Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GÎRLAŞU-DIMITRIU, ODETTE Empatia în psihoterapie / Odette Gîrlaşu-Dimitriu, Bucureşti: Editura

Victor, 2004 Bibliogr. ISBN 973-8128-58-7 316.647:615.851

ISBN 973-8128-58-7

ODETTE GÎRLAŞU-DIMITRIU

EMPATIA ÎN PSIHOTERAPIE

EDITURA VICTOR
Bucureşti, 2004

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin EDITURII VICTOR ©. Odette Gîrlaşu-Dimitriu, 2004

Cuvânt înainte
Ca arhitectură generală, lucrarea de faţă se compune din două părţi: prima, sub titulatura Probleme generale ale empatiei, a fost destinată să facă o inspectare selectivă a problematicii din acest domeniu, sub titlul următoarelor capitole: conceptualizări ale empatiei, raportul empatiei cu psihoterapia şi modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare ale viitorilor psihoterapeuţi. Cea de-a doua parte este, în principiu, proiectată ca cercetare experimentală, având drept subiect predilect personalitatea psihoterapeutului de orientare comportamentală. Curând am constatat că această temă a personalităţii psihoterapeutului constituie un câmp cu implicaţii de mare întindere, astfel că neam restrâns obiectivul principal, cum era şi normal, la studiul relaţiei psihoterapeutice, cu o atenţie specială pentru competenţa psihoterapeutică. In structura modelului nostru de investigaţie, locul principal îl ocupă probele de cercetare a empatiei - cea de empatie emoţională a lui A. Mehrabian şi N. Epstein (Q.M.E.E.) şi cea de empatie prédictive propusă de R. F. Dymond. S-a rezervat un spaţiu amplu cercetării empatiei cognitive, propunându-ne să scoatem în relief existenţa unei aptitudini specifice a competenţei psihoterapeutului - predictivitatea empatică. în câteva cuvinte, esenţa acestei disponibilităţi particulare rezidă în competenţa cu care psihoterapeutul ajunge să cunoască cerinţele pacientului, să proiecteze direcţiile programului terapeutic şi să anticipeze rezultatele benefice cele mai probabile ale tratamentului. Dintru început, am recurs la conceptualizarea celor patru ipostaze pe care este construită proba Dymond („Eu despre mine", „Eu despre partenerul meu în relaţia terapeutică", „ Cum cred eu că mă vede partenerul meu pe mine", „Cum cred

eu că se vede partenerul meu pe sine"), în plus. am valorificat alte două posibilităţi pe care le oferă această metodă şi anume, încercarea de a obţine un corolar al datelor statistice, prin abordarea calitativă a diferenţelor de conduită empatică între psihoterapeut şi pacient. Astfel, am adoptat două modalităţi de analiză: prima, cu caracter descriptiv (prin intermediul unor trăsături-criterii), a doua cu caracter integrativ (prin intermediul unor factori-criterii). Totodată, pentru cazul pacientului am aplicat trei scale de investigaţie, una pentru sugestibilitate, alta pentru anxietate şi alta pentru depresie. Această parte a cercetării s-a profilat a avea o întindere pe care nu am putut de Sa început să o estimăm exact, astfel că investigaţia a fost dusă numai până la un punct şi anume, până acolo unde cercetarea întemeia rezultatele parţiale ca deschideri ştiinţifice certe pentru studii ulterioare. Modelul experimental, prin însăşi structura sa, poate să însemne o anumită noutate, dar principalele implicaţii în perspectiva cărora poate fi apreciată propria noastră contribuţie se referă la: a) punerea în valoare a unor noi resurse metodologice ale probei Dymond; b) demonstrarea realităţii unei aptitudini speciale a psihoterapeutului inclusă în competenţa sa profesională - predictivitatea empatică; c) întemeierea valabilităţii acestei dispoziţii speciale şi, în acelaşi timp, a modelului nostru experimental în ansamblu, în probarea realităţii efective a progresului psihoterapeutic (care rezidă în reducerea/ dispariţia simptomelor prezentate de pacient la începutul tratamentului). Pe aceste ultime rezultate de bază a fost construită partea finală a lucrării, cărora le-am alăturat un paragraf consistent asupra deschiderilor pe care proiectul nostru de cercetare le permite. De asemenea, am încercat să raliem la această secţiune încă o deschidere posibilă şi anume, aceea că predicţivitatea empatică poate reprezenta o disponibilitate-nucleu a inteligenţei emoţionale. De-a lungul timpului pe care l-am investit în realizarea acestei cărţi, am contractat o mare datorie de recunoştinţă. Mă refer la profesorul Gh. Neacşu. care mi-a oferit sprijinul său concret în ducerea la bun sfârşit a lucrării de faţă.

PARTEA I

PROBLEME GENERALE ALE EMPATIEI

Capitolul l

CONCEPTUALIZĂRI ALE EMPATIEI
1. Premise terminologice
Părintele spiritual al teoriei empatiei este considerat Theodor Lipps (1906) care introduce termenul de Einfuhlung (empatie) în psihologie. Psihologul român V. Pavelcu (1965, p. 86) afirmă că „există o mare bogăţie de termeni în limba noastră care să desemneze traducerea termenului german de Einfuhlung: proiecţie simpatetică a euliii, intuiţie proiectivă, fuziune afectivă, fuziune afectivă simbolică, proiecţie afectivă, intuiţie afectivă, simpatie simbolică, intuiţie simpatetică, întrepătrundere afectivă, comprehensiune prin întrepătrundere, introiecţiune, tranzitivism, intropatie, simpatie, transpunere, identificare, transfer (C. Rădulescu-Motru), însimţire (P. Antonescu), proiecţie simpatetică (T. Vianu) şi empatie (P. Andrei). In final, a fost acceptat termenul de empatie care a căpătat precizările de rigoare, în vederea evitării confuziilor cu alte fenomene psihice aflate în proximitate (proiecţie, simpatie, identificare). în tabelul de mai jos, vom reda sintetic următoarele precizări terminologice cu privire la fenomenul empatie (S. Marcus, 1997, p. 21-22):
-„transpunere psihologică" a eului în psihologia celuilalt; - empatia devine o cale empirică de cunoaştere a celuilalt (în empatie 'ne substituim pe noi altora); - „transpunerea psihologica' pe care o presupune empatia elimină posibilitatea înţelegerii unei contopiri cu celălalt (ca în cazul identificării).

• < CL S U

H

„Eu/" se simte „celălalt" pentru a-i retrăi stările, gândurile, acţiunile, fără pierderea identităţii proprii.

w at

y

•oi

b H

„Eur se topeşte în celălalt, devine celălalt, pierzându-şi propria identitate.

nîn simpatie, îi substituim pe
H <
O.

- reprezintă un model de alienare empatică; -dacă empatia simbolizează mai mult acţiunea în privinţa transpunerii psihologice, identificarea simbolizează mai degrabă starea ca atare.

„Eul" se simte alături de „celălalt" căruia îi acordă sprijin moral sau factic. „Euf impune propriile stări celuilalt, absolutizând propria identitate de sine şi reprezentând, într-un anumit sens, opusul empatiei.

alţii nouă; - dacă empatia devine o cale de cunoaştere, simpatia devine o cale de relaţie. - cale de exacerbare a propriului eu în relaţia sa cu lumea.

5
CE! p.

HU U

2. Definiţii ale empatiei
O mare varietate de definiţii şi metafore au fost oferite de literatura de specialitate cu privire la empatie, incluzând: preluarea rolului celuilalt (Mead, 1934); „ascultarea cu cea de-a treia ureche" (Reik, 1948); introspecţie indirectă (Kohut, 1959), cunoaştere emoţională (Greenson, 1960); intrare imaginativă în viaţa interioară a celuilalt (Kadushin, 1972); efort de a vedea şi de a experimenta lucrurile din perspectiva celuilalt (Beck, Rush, Shaw şi Emery, 1979); intrarea în interiorul sentimentelor şi experienţelor celuilalt (Compton şi Gallaway, 1999); preluarea perspectivei celuilalt (Sheafor, Horejsi şi Horejsi, 1994). In prezent, cercetările moderne asupra empatiei reclamă o punere de acord a punctelor de vedere, relativ diversificate, care se întind pe o perioadă de aproape un secol, începând cu lucările lui Th. Lipps, E. Titchener, M. Scheller şi până la

consideră că . Cheek.ca şi cum". La baza diverselor definiţii acordate conceptului de empatie se manifestă în mod vădit nevoia autorilor de a-şi plasa propriile teorii cu privire la declanşarea conduitei empatice. J. Fenichel (1945.. Goleman. Rogers consideră că sunt necesare trei condiţii de înţelegere empatică şi anume: 1.ca şi cum" ai fi cealaltă persona. Johnson. emoţional.. în dicţionarul de psihologie a l u i H. precum şi conştientizarea sentimentelor care acompaniază această identificare. considerat cel mai influent teoretician al empatiei în domeniul psihoterapiei. nu emite judecăţi de valoare. are sentimente pozitive faţă de client pe care le exteriorizează fără rezerve. Lipps sau al empatiei.a fi empatie înseamnă a percepe cu acurateţe cadrul intern de referinţă al altuia. R. De pildă. apud J. C. 2001). dar fără a pierde condiţia de .cercetările actuale. Perceperea acestui cadru intern de referinţă al altuia presupune un amplu proces cognitiv. cu toate componentele sale emoţionale şi semnificaţiile care-i aparţin . folosit pentru prima oară de Titchener în 1909). A. în care empatia este privită ca o dimensiune a inteligenţei emoţionale (D. 1983) consideră că empatia implică o identificare cu o altă persoană. Piéron (1957). 2. cu atât modificarea personalităţii clientului va avea şanse să se producă. Smither.. Rogers (1959. M. măsurându-se în acest fel sentimentele. motivational. 210). Cu cât terapeutul va fi mai congruent în relaţiile sale. 10 . prin care cineva s-ar indentifica cu o altă persoană. de la grecescul „empathea". C. ca şi profunde reacţii vegetative. Cu cât terapeutul manifestă o consideraţie pozitivă necondiţionată faţă de client. este definită ca o specie de comuniune afectivă. cu atât terapia are şanse mai mari de reuşită. îl apreciază în totalitate. p. intropatia (cuvânt francez propus de Flournoy ca echivalent al Einfuhlung-\u\ german introdus de Th.

există numeroase programe de training cu privire la acest fenomen psihic. 3. Cu alte cuvinte.ghiceşte" sentimentele şi reacţiile personale încercate de client în flecare clipă. dacă ştie să le perceapă „din interior'. empatia apare drept un fenomen perfectibil care poate fi supus unor antrenamente dirijate. Ulterior. Acest punct de vedere sintetic oferă o interpretare multidimensională a fenomenului empatic. Stark (1966) defineşte empatia ca un proces al unei identificări scurte prin care. Freud (1949) afirmă că „empatia este mecansimul care face posibil ca un individ să preia unele atitudini în toate direcţiile. S. Mai recent. Einftihlung-u\ este un proces de cunoaştere şi autocunoaştere psihologică. Pornind de la mecanismul psihic al imitaţiei interne în raport cu mişcările modelului de 11 . cineva s-ar contopi pe sine cu o altă persoană pentru ca să înţeleagă şi să împărtăşească sentimentele şi atitudinile altuia. clasicii empatiei au elaborat o teorie marcată de interpretări folosofice şi estetice. Din perspectivă psihanalitică. Dacă terapeutul . Potrivit concepţiei l u i Theodor Lipps (1906). In contextul actual.. Davis (1983) consideră că empatia este o combinaţie între asumarea cognitivă a rolului c e l u i l a l t şi activarea preluării experienţei de substituire emoţională în stările altuia. H. atunci condiţia va fi îndeplinită.3. de proiecţie a propriilor stări afective asupra altora. prin combinarea direcţiei cognitive şi a celei emoţionale. aşa cum îi apar clientului şi dacă reuşeşte să îi comunice această înţelegere. cu privire la viaţa mintală a altuia'". cu o fantezie conştientă sau neconştientă. fiind considerat drept o condiţie necesară optimizării relaţiilor interpersonale. M. Direcţii de cercetare a empatiei Plătind un tribut subiectivismului şi animismului. S.

4. ci cunoaştere obiectivă şi cu substrat ontologic. Veritabila fuziune afectivă. Teoria lui Scheler este denumită de el însuşi „teoria perceperii eului altora". împărtăşirea imediată.empatizat. pornind de la o viziune teoretică bine conturată şi realizând cercetări experimentale în următoarele direcţii majore: l) psihofiziologică. ca latură a comportamentului empatic. un act vital şi instinctiv. Aceste cercetări sunt apte să surprindă caracteristicile reactivităţii fiziologice. directă a suferinţei cuiva respectiv încercarea în comun a unei suferinţe psihice. 2. Făcând abstracţie de latura metafizică a acestei teorii. 12 . empatia este o fuziune afectivă. Proiecţie propriu-zisă nu există şi nici simpatie proiectivă. ci există numai cunoaştere şi fuziune. 3. Simpla contagiune afectivă care se realizează pe baza expresiei şi imitaţiei. cunoaşterea altora nu este o iluzie. Psihologii moderni au pus un accent deosebit pe descoperirea unor căi obiective de depistare şi evaluare a fenomenului empatic. 1999. nici proiectare a propriului eu. Din acest punct de vedere. Teoretician al „empatiei transcendentale". Pavelcu. Pentru acest autor. actualmente s-a ajuns la perfecţionarea unor tehnici de investigaţie psihofiziologică. 237). noi percepem stările altora absolut la fel ca şi propriile noastre stări sufleteşti. cunoaşterea perceptivă trece dincolo de limitele eului individual (V. notăm faptul că din punctul de vedere al lui Scheler. Extrospecţia este de aceeaşi natură cu introspecţia. p. Faptul de a lua parte la bucuria sau suferinţa cuiva. O altă direcţie a studiilor clasice care vizează analiza psihologică a empatiei este reprezentată de Max Scheler (1912). Max Scheler gradează stările de înţelegere afectivă în următorul mod: 1. 2) psihologică. Numai datorită acestei obiectivităţi avem conştiinţa evidenţei unui alt eu. Din acest punct de vedere.

Stotland şi L. De pildă. fie pe latura afectivă. într-o sarcină cu caracter imaginativ. Direcţia de cercetarepsihofiziologică O primă categorie de investigaţii vizează caracteristicile reactivităţii fiziologice ca latură a comportamentului empatic. fie pe latura raţională a empatiei. electrodermogramă. ponderea explicaţiilor cade numai pe latura afectivă a empatiei. în condiţiile reprezentării mintale a unui scenariu aparţine lui I. iar mişcările oculare orizontale făcute cu ochii închişi. sunt considerate un indicator specific al reprezentărilor. în timpul transpunerii în rol. Jerome şi Ph. Ciofu şi S. respiraţie bucală şi reacţii motorii au demonstrat corelaţii între activitatea fiziologică la aceşti indicatori şi transpunerea imaginativ-afectivă în rol. Divergenţa între cercetători apare atunci când se pune accent. 3. Analiza indicatorilor fiziologici obţinuţi prin electrooculogramă. William (1964) au înregistrat comportamentul. 13 . respiraţia şi ritmul cardiac la copiii care urmăresc o competiţie între propriul părinte şi un străin.3) de elaborare a unor scale adecvate de măsurare a empatiei. Walsh (1963) au folosit în studiul empatiei transpiraţia palmară ca variabilă dependentă. Conform autorilor mai sus menţionaţi. K. E. activarea cea mai vizibilă apare la indicatorii motor şi cutanogalvanic. O analiză complexă a reactivităţii fiziologice.1. 4) perspectiva multiculturalismului. Cercetările experimentale moderne au abordat „sub lupă" acest fenomen deosebit de complex. în mod unilateral. Marcus (1969). în studiile din psihologia artei. dacă în lucrările de psihologie socială accentul se pune pe imaginaţie şi pe capacitatea de predicţie. de cele mai multe ori fiind studiate separat şi în detrimentul celeilalte. datorită faptului că scenariul propus incită la imaginarea unor activităţi predominant manuale sau a unor momente dramatice cu caracter de anxietate.

2.O altă direcţie a cercetării s-a axat pe analiza relaţiei dintre indicatorii fiziologici cu factorii de imaginaţie şi afectivitate de-a lungul transpunerii scenice.T. 14 . (1985) includ testul de inteligenţă socială G. în cercetările l u i R. indicatori ce constituie fundamentul psihologic al conduitei empatice. tendinţă de contacte sociale legate). se ia în considerare intuiţia socială. dar fără a trage concluzii evidente.T. tendinţe de rigiditate şi introversiune) şi subiecţii cu empatie crescută (manifestă sensibilitate. S-a constatat faptul că reacţiile fiziologice sunt direct condiţionate de conţinutul proceselor imaginative şi afective. Mead (1967) consideră ca însuşire principală inteligenţa socială. scopuri egocentrice. metodologia de cercetare tinde să satisfacă dezideratul teoretic al surprinderii unor componente specifice conduitei empatice. Direcţia de cercetare psihologică Ca şi în cazul primei direcţii menţionate. Dymond (1950) cu privire la relaţia dintre personalitatea umană şi empatie se folosesc probele Rorschach şi T. La Rorschach apar diferenţe nete între subiecţii cu empatie scăzută (manifestă exces de control. respectiv abilitatea individului de a se pune pe sine în situaţia altora. iar cei cu empatie crescută manifestă trăsături inverse. Washington în prezentarea pe care o fac cu privire la măsurătorile empatiei. La T. De asemenea. Chlopan şi colab.A. 3. Imaginaţia şi afectivitatea au fost alte două fenomene psihice implicate în conduita empatică. sentimente de inferioritate.A. surprinsa de R. B. Dymond în 1949 în cadrul testului de intuiţie şi empatie. dificultăţi în relaţiile cu alţii. apar diferenţe individuale referitoare la starea personală a subiecţilor: pentru cei cu empatie scăzută apar relaţii familiare nesatisfăcătoare. G.

adevăratul salt calitativ în studierea fenomenului empatie se produce odată cu elaborarea şi validarea testelor şi scalelor de empatie". între capacitate şi comportament pot să apară unele decalaje care sunt de cele mai multe ori influenţate de obiectul empatizării. o capacitate empatică slabă corelează cu un comportament empatie precar.potenţial psihofiziologic de transpunere în psihologia altora''. 1997..) surprinde capacitatea empatică. de altfel. în sensul că relaţia dintre teorie şi metodă tinde să devină comprehensivă.simte" ca atare.3.. Direcţia de elaborare şi validare a testelor şi scalelor de empatie După S. 3. 82). Marcus (1997. Testul Dymond de intuiţie şi empatie surprinde mai ales comportamentul empatie (S.M.E. 15 . p. vor fi utilizate în cercetarea cu privire la empatia psihoterapeutului (şi pacientului) în psihoterapiile de orientare comportamentală.3. Reţinem faptul că dacă Chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale (Q. ne vom referi la Testul Dymond de intuiţie şi empatie (1949). 58). In legătură cu a doua situaţie.E. Cele două instrumente de măsurare a empatiei vor fi descrise şi analizate în partea a doua a lucrării. în timp ce comportamentul empatie este evaluat drept un „mijloc de manifestare a unei atare capacităţi". . pe care subiectul îl . explicaţia poate fî găsită în faptul că un partener empatie. Cercetările româneşti au pus în evidenţă următoarele trei situaţii: 1.. Marcus. precum şi la Chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale a l u i Mehrabian şi Epstein (1972) care. în lucrarea de faţă. o capacitate empatică dezvoltată poate fi dublată de un comportament corespunzător. p. 2. Capacitatea empatică este apreciată drept . induce şi la acesta din urmă un comportament empatie.

educaţional. variabile etnografice (etnicitate. Din perspectiva multiculturalismului. concentrat pe semnificaţii şi contextualizat. şi aceasta relativ independent de nivelul capacităţii constatat la subiect. 2001) şi include. sex. Accentul este pus pe „experienţa trăită". Clark. cât şi unul interactiv-reglator. se consideră că abordările tradiţionale ale empatiei ignoră dimensiunea contextuală şi culturală a experienţei umane. economic) şi afilieri (formale şi informale). 3. empatia exprimă atât un proces activator. 1997. Cultura este înţeleasă drept cadru de referinţă (Pedersen. naţionalitate. variabile de statut (social. Empatia din perspectiva multiculturalismului Din această perspectivă.tot aşa cum un partener neempatic poate influenţa negativ comportamentul empatic al subiectului. autoreglator. Epistemologia etnografică vine să lărgească înţelegerea empatiei şi oferă o modalitate de explorare a complexităţii experienţei trăite din punctul de vedere al celor care o trăiesc.4. loc de rezidenţă). cercetătorul canadian J. limbă religie). Prin urmare. într-un sens larg. apud J. variabile demografice (vârstă. reflexiv. Clark (2001) formulează unele întrebări cu privire la funcţia empatiei în contextul activităţii sociale actuale: • Mai putem considera în continuare empatia un concept folositor în înţelegerea cadrului de referinţă al celuilalt? • Ce alte instrumente conceptuale ne sunt necesare în vederea facilitării înţelegerii mutuale a partenerilor de relaţie? • Cum poate fi empatia reconceptualizată în aşa mod încât să poată surprindă multipla diversitate a participanţilor în activitatea socială? 16 . perspectivă care oferă un mod de cunoaştere inductiv.

Prin urmare. Towle. empatia a fost şi este considerată drept mijlocul primordial de facilitare a înţelegerii interpersonale. Deşi empatia este identificată în majoritatea textelor clasice şi contemporane drept o condiţie sine qua non a relaţiei de ajutor (Biesteck. 1996). Sue. Acesta se confruntă adeseori cu persoane care aparţin unor populaţii diferite. 1993. un efort de a vedea şi de a experimenta lucruri din punctul de vedere al celuilalt. 1978. punerea practicianului în pielea celuilalt este privită de unii autori ca fiind o idee oarecum îndrăzneaţă şi arogantă. O temă comună în aproape toate conceptualizările competenţei culturale este nevoia practicianului de a câştiga o profundă şi adâncă înţelegere a „viziunii asupra lumii" şi a „cadrului cultural de referinţă al clientului'. Din această perspectivă. Dennis şi Isaacs. 1973. McGoldrick Giordano şi Pearce. De pildă. se impune o „competenţa culturala' de care trebuie să dea dovadă practicianul. Hepworth şi Larson. 1992. 1942. 1994. Numeroşi autori au formulat ghiduri practice de lucru cu clienţi/ pacienţi ce aparţin unor populaţii diverse (Cross.în cadrul acestei mari diversităţi socio-culturale specifice contextului actual al practicii terapeutice. 1996. Alţi autori manifestă unele îndoieli cu privire la mijloacele tradiţionale de stabilire şi comunicare a empatiei şi dacă acestea sunt adecvate tuturor grupurilor culturale. LaFromboise şi Foster. Compton şi Gallaway. 1989. Ivey şi Pedersen. Strode şi Strode. 1996. Bazron. teoriile actuale referitoare la empatie ar trebui să 17 . Dévore şi Schlesinger (1996) se întreabă cu privire la gradul în care practicianul poate să empatizeze cu acei clienţi ale căror experienţe de viaţă sunt absolut diferite de ale lor. Fisher. 1935). întrebarea de bază a celor implicaţi în munca socială ar trebui formulată în următorii termeni: Cum îi putem înţelege mai bine pe cei care sunt atât de diferiţi de noi înşine? Fireşte. Dévore şi Schlesinger. 1957. Goldstein.

simpatia (J. afilierea este influenţată pozitiv de numeroase comportamente verbale. Shapiro şi Bergin. toate aceste 18 . Horvath şi Greenberg. Meissner. W. într-un mod paradoxal. L. Duncan-şi Miller. R. Boxer. 1972). 1980. Cu toate acestea. responsivitatea (D. 1986. Johnson şi M. N. Patterson. expresiile acceptării (D. compasiunea (D. respectiv la contextul sociopolitic şi cultural al experienţei umane (Green. 1980). Miller. P. De pe terenul unor dezbateri epistemologice au fost şi sunt formulate întrebări cu privire la faptul dacă este totuşi posibil să înţelegem din punct de vedere cultural pe „Celălalt" (Gellner. Wagner. L. Hubble. 1998. T. 1995. Butler şi J. Numeroşi autori confirmă faptul că factorii de relaţie sunt predictor! mai buni ai succesului în psihoterapie decât tehnica terapeutică utilizată sau metoda de tratament (Duncan şi Moynihan. 1986. Berg şi R. Lambert. 1974. H. Keefe. Perkowitz. Archer. 1979. Pinderhuges. 1979).deplaseze accentul de la „sentimente" la „semnificaţii culturale". deşi empatia se confruntă cu numeroase dezbateri pe tărâm conceptual. 1979). 1994). 1996. Mai recent. importanţa clinică a empatiei este bine ilustrată de datele experimentale. în ciuda faptului că semnificaţia clinică a empatiei este larg acceptată de specialişti. Bordin. C. în general. cum ar fi autodezvăhiirea (N. Davis şi W. 1992). După opinia autorilor mai sus menţionaţi. preluarea perspectivei celuilalt (D. Noonan. există totuşi puţine dezvoltări teoretice recente şi cercetări îndreptate în direcţia reexaminării empatiei în contextul diversităţii. Falk şi P. E. Collins şi L. Strayer (2001) accentuează ideea că empatia deţine un rol important în procesele de afiliere. 1992). 1984). Patton şi Meara. 1985). în literatura de specialitate cu privire la alianţa de lucru ^helping alliance") se subliniază că empatia reprezintă o componentă centrală în stabilirea acestei alianţe (Beres şi Arlow. 1993).

1983). este posibil ca empatia să producă sentimente de afiliere cu ceilalţi în mod intrapersonal. Rămâne neclar faptul dacă ambele componente joacă un rol important în dezvoltarea sentimentelor de afiliere. rămâne o întrebare deschisă cu privire la faptul dacă ambele componente sau doar una dintre cele două determină apariţia expresiilor verbale ale empatiei.variabile. empatia exprimată verbal operează într-o manieră interpersonală. iar componenta afectivă aceea de a răspunde unei situaţii sau unei stări emoţionale a celuilalt. In aceste situaţii. H. Problema relaţiei dintre empatie şi afiliere ridică însă numeroase întrebări. prin exprimarea unor emoţii congruente. Considerăm că studiile ulterioare trebuie să ţină seama de marea complexitate a definiţiilor. cu excepţia autodezvăluirii. Empatia dispoziţională se referă la o stare internă comună acelor indivizi care tind să manifeste o anumită responsivitate afectivă şi cognitivă faţă de a l ţ i i (M. Această situaţie îl va determina pe receptorul empatiei verbale să dezvolte sentimente de afiliere cu persoana care manifestă empatie în raport cu el. trebuie făcută o distincţie între empatia dispoziţională şi empatia comportamentală. trebuie să ne decidem cu privire la . Davis. De asemenea. De asemenea. Mai mult. în primul rând. în această perspectivă. empatia dispoziţională este un construct m u l t i d i m e n s i o n a l prin implicarea a două componente: afectivă şi cognitivă. pot fi conceptualizate ca expresii verbale ale empatiei. Aspectul cognitiv include tendinţa de a adopta perspectiva psihologică a c e l u i l a l t . prin demonstrarea faptului că interlocutorul este interesat şi preocupat de ceea ce i se comunică. fără a implica şi comportamente interpersonale externe. empatia poate fi comunicată prin intermediul comportamentelor verbale prezentate mai sus. precum şi a instrumentelor de măsurare a empatiei în situaţii de interacţiune cât mai variate. In acest caz.

respectiv a lobului frontal anterior. în afară de unele competenţe proprii gândirii abstracte. Avem în vedere precocitatea empatică a copiilor în atribuirea şi jucărea de roluri (jocurile copiilor „de-a grădiniţa" sau . electrooculografic.faptul dacă multiplele voci cu privire la empatie sunt la unison sau dacă nu cumva intră la un moment dat în conflict. p. stabilirea unor relaţii autentice de comunicare cu păpuşile). Kohlberg (1969). 1980). Marcus (1997. pacientul va pierde.Unele premise psihologice conduc la ideea recunoaşterii unor predispoziţii proprii conduitei empatice. Clark. vasoconstrictiv sau vasodilatator) pledează în favoarea invocării unei structuri bâzâie a fenomenului empatie. abilitatea de a empatiza cu alţii (K. In opinia reputatului cercetător S..în cadrul empatiei sunt implicate o serie de predispoziţii care se constituie ca un fundament necesar. 4.Empatia este urmarea evoluţiei unei porţiuni recent dezvoltate a creierului uman.. cu program ereditar peste care se clădeşte viitorul comportament empatie". 20 . . . ne întrebăm dacă empatia este o trăsătură înnăscută sau poate fi dobândită pe parcursul vieţii. 78). După o lobotomie anterior frontală. Acesta se organizează pe măsura dobândirii unei experienţe. în practica socială. . electromiografic. Din punctul de vedere al lui L.de-a doctorul". ca şi pe măsura instituirii unui antrenament dirijat.trăsătură înnăscută sau dobândită? în mod firesc. Argumentele aduse în favoarea ambelor alternative (ca trăsătură înnăscută sau dobândită) sunt următoarele: .Reacţiile fiziologice care se înscriu între manifestările conduitei empatice (indicatori de tip electrodermografic. Empatia .

1976. Avery. J.Dintr-o viziune predominant formativă. tu greşeşti! " Este poziţia pe care o adoptăm adeseori atunci când ne confruntăm cu o problemă. rămânem fixaţi pe propria noastră poziţie şi avem tendinţa să nu-1 apreciem pe cel care nu este de acord cu noi. nici condiţionată. în vederea îmbunătăţirii climatului comunicaţional şi pentru a deveni mai empatici. Astfel. Towne. Guzzeta. Haynes şi A. 21 . empatia ne apare ca un fenomen perfectibil care poate fi supus unor antrenamente dirijate (K. W. cât şi a slăbiciunii argumentelor partenerilor de relaţie. Este vorba despre o preluare a perspectivei celuilalt în vederea înţelegerii comportamentului acestuia. Hummel. De pildă. 1975. 1993) prezintă o interesantă metodă denumită „pillow". F. în abordarea unei probleme. 1979). Dalton şi L. Bullmer. M. Poziţia 3: Amândoi avem dreptate. . Sundblad. Săucan (1999. D. Shaffer şi T.empatia copilului nu trebuie nici învăţată. apud R. Watzlawick. S. autorii propun să adoptăm următoarele patru perspective diferite: Poziţia 1: „Eu am dreptate. Această perspectivă ne ajută să găsim elementele comune între atitudinea noastră şi a celorlalţi. amândoi greşim!" Se referă la admiterea şi recunoaşterea atât a forţei. 1979. Ceea ce se dobândeşte prin socializare şi evoluţie este organizarea fenomenului empatic. R. 1976. în general. Poziţia 2: „Tu ai dreptate. „credinţa că punctul nostru de vedere asupra realităţii este singura realitate este cea mai periculoasă şi mai amarnică dintre deziluzii". eu greşesc!" Se referă la căutarea şi găsirea slăbiciunii propriului punct de vedere şi la încercarea de a sprijini poziţia partenerului de comunicare. ci este un fenomen primar. Adler şi N. F. Conform lui P. L.

frecvenţa cu care o persoană adoptă un a n u m i t stil de adaptare^"~\ 2. propriu oricărui i n d i v i d în relaţia cu ceilalţi şi diferită de la o persoană la alta. Marcus (1997. în opinia lui S.Poziţia 4: „Problema nu este atât de importantă cum pare a fi!" Prin adoptarea acestei perspective dispar disputele şi controversele între cei care comunică şi vor fi valorizate elementele pozitive ale relaţiei. presupunerea existenţei unei trăsături comune de personalitate. . se poate realiza atunci când „oamenii normali dintr-o arie culturală dată tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare comparabile în general". intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu modelul preferat de comportament. există trei criterii definitorii pentru evidenţierea unei trăsături comune de personalitate: 1. Allport (1981). exceptându-se formele de neadaptare socială care frizează patologicul. 3. 5. Empatia ca trăsătură de personalitate După G. p. precum şi măsurarea acesteia pe o scală dimensională în raport cu ceilalţi. Ar fi greu de presupus o persoană adaptată la împrejurările de viaţă care să evite un comportament empatic faţă de parteneri.empatia reprezintă un atare mod de adaptare.. 71). Abordarea unei probleme din perspectivele descrise (cele patru. plus „mijlocul pernei"./evantaiul^situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune. Din punctul de vedere al personologului american. ca o concluzie) va determina creşterea toleranţei noastre faţă de poziţia adoptată de o altă persoană. Faptul că se vorbeşte în sfera normalului de gradiente 22 . putând tinde spre valenţe înalt performanţiale".

abilitate interpersonală. extraversiune. în trăirea modelelor empatice percepute. adoptă valori egocentrice.) a unui model imaginat şi astfel. Realizând o sinteză a cercetărilor care vizează modelele tipologice ale empatiei aflate în relaţie cu unele variabile de personalitate. relaţie avându-şi explicaţia în tendinţa de afiliere. »• altruism. retrase. Cercetările au drept obiectiv surprinderea unui nivel supramediu de manifestare empatică. nu acordă atenţie sentimentelor altora. centrate pe sine. fără de care nu apare posibilă realizarea performanţelor în anumite profesii. generozitate. S. reuşind o anume adaptare socială a unei persoane închise". Marcus şi D. deoarece „dacă este posibilă o relaţie dintre empatie şi extraversiune. S. nu ni se pare lipsită de logică şi o posibilă relaţie între empatie şi introversiune având la bază o anume transpunere psihologică (subi. în privinţa raportului empatie-extraversiune / introversiune. tendinţă ascendent afiliativă şi socială. totuşi. 1994). comportament prosocial bine dezvoltat.empatice şi nu de tipuri neempatice. Neacşu. ns. Gh. " manifestă raţiuni umaniste pentru alegerea profesiunii medicale. introverte. emoţionalitate. A fost subliniat rolul empatiei în creaţia scenică (S. flexibilitate. 1971. în creaţia literară (S. 73) consideră că această problemă rămâne încă deschisă. In psihologia românească se acordă o atenţie deosebită valenţelor aptitudinale ale fenomenului empatie. Săucan. se constată următoarele aspecte: • persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenţa unei atitudini optimiste. 1971). p. Marcus. singuratice. 23 . în activitatea didactică (S. îl îndreptăţeşte pe autorul mai sus menţionat să considere empatia drept trăsătură comună de personalitate. • persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide. căldură. Marcus. intolerante. Marcus (1997. revendicative.

Marcus-Bolohan. 144). b) unul inferior. 1990). între cei trei parametri existând corelaţii înalte. A. ca instrument al interpretării dramatice. o a treia-trăsătură specific actoricească -proiectivilatea. punându-se în evidenţă specificitatea transpunerii actoriceşti. p. Marcus. David. „Punctul nodal al conceptului de empatie îl reprezintă conduita retrăirii stărilor. prefigurarea şi trăirea afectivă sunt puternic dezvoltate.T. transpunerea scenică se prezintă. Contribuţii valoroase aduce Gh. la care originalitatea. Predescu. la care cei trei parametri sunt relativ 24 . în calitate de aptitudine creatoare. Autorul mai sus menţionat introduce în structura transpunerii scenice. în proporţii foarte apropiate (caracteristic studenţilor actori talentaţi şi actorilor consacraţi). în relaţia medic-pacient (A. prin intermediul unui proces de transpunere substitutivăîn psihologia partenerului" (S. Neacşu în lucrarea „Transpunere şi expresivitate scenică" (1971) în care este analizată conduita empatică prin creaţia scenică. 1987). 17). prin autoproiecţia actorului. alături de imaginaţie şi afectivitate. prefigurarea scenică şi trăirea afectivă. Neacşu. „Prefigurarea se relevă prin trei trăsături specifice: prezenţa elementelor de mişcare în cursul introiecţiei datelor rolului şi al elaborării modelului mintal al personajului. gândurilor. acţiunilor celuilalt de către propria persoană. Actualmente. Datele experimentale relevă latura cognitivă a transpunerii care se caracterizează prin originalitatea imaginaţiei şi prin capacitatea de prefigurare a modelului expresiv. cu semnificaţii foarte puternice. Aşadar. 1971. 1997. ca o unitate a trei parametri: originalitatea imaginaţiei. p. în modelul imaginat şi prin funcţia selectiv anticipativă a acestei autoproiecţii în procesul întruchipării scenice" (Gh. cadrul analizei se lărgeşte de la condiţia strict aptitudinală a empatiei la integrarea acesteia în contextul personalităţii. Cercetarea experimentală a pus în evidenţă trei moduri de relaţionare a parametrilor transpunerii şi anume: a) unul superior.

ca însuşire performanţială specifică procesului de creaţie actoricească. partenerii care îi consideră pe subiecţi simpatici tind să arate faţă de aceştia o anume transparenţă comportamentală. Studiul invocat pune în evidenţă valenţele operaţionalinstrumentale ale empatiei scenice. D. • Comportamentul empatie al subiecţilor din diada subiect simpatic-partener simpatic este semnificativ mai evoluat decât comportamentul empatie al subiecţilor din diada subiect antipatic-partener antipatic. Stratilescu. Relaţia empatie-simpatie Intr-un studiu privind relaţia dintre empatie şi preferinţele simpatetice ale partenerilor de comunicare (S. De asemenea. caracterizat prin predominarea relativă a unuia sau altuia dintre cei trei parametri (specific subiecţilor mijlocii). • Subiecţii consideraţi simpatici de către parteneri sunt semnificativ mai empatiei decât subiecţii consideraţi antipatici de către parteneri. Aşadar. Prin urmare. nivelul empatie depinde de atitudinea simpatetică faţă de parteneri. Marcus. 1992) au fost reliefate următoarele aspecte: • Subiecţii cu parteneri simpatici sunt semnificativ mai empatiei decât subiecţii cu parteneri consideraţi antipatici. 6.1. R. 25 .proporţionali şi slab dezvoltaţi (caracteristic subiecţilor netalentaţi). favorizându-le un nivel ridicat al empatiei predictive. • Empatia subiecţilor simpatici faţă de parteneri simpatici este mai mare decât empatia subiecţilor simpatici faţă de parteneri antipatici. Empatia în relaţie cu alte variabile de personalitate 6. Gherghinescu. c) unul mijlociu.

T. intrând într-un relativ conflict cu opiniile celorlalţi despre aceeaşi persoană. Prin utilizarea probei Dymond. Gherghinescu. n i v e l u l orientării „helping" este compus din sumarea performanţelor la indicatorul altruism şi la indicatorul receptiv cuprinse în Chestionarul de orientare helping (D. în studiul respectiv. Relaţia dintre empatie şi orientarea „helping" semnifică o anumită condiţionare empatică a orientării spre ajutorare. 6. 6. Relaţia empatie .3. Marcus. D. dar fără a atinge valorile medii ale subiecţilor simpatici. Gruder. Un nivel slab de empatie micşorează şansele unei evaluări acurate a partenerului.orientare .empatia subiecţilor antipatici creşte faţă de parteneri simpatici decât faţă de parteneri antipatici. C. R. iar receptivii sunt cu atât mai motivaţi să-i ajute pe alţii cu cât posibilitatea de a primi o recompensă în schimb este mai evidentă. Săucan (1994) accentuează ideea că empatia la cadrele didactice reprezintă o condiţie a declanşării orientării „helping''. G. Neacşu.2. altruiştii sunt motivaţi să ajute pe alţii fără nici un fel de recompensă.helping" S. Relaţia empatie .. se constată faptul că subiecţii bun empatiei dezvoltă o mai fină acurateţe evahiativă în raport cu subiecţii slab empatiei. independent de motivaţia (intrinsecă sau extrinsecă) care stă la baza acestei orientări. Lizzandro). Potrivit concepţiei autorilor chestionarului.cunoaştere interpersonală Cercetările româneşti invocate au surprins funcţia instrumentală a empatiei în înţelegerea şi evaluarea partenerului. In privinţa relaţiei dintre empatie şi 26 . Romer. precum şi rolul pe care îl ocupă transpunerea de tip empatie în realizarea unor evaluări acurate şi a unor predicţii corecte cu privire la ceilalţi şi la propria persoană.

Marcus. 1997).imaginea despre ceilalţi. Empatia se interpune eficient în procesul de înţelegere a celuilalt. favorizând eroarea de atribuire (S. permiţând predicţii şi atribuiri acurate cu privire la parteneri şi la sine. subiectul bun empatie îşi poate regla mai bine autoevaluarea. subiecţii bun empatici dezvoltă o evaluare cu privire la partener coincidentă cu autoevaluarea partenerului. Referitor la empatie şi imaginea despre sine. în vreme ce slaba empatie îl privează pe individ de informaţii suplimentare şi implicit de predicţii corecte. ajungând la un consens atribuţional între cum se vede pe sine şi cum îl vede partenerul. 27 .

1957. Teoriile alianţei terapeutice situează empatia „în centrul relaţiei terapeutice" (W. 1973. Towle. Strode şi Strode. 1972. 1994. Este însă surprinzător faptul că majoritatea textelor care vizează practica muncii sociale se bazează îndeosebi pe lucrări apărute în urmă cu mai multe decenii. Perlman. 1999). 28 . Turner.Capitolul 2 RAPORTUL EMPATIEI CU PSIHOTERAPIA în general. în activitatea socială. Horejsi şi Horejsi. 1935. Truax şi Carkhuff (1967). 1975). 1966. 1990. Kadushin. Unii cercetători atrag atenţia asupra faptului că există în ultimii ani puţine dezvoltări teoretice şi cercetări sistematice cu privire la rolul empatiei în psihoterapie. 1. • o condiţie internă care se referă la predispoziţiile psihice ale celui care empatizează. empatia a fost şi continuă să fie considerată drept un principiu de bază (Biestek. Meissner. 1942. Mecanismul psihologic al empatiei psihoterapeutului Sunt necesare trei condiţii de bază menite să declanşeze adoptarea unei conduite empatice: • o condiţie externă care se referă la „modelul de empatizaf. Fisher. Goldstein. Compton şi Gallaway. 1978. Hepworth şi Larson. 1993. 1979. se consideră că empatia reprezintă o trăsătură fundamentală a relaţiilor de ajutor. îndeosebi pe lucrările lui Rogers (1957. 1996). 1994. Sheafor.

