvoltare: riscuri şi salarii sau nici riscuri. siguranţa consumatorilor nu este pusă în pericol. consumatorii din ţările sărace sunt oricum în câştig dacă îşi pot procura mărfuri mai puţin performante.competitivitate.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->