De asemenea. fiind o stare extremă care frizează patologia. starea devine de identitate.. se impune ca terapeutul să aibă solide cunoştinţe de psihopatologie şi psihiatrie. psihoterapeutul îşi percepe în mod nemijlocit pacientul de-a lungul desfăşurării psihoterapie!. se specifică faptul că pentru a se pune în locul altuia. precum şi experienţă terapeutică anterioară menite să faciliteze stabilirea unei comunicări autentice cu pacientul său. cel care empatizează poate să dea dovadă de o „empatie matură" (I. Janis şi colab. ci îşi păstrează propria identitate. Maucorps (1971) consideră că este necesară o anumită distanţă medie între „eu" si „celălalt" pentru a se putea înregistra un nivel optim de empatie. Referitor la „credinţa în convenţie". Held şi J. considerăm că psihoterapeutul trebuie să manifeste o nevoie de empatie care să mijlocească penetrarea cu acurateţe în viaţa psihică a pacientului său.• o condiţie circumstanţială care se referă la „credinţa în convenţie" bazată pe „acceptul" celui care empatizează că nu devine „celălalt". Numai în acest mod. este preferabil ca modelul de empatizat să fie situat pe un teren relativ cunoscut. 1969). Rogers (1959) apreciază faptul că terapeutul trebuie să respecte condiţia de »co şi cum" ai fi cealaltă persoană. Dacă această condiţie se Pierde. terapeutul nu trebuie să piardă distanţa sau obiectivitatea. în acest context. în privinţa celei de a doua condiţii necesare declanşării procesului empatie. C. F. In acest efort de a sesiza trările celorlalţi. 29 . deosebit de importante în stabilirea obiectivelor terapeutice. fără a fi nevoie să şi-1 reprezinte sau să şi-1 imagineze (ca în cazul transpunerii dramatice sau al activităţii artistice). punând în acţiune deprinderi de detaşare. Referitor la prima condiţie.

Terapeutul nu trebuie să încerce să-1 modifice pe client. Obiectivul major al psihoterapie! este acela ca terapeutul să se proiecteze pe sine în interiorul l u m i i sentimentelor clientului său.empatia emoţională". M. După J. susţine că empatia reprezintă o deprindere centrală a psihoterapeutului. cât şi de cea psihanalitică vizează . cu privire la rolul empatiei în psihoterapie se referă la capacitatea terapeutului de a percepe în mod acurat atât ceea ce simte clientul. diferenţa dintre conceptul psihanalitic şi cel existenţialist cu privire la empatie se referă mai degrabă la scopurile empatiei decât la procesul însuşi. Psihanaliştii pun accent pe abilitatea psihoterapeutului „de a gravita în jurul empatiei". autorul psihoterapiei centrate pe client. Psihoterapia psihanalitică defineşte empatia într-un mod similar. Acesta evită orice încercare de a emite judecăţi cu privire la clientul/ pacientul său. Lewis (1978). psihoterapia existenţialistă. De pildă. Definiţia existenţialistă a empatiei pune accent pe capacitatea terapeutului de a simţi. mai mult decât oricare altă şcoală terapeutică. în vederea obţinerii unei analize cât mai obiective cu privire la pacient. Rogers. Capacitatea psihanalistului de a simţi ceea ce pacientul simte este descrisă ca o regresie a Ego-ului în slujba procesului psihoterapeutic. Tipul de empatie definit atât de psihoterapia existenţialistă. cât şi la comunicarea acestei înţelegeri 30 .2. Definiţia lui C.. Empatia în perspectiva diverselor şcoli psihoterapeutice Există un consens al cercetătorilor cu privire la faptul că empatia reprezintă un factor important în psihoterapie. dar diferă modul în care diversele şcoli terapeutice definesc acest termen. ci să-i ofere un mediu plin de căldură şi de înţelegere în care acesta poate să îşi actualizeze posibilităţile latente.

Această relaţie a fost oarecum ignorată. decât pe propriile sentimente ale terapeutului. mai târziu. iar Martin (1971) a încercat. terapeuţii behaviorişti t i m p u r i i erau văzuţi drept „ingineri comportamentali" care utilizau tehnici adecvate. Mai mult. Dollard şi Miller (1950) afirmau. singurele responsabile pentru succesul terapeutic înregistrat. aceste observaţii au rămas în mare parte ignorate de cecetătorii şi terapeuţii de orientare comportamentală. pune un accent mai mare pe capacitatea terapeutului de a percepe cadrul intern de referinţă al pacientului („empatia cognitivă"). într-o manieră tranşantă. iar abilitatea empatică a terapeutului este considerată un factor nespecific în psihoterapia comportamentală. identitatea şi comportamentul terapeutului au fost considerate irelevante. prezentată într-o lucrare anterioară _. în mare parte..Tehnici Psihoterapeutice" (O. 2004). să îmbine terapia comportamentală cu terapia rogersiană care acordă o importanţă deosebită a b i l i t ă ţ i i empatice a terapeutului. Din păcate.partenerului său de relaţie. în această perspectivă. la un nivel ideologic şi filozofic şi au determinat blocarea realizării unor studii sistematice. Abia după ce terapia comportamentală s-a constituit ca şcoală 31 . Cu toate acestea. că anxietatea pacientului poate fi redusă în mare măsură dacă terapeutul nu adoptă o manieră autoritară şi coercitivă. Gîrlaşu-Dimitriu. Scala de empatie acurată a l u i Ţruax şi Carkhuff (1967). In privinţa rolului empatiei în psihoterapiile comportamentale (asupra cărora ne vom concentra atenţia în studiul de faţă) menţionăm pentru început faptul că aceste terapii îşi deplasează accentul pe tehnicile utilizate şi mai puţin pe relaţia psihoterapeut-pacient. Controversele legate de importanţa relaţiei terapeutice au rămas. Wolpe (1958) remarcă faptul că pacienţii care au înregistrat succes în terapie. au stabilit o relaţie pozitivă cu terapeutul lor înainte ca tehnica desensibilizării sistematice să fie aplicată.

Morris şi Suckerman (1974) evidenţiază că un terapeut cald şi prietenos obţine rezultate mai bune decât un terapeut „rece". în acest context. Pentru ca terapeutul să poată adopta acest rol. în teoria -sa social-cognitivă. este necesar să se prezinte în faţa pacientului său ca fiind atractiv şi cu un statut înalt de expert. în contextul psihoterapie! cogniliv-comportatnentale. Autorii menţionaţi consideră că instrucţiunile tehnice. Bandura (1971) susţine că importanţa întăririi sociale se bazează pe influenţele verbale venite din partea terapeutului. Mai recent. s-au raportat unele analize şi studii diferenţiate privind relaţia terapeutică şi rolul empatiei. Se pune însă întrebarea dacă un terapeut behaviorist poate fi redus la astfel de dimensiuni seci?! Emmelkamp şi Ultee ( 1984) acordă o importanţă deosebită feedback-urilor pozitive dintre psihoterapeut şi pacient de-a lungul desfăşurării terapiei comportamentale. Eficienţa psihoterapie! cognitiv-comportamentale sporeşte în condiţiile în care activităţile terapeutice sunt cele mai potrivite şi vin în sprijinul nevoilor reale ale pacientului. identificarea pacientului cu terapeutul este necesară în termenii identificării cu strategiile sale de coping. De asemenea. terapeutul nu trebuie să încerce să arate „perfect". microprocesele din interiorul relaţiei au fost luate în considerare. Rolurile de catalizator şi de componentă terapeutică se influenţează în mod reciproc. „ireproşabil" sau „lipsit de probleme" în faţa pacientului său.terapeutică distinctă şi şi-a perfecţionat intervenţiile sale tehnice. dar trebuie să manifeste un stil adecvat de a face faţă situaţiilor stresante. empatia este privită drept catalizator şi componentă terapeutică. imitând modelul furnizat de terapeut. Conform lui Mahoney (1974). constituie agenţi terapeutici specifici. In măsura în care 32 . alături de feedback-urile pozitive. Prin intermediul tehnicii „modelărif\ pacientul îşi va însuşi un comportament mai adaptativ şi mai eficient.

sunt evidenţiate următoarele funcţii ale empatiei terapeutului în activitatea propriu-zisă de comunicare cu pacientul: 1. potenţând procesul de modificare comportamentală a pacientului. De ce se exprimă? Autorul menţionează faptul că relaţia psihoterapeut-pacient implică un contact nemijlocit şi necesar. permiţând înţelegerea modului în care celălalt interpretează lumea" (S. dobândit prin transpunere psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman. Funcţiile empatiei psihoterapeutului Indiferent de orientarea psihoterapeutică. 1997. în măsura în care dovedeşte o profunzime a înţelegerii problematicii pacientului său. Ce exprimă fenomenul empatiei? 2. un model mai atractiv. funcţia de înţelegere şi interpretare a stărilor psihice ale pacientului Această funcţie se manifestă ca un adjuvant ştiinţific aflat la îndemâna psihoterapeutului în scopul realizării demersului de cunoaştere a psihicului uman. 38). va deveni pentru acesta o sursă mai puternică de întărire socială.psihoterapeutul oferă un răspuns emoţional pozitiv. p. 3. utilizând o comunicare explicită de tip verbal şi/ sau nonverbal. înţelegând prin empatie acel „fenomen psihic de retrăire a stărilor. ca şi o comunicare implicită de natură empatică. 33 . Prin ce se exprimă acest fenomen? 3. Definiţia sintetică şi operaţională preluată de la reputatul cercetător al fenomenului empatie intenţionează să răspundă la următoarele trei întrebări: 1. se impune o analiză a funcţiei empatiei în relaţia psihoterapeut-pacient. în această perspectivă. Marcus. Utilizarea er npatiei se asociază în mod necesar cu o anumită precauţie Ştiinţifică a specialistului. ca o condiţie a păstrării unei viziuni obiective asupra problematicii pacientului său. gândurilor şi acţiunilor celuilalt.

reliefând faptul că empatia devine o condiţie necesară a reuşitei profesionale. 5. I. D.2. funcţia performanţială a empatiei terapeutului Cercetările româneşti (A. funcţia de transpunere în psihologia pacientului Terapeutul se transpune în psihologia partenerului său. Neacşu. 154). a unui fenomen de detaşare care este necesar în luarea deciziei terapeutice. deschiderea pacientului în raport cu terapeutul. prin contrabalansare. Săucan. Marcus. literare. Marcus. 34 . „Funcţia comunicativităţii empatice a terapeutului se potenţează în raport cu nivelul comunicativităţii empatice a pacientului sau diminuează în dependenţă de precaritatea empatică a partenerilor de comunicare" (S. D.. preia perspectiva acestuia şi deschide calea unei relaţii tolerante faţă de cadrul intern de referinţa a pacientului său. Stratilescu) au făcut dovada funcţiei performanţiale a empatiei în cazul activităţilor dramatice. medicale. Ciofu. In privinţa activităţii medicale. S. Rogers (1959) consideră că scopul terapeutului este de a percepe cât mai sensibil şi mai acurat întregul câmp perceptiv al clientului său şi de a comunica acestuia că vede lumea prin ochii partenerului său. 4. R. funcţia de comunicare implicită între parteneri Aceasta implică nu doar comunicarea empatică dintre terapeut şi pacient. funcţia de mediere în declanşarea orientării si comportamentului. didactice. empatia terapeutului având rolul de a declanşa acest proces de oferire a sprijinului psihologic. 1997. Gh. p. se menţionează că empatia terapeutului trebuie ponderată de intervenţia. 3. Gherghinescu.helping" Condiţia profesională de psihoterapeut impune adoptarea unei conduite altruiste faţă de pacient. de negociere. Cătina. C. dar şi invers.

pe care le considerăm esenţiale în vederea obţinerii unei empatii mature.. în timp ce psihanaliştii se orientează în direcţia interpretării rezistenţelor şi transferului. Abordarea experiential istă evită orice tentativă a psihoterapeutului de manifestare a unei obiectivităţi şi distanţări faţă de client.1. psihoterapiile de orientare comportamentală îşi concentrează atenţia pe simptomele manifeste ale pacienţilor. De pildă. cât şi sesizarea dispoziţiei de bază a acestuia. pot fi făcute constatări ^e genul: . Identificarea temelor majore din discursul pacientului Din majoritatea interviurilor se poate desprinde o temă majoră sau pot fi decelate mai multe teme menite să evidenţieze o anumită nevoie a pacientului. Aceste deprinderi de detaşare sunt privite în mod diferit de principalele şcoli psihoterapeutice. terapeutul poate nota diversele grade de intensitate a stărilor afective prin care trece pacientul. psihoterapeutul nu trebuie să piardă din vedere distanţarea sau obiectivitatea. Deprinderile de detaşare ale psihoterapeutului Fireşte. starea de tristeţe este cea care generează acest sentiment". în efortul de a se transpune în modul de a gândi. un anumit pattern de relaţie sau o anume perioadă din viaţa acestuia. De pildă. 35 .4. De asemenea. Aceste diferenţe privind natura datelor strânse în derularea psihoterapiei nu neagă faptul că psihoterapeutul trebuie să se prezinte în calitate de expert mai midi sau mai puţin detaşat.Deşi ostilitatea pacientului este predominantă. în efortul de a nu ştirbi cu nimic din unicitatea partenerului său de relaţie. punând în acţiune deprinderi de detaşare. în literatura de specialitate sunt ilustrate următoarele moduri prin intermediul cărora terapeutul îşi poate însuşi şi exersa deprinderile de detaşare faţă de pacient: l 4. a simţi şi a acţiona al pacientului.

Identificarea mecanismelor de apărare Identificarea mecanismelor de apărare implică un grad înalt de interferenţă a celor doi parteneri de relaţie... în special atunci când terapeutul stabileşte un anumit tip de interacţiune cu pacientul (de exemplu.în vederea sesizării diverselor nuanţe emoţionale. Terapeutul: Ce altceva îţi mai aduci aminte despre acest incident? Pacientul: Doar faptul că . Pacientul: A pierdut controlul maşinii şi a derapat într-o râpă. şi apoi a murit mama.. Terapeutul: Ce s-a întâmplat? Pacientul: A murit într-un accident. 4.2. Terapeutul: Povesteşte-mi mai multe despre această situaţie. Se pot semnala numeroase erori. de natură cognitivă) şi apoi etichetează răspunsurile pacientului drept semne ale unor „defense patologice". Terapeutul: Nimic altceva nu-mi mai poţi spune legat de acest moment? Pacientul: Nu. Terapeutul: Cine a avut grijă de tine? Pacientul: Bunicii. terapeutul va lua în considerare expresiile faciale ale pacientului. 36 .. Vom reda un exemplu în acest sens: Pacientul: . modificările în tonalitatea vocală sau alte semne care dovedesc existenţa unei dispoziţii de bază şi a unor sentimente mascate sau intens exprimate de pacientul său. a fost foarte greu pentru mine. Terapeutul: Câţi ani aveai atunci? Pacientul: Nouă ani.

psihoterapeutul ar putea fi tentat să considere că pacientul foloseşte drept mecanism de apărare . De această dată.în urma acestui interviu.. Există un „balet nonverbal" de-a lungul desfăşurării terapiei în care cei doi protagonişti sunt atât Pacientul. 4.şi apoi a murit mama. Terapeutul: Poţi să-mi spui ce sentimente te-au încercat atunci? Pacientul: Bunicii mei au avut grijă de mine. îl invită pe pacient să evite explorarea propriilor sale sentimente cu privire la pierderea mamei. Terapeutul: Cum s-a întâmplat? Pacientul: A murit într-un accident. intelectualizarea utilizată de pacient este evidentă şi nu are nici o legătură cu întrebările formulate de terapeut: Pacientul: . Pacientul: A pierdut controlul maşinii şi a derapat într-o râpă. cât şi terapeutul. La o analiză mai atentă se observă că întrebările şi răspunsurile terapeutului. Terapeutul: Cum te-ai simţit atunci? Pacientul: Aveam nouă ani când s-au întâmplat toate acestea.. de fapt. In următorul exemplu.3.intelectualizarea. Descifrarea comportamentului nonverbal al pacientului nu poate fi realizată fără o punere în ac ţiune a deprinderilor de detaşare ale terapeutului. Descifrarea comportamentului nonverbal al pacientului Un exerciţiu foarte util pentru viitorii psihoterapeuţi este acela de a viziona fără sunet interviuri cu diverşi pacienţi şi a poi de a face observaţii cu privire la mesajele afective pe care aceştia le transmit. 37 . terapeutul îi cere pacientului să-şi împărtăşească propriile gânduri şi sentimente legate de decesul mamei. Terapeutul: Trebuie să fi fost tare dificil pentru tine.

sănătos"' . Rezistenţe faţă de empatie în literatura de specialitate sunt descrise două modalităţi distorsionate de relaţionare a psihoterapeuţilor cu pacienţii lor: • . Această tendinţă de a patologiza reprezintă o încercare a terapeutului de a mări distanţa faţă de pacient.4. răspunsul la întrebarea: „Ce am aflat de la pacientul meu?" va permite formularea obiectivelor şi ipotezelor terapeutice. cu accente puse pe obiectivitate şi pe evitarea pe cât posibil a introspecţiei. prin accentuarea diferenţelor dintre pacientul „bolnav" şi terapeutul ... 38 . Considerăm că menţinerea de către terapeut a unui echilibru optim între deprinderile saie de detaşare şi cele empatice asigură o bună desfăşurare a procesului psihoterapeutic. cu atât va fi mai capabil să îşi asume într-un mod mai adecvat rolul de clinician. Cu cât terapeutul va putea separa cât mai bine elementele subiective de cele obiective prezente în activitatea terapeutică.4. sarcina de bază a psihoterapeutului rămânând aceea de a distinge între ceea ce este în interiorul l u i şi ceea ce este în interiorul pacientului şi de a cunoaşte această diferenţă. Cele două elemente interacţionează într-o manieră necunoscută şi inconştientă. pe baza strângerii unor date insuficiente. Realizarea interviurilor preliminare într-o manieră colaborativă şi mai puţin directivă va putea să-1 împiedice pe terapeut să construiască o ipoteza terapeutică falsă. Construirea obiectivelor şi ipotezelor terapeutice Strângerea tuturor acestor date. Există tentaţia ca terapeutul să elaboreze prematur o ipoteză.patologizanta\ bazată pe modelul medical. 5.

L. Ambele demersuri sunt ineficiente şi neproductive din punct de vedere terapeutic. bazată pe încercarea terapeutului de a minimaliza aspectele patologice evidente ale pacientului. mpatizatorul „evanghelic''' patizatorul „demonstrativ" jempatizatorul . în general. supus însă unor „împrejurări sociale'' care 1-au transformat în victimă. M. Katz cu privire la nivelul scăzut de empatie al psihoterapeuţilor. . în scopul prevenirii unei creşteri semnificative a propriei sale anxietăţi (în cazul în terapeutul ar răspunde în mod empatic pacientului). constatându-se de multe ori un declin al capacităţii lor empatice. fie o identificare cu acesta. îi împarte în următoarele categorii: jempatizatorul „marginar \ -pătrunde şi înţelege doar o parte din experienţa pacientului. dar nu poate părăsi cu uşurinţă această identificare.• „normalizantă".se poate identifica cu una din stările Ego-ului pacientului. sintetizând ideile l u i R.. neproductivă. evident.Lewis (1978. Acesta este tratat ca şi cum ar fi o persoană normală.nu poate să-şi abandoneze rolul şi „masca profesională". 41-42). Nu este de neglijat nici faptul că terapeuţii consacraţi devin din ce în ce mai vulnerabili la stereotipii şi convenţii.se supraidentifică cu pacientul într-o manieră simbiotică şi. formalizarea" reflectă dorinţa terapeutului de a nega patologia de bază.compulsiv" ! j pmpatizatorul „raţionaF' 39 . p. . . erorile în empatizare pot fi puse în legătură cu anxietăţile personale ale psihoterapeutului care poate aborda fie o distanţare excesivă faţă de pacient. . J.este atât de preocupat de schimbarea pacientului încât eşuează în stabilirea unei comunicări empatice cu partenerul său de relaţie.

Acest tip de interviu este menit să accentueze asimetria relaţiei dintre cei doi protagonişti ai relaţiei psihoterapeutice. în schimb. intervievatorul selectând. influenţat fiind de răspunsurile oferite de pacientul său)..Pentru a răspunde în mod empatic pacienţilor. în cadrul interviului directiv. cele care vizează empatia emoţională sunt mai greu de însuşit de către viitorii psihoterapeuţi.. Considerăm că un mijloc eficient de antrenare a deprinderilor de comunicare empatică a viitorilor psihoterapeuţi îl reprezintă realizarea interviurilor preliminare într-o manieră colaborativă. terapeutul mai degrabă bulversează pacientul decât să îi ofere şansa reală a schimbării. cred că mi se va întâmpla ceva rău. De asemenea.. reţinem din literatura de specialitate că deprinderile de empatie cognitivă pot fi învăţate şi antrenate. Dacă situaţia terapeutică este utilizată în scopul compensării „sărăciei" vieţii sale personale. iar pacientul răspunde. terapeutul adresează întrebări directe. terapeutul îşi concentrează atenţia pe comportamentele patologice ale pacientului său. Empatia emoţională ar putea fi doar introdusă într-un antrenament empatic dirijat. Astfel. vom prezenta pentru început caracteristicile interviului directiv. menit să blocheze înţelegerea empatică de către terapeut a problematicii pacientului său. nefiind uşor de predat şi depinde în mare măsură de nivelul sănătos de funcţionare a Ego-ului terapeutului. în vederea evidenţierii notelor specifice ale unei explorări colaborative. în calitate de expert. specialiştii întăresc ideea că viaţa personală a terapeutului trebuie să dovedească o anumită stabilitate şi demnitate morală. 40 . Următorul fragment de dialog vine să ilustreze specificitatea unui interviu directiv: Terapeutul: Poţi să-mi spui care este problema ta? Pacientul: Nu ştiu exact. am o stare de teamă . ghidând şi controlând direcţia interviului (fireşte.

pur şi simplu am momente când mi-mi mai este teamă. cererile terapeutului vor fi de tipul: „Spune-mi. Direcţia dialogului vine din partea pacientului. totul părea să fie bine. fiind vorba. te rog. Este vorba despre a oilitatea intevievatorului de a prinde. Prin răspunsurile oferite. în fapt. în cadrul interviului colaborativ. Intr-o asemenea situaţie. mai mult!" sau „Continuă. Terapeutul: Care sunt circumstanţele în care starea ta de teamă dispare? Pacientul: Nu ştiu. terapeutul reduce numărul întrebărilor directe şi încurajează pacientul să-şi exploreze propriile gânduri şi sentimente... o relaţie fecundă se defineşte prin capacitatea terapeutului de a înţelege Pacientul aşa cum se înţelege el pe sine. Doar 41 . te rog!". uneori mă simt bine. de a pătrunde semnificaţia personală şi subiectivă a cuvintelor pacientului. Terapeutul: Ce se întâmpla în viaţa ta în acea perioadă de timp? Pacientul: Nimic special! Terapeutul: Aveai cumva o nemulţumire? Pacientul: Din câte ştiu.Terapeutul: Când ai observat prima oară lucrul acesta? Pacientul: Cu trei luni în urmă. Terapeutul: A apărut brusc această stare? Pacientul: Da. nu . de o împărţire egală a puterii în relaţie. Terapeutul: Ai avut şi zile în care starea de anxietate a dispărut? Pacientul: Da. terapeutul dovedeşte o înţelegere empatică a problematicii pacientului său. în contrast. Indiferent de orientarea terapeutică. Terapeutul: La birou sau probleme de familie? Pacientul: Nu. pur şi simplu m-am trezit într-o dimineaţă cu această stare de teamă.

de data aceasta într-o manieră colaborativă: Terapeutul: Poţi să-mi spui câteva lucruri despre modul în care te simţi? Pacientul: E greu de descris.. dar am o stare de anxietate . ca un fel de piază rea ... bătăile inimii se accelerează. Terapeutul: Ţi-e teamă.. de aproximativ trei luni de zile.... N-am spus niciodată lucrul acesta..... Terapeutul: Crezi că starea ta de teamă are legătură cu acest incident? Pacientul: Nu ştiu .. o teamă că aş putea să mor. Terapeutul: Ajută-mă să înţeleg mai bine. dar atunci era explicabil . Pacientul: într-adevăr. când am ratat un examen.. Reluând fragmentul de interviu prezentat anterior.o înţelegerea empatică a cadrului intern de referinţă ai pacientului permite obţinerea acestui deziderat. simţi că ceva rău se va întâmpa? Pacientul: Da. Am avut câteva momente asemănătoare cu mult timp în urmă. Pacientul: Ei bine. în mare parte a timpului am acest sentiment neplăcut. Pacientul: Ei bine. da . este cea mai neplăcută experienţă prin care trec.. Terapeutul: Continuă . iar palmele îmi transpiră. îmi murise un frate într-un accident de maşină şi n-am putut să mă concentrez asupra studiului . 42 . cred că da. vom reda desfăşurarea d i a l o g u l u i terapeut-pacient... un fel de stare de teamă... cu nimic nu o pot compara. ca şi cum urmează să mi se întâmple ceva rău..... Terapeutul: Se pare că este teribil de neplăcut.

fiind considerate o cale sigură prin care i se respectă pacientului propria integritate şi individualitate. în contextul psihoterapie! actuale. stările tale de anxietate implică ideea morţii.. dar nu am nici un motiv .. Interviul colaborativ permite extragerea unor informaţii preţioase şi utile în vederea formulării ipotezei terapeutice.. 43 . Tendinţe actuale de cercetare a empatiei în psihoterapie 6.. „închiriat" pe durata celor 50-60 de minute (cât durează şedinţa de terapie). Conceptualizări tradiţionale Realizând o trecere în revistă a principalelor teme în legătură cu manifestarea fenomenului empatic în psihoterapie. • Empatia este privită ca o „deprindere" a practicianului. sunt sănătos dar simt că aş putea muri. explorările colaborative capătă o importanţă majoră. îi va oferi acestuia posibilitatea de schimbare.. 6. .. simt că nu voi putea să trăiesc îndeajuns de mult încât să-mi văd copilul crescând . Pacientul: Da. faptul că vei putea muri . Pacientul este considerat drept un partener ştiinţific în găsirea soluţiei terapeutice eficiente. iar terapeutul.Terapeutul: Aşadar.. • Utilitatea c l i n i c ă a empatiei a devenit axiomatică în psihoterapie şi consiliere psihologică.1. desprindem următoarele concluzii: • Empatia a fost văzută ca o modalitate de „cunoaştere" a celuilalt... De fapt. o cale de înţelegere a unor aspecte legate de experienţa fenomenologică a unei alte persoane. acest demers reprezintă garanţia s t a b i l i r i i u n e i relaţii bazate pe un e c h i l i b r u de forţe în relaţia terapeutică.

persoanelor şi. • Empatia poate fi operaţionalizată în termeni comportamentali. 1967). prin acordarea unei atenţii sporite faţă de semnificaţiile pe care pacientul şi terapeutul le ataşează comportamentelor. reflectarea sentimentelor. respectiv răspunsuri verbale corespunzătoare: parafrazarea. Recent. Clark (2001) reproşează definiţiilor tradiţionale ale empatiei faptul că nu o plasează în contextul diversităţii. • Funcţiile primare ale empatiei se referă atât la facilitarea stabilirii alianţei terapeutice şi a strângerii informaţiilor. J. se afirmă necesitatea ca empatia să fie „remodelată". responsivitatea. Paul. Din perspectiva multiculturalismului. • o lipsă de preocupare faţă de contextul sociopolitic Contextul social şi politic în care se stabileşte relaţia terapeutică a fost neglijat în literatura referitoare la empatie. cât şi la rolul ei curativ. evenimentelor. De asemenea. se recunoaşte mai puţin faptul că relaţia 44 . Perspectiva multiculturalismului. • 6. Limite ale conceptualizărilor tradiţionale.Empatia „acurată" necesită un control al subiectivităţii practicianului. • Empatia presupune o componentă afectivă şi una cognitivă. preluarea perspectivei celuilalt. L.2. în special cuvintelor. influenţa diferenţelor culturale asupra proceselor empatice este ignorată. expresiile acceptării. • o lipsă de preocupare faţă de semnificaţiile culturale In literatura referitoare la empatie este întipărită presupunerea implicită conform căreia empatia este un fenomen transcultural care produce „sentimente asemănătoare" împărtăşite de toate fiinţele umane (N. în această perspectivă. simpatia.

a trăsăturilor caracteristice diverselor grupuri culturale (T.terapeutică însăşi se desfăşoară pe terenul unor diferenţe de sex. rasă. a contextului social. Jordon (1991) sunt printre puţinii autori care atrag atenţia asupra necesităţii implicării empatice mutuale atât a terapeutului. D. Sue. W. Sue şi D. americani africani. vârstă. definiţiile tradiţionale ale empatiei plasează terapeutul pe o poziţie de . Barrett-Lennard (1981. Teoriile multiculturaliste acordă o importanţă deosebită dinamicii culturale din interiorul proceselor terapeutice. economic. Numeroşi autori accentuează necesitatea ca terapeutul să câştige o profundă înţelegere a „viziunii asupra lumii" şi a „cadrului cultural de referinţă" a pacientului. D.. 1993). 1990). V. T. Teoriile psihoterapiei şi consilierii multicultural postulează faptul ca terapeuţii să îşi lărgească înţelegerea lumii vieţii pacienţilor lor prin studierea istoriei. 1991. numeroşi autori sunt implicaţi în furnizarea unor informaţii cât mai bogate şi mai variate în legătură cu cele patru grupuri etnice majore: americani nativi. Foster. J. G. în ideea conturării Un ui tablou general al unei comunităţi date. Din perspectiva multiculturalismului. se insistă actualmente asupra modului în care practicienii pot strânge informaţii culturale fa la un număr cât mai mare de pacienţi.cunoscător expert" care înţelege viaţa pacientului său mai bine decât pacientul însuşi. • empatia unidirecţionată în general se ignoră contribuţia pacientului în procesul empatic. politic. De pildă. americani asiatici şi americani hispanici. cât şi a pacientului în procesul terapeutic. • terapeutul este văzut ca expert Influenţate de modelul medical. pacientul se situează pe poziţia cunoscătorului. LaFromboise şi S. In această perspectivă. clasă socială. Datele acumulate din aceste interviuri pot permite stabilirea „tratamentelor 45 . în spaţiul american. L.

Preocuparea de bază este mai degrabă înţelegerea cadrului de referinţă unic al c l i e n t u l u i i n d i v i d u a l decât a cadrului de referinţă a unui grup cultural. etnicitatea tinde să fie considerată o variabilă a pacientului. p. conceptele şi p r i n c i p i i l e etnografiei pot ajuta la înţelegerea mai deplină a proceselor de tip empatic. în vederea stabilirii de către terapeut a unei comunicări autentice cu acesta. Prin urmare. Prin urmare. De menţionat este faptul că această abordare plasează terapeutul într-o poziţie de „cunoscător expert" care strânge informaţii despre diverse culturi. mai degrabă decât o caracteristică a ambilor parteneri de relaţie. Leigh.. perspectiva etnografică oferă o abordare unică privind înţelegerea semnificaţiilor naturii umane şi conduitei sociale (J. considerat o cale de descoperire a acestor semnificaţii. W.diferiţi" de el din punct de vedere cultural. El 46 . P. Aşadar. Spradley. 114). 1998. în ideea de a înţelege şi de a lucra cu oameni care sunt . Etnografia şi activitatea socială îşi propun scopuri similare: înţelegerea experienţei umane aşa cum este ea trăită. 1979). ci şi u n u l de construire a realităţii''. simţită şi cunoscută de participanţii acesteia. etnografia îşi îndreaptă atenţia şi pe Jimbaf. „limbajul nu este doar un mijloc de a comunica despre realitate. Analiza etnografică tinde să aibă acces la lumea conceptuală a clientului/ pacientului.3.posibile dintr-o perspectivă culturală" (J. Perspectiva etnografică Avându-şi rădăcinile în interacţionismui simbolic şi sociolingvistică. l i m b a j u l nu reprezintă doar un simplu instrument de transmitere a informaţiei. Spradley (1979. Dacă teoriile m u l t i c u l turaliste accentuează importanţa desluşirii semnificaţiilor culturale. 17). P. 6. In conformitate cu J. p.

stabileşte semnificaţiile tacite izvorâte din propria experienţă a clientului. Există o tendinţă a acestuia de a „traduce" propria sa experienţă într-un limbaj care să fie cât mai bine înţeles de terapeutul său. Această tendinţă nu face altceva decât să distorsioneze realitatea culturală a pacientului. Prin urmare, metodele de cercetare etnografică în activitatea socială accentuează ideea încurajării pacientului în a-şi spune poveştile „cu propriile sale cuvinte", în vederea desluşirii vorbirii sale „netraduse" (S. P. Sells şi N. Newfield, 1997). Etnografii utilizează strategiile reafirmării şi încorporării frazelor-cheie şi termenilor utilizaţi de pacient, în contrast cu tehnicile tradiţionale ale reformulării şi resemnificării. Conform l u i J. W. Green (1995, apud J. Clark, 2001), riscul inerent al reformulării este acela ca limbajul terapeutului să deformeze semnificaţiile conferite de pacient unei anumite situaţii. Ca o concluzie, teoriile tradiţionale ale empatiei nu acordă atenţie contextului sociopolitic în care se desfăşoară discuţia dintre cei doi parteneri ai relaţiei terapeutice. T. Keefe (1979) este unul dintre puţinii teoreticieni ai empatiei care accentuează ideea capacităţii terapeutului de a empatiza nu doar cu „psihodinamica" pacientului, ci şi cu „dinamica puterii şi opresiunii". Nu trebuie ignorat faptul că experienţa puterii şi opresiunii modelează percepţiile, sentimentele şi comportamentele indivizilor. Interviurile au loc într-un context sociopolitic de distribuţie inegală a puterii bazată pe rasă, clasă, sex. Aceasta perspectivă etnografică interpretativă îşi concentrează atenţia nu atât pe identificarea componentelor eiripatiei, cât pe „experienţa trăită" a empatiei şi pe procesele prin care terapeutul şi pacientul discută cu privire la mţelegerea lor mutuală şi reciprocă de-a lungul şedinţei de ter apie. ]\Ju atât abilitatea empatică a terapeutului este ne cesară, cât utilizarea unor tehnici de dialog şi reflecţie
47

menite să adâncească înţelegerea reciprocă a partenerilor de relaţie. In contextul diversificat şi globalizat al practicii activităţii sociale, capacitatea de a empatiza cu alte persoane şi perspective poate deveni unul dintre cele mai importante aspecte ale practicii competenţei culturale. Sinteză Realizând o sinteză cu privire la tendinţele moderne în abordarea empatiei, vom prezenta, în tabelul de mai jos. principalele trăsături menite să reconceptualizeze empatia în domeniul psihoterapie! actuale.
Empatia tradiţională Empatia reconceptualizată

-înţelegerea terapeutului văzută ! - realitatea pacientului consideca fiind parţială şi supusă grerată ca fiind cognoscibilă; ! şelii; - acordarea terapeutului la senti- j - acordarea terapeutului la limbamentele de bază ale pacienjul şi la semnificaţiile conferite tului; de pacient; - orientată pe persoană; - poziţia de expert a terapeutului; - privilegierea înţelegerii de către terapeut a ceea ce îi comunică pacientul; - implicarea empatică a terapeutului în procesul psihoterapeutic; - unidirecţionată-deductivă. - orientată pe context ral / sociopolitic); (cultu-

- poziţia de persoană care învaţă a terapeutului; -privilegierea înţelegerii de către pacient a ceea ce îi comunică terapeutul; implicarea empatică atât a terapeutului, cât şi a pacientului în procesul psihoterapeutic;

- mutuală şi reciprocă-inductivă.

48

Capitolul 3

MODALITĂŢI DE ANTRENARE A DISPONIBILITĂŢILOR DE COMUNICARE ALE VIITORILOR PSIHOTERAPEUTI
l . Manifestarea respectului, căldurii, autenticităţii
Aceste caracteristici ale relaţiei terapeutice capătă o importantă deosebită în contextul psihoterapie! actuale. Cele trei orientări psihoterapeutice majore (dinamică, comportamentală şi experienţială) au lansat diverse puncte de vedere cu privire la caracteristicile menţionate. Astfel, psihoterapiile dinamice accentuează faptul că terapeutul trebuie să manifeste un respect profund faţă de pacientul său. Neutralitatea şi obiectivitatea a n a l i s t u l u i sunt forţe dominante în relaţie, mulţi autori considerând „căldura" terapeutului drept trăsătură care interferează cu evoluţia transferului în psihanaliză. Ca regulă generală, psihanaliza clasică nu încurajează spontaneitatea terapeutului, împărtăşirea gândurilor şi sentimentelor sale ori alte expresii ale autenticităţii în relaţia cu pacientul său. Mai recent, în psihoterapiile analitice de scurtă durată se pune un accent tot mai mare pe interacţiunea terapeut-pacient, în detrimentul analizei propriu-zise, renunţându-se la regula „défier" a neutralităţii analistului. In psihoterapiile de orientare strict comportamentală. psihoterapeutu! abordează pacientul într-o manieră autor| tară. In calitate de expert, acesta îi stabileşte pacientului P r ogramele de recuperare orientate în direcţia reducerii simPtornelor. Distanţa interpersonală fiind mare, autenticitatea ter apeutului nu prezintă o problemă, iar căldura este mascată
49

de statutul său de expert, în contextul actual al psihoterapie! cognitiv-comportamentale diminuează progresiv asimetria relaţiei terapeut-pacient, iar celor trei caracteristici li se acordă atenţia cuvenită. Psihoterapiile experieniiale înlătură neutralitatea, obiectivitatea şi masca profesională a terapeutului. Psihoterapeutul îşi începe demersul abordând c l i e n t u l aşa cum este el în acei moment şi caută să-1 ajute să-şi dezvolte d i s p o n i b i l i t ă ţ i l e latente autocurative. Preconcepţiile şi ipotezele cu p r i v i r e la c l i e n t sunt înlăturate, terapeutul respectă în mod real individualitatea acestuia, situaţie care antrenează un nivel ridicat de căldură şi autenticitate din partea terapeutului. Se observă faptul că cele trei şcoli terapeutice adopta poziţii diferite cu privire la manifestarea c ă l d u r i i şi autenticităţii terapeutului. Ca regulă generală, respectul f a ţ a de pacient este prioritar, fiind stipulat, de altfel, în codul deontologic al psihoterapeutului. De s u b l i n i a t este ideea că manifestarea respectului, c ă l d u r i i şi autenticităţii necesită în primul rând un anumit nivel de maturizare psihologica a terapeutului. De aceea, u n i i terapeuţi începători pot întâmpina dificultăţi în privinţa satisfacerii acestor dimensiuni ale relaţiei terapeutice. Respectul Implică împărţirea puterii în relaţie şi facilitează colaborarea activă dintre cei doi protagonişti ai relaţiei. Respectul manifestat de terapeut faţă de pacient implică două trăsături de bază şi anume: 1) dreptul p a c i e n t u l u i de a gândi, a s i m ţ i şi acţiona în felul său u n i c şi personal; 2) mesajul clar exprima! de terapeut că schimbarea este posibilă şi că stă în puterea lin (a pacientului) să accelereze această schimbare. J. M. Lewis (1978, apud R. Carkhuff. 1969) nota cu mul! timp în urmă că respectul este mai degrabă comunicat ck terapeut prin gradul de atenţie şi tonalităţile vocale adoptate

50

m e s a j u l pe care terapeutul îl comunică p a c i e n t u l u i este de g e n u l : .Mă întreb dacă vrei să iei în considerare şi această posibilitate? ". dar nu cred ea este relevant în momentul de faţă. dar ştim că anxietatea ta creste în această situaţie. . în acest u l t i m caz.. oferim spre exemplificare câteva expresii verbale care denotă lipsă de respect. dar problema de bază constă în inabilitalea ta de a fi direct. H. iar la cealaltă se situează căldura. această caracteristică se referă la situaţia în care terapeutul ar trebui sau nu să comunice în mod direct .îmi Pace de tineV Unii autori consideră că această allrmatie .Foarte bine. „Ceea ce spui este interesant. îţi mai vin în minte şi alte moduri de a privi această situaţie? ". Majoritatea specialiştilor consideră că terapeutul trebuie să fie preocupat şi interesat în mod real de problematica pacientului. Cu toate acestea. atitudinea terapeutului fiind obiectivă şi orientată spre sarcină."'. . La una din extremităţi se situează neutralitatea absolută care neagă orice urmă de bunătate şi toleranţă. In anul 1973. dar nu s-a ajuns la un consens în privinţa comunicării de către terapeut a acestei caracteristici..în timpul discuţiei sale cu pacientul decât prin cuvintele exprimate. Strupp a construit o scală bipolară în pinci puncte care se referă la c l i m a t u l terapeutic propriu-zis.. . In punctul de m i j l o c al acestei scalei se situează neutralitatea.. " Următoarele expresii ar putea să denote o abordare colaborativă a pacientului: „înţeleg modul în care vezi lucrurile.căldură''' în relaţia cu pacientul. H.Putem privi situaţia ta din ambele Că/dura Aspect controversat al procesului psihoterapeutic. atitudinea t e r a p e u t u l u i f i i n d una de acceptare şi înţelegere. precum şi ideea că înţelegerea de către terapeut a problematicii p a c i e n t u l u i său este cu mult superioară acestuia din urmă: „Este posibil."'..

caracteristică direct implicată în procesul empatic- 52 . In aceşti termeni. de asemenea. Din păcate. o „încălzire" a relaţiei. în cele din urmă. deprinderile de comunicare empatică nu sunt incluse în programele de educaţie ale viitorilor terapeuţi. cât şi o invitaţie a pacientului de a-şi accepta terapeutul. cât cea de a fi conştient de impactul acestora asupra relaţiei şi de modul în care pot interfera cu scopurile prioritare ale terapiei. să sesizeze schimbările apărute în derularea terapiei şi să aprecieze natura interacţiunii terapeut-pacient. atitudinea distantă şi rece pot servi de multe ori drept un mijloc prin care terapeutul se apără împotriva „deschiderii" sale în relaţie. detaşarea terapeutului faţă de pacient îi permite acestuia să evalueze în mod corect nivelul de funcţionare a Ego-ului pacientului. De altfel. Masca profesională. Autenticitatea în mod incontestabil. căldura implică atât o atitudine pozitivă a terapeutului faţă de pacient. cât şi terapeutul sunt preocupaţi de modul în care sunt priviţi unul de către celălalt.implică. Considerăm că o asemenea situaţie se constată doar atunci când terapeutul îşi „foloseşte" pacientul drept sursă a satisfacerii propriilor sale nevoi şi curiozităţi. Sarcina terapeutului nu este aceea de a-şi nega prezenţa şi satisfacerea propriilor nevoi de a fi plăcut şi acceptat. detaşarea apărând de cele mai multe ori drept singurul mod prin care aceştia învaţă sa se relaţioneze cu pacienţii lor. ca în orice relaţie interumană. atât pacientul. Abilitatea empatică a psihoterapeutului de a se plasa în locul celuilalt va atrage după sine o atitudine de acceptare de către terapeut a pacientului său şi. Această intruziune a dorinţelor terapeutului în relaţie ar putea să aibă implicaţii negative asuora demersului terapeutic. dorinţa terapeutului de a fi la rândul său plăcut şi acceptat de pacient.

reducându-se progresiv posibilitatea producerii unor „momente" empatice de-a lungul desfăşurării terapiei. Pentru a se complica şi rnai mult lucrurile. Problema autenticităţii terapeutului este viguros dezbătută în psihoterapie. capacitatea terapeutului de a se comporta deschis şi onest în relaţia sa cu pacientul ar putea reprezenta o premisă a stabilirii unei comunicări de tip empatic între cei doi parteneri. răspunsurile „reci" şi distante ale pacientului pot fi etichetate drept patologice de către terapeut şi nu ca nişte răspunsuri fireşti la semnalele pe care pacientul le primeşte din partea terapeutului său. Manifestarea autodezvăluirii m Nici un alt aspect al psihoterapiei nu provoacă atât de ulte controverse printre terapeuţi cum este manifestarea autodezvăluirii în relaţie. atât spontaneitatea terapeutului în oferirea de răspunsuri cu 53 . se deschide calea dezvoltării transferului. există puţine i n i ţ i a t i v e cu privire la încurajarea exprimării autenticităţii terapeutului în relaţie. psihanaliza are reguli stricte. In rest. Semnalăm pericolul manifestării spontaneităţii terapeutului doar în situaţia în care răspunsurile acestuia au mai mult de-a face cu situaţii de viaţă care se situează în afara contextului terapeutic. Dacă psihanalistul nu reacţionează la ceea ce spune pacientul.prin această atitudine. Greenson (1972). După R. Cu excepţia orientării experienţiale. această caracteristică a terapeutului ar trebui reevaluată. R. iar rezolvarea nevrozei de transfer este cea care va permite restructurarea personalităţii pacientului. în acest sens. Dezbătând funcţia empatiei în psihoterapie şi considerând că autenticitatea se implică în acest proces. terapeutul îl invită pe pacient să se comporte în acelaşi mod. 2.

prin autodezvăluire se obţine o mai mare profunzime relaţională. .self-disclosure'}. transparenţa pe care o presupune autodezvăluirea a fost confundată cu autenticitatea. Săucan. mărturisim c e l o r l a l ţ i că avem încredere în ei. Autodezvăluirea se referă la relevarea de informaţii care aparţin self-ului nostru ascuns şi presupune cu necesitate prezenţa celuilalt.privire la situaţia reală a pacientului. sentimentele şi comportamentul unei persoane". fiind vorba despre un act interpersonal. 1999). autodezvăluirea ar trebui să constea în informaţie pozitivă şi mai puţin în detalii negative (D. cât şi o clară cunoaştere a erorilor sale tehnice. Prin autode/văluire. Este însă evident că un terapeut poate să se comporte într-o manieră naturală şi autentică.. De asemenea. dar fără a-şi exprima în mod direct şi explicit gândurile şi sentimentele. o transmitere de informaţii despre gândurile. După D. este m u l t mai 54 . Nu în u l t i m u l rând. Există s i t u a ţ i i în care putem să transmitem informaţie despre noi înşine cu scopul de a încuraja pe celălalt să facă la fel. Ş. Săucan (1999. De obicei. Prin urmare. este considerată o greşeală împărtăşirea unei informaţii consistente prea devreme. cantitatea şi calitatea autodezvăluirii trebuie să fie potrivite cu situaţia relaţională. iar aceştia la rândul lor ni se autodezvăluie. De asemenea. putem câştiga o nouă şi mai profundă perspectivă despre noi înşine prin autodezvăluirea în faţa unei alte persoane. 26-27). în sensul că înţelegem mai bine mesajele celorlaţi în măsura în care aceştia ni se autodezvăluie. constituie forme de manifestare a autodezvăluirii (. In afara unei moderaţii în ceea ce priveşte cantitatea.. Printre beneficiile autodezvăluirii se numără o mai bună cunoaştere de sine. Ş. Fireşte. procesul de autodezvăluire într-o relaţie trebuind să se realizeze în mod gradat. Adeseori. dobândim o mai marc eficienţă în comunicare. luând naştere o relaţie semnificativă şi onestă. p.autodezvăluirea este un tip de comunicare.

Natura obiectivelor psihoterapeutice Cu mult timp în urmă. cât în ce condiţii şi cu ce pacienţi ar putea terapeutul să se autodez\>ăluie în relaţie. Mecanismul de bază al acestui tip de terapie este feedback-ul. mai degrabă decât să-şi direcţioneze atenţia asupra dezvoltării transferului. In contrast. ego-suportivă şi evocativă.1. F. terapia evocativă se bazează pe interpretare şi implică o creştere a neutralităţii terapeutului. Weiner (1977) a divizat psihoterapia în trei mari categorii: represivă. îmbrăcămintea. întrebarea se pune nu dacă terapeutul ar trebui să se exprime pe el însuşi. exprimarea gândurilor şi sentimentelor trebuie să fie realizată într-o manieră cât mai explicită. considerând că terapia ego-suportivă necesită autodezvăluire din partea terapeutului. Desigur. Răspunsul la această întrebare ar putea include mai multe variabile şi anume: natura obiectivelor psihoterapeutice. Natura auto dezvăluirii e 'n general. pacienţii fiind încurajaţi să-şi asume responsabilitatea propriilor lor gânduri şi sentimente. 2. înfăţişarea 55 . M. Atunci când ne „deschidem" în faţa partenerului nostru de relaţie.constructiv ca autodezvăluirea să fie focalizată pe prezentul relaţiei „aici şi acum" decât pe „acolo şi atunci". dar numai dacă are vreo legătură cu ceea ce se petrece în prezent. modul amenajare a cabinetului. natura autodezvăluirii şi contextul în care autodezvăluirea se poate manifesta. In terapia represivă. Claritatea şi comprehensibilitatea în autodezvăluire sunt primordiale. reputaţia profesională a terapeutului. terapeutul este atât de Preocupat de dispariţia comportamentului simptomatic al pacientului încât feedback-urile de natură interpersonală sunt complet ignorate. poate fi relevant să fie adus în discuţie trecutul. 2.2.

J... Unii autori susţin că pacienţii au dreptul de a cunoaşte încă de la începutul terapiei . De pildă. Acest tip de transparenţă este utilizat îndeosebi în terapia cu adolescenţi sau cu tineri adulţi care nu au dobândit o experienţă de viaţă bogată. terapeutul îşi poate dezvălui propriile atitudini. pacientul poate primi unele feedback-uri cu privire la 56 . Primul terapeut şi-a apărat poziţia prin indicarea faptului că nu vrea să grăbească stabilirea unui transfer timpuriu. aveţi copii?".Dvs. există anumite informaţii generale pe care unii terapeuţi le furnizează pacienţilor. nelămurirea cu privire la semnificaţia întrebării. dar de ce mă întrebi?". statutul marital.. în timp ce al doilea şi-a exprimat atât dorinţa stabilirii unei relaţii „reale". Un alt nivel al autodezvăluirii implică împărtăşirea de către terapeut a unor experienţe personale. M.ideologia" terapeutului lor. a şti dacă terapeutul a avut anumite temeri în legătură cu admiterea la facultate poate constitui o informaţie utilă pentru un tânăr aflat în faţa acestui examen. Celălalt ar fi spus: „Da. curn ar fi: vârsta. calitatea de părinte sau alte date personale. cât şi. Lewis (1978) aminteşte cazul a doi psihanalişti care sunt întrebaţi de pacientul lor la primul interviu: . opinii şi valori. Primul ar fi răpuns: „De ce mă întrebi?" şi a refuzat să-i dea vreun răspuns. Chiar şi la acest nivel superficial de autodezvăluire există diverse opinii. trei. De altfel. în acest sens. Un nivel rnai adânc al autodezvăluirii se referă la împărtăşirea propriilor sentimente ale terapeutului cu privire la natura interacţiunii stabilite cu pacientul său.terapeutului etc. pot furniza pacienţilor unele informaţii cu privire ia viaţa personală a terapeutului lor. .. La nivel personal. Acest tip de autodezvăluire este dezaprobat de un număr mare de terapeuţi care apreciază că informaţiile cerute de pacienţi trebuie urmate de clarificarea motivelor pentru care aceştia formulează întrebările respective.

impactul pe care îl are asupra altor persoane. Monitorizarea procesului de interacţiune terapeutică 3. Un context special implică apariţia u n u i eveniment neobişnuit în viaţa pacientului. Iată de ce psihoterapeuţii trebuie să 57 .. 2. în acest caz. Acest tip de intervenţie poate fi util îndeosebi cu pacienţii ale căror proiecţii asupra altor persoane joacă un rol determinant în dificultăţile actuale cu care se confruntă. în final.dezvălui" în diverse situaţii terapeutice. Chiar şi în aceste circumstanţe deosebite. Unii terapeuţi au tendinţa de a minimaliza •i/or/cr" propriei lor personalităţi şi dezvoltă un stil terapeutic Q joţadă ş\ prost jucat. există păreri divergente ale terapeuţilor cu privire la oferirea din proprie iniţiativă a acestui tip de informaţii.1. Impactul terapeutului asupra relaţiei Abilitatea terapeutului de a recunoaşte impactul asupra interacţiunii sale cu pacientul necesită un efort constant de-a lungul desfăşurării şedinţelor de terapie. 3. El are sarcina de a monitoriza această interacţiune. sublinem ideea că autodezvăluirea nu trebuie să se manifeste fără ca terapeutul să nu ia în considerare impactul cel mai probabil asupra pacientului său. cum ar fi o pierderea unei fiinţe dragi. Un alt context special poate implica un eveniment semnificativ din viaţa terapeutului (cum ar fi o problemă de sănătate sau un deces în familie). unii terapeuţi prezintă condoleanţe într-un mod simplu şi direct. Contextul Anumite variabile pot influenţa decizia terapeutului de a se .3. chiar dacă este un participant actlv 'n relaţie.

) pot duce la o percepţie eronată a pacientului. a m i n t i r i care îi apar de-a l u n g u l desfăşurării discuţiei cu pacientul. O cadenţă exploratorie este aceea î" 58 . In acest sens. ascultă . M . meta-monitorizează procesul î n s u ş i de interacţiune. Aprecierea de către terapeut a impactului paltermirilor sale de expresivitate facială (sau a altor mişcări ale corpului) asupra pacientului său reprezintă un aspect important. J.parcurgă ei înşişi o terapie intensivă (sau o cură analitică). In plus. Prin urmare. monitorizează comportamentul verbal şi nonverbal al p a c i e n t u l u i şi notează rezistenţele acestuia la schimbare: 2. este de datoria terapeutului să devină receptiv la modul în care ar putea influenţa. L e w i s (1978) apreciază că putem avea în vedere următoarele aspecte ale i n t e r a c ţ i u n i i terapeutpacient: cadenţa. respectul şi autenticitatea facilitează procesul de conştientizare a impactului lor asupra acestei interacţiuni. 3. 3 . însuşirea deprinderilor de empatie predictivă îi va determina să descopere faptul că un anumit gând sau sentiment (anxietate legată de pacient. 1 . 1 . un terapeut dispune de trei surse constante de înţelegere a modului în care poate deveni eficient în relaţia terapeutică: 1. Un accent deosebit se pune pe comportamentul nonverbal al celor doi parteneri de relaţie. interacţiunea sa cu pacientul. profunzimea explorării şi distanţa interpersonală. gânduri.jn şoaptă" propriile sale sentimente. Cadenţa Cadenţa se referă la lungimea secvenţelor de vorbire ale celor doi interlocutori. căldura. apariţia u n u i eveniment neprevăzut în viaţa lor personală etc. In general. într-o manieră inadecvată.

o 59 .care afirmaţiile scurte ale terapeutului sunt urmate de afirmaţii mai lungi ale pacientului: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Un alt pattern de cadenţă sugerează prezenţa unor rezistenţe considerabile la explorare din partea pacientului: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: în fine.1. Profunzimea explorării rei De-a lungul unei şedinţe de terapie.2. precum şi apariţia unor rezistenţe din partea celor doi parteneri de relaţie terapeutică: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: 3. un al treilea pattern (mai greu de evaluat) se referă la situaţia în care există o colaborare efectivă între terapeut şi pacient. dar se manifestă în acelaşi timp o anumită rapiditate a secvenţelor de vorbire. terapeutul trece prin tipuri diferite de activitate mintală: o ascultare activă.

". In acest sens. activarea deprinderilor de detaşare ale 60 . Simplele cereri ale terapeutului de genul: „Continuă. estimarea adâncimii unei explorări este o sarcină d i f i c i l ă şi complexă. Din contră.. Distanţa interpersonală Din păcate. te rog!" sau „Spune-mi mai mult despre. O mare parte a eforturilor terapeutului depuse de-a lungul şedinţelor de terapie se referă la facilitarea activităţii de autoexplorare a pacientului său.1. 3. „Există o mai mare distantă între noi doi astăzi?" Fireşte. o nelinişte a terapeutului cu privire la o anumită arie de discuţie sau ia anumite sentimente care pot fi scoase la iveală şi care ar putea să blocheze sau să frâneze cursul terapiei. Un interviu fără profunzime exprimă. îi indică pacientului faptul că gândurile şi sentimentele sale sunt relevante şi importante pentru terapeut. opţiunea pentru una din cele trei tipuri de activitate este luată în afara unei decizii conştiente. „De ce mă simt trist?''. tranziţia de la una la alta se realizează ca urmare a unei decizii conştiente determinate de întrebări de genul: „Ce experimentează pacientul în momentul de faţă?". răspunsurile empatice ale terapeutului reprezintă un stimul puternic pentru majoritatea pacienţilor în procesul autoexplorării. în alte situaţii.activitate analitică care implică detaşare şi o activitate empatică bine structurată. nu există indicatori obiectivi care să detecteze gradul de distanţă interpersonală într-o relaţie. în fapt. Terapeutul ar trebui să evalueze dacă discuţia tinde să acopere în mod superficial mai multe arii de probleme sau se concentreză doar pe una singură.3. Practica terapeutică ne indică faptul că acele relaţii caracterizate printr-un nivel bun de empatie emoţională a terapeutului relevă o deschidere considerabilă a acestuia în relaţia sa c u pacientul. o temere. De cele mai multe ori..

este" el cu adevărat. Subliniem faptul că l i m b a j u l u t i l i z a t de terapeut reprezintă un element important care influenţează procesul de autoexplorare a pacientului. Distanţa interpersonală este generată de cele mai multe ori de neliniştile şi anxietatăţile terapeutului şi pacientului cu privire la modul în care sunt percepuţi sau acceptaţi unul de către celălalt. De cele mai multe ori.). ne gocierea în legătură cu identificarea problemelor Pacientului şi cu găsirea celei mai bune soluţii terapeutice. unele studii relevă faptul că utilizarea unui limbaj înalt intelectualizat de către terapeut s-ar datora unei structuri anxioase şi obsesive a acestuia.P. iar l i m b a j u l său este conectat la experienţa actuală a pacientului său. De-a lungul desfăşurării unui interviu. utilizarea unui limbaj abstract şi formal reprezintă un indicator p o s i b i l al unei distanţe interpersonale în relaţia terapeutică. contribuţii valoroase sunt aduse în psihologia contemporană de „programarea nenroling\nsticcr (N. utilizarea unui limbaj concret. Din contră. Alte moduri prin care terapeutul poate monitoriza procesul interacţiunii terapeutice sunt: concentrarea pe dialogul terapeut-pacient. Unii autori fac referire la această caracteristică atunci când discută despre concreteţe. la un n i v e l înalt de concreteţe.terapeutului impune o mai mare distanţă interpersonală între c ei doi protagonişti. s i m p l u şi specific duce la o mai mare apropiere între cei doi. In acest sens.. e c h i l i b r u l de forţe în relaţia terapeutică. iar procesul de distanţare variază în funcţie de teama de deschidere în relaţie a unuia dintre ei sau a celor doi. încurajarea autonomiei.L. procesul de deschidere interpersonală poate varia în funcţie de nevoia unuia dintre participanţi de a fi acceptat. terapeutul dă dovadă de acceptare şi satisfacţie în a-1 întâlni pe pacient acolo unde . în acest sens. Astfel. 61 . estimarea dimensiunii afective a mteracţiunii.

în mod firesc. activitatea de negociere capătă o importanţă deosebită. De data aceasta.3. pacientul era ţinta observaţiei. revine în sarcina terapeutului responsabilitatea de a direcţiona terapia (în anumite momente) pe situaţia actuală. (De p i l d ă : „Vorbindu-mi despre teama pe care o ai faţă de tatăl tău. In mod tradiţional. precum şi pe progresul relaţiei terapeutice propriu-zise. toate acestea ridica semne serioase de întrebare cu privire la abilitatea terapeut u l u i de a împărţi puterea în relaţie. Orice temă pe care o aduce pacientul în discuţie poate reflecta ceva din realitatea relaţiei terapeut-pacient. explorarea împreună cu pacientul a ceea ce se petrece „între noi chiar acum" poate genera n e l i n i ş t i şi anxietăţi u n u i terapeut începător. Acest e c h i l i b r u de forţe se poate realiza prin manifestarea respectului terapeutului faţă de o p i n i i l e pacientului cu privire la semnificaţia anumitor evenimente. Concentrarea pe dialogul terapeut-pacient Reprezintă un alt mod prin care terapeutul poate monitoriza procesul interacţiunii sale cu pacientul. pe . 3. Echilibrul de forţe în relaţia terapeutică E c h i l i b r u l de forţe în relaţie este un alt aspect de care terapeutul trebuie să ţină cont în derularea psihoterapie!.2. maniera autoritară în care acestea sunt formulate. ™~ """ 3. mă întreb dacă nu cumva ai sentimente asemănătoare în legătură cu mine?"). ţinta o reprezintă însăşi relaţia terapeutică. în acest sens. comportamentul terapeutului ca si cum ar şti dinainte încotro se îndreaptă terapia. Negocierea în legătură cu găsirea celei mai bune soluţii terapeutice în contextul psihoterapeutic actual.Mici şi acum".4. întrebările directe şi repetitive ale terapeutului.3. într-un studiu realizat 62 .

Henry. în sensul că u n u l dintre părinţi adoptă un rol dominant şi autoritar în familie. acest fapt se realizează fără n i c i un fel de ambiguitate. Ca terapeut.îndreaptă". Sims. Spray ( 1 9 7 1 ) se arată că m u l ţ i terapeuţi provin din f a m i l i i cu paltern-un disfuncţionale de comunicare. Adeseori. E. dar lipsa de claritate nu are n i c i o indicaţie terapeutică. H. terapeutul trebuie să manifeste respect faţă de modul în care pacientul său simte şi gândeşte. încurajarea autonomiei pacientului Psihoterapeutul trebuie să-i permită pacientului să se manifeste în mod autonom în relaţie şi să-1 încurajeze să-şi exprime în mod clar şi deschis propriile gânduri şi sentimente. acest fenomen este considerat un semn de rezistenţă a pacientului la terapie şi nicidecum nu este pus pe seama s t i l u l u i interactional defectuos al terapeutului.. J.5. Estimarea dimensiunii afective a interacţiunii Exprimarea sentimentelor în timpul desfăşurării şedinţei terapie sau evitarea manifestării acestora capătă o semnificaţie profundă. Pot să apară unele s i t u a ţ i i contradictorii în care nu se mai ştie unde . Revine în sarcina terapeutului să Monitorizeze gradul în care este încurajată exprimarea şi e 63 .6.este" terapeutul şi încotro se .cu mai m u l ţ i ani în urmă de W. Atunci când alege să-i împărtăşească pacientului propriile sale opinii cu privire la o temă de discuţie cu care cei doi nu sunt în acord. înseamnă că m u l ţ i terapeuţi nu au învăţat că negocierea reprezintă un aspect esenţial în procesul terapeutic.Dacă chiar aşa stau lucrurile. 3. poţi opta între a-i împărtăşi pacientului ceea ce gândeşti în legătură cu o situaţie sau a nu te exprima în nici un fel. S. întotdeauna.. 3. L.

iar la celălalt „confruntarea eroică". Acest tip de confruntare este menit să şocheze pacientul. terapeutul fiind nevoit să facă faţă unei rezistenţe masive a pacientului cu privire la propria sa schimbare. iar terapeutul încearcă să negocieze cu rezistenţele la explorare puse în acţiune de pacient (întreruperi în cursul vorbirii. Fireşte. Aplicarea intervenţiilor terapeutice 4. cât şi partenerul său de relaţie. alianţa terapeutică este efectivă. . declanşată de reamintirea unei situaţii dureroase.1.explorarea sentimentelor. . Redăm un fragment de dialog (utilizarea confrunării de rutină) în care terapeutul vrea să evidenţieze discrepanţa dintre negarea verbală a sentimentelor şi izbucnirea emoţională a pacientului. alianţa terapeutică este ameninţată.confruntarea de rutină". în confruntările de rutină. adeseori terapeutul „ameninţându-1" că îl va abandona. In confruntărille eroice. Corwin (1973) indică faptul că actul confruntării poate fi privit ca un continuum: la un capăt se situează . Terapeutul: Ce ai simţit in legătură cu acest lucru? 64 .. A. Un indicator util ar fi acela dacă există cel puţin un moment în fiecare şedinţă în care terapeutul se simte cu adevărat „mişcat" de ceea ce îi spune pacientul şi simte că este într-adevăr „cu" pacientul său. H. Confruntarea Confruntarea reprezintă una dintre cele mai active forme de intervenţie terapeutică. acest continuum este influenţat de natura situaţiei terapeutice. precum şi nivelul empatic pe care se situează atât el. Pacientul: Este vorba despre perioada în care părinţii mei au divorţat. 4. discrepanţe între ceea ce simte şi ceea ce gândeşte).

. Pacientul: . ei bine . . . . în nici un caz . . iar aseară am băut din nou doza mea obişnuită de alcool. Terapeutul: Ei bine. . . . Terapeutul: Probabil că nu . '• Terapeutul: Deşi mi-ai spus că depui eforturi. . . . . . . . Pacientul (plângând încet): Am simţit că lumea s-a sfârşit pentru mim . nu am simţit nimic. Terapeutul: încep să cred că trebuie să luăm o decizie în legătură cu acest lucru. . . . Terapeutul: Cred că văd lacrimi în ochii tăi. . dar. . ar trebui să facem neapărat ceva în direcţia asta. Pacientul: La ce vă referiţi? Terapeutul: Cred că ar fi necesară o spitalizare.. . Confruntările eroice sunt mai rar utilizate în cursul terapiei... . în aceste condiţii nu Cf ed că ar trebui să mai lucrăm împreună. probabil am simţit atunci sau simt. Terapeutul: E dureros . . Pacientul: Intr-adevăr . . Pacientul: Nu vreau să mă internez. 65 . .Pacientul: Poftim? Terapeutul: Cum te-ai simţit atunci când părinţii tăi au divorţat? Pacientul: Nimic . Pacientul: Ah . nu . . Pacientul: Cum adică7 Terapeutul: Nu cred că mai are vreun sens să mai c °ntinuăm în acest mod. . se pare că totuşi nu poţi să te opreşti de la băutură. . . Terapeutul: De câteva zile bei în fiecare seară . . Pacientul: Da . . . Pacientul: Nu spital. fiind necesare doar în acele situaţii în care pot salva în vreun fel relaţia terapeutică.

si în cele din urmă ne-a părăsii. Clarificarea favorizează un dialog autentic între terapeut şi pacient şi necesită adoptarea unei conduite empatice d i n partea terapeutului. . .3. iar eu am fosl adoptat de o familie . . De asemenea. . Interpretarea în privinţa interpretării. contestări între Sine. terapeutul întoarce spre pacient sensul mesajului pe care acesta tocmai 1-a emis.2. Fraţii mei şi cu mine am rămas singuri . Freud o consideră drept actul ştiinţific fundamental care asigură accesul la cauzalitatea comportamentului uman. Fraţii mai mari au fost trimişi împreună la o casă de copii. lucrurile au începui să meargă din ce în ce mai rău. .4. Terapeutul: Aşadar. şi în cele din urmă te-ai despărţit de fraţii tăi . întâi ţi-ai pierdut mama. Clarificarea Deoarece discursul pacientului este adeseori confuz şi ambiguu. cât şi păstrarea de către terapeut a unei atitudini pozitive necondiţionale faţă de acesta. niciodată nu a fost prea puternic . Aceste reguli sunt referenţialele teoretice fundamentale ale psihanalizei: presiunea p u l s i u n i l o r care vor să se exteriorizeze (principul plăcerii). şi am intrai înir-un program de ajutor social. Eu ş1 66 . apoi a rămas fără loc de muncă. . Interpretarea constă în aplicarea unor relaţii cunoscute. apoi tatăl te-a părăsit . la date concrete. . Tata s-a îmbolnăvit . . Pacientul: După ce mama a murit. clarificarea nu reclamă nici o rezistenţă specifică din partea p a c i e n t u l u i . 4. . . înţelegerea acestui punct de vedere necesită atât acceptarea responsabilităţii pacientului cu privire la situaţia descrisă. . . . Pe de altă parte. . cu rol de reguli. implică comunicarea respectului deplin faţă de punctul de vedere al c e l u i l a l t . şomer . prin intermediul clarificării.

interpretarea se referă la materialul inconştient care include mecanismele de apărare şi semnificaţiile ascunse ale materialului furnizat de pacient. resemnifîcarea/ recadrarea („refraining"') se referă a schimbarea cadrului de referinţă. 4.Supraeu (conflicte. în scopul evidenţierii unor noi semnificaţii ale comportamentului pacientului. . Resemnificarea Din punctul de vedere al constructivismului şcolii de la Alto.". . Prin natura sa. interpretarea implică o ipoteză care necesită o validare ulterioară. influenţa complexului Oedip asupra conduitelor. apărarea Eu-liii împotriva pulsiunilor. . se reduce riscul stabilirii unei relaţii asimetrice şi în care terapeutul este deţinănătorul adevărului unic. Un alt aspect semnificativ îl reprezintă implicarea pacientului în munca interpretativă.. Cu alte cuvinte. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor fraze introductive de genul: . Aceasta interpretare trebuie prezentată pacientului în calitate de ipoteză. reprezintă o coordonată importantă. p. „Separe că . 147). . Mă întreb dacă. interpretarea merge dincolo de datele obţinute de-a a lun ul i n t e r v i u l u i . Terapeutul trebuie să pună accent pe împărţirea responsabilităţii în cadrul acestui demers. .4. sursă de nevroză). Astfel. De menţionat este faptul că terapeutul trebuie să-şi formuleze interpretările în aşa mod încât să evite orice formă de „citire a gândurilor" pacientului sau de intruziune în viaţa sa intimă. Dacă în confruntare pacientul este pus în faţa unei realităţi deja definite. „O posibilitate ar putea fi . „un fenomen rămâne de 67 . Watzlawick (1988... .". De aceea. Du Pă P. manifestarea de către terapeut a respectului faţă de capacitatea pacientului de a înţelege semnificaţia propriului său comportament. .

neînţeles atâta timp cât câmpul de observaţie nu este suficient de larg. La rândul lor.". Tânărul era binecrescut. lunar. se prezintă la cabinet. părinţii spuneau că trecutul şi comportamentul fiului lor în acel moment dovedeau că el nu era capabil să se descurce în această privinţă. ci „adaptat". problema consta in dezacordul existent de multă vreme între el şi părinţii săi cu privire la bani. Ei preferau să-i dea bani săptămânal. dar sume diferite. In acea perioadă. El voia să obţină de la ei. P. adus de mama sa.politicos" şedinţele de psihoterapie. care credea că fiul ei intrase într-un nou episod psihotic. în timp ce acelaşi comportament. cu care să-şi achite singur notele de plată. căruia i se pusese diagnosticul de schizofrenie şi care îşi petreci/se mare parte din ultimii săi zece ani prin spitalele de psihiatrie. 1996. o sumă de bani. de altfel nu reuşea să le termine. Comportamentul unui individ poate fi calificat drept „patologic". după gradul de „înţelepciune" sau de „nebunie" de care fiul lor a dai dovadă. între un organism şi mediul său... într-o mansardă. Watzlawick oferă un exemplu ilustrativ de resemnificare (cit. acoperindu-i şi alte cheltuieli. atâta timp cât el nu induce şi contextul în care fenomenul respectiv se produce. nu mai apare ca fiind patologic. nu-i convenea că părinţii săi îi plăteau chiria. După părerea sa. fiind supus psihoterapie! intensive. De pildă.. face ca observatorul să se găsească în situaţia de a atribui obiectului studiului său. plasat în cadrul interacţiunilor cu ceilalţi membrii ai grupului din care acel individ face parte. adeseori întrerupâmd . Această condiţie nu era niciodată clar enunţata. proprietăţi pe care acesta nici nu le are . Faptul de a nu putea avea în vedere complexitatea relaţiilor dintre un fenomen şi cadrul în care acesta are loc. şi frecventa la Universitate două cursuri pe care. 68 . „ca unui copil". din A. Mucchielli. el ducea o viaţă izolată. p: 103) : Un tânăr de 25 ani.

totuşi nici tânărul nu îşi exprima nemulţumirea. In faţa mamei sale. în fapt. Tânărul a pus deoparte bani pentru a-şi cumpăra o maşină şi a devenit astfel din ce în ce mai liber . sugestiile descriau modul destul de straniu în care el se comporta.. a nu ernpatiza cu el. mama se î n f u r i e pe fiu. terapeutul a făcut unele sugestii concrete asupra modului în care tânărul trebuie să conducă lucrurile pentru a se ajunge la o catastrofă iminentă.. intrând într-un fel de joc psihotic bizar. tânărul îşi lua pe deplin dreptul de a se apăra. această strategie îi permitea mamei să-i fie mai puţin teamă de comportamentul fiului ei. Explicaţia oferită de terapeut atrage atenţia asupra faptului că tânărul nu este bolnav. dar ne-am mărgini să-l convocam într-un birou 69 . A nu fi în optica pacientului. Plasarea într-un meta-punct de vedere schimbă radical sensul situaţiei.. Totodată. va face să crească şi mai mult cheltuielile de până atunci. ameninţând că va proceda în aşa fel încât. pe care mama sa. în aceste condiţii. spunându-i că fusese destul şoferul l u i şi că se ocupase destul de treburile care-1 interesau strict pe el. mama i-a fixat f i u l u i său o sumă lunară de bani cu care el urma să se descurce. La prima lor dispută. ci doar depune eforturi pentru a-şi manipula părinţii. Modul în care tânărul se comportă demonstrează faptul că el conducea întreaga situaţie pentru a fi în avantaj. mai mult decât tatăl. Birdwihtell utilizează o excelentă metaforă menită să sugereze ceea ce este observaţia din punctul de vedere al terapiei strategice. Drept urmare. „este ca si cum am invita o persona să JQcâ parte dintr-o echipă de hochei pe un post de fundaş stânga. îl considera o probă în plus a incapacităţii fiului de a-şi conduce propria viaţă. folosindu-se de un nou episod psihotic. Mamei îi era teamă că va fi necesară o nouă şi costisitoare spitalizare. respectiv..

Prin urmare. pentru a percepe ansamblul actorilor implicaţi. De aceea. Terapia strategică promovată de Şcoala de la Palo Alto sugerează faptul că atunci când ne concentrăm observaţia asupra u n u i singur element al u n u i sistem. acţiunile şi evoluţia ior. p. Terapeutul trebuie să înveţe să-şi dirijeze atenţia asupra fenomenului pe care doreşte să-I analizeze. trebuie ales un cadru larg de observaţie şi pusă întrebarea: „Cum se petrece acest lucrul" Cu alte cuvinte. 106). 70 . ca o regulă a unuiy'oc specific ce caracterizează interacţiunea i n d i v i d u l u i cu mediul său. iar nu ca rezultat al unui conflict nerezolvat între nişte presupuse forţe intrapsihice (A.. 35) precizează că „specificul perspectivei interacţioniste este susţinerea faptului că natura umană şi ordinea socială sunt rezultate a i e comunicării . mecanismele de apărare. de data aceasta se elaborează ipoteze cu privire la natura comunicării lui. cercetarea cauzelor trebuie înlocuită cu descoperirea mecanismelor jocului şi a regulilor sale. Mucchielli. Dacă paradigma freudiană (1880) defineşte un om . paradigma sistemică şi interacţionistă (1980) defineşte un om „al comunicării". Jackson (1981. 1996. structura caracterului şi personalitatea drept termeni care descriu interacţiuni tipice ale i n d i v i d u l u i ca răspunsuri la un context interpersonal particular". putem sesiza atât cât se poate vedea cu nişte ochelari fumurii într-o cameră obscură. Putem considera deci simptomele. p. Ei trebuie să înveţe sa privească împrejur. totul se reduce la studiul situaţiei de interacţiune. în contrast cu psihanaliza care elaborează ipoteze asupra i n d i v i d u l u i ..pentru a-l cunoaşte şi a-i aplica testul Rorschach.al dorinţelor'. fără să-l punem să joace ca să vedem cum se comportă el în cadrul echipei. Simptomul trebuie văzut ca o repetiţie. D.." Individul şi acţiunile sale nu pot fi analizate decât în sistemul din care acestea fac parte.

PARTEA a-II-a INSERŢIA EMPATIEI ÎN ACTUL PSIHOTERAPEUTIC CERCETARE EXPERIMENTALĂ .

dar şi altele mai puţin studiate în aria psihoterapiilor actuale si anume: 1.Capitolul 4 UN MODEL EXPERIMENTAL POSIBIL DE CERCETARE A EMPATIEI ÎN PSIHOTERAPIE 1. ci şi a inteligenţei emoţionale. Ca obiectiv parţial. s t u d i u l pacientului îngăduie o lărgire a c â m p u l u i de investigaţie psihologică în legătură cu una din disponibilităţile l u i de bază . I. 2. Cercetarea / evidenţierea unei aptitudini specialepredictivitatea empatică în calitate de disponibilitate-nucleu a competenţei psihoterapeutice. 72 . am proiectat să investigăm particularităţile prin care el se poate constitui (în mod real) în partener eficace al relaţiei psihoterapeutice.sugestibilitatea şi cu două dintre simptomele l u i cele. ne-am propus să sugerăm calea prin care aptitudinea predictivităţii empatice ar putea fi preluată ca aptitudinenucleu nu numai a empatiei predictive. cu extrapolare posibilă la nivelul inteligenţei emoţionale. Obiective. In plus. să investigheze şi să aprofundeze unele aspecte general cunoscute. în legătură cu pacientul. Obiectivele cercetării Lucrarea de faţă îşi propune. mai m u l t o marcare sau o s u b l i n i ere pentru o încercare experimentală într-o tematica foarte actuală. mai frecvente: anxietatea şi depresia. 3. subiecţi I. ipoteze. -în ansamblu.

ci. Din acest punct de vedere. natura aptitudinală a acestei disponibilităţi specifice psihoterapeutului n-ar reclama altă identitate decât cea de predictivitate empatică. c) Date fiind mecanismele psihice şi atributele de definiţie ale empatiei predictive evidenţiate prin intermediul probei de empatie cognitivă.1. fie emoţională. ar situa eventualul lor studiu dincolo de sfera empatiei.2. aşa încât predilecţia pentru o factură accentuat emoţională sau accentuat cognitivă (inclusiv . mai mult 73 . ar trebui să apară doar ca predominare relativă a unuia sau altuia. d) Probarea realităţii incontestabile a acestei aptitudini spéciale în conduita empatică predictivă ar putea fi c °ncepută ca nucleu structural-functional nu numai al 'Pului de empatie în cadrul căruia se relevă. deoarece instanţierea celor două modalităţi empatice exclusiv pe câte unul dintre procesele/ a b i l i t ă ţ i l e de bază ale conduitei empatice. Ipoteze de lucru Ipotezele care ne vor ghida cercetarea de faţă sunt următoarele: a) Disponibilitatea empatică. b) Structurarea unei capacităţi empatice speciale în procesul formării competentei profesionale poate să apară ca aptitudine propriu-zisă numai în cazul psihoterapeutului./ormitia"echilibrului dintre cei doi factori). cu predilecţie pentru factori-criterii saturaţi cognitiv. o abilitate de speţă interacţionistă. fie cognitivă este independentă de orientarea teoretico-metodologică a posesorului ei. presupunem că evocata aptitudine specială a psihoterapeutului va apare ca un operator de eficienţă pus în act prin corelativitatea sine qua non dintre intelect şi afect. celuilalt agent al relaţiei psihoterapeutice nefiindu-i imperios necesară (nu există profesia de pacient). în calitate de condiţie indispensabilă a progresului psihoterapeutic. Pacientului îi revine însă.

In acest sens. tulburări post-traumatice datorate stresului! tulburări somatoforme (tulburări de somatizare. tulburări conversive). argumentarea iniţială. de principiu. Tabel! Distribuţia psihoterapeuţilor în funcţie de vârstă şi sex Clasă de vârstă feminin între 2 1 . raţional-emoţionale.3. Eşantioane de investigaţie A fost alcătuit un lot de 20 de psihoterapeuţi de orientare comportamentală care practică metode şi tehnici specifice terapiei comportamentale. ne-ar satisface chiar şi numu. Lotul alcătuit din psihoterapeuţi a fost rezultatul unor 3 preexperimentări. tulburări depresive (depresie reactivă. de relaxare şi autoreglare a stărilor psihice. Pentru moment.40 ani peste 4! ani Total Sex Totaî masculin 3 2 15 8 8 4 20 Un alt lot a fost alcătuit din 100 de pacienţi (fiecare psihoţerapeut aflat în relaţie cu câte 5 pacienţi) care prezintă diverse tulburări nevrotice: tulburări anxioase (tulburări anxioase generalizate. tulburări obsesiv compulsive. tulburare distimică). 1. cognitiv comportamentale. ne-am interesat de existent 74 . ca nucleu dispoziţional ai inteligenţei emoţionale. tulburân hipocondriace. tulburări de tip panică. a acestei posibilităţi.decât probabil. restul constituind o deschidere promiţătoare pentru o cercetare adecvată.3 0 ani între 31 .

specialiştilor care practică psihoterapie de orientare comportamentală şi am aplicat preliminar un chestionar de empatie emoţională (Mehrabian) pe baza căruia am stabilit apartenenţa terapeuţilor la un anumit nivel de empatie.30 ani ' între 31 . In mod implicit. întâmplarea ne-a ajutat să găsim în marea majoritate a cazurilor psihoterapeuţi cu un nivel mediu-bun de empatie. De aici. vârstă şi sex Studii Clasă de vârstă feminin între 16 .30 ani • între 3 1 . aceasta a presupus renunţarea la câţiva terapeuţi care aparţineau n i v e l u l u i foarte empatie şi slab empatie. nu a fost o distanţă prea mare până la alcătuirea l o t u l u i de psihoterapeuţi pentru experimentul nostru. : j 55 12 20 12 45 1 8 16 Studii superioare între 21 . Tabel 2 Distribuţia pacienţilor în funcţie de studii.17 ani între 18-20 ani Sex masculin 2 1 Total 3 6 15 : ! 5 7 Studii medii între 21 .40 ani [ peste 41 ani Total j 4 4 8 16 4 29 - \ 75 . în calitate de constantă profesională. pe c r i t e r i u l apartenenţei la n i v e l u l mediu-bun.40 ani peste 41 ani Total între 18 -20 ani : 13 28 4 5 33 4 2 : 8 1 22 - . Această scală de empatie a fost reaplicată ca probă inclusă în designul experimental după 6 luni de la prima aplicare.

Chestionar de măsurare a empatiei emoţionale (Q. Subscalele se referă ia: susceptibilitatea la contagiune emoţională. Metoda de cercetare 2.).) Chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale (Q. 76 . reactivitatea emoţională extremătendinţa de a fi impresionat de experienţele negative ak altora.) aparţine l u i A.1. Moto de de investigaţie Conform cercetărilor actuale.1.E. de experiment în funcţie de frecventarea sistematică şj completă a şedinţelor de psihoterapie. cât şi pacienţilor.1. precum şi testul de intuiţie şi empatie Dymond. 2. aceştia au fost reţinuţi ca subiect.E. dorinţa de a fi în contact cu cei care au probleme. probe aplicate atât psihoterapeuţilor. principala pondere în conduita empatică este reprezentată de procesele cognitive şi afective în unitatea lor structurală şi funcţională. astfel încât tipologia lor este cu precădere întâmplătoare.M.E. 2. tendinţa de simpatizare.E.M.M. Aceste afirmaţii reprezintă subscaie intercorelate care măsoară aspectele relaţionale ale empatiei emoţionale.E. Mehrabian şi N. în vederea surprinderii d i m e n s i u n i i afective şi cognitive a empatiei au fost utilizate două probe şi anume: chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale (Q. Chestionarul cuprinde un număr de 33 de a f i r m a ţ i i cu care subiectul poate fi sau nu de acord. Epstein (l 972) şi descrie o viziune afectivă asupra empatiei.E. aprecierea emoţiilor unor persoane necunoscute sau îndepărtate.În privinţa pacienţilor.

După ce subiectul notează fiecare afirmaţie cu u n u l din scorurile scării (+4. C.Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la +4 (acord foarte puternic) la -4 (dezacord foarte puternic). -3. precum şi de la definiţia i n t u i ţ i e i de către G. structurând lumea după acea persoană. +3. consecvent. 2.. B. Din punctul de vedere al s a r c i n i l o r experimentale.: Oamenii din jur au o mare influentă asupra dispoziţiilor mele sufleteşti"'] iar altele de semnul minus (de ex. Probă de empatiepredictivă (R.-!. 77 . iar apoi se va calcula suma algebrica a celor 33 de afirmaţii cuprinse în chestionar. Psihoterapeutului / pacientului i se cere să evalueze Partenerul pe baza trăsăturilor menţionate. In final.1. +!. semnele vor fi schimbate la scorurile care privesc afirmaţiile la care i n i ţ i a l figurează semnul minus. Psihoterapeutului / pacientului i se cere să se autoaprecieze pe o scală în cinci trepte de-a l u n g u l a şase criterii bipolare.2. această scală conţine patru ipostaze: A.: . se va afla scorul total de empatie emoţională. Unele afirmaţii sunt însoţite i n i ţ i a l de semnul plus (de ex. Dymond ca fiind transpunerea imaginativă a e u l u î în gândirea. i se cere psihoterapeutului / pacientului să se autoa Precieze aşa cum crede că 1-ar aprecia partenerul său. +2. Allport privita drept o relaţie dintre autopercepţie şi percepţia s i n e l u i de către alţii. prin rec urgerea la criteriile menţionate. Dymond) Proba Dymond de i n t u i ţ i e şi empatie (1949) porneşte de la definiţia empatiei oferită de R. -2. -4). Pot lua decizii fără să mă împiedic de sentimentele altora". simţirea şi acţiunea altuia.

D. iar răspunsurile la ipostaza C de la psihoterapeut se compară cu răspunsurile la ipostaza B de la pacient şi.nu progresează în terapie terapie adecvata .neimplicare în terapie încrezător . Testul poate fi scorat în termenii n u m ă r u l u i de puncte la care individul greşeşte în predicţie (scorul de deviaţie) sau prin c a l c u l u l predicţiilof corecte (scorul corect). primele vizând trăsături de personalitate ale partenerilor de relaţie (pe care le-am numit ţrâsătun-criterii şi le-am analizat prin intermediul modalităţii descriptive). 78 .terapie neadecvată terapie agreabilă.terapie dezagreabilă speranţă în rezultate .agresiv decis .anlipatic cooperant. au fost construite două tipuri diferite de criterii. Prin urmare. i se cere psihoterapeutului/pacientului sa evalueze partenerul. In cadrul cercetării de faţă.egoist blând . celelalte având in vedere calităţile diferenţiale ale procesului psihoterapeutic (pe care le-am n u m i t fac to ncriterii şi le-am analizat prin intermediul modalităni integrative). invers. în fine.lipsă de speranţă Pentru a calcula empatia psihoterapeutului se calculează cât de aproape sunt predicţiile acestuia cu privire la posibilele evaluări ale pacientului faţă de realele evaluări făcute de pacient.neîncrezător in terapie progresează . Trăsături-criterii: simpatic .tensionai generos .indecis Faclori-critcrii: Implicare . răspunsurile la ipostaza D de la psihoterapeut se compară cu răspunsurile la ipostaza A de ia pacient.distant relaxat . Aprecierile au fost realizate pe o scală de la 5 (acord foarte puternic cu criteriul menţionat) l a l (dezacord foarte puternic). aşa cum crede că acesta se va autoevalua. pentru c a l c u l u l empatiei pacientului. păstrând aceleaşi criterii.

pierdere a plăcerii de a face anumite l u c r u r i care mainte reprezentau o sursă de satisfacţii: 5. l . 79 . Mendel son. sentiment de vinovăţie/lipsă de valoare personală: 6. Cu toate acestea.3. pesimism / sentiment de descurajare în viaţă: 3. 7.pierdere a interesului cu privire la alţi oameni. s-a arătat că scala este aplicabilă pacienţilor depresivi şi sub formă de chestionar (Beck şi colab. Mock şi Erbaugh. Scala de depresie Beck (B.) Inventarul de depresie Beck (Beck. 1961) este menit să măsoare severitatea depresiei. 4. tristeţe / nefericire. un chestionar care cuprinde 13 grupuri de afirmaţii cu privire la absenţa. 2.I. Scala de depresie Beck este. Ward. în vederea surprinderii progresului în terapie al pacienţilor au fost aplicate la începutul şi la sfârşitul psihoterapici două scale c l i n i c e : de depresie şi de anxietate. sentiment de eşec în viaţă. psihoterapeutul şi pacientul vor încerca să preia rolul celuilalt şi să câştige astfel perspectiva partenerului lor de relaţie. 1975).D. Scala a fost concepută într-o manieră originală ca fiind o modalitate de observare prin intermediul căreia psihiatrul / psihologul c l i n i c i a n citeşte cu voce tare fiecare item.Prin intermediul unei operaţii mintale anticipative. tendinţe suicidare. în fapt.. ţinându-se c ont de faptul că pacienţii aflaţi în studiu acuză diverse simptome nevrotice şi psihosomatice. respectiv prezenţa următoarelor acuze depresive: 1. 2. cerând p a c i e n t u l u i să selecteze formularea care i se potriveşte cel mai bine. îndeosebi atunci când se apreciază efectul antidepresiv al psihoterapie!. 8. fiind u n u l dintre cele mai frecvent folosite în cercetarea clinică. dezamăgire de sine.

cu cât această diferenţă va fi mai mare. 80 . de asemenea. preocupări cu privire la propria înfăţişare / aspect inestetic: 1 1 . dispoziţie anxioasă (nelinişte. anticipare a ceea ce este mai rău. 2 . Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la O (absenţa simptomului) la 3 (manifestarea severă a simptomului). Apoi. anticiparea producerii unui lucru îngrozitor. Prin urmare.S. Scala a fost aplicată la începutul şi la sfârşitul psihoterapiei. iar procedura este identică cu cea descrisă la Scala de depresie Beck. fiind. frecvent utilizată în cercetările clinice. iritabilitate). 1 . 13. 4 . amânare / imposibilitate de luare a deciziilor.A. Scala de anxietate Hamilton cuprinde 14 grupuri de afirmaţii cu privire la absenţa.) Scala de anxietate Hamilton este menită să măsoare severitatea anxietăţii. In cercetarea de faţă. l şi 2 reprezintând grade intermediare de intensitate a simptomelor depresive. pierderea poftei de mâncare. nivel energetic scăzut.9. psihoterapeutul este cel care îi citeşte pacientului întregul grup de afirmaţii din fiecare categorie. Scala oferă garanţii de fidelitate. respectiv prezenţa următoarelor acuze anxioase: 1. Scala de anxietate Hamilton (H. 12. fatigabilitate. alege valoarea gradului de intensitate a fiecărei afirmaţii şi anume. cu atât progresul obţinut de pacient va fi mai ridicat. Diferenţa dintre simptomele finale şi simptomele iniţiale va indica progresul psihoterapeutic înregistrat de pacient. aceea care redă/descrie cel mai bine modul în care se simte pacientul în momentul completării chestionarului. 10.

simptome respiratorii (presiune şi apăsare în piept. durere de cap intensă). impotenţă). simptome vegetative (gură uscată. pierdere în greutate. oftat. paloare. lipsa de plăcere. agitaţie în timpul z i l e i ) . fobii (de întuneric. senzaţii de stomac plin. de persoane străine. scrâşnirea dinţilor. dispoziţie depresivă (lipsa de interes. 9. de a fi lăsat singur. 11. frunte încreţită. simptome gastrointestinale (dificultăţi la înghiţire. incapacitate de a se relaxa). faţă încordată. senzaţie de sufocare. oftat. 4. dispnee). ejaculare precoce. 5. susP'ie sau respiraţie rapidă. transpiraţii reci şi calde. tensiune (sentiment de încordare. 7. deficienţe de concentrare (dificultăţi de concentrare. somn neîndestulător şi oboseală la trezire. voce nesigură. dureri abdominale. 13. senzaţie de arsuri la stomac. vise. 6. coşmaruri. frigiditate. dispnee). tulburări de memorie). trezire matinală. . vărsături. de aglomeraţie). de trafic. palpitaţii. ameţeli. tremurul mâinilor. tonus muscular crescut). senzaţii de leşin. urgenţă la urinare. pierderea l i b i d o u l u i . 10. sentimentul n e l i n i ş t i i . 8. constipaţie). senzaţia unor înţepături). 14. reacţii de tresărire. 12. greaţă. sentiment de slăbiciune. îmbujorări. nelin |Şte. simptome somatice senzoriale (vedere înceţoşată. tendinţa de a plânge foarte uşor. simptome somatice musculare (dureri. transpiraţie. de animale. simptome cardiovasculare (tahicardie.2. tremurături. înghiţituri frecvente). comportament în t i m p u l i n t e r v i u l u i (agitaţie. amenoree. dureri în piept. contracţii musculare. oboseală. insomnii (dificultăţi de adormire. 3. diaree. spaime nocturne). simptome genito-urinare (poliurie. somn întrerupt. depresie.

pornind de la situaţiile concrete sugerate. Această scală cuprinde 10 itemi (situaţii sugestive) care sunt prezentaţi subiectului într-o manieră nonautoritară şi au rolul de a-i ghida imaginaţia. să se transpună efectiv. halucinaţia apei. al doilea. ridicarea mâinii. Am utilizat această scală din următoarele două motive: primul. greutatea braţului. 2. 3. subiecţii apreciază în procente pe o foaie de răspuns.1 . Ca şi scala de depresie.Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la O (absenţa simptomului) la 4 (manifestarea severă a simptomului). experimentatorul verifică gradul în care subiectul reuşeşte. Diferenţa dintre simptomele finale şi cele iniţiale va indica progresul psihoterapeutic. 82 . Aceste situaţii sugestive sunt următoarele: 1. prin măsurarea sugestibilităţii se poate evalua în mod indirect capacitatea subiecţilor de a intra în stare de relaxare (considerat un indicator al progresului în psihoterapiile de orientare comportamentală). 4. In final. anestezia degetului. 2. gradul în care au trăit situaţiile sugestive cuprinse în această scală. stabilirea existenţei unei corelaţii între gradul de sugestibilitate al pacienţilor şi capacitatea lor empatică.Barber Scala de imaginaţie creatoare are drept scop testarea disponibilităţilor imaginative ale subiecţilor în stare de veghe şi care stau la baza sugestibilităţii. Scala de imaginaţie creatoare Wilson . 2 şi 3 reprezintând grade intermediare de intensitate a simptomelor anxioase. scala de anxietate s-a aplicat la începutul şi la sfârşitul psihoterapie!. La sfârşitul aplicării probei.5. l.

halucinaţia temperaturii. Pentru exemplificare. la înălţimea umerilor. 8. se simt din nou normal. devine tot mai greu. Imaginaţi-vă acum că un al treilea dicţionar mare şi greu se adaugă la celelalte dicţionare mari şi grele de pe mâna dvs. Simţiţi cât de greu îi vine braţului dvs. regresia de vârstă. rezistând apăsării. 83 . halucinaţia muzicii. Acum gândiţi-vă că un al doilea dicţionar mare şi greu este plasat pe primul dicţionar mare şi greu. Gândiţi-vă la dicţionarul mare şi greu: vi s-a creat senzaţia de greutate. devenind şi mai greu (Imin. Susţineţi dicţionarele gândindu-vă la greutatea volumelor şi observaţi cum braţul dvs. foarte. Aveţi senzaţia că realmente ţineţi pe palma întinsă trei dicţionare grele şi braţul se face mai greu şi mai greu.5.). sunt grele. foarte greu. Acum închipuiţi-vă că pe palma întinsă este un dicţionar foarte greu. stând cu palma în sus. 6. halucinaţia olfactiv-gustativă. de Scorul se alcătuieşte acordând un punctaj în funcţie procentul ales de subiect la fiecare din cei 10 itemi. spuneţi-vă că palma şi braţul dvs. coborâţi braţul şi relaxaţi-vă ". deformarea timpului. relaxarea corpului şi a gândurilor. Este suficient să vă gândiţi la greutatea acestei cărţi foarte groase şi o să simţiţi cum vă apasă în jos greutatea ei. închideţi vă rog ochii şi întindeţi braţul stâng în faţă. 7. redăm prima probă care vizează greutatea braţului: „Lăsaţi-vă condus de aceste instrucţiuni şi veţi simţi că mâna si braţul dvs. Imaginaţi-vă realmente greutatea dicţionarului. Acum. şi braţul devine şi mai greu. 10. 9. să susţină dicţionarele. 30 sec.

2. surprinderii elementelor comune şi elementelor diferenţiatoare. 2 şi 3 reprezintă gradeintermédiare de transpunere imaginativă în relaxare. Proporţii (%).% Aproape exact 4 i j j i 2.) proprii categoriilor de subiecţi. tipurilor de analiză etc. Medii (ale empatieî emoţionale şi ale empatiei predictive) la psihoterapeuţi şi la pacienţi în vederea comparării lor şi deci. precum şi compararea rezultatelor lucrării cu rezultate raportate în alte cercetări din aceeaşi sferă tematică. uneori reprezentând acelaşi lucru cu analiza pe bază de medii (medii ale proporţiilor. procedeul s-a extins şi în cazul datelor referitoare la gradul de anxietate. mai ales în cazul moda- 84 . Foaia de răspuns este de următorul tip: 0% Nu am simţit nimic asemănător 0 1 25% Nu am simţit n i m i c asemănător 50% Pe jumătate asemănător 2 75% Destul de asemănător 3 90% +.Răspunsurile la fiecare situaţie sugestivă se dau pe o scală de la O (nu am simţit nimic asemănător) la 4 (am simţii aproape exact situaţia sugerată). Valorile l. Clase de răspuns. ca procedeu statistic de încadrare pe niveluri a răspunsurilor subiecţilor. evident. depresie şi sugestibiliţate al pacienţilor. Procedee de prelucrare Au datelor: • • • • • fost utilizate următoarele procedee de prelucrare a medii proporţii (%) clase de răspuns corelaţii analiză descriptivă şi integrativă.

mai cu seamă în legătură nemijocită cu unele posibilităţi metodologice pe care ni le-a oferit proba de empatie predictivă Dymond. 2. prin mijlocirea seturilor de trăsături-criterii şi de factori-criterii (în special pentru cazul probei Dymond). este vorba de existenţa unei dispoziţii Predictive difuze şi activabilc exclusiv în relaţia concretă cu Psihoterapeutul pe baza scopului precumpănitor. cu date raportate de alte cercetări în aceeaşi arie tematică (medii.lităţilor de analiză. psihoterapeuţi şi pacienţi.3. Pe alt plan. însă. proporţii. coeficienţi de corelaţie etc. în l u m i n a seturilor de criterii care cuprind trăsături şi factori supuşi comparaţiilor şi concluziilor. modalităţi prin care intenţionăm să scoatem în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre d i s p o n i b i l i t ă ţ i l e predictive ale celor două categorii de subiecţi. 85 . în cazul pacienţilor. am procedat la conceptualizarea ipostazelor demersului predictiv şi surprinderea unor raporturi între rezultatele psihoterapeuţilor şi ale pacienţilor. Procedee de verificare/ interpretare • compararea n i v e l u r i l o r de răspuns ale subiecţilor • conceptualizarea ipostazelor demersului predictiv Procedeele de verificare/ interpretare a rezultatelor şi concluziilor constau în compararea nivelurilor de răspuns ale celor două categorii de subiecţi investigaţi de noi. dacă nu e xclusiv practic pe care acest subiect îl are şi anume. ci şi indispensabil pentru a pune în evidenţă semnificaţiile unor modalităţi de interacţiune a variabilelor investigate.). acolo unde acest procedeu (tip şi nivel de analiză) este nu numai aplicabil în principiu. Corelaţii. Analiza descriptivă şi integrativă. pe care temei ne-am propus să demonstrăm că predictivitatea empatică este o proprietate aptitudinală indubitabilă a psihoterapeutului.

2002). cum ar fi: dobândirea unei mai profunde înţelegeri de sine. am recurs în mod special la estimarea diferenţială a simptomelor de debut şi a „stării" acestora în faza finală (ameliorare şi. se manifestă in terapiile analitice tendinţa de abandonare a scopurilor terapeutice prea înalte. „Realitatea clinică pune în evidenţă faptul că psihoterapia vindecă rareori pentru totdeauana şi.atingerea unui grad cât mai înalt şi sigur de progres psihoterapeutic. denumite „de dezvăluire" sau „de insighf îşi propun obiective înalte şi pretenţioase de genul modificării personalităţii pacientului. Cel mai frecvent. dar şi calitativi (de nivel) ai efectului relaţiei psihoterapeutice. Proceduri de evaluare a progresului psihoterapeutic Problema surprinderii progresului în psihoterapie al pacienţilor este mult dezbătută şi controversată în cercetările actuale.4. 86 . rareori izbuteşte să obţină modificări durabile şi profunde în sfera personalităţii pacientului" (I. se delimitează psihoterapiile de profunzime de psihoterapiile centrate pe simptom. stabilirea unor relaţii interpersonale mai eficiente şi mai încărcate de satisfacţii. criterii încărcate de subiectivism. Holdevici. Actualmente. eventual. In ceea ce priveşte estimarea progresului pe care îl realizează pacientul pe durata relaţiei psihoterapeutice. Primele. Psihanaliza utilizează criterii complexe de apreciere a succesului în psihoterapie. dispariţie). autorii fac apel la obiectivele finale stabilite în tratamentul terapeutic pentru a măsura progresul înregistrat în psihoterapie. Din această perspectivă. 2. necesitatea insight-ului face dificilă (sub aspect practic) sarcina evaluării gradientului de succes obţinut în cursul psihoterapie!. însă. mai ales. trăirea sentimentului fericirii personale. astfel încât diferenţele devin tocmai indici cantitativi.

Diferenţa obţinută între simptomele iniţiale şi simptomele nnale ne va indica progresul în psihoterapie înregistrat de Pacienţi. Simptomul reprezintă încercarea spontană şi de cele mai multe ori inconştientă a pacientului de a se adapta dificultăţilor vieţii. deci. se tinde spre obţinerea unei restructurări atitudinale a pacientului. Terapeutul consideră simptomele drept indicatori ai unei dezadaptări de mai mare profunzime.Hamilton (H. se consideră că simpla reducere de simptom reprezintă un criteriu mult mai sigur şi mai facil de luat în considerare pentru a aprecia succesul în psihoterapie.Beck (B. psihoterapiile centrate pe simptom (nonanalitice) stabilesc scopuri mai modeste şi mai limitate care presupun eliberarea de un simptom dezagreabil.I.) şi depresie .S.). au fost aplicate două scale clinice de anxietate . în vederea surprinderii progresului în psihoterapie al pacienţilor. în final. In studiul de faţă. 87 . se consideră că dispariţia simptomului presupune ca anterioară identificarea credinţelor iraţionale şi disfuncţionale ale pacientului.în contrast. Pe parcursul desfăşurării psihoterapie!. In varianta cognitiv-comportamentală.D. Prin urmare.A. pacientul va aprecia modul în care aceste gânduri şi credinţe iraţionale conduc la apariţia stărilor afective negative şi la manifestarea unor comportamente de eşec. modalităţi prin care se exprimă perturbările din sfera personalităţii pacientului. Psihoterapiile de orientare comportamentală îşi propun realizarea unei amorsări directe a procesului psihopatologic şi consideră că înlăturarea simptomului poate facilita abordarea tulburării care stă la baza producerii lui.

vom încerca să prelucrăm şi să interpretăm datele referitoare la empatia emoţională obţinute cu ajutorul probei evocate imediat mai sus. Mehrabian şi N.E) sunt redate în tabelul nr. Deocamdată.Capitolul 5 EMPATIA EMOŢIONALĂ 1. mai târziu. prin intermediul probei (de empatie emoţională. 3. cotă înscrisă în limitele n i v e l u l u i mediu empatie.M. 88 . de regulă. principiu potrivit căruia se admite prevalenta relativă a unuia sau a celuilalt dintre factorii de bază ai mecanismului empatie. Subiecţii au fost împărţiţi în următoarele clase (potrivit cotelor metrologice ale testului): Subiecţi neempatici: scoruri obţinute între -132 -33.disponibilitate a competenţei psihoterapeutice Capacitatea empatică a psihoterapeutului admite ca premisă sine qua non faptul că ea nu este numai emoţionala sau numai cognitivă. nu reprezintă altceva decât statuarea unui principiu de corelativitate a intelectului cu afectivitatea în definirea acestei a b i l i t ă ţ i generice. una numită de empatie emoţională şi alta de empatie cognitivă (predictivă).80.E. evident) elaborate de A. Rezultatele obţinute de psihoterapeuţi la proba de empatie emoţională (Q. Media de empatie pe lotul de psihoterapeuţi de orientare comportamentală este de +51. împrejurarea că noi dispunem de două cunoscute probe de empatie. Empatie emoţională . Empatia de factură predominant afectivă este pusă în relief. Epstein. De cealaltă probă ne vom ocupa într-un mod cu totul special. Subiecţi slab empatici: scoruri obţinute între -32 +33.

i : i . . „..E. Tabelul 3 Indici Q. . ..„ 60 % 2 _% 0 0 % 20 100% 89 . ! : . Subiecţi foarte bun empatici: scoruri obţinute între +100+132. . .psihoterapeuţi . : : . Subiecţi bun empatici: scoruri obţinute între +67 +99. .80 Scor maxim " 92 Abaterea standard 18._ \i . .psihoterapeuţi Scor minim """ 15 • Nr.Subiecţi mediu empatici: scoruri obţinute între +34 +66.M.68 în privinţa distribuţiei procentuale a psihoterapeuţilor pe cele cinci niveluri de empatie emoţională s-au obţinut următoarele rezultate: Tabelul 4 Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de empatie emoţională i Niv el empatie . subiecţi J • j : i ' î . emoţionalii. Nr. | Procentai 0 % 0 Clasa 1 j Clasa 2 ' Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 Subiecţi neempatici Subiecţi slab empatici Subiecţi mediu empatici Subiecţi bun empatici [ Subiecţi foarte 1 bun empatici Total o . subiecţi \ Media 51.E..

tativitatea de la un grad la altul de implicare. comportamentul psihoterapeutului nu se poate reduce la un proces de identificare afectivă cu pacientul. dar şi la mobilitatea sau comu. tară intervenţia unui proces de detaşare de cazul examinat. să întărească regula de manifestare a comportamentului empatic în relaţia psihoterapeut-pacient.Din tabloul distribuţiei psihoterapeuţilor pe niveluri de capacitate empatică rezultă. ci dimpotrivă. empatia capătă o funcţie aptitudinală. fără de care nu se poate exercita cu eficienţă activitatea terapeutică propriu-zisă. Ponderea cea mai mare este reprezentată de terapeuţii mediu empatici (clasa 3). dar nu şi suficientă în comunicarea eficientă dintre cei doi parteneri ai relaţiei. Valorizarea teoretică-expeflmentală a fenomenului detaşării confirmă regula mai su$ menţionată. ceea ce ilustrează o anumită omogenitate de structură a competenţei empatice. la intensitatea implicării emoţionale. în mare. aptitudine necesară. atât de importanta în luarea deciziei terapeutice. Fenomenul empatic devine o însuşire aptitudinală a psihoterapeutului în relaţia sa cu pacientul. că alegerea noastră cu privire la acest eşantion s-a concretizat într-o proporţie dominantă de 85% în prezenţa unor subiecţi mediu-bun empatici. nu vine să anihileze. 90 . ca expresie a capacităţii de autocontrol (mai ales în cazul psihoterapeutului). fără atingerea (cu nici o excepţie) a nivelului empatic inferior sau superior. Evocata regulă face trimitere. Pe de altă parte. Această detaşare. Clasele l (subiecţi neempatici) şi 5 (subiecţi foarte bun empatici) nu sunt reprezentate. Putem conchide că psihoterapeuţii de orientare comportamentală se plasează în planul unui nivel mediu-bun empatic. în relaţia psihoterapeut-pacient. mai întâi.

pacienţi Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 _— Clasa 5 r- Nr.E.E.2.M. Empatie emoţională . subiecţi Media 40 Abaterea standard 29 ~39 "Too" Media de empatie pe lotul de pacienţi este de +40.disponibilitate valorizatoare a tratamentului psihoterapeutic Rezultatele obţinute de pacienţi (N-100) la proba de empatie emoţională (Q. în privinţa distribuţiei procentuale a pacienţilor pe cele cinci niveluri de empatie emoţională s-au obţinut următoarele rezultate: Tabel 6 Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de empatie emoţională Nivel empatie emoţională . cotă înscrisă în limitele n i v e l u l u i mediu empatie. .pacienţi Scor minim Scor maxim ~92 №.E) sunt redate în tabelul de mai jos: TabelulS Indici Q.E. subiecţi Procentaj \ Subiecţi neempatici 1 Subiecţi slab empatici [" Subiecţi mediu 1 empatici ] Subiecţi bun empatici j Subiecţi foarte bun 1 empatici Total 2 33 49 : \ 2% 33% 49% 16% 0% 100% 16 r 0 i j i 100 1 91 .M.

De altfel. 3. Distribuţiile psihoterapeuţilor şi ale pacienţilor pe cele cinci niveluri de empatie nu sunt identice: la nivel mediu empatic găsim 60% din primii subiecţi şi 49%o din ceilallţi: la nivelul cumulat mediu-bun empatic găsim 85%. în mare. Nu se înregistrează nici un caz în care pacienţii nevrotici să se situeze pe nivelul foarte bun empatic (clasa 5). mediile generale pe lot diferă semnificativ. de pildă. Aspecte diferenţiale de empatie emoţionallă între psihoterapeuţi şi pacienţi Diferenţele între procentele de psihoterapeuţi şi pacient 1 care se încadrează în cele cinci clase de empatie (foame bu' 1 empatic. Este acesta un rezultat prin simplă întâmplare sau el apare ca o condiţie necesara profesiei de psihoterapeut? Răspunsul ar putea fi o întemeiere parţială a uneia dintre ipotezele noastre de lucru. 51. bun empatic. Conchidem că psihoterapeuţii sunt. cu eficacitatea mai miare a actului psihoterapeutic. mediu empatic. Comportamentul pacientului nu se poate reduce la un proces de identificare afectivă cu terapeutul! său. în cazul profesioniştilor cu nivel mai ridicat de empatie emoţională. în timp ce doar 2% dintre pacienţi se plasează pe nivelul slab empatic.8 vs.Datele ilustrează faptul că majoritatea pacienţilor (82%) se situează în clasele 3 şi 2 (corespunzătoare niveluirilor mediu şi slab empatic). daca el ar putea fi relaţionat. mai empatici decât pacienţii lor. Pondereai cea mai mare (49%) este reprezentată de pacienţii care apiarţin nivelului mediu empatic.. intervenind un proces de detaşare necesar în îndeplinirea diverselor sarcini terapeutice şi ducerii la bun sfârşit a programului de terapie. respectiv 65%. 40. 16% se situează în clasa 4 (corespunzătoare n i v e l u l u i bun empatic). slab empatic şi patic) sunt redate sintetic în tabelul de mai jos: 92 .

N=20 0% . situaţie care se poate datora prezenţei u 'burărilor din sfera personalităţii pacienţilor nevrotici. : 25% \ 60% . 15% ! l Pacienţi N=100 0% 16% 49% 33% Se constată că n i v e l u l ridicat de empatie emoţională nu este reprezentat. ! Necm SubieC " P atic ! psihoterapeuţi .c . ceea ce înseamnă că atât psihoterapeuţi]. Aceste s i m i l i t u d i n i şi. funcţia aptitudinală a fenomenului psihic analizat.Tabel 7 Diferenţele î n t r e procentele de p s i h o t e r a p e u ţ i şi pacienţi în privinţa empatiei emoţionale Foarte bun empauc Bun Mediu Slab empat. am reţinut că nivelurile mediu empatic şi bun empatic acoperă majoritatea răspunsurilor la cele două loturi investigate. empatic . deci. diferenţe dintre cele două loturi investigate exprimă foarte probabil un anumit specific al empatiei emoţionale în cazul profesiunii de psihoterapeut. respectiv. ne concludente. De asemenea. O diferenţă concludentă apare între cele două loturi cu privire la n i v e l u l slab al empatiei emoţionale (15% psihoterapeuţi şi 33% pacienţi). empatic ". su In fme. mai ales. 2% din pacienţi se încadrează în categoria de biecţi neempatici. cât şi pacienţii nu au tendinţa de a se identifica m a x i m a l cu ceilalţi şi introduc un coeficient mai mare sau mai mic de detaşare în relaţia terapeutică. dar re zultatul stă sub semnul unei proporţii foarte reduse şi. 93 .

3% 1 6% 49% 33% 50% 66.1% 52. Cercetări româneşti cu ajutorul Q.1 0% 0% 0% +46.7% 30.4 0% +44.6% 26.5 2% +40 94 . 19 grupuri profesionale care reclamă empatie (9 psihologi şi 10 actori şi regizori dramatici). Au fost examinate următoarele loturi de subiecţi: 98 de cadre didactice de educaţie artistică plastică. Marcus (1997.6% 53.4. p.E.6% 16. pe care îi completăm cu datele obţinute de noi.1 +54. Tabel 8 Rezultate ale unor cercetări româneşti în utilizarea chestionarului de empatie emoţională Q.4% 33. Profesii care reclamă empatie (19) u Profesori selecţionaţi (12) Medici pediatrii (10) Educatori (20) Nivelurile empatici Profesori (98) B ^0 'C « TU O. 60 studenţi din anul IV pediatrie (a se vedea tabelul alăturat).M. 3 L.E. 97).3% 0% +44.7% 0% 25% 60% 15% 0% +51.3% 5% 25% 35% 35% 0% +47.4% 57. 10 medici pediatri. 12 profesori de educaţie artistică plastică cu performanţe deosebite în activitatea cu elevii.4 0% 40% 50% 10% 0% +51 1.5 ^ 3§ O -S '1 '3 — 0% 1% 0% 0% 21. vom realiza o întregire a rezultatelor obţinute de specialiştii români din cadrul Institutului de Filozofie şi Psihologie al Academiei Române în utilizarea chestionarului Mehrabian-Epstein.E. ZI ca C. cităm un tabel alcătuit şi comentat de S. în acest sens.8 18. -oarte bun :mpatic 3un empatic Mediu empatic Slab smpatic ^eempatic Medii !§ 0% 3% 39. 20 de educatori din şcoli de reeducare. rezultate comparative în finalul acestei secţiuni.6% 0% +31. 33 de funcţionari.M.E.4% 28.

în timp ce nivelurile mediu empatic şi bun empatic acoperă majoritatea răspunsurilor la cele 9 loturi comparate. psihoterapeuţii şi medicii pediatri prezintă medii de empatie emoţională mai mari decât jumătatea intervalului prevăzut de test pentru categoria mediu empatic. mediile se situează în limitele nivelului mediu empatic. Indiferent de deosebirile dintre medii.6% la lotul funcţionarilor.lotul profesorilor selecţionaţi). este de reţinut că. Psihoterapeuţii se profilează ca subiecţi cu caracteristici didactice şi medicale situate în répertorier capacităţilor asigurătoare de succes în Profesii comparabile. situaţie care ne determina să nor m i m °ă "U eXlStă diferen ^ e semnificative între subiecţii ali şi subiecţii nevrotici în privinţa empatiei emoţionaie. faţă de 15% -lotul psihoterapeuţilor. iar la celălalt pol se situează funcţionarii (+31. la toate loturile de subiecţi (cu excepţia funcţionarilor). 10% -lotul medicilor pediatri şi respectiv 0% . Cele mai concludente diferenţe apar între loturi în privinţa n i v e l u l u i slab al empatiei emoţionale (57.5).Se constată faptul că nivelul foarte bun empatic este slab reprezentat. adică . în timp ce lotul funcţionarilor se situează la nivelul slab empatic. în tot cazul. Mediile empatiei emoţionale se situează astfel: la un pol se află profesorii selecţionaţi (+54. Pacienţii nevrotici înregistrează o medie de +40 care se ţ «sene între limitele n i v e l u l u i mediu empatic (potrivit cateeorulor prevăzute de test). trei profesii din cele comparate în tabelul de mai sus -profesorii selecţionaţi.tendenţial către nivelul următor. 95 . Am putea reţine acest rezultat ca o Pnmă validare (concurentă) a exigenţei profesionale de SUŞCeş referitoare la n i v e l u l mediu-bun de empatie emoţiona| aapsihoterapeutului. cel bun empatic. stabilit prin categoriile de nivel ale testului.4) şi psihoterapeuţii (+51.8).

80. In fapt. • Pacienţii. în marea lor majoritate. se situează. apropierea v i z i b i l ă (mai mare) a respectivei medii de limita inferioară a p r o x i m u l u i nivel. pe verticală (67. ! n 96 . în cea mai mare proporţie. adică 15% (A se vedea tabelul nr.totală" şi hipercontrolul trăirii afective). De asemenea. psihoterapeuţii. anume u n u l de balans între mediu şi superior. în favoarea primilor. adică 85%).00). ne îndreptăţeşte să considerăm „performanţa experimentală" a terapeuţilor ca aparţinând unei s u b d i v i z i u n i din intervalul mediu empatie.Nu am formulat vreo expectaţie cu privire la nivelul care putea fi propriu empatiei emoţionale a pacienţilor investigaţi . constatăm ca această calitate este aproape în întregime proprie psihoterapeuţilor (un nivel ridicat şi propice între identificare emoţională . se situează în intervalul . reţinem absenţa psihoterapeuţilor în clasa neempatic şi prezenţa în clasa slab empatie a 3 din 20.u n u l semnificativ mai redus sau unul semnificativ mai ridicat comparativ cu subiecţii „normali". numai 16% plasându-se în intervalul bun empatie. reţinem rezultatul final al comparaţiei între psilioterapeuţi şi pacienţi.00). 6). în clasele de răspuns mediu şi bun. în acest sens. Sinteză • In principiu. iar 2% în clasa neempatic (A se vedea tabelul nr. 4). în intervalele mediu şi slab empatie (82%).. cu 20% în plus(sub raportul încadrării în n i v e l u r i l e mediu şi bun empatie) şi înclinând accentul diferenţiator către „polul'' opus.nivel mediu. cu media lor de empatie emoţională de 51. • Ţinând seama de rezultatele mai multor cercetări cu privire Ia n i v e l u l cel mai „productiv" al empatiei emoţionale. cu media !or de empatie emoţională (40. anume n i v e l u l u i mediu superior (a se vedea şi distribuţia statistică a subiecţilor psihoterapeuţi.

97 ..favoarea" pacienţilor. • In tabelul distribuţiei subiecţilor de diverse profesii. optime (între 70% şi 90%). In această perspectivă. notificarea consonanţei rezultatului obţinut de noi cu rezultatele unor cercetări recunoscute prin pertinenţa lor. potrivit criteriului de apartenenţă ia clasele mediu şi bun empatic (alcătuit de unul dintre cei mai autorizaţi cercetători ai fenomenului în discuţie . dobândeşte semnificaţia unei veritabile concluzii cu caracter mai general de confirmare a uneia dintre ipotezele noastre principale de lucru. cu 35% . în care empatia emoţională se instituie ca o condiţie a competenţei.S..în plus" (sub raportul încadrării în nivelul slab empatic). noi am adăugat propria noastră încheiere asupra empatiei emoţionale a psihoterapeuţilor ca înscrişi în intervalul proporţiilor „ideale". Marcus).

ar fi inadecvată. Rămânem integral pe poziţia interacţiunii de tip sinergie a celor două coordonate de definiţie . balansul (ponderea) acestor procese într-o situaţie de interacţiune sau alta. dar încercăm o explorare a acestei abilităţi generice la psihoterapeuţi. doua teste devenite clasice . practic. sintagma predictivitate empatică.EMPATiA PREDICTIVĂ 1. ci poate chiar mai proprie. recurgând la testul Dymond. pentru cercetare. . cu caracter complex. întemeiată pe coacţiunea specială dintre un proces afectiv valorizator (trăirea emoţională) şi unul cognitiv structurant (proiecţia imaginativă).. au fost promovate şi sunt acceptate şi utilizate.emoţională şi intelectivă. Premise Ca modalitate de cunoaştere implicită. printr-un demers instrumental adecvat. nereductibilă la unul sau la celălalt dintre procesele corelate care-i stau la bază. întrucât ea pare a pune mai bine în evidenţă tocmai aptitudinea pe care o investigăm). Apelând la cercetarea disponibilităţii de transpunere în cadrul de referinţă al celuilalt. aici. Testul Dymond se află la baza părţii principale a cercetării noastre care este proiectată în spiritul empatiei predictive. în continuare. să Capitolul 6 .ca şi cum". empatia (capacitatea empatică) s-a dovedit a fi o abilitate incontestabilă. vom încerca. în special. Aşa se face că. Centrarea pe latura intelectivă a empatiei nu-şi propune în nici un caz o redefinire a empatiei luând drept coordonată de fond predominanţa procesualităţii cognitive inteiective.unul de empatie emoţională (aflat la baza analizei pe care tocmai am încheiat-o în capitolul imediat anterior) şi altul de empatie predictivă (şi nu credem că. Problema cercetătorului este aceea de a pune în evidenţă.

slab empatic scoruri de de O la 6. mediu-slab empatic e. Componentele mai simple au fost denunţe trăsături sau trăsături-criterii. apoi o abordare Megraţivă pe baza unui criteriu secund (factori ai relaţiei Psihoterapeutice). Să observăm că fiecare dintre cele patru ipostaze ale relaţiei psihoterapeutice se referă la câte un aspect sesizabil ca diferit din perspectiva dublă şi a căii de decelare a imaginilor. scoruri de la l la 9. • imaginea mea despre reprezentarea de sine a celuilalt („Cum cred eu că se vede pe sine partenerul de relaţie"). • imaginea mea ca reprezentare a celuilalt despre mine („Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie"). mediu empatic d.supunem exerciţiului investigativ experimental. tot atâtea criterii de analiză din unghiul de vedere al empatiei predictive. Căile de decelare şi gradele de complexitate ale imaginilor anticipative devin. Analiza care urmează va avea ca referenţial tabelul de norme sau. mediu-bun empatic c. mai exact. în consecinţă. şi a complexităţii acestei imagini anticipative. patru iposle predictivitătii empatice: • imaginea de sine („Eu despre mine"). o examinare descriptivă pe baza unui prim criteriu (trăsături de personalitate). cele 5 clase de răspuns în care urmează a fi încadraţi subiecţii potrivit „performanţei lor experimentale": a. Analiza primelor va comporta un caracter 99 . Strategia examinării rezultatelor va opera succesiv cu cele două modalităţi de analiză prevăzute de proba experimentală utilizată . bun empatic b. scoruri de la 10 la 15: scoruri de la 16 la 18: scoruri de la 19 la 24. iar cele complexe factori au fectori-criterii.respectiv. • imaginea mea despre celălalt („Eu despre partenerul de relaţie'''}.

unul dintre mijloacele bazate pe date statistice constă în compararea rezultatelor obţinute de psihoterapeuţi şi a celor obţinute de pacienţi. ne vom orienta către modalitatea de calcul pe care o oferă proba Dyrnond în sensul relevării scorului de empatie prédictive. Abordare descriptivă (primul set de criterii . 100 . în final.1.mai accentuat analitic. 2. să încercăm o comparaţie între cei doi agenţi ai relaţiei psihoterapeutice. care note distinctive ca şi note comune pot fi semnalate în (între) cele două modalităţi de studiere a empatiei (emoţională şi predictivă). şi factorii ne vor apărea ca având în parte grade diferite de saturaţie afectivă şi/ sau cognitivă (structurantă). vom căuta să punem în evidenţă care dintre trăsăturile-criterii şi factorii-criterii se situează în topica determinărilor relaţiei psihoterapeutice.trăsăturile) Potrivit ipotezei privitoare la instanţierea unei aptitudini speciale a psihoterapeutului. apoi cu cele privitoare la pacient. precum şi setul probabil de probleme deschise care sugerează noi programe şi teme de cercetare. vom opera mai întâi cu datele privitoare la psihoterapeut. şi trăsăturile. pentru ca. In interiorul fiecărei modalităţi de analiză. iar analiza factorilor un caracter mai pregnant sintetic. pe care o denumim predicii: vitate empatică. In plus. Pentru aceasta. Potrivit ipotezelor de lucru. urmează să examinăm rezultatele care ar fi de natură să-i argumenteze existenţa şi să-i scoată în relief o seamă de caracteristici. iar analiza comparativă în lumina factorilor-criterii o analiză intergrativă. vom denumi analiza comparativă în lumina trăsăturilorcriterii o abordare descriptivă. Aşa cum am notat anterior. Predictivitatea empatică a psihoterapeutului 2.

antipatic cooperant . resurse metodologice care nu au fost îndeajuns explorate ale probei Dymond (de exemplu. spre a designa dispoziţii clar implicate în relaţia psihoterapeutică: simpatic . operarea cu criterii de predicţie mai simple . spirit cooperant etc).distant relaxat . vom face apel la un singur cuvânt pentru a denumi un anumit criteriu (de exemplu.factori-criterii). printr-un efort de conceptuali/are suplimentară. Indicatorul de empatie este scorat ca sumă a punctelor 'a care subiectul greşeşte ca predicţie (scor de devianţă). 8) sunt prezentaţi indicii statistici şi 101 . în tabelele de rnai jos (nr. Primul set de criterii de analiză a empatiei predictive (Dymond 1) este constituit din următoarele trăsături de personalitate. 7 şi nr. Această decizie ţinteşte să simplifice exprimarea şi are un anumit temei în modul în care s-au distribuit opţiunile subiecţilor. adică în majoritate către „polul" cotelor înalte.inteligenţa emoţională. în fine. de exemplu) şi la structura funcţională a recent apărutei pe firmamentul teoriei psihologice .egoist blând . generozitate.tensionat generos .indecis Pe parcursul analizei. ^e deduce că n i v e l u l de empatie va apare cu atât mai mare cu cât scorul de devianţă este mai mic.trăsături-criterii sau mai complexe . nu ar fi lipsite de interes apelul la conduita creativă în artele interpretative (transpunerea scenică.agresiv decis . formulate în genul constructelor personale (trăsături bipolare).Natura acestei aptitudini speciale ar putea să fie mai bine surprinsă dacă am pune în valoare.

interacţiuni psihoterapeutice msmmmmmmmsmmtms Media Scor minim l Scor maxim •' Abaterea standard 100 9. răspunsurile terapeuţilor se înscriu în clasa 102 .distribuţia psihoterapeuţilor potrivit claselor (nivelurilor) de încadrare: Tabel 7 Indici de predictivitate empatică .50) se înscrie în limitele n i v e l u l u i mediu empatie . în cea mai mare proporţie (47%). Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de evenimente relaţionale (interacţiuni psihoterapeutice) probează faptul că. interacţiuni i psihoterapeutice Procentaj 0 0% 3% 47% 32% 18% 100% 47 32 18 100 • Media psihoterapeuţilor pentru predictivitate empatică la acest prim set de criterii (9.psihoterapeuţi (primul set de criterii) Nr.~*%m 18 3.35 Tabel 8 Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de predictivitate empatică (primul set de criterii) Nivel de empatie predictivă-terapeuţi (primul set de criterii) Subiecţi slab empatici Subiecţi mediu-slab empatici Subiecţi mediu empatici Subiecţi mediu-bun empatici Subiecţi bun empatici Total 1 3 ! i Clasa 1 . Clasa 2 j Clasa 3 i Clasa 4 Clasa 5 Nr.50 / 1 .mediu-bun empatie.

mijlo ' (corespunzătoare nivelului mediu empatic). Măriinea următoarei proporţii, în ordine ierarhică (32%), înscrie răspunsurile terapeuţilor în clasa imediat superioară (4), ceea ce corespunde n i v e l u l u i mediu-bun empatic. Sumate, răspunsurile terapeuţilor corespunzătoare nivelurilor mediu şi mediu-bun empatic indică o proporţie de 79%, ceea ce devine argument pentru a afirma că predictivitatea empatică a psihoterapeuţilor atestă un nivel sensibil ridicat, iar dacă adăugăm şi proporţia răspunsurilor de nivel bun empatic (ceea ce devine 97%), se atestă un nivel foarte înalt de predictivitate empatică. După cum este cunoscut, indicatorul de predictivitate empatică se nuanţează, dacă nu, chiar se specifică, prin existenţa celor patru secvenţe ale testării cu ajutorul probei Dymond, cărora Ie corespund, în fapt. patru ipostaze ale predictivităţii empatice: (A): „Eu despre mine" - practic o evaluare autoproiectivă, o modalitate a imaginii de sine, conturată în baza celor şase trăsături-criterii despre care am vorbit mai sus; (B): „Eu despre partenerul de relaţie" - o imagine proiectivă conturată în perspectiva aceloraşi trăsături-criterii despre celălalt, însă pe baza unor „informaţii" (indici comportamentali de cunoaştere) sumare, obţinute în primele întâlniri terapeutice; (C): „Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie" - o imagine a mea având ca sursă modelul cel mai probabil de proiecţie / rezonanţă afectivă aparţinând partenerului de relaţie (imagine în care se suprapun, fără să coincidă întru totul, impresiile partenerului şi aşteptările mele de natură cognitivă probabilă şi deziderativă); (D): „Cum cred eu că se vede partenerul de relaţie pe sine" - o imagine al cărui „autor" sunt tot Eu şi în care apar Proiectate impresiile, evaluările (cu intensităţile lor) proprii Partenerului de relaţie.

c e

103

în consecinţă, avem de-a face, corespunzător celor patru secţiuni ale testului, cu patru imagini (proiecţii) ale mele (subiect): despre mine (dar elaborată de mine), despre partener (dar elaborată de mine), despre mine (dar „intermediată" de viziunea probabilă a partenerului cu privire la mine) şi, în fine, despre partener (dar „intermediată" de viziunea mea cu privire la modul cel mai probabil în care partenerul se autopercepe). Rezultă că suntem în faţa unei situaţii-test care modelează o relaţie real-posibilă. în care comportamentul meu (subiect), adică reacţia mea de răspuns, pentru a fi cât mai adecvată cu putinţă, are nevoie - ca puncte de sprijin absolut necesare - de două duble imagini: a mea şi a partenerului meu, fiecare în forma cunoaşterii directe preponderent sensibile, ca şi în forma proiectată (intermediată) de viziunea celuilalt. Primele sunt puncte de sprijin cu un grad relativ ridicat de certitudine, secundele sunt puncte de sprijin invocate, anticipate cu un grad relativ redus de informaţie sigura, adică relativ ambigui. O „câtime1" semnificativă din succesul prezumat ai acestei modalităţi de cunoaştere rezidă - după câte rezultă în acurateţea anticipării reacţiilor celuilalt, adică în dispoziţia aptitudinală a subiectului considerat de a prevedea (pre-zice), prin transpunere în cadrul de referinţă al celuilalt, reacţiile cele mai probabile, în sensul disponibilităţii actualizate şi actualizabile pentru o astfel de cunoaştere, numim aceasta predictivitate empatică. Vom nota cu (T) răspunsurile terapeutului şi cu (P) cele care sunt proprii pacientului. De asemenea, ipostazele A. B. C şi D se referă la răspunsurile terapeutului, iar ipostazele A', B', C' şi D' sunt proprii pacientului. Datele sunt înscrise într-o suită de tabele duble, primul conţinând mediile terapeuţilor la fiecare trăsătură-criteriu, al doilea conţinând indicii numerici ai intensităţii pe care subiecţii o atribuie trăsăturilor, respectiv factorilor, în viziunea proprie. Tabelele sunt trecute în

104

anexa nr. l, din care vom reţine aici primul dublu tabel, rămânând ca din celelalte să reţinem indicii de bază. Să ne ocupăm, în continuare, de datele care pun în evidenţă nuanţele subtile ale predictivităţii empatice a psihoterapeuţilor (adică, cele patru ipostaze ale ei, corespunzătoare secvenţelor testului, în perspectiva trăsăturilor-criterii). A: Ipostaza imaginii de sine - „Eu (T) despre mine " Prin calcularea indicatorilor tendinţei centrale (cu ajutorul programului de statistică SPSS), au fost obţinute următoarele rezultate:
Tabel 9 Mediile psihoterapeuţilor la fiecare trăsătură-criteriu şi indicii numerici ai intensităţii atribuite relevanţei trăsăturilor .simpatic-(cooperant-i relaxat- generos- ; j antipatic j distant (tensionat egoist blândagresiv 3.88 decisindecis
100

IN
ÎMedia

J
i

100_J__ 100_ j _ 100_ • 100 J 100
4.06 i 4.43 î 4.14 ' 3.95

4.32

Clase (%) Criterii i simpatic: antipatic ţrclaxat-tensionat jgeneros-egoist [bjând-agresiv idecis-indecis \ ş j j5 (foarte mult) j 4 (mult) j 3 (mediu) 2 (puţin) 1 1 (deloc)

! coopérant-distant

27 50
44 27

j '

52 43 39 41

1
j 1

27 43

) '

41 48

i 1

1

21 7 9 32 25 7

''•• 0 ;
! 1 1 j 0 ! 3 • 1 ')' 7 2 j

0 0 5 0 0 0

Mai întâi, calcularea mediilor per trăsăturâ-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5), ne pune la dispoziţie
105

un indiciu numeric al disponibilităţii de răspuns aparţinând unui psihoterapeut statistic, în baza căruia întrevedem o ordine de intensitate a trăsăturilor-criterii astfel: coopérantdistant (4,43). decis-indecis (4,32) şi relaxat-tensionat (4,14) (A se vedea partea întâi a tabelului nr.9). Din punctul de vedere al imaginii de sine a terapeutului, el apare, în propria evaluare-proiecţie. ca foarte cooperant, foarte decis (non-ezitant) şi intens relaxat. Din punctul de vedere al ierarhiei trăsăturilor-criterii. stabilite ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluării proiective, găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de terapeuţi pentru clasele-nivel cele mai înalte), aceleaşi trăsături-criterii: cooperant (93%), decis (91%) şi relaxat (83%). Au rămas pe treptele de opţiune mai slab cotate faptul de a fi simpatic (79%), generozitatea (68%) şi blândeţea (68%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr.9). Credem că se impune de la sine încheierea că trăsăturilecriterii cu cel mai ridicat nivel de intensitate sunt, realmente, potrivit conţinutului psihic vizat, unităţi relevante de conduită empatică (cooperarea, determinarea şi relaxarea), aşa cum celelalte trei, mai slab cotate, sunt formale, exterioare. Din păcate, nu avem rezultate de cercetare la dispoziţie pentru a compara datele noastre, încât rămâne să acceptăm relevanţa primelor trăsături ca definitorii pentru interacţiunea psihoterapeutică pe temeiul conţinutului lor psihic: cooperarea ca o condiţie decurgând din natura actului terapeutic. caracterul decis (determinativ) al conduitei profesionale proprii terapeutului şi relaxarea ca o condiţie psiho-medicală indisociabilă de factură procedurală a actului psihoterapeutic. B: Ipostaza imaginii partenerului in optica .„mea"„Eu (T) despre pacientul meu" Având la bază aceleaşi trăsături-criterii. imaginea pacientului în viziunea (proiectivă) a psihoterapeutuluî va fi

106

Din perspectiva reprezentării psihoterapeutului cu privire la pacientul său. cel puţin în lumina proporţiilor găsite de noi. i din anexă. ipostaza B).64% şi simpatia . 19. simpatic-antipatic (3. întreg registrul claselor de răspuns cuprinde anumite procente de intensitate atribuite de psihoterapeut ca potenţial propriu pacientului: în afară de primele două clase despre care am discutat mai înainte. mai mici decât cele prin care era calificată propria sa imagine de sine şi cuprinzând un set de trăsături între care două sunt prezente şi în cazul anterior. aproximativ neglijabil. relaxarea tensionarea (21%). In tot cazul.59%). decizie (39%) şi.72) şi ggneros-egoist (3. Mărimea scăzută a proporţiilor pentru clasele cele mai înalte (a 5-a şi a 4-a) poate fi un indiciu care ar justifica încheierea că pacientul nu ocupă o zonă semnificativă de interes iniţial din partea terapeutului. de fapt.74).gratificată cu indici de intensitate mijlocie. două trăsături-criterii majore: spiritul cooperant şi calitatea de a fi simpatic. Ordinea de intensitate este: coopérant-distant (3. aceleaşi două trăsături-criterii ocupă topul ierarhiei (cooperarea . în privinţa celei din urmă dintre trăsăturile-criteriu. trăsătură despre care psihoterapeutul are idee în mare. în fapt. Repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor mediu şi bun. Acesta din urmă pare a fi satisfăcut ca relaţia psihoterapeutică să decurgă pentru început. specialistul avansează.17% pentru nivelul cel mai scăzut.50% pentru nivelul mediu. urmează 29. care întruneşte practic un punctaj de aproximativ 50%. valori medii.50% pentru nivelul slab şi 4. este dificil să o includem printre trăsăturile relevante (A se vedea partea întâi a tabelului nr. urmate de generozitate (52%).47). Din unghiul trăsăturilor-criterii pentru care terapeutul promovează un proiect ierarhic deziderativ. blândeţe (44%). din primul moment al relaţiei psihoterapeutice. mai ales datorită 107 .

Mai mult decât probabil.s p i r i t u l u i cooperant al pacientului. inclusiv prin procedeele investigaţiei ştiinţifice. în spectrul nivelurilor mediu şi slab. aşteptare a argumentelor diagnostice . reiaxarea-tensionarea (4. cu proporţii ridicate şi relativ apropiate între ele (85%. Din perspectiva terapeutului. în cotarea relevanţei trăsăturilor-criterii (încadrarea lor diferenţiată în cele 5 clase de răspuns).28). Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii. aceleaşi trei trăsături se situează în prim plan. întrevedem o conduită funcţională ghidată de prudenţă. amânare. evitare a deciziei pripite. Dispoziţia predictivităţii în acest caz pare a-şi muta centrul de interes. cei puţin în mod egal. Această „atitudine" iniţială urmează a se modifica treptat. de o atribuire d i n partea psihoterapeutului a propriei imagini în optica (reprezentarea) cea mai probabilă a pacientului.toate în interesul unei cunoaşteri întemeiate a pacientului.13) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. este vorba.19) şi cooperarea-distanţarea (4. în spaţiul claselor superioare de răspuns. rămâne o proporţie vizibil redusa 108 . uşor supramedii: simpatie-antipatie (73%). în esenţă. 85% şi repectiv 75%). ipostaza C). l din anexă. generozitate-egoism (67%) şi blândeţe-agresivitate (64%). Se înţelege că. Urmează celelalte trei trăsături-criterii cu proporţii de reprezentare. aici întâlnim o manifestare stilistică a adevăratului profesionist. pe primul plan (în reprezentarea posibilă a pacientului) s-ar situa trei trăsături-criterii ale unei relaţii psihoterapeutice eficiente: decizia-indecizia (4. pe cunoaşterea clinică. C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine .„Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine " în acest caz. pe măsura adâncirii cunoaşterii sale clinico-psihologice asupra partenerului său de relaţie.

nu ne aşteptăm ca vreuna dintre trăsăturile-criterii să se detaşeze decisiv de celelalte sub raportul proporţiilor atribuite de subiectul respondent (psihoterapeutul) imaginii de sine a pacientului. terapeutul le acordă. primul „pretinde" sau prefigurează o „credinţă" potrivit căreia are relevanţă indiscutabilă. In aceeaşi ordine ierarhică se află trăsăturile-criterii din perspectiva proporţiei care li s-a acordat: cooperarea .59%. l din anexă.„Cum cred eu (T) că se vede pacientul pe sine " în esenţă. pentru eficienţa relaţiei psihoterapeutice.57). nu însă şi o proporţie foarte ridicată. din perspectiva psihoterapeutului care îşi prefigurează imaginea de sine a pacientului. simpatia. aici avem de-a face cu prefigurarea imaginii de sine a pacientului în propria sa reprezentare. blândeţea. D: Ipostaza proiecţiei „mele "privind imaginea de sine a partenerului .50: generozitatea. o relevanţă moderată şi aproape egală ca valoare medie (în jurul a 3. Am putea deduce (ca şi în cazul ipostazei B analizate m ai sus). spiritul cooperant. relaxarea şi decizia) (A se vedea partea întâi şi a doua a t a b e l u l u i nr. că prin intermediul unei imagini prefigurate de psihoterapeut ca aparţinând pacientului despre sine însuşi. In proiecţia psihoterapeutului. în aceste condiţii. 109 . prin „intermediul" imaginii de sine a pacientului. alte trei în jurul valorii medii. o singură trăsătură-criteriu: cooperarea . ipostaza D). ipostaza C). predictivitatea empatică instanţiindu-se ca atitudine şi capacitate în deplinătatea „autorităţii" ei (A se vedea partea a doua a tabelului nr. apare pe primul plan. iar două cu proporţii reduse. Se constată o repartiţie a alegerilor făcute de psihoterapeut pe întreg spectrul celor 5 niveluri (clase de răspuns). l din anexă. Celorlalte trăsături. cu o proporţie uşor supramedie. pacientul trebuie să fie calificat prin spirit cooperant.de „puncte" (alegeri). Astfel.distanţarea (3.

a psihoterapeutului) în reprezentarea anticipatoare. Autor este totdeauna respondentul (subiectul examinat). Mai întâi. Autor rămâne tot subiectul examinat. mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă. Autor rămâne subiectul examinat. mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă într-o proiecţie a imaginii de sine. ni s-au impus câteva înţelesuri sau accepţiuni mai clare şi precise cu privire la conţinuturile psihice ale celor patru ipostaze ale predictivităţii empatice. într-o pre-figurarg a imaginii pacientului despre sine. • în cazul celei de a patra ipostaze (D: „Cum cred eu că se vede partenerul pe sine"). iar „produsul" urmează să fie o imagine cât mai fidelă „a mea" (în cazul de faţă. • în cazul celei de a doua ipostaze (B: „Eu despre partenerul meu"}. însă. • în cazul primei ipostaze (A: „Eu despre mine"). a pacientului. iar produsul ar urma să fie o imagine proiectată (posibilă. deci posibilă. dar atribuită partenerului). a psihoterapeutului) atribuită pacientului şi având drept „obiect" propria sa persoană. reţinem principalele constatări asupra ipostazelor abilităţii empatice a psihoterapeutului.în rezumat. iar produsul este o imagine-proiect a acestuia. mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă într-o pre-figurare a i m a g i n i i partenerului despre mine. accepţiuni care vor ghida prelucrarea/ interpretarea noastră. • în cazul celei de a treia ipostaze (C: „Cum cred eu că mă vede partenerul pe mine"). iar „produsul" urmează să fie o imagine foarte probabilă „a mea" (în cazul de faţă. Autor rămâne subiectul examinat. la Încheierea analizei de mai sus. 110 . mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă într-o atribuire de către subiectul respondent a unei imagini-proiect privitoare la partenerul de relaţie. în funcţie de un set de trăsături-criterii. probabilă. de asemenea.

anume din punctul de vedere al calculării nivelului de empatie predictivă a parte Berilor de relaţie. Acestea se pi Aşează în spaţiile mvelu111 . reţinem r«£?zultatele cele mai semni ' ficative. se estimează două scoruri'' de empatie care apoi se sumează. pe de o parte. ca în primele două ipostaze.In fine. o valoare Pe e raniţa ediu bun dintre nivelurile mediu empatie şi n^» . .Vom observa. Pentru aceasta. Pentru a afla primul sco r de predictivitate empatică a psihoterapeutului. în afara modului de estimare potrivit scale î Dymond. p£ când' în celelaite două ipostaze.£ P Panerul meu") şi în bună măsură „simplu". Prelucrarea acestor date s-a operat şi apoi prezc?ntat în t a b e l u l nr 7' unde dică otrivlt cotelorde scorul căutat are valoare de 9. procesul proiectiv al S u^ iectului examinat apare ca intermediat de o nouă prezenţă . procesul proiectiv al subiectului examinat apare ca nemijlocit u des re direcţional („Eu despre mine".empatie. mai poate ti evaluată în lumina repartizării opţiunilor răspunsurile subiecţilor pe 5 clase. ^ ~P care se î n s c r i e nivel ale scalei Dymond. în altă ordine de idei.50. se compară datele celei de & Patra ip°staze (D: „Cum cred eu că se vede pacientul pe? sine") cu datele Crimei ipostaze. proprii pacientului (A1: „ ^u desPre mine"). apoi intermediarul (pacientul).imaginea partenerului de relaţie prin mijlocirea căruia este P rivit (anticipat) pre-figurat întâi autorul (respondentul. resp^ctiv psihoterapeutul). . Dar există şi un alt mod de P r i v i r e asu P ra celor P atru ipostaze. consecutive analizei date *or specifice celor patru ipostaze ale predictivităţii empatice * psihoterapeutului: • Predictivitatea empatică a p. se face suma celor două scoruri pentru a se afla scorul de predictivitate empatică al psihoterapeutului. Pen tru a afla cel de al d o i l e a scor. se compara datele celei de a lreia ipostaze (C: „Cum cred eu că m& vede Pacientul pe mine") cu datele celei de a doua ipostaze proprii pacientului (B1: „Eu despre psihoterapeutul meu").sihoterapeuţilor.

ordinea de intensitate a trasăturilor-criterii instituie în top cooperanta.rilor mediu empatic. în care psihoterapeutul încearcă să atribuie pacientului abilitatea de a-1 vedea într-o lumină propice relaţiei psihoterapeutice. toate conducând la încheierea ca psihoterapeuţilor le este propriu un nivel ridicat al predictivităţii empatice. • Predictivitatea empatică a psihoterapeuţilor se developează relativ diferit şi. adică tocmai trăsăturile-criterii de top degajate în prima ipostază („Eu despre mine"). ceea ce acoperă 97%.cooperanta şi simpatia. deci. cooperanta şi relaxarea. în raport cu cele patru ipostaze oferite de situaţiile-test: • în prima („Eu despre mine"). practic. să pretindă sau să anticipeze ca productive alte determinări decât cele formulate pentru sine însuşi. cu observaţia că intensitatea (proporţia opţiunilor) este cel mult imediat supramedie . adică psihoterapeutul. Cum „autorul" acestei ierarhii este subiectul respondent. în care este vorba despre un act de 112 . ca specialist. adică acele calităţi care sunt. Această situaţie apare ca fiind firească. atribute de definiţie a interacţiunii psihoterapeutice văzute din perspectiva terapeutului: • In a doua ipostază („Eu despre pacientul meir). determinarea (decizia) şi relaxarea. nuanţat. dacă pacientul ar face proba spiritului de colaborare şi ar avea o conduită care să sugereze simpatie. mediu-bun empatic şi bun empatic. • In a patra ipostază („Cum cred eu că se vecie pacientul pe sine"). trăsăturile-criterii cele mai înalt saturate în opţiunile anticipative ale terapeutului sunt determinarea sau decizia. două trăsături-criterii ocupă rangurile cele mai înalte. în sensul că psihoterapeutul nu ar putea. rămâne să înţelegem că el pare satisfăcut la începutul relaţiei terapeutice. • In a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede pacientul pe mine").

încredere — neîncredere în actul psihoterapeutic. cu o intensitate moderat ridicată. pentru această modalitate de abordare a predictivităţii empatice (în cele patru ipostaze specifice conduitei psihoterapeutului). agreabilitate .neimplicare în situaţia psihoterapeutică. vom face apel la un singur cuvânt pentru a denumi un anumit factor-criteriu (de exemplu. Pe parcursul analizei care urmează. speranţă (în rezultate) — lipsă de speranţă. Abordare integrativă (al doilea set de criterii —factorii) Al doilea set de criterii de analiză a empatiei predictive (Dymond 2) este constituit din următorii factori ai relaţiei psihoterapeutice: implicare . 2. că relaţia terapeutică pare a fi instanţiată şi ordonata de exigenţe psihologice şi profesionale promovate de psihoterapeut sub „jurisdicţia" unor condiţii care încep cu spiritul de cooperare şi continuă cu caracterul determinativ (decizia). progres — nonprogres.2. anume cooperanta. adecvanţă — inadecvanţă.anticipare prin atribuire de calităţi-condiţii. 113 . se situează în vârful ierarhiei o singură trăsătură-criteriu.nonagreabilitate. adică în majoritate către „polul" cotelor înalte. adică tocmai calitatea esenţială a relaţiei psihoterapeutice. adecvanţă etc). Urmează să stabilim congruenţa acestor condiţii reliefate din unghiul de vedere al anticipărilor psihoterapeutului cu predicţiile pacientului. • In perspectiva acestor rezultate. Această decizie ţinteşte din nou să simplifice exprimarea şi are un anumit temei în modul în care s-au distribuit opţiunile subiecţilor. ni se pare justificat să conchidem preliminar. implicare.

interacţiuni psihoterapeutice ~ 100 Media Scor (Scor maximminim Abaterea standard 3 50 7. Nr. . 10 şi nr.84 Tabel 1 1 1 26 Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de predictivitate empatică (al doilea set de criterii) Nivel de empatie predictivă . . interacţiuni psihoterapeutice Procentaj _. Clasai _. Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 Subiecţi slab | empatici j Subiecţi mediu-slab H 2% i Subiecţi mediu empatici Subiecţi mediu-bun empatici Subiecţi bun empatici Total r~ " 19 42 36 100 19% 42% 36% 100% 114 .Procedura de calculare a indicatorului de empatie predictivà este identică cu cea descrisă în cazul primului set de criterii-trăsăturile. 11) sunt prezentaţi indicii statistici şi distribuţia psihoterapeuţilor potrivit claselor de încadrare: Tabel 10 Indici de predictivitate empatică . în tabelele de mai jos (nr.terapeuţi (al doilea set de criterii) Nr.psihoterapeuţi (al doilea set de criterii).

prin mijlocirea unor trăsături complexe (factori) decât atunci când recurg la criteriul trăsături mai „simple" de personalitate. Dacă sumăm procentele proprii claselor 3.Media psihoterapeuţilor pentru predictivitatea empatică la cel de-al doilea set de criterii (7. iar la cel de-al doilea set de criterii în 78% dintre acestea. Procentual. ceea ce corespunde nivelului bun empatic. în cazul primului set de criterii. răspunsurile terapeuţilor se încadrează în clasa 3. corespunzătoare nivelului mediu empatic. răspunsurile terapeuţilor se înscriu în clasa mediu-bun empatic. obţinem o proporţie de 97%. 4 şi 5.ca şi în cazul predictivităţii empatice decelate mai sus la nivelul trăsăturilor (setul l de criterii). diferenţă 115 . caracterizează psihoterapeuţii ca posesori ai unei înalte disponibilităţi empatice predictive pe criteriul factorilor care ţin de relaţia psihoterapeutică. terapeutul se situează pe un nivel mediu-slab şi slab empatic (trei cazuri). în cazuri izolate. De asemenea. în cea mai mare proporţie (42%). Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptul că. neconcludente pentru a trage o concluzie edificatoare. în procesul psihoterapeutic. Mărimea următoarei proporţii.84 (corespunzătoare nivelului mediu-bun empatic). la cel de-al doilea set de criterii ei înregistrează o medie de 7. în proporţie de 19%. terapeuţii obţin o medie a predictivităţii empatice de 9.50 (corespunzătoare nivelului mediu empatic-mediu-bun empatic). rezultatele se prezintă astfel: psihoterapeuţii se plasează la primul set de criterii Dymond pe nivelurile mediu-bun şi bun empatic în 50% din interacţiuni. ceea ce . Dacă.84) se înscrie în limitele nivelului mediu-bun empatic. în ordine ierarhică (36%) înscrie răspunsurile terapeuţilor în clasa imediat superioară (5). Datele vin să demonstreze faptul că psihoterapeuţii fac proba unei disponibilităţi mai înalte de predicţie.

el apare . ipostaza A). Aşa cum am notat anterior. găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de terapeuţi pentru clasele-nivel cele mai înalte). situaţie care are loc pe fondul creşterii proporţiilor proprii claselor 4 şi 5 în cazul al doilea (78% faţă de 50%). ca fiind foarte implicat în actul psihoterapeutic.inadecvanţă (4. consideră psihoterapia foarte adecvată. speranţă în rezultate .neîncredere în actul psihoterapeutic (4. la primul set de criterii. Cât priveşte nivelul mediu de predictivitate empatică.lipsă de speranţă (4.în propria evaluare-proiecţie. Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii. A: Ipostaza imaginii de sine .15). în perspectiva factorilor-criterii.14) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. stabilite ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluării proiective. încredere .15).neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4.25). Din punctul de vedere al imaginii de sine a psihoterapeutului. ne vom ocupa de datele care pun în evidenţă nuanţele predictivităţii empatice în funcţie de cele patru ipostaze ale ei. iar la cel de-al doilea set de criterii în doar 19% din interacţiuni. în baza căruia întrevedem următoarea ordine de intensitate a factorilor-criterii: implicare . indicatorul de predictivitate empatică se specifică prin existenţa celor patru secvenţe ale testării cu ajutorul probei Dymond. adecvanţă . manifestă o intensă speranţă (în rezultate) şi încredere în actul terapeutic. 2 din anexă.care întăreşte cele notate anterior.„Eu (T) despre mine" Calcularea mediilor per factor-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5) ne pune la dispoziţie un indiciu numeric al disponibilităţii de răspuns aparţinând unui psihoterapeut statistic. aceiaşi factori-criterii: implicare în psihoterapie 116 . terapeuţii înregistrează acest scor în 47% din situaţii. în continuare.

Au rămas pe treptele de opţiune mai slab cotate considerarea de către terapeut a faptului că psihoterapia aplicată este agreabilă (79%). ipostaza B). adecvanţă (oglindire a manifestării siguranţei terapeutului în validitatea terapiei aplicate).(88%). specialistul promovează trei factori-criterii majori: adecvanţă psihoterapie! pentru pacientul său. încredere (87%). doi factori-criterii ocupă topul ierarhiei: adecvanţă (78%) şi implicarea în situaţia psihoterapeutică (78%). B: Ipostaza imaginii partenerului în optica . Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii pentru care terapeutul promovează un proiect ierarhic deziderativ. implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (3. adecvanţă (85%) şi speranţă în rezultate (82%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. ordinea lor de intensitate fiind următoarea: adecvanţăinadecvantă (3. Din perspectiva reprezentării terapeutului cu privire la pacientul său. Reţinem trei factori. Putem conchide că următorii patru factori sunt definitorii pentru relaţia psihoterapeutică: implicarea în psihoterapie. precum şi ideea de progres în psihoterapie (64%). precum şi încrederea şi speranţa în rezultate. 2 din anexă. mea " . deşi.„Eu (T) despre pacientul meu " Ca şi în cazul primului set de trăsături-criterii. mai mici decât cei prin care este calificată imaginea de sine a terapeutului.95). ipostaza A). 2 din anexă. 117 . implicarea pacientului în psihoterapie şi caracterul agreabil al psihoterapie! pentru pacient. imaginea pacientului în viziunea (proiectivă) a terapeutului este gratificată cu indici de intensitate medie. între care doi sunt prezenţi şi în ipostaza A. ca o condiţie a unei autentice interacţiuni.89) şi agreabilitate-nonagreabilitate (3..82) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. condiţii afectiv-motivaţionale ale obţinerii succesului psihoterapeutic.

50% pentru nivelul slab. Din perspectiva ierarhiei factorilor-criterii. în spectrul nivelurilor mediu şi 18 .16) şi adecvanţă: nonadecvanţă a psihoterapiei (4. urmat de speranţa în rezultate (67%). în spaţiul claselor superioare de răspuns. urmează 25. Urmează ceilalţi doi factori-criterii cu proporţii de reprezentare. C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine -.67% pentru nivelul mediu şi 5. 2 din anexă. ipostaza C). Repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor bun şi mediu (A se vedea partea a doua a tabelului nr. 85% şi respectiv 85%).cu oarecare „indulgenţă".nonprogres (78%) şi caracter agreabil dezagreabil (78%). întreg registrul claselor de răspuns cuprinde anumite procente de intensitate atribuite de psihoterapeut ca potenţial proprii pacientului: în afară de primele două clase despre care am discutat mai înainte.. implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4. Fireşte.20). Oricum. ar putea fi considerat aproximativ de acelaşi nivel şi caracterul agreabil (69%). în cotarea relevanţei factorilor-criterii (încadrarea lor diferenţiată în 5 clase de răspuns).28).lipsă de speranţă (4. ipostaza B). progresul în terapie (63%) şi încrederea în actul psihoterapeutic (60%). aceiaşi patru factori se situează în primul plan cu proporţii ridicate şi relativ apropiate între ele (90%. 89%. 2 din anexă. pe primul plan în reprezentarea probabilă a pacientului pe care i-o atribuie terapeutul s-ar situa patru factori-criterii care ţin de o relaţie terapeutică eficientă: încredere-neîncrederere în actul psihoterapeutic (4. speranţă în rezultate . Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine " Din perspectiva psihoterapeutului. uşor supramedii: progres .14) (A se vedea partea întâi a tabelului nr.

mele" privind imaginea de sine a partenerului . progres în psihoterapie şi caracter agreabil al psihoterapiei). S-ar putea.nonadecvanţă (4. ipostaza C). enumera şi un al treilea factor-criteriu . D: Ipostaza proiecţiei .70: încredere în psihoterapie. terapeutul le acordă.slab rămâne o proporţie vizibil redusă de alegeri. Se constată faptul că factorii-criterii cei mai înalt saturaţi în opţiunile anticipative ale terapeutului sunt încrederea în psihoterapie.. prin intermediul imaginii de sine a pacientului. speranţa în rezultate şi adecvanţa psihoterapiei.00) şi implicare .speranţa (în rezultate) care primeşte un „scor" de 70% (A se vedea partea întâi Şi a doua a tabelului nr.98). la rigoare. pacientul trebuie să considere psihoterapia ca fiind adecvată în cazul său şi să fie implicat în procesul terapeutic.neimplicare în situaţia psihoterapeutică (3. predictivitatea empatică instanţiindu-se ca atitudine esenţială. 2 din anexă. speranţă în rezultate. adică tocmai factorii-criterii de top desprinşi în prima ipostază („Eu despre mine"). ceea ce probează din nou faptul că terapeutul „nu poate" să anticipeze ca fiind productive alte caracteristici decât cele formulate pentru sine însuşi (A se vedea partea a doua a tabelului nr. implicarea. 119 . In aceeaşi ordine ierarhică se află factorii-criterii din perspectiva proporţiei care li s-a acordat: adecvanţă (78%) şi Implicare în situaţia terapeutică (76%). o relevanţă moderată (în jurul valorii a 3. ipostaza D). doi factori-criterii: adecvanţă .„ Cum cred eu (T) că se vede pacientul pe sine " Din perspectiva psihoterapeutului care îşi prefigurează imaginea de sine a pacientului apar pe prim plan. cu o proporţie supramedie. în proiecţia terapeutului. 2 din anexă. Celorlalte trăsături.

In rezumat. implicarea şi caracterul agreabil. la debutul relaţiei terapeutice. trei factori-criterii ocupă rangurile cele mai înalte: adecvanţă.Deducem. Prin urmare. atribute considerate de psihoterapeut drept definitorii pentru o relaţie terapeutică eficientă. acestea se plasează în spaţiile nivelurilor mediu-bun empatic. toate conducând la concluzia că terapeuţilor le este propriu un nivel ridicat al predictivităţii empatice. terapeutul pare satisfăcut. ordinea de intensitate a factorilor-criterii instituie în top implicarea în situaţia psihoterapeutică. progresul (61%) şi caracterul agreabil (57%). primul consideră că gradul de adecvanţă şi de implicare a pacientului în psihoterapie au o relevanţă indiscutabilă pentru eficienţa relaţiei psihoterapeutice. reţinem rezultatele cele mai semnificative ale predictivităţii empatice specifice psihoterapeutului la cel de-al doilea set de criterii (factori): • In privinţa repartizării opţiunilor răspunsurilor terapeuţilor pe cele 5 clase. gradul de încredere. • Predictivitatea empatică a terapeutului se prezintă în mod diferit. continuă descrescător ierarhia astfel: încrederea (64%). bun empatic şi mediu empatic. ceea ce acoperă o proporţie de 97%. Ceilalţi factori-criterii cu „scorurile" lor. în raport cu cele patru ipostaze oferite de scala Dymond: • A: în prima („Eu despre mine"). dacă pacientul consideră psihoterapia 120 . ca şi în cazul ipostazei B prezentate mai sus. • B: In a doua ipostază („Eu despre pacientul meu"). că prin intermediul unei imagini prefigurate de terapeut ca aparţinând pacientului despre el însuşi. adecvanţă şi manifestarea speranţei în rezultate.

se situează în vârful ierarhiei doi facton-cnterii. adică tocmai factorii-criterii de top desprinşi în prima ipostază („Eu despre mine"). Prin urmare. dacă pacientul este implicat m procesul psihoterapeutic pe care îl apreciază ca fiind agreabil. reliefate din unghiul de vedere al anticipărilor terapeutului.aplicată ca fiind adecvată. vom analiza predictivitatea empatică a Pacientului pentru a stabili congruenţa acestor condiţii stabiu e de psihoterapeut cu predicţiile pacientului 121 . In continuare.hoterapeutică pare a fi instanţiată şi ordonată de următoarele exigenţe promovate de psihoterapeut: implicarea în psihoterapie şi graduée adeçvanta al psihoterapie! aplicate. factorii-criterii cei mai înalt saturaţi în opţiunile anticipative ale terapeutului sunt: încrederea în psihoterapie. care apar în toate cele patru ipostaze ale probei Dymond. implicarea. terapeutul anticipează ca fiind eficiente şi productive tocmai acele caracteristici pe care le-a formulat despre sine însuşi. nU2ta_jn_jczulţate şi adecyanţa psihoterapie!. • C: în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede pacientul pe mine"). •D: în a patra ipostază („Cum cred eu că se vede pacientul pe sine"). Urmează alte două condiţi. şpe. şi anume încrederea în actul psihoterapeutic şi speranţa în rezult (care apar în două ipostaze). • Din perspectiva acestor rezultate. şi anume adeçvanta şi implicarea considerate drept calităţi esenţiale ale relaţiei psihoterapeutice. putem conchide că relaţia ps.

3.38 t^^^M&-mmm*<mm<mm№m$&^ Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de predietivitate empatică (primul set de criterii) Nivel de empatie predictivă pacienţi (primul set de criterii) j Clasa l î Clasa 2 | Clasa 3 | Clasa 4 i | Clasa 5 l Subiecţi slab empatici j Subiecţi mediu-slab j empatici^ \ Subiecţi mediu jempaţicj___ ] Subiecţi mediu-bun J j empatici J^ubiecţi bun empatici j Total Nr. 12 şi nr.1. 3. Abordare descriptivă (primul set de criterii — trăsăturile) în tabele de mai jos (nr.pacienţi (primul set de criterii) Nr.00) se înscrie în limitele nivelului 122 . Predictivitatea empatică a pacientului 3. interacţiuni psihoterapeutice Procentaj 42 42% 36% 13% ILL 100 3j6 100% Media pacienţilor pentru predietivitate empatică la primul set de criterii (10. 13) sunt prezentaţi indicii statistici şi distribuţia pacienţilor potrivit claselor (nivelurilor) de încadrare: Tabelul 12 Indici de predietivitate empatică . interacţiuni psihoterapeutice Media 10 Scor minim Scor maxim! Abaterea standard 100 20 Tabel 13 .

Sumate.„Eu (P) despre mine " Calcularea mediilor per trăsătură-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5). Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptul că. în cea mai mare proporţie (42%). dar „intermediată" de viziunea pacientului cu privire la modul cel mai probabil în care terapeutul se autopercepe („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine"). pacienţii se situează pe nivelul mediu-slab empatic şi. C' şi D') elaborate de el despre el însuşi („Eu despre mine"). ceea ce devine argument pentru a afirma că şi pacienţii.mediu empatic. în fine. Doar în 8% din cazuri. înscrie răspunsurile pacienţilor în clasa imediat superioară (4). ne pune în evidenţă următoarea ordine de intensitate a acestor trăsături: cooperant distant (3. Mărimea următoarei proporţii.71) şi generos .68) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. despre el însuşi. despre psihoterapeut („Eu despre psihoterapeutul meu"). 3 din anexă. iar în clasa corespunzătoare nivelului bun empatic (5) sunt înscrise 13% din răspunsurile pacienţilor. în unul singur. în ordine ierarhică (36%). pe cel slab empatic. corespunzătoare nivelului mediu-bun empatic. atestă un nivel foarte înalt de predictivitate empatică. A': Ipostaza imaginii de sine . ipostaza A'). în funcţie de cele patru secţiuni ale probei Dymond vom analiza succesiv cele patru imagini (proiecţii) ale pacientului (notate A'. 123 . despre psihoterapeut.egoist (3. răspunsurile acestora corespunzătoare nivelurilor mediu empatic. mediu-bun empatic şi bun empatic indică o proporţie de 91%. B'. alături de psihoterapeutul lor. dar „intermediată" de viziunea probabilă a psihoterapeutului cu privire la pacient („Cum cred eu că mă vede psihoterapeutul pe mine") şi. răspunsurile pacienţilor se înscriu în clasa corespunzătoare nivelului mediu empatic (3).

32) şi relaxat . blândeţea (44%). (A se vedea partea a doua a tabelului nr. găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceleaşi trăsături-criterii: cooperant (61%) şi generos (61%). B': Ipostaza imaginii partenerului în optica „mea" „Eu (P) despre psihoterapeutul meu" Aşa cum era de aşteptat. imaginea psihoterapeutului în viziunea (proiectivă) a pacientului este calificata cu indici de intensitate mai mari decât cei prin care a fost notată propria imagine de sine a pacientului. faptul de a fi simpatic (43%) şi relaxat (33%).32) şi cooperant-distant (4. (A se vedea partea întâi a tabelului nr. caracterul decis (determinativ) al conduitei terapeutului şi spiritul său cooperant.Din punctul de vedere al imaginii de sine a pacientului. ipostaza B').distant (4.indecis (4. Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii stabilită după intensitatea (frecvenţa) opţiunilor autoevaluării proiective.tensionat (4.14).39). el apare. Se constată faptul că imaginea de sine a pacientului este gratificată cu indici de intensitate medie. în această ipostază. 3 din anexă. 3 din anexă. mai mici decât cei prin care este calificată imaginea de sine a psihoterapeutului (ipostaza A: „Eu despre mine"}. decis .43). în propria evaluare-proiecţie ca fiind cooperant şi generos (non-egoist). ipostaza A'). 124 . sunt avansate trei trăsături-criterii majore: calitatea de a fi simpatic. din perspectiva reprezentării pacientului cu privire la terapeutul său. Aşadar. decis .indecis (4.26). Pe treptele de opţiune mai slab cotate au rămas următorii factori: decizia (57%). Reamintim că în cazul terapeuţilor s-a obţinut următoarea ordine de intensitate a trăsăturilor-criterii: cooperant .antipatic (4. ordinea de intensitate este următoarea: simpatic .

Putem conchide că psihoterapeutul ocupă o zonă semnificativă de interes iniţial din partea pacientului. urmate de blândeţe (82%). 3 din anexă. Cum cred eu (P) că mă vede psihoterapeutul pe mine " Aşa cum am notat anterior. pe primul plan se situează o singură trăsătură-criteriu a unei relaţii terapeutice eficiente: cooperant . relaxare (81%) şi generozitate (73%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. din partea pacientului. găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceeaşi trăsăturăcriteriu şi anume spiritul cooperant (50%).Din perspectiva trăsăturilor-criterii pentru care pacientul promovează un proiect ierarhic deziderativ. C': Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine-. în această ipostază este vorba despre o atribuire. dar şi celelalte trăsături-criterii sunt semnificative pentru succesul relaţiei terapeutice. Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii stabilită după intensitatea (frecvenţa) opţiunilor proiecţiei pacientului despre sine însuşi în imaginea probabilă a psihoterapeutului.. Acesta din urmă pare a fi satisfăcut ca relaţia psihoterapeutică să decurgă. decizia (88%). Din punctul de vedere al pacientului. 3 din anexă.41) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. cooperarea (87%). aceleaşi trei trăsături-criterii ocupă topul ierarhiei: simpatia (88%). 125 . a propriei imagini în optica (reprezentarea) cea mai probabilă a psihoterapeutului. decizie şi cooperare. mai ales datorită următoarelor calităţi ale psihoterapeutului: simpatie. în cotarea relevanţei trăsăturilor-criterii.distant (3. ipostaza C'). pentru început. ipostaza B').

cooperarea (90%).17%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. simpatia (83%) şi blândeţea (70%).50% opţiuni pentru nivelul slab şi 4% opţiuni pentru nivelul cel mai scăzut. urmează 38. relaxarea (86%). cooperant . 3 din anexă. Mărimea scăzută a proporţiilor pentru cele mai înalte niveluri poate fi un indiciu că pacientul. D': Ipostaza proiecţiei „mele" privind imaginea de sine a partenerului . de asemenea.67% opţiuni pentru nivelul mediu. datorită suferinţei sale nevrotice. prin intermediul unei imagini prefigurate de pacient ca aparţinând psihoterapeutului despre sine însuşi. în aceeaşi ordine ierarhică se află trăsăturile-criterii din perspectiva proporţiei care li s-a acordat: decizia (95%). ridicată (în jurul valorii de 4.distant (4. 17. Aşadar.„ Cum cred eu (P) că se vede psihoterapeutul pe sine " Din perspectiva pacientului care îşi prefigurează imaginea de sine a psihoterapeutului.în afară de primele două clase despre care am discutat anterior (a 5-a şi a 4-a). ipostaza C').tensionat (4. 3 din anexă.23).67%) şi bun (30. Celorlalte trăsături. ipostaza D'). îşi gratifică propria imagine în reprezentarea probabilă a terapeutului cu indici de intensitate medie.51). apar pe primul plan. spirit cooperant şi atitudine relaxată. pacientul le acordă prin „intermediul" imaginii de sine a psihoterapeutului o relevanţă. cu o proporţie supramedie. Repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor mediu (38.31) şi relaxat. primul pretinde sau prefigurează o „credinţă" potrivit căreia 126 .00: generozitatea. simpatia şi blândeţea (A se vedea partea întâi a tabelului nr. Aşadar. în proiecţia pacientului. psihoterapeutul trebuie să fie calificat prin decizie. generozitatea (85%). următoarele trăsăturUcriterii: decis indecis (4.

ar avea o relevanţă deosebită pentru eficienţa relaţiei terapeutice. alături de generozitate. ordinea de intensitate a trăsăturilor-criterii instituie în top spiritul cooperant şi generozitatea. este vorba despre „gestul" de încredere pe care pacientul îl acordă psihoterapeutului său. spiritul cooperant. de blândeţe. atribute considerate de pacient drept definitorii pentru închegarea unei relaţii terapeutice eficiente. în raport cu cele patru ipostaze oferite de proba Dymond: • A': In prima ipostază („Eu despre mine"). mediu-bun empatic şi bun empatic. atitudinea relaxată a terapeutului. reţinem cele mai semnificative rezultate ale predictivităţii empatice specifice pacienţilor la primul set de trăsături-criterii: • In privinţa repartizării opţiunilor răspunsurilor pacienţilor pe cele 5 clase.în optica pacientului . trei trăsături-criterii ocupă rangurile cele mai înalte: simpatia. Aproape toate trăsăturile-criterii ale psihoterapeutului . următorii factori: caracterul decis (determinativ) al conduitei terapeutice. simpatie şi.apar în calitate de condiţii de eficienţă. ceea ce acoperă o proporţie de 91%. trăsătura-criteriu cea mai 127 . cu mici diferenţe în procente. • Predictivitatea empatică a pacienţilor se prezintă în mod nuanţat. In rezumat. acestea se plasează în spaţiile nivelurilor mediu empatic. In fapt. blândeţe. la limită. • C': în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede psihoterapeutul pe mine"). relaxare şi generozitate. • B': în a doua ipostază („Eu despre psihoterapeutul meii"). decizia şi cooperarea. urmate.

psihoterapeutul reclamă starea de relaxare drept o condiţie a închegării unei bune relaţii terapeutice.înalt saturată în opţiunile anticipative ale pacienţilor este cooperarea. 128 . considerate de pacient drept calităţi esenţiale ale unui psihoterapeut eficient. Faptul pare a semnifica încrederea şi speranţa pacientului în efectul pozitiv al psihoterapiei. condiţie căreia pacientul îi acordă o relevanţă ridicată doar în cazul ipostazei D1 („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine"). însă vom reţine şi caracterul slab diferenţiat al „poziţiei'" (relevanţei) trăsăturilor. în plus. pacientul anticipează ca fiind eficient şi productiv din punct de vedere terapeutic acelaşi spirit cooperant pe care 1-a formulat despre sine însuşi. fără a ignora prezenţa semnificativă a celorlalte trăsături-criterii. Aşadar. l Potrivit acestor rezultate. trăsătură desprinsă şi în prima ipostază A' („Eu despre mine"). l D': In a patra ipostază („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine") se situează în top următoarele trăsături-criterii: decizia. „investiţia" afectivmotivaţională a pacientului este de nivel maxim. în top fiind situate de terapeut aceleaşi trăsături-criterii: spiritul de cooperare şi caracterul determinativ (decis). Aşadar. putem conchide că relaţia psihoterapeutică pare a fi instanţiată şi ordonată de următoarele cerinţe avansate de pacient: spiritul cooperant. cooperarea şi relaxarea. urmat de caracterul decis (determinat) al relaţiei psihoterapeutice. l Condiţiile reliefate din perspectiva anticipărilor pacientului sunt congruente cu predicţiile psihoterapeutului cu privire la atributele unei relaţii terapeutice eficiente.

2. răspunsurile pacienţilor 129 . interacţiuni j psihoteapeutice Procentaj 1. în cea mai mare proporţie (44%).25) se înscrie în limitele nivelului mediu-bun empatie. Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptul că. interacţiuni psihoterapeutice Scor minim Scor maxim Abaterea standard Media Tabelul 15 Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de predictivitate empatică (al doilea set de criterii) Nivel de empatie predictivă . j i \ o o 26 0% 0% 26% 44% 30% 100% f j T T~ 100 44 30 l j Media pacienţilor pentru predictivitate empatică la cel de-al doilea set de criterii (8.pacienţi (al doilea set de criterii) Nr. Abordare integrativă (al doilea set de criterii -factorii) In tabelele de mai jos vom reda indicii statistici şi distribuţia pacienţilor potrivit claselor de încadrare: Tabelul 14 Indici de predictivitate empatică .3.pacienţi 1 (al doilea set de criterii) [Clasa 1 (Subiecţi slab empatici ş Subiecţi mediu-slab j Clasa 2 j empatici (Subiecţi mediu 1 CI aşa 3 j empatici t j Subiecţi mediu-bun j Clasa 4 ) empatici i (Clasa 5 (Subiecţi bun empatici ii Total i f -•ş — i Nr.

în clasa mediu empatic (3) se încadrează răspunsurile pacienţilor în proporţie de 26%. şi în cazul predictivităţii empatice. ca încheiere preliminară. O situaţie oarecum similară s-a înregistrat şi în cazul psihoterapeuţilor. Mărimea următoarei proporţii.84 (nivel mediu-bun empatic) la primul şi. Procentual. înscrie răspunsurile pacienţilor în clasa imediat superioară (5).25 (corespunzătoare n i v e l u l u i mediu-bun empatic).50 (nivel mediu empatic mediu-bun empatic) şi 7. la al doilea set de criterii. Aceste date vin să demonstreze faptul că şi în cazul pacienţilor constatăm o predictivitate empatică ridicată atunci când predicţia se realizează pe baza unor criterii sintetice (factori). respectiv. diferenţă care întăreşte cele notate anterior. în 49% din interacţiuni. cu o medie de 9. corespunzătoare nivelului bun empatic. în ordine ierarhică (30%). Aşadar. Dacă în cazul primului set de criterii pacienţii obţin o medie a predictivităţii empatice de 10. Nu se înregistrează nici un caz în care pacienţii să se situeze pe nivelurile mediu-slab empatic şi slab empatic. la cel de-al doilea set de criterii se înregistrează o medie de 8. Constatăm. pacienţii înregistrează acest scor în 42% din situaţii. că şi în cazul empatiei emoţionale. gradientul de empatîe este superior în cazul psiho130 . iar la cel de-al doilea set de criterii în 26% din cazuri. rezultatele se prezintă astfel: pacienţii se plasează la primul set de criterii Dymond la un nivel între mediu-bun şi bun empatic. Cât priveşte nivelul mediu de empatie obţinut la primul set de criterii. comparativ cu aceeaşi „operaţie" realizată pe baza unor criterii mai simple (trăsături). iar la cel de-al doilea set de criterii în 74% dintre acestea.00 (corespunzătoare n i v e l u l u i mediu empatic). sunt obţinute performanţe mai bune în cazul celui de-al doilea set de criterii (factorii).se înscriu în clasa mediu-bun empatic. aşadar.

în propria evaluare-proiecţie. Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii.neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4. implicare . se consideră foarte implicat în procesul psihoterapeutic şi apreciază psihoterapia pe care o urmează ca fiind foarte adecvată în cazul său. poate mai marcat în cel de al doilea caz. dorinţa de însănătoşire şi motivaţia pentru psihoterapie a acestora. 4 din anexă. în perspectiva factorilor-criterii: A': Ipostaza imaginii de sine . de altfel. Putem conchide că următorii factori sunt esenţiali pentru o relaţie psihoterapeutică eficientă din punctul de vedere al pacienţilor: speranţa în rezultate. ceea ce este esenţial pentru efectivitatea actului terapeutic. ne pune la dispoziţie următoarea ordine de intensitate a acestor factori: speranţă (în rezultate -lipsă de speranţă (4. Au rămas pe treptele de opţiune mai slab cotate progresul în psihoterapie (61%) şi agreabilitatea (46%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. ipostaza A'). găsim pe primele trepte aceiaşi factoricriterii: speranţă în rezultate (80%). ne vom ocupa de datele care pun în evidenţă nuanţele predictivităţii empatice în funcţie de cele patru ipostaze ale ei.terapeuţilor. 4 din anexă. atribute care sintetizează. în continuare. implicarea şi adecvanţă psihoterapiei.„Eu (P) despre mine " Calcularea mediilor per factor-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5).03) şi adecvanţă . ca manifestând o mare speranţă în rezultatele psihoterapiei.nonadecyanţă (4. ipostaza A'). 131 . el apare . ierarhie stabilită ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluării proiective.03) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. Din punctul de vedere al imaginii de sine a pacientului. implicare în situaţia psihoterapeutică (79%) şi adecvanţă (75%).10).

Din punctul de vedere al clasării factorilor-criterii pentru care pacientul promovează un proiect ierarhic deziderativ. 4 din anexă. 132 . repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă ridicata nivelurilor foarte bun şi bun (5 şi 4). adecvanţa (90%). Cu mici diferenţe de medie urmează factorii: speranţă în rezultate . aprecierea caracterului agreabil al terapiei.lipsă de speranţă (4.B': Ipostaza imaginii partenerului în optica „mea" . încrederea în terapie. Pacientul „reacţionează" cu cotarea maximă a factorilor-criterii şi pare că se abandonează împrejurării terapeutice aproape fără rezerve. Din perspectiva reprezentării pacientului cu privire la psihoterapeutul său. Reţinem factorul implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4. încredereneîncredere în actul psihoterapeutic (4.33). agreabilitate-dezagreabilitate (4. încrederea în actul psihoterapeutic (91%)..34). caracterul agreabil (90%). în fine. manifestarea speranţei în rezultate. primul dintre aceştia promovează următorii factori majori ai unei relaţii terapeutice eficiente: implicarea psihoterapeutului în actul terapeutic.30) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. ipostaza B'). ipostaza B'). considerarea terapiei ca fiind total adecvată în ameliorarea simptomatologiei pacientului. Eu (P) despre psihoterapeutul meu " Ca şi în cazul primului set de trăsături-criterii. 4 din anexă.51). următorii factori se află în top: implicarea în situaţia psihoterapeutică (93%). Aşa cum am notat anterior. imaginea psihoterapeutului în viziunea proiectivă a pacientului este apreciată cu indici de intensitate mai mari decât cei prin care este calificată imaginea de sine a pacientului (ipostaza A').32) şi adecvanţăinadecvanţă (4. speranţa în rezultate (88%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr.

75).87) şi implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (3.. ipostaza C'). Ca şi în cazul trăsăturilor-criterii. speranţa în rezultate (71%) şi implicarea în psihoterapie (61%).„ Cum cred eu (P) că mă vede psihoterapeutulpe mine " în ipostaza atribuirii. speranţă în rezultate . Din perspectiva ierarhiei factorilor-criterii stabilită după intensitatea (frecvenţa) opţiunilor proiecţiei pacientului în imaginea terapeutului său. adică o intensitate pronunţată pentru primii doi factori-criterii şi o intensitate moderat-ridicată pentru cel de-al treilea (A se vedea partea a doua a tabelului nr. adică factorii cu cea mai neîndoielnică relevanţă „teoretică" în actul psihoterapeutic (A se vedea partea întâi a tabelului nr. ipostaza C').50%) şi mediu (29. pe primul plan se situează factorii: adecvanţă-inadecvantă a psihoterapie! (4.mele"privind imaginea de sine a partenerului -. Proporţia mai scăzută pentru nivelul foarte bun (22%) poate fi un indiciu că pacientul îşi evaluează propria imagine în optica terapeutului său cu cote de intensitate bună şi medie. Cum cred eu (P) că se vede psihoterapeutul pe sine " Din perspectiva pacientului care îşi prefigurează imaginea de sine a psihoterapeutului. găsim în top (pe baza sumarii punctajelor acordate de pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceiaşi factori: adecvanţa (79%).lipsă de speranţă (3. apar în top următorii 133 . mai degrabă ca o formulă de prudenţă şi speranţă în opţiuni şi nu cu certitudine ridicată. D': Ipostaza proiecţiei .17%).C': Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine . repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor bun (41. 4 din anexă.05). 4 din anexă. ceea ce ar figura cu acurateţe situaţia probabilă în fapt.. a propriei imagini în reprezentarea cea mai probabilă a terapeutului său. din partea pacientului.

bun empatic şi mediu empatic.37) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. în rezumat. în raport cu cele patru ipostaze conţinute de proba Dymond: • A': în prima ipostază (.neîncrederea în actul psihoterapeutic (4. 4 din anexă..40). reţinem umătoarele rezultate care vizează predictivitatea empatică specifică pacienţilor la cel de-al doilea set de criterii (factorii): • în privinţa repartizării opţiunilor pacienţilor pe cele 5 clase. caracterul agreabil al psihoterapiei (89%). pentru eficienţa relaţiei terapeutice au relevanţă următorii factori: manifestarea speranţei în rezultatele psihoterapiei. Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii stabilită după intensitatea opţiunilor proiecţiei pacientului cu privire la imaginea de sine a terapeutului său. încrederea (89%). acestea se plasează în spaţiile nivelurilor mediu-bun empatic. ceea ce acoperă o proporţie de 100%. speranţa în rezultate (88%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. pacientul prefigurează o „credinţă" conform căreia.Eu despre mine"). ipostaza D'). 4 din anexă. ipostaza D').37) şi încrederea .factori-criterii: speranţa în rezultate . ordinea de intensitate a factorilor-criterii plasează pe primele locuri 134 .lipsa de speranţă (4. adecvanţa psihoterapiei. • Predictivitatea empatică a pacienţilor se prezintă în mod diferit.41). precum şi manifestarea încrederii în actul psihoterapeutic propriu-zis. Aşadar.inadecvanţa (4. adecvanţa psihoterapie! . implicarea psihoterapentului în actul terapeutic. găsim pe primele trepte (sumând punctajele acordate pentru clasele cele mai înalte) următorii factori-criterii: adecvanţa (96%). implicarea în psihoterapie (94%). implicarea neimplicarea în situaţia psihoterapeutică (4.

gperanţa în rezultatele psihoterapiei. Celelalte două criterii (implicarea şi adecvanţa) sunt mai „raţionale" şi coincid cu alegerile psihoterapeuţilor. Aşadar. 1 • C : în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede psihoterapeutul pe mine"). umătorii factori-criterii ocupă rangurile cele mai înalte: implicarea. începerea „clasamentului" cu speranţa (şi nu cu încrederea) pare a releva locul aparte pe care pacienţii îl acordă componentei afective a conduitei. caracterul agreabil al psihoterapiei şi manifestarea speranţei în rezultate. • Condiţiile reliefate din perspectiva anticipărilor pacientului sunt congruente cu predicţiile psihoterapeutului cu privire la calităţile unei relaţii terapeutice eficiente. Toate aceste atribute sunt apreciate de pacient ca fiind esenţiale pentru stabilirea unei relaţii terapeutice consistente şi eficiente. caracterul agreabil al terapiei şi speranţa în rezultate. factorii-criterii în opţiunile anticipative ale pacienţilor sunt adecvanţa psihoterapiei şi manifestarea speranţei în rezultate. implicarea. implicarea şi speranţa în rezultatele psihoterapiei. încrederea în actul psihoterapeutic. adecvanţa terapiei şi implicarea în situaţia psihoterapeutică. în top fiind situate de terapeut aceleaşi trăsături-criterii: implicarea 135 . încrederea. pacientul anticipează ca fiind eficient şi productiv din punct de vedere terapeutic aceiaşi factori pe care i-a formulat despre sine însuşi (în ipostaza A'): speranţa în rezultate. • Din perspectiva acestor rezultate. adecvanţa. • D': în a patra ipostază („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine") se plasează în top următorii factoricriterii: adecvanţa psihoterapiei. • B': în a doua ipostază („Eu despre psihoterapeutul meu"). putem conchide că relaţia psihoterapeutică pare a fi ordonată de următoarele cerinţe avansate de pacient: adecvanţa psihoterapiei. implicarea şi adecvanţa psihoterapie!.

concomitent între cele cinci clase de răspuns şi între cele patru ipostaze ale predictivităţii empatice. vom ţine seama. ne aşteptăm ca. aspecte care apar.aptitudine specifică psihoterapeutului Comparaţiile făcute mai sus între psihoterapeut şi pacient din punctul de vedere al rezultatelor lor la ipostazele probei Dymond au fost operate mai cu seamă sub raport diferenţial. însă. diferenţele să se constituie într-o calitate specială. gradul de adecvanţă al psihoterapie! aplicate şi speranţa în rezultatele terapiei. ceea ce era şi normal dacă ţinem seama de procentul mare al deosebirilor reale dintre rezultatele celor două categorii de subiecţi. dincolo de o anumită configuraţie a răspunsurilor.în situaţia psihoterapeutică. 4. Predictivitatea empatică . Examinarea datelor în perspectiva surprinderii argumentelor care întemeiază prezenţa predictivităţii empatice în calitate de aptitudine specifică psihoterapeutului porneşte de la compararea modului în care se distribuie opţiunile-răspuns ale celor două categorii de subiecţi. Notăm că proporţiile din tabelul de mai jos reprezintă rezultatul sumarii m e d i i l o r opţiunilorrăspuns de la clasele a patra şi a cincea (corespunzătoare 136 . probabilitatea configurării unor argumente în virtutea cărora să putem conchide asupra instanţierii predictivităţii empatice ca aptitudine specifică psihoterapeutului. dacă nu completa lui vindecare. De această dată. potrivit uneia dintre ipotezele de lucru. deopotrivă. adică să figureze marcarea unor aspecte specifice: avem în vedere. şi de aspectele asemănătoare figurate de aceste rezultate. întrucât deosebirile par a prevala în aceste comparaţii. în lumina scopului comun al celor doi „agenţi" umani ai relaţiei terapeutice anume ameliorarea stării de disconfort a celui de al doilea. totuşi.

66 i 20. ___.82 Ţ~35. în sensul obiectivului evocat.psihoterapeutul. ale celor două categorii de subiecţi. dif.„Eu despre mine".50 88. asupra unor indubitabile asemănări sau deosebiri între răspunsurile (respectiv.50 Dispunerea datelor în tabel ne atrage atenţia. uneori opuse. decurgând din compararea răspunsurilor.66% pentru pacient (diferenţa = 30. tematica şi obiectul analizei noastre . până în cele din urmă.predictivitatea empatică). ŢşMF 84. De exemplu. adică 80.oo ŢîsTso"" 70.nivelurilor bun şi foarte bun). faţă de 49. adică 46.„Eu despre partenerul de relaţie".33%. în cazul analizei descriptive (de trăsăturicriterii). Ca indicator statistic. intensitatea proporţiei proprii aceluiaşi emitent . de la prima observare. intensităţile sau proporţiile opţiunilor) prin mijlocirea cărora „citim" particularităţi de reacţie/ predicţie ale subiecţilor cercetaţi (căci. în ipostaza A . Prima „impresie" devine numaidecât o convingere. intensitatea proporţiilor proprii psihoterapeutului.00 720~67 "•j—™"™— "'• 20.o repetăm sunt subordonate obiectivului de a argumenta ideea unei aptitudini specifice a psihoterapeutului . _^^ _^ l dif.83 \ ___^_.67) sau în ipostaza B .17 r ş 10. suma acestor medii ale claselor „superioare" este de natură să ne releve măsura în care subiecţii gratifică alegerile lor cu „vocaţia" bunei determinări a nivelului de predicţie empatică a trăsăturilor şi factorilor-criterii.83 89.67 Terapeuţi I Pacienţi 80. Datele sunt expuse în tabelul de mai jos: Tabelul 16 Proporţii (%) şi ipostaze ale predictivităţii empatice j i" MODALITĂŢI DE ANALIZĂ PTIVA INTEGRATIVĂ -CRITERII) (FACTORI-CRITERII) 'acicnţi 49. j 30.66 .84% faţă 137 .

Dar. aşa încât ne vom dirija analiza în această direcţie.descriptivă (prin intermediul trăsăturilor-criterii) şi integrativă (prin intermediul factorilor-criterii).de 83. de a demonstra că predictivitatea empatică este o aptitudine specifică psihoterapeutului. D). pentru a se autocalifica (80. Ne va interesa în mod obligatoriu: a) comparaţia dintre psihoterapeut şi pacient în perspectiva asemănărilor/ deosebirilor în modalităţile de analiză a datelor . psihoterapeutul optează pentru intensităţi (proporţii) ridicate. Reperul modalităţilor de analiză modalitatea descriptivă (prin trăsături-criterii) în ipostaza A („Eu despre mine"). C. invocarea argumentului practic pentru temeiurile conceptualizării enunţatei aptitudini şi pentru obiectivitatea „măsurărilor" şi anume.43) şi aşa mai departe. în acest punct. întrevedem. dar inevitabil în analiza de faţa pentru atingerea scopului propus.33%). pe când 138 . evident parcurgând toate cele patru ipostaze ale predictivităţii (notate A. cu uşurinţă un microrepertoriu de repere metodologice de analiză. anume.27% (diferenţa = 36.absent în tabelul de mai sus. ierarhia şi relevanţa trăsăturilorcriterii şi a factorilor-criterii cu proporţiile cele mai înalte sursă unică sub raport conceptual şi statistic pentru a evidenţia aptitudinea predictivităţii empatice. Dacă ne-am propune să explorăm şi să explicăm toate interacţiunile sugerate de datele tabelului de mai sus. astfel. în virtutea cărora rezultatul comparaţiilor urmează a fi clarificat prin interpretarea contextului relaţiilor dintre „scoruri". B. ar trebui să fi adoptat un alt criteriu-scop: relevarea tuturor „resurselor" metodologice ale probei Dymond. 4.1. b) invocarea unui reper esenţial . c) în fine. la majoritatea trăsăturilor. gradul de progres al pacientului în finalul procesului psihoterapeutic. obiectivul nostru este.

43) este. fie şi implicită. Nu negăm cu orice preţ că această concluzie poate avea unele temeiuri. iar nivelul proporţiei afişate de pacient ca act de recunoaştere necondiţionată a statutului c e l u i l a l t şi de abandonare de sine în relaţia terapeutică.66%). Am putea extrage de aici înţelesul cel mai probabil: primul afişează o siguranţă înaltă provenită din exersarea profesională şi validarea experienţială a criteriilor de autoapreciere (proiecţie a imaginii de sine). în ipostaza B („Eu despre partenerul meu"). proporţiile sunt de valori inverse: terapeutul îşi cotează partenerul la un nivel moderat (46. a celuilalt.la care el anticipează imaginea Partenerului. Atunci.cu totul moderată . că este posibilă în anumite rare cazuri. în speranţa intensă a ameliorării propriei stări în perspectiva tratamentului. ambele poziţii fiind în genere recunoscute şi acceptate prin natura rolului asumat.84%). pe când cel de al doilea afişează o evidentă ezitare şi lipsă de cutezanţă în autoestimarea prin „calificative" prea „înalte" a aceleiaşi imagini de sine. atunci nu mai putem înţelege cum se explică opţiunea psihoterapeutului pentru acea intensitate . Ţinând seama de calitatea şi statutul profesional al primului (psihoterapeut = specialist) şi de cele ale pacientului (subiect al unui tratament). însă.pacientul optează pentru intensităţi moderate (49. de asemenea. semnificativă. în ceea ce priveşte interpretarea ultimei proporţii. Diferenţa (+30.83. Diferenţa (36. nu ne rămâne altceva decât să vedem 139 . s-ar părea că încălcăm o regulă de logică formală foarte simplă: intensitatea ridicată a proporţiei opţiunilor prin care subiecţii stabilesc predicţia empatică (în cazul nostru . iar pacientul îşi gratifică psihoterapeutul cu proporţii deosebit de ridicate (de nivel bun şi foarte bun .27%).pacientul) ar fi să semnifice necondiţionat o foarte bună cunoaştere. se pare că trebuie să înţelegem nivelul proporţiei afişate de psihoterapeut ca expresie a prudenţei şi stilului profesional.67) este semnificativă.

în schimb. Pentru al doilea caz.generozitatea. caracterul determinativ sau decizia şi relaxarea). adică pe trăsăturile-criterii cele mai relevante pentru o predicţie acurată. 140 . figurând. ne întrebăm dacă temeiul autoprezentării pacientului este integral justificat conceptual. Anume. între cele şase care alcătuiesc primul set de criterii. în fapt. în acest punct ridicăm pentru prima oară problema ierarhiei trăsăturilor potrivit unui criteriu conceptual de relevanţă. deciziei şi relaxării. în final. 17). s-a bazat pe intensităţile înalte ale cooperantei. „predicţia" pacientului cu privire la sine pare că s-a bazat. în ipostaza A. în ansamblu. două au o saturaţie pregnant afectivă (blândeţea şi simpatia). ca să nu mai vorbim de intesitatea proporţiilor?! Vom încerca un răspuns în cadrul mai larg al tuturor modurilor de autoproiecţie pe care le sugerează datele în cele patru ipostaze ale predicţiei.cooperarea (61%) şi pe o trăsătură-criteriu saturată cognitiv şi afectiv (atitudinal). Admiţând această conceptualizare care nu apare deloc improbabilă în perspectiva empatiei predictive şi reexaminând temeiul statistic al proporţiilor afişate de cele două categorii de subiecţi pentru trăsăturile de top. după cum am convenit anterior asupra facturii trăsăturilor. dată fiind intensitatea medie a opţiunilor.intensităţii căror trăsături-criterii se datorează proporţia foarte ridicată a opţiunilor pacientului pentru imaginea psihoterapeutului. la acelaşi nivel mediu . constatăm că predicţia psihoterapeutului. iar una comportă o saturaţie cognitiv-afectivă. o propensiune atitudinal-emoţională (generozitatea) (A se vedea tabelul nr. doar pe o trăsătură-criteriu subînţeleasă şi în calitate de cadru de interacţiune . trei au o încărcătură (saturaţie) cognitivă pregnantă (cooperarea.

83% |89% j speranţă . factura lor sub raport conceptual).85% relaxare 75% încredere .90% agreabiiitate ! 90% : speranţă -8 8% progres .87% agreabiiitate -69% B \ blândeţe .93% • încredere -91% adecvare .61%) încredere .75% ••.96% i 1 cooperare .80% Implicare-79% adecvare .83% j simpatie .85% i agreabiiitate simpatie . • implicare .78% j cooperare . mai ales.89% D generozitate .78% cooperare -1>9%J decizie .50% cooperare . în ipostaza B („Eu despre partenerul meu").85% agreabiiitate .84% (grad în care el socoteşte că este posibil sâ-1 cunoască pe partener).criterii şi factorilor .82% 1 j relaxare -81% 1 i cooperare-93% decizie-91% relaxare . Din nou vom face apel la seturile de trăsături-criterii (proporţia lor.88% adecvare .59% decizie .78% adecvare .Tabelul 17 Proporţiile acordate trăsăturilor .79% speranţă .85% speranţă .90% .94% \ implicare .27%.85% !_. iar pacientul acordă partenerului său o cotă (de cunoaştere?!) de 83.75% adecvare .85% 1 cooperare .criterii cooperare -61% implicare . Găsim la psihoterapeut două trăsături-criterii cu intensitate medie a 141 .76% _ relaxare .88% implicare . media proporţiilor de top şi.95% adecvare .88% ! Aşa cum am notat anterior. ./y% ! (cooperare .82% Agreaemtate .87% adecvare .78% i simpatie . implicare .79% speranţă -71% i implicare -61% | jdecizie . adecvare . numeric proporţiile sunt inverse: psihoterapeutul acordă partenerului de relaţie o cotă de 46.86% l '• încredere .78% progres .90% implicare -89% speranţă .64% simpatie .88% generozitate .

deci. cinci din şase trăsături-criterii cu proporţii de peste 81%. în rezultatul acestui efort anticipativ ar sta. la pacient. această imagine predictivă va semăna cu imaginea din ipostaza A.. dar. în orice caz. Ne întrebăm. ca întrebare. „prezice") altfel decât se vede el însuşi. fiecare dintre subiecţi emite o presupunere personală despre imaginea sa în reprezentarea c e l u i l a l t (practic. „diferenţa" reprezentând tocmai gradul de „intervenţie" potenţială. pe când pacientul se lasă . înclinăm să conchidem că terapeutul procedează la o „fixare" foarte rezumativă a termenilor predicţiei sale (cooperarea şi simpatia). precum şi trăsătura „egal" saturată cognitiv şi afectiv-atitudinal.sedus" de perspectiva ameliorativă a relaţiei terapeutice.proporţiilor . în acest caz. predictorul -oricare ar fi dintre cei doi . din nou. două saturate afectiv şi trei saturate preponderent cognitiv.eventual .fiecare despre celălalt (să ne reamintim. De aceea. O diferenţă care nu a fost luată în consideraţie de autoarea testului pentru a decela 142 . dacă nu virtuală. în condiţiile testului. această ipostază vrea să afle „cum cred eu că ar trebui să mă vadă partenerul!"). adică o trăsătură saturată cognitiv vizând relaţia de bază a partenerilor sub raport profesional şi social.cooperarea (64%) şi simpatia (59%). iar. aici este în discuţie şi foarte redusa bază de evaluare a psihoterapeutului şi indiferenţierea sau non-discriminativitatea pacientului (care pare a proceda fără disjuncţia trăsăturilor şi fără „simplificarea" metodologică a predicţiei sale). diferenţa. gratificându-şi psihoterapeutul cu cote superlative de anticipare. dacă predicţiile făcute de cei doi parteneri de relaţie .comparată cu imaginea mea despre mine. în ipostaza C („Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie"). spre a fi . în orice caz. la începutul tratamentului) sunt larg argumentate. modificatoare a unei imagini elaborate de mine şi atribuite (de mine) celuilalt.nu speră că partenerul său 1-ar putea „vedea" (anticipa.

pacient. relaxarea 75%). servi la argumentarea. în orice caz.83% la pacient.83% la psihoterapeut şi o proporţie corespunzătoare de 39. în tot cazul. Şi tot probabil. de vreme ce el este captat de un alt obiectiv. aproape nici o trăsătură nu este invocată concludent în calitate de criteriu de estimare a imaginii probabile a psihoterapeutului despre mine . ci o diferenţă care ar putea.gradientul şi stilul predictivităţii empatice. în paranteză fie spus. în sensul în care am comentat trecerea de la grupul primelor două ipostaze la grupul celorlalte două şi reluând analiza cu compararea ipostazei C. B sunt ipostazele predictivităţii. căci nici nu s-ar putea. pentru pacient. cel mult. procedura metrologică a testului a recurs la compararea ipostazelor corelative: Dsl As2 şi Csl Bs2. pentru obţinerea „coeficientului" de empatie predictivă. faţă de proporţiile exprimate în ipostaza A. apar ca mai complet şi mai coerent tabloul trăsăturilor-criterii. operarea diferenţelor şi sumarea acestora. faţă de „îngustimea" repertoriului de trăsături-criterii şi modestia intensităţilor la pacient (cooperarea 50%). s2 sunt subiecţii comparaţi). Probabil că această „operaţie" este mai dificilă pentru pacient. în principiu. cum este cazul de faţă. pare a se impune încheierea că. iar s i . cooperarea 85%. identificăm o intensitate relativ ridicată a proporţiei opţiunilor pentru clasele superioare de încadrare de 74. mai „dramatica' la pacient. după câte credem. a vocaţiei predictive a unei categorii de subiecţi comparativ cu alta. rezultatul fiind calificat în lumina unui „tabel de norme" (D. Oricare ar fi explicaţia cea mai probabilă. un lucru pare destul de sigur: 143 . şi mai înalte intensităţile lor la psihoterapeut (decizia 85%. acela privitor la ameliorarea stării sale psihice. pacientul ar putea să nu fie în mod expres interesat de compararea celor două imagini emise chiar de el. C. A. în parte. în ambele cazuri se remarcă o scădere evidentă.

asemănător tabloului din ipostaza B.despre imaginea de sine a partenerului de relaţie. apar în ambele cazuri. în fine.subiect . ierarhia lor care începe cu cele saturate cognitiv sunt sugestii pentru o proiecţie mai degrabă mimetică şi de complezenţă decât efectul unei cunoaşteri reale şi întemeiate pe fapte multiplu verificate. Dacă în imaginea psihoterapeutului despre partener şi în imaginea aceluiaşi emitent. în perspectiva celei de a patra ipostaze a empatiei predictive . în imaginea pacientului despre psihoterapeut (B) şi în imaginea sa personală despre partener „intermediată" de propria sa „viziune" despre sine (C) pare a funcţiona. un „punct de vedere" al submisiunii neîngrădite. şi. o „avalanşă" a intensităţilor înalte pentru aproape toate trăsăturile-criterii. 144 . al gratificării terapeutului cu valori (calităţi) superlative. fără discriminare între trăsăturile-criterii. adică între imaginea mea despre partener şi ipoteza mea asupra imaginii de sine a partenerului. ca şi al generozităţii şi nonagresivităţii (în ipostaza D). un izomorfism pare a se instaura între ipostaza B şi ipostaza D.D („Cum cred eu ca se vede partenerul pe sine"). Potrivit datelor statistice. cu proporţiile lor apropiate. în fapt o reprezentare a mea . la pacient. mai degrabă decât vocaţia unei cunoaşteri implicite totale. „intermediată" de „viziunea" sa despre sine pare a funcţiona un punct de vedere profesional care se mulţumeşte cu criteriul cooperării şi al simpatiei (în ipostaza B). în sensul că aceleaşi principale trăsături-criterii. Observăm că se reproduce „modelul" răspunsurilor din varianta B aproape în totalitate.abilitatea empatică a pacientului apare ca vicariată din perspectiva acestei modalităţi de proiectare. întâlnim la psihoterapeut o intensitate moderată a proporţiei opţiunilorrăspunsuri (cooperare 59%). în schimb. Fenomenul depăşeşte dispunerea datelor statistice în cele două ipostaze. Indiferenţierea aproape totală a proporţiilor şi chiar ordinea.

terapeut plus pacient. sensul datelor statistice cu ierarhia trăsăturilor-criterii destinată să explice în fond natura diferenţelor şi asemănărilor.terapeut plus pacient şi D . Aceste constante ar putea fi rezumate după cum urmează: • autoestimarea prin alegere preferenţială a unor trăsături-criterii cu intensităţi (proporţii) sensibil înalte. în cele din urmă.terapeut şi A' .în temeiul unor trăsături-criterii atribuite acestuia din urmă în mod ^economic" şi rezervat (prudent). (şi tot astfel pentru ipostazele C şi D). în operaţiile de explorare/ interpretare îndreptate spre argumentarea ipotezei asupra unei capacităţi specifice psihoterapeutului .terapeut şi B' .pacient.terapeut plus pacient şi C . pe fondul activării aceleiaşi trăsături saturate emoţional . cum sunt cooperarea. îndeosebi pentru a doua secţiune a analizei.în fapt.terapeut şi B' . diferenţele sumându-se pentru a da scorul de predictivitate.. Am conchis pe această bază că predictivitatea empatică este marcată de câteva constante de conţinut care se regăsesc în ambele procedee de analiză enunţate mai înainte. însă la o intensitate moderat ridicată). B .predictivitatea empatică. pe fondul activării concomitente a unei trăsături mediu-înalt saturate emoţional.In operaţiile de calculare a gradientului de empatie prédictive (N. apoi b) între A . cum este spiritul cooperant (trăsătură saturată cognitiv. : noi am preferat.pacient . între B ..pacient.terapeut plus pacient.B. conjugând. 145 .pacient.terapeut şi A' . cum este disponibilitatea de a suscita simpatia: • estimarea celuilalt (pacient) . apoi între C . partener al relaţiei terapeutice . termenul de predictivitate empatică). relaţiile dintre ipostazele predictivităţii luate în consideraţie au fost duble: a) între A . spiritul decis (determinat) şi relaxarea (adică trăsăturile-criterii saturate intens cognitiv). relaţiile dintre ipostazele predictivităţii luate în consideraţie au fost cele între D .disponibilitatea de a suscita simpatia.

în temeiul unui anumit izomorfism: autoproiecţia şi proiecţia de sine în reprezentarea cea mai probabilă a partenerului. Partea sau cotientul de deosebire dintre cele două elemente. • proiecţia unei imagini proprii. luate două câte două. prin proiecţie. caracterul decis şi relaxarea (ceea ce alcătuieşte. o imagine aproape identică cu imaginea sa . Semnalând constantele structurale ale predictivităţii empatice. am parcurs cel puţin jumătate din demersul care se cere pentru a demonstra specificul 146 . comparate şi conjugate în cele din urmă.• proiecţia imaginii de sine în viziunea celuilalt (partener). ca şi calmul sau blândeţea (trăsătură saturată emoţional). despre disponibilitatea cea mai probabilă a partenerului de a-şi elabora o imagine de sine izomorfa (faţă de cea a predictorului) şi verosimilă prin faptul întemeierii pe trăsături-criterii de intensitate medie precum spiritul cooperant (trăsătură saturată cognitiv) şi generozitate (trăsătură „egal" saturată intelectiv şi afectiv). prin investirea imaginară a acestuia cu rolul suplimentar de evaluator a cărui preferenţialitate s-ar întemeia în principal pe trăsăturile-criterii superior saturate cognitiv .psihoterapeut despre sine. probabila imagine de sine a partenerului de relaţie terapeutică şi imaginea atribuită acestuia din urmă printr-o construcţie (imaginativă) a predictorului. strict în baza modalităţii analizei descriptive. adică prin prisma trăsăturilor-criterii. respectiv. Analiza de mai înainte ne pusese în evidenţă corelativitatea tipurilor de imagini.cooperarea. este de natură să dea seama de prezenţa unei certe disponibilităţi de predictivitate empatică (aproape exclusiv proprie psihoterapeutului). prin imaginare predictivă.

2. adică integrativ. acordă explicaţiei ştiinţifice prilejuite de interpretarea rezultatelor o mai mare adâncime şi acurateţe decât în cazul precedentei modalităţi de analiză. în majoritate. cu privire la argumentele pe care le poate oferi analiza integrativă (pe baza factorilor-criterii). anume. de atributul integrativă (faţă de precedenta modalitate.formula' de tratare a datelor. 16 (proporţii medii ale variabilelor de top) şi în tabelul nr. în fine. prin însăşi . de data aceasta pe o cale mult mai operativă. 147 . în acest sens. şi tehnica de analiză. Reperul modalităţilor de analiză modalitatea integrativă (prin factori-criterii) în paragraful anterior am prezentat. şi paşii. iar locul trăsăturilorcriterii 1-au luat factorii-criterii. implicarea şi încrederea). după cum urmează: trei cu saturaţie cognitivă pregnantă (adecvanţa. doi cu saturaţie pregnant afectivă (agreabilitate şi speranţa în rezultate). analiza de faţă se vrea integrativă. 17 (factorii-criterii cu proporţiile lor). 4. pe care îi vom denomina prin câte un singur concept. Distincţia este dată de noile criterii ale analizei. în modul în care sunt definiţi factorii (sinteze de variabile simple). nu înainte de a reveni succint la caracterul ei specific.predictivităţii empatice. Aria lor de cuprindere (generalitate) şi vocaţia lor de dimensiuni explicative înzestrate cu puterea de a releva sensuri mai profunde. care au. particularitatea de a fi un fel de constructe cu grad superior de complexitate şi cu un caracter pronunţat sintetic. Este vorba. Ne rămâne să parcurgem cealaltă parte de drum. Datele se află în tabelul nr. cognitivă şi emoţională (progresul procesului terapeutic) şi. De aceea. denumită descriptivă). unul cu saturaţie prin dublă sursă. ne vom limita să abordăm datele acestei noi modalităţi de analiză prin ceea ce au ele esenţial..

de configuraţie emoţională (speranţă în rezultate şi caracterul agreabil al relaţiei psihoterapeutice). la limită. Mai importantă însă. este configuraţia 148 . în toate cazurile proporţiile fiind mai scăzute decât la psihoterapeuţi (între 75% şi 82%). egala cu cea găsită în modalitatea descriptivă de analiză.83%. Pacienţii. In ipostaza B („Eu despre partenerul meu"). accentuată şi semnificativ mai înaltă la psihoterapeuţi şi observabilă numeric. fapt pentru care facem apel Ia ierarhia factorilor-criterii în fiecare caz. dar fără semnificaţie statistică la pacienţi (68. pentru psihoterapeut. cu proporţii între 85% şi 88% (factori de configuraţie pregnant cognitivă). implicarea şi adecvarea psihoterapie!. respectiv.80%) şi pentru doi dintre factorii cu dominantă cognitivă (implicarea şi adevarea psihoterapie!).preponderent cognitivi şi afectivi . cu proporţii de 79% şi 82%. de factura variabelor. însă. Pacientul.în ipostaza A („Eu despre mine"}. Terapeuţii situează în top patru sau.50%). obţine o creştere semnificativă a proporţiei alegerilor sale în acest caz (70. chiar cinci factori-criterii: încrederea. optează pentru prioritatea unui factor-criteriu emoţional (speranţa în rezultate . spre deosebire. adică dând subiectului posibilitatea unor opţiuni prioritare între dimensiuni-criterii mai complexe şi mai cuprinzătoare. adică una. se observă o mai pregnantă facilitate de operare cu factorii-criterii. găsim o proporţie medie de 80. practic. profilarea imaginii de sine se face cu mai mare acurateţe şi pe un registru de factori coactivi .mai larg.89%).83% vs 89. este temeiul alegerilor preferenţiale ale subiecţilor. trăsături sau factori-criterii. odată schimbată modalitatea analizei. ambele categorii de subiecţi probează o creştere a proporţiei alegerilor preferenţiale. în principiu. Observăm că. indiferent de tipul analizei. Psihoterapeutul manifestă aceeaşi ridicată disponibilitate de predicţie. Mai important. însă. alături de ceilalţi doi.

implicarea). de nivel imediat supramediu (între 60% şi 69%). în această modalitate de analiză. implicarea şi adecvarea . proporţii medii superioare pentru doi factori-criterii de configuraţie pregnant cognitivă (adecvarea terapiei şi implicarea .în primul rând (adică factorii saturaţi în dimensiunea cognitivă) şi apoi speranţa (în rezultate) şi caracterul agreabil al relaţiei psihoterapeutice (adică factorii configuraţi în dimensiunea emoţională) şi. dar şi expresia unei reacţii parţial pripite şi supralicitante. pentru cazul psihoterapeuţilor. tot atât de bine.cognitiv şi afectiv). în raport cu factoriicriterii. Pacientul prezintă o opţiune personală cu cea mai scăzută proporţie dintre toate realizate în cazul tuturor 149 . constatăm.cu proporţii de 78%). Pacienţii.16%) de aproximativ 10 puncte faţă de modalitatea descriptivă de analiză.determinărilor indicată de factorii-criterii de top. Poate vom găsi mai târziu un argument suplimentar pentru o opţiune anume. recurgând la absolut toţi factorii-criterii: încrederea. în fine. tuturor celor şase factori-criterii. în acest sens. progresul procesului psihoterapeutic (factor dublu saturat . va trebui să acceptăm posibilitatea unei ambiguităţi care reclamă o amânare oarecare a „verdictului". expresia unei cunoaşteri anticipative (predictive) corecte. acelaşi subiect realizează o ierarhie cu proporţii foarte înalte (între 78% şi 90%). Acest tip de elaborare cu sens predictiv. respectiv. prin care ţin să califice imaginea lor despre propriul psihoterapeut (între 75% pentru progresul în terapie şi 91% ori 93% pentru doi dintre factoriicriterii de configuraţie pregnant cognitivă . In ipostaza C („Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie"). nu mai au nici o ezitare: ei situează în top. adică acordând proporţii foarte ridicate.încrederea şi. dar dacă nu. ceilalţi factori având saturaţii modeste. psihoterapeutul marchează o creştere a proporţiei alegerilor sale (84. chiar în faza i n i ţ i a l ă a procesului psihoterapeutic poate fi.

Referitor la estimările realizate de pacient. ale alegerilor preferenţiale . 64%). Psihoterapeutul marchează o nouă creştere a proporţiilor. adecvarea şi implicarea (78% şi. pacientul afişează una din proporţiile cele mai înalte alegerilor sale. Piaget). 76%). cu proporţii înalte. anume 39. agreabilitatea. Pacientul nu pare a lucra în predicţia despre psihoterapeutul său după aceeaşi regulă a echilibrului între factori. ceilalţi factori-criterii având proporţii moderate. elaborarea pare invadată de tensiune afectivă.67.71%). implicit a rezervării fiecărei categorii de factori spaţiul şi „libertatea" îndeplinirii funcţiilor lor specifice: imprimarea unei structuri operaţionale predicţiei prin proeminenţa factorului-criteriu cognitiv şi susţinerea acestui demers prin implicarea factorului emoţional care acordă conduitei proiective un sens valoric particular (J. implicarea. Ipostaza D („Cum cred eu că se vede partenerul pe sine"} este una mai „simplă" decât precedenta deoarece partenerul este invocat pentru a-şi afişa estimarea celei mai probabile imagini de sine în limitele în care o poate proiecta subiectul respondent. respectiv. El plasează în vârful ierarhiei factorilor-criterii. Aici pot funcţiona ca puncte de sprijin eventualele aprecieri deja exprimate de către partenerul pacient despre sine. am putea spune că organizarea ierarhică şi corelativitatea nu par a fi la ele acasă.67% (mai ridicată cu peste 21 de puncte faţă de prima modalitate de analiză).trăsăturilor-criterii şi factorilor-criterii.83%. celelalte au proporţii modeste şi continuă cu un factor afectogen (speranţa . respectiv. încrederea. Una singură dintre proporţiile factorilor-criterii atinge un nivel înalt .adecvarea psihoterapie! (79%). atribuind tuturor factorilor-criterii intensităţi aproape maxime. apoi speranţa şi încrederea (70% şi. probabil definitorii. în fapt. nediferenţiat şi necondiţionat. prea ridicată pentru a fi productivă. 150 . Acest tip de predicţie nu este scutit de efectul confuziei între semnificaţii.

5. iar al doilea. între proba de empatie emoţională (Mehrabian) şi modalitatea descriptivă de analiză Dymond un coeficient de corelaţie negativă cu nivel de semnificaţie minim (-0. Diferenţa nu ar putea să depindă decât de elementele de specificitate pe care le-am introdus în momentul în care am operat conceptualizarea celor două modalităţi de analiză: descriptivă (prin trăsături-criterii) şi integrativă (prin factori-criterii). principala pondere în conduita empatică este reprezentată de procesele cognitive şi afective în unitatea lor structurală şi funcţională. Aspecte corelaţionale între empatie emoţională şi empatie predictivă Conform cercetărilor actuale. în tabelul 24. se stabileşte la această categorie de subiecţi investigaţi o corelaţie pozitivă de 0.24 între scorurile obţinute la primul set de criterii (trăsăturile) şi la al doilea set de criterii (factorii) din cadrul probei de empatie predictivă Dymond.un coeficient de corelaţie moderat (0. avem doi coeficienţi de corelaţie semnificativă: primul. în cazul pacienţilor. nu se constată o corelaţie semnificativă din punct de vedere statistic între empatia emoţională şi empatia predictivă. nu sunt total asemănătoare.48). între cele două modalităţi de analiză (descriptivă şi integrativă) ale probei Dymond .20). Este vorba despre o corelaţie foarte slabă. întrevedem în acest rezultat şi un element de validitate interioară sau consistenţă a modelului nostru experimental. minimal semnificativă. Sintetizăm. mai mult. ceea ce ne indică faptul că cele două probe sunt neidentice. în schimb. Prin calcularea coeficientului de corelaţie liniară Pearson s-au obţinut următoarele rezultate: în cazul psihoterapeuţilor. rezultatele obţinute. ceea ce poate sugera 151 . în al doilea rând.

descriptivă prin trăsături-criterii (0.94 Redăm.34) şi integrativă prin factori-eriterii (0. de relaţionare în cadrul actului psihoterapeutic.09 10.24 0.013 10. 152 . 25.că respectivele modalităţi de analiză se dovedesc convingător consistente în stabilirea diferenţei specifice dintre pacienţi şi psihoterapeuţi.06 0.64 3.17 0. dar. Dymond 2 terapeut Corelaţie Dymond 1 & Dymond 2 terapeut Semnificaţia indicelui de corelaţie (p) \ Indice de corelaţie t 100 100 100 j -0.41). în tabelul nr. pentru pacienţi. rezultatele obţinute. Aceste date constituie o confirmare cu privire la verosimilitatea rezultatelor prin a căror analiză anterioară am putut stabili instanţierea aptitudinii predictivităţii empatice la psihoterapeuţi şi disponibilitatea interactivă relativ difuză. Dymond l (trăsături-criterii) şi Dymond 2 (factori-eriterii) la psihoterapeuţi Corelaţie empatie : emoţională & predictivă la psihoterapeuţi : Corelaţie Mehrabian & Dymond 1 terapeut : Corelaţie Mehrabian & . practic operaţională.18 -0. Tabelul 24 Corelaţiile dintre probele Mehrabian. constatăm existenţa a doi coeficienţi de corelaţie semnificativi şi pozitivi: între rezultatele terapeuţilor şi ale pacienţilor pentru fiecare dintre cele două modalităţi de analiză .08 0. în privinţa corelaţiei dintre empatia predictivă psihoterapeuţilor şi a pacienţilor la ambele seturi de criterii ale probei Dymond.

34 <0.21 ! -4.48 r (p) 0.15 0. indicelui de corelaţie / \ '• • .11 0. N T 100 100 100 r -0. j j 9.oi i I -1.91 10.16 .01 J -1.89 100 0.04 0.74 100 0.20 -0. Dymond l (trăsâturi-criterii) şi Dymond 2 (factori-criterii) la pacienţi Corelaţie empatie emoţională & predictivă la pacienţi Corelaţie Mehrabian & Dymond 1 pacient Corelaţie Mehrabian & Dymond 2 pacient Corelaţie Dymond 1 & Dymond 2 pacient Indice de corelaţie Semnificaţia.59 5.12 0.<0. de corelaţie : N t (p) ' : 1 100 0.13 \ 2.41 <o.01 î Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul care urmează: Tabel 26 Corelaţiile dintre probele Dymond l (trăsături-criterii) şi Dymond 2 (factori-criterii) la psihoterapeuti şi pacienţi Corelaţie empatie predictivă a terapeuţilor şi 1 pacienţilor \ Corelaţie Dymond 1 terapeut & Dymond 1 pacient Corelaţie Dymond 1 terapeut & Dymond 2 pacient Corelaţie Dymond 2 terapeut & Dymond 1 pacient Corelaţie Dymond 2 terapeut & Dymond 2 pacient Indice de corelaţie Semnificaţia indicelui .Tabel 25 Corelaţiile dintre probele Mehrabian.29 100 0.11 153 .24 ~ .

raporturile dintre AT şi A'P. însă.Cum cred eu că mă vede pacientul pe mine") şi B' (din perspectiva pacientului: „Eu despre psihoterapeutul meu"). încât ceea ce ne-a rămas de făcut în adaos a fost tocmai invocarea .a 154 . în majoritate. BT şi BT. în al doilea raport. Observăm că din totalitatea raporturilor posibile prilejuite de proba Dymond.psihoterapeutul şi pacientul. în plus. Este evident că diferenţele dintre amintitele imagini-proiecţii vor da seama de predictivitatea empatică a celor două categorii de subiecţi. se compară în primul raport o imagine a psihoterapeutului cu privire la posibila evaluare a pacientului despre el însuşi cu imaginea de facto a pacientului despre sine însuşi. iar. cel puţin unele — neexplorate în prelucrările obişnuite . de exemplu. complet apte de a defini predictivitatea. Aşa. Altfel spus. Datele statistice nu se vădesc.. precum şi dintre ipostazele C (din perspectiva terapeutului: .Sinteză Pentru obţinerea scorului de predictivitate empatică al psihoterapeutului au fost luate în consideraţie raporturile dintre ipostazele D (din perspectiva terapeutului: „Cum cred eu că se vede pacientul pe sine") şi A' (din perspectiva pacientului: „Eu despre mine"). rămân de luat în discuţie şi rezultatele comparării unor diade de ipostaze în care fiecare partener proiectează propria imagine în varianta personală şi în cea atribuită partenerului de relaţie.în prelungirea analizei statistice . o imagine a terapeutului despre evaluările probabile ale pacientului despre terapeut cu imaginea proiectivă de facto a pacientului despre terapeut. semnificative între cele două categorii de subiecţi.sunt de natură să ofere comparaţii pe baza cărora să poată fi relevat scorul de predictivitate empatică al celor doi parteneri de relaţie terapeutică de care ne ocupăm . însă. CT şi C'P şi DT şi D'P ne oferă diferenţe de proporţii care se dovedesc.

respectiv. sursele bibliografice foarte generoase din acest domeniu. psihoterapeutul şi pacientul. Concluzii In capitolul teoretic al lucrării de faţă s-a încercat realizarea unei panoramări a multiplelor confruntări de o p i n i i din câmpul vast al psihoterapiei actuale. încredere).criteriilor de judecată (empatică) pe care s-a bazat fiecare tip de subiect. proiectivitatea psihoterapeutului face trimitere la instanţierea unei aptitudini profesionale speciale . respectiv. agreabilitatea şi speranţa în rezultate). cu accent pe identificarea microproceselor din interiorul relaţiei psihoterapeutice. dar în mai mare măsură cele saturate emoţional (simpatia sau blândeţea. Tematic. empatia capătă o funcţie aptitudinală.descriptivă şi integrativă) utilizate constant de psihoterapeut sunt tocmai cele saturate cognitiv (cum ar fi cooperarea sau decizia. implicarea sau adecvanţa). pe mai multe direcţii. în vederea demonstrării ulterioare a faptului că în relaţia psihoterapeut-pacient. respectiv. în vreme ce proiectivitatea pacientului nu depăşeşte structural-functional manifestarea unei disponibilităţi interactive orientate pregnant practic în direcţia atingerii unui scop major şi concret .ameliorarea stării sale psihice. fără de care nu se poate exercita cu eficienţă activitatea terapeutică propriu-zisă.predictivitatea empatică. Aşadar. am căutat să ordonăm. Aici apare nota diferenţială de fond între categoriile de subiecţi: trăsăturile-criterii şi factorii-criterii (a se vedea cele două modalităţi de analiză . O primă direcţie s-a referit Ia prezentarea diverselor conceptualizări ale empatiei şi definirea raportului ei cu psihoterapia. 155 . respectiv. pe când trăsăturile-criterii şi factorii-criterii utilizate de pacient sunt în mică măsură cele saturate cognitiv (cooperare şi.

A fost creionat. In ansamblu. au fost lansate discuţii în legătură cu manifestarea respectului. astfel.O altă direcţie a avut în vedere prezentarea unor modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare ale viitorilor psihoterapeuţi. 156 . procedee adaptate specificului fiecărui tip distinct de relaţie empatică . Cu privire la modelul experimental. cadrul teoretic în care au fost promovate o varietate de modele de cercetare şi în care se înscrie propriul nostru model experimental. de negociere etc. medicală. 1. cu toate conturările ei din ultimul deceniu. tehnici de monitorizare a procesului de interacţiune psihoterapeutică.didactică. în subdomeniul psihoterapie!. cât şi. căldurii şi autenticităţii în relaţia terapeutică. mai ales. • proceduri de estimare a progresului psihoterapeutic. fiecare subdomeniu al acesteia utilizând atât metode generale. Modelul experimental adoptat de noi a fost conceput în funcţie de obiectivele cercetării . se află în p l i n proces de cristalizare. montajul experimental a cuprins: • metode multiplu verificate de cercetare psihologică a celor două tipuri de empatie la cele două categorii de subiecţi ai relaţiei psihoterapeutice. manifestarea autodezvăluirii. metodologia cercetării.cel principal fiind surprinderea elementelor diferenţiale între empatia emoţională şi empatia predictivă la psihoterapeut şi la pacient. In acest sens. Repertoriul metodelor de studiere a empatiei este astăzi extrem de întins. precum şi aplicarea propriu-zisă a unor intervenţii terapeutice (confruntarea. interpretarea şi reformularea). cunoscută fiind nevoia unor conceptualizări specifice şi a maximizării valenţelor curative ale relaţiei psihoterapeutice. clarificarea.

anume progresul pacientului în finalul psihoterapie!. vine să valideze efectivitatea proiectată a programului de tratament. precum şi de sugestibilitate (pentru pacienţi). fiecărui om. poate fi invocat în sprijinul verosimilităţii de construcţie şi validităţii acestuia. în final. Anume. empatia emoţională reprezintă modalitatea de cunoaştere implicită care. un rezultat care se constituie în variabilă exterioară sau variabilă-efect al procesului psihoterapeutic.• scale clinice de depresie şi anxietate. coeficienţi de semnificaţie) obţinute de noi. ci de o interacţiune intelect-afect în care se face loc mai larg manifestării funcţiei apreciative. Piaget). lasă loc insinuării afectivităţii în actul relaţional de cunoaştere. exprimat în reducerea generală (iar. în împrejurări speciale de intercomunicare. cadre didactice. Nu este vorba despre o predominare absolută a afectului.similare. ceea ce constituie obiect de interes nemijlocit este setul de argumente care. în absenţa indicatorilor „expresivi" şi în condiţiile unei puţinătăţi a acestora. cunoaşterea empatică prevalent emoţională este o 157 . comparaţia „performanţelor experimentale" (scoruri. pe categorii de subiecţi comparabili: medici. Empatia emoţională. valorizatoare a afectivităţii. în unele cazuri. In legătură cu modelul nostru experimental. educatori.comparaţie care impune predominanţa s i m i l i t u d i n i l o r . în proporţii diferite. dar şi surprinderea specificităţii. Acest gen de cunoaştere este propriu. • în fine. Considerăm acest rezultat ca un mod de validare conceptuală a montajului experimental. De asemenea. 2. Insă. în calitate de conduită funcţională (J. proporţii. psihoterapeuţi . atingerea cotei zero) a numărului i n i ţ i a l de simptome. cu aceiaşi indicatori raportaţi în alte cercetări . o procedură complexă de evidenţiere a unei aptitudini speciale a psihoterapeutului pe care am denumit-o predictivitate empatică.

E. este vorba despre o disponibilitate de a realiza sensul afectiv valorizator al scopului relaţiei psihoterapeutice şi care constă în prefigurarea stării-ţintă. în esenţă. Calea urmată de cercetarea noastră cu privire la empatia predictivă a vizat.M. aici. Pentru studiul empatiei emoţionale se utilizează cu precădere o metodă specială datorată lui Mehrabian şi Epstein (Q. Rezultatul concordă perfect cu tendinţele care caracterizează alte interpretări în diverse cercetări comparabile. actul psihoterapeutic nu s-ar putea derula eficient.E.vezi relaţia profesor-elev. în sprijinul acestei interpretări de tendinţe vin distribuţiile procentuale ale nivelurilor de răspuns ale subiecţilor. adică ameliorarea stării psihice. actorpublic. Predictivitatea empatică. unele valori tinzând către nivelul imediat superior (bun empatic. atributele lui de definiţie apărute în contexte şi din perspective relativ diferite. psihoterapeut-pacient etc. anume predictivitatea empatică.la primul subiect. deci proprie psihoterapeutului. 3. Aplicată de noi la cele două categorii de agenţi ai relaţiei psihoterapeutice . In cazul pacientului. motiv pentru care vom încerca să reţinem.psihoterapeuţi şi pacienţi. încadrabile. însă încadrabile în nivelul mediu empatic. în sinteză. ni se pare a fi avansat pentru prima oară. în nivelurile superioare . evidenţierea unei abilităţi particulare a psihoterapeutului. una în a cărei absenţă.). în mare majoritate.soluţie între cele de bază . ca identitate a acestei aptitudini speciale. metoda ne-a scos în relief diferenţe semnificative între subiecţii investigaţi. pentru psihoterapeut). Termenul. Modul 158 . Concluzia noastră este aceea că empatia emoţională se structurează ca disponibilitate (capacitate) inclusă în competenţa psihoterapeutică. iar alte valori tinzând către nivelul imediat inferior (slab empatic. în mare majoritate în nivelurile slab şi mediu la cel de al doilea subiect. pentru pacient).

predictive (Dymond) şi. proiecţii şi prédictif de natură precumpănitor intelective or. ambii fiind animaţi de un scop comun acela al reducem /anulării simptomatologiei instituite drept set de indici ai disconfortului pacientului. Fireşte intercunoaşţerea de care vorbim nu ajunge să fie niciodată „completa ş. incertitudini. neîndoielnic. 1971P. 159 . S. aşa cum se profilează în lucrarea de raţa. în general. structură dispune de un raport fundamental întâlnit în relaţiile mterumane. rămâne teritoriul de mtercunoaştere care reclamă şi. tratamentului psihoterapeutic. 64.m care urmează să delimităm realitatea aptitudinii pe care o ""mim fîmd i cţiviţme_emr 2 aţicl ni s-a părut că obligă Ia conjugarea mai multor perspective teoretico-metodologicc: una care trimite la fundamentele piagetiene ale conduitelor funcţionale. în fine .tn«. Rămâne loc larg pentru „pete albe". 3. dar mai cu seamă în relaţii cU caracter special. Adică. Neacşu. anume.psihoterapeutul şi pacientul. generează şi antrenează o abilitate compozită de inţercunoastere emoatică. clădită ca un agregat de certitudini. Perspectiva conduitelor funcţionale. una care face apel la s e n s u l datelor statistice ale cercetam. în cazul structurii competentei didactice (S Marcus. cum ar fi creaţia scenică (Gh. 94-96) şi. Marcus.| Cognitiv şi cel afectiv. Marcus. p. al competenţei psihoterapeutice. 1987) sau a] competentei medicale. Relaţia terapeutica presupune co-acţiunea celor doi'parteneri . Intercunoaşterea este. u n a care _ în calitate de deschidere pentru o direcţie nouă de investigaţie vizează o integrare posibilă în tematica foarte actuală * inteligenţei emoţionale. una care reclamă integrarea ştiinţifică a unor resurse neexplorate ale metodei clasice de investigare * empatie. a care. o condiţie favorizantâ a progresulu. 1997. în ansamblu (S. treptat. substituiri de informaţii certe cu reprezentări. 1971). raportul dintre fap.1. precumpănitor afective. desigur.

trebuie să ne mărginim. Aceşti factori vin să satisfacă două exigenţe conjugate: finalizarea unei competenţe profesionale (psihoterapeutice) şi satisfacerea unor aşteptări ameliorative în planul sănătăţii psihice a pacientului.. Procesul sinuos al intercunoaşterii protagoniştilor relaţiei psihoterapeutice balansează neîncetat între o înţelegere raţională explicită şi una emoţională implicită. o anumită tehnică..mediu empatic 160 . Claparède).Pentru efectivitatea conduitei (funcţionale).. mai larg. inversează funcţiile celor două procese-aptitudini şi le conferă „destinaţii'' mai subtile şi mai speciale. a spune că el furnizează energiile necesare acţiunii. cu tendinţă spre bun empatic. J.între mediu şi mediu-bun empatic în modalitatea analizei descriptive (prin trăsături-criterii) şi mediu-bun empatic în modalitatea analizei integrative (prin factori-criterii). totuşi: primul . în măsura în care sentimentul dirijează conduita.2. Piaget. în timp ce cunoaşterea îi imprimă o structură" (l965. ambele validându-se în progresul procesului psihoterapeutic. există şi o înţelegere a scopurilor ca mijloace. Structuralitate şi energizare a acţiunii. factorul cognitiv procură acesteia mijloacele sau. deci. iată finalitatea sinergie! factorilor cognitiv şi afectiv în cazul unei conduite speciale. Perspectiva comparaţiilor statistice. atribuind o valoare scopurilor ei. în vreme ce implicarea afectivă îi conferă un scop (în interpretarea lui Ed. p. în sensul că . îndeosebi pentru cea a psihoterapeutului. iar aceasta schimbă neîncetat finalitatea acţiunii. cel de al doilea .indicele de predictivitate empatică. Reţinem sensul celui mai general indice diferenţial între psihoterapeut şi pacient. 3. autorul teoriei conduitelor funcţionale. cum este cea aflată la baza relaţiei psihoterapeutice. în cazul tipului de relaţie studiat aici.. prin intermediul căruia găsim că cei doi protagonişti ai relaţiei empatice se află plasaţi în „clase" diferite şi în proximitate. 58-59).

etc. întâi. în modalităţile de analiză descriptivă şi integrativă. imaginea de sine a partenerului (B).. ca şi prin factori-criterii (integrativ).. Două lucruri trebuie avute în vedere: conceptualizarea ipostazelor de răspuns corelate / comparate şi ierarhia / configuraţia criteriilor de răspuns.în modalitatea analizei descriptive şi mediu-bun empatic în modalitatea analizei integrative. Doina Săucan şi Ruxandra Gherghinescu. cu tendinţă spre mediu. Cele patru estimări/ predicţii sau ipostaze ale evaluării. adică pe criteriile de conţinut al opţiunilor subiecţilor. afişând în top referenţialii de judecată care implică o evidentă saturaţie cognitivă 161 . Perspectiva criteriilor de conţinui. Ipostazele de răspuns sunt cele din proba de empatie predictivă Dymond care nu au fost explorate pentru scopul ei fundamental .prin trăsături-criterii (descriptiv). autoproiecţia intermediată de imaginea cea mai probabilă a partenerului (C) şi proiecţia de sine a partenerului în viziunea mea . Astfel. în varianta aplicată de S. ne-au rămas.3. Rezultatul întemeiază o aşteptare formulată prin ipoteză. comparaţiile dintre cele două tipuri de subiecţi în cadrul fiecărei ipostaze a opţiunilor de răspuns (.Psihoterapeutul îşi evaluează imaginea de sine (A) printr-o intensitate (proporţie) foarte ridicată în ambele modalităţi de analiză . însă aici este tot atât de important acel rezultat care ne înfăţişează predictivitatea empatică în calitate de aptitudine specială a psihoterapeutului. au impus câteva caracteristici ale predictivităţii empatice: . anterior. 3. Este vorba despre întemeierea scorului pe sensul calitativ al datelor experimentale.. anume imaginea de sine (A). autori citaţi în prezentarea metodei de cercetare).).prelevarea scorului de empatie predictivă. precum şi configuraţia criteriilor de opţiune (alese.Eu despre mine".subiectul respondent (D). Marcus. „Eu despre partenerul meu" .

Pacientul recurge. în ansamblu şi surprinzător în detaliu: intensitatea (proporţia) la care se operează judecăţile este foarte ridicată. Modalitatea judecării terapeutului de către pacient o interpretăm ca prevalentă a 162 . Interpretăm modalitatea judecării pacientului de către psihoterapeut ca o dispoziţie bazată pe criterii mai raţionale. iar topica. unul alcătuit pe corelativitatea specială a trăsăturilor şi/ sau factorilor-criterii cu certă saturaţie cognitivă (predictivă). adecvare). generozitate. iar dintre factorii-criterii. în sensul că aproape totalitatea criteriilor . fără a exclude însuşiri emoţionale (ca agreabilitatea). doi cu saturaţie cognitivă (adecvarea şi implicarea) şi unul cu saturaţie afectivă (agreabilitatea). este o operaţie dificilă şi încărcată de incertitudine. pentru acelaşi tip de judecată. în primele momente ale relaţiei psihoterapeutice. decizie şi relaxare. Pacientul estimează imaginea de sine a psihoterapeutului într-un mod diferit. este „convocata" la calificarea superlativă a imaginii psihoterapeutului. Interpretăm concluziv acest rezultat ca o diferenţiere de mod sau stil de predicţie.Psihoterapeutul estimează imaginea de sine a partenerului său de relaţie (B) cu intensităţi (proporţii) moderate. practic. alături de speranţa în rezultatele psihoterapie!. respectiv. estimarea imaginii altuia. dintre trăsăturile-criterii. respectiv. afişând în top combinaţii de criterii saturate cognitiv şi/ sau saturate emoţional (cooperare. . propriu pacientului.(cooperare. implicare. Fireşte. implicare. poate fi cu greu indentificată.formula' compozită de criterii cognitive şi afective. propriu psihoterapeutului. plasând în top.preponderent cognitive sau preponderent afective. adecvare şi încredere). adică a pacientului (de către psihoterapeut) şi a psihoterapeutului (de către pacient). la intensităţi medii (la trăsături-criterii) şi medii-înalte (la factori-criterii). iar altul pe o . speranţă în rezultate. una saturată cognitiv (cooperarea) şi una saturată afectiv (simpatia).

Să reţinem. .Odată cu trecerea la ipostazele (C) şi (D). în schimb. de exemplu („Cum cred eu că mă vede partenerul pe mine"). pe când cea a pacientului este aproape absentă sau eşuată în modalitatea analitică (prin trăsături-criterii) şi compozită. ori admitem evidenta d i f i c u l t ă ţ i i . dar căutăm rădăcina acestei abilităţi în trebuinţa experienţială a pacientului.afectului asupra subtilităţii intelective. sarcina predicţiei se complică foarte mult. ceea ce nu este greu de susţinut. implicarea. dar corectă în modalitatea analizei integrative. în consecinţă. sensurile principale ale interpretării datelor experimentale: psihoterapeutul recurge la intensităţi (proporţii) de trăsături-criterii şi factori-criterii foarte ridicate. Constatăm lesne că acest fapt aproape că nu are Ioc atunci când subiect de experiment este pacientul. dar absenţa motivaţiei pentru acest fel de exerciţiu face ca el să lucreze mai mult la întâmplare cu trăsăturile şi factorii-criterii. adecvarea). din sfera celor saturaţi afectiv). în speranţa obţinerii celui mai bun rezultat al procesului psihoterapeutic. în ipostaza (C). pacientul recurge la intensităţi (proporţii) submedii şi medii ridicate. un fel de gratificare încărcată de superlative. Una din două: ori transpoziţia proiectivă cerută aici este prea dificilă pentru pacient . relaxarea. intervine o intermediere între cum cred eu şi imaginea mea cea mai probabilă. .. pacientul este capabil să înţeleagă sarcina. Anume.. cooperarea) şi topica factorilor (încrederea. predicţia psihoterapeutului respectă integral „regulile" unei anticipări productive.ceea ce este greu de demonstrat. afişând în top doar una dintre trăsături (cooperarea) şi trei factoricriterii (adecvarea şi implicarea din sfera celor saturaţi cognitiv şi speranţa în rezultate. anume tocmai partenerul de relaţie pe care îl investesc cu autoritatea de a proiecta viziunea l u i despre mine („că mă vede partenerul"}. 163 . speranţa . afişând în acelaşi stil topica trăsăturilor (decizia. mai întâi.

se poate conchide că examinarea datelor în modalitatea descriptivă este mai simplă şi aparent mai precisă. au fost obţinute şi unele elemente-argument pentru susţinerea realităţii cslor două modalităţi de abordare a predictivităţii empatice -una descriptivă (prin intermediul trăsăturilor-criterii) şi una integrativă (prin intermediul factorilor-criterii). în mare. adică un acelaşi mod consecvent de estimare. făcând ca ierahia trăsăturilorcriterii şi factorilor-criterii să fie superflua (şi. Pacientul operează cu intensităţi (proporţii) foarte ridicate.(„Cum crea eu că se vede partenerul de relaţie pe sine "). şi de această dată. în modalitatea de abordare integrativă. în revanşa. im p l U carea şi speranţa în rezultatele terapiei). totuşi. iar într-un caz (ipostaza D) chiar medii şi submedii. de exemplu. ceea ce poate fi interpretat a un indiciu de nesiguranţă (vezi.Concomitent cu sinteza de mai înainte. odată cu dificultatea de a decela o „formula' stilistica indubitabilă). alegând în top trăsături-criterii precum cooperarea şi blândeţea şi factori-criterii precum adecvanţa.— In ultima ipostază a predict!vităţii (D) . Operarea cu ele se soldează cu intensităţi (proporţii) în general mai n i c i decât în cazul factorilor-criterii. . o gratificare „motivată" excesiv emoţional a psihoterapeutului. proiectjrea imaginii de sine a pacientului în ipostaza A). există o „permisivitite" sau deschidere inerentă a operării cu criterii-factori î'1 micro-câmpul factorilor de prim plan sunt convocaţi constant 164 . în orice caz. pacientul încearcă să construiască pentru partenerul său de relaţie o imagine cu aer festiv. se poate remarca o tendinţă de plasare în primele rânduri a trăsăturilor şi factorilor-criterii cu saturaţie cognitivă certă. psihoterapeutui operează cu intensităţi (proporţii) medii şi medii ridicate (expresie posibilă a unei norme de conduită care trimite la prudenţă?!).

acolo unde indicii de empatie. Interpretarea acestor rezultate intră. iar o înclinaţie sau o predilecţie pentru criterii prevalent cognitive nu apare decât ca ceva natural. generozitatea) se bucură de o implicaţie i n d u b i t a b i l ă a afectului. Predilecţia pentru criterii cognitive nu anulează relaţia acestora cu trăirile emoţionale pe care. după opinia noastră. calificaţi ca fiind saturaţi cognitiv (vezi încrederea. însă. Aşa ne-am putea explica trebuinţa şi predilecţia psihoterapeutului de orientare comportamentală pentru operatori saturaţi intelectiv. Mai mult. cooperarea. s-a constatat că trăsăturile sau factorii-criterii de top (cu proporţii de prim rang) au fost tocmai cele saturate cognitiv. în ordinea firescului. în particular. că de aici şi până la neglijarea trăsăturilor şi factorilorcriterii de factură prevalent emoţională este cale lungă.şi factori saturaţi afectiv. Am pus în evidenţă sinergia criteriilor cognitive şi afective în alegerile şi predicţiile psihoterapeuţilor. în general şi i n d i c i i de predictivitate. şansa descifrării unei împrejurări de viaţă prin care a trecut pacientul este netăgăduit mai mare. într-o „perfecta' congruenţă cu cei intelectivi. uneori. Implicarea. psihoterapeutul face apel în special la criterii de alegere / predicţie saturate cognitiv? într-adevăr. 165 . iar definirea operatorilor de conceptualizare mai clară. în ipostazele variate de predicţie. sub forma nedetectabilă de la prima vedere numită atitudine afectivă. unele trăsături şi u n i i factoricriterii. -Tot din fluxul concluziilor anterioare se degajă şi răspunsul la o întrebare care se precizează treptat până în finalul interpretărilor: Cât de raţionale sunt (sau pot apărea în perspectiva acestei cercetări) psihoterapiile de orientare comportamentală? Pretextul sau motivul pentru această întrebare ar putea fi chiar şi numai rezultatul că. In principiu. Evident. în acest caz. Ie organizează inteiectiv. sunt mai bogaţi şi mai clar delimitaţi conceptual. registrul explicaţiei este mai amplu.

Perspectiva inteligenţei emoţionale. consideră că inteligenţa emoţională trebuie definită în funcţie de abilităţile pe care le implică şi anume: perceperea cât mai corectă a emoţiilor şi exprimarea lor. testarea realităţii. componenta inierpersonală . D. Salovey. In această perspectivă. aptitudinile sociale. respect (consideraţie pentru propria persoană). identificând următorii factori: conştiinţa propriilor emoţii.rezolvarea problemelor. Goleman (2001) care a oferit o definiţie extinsă inteligenţei emoţionale. dispoziţia generală .4. c) D. a) Prima definiţie clară acordată inteligenţei emoţionale a fost oferită de Mayer şi Salovey (1990) care. au stabilit recent următoarele cinci componente ale intelegenţei emoţionale: componenta inlrapersonală . relaţii interpersonale.conştientizarea propriilor emoţii. psihoterapia este privită drept o educaţie emoţională necesară în contextul 166 . Roco (2001. M. accederea la sau generarea de sentimente atunci când acestea facilitează gândirea.fericire. motivarea personală (utilizarea emoţiilor în mod productiv). b) Studiile realizate de Reuven Bar-On. p. 140-143) consiederă ca s-au conturat trei mari direcţii în ceea ce priveşte definirea inteligenţei emoţionale. responsabilitate socială.toleranţa la stres. optimism (asertivitate). c) A treia mare direcţie este reprezentată de D.3. Premise. Mayer şi P. flexibilitate. controlul stresului .empatie. independenţă. de-a lungul a doua decenii. adaptabilitatea . direcţii reprezentate de orientările şi cercetările unor cunoscuţi specialişti: a) J. b) Reuven BarOn. Goleman. controlul impulsurilor. autorealizare. empalia. optimism. cunoaşterea şi înţelegerea trăirilor afective şi regularizarea lor în vederea promovării dezvoltării emoţionale şi intelectuale. controlul („managerizared") emoţiilor. în vederea evidenţierii intercondiţionărilor pozitive dintre emoţie şi gândire.

. sentimentul de nefericire. Regăsim în cercetările actuale următorii factori care sunt comuni în definirea inteligenţei emoţionale: .actual al scăderii continue a n i v e l u l u i nostru de competenţă emoţională. Din perspectiva autorilor inteligenţei emoţionale. una care consideră empatia un factor determinant al comportamentului altruist. dependenţa exagerată). empatia este văzută ca o trăsătură definitorie a inteligenţei emoţionale. observarea şi recunoaşterea unui sentiment în funcţie de modul în care ia naştere. -motivarea interioară: canalizarea emoţiilor şi sentimentelor în vederea atingerii unui anumit scop. să analizeze şi să controleze emoţiile altora. tulburări de atenţie şi de gândire. aflarea unor metode de a face faţă anxietăţii. care presupune capacitatea de a reprima impulsurile şi de a amâna obţinerea recompenselor şi a gratificaţi i lor. Trăsături comune în definirea empatiei emoţionale. se traduce prin: izolarea şi problemele sociale cu care ne confruntăm (preferinţa de a fi singuri.conştiinţa de sine a propriilor emoţii: introspecţia. 167 . fără a renunţa la propria noastră experienţă emoţională (J. .stăpânirea emoţiilor: conştientizarea elementelor care stau în spatele sentimentelor. Segal. stări de anxietate şi depresie. 1999). alta care se referă la „citirea emoţiilor celuilalt". două direcţii majore vizează definirea empatiei şi anume. persoana fiind în stare să cunoască. Empatia ~ trăsătură a inteligenţei emoţionale. depresiei. însoţită de controlul emoţional. Acest „analfabetism emoţiona/" prezent tot mai m u l t în societatea contemporană. în acest sens.conducerea (dirijarea) relaţiilor interumane: competenţa şi aptitudinile sociale. -empatia: definită de autorii inteligenţei emoţionale drept abilitatea de a ne raporta la sentimentele şi la nevoile celorlalţi.

abilitatea de a evalua ipotetic modul de comportare şi perspectiva altei persoane (ceea ce constituie chintesenţa predictivităţii empatice. primele două variabile sunt de factură preponderent cognitivă. poate. Mehrabian. impresionabilitatea emoţională (capacitatea de a unifica. mai curând o deschidere certă pentru o cercetare în perspectivă. p. Este mai mult decât probabil că.procese şi aptitudini. empatia predictivă. de a asocia propriile simţăminte cu ale altuia). într-o viziune interacţionistă mai cuprinzătoare. a fi capabil să înveţi să îi asculţi pe ceilalţi. co-acţiunea cu subsistemul motivational şi cu cel expresiv / comportamental ar putea să explice mai nuanţat şi mai profund în ce mod. Goleman (2001. Asocierea pe care am produs-o şi inferenţa enunţată (în bună măsură sub semnul ipotezei) profilează. în ansamblu şi predictivitatea empatică (a psihoterapeutului). Aşadar. lăuntrice şi exterioare. Cea de-a doua definiţie aparţine lui D. a-ţi îmbunătăţi sensibilitatea la sentimentele celorlalţi. se costituie în componentă necesară a inteligenţei emoţionale. alcătuiesc mecanismul interior de bază pentru conduita empatică. în acelaşi timp îndisociabili în funcţionarea empatică. 168 .A. judecând după unele sensuri incluse în proba care îi poartă numele. în cele două definiţii de mai sus asupra empatiei. cea de a treia fiind de natură preponderent afectivă. de care ne ocupăm noi). Cei doi factori . în special. afirmând că empatia influenţează comportamentul altruist prin intermediul a trei variabile: abilitatea de a discrimina şi clasifica stările afective ale altora. dar subordonaţi unei norme de interacţiune care include prevalenta relativă a fiecăruia faţă de celălalt. în dependenţă de variate influenţe. accentuează legătura dintre empatie şi altruism. 124) care consideră că empatia include virtuţi precum: a fi capabil să priveşti din perspectiva celuilalt.

în principiu. un traseu de paşi care pot f i „măsuraţi"" într-o . Reducerea semnificativă a n u m ă r u l u i de simptome finale ale pacientului devine argument nemijlocit al v e r o s i m i l i t ă ţ i i conceptuale şi al valab i l i t ă ţ i i (validităţii) metodologice a modelului psihoterapeutic. Atingerea scopului major al relaţiei psihoterapeutice . anumită măsură. am avea un minim argument să conchidem. Relaţia empatie emoţională . Poate. Interpretarea care se impune în acest caz este aceea că cele două modalităţi de empatie sunt în acelaşi timp concludent distincte şi suficient de co-active. p< 0. între cele două modalităţi ale empatiei. în fapt. Chiar şi faptul că găsim.05). ipotetic...4. pentru ca ele să poată fi investigate în cadrul aceluiaşi design experiemental. coeficientul de corelaţie de limită inferioară se înscrie în interpretarea de mai înainte. în principiu.ameliorarea. că interacţiunea celor două modalităţi ale empatiei poate fi mai slabă în cazul pacientului faţă de cel al psihoterapeutului. însă. în cazul pacientului. totuşi. în fapt. între empatia emoţională şi empatia predictivă (în modalitatea de analiză descriptivă. dacă nu atenuarea până la zero a simptomatologiei manifestate de pacient . Progresul în relaţia psihoterapeutică. Consecutiv proiectării secvenţei privitoare la predictivitatea empatică a 169 . totuşi. Deschideri pentru cercetări posibile.20. un coeficient de corelaţie (negativ!).este. adică prin trasături-criterii). am putut constata o interacţiune cu o semnificaţie de tip tendenţial.empatie cognitivă. ţinând seama de coeficienţii de intercorelaţie aflaţi în imediata proximitate a valorii de l i m i t ă minimă (tendinţă de corelaţie = -0. 6. eventual ridicată. ne-am putea aştepta la o interacţiune semnificativă. cu extrapolare asupra modelului experimental aplicat celor doi protagonişti ai relaţiei: psihoterapeut şi pacient. 5.

07. 95% din pacienţi au înregistrat o anxietate moderată şi severă. în revanşă.A. pentru a păstra un anumit echilibru. reţinem pentru cercetarea de faţă aspectele care constituie deschideri de perspective pentru alte studii şi care reclamă.S) şi de depresie Beck (B. Pentru calcularea gradului de anxietate şi depresie al pacienţilor au fost utilizate scalele clinice de anxietate Hamilton (H. dacă la debutul psihoterapie!. dacă la începutul psihoterapie! 86% din pacienţi se situează în 170 .I). Pentru investigarea sugestibilităţii pacienţilor s-a utilizat scala de „imaginaţie creatoare" WilsonBarber. restul ocupând clasele corespunzătoare unei anxietăţi moderate şi severe. fiecare.01) între cele două variabile. situaţie care confirmă. respectiv. de altfel. era loc pentru o sub-temă dedicată investigării unor trăsături şi simptome frecvente ale pacientului. cel puţin cantitativ.55. Ne vom mărgini să consemnăm implicaţiile de bază prilejuite de investigarea relaţiei psihoterapeutice. De aceea. p< 0. valoare înscrisa în treptele mediu spre înalt de sugestibilitate. în privinţa corelaţiei dintre sugestibilitate şi empatie emoţională. datele din literatura de specialitate. Sugestibilitatea. autonomă. sub-temă căreia i s-a dedicat o tratare extensivă. o încadrare teoretico-metodologică mai largă şi. Anxietatea şi depresia. scale aplicate la începutul şi la încheierea tratamentului psihoterapeutic.psihoterapeutului. s-a stabilit o corelaţie pozitivă ridicată (0. ne-am gândit că. în privinţa depresiei. anxietatea şi depresia.D. în tot cazul. în privinţa anxietăţii. în finalul programului terapeutic situaţia s-a modificat substanţial: majoritatea pacienţilor (61%) se situează în limitele unei anxietăţi normale şi uşoare. anume sugestibilitatea şi. Reţinem faptul că s-a obţinut pe lotul de subiecţi investigaţi o medie de 23. al părţilor constitutive ale lucrării.

urmează a se consulta textul şi datele sumare din anexa nr. însă concret aplicat la situaţia terapeutică dată. Pentru eventuale argumente de detaliu privind aceste deschideri posibile. 2. 171 . doar 13% se mai găsesc în aceste clase de intensitate a depresiei.predictivitatea empatică.clasele corespunzătoare unei depresii moderate şi severe. potenţial activabil 'n direcţia propriei sale însănătoşiri. iar pacienjjj] manifestă un potenţial relaţional incontestabil. în acest mod. Putem conchide că psihoterapiile de orientare comportamentală se dovedesc a fi eficiente în tratamentul tulburărilor anxioase şi depresive. pşihoterapeutul îşi validează competenţa de deţinător al unei aptitudini speciale . în final.

w X .

ANEXA Date statistice privind proporţiile acordate de subiecţi la ipostazele probei Dymond Psihoterapeuţi: modalitatea de analiză descriptiva prin trăsături-criterii. ! '7 o o < S i ' . c .—. ^ î* l ':. X : - I S < S 5 100 443 4. .95 400 4 100 IDO 3.32 4 00 4 Clase (%) Criterii 5 (foarte mult) 4 ( m u l t ) 3 ( m e d i u ) 2 ( p u ţ i n ) 1 (deloc) 0 '' 0 52 21 27 simpatic-antipatic 50 coopérant-distant ! relaxat-tensionat generos-egoist blând-agresiv deus-mdecis j 43 39 41 41 48 • ^ 7 9 32 25 0 3 0 7 2 .00 4 100 4. : ^ ~ _L S .— U y.— ' 'f. "ÔO : 3 0.06 4.14 4 00 5 100 3.88 400 4 4. Tabel nr. _> "5 " i J ^ §" < ^ -1 N " • Medie Mediană Mod 100 4. . l A: Eu (T) despre mine o ca c.50 3 II ?3 ^ 03 rt u : l i < 2 E < si O 3 p 'J-J '-> i . . 0 5 0 0 0 44 27 27 43 j 7 174 . 53 -y.

o. O l "O O — o ^ to ' o B terapeut simpatie.. B terapeut decis- o . o B terapeut relaxat.distant ! J y O l î !~ -J : — O o [ 4-. cooperant. .antipatic -t. O •• ^ i B terapeut ! ° .Ci X . -j B terapeut generos! egoist . > tensionat o o *. — '. to o o io -^ B terapeut blândagresiv — . io . o o .

00 5 Mod 4 : 1 Clase (%) Criterii simpatic-antipatic ' coopérant-distant relaxat-tensionat generos-egoisl blând-agresiv decis-indccis 5 (foarte mult) 4 (mult) 47 56 23 48 35 41 . - O S .99 100 4. 1 i U c/5 : ii i ia i 1. i i . 3 (mediu) 27 : : ? (puţin) 0 1 4 3 : 7 1 : 1 (deloc) 0 0 2 0 0 0 26 29 52 19 29 44 . 1 4 19 30 29 14 176 .28 4.H Jl 100 'Si 5-ë .00 4 4.86 ' .13 4. ! î I f So" U H j • ^ o w ^ ^ U •_> S3 100 î U Mi 3 = .y j u .83 100 4. 1 Mediană : 4. 1 IN : Medie i 100 3.19 5.00 4 4.y ! S j a f i ! ^'-3 î . 100 3. « ^ 'g _ „ '§.00 5 : 3.00 4. 1 S ' _ § 3 c.l C: Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine j : ţ 1 II l i i i .00 4 .

„ .D: Cum cred eu (T) că se vede pacientul pe sine î ! - 1 \ \ (U «3 O C3 i OJ C<3 E U a. v J.. j ~43 " i| — " . : (foarte mul ) 11 16 9 12 11 11 4 j 3 (mult) (mediu) 34 43 19 42 2 (puţin) 1 { (deloc) j 3 2 2 T j 38 25 37 34 33 36 : 14 14 33 l 1 relaxat-tensionat • generos-egoist blând-agresiv decis-indecis j .00 4 .jfc^aj*âS&â&«««i^^ 177 . „L « 1J C à a | G1 Q E GS 2 "S Q-S 100 3. — „..52 J J" 3...00 3 1 3. .£ 0. ! ! ... : Mediană .L-.00 4 j i j Clase (%) 1 : Criterii simpatic-antipatic coopérant-distant i .. = S '1 . j5 v . -f—"'- S3 gQ S 100 03 g O ^ c.00 3. Ï3 gG1 l 100 • î ' r.19 3. S l J f • c.00 4 l j | 3. rf „ u 1 ! . . rt o.36 3.57 4. ° C3 _O ^ : .00 3 ! j . 'Mod ! 4.00 3 I D. j 10 11 22 ^ T! 4 i 2 I 27 jauo.50 4. 3.N : ' i J 100 | 100 100 Medie 3.

Psihoterapeuţi: modalitatea de analiză integrativă prin factori-criterii Tabel nr. 4. i J c.... 2 (puţin) 2 3 3 1 T r i : ° 0 (deloc) 49 57 45 30 19 31 19 34 \ .2 §" s 1 ă r O ^ -o . ^ 2 >• 3 o <Ti < reB 2 H ' U U o ^ ^* s < ci si N " " l 100 Medie ' 4 2 5 Mediarïa~T 4.™. agreabilă: dezagreabilă speranţă în rezultate-lipsă de speranţă (foarte mult) i (mult) 39 .«j ë i.5 H '.-.00" .. i T""~"4 "y 3" 1 Clase (%) (mediu) 10 10 33 j™™. S D. : 0 0 \ i 54 14 21 17 S i 60 • 0 1 \ 0 i ' 48 .80™ l" 4 . ~ -^ = .»5 S H ii ied N § i §1 j . < o. .s. Cu g 5re S M g. 100 414 4.00 Mod 4 . Of) o 1 \ .98 400 4 100 4 15 400 4 Criterii : implicareneimplicare încrezător' neîncrezător \ progresează. re g J= . 1 5 4." " 4 4 100 3. a g : : ' '• D. J d..: i B. neadecvată psihoterapie '. .00 4 100 100 3. S . nu progresează psihoterapie • adecvată. „..'S Ss < S . 2 A: Eu (T) despre mine . . i \ • : f 1 ^ s % l E f n U P O i ! <£ c S N s : : : s.00 .. o 178 .î . re ^c â s C-N '-) ^ C 2 ^ '"" C CC « .

"S g "S g.lipsă de speranţă . pi . ' implicare. B T3 O tfQ w W3 §.3 s o = . . ^ . : *" ^ o i oo — o B terapeut . \ \ " J. to " S" -S ?5 E. N rT • O ""* - P" i ^ . 03 c" "-I ' ^ P? î \ \ ^ • . 0 g S.nu progresează o 10 ro 00 f.±J_ -—f-J "1 » . è ^ l s i p o ş --j ţ o .neadecvată 3 u o o ^ terapeut psihoterapie agreabilă-dezagreahilă „ ^ ~ o . .ncimplicare o È3 oo VO 1 | KO <T< Ol : 3 S 1 j ^ vO Ol K) •Ş i î1 L^ O B tera eut *-1.-u . încrezător. £ţj g 0 "S" P pai S St ' "o i 6 lei8 i-sl N » .& 3"¥ M c S •d — p p< — ' "^ T3 O. o i ° B terapeut speranţă în rezultate. VD UJ q Sili.l u) . * v „ ^ ^ ^ w .g o» < 2. (-p £3< = £ .S 3'! g. R jjr. „ î g terapeut psihoterapie o oi o adecvată.neîncrezător 4* • : O i i ! {J* ^D i ? -i^ ! ui — i ^J ! 3 C ** /*> ! -J K) — B terapeut ° i progresează. 2 i 2: i î P i n §.

95 4. psihoterapie : ': adecvată\ j neadecvată j psihoterapie j : agreabilă' dezagreabilă .'o — 'i 0 b i l ? S ] j v 'S.H 100 O î— — ' . Mediană • 4.C: Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine f c. î 4.99 4.00 i 4 Clase (%) Criterii : implicarej i neimplicare | încrezător. o H' -C3 ! 1 1 1 I a a ' ' .00 4 4. j j f 100 : 100 i Medie Mod 1 4. Cui ^ ^_ C =• ca N aj s- CX c3 O.00 4 i 3. 100 . ) ' 0. de speranţă • . speranţă în .16 .00 4 ..= 100 4.?? £ £f "J — 0 0 ^ 1 ..5 100 • " ca .y oj ~0 C- " U 2 *j3 ..i ) : ^ • .. 0 .28 4. î -^ H PL.00 fj O 5 ^ . >^ N .00 4 3. 57 i 22 \ ' \ ' : 0 ™Ţ"™" 54 j 15 | ! 0 180 ..14 4. (toarte mult) . 2 (puţin) 3 2 1 1 1 (deloc) 8 8 21 14 0 0 0 0 0 0 fg 60 55 30 21 31 : . } rezultate-lipsă i ''. ^> X3 — : 0 . rt 2 > -J É y >=2 i • 0 — i — ' -H d -2 'î> 0 . 1 >« o « l 0 ' ob & î 1 : i 1 : i :N i i : i i ~ 1 — Ţ '' * 13 U 0 1 • rt c. 4. 4 : 3 (mult) (mediu) 55 50 . ^ rS-S | % S S "S . «3 0 g ^_. neîncrezător '• progreseazănu progresează i . . . i '5-r= '-> ._ i . O ^ "? 2 -S £ c^ CL '^r 2 "S 0 ^ ' i— Ojj o -- .20 4 .

. i— ' *- i [ L»J 0 1 w 57 c_ I ' — ' i | *• 1 . .. to 4_ uj ^ i D terapeut 42. _ » w « ^ .0 g i ^ 3 <TO EU T3 i 3 "O psihoterapie agreabilădezagreabiiâ 03* i l l sa 1^1 « s ! i KJ II II ? S ? =: 5 o ' 3 . •^ o to to .. —' ~j *. o oo ) o : implicare-neimplicare n ^ .. ^ j |. *• ^ i — i D terapeut O o ^o l c? i increzator-nemcrezator 00 i O l „ ' «3 ca f'- [^ o . .^ D terapeut ^o s? ._ OJ _ D terapeut speranţă în •*>• O o oo :O o.„ .3 to j3 ^rt 5 "S pa< rţ 3 rţ Cu <si l e -t 63 0 =: i __ O D.| ş.uj — .„ 4i* -J U) | ^i S' g ^ n uj uj j w.1. . s s* i î < l • to « ro E os* « —" p1 1 ? —! 4.si £.o o o j progresează -nu l [ progresează o o o o *£ Ov o to ! o i 1 \ n> 13" n L(J 9 — ) D terapeut psihoterapie 0 . rezuitale-lipsă de ON ' . t speranţă : : \ ! O O ] ^ O oo ! O ! O i o— — 8 . adecvată-neadecvată j -J IO j — VÛ 1^ H to ^ î^ o _^ *• ^ i ~ f D terapeut psihoterapie o ~ < & i agreabilă-dezagreabilă _.. C/i *» .

... """"""..68 'u g n..„. d o Cd 2" c "trt *O | i i ^_.09 3.lj < 1 100 3.. 3 A ': Eu (P) despre mine j j .__.. E i ' . Mediană 10(1 3.00 y o> .. c • 100 j 3.00 t 400 "« ' Mod ' 3 4 î 3 4 4 3 r .. 13 c i ! '5 S- . decis-indecis l i 21 182 .45 4..— 23 i 6 9 14 22 i | 43 26 43 ! i \ 29 41 . p™. g • c 3 c 'o a. 1 1 1 18 13 1 \ ..9 C iy. < rt -a OJj ] .00 âg.= ^ '0 j ...Pacienţi: modalitatea de analiză descriptivă prin trăsături-criterii Tabel nr. Clase (%) . : S w cu c 'y ! : y "cd t • < a : too 3..42 g c c ...„.- T ~\ —28 : j 38 \ T 1 45 9 9 3 i 2 —.. : < ÎN .00 100 3. j (f — 5 3arte mult) 14 23 11 18 . 1 *. i simpatic\ jantipatic •• 4 2 (mult) j (mediu) (puţin) """{ """ " " ~"~ 29 38 22 ...46 3.71 4. j â g< -K Medie '0 "Ja < 8 100 3.. coopérant-distant !-— — —4— ' relaxat-tensionat j generos-egoist j blând-agresiv ! Ţ""""" ...„.00 3.._„ 1 (deloc) ! Criterii ..c c o . * > : V. ^ r.. .

neadecvatâ .^ ~ o oj o B' pacient psihoterapie agreabilă-dezagreahilă oo U) u.nu progresează ă? *• > b g j B'pacient psihoterapie o j adecvată. • ^ . j o < rezultate.neimplicare ê I 5 ! 5 ! B' i130'^11 o ! to • cj : încrezător. o l *. * " ^ • o '• ^' P a c ' e n t speranţă în .lipsa de speranţă . ft : N tx n n speranţă în rezultate-lipsă de speranţă psihoterapie agreabilă- adecvatăneadecvatâ progreseazănu progreseaz. o : progresează. încrezătorneincrezător implicareneimplicare rt c5< 5* o Î"? 3 o n .D. n a. g.neîncrezător n • 3 £.— B1 pacient i o î K) .fr ' si ^a ^ l ^ i 5 ! B' pacient o ' — • o • implicare. ^.

OU ŞMedianâl Mod 3. JOO a.50 2.01 3.41 3.40 100 3.00 3 3 4 Clase (%) î Criterii ~ I 10 11 (foarte mult) """•"" "4 "Ţ~" "J 1 " 1 39 1 j~ 21 j 38 32 22 Ş T" (mult) j (mediu) • " 2 (puţin) (deloc) i ! simpatic-antipatic : i coopérant-distant .00 3. û 100 c.93 3.CV Cum cred eu (P) că mă vede terapeutul pe mine ' OU o. L) IN Medie __ > loo 3.32 3. o o *—' O Û a U TD U S. i relaxat-tensionat ] l generos-egoist ! blând-agresiv ' decis-indecis ! l ' 29 48 9 14 26 13 14 33 38 39 3! 43 '^ 7 8 17 1 1 29 184 .00 3.00 3 100 100 3.

D' pacient relaxat. ! .indecis . i -t- Ui j ţi +."a n 3 O 0 n b ex CTQ O •— i § l B' pacient simpatic.b. __ ' ^ 00 o L/. . : w i E' |^ . i.tensionat 4^ i — l !§- F c— OJ ': Q &3 ^O w : VO j •• 00 L*t . Lo • g l D' pacient cooperant.l J *• l o j — i^ g . M k •£* o jo i o . u . | E . — i ji KJ ! I *• •P o : ^o ' - <t t-'i > 4^. -t^ <J> ? ' -b O î <-r\ J^ { o | O- . D' pacient blând.distant UJ >o OJ v o | o o î < y i i o : .' =" j Vj.agresiv . . i -b ~ î "O N> *• *• }. U. o i^)1 pacient decis. D' pacient generos.antipatic ON — — . ' : > o .egoist I ff "jl ' g .— i b .

| §S '5 g ° . : c >c3 Q_ W § i.. 4.00 " 1 Mod Ţ 4 ~~ .~ 47 34 . | i _ ! 46 ^| j 1 S 31 15 ' 0 36 44 4 1 186 . • « i'. implicare! neimplicare încrezătorneincrezător . 1 c.Pacienţi: modalitatea de analiză integrativă prin factori-criterii Tabel nr. LO >rt S O : "S W t/i w DJ) O Z-.„. f S 1 « : ' '§•[5 i— . j ^ 13 29 29 20 1 2 0 __._ 7 5 .. 8 34 ! 41 1 4 = . . : . progreseazăn u progresează j psihoterapie adccvatăneadecvată psihoterapie agreabilădezagreabilă speranţă în rezultate-lipsă de speranţă (foarte mult) 33 y : (mult) 46 i Clase (%) : .if •§. 10Q *C ra _ <C ^ _|_ „ „ — 100 ~ Medie r ~403""~~ 3 85 3 68 Mediană ! " 4. |J i b g • 2 ëïj ' c._i. 3 : 1 20 y.r o l'i cx £.li 1 ._~4. -..00 4 ~~~ 4 3. .<L» ^ 15 "c. 4 A ': Eu (P) despre mine ş i j !". u îi o H < N H . i ! . (mediu) 3 T 2 r 1 (deloc) (puţin) . „ ._ 30 1Q „. ^ ? l î J u " \ i <" °- î . '. g i ^ c.83 400 4 100 4 10 4 00 4 Criterii . 1 1 j j u C3 cj | * ? ] : : • • c 3 g o u c.03 4 00 4. .00 4 4. Ï3 ' ^ 'p i . . f " < £ JQQ < o.

lipsă de speranţă 00 . . .progresează-nu progresează .. . „_ _. 3' | ! ^ ~~~1 . 4^ j.CL O V) T3 Q f Xî a.__ Ê î j NJ $> O\ O 5 s p « v.neadecvată j_ ^ ^ — i B' pacient psihoterapie o 'i o agreabilă-de/agreabiiă • ^ -^ — . ' încrezător._ .— UJ O 1 : i B' pacient .o re/.... . 1 »• & o UJ o ' . . . implicare-neimplicare 3 ^ pţ* I C •".es T3 i 3 os "a CD f/o rt> &j< ţ/î j: ft CX «i 1| ||| || pT : 2. adecvată. 3 • o !? Ea ^ ?^ ri ' r r — ~ Co rczultate-1 -a' U5 progresea nu progre încrezâtoi neincreză ftî 3'pi 3 03< .ullate. ţVi S S •"" *• — B' pacient psihoterapie o c ° .neîncrezător ! l 1 -g~ k a n .„.„ R' pacient O O O : ' o t j o.B' pacient speranţă în c -i. S i] S: B'pacient o — o.

neîncrezător O a< ! ' S ! i 0 i j i j | Ï4 I C_ * • 1 ^ 1 _ ^i „~ „ „. ~ i C" pacient o | implicare. C' pacient încrezător. - ^ : . .O- § fi-g^ 1 gi j 3 u 1 l cg § i s l ^ S v * *" î ? 1 1 |.1 .i ils!|P§!i r 1 pi .^ i t r ^ i r t ^ ^ r u ^ o O ^ O ! i O p . ~ Ij C" pacient psihoterapie agreahilă-dezagreabilă S S' TO . j r K> K> i . — — O ° O : O : C" pacient speranţă în rezultate. 1 i» i n H IU! 1 P> d. tT) CfQ W ^ 3 Io P T3 . s ! . i ? w 4^. ^ \ ^ ^ ! n 3 n Bc ^ i ~ : C' pacient <ij :: o : progresează. OJ ^J . i w ! ' S '5' -§.|. ^ ' 3 ' •*~ ' . 3 -0 .neadecvată TO f t f v. D s* 3 : r ^ a . : to O ^ 9 *~s &9 Wî <D *~ *• l ~ i C' pacient psihoterapie o vi { o j adecvată. 86 l * i S » î " S J- ţa N C3< i ~ * î i f ! " 1 ï î 1 1 | i . 10 O . _ i i 0 ! i *? — i o 0 : i j 1 0 J ! D.lipsă de speranţa . i i io -t» : : .nu progresează TO- . . _ ww™.-jS « «..'"î c/3 O fţ "O ' CL p3 T3 =..— ^ j â "S... î " 0 i to ! . Ş D. 0 j j - |f C_ O o -j 'Ji .neimplicare TO K y 1 5 j a ! K ™3 " 1 o o : ~ o i £ "* !. ^~.

lipsă de speranţă i .ncimplicare 1 a. i s."O O O N _S Co L. ^ i . j_ _ o — 5 t D' pacient psihoterapie agreabilă-dc/.*• | ^". ^ ' D' pacient psihoterapie r o'o o adecvată.agrcabilă ţy p ac j ent speranţă in rezultate. iO ^>-> ' " ' o -i o p pacient implicare. c/l D3 co< ia •!.nu progresează ".*. (TG f/o S 3 ri =i — n l Cu O 3 o • * * P TO gre ^— -| ată *. s^> DÇ2- O (X . CS -Ç3 r/q w 3 » T3 O Ci.neîncrezător TO ri ^ ^ — D' pacient o ^j ~ progresează.neadecvată "" . 5 TO c< """" " ' •** ** — o — c u. o' p ^ o ^ 5 D'Pacient o : -~4 i o încrezător.S> f b" 1 -a a. o =f o <: S 2 £ o (T* " : o o ._.

Această scală testează disponibilităţile imaginative ale subiecţilor în stare de veghe. în principiu. anxietate şi depresie (pacienţi) a. ci de un comportament forţat. psihoterapeutul verifică gradul în care subiectul reuşeşte să se transpună efectiv în situaţiile concrete sugerate. Adoptăm definiţia propusă de cercetătorul român V. anume disponibilităţile aflate la baza sugestibilităţii. nemediate de instanţele reflexive ale gândirii". în mod indirect.ANEXA 2 Sugestibilitate. nu mai este vorba de sugestie. în final. Această situaţie confirmă. Sintetizăm datele obţinute prin aplicarea scalei Wilson-Barber la lotul de subiecţi investigaţi (vezi tabelele nr. poartă numele de scală de „imaginaţie creatoare" Wilson-Barber. prin măsurarea sugestibilităţii a fost evaluată capacitatea pacienţilor de a intra în stare de relaxare (considerat un predictor al progresului terapeutic în psihoterapiile de orientare comportamentală). 5 şi nr. Gheorghiu (1982) conform căreia sugestia sau situaţia-sugestie reprezintă o „incitaţie susceptibilă să declanşeze reacţii spontane. Individul confruntat cu această incitaţie (venită din afara sau dinăuntrul său) trebuie să dispună totdeauna. -Media de Sugestibilitate pe lotul de pacienţi nevrotici este de 23. 6).07. atât de posibilitatea de a se conforma. Scala cuprinde 10 situaţii-sugestive care sunt prezentate pacienţilor într-o manieră nonautoritară şi au rolul de le ghida imaginaţia. scala la care am recurs şi care a fost descrisă în capitolul despre metoda de cercetare. Sugestibilitatea în fapt. 190 . de altfel. Dacă alternativa non-reacţiei lipseşte. A. cât şi de aceea de a nu se conforma mesajului incitaţiei. valoare înscrisă în l i m i t e l e n i v e l u l u i mediu spre înalt de Sugestibilitate. datele din literatura de specialitate.

(trăsături-criterii) pacient i & grad de sugestibilitale .16 i 0. \ N 100 Indice de corelaţie î Semnificaţia indicelui • de corelaţie (p) \ i t .01 12. -0.11 .55 ' p<0.36 • Corelaţie Dymond l . Corelaţie Dymond 2 . Tabel 6 Corelaţia dintre empatia emoţională şi gradul de sugestibilitate al pacienţilor Indice de corelaţie :empatie emoţională pacient & gradul :de sugestibililate . 5. p < 0.(factori-criterii) pacient & : 100 (grad de sugestibilitate -0. nu putem infera asupra aceleiaşi corelaţii ia psihoterapeut. aceasta din urmă conservându-se într-o formă discretă).31 17.93 191 . 21. Semnificaţia indicelui de corelaţie (p) 100 0. Datele sunt sintetizate în tabelul nr.01) între două variabile de natură precumpănitor emoţională (ceea ce nu este totuna cu eliminarea subcomponentei cognitive. Din păcate.09 . Tabel 5 Corelaţia dintre empatie predictivă şi sugestibilitate (pacienţi) . întrucât investigarea sugestibilităţii acestuia din urmă nu a constituit o necesitate reală de cercetare în contextul lucrării de faţă. se constată o corelaţie pozitiva ridicată (0.-Nu se constată o corelaţie semnificativă din punct de vedere statistic între empatia predictivă şi sugestibilitatea pacienţilor. 6. Datele sunt sintetizate în tabelul nr.10 0.In schimb.55.

. fapt care 192 . 20% în clasa 3 (anxietate moderată) şi doar 5% în clasa 2 (anxietate uşoară).D.05).76" """"î 7. b. în sensul că majoritatea pacienţilor (61%) se situează în zona unei anxietăţi normale şi uşoare. Se constată faptul că la începutul programului psihoterapeutic...94 Depresie Iniţial Final ' 17. ' ' T IDO Ţ" Iniţial 253)2 Anxietate __ . majoritatea pacienţilor (75%) se situează în clasa 4 de anxietate (corespunzătoare anxietăţii severe). p < 0. aceste interacţiuni trebuie judecate şi special cercetate în contexte mai largi. rezultatele obţinute de pacienţi la cele două scale clinice se prezintă în tabelul 8. Desigur. Anxietatea şi depresia Prin calcularea mediilor la probele de anxietate Hamilton (H.A. în funcţie de diversitatea simptomatologiei pacienţilor. atunci corelaţia lor minimală sugerează o tendinţă de interacţie firească..I) aplicate pacienţilor la debutul şi în finalul programului psihoterapeutic. s-au obţinut următoarele rezultate sintetizate in tabelul de mai jos: Tabel 7 Indici la probele de anxietate si depresie obţinute de pacienţi INr. Ţinând seama de faptul că sugestibilitatea este o variabilă precumpănitor afectivă şi de faptul că depresia este o variabilă de aceeaşi natură..S) şi depresie Beck (B. situaţia se modifică substanţial.Sugestibilitatea mai prezintă o corelaţie minimal semnificativă cu depresia finală a pacientului (-0. subiecţi . In finalul psihoterapiei. normală.22.02' Defalcat. Final T 9.

normala : Anxietate uşoara Anxietate : .. Tabel 8 Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de anxietate aplicată la începutul psihoterapie! j \ Intervale de anxietate iniţială : Anxietate : . » Clasa 2 ' . Clasa 3 .indică progresul semnificativ al acestora obţinut de-a lungul tratamentului. Clasa 4 01 r~ o C • ! 0% 5% 20% 75% 100% . subiecţi j Procentaj i Clasa 1 r \ Clasa 2 1 Clasa 3 j Clasa 4 : io 51 ! j 10% 51% 28% i 2S 11 11% 100 •' 100% 193 . subiecţi ! Procentaj . . i Clasa 1 i „. i l 1 \ _ Total ! i 1 f Distribuţia procentuală a pacienţilor Ia scala de anxietate aplicată în finalul psihoterapie! i Intervale de anxietate finală .. t. 20 75 100 | | r. : moderata i Anxietate severa : : Nr. _. Anxietate normală Anxietate uşoară Anxietate moderată Anxietate severă Total Nr...

clasa 2 . subiecţi "T" : Procentaj 1 13 . în primul rând.Tabel IO Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de depresie aplicată la începutul psihoterapie! Intervale de depresie iniţială Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Depresie minimă Depresie uşoară Depresie moderată Depresie severă Total Nr. Dacă la începutul programului psihoterapeutic. dorind să atragă atenţia terapeutului asupra propriei lor stări de suferinţă. Mendelson. 1% 13% 29% 29 57 100 . Mock şi Erbaugh. potrivit cotelor metrologice ale testului: clasa l .depresie moderată (valori cuprinse între 8-15). clasa 3 . clasa 4 . majoritatea pacienţilor (57%) se situează în clasa 4 de depresie (corespunzătoare depresiei severe). 1961) atrag atenţia asupra faptului că nu se exclude posibilitatea ca o parte din pacienţii investigaţi să îşi exagereze simptomatologia depresivă în momentul completării iniţiale a scalei. 57% 100% Intensitatea / severitatea depresiei pacienţilor a fost împărţită în următoarele clase. Autorii acestei scale de depresie (Beck.depresie minimă (valori cuprinse între 0-4). un progres substanţial care poate fi pus pe seama. în finalul terapiei.depresie uşoară (valori cuprinse între 5-7). Ward. 194 . în acest mod. a eficacităţii psihoterapiilor de orientare comportamentală în tratamentul tulburărilor depresive.depresie severa (valori peste 16). 69% se înscriu în limitele unei depresii uşoare.

progres uşor (valori cuprinse între 6-9). echivalent cu o remisiune parţială a simptomelor şi progres supramediu (valori peste 15). cu atât progresul psihoterapeutic este mai semnificativ. subiecţi 18 69 13 0 l | i Procentaj 18% 69% | Depresie minimă »" . Tipurile de progres obţinute în finalul programului psihoterapeutic sunt sintetizate în tabelul de mai jos: Tabel 12 Distribuţia procentuală a t i p u l u i de progres psihoterapeutic j • Intervale de progres reducerea anxietăţii Procentaj Intervale de progres . reducerea depresiei Clasa l Progies minim Clasa 2 Piogie-~ uşor Clasa 3 Piogies mediu Clasa 4 Progres supramediu Total 11% C l a s a i 21% C lasă 2 17% Clasa 3 51% Clasa 4 YOO% ' Progres minim 24° < Piogiesuşor 26" a Progres mediu 25° o Progres supramediu 25"» TotaT 100% 195 .Tabel 11 Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de depresie aplicată în f i n a l u l psihoterapie! Intervale de depresie finală Clasa l : "" Nr. Au fost stabilite următoarele intervale de progres în psihoterapie: progres minim (valori cuprinse între 1-5) şi care reprezintă simptome neinfluenţate de tratament. - Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 ~T i Depresie uşoară ' j Depresie moderată • j Depresie severă Total 13% 0% 100% 100 Progresul psihoterapeutic al pacienţilor a fost calculat prin diferenţa obţinută între numărul simptomelor iniţiale şi numărul simptomelor finale (anxioase şi depresive). progres mediu (valori cuprinse între 10-14). Cu cât această diferenţa este mai mare. p . • • " . — * . . echivalent cu anxietate / depresie în remisiune.

anume psihoterapiile de orientare comportamentală) este unul incontestabil productiv. tipul de psihoterapie (orientarea metodei practicate. se poate spune că el manifestă un potenţial relaţional incontestabil. din perspectiva dispoziţiei sale interacţioniste. se dovedeşte ipoteza conform căreia procesul psihoterapeutic este ghidat de un veritabil specialist care îşi validează competenţa de deţinător al unei aptitudini speciale .Metodologic vorbind.predictivitatea empatică. însă concret aplicat la situaţia psihomedicală dată. deci validant pentru sensul rezultatelor experimentale discutate. 196 . Această aptitudine este îndreptată în direcţia modificării comportamentale dezirabile a pacientului. potenţial activabil în folosul propriei sale însănătoşiri. In privinţa pacientului. proporţia (semnificativ ridicată) prin care se exprimă progresul psihoterapeutic argumentează ideea-apreciere că. In mod implicit.

Editura Atos. IRINA HOLDEVICI. Brunner/Mazel. LEWIS. Empatia şi eroarea de atribuire.).. 1997. 2002. Editura Academiei Române. S. . 4th ed. Inteligenţa emoţională. Elemente de psihoterapie. Relaţiile interpersonal. Pacific Grove. D. Rinehartand Winston Inc. 1991. în : „Revista de Psihologie". COREY. p. Teorii şi metode. Beyond Counseling and Therapy. red. Effective Casework Practice .şi intra-grupale şi al atribuirii in structura competenţei didactice. tomul 37. Empatie şi personalitate. C. losif. G. Voicu. GOLEMAN.Studii şi sinteze de psihologie contemporană". IRINA HOLDEVICI. Editura Polirom. 1978. Bucureşti. J. McGraw-Hill Book Company. 2000. Psihologia comunicării. Gh. Editura Polirom.an eclectic approach. CIOFU. Holt. 1-2. Sugestie şi sugestibilitate. New York. To be a Therapist: The Theaching and Learning. Gh. S. DUCK. 2002. Popescu-Neveanu. Brooks/ Cole Publishing Company. Note definitorii ale tipului empatic de personalitate. R. MARCUS. Institutul de Filozofie şi Psihologie. Teza de doctorat. Editura AII. 2001. Iaşi.BIBLIOGRAFIE J. 1967. V. C. Rolul şi locul empatiei inter. MARCUS. I. a simţi. CARKHUFF. Theory and Practice of Counseling and Psychotherapy. 1978. J. ABRIC. Tendinţe moderne in psihoterapie. S. GHEORGHIU. Iaşi. 1996. în: P. 197 .. A gândi. Neacşu. Bucureşti. 31-57. Bucureşti. Bucureşti. a interactions. RUXANDRA GHERGHINESCU. Bucureşti. 1991. A. Bucureşti. 1996. Editura Curtea Veche. California. FISCHER. S. R. Editura Academiei. New York. 1982. Marcus (sub. M.

1999. I. Expresivitate şi stil. 1990. (Coord. Bucureşti. Iaşi. New York. J. MCQUAIL. 2. Psihologie aplicată la viaţa cotidiană. HOOGDUIN. Brunner/ Mazel Inc. Noua Psihologie. în: A l . 1972. 2000. p. J. 2001. Bucureşti. MIHAELA ROCO. J. The Evolution of Psychotherapy. Bucureşti.. 1965. Iaşi. RUXANDRA GHERGHINESCU.Probeme fundamentale ale psihologiei". ROGERS. Bucureşti. 125-132. 1994. The Evolution of Psychotherapy. MARCUS. Editions du Seuil. BEAVIN. Relaţia dintre empatie şi orientarea « helping » m structura competenţei didactice. Transpunere şi expresivitate scenica. SARY. 198 . p. p. MARCUS. 237-245. P. C. The therapeutic relationship in behavioural psychotherapy. 1996. Procesul de creaţie artistică (IV). 1987. 1968. Editura Polirom. The second Conference. ZEIG. Le développement de la personne. î 981. NEACŞU. Une logique de la communication. 101-112. D. nr. K. L. P. A. R. 232. în: „Revista de Psihologie". MUCCHIELLI. 1991. PAVELCU. 1999. V. Institutul de Filozofie şi Psihologie. D. BENNUN. New York. J. collections Points. NEACŞU. A. SCHINDLER. K. NEACŞU. Brunner/ Mazel Inc. NEACŞU. Conduita creativă (Sinteză l şi 2). ZEIG. Institutul European. Valenţe aptitudinale ale comunicativităţii didactice. Creativitatea artistică. p. 1992.). 1971. .S.. Paris. K. GH. 58-59. Editura Ştiinţifică. Creativitate si inteligenţă emoţională. 1999. GH. 1996. John Wiley & Sons.. Editura Academiei. Editura Polirom. S. DOINA SĂUCAN.a. GH. Teza de doctorat. Editura Academiei. Roşea ş. Iaşi. 2. în : „Revista de Psihologie". Bucureşti. JACKSON. Editura Ştiinţifică. Bordas. p. MARCUS-BOLOHAN. La strategie de la Programmation Neuro-Linguistique dans l'Entreprise. în : „Revista de Psihologie". Retz. New York. Edit. 113-144. Paris.. WATZLAWICK.248. DOINA SĂUCAN. GH. C. nr. 1-2 şi 3-4. Paris. Psihologia inteligenţei. p. PIAGET. Comunicarea. Elogiul prostiei. între empatie şi detaşare în relaţia medicpacient. SCHAAP.

Empatia în relaţie cu alte variabile de personalitate 6. Funcţiile empatiei psihoterapeutului 4.1..4. Direcţia de elaborare şi validare a testelor şi scalelor de empatie 3. Identificarea ternelor majore din discursul pacientului. Relaţia empatie-simpatie 6. Premise terminologice 2. 28 28 30 33 35 35 8 8 9 11 13 14 15 16 20 22 25 25 26 26 5 199 .Sumar Cuvânt înainte PARTEA I PROBLEME GENERALE ALE EMPATIEI Capitol l Conceptualizări ale empatiei 1. Direcţia de cercetare psihologică 3.2.trăsătură înnăscută sau dobândită? 5. Empatia .1. Deprinderile de detaşare ale psihoterapeutului 4.2. Relaţia empatie-orientare „helping" 6. Mecanismul psihologic al empatiei psihoterapeutului 2.3.1. Direcţia de cercetare psihofiziologică 3. Empatia ca trăsătură de personalitate 6. Empatia din perspectiva multiculturalismului 4. Direcţii de cercetare a empatiei 3. Relaţia empatie-cunoaştere interpersonală Capitol 2 Raportul empatiei cu psihoterapia 1. Empatia în perspectiva diverselor şcoli psihoterapeutice 3. Definiţii ale empatiei 3.3.

6. Construirea obiectivelor şi ipotezelor terapeutice 5. Confruntarea 4.3. Manifestarea autodezvăluirii 2. Rezistenţe faţade empatie 6. Limite ale conceptualizărilor tradiţionale.2.1.5.1.Conceptualizări tradiţionale 6.4. Interpretarea 4.4.2. încurajarea autonomiei pacientului 3.3. Distanţa interpersonală 3.3. Cadenţa 3. Concentrarea pe dialogul terapeut-pacient 3.1. Negocierea în legătură cu găsirea celei mai bune soluţii terapeutice 3.3.2. Profunzimea explorării 3. Echilibrul de forţe în relaţia terapeutică 3.1.4.3. autenticităţii 2.1. Aplicarea intervenţiilor terapeutice 4. Contextul 3. Identificarea mecanismelor de apărare 4.1. Descifrarea comportamentului nonverbal al pacientului 4. căldurii. Natura obiectivelor psihoterapeutice 2. Perspectiva etnografică Sinteză Capitol 3 Modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare ale viitorilor psihoterapeuţi 1.4.1.3. Natura autodezvăluirii 2. Estimarea dimensiunii afective a interacţiunii 4.2. Resemnificarea 36 37 38 38 43 43 44 46 48 49 49 53 55 55 57 57 57 58 59 60 62 62 62 63 63 64 64 66 66 67 200 .1. Manifestarea respectului. Monitorizarea procesului de interacţiune terapeutică 3. Perspectiva multiculturalismului 6.2. Tendinţe actuale de cercetare a empatiei în psihoterapie 6. Clarificarea 4.2. Impactul terapeutului asupra relaţiei 3.

Cercetări româneşti cu ajutorul QMEE . subiecţi 1. Empatie emoţională .D.A. Aspecte diferenţiale de empatie emoţională între psihoterapeuţi şi pacienţi 4.2.1. Obiective.5.2. Obiectivele cercetării 1. Scala de imaginaţie creatoare Wilson-Barber 2.PARTEA a II-a INSERŢIA EMPATIEI ÎN ACTUL PSIHOTERAPEUTIC CERCETARE EXPERIMENTALĂ Capitol 4 Un model experimental posibil de cercetare a empatiei în psihoterapie 1. Ipoteze de lucru 1. Proba de empatie predictivă (R.1. Metode de investigaţie 2.disponibilitate a competenţei psihoterapeutice 2. Procedee de verificare / interpretare 2. Proceduri de evaluare a progresului psihoterapeutic Capitol 5 Empatia emoţională 1.4. Scala de anxietate Hamilton (H.3.1. l . Eşantioane de investigaţie 2.1.E. Dymond) 2.E.I) 2.4.) 2.rezultate comparative Sinteză 88 88 91 92 94 96 72 72 72 73 74 76 76 76 77 79 80 82 84 85 86 201 .S) 2.M.2.1. ipoteze.1. Metoda de cercetare 2.3. Chestionar de măsurare a empatiei emoţionale (Q. Empatie emoţională -disponibilitate valorizatoare a tratamentului psihoterapeutic 3.1. Procedee de prelucrare 2.3. Scala de depresie Beck (B.

Premise 2.modalitatea integrativă (prin factori-criterii) 5. Abordare integrativă (al doilea set de criterii .factorii) 3.Date statistice privind proporţiile acordate de subiecţi la ipostazele probei Dymond 174 Anexa nr.trăsăturile) 2. Abordare descriptivă (primul set de criterii . Aspecte corelaţionale între empatie emoţională şi empatie predictivă Sinteză Concluzii 98 98 100 100 113 122 122 129 136 138 147 151 154 155 Anexa nr. Abordare descriptivă (primul set de criterii .1. anxietate şi depresie (pacienţi) Bibliografie 190 197 202 . Predictivitatea empatică a pacientului 3. Abordare integrativă (al doilea set de criterii . Reperul modalităţilor de analiză .2.Capitol 6 Empatia predictivă 1. Predictivitatea empatică .aptitudine specifică psihoterapeutului 4.1.Sugestibilitate. Reperul modalităţilor de analiză -modalitatea descriptivă (prin trăsături-criterii) 4.factorii) 4. l .2. Predictivitatea empatică a psihoterapeutului 2.trăsăturile) 3. 2 .2. l .

75 Tipografia E d i t u r i i VICTOR Bucureşti.Redactor : Elena DIATCU Tehnoredactor : Florica BUDNIC Bun de tipar : I8. Calea Călăraşilor 169 Tel. fax: 01-323 69 80 .2004.V. Coli de tipar : 12. Mobil: 0744-26 1510: 0722-54 24 57 203 . Format : 16/61 x 86.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